Corneliu Georgescu — Pe drumul cu arhangheli — 1952

PE DRUMUL 
CU ARHANGHELI 


INSEMNARI 


DIN VIATA UNUI LEGIONAR 
VOL. 1. 


CEO E CB LA O MU N:OU 
98552 


Corneliu Georgescu 


PE DRUMUL CU 


AR EA Ni IE Ti 


— Insemnări din viaţa unui legionar — 


Colecţia "Omul Nou 


Corneliu (Jeorgescu 


h9 92 


Corneliu Georgescu 


Editura Majadahonda 


00 Slot ai ca a 


isi 


LS.B.N : 973 - 97183 -2-9 
CORNELIU GEOGESCU 


PE DRUAIUL 
cu 
ARDARGNELI 


Însemnări din viaţa unui legionar 


Vol. ] 
Ediţia a II-a 
Îngrijită de Radu - Dan Vlad 
Editura Majadahonda 

i An: Mariana Vlad 
sia Mier : Radu - Dan Vlad 

%- București, sector 5 

Of. PT „nr. 75 

Tel/Fax 789] 6.14 Editura Majadahonda 

ca Tur 


co-RomA București 
Cont 348 > 1996 


eorgescu, 


» Colecția "Omul Nou” 
” 


nda, | Corneliu (Jeorgescu 


Corneliu Georgescu 


A scrie ceva despre Corneliu Georgescu, încercând să pătrunzi 
până la izvoarele sufletului său, este în același timp şi uşor şi greu. Este 
uşor pentru că viaţa lui nu îţi oferă privelişti prăpăstioase, schimbări 
bruşte şi inexplicabile de atitudine care indică o personalitate răvăşită. 
Nu vei întâlni în existenţa lui renegări, treceri de la o extremă la alta, 
mergând până la a arde propriul său trecut. Traiectoria vieţii lui se 
desfăşoară simplu şi maiestuos, mereu în aceeaşi direcţie încadrată în 
aceleaşi coordonate spirituale şi politice, ca un fluviu ce nu îşi schimbă 
cursul de când iese la suprafață şi până la vărsare. Din cea mai fragedă 
adolescență şi până la moarte, Corneliu Georgescu n-a cunoscut decât 
drumul drept. 

Dar mai avea o calitate Corneliu Georgescu care înlesneşte 
cunoaşterea lui intimă. Sufletul lui era de o transparență cristalină. 
Ceea ce manifesta în vorba, gesturile şi privirea lui, puteai fi sigur că 
găseşti şi în adâncul conştiinţei sale. Nu purta măşti, nu se baricada 
îndărătul rezervelor mentale, nu cultiva duplicitatea în relațiile cu 
semenii. Nu era un om chinuit de complexe şi nu căuta să pară altfel de 
cum este. Nu lucra cu două, trei suflete, folosindu-le după circumstanță. 
Nu numai în comportamentul exterior, dar şi în cele mai adânci cute 
ale sufletului său era de o corectitudine exemplară. Un suflet fără 
ascunzișuri, care nu spunea una pentru a face alta. Era modest, dar nu 
suferea de falsa modestie a acelora care îndărătul ei ascund o ambiţie 
feroce. Nu numai că nu putea face nimănui nici un rău în mod conştient, 
dar nici nu concepea răul ca armă de luptă, Din acest punct de vedere 


5 


era înrudit cu Moţa. Poseda sufletul lui gingaș şi diafan, în chiu 
numai Adevărului şi datoriilor ce decurg din el. 

Greutatea de a întocmi portretul lui Corneliu Georgescu Proviu 
din faptul că personalitatea lui era total integrată personalită 
neamului său, pe care îl reflectă în toate actele vieţii lui. Nu e vor 
de patriotismul grav pe care îl posedă orice cetățean onorabil ci de 
amplă viziune a problematicii naționale. El nu era un fisinanaa y 
naţiune, ci un instrument de expresie al celor mai pure năzuințe a] 
ei. În sufletul lui își dădeau întâlnire liniile de forță ale Bosaii 
ap aşa cum într-o picătură de rouă se răsfrânge toată boli 
cerului. Era un exemplar uman care trăia pe culmile istoriei național 


Corneliu dit a națiunii, 
naţionalismului din gescu a fost Mopâtit să urmeze - drumul 


„AL şi din întreaga atmosferă: 


Descoperim în 
el un s 
ice şi din viaţă, Colegi Ce snsibi la toate frumuseţile di! 
gezime : Poiana Sibiului, locu] $ €vocat cu multă duioșie $ 
unde s-a născut si ilănib 
am me ŞI a cop 
d pi amintiri de » SDicelurile şi lor. Su! 
de cei mai : y [9] Tară măi i A Ş așezarea i 
mari! prozatori ardeleni, hitit, i e tt 
e tr-o înc 


într-alta şi se minunează de bogăţia de imagini şi expresii. 

Temperamentul lui de artist nu era însă o maifestare pur estetică. 
Are o pecete aparte. Pe el îl emoționează, dezlănțuindu-i impulsul 
creator, mica lume din care el s-a ridicat şi care va deveni, prin 
adaosuri succesive, imaginea neamului întreg. Sensibilitatea lui de 
artist va juca un rol important în formarea personalității lui, căci îl va 
înzestra cu nuanțe şi finețe atunci când va cerceta ființa neamului 
nostru. Un suflet de poet dispune de resurse sufleteşti superioare 
pentru a exprima adevărurile naţionale decât un spirit pur logic , cum 
arată şi cazul lui Eminescu. După cum nu există deschizător de 
drumuri în viața unui neam care să nu aibă în el ceva din vâna unui 
poet, tot aşa nu există poet mare care să nu devină şi profet al 
națiunii. 

Dar în această carte de vis şi feerie mai întâlnim şi o altă lume, 
fundamental deosebită de vraja ce o aşterne peste omenire imaginația 
poeţilor. Poenarii au fost un neam tare de oameni care din nimic au 
creat una din cele mai mândre aşezări româneşti din Ardeal. 
Necăzându-le altă zestre de la stăpânire decât nişte munţi săraci, au 
plecat cu turmele de oipe tot rotogolul pământului românesc, ajungând 
unii până în Caucaz. Dar de oriunde ajungeau în căutarea păşunilor, 
se întorceau acasă, în Poiană, îşi aşterneau rosturi statornice aici şi 
apoi iar plecau în lume în căutarea norocului. Umblând mult printre 
oameni de tot felul, au învăţat să facă şi negustorie şi li s-a deschis 
capul şi în treburile naționale. Dragostea de vatra străbună se împletea 
la ei cu un ascuţit simţ alrealităților. În familiile lor, naționalismul se 
transmitea din tată în fiu odată cu meşteșugul oieritului şi cu 
îndemânarea în afaceri. Corneliu Georgescu a moştenit şi această 
trăsătură a oamenilor din partea locului. Nu sub aspect material, nu în 
ceea ce privea dichisirea afacerilor personale, ci în orientarea lui 
națională. El n-a rămas încremenit în cântecele de jale, în nostalgica 
evocare a trecutului. Sângele lui de poienar şi exemplul oamenilor 
pe care i-a cunoscut îi spunea că pentru ane schimba soarta 
neamului trebuie să mai punem şi umărul. Viziunea poelică a 
destinului naţional trebuie completată cu eficacitatea politică. Națiunea 
trebuie zguduită şi scoasă din imobilism, indolență şi a-istoricism. 

Poeţii pregătesc națiunea spiritual, dar trebuie să vină apoi oamenii 
7 


. În Co li 
toarne aşezămintele nedrepte rneli, 
a A i cult înfăptuire şi luptă se completau în 


i intească adesea privea la o fotografie îngălbeni 
ip dea rai memorandiștilor din care făcuse parte şi tati] 
său, care fusese dascăl timp de 30 de ani în satul natal. 

Iscusința poienarilor în chestiunile practice s-a transmis la el și 
sub o altă specie. Corneliu Georgescu avea o judecată robustă, În 
cele mai grele şi complexe împrejurări, el ştia să deosebeasci 
esenţialul de secundar şi să descopere unde zace centrul de greutate 
al bătăliei. EI simţea o situaţie prin antenele sufletului său sensibil, 
dar nu se mulțumea cu aceste intuiţii, ci îşi fundamenta convingerilt 
cu ajutorul unei logici de fier. 

Aceste învățăminte şi pomiri nu le-a moştenit numai el. Au 
fost sute şi mii de tineri care s-au ridicat după război din satelt 
noastre, fără a fi devenit crainici ai neamului lor. A-ţi trage origine 
dintr-un mediu sănătos, din neam bun, cum se zice în Ardeal, nu 
constituie prin sine însuşi un merit. E meritul străbunilor care ţi-a! 
transmis experiența şi înțelepciunea lor. Chestiunea e ce faci 
acest potențial de posibilități creatoare, Îl cultivi şi îl duci h 
prisme îl părăseşti sau chiar repudiezi. Omulţime de oamei 
după e ră la luptă, căzând victima curentului decepționis 
sedii sata ii de țărani s-au asimilat clasei exploatatoare. Neo 
pis net după război nu mai era de sânge străin, N 

gi și cu petic mare parte acei care au dus la ruină Români 
participat și la prigonirea Mişcării Legionare. N 


ic mai 
caile de decât această înstrăinare a fiilor de țărani d 


Naţ stil, o panglicuță tricoloră atârnată % 

părintească, l-a luat, | Sa bă ) 

proprie, în perioada ad eee Mata, l-a adâncit, prin refl! 

nevoile păsirii unui rost a studenției. Pe oriunde îl pu” 

în Dobrogea, el îşi rotea oa li Cluj la Bucureşti, în Basanb! 
iei A 


compara reală 
8 


şi trăgea anumite concluzii. Pe tot întinsul României Mari, numai 
paragină şi păsări de pradă. : "Care e rostul meu pe lume ?" se întreabă 
el când părăseşte Poiana, pentru a lua drumul şcolilor celor mari. 
Răspunsul l-a găsit după ce a confruntat bucuria poporului când s-a 
împlinit visul milenar, cu debandada vieții publice. Locul lui nu era 
printre asupritorii poporului, ci alături de cei care luptă pentru 
înălțarea lui morală şi materială. Moștenirea străbună, supusă acestui 
proces de verificări continue, se transformase la Corneliu Georgescu 
într-un sistem de adevăruri coerente. Odată aşezat pe acest piedestal, 
s-a avântat în vâltoare. El s-a călăuzit după exemplul lui Horia, lui 
Avram lancu, al memorandiştilor. Poetul, vizionarul, a făcut loc omului 
de acţiune. Afirmarea teoretică a crezului naţionalist nu era suficientă. 
Trebuia răsturnată, prin mijloacele acțiunii politice, clasa conducătoare 
parazitară, care paralizează forţele vii ale națiunii. În aceste gânduri 
şi sentimente s-a întâlnit el la Universitate cu pleiada de studenţi 
naționalişti, în frunte cu Corneliu Codreanu şi lon Moţa. 

EI şi-a fixat ochii pe Căpitan încă din timpul primului congres 
studențesc ţinut după înfăptuirea României Mari, la Cluj, în anul 
1920. Comeliu Codreanu, în fruntea unui grup de studenți moldoveni 
şi bucovineni, s-a luptat ca un leu contra conducerii oficiale a 
studenţimii şi contra majorităţii congresiştilor pentru a împiedica 
admiterea studenților evrei în centrele studenţeşti , fapt care ar fi avut 
ca urmare bolşevizarea Universităţilor. Corneliu Georgescu a simțit 
admiraţie nemărginită pentru acest tânăr care ținea piept cu bărbăție 
unei mase de studenți inconștiente, reuşind până laurmă să-şi impună 
punctul de vedere. "Nu puteam şti pe atunci , spunea el, că firul vieții 
mele se va lega, cândva, de acest moldovean din mijlocul sălii, pe 
care-l vedeam pentru întâiaşi dată şi mu ştiam mai multe despre el..." 

În mişcările studenţeşti din 1922, îl găsim pe Corneliu 
Georgescu alături de Ion Moța, luptând fără şovăire pentru triumful 
dezideratelor studenţeşti, formulate în cele zece puncte, În primăvara 
anului 1923 un moment critic se iveşte la Cluj. Conducerea oficială, 
în frunte cu Alexa, voia să renunţe la grevă. Dar masa studențească, 
condusă de Moța, se opune acestei păreri, care echivala cu o 
capitulare în fața guvernului, obligă pe Alexa să se retragă şi să 
formeze un nou comitet al centrului studențesc în frunte cu Ion Moţa. 


9 


Comeliu Georgescu e alături de Moţa, susținând cu în Acie a 
continuarea grevei până la satisfacerea justelor cereri ale studențimii 
din toată ţara. Ca urmare a dârzei lui atitudini, suferă aceeaşi pedeapsă 
ca şi Moţa, fiind pus pe lista studenţilor excluşi de Senatul Universitar 
de la toate universităţile din țară. În România Mare naționalismul 
devenise factor tulburător al ordinei publice, spre ocara neamului şi 
a istoriei. 

Este interesant de remarcat cum reacționează Corneliu 
Georgescu la propunerea Căpitanului de a transforma mişcarea 
studențească într-o mișcare politică, sub preşedinţia lui Cuza. Când 
a venit Comeliu Codreanu la Cluj cu această idee, s-a izbit de 
rezervele lui Moţa, cum mărturiseşte el însuşi. În schimb Corneliu 
Georgescu şi-a dat adeziunea la proiect. El poseda o sensibilitate 


i şi eputincioși, din mânie contra contemporanilor 
rod al trudelor seculare, 1 tftama apa României Întregite, 
ni să se prăb ia 

d i ea Ouă numai i uşească. Concluzi 
Pi bad, i Jerttă poate să izbăvească neamul 
ea, arătând că el n a da acestei convingeri toată 
trat în. face declaraţii fără acoperireâ 
bisericuţă, a îngenunchiat În 


faţa icoanei Mântuitorului, a ridicat mâna în sus şi ajurat că el este 
gata pentru sacrificiul suprem. Corneliu Georgescu a fost unicul martor 
al acestei scene cutremurătoare când Moţa şi-a oferit viața pentru 
Hristos şi Neam. 

Ideea a ceea ce s-a numit mai târziu "complotul studențesc” a 
fost a lui Moţa. Ela împărtăşit-o Căpitanului şi la începutul lui 
octombrie 1923 s-a luat hotărârea finală. Corneliu Georgescu aderă la 
acțiune şi îşi asumă rolul ce-i revenea în cadrul planului general. 
Blândul Corneliu Georgescu se converteşte acuma într-o apariție 
haiducească, într-un răzbunător al nedreptăților care bântuiau în țară. 
Nici o incompatibilitate nu vedea el între duioasa îmbrățişare a lumii 
şi hotărârea de a pune mâna pe armă şi a trăzni în trădătorii de patrie 
şi corupătorii vieţii publice. Descoperim în acest moment pe Coneliu 
Georgescu revoluționarul, care nu se dă în lături nici din calea violenţei, 
legitime şi juste pe plan istoric, pentru a schimba soarta neamului 
său. 

La chemarea Căpitanului pentru crearea unei noi organizaţii 
naţionaliste, în locul Ligii cuziste care se sfărâmase, Corneliu 
Georgescu răspunde cu tot entuziasmul şi hotărârea. El este unul 
dintre întemeietorii mişcării care a luat naştere la 24 lunie 1927. 
Legiunea constituia pentru el cadrul ideal de afirmare a personalității 
lui, axată pe linia măririi naţionale. Acum se simţea în largul lui. Din 
acest centru de proiecţie al destinului românesc în lume, el îmbrăţişa 
panorama istorică a întregii națiuni, în desfăşurarea ei milenară, așa 
cum cuprindea, când vremea era senină, de pe vârfurile Poienii tot 
platoul Ardealului până la Cheile Turzii şi Dealurile Feleacului. Cât 
priveşte pe Corneliu Codreanu, el nu mai avea nici un dubiu că era 
cel mai vrednic dintre Văcărăşteni să ia conducerea noii grupări şi 
cel mai vrednic fiu al neamului casă angajeze lupta cu hidra 
cotropitoare. L-a urmat cu sfiiciune, aşa cum se cuvine să te porți 
cu un om care depăşeşte în înțelepciune şi vitejie pe toți ceilalți, cu 
credință şi devotament. În articolul ce-l publică în "Pământul 
Strămoşesc" cu acest prilej, el se refugiază din nou în mistică, în 
regiunile insondabile ale sufletului, pentru a-şi aduna noi puteri 
în lupta ce-l aştepta. Nu mai rămăseseră decât câțiva luptători 
din miile de studenți care începuseră mişcarea naționalistă. Privind 


| 


aspectul dezolant al câmpului de bătălie, unde puteai găsi SPriju 
acuma decât în tine însuţi, în energiile ascunse ce ţi-au fost transmiy 
odată cu suflarea și viața ? "Luptători, scrie el iluminat de peisaj 
spiritual al lumii, aprindeți din nou în suflete făclia credinței 
biruinţa şi izbânda va fi a noastră”. 


ungureşti ? Comp, să, Motor lui care au luptat contra robiei 
a | eu ândă cu răbdare și în n închisoare a fost exemplar. El i? 
[Imre calm i pe care i-a transmis-o neanul 


nervii pentru o lungă rezistență. Nu forţa cursul evenimentelor, nu căuta 
să-şi cumpere libertatea, precipitându-se spre inamic cu concesii. Era 
bun camarad, săritor la nevoie şi întreținea în comunitatea legionară 
o atmosferă de voioşie, încredere şi optimism, pentru a uşura suferințele 
celorlalți. Era ordonat şi îşi organiza viața metodic. Îi plăceau snoavele, 
anecdotele, glumele şi nu păstra între el şi ceilalți legionari mai tineri 
distanţe calculate care să le arate "fiți atenţi cine sunt”. Era respectuos 
şi cerea să fie respectat, dar nu cultiva acea speţă formalistă şi 
ipocrită de respect. Toţi legionarii care au fost în închisoare sau în 
lagăr cu Corneliu Georgescu au rămas cu o imagine luminoasă despre 
el, un suflet cald şi odihnitor care se dăruia continuu, mângâind 
întristarea celorlalți ca un balsam. 

În ajunul Crăciunului din 1933, la intervenţia Mitropolitului 
Bălan, prefectul ordonă eliberarea tuturor legionarilor, cu excepția lui 
Cormeliu Georgescu şi a lui Ion Banea. Ceilalţi legionari refuză să 
părăsească închisoarea în aceste condiţii. Sau sunt eliberați toți sau 
nici unul. Sunt aduşi jandarmii pentru a-i despărți pe cei eliberați de 
căpeteniile lor. Se naşte o busculadă pe culoarele închisorii. Atunci 
legionarii au văzut un Corneliu Georgescu transfigurat de mânie, 
năpraznic la înfăţişare, împărțind pumni zdraveni jandarmilor care 
loveau cu patul puştii. Neputând să-i răzbească, s-au utilizat gaze 
lacrimogene.Legionarii au avut mai mulți răniți, dar rezistența lor s-a 
încoronat cu succes, căci noaptea târziu au fost puşi cu toţii în libertate. 

În perioada de expansiune a Mişcării,1934-1937, trăieşte 
momente de mare bucurie văzând cum organizația la ale cărei 
temelii se găsea şi numele său, creşte şi se dezvoltă ca Făt-Fromos 
din poveste .El nu se îmbulzeşte la conducerea organizaţiilor şi nu 
pretinde nimic. Se simţea adânc mulțumit dacă se iveau oameni mai 
dinamici decât el care să ducă organizaţiile la înflorire. El prefera să 
supravegheze de la Miercurea-Sibiului mersul organizaţiei, trăind în 
mijlocul familiei şi al cărţilor lui scumpe. Bineînţeles, era prezent la 
toate întrunirile mari, în toate momentele mai importante ale Mişcării, 
dar dintr-un sentiment de modestie şi lealitate nu voiasă se suprapună 
cu ascendentul ce i-l conferea situaţia lui în Mișcare peste elanurile 
altora. El ceda pasul elementelor noi. Dr. Fleşeriu, care a scris o bună 
biografie a lui, ne spune cu câtă abnegaţie participa el la manifestațiile 


13 


legionare. La formarea frontului, la un marş, se aşeza şi el în rând cu 
ceilalţi legionari, iar când şeful de judeţ îl invita să îşi ia locul cei se 
cuvenea, după gradul ce îl purta, îi răspundea : "Comandă, căci lu 
eşti şef”. Cât îndemn la unitate şi disciplină pentru tinerii legionari, 
când aceștia vedeau pe marele Corneliu Georgescu cot la cot cuei! 
El n-avea nevoie de nimic pentr a-şi impune autoritatea. Când se 
mişca el, parcă se mişca un munte şi când vorbea el, parcă răsuna 
vocea unui profet al nemuritorilor Daci. 
Căderea lui lon Moţa pe frontul spaniol l-a durut adânc. Cred 
că a fost unul dintre oamenii care au suferit cel mai mult, după 
Căpitan, părinţi şi soţie. Căci se cunoșteau de copii. Moţa fusese 
colegul lui de liceu în timpul stăpânirii ungureşti ; apoi a stat 
neclintit alături de el în perioada luptelor studențești. Frau ca două 
tulpine crescute din acelaşi trunchi. Cunoscându-i firea lui Moţa şi 
legământul făcut de el în fața altarului, se aştepta la acest deznodământ, 
L-a însoţit la mausoleul de la Casa-Verde -"ultimul lor drum 
impreună "- cu mângâierea pe care ţi-o dă credința creştină şi exemplul 
strămoşilor traci, ştiindu-l plecat într-o lume mai bună şi mai dreaptă. 
; Izolarea în care trăia şi grija de familie îl împiedicau să apară 
în procesele legionare cu frecvenţa avocaţilor noștri de la Bucureşti, 
în frunte cu Moţa şi Vasile Marin. Dar ori de câte ori era vorba de 
Căpitan, lăsa totul şi pleca. În 1931 pledează la Bucureşti în procesul 
intentat lui Corneliu Zelea Codreanu şi altor şase fruntaşi legionari, 
pă întâia dizolvare a Legiunii de către Ion Mihalache. În aprilie 
pi ta prlaia o alu i fa împrejurări, are 
cubi ca ea d, „operat la Sibiu. Autorităţile locale 
prezentat la Tribunalul Milit LA va d ee 4 
Guvernul nu numai că o se i pa i pilaia A ăp) apere RE CARE 
dar făcea şi presiuni a ie. = Apor ET A ARSE 
du-i cu internarea aa Vpituller înscrişi în proces, ameninţân- 
pe timpul acela, înainte de începercă 
rea ză aflam la Sibiu, venit în chestiuni de reorganizare 2? 
C 31 Z . . . a 
ta uoae, oi. Aa Rina, pate 
mu orgescu străbătând aleile 
aceluiaşi parc frumos, adulmecând ca o căprioară aerul de 
primăvară, Dăduse iarba şi verdeața. S-a dus apoi la restaurantul 


14 


din pădure şi a băut o bere. Apoi a luat-o încetişor înapoi spre oraș, 
cu şovăirile unui om care ar vrea parcă să adaste cât mai mult în 
mijlocul naturii voioase şi calde. Nu m-am apropiat de el, ci numai 
l-am privit de departe, temându-mă că ar putea fi urmărit. Mai târziu, 
în Germania, şi-a adus aminte de această scenă şi mi-a spus : "Atunci 
plecam spre Bucureşti, la procesul Căpitanului. Ştiam ce mă aşteaptă 
şi am dat oraită prin Dumbravă ca să-mi iau rămas bun de la 
libertate şi poate de la viaţă". Înfăţişându-se la Tribunalul Militar, 
după ce a fost identificat, a fost arestat şi transportat la Miercurea 
Ciuc. Cu sau fără prezenţa lui la proces situația Căpitanului nu se 
schimba. Sentința de condamnare era stabilită nu de mizerabilele 
unelte care au pronunţat-o, ci de Oculta Palatului. Dar Corneliu 
Georgescu nu putea lipsi de lângă Căpitan, când acesta urca treptele 
Golgotei, acuzat pe nedrept, batjocorit şi umilit de coaliția nemernicilor. 
În lagărul de la Vaslui, i-a revenit lui dureroasa sarcină să 
anunţe legionarilor asasinarea Căpitanului. I-a trebuit multă tărie 
sufletească pentru a le comunica această veste sfâşietoare, şi, în 
acelaşi timp, şi mare putere de stăpânire de sine pentru a nu provoca 
acte de disperare şi panică. Fără a da un îndemn precis, prin exemplul 
lui. de ţinută şi demnitate a împiedicat dezagregarea unităţii legionare 
după moartea Căpitanului. În lagăr se găseau unii pe atunci care se 
îndeletniceau cu speculaţii asupra viitorului Şef al Mişcării şi destui 
de mulţi se gândeau la el ca fiind cel mai potrivit să ia în mână 
steagul Legiunii, fiind o puternică personalitate, înzestrat cu multiple 
şi mari calităţi. Cum ne informează tot Dr. Fleşeriu, el le spunea 
acestora să nu se ocupe de lucruri care nu cad în raza puterii lor de 
înţelegere. "Viitorul şef se va alege singur, prin propria lui vrednicie, 
şi toți îl vomrecunoaşte şi-l vom urma ză 
A fost eliberat din lagăr înainte de căderea lui Călinescu, fără 
a se îmbulzi la ieşire, în cadrul politicii guvernamentale, care elibera 
pe unii şi reţinea pe alţii, destinaţi a nu mai vedea lumina zilei. La?! 
septembrie, Corneliu Georgescu a fost primul pus pe listă ca să fie 
împuşcat alături de Bidianu, Fleşeriu şi Nicu Iancu. Cum primii trei 
erau concentrați , autorităţile nu au putut pune mâna decât pe Nicu 
lancu, care a scăpat în cele din urmă numai grație faptului că şeful 
Legiunii de Jandarmi a refuzat să execute ordinul, preferând să îşi 


15 


ca i cretin co destindere şi tratative din primăvară, care 
a culminat cu o colaborare de scurtă durată cu regele Carol. Eu n-am 
fost niciodată în raporturi de prietenie cu Corneliu Georgescu, Îl 
cunoşteam vag şi rareori am schimbat câte o vorbă cu el, când 
întâmplarea făcea să ne întâlnim pe la Centru. În vara anului 1940, 
când i-am călcat întâia oară pragul casei din Miercurea-Sibiului, am 
intrat cu oarecare îndoială, căci nu ştiam cum va reacționa la situația 
creată în Mișcare prin plecarea mea bruscă din guvern, la numai patru 
zile după constituirea lui. Cei mai mulţi legionari se temeau de 
dezlănțuirea unei noi prigoane, ca urmare a acestui gest de provocare 
a lui Carol, În special elementele din provincie erau neliniștite, 
neavând contactul necesar cu politica din Capitală, împrejurare pe 
care Noveanu o specula cu multă abilitate. Am fost surprins să 
constat că după un sfert de oră de explicaţie a înțeles perfect situaţia şi a 
condamnat fără rezerve atitudinea lui Noveanu, Bidianu şi Budişteanu, 
care rămăseseră în guvern. Era un câştig mare pentru Legiune, căci 
autoritatea lui se întindea peste largi sectoare de opinie în Mişcare. 
A acceptat să intre în Forul Legionar, recent constituit la sugestia 
Colonelului Zăvoianu, şi să vină la Bucureşti pentru a ne putea 
consulta cât mai des în vederea gravelor evenimente. Acea întâlnire 
a fost decisivă pentru relaţiile noastre viitoare. Am admirat la el 
Judecata lui sănătoasă, care pricepuse din câteva elemente ce voia 
Carol şi care era interesul nostru, fără explicaţii excesive care nici 
nu puteau fi date nimănui în acel moment. Nu numai că înțelesese 
politic, dar m-a onorat cu încrederea lui 


u Mironovici, profesorul Traian 


Brăileanu și Corneliu Georgescu. 
„Cărticica Şefului de Cuib 


durat aproape două ore, regele Carol, cu 
subliniase - voia să 


primăvară dizolvase lagărele și eliberase pe cei mai mulți din 
închisori, că aceasta ar fi contra moralei legionare, contra principiilor 
Căpitanului. Înainte de audienţă, tus patru am avut o conferință şi ne- 
am pus de acord ce să spunem fiecare, imaginând toate ipotezele 
posibile. Atât eu cât şi Mironovici şi profesorul Brăileanu ne-am 
limitat la domeniul politic, arătând că destinderea s-a facut în 
vederea intereselor țării şi că noi nu putem fi utilizați numai ca o 
simplă anexă pentru a trece hopul cedărilor teritoriale. Nu putem noi 
plăti politica greșită a altora. Dar în timp ce vorbeam noi, îl simțeam 
pe Cormeliu Georgescu că fierbe lângă mine. Folosirea Cărticicii 
şefului de cuib de către Carol pentru a ne da o lecţie de moralitate 
politică l-a scos din țâțâni. Când a luat cuvântul la urmă, parcă se 
tălăzuia o mare înfuriată. Răspunsul lui ieșise din sfera momentului 
politic. "Cum putem noi să colaborăm cu Maiestatea Voastă când 
cei mai buni dintre noi au fost ucişi, iar vinovaţii se plimbă liberi şi 
dețin încă funcțiuni importante în Stat ?" Am rămas încremeniți. A 
vorbi în Palatul tiranului, înconjurați cum eram de tot aparatul puterii 
lui, eraun act de mare curaj, dar şi o gravă imprudenţă, căci principalul 
responsabil de aceste masacre era Carol însuşi. Spre uimirea noastră, 
Carol i-a ascultat replica lui violentă fără să-l întrerupă, fără să 
suspende audiența, cum ne aşteptam şi cum se întâmplase cu 
Antonescu, la sfârșitul lui iunie, care pur şi simplu fusese dat afară 
şi la câteva zile arestat. Se făcuse mic, se ghemuise în fotoliul din 
faţa noastră și îl privea fix în ochi. La urmă, spre surpriderea noastră, 
ne-a declarat că el ar fi dispus să pedepsească pe cei vinovați de 
excesele din trecut, dacă ar găsi suficient sprijin în Mişcare. Ne-a 
îndemnat să scriem despre el, dacă nu vrem să intrăm în guvern, 
punându-ne la dispoziție toate mijloacele și toată presa. Nu ne-a 
convenit tranzacţia şi partida s-a încheiat nedecisă, Acesta era Corneliu 
Georgescu, curajos până la temeritate, când trebuia apărat patrimoniul 
legionar. Meditând mai târziu asupra acestui incident, mi-am dat 
seama că prin gura lui Corneliu Georgescu vorbea atunci nația întreagă 
şi tiranul n-a cutezat atunci să-l înfrunte pentru că în spatele lui 
privea ameninţător întreg poporul. Un exemplu de manifestare al 
imponderabilelor istorice, 

Vara anului 1940 s-a încheiat cu marea biruinţă legionară de la 


17 


6 septembrie. Înspre seara acestei zile, Forul Legionar se afla întrunit 
în casa Colonelului Zăvoianu, unde eram așteptat. Când am intrat pe 
uşă, toți s-au ridicat în picioare şi Corneliu Georgescu m-a salutat în 
numele Forului ca succesor al Căpitanului la conducerea Mişcării. 
Toată ceremonia a durat un minut, Am mulțumit camarazilor pentru 
încredere, le-am strâns mâna cu dragoste şi am trecut imediat la 
deliberări. Chestiunea conducerii se rezolvase în modul cel mai natural 
şi cel mai legionăresc posibil, proces selectiv la care participase 
întreaga Mişcare, de la masele anonime, de la luptătorii cei mai 
înflăcăraţi, până la înaltele cadre conducătoare. 

Suntem la putere. Comeliu Georgescu este numit ministru al 
populaţiei evacuate, unde desfăşoară o activitate prodigioasă, alinând 
durerile a mii şi mii de refugiați. În zadar, după înlăturarea noastră 
din guvern, Antonescu a căutat să-i găsească o cât de mică neregulă 
în gestiune, pentru a-l condamna pentru delapidare de bani publici. 
Nici lui şi nici unuia dintre demnitarii legionari nu i s-a putut 
imputa nici o centimă. Refugiat în Germania, se comportă în stilul lui 
de totdeauna : leal, stăpân pe sine, el refuză să ia parte la apitații 
sterile pentru a găsi o ieşire din greaua situație în care ne „ARĂ 
ştia că jocurile erau făcute pentru multă 


cu atâta vitregie toate mişcările naționali 8 . 
supus total dominației ia, da E: alai te s-au 
După aproape doi ani petrecuți în Gem ani 
domiciliu forțat, legionarii au fost iti şi azvârliţi în i “a 
oficial invocat de guvernul german, era fuga mea în Italia, mtăotivul 
era vorba de o decizie anterioară, care n-avea nimie de RE tate 
acțiunea mea politică. Căpeteniile legionare au fost mai târziu Aa cu 
la Dachau. Corneliu Georgescu trece şi prin această Mneutrate 


zâmbet suveran, cu atât mai mult cu cât în la CU acelaşi 
* Buchenwajq 


18 DP 


erau aşteptaţi de mai multă vreme să populeze clădirea unde a murit 

apoi Principesa Mafalda şi paznicii se mirau de întârziere. Simţul lui 

politic îi spunea că e inutil şi fără sens de a agita chestiunea ” de ce 

am ajuns în lagăr ", când adevărata problemă se punea în alți 

termeni; cum rezistăm dublei presiuni antonesciano-hitleriste, până 

când vremurile se vor schimba. În timpul acestor frământări sterile, 

care au dat naştere apoi dizidenţei, Corneliu Georgescu a trăit şi 

durerea să se despartă de Ilie Gârneaţă, camaradul său de lupte din 

perioada eroică a studențimii şi co-întemeietor al Mişcării Legionare. 

O necesitate dureroasă, dar inevitabilă, după ce Gârneaţă apucase 
cunoscutul drum, Sufletul lui armonic şi înțelepciunea străbună se 
opuneau unor soluţii de ruptură. În timp ce Comeliu Georgescu 
punea accentul pe blocul solidarității legionare în fața nenorocirii 
comune, Ilie Gârneaţă era preocupat mai mult de ieşirea din lagăr, 
cu orice preţ, chiar dacă s-ar ajunge la sfărâmarea unităţii legionare. 
Un lamentabil spectacol care dovedea nu numai neînțelegerea 
fenomenului legionar, dar şi o gravă eroare de orientare politică. 
Adânc cunoscător al doctrinei legionare şi al sistemului ei de 
organizare, Corneliu Georgescu ştia că toate greşelile se pot repara în 
Mişcare, oricât de grave ar fi ele, afară de una singură, aceea care 
atacă structura Mişcării, unitatea şi armătura ei internă. Atât de mult 
accentua Căpitanul ideea unității legionare încât spunea : chiar în 
iad dacă am ajunge şi dacă vom fi uniţi, vom ieşi şi de acolo. Or, ca 
să ajungă în iad, conducerea Mişcării trebuie într-adevăr să fi făcut 
greşeli uriaşe. 

Statornicia şi credinţa lui Corneliu Georgescu au fost confirmate 
la 23 august 1944, când nedreptatea făcută legionarilor a ieşit la 
lumină, dovedind lumii întregi cine erau "capetele mecoapte” şi ce 
greşeli colosale făcuse Hitler în România. A trebuit să se producă o 
catastrofă uluitoare, prăbuşirea întregului front din sud-estul european, 
pentru ca germanii să-şi aducă aminte de prigoniții din lagăr şi să 
facă apel la ajutorul lor. 

Corneliu Georgescu a făcut parte din echipa de la Viena, 
îndeplinind concomitent funcțiile de secretar general al Mişcării şi 
ministru de finanţe în Guvernul naţional. A fost o perioadă de mari 
încercări, căci ne izbeam nu numai de greutăţile inerente situației 


generale a războiului, dar și de sabotajul diferitelor oficii german: 
care vedeau în participarea noastră entuziastă, un element de prelun alte 
a războiului. Corneliu Georgescu s-a instalat la Palatul Lobkovitz 
unde ni s-au pus la dispoziție câteva camere, A muncit cu calmul și 
seninătatea lui caracteristice pentru a reorganiza Mişcarea si A 
menţine un climat de luptă şi încredere printre legionari. Toţi Rae 
treceau pe la el se întorceau refăcuți sufletește și imunizați contra 
tuturor îndoilelilor. i 

În 6 ianuarie 1945 a avut loc la Berlin "Serbarea Aniversari 
Codreanu", organizată de Ministrul Propagandei, Gr. Manoilescu. de 
Institutul Român de la Berlin, de sub conducerea profesorului 
Cârsteanu, în colaborare cu Ministerul de Externe al Germaniei si 
ot pini Cu acest prilej, Guvernul de la Viena a primit 
Spada miri guvernului german. A fost ultima recepție 
a început pe pri a er. A aurie 

K la, care 1-a ruşi până 

Oder. Serbarea aniversară a Căpitanului s-a ţinut în Eta 
: „ŞI a peste o mie de invitaţi. Pe 
scenă, în fund, veghea Căpitanul dintr-un tablou de dimensiuni mari. 


făcea parte din delegaţie, alături de Cainii Chimoagă Di care 
era fericit. Toate suferințele fuseseră uitate. Cel di 
in amurgul puterii lui, se închina în 


amintirea lor, scrierile lor. fuseseră puse 
Europa. Cartea Căpitanului a fost intera 
unde se exercita puterea lor. În timpul a 
un Corneliu Gerogescu expansiv, emo! 
acordurile orchestrei, cu ochii privind dep ndați 
nemărginită „ Bimise din nou Căpitanul tut 
coalizate ale acestei lumi. La recepţia care a avut loc a 
oaspeţi ai Reichului, s-a întreținut până noaptea balta e 
Dr. Six şi cu ministrul Meissner, evocând toată drama sh 
suferințele şi toată neînțelegerea de care s-a izbit, Se să 


20 


centrul de interes al sălii, dovedind nu numai o perfectă dominație a 
problemelor, dar şi o fineţe remarcabilă în discuţii cu nişte oameni de 
cea mai înaltă categorie politică şi diplomatică. 

După această revanșă istorică, pe care Corneliu Georgescu a 
gustat-o din plin, declinul celui de-al Treilea Reich se precipită. În 
mijlocul legionarilor nici un semn de panică. Activităţile noastre se 
desfăşoară în mod normal. Corneliu Georgescu continuă să se ducă la 
Palatul Lobkovitz şi cu acelaşi calm rezolva afacerile curente, ca şi 
cum ruşii nu s-ar afla la porţile Vienei. Cu veşnicul lui zâmbet 
întâmpina pe toţi. În sfârșit, când ameninţarea crescuse, am fost evacuaţi 
la Alt-Ausee. Îndată am început, ajutat de el, împrăștierea progresivă 
a grupei de români concentrate aici, pentru a nu fi aflaţi cu toții 
grămadă în momentul ocupării localităţii. În serii de 2-3-4 persoane 
s-a scurs tot grupul, risipindu-se în toată Germania şi Austria. 
Aceeaşi măsură am aplicat-o şi în ceea ce privea miniştrii şi căpeteniile 
legionare. Pe Corneliu Georgescu l-am însărcinat să se ducă la 
Dollersheim ca să dea aceleaşi dispoziţii legionarilor concentrați 
acolo şi tuturor soldaţilor români care ar fi vrut să ne urmeze, pentru 
momentul când unitatea lor s-ar dizolva. Odată această treabă făcută, 
l-am sfătuit să îşi ia doi tovarăşi buni de drum, care ştiau nemţeşte, 
şi să plece în Germania, aşezându-se pe la niscaiva țărani, până ce 
se va linişti atmosfera, Pe la Alt-Ausee, ne-am înțeles că nu se mai 
înapoiază. Mare mi-a fost mirarea când cu câteva zile înainte de a fi 
părăsit şi eu localitatea, cu ultimul grup, mă trezesc cu Corneliu 
Georgescu. Venise cu un camion al armatei naţionale, însoţit de Dr. 
Cicală şi de un grup de tineri macedoneni de la Dollersheim. Era 
îngrijorat de soarta mea. Venise să vadă ce fac. Atât el cât şi ceilalți 
camarazi îmi făcuseră propunerea să plec cu camionul cu ei. Le-am 
explicat că eu nu mi-am încheiat obligaţiile față de guvernul german, 
iar, de altă parte, a străbate Austria sau Germania cu un camion 
militar era cel mai sigur mijloc să fim prinşi. Pe de o parte eram adânc 
emoționat de grija ce mi-o purta Corneliu Georgescu, pe de alta însă 
eram supărat pe el că nu mi-a ascultat sfatul. Nu-l puteam lua cu 
mine. Nu-i puteam risca viața într-o întreprindere care nu ştiam cum 
se va sfârşi. Eram cel mai primejduit. Trebuia să urcăm cu un grup de 
germani în munţii împrejmuitori şi acolo să petrecem câteva luni 


expuşi de a fi capturați sau omorâţi. În sfârşit, ă plecat din noy 
luându-și de astă dată ca tovarăş de drum pe Traian Puiu şi Mailat 
La plecare mi-a spus "Acuma, cine ştie când ne mai vedem”. Avea ș 
privire tristă. Se uita la mine cu duioşie şi greu s-a despărțit. 

De aici încolo, o înlănțuire de fatalităţi. Ajungând în regiunea 
Mittersill, Corneliu Georgescu i-a cerut lui Mailat să meargă 1 
Kitzbuchel şi să facă legătura cu Dl. laşinschi. Şi-au fixat locul de 
întâlnire şi timpul de întors. Mailat a luat contact cu Dl. Iaşinschi şi 
apoi a revenit. Nu l-a mai găsit. A răscolit toată localitatea. Nici g 
urmă de Corneliu Georgescu. Atunci a presupus că pierzându-și 
răbdarea, a apucat singur în altă parte sau s-a ataşat unui grup de 
legionari care vor fi urmat acelaşi drum. 

După şase luni de vagabondaj prin toată Germania, am 1eşit şi 
eu la suprafață. Toţi oamenii noştri erau la locul lor. Nimeni nu 
fusese arestat saca predat comuniştilor. Excelente rețele funcționau între 
ia sii „Italia şi Franţa. În toate marile oraşe, legionarii 
refugii sv va formării „de comitete româneşti, ajutând pe toți 
NE grile e încă o dată un splendit exemplu de 

si. > ȘI dezinteres. Rând pe rând am aflat cu bucurie 


român. În 


7 n . SI 

ceata nm ni s-a tanicajă ştenit Ceva de la toate aceste ginți 
pirit 

de Stat, simțul linii sociale şi poli înclinațiile creatoare 


22 


prin acele apatii caracteristice istoriei noastre sau prin acele răbufniri 
deşarte care au provocat adeseori lupte între fraţi. În slav bântuie 
furtunile neantului şi din cauza aceasta nu cunoaşte decât manifestările 
extreme. 

Personalitatea lui Corneliu Georgescu este omăiastră îmbinare 
între tracism şi romanitate. Vizionarul nu rămâne suspendat în 
domeniul ficţiunilor, ci coboară pe terenul aspru al realităților, 
pentru a schimba fața lumii conform idealului său. Odată prins în 
volbura istoriei, s-a adaptat cu uşurinţă condiţiilor politice ale 
luptei. Curaj când e nevoie, rezistență când e nevoie, toate la locul şi 
momentul potrivit. Simţul strategiei şi al tacticii. Dar mai presus de 
toate, înţelegerea uriaşei forțe care emană din păstrarea unității, a 
ordinei, a ierarhiei şi a disciplinii. Nimic mare nu s-a realizat în 
istorie fără o organizare temeinică a forțelor naționale. Razvrătirile, 
luptele fratricide sunt cele mai bune aliate ale inamicului. 

Dacă un calificativ i se potriveşte mai bine lui Corneliu 
Georgescu, care să însumeaze într-un cuvânt toate comorile sufletului 
său, acesta e lealitatea. Există o moralitate politică şi revoluționară 
care caracterizează pe marii luptători. Corneliu Georgescu a făcut 
parte din această elită şi va rămâne în istoria Legiunii sub numele de 
Corneliu cel Leal. 

"Ne vom vedea, Bade Cornel, în ziua Învierii, când fiecare va 
da seama de faptele lui. Tu, vei putea dovedi Judecătorului Suprem 
că ai servit cu credinţă lui Hristos, Neamului şi Legiunii. Niciodată 
nu i-ai pierdut credința în Căpitan şi mu le-ai abătut de la 
tocmirile lui. În cadrul acestor întocmiri, mi-ai stat şi mie înb- 
ajutor, pentru a-mi îndeplini funcţia pe care mi-a incredințal-o 
destinul, având infinit mai puţine merite decât tine. Şi astăzi umblăm 
şi ne strigăm durerea pe toate cărările: Unde e Corneliu Georgescu? 
Căci inimă ca a ta nu se mai găseşte. Turoagă Arhanghelul să-şi 
arate încă o dată puterea şi lanţurile robiei să cadă de pe trupul 
slăbit al bietului mostru popor. Atumci te vom purta pe brațele 
legionare până în țară, în cântece de biruinţă, pentru a te odihni în 
pământul care te-a plămădit”. 


HORIA SIMA 


23 


CORNELIU GEORGESCU 
- note biografice - 


Destinul unui popor este în funcție de virtuozitatea și de 
puterea de intuire a elitelor sale conducătoare ; ele sunt antenele unui 
neam, 

Şi, după cum anumitor firi sensibile le este dat să presimtă 
apropierea unei nenorociri sau chiar o schimbare de temperatură, ori 
după cum -în mod instinctiv- animalele simt primejdia nemijlocită; tot 
aşa -un neam- printr-un număr restrâns din elitele sale- intuieşte furtuna 
ce-l pândeşte, şi-atunci caută s-o prevină ori cel puțin să-l pregătească, 
pentru ca la nevoie s-o poată suporta fără să-şi piardă substanța. 

Al doilea deceniu de la începutul secolului nostru se încheie cu 
realizarea marelui vis național, pentru care s-au jertfit -de sute de ani 
în urmă- atâția luptători şi vrednici conducători ai destinelor româneşti 
-pentru că aleşii pentru realizarea reîntregirii, după împlinirea acestui 
ideal, să spună : 

„.. "acum Slobozeşte Doamne pe robul tău”... 

Aşa a zis la Alba-lulia Ştefan Cicio Pop, unul din luptătorii 
generaţiei reîntregirii, care şi-a văzut patria mamă venind şi îmbrățişând 
pe cele trei fiice : Transilvania, Basarabia şi Bucovina. 

Exclamaţia lui Ştefan Cicio Pop marchează un final. Cu această 
exclamaţie şi-a încheiat generația reîntregirii idealul, fără să fi avut 
în vedere dictonul... că mai uşor este să cucereşti o poziţie decât s-o 
păstrezi. 

Pentru menţinerea acestei poziţii, pe care şi-o cucerise poporul 
român, se cerea o altă generaţie, prin care neamul să se împlinească 
şi să se afirme, de-acum înainte, în toată plenitudinea lui. 

Şi Neamul, care-şi dădea seama de acest fapt, care-şi dorea de 


. 94 


acum un drum împărătesc printre popoare, care nu voia să Ssucomb, 
nici atunci şi nici mai târziu, care voia să serealizeze în misiunea ce 
i-a încredințat-o Dumnezeu şi care presimțea nenorocirile ce se vo 
abate asupra lui. 

În amurgul secolului al XIX-lea şi în zorile secolului XX 
face să se nască din el o generaţie, care va creşte şi se va maturiza în 
vuietul armelor (primului război mondial), generaţie care va cunoaşte 
doar muncă, luptă, închisori, persecuții, umilinţe, dar din care se vor 
ridica noile elite, deschizătorii de drumuri noi, făuritori de alte 
orizonturi, se vor ridica aceia care îi vor pregăti sufletește pentr cele 
mai grele vremi de urgie ce-l vor paşte. 

Şi astfel, ţâşnesc noile elite, neînfricate, purtate de o mână 
nevăzută, gata de orice sacrificiu, ca nişte stăvilare uriașe, hotărâte să 
dea alt curs Neamului. 

Ţâşnesc din fiecare provincie, în fiecare universitate, țâşnesc 
de pe ogoare, din fabrici şi din mulțimile oraşelor, ascultând doar 
îndemnul Neamului, care simţea pe margine de prăpastie şi care 
adulmeca o mână roşie, care căuta să i se încleşteze în jurul gâtului. 

că Corneliu Georgescu s-a născut la 2 ianuarie 1902 în Poiana 
Sibiului. În lucrarea Pe drumul cu Arhangheli , manuscris ce ne-a 


rămas de la el, cu toată măiestria lui de mânuitor al cond iului, ne 


Din faptele lui, din viaţa lui de şcolar, descrise în 
se poate vedea că, într-adevăr, Corneliu Costi sii reprezi | 
"lume", că toate virtuțile românești i-au = Ma în i mai ă 
ursitoare. Aceste virtuţi n-au căzut nici pe piatră nici în drum Mire 
între spini, ci în cel mai fertil suflet de român, după cui 
dovedeşte el, prin toate faptele lui viitoare. Aa io 

„Face liceul la Sibiu şi la Turda, unde-și ia bacalanreațul 
printre cei mai buni din clasa lui după ce anul şcolar | 
pierde fiind nevoit să facă pe dascălul la şcoala prin 
Dodrogea - din motivele pe care singur ni le arată- și d A 
următor -din aceleaşi motive- face practică la farmacia 
Sibiului, în anul prim la facultatea farmaceutică din Cluj, 

Mişcările studenţeşti de la 1922, îl găsesc pe d 


orneliv 


II, la Universitatea din Cluj. Din clipa izbucnirii luptelor studențești, 
Comeliu este în frunte, alături de Ion Moţa, cu care de-acum își va 
împleti viața de luptă şi de suferință în sensul celei mai desăvârșite 
dragoste şi credinţă, spre un singur ţel: aşezarea neamului pe o mare 
linie de onoare. 

După declararea grevei generale studenţeşti -10 decembrie 1922- 
Comeliu Georgescu este eliminat din Universitatea din Cluj, odată 
cu I.Moţa, fiind considerat de către senatul universitar tot atât de 
primejdios, tot atât de dârz în apărarea drepturilor studenţeşti. 

În anul 1923, se duce la Iaşi, unde facultatea de drept nu 
recunoștea decizia de eliminare a celorlalte Universităţi, deci, unde 
înscriindu-se, putea să studieze dreptul în loc de farmacie. Iaşul îl 
atrage, fiindcă ţinea să facă parte din acel grup de studenţi pe care 
îi admirase cu trei ani în urmă- în costumele lor naționale- din 
balconul sălii în care se ținea primul congres al studenților României- 
Mari - grup care, condus de Căpitan, căuta să-şi impună punctul de 
vedere în disperarea majorității membrilor congresului, narcotizaţi de 
doctinele comunizante. 

L-a impresionat adânc pe Corneliu priveliştea din sala 
congresului, stăpânită şi condusă de forţa de fier a Capitanului- 
drept garanţie că Neamul este prezent şi că drepturile lui şi ale 
studențimii româneşti vor fi apărate- fapt care-l mărturiseşte singur, 
când ne scrie... "Nu bănuiam atunci, în acele zile,că viața mea se 
va lega de acest flăcău mândru din mijlocul grupului de studenţi 
îmbrăcaţi în costume naţionale..." 

Ajuns la laşi, Corneliu îşi însuşeşte punctul de vedere al 
Căpitanului şi al lui Ion Moţa şi intră cu plăcere şi cu tot avântul 
în acel complot studențesc, care, din cauza trădării, sfârşeşte în 
procesul "Văcărăştenilor”. În această închisoare, în imediata apropiere 


„a Căpitanului, a avut Corneliu posibilitatea să constate că suferinţele, 


nici când nu sunt prea mari şi prea multe, dacă ele sunt cerute de 
interesele neamului . 

După ce îşi ia licența în drept, la Iaşi, în 1926, şi după ce-şi 
face stagiul militar, la Şcoala de ofiţeri în rezervă pentru artilerie 
Craiova, începe practica de avocat în județul Cahul. În acest timp 
se căsătoreşte cu domnişoara Elena Constantinescu, avocată, fiica 


unui functionar de la judecătoria Cahul. 

Fondator de mişcare -alături de Căpitan şi Ion Moţa- ale Cărej 
începuturi se întrezăresc încă în închisoarea Văcăreşti, Corneliu 
răspunde chemării Căpitanului şi sufletului său mare, pentru ca la 24 
iunie 1927 să ia act de ordinul... "Astăzi, vineri, 24 lunie 1927 (Sfăntul 
Ioan Botezătorul), ora 10 seara, se înființează : Legiunea Arhanghelul 
Mihail , sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede 
nelimitat. Să rămână afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii 
de la Icoană pe Radu Mironovici." 

Pentru Corneliu Georgescu ordinul, dorința Șefului, nu erau o 
ficţiune. El executa cu toată puterea , hotărârea şi priceperea, 

Prezenţa lui la actul fondării Mişcării, alături de Căpitan, de 
Ion Moţa şi ceilalți n-a fosto întâmplare, un accident. El a fost 
prezent, fiindcă acesta îi era destinul, pe care Neamul |-a încredințat 
acelora dintre aleşii lui, care în mod conştient l-au putut intui în 
numele întregii generații de la 1922. Restul, mulțimea generaţiei 

1922, abia mai târziu a putut să vadă şi să 


-şi dea seama de marele 
"act al fondării Mişcarii". Ei, "fondatorii ',au fost izvoarele din care 
NOI, cei de seama lor şi următoarele generaţii se vor adăpa mereu, 
dacă vor voi să fie consideraţi urmași şi continuatori ai celei mai 


eroice generaţii de până acum, generaţie din care s-a năs îi liacarea 

Legionară. | | ien 
Reproduc, în parte, articolul lui Corneliu, îi ii, Eau, 

Strămoşesc", nr, 2, scris în 1927, semnifi Apărut 5 4 tul 


Tiefbla dili cativ pentru marea lui credinț: 
în biruința Mişcării Legionare, abia fondată : | 


APRINDEŢI LUMINA CREDINȚEI 


"Se spune în istoriile vechi că, odinioară, zeii au lovit 
grea încercare antica Eladă pentru păcatele ei. Dinspre în “4 o 
Asiei oşti grele, însutit de tari, s-au năpustit ca vijelia, N lirile 
țării, pustiindu-i câmpiile, dărâmându-i oraşele, stricându.i lurile 
şi Jărâmându-i oştirile viteze, care erau prea mici la muia ltarele 
se poată opune cu succes. Nemaiavând nici o împotrivire pu 
Mezi, au pătruns până în inima Greciei, la Delp 


hi, acola „, 
templul cel mai vestit al lui Apolon. Tremurau Preoții. Ta, 


28 


teamă că în curând dușmanii vor ajunge să pângărească altarul 
sfânt. Singur preotul cel mare nu se temea şi plin de încredere în 
puterea divină a spus către tovarăşii săi :<Nu aveţi teamă , zeul nu 
are nevoie de oşti, ne apără singur >. 

"Și s-a pornit preotul cel mare împreună cu toţi ceilalţi preoți 
pe rugă şi ruga lor a săvârşit minuni. De cum s-au apropiat încre- 

zătoarele oşti ale Perşilor, de o azvârlitură de piatră de templu, 
muntele Parnasului s-a cutremurat şi a rostogolit cu tunet stâncile 
uruiloare spre duşmani, strivindu-i. Trăsnetele căzute din senin au 
venit să împlinească ruina şi din falnica oaste de odinioară, abia 
au mai rămas câţiva vestitori ai minunii cereşii”. 

"Luptători ! Aprindeţi din nou în sufletele voastre făclia 
credinţei că biruinţa şi izbânda va fi a noastră.” 

În 1930 vine în judeţul lui natal şi-şi deschide birou avocaţial 
în Miercurea-Sibiului. 

Cu toate că şi-a făcut studiile şi practica avocaţială în regiuni 
cu altă legislaţie decât cea din Ardeal, în foarte scurt timp a devenit 
unul dintre cei mai buni cunoscători ai Dreptului local, un adversar 
temut şi respectat. De o logică atât de închegată în susţinerea 
cauzelor ce le oferea, că puţini erau acei care doreau să-l aibă 
adversar, Prezenţa lui în mijlocul colegilor de la barou sau în sălile 
de dezbatere a Tribunalului îi făcea pe cei din jurul lui să-și dea 
seama că sunt în preajma unui om plin de respect şi de mare 
omenie, virtuţi care pe ceilalți îi dogorea şi-i obliga să dovedească 
aceeași atitudine. 

În 1932 conduce alegerile, la care participa Garda de Fier, în 
judeţul Sibiu. Arestările din 1934 îl duc la închisoarea Sibiu şi de 
aici la Bucureşti. 

În 1937, lumea legionară din judeţul lui îl alege deputat ; îl 
trimite în Parlamentul Ţării, unde urma să-şi strige indignarea contra 
unui sistem de conducere pe care-l trăise aievea în perioada lui de 
dăscălie în Dobrogea şi mai târziu în timpul studenţiei, sistem care 
de toate se ocupa, afară de nevoile stringente ale poporului român. 
Această lume, în contra căreia urmau să se ridice viitorii parlamentari 
legionari, şi-a dat seama însă că va fi demascată în toată putreziciunea 
ei de la tribuna Parlamentului şi atunci s-a unit pentru a pune în 


mare” din 1938-1939. EA 
C i avocat, Corneliu era şi un bun mânuitoy 
su a a ed a scris "Premuri de restriște", Piesă 
& se lie i subiect luat din viața de luptă legionară. În timpul 
refugiului, şi-a scris autobiografia din care s-a salvat “xi Primul 
volum. Scrisul lui marchează un stil patriarhal, atrăgător, limbaj care 
te olane că ne-a îndemnat pe cei din jurul său ca, în 
1937, după moartea lui Ion Mota, să-l ice pac stă 
Bucureşti, pentru ca să se ocupe de "Libertatea ", unde Singur şi cel 
mai bine l-ar fi putut înlocui pe Ion Moţa. În marea lui modestie, 
după lungi străduințe, a acceptat şi urma să-și facă mutarea, 
Evenimentele anului 1938 însă ne-au zădărnicit acest plan, trezin- 
du-ne cu toți în lagare şi închisori, iar cei rămași liberi trebuind să 
ducă viața oamenilor puși în afară de lege. 

În luna mai 1938, se duce la București ca să studieze şi să 
pregătească apărarea în procesul ce se punea la cale pentru 
condamnarea Căpitanului. După trei zile, adică după ce autoritățile 

„polițienești şi-au dat seama că omiseseră să aresteze pe unul din 
insăşi fondatorii Mişcării, îl aduc pe Corneliu la noi, în lagărul de 
la Ciuc, unde erau deja arestați toți şefii de județe ai anului şi 
aproape toate gradele din acea vreme. 
aia inta în lagărul de la Miercurea-Ciuc şi apoi în 

i, a Pr €) pentru sutele de legionari, mai tineri sau mai 


| cunoască şi să-și 
legionarul. Puțin la 
IC şi nimeni n-o mai 


aplicare "Prigoana cea 


ă, o | 
>, Snoavă, o povestire sau p anecdotă ! Ba, juca 


loraș şi Cincora în 

j „îm d 
la noi, necum i, lia iu: n-am putut avea nici ormitorul 15, la 
o partidă de cărți. La ii ile să treacă timpul, se așeza la câte 
amipintieăi la cruciulițe, și jooare. mEaEă Oase și lemn- lucra și el 


amintire soției şi celor două fetiţe Fa a leri:e ii 
enuța, 


30. 


Când se discuta însă o problemă serioasă, adversarul trebuia 
să se sprijine bine şi să fie cu toată luarea aminte în discuția ce 
voia s-o dezbată cu Corneliu. În astfel de ocazii, el dovedea o 
pregătire, o judecată care te obligau să păstrezi aceeași ținută înaltă. 

Întreaga lui privire şi înfăţişare erau “um marş fără pauză”, o 
intensă şi permanentă frământare. De o modestie nemaiîntâlnită. Era 
atâta căldură, omenie, şi bunătate în el, că cei ce-] înconjurau se 
simțeau stingheriţi. Pentru cine greşea, nu era pedeapsă mai mare 
decât să-l vadă pe Corneliu nemulțumit. 

Când la Vaslui, după anunțarea morții Căpitanului - care e] 
ne-a comunicat-o în holul coridorului, de la etajul clădirii - și, când 
mulţi dintre cei prezenți s-au umplut de îndoială -, ne-am strâns cu 
toţii în jurul izvorului lui de căldură şi bunătate camaraderească. 
Vedeam în el un îndrumător, un far, care, prin puterea luminii lui, ne 
indica drumul în noaptea ce se abătuse asupra noastră. Nici unul din 
cei câţi formau aşa zisul "grup de rezistență" la Vaslui n-ar fi 
semnat declaraţiile dorite de paznici, până când Corneliu nu făcea 
vreun semn. 

Spusese el, la 30 noiembrie, că de acum fiecare-i liber să facă 
ce doreşte. Noi însă i-am simţit durerea cu care făcea această 
declarație, impusă de tactica zilei şi nu l-am ascultat, făceam şi pe 
mai departe tot numai ce-i plăcea lui, fiindcă ştiam că, ceea ce-i 
plăcea lui, era pe linia credințelor noastre. 

După anunțarea morții Căpitanului, fiind întrebat asupra celor 
ce se vor desfăşura în viitor cu Mişcarea, le răspundea : "nu vă bateți 
capul cu lucruri care nu sunt de atribuția noastră ; viitorul şef care 
se va alege singur, dintre cei mai vrednici dintre noi, ne va spune 
ce avem de făcut". Aşa interpreta Comneliu voința Căpitanului, fixată 
prin legea :"Când eu nu voi mai fi, cel mai viteaz dinte noi va pune 
mâna pe steagul Mişcării şi vă va conduce spre biruinţă. Il veți 
recunoaşte şi-l veţi urma pe acela, fără cârtire. Uniţi fiind, veţi ieşi 
și din iaq" 

ŞI, un suflet de legionar în care trăiesc, în care sunt treze 
toate virtuțile legionare, în care nu sălășuieşte ambiția şi invidia, 
acela nu va greşi niciodată în cunoaşterea marilor legi de viață 
legionară; acela le va trăi pur şi simplu, supunându-li-se. 


3l 


n ag de a Vi, Corneliu Gore 
a tetrii în maini, 
ARE i AA ; viteaz dintre ostașii pitanului, că legea 
a au 
Bunei-Vestiri şi fondator de Mişcare, s-a prezentat urmaşuluj 
Căpitanului, raportân d :"Comandante, (eonarul Corneliu Georgesa, 
este gata şi aşteaptă ordinele D-voastră. AD 
Dacă numai acest act l-ar fi săvârşit Comeliu în întreaga |uj 
viață şi-atunci ar fi binemeritat de la Mișcare, căci, după cum Ion 
Moţa a recunoscut în Corneliu Codreanu pe "Căpitanul", așa 
Comeliu Georgescu a recunoscut în Horia Sima pe "Comandantul" 
Când apoi, mai târziu, unii şi-au ridicat vocile contra 
Comandantului, Comneliu le răspundea :"Cine este mai vrednic decâi 
Comanda ntul?". 

În Germania fiind şi vorbindu-i odată despre un camarad 
spuneam că respectivul este un bun orator, priceput, înțelegător în 
problemele politice etc., Corneliu mi-a răspuns indignat :"Xoi avem 
nevoie de elemente disciplinate, de caractere. Mişcarea nu s-a făcut 
şi nu trăieşte nici prin oratori, nici prin abilităţi politice, nici prin 
Personalități răzlețe. Ea trăiește prin oameni de caracter, de credinţă, 


disciplinaţi, de are omenie și ai | : pre 
Pi Se ie, şi prin oameni care se încadrează în 


Când, după ieşirea 
şi-a dat seama Că Arhan 


îmi zicea :"comandă, că tu ai e Ra să ia comana 
vechimii şi gradulujn Această mare în 
tot ce poate fi personal în noi a. 
înseamnă a trăi 


udețului şi misiunea primează 
|, Wclegere, această desprindere de 
în noi, înseamnă a înțelege fenomenul, 


funcţia de Subsecretar de Stat la 
Pentru Colonizare şi Populaţia 
inistru de Finanţe, în Guvernul 


La finele lui aprilie 1945, ne-am despărțit, împrăștiindu-ne ca 
să ne adunăm, când împrejurările vor îngădui. În zorii unei dimineți 
m-a trezit ca să-şi ia rămas bun de la mine. După doi ani, timp în Piece 
me regăsisem aproape cu toți ceilalți răspândiți, începurăm să ne 
întrebăm unii pe alții dacă nu știe cineva ceva despre Comeliu 
Georgescu. În 1950, pe baza unei foarte slabe indicații, am plecat ca 
să-l găsim, într-o localitate de munte din Austria. Nu era însă el, cel 
căruia m-am adresat. În aceeaşi zi, seara, am aflat din gura retotalui 
localităţii Mittersill că Comeliu odihneşte în cimitirul bisericii 
locale. Răpus de un glonte criminal, pentru a fi despuiat de ceea ce 
avea asupra lui, în ziua de 6 mai 1945, a fost îngropat ca necunoscut. 

L-am dezgropat ca să-l identific, având ca semn de recunoaștere 
rotula piciorului drept, legată cu sârmă, încă din 1936, când a suferit 
o cădere. I-am adunat resturile de oase, le-am așezat într-un coşciug, 
apoi l-am coborât din nou în lumea lui cu Arhangheli, ca să-şi 
doarmă de-acum liniştit somnul din care l-a trezit pentru câteva ore 
dorința noastră de a-l revedea, de a-l identifica. O cruce îi străjuiește 
somnul din cimitirul localității Mittersill, unde i-a fost hărăzit lui 
să-şi încheie viața pământească la 43 ani. 

Corneliu Georgescu a îndeplinit funcția de Secretar General al 
Mişcării. Chiar şi după plecarea lui dintre noi, "lumea lui” ne-a 
rămas, ea trăieşte în noi toţi cei ce l-am cunoscut, direct sau indirect, 
şi va trăi de-a pururi în toate generațiile de legionari care ne vor 
urma, 

"Cei ce au căzut ucişi de gloanţele dușmane, păşesc în rând 
cu cei ce au rămas". Comeliu va păşi mereu cu noi în rând, 
continuând să ne îndrumeze paşii noştrii pământeşti, 

Sunt fericit că am avut norocul să trăiesc aproape de el, că 
l-am înţeles şi urmat; că m-am bucurat de sfaturile și îndrumările 
lui, că m-am încălzit la marea lui dragoste camaraderească. Merit 
mai mare vor avea însă cei de azi şi cei de mâine, care deşi nu l-au 
cunoscut, îl vor putea totuși apropia şi se vor simți încălziți de 
"lumea" lui Corneliu. 

Dr. Ion Fleşeriu 


Ianuarie 1952 


33 


= 


DE DEPARTE 


PE POTECILE CHEMĂRILOR 


1. SATUL MEU 


multe sate mândre pe întinsul plaiurilor românești, dar 
unul nu întrece în frumusețe satul în care m-am născut, 


riei mele : Poiana. Nici undeva oameni mai chiaburi şi 


a-lulia, sau şi mai de departe, de pe înălțimile Feleacului, 
unoscător ar putea distinge în zile limpezi, pe coama dinspre 
“Carpaţilor, o pată albă şi-n noapte câteva lumini : ochiul 
dreptat înspre depărtările câmpiei ardelene, mănunchiul de 
te pe dunga uneia dintre terasele prin care cobora, pe 
țimile Cindrelului în şesul sibian. 
ul de unde începe urcuşul şi până la creştetul presărat 
ce urca ! Trei-patru ceasuri cu căruţa, sărind din ea pe la 
ând cu temei umărul la leucă, unde urcuşul este mai 
or şi are picioare sprintene, acela o ia pe jos, voiniceşte, 
capre al potecilor de pe scurtături şi scuteşte astfel 
ate de timp. 
pe poteci, cu piciorul, fie de-a lungul drumului, în 
piri zdravăn până sus de câteva ori, dar te zvânți 
e care o simţi din ce în ce mai rece din ce te 
De nu -ţi e cu grabă ajunsul îţi vine cu drag să te 
aţă în postață şi să guşti din măreţia priveliştii care 


, şi negre de adâncime se prăvălese la stânga 
37 


i i ridicăturile muntelui, spre întinsurile molcome 
E de dealuri. Departe, cât hăul de departe 
se întinde cazanul uriaş al Ardealului, în care se coc vara la soare 
grânele de aur ale Mureșului şi strugurii brumării ai Tâmavelor. 
Dinspre miazăzi se întinde lanțul cât îngust, cât răsfirat, dar mereu 
înalt al Carpaţilor Meridionali, care despart câmpia Munteniei de 
Ardeal. Dinspre răsărit brâul de dealuri ce se îmbină, de mai multe 
ori încolăcit, cu depărtatul masiv al Harghitei. Spre miazănoapte i 
se frânge zarea de înălțimile Turzii şi ale Feleacului, ambele străjuind 
intrarea în Țara Someșului. Cele două "Chei" din Munţii Turzii, 
două despicături produse de izbitura de sabie a unui uriaş înfuriat, 
par uneori, în atmosfera purificată de ploaie, atât de aproape, încât să 
le ajungi dintr-o fugă, deși sunt situate la mai mult de o sută 
kilometri depărtare de locul unde ne aflăm. Spre asfințit, în lat 
sobor de munţi pleşuvi şi împestriţaţi : "Găina" cu întreg cuibarul 
ei de pui golaşi și rebegiți de frig. Sunt Munţii Apuseni, cu 
coastele despădurite şi cu măruntaiele golite de aurul împrăștiat în 
lumea largă de mai bine de două mii de ani încoace, spre îmbogățirea 
tuturor stăpâniior vremelnici, dar spre paguba şi sărăcia moților care 
scurmau cu trudă prin cele văişaguri, rămânând mereu "săraci în 
țară bogată", 

Iată-ne în sfărșit ajunși pe creştetul dealului, lângă cele câteva 
case, care ne-au fluturat de departe cu nătrama. Murgul pintenog, se 


ţi-a ținut de urât la mersul e jos de-a lungul 
serpentinelor drumului, dar ti-a adus omeneşte ARRRIU tn "A lasă 
i pe area aici cât ai pipa O țigară şi apoi îi dă bici, 
Să ia în trap forțat povârnişul uliţei care coboară în centru. Fala 
E calul. cât de bătrân şi de slab: să scapere 
în în fugă cu fierul potcoavei în piatra de 


De ce îi spune "Vadu" la piața satului, nimeni nu | 
spune cu precizie. "Hadu"-ul presupune existența unei ape 
ori pe aici nu trece decât un biet pârâu, care vara seacă, d 
vezi nici urmă de apă. E drept că uneori, când se înfurie 
scutură desaga de ploi, valea se transformă în torent, dar atunci vai 
de omul care s-ar cuteza s-o treacă! Vadul Poienii deci e un loc mai 
mult fără apă, iar când ar fi să fie şi el “ad"când adecă are şi el 
cu ce se lăuda, nu-l poţi trece de vrăjmășia curentului. 

În faţa pieţii satului un ghergheleu rotund: "Ghitehiulr 
Dealul care formează trunchiul de care se îmbină ulițele Poienii. 
Case sunt numai la poalele lui, formând în juru-i o chingă lată, 
albă, din care se ridică verdele brădetului care îmbracă dealul până 
sus pe vârful rotunjit. Din brâul de case de sub "Ghilghiu” se 
desprind şi pomesc periferic străzile ca niște picioare uriaşe de 
păianjen. Principalele ulițe sunt înşirate de-a lungul văilor : "Arinei”, 
"Plaşinului”, "Radei" şi "Curăturei”. Mai bine zis văile însăși 
formează străzile naturale ale comunei. Apa de primăvară, când 
ropoteşte în şuvoi, aduce pietrişul şi nisipul, pe care tot ea îl 
depune pe firul văii formând un strat de prundiş pe care cu oarecare 
bunăvoință şi cu oarecari riscuri, se poate circula, când nu e 
dezlănțuit şuvoiul. De-a lungul acestor văi şi pe culmea dealurilor 
"Vlaşinul", "Fandorul", "Dealul" şi "Delniţele” îşi întinde satul 
cele aproape 1400 de case ale sale, ținute şireag una de alta. Casele 
vechi încheiate din brad măiestrit îmbinat pe la colțuri şi cu 
acoperiş de şindrilă cătrănită de fumul care se strecoară din vatra 
tinzii prin răsuflătorile podului. Casele noi pe temelie de piatră şi cu 
ziduri temeinice de cărămidă, cu acoperiş roşu de ţiglă arsă, adusă 
cu trudă de la țiglăriile de lângă Sibiu. Culoarea caracteristică A 
locului, atât la zidurile caselor vechi, cât şi la cele noi, e "vânătul A 
un albastru închis. Acest albastru, prins în podoaba de verdeață a 
grădinilor și punctat cu roşața acoperişurilor de ţiglă, sau cu 
cenușiul bronzat al şindrilei, dă ochiului o senzație de PURA = 
când s-ar fi coborât printre tufanii dintre case fărâme IUNEA SE 
Cerul care pluteşte atât de aproape deasupra a culrea ps 

"Vadul", piaţa satului, e situată în faţa "Ghilghiului - 
: m n hotămicit de dealul 
partea opusă acestui deal rotund, "Pădul” este 


39 


i-ar putea 
de trecut, 
e nu mai 
cerul şi-şi 


Înspre 


"Deiniţelor". În mijlocul pieţei se ridică o frumoasă biserică q 
împrejur a 
"Ghilghiului”. De altfel, peisajul Poienei este caracterizat să A 
două elemente tipice ale ei; dealul rotund din centru şi biserica iN 
mut ura lui. "Ghilghiul" cel sterp, care rupe satul în ii 
eri arie i nd său, dacă vrei să vezi dintr-o dați; 
Leni aa Vitregia naturii de pe aici, 
învingă, pentru ca Poiana să nu 
fruntea satelor de fontă 
a fost plantat cu brazi, 
ri azi conturul 
vârfurilor de moliz făcând 

o cale de o zi. i fa 
Biserica din "Hadu” e p 
vreo optzeci de ani, când a fost 
n-a existat pe pământul Arde. 
aceasta. Clădită a fost sub pri 
bisericii, care s-a lăsat de 
adecă primar al satului, e] şi 
idealul vieţii sale : a ridicat în 
mare şi frumos, cum nu era 
parohiile ardelenilor drept cred 
înalțe această biserică, numai din con 

acestui sat, astfel cum ea s-a înă 
Puţine drumuri practicabile decât azi 
ocupau cu oieritul prin munți, în sat 
că cea mai mare parte a pietrişului 
a fost transportat de pe văi până la 
de cai. Cei care nu aveau cai duceau 
altfel nu scăpau de mustrarea conduca 
cu îndemnul, ba uneori chiar cu biciul, 
mulţi ani de osteneli, să desăvârşe 
amintirea lui în memoria locuitorilor ace tu 
Satul nostru nu-i unul dintre cele vă 


CU Care 
lupte ŞI pe care au trebuit să g 
deveni aceea ce e astăzi: sat din 
nul deceniu dealul acesta 
lui chel de odinioară a 
tretăiat de pieptănul verde 
pie peisajul de munte cu 


ia poienarilor. Înainte cu 
cărămidă larga ei navă, 


Odoxă mai mare ca 


poată deveni jude, 
îndeplinire astfel 


uşor să se 


a locuitorilor 


T la clădire 


40 


stabilit aici strămoşii noştri, înainte de vreo patru sute de ani, 
alungați de la şes de urgia prigonitorilor străini, satele românești 
Sălişte, Tilişca şi Jina, situate la răsărit și apus, îşi împărțiseră de 
mult între ele munţii, astfel că întemeietorii noului sat n-au mai 
putut obține decât o fâşie îngustă de dealuri sterpe şi văi stâncoase 
între hotarele acestor trei sate româneşti şi terenurile de cultură şi 
de pășune ale localităţilor săseşti : Dobârca, Gârbova, situate la 
poalele regiunii de dealuri. Umbrarul codrului neumblat în mijlocul 
căruia antecesorii noştri au tăiat primul luminiş şi au făcut să se 
ivească prima "Poiană", de la care şi-a luat numele noul sat, au 
ferit pe aceştia de urmărirea străinilor cu gânduri dușmane, dar nu 
a fost tocmai potrivit pentru agonisirea celor necesare traiului. 
Haiduci or fi fost primii poienari, sau rumâni necăjiţi, dosiți 
de amarul iobăgiei ungureşti, lucru e sigur, că rasa aceasta de 
oameni s-a dovedit a fi foarte spornică. Fără pământ de cultură, fară 
păşuni sau păduri proprietate, cu ce aveau să se hrănească bieţii 
oameni ? Neavând încotro, ei au împânzit depărtările şi s-au stabilit 
astăzi pe un munte din ţinutul Cindrelului, mâne pe un altul dn 
regiunea Vâlcei, a Gorjului, a Hunedoarei, sau chiar a Făgăraşului. 
Deveniţi păcurari. iscusiţi, turmele lor au cuprins încetul cu încetul 
mare parte din munţii Carpaţilor Meridionali, poienarii durând stâni 
înfloritoare atât pe versantul lor ardelean, cât şi pe cel oltean sau 
muntean, unde ei sunt cunoscuţi sub termenul general de "mocani". 
Granița trasată de unguri, de pe culmile Parângului pe cele ale 
Negoiului sau Retezatului, n-a fost nici când stavilă la trecerea 
acestor păstori dintr-o ţară într-alta, după cum ea nu a putut împiedica 
pe urşii pădurilor şi pe vulturii înălțimilor să treacă. Omul, ca ş 
toate creațiunile acestor plaiuri, a circulat întotdeauna nestingherit e 
pe un versant al lanţului carpatic pe celălalt, sfidând vigilenţa pazei 
făcute de patrulele de grăniceri şi era unguri, care privegheau 
iua şi noaptea meandrele frontierei silnice. 
: pase. semtra nu dă adapost ciobanului carpatic şi hrană turmei 
sale, decât în lunile de vară. Pentru opt luni din an poienarul trebuie 
să se îngrijească de nutrețul şi iernatul oilor lui în ținuturi depărtate 
de pe moşiile situate la şes sau prin stufărişul râurilor. Pentru 
populaţia stânilor carpatice în fiecare an, deci în primăvară şi în 


toamnă, un dute-vino de la şes în spre munte şi de acolo înapoi 

întregul avut mișcător, nomadizare care nu este lipsită de pilzeuă 
Dacă de Sfinţii Constantin şi Elena huieşte codrul spre toate zările 
de tălăngile turmelor poienăreşti, de curând ridicate la munte Ş 
Sfată Maria cea Mică, dată la care ursul, zorit să se retragă în bârlo 
de iarnă care se apropie, dă ultimele târcoale turmei, oierul îşi . 


rămas bun de la mur pi. ienărești 
oa pla ŞI sute de turme poienăreşti pornesc 


XpO%- „în frunte, purtând pe umerii săi aţi 
ua mii pi: întoarsă în afară, întocmai ia 
Mintia ana lui Traian. În mâna dreaptă 
serregteside sai ată în sârmă şi în ținte, Ea-i 
ochotrin sait le lăsători prăpăstioase, pe care 

urmele şuvoaielor de ape. 
să încercată de multe ori 
 tigvă de om, când apărarea 
şi de aci două palme 
hai de aproape, măiestrite 
Care băcița le brodează cu 
banul le vrăjeşte pe 
"din cuțit cu migală 
coperite de el în 
ale înălțimilor, 
dulăii turmei, 
at după gât la 
inărelii prin 


turmei o cerea. Pe măciuca 
în jos se pot distinge, 
încrustături de briceag, 
acul pe altița ei sau pe mâi i 


Ne. jurul stăpânului p 
impiedicându-se în juvăţul de 
plecarea de la stână, ca semn 
munţi. După ei turma, turma n 
de miori și de noatini, prăsila 


bătăioşi. Turma e mânată din m înţărcate, 
simbrie cu anul. În mijlocul ei, m de berbeci 
în mijlocul lanului de grâu albit Sugajaţi pe 


purtaţi pe spinare, ei duc mălaiul 
turmei. î 

„Parte din târle se lăţese prin xi 
Bihor, altele se duc înspre soare amin 
coboară în șesurile Munteniei, spre lunea. 
mai mărişor de închiriat pentru iarnă, au 


42 


de kilometri nu e distanță de nestrăbătut cu piciorul, Nici Dunărea, 
nici Prutul nu-i stăvileşte în cale. Sudul Basarabiei şi Dobrogea 
sunt pline de "mocani". Unii au trecut Nistrul, mânându-și turmele 
prin pustietatăţile "Crâmului" , sau prin stepele Nogailor, până în 
Caucaz, Aceştia din urmă se întorc numai la mari. răstimpuri acasă. 
Ceilalţi, din valea Dunării şi din Ardeal, o iau din nou primăvara 
spre munte, spre acelaşi munte pe care-l arendează fideli, prin orice 
j in tată în fiu. 
90 sie şi copii nu urmează turmele prin cele ținuturi 
îndepărtate, unde bărbaţii singuri înfruntă asprimile cumplite ale 
crivăţului, neavând adăpost decât căciula, cojocul şi bolta ăi mata 
luptându-se cu lupii care dau târcoale turmei prin grin , za 
înnămeţite. Familiile iernează în sat şi doar soarele cald de sfârşit de 
mai, care dezgoleşte de zăpadă creştetele munților, face „să S 
întâlnească din nou, în jurul focului gar pie pt stânii celei 
joase, bărbatul cu femeia şi copiii cu e lor. 
poe Felul acesta de păstorit, cu văratul la munte şi ierbatul la a 
pe care sociologii îl numesc "transhumanță", a dat paiete: i 
posibilitatea nu numai să-şi înjghebeze un rost omenesc, i erei 
întemeieze o turmă frumoasă şi să-și dureze în sat mere: sie 
şi încărcată de podoabe şi scule, ci să treacă chiar e m ag 
decât locuitorii satelor de la şes care, dispunând e: sep 
belşug, nu au fost nevoiţi să-şi ia lumea în cap câ papi = 
au ramas în urma poienarilor în ceea ce priveşte met er 
Bimtreciiu BEC pi apei ee easiceia şi 
poienari să observe diferenţele de preţuri dintre p ar are e 
cele industriale, de la un loc la altul. prova pan iii 
nu i-a împiedicat să tragă foloase din ea, sc pa ae sprirete: 
călătoriilor determinate de transhumanță, si e ra ti a. 
cele ale altui ţinut, după cum li se părea că ar îi sas ae paie 
înlocuind cu timpul schimbul în natură cu târgu rasi 
igurile realizate pe această cale i-au îndemnat pe „se 
ee fre comerț ca îndeletnicire unică, renunțând la turma de oi în 
deechiztnd prăvălie în vreun târg sau în vreun oraş. Noua itp 
activitate s-a dovedit rodnică şi exemplul a prins. i unul, d 
altul, rând pe rând s-au aşezat poienarii prin târgurile şi oraş 


Olteniei, Munteniei şi Ardealului, întinzând o întreagă pânză de 
întreprinderi comerciale, în cea mai mare parte înfloritoare. Unii 
dintre ei au obținut chiar locuri de frunte în comerțul Bucureştilor, 
al Craiovei, al Clujului şi al altor oraşe. 

Oier sau negustor, meseriaş 
intelectual, stabilit în Ardeal sau în Vechiul Regat, emigrat în 


dacă nu-i răpit de viața orășenească, în port, în orice caz, ducând cu 
sine, pe toate cărările ursita vieţii, nostalgia 


satului din care a plecat, a satului de pe coama Carpaţilor, de unde 


4  pătr tuație materială ar fi ajuns, 
ful "diasporei poienărești ține să-şi asigure în satul Eu un 


locşor, situat nu importă în ce hârțoagă de vale, unde să-şi poată 
Puţinelor zile pe 


» a amintirilor unei copilării Care azvârlea cu 


jăratec în ursul încumetrit în bătătura stânei, 


„An, pe care o avea tata pe atunci, ca dascăl 
„ Dumnezeu ştie ! Şi mai ştiu , desigur, 
„Oasele trudite ale mamei, care a robit 


2. VATRA DIN VALE 


Strânsă între piciorul rotunjit al"Ghilghiului” şi icul erp 
işi asigură dreptul la viață prin luptă, în fundul dein7 P 
mei. Luptă cu torentele apelor şi cu vijeliile pet pai 

Frumosului îi şade bine oriunde, de pene, mite 
prea mult timp cu alegerea locului pe care să-şi emtiri per are 
de cărămidă, pe care au planuit-o, ci s-au tontiţura Apei 
folosit din vechime drept vatră de casă de către pie dz ele 
fața casei au strâns-o în chingi de zid şi titi de intrat în 
Putemice au durat pod temeinic, din blăni de rel pane 
Curte, prin poarta cea boltită şi largă, cu carul € căpătoare, petru 
steiul coastei am cucerit loc pentru clădirea sah cât să încapă 
bucătăria de vară, grajduri pentru mai multe pin i piatră. Că în 
în el lemne pentru două ierni şi curte E A sprijinit de 
dosul casei grădina-i ca o scară pe care urci & de priveşti ca di 
Wulpinile prunilor, până în vârful dealului de opri la casă, nici la 
pod înspre curtea din vale, nu-i un motiv săren i cu iemile lungi- 
livada cu pruni. Prunii învățăţi cu pantele repezi e Ab cincizeci de 
, Prin ce miracol vor fi reuşit oieri regii 250 de zloți pe 
„ani, să ridice mândreţe de case din ari patine din sat -numai 
despre această SE iai 
din noapte în noapte lă 


-au pierdut 


şi la nisip, la strâns piatră şi la cărat cărămidă pe schelele zidurilor 
în timp ce tata îşi făcea serviciul său la şcoală şi la purtatul 
socotelilor bisericii, cum îi cerea datoria. 

Nu-i lucru uşor să durezi gospodărie nouă, când veniturile 
sunt mici şi copiii încep să se ivească zorindu-se unul pe altul! Dar 
casa din vale a fost pornită -se pare- în ceas bun, căci s-a terminat 
într-un singur an cu bine şi-n ea au văzut lumina zilei, rând pe rând, 
o duzină împlinită de c „i-a luat Dumnezeu la sine în 
prima zi a lor, să mai ar “părinților, unul a căzut în 
război, lat nouă, rămaşi în omit -cu timpul- în lumea 
largă. Şi bieţii bătrâni împovi dar mai împovăraţi de griji 
pi pega SI Im putul căsniciei lor, stau 
lt nea e Sati Tg ai Bi 
reazim al bătrâneţii lor şi e iliei a, : îi 
front, împreună cu ceilalți ir 
Doar unul lipseşte dintre ei “a Hitaria pinin A 
păgân şi acesta-i dus în lume, a ăpotriva bolşevismului 
va mai putea ajunge vreodată ta ÎI incât cu greu 

Poate într-un târziu, spre 
mormânt ! ... De aceea nu știu băi 
şi grijile între cei de pe front ş 

La creşterea copiilor le-a 
bunica noastră: Leana, mama taţi 
casa fiului ei şi ne-a fost nouă, 
nici nu-i spuneam "bunica", ci 
termenului de "mamă", termen 
adevărate. Când ne simţeam cu mu 
copilărească și ne temeam să dăm, 
adăpost sigur în cămăruţa din e 
bătrână şi bună. Acolo ne liniştea ea, smu 
şi cosânzene, pe care le sorbeam cu auzul 
strecura din când în când şi crâmpeie d; 
bunilor şi străbunilor noştri. A a ei si 

-Două lucruri sunt pe lume, dra, E E” 
într-o zi - de mare primejdie pentru om: fo 


46 


-| iei din pripă şi-ţi mai poți 
îl poţi stinge dacă-l iei 
pi „e Ri Ha casă, când vezi că nu mai ai stele ni 
pi ete! scapi ceva, ba ! Ea-ţi potopeşte şi casa şi lucruri i 
pi sa grajd ba te mână chiar şi pe line la vale dacă nu 
vile , N 
dacă i te pui împorrivă. 
pr e voi valea aceasta care curge pe i pese rii SE 
„păi ici cât să mocioieş - 
> Nu-i apă în ea acum nici c h stii 
pr î să-i Eu clocitul ! Dar primăvara, când mei a 
i ini izeşte Doamne |- vime măvalnică de stă să pri 
fa Pomi când curtea aceasta nu era sprijinită de p ie Ai 
sdde de azi, casa şi grajdurile cele vechi erau bi sie 
mari printr-un răzor de pământ, sprijini! de se pi aa 
construit înspre vale. Pasă-mi-te insă pe ee papii 4 
strămoşul nostru, a venit valea, puii aro Tur ăia 
Iburi izbea 
mare. Valuri furioase şi tu 


7 iumbii de 
âți de curent, În pociu 
purtate de apă şi cu bolovani grei, târ ie curţii. Vârtejuri adânci 


ri ărălor 
l e sprijineau răzorul apărâ!o' din pământ. Popa 
ÎN ile ai ile pociumbilor, ca ementer în pământ 
a sărit să întărească gardul, căutând al fe 
prin izbituri de mai, dar fancul de Piu” om, 
vârful pociumbilor, i-a oprit Orice ei îndurat să- : 
apa începe să clatine gardul, nu scăpare pe coasta cea înaltă a 
sa 
primejdie şi să caute pe seamă 


imâni $ 
grădinii, ci şi-a priponit te vrojele sale vânjoase puterea 


t 
de un pociumb, căutând să anis înfuriat ca toate s-a măpusti 
apei. Dar un val mai negru + 
asupra lui, l-a smuls de pe rit 
încăpățânase să nu-l slăbească m de săli $ 
nebune ale şuvoiului, printre coilur a 
de apă. Aşa s-a sfârşit bietul popă. sui Apoldului cu PE 
a doua zi, departe în josul apei, curtea Cu zid puternic, 

e ărat tatăl vostru CIO inta de meșteri 
strivit. De mezat ni din cei mari, prăvăliţi a pete primejdioasă 
e et zidului, ca să se alin 
a apei. 


intindu-şi prin 
Groază bătrâna de apă şi de foc, dar i 
avea 


câte a trecut pe vremuri groază avea şi de secetă şi mai groază 
decât toate, de "răzmeriţă”. În timpuri de secetă, -istorisea bătrâna 
-când coaja pământului se despica de uscăciune şi firui grâului şi 
al cucuruzului, prăjit, colo jos, pe câmpie, sub cerul fără nor, de 
flacăra soarelui, se topeşte de dogoare cum se topește ceara in 
vârful lumânării aprinse, foametea cea cumplită seceră de-a valma 


vită şi om, deopotrivă de sleiți de lipsa de hrană. De aceea nu lasi | 


tatăl vostru să se golească vreodată coşul de grâu din podul casei, 


grâu care urmează să ne ajute să ieşim în vremuri de lipsuri. Iot 


din teama de secetă este un şopru de fân la noi mereu plin, pentru 
vaca cu lapte din grajd. | 


Când noi copii, curioşi cum “eram, o întrebam despre 
"văzmeriță”, de care ştiam că-i este groază, privirea i se tulbura ca 
de o vedenie spăimântătoare şi glasul i se cobora până la şoaptă, ca 
şi când s-ar fi temut să nu cumva să trezească prin Bicarile ei 
duhul 'răzmeriţei", pe care-l ştia ațipit de mult 

Aceasta-i mai rea decât toate -ne smunaa - - 
decâi foamea ii mai rea, căci ea pi i „ST ei: eu i 
laolaltă şi mai adaugă la ele grozăy N Sale primejaii 
jafului. 

În partuzecişiopt - prinse a a 
caierul amintirilor - eram codană, ca 
auzit noi că s-a ridicat Iancu printre 
să nu mai fierob la unguri şi iobăgia să ş 

purces odată şi poienarii cu lănci şi cu secui 


pasă-mi-te s-au aduna! românii, să A la Blaj, unde 
scape de unguri, dar pe aici, prin părţile no, ie făcut, ca să 
Nici tulburare mare n-avea de ce să fie, d, St bună pace. 


noastre nu-i nici picior de ungur şi cu i p 
ne-am înțeles noi şi fără răscoală de oam, 
Blaj s-au întors, de la o vreme, pe la casel, 
se suie la munte, căci era tocmai timpul câ, 
pe şesuri, işi călăuzeau turmele spre păşunile 

Dar intr-o zi, căzu ca trăznetul în sat | 
să ne colropească comuna.Clopotele bise 
dungă, semn de primejdie mare. De p 


n ținuturile 


Ip ți ca negura. Mai 
umului cătanele ungureş aia 
cum Vin Pe „cm sia au fost bătuţi de muscali si aie 
di au năpădit satul nostru erau fugarii oştirilor, 


i lele munţilor. Bătuți 
terii ruseşti, pe la poa 
se retrăgeau in Pure se apropiau de sat erau pentru noi 0 
ungur 


E i dpi Ea împotrivă, 

de rusi ai de mare, căci nu era chip se i taie 
mejdie E a puiul ii rămaşi In Sah 

PA cu neputincioşi bătrân! aid în munţi, pe la Im 


după cum v-am spus - bărbaţii în putere erau In 
femeile erau duse cu el. ga 
si i mare a fost spaima vasali PP cn 
Fugiţi că vin ungurii! - răsunau strigăte despera 
pi» "plaşin", de pe dealuri şi d 3 Da 
i ei „ Acas S a 
citata e si ii, şi în ie de bunic 
-moşu”- cum ii s. Sect 
a rața de pari pei „ca ie ai rit desagă, Pe 
stână şi copilul ar fi putut fi dus și el E facă de mâncare la 
18 obişnuieşte, dar cine avea si 9 Astfel mă a fai 
cal, cum se obiş mas singur, şi cine să-l SP ung e 
ut ei lt vară cumplită, iar frățioru 
şi eu în sa 
mine !... 
 Qând am aflat pe uliţă iti aie 
într-o dungă, am dat fuga acas pita răi 
sei Pi irma, ara pre 
lece. El că locul lui des Ireuni 
e e i a ierec , cr 
apucat zorit, pe cât îl ajutau i ee mină din 
după î tă 
uşă, a îndesat în el 0 P E uiteait 
mi-a aninat săcăteul după gâ! *! mi-a = ra, L-a săruta! 
Pe cel mic, care scâncea de anina 
la îndemnat să fie cuminte şi SC 
mine, unde-l voi duce. Mi-a tert 
susul satului, să urc pe ae ai 
până la "pârâul Munte 
"Stănişoarei” toată ziua aceea şi n 


ve se Wa slugi 
"ata-moşu” Și Pe 


*săcăteu - traistă de mână 


tot timpul de frică, mu atât din pricina fiarelor, căci ne-am fo 
strâns mai mulți fugari laole tă, cât de groaza celor ce s-ar putea 
petrece în sat cu A doua zi după amiază, iscoadele 
plecate ne-au adus ii au plecat din sat în cursul 
dimineții, dar că în timpu Lt au prădat satul de-a-rândul, 


Am plecat dar cât o furnică, de teama ci 
jaful s-ar fi putut ab 


ferită, în vale. Încă 
zadarnică. Poarta cea mare 
curte, unde am intrat într-a 
că au golit pivnița. Vase 
sfărâmate sau lepădate 
urcat în goană scările prie 
zăcea lungit pe podele, le 
Şiroaie de sânge închegat. 
mari de roşeață pe albul că 
Țipetele mele şi ale cop 

dar nu din cauză că era legat, ci 
țipete au adunat vecinii dimprei 
la vetrele lor. Aceştia l-au dezle 
culcat pe pat. A mai trăit trei 
vedeniile. Am înţeles din ceea ce bi 
schingiuil, ca să spună călăilor 
pe care-i avea într-un ulcior din | 
salbă de arginţi, toată comoara ca 


zul, că teama nu mi-a fos! 
Vraişte. În fața porţii şi în 
de vin hârbuite. Se vedea 


"mu era în curte. Am 
lit în casă. Bătrânul 
2 mâini şi de picioare. 
'e tâmple pe obraz. Pele 


l-au putut ridica, 
nesimţire. Aceste 
d să se întoarcă pe 
| L-au oblojit şi l-au 
“cu moartea şi cu 
esimțire că a fos! 
Câţiva galbeni, 


impreună cu 0 
continuat să-l izbească cu patul puștii ut lăcomia. Au 
şi-a pierdut simţirea." „că e piept, până 

cd : 
=... : E 


Cele auzite de la bătrână n-au foi 
nepoţii ei, să-i îndrăgim pe unguri, Cum, și 


ip 


din jur nu există nici un sătean ungur, noi ai 
numai din spusele bătrânii. Îi mai cunoștea ) acestia 
noastră experiența. În centrul satului nostru ei A [. 
cu doisprezece jandarmi unguri. Toţi cu pene Ec 


şi vai! Cu puşca peumăr şi baioneta la 
puşcă, cât şi ascuţişul baionetei janda 


“A/, A! mă 
[ ilărie 
lui de 
mulți, 


i i se scobora mânia 
ienari î 1 anilor. Ungurului 1 s€ ra mâni 
: poienari în cursu l pr birdi? 
pr area şi atunci lovea orbeşte în ei pe m mei pere ju 
pei : n tata străbunicul, 
„sp i i flăcăii ă şi de li se 
pret ica pân fetele şi fl la horă şi retur 
Ș one brâu de la cingătoare bate în culori romaneşti, 
î un 
împărea 
de om. | 
je erau aceşti jandarmi ungun n .; 
anilor, totuşi nu aveau încotro şi era 
ne: ze ii din sat, căci altfel nu 1-ar 
i nu ştiau nici O boabă ungureş 


i i îndrăgit pe 
deoarece poienari iti iciul în acest sat,a In% E. 
AN . .: mul 1 anl cu serY sat: a a da ieşit la 
aceşti jandarmi, trăit î fi în drăgit ! Căci s-a decis can lui pofta, 
semne satul, nu l-ar m Ba i-a mai venit unguru 


pensie, să nu mai plece „din el. za | 
burlac cum era, să se ŞI însoare o EN ici. A 
: la fete mai trecute Și ierte E aia 
ra îndurat să meargă după el. spună ri 
n Pola i « tăpn iri galee gas pi s-a făcut România 
a e A boabă în limba lui !... Cân 

şchioapa n 


£ EP ia plecat la 
_. părăsit definitiv Și * 
Mare, fostul jandarm ungur 10 E extine a făcut că şi-a luat-o, 


aa A după € ienii în clipa 
ându-si schioapă : etul Poi 
Budapesta, sucar ea s-a desprins de sufl 
-spuse uşurat satul - sin!" pg i în 
"aia cunat cu acel SI iile săvârşite de Ungur! 
a im privire la aie chingiuirile la care erau 
Cele auzite cu e in 


patruz ame erau poa! de vină 
si : continua şican sa 
ecişiopt, cât $! n darrmilor Unguri» ă în şcoală. 
supuşi În anatii iri or: față de limba ungurească in ş 

ină 


locuitorilor 
că aveau foarte puţină paie susținută de pro ierte NE din 
Şcoala noastră eră gărece adică de arii cursuri, cu toți 
din sat şi de PUS două clădiri Și sa învăţăturii, câţi avea 
Sibiu. Şcoală mare” +, 500 de copii de în ei cei mai mulţi 
atâţia învăţători» C2 Pra rorii erau toli ro îvmnă se număra şi tata, 
satul. Bineînţe ei calci Între a aa şi a condus şcoala 
dintre ei fi ri cei corecta met Spuzenie de copii i ce 
ar de timp şi puţini dia a 
mâna Ii în ce. în gând, pentru ostenelile În i 
meas 


Sl 


Activitatea şcolii româneşti din Ardeal însă Don 
scopurilor urmărite de politica statului magh a cane a 
maghiarizare prin orice mijloace a milioanelor de Fologăt iii , 
ținut. Unul din mijloacele cele mai sigure de maghiarizare „0% 
gândeau ungurii- înlocuirea limbii româneşti Sedii 


Ş în şcoală, cu |i 
maghiară. Dacă învață copilul de mic să vorbească în fală j 


IN [: ii! i 5 

Fiara er 0 va vorbi mai târziu şi acasă, Ssocoteau și 
desele da ghiar i şi astfel, cu sprijinul plin de zel al iarta 
viii uiti i Mănii vor ajunge să uite limba lor şi să se f 
rable P 
românească, dar cu gândul [N dbizct:de studiu, alături de limb 


4 Vestitul său plan de culturalizare, 


ungurească în şeoală, parte, n impus pentru întâiaşi dată limba 


ungureşte, cum învățătorii români, care nu ştiau 
Las' că nu-i trăgea fost Supuşi la o grea încercare, 
atât de străină ască pe bieţii copii cu o limbi 
ungurească, pe c: Cum ar fi învă 
e: dă iat învăţat e! 


Puteau câtuşi de puţin vorbi? N 
Alţii nu am făcut prea man 
aia şcoala din Poiana. Îmi 
E erearae această şcoală, nu 


ajungând să sue n Care rețin "Kes” și "Aur 
ştiam să număr e , i că mereu le schimban, 
inventat de copiii di Suit" şi invers. De număr! 
"Eghy, Kerto, Sasta se datora unui jo 
Trage mâja q a 
De Cum se ; 
dacă nu ți le năz i? 
de era vai de ele. o -s 
N se lun le, 
Copa i geau urechi 


„IS tovarășii de şcoali 
; Noi, copiii, n€ 
ar. Nu tot astfel 
Otriva dascălilo' 


noştri, pe care-i acuzau că nu-şi fac datoria şi-i amenințau că le vor 
închide şcoala. La ce se putea aştepta şi bietul tata de la ei, el care 
abia înciripa câteva vorbe ungureşti ! 

Îată că intră într-o zi pe uşa clasei unul. Răschirat la umblat şi 
pomădat la musteţi. Cu gravitatea pe care i-o permiteau picioarele 
strâmbe, înainta spre catedră, oprindu-se la câțiva pași de ea, în fața 
tatei, așteptând fără a scoate o vorbă, ca aceasta să i se prezinte. 
După spilcuiala noului venit, după curbura picioarelor, după aroganţa 
atitudinii şi mai ales după pomada de pe musteţe, a observat tata 
de la prima aruncătură de ochi despre cine poate fi vorba. Ce alt 
ungur ar avea de căutat în şcoala din Poiana, decât urgisitul 
“inspector regesc"? Dar dascălul român a învățat pe elevii săi ca 
acela care intră într-o încăpere, oricine ar fi el, să dea bineţe celor 
dinlăuntru. Ungurul acesta da un prost exemplu elevilor prin 
atitudinea sa necioplită - se gândi el. De aceea nu s-a grăbit să 
coboare de pe catedră, ci s-a mărginit să fixeze pe noul venit cu 
o privire întrebătoare, aruncată peste umăr, pe deasupra ramei de 
alamă a ochelarilor săi. 

Străinul văzând că dascălul valah nu-i sare întru slugarnică 
întâmpinare şi nu i se prezintă, astfel cum el, "inspectorul regesc” 
ar fi aşteptat-o, l-a întrebat răstit, în limba lui: “A csoda maga?” 
- ceea ce în româneşte ar veni: "Cime ești dumneata ?" Misterele 
limbii lui Arpad, nepătrunse îndeajuns de cel de la catedră, fac însă 
ca numai cuvântul unit "kicsoda” să însemneze “cime”. Despărţit 
"ki" se tălmăceşte "cime”, ca şi cuvântul întreg, dar cealaltă parte 
izolată : "esoda”, însemnează "mimume”. Cel întrebat probabil că 
dibuia întrucâtva numai sensul cuvintelor despărțite, nu compuse, 
căci în loc să răspundă la întrebarea unpurului i-a întors furios 
spatele, şi-a ieşit din clasă, trântind furios uşa şi lăsându-l pe 
inspector singur acolo, în fața copiilor. 

Învățătorul Vraciu de la aceeaşi şcoală era mai versat într-ale 
limbii ungureşti decât tata deoarece a fost dus de unguri, nu de 
mult, la un curs de limbă maghiară la Seghedin, pe câmpia 
ungurească. Pe acesta l-a chemat deci tata, grăbit, în cancelarie şi 
l-a întrebat răspicat : 

Spune-mi, colega, cuvântul unguresc "ki" înseamnă sau mu în 


53 


româneşte "'cine ? 


dineaori în clasa colegul, 


ceruț rugă „i-a Tetezat calea ŞI a 
Vilionul lui ! în răspunsul A 
Despre cine-i vorba, col N, CU Sunt minune la en 
Jespre neobrăzarul q . 
clasă şi-a avuţ îndrăzneala să Unguresc, care mi-a intrat în 


torta e mă întrebe ; 

adecă "ce minunen Sunt eu. e n faţa copiilor "kicsoda” 
în rapid de limbă A 

Vraci Pentru ca tata să-şi recunoască maghiară, pe care să-] țină 


| DN ala unu să 
Pe lângă inspectorul ce] A să intervină strateaia “ii în care 
Părți să fie reluate, relații gal Pentru carei sla aceluiaşi Vraciu 


conflict cu limba inspectani,. SIE din. 
monosilabice. orului, se mrgineat 3 tatălui meu, mereu în 
Dacă şcoala din Po; fie “at mai rare interjedţii 


de Susținătorii săi. 


P Sau femei neştiutori de 
nu existau 


mare ajutor Poienarului Pentru răz 


54 


după cum ne-o indica şi epitaful gravat pe lespedea mormântului 
său aflător în 'progadia” Poienii, epitaf pe care şi l-a scris singur : 
"incă din a mea pruncie iubeam musa, ceea care întrunea În 
armonie mii de culori lucitoare". 
"Am crezul că aici subt soare, pentru dânsa m-am născut”. 
Îi plăcea copilului, de pe când nu s-a ridicat încă bine din 
țărână, să mâzgălească pe scândurile duşumelei, sau pe pereţi şi pe 
unde apuca, cu ce-i cădea la îndemână, întortocheri de linii numai 
de el înţelese. Mai târziu, pe când să pornească la școală, închipuia 
cu uşurinţă oi rotofane, ca nişte butoaie la pășune, porci numai rât şi 
numai coadă încovrigată şi oameni-mingi pe picioroange de chibrituri. 
Dascălul său ținea mai mult decât la buchea cărții la desen, 
căci acesta era pe semne slăbiciunea lui. Nu-i de mirare deci că 
elevul Constantin, privegheat şi încurajat de învățătorul său, care 
i-a recunoscut înclinarea, făcea progrese repezi întru îndemânarea 


desenului. | 
Pe măsură ce treceau lunile şi anii de şcoală, copilul admira 


tot mai mult iscusința cu care învățătorul schița diferite figuri de 
tablă, pe care el, Constantin, le reproducea pe caiet mai fidel decât 
toţi. În aceeaşi măsură însă simțea cum îi creştea fiorul în suflet 
când, dumineca, în timpul liturghiei, nu-şi mai putea ridica ochii de 
pe figurile încadrate în bărbi şi-n aureole, zugrăvite pe icoadutașal 
şi pe pereţii bisericuţei din lemn. Aceasta, situată în Deal ' era 
singura biserică a Poienii pe atunci, deoarece cea din "Vadu ” nu era 


încă aja deasupra brâului de strane ros de cari, până sus de 
tot, pe sibiu de lemn a bisericii, se aliniau în rânduri și se urcau gloată 
spre cer sfinți cu podoabe de aur însă cu feţe uscăţive, dominate de 
ochi mari, stranii, care-ţi sfredelesc sufletul cu tăișul privirii lor pornită 
parcă de dincolo de lume, astfel cum i-a fixat acolo, pe la 1700, 
osia iconarilor anonimi, care au împlinit zugrăveala acestei biserici, 
Drop du-se lui Dumnezeu şi ținând post. Copilul îşi plimba privirea 
ra a figurile catapetesmei la icoanele din dreptul ușilor altarului și 
se desmeticea din uimire decât atunci când şuvoiul lumii din 
ee îl târa spre ieşire, la terminarea slujbei. 
55 


-"Ţătuţule” - întrebă el odată pe badea Aron, tatăl său, în urma 
cămuia cobora dealul bisericii, - tătuțule, cine a făcut Sfinţii din 
icoane ? Cel întrebat se uită lung la băiat şi nepricepând poate 
sensul întrebării, sau voind să întărească credinţa în copil, atribui un 
caracter transcendent icoanelor, răspunzând : 

- Pe sfinţi îi coboară îngerii din Cer, Constantine ! 

Copilul s-a resemnat deocamdată să afle că frumus 
admirate de el pot fi făcute numai de îngeri, sau aduse de ei 
dintr-o altă lume. Totuşi i-ar fi părut parcă mai bine să ştie că și 
mâna omului e în stare să realizeze asemenea icoane. - Dar dacă 
loiuși omul ar putea ? -se întreba el câte odată. - După un timp n-a 
mai putut răbda şi a încercat să afle de la învățătorul său răspunsul 
la întrebarea care-l chinuia : 

- Domnule învățător, tătuțul mi-a spus că îngerii fac icoanele 
e ntnafle iai sfârșit de oră de desen, cu ochii 
Acesta i-a înțeles îndoiala ps mnul întrebării aninat pe buze, 
L-a mângăist tadelun ala, poate şi nădejdea care-i mijea în suflet, 

8 pe părul castaniu ŞI 1-a răspuns într-un târziu: 


- Da, Îngerii !- Apoi î del 
riscoleşte esa ms ir largi răstimpuri, ca omul care-și 


din piept, continuă : -Îngerii, însă nu 
» aşa cum ştii tu, ci cu mâna într-aripată! 
toată... Aceşti îngeri culoare. figuri şi ochi şi suflet şi lumea 

&eri s-au numit pe vremuri iconari. Dar odată cu 


! dărâmate de : 
oi de îng Străini, s-au stins din Ţara 


eri, iconarii. Pe tot cuprinsul acestei 


lucrează satul uite, biserica din "Vadu", | 
» Curând va adu”, la care 
Pe aici un iconay A isprâvită 


ețile 


să. şi mavem de unde să găsim 

Țara Românească ia a ivearcă Sfinţii... În alte țări, e în 
Săpânesc cu ea, ca i e munţi, mai sunt şi astăzi unii, care 
ZugTăVvitul cei ce ş ra Serii. De la aceștia ay putea învăța 
Până la ei... Tu le, tu = a N-am avut putere să ajung 
În clasa în care învățataa „ei. avea mai mult noroc ca mine |... 
roata domnea ani ioana durerii năzuinţelor sale 
rzemată pe o pag rai îi învăţătonujuj Poedanie. Apoi tăcerea fi 


de lemn, ine dei se îndrepta spre tabla 
Stau numai ochi, Acolo, pe 
56 


| 
| 


fţa cea întunecată a tablei, porni la drum 0 bucat 
de mâna dascălului. Porni la drum ŞI-n urma ei lua ființă conturul 
unui armăsar, cu trupul incordat în salt de luptă, armăsar care se 
înalță cu picioarele din faţă deasupra unui balaur uriaș, cu Solzii cât 
lopata și dinţii mai lungi de un cot. Apoi răsări în şaua armăsarului 
o mândreţe de voinic, cu platoşe de fier şi coif strălucitor, coif de 
sub care se răsfirau în vânt cârlionţii pletelor. Şi-n vreme ce 
armăsarul izbea cu copita în trupul şarpelui celui cumplit, voinicul 
ii străpungea gâtlejul cu sulița cea ascuţită şi grea purtată cu 
nădejde de braţul său vânjos, încât dihania se zvârcolea de durere 
și de groaza morţii, sub cal şi călăreț. 

Micul Constantin recunoscu scena pe care de atâtea ori o mai 
văzuse în biserica din Dea! : icoana Sfântului Gheorghe. Învățătorul 
dăduse şi pe această cale răspunsul la întrebarea cea nespusă, care 
aninase pe buzele copilului îndrăgit de icoane : -Da, oamenii fac 
icoanele din biserică, spunea copilului silueta voinică a Sfâtului 
Gheorghe - oamenii care au în suflet învolburări de îngeri ! 

Dascălul plecă din clasă cuprins de emoție. El nu şi-a putut 
indeplini chemarea lăuntrică şi a rămas, din lipsă de mijloace, la 
jumătatea drumului. N-a putut cuceri împărăția culorii, în tainele 
căreia n-a avut cine să-l călăuzească. N-a putut trece la adevărata 
Pictură, de la desenul pe care-l practica în mod empiric. Datoria lui 
este, se gândea acuma, să ajute pe altul să se realizeze. Cu această 
hotărâre. în gând, porni el la tatăl elevului său preferat, la badea 
Aron de pe vale. După o discuţie aprigă între cei doi, tatăl lui 
Constantin a pronunțat însă răspicat nestrămutatul său răspuns : 


LU) 5, . - 
Nu, copilul meu nu va fi niciodată zugrav, cum ai vrea d-ta să-l 


ă de cretă purtată 


Jaci ! Eu nu vreau să-mi văd feciorul colindând din sa! în sai, pe 


cele biserici, cu ulcica de văpsele la brâu ! Pe Constantin l-am 


hotărâl, ca şi pe Niculaie, pe frate-său, pentu oi. Ei ay 
Mojieni turma „De m-o mai dărui Dumnezeu de aici încolo cu 
Vre-un băiat, nu zic că nu l-oi da pe acela la carte, dar pe cei doi, 
Pe care-i am acum, nu-i pot da de la oi, căci nu-mi poi lăsa turma 
pa %ije. Cum m-am hrănit eu pe urma oilor, s-or hrâni A ei, mai 
ȘI că le rămâne o turmă gata împlinită !" i 
Astfel se întâmplă că silințele dascălului iubitor de pictură au 


57 


| 
| 


rămas zadarnice şi Constantin, după ce a terminat şcoala din sat , | 
plecat la ciobănie. Într-o primăvară, când vântul călduț a desele”! 
puțin cărările munţilor, a luat deci şi el drumul oieritului, după ce 
şi-a luat rămas bun de la sat şi mai ales de la dascălul său drag, 
Deşi silueta Sfântului pe care l-a văzut răsărind pe tablă de sub | 
bucata de cretă nu l-a părăsit, a început cu temei şcoala cea nouj | 
şcoala cea grea a cârmuitului de turme de cinci sute de oi mulgătoare 
şi tot atâtea miori. La vârsta de patrusprezece ani, după trei ani de | 
ucenicie, cunoştea lăsătorile pe care trebuiau coborâte mânzările | 
iarba cea mai gustoasă, cunoştea cotiturile plaiului, 
spre casă caravana de cai încărcați cu desagii cei mari „ umpluți cu 
burdufi de brânză şi unt. Mai ales cunoștea cărarea care duce de pe 
muntele Ştefanului, munte lat, care stă cumpănă între apa Latori 
cea a Lotrului, unde era stâna, peste culmile Urdei şi Coastei lui 
Rus, spre masivul Parângului, pe care păştea turma de miori, Îşi 
n a pe aici, de câte ori avea răgaz, căci numai aici simţea 
oi înălțimilor, numai aici gusta el din plin volu 


pe care şerpuieşte 


a disputa cu vulturii împărăția văzduhurilor înalte. 
spre bă Saru privirea dinspre depărtările tulburi, 


însă speriată în lumea treacat pe un 
ci tre îi edr Tuşinându-se că i-a fost surprinsă 
că » Care s-a ivit mormăind printre 


tă, sta 
să Mute ferită de lume, aşa cum stă 


foc, Furioasă TNpui de dânsa, fără săte 
Pe Care-i păş ani, sau t N rostogolește atunci în cale 
Meâ2ă și-a toiul vegii e DEste tine fărâme din ghețari 

San răcitoarele crestelor, La nevoie 
58 


| 
| 
| 
| 
| 


ței și | 


ea îndeamnă pe Muma Vânturilor să te prăvălească de pe înălțime 
cu suflul ei, în hăul cel negru al adâncurilor, sau să-ţi repeadă pe 
neaşteptate din nouri sulițe de grindini. Dar şi pe care-l are AI 
Mândra, îl alintă Cum nu se poate mai bine. Cea mai iscusită 
orchestră de lăutari e nimic pe lângă frumuseţea horelor, pe care le 
şuieră vântul din naiul crestelor zimţuite ale coroanei ei de stânci, 
Moliciunea mătasei e nimic pe lângă frăgezimea firelor de iarbă, 
care se răsfaţă în aurul soarelui înălțimilor ei. Dantela cea mai 
măiastră nu e nimic pe lângă horbota mereu schimbată, dar mereu 
plină de taină a nourilor, care se aşează cunună peste pletele ei de 
abanos, plete între care spiriduşii ghețarilor tivesc şirag de diamante 
sclipitoare. 

De-o vreme însă băiatul cerceta Parângul nu atât pentru 
fumusețea, cât pentru izolarea lui, pentru sublima lui singuratate. 
Simţea nevoia să rupă tăcerile din el, să-şi spovedească frământările 
sufletului, să-şi destăinuiască visurile lui presărate cu stele şi cu 
priviri de sfinți, cu călăreţi pe cai ca spuma, în luptă cu balaurii. Şi 
n-avea cui să-şi descarce povara sufletului, decât singurătăţii piscului 
Parângului: Mândrei. 

Şi Mândra parcă l-a înțeles, căci l-a sărutat c-o adiere de 
boare pe fruntea brobonită de năduşala lăuntrică, şi i-a îndreptat 
privirea spre depărtările şesului, care se întinde de la poalele ei până 
departe, spre brâul de argint al Dunării. 

O ceaţă deasă se ridică de pe fața imensei câmpii și se 
shemuia vălătuc în pieptarul de păduri al Parângului, colo departe în 
195, cale de patru- cinci ceasuri. Câteva clipe a rămas pânza de ceață 
aninată de creştetele brazilor uriași ai pădurii. Stătea în cumpană 
să-și facă sălaş printre ei, sau s-o pornească spre culme. Câteva 
clipe numai, căci deodată negura a pornit-o, ca vântul, la deal. 

d a înghiţit desişul de jnepeni, care stătea seg dr 
Macurile de deasupra pădurii. Săltând s-a urcat pe povâmişul de 
gi Care încercuieşte creasta şi acum năvălea să ia cu ga la 
Mal înaltă redută, piscul Mândrei. Şi cum urca pânza de pita - 
A părea că se desfăşoară un caier uriaș, prins de furca d ră 
pl tae i, ca să acopere cu un văl de lână săină și munte şi 


59 


tetul de stâncă a Parângului, puterea ceţej ,, 
piciorul dinspre Ardeal al muntelui, nu lăsa negurile, ce se urcau d; 
cealaltă parte a coastei, să se ridice deasupra liniei zimţate a crestei 
ci le reteza de-a lungul acestei linii, precum le-ai reteza cu un cuțit 
Le reteza, dar le și destrăma în sute de braţe. Astfel, de o parte , 
piscului era limpezimea atmosferei însorite, de alta marea de neguri 
în necontenita mișcare și schimbare de formă. Omul înfipt p 
creasta despărțitoare de ceață era martor la o scenă asemenea cu cea 
arătată în cartea Genezei, când i s-a poruncit luminii să se despart 
de întuneric și pământului de apă, 

"Alei, spre locurile copilăriei tale, e soare primăvăratec, e 
căldura casel părinteşii, e viața”, - părea că spune în prai de imagini 
muntele, către flăcăul care sorbea priveliştea cu ochii - “iar colo spre 
taina visurilor tale, cea invăluită în neguri, e volbura pericolelor, e 
suferința, e moartea. - Rămâi la al tăl, rămâi la oițele tale, rămii 
la viața cea fără de griji, care te aşteaptă în satul tău, nu căuta să 
dai ochii cu moartea, care te pândețte lacomă să te înghită !" 

Dar omul de pe creasta cea singuratecă nu şi-a întors privirea 


| ademenească Mândra. Jocul 


chipuire de vis, sau în vrajă de 
săinul negurii, Era ca şi când to! 
i Ap lui, ca să-i arate câte mii de 
pe dintr-o singură culoare. -"Dar din 
vânăt, din alb şi di EP stone băiatul, "Dim roşu, din galben, din 
loate culorile florilor, ce 
să le dai formă cum vrei, 
ci, pe creastă, caierul cel 

min i d 4 
unea din Juru-i, copilul îşi continua 
d uimire şi desfătare, - "Uire, 
Hegurile se al “ darpe.. A şarpe uriaş... 
“8 Împrejur şi capătă formă de 


cai 
ă "Negura Încolăcită A 
: rcă 


60 


cal alb.... cu picioarele dinainte săltate deasupra 


e 
PI sai d ŞI uite... minune |... răsare pe cal un voinic.......Sfântul 
pa furi cu coiful pe cap şi cu o sabie uriaşă în dreapta." 
Gheo: 


în copilul adâncit în extaz nu mai vorbiră o bună bucată de 


său, drum luminos, cât vezi cu zarea de lung. 

Dar unde-i Sfăntul ? - S-a făcut nevăzut dintr-o dată într-o 
vâltoare de nori. Numai drumul de lumină a rămas prin despărțitura 
de neguri, astfel cum i-a tăiat sabia Sfântului, de aici, din vârful 
muntelui până jos, unde începe şesul şi de acolo inainte, cât vezi cu 
ochii, spre inima câmpiei muntene !" 

Copilul a înţeles că a fost semn de sus, un răspuns la 
intrebările pe care-l chinuiau. Şi el a ascultat de îndemnul chemării 
vieţii sale, care i se dezvăluise prin jocul minunat de nourii, văzuţi 
cu ochii transfigurați de dorul de a crea. 

Fără să şovăiască, a coborât povârnișul muntelui şi, ajungând 
după un răstimp pe câmpie, a pornit - drum lung - în direcția care i 
se păruse pe creastă că a văzut sabia Sfâtului Gheorghe, făcând 
dum pe jos, din sat în sat, fără mâncare, fără bani şi fără alt 
tovarăș, decât visul, a ajuns după două săptămâni la București. 

Nu voi descrie aici lupta cu viaţa pe care a dat-o tânărul 
Riu în oraşul în care nimeni nu-l cunoştea. Fără de ajutorul 
i ani musa la care l-a îndreptat întâmplarea, pictor care l-a sprijinit 
A învățat AeSigur că ar fi căzut înfrânt dintru început. De a..... 
Mirea penelului Şi iscusința de a da viaţă culorilor, 
inceput și iai pe paleta cu fluid din sufletul său, Cu acest pictor la 
n Mineri A! pe urmă singur, a zugrăvit el o mulțime de iconostase 

la şi mai ales în Moldova. 
Privie “fete Său natal s-a mai întors numai de două ori. Odată, în 
Wmina bucuriei şi a entuziasmului celor 21 de ani pe 


61 


să de primea: de acmumale sfinților came a 
„cepilra şi de umineie scoși să: Siimțilar came i-au imn 


Cur $ 


arsuri aeram sua 


suine dim rândul ocior die faţă, îmtimgi îe păânr ca să Sag 
juc li aviar de dâmpă dânșii. Bârbani. asupre căruie mi se oprez 
al ammjemeară Acasă, le Poranz BL ez mevor să | 
ÎI e a 

Aaaa ca  fmmutașă comuni ce ez, 2 țimu să traiti a 
"“memormmdlișiii le Verne 

Delegația de român £ căur imcrezaivare 2 usi ei 
zau aprind că wz ave priie; PEZĂNII pea 
die în 1857, de când Anstrz omstransi de mframgeriie 


3 0 ——— 


îi, că lin 2848 cânt unguri s-a răszula e sa 
MU Împatar: militar: CE ASTiIe IMIararest = . 3 
a pp papei pe pe pe 
4 pirați die rposte româmeasci e CĂ Putere 
= mate dimmpămătegii dmuproerme Cămeae aa ÎNPUE Damen 
7" mu au giisi: acpio, în Xena, Iu: 55% 
mei zile i-a TONI PE 


Dailmeniic au aștepta: 
;- pramească Se 


mă ma urpere pe mpa pre îi Se 
mstie. reprezentanti ILIA Toni, dez 


memorandiste însă, în număr de 25, în frunte cu Raţiu de ja. | 
au fost prinşi de unguri şi vârâţi la închisoare. Ba, ungurii fu | 
s-au răzbunat chiar şi împotriva casei lui Raţiu din Turda, pe 4 
au facut-o una cu pământul, A] 
În faţa judecătorilor, care nu erau porniţi să judece după | | 
ci după ura neimpăcată pe care o simțeau față de români, cei dia 
judecată nu şi-au apărat nevinovăția, ci au acuzat ei. înșiși “| 
împilatori. Spre consternarea așa zişilor lor judecători, mici dn! 
proces au refuzat să rostească vreun cuvânt în ungurește, ci «dări. 
au vorbit numai în limba lor strămoșească. De aceea şi pedea i 
le-a fost nemiloasă. Ani grei de temniță pentru îndrăzneala de d 
A manie ” “al Pedeapsa dictată de stapânirta 
ce aci capul încoronat al 
ca că nu ştie ceau e eieigiii statului, care se 
implii Seghedin şi Vaţ, șia 
de fi ŞI i-a grațiat. Atâta a voit saua 
sn care au încercat să-şi spovedeasă 
Pa 1, Ca unui părinte, 
Set părinte - se Bândeau bieţii români oropsiţi şi de 


către : 
Basta, care a tăiat, la pe ritual oștilor împărăteşti, generalul 
imă 4 încrederii pe paul de Făt Frumos al lui Mihai, cir | 
încheiate cu Viena. Îşi ama O avusese în sfințenia legămintelot 
în al ri împărăteşti, care au "a românii, cu durere, de gloanţele 


„ui Horia, ecerat | 

Curții, luptau. Pe când biae: Ca 1784 în fața Devei pe 

Iuptau impotriva Bieţii rom încrezători în încurajările 
e sări e maghiare, Mai retrăiau, în fine, 


a Iancu, Tribunul și Căpitanul Moților, 
d ce ungurii s-au răsculi! 
nenumăratelor jertfe pe | 
într-o luptă în care apărau 


tele ce şi le luase față de | 
d unei sorți şi mi 


ză 
ţii 
EA 
= 
& 
5 
= 


dușmane Ca cea de mai înainte şi a încercat să se plătească de 
datoria de mecunoştiință pe care o avea faţă de noi. tnmițând o 
medalie lui lancu. lancu a refuzat medalia cu scârbă, dar durerea pe 
care O simţea pentru sângele vărsat în zadar de neamul său i-a 
intunecat lumina minţii, 

După 1867, în fine, dată la care Austria a vândut Ardealul 
ungurilor pentru o iluzie de linişte a sa, încercarea de maghiarizare 
cu sila a românilor din Ardeal, făcută prin toate mijloacele de care 
dispune o autoritate dominată de instincte asiatice, devenea din zi 
înzi mai îndârjită şi mai diavoleşte metodică, în vreme ce Împăratul 
complice se prefăcea că nu vede. 

Este surprinzător, cu câtă tenacitate au căutat Habsburgii în 
cursul ultimelor secole să-și îndușmănească forțele, care singure ar 
fi putut salva imperiul lor de la prăbușire. Stăpâni peste o împărăție, 
care cuprindea un conglomerat de popare, ei nu au ținut seamă de 
realităţile naționale şi nu au căutat să realizeze inăuntrul statului pe 
care-l conduceau un echilibru bazat pe dreptate socială şi, întâi de 
toate, pe dreptatea naţională. Înșelaţi de falsa strălucire a aristocrației 
maghiare, rezidiu de Ev Mediu, conservat în umbră și în opresiune 
până în zilele noastre, Habsburgii au preferat să încerce să-și 
âpropie un singur neam, anume pe cel unguresc, mai bine ziso 
singură clasă aristocrația maghiară, chiar cu riscul de a-și indușmâni 
celelalte neamuri, care formau majoritatea locuitorilor din Ungaria 
ȘI Ardeal, Consecvent acestei politici de apropiere a ungurilor şi de 
SPiimare a celorlalte popoare, a refuzat Francisc - losif în 1892 să 
Mea de vorbă cu cei 300 de reprezentanți ai românilor ardeleni, care 
su bătătorit deci zadamic drumul Vienei, după cum zadamic au 
"leptat pe vremuri dreptatea de acolo Horia şi Avram Iancu. 

"Nu !- Mici o nădejde nu mai putem avea că Împăratul near 
Să Putea da vre-un sprijin,ca să scăpăm din ghearele ungurilor: 

Spuneau bieţii români, după ultima lor deziluzie amară, ar 
maia andul”. - "Nădejdea o mai putem avea doar It ee. 
ata î ajutorul fraţilor noştri de peste munți : ŞI p 
ne. ra) tot mai des şi tot mai pline de nădejdi, pa ea ei 

5 are împrejmuiesc Ardealul dinspre miază-zi şi 


65 


Prilej de cunoaştere dintre frate şi frate s-a ivit minunat în 
1906, când regele Carol, întemeietor de regat românesc, a deschi; 
marea expoziţie din Bucureşti. Pâlcuri-pâlcuri s-au strecurat ardeleni; 
pe unde au putut, spre Țara liberă, închegându-se la București în 
mulțimi. Mulţimi de oameni cu lacrimi în ochi. Lacrimi de bucurie, 
că pot respira măcar câteva zile în libertate. Da, în libertate ! Neauziţi 
şi necontrolați de jandarmul cu pene de cocoş. Şi în Parcul Carol 4 
răsunat dintr-o dată imnul libertăţii : "Deşteaptă-te Române !" Cânia 
din plin, cu sete, din mii de guri dornice să-l cânte în voie, căci 
acasă erau oropsite să tacă. 

Tatăl meu era şi el printre cei ce cântau acolo. 

În povestirile lui, despre ultima încercare a românilor de a se 
apropia de inima Împăratului, soldată cu procesul "memorandiștilor" 
şi cu prigoana dezlănțuită împotriva lor, apoi în descrierea nețărmuitei 
bucurii. pe care a avut-o la Bucureşti, tata, împreună cu ceilalți 
ardeleni în 1906, când au simţit acolo, în capitala Regatului Român 
bătând inimă de frate, îngrijorată de soarta bieților ardeleni, în 
pi Şi în altele ca aceste povestiri ale tatii, ne-am ridicat - unul 

e unul - puzderia de copii, în casa din vale. 


3. LA ŞCOALA STRĂINĂ 


Exista pe vremuri în casele ardeleneşti o vrednicie, pe care azi 
aumai pe ici pe colo de-o mai întâlneşti. Nu se lupta omul cu viaţa, 
cum auzim mereu că se luptă cu ea omul zilelor noastre. Nu se 
lupta pentru că nu simţea nevoia s-o învingă, deoarece nu era 
dușmanul ei, O accepta senin, aşa cum era ea, cu toate greutăţile ei, 
cum accepți toamna târziu fulgii cei grei de zăpadă și crivățul cae 
se apropie, ştiind că iarna trebuie să vină, pentru ca să se poată 
omul bucura de dulceața primăverii. 

În jurul mesei românului răsăreau copiii îmbujorați de sănătate, 
cum răsar rostogoalele de maci prin holde. Fiecare copil cu norocul 
lu! 

De muncit se muncea din plin, fără fereală şi fără de orice 
cârcotă, Dumnezeu n-ajută pe cel care nu dă vârtos din mâini. Nu-i 
vorba, de greu era greu destul şi pe atunci, să împarţi puținul în 
bucăţi în aşa fel casă se ajungă la fiecare. De n-ar fi fost greu nici 
"Ar fi fost vreo vrednicie să creşti o casă de copii! Încât, deşi ținea 
„1 Copiii împrejurul casei până-i căpătuia, mai avea ajutor de la 
si ba la un păşunat de vite, la un săpat de cucuruz, sau chiar la 
Mu, de la o vreme, De-i căşuna însă prin cap să-și dea vreun copil 
la coală din oraş, era însă prăpăd de greu, să dea mai Sani copii 

“Să dintr-o dată, n-o putea face nici la şapte sate unul ! 
“Spre internate pe la cele şcoli sau cantine, ca azi, doar pe 


67 


la Blaj de se mai auzea, dar şi acolo puţini de încăpeau. Licee 
româneşti, "gimnazii”- cum li se spunea pe atunci, aveam numai | 
Braşov şi Blaj. Mai erau la Năsăud şi la Beiuş câte un "eimaziur 
de al nostru, dar ungurii au impus ca în aceste două să fie propuse 
jumătate din obiecte în limba ungurească, deci ele numai pe jumatate 
ne mai aparțineau. Din cauza numărului mic de şcoli medii românești, 
grosul copiilor pomiţi de prin satele românești trebuiau deci dați la 
şcoala ungurească, fie că nu găseau loc în puţinele şcoli românești, 
fie că aceste şcoli erau prea depărtate de satele lor. Şi depărtarea de 
casă avea pe atunci însemnătate hotărâtoare, pentru câ școlarul 
trebuia să se razime pe bucate trimise de acasă! 

Se adunau toamna românii de pe sate ciorchine pe la hanurile 
la care trăgeau cu căruțele în care-şi aduceau copiii de şcoală. La 
un pahărel de "vin ars", cu care se începe, după rânduiala românească, 
mai cu temei orice treabă, aflau aci, de la cei mai umblați, care 
gazde sunt mai de omenie, adecă dijmuiesc mai puțin merindea din 
taiata d ŞI ta „Cer mai puţin pe “cvartir”. În acest timp 
avut din căruţă, certa tr afară, în curtea hanului, puținul 
cărțile; de școală. pei sa cu schimburi, viitor scrin pentru 
între mâini obrajii în sea CuBiinţi, cuprinzându-și bătrâneşte 
prăjise în lungul ceia ți nu atât de dogoarea soarelui, care-i 
aterele carui ab: doar pe care l-au facut din sat până aci, căci cu 
antet ij de acasă, cât de neastâmpărul provocat 

4 aşiepta. Caii, legați de căruță, sau juncii, 
i pe semne - de grijile şcolii, 
alături de ladă, se apa carului. Într-o pereche de desagi, 
elevului : pâne , slânină, N car merindea pe două săptămâni a 
început, a mai vârât mai Seapă, ceva brânză şi mere. Acu, pentru 


Su aţă „căruță 

când Și bani, i-a E brâu şi unul de cartofi. De-ar mai 
Sp sacii În car, Di spite putea, s-a gândit acesta, 
i departe Ile - 


CĂ mai departe de « 


balti 4 cât mai în podul casei şi 
„9 Mai ieftină chiria, se aciuiau 


da 


pe la gazde. Dimineaţa şi seara mâncare 
stă, doar de amiazi de se mai dezmorţeau cu câte o 
ae dn traist te pătită de gazdă conform învoielii. Pânea uscată 
biură sl egăită de umezeala încăperii este mai cu spor. De 
dă, 5 "ia dacă primeau de acasă merinde proaspete de 
A a De-ajuns sau nu, n-aveau ce se face, căci mai des 
i Să să vină cei de acasă, din cauza depărtării şi a lucrului, 
h e Rita asemenea condiții au începui şi părinţii mei să-şi dea 
cpiii la şcoală. Decât că ei, neputând plăti chiria în grâu, cum 
fceau mai toți românii de pe lasate, erau nevoiţi să împlinească 
unul în bani. Cu atât mai rău pentru biata lefușoară de învăţător a 
ui, Mai încerca el să mai căsăpească la cele nevoi cu cei câţiva 
ţi, pecare-i mai câştiga pentru purtarea socotelilor bisericii şi alți 
cijva pentru conducerea protocoalelor unei mici băncuţe din sat, 
alind și socotind la lumina lămpii de gaz până târziu în noapte, 
bn nici pe departe să poată prididi. Noroc că veniturile tatii mai 
iau completate de rodul aprigci hărmnicii a mamii, căci altfel n-ar fi 
bt chip să putem merge la şcoală în oraș toți copiii. 

“Din noapte în noapte lucra mama de cum se desprimăvăra 


prd toamna târziu, cu toți copiii cei de acasă, la săpatul cartofilor, 


ca i pentru vite şi a uscatului de fân. Din untul 
Mi 7 ret din vitele crescute, mai ieșeau ceva bani de plătit 
.. ki gazda din oraş. Cel mai greu lucru din toate era 

rază „d o aveam departe, pe coborâş în jos, spre 
org feat e ÎS ceasuri de la noi. Dădea ea via struguri din 
cal Îi oți şi vin pentru omenit un străin ce-ţi intra în 


Ia pori din când în când şi pentru un ospăț, când 
mai te vreo fată, dar tot mai rămânea vin destul şi 
S aha ce mai era însă de lucrat la ea! Coborai 
tz ca fi inguste, ca să te apuce răsăritul lucrând. Munceai 
Lou A mână până seara şi apoi porneai spre casă pe 


os A . - 
b Ostenit mort. Îţi părea, la fiecare răzor pe care-l 


ina pe şale toţi bulgării de pământ pe care i-ai 
Te = mă Şi mama zorea mereu în fruntea noastră, 
Îi e unde mai trebuia să pregătească cina! 

a măcar mama, căci atunci țţesea pănură 


69 


pentru haine. Din zori şi până-n noapte clămpănea în casă sie 
şi neogoită alerga suveica pe drumul ei de fire, bătând lâna 
în urzeală cu zece fire negre și unul alb, să iasă hainele îndun zale ÎI 
la prăvălie, dar tari să nu le poţi rupe nici cu dinţii, dul. 
Pe fratele mai mare l-a ajutat la şcoală un unchi fără. 
Pe al doilea l-au susținut părinții, cum au putut, la şcoala c 
românească din Brașov. Al treilea frate era în cursul i 
"gimmaziului”. Al patrulea urma de dat la şcoală. După ao 
veneam eu și apoi un alt frate, mai mic, Dintre fete două ea 
măritate, dar pe celalalte două se gândeau părinții să le dea- că, 


Omerciaj; 
nferior , 


cât pe la şcoală. Aşa s-a întâmplat, că în toamna anului [pi 


ță şi ajunși la Siba| 
cu mama. Tata a trebuit să rămân; 


ne-au urcat pe toţi, cu mic cu mare într-o căru 
ne-am instalat acolo împreună | 
Poliana, să vadă de gospodărie şi de şcoală, dar mama ne-a lua +, 
"in gazdă pe toţi. Au mobilat cu ce au putut părinții, niş! 
N ie pa am loa închiriat şi dacă n-au ajuns paturile cumpăra | 
nat eg unul din nişte scânduri, lăsându-ne apoi în oraș i! 

i ie ei şi încă în ce grijă amară pentru ea,că, 
d ata, să astupi atâtea guri flămânde într-un oraș străin. /| 
doi copii de români în gazdă, de i s-a mai uşui! 

r provizii tot de acasă trebuiau procurate, Și 
Or, de la care coboară din Poiana spre pai 
mama pe umăr, în grija de a-și hi 


„te cele mai frumoase orașe ale Ardealuli 
deal, de-a. lungul râulețului Cibin”, de +] 
a de departe semnele sale! 
ei biserici săsești, care! 
mareaţă, încadrată de tumun,! 
înălțată în preajma începutul 
„. NOaşte şi fără aceste turle, dupi 
cât. Spre sud, Carpaţii făgărășeni,c 
e Cu tâmplele vecinic cărunte, i 
a Sibieni, între care tronează “ 
iezer izvoreşte Cibinul. Y 
Se izbesc cele două lanţ! 


la cea 


diculare de munţi a găsit Oltul putinţa să-și sape făgaş de 
trecut pentru apele lui în câmpia munteană, cât şi albie de dor pornit 
pe răvaşe de lacrimi. De la frate la frate. Albie pe care n-o poate 

: meterezul cel gros al Turnului Roşu. 

Centru Sibiului, aşa numitul "oraş de sus", păstrează în stilul 
multora dintre clădirile sale cele vechi, goticul medieval impregnat 
de saşii care au clădit pe vremuri cetatea. Parte din înaltele ziduri, 
care înconjurau fortăreața, mai sunt ŞI azi în ființă. Turnuri înalte se 
ridică din loc în loc pe culmile de zid, din a căror ferestruici înguste 
trăgeau pe vremuri în tătari și în turci aparătorii orașului, organizaţi 
după bresle în cete, fiecare breaslă cu turnul ei de apărare. Năvalei 
vijelioase a Viteazului Mihai nu s-a opus cetatea, deoarece Voievodul 
român venea în numele unei dreptăţi naţionale, impotriva căreia 
Sibiul de pe atunci, ca şi cel de azi, nu avea de ce să se opună. 

Ultima sută de ani a dărâmat mare parte din ziduri, spre a 
lărgi oraşul, continuu alimentat de valurile mereu crescânde ale 
meşteşugarilor şi comercianților români, care roiau din satele din Jur 
inspre el. Prin politica înţeleaptă a lui Şaguna şi datorită prestigiului 
acestuia, românii au putut cumpăra frumoase terenuri înlăuntrul 
oraşului, astfel că prin 1910 dispuneau de importante clădiri în plin 
centrul Sibiului. Aci era Seminarul de preoți, astăzi transformat în 
Academie Teologică, aci Şcoala pregătitoare de învăţători români, 
ambele instituţii situate peste drum de măreața catedrală ridicată de 
mitropolitul Meţianu, în stilul Sfintei Sofii, combinat cu tumuri 
romanice, Tot pe aceeași stradă, clădirea Băncii "Albina", cea mai 
puternică instituție financiară românească din Ardeal. În parcul din 
centrul orașului se ridică mândrul palat al Asociaţiunii matii 
cultura şi literatura poporului român din Ardeal şi Bamal, (ASTRA ), 
cu birourile sale administrative, cu biblioteca sa , muzeul etnografic 
și școala românească de fete, pe care o întreținea "Asociaţiunea 
Despre rodnicia străduințelor "ASTREI" mărturisea existența 9 “i 
a două tipografii româneşti, care amândouă abia puteau i 
scoată de sub teascuri atâtea cărți româneşti câte cerea poporu 

partea locului să aibă. 

Dinspre sud-vest şi în afară de ziduri, Sibiul potspalăe 
depresiune, numită "Groapa", În fundul "Groapei "sta pittă Y 


e ARI că, în care a tronat pe vremuri marele Mitropgj, 
oeastă regiune, de unde porneşte drumul spre u 
c al Rășinarilor, românii sunt mai numeroși 


decât : 
E. , N i cat în 
ne-am instalat noi colonia noastră şcolară, prezidată 


Puteminyj 


i de seamă clădire din regiunea "Gropii" 
i, Tribunalul, lângă care se ridica sinistra in 
st lăcaş de osândă e aşezat în mijlocul 
ziduri înalte şi are două etaje, socotind dup 

grele, care se văd de departe. Locul 
ungurească, era acest tribunal, cu 
puţini la numar, cum erau, în oraş și-n judeţ 

bselor și a închisorii puteau încerca să domine 
ilor. Acest Tribunal pedepsea pentru trădar 
âni prinşi cu un brâu tricolor românesc și 

ă a chinuit între zăbrelele ei atâtea suflet 
"a-şi fi iubit neamul. Când treceam pe 
drumul meu spre şcoală, mi se strângea 
mă că în dosul zăbrelelor celor groase și 
tg ofilesc, desigur, zeci de români de 


cra și pe 
Stituție ș 
unei cuși 
ă ferestre; 
unde trona 
închisoarea 


Nisa şovinismul unguresc, altă puşcărie 
Dguresc. Adică liceul la care m-am 
pă ce am făcut trei ani la școala 
â majoritate a elevilor acestui liceu 
eniți de pe la sate. Fiii puţinilor 
vă negustori evrei din oraș ij 
„de români. În cursul superior 
d vertiginos, astfel că în clase 
nde câţiva din ei, în vrenie 
AScriși la liceu ajungeau si 
“a carte, Aceasta, pentru câ 
Să 'cearnă" pe români CU 
fel şi fel de şicane și 
line liceul, chiar şi dacă 
nul mai dotat, cu ati! 


D ui 


iva lui creştea, deoarece în tânărul român de pe 
peeculia Maui străin vedea un duşman al nației sale, un 
băncile “A 0 ținut cât mai departe de lumina învățăturii, 
dușman Care a fi cu atât mai ușor supus de unguri. În 
e a nducătorilor acestei școli străine, la care eram 
entalitatea 4 «sa eu şcoala, elevul român era şi trebuia să 
N SL, olah" (valah sălbatec). 
aa ât de pe malurile Poienii n-am cunoscut alţi 
m-am coborât pe 
poat iandarmii din sat. Evrei de asemenea n-am văzut, 
aogui „2 e: dari, răpănoşi, care străbăteau din când în 
i hodorogită ă ă, și culegeau 
p:. o căruță hodorogită, trasă de o mârțoagă, şi culeg 
p ÎN ua petece de prin cine ştie ce colțuri de şură, sau 
i ie şopron i le schimbam la zdrențarul evreu pe borcane, sau 
E, ră ici; la Sibiu, am ajuns să cunosc mai indeaproape 
i BIND iara tristelor mele experiente, pe unguri ca şi sani 
Profesorii cât şi elevii unguri ne făceau tot răul pe care ni-l puteau 
i ii i întovărăşeau cu ungurii pentru prigonirea 
face, iar elevii evrei se întovărăş cn 
acastră, Cum aceşti evrei vorbeau ungureşte, nu i-am prea deos 
început | i am observat că aveam de-a face „cu 
la început de unguri. Nu 4 pan sia 
dușmani cu totul deosebiți unul de altul, cu două rase, deşi 
in pomirea pe care o aveau față de noi românii, dar ai a 
: ip) . * o .. ose 
ca fizic şi însuşiri. Mintea noastră fragedă de copii nu d piu. 
atunci faptul că, în timp ce ungurul căuta să-și impună do x 
pia forță şi cruzime, astfel cum îi ordona sângele său ii 
le îndelete în pânza sa de păianjen pe ungur ca $ 
ie muze, ivă fiind victimele 
ân de-a valma, ambele neamuri deopotrivă vict 
se. Pe români îi stăpânea prin ajutorul tiraniei ii sa 
tari. prin "ajutorul exploatării slăbiciunii lor, narcotizându-i 


luzia unei formale dar. în fapt inoperante maghiarizări a neamului 
lui ] rac] 


2. tul 


a naşte ură, purtarea neomenoasă a ungurilor ARD & 
ȘI strângă rândurile şi să se sprijine unii pe er a 
T împotriva prigonitorilor străini. Cea mai mare consols | 
un mijloc de întărire întru rezistență a celor asupriţi, 

înească şi cântecul românesc. Elevii io) și 
în taină cărți de literatură şi istorie națională de 


biblioteca "ASTREI", Acest lucru ne era interzis cu st 
ctre direcțiunea liceului, dar tocmai din cauza acestei 
făceam mai cu tragere de inimă şi mai cu mândrie ș 


, șa Omâne, | 
Elevii, cei din cumul superior, pe a căror feţe începeau să | pie | 
d | 


la Baze] | 
Nistru pân-la Tisa, sau Onu | 


țuleile adolescenței, organizau mici şezători româneşti pe 
lor, unde declamau poezii ca De la 
cântau, în surdină pe buze, dar cu flăcări în ochi, Desitapli 
Române și La Arme! Nu uitau, bineînțeles, să facă exereițil i 
Somnoroase păsărele sau Luna surâde, cântece pe care aveau AL 
cânte în vacanță la serenadele pe care le vor da fetelor de popă si 
de dascăl, care-i așteptau în satele lor, 

Pe zvon de legendă se transmiteau în aceste cenacluri isprăvile 
Cu caracter naționalist ale românilor de prin diferite părți ae 
Ardealului, Aceste legende se transmiteau bineînţeles de la cei man 


la cei mici, astfel că ele ne-au servi ă 
Li ţ | ț 
de pe întâiele clase, Fetele it la toţi drept hrană sufletească 


spre 
10 Mai, Câţiva 
noaptea dinaintea 


i din piața 
închipui bucuria pe care au simţite 
doua zi dimineţa, cu steagul românesc 
lor ! "Tot oraşul era în fierbere și pia 
S&rd privea la tricolor cu lacrimi de bucurit 

Unguri, cum au prins de veste, să dei 
| dar unde era chip să pătrundă picior d 
Sare împrejmuia biserica ? Nici n-au 
îmi facă drum prin mijlocul 
ȘI cu marea înfuriată - socotei 
tntmpl Pi deci să dea de ştire stăpânirii, 


a trimis o companie 4 


să 
"inencă mă Tânduială în oraş, şi să coboare 


trezit, a 


LE: 
Hi 
Își 


i 


1 
ii: 
E 


Li 


4, 
7 


ii 


AU repezit n de steag". 
Dar și elevi op, fag afle Cu caii lor, câlcând 
d pi i "buna pe e milă, sau menajamen! 


au azvârlit asupra 10 


Agnicie | 
Oprelişti | 


ferestrele internatelor cu furculiţe şi cu ce le-a căzut în 
s-au speriat caii ungurilor şi au azvârlit de-a berbeleaca 
i lor. Dar, cătănia-i cătănie ! Husarii totuși au făcut loc 
a E e prin masa de români lipsiţi de arme. Croind pârtie 
de În n românilor, cât cu picioarele cailor, cât cu sabia, cu 
ra A vârtos în stânga şi în dreapta, au ajuns în faţa bisericii, 
ai căreia fâlfâia steagul. Pătrunşi până la intrarea turnului, 
! Nici unul dintre "pitejii” husari nu îndrăznea să 
chidă ușa turnului şi să se urce pe trepte, deoarece şugubăţii 
dă au arborat steagul au avut inspiraţia să lipească pe ușă un afiş 
i p ă furtunos sfat de 
inscripția : "Atenţiune ! Bombă !" După un e 
pi i în faţa turnului celui cu steagul și cu... bomba, husarii 
a găsit în fine soluţia: au pus mâna pe hingherul primăriei şi 
au pus acestuia în vedere, că dacă nu va cobori de îndată steagul 
de pe turn, acolo-i va sta capul, unde îi stau picioarele, Bietul țigan, 
vemurând ca varga de frica sabiei ungurești, pe care o vedea 
ridicată deasupra capului său, cât şi de teama "bombei", care exista 
in realitate numai pe afiş, şi-a salvat căpăţâna de la nedorita 
întâlnire cu tălpile, coborând, cu chiu cu vai, steagul, spre marea 
uțurare a husarilor de jos. pie 
Veste bună ne-a venit într-o zi şi de la românii din Braşov. 
Doi elevi din acel oraş au aruncat, într-o bună zi, în aer, cu 
dinamită, trufaşa statuie a lui Arpad. Aceasta era aşezată de unguri 
pe vârful Tâmpei, Vestitul Han maghiar, care i-a adunat pe unguri 
de prin hansurile Atalkuzului şi i-au adus în stepa Dunării de 
mijloc, era închipuit, în acea statuie, ca izbind cu sabia în direcţia 
Predealului, adecă îndemnând pe unguri să treacă lanțul carpatic și 
4 subjuge Țara Românească. Cei doi elevi au făcut de s-a ales 
pafil și de Arpadul de pe Tâmpa și de sabia lui şi apoi au trecut 
A bine în România. Şi ungurii n-au mai ajuns să-ți mai refacă 
he dărâmată, căci i-a apucat, nu peste mult, războiul care, în loc 
e le asigure subjugarea câmpiei valahice, cum ar fi dorit 
Sructorii statuii, i-a silit să cedeze Ardealul pe seama românilor, 
A soclul statuii cu tot. 
numi Românii din cursul superior al liceului din Sibiu, între care se 
în anii premergători războiului mondial, şi unul dintre fraţii 


de bn 


3 


mei mai mari, [lie, trebuiau să facă și ei vreo ispravă „> 
săbda inima să rămână cu mâinile în sân, în timp ce ss Căci m 
pe la alte licee făceau să huiască țara de faptele lor pe Si lor d 
multe manifestațiuni românești, pe la “maiale” si î BA al 
ocaziuni, s-au gândit să scoată o revistă, 

periodică, scrisă şi editată de grupul lor, i i 
1 m 

A ecțiunii liceului nici nu putea fi vorba. Imposibilitate. PRI 
laină a unei asemenea reviste nu-i o piedică de ne 
tâvna naționalistă a unor tineri înflăcărați, cum erau 

poate înlocui , la nevoie, cu scrisul calic 


<a iipăririi în 
In Vins Denin 
ge - Tiparul Se 
i gralic, (masini de Scris 

. » . z : să 
Dică existau pe acea vreme la Sibiu ) şi dacă apesi bine 


ci, 


. De CTElon i 
poți scoate 4-5 exemplare dintr-o dată de sub hârtia al Mi: 


Ibastră de 


toma multe exemplare nu trebuiau să fie scoase, căci cad 
"Asoclaţiunli”, câțiva directorul "Albinei” , Bârsan, președine: 
smile rotor, de pe la Tool 
Oni românească şi alţi câțiva fruntaşi ro 
ascuns, dar o citeau 
munte și îşi sf apă 
mare, din ce „ea că stânci, ca să poată crește tot ma 
Prin imagine “avântul a era coperta revistei, simbolizând 
ca pui di fomânesc, care trebuie să redactorilor săi, dar și destinul 
i bucura Mita: ŞI taie drum prin stâncile istoriei, 
19 zi de tihna liniştită a libertăţii șia 
apăreau încercări literare făcute de 


ogie sau școala d 
mMâni care o primea 
cu plăcere. Numele acestei reviste a 


„n revistă 
lui Sah 
ga ML di ea redacţie, toate cu notă naţionalist: 
„._moţ, luat de ea Seria poezii chiar frumoase 
Pia, învățători aa pedagogul Span, profesor | 
pă Ă > f Tecun A E: sui î 

ia simbolică E Oscându-i calităţile, | 


măvara, apărută în loc € 


AA Bâie şi alintă cu razele | 
taa.., Oameni pe pământ, sunt robi 
Verii, care nu-și pot înâle 


ii ă ă | 
vană de apă zbughea din coasta unui 


cerul însorit, pentru că jugul cel greu care le apasă 
iuteă SP oneşte privirea la pământ. 

p Dr veni într-o zi - spunea poetul în versuri pe care nu le 

primăvara cea sfântă, cea deplină, cea unică, pe care o 
ui = Românii ! Primăvara, care să sfarme în bucăţi lanţurile 
i: cit robit ! Să-l facă să poată sorbi din plin şi nestingherit 
. libertăţii şi să poată privi surăzător spre soare ! 
qau O, primăvară, pe care te aşteptăm cu atâta nerăbdare, grăbeşte 
A sfarmi cătuşele robiei ! Sau.... dacă nu le poţi sfărâma, mai 
3 pr nu mai vii! Să nu se mai dezghele câmpul, nici râurile, 
p mângul ! Să fie iarnă necurmată și în jurul nostru precum 
iarnă este şi în sufletele noastre ! 

Revista şi mai ales poezia de mai sus, au făcut vâlvă printre 
românii iniţiaţi în taina elevilor liceului unguresc, dar şi mai multă 
vilă au făcut printre profesorii noştri unguri, când aceştia au 
reuşit să pună mâna pe nişte numere din această foaie clandestină. 
Nişte elevi unguri, îndemnați de profesori, au cotrobăit prin lăzile 
colegilor lor români, pe la gazde, în lipsa acestora de acasă şi astfel 
a reuşit să descopere revista. Profesorii ne-au închis îndată în 
dase pe toţi elevii români şi ne-au supravegheat acolo, ca să nu 
comunicăm între noi, până la terminarea cercetărilor. Cum elevii nu 
au prea vrut să destăinuiăscă, au fost declaraţi vinovaţi toți românii 
din cursul superior al liceului. Pe doi inşi, pe care i-au dibuit după 
scris, i-au eliminat din liceu, iar celorlalți li s-au aplicat pedepse 
disciplinare, scoborându-li-se la limită nota la purtare. 

„Deşi profesorii noştri au putut constata că autorul poeziei 
considerate ca cea mai revoluționară era elevul Bufnea, pe acesta 
nu l-au putut pedepsi ei, deoarece el urma la liceul săsesc din oraş. 
4 delegaţie a direcţiunii noastre a pornit deci, gravă cu protocoalele 
Ei cena şi cu revista corp-delict subțioară, înființându-se cu 
e. ac „Acolo au căutat să demonstreze, cu actele 

: ozăvia faptei săvârşite de Bufnea, cel mai vinovat dintre 


ț : 3 
mi AReşii Pui de valahi rebeli" şi au cerut pedepsirea lui exemplară. 
cungpbaă au asigurat pe colegii lor unguri că vor lua cazul în 
multă Cercetare, Au şi citit, după plecarea comisiei ungurești, cu 


alențiune poezia incriminată, dar au găsit că cele puse acolo 


despre primăvara așteptată de poporul român se potriveşte de minun 
şi pentru ei, pentru sași, care aveau de suferit sub jugul Opresi ă 
maghiare. Asemănarea de situații le-a readus în minte un sau A 
mult nutrit, că aceste două neamuri prigonite s-ar putea chiar nad 
în aşteptarea unei primăveri, care să le aducă amândorora Tea. 
râvnă, Că Hora al românilor și Roth al saşilor au lupta, desi 
epoci diferite, dar pentru aceeași idee de libertate naţională și 

fost amândoi ucişi de călăii aceluiași neam ! a, 


- Her am. i 
Bufnea, am auzit! că d-ta faci poezii frumoase ! 4; 


putea să ne reciţi si , > 
ap ini. ri ca 7 Am asculta cu plăcere. Spre 
- Poezi o ae 
sfiindu-se elevul, În româneşte, domn' profesor ! - răspunse 
- Nu face Y, 
profesorul. ja s-o g bine limba românească ! replică 
„Şi elevul, înc =: 
papii recitarea rea idemnătoare a profesorului, 
SN pc era dragă dintre poeziile sale, 
» mai înf) ită. Cu glas din ce în ce mai 


i s-a umezit de 


pie Care se sfarmă, privirea 


- Bravo, băieeai 
Privind și el ei rânul dq: 
sufletul său ce diriginte de clasă, la sfărșii 
departe ! Sg rouă picurată din 
Din această întân ME pu acesta, vei ajunge 
acea vreme, am coli Că 
sufletește mai Mâni din Sibiu de pe 


Poporul săsesc, adunat că zu 
aderare la România Mara „d 

din neamul lor care ţinea ina 

Din cauza n lat 
români, clasele | și a Tai 

în clasa B. Cu cei din el a, ai “d mai mare parte 

i, Ş Mu duble Eu 
ki: i Suble. eram 
A | aceea am 


Se s-au dovedit a fi 

iul + După zece ani 
e” PHn votul său de 
ea nu erau singurii 


= nrimii doi ani numai câţiva dintre ei. Fără să fi 
îmi A atras totuşi în curând atențiunea un băiat 
ri clasa A, totdeauna îngrijit îmbrăcat şi puţin cam retras. 
Ionel Moţa. L-am remarcat dintru început între ceilalți, fiindcă 
p titului preot Moţa, de la Orăştie. Şi cine dintre noi nu 
dă i i Moţa ? Gazeta acestuia, "Libertatea ”, era citită cu 
ri: E ate casele româneşti, fiindcă simţeai în ea dogoarea 
pei neam, de care era stăpânit meşterul mânuitor de 
[- care făurea din coloanele "Libertăţii" săbii de apărare a 
românismului din Ardeal. Zadarnic au încercat ungurii să ret 
zelul naționalist al îndârjitului Popă, chinuindu-l prin emiri a 
la Seghedin. Moţa a continuat să-şi scoată foaia, pre aaa 
durerile neamului său, uneori în chip învăluit, ca să ie ape 
RR piu apuci, e i De inu şi 
simțul celor care erau chemaţi să-i priceapă scrisul. e a La 
spre încurajarea oropsiţilor de români ardeleni. => aceea ran, 5, ia 
cu toții cu respect la elevul Ionel, ca unul rate pase 
răsfrângea o parte din mitul de care era înconj 


său, numele Popii Moţa. de prieteni printre 
Nu ştiu ca Ionel să-şi fi negii cai 57, > cm uit bati 
colegii săi. Era din fire prea popi său îl simțeai cald numai 
după ce reuşeai să străbaţi prin înveliş 
Înveliş pe care I-a clădit poate n Vf 
de suferință, ca să fie RR, ee noastre Ardealul, astfel cum 
celui mai ales pe care l-a mai târziu. 
îmi va fi mie dat să-l cunosc pe Ion păr elevii ambelor clase, 
În toamna anului 1913, în clasa a pân e iert dit 
până atunci paralele, ne-am sit ete 00 t mai de aproape de 
col „cin Nu l-am văzul să fi fot poti are a venit între 
oleg cu Ionel. i aud din fosta clasă A, cu care | ge 
vreunul dintre colegii uni mai strânse nici cu noii să gi, 
noi, Nu a legat relați retras de ceilalți, de studiile lui. 
văzându-şi cuminte, a el în cuget Pe atunci ? Nu ştiu. În orice 
Ce gânduri depân seriozitatea lui gravă, pecetea suferințelor 
caz, purta cu el, purta Cu urească împotriva tatălui său. 
provocate de prigoana WE 


79 


N-am căutat să mă furişez în sufletul a 
bănuit că, peste opt ani, drumul vieții mele se 
şi că, după ce voi fi găsit cărarea care duce 
sale, nu mă voi mai despărți sufleteşte de el 

În anul viitor n-a mai venit la Sibiu. Ss 
mare și Popa Moţa a trecut în ” ară”, luându-și familia CU Sine 
căci știa la ce se poate aştepta de la unguri, în clipa când România 
va pomi la luptă împotriva ungurilor, pentru dezrobirea Ardealului 
astfel cum aștepta toată suflarea românească să intre. A trecut i 

fiindcă presupunea că e nevoie de el acolo, ca să 
umărul şi să ajute să se dărâm 


cestui izolaţ Şi nu 
va intretăia cu al să, 
la căldura dra 
niciodată. 

e începuse războiul ce] 


Boste, 


liberă, unde aveau să ridice arma în curând 


Fiti x lor şi părinților lor. £ ili i-a dal 
pi » Lamilia mea şi-a da 
ț a tă luptă tribu ei de jertfă şi de sânge. 


de ani. Se începuse şcoala tai S-a. El avea pe atuncea douăzeci 


â venit vestea că cei ârsta lui 
inte la încorp „că cei de vârsta lui 
isurile adoles la unguri, În sufletul lui Ilie 


ite din spovedaniile 


care armele româneşti se voy ivi 
Carpaţilor, Pentru a reda Ard 

dreptate fi aparține !" a. 
ungurii, care j 


-au robit timp de zece cazi i U te “ alăturea de 


2 „INI RI i şi care 
80 E 


e români. Sufletul său, în care 
fat e ie a şi lui Iancu, îl îndemna să 
nt dincolo, în oastea mult aşteptatei 
fost ceva mai grea. 53 rupere hotărâtă E 
crimi, aşa cum trebuie să fie plecarea 
dar dureroasă, fiindcă e presimțea că 
de locurile copilăriei sale, va fi pe 


ua să țină $ 
contine ile chem 
munţii şi să Se 
ii, Alegerea i-a 
. mupere fără de la 
a unui luptător, 
de părinţi, de fraţi, 


VI 


război | 
despărțirea să a: 
i copiii ei, fiindcă era 
mi e ea mamei cel mai drag dinse toţi copii i, 
„ale “e acrimă. Când s-a despărțit mama de el, 
i i curat ca ol pipi” > i 
bun şi drept $ ie 1914, pe culmea ” Măgwrei,, 
început de octombrie > tru ultima oară, dar 
piei eşte spre munţi, simţea cărl ae eri hotărârea. Prea 
pr îi aiotrat să-l înduplece să-şi schim Asia: că dă 
totuşi a Jui cei negri de dorul de a lupta pia ză ă zi 
RI, cafe opune, chiar mama dacă păi ir d OR 
| sărutat pentru ultima oară, acolo sus, pe In; i ama. N-a plâns în 
„tie departe spre Parâng, n-a plâns nici ra negura depărtării. 
pr aceea, reținându-și lacrimile până 20 i-a după aceea, 
N-a plâns atunci, pentru ca să pei rage Dumnezeu de acu 
treizeci de ani în şir şi câte zile îi va mai | 
inainte ! E pi ta înălțimilor carpalice, 
Prin munţii troieniţi de zăpada timpii ere muri unchiul 
lie a luat acelaşi drum, pe care-l străbătu ți de un vis, Câşi 
Constantin. Era şi el călăuzit spre piesei românesc 
antecesorul său. De visul dezrobinii Pr botărăt să-ți să 
Ardealului. Şi realizarea acestui VIS, *. at acolo do 
cu i tânăr. Ajuns în Capii e al pentru 
ani de şcoală militară la Dealul Spiru, 
marea clipă a jerfei. sina | 
i 1916, de pari 
Când s-a auzit, în anul „al. mama a ieși 
4 » . ină cu 
îrmatele româneşti au pornit spre Ard colo feciorul, să Y 
vârful "Măgurei”. Înfrigurată îşi aşteplă * -cebut să za 
i :  Curân a . 
0astea românească peste munţi. de văzduhul bubuitul de 
mitralierele dinspre Sibiu şi să per i 
lunet al gurilor de foc ale războiului: telor române 
avut răbdare să aşteptăm înaintarea arma 


fintei Marii, că 


am pornit spre Sibiu, ajungând până la liniile 
Orlat, O patrulă germană ne-a oprit, Putea să tra 
noapte şi drumul nostru dădea de bânuit, 
cumsecade şi ne-au trimis acasă, 

Zilele treceau amarnic de încet, ca atunci când ştii că 
depinde soarta, poate pe vecie, a neamului + 
Poienii începură de la o vreme a se auzi vu 
mai slab, tot mai îndepărtat, tot mai spre Ti 
incetat cu totul să se mai audă. Și» 
la care noi aşteptam mântuirea, 
înfrângerii. Şi odată cu 
veni şi vestea în sat, că 


de luptă de pe ln 
Bă în noi, căei er 
dar au fost Oameni 


ău, De pe dealurile 
ietele războiului tot 
inu-Roşu, Până au 
n locul clocotului războiului, de 
veni amărăciunea dezastrului 
prosului armatelor române, 
ftate-meu Ilie s-a prăpădit 


se revarsă peste el, după ce. + Se revarsă şi plutesc 
lac împrejur, ca amarul sufleț 


plin, ŞI nu-i chip să 


Părinţi. Şi pentru toţi ai lui, 
Când m-am reintors | 

cea străină, de care crezus 
totdeauna, ungurii erau 
ură contra noastră. Din 
Din “trădători de patrie" 
Spuneau deschis în clasă că 
Şcoala ungureasca a deveni 
Răul pare pentru mo 
schimbi cu altul, De aceea 
am putut, în toamna a 
problema întreţinerii, ce 
foarte prea la ora 
alimente de la u 
moție în apropiere de Turda, 
din strada "Grapii" 
ultimul timp Rospe 


ârziu, în toamna anului 1916, la şcoala 


am scăpat pentru 
ţii. Dar şi turbaţi de 
Ara mânia furioasă, 
Pe noi, pe români, 
de spânzură toare”. 


in 
imbătaţi de iluzia b 


t pentru noj un 


am părăsit i SUportat, dacă-l mai 
nului 1918, m 
are în cel de aj 
36, O puteam rezolva maj 


fraţii mamii, care 


s-a răvăşit de mult, 
xdărie la Sibiu, unde 


m Mingur 


i a război. 
ilor mei mai mari ie cum le-a fos! 
jecarea traţ erau nişte oameni ed frunte, cu turme 
.P 2 [] ? [] ui 
chii me, ate Ponana. era lugărit, când li pir 
n a neamul Lor în lături nici de la P | îşi pășteau oile 
loldeaun ei nu s-au dat ivit într-o iarnă, pe cânc mirişte pe 
i s-a 
| paie i unui grof, ga d 
iiștea înzăpezi + păşunatul < ci 
Pi avem ei arendat P gt Cei trei fraţi 


: i, cât n 
şi cheltuia la ban nici pomeneal grof să le 
ea pr iz oxitea face, 


ietarului 


careţi 4 
dul, die “stă 
riceput la Ro 
F. gândit că n-ar f rău 
| deze lor, pe câțiva ani, pa 
pr bună chibzuială, ca ca i 
Ap îi aduce numai să a e etAh fa 

orocul, s-au înființa pipe sate 
incerce n ar vrea să le azi sees miţoase și încă li 
ui li pile înveşmântaţi în cojoa Apei pna 
pm ut oa neîndemânatec în m 


e ei, 
ia să lucrez 
Cum îndrăznesc aceştia să aibă cate jugăre (900 
dar, moșia cea n 


emeşească, 0, a roful 

cu f 

in) pe care nu o poate pospodări ur: "Cred le mare ca 
a zicea în sinea lui igmia a administra pi” neam de 
wle de a pape app le-a răspuns că n 

aceasta ? Ca să scap ri 

neamul lor zece mii de ai neinchipuit. m 
adevăr, această sumă era o nişte C is e 

rata loc convorbirea, pentru deze moşia ți, şi-au mai 


să arene griji d 
munteni şi-au pus însă în gând pde-i ține «i stiu ce 


a: in Poiana, 

Srâns bânuţii, câţi i-au ățp cb casele SR p- nou A Sa 

Windut din oi, și-au zălogi sau faființat “ct, batuţi, ciudat, 
t, că, nu peste mult, p zece mil de bânit, 


« masă ze ful a banii şi A 
mumârindu-i acestuia. PE. 9) iei, Groful e Pi 
pretinsă pentru td câcii 
în limba lui, despre dare „pari, 
semnat contractul de Are  incusiţi Pl şi-au 
„Cate van dee ta 
lat =X 


impezit casele în 
“au scumpit bucatele 
“au făcut ispravă 


4. ÎN REVOLUȚIA UNIRII 


Nimic nu este mai înălțător decât momentul marilor împliniri. 
Să ştii că neamul tău a suferit şi a sângerat în jug străin timp de 


o mie de ani, că treizeci de generaţii la rând au încercat în tot acest 


anească, Maghiarenii 


amar de ani zadarnic să scuture lanțurile robiei, roşind câm piile ă: 
munții țării cu sângele lor, că, deşi din veac în veac şi din an în 


2 s-au cerut noi şi noijertfe, n-au încetat totuşi părinții care se 
sacrificau să lase cu limbă de moarte fiilor lor că au datoria de a 
lupta şi de a nădăjdui mereu, într-o zi a dezrobirii, zi care va avea 


dacă te auzeau rostind 
Prea țineam seama de 
bim între noi românește, 
Obişnuit cu atmosfera 

aş fi ajuns curând la 
ezeu a făcut că ei 
nici n-a început 


1 Noastre naţio pe cerul întunecat al 


„ ANgerile militare suferite pe câmpurile de 


să răsplătească odată şi odată, prin măreția ei, suferinţele veacurilor, 
să ştii toate acestea şi să te vezi părtaş la bucuria acestei rea 
tuturor împlinirilor, este cel mai mare dar pe care ţi-l poate hărăzi 
Cel de Sus. Şi de o atare zi ne-am învrednicit să avem parte noi, 
rândul de Oameni de neam românesc, care am supravieţuit 
Amplitului război ce s-a încheiat în toamna anului ge t 

cel de al patrulea an de război, vulturul cel cu d fi 
inimă, care era simbolul imperiului Austro-Ungar, 6 ia 


mult de dezechili ic i firii sale de monstru, i 
: chilibru organic inerent bătaie, abia se mai 


B : itul lui 

să în aripile sale slăbite și într-o bună Zi, Pe i ua 

Ombrie 1918, s-a prăbuşit la pământ. A fost at Pe 
Mea lui, încât ea nu a uimit pe nimeni. ce AN lui mai 

ȘI-o punea lumea era cum de nu s-a produs 
e. 


Armatele austro-ungare, compuse dintr-un 


elemente etnice cu totul opuse ca tendințe, au refuz aa p Bone A 
, â un 


dat să-şi mai verse sâ 
| ângele pentru idealuri car Om 
S-au răvăşit în interiorul țării. O iti e nu era en 


scai lui noiembrie 1918, aveau un singur gând Pe ftonţ h 
repede acasă să-și poată ocroti familia, Bizar a câ 
1 neamy| 


Întreaga țară. Mons 
„ Monstrul roşu găsi 
sânul eveimii şi a lumii "rm deosebit de prielnic cuibar î 


: , care 
in Care era 4 t de dorin a 
finută de o aristocrație id de a-şi scutura jugul robiei 


al românilor, gg selei Contele Ştefan ue SA ară tiranică și fără d 
Prim-ministru n: ma ape ndsese ani ji Di plecau duşman 
î ile în calitate de 


de Bloanțele i ] pot 
dreptate ă săi frați de i feAtiva noastră, a căzut răpus 


4 ne sân Des : 
Sângele | oblige să ne du tinul ne-a făcut astfel 
fe si Jim noi, românii mâ; i] 
ic 88 zile de 1, mâinile cu 


ae: şi de s eri uriaşe â 

minciună, pe îmi i pe râături ; Să pi ireptăţi de veacuri 

! Ă Ă silui umi vechi bazat 
in robie de a vieţii naţional, Y u să i Ă A i 
ufia ungureasca Reamurile ară că "i ps 
pete Tăpit de dit să-şi ulei. A 
€mais i li rtatea. Regimul 
ca un * cârjile imperiului 
Bard putred în acest 
de o viaţă 
i Care erau 


să ducă pe unguri la pieire. Şi i-ar fi dus, desigur, dacă 
dt Pe , salvat în ultimul moment vigoarea românească care le-a 
pu Ia a smuls de pe buza prăpastiei roşii, pe care 


a în piept şi i 
umil, fără să-şi dea seama că-şi puneau în Joc 


de lor naţională. Dar acest lucru se va întâmpla peste un 
IN zile, când românii vor fi nevoiţi să intre în Budapesta, pentru 
pi ordine în viesparul comunist de acolo. Deocamdată mă 


ă facă 
pi cu povestirea în noiembrie 1918, la data când încep întâile 


scoale şi întâile pulsări impetuoase a noii vieţi naționale româneşti. 
În Poiana, unde mă găseam în acele zile, deoarece şcolile au 

îst închise din cauza epidemiilor care bântuiau şi a nesiguranţei 
memurilor care se iveau, aşteptam clipa izbăvirii noastre naţionale, 
mecum aşteaptă sufletul creștinului judecata cea mare şi învierea 
dn morţi. După chinuitoare aşteptare, iată că într-o zi ne-a venit 
pin foile româneşti ştirea, că deputatul român Alexandru Vaida- 
Voievod a declarat în ziua de 18 noiembrie în Parlamentul maghiar, 
d românii din Ardeal şi Banat se consideră de acum înainte 
singurii în drept de a hotărî asupra sorții lor şi că ungurii nu mai 
unici un drept de a se mai amesteca în treburile care privesc 
potul român din aceste ținuturi. Prin toate căminurile româneşti 
"EA mult dorită a provocat o bucurie de nedescris. Satele şi 
ireurile româneşti din Ardeal şi Banat au pornit fiecare cum â 
PA să pună în practică hotărârea de independență a neamului 
Piciu şi să se libereze de sub jugul asupritorilor. Scuturarea 
fnitivă a acestui urgisit jug va necesita lupte de mai multe 

încă î 1 şi multe jertfe, deoarece stăpânirea ungurească mai dispunea 
o in Ardeal de numeroase regimente ungureşti bine înarmate, pe 
avea să le opună năzuințelor de libertate ale românilor. 

ah dei la Poiana nu părea lucru tocmai uşor punerea în practică 
L-a 4 româneşti anunţată în Parlamentul de la Budapesta, Deşi 
îlopgaa m Unguri în sat, puterea statului maghiar A fost aici 
Perman amarnic simțită, prin prezenţa în sat a unei BarDIzORAE 
e ea de vreo 12 jandarmi unguri. La aceştia se mai pene: 
iarna 1 care se retrăgeau din munţi, de pe frontieră, alungați pe 
tmosferă se apropia şi de teama evenimentelor ariile za 
Mai era în sat apoi o garnizoană de "finanţi”, un Sol 


i cauze 
h a da unei ca ; 
care Dumnezeu : etil tă şi-a 
tul ajutor ai în iai evidente că Ato An, tei 
epref din zi ului nostru, stă 
„răi i semne țitoare deasupra pomit de la Dumnez 
Străşnicie pe ulii drepte: i OCTO sa dul n03 > 
ile, Lui izăm gân 
' să ne - 


in dreapta 
strana din 
bi ci să 
aflau În 205 deci ȘI pile) 


bine înarmaţi, 
ia vegheau cu 
să fie menţinută 


Cu toate dec 


ui 


02 pt N «mutual 
adunat toţi 7-8 za destăinui ere ee ca 
mal mari, în vârstă de I820ai Ne-am ș cântăreților, pene de femei, copii $ 
tre aceştia fratele meu Victor, cu trei ani mai vârstai i. era 
Acest mic STup şi-a prop 


timpul liturghiei. Mai eră emoție 
teptat apei levii, 
mai „el dna că de astă a ia 
H ivirea . | SI ajutor i 
are puteau SĂ ma pas Se mira ea nu-i. prea meri adădioti în 
ilor" sfârşi ne spune ai. cu mai 'ceasna 
tei e iar e ostolul" a fost marei puţină dulceță tie e 
ie | ca alte daţi. ântat cu ma ii femeilor, ca 
*€ bi Ea imulr al să lăcrimeze ar astă dată gândul 
eram însă complet lipsiţi de arme N ai fost tremurată m ie ce nu le isi din când în 
ici aa m ta îndre: 
- or nu ş 3 se 
Puşcă, vea ae ouă mici grupe de elevi, nădejdea îi | inainte, pa Nu ştia pentru ce 
uptă era slabă. Băr aţii în stare de a purta arme lipsea | ficălandrilor la 


îi amvon. 3 o pânză de 

i ivirea lor, îndelung, taiat vonului cobora i bisericeşti, 
ei, târâți de unguri pe cele fronturi de lupti | când, aie, de pe oii ada celelalte sea Acesta 
străine îşi Jertfiseră viața în slujba unei cauze potrivnice interesulu Un prapore mai mare a patru colțuri ale cu delattitii Pe 
românesc sau tânjeau prin cine ştie ce spitale de durerile rănilor UE Mur fixate vertical în CER şi mai deosebit lui, o icoană 
de dorul de Casă. Chiar de Vor mai fi Scăpat unii teferi, din cei | Care erau ezat pe amvon, mai rai Maica Domnu pânză mult 
mobilizați de guri, aceştia nu Apucaseră încă să ajungă acasă în Ei al ui din mijloc era zugrăvi a era cusută pe leu Şi 
ia „reme. Cei mai mulţi şi cei mai dârji dintre fiii Poienii erau | Câmpu orice prapor. Dar icoan ericeşti O 
tea da munți. Erau în armata română din Moldova, unde i | sfântă, ca pe 
a Chemat dra ostea lor 
pe care le-a ' ZE 


: bis 
teagurilor 
. . . ă decât a Ss 
Care-i călăuzise pe potecile munților, | Mai lată şi mai lung 
oa bătătorit Cândva Ilie, 
Polenarilor care 


i era 
rilor, cl 
ită, ca a Pra; din roşu, 
i: sau auri naţional, 
nt | Pânza aceasta nu era nici ă așeiegers mpi că mt: 
..] e ă = :, ş e 
au t în Țara că ei “ela „ea ăi lupie | formată din trei bene frumos una pe oficial românesc, 
sub steag unguresc, şi alerga uaeaacă, = A ă-i ajute | Balben şi albastru, ina ca la stea x 
i Tal e dati e dn is | Mag ca te 
vede din faptul că Poiana a 1 Blaiurilor 
decât p 


.. i tocmească 
riceput ardelenii să în 
-au pricep 
i astfel cum s 
mai multe jertfe sub steag românes | Prpendicular pe ea, 
Pites e pe care le-a a i 
diferitele fronturi 


o 50-60 de ani, Pe 
: lt, înainte de vre 
îi Cei patru ani de război pe | Steagul, demu 


3 - ş &, ca azi: » -€ plările 
fu |  AWBurească nu era atât de simțită pere COCOŞ, rea = acest 
] : e j ; 
lată deci pei fiaţii de dincelu, da a me: MI Apidi da i coma sere e letter de tree 
a i Pentru ce micu] i : e 'memorandul", rom. iunile lor reiii erica, la Sf. 
tatea ee Rat e ar n | SE olt că se ion Bir am 
Ploaia re Do uetarat 1 boteaz 
na ră mape îi și poa pe slabul sprijin | La Paşte şi la Bo 
u sat, 


cân din Y 
Dar, i ezeu, 
înainte de d se mulțumea lui Dumn 

8R 


belșugul fâne 

UI țelor cosite -: 

Patronii bisericii din “ne Sai Arhangheli Mihai 
acestei biserici, când trad când se făc ihai] 


. luminii Soarel,| 
ISerică, sub scut 


pta altarului 

i în Nei o 
ei în ta: T român 

u ana = esc a 
tura drapelul $ Bândurilor. lor şi 
tul libert 


se pi i 
: pironeau mai îndelung și 
> Înca A sosit, în sfârși, 
iu să devină iar steag, își 
ii . de nerăbdare să poată 
tm ca i maânești, care începea si 
ulti 
SĂ răs ma rugăci 
! une "n Băciune, di 
| A 'Dejteantă. » Gin strana o 
ile “ fragede ale îi : fe Române !" Putem “ad i 
» Care tocmai ş Micului nostru sh i 
„„5€ Pregăteau să „ali ÎN afl 
cu ochii:hol in biserică, 
n Măi iasă 
ui , de în i 
„n Care însă 


Ibaţi înspre strană, 
ÎI rima. 
ui eram, versurile de 
Piața a dacă ina + 
Vis de g i fixaţi sint 1 au pornit sp 
lațţă întreagă, cu via oa spre O 

90 e întinse |! 


je lumii prevesteau 


împrejur, dacă trăiesc aevea sau 
ad. Pe urma bătrânilor venea 
ic, al femeilor, 


(aja e F0%,jucire ce aud şi ce v 
şi tot mai năvaln 


, punâl ȘI mi 
„ul, tot mai AMR Tartu ză 

di! e vcântec şi de măreţia clipei. Bătrâni, femei, copii s-âu 
ir tru, sorbindu-ne cântarea cu urechile, cu 


ins spuză ÎN jurul nos 
mai ales cu sufletul. Atunci am putut vedea 


adi, cu înfăţişarea şi Bă vi 

r, de la moşneag şi până la 

copilul plâpând, de la bărbatul plin de vigoare şi până la femeia 

fravă, Că Va veni odată şi odată ziua cea mare, pe care o vestea 

cântecul său naţional, cântecul deşteptării sale. Zguduirile actuale 

şi pentru ciobanul carpatic naşterea noii 

orânduiri, care va trebui să fie bazată pe dreptate. Pe dreptatea 
mțională, după care au sângerat românii din veac în veac: 

Când am terminat de cântat versurile, câte le ştiam, au reluat 

cântarea cei bătrâni, de acolo, de unde i-am sărit noi firul, de la 


strofa a doua Mihai, Ştefan, Corvine. Au pornit-o bătrânii, dar nu 
n ritmul şi în felul în care cântasem noi, vioi şi în ritm de marş, 
i un "Deşteaptă-te Române” pe un vers rar şi tărăgănat, ca 0 
miocasnă bisericească în care se proslăveşte puterea lui Dumnezeu 


sau ca o doină sfâşietoare în care îşi plânge românul durerea 
sufletului său. Căci ardeleanul, care a presărat melancolie şi durere până 
le, a topit în cursul 


hi cele mai năprasnice cântece de joc ale sa 
: poss de grea robie, care au urmat după ocuparea din urmă a 
L calului de către unguri, impetuozitatea strigătului de 

Deşteaptă-te. Române !", transformându-l în vaiet de durere. 
la au tai şi plângeau. Şi noi cu ei la cântec şi la plâns: 
a d bucurie pentru ce avea să vină. 
că unul dintre băieţii mai mari s-a repezit la steag. La 
Spre i ENiirudrag:de: pe: anvon, Cu el în frunte am pornit Cu toţii 
piața pl su lumea după noi. Cât ai clipi din ochi s-a umplut 
CU care pui de albeaţa cojoacelor şi a cămăşilor de duminecă, 
celei "na poienărească venise la biserică. În mijlocul mării 
unul la se mănunchi de negru grupul nostru de elevi, în 
masă de PN înprămădise nerăbdătoare şi întrebătoare această 
bătrâni şi femei. 


Scuturat de praful pe care-l aştemuse peste culorile lui şirul 


veche % 3 
românească de altfe] : Ra poată răzbuna 


istoriei am plăti cum 
i Plătit-o s 
păda de ea, fiindcă ar fi «a 


Nu d 
e aceleaşi sentiment 


ungurii A 
gurii, acolo unde e de îngăduin 


n alungate de teani 
că dinspre Feleac și 


Ps area lor - a caracterizat pt 
dispune du aţă de unguri, de cart 
un nd Plac, de-o parte și 
â i ae au tiranizat și 

O unde au avu! 
sufletească de alte, 


orice, ea are 
a de 
Structură sufletească 


de civilizaţie, 
în Europa ŞI 
în instinctele 


Pe rămas, în 
RE | stăpânirii altora, au aa: ! , e 
pp când au năvălit in Ruropa ca viforul pe can 

" Românii 


sh fost 

poetă i : AIPini : 

Wa gat Unii sălbateci Fun» Biciu al lui Dumnezeu 
i de suferinţă, care i-ar îndreptăţii să fie 

ă şi a dezrobirii, câ 


i: cu tot mileniu 
mici de răzbunare, au 
în tot trecutul lor, E JAeE 
odă Pe vremuri strămoşii lor, 

arale eterne cu multe, multe mii de ani înainte de YI€ 
gre le trăim noi. 

În Sibiul stăpân 
vă s-a dat alarma, când s-a auzit 
Windat unguresc: În înţelegere cu 
Aiministraţia Financiară din Sibiu, un tren blindat în care erau 
iârcate puternice unităţi militare ungureşti a încercat să smulgă 
banii aflaţi la Administraţia Financiară 
încă tot cel unguresc nu i-a 


până la Sibiu 


dat 


ască numai O singură 


it ferm de garda române 
ară un tren 


că a pătruns în & 
funcţionarii unguri de la 


observaţie gara, au prins 


astfi : e - 
el românilor să intervină mai înain i să-şi poată pune 
âni ăvălit la 


În ex 
pai planul. Cu mic cu mare, gardiştii români au n 
gajând lupta cu unitatea ungurească din tren. Deşi erau bine 

de după care scuipau foc 


SI e deal meterezelor lor de oţel, 

Ri. a ilor, ungurii au căutat totuşi scăparea în fugă, 

du goană cu blindatul lor cu toată viteza de C€ 

pune locomotiva. 

Be De nenorocul meu în acea zi 

unităţi petre împărtăşi din gloria de 

putut ton ai ungurești. Zelul meu de mic gardist nu mi l-am 

cete noi jumi, din cauza aceasta, decât prin obişnuitele expediţii pe 

ştirea “arat le făceam prin împrejurimile oraşului, mai Cu 
ştirea comandantului Gărzii noastre, în cursul cărora 


am fost la Poiana, astfel că 
a fi luptat împotriva acelei 


Va usii o-unpare şi mai ales ungurești .: 
dezarmam unități ea ae sa ivutle de care d jel i 
umpleam ieturtea șa ardişti au condus coloane lungi de aprovizionare 
Eat orasuri ru carei aproape dorice de a fi dezarmate, ne 
inerea ce it) invitate şi veneau după noi în curtea cazărmii 
unde li se lua armamentul, carele şi încărcătura, 
area a făcut ca eu să nu fiu prezent la cea mai 
importantă dintre luptele duse de tânăra noastră gardă din Sibiu, 
soarta a făcut ca vărul meu, Ion Munteanu, să-şi lege „Numele de 
acest început de faptă românească din Sibiu şi el să fie întâia jertță 
a Gărzilor româneşti nu numai din Sibiu, ci din tot Sudul Ardealului. 
Deşi student la teologie, deci scutit de a face serviciul militar 
tânărul lon s-a înscris de îndată în Garda românească din Sibiu, 
împreună cu alți teologi, de cum s-a înființat această unitate. Când 
a aflat de pătrunderea trenului unguresc în gară, a pornit şi el la 
luptă, dar s-a gândit să întreprindă o inițiativă pe cont propriu, 
Şi-a dat anume seama că ungurii vor căuta să se retragă cu trenul 
blindat, de îndată ce se vor vedea atacați mai serios de către români 
şi că aceștia din urmă nu vor putea opri blindatul să scape, dacă 
se vor opune împotriva lui numai cu puştile, cu care erau înarmați. 
Ar fi mai bine, se gândea Munteanu, dacă s-ar tăia linia de 
retragere a trenului blindat, anume drumul spre Copşa Mică, pe 
care acesta va căuta să scape. Dacă s-ar distruge şinele ferate pe 
o porţiune de câţiva zeci de metri, ungurii nu au mai putea scăpa 
cu fuga înspre Copșa, ba poate ar deraia chiar trenul, dând astfel 
posibilitate românilor să-i atace mai pe îndelete. 
Ion Muntenu nu era omul care să şovăiască, odată ce şi-a 
Pus în gând un lucru, A luat în grabă câţiva camarazi cu sine, a 
coborât la ei în goană în “orașulde jos", s-au înarmat acolo cu 
Die penituta de la o haltă de cale ferată şi, trecând podul 
Nu side [ta n să lucreze de zor la desfacerea liniei. ferate. 
când a şi sosit vi ia i ai dar en n petale ui 
gartişiloe roma. O ma Velios, spre ei gonit din gară de atacu 
en oma ri de mitralieră din tren şi trenul unguresc 
apropierea linei ae = er Alea nedesfăcută, În urma trenului, in 
» Bardiştii românii au aflat trupul conducătorului 


9% 


noastre 
Dacă întâmpl 


„ui lor, al tânărului Muntenu, ciuruit de gloanțe. Întreaga 

apedilie! ii ţinutul Sibiului s-a închinat cucernic la această întâie 

mânie a atât de tânără şi de darnic oferită. 

58 E două săptămâni de zile stăpâneau gărzile româneşti cu 
tate întinsurile ținuturilor locuite de români, când a fost convocat 

ferm | românesc pentru | Decembrie 1918 să-şi exprime la Alba- 

Pia voința sa şi prin cuvinte după ce şi-a exprimat-o atât de 


“ jămurit prin fapte. 


Era o zi geroasă de iarnă timpurie, când s-au adunat pe 
atoul din preajma cetății Alba-lulia sutele de mii de români ca să 


| pi 4 
; acrimi de bucune în ochi Unirea cea Mare, unirea pe 


lame cu | 


| veci cu fraţii de dincolo de Carpaţi. Celula închisorii din mijlocul 
| otăţii, în care şi-a pierdut odinioară, de durere, lumina minţii 


lmcu, răsuna de chiotele de biruință ale mulțimilor româneşti, 
insufleţite de bucuria dezrobirii, iar glia cea sfântă din fața cetății, 
imbibată deplin cu sângele martirului Horia şi a lor săi, surâdea sub 
veșmântul ei alb de zăpadă. După o sută cinzeci de ani de aşteptare, 
era mulțumită în fine, că a sosi timpul, când jertfele româneşti vor 
Î răzbunate, prin împlinirea idealului pentru care martirii 
tomânismului şi-au dat viaţa. 

Zgribulit de frig de-a lungul celor vreo 60 km. de drum de 
la Poiana până la Alba-Iulia, pe care l-am făcut cât în căruță, cât pe 
5, săgetat de tăişul unui vânt cumplit, m-am încălzit de-a binelea 
când m-am amestecat în mulțimea care clocotea aici de entuziasm 
și de voie bună. Vorbeau ei, de pe la tribune, oratorii, dar marea 
mulţime ştia una şi bună să strige munţilor, să strige pădurilor din 
Iu, să strige lumii întregi din toți plămânii: "Trăiască România 
Mare "| Ea, mulțimea, nu avea timp, nici gând, să chibzuiască 
“Vupra unor "puncte", pe baza cărora să se facă unirea. Fa-și 
Agila între mâni, ca într-un potir, sufletul chinuit de prigoana 
"Săcurilor, suflet luminat acum de lumina libertății, şi-l oferea întreg 

„Dici un fel de rezervă ascunsă sau lamurită în 'paragrafe” 

WM său, Regelui tuturor Românilor. 
mulțimi] iască România Mare !"- atât au spus la l Decembrie 1918 
'oața î i de pe câmpia Alba-luliei, exprimând prin acesta 

tă de unire a tuturor românilor din Ardeal şi Banat cu 


97 


fraţii de dincolo de munţi. Dar au spus-o aceasta răs 
s-au cutremurat crestele carpaţilor, şi s-au coborât înălțimile 
trecătorilor din munţi, netezind astfel drum pe seama armatelor 
române şi uşurându-le calea spre Ardealul cu care veneau să se 
înfrățească, "Iyăiască Romănia Mare !" şi om cu om se oprea în 
drum, fără să se fi cunoscut unul pe altul se îmbrăţişau şi-şi sărutau 
reciproc lacrimile bucuriei de pe obraji. Aceasta a fost Alba-Iulia, 


picat şi tare, de 


minunea Învierii. 
Curând după aceasta trupele româneşti au in 
primite de populație cu urale şi flori. Flori ale dragostei frățeşti. 


asupritori, acuma învinşi. 
+... 
După Anul Nou m- 
şcolile. Noi, copiii neastâmpărați ai evoluți 
In Oarecare măsură în i 


s-a dispus deci, să se continue cursurile cu vechiul corp profesoral, 
schimbat, Noi, elevii români, nu 


m să înţelegem nevoia în care se afla statul român în 
consternare pentru nai aa d 
ne-am văzut, la redeschiderea şcolii, fai eter 


| 
| 


| 
| 


n-am găsit. Negustorii a 
| țineau de vânzare pe di 
| de pânză roşie, şi două 

"mine în galben şi în 


tea clar, că cei mai mulţi dintre ei ne-ar face, dacă ar putea, 
a Ele ar fi capabili. 
TR at dit a programului nostru şcolar s-a dispus de la 
Ciu: făcut anume deosebire între elevii români și esa si 
mule 2 ri de literatură şi istorie. Ungurii i sei. = 
pei toria Ungariei şi literatura maghiară, cu profesorii seen m 
pi: și atunci, dar nouă, românilor, ni s-au trimis cat A 
pia ână şi de istorie, care să ne înveţe literatură şi is E 
pi em în limba noastră dragă. Nu erau ei cine ştie ip D n 
crai i imi i români, pe care 1- 3 
i ie aceşti primi profesori Pub ad 
i iei nu rii sau absolvenţi de teologie, dar n 
p. cip) âni ca nol. 
dragi, fiindcă îi ştiam şi-i simţeam pri a ile aut 
Cu toată prezența celor 2-3 ZI ital RDI 
i tfel ungurii nu particip Viei ti 
Ea ini iune şi corpi Of IRC E a al 
trăin, ca şi pe vreme când el se numise 
S Lă 


în duh românesc ?"-ne 

E i-l botezăm în d i: Lac 
n -"Ce să facem să 3 uperioare. Inscripția 
foaymnazium cati. cititi GRI clasele nig „stiu, dai 
întrebam noi, cei câţiv luat-o noi din prim 


ungurească de pe fațada lui am liceeul cel plin de profesori 


s i tru ca z 
aceasta totuşi nu ajungea asi _mSă arborăm pe el um tricolor 
. . * 3 an . 
maghiari să devină rom 


înd au să vadă steagul 
! Au să crape ungurii de necaz când 
românesc |! Au 


iceului !" - ne-am Zis. î 

i alai e ARE tate pânză tricoloră, dar 

Am căutat pe la negustor, unguri şi evrei, cum erau, nu 

tricolor românesc. Am cumpărat o = 

be. Pe cele albe le-am văpsit acasă a 

a cusut apoi fâşiile una de alta şi 

cari A pe care l-am fixat de o prăjină. 
| 


"am obținut astfel rai cursuri, am pomit cu el la liceu 


După amiază, când nu 


- teagul, a vrut să 
, Care, văzându-ne cu s e 
nat PX NI E i cn int ee dat 
ne oprească a0ces chis o fereastră din aceas i În meele 
festivă. Aici am des ine coada în pervazul ferestrei, 
steagul, i-am 


S: a de fapta noastră am ieşit apoi ge me de 
lepat cu sârmă. Mân bucurie şi cu fală jocul vioi al pânzei tricolore, 
x ț cu 
unde am admira 


99 


care se alinta în soare, la adierea vântului. 

Ungurii din oraş nu mai puteau de furie. E socoteau Stăpânirea 
românească vremelnică şi erau cu ochii mereu aţintiţi înspre asfinţit, 
de unde le veneau veşti că armatele ungureşti vor năvăli în Curând 
în Ardeal. Până atunci, bazați pe faptul că profesorii unguri au fost 
menţinuţi la liceu, socoteau această şcoală ca o redută a magherimei, 
de aceea nu le venea acum deloc la socoteală să vadă fâlfâind și pe 
această redută drapelul românesc. 

Profesorii şi elevii unguri fierbeau de mânie a doua zi la 
şcoală, cum clocoteşte cazanul pe foc. Şopoteau între ei prin 
unghere şi se sfătuiau cum să reacționeze. Îi auzeam cum se 
îndemnau unul pe altul şi cum își spuneau că ei nu vor tolera un 
steag valah pe liceul unguresc. Atitudinea lor ne-a silit să luăm 
măsuri de apărare. Am constituit gardă permanentă la steag, păzind 
zi şi noapte intrarea în sala festivă, cu posturi de patru-cinci elevi 
români, în care ne dădeam rând cu toţii. La început, bineînţeles, toți 
românii din liceu eram grupați într-un mănunchiu, gata pentru orice. 
Ungurii, deşi mult mai numeroşi ca noi la această şcoală, nu ne-au 
atacat totuşi, ci s-au mulțumit să vocifereze şi să amenințe. După 
câteva zile părea că lucrurile s-au mai liniştit şi noi, românii, am 
slăbit vigilența, lăsând drapelul în seama gărzii care-l avea în pază. 


; Conciliabulele dintre elevii şi profesorii unguri au continuat 
însă, ba în curând avea să se va 


cu ei, pe chestiunea stea 
de la fabricile din o 
Dacă totuşi n- au in: 
nevoie, steagul 


s-ar aduce neamului românesc prin 


amenințau tot mai insistent să 
ale României, 


| trupelor un isi 
i | gure a 
gimentului din oraş au dat curaj ungurilor moșia Pc 3 


mac ic e at NA 


+ 
oan 
curăn 
prin 
| 
| 
] 
| 
| 
| 
| 
| 
| 


ea i i i că ul nu e 
| românesc de pe liceu. Ştiau s că oraș 
de steagu i i anii 


âneşt Ă : 
psit de trupe et DOUA de voluntari ardeleni, de 


Italia. Erau foşti soldați o dppeeee ps 
taliei. sau trecuţi anume acolo, ca să nu mai Îi si 
alieni, s lupi pna î. 
itali 
. . 
pi gi dia aud austro-ungare şi â pă pi z 
contribui Ș, mi din puterea ungurilor. Au rit cert 
e pt luntari ardeleni, cu care au „adus preți safire 
ir i; ie ă prăbuşirea Austro-Ungariei aceşti a ic: 
taliei. Îndată d şi-au menţinut O vreme ir iei: ma 
SE ao ti iorăt la eliberarea Ardealului vă par A 
b ări . ordinii româneşti în timpurile tulburi E bi 
VA Diet ti voluntari sosiți din Italia era mai iile 
Dintre aceşti Ye ei companii. Cum însă sp ese 
etenă si iile de muncitori străini ŞI cu a 
cu miile ph iliri 
în cazu 
aage Stii de agitaţie, S 
liceu un prilej de ag i 
mica garnizoană român 


un detaşament, 
cam greu poate răzbi 
ungureşti ale oraşului, i 
mişcare, profesorii noştri 
steagului românesc de pe 
ciocnire a ungurilor cu iar 
peste graniță, care-şi preparau i E i, inter 
noastre, lovitură pe care re ai d și e cre dat u 
pa paie : în teritorii 

aie ott aut: anii RR 

să provoace 


au chiar de 
Ungurii de 


gurii noştri din 


ărât deci un 
români. 2 are motive S-au ateniă nostru, după ce acesta 
lată pentru c€ | împotriva sc pe fereastra sălii festive. 
âni 


liceu să pornească 27! „0.3 săptămân 
a fâlfâit netulburat vreo qă de pază, 
Mica noastră Bâr dimi pe 
s-a trezit într-o bun ala festivă. Era 

și uri 


liceu că năvăleşte ÎN $ 
timpul de şcoală 


obicei, 


şi nu bănuiau ce şi-au ue 


o oră înainte lanului exista o înţelegere 


încă, pentru Că 1, facă. Că asupra P rezulta din faptul că şi 
14 ai d să j fes ii unguri, 
ungurii în elevii şi profesori 


perfectă între 101 


unii şi alții erau 
prezenți la această 
Înțelegerea se părea că mergea şi mai d 
a adunat la această oră timpurie din i 
pirtse Nzagor 
iute unguri din oraş. La curent cu 
e ungureşti din fața clădirii 
e e gata de a interveni şi e 
upta dintre puhoi i 
e ue i ia de unguri şi cei câțiva elevi 
e, vi pe at în sala festivă, a fost crisie Eee, DE 
ae că „apărat cu dârzenie drapelul şi SA de ea 
dis cu piepturile lor. În vreme ce si o Boa 
e petrecea în liceu și 
a apa ŞI nu le puteau astfel sări î 
tie E FI el sâni întru a; 
steagul ŞI acolo s-a apărat EI 24 a 


Oră neobişnuită 

SĂ sute de munc 

intențiunea celor 
t 

aşteptau acolo desfăş 


ţa liceului 
itori Şi de 
din licey, 


SR curând au în 
urcat gi ia festiv ceput a-i asedia şi 
t ungurii şi de unde stive anume era un balcon, unde pt 


piu lăţit “p fulgerul în oraş, 
români. De cum s-a auzit 


jurul clădiri; . . 
a aia 1 şcolii i da mpi ceva 
gun, iar în 


parter, mica noastră gardă de la drapel, purtând 


„puălit în şcoală. La 
trup şi Pe fi semnele luptei, la care nu de mult participase, 
de ale loviturilor primite. Câte unul - câte unul, 


şi urmele sângerân PA ae 
incepeau Să sosească românii din oraş, pâfâind de alergare şi 
surprinşi de îndrăzneala ungurească. 
Ungurii, atât elevii, cât şi profesorii erau la etaj, unde-și 
serbau victoria cu multă gălăgie. Ne-am sfătuit ce avem de făcut și 
buie să cerem ajutor la voluntarii ardeleni din oraş, 


am găsit că tre 

iar până la sosirea acestora să ocupăm ieşiri 
impiedicăm pe unguri, elevi sau profesori, ce-or 
liceu, ca să poată fi cu toţii prinşi, după ce ne vă v 
cerut. Unul din băieţi a dat deci fuga spre cazarma voluntarilor, iar 
noi, ceilalți, am ocupat ieşirile din liceu, pregătindu-ne de luptă cu 
ce am găsit la îndemână, pentru cazul când ungurii ar încerca să 


forțeze ieşirea. 

Vestea celor petrecute la li 
voluntarii ardeleni, decât trimisul 
pe drum în pas alergător, cu baioneta în m 
înconjurat repede clădirea şi apoi, pătrunzând înăuntru, au 
pe profesorii unguri şi pe elevi 
activă la ispravă. Au dat jos, € 
ungurească din fereastră şi au reaşeză Ş s-ar 
care i se cuvenea. Când au scos în rugau ? pt pf i 
elevii unguri arestaţi şi i-au încolonat în Ă 
a-i le ri eră mulţimea de unguri din faţa parai 
început să se agite. Ar fi sărit ei, ungurii, asupra scuar Se 
față de atitudinea energică a acestora, RR: DESE să “ga it 
îndemnau unul pe altul, dar de mişcat nu Puia 9 rin a ut 
Voluntarii Legiunii ardelene, €3 participaseră cu ele! n e ef 
multor răscoale comuniste prin oraşele italiene, a i. ge aa Pe 

| s mâna de pe toţi indivizii mai 
ungurilor de a se agita. Au Pus aceia în convoiul 
gălăgioşi din mijlocul mulțimii, tolit ca prin 
celor porniţi spre comenduire Și 


fi, să plece din 
eni ajutorul 


ceu a ajuns însă mai repede la 
nostru. Bravii Jegionari erau deja 
înă. Sosiţi la liceu, au 
pus mâna 


masa de unguri s-a po 


i ile. Ungurii din 
; tarea în Oraş a mai durat vreo două zile u 
a me 2 iau ca bondarii când le strici cuibul. Bravii noştrii 

raș roi 
103 


Fe sta 


voluntari patrulau de : 
români, ne-am 1 eta aa oraş zi şi noapte i 
le-am primit de la vol a echipe, conform indi Mar noi, eleyii 
izbucni x untari, gata de a le sări : Caţiilor pe 
a . mai serioasă în oraş sări in ajutor ia 
e tfel nu numai . = : ) va 
AER noi, elev 
dăm sprijin 05-A > ii, eram c 
auto ră el care i i 
întâmplate în img în această e A za Bândit să 
e iei &. Ra 
curat românești. Bineînţeles ala sa gură şi în satele ara celor 
satelor româneşti a aflat că âmplările au fost exa Jur, sate 
tăbărât asupra româ aflat că la Turda s-au răscul gerate şi lumea 
omân x ulat Lala 
luat drumul Turzii E Îndată au pornit bravii Popdirazari Şi au 
înarmeze la repezeală opoare, cu coase şi cu ce rOMâni și au 
„ N-au ajuns până în oraş au apucat să se 


drum 
„ că lucrurile s-au liniştit, deoarece au aflat pe 


lată ce ia 
proporții - : 
arbora steag ia 4 a luat îndreptăţita noastră iniţiativă 
regim de stăpânire au o şcoală de-a statului cimanisă - a 
menajamente ânească. Atitudinea iertă „ în plin 
pe care : ea iertătoare şi plină 
ri -o 
atea ungurească a fost socotită de adi - 
ca 


act de slăbici 
; une şi ca atare a 
Şi steagul nostru național Dap balioceataă dis 


Dacă _atitudin 
potolit în câte nea de stăpâni, cu c 
: ii n 
deziluzii sam aaa răzvrătirea i giicouoă: i se ie pina 
romă E mai ast E 3 ut mândri 
judiciar Dire ata piu ien ra partea altor organe ale ru 
Alle ie cărora ia pi excesive a autorităților 
e ta care au arbora eferit cazul profesorilor şi 
arest eee au fost sân “ct cei unguresc pe clădia 
a 1Y și : | 1bert 
"> cometa şi nu li s- j ate dupa vr E 
j aceiaşi profesori fel a deschis nici o pâta pia pi 
toli aa pe e ete N iu lioe, şi noi “upă deui 
suflet, ri dale cursurile acelor E jul româneşti, am fos 
najonai Are £e ridicaseră atât de fi, profesori străini de neam și 
AR De voie de făţiş împotriva simbolului nostru 
Y ţ la $ . să-i vedem ș 
la sfârşitul : mai departe la 
anului 19 anului, când ză 
19 şcoala noastră am scăpat definitiv de 
tră, devenită "Liceul Regele 


104 


mi E : 
astfel parte din prima serie 
„cască, astfel cum doris 


româneasc“ 


Pe vremea când 
avut loc viz 


Mihai Viteazul, pe C 
-a împlinit înălțătorul 


în toi, a 


domnie 's 


redeschis cu profesori români şi 


sub dominaţii străine, venise s 


trupul martirizat 
prin geniul şi sabia sa, conturu 
înflăcăreze inimi 
români de atunci şi până 

Pe colina de pe Câmpia Turzii, 
cortul lui Mihai şi unde 
năimiţi de Basta, se î 
nenumărată de români, î 


Regele !", "Trăiască România 


câmpiei şi a colinei. Ş 
lăsate în mijlocul mul 
care i-o arăta poporul său, 
fericiţi pulpana hainei sale. 
putut fi ţinută în loc. Ca o 
părțile înspre Regele 


entuziastă. "Trăiască Regele : 
a latul mării omene 


ale mulţimil A 
proclamarea Unirii, 


văzut altul 


arendă o m 


de-a lungul şi de- 
pline de credinţă 
entuziasm cum numai la 


Am amintit 


până atunci. 


din Sibiu la cel din 
cât şi 


iere, 
ori pe un 


conflictul dintre 
ita regelui Ferdin 
âmpia Turzii. Regele, sub 


i-n timp ce regele trecea 
țimii, surâzător Şi mân 

țărani şi țărănci se aplecau ŞI-I sărutau 
"Trăiască Regele !" Şi 


său, pe care l 
e 


mai sus că 
oşie în judeţul 


în iunie 1919 


de "maturitate" (bacalaureat), făcând 


de absolvenţi ai şcolii devenite în sfârşit 


erăm noi întotdeauna. 
noi şi profesorii unguri era 
and la locul de jertfă a lui 


a cărui fericită 


vis de unire al românilor împrăștiați 


ă se închine țărânei 


al Viteazului, ce a trasat cu trei 
] unui ideal naţional, menit să 


Mare !"- huia 


care adăposteşte 
veacuri înainte, 


eraţiilor de 


sa. 


ş mişeleşte de asasinii 
i Dezrobitor mulțime 
imăvară. "Trăiască 


mare uriaşă s-a TeY ea din toate 
-a cuprins în îmbrăţişarea €i 
i itorul, plutea 


..* i 
"Muntenii", frații 
care m-a 


chii mei în satul în care 


105 


in oraşul vestit pentru 
tru turtele sale du 


mamei, țineau în 

i să trec 
deschizătura din 
ji. Vizitând de 
aceştia îşi aveau 


gospodăria, am trecut prin o mulți 
. 1 . . . me de 
câmpia Ardealului şi mi-am putut da astfel a 
n is î C : POE 
fi în care au fost jinuți TOmânii în această repi 
E e pe Iobagului român nu i s-a lăsat a del Stăpânită 
. sai p.. Nici teren de cultură, nici vatră e, Ducăţică de 
ăcar mormânt. Toate erau i e Casă, nic 
= ate gi propriet ez A i 
Folosința cocioabei învelită cu paie «0 ga gi străin 
e bunul 


nemeşului. De altfel ioba 
al plac 
ca die af propnetatea acestuia, onpeca, 


Beige. de 


Situaţia acestor "birişi” 


ate oa 1949, când 
asuprirea 
cumplită erau ungurească erau încă 
: stăpân încă proaspete. ALIAT 
și economică în e pete, jalea şi sărăcia 


românilor Pole învățătură, Nu e enea ca românii să fie ţinuţi 
Se găsea ţ Pe aici rămânea deci de mirare că majoritatea 
| 9tuşi în sufletul u analfabeți. Şi cât dor de lumină 
acestor români obijduiți ! a e lumin 

' Aceasta am 


constatat-o din următoarea întâmplare : 

Se găsea pe timpul războiului, la o rudă a mea din Poiana, un 
servitor venit de prin regiunea Tuzzii, din satul Fatra. Servitorul era 
un tânăr de vreo 16 ani, dar n-avea nici o ştiinţă de carte. Văzând 
e] că la Poiana tineri şi batrâni, toţi ştiau scrie şi citi, a atribuit, nu 
fară temei, buna stare a țăranilor din acest sat iscusinței lor în ale 
învățăturii. Şi-a pus în gând deci să înveţe şi el carte. Cum pentru 
şcoală era de acum prea mare, s-a ținut de mine, cu care se întâlnea 
adesea pe la lucru, să-l învăţ să scrie şi să citească. I-am procurat 
deci un abecedar şi o tăbliță şi am început să-i dau lecţii, cum 
curce în lumea literelor. Făcând câte 2-3 
a început după vreo zece şedinţe 
s-o rupă cu cititul şi-a pornit chiar să scrie. Purta cu el, pe unde 
mergea, abecedarul şi tăbliţa, de care nu se despărțea nici la culcare. 
Cum dispunea de câteva minute libere, silabisea în abecedar şi 
zgâria pe tăbliță. 

Am şi uitat că fostul meu elev era din Fatra, când am trecut 
odată, prin 1919, prin comuna aceasta, mare mi-a fost deci surpriza 
şi bucuria când m-am trezit că-mi iese acesta în cale şi-mi opreşte 
calul, ţinându-l de căpăstru. Mergeam călare, căci prin noroaiele 
drumurilor nepietruite de prin această regiune e imposibil de mers 
cu căruța pe timpul ploilor de primăvară şi de toamnă. 

Omul meu, care m-a recunoscut de îndată ce m-a văzut, nu 
mai putea nici el de bucurie. Stătea să mă soarbă din ochi şi în 
timp ce cu mâna stângă ținea dârlogii calului meu, cu dreapta îi 

ita duioşie, de parcă ar fi vrut 


netezea. acestuia: partitie SA. MIR A 
să-şi manifeste pe această cale mulțumirea pe care nu ştia cum să 


mi-o exprime mie. M-am dat jos şi am citit câteva rânduri din 
cameţelul pe care-l Pi” în buzunar şi pe care mi l-a întins cu 
mândrie. Carnetul era plin cu cântece populare şi cu diferite sfaturi 

v de prin "Lada cu Comori” 


dăreşti, culese de fostul meu ele 
aa ertăţii”, pe care se vede că o citea cu atâta sârg, sau auzite 


de el printre ai săi Scrisul era foarte îngrijit şi frumos. Cameţelul, 
aşa cum era întocmit, dovedea din partea posesorului său o mare 
dragoste de scris şi o îndelungată îndeletnicire cu această iscusinţă. 
M-am bucurat că sămânţa semănată de mine, pe vremuri a căzut pe 


m-am priceput, să se des 
litere într-o şedinţă, omul meu 


107 


pământ bun şi că puţina mea osteneală de atunci nu a fost în zadar 

"Da, învățătura va fi odată şi odată calea pe care se vor 
ridica spre lumină necăjiţi de "birişi” români, după ce li se va da 
pământ !"- mi-am zis eu după ce m-am despărţit de elevul meu ce] 
sârguincios, Muncă, muncă şi dragoste va trebui revărsată din plin 
pe acest ogor părăginit şi "iobagii" de ieri, "'birişii” de azi, necăjiţii 


Unde este însă răscolitorul de energii și ă 
si gi şi semănătorul d 
dragoste, pe care milioane de frați ai "Birișului” di . 
; i ” a 
in mii ți rişului” din Fatra îl doresc 


108 


5. ÎN VÂLTOARE 


Terminasem liceul. Lumea mi se deschidea, largă, cu 
indemnurile, cu ispitele, dar şi cu primejdiile ei. Viaţa de până 
acuma mi se desfăşurase în cadrul familiei, întâi la Poiana, apoi la 
Sibiu şi-n urmă tot între rude, la Turda. Acum mă voi duce într-un 
oraş universitar şi va trebui să răzbesc în lume singur. 

greu cu salariul său de învăţător, în 


Tatăl meu o ducea cam î 
când viața se scumpea mereu şi epocile 


necontenită urcare. | 

Am căutat deci o posibilitate să mă aranjez cumva pentru 

studii în aşa fel încât să recură cât mai puţin la ajutorul de acasă. 

Problema alegerii facultăţii, în fine destul de greu de rezolvat, se 

complica deci cu considerațiuni de ordin material de imediată 

actualitate. La alegerea su rari cn ef ap avea deci şi sărăcia 
Ss. 


m cuvânt imp A . . 
ea apei mi-a plăcut mult istoria şi literatura. Dacă mă 


“tă 4 astfel cum aș fi dorit, nu aveam timp liber să 
aer ate ciu, de pe urma căruia să mă pot întreține. Ser- 
tuia da a administraţie s-ar fi împăcat cu Facultatea de Drept, 
age juridică nu mă atragea. Medicina ? Da ! Ea mi-ar fi 
olieate AMR această facultate problema întreţinerii era mai grea 
îs ! oricare alta, din cauza lungimii duratei studiului. 

109 


Părinţii, care nu puteau să mă asigure de întreg ajutorul 
material necesar pentru traiul la Universitate, nu au înțeles să se 
amestece nici în alegerea drumului pe care-l aveam de străbătut, în 
parte prin propriile mele forțe, de aceea n-au căutat să mă influenţeze 
în decizia pe care aveam s-o iau. Mama a avut întotdeauna o 
dorință arzătoare: ca unul din fii ei să devină popă în Poiana. Să 
reia firul tradiției strămoşeşti a familiei noastre, unde un lung şir de 
generaţii, cam de pe vremea când s-a durat Poiana, până la bunicul 
meu, întotdeauna a fost unul din ai noștri popă în sat, uneori 
protopop. Dacă a văzut mama că nu sunt înduplecat să-i satisfac 
această dorință, m-a lăsat să-mi aleg cariera pe care o vreau. 

Pe când bătătoream la Cluj, pragurile birourilor 
Departamentului Cultelor din Consiliul Dirigent (guvernul provizoriu 
al Ardealului), ca să aflu la ce facultate se fac mai mari uşurințe de 
trai pentru studenți, m-am întâlnit cu un cunoscut din liceu, ce 
m-a îndemnat pe o cale la care eu nu mă gândisem până atuncea, 
Acest cunoscut, ce terminase liceul cu un an înintea mea, mi-a 
istorisit că el a obţinut în anul precedent cu uşurinţă bursă pentru 
Italia, cu ajutorul căreia a făcut întâiul an de politehnică la Torino. 


Bursa o are şi pentru anul curent şi ea nu numai că i-a acoperit în 
anul trecut toate nevoile traiului 


ca să-şi mai facă din ea şi h 
Cer şi eu o astfel de bursă, Cum. cert 


|, nici că se poate alta mai cu viitor. Trăim doar în epoca tehnicii 
ȘI inginerul este omul zilei de 


mâine ! 
Această pledoarie m 


in țara soarelui de-a pururi tânăr. În ara 
monumentelor romane şi frumuseţilor Renaşterii. 


înaintez cererea, însoţită de acte, Şi m-am 


: isă oarece mă bazam pe certificatul meu, 
stu $p a ete atuul de "Matură" (bacalaureat) cu 
y " Cum numărul concurenţilor cu această iaca 

foarte redus, nu se putea - socoteam €u - să 25 pe “a 
„d Că autoritatea românească s-ar putea conduce a pt 
i sa decât acele ale meritului, nu mi-ar fi [putu SBeag prin a 
Sigur de reuşită, am comunicat părinților hotărârea pe care a 
Sigur Ce i-am făcut formalităţile necesare obținerii PRE. 
luat-o ip cl luna august şi a venit luna ei pri ral 1. ea 

x cererea tot nu mi- ă A 
Maica de Cui Cere de seată par Le rel 
sifiteul personal. Am pomit a fac aer re a te ESI 
tineri şi bătrâni de tot felul intrau că A iai îi fii BiRadiarul 
Îi oibsuhui, der ante Se 2 II când apoi mă amâna pe altă 
mă ţinea până pe la ora unu la pie et târziu mi-a comunicat 
zi, spunându-mi că Ministrul a plecat. mursale pentru Italia au fost 
că cererea mi s-a respins, deoarece de pe la cei care au așteptat 
distribuite la alții. Am aflat a cae Dărit fără să se aibă în 
Dome că te îi cb a liceului. arde rr Ai 
considerare note 2 Bud Aa fuvyoanea s ta 
cererile acelora care $ Era sistemul "nepotismului”, care începe 
vreunui personagiu 544 Pee stoția Consiliului Dirigent, sistem care 

să se înscăuneze în i tiiului începutului de administraţie 
avea să aducă atâta rău PreS 
românească din AFAR ing. care tocmai se pregătea de plecare, 
Studentul din pre teme suferită de mine, spunându-mi să 
m-a consolat de această ai mă poate scoate din încurcătură , fără să 
există totuşi O soluţie, C iectul meu. La Politehnică se cere anume, 
fiu nevoit să renunţ IA ră şi un an de practică. La Torino - spunea 
pam ie fie înainte, fie după terminarea facultății, 
i bine studentului. Dacă n-aş apuca să fac 
- ceput ar fi mai bine de mine, căci aş învăţa limba 
practică la ni de a începe studiile teoretice şi totodată m-aş 
italiană Înâin tehnica meseriei, lucru ce m-ar ajuta mult la studii. 
familiariza ȘI mgilnd primesc în mod obișnuit studenți la practică, 
Fabricile 


cerere: 
ADN iezu ta 
media "foarte bine 


chiar fără ca aceștia să aibă Politehnica făcută şi le plătesc salariu, 
din care se poate uşor trăi. El s-ar angaja să-mi Băsească acolo 
plasament la o fabrică în vederea practicii, la nevoie mi-ar mai sta 
în ajutor și cu cele de care aș mai avea nevoie, până voi obține 
salariu. Toată problema ar fi să-mi procur bani de drum ŞI să-mi 
mai rămână ceva din ei pentru întâiele mele cheltuieli de acolo. Pe 
urmă totul se va aranja cu bine, 2500 lei ar fi suficienţi pentru 
acest scop, îmi spuse el. După ce voi face anul de practică va fi 
imposibil ca cei de la Cluj să-mi refuze din nou bursa - mă asigură, 
Călătoria îmi propunea s-o facem împreună, urmând să ne întâlnim 
la Bucureşti, la dată pe care mi-o fixa. Acolo va umbla el pentru 
mine pe la Ministerul Cultelor, pentru ca să-mi obțină reducere la 
preț pentru călătoria cu vaporul românesc, reducere de care 
beneficiază studenţii, 

Am acceptat propunerea, care părea că rezolvă toate dificultățile 
şi m-am repezit la Poiana, ca să soluționez chestiunea cea mai 
dificilă, aceea a banilor de care aveam nevoie, 

Cu chiu cu vai, scotocind prin toate săltarele şi poate mai 
luând cu împrumut, a făcut tatăl meu rost de 3000 lei de care am 
socotit că voi avea nevoie, că să-mi acopăr cheltuielile călătoriei Şi 
cele de instalare, astfel cum fixasem în planul întocmit cu colegul 


asigurată, astfel cum porneam eu, dar se mângâiau şi ei cu asigurarea 

pe care le-o făceam, că totul este pus la punct cu ajutorul aceluia 
cu care fixasem planul acestei acţiuni, Paşaportul era gata, banii în 
La drum deci, spre fara unde se va clădi viitorul meu! 

În dimineaţa de 23 septembrie am pornit de cu noapte de 
acasă, căci aveam de coborât până la Bară vreo treisprezece kilometri. 
m-a însoțit până în Deal, de unde începea coborâşul spre 


a pornit-o cu bălanul la vale, pe potecile coborâşului, el înainte si 
[] , ŞI 
bălanul, tras de căpăstrul de frânghie, după el. M-am luat după ei, 


.— O. 


| scovâlța greoi, ca pe o scară, pe lespezile coborâșului. 
u 


| ta piciorului răsfrânt trăgea dâră la fiecare pas pe treptele de 
„Copita 


ale răsăturii. În pâcla cenușie a dimineții de toamnă, fierul 
velor lui făcea să răsară scântei de-a lungul potecii bătută în 
coa 
iara de cremene. iza, | | 
i Din ce scurtam distanța dintre mine și unchiaș, dintr-aceea se 
tura mai sinistru pe cerul mohorât silueta bălanului, care cobora 
COD b L 


| în j ile 
"în urma unchiașului, cu capul aplecat în jos, atent la scări 


cae i în josul 
povâmişului de piatră şi legănându-și sacadat ini nigpsi 
firului șerpuitor al potecii. Într-o desagă rai ue era 
bălăbănea în ritmul coborâșului bagaju măi Pi Mala 
care-mi aveam albiturile, ceva pare men de cealaltă parte a 
: unchiașul po 
cumpănească pe cal povara, -a lungul coborâșului, 
şeii un pietroi, în desaga cea goală Cani, de ai aa Soper meri 
din piatră în piatră, povara asimetrică de i n a şeii, scoțând un 
prag de stâncă de oblâncul şi de talpa are noapte un coşciug 
sunet închis, de ladă înfundată, rea - Coşeiug ? - tresării eu, 
âi.a inare de o stafie a a ie ! - "Să fie 
„da pete) în imaginație sean. greu, desigur, 
i pe ca 
lui drumului pe Care C i străină, dar eu 
„= aa e cu bani puţini, intr-o a ma cumpâni! în 
să te aventurezi, cunoscut Sunt În executarea ea cca eso eaae 
hu pornesc in ne ul care a mai fos : e 
toate amănuntele lui de un i, garant pentru buna reușită. Da 
- ță la Bucureşii» & dacă mu voi găsi loc în 
Este ai pieri a vreo "apoi re e? Sg tul salariu, ca 
S-ar ivi însă unde” entu munca mea destul s ie 
fabrică, sau nu voi rai g miri ce altă încurcătură as ivi, 
să-mi pot duce Vial& er şi eu aş rămâne suspenda! în vid 1... Dar 
intregul plan s-a set cei care îndrăznesc şi riscă ! Ce ee 
lumea stă deschi dacă n-ar fi avut curajul să se smulgă 


pP 

in, A 

ales de unchiul poe să se avânte în necunoscut, înspre idealul 
iu 


EI insă a imdrăznit 
imp din > Ar fi rămas cioban. 

P. dia se simlea = si iPRĂ am eu de străbătut e mult me: 
i a învins Du i, deoarece eu nu merg în necunoscut, ca R - 
y fost sie ile cele negre, determinate, fără îndoială, e 
a deci ga ca î despărțirea de ai mei !" Astfel raţionam şi 


tristețea ERĂ 


mă încurajam eu singur, în timp ce coboram în urma bălanului, spre 
tai R t în tren, luându-mi lada cu 
La Apoldul de Sus m-am urca , “ae 
mine, Unchiaşul a rămas, cu calul de căpăstru, lingă zăplazul 
peronului, Privea lung și el şi bălanul la tren şi la băiatul care 
pomeşte cu el, te miri de ce, în acele țări străine, rupându-se de 
părinți, de taţi, de surori și de Poiana toată, Soarele tomnatec, de 
curând răsărit, îmbrobodea cu beteală de aur coama stufoasă a 
Prunţilor, care opreau zarea spre satul de unde am plecat. Locomotiva, 
după ce a puierat ascuţit și indelung, ca pentru a-și da curaj, a 
pornit-o deodată buluc spre panta pe care o avea de urcat, după 
ieşirea din gară. Rotogoale de fum ieșeau din ogeacul ei, negre şi 
dese, ca dintr-o pipă țigănească la lucrul cu ziua. De cum a dat însă 
de greu, maşina, hodorogită de război, cum era, a început a icni și 
a bate tot mai pe loc, În mijlocul pantei s-a oprit de-a binelea, căci 
n-a mai putut urca mai departe, După ce a putăit acolo zadarnic un 
răstimp, a pornit-o de-a îndărătelea la vale. S-a intors iar în gară, 
să-și ia vânt din nou, 

"Semn rău !" şi-a zis moșneagul, care nu plecase încă de 
lângă gard și pe care l-am văzut clătinând nemulțumit din cap. Ştia 
el bine că nu-i a bună să te întorci din drum, cum știam şi eu! 

Nu mai trecusem până atunci Carpaţii, de aceea vasta câmpie 
dintre munţi şi Dunărea cu sătulețele ei, care mai expuneau încă în 
fizionomia lor urmele unor secole de dominație turcească, și cu 
orășelele tinere și zlobii înşirate de-a lungul Oltului, era o lume 
nouă pentru mine, După o zi de drum am intrat în București, 

Deși Capitala nu incepuse încă pe atunci să-și ridice acei 
monştri arhitectonici pe care i-a construit ceva mai târziu, Bucureștii 
anului 1920 își expuneau totuși soarelui excentric al câmpiei semnele 
caracteristice ale boalei de care suferea de vreo trei decenii incoace 
= olefantiasis, 

Ridicaţi, pe nepregătite, la rangul de Capitală de regat, din 
modestia unui lâra menit, nu demult, să dea sălaș caravanelor care 
Mrăbăteau câmpia de la munte spre Dunăre, Bucureștii nu s-au 
trudit să-și armonizeze fizicul și moralul cu noul rol, dând noului 
regat pe încetul o Capitală teprezentativă românească, ci s-a mulțumit 


A 
AA: 
iasă 


| E: lumea largă, făcând să răsară din mijloc maidane, sau 


i ii mai t sau mai puțin reușite ale unor clădiri din apus, 

sie vaii acolo, 4 patria lor. Peste babilonia de stiluri 
E erilor antebelici, a venit apoi, în deceniile din urmă, moda 

A iilor americane. Monștrii de beton se cocoțează în sus, 

re fără formă şi senș, din uriașa linie orizontală a oraşului, 

| ra te intrebi ce vor fi cotrobăind aceştia pe ară prin res. 
când aria cea largă a Bucureştilor stă molcomă pe câmpie, 


i | ă, . . 
: “da ai norii” actuali ai Capitalei nu erau încă ara, 
in 1920, când am văzut întâiași dată perii sf radare 
neplăcut discordanţa pe care o zăream la to et: di era 
și mare, între goliciunea respingătoare alia: sia adene 
mizeria cruntă şi bogăția tr omenesc se 
“intră întâiaşi dată în acest Oraş, di pule migterel o e ae 
care-l izbeşte la tot pasul intre palate E. mei fn conf :apa 
de mahala şi columnele clădirilor hr x receniscuităii “ortitite, 
luxului din centru, apoi lumea ame masă a cetățenilor oneşti, 
“care umple localurile ses ri rai d și căi 
A Mitapte Gia 7 At de pâine - imi d i-a virtutea îi 
pusă 1 ma ie primă păi stângul ! Cel care trebuia 
î Se vede că am aie şi ajutor n-a venit la întâlnirea Dostă 
să-mi servească de căl ire, că împrej 


indicat pentru întâln 
Mi-a lăsat vorbă, la pia tea trenul, nu cu vaporul, cum fusese 


„neprevăzute I-au E et stabilit. Mă sfătuia însă pă reci 
„vorba, şi mai „nani am stabilit în comun şi să-l caut la adresa pe 
i fel CUR = voi ajunge la destinație. 

drumul, asi îndată ce j a 
care o cunoştea» wivire a lucrurilor cu planul facut m 
Această N md descurajat. "Yoi căuta eu să ma descurc ş 


înciudat, dar n, 
pn ai poat la alta 
altul, la o, directie: ăi 


ini birou, la 
mul ministerelor. Anticameră la un , La 
i Ceream să mi se acorde reducere de taxă 


115 


e pe malul Dâmboviţei fel şi fel de stiluri și lipse de i 


ÎI e acoperișuri de tinichea a/buiditee PRR pământ, 


de călătorie cu vaporul românesc, reducere care age studenților 
care se duc la studii în străinătate, N-am avut noroc nict aici, C ere 
rea mi s-a respins, dupa lungi peregrinări de la un birou la altul, Să 
merg să mă inscriu întâi şi-n urmă va veni şi Statul cu ajutoarele 
sale ! ai s-a spus. ee Se iza e i 
Şi aici am pățit deci, ca şi la Chu, Nici un Sprijin ! Să mă 
întore înapoi ? Mi-ar îi fost sHală şi de lumea care mă cunoştea să 
mă înapoiez așa, fără de nici o ispravă, de la începutul drumului. 
Am studiat tarifele de călătorie atât cu trenul, cât ŞI cu vaporul. Am 
aflat astfel că drumul cel mai ieftin va fi cel peste apă. Cu toate că 
din banii primiți de-acasă o parte s-au cheltui: cu drumul până aici 
şi cu statul prin București în scopul intervențiilor pe care |e 
făcusem zadamic, precum şi cu taxele de viză ale pașaportului, am 
făcut socoteală că banii pe care îi aveam imi ajungeau ca să plătesc 
cu ei călătoaria clasa a III-a pe vapor şi-mi mai rămâneau ceva 
rezerve chiar şi după ce ajungeam la ținta călătoriei mele. Odată ce 
mă voi angaja în muncă la fabrică, voi începe să câştig şi voi ieşi 
astiei deasupra nevoii. 

Am citit în "Universul" un anunj : ” Yapoarele <România> şi 
< Împaratul Itaian> ale agenţiei S.M.R.. pleacă în ruta 
Constantinopol... Pireu... Neapole ia 3 şi Îi ale fiecărei luni." Am 
tăiat anunțul şi l-am strâns în buzunar. Era la 30 septembrie, 
Mi-am luat lada şi am pornit la Galaţi. Mai bine să aştept acolo 
trei zile, dar să ajung la timp ca să-mi rețin loc pe vapor, mi-am 
Zis. 

Trenul cu care călătoream ajungea pe înserate la Galați. Un 
călător, cu care am intrat în vorbă pe drum, mi-a spus că la Galaţi 


cândva şi orbul din poveste. 


N-am zăbovit decât o singură noapte în Brăila Şi, grăbit 
 _"$ 


4 AR moder ma nea 


EMA dt A a 


met aia cei ei fi o mia ii lait 


PPE eat m ital a i ii d Dead ma ie at SO m, dt se a 


c plecarea, am pornit a doua zi dimineața cu vaporul 


e ei călătorii în interiorul vasului, nepermițându-le 
A eaipt de e tar de unde am privi pill erei 
m-am jestuoasa şerpuire de ape a 

i de frumuseţe, majes 
entuziasmat 
care aluneca, se 
stât de neaşteptat în cale. 


splendoarea peisajului de pe coverta vaporului. Fu nu 


molatec şi grijuliu, înspre Mare. Înspre Marea pe pr" 
le, cu toate greutăţile, care mi s-au ivi 


de 
peste bordul vasului, un marinar scoase o găleată 


„re ajutorul unei frânghii. Mai mult ca să intru în vorbă 


Dn cum întreb : "Spune-mi te rog, când pleacă vaporul 


Traian" în cursă, din Galaţi ?- "Orei 


"j ratul ulii 
e i ridică tocmai ancora de plecare 


ombrie !" - ripostai eu, ă cele spuse 
„ia buzunar. Marearul a rămee pe sah e et 
care-l aveam ginere greşeală s-a tipărit 
întâi, declarând desigur, 


anunţ. 


ă inarul a avut dreptate. Când 
ire pentru mine, in înainte. Alt vapor 
„Din nenorocire era plecat cu puţin înainte. î 
e de pei aia De atata Da 
românesc agențiile, i 
h anca Italia numai vapoarele româneşti 


călăton. ! 1" - m-am gândit. Dar această 
=: acte dale as îmi 
ia şi un bilet elile vizei, capitalul meu, 
Serbia şi un tuielile vizei, capi îmi 
! au bilet d tea până la Triest. Pentru vapor 
ajungea numi i acum, până la sireertmap 
banii ȘI întreținerea mea 
ajungeau îmi acoperea 
cu greu 


i mă răbda 
tors acasă nu putea fi vorba, căci nu i 
- pa rămas în Galaţi, procedând ca struțul, care-şi 
|. s-o 
inimă .... 


NISE 


ascunde capul în nisip din fața pericolului care-l amenință. Vedeam adunând de pe la copii, pe bomboane, cârpele lepădate. Cu acest soi 
bine că rămânerea mea în acest oraş nu mai are sens, din moment de gameni am făcut cunoștință mai de aproape abia când m-am dus 
ce zadarnic voi aștepta vaporul, dar nici nu mă încumetam să iau ja liceu. Războiul a făcut apoi ca orașele ardelene să se umple din 
vreo hotărâre, care să curme situația neplăcută şi plină de pericole lt de evrei, care, sub pretext că se refugiază de urgia 
în care mă aflam. ia, năpădeau tot mai mulți, prin ținuturile noastre. 

când îi vedeai strecurându-se de-a lungul 


+ 
| 
j 


ce în ce mai mu 
ăzboiului din Gabhţ 


Viaţa în acest port dunărean prin care România îşi absorbea "Me apuca oarecum groază 
mare parte din importul ei, atât de intens în epoca de lipsuri de zidurilor ulițelor mai dosnice din Alba-lulia, din Turda sau din Cluj, 
după război, era foarte scumpă. Cum mie nu-mi prea permitea aruncând priviri piezişe asupra trecătorilor de sub pălăriile lor 
punga să stau la hotel, am închiriat un pat într-una din casele din " focoase şi cu boruri mări, semănând, în caftanele lor unsuroase și 
cantierul gării, unde erau obișnuite asemenea închirieri. Gazda îmi lungi, cu nişte duhuri necurate, rătăcite din lumea poveştilor în 
ia şi ceva de mâncare. Plăteam 10 lei pe zi pentru pat şi masă. mirarea zilei de azi. Din ce în ce am văzut mai clar că ghetourile 
jet “perde tarate mai mare parte din bani, încât şi cele ale spaţiilor maloruse, profitând de neliniștea timpurilor, şi-au 
a tata 2 tata nu voi mai avea cu ce să plec, dar ps ANII veşmântul ros de molii și plin de insecte azvârlind paraziți 
ace, căci E i ieftină A A A Ş i 
role „zii ieftină nu găseam. "înspre pământul românesc. Astfel s-a umplut Ardealul în câţiva ani 
de plecat nu în irezata tragică, Acasă nu voiam să mă reîntorc de vermină. Curând aveam să văd că acelaşi fenomen se YA 
puteam să plec, i ij 2 : : e să j î ui X 
fiecare zi. Şi când se eri isprăvi ul im viel î.. „întâmpla și cu celelalte ținuturi româneș.. decât cei de pe la noi 
i 0 uta îniet Pa otul banii ? Nici nu îndrăzneam Evreii din Galaţi erau mai pricopsiți eră CRT 
pai tă întrebare. Mă simțeam cuprins de vârtețul unui deci ceva mai îngrijiţi la înfățișare. Ei m-au Surprins ui 0) prin 
re şi amețitor, care mă atrăgea tot mai spre adânc 2 hoteluri, în restaurante, pe străzi ŞI în toate 
Siauiii tcmăeat cură ” „bunăstarea lor. În port, în perlei Ri 
A & păcat curând cu ideea că nu voi mai pl : :: trebăluind după afaceri. Ei stăpâneau 
impaci cu o fatalitate, pe care o vezi de neînlătur dă cet ÎI lui de comerţ, fă pe trele mai depărtate de desfacere 
, ca eînlăturat, Ca să-mi asigur | ta >: ei îl dirijau spre e" en 
cocdireg ȘI i a tămân oarecum în cadrele proiectului înițial a 70% ea ai e ă priieae de cereale şi de lemne, principalele 
alu de lucm la vreo întreprind ic ceia | cica i ta pe piaţa mondială, curând după 
şaniierul de construcții d intreprindere industrială sau la mărfuri cu care România $€ cute 
ic ţii de vase fluviale din locali Î tis gi | , jului pe acest teren nu-l cunoșteam 
aici itate. În definitiv și : Jul petro i : 
loc pi se practica în domeniul tehnicii, ca în orişicare A | ae: sto jui nu se făcea prin porturile dunărene, 
ia gândeam. N- dice coate da încă de ajuns Și 5 : 
bin ohi: sd ara fost primit nicăieri. Am căutat să obțin | y ă-i pot intui atuncea Ii za i : : 
administrație sau chiar şi la vreo întreprindere comercială | pentru ca să-l PC ă deschizi uşa vreunei întreprinderi mai mare 
î „Nu era ChIP Se. de um străin. Din această cauză, ca român, 


Oarecare, ca sa trec cumva hopul ; sata 
dar n-am cca cel greu, în fața căruia mă aflam, i : i ă nu & - 
vacante, saten ia ratan În serviciile publice nu existau locuri grav se: gici vreun mijloc i aia creea niz sa a 
străini. Străini ip erile şi firmele comerciale erau conduse de  Î port A aflat de luciu e” e sai putvede apă alei 
pradă, cu ochi ee eţe uscăţive, cu nas încârligat, de pasăre de | ut î i mai & încă nădejde ei su ae Mai în cine ala 
re apele c eni, clipind neliniștit de sub pleoape înroșite, cu i za : celelalte trei pă e a ărabi iu decăti 
IL caatara astâmpăr, gata de a apuca şi cu un smoc de păr i afirii se schimbau în etare noapte. Ţ i cu ju ecăţi 
easupra urechilor pleoştite, găzduit, mus? saici funcționari, veniţi cu cine ştie ce treburi de 
evrei rea = mai înainte că în copilăria mea n-am văzut alți P ei pere nt mecazurile lui lat: agp d petic mă Va, 
R zdrenţari care treceau din când în când prin Poiana, srviciu, fiecai pie mai în vârstă decât mine, care era de origine de la 


119 


110 


Pintea e 


noi, din Ardeal. Curând am înnădit vorba unul cu altul, în calitate de 
compatrioți, ce eram, şi am ajuns astfel să ne destăinuim păsurile,. 
Musafirul cel nou era și el absolvent de liceu, Trecuse în România 
în timpul răboiului, ca să nu fie înrolat în armata ungurească, a 
luptat ca voluntar în armata română şi, după dezrobirea Basarabiei, 
s-a așezat în județul Cahul, unde făcea pe învățătorul la o şcoală 
dintr-un sat. Nu e tocmai departe de aici, îmi spuse el, la vreo 60 
km, E mulțumit cu salariul, deorece în Basarabia se primeşte. în 
afară de leafă şi o primă destul de însemnată și în plus mai are 
locuință şi lemne de la comună. În timp ce-şi face slujba de 
învăţător, mai studiază şi dreptul, căci s-a înscris la Universitatea 
din laşi. Când va tremina studiul, va putea intra în magistratură, sau 
în administraţie, unde sunt locuri vacante destule pentru oameni 
calificaţi, încheie ardeleanul, plin de optimism sănătos, scurta descriere 
a vieţii şi a planurilor sale, 

Eu i-am destăinuit, cam cu sfială, situaţia în care mă găsesc şi 
împrejurările în care am ajuns aici, Învățătorul ardelean m-a îndemnat 
atunci să procedez şi eu ca el. Să devin, pentru câtva timp, învăţător 
in Basarabia. Loc liber este - îmi spunea - chiar în satul vecin cu 
dânsul, Să mă adresez doar revizoratului şcolar din Cahul și voi fi 
angajat cu siguranță, Ar merge chiar el cu mine la revizorat, dar 
acum este tocmai în drum spre casă, deoarece este chemat urgent în 
Ardeal în nişte treburi familiale, din care cauză a luat concediu de 
opt zile de la şcoală. M-a sfătuit deci să merg singur la Cahul, dacă 
nu vreau să-l aştept pe el aici, la Galaţi, până se va întoarce. Să iau 
numai seama, că între Galaţi şi Cahul nu există linie ferată și nici 
altă posibilitate de cominicare decât căruța. Mi-a indicat adresa unui 
han, unde trag de obicei căhulenii şi unde se pot afla, mai în fiecare 
ZI, căruțe venite din Cahul, 

situaţia lipsită de orice perspectivă, în care mă găseam, 
Propunerea lui convenea de minune. Slujba, care mi se indica, mă 
scăpa din nenorocirea în care căzusem şi dacă puteam urma și la 
universitate, cu atât mai bine, căci nu voi pierde astfel anul şcolar! 
Faptul că în aceste condiţii nu puteam face politehnica, ci dreptul, 
sa desigur un dezavantaj, nu prea corespundea cu ţelurile pe care 
mi le propusesem eu până acuma, dar totuși de preferat lipsei de 


d a a — 


“astăzi la Galaţi căhulenii, căci 


ție universitară. Acum nu mai aveam de ales, ci trebuia să 
1 at sovăire, pe singura cale de ieşire, care mi se oferea. 

i învățătorul cahulean și-a văzut, a doua zi dimineața, de drumul 
său în Ardeal. Eu nu mai aveam ce să mai aştept la Galaţi. Mai era 
doar o zi până la plecarea vaporului cu care ar fi urmat să plec, dar 
acuma nu-mi mai ajungeau banii pentru drumul cel lung, „Mara 
decis deci sa accept propunerea sfetnicului meu de aseară. Am 
căutat la hanul căhulenilor o căruță. N-am găsit nici una. Se pare 
ca în ziua aceea nu a venit nimenea din oraşul de dincolo de Prut. 
Ghinionul, care se amesteca de-o verme în toate planurile mele, 
încurcându-mi-le, m-a urmarit, pe semne, Și acuni. Trebuia să mai 
î., i ie treacă vremea am mai dat o raită prin port. irita psi 
pe o hartă împrejurimile Galaţiului și drumul d aizi Cahul. = pd i 
voiba vine, căci, cum aflasem de la noul meu prieten rniefomeede pi 
oraşe există doar un şleau, 0 dâră pe care ie il page dr 
trasat-o în cursul anilor peste izlazuri şi mie seri nadie 
Dâră plină de praf, când era imp aril ai lui nică fi venit 

ioasă. Poate din cauza greutății mu A 

vreme ploioasă. toată noaptea plouase şi continua să 
i laie măruntă de toamnă, din acelea care străbat 

cadă şi acum o plaley să şi desfundă drumurile nepietruite, 
îmbrăcămintea, fie ea cât de te Eat goală, ca la plug. Cura 
încât întind bietele dobiloie putea să mai dureze, ar fi posibil 


a m, i : 
Bauea rea, sa fă a dep aici multe zile de-a rândul, până voi 
ip sinceră ati 
ca să mă văd silit să 


= at - se pare - "la 
afl mijloc de transport pentru acel Cahul, aşezat - se p 
a vreun 


spatele lui Duminezeii j iveam pomeau din Galaţi linii groase, roşii, 

Pe harta la care ăia de acolo pe Mare spre Constanţa, spre 
pe Dunăre în JOS» sii în lumea largă. Această linie indica drumul 
atâtea porturi răstiră | alesesem şi eu şi pe care a trebuit să-l 
de mult ând, din cauza unor stupide nepotriviri de 
cdti “e realitatea. Acum îmi luam rămas bun 


ui tă n % . 
P aie la visul pe care-l țesusem cu atâtea făgăduitoare 
a 


de mai multe săptămâni. Linia cea groasă, roșie, 


speranțe p e hartă O linie a vieţii mele pe care mă vedeam silit, 
" ta 
repre? 191 


să o phrăneno, ŞI smulgerea men din acest vis, smulpere CaI9- 08 
desâvârgen moum În preziua plecării fără mine a vaporului ce a | 
trebuit să mă ducă spre demtinul pe caro mi-l fixasem, mă durea, 
cum te domre maperea de ce-ţi ete drag 

Linia cea rogie, care indica drumul în lumea lar pă, era însoțită 
pe Dunăre în Jos de miei arcuri roșii, tormate din linii punetate, care 
duceau de la un port dunhrean În altul, Galaţi = email, lumail » 
Sulina, Pra linia curselor regulate de transporturi fluviale între 
orele agezate pe malul fluviului, Ce păcat că nu-i și Cahulul situnt 
la marginea Dunării, cum sunt orașele basarabene Reni și lamail, M- 
aş urca Întesun vapor de cure și În câteva ore ay fi acolo! = Das, în 
definitiv, de ce ţin eu numnidecăt să merg În Cahul? Ponturi libere 
de învăţători, cum, ln început de administrație românonneă trebuie 
să se găsească pretutindeni în Basarabia și condiţiile de trai trebuie 
sh fie mcelenși pretutindeni, Iumailul, bunăoară, este tot capitală de 
judeţ, cn şi Cahulul, În acest oraș de memenen trebule să fle un 
tevizoral șoolar, ore mi-ar putea plasa și comunicaţia cu Isnmilul 
este mult mai lesnloloasă, Inpt enra avea destulă importanți pentru 
mine atât pentru acum, cât și pantru drumurile pu care aveam să le 
hc în viitor pentru Inscriere și oxemene In universitate, M-nim decis 
deci pentru Iamail, M-am uront în vaporul de curse și, după câteva 
ore de navigat pe Dunăre în jos, am debarcat în micul port al 
acestui ormg, al chrul nume turcesc cu câteva săptămâni înainte abia 
de-mi ara cunoscut, 

M-am instalat provizoriu într-o încăpere din aproplerea portului, 
la o bătrână care didea paturi cu chirie, cam în aceleași condiţii ca 
și în Galaţi, Alei mi-am târât după mine lada cu lucrurile, 

A doua zi m-am prezentat ln revizaral, tare pe certilicatul meu 
de studii și plin de incredere că mi se va rezolva de îndată situnţia, 
din moment ce am pornit pe acest drum, Când mi-a văzut revizorul 
actele, numai că nu și-a făcut cruce, = "Cum domnule ? AI opt clase 
de liceu şi vrel să PI învăţător ? Ce cauţi d-ta din Ardeal tocmal 
pa imi a ph ia ce. vel n Jăcut d-ta pe acolo, prin 
ariei - Piri iei ul să pleci 1» Sau poate nu e al dumitale 
i o reia CA e că în epoca aceea de după război, în care 

ni de sus, nu era belşug de oameni de carte, ca 


122 


e prea pomenen ca bacalaureaţii să ceară posturi de 
să 0 șă ceară şomerii intelectuali de mai târziu, cu 
de nevoile urgente ale învățământului, care trebuia 
» pripă în nolle ţinuturi, revizorii colari au fost nevoiți 
- ch, pe lângă dascăli calificaţi şi tineri cu abia câteva clase 
i pe fără cur preparator făcut la repezeală. Astfel] CECT] 
juerurile yin Iamil, după cum mi-a mărturisit revizorul. 
costa nu m-a numit de îndată, astfel cum aveam motive să 
va întâmpla. Mi-a spus ch reretă că momentan nu are 
4 disponibil, chei de curând și-a completat toate posturile 
putut, M-a sfătuit să mai aştept câteva zile, câci îmi va afla 
ot, Am așteptat, 7i după zi, o săptămână de-a rândul. O 
"A de amarnică și umilitoare așteptare, Zilnic la revizorat și 


încercat norocul pe la administraţia din oraș şi chiar 
biinci românești, care începeau să se înjghebeze atunci, 
deni mirare că umblu după asemenea posturi, pe acolo, când 
a țară e lipsită de funcţionari cu carte, dar nicăieri nu am fost 
in insucces în insucces am ajuns iar la revizorat, unde mi 
să mai aştept, căci mi se va face loc. Am așteptat și a 
ptimână și apoi a treia. Zadarnic, Numirea mea tot nu mai 


treia săptămână de aşteptare și căutări zadamice, situația 
“începea să devină aceea a frunzii de pe apă. Nu mai puteam 
Arisesc această localitate plină pentru mine de nenoroc căci mi 
minat banii. Pe ultimele 3-4 zile rămăsesem chiar dator 
cu chiria pentru dormit. Acensta deocamdată mă aștepta, căci 
bagajele în cameră şi deci dispunea de oarecare garanţie, dar 
e voi putea rămâne acolo, fără să plătesc? Şi dacă mai era 
Hera cu dormitul, ce te faci cu stomacul, care începea să 
e împotriva tratamentului din ce în ce mai vitreg, pe Care 


123 


în „ra bătrânei, din port, nu locuiam singur. În patul de 
lingă mine dormea un alt om necâjit, ca şi mine. Ba poate și mai 
secăjit încă, deorece era la strâmicare şi mai mare, de cum eram eu. 
Era un agent sanitar, de fel din judeţul Tulcea, uni la Ismail 
să-și ia în primire un post, pentru care nu erau îndeplinite încâ 
toate formalităţile de înființare. În așteptarea completării formelor 
administrative, stătea omul fără leafă de vreo două luni, încât ajunsese 
fără lețcaie în buzunar. 

L-am văzut după privire că e flămând şi mi-am împărțit 
bucătura cu el. Dar în ultima săptămână ajunsesem şi eu la fundul 
sacului. Cumpăram zilnic acum o bucată de pâine de cinci lei, pe 
care o împârțeam cu el. Muşcam amândoi cu poftă din pâinea cea 
albă și gustoasă, pe drum, dar n-o duceam acasă, să nu ne vadă 
gazda că am ajuns la pâine scală. Când ne răzbea frigul pe cele 


Zahărul urma să fie tăiat în bucăți mici cu ajutorul unui cleşte, care 
era adus deodată cu întregul servici. Din cele prisme de zahăr pe 


intocmai cum vedeam câ procedează oaspeții acelui local, compuşi 
(5 majoritate din lipoveni, după ce-şi preparau, cu ajutorul cleştelui 
bucăţile de zahăr mărunțite după voie, umpleau o farfurioară cu apă 
ferbinte din cană, turaau în această apă puţină esență de ceai din 
Ceamnicul pe care-l aveau pe masă şi după ce totul era pregătit pe 

pentru operația sorbirii ceaiului, se descopereau pe o clipă 


male aa e ÎNG pi frânt peste ochi, luzu în gură o bucăţică de 
zale, PE Atta traite cu cleştele, le-ajungea astfel la o întreagă 
la sz fai. Ca o prismă de zahăr, autfel cum o primeau ei de 
Negustor, sorbeau un litru de lichid. p. 

p nă era de doi iti. De orţia reglementară pentru o 


Da 


Îi Popa ct ăi bl poti a pda, di 


i numai cu pâine și cu ceai nu te prea simţi sătul,. 
Îi int trei cat n-am mai cumpărat nimic, din c 
mi s-au isprăvit cu totul banii. După vreo zi de răbdare, 
botărât să-mi vând ceva din lucruri, ca să nu mor de foame. Mi- 
scos din ladă rândul de haine pe care îl aveam în plus, pe lângă 
de pe mine și am pormit-o cu el la piaţă, însoţit de tovarășul varășul 
îi cutrință, cae trebuia să-i. 6 SR DE E PI 
erau destul de bune și speram să iau câteva sute de lei pe ele 

În piată mulțime de țărani își vindeau cerealele și diferitele 
lor produse agricole, pentru "Că 38 PR Peg a E 
diferite obiecte de gospodărie de care aveau nevoie. Negustori şi la 


era de făcut ? | 
Se În strâmtoarea în care mă găseam, agentul sanitar şi-a adus 


aminte de judeţul lui. "7reci, domnule, dincolo, la Tulcea !"-mi-a zis 
el. "Acolo-i lumea mai omenoasă şi vei găsi serviciu cu uşurinţă !" 
În nenorocirea în care pluteam amândoi, bietul om punea toată vina 
neizbânzii mele pe oraşul în care ne găseam şi vedea în roz 
oamenii şi aşezămintele din județul său. La început nu i-am ascultat 
sfatul, deoarece credeam că, dacă aici, în provincia de curând dezrobită, 
unde totul a fost început de la capăt, nu se găsesc posturi libere, cu 
atât mai puţine şanse voi avea dincolo, în Dobrogea, unde posturile 
trebuie să fie ocupate în cea mai mare parte de vechii slujbaşi, pe 
care i-a avut provincia înainte de război. Când am văzut însă, de la 
o vreme, că nu mai am încotro, m-am agăţat de propunerea 
tulceanului, precum se agaţă cel gata de înnec de un pai din 
mijlocul curentului de apă şi m-am hotărât să-mi încerc norocul şi 
acolo unde mă îndemna acesta. 

Problema transportului la Tulcea nu era grea. O zi bună de 
mers pe jos, prin grinduri, peste Deltă. Lada avea să-mi rămână la 
bătrâna. O voi scoate eu mai târziu, când voi ajunge la bani. 

Către mijlocul lunii noiembrie deci, după ce am făcut rost de 
cei 80 de lei pe haine, m-am hotărât să plec. Mi-am luat ceva 
schimburi şi câteva lucruri din ladă, într-un pacheţel şi, condus de 
agentul sanitar, m-am dus la malul Dunării, unde am vorbit cu un 
barcagiu să mă treacă peste brațul Chiliei. Înainte de a pune 
Piciorul în luntre, mi-am luat rămas bun de la acest biet tovarăș de 


mână şi am sărit în luntrea, care s-a desprins îndată cu mine de la 
Dunării, de unde am plecat, m-a urmărit 
ță, cu ochii umezi, până am debarcat pe 
i-am făcut de acolo un ultim semn de 
adio, am dispărut în stufurile bălții, 


mine pe noul drum, pe care plecam acum, 


mai fără de mijloace şi mai fără de perspectivă decât oricând 
înainte. Mă va înghiţi sau nu vâltoarea vieții ? Omul rămas pe mal, 
care nu-mi cunoştea decât numele de botez, n-avea de unde s-o ştie 


a 


şi nu o va afla nici în viitor, cum nici eu nu mai ştiu ce s-a ales 
cu el. 

Călcând voiniceşte pe șleaul care şerpuieşte printre colibele 
sărăcăcioase ale pescarilor lipoveni, care se zăreau pe ici pe colo - 
fumegând din ogeagurile lor de lut -printre sălcii, n-am simţit răcoarea 
vântului, care, deşi nu ajunsese încă crivăț, căci nu se dezlănțuise 
încă iama, mă urmărea însă totuşi din spate cu fioru-i rece. 

Purtându-mi pachetul subțioară - unicul meu avut care mi-a 
mai rămas - am ajuns în fața Tulcei înainte de amurg. Apa liniştită 
din marele cot, pe care-l făcea brațul Sfântul Gheorghe în faţa 
orașului presărat cu minarete turceşti, care se ridică în formă de 
terasă pe clinul malului opus, prinsese să imbureze o pojghiță 
subţire de gheaţă. A doua zi când gheaţa ar fi mai groasă, nu ir 
mai fi încumetat poate nimeni să între cu luntrea în apă, pân - 
îngheţe Dunărea boacănă, s-o poți trece cu piciorul, e ii 
aşteptat. Azi pojghița subţire, cât o lamă de cuţit, nu era înc dei ra 
la umblat cu barca şi un barcagiu, de pe malul opus, pi ne : 
de m-a trecut apa, de cum m-a văzut când semne 
are ajunsesem. l-am a bineînțeles taxa cuvenită, 

x ei. 
ca şi celui care mă silent sa ra ei 0 gt il 

Ajstui UI e noaptea aceea, am rămas în buzunar cu 

şi aici prețul ăi iei i ânul "la fiertul fierului”. Ce se 
: zice rom 

doi lei. Ara ajuns dee re bține. mâine angajament ? Fără 
ine dacă nu voi putea obține.m ga) 

va alege:0 ARE e care l-aş mai putea vinde, ce se alege de 

Sei, (08 IS periei ? Aceste gânduri m-au frământat toată 

mine aici, print aut să mă bucur de căldura şi odihna pe care 

noaptea şi nu sofreen ultim pat pe care-l mai puteam plăti, căci 

mi-o 60 PE ştie unde-mi voi mai putea odihni oasele. De 

de azi încolo eee mă mai chinuia şi foamea, căci nu mâncasem 

altfel, în peria A] cel lung pe care l-am străbătut pe jos şi, ajuns în 

nimic pe pet avut bani, ca să-mi astâmpăr foamea cu ceva de 

Tulcea, nu 

mâncare 


mine şi a venit 
de pe țărmul pe c 


dormit şi cam istovit de griji şi nemâncare m-am prezentat 
orm X ! încer TO Pp . 
Nec la revizoratul şcolar, ca să-mi încerc norocul. Era ultima 
a doua Zi 3 


ă aceasta venea abisul, nu mai puteam şti ce avea 
isa După aceasta a 
mea încercare. 


ă vină, So aa So ea a | 
să Pe acest țărm drept al Dunării am pășit, pe semne, cu dreptul, 


Revizorul de aici, pâinea lut uman S-a iun) și el, ca şi cel 
din Ismail, de vântul care mă aducea pE coate meleaguri, dar mi-a 
rezolvat cererea pe loc, asttel cum am Bartos Mica, oterit Sulina. 
Vapoare însă nu circulau, din cauza alu He îngheț. Nu se 
putea ajunge acolo decât cu căruţa, ina, b tă, lana lung de vreo 
trei zile, Fără mijloace, cum eram, îmi era imposibil, să tac acest 
drum. Am întrebat de nu este vreun post vacant mai aproape. Mi se 
oferi un al doilea post în satul Sarinasuf, lângă lacul Razelm. Întreb 
dacă-i departe, Mi s-a răspuns că sunt vreo treizeci de kilometri 
până acolo. Mă bucur în sinea mea, deoarece distanţa o voi putea 
străbate pe jos. Sunt numit învățător în Sarinasuf. 
lată ce însemnează să ai noroc,să dai peste oameni cumsecade! 
- mi-am zis. După mai puţin de o oră de la intrare, coboram scările 
revizoratului cu numirea în buzunar, vesel nevoie mare. Nici nu 
voiam să mă gândesc la faptul că, în, definitiv, situația nu mi s-a 
modificat prea mult. Cu numire sau fără, eu tot nemâncat rămâneam, 
tot fară bani în buzunar ŞI până primesc întâia leafă vor mai trece 
cel puțin patru săptămâni, dacă nu mai mult, Cu ce mă voi întreţine 
eu în tot acest timp? Mă bucuram însă pentru că s-a întrerupt, în 
fine, cercul de NEnoroc, care mă urmărea de câteva luni, pe unde 
umblam. Dumnezeu m-a ajutat în clipa c 
mai desperată ca oricând şi tot El mă va 
să răzbat cele greutăți, 
Cumpăr o bucată de 
asupra mea, mă informez de 


ând situația mea deveni 
ajuta şi de acum înainte 


pâine, cu cei doi lei, cât mai aveam 


Curi, numai două perechi de roate, legate între 
mă carului, dar oricum, tot mai bine ar fi 


198 


: a din ele, decât pe jos. 
“i iti a vorbă cu unul din căruțași şi acesta mi-a spus că 
ci merg la Babadag. Întreb dacă nu le e cumva drumul prin 
în sau prin apropiere, căci nu ştiam pe unde duce drumul 
A tusului, Acesta mi-a răspuns că au de trecut asi nai 
Sarighiol, la şase kilometri de satul de care am întrebat şi, 
vreau, pot să mă colăcesc şi eu lângă el, cum voi putea. Mă așez pe 
îi care serveşte de inimă carului, cu picioarele ear în 
jos, deasupra noroiului căii. O să mă cam stropească roţile , D) 
A cine se mai uită la aşa ceva acuma! Caii pate 
vioi, depănau repede cu ep gri pour ete a sa pei 

iatră. Pe ici pe colo, pnn oapele umezite loi 
Pe meta aria scovâlta în er = eu îmi ridicam picioarele 
E "iama i a cu camaradu l ci a es a 
afle cât mai multe despre stările de pe la noi, ea rotire a 
sunt din Ardeal, am ajuns de cu ziua în ea i piata 
mă despart de românul care mi-a sc fapt a 
transportându-mă cu căruța lui. L-a$ fi cins ai iii 
astfel cum se cuvenea şi cum se aştepta, poa 


creadă că sunt nerecunoscător, am scos 
ii că. Ca să nu aaa ire”. Țăranul a 
ge o aveam şi i-am oferit-o 'ca e pt 1 hecă 
tabachera pe care băneşti, mi-a mulțumit pentru tabacheră, 


înțeles ia zii ai bun şi a pornit cu căluții mai 
dar n-a luat-o. , 


l 

departe. sbit, clinul blând care duce spre satu 
Pe când poi ape îşi pritocea rotogoalele de 
răsfirat pe pei, impresura. Soarele-n scăpătat aia sean 
fum prin stufăisie e sa velită cu tablă roșie, de pe ep 
de turla unei bise” 5 ătuf de stuf. Razelmul, oglindă u iaz, 
obrajii, servindu-s€ Mare, după ce a oglindit câteva minute 


i e în * e 
care-şi scălda pieiotsei a izbucnit într-un râs nebun din mii de 


î i de clovn a 
faţa fardată â *. „> baltă, toate înveselite de figura | 
gâtlejuri de e de corul galeriei, a scovâlțat apoi soarele 
bătrânului aste righiolului. Curând se cufundă totul pe lac şi în 
după mini jur în tăcere şi-n noapte. 
stufărişu 


129 


M-am luptat cum am putut cu noroiul fa Săteturilea și 

d 1 care, înconjurați de întunericul ce se lăsa şi de 
cu dulăii ogrăzilor E Ec tot mai insistent în drumul meu spre 
lipsa mea de : „lia île am dat cu ochii de secretarul comuna], 
prin e treia Totu deși avea numai patru clase primare, 
El mi s-a asi i demobilizat, a fost atlat bun pentru 
Ambii ursuzi și bănuitori. Mi-am indicat numele şi calitatea, 
arătându-mi adresa de numire. A mormăit ceva, apoi m-a invitat să 
iau loc. M-a prezentat soției „sale, care trebăluia prin bucătăria 
alăturată şi, după un mic consiliu pe care l-a avut cu aceasta, a 
trimis "cărăula”, adică omul care e de rând la serviciul de paznic de 
noapte, să-mi caute gazdă în sat. 

În aşteptarea reîntoarcerii celui plecat şi a rezultatului expediției 
acestuia, conversaţia dintre mine şi secretarul se lega greoi. Eu 
obosit și el acru, Într-un târziu sosi şi omul nostru. Domol şi pe 
îndelete, ne povesti el că țața Stana a spus că nu mă poate primi în 
gazdă, că-i vădană și nu vrea să dea de vorbit la gura lumii. Nea 
Ion şi Nea Mitrea, la care a întrebat au răspuns că sunt cu casa 
plină de copii, iar alții, pe care ni i-a înşirat de asemenea pe nume, 
nu au decât o singură cameră cu cuptor şi deci nu mă pot găzdui 
peste iamă, Cărăula s-a întors deci aşa cum a plecat, fără gazdă 
găsită. Secretarul a expediat omul din nou, dându-i indicaţii pe la ce 
gospodari să mai întrebe. Între timp sosise vremea cinei. 

Secretăreasa a pornit să pregătească mâncarea în bucătăria de 
alături, de unde se auzea sfărâiala ouălelor bătute, turnate în cratița 
infierbântată de foc, în care topise mai înainte untura. Prin crăpătura 
uşii năvălea în oficiul primăriei, unde stăteam cu secretarul, o sfară 
delicioasă de scrob, mai plăcută decât orice parfum, pentru nările 
unui Om, care n-a mâncat cumsecade de mai bine de o săptămână 
44 iona ari oale zile şi vreo 60 kilometri pe jos, sau 

e car, cu o singură bucată de pâine drept 


un i di A | ma-a întrebat dacă mi-e foame, Întrebarea era, vădit, 
udiu la invitația la masă, pe car 

ecun 4 ceea am 

recunoscut că mi-e ă, pe care o aşteptam, de a 


Gura îmi lăsa apă ta foame", astfel cum am picat de la drum. 
î Sp, când a venit vorba despre mâncare, gândindu-mă 


130 


marul ! 


de scrob, care se rumenea în cratița din bucătărie. Când 
amară dezamăgire ! Pârlitul de secretar, în loc să mă 
a cină, astfel cum mă aşteptam, îmi spuse: "Treci mata la 
de peste drum, acolo iţi va da ceva de mâncare cârciu- 
' până mănânci, va veni şi cărăula din sat cu răspunsul ". 
Am plecat umilit, ca un câine flămând, alungat din uşa 
„riei în care a adulmecat de mâncare. Îmi ariinteam de vechiul 
E sbicei de acasă, de la părinți: nu intra un om străin în casă 
je tă îi mesei, fără ca mama să nu-l fi invitat la mâncare. Acest 
îga de aici, deşi ştia că mi-e foame, m-a expediat din casă, 
E "zl fie nevoit să mă invite să mănânc și eu din cina lui. 
unar bucătura în gât, să-i stea "îl blagosloveam eu în gând. 
V-am învârtit prin jurul primăriei, ca să mai treacă timpul şi să 
aeadă secretarul că am fost la mâncare. În cârciumă n-aveam de ce 
să intru, deoarece nu aveam nici O leţcaie. pieirii. 
Orbecăind în neştire prin preajma clădini primăriei, aud deodată 


invite ! 


| : a 3 Pi A 
prin uşa întredeschisă a cârciumei, care era prin apropiere : Hai 
"moro primarule !-Mai o chilă, cârciumar |! -Noroc şi Doamne 
"ajută !"- Erau pe semne oamenii la chef, dar ceea ce mă interesa pe 


i Pasi . 
mine, era constatarea că primarul se afla acolo, între ei. ii ar fi . 
mă adresez acestuia pentru cuartiruire ?"- mi-am ZIS. Poate vo 


li 
"avea mai mult noroc decât la secretarul cel urSuz. 


Intru în cârciumă, mă îndrept către grupul de 34 e n 
se ospătau la o masă, le dau bineţe şi întreb de primar. Unu calitate 
meseni, mi se prezentă ca atare. Îi spun cine sunt şi în ce î 
am venit la Sarinasuf, rugându-l să mă ajute să-mi sei pr P 

"învățător la moi ? - De unde ? - Din Ardeal : ter o 
bunicul meu a fost mocan, a venit din Săcele. Op css i pe 
chilă de terasă, cârciumar !" - prinse a răspunde , 3 ger fire, 
nerăsuflate primarul, încălzit de vin, dar $i ospătăros 
ăcându-mi loc pe bancă lângă el. Flămând şi 

Gust cu reţinere din lichidul cel roşu Și tnt apoi vorba 
obosit, cum sunt, două-trei pahare m-ar da sata, Se la tine, mă!" 
despre gazdă, primarul caută să rezolve problema. pi la masă. - 
"se adresează el cârciumarului, care ospăta Și ele 


: pa ea s-a rezolvat 
“Îl iau n fa răspunsul acestuia, simplu. Cartiruirea m 


131 


„fel din două vorbe. Am închinat cu toții pentru pecetluirea 
acestei înțelegeri, ca jante). ati00 „Ap t de treabă cumsecade. 

Va fi fost pe la 10-Il noaptea, când am pornit prin tină spre 
locuința noii mele gazde, condus de acesta, Şi-a încuiat dugheana 
după ce i s-au risipit musafirii şi-am pornit amândoi spre casă, 
După ce am ajuns, am intrat după dânsul într-o odaie, în Da 
cârciumarul a făcut puțină lumină, aprinzând o mică lampă de su 
care atârna pe colțarul camerei. De pe priciul de lut, aşternut cu ă 
rogojină de papură, s-a ridicat, cu ochii primului somn, gospodina, 
Sub cerga de lână, care servea de înveliş întregii familii,dormeau 
netulburaţi de sosirea noastră, vreo patru copii mici. 

Înţelegând din scurta explicaţie a soţului ei despre ce este 
vorba cu mine, a așezat îndată femeia o mescioară rotundă în 
mijlocul casei, numai de-o șchioapă de înaltă. Curând a făcut să 
apară pe măsuţă o strachină mare de şalău fript de cu seară şi sc 
din belşug. Ne-am așezat în jurul mesei, cârciumarul, om mai umblat 
prin lume avea şi două-trei scaune în casă. Acestea însă nu prea se 
potriveau cu masa cea joasă. 

De pe scaunul care domina deasupra mesei, nu mi 

a y -a fost totuşi 
it a a aplec şi să mă înfrupt din bunătăţile care-mi făceau cu 
u ştiu să-mi fi părut vreodată o mâncare mai bună, decât 
cea i înre liniștit foamea în seara aceea. 
p ce mâncam, gospodina, ajutându â 
aa ANR = a, st -se „de o lumânare 
sti: a indie dormi cea de-a doua încăpere a casei. 
ocuită, în care-și ținea ea lăicerele şi | i i 
i aa j şi lucrurile sale mai 
- Un fel de "casa mare” cum av! i 
mai băl i a, ea mama la Poiana, dar 
pă PAS i după loc, mai redusă în dimensiune și în decor 
care eram obișnuit din copilărie, U; in încă 
a opilărie. Un sfert din încăpere 
ocupa cuptorul, care dădea cu gura în tindă 
acolo ca stuf. Cum nu se , indă, spre a fi umplut de 
ÎN În cit n ai făcus e foc în acest cuptor de cine ştie 
a îrig. M-am învelit însă Ini 
pe care mi-au dat-o i însă cu ve ița cea groasă, de 
săptămâni de suferințe și tai şi am dormit buştean. După 
trecut peste î : Zbucium, somnul celuia care se ştie 
ce a fost purtat E a ÎI, Somnul naufragiatului, care, după 
pe O biată bârnă, de valuri zile de-a rândul, cățărat cum era, 
e azvârlit de Mare ă citi Sine 
pe o insulă ospitalieră, unde 


132 


hiene arte 


aici încălzit, astfel cum s-ar fi 
învățătorul căhulean că primește 
cheltuit nimic, căci am așteptat 


î 


4 
3 
; 
Bi 
A 


„IE arăt, pes 


ip 


„până de om să-l ajute. Eram salvat. 

Amfitrionul meu s-a dovedit a fi român de treabă. Mai mult 
negustor, se ocupa în principal cu plugâria și mai ținea 
pri 9 timp de iarnă, când țăranul are timp de taifas și pentru 

te an, o dugheană cu gaz, zahăr, tutun şi mai ales 
i ducător direct, aspru și tălbăcitor, cultivat cu 

i osteneală de țăranii de pe aici, pe dealurile calcaroase ale 
pobrogei şi vândut de negustor cam la acelaşi preţ cu gazul. Am 
„at mare poroc cu acest om înțelegător, căci m-a așteptat, răbduriu, 
a plata tru chirie şi pentu mâncare, două luni de zile, până 
mi-a sosit, după lunga aşteptare, întâia leafă ! 

Vai şi amar de salariul pe care-l mai primeam şi eu! Mai 
pin de 300 lei pe lună. În Dobrogea nu se plătea primă la 
imvățători, cum se plătea pe atunci în Basarabia, astfel că dascălii 
icepători de aici aveau aproape numai jumătate de salar față de cei 
de dincolo de Dunăre. Nici locuință nu am primit de la pimărie şi 
cuvenit după lege şi cum îmi spusese 
el. Cu încălzitul de altfel n-am 
până a trimis Dumnezeu sfântul 


- 


: "ora să x pro 


pună 


soare de primăvară, ca să mă dezmorțesc cumsecade. Până atunci am 
dormit în camera neîncălzită, căci n-am avut cu ce să-mi cumpăr 


stuf să-mi fac focul. Şi era un puiu de iarnă aspră, de-ți era mai 
mare dragul să auzi cum şuieră vântul în hogeagul cuptorului, care 
şi-a pierdut până și amintirea mirosului de fum. Fereastra camerei 
mele avea un singur rând de geamuri. Pe sticla ei s-au răsfățat 
Aorile gerului, în strat gros, cât a fost iama de lungă. Un colţ de 
ochi era spart şi lipsa era înfundată cu O cârpă. Pe aici îşi făcea 
civățul peste noapte drum în odaie. Dereticea prin casă în voia lui, 
cu promoroacă de-un deget clanța ușii şi zăvorul de fier al 
ferestrei, sau așternând pe lutul duşumelii lăicer de nea, prelinsă 
Printre cârpă și geam. 
Dar frigul nu-l înduram numai acasă, la culcare, ci şi peste ZI, 
la şcoală, A trecut noiembrie și decembrie și a venit gerul Bobotezii, 
de școala a stat tot timpul fără o bucăţică de lemn de foc. Zadarnic 
ie te la primărie, pe la revizorat și pe Ia prefectură na 
Sfârşit de ianuarie mi-a făcut rost primâna de câteva sanii 


133 


st timp cum puteam să încălzesc, măcar cât de cât, 
în care țineam şcoala cu Copil ? În ger nu-i puteam lăsa, căci 
DURE A milă de bietele lor trupuri "Am făcut dar apel la părinții 
pe şi aceştia mi-au trimis, care o A ap salcie, care o 
creangă de răchită, după cum au avut şi i-au ră dat inima să ne 
ajute şcoala. Uneori veneau copiii la şcoală cu scurtătura de lemn 
subsoară. Ştiam că prin aceasta scade prestigiul insituţiei, dar nu pu- 
team vindeca dintr-o dată toate rănile provocate de incuriile trecutului. 
Că aduceau copiii lemne la şcoală, treacă meargă ! Aduceau să 
se încălzească pe dânşii. Dar ce a făcut să mi se urce sângele în 
obraz de ruşine a fost când am văzut venind la şcoală elevii cu ouă, 
pâine, peşte şi alte alimente, pe care mi le ofereau în dar. Aceasta a 
fost începutul noii mele cariere. Eu, care eram obișnuit de acasă cu 
demnitatea învățătorului, ce-şi păstrează cât mai neîntinat prestigiul 
său de conducător al comunei şi îndrumător dezinteresat al 
poporenilor săi, nu puteam să mă împac cu gândul, că dascălul, 
oricât de prost ar fi salarizat el, să recurgă la pomana elevilor, 
Părinții de aici erau, pe semne, obişnuiţi cu acest soi de ajutorare 
a învățătorului, căci de aceea mi s-au trimis alimentele. Ei s-au 
considerat la început chiar jigniţi, când au văzut că nu le primesc și 
că darurile le sunt readuse acasă de copii, cu indicaţia, că pe viitor 
să nu-şi mai dea această osteneală. Încetul cu încetul s-au dedat şi 
ei cu mentalitatea noului învățător şi nu aş putea spune că școala 
a avut de pierdut de pe urma curmării acestui urât obicei, 
La planul înscrierii mele la vreo facultate a trebuit să renunţ, 
A E nemul în ilie, Era şi târziu, când mi-am luat postul 
ft timp îi apară i ea inscrie. Chiar dacă ar mai fi 
Leafa, aşa amărâtă cum să după pa ie. cala di i pi 
aiuigeai pentru pază și pia va ajuns s-o primesc, abia imi 
NA ete, iai Al d trebuințele cele mai urgente , reparaţii 
mai putut-o aduce, căci ni „Mama Jitaru de la IBua la 
N futeaua „deci tal nic! pentru aceasta nu-mi ajungeau mijloacele. 
misiunea. la a ÎN ii altceva, decât să-mi îndeplinesc 
$colar să văd ce voi mai sem rămânând ca la sfârşitul anului 
vea de făcut. 


i i 
Deşi munca de invățător la mai multe clase deodată, astfel 


134 


Jemne. În tot ace 


A nevoit s-0 fac aici, era destul de obositoare, totuşi îmi 
aa E a timp liber, în unele după-amieze şi în zilele de sărbători 
api BâN e. M-2ş fi îndeletnicit bucuros în acest timp cu cititul, 
pu de mă sta dosnic nu găseai o carte să dai cu pușca, iar de 
satul A era vorba să cumpăr, din cauza şubredelor mele 
si ce s-a mai desprimăvărat, am mai ieșit afară, pe lac, 
imafe DUPA 2 je lucruri de văzut, dar în timpul iernii trebuia să 
ceva de lucru în casă. Am răscolit dar prin hârţoagele 
s 2 AI ' am dat de Monitorul Oficial, singura publicație care 
papii stă Şi venea întreg, nu numai cu partea oficială, ci şi cu 
pi: a î) ori cuprindea dezbaterile parlamentare. 
sup 0 A pe atunci doar vagă cunoştinţă de Brătianu, Maniu, 
jerescu, Vaida şi alţi câţiva fruntaşi ai vieții noastre publice, a 
urmărit-o cu pasiune, deorece nu eram alipit 


cor activitate nu am -o : 
fleteşte de nici un partid. Nici nu înţelegeam, de altfel, rostul mai 


multor partide, într-o țară, pe care o ştiam întreagă a tuturor. În 

Ardealul de dinainte de Unire, noi românii, nu am fost niciodată 

dezbinaţi în partide. Fruntaşii vieţii publice româneşti erau 

reprezentanţii tuturor românilor din Transilvania şi Banat şi această 

spelndidă unitate românească a contribuit mult la reuşita luptei 

noastre naționale împotriva tendințelor de nimicire pe care le nutreau 

îță de noi opresorii străini. Aş fi înțeles deci ca în România Mare 
să fie Unire între reprezentanţii politici ai neamului, după cum unire 
desăvârşită exista în păturile ei de jos. Puţinul cu cât m-a pus la 
curent viața de până acum, cât şi amănuntele pe care le aflam din 
citirea dezbaterilor parlamentare, îmi dovedeau însă că,nu numai că 
nu exista unire în păturile conducătoare, dar aşa numiții reprezentanţi 
i naţiunii se certau şi se înjurau, acolo, în Casa Ţării, mai rău decât 
i mai de nimica dintre oameni. Deputaţii se acuzau între ei de 
dfaceri şi de mită, de furt de umă, şi de jaf din avutul public, fără 
Ca procurorul să intervină în urma unor atât de grave acuze. Dacă 
duzele erau întemeiate sau nu, nu puteam şti, deoarece constatam că 
Mor a s-au înjurat ieri se împăcau azi şi cei Care s-âu acuzat de 
ia deveneau nu peste mult cei mai buni prieteni, slăvindu-se 
“Ciproc, astfel cum rezulta din răbdătoarele coloane ale epic 
Palamentare publicate în gazeta oficială, pentru ca să rămână, probabii 


135 


dovadă pe seama posterităţii asupra zi adie dee prin cart 
trecem. Şedinţe în care să se dezbată cu gravitate şi ut marile 
nevoi ale neamului, erau extrem de rare. Nu e de Due cl, imi 
spuneam, dacă atâtea lucruri par a porni greşit, în țara nara nouă, 
în care neamul unit vrea să-şi înceapă munca sa cea rodnică Cea 
spor. Dacă mă gândeam la mine câte experiențe triste şi descurajatoare 
nu am cumulat eu în abia câteva luni? Faptul ca am ajuns aici, se 
datorește desigur inexperienței mele, dar autoritatea românească de la 
Cluj de ce nu a fost cu dreptate, de ce nu a împărțit bursele după 
merit, de ce a favorizat pe anumiţi "nepoți" și oameni "cu legături”, 
în detrimentul meu, care eram îndreptățit la bursă, în baza certificatului 
meu de studii ? Revizoratul din Ismail de ce a favorizat pe unii cu 
mult mai puţine studii decât mine, la împărțirea posturilor de 
învățători, sau dacă nu avea într-adevăr locuri libere, de ce m-a adus 
într-o situație cu totul dificilă ? Vedeam apoi că autoritatea plătește 
slujbaşii săi cu o leafă atât de prăpădită, încât nu e de mirare că 
țăranul de aici şi-a închipuit că are o datorie creştinească să 
intervină să ajute pe învățător cu ouă, cu pâine şi cu peşte, cum am 
văzut că au încercat să procedeze şi cu mine aceşti săteni, prin 
copiii de şcoală. Ba nici măcar această leafă mizerabilă nu se achită 
la timp. Pentru ca să primesc, cu întârziere de peste o lună, cele 
câteve sute de lei, cât îmi era salariul, a trebuit să fac repetate 
drumuri pe jos până la Tulcea. 

Dar țărănimea ? Pe ea o stoarce perceptorul, secretarul comunal, 
Jandarmul şi fiecare slujbaș localnic, ca să nu mai vorbim de cei 
mai mari, cărora le datorează un serios tribut, de câte ori are nevoie 
de ei. Şi în afară de slujbași ea mai trebuie să hrănească din 
sudoarea ei şi o ceată destul de numeroasă de negustori hapsâni, 
străini de neam și de sentimentele lui, astfel cum i-am văzut pe 
aceşti negustori prin oraşele Ardealului, prin magazinele Bucureştilor, 
E halele şi prăvăliile Galaţiului şi în piața Ismailului, unde 
dețineau monopolul comerțului şi unde am fost nevoit şi eu să le 
cedez, pe mai nimica, un rând de haine bune. 

Sarinasuf nu erau evrei, dar țăranul de aici trebuia să alerge 
SEA Lipa noile agricole până la Tulcea, ca să obţină un 
parător era tot evreul. Ba chiar şi peştele, 


136 


stia 


marfă a locuitorilor de pe malul uriaşului lac Razelm, 
un monopol de stat, profita numai într-o infimă măsură 
i | şi statul şi îngroşa aproape exclusiv punga negustorului 
E ture peştele era preluat de la pescari cu 5 lei kg. şi vândut 
Galaţi cu un câştig modest. Cumpărătorii en-grosişti de la Galaţi 
N în cea mai mare parte evrei şi ei făceau să ajungă acest 
„Jiment atât de ieftin procurat de la pescari, pe prețuri exagerat de 
„cate, la consumatori. ln tag 
şi cât mai avea bietul pescar de suferit, până să-şi câştige 
inea sa cea amară și neîndestulătoare Nu numai munca braţelor 
ale, nu numai sudoarea frunţii sale avea s-o dea, pentru paraua pe 
E, avea s-o primească drept produs al ostenelilor lui. Sângele avea 
să şi-l dea, sănătatea, viaţa ! De cum se desprimăvărează prin părțile 
acestea, se porneşte, de prin clocitoarele bălții, năvala ţânţarilor. Pe 
drumuri, pe apă, prin case, te urmăresc pretutindeni cu țâuitul lor cel 
ascuţit și cu trompa lor cea veninoasă. Şi nu sug numai sângele din 
vene ! Inoculează victimei spirocheta teribilă a malariei. A frigurilor 
galbene, care sting în aiureli de călduri şi-n dârdăieli de rr ia 
de ani de chinuri, orice licărire de viaţă. A frigurilor gal a sn 
i dar şi a lipsei de civilizaţie, pentru că prin lum 
Sudului cald, şi p aci aere tii DAE 
ştiinţei şi prin sforţările colectivități, anofelul, țânțaru 
de boală poate fi nimicit şi boala făcută să dispară. e di dt 
ilor de aici, care-şi ducea viața pe 1ac $ 
Deşi lumea pescarilor de aici, cumplit. de 
în consecință în deosebi de expusă ţânţarilor, sufer it caii 
plaga frigurilor, n-am văzut medic trecând prin sat mă van 
09 a ia tat în Sarinasuf. Şi n-am 
dată, timp de opt luni, cât am sta tar exista pe undeva, 
doctor nici în satele din jur! Un biet agent sanitar ii 
hăt departe de noi, dar ce putea acesta face cu â fi trebuit 
ia E ici bar! lată o teamă pe care ar .: 
figurile îşi aveau stabil cuibar ! lată o t sri Parlamentul Țări. 
s-o atace cu hotărâre deputaţii mapa ju te pati acestor 
Problema cumplită a malariei care decim care îi lasă în viață 
(inuturi şi stoarce de vlagă şi “sl isa up te, problema lipsei. de 
Problema lipsei complete de medici la sate, a 


agp frustrări 
drumuri, a lipsei unei căi ferate in județ, piei „tă atâtea probleme 


Pescarilor şi a jefuirii țărănimii de către ere! 
care aş fi aşteptat să le găsesc dezbătute in 


137 


di 


PER i soluţionărilor. Parlamentarii 
pot crede id dă aie “a de făcut, decât să-şi 
Ogica VARU î8, pe seune, ilor lor. Ei se mulțu 
bată capul cu astfel de nevoi ale alegători ge lor, ulțumeau 
să se ocupe de lucruri care îi priveau mai îndeaproape şi care le 
produceau mulțumiri mai directe şi mai concrete decât acelea pe 
care le-ar fi putut aştepta de la preocupări de interes public. 

Erau totuşi în Parlamentul de atunci şi deputaţi care, spre 
deosebire de grosul celor din adunare, puneau probleme de interes 
general şi anume chiar probleme pe care le vedeam şi eu zilnic că 
sunt de interes vital pentru neamul nostru. Aceştia erau puţini şi 
tocmai din cauză că agitau probleme la care majoritatea deputaților 
n-ar fi dorit să se gândească, erau în conflict cu cei mai mulţi 
reprezentanți ai poporului adunaţi în Dealul Mitropoliei. Unul dintre 
aceşti deputaţi era Alexandru C. Cuza, cu care am făcut cunoştinţă 
de pe atunci, destul de îndeapruxpe, prin intermediul relatărilor 
discursurilor lui, astfel cum le-am găsit imprimate în “Monitor” 
Citirea cuvântărilor acestui deputat îmi provoca plăcere din două 
considerente : oratorul era un maestru al frazei, pe care o presăra cu 
nepreţuite ironii şi mușcături, care o făceau atrăgătaore, şi în al 
doilea rând, tema discursurilor lui era o poblemă care m-a preocupat 
şi pe mine tot mai mult în ultimul an, anume pericolul evreiesc, pe 
care A. C. Cuza îl dezvăluia în toate amănuntele şi în toată gravitatea 
lui şi de care eu îmi dădusem din ce în ce mai bine seama, în 
măsura în care am descoperit că evreimea este înfiptă mai adânc şi 

mai general în trupul țării. Nu cunoşteam încă pe atunci uriaşa 
importanță pe care această problemă o avea pentru însăşi viaţa 
neamului nostru, pentru că nu cunoșteam forța şi organizarea de care 
dispunea evreimea, dar mă simțeam atras tot mai mult de omul care 
ridica acolo în Cameră, aproape singur, cuvânt împotriva acestui 
neam atât de străin la fizic, la vorbă şi la apucături, care vedeam că 
acaparează pretutindeni izvoarele de câştig ale țării, 
ea deac san pari şi lipsa de perspectivă pentru viitor 
sântiuicilpe E ui : trebarea, dacă nu cumva reaua aşezare a 
illa ceai izvorul nedreptăţilor şi al relelor de care 
Un grup restrâns de așa numiţi muncitori (în realitate erau 


138 


E profesionişti) se agitau mereu în Parlament şi în întruniri 
jitici 


care mai drepte, aşezare care s-ar împlini - spuneau ei - prin 
ja idealului comunismului. Bogaţii se lăfăiesc în îmbuibare, 
iz 


i proletarii - cum li se spunea în acest soi de literatură -nu au 

să y ce mânca, din cauză că le-a fost furată pâinea de la gură, le-a 
cl > 

fost $ 


să Le, claselor de jos şi stăpânirea celor puţini, de sus. În lumea 
sc 


care se va realiza prin biruinţa proletariatului în lupta angajată 
pia actualilor stăpânitori, toate bunurile, toate mijloacele de 
căi vor fi comune, vor fi proprietatea comunităţii, care le va 
distribui pe cât se poate de epal indivizilor care o compun. 

[deile comuniste cuprinseseră în acea vreme (1921) colosul rus 
şi erau împrăştiate de mari mase de oameni „din Italia şi din 
Germania. În Ungaria vecină, comuniştii formaseră în 1919 chiar un 
guvem, Acolo însă regimul comunist a fost repede nimicit de 
intervenţia armatei române. Această intervenţie î fost însă determinată 
de motive naţionale, nu sociale. Ideea comunistă nu-și ari încă 
marele ei examen, astfel cum avea să şi-l dea iei pradei E, 
să depenereze în Rusia în tiranie roşie, şi ea frământa iar , 
spiritele şi aşa destul de agitate a epocii de după negii sie ca 

Dar dacă - mă întrebam eu - această învăţătură nouă ar mpi : 
sămânța binelui pe care marile mulțimi îl aşteaptă aie iii 
parlamentele lor ? Învățătura nouă şi totuşi veche, E a ar 
antichitate învăţaţi ca Platon au susţinut idei comuniste pa entiă 
de bunuri a fost regimul primelor colectivităţi creştine. mpi 
Şi gânduri pe care mi le sugerau lectura gti eta 
comunistă, care ajungea până la mine. Un lucru aaa ea 
inceput, Majoritatea conducătorilor comunismului pe în preia 
Regimul comunist din Ungaria fusese un regim € imea chemată 
comunismului din România erau evrei. Să fie oare ii umea ? După 
să realizeze marea transformare după ic ape sanii dânsa din 
i Nioțbiuri Birou :și--după cât în a leat sângelui 
istoria creştinismului, asupra acestui neam apas 


139 


al lui Hristos, deci nu ea poate fi chemată ca să realizeze un 
vărsat A 


i 107 uman. 
ideal pda Noul Testament. Am fost atent mai ales la părțile 


unde este descrisă viața primelor comunităţi creştine. În cap. 4 d 
ostolilor am citit cum şi-au vândut mulţi din întâii 
Faptele Aer şi au predat Apostolilor produsul vânzării, pentru căi 
ra de grijile materiei să se poată dedica numai gândului lui 
Dumnezeu și grijii pentru mântuirea sufletului. Era aceasta o societate 
"comunistă"? Nici decum. Pentru ca ea să poată fi numită comunistă 
ar fi trebuit ca idealul care o călăuzea să fie comunitatea de bunuri, 
să fie materia. Or din textul citit, ca şi din întreaga doctrină creştină, 
rezultă precis ca idealul acelei societăți era opusul materiei, era 
sufletul, Creștinii nu au întemeiat o societate comunistă, bazată pe 
posesiunea comună de bunuri materiale, ci s-au lepădat de toate 
bunurile lor materiale, pentru ca să poată trăi o viață în spirit şi 
pentru spirit. Comunismul actual, dacă vrea să se servească de 
experiența întâilor colectivități creştine, trebuie deci să se lepede de 
idealul materie şi să râvnească să realizeze sublimul ideal creştin, 
liberarea de materie, liberarea de tine însuţi şi trăirea în duhul 
dumnezeesc, astfel cum ne-a indicat să facem Mântuitorul şi Apostolii 
Săi, prin jertfa lor. Pentru acest lucru însă evreii, cei care întotdeauna 
s-au închinat viţelului de aur şi cei care au crucificat pe Mântuitor, 
pentru ca să ucidă odată cu EI și Cuvântul Lui, ne-ar putea fi acuma 
îndrumător și deschizător de drumuri. 
| Cât de greu este de realizat o lepădare de râvna de a poseda 
ei mult decât alții, lepădare care formează condiția esenţială a unei 
societăți de natura aceasta, citim tot în Faptele Apostolilor, cp.5. Din 
Bai eat rezultă că, chiar şi în comunitatea creştină, bazată pe ideea 
Jertfei ŞI a purificării de păcat, unde materia, adversară spiritului, îşi 
pe ta Sr vunle, singurul scop al vieţii fiind mântuirea 
4 sa a. i comunitate de sfinţi s-a ivit Anania, împreună 
dorința de iza DB at realizeze un compromis între 
din banii obţinuţi pe bun pe ca Îe âreinţi, predând numai o parte 
mod vinovat o bună te ŞI reţinându-şi în taină şi în 
au putut stârpi din i bani. Dacă Apostolii lui Hristos nu 
ele ucenicilor lor pornirea de a poseda; 


140 


tea oare stârpi această pornire Trotzki din Rusia, Bella 
an 4 Pongaria, sau Moscovici de la noi? Sau cum să cred eu că 
„din ucis această pornire măcar în propriile lor suflete, câtă 
mpeştia 8u toate actele lor ţâşneşte tot mai evident ura împotriva 
„perne Nota lor de dominație ? 
altora Și este întrebări mi le-am pus pe atunci şi răspunsul pe care 
A dat a făcut ca sufletul men să rămână neatins de virusul 
il 
o unismului. Pe iu ali ȘI! treierând tinutul 
n fară de citit timpul liber mi-l petreceam cutreierând țnutu 
iul apelor, care începea de la marginea Sarinasufului, Ținut 
„lit de deosebit prin fizionomia, cat şi pin viața aie i desfăşura i, 
ÎN ile st: cura orenunena: Mee SII A 
ll de mare. Între mare şi această pungă uriașa de apă, care 
de adânc în uscatul Tulcei, a existat pe vremuri o portiță de 


legătură. Corăbiile romane, ca şi cele genoveze de mai târziu, intrau 


cu ușurință în acest golf. Cu vremea pragul portiței s-a ridicat şi 
golful a fost tăiat de baza lui, devenind astfel lac. Un lac uriaș care 
se întinde cât vezi cu ochii, fără să i se zărească, de la Sarinasuf, 
capătul dinspre Mare. Pe vremuri era mult mai sărac în peşte, decât 
acum, din cauza sărăturei apei de mare, dar sub Carol I i s-a făcut 
o legătură cu Dunărea printr-un canal, care-l alimentează cu apă 
dulce, De atunci lacul cuprinde tot mai mult peşte nobil. Uneori, în 
timpuri cu totul norocoase, pescarii din Sarinasuf prind mii de 
kilograme într-o zi. Sunt destule zile, totuşi, paie nu găsesc nici cât 
să facă un „Şi pescuitul e cu norocul lui! 

4 ial dată de hoinăreală într-un învăţător de vârsta 
mea, care locuia într-un sat din apropiere, am pornit-o amândoi pe 
baltă şi prin canalele Deltei, în fiecare zi de sărbătoare, când i 
“tam ocupați cu şcoala, de îndată ce s-a topit învelișul de gheaţă 
apelor Delta, care adăpostea pe timp de iarnă, prin copcile d te 
nima curentului, unde gheţuşul prezenta spărturi, mulțime de sa 
de lişiţe, de gâște şi alte soiuri de păsări, care îşi durează pi za 
dă pe aceste locuri, a prins a se însufleți de înda isp 
mit sloiurile de gheaţă pe Dunăre la vale. Sute şi ri 
ntaimuri: de zburătoare, mari şi mici, tăcute sau mima îpăli 7 e 
Wu albe ca spuma, au prins a-şi cuprinde sălaş printre trestii, 


141 


dinspre Sud, odată cu întâiele ip “pa să tie deo 
păsările călătoare îşi au drumurile lor, mai vechi decât drumurile 
romane şi mai nestrămutat aceleaşi, decât cele Eșeniggti, De prin 
Polonia şi Rusia Albă, precum e la i ol zi indepărtat 
coboară păsărelele toamna spre gurile Dunării, de unde Apoi O iau 
spre Grecia, sau mai departe spre MALI a Ru b Sudan ȘI Centrul 
Africii. Cocorii care trec pe la noi obişnuiesc să-şi facă iernatul pe 
cursul superior al Nilului şi prin Abisinia, În lungul drum din 
nordul Europei până acolo, două sunt staţiunile unde se opresc mai 
mult, pentru a culege puteri pentru zborul de mai departe : Delta 
Dunării şi Delta Nilului. Tot peste Deltă trec şi păsările care 
coboară spre Sud, din Centrul Europei. Pe linia de apă a Oderului 
şi a Dunării în jos, toate ajung la gurile acestui fluviu, la această 
răscruce de drum, punct de orientare şi de odihnă pentru lighioanele 
de păsări călătoare, care împânzesc peste vară văzduhul Europei. 
Punct de odihnă şi de taifas, pentru că unde s-ar putea ele simți mai 
bine decât aici, în tainițele imensităţii de stufuri, nerăscolite de 
picior de om ? Cu drept cuvânt a fost botezată Delta 'raiul 
păsărilor", pentru că rai e pentru ele păpurişul bogat în peşte al 
braţelor Dunării, ca și cel al lacurilor dimprejur : Razelm, Sinoe şi 
Brateș, împreună cu regiunea de inundaţii a Prutului. Nu e deci de 
mirare dacă adânceam, de câte ori aveam câteva ore de răgaz, în 
tainițele acestui paradis al naturii, ca să văd cum clocoteşte fără de 
astâmpăr viaţa prin cele încâlcituri de stufăriş, liberă şi nestingherită, 
astfel cum a lasat-o Dumnezeu. E adevarat că parte din bucurie 
rii Taia ine care mă sugeau fără încetare de mâini și de 
i s aceau numai umflături, dar orice bucurie trebuie 
preferam să plătesc cât mai mult acestor vameşi al 


bălții, decât să mă lipsesc de plăcerile de nedescris pe care mi le 
oferea din plin natura, 


Stoluri și stoluri vedeam 


in î ă al 
păsările fe] şivbal, de unu s cum vin în acest adăpost naturi 


miază- -a desprimăvărat şi cum pleacă apoi spre 
săi azi aula ARUS, după ce prindeau puteri aici. Priveam 
Care străbat aeru] ii. et gâştele cele cu zbor de săgeată şi rațele, 
în drumul lor cel ic tremurător, cu aripi iuți. Veneau şi iar plecau 

AB cocorii cenușii, grăbiţi să anunţe zărilor de 


142 


că în urma lor soseşte primăvara. Bâtlanii, filozofii 
ape ti în nemişcare, absenți de la tot ce zburdă prin 
„pi ur parcă, de se întrebau că de ce o fi dat Dumnezeu 
i ] lor, $ SP fiecărui bâtlan, din moment ce şi unul îi ajunge. 
cşte două P! din praştie cutreieră sitarul văzduhul într-amurg, în 
Ca Mi i sale ascunse în păpurişul reavăn. La semnalul c-a 


A, E se coboară ca glonțul din înaltul şi se pierde în desişuri 


şi-n 4 dlui ! - mi-am Zis, când am văzut, pe la mijloc 
de e e minusculi vestitori ai primăverii româneşti, cu atâta 
răbdare așteptată de tineri şi de bătrâni deopotrivă. Sunt gureşe, 
pi numai a lor ar fi balta! - îmi zisei, în timp ce fugeam cu 
ochii după săgețile arcuite ale zborului lor cel fară de odihnă. Se 
eau în zbor razant înspre oglinda apei, de unde culegeau, in 
ciocul larg deschis, insecte de tot felul, dar „se fereau să nu-şi 
umezească în apa bălții rochița lor cea mereu îngrijită şi curată, ca 
iia înflorată a unei fete mari, care porneşte la horă, Dar păsăruicilor 
cu coada în furculiță nu le prea place pe aici, căci a doua zi mânecă 
de noapte la drum. Unde s-or fi ducând? Poate dintre ele sunt şi 
câteva care-și fac cuib sub streaşina casei din vale | Care m-a văzut, 
poate, mai anii trecuţi trebăluind prin curtea părintească şi vor vedea, 
peste o zi sau două, pe ai mei privind îngrijorați spre Sud, spre o 
direcție pe care nici ei n-o pot preciza bine, de unde aşteaptă 
zadarnic să le vină vestea despre cel plecat odată cu gi 
care cine ştie când se va mai întoarce de acolo, de unde va 
ratăcind fără de ştire. | pi 
Ce lin era zborul rândunelelor! Şi ce liber! Toamna cre 2 , 
în jos, spre depărtările nămiezii, iar primăvara înapoi, la locu să e 
Sau născut, Păsări cu mare credință faţă de ținutul copilăriei cuci 
Aşa am pornit şi eu astă toamnă, ca şi rândunelele, spre . 
dar n-am ajuns ca dânsele la ţintă, ci m-am opnt în drum, ag 
te. Era cât pe aci să mă înghită adâncurile negre gel VI SI 
Obosit de drum şi nenoroc am poposit şi eu la mDarRiu$ ţu, 
ca şi rândunelele, nu-mi pot afla aici sălaş stabil. ad 
„E primăvară, Păsările zboară spre Carpaţi. Într-acolo A 
Bandurile mele, Mă cuprinde dorul de părinți. Le scriu... 


143 


Mi-am îndeplinit până la capătul anului slujba de învăţat 
cum am știut mai bine. După examenul de sfârşit de = Mia or, 
aveam ce aştepta aici. Păsările călătoare, pe care le [rul ana 
privirea, de cum s-a desprimăvărat, cu atâta drag, mi-au răscoliţ za N 
de casă, de Ardeal, de ai mei, 

În baltă pelicanii localnici şi-au scos puietul la pescuit 
vârștea de sub cioc. Elevii mei, scăpaţi de grija şcolii, au pornit cu 
ei să se tolocească în apa cea domoală a lacului. Mi-am luat răm şi 
bun de la ei și de la satul care m-a găzduit cu omeni ei e iii 
eram în cumpăna vieţii, şi m-am întors la ai mei. Dar anul pierd 

pentru studii, a fost câştigat, poate, pentru şcoala vieţii. ut 


144 


6. RĂSUNĂ CHEMĂRILE 


Învăţasem să cunosc, din propria mea experiență ce amară e 
pâinea dăscăliei. Şi tatăl meu nu mă avea numai pe mine de 
întreținut, din leafa sa de învăţător, ci şi pe alţii. Gândul care m-a 
preocupat, după ce m-am întors acasă, a fost deci acela să-mi 
aoiesc cumva drum în viață fără să fiu nevoit să mai recurg la 
ajutorul părinţilor mei. Încercarea din anul trecut, pornită din acelaşi 
impuls, dăduse greş. Trebuia deci găsită altă cale. 

M-am înscris la Farmacie. Tatăl meu cunoştea un farmacist 
din apropiere, din Sălişte. Acesta m-a primit la el, unde aveam 
să-mi fac anul de practică. Mi-a dat casă şi masă şi ceva bani de 
cheltuială, în schimbul muncii pe care i-o prestam. Pentru un an 
erau scăpaţi ai mei de grija mea. După terminarea practicii, când voi 
091 8p la Cluj, la Facultate, voi găsi eu vreun laborator sau farmacie 
in oraş unde să pot lucra câteva ore pe zi, ca să-mi asigur traiul şi 
să-mi pot face studiile. 

Li i 

După zăduful plin de țânțari ai bălților dobrogene, răcoarea 
umbrarelor de fagi şi alintarea verdelui de brad, de pe costişele care 
inconjoară de trei părți Săliştea, această frumoasă şi vestită comună 
a de sub munte. „După încercările prin care am iii 
mea ândă a acestui cuib de viaţă ardelenească, cu odihnitoru 

gru al portului mărginean şi cu albastrul pereților de case, 

€ pe stâncile dealurilor, ca la noi, la Poiana. 
biserica cea nouă din Sălişte, zisă a Brafei, revăd iconostasul 


145 


copilăriei mele. Sfinţii din icoanele bisericii noastre din Fadu, pare 
că ar fi luat-o la drum şi s-ar fi încadrat aci, între ramele icoanelor 
bisericii din Bata. Aceiași Apostoli, uminaţi de flacăra credinței şi 
2 sfințeniei, același Hristos, întruchipând divinitatea încorporată în 
om, aceeași Maria cu faţa bronzată, ca o fecioară înflorită în soarele 
şi-n vântul înălțimilor carpatice. Aceiași sfinți, dar mai bătrâni, mai 
trași la faţă, decât cei de la Poiana. Aproape toți încărunțiți şi cu 
pecetea suferinții pe faţă. Tata, pe care l-am întrebat, mi-a dezlegat 
taina iconostasului din Bata. 

Biserica din Vadu a fost întâia operă a unchiului Constantin. 
Acesta avea, la data când a zugrăvit sfinții de pe iconostasul ei, abia 
21 de ani. Biruise greutățile începutului şi icoanele de aici sunt 
imnuri de laudă aduse lui Dumnezeu de către tânărul artist, pentru 
ajutorul pe care l-a primit adolescentul, până a răzbit. Pe fața cea 
tinerească şi plină a sfinţilor de aici se poate citi încrederea fără de 
tina pe care o avea pe atunci purtătorul penelului în destinul 
său. 

După ce a terminat lucrarea din Poiana, el a pornit din nou în 
lumea largă. Prin Muntenia şi prin Moldova, el a împodobit mereu 
cele lăcașuri ale lui Dumnezeu, lăsând pretutindeni, pe unde a trecut 
câte o fărâmă din sufletul său cald, şi istovindu-şi fără de nene 
trupul său chinuit de dogoarea lăuntrică şi de mizeriile unei 
necontenite pribegii. 

a aim A pe care i-a zugrăvit „cu entuziasmul 

ct sed îi oți credincioşi pe toate cărările pribegiei 

in ări, e ani, Şi pe măsură ce trupul artistului, ros de 
creaţiei şi de necontenită dăruire de sine, devenea tot 

mai firav, tot mai slăbit, bărbile tovarășilor săi de drum d 

mai cărunte, ochii lor tot mai trişti s, ai ânciţi î cita e i 

ttsatil iata i cai na da ŞI mai adânciţi în orbite, feţele 

Când a ajuns la Sălişte "em ti i 
era sfărșit tnupește, Sfinţii care-l însori: ladă aerobe 
citita care-l însoţiseră pe toate drumurile lui 


itoare, abi , ai 
chip să mai miră e A ei, de osteneală şi bătrâneţe. Nu era 
care trece tila cea i 
drumul la Poiana. Du repede şi Dealul Dorului, peste 


Pictorul pă atâţia ani de peregrinări împreună, 
se vedea obligat să se despartă acum de = caute puțin 


146 


imp, mi vorba, căci simțea el după săgetarea tot mai violeată din 


„m că nu va mai trece mult până va trece într-o alt 4 
“a putea admira în toată splendoarea ei divină aceea mp ina 
si să înfăţişeze cu mijloace omeneşti. În biserica nou construită de 
aedincioşii sălişteni pe dealul Bratei a găsit el sălaş pentru foștii 
|ui tovarăşi de drum. l-a pictat acolo, pe iconostase, jilțuri aurite 
cum se cuvine unor bătrâni cuvioşi, ca ei, i-a ajutat să se urce o 
weptele cele înalte ale stranelor, până au luat loc pe pernele cele 
odihnitoare, şi-a luat rămas bun de la dânșii, cu inima sfâșiată de 
durere şi a pornit să facă, cum l-a ajutat Dumnezeu, drumul cel greu 
până în satul copilăriei sale. Ultimul său drum, care s-a terminat în 
cimitirul bisericii din Deal. Cimitirul acelei mici şi bătrâne biserici 
de lemn, din care-l priveghea icoana Sfintului Gheorghe. Icoana de 
lemn, scobită de carii, care sădise întâiași dată dorul de creație al 
iconarilor de demult, în sufletul cel fraged al copilului de cioban. 

Da, unchiul Constantin a murit tânăr. Dar scurt timp, cât a 
trăit, viața i-a fost plină de rod. A împărțit cu dămicie comorile 
sufletului său, pe unde a umblat şi a presărat catapetesmele bisericilor 
cu plăsmuiri de ale visurilor sale, rugi sfinte aduse cerului de un 
suflet îndrăgit de vibrația luminii. Pe unde a umblat el prin lume, 
grăiesc despre dânsul bisericile lui Dumnezeu cu buze preacurate de 
Fecioare şi Îngerii plăsmuiți cu mâna sa stau roată la picioarele 
Mântuitorului cu chip de păstor din Carpaţi. : 

Dar rostul meu în lume care-i ? Peste zbuciumul meu, pomit 
din nevoia de a-mi asigura existența, unde-i preocuparea, anti 
pormirea spre ceva din afară de mine, care să-mi toflăcăreze gen 
tul ? - mă întrebam eu, pe când priveam la operă la pi pă 
şi-a încheiat viaţa. Şi sfinţii de pe iconostasul bisencii din Brata, 
2 333 = . î , se aiti veau mustrător 
îmbătrâniţi pe drumurile unei rodnice pribegi, mă Pr! 1 tău vrăjea 
din cadrele lor aurite. "Eşti la vârsta la care pet: paptaje 
Comori cereşti din gândurile lui. Tu ce-ai făcut şi sg din rame, în 
Jaci cu tinerețea ta ?"- mă întrebau figurile imobile 
graiul ochilor sfredelitori. 

Şi n-am avut ce răspunde! 

... 
Hoinărind pe coclaurile Săliştei, în 


147 


orele mele libere, gândul 


ulte ori spre Clujul, unde aveam să merg, după ce 
ica farmaceutică, spre a-mi face studiile de facultate, 
nimente trăite de mine până atunci în capitala 
lare mi se părea mai caracteristică pentru viata 
studențească, viaţă pe care abia o aşteptam. Fra o întâmplare petrecută 
la Congresul studențesc din 1920, la care sm asintat şi eu în mod 
fugar, pe vremea când bătătoream pragul autorităților din Cluj, după 


îmi zbura de m 
voi împlini pract 
Dintre puţinele eve 
Ardealului, o întâmp 


bursă. d 
Era pe ia începutul lui septembrie când s-au adunat în oraşul 


de pe Someş studenții de la toate universităţile țării, ca să dezbată 
asupra problemelor care îi interesau, în cadrul întâiului congres 
studențesc al României Unite. Preocupat, cum eram, cu pregătirile 
plecării mele în Italia şi necăjit că sunt amânat de pe o zi pe alta 
cu acordarea bursei, n-am ținut la început să particip la acest 
congres, dar în cea de a doua zi sau a treia, văzând în jurul meu tot 
mai multă însufleţire pentru dezbaterile care aveau loc acolo, mi-am 
procurat un bilet de intrare şi m-am dus şi eu într-o după masă în 
sala Teatrului Naţional, unde aveau loc şedinţele. 

Dezbaterile erau în plin curs, când am intrat. Comitetul era pe 
scenă. În sală vacarm. Studenţii de prin staluri şi de prin loji țipau 
şi fluierau. Preşedintele, instalat în fotoliul de la mijlocul mesei de 
pe scenă, incerca zadarnic să restabilească liniştea tulburată de 
mulțime. Un grup de câţiva zeci de studenţi, pironiţi în picioare în 
mijlocul sălii, țineau piept mulţimii îndâriite împotriva lor. Se 
distingeau de ceilalţi prin costumele lor moldoveneşti şi bucovinene. 
Ce strigau ei de acolo, din mijlocul sălii, nu se prea înțelegea, din 
cauza țipetelor mulțimii, care îi acoperea. 

DR mu trudă a reușit în sfârşit preşedintele să facă puțină 
aplaudat adesea d st ra i aa student din Bucureşti. 0 ial 
e mulțime şi întrerupt tot atât de des de ostilitatea 


PIOpagă ura cea medievală : 
Dăim în secol evală îm 


148 


neştiinței şi al opresiunii. Cum nu ne-a plăcut nouă să ne 
asupriţi de alții, tot astfel să nu căutăm şi noi să devenim la 
îndu-ne asupritori. Democraţia, idealul de astăzi al umanităţii. 
"cptinuă el - nu se împacă cu exclusivismul şi cu şovinismul miop, 

opovădui! de unii colegi, care cred că pot opri mersul timpului în 
loc, îmbrăcându-se în bondiţă şi în ițari. În concluzie, oratorul cerea 
studenţimii ca să respingă propunerea făcută de grupul de moldoveni 
şi bucovineni, care continuau să stea mănunchi în mijlocul sălii. 
Propunerea consta, după cum am aflat din cursul acestor dezbateri, 
din dispoziţia ca studenţii evrei sa nu fie îngăduiți să intre în 
societăţile studenţeşti. 

După ce studentul bucureștean a terminat de vorbit, sala s-a 
declarat, prin vii aplauze, în mod categoric pentru idealul umanitar 
afirmat de orator, şi împotriva “exclusiviştilor” care, la rându-le, 
făceau tot ce puteau ca să convingă masele studențești de dreptatea 
tezei lor. În centrul acestui mic grup se reliefa o figură înaltă, cu 
muşchi ca de bronz. Ceruse preşedintelui să i se dea cuvântul, să 
răspundă. A fost amânat, pentru motivul că erau înscrişi alții la 
cuvânt. Muşchii de bronz s-au crispat pentru o clipă, apoi au recăzut 
iar în simetria lor de mai-înainte. Cineva de lângă mine a rostit cu 
glasul pe jumătate : "Acela-i Codreanu ! A mai vorbit odată şi azi 


dimineaţă. E un mare duşman al evreilor ". Nu puteam şti pe atunci 


că firul vieţii mele se va lega, cândva, de acest ri a 
mijlocul sălii pe care-l vedeam pentru întâiaşi dală și 3 e 
multe despre el, decât ce auzisem în acel moment pi 

către vecinul meu de sală. La data acelui pp nu ştiam că 
seama de importanța problemei evreieşti, ba nici *i 


ângă 
: S “m-am simțit sufletește lâng 
exista o asemenea problemă. Totuşi 204 g să susținută de 


cei mulţi, care-i erau potrivnici, ci aş îl < aecă, Dacă nu 
mere şi de oirettal său de tineri, să birul că 
pentru altceva, pentru temeritatea şi sti 
aceştia îşi apărau în faţa mulțimii vrămaie, at vitejeşte, 

Grupul cel mic din centrul sălii s-a ui de la tri 
cu oratorii adverşi şi cu mulțimea, când Yo «+ „majoritate, când 
ținând piept cu ţipete tumultului ProY it admiterii aceste! 
argumentând cu statistici şi cu Citate, met 


149 


semnul 
vedem 


tatornicia cu Care Y 


susținerile mi” a 
bună, când 


tavile împotriva puhoiului evreiesc, care ne copleşeşte - situri 
a mulțimii adverse, lipsită de o credință sita u 
început, încetul cu încetul, să scadă şi spre seară, obosit, Congresul î 
votat propunerea, atâta vreme combătută. Evreii au rămas exclus: 
din societăţile studenţilor români, " Mult poate face o mână i 
oameni. hotărâți ! "_ mi-am zis eu, plecând de la Congres al ag 

Acum în liniştea Săliştii, când îmi împrospătam în Spa 
acele întâmplări, înțelegeam mai bine ca atunci ce l-a determinat : 
Codreanu şi pe ai săi să pună cu atâta dârzenie problema tza 
în congres. În cursul anului care s-a scurs de atuncea am văzut i 
eu cu ochii mei cum a crescut această pecingine pe trupul tări 


prime $ 
ei - țara. Rezistenţ 


pretutindeni pe unde m-a călăuzit soarta, şi îmi dădeam seama că, 


dacă nu se vor lua măsuri de stăvilire a răului, evreimea va prezenta 
un serios pericol pentru neamul nostru. Un singur regret aveam eu 
acum, când mă gândeam la acele întâmplări: că n-am putut face 
parte şi eu din grupul acela mic, care-şi apăra atât de vrednic de 
laudă, dreptatea cauzei sale, în mijlocul mulţimii celei potrivnice 
Despre viaţa studențimii din Cluj mai primeam din când în 
ușă a seta 1 Aa alai ag ui E e e 
ma J în anul, cu care mă întrețineam 
Vorbindu-mi despre stările di j, pri 
că ungurii de acolo cal nasi pă Flupiteiul 27 Sid 
De = ga -au împăcat cu gândul 
ânești, Presa ungurească din Cluj, mai puternică decât 
pe vremea regimului unguresc, strecoară mereu jrictau rânduri săgeți 
În dteptate impotriva românilor. Ziarul "Ellenzek" d ii A 
atacuri îndrăznețe la adresa autorității "e. pis : 
Bl iie îsă mai rit ed ţii româneşti şi a armatei. Ce a 
iii E ai fa, ai Ra serg din Cluj a fost faptul că acești 
ce, Da te F e către autoritatea în drept a o 
inexplicabila indulgență a aţa în tei te a Aia na 
toctite de unguri drept ă tori să aplice sancțiuni au fost 
încurajat pe cei de ja AR va . de slăbiciune şi acest lucru a 
eliade unita. enzek" să atace şi mai îndrăzneţ şi mai 
Dacă alții 
ERĂ 4 e: da NU S-au simţit datori să riposteze cum se cuvenea 
repetată a sentimentului no 
stru naţional - continuă 


150 


cegoul săliştean ; studenţii români din Cluj s-au văzut în i 

iţi s-o facă ei. În urma unor deosebit de veninoase -o bună 

itului ziar, studenţii şi-au pierdut răbdarea i atacuri ale 
ia acestuia, aplicându-i o drastică învățătură de felul a îi 
e în viitor în ţara noastră românească. Ungurii de Ja tar. 

gazetă şi-au băgat de atunci mințile în cap şi au încetat campania 

lor cea mârşavă, din presă. 

Întâmplarea cu “Ellenzek"-ul o cunoşteam și eu întru câtva de 
prin ziare. Amănuntele pe care le aflam acum mă sileau să văd că 
aceleaşi cauze au provocat aceleaşi efecte, ca şi în trecut. Dacă 
românii s-au purtat în 1919 cu delicateţe față de ungurii din Turda 
aceştia au considerat această atitudine ca o dovadă de slăbiciune și 
au îndrăznit din cauza aceasta să se repeadă, în plin regim românesc, 
împotriva tricolorului nostru de pe liceu. Fenomenul se repeta acum 
la Cluj, după trei ani de la Unire. N-aş fi dont ca autoritatea 
românească să împileze sau să şicaneze măcar, într-un fel oarecare, 
pe unguri. Această autoritate trebuia să fie dreaptă. Dreaptă şi față 
de unguri, dar dreaptă şi față de români. Să permită foştilor noștri 
asupritori să trăiască liniştiţi între hotarele țării noastre, atâta vreme 
cât nu se opun idealurilor neamului nostru, dar să fie neîndurătoare 
față de oricine loveşte în demnitatea şi în onoarea noastră națională. 

Eram într-al treilea an de la realizarea Unirii, dar vedeam 
totuşi, zi de zi, că lucrurile nu se petrec cum ar fi trebuit să se 
petreacă. Ungurii îşi făceau de cap, tot mai semeţ, şi nici o autoritate 
nu a intervenit, ca să-i pună la punct, astfel cum s-ar A i E 
Dacă n-ar fi intervenit studenții, ar fi continuat, desigur, zirele 
ungurești, să ne împroaşte şi pe mai departe cu VER, pesta 


ne-au împroşcat înainte, nepedepsite de nimeni. În acelaşi timp 
ăzând cu ochii, de noi cete de 
ind fără întrerupere 


zi $ 
pun 


Purificare între hotarele Şi 
ai poată dărâma la pie 


pentru ca elementele dușmănoase să nu m fi 
ca acesta să île 


i purificare şi în sufletul românesc, 
iberat de zgura influențelor străine. 


151 


undeva, din depărtările nebănuite, răsună din ce 
d ț, marea chemare â neamului, 


mai apropia ' 
aspru ze si) tru cei care voiau s-o asculte, 


In Ce maj 


152 


CUPRINS 
Corneliu Georgescu, portret de Horia Sima ......„...... p. 5 
Corneliu Georgescu - Note biografice, de 
RN 190 FlEgerita „nem cenincu na can oatoeeetie fasa taiata p.25 
PARTEA | 


Pe potecile chemărilor de departe 


1. Satul meu... nenea eeneaeanenanane nenea name p. 37 
2. Vatra din Vale... neoeaea ce cenoeenvean emanate aaa p. 45 
3. La şcoala Străină... p. 67 
D. 85 

4, În pevolația, URII inecat OD p 
Sr „109 

ae RT a MRI aa IPOD e pene a p 
app p.145 

fe Bitanoiă. oh ardă «scarita 


EDITURA MAJADAHONDA 
CĂRȚI APĂRUTE : 


* Pr. Victor Moise, Horia Stamatu : 
Mişcarea Legionară şi credinţa strămoşească. 
Acatistul Moţa - Marin. 

* Stelian Popescu : Memorii. 

* Gellu Caraza : Pe fluviul timpului. 

* Constantin Oprişan, Ştefan Vlădoianu : 
Doi poeți damnaţi 

* Horia Sima : Doctrina legionară 

* Costin Scorpan : Ierminologie arheologică. 
Tezaur de termeni. 

* Anastasie lordache : Jon Ghica. 
Diplomatul şi omul politic. 

* George Anca : Haos, Temniţă, Exil. 
La Eminescu, Cotruş, Gyr şi Stamatu. 

* Adi Călin : Poeme pentru Lucea fărul poeziei. 

* Ştefan Vlădoianu : Sângele lui Nessus. 

* George Popescu : Un filozof al istoriei - 
Horia Sima. 

= Vasile Scutăreanu : Prin gulagul valah. 
Nicolae Petrașcu : Din viața legionară. 

i e Golea : În sprijinul Basarabiei. 

. etru C. Baciu : Cine ? - Versuri din temnițe. 
Gheorghe Buzatu : Aşa a început holocaustul 

: stia Poporului român... 

orneliu Z. Codreanu : Însemnări de la Jilava 


CĂRȚI ÎN CURS DE APARIȚIE 


* Octavian Voinea : Masacrarea studenţimii 
române în închisorile Piteşti, Gherla şi Aiud. 
Mărturii consemnate de Gh. Andreica. 

* Eugen Theodorescu : Mişcarea Legionară şi 
Germania lui Hitler. 

* Radu Şutu : Memorii din lagărele hitleriste 

* Vasile Marin : Crez de generație. 

* Jon 1. Moţa : Cranii de lemn. 

* Horia Sima : Guvernul de la Viena. 

* Radu-Dan Vlad : Vasile Marin. | 

* Pr. Victor Moise : Mişcarea Legionară p 

credinţa strămoşească. Ediţia a i-a, revizuită și 
* cata ema: Legionară în Arhiva 
Siguranţei de la Chişinău. 


Corneliu Georgescu a fost pregătit să urmeze 
drumul naționalismului din sânul familiei lu 
din întreaga atmosferă a locului în carea văzuţ 
lumina zilei și a crescut. In volumul de amințiri 
Pe drumul cu arhangheli, găsim povestite 
primele lui gânduri și reacții în fața lumii care îl 
învăluia cu necunoscutul ei. Descoperim în e| 
un suflet de poet, sensibil la toate frumusețile 
din natură și din viață. Coloritul local e evocaţ 
cu multă duioșie și frăgezime: Poiana Sibiului, 
locul unde s-a născut și a copilărit, falnicii 
munți împrejmuitori, oamenii, obiceiurile și așezarea 
lor. Sunt pagini în aceste amintiri de o rară 
măiestrie literară, ce par a fi scrise de cei mai 
mari prozatori ardeleni. Cititorul trece dintr-o 
încântare într-alta și se minunează de bogăția 
de imagini și expresii. 


şi 


ISBN 973-97183-2-9 7.000 LEI