Vladimir Megre — Cedrii sunatori ai Rusiei vol

Vladimir N. Megre 
Anasta 


cartea a zecea ain seria 


XXX 


S-a scurt; amil 2010 după calendarul gregorian. Pe planeta Terra, 
după un somn lung zeci de milenii, s-au trezit primii oameni. Acum urmează 
ca ei să vadă ce s-a petrecut pe Pământ în timpul somnului lor, să identifice 
motivele şi să le fixeze în memorie, ca pe un antivirus, pentru ca pe viitor să 
nu se mai repete nimic din toate astea. 

Au individualizat o multitudine de catastrofe şi războaie, de ei înşişi 
provocate. S-au văzut nevoiți să redreseze aerul viciat din oraşe şi poluarea 
intensă a apelor. Să identifice sumedenia de maladii care au inflipt corpurile 
umane în timpul somnului lor. Şi le-au individualizat... 

însă, pe moment, nu au reuşit să stabilească motivele acestora. Vor 
reuşi! Cu siguranță! Şi vor reîntoarce Pământul la forma sa primordială. 

Păşeşte zâmbitor micuțul prunc prin poiana din inima profundei 
taigale siberiene, nimic nu-1 înspăimântă, nimeni nu-l agresează, ba 
dimpotrivă, fiarele sunt gata, în caz de nevoie, să-i sară-11 ajutor. Păşeşte 
micuța ființă umană de parcă ar fi progenitura vreunui neam de țar prin 
împărăția sa. Este atras de insectele vii, de veverite şi de păsărele. Priveşte 
floricelele şi gusta ierburi şi poame. Va creşte şi va desăvârși această lume 
minunată. Dar pruncul vostru unde se află acum? Ce apă bea? Cu ce se va 
ocupa când va creşte? 

Dar, haideţi să le luăm pe toate în ordine. 


Anasta - Vladinur Megre 


Începutul T 

Am decis să încep această carte evocând evenimentele 
petrecute cu mai bine de cincisprezece ani în urmă în taigaua 
siberiana, pentru a le veni mai uşor să înţeleagă celor care nu au 
citit cărţile anterioare din seria Cedrii sunători ai Rusiei. Voi încerca 
să-i adaug unele informaţii întregitoare primei întâlniri cu 
neobişnuita pustnică siberiana, Anastasia. 

Anastasia trăieşte în profunda taiga siberiana, în locul în 
care au trăit dintotdeauna părinţii şi străbunii ei. Distanţa dintre locul 
ei de baştină şi primul cătun din profunda Siberie, este de 
aproximativ douăzeci şi cinci - douăzeci şi şapte de kilometri. Acolo 
nu există drumuri, nici măcar cărărui. Un astfel de traseu e foarte 
problematic de parcurs fără o călăuză. Poiana în care trăieşte ea nu 
se deosebeşte semnificativ de alte poieni din taiga, decât prin unele 
mici comodităţi şi diferenţe de nuanţă ale ambientului. In poiana 
Anastasiei nu există construcţii de niciun fel, ea consideră acest loc 
spaţiul ei natal. 

Când am întâlnit-o pentru prima oară, îii 1994, avea 
douăzeci şi şase de ani. 

Siberiana Anastasia este o femeie foarte frumoasă, chiar 
neobişnuit de frumoasă. Cuvântul neobișnuit nu este o exagerare. 
Imaginaţi-vă o tânără femeie, cu statura ceva mai înaltă de un metru 
şaptezeci, robustă, nu foarte slabă, ca manechinele moderne, 
robustă, dar viguroasă, ca o gimnastă... Trăsăturile feţei bine 
conturate, ochii gri- albaştri, iar părul auriu legat în două cozi ca doi 
snopu- şori de spice de grâu, care-i ajung până la brâu... 

E cu siguranţă posibil să mai existe vreo altă femeie care 
să-i semene la iii, însă cât despre cele- 


w 

./'? lalte trăsături, profunde, care fac din pădureanca^ Anastasia o 
frumuseţe nemaivăzută, eu cred că nu se mai r’ 
pot întâlni niciunde. Întregul ei aspect exterior denotă o sănătate 
ideală, pe care o scoate în evidenţă atât eleganța şi lejeritatea 
gesturilor, cât şi mersul elastic, de parcă nu ar atinge pământul. 
Există senzaţia că trupul ei ar fi animat de o energie nestăvilită, al 
cărei surplus se răsfrânge în spaţiul înconjurător ca nişte raze, 
încălzindu-1. 

Sub privirea Anastasiei, corpul se încălzeşte imperceptibil, 
ea e în măsură, concentrându-şi cumva privirile, să învăluie corpul 
cu căldură de la distanţă, până la punctul în care survine 
transpiraţia, în special a picioarelor. Toxinele se elimină din 
organism, după care te simţi mult mai bine şi mai curat. 


în genere, cred că prin cunoaşterea substanţelor conţinute 
în plantele din taiga şi cu energia ei interioară, Anastasia este 
capabilă să lecuiască omul de orice boală posibilă. Cel puţin 
ulcerul, de care sufeream, mi l-a eliminat în doar câteva minute, 
numai privindu-mă. Cu toate astea, a refuzat categoric să vindece 
anumite maladii. 

„Boala este dialogul nemijlocit al omului cu Dumnezeu”, a 
afirmat ea. „Prin boala ta şi, în acelaşi timp a Sa, El te informează 
despre stilul de viaţă inadecvat pe care-l duci. Tu schimbă-l şi 
boala se va curăța, va dispărea.” 

Anastasia mai are încă un har inedit: atunci când 
povesteşte despre câte ceva, în conştiinţa celui care ascultă sau în 
spaţiu, iau fiinţă tablourile evenimentului descris. Indiscutabil, 
imaginile inspirate de naraţiunea ei sunt mult mai desăvârşite 
decât cele transmise de televiziunea modernă. Sunt cuprinzătoare, 
insorte de aromele şi sune reg momentelor despre care vorbeşte. 


Anasta - Vladimir Megre 


Nu este exclus ca toate aceste capacități, c cândva, E 
demult, să le fi posedat mulţi oameni. Dacă ar fi să consi- derăm că 
omul nostru, omul vremurilor tehnocrate, nu a meşterit nimic care să 
nu fi existat în natură, înseamnă că în zorile civilizaţiei umane au 
existat cu siguranţă analo- gii ale televizorului şi telefonului 
contemporan mult mai perfecţionate. 

Anastasia a ilustrat viata oamenilor din diferite epoci, 
începând cu însăşi facerea lumii. In linii mari, toate evenimentele pe 
care le zugrăveşte ea, sunt legate de străbunii ei. 

Dacă ar fi să definim printr-o singură frază capacităţile 
Anastasiei, am putea spune aşa: pădureanca Anastasia păstrează în 
memorie, la nivel genetic, cunoştinţe, emoţii şi trăiri ale membrilor 
neamului său, chiar din clipa creării primei fiinţe umane, pe care le 
poate expune în caz de necesitate. De asemenea, poate zugrăvi 
tablouri din viaţa viitoare a oamenilor. 

Viaţa Anastasiei în taigaua siberiană se diferenţiază 
considerabil de viaţa oamenilor din oraşele moderne. Pentru a fi mai 
explicit în descrierea condiţiilor în care se desfăşoară viaţa ei, sunt 
nevoit să spun câteva cuvinte despre ceea ce înseamnă exact 
taigaua din Siberia. 

Este cea mai extinsă suprafaţă împădurită, înzăpezită a 
Rusiei. Expansiunea taigalei în teritoriul european atinge 800 de 
kilometri, iar în Siberia Occidentală şi Orientală, 2.150 de kilometri. 
După cum se poate vedea, este impresionantă! Astăzi, taigaua este 
considerată pe bună dreptate plămânul Terrei, elaborând o cantitate 
considerabilă de oxigen. 

De asemenea, demn de specificat e şi că vasta taiga a 
început să se formeze înainte de glaciaţie. Prin 


Pra 
„Y'T studiul contemporan al acestei zone, putem cunoaşte'” viaţa 
planetei Pământ de dinaintea erei glaciare. 

Din pergelisolul din taiga au fost scoase la iveală rămăşiţele 
intacte ale unui pui de mamut, conservate în Muzeul de Zoologie din 
Sankt Petersburg. 

Rămâne, totuşi, anevoios studiul lumii taigalei siberiene de 
dinaintea erei glaciare. Astăzi, în taiga sunt bine răspândite 
numeroase exemplare de râşi, jderi, veveriţe siberiene, soboli 
(zibeline), veveriţe, urşi, vulpi şi lupi. Dintre copitate întâlnim elanii 
nordici şi elanii nobili, cerbii, căprioarele. Apoi numeroase rozătoare: 
şoareci şi chiţorani. 

Dintre păsări, cocoşul de munte, ierunca, gaița de munte şi 
pițigoiul. 

în perioada  invernală, majoritatea vieţuitoarelor se 
adâncesc în anabioză sau în hibernare. Această condiţie a 
organismelor vii, ce nu este suficient de bine studiată de oamenii de 
ştiinţă, atrage un tot mai sporit interes cercetătorilor cosmosului. 

Cât priveşte lumea vegetală, în taiga există multe specii de 
tufişuri, de ienupăr, caprifoi, coacăz, salcie etc. Apoi afinele negre şi 
roşii, merişorul şi murele - toate atât de bogate în vitamine. Dintre 
plantele comestibile, predomină măcrişul, multe specii de ferigă şi 
perişorul. 

Pomi maiestuoşi, care ating o înălţime de până la patruzeci 
de metri: brazi, molizi, zadă şi pini. Apoi extraordinarul cedru, bogat 
în substanţe nobile, denumit uneori de studioşi Pinus sibirica. 
Părerea mea, o spun pe faţă, e chiar foarte greşit să-l denumească 
aşa. Dar ce să-i faci... Ştiinţa să dea-nainte cu pinul în numele 
cedrului, doar că eu voi continua să vorbesc despre cedrul siberian, 
care nu se poate compara cu nimic altceva. De ce nu se 

compară? Deoarece, acest cedru dă fructe inegalabile,” deci este demn 
de o altă denumire. Calitatea fructelor de cedru - nucuşoarele - 
depăşeşte considerabil calitatea fructelor altor cedri care cresc în alte 
zone climatice ale planetei. Despre asta, încă din 1792, scria 
academicianul Pallas în scrisoarea sa adresată împărătesei Rusiei, 
Ecaterina alla. 

Până şi în cazul în care este tăiat, lemnul de cedru păstrează o 
sporită concentraţie de fitocide; într-un dulap pentru haine, confecţionat 
din acest lemn, nu intră moliile. 

Şi împăratul Solomon, ştiind, din câte se pare, despre 
misterioasele caracteristici ale cedrului, a construit din lemnul acestuia 
un templu, cedând în schimb câteva din oraşele regatului lui. 

însă nu au reuşit sacerdotii săvârşi funcțiunea religioasă din 
pricina unui nor apărut în templu (Regi 1. Cap. 8). 

Cercetând mai multe surse care vorbesc despre cedrul siberian, 
sunt înclinat să cred, şi în mod rezonabil, că cedrul este reprezentantul 
lumii vegetale dinaintea glaciaţiei şi că, posibil, ne-a fost transmis de-o 


altă civilizaţie, care ne este superioară din punct de vedere biologic. 

Cum a reuşit să supravieţuiască catastrofei planetare şi să 
renască în lumea noastră? Semințele de cedru rezistă la îngheţ şi se pot 
conserva timp îndelungat, ca în condiţii mai prielnice să iasă şi să se 
adapteze în noul ambient de viaţă. Această adaptare se mai manifestă şi 
azi. 

în ce constă unicitatea fructelor de cedru? De ce sunt 
considerate de mulţi ca fiind, d.p.d.v. Ecologic, cele mai pure şi curative 
alimente din vremurile noastre? 


ul di a RNS 


Anasta - Vladimir Megre 


JMiezurile de nucuşoare de cedru conțin un vast complex“ N 
de vitamine. Efectuând cercetări pe compuşii uleiului de cedru, 
oamenii de ştiinţă ai Universităţii din Tomsk au introdus acest ulei în 
raţia alimentară a celor care au făcut parte din echipa de intervenţie 
la avaria centralei nucleare de la Cernobîl, afectaţi de 
supraexpunerea la radiaţii şi, după experiment, au observat că cei 
testaţi au început să îşi recapete imunitatea. 

In utilizarea uleiului de cedru nu există nicio contraindicaţie, 
oricare ar fi aceasta. Poate fi folosit chiar şi de femeile însărcinate 
sau de cele care alăptează. 

Şi mai există un aspect misterios, legat de miezurile de 
nucuşoare de cedru. In perioadele nefertile ale cedrului, femelele 
unor specii de animale cu blană nu le permit masculilor să le curteze 
şi nici nu concep pui. Incă nu s-a înţeles în ce mod reuşeşte cedrul să 
dea de ştire bestiilor că acel an nu va fi unul rodnic. Deoarece 
împerecherile au loc primăvara, în timp ce fructele cedrului ma- 
turează toamna târziu, iar după aspectul extern al acestui copac e 
greu de stabilit dacă va rodi sau nu. În taiga există o multitudine de 
alte plante cu care se poate nutri lumea animală. În zona centrală a 
Rusiei, astfel de vieţuitoare de taiga, în genere, trăiesc fără seminţe 
de cedru. De ce femelele care au mâncat seminţele de cedru nu 
consideră posibil să conceapă şi să nască fără acest aliment? 

De remarcat că blana animalelor de taiga, mai ales a celor 
din codrii de cedru, este de calitate net superioară blănii celorlalte. 
Această calitate a blănii este imposibil de obţinut in crescătorii, 
oricât s-ar strădui cercetătorii zootehnişti să echilibreze raţia 
alimentară în unităţile lor. Blana zibelinei siberiene, din zona de 
cedri, calitativ, a stat dintotdeauna şi stă şi azi, pe primul loc în lume. 


După cum este binecunoscut, aspectul blănii. Inanimatelor 
denotă starea sănătăţii acestora. lar in cazul în care calitatea acestor 
blănuri creşte pe măsura consumului de către animale de nucuşoare 
de cedru, înseamnă că la tel ar trebui să se întâmple şi cu omul, în 
mod special cu femeile însărcinate. Probabil, femeile noastre nu 
primesc alimente îndeajuns de calitative, pentru a da naştere unui 


prunc sănătos, ceea ce este înjositor pentru comunitate. 

Fructele cedrului siberian, prin calităţile lor, contrazic poziţia 
studioşilor care susţin că a cultiva pământul ar reprezenta o cucerire şi 
o probă a nivelului de dezvoltare a societăţii umane. Eu sunt de părere 
că prelucrarea pământului este rezultatul direct al rătăcirii, din partea 
civilizaţiei umane, a cunoştinţelor despre adevărata natură şi al 
schimbării modelului de viaţă a oamenilor, drept pentru care aceştia 
au început să-şi producă pâinea transpirând la munca câmpului. 
Judecaţi singuri. 

Să presupunem că pe un teren pe care trăieşte o familie 
compusă din trei persoane, cresc doi cedri roditori. Se poate afirma cu 
certitudine că familia, în posesia acestui teren pe care cresc doar doi 
cedri, niciodată, nici în cel mai prost an, nu va suferi de foame. Şi nu 
numai că nu va flămânzi, hrănindu-se cu pâine şi apă, ci se va nutri cu 
un aliment de primă calitate. 

Un singur cedru produce până la o tonă de nucuşoare care 
pot fi consumate după dezghiocarea miezurilor din ele. Şi asta nu e 
nici pe departe totul. Din miezuri se poate obţine laptele de cedru. 
Acest lapte nu este binevenit doar în alimentaţia adulţilor, ci şi în a 
sugarilor. Tot din miezuri se produce un ulei de prima clasă, care se 
poate folosi atât la condimentarea salatelor sau a altor 


PA EEE EUP 


E 


pp câ Vi ii 
fsk Aiinstv - Vladimir Megre ^ 


„ /Or mâncăruri, cât şi la 
curarea diverselor 
afecţiuni. In urma ^ 
procesului de presare a 
nucuşoarelor de cedru in 
scopul obținerii uleiului, 
rezultă făina care se poate 
întrebuința cu succes la 
copt. Se pot face prăjituri, 
clătite, plăcinte sau pâine. 


în plus, cedrul oferă răşinile, recunoscute atât de medicina 
oficială cât şi de cea populară ca fiind mijloace de cură şi profilaxie. 
Cedrul siberian nu necesită nicio îngrijire din partea oimilui, nu are 
nevoie de îngrăşăminte, nici de prăşitură, nici de a fi răsădit. De 
însâmânţatul nucuşoarelor acestuia in pământ are grijă o pasăre 
care se numeşte kedrovka*. 

Devine tot mai evident de ce strămoşii noştri nu cunoşteau 
prelucrarea pământului. Pentru că ştiau altele mult mai importante! 
Unii s-ar putea întreba: dacă cedrul rodeşte doar o dată la doi ani, 
iar anul de nefertilitate cade tocmai în anul fără roade, în ce fel s-ar 
putea îndrepta situaţia cu ajutorul cedrului? O să le explic. Intr-ade- 
văr, cedrul rodeşte o dată la doi ani, uneori chiar mai rar, însă 
nucuşoarele sale unice, dacă nu sunt dezghiocate din conuri, se 
păstrează de la nouă la unsprezece ani. 


Desigur, viaţa noastră de azi nu e tocmai simplă. Cedrul, cu 
greu poate rezista în apropierea oraşelor. Nu creşte în zonele 
poluate. Multe surse vorbesc despre faptul că cedrul reacţionează la 
sentimentele omului, poate primi energie de la acesta, ca apoi, 
amplificând-o, să i-o întoarcă. Despre asta am avut ocazia să mă 


conving singur. 
*kcdrovka (rus. Kedpotixa sau opcxptkn) - gaița de munte sau alunarul. Particularitatea acestei păsări este 
RacUle dul de sub: limbă în care poate depozita deodată în jur de o sută de nucuşoare de cedru (n.t.) 


Anasta - Vladimir Megre 


F, E Acum şapte ani am primit din Siberia douăzeci M 
şi cinci de puieți de cedru de taiga. Împreună cu locuitorii blocului de cinci 
etaje în care se află şi apartamentul meu, am sădit parte din aceşti puieţi în 
grădinuţa comună. Trei i-am sădit pe marginea terenului unde se află casa 
mea de provincie. Puieţii sădiţi în grădina blocului au fost săpaţi şi furaţi de 
cineva. Faptul nu m-a preocupat prea mult, întrucât am gândit că, atâta 
timp cât au fost săpaţi, înseamnă că oamenii ştiu despre calităţile cedrului, 
deci prin sădirea lor în altă parte i-au salvat. Totuşi, unul a rămas. Era sădit 
lângă peretele din faţa garajelor. Solul acolo e departe de a fi fertil, în mare 
parte e format din deşeurile de la şantier, peste care a fost presărat un strat 
fin de pământ fertil. Cu toate astea, cedrul s-a întremat şi acum creşte. Prin 
statura sa impunătoare şi prin trunchiul curat, se deosebeşte în mod evident 
de ceilalţi cedri plantați pe terenul casei mele de la ţară. Este de două ori 
mai înalt. M-am tot gândit care-o fi motivul şi am început să observ de pe 
balcon că oamenii care treceau, îl priveau, deseori spunând: „la te uită, ce 
frumos a crescut”. Eu însumi, trecând pe jos sau cu maşina pe lângă el, îl 
pri- garaje, primeşte zilnic atenţia tandră a oamenilor şi se străduieşte să se 
facă destoinic de ea. 
Acum multe firme, in mod special după ieşirea seriei de cărţi 
Cedrii sunători ai Rusiei, fabrică produse şi ulei de cedru. Şi eu i-am 
cerut fiicei mele şi soţului sâ producă ulei. Le-am povestit de 
tehnologia antică, împărtăşită de Anastasia. Serghei, soţul Polinei, a 
făcut eforturi considerabile sâ adapteze tehnica antică cerinţelor 
actuale din domeniul fabricării produselor alimentare. Producţia a 
fost pusă la punct în uzina de produse farmaceutice sub vesc cu 
satisfacţie. În acest fel, cedrul care creşte lângă 


Anasta - Vladimir Megre 


f 3 ‘controlul strict al specialiştilor experimentați. Presarea s-a: i 
făcut prin metoda /a rece, metodă care permite păstrarea în ulei a 


concentraţiei maxime de elemente benefice. 
I 


Teascul are pernuţe de lemn. Acest lucru a fost necesar, deoarece în 
miezul de nucuşoare şi în ulei se află întreaga tăbliță a lui Mendeleev, 
iar prin contactul cu metalul, multe elemente se oxidează. De 
asemenea, la îmbuteliere s-au folosit doar recipiente de sticlă. Uleiul 
obţinut, calitativ era superior altor uleiuri produse prin presarea la 
cald, cu toate acestea se deosebea de cel pe care-l gustasem eu în 
taiga. Aveam senzaţia că în acest ulei s-ar fi găsit mai puţina forţă 
dătătoare de viaţă decât în cel din taiga. 

Nu o să descriu aici interminabilele căutări ale motivelor, ci 
voi spune doar că schimbările calitative au intervenit doar după ce 
am mutat producţia, începând cu depozitarea nucuşoarelor, presarea 
şi până la finisarea produsului finit, într-un cătun din Siberia, la o sută 
douăzeci de kilometri de oraş. Astfel, am înţeles că o producţie de 
ulei de calitate nu este posibilă în oraş, nici măcar în condiţiile unei 
fabrici de medicamente. In toate fazele de / 
producţie, nucuşoarele şi uleiul vin în contact cu aerul, ori aerul din 
megalopolisuri se deosebeşte radical de cel din taiga, bogat în 
substanţe fitocide. 

Ca rezultat al mutării micuţei firme, poate necompetitivă 
după principiile pieţei moderne, producţia a depăşit calitativ toate 
celelalte firme producătoare din ţară, chiar din lume. Eu sunt 
mulţumit că am luat parte, chiar dacă în mică măsură, la lansarea 
acestui produs unic - uleiul de cedru. Şi cred că această mică fabrică 
e unica ce produce ulei de cedru, în timp ce altele fabrică ulei din 
Pinus sibirica. 


Anasta - Vladimir Megre 


În lume, astăzi, sunt comercializate o mulțime N 
de produse cu eticheta produs pur ecologic. Mie îmi vine spontan 
întrebarea: de unde provine acest produs, unde a fost cultivat? Poate 
fi denumit pur ecologic un produs al cărui materie primă creşte 
undeva prin preajma autostrăzilor sau a micilor şi marilor oraşe? Eu 
consider că niciun produs ce provine din astfel de zone nu poate fi 
numit pur ecologic, chiar dacă la cultivarea sa nu au fost folosite tot 
felul de pesticide, erbicide sau fertilizanţi. 

Cedrul creşte în profunda taiga siberiană, la sute, uneori mii 
de kilometri de marile oraşe. Acolo lipsesc autostrăzile, iar acest 
produs unic poate fi transportat doar pe fluviu. Desigur, şi acolo 
poate ajunge mizeria civilizaţiei noastre, cu toate astea, comparativ 
cu marile oraşe, în taiga, aerul şi apa sunt mult mai curate, iar în 
pământ nu pune nimeni otrăvuri. 

în lumina acestor consideraţii, eu sunt de convingerea că 
nicăieri în lume nu există produs mai pur, mai benefic şi de leac 
decât miezurile de nucuşoare de cedru şi produsele obţinute din ele. 

Vorbind despre taigaua siberiană, eu am acordat o 


deosebită atenţie cedrului. Însă în taiga există multe alte produse 
alimentare care, calitativ, le depăşesc cu mult pe cele cunoscute. De 
exemplu, afine, zmeură, mure, coacăze, ciuperci. Şi răspunzând la 
întrebarea: cu ce se hrăneşte Anastasia în taiga, vă pot spune că ea 
consumă alimente pur ecologice de primă categorie, care la noi sunt 
imposibil de cumpărat chiar şi pe milioane de dolari. 

încă din prima carte eu am descris viaţa Anastasiei în 
condiţiile taigalei şi cât de mult m-a uimit aceasta. Astăzi, la atâţia 
ani de la prima întâlnire cu ea, meditând asupra acestui aspect, am 
ajuns la concluzia că 

„/f viaţa oamenilor din megalopolisurile moderne apare arii- ^ ficială şi 

absurdă pe fondul traiului în condiţiile naturale, dus de Anastasia. 

La prima vedere pare un pic ciudat că animalele îi aduc de 
mâncare Anastasiei doar la un semn făcut de ea. Dar şi în 
vânătoarea modernă, câinele îi aduce stăpânului vânatul. lar şoimul, 
lansat la vânătoarea de şoimi, îi aduce avantaje stăpânului. Şi in 
gospodăriile ţărăneşti, capra şi vaca oferă cu multă satisfacţie 
laptele lor copiilor. Animalele care trăiesc împrejurul poieniţei 
Anastasiei marchează teritoriul şi pe acest teritoriu îl consideră 
stăpân pe om. Eu cred că aceste animale au fost educate de 
generaţiile anterioare de străbuni ai Anastasiei, ca apoi ele singure 
să-şi înveţe puii. 

îndeobşte, Anastasia mănâncă foarte puţin. Nu face din 
asta un cult. În ultima vreme, multă lume m-a întrebat cum rezistă 
ea pe timpul înfricoşătoarei ierni siberiene, când temperaturile 
coboară uneori până la minus 35 - 40°C, având în vedere că nu are 
nici haine groase şi nici o locuinţă încălzită. Vreau să subliniez 
imediat că, dacă în câmp deschis, temperatura aerului coboară 
până la minus 30*C, în inima taigalei este cu mult mai ridicată, 
uneori diferenţa atingând chiar şi 10°C. 

Anastasia are adăposturi subterane prin diferite locuri din 
taiga. Cea mai importantă dintre acestea, în care am avut şi eu 
prilejul să înnoptez nu o dată, este o adâncitură în pământ, lungă de 
aproape doi metri jumătate, largă de doi metri şi înaltă cam tot vreo 
doi metri. Intrarea în adăpost este strâmtă, de aproximativ şaizeci 
de centimetri şi înaltă cam de un metru jumătate. Se închide cu 
ramuri de cedru. Pereţii şi tavanul dormitorului din taiga sunt 
acoperiţi cu viţă de vie împletită, în care 

/'? sunt înfipte smocuri de iarbă uscată şi flori de taiga. Petti jos e 
aşternut fân uscat. Vara, în acest dormitor se doarme deosebit de 
confortabil. Înăuntru nu penetrează niciun zgomot, ca să nu vorbim 
de radiourile şi tot felul de re- ceptoare-emiţătoare care se pot întâlni 
pe la bloc. Toamna târziu, Anastasia umple întregul spaţiu al 
dormitorului cu fân uscat şi se adânceşte într-un somn prelungit, 
asemănător stării denumite de oamenii de ştiinţă anabioză. 

Anabioza, în definiţia dată de ştiinţa modernă, este o stare în 
care procesele vitale ale organismului, inclusiv schimburile de 
substanţe, sunt atât de încetinite, încât lipseşte orice semn de viaţă. 


Asupra acestui fenomen biologic unic îşi concentrează atenţia 
oamenii de ştiinţă în timpul planificărilor lungilor călătorii în cosmos. 
În primul rând îi interesează acele condiţii date de starea de anabioză 
sau de / 
hibernare, în care fiinţele vii consumă mai puţin oxigen şi nu au 
nevoie de alimente. E dovedit că aceste fiinţe devin imperturbabile la 
factorii dăunători ai mediului înconjurător. De exemplu, s-a stabilit că 
bolile infecțioase la aceste fiinţe nu evoluează nici măcar în cazul 
contaminării + provocate, iar multe elemente nocive pentru 
organismul lor în condiţii normale, în stare de anabioză sau hibernare, 
devin absolut inofensive. Ba mai mult, s-a stabilit că, dacă aceste 
animale ar fi expuse unei radiaţii ionizatoare în doză letală, pot 
supravieţui, deoarece, în această perioadă, schimbul de substanţe 
este încetinit mult şi, după trezire, funcţiile vitale revin la parametrii 
normali. 

însă, iată ceva demn de remarcat. Dacă omul, care este 
înzestrat cu rațiune, în timpul iernii cade într-un somn neobişnuit, ce 
se întâmplă cu Sufletul său? Nu am găsit în lucrările studioşilor nici 
măcar ipoteze în această 

ft direcţie. lar chestiunea e deosebit de importantă. 

Starea inedită de anabioză am avut ocazia s-o încerc şi eu o 
dată, chiar de parţial. S-a întâmplat când am mers în taiga toamna 
târziu. Ziua lumină, în această perioadă a anului, în locul în care-şi 
duce traiul Anastasia, este foarte scurtă. Numai ce s-a lăsat 
întunericul, Anastasia m-a invitat să dorm. Am acceptat imediat. 
Oboseala de la viaţa de oraş şi de la extenuanta călătorie se adunase, 
aşa că am căzut buştean. 

De data asta, adăpostul subteran era căptuşit cu mai mult fân 
decât de obicei. Înţelegând că în fân nu se simte frigul nici când e ger, 
m-am dezbrăcat până la lenjeria de corp şi m-am întins, punându-mi 
giaca sub cap. 

—Trebuie să te scoli, Vladimir, m-a trezit Anastasia. 

Am simţit cum îmi masa braţul drept şi m-am uitat spre 
ieşirea din adăpost. Nu se vedea lumină, ceea ce însemna că soarele 
încă nu se ridicase. 

— De ce să mă trezesc? Abia se crapă de ziuă. 

—Se luminează de zi deja pentru a treia oară de când te-ai 
culcat, Vladimir. Dacă nu te trezeşti, somnul tău ar putea să se 
prelungească câteva luni sau poate ani. Sufletul tău, nepreocupându-se 
de menţinerea în viaţă a corpului, vrea să se odihnească, plimbându-se 
prin alte lumi ale Universului. Şi nu îl poate întoarce nimeni, doar singur, 
de vrea, poate reveni. 

— Aşadar, cât am dormit nu a fost cu mine? 

—Ba a fost, Vladimir, aproape. A aşteptat ca somnul tău să 
devină mai uniform şi mai profund pentru a se putea depărta. Insă eu am 
decis să te trezesc. 

— Dar Sufletul tău de ce nu te părăseşte când te scufunzi în 
somnul profund? 


— Pleacă şi Sufletul meu, dar se întoarce de fie-'v” care dată la 
timp. Deoarece, eu nu îl chinui. 

— Da’ eu îmi chinui Sufletul? 

— Vladimir, fiecare om supus obiceiurilor nocive, care se 
hrăneşte cu alimente dăunătoare, pricinuieşte suferinţă, înainte de 
toate, propriului Suflet. 

— Ce importanţă are hrana pentru Suflet? Şi El se hrăneşte cu 
mâncarea consumată de om? 

— Sufletul nu se hrăneşte cu alimentele materiale, Vladimir, 
dar poate să audă, să vadă şi să realizeze doar prin intermediul 
corpului tău. Dacă acesta nu este sănătos, de exemplu, dacă omul e 
beat şi corpul este neajutorat, Sufletul, efectiv sufocat, nu se mai poate 
manifesta şi realiza. El poate doar să simtă şi să plângă după ajutor, 
chinuit de corpul viciat de băutură. Doar să-ncerce să-ncălzească 
organele viciate ale corpului, cheltuind pentru asta o cantitate enormă 
de energie. Când energia Lui se sfârşeşte, Sufletul rămâne sleit şi 
părăseşte corpul uman. Acesta, apoi moare. 

— Da, Anastasia, ai spus ceva interesant despre Suflet şi, 
pare-se, real. Deoarece există o vorbă în popor, când omul moare, 
despre el se spune: „Şi-a dat Duhul”. După teoria ta, reiese că „Sufletul 
şi-a pierdut forţele”. Sunt curios: al meu mai are forţe? 

— Din moment ce s-a întors, Vladimir, înseamnă că mai are 
forţe Sufletul tău. Dar tu încearcă sâ nu-L chinui, te rog. 

—Fac tot ce pot. De ce când oniul doarme, Sufletul nu se 
odihneşte? 

— Sufletul este o energie, un complex energetic viu. Energia 
nu are nevoie de odihnă. 

— Şi unde pleacă Sufletul în timpul somnului? 


Anasta - Vladimir Megre 


4 După tine, Anastasia... N 

— Poate merge în alte dimensiuni. Se învârte împrejurul 
planetelor Universului. Şi, la cererea omului, poate strânge informaţii 
lui folositoare. De omul îşi doreş- te, de exemplu, să afle ceva despre 
trecut sau viitor, înain- te de a adormi îi cere Sufletului său sâ 
poposească în acel loc şi timp care-l interesează, iar Acesta îi 
îndeplineşte ruga. Dar dacă omul cade într-un somn obişnuit, nu în- 
deajuns de liniştit, într-un ambient neprielnic, Sufletul nu poate pleca 
nicăieri. Este constrâns să-i protejeze corpul. 

— De cine? 

— De tot soiul de acţiuni dăunătoare. Tu dormi în 
apartamentul tău, Vladimir, pereţii casei sunt străbă- tuţi de cabluri 
parcurse de curent electric. Cablurile ema- nă o radiaţie neprielnică 
pentru om. Dincolo de geamuri se aud zgomotele unei lumi 
artificiale. lar aerul din came- ră nu este întocmai bun de respirat. 


Sufletul nu te poate părăsi. În cazul unei situaţii critice, El trebuie să 
te tre- zească. 

— Am înţeles, Anastasia, acest adăpost subteran în care am 
dormit, de fapt depăşeşte cu mult confortul oricărei camere de hotel 
de lux sau apartament. Ca şi cum ar fi o cameră barică. Aici aerul 
este ideal, nu există radia- ţii şi zgomote dăunătoare, temperatura e 
constantă, din aceste motive somnul este mult mai lin decât în 
aparta- ment. Am înţeles şi am simţit pe propria piele. Doar că nu 
reuşesc să înţeleg, când tu adormi, de ce Sufletul tău nu se 
nelinişteşte de faptul că corpul tău se odihneşte într-un adăpost 
unde nici intrarea nu se închide bine. În caz de pericol, să spunem 
din partea unor răufăcători, cine-l va trezi? 

— Vladimir, atunci când cineva, mânat de rele 


fi 


ft-intenţii, încearcă doar să se apropie de poiana în care ne.<7| găsim 
noi acum, pe o rază de trei kilometri intră în alertă tot spaţiul. 
Animalele, păsările şi plantele încep să simtă primejdia. Cel ce se 
apropie va fi cuprins de teamă, iar dacă toate acestea nu-l pot 
îndepărta sau abate din drum, atunci spaţiul, prin animale, trezeşte 
corpul şi întoarce Sufletul. 

—Şi iarna, când totul doarme? 

— larna nu adoarme totul. Oricum, iarna este mai uşor de 
urmărit ceea ce se petrece. 

Nu prea am înţeles ce a spus Anastasia despre Suflet în 
timpul somnului invernal, însă de faptul că păsările şi animalele îi 
aduc veştile de primejdie sau vesele, am avut ocazia să mă conving 
personal. 

Cunoscând felul în care Anastasia se raportează somnului, 
am tras următoarea concluzie: 

Omul modem şi umanitatea, în general, nu are condiţiile 
necesare să doarmă normal. lar la faptul că dormitorul modern nu 
atinge comoditatea celui natural, mai trebuie adăugat un al factor nu 
mai puţin important: omul modern este apăsat necontenit de 
preocupările cotidiene şi deseori merge la culcare încă gândindu-se la 
ele. Şi dacă-i aşa, atunci se naşte spontan întrebarea: pe ce 
cheltuieşte omul energiile Sufletului? Sufletul care este capabil să 
viziteze lumi străine în timpul somnului, de unde să-i aducă omului 
care se trezeşte informaţii despre acestea. Probabil, dormitoarele ar 
trebui astfel concepute încât înăuntru să nu penetreze niciun sunet 
extern şi să nu fie traversate de cabluri sau telefoane. Asta ar fi mai 
Uşor, ceea ce e greu este a avea aer curat. 

Pustnica din pădurea siberiană, Anastasia, a devenit ulterior 
eroina seriei de cărţi Cedrii sunători ai Rusiei. 


Anasta - Vladimir Megre 


f Mi-a născut un fiu şi o fiică. Acum. trăieşte în taiga, în: N 
inima mea şi în eroina cărţilor mele. 

Cred că nu am reuşit să descriu intr-o manieră cuprinzătoare 
frumuseţea acestei uimitoare femei, intelectul şi extraordinarele ei 
capacităţi, dar gândesc că nici nu ar fi posibil aşa ceva într-o limbă 
normală. Chiar şi acum, pe Anastasia rareori o văd ca pe o persoană 
apropiată, familiară, cel mai adesea îmi pare intangibilă şi 
misterioasă, înzestrată cu o forţă sufletească deosebită, forţă care îi 
permite să creeze viitorul. Caracterizările date de ea realităţii 
noastre, povestirile sau, mai precis spus, imaginea emanată de ea 
despre viitorul Rusiei, al întregului Pământ, au dat naştere în 
societate unei minunate mişcări. Zeci de mii de oameni, 
nemaiaşteptând porunci de sus sau finanţări din partea guvernului, 
au trecut pe cont propriu la transpunerea acestor imagini în realitate. 
Ideea principală a edificării unui viitor al ţării se profilează doar citind 
cărţile seriei în ordine. Dar dacă s-ar încerca să . se conchidă, fără a 
se privi în detaliu, ideea după care se petrec aceste schimbări 
pozitive poate fi caracterizată prin următoarele cuvinte: 

Anastasia consideră că fiecare familie trebuie să deţină un 
teren cu suprafaţa de cel puţin un hectar. Acest teren, pe care ea-l 
denumeşte Vatra Familiei, familia va trebui să-l transforme într-o 
oază paradisiacă vie care să-i asigure toate necesităţile materiale. 
Trăsătura sufletească a omului este dată de propriile creaţii vii şi de 
modelul de viaţă al însuşi creatorului. Ea consideră inacceptabilă 
îngroparea membrilor familiei la cimitir. Aceştia neapărat să fie 
îngropaţi în Vatra Familiei. Atunci sufletele răposaţilor nu vor suferi 
de faptul că trupurile le sunt efectiv aruncate la gropi de gunoi, 
departe de rude, în cimitire. 


Rudele îngropate în Vatra Familiei, cu duhurile lor, îi vor ajuta şi proteja pe 
cei vii. Cimitire ca cele moderne, ale noastre, existau şi în antichitate, doar 
că erau destinate animalelor moarte de boală, criminalilor fără rude şi 
războinicilor căzuţi pe pământurile străine. 

Anastasia a descris cum se poate clădi această Vatră a Familiei, 
astfel încât, în ea, omul sâ se vindece de orice boală fizică. A zugrăvit 
detaliat ritualul antic şi deosebit de frumos al cununiei, prin intermediul 
căruia, tinerii, cu forţa gândurilor realizau proiectul viitoarei lor Vetre de 
Familie. Sub privirile rudelor, părinţilor şi ale prietenilor, cele gândite preţ 
de doar câteva minute, se materializau. 

Consider acest ritual drept una dintre cele mai mari descoperiri ale 
mileniului nostru. Întrucât, aplicând acest ritual, chiar şi azi, tinerii, în timpul 
nunţii, pot primi casă, grădină. Vatră. 

De asemenea, Anastasia mai susţine că tinerii ’ / 


care-şi edifică în acest fel Vatra Familiei, nu vor pierde niciodată iubirea, ba 
mai mult, aceasta cu timpul se va amplifica, şi explică şi de ce se întâmplă 
asta: „Când soţul priveşte la soţie, subconştient o identifică cu măreaţa lor 
Vatră şi cu copilul, care neapărat trebuie să se nască tot acolo.” Şi în asta 
se poate crede. Căci, pentru fiecare om, cel mai bun loc pe lume rămâne 
întotdeauna locul micii sale patrii. lar cel mai frumos şi mai minunat copil pe 
lume va fi copilul său. 

Apoi, tot ea afirmă că, dacă toată lumea sau mare parte din ea, 
trece la clădirea conştientă a propriei Vetre a Familiei şi o preschimbă într-o 
oază paradisiacă, atunci se schimbă şi întregul Pământ. Şi nu vor mai avea 
loc catastrofe naturale şi războaie. Se va schimba lumea 
, [T spirituală interioară a omului, i se vor deschide noi cu- ^ noştinţe 

şi abilităţi. Omul va fi în măsură să creeze lumi minunate, 
asemănătoare celei terestre, şi pe alte planete. Anastasia consideră 
actuala metodă, tehnocrată, de explorare a cosmosului şi a altor 
planete, drept neviabilă, dăunătoare planetei Terra şi oamenilor 
care trăiesc aici. Metoda raţională de explorare este psiho- 
teleportarea. Doar că pentru ca oamenii să poată deţine aceste 
capacităţi, mai întâi vor trebui să-şi arate destoinicia în aranjarea 
Pământului, să demonstreze spiritualitatea nu prin cuvinte, ci prin 
modul lor de trai. 

Criticii oficiali ar putea avea diverse opinii asupra 
subiectelor din cărţi şi declaraţiilor pustnicei din taiga, doar că, 
pentru moment, opinia lor nu e aşa importantă. Cel mai important 
critic - poporul - îşi exprimă deja părerea prin zecile de mii de 
scrisori şi sutele de mii de mesaje electronice. Şi nu doar prin 
vorbe, ci şi prin acţiuni concrete, sute de mari şi mici aşezăminte, 
născute şi în curs de apariţie peste tot prin Rusia, stau mărturie 
acestui fapt. Şi odată cu ele ia naştere o dilemă misterioasă şi pe 
moment de nedezlegat: ce forţă se ascunde în dosul frazelor ei, de 
vreme ce doar câteva declaraţii făcute de pustnica siberiană, 
reproduse în cărţi, au declanşat o mişcare colectivă de masă? E 
posibil ca acestea să fie alcătuite într-o asemenea manieră, încât 
literele adunate la un loc să compună un cod. Posibil ca ritmul 
frazelor ei să aibă un oarecare tâlc. 

De regulă, Anastasia încearcă să-şi adapteze stilul de 
vorbire la cel al interlocutorului, să-i adopte lexicul şi metoda de 
implementare a frazelor, însă se întâmplă ca în anumite momente, 
să treacă brusc la o altă limbă, categorică, lină şi ritmica. Rosteşte 
apasat fiecare literă din 


Anasta - Vladimir Megre 


Eu frazele pronunțate şi în fiecare sunet se simte aievea o“ E N 
energie insolită. Atunci, cele rostite de ea se ţin minte până la ultima 
literă, de parcă în creier ar funcţiona un magnetofon. lar în faţa 
ascultătorului iau fiinţă tablouri vii şi spusele ei se asimilează la nivel 


subconştient. Ca exemplu, voi cita frânturi din dialogul deschis dintre 
Dumnezeu şi primul om, pe care Anastasia mi l-a descris în cartea a 
patra, Creația: 

„ «— Unde este marginea Universului? Ce o să fac eu când o 
s-o ating? Atunci când o să umplu totul cu ceea ce singur oi fi 
zămislit?» - l-a întrebat omul primordial pe Dumnezeu şi a primit 
acest răspuns: «— Fiul Meu, Universul aduce cu el gândul, din gând 
visul s-a născut, în parte în materie vizibil. Când tu la marginea 
tuturor vei ajunge, un nou început şi o continuare al tău gând va 
deschide. Din nimic, o minunată naştere-a ta se va genera, aspiraţiile 
sufletului tău şi visului tău în ele oglindin- du-se. Tu, fără de sfârşit 
eşti, Fiul Meu, vecinic eşti tu, fiul Meu, în tine se află ale tale vise 
creatoare.»” 

Despre capacităţile Anastasiei există mai multe versiuni, 
aşa că o voi expune şi eu pe a mea. La prima vedere, abilităţile 
Anastasiei par insolite, însă, în realitate, le-au avut majoritatea 
oamenilor care au trăit în Primordialitate. Efectul declaraţiilor făcute 
de pustnica din taiga asupra acţiunilor oamenilor nu derivă din vreo 
forţă ocultă, ci din capacitatea oamenilor înşişi de a le accepta cu 
inima şi cu Sufletul. 

Există senzaţia că în genele omului contemporan sau în 
subconştientul său ar fi păstrată imaginea modelului de viaţă a 
fiecărei familii în parte şi a societăţii în întregul ei din timpurile 

Primordialităţii, pe când omul încă mai înţelegea cum să dialogheze 
direct cu Creatorul. 
i Er 2 j- č 


Anasta - Vladimir Megre 


Acest mod primordial era mult mai desăvârşit 3 N 
decât cel contemporan. Posibil să fie unul din acele timpuri în care 
oamenii mai ştiau încă ce este Raiul. Şi nu cred ca acțiunile acestor 
oameni să aibă vreo legătură cu o oarecare religie. 

Aşezămintele pe care le edifică cititorii cărţilor sunt diferite 
între ele. Nu se deosebesc doar prin aspectul exterior al caselor ce le 
compun. Unele case simt cu două etaje, din lemn, altele din lut cu 
paie, pe un singur nivel. Aşadar şi grădinile, gardurile vii şi iazurile 
vor fi diferite. 

Este arhicunoscut faptul că ritualul religios presupune 
respectarea indiscutabilă a anumitor obiceiuri standard în acţiuni şi 
exprimare din partea tuturor membrilor cultului. Aici, este implicată 
doar inspiraţia personală în materializarea minunatei idei. 

Dacă oamenii îi sunt îndatoraţi pentru ceva Anastasiei, 
atunci îi sunt pentru că ea le-a trezit în Suflete aspiraţiile omului- 
creator. 


miha fa 


E LN 
Micuța pădureancă* 


Au trecut deja mai bine de cincisprezece ani de la prima 
întâlnire cu pustnica din taigaua siberiană, Anastasia. În momentul în 
care am aflat că ea va trebui să nască un fiu, am încercat cu toate 
forţele, ajungând uneori chiar la acţiuni fizice, să o duc la 
Novosibirsk. Pe atunci mi se păru inadmisibil ca ea să nască în taiga 
şi imposibil ca fiul meu să fie educat fără a merge la un institut 
modern. Stilul de viaţă al Anastasiei din taiga, la început îmi păru, 
puţin spus, straniu. Astăzi tot mai straniu mi se pare stilul de viaţă al 
oamenilor din marile metropole. 

lar în timpul în care Anastasia, rămasă ca şi până atunci în 
taiga, a purtat-o în pântece pe fiica noastră, eu am avut sufletul 
împăcat, eram fericit. Viziunea asupra vieţii, în aceşti zece ani, mi s-a 
schimbat la 180°. Dacă aş fi insistat ca Anastasia să nu nască în 
taiga, ci într-unul dintre cele mai bune spitale ale capitalei, m-aş fi 
aruncat probabil singur în depresie şi disperare şi, cu siguranţă, grija 
pentru viitorul copilului educat de institutele moderne ale societăţii 


contemporane, nu m-ar mai fi părăsit. 
“pădureancă - neputând declina ile taiga, aşa cum st? poate în limba rusă (de taiga - 
niacikituua) ' >wri optat pentru expresia pălituvajica (n.t.) 


A avut loc o reevaluare a scării de valori şi vizi' unea mea asupra 
lumii s-a schimbat. 

Anastasia a născut-o pe fiica noastră în poiana ei natală din 
taigaua siberiană. 

Eu nu am asistat la niciuna din cele două naşteri, iar Anastasia nu 
a fost ajutată de niciun medic sau de vreo aparatură medicală modernă. 
Cu toate acestea, am avut inima uşoară. Ştiam că naşterile au loc într- 
una dintre cele mai modeme case de naştere de pe Pământ - în Spaţiul 
Natal. Când Anastasia a născut fetiţa, mi-a cerut să-i aleg un nume. Fără 
să mă gândesc, am răspuns Anastasia. Şi asta nu pentru că Anastasia l-a 
chemat pe fiul nostru Vladimir. Ci pentru că deja dinainte s-o nască pe 
fiica mea, eu începusem s-o consider pe Anastasia cea mai curajoasă, 
înţeleaptă şi bună femeie. Numele ei devenise pentru mine sinonimul 
acestor calităţi şi mi-aş fi dorit ca şi fata să le moştenească. Nu-mi pot 
imagina un alt educator pentru fiica mea, în afară de Anastasia. În pofida 
faptului că în multe momente, aceasta arată mai mult a lipsa unei 
educaţii, în realitate nu e aşa. lată, de exemplu, ce s-a întâmplat cu fetiţa 
în taiga... 

De data asta, Anastasia mă întâmpină cu veselie, ba chiar 
oarecum jucăuşă. Se arătă pe neaşteptate, în timp ce mă apropiam de 
binecunoscuta poiană, în care, acum trăiau deja în trei. Îmbrăcată într-o 
rochie lejeră, asemănătoare unei tunici romane, stătea pe cărare şi 
zâmbea. Imi veni pe loc întrebarea: „de unde-o avea rochia?” M-am oprit, 
încântat de insolita viziune. 

„la te uită”am gândit eu - „Cât timp a trecut! A născut doi copii, 


dar tot tânără arată şi, ca şi-nainte, e neasemuit de frumoasă. Eu, iată, 
am îmbătrânit, am albit, în timp ce ea nu îmbătrâneşte nicicum”. 

Şi mi-am amintit cum se trezea dimineaţa de-? vreme, cum se 
bucura de ziua ce sosea, se lua cu lupoaica la întrecere, făcând salturile 
ei cu tâlc. O mai putea face toate astea şi acum? 

De parcă mi-ar fi auzit gândurile, Anastasia, fără să alerge, făcu 
două salturi şi se apropie de mine. 

— Bună ziua, Vladimir, se auzi vocea ei. 

Eu nu am reuşit să răspund imediat. Corpul Anastasiei emana o 
aromă îmbătătoare şi o căldură deosebită. l-am atins cu multă grijă 
umărul, în mod ciudat nedorind să o îmbrăţişez. Am răspuns un pic cam 
într-o doară: 

—Bună ziua şi ţie, Anastasia. 

Ea se avântă spre mine, mă strânse în braţe şi-mi şopti: 

—Micuţa noastră e frumoasă şi deşteaptă foc. 

Apoi Anastasia porni înaintea mea desculţă prin iarbă. Păşea 
picior după picior prin taiga, exact ca un manechin. La fel ca şi atunci 
când ne-ntâlnirăm pentru prima oară. De fiecare dată, mersul ei un pic 
nostim îmi readucea buna dispoziţie. 

După cum era deja datina, am mers întins la lac, ca să facem 
baie după drum. Eu ştiam deja că menirea acestei băi nu era doar de a 
mă împrospăta după drum, ci, cel mai important, de a mă ajuta să elimin 
mirosurile necaracteristice poienei din taiga. Pentru asta, după prima 
baie, Anastasia mă ajută să mă ung pe corp cu un macerat vegetal, 
preparat din mai multe plante. 

în timp ce-o făcea, glumi: 

— Alimentele bune, la voi, tot mai puţine au rămas, burtica ta e 
un pic umflată. 

— E disbacterioză. Aşa spun doctorii. Suferă 


Anasta - Vladimir Megre 


aproape nouăzeci la sută din populație, i-am răspuns eu. A N 

—Poate că nu au îndeajuns de multă voinţă, burticile, spuse 
râzând Anastasia. 

—Tu însuţi ai spus că zece la sută dintre oameni totuşi nu o 
au, această disbacterioză. 

O bucată de timp am fost nevoit să mă plimb uns cu acest 
macerat pe tot corpul, ba chiar şi pe păr, apoi am sărit din nou, 
plescăind apa. Când am ieşit şi corpul îmi era aproape uscat, 
Anastasia îşi scoase rochia asemă- nătoare unei tunici romane şi mi- 
o întinse. 

— Ar fi bine ca tu, acum, să tragi pe tine această rochie. 

Anastasia stătea în faţa mea cu sânii goi. Erau ceva mai 
mari decât înainte. Din unul se prelingea un strop de lapte. 

— Încă îi mai dai să sugă fetiţei? — am întrebat-o eu. 

— Da, răspunse ea veselă. Işi strânse cu ambele mâini 


sânul, mă stropi cu un jet de lapte pe faţă, râse co- pios, apoi îmi 
întinse laptele pe toată faţa. 

— Când o vei îmbrăca şi te vei încinge, pe tine va sta ca o 
cămaşă. Cămaşa asta, eu am purtat-o neîntrerupt din ziua când s-a 
născut fiica noastră. Uneori, fetiţa a dormit în cămaşă şi s-a învelit.cu 
ea. S-a obişnuit cu miro- sul şi cu forma ei. Dacă vei face aşa cum îţi 
spun eu, fiica noastră se va acomoda mai lesne cu tine. 

—Şi acum, tu cu ce te îmbraci? 

— Am două cămăşi ca asta, foarte asemănătoare între ele. 
Le-am îmbrăcat pe rând. Asta, pe care ţi-o dau ţie acum, am 
îmbrăcat-o mai des. Şi, din plante uscate, deseori mi-am împletit cozi 
şi le-am agăţat de păr. Acum o să merg, până ce tu o priveşti pe fiica 
noastră, să-ţi îm- 
b î r ER? T E e 


DZIEN 


Anasta - Vladimir Megre 


4 pletesc şi ţie una la fel. 
— Doar s-o privesc? S-o ating, s-o mângâi, va să zică, nu e voie? 
— Bineînţeles că e voie, Vladimir. Totuşi mai bi ne ar fi ca, mai 
întâi, sâ o priveşti. Chiar de e incă micuță, are deja personalitate şi 
mai bine ar fi să im o priveşti insistent. Familiarizează-te cu 
gesturile ei şi încearcă să intri în lumea ei. 

— Eu ştiu că şi cu băieţelul a fost aşa, mai întâi doar l-am 
privit. Spune-mi, Anastasia, peste cât timp aş putea să o iau în braţe? 

— Vei înţelege singur, inima te va călăuzi. 

Impresia pe care am avut-o era că Anastasia ar fi vrut ca eu 
să fac cunoştinţă singur cu fiica, să încerc să înţeleg câte ceva din 
asta, deci pentru asta născocise aceste simplificări. Dar nici eu nu m- 
am împotrivit. Mi s-a părut corect să urmăresc comportamentul fetiţei, 
deoarece este evident că pentru ea, eu nu sunt altceva decât unu' 
oarecare. Şi acest oarecare, pe nepusă masă, apucă pruncul şi hai cu 
legănatul şi cu alintăturile lui agasante, cu plescăitul buzelor ţuguiate 
şi cu îngânările infantile, pentru propria plăcere. lar copilului, toate 
aceste plescăituri, şi nu numai ale unui oarecare, ci îndeobşte ale 
oricui ar fi acestea, poate că-i provoacă resentiment. Am întrebat: 

— Anastasia, acum unde-i fiica noastră? Dacă tu pleci să 
împleteşti cozile alea din ierburi, eu cum o găsesc? 

— E pe undeva pe aici, prin apropiere, răspunse liniştită 
Anastasia. Vezi de-o găseşte singur, lasă-ţi inima să-ţi indice locul. 

Demult aveam impresia de a fi înţeles cum se desfăşoară 
viaţa aici, în taiga, însă de fiecare dată îmi era 


să mă minunez de câte ceva nou. Cum era posibil să-i: 
permiţi unui prunc care nu împlinise încă nici doi anişori, să meargă, 
adică să se târască oriunde vrea, chiar fără să te uiţi după el? Şi asta în 


taiga, unde nu sunt oameni. În taiga, unde trăiesc tot felul de jivine 
sălbatice! 

Cu câtva timp în urmă îl contemplasem pe fiul meu, văzându-l 
cum adormea în blana ursoaicei. Aceasta stătea fără să se mişte până 
ce pe copil îl prindea somnul. Văzusem cum au grijă de prunc lupii şi 
cum se jucau cu el veveriţele şirete. Şi am înţeles că aici şi poiana, şi 
animalele care trăiesc în preajmă, sunt exact ca ambientul domestic. 
Fiarele trăiesc pe teritoriile delimitate de ele însele, însă nu se atacă una 
pe alta. În ambientul domestic, câinele e posibil nici să nu atingă pisica, 
ba mai mult, chiar să lege prietenie cu ea, în timp ce cu altele, străine, 
să fie ostil. Prin urmare nici aici, pe teritoriile lor, fiarele nu se atacă 
între ele, ce să mai spunem să atace un pui de om! 

în faţa omului, animalele ce trăiesc pe teritoriile lor, fac 
reverenţe, implicit şi pe pruncul omului îl vor apăra, considerând o 
onoare faptul de a avea grijă de el. Totuşi, această situaţie avea şi ceva 
neobişnuit. De exemplu, ce s-ar fi întâmplat dacă copilul cir fi părăsit 
teritoriul lor? Celelalte animale s-ar purta altfel decât cele ale lui? 
îndeobşte, mă prinsese un gând ce nu ţinea con. T de logică. 

Am întrebat-o pe Anastasia care se îndepărta: 

— Şi dacă dau nas în nas cu vreo fiară în timp ce o caut pe fiică- 
mea? Eu încă nu le cunosc şi nici ele pe mine. 

— Nu-ţi fac niciun rău, Vladimir. Tu ai pe tine cămaşa. Poţi 
merge fără teamă. Nu emana gânduri de 


SI 


Anasta - Vladimir Megre 


At frică. i 
Anastasia alergă către căsuţa ei subterană. 

Intrând în poiană şi nevăzând pe nimeni, am pornit primprejur, 
gândind că fiică-mea s-ar fi putut afla pe undeva prin apropiere şi că, 
dacă voi face cercuri, mărind gradual diametrul, o voi găsi cu siguranţă. 
Am văzut-o chiar înainte sâ termin de făcut primul cerc. Micuța 
Anastasia stătea singură între tufişurile de măceşe, se ţinea de o 
crenguţă, se uita la o gâză şi zâmbea. M-am ascuns după un alt tufiş şi 
am început s-o urmăresc. 

Fetiţa era îmbrăcată într-o rochiţică-cămăşuţă, părul îi era prins 
într-o diademă împletită din fibrele unor plante. Terminând de observat 
mulţumită ceea ce se petrecea pe crenguţă, păşi desculţă în direcţia 
poienei. Lăsând crenguţa sau planta de care se ţinea, căzu. Micuța mea 
fiică căzu în iarbă, dar nu plânse, în linişte se sprijini cu mânuţele în 
pământ şi se ridică. Apoi se târî în patru labe vreo doi metri şi se ridică 
din nou în picioare, păşind încet, continuându-şi mersul. 

Am încercat să mă mişc neobservat şi am urmă- rit-o pe fiică- 
mea. Dar, brusc, Nastenca* dispăru sub ochii mei. In primul moment am 
încremenit de surpriză, am rămas ţintit locului câteva clipe, apoi am 
alergat iute spre locul în care o văzusem mai înainte, m-am uitat 
împrejur, dar nu am dat de ea. Nici după copacul lângă care tocmai 


stătuse, nici în dosul tufişurilor. Fetiţa nu era încă în stare să alerge ca 
să poată dispărea aşa subit. Am început să mă învârt în jurul copacului 
lângă care o văzusem mai înainte, mărind gradual circumferința 


cercului, dar nimic. 
*Nastencn (se pronunţă Nasteiii'ca, apostroful prescurtând litera /) - diminutivul numelor Anasta şi 
Anastasia (n.t.) Ă 


M-am oprit, am reflectat ce să fac mai departe, apoi axn alergat la 
adăpostul subteran, unde ar fi trebuit să se afle Anastasia. 

Ea stătea liniştită la intrare, împletea o coroană de pus pe cap din 
ierburi şi cânta încetişor. 

Undeva în apropiere, o vulpe cu blana neagră- maro se scărpina ca 
o pisicuţă de trunchiul unui copac. 

— Anastasia, fetiţa a dispărut, i-am strigat eu. 

—Am urmărit-o câţiva paşi, fără să o pierd din ochi. Dar, dintr- 
odată... Parcă a înghiţit-o pământul. Nu e nicăieri. 

Reacţia Anastasiei a fost de lejeră mirare, şi nici măcar nu a lăsat 
împletitul când a răspuns: 

— Nu-ţi fă griji, Vladimir, cred că s-a dus la vizuina vulpii celei 
bătrâne. 

— Cine ţi-a spus? 

—Vezi că vulpea se scarpină încet de copac? 

—Văd. 

— Aşa anunţă ea că pruncul este în vizuina ei. 

—Dar, poate că vulpea vrea să spună altceva? 

—Dacă ar fi fost ceva primejdios, ea s-ar fi agitat. Ar fi alergat 
dintr-o parte într-alta şi ne-ar fi chemat după ea cerând ajutor. 

— Cu toate astea, tu nu poţi fi sigură sută la sută de locul în care 
se afla fetiţa, mai ales că în locul în care a dispărut, nu era nicio vizuină. Eu 
am căutat bine. 

— Bine, Vladimir, mergem împreună să vedem unde a dispărut 
şmechera noastră cea mică. 

Când am ajuns în locul în care dispăruse fetiţa, Anastasia feri iarba 
înaltă şi eu am văzu imediat vizuina. Intrarea în ea era puţin surpată. Se 
vedea un fel de groapă. M-am uitat înăuntru şi am văzut-o pe Nastenca 
colă- cită, dormind liniştită. 

—vVezi? A adormit pe pământul gol şi gândesc” eu că singură nu 
se ridică de acolo. 

— În groapă este iarbă uscată, Vladimir. Fetiţa noastră, când 
adoarme, poate decide singură unde să-şi facă culcuşul. 

— Cum adică decide? 

— Dacă vrei, Vladimir, priveşte-o, eu merg să termin ce am de 


făcut. 

Eu am rămas. Peste vreo jumătate de oră din vizuină se auziră 
foşnete. Fetiţa se trezise, dar nu reuşea să iasă din groapă. Insă nici nu 
se forţa prea tare. După prima încercare, evaluându-şi forţele, fetiţa 
strigă după ajutor: aho, eha. Fără să plângă, doar cu aceste sunete ceru 
ajutor. Intr-o clipă se înfăţişă vulpea care nu demult se învârtea pe lângă 


Anastasia. Mai întâi se opri pe marginea gropii, privi înăuntru, adulmecă 
şi, întorcându-se cu spatele la vizuină, îşi cobori coada înăuntru. Vulpea 
se forţă şi trase afară fetiţa agăţată de coada ei. Incă vreo jumătate de 
metru fetiţa continuă să se ţină de coada vulpii după care o lăsă, se 
aşeză în patru labe, apoi se ridică pe picioruşe. Micuța Nastenca privi 
împrejur, zâmbi de parcă şi-ar fi amintit de ceva, păşi încetişor, cu 
surâsul pe faţă, îndreptându-se către lac. Eu am continuat s-o urmăresc 
neobservat. În împrejurimi nu se afla niciun animal şi părea că în afară de 
mine nu s-ar mai fi aflat nimeni în micuța poiană din taiga. Insă ceva mai 
târziu aveam să înţeleg că mă înşelam. Atât ea, cât şi eu, eram urmăriţi 
insistent şi la scurt timp avea să am ocazia să asist la primul conflict 
dintre fiică-mea şi animalele din taiga. 

Micuța Nastenca ieşi din tufişurile de zmeură, rămase puţin pe 
loc şi contemplă oglinda de apă a lacului, apoi îşi scoase cămăşuţa cea 
scurtă de pe ea şi, păşind 


Anasta - Vladimir Megre 


R cu luare-aminte desculță, se apropie de lac. Îi rămăseseră? 
vreo cinci-şase metri până la lac, “când, pe neaşteptate, din tufişuri 
apăru lupoaica care, din câteva salturi, se înfăţişă între fetiţă şi lac. 
Fetiţa o pălmui cu micuţele ei mânuţe pe spinare, o scutură de blană 
şi îi atinse botul. Ca răspuns, lupoaica linse picioruşul fetiţei, dar cu 
aceste gesturi, schimbul lor de atenţii amicale luă sfârşit. In planurile 
Nastencăi, se vede, nu intra jocul cu lupoaica, vroia doar să meargă 
la apă. Mai întâi încercă să o ocolească pe lupoaica ce stătea pe loc, 
făcând trei paşi lateral. Însă numai ce fetiţa dădu să înainteze, 
lupoaica îi tăie din nou calea. Cu mânuţele, Nastenca încercă să o 
împingă pe lupoaică, să elimine obstacolul, însă fiara nu ascultă 
copilul şi rămase pironită locului. Atunci fetiţa se aşeză pe iarbă, 
reflectă o vreme, după care făcu o tentativă să-i treacă animalului 
printre picioare, dar şi această încercare eşuă - lupoaica se puse jos. 

Nastenca înţelese că fiara nu avea să o lase să se apropie 
de apă, iar obstacolul nu putea fi eliminat cu forţa. Rămase un timp 
şezută în iarbă, se gândi, apoi făcu cale-ntoarsă depărtându-se de 
lupoaică şi de lac. Se ridică iute în picioare, luă o crenguţă, se 
apropie de botul lupoaicei, îi flutură creanga în faţă, apoi o aruncă 
într-o parte. Crenguţa zbură vreun metru jumătate. Lupoaica se 
aruncă după creangă şi o înhăţă cu dinţii. In acest timp, Nastenca, 
punându-şi iute în mişcare picioruţele, ajunse la malul lacului. Fiara 
pricepu iute că tocmai fusese şmecherită şi din două salturi ajunse 
fetiţa pe malul apei şi o lovi cu laba. 

Nastenca căzu pe spate, căpşorul îi ajunse în apă. 
Împingându- se cu picioarele în nisipul de pe mal, încercă să intre cu 
totul în IL Lupoaica îi apucă picioru- 


Annasta - Vladimir Megre 
gul cu dinții. Se forță să nu-i facă rău fetei, se vedea EE N 
gesturile nu-i erau agresive. Nastenca îşi propti celălalt picioruş în 
botul fiarei şi, ageră, împinse până ce intră cu totul în apă. În locul 
acela, lacul avea aproape un metru adâncime, iar micuța se 
scufundă cu căpşorul în apă, dar ieşi iute la suprafaţă. Mişcând 

braţele şi picioarele, reuşi să se ţină la suprafaţa apei. 

Eu am crezut că fata nu ştie să înoate bine. Am alergat din 
ascunzătoarea mea, m-am pregătit să sar în apă, dar când am ajuns 
la malul apei, am văzut că lupoaica înota în ajutorul fetiţei. Nastenca 
se luptă cu fiara, se apucă cu mânuţele de blana ei şi împreună 
înotară spre un loc mai puţin profund al lacului. Simţind pământul 
sub picioare, fetiţa se eliberă de lupoaică. 

Lupoaica udă ieşi la liman şi se scutură, împroş- când cu 
stropi de apă argintii care sclipeau în razele soarelui. Nu plecă, ci 
rămase pe malul lacului. O privea cu multă atenţie, dar cumva 
chiorâş pe fetiţă şi, din ce mi s-a părut mie, se uita cu precauţie în 
direcţia mea. 

Dar Nastenca, stând pe spate pe apă, zâmbea şi o chema la 
ea cu insistenţă pe lupoaică. Plescăia apa cu pălmuţele, o chema 
insistent, dar fiara nu vroia să se apropie. Probabil fiarei nu-i plăceau 
jocurile acvatice sau poate că i se păreau periculoase... 

Dintr-odată, Nastenca îşi întoarse privirea spre mine şi 
rămase neclintită. Pentru prima oară am simţit asupra mea privirea 
insistentă a fetiţei şi nu puteam nici să mă mai mişc. Am înţeles că 
mă luase drept o fiinţă nedesluşită, care îşi face apariţia subit în 
spaţiului ei vital. 

M-a privit un timp, apoi s-a întors şi, încetişor, a ieşit din apă 
pe mal, s-a apropiat de lupoaica întinsă în iarbă, care a luat 
cămăşuţa cu dinţii şi i-a întins-o fetiţei. 

Anasta - Vladimir Megre 
Wînsă Nastenca nu a tras-o imediat pe corpul ud. A luat-o şi s-a îndreptat 
spre adăpostul subteran de la marginea poieniţei. Eu continuam să o 
privesc cum se plimbă prin taiga şi meditam. 

Păşeşte zâmbind, micuțul copilaş, prin poiana taigalei siberiene. 
Nu-l înspăimântă nimic şi nimeni nu-i face vreun rău. Dimpotrivă, fiarele 
sunt pregătite ca la cel mai mic semn să-i sară în ajutor. Păşeşte micuțul 
pui de om, precum descendentul unui ţar prin impărăţia lui. Observă cu 
interes viaţa insectelor, a veveriţelor şi păsărilor. Se uită cu atenţie la 
floricele şi gustă ierbuşoarele şi fructele. 

în acelaşi timp, o oricare altă fetiţă, de aceeaşi vârstă cu fiica 
mea, se află într-un spaţiu înconjurat de patru pereţi, unde, ca un animal în 
captivitate, este limitată de aceşti patru pereţi, fie ei chiar şi frumos 
împodobiţi, însă tot de manej. Şi părinţii îi cumpără jucării de plastic pe 
care ea le încearcă la gust. Milioane de băieţei şi fetiţe din lumea noastră, 


efectiv ca nişte animale, cresc prin apartamentele-celule. lar noi mai şi 
pretindem ca ei să crească oameni deştepţi, liberi şi prosperi. Însă aceste 
calităţi nu şi le pot nici măcar imagina: libertatea înseamnă, mai înainte de 
toate, libertate de gândire, cunoaşterea şi percepţia lumii vii. Despre 
această lume vie, copilului, deja mai mare, i se va vorbi doar la şcoală. El, 
bineînţeles, va primi oarecare informaţii despre măreaţa lume a naturii vii, 
despre structura Universului, creată de măreţul Creator, dar niciodată nu 
se va putea simţi parte din ea. Acele simţăminte pe care le poate trăi omul 
în primii ani de viaţă, în armonie cu măreţul regn al Creatorului, fără 
eforturi şi concentrări, dimpotrivă, în joacă. Toate acestea nu pot fi 
înlocuite nici de lecţiile de la şcoală, nici de cur- 
Anasta - Vladimir Megre 

„Yi o urile universitare. Eu nu îndemn pe nimeni să-şi ducă " 

copiii în taiga. 

„Ar fi absurd, dar ceva se cere, oricum, făcut... 


Cui î ii seamană fiica? 


Seara, la intrarea în adăpostul subteran, în care micuța Nastenca 
dormea uneori singură, Anastasia o alăpta la piept. Eu şedeam tăcut alături 
şi contemplam interesantul proces. 

Se dădea senzaţia că alăptarea, în sensul de a nutri corpul fizic al 
micuţului prunc cu lapte matern, nu era nici pe departe scopul principal. 
Nastenca, apucând sânul Anastasiei cu mânuţele, pentru un timp, ţocăind 
din buze, sugea laptele, însă la puţin timp după se dezlipea de sân şi o 
privea în ochi pe mamă. La rândul ei, Anastasia nu-şi dezlipea privirea de la 
ea, fără să ne acorde atenţie nici mie, nici mediului înconjurător. 

De parcă mama şi fiica s-ar fi contopit în una în timpul alăptatului şi 
ar fi dialogat fără cuvinte. Asta s-a prelungit preţ de douăzeci de minute, 
după care Nastenca a adormit. Anastasia a pus-o la culcare pe fetiţă în 
adăpost, pe aşternutul de fân uscat şi a acoperit-o cu o țesătură. Cu 
colţurile libere ale ţesăturii, a înfăşurat-o, apoi i-a adunat împrejur fân uscat, 
creând astfel un cui- buşor comod. A mai rămas un pic în faţa adăpostului 
privindu-şi fiica ce dormea. Când, în cele din urmă, s-a ridicat şi mi-a dat 
atenţie, am întrebat-o: 

— Anastasia, tu ce spui, cu care dintre noi doi 


Anasta - Vladimir Megre 


FR seamănă mai mult fiica noastră: cu mine sau cu tine? 
— Ca toţi ceilalţi părinţi, şi tu ai fi vrut ca fiica să-ti semene tie, Vladimir? 
If” 

— Uite că nu ai ghicit Se înţelege de la sine că aş vrea ca 
fiică-mea să aibă câte ceva şi de la mine, însă, dat fiind că e fată, 
trebuie să fie frumoasă, ceea ce înseamnă că ar trebui să-ti semene 


mai mult tie. 
11 

— Va să zică, tu mă consideri mai frumoasă ca tine, 
Vladimir? 

— Eu nu te consider frumoasă doar comparativ cu mine, 
Anastasia. Eu cred că tu eşti cea mai frumoasă dintre toți oamenii pe 
care i-am cunoscut vreodată, toto- dată şi dintre femeile de la toate 
concursurile de frumuse- ţe din lume. M-am uitat la televizor. 
Frumuseţea partici- pantelor la aceste concursuri e, oarecum, 
înjumătăţită comparativ cu a ta. Tu eşti cea mai frumoasă dintre 
toate. 

—Îţi mulţumesc, Vladimir. Cuvintele tale sunt complimente 
sau sunt propriile tale consideraţii? 

—Sunt şi complimente, şi consideraţii şi... admi- raţie. 

/ 

— Mulţumesc. Deci nu o să te întristezi, Vladimir, dacă o să-ți 
spun că Nastenca, la înfăţişare, la faţă, îţi sea- mănă şi ţie puțin- 
puţin, dar ochişorii, sprâncenele şi corpul sunt ale mele. Părul, de 
asemenea, îl va avea ca al meu. 

Similitudinea corporală a oamenilor vorbeşte şi despre cea a 
aptitudinilor, a deprinderilor şi despre ase- mănarea sufletească. 
Asta dă de înţeles că unele aptitu- dini şi deprinderi ale ei vin de la 
tine. Altele de la mine. 
însă în Sufletului nou-născutului, Vladimir, întotdeauna se află trei 
componente. 

—Trei? A treia care ar fi? 
_— A treia componentă este acea particulă numită 


ha, 


Anasta - Vladimir Megre d 
le BY: Di 
f (Suflet, care a sălăşluit în corpul unui om ce-a trăit acum of: 
sută, o mie sau poate un milion de ani. Acea componentă, într-un om 
armonios nu se fărâmă în bucățele, ci aşteaptă clipa sa, când 
recapătă un corp fizic, prin ochii căruia să vadă lumea ce-o 
înconjoară şi prin urechile căruia sa poa- tă auzi sunetele acestei 
lumi, atingând-o cu mâinile, folosindu-se de darurile ei. 

— Dar dacă sufletele noastre s-au contopit în unu' singur în 
noua viaţă, înseamnă că fiecare ar trebui să ştie totul despre viaţa 
celuilalt? 

—Desigur, ar trebui. Şi ştiu amândouă. Altmin- teri, 
contopirea lor nu ar fi fost posibilă. Nu ar fi putut deveni un Suflet 
unic. 

—Prin urmare, Sufletul meu poate vedea viaţa anterioară a 
fiicei noastre? 

—Poate, bineînţeles, doar că tu vei putea vedea şi percepe 
asta doar în cazul în care vei reuşi să intri în armonie cu Sufletul, iar 


gândurile tale nu vor fi încurcate de tot felul de distrageri ale lumii 
înconjurătoare, dacă El se va putea concentra. 

— Cu mine e totul clar, nici eu, nici cei de-o tea- pă cu mine 
nu suntem în stare să vedem trecutul. Insă tu, 

Anastasia, e evident că reuşeşti să afli câte ceva despre viaţa trecută 
a fiicei prin acea particulă, prin Sufletului ei. 

—Eu mă străduiesc, Vladimir, să văd şi să înţe- leg viaţa 
anterioară a fiicei noastre şi pot spune că mi se pare destul de 
stranie. Viaţa fiicei noastre, in tine a fost foarte scurtă, nu mai mult 
de şapte ani. A trăit acum câte- va mii de ani. 

— Într-un interval atât de scurt e greu de aflat cine ştie ce 
despre viaţa anterioară. 

—E adevarat prea puţin. Dar se poate întâmpla 


îi ae SAD sa 


/r-ca şi într- (0) viată. atât de scurtă, omul să săvârşească o? | faptă care să 

influenţeze evenimentele ce vor să vină în următoarele milenii. 

— Foarte interesant. Cum ar putea acest prunc atât de mic să 
săvârşească vreo acţiune care să influenţeze * /* 
vieţile oamenilor de-a lungul mileniilor? Ai putea să-mi povesteşti, 
ba mai bine, sâ zugrăveşti, tablouri din viaţa anterioară a fiicei 
noastre? 

— Pot, Vladimir. 

— Atunci zugrăveşte! 

Anastasia îşi începu neobişnuita povestire despre viaţa 
anterioară a fiicei noastre. Sau despre fetiţa al cărei Suflet 
sălăşluieşte azi în micuța Nastenca, 


într-o altă dimensiune 


— Cu mult timp în urmă, după cum ştii şi tu, Vladimir, pe Pământ s- 
a instaurat epoca glaciară. În regiunile în care se mişcau ghețarii, clima se 
schimbă. Răcirea nu permitea creşterea multor specii de plante. Locurile, 
înainte îmbrăcate în păduri, grădinile roditoare şi vegetaţia luxuriantă de 
flori şi ierburi, gradual se transformară în coline acoperite doar de o mantie 
vegetală sărăcăcioasă. 

Oamenii care trăiau pe atunci pe una din colinele submontane, au 
realizat că viaţa în condiţiile gheții nu mai putea fi ca înainte. Aşadar, au 
decis să-şi părăsească locuinţele şi să plece în aflarea unor locuri cu un 
climat mai favorabil. În faţă mergeau bărbaţii, în urma lor venea căpetenia 
neamului, Vud, care conducea copiii, femeile şi vârstnicii. Era mi bătrân sur 
de o sută douăzeci şi cinci de ani. Păşea în fruntea unei caravane de 
unsprezece mamuţi care purtau în spate coşuri împletite. intr-unul din 
aceste coşuri erau copii, în celelalte rezerve de hrană, întrucât nu se putea 
şti cât ar fi putut dura călătoria. 

Pe ambele flancuri ale caravanei de mamuti, că- 


Anasta - Vladimir Megre 


ări pe cai sau pe jos, se deplasau oamenii din neamul săua N 
împreună cu toate dobitoacele care trăiau în sat. Părea ca toate 
vieţuitoarele să fi înţeles necesitatea de a se muta 


într-un alt loc, şi acum îi urmau pe oameni. In aşezământ rămaseră 
doar plantele, acestea neavând capacitatea de a se deplasa.... Plante 
condamnate la pieire. 

Vud reflecta, căznindu-se să-şi răspundă la în- trebările-i 
puse: 

„Care e motivul pentru care au loc aceste schim- bări 
nedorite de climă, de ce a început să se răcească?” 

„Prin voia cui a survenit această catastrofă?” 

„Nu se va preschimba într-o catastrofă planeta- ră?” 

„Are omul vreo putere pentru a putea face ceva în scopul 
prevenirii ei?” 

„Există corelaţie între catastrofă şi acţiunile omului?” 

Vud înţelegea că dacă nu va găsi răspunsurile, pe copiii şi 
nepoţii săi, pe întregiţi neam, îi aştepta o soartă tristă. Remarcă pe 
chipurile adulţilor care mergeau în caravană acum, tristeţea şi 
preocuparea, de vreme ce considerau schimbările climatice drept o 
tragedie. Până şi copiii deveniră tăcuţi şi gânditori. Doar iubita lui 
străne- poţică de şase anişori, Anasta, se distra. Incepuse un joc cu 
căpetenia mamuţilor, din fruntea caravanei. 

Vud privea cu coada ochiului la jocul strănepoa- tei cu 
căpetenia mamuţilor. Aceasta apucă vârful trompei uriaşului mamut 
de şapte tone greutate, şi-o aşeză pe umăr şi se prefăcea că trage 
după ea enormul animal. lar mamutul părea că se prinsese şi el la 
joc. Trompa, bineînţeles, şi-o ţinea singur, lăsând s-o atingă delicat 
pe fetiţă. Din când în când, Anasta se oprea, ca şi cum şi-ar fi tras 


sufletul, îşi 
aşa de mare, dar aşa greoi şi leneş.” 

De ca şi cum ar fi fost în asentimentul fetei, mamutul scutura 
din cap, îşi flutura urechile, îşi ştergea fruntea cu trompa şi din nou o 
aşeza cu grijă pe umărul fetei de parcă nu ar fi reuşit să se mişte din loc 
fără ajutorul ei. Jocul era nostim şi inocent. Dar iată un alt joc născocit de 
strănepoata, care lui Vud nu-i plăcu: 

Anasta se căţără pe trompă spre capul mamutului. Acesta o 
ajută, îndoindu-şi imensa trompă şi cu vârful împingând fetiţa sus. 
Reuşind să ajungă sus, Anasta şedea o bucată pe capul mamutului în 
mişcare, apoi, pe nepusă masă, ţipând ah, îşi dădea drumul pe trompă 
ca pe tobogan. Mamutul trebuia să dea dovadă de multă îndemânare 
pentru a reuşi s-o prindă pe fetiţă înainte de a atinge pământul, sănuo 


lase să se lovească sau să nimerească sub picioarele sale masive. 

Vud reflectă asupra trecutului, încercând să afle în el pricina 
catastrofei care i-a constrâns pe oameni să-şi abandoneze patria, însă 
meditaţia, de fiecare dată îi era întreruptă de amintirea imaginilor din 
viaţa strănepoatei Anasta. El nu le alunga, îi plăceau şi îl distrăgeau de 
la gândurile negre legate de ceea ce se întâmpla. 

La un moment dat, amintindu-şi cum, la una din lecţii, Anasta 
protestă împotriva unei păreri de-a lui, Vud chiar zâmbi. Văzu acest 
tablou în toate detaliile. 

Pe atunci, lecţiile le ţinea el însuşi - Vud. În fata ..„.sa, sub un 
mesteacăn pletos şedeau în cerc copii de diferite vârste şi trei 
adulţi. Vud îşi începu lecţia cu cuvintele: 


Anasta - Vladimir Megre 


Şerpii mijlocitori 

—Multora le este cunoscut faptul că străbunii noştri s-au 
străduit să găsească câteo menire tuturor creaţiilor de pe Pământ. 
Astfel făcând, ei le-au învăţat pe vieţuitoare cum să-i ajute mai bine 
pe ei înşişi. Dobitoacele, ulterior şi-au educat la fel şi urmaşii, ceea 
ce a făcut ca şi generaţia noastră, ca oricare alta din trecut, să 
primească un mare dar. lar noi, la rândul nostru, trebuie nu numai să 
ne folosim de toate acestea, ci să şi ameliorăm aptitudinile tuturor 
creaţiilor care trăiesc împrejurul nostru. În faţa generaţiei noastre stă 
datoria de a găsi o menire acelor vieţuitoare cărora înaintaşii noştri 
nu le-au găsit una. Rostind aceste cuvinte, Vud scoase de sub 
cămaşă un şarpe şi pronunţă: 

— De pildă, să înţelegem la ce au fost lăsate târâtoarele, 
cum ne pot fi ele de folos nouă, oamenilor. 

Cei care-l ascultau priviră la şarpele încolăcit în mâinile lui 
Vud însă tăceau. Primul ridică mâna, cerând să i se dea cuvântul, un 
băieţel cu păr roşcat, de cinci ani. Vud îi permise să vorbească. 

— Eu am văzut, începu băieţelul, un şarpe ca acesta sau 
altfel că s-a apropiat de capra noastră şi a supt lapte din ţâţele ei. 
Capra nu s-a mişcat, ceea ce înseamnă că nu se împotrivea să-i dea 
lapte şarpelui. 


— Da, este adevărat, şerpii şi alte târâtoare se în- tâmplă să sugă 
lapte de la vaci sau de la capre. Ai remarcat bine, Izor. Numai că noi, acum, 
vom încerca să vedem ce folos ne poate aduce existenţa acestei creaturi, le 
aminti Vud celor adunaţi la lecţie. 


—Eu, desigur, nu am pierdut din vedere tema, continuă roşcatul, 
mi-am amintit doar cum sugea lapte şi gândeam că ar trebui să-i facem o 
gaură în capătul celălalt al corpului. Las să sugă laptele, insă coada cu 


gaură să o lase într-o doniţă pe care s-o umple cu lapte. In acest fel mama 
nu va mai trebui să mulgă capra. 

Din toate părţile se revărsă un cor de voci de copii: 

—Nu se poate face gaură... 

— Nu se poate găuri, pe creatură o s-o doară! 

— Din gaură nu va ieşi laptele, dacă creatura nu va vrea. 

—Argumentul principal împotriva găurii ar fi durerea provocată 
şarpelui, deduse Vud, omul nu poate pricinui durere creaturilor Pământului. 
Propunerea ta nu e acceptată, Izor. 

Vud dădu să treacă la întrebarea următoare, dar băieţelul roşcat nu 
se lăsă: 

— Dacă nu se poate face o gaură în coadă, atunci se poate proceda 
altfel, susţinu el. —în timp ce această creatură sugea laptele de la capră, 
devenea tot mai mare, mai plină. Asta se întâmpla deoarece laptele 
devenea tot mai mult în ea. Creatura trebuie dresată să intre cu laptele în 
casă şi să-l verse în doniţă. Astfel oamenii nu vor mai fi nevoiţi să meargă 
cu doniţele la păşune şi nici animalele de lapte să vina acasă la oameni ca 
să fie Eos: Multe dintre arene creaturi vor merge acasă la om şi nu- 


Anasta - Vladimir Megre 


A “mai ce vor vedea donițele goale le vor umple cu lapte. 

Copiilor le plăcu mediat ideea băiețelului roşcat şi se 
îmbulziră să-şi aducă completările. 

— Putem lua laptele de la ele şi departe de casă, dacă ne e 
foame şi casa nu-i aproape. 

— Ar trebui învăţate să vină la om cu laptele, la un sunet 
oarecare. Ca să nu le căutăm prin iarbă. Baţi din palme, să zicem, 
sau fluieri şi ele apar imediat, aleargă iute la om. 

—Dar eu nu vreau să beau lapte din şerpi! Cine ştie, poate 
că adaugă ceva de-al lor în lapte, remarcă ti- midă o fetită. 

/ 

Dar mintenaş se luară cu toţii de ea. 

—Păi şi la vacă laptele a stat undeva înăuntru, da’ uite că-l 
beau toţi. 

—Dar dacă adaugă şi ele ceva, cu atât mai bine! Că doară, 
aceste vieţuitoare sunt veşnic curate, chiar de se târăsc pe pământ. 

—Da, întocmai! Sunt tot timpul curăţei, nu am văzut 
niciodată un şarpe murdar. 

Izor asculta cum judecau copiii propunerea lui şi roşi 
imperceptibil de mândrie. 

—A doua variantă a ta, Izor, merită atenţie, îl lăudă Vud pe 
băieţel şi adăugă: —Mai pe larg vom discuta a doua ta variantă data 
viitoare. Între timp, gândiţi-vă cu toţii şi exprimaţi-vă opinia sau 
propuneţi propriile variante legate de folosirea târâtoarelor. Acum, 
însă, vreau să vă întreb care este predestinarea animalelor deja 
cunoscute de voi. Cine e gata... 

Vud nu termină de vorbit. Văzu mâna ridicată a Anastei cu 


palma îndreptată spre el. Acest gest însemna că fetiţa nu era de 
acord cu ceva şi intenţiona să-şi expună 


MI protestulîn fala celorlalţi. 
— Expune-ţi protestul, Anasta, îi permise Vud. 
— Sunt împotriva aducerii laptelui în casă de că- tre târâtoare. 
Copiii, unul după altul, i-au replicat Anastei: 
—De ce? 
— Nu trebuie să renunţăm la comodităti. 
fE 


— Aceste creaturi acum nu fac nimic pentru om, însă aşa vor 
avea ocupație. 

—Oamenii vor avea mai mult timp să se înde- letnicească cu 
lucruri mai plăcute decât mulsul vacilor. 

Fetiţa ascultă cu calm replicile şi continuă: 

—Dacă târâtoarele îi vor aduce lapte omului, atunci el însuşi, 
şarpele, se va preschimba într-o vacă. 

— Ce spui tu, fetiţo? Explică! — nu se mai putu re- ţine unul din 
cei trei adulţi. 

Anasta continuă: 

— Omul care primeşte laptele de la vacă, de la capra, de la 
cămilă sau de la mai ştiu eu ce animal, în schimb le dă atenţie şi 
sentimente. Dacă el încetează să mai ia laptele singur de la vacă şi ea 
nu va mai simţi aten- ţia lui, atunci acel lapte nu va mai fi la fel de bun. 
Senti- mentele sale, omul i le va dărui târâtoarei, primind lapte- le de la 
şarpe. Şarpele, astfel se interpune între om şi vacă. 

El va fi intermediar între om şi celelalte animale. El îl va tenta pe om, 
care îl va mulge, cu slugărnicia mieroasă, sugând de la el acele 
sentimente binecuvântate, predesti- nate tuturor creaturilor Pământului. 

Rămaseră cu toţii un timp în adâncă meditaţie. 

In închipuirea lui Vud, luă naştere un tablou: un măr bogat, 
bătut de fructe mature. În faţa sa stătea o femeie şi un bărbat. Femeia 
spune: 


A" XI 
fv —uite, iubitule, un măr deja copt, e aşa frumos. 
Pomul vrea să ni-1 dăruiască nouă. Intinde mâna şi pleacă creanga ca să 
culegem mărul copt. Bărbatul se întinse după creangă, dar nu reuşi. 
Dădu să sară ca să apuce creanga cu mărul pârguit pe ea, dar în acel 
moment, pe ram apăru un şarpe. Animalul rupse mărul şi, agăţându- se 
cu coada de ram şi legănându-se servil, i-1 întinse omului. 
— Îţi mulţumesc, târâtoareo, spuse omul şi mângâie şai'pele. 
Bărbatul şi femeia s-au îndepărtat de pom, fără să-i 
mulţumească. Ei au dăruit binecuvântatele sentimen- te şarpelui. Mărul 
s-a scuturat şi jumătate din mere necoapte încă au căzut pe jos. 
Şi Vud întrerupse liniştea lăsată: 


—Şi protestul tău, Anastaci'ca, merită atenţie, are rostul său. Cu 
totii va trebui să reflectăm cu atentie // 
asupra înlocuirii contactului direct cu intermedierea dintre om şi toate 
celelalte plante şi vieţuitoare de pe Pământ. Să medităm asupra a ceea 
ce ar putea provoca asta în viitor. Eu propun ca la lecţiile următoare să 
revenim la această temă. Dar acum, şi Vud îşi plimbă privirile peste toţi 
cei prezenţi, aşa cum am stabilit, vă rog să-mi spuneţi ce menire au 
animalele pe care le cunoaste 


Anasta - Vladimir Megre 


Cel mai important 
instrument pentru 
construirea casei 


— Eu, eu, se auziră vocile nerăbdătoare ale copiilor. 

— Bine, bine, răspunse Vud, vorbiţi pe rând şi fie ca fiecare 
să dea nu mai mult de două exemple. 

Copiii au sărit rând pe rând de la locul lor şi au vorbit cu 
însufleţire. 

/ 

—Vaca şi capra dau lapte, mănâncă iarbă şi în fiecare zi vin 
la om ca acesta să le mulgă. 

—Măgăruşii şi caii sunt meniţi să-l ducă pe om când acesta 
nu vrea să meargă pe picioarele lui. 

— Găinile şi rațele pleacă cine ştie pe unde, zboară, dar 
aproape în fiecare zi se întorc şi fac ouă, ca omul să vină şi să le ia. 

— Mamutul ajută la ridicat greutăţi şi le mută în locul în care 
îi arată omul... 

Copiii vorbeau deja pentru a treia oară, fiecare încercând să 
qemer ai menirea animalelor cunoscute de 


anea mi poate spune, în ce ziiuăția pot lucra împreună animale diferite şi 
cum le poate conduce omul? 
— Eu pot spune, răspunse acelaşi băieţel roşcat şi, fără să 
asculte murmurul, se uită la Vud. Acesta îi făcu semn de aprobare. 
—Animalele încep să lucreze împreună atunci când omul 


vrea să-şi ridice casă. lar omul le coordonează cu ajutorul unui fluier. 
Mai întâi, interpretează un cânt de chemare şi la el vin multe animale 
şi păsări. Vin şi se aşează undeva în apropierea lui în aşteptare - aşa 
au fost dresate de înaintaşii noştri. 

Incheindu-şi cântul de chemare, omul le priveşte tandru şi li 
se înclină. Toate vieţuitoarele cu coadă dau bucuroase din ea când 
omul le priveşte mângâietor. lar cele ce nu au coadă îşi manifestă în 
alte moduri bucuria, întrucât, pentru toate animalele, cel mai plăcut 
este atunci când omul le priveşte cu tandreţe. Apoi omul scoate un 
alt sunet cu fluierul. Din grupul de animale ies rapid urşii şi încep să 
sape cu ghearele mici tranşee în pământ, tocmai în locurile 
însemnate de om cu crenguţe. Când omul găseşte de cuviinţă că 
ajung tranşeele, emite un alt sunet din fluieraş, iar urşii se întorc la 
locurile lor. La un alt sunet, mamuţii depozitează pietre în tranşeele 
săpate de urşi. In tot acest timp, deasupra locului se rotesc multe 
rândunele care aşteaptă cu mare nerăbdare să vină melodia lor. Şi 
numai ce omul le cântă din fluieraş frumoasa lor melodie, 
rândunelele se îmbulzesc dezordonate şi, una după alta, aduc în 
ciocuri mici bucățele de pământ, lut şi paie - din ce-şi fac ele 
cuiburile - şi presară totul peste pietre, până ce ridică pereţii casei. 

Băieţelul tăcu. Vud o văzu din nou pe Anasta cum se ridică 
de la locul ei şi îşi ridică mânutţa cu palma 

X ETN ae 1) 


orientată spre el. Primi din nou permisiunea să vorbeas7^, că. 

—lÎnvățtătorule Vud, vreau să te întreb, poate iii considerată 
construcţia unei case cea mai plăcută şi interesantă îndeletnicire? 

—Da, răspunse Vud. 

—Bineînţeles, este o muncă deosebit de plăcută şi artistică 
pentru omul raţional. 

— Invăţătorule Vud, de ce, atunci, această atât de plăcută 
muncă le este cu desăvârşire interzisă copiilor? 

Vud cunoştea bine ideea fixă a Anaslei de a-şi construi o 
micuță casă a ei. Nu o dată se întâmplă să aducă în discuţie tema casei, 
însă Vud, cu mult tact, îi explica de ce copiilor nu le este permis să facă 
asta. Acum, ea îi punea întrebarea lui Vud în prezenţa copiilor şi a 
adulţilor. Pe faţă şi ostentativ. „A născocit ea ceva” - gândi Vud 
preocupat şi răspunse: 

— Copiii, şi mai ales aceia care nu au conştientizat încă pe 
deplin esenţa structurii Universului, folosind fluierul şi cântând din el, ar 
putea să greşească melodia, iar animalele-constructoare s-ar putea 
încurca şi nu ar mai şti ce să facă. 

— Invăţătorule Vud, pot să vă arăt ceva? — întrebă Anasta. 

— Desigur, dacă are legătură cu întrebarea ta. 

—Da, are, răspunse Anasta şi începu să cânte. 

Cântă încet-încet. Cu vocea ei subţirică, cântă o serie de 

I” 
melodii, tocmai dintre acelea pe care le interpretează adulții la fluier în 
timpul construcției caselor. 


— Nu a greşit o singură dată, se auzi o voce în surdină, din 
partea unui adult prezent la lecţie. 
— Aşa este, nu a greşit, adăugă un altul. 


= -o fi auzit-o doar se câteva ori - de puţine ori 


Anasta - Vladimir Megre 


ə 

js sublinie un adult ce stătea şezut pe trunchiul unui co N 
pac la pământ, din ultimul rând şi adăuga: —Fata are o memorie 
bună. 

Terminând de cântat, Anasta i se adresă din nou lui Vud: 

— Invăţătorule Vud, am făcut barem o singură greşeală? 

— Tu, Anasta, nu ai greşit melodiile, le-ai interpretat la 
perfecţiune. 

— Aşadar, prima interdicţie mi-a fost ridicată? 

— O considerăm ridicată, acceptă Vud. 

—Dar mai sunt şi alte condiţii. Ca excepţie, i se va permite 
unui copil să-şi ridice casă. Acest lucru poate avea loc doar dacă acel 
copil, în cazul de faţă unu dintre voi, va vorbi despre proiectul său 
mintal, iar adulţii îl vor găsi realizabil. Doar aşa, ei vor permite 
ridicarea casei drept exemplu şi ca şi caz excepţional. 

Vud simţea că situatia luase o întorsătură cu to- // 
tul pozitivă şi că ar putea activa gândirea creativă la lecţia copiilor, şi 
spuse: 

— Propun ca fiecare dornic să-şi prezinte propriul proiect 
peste două /uni*. Mai întâi vom analiza fiecare proiect, îl vom alege pe 
cel mai reuşit, după care îl vom supune judecății adulţilor, care-1 vor 
aproba. 

Vud nu greşise: deopotrivă şi copiii cei mai mici, şi cei mai 
mărişori s-au învăpăiat la dorinţa de a-şi prezenta proiectele lor 


inedite. 
” luna - Autorul nu are in vedere luna calendaristicii aşa cum este cunoscută azi, ci durata unei revoluţii 
lunare, care durează, dupa deducţiile astrologiei, 27 zile 7 ore 43,2 minute (n.t.) 


Anasta - Vladimir Megre 


Au început să şuşotească intre ei, sfatuindu-se, N 
din câte se părea, ce să aducă nou în modalitatea seculară de construcție a 
caselor. 

înțelegând că nu mai era oportun să continue lecţia, de 
vreme ce copiii trecuseră deja la rezolvarea temei propuse şi îşi 
activaseră gândirea explozivă de căutare creativă, Vud întrerupse 
activitatea şi dădu liber participanţilor. 

Se scurseră două luni şi veni ziua mult-aşteptată de copii. 
Mulţi dintre ei veniră mai devreme la lecţie şi, fără să-i aştepte pe 
adulţi, începură să-şi împărtăşească părerile. La data prestabilită, la 


lecţie mai veniră şi mulţi părinţi. Imediat ce începu lecţia, fiecare 
dintre copii, in ordine, uşor emoţionat, a vorbit despre propriul 
proiect. 

După cum fusese stabilit, Anasta urma să-şi expună ultima 
proiectul. Dintre proiectele expuse până la ea, cel mai bun păru 
proiectul unui băieţel pe nume Alan. Era un flăcăiaş mai mare cu opt 
ani decât Anasta, ştia să cânte foarte frumos şi animalele domestice îl 
ascultau cu multă plăcere, ca pe un adult. Băiatul era plăcut de multe 
fete din sat şi, în acelaşi timp, şi de Anasta. Că ar fi câştigat el, Anasta 
nu se îngrijora prea tare: „Mai bine să fie el cel mai tare, decât alţii” - 
gândi ea. f 

în sfârşit, sosi şi momentul ei. Incercând să-şi ascundă 
emoţiile, Anasta îşi începu povestirea: 

— Proiectul meu, în aparenţă se deosebeşte puţin de 
celelalte existente. Noutatea, eu am adus-o în perete. Peretele 
dinspre sud. Pe acesta va fi aranjat stupul de albine. Când albinuţele 
vor aduce polenul de flori, iar soarele va încălzi stupul, acestea vor fi 
nevoite să-l ventileze cu aripioarele. Stupul nu va fi alipit de peretele 
casei, astfel VREI SOru din stup laolaltă cu aroma florilor vor 


Anoe camera omului. 

Adulții ta ji să se sfătuiască între ei, analizând noutatea 

Anastei. Concluzia o anunţă cu un ton 
/ 
solemn un bătrânel sur şi sever la înfăţişare: 

—Suntem de acord cu proiectul tău, Anasta. Este demn de luat în 
considerație, aduce intr-adevăr, o noutate interesantă, dar nu putem să-ți 
permitem să clădeşti o casă. Construcția unei case nu trebuie să devină 
un joc de copii. Casa o pot construi doar bărbatul şi femeia care au decis 
să-şi clădească familie, aceasta este o regulă indero- gabilă. Eşti de acord 
cu regula? 

Anasta tăcea. Nodul din gât nu-i permitea să vorbească. Cu 
entuziasm vibrant lucrase la acest proiect, îşi imagină şi chiar îşi simţi 
căsuţa, mintal deja trăia în ea, dormea pe patul moale, privea pe 
fereastră dindărătul perdelelor pânzele de păianjen de pe frumoasele 
straturi de flori, respira subtila aromă a florilor purtată de albinu- ţe... în 
acea clipă se ridică de la locul său Alan. 

— Imi permiteţi să vorbesc despre regula inde- rogabilă? — vorbi 
el privind spre adulţi, după care continuă: - Este, desigur, o regulă justă şi 
nu poate fi modificată. Dar se poate face astfel încât să nu o privească şi 
pe Anasta. 

Cu toţii - adulţi şi copii - îl priviră nedumeriţi pe Alan. 

— Şi cum s-ar putea face asta? — se auzi o voce. 

—Permiteţi-mi să vă arăt cum, răspunse Alan. 

— Dovedeşte, îi permise vârstnicul. 

Alan se apropie de Anasta şi se opri în faţa ei. După asta îşi 
scoase pandantivul personal* vezi note) de la gât şi-l puse la gâtul Anastei: 

—Mărită-te cu mine, Anasta, îi propuse el. 


Anasta - Vladimir Megre 


Publicul amuţi. Anasta pierdu vocea, doar ochi- A 


şorii îi sclipeau şi îl măsurau din cap până- n picioare pe tânărul din fata ei. 
/ 


—Accepţi, Anasta? — întrebă Alan. 

Ea dădu energic din cap, apoi îşi scoase medali- onul de la 
gât şi i-1 întinse lui Alan. Flăcăul, însă, nu-1 luă, ci îngenunche în faţa 
fetiţei, ca ea însăşi să-i aşeze la gât frumosul ei pandantiv. Oamenii 
priveau uimiţi la ceea ce se petrecea. Alan o apucă de mână pe 
Anasta şi rosti adresându-i-se vârstnicului cărunt: 

— Anasta acum nu mai are interdicţie, iar regula 
inderogabilă nu i se mai aplică şi ei. 

— Bine, începu oarecum neîncrezător vârstnicul, doar că 
oamenii se unesc pentru a încropi familii. Anasta e încă prea mică, 
nu poate naşte copii. 

—Da, aprobă Alan, este micuță. Dar cu fiece zi ce trece şi cu 
fiece an va creşte. Şi va sosi ziua când va deveni o frumuseţe de fată. 


Eu sunt încredintat că o să am 
II 


răbdare, voi aştepta această zi fără să-mi schimb decizia. 

Vârstnicii prezenţi la lecţie îi permiseră Anastei să-şi ridice 
căsuţa, cu condiţia ca aceasta, peste unspreze- ce zile să fie 
dărâmată, pentru a nu fi părăsită. Deoarece 
Anasta, din cauza vârstei, nu avea încă voie să locuiască separată de 
părinţi. 

în ziua predeterminată, pe micuța colină se adunară toţi 
sătenii aşezământului. Lângă rondul de flori stătea Anasta. Ea 
însemnase dinainte locul de casă, cu ramuri şi beţişoare. Era din 
cale-afară de emoţionată, căci, deh, atâta lume avea să o 
urmărească în acţiunile ei... Dar 

I 
cel mai mult o emoţiona faptul că, printre toți aceşti oameni, era şi 
Alan. În ea luaseră naştere unele sentimente speciale pentru acest 
tânăr după ce el îi făcu propunerea 


PT 
f/if de a-şi uni vieţile. De Anasta se apropie vârstnicul şi des%. 
chise în fata ei o cutiută frumoasă cu un fluieraş înăuntru :+* 
— Cel mai important instrument la construcţia unei case. 
Cu mâinile tremurânde, fetiţa luă fluieraşul, cu degetuţe- le acoperi 
câteva găuri şi apropie instrumentul de buze. Insă nu se auzi nicio 
melodie; Anasta simţea că înainte ar trebui să se liniştească. Strânse 
la piept fluieraşul şi, privind la oamenii adunaţi pe colină, gândi 
repede-repede ce să facă să se liniştească. Insă emoţiile-i creşteau. 
Atunci, din grupul de oameni se desprinse un tânăr şi se 


apropie de ea. Era Alan. Ajunse lângă fetiţa şi-i spuse: 

—Şi eu cunosc melodia asta şi pot s-o interpretez. Ai decis 
unde se va înălța casa şi cât de mare va fi? Ai t» 
câştigat concursul, deci casa e a ta, eu doar o să cânt melodia. 

Cu ochii sclipitori de lacrimi, fetiţa se uită la frumosul flăcău 
şi cu buzele tremurând de emoție, vorbi: 

— Vreau să cânt singură, Alan. Îţi mulţumesc, dar va trebui 
să fac totul singură. 

—Atunci ascultă-mă cu atenţie, Anasta. Trage aer în piept şi 
ţine-ţi răsuflarea. Ţine-o cât poţi tu, apoi expiră, dar nu dintr-odată, ci 
în trei reprize. Ultima fă-o în aşa fel încât în plămâni să-ţi rămână cât 
mai puţin aer. După asta, respiră normal. Chiar de la prima expirare 
tu să te gândeşti doar la respiraţie, uită tot ce te înconjoară şi 
deîndată ce respiraţia se normalizează, începe să cânţi. Eu voi sta în 
spatele tău şi voi privi la lumea de pe colină, împiedicându-le 
gândurile şi privirile să se atingă de tine. Tu, calmă şi încredinţată, 
clădeşte-ţi căsuţa de basm. 

Anasta făcu totul aşa cum o învăţă Alan, duse fluieraşul la 
buzele deja calme şi... umplu spaţiul cu cân- 


Anasta - Vladimir Megre 
7% tecul de chemare. F 


N 

Peste puţin timp, din pădure şi de pe imaşurile cu păşuni 
începură să sosească animale. Când acestea se adunară de ajuns de 
multe, Anasta interpretă melodia cunoscută, se poziţionă în centrul 
ovalului ce desemna perimetrul viitoarei căsuțe şi cântă din nou, 
acum însă o altă melodie. Trei urşi se desprinseră spontan din grup, 
alergară în salturi spre ovalul desenat de Anasta, se învârtiră 
împrejur, îl adulmecară şi începură să sape tranşee pe locurile 
indicate de crenguţele presărate de Anasta. Se vedea că se străduiau 
să facă totul cum se cuvine. Pe nepusă masă, doi ursuleţi, 
nemaiputându-se abţine, săriră în tranşeul săpat după toate 
aparențele de mama lor. Anasta, încurcată, încetă să mai cânte. 
Amuţiră cu toţii. Atunci ursoaica apucă pe unul din puişori cu dinţii de 
greabăn şi-i dădu o labă. Il trase afară din şanţ. Ursuleţul se depărtă 
în tumbe. Ursoaica făcu acelaşi lucru cu cel deal doilea puişor, după 
care se oţări la amândoi, privi la fetiţa cu fluierul în mână şi agită o 
labă în direcţia ei, aşij- derea unui dirijor. Şi Anasta cântă din nou din 
fluier. 

Când tranşeul a fost terminat, Anasta schimbă melodia şi 
trecu la sunete joase, ritmice şi sacadate. Şi, unul după celălalt, 
intrară în tranşeu mamuţii, fiecare aducând cu trompa câte o piatră. 
Se rânduiră şi cărară pietre până ce-şi terminară opera şi umplură 
tranşeul cu pietre. Acum sunetele joase, ritmice se preschimbară în 
triluri de păsărele. Rândunelele care se roteau în zbor deasupra 
construcţiei, ca la un semn dispărură, însă se întoarseră imediat. Ba 
ici, ba acolo, se aşezau pe câteo piatră, lăsând ceva din cioc. 


Micuţele păsărele puteau aduce în pliscurile lor câte puţin 
material de construcţie, însă erau multe şi 
—munceau cu însufleţire şi ordonate. Mulțumită lor, sub cântul 
fluieraşului, peretele casei creştea văzând cu ochii. 


Anasta - Vladimir Megre Note 
*pandantiv personal (rus. Podogoii ki/. ioh) - este vorba despre medalionul (pandantiv) de lemn care se 
primeşte şi se transmite în familie (n.t.) 
: ETAT k 


Anasta - Vladimir Megre 


= w [=] 
Nu-ţi grabi vremea 

Amintirile din mintea lui Vud, despre viaţa anterioară a 
Anastei, nu se opriră, ha îl făcură chiar să surâ- dă imperceptibil, 
aducându-i din nou în faţa ochilor o întâmplare. 

Amurgea. Vud tocmai îşi clătise picioarele in pârâiaş şi se 
pregătea să se întindă de culcare, când auzi un plâns de copil, ba mai 
mult decât un plâns - era un urlet. Se răsuci şi o văzu pe Anasta 
alergând spre el. Avea o înfăţişare inedită: faţa-i era murdară de ceva 
negru, iar din tăietura rochiţei la piept ieşea un smoc de fân. Alergă 
şchiopătând uşurel spre Vud, se aşeză pe pridvorul casei şi, luându-şi 
căpşorul în mâini, se dezlănţui. 

— Oh, ce durere mă frânge, bunicuţule! De parcă mi s-ar 
termina viaţa! 

Acum, după propunerea lui Alan, fetiţa ar fi vrut să crească 
cât mai repede. Se trezea dis-de-dimineaţă şi în loc să alerge la pârâu 
să se scalde, lua un bastonaş drept, mergea la peretele casei şi îşi 
însemna înălţimea. In oglinda pârâului, înainte de a plonja în apă, se 
privea şi se gândea când îi vor creşte sânii din care sug pruncii, ca la 
femeile adulte. 

— Bea puţină apă, Anastaci'ca, şi linişteşte-te. Povesteşte ce 
s-a întâmplat. 


Anasta bău câteva înghiţituri de apă din urcior.' şi, printre 
sughiţuri, începu să-şi spună păsul lui Vud. 

—Aşa şi ştiam, bunicule, aşa şi ştiam... De el se îndrăgostesc 
toate, pentru că-i cel mai frumos şi cel mai deştept. Eu mă frământ pentru 
că ştiu că pân’ ce cresc eu, vreuna dintre domnişoarele adolescente se va 
îndrăgosti de Alan al meu, negreşit aşa se va întâmpla. Azi, pe la amurg, 
le-am văzut pe două din aceste fete mergând în poiana de sub munte şi 
vorbind de Alan al meu. Şi am înţeles că nu-mi pot permite să mai aştept 
pân’ ce cresc. Trebuie să fac ceva acum, aşa am hotărât şi... fac. 

— Anasta, de ce ai încercat să-ţi maschezi alunita aceea? Că nu 
se vede doar, părul tău fermecător o acoperă, îţi acoperă zâmbetul, spuse 
Vud. 


— O acoperă. Însă vântişorul bate şi o descoperă. 
— Lasă să o descopere, uite, mie, aluniţa ta îmi place tare mult, 
seamănă cu o stelută. 


t 

—Ah... — se bâlbâi iar Anasta, ţie, bunicule, îţi place, însă mie 
deloc. De parcă aş fi însemnată! Mama nu are nicio steluţă pe frunte, tata 
nici el, la fel nici tu, bunicule. Cine mi-a desenat-o în frunte? Cine m-a 
mutilat? Ah... 

—Nimeni nu te-a mutilat, Anastaci'ca, dimpotrivă, te-a 
înfrumusețat. Dacă vei face fapte plăcute pentru oameni, ei vor spune că 
toate astea le-a făcut fetiţa cu steluţă-n frunte. In schimb, de vei face 
lucruri urâte, oamenii vor spune că le-a făcut o fată cu o pată-n frunte. 
Orice caracteristică exterioară a omului devine minunată dacă faptele lui 
sunt minunate. 

Vud îşi mângâie strănepoata pe căpşor, apoi o întrebă: 


ti 


Qi 


Anasta - Vladimir Megre 


I: — Spune-mi, Anastaci'ca, ce-i cu fânul acela suba š 
rochița ta? 
—Mi-am făcut două umflături din fân şi mi le-am legat la 
piept cu o fâşie de pânză ca să pară că sunt şi eu domnişoară. Şi în 
pantofiori mi-am băgat fân ca să par mai înaltă. Şi aşa, maturizată, 
am pornit spre poiana unde se adună fecioarele şi flăcăii. Am ajuns 
acolo şi l-am văzut pe Alan cu fârtaţii lui, iar nu departe de ei, fetele 
se strânseseră şi discutau între ele, din când în când uitându-se pe 
furiş la el. Alan, la rândul lui, se uita la fecioare. 

Pe Anasta o podidi plânsul, dar continuă printre lacrimi: 

— Eu l-am văzut, bunicule, se uita, se uita! Ştiam că acuşi- 
acuşi se vor lua de mâini, se vor aşeza în cerc, vor cânta şi se vor 
privi unii pe ceilalţi. Şi, ca să particip şi eu, am intrat în cerc cu fetele. 
Una din ele, numai ce dădu cu ochii de mine o şi pufni râsul. Şi... dă-i 
cu râsu-n hohote... Celelalte mă văzură şi le umflă şi pe ele râsul. 
Râseră şi flăcăii care erau împreună cu Alan. M-am simţit atât de 
prost, bunicule Vud, atât de prost! Eram singură şi ei toţi râdeau de 
mine. Se uitau la mine şi râdeau în hohote. Unu din ei se tăvălea prin 
iarbă, se ţinea de burtă şi hohotea. 

Vud lăsă capul în pământ, încercând să-şi ascundă zâmbetul, 
şi întrebă: 

—Şi Alan a râs de tine, Anastaci'ca? 

— El nu râdea de mine, bunicule, nu râdea chiar deloc. Alan 
m-a bătut. 

—Te-a bătut? — s-a mirat Vud. 

—Cum te-a bătut? 

— Uite-aşa, m-a bătut, bunicule. Mai întâi a venit şi m-a luat 
de mână. Ca pe un copil mic m-a apucat de mână, a spus Anasta 
printre sughiţuri. 

—Eu vreau să fiu 


de aibe pre Sullen du, 


"mare... însă el... M-a luat şi m-a dus în tufişuri. Acok m-a aşezat pe un 
trunchi de copac şi mi-a zis: „Fugi acasă, Anasta şi nu te mai prosti.” Dar eu 
i-am spus că nu merg nicăieri şi, ca să fiu convingătoare, am bătut din picior 
de câteva ori. Atunci m-a luat de mână şi m-a pălmuit. Uite- aşa, uite - 
Anasta îi dădu o pălmuţă la şezut bătrânului şi i-a strigat: —Acum sunt 
bătută, atât de nefericită, de abandonată şi nemăritată! 

— Ţi-a luat pandantivul? Pandantivul lui, a întrebat Vud. 

— Asta înseamnă că mai eşti încă măritată, con- cretiză Vud. 

—Şi ce dacă sunt măritată? Oricum sunt bătută şi nefericită. 

— Chiar te-a durut aşa de tare când te-a pălmuit Alan? — a întrebat 
Vud. 

— Nu ştiu, bunicule, nu ştiu. Nu am simţit nicio durere, dar 
amărăciunea a fost mai profundă decât oricare altă durere. 

— Linişteşte-te, Anastaci'ca, e evident că Alan te-a pălmuit din 
iubire, ca tu să nu mai faci gesturi prin care lumea să râdă de tine. Adică, te- 
a protejat de la alte situaţii ridicole. 

— Din iubire? Aşa se pălmuiesc oamenii când se iubesc? 

—Mda, nu e tocmai o metodă potrivită, dar e posibil ca Alan, în acel 
moment să nu fi găsit ceva mai potrivit. Tu ştii, Anastaci'ca, continuă Vud 
descheindu-i bluziţa şi scoțând şomoiogul de fân, nu ar trebui să te dai atâta 
în vânt să devii adultă. Vei deveni şi fără toate aceste eforturi. Acum trebuie 
să te gândeşti la altele, fetita 

O'/ 
— Nu, nu mi l-a luat. 
iv fv > 
tf mea. 
— La ce, bunicuţule, la ce? 
—Aşează-te pe genunchii mei, Anastaci'ca, o să îţi cânt melodia 
ta iubită, aceea fără cuvinte. 
Anasta îşi lăsă capul pe genunchii lui Vud, sughiţă încă o dată, de 
două ori, şi la primele acorduri ale binecunoscutei melodii, adormi. 
A doua zi, fetiţa alergă la Vud bucuroasă şi agitată. Îi strigă de 
departe: 
— A venit la căsuţa mea! Mai întâi am dat să mă 


ascund când l-am văzut din ferestruică, apoi am rămas în linişte ca el să 
creadă că nu e nimeni acasă. Alan s-a apropiat de căsuţă şi s-a aşezat la 
intrare. S-a aşezat, bunicule, şi a spus: „Eu ştiu că eşti acasă, Aunasta. Tu 
eşti o fetiţă foarte deşteaptă şi conştiincioasă, eu te voi aştepta să creşti 
mare şi frumoasă. Crede-mă, te voi aştepta! Doar tu nu-ţi mai grăbi 
vremea.” Eu am rămas tăcută şi mi-a trecut toată supărarea pe el. Aş fi 
vrut sâ alerg la el, să-l îmbrăţişez şi chiar să-l sărut, aşa ca oamenii mari, 
pe obraz, dar nu am făcut-o. Am rămas tupilată ca să nu-mi grăbesc 
vremea. 

Alan a rămas şezut în tăcere încă un timp acolo, la intrare, apoi 
s-a ridicat şi a plecat. Şi eu am dat cu fuga la tine ca să-ţi povestesc, 
bunicule Vud. li mai spun ceva, bunicuţule. Alan cât a stat acolo la mine, 


a desenat pe peretele căsuţei trei floricele: una mai mare, alta mai mică 
şi o a treia mică de tot. Eu le-am văzut când am ieşit - sunt foarte 
frumoase! 

Vud o îmbrăţişă pe Anasta şi o întrebă: 

— Aşadar nu mai eşti atât de amărâtă? Ţi-a trecut amarul? 

— Acum eu sunt fericită şi am simţit nevoia să 


Anasta - Vladimir Megre 
{R fac ceva deosebit, frumos, la care să priveascà toți, să sea N 

bucure şi să spună: „Foarte frumos, tare, tare!”, şi Alan să audă şi să fie 
mândru de mine. 

—Ai luat o decizie foarte corectă, Anastaci'ca. Fă ceva, 


inspirată de măreţul sentiment al creaţiei - doar asta ar putea să-ţi 


iezi i Anasta - Vladimir Megre 


Se cere gâ nd i re întrerupându-şi amintirile, 


Vud i se adresă stră- nepoatei care deja născocise un altjoc cu mamutul din 
fruntea caravanei: 

— Anasta, tu, cu jocurile tale, îl ţii pe mamut foarte 
concentrat. E frumos aşa? Să tratezi în acest fel animalele 
ascultătoare şi bune? 

— Bunicuţule Vud, eu îl ţin ocupat pe mamut cu ceva plăcut, 
îl distrag de la gândurile sale triste. lată că şi pe tine te-am abătut de 
la gândurile tale deloc vesele, bunicuţule, replică Anasta cu vocea-i 
piţigăiată. 

— Da... Cam toti au gânduri triste acum. Au şi 

/O * 
motiv să fie aşa. Tu, Anastaci'ca, nu eşti tristă? 

—Nu, bunicule. 

— Aşadar, nu ai habar de ce adulţii din familia noastră nu 
mai sunt veseli? 

— Eu înţeleg, bunicule Vud. Sunt abătuţi din cauza ghețarului 
care se apropie. Multe plante vor pieri de frig. Multă lume a fost 
constrânsă să-şi abandoneze leagănul natal. Şi nu ştie nici unde să 
meargă şi nici cât va trebui să peregrineze aşa. 

— Mda... — răspunse gânditor Vud. Apoi întrebă un pic mirat 
strănepoata: —însă tu, Anastaci'ca, nu eşti tristă că trebuie să ne 
părăsim locul de baştină? 


Anasta - Vladimir Megre 


— Nu, bunicule, nu sunt tristă. Numai ce acest: N 
gând trist şi abătător a luat naştere în mine, eu l-am îndepărtat şi 
acum nu-l mai am, răspunse cu vocea-i veselă Anasta, legănându-se 
pe trompa mamutului ce mergea alături de Vud, de parcă ar fi înţeles 
necesitatea de a o duce pe fată la pas cu bunicul ei, dându-le astfel 
posibilitatea de a dialoga. 

Răspunsul strănepoatei pe Vud îl uimi, dai' îi şi stârni 
curiozitatea. Prin ce metodă misterioasă reuşise ea să abată acel 
gând trist? Şi o întrebă: 

— Anastaci'ca, spune-mi, cum ai reuşit să îndepărtezi 
gândurile triste? 

—E banal, bunicuţule. Am hotărât, pur şi simplu, să rămân în 
leagănul natal. 

—Ai hotărât să rămâi? Şi cum ai hotărât, de vreme ce, uite, 
te depărtezi de el, împreună cu mine? 

—Da, pentru moment eu mă depărtez, vă conduc pe voi pe 
calea de plecare. Dar, imediat ce ne vom ridica, uite, pe colina ceea 
care se vede la orizont, va fi miezul zilei şi eu va trebui să fac cale- 
ntoarsă. Pe înserat voi fi acasă. Vine dimineaţa şi ea se va bucura de 
mine. Eu deja de pe acum mă bucur! Şi-mi închipui leagănul meu 
natal cât se va mai bucura... 

Vud nu se lăsă impresionat de cuvintele strănepoatei. Gândi 
că ea poate glumise sau îşi imagină întoarcerea, doar pentru a alunga 
gândurile împovărătoare. Şi atunci hotărî să intre în jocul hâtru al 
strănepoatei şi-i spuse: 

— Clar că leagănul natal se va bucura de întoarcerea ta, dar 
ce-o să faci tu acolo, de una singură? 

— Mai întâi şi mai întâi, o să ridic o grămăjoară de pământ şi 
o să pun ierburi pe lângă rondurile mele de 


yT floricele, vorbi din nou cu vocea-i piţigăiată, Anasta.,: Grămăjoara va 


împiedica vântul rece dinspre ghețar să adie peste floricica mea adorată. 
lar când va înflori, eu musai voi fi alături de ea. Că dacă nu e nimeni lângă 


ea atunci când înfloreşte, floricica se poate întrista tare. 


„Ce folos să înfloresc?”, o să gândească ea. „La ce bun, de vreme 
ce nimeni nu se bucură de frumuseţea mea?” însă eu îi voi fi alături şi mă 


voi bucura! 


— Odată cu îngheţul, Anasta, va înflori o floare care înainte nu a 
existat. Multe plante nu vor mai putea înflori la ger. Peste leagănul nostru 
natal va cădea un ger năprasnic, vorbi mai mult ca pentru sine, Vud, 


ridicându-se deja pe deluşorul de care vorbise Anasta. 
—Negreşit va veni îngheţul. 


— Eu îl voi opri, bunicuţule, vorbi din nou flecăreaţa Anasta, 
sărind de pe trompa mamutului şi continuă cu entuziasm: - încă nu ştiu 
cum, dar negreşit îl voi opri. Acolo, acasă, ceva îmi va sugera cum să-l 
opresc. Simt, foarte intens simt, că-mi va spune şi că eu voi reuşi. 

Acolo, acasă, există dezlegarea. Există, dar toţi au plecat! Nimeni 
nu s-a gândit la asta. Şi nimeni nu o va putea scoate la iveală. Fiecare s-a 
gândit cum şi unde să fugă de îngheţ. Şi nimeni nu s-a concentrat cum să 
preîntâmpine gerul. lar tu, bunicule Vud, tocmai tu vorbeai des pe la 
întruniri că oamenii trebuie să gândească. 

Vud se opri. Se opri şi mamutul căpetenie, în spatele lui se opriră 
toţi ceilalţi mamuţi din caravană. Vârstnicul cărunt, căpetenia neamului, o 
privi cu atenţie şi în tăcere pe strănepoată. Ceea ce făcu în minutul 
imediat următor nu a reuşit niciodată după aceea să explice, nici lui 
însuşi, nici celorlalţi. A dat ordin oamenilor care mărşăluiau pe flancurile 
caravanei de mamuţi să-şi conți- 


Anasta - Vladimir Megre 
; Rie calea, apoi îi vorbi Anastei: “a AN 

—uUltimul mamut din caravană, cel şchiop, este fiul 
căpeteniei. El te cunoaşte bine şi te va sluji mai bine decât toţi 
ceilalţi. la-1, Anasta, şi când frigul va deveni insuportabil, vei călări pe 
el şi ne vei ajunge din urmă. 

—Îţi mulţumesc, bunicule Vud, răspunse veselă fetiţa, 
apucându-l pe bătrân cu braţele de picioare şi strângându-se la el. 

— Mulţumesc! 

— Cum o să le explic eu hotărârea ta mamei şi tatălui tău? 

— O să le vorbesc eu, imediat ce plec spre casă. Acum nu e 
bine să le spun nimic. La revedere, bunicuţule Vud. 

Anasta, din câteva salturi, ajunse la mamutul din coada 
caravanei. Vud conduse din priviri figura care devenea tot mai mică, 
de parcă nu ar fi realizat ceea ce se petrecea. Işi continuă călătoria, 
un timp cu capul pustiu de gânduri. Abia cu câteva ore mai târziu, 
Vud se întrebă în sine: „De ce am fost de acord? Se cere gândire! 
Nimeni nu s-a gândit cum să preîntâmpine. Nimeni! Doar ea, singura”. 
Apoi, cu voce tare, rosti: „Am procedat corect”. 


AI 


Anasta - Vladimir Megre să iu 


Mamutul Dan 


Şchiopătând uşor, la coada caravanei păşea imensul mamut 
Dan. Statura şi puterile îi erau aceleaşi ca ale tatălui său, căpetenia 


caravanei. 

Pe când era încă micuţ, o stâncă căzută de pe creasta 
muntelui îl rănise la un picior. Oamenii din sat i-au înfăşat animalului 
piciorul şi i-au pus o tijă de lemn ca oasele să i se prindă la loc drepte. 
Din această cauză, Dan a fost obligat să stea multe zile în solitudine. 
Atunci a luat naştere mişcătoarea prietenie cu micuța Anasta, pe 
atunci de trei anişori, care-l luă la ea. 

Micuța fetiţă îl vizita adesea pe mamutul în repaus cu 
piciorul bandajat, îi aducea bunătăţi şi vorbea cu el. li cuibărise alături 
o pisicuţă care alunga din iarbă muştele şi insectele care-l necăjeau 
pe mamut. Însă, cel mai important, ea îi vorbea, îl învăţa, aidoma 
adulţilor care-şi educă progeniturile. 

Când i-a adus pisicuţa, Anasta se postă în faţa lor şi arătă cu 
degeţelul cerul, îndreptându-şi privirea în sus şi rostind cuvintele: cer, 
nor, soare. Apoi se lăsă în genunchi, mângâie cu mânuţele iarba şi 
spuse cu voce tandră: /jerbuşoară verde, floricică parfumată. 

Pisicuţa şi puiul de mamut urmăriră cu atenţie gesturile 
fetiţei, iar la câteva zile, timp în care ea le repeta 


xs regulat cunoştinţele, se petrecu ceva deosebit. Când* Anasta pronunţă 
cuvintele cer, nor, mai întâi mamutul, apoi şi pisicuţa îşi orientară privirile 
spre cer. La auzul cuvântului jarbă, s-au uitat la iarbă. Când fetiţa spuse 
floricica parfumată, pisicuţa, pe neaşteptate săltă prin iarbă şi adulmecă 
floarea, întocmai cum făcea Anasta. 

Anasta îşi duse mai departe lecţiile şi după ce puiul de mamut 
se întremase deja. Fetiţei îi plăcea să le transmită prietenilor patrupezi 
fiecare nou cuvânt învăţat de la adulţi, iar tânărului mamut şi pisicuţei le 
plăcea atenţia acordată de Anasta cea bună. Ca doi şcolărei disciplinaţi, 
la miezul zilei veneau la rondul de flori al Anastei. Ca de obicei, la 
aceeaşi oră sosea şi fata şi le ţinea pupililor ei o nouă lecţie. Dacă se 
întâmpla, dintr-o oarecare pricină, ca fetiţa să nu vină, şcolăreii patrupezi 
o aşteptau ceasuri de-a rândul pe prietena şi învăţătoarea lor sau 
mergeau în căutarea ei. 

Când Anasta împlini şase ani, mamutul Dan, şi el crescut, la 
înfăţişare deja de seama mamuţilor adulţi, se deosebea la comportament 
de ceilalţi de teapa lui. Străbunicul Anastei, căpetenia neamului ei - Vud 
- a fost primul care a remarcat că mamutul Dan înţelege vorba 
oamenilor. Acestei concluzii i-a precedat următoarea întâmplare: 

Vud şedea la umbra pomului pletos şi împletea un coşuleţ 
pentru merinde din nuiele. Anasta flecărea adesea cu străbunicul ei - îi 
plăceau în mod deosebit povestirile lui şi se băga în toate treburile lui. Şi 
de data asta era lângă el. Veşnic vorbăreaţa strănepoată îi povestea lui 
Vud cu însufleţire părerea ei despre recoltarea fructelor şi îl asigură că 
dacă coşuleţul va ieşi frumos, atunci şi poamele în el strânse aveau să 
fie delicioase. Şi în acele mo- 

' y* 
, T mente, Vud remarcă mamutul ce stătea la vreo zece paşi 'r de Anasta. 


Dan o urmărea cu multă atenţie pe fetiţă şi-i asculta vocea de parcă ar 
fi înţeles sensul cuvintelor şi al discuţiei. „Probabil îi place intonaţia 
vocii fetiţei sau energia emanată de ea”, gândi Vud. Văzând că în vasul 
în care stăteau la înmuiat nuiele pentru coş, apa era pe terminate, Vud 
o rugă pe Anasta să-i aducă puţină apă de la un izvoraş din apropiere. 
Însă de data asta, neîncetat as- cultătoarea şi săritoarea strănepoată, 
nu se pripi să-i îndeplinească ruga lui Vud. Se răsuci puţin înspre mamut 
şi-i strigă: „Dan, adu apă de la izvor.” - şi ca şi cum nimic nu s-ar fi 
întâmplat, îşi duse mai departe firul însufleţitei povestioare despre 
poamele din coşuleţ. 

Mamutul se ridică şi se îndreptă încetişor, pas cu pas, în 
direcţia izvoraşului. În aceeaşi clipă, Anasta adăugă cu voce tare: 
„Repejor, Dan”. 

Imensul mamut o luă la fugă. 

Şi Vud realiză că Dan, comparativ cu alţi mamuţi, nu numai că 
îndeplinea poruncile date, dar şi înţelegea omul mult mai profund decât 
alte vieţuitoare: înţelegea sensul cuvintelor şi, mai mult decât atât, 
semnificaţia expresiilor. Mamutul aduse în trompă puţină apă şi, la 
indicaţiile fetei, o vărsă în vasul cu nuiele. > 

— Mulţumesc, îl lăudă Anasta pe mamut şi adăugă: —Diseară 
să nu uiţi să stropeşti rondurile cu flori. Acum mergi în pădure, 
prânzeşte, vezi că-s ocupată. 


Mamutul se conformă ordinului dat de fetită, 
A 


dând din cap, şi plecă în pădure. 

„Care-i limita regnului animal în a-l servi pe om?”, reflectă 
Vud. „Până în ce punct poate ghida omul animalele? lată, noi, oamenii, 
am născocit roata, cu toţii ne-am entuziasmat de marea invenţie, i-am 
găsit AIEE 


Anasta - Vladimir Megre 


fi “utilizări, în timp ce creațiile vii - infinit mai desăvârşite AR 
am uitat să le mai cunoaştem. să fie bună calea pe care a purces 
neamul nostru? Spre ce-l va purta necunoaşterea posibilităţilor şi 
menirii diversificatei lumi a naturii înconjurătoare omului?" 

Aceste reflecţii, aceste gânduri îi nelinişteau Sufletul lui Vud. 


Anasta - Vladimir Megre 


Nu te lăsa, Leagăn! Eu 


sunt cu tine! 


Văzând-o pe Anasta alergând spre el, Dan dădu bucuros din 
cap, îşi flutură urechile şi se opri. Imensul mamut îi întinse trompa 
micuţei fete şi cu vârful îi atinse delicat umărul. Ea apucă vârful 
trompei, îşi lipi obrăjorul de acesta, îl mângâie duios, apoi cu ton 
vesel ordonă: „După mine, marş!”, şi alergă ţopăind în direcţia 
leagănului natal abandonat. 

Mamutul se întoarse în pripă şi o luă pe urmele fetiţei. Când 
Anasta obosi, printr-un singur gest îl opri pe mamut şi, căţărându-se 
pe trompa sa, i se urcă pe cap. Aranjându-se pe spinarea lui Dan, zări 
pisicuţa, demult devenită o pisică în toată firea, care-şi purta încă 
vechea poreclă - Pisicuța. Aceasta se frecă de picioruşul fetiţei 
torcând cu bucurie şi simţ de supunere. 

Cei trei prieteni ajunseră în satul natal seara târziu. Anasta îl 
trimise pe mamut pe păşune, intră în căsuţa ei din lut şi paie, se urcă 
pe întuneric pe laviţa cu fân, se acoperi şi adormi pe loc. 

Se trezi în zori. Alergă afară, se întinse şi desfă- cându-şi 
braţele î îşi expuse corpu razelor calde şi blânde 


a rN Ee ge a 


A' de soare. . Scăldându-se în căldura soarelui, fetiţa alergăsrv” spre 
pârâu şi din fugă plonjă în micuțul vad cu apă cristalină. Apa rece de 
izvor îi pişcă corpul Anastei, însă ea plescăia apa şi se hârjonea cu 
veselie. leşi din apă, şi ţopă- ia, şi alerga împrejur, neştiind unde şi pe 
ce să cheltuiască energia ce-i umpluse fiinţa, apoi alergă spre o 
micuță ridicătură de pământ. 

Adia un vânt îngheţat. Fetiţa îşi strânse în jurul taliei un şal 
şi aruncă peste umăr unu din colţurile acestuia. Silenţioasă, privea la 
pământul pe care, nu demult, locuise neamul ei. 

Spaţiul natal, odată acompaniat de trilul neîntrerupt al 
multitudinii de păsărele, de fojgăitul şi foşnitul insectelor, acum 
căzuse ca şi osândit într-o adâncă tăcere. Ici-colo, iarba albea de la 
îngheţul de peste noapte. Nu mai înfloreau copacii prin livezi, 
tufişurile nu-şi mai deschideau muguraşii, ca resemnate cu toate 
cele. Leagănul natal, învăluit în tăcerea apăsătoare, cu multitudinea 
de forme de viaţă veştejite, dar încă vii, o asculta nedumerit pe 
fetiţă. Şi dintr-odată totul se cutremură! Când... 

Un strigăt de mirare şi autentică bucurie, aidoma unui 
fulger, spintecă liniştea de mormânt: 

— Heeeei! He-e-e-e-i! — exclamă Anasta sfidătoare în 
liniştea apăsătoare. 

—Nu te da bătut, Leagănul meu! Eu sunt Anasta, Patria 
mea! Eu sunt cu tine! 

Se precipită de pe ridicătură spre rondul ei cu flori, atingând 
din fugă tulpinile pomilor şi mângâind crengile tufişurilor. 

—Hei! — strigă iarăşi ea, înconjurând în fugă trunchiului unui 
măr bătrân cu frunzele veştede. 


Glăsciorul subţire, acut şi plin de bucurie al copilei sfârtecă 
liniştea căzută peste leagănul natal. Pe neaş- 
sanat 3 cl ii pa At fe Š 


Anasta - Vladimir Megre 


E teptate, glăsciorului Anastei i se alătură un altul, gros, N 
baritonal şi vânjos. La strigătul Anastei, alergă de la pă- şune mamutul 
Dan. Alergă stropind cu urină tot ce întâl- nea în cale. Alături de glasul 
fetiţei se auzea acum şi un mieunat neîncetat - pe Anasta o susţinea 
şi Pisicuta. 

Anasta se opri lângă rondul de flori de care grijea precum făceau toţi 
copiii satului - fiecare cu al său. larba de pe un lat al rondului de flori 
se albise, florile se ofiliseră, doar floricica preferată a fetiţei se 
păstrase intactă - un butonaş compact. Era plecat cu faţa la pământ, 
de parcă ar fi stat pe gânduri, să înflorească sau nu. Insă fetiţa, 
privind la butonaşul plecat, nu se întristă ci, dimpotrivă, îi zâmbi. 

Nu se întristă, deoarece nu reuşi să-şi imagineze floricica preferată 
ofilită, ci o văzu desfăşurată în toată splendoa- rea ei. 

Lăsându-se pe vine în faţa plantei pe cale să se usuce, ea îi 
şopti tandru: 

—Hei, floricico, sunt aici, trezeşte-te. 

Mai departe, îşi vâri arătătorul în gură şi-l ridică, verificând 
din ce direcţie suflă vântul îngheţat. Stabilind orientarea curentului de 
aer rece, se poziţionă între locul de provenienţă al curentului şi micuța 
floare, încercând să împiedice fluxul rece. Cu toate acestea, câte un 
firişor de vânt îngheţat trecea pişcându-i corpul fetei şi îngheţând 
petalele floricelei, nepermiţându-le să de deschidă. Apoi, ca la un 
semn, curentul rece se întrerupse. Dimpotrivă, 

Anasta simţi căldură din spate. Se răsuci. Mamutul Dan se culcase pe 
o parte, protejând-o cu imensul său corp pe 
Anasta şi tot rondul cu flori. 
— Eşti brav, Dan! Inteligent! — exclamă Anasta. 
Agăţându-se de blana mamutului, i se caţără în spate şi, 
orientându-se în direcţia vântului îngheţat, strigă 
z% PNA : 


D, 


Annsta - Vladimir Megre 


J&cu o voce de bucurie şi biruitoare - Ehei! Dar vântul rece? A 
se înteţi. Gândindu-se o clipă, fetiţa se răsuci în direcţie opusă, 
exclamă rugător şi îşi agită mânuţele, de parcă ar fi invitat pe cineva 
invizibil. Mamutul îşi ridică trompa în sus şi trâmbiţă şi el insistent. 
Pisicuța miaună rugătoare şi ea. 

Vântul îngheţat încetă şi abia la ceva vreme se porni din nou, 
însă acum dintr-o altă direcţie, revărsând căldură, mângâind şi stratul 
cu flori, şi pe mamut, pe fetiţă şi pe pisică. 


Trilurile puţinelor păsărele întâmpinară fluxul de aer cald, 
aducător de viaţă. Câteva zile la rând se bătu 
Anasta cu vântul rece ce venea dinspre ghețar şi de fieca- re dată 
când acesta reîncepea să sufle, ea alerga la rondul său de flori. Şi de 
fiecare dată, mamutul se lungea în faţa rondului de flori, oprind vântul 
îngheţat. 

Dar sosi şi ziua în care floricica ofilită înflori. 
Anasta alergă la strat şi se lăsă în genunchi în faţa florii, sărutându-i 
petalele galben-roşii printr-o uşoară atingere a buzelor. Făcu apoi doi 
paşi lateral şi contemplă minună- ţia, creaţia ei neasemuit de 
frumoasă - floricica. 
1'1 

Nemaiputând sta locului, stârnită de o energie interioară 
misterioasă, Anasta mai întâi ţopăi pe loc, după aceea ţopăiala ei se 
preschimbă într-un neobişnuit şi aprins dans improvizat. Până şi Dan, 
mamutul, se căznea să danseze legănându-se de pe un picior pe 
celălalt. Se învârtea în cerc, şi se tăvălea pe spate, şi sălta Pisicuța. 
lar micuța floare îşi flutură în vântul căldişor petalele sale galben-roşii. 

Brusc, Anasta se opri. 

„Zărise pe colină doi tineri... 


ee 


Fârtatii - 
/ 
poluri opuse 


Ambii tineri erau de-o seamă şi aveau staturi atletice. La 
înfăţişare semănau foarte mult, se deosebeau doar la culoarea părului 
şi a ochilor. Unu era bălai cu ochi-albaştri, celălalt avea ochi-negri şi 
era brunet. 

Un timp, tinerii rămaseră pe loc, de parcă i-ar fi oferit 
Anastei posibilitatea să se obişnuiască cu inedita viziune, apoi se 
apropiară de fetiţă cu mult calm. 

—Salut, Anasta! — i se adresă Brunetul. 

—Tu, feti- ţo, trebuie să te mişti mai repede. Ai simţit intuitiv 
că poţi opri ghețarul, că ai forţa capabilă să schimbi programul Divin. 
Se înţelege de la sine că e imposibil. Însă tu vei căuta aceste forţe. Şi 
eu voi şti despre om mai multe decât ştiu acum. Sunt pregătit să-ţi 
explic structura universală, să-ţi răspund la orice întrebare, tu doar 
acţionează, fetiţo, mai iute! 

Anasta nu apucă să răspundă, că al doilea tânăr spuse 


repede: 

—Salut, Anasta, tu eşti frumoasă şi sensibilă, eşti 
încântătoare, aşa cum sunt multe dintre creaţiile de pe măreaţa 
planetă, Terra. Fratele meu ştie multe despre 


Anasta - Vladimir Megre 


“structura Universului, totuşi, gândesc eu, ar trebui să mă 
asculţi mai mult pe mine. 

—vă urez o zi bună şi vă doresc să aveţi gânduri luminoase, 
reuşi Anasta în sfârşit să-i salute pe cei doi. 

—Stai, o întrerupse Brunetul. 

—la te uită! De fie- ce dată la fel, se face ca eu să aud aceste 
cuvinte prosteşti, lipsite de noimă, maşinale! Aici suntem doi - eu 
sunt întunecatul! De ce-ar trebui cineva să-mi ureze gânduri 
luminoase? 

Eu sunt întunecat, gândurile mele sunt obscure, agresive. Eu 
sunt aşa şi asta e menirea mea în programul 
Divin! — se înfocă şi mai dihai Brunetu/. 

—Dacă aş fi un spălăcit moleşit şi un mucea cu gânduri luminoase, 
atunci n-aş mai fi eu. Aşadar, nu aş exista! Pricepi, copilo? Aşa că bine- 
ar fi să nu mai turui întruna de luminos! la să-ti 

/ 


tragi îndărăt gândurile luminoase, dacă sunt ele în dosul vorbelor, 
dacă nu ai vorbit mecanic, dacă nu ai ciripit doar ca un papagal. 

— Dacă salutul meu v-a supărat, atunci eu îl schimb 
mintenaş şi vă spun doar vă salut, răspunse Anasta. 

—Eh, aşa e deja mai bine, altminteri, luminiţele astea vi le... 

—voi cine sunteţi? — întrebă curioasă Anasta. Din ce neam 
sunteţi? Nu v-am mai văzut. 

—Se înţelege de la sine că nu ne-ai văzut. Nimeni nu ne-a 
văzut niciunde. Insă manifestarea noastră este în fiecare gest al 
oamenilor, răspunse dintr-o suflare tânărul întunecat. —întocmai! în 
fiecare. Manifestările mele, bineînţeles, sunt mai intense. Ele sunt 
grandioase. Aproape întreaga omenire trăieşte, între o catastrofă şi 
alta, sub oblaguirea energiei mele. 


Anasta - Vladimir Megre 


/ — Încetează, fârtate talentat, întunecat, vorbi È 

Blondul. Nici nu am apucat să ne prezentăm. 

Si întorcându-se cu fata la fetită, continuă: *t/ » 
—Anastaci'ca, cearcă de-i înţelege cele ce voi spune eu. 


Eu şi fratele meu suntem două complexe de energie uni- versală. 
Infinitul spaţiu universal este plin de tot felul de entităti energetice. 
Când Dumnezeu a zămislit omul, a 

IO” 
luat de la fiecare entitate un volum egal de energie, pe toate le-a 
echilibrat în mod enigmatic în înăuntrul Său şi 
le-a dăruit omului, de El plăsmuit. Din tot ce a echilibrat în Sine l-a 
conceput pe om. 

Când asta a avut loc, noi, cu totii, am înțeles că t>,/+cea 
mai puternică entitate în Univers trebuia 
să fie omul. 

Şi tocmai de aceea nu se cheamă el 
entitate, ci om. Însă în ce stă puterea lui, 
care sunt capacităţile şi de-o avea oare- 
ce limite, nu ştim. lar când această 
energie se va manifes- ta în deplinătatea 
ei, nimănui din Univers nu i-a fost dat să 
ştie. Nici măcar nouă, batăr că energiile 
noastre distinc- te se află în toate. Veşnic 
invizibili, noi umplem întregul spaţiu: 
suntem în apă, sălăşluim în fiecare 
vietate, viermi- şor. lar în oameni, în toţi, 
până la unul, se află energiile 
Universului. 

— Invizibili aţi spus? — se miră Anasta. 

—Dar eu vă văd! 

—Da, adevărat. Tu ne vezi întrucât am condensat aerul atât 
de tare încât s-au proiectat două corpuri, ca tu să ne recunoşti. Uite 
norii pe cer, de exemplu, şi ei sunt tot vapori condensaţi. Ciudate 
forme se pot obţine prin aceste condensări; ba de fiare, ba de corp 
sau chip uman. Însuşi corpul uman nu este altceva decât o stratificare 
a apei condensate la diferite nivele. Gândul şi raportul dintre nivelele 
de condensare ale corpului uman trebuie să-i 


Anasta - Vladimir Megre 


fie cunoscute doar Creatorului, Corpurile noastre seamă-4 N 
nă cu corpul uman doar la înfățisare. Fratele meu, Brunetu/, reprezintă 
totalitatea forţelor întunecate, eu pe cea a celor luminoase. 

— Şi de ce v-ati înfătişat în fata mea condensaţi 

> 
sub formă de corpuri umane? — întrebă Anasta. 

— Ca să nu te sperii auzindu-ne vocile, să nu-ţi iroseşti 
energiile gândurilor căznindu-te să ghiceşti de unde vin sunetele, 
răspunse B/onaul. 

—Şi de ce vreţi să vorbiţi cu mine? 


—Tu te-ai împotrivit stihiilor, mai exact spus, te-ai opus 
catastrofei planetare. Singură, cu încredere, ai gândit că reuşeşti să o 
înfrunţi. Noi suntem convinşi că aşa ceva este imposibil. Programul 
Divin prevede catastrofa atunci când omenirea porneşte pe calea 
pieirii. Şi asta nu s-a întâmplat doar o dată. Poate nu am fi dat nicio 
atenţie eforturilor tale, însă au fremătat forţele Universului toate, 
când floricica de pe rondul tău a înflorit. Floarea a înflorit contrar 
programului potrivit căruia trebuia deja să fi pierit. Ea a înflorit... 

—Floricica a înflorit mulţumită mamutului care a apărat-o de 
vântul geros. 

—Mamutul este doar un inel din lanţul eveni- 

t 


mentelor de tine declanşate. 

—Eu nu am făcut nimic. 

— Gândul tău, Anastaci'ca, a făcut. 

— Deci şi în mine sunt frânturi din voi? — întrebă cu un ton 
meditativ Anasta. 

—Doar că eu nicicum nu le simt. 

—Omul nu ne simte, mai ales când reuşeşte să echilibreze 
înăuntrul său particulele noastre. Când toate aceste particule se află 


A 


în echilibru, ia naştere o a treia 


Anasta - Vladimir Megre 


/ “energie. Şi aceasta este caracteristică doar unei singure% ; 

entități universale - Omului! la ființă când energiile noas- tre sunt în 
perfect echilibru. Această nouă energie este atotputernică. Capabilă 
lumi noi să plăsmuiască. Nu exis- tă taine pentru ea în Univers. Un om 
cu o astfel de ener- gie devine suveranul Universului - creatorul - şi- 
ale sale creații nimeni nu şi le poate măcar imagina: sunt maies- 
toase şi de nepătruns. 

— Probabil în mine particulele voastre nu sunt tocmai în 
echilibru, dat fiind că nu reuşesc să opresc gla- ciația, răbufni Anasta. 

—Floricica a înflorit, însă restul dimprejurul nostru se 
ofileşte, moare. 

— Calea ta, Anastaci'ca, într-un singur punct du- ce. Il vei 
putea atinge în clipa următoare sau peste mii de milenii. lată de ce 
energiile Universului se străduiesc să te sprijine, ca măreaţa taină a 
omului să afli şi destinul ce-ţi stă în cale. 

— Foarte interesant aţi vorbit despre puterea ne- asemuită, 
tăinuită în uniunea celor două poluri opuse. 

Dar dacă ştiţi de această forţă inedită, de ce nu vă puneţi voi doi de 
acord asupra uniunii? 

Cei doi fârtaţi se priviră, îşi aruncară privirile peste leagănul 
natal al Anastei, apoi îşi îndreptară priviri- le în direcţii opuse. 
Întârziară cu răspunsul, ca şi cum, tocmai ei, ar fi căutat în acele clipe 


cuvinte de explicaţie. 
Fetiţa aştepta răbdătoare. 
„în cele din urmă răspunse Brunetul. 


gi 


Ager ee 


O 


Ce program de 
viată ai? 


— Este imposibil! Noi avem misiuni diferite! — spuse B/onaul. 

—Fiecare are programul său. Şi doar prin om, noi doi, fiecare 
aplicându-şi propriul program, putem acţiona şi asupra obştii, putem forma 
din particule această nouă energie, caracteristică doar omului. 

— Cum pot acţiona împreună două opusuri şi totodată să aducă 
bine obştesc? — întrebă neîncrezătoare Anasta. 

— Este posibil, ajungându-se încetişor din urmă unu pe celălalt. Tu, 
când mergi, Anastuşca, un picior pleacă înainte lăsându-l în urmă pe 
celălalt. După care, cel rămas în urmă porneşte şi el înainte. Picioarele merg 
de parcă s-ar întrece. În consecinţă, ele poartă corpul înainte, supunându-se 
gândului. 

— la te uită ce exemplu ai mai dat! Mă umflă râsul, se amestecă în 
vorbă, întrerupându-şi fârtatul, Brunetul. 

—Dacă ar fi să ne compari cu două picioare, atunci tu eşti aşa de 
scurt, în timp ce eu sunt lung-lung. Eu, numai ce păşesc, catapultez corpul 
uman peste munţi, în timp ce tu flecăreşti despre deplasare. Eu, 
respectându-mi progra- 
rff mul, deja pentru a cincea oară conduc umanitatea spre 'tv catastrofa 

planetară. Şi fie ca, prin dorinţa Creatorului, ea să renască, că eu din 
nou - pac! — o pocnesc cu o altă catastrofă planetară să nu se mai 
prostească. 

— Mda, eşti talentat, frăţiorul meu. Într-adevăr, tu, nu numai 
o dată, ai dus viaţa întregii planete spre catastrofe. Doar că fiecare 
nouă catastrofă nu-ţi aduce nici noi- descoperiri, nici noi cunoştinţe şi 
nici forţe noi nu-ţi dă. În timp ce omul, după fiecare catastrofă, învaţă 
ceva nou. Şi umanitatea renaşte de fiecare dată. 

— Dar din prima piere umanitatea în chinurile infernului 
laolaltă cu toate cunoştinţele sale. 

— Frăţiorul meu, noi nu putem vedea programul Divin. Şi e 
posibil ca, odată, pe neaşteptate, să se întâmple astfel încât, cu o 
clipă înaintea catastrofei, umanităţii să-i sclipească gândul nevăzut 
nouă şi să reuşească să o prevină. 

— M-ai cam plictisit tu cu visuleţele tale luminoase, luminosul 
meu frăţior, mucos! Tu, fetiţo, ascultă- mă pe mine, nu pe el! — se 
adresă tânărul cu părul negru Anastei. 

—Eu, fetiţo, o să-ţi arăt toată puterea mea faimoasă. 
Luminoşelu' meu a îndrugat şi el câte ceva corect, într-adevăr, gândul 


uman este o energie imensă, egală ca putere cu a mea şi, totodată, şi 
cu a lui. Într-adevăr, fiecare om care foloseşte corect această energie, 
devine capabil să preschimbe lumea. 

însă mai există şi o altă energie invizibilă - . Energia gândirii 
colective! la fiinţă atunci când gândurile mai multor oameni se unesc 
într-un unic gând. Dacă într-acest unic gând se contopesc gândurile 
tuturor oamenilor de pe Pământ şi ia fiinţă gândirea întregii umanităţi, 
eu cu fratele meu devenim doar nişte păduchi. 

tS însă eu am învăţat cum să împiedic apariția- gândirii colective. Pentru 
asta, eu îi arunc omenirii Lot soiul de deducţii şi de închipuiri, iar ca rezultat, 
mi miliard de oameni, prin gândirea colectivă, creează unele imagini-forme, 
alt miliard, altele, prin asta punând în dezacord cele două grupuri. Eu, fetiţo, 
reprezint întruchiparea tuturor energiilor obscure din Univers şi dacă tu te 
alături mie, atunci împreună vom deveni o forţă de neîntrecut. Eu am un plan 
secret, tu-1 vei înţelege şi mă vei sprijini. Împreună, noi doi îi vom face pe 
oameni jucării în mâinile noastre. Ne vom juca cu inteligenţa lor. Voi face din 
tine suverana omenirii şi într-o zi vei fi confidenta mea... 

—Nu-mi place acest plan, răspunse Anasta şi adăugă: —Nu voi 
lua parte niciodată la el şi, cred eu, nimeni pe lume nu ar fi de acord cu 
planul tău. 

— Nu vei lua parte? Tu, fetiţo, încă nu realizezi cât e de 

interesant acest joc: să conduci gândurile-umane după bunul tău plac! 
Şi nu te pripi să vorbeşti, de ca şi cum oamenii nu ar urma programul 
meu. Roata primitivă a fost deja născocită, dar oamenii vor uni printr- 
un ax de lemn două roţi şi asta corespunde planului, programului meu 
genial. 

—Şi ce ar fi rău în roată? Când a trebuit să-i duc de mâncare lui 
Dan, care era rănit, căruţa cu roţi s-a dovedit a fi de folos. 

—Foarte bine, fetiţo! Chiar prea bine. Această roată va fi 
perfecționată. Vor fi făcute o mulţime de roţi. Şi oamenii vor vedea că 
roţile nu vor merge tocmai bine pe pământul gol, prin gropi, pe 
muşuroaie şi prin iarba înaltă. Şi vor acoperi mare parte a Pământului 
cu o crustă de piatră, pe care să se plimbe nestingherite roţile. 


Le g i KIA 


Anasta - Vindimir Megre 


Şi, crescând încontinuu la număr, se vor rosto-ă ` 
goli pe Pământul gemând, purtând cu ele unii oameni, iar pe alții 
strivindu-i. 

Tu, fetiţo, încearcă să-ți răspunzi singură, ce poate fi mai 
presus de acea forță, capabilă să-i poarte pe oameni la pieire? De nu 
vei afla răspunsul în tine, atunci acceptă-1 pe al meu. 

Se gândi Anasta, dar în zadar, nu găsi răspunsul singură şi 
privi din nou la tânărul luminos. La întrebarea nepusă a fetiţei, 
Blondul răspunse: 

— Fratele meu, Anastaci'ca, ţi-a zugrăvit un ta- blou 
nefericit. Asta-i misiunea lui şi o îndeplineşte cu bună credință. In 


ochii tăi citesc o nedumerire: am şi eu un program al meu? Da, am! Şi 
eu vreau să te invit să iei parte la programul meu. 

—Şi ce prevede programul dumneavoastră? 

—iIncercarea de a o înţelege pe cea mai înaltă creaţie a 
Creatorului - Omul! De a înţelege prea-măreaţa desăvârşire a 
urmaşilor Săi. 

—De ce? E posibil ca pe Pământ să mai existe ceva 
nedesăvârşit? — se miră Anasta. 

— Chestiunea, Anastaci'ca... Tu vezi cum înflo- reşte sub 
ochii tăi această fermecătoare floricică. Fiecare plantă şi vieţuitoare 
sunt desăvârşite, însă toate interacţi- onează între ele. Pare că 
Creatorul a creat o lume terestră perfectă, armonioasă, miraculoasă. 
Asta nu înseamnă, totuşi, că această lume nu poate fi şi 
perfecţionabilă. 

Creaţiile Creatorului pot fi privite ca materii pregătite de 
modelare, de perfecţionare în forme mai bu- ne de creaţie. Creaţii 
nemaivăzute şi nemaiînchipuite înainte de altcineva, minunate şi 
fermecătoare forme de viată. 


Anasta ~ Vladimir Megre 


> —Cine poate fi mai perfect decât ES. N 
însăşi? — se miră Anasta. 

— Cele de El zămislite: fiul şi fiica Măreţului 
Tată. De exemplu, tu, Anastaci'ca. 

—Eu? Dar mie nici măcar prin vis nu-mi trece cum aş putea 
schimba cele deja create. Eu, de exemplu, nu vreau să schimb câtuşi 
de puţin floricica înflorită din rondul meu. Ba, cred că nu trebuie 
schimbată deloc pen- tru a nu strica perfecțiunea. Şi de ce ar trebui s- 
o schimb pe Pisicuța? Sau, de pildă, cum să-l perfecţionez pe Dan? 
Să-i modific urechile, trompa? Cum? Şi de ce? 

— Oricum, tu l-ai schimbat pe mamutul Dan, 

Anastaci'ca. 

—Nu e adevărat, nu l-am schimbat niciodată, răspunse 
contrariată fetiţa. 

— În aparenţă, nu l-ai schimbat, însă mamutul tău, Dan, 
îndeplineşte poruncile omului mai bine decât oricare alt mamut care a 
trăit vreodată pe Pământ şi capa- citatea lui de a înţelege a făcut din 
Dan o altă specie, de o altă calitate. Tu poţi vedea diferenţa 
instantaneu, doar comparându-l cu ceilalţi mamuţi cunoscuţi de voi. 


XTit 


—Da, acum am înţeles. După mine, el este cel mai deştept 
dintre toţi. La asta, înainte, nu m-am gândit deloc. 

—Aşadar, vezi? Nu contează doar formele exte- rioare sau 
constituţia corporală. Conţinutul şi predestina- rea sunt mult mai 
semnificative. lar conţinutul şi predes- tinarea lui Dan, le-ai definit şi 


menit tocmai tu. lar mamu- tul Dan, asemănător la înfăţişare cu alti 
mamuţi, zămisliţi 

„2. de măreţul Creator, este totuşi diferit. Acum el este creaţia 
comună a ta şi a Creatorului. A cui mai mult - nu se ştie. 
Deoarece, mamutul Dan nu este diferit doar prin 


P yVcapacităţile d a îndeplini mai multe comenzi necesare. ^ vieţii 
omului, ci şi prin faptul că acum a, devenit şi mai ascultător, supus şi 
sensibil. Adu-ţi aininte, odată tu dormeai în fân, sub un copac foarte 
înalt, iar când te-ai trezit, l-ai văzut pe mamutul Dan stând nemişcat 
deasupra ta. Tu te-ai supărat pe el: emana o putoare oribilă, de parcă 
s-ar fi murdărit special şi ar fi venit la tine pentru aţi întrerupe somnul 
cu mirosul acela neplăcut. Tu te-ai ridicat şi ai mers spre casă pe 
iarba udă, dar înainte de asta i-ai spus nemulțumită lui Dan: 
„încontinuu te desparţi de grupul tău şi ai început să vii singur la 
mine, chiar şi neinvitat. Mergi la păşune, la fraţii tăi.” 

Ai mers desculţă pe iarba udă, nici măcar nu te- ai uitat pe 
unde păşeşti. iți aminteşti, Anastaci'ca, că era udă iarba? 

—Da. 

— Dar ştii de ce puţea aşa îngrozitor. Mamutul 
Dan? 

— Nu. 

— Când ai adormit tu, tocmai veni o furtună. Nu numai 
oamenii, ci şi animalele ştiu că fulgerele, cel mai adesea, se abat 
asupra arborilor mai înalţi. Dan, când a văzut că tu nu te trezeşti nici 
după ce se porneşte furtuna, s-a neliniştit şi a venit la tine. Nu te-a 
trezit, ci s-a proţăpit deasupra ta acoperindu-te de ploaie. Copacul 
sub care dormeai a fost lovit de un fulger. Un ram a luat foc şi era pe 
cale să cadă. Ar fi căzut pe tine, dacă mamutul Dan nu ar fi ajuns la 
timp şi nu l-ar fi îndepărtat cu trompa. Apoi s-a aprins un alt ram şi 
Dan l-a dat deoparte şi pe acela, însă focul reuşise deja să-i pârlească 
blana de pe cap, emanând acel miros oribil. Arsura îl ustura îngrozitor, 
însă Dan, răbdător, nu s-a mişcat de deasupra ta, cea care 


Anasta - Viadimir Megre 


dormeai. Şi când tu te-ai depărtat împroşcându-l cu ofen 7 N 
se, el nici măcar nu s-a supărat şi a uitat până şi de arsură. 
S-a bucurat că tu nu ai avut de suferit şi chiar şi de durere a uitat. 


Apoi, după ce arsura i s-a retras, se gândea la tine cu tandrete. 
r 


Anasta săltă şi alergă spre mamutul din apropi- ere. El a dat 
bucuros din cap. Anasta îl apucă de vârful trompe” îl alintă cu 
mânuţa, îşi lipi obrăjorul de el şi-apoi îl sărută. Mamutul încremeni. 
Rămase nemişcat, cu ochii întredeschişi, chiar şi atunci când fetiţa se 
îndepărtă de el şi se întoarse spre tânărul cu părul bălai. 

— Am înţeles, i-a spus Anasta B/onaului. 


—Mamutul Dan e schimbat. E posibil ca asta să fi venit de la sine, e 
posibil totodată să fi contribuit şi eu cumva. 
El se deosebeşte de mamutul obişnuit, de Dumnezeu creat. Deci 
omul are acest dar de a schimba? 

—Da, i-a fost dat, a răspuns B/onaul. 

—Acum gândeşte-te, în conformitate cu care program? 

— Cu unul bun. 

— Aşadar, defineşte-1. Alege-l, creează-1. 

— Ce înseamnă? Că Cel ce a plăsmuit totul pe 
Pământ nu a lăsat nici un program după care să se ghide- ze omul? 

—Eu cred că El i-a prezentat omului o multitu- dine de 
variante, însă a visat doar la una. 

— La care? 

— Doar omul poate să afle răspunsul. 

—uUnde să-l caute? 

—În sine. Mintal să îşi imagineze, să analizeze şi să 
cântărească diversele variante ale structurii vieţii pe 
Pământ. 


["'-ştiu nimic de programul Divin! 

—Omului i-au fost oferite vaste cunoştinţe de dezvoltare 
biologică, însă acesta are multe libertăţi, iar una din acestea este aceea de 
a înlocui capacităţile biologice cu cele tehnocrate. Spre exemplu, oamenii 
au posibilitatea de a trage foloase din capacităţile interioare, esenţiale, ale 
unui copac viu, care creşte şi are un ritm biologic, şi care, adaptându-se 
lor, poate să-şi regleze consistenţa funcţie de ambient sau să folosească 
caracteristicile exterioare, ale unui copac mort. Oamenii care-au purces pe 
calea dezvoltării de tip tehnocrat utilizează doar caracteristicile exterioare: 
confecţionează din copac instrumente sau folosesc lemnul la încălzire sau 
ca material de construcţie. + 

Oamenii, cine ştie de ce, aleg de fiecare dată metode tehnocrate. 
lar acestea îi duc negreşit spre catastrofă. S-a întâmplat de multe ori deja. 
Şi aceste catastrofe planetare se petrec doar datorită gândului uman. 
Gând urmat de fapte. 

— Dar ghețarul care a constrâns familia mea să îşi părăsească 
leagănul nu a fost zămislit de niciunul dintre oamenii de aici. 

— Familia ta, Anastaci'ca, păşise deja pe făgaşul tehnocraţiei. Şi, 
conform programului vieţii, ghețarul îl loveşte şi-l distruge. Dar viaţa va 
renaşte. Şi în raţiunea umană v-a lua fiinţă o nouă speranţă. lar dacă 
ghețarul va fi oprit de cineva, şi asta o poate face numai omul, atunci 
seminţia ta va trăi în lumea tehnocrată. Şi, mai devreme sau mai târziu, 
calea tehnocrată o va conduce negreşit spre catastrofă. E adevărat: există 
posibilitatea ca omul, găsind un mod de a opri ghețarul, să fi aflat metoda 
de a preîntâmpina o catastrofă, deci, implicit, va reuşi să o 


Anasta - Vladimir Megre 


f “preîntâmpine şi pe-a doua. Omul va şti ca, cu puțin înain- s N 
te ca o nouă catastrofă să se abată peste el, să lumineze sufletele 
semenilor cu înţelegerea modului greşit de ale- gere şi să o 
îndepărteze. Atunci, omenirea va fi în măsură să aleagă o cale nouă, 
gradual şi cu grijă să demonteze născocirile aducătoare de moarte. 
Insă, e greu să luminezi sufletul omenirii tehnocrate. 

în epoca tehnocrată, oamenii încetează să mai existe ca 
fiinţe raţionale. Şi-atunci, nu raţiunii lor trebuie să i se adreseze, ci 
simţămintelor, şi prin simţăminte să li se explice esenţa programului 
Dumnezeiesc. Să-l înţelea- gă şi să-l perceapă. 

— Dar tu nu ştii programul? 

—Nu complet. Cred că nu poate fi cunoscut complet, aşa 
cum fârtatul meu îl cunoaşte pe al său, cu- noaşterea programului nu 
poate fi desăvârşită. Desăvâr- şirea implică încetarea mişcării. Printre 
altele, eu nu reu- şesc să văd limitele desăvârşirii mamutului tău. 

—Dar a altor animale? 

—Nici. Tu doar ştii, Anastaci'ca, că urmaşii tutu- ror 
vieţuitoarelor schimbă obiceiurile şi năravurile părin- ţilor. Prin 
urmare, fiecare nouă generaţie va fi mai desă- vârşită decât 
precedenta, iar dacă omul va putea da o definiţie corectă fiecărei 
ierbuşoare, dacă fiecare generaţie viitoare va continua să amelioreze 
lumea vie dimprejur, care-l va elibera de toate poverile vieţii, prin 
asta îi va elibera gândul, acordându-i posibilitatea să se ocupe cu 
aspecte mai importante. 

—Probabil că e posibil, dacă ar fi să vorbim de bestii. Însă, 
iată floricica asta, nu aş fi vrut niciodată să o desăvârşesc: este deja 
perfectă. 

= Aşa gândesc şi eu, Anastaci'ca. Cu toate astea, 


fermecătoarea ta floricică nu e altceva decât vopsea, oferi-M tă de Creator 
fiicei Sale, pentru viitoarele ei creaţii. 

— De ce vopsea? Floarea, doar e vie. 

—Desigur, e vie şi autosuficientă, totodată floarea poate fi doar 
o mică părticică a unui măreț şi minunat tablou viu! 

Priveşte la rondul tău de flori, cea mai frumoasă floare e iubita 
ta. Dar dacă tu vei sădi încă vreo două flori ca aceasta, rondul va avea o 
altă imagine. Apoi tu vei putea să sădeşti altele, neasemănătoare cu 
acestea, dar tot frumoase, iar înfăţişarea rondului cu flori se va schimba 
încă o dată. 

Apoi le vei putea aranja în forme de tine alese şi vei plăsmui un 
tablou viu desăvârşit. Desăvârşirea limite nu are. lar programul 
Creatorului prevede mişcarea spre ea. 

—Va să zică, omul a fost creat pentru a înfrumuseţa necontenit 


totul în jurul său? Să îmbunătăţească lumea dăruită de Creator? Asta e 
menirea esenţială a omului? 

— A zămisli tablouri vii, a cunoaşte şi desăvârşi lumea animală 
este una din menirile importante ale omului, însă cea mai importantă eu 
o văd alta. 

— Care e? 

—Omul, desăvârşind lumea creată de Dumnezeu, negreşit se 
desăvârşeşte pe sine, iar limitele acestui fenomen nu se pot zări. În faţa 
lui se deschid posibilităţi măreţe. 

—Şi de ce ar trebui să devină mai desăvârşit? Nimeni nu-l va 
învăţa nimic în asta. 

—Tu, Anastaci'ca, ai creat un rond frumos de flori, iar 
experienţa asta te-a ajutat să înţelegi cum se face. Anul viitor vei face 
eforturi să-ţi îmbunătăţeşti creaţia. Şi 

'Eo vei face folosindu-te de sentimentele şi de experienţa” 

anterioară. Reiese că tu, creând prima oară, ai asimilat experienţă, 
cunoştinţe şi senzaţii care te vor sprijini să creezi şi mai desăvârşit. În 
concluzie, însuşi creaţia ta te învaţă. Creaţia din natura vie a lui Dumnezeu, 
desăvâr- +... 

şeşte omul-creator. lar această creaţie nu are limite: este infinită! 

— Eu îmi doresc nespus de mult să trăiesc într-o lume atât de 
minunată, în care totul este desăvârşit la infinit, unde creatorul 
desăvârşeşte creaţia, iar creaţia îl desăvârşeşte pe creator. Vreau ca în 
această lume să trăiască mama, tata, fraţii mei şi bunicul Vud, răspunse 
zâmbitoare Anasta şi ochii i se învăpăiară. 

—Trebuie oprit ghețarul. Cum să fac asta? Cum? 

— Gândul uman este cea mai puternică energie din Univers, 
posibilităţile ei nu au limite. Se cere folosirea sa corectă. Dar cum, cu 
ajutorul a ce se poate realiza asta, nu se ştie. Doar omul este unicul în 
măsură să descopere asta. 

— Probabil, gândul meu este încă prea niic şi nu are putere, oftă 
tristă Anasta. 

—Eu doresc ca ghețarul să se oprească, însă continuă să se 
apropie şi, cu fiece zi ce trece, se face tot mai rece. Asta vrea să spună 
că gândul meu este mic. De ar şti mamutul Dan să se gândească la 
ghețar... El are capul mare, va să zică şi gândul lui poate fi mai mare şi 
mai puternic. 

Anasta alergă spre mamut şi, lovindu-l cu păl- muţa peste 
trompa ridicată în sus, îi strigă tulburată: 

—Tu eşti aşa de mare, Dan, ai un cap enorm. Deci gândul tău 
este mare. Gândeşte-te tu, Dan, cum să opreşti ghețarul. Altfel tu doar 
asculţi şi asculţi. Mergi, Dan, măcar până la păşune, hrana ta e tot mai 


fetiţă pe obrăjor, apoi pe păr, şi se depărtă încet. Pisicuţa, şi ea, alergă sărind 
pe piciorul mamutului şi, căţărân- du-i-se pe blană, i se urcă pe spinare. 

—Tu, Anasta, împreună cu pupilii tăi va trebui să abandonaţi 
acest loc, i se adresă B/onaul fetiţei, îndărătul muntelui acela deja s-a 
depus gheaţa. Acesta nu este ghețarul cel mare, dar chiar şi el poate 
cobori de pe munte, acoperind colina, ucigând livezile şi distrugând 
casele în care a trăit familia ta. Şi de la el, temperatura coboară pe zi 
ce trece. Ghețarul cel mare va apăsa peste acesta şi muntele, 
încetişor, va începe să se mişte. Se va întâmpla peste câteva zile. 

— Eu nu abandonez acest loc! Eu va trebui să-l văd pe acest 
ghețar şi să înţeleg de ce se mişcă pe Pământul nostru. Sunt nevoită 
să văd cum să-l stăvilesc. Mâine dimineaţă mă urc pe munte să-l văd. 

—Răzbătătoare şi precise sunt gândurile tale, Anastaci'ca, i 
se închină fetiţei, salutând-o, tânărul blond şi i se adresă fârtatului 
său: - Haidem, frăţioare, să nu o încurcăm pe fată, poate că va reuşi 
să afle, să înveţe cum să-şi ghideze gândul. 

— Hai, hai! Tu eşti cel mai mare impediment printre noi. Ai 
filozofat, ai flecărit... 

—O, aşteptaţi, vă rog, staţi aşa! — strigă tulburată Anasta. 

— Amândoi aţi vorbit despre programele voastre. Ceea ce 
înseamnă că şi eu ar trebui să am unul, dar la asta nu m-am gândit 
niciodată. Posibil să nu am un program? E 

—Noi, fetiţo, ne vom depărta de sub privirile tale. Insă tu 
gândeşte mai iute, nu încetini. Puţină vreme ţi-a mai rămas, doar 
două răsărituri de soare, îi răspunse Brunetul fără să răspundă la 

rea fetei. 


Anasta - Vladimir Megre 


Cine ne ghidează 
gândurile? 


Anasta rămase singură-singurică. Se plimba aga- le pe iarba 
veştejită, unde nu demult trăise familia ei şi, în liniştea absolută 
revărsată, medita la cum să-şi ghideze gândurile. „De vreme ce 
gândul este energia cea mai puternică, ce altceva ar putea s-o mai 
ghideze?” - reflectă fetiţa. „Şi dacă această energie o am şi eu, atunci 
ce altceva mai puternic aş putea avea? Şi de ce vârstnicii înţelepţi ne- 
au predat de toate la lecţii, însă despre cum să ghidăm gândurile nu 
au pomenit? Posibil ca nici ei să nu fi ştiut nimic de asta? Şi uite că 
cea mai măreaţă energie rămâne aşa, ne-ghidabilă. Oamenii merg ba 
într-o parte, ba într-alta. lar de e să o am şi eu, atunci nu este a mea, 


atâta timp cât nu o pot nicicum ghida. E posibil ca altcineva s-o atragă 
printr-un gest şi să se joace cu ea. Şi de vreme ce ea e în mine, reiese 
că şi cu mine ar putea juca vreun joc de care eu habar să nu am.” 

Anasta se concentra pe meditaţia asupra forţei gândului 
până la amurg. Şi chiar şi după ce se întinse să doarmă îşi concentra 
gândurile pe asta. Trezindu-se în zorii zilei, nu dădu cu ochii de 
mamutul Dan prin preaj- 


7 d 

yV ma căsuței, aşa cum era obişnuită. De fiecare dată, el sesy\ apropia 
numai ce ea se trezea. Insă acum, nu era. Şi nu apăru nici după ce 
Anasta se scaldă în pârâiaş. Aşa că se apucă să-l cheme, strigând 
primprejur: „Dan! Dan!”. Însă animalul nu se arătă. Ba chiar şi 
Pisicuta dispăruse. Nu-i rămase alături în acea noapte şi nici 
dimineaţa nu era. 

Plecaseră - înţelese Anasta. Mamutul are nevoie 
F- 


de multe furaje ca să se hrănească, iar aici rămăseseră puține. 
Înseamnă că Dan fugise ca să nu moară de moartea absurdă a 
foamei. Şi-mpreună cu el plecă şi Pisicuța. „Da', eu n-o să plec de 
aici”, gândi ea, aruncă pe umeri şalul împletit din fibre de plante şi 
porni hotărâtă spre muntele de după care ghețarul ameninţa 
omenirea. Urcând pe potecă spre vârful muntelui, Anasta continuă să 
se gândească la cum funcţionează cea mai mare energie - gândul 
uman. Cum să facă ea ca asta să împiedice înaintarea ghețarului. 

Ajunsă pe creastă, rămase acolo şi se strânse de vânt în şalul 
ei. Curenţii de aer reci şi tăioşi îi făceau părul să fluture, ba 
descoperindu-i alunita asemănătoare unei stele, de pe obrăjor, ba 
acoperindu-i-o. Însă fetiţa nu se sinchisi de curenţii îngheţaţi, ci 
rămase privind la poalele muntelui, spre partea care deja nu mai avea 
niciun fir verde. La orizont, cât cuprindea privirea, se vedea doar 
gheaţă. 

Masivii de gheaţă începură să se extindă în sus, pe munte. 
Erau deja enormi şi nici măcar nu erau ai ghețarului principal, ci ai 
altora, mult mai mici. 

„înseamnă că muntele nu le va ţine piept acestor mormane”, 
gândi Anasta. 

„Un versant a îngheţat deja, nu mai creşte nimic pe el, va 
îngheţa şi celălalt”. 

Şi, ca o confirmare a cuvintelor ei, se auzi o tros-.'” ni tură de 
gheată, venită de sub unul din masivi, şi un şuvoi de apă amestecată cu 
gheaţă sfărâmată şi noroi purtat de masivii de gheaţă, se apropie şi mai 
mult de munte, strivind totul în cale şi purtând pământ şi copaci în 
mişcarea sa. 

Anasta îşi îndreptă privirea spre cel mai înalt masiv de gheaţă 
şi trepidă de uimire. Din dosul enormei mase de gheaţă se zărea 
mamutul Dan, care împingea cu capul. Alături de grămada de gheaţă, 
mamutul deja nu mai părea chiar aşa de mare. 

Anasta, într-o clipă îşi aminti cât de atent o asculta mamutul 


atunci când vorbea despre puterea gândului capabil să creeze atâtea. 
Îşi aminti cum îi spuse că în capul lui mare, probabil ar fi trebuit să se 
afle şi gânduri mai mari. Şi el înţelesese totul în felul lui. Gândi că dacă 
va împinge cu capul său mare, cu gânduri mari, avea să oprească 
mişcarea masivului de gheaţă. 

Anasta se smulse de la locul ei, o luă la fugă pe potecă în jos, 
spre poalele muntelui, acolo unde se afla mamutul Dan. 

Vântul însoţit de fulgi de nea îngheţaţi îi smulse şalul de pe 
umeri, dar fetiţa îl prinse din zbor. Sări pe o stâncă, se împiedică şi 
începu să se rostogolească la vale. 

Se ridică din nou şi continuă să alerge. 

Ajungând la picioarele lui Dan, văzu... în masivul de gheaţă, 
deasupra capului mamutului, se formase o mică cavitate. Gheaţa se 
topea lent, iar pe trompa mamutului se scurgea un firişor subţirel de 
apă. Mamutul tremura de frig. Undeva mai jos, la picioarele lui, tremura 
Pisicuța. Şi ea, ca şi Dan, se împingea cu capul în gheaţă, căznindu-se 
să frâneze mişcarea ghețarului. 

— Ehei! — exclamă Anasta. 

—Ehei! W.? 

însă nici mamutul şi nici pisica nu reacționară la strigătul fetiţei. 
Anasta apucă pisica zgribulită de ger şi, strângând-o la piept, o fricţionă pe 
tot corpul. Numai ce-o simţi că se încălzi puţin, fetiţa o împinse să se caţere 
pe spinarea mamutului. Pisicuta făcu eforturi să se urce, dar căzu. Abia la a 
doua tentativă reuşi. 

Anasta se urcă pe o stâncă pentru a ajunge cât mai aproape de 
urechea mamutului şi îi şopti: 

— Dan! Prietenul meu bun, Dan. Tu eşti foarte deştept şi supus. Tu 
eşti bun. Eşti capabil să gândeşti, poate nu tocmai corect, dar asta se poate 
corecta. Gândul nu este doar în cap, este peste tot. Dan, tu trebuie să mergi 
pe versantul celălalt al muntelui. 

Mamutul stătea nemişcat, doar din când în când corpul îi era 
străbătut de câte un spasm. Şi Anasta îi şopti iarăşi: 

— Eu sunt Anasta! Tu mă auzi, Dan? Nu plec de aici fără tine. 
Întoarce-te la mine, Dan! 

Mamutul Dan îşi dezlipi anevoie capul de masivul de gheaţă şi-l 
întoarse către fetiţă. Blana deasă de pe frunte îi era udă, iar el îşi ridică cu 
greu pleoapele. Însă îşi înălţă imediat trompa şi cu vârful o atinse pe fetiţă 
pe umăr. Trompa îi era îngheţată. 

Anasta îl apucă cu mânuţele şi începu să-i maseze blana şi să-i 
sufle de ca şi cum ar fi vrut, în acest fel, să încălzească imensul corp al 
mamutului. Poate cu căldura respirației ei nu reuşi, însă minunat de bine îl 
încălzi cu altceva mult mai fierbinte şi mai înseninat. lar mamutul rămase 
docil, urmărind-o pe Anasta, care-l conducea de trompă, ca de mână. Abia 
ţinându-se pe picioare, Dan reuşi să se urce pe culmea muntelui. Ajunsă 
sleită de pu- 

'/ikK'ten sus, în vârf, fetiţa se aşeză pe trunchiul unui pom + doborât la 
pământ şi, indicând cu mânuţa în direcţia versantului încă verde, îl 
îndemnă pe mamut să coboare. 


—Mergi, Dan. Coboară. Mergi la păşunea ta, odihneşte-te şi 
refă-ţi forţele. Acolo încă mai este de mâncare pentru tine, şi adaugă 
apăsat: —Coboară, Dan! 

Mamutul ascultă docil şi începu încetişor să coboare pe 
cărare, spre locul încă verde. Făcând vreo zece paşi, se răsuci în 
direcţia Anastei, îşi ridică trompa şi trâmbită cu un ton chemător, ca al 
fetitei atunci când ,.. alerga pe imaş şi-i cerea Leagănului ei natal să 
nu se dea bătut în faţa ghețarului, exclamând Hei, străpungând 
liniştea. 

Şi ca atunci când, adunându-şi puterile, strigă Ehei, Anasta îi 
făcu din mână lui Dan, indicându-i să coboare la poale. lar mamutul 
Dan cobori încetişor de pe munte, îndeplinind porunca stăpânei. lar 
ea... 

Odihnindu-se un pic, Anasta se ridică pe o stâncă, îşi roti din 
nou privirea peste masivele de gheaţă ce umpleau spaţiul din faţa ei şi 
rosti încet, dar încrezătoare: 

— Eu sunt om! Gândul meu este puternic! Eu îmi îndrept 
gândul împotriva ta, gheţarule! Tu trebuie să te opreşti şi să te retragi. 
Gândul meu aşa îţi ordonă! 

în vale se auzi iarăşi o trosnitură şi gheaţa, încă o idee, se 
ridică pe munte. Suflul rece al vântului o lovea pe fată în piept, de 
parcă ar fi intenţionat să o doboare de pe picioare. 

—Înapoi! Eu îţi ordon, gheţarule! înapoi! 

Şi iarăşi o trosnitura, şi iarăşi gheaţa înaintă apropiindu-de 
fetiţă. 

Un timp, Anasta tăcu privind la ghețarul ce înainta, apoi, ca la 
un semn, surâse. 


ft- Am înţeles. Tu te hrăneşti cu gândul meu/ 


gheţarule. Am înţeles. Uite acuşi cum dispari. 

Anasta îi întoarse spatele ghețarului, se aşeză la loc pe tulpina 
copacului doborât şi începu să privească spre valea ei încă verde. 

Dar nu văzu florile şi iarba veştejite de frig, ci mintal îşi imagină 
ce frumos şi abundent îi înfloresc straturile, cum apar flori albe imaculate 
şi roze pe coroanele copacilor, cum cântă păsările şi cum foşnesc prin 
iarbă cosaşii. Pe bunicul Vud cum se întoarce la vale, şi împreună cu el 
întreaga familie. Şi Anasta cum aleargă în întâmpinarea lor, desculţă prin 
iarbă. Tot mai repede, tot mai repede... 

Gândurile Anastei se accelerau simţitor. Şi reuşi! într-o clipă 
doar, mângâie cu paşii ei miliarde de firişoare de iarbă. Şi reuşi să-şi 
imagineze pe fiecare din aceste firişoare în parte: de la rădăcină la vârf. 
Şi să orienteze spre fiecare din ele razele soarelui. Cu stropi de rouă să le 
stropească şi cu picuşuri de ploaie, şi cu adierea lină a vântului să le 
alinte. Anasta adormi pe o piatră lângă trunchiul copacului căzut. Vântul 
îngheţat îi sufla în spate. Insă chiar şi adormită, fata îşi acceleră tot mai 
tare gândurile. De la gânduri, fulgere se răspândiră şi atinseră tot ce 
exista în spaţiu. Ce era mai important se petrecu. Şi în spaţiu se născu 
ceva nou. De ca şi cum de la somnul Anastei renăscu întregul Leagăn. lar 
gândurile continuară să se desfăşoare şi atunci când micuța fetiţă Anasta 


căzu în somnul milenar. 
Gândurile ei - măreaţa energie umană - plutiră deasupra văii, 
alintând gâzele, iarba, pe Pisicuta şi pe mamutul Dan. 
Masivele de gheaţă au trepidat, au trosnit, dar 
Anasta - Vladimir Megre 
“nu au mai reuşit să înainteze nici cu un milimetru. S-au topit. Torentele de 
apă glaciară au ocolit valea şi s-au revărsat în râuri şi în lac. 
Ghețarul s-a topit, negăsind forţa să se bată cu gândul uman - cea 
mai puternică energie din Univers! 


Anasta - Vladimir Megre 


La ce vor ajunge aceşti 
oameni? 


Şuvoaiele de apă provenite din topirea ghețarului au format 
un râu imens, curgerea lor învolburată prindea totul în cale: stânci şi 
copaci doborâţi, spălând şi ducând la vale stratul de sol împreună cu 
vegetaţia şi vieţuitoarele din ea. 

7 


Pe copacii din vale, frunzele se gălbejeau şi cădeau. Nu se 
auzeau trilurile de păsări. Dar o parte din plante se lupta pentru 
supraviețuire, încercând să se adapteze condițiilor neobişnuit de reci 
pentru aceste meleaguri. Insă în grădinuţa, odinioară atât de 


frumoasă, floricica Anastei rămase în viată. 
/ 


Valea era protejată de un masiv al muntelui pe care micuța 
Anasta adormise pentru milenii. La poalele muntelui stăteau cei doi 
tineri atletici, Blondul şi Brunetul. Priveau la imensul masiv de granit 
pe lateralele căruia se prelingeau şiroaie de apă. Tânărul cu părul 
întunecat vorbi cu multă maliţiozitate în glas: 

—Aşa le trebuie acestor oameni care şi-au pierdut minţile. 
Apele, în următoarele două zile vor măcina treptat pământul 
dimprejurul stâncilor, apoi totul va ră- 


Anasta - Vladimir Megre 


 bufni, deschizând calea morţii spre vale. Apa se va dez- 
lănțui în torente feroce, desprinzând şi purtând cu ea stânci de pe 
munte şi, încet-încet, va duce tot muntele la vale. Fluxul format acum 


pe dreapta muntelui, după ce va fi mişcat stânca aceea, va forma un 
şuvoi care se va lărgi şi îşi va schimba cursul. 

—Da, dacă acest masiv se va deplasa în urmă- toarele două 
zile, când fluxul de apă nu a atins încă plat- formele uşor înclinate de 
până la vale şi nu se va revărsa peste acestea, domolind forţa apei, 
atunci va lovi cu toată puterea valea Anastaci'căi, se învoi tânărul cu 
păr bălai şi adăugă: —Acum regret că am adoptat forma unui corp 
uman. Ar fi trebuit să fiu un animal puternic care să sus- ţină masivul. 
I 

—Ha, ha, îi pare rău că acum nu e un animal puternic! Da, 
desigur, ai fi putut să-i iei înfăţişarea, numai că ar fi trebuit să ai şi 
celelalte trăsături ale acestuia. Şi nu ai fi putut acum vorbi şi realiza 
ca un om, că masivul în curând va fi luat la vale de şuvoi. Ce tot 
îndrugi acolo: valea natala... Anastaci'ca?... Acum ei îi e totuna. 
Sufletul ei călătoreşte prin Universul infinit. 

— Călătoreşte. Da... — spuse meditativ şi tandru Blon dul. 

—Dar gândul şi visul sunt bine păstrate, cu grijă în Sufletul 
ei. Conştiinţa şi măreţele cunoştinţe. Căci a reuşit să oprească 
ghețarul. A cunoscut prin sentimente, fiica lui Dumnezeu, puterea 
gândului uman. Şi a reuşit să schimbe un pic programul lui 
Dumnezeu. 

—Întocmai! Un pic! Dar câtă tandreţe suculentă în cuvintele 
tale? Doar un pic, ar trebui adăugat. Doar un pic. Insă tu? A cunoscut 
prin sentimente... Fiica lui Dumnezeu... — replică zădăritor Brunetul 
şi continuă cu fervoare: —Şuvoiul învolburat oricum se va revărsa 
T vale. se va arunca pe 


aiek  gloatei de descreieraţi care nici măcar nu-şi ima-' 

ginează că pricina catastrofei stă tocmai în faptele şi gân- durile lor, 
migrate de la autentic la artificial. Pornirile lor sunt încă în fază iniţială, 
însă noi cunoaştem bine pernici- ozitatea a astfel de porniri pentru ei 
înşişi, pentru Pământ şi pentru întregul Univers. Şi ca ei să nu sufere. 
Pământul să nu-l mai terfelească, pornirile păgubitoare vor fi sufo- cate 
chiar din faşă de către programul Divin. Şuvoaiele învolburate îi vor 
ajunge. Masiva şi infernala avalanşă de apă, stânci, trunchiuri de copaci 
abătuţi la pământ şi ca- davre de vieţuitoare care trăiau înainte acolo se 
va apro- pia nemilos de ei. 

în prima fază, auzind din spatele lor zgomotul, nedându-şi bine 
seama de ceea ce se petrece, vor accelera deplasarea. Insă zgomotul 
infernal se va intensifica şi iată că în depărtare vor zări imensul val 
aducător de moarte apropiindu-se. Pentru ei va însemna sfârşitul lumii. Şi 
vor fi prinşi de panică cu toţii. Mamuţii-elefanţi, bestiile, copiii şi bătrânii. 
lar Sufletele lor vor zbura în vastul Univers, păstrând în ele doar teroarea. 

Cu un oarecare sadism terorizant, Brunetul începu să imite 
chipurile şi gesturile oamenilor prinşi de groază. Mame cu primei la piept, 
oameni căzuţi în genunchi cu mâinile înălțate spre cer, cerând cu 
disperare milă. Alţii alergând din ultimele puteri şi urlând de groază. 
Brunetul ţopăi de jur împrejur, urlând şi arătând teama pe chip. Apoi se 


opri privind în urma oamenilor ce se depărtau şi spuse: 

—Tu ai înţeles, frăţiorul meu bălăior, ce deznădejde îi va apuca 
pe aceşti oameni? Aşa că fetiţa care a adormit pe munte nu a schimbat 
semnificativ programul lui Dumnezeu. 

PIE) . Mă e 


tu omenirii. Noi suntem esențe ale Universului şi poate că avem posibilitatea 
să întreprindem ceva. Nu putem să nu participăm. Când nu participăm, noi 
nu existăm. 

—Şi ce-am putea face pentru ale tale nu-mi place sau îmi 
place, de vreme ce toate astea sunt inevitabile? — râse sarcastic 
Brunetul. 

Neauzind răspunsul fârtatului, se răsuci brusc şi văzu... 
Frăţiorul blond se poziţionase sub masivul de granit şi cu umerii şi 
braţele îl bloca. Şuvoaiele de apă ce flancau stânca deveniseră mult 
mai subţiri. 

/ 

— Prostesc, absurd, irațional, spuse după o scur- tă pauză 

Brunetul. Tăcu apoi şi, după un interval în care parcă s-ar fi 'gândit la 
ceva, cu noi forţe continuă să-l jig- nească pe frăţior, dovedindu-i 
iraţionalitatea acţiunii sale: 
—Aici nu mai e nimeni şi de aia nu are cine râde de pros- tia ta. 
Băgându-te sub stânca aceea, tu nici măcar nu te-ai gândit cât poate 
fi de grea. Şuvoaiele de apă continuă oricum să curgă pe lângă ea şi 
terenul care-o susţine acum se erodează, asta însemnând că pe tine 
va apăsa o greutate crescândă. Tu pricepi asta, faţă palidă prostuţă? 

— Prin voinţă mă voi concentra asupra stâncii şi o voi birui. 
Doar două zile va trebui să rezist. O să rezist! 

— Spuse atletul cu părul bălai. 

— lar cu din astea! Eu rezist, eu mă concentrez... Atunci 
concentrează-te şi atinge densitatea granitului. Dar suprafaţa ta de 
contact cu solul care este? Suprafaţa ta de contact nu e mai mare de 
cea a două picioare umane. lar spre miezul celei de-a doua zi, toată 
greutatea ce apasă pe tine - cel care vei fi atins deja concentraţia 
granitului - te va băga în pământ. Şi numai ce vei fi intrat până la 

atinge masivul de granit. 


Anasta - Vladimir Megre 


% 
IT — Atunci voi dirija apa cu mâna şi voi rezista în- PN 
că o jumătate de zi. 


—vVei rezista, desigur, dar nu o jumătate de zi. Vei rezista 
poate o oră, încăpățânat făr' de minte, dar te vei prăbuşi. Programul 


Divin, de la momentul Creaţiei şi în eternitatea secolelor, nu a dat şi 
nu va da bătălii. Şi eu îl accept aşa cum este! De vreme ce 
umanitatea purcede pe făgaşul dezvoltării absurdului, mai bine să 
piară chiar de la începutul drumului. Poate că o nouă generaţie de pe 
Pământ îşi va înţelege menirea, şi noi împreună cu ea. lar Universul 
va contempla noile fapte şi nu actualul primitivism. Nu de puţine ori 
au avut loc pe Pământ catastrofe care să spele mizeria adunată de 
oameni. 

Pe cine vrei să salvezi tu? Pe acea omenire care, în viitor, cu 
propriile mâini îşi va plăsmuli iad sie înseşi şi Pământului întreg? Să-ţi 
amintesc unde-i duce calea tehnocrată? Să-ţi amintesc? De ce taci? 
Aha, perfect! Tu acum te condensezi, te împietreşti de nici măcar nu 
mai poţi grăi? Atunci nu vorbi. Perfect! Rămâi aici ca o stană de piatră 
şi priveşte. Priveşte tablourile vieţii viitoarei omeniri, pe care tu te 
sacrifici s-o salvezi. Mie mi-au plăcut dintotdeauna! în ei sălăşluieşte 
o prostie întunecoasă, non-sensul şi rutina. Dar ţie, la aceste tablouri 
nu-ţi place să te uiţi. Acum uite, faţă palidă, împietrită şi nemişcată! 
Ba nu! Mai întâi auzi ce nu-ţi place niciodată să auzi. 

Dacă bejenii din vale nu vor pieri, vor continua pe calea lor 
tehnocrată. Se vor înmulţi şi, din generaţie în generaţie, vor distruge, 
vor strica şi dezechilibra armonia măreaţă a Pământului. Şi vor ucide 
vietătile. Vietătile 

+-+„ lăsate pentru a-i sluji. Din materialele vii desăvârşite, ei îşi 
fabrică tot felul de mecanisme neînsufleţite. Faptele lor le definesc 
drept industrializare, progres tehnologic şi ştiinți- 


Se 


E) 


Anasta - Vladimir Megre 
Ofie şi în aceste expresii ei învestesc semnificaţia de dezvol-? rk tare 
rațională. 

Cum aşa? De ce? Există, oare, rațiune în ele? Sau se 
dezvoltă, oare, toate acestea în mod raţional? Aceştia, ca nişte 
descreieraţi, vor terfeli creaţiile inegalabile şi vor denumi acţiunile 
lor barbare, progres. Sunt bolnavi! In raţiunea lor s-a instaurat un 
virus! Şi această epidemie a atins întreaga umanitate. Acest virus 
reprezintă distrugerea întregii vieţi terestre. Aduce numai nenorociri 
întregului Univers... Tu ai înţeles deja ce cuvânt voi pronunţa acuşi? 
Şi nu o dată mi-ai cerut să nu-l repet şi te-ai întors de la mine, 
încercând să mă eviţi, însă acum nu poţi face nimic. Toată această 
umanitate s-a molipsit de anti- rațiune. Molipsită de anti-raţiune, 
umanitatea se va măsura cu ea însăşi şi se va deda la nelegiuiri şi 
fapte  prosteşti, denumindu-le progresive, excelente, morale, 
frumoase, raționale, spirituale. Care?! 

Nu! Aici, fără să fiu nesimţit, nu am cum continua! Acum 
priveşte! 

Tânărul brunet a schiţat în aer cu mâna un pătrat în care a 


f schimbat toate acestea cu celule artificiale din piatră. Şi au PN 


elaborat o hologramă. Această imagine zugrăvea un bloc cu 
douăsprezece etaje în construcţie. Două macarale ridicau la etajele 
deja clădite materiale de construcţie. Prin ferestre se vedeau 
muncitori cu căştile portocalii şi salopete gri, prinşi cu şantierul. 

Tânărul cu părul negru comentă: 

— lată, această chestie nedefinită, cu multe celule, ei o vor 
numi casă. Anti-raţiunea preschimbă oamenii în anti-oameni. Au 
răstălmăcit înțelesurile şi semnificații- 

[~I 
le dindărătul cuvintelor casa mea. 

Casa este acel spațiu viu, zămislit de gândul omului, 
reflecţie a abilităților sale mintale. Însă ei au 


Anasta - Vladimir Megre 
pui 


denumit-o, parcă premeditat, în batjocora Raţiunii, casă. 

Gândul lor limitat, Universului nu-i este de niciun folos. 

Aceasta devine hrana anti-raţiunii şi îi întăreşte forţele. Şi această 
hrană se înmulţeşte încontinuu. 

Holograma se extinse la orizont, ocupând în- treaga 
panoramă: o multitudine de cutii în construcţie, formate din celule 
artificiale din piatră. Unele dintre ele se prăbuşiră, însă muncitorii cu 
căşti portocalii ridicară alte structuri de piatră cu multe celule, mult 
mai înalte. 

Brunetul continuă: 

— Pentru dreptul de a locui în aceste structuri, oamenii vor fi 
constrânşi să susţină activităţi improprii esenței Raţiunii, Omului! 
Copiilor lui Dumnezeu! Zeiţe- lor. Priveşte, fârtatul meu cu faţa palidă, 
priveşte la aceste activităti. 


Tânărul cu părul negru îşi agită iarăşi o mână şi din nou 
apăru un pătrat cu o hologramă în el. De data asta prefigura un enorm 
supermagazin. Puhoaie de oameni făceau tot felul de cumpărături, le 
puneau în coşuri de metal şi se apropiau de câte una dintre casele 
aranjate una alături de alta, pentru a plăti mărfurile alese. 

— Acestea, sunt fiinţele din celulele de piatră. În fiecare zi se 
ocupă cu fleacuri, ca valoare pentru Raţiune, numind aceste activităţi 
serviciu. Primesc pentru munca lor nişte hârtii pe care le numesc bani. 
Aici remarcăm cum are loc schimbul acestor bani pe mâncare. 

Dumnezeu a proiectat totul de la început, astfel încât omul 
raţional doar să întindă mâna şi să-şi aleagă ce îi place dintre creaţiile 
Lui, cu beneficiu să le folosească, amplificând energia în el şi corpul 
întremându-şi-l. Însă aceste fiinţe au modificat într-atât modelul de 
viaţă, încât 


vi 
lângă ele nu mai există nicio hrană Divină. Aceea pe care " ele o 
achiziţionează pe hârtiile câştigate nu posedă energia lui Dumnezeu. Fiinţe 
ca acestea, care au modelat un 


0y? 

astfel de trai, nu pot fi numite raționale. Modul lor de viață este fructul anti- 
rațiunii. Imaginea din pătrat se schimbă şi acum în prim plan se vedea o 
femeie-casier. Unu după altul, prin fața casei la care lucra ea se perindau 
oamenii şi aşezau pe măsuţa din fața femeii tot felul de pacheţele, cutii, 
borcane şi sticle. lar ea îi vorbea fiecăruia cu zâmbetul pe buze: „Bună ziua”, 
apoi lua pachetele, le trecea peste un fel de ferestruică din sticlă, pe afişa- jul 
casei apăreau cifre ce reprezentau preţurile mărfurilor. Femeia-casier lua 
banii de la om şi-i spunea: „Mulţumim pentru cumpărături. Vă mai 
aşteptăm”, şi zâmbea din nou. Şi în aceeaşi clipă pe ecranul pătrat îşi făcu 
apariția’, în prim plan, chipul femeii în timp ce se întorcea de la şirul de 
oameni din coadă şi se apleca să ridice câte o cutie căzută pe jos. Doar 
pentru câteva secunde se răsucea cu spatele la oamenii din faţa ei şi pe 
chipul ei îşi făcea apariţia o expresie de plictiseală şi dezgust. Pleoapele i se 
închideau dând senzaţia de oboseală cronică. Cu o mână, femeia ridica 
pachetul, cealaltă şi-o sprijinea în şold, făcând o grimasă de durere. Toate 
acestea durau foarte puţin. Numai ce se întorcea cu faţa la oameni, pe chipul 
ei reapărea zâmbetul şi din nou li se adresa cu cuvintele: „Bună ziua, vă 
mulţumim pentru cumpărături, mai poftiţi pe la noi”. 

Tânărul cu părul negru comentă din nou: 

—Tu vezi, frăţiorul meu? în faţa ta se află o făptură pe care tu o 
numeşti zeiţă. Şade în faţa aparatului compus dintr-o multitudine de şuruburi 
şi cabluri şi e mult mai puţin desăvârşită decât aceste şuruburi. Apara- 

: E E x 


Anasta - Vladimir Megre 


j “tul nu are suflet, nu are rațiune. Acesta doar acționează? N 
după un program dinainte stabilit. Făptura, în schimb, stă şezută câte 
douăsprezece ore pe zi în faţa aparatului, apa- să pe butoane şi-i 
spune fiecăruia multumesc. Pentru ce-i mulţumeşte fiecărui 
cumpărător? Pentru nimic, e doar ceva automat. Ar trebui să fie 
raţională, însă ea stă şi apa- să pe claviatura unui niscai aparat câte 
douăsprezece ore pe zi. Aşa va face mai bine de jumătate din viaţa sa 
pen- tru ca, în cele din urmă, să nimerească într-o celulă de piatră. 

Rațiunea, aşa ceva nu ar fi permis şi, din acest motiv, înseamnă că în ea 

funcţionează virusul anti- 

«I 

rațiunii, iar această femeie nu este om, ci anli-om şi se află sub efectul 
anti-raţiunii. Organele ei interne sunt lezate, ea nu primeşte alimente 
normale, sângele din vine i se îngroaşă şi îmbătrâneşte deoarece e 
obligată să stea şezu- tă câte douăsprezece ore pe zi. Arată mai 
bătrână decât este. Uite! Uite cum trebuie să arate la vârsta ei, aflân- 


Anasta - Vladimir Megre 


by 


du-se în dimensiunea Raţiunii a omului viitorului. Acum 
/ 
o să-ţi arăt cum arată în condiţiile fireşti, priveşte! 
Pe ecranul pătrat, holograma arăta o frumuseţe cu pielea deschisă la 
culoare, arătoasă, care alerga de-a lungul unui râu, în întâmpinarea unui 
băieţaş. Fiul ei. 
Frumuseţea alerga spre el, îl prinse de. Mânuţe şi-l învârti râzând 
zgomotos şi molipsitor. 

Două femei din două dimensiuni diferite, puţin ce semănau între 
ele. Pe ecran reapăru casiera de la su- 
permagazin şezută la casă. 

— Asta e doar o situatie nesemnificativă, indivi- 

J’ 
duală, rosti Brunetul, nici pe departe reprezentativă între- gii 
umanităţi, ai fi spus tu, nu-i aşa? Priveşte. 
în continuare, el a deschis braţele, imaginea din 


ecran s-a mărit la orizont şi a zugrăvit acest tablou: rân-'7^. Duri 
compacte de oameni şezuţi în faţa aparatelor ce bă- teau pe 
claviaturi. Oamenii erau de multe feluri: fete tinere, femei în vârstă, 
printre ele şi bărbaţi. Urmă o altă imagine în spaţiu, în care sute de 
mii de mâini tastau neîntrerupt claviaturile aparatelor. Într-unul din 
colţurile îndepărtate ale ecranului se înfăţişă soarele, apoi îi urmă 
luna, din nou soarele care acoperea jumătate de lună. Ziua şi noaptea 
se succedau, zilele, lunile şi anii ca orele se scurgeau. lar oamenii ce 
umpleau spaţiul de la orizont la orizont continuau neîntrerupt să 
tasteze pe butoanele aparatelor şi să repete ca nişte roboţi: „Bună 
ziua, vă mulţumim pentru cumpărături, mai poftiţi pe la noi”. 

—Priveşte, fârtatul meu, priveşte! Acum devine şi mai 
interesant. Priveşte la viitorul umanităţii! 

în spaţiu luă naştere o hologramă care prezenta în prim-plan 
un om ce alerga cu o spadă în mână şi cu faţa schimonosită de 
răutate. Aceasta fu imediat înlocuită de imaginea unui alt om culcat la 
pământ în noroi, îm- puşcând cu mitraliera. După el apărură alţi trei 
bărbaţi care trăgeau cu puşca. Apoi întregul peisaj, de la orizont la 
orizont, se umplu cu oameni. Păreau mici, pentru a încăpea cât mai 
mulţi. Cu spade, furcoaie, coase, mitraliere şi puşti, oamenii se tăiau 
unii pe ceilalţi şi se împuşcau. 
Se strangulau cu mâinile şi se loveau cu picioarele. Pe deasupra 
maselor infectate de oameni zburau aparate care aruncau obiecte. 
Obiectele, odată ce atingeau pământul, explodau ridicând în aer 
bulgări de pământ şi resturi de corpuri umane. 

— Acest terci l-au făcut fiinţe raţionale, frăţiorul 


[1*/ 
meu? Ei sunt şi mai anti-raţionali, deoarece mai vor să o şi 
dovedească. Aceste terci, ei îl vor numi război. Cei ce se 


id: 


Anasta - Vladimir Megre 


7* vor evidenția în aceste masacre vor fi decorați cu tot soiul RR 


de medalii, pe care ei le vor purta cu mândrie la piept. Se vor învăţa să 
dea legi care să justifice aceste războaie neîntrerupte de-a lungul 
veacurilor. 

Brunetul îşi agită încă o dată mâinile şi luă naştere încă o 
hologramă în spaţiu, divizată pe multe ecrane. Fiecare ecran 
reprezenta câte-o sală în care se aflau mulţi oameni unde ascultau pe 
alţii care vorbeau de la tribune. Vocea Brunetului comentă: 

— Aceste întruniri, ei le numesc congrese, parlamente, dume, 
camere. Esenţa e una şi aceeaşi. Tu îi vezi, frăţioare? Mai eşti încă în 
stare să vezi? Uite! Cei ce se văd pe ecranul din faţa ta scriu legi 
pentru popoare şi pentru umanitate în ansamblul ei. Ei scriu legile 
astea de milenii, însă desăvârşite, aceste legi, în veac nu vor fi! Tu 
înţelegi asta, fratele meu? Clar lucru că înţelegi! 

Brunetul izbucni în hohote de râs. Râsul lui sarcastic umplu 
valea şi se răsfrânse pe creasta muntelui, încetă râsul şi se adresă 
oamenilor din holograme de parcă l-ar fi putut auzi şi înţelege, 
strigându-le: 

— Voi nu veţi reuşi niciodată să scrieţi legi perfecte, deoarece 
nu ştiţi esenţialul! Voi nu cunoaşteţi destinul fiecărui om în parte şi 
menirea umanităţii în întregul ei. Doar în două cuvinte se poate defini 
această menire. Menirea universală. Ea este legea cea mai importantă. 
Doar ea, unica, poate fi baza legilor Pământului sau reflecţia lor. Doar 
că voi nu o cunoaşteţi, aţi uitat-o. 

Tu înţelegi, fratele meu, ei au uitat ce e important şi acum se 
găsesc în dimensiunea anti-raţiunii. Au uitat că predestinarea lor stă în 
doar trei cuvinte. Care sunt aceste cuvinte? Vrei ca eu să le pronunt, 
fratele meu? Vrei! Bineînţeles că vrei, vrei chiar foarte tare! Le pro- 


) i > <i Ee- 


Tu le spui, dar ei nu le aud. Nu le pot auzi, deoarece ei se află în 
dimensiunea anti-rațiunii, iar dacă noi le vom pro- nunța împreună sau 
doar eu, de unu singur, le vor auzi. 

Vor începe să acţioneze şi vor redeveni oameni, doar că eu nu le voi 
rosti. 


Lasă-i să parlamenteze până la noua catastrofă planetară, 
nemaivăzută ca forţă şi întindere. Ea se apropie implacabilă. Insă ei, 
cu legile lor, nu vor fi în măsură să o oprească. Aceste fiinţe ştiu că se 
apropie catastrofa şi cu- nosc şi motivele, dar nu reuşesc sub nicio 
formă să-şi schimbe stilul de viată. La vedere, aceste fiinţe încă mai 
pe 
par oameni, însă doar la exterior. Ei înşişi, tu doar gân- deşte-te, 
frăţiorul meu, ei singuri născocesc tot soiul de maşinării mecanice cu 
care să substituie capacităţile oa- menilor. Uite în ce s-au transformat. 

în spaţiu se formă o hologramă care, în partea dreaptă a 
ecranului, prezenta corpul unui tânăr armonios, înfăşurat doar într-un 
brâu, iar în stânga o fecioară cu o fustă scurtă din ierburi. Intre cele 
două corpuri, un cerc umplut cu alte cercuri mai mici, multicolore. 

— În cerc voi prezenta capacităţile cu care a fost înzestrat 
fiecare om de la început. Oamenii aveau multe haruri... 

în hologramă, ziua se rânduia cu noaptea. Tână- rul privi la 
cer şi vorbi: „Pe bolta de deasupra mea, astăzi se văd nouă miliarde, 
optzeci şi două de stele”. „Iubitul meu” - răspunse fecioara - „Pe bolta 
de deasupra ta, as- tăzi se văd nouă miliarde, optzeci şi trei de stele. 
Una nu o vezi, deoarece e foarte palidă. Pe ea, eu te voi aştepta pe 
tine. Pe ea vom zămisli spaţiul nostru de iubire, până atunci va străluci 
în lumina ei albăstrie, steluta noastră 

S 


^fabia vizibilă." 

—Da, ei puteau multe, comentă Brunetul, primele lor haruri le 
permiteau să creeze tot ce gândeau. Ba, chiar şi ceea ce nu reuşeau să-şi 
închipuie. Dar în clipa în care încep să fabrice înlocuitori mecanici, 
neraţionali, vor pierde talentele dăruite lor de Dumnezeu. Pe ecran se 
perindară, una după alta, maşini de calcul şi pe măsura apariţiei fiecărei 
maşini câteva cerculeţe colorate se micşorau, unele, îndeobşte se 
transformară în puncte negre. 

— Ei ar fi putut, doar într-o clipă, să privească la cer şi să numere toate 
stelele, însă cu născocirile lor vor ajunge ca doi plus doi să-l calculeze pe 
calculator. 

Vor născoci telefonul şi vor începe să piardă capacitatea de a 
dialoga la distanţă, să-şi imagineze locul în care se află iubiții lor. In cele 
din urmă, vor trece la insera-.. 
rea în propriile corpuri de mecanisme, continuă Brunetul/, tot mai profund 
preschimbându-se în mecanisme primitive neînsufleţite. Şi nu vor mai fi 
demni de a fi numiţi oameni. Rațiunea li se va scufunda în abisuri. Şi anti- 
raţiunea va domni peste ei. Peste şi în ei totodată. Priveşte frăţiorul meu, 
acum vei vedea ultimul meu tablou. 

Brunetul dădu din mână şi pe ecran, pâlpâind în văzduh, se 
înfiripă harta detaliată a globului terestru. Acea parte care era acoperită 
de oraşe cu mare densitate de populaţie. In fiecare oraş, printre marile 
aglomerări de oameni, se extindeau tentaculele groase ale unor entităţi 


ciudate, care tremurau şi se convulsionau. Erau multe, împrejmuiau oraşul 
şi îl şi traversau peste tot. Fiece por al tentaculelor emana un gaz fetid 
închis la culoare. Dar oamenii nu se sinchiseau de aceste oribile gaze, ba 
chiar le respirau. Şi îşi ridicau casele cât mai aproape posibil de aceste 
tentacule. Uneori, pare-se de la presiunea prea 
' mare, ba într-un loc, ba într-altul, tentaculele emanatoare + de gaze 
oribile explodau şi oamenii se aruncau să stingă, să înăbuşe aceste 
explozii şi să repună in funcţiune monstruoasele caracatite. 

/ 


— Vezi, frăţiorul meu, tentaculele monstruoasei caracatiţe? Vrei 
să-ţi arăt corpul monstrului care acoperă lumea cu tentaculele lui? 
Desigur, tu, despre asta nu vrei nici să vorbeşti, nici să gândeşti. Dar eu o 
să spun unde se află acest corp aducător de moarte. lţi spun de unde ies 
tentaculele. les din creierele acestor făpturi, care demult se numeau 
oameni raţionali. Monstrul sălăşluieşte în creierele lor, de acolo vine totul. 
Dar ei se mândresc cu bebeluşul lor aducător de moarte, îl alintă. Ei 
numesc aceste tentacule monstruoase străzi, autostrăzi. 

Brunetul izbucni în hohote de râs. Uite-o! Viitoarea omenire! Şi tu 
vrei să salvezi pe cei ce au intrat în dimensiunea anti-raţiunii şi să-i ridici 
la acest nivel? — întrebă Brunetul şi se întoarse către fârtatul ce ţinea 
masivul de granit să nu se prăvale. 

împrejurul masivului de granit, acum apa nu numai că picura, ci 
se scurgea în şuvoaie subţiri. Corpul tânărului cu păr bălai, care ţinea 
stânca, se împietrea tot mai tare. Până şi muşchii feţei i se împietriră de 
nu mai era în stare nici să vorbească, nici să mai clipească. Doar ochii 
albaştri, încă vii, priveau la tablourile viitoarei omeniri. 

Tânărul cu păr negru îşi făcu mâna căuş sub şiroiul de apă şi 


vorbi cu venin în voce: 


— A mai rămas puţin timp până la potop. Poate că mai apuc să-ţi 
mai spun vreo patru-cinci fraze, dar nu voi vorbi mai mult, cred că tu deja 


nu mă mai auzi. 


Tânărul cu părul negru deschise braţele lateral, 
— IT îndoi coatele, 
lăsând să se vadă 
musculatura atletică 
ju-.'7\ când şi scutură 
capul, aruncându-şi 
pletele negre pe spate. 
Rămase încă o vreme 
aşa, privind la şuvoaiele 
de apă care se îngroşau 
împrejurul masivului de 
granit pe care-l susţinea 
fârtatul său blond, apoi 
spuse: 
— Ar cam fi momentul să plec. A venit timpul. Acum ar trebui 
să se întâmple ceea ce a fost predestinat să se întâmple. Insă... nu se 
va întâmpla. 


Atletul cu părul negru făcu un pas spre masivul de granit şi, 
alăturându-i-se fratelui, ridică şi el cu umerii şi cu braţele masivul 
imens de granit. Mugşchii corpului atletic se concentrară, venele se 
umflară, însă atletul îşi îndreptă încet genunchii îndoiţi şi ridică 
granitul. Apa dimprejurul masivului încetă să mai curgă, rămaseră 
doar câteva picături răzlețe. 

Polurile opuse ale Universului, pentru un crâmpei de timp, îşi 
uniră forţele, programul Divin schim- bându-l uşor... Posibil ca prin 
unirea lor, cele două poluri să fi implementat noi posibile programe?... 

Fluxul nimicitor învolburat, la scurt timp atinse fundul văii şi 
pericolul inundării văii Anastei se diminuă, împreună cu acesta se 
diminuă şi cel al nimicirii oamenilor ce părăsiseră valea. Împietrirea 
tânărului cu părul bălai începu să treacă şi pe faţa lui înflori un 
zâmbet, îşi recăpătă darul vorbirii. 

— Îţi mulţumesc, frate, rosti anevoie Blondul. 

— Ştii, nu ştiu ce să mă fac cu mulțumesc-urile tale. 
Catastrofa asta hărăzită oamenilor s-a diminuat. Acum ei vor da 
înainte cu acceptarea absurdă a structurii lumii şi cu cerbicie vor clădi 
anti-lumea. Se vor înmulţi şi se va amplifica odată cu ei şi noua 
catastrofă. 

—Nu va mai fi nicio catastrofă, fratele meu. 

Vt 

PN 

—Chiar şi cu o clipă înaintea prăpastiei să se trezească în particulele 
Sufletelor umane sentimentele şi cunoştinţele pe care micuța Anasta le-a 
răspândit în spaţiu! Şi multe femei şi bărbaţi, cu ale lor gânduri vor 
preîntâmpina catastrofa nepetrecută. lar oamenii ce acum trăiesc în anti- 
rațiune, se vor lumina. Vor purcede la clădirea unei noi lumi pe Pământ, 
nemaivăzută înainte. Oamenii, acumulând experienţa anti-raţiunii şi a 
Raţiunii în acelaşi timp, vor uni înăuntrul lor cele două poluri opuse. Şi vor 
transpune în materie şi spirit elanul viselor Divine. Nu numai că le vor 
transpune. Prin visele lor, vor adăuga desăvârşire. 

Anastasia tăcea. Tăceam şi eu. Incercam să pătrund cele spuse şi 

auzite. Abia peste vreo două ceasuri i-am pus o întrebare. 


„ntâlnirea cu imaginea 
originară 


— Anastasia, tot ceea ce ai înfăţişat şi ai povestit tu despre cei doi 
tineri şi despre fetiţa Anasta, a existat în realitate sau a fost doar o 
reprezentare a ta? 

— Răspunsul la această întrebare, Vladimir, gă- seşte-1 singur. 

—Şi cum s-o fac singur? Doar tu poţi să-mi spui precis de toate 
acestea s-au petrecut în realitate sau numai în imaginaţia ta! 

—Spune-mi, Vladimir, în povestirea mea ai remarcat vreo nouă 
informaţie? 

/ 


— Cum să nu? Desigur! Şi informaţii şi imagini. Chiar foarte 
puternice! 

—Deci, informaţia există? 

—Da, există şi se cere, fără doar şi poate, analizată, înţeleasă. Am 
întrebări. 

— Dacă informaţia şi-a făcut apariţia, înseamnă că trebuie să 
existe şi un izvor. 


— Bineînţeles. Trebuie să existe un izvor. 
/ 


— Informaţia este imagine. Imaginea e informaţie. Cineva care 
vrea să-ţi şteargă o informaţie se strădu- 

e ieşte să-ţi demonstreze că imaginea nu există în realitate. Tu vei fi 
constrâns să accepţi inexistenţa imaginii, eliminând singur informaţia 
primită prin intermediul imaginii. 

—Dar dacă imaginea este proiectată de un om concret, de la cine 
vine, în acest caz, informaţia? 

—De la imagine. 

—De ce de la imagine, de vreme ce ea este creată de acest om 
concret? 

—Dacă tu, Vladimir, dai naştere unui copil care destăinuie o nouă 
informaţie tuturor oamenilor şi, în acelaşi timp, şi ţie, cine e sursa acestei 
informaţii? 

— Copilul, se înţelege. Însă imaginea nu e în copilul care posedă 
corp fizic. Imaginea mai poate fi şi nematerială. 

— Aşadar, deosebirea constă doar în faptul că, în primul caz, tu vezi 
corpul material, iar într-al doilea nu? 

— Probabil, dar nu e obligatoriu, pentru că, oarecum suntem 
învăţaţi să vedem corpul pentru a crede. 

— Corpul văzut de tine nu poartă cu sine o dovadă absolută. Ba, 
poate duce la confuzie. 

— Aia e sigur! E posibil! în codul penal chiar există un articol, numit 
fraudă, care se potriveşte cu cazul nostru... Cred că am înţeles, Anastasia. 
Din moment ce se 

Í xX 
iveşte informaţia, mai ales izvorâtă dintr-o imagine, e indiscutabil că toate 
astea există şi e necesar ca informaţia să fie analizată. lar când ne lovim de 
interogativul „există, nu există”, pierdem în van timpul şi prin asta ne 
privăm de informaţia primită. 

— Ai înţeles bine, Vladimir. 

— Un singur aspect îmi rămâne neclar. Dacă fiecare om poate 
plăsmui o imagine care să se materializeze, câtă informaţie ar trebui răsfoită 
pentru a da de cea veri- 


—Foarte puţină, de fapt. Imagini poate plăsmui fiecare om, 
dar, nici pe departe, toate acestea pot fi acceptate de inimile şi 


sufletele oamenilor. 

—Mda. Aşa e, nu toate. Da, îţi sunt recunoscător, Anastasia. 
Tu vorbeşti într-un mod foarte interesant despre imagine. Mai 
vorbeşte-mi! Imaginea ce este, în opinia ta? 

— Omul însuşi nu este altceva decât o imagine materializată, 
iar viitoarele imagini care se vor încarna în material, le poate plăsmui 
însuşi omul cu gândul său. În asta constă puterea sa Universală, 
inegalabilă de nimeni şi nimic. 

Dacă omul nu devine conştient de harurile primite în dar de la 
Dumnezeu, atunci singur îşi blochează măreaţa putere şi cade sub 
influenţa altor imagini, materializând născocirile acestora, până la 
punctul de a se autodistruge, de a-şi nimici familia, neamul, statul şi, 
în consecinţă, întreaga planetă. 

Aşa şi lumea tehnocrată! Este clădită tot de om cu ajutorul 
energiei unei imagini, inspirată lui de antipozi. Lumea artificială este 
deteriorabilă. Până şi cea mai performantă maşină, cea mai reuşită 
clădire sau oricare alt obiect din lumea artificială, cu fiecare secundă 
care trece, se deteriorează şi în doar câţiva ani se transformă în 
pulbere sau, mai rău, în deşeuri nocive pentru om. Omul însuşi, la 
rândul său, trăind în lumea artificială, devine degradabil. Întrucât îi va 
veni greu să contemple obiectele care se deteriorează clipă de clipă - 
nefiind înzestrate cu posibilitatea de a se autoreproduce - să-şi 
dobândească viaţa veşnică, să-şi făurească imaginea propriei eternităţi 
pe care, apoi, s-o materializeze. 


-~ CEYN 


Anasta - Vladimir Megre 


Lumea reală, vizibilă nouă, nu există doar dea i 
miliarde de ani, ci mult mai demult. Deoarece, înainte de asta, lumea 
deja exista, într-o formă nematerială. Învăţaţii au stabilit vârsta 
Pământului, dar nu au calculat data de naştere, ci doar data 
materializării unei etape de viaţă. 

Lumea reală este înzestrată cu darul autoreproducerii, ceea ce o face 
veşnică. Creatorul eternității este El însuşi etern. El este Alfa şi 
Omega, şi iarăşi Alfa. 

Multă lume poate gândi şi spune ce era înainte de naşterea 
Creatorului, înainte de apariţia complexului de energii neobişnuite ale 
Sale? Cândva nu exista nimic. 

Nimic! Dar aminteşte-ţi cum i-a vorbit despre neant fiului 

Său, Creatorul: „Din neant se înfiripă o nouă naştere a ta, aspiraţiile, 
sufletul şi visul tău în ea oglindindu-le. Fiul meu, tu eşti vecinic, etern, 
în tine trăiesc visele tale crea- toare”. 

Dar dacă din neant se naşte ceva, înseamnă că şi neantul ia 
parte la naştere. Născând, şi în acelaşi timp şi din neant, Creatorul a 
închis cercul şi i-a oferit omului imaginea eternității. Cunoaşterea, 


înţelegerea şi percepţia energiei imaginii în sine îi conferă omului 
posibilitatea de a nu muri, ci doar de a- cădea într-un dulce somn. 
Ignora- rea ştiinţei formării imaginilor face din întregi ţări şi po- poare 
jucării, piese de şah în mâinile celor care stăpânesc acest măreț dar. 

$ 


— Anastasia, imaginile pot fi pozitive sau nega- tive. Cum să 
le deosebeşti pe cele care generează informa- ţii binefăcătoare de 
cele care dezinformează, posibil chiar cu intenţii ascunse? 

—Prin tine însuţi, Vladimir, pe propria-ţi imagi- ne vei putea 
stabili valoarea oricărei informaţii. 

— Înseamnă că fiecare om are o imagine a sa? 


D SĂ Vladimir, că fiecare om are imaginea.?? sa. lar acestea 
sunt foarte diferite între ele. De ar fi fost ca fiecare om să-şi fi păstrat 
imaginea primordială, spune-mi, Vladimir, cum ar fi arătat lumea azi? 

—Ca în Primordialitate? Aşadar, fiecare om posedă sau a posedat 
o imagine primordială? Şi cum era asta? 

—Divină! Aşa a conceput-o în avântul inspirat, Creatorul nostru - 
Părintele! 

— Era imaginea lui Dumnezeu, această imagine a noastră, 
primordială? 

—Imaginea era a fiului lui Dumnezeu şi a lui rămâne. 

— Unde s-a pierdut această imagine a omului primordial? Imagini 
de beţivani şi narcomani se văd pe toate străzile. Imaginea prostituatelor 
pe trotuare. La televizor se pot vedea tot felul de imagini măscărici. Unde 
se poate vedea cea a omului primordial? 

— În sine însuşi! Singur imaginează-ţi-o. Întâm- pin- o. Şi imaginea 
va veni cu bucurie în cale. Calea va fi fericită. Apropiindu-vă încetişor, tu şi 
imaginea ta vă veţi întâlni. Vă veţi contopi! Tu păstrează-ţi imaginea 
primordială şi n-o vinde în folosul altcuiva. 

—Dar cum să mi-o imaginez? împrejurul nostru se difuzează 
îndeajuns de multă informaţie care vorbeşte despre imperfecţiunea 
umană. Se spune că omul ba ar fi rob veşnic, ba cobai. Nu demult, o 
cunoştinţă de-a mea mi-a povestit cum că ar fi citit undeva într-o carte că 
se spune despre noi, oamenii, că suntem creaţia a niscaiva extratereştri 
care acum se hrănesc cu energia noastră şi ne dădăcesc ca pe nişte idioţi. 

— - De vrei să te consideri idiot, Vladimir, atunci 


Anasta - Vladimir Megre 


fi crede-i pe ei. Rob de vrei să te consideri, rob vei deveni N 


Există tot ceea ce tu crezi că există. Chiar din clipa naşte- rii, 
însemnătatea omului - fiul lui Dumnezeu - se încear- că a se minimiza. 
Însă tu ştii, Vladimir, că întotdeauna, în dosul acestora se află câte 
cineva care încearcă să se ridi- ce. Acest cineva nu este înalt, 

realitate este contrariul omului, deci nu se poate înălța. Aşa că îi 
rămâne doar una de făcut: pe cel înalt să-l coboare şi să nu-1 lase sa 


crească. 

— Da, Anastasia, tu aici ai perfectă dreptate. 
Cine ştie cum, dar nu reuşesc să-mi amintesc nicio carte sau film în 
care omul să fie reprezentat ca fiind cea mai puternică fiinţă din 
Univers. De fiecare dată, cei mai tari sunt extratereştrii, iar dacă se 
întâmplă să fie oamenii, atunci aceştia sunt legaţi de oarecare forţe 
stranii, ne- terestre. Acum realizez cărei prelungite şi intense suges- 
tionări este supus omul. Se înţelege că nu e deloc cazual. 
Cuiva îi este foarte comod. Dacă omul într-adevăr ar fi fost slab şi nu 
ar fi posedat o forţă misterioasă şi invizibi- lă, atunci de ce să fie de 
temut? La ce bun atâta risipă de energie doar pentru a demonstra 
doar contrariul? Tu eşti singura, Anastasia, care priveşte omul ca pe 
fiul lui 
Dumnezeu şi ca pe cea mai puternică fiinţă din Univers, însă asta vrea 
să spună că modelul tău de a trata imagi- nea omului se va 
contrapune multor altora. Celelalte au la îndemână tehnici deja 
testate de-a lungul mileniilor. Au născocit demult o multitudine de 
imagini de oameni slabi. Multe învățături, diferite între ele, prin care 
omul este înjosit. lar în slujba tuturor acestora stă presa din întreaga 
lume, stau scenarişti şi regizori. Sunt mulţi, foar- te mulţi. S-ar părea 
că eşti singură, Anastasia. Totuşi ai speranţa ta în ceva. Pe ce te 
bazezi? Pe ce, Anastasia? 
_ — Pe imaginea omului primordial. Şi pe a ta, 
kaa 3 å 


g 


MI Vladimir. Pe imaginea originară a oamenilor care-şi fău-. 3] resc deja Vatra 
Familiei. Pe cei care în viitor vor merge în întâmpinarea imaginii lor autentice. 

— Anastasia, printre altele, tot aceştia mai susţin că tu nu ai exista. 
lar despre mine cum că nu aş fi ăla, ăllalt sau cum arăt prin cărţi. Acum 
realizez că ei, prin aceste acţiuni, încearcă să le şteargă oamenilor 
informaţia inspirată de imaginea ta. În parte, le reuşeşte. Există cititori, ba 
chiar printre cei ce-şi clădesc Vetrele de Familie, care îndeamnă: „Hai să nu 
mai pomenim numele Anastasiei, să nu mai vorbim despre cărţi, haideţi să 
nu mai numim vetrele Vetre, devreme ce puterii nu-i place, devreme ce unii 
spun că nu e bine să le denumim aşa”. Unora li se propune chiar să renunţe. 

—Şi tu, Vladimir, cum iei aceste luări de poziţie? 

— Ca să fiu sincer, Anastasia, uite cum gândesc eu: dat fiind că 
aceste cuvinte creează tensiune, mai bine să nu fie rostite. Măcar pentru ca 
lucrurile să se mişte mai repede. Acum am înţeles că în aparenţă lucrurile 
poate că se şi mişcă, numai că nu tocmai în direcţia utilă oamenilor. Eu 
acum înţeleg că vor ca Anastasia, Vatra Familiei, Cedrii sunători ai Rusiei să 
nu mai fie rostite, deoarece îndărătul acestor cuvinte iau naştere 
instantaneu imagini şi informaţii puternice. Se întâmplă ca în dosul unuia 
singur din aceste cuvinte să se ascundă un volum atât de mare de 
informaţie, încât nici în sute de cărţi să nu poată fi exprimată, nici prin sute 
de cărţi să poată fi schimbat acest cuvânt. 

— Există cuvinte care în oameni trezesc imagini diferite. De 
exemplu, cuvântul război. Unii, prin acest cuvânt pot înţelege război 


liberator, alţii de cotropire. 

— Totuşi, când acest cuvânt e rostit, în imagina- 
'; ţia oamenilor imediat ia naştere o multitudine de tablouri.’ de bătălie, 
ţări combatante, arme şi multe altele. Or fi uşor diferite între ele, 
tablourile, însă sunt multe şi de efect, iar cuvântul e unul singur. 

—Şi în Vetrele de Familie se pot ascunde mai multe semnificaţii. 
Vetrele de Familie reprezintă o secvenţă de cuvinte în dosul căreia se află 
cele mai puternice imagini, în măsură să-l poziţioneze pe om în ambientul 
de viaţă Divină. Gândeşte-te singur, Vladimir, primele trei litere ale 
acestei formule, sunt Roa* lar Rod-ul este venirea pe lume a oamenilor, 
unii după alţii şi a primului din Dumnezeu. Fiecare om care se naşte astăzi 
se poziţionează în fruntea acestui măreț lanţ. Va sta în puterea lui a-şi 
stabili neamul într-un loc sau altul de viaţă. Intr-o celulă de piatră sau într- 
o minunată Vatră a propriei Familii. Sau, îndeobşte, să rupă lanţul 
neamului. În puterea lui stă a-şi hrăni familia cu creaţii Divine sau cu 
mâncare ce nu poartă în ea energia Sufletului. 

— Ce legătură au toate astea cu hrana atâta timp cât înaintaşii 
mei demult nu mai sunt pe lume? 

—Trăiesc fărâmiţe din ei în tine, Vladimir. Din ei e format şi 
trupul tău şi Sufletul. 

—Mda, din ei. Însă... însă asta vrea să spună că fiecărui nou- 
născut i se încredinţează spre moştenire covârşitoarea responsabilitate 


pentru destinul întregului neam? 
*Rorl - de la Rodovoe Pomestie (rus. Podoâoe Tlomecmtc) - Vatra Neamului. În limba română se 
potriveşte, deoarece cuvântul rod există, provine din limba slavonă. A rodi (rus. Podmijit.) - a da 
naştere, a da fructe, iar Rod (rus. Pod) - fructul, rezultatul naşterii, (n.t.) 

tz MAEI e a ic m SA scai, 


se oferă posibilitatea de a hotărî asupra destinului propriului neam. 

—De acord, i se dă puterea. Doar că majoritatea oamenilor, 
în genere, nu se gândesc la propriul neam, şi nici înaintaşii lor nu s-au 
gândit. Este dovada faptului că s-a pierdut neamul provenit din 
Primordialitate, de la Dumnezeu însuşi. A pierit şi nu mai există! 

— Vatra Familiei - tu reflectă bine, Vladimir. Vatra Familiei - 
două cuvinte, o singură expresie. Doar ce această expresie e 
pronunţată, în subconştientul omului, poate pe ne-deplin conştient, 
răsună aşa: „Eu îmi iau cu mine întregul neam şi-l aşez aici”. 


ji l Anasta - Vladimir Megre 
ja 


A 


Cel care-şi adună Neamul 


— Omul care se stabileşte în Vatra sa de Familie este în 
măsură să adune în sufletul său membrii familiei, gest măreț pentru 
care cu toţii îi vor fi recunoscători. Ca nişte îngeri păzitori, ei vor apăra 
Vatra Familiei şi pe omul care-a făurit-o. Nimic în Univers nu se pierde 
fără urmă, ci doar trece dintr-o stare în alta. Când omul moare şi 
trupul său vremelnic i se dăruie pământului, din acesta vor creşte 
copaci, iarbă şi flori. Trece dintr-o stare într-alta. Dar complexul 
energetic cel mai important al omului - Sufletul - în ce se transformă? 
La început se învârte pe deasupra aceluiaşi loc în care se află trupul. În 
unele religii, înțelegând asta, trupul nu se îngroapă imediat în pământ. 
Când trupul uman se împreunează cu pământul, când omul este dus la 
cimitir, Sufletul se află încă deasupra locului în care acesta este 
îngropat. Pentru un oarecare timp, rudele se află în preajma 
mormântului. Sufletul, privat de corp, nu poate nici auzi, nici vedea, 
însă poate simţi ceea ce se vorbeşte sau se gândeşte despre El. Dacă 
e de bine, atunci Sufletul se simte bine, dacă de rău, atunci şi Sufletul 
se simte rău. Apoi oamenii se depărtea- 


r 


Anasta - Vladimir Megre 


 ză de mormânt. Sufletul mai bântuie un timp pe deasupra? 
grămezii de pământ sub care zace trupul Lui, insă nu mai simte nimic, 
doar pustietate. Oamenii moderni, scufundaţi în rutina cotidiană, uită 
repede de rudele răposate. Prin apartamentele moderne ale 
oamenilor, îndeobşte nu există nimic care să amintească de rudele 
moarte. Peste un an, cinci, zece, despre ele nu-şi mai aminteşte 
nimeni şi sufletele morţilor rămân absolut singure. Noi vorbim despre 
morţii recenți, însă mai există rude moarte cu sute, mii sau milioane 
de ani în urmă. Şi acestea sunt rămase în deplină uitare. 

Omul care-şi făureşte Vatra Familiei le poate aduna pe toate 
la un loc. Pentru asta e necesar să se gândească la acea rudă, să o 
imagineze, şi atunci Sufletul acesteia tresare, percepe gândul şi, 
aflându-se în un oarecare colţ al Universului, se avântă pe urma 
acestui fir de gând spre locul de origine. Omul nu-şi poate aminti toate 
rudele şi nu se poate gândi necontenit la ele, dar poate sădi o 
dumbrăvioară cu pomi, de dorit pomi ai neamului, care trăiesc alung, 
dintre care fac parte stejarul şi cedrul, în timpul sădirii, el trebuie să 
emane un gând intim, zicând în sinea sa: „Eu sădesc această 
dumbrăvioară sau această alee în amintirea membrilor neamului meu. 
Eu făuresc Vatra Familiei în care să se adune membrii neamului meu 
ce au trăit în trecut şi ce vor trăi în viitor.” 

Sădind fiecare copac în parte, e necesar să se amintească 
numele unei rude nu prea depărtate, să fie imaginată fiecare dintre 
ele, pomenind-o cu cuvinte frumoase. Omul nu poate să-şi amintească 
rudele în fiecare zi şi în fiecare ceas, însă copacii, primind aceste 
informaţii, vor păstra în ei amintirea în fiece secundă. Sufletele rudelor 


vor simţi asta. Şi vor trăi pe spaţiul Vetrei tale în 


Se a Sa : re te 


Anasta - Viadintir Megre 

At-copaci, ierbuşoare, floricele. Razele emanate de copaci 3 N 
sunt mult mai firave decât cele ale oamenilor, însă sunt constante. 
Sufletele vor simţi asta şi la început va veni în acest loc sufletul rudei 
apropiate pe care-ai pomenit-o tu, după el vor veni, unul după altul, şi 
celelalte. In zece ani, dumbrava cu copaci sădiţi de om va creşte. 
Aceşti copaci vor fi deosebiți, ei vor deţine o energie colosală şi binefă- 
cătoare. Nimeni altcineva nu va putea percepe bineface- rea în afară 
de cel ce a adunat neamul şi de rudele sale apropiate. Îţi imaginezi, 
Vladimir, ce minunat şi frumos gest va face omul? Aidoma unui 
Creator, va aduna la un 
loc neamul născut de-a lungul vremurilor. 

— Anastasia, tu ai spus că Sufletul este un com- plex 
energetic şi că unele din Suflete se împrăştie în mici părticele, dăruind 
energia lor insectelor, plantelor şi ani- malelor. 

—Da, aşa este. Asta se întâmplă atunci când în timpul vieţii, 
acel complex energetic, Sufletul uman, se află în dizarmonie cu mediul 
înconjurător până la un nivel la care se simte un pericol pentru 
existenţa terestră. 

Deplinătatea complexului Sufletului morţilor se păstrează doar când 
acest dezechilibru nu atinge punctul critic. 

Apoi se va reîncarna într-un corp uman, de data asta mult mai 
armonios. Din nefericire, aceste Suflete în spaţiul 

Universal devin din ce în ce mai puţine, iar acum pro- gramul le alege 
pe cele mai bune dintre toate. 

— Dar în cazul în care toate Sufletele neamului meu s-au 
împrăştiat în părticele, înseamnă că niciunul nu se va apropia de 
dumbrăvioara sădită de mine? 

— De vreme ce tu, Vladimir, exişti, înseamnă că lanţul 
neamului nu este întrerupt. 


/f pe Vatra Familiei. / 

— Când trupul omului este îngropat în locul de mâinile lui 
plăsmuit, Sufletul său nu se avântă în întunericul Universului, ci rămâne în 
spaţiul Vetrei de Familie. Acolo, omul a sădit copaci şi a avut contact cu 
pământul. Nevăzând şi neauzind nimic, însă percepând, Sufletul va simţi 
căldura dăruită de plante. lar oamenii, urmaşii săi care trăiesc în Vatra 
Familiei, atingându-se de faptele sale, şi-l vor aminti mai des. 

—Eu ştiu o întâmplare în care pe proprietatea unor cunoştinţe de- 
ale mele a venit mama lor bătrână. Avea peste optzeci de ani. A venit doar 
pentru câteva zile, în ospeţie. A venit la fiică-sa să vadă ce a făcut ea cu 


soţul acolo. Apoi a cerut să rămână de tot. Şi a rămas. Şedea pe băncuţa ei 
ore în şir, uneori se plimba prin livada gospodăriei. Odată i-a spus fiicei şi 
ginerelui: „Când mor, vă rog, nu mă duceţi la cimitir, îngropaţi-mă aici.” Şi 
le-a indicat locul pe care-l alese singură. Când bătrâna muri, fiică-sa şi 
ginerele i-au îndeplinit ruga. Ce se va întâmpla cu Sufletul acestei bătrâne, 
dat fiindcă ea nu a apucat să sădească nimic în această gospodărie? 

— Sufletul său rămâne pe Vatra Familiei, chiar dacă a stat pe 
băncuţa ei. A dorit să fie îngropată acolo, aşadar s-a gândit la asta înaintea 
morţii, astfel rudele ei vor trece pe la ea mai des decât la cimitir şi o vor 
pomeni mai des. E 

— Da, Anastasia, interesantă situaţie. Inainte, oamenii ştiau asta, 
înțelegeau? 

— Bineînţeles că ştiau, Vladimir. Chiar şi în vremuri recente, mulţi 
oameni aveau cimitirul familiei, tu ştii de asta, nu? lar în vremuri şi mai 
depărtate, oamenii, în genere, nu aveau cimitire. Acestea au apărut odată 


ESAN 
e acei oameni care nu mai aveau o Vatră de Familie: meşteşugarii de prin 
oraşe, servitorii, tot soiul de slugi şi prizonierii de război. Când aceşti far' de 
neam mureau trebuiau îngropaţi, astfel îi luau şi-i aruncau în gropile de 
mortăciuni, unde erau de regulă aruncate dobitoacele moarte. Sau în gropi 
comune. Ulterior, când oraşele se dezvoltară nemăsurat de mult şi în ele: 
trăiau multe familii avute, au început să ia fiinţă cimitirele. Oamenii bogaţi 
cumpărau parcele mici de teren pe care îşi înmormântau răposaţii. Alături, 
ceilalţi mai puţin avuţi. Ca urmare, cimitirele au început să se diferenţieze, 
după cum se spune azi, în cimitire de elită, semi-elită şi comune, pentru 
servitori. 

— Acestea există şi astăzi. Ca să îţi rezervi un locşor cât de cât 
decent în cimitirul Vaganikovskoe*, trebuie să ai cunoştinţe tari şi să 
investeşti nu puţine resurse. Locurile sunt distribuite de o comisie funerară 


specializată. 

*cwiitirul Vngmi'kcvskoc - (rus. Bmnhbkosckoe roiadsiiufe) - unul dintre cele mai mari cimitire din 
Moscova (cca. 50 ha). De remarcat denumirea originală, derivată de la latinul c/crici vmantes, care descrie 
un fenomen din Evul Mediu Târziu: studenţi vagabonzi care puteau emigra în toată Europa in căutarea 
studiilor pe care le considerau mai oportune, fenomen care, raportat la ceea ce spune Anastasia devine 
un punct interesant de reflexiune. ("-t.) 


Trei cuvinte din 
Legea Universală 


— Anastasia, care sunt cele trei cuvinte din Legea Universală, de 
care-a pomenit Brunetul, acele cuvinte care descriu menirea fiecărui om în 
parte şi a umanităţii în întregul ei? Tu le ştii? 

— Da, Vladimir, eu le cunosc. Cunosc acele trei cuvinte care 
definesc misiunea întregii umanităţi. 

— Le poţi pronunţa acum pentru mine? 

— Pot. 


— Pronuntă-le. 
/ 

Anastasia se ridică în picioare şi rosti cu apăsare fiecare literă în 
parte: 

— DESĂVÂRŞIŢI SPAŢIUL VIEŢII. 

—Şi-atât? — am întrebat eu bulversat. 

— Da, e tot. 

— Să fiu sincer, mă gândeam că ar fi cine ştie ce cuvinte 
neobişnuite, magice. 

—intr-adevăr, sunt neobişnuite şi magice. Sunt cuvinte din Legea 
Universală. Sunt cele mai importante cuvinte din programele Divine. Pe baza 
lor se Pone stabili nivelul de utilitate sau inutilitate pentru Univers atât 


Anasta - Vladimir Megre 


A -a fiecărui om în par te, cât şia umanității în ansamblu. Ş 

Cu ajutorul lor se poate. stabili eficienţa sau ine- ficienţa 
legilor terestre, concepute de oameni. A desăvârşi spaţiul vieţii, 
înseamnă a te desăvârşi pe tine însuţi. Toate cele ce există în Univers 
şi pe Pământ reprezintă un unic spaţiu al vieţii şi se află într-o 
indivizibilă corelaţie, atât între ele, cât şi cu omul, care se află în 
centrul tuturor. A desăvârşi propriul ambient de viaţă, înseamnă a 
naşte şi creşte copii mai desăvârşiţi decât tine însuţi. Fiecare nouă 
generaţie trebuie să fie mai desăvârşită decât cea anterioară. Pentru 
ca asta să se întâmple, generaţia anterioară e obligată să-i ofere celei 
viitoare un ambient de viaţă desăvârşit. Asta o poate face omul cu 
gândul său. Ambientul de viaţă desăvârşit accelerează şi 
îmbunătăţeşte gândul omului. 

Prin desăvârşirea ambientului de trai, omul cunoaşte 
nemurirea. 

Prin desăvârşirea ambientului de trai, omul reîntoarce 
Pământul în forma celei mai desăvârşite planete din Univers. 

Desăvârşirea Pământului ajută omul şi îi conferă posibilitatea 
să perfecţioneze alte planete din Univers. 

Desăvârşirea Universului ajută omul şi îi permite să făurească 
lumi noi. 

„ «Unde se termină Universul, ce voi face eu când voi ajunge 
la frontiera sa? Când voi fi umplut totul cu mine însumi şi voi fi 
plăsmuit cele gândite?» - l-a întrebat omul primordial pe Dumnezeu. 
lar Dumnezeu i-a răspuns fiului Său: «Fiul Meu, Universul poartă în el 
gândul. Din gând s-a născut visul, parţial vizibil în material. Atunci 
când vei ajunge la o margine, gândul tău va deschide un nou început 
şi o perpetuare a ta. Din nimic ia 
AX Er i 


“fiinţă noul, măreaţa ta naştere, aspiraţiile, Sufletul şi visulin oglindindu-le. 
Fiul Meu, tu eşti etern! Veşnic eşti! în tine se află gândurile tale 
creatoare.» " 


Anastasia tăcu. Eu am continuat s-o privesc fermecat de 
intonaţia şi semnificaţia cuvintelor pronunţate de ea. Şi am realizat cu 
toată claritatea posibilă! Ea nu este doar o pustnică pădureancă, care 
îşi duce traiul în taigaua siberiană. Nu este doar o femeie frumoasă. 
Anastasia este un om dintr-o altă dimensiune, din dimensiunea în care 
triumfă Rațiunea umană. Ea simte şi vede această dimensiune a 
Raţiunii. Este demnă de ea. De dimensiunea în care omul-creator 
desăvârşit şi fericit transformă planeta Pământ în cel mai minunat loc 
din Univers. lar fascinația acestor creaţii terestre atrage toate 
planetele din Univers să se gândească şi la ele. Măcar cu mâna să le 
atingă suprafaţa şi cu un zâmbet viitorul să li-1 pregătească. Şi cât de 
sfâşietor poate să fie pentru ea să privească la actuala brambureală 
de pe Pământ. Ea a născut doi copilaşi, fără teamă că ai săi puişori vor 
fi înghiţiţi de anti-raţiunea care guvernează azi omenirea. Înseamnă 
că ea, ceva-ceva a schimbat sau schimbă de-acum. 

— Anastasia, cu viziunea ta asupra vieţii, nu suferi când te uiţi 
la realitatea contemporană? 

—Foarte mult, Vladimir, şopti Anastasia. 

—Şi cum suporţi o durere atât de sfâşietoare? 

—Plăsmuind tablouri ale unui viitor minunat, îndrăgostindu- 
mă de ele şi entuziasmându-mă. Fericirea dată de contemplarea lor 
învinge suferinţa. Mai multe foloase aduce contemplarea tuturor 
acestora. Aşa cum îţi imaginezi viitorul, aşa acesta va fi! 


= = = 
Dimensiunea anti- 
ratiunii 
/ 

— Chiar aşa să fie, Anastasia? Omenirea contemporană chiar 
trăieşte în dimensiunea anti-raţiunii, după cum a spus tânărul cu părul negru? 
Şi ce-i aia anti- rațiune? Cum se poate vedea concret? 

— De vreme ce ţi s-a înfiripat acest gând, această informaţie, vei 
putea verifica realitatea doar prin forţe proprii. 

— Cum să verific, cu ajutorul a ce? Dacă omul trăieşte în 
dimensiunea anti-raţiunii, atunci şi gândurile i se vor încadra în categoria 
anti-raţiunii. 

—Da, este adevărat. Cu toate acestea, omul mai conservă rațiune, 
chiar dacă în proporţii mult mai mici. Şi dacă tu i te adresezi mintal Raţiunii, 
aceasta se activează şi atunci, cu ajutorul ei, tu vei putea să individualizezi 
fenomenele anti-rationale. Hai mai bine să nu mai vorbim / 
pe această temă, Vladimir, mergi să te plimbi singur prin poiană, prin taiga şi 
meditează. Aici, în aceste locuri, Rațiunea şi anti-raţiunea se află în echilibru. 
În tine nu; iată de ce ar trebui ca, din când în când, să-ţi ajuţi, să-ţi activezi 
Rațiunea. 

— Cum să o activez? ! 


— Doar rosteşte în sinea ta: „Raţiune” sau, mai bine, „Raaaa-ţiuuuu- 
neee”. 


Am rămas singur şi m-am căznit să judec din poziţia Raţiunii. Şi iată 
la ce deducţii am început să ajung. 


Lumea artificială 


Societatea umană contemporană nu trăieşte în lumea reala, ci în 
cea artificială. 

A clădit-o el însuşi şi o slujeşte ca un rob. 

Am creat o lume artificială şi ne ducem existenţa noastră artificială 
în ea. 

Lumea reală, autentică, se află pe marginea străzilor asfaltate pe 
care omenirea modernă se îndreaptă spre prăpastie. 

în conştiinţa maselor umane contemporane au fost inoculate 
cunoştinţe artificiale. 

Oamenii noştri de ştiinţă şi cercetătorii inteligenţi s-au hazardat să 
denumească medicina modernă, care /: 
există de abia două sute de ani, tradiţională, în timp ce pe cea populară, 
istoria căreia durează de sute de mii de ani, ne-tradiţională. Şi, în acelaşi 
timp, lecuitorii - şi mă refer aici la adevărații lecuitori, vracii - acei oameni 
care cu- nosc bine componenţa plantelor medicinale, au început să fie 
denumiți şarlatani. Ca rezultat, grămada de boli pe care lumea doar cu o 
sută de ani în urmă o putea cura lesne şi gratuit cu plante adunate din 
propria grădină, omul modem e constrâns să o trateze cu tablete scumpe de 
prin farmacii, după recomandarea medicilor. Se pot ţine ambele orientări în 
medicină: Medicina populară, care să se predea în şcoli şi, în paralel, să fie 
pregătiţi şi 
' specialişti prin institute. Optzeci la sută din maladii pot fi* tratate cu 
ajutorul medicinii populai'e, astfel se reduce presiunea asupra actualului 
sistem sanitar, iar ca efect se obţine o îmbunătăţire a prestării de servicii 
medicale. Însă, pentru asta, ar fi necesară o gândire Raţională. 


Conductele artificiale de apă 


Oamenii au îngropat în pământ milioane de kilometri de tuburi 
metalice, denumite conducte hidrice. La realizarea, îngroparea şi săparea 
şanţurilor pentru aceste tuburi, au fost irosite resurse şi eforturi 
inimaginabile. Acestea cer o continuă mentenanţă şi reparaţii capitale, 
pentru care oamenii sunt constrânşi să depună eforturi colosale. Şi cu 
toate acestea, apa care ajunge la robinetele din apartamentele noastre 
nu este bună de băut. Toate astea, în timp ce în natură există conducte 
naturale: acestea nu sunt numai râurile, ci şi pânzele freatice subterane. 
Prin vinele Pământului curge apă vie, vindecătoare, în măsură să umple 
milioane de puțuri. Conducta naturală de apă nu necesită mentenanţă, ba 
mai mult, este în măsură să curețe apa întinată la suprafaţă, să o 
îmbogăţească cu minerale şi cu alte substanţe necesare alimentului celui 
mai important. Dar modelul modem de viaţă al oamenilor de la oraş i-a 
privat de posibilitatea de a folosi conductele naturale de apă, proiectate şi 
construite de Creator. 

Mă întreb: „Acest model de viaţă, omul l-a adoptat de bună voie 
sau sub influenţa unor oarecare forţe?” Dar pentru a răspunde la această 
întrebare, haideţi să analizăm încă o situaţie care cu greu o putem numi 


altfel decât boală psihică a societăţii. Ce acţiuni le sunt propuse familiilor 
medii din Europa, SUA şi Rusia pentru a-şi 


Anasta - Vladimir Megre -dobândi o casă, vin apartament? 
e * 


Ipoteca anti-raţiunii 

Familiei i se propune, de exemplu, ipoteca. Sau, mai concret, i se 
propune să ia un credit bancar pe douăzeci sau treizeci de ani, să-şi 
achiziţioneze o căsuţă modestă, iar în tot acest termen, lunar, să-i întoarcă 
băncii banii cu dobândă. Dacă familia nu poate plăti, atunci i se ia 
apartamentul. Douăzeci de ani la rând, tânăra familie trebuie să trăiască 
cu spaima de a pierde casa, să muncească, de regulă la un serviciu pe 
care nu-l agreează, doar pentru a fi plătită cât mai mult. Se umileşte în 
faţa patronului, cu frica să nu piardă slujba. Posibil ca acestei idioate 
alegeri să nu-i corespundă o alternativă? Există alternativă! lar asta 
dovedeşte tocmai că piedicile în dobândirea unei locuinţe, implantate în 
capetele tinerilor, sunt artificiale. Aceste piedici sunt virtuale şi sunt 
caracteristice unei realităti virtuale. Acum voi aduce un exem- / 
piu specific lumii virtuale. 

Tânărul pe nume Andrei, din oraşul Vladimir, nu se deosebeşte 
mai cu nimic de contingentul său. A mers în discotecă şi pe la baruri, a 
fumat şi a băut alcool. Când a citit despre Vetrele de Familie, a început să 
viseze la casa şi pământul lui. Mijloacele necesare achiziţionării terenului şi 
ridicării casei îi lipseau, părinţii nu-l puteau ajuta material. În 2001, la 
treizeci de kilometri de Vladimir, în sătucul Koneaev, un hectar de pământ 


părăsit, năpădit de buruieni, costa treizeci de mii de ruble*. 
*treizeci de mii de ruble - la cursul din 2001, aproximativ 455 $ (n.t.) 


F 

In jur de cincizeci de familii din rândul cititorilor." şi-au cumpărat pe 
aceste terenuri abandonate câte-un hectar de pământ şi au trecut la 
construcţie. 

în mare parte erau oameni oarecum în etate, cu ceva economii puse 
deoparte. Şi lui Andrei îi plăcu acest loc de pe malul lacului din pădure, şi 
terenuri libere încă se mai găseau. Purtat de visul la propria Vatră de Familie, 
Andrei a încetat să mai frecventeze chefurile cu tinerii şi, trudind din greu, 
doar în şase luni a reuşit să adune treizeci de mii de ruble şi să-şi cumpere 
un hectar de pământ. Dar de unde să ia bani pentru casă? Pe atunci, un 
metru pătrat de locuinţă, în Vladimir, costa până la douăzeci de mii de ruble, 
prin urmare pentru a-şi ridica o căsuţă de cincizeci de metri pătraţi, ar fi 
trebuit să mai adune încă vreun milion de ruble. Andrei nu a luat credit de la 
bancă pentru ca apoi, pentru douăzeci de ani să-l întoarcă cu dobândă. 
Tânărul de douăzeci şi trei de ani a intrat într-un magazin, şi-a cumpărat un 
topor bun şi într-un an şi-a ridicat singur pe proprietatea lui o căsuţă de 
lemn. Asta ca să scurtez. Acum, ceva mai pe larg... 

La început, Andrei şi-a găsit un serviciu la o firmă la care lucrau 
meşteri în prelucrarea lemnului. A dobândit de la ei meşteşugul muncii cu 
lemnul, totodată a strâns şi bani pentru a-şi cumpăra buştenii pentru 
viitoarea casă. Acum, pe proprietatea tânărului creşte o livadă, a săpat un 
puț, un iaz, are o casă de lemn, iar oamenii noi ce sosesc în sat se înscriu la 


el pentru a-şi construi casele din lemn. Acum, Andrei este un meşter iscusit 
şi respectat. 

Se poate spune că, prin acţiunile lui, Andrei, doar într-un an, a 
economisit un milion de ruble. Sau l-a câştigat? Cred că nu contează. El a 
câştigat mult mai mult 
' decât un milion de ruble. 

Şi-a dobândit încrederea în forţele proprii şi o casă ridicată cu 
propriile mâini. Sunt convins că se va găsi o fată destoinică care să se mute 
în această casă şi să-i nască lui Andrei un fiu sau o fiică. lar copiii le vor 
povesti nepoților cine a ridicat cu propriile mâini acea casă, cine a sădit 
livada şi cine-a făurit micuța lor Patrie. _ 

Povestea lui Andrei nu e unică. In acelaşi aşezământ mai sunt şi alte 
familii care şi-au înălţat casele cu propriile lor mâini. 

Mi-amintesc că şi tatăl meu, împreună cu bunicul, a ridicat o casă 
de lemn, iar pe lângă noi, la fel au făcut şi părinţii camarazilor mei. S-a scurs 
aproape o jumătate de secol şi în aceste case încă mai trăiesc oameni... 

Şi iată că-mi vine o întrebare: cum s-a întâmplat că în doar jumătate 
de secol, societatea a inventat noi tehnologii de construcţie, noi materiale, 
mecanisme şi accesorii, chipurile mai perfecte? Care în realitate... 

O familie medie e constrânsă să trudească două- zeci-treizeci de ani 
pentru a obţine o locuinţă pe care, înainte, ar fi putut-o dobândi în doar un 
an-doi. Pentru multă lume, chestiunea locuinţei a rămas nerezolvată şi de 
asta trebuie să se ocupe statul. 

Situaţia de faţă să fi luat naştere de la sine sau să fi fost dată 
artificial de cineva? Printre altele, asta nici nu are mare importanţă, 
important este că ea este absolut anti-raţională, iar societatea, prinsă în 
rutina cotidiană, nu este capabilă nici să judece, nici să analizeze. S-a 
obişnuit cu situaţia şi nu-şi imaginează alternative. Societatea a ajuns la 
anti-raţiune. Şi a încetat sa mai fie raţională. 


y 


Anasta - Vladimir Megre 


De ce pleacă Iubirea? 
Modelul contemporan de viață al omului a iscat numeroase 
probleme, soluţionarea cărora se află sub o strictă interdicție şi, din 


moment ce nu este posibil să fie solutionate, rămân nerezolvate. 
$ 
în întreaga lume au loc miliarde de conflicte familiale care 


adesea duc la bătăi sau chiar omuciderea soţilor între ei. În ţările aşa- 
zis civilizate, optzeci la sută din tinerele perechi căsătorite se despart 
la scurt timp după asta. Această decizie e precedată de lungi emoţii 
negative, stresuri şi venirea pe lume a unor copii nefericiţi. 


Practic, în întreaga lume, de-a lungul mileniilor, au loc 
războaie locale între comunităţi care vor să-şi clădească o coexistenţă 
în iubire. In aceste conflicte nu suferă cumplit doar părţile, ci şi copiii 
lor. Comunităţii contemporane, această condiţie îi e prezentată ca 
starea de fapt firească. Cum să fie firesc că iubirea vine şi pleacă? Dar 


se pare că o astfel de situaţie este /eg;ferată doar pentru oamenii din 
lumea artificială. Pentru omul naturii veritabile, aceasta este o 
condiţie străină. 

Pentru prima dată, pustnica din taiga a demonstrat că 
atracţia primordială dintre tineri nu este iubirea. Aceasta este doar 
impulsul către naşterea măreţului sentiment, care ia fiinţă în clipa 
uniunii celor trei componente. Ea le-a dat nume acestor trei elemente 
şi a zugrăvit trei ritualuri ancestrale care ajută la naşterea acestei 
iubiri. Eu am vorbit despre toate astea în cărţile anterioare. Am fost 
constrâns să aleg cuvântul ritual, întrucât în limba rusă nu există o 
expresie mai precisă pentru a descrie aceste fapte raţionale care 


atrag unul spre celălalt tinerii şi părinţii 


Macestora. Dar tema în discuţie, ca multe altele, s-a arătat a? > fi interzisă 
mijloacelor de informare în masă. Pe deasupra, la îndemnurile unor 
binevoitori, s-au făcut eforturi remarcabile pentru ca izvorul să fie obscurat. 
S-a ajuns până într-atât încât pe primul canal al televiziunii Ruse, în 
emisiunea Misterioasa Anastasia, unele personaje să declare cum că de la 
citirea cărţilor mele, cu afirmaţiile pustnicei din taiga, oamenii o iau razna. 
Nostim! De la răsfoirea revistelor porno, cărţilor de războaie sângeroase şi 
de la vizionarea filmelor agresive nu înnebuneşte lumea, însă de la discuţii 
filozofice despre iubire, despre condiţia de viaţă a omului, da? Astfel de 
poziţii stau mărturie tocmai faptului că în societatea contemporană există 
forţe care programează cataclismele sociale. Se afişează oameni prin care 
aceste forţe se manifestă folosindu-se de neînţelegerea din partea acestora 
a esenței evenimentelor. 

Sunt de înţeles. la închipuiţi-vă ce-ar fi dacă un om care-a citit 
cărţile din seria Ceari; sunători ai Rusiei ar ı 
începe să susţină că, pe baza a doar trei ritualuri ancestrale, tinerii de azi, în 
momentul cununiei reuşesc să încropească, în doar treizeci de minute, pe o 
paragină, sub ochii rudelor, o Vatră a Familiei cu grădină, în care vor creşte 
peste o sută de culturi necesare vieţii. Să înalțe casă cu toate acareturile de 
rigoare, în acelaşi timp să primească şi majoritatea animalelor supuse. Omul 
care susţine toate astea ar putea fi privit de cei care nu au citit seria Ceari; 
sunători ai Rusiei, drept nebun sau neserios. Dar haideţi să vă deschid eu 
puţin mecanismul prin care au loc în realitate aceste miracole. 

Cei doi tineri care simt atracţie reciprocă, conform legilor sau 
ritualurilor ancestrale - le puteţi numi cum vă place - merg la marginea 
satului, îşi găsesc un 
"-petic de pământ nu mai mic de un hectar, îşi încropesc un - mic cort şi 
împreună îşi proiectează complet şi în detaliu viitoarea Vatră a Familiei. 
Totodată, ei creează şi spaţiul în care poate trăi energia iubirii. In acest 
proiect, ei nu stabilesc doar locul în care se va afla viitoarea casă cu toate 
anexele utile, ci şi locul fiecărei plante în parte. 

Munca de realizare a proiectului poate dura de la trei luni la un 
an. Când au finalizat proiectul pleacă în vizită la rudele miresei şi mirelui, 
invitându-le să participe la ritualul cununiei. În vizită la fiecare dintre 


rude, ei vorbesc, de exemplu: „Ah, ce măr frumos aveţi!” Aceste cuvinte îi 
dau de înţeles invitatului ce să aducă în dai' 


/ 
tinerilor la cununie, în cazul de față, un puiet de la mărul care le-a plăcut 
tinerilor. Altui invitat ar putea să îi spună, de pildă: „Ce mânzişor 
temperamental!”. Asta înseamnă că invitatul nu are ce să mai gândească, 
ce cadou să le aducă tinerilor, le dăruieşte mânzul, şi aşa mai departe. 

în cursul ritualului cununiei, tinerii dau un examen de viaţă în 
faţa rudelor şi prietenilor, vorbindu-le despre proiectul de ei realizat şi 
arătând detaliat ce şi unde se va afla. Terminându-şi prezentarea, ei, 
printr-un semnal, le permit rudelor participante şi prietenilor să ducă 
cadourile în locurile special indicate de tinerii cununaţi. Tinerii, cu emoție, 
vor contempla măreţele fapte colective săvârşite de rudele apropiate şi 
de prieteni. După asta, deja cununaţi, cu măreaţă inspiraţie şi trăind o 
intensă avalanşă emoţională, tinerii se îndreaptă fiecare la casa 
părintească unde vor dormi două nopţi. In acest răstimp, rudele miresei şi 
mirelui vor transporta, pe bucăţi, structura casei dinainte pregătită. In 
zorii celei de-a doua zi, el şi ea se vor grăbi să meargă în proaspăta Vatră 
de Familie pentru prima lor întâlnire în calitate de soţ şi so- 


ARIA 


Anasta - Vladimir Megre 


, "ție. Ceea ce se întâmplă cu ei în noua casă, plină de emotii 
pozitive şi nemaiîntâlnită energie inspiratoare de iubire a unuia faţă de 
celălalt şi de spaţiul proaspăt zămislit, ni- meni nu poate descrie. 

Ce-ar fi dacă acestor tineri ai Primordialităţii li 

/ 

s-ar spune că va veni vremea în care cununia se va face cu totul altfel? 
Doi tineri intră într-o clădire oarecare, se înscriu într-un registru 
oarecare şi se plimbă într-o maşină care nu le aparţine, împodobită cu 
benzi colorate, pe un drum care nici nu le aparţine şi nici nu le va 
aparţine vreodată. Apoi, împreună cu invitaţii, se vor aşeza la masă 
într-un restaurant oarecare şi vor mânca mâncăruri gătite nu de 
mâinile lor, nici de cele ale rudelor, vor bea votcă, iar rudele şi prietenii 
deja beţi le vor striga amar amar, cerându-le să se sărute în public. Şi 
atât. Mai departe, aşa-zisul cearşaf al nopţii nunţii şi nicio altă urmare 
plăcută de la cele întâmplate. lar cel mai grav, nici un spaţiu pe care ar 
fi putut să-l umple cu energia iubirii. 

„Aşa ceva e imposibil! în veci nu poate fi aşa!”, vor spune 
tinerii Primordialităţii, „Omul este o fiinţă raţională, nu o bestie 
căpiată, care să ucidă abia înmugurită şi încă neconsolidata iubire”. 

Aşa deci, cine e nebun? Judecaţi singuri, stimaţi cititori. 
Răspunzând la întrebarea de ce pleacă iubirea?, se poate răspunde că, 
la majoritatea tinerilor de azi, adevărata - deplina - iubire, nici nu 
ajunge, deoarece nu există pentru ea un spaţiu potrivit. 

Ce este iubirea? Un sentiment, o măreaţă ener- gie, în măsură 
să inspire omul la artă, să-i îmbunătăţească condiţia fizică şi spirituală. 
Este o energie raţională care ocupă întregul spaţiu în care se găsesc 


cei doi îndrăgostiţi, care făureşte pentru ei unicul şi desăvârşitul Spaţiu 


Anasta - Vladimir Megre 


: de Iubire. Şi acum uitaţi ce se întâmplă: tinerii sosesc Ja 3 N N 
oficiul stării civile ca să-şi înregistreze căsătoria. Locul în care e situat 
acest oficiu nu este în spaţiul lor, ci doar un loc de trecere vremelnică, 
la fel şi locaţia în care au loc procesele cununiei. lar energia raţională a 
iubirii nu poate ocupa acest spaţiu. 

Nici plimbarea cu maşina, adesea cu una străină, nu este 
potrivită pentru energia iubirii. Şi nici un apartament modern nu-l 
poate ocupa. Deoarece energia iubirii nu poate mângâia obiectele 
neînsufleţite, degradabile, iar într-un apartament modern, chiar şi în 
unul nou, în fiecare clipă, totul îmbătrâneşte şi se deteriorează, nimic 
nu se autoreproduce, astfel, energia iubirii nu se poate adapta acestei 
continue deteriorări, nu poate îmbunătăţi o astfel de situatie, aflându- 
se în ea. 

Ea are nevoie de un spaţiu viu, creat de oameni, în cazul de 
faţă de oameni concreţi, care se simt atraşi unul de celălalt. De 
altceva nu are nevoie. Dovada? Mulțimea de procese interminabile de 
divorţ din întreaga lume. 

Chestiunea plecării iubirii este cercetată de o miriadă de 
anchete. La rândul meu, o voi face în cartea următoare, în care voi 
vorbi despre o ţară antică, oamenii căreia cunoşteau taina păstrării 
iubirii. Abordarea contemporană a chestiunii iubirii este, în realitate, 
de domeniul anti-ratiunii. + 

Influenţa asupra oamenilor - şi puterea nu este exclusă - se 
poate exercita prin diferite metode. lar cea mai eficientă dintre 
acestea este imaginea. Oamenii se 


f Putere peste putere 


Anasta - Vladimir Megre 


obişnuiesc cu condiţiile şi imaginile absurde şi le iau 
drept obiectivitate. Există concepţia că puterea, în acelaşi timp şi 
Duma de Stat, unde se prelucrează şi se promulgă legile, trebuie să se 
afle în centrul megalopolisului. Aşa ne-am obişnuit. E raţional oare? 
Unde aveau revelații profeţii? Şi unde meditau înţelepţii? De 
unde au primit ei legile lui Dumnezeu? 
Moise! A primit pietrele legii cu cele zece porunci, mer- gând în 
pustnicie pe muntele Sinai. Hristos! A mers timp de patruzeci de zile în 
deşert. Buddha! A petrecut mai mulţi ani în adâncul pădurii. 
Mohamed! Luni de-a rândul s-a aflat în izolare în peştera Hira!, pe 
muntele Nur. Filo- zofi şi învăţaţi au trăit ani întregi în izolare. 


Confucius, 
Lao-Tzu, Kant, Nietsche şi mulţi alţii. 

Şi unde se află clădirea Dumei de Stat? Unde scriu legile 
noastre înţelepţii aleşi de popor? Aţi înţeles?! 
Clădirea Dumei se află tocmai la intersecţia celor mai aglomerate 
bulevarde. Se pot oare crea condiţii mai ab- surde de muncă pentru 
aleşii poporului? 

Ce-i aia? Duma de la răscrucea drumurilor?! 


De ce cad imperiile 


Poate fi adus în discuţie un întreg şir de exemple legate de 
acţiunea imaginilor care influenţează societatea umană şi provoacă 
catastrofe planetare. Dar cel mai evident exemplu pentru omul 
modern, mai ales pentru cel care trăieşte în Rusia, este situaţia legată 
de căderea Rusiei Ţariste şi, mai târziu, a Uniunii Sovietice. 

„O scânteie va aprinde o flacără”, a spus liderul mişcării 
proletare mondiale, V. |. Lenin despre ziarul bolşevic Scânteia care 
critica regimul țarist. În mod siste- 


nouă şi frumoasă a sovietelor. Ţarismul a fost răsturnat. A luat naştere şi 
a început să se dezvolte un nou imperiu - URSS - cu o puternică armată, 
dotată cu arme nucleare. 

Cu toate astea, în doar şaptezeci de ani, impună- torul Imperiu 

Sovietic se destramă şi se divide în câteva state distincte care nu 
întotdeauna întreţin relaţii cordiale între ele. Printre vinovaţii prăbuşirii, 
politologii au găsit unii politicieni care au decis diviziunea şi, de 
asemenea, şi situaţia politico-economică. La o privire atentă, toate 
acestea nu sunt altceva decât efectul acţiunii imaginilor. 
Haideţi să ne amintim cărţile talentatului Soljeniţin de- spre gulag-uri şi 
operele altor maeştri ai condeiului, care au contestat URSS. Concomitent, 
alţi scriitori au creat imaginea statelor înfloritoare ale Occidentului, în 
care, nu ca în cazul Uniunii Sovietice, galantarele magazinelor gemeau 
de mărfuri de tot soiul, iar oamenii fericiţi şi li- beri se plimbau în maşini 
de lux. Descriind cuceririle civi- lizaţiei occidentale, tăceau despre 
problemele acestora. 

Viitorul Rusiei, de asemenea, se defineşte prin imagini turnate în 
minţile şi sufletele oamenilor de aici. Din păcate, e o pleiadă de imagini 
destinată a duce ţara de râpă. Cultul violenţei, cultul banilor din miile de 
filme şi programe televizate, formează imaginea distrugerii. A/inierea la 
Occident este predicată de mulţi dintre politicienii noştri. Nicio cucerire 
economică sau militară nu poate reprezenta o chemare pentru patrioţii 
ţării să se împotrivească acestor imagini. 

Unei imagini i se poate împotrivi tot o imagine, în măsură să 
inspire milioane de oameni. Anastasia a reuşit să elaboreze o imagine în 
contrapoziţie cu armatele 


Anasta - Vladiniir Megre 


f distrugătoare. Sute de mii de oameni au acceptat imagi-? NY 
nea viitorului minunat al țării, şi-au adăugat imaginile lor şi au început 
să materializeze totul în realitate - au făurit 
Vetre de Familie! Inițiativa de jos s-a potrivit cu planurile conducerii. La 
adresa Vetrelor de Familie s-au exprimat pozitiv mulți politicieni 
cunoscuți, activişti de stat, oa- meni de ştiinţă faimoşi, oameni de 
cultură şi lideri de congregaţii spirituale. Nu voi cita afirmaţiile lor, dar 
cine doreşte, le poate cunoaşte accesând saitul Anastasia.ru. 

Toate aceste declaraţii au inspirat oamenii, totuşi rămân voci de 
coridor, chiar de foarte îndrăzneţe. Deoarece aces- te voci răsună în 
ambientul anti-ratiunii, sfârtecând-o. 
E 
Unele afirmaţii ale pustnicei din taiga pot părea fantastice. Şi 
mie, la începutul relaţiei cu ea, mi se părură aşa. Acum, la 
cincisprezece ani de la prima întâlnire cu ea, am reuşit să pătrund 
multe din ele. Noi, societatea modernă, trăim într-un ambient 
fantastic, nenatural pentru o viaţă raţională. Anastasia vorbeşte 
despre o realitate raţională. In mod metodic o clădeşte şi o pune la 
punct, eu mă voi strădui să o ajut. Sute de mii de alţi oameni deja o 
fac. E 
Dar iată încă ceva foarte interesant. In mijloacele de 
informaţie de masă electronice sau tipărite, în literatură şi filme, 
aproape că lipsesc eroii pozitivi care să se raporteze inteligent 
pământului. Amintiţi-vă mediul de viaţă al tuturor personajelor 
principale. Ele sunt prezentate, predominant, prin apartamente, 
birouri, restaurante, cazinouri, pe străzile marilor oraşe sau în locuri 
asemănătoare. Dacă se întâmplă, rareori oricum, ca omul să fie 
prezentat având un raport voit cu pământul, atunci acest om ori e 
primitiv, ori degenerat. Societatea umană este  sugestionată 
premeditat şi îndrumată în mod sistematic 


2, 


ai Cotă Te kre 


Anasta - Vladimir Megre 


pi în ce ambient trebuie să-şi ducă viața. Să fie întâmplătoa-? i 
re această situaţie? Cred, adică sunt convins, că deloc! Conduce spre 
catastrofa personală, socială şi planetară. 

Abia mai încolo, după reflecţiile mele, discutând cu 
Anastasia, i-am spus cu convingere: 

— Sunt absolut convins că societatea contemporană trăieşte 
în dimensiunea anti-raţiunii. Gândeşte din prospectiva anti-raţionalului 


şi tocmai din acest motiv nu are un plan coerent de clădire a unui 
viitor armonios. Societatea doar va constata faptul propriului sfârşit şi 
va vorbi de el. 


Anasta - Vladimir Megre 


Anul 2012 


Data de 22 decembrie 2012 este intens discutată atât în 
cercurile ezoterice, ştiinţifice, cât şi pe Internet. Multă lume crede că în 
această zi va fi sfârşitul lumii. 

De ce se vorbeşte tocmai despre această dată? Deoarece 
această zi coincide cu sumbra predicţie apocaliptică a misterioşilor 
mayaşi antici, după calendarul cărora (apropo; specialiştii sunt de 
părere că acest calendar mayaş ar fi mult mai precis decât cel 
gregorian, adoptat acum de noi) în ziua de 22 decembrie 2012 ia 
sfârşit un ciclu în curs, aşa-zisului Marele Ciclu, Era Celui de-al Cincilea 
Soare sau Epoca Jaguarului. Conform legendei, odată cu încheierea 
Epocii Jaguarului vor veni ani de moarte şi distrugere care se vor 
prelungi până la începerea epocii reînnoirii umanităţii. 

Oamenii de ştiinţă au declarat nu demult că indicaţiile din 
calendarul Maya sunt date astronomice de relief. In această zi va avea 
loc un eveniment care se repetă o dată la 25.800 de ani. Soarele se 
află pe o linie cu misteriosul centru energetic al Galaxiei şi civilizaţia 
modernă, pentru prima oară va supravieţui unui fenomen astronomic 
rar. Sau nu va supravieţui. 

Se presupune că înaintaşii Maya, ale căror monumente se află 
pe teritoriul Americii Centrale, de-a lun- 


E ei 


e gul a unsprezece milenii înaintea erei noastre, au coborât W? de pe 
munţii pe care locuiau, în pădurile tropicale şi pe câmpiile Yucatan. 
Tocmai pe aceste câmpii, civilizaţia Maya, în ultimul mileniu înaintea erei 
noastre, a cunoscut cea mai intensă înflorire. Mayaşii stăpâneau scrierea 
hierogilifică, pe primele locuri se aflau matematica şi medicina. Inălţară 
oraşe de piatră şi incredibile monumente de ritual, cum ar fi Marele Palat 
din Palenque şi, cel mai important, deţineau profunde cunoştinţe în 
domeniul astronomiei. 

Până azi încă nu s-a înţeles de ce oraşele mayaşe au rămas pustii 
mult timp, până la sosirea europenilor. La baza astrologiei civilizaţiei Maya 
stă numărătoarea zilelor. În astrologia larg acceptată (Sumeria, Babilon) 
ca bază este poziţia planetelor pe cercul zodiacal. Şi mayaşii cunoşteau 
constelaţiile zodiacale, numai că la ei, Zodiacul nu era compus din 12 
constelaţi, ci din 13. Ei se bazau pe constelația Opiucus (Purtătorul de 


Şerpi) (la Maya, a Liliacului), prin care Soarele se arată doar câteva zile. 
Acum, despre misteriosul calendar. Ciclul în curs, care se încheie 
spre sfârşitul anului 2012, se calculează de la o dată foarte veche: 13 
august 3114 î.e.n. Şi asta e foarte straniu, deoarece, după cum a fost 
remarcat, cultura însăşi a mayaşilor este cu cel puţin o mie de ani mai 
tânără. Specialiştii care studiază cultura Maya nu au ajuns la o concluzie 
comună în legătură cu ceea ce reiese din calendarul de piatră. Se 
vehiculează ipoteze cum că acest calendar, la fel ca şi scrisul, ar fi fost 
lăsat moştenire mayaşilor de către olmeci, ale căror cultură are o istorie 
mult mai străveche. Intr-adevăr, pe teritoriile aşezămintelor antice ale 
olmecilor din La-Venta, arheologii au făcut descoperiri care confirmă o 
oarecare corelaţie sau inter- 
/r dependenţă între aceste culturi. Dar mult mai interesant ei este altceva. 

Când cercetătorii au trecut la cronologia comparativă, s-a 
explicat că începutul actualului ciclu, după calendarul Maya - anul 
3114 î.e.n. - coincide perfect cu unele evenimente semnificative dintr-o 
civilizaţie umană anteri- 

/ 

oară. Aşa că, aproximativ în acest moment se demarează construcţia 
misterioasei structuri megalitice Stonehenge. În Mesopotamia se 
descoperă scrisul. În Egipt, după unirea Regatului de Sus cu Regatul de 
Jos şi după ridicarea fortă- reţei Peretele Alb - pe greceşte Memfis - 
apar dinastiile domnitoare. În America se începe cultivarea mrms*-ului. 
Se dă impresia ca pe întreaga planetă, sub acţiunea unor forţe externe, 
tocmai în acea epocă, să fi avut loc o revoluţie globală şi oamenii să fi 
asimilat noi cunoştinţe. După una din ipoteze, iluminaţii, şamanii şi 
preoţii acelor timpuri, în meditaţie, ar fi intrat în contact cu niscaiva 
comori de cunoştinţe tainice. 

Prezicerile civilizaţiei Maya, cunoscute proorocilor şi surselor 
oficiale, care vorbesc despre o catastrofă planetară, merită desigur 
atenţie. Cu toate astea, cele mai importante şi credibile definiţii ale 
viitorului le poate da fiecare om contemporan, inteligent. 

Haideţi să-ncercăm să analizăm care este tendin- / 
ţa schimbărilor situaţiei ecologice în Rusia. 

Să luăm ultimii cincizeci de ani. Majoritatea populaţiei ţării a 
plecat să trăiască în oraşele mari şi mijlocii. Oamenii din aglomerările 
urbane erau privaţi de apă potabilă de calitate. Pe deasupra, acest 


aliment de bază pentru viaţa omului a început să fie pe bani. 
*nmis - porumb (n.t.) 


Acum cincizeci de ani, o astfel de situaţie, popu-. %\ laţiei i s-ar fi 
părut de-a dreptul fantastică. Astăzi s-a obişnuit. Păcat, însă. Apa e 
criteriul universal şi dacă societatea acceptă murdărirea ei sistematică, 
atunci aceasta nu are dreptul la existenţă. Această frază este adresată 
direct omului. 


Voi preschimba iadul predestinat 
Pământului 


Această frază a rostit-o pustnica din taiga, Anastasia. Sunt de 


părere că majoritatea oamenilor de pe Pământ ar trebui să o pronunţe şi 
să acţioneze în conformitate cu cuvintele. Astăzi este o chestiune de viaţă 
şi de moarte. 

Multă lume de pe Pământ remarcă efectele nefaste ale încălzirii 
globale. Cercetătorii declară că au loc schimbări la nivelul polurilor 
geomagnetice ale Terrei şi că, în curând, întregi continente se vor afla 
sub ape. Sub ochii contemporanilor au loc catastrofe extraordinare ca 
aceea din Indonezia, unde au pierit peste două sute de mii de oameni sau 
cea din SUA, unde a fost inundat oraşul New Orleans - oraş cu milioane 
de cetăţeni. De asemenea, tot oamenii de ştiinţă anunţă alarmante 
schimbări ale activitătii solare. 

I 

Chestiunile siguranței ecologice a Pământului au devenit atât de 
tăioase, încât, la inițiativa Angliei, au fost introduse pe ordinea de zi a 
ONU. La începutul anului 2008 au fost dezbătute în Consiliul de Securitate 
a Rusiei. 

P 


Z 


N 


4 


entru prima oară, previ 


iunile relative la catas- 
PA ; = SE 


Anasta - Vladimir Megre 


4 Îitrofa globală s-au potrivit cu opiniile cercetătorilor con“ 
temporarii şi cu conducerile multor state. Preoţii civiliza- ţiei Maya 
vorbeau despre o catastrofă globală care va avea loc în anul 2012. 
Despre asta, ' într-o mai mare sau mai mică măsură, au auzit mulţi 
oameni, cu toate acestea în discuţiile la scară globală despre 
catastrofa din 2012, se dezbate doar- o mică parte „din ceea ce se 
vorbeşte în de- scoperiri. 

Este posibil, oare, să credem ca sunt doar nişte zvonuri că 
guvernul Japoniei ia măsuri de a-şi muta po- pulaţia ţării? După unele 
previziuni, prima care se va scufunda va fi Anglia. Din acest motiv, se 
vede că tocmai această ţară a fost iniţiatoarea introducerii pe Ordinea 
de zi a Consiliului de Securitate al ONU a chestiunii ecologi- ce. Este 
posibil ca guvernele multor ţări să acţioneze co- rect, atunci când nu 
afişează deschis şi amănunţit situaţia creată. La ce bun să bagi 
poporul în panică? Pe de altă parte, aflându-se în ignoranță, 
majoritatea populaţiei poa- + te pieri, în timp ce se va salva, în cazul 
unei prăbuşiri, doar elita informată, care-şi va acapara slugi, fiecare cu 
sutele. Cercetătorii prognozează care vor fi ţările care, ca 
Atlantida, vor fi scufundate de stihiile naturii şi pe care nu le va 
aştepta inundarea. De exemplu, în Rusia, vor fi inundate regiunile de 
coastă, în timp ce Siberia va rămâne locul propice vieţii. 

După încălzirea globală, pe Terra va veni era glacială. 

Ce mai contează acum ce încălzire va mai fi, de vreme ce 
populaţia nu este în stare să combată nici măcar fenomenele 
catastrofice actuale, cum ar fi de exemplu poluarea aerului prin oraşe, 
radiaţiile electromagnetice care pătrund în locuinţe şi multe altele? 
Există alternativă 


Anasta = Vladimir Megre 


A situației triste a omenirii? Bineînţeles că da! Dar, pe rând. iz N 

Aşadar, forurile internaționale au ajuns la o con- cluzie 
definitivă: catastrofa este de aşteptat în următorii ani. Şi iată că ia 
naştere o întrebare intrigantă: or fi capa- bile guvernele şi ştiinţa să 
ia oarecare măsuri de preîn- tâmpinare a acesteia? Reprezentanţii 
ştiinţei mondiale nu au ştiut să dea un răspuns acestei întrebări. 
Guvernele multor tări, au tentat cumva să influenţeze situatia, 
decre- 

17 ri! 
tând acel aşa-zis Protocol de la Kyoto, prin care toate țări- le sunt 
invitate să reducă emisiile de gaze nocive în atmo- sferă. Protocolul, 
nici până azi nu a fost ratificat de multe tări. 
F 


Ceea ce se poate întâmpla în viitor, desigur, dă nelinişte, 
dar oare nu ar trebui să neliniştească mult mai mult catastrofa deja 
în Curs, „mascată sub numele de cucerire a civilizaţiei? 


Caracatiţa 
I 
devoratoare de oameni 


Tabloul zugrăvit de Anastasia sau de tânărul cu părul negru, 
în care oamenii îşi ridicau propriile case lângă tentaculele fetide ale 
monstrului care înghiţea oameni, nu este tocmai o născocire, ba 
dimpotrivă, o realitate izbitoare. O realitate la care oamenii s-au 
adaptat într-atât încât o consideră firească, obiectivă. 

lar monstrul continuă să trăiască şi să se mărească. Acestea 
sunt străzile noastre şi tot ceea ce se mişcă pe ele. Informaţia despre 
acestea este tuturor accesibilă. Se ştie, de exemplu, că lungimea 
autostrăzilor din lume acoperite cu mantă dură, depăşeşte 12 milioane 
de kilometri. Ca să avem o comparaţie, mai mult de un sfert din 
diametrul ecuatorului terestru, lungimea căruia măsoară 40 de 
milioane de kilometri. Lungimea liniilor aeriene se apropie de 6 
milioane de kilometri, liniile ferate circa 1,5 milioane, conductele 
magistrale diverse aproape 1,1 milioane kilometri, apeductele interne 


metri. Multe milioane de kilometri traseele maritime. PR 


“ÎN însă, cum să facă? E posibil ca şi Pământul să-si manifeste? Ñ 


peste 600.000 de kilo- 


4 


Anasta - Vladimir Megre 


Dacă ar fi să ne luăm de chestiunea poluării atmosferei de către 
diferitele mijloace de transport, atunci automobilele sunt responsabile 
în proporţie de 85%! însă chestiunea nu se reduce doar la gaze. Nu 
trebuie să uităm de acei factori ecologici neplăcuţi cum ar fi poluarea 
fonică şi vibraţiile. Astfel, 80 dB - iar acesta este nivelul aproximativ al 
zgomotului unei străzi dintr-un oraş cu trafic - reprezintă deja un 
potenţial pericol pentru auz. De asemenea, mijloacele de transport 
modeme care invadează străzile, nu corespund unei sănătăţi psihice 
bune. Şi aceşti factori nu dăunează, direct sau indirect, doar şoferilor 
sau călătorilor, ci şi multor alţi oameni care nu se află în circuitele de 
transport şi comunicaţii. Străzile cu trafic intens, orele continue de 
stop în aglomeraţie, care fac imposibilă pur şi simplu traversarea 
străzii - toate acestea ridică brusc nervozitatea, duc la stresul cronic şi 
amplifică agresivitatea, nu rareori provocând la oameni 
comportamente pe care, uneori, aceştia nu numai că nu le-ar fi 
adoptat, dar nici măcar nu şi-ar fi închipuit că ar fi putut fi în stare să 
le aibă aflându-se undeva, într-un alt loc. Statisticile zilnice asupra 
stării mediului din regiunile ţării noastre vorbesc elocvent despre cât 
de spinoasă a devenit problema siguranţei ecologice a tuturor 
megalopolisurilor ruse, fără excepţie. lar motivul principal al reducerii 
siguranţei ecologice ale regiunilor este denumit unanim de specialişti 
ca fiind procesul intensiv de automobilizare a populației. Medicii de pe 
acum demonstrează că presing-ul ecologic comportat cu sine de 
complexul de autotransporturi îl costă pe omul mediu, cetăţean al unui 
oraş din Rusia, 4-5 ani de viaţă. lar asta în ce-l priveşte pe om - omul 
nu poate numai să constate problema, ci să o şi exprime verbal. 
Pământul, 


TR, 


Deea fii AA 


Anasta - Viadimir Megre 


durerea, dar oare mai reuşim noi să-i auzim vocea prin vacarmul, 
vibraţiile şi fumul din viaţa noastră? Concret, prin ce îl ucide pe 
Pământ complexul de autotranspor- turi? 

Mai înainte de toate, pământul, ca atare, este necesar la 
construcţia liniilor de transport, la fel ca apa şi aerul. În SUA, de 
exemplu - există această statistică - suprafeţele de teren pe care 
sunt construite autostrăzile, liniile ferate şi aerodromurile, se extind 


pe 101.000 km?, în timp ce cea a oraşelor pe 109.000 km?. În Rusia, 
lungimea autostrăzilor a depăşit o jumătate de milion de kilometri. 

Bine, se construiesc autostrăzi pe pământ. Ce înseamnă 
asta? în procesul de construcţie şi exploatare a autostrăzilor, 
conductelor şi aerodromurilor se distruge solul: au loc surpări, 
alunecări de terenuri şi eroziune progresivă. Şi odată cu autostrăzile, 
mizeria şi consecinţele nocive aleargă şi se revarsă prin împrejurimi, 
înrăutăţind şi mai mult situaţia. 

Mai departe şi mai rău: de-a lungul autostrăzilor, căilor 
ferate şi a conductelor petroliere şi de gaze de suprafaţă, pământul, 
pe suprafeţe mari, se murdăreşte, amestecându-se cu plumb, sulf, 
derivate ale petrolului şi multe alte substanţe. Cea mai expusă parte, 
în opinia specialiştilor, este suprafaţa de până la 200 metri distanţă 
pe ambele laturi ale magistralelor asfaltate traficate. Dată fiind 
situaţia, în mod categoric se interzice, ca în vecinătatea acestor străzi 
să se facă agricultură, să se adune bureţi, fructe, să se păşuneze, mai 
ales dobitoacele de lapte (se cunosc situaţii de otrăvire a copiilor cu 
lapte de la vaci care au păscut în preajma străzilor). În apropierea 
autostrăzilor, stratul de aer de până la un metru de la sol este 


Anasta - Vladimir Megre 


7. “poluat în mod catastrofal de particule amestecate de as- N 
falt, gumă, metale. Nu lipsesc sulful şi multe alte substanţe care au 
efect cancerigen şi mutant. Despre asta e bine să-şi amintească cei 
cărora le place să facă jogging sau să se plimbe de-a lungul străzilor, 
dar mai ales celor care ies la plimbare cu copiii mici. De regulă, ori pe 
jos, ori tn căruţ, plimbarea se face tocmai în zona de risc. 

însă iată ce aş vrea să mai adaug. Luaţi aminte: concentraţia 
cea mai mare de drumuri nocive sănătăţii nu se află în deşert şi nici în 
Antarctica, ci în locurile dens populate. lar megalopolisurile se 
mândresc cu centurile lor de autostrăzi-ucigaşe. 

Toate ţările folosesc resurse uriaşe din bugetul de stat pentru 
construcţia şi mentenanta autostrăzilor. Dar cum altfel? Că doar, în 
lipsa străzilor, cetăţenii marilor oraşe ar putea rămâne fără alimente şi 
medicamente. Străzile nu sunt altceva decât vinele - purtătoarele 
celor necesare vieţii oamenilor de la oraşe. 

Stop! Ce abracadabra e asta?! într-adevăr, a triumfat anti- 
raţiunea! Vinele - purtătoarele celor necesare vieţii, fără care chipurile 
nu-i chip, aduc, de fapt, moartea înceată. 

Ah, cât de spirituali, inteligenţi şi pricepuţi vrem să părem! 
Dar de lăsăm viitoarelor generaţii această monstruozitate, înseamnă 
că ne abandonăm propriii copii pieirii. Şi-atunci ce suntem? 

Totuşi s-ar părea că nu există o ieşire din situaţia absurdă în 
care-am nimerit. Dar numai pare aşa, deoarece ieşire există! Şi se 


relevă în modul de viaţă adoptat atât la nivel individual, cât şi obştesc. 
Gazele împuţite ale milioanelor de automobile, conductele 


marilor şi micilor fabrici şi alte izvoare de 
Ki i Sia À iir Re- 
Gir 


urmările şi nu cauzele care le generează. 
Cauza este modul de viată tehnocrat anti-rational. 
/t 


Anasta - Vladimir Megre 


Preîntâmpinarea 
catastrofei planetare 


Aşa deci, că ne aflăm în gura unei catastrofe planetare o 
spun mulţi, începând cu ONU, guvernele multor ţări şi terminând cu 
oamenii simpli. De asemenea, se mai vorbeşte cum că motivul 
catastrofei ar fi mâna omului. De la sine se înţelege că doar 
constatarea iminentei dezas- 


1 o « trului în sine, nu îl va şi preîntâmpina. Sunt 
necesare acţiuni concrete, în măsură să îmbunătăţească 


situatia. Să ..+/ 

existe, oare, în natură o metodă concretă de a ieşi din situatia de 
criză? Da, există! Denumirile codificate ale acesteia sunt Vatra 
Familiei, Cedrii sunători ai Rusiei, Anastasia. Aceste cuvinte, imaginile 
dindărătul lor, informaţia şi filozofia, în termene foarte scurte sunt în 
măsură nu doar să scoată ţara din criză, ci să şi deschidă o nouă 
pagină a unei dezvoltări armonioase a societăţii. Pentru a înţelege 
cum e posibil ca asta să se întâmple, haideţi mai întâi să enumerăm 
câteva din problemele contemporane. 

Ecologia: în oraşe lipseşte aerul de calitate, apa curată şi 
alimentele sănătoase; 

Transportul: străzile multi-kilometrice au devenit ceva normal 
în marile oraşe. Din cauza drumurilor 


| p 


Anasta - Vladimir Megre 


Ă Feat; în Rusia mor zilnic circa treisprezece mii de oa-ă 4 
meni în accidente rutiere; 

Corupţia: despre amploarea pe care o are acest fenomen se 
vorbeşte mult şi la niveluri înalte. Funcţionarii statului care jefuiesc 


bunurile obşteşti, cei ce dau mită şi cei ce-o iau, nu sunt mai puţin 
periculoşi decât sabotorii inamici; 

Şomajul: urmarea cea mai gravă a şomajului este depresia. 
Când această boală îl cuprinde pe om, acesta devine un cadavru viu. 
Dacă depresia cuprinde o parte din societate, se iveşte pericolul morţii 
statului; 

Alcoolismul şi narcomania: cu aceste plăgi se dă o luptă 
demult şi fără succes; 

Problema locuinţelor: oricât efort s-ar depune pentru 
soluţionarea acestei chestiuni, situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece. 

Acum haideţi să ne imaginăm următoarea situaţie. Cincizeci 
la sută din populaţia Rusiei, Americii şi Canadei a decis să ducă un trai 
sănătos şi să-şi creeze Vatra Familiei pe o bucată de pământ nu mai 
mică de un hectar. 

Conducerile acestor ţări au pus la dispoziţia familiilor 
terenurile necesare la constituirea comunităţilor compuse din Vetre de 
Familie şi au pregătit baza legală de rigoare. 

Pe terenurile abandonate ale fostelor CAP-uri, Gostaturi şi 
ferme, oamenii care au primit pământ au demarat un proces 
nemaivăzut de construcţie. Au construit case şi anexele necesare. Cei 
care nu au avut destule resurse au realizat construcţiile cu ajutorul 
familiilor. Cei mai avuţi au plătit antreprize de construcţii. Insă, cel mai 
important, aceşti oameni, fiecare pe hectarul său, au plan- 


ZI CĂ La a aaa 


Anasta - Vladimir Megre 


ftat livezi şi grădini. 
Pământurile înainte părăsite de pe teritoriile 
Orientului îndepărtat, Siberiei şi Rusiei Centrale s-au transformat în 
oaze înfloritoare. In ţările în care apar astfel de oaze, chestiunea 
agroalimentară se soluţionează pe deplin, întrucât familiile care şi-au 
schimbat modelul de trai nu sunt numai în măsură de a-şi asigura o 
alimentaţie de primă calitate, ci au şi posibilitatea de a hrăni 
populaţiile oraşelor mari şi mici. In marile metropole a dispărut 
pericolul colapsului transportului în comun. Mulțumită reducerii la 
jumătate a numărul automobilelor, calitatea aerului se îmbunătăţeşte 
simţitor. S-a rezolvat complet chestiunea locuinţelor, întrucât ceea ce 
se eliberează acoperă cerinţele suspendate. A dispărut cu desăvârşire 
şomajul, astfel statul a încetat să se mai preocupe de ceea ce se va 
întâmpla atunci când se închide câte-o fabrică nerentabilă. Tensiunea 
socială a scăzut brusc. Discrepanţele dintre bogaţi şi săraci nu mai 
dădeau motiv de tensiune şi invidie socială. Au apărut priorităţi mult 
mai semnificative pentru oameni decât cantitatea de bani. 
Conştientizarea raportului cu pământul îi va deschide omului 
orizonturi şi posibilităţi atât de vaste, încât inteligenţa tehnocrată, nici 
în cele mai fantastice filme ale sale nu şi le imaginează. Tocmai de 


asta consider că noi toţi, împreună, trebuie să facem eforturi să 
pătrundem esenţa acestui raport misterios. Schimbarea modelului de 
trai a unei părţi semnificative a populaţiei elimină eventualitatea unei 
catastrofe de amploare. Câte cineva va gândi despre acest tablou al 
viitorului că e un pic cam prea fantastic şi colorat. De unde, pe nepusă 
masă, această dorinţă atât de inspirată a unei părţi considerabile a 
populaţiei de a adopta un mod de trai sănătos? De a-şi 


Anasta - Vladimir Megre 


7 furi Vetrele Familiilor, smulgând buruienile în exces de: ; N 
pe pământurile lor şi asta pe cheltuială proprie?! lar toate acestea doar 
mulţumită unor cuvinte-imagini codificate. lreal, basme... 

Din capul locului vreau să spun că, în legătură cu această 
chestiune, e totul în ordine. Cuvintele-imagini sunt pe deplin 
funcţionale. Zeci de oameni o dovedesc în practică. În Rusia există 
deja mai bine de o mie cinci sute de aşezăminte compuse din Vetre de 
Familie, fondate de cititorii seriei Cedrii sunători ai Rusiei. lar astfel de 
aşezăminte există şi în Ucraina, Bielorusia şi Kazahstan. 

Aceşti oameni minunati, din fantastica tabără a Raţiunii, nu 
numai că nu beneficiază de un ajutor din partea structurilor statale, ci, 
în unele cazuri, întâmpină până şi opoziţie în nobilele lor aspirații. 

Corul glasurilor la nivel internaţional şi regional îndeamnă la 
luarea de măsuri menite să preîntâmpine catastrofa ecologică. Dar 
singurii care acţionează concret în vederea preîntâmpinării convulsiilor 
sociale şi ecologice sunt tocmai făurarii Vetrelor de Familie. 

Cu mai bine de un an în urmă a luat naştere o idee: fiecare 
dintre cei ce şi-au pus bazele unei Vetre de Familie sau care 
intenţionează să o facă să-şi declare intenţiile şi aspiraţiile! Pentru 
prima oară, această declaraţie a fost citită la una din întâlnirile de pe 
una dintre aceste aşezăminte. Ideea a fost îmbrăţişată şi de atunci 
textul a suferit numeroase modificări şi completări. Îl voi expune aici 
cu cele mai e ENAME amendamente. 


Declaratia Vetrei de 
Familie 


Declarația Vetrei Familiei mele 
( proiect) 


Eu, cetățean al F.R., am luat la cunoştinţă ideologia modelului 
de viață, în formă artistică, ilustrată în cărțile seriei Cedrii sunători ai 


Rusiei. Ideea punerii bazei Vetrei de Familie m-a inspirat şi m-a 
îndemnat la acţiune. 

Mi-am cumpărat, pe un loc viran în afara oraşului, un teren de 
un hectar cu scopul de a crea condiţii optime de trai familiei mele, 
urmaşilor mei şi în amintirea înaintaşilor. 

Acest loc l-am denumit Vatra Familiei. Pe terenul achiziţionat 
am sădit livadă cu pomi, am săpat un mic iaz în care voi creşte peşte, 
am făcut câţiva stupi de albine, voi cultiva pomi fructiferi şi voi avea 
culturi de legume şi verdeţuri. 

intentionez să îmbunătăţesc solul excluziv cu +. îngrăşăminte 
naturale. Găsesc că ar fi pozitiv ca multe familii dornice şi 
îndemânatice la lucrarea pământului 


Anasta - Vladimir Megre 


să-şi făurească propriile Vetre de Familie în preajma ma-: 3 

rilor şi micilor oraşe. Astfel vor fi în măsură să aprovizio- neze 

satisfăcător populația oraşelor cu produse alimenta- re pur ecologice, 

de origine vegetală, şi să îmbunătăţească situaţia ecologică în regiuni. 

Consider inadmisibil faptul că zece milioane de hectare în 

ţară la noi nu se lucrează, zăcând în paragină, iar 60% din necesarul 

agroalimentar îl achiziţionăm de peste hotare. Produsele importate, în 

parte sunt de calita- te deplorabilă şi nocivă pentru populaţie, în 
special pen- tru copii. 

Consider că actuala conjunctură poate aduce nu numai 
prejudicii producţiei agroalimentare a statului nostru, ci poate chiar 
nimici națiunea care locuieşte pe teritoriul său. 

Consider că în aceste împrejurări este anti-pro- ductiv ca 
pentru greşeli să fie acuzat guvernul. Greşelile le-a săvârşit întreaga 
obşte şi nu numai în ţară la noi. În consecinţă, mai multe ţări sunt 
expuse riscului unor ex- plozii sociale. În situaţia de faţă fiecare este 
dator să se gândească la ceea ce ar putea face concret pentru a 
dema- ra o schimbare pozitivă şi asta în viitorul imediat. 

Exemplul ţărilor care au ales modelul fermelor dovedeşte 
ineficienţa şi chiar periculozitatea acestei ale- geri. Fermierii, orientaţi 
spre câştig din producţia agroa- limentară nimeresc în lupta 
concurenţială între ei. Pentru a învinge concurenţa, sunt constrânşi să 
folosească erbi- cide, pesticide, să adopte culturile modificate genetic, 
periculoase pentru om, prin asta expunând riscului popu- laţia unor 
tări întregi. 

r+O 
Familia, în Vatra ei, cultivă produsele agroalimentare pentru 
consum propriu şi pentru al rudelor de la 
A' oraş. Astfel, familia care îşi duce traiul în Vatra sa are, din 'Tv, principiu, 
un alt comportament faţă de pământ. Produsele în surplus, provenite de 
pe Vetrele de Familie, se vor deosebi în sens pozitiv de restul, de cele 
sosite din alte părţi şi ajunse pe galantarele magazinelor de la oraşe. 
Agravarea crizei economice mondiale ameninţă multe state cu 


convulsii sociale. Pentru ieşirea din criză, în principiu este necesară o 
nouă ideologie, clară, pentru viaţa de familie. lar această ideologie 
este expusă în cărţile seriei Cedrii sunători ai Rusiei. Conceptele de 
bază ale acestei ideologii le-am adoptat eu, inspirat fiind de cele 
descrise mai sus. 

După cum a demonstrat practica, nu mulţumită influenţei 
financiare, ci tocmai datorită acestei ideologii, alături de proprietatea 
mea, luând câteun hectar de pământ, deja îşi făuresc propriile Vetre 
de Familie mai bine de o sută de familii în care copiii se nasc şi sunt 
educati într-un ambient mult mai desăvârşit şi ecologic. 

Ştiu că mulţumită acestei ideologii, în multe regiuni ale Rusiei, 
Ucrainei şi Bielorusiei, mii de familii deja îşi clădesc Vetrele lor de 
Familie. Milioane de familii se pregătesc să facă acest pas, imediat ce 
baza legislativă va deveni cât de cât mai favorabilă. Multe familii se 
pregătesc să se ocupe cu mici afaceri în domeniul producţiei 
agroalimentare. 

Eu susţin pe deplin iniţiativa Guvernului şi a 
Preşedintelui F.R. De creare a condiţiilor favorabile con- 

—/ 
strucției de locuințe cu puţine etaje în împrejurimile oraşelor şi, de 
asemenea, atribuirea terenurilor agricole în scopul construirii de case 
cu terenuri aferente pentru fiecare familie. Consider că suprafaţa 
acestor terenuri nu trebuie să fie mai mică de un hectar, deoarece pe 
parcele 
fv mai mici este aproape imposibil să se creeze un ecosistem 'm echilibrat 
şi autosuficient şi mici gospodării agricole. In cazul atribuirii de 
suprafeţe prea mici, aşezămintele din raza oraşelor nu vor deveni 
producătoare, ci, dimpotrivă, consumatoare, ceea ce va agrava ulterior 
şi aşa deplorabila condiţie ecologică şi socială din ţară. Găsesc ca este 
de vitală importanţă ca Guvernul şi Preşedintele F.R. Să accelereze 
lucrările în această direcţie şi să elaboreze o lege adecvată pentru 
Vetrele de Familie. 

Mă adresez Preşedintelui şi Congresului American, Organizaţiei 
Naţiunilor Unite şi tuturor şefilor de state mânaţi de ideea înfloririi 
popoarelor care trăiesc în acele ţări, cu propunerea de a analiza şi lua 
în consideraţie /deea Vetrei Familiei, drept ca pe una dintre cele mai 
eficiente proiecte de scoatere a ţărilor din criza economică globală şi 
de preîntâmpinare a catastrofei ecologice şi, de asemenea, de evitare 
a unei crize agroalimentare. 

O mare parte din popoarele Rusiei a îmbrăţişat proiectul Vatra 
Familiei şi îl consideră idee naţională. Fie ca această idee să devină 
internaţională şi ca ţările noastre 

/*t Să se întreacă în materializarea unui 
viitor minunat. 

înţelegerea profundă a ideii, promovarea şi susţinerea ei la 
nivel guvernamental în multe tări, va frâna ro: 
depresia care acum se extinde. Şi va declanşa un proces internaţional 
constructiv şi inspirator. 


Mii de familii ruse au demonstrat deja efectele pozitive ale 
proiectului Vatra Familiei în practică. Aceste declaraţii de Vatra Familiei, au 
fost semnate de mai bine /' 
de o mie cinci sute de familii ruse, dintre cele care au trecut deja la 
crearea acestora spaţii. Lista e destinată a se lungi. 

Le urez succes şi inspiraţie tuturor oamenilor 
mânaţi de aceleaşi aspirații, în făurirea unui mediu de? viaţă optim 

pentru familiile lor, în ţară şi în lume! 
Semnătura fondatorului (fondatorilor) Vetrei 

Cu trecerea timpului, acest document şi-a dobândit o viaţă 
proprie şi a trezit în mine un sentiment de tot mai crescută importanţă. Şi 
am început să fiu tot mai convins că nu buletinul, nu diploma sau 
medaliile, ci anume această declaraţie ar fi cel mai important document 
al omului. Întorcându-mă cu gândul la acest document, am tot încercat 
să pricep de unde vin aceste senzaţii. Textul sau limba pot fi diferite, însă 
nu ele sunt importante aici, ci esenţa. 

Am citit această declaraţie Anastasiei, i-am vorbit despre 
senzațiile mele şi am întrebat-o: 

—Tu cum crezi, Anastasia, de ce am avut aceste senzaţii? Şi de 
ce nu numai eu? Am vorbit cu multe persoane şi acestea au aceeaşi 
senzaţie: că această declaraţie are o mare însemnătate. Doar că nu e 
clar de ce nimeni nu ştie să explice. De ce? 

— Înţelegi, Vladimir, nici în mine nu s-a născut acest sentiment 
din prima. Dar, ca şi tine şi ceilalţi oa- meni> nici eu nu pot explica uşor 
de ce este important, ce cheamă aceste sentimente. Probabil ar trebui să 
reflectăm împreună. 

—Probabil. Eu am meditat de multe ori. Senzaţia persistă, dar de unde 
provine, nu am reuşit să înţeleg. 

Dintr-odată, Anastasia, ca şi cum ar fi vibrat şi s-ar fi iluminat 
toată, vorbi pronunţând apăsat fiecare silabă, aşa cum făcea de fiecare 
dată când încerca să sublinieze ceva: 

—Vladimir, eu cred că am înţeles de unde vine» măreaţa ei însemnătate. 
Uite! Când Creatorul a plăsmuit lumea terestră, înainte de măreaţa Creaţie, 
El şi-a exprimat intentia. A anuntat toate esenţele Universului, la în- /+/ 
trebarea lor: „Ce-ţi doreşti tu aşa pasional?”, a răspuns: „Creaţia colectivă şi 
fericirea de la a ei contemplare”. 

—0O fi chiar aşa important să-i anunţi pe toţi de intenţiile tale? 

—Desigur, e foarte important. Deoarece a-i anunţa pe ceilalţi 
înseamnă a te anunţa pe tine însuţi în primul rând. Să înţelegi ceea ce se 
petrece, să crezi în sine. 

Declarându-ţi prin cuvinte gândurile, tu de fapt le materializezi. 
Anunţându-i pe ceilalţi despre ele, tu îi inviţi la creaţia colectivă. 

HI 


[i 


—Şi de ce să-i inviţi pe toţi? Câte unu’ poate să râdă, altu’ să se 
împotrivească sau să rămână indiferent. 
— Cei ce râd, cei ce rămân indiferenți sau se îm- 7 / 
potrivesc, vor trece de partea opusă. Ei sunt vitali pentru ca creaţia să fie 
completă, creaţia în care tu echilibrezi totul. 


—Sunt un pic tulburat, Anastasia. De unde vine asta? 

—Vladimir, şi eu mă tulbur. Precursorul noii ere pe Pământ este 

tocmai acest document. Aspiraţiile oamenilor dindărătul lui poartă cu ele 

măreaţă conştiinţă. De-a lungul mileniilor, oamenii au trăit fără să dea un 

sens vieţii lor. Pentru ce s-au bătut, de ce? Ca să le dea ce, noilor generaţii? 

Ca să descopere ne-viabilitatea căilor alese? A căror căi? lar în sistem, 

femeile au născut prunci fără să le hărăzească un ţel în viaţă. Ce să ducă 

mai departe, nu au ştiut copiii lor. Şi au pierit civilizațiile terestre, ducându-şi 
traiul în rutină. Doar fărâmiţe din ele au ră- 


yE M, 


ENE 


Anasta - Vladimir Megre 


-mas şi vârfuri de săgeți. Iar despre ai lor înaintaşi leaui N 
fost inoculate păreri străine. 

Ce aştepta de la viaţă bunicul tău, Vladimir, tatălui şi mamei 
tale netransmiţându-le nimic? La rândul lor, ei ţie netransmiţându-ţi. 
Tu eşti continuarea lor. Spu- ne-mi, ce continuitate au vrut ei în viată? 

't 

—Nu ştiu. Probabil doar o continuitate şi-atât. 

— Se poate presupune orice. Dar tu poţi şti cu exactitate 
aspiraţiile vieților lor, asta nu e condiţionat de nimic. 

—Da, nu e condiţionat. La fel e şi pentru alţi oameni pe care-i 
cunosc eu. 

—Pentru prima oară, poate, după miliarde de ani, de parcă s- 
ar fi trezit în zori, a spus omul: 

Eu vreau! îmi încep creația şi generațiile de după mine vor 
trăi pe Pământul Făgăduinţei. Şi îl vor îmbunătăți! E 
de la sine înțeles că vor fi mai desăvârşiți ca mine. Eu doar încep! Şi în 
urmaşi va trăi şi o fărâmiță din mine! 

Se pot aduce numeroase exemple despre cum cele nespuse 
mor odată cu trupul. 

... A meditat omul cum să le îmbunătăţească 

/ 
urmaşilor ambientul de viaţă şi a plantat un cedru pe bucăţica sa de 
pământ. La nu mult timp, omul a murit. Au trecut douăzeci şi nouă de 
ani, iar frumosul cedru stufos a atins înălţimea de paisprezece metri. 
Doar peste un an el ar fi trebuit să dea primele roade binefăcătoare, 
însă oamenii - copiii omului care l-a plantat - l-au tăiat. Au gândit: „De 
ce să stea aici copacul ăsta? Umbreşte o bucată de grădină, iar umbra 
sa împiedică roşiile şi castraveţii de pe strat să crească.” Şi au tăiat 
cedrul stufos. L-au tăiat pentru că omul nu şi-a rostit intenţiile cu voce 


popoarele lumii: Ruşi', India, China şi Palestina, apoi le-a unit sub 
puterea lui, pentru ca să nu mai fie războaie. A construit drumuri, a 
redus dările, respecta tradiţiile şi culturile multor popoare şi nu a trăit 
în palate, ci în iurtă. l-a chemat la el pe înţelepţii lumii, încercând să 
înţeleagă împreună cu ei cum să facă lumea mai fericită şi cum să 
ajute popoarele să cunoască nemurirea şi viaţa veşnică. Printre 
imperiile lumii, al său a dăinuit cel mai mult timp. El ştia, atinse şi 
demonstră ceva, cu toate astea, imperiul lui s-a prăbuşit. lar Ginghis 
Han, de-a lungul veacurilor, continuă să fie cunoscut ca războinic. Cine 
ar putea să spună azi care era esenţa aspirațiilor lui? Deoarece, el nu 
le-a declarat. 

Poate că au fost distruse sau zac pe undeva pe nişte 
pergamente. 

— Aspiraţiile sale nu sunt aşternute numai pe pergamente. Ar 
trebui să se fi păstrat în inimile oamenilor. Nu a reuşit Ginghis Han să 
le facă auzite atât de bine încât să se păstreze peste veacuri, să se 
transmită din generaţie în generaţie. 

— Impresionante exemplele! Ne putem doar mira cum de 
atâtea milioane de ani, oamenii nu au dat nicio însemnătate necesităţii 
de a-şi face cunoscute aspiraţiile. Acum şi eu gândesc: acest document 
este prevestitorul unei noi ere! Spune-mi, Anastasia, cum să faci 
cunoscute aspiraţiile în faţa ta şi în faţa celorlalţi oameni? 

— Vladimir, în cărţile tale sunt aşternute aspiraţiile mele. Şi 
dacă e nevoie şi de concretitudine, atunci spune aşa: „Din întregul 
Univers, voi strânge cele mai bune sunete şi din ele note muzicale şi 
combinaţii de litere voi crea. Poeţilor vremii tale şi barzilor, Vladimir, le 


[id 


Să interpreteze oamenii pe limba lor şi să modeleze răsă- ritul 
Pământului şi minunata sa înflorire. Când peste tot 
Pământul omul va fi aşternut un ambient armonios, prin- tre buni 
vecini, eu îi voi ajuta şi pe nepoţii noştri să-şi clădească Vatra lor de 
Familie, Spaţiul lor Natal." 

—Şi ce să spun eu, cum să sune declaraţia mea în fata 
oamenilor? 

/ 

—La asta trebuie să se gândească fiecare în par- te. 

—Da. Desigur, fiecare singur. Chiar de proiectul meu, deja 
existent, a răsunat. Ce să-i mai adaug, o să văd singur... 


O să le cer şi tuturor cititorilor să se gândească la asta. Acest 
document este necesar, e cea mai importantă trimitere a părintelui 
Vetrei de Familie către generaţiile viitoare ale neamului. Îndrumător 
venit din popor, putere la orice nivel, comunicare inter-generaţională. 
Bine dacă este frumos formulat. Un asemenea document se va păs- tra 
în fiecare familie ca un tezaur care, laolaltă cu Cartea 
Neamului, va crea o bază de pornire. 

Omul îl va citi cu emoție şi recunoştinţă în a sa grădină şi 
peste o sută de ani, şi prin asta îşi va aminti de părintele fondator. 
Câte unul, rătăcit prin vâltoarea vieţii, va cotrobăi printre lucruşoarele 
ponosite ale părinţilor şi va da de acest document şi-l va citi aflând 
despre aspiraţi- ile lor. In acest om va lua naştere dorinţa de a le 
îndeplini. 

Şi mai gândesc eu, nu ar fi rău dacă aceste documente ar fi înmânate 
şi fiecărui membru din conducerea locală şi din ONU. De asemenea, 
mai găsesc că ar fi de bun simţ ca în cadrul ONU să fie instituită o 


conferinţă anuală cu 

/ 
numele: Vatra Familiei viitorului. 
i să n 7 TERT 


Hectarul meu unic 


Anastasia are, în opinia mea, o trăsătură nu tocmai plăcută. Dejine 
un volum colosal de informaţii, răspunde cu multă plăcere la întrebări, însă 
la unele refuză categoric să dea răspuns. Acest mod categoric al ei, uneori 
deranjează. Alteori înfurie de-a dreptul. Şi chiar de observă nervozitatea şi 
iritarea, nu-şi părăseşte poziţia fermă. 

De exemplu, refuză categoric să expună un plan demonstrativ al 
Vetrei ei de Familie sau aspectul general al acesteia. 

„... Dacă aş face aşa, m-aş amesteca în actul tău de creaţie, 
Vladimir, gândurile ţi le-aş încetini. Şi proiectul nu-1 vei mai crea tu, ci eu. Nu 
va mai fi fructul tău”, argumentează ea şi mai spune multe altele. 

însă în mintea mea, tocmai a luat fiinţă o chesti.. une serioasă şi 

nesoluţionabilă legată de structura Vetrei. M-am 
tot gândit cum s-o conving pe Anastasia să mă 
ajute sau cum să-i explic că problema e fără 
soluţie, astfel încât eu să nu mai irosesc timp 
inutil. 

încă odată am încercat să o fac pe Anastasia să se răzgândească şi 
să-şi încalce principiile. Am ales momentul potrivit: ziua era însorită, iar 


Anasta - Vladimir Megre 


“AVirul ei de aur. Eu mă plimbam înainte şi-napoi pe lângă ea, Ñ 


încercând mintal să aleg argumente esenţiale. A vorbit ea prima. Cu un 
zâmbet dulce a întrebat: 
—Vladimir, te frământă gânduri încurcate... Tu îmi eşti 
alături, aici, şi-n acelaşi timp eşti departe de aces- te locuri. 
M-am aşezat lângă Anastasia şi am început să vorbesc, 
încercând să fiu pe cât posibil convingător. 
—Înţelegi, Anastasia, s-a creat o situaţie din ca- re, fără tine, 
nu am cum să mai ies. 
— Ce situa tie, Vladimir? 


— Acum şapte ani, nu departe de oraşul 
Vladimir, mergând prin zonă cu jeep-ul meu, am rămas împotmolit. 
Maşina a intrat într-un şanţ, am scos-o cu un tractor. Aşteptându-l pe 
tractorist, mă uitam la imaşul abandonat, năpădit de buruiene. Locul era 
foarte pitoresc; 
imaşul era împrejmuit de pădure, în faţa pădurii curgea un pârâiaş, în 
apropiere se zărea un lac. Am gândit: ce bine dacă aici s-ar înfiinţa un 
sătuc alcătuit din Vetre de 


/ 
Familie. Oamenii să-şi ridice căsuțe frumoase, să pună flori, să 
planteze livezi şi să facă drumuri acătărea. 
Şi, culmea, la abia un an după aceea chiar aşa s-a şi 
întâmplat. Cititori ai seriei Ceari; sunători ai Rusiei şi-au luat terenuri 
şi şi-au încropit gospodării. Organizatorii m-au invitat să-mi iau şi eu 
un hectar, iar eu, într-un mod inexplicabil, m-am învoit. Probabil din 
intenţia de a-i susţine. Doar că de hectar nu m-am ocupat niciodată. 
Uneori, pentru lungi perioade de timp, chiar şi uitam de el. Am sunat 
de două ori şi am cerut să însămânţeze muştar ca să îmbunătăţească 
solul fertil. Solul este foarte slab, stratul fertil are abia vreo 
cincisprezece-douăzeci de centimetri, apoi, dedesubt este un strat de 
treizeci de centi- 
/Irmetri de nisip, după care doar argilă. 
Am uitat cu totul de hectarul meu. Eu am apartament şi o casă la 
ţară, nu departe de oraş. Tu o ştii, Anastasia. Şi în Siberia am unde locui. 
însă s-a întâmplat ca doar după cinci ani să merg acolo, unde mi 
s-a împotmolit jeep-v/. Din depărtare am rămas uluit de ceea ce vedeam. 
Îţi imaginezi, Anastasia? Există minuni! Pe ambele maluri ale lacului, acolo 
unde înainte se întindea o pustietate, acum se înălţau case. Erau de multe 
feluri. Mari, robuste sau cu totul mici. De la şosea la case erau alei din 
pietriş. Oamenii au luat terenurile abandonate dimprejurul lacului şi şi-au 
încropit gospodării pe ele. 
Mi-a venit în memorie cum m-imaginam să văd măcar o Vatră de 
Familie în timp ce stăteam lângă jeep-ul împotmolit. Şi acum... ia te uită! 
Oamenii s-au aşezat împrejurul lacului. Pe o paragină năpădită de 
buruieni, din jurul unui lac, a luat naştere o insuliţă de pe noua Rusie 
fericită. 
—Înseamnă că visul tău a fost puternic, Vladimir, şi just. ELE l-au 
acceptat. Şi acum tu contempli materializarea lui şi cum creşte. 
— Ar fi trebuit să fiu mai atent la ce visam acum cinci ani lângă 


jeep. De ştiam cum aveau să se aranjeze toate, l-aş fi sufocat încă din faşă 
- acest vis. Nu am luat în calcul un detaliu, Anastasia. Acum o să-ţi 
povestesc totul de-a fir a păr. Am nevoie neapărat de sprijinul tău! 

— Atunci spune în ordine, Vladimir. 

— Cu cinci ani în urmă mergeam cu jeep-ul însoţit de un localnic 
pe o alee de pietriş. Mă interesa un loc. Am lăsat maşina pe un hectar 
invadat de iarbă. In stânga, pe un alt hectar, se vedea un container de 
şantier, alături 

ffi-de acesta o casă cu acoperiş frumos. Nu avea încă gea-* muri la ferestre, 
însă, după toate aparențele, oamenii de acolo îşi rânduiau viitoarea 
gospodărie. La dreapta hectarului abandonat se ridica o altă casă 
frumoasă, de lemn, cu dependinţe, saună şi un iaz. Acesta din dreapta se 
mândrea cu straturile de flori şi, bineînţeles, cu oamenii care-l 
înfrumuseţau. 

l-am spus însoţitorului meu: „Am impresia că aceste parcele de 
câteun hectar îşi au soarta legată de oameni.” 

„Şi eu cred la fel”, a răspuns omul. Probabil fiecare om din lume 
are hectarul său de pământ, dar încă nu ştie nimic sau a uitat de el". 

Eu am continuat: „Când este abandonat un imaş întreg nu e aşa 
trist, deoarece fiecare parcelă se află în aceeaşi stare, ca nişte copii ai 
străzii. Insă aici situaţia e alta. La dreapta şi la stânga, parcelele sunt 
îngrijite, se construieşte pe ele, în timp ce, iată, acest hectar e ca mi copil 
orfan.” 

însoţitorul meu tăcea şi se fâstâcise parcă, cu capul lăsat, de ca şi 
cum i-ar fi fost ruşine atât pentru hectarul abandonat cât şi pentru omul 
care îl lăsase în paragină. 

Şi-atunci l-am întrebat: „Al cui e acest hectar?” „Al 
dumneavoastră, Vladimir Nicolaevici”, a răspuns tovarăşul meu de drum, 
fără să ridice capul. „Al meu?” „Da. Ne-am strâns mai mulţi şi am făcut o 
intrare pe teren. Tuburile le-am pus în canal şi le-am acoperit cu prundiş. 
In loc de stâlpi la poartă, de ambele părţi am sădit câteun brădişor. Şi 
atât. In rest, fiecare are grijă de terenul său.” 

Am coborât din maşină. Pe hectarul meu, de 


Să seal 


alipit de pădure, creştea doar buruian. Nu părea doar un copil 
abandonat, ci părea mai suferind chiar decât un orfan. Până şi un copil 
orfan are unde merge, să-şi găsească prieteni şi să facă ceva. Hectarul 
meu, această posibilitatea nu o avea. 

Mă plimbam pe perimetrul terenului şi prin buruian am zărit 
două floricele. Era toamnă - septembrie - însă cele două flori 
înfloriseră. Din drum nu se vedeau, deoarece buruianul era înalt. „la te 
uită, am gândit eu, şi hectarul meu vrea să fie frumos. Cine ştie cum 
au nimerit aici seminţele celor două floricele, însă au crescut şi se 
agaţă hectarul meu de mine cu aceste două flori, ca un copilaş cu 


mânuţele, de parcă mi-ar cere să fac ceva.” 

lar în mine a luat naştere o dorinţă puternică de a face ceva 
acolo cu orice preţ, să nu fie mai prejos de alte locuri, ba chiar mai 
bine de s-ar putea. Nu ştiu de unde mi-a venit această dorinţă. Şi nici 
nu m-am gândit la acest hectar ca la Vatra Familiei mele. Vroiam doar 
să fac totul cum se cuvine şi frumos. Ba mai mult, îmi doream să 
devină cel mai frumos loc dintre toate. Şi poate, pe viitor, vreun nepot 
să fie atras de acest loc. Când va deveni cel mai frumos dintre toate. 

Adesea m-am gândit la hectarul meu. Am schiţat pe hârtie 
planul construcţiilor gospodăreşti, am făcut o listă cu plantele ce ar fi 
trebuit să crească acolo. Aveam de terminat de scris o carte şi multe 
alte obligaţii cotidiene, însă acest hectar îmi prindea gândurile, uneori 
chiar distrăgându-mă plăcut de la problemele neplăcute. Este uluitor, 
însă tocmai mulţumită terenului am reuşit să scap de o serie de 
complicaţii şi probleme psihologice. Există un mister în legătura dintre 
om şi pământ. O interacţiune 


Anasta - Vladimir Megre 


7 Fînsufleţită. Dorința mea de a-mi înfrumuseța şi îngriji? Ñ 
pământul deveni din ce în ce mai intensă. 

—in tine a încolţit o dorinţă frumoasă, Vladimir, chiar 
pasionantă, simt. Şi el te va ajuta. 

— Cine el? 

—Hectarul tău. Ai spus că-ţi ocupă gândurile şi ţi le 
îndepărtează de probleme neplăcute. 

— Anastasia, hectarul acela are nişte complicaţii îndeajuns de 
grave, e ca un copil cu malformații congeni- tale. 

— Ce are? 

—Pe acele terenuri nu creşte nimic în afară de buruian. 
Legumele nu ies. Oamenii nu pot sădi grădini normale. În vecinătate e 
un sat de vreo două sute de ani, însă nici ţăranii de acolo nu pot face 
grădini normale. Pe aceste terenuri, stratul de sol fertil e foarte 
subţire, sub el e doar argilă. Primăvara apa stagnează alung pe 
deasupra, iar vara, dacă-i ploioasă, la fel. Rădăcinile multor culturi nu 
se pot stabili în argilă. Chiar de sapi groapa adâncă şi o umpli cu sol 
fertil, ca să sădeşti copaci, nici aceştia nu rezistă şi pier. În groapa de 
argilă, în sezonul ploios se va aduna apă, argila o păstrează, astfel 
rădăcinile putrezesc. 

—Nu cred să fie chiar fără ieşire situaţia, aşa cum ai descris-o 
tu, Vladimir. Spune-mi, oamenii cum privesc condiţia asta? Se 
descurajează? 

—Nu se descurajează. Pentru mulţi dintre ei, aceste terenuri 
reprezintă ceva drag, ceva veşnic. La unii vin părinţii, trăiesc un timp, 
apoi cer să nu fie duşi la cimitir când vor muri, ci să fie îngropaţi în 


grădina gospodăriei. Totul pare în regulă, însă pe mine mă îngrijorează 
faptul că pământul nu rodeşte cum se cuvine. Am regre- 
hi: EN Ze 3 Lira 


Li ” m 
'Otat chiar, că am visat ca în acest loc să ia fiinţă un aşeză- mânt. Acum 
mă simt oarecum vinovat. 

— Acum cum procedezi cu hectarul tău, Vladimir? 

— Nu am de gând să-l abandonez. Cred că o ieşire ar trebui să 
existe. 

— Aşa cred şi eu. 

— Am căutat-o, da' n-am găsit-o. lată de ce te rog pe tine să mă 
ajuţi. 

— Care-i cerința ta, Vladimir? Formuleaz-o în detaliu. 

M-am bucurat că Anastasia se interesa serios de problema mea şi 
am decis să i-o formulez cât mai complicată posibil. Altfel ar fi putut să nu 
o atragă ideea. l-am explicat: 

— Anastasia, vreau din suflet, ca pe hectarul meu şi pe altele să 
crească meri, pruni şi peri, vişini şi cireşi. Şi să răsară viţa de vie! Flori 
frumoase şi tot soiul de tufişuri cu fructe. Şi ca toate acestea să se 
întâmple cu eforturi materiale minime, care să se afle la îndemâna 
oamenilor obişnuiţi, nu a bancherilor milionari în dolari. 

— Asta-i tot, Vladimir? 

— Nu, Anastasia, nu e tot! Te mai rog... Să fie totul în aşa fel 
încât să se întâmple nu mai târziu de trei ani de acum încolo. 

—Mai bine patru sau cinci. 

— Nu, doar trei! 

— Ai ridicat o problemă bună, Vladimir. Când o vei rezolva, eu o 
să mă bucur tare. 

Acest răspuns m-a pus pe jar, am sărit ca ars, dar m-am abținut 
şi nu am spus lucruri urâte. Am încercat să mă calmez, pe cât s-a putut, şi 
i-am explicat: 

—Anastasia, eu nu te rog doar pentru mine. In- 

ţelege! In acel loc trăiesc deja trei sute de familii. Îşi clă-3 
dese Vetrele de Familie. Au înţeles şi au simţit spusele tale. A devenit 
un vis pentru aceşti oameni! însă ei s-au stabilit şi se gospodăresc pe 
un pământ care nu e deloc fertil. Chiar şi din documente reiese asta. În 
altă parte, oamenii nu au reuşit să obţină terenuri. Înainte de pere- 
stroika, aceste terenuri aparţineau sovhozului*. Statul, pe atunci, a 
încercat să amelioreze terenurile, să le dreneze; 
au fost implantate conducte de drenaj în pământ pentru a elimina apa, 
însă, cu toate astea, în afară de cereale nu s-a făcut niciodată nimic 
altceva. 

Astăzi, tot acest proces de ameliorare a fost în- trerupt, lipsesc 
mijloacele, deci practic nu se mai poate nimic. Şi nici nu ar mai avea 
sens, de vreme ce nu a ajutat cu nimic. Cum să îmbunătăţesc 


consistenta stratului fertil 
11 


pe hectarul meu? 

Pe lângă asta, nici nu reuşesc să finalizez proiectul de 
amenajare a proprietăţii. Aş vrea să fac totul repede şi frumos. Trebuie 
să-i ajung din urmă pe cei care m-au întrecut cu cinci ani. lată ce-ţi cer 
eu ţie: să-mi faci planificarea şi să alegi culturile pe care să le pun. 

—Desigur, planificarea e foarte importantă,. Planificarea e 
etapa de creaţie a viitorului cu ajutorul minţii, după care vine etapa 
materializării. Dar dacă mă însărcinezi pe mine cu planificarea, atunci 
ce se va materializa pe această bucată de teren? 

—Ţi-am spus că şi eu planific, doar că mi-e frică să nu greşesc. 
Uite, de exemplu, în practică m-am lovit de o problemă, în aparenţă 
banală - gardul viu. 


*sovhaz (rus. cođxos) - gospodărie agricolă de stat (n.t.) 


i 


SAA 


Din câte se pare, nu e deloc aşa de simplă. Gar-, i dul se poate 
îmbunătăţi la infinit, doar că e nevoie de cunoştinţe nu mai puţine decât 
ale unui constructor de nave spaţiale. Trebuie ştiut ce plante înfloresc şi în 
ce perioadă a anului, ce sol necesită, ce înălţime atinge în timpul verii, ce 
flori face şi cum se vor asorta cu florile altor plate şi multe, multe altele. 
Am planificat să fac unele părţi din chirpici de lut, însă specialiştii spun că 
apa îi spală. Îţi imaginezi? Voi angaja oameni, voi construi, apoi voi deveni 
ţinta batjocurilor. 

—Vladimir, chiar de săvârşeşti o greşeală, aceasta va fi a ta, şi se 
va materializa. De aceea, planificarea trebuie s-o faci tu însuţi. Ai putea, 
desigur, să te sfătuieşti cu câte cineva, însă decizia finală, în cazul de faţă, 
va trebui să fie a ta. Primăvara poţi semăna culturi anuale, când vor 
creşte tu le coseşti şi le foloseşti ca îngrăşământ. In fiecare an la fel. 

—Nu pot aştepta, eu vreau repede, altminteri se mai duce un 
an... 

—Poate că nu se merită să te grăbeşti. Mai bine să faci totul pe 
aşezate. Dacă te hotărăşti să faci totul într-un an, vei fi imediat limitat în 
alegere, iar toamna, când toate plantele anuale se vor usca şi gradul tău 
viu va rămâne fără verdeață, vei rămâne dezamăgit. In schimb, de faci 
totul cum se cuvine, vei primi mai multe emoţii pozitive. Bineînţeles, se 
mai poate face şi în varianta grăbită... 

Anastasia s-a gândit o clipă şi, din câte mi s-a părut mie, a 
încropit o variantă de urgenţă. lată din ce consta. 


Bariera neincrederii 


— Ceea ce ceri tu, Vladimir, este realizabil, eu simt că este, doar că 
tu nu vrei să cauţi soluţia singur. In loc să îţi cheltui energia pentru a căuta o 
rezolvare, tu te laşi în baza mea, poate-o găsesc eu... 

Singur ţi-ai ridicat o barieră dinainte - bariera neîncrederii în forţele 
proprii! Tratând cu mine, tu o fortifici din ce în ce mai mult. Dincolo de ea, 
Vladimir, de partea cealaltă a barierei neîncrederii în propriile puteri, 


înfloresc încântătoare grădini, minunate flori, printre ele trăiesc oameni 
fericiţi, dar tu toate astea nu le vezi - te încurcă bariera de tine însuţi 
ridicată! 

Dacă îţi voi găsi eu soluţia, bariera se va întări şi mai mult. In timp 
ce soluţia e banal de simplă... ceea ce mă întristează. Gândeşte-te, de ce nu 
o găseşti singur? Nu vrei să. Crezi că eşti capabil. 

Cu siguranţă te-ai adresat mie, gândind că sunt un soi de magiciană 
capabilă, printr-o putere ne-ome- nească, să găsească soluţia la problema 
ta. Însă eu nu sunt o magiciană. Eu captez din Univers informaţia despre 
orice, despre toate cele ce le ştie El, folosindu-mă de sentimente, însă de 
acest lucru este capabil oricare om sănătos fizic care gândeşte curat şi care 
nu şi-a ridicat singur bariera neîncrederii în forţele proprii. 

Informaţia din Univers seamănă foarte mult cuM / 

ceea ce poate conţine un super-computer. Posesorul unui computer atinge 
câteva butoane şi primeşte informaţia necesară. Acum imaginează-ţi, 
Vladimir, că tu, în loc să apeşi câteva taste, ceri ajutor de la mine. Omul 
are o nevoie constantă de informaţii, iar dacă nu ştie să atingă acele 
câteva taste, atunci alături de el va trebui să se afle în permanenţă cineva 
priceput. 

—Din computer ştiu cum să scot informaţiile, de la Univers nu. 

— E simplu! Foarte simplu! Caută singur soluţia la probleme. 
Trebuie să crezi că eşti tocmai cel care găseşte informaţia cea autentică. 
Cea veritabilă! 

/ 

— Da, mă tot gândesc, de un an întreg mă gândesc, dar nu 
găsesc nici un răspuns. 

—Ţi-am spus doar, răspunsul nu poate depăşi bariera ridicată de 

tine, iar cererea ta fierbinte către mine nu face altceva decât 
să confirme asta. Problema nu o să ti-o rezolv eu. r 

Refuzul categoric al Anastasiei de a mă ajuta m-a indignat. 

— E clar că nu mă vei ajuta. De regulă eşti foarte hotărâtă, nicio 
argumentare nu te va mişca de pe poziţie, i-am aruncat eu cu ironie 
amară. 

—Repet: acolo deja locuiesc trei sute de familii. Doamne fereşte 
să mai fie la fel şi în alte locuri! Cert e că acolo simt deja trei sute... 

—Vladimir, e posibil ca tocmai Dumnezeu să fi predispus condiţia 
asta. Imaginează-ţi, dacă solul ar fi fost fertil de la început, poate că 
oamenii nici nu aveau să obţină aceste terenuri. Posibil ca chiar 
Dumnezeu să fi aranjat astfel ca administraţia să considere terenurile 
improprii pentru culturi sau grădini. Se poate ca oamenii de 

i dy fă ` 3 e : 


Anasta - Vladimir Megre 


Facolo să fie luați în batjocură, despre ei să se spună că nu 3 : 
vor avea parte de oaze paradisiace, dar va ajunge doar o scânteioară 
de informaţie care să penetreze la cel puţin unu dintre ei şi pe acest 
pământ vor răsări miliarde de floricele şi iarbă, iar în pomi fructe. 
—Da, este posibil să pătrundă o scânteioară, însă am vrea să 


trăim acum, astăzi, şi posibil cu viziunea unui viitor minunat, nu cu 
cea a deznădejdii. 

Pe neaşteptate am simţit căldură în spate şi m-am întors. 
Lângă mine stătea fiul, Volodea. Privirile noastre s-au întâlnit, iar 
neobişnuita căldură s-a amplificat. 

Volodea, la chip seamănă cu Anastasia şi, poate, un pic şi cu 
mine pe vremea când eram încă tânăr. E înalt cam cât mine. Formele 
corpului încă juvenil se evidenţiază printr-o structură robustă şi 
atletică, dar nu ca aceea a culturiştilor formaţi artificial, ci printr-o 
armonie ideală. 

Privirea... Seamănă privirii tandre a Anastasiei, însă mai e şi 
altceva... înţelegeţi, în privirea lui se citeşte o încredere neobişnuită. 
Neobişnuită şi oarecum confor- tantă, de ca şi cum nu ar cunoaşte 
existenţa neajunsurilor vieţii sau nu şi-ar închipui situaţii pe care omul 
să nu le poată depăşi. 

S-a înclinat în faţa mea, apoi i s-a adresat Anastasiei: 

—Mama, eu am auzit ce vorbiţi. Permite-mi să vorbesc şi eu, 
să îţi spun opinia mea. 

S-a plecat cu respect în faţa Anastasiei şi a aşteptat în linişte 
răspunsul ei. 

Pentru prima oară vedeam sau simţeam cu cât respect şi cu 
câtă dragoste i se adresa el Anastasiei. Fără acordul ei, cu siguranţă 


Anastasia l-a privit cu atenţie, dar nu s-a grăbit.? să-i răspundă. În 
privirile ei nu se citea severitate, ci, mai degrabă, tandreţe şi respect. 

„Straniu, am gândit eu, de ce nu răspunde la o întrebare atât de 
simplă? Viteza ei de gândire e atât de mare, încât într-o pauză atât de 
lungă ar fi putut pune la punct o mulţime de variante de evoluţie a 
evenimentului. Şi-apoi, ce era de gândit aici?” 

într-un târziu a vorbit: 


—vorbeşte, fiule, eu cu tatăl tău te vom asculta cu atentie. 
/ 


—Eu sunt de părere că ar fi bine şi corect să-l ajuţi pe tata. Eu 
simt că pentru el, problema este importantă. Şi dacă tu-1 ajuţi, bariera 
neîncrederii în sine şi în propria inteligenţă nu se fortifică, ci se coboară. E 
posibil chiar să cadă parţial. Consider vital ca tu să-l ajuţi. 

După acestea, Volodea a tăcut. 

Anastasia a lăsat iar ceva timp să treacă înainte să răspundă. Cu 
un zâmbet pe faţă l-a privit dulce pe fiu, apoi a spus: 

— Bineînţeles, tu ai dreptate, fiule, în situaţia de faţă, tata are 
într-adevăr nevoie de ajutor. Volodea, ajută-l tu pe tata, te rog. Voi doi, 
împreună cu ceilalţi oameni, veţi găsi soluţia. Cel mai bine ar fi să începeţi 
să o căutaţi tocmai acum, aici. Eu nu mă amestec! 

Anastasia s-a întors şi s-a depărtat încetişor, la câţiva paşi s-a 
răsucit către noi şi a adăugat: 

—Vvă aşteaptă o muncă creativă interesantă. Să îmbunătăţiţi 


spaţiul de viaţă în mod evident şi semnificativ. 
Stăteam faţă în faţă cu Volodea şi l-am întrebat: 
—Spune-mi, Volodea, tu poţi utiliza întreaga 
ZID Ci ae aici pA EN io. 


Anasta - Vladimir Megre 
Ni. 


% “informație din Univers, la fel ca mama? Mulți gânditori N 
vorbesc despre ea. Stanislav Lem, un scriitor faimos, a spus despre Univers că 
este un supercomputer. Şi că fără acesta nu facem nimic. Tu reuşeşti să te 
foloseşti de el? 

—La fel de repede ca mama, nu. 

—De ce? 

— Pentru că mama e de rasă. 

— Ce înseamnă de rasă? — am întrebat eu mirat. 

—Înseamnă că în ea s-a conservat gena Omului 
Primordial. 

—În tine de ce nu s-a păstrat? Am înţeles... 

Şi în sinea mea am adăugat: „Pentru că eu, tatăl tău, nu sunt 
de rasă. Probabil aşa i-a explicat şi Anastasia. 
Şi dacă-i aşa, de ce a decis să dea viaţă unui copil de rasă îndoielnică? 
Nu a găsit pe altul, va să zică?..." 

Fiul mă privea atent înțelegând, probabil, la ce mă gândesc şi 


a spus: 

—Mama te iubeşte foarte mult, tăticule, hai să-ţi arăt două 
chestii. 

—Hai să mergem, am aprobat eu şi am pornit în spatele 
fiului. 


Ne-am apropiat de intrarea în bârlogul în care am înnoptat cu 
Anastasia la prima întâlnire. Volodea a urnit o piatră, deschizând calea 
spre un fel de peşteră sau groapă lungă. A băgat mâna acolo şi a 
scos, ca dintr-un seif, o sticlă goală de coniac şi un bastonaş. 

Am înţeles imediat că era vorba despre sticla din care eu 
băusem coniac atunci, la prima întâlnire, în timp ce ne odihneam. „la 
te uită, a păstrat sticla”, am gândit eu. 

—Dar bastonaşul acela ce e? — l-am întrebat eu. 
—Este bastonaşul cu care ai vrut s-o baţi pe 


a fp: = 


Anasta - Vladimir Megre 
ý mama atunci când s-a împotrivit ca tu să mă dai pe mine N 
nenăscut încă, la şcoală (educaţie). 
—Bastonul putea chiar să nu-l ţină... — am spus eu încurcat. 
— Mama spune că, atunci când îl ţineai în mână, erai pătruns 
de o sumedenie de energii. Acum, pentru ea a devenit foarte preţios. 
— Şi ce face ea cu obiectele acestea? în sticlă ar putea pune 
apă. 
—Mama nu ia apă cu sticla. Deseori vine în acest loc, mută 


piatra, ia în mână sticla şi bastonaşul, le priveşte zâmbind şi pronunţă 
unele cuvinte. 

Tata, ea a făcut astfel încât tu să trăieşti veşnic! Din vreme în 
vreme să adormi câteo clipă, ca apoi să te retrezeşti într-un corp nou. 

— Cum se poate face asta prin cuvinte? — am întrebat eu 
uimit. 

— Din cuvinte se pot crea multe, mai ales atunci când aceste 
cuvinte sunt rostite de mama. O face des. 

— Care sunt aceste cuvinte, Volodea? — l-am întrebat eu pe 
fiu. 

Fiul meu a început să recite aidoma unor versuri, cuvintele 
adesea rostite de Anastasia în acest loc. 

— lubitul meu, veşnicia se aşterne la picioarele noastre. Viaţa 
îşi intră de fiecare dată în drepturi. Razele soarelui strălucesc 
primăvara, în veşminte noi se îmbracă Sufletul, dar şi corpul terestru 
îmbrăţişează pios pământul. Floricelele abia înflorite şi iarba răsar în 
primăvară din trupurile noastre. lar dacă prin Universul infinit în mici 
fărâmiţe te vei disipa, necredinţă cu tine păstrând şi prin veşnicie 
rătăcind, din pulbere, iubitul meu, eu te voi aduna. 


—Şi eu am auzit odată aceste cuvinte de la'rn Anastasia, însă am 
crezut că e doar un discurs frumos, nu mi-am închipuit că ar putea avea o 
semnificaţie anume. 

— Da, tăticule, au o semnificaţie precisă. 

— la te uită! — am continuat eu. —îţi mulţumesc mult, 
Anastasia, pentru veşnicie! 

— Când o revezi, tu spune-i mulţumesc cu încredere în cuvintele 
ei. Ea se va bucura infinit de mult. 

—O să-i spun. 

—Acum trebuie să rezolvăm problema pe care o ai tu, tata. Este 
deja a noastră, a amândurora. Hai să mergem la lac. Pe nisip o să schiţez 
macheta hectarului tău de pământ şi ne vom gândi împreună cum să 
dispunem totul. Vom medita alung până ce va veni soluţia justă. 

Mergeam în spatele fiului meu şi gândeam: „Oh... De unde să 
scot eu soluţia? Rezolvarea unei chestiuni ca a mea, nu se găseşte nici în 
literatură, nici în Internet. Am căutat-o peste tot, dar nu am reuşit nimic. 
Am cerut sfaturi de la specialiştii agronomi, dar nici aceştia nu mi-au 


oferit o soluţie demnă de luat în consideraţie. 
11 
Volodea...? Evident nu a avut de unde să citească despre aşa ceva şi nu 


are nici capacitățile Anastasiei. Nu e capabil să utilizeze informațiile 
universale. Şi dacă-i aşa, de unde să mă ajute, cu ce? Cu toate astea, 
uite-1 cum merge de cutezător, de parcă ar fi deja sigur că rezolvă 
situația. Aici e nevoie de ceva concret, serios, nu de căutări sterile." 

Şi am decis să-i vorbesc: 

—Opreşte-te, Volodea, hai să ne aşezăm aici, pe trunchiul 
acesta. Trebuie să vorbim serios. 


— Bine, tata, hai să ne aşezăm. Te ascult cu aten- tie. 


—Acum o să-ţi dezvălui nişte chestii, sigur nu* prea plăcute ţie, dar 
sunt obligat să o fac. 

—Vorbeşte, tata, eu primesc şi ce nu e plăcut, nu mă supăr. 

—Tu trebuie să înţelegi că Anastasia te-a îndemnat pe tine să mă 
ajuţi, ca eu să încetez să o mai cicălesc pe ea. Insă tu nu o să mă poţi ajuta 
nici pe mine, nici pe cei care-şi încropesc acolo gospodăriile. Nu eşti înzestrat 
cu harurile mamei, cât despre agrotehnică, nu ai nicio cunoştinţă. Nu ştii ce e 
aia amenajare peisagistică, nu-i aşa? 

— Amenajare peisagistică? Cred că e o muncă prin care omul se 
pregăteşte să-şi înfrumuseţeze spaţiul înconjurător. 

— Cam aşa ceva. Doar că pentru a-l înfrumuseţa, oameni înzestrați 
studiază prin şcoli câte cinci ani de-a rândul, uneori chiar şi mai mult, fac 
schimb de informaţii, desenează tot felul de schiţe. Ai văzut vreun aşezământ 
amenajat aşa? i 

— Odată am mers cu mama într-un sat şi am văzut. Imprejurul 
caselor, pe terenuri, oamenii... 

—Tu ai văzut nişte simple curţi, fără nicio amenajare specială. 

— Da, tăticule, nişte curţi, însă atunci mi-am imaginat cum mi-aş 
dorit eu să-mi aranjez gospodăria. Am meditat şi mi-am imaginat adesea. 

—Doar imaginaţia nu ajunge. Sunt necesare cunoştinţe vaste şi 
concrete - cunoştinţe pe care tu nu le deţii. De aici rezultă că nici nu ai pe ce 
bază să gândeşti. Cât despre mine, mă tot gândesc deja de mai mulţi ani. Şi 
nu numai; am cerut sfaturi de la specialişti, însă totul în van. Doar cu 
gândurile noastre, situaţia solului nu o vom rezolva. Stau şi mă gândesc 
tousig că ai AMEA să ne ajuti. 


Anasta - Vladimir Megre 


4 RAM un plan. Va trebui să mă susții s-o conving pe Anastasia: 
să se ocupe de problema asta. Dacă insistăm în doi, va ceda. 
—Dar mama a luat deja o hotărâre. Decizia ei e ajutorul 
pentru noi! Eu nu-i pot cere mamei să-şi schimbe decizia. 
— la te uită la el! Nu-şi permite să ceară! — am ră- bufnit eu. 
—Va să zică, atunci când mama îţi spune „aju- tă-mă”, tu o 
asculţi fără să crâcneşti, dar când îţi cere tatăl tău ceva, imediat, chiar 
fără să gândeşti, „nu pot face as- ta”. Ce educaţie! Nici un respect faţă 
de cei mai în vârstă! 


Fată de tatăl tău! 
/ 
—Eu te respect mult, tata, a răspuns calm Volodea. 


—Îţi îndeplinesc cerința şi te ajut. 

— Ah, deja e mai bine! Acum hai să ne plimbăm pân' se 
înserează, apoi mergem la Anastasia cu feţe îngri- jorate. Ea nu o să 
reziste şi o să ne ajute. 

—Tata, când am spus că te voi ajuta, eu aveam în vedere că 
vom rezolva împreună - noi doi - problema legată de ameliorarea 


solului. Facem macheta şi amena- jăm gospodăria. 

— Aşa! Deci, vom rezolva noi doi?! Dar tu ai mă- car idee?... 
Vino cu mine, las’ că înţelegi!... 

în aceeaşi clipă ne-am îndreptat înspre râu. 

Am schiţat pe nisip planul hectarului din apro- pierea pădurii. 
Cu beţigaşe şi crenguţe de copaci înfipte în nisip, Volodea a 
reprezentat pădurea cu care se înveci- nează proprietatea pe latura 
opusă drumului. Planul gos- podăriei l-am schiţat doar pentru ca 
Volodea să se con- vingă pe viu de inutilitatea încercărilor lui. Apoi, 
într-un mod oarecum misterios, am fost antrenat de-a binelea în 
căutarea tuturor variantelor posibile. 
Ne-am concentrat împreună, preţ de două zile, 


Lică 


Anasta - Vladimir Megre 


7 asupra unei posibile modalităţii prin care să facem ca pe 
solul nefertil să poată fi cultivate legume de toate soiurile. 
Am făcut mintal mai multe proiecţii, însă soluţia nu se ivea. Nu se ivea, 
deoarece unul dintre criterii era acela de a soluţiona totul cu resurse 
minime. De nu ar fi fost acest impediment, de am fi avut mai mulţi 
bani, am fi optat pentru varianta de a căra sol fertil cu il «H! flz*-urile. 
Doar că pentru asta ar fi fost necesare cel puţin vreo 50 de cuve de 
Kamaz de pământ. Costul unui singur transport se ridică la 
şaptesprezece mii de ruble. Prin urmare, ar fi fost nevoie de opt sute 
cincizeci de mii de ruble**. 

Pentru majoritatea din cele trei sute de familii din aşezământ, 
această sumă ar fi reprezentat o problemă serioasă. Mai mult de atât, 
apa ce stagna deasupra, în apropiere, primăvara ar fi putut spăla şi 
căra în aval stra- tul de sol fertil. 

Pentru a simplifica problema de îmbunătăţire a stratului fertil, 
fără soluţie în aparenţă, eu, împreună cu 
Volodea, am decis să facem acest proiect de amenajare a teritoriului şi 
ne-am concentrat să dispunem diferitele construcţii astfel încât să se 
potrivească atât între ele cât şi cu teritoriul. 

l-am explicat lui Volodea: 

—La început va trebui să ridicăm toaleta şi baia, apoi anexele 
gospodăreşti, casa, garajul, pivniţa şi sera. Totul trebuie aranjat astfel 


încât să fie şi frumos, şi comod. 
* Kamaz (rus. KAA/L43 - Komckuo a8mcn. To5iul>umi saffod) - camion fabricat în uzina de automobile 
Kairta; (numele munţilor de lângă oraşul Perm’ şi al râului - latină Ciuhnaii - afluent major al 
Volgăi) (n.t.) 

**opl sitfc cincizeci dc mii de ruble - cca. 19.000 € (n.t.) 


Saan LO oiid 
i pi fi s 


Macheta casei am făcut-o din nisip şi am aşe- zat-o în centru 
gospodăriei. Baia şi toaleta le-am poziţionat lângă casă, anexele 
gospodăreşti în partea din dos a casei. Şi sera tot din nisip am făcut-o. 


r) 


Deasupra grămăjoarei mai lungi, am aşezat un bastonaş alb care, 
chipurile, să ţină loc de sticlă sau polietilenă. 

Insă sera asta nu se potrivea niciunde. Am pus-o ba la dreapta, 
ba la stânga casei, dar nimic. Oricum am fi aşezat-o nu se încadra în 
ambient. Ba chiar şi acest aşa-zis ambient, în ansamblu, nu-mi plăcea nici 
mie şi, din câte se părea, nici lui Volodea. 

A privit meditativ la proiect şi a spus: 

— Am comis o eroare. 

— Ba chiar mai multe, am adăugat eu, parcă-s mai multe aici. 

— Eu cred, totuşi, că e una singură. Trebuia să existe o abordare 
nouă, un principiu bine definit, o oarecare interdependenţă sau mai ştiu 
eu ce, care să ne fi soluţionat problema imediat. 

— Ce abordare? Eu am predispus totul aşa cum face majoritatea 
oamenilor din ţară. Această structură există de secole, nu există alta. Nu 
ar fi putut oamenii, secole de-a rândul, să greşească, neştiind acest 
principiu care, după toate probabilitățile, nici nu există. 

—Există, eu simt. 

Volodea a tăcut un timp, apoi a adăugat: —Sau, poate, va exista. 
Ne vom gândi, tăticule, şi îl vom găsi. 

—Unde să-l găsim, dacă nici tu, nici eu nu suntem în stare să 
intrăm în contact cu acea bază de date universală? 

— Îl vom căuta înăuntru, în noi înşine. 

—Mda, poate că tu îl vei găsi, eu, însă, acuşi 

Anasta - Vladimir Megre 
NI Mpăşesc pe şaizeci de ani şi probabil nu o să mai apuc. 
—Vom reuşi, tăticule, neapărat vom reuşi! Eu mă voi strădui, îl 
voi găsi, impreună îl vom găsi! 


Competiţia magilor 


Pe la miezul celei de-a doua zi, împreună cu fiul am analizat 
următoarea variantă: 

Ce-ar fi dacă nu ne-am mai chinui cu solul fertil, nu am mai scoate 
apa de primăvară de pe teren, ba dimpotrivă, am stăvili fluxul şi am cultiva 
plantele hidrofile? Varianta e un pic sărăcăcioasă, grădina nu e prea 
diversificată... 

Tocmai în acele momente se apropie şi Anastasia cu fetita de mână. 

/ 

Micuța Nastenca, gândind că eu cu Volodea ne jucăm, se apropie 
repejor de noi şi se uită cu multă atenţie la machetă. Noi săpasem deja un 
şănţuleţ care reprezenta iazul. Pe malul acestuia se ridica o moviliţă de nisip 
(trebuia să reprezinte argilă) care compunea, de fapt, stratul superficial al 
terenului. 

Eu, ca să nu stau cu mâinile în mâini, am început să îngroş cu un băț 
hotarele hectarului de pământ, adâncind conturul, apoi am aruncat beţişorul 
şi am rămas, pur şi simplu, uitându-mă la macheta de nisip. 

Nastenca s-a apropiat de machetă în patru labe, s-a aşezat pe 


marginea acesteia, şi-a scărpinat meditativă năsucul şi dintr-odată... Mânuţa 
ei puhavă a început să greble nisipul adunându-l într-o moviliţă. A făcut asta 
i PIE a : 


i W 


PISA 


biii. 


Anasta - Vladimir Megre 


f încet, dar cu convingere. Când fetița a ajuns la jumătateaiâ şi 
unei laturi a hectarului Volodea s-a apucat şi el să facă pe partea lui 
aceeaşi moviliţă alungită. La rândul meu, fără să stau prea mult pe 
gânduri, m-am apucat să strâng nisipul de pe margine cu ambele 
mâini. 

Ca rezultat a ieşit un hectar împrejmuit pe toate patru laturile 
cu un terasament de pământ. Priveam cu toţii în linişte la opera 
realizată. Fiecare, probabil, ca şi mine, încerca să realizeze ce ar fi 
putut însemna asta. 

—Eu am înţeles! — s-a auzit din spatele meu, vocea 
Anastasiei. 

—Fantastic! Aţi avut o idee inedită! Acum... Acum o să încerc 
să înţeleg, să pătrund intenţia voastră mai în detaliu. Gata, am înţeles! 
Voi aveţi de gând să realizaţi un terasament de sol fertil, înalt de 
aproape jumătate de metru, pe perimetrul hectarului folosind pentru 
asta atât pământ fertil cât şi nisip. Tare! Aţi îngroşat stratul fertil. 

Pe tot perimetrul lotului aţi proiectat să ridicaţi doi pereţi de 
argilă la o distanţă de patru metri unu de celălalt. Prin săparea iazului 
va rezulta multă argilă. O puteţi folosi la ridicarea pereţilor. In acest 
fel, terasamen- tul vostru se va afla în interiorul tranşeului de argilă. 
Acolo, în acest tranşeu veţi arunca crengi şi frunze putrede din pădure 
şi veţi presăra peste ele pământ. Prin asta veţi obţine un tranşeu de 
compost, lung patru sute de metri în care pământul înălţat va fi 
deasupra nivelului restului terenului. Aceşti pereţi de argilă nu vor 
permite stratului de sol fertil să se spele în timpul ploilor de primăvară. 
Pământul ridicat, primăvara se va încălzi mai repede, ceea ce va 
permite însămânţarea anticipată a multor culturi cu cel puţin două 
săptămâni. Va să zică, voi aţi înţeles corect că a face compostul 
săpând gropi în pământ 


'mjunde, la suprafaţă, apa stagnează mult timp, e mai puţin *: raţional, 
deoarece aceasta se va umple cu apă de ploaie care nu se poate scurge 
prin pereţii de argilă, iar dacă acolo veţi planta pomi, rădăcinile acestora 
vor putrezi. 

Pe acest terasament, deja din primul an poate fi cultivat 
porumbul, floarea-soarelui, iar pe marginile ridicate, flori. Spre toamnă, 
chiar din primul an, hectarul de teren nu va fi împrejmuit numai de un 
simplu terasament, ci de un terasament pe care va creşte un gard verde 
de doi metri. Vara târziu îl veţi reface, veţi aduce din nou pământ, iar în 
primăvara următoare, acest terasament va deveni şi mai fertil. Când 
terenul se va aşeza, pe el se vor putea planta pomi fructiferi, legume şi 


ee 


flori. Pereţii de argilă, cu timpul se lasă din cauza umidității, dar argila 
bătătorită ţine stratul fertil, iar rădăcinile plantelor nu-i vor permite să se 
împrăştie. 

Aceste ronduri de jumătate de metru din lut, ridicate alături de 
iaz, ce sunt? Ah, nu-mi spuneţi, am înţeles! în ele aduceţi pământ fertil 
din pădure şi plantați pomi fructiferi, iar împrejurul lor, legume şi flori. 

îmi place cum aţi gândit! E original şi simplu. Aţi decis ca în 
anumite locuri să înălţaţi cu jumătate de metru stratul de sol fertil. În 
această movilă, rădăcinilor le va fi cald şi comod. Mai departe, copacii, 
crescând, îşi vor face singuri treaba. În fiecare primăvară, copacii se 
scutură de frunze, care, apoi, putrezesc, îngroşând stratul fertil. 

Fantastic! Voi aţi apăsat efectiv un butonaş şi aţi pus în mişcare 
un organism biologic de sine stătător. 

Am înţeles că Anastasia îşi prezenta soluţia de ea găsită, lăsând 
să se înţeleagă cum că am fi găsit-o noi, iar ea doar o ghiceşte. Această 
situaţie nu m-a făcut să mă simt deloc prost. M-am bucurat chiar de 
soluţia găsită de 


nsv' 


$r «a. E simplă, frumoasă şi nu cere resurse multe. 

însă Volodea nu se bucura deloc, ci, fără să ridice capul, privea 
neîntrerupt la macheta aşezării. Mi s-a strâns inima când mi-am imaginat 
ce ar fi putut fi în sufletul lui în acele momente. Se simţea încurcat fată de 
tt mine, deoarece ţinuse să-mi arate soluţia lui. Şi nici faţă de sine nu se 
simţea tocmai bine, deoarece nu reuşise să 
e facă ce-i ceruse Anastasia. 

în această zi jumătate de colaborare la proiect, m-am apropiat 
foarte mult de fiul meu. Nu m-am supărat deloc pe el pentru 
încăpăţânarea lui. L-am urmărit cum s-a căznit să îmbunătăţească stratul 
fertil de sol, anali- 

/ / 

zând toate variantele posibile şi acum mi-era milă de el. Încetasem s-o 
mai ascult pe Anastasia. Nu-i posibil să-ţi înjoseşti într-atât copilul! Pe 
lângă faptul că eu, cu o zi înainte, încercasem să-i dovedesc că nu are 
şanse de a găsi o soluţie, acum mai vine şi Anastasia cu criticile ei să 
priveze de valoare munca noastră. Nu ar fi trebuit să se comporte aşa! 
Sau... Pentru câteva clipe am avut sentimentul că Anastasia îl zădăra 
premeditat pe fiul nostru, punându-l să se concentreze şi să-şi accelereze 
gândirea. 

—Acele pătrate din centrul proiectului vostru ce sunt? — a 
întrebat Anastasia. 

—E casa, am răspuns eu. 

—Eu şi Volodea am găsit de cuviinţă să poziţionăm casa tocmai 
în centrul aşezării. Împrejur vom ridica anexele gospodăreşti. De la poartă 
către casă vom aşterne un drumeag pe marginea căruia vor creşte flori. 

Mă aşteptam ca Anastasia să-mi laude găselniţa, de asta am şi 
spus „eu şi Volodea”, cu toate că ideea de a plasa casa în centrul aşezării 
era exclusiv a mea. Aş fi vrut să-mi susţin oarecum fiul, însă îmi ieşise 
totul pe dos. 


Anasta - Vladimir Megre 


. Fi a a Zi 
—Şi unde e intrarea în casa voastră? - a întrebat N 


ea. 

—Pe partea pe care vine drumeagul, se înţelege. 

Vii, intri direct, pe platforma din faţa intrării parchezi maşina, apoi te 
ridici pe veranda sub cerul liber. Acolo va fi aşezată o masă. Pe 
verandă se serveşte ceaiul cu priete- nii şi se contemplă florile. 

—Şi drumul de acces, a adăugat Anastasia cu o oarecare 
asprime în voce. 

—Şi drumul, am răspuns eu, de va fi acoperit cu pavele 
frumoase. 

—Şi după casă ce e? 

—După casă e livada şi grădina. 

— Înseamnă că livada o veţi avea în spatele casei? Pe 
verandă serviţi ceaiul cu prietenii, admiraţi florile, în timp ce toate 
celelalte, care sunt după casă, vor fi lipsite de atenţia voastră. 
Vladimir, ar trebui să ştii că toate animalele, toate plantele, au nevoie 
de atenţia omului. Fără aceasta, ele nu-şi pot îndeplini menirea pe 
deplin. 

Plantele îi pot oferi omului energiile necesare lui doar dacă 
ştiu, în primul rând, care sunt aceste energii. Şi cum să afle toate 
astea, de vreme ce tu limitezi contactul cu ele? Vladimir, tu cunoşti 
importanţa contactului cu lumea vegetală? 

—Da, o cunosc, am răspuns eu încercând să-mi ascund 
mâhnirea de la faptul că, din câte se părea, casa nu fusese poziționată 
tocmai inspirat. Jumătate de hectar, împreună cu livada, într-adevăr, 
se aflau în partea din dosul casei. 

— Altceva ce nu înţeleg, a continuat ea, este de ce nu aţi 
aruncat această movilă de pe malul iazului. Ingreunează totul. 

La auzul acestor cuvinte, Volodea nu se mai abţi- ti nu. Se ridică, 
se înclină ca şi mai 'nainte în faţa Anastasiei, apoi spuse: 

— Dă-mi voie să-ţi explic, mama. 

—Explică-mi, fiule. Te rog. 

Cei doi - fiu şi mamă - stăteau faţă în faţă... Acuşi, acuşi, intră în 
competiţie. Competiţia inteligenţei şi a capacităţilor omului. 

O, Doamne, cât e de frumoasă Anastasia! Cât e de misterioasă 
şi neobişnuită cu capacităţile şi inteligenţa ei, această femeie de care mă 
apropiasem deja atât de... O viaţă, ba două, nu mi-ar ajunge să o merit! 
lar fiul, şi el, cu trăsăturile feţei uşor asemănătoare mamei, e un copil 
frumos şi bine făcut! Doar un pic nechibzuit, poate, şi cam prea încrezător 
în sine. De ce vrea să intre în competiţie? Şi mai ales în prezenţa mea! 
Recunoscuse de bună voie că nu are capacităţile Anastasiei. Cu siguranţă 
este mândru şi cutezător, însă şi un pic nechibzuit. Cu toate astea, mă 
durea sufletul pentru el şi aş fi dorit ca Volodea 
— Fiul meu - printr-un miracol, să învingă competiţia care tocmai 


începuse. 

—Mama, asta nu e doar o movilă, continuă el. 

— Atunci ce e? — întrebă zâmbind cu o oarecare rigiditate în 
voce, Anastasia. 

— Cum să-ţi spun?... 

Rostind încet şi apăsat cuvintele, cu intenţia să scoată ceva din 
movila asta, Volodea răspunse: 

—Ebaia. 

La auzul neaşteptatei şi aberantei afirmaţii a fiului am trepidat, 
totuşi, în mod cu totul inexplicabil, i-am susţinut teoria: 
— Da, asta e o baie obişnuită, modernă, o con- 


JA SEN 


Anasta - Vladimir Megre 
NE 3 
Y-strucţie foarte utilă. Fără baie, unde te speli, unde faci: 


saună? 

M-am străduit să trag de timp ca Volodea să iasă din situaţie, 
să găsească ceva. Mai degrabă ar fi spus că movila era bună iarna să 
se dea cu schiurile şi gata! Nechibzuit! 

—In baie se mai poate şi dormi, până ce se ridică casa, am 
continuat eu cu logica mea. Insă inspiraţia mi s-a terminat şi am tăcut. 

—Foarte ciudat. Nu există nicio asemănare între acest deluşor 
de argilă şi baia. Şi nici intrarea nu o văd, remarcă Anastasia. 

laca, am gândit eu, fiul a făcut-o de oaie cu baia lui. A pierdut. 
S-a terminat competiţia magilor. 

Cu toate astea, Volodea continuă: 

—Asta e doar o machetă, mama. Movilita care ar trebui să fie 
din argilă, e din nisip, iar nisipul se năruie, aşa că intrarea nu se vede. 

Ca şi până atunci, Volodea vorbea calm, vizibil gândindu-se 
intens la ceva. Ca la un semn, chipul i se lumină, continuă să 
vorbească, însă acum şi mai hotărât şi mai apăsat: —Când va fi reală - 
din argilă adică - uite aici, pe marginea iazului, vom realiza intrarea în 
această încăpere ovală cu cupolă. Diametrul încăperii ovale va fi de 
doi sau trei metri. Înălţimea de doi metri şi treizeci de centimetri. 
Grosimea pereţilor poate atinge un metru. În pereţi vor fi predispuse 
nişte canale de evacuare a fumului şi aerului fierbinte, toate vor 
converge într-un canal mai mare care, ulterior, poate fi închis cu un 
dop. 

Pe marginea încăperii ovale vor fi dispuse pietre, iar în centru 
va arde focul. 

Pereţii acestei încăperi se vor înfierbânta din in- 

'-terior. La acest foc, se poate încălzi de pe latura iazului Ji înăuntru poate 
intra un om. Corpul său se va încălzi din toate părţile, de sus şi de jos. 
Argila va emana o căldură binefăcătoare şi prielnică corpului uman. 

—Aşa este! E o căldură foarte prielnică, remarcă 
Anastasia deja meditativă, mai ales dacă înăuntru va fi aşezat un recipient 
cu un macerat de plante medicinale. 


Informaţia despre o astfel de baie nu există în Univers, deci voi nu aveaţi de 
unde să o primiţi. Inseamnă că voi aţi adăugat această informaţie în Univers, 
iar acum voi sunteti... 

/ 

Mă uitam la această moviliţă de pământ de pe machetă şi-mi 
imaginam baia, împrejurul ei straturi cu flori, trandafiri şi malul iazului. De 
la această privelişte, pe corp mi se revărsă o plăcută căldură. Am înţeles 
intuitiv că Volodea concepuse ceva ce, până atunci, nu existase. Mă 
bucuram. Simţeam cum fericirea îmi învăluie şi corpul, şi Sufletul. 

Am continuat să mă gândesc la proiect în ansamblu şi la cât de 
minunată era Anastasia, la trup şi la minte. Se înţelege de la sine că şi ea 
a luat parte la acest proiect şi, probabil - mai mult ca a celorlalţi - 
participarea ei a ajutat la soluţionarea chestiunii cu îmbunătăţirea 
stratului fertil de sol, acolo unde înainte părea fără speranţe. Ca să vezi! 
Să ridici deasupra terenului o movilă de compost şi s-o transformi într-o 
grădină vie! Deci a fost de acord să ne ajute, încălcându-şi prin asta 
principiile. Ne-a ajutat oarecum pe ascuns. Mă apropiai de ea şi-i şoptii: 

—Toate astea le-ai gândit tu. Ai găsit soluţia, îţi mulţumesc, 
Anastasia. 

/ Li 
— Noi toţi împreună am găsit-o, Vladimir, şopti, 
—la rândul ei, Anastasia. 
—Şi, cu siguranţă, în mare partea este meritul celor trei sute de familii 
despre care ai vorbit tu. 

— Dar acei oameni nu erau aici în timp ce noi ne gândeam. 

—Aici e posibil să nu fi fost, însă erau acolo, pe hectarele lor, 
unde, ca şi noi, se gândeau cum să facă mai bine. Imaginează-ţi, Vladimir, 
ce ar fi fost ca ei să nu fi existat deloc. Ai fi reuşit să declanşezi tu această 
agitaţie cu toată familia? Te-ai fi deranjat, te-ai fi concentrat aşa tare să 
găseşti o soluţie? Dacă ei nu ar fi existat, probabil tu, nici pe departe, nu 
te-ai fi gândit la asta. Este posibil ca aceste trei sute de familii să fie 
participanţii esenţiali la proiect. 

—Da, sunt de acord, noi toţi, împreună l-am creat şi pentru acest 
„impreună”, îţi mulţumesc ţie, Anastasia, apoi am adăugat: —Şi pentru 
veşnicia mie dăruită îţi mulţumesc. Am fost în locul în care ţii sticla aceea 
goală. 

Anastasia îşi cobori uşor privirea şi adăugă: 

—Şi beţişorul... 

— Şi beţişorul, am confirmat eu şi am râs. 

Râse copios şi cu veselie şi ea. Chiar şi micuța Nastenca începuse 
să ţopăie împrejurul machetei, agitând mânuţele şi râzând. Doar Volodea, 
absent de la toate, ca şi-nainte concentrat şi meditativ, privea la machetă. 

Am simţit milă pentru fiul meu. Cu toate că avuse ideea cu 
neobişnuita baie, sigur încă se mai considera nedemn de a respecta vorba 
mamei. 

Şi în faţa mea, acum, cu siguranţă, se simţea prost, deoarece nu 
mă ascultase şi se hazardase să arate că putem rezolva şi fără Anastasia. 
A depus eforturi, însă... Aş fi vrut să-l susţin, să-l înveselesc cumva, însă 
cum? Nu ştiam. 


Volodea privea concentrat la machetă, probabil cu intenţia să mai 
găsească câte ceva, însă fără să înţeleagă că esenţialul era deja făcut. 

Seara târziu, înainte de a merge la culcare, am întrebat-o pe 
Anastasia: 

— Copiii unde dorm? 

— Pe unde vor ei, răspunse Anastasia. Nastenca câteodată doarme 
cu mine. De ce mă întrebi? 

—Aşa, din pură curiozitate. Aş fi vrut să mai sporovăiesc una, alta 
cu Volodea. 

—Cheamă-l, atunci. 

— Cum să-l chem? Să-l strig, sau?... 

— Cheamă-l1 şi gata, te va auzi. 

L-am chemat şi, după un timp, l-am văzut venind spre mine. Ca şi 
înainte, era din cale-afară de concentrat. Când fiul meu se apropie de mine, 
l-am întrebat: 

—Volodea, tu când ai decis ca movila aceea să fie baia? Mie de ce 
nu mi-ai spus? 

— Ideea mi-a venit în minte tocmai în clipa în care mama a început 
să critice proiectul şi movila de argilă de pe machetă. Am decis să o numesc 
baie, deoarece tu, tăticule, înainte îmi spuseseşi: „Mai înainte de toate, pe 
aşezare e nevoie de baie şi toaletă”. Pentru toaletă, movi- lita e un pic cam 
mare, aşa că am stabilit să facem baia acolo. 

— Dar după aceea tu ai vorbit despre structura ei şi despre utilitate. 
Tu, toate astea le-ai gândit aşa din zbor sau şi tu poţi folosi informaţia din 
Univers, ca mama ta? 

—Exact ca mama, nu pot, tăticule, dar în asta e ceva pozitiv. Eu 
încerc să gândesc singur ceea ce nu pot primi ca informaţie şi uneori îmi 
reuşeşte. 

—Şi ce bine îţi reuşeşte! Tu eşti un inventator!? Nu îmi iese din 
cap invenţia ta. Chiar voi face un model când mă întorc acasă. Cumpăr un 
urcior de lut, îi fac o gătiră la bază, gâtul i-1 închid cu ceva găurit pe unde 
sa trec un furtun şi dau foc la o lumânare înăuntru. Las să ardă o oră, 
două, ca să văd cum se încălzeşte. Doar că pereţii urciorului sunt subţiri, 
modelul nu va fi prea robust. 

—Tu, tăticule, acoperă urciorul de lut şi modelul va fi mai real. 

— Exact, o să-l acopăr. Tu, Volodea, scuză-mă... Cum să spun...? 
Am fost un pic necumpătat când am spus că nu vei reuşi nimic. Nu fi 
supărat pe mine. 

— Eu nu mă supăr niciodată pe tine, tăticule, răspunse el liniştit. 

—Nici pe mama să nu te superi. Cred că ai înţeles că ea doar s-a 
prefăcut că acest terasament de pământ de pe perimetrul hectarului de 
teren l-am născocit noi, de fapt ea ne-a sugerat ideea nouă şi Nastencăi. 

—Da, tăticule, am înţeles. 

—Dar asta nu contează - cine a născocit - important este că 
problema cu pământul acum e rezolvată. E tare Anastasia, nu-i aşa, 
Volodea? 

—Mama ne-a incitat la competiţie, tăticule. 

—La competiţie? Ne-a incitat? Ceva am simţit eu, când voi doi 


stăteaţi faţă în faţă. E un fel de joc acesta, Volodea? Pentru dezvoltarea 
minţii, nu? 

—Se poate spune joc, dar mai exact e competiţie. 

— Totuşi este inechitabilă această competiţie. 

Anastasia deţine informaţii de natură universală, noi nu. 
11’ 
Cum să intri în competiție? 

Volodea ascultă argumentările mele şi cu încre- 
e dere vorbi liniştit: 

— Eu am acceptat sfidarea. 

— Ai făcut rău. O să pierzi. Sută la sută vei pierde! Şi apoi o să te 
amărăşti, cum ai făcut şi azi. Te-am observat în timp ce vorbea Anastasia de 
terasamentul de pământ, de casa din centrul proiectului şi de împrejurimi. 
Erai mâhnit, cu capul lăsat. Acum o să te amărăşti şi mai tare. 

—Eu nu pot pierde, tăticule. Eşecul meu o va întrista pe mama. 

— Aşadar, ar fi bine să se dea bătută oarecum ca să nu te facă să 
suferi ulterior. 

— Mama nu poate să se dea bătută. 

— Ah, Volodea, Volodea, mi se pare mie sau eşti un pic cam 
necumpătat? Nu contează. Ce-a fost, a fost, mergi şi dormi, Volodea. Merg şi 
eu la culcare şi o să mă gândesc cum să aranjăm cât mai bine casa pe 
hectar. 

—Da, tăticule, trebuie să te odihneşti bine. Somn binecuvântat tie, 
tăticule. 

Ne-am despărţit, însă pe mine nu m-a prins somnul imediat. Şi i-am 
spus Anastasiei: 

—Nu mă aştepta, Anastasia, mergi şi te culcă. Trebuie să mă mai 
gândesc la una, la alta. 

în noaptea albă a Siberiei, am ieşit la uşa adăpostului subteran şi 
mă gândeam cum să-l ajut pe Volodea. Uneori o priveam pe Anastasia care 
dormea. Dormea pe o parte, colăcită, cu o mână sub creştet, zâmbind într-un 
mod ciudat prin somn. 

Zâmbeşte dulce, frumoasa, ca un copilaş. La ce-a trebuit să ne 
critice aşa aprig planurile? A găsit că nu am poziţionat bine casa pe 
machetă! Jumătate de hectar e în dosul casei, a spus. Într-adevăr, aşa este. 
Ar fi treou să 


w 
ii 


Anasta - Vladimir Megre 


JN îmi amintesc cum sunt poziționate casele de prin revistele: £ N 

de design. Volodea, bineînțeles, nu ştie să aranjeze con- strucţiile, nu 
are cunoştinţe. Trebuie să-l ajut eu, altfel se încrede prea mult în 
propriile forţe. Îmi doream atât de mult să-l ajut, încât simţeam că nu 
o să adorm până ce nu voi găsi ceva concret. Văzusem cu toptanul 
case de pro- vincie cu tot felul de acareturi, amplasate pe terenuri 
verzi. Deci trebuie să găsesc soluţia optimă. Doar că până acum nu 
am găsit nimic. Majoritatea caselor pe care-am avut ocazia să le văd, 
au ferestrele ce dau spre stradă. 


Trecuse demult de miezul nopţii, însă eu încă mă mai 
preumblam prin faţa bârlogului subteran, anali- zând diversele 
variante cu casa şi construcţiile anexe. 

—/ 

Ca prin minune îmi veni o idee! Dintr-odată m-am iluminat! 
Găselniţa mi-a plăcut pe loc. Ah, las” că mâine îi răspund eu ei! Mâine! 
Am început să mă gândesc cum o să-i explic Anastasiei chestiunea cu 
dosul casei. Voi începe cam aşa, calm: „Tu, Anastasia, ieri ai pomenit 
ceva despre poziţia casei, despre ceea ce e în dosul ei.” „Da, aşa am 
spus: jumătate din gospodărie e în dosul casei”, va spune ea. „Nue 
adevărat, Anastasia, nu e deloc aşa. Deoarece tu nu ai remarcat 
ridicătură de pe machetă. Veranda-terasă este de jur împrejurul casei. 
Când va fi cald, vom sta cu prietenii la umbră, pe partea opusă intrării. 
Stăm, contemplăm livada, straturile, astfel nu va mai fi dosul casei, 
ascuns. Veranda-terasă va împrejmui toată casa.” „Ah, da. Aşa e, nu 
m-am gândit”, va spune ea. Mulţumit de idee, m-am aşezat încet 
lângă frumuseţea de pădureancă, ca să nu-i tulbur somnul. Noaptea 
am avut un vis ciudat legat de baie. Se făcea că intram acolo şi 
închideam uşa după mine. lar baia se desprindea de pământ şi se 
ridica î în cer, accelerând din ce în ce mai mult... 


i apa fai AA 


“Pasărea de foc 


M-am trezit pe la unsprezece. Am dormit aşa de mult, probabil, 
de la cele două zile de concentrare. Doar ce-am deschis ochii şi vroiam 
deja să vorbesc imediat cu fiul meu despre baie. Trebuia să-i spun că nu e 
doar o simplă baie, ci o structură multifuncţională. Poate face de şemineu 
în aer liber, unde să stai cu familia şi cu prietenii. Puteai usca rufele, 
ciupercile şi multe altele. Puteai coace pâine şi găti tot felul de bucate 
gustoase. Totodată, în ea puteai să te lecuieşti, încălzindu-se cu căldura ei 
neobişnuită. Prins de aceste gânduri, m-am apropiat de locul de pe malul 
lacului unde se afla macheta. Cum m-am înfăţişat din tufişuri, am văzut 
acest tablou: 

Alături de machetă şedea lupoaica obosită cu labele murdare de 
lut. La vreo doi metri mai încolo, într-o groapă nu prea mare, ursoaica 
frământa argila. Volodea, stând în genunchi pe malul lacului, netezea 
ceva cu palmele, lipea o construcţie din lut... O construcţie...? Nu! Limba 
mi se încurcă în gură ca să pot numi baie ceea ce vedeam. Mi-a pierit 
până şi teama de fiare şi m-am apropiat. 

Partea centrală a ceea ce construise Volodea semăna cu capul şi 
corpul unei păsări neobişnuite. La baza trunchiului se vedea o 
deschizătură - intrarea în încăpere. 


VA 
'De pe partea centrală a construcţiei - mica pasăre de lut -v se desprindeau 
aripile care cuprindeau spaţiul. Sub aripi şedeau două persoane, semănau 
cu mine şi Anastasia. La mijloc se juca o fetiţă. Ziua era înnourată, soarele 
ba strălucea, ba se ascundea după nori. Jocul de umbre dădea impresia că 


pasărea ar fi vie şi şi-ar putea lua zborul numai ce oamenii ar fi intrat 
înăuntru. 

—E ca un făcut, de azi dimineaţă mă tot gândesc la baia asta a 
voastră, se auzi vocea Anastasiei care se apropia cu Nastenca dinspre lac. 

—Are ceva ciudat, trebuie să ghicim ce. Eu chiar am... 

Anastasia amuţi, fără să-şi termine fraza. Tocmai dăduse cu ochii 
de opera fiului. Se apropie împreună cu fetiţa, se aşeză lângă machetă, o 
strânse la piept şi, un timp, s-a uitat în tăcere la statueta frumoasă şi 
neobişnuită. Apoi vorbi, de parcă ar fi meditat cu voce tare: 

—Pământ, foc, apă, eter, emanaţie, om şi tot restul - toate acestea 
într-o singură pasăre! Şi atât de ciudată... O pasăre asemănătoare vulturului 
care i-a dus pe sus pe copii... 

—E o structură multifuncţională, i-am spus eu Anastasiei cu 
bucurie şi emoție, în ea nu te poţi numai încălzi cu prietenii, ci poţi coace şi 
pâine, poţi să găteşti, să usuci ciuperci şi multe altele. 

—Da, se poate, dar nu cu prietenii. Numai cu rudele apropiate, 
adesea singur. 

—De ce? 

—Acest dispozitiv va funcţiona, probabil, mult mai efectiv decât 
dolmenul. lnăuntru se poate medita. 

în timp ce noi discutam, Nastenca se apropie de machetă şi cu 
degetuţul, insistentă, se căznea să facă o gaură în peretele păsării. 

— Uite, Anastasia, fiica noastră, Nastenca vrea să/ strice macheta. 

— Cred că vrea să ne arate că în cupolă neapărat trebuie făcute 
deschizături, geamuri orientate în toate cele patru părţi ale luminii. In 
acest fel, ziua va fi lumină, iar noaptea se vor vedea stelele. 

—lar în centru am decis să fac o fereastră, adăugă Volodea. 

Nastenca, parcă înțelegând că am priceput cu toţii ce vrea, încetă 
să mai scociorască lutul cu degetuţul şi, încetişor, de ca şi cum ar fi 
meditat la ale ei, porni spre pădure. 

— Anasta! — am spus eu pe nepusă masă. 

Nastenca se întoarse şi mă privi cu atenţie. Vân- tişorul îi răscolea o 
şuviţă de păr şi îi descoperea alunita asemănătoare unei steluțe, de pe 
frunte. Fetiţa zâmbi şi îşi continuă drumul, al cărui ţel îl cunoştea doar ea. 

Anastasia privea în tăcere la construcţia fiului şi încerca să 
înţeleagă ceva. Niciodată nu o mai văzusem aşa concentrată. Vorbi în cele 
din urmă, de ca şi cum ar fi meditat cu voce tare: 

—Cinci cercuri de lumină se vor roti în funcţie de mişcarea 
soarelui şi a lunii. Pe pereţii şi pe podeaua structurii ovale sau rotunde. E 
foarte important. Îl vor lumina pe om. 

—Spune-mi, Anastasia, omul din interiorul acestei încăperi îşi va 
putea îndrepta sănătatea ca într-o oarecare altă baie? 

—va fi mult mai eficientă decât oricare altă baie sau decât toate, 
luate la un loc. Argila încălzită va emana o căldură foarte prielnică omului, 
sângele va circula mai repede prin vine, organele interne se vor încălzi şi 
se vor 


Anasta - Vladimir Megre 


“curăța. y 
— Ce boli anume pot fi tratate în acest dispozitiv? 

— Efectul asupra organismului omului, aici, va fi foarte 
binefăcător, prin urmare, acesta va lupta mai uşor împotriva oricărei 
maladii, dar mai poate şi să-şi concentreze toate forțele şi pe un organ 
concret. 

— Rinichii, de exemplu, cum pot fi tratați, cum să ne 
concentrăm forțele pe ei? 

— Într-o vană de lemn puneţi nisip curat, poziţi- onaţi-o în 
centru încăperii ovale, iar când nisipul se înfierbântă, băgaţi-vă în 
vană. Doar capul să vă rămână afară. Inainte de asta să mâncaţi mult 
pepene. Nisipul declanşează transpiraţia, care va fi eliminată prin porii 
pielii. 

— Asta se întâmplă şi într-o baie normală, de ce să stai în 
nisip? 

—Vladimir, într-o baie normală transpiraţia de pe părţile 
superioare ale spinării, de pe piept, unde se duce? 

— Cum, unde? Se prelinge în jos. 

— Intocmai, se scurge în jos, trecând peste alţi pori, 
îngreunându-le funcţia de transpiraţie. Nisipul uscat şi fierbinte 
absoarbe foarte bine umiditatea, astfel sudoarea va merge direct în 
nisip şi nu se va prelinge peste tot corpul omului. Foarte bine, de 
asemenea, este ca în baia de nisip să se bea fierturi din plante 
medicinale. 

—Dar ficatul cum se poate cura? 

— Inseamnă că şi ficatul te supără, Vladimir? 

— Cam pe toţi îi supără. 

—O însănătoşire eficientă a ficatului, în acest dispozitiv, se 
poate obţine la trei noaptea. 
234 za Li, e Ea, 


safe 


—De ce anume la trei noaptea? 5 

— La ora asta, pe ficat îl vor ajuta toate celelalte organe interne să 
se curețe de mizeriile acumulate. lar dacă pui şi mâna în locul în care se 
află ficatul şi te gândeşti la el cu recunoştinţă, şi-i spui „îţi mulţumesc”, 
atunci începe să se îndrepte singur. 

— Cum adică, să se îndrepte singur? Ce, e viu ficatul? 

— Clar lucru că e viu, ca toate organele din corp. 

— Cum se face că în acest dispozitiv se poate medita bine? Tu ai 
spus că e posibil, ba chiar mai intens decât în dolmene. 

— Oamenii care intrau în dolmene, meditau în eternitate. Doreau 
să transmită informaţia urmaşilor. lar dolmenul îi ajuta în asta. Acest 
dispozitiv inedit este şi mai eficient decât dolmenul. Poate ajuta la 
transmiterea informaţiilor, dar mai poate, în anumite condiţii, şi să capteze 


24 e A ie- 


+19 


informaţii din Univers, să i le treacă omului. Informaţii care se află în 


adâncul ierburilor. 
/ 


Anastasia tăcu dintr-odată, se uită la Volodea şi îl întrebă: 

—Tu vrei să întregeşti proiectul aşezării cu încă ceva, Volodea? 

— Da, mama, dar mai întâi aş vrea să rămân singur să pot medita. 

— Bine, nu te vom deranja. 

Anastasia o apucă de mânuţă pe Nastenca şi se pregătea să plece, 
când Volodea o rugă: 

— Nastenca poate să rămână. 

Nastenca, auzind cerința frăţiorului, se dezlipi rapid de Anastasia şi 
merse la el. 

Eu cu Anastasia am plecat. 


Anasta - Vladimir Megre 


AR 


N u j udeca în Va n în dimineața ce a urmat, eu 


cu Anastasia am de- / ’ 
cis să mergem în poiana bunicului ei. Mai demult îi cerusem să mă 
ducă să văd acest loc - poiana lui - şi să vorbesc cu el. Ca să ajungem 
la poiana bunicului, Anastasia a spus că sunt necesare nu mai puţin de 
trei ore. Prin urmare, călătoria ar fi putut lua o zi întreagă, doar că 
nouă ne-a luat două. 

Am continuat să discutăm despre aşezare şi în timp ce 
mergeam prin taiga spre poiana bunicului. 

—Ştii, Anastasia, mulţi constructori consideră că nu e bine să 
tragă curent electric pe aceste proprietăţi şi, îndeobşte, să nu aducă 
nici un fel de tehnologii. Alţii da. 

—Tu cum consideri, Vladimir? 

— Cred că la început, fără toate aceste tehnologii şi fără 
constructori profesionişti, e imposibil. 

—E posibil să ai dreptate, Vladimir, fie ca toate aceste 
tehnologii dobândite de-a lungul veacurilor acum să lucreze în slujba 
binelui. Are loc, astfel, uniunea polurilor opuse. Dar cred că necesar va 
fi să proiectaţi viaţa în aşa fel încât, pe viitor, gradual, să vă descurcati 
fără toate acestea. 

Am urmat-o în tăcere pe Anastasia. Păşind peste trunchiuri 


mă gândeam la ale mele şi, poate, din acest motiv, am rămas un pic în 
urma ei. Am pierdut-o din vedere. Dar doar la câţiva paşi, i-am auzit din 
nou vocea Anastasiei. 

—Probabil ai obosit, Vladimir, ne putem aşeza să ne odihnim. 


— Hai, am răspuns eu. 

—Nu e tocmai uşor drumul acesta. Doar de o oră mergem şi 
parcă am fi parcurs deja zece kilometri. 

Ne-am aşezat pe trunchiul unui copac. Anastasia mi-a întins un 
pumn de coacăze, culese din mers. În tăcere am mâncat gustoasele 
fructe de taiga şi am continuat să mă gândesc la situaţia mea neplăcută. 
Apoi m-am decis să-i vorbesc Anastasiei despre asta. 

—S-a întâmplat aşa, Anastasia, că de mai mulţi ani mă tot 
gândesc la situaţia mea neplăcută. Într-una din cărţi, eu am scris despre 
apariţia Creştinismului în Ruşi', am evocat fapte istorice, date de prin 
muzee. lar informaţia mea a rezultat negativă. A semănat cu o ocupare a 
Rusiei. Îndeobşte şi evenimentele le-am expus corect, şi deducţiile, cu 
toate astea sufletul meu nu se simte bine, deja de mai mulţi ani. 

— Ce-ţi provoacă neplăcerea, Vladimir? Faptul că tot felul de 
slujitori ai Bisericii se dezic cu negativitate de tine? 

—Nu, cu toate astea m-am obişnuit, altele nu-mi dau pace. 

— Care altele, Vladimir? 

— Când am scris negativ despre creştinarea Ruşi'-ei, pare-se nu 
m-am adresat nepoliticos cuiva în particular, ci tuturor deodată. Abia 
ulterior am înţeles că 


Anasta - Vladimir Megre 


fi > -nu trebuia să procedez aşa în niciun caz. 

—Şi de unde ai înţeles asta, Vladimir? 

— În sătucul Kuznici”, la bunici, am petrecut cei mai frumoşi 
ani ai copilăriei mele. Îmi amintesc bine multe detalii din această 
viaţă. Mi-amintesc că în micuța bojdeucă ucraineană, deasupra unei 
măsuţe de colţ erau atârnate icoane creştine. Bunica le împodobea cu 
ştergăre- le brodate şi aprindea candele. 

Şi îmi mai amintesc că mama, chiar şi cu picioarele bolnave, 
mergea la biserică. Adesea îmi vine în minte părintele meu spiritual, 
măreţul stareţ al Lavrei Troiţa Serghiev, părintele Teodorit. Biblia ce 
mi-a făcut-o cadou o mai am încă. 

Din asta reiese că eu, tratând Creştinismul cu negativitate, 
am făcut asta şi cu bunica şi bunicul, şi cu părintele meu duhovnicesc, 
părintele Teodorit. Şi, probabil, şi faţă de multă altă lume bună. Când 
am realizat asta, cu prima ocazie, fiind invitat la canalul de stat, 
Moscova 1, m-am scuzat faţă de Biserică. Dar asta nu m-a uşurat cu 
mult. Tu ce crezi că ar mai trebui să fac pentru a-mi răscumpăra 
greşeala faţă de cei dragi? Şi poate şi faţă de mine însumi. 

— Cred că ar trebui să realizezi până la capăt şi să rechemi o 
imagine pozitivă, care s-o acopere pe cea negativă. 

— Desigur, uşor de spus, să conştientizez. Mă căznesc să fac 
asta de mai mulţi ani, doar că nu prea-mi reuşeşte. Spune-mi, tu cum 
vezi religiile, ai vreo preferinţă, negi sau accepţi vreuna în mod 
particular? 


— Nu înţeleg, Vladimir, ce vrei să spui cu a nega, însă voi 
încerca să-ţi arăt arborele tău genealogic. la un bastonaş, acela să fie 


Anasta - Vladimir Megre 


E care-l simţi negativ. 3 
În spațiu şi-a făcut apariția un lanț lung de per- 
soane care se ţineau de mână. La gâtul unui grup dintre aceste 
persoane atârnau cruciuliţe şi tot felul de iconiţe. 

— Vezi, Vladimir, acestea sunt rudele tale de religie ortodoxă. 
Ceilalţi, cu turbane pe capete, musulmanii, fac parte tot din arborele 
tău genealogic. Şi iată şi un grup consistent de oameni care astăzi 
sunt numiţi păgâni. Mai departe se ţin de mână înaintaşii tăi din 
perioada Vedică, în spatele lor, cu trăsăturile foarte şterse, sunt 
reprezentanţii primei rase. Despre ei putem spune că sunt oamenii 
primei civilizaţii terestre. Nu sunt bine definiţi, deoarece, despre ei nu 
există informaţia în Univers, dar şi printre ei se numără rude de ale 
tale. 

Primul om din acest lanţ genealogic a fost plămădit de 
Dumnezeu, acum se ţine de mână cu El. In toţi cei de la el încolo, 
există câte-o particulă a lui Dumnezeu, într-o zi se va întâmpla ceva şi 
unul dintre urmaşii neamului tău îi va cunoaşte şi-i va simţi pe toţi 
ceilalţi. Şi se va ţine şi el de mână cu Dumnezeu. E posibil să fii tocmai 
tu acela sau să fie strănepoţii tăi. Astfel ia naştere un cerc. Acest cerc 
este Alfa, este Omega şi Alfa din nou... 

Acum gândeşte-te şi spune, pe care din grupurile de oameni 
ai vrea tu să-l îndepărtezi de lanţ? 

— Să mă gândesc pe care... Aşteaptă, aşteaptă, Anastasia, 
dar dacă eu îndepărtez cel puţin un grup de oameni, lanţul se va rupe. 

—Se înţelege că se va rupe. 

— lar dacă se rupe, omul care-l întrerupe nu va mai putea în 
veci să-L mai înţeleagă pe Dumnezeu, să-L ia de mână şi să închidă 
cercul. 

— Nu va mai putea. Şi eu cred la fel. 


Ei, 


Anasta - Vladimir Megre 


jE — Şi atunci ce înseamnă asta? Că oamenii trebuie; 
să accepte toate religiile? 
— Ce religie să adopte, e alegerea fiecărui om în parte, dar, gândesc eu, nu 
se poate nega nimic din cele petrecute pe drumul omului. Probabil, tot ceea 
ce a fost în trecut, a fost necesar pentru a atinge conştiinţa de azi. Ceea ce tu 


consideri bun, negreşit va trebui acceptat. Ceea ce, însă, tu consideri negativ, 
trebuie cunoscut, pentru ca pe viitor să nu se mai repete. Dar nu negat. 

—Şi dacă se întâmplă să nu cunoşti, neapărat se va repeta, şi 
anume sub aceeaşi formă? 

— Da, se va repeta. Soseşte un proroc care, chipurile, aduce 
noutatea. Cei ce au uitat, îl vor asculta cu entuziasm, ignorând că prin 
asta creează din nou negativul. 

— Însă mi se pare imposibil să se cunoască tot ceea ce s-a 
întâmplat cu omenirea din momentul creaţiei. Azi, chiar cele mai 
recente evenimente istorice, cercetătorii istorici le răstălmăcesc în 
favoarea puterii. 

— În tine, Vladimir, şi în fiecare om în parte, care trăieşte pe 
Pământ, sălăşluieşte o particulă care deţine toată informaţia despre 
neam, din clipa creaţiei până în ziua de azi. 

—Înţeleg. Această informaţie se păstrează la nivel genetic în 
fiecare om, dar cum să învăţăm să o folosim? lată chestiunea! 

—Nu negaţi, nu respingeţi nicio fărâmiţă din particula 
voastră. 

— Nimeni nu cred că-şi va nega propria particulă. 
—Atunci când tu respingi o informaţie despre trecut, ajunsă 
la tine dinafară, tu de fapt negi particula ce 


ară 


Anasta - Vladimir Megre 


feste în tine. É NI 

—Dar dacă informaţia nu e adevărată? 

—Particula cu informaţia falsă e tot în tine. Este păstrată 
pentru ca tu să înţelegi minciuna. 

— Anastasia, tu ai povestit şi i-ai înfăţişat pe acei călugări 
îmbrăcaţi în negru, ce au ucis familia de vedruşi care nu accepta să-şi 
vândă credinţa şi modul de trai. Eu am scris într-o carte despre asta. 
Imaginea vedruşilor a strălucit foarte puternic, aşa spun mulţi. Şi eu 
mi-o amin- tesc adesea. În mod special scena în care artistul vedrus 
rănit stătea întins sub un brad strângând la piept statueta femeii 
iubite, sculptată în lemn. El o iubise toată viaţa, însă ea se măritase cu 
altul. El a continuat s-o iubească, ascunzându-şi iubirea. Dar când îşi 
sculpta statuetele sale, toate semănau cu ea. 

El, bătrânul stareţ, s-a aruncat în luptă împotriva unui 
detaşament de potrivnici, pentru a-i îndepărta de familia iubitei sale, 
apoi a fost rănit. Eu am scris aceste cuvinte: „Pe iarbă stă întins un 
vedrus, nu se căina, din piept îi curgea un pârâiaş de sânge. Nu ştia să 
plângă bradul...” Ţi-aminteşti? 

—Da, Vladimir, mi-amintesc această emoţionan- tă scenă. 

— Atunci cum să nu-i resping eu sau alţii, după această 
scenă, pe monahii în negru? 


7Îts-a căznit să-i ajute, astfel a devenit tot mai puternică cu N 


—Spune-mi, Vladimir, tu ce simţi despre tine? 
Cine eşti tu? Vedrusul cel rănit sau monahii în negru? 

— Eu? Cine sunt eu? înseamnă că de asta mi-ai arătat... Ca 
să definesc... Ce legătură am eu cu astea? 

—Acolo, în trecut, în acea scenă, erau înaintaşii tăi. Cine erau 
ei? Tu ce gândeşti, Vladimir? 
— N-am idee. Aş fi vrut să fi fost vedruşi. Desi- 


2 


Leg iC aia 


?gur, erau vedruşi! Deoarece monahii în negru au venit în * 
Rusi’ dintr-o altă ţara. Spune-mi, Anastasia, am înţeles bine? Spune-mi! 

—Vladimir, nu te agita. Analizează cu calm informaţia. Înaintaşii 
tăi erau într-adevăr vedruşi. Dar şi monahii cei ameninţători erau tot 
strămoşii tăi. 

Cu toţii se trag din Unu, ceea ce înseamnă că sunt fraţi cu toţii. 
Uitând asta, popoarele se bat între ele, ucigându-se ca „duşmane”. Şi a 
fost aşa, poate, nu în van. Odată cu începutul noului mileniu, pe Pământ 
s-a aşternut o altă conştiinţă existenţială, o nouă era s-a instaurat. Era 
minunatei transfigurări a Pământului! 

—Deja a sosit? A sosit?... Oarecum şi eu simt de parcă se 
întâmplă ceva în lume, mai ales când văd cum fac oamenii sate întregi 
prin locuri părăsite din Vetre de Familie. Ei sunt prevestitorii noii ere? 

— Conştiinţa şi simţămintele lor prevestesc noutatea pentru 
umanitate. 

—Dar pe cealaltă parte, la televizor priveşti buletinul de ştiri şi... 
în primele rânduri se vorbeşte despre ce conducător a mai întâlnit ce 
conducător, cât costă petrolul, despre criza economică vorbesc de ani de 
zile, însă nimic consistent nu propun. 

— La televizor, Vladimir, tu vezi evenimente dintr-o viaţă 
anterioară. Universul trăieşte deja în alte dimensiuni. Aminteşte-ţi 
trecutul în mod obiectiv. Cu tine ia doar puterea rugăciunii străbunilor. 

— Ce să înţeleg? Ce înseamnă „puterea rugăciunii”? Cum e? 

— Din generaţie în generaţie, înaintaşii tăi au privit zilnic la 
icoana ortodoxă, s-au închinat la ea, s-au gândit şi i-au prezentat 


doleanţele lor. Ea i-a ascultat şi 


Anasta - Vladimir Megre 


fiecare zi ce trecea. Şi te va ajuta şi pe tine, deja te-a ajutat. 

Mai citeşte cu atenţie şi Coranul pe care ţi l-a dăruit mai- marele 
muftiu al musulmanilor. Şi Biblia de la părintele 

Teodorit. Şi aminteşte-ţi cu evlavie ziua în care ai vorbit în fata 
oamenilor în măreţul Sobor al lui lisus Mântuitorul. Şi 


ziua în care stăteai la masa din frumoasa moschee, Lala 


Tulpan*. Alături de tine - la egal cu tine - stătea un sluji- tor ortodox. 
Acolo ai vorbit de aşezăminte. Ecologiştii au luat cuvântul. Tu-ţi 
aminteşti acea zi? 

— Da, îmi amintesc. Întâlnirea o organizase muf- tiul superior. 
Veniseră oameni de diferite religii şi cu toţii i-au fost recunoscători 
muftiului. Însă eu mi-amintesc şi altceva. Articolele de bârfă din presă. 
Mi-aduc aminte că la televizor, pe canalul Moscova 1, au încercat să 
râdă de mine. 

— Poate că era nevoie de clevetire la adresa ta? 

—Necesară? De ce? Ce tot spui, Anastasia? 

— Ai păşit în palat, în templu. Erai un erou? Da! 

Doar că nu ai rezistat alămurilor, fanfarei. Şi-atunci cum să te salvezi 
de la mândrie? 

—Nu eram nici orgolios, nici mândru. Doar obosit. 

— Înseamnă că de la oboseală, Vladimir, pe neaşteptate, 
luând cuvântul în sala arhiplină cu cititori, în capitala Bielorusiei, ai 
început să excomunici public un episcop. De la oboseală, oare? 

—Nu am făcut-o serios. Mi-a fost adus la cunoştinţă, înainte 


de a lua cuvântul, că el... 
*Lala Tulpan (se pronunţă Lea/ea) (rus. /lfoin-Tioabimn) - moschee-medresă, centru cultural-educaţional 
islamic, ridicată în centrul oraşului Ufa din Federaţia Rusă (capitala Republicii Başkiria) (n.t.) 


cai 


RI II 


Anasta - Vladimir Megre 


— Şi sala te-a aplaudat. Energia gândului colec-3 
tiv s-a ridicat în slăvi. 
— Şi acum ce e cu episcopul? 
— Nu mă interesează de el acum, Vladimir, ci de tine. Doreai să 
înţelegi, să simţi, să-ţi clarifici ideile despre religii? 
—Da. 
— Asta va trebui să o faci singur, eu voi vorbi despre 
evenimentele viitoare, poate că informaţiile dezvăluite te vor ajuta. 
Se va întâmpla curând ca preşedinţii a peste o sută cincizeci 
de ţări să se întrunească. Vor avea de soluţionat, împreună cu oamenii 
de ştiinţă, o problemă. Cum să fie reduse emanaţiile de gaze nocive 
rezultate din activităţile oamenilor în atmosferă. Gaze care ameninţă 
planeta cu catastrofa! însă cei o sută cincizeci de preşedinţi de pe 
Pământ nu reuşesc să găsească o soluţie, se vor divide părerile*. Şi 
gazul produs de activităţile umane, va continua să ucidă Pământul. Ce 
spui, Vladimir, despre această situatie? 
t 


— Ce e de spus aici? Nu e prima oară când se adună şefii de 
guverne pentru a soluţiona problema ecologică, însă în van. 
Majoritatea oamenilor nici nu mai dă vreo atentie acestor întruniri. 

r 


— De ce? 
*între 7 şi 18 decembrie 2009, in Copenhaga a avut loc suiniitit-ul şefilor de stat pe tema ecologică, menit sâ 


reducă emanaţiile de gaze de soră în atmosferă. La dezbaterile summ/f-ului au luat parte reprezentanţii a 
192 de ţâri. (n.a.) 
îi 2% 


Annasta - Vladimir Megre 


— Deoarece nu a răsunat nicio propunere indi- 
viduală concretă din partea vreunui stat. Şi, atâta timp, cât nu există 
în ordinea de zi propuneri individuale concrete, la ce bun aceste 
întâlniri? Doar să-i facă pe oameni să râdă? 

—După tine, care ar fi aceste propuneri individuale concrete? 

— Aceste propuneri vor apărea atunci când majoritatea 
oamenilor de pe Pământ îşi vor schimba priorităţile existenţiale. Se va 
naşte dorinţa de a îmbunătăţi ambientul ae viaţa „de a nu mai lucra în 
fabrici toxice pentru bani, pentru mâncare. Aceste fabrici nocive nu 
pot fi închise de nici un conducător, deoarece se va agrava criza 
locurilor de muncă, se vor declanşa revolte, iar conducerea va fi sub 
presiune. 

— Aşadar, capii de state nu sunt în măsură să preîntâmpine 
catastrofa globală? Poate că. O altă conducere, aceea duhovnicească, 
va reuşi. Se adună toţi patriarhii, tuturor religiilor, îşi dau cuvântul unii 
celorlalţi de a determina enoriaşii să-şi îmbunătăţească mijloacele de 
trai terestre... 

— Da! întocmai! Ei ar fi putut soluţiona mult mai eficient 
această chestiune, influențând totodată poporul şi puterea. 

— Aşadar, Vladimir, ce zici acum? Sunt importante, necesare 
religiile? 

—Reiese că sunt şi importante, şi necesare. Şi ar n 
extraordinar daca şi-ar uni forţele şi le-ar îndrepta înspre 
îmbunătăţirea condiţiilor de trai material şi spiritual. Dar şi aici e 
N. /oie d coneretitudine. Proiectul iciii, Anastasia, este, fără discuţie, 
concret şi oamenii îl acceptă cu sufletele şi cu inimile. Doar că. Există 
o condiţie care 


SS fi 


Anasta - Vladimir Megre 


Ipune la îndoială perspectiva proiectului. N 


— Care e această condiție? 
/ 

— Modul de trai al familiilor pe Vatra Familiei, descris de tine 
este, indubitabil, net superior celui adoptat de oamenii contemporani, 
de la oraşe şi de la sate. Chiar şi acum, în pofida lipsei oricărui suport 
guvernamental, numărul acestor familii creşte constant cu fiecare an 
care trece. După toate probabilitățile, va veni vremea în care marea 
majoritate a populației Pământului îşi va dori să trăiască în propria 


Vatră de Familie. Atunci, nu vor mai ajunge hectarele de pământ 
pentru fiecare doritor. Deja de pe acum se vociferează că ar fi 
necesară nimicirea unei părţi a populaţiei planetei, pe motiv că nu 
ajung resursele naturale şi spaţiul pentru toţi. Potrivit acestor zvonuri, 
pe Pământ ar trebui să rămână a^el miliaiu de aur şi alte două-trei 
miliarde care să-l slujească. Astăzi, populaţia de pe Pământ atinge 
cifra de şase miliarde şi deja se ridică chestiunea limitării natalității, : 
um ar 1 de ex: mplu în China, unde, pe o suprafaţă de 9,6 milioane de 
km?, trăiesc un miliard, trei sute de milioane de suflete. 

Dacă modelul de viaţă prezentat de tine va fi adoptat pe 
scară largă, atunci va creşte longevitatea. Este evident şi de 
netăgăduit faptul i, omul care îşi duce zilele pe Vatra sa de Familie, în 
lipsa obiceiurilor nocive, şi m i am în vedere alcoolul, ţigile şi. Le, 
în prezenţa unei alimentaţii de calitate, a aerului curat şi vindecător, 
longevitatea va creşte, în medie, de două ori. 

Familiile care trăiesc pe Vetrele de Familie, vor dori să aibă 
copii, şi e ştiut că dorinţa este mult mai mare decât a celor care 
trăiesc în oraşele moderne. Implicit, nu peste mult timp, noile familii 

nu vor mai putea obţine hectarul de pământ pentru a-şi ridica Vatra 
Familiei. 


Eu înţeleg că ieşire din această situaţie trebuie să > existe. Nu ar 
fi putut Dumnezeu, gândindu-se la frumos, să creeze o astfel de situaţie 
fără ieşire, care să întărâte oamenii la războaie pentru spaţiul vital. 
Bunicul tău afirmă că explorarea cosmosului prin metodele contemporane 
este absurdă şi lipsită de perspectivă şi că există o altă metodă, care se 
numeşte psiho-teleportare. Dar, oricât m-aş fi concentrat şi m-aş fi gândit, 
nu am reuşit să o înţeleg în detaliu. Nu se crede în existenţa ei, iar ştiinţa 
nici nu pomeneşte. 

—Ştiu şi eu de existenţa acestei metode de psi- ho-teleportare 
prin care se poate explora spaţiul cosmic şi alte planete, însă nimeni din 
neamul meu nu cunoaşte detaliile şi mecanismele acestei metode. Eu sper 
ca oamenii care-şi vor clădi Vetrele de Familie, copiii şi nepoţii lor să 
găsească, să înţeleagă cum, pe baza a ce acţionează această tehnică. Se 
va întâmpla negreşit! 

Dar înţeleg şi neliniştea ta, Vladimir. Dacă omul, deja de pe acum 
nu va vedea măcar o părticică din acest mecanism, va rămâne cu frica 
necunoaşterii destinului propriului neam. Aşa că neapărat va trebui să 
înceapă să cunoască măcar o parte din acesta. 

Eu mă gândesc fără întrerupere la acest mecanism, caut, însă 
până acum am găsit doar dovezi logice ale existenţei în sine. E posibil ca 
aceste deducţii logice să fie necesar să fie aşternute şi să fie cerut 
oamenilor, din domeniul ştiinţei biologice şi programării să gândească 
împreună. Toţi împreună va trebui să dezvăluim această metodă. 

Vladimir, am ajuns, uite casa... Aici e spaţiul bunicului, mă anunţă 
Anastasia. 


Anasta - Vladimir Megre 


Partidul Neamului 


Bunicul Anastasiei se evidenția tot timpul prin originalitatea 
comportamentului său. Chiar de erau chestiuni serioase, el vorbea 
întotdeauna ba cu umor, ba cu tâlc. Şi iată că nici de data asta nu s-a 
dezminţit. Când ne-am apropiat de poiană, l-am văzut pe bunicul 
Anastasiei şezut sub un cedru cu picioarele încrucişate privind cu 
atenţie la un baston înfipt în pământ în faţa sa. Era evident că demult 
simţise că ne apropiam de el, era imposibil să nu simtă prezenţa 
noastră, cu toate astea, nu ne-a dat nicio atenţie. Nici atunci când ne- 
am apropiat de el, nu s-a răsucit către noi şi nici nu ne-a salutat. Am 
aşteptat vreo trei-patru minute, apoi i-am şoptit Anastasiei: 

— Încearcă să-i spui ceva, altminteri stăm aici mult şi bine. 

— Bine, Vladimir. Voi încerca să înţeleg ce face, răspunse tot 
în şoaptă Anastasia. 

în cele din urmă, i s-a adresat bunicului: 

— Demult am sosit, bunicule. 

A urmat ceva ciudat: bunicul Anastasiei, vorbind cu bastonul, 
a spus pe nepusă masă: 

— Datorită unor circumstanţe neprevăzute se anunţă o 
suspendare de cincisprezece minute. 


Anasta - Vladimir Megre 

'-serios ne-a informat: 

— Acum eram în plină adunare cu Partidul Neamului. Mai durează 
încă patruzeci şi cinci de minute, aşa că va trebui să aşteptaţi. 

—Adică, cum? Adunare de partid. Nu văd pe nimeni aici. Şi-apoi 
Partidul Neamului nici nu a fost încă instituit, m-am mirat eu. 

— Mda, de voi încă nu, răspunse bătrânul. 

—Eu, pentru mine, l-am instituit deja. 

— Adică? Cum l-aţi instituit? Şi cine face parte din acest partid? 

—Eu singur fac parte. Uite, tocmai mă pregătesc de congres. 

— Ce congres, de vreme ce sunteţi singur în partid? 

—Deocamdată singur, dar poate că vor mai fi cei care-şi vor institui 
Partidul Neamului. Aşa că vom ţine congres. 

— Cum e posibil? 

—Tu însuti susţineai că ceva trebuie inventat. la- // 
tă că eu am inventat ceva: ca să nu preseze cineva în mod particular cu 
autoritatea sa asupra membrilor populari ai partidului, fiecare să-şi conducă 
singur propriul Partid al Neamului. lar la congres vor fi toţi egali. 

— Care e ordinea do zi la. Eastă a iunare? 


— Darea de seamă a conducerii asupra activităţii de îmbunătăţire a 
ambientului de trai. 


I 
— Cine face darea asta se seamă? 
—Mai mulți. După pauză voi audia Ministrul 
Comunicaţiilor. 

7 

— Dar nu e aici! 

— Pentru tine nu e, pentru mine, da. 
— Şi el ştie că-l ascultați? — am întrebat eu curios. 
—Nu ştie. Şi de ce ar trebui să-şi întrerupă el lucrările? 
— Când şi unde va avea loc congresul vostru? 
— Când vor decide iniţiatorii. 

t 


— Care iniţiatori? 
/ 

— Ceilalţi membri ai Partidului Neamului. 
/ 


îndeobşte ideea instituirii Partidului Neamului, în care toţi membrii să 

fie egali, indiferent de comicitatea formulării bătrânului, merită 

atentie. Metoda tradiţională *;/ 
de rânduire a partidului nu are nicio iegatură aici, nu seamănă nicicum cu 
PCUS. În asta nu se întrevede un sâmbure de raționalitate. Fiecare e liber să 
acţioneze în .; conformitate cu sufletul şi inima, nu la ordin sau funcţie de 
adunarea generală. Astfel, fiecare membru al partidului poate acţiona liber şi 
poate lua orice tel de masuri. După cum mi s-a părut mie, în această situaţie 
ia fiinţă o societate vie care se dezvoltă de la sine, în care fiecare îşi poate 
propune iniţiativa. Despărţindu-mă de bătrân, încercând să rămân în ton cu 
el, i-am spus serios: 

— Curând o să înfiinţez şi eu Partidul meu. 

Ce să mai vorbim?... Fiecare să-şi facă treaba. Ceea ce s-a întâmplat 
mai departe cu bunicul Anastasiei, necesită o carte separată, ceea ce mă şi 
pregătesc să fac în continuare. 


Anasta - Vladimir Megre 


Explorarea planetelor 
virgine 


Pe drumul de întoarcere de la bunicul Anastasiei, am reluat 
discuţiile pe tema posibilităţii existenţei unei metode biologice de 
explorare a altor planete şi galaxii de către fiinţele terestre. l-am 
amintit Anastasiei: 

— Anastasia, tu ai spus că te gândeşti neostoit la o metodă 
biologică de explorare a altor planete şi că o să găseşti o explicaţie 


raţională a existenţei ei. Ai putea vorbi despre această deducție 
raţională? 

— Putem începe acum, împreună, să analizăm situaţia, 
ulterior vei continua singur. 

— Bine, Anastasia, începe tu. 

— Înainte de toate, va trebui să stabilim un fapt imuabil. Tot 
ceea ce a fost creat în lumea tehnologică a existat şi există în tormă 
biologică în manieră perfectă. Eşti de acord cu asta, Vladimir? înţelegi 
cât e de important să acceptăm acest concept? 

— Bineînţeles că da. Asta nu o ştiu numai eu, o ştiu mulţi 
oameni. Inainte, fiecare om reuşea să facă calcule în minte, fiecare 
avea un calculator în cap. Şi aşa mai departe, putem aduce o 
multitudine de exemple. 


ăia DE 

Cel mai mult îmi place exemplul naşterii omu-: lui; este cel mai 
evident şi clar, deoarece şi azi, în lume există două moduri: tehnocrat şi 
biologic. 

Metoda tehnocrată se aplică atunci când într-un institut special, 
învățații recoltează spermatozoizii de la bărbaţi şi ovulele de la femei, le 
amestecă într-o eprubetă pe care o păstrează într-un aparat special care 
menţine temperatura şi umiditatea ideale. Acolo au tot soiul de condiţii şi 
mijloace. Metoda biologică este mult mai simplă şi eficientă: bărbatul şi 
femeia în aşternut... Obţin şi plăcere, şi curând şi un copil. 

— Bun exemplu, Vladimir, doar că, te rog, observă un detaliu 
foarte important: chiar şi atunci când se plămădeşte un copil prin metoda 
artificială, la baza acesteia se află tot materialul biologic. 

—Da, exact, e baza. Fără spermatozoid şi ovul nu se obţine nimic. 

— lar metodei biologice nu-i este necesar nimic din lumea 
tehnologică. 

—Exact, nimic. Poate patul. Cu toate că se poate şi fără pat. Sunt 
total de acord, Anastasia, şi înţeleg că metoda biologică este net 
superioară celei tehnologice. Inventând aşa-zisele aparaturi şi făcând 
cercetări, omul tehnocrat înlocuieşte mecanismul biologic deja existent cu 
unu tehnologic, primitiv. Această situaţie este cu totul anti-raţionala. 

—Şi niciodată, în istoria civilizaţiei umane, nu există cazuri în care 
să fi uitat omul de capacităţile posedate şi să le schimbe cu cele 
tehnocrate. 

Noi nu ne imaginăm azi cum se poate ajunge pe o altă planetă în 
mod natural. Exact la fel nu-şi imaginau oamenii altei civilizaţii naşterea 
copilului printr-o metodă 


77. 


Anasta - Vladimir Megre 


AK .ne-tehnocrată. AR 

Astăzi multe femei nu-şi pot imagina să nască fără ajutor 
extern, fără maternitate şi dispozitive tehno- crate. Dacă ar fi să ne 
dezvoltăm în această direcţie, atunci tot mai mulţi copii se vor naşte 


în prezenţa mame- lor surogat. 


Va lua fiinţă o fermă în care se vor pduna femei 
t 


care să nască pe cale artificială. Toată viaţa vor naşte copii şi-i vor da. 
Vor fi asigurate cu alimente, locuinţe, însă vor face doar de incubator 
pentru embrionul uman, aşa ceva deja s-a pt trecut în istoria unei 
civilizaţii umane. 

în vremea acestei civilizaţii, donarea copiilor se afla la un 
nivel foarte evoluat. Implicit, omul acestei civi- lizaţii nu-şi imagina 
posibilitatea unei metoae de a con- cepe copiii pe cale biologică. Lipsa 
gândului la această metodă le împiedica pe femei să dea naştere 
copiilor pe cale naturală, oricât de des ar fi avut contacte intime cu 
bărbatul. Dacă femeia, totuşi, rămânea gravidă pe cale naturală, 
atunci acest lucru era luat drept patologie, iar embrionul uman era 
ucis sau extras şi incubat artificial. 

— Vladimir, eşti de acord cu afirmaţia că la fie- care nivel 
tehnologic atins de om, acesta era în condiţie de a-şi uita propriile 
capacităţi biologice? 

—Da, sunt de acord. 

Acum spune-mi, este posibil ca omul, printr-o metodă 
tehnocrată, să poată transfera imaginea - de exemplu o fotografie a 
Vetrei Familiei - dintr-un punct hur-aitul ue pe iiăinânt sau din spaţiul 
cosmic; 

— Bineînţeles că poate. Cu ajutorul computerului şi a In 
cornetul Alege o adresă de poşi electronii, ti, scanează imaginea pe 
computerul său, intră pe Internet şi o trimite la adresa stabilită - acolo 
imaginea apare în alt 

computer. Apoi o tipăreşte pe hârtie cu imprimanta. Şi în/m. Cosmos poate 
fi trimisă, dacă se cunoaşte adresa de poştă electronică a navei cosmice. 
Chiar şi pe Lună, iar de pe Lună pe Terra. Aşa ceva deja a fost făcut. 

— Bine, Vladimir, foarte bine. Doar că uiţi un detaliu important, 
tu. Cel mai important! 

— Care? 

—Înainte de a face orice soi de manipulare cu computerul, în 
om a luat naştere gândul de a trimite imaginea. 

—De acord. Nu am vorbit despre gând, deoarece se înţelege de 
la sine. 

—Acum spune-mi, este posibil ca, pe cale tehnocrată, să fie 
trimise dintr-un punct într-altul, nu numai imaginile, ci şi obiectele? 

—Obiectele? Nu cred că e posibil. 

M-am gândit un timp, apoi am adăugat: - Mi-am œ xiintit, Anr. 
Stasia, de o maşinărie care sub aci'unea unui program informatic, taie 
dintr-un copac diverse modele - nişte sculpturi, de exemplu. lar dacă 
acest program este trimis pe o adresă de poştă electronică într-un alt 
computer, de pe un alt continent sau de pe Lună, atunci, acolo, un alt 
computer conectat la aceeaşi maşinări*. Va tăia aceeaşi sculptură. In 
acest fel, vor fi două: una pe care-a realizat-o niputcvul neu, alta pe 
care-o reprod ce cel <.' '-al doilea computer. Astfel, sculptura pe care o 


am eu, va fi copiată pe un alt continent sau pe Lună. 

— Aşadar, reiese că prin metodele moderne, tehnologice, se 
pot transporta sau copia şi realiza obiecte chiar şi pe o altă planetă? 

— Da, este posibil. 

—Dar tu înţelegi ce înseamnă asta, Vladimir? 

— Înseamnă că există o metoda biologică de mutare de pe o planetă 
pe alta, metodă de mii de ori mai eficientă şi mai simplă, care poate fi folosită 
de orice om. Acestei metode biologice nu-i este necesară niciun fel de 
susţinere tehnologică. Rolul esenţial în ea îl joacă gândirea umană. 

— Da, sunt de acord cu tine, e ca şi în cazul naşterii copilului. 
Important este gândul. Însă, bărbatului care intenţionează să facă un copil îi 
trebuie şi o femeie, iar femeii care-şi doreşte un copilaş îi trebuie un bărbat. 
Doar împreună îşi vor materializa gândurile. 

— Da, împreună, cei doi... 

Vladimir, capacitatea de a crea, naşterea unui copil de către femeie 
şi bărbat reprezintă atingerea celui mai înalt nivel. Aşa că omul poate da 
viaţă şi pe altă planetă. Nu e clar încă ce componente sunt necesare în 
scopul materializării acesteia. 

— Exact, Anastasia, lipseşte această grandioasă descoperire. Ar fi 
fost grandioasă, dacă tu sau altcineva aţi fi găsit sau descoperit aceste 
componente biologice. 

— Va trebui să ne gândim. Multe ar fi fost descoperite, percepute, 
dacă ne-am fi putut atinge de cunoştinţele pe care le avea prima civilizaţie 


terestră. 


Oamenii Civilizației 
/ 
Primordiale 


—Eu îmi imaginez, presupun - şi despre asta vorbeşte şi 
logica vieţii - că ei erau înzestrați cu capacităţi mult superioare, chiar 
celor ale lui Dumnezeu. 

— Cine sunt aceşti misterioşi ei? 

—Fiii lui Dumnezeu. Civilizaţia Primordială. 

I 


— Civilizația Primordială? Va să zică, după oamenii Civilizației 
Primordiale au urmat alții? Prin ce se deosebeşte această civilizație de 
următoarele? 

— Prin turnura pe care a avut-o evoluția sa. Omenirea, 
Vladimir, nu dintotdeauna se îndreaptă pe calea tehnocratică, prin 
dimensiunea anti-rațiunii, către catastrofă. Mai întâi a existat Civilizaţia 
Primordială, care a evoluat pe o altă cale - s-o numim biologică. 


Foloseau tot ceea ce le lăsase Dumnezeu chiar de la începuturi. Omul 
acestei Civilizaţii cunoştea creaţiile lui Dumnezeu şi cu ajutorul lor îşi 
îmbunătăţea ambientul de viaţă. Creaţiile Divine sunt desăvârşite, însă 
fiecare nouă generaţie trebuie să fie mai inteligentă decât cea 
precedentă - aşa a programat Dumnezeu! 

_ Şi altfel nu putea fi. Altminteri Dumnezeu nu 


tă 


“s-ar mai fi numit Dumnezeu, iar creaţiile Sale, neavâncu7 
capacitatea de a evolua, ar fi reprezentat sfârşitul creaţiei. 
Omul este începutul măreţei Creaţii. 

Este dificil azi de imaginat cât era de măreaţă şi ce culmi 
atingea Prima Civilizație în evoluţia Sa Divină, cum arăta planeta în 
perioada vieţii materiale a acestei 
Civilizaţii. 

/ 

Bineînțeles că oamenii Civilizației Primordiale, 

ZI” 
la înfăţişare erau diferiţi de cei contemporani. Aveau sta- tura corporală 
ideală, iar sănătatea fizică le permitea să păstreze în ei mult mai multă 
energie, decât îşi poate permite azi, omul modem. Cunoştinţele 
biologice prim- ordiale, primite de la Creator, le permiteau evoluţia. 

Toate cuceririle ştiinţifice şi tehnologice care există azi în 
lumea tehnocrata, ei le deţineau într-o măsu- ră incomensurabil mai 
mare, în formă biologică. 

—Unde sunt dovezile existentei acestei civilizaţii 

II 
şi a cuceririlor ei? 

—Dacă tu, Vladimir, vezi un adult, îţi trebuie ţie, oare, dovezi 
că acest om mai întâi a fost copil, apoi ado- lescent? 

— Nu, nu e nevoie. Omul însuşi e dovada faptu- lui că mai întâi 
a fost copil. 

— În acelaşi fel şi civilizaţia modernă e dovada faptului ca a 
existat o Civili: ţie Prii' ordială. lar aceasta nu putea fi tehnocrată. 

— Fie, nu putea. Însă din surse istorice, din săpă- turile 
arheologice, noi remarcăm că oamenii civilizaţiilor antice, de acum o 
sută de mii de ani, alergau îmbrăcaţi cu piei de animale, cu bâte în 
mână şi vânau sau, cum se mai spune, cu greu îşi făceau rost de hrană. 

— Arheologii au găsit oameni din era post-cata- 

“strofică, din civilizaţia tehnocrată. 

Imaginează-ţi, Vladimir, pe Pământ trăieşte o civilizaţie tehnocrată 
care atinge aşa-zisul apogeu al dezvoltării sale tehnologice. Insă fiecare cale 
tehnologică ucide Pământul, înrăutăţeşte condiţia ecologică, distruge 
biosfera, în instanţă se produce o catastrofă tehnogenică de proporţii planet? 
re. Puterea sau elita, întotdeauna ştiu de iminenţa catastrofei şi se 
pregăteşte să se salveze. Una din civilizaţii, de exemplu, şi-a construit pe o 
orbită terestră un întreg complex tehnologic de mărimea a două oceane. Pe 
acest complex, ei s-au salvat de la schimbările catastrofice de pe Pământ. 
Numai că acest complex tehnologic nu a putut ţine oamenii la infinit, întrucât 


el însuşi era degradabil. Oamenii care s-au salvat de la catastrofa de pe 
Pământ, au supravieţuit acolo aproape şaizeci de ani. Au iăcut copii. Dar a 
sosit şi ziua în care viaţa pe acest complex artificial a devenit imposibilă. 
Oamenii care locuiau acolo au început să moară şi atunci a fost luată decizia 
de a se întoarce pe Pământ, ceea ce au şi făcut. Au aterizat pe Pământ în 
capsule speciale. Pe Pământul pârjolit începuseră să crească din nou plante, 
iar lumea animală îşi reluase viaţa. Nu toţi oamenii au avut norocul să 
nimerească în acea oază. Cei care au aterizat în pustiuri sau pe lava 
incandescentă au pierit. Cei care au reuşit să cadă pe un teren de pământ pe 
care încă se mai păstrase parţial viaţa, s-au bucurat de succesul lor. Acum o 
să-ţi arăt. 

laia-i, şast oameni, ies am capsula incandescentă. Se bucură de 
iarba verde şi de aerul bun de respirat. Uite, doi copilaşi - ^ tetiţa an băieţel 
- se uită cu interes la un tufiş de coacăze şi la gâzele de pe acesta. Un 
bărbat în vârstă, complet chel, se întoarce în capsulă şi ia de aco- 
lo o cutie cu alimente. Pune cutia pe pământ, se uită la, —băieţel şi la 
fetiţă, care stăteau lângă tufişul de coacăze, apoi merge la mania lor, 
undeva mai departe. 

—Ar fi bine dacă te-ai depărta de aici şi ai duce cu tine şi copiii. 
Ne-au rămas alimente pentru aproape o săptămână. Soţul tău a murit, eu 
sunt o rudă de-a voastră îndepărtată, dar nu voi fi în stare să vă protejez 
când se va începe lupta pentru hrană. 

—Dă-ne de mâncare măcar pe o zi. 

— la-ţi singură, dar fă tot posibilul să nu atragi atenţia şi fugi 
repede. 

Femeia s-a apropiat de cutia aşezată pe pământ, s-a aplecat ca 
şi, cum şi-ar fi aranjat un pantof, cu dexteritate a luat din cutie trei tuburi 
cu ceva în ele şi le-a ascuns sub combinezon. Apoi s-a îndreptat iute către 
copii şi, spunându-le că vrea, chipurile, să le arate nişte tufişuri şi mai 
interesante, i-a îndepărtat de aparatul de zbor aterizat. 

Oamenii întorşi pe Pământ deţineau cunoştinţe tehnologice. Erau 
pricepuţi în a folosi computerul şi telefonul satelitar, a conduce maşini şi 
nave spaţiale, însă toate acestea, acum nu le foloseau la nimic, ba chiar le 
erau nocive. Pe Pământ fuseseră distruse toate reţelele de 


/ 
comunicaţie şi majoritatea mecanismelor. Multe dintre ple, rămase ca 
vestigiu al pericolului mortal, erau pe deasupra şi radioactive. 

Mama cu fetiţa şi băieţelul şi-au dus mai departe neamul. Şi din 
nou umanitatea a apucat-o pe calea dezvoltării tehnologice şi a urmat-o 
timp de milenii. Arheologii au scos la iveală aşezăminte ancestrale. 
Mormintele înaintaşilor în care au găsit arme rudimentare de vânătoare, 
au dat de înţeles cercetătorilor că ar fi descoperit 


Anasta - Vladimir Megre 


7 modelul de viață primordial. Însă ei au văzut oamenii de N 
la sfârşitul civilizaţiei lor. Uneori arheologii au descoperit picturi 
rupestre - oameni îmbrăcaţi de scafandru. Oame- nii de ştiinţă au 


avansat ipoteza că oamenii s-ar trage din fiinţe extraterestre, că 
umanitatea în antichitate ar fi pri- mit cunoştinţele de la alieni. Şi încă 
odată au refuzat să vadă că în picturile rupestre, fiinţele scafandru nu 
sunt altceva decât oamenii unui sfârşit de civilizaţie. 

— Unde e acum Civilizaţia Primordială? 

I 
E —A dispărut. A dispărut fără urmă, dintr-un mo- tiv misterios. 
In momentul dispariţiei oamenilor Civilizației 
Primordiale, a fost ştearsă informaţia despre cuceririle lor din baza de 
date universală. Au făcut-o ei înşişi, nu se ştie prin ce metodă. Şi de ce 
au procedat aşa, se poate doar presupune, bănui. 

—Tu ce-ţi imaginezi, Anastasia? 

—Presupun că, simțindu-se săvârşitorii destinu- lui lumilor 
Universului, au recunoscut în ei şi virusul anti-raţiunii, al anti-lumii, şi 
faptul că nu au îndeajuns de multă imunitate faţă de acesta. Şi atunci 
s-au distrus psi- hologic pe sine şi cuceririle lor, lăsând pe Pământ pe 
aceia ca erau mai contagiaţi decât alţii cu acest virus al anti- raţiunii, 
al anti-lumii. Pentru a merge până la capăt şi a cunoaşte dimensiunea 
anti-raţiunii. Acum, noi - urmaşii 
Civilizației Primordiale - vom cunoaşte pe deplin esenţa anti-raţiunii şi, 
cu o clipă înaintea catastrofei planetare, vom echilibra înăuntrul nostru 
Rațiunea şi anti-raţiunea. 

Toate cuceririle Primei Civilizaţii Terestre se vor deschide 
I 


în noi într-o formă nouă şi mult mai completă. 

—Dar dacă aceste cunoştinţe ni se vor dezvălui, cum spui tu, 
înseamnă că undeva, totuşi, există, sunt. 
— Există în fiecare om. 


Brusc, Anastasia şi-a întrerupt relatarea şi a amu-.'71 


tit. 


— Ce s-a întâmplat, Anastasia? De ce taci acum? 

— Cevs s-a întâmplat în spaţiul universal, eu presimt, Vladimir. 
Simt o vibraţie. Tu nu? 

— Nu simt nimic, doar o mică adiere de vânt, parca. 

—Da, vântul, dar e cu întreruperi. 

— Posibil să fie aşa, şi cu asta? S-a întâmplat ceva rău sau ceva 
bun? 

—Nu ştiu, Vladimir. Doar un lucru e clar! Ceea ce s-a întâmplat a 
agitat spaţiul. 

—Unde s-a întâmplat? 

— Cred că pe malul lacului nostru. 

— Şi cum de a reacţionat întregul Univers la ceea ce s-a petrecut? 

—Universul reacţionează de fiecare dată când / 
apare o informaţie neobişnuită şi interesantă. 
—Hai să alergăm iute la lacul nostru, Anastasia. Ne-am pus în mişcare cu 
pas grăbit. In răstimpuri, când taigaua o permitea, încercam să alerg. Ne- 


am oprit sa ne tragem suflul doar o singură dată, apoi ne-am grăbit spre 
lacul nostru. 
Abia pe ultimii metri înainte de lac, mi-am imaginat că i s-ar fi 
întâmplat ceva neplăcut fiului şi i-am cerut Anastasiei să se oprească. 
—Aşteaptă, Anastasia. Ascultă-mă, înţelege! Volodea consideră 
că tu l-ai incitat la competiţie. E adevărat ce presupune el? 
— Da, a răspuns liniştită Anastasia. 
—Nu o să explic acum de ce această idee nu e echitabilă. 
Niciodată! însă, te rog foarte mult, nu mai cri- 


Anasta - Vladimir Megre 
A stica tot ce-a făcut Volodea în cele două zile în care noi am? È 
lipsit. 

Evident, el o fi lucrat de dimineață până seara la machetă. Se 
chinuie. Eu ştiu. L-am văzut în timp ce ne concentram pe proiect. Doar 
că el nu dispune de îndea- juns de multă informaţie. Dacă tu te apuci 
să-i critici munca, el se va amări. Mi-a spus că dacă nu câştigă între- 
cerea, mama se va supăra tare mult. 

îţi imaginezi, el se va chinui doar ca să nu te su- pere pe tine. 

— Dar pe tine, Vladimir? 

— Da, cred că nici pe mine. Dar noi suntem doi adulţi şi ar 
trebui să înţelegem că la proiectul aşezării nu mai e nimic de adăugat. 
Terasamentul dimprejurul proprietăţii e o idee strălucitoare, însă a fost 
deja prezentată, iazul l-am făcut, poziţionarea casei, de asemenea, 
veranda dimprejurul casei nu te mai preocupă. Ce a mai rămas? 
Rondurile cu flori, straturile, toate astea sunt mărunţişuri. Tehnologia 
de construcţie e, şi ea, un detaliu. Inţelege, Anastasia, nu a mai rămas 
spaţiu de altele. Ai făcut deja totul singură, i-ai sugerat fiului totul şi 
nu i-ai mai lăsat nimic de creat. Măcar un pic de laudă, pentru 
eforturile lui... 

—Doar pentru strădanie nu pot. Va fi o laudă înjositoare. 

— Înjositoare? Dar să-l pui pe copil într-o situaţie fară ieşire 
nu e oare înjosire? Nu, nu e înjosire! E oătaie de joc! 

—Vladimir, te rog să mă crezi, nu îmi bat joc de propriul copil. 
În el sălăşluieşte atât particula ta, cât şi a mea. Informaţia şi 
cunoştinţele adunate atât de înaintaşii tai, cât şi ai mei. L-au educat 
tonicul şi străbunicul. Ca- 


O pacităţile fiului nostru încă sunt în stare latentă, dar eu/ sunt încrezătoare 
că se vor revela. Sunt grandioase! 

— Fie cum spui tu - grandioase - dar lasă-mă să- ţi explic: nu a 
mai rămas nimic de adăugat, creativ, pentru a-i incita capacităţile 
creative. Proiectul aşezării e deja realizat. 

—Tu aşa consideri, că e gata? Mie, însă, demult mi se pare că 
nici eu, nici tu şi nici alţi oameni care-şi clădesc aceste Vetre ale Familiilor, 


nu cunoaştem predestinarea lor primordială. Intuitiv, mulţi o percep, de 
asta multă lume e atrasă de ideea de a le clădi. Acest gând e la nivelul 
simţămintelor, doar că nu e destul de limpede şi bine definit. Nu se ştie 
îndeajuns despre viitor şi nemurire. 

Chiar din clipa creaţiei omului şi până acum, în el se află tot ceea 
ce a fost creat iniţial şi ei - Oamenii-zei ai Civilizației Primordiale - se află, 
câteo fărâmiţă, în fiecare om contemporan. Şi e posibil ca ei să simtă şi să 
vadă ceea ce se întâmplă. Atunci când eu, cu exces de nesăbuinţă, l-am 
împins pe fiul în postura aceea ridicolă în faţa ta, această particulă, 
probabil, s-a activat, nu a mai rezistat, ori poate vremea sa a sosit... E 
posibil ca Volodea să perceapă cunoştinţele tăinuite în el. l-a reuşit 
deosebit de frumoasă şi funcţională această invenţie a lui - pasărea de 
foc. 

— Anastasia, tu înţelege că vrei imposibilul. Tu vrei ca fiul nostru 
să-ţi explice şi să facă, însă tu însuţi nu ştii ce aştepţi. Tu doar presimţi 
aceste noi predestinaţii ale Vetrei Familiei, însă Volodea e posibil chiar să 
nu aibă idee de presimţirile tale. 

—Presimţirile mele le are şi fiul nostru, Vladimir. 

Mergeam în spatele Anastasiei şi deveneam tot 


Anasta - Vladimir Megre 


A mai conştient că nici nu va jubila de bucurie în fața fiului? NN 
dar nici nu-l va lăuda în van. Ba mai mult, ar putea să-l critice iar. Eu, 
însă, nu o voi face! Mi-am impus să găsesc cuvintele prin care să-l 
îmbărbătez şi să-l laud pentru strădanii. 

Am rămas un pic în urma ei. Anastasia a ieşit din taiga, s-a 
oprit sub un cedru şi s-a concentrat de departe la ce se petrecea pe 
malul lacului. 

Pe malul nisipos al lacului, împrejmuit de cedrii seculari, 
Volodea ridicase o construcţie ciudată. Era un pătrat simplu sau o altă 
formă dreptunghiulară, care flanca terasamentul de pământ 
îmbrăţişându-l pe două laturi cu pereţi de argilă. La colţuri, pereţii erau 
albi şi ceva mai înalţi decât pe laterale. Pe margine, în interiorul 
pătratului, se vedea iazul, alături de acesta pasărea aceea inedită, iar 
în centrul formei geometrice rectangulare, direct pe nisip, şedea 
Nastenca. Şi-atât. Am înţeles iute că Anastasia nu o să-l laude pe 
Volodea. Nu avea pentru ce. Pasărea o făcuse înainte, iar 
terasamentul de pământ nu-1 concepuse el. Casa cu acareturile, ori nu 
apucase să le ridice, ori nu ştia unde să le plaseze. Pătratul, ce-i drept, 
era un pic straniu. M-am întors către Anastasia şi i-am spus: 

—Volodea nu a apucat să facă mare lucru. Aşa că nici nu ai 
de ce să-l critici. 

însă Anastasia nu mi-a răspuns nimic, nici măcar nu s-a întors 
spre mine. Uitând de toate, se concentra pe pătrat. 

Eu m-am apropiat de pătratul în care muncea fiul meu, însă 
acolo s-a întâmplat ceva inexplicabil. La doar câţiva paşi de macheta 


aşezării m-am oprit nemaifi- ind în putere să merg înainte. Spaţiul 
parcă se transformase. La vedere, totul era ca şi-nainte, însă 
SOnizaL oii 


[i 


mSenzaţii inimâginabil de plăcute, parcă dintotdeauna cu-;' noscute, dintr-o 
altă viaţă anterioară, îmbrăţişau întreg spaţiul şi încălzeau corpul dinăuntru. 
Mi-era teamă să mă mişc, ca să nu dispară... Stăteam şi priveam înmărmurit 
la colţul pătratului de forma unei case albe cu ferestruică şi uşă. 

Am auzit vocea Anastasiei care se apropia şi mi-am revenit în fire. 
Vorbea cu Volodea care, în genunchi, netezea cu mâinile suprafaţa 
exterioară a pereţilor. 

— Pot să te întreb, fiule? 

îmi păru îngrijorată. 

Volodea s-a ridicat, s-a apropiat de Anastasia, i s-a înclinat uşor şi i- 
a răspuns: 

— Mă bucur să te ascult, mama. 

— Ai dat o altă definiţie conceptului de casa? 

—M-am străduit să o caut, mama, şi am înţeles că această casă 
trebuie construită de om atât pentru sine, cât şi pentru hectarul său, doar aşa 
va putea rămâne în contact strâns, ca într-o unitate, cu spaţiul înconjurător. 

—Volodea,  vorbeşte-mi despre macheta ta şi despre 
funcţionalitatea ei. Arată-mi toate detaliile. 

— Bine, mama, o să-ţi spun. 

Volodea a început să explice, iar de la relatarea lui, pe machetă au 
prins viaţă efectiv semnificaţiile condiţiei acestei Vetre de Familie inedită. 

I 


— Aceasta este intrarea în « asa, mama. 
Volodea a indicat o deschizătură în perete. 
—Intrarea nu este dinspre drum, ci dinspre pădure. 
— Vrei să spui că aceasta e intrarea pe Vatra Familiei, a întărit 
Anastasia. 
— Întreaga Vatră a Familiei e o casă, a răspuns 


Anasta - Vladimir Megre 


 .Volodea, din acest motiv, eu am numit-o intrarea în casă. A 
Omul trebuie să se şteargă pe picioare la intrare dacă acestea au pe ele 
mizerie. Şi chiar de nu e murdar, omul trebuie, oricum, să se şteargă mintal. 
Acesta e peretele. 

Volodea a arătat sera de pe perimetrul terenului. 
— Acesta este peretele viu al casei. Plantele ce vor creşte înăuntru vor 
sta la căldură şi vor fi fericite. Peretele e din argilă, e încălzit de soare, 
care penetrează de sus printr-o fereastră sau printr-o peliculă 
transparentă, despre care vorbea tăticu. Peretele de argilă, ziua se va 
încălzi, iar noaptea va emana căldură pentru tot ceea ce creşte 
înăuntru. 

Dincolo de acest perete, sunt camerele şi acest spaţiu în care 


se vor ţine instrumentele şi accesoriile de grădinărit pe care le 
foloseşte omul. lar în această încăpere, mama, - şi Volodea a indicat 
un oval ce se detaşa de perimetrul aşezării - omul poate dormi şi 
mânca în timpul iernii. _ 

Alături e spaţiul pentru depozitat lemnele. In colţurile 
peretelui viu de lângă pădure, îşi vor găsi adăpost tot felul de animale 
domestice: găini, lebede, capre, cai, arici, păuni şi porumbei. Din 
coteţul lor sunt două ieşiri: una spre pădure, cealaltă spre casă. Tata 
spune că adesea trebuie să călătorească, iar de animale nu are cine 
să aibă grijă. El consideră că omul nu ar trebui sâ crească animale 
dacă nu are cum să le acorde atenţia necesară şi să le hrănească la 
timp. Însă eu consider că animalul nu trebuie să depindă de om din 
punct de vedere al mâncării. Asta înjoseşte animalul. Omul trebuie să 
creeze condiţii comode de viaţă animalelor care-i plac, pentru ca 
acestea să se hrănească singure şi să vină la el doar când are nevoie 


E mulţime de animale, însă noi nu le hrănim niciodată, ba 3 
dimpotrivă, cu multă plăcere ne aduc ele de mâncare. 

Presupun că aceleaşi condiţii se pot crea şi pentru anima- lele din Vatra 
Familiei, mai ales dacă aceasta e aproape de pădure. 

— E posibil, a răspuns gânditoare Anastasia, şi a continuat să- 
| interogheze pe fiu: —Volodea, dinspre drum, în colţuri se află două 
căsuțe cu ferestre mici. Ce sunt? 

— Eu am realizat acest proiect pentru tata. Ştiu că cele mai 
fierbinţi amintiri ale lui din copilărie, sunt legate de vremurile în care, 
de mic, trăia împreună cu bunicii într-o bojdeucă de lut, acoperită cu 
paie. Am re- produs pereţii acestei bojdeuci de ţară. Cred că ideal ar fi 
ca pe proprietatea lui tata să mai existe şi alte elemente care să-i 
recheme amintiri frumoase din viaţă. 

M-am întors rapid spre... Am început să privesc la căsuţa aceea 
albă... Am recunoscut-o. Era căsuţa din t / 
copilărie. Aş fi vrut să mă arunc pe fiul meu, să-l strâng în braţe. Din 
nou au apărut acele senzaţii plăcute, m-au învăluit, nelăsându-mă să 
mă mişc din loc. Am reuşit doar să-i spun fiului: 

—Îti mulţumesc, Volodea! Totul seamănă aşa de bine; şi 
fereastra, şi laviţa, şi uşa. 

— Uşa căsuţei copilăriei tale, tăticule, este deschisă. Dacă vrei 
să intri, nimereşti imediat într-un spaţiu închis al aşezării tale, poţi 
merge pe el şi ajungi unde vrei tu. 

Pe lângă astea, tăticule, eu am predispus unele culturi pe 
moşia ta, am format cu ele nişte semne. In seră poţi să cultivi ceea ce- 
ţi place să mănânci primăvara şi vara, totodată, pe lângă fructele şi 


legumele tale preferate, 
ră Pe e a Lan 


a fi air (E ete 


y- 
e /ľ'rar fi bine să faci de-a lungul a vreo unsprezece metri nişte ronduri cu un 


diametru de nouăzeci de centimetri, pe care să aduci tufişuri de fructe de 
pădure, cum ar fi coacăze şi zmeură. Prin preajma acestor ronduri să 
plantezi puieţi de cedru şi tot felul de ierburi, pe care să le aduci din 
taiga, de dorit din inima pădurii şi nu din periferie. 

— Nu le va fi deloc uşor oamenilor să facă asta, Volodea. Eu aş fi 
vrut ca această variantă să fie la îndemâna şi altor oameni care-şi 
clădesc Vatra Familiei. Puţini vor reuşi să aducă plante din taigaua 
siberiană. 

în taiga nu sunt drumuri, deci cu mijloacele de transport nu se 
poate ajunge. Cu spatele ce poţi căra? Ş-apoi de acolo drumul e lung. 
Acest lucru necesită multe resurse băneşti. In consecinţă, plantele aduse 
din Siberia vor costa mult mai mult decât cele cultivate prin pepiniere şi 
care se vând direct acolo sau prin apropiere. Ştii, pe la noi chiar e o 
vorbă: „Peste mare, juncuța costă juma’ de copeică, transportul un altîn.” 
* Pe deasupra mai explică-le şi de ce sâ cari plantele din taigaua 
siberiană, atât timp cât poţi să le aduci din pădurea din apropiere sau să 
le cumperi de pe la pepiniere. 

—Vor fi alte plante acestea, tăticule. Vezi, tu singur spuneai că 
bureții veritabili**, care cresc aici şi care pot fi consumaţi cruzi, şi cei 
care cresc în anumite părţi ale Rusiei, pe care tu le numeşti centrale, se 


deosebesc semnificativ între ei. La fel şi merişorul. 
*la noi se mai spune: costă mai mult transportul decât marfa (n.t.) 
**bureţi veritabil (rus. /puou epyidu) - specie de bureţi din familia Lactarius, la noi frecvent întâlniți sub 


Anasta - Vladimir Megre 


i Nu mai puțin, tăticule, şi coacăzele şi zmeura. ALAN 
scris în cărţile tale că şi cercetătorii vorbesc despre asta, de exemplu 
academicianul Pallas. 

—Spune-mi, Volodea, motivul cel mai important este gustul 
acestora? De aceea trebuie ca pe acele straturi să cultiv plante din 
inima taigalei? 

—Nu doar din acest motiv. Plantele de taiga nu permit 
informaţiei anti-raţionale să penetreze în spaţiul în care trăieşti tu. 
Cultivate pe perimetrul proprietăţii, vor obstacula informaţia să ajungă 
acolo. Culturile locale, pe care tu le denumeşti regionale (locale), 
permit penetrarea informaţiei anti-rationale într-o mai mare măsură. 
Cultu- +, 
rile care nu dau seminţe, nu prezintă un obstacol particu- lar pentru 
această informație. 

— Am auzit de aceste plante. Se numesc OMG*. 

— Important, tăticule, este ca acest perimetru să împiedice 
penetrarea informaţiilor agresive, inutile, atunci când, împreună cu 
acesta, te vei muta într-un alt loc. 

Nu am înţeles ce a vrut să spună Volodea şi am întrebat: 

— În care alt loc? Cum adică, să mă poarte? însă fiul meu nu 

a apucat să mai răspundă. Cu multă înţelepciune, 


ascunzându-şi emoţiile, a vorbit Anastasia: 

—Foarte bine ai gândit, fiule, este deosebit de important ca în 
Vatră să se concentreze emoţiile pozitive. Şi să-ţi ştergi picioarele la 
intrare, ca să nu le aduci pe cele negative. 


*OMG - organism modificat genetic (nit.) 


X PRI PESE 


Sângele fierbinte al 
înaintaşilor 


Anastasia m-a luat de mână. Am simtit căldura 
r 


mâinii ei delicate. Şi am mai simţit cum se fremăta, m-am uitat la fața ei. 
Privea spre centru machetei aşezării. Nimic deosebit. Posibil să o fi interesat 
bastoanele albe, aşezate în centru? 

L-a întrebat din nou pe copil: 

—Spune-mi, fiule, ce reprezintă acel cerc alb poziționat în centrul 
aşezării? 

— Este o mică seră rotundă, i-am explicat în locul copilul. 

—Aşa am picat eu de acord cu Volodea. Bas- tonaşele albe 
reprezintă un oarece material transparent, cum ar fi sticla, policarbonatul sau 
polietilena. Mult timp ne-am căznit să-i găsim un loc serei. Nu se potrivea cu 
nimic. Acum îmi place tare mult cum Volodea a dispus-o pe tot perimetrul 
aşezării. Avem şi seră, şi gard, şi tot felul de camere utile. La fel şi sera aceea 
micuță pe care Volodea a poziţionat-o în centru, îmi place foarte mult, parcă-i 
de acolo. Se îmbină bine cu întregul perimetru. 

—Nu cred că aia din centru e o seră, Vladimir, a vorbit Anastasia ca 
şi-nainte, un pic preocupată şi cu voce 

E PRR ACE SCI 


„atăt 


Anasta - Vladimir Megre 


AS joasă. A 
Volodea a auzit-o şi a spus calm, adresându-mi- 


se mie: 

— Are dreptate mama, bastoanele albe din centru nu 
reprezintă o seră. 

—Atunci ce e? — l-am întrebat eu. 

— În centrul aşezării, tăticule, am dispus cercul apei oglindă. 

— Adică o oglindă?... — am întrebat eu iar. 

—Se poate spune şi aşa. O oglindă cu apă-oglindă, a răspuns 
calm Volodea. 

— E original. În centrul aşezării, pe o mică ridicătură, o 
oglindă rotundă, în care norii să se reflecte, soarele şi luna... lar razele 
de soare din ea se vor reflecta peste toată aşezarea. Nu mai există pe 
nicio proprietate un de- sign aşa frumos, iar eu am văzut câteva. 


Foarte original! 

— Împrejurul oglinzii sunt nişte frunze roşii. Ce reprezintă, 
Volodea? — a vorbit pe neaşteptate Anastasia. 

— Focul care arde. 

— De unde? 

—Din ţiţei şi gaze, mama. 

După această afirmaţie, Anastasia m-a strâns un pic mai tare 
de mână, apoi a mai pus o întrebare copilului: 

—Ţi-au permis să le arzi sângele, Volodea? 

— Da, Sufletele străbunilor noştri mi-au permis să le aprind 
sângele pământului lor. Dacă s-ar fi opus, nu mi-ar fi venit asta în 
minte. 

Poate că ajunge doar ca omului să-i distragi atenţia, a 
vorbit spre surprinderea mea, bunicul Anastasiei. Şi în vocea lui se 
simţea îngrijorare. 

_—Doar încă nu ai definitivat macheta, Volodea. 


Anasta - Vladimir Megre 


— Aşa e, nu am terminat-o încă. 


— Atunci termin-o. Şi bine- -ar fi să nu te deranje- ze nimeni. 

—Da, termin-o, Volodea, noi plecăm, a adăugat 
Anastasia şi m-a tras după ea într-o parte, de la ineditul proiect de 
Vatră Familială. Când s-a aşezat la umbra unui cedru mare, am 
întrebat-o: 

— Anastasia, eu te simt că te îngrijorezi de ceva, aşa e? 

—Aşa este, Vladimir, ceva mă nelinişteşte. Multe din ce face 
fiul nostru, nu există azi pe Pământ şi nici informaţia despre ele în 
Univers. Ceea ce a conceput el în centru aşezării, tu l-ai descris ca 
fiind original şi frumos. Doar că nu numai aceste cuvinte 
caracterizează opera lui. Construcţia despre care ne-a vorbit Volodea, 
acest dispozitiv, este parte dintr-un alt dispozitiv de-o forţă 
nemaiîntâlnită, un mecanism biologic. Eu simt asta, dar nu reuşesc să 
găsesc cuvântul potrivit ca să-l definesc. Este posibil chiar ca acest 
cuvânt nici să nu existe. Posibilităţile nemaiîntâlnite ale acestui 
dispozitiv pot fi doar presupuse. Numai că te rog să nu mă grăbeşti, 
Vladimir, permi- te-mi să conştientizez gradual ceea ce am văzut. 


Darul Primei Civilizatii T 
erestre 


—Eu sunt de părere că toate aceste detalii ale proiectului, luate 
separat, reprezintă un tot unitar. E posibil să fie un dispozitiv biologic sau 
vreun alt mecanism imposibil de asimilat la nivelul conştiinţei. Se cere 
gândire, cercetare. Hectarul tău oval este înconjurat de un terasament cu 
latura externă din argilă. Terasamentul este acoperit cu un material 
transparent. Înăuntru, tot soiul de plante... în toate astea, ceva semnificativ 
trebuie să existe. 

—Volodea spune că plantele pot fi şi obişnuite; legume, de exemplu; 
roşii, castraveți, tot felul de verdeţuri. Tot ceea ce vrea omul de mâncare. 
Însă straturile / 
trebuie realizate la distanţe de minim unsprezece metri. Şi să aibă un 
diametru de nouăzeci de centimetri. Pe straturi trebuie cultivate plante aduse 
din inima taigalei, întrucât acestea împiedică penetrarea informaţiei anti- 
raţionale. Aşa spune el. 

—Aşa este - nu permit! în acest mod, perimetrul garantează 
protecţia. 

— Protectia a ce? 

I 

— A tot ceea ce e înăuntru. Sera dispusă pe pe- 

'M'imetru, în care să fie incluse toate culturile necesare” omului şi a 

trebuinţelor gospodăreşti, arată frumos şi raţional. In doar câţiva ani, 
cupola transparentă nu va mai fi necesară. Important este ceea ce se 
va fortifica sub aceasta. Fiul nostru a urmărit ceva anume, neobişnuit. 
A împrejmuit spaţiul Vetrei de Familie împotriva efectelor nefaste ale 
anti-raţiunii şi ale anti-lumii, cu cel mai robust gard despre care nici 
prin gând nu mi-ar fi trecut. Cel mai esenţial rol în acest gard nu îl 
joacă nici pereţii de lut, nici cupola transparentă, ci plantele 
dinăuntru. Acestea vor avea un efect psihologic şi te vor ajuta să-ţi 
echilibrezi în interiorul tău polurile opuse 

—În ce mod mă pot ajuta să echilibrez aceste poluri? Sună 
misterios, pare magie. 

—Nu e nimic misterios sau magic în asta, Vladimir. E mai 
degrabă o ştiinţă - aceea care, la voi, se cheamă psihologia. 
Imaginează-ţi: te apropii de moşia ta şi de departe zăreşti pereţii albi 
ai căsuţei din copilărie. Asta îţi dăruieşte imediat emoţii pozitive. Apoi 
cobori din maşină- şi îţi ştergi picioarele; încă o dată curăţi mintal 
informaţia negativă din tine. Dinaintea ta se deschid porţile, privirea 
ta cuprinde minunatul spaţiu viu al Vetrei Familiei, pe care o să-l 
admiri şi de care o să te minunezi întotdeauna. Nu va fi ca un tablou 
mort, de fiecare dată va fi altul. Florile înflorite pe ronduri şi prin 
pomi, noul joc al luminii sau foşnetul florilor la adierea vântului, te vor 
încânta neîncetat. Apoi vei dori să vezi ce se întâmplă în grădina ta, 
vei intra în ea, iar multitudinea creaţiilor vii şi parfumurile emanate te 
vor relaxa şi te vor depărta de efectele informaţiei negative ale anti- 
lumii. 

— Într-adevăr! Minunat! Spaţiul va fi şi psihologul meu 
personal. Unu chiar eficient! 


lipsă chiar de trei-patru zile de acasă, când mă voi întoarce la casa 
mea de vacanţă, voi fi încântat să remarc schimbările din grădină, de 
pe straturi şi din seră. 

Se înţelege de la sine că această proprietate nu se poale 
compara cu o casă de vacanţă, este mult mai eficientă. O pasăre pe 
malul unui lac. la te uită ce a inventat! lar ceea ce trebuia să fie o 
simplă baie, acum e o măreaţă sculptură. Acum înţeleg - şi pasărea va 
avea un efect psihologic puternic. 

— Bineînţeles, Vladimir, că va avea. Abia ce vei trece pragul 
casei, pasărea te va întâmpina, apoi vei aprinde focul şi vei intra în ea 
să-ţi încălzeşti trupul şi Sufletul. 

—Spune-mi, Anastasia, de ce te-ai agitat aşa de tare şi te-ai 
speriat când Volodea ţi-a explicat despre oglinda poziționată în centrul 
aşezării? 

— Pereţii bojdeucii albe, din copilăria ta, sera de pe perimetru 
cu organismul viu din interior, pasărea de lut cu inima fierbinte, care 
aspiră să-l ridice pe om în ceruri... Este posibil să fie chiar mai perfectă 
decât... lar oglinda din centru, care reflectă lumina cerurilor... 

Anastasia s-a ridicat şi a pronunţat răspicat cuvintele, aşa 
cum făcea de fiecare dată când vorbea despre câte ceva important: 

—Fiul nostru, Vladimir, a realizat macheta... A construit o 
navetă interplanetară biologică. 

— Cuuuum!? — am întrebat eu uimit. 

—Eşti sigură, Anastasia?! 
convinsă: ceea ce am văzut noi are o predestinare functi- 

—Sunt sigură. Probabil ar trebui s-o numesc altcumva, 
deocamdată acele cuvinte nu le cunosc. Insă sunt 


ui ~ 


Anasta - Vindimir Megre 


fi ronală de teleportare a spațiului împreună cu oamenii din? 
el 


Omul care-şi clădeşte Vatra Familială, folosind elementele 
acestui proiect, fără îndoială îşi va putea plăsmui lumea sa şi pe o altă 
planetă, iar această lume va fi extraordinar de frumoasă. 

în centrul aşezării se află poziționată o parte a dispozitivului 
cu ajutorul căruia se poate transmuta (psiho-teleporta) spaţiul 
împreună cu tot ce e pe acesta pe alte planete, în alte lumi. Partea... 
Dar unde e?... Am înţeles, Vladimir. În faţa noastră stă macheta unei 
moşii minunate, totodată macheta unei nave interplanetare modeme, 
care e în măsură să se deplaseze cu viteza gândului. Într-o secundă să 
ajungă pe Lună, pe Marte sau pe Jupiter. 


Distanţa, pentru această navă, nu are nicio importanţă. 
Distanţa de un metru şi cea de câteva milioane de ani lumină, această 
navă le va parcurge în acelaşi interval de timp. Este în măsură să 
teleporteze oamenii pe oricare altă planetă din Sistemul Solar sau 
dincolo de acesta. 

— Anastasia, oamenii de ştiinţă au demonstrat deja că nu 
există viaţă pe alte planete, cel puţin pe cele apropiate. 

—Asta spun şi eu, Vladimir! Să se psiho-tele- porteze spaţiul 
împreună cu tot ceea ce se află şi trăieşte pe acesta. Cu alte cuvinte, 
acest spaţiu poate fi transportat sau, mai bine spus, această Vatră 
Familială poate fi copiată şi reprodusă pe o altă planetă. 

—Şi oamenii care trăiesc acolo pot fi transmu- tati? 


za 


—Şi ei, dacă se vor afla acolo în momentul tele- portării. 


—Şi dacă pe cealaltă planetă nu există oxigen „are o temperatură 
de trei sute de grade sau e rece până la minus o sută de grade? 

— În momentul teleportării spaţiului, pe planetă au loc anumite 
fenomene-explozii, efectul cărora va fi producerea unui nou spaţiu. 


Teleportarea spaţiului 


—E fantastică informaţia, Anastasia! Chiar greu de crezut că omul poate avea 
astfel de capacităţi. Nu e posibil ca tu să greşeşti? 

—Astea nu-s presupuneri, Vladimir, nu greşesc deloc. Această 
informaţie, înainte nu exista în Univers. 

/ / 
Acum a luat fiinţă. Dar important este că această informaţie include şi o mică 
părticică a Civilizației Primordiale Terestre, care se află atât în mine, cât şi în 
tine, şi în fiecare om. 

—Ştii, Anastasia, eu abia acum încep să realizez cât simt de 
grandioase aceste trei cuvinte ale legii universale: IMBUNATAŢIREA SPAŢIULUI 
VIEŢII. Din asta se /./ 
înţelege că omul este înzestrat cu puterea de a desăvârşi ambientul până la 
un nivel la care el însuşi devine Zeu. Deoarece, teleportându-se pe o altă 
planetă, nevieţuită, omul plăsmuieşte viaţă, cum a făcut Dumnezeu pe 
Pământ. 

—Omul nu va deveni niciodată Dumnezeu, Vladimir. Fiecare om este Fiul sau 
Fiica Sa. Şi Dumnezeu 
it ca ai Săi copii să fie mai desă- 
AAA u 


N 


— Creator ş 
: JAI 


i părinte - a dor 


PPE 


Anasta - Vladimir Megre 


A  vârşiţi ca El, iar asta se va întâmpla - negreşit vor fi! g ` 
vor echilibra în ei Rațiunea şi anti-rațiunea. 
— Acesta da, progres ştiinţific! Va deschide o eră nouă 


pentru om, s-a auzit vocea bunicului care se apropi- ase pe nesimţite. 


Anastasia s-a ridicat. Bunicul ei, cărunt, dar un bătrânel cu 
statura dreaptă, stătea sprijinit într-un baston şi se uita gânditor la 
malul lacului din taiga. 

— Bunicuţule, tu vorbeşti despre proiectul lui 
Volodea? — a întrebat Anastasia. 

— Ce e de vorbit? Văd. De-a lungul mileniilor, învăţăturile vii, 
mesianice, au luminat ba un învătat, ba ..1.; 
pe mai mulţi - nu are importanţă - în limbuţi incoerenţi 
preschimbându-i. Volodea le-a arătat capacităţile oameni- lor care 
trăiesc azi pe Pământ. El a plăsmuit o nouă ima- gine a omului. Sau l-a 
întors pe acela care se cheamă Fiul lui Dumnezeu. Ca şi El, capabil să 
ducă prea-frumoasa viaţă terestră pe alte planete neînsufleţite. 

—Să nu creadă unu sau altul. Ce-i dă neîncre- derea în 
propriile forţe necrezătorului? Naşterea? Da! 
însă în ce scop? Atâta timp cât viaţa e lipsită de sens, apoi moartea? Şi 
iarăşi întrebarea: la ce te-ai născut? 

De-a lungul a milioane de ani, mulţi învăţaţi au trăit. Cu toţii 
doar despre una şi aceeaşi au tot vorbit: cum că omul tot aşteaptă pe 
cineva. Şi omul a tot aşteptat, blocându-şi gândirea şi inteligenţa. Nu 
s-a gândit pentru ce şi din ce ard stele deasupra sa, în Univers. 

—Şi acum? Fiul nostru va deveni un messia? — a întrebat cu 
pasiune Anastasia. 

—Greu îi va veni să se ţină în faţa mândriei. lar anti-raţiunea 
imediat se va arunca pe urmele lui să-l caute. 

_Dintr-odată am tăcut cu toţii şi, oarecum ciudat, 


Anasta - Vladimir Megre ne-am întors cu faţa spre machetă. Volodea s-a 
apropiat”r de noi cu acelaşi mers hotărât şi calm. O ducea pe braţe pe 
Nastenca. Ea se înlănţuise cu mânuţele de gâtul lui şi îşi apăsa obrăjorul de 
obrazul lui. Volodea s-a oprit la câţiva paşi de noi, a lăsat-o jos pe surioară, s-a 
înclinat şi a vorbit: 

—Mama, tu nu te îngrijora. Eu ştiu că, dacă devin un 
messia, oamenii îşi vor îndrepta către mine gândurile lor de 
speranţă. Şi-atunci, nu-şi vor mai antrena întreaga putere a gândului 
în creaţie. 

— Ce ai decis să faci, Volodea? — l-a întrebat Anastasia pe 
copil. 

—Trebuie să plec. Mă voi amesteca în mulţimea de oameni, 
voi deveni unul dintre ei. 

După aceste cuvinte, Volodea ne-a privit pe toţi, unu după 
celălalt, în ochi. Mi-a trecut ca un fulger prin minte că ar putea să 
plece pentru totdeauna. lar când m-a privit pe mine, i-am spus: 

— Îți mulţumesc, fiule, pentru ineditul şi fantasticul proiect. 
Va fi cel mai frumos cadou cu ocazia celei de-a şaizecea aniversări a 
mea. 


— Tata, acesta nu e doar cadoul tău. îl dăruiesc tuturor cititorilor 

cărţilor tale. Să ia din el ceea ce vor. 
I 

— Bine, fie pentru toţi. Prin urmare şi pentru mine. 

—Ţie aş vrea să-ți fac un cadou deosebit. 

Rostind aceste cuvinte, Volodea, şi-a vârât o mână în sân, a 
luat ceva de acolo şi mi-a întins mâna. M-am uitat cât de încet şi cu 
grijă deschidea degetele, descoperind cadoul din mână. Dar când le- 
a deschis complet, în palma lui nu era nimic. M-am uitat la bunic, 
apoi la Anastasia, căznindu-mă, cu ajutorul lor, să înţeleg 


sV'ce vrea să însemne gestul fiului meu şi cum să reacţionez,.? ^ însă ei 
tăceau. 

— la, tăticule, e cadoul meu pentru tine, a repetat el. 

Am rămas aşa, fără să mă dumiresc: cum adică să iau ceva ce 
nu se vede? Nastenca s-a apropiat de mine, m-a apucat de mână şi m-a 
condus aproape de Volodea. Când am ajuns lângă el i-am întins mâna şi 
el mi-a aşezat cu mare grijă ceva invizibil în palmă. 

Acel ceva invizibil pulsa şi îmi încălzea uşor palma. Am strâns 
în mână cadoul şi l-am pus în sân, acolo unde era şi la Volodea. Corpul 
mi-a fost cuprins de o căldură neobişnuită. 

—Va trăi în casa ta, tăticule, iar când vei ridica perimetrul 
moşiei, cere-i să-ţi umple spaţiul. 

Volodea s-a înclinat uşor tuturor şi, întorcân- du-se, s-a 
îndepărtat cu paşi apăsaţi, apoi a dispărut ca prin farmec, de parcă s-ar 
fi topit în spaţiu. Noi am rămas ca vrăjiţi, fără să ne mişcăm nici când 
ne-a privit în ochi, nici când s-a îndepărtat, uitându-ne după el în timp 
ce se depărta. După care, eu am spus: 

— Anastasia, am impresia că fiul nostru ne-a părăsit pentru 
totdeauna. 

Neauzind nici un răspuns, m-am întors către ea. Se uita în 
direcţia în care plecase Volodea... Tremura. Din buza de jos i se 
prelingea un firicel de sânge. Işi muşcase buza pentru a nu striga. Asta 
am înţeles. Deci, anti- raţiunea îl va hărţui şi pe fiu, ca şi pe ea şi pe 
mine. Am văzut cum i se strângeau pumnii. Taigaua amuţise. Spaţiul 
era acum străbătut de un sunet ciudat, asemănător unui zumzet sau 
ceva mai puternic. Se dădea senzaţia că spaţiul infinit se comprimă şi 
apoi, destinzându-se, avea 


Anasta - Vladimir Megre 


A că ridice totul împreună cu pământul. 

Mai fusesem martorul acestui fenomen şi atunci când am 
pierdut cunoştinţa în tentativa de a poseda pe Anastasia împotriva 
voinţei ei şi când am vrut s-o lovesc cu băţul pentru că refuzase să-mi 
lase fiul să-l educ eu. De fiecare dată la apariţia acestui fenomen, 
Anastasia ridica o mână în sus, o agita ca în semn de salut faţă de 


cineva, şi totul se liniştea înainte de apariţia zgomotului acela. Acum, 
însă, sunetul creştea, dar ea nu ridica mâna. Nici eu nu doream s-o 
ridice, ba dimpotrivă, vroiam ca acest invizibil şi puternic zumzet să 
şteargă de pe Pământ toată mizeria adunată. 

însă Anastasia a ridicat mâna. Spaţiul s-a calmat, înainte de a 
părăsi poiana, m-am apropiat de malul lacului. Am rămas singur să 
privesc macheta aşezării făcută de fiul meu şi mi-o imaginam în 
mărime naturală, pe hectarul meu, pe care acum creşteau doar 
buruieni. 

lată-mă, am sosit cu maşina. Văd doi pereţi albi cu 
ferestruicile din copilăria mea fericită. Poarta se deschide automat, 
dezvăluind minunatul tablou viu dinăuntru, iar eu intru în casă. Stop! 
Ce fac?! Cu maşina mizerabilă terfelesc această minunăţie? Casa 
mea! înapoi! 

Las maşina la intrare, se deschid porţile, îmi curăţ pantofii, 
făcând tot posibilul să şterg de pe tălpi toată mizeria celeilalte lumi. 
Îmi scot pantofii, îi las la intrare şi păşesc desculţ prin minunata mea 
lume spre iaz, unde înoată lebedele. Prin preajmă aleargă câinii şi 
pisicile. În depărtare, dintr-un colţ, îmi vine în întâmpinare cântând un 
cocoş, din alt colţ behăie o capră. lar din iaz, pe nisip, nepoţii şi 
Sano mei Igi pregătesc machetele aşeză- 


Anasta - Vladimir Megre 


ý “mintelor lor. Femeia iubită, de o frumusețe orbitoare, iese A 
din livadă, îmi zâmbeşte şi mă salută cu mâna. 

Când se lasă întunericul şi pe cer apar stelele, se luminează 
cu lumina nopţii toate ferestrele locuinţei ovale. Luminiţele din seră 
strălucesc pentru a le arăta stelelor minunăţia vie ce creşte acolo. Şi 
gândesc stelele: „Acolo, pe Pământ, se vede o luminiţă neobişnuită, un 
punctişor minuscul, de mărimea unui hectar, dar lumina sa ne alintă”. 
Stelele nu au de unde să ştie că în curând astfel de punctişoare pe 
Pământ vor deveni tot mai numeroase. lar Pământul se luminează de 
lumina binecuvântată şi alintă cu ea spaţiile necuprinse ale 
Universului. 

Am decis să transpun macheta făcută de fiul meu în realitate. 
Şi, poate, e chiar un bine că am luat acest hectar cu solul nefertil pe 
care apa, primăvara, stagnează îndelung. Dar eu voi fertiliza solul în 
aşa fel încât să înflorească pomii şi florile din livadă. In acest loc voi 
mihunatat spatiul visţi 


Anasta - Vladimir Megre 


Scrisoare câtre fiul meu 


Bună, Volodea. Nu ştiu unde eşti acum, tocmai de asta am 
decis să-ţi scriu această scrisoare. Uneori îţi scriu, dar nu ştiu unde să- 
ţi trimit scrisorile. Dacă o public în carte, cred că tu o să o citeşti. 
Cartea zboară prin multe ţări, parcă ar fi însufleţită, îşi găseşte singură 
cititorii, aşa că sper să te găsească şi pe tine. 

în septembrie 2009 am început să-mi rânduiesc propria Vatră 
de Familie, după proiectul tău. Nu ştiu cine va trăi acolo. Poate că vii 
tu sau Nastenca, când va creşte. Va veni şi ziua în care reprezentanţii 
anti-raţiunii nu-i vor mai necăji pe cei ca voi. Poate că vor vrea să 
trăiască aici nepoţii sau strănepoţii mei... A venit momentul şi am 
simţit că este imperios să transpun în realitate cele gândite de tine. 

Hectarul l-am arat şi am pus pe el secară pe iarnă. Semințele 
le-am aruncat cu mâinile mele, m-au ajutat şi vecinii. Cu excavatorul 
am ridicat pe perimetrul moşiei un terasament înalt de un metru şi 
larg un metru jumătate. Anul acesta nu mai apuc să fac zidurile din 
lut, a venit frigul deja. Incep la primăvară. Dar chiar şi cu ceea ce am 
m Lai i ii: 


Po AN 


Fe Anasia - Vladimir Megre 


Éi făcut, hectarul meu e deosebit, e singurul împrejmuit cu È 

terasament de pământ, iar secara a încolţit în locul buru- ienilor 
dinainte. Mi se pare că e chiar un pic înaintea celor vecine. Tot anul 
acesta am reuşit să sap iazul cu un dia- metru de treizeci de metri, la 
primăvară o să se umple cu apă. Am cumpărat tot felul de puieţi de 
pomi fructiferi. 

Am reuşit să plantez doar câţiva în partea în care va fi casa. La 
primăvară am de gând să-i duc pe toţi acolo. 

In iarna asta va trebui să hotărăsc cum să pregă- tesc 
pasărea de foc. Ca s-o confecţionez din argilă, gân- desc că nu va fi 
atât de dificil. Insă cum s-o ard apoi, ca să nu se fărâme? Mai ales că e 
înaltă trei metri, iar deschide- rea aripilor atinge doisprezece metri. Mi- 
a venit ideea să o prefabric mai întâi, apoi s-o divid în părţi mai mici, 
pe care să le ard la o fabrică, după care s-o remontez la loc pe moşie, 
direct pe malul iazului. 

Le-am arătat prietenilor creaţia ta, le-am desenat capsula din 
lut cu foc înăuntru, le-am explicat cum se pot încălzi în ea, cum se pot 
lecui sau, pur şi simplu, cum se pot sta în faţa ei afară, ca împrejurul 
unui şemineu al aşe- zării. Şi ei şi-au dorit aşa ceva la ei acasă. Îți 


închipui cum s-or mai mira când vor afla că asta nu e altceva decât o 
capsulă în care îţi poţi încălzi corpul şi te poţi vindeca şi, pe deasupra, 
şi o pasăre frumoasă cu o inimă fierbinte înăuntru? 

Cum de ai reuşit să faci aşa minunăţie? 

Anastasia crede că ai fost ajutat de către Oamenii 
Civilizației Primordiale. Dacă e adevărat, atunci de ce nu ne ajută pe 
toţi cei care am trecut la făurirea propriul 
Cuib al Familiei? Pe de altă parte, de vreme ce tu ai dăruit proiectul 
tuturor cititorilor, reiese că Ei i-au ajutat pe toţi. 
„Mama ta, Volodea, mai spune că proiectul tău 


PT 
i-a fost trimis omenirii de către o civilizaţie nevăzută, -^ modernă, care 
ar trăi pe o altă planetă sau într-o altă dimensiune - nu are importanţă 
unde. Ea a intrat în contact cu aceşti oameni moderni, totodată şi în plan 
material. lar societatea contemporană se află pe făgaşul unei măreţe şi 
minunate noi culturi. 

Când mama ta vorbea despre acestea, eu nu am perceput 
complet însemnătatea lor. Insă, după aceea am ajuns la concluzia că 
avea dreptate absolută. Ştii, Volodea, azi se vorbeşte foarte mult despre 
OZN-uri, venite de pe alte planete, există multe documente, scrise 
chipurile de mari învăţaţi. Însă unde sunt rezultatele lor concrete? 

Nu se schimbă nimic. Cum a dat înainte umanitatea, pe calea ei 
nefericită, aşa şi continuă... Chiar am avut o viziune în acest sens. 

Merg oamenii pe drum, iar pe margini stă o fiinţă îmbrăcată în 
mod straniu, şi, ca şi cum ar vrea să-şi evidenţieze propria ciudăţenie, 
urlă: 


— Eu sunt un emisar extraterestru; sunt reprezentantul unor 


forte măreţe. 
HI 


—De unde şi cum? — îl întreabă lumea. 

—Cin' te-a chemat? Dacă eşti emisarul unor forţe măreţe, ia 
strânge de pe Pământ narcomania, prostituţia, războaiele şi toate bolile. 

—Voi nu înţelegeţi, eu sunt un emisar... 

Dar nu-l bagă nimeni în seamă. Unu' singur se apropie de 
acesta şi-i aruncă: 

— Dat fiindcă eşti emisarul forţelor măreţe, gândesc că nu ai 
probleme să-mi dai o sută de ruble pentru votcă. 

Ca răspuns, acesta spune: 

—Eu sunt un străin important, pe mine va trebuii să mă ascultați, 
să mă găzduiţi, să mă hrăniţi, ba chiar să mă duceţi pe braţe. 

Cam acesta este discul tuturor acelor aşa-zişi emisari pe Pământ. 

în cazul proiectului tău, Volodea, toate stau altfel. 

Nu te-ai autointitulat, nu ai cerut nimic, ai propus doar: „Uitaţi, 
oameni, dacă vă place, luaţi şi fiţi fericiţi”. 

Când ai plecat, mama ta s-a uitat îndelung la macheta ta. Apoi a 
spus că este neobişnuită, frumoasă şi multifuncţională, însă că nu este 
proiectul unei moşii oarecare. Între detaliile ei există o strânsă legătură, 
iar ca tot unitar, nu reprezintă nimic altceva decât un aparat interplanetar 


biologic, în măsură să poarte într-o singură secundă omul, împreună cu 
propriul habitat, pe oricare altă planetă. 

Pe perimetrul moşiei se ridică o barieră biologică, protectivă, a 
acestui dispozitiv. Pasărea de foc este programată să purifice de viruşi. 
Vegetaţia crescută înăuntru, varietatea ei, vorbeşte despre asigurarea la 
infinit a condiţiilor de viaţă pentru tot ce este viu în acest dispozitiv. lar 
oglinda de apă, nu e mai puţin decât butonul de start al programului 
biologic. 

Motorul acestui aparat are o putere energetică de neîntrecut, nu 
are limite această definiţie, întrucât viteza de mişcare este dată de viteza 
de gândire umană. Are dreptate? 

Anastasia mai susţine că fiecărui aparat tehnologic îi corespunde 
un analog biologic, mai exact spus, contrar. lar acest aparat biologic este 
mult mai perfect. lar 


dări e: 


Anasta - Vladimir Megre 


f noi, limitați fiind de analiza cosmosului pe baza progra- : 
melor informatice, la calculatoare vom stabili importanța detaliilor 
proiectului tău. Cred că cititorii-programatori vor înțelege mai mult din 
ceea ce ai realizat tu. 

însă uite ce mă macină pe mine, Volodea... Perimetrul 
protector, pasărea de foc care deviru- sează, oglinda cu torţe din 
centru, butonul de start - toate acestea le voi face şi poate le va mai 
face şi altcineva. Insă cum să fie utilizate? O carte de instrucţiuni nu 
există. Fiecare aparat este dotat de instrucţiuni, ca utilizatorul să nu-l 
strice sau să nu-şi facă rău. Aici avem de a face cu o tehnologie 
biologică avansată, însă fără instrucţiuni. Omul ar putea să facă cine 
ştie din greşeală la butonul de start şi familia să se trezească pe 
neaşteptate cine ştie pe ce planetă. Vor dori apoi să se întoarcă, însă 
cum? Nu vor şti. 

Mi-am cumpărat o oglindă octogonală şi torţe. Pe proprietatea 
din afara oraşului, seara, am aşezat oglinda pe pământ şi am aprins 
torţele împrejurul ei. E ceva deosebit de frumos. Insă cred că nu are ce 
să fie periculos dacă repet totul la primăvară în livadă. Când am turnat 
apă pe oglindă, am avut senzaţia că pomii încearcă să prindă viaţă, să 
înmugurească. Toamna târziu nu e prea indicat ca pomii să 
înmugurească. 

îmi pare aşa de rău că nu am apucat să vorbesc mai mult cu 
tine, Volodea, să-ţi cer detalii despre importanţa acestui dispozitiv, 
care-i este predestinarea şi la ce foloseşte. Poate că vor înţelege 
cititorii sau voi realiza şi eu când voi aplica totul pe hectarul meu. 

Cât despre sera de pe perimetru, după toate probabilitățile, 
nu o să reuşesc să o fac la primăvară. Nu-mi ajung mijloacele pentru 


toate dintr-odată. Onorariul din 


7 „America aproape că nu mai vine deloc. 


Anasta - Vladimir Megre 


Se întâmplă ceva eludet Acolo. se aduc unele co- recturi în 

cărțile mele, fără acordul meu. Domeniile web . 
„Cedrii sunători” în limba engleză sunt inregistrate pe cineva 
necunoscut. Şi imaginează-ţi ce va fi dacă şi domeniile cu numele 
„Vladimir Megre” le vor lua şi se vor prezenta ca fiind saiturile mele 
oficiale. In timp ce eu nu am nicio legătură cu toate astea. Polina a 
încercat să înregistreze TM* pe numele meu. l-au cerut 600.000 de $ 
pentru asta. 

Nici nu ar fi fost aşa grav, de cititori îmi pare rău. Ce le spun 
de pe aceste saituri? Ce produse le vând sub egida firmei CSR? Cum 
se vor descurca? Cum să-mi găsesc timp pentru toate acestea? 

Am decis ca în cartea care urmează să prezint saitul prin care 
se poate intra în contact direct cu Polina. lar cartea cea nouă, în limba 
engleză, să o publice direct ea. Încă nu ştiu prin cine să o distribui în 
ţările vorbitoare de limba engleză. 

Mai am o problemă, Volodea: neapărat va trebui să formulez 
o adresă succintă şi clară către puterea din multe ţări. Ţelul este ca 
fiecare dintre aceste guverne să ia măsuri concrete în scopul 
îmbunătăţirii condiţiilor de trai pe Pământ. Am expus deja toate 
aspectele pe care le cred necesare, însă aş vrea să fiu mai succint, 
mai concis şi mai convingător. Uite ultima versiune, ce zici, merge? Tu 
ce crezi? 


*TM (Trade Mark) - marcă A inregistrata (n.t.) 


Stimati domni, peste tot în lume se discută despre îmbunătăţirea 
condiției ecologice pe Pământ în diverse regi- uni, situația a îmbrăcat o 
condiție critică şi se întrevede o catas- trofă planetară. De mulți ani se țin 
tot felul de conferințe la care participă diferite state, ONU şi tot felul de 
asociații. Unde este măcar un cât de mic rezultat, domnilor? Conditia 
ecologică a Terrei este în continuă degradare. 

Doar oamenii care-şi făuresc propriile Vetre de Familie, sustin 
acțiuni concrete, destinate să îmbunătățească ambientul de viață al 
omului. 

Domnilor, nu vă cer să definiti valoarea cărților mele sau a mea 
personală. 

Eu vă cer doar să priviți ideea din punct de vedere al raționalității 
ei. Şi dacă domniile voastre, sprijinindu-vă pe ştiinţa modernă, nu veți 
găsi nimic mai eficient cu care să o comparati, atunci înțelegeti-i esența şi 
acceptați-o. 

Cui, în particular, m-am adresat prin acest mesaj, nu ştiu. 

Aş vrea să ating încă un aspect serios. Deseori mă gândesc. Şi 
mă căznesc să găsesc ieşire. Chestiunea, Volodea, e raportul tău cu viaţa 
şi accepțiunea esenței existenţei. lţi va veni greu să-ţi găseşti mireasă 


care să te accepte. 

Tu probabil ştii că multe fete, din fragedă tinereţe îşi doresc să 
devină actriţe, manechin sau să se mărite cu bărbaţi înstăriți, să meargă 
prin staţiuni, să posede casă şi slujitori. Dacă ţi se va întâmpla să îţi placă 
o fată care nu a citit şi nu a auzit nimic despre Vatra Familiei - iubirea e 
neprevizibilă - tu nu încerca să-i vorbeşti imediat despre asta, nu te va 
înţelege. Apoi, după ce eu voi fi terminat de realizat proiectul tău, tu adu- 
o la mine şi-i 


„ff arată aşezarea. Când veniţi, tu spune-i fetei că ideea e a ta şi intraţi. 
Condu-o pe uşa bojdeucii albe. Cheia de la uşă o găseşti acolo unde o lăsa 
întotdeauna bunica. Şi arată-i tot ce e acolo. 

Anastasia spunea că femeia, atunci când vede un spaţiu mai bun 
decât acela în care a trăit până atunci, simte dorinţa să dea naştere la 
copii şi este atrasă de bărbatul care are legătură cu acest ambient. 

Dacă tu, Volodea, simţi această dorinţă din partea fetei tale, fii 
convins că te va iubi negreşit şi toate dorinţele ei anterioare o vor 
abandona. 

/ 

Surioara ta, Nastenca, Volodea, vine adesea la machetă, se joacă 
acolo, a pus nişte flori înăuntru. 

Anastasia a spus că fetiţa are o gândire foarte rapidă. Mi-a 
povestit viața anterioară a Nastencăi, mi-a vorbit despre atunci când se 
chema Anasta. 

Cam asta e. Mi-a ieşit un pic cam lungă scrisoarea şi tot nu am 
spus tot ce am dorit să spun. 

Fii vigilent, Volodea! Ai grijă de tine. 

Cu respect, tata 


Apelul Autorului V. Megre 
câtre C itito ri în comunitatea de pe Internet şi-au 


făcut apariţia o multitudine de saituri, în diverse limbi, tematica cărora este 

foarte asemănătoare cu cea a ideilor expuse de eroina seriei de cărţi 
intitulată Cedrii sunători ai Rusiei, Anastasia. Multe saituri se prezintă ca fiind 
oficiale, au adoptat numele meu - Vladimir Megre - şi în numele meu răspund 

la scrisorile cititorilor. 
Astfel stând lucrurile, am găsit de cuviinţă să 
'0 / 
Vă aduc la cunoştinţă, stimate cititor, decizia mea de a înfiinţa saitul 
oficial, internaţional www.vmegre.com ca unic punct oficial de 


colectare a corespondenţei cititorilor din toate ţările lumii. 
I 


înregistrarea pe sait şi abonarea la buletinul informativ Vă 
oferă posibilitatea de a primi informaţii referitoare la datele şi locaţiile 
în care se vor desfăşura conferințele cu cititorii şi multe altele. 
Saitul va fi acel canal informativ, dintre noi şi 


A, 


z a 


* Dumneavoastră, scump cititor, care Vă va ţine la curent cu mişcarea 
Cedrii sunători ai Rusiei din toată lumea. 

Cu respect, Vladimir Megre 

CUPRINS 


începutul 5 

Micuța pădureancă 28 

Cui îi seamănă fiica? 41 

într-o altă dimensiune 45 

Şerpii mijlocitori .48 

Cel mai important instrument pentru construcţia casei 53 
Nu-ţi grăbi vremea .64 

Se cere gândire .70 

Mamutul Dan 74 

Nu te lăsa, Leagăn! Eu sunt cu tine! 78 
Fârtaţii - poluri opuse 82 

Ce program de viaţă ai? 87 

Cine ne ghidează gândurile? .99 

La ce vor ajunge aceşti oameni? 106 
întâlnirea cu imaginea originară 122 
Cel ce-şi adună neamul. 131 

Trei cuvinte din Legea Universală 136 
Dimensiunea anti-raţiunii .139 

Anul 2012. ' .154 

Caracatiţa devoratoare de oameni 160 
Preîntâmpinarea catastrofei planetare 165 
Declaraţia Vetrei de Familie 169 
Hectarul meu unic .178 

Bariera neîncrederii 187 

Competiţia magilor 199 

Pasărea de foc 212 

Nu judeca în van _, 217 

Partidul Neamului .229 

Explorarea planetelor virgine 232 
Oamenii Civilizației Primordiale 237 
Sângele fierbinte al înaintaşilor 251 
Darul primei Civilizaţii Terestre .254 
Teleportarea spaţiului 259 

Scrisoare către fiul meu 265 

Apelul Autorului V. Megre către cititori 273 


Editura * Dianuşa - Tg. Neamt 
Sediu legal: 
Tărgu Neamţ, B-dul Mihai Eminescu 20, tel/fax: +4(0) 233 790193; 

Saitul oficial al editurii: www.editura-dianusa.ro; 
Adrese e-mail: 
redacţie: redactia Qedi tura-dianusa.com, redactiaQeditura-dianusa.ro; biroul comercial: 
com_officeQeditura-dianusa.com; 
Comenzi online: www.editura-dianusa.ro; 
Comenzi telefonice: 
+4(0) 233 790193 - Târgu Neamţ. 
Buletin periodic: 
newsletterQeditura-dianusa.ro (doar pentru abonaţi); 
Saitul oficial al Autorului Vladimir Megre frus. /eng.): ivww. Vmegre.com 
Din seria Cedrii sunători ai Rusiei sunt deja publicate: 

cartea întâi - Anastasia - (ediţia a III-a, revizuită, 2012); 

cartea a doua - Cedrii sunători ai Rusiei; 

cartea a treia - Spaţiul de lubire; 


cartea a patra - Creaţia; 

cartea a cincea - Cine suntem noi?; 

cartea a şasea - Cartea Neamului; 

cartea a şaptea - Energia vieţii - (ediţia - 12010 şi ediţia a Il-a, revizuită, 2012); 

cartea a opta, partea întâi - Noua civilizaţie; cartea a opta, partea a doua - Ritualurile lubirii. 

Toate publicaţiile sunt disponibile şi pot fi achiziţionate online, telefonic sau prin reţeaua de librării 
cu care editura „Dianuşa” a încheiat acorduri de colaborare, (pentru info despre oraşul d-voastră, căutaţi 
pe homepage-ul saitului oficial, la pagina „colaboratori” sau apelaţi la 0233 790193) 

Vă amintim, stimaţi cititori, că tot pe aceste căi puteţi comanda şi filmele documentare: Pc urmele 
Ini Megre (-1şi]1-), Leagănul (-1fi -Il-) şi întâlnirea inimilor. Filmele sunt înregistrate pe DVD, dar, la cerere, 
se pot livra şi pe suport VHS (vechea casetă video). 

Tg. Neamţ - 2012 


V LADIMIR. MEGRE 


Păşeşte zâmbind/ micul copilaş, prin poiana din inima taigalei siberiene. Nlimic nu-l 

înspăimântă şi nimeni nu-i facc vreun Tău. Dimpotrivă/ fiarele sunt pregătite ca la cel 

mai mic semn să-i sară în ajutor, Păşeşte micuțul pui de om, precum descendentul 
unui ţar prin împărăţia iui; Dar fiul vostru? Unde se află el acum?... 


G 
PERAN 


2 ogey 


Anasta ses 


9 786069 
281642 


— 25.00 


i>î. AK (IS