Petru Gheorgheoni — Nazuinti si deznadejdi — 1993

Tineretul Ţlrii noastre, cucerit de farmecul principiilor ţi aspiraţilor 
naţionalismului tradiţional, aclualual şi Imboglţt cu noi idealuri de viaţi, s-a 
angajat, tn majoritatea lui, fn Mişcarea legionari şi prin ea fntr-o lupţi politici 
revoluţionari unici fn genul ei, pe plan na|ional şi mondial, reuşind o ade- 
virali epopee a istoriei. 

Canea de fati a d-lui Petru Gheorgheoni, fidel militant dar şi obiectiv 
analist, cuprinde date istorice autentice şi de cea mai mare imporianti pentru 
cunoaşterea şi înţelegerea Mişcirii Legionare şi prin ea a unor adevăruri 
privind ultimele decenii ale istorici noastre, supraîncărcaţi de jertfe du- 
re roase şi de erori regretabile. 

Petru Oheorgheonl nu este numai un cronicar al trecutului, d şi un 
sfătuitor al viitorului, fii partiripi direct pnn mesajul final, dar mai ales 
indirect prin amănuntele uimitoare redate, prin care sugerează valoroase idei 
de ere* şi înţelepte norme de conduită In viata publici, menite redresării 
noastre naţionale. 

Dr.Valcr Ncagoc 


LEI 300 


ISBN 973 • 95668 -2-0 







Petru Gheorgheoni 


NAZUINŢI Şl DEZNĂDEJDI 








de *°''">'m«enoa* e 7 0,C 

Şint, însă, ca />» _ 

/»'«*/«/ (V rles Ptinirii, 
o,, «ce jertfa voastră! 

ix-face fu2in 

. Seapr °^'»>cz U l„ optiU 


^- /C ^come^/£ ED/C a W 


PETRU GI IEORGHEONI 


NAZUINŢI 

SI 

y 

DEZNĂDEJDI 


TRAGEDIA TINERETULUI 
ÎN EPOPEEA NEAMULUI 


EDITURA" GÂNDIREA ROMÂNEASCĂ 
BUCUREŞTI 






iSliis/ 


97 3. 


95668 


2. 0 


CUPRINS 


PREFAŢĂ de Viclor Isac. , 

I. INAUGURAREA marii aventuri 

1. Paruşutarca din Vicna, 1944 . 

2. 1 laiurilc natale şi primele amintiri politice. !1 

3 . Primul popas, primul român de omenie . 71 

4 . De Ajun şi cu Hobotcaza la Mărgineni. ZZZZZZZZZZZZZ . 25 

II. Dlî LA MUNTE SPRE LUMEA URBANA 

L Călătorie cu trenul şi întîlnirea cu ruşii. ,, 

2. Lvocări istorice. . 

3 . O familie eroică şi o analiză politică...j! 

4 . Mama a plîns lot timpul. ZZZZ. . V 

5 . fn mlaştina desnădejdii. ZZZZZZZZZ . ^ 

III. REZISTENŢA ÎN PLINĂ ACŢIUNE 

1. fn mulurile sludcn|imii.„. 

2. Evocarea Corpului Muncitoresc legionar. .c-» 

3 .Simplomelc decăderii politice. . şj 

4 . O călătorie aventuroasă. . ^ 

5 . Dialog istoric: Destinul Mişcării Legionare. ^7 

(i. Anali/a războiului şi opiniile lui Petru Groza.... .71 

7 . Im primăria Călanului. ..~* 77 

IV. DRAMA ISTORIEI NOASTRE NAŢIONALE 

1. Guvernul de compromis "Goga-Cuza". gg 

2. Martor la autodizolvarea Mişcării legionare: 21 februarie 1938 81 

3 . Asasinarea conducătorului Mişcării. .33 

4 . Corneliu Cod rea nu fn istoria epocii. &5 

V. ÎN Al) INC IR EA MLAŞTINII 

1 . Un examen de conştiin|ă.’. 

2 . Arestare, anchetă şi o destindere. .97 

3 . Monstruoasa trădare politică. 

4 . Lovitura de Stat din septembrie 1940.;.jgg 

5 . Abdicarea lui Garol II şi şubreda "Victorie". j jg 

b. O vizită regală fn judeţul 1 luncdoara.j 13 

7 . Trista guvernare şi ruşinoasa rebeliune.115 

8. Comumitatca legionară de la Rostock: dureroase decepţii. 117 


5 






































































9 . Inaugurarea practicilor "Piteşti".. pj 

10 .1 loria Sima fugit la Roma: camarazii la Uuchcnwald. 123 

II. Guvern na|ional la Viena. . . 17<ţ 

VI. SUFERINŢELE REALE CE DEPĂŞESC PE CELE IMAGINARE 

1. Zbucium şi noi sacrificii. P7 

2 . Din ghiarclc morţii salvat de chestorul Crăciun. 137 

N IL RĂZBOIUL SE TERMINA, JERTFELE CONTINUĂ 


1. Narcoticul: "Vin americanii!". PI 

2. Duplicitatea misterioasă a C olonelului Crăcin. 153 


N III. ASPECTE TRAGICE ALE ISTORIEI NOASTRE 


1 . Amărăciunea omului clandestin... i r , f) 

2. Intrarea fn aşa zisa libertate.. 

3 . Salanizarca sufletelor fn actualitate. ZZ.Z.Z.". \(j 

•I. Reflecţii mioritice. . 

5 . fn dezacord cu jertfe inutile....174 

f>. Un scurt popas în profesiune...173 


IX. in APE ISTORICE 

1 . 0 manifestare patriotică în Ţara Haţegului. 18 , 

2 . loamna lui 1947. Necazurile clandestinităţii.. 

3. Părăsirea ţării pe cale de sovictizarc. . 

4 Slugă în Cehoslovacia, în drum spic OccidcnZZ!!Z"Z""Z. 199 

X. ÎN EXIL GÎNDIND LA VIITORUL NEAMULUI 

1. Răsăritul Europei sacrificat de Occident. 7 ™ 

2 . Falimentul comunismului. .* 

3. Mergem sau nu mergem acasă? ZZZZZZ.?n 

4. De ce pleci tinere romăn?.. .f.. 

.214 

XI. PE VATRA STRĂMOŞILOR 

1. Emoţia reînlîlnirii cu Patria. 

2 . O urbanizare barbară. " 

3 - I -a casa părin tească.... .. 17 

...219 


XII. MESAJ TESTAMENTAR ROMÂNIEI I)E MÎINE 


6 


PREFAŢĂ 


fn situaţia de criză, dacă nu chiar în lipsă totală de o adevărată istoric 
contemporană a României, ca de asemenea în aspiraţia mea de a contribui 
întru dezvăluirea adevăratei istorii a ultimelor şapte decenii, am primit, cu 
deosebită satisfacţie spre editare, manuscrisul prezentului volum memorialist, 
din partea autorului stabilit în Canada. 

I )eşi nu ne-am cunoscut şi am lost diferenţiaţi în trecutul nostru politic, 
destinul n-a greşit oferindu-nc această cooperare, întrucît ne găsim într-un 
acord perfect prin năzuinţa comună de a reda luminii tiparului şi conştiinţelor 
româneşti: ADEVĂRURI ISTORICE peste care nu se poate trece fără a 
prejudicia şi a falsifica Istoria Naţională. Din categoria acestora fac parte 
următoarele: 

1. Mişcarea Legionarii a lost cea mai extinsă şi mai populară mişcare 
politică de rclormă spirituală şi socială, în Istoria noastră Naţională. 

2. Garda de Fier, cu pseudonimul Partidul Totul pentru Ţară, lafeta 
politică a Mişcării Legionare, a lost cea mai originală şi mai puternică 
organizaţie din istoria politică a Neamului. 

3. Mişcarea Legionară a organizat şi susţinut cele mai curajoase 
acţiuni politice în ilegalitate, suferind cele mai crunte persecuţii şi supor- 
tînd cele mai multe şi încă nedeterminate jertfe omeneşti. 

4. Inifiată în 1919, organizată după 10 decembrie 1922, decretată la 
24 iunie 1927 şi desfiinţată juridic de toate regimurile politice, a fiinţat de 
lapt neîncetat pînă în zilele noastre, în fără, ca şi in străinătate. 

Drept consecinţă şi concluzii: 

a) MIŞCAREA LEGIONARA ESTE CEA MAI REPREZENTATIVA AFIR¬ 
MARE POLITICA A NEAMULUI ROMÂNESC. 

b) Numai determinînd obiectiv şi consemnînd corect acţiunile legio¬ 
nare, bune şi rele, prin motivele şi consecinţele lor, vom cunoaşte, în 
esenfă, adevărata istorie contemporană a Ţârii noastre. 

c) Se impune o exigentă şi o precautiune la limite maxime, întrucît 
atît aprecierile onorabile cît şi cele denigratoare la adresa legionarilor revin 
implicit şi inevitabil Neamului Românesc, ca înfăptuitor al Mişcării. 

Istoria Mişcării arc caracterul unei tragedii, căci după cum vom vedea 
din viaţa autorului şi din cele relatate de el, un număr marc de tineri şi-au jertfit 
viaţa pentru îndeplinirea idealului lor polilic.Tragcdia aparţine Neamului, 
pentru că pe parcurs, în sprijinul Mişcării s-a implicat o majoritate românească. 
Cu atît mai mult, deci, judecăţile istorice asupra Ixgiunii trebuiesc chibzuite 
cu multă prudenţă, întrucît istoria Mişcării Ixgionarc este parte integrantă a 
Istoriei Naţionale şi astfel orice calificare a ci, se răsfrîngc direct şi inevitabil 
asupra întregii noastre istorii. 


7 



























I'aptul că acest volum vine din panca unui adept, cc priveşte Mişcarea 
din interior, ar putea genera fndoicli asupra obicctivitâ|ii relatărilor. Surpriza 
interesantă ce-o avem este că autorul, deşi militant, devotat pînă la jertfă, cu 
acţiuni in caic de mai multe ori putea să-şi piardă via|a fără nici-o obicc|ic 
sau regret, ci cu satisfac|ia împlinirii îndatoririlor, priveşte propriile ac|iuni şi 
adorata sa Mişcare, de pe pozi|ia exterioară a spectatorului, respectiv a 
Românului de omenie, pe care nu-l mai interesează nimic altceva dccît 
destinul Neomului şi al Patriei. Deşi dovedeşte a fi atins culmea dăruirii şi a 
sacriiiciului, spre onoarea conccp|ici sale politice, totuşi izbuteşte a se des¬ 
prinde de fanatismul specific Mişcării şi reuşeşte profilul unui judecător 
raţional al Istoriei Naţionale. Viata şi-a dăruit-o Mişcării, dar sufletul şi 
puterea de gindire le-a închinat Patriei. Numai astfel ne putem explica şi 
putem fntclcge surpriza judecăţilor echilibrate, pe care ni le oferă textul. 

Din volum, nu lipsesc nici cele mai severe condamnări la adresa 
actelor compromiţătoare ale Mişcării, culminînd cu DETESTAREA RA¬ 
DICALA A I.UI NOKIA SIMA, care se pretinde încă drept Comandantul 
Mişcării. Acesta este prezentat drept un aventurier politic, un caratcr infect, 
responsabil de crime şi vinovat de sacrificarea multor fruntaşi, şi de greşeli 
cc-au dus la stingerea a ceea ce a fost autentica Mişcare legionară de pînă în 
noiembrie 1938 , cînd Căpitanul însuşi a căzut victimă a manevrelor sale 
mîrşavc. 

Autorul, prin exemplul său de acuratele sufletească, ne îndeamnă a nu 
ierta nimic din ceea ce a fost dezonorabil atît în fapte, cît şi în con¬ 
semnări, dar fără a prejudicia ceea ce a fost onorabil şi înălţător. 

Volumul este o dovadă vie că autorul se impune drept un educatorul 
Neamului Românesc, propunînd confraţilor drept normă pentru via|a po¬ 
litică:"! f| 1 OAMENI DE ONOARE ŞI MAI PRESUS DIÎ PARTIDE 
SI UJI 11 . I AI RIA, PA I RIA, PAIRIA!", mesaj cu care autorul încheie 
volumul iar eu închei deschiderea spre un tezaur de dale istorice şi de 
îndemnuri patriotice. 

Viclor Isae 

Hunedoara, martie 1993 


8 


In loc 

DE INTRODUCERE 



MOBILUL acestei scrieri este răspuns întrebării: 
CUM DE S-AU GĂSIT ATÎŢIA FRATRICIZI? 


SCUTURĂ-ŢI ZGUR.4 ŞI 
RUGINA CARE-Ţ1 MACINĂ 
SUFLETUL, "NEAM FĂRĂ DE 
NOROC', DACĂ VREI SĂ 
SUPRAVIEfUIEŞTI! 


9 










U*Mnr 


I. INAUGURAREA MARII 
AVENTURI 



y 


I. Pnrnşuliirca din Vicna, 1944 

"Drepţi! Pentru onor, înainte!" 

Comanda o dădusem c-o intonaţie de lamentabilă moli- 
ciunc, care fireşte a slîrnil rîsul tuturor. 

— "I|i baţi joc de milităric, camarade? Nu ştii să coman¬ 
zi?" se răsti la mine şeful grupului. 

— "Nu ştiu să comand!” De altfel, nu văd undc-i milităria.* 
îmbrăcaţi în unilorme uzate, fără epoleţi, fără insigne, aveam 
mai degrabă aerul unor prizonieri de război, ceea ce ni s-a spus 
că era voit, pentru a evita suspiciunea eventualelor iscoade. 

Astfel luă sfîrşit "cariera" mea de sergent de zi pe grup. 
Nu mi-a mai venit mulul. 

Nu vedeam relaţia între eficacitatea mea de telegrafist şi 
răcnetul de drepţi. 

Eu eram şi sînt mai degrabă pentru faimosul şi omenes¬ 
cul: "No hai!" al lui Avram Iancu. 

Era pe la sfîrşitul lui septembrie 1944, în salul Breiten- 
furlh din apropierea Vienci. 

Ne pregăteam să ne-ntoarccm în tară, s-o eliberăm de 
"eliberatorii" de la 23 August. 

Frontul de răsărit se afla undeva în Ungaria. Puhoaiele 
ruseşti înaintau vertiginos, rezistenta germană era anemică. 


11 





Armata română sc aliasc aliaţilor ci nefireşti. (Care aliaţi sînt 
fireşti?). 

în această atmosferă de spart de tîrg, ce puteam noi face, 
grupuleţele din cele cflcva centre de pregătire pentru a opri 
înaintarea asiaticilor? ' 1 

Raţiunea spunea: absolut nimic! Inima, avînd o altă raţi¬ 
une, ne-ndemna: "Avefi DATORIA sâ-ncercafi 

Şi apoi, unora prea ni se fnlipăriscră în minte cuvintele 
scrise cu sînge la Majadahonda: 

"SE TRAC EA CU MITRALIERA ÎN OBRAZUL LUI HRIS- 

T ^;?, E S LĂTlNA A $ EZAREA CREŞTINĂ A LUMII, PU¬ 
TEAM NO! SA STĂM NEPĂSĂTOR!T' 

De data aceasta mitraliera nu mai trăgea la Madrid şi 
Barcelona, ci la Blaj şi la Bucureşti. 

Noi cei de la Breiicnfuth - cea. 20 - formam ceea ce se 
numeşte astă/i "logistica" şi, aidoma "burghezului gentilom" o 
făceam lără să ştim. 

Specialitatea de telegrafist cere un minimum de şase luni, 
iar noi aveam doar opt săptămîni pentru a o învăţa. In aceste 
condiţii, fireşte că n-o slăpîneam îndeajuns. Curs intensiv, de 

dimineaţa pînă seara. Ne răsunau urechile de tic, tic, taac taac 
tic. ’ 

Şi monotonia acelor zile ne apăsa, mai ales că toţi abia 
fusesem scoşi din Buchenwald-ul cel dătător de moarte. 

Şi nu aveam voie să ieşim din sal, chipurile pentru a 
deruta eventualele iscoade şi aveam în medic 26 de ani şi era 
satul lipsit de bărbaţi şi zărisem peste gard fete rumene şi cu 
acel vmo-neoacc" care ne punea şi mai mult pe gînduri. 

Cam pe la 1.5 decembrie sînt aduşi cei care în altă loca¬ 
litate învăţaseră mînuirea explozibilelor şi a altor artificii. 

Se formează echipele, se pregătesc hîrtiile cu noua iden¬ 
titate, .sîntem îmbrăcaţi în noi uniforme româneşti, capelă eu 
coarne şi bocanci de vînători de munte. 


12 


Sintein transportaţi cu camionul la aeroportul din Wiener 
Neuer Stadt, deci nu mergem nici cu trenul nici pe jos. Atunci? 
Veţi fi paraşutaţi" ni se spune. Ei, asta-i acum: dacă nu se 
deschide paraşuta? "Te-ntorci la magazie şi ceri alta" era 
răspunsul unuia cti umorul cenuşiu. 

Obuzele inamice cădeau deasupra aeroportului chiar în 
ziua cînd trebuia să plecăm. Acalmia de a doua zi a permis 
plecarea in condiţii meteorologice dezastruoase, îneît după 
citeva ore de zbor, ne-am întors. 

O ceaţă deasă acoperea întreg Ardealul, iar riscul de a 
cădea într-un sat sau oraş era prea mare pentru a fi luat. 

Cea mai mare parte dintre noi nu zburasem niciodată. Noi 
care construisem, mai bine zis am contribuit la construcţia 
alîtor avioane 1 Hcinkel" la Rostock, sîntem nevoiţi să zburăm 
cuJunkcrs. 

Condiţiile atmosferice se anunţă favorabile şi plecăm din 
nou. Era senin, stele, lună şi pămînlul cu mult mai jos. Dcasu- 
( pra Ungariei, pereţii avionului cîntau ting, ding, bang. Schijele 

I obuzelor antiaeriene ne dădeau onorul. 

Văd un rîu; să fie Tisa? Nu, mergem spre răsărit, îi Mu¬ 
reşul. Era pe la ora zece seara, luna strălucea, emoţia creştea, 
j însă numai de rime nu ne ardea. 

La un moment dat văd un oraş slab luminat şi totuşi îl 
recunosc: c Deva. Cu Mureşul alăturea, nu putea fi decît Deva. 
Amintirile încep să mă năpădească, dar le fac semn să plece. 

Acolo am făcut puţină şcoală. Visurile adolescenţei au 
începui să se-nfiripc, dar ce mai contează acum, cînd uşa se 
deschide, semn că prima echipă trebuie să sară. Eram singurul 
din părţile locului şi strig într-o germană păsărească,: "N-am 
ajuns", că mai avem puţin pînă în Munţii Cugirului, locul fixat 
pentru aterizare. 

Cu cine să te-nţelegi? A spus "los", ceea ce se traduce cu 

"dă-i brînci" şi primul dispare în neant, al doilea la fel. Al treilea 

I * 


13 




scapă raniţa sau sacul care era legat cu o altă paraşută şi pînă 
să-l apuce din nou, se scurg cele cîteva secunde fatale, care 
nc-ndepărlează de primii doi cu cîţiva km. 

Eram al cincilea din şapte şi am căzut toţi la marginea 
unui sat, ultimul chiar în grădina unui gospodar, îneît cîinii au 
început să latre. 

Sfoara care smulge paraşuta dcschizînd-o, mi-a căzut sub 
braţ, iar în desfăşurare l-a izbit cu alîla forţă îneît ini-1 putea 
rupe. 

Cu toate acestea, plutirea între cer şi pămînt, îţi dă o 
senzaţie de depăşirea condiţiei nefericitei "greutăţi" şi apro¬ 
pierea de infinita fericire îngcrcscă. 

Alîl că fericirea fiind scurtă - ca de obicei - la atingerea 
pămînlului urmează întoarcerea de-a berbeleacul şi apoi ridi¬ 
carea în picioare. 

"Drepţi! No hai!" 

Cei cinci am căzut aproape şi flincrînd o anumită melodie 
ne- am găsit repede. Unde sînt ceilalţi doi? 

Amintindu-nc că veneam din apus, steaua polară ne-a 
indicat drumul şi după vreo oră i-am găsit. 

Căzuseră pe panta unui deal şi ambii îşi scrîntiseră picioa¬ 
rele îneît nu mai puteau merge, doar se lîrau. Zărim o pădure 
în apropiere şi ne îndreptăm spre ca, purlînd cu rîndul în 
spinare pe cei doi. 

O altă problemă şi mai gravă ne aşteaptă! Unde-i balotul 
cel mare cu explozibile care a fost aruncat separat cu trei 
paraşute? Cei valizi ne răspîndim pe cîmp - căci luna ne era de 
mare ajutor - dar după cîteva orc de căutare zadarnică, ne 
întoarcem în pădure plouaţi. 

Cc-i de făcut? Dacă nu-1 găsim, înseamnă că podurile de 
pe Mureş, pe care trebuie să le aruncăm în aer, - pentru a opri 
înaintarea ruşilor-, vor rămîne în picioare, ruşii vor trece, iar 
noi vom pierde războiul. 



14 


V 



HUNEDOARA 


n^jfcuu 

MMI 


HAŢEG 




(DLPUftiiANi 


PETROŞANI 






Fiii liniştiri, nu vă mai frâmîntaţi degeaba -gîndea fiecare 
- dar n-o spuneam ca să nu părem defelişti. Războiul a fost 
pierdui la El-Alcmain, în Normandia şi la Stalingrad. 

Frumusclca gestului nostru este de a ţine pînă la capăt şi a 
nu înfige pumnalul pe la spate aliatului de ieri - căci istoria arc 
memoria lungă - iar pregătirea rezistenţi postbelice îi mai 
importantă dccîl podurile de pe Mureş. Nu l-am mai căutat! 

. Noapte fiind, nu reuşeam în nici un chip să ne orientăm, 
căci eram înlr-o vale care-mi era străină şi aproape de un sat 
necunoscut. 

In acest timp, observăm în sat o mişcare de lumini un 
du-lc- vino care a durat toată noaptea. "Fraţilor, dac-am căzut 
alături dc o garnizoană militară, poate chiar rusească, în¬ 
seamnă că sînlem în ajunul sfîrşitului!" 

Ulcea de a pleca spre munte o îndepărtam, căci cci doi cu 
picioarele scrîntitc nu puteau merge. Inutil să spun că nimeni nu 
se gîndea la dormit, de altfel, frigul nu ne-ar fi permis acest lux. 

Norocul, căci trebuie să ai mult noroc în astfel de situaţii, 
a fost că în acel an, cu lot frigul intens, n-a nins deloc, deci n-am 
lăsat urme. 


2. Plaiurile natale 

şi primele amintiri politice 

Cînd a dat înspre ziuă, m-am urcat cu un camarad, căruia 
îi voi spune Niculae, în vîiful dealului apropiat pentru a ne 
orienta. 

Surpriza a fost de talie! Ne găseam la o distanţă de circa 
şapte km de salul meu natal. 

— "Uite Niculae; vezi între cele două dealuri? Biserica se 
vede foarte bine. Acolo-i satu-n care m-am născut", (cum zice 
şi cînteeul). 


16 


Se numeşte Nădăşlia de Jos, iar la o distanţă dc o arun¬ 
cătură de piatră se găseşte Nădăşlia de Sus îneît formează 
aproape acelaşi sat. 

Nu s-a distins cu nimic în istoric, doar poale faptul că l-a 
dat pe Romonuţu lui Iaia şi... pe mine." 

— "Cinc-i Romonuţu lui Iaia?" mă întrebă. 

— "Iaia îi porecla. El se numeşte Romulus Zăroni şi-i un 
ţăran mijlociu ca avere şi sub-mijlociu ca inteligenţă. Deo¬ 
camdată nu-i nimeni şi nimic, dar dacă sovieticii se vor instala, 
o să auzi cu siguranţă de el. 

Vezi, rîul acela se numeşte Strei şi se varsă în Mureş, iar 
imediat lîngă calea ferată e un turn cenuşiu; îl vezi? acela ne-a 
rămas intact de prin sec. al XlII-lea şi mulţi profesori de istorie 
au venit să-l studieze şi să dezlege inscripţiile de pe granitul 
din care este construit. 

La o mică distanţă mai jos, vezi o "curte", un fel de castel 
şi moşia carc-l înconjoară? Totul aparţine lui PETRU GRO- 
ZA, un mare bogătaş al locului, iar dacă echipa noastră nu 
reuşeşte să-i "bală" pe ruşi, de acesta o să auzi şi mai mult. 

Cînd o să avem timp, o să-ţi povestesc mai multe, chiar o 
nostimă înlîlnirc cu Groza şi amuzante (caragialeşti) con¬ 
versaţii cu Zăroni. 

Acum doi km. mai jos, vezi coşurile unei fabrici? Accca-i 
uzina metalurgică"Călan" din complexul 'TITAN - NADRAG 
- CĂLAN", care mie îmi sună încă sinistru, ca biblicul "Mane, 
Thckcl, Phares". 

Acolo mi-am început cariera, ca să zicem aşa, unde lucra 
şi tatăl meu la turnătoria de fier. 

Absolvisem la Bucureşti o şcoală tehnică superioară şi 
am fost angajai imediat ca desenator, plus instructor la şcoala 
dc ucenici. 

Mai toate funcţiile tehnice erau ocupate dc unguri sau de 


17 




nemţi, deci noi cei cîţiva români eram bineveniţi, efiei un vînt 
de românizare era în marş. 

Uzina Cfdan era proprietatea magnatului siderurgiei 
MAX AUSCHN1T, avînd ca director local un anume Filip 
Colcanu, alias Kohn. 

Şi toate păreau să meargă strună, dar mai era ceva şi acest 
ceva lua proporţii. 

Randamentul uzinei era enorm şi trenuri cu produse 
metalice de lot felul ieşeau zilnic, dar condiţiile de muncă erau 
dezastruoase. Turnătoria de exemplu, nu avea nici un sistem 
de ventilaţie, îneît fumul, gazele şi praful formau un ecran 
compact, greu de străbătut. 

In aceste condiţii, cîţi plămîni au rămas intacţi? Lucrul 
era plătit cu bucata, fixat arbitrar, şi adesea redus ca nu cumva 
bieţii să se îmbogăţească. 

Locuinţele fabricii, delabrate şi lipsite de cea mai ele¬ 
mentară igienă, nici cantină, nici măcar un duş. 

Pentru noi cîntccul "DIN ZGURĂ DE FURNALE ŞI 
CAZANE FLĂMÎNZI NE RIDICĂM ŞI GOI " nu era un slo¬ 
gan electoral, ci o trăire zilnică. 

Eu eram printre privilegiaţi şi totuşi revolta se instala pe 
nesimţite, îneît socialismul, eu toate hidoaselc-i faţete m-ar fi 
înghiţit uşor. 

Din Moldova însă, apăruse pe cerul României, acel me¬ 
teor aducător de speranţe, care spunea: "Dreptatea ta în ca¬ 
drul dreptăţii neamului". 

Directorul Colcanu avea o concepţie foarte originală des¬ 
pre democraţie. Prinlr-o circulară face cunoscut tuturor func¬ 
ţionarilor uzinei, că n-au voie să facă sau să fie înscrişi în nici 
un partid politic. 

Dintr-o trăsătură de condei ne asimila magistraţilor. Şi el 
şi noi ştiam de care "partid" îi vorba, căci la liberali nu era nici 
un obstacol. 

/ 


18 


Şi nu m-um înscris, mai ales că nu sînt un marc adept al 
formalităţilor. Am rămas un simpatizant şi încă unul activ. 

Iscoadele însă laceau ceea ce aveau de făcut, căci de la 
Iscariolul încoace, ele sînt do toate tipurile, pivoţi neclintiţi ai 
celui din întuneric. 

La prima chemare pe un ton prietenos îmi spune: 

7 " Am fost informai că faci parte din «Garda de Fier». 
Ştii bine că dl. Auschnill ii evreu, deci ar trebui să le mai 
gîndeşli." 

- "Domnule Director, vă spun că nu sînt înscris în nici un 
partid!" 

— Bine! Iau notă şi-ţi comunic în acelaşi timp, c-am 
înaintat direcţiei generale din Bucureşti propuncrcţi pentru a 
li numit permanent cu un salariu corespunzător." 

— "Bine!" Luasem şi eu notă de dezgust, mai ales faţă de 
mine, pe 1111 u cu n-ain uvul curujul su-i spun tot cccu cc ere- 
deam. Mă gindcam însă şi la părinţii mei, care din sărăcia lor, 
cu alîtea sacrificii, au reuşit din cei şase copii să dea doi la 
şcoala la oraş, iar acum mama, ea orice mamaă, aşteaptă să-i 
aduc o noră şi cîţiva nepoţi. 

Era în anul 1930 şi orizontul părea mai luminai. Taberele 
de muncă legionare se înmulţeau neslinghcrilc de jandarmi ca 
mai înainte. Presa legionara pătrundea în cele mai îndepărtate 
călunui i, iar dacă jocul democraţiei ar fi fost respectai, fără 
ciomege şi furturi de urne, faţa ţării s-ar fi schimbat, iar "faţa" 
relelor năravuri ar 11 dispărut. 

Dar a fost să lic altfel.Eu continuam să fiu simpatizant 

şi să mă feresc ele informatorii lui Colcanu. 

Incendiul din Spania lua proporţii, "se clătina aşezarea 
creştină a lumii...", iar echipa în frunte cu Ion Moţa, Gheorghe 
Clime, Vasile Marin nu putea sta ncpăsătoarc. 

Astfel ne-am aliat în faţa celei mai mari jertfe legionare. 
Primirea împărătească care s-a făcut trenului mortuar cu ră- 


19 




măşiţclc lui MOŢA şi MARIN, de la Cernăuţi la Orăşlic şi de 
la Orăşlic Iu Bucureşti, a zguduit din temelie tot ceea ce 
poporul românesc avea mai sănătos. 

Irodul de la "Palat", înconjurat de clica de vînduţi şi 
venetici, a fost zguduit şi el în sens invers şi aseuţea ghilotina. . 

în ajunul sosirii trenului la Orăşlic, am luat hotărîrea, 
presimţind ce mă aşteaptă. 

Coloane de legionari şi simpatizanţi de pe Valea Strciului 
şi a Cernei, ne îndreptam spre Orăşlic'pc jos. 

Atmosfera din gara Orăştie nu-i uşor s-o descriu, nefiind ? 
nici poet nici scriitor. Mulţimea intonează: "Plînge printre ţ 

ramuri luna".parcă cerul cu pămînlul se contopiseră într-un 

tot ireal unde numai îngerii mai aveau acces. 

L-am văzul! în uşa vagonului, cu chip de bronz şi ochi de \ 
ccr, aşa cum ni-l arăta icoana. O infinită tristeţe îi acoperea 
obrazul. Inlrînd în vagon pentru a ne închina în faţa sicrielor, 
cu sau fără voie atingeam sumanul Căpitanului. 

O senzaţie de cuminecătură mi-a străbătut fiinţa! De | 
acum toate vor 11 altfel. 

A doua zi nici n-am intrat bine în birou şi sînl chemat la 
direcţiune. 

— "Ştiu unde ai fost, nu mai poţi nega! Eşti suspendat 
pînă cînd direcţiunea generală sc va pronunţa " (între timp 
fusesem numit). 

N-am zis un cuvînt, nici măcar bună ziua nu i-am dat! 
Parcă o piatră de moară mi sc luase de pe inima. 

Două luni a durat suspendarea în speranţa că mă voi duce 
să-i cer iertare. Poale s-aştepte, îmi ziceam! 

După aceea a venit hîrtia de concediere, fără a menţiona 
motivul şi.astfel am plecat." 

— "Unde?" întrebă Niculac. . • 

— "îţi voi spune într-o zi cînd vom avea mai mult timp." 

Ţin să aduc cu această ocazie un omagiu binemeritat 


20 


părinţilor mei, care în acest timp nu mi-au făcut nici un reproş, 
nici nu m-au îndemnat să mă plec. 

Ştiam că drumul pe care l-am luat nu e uşor, că de acum 
jandarmii vor fi mereu "oaspeţi" nepoftiţi, că toată familia va fi 
ostracizată, că lacrimile mamei vor curge sub toate tiraniile 
care vor urma pînă la slîrşitu! vieţii ei, dar.cc-o fi, să fie. 

Acestă lungă digresiune înşirînd amintiri - plicticoase 
poate pentru unii - am făcut-o pentru a spune celor tineri cum 
arăta democraţia la noi şi cum aceşti "cavaleri" ai industriei şi 
ai hicrcantilismului deşănţat îndrăzneau să ne umilească pînă 
la exasperare. 

3. Primul popas, primul român de omenie 

— "Niculae.j am zăbovit cam mult şi ar fi timpul să ne 
întoarcem la ceilalţi căci vor fi îngrijoraţi." 

întorşi, Ic descriu poziţia geografică cu exactitatea unui 
"expert" şi ne întrebăm ce-i de făcut. 

— "Dacă s-ar duce unul la Călan să-nccrcăm să luăm 
contact cu cineva?" 

Şeful - un învăţător de prin părţile Sibiului - sc oferă, ca 
cel mai apt şi îndrăzneţ. îi dau un nume, adresă, îi arăt drumul, 
dar negăsind pe nimeni acasă, la întoarcere se urcă în căruţa 
unui ţăran care era tocmai din satul lîngă care căzusem, res¬ 
pectiv Dîncul Mare. 

Acum lucrurile se complică şi comitem imprudenţă du¬ 
pă imprudenţă, dar pe lîngă "dramul" de minte, am avut şi un 
car cu noroc. 

Ţăranul, luîndu-1 drept jandarm, îl întrebă dacă merge să 
cerceteze "bomba" care a căzut ieri scară la ci în sat. Este 
adevărat că balotul era din tablă şi cilindric, îneît îl puteai lua 
drept bombă. 


21 






— "Să vedeţi, mi-a licărit o idee; să-l iau prizonier şi să-l 
oblig să ne ducă cu căruţa spre munte. Scol revolverul, îi 
vorbesc de Vicna, de Garda de Fier, de viitoarea eliberare şi 
lot ce va urma." 

— "Ai făcut-o de oaie!" zicem noi. 

— "Nu!" zice el. "Omul a căzut în genunchi şi mi-a măr¬ 
turisit: Dacă-i vorba să mor pentru Garda de Fier, sînt gata, 
fiindcă am fost şi sînt legionar!" 

— "Ei, şi l-ai crezul?" 

— "Desigur, omul părea sincer." 

— "A părea şi a fi.asta-i întrebarea!" 

— "In tot cazul, atunci mi-a sclipit o altă idee şi mai bună. 
Spunîndu-mi că jandarmii n-au sosit, nici cei de la regiment, să 
ia "BOMBA" în primire, m-am gîndit să le-o luăm înainte. El 
ne va aştepta cu căruţa în faţa bisericii, o urcăm şi... dă-i 
drumul." 

— "Simplu ca bună ziua!" 

— "Aşa deci şi prin urmare..." 

— "Ei făceau comerţ pe mare" — completează unul. 

— "Prin urmare şi-aşa deci, este vorba despre greci" 
(replică altul.) 

— "Vă arde de glume acum cînd situaţia îi atîl de seri¬ 
oasă?" se indignează şeful. 

— "Tocmai pentru că-i prea serioasă!" zicem noi. 

— "Niculae îi însărcinat cu executarea acestei operaţii!" 
(Incîntat de "sclipitoarele" idei, începea să fie autoritar). 

— "Unul singur? îi o nebunie!" 

— "Nu ne putem expune toţi", zice el. 

— "Nu se poate, mă duc şi eu!" 

— "Se aprobă!" 

Se înserase de-a binclca cînd intrarăm în sat, pe uliţi ici 
colea cîlc-un om sau femeie ne dădeau bineţe. 

în faţa bisericii, nimeni. Nu-i de bine, Niculae! 


22 


Deodată apare un om cu cojoc, era paznicul satului, 
bucuros că-n sfîrşit am sosit de la regiment să luăm "bomba" în 
primire. 

- "Veniţi cu mine Ia primărie, că tocmai acum a sosit şi 
domnul Majur cu jandarmii." 

Normal, trebuia să găsim un pretext şi s-o -nlindcm din 
sal cu marc viteză, dar găsindu-nc de atîtatimp în situaţii 
anormale, am acţionai în consecinţă. 

- "Unde locuieşte cutare? (îi ştiam numele), fiind vechi 
cunoscuţi,* am vrea să-I vedem pe el înainte, şi pe urniă pe 
domnul Majur". 

- "Bine, bine că doar îs neam cu el; veniţi cu mine." 

L-am găsit pe om adînc îngrijorai şi ne face semn că 

familia nu ştie nimic. După ce bem un ciubăr cu apă (setea ne 
copleşise), ieşind afară, îşi cere iertare că n-a putut veni cu 
căruţa, fiindcă jandarmii sosiseră şi-n curînd or să sosească şi 
cei de la regiment. 

A mai aflat el că a doua zi se vor forma patrule de civili şi 
militari, să caute prin cîmp şi prin păduri, fiindcă se bănuieşte 
că "bomba" asta n-a venit chiar singură. 

II întreb pe cine cunoaşte la Orăşlic - fără să-i spun de 
unde sînt - şi m-am convins că pe aceştia nu-i putea cunoaşte 
dccîl un fost legionar. 

Stabilim o înlîlnirc pentru a doua zi pe panta dealului, în 
tufişurile pe care le reperasem, să ne aducă veşti, ceva merinde 
şi în special multă apă. 

Apa era problema majoră căci n-am găsit, în cele două 
zile, nici rîu, nici finlînă, nici sloi de ghiaţă, iar mcrindca cc-o 
aveam consta din conserve - sărate binc-nţclcs - pesmeţi, 
salam ctc. 

Paznicul care era un unchi dc-al Iui şi fost de al "nostru" 
va şti să tacă, ceea cc-nscmna o grijă majoră în minus. 


23 





Ajunşi lefcri la cei din pădure, le povestim într-o suflare 
ce am păpl, felicitîndu-ne reciproc pcnlru "succesul" şi bafla 
ce am avui-o. 

Picioarele scrînlitc ale celor doi, după lungi masaje p㬠
reau puţin ameliorate, dar oboseala, lipsa de somn, setea, ne 
sleiau puterile şi totuşi va trebui să schimbăm domiciliul şi să 
ne mulăm pe panta dealului. In ziua următoare, din poziţia ce 
o aveam vedeam departe şi iată că apar de după un dîmb vreo 
zece inşi, trei militari eu puştile în bandulieră iar ceilalţi civili. 

Se apropiau, îi auzeam chiar vorbind. 

— "Hai să ne urcăm pe deal", arălînd în direcţia noastră, 
zice unul. 

— "Lasă că doar n-or fi ei chiar acolo", zice altul. 

— "Ce facem fraţilor dacă vin încoace? Ii luăm prizonieri? 
Tragem în ci?" 

Doamne, ce probleme de conştiinţă ne mai frămîntau. 

Sînt fraţii noştri pe care vrem să-i "eliberăm", iar acum. 

au primit şi ei ordine de la alţii, care nici ci nu ştiu în serviciul 
cui sînt şi unde vor ajunge. 

Noi eram şapte, cu trei puşti mitraliere, grenade, revolv¬ 
ere, deci raportul de forţe era disproporţionat. 

După un moment de ezitare, au schimbai direcţia, iar noi 
am respirat adînc. 

începea să sc-nsereze dc-a binclca şi numai la venirea 
omului nostru nu ne mai aşteptam, dar omul, legionarul, cu tot 
riscul, a venit. 

Ocolise mult - ştiind că ceilalţi sînt prin împrejurimi - 
aducîndu-nc ce i-am cerut şi mai aflase el că a doua zi patrule 
întărite vor continua operaţia şi ar fi bine să ne- ndepărtăm. 

Dragostea cu care l-am îmbrăţişat, o merita din plin. 


24 


4. De Ajun şi cu Roboteaza la Mărgineni 

Confecţionăm cîrji rudimentare pentru cei doi şi plecăm 
spre munte. Mergeam încet ocolind drumurile, terenul ac¬ 
cidentat, coboram prin coclauri, dădeam în gropi, urcam din 
nou. Cei doi scrîşneau din dinţi, jar "dacă muntele nu venea la 
noi, mergeam noi la munte" (profetul dixit). 

In zorii zilei ajungem la poalele muntelui şi-l contemplăm 
cu drag. Alături un rîu, nu prea lat, nu prea adînc, dar ca să-l 
trecem fără să ne udăm ne-a trebuit multă răbdare şi ima¬ 
ginaţie. 

Nici unul nu mai făcuse alpinism, unii chiar nu văzuseră 
munţii dccîl din depărtare, iar acum, încărcaţi cum eram, după 
trei zile şi trei nopţi nedormite, urcarea a devenit un fel de 
calvar. 

Era 24 decembrie, ziua în care creştinii de toate nuanţele 
aşteaptă naşterea Celui care a venit s-aducă pace, şi iubire 
între oameni de bună-voirc. 

Iar oamenii, nefiind de bună-voirc, îi răspund cu ură şi 
război, zicîndu-i parcă: "N-avem nevoie de învăţăturile Tale, 
încearcă pe altă planetă, fiindcă noi pămînlcnii ne simţim mai 
bine în tovărăşia celuilalt. Numai el ne satisface ceea ce noi 
avem mai de preţ: ORGOLIUL. 

Umilinţa, dragostea de aproapele nu sînt în nălura noas¬ 
tră, iar pe cei care mai cred încă în ceea ce Tu ai spus, îi vom 
strivi Iară cruţare şi nu vom tolera nici măcar legenda exis¬ 
tenţei Talc." 

Cu atari gînduri răvăşite de contradicţiile fiinţei ome¬ 
neşti, urcam încet, iar popasurile le făceam din ce în ce mai 
des. 

Cei doi mai tineri (21 de ani), originari din şesul Banalului 
iugoslav, adormeau imediat în zăpadă, iar de nu-i trezeam la 
timp, adormiţi ar fi rămas. 


25 





Munţii Cugirului sîlit presăraţi de aşezăminte omeneşti, 
iar locuitorii se numesc Mărgineni, ocupîndu-sc cu creşterea 
oilor, a vitelor şi ducînd o viaţă rudimentară, dar paşnică. 

Cel mai apropiat vecin se găseşte uneori la 2 km. 

Cînd dădea spre scară, ajunşi pe un platou, zărim o casă 
de lemn şi cum setea, oboseala, frigul erau prea mari pentru a 
mai fi prudenţi, stabilim de comun acord că sîntem patrulă 
militară în căutarea aşa-zişilor "partizani". 

Aşa deci minţeam cu neruşinare, iar cei care au trecut 
prin astfel de situaţii şi n-au (acut-o, n-au dccît să ne con¬ 
damne. 

Apropiindu-nc, cîinii ne iau în primire şi un om iese. 

— "Bună scara, baciule!" 

— "la mai tăceţi, javrelor!" (se adresa dinilor). "Bună să 
vă fie inima." 

— "Uite cum stau lucrurile: nu cumva ai văzul pe aici din 
ăia care nu se supun guvernului nostru şi îşi fac de cap?" 

— "Am auzit şi eu c-ar fi, dar drept să vă spun eu n-am 
văzut." 

— "Hmm...." 

— "Da, intraţi în casă, că-i noapte şi v-o fi frig." 

Atîla aşteptam şi noi. Mirosul de sarmale a fost primul 
care ne-a izbit plăcut simţurile olfactive. 

— "V-o fi foame, v-o fi sete?" 

— "Marc sete dacă eşti atîl de bun." 

Ne aduce un ciubăr cu lapte, pe carc-l bem pe nerăsuflate. 

Cum eram ncbărbicriţi de patru zile cu feţele răvăşite de 
oboseală, o fi bănuit omul nostru că poale tocmai noi sîntem 
aceia pe carc-i căutam? 

Proverbiala ospitalitate românească, nu s-a dezminţit nici 
de dala aceasta. 

— "Acu unde mereţi cu noaptea-n cap? Uitaţi, noi niai 
avem o odaie, puteţi dormi pînă mîinc." 


26 


— "Vă facem prea mult deranj", zicem noi cu multă 
ipocrizie. 

— "Nu-i nimic, că doar mîinc-i Crăciunul." 

Omul avea o femeie şi două fetiţe de vreo opt, zece ani, 
care ne mai văzînd niciodată alîlca cătanc, ne priveau cu ochi 
mari. 

Acel ajun de Crăciun a avut pentru noi şi pentru ei desigur 
un farmec deosebii. Vorbind de una de alta şi după potolirea 
setei a urmat a foamei, uitînd de oboseală, nc-am lăsat antre¬ 
naţi în toată gama colindelor pe care le ştiam şi parcă melodiile 
sunau altfel. Eram mai aproape de Cel care se năştea pentru 
mîntuirea noastră. 

In odaia de oaspeţi erau două paturi, deci patru în paturi, 
trei pe jos şi niciodată somn n-a fost mai adînc. 

Nc-am trezit a doua zi pe la amiază, fiind atîl de buimăciţi, 
îneît ne întrebam unde sîntem şi cc-i cu noi. 

Nc-am bărbierit, am făcut o baie de zăpadă şi parcă noi 
născuţi, ciocnim un pahar cu ţuică, încă o dală sarmale deli¬ 
cioase şi cozonac. 

Fraţilor acum nc-am odihnit, ar fi cazul s-o întindem c-am 
făclii destul deranj. 

— "Baciule, dragă (domn ar fi fost o insultă), cîl îţi 
datorăm pentru toate?" 

— "Doamne fereşte, doar noi n-am făcut-o pentru bani!" 

Bani aveam destui, însă inflaţia galopantă îi scădea în 

fiecare zi, după cum fusesem informaţi. 

Strccurăm în mîna unei fetiţe vreo zece mii de lei, le 
mulţumim frumos, ne luăm rămas bun şi...no hai! 

Voiam să ne afunidăm mai mult în munţi, să găsim pe 
înserate un alt baci, să repetăm "tactica", dar socoteala de 
acasă.... 

La o anumită înălţime nu se mai găsesc Mărgineni, iar 
pentru a ocoli unele văgăuni, urcam mereu în neştire zăpada 


27 





din cc în cc mai marc, iar iluzia că sîntcm odihniţi s-a spulberat 
repede. 

In dreapta ni se arăta majesluos vîrful Parîngu. Unul voia 
s- o luam la dreapta, altul la stînga, altul să ne odihnim şi pe 
toţi ne apucase spaima căderii în vreo prăpastie aşa cum 
văzusem în anumite filme. 

Dar norocul ne-a surîs din nou, aşa cum unora dintre noi 
ne va surîde mereu în decursul celor ce urmează, căci sîntcm 
abia la început. 

Intr-o rarişle de brazi dăm peste o cabană părăsită şi cam 
dărîmală, care va fi servil cîndva la ce nu ştiam, ne auto-in- 
vitam, odihnindu-nc pînă dimineaţa, cînd vom vedea cc- i de 
făcut. 

Pe timpul cînd lucram la Cugir, nefiind mare sportiv, am 
fost o singură dală la excursie în munţi, dar nu alît de sus, deci 
va trebui să coborîm, fiindcă Mărginenii se găsesc doar la un 
anumit nivel. 

După amiază, ajunşi cu mult mai jos, la o anumită dis¬ 
tanţă, vedem un om cu doi catîri încărcaţi, care cînd ne vede 
lasă calîrii şi o ia la goană prin tufiş. 

Ajunşi în dreptul - hai să le spun cai -, strigăm: "Hei, 
omule, unde eşti?" 

După un timp omul apare, venind la noi. 

— "-Bată-vă să vă bală, cînd vă văzui de departe, mi s-o 
părut că sînleţi călanc de-li ruseşti." 

— "D-apăi şi cătanclc-li ruseşti îs oameni", zicem noi. 

— "Ba-s oamenii dracului - zice el - doar ştiţi cîte blăs- 
lămăţii fac pe unde trec." Şi nc povesteşte multe văzute şi 
auzite, căci el locuia mai mult la şes. 

Drumurile ni se despart, iar înspre scară ajungem înlr-o 
poiană care mi se părea cunoscută. Două casc alăturea, aici 
fusesem în excursie. 

(Mai întîi cîinii şi apoi omul care iese afară). 


28 


— "Bună scara!" (ştiam că nu-i baci ci pădurar). 

— "Bună seara! Sînteţi de la regiment?" 

— "Sîntcm de la statul Major şi căutăm partizani!" 

— "Intraţi puţin!" 

La lumina lămpii a izbucnit surpriza. Noul pădurar mă 
cunoştea foarte bine şi eu pe d. 

Acesta era din Cugir, fusese muncitor în fabrică, era 
legionar, contractase o boală dc plămîni şi a găsit refugiul aici 
la aer curat. 

Inutil să-l "duc" fiindcă el ştia preds c-am plecat în Ger¬ 
mania. Am luat riscul şi-i povestesc lotul. 

Mare i-a fost bucuria cînd a văzut că ne poate ajuta. El 
auzise ceva, dar nu prea credea, iar acum cînd ne vedea, nu 
ştia ce să mai facă să ne fie de folos. 

Soţiei nu ştiu dacă i-a spus sau nu, însă cele trei zile cît 
am stat la ci, ne-au servit împărăteşte. 

Nici foame, nici sete, nc-am odihnit, însă trebuia să ne 
gîndim la plecare. 

A treia zi soseşte preotul grcco-catolic din Cugir pentru 
a face anuala vizită Mărginenilor şi să le eînte Iordanul. Pe 
popă îl cunoşteam din vedere, însă speram că el nu mă cu¬ 
noaşte, eu fiind ortodox. 

Convenim - incluzînd pe pădurar - să rămînă tactica 
căutării partizanilor. La cina care a urmat, nu nc-am putut în 
totul sustrage şireteniei părintelui. 

- "Măi, îţi fi voi ce.ţi fi, dar voi numai soldaţi nu sînteţi! 
Cum se face că nici unul nu sînteţi gradaţi, că chiar aşa proşti 

. nu păreţi?" 

Sesizase popa handicapul: la Vicna se găsea tot cchipar 
meniul militar românesc, în afară de galoane, altfel ne-am fi 
făcut noi ceva fruntaşi, caporali, sergenţi. 

- "Măi, fiţi ce-ţi fi, numai roşii să nu fiţi!" 

- "Da de unde, părinte, sîntcm kakii!" Ne mai trăda şi 


29 





vocabularul: un avocat, un învăţător, doi studenţi, un comer¬ 
ciant, cu m-am prezentat şi un singur sătean din Moldova. 

A doua zi dimineaţa, fiind gala de plecare - încotro nu 
prea ştiam -, părintele ne propune să-l însoţim, fiindcă el 
cunoaşte toate cărările şi, cum n-avea cantor, să-i dăm o nună 
ele. ajutor. 

Iată-nc şi cu Iordanul. 

Intra popa în casele găsite în cale înccpînd: "în Iordan 
botezîndu-tc Tu Doamne" iar noi continuam: "închinarea Tre¬ 
imii s-a arătat". 

Comiteam un fel de blasfemie din cauza puştilor 
mitraliere cc le purtam în spate, însă comicul situaţiei se anula 
- credeam noi - avînd în vedere telul final. 

- "Ce mai faci Simioanc, da tu Floarco, sănătoşi?" 

- "Sănătoşi părinte, mulţam fain, da cu atîtca cătanc nu 
lî mai frică de lupi." 

- "l-am găsit pe drum, îşi fac şi ci datoria de soldaţi şi 
mai ales de români" - şi ne trăgea cu ochiul -. 

Bănuiam că pe popă nu l-am "dus", dar ezitam să-i des¬ 
tăinuim ceva şi cred ca rău am lacul. 

El ne-a arătat cărarea cea mai scurtă pentru a ajunge în 
Munţii Sibiului, ne-a binccuvînlat şi "Dumnezeu să vă aibă în 
grija lui." 

Era o zi cu soare, zăpada scîrlîia, păream bine dispuşi şi 
parcă "Duhul în chip de porumb" pe carc-l eînlasem în casele 
Mărginenilor, ne dădea avînt. 

Ajunşi înlr-o poiană, propun un ţiopas mai îndelungat, iar 
eu să încerc să trimit o scurtă telegramă pe care o cifrasem 
anterior, în care spuneam c-am pierdut materialul. 

întind antenele, tic, tic, laac.după vreo jumătate de oră mi 
se răspunde: înţeleg... alt cuvînt...rcpctă...rcpctă apoi inter¬ 
naţionalul O.K. şi în plus mai primesc vreo douăzeci de litere. 


30 


Fusesem alît de concentrat slînd în genunchi în zăpadă 
îneît n-am simţii că-mi îngheţaseră. 

Ceilalţi aşteptau curioşi, neştiind dac-am reuşit sau nu. 

Ura, nu mai sîntem singuri, Vicna, deşi departe, ne stă în 
ajutor! (Ca şi cînd nc-ar fi venit vreodată ceva bun de la 
Vicna). 

Descifrez literele primite ca răspuns: "Comandantul se 
bucură". 

Mă-ntrebam aşa-n pustiu: "Se bucură c-am dat semn de 
viată sau c-am pierdut materialul?" 

O voi afla cu mult mai lîrziu. 

Celelalte două zile au fost o repetiţie fidelă a primei seri. 
Bacii găsiţi în calc au fost extrem de primitori cu cătancle 
Majeslătii Sale Victoriosul. 

A treia zi ajungem la o casă fără cîini şi, împingînd puţin 
mai tare, uşa se deschide. 

Stăm aici pînă dimineaţă, ca să nu mai deranjăm pe 
nimeni şi cum găsirăm făină de mălai, iar lemne erau destule, 
aprindem focul şi o punem de mămăligă. 

Către dimineaţă auzim ceva zgomot la uşă. 

Sus! Mîinilc pe armă! Sîntem înconjuraţi! Aşteptăm. 

Cu băgare de seamă deschidem un geam, cînd colo, era 
un om cu cojoc, care se cam codea să intre sau nu. 

— "Cc-i cu dumneata, baciule?" 

— " Cu minc-i bine, dar nu ştiu ce-i cu dumneavoastră de 
ati intrat la mine în casă pe neştiute." 

— "N-aveam încotro, fiind în căutarea partizanilor, cre¬ 
deam că sînt ascunşi aici." 

— "Eu ştiu cc-i cu dumneavoastră, fiindcă cineva din 
depărtare v-a văzut cînd ati intrat, a venit în sat şi mi-a spus, 
iar cu m-aip dus la jandarmi, care m-au sfătuit să fiu fără grijă, 
că sînteti oameni de-ai lor. De aia am venit să vă-ntreb de cc 
aveţi nevoie? 


31 



Puţină brînză că nc-a mai rămas mămăligă dc aseară " 
Bănuiam eu, dc aia tumna brînză v-am adus" 

Ha mai adusese şi ceva pită cu slană şi chiar puţină ţuică, 
acă vreţi să mai staţi vin şi mîinc să vă mai aduc." 
Mulţumim baciule, dar datoria ne spune să plecăm 
doar şt., zicala: ostaşului călător îi stă bine cu drumul (şi cu’ 
mizeria, mai adăugăm ca pentru noi)." 

Odată plecaţi, ne-nlrcbam cc-i şi cu jandarmii ăştia de 
•au cuminţit in aşa măsură? Ei ştiau că nu sîntem de ai lor si 
totuşi n-au venit. Bravo jandarmi! * 

Ajunsesem în Munţii Sibiului, chiar aproape de Poiana şi 
m. hotar,sem c.t o să mai colindăm prin munţi şi de ce* 
Ochhiundu-nc pe un dîmb, deodată apar aşa ca din senin, un 
Do Major, dorjandarnn şi doi civili, toţi înarmaţi 

- "Hei, camarazi, cc unitate eşti?" (am rupt cuiul). 

„ Du-te şi arată hîrlia" - îl îndemn pe şef. 

Hîrtiile cc le aveam, cu antetul Marele Stat Major (în 
opoziţie cu marele stat minor), specificau: unitate cu misiune 
specială, ataşată Statului Major al armatei. 

,^ ()arlc K rav > citeşte majurul hîrlia, o mai suceşte pe toate 
părţile, iar noi aşteptam la o mică distanţă verdictul. 

i . ~iK? raV ° so ^ a l‘- auzim. Se înseninase. "Faceţi-vă 
datoria. Noi cu pădurarii ăştia ne ocupăm doar cu braconierii 
jar dacă aveţi nevoie de ceva informaţii, treceţi pe la post la 
J oiana. I are m-aş bucura să vă pol ajuta." 

- "Să trăiţi, do’Major." 

- "Drum bun, camarazi!" 

Pleacă ci, plecăm şi noi, dar cu sentimentul că într-o bună 
zi o să ni se-nfunde de-a binclea, Şi norocul are o limită 

| mem un consiliu de "coroană" şi în unanimitate, luăm 
deci/ia următoare: Coborîm la şes la aşa-zisa civilizaţie, încer¬ 
cam să luăm contact cu ceilalţi veniţi şi mai departe ce-o da 


32 


Dc comun acord lăsăm la vatră pe moldoveanul nostru 
gospodar, să mergă să-şi vadă dc familie şi să nu se mai 
întoarcă, ceea ce el acceptă bucuros. 

După cum am mai spus, şeful echipei era nativ chiar 
dintr-un sal din apropierea Poicnei Sibiului şi cl îşi ia obligaţia 
s- ascundă aparatul T.F.F., puştile mitraliere etc., pe care le 
vom recupera mai lîrziu, cînd ne vom găsi rost în viaţă. 

Eu cu Niculae ne vom întoarce la Hunedoara,ceilalţi 
patru vor merge la Sibiu, iar peste o lună la orele 12 "trecute 
fix", ne vom înlîlni în faţa cinematografului Capitol din Sibiu. 

Logic, simplu, dar mai ales simplist. 

Ne luăm rămas bun, nc-ncurajăni reciproc, salutăm mun¬ 
ţii pentru bunăvoinţa arătată şi "No hai!" 


33 



II. DE LA MUNTE SPRE LUMEA 
URBANĂ 


1. Călătorie cu trenul şi întîlnirea cu ruşii 

Acum începe un capitol şi mai bogat în peripeţii, unde 
tragicul se împleteşte cu comicul, într-un tot nu prea armonios. 

Niculae era originar din Banalul Sîrbcsc, fusese student 
în teologie la Vicna. Prins în vîrtcjul evenimentelor, a acceptat, 
cu clanul tinereii, propunerea de a pleca în tară. 

De prisos să spun că top eram voluntari. Cu el mă împri¬ 
etenisem de la început, avînd vădite afinităţi, avcnlurîndu-nc 
în discuţii mai mult sau mai puţin filozofice ca - să zic aşa -, 
eram ambii blajini şi total lipsiţi de spiritul de cazarmă. 

Ne îndreptăm după spusele şefului spre gara din Mier¬ 
curea Sibiului, care se afla pe traseul Sibiu - Vintul de Jos. 

— "Niculae, tu eşti la curent că în armată nu sînt top 
soldaţi ca noi, ci mai sînt unii gradaţi şi chiar ofiţeri?" 

— "Desigur că ştiu, că doar şi în Sîrbia "noastră" îi la fel, 
dar în armata română habar n-am prin ce se deosebeşte un 
plutonier de un colonel." 

— "Prea marc deosebire nu-i, în afară de soldă şi galoane, 
însă pe acestea trebuie să le înveţi pe dinafară că altfel îi 
dezastru. Să nu păţeşti ca mine cînd îmi făceam serviciul 
militar. Am spus unui maior "domnule căpitan", era gala să mă 
mănîncc." 


34 


— "Nu cunoşti gradele, soldat, şi încă tclerist?" 

— "Am greşit, domnule maior!" 

— "Să nu mai greşeşti, că te bag la carceră. 

Cînd întîlncşti un gradat trebuie să saluţi reglementar, 
c-altfel te bagă la carceră. 

Să nu saluţi cu mina la chipiu cînd nu-1 ai pe cap. (Mi s-a 
înlîmplal şi asta). 

Fruntaşii şi caporalii nu sînt chiar sigur dacă trebuie 
salutaţi, însă pentru orice eventualitate noi ii vom saluta." 

Şi astfel devin profesor de "bonton" şi diferenţieri militare. 

Fruntaşi - caporali, una sau două trese late de lînă gal¬ 
benă. Sergent pînă la plutonier-major, tresă sclipitoare lată. 
Ofiţerii, tinichea îngustă. 

Fac desene cu gradele tuturora, pe care Niculae încearcă 
să le memoreze. 

Ajunşi în gara acestui orăşel, înlîlnim lume multă, în 
aşteptarea trenului care venea şi el cînd da Dumnezeu, cu 
întîrzicri foarte mari. 

După cele două săplămîni de munte, aveam impresia că 
sîntem un fel de cxtralcrcşlri, atît eram de slîngaci în compor¬ 
tament şi atitudini. 

— "Fii atent, Niculae, îl vezi? Ce grad are?" 

— "Stai să scot desenul. îi locotenent!" 

— "Bravo băiete, meriţi să li ridicat la rangul de fruntaş." 

Salutăm reglementar şi ne aşteptam să fim întrebaţi "Ce 

unitate eşti"? Locotenentul avea alte preocupări dceît să se 
ocupe de soarta a doi soldaţi amărui. 

Dumnezeu ştie în acele vremi cîte drame individuale nu 
s-au petrecut. 

După o lungă aşteptare, soseşte şi trenul încărcat cu lume 
multă, avînd adăugate şi cîtcva vagoane de marfă. Ne înghe¬ 
suim cum putem şi, ajunşi înăuntru, unde toată lumea vorbea 


35 




aceeaşi limbă, pe care o înţelegeam fără nici un efort, o stare 
dc euforie mă cuprinse. 

După cei aproape patru ani petrecuţi în Germania, sătul 
dc: Los, Kaput, vcrfluchl şi alte nichls-uri, X-uri şi Jawohl- uri, 
în sfîrşil LIMBA NOASTRĂ şi în casă şi pe stradă şi în tren, 
îmi venea să cînl cu poetul: "Mult c dulce şi frumoasă limba 
cc-o vorbim" şi chiar dc n-ar fi cca mai armonioasă, noi numai 
pc ea o iubim şi pentru ca vom face sacrificii, ca binele şi bună 
ziua să nu devină haraşo şi dozvidunia. 

Trecînd de Sebeş - Alba, în depărtare, la dreapta, se 
vedeau, distinct, turnurile bisericilor şi al catedralei din Alba 
lulia, dar cum Nicoluc era îndrăgostii de istorie, acum avea 

ocazia s- o vadă de aproape. . 

Acolo-i cetatea lui Mihai Viteazul, a suferinţelor lui Ilo- 
rb, Cloşca şi Crişan şi a înfăptuirii visului milenar al Unirii! 

Satul acesta pe lîngă care trecem acum se numeşte Lan- 
crăm şi aici s-a născut Lucian Blaga, unul din marii gîndilori 

şi filozofi ai generaţiei noastre. 

Vezi [iodul acela dc cale Icrată peste Mureş? Acela îi 
podul tău şi al celorlalţi artificieri "emeriţi", pe care trebuia 
să-l aruncaţi în aer, iar cu să comunic la Viena - dacă nu 
pierdeam materialul — şi cît s-ar li bucurat Comandantul . 

il trezisem din vis cu ultima frază şi parcă-i citeam gîndul 
care era şi al meu: Bine că l-am pierdut! 

Pentru desfăşurarea ulterioară a războiului, distrugerea 
cîlorva poduri - care se refac alîl de repede — mai ales ca grosul 
armatei trecuse, era sinonim cu purecele care atacă un elefant. 

Ajunşi în gara Vinţul de Jos - nod de cale ferată - ne dăm 
jos pentru a schimba trenul. Cum era ziuă, ne postăm înlr-un colţ 
al sălii de aşteptare, eu cu capela trasă pe ochi, căci, ncliind 
departe dc Cugir, mă puteam aştepta oricînd la surprize. 

Un furnicar de lume pestriţă şi posomorită, bărbaţi, 
femei, militari, cu bagaje de tot lelul, geamantane uzate şi 


36 


desagi, în aşteptarea ipoteticelor trenuri care să-i ducă cine 
ştie unde. 

Surpriza a fost de altă natură, căci pentru prima dată îi 
vedem de aproape: RUŞII, sau şi mai rău, SOVIETICII. 

Trenuri cu trupe ruseşti în trecere spre front, se opreau 
aici pentru încrucişări, iar ei lăbărau în gară după prăzi. 

Davai ceas şi alte obiecte lucitoare, era ceva cu care lumea 
se obişnuise în cele einci luni de cînd începuse "alianţa 1 , însă 
pentru noi era nou şi alîl de revoltător îneît slrîngeam mîna pe 
prăsea şi cu greu ne-am putut reţine. 

Va să zică aşa sînl "Untcrmcnschii" cu care propaganda 
nemţească ne obişnuise, iar noi care credeam că exagerează! 

2. Evocări istorice 

0 

Cu steaua-n frunte, cu privirea fioroasă, în căutare dc 
alcool şi satisfacere a altor instincte, aceşi anlicrişti, coborau 
• parcă direct din paginile apocalipsului. 

Ne vom obişnui şi noi ca şi restul populaţiei, căci dc acum 
fi vom înlîlni mereu, ci făcînd parte din decor. 

După orc întregi de aşteptare, soseşte şi trenul care ne va 
duce la Orăşlic, fiindcă ţ/colo holărîscm să facem primul contact. 

în gara Şibot, arăt lui Niculac o statuie din tablă şi her 
forjat, ridicată în amintirea lui Paul Chinezul. Ne aflam deci pe 

cîmpia numită a Pîinii. . „ , , , 

Următoarea gară sc numea pe timpuri Bmţinţ, botezată 
acum Aurel Vlaicu, fiindcă aici s-a născut acest vultur al 

aviaţiei şi fală a neamului nostru. 

- "Am citit prea puţin despre el şi tare aş vrea sa a 

mUll< L "Nici eu nu mă pol mîndri (din contra), că ştiu evoluţia 
acestui titan, decîl în mod fragmentar deşi am vizitat casa m 
care s-a născut şi am stat dc vorbă cu Iratele lui. 

37 



Imi vine în minte un pasaj scris de Oclavian Goga, marc 
admirator al lui Vlaicu şi care voia să-l scoată în lume, să fie 
cunoscut ele. 

El nu era făcut pentru saloane şi recepţii, gîndurilc lui 
"zburau" în alte sfere. 

împins de Goga la o astfel de recepţie, el nu lua parte la 
discupi, nu cunoştea nici intrigile, nici politicăriilc şi se com¬ 
plăcea în tăcere. 

— "De cc lot taci? Ia şi tu parte la discuţii, unde î(i stau 
gîndurilc?" - îl apostrofează Goga. 

Vlaicu scoale un mic şurub din buzunarul vestei: 

— "lată o silabă din gîndurilc mele." 

Fără îndoială, el n-a fost cu nimic mai prejos decît Blcriot 
sau fraţii Wriglit, dar cine să recunoască pe scară mondială, 
meritele unui fiu de ţăran din linului Orăşlici? 

Acest rîu peste care trecem acum îi acelaşi pe care-1 
trecusem cu multă caznă în acea zi de 24 decembrie, frînti de 
oboseală, cînd am început urcuşul pe munte. 

Puţin mai sus de locul nostru de trecere se găsesc ruinele 
cclălii Grădişte, care împreună cu Sarmisegetuza de partea 
cealaltă a muntelui, în Ţara Haţegului, formau fortificaţiile şi 
«mirele vitale ale strămoşilor noştri daci, care îşi apărau 
"sărăcia şi nevoile şi neamul", contra celorlalţi strămoşi, ro¬ 
manii, vajnici apărători ai "dreptului celui mai tare". 

Din această încăierare nc-am născut noi, care, cînd cu 
duşmanii din afară, cînd între noi, nu mai sfirşim încăicratul. 

Trenul încetineşte, am ajuns, ne dăm jos. Pe aleea care 
duce de la gară spre oraş, străjuită de plopi drepţi şi înalţi, 
păşeam cu oarecare evlavie ştiind că pe aici a trecut în anii 
copilăriei şi mai lîrziu, acela cure:A IUBIT PE HRISTOS SI 
A MERS FERICIT LA MOARTE PENTRU EL. 

N-am avut fericirea să-l cunosc nici măcar din vedere, 
deci vorbind despre Ionel Moţa mă voi feri de obişnuitele 


( superlative şi voi reda cîleva amintiri inedite, culese de la cei 
care l-au cunoscut îndeaproape. 

* In casa părintească se găseau toate componentele carc-l 
predispuneau să meargă pe calea pe care a mers. 

Părintele Moţa nu era cunoscut pe scară naţională la 
nivelul unui Cicco - Pop, Vasile Cioldiş, părintele Vasile Lu- 
caci şi alţi mari ai luptei dezrobirii. 

El n-a fost cu nimic mai prejos, iar acţiunea dusă prin 
ziarul "LIBERTATEA" a avut o înrîurirc covîrşitoarc pentru 
hrănirea "visului neîmplinit" pe carc-l cînla Goga. 

A cunoscut şi el temniţele lui Tisza Pista (care, în treacăt 
fie spus, nu i-a ucis cum a făcut Carol al II-lca de Hohcnzol- 
lern), dar ieşind din închisori, reîncepea cu mai mult zel 
publicarea ziarului în condiţii materiale precare, pe carc-l 
asorta cu un supliment: "BOBÎRNACII", unde umorul politic 
domina, spre delectarea cititorilor, în majoritate rurali, după 
cum îmi spunea lata. 

Desigur, Ionel Moţa, copil fiind, a luat parte la frămîn- 
lârilc părintelui şi \-ţn ajutat întru cîl i-a stal în pulinlă. 

Apoi visul se împlineşte, bucuria-i indescriptibilă, ALBA 
IULIA devine simbolul simbolurilor, dar nu trece mult şi 
decepţiile se acumulează: "STRĂINII NE COPLEŞESC Şl 
POLITICIENII NE VÎND". 

Articolul 7 din Constituţia din 1923, privind naturalizarea 
străinilor ne reduce aproape Ia statutul de Stal nesuveran şi 
toate cîlc au urmat şi n-ar fi trebuit să urmeze. 

Participarea intelectualilor din oraşul Orăştic în rîndurile 
Mişcării Legionare a fost slabă, dacă nu chiar inexistentă. 

Aici era cazul să fie o fortăreaţă, dar din contră, în afară 
de ţărani şi muncitori a fost un vid. 

Pentru că Ionel Moţa, nefiind politician, n-a căutat să 
momească pe nimeni. "Să vină cei cc CRED nelimitat" era 
lozinca. El era rezervat şi nu frecventa nici bodegile, nici 


38 


39 



seratele dansante sau alte cercuri mondene, iar mulţi, crczînd 
c-o face din snobism, la rîndul lor îl ocoleau. 

Să mai fie ceva care, prin analogic, s-ar putea explica 
oarecum ştiinţific? 

In geologie, în domeniul minier de exemplu, se găsesc uneori 
concentraţii sau filoane întregi de aur pur şi înjur numai plumb. 

Să fie acelaşi lucru cu concentraţia caracterului şi a vir¬ 
tuţii? Aceasta ar explica şi comparaţia între feciorii profe¬ 
sorului Ion Zelca Codrcanu. 

Ionel Moţa a avut o viaţă privată ca toţi muritorii de rînd, 
avînd bucuriile şi necazurile unui soţ şi tată al celor doi copii 
cu nume de arhangheli, la care s-a gîndil pînă în ultima clipă: 
"Aveţi grijă de copiii mei, nu lăsaţi Libertatea să moară", scria 
de la Majadahonda. 

în oraşul Deva, pe strada care duce la gară, înlr-o clădire 
modestă se puica cili la o fereastră: "Ion I. Moţa avocat". 

Era prin anii 1927 sau 28, deşi eram un ţînc de 13 ani, de 
cîte ori n-am zăbovit pe trotuarul opus, să-l văd măcar la geam 
sau ieşind pe poartă, dar n-am avut acest noroc. 

Un fapt divers în aparenţă, dar semnificativ pentru cro¬ 
nicarii de mîinc, este prezenţa la Deva, în acelaşi timp, a lui 
Ionel Moţa şi a inginerului Vcrnichcscu, ca preşedinte al 
Camerei de Agricultură. 

Numele lor erau prezente în memoria tuturor celor care 
au urmării cîl de cîl evenimentele de la 1922, cînd cei doi 
camarazi s-au duşmănit de moarte. 

în acest modest oraş, întîmplarca a făcut, poale, ca 
drumurile lor să se încrucişeze şi în acelaşi timp privirile, poate 
au stat chiar de vorbă şi după "greşeli" din tinereţe, cum a 
recunoscut Corneliu Codrcanu şi conform învăţăturilor creş¬ 
tine s-au iertat unul pe altul, făcînd uitată duşmănia din peri¬ 
oada studenţiei. 


40 


~-7 



ORĂŞTIE — ^CATEDRALA ORTODOXĂ 


41 









3. O familie eroică şi o analiză politică 

închid paranteza fiindcă am ajuns şi nu fără palpitaţii, 
batem la poartă. Slăpîna casei nc deschide. 

— "Bună ziua, doamnă!" 

— "Bună ziua! Sînlcti de la regiment?" 

— "Sîntcm de la regiment şi am vrea să stăm de vorbă cu 
dumneavoastră!" 

— "Intraţi!" 

Ajunşi în casă, după cum se cuvine nc luăm capelele, iar 
dînsa exclamă: 

— "Vai, bală-tc, că nu le-ani recunoscut! Cc-i cu dum¬ 
neata, cînd ai venit?" 

— "Mai înlîi vă prezint pe bunul meu prieten Niculae şi 
pe urmă o să vă spun totul." Şi tot le-am spus. 

La dînşii am stal ascuns cîtcva zile în aprilie 1941, după 
cc fusesem condamnat de Tribunalul Militar din Sibiu la 20 de 
ani muncă silnică - în absentă - pentru o "REBELIUNE" pe 
care ii- o declanşasem cu şi de aici am plecat la Timişoara, 
Belgrad, Rostock, Buchcnwald, Viena şi-napoi. 

— "Aşadar dumneavoastră aii fost aceia, că doar lumea- 
a auzit, liindcă s-au găsit paraşute agălălc prin copaci." 

— "Nici poveste, noi am căzut pe cîmp." 

Să fi fost alţii? Ştiam că a doua echipă trebuia lansată la 
Sibiu, a treia la Braşov, iar a patra pe Valea Prahovei. 

S-a întîmplal însă - după cum am aflat mai tîrziu - că 
aviatorii nemţi, ne mai crczînd în victorie sau în a lor Sicg, au 
căutat să se debaraseze cîl mai repede de această corvoadă şi 
nc-au aruncai la înlîmplarc. 

— "Dacă i-ain trimite o telegramă lui Gocring să-i acuzăm 
de ncîndcplinirca datoriei? Ce zici?" 

— "Năstruşnică idee!" ~ ' 


42 


(Am aliat mai tîrziu, cam în acelaşi timp undeva prin 
Munţii Bavarici, Gocring complota contra lui Hillcr.) 

A doua echipă a căzut într-adevăr într-o pădure la vreo 
opt km est de Orăştie, pe cînd noi căzuscrăm la aceeaşi 
distantă în vest. 

Ei au avut nenorocul să cadă într-o pădure cu stejari 
înalţi, iar unii au căzut printre, dar alţii s-au agălat. Astfel, 
chiar în ziua plecării am avut prima jertfa, căci celelalte vor 
veni mai tîrziu, sub alte forme. Vasilc Paşca, un vajnic săt- 
mărcan, se agăţase între doi copaci înalţi şi, cum era întuneric 
şi ncvăzînd altă soluţie, a apăsat pe butoanele bretelelor şi, 
căzând, şi-a frînl discurile cervicale. 

Cînd l-au găsit ceilalţi, era prea tîrziu. Altuia, într-o 
situaţie identică, bretelele i-au rămas ataşate de un braţ iar el 
a stat aşa alîrnat cîtcva orc pînă a fost găsit şi ajutat să coboare. 

Pe Vasilc l-au acoperit cu frunze lîngă un stejar căzut şi 
au plccăl.Cc puteau face mai mult? 

Mai tîrziu, am găsit oameni de încredere în satul apropiat 
şi Vasilc a fost înniormîntat după toate datinile creştine. 

— "Şi acum ce aveţi de gînd să faceţi?" 

— "Grea întrebare, la care nu putem răspunde imediat." 

— "Puleli sta la noi oricît, că nu nc deranjaţi." 

— "Undc-i nenea?" 

— "S-a dus cu căruţa la pădure după lemne, o să se 
întoarcă în curînd." 

Gazdele noastre erau orăşeni, care se ocupau cu agricul¬ 
tura şi grădinăritul. Amestecul armonios de rural şi urban, era 
una din laturile pitoreşti ale Orăştici. 

Fertilitatea păniîntului pe malurile Mureşului este renu¬ 
mită şi nu degeaba i s-a spus Cîmpia Pîinii. 

• Iar dacă adăugăm hărnicia şi dragostea cu care ci îl 

munceau, obţinem prosperitate. 

Doamna — la propriu şi la hgurat - cu toate că purta 


43 



năframa, era maestrS in aria culinara şi după cc sînlcm 

ospalap ca-n poveşti, ni se da camera cea mai frumoasa de 
oaspeţi şi ne instalam. 

- "Niculac, cred c-am încasat o urticaric pe munte că 

prea mă mănîncă." H unie ’ ca 

- "Numai să nu fie rîic!" 

Ne mai avînd niciodată, nu puteam face deosebirea între 
urticaric şi rue şi deci o tratam cu indiferentă şi scărpinat. 

A doua zi, după un somn adînc ne simţeam bine dispuşi 
şi gata de luptă". Cum nu vedeam nici o moară în apropiere 

ne- am mulţumit să ascultăm toate inepţiile care se debitau ne 
timpul acela Ia radio. 1 

Era insă una pe care-o repetau cu insistenţă: "Moarte 
fasciştilor!" 

- or I* avînd cu italienii ăştia, de vor să-i omoare cu 
orice preţ?" 

- "Nu cumva se referă la noi?" 

- "Fii serios, cum o să se refere la noi? doar atîta istorie 
cunosc şi ci, chiar şi copiii ştiu că fascismul a fost un fenomen 
strict italian." 

- "Desigur, dar ci nu interpretează istoria ci o mani¬ 
pulează cum le convine şi tare mi-i teamă că-i vorba de noi şi 
de toţi care li se opun." 

- "Cred că ai dreptate şi atunci ce să mai spun decît: 
Facă- se voia Ta!" 

Amintindu-nc că de la Viena se transmite în limba ro¬ 
mână la o anumită oră, sucind şi răsucind butonul, prindem 
postul şi ascultăm cu atenţie mărită. 

Vorbeşte Grigore Manoilcscu, în calitate de ministru al 
propagandei sau aşa ceva. 

Redau aproximativ ca formă, dar autentic ca fond: "Ro¬ 
mâni, nu pierdeţi speranţa, cu toate greutăţile prezente, soarta 
războiului nu s-a decis încă. Cînd armele secrete, pe care le-am 


44 


văzul cu ochii mei (sînl unii care mai văd şi cu ochii altora), vor 
intra în acţiune, inamicul se va prăbuşi, iar noi vom învinge." 

- "Ei, vezi, începuseşi să fii pesimist prea devreme." 

- "Ar fi trebuit să fac "mea culpa" şL.Totuşi se învîrteştc" 
cum ar spune Galilco, adică eu nu cred în existenţa armelor 
secrete germane. 

Dacă le-ar avea, aşteaptă oare ca Germania să devină o 
ruină totală pentru a le întrebuinţa? 

Asta nu înseamnă să dăm bir cu fugiţii. Din contră, 
poziţia noastră va fi aceeaşi pînă la capăt, însă pe o bază de 
credibilitate şi durată. 

Celor cu care vom sta de vorbă, nu le putem spune gogoşi 
care să fie desminţite a doua zi. 

Putem dacă ci vor ceva rapid, să le sugerăm încrederea în 
minuni." 

. Prînzul şi cina le luăm împreună, depăşind amintirea din 
alte vremi, cînd visul de "o ţară ca soarele sfînl de pe cer" părea 
că nu mai este departe. 

Cu oarecare mîndric ne povesteau cîte ceva despre per¬ 
sonalităţile care au găsit la ei masă şi sălaş. 

Printre alţii: Ion Banea, Corneliu Georgcscu, llic Gîr- 
neaţă, Nicolac Totu, cînd veneau la Orăşlie în special pentru 
a vizita apropiata Grădişte, îi trimitea Doamna Preoteasă 
Moţa .şi la ci, ştiind că bucuria va fi împărţită. 

Cei mai de neuitat au fost Ion Banea şi Nicolac Totu, care 
puneau atîta humor şi înflorituri in tot ce le povesteau. 

Le spunem şi noi cîte ceva despre "prietena" noastră 
Germania, greutăţile de început cu limba, foame pe săturate, 
bombardamente cîte vrei şi binefacerile de la Buchcnwald. 

- "Da de ce v-o fi închis Doamne?" 

- "Probabil din prea multă dragoste, dar mai ales să ne 

pună la adăpost de noi înşine." . . 

M-am ferit să le vorbesc de frămîntările interne, diviziuni. 


45 



brigăzi, mcxicanisme şi alte copilării trecătoare - cum cre¬ 
deam pe atunci - şi această atitudine am păstrat-o mereu faţă 
dc cei pc care i-am înlîlnit mai tăr/.iu, gîndindu-mă la zicala cu 
pieptănatul unei babe. 

Mîinc, dacă va da Dumnezeu să fie un mîine, ne vom 
cuminţii poate, sau ne vom da în spectacol ca florăresele din 
Obor, nefiind nici primii nici ultimii, în trista noastră istoric 
politică, care s-au încăicrat. 

După vreo trei zile dc "farnicnlc", le punem întrebarea 
care în această situaţie era inevitabilă. 

~ c>uc credeţi D-voastră că s-ar mai putea sta de * 
vorbă, aici, sau în împrejurimi?" 

- "I Im...îii greu dc spus, dar va trebui să ne gîndim bine." 

Războiul, închisorile, scepticismul şi frica răvăşiseră rîn- 
durile celor pc carc-i cunoşteam. 

Cugirul nefiind departe, am găsit totuşi cîtiva cu care, 
întîlnindu-i, am stabilit legături mai mult consultative, fiindcă 
dc acţiuni militare nu mai era vorba. 

4. Mama a plîns tot timpul 

Satul meu se află în linie dreaptă cam la 15 km. de Orăştie 
şi-mi făcea cu ochiul, iar dorul, oricît căutam să-l lin în frîu, 
devenea din ce în cc mai stăruitor. 

. _ ~ ^; c z * cc l* D-voastră dacă m-aş repezi într-o noapte 
juna acasă, s-o văd pc mama şi pc ceilalţi ai mei?" 

-'Cum crezi D-ta, noi înţelegem cc înseamnă acest dor 
dar să fii cu multă grijă." 

Niculac tine să mă însoţească şi plecăm înspre scară peste 
dealuri, prin păduri, ocolind satele, iar cu cîl ne apropiam, cu 
atît inima se făcea lobă. 

Ajungem pe păşunea satului şi cu lot întunericul, recu¬ 
noşteam toate tufişurile, rîpelc, pîraiele, iar cum tăcerea era 


46 


de rigoare, las liber frîu amintirilor din copilărie şi adolescentă 
să se desfăşoare în ritmul desenelor animate din Walt Disney. 

Pe acest platou ne jucam de-a surduca. După ploaie, pe 
aici găseam ciuperci, dincoace culegeam fragi de cîmp, la 
umbra acestor ulmi "şezum", dar nu "plînscm" fiindcă totul în 
jur era armonie, sete dc viată, încredere în viitor şi în sfînta 
tinerele. 

Ajunşi în capul salului, o luăm pe o vale care dădea drept 
în ograda noastră. Mă-nlrcbam dacă iubitul meu Samson mai 
c în viafă şi-o să mă recunoască? 

Spre marca mea decepţie, el nu mai era şi un alt cîinc ne 
ia în primire. La un simplu pst, a încetat să mai latre, poate un 
al şaselea simţ - cu care noi nu ne putem lăuda - i-a spus că nu 
sînt străin, că aparţin slăpînilor care-l hrăneau. 

Las psihologilor din domeniul canin, grija dezlegării aces¬ 
tei enigme. 

Era pc la miezul nopţii, cînd batem la uşă şi cu oarecare 
ezitare, lata ne deschide. 

- "Tu eşti Ioane?" (Ion era fratele mai mic care era 
militar cu adevărat în acelaşi timp.) 

- "Nu-i Ion, tată, sînt cu. Nu aprinde lampa că nu-i bine!" 

Mama care nu adormise încă, mi-a recunoscut vocea şi, 

venind la mine, îmbrăţişările şi plînsul au durat şi au durat. 
Fratele mai mare, una din surori, buna, auzind ceva neobişnuit, 
au venit şi ei. 

. A fost o tăcere îndelungată şi nu găseam cuvintele po¬ 
trivite pentru a o curma. Niculae asista ca spectator la scena 
umbrelor care se mişcă, gîndindu-sc poale la bucuria cînd îşi 
va revedea pe ai săi. 

încep să le povestesc cu dc-amănuntul cînd, cum şi dc cc 
am venit. 

Tata-mi spune că chiar alaltăieri a fost majurul cu jandar¬ 
mii şi i-a spus: "Ţi-a venit feciorul cu paraşuta , însă, ca nicio- 


47 



dată pînă acum, a fost atît de prietenos încîl parcă voia să fie 
adevărat. 

Simţeau şi ci că Ic vine rindul. 

— Cred c-a spus aşa în glumă, fiindcă n-arc de unde să 

ştie." 

_ Toata lumea a au/it, dar nu ştiam că şi tu eşti printre 
ci," zice tata. 

Mama nu şi-a pulul opri plînsul doar pentru o clipă, cînd 
şi-a adus aminte de fnlfmplarca din ajun. 

Cam pe la ora cînd noi plecam din Orăştic, un porumbel 
a \cnil şi, intr-un mod cu totul neobişnuit, a bătut cu aripile în 
geam. A venit apoi după cîtcva minute şi s-a izbit cu atîta forţă 
încîl a spart geamul. 

Un geam spart în toiul iernii, greu de înlocuit, a stîrnit 
fireşte mini a mamei, care l-a blestemat. 

Abia acum înţelege semnul transmis, îşi cere iertare şi-l 
declară simt. 

Amatorii în "psihologic" ornitologică ar putea studia an¬ 
tenele ullra sensibile prin care porumbelul mi-a recepţionat 
ghidul, precum şi datoria lui de-a anunţa evenimentul chiar cu 
riscul durerii pe care inevitabil a suferit-o. 

Pe cele două surori măritate în sat am găsit prudent să nu 
le anunţăm, iar a doua zi, mare le-a fost decepţia. 

Am stat vreo trei ore acasă şi am decis să plecăm, fiindcă 
prea se auziseră multe. 

Mama a plîns mereu tot timpul şi nu înţelegea, pînă cînd 
şi de ce? Ea nu avea nimic comun cu Cornelia mama Grachilor, 
ca nu ne făcuse pentru prigoane neslîrşitc, nici pentru even¬ 
tuale morminte fără cruce. 

Ea nu-nţclegea nici acel "Du-tc la oştire pentru ţară 
mori", ci mai degrabă parodia lui lordăchcscu: "Ca în Uolin- 
lincanu faptul sc-n(împla, dacă-n loc de mamă soacră îi era". 

Nu mă puteam decide să spun cuvînlul "plecăm", fiindcă 


48 


numai Dumnezeu ştie cînd şi dacă ne vom mai întîlni vreodată. 
Nu mai era o despărţire de sfîrşit de vacanţă, ci poate una de 
marele sfîrşit. 

încercam să-i încurajez spunîndu-lc că nu-i aşa grav, că 
probabil asta va fi ultima încleştare, că toate se vor sfîrşi cu 
bine şi ne vom revedea în curînd. 

Vorbele mele cădeau alăturea căci şi ci, ca şi noi, vedeau 
balaurul pe care-I înfruntam. 

Singură buna căreia îi ziceam şi mama Lina, neştiind 
carte, nu ştia ce-s ăia ruşi, turci, nemţi şi cum dracu Ic mai zice, 
aducea o notă de sănătoasă filozofic, moştenită din strămoşi: 
"Dacă ţ-o fi data să scapi, scapi tu şi din asta, că ce ţî scris în 
frunte ţî pus". 

Şi astfel, într-o atmosferă de plumb, începui să-i îmbr㬠
ţişez, să mai îngăih cîleva cuvinte de prisos şi să ne îndreptăm 
spre uşă. 

L-au îmbrăţişat pe Niculac cu aceeaşi dragoste ca şi cînd 
ar fi fost băiatul lor şi i-au dorit să ne viziteze în zilele mai cu 
soare, dar soarele pentru noi intrase într-o îndelungată eclipsă 
totală. 

Am luat-o pe aceeaşi vale şi am ieşit din sat. Drumul 
nostru trecea nu departe de gara Călan şi, cum eram destul de 
obosiţi, dac-ar veni un tren înainte de a se face ziuă, ce bine 
nc-ar prinde. 

Se duce Niculae la informaţii şi iarăşi norocul nostru, 
trenul Petroşani - Simeria venea în curînd, iar cum gara era 
slab luminată, aveam încredere că nu mă va recunoaşte nimeni, 
ceea ce s-a şi întîmplat. 

Coborînd in gara Simeria, am văzut vreo doi cunoscuţi, 
dur nimeni nu Pacea atenţie la doi soldaţi zgribuliţi. 


49 



5. în mlaştina deznădejdii 


Ajunşi din nou în gara Orăşlic, gîndurilc-mi zburau cu 
op( ani în urmă, cînd lot pc la sfîrşilul lui ianuarie ca şi acum, 
miile de oameni veniţi din (oale Colturile judeţului îngenun- 
clicau în fala ilustrelor sicrie. 

Unde sînteti tineri cu privirea aprinsă şi ideal înaripai? 
Ce crud destin v-a răvăşit rîndurilc îneîl nu mai zărim aproape 
pe nimeni? 

Aii uitat? "Avem la dispoziţie cea mai puternică dinamită, 
mai tare dccît tancurile şi tunurile, este propria noastră cc- 
nuşc". 

Numai opt ani şi.cîlă cenuşă! 

Va sesiza cronicarul de mîinc, în toată adîncimca for¬ 
midabilul suflu de înnoire prin jerfă, care a caracterizat această 
generaţie? 

Şi abia acum începe faza crînccnă a "Mlaşlinei desnă- 
dejdii” şi cîli vor mai ajunge la liman, numai D-zeu ştie. 

Ajunşi din nou, gazdele noastre se bucură nespus văzînd 
că nu ni s-a întîmplat nimic. 

Niculac line mult la emisiunea de la Vicna, deci o ascul¬ 
tam din nou. De data asta vorbeşte Horia Sima "în persoană", 
rcpclînd cam aceleaşi lucruri spuse şi de Grigorc Manoilcscu, 
dar în plus cu un "simţii" apel adresat ţăranulurromân, îndem- 
nîndu-l la rezistentă, că altfel: "Ţi se va lua cel din urmă bob 
de grîu şi cel din urmă llr de eînepă". 

Prin ce mijloace să reziste, nu i se spune. Milioanele de 
culaci ruşi încercaseră şi ci să reziste dar "cel" care i-a zdrobit 
trimitîndu-i pc lumea cealaltă, îi "acelaşi" pe care ni se cerc să-l 
înfruntăm. Mărci, dar care ne sînt şansele? 

A doua zi aflăm de la un cugircan că la Alba - Iulia se 
găseşte în refugiu Universitatea sau unele facultăţi din Iaşi, iar 
el cunoştea pc unul din studenţii activi. 


50 



III. REZISTENŢA ÎN PLINĂ 
ACŢIUNE 


1. în rîndurilc studenţimii 

N-am mai stat mult pe gînduri, ne luăm rămas bun, le 
mulţumim frumos, le promitem că vom reveni şi ne îndreptăm 
spre Alba - Iulia. 

Am găsit studenţii ieşeni la înălţimea generaţiei prece¬ 
dente. Spiritul de sacrificiu, seriozitatea, abnegaţia şi nerăb¬ 
darea de a face ceva erau omniprezente. 

"A face ceva", iată marca întrebare, iar ci aşteptau răs¬ 
punsul şi de la noi, dar noi acest răspuns nu-l aveam. Am putea 
întreprinde acţiuni spectaculoase, am putea face mult zgomot 
fără pic de utilitate, dar cu consecinţe dezastruoase, de aceea 
întîlnind pc reprezentanţii lor, decidem să nu facem nimic 
necugetat, ci să ne organizăm pentru momentul oportun. 

Competenta celor care decid de oportunitatea momen¬ 
tului, rămînc eterna întrebare. 

în acelaşi timp cunoaştem organizaţia judeţeană, care in 
contrast cu Hunedoara, continua să existe, avînd legături cu 
cei din Sibiu şi chiar cu unii ofiţeri activi. 

Şeful organizaţiei, un bărbat serios, modest, calculat, cta 
tocmai ceea ce, alîl noi cît şi studenţii, aveam mai multă nevoie. 

Nc-am înţeles de la început şi o deplină armonic s-a 
instalat între noi. 


51 






Pcbaza carnetelor de Studenţi ce ni s-au procurat fitră 
mei o dificultate, inchiriem o cameră la periferic, ne îmbrăcăm 
uvi, păstram uniforma militară în rezervă adăugîndu-i un 
galon de plutonier, fiindcă eram "mcdicinişti" 

cîlcva zile, cînd ne aşteptam mai puţin, apare şeful 
nos ru de echipă ş, ne povesteşte peripeţiile prin care au trecut 

Cluj SMu. m C ° ntaCt CU ° rganizalia §isludcn t*i Universităţii 

Ceilalţi trei şi încă mulţi alţii se afiă pe un munte lîneă 
Sibiu, unde se formase un fel de centru de excrciţH pârf 
mditarc, mtr-o fostă cabană turistică, formînd rezerva nece- 

La Sibiu sc ada comandantul suprem al Adcalului în 

N ' M °^“’ C, “' ^ « a cun oşlcara 

lcgS.„ D rac"vL"a UPrCn '” "" “ adUCC aparalul pcn,ru a lua 

de mur"" C ° d,t ,)rC , a niUl1, dar parcă avcam ° P res imţirc 
de inutilitatea ş. riscurile inerente, avînd în vedere că oraşul 
era impinzit de ruşi. dţu ‘ 

r an ; f ?H dCV î" i !L iar S ' mpIi S0,da ' i » cu aratul care părea o 

tmii a - d C î'“ ’. mă UrC CU N ' CUlaC PC dcalul apropiat, însă 
toate încercările de a comunica au eşuat. O fi adormit cores¬ 
pondentul de la Viena? 

Cam în acelaşi timp se produce şi ofensiva nemţească din 

hifc*^ ? UZU aCeStC ‘ Ş " ril mulpsclltl| ră scepticismul, 
işi încarcă bateriile cu entuziasm, unii exclamă: "în curînd o 
să-i înece in Canalul Mînccii!" 

îmi puneam şi eu întrebări: nu cumva sînt un întîrziat 
mm al care nu înţelege nimic, nici în politică nici în arta 
militară şi ar li cazul să-mi fac un examen de conştiinţă? 

Ceva dinăuntru îmi spunea: este ultimul spasm al muri¬ 


52 


bundului, dar acest sentiment nu-l mai împărtăşeam cu nimeni, 
de ce să le răpesc şi ultimele iluzii? 

Am mai trăit un asfel de moment la Rostock, după ce 
Mussolini fusese eliberat de Scorzcni. 

în barăcile unde locuiam, entuziasmul era de rigoare. S-a 
mers la barăcile italienilor şi li s-a dat o "serenadă" cu Giovinezza. 

în sala de mese adunare generală, vorbeşte Mailat cam 
aşa: "Dacă Mussolini n-ar fi fost eliberat, Mişcarea Legionară 
şi-ar fi pierdut raţiunea de a fi, pentru că nu s-ar fi împlinit 
ceea ce noi, ele.... De acum victoria fi din nou asigurată". 

Mă întrebam şi nu eram singurul: Cum poate încăpea atîta 
proslje înlr-un singur om? 

încerc aşa, într-o doară, să contactez Viena, însă de dala 
aceasta din camera unde locuiam, cu lot riscul detectării, şi.... 
minune, reuşesc. 

Cc-am spus în scurta telegramă n-avea mare importanţă, 
însă credeam că răspunsul ne va aduce ceva de oarecare 
valoare. 

Acelaşi răspuns ca pe munte: "Comandantul se bucură”. Mi 
se părea c-ascull un disc uzat care se-nvîrtcştc pe acelaşi răvaş. 

Dacă te-ntorci la Sibiu - îi spun şefului - spune-lc să se 
bucure şi să se veselească şi ei, fiindcă noi aici, dar mai ales 
"cei" de la Viena, trăim înlr-o stare de permanentă euforie. 


2. Evocarea Corpului Muncitoresc legionar 

Unele zile erau monotone, lungi, plictisitoare, citeam cîte 
ceva fără să ne putem concentra asupra subiectului. Niculae 
îmi aminteşte că-i sînt dator cu continuarea unei poveşti înce¬ 
pută pe dealul acela a doua zi după paraşulare. 

_ "Nu-s poveşti, Niculae, ci întîmplări trăite şi le asigur 
că nu exagerez dccît.-.ici colea şi anume în părţile esenţiale. 
Unde am rămas?" 


53 



— "Cînd tc-au dai afară dc la 

- "Exact! Cînd Filip cu aprobarea lui Max m-a dat afară 
dc la Călan, m-arn dus la Petroşani. Trebuie să-ţi explic, fiindcă 
tu, în calitatea ta dc sîrb (îl tachinam pentru că ştia de glumă), 
poale nu ştii că Valea Jiului îi cel mai important centru minier 
al (arii. 

Aici se scot cărbuni din măruntaiele pămîntului şi se 
trimit peste tot, pentru încălzirea celor plăpînzi dc la suprafaţă. 

Evident, cei care îi scot se numesc mineri în toate limbile, 
dar ceea ce-i caracterizează şi uneşte pe toţi, îi transpiraţia cu 
"T" foarte mare. 

Ca să cunoşti viaţa minerilor trebuie să trăieşti în mijlocul 
lor, dar mai ales să observi şi să înţelegi. Să-i vezi cînd ies din 
mină şi cu Dumineca în haine dc sărbătoare. 

Munca istovitoare, oxigenul rar, praf din abundenţă, plă- 
niîni înnegriţi, bătrîneţe prematură şi viaţă scurtă. 

Şi cum sînt plătiţi? Aşa ca s-ajungă cu economie pînă la 
chenzina următoare. 

In astfel dc condiţii, se mai miră cineva că majoritatea 
contau pe Marx? 

Rolul Mişcării Legionare — prin înfiinţarea Corpului 
Muncitoresc - a fost tocmai acela dc a-i întoarce cu faţa dc la 
Marx şi a le da speranţa într-o justiţie, izvorîtă din dragoste. 
S-a reuşit puţin, se reuşea mai mult, în timp se reuşea total, 
dar timpul ne-a fost luat. 

Atelierele societăţii Petroşani erau în plină expansiune şi 
se găseau posturi dc cadre tehnice, desenatori, etc., cu toate 
acestea am preferat o muncă manuală de strungar. Domeniul 
tehnic fiind vast şi evolutiv, iar ieşind din şcoală - multă teorie, 
puţină practică —, îi bine s-o iei mai de jos. 

Aceeaşi lacună o găseşti la atîţia ingineri care nu ştiu că 
un şurub se strînge de la stînga spre dreapta." 

- "Pardon?" 


54 


După ce mă instalez, primul lucru cc-1 fac este să intru în 
contact cu organizaţia legionară locală. 

Şeful plasei Petroşani era profesorul dc matematică Ion 
Mărgineanu de la Liceul dc Stat, la care mă prezint şi-i spun 
cine sînt, de unde vin şi dc ce am venit. 

— "Deci n-ai fost încadrat şi ai nevoie dc pregătire!" 

— "Mai ştiu şi cu cum merge? Cred că da." 

~ "Ai căzut bine, îţi prezint pe camaradul Nicolae Ml㬠
diu, student în teologie şi excelent instructor legionar." 

Camaradul Mladin era fiu de miner- dc origine sănătoasă 
- cum se va spune mai lîrziu, palid, şters la înfăţişare, dar ager 
la minte, fiind mereu premiant. 

Avînd cam aceeaşi vîrstă, nc-am împrietenit repede, iar 
conversaţiile cu el erau aşteptate cu multă bucurie. După ce 
sînt încadrat într-un cuib dc muncitori, profesorul îmi cerc 
ceva note, date, despre uzina Călan pentru compunerea unui 
reportaj în vederea publicării. 

Notele dale Iară să-mi dau scama, se transformă în repor¬ 
taj, spre surprinderea profesorului şi a mea. 

— "Bravo! Aşa se serie legionărcştc; nu mai am ce adăuga 
dccît să confirm autenticitatea." 

II trimite la "România Creştină" din Chişinău, care la scurt 
timp îl publică, şi-l răspîndim în marc număr la Călan şi înjur, 
spre marca "bucurie" a directorului Colcanu. 

Valea Jiului, în acea vară a anului 1937, era ca un roi de 
albine predispuse să termine odată pentru totdeauna cu hu- 
zurcala trînlorilor. 

Cît entuziasm, cîtă dăruire, cîtă dragoste şi cîtă speranţă. 

Bătăliile financiare se succedau rapid, dar dădeam cu 
drag şi cu încredere. 

îmi aduc aminte dc un marş făcut dc garnizoanele Petro¬ 
şani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Ia Mănăstirea Lainici, 


55 





sul) comanda Inslr. legionar Mladin, unde am înlîlnit legionarii 
olteni din Gorj şi mai departe. 

Nc-am recules în fala statuii Generalului Dragalina, eroul 
de la Jiu şi ne aminteam că toi pe aceste meleaguri şi-a purtat 
flintele şi lancu Jianu, haiducul mult iubit. 

^ Trăiam momente de exaltare, care au culminat cu vizita 
la Petroşani a camaradului Ion Mînzatu, să ne înveţe Imnul 
Muncitorilor. 

Am fost anunţaţi cu două zile înainte şi ardeam de nerăb¬ 
dare, căci cine nu-l cunoştea pe acest vestit compozitor, dar 
nici unul nu-l văzusem pînă acum. 

Nu ştiu dacă vreodată în saloanele de la Bucureşti sau din 
străinătate, Domnia Sa a mai simţit în aceeaşi măsură văpaia 
dragostei şi-a admiraţiei de care s-a bucurat atunci. 

- "M-a trimis Căpitanul în mod special şi sînteţi primii 
care-1 învăţaţi." 

Ne mai spune dînsul eă în textul original, poetul Radu Gyr 
scrisese: "Străinii pîinea ne-au furat" iar la sugestia Căpitanului 
este înlocuit cu: "Tiranii pîinea ne-au luat", pentru că, ne spune 
dînsul, nu numai străinii ci şi Tălărcscu şi Argctoianu ne-au 
luat pîinea, iar românul nu spune nii-ai "furat" ci mi-ai luat 
pîinea domnule, ceea ce-i şi mai grav. 

Acest imn, de o Irunuiseţe şi adîncinic neîntrecute nici de 
vestita Marscilleză, era tocmai arsenalul dc muniţii prin care 
muncitorimea română ar fi putut fi întoarsă cu faţa spre Hris- 
tos şi eu dosul spre Mai x. 

lira înlr-o sîmbătă, iar a doua zi, duminica, era sfinţirea 
bisericii din satul Tămăşeşli, în colţul celălalt al judeţului, 
aproape de llia, construita în întregime prin munca şi donaţiile 
legionare. 

Sule dc legionari şi simpatizanţi din întreg judeţul au 
participat. 

După oficierea slujbei făcută de un sobor impresionant 


56 


dc preoţi, în faţa bisericii, primul care a luat cuvîntul a fost 
domnul Mînzatu. 

"Sînt trimisul Căpitanului". Domnia sa a ţinut o scurtă şi 
simţită cuvîntarc, după care, cei carc-l învăţasem, intonam: "ÎN 

TRU-DĂ NE AM ZBA-TUT ŞI-N UMI-LIN-TÂ. Din 

zgură de furnale şi cazane.... Marin şi Moţa ne veghează-n 

ccr . * entru dreptatea noastră legionară şi pentru întregul 

neam sărac, Din fulger vom clădi o nouă ţară pe nicovale mari 
de veac. Sublim. 

, ^ cuvîntul şeful judeţului Hunedoara, comandantul 

ajutor Viorcl Boborodea, învăţător, originar din părţile 
Sibiului, mic d<j statură, cu un deosebit talent oratoric, care ştia 
să captiveze chiar cea mai refractară audienţă, încheind: 

Luaţi aminte: Garda de Fier nu ne oferă altceva decît o cruce 
şi un mormînt". 


3. Siniptomcle decăderii politice 

Bate cineva la uşă. Ascultînd mai bine, era bătaia con¬ 
venţională şi deschidem. 

— "De ce aţi făcut asta? De ce i-aţi dat grenada?" 

— "Nu-nţelegem nimic, ce grenadă?" 

— "Nu voi i-aţi dat grenada?" 

— "Cui?" 

— "Lui Tudor." 

— "Grenadele cc le aveam le-am ascuns undeva pe munte." 

— "Atunci dc unde şi-a procurat grenada?" 

Şi izbucneşte într-un plîns îndelungat. Nu l-am între¬ 
rupt.... După un timp, zice printre lacrimi: 

— "Tudor îmi era nu numai camarad dar şi cel mai bun 
prieten. Voi nu ştiţi ce s-a întîmplat?" 

_ ? 

— "Ieri seară a avut loc undeva într-o sală o adunare a 


57 





Frontului Popular dominat dc comunişti, sau mai bine zis de 
noi, fripturişti. 

Din curiozitate, ca să vadă cum arată această specie, 
Tudor s-a dus şi el. Fotografiile lui Stalin şi Marx dominau 
scena, unde oratori improvizaşi le cînlau osanale. 

Tudor, cu caracterul lui, se vede că n-a mai putut răbda 
şi a vrut să-i marxizeze de-a binelca. Din nenorocire, sau el nu 
ştia s-o mînuiască cum trebuie, sau s-a ivit un alt obstacol, 
fiindcă grenada a explodat înainte dc a o arunca. 

Acum nici nu ştim dacă l-au dus la spital sau la morgă. Un 
alt student care se afla în partea opusă a sălii ne-a spus Iară să 
ştie alte detalii. 

Voi fi Şi atenşi, se înmulŞcsc iscoadele şi la Universitate. 

Plecă cu aceeaşi paloare dc cimitir înscrisă pe faşă, iar noi 
rămîncm un timp muşi, negăsind nici un cuvînt potrivii. 

Pe Tudor îl cunoşteam bine, era în anul trei la medicină 
şi ne-a impresionat alîl pentru fizicul dc june-prim, cît şi 
pentru jovialitatea şi umorul cc-1 degaja, fără să bănuim că-n 
fond ascunde alîta fermitate. 

Lui i-am arătat mai înlîi ceea ce persistam să cred că-i 
urticaric ; 

— "li rîic, camarade şi-i veche! Cu ce-o tratezi?" 

— "Cu scărpinat." 

Rîdea cu poftă şi mi-a adus alifia cu pucioasă care m-a 
vindecat temporar. Iar acum, dare-ar Dumnezeu să fie numai 
rănit! 

Nu-mi mai găseam aslîmpăr şi mă duc să-l caut pe şeful 
judcŞului, să vedem ce se poate face. 

Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, l-am găsit 
extrem dc abătui. Mai înlîi, dc soarta lui Tudor nu aflase nimic, 
cu toate încercările prin informatorii pe care îi avea. 

In al doilea rînd, îmi spune c-a venit un curier dc la Sibiu, 
care i-a transmis ordinul să dea comanda lui GhiŞă. 


58 


- "Cine i GhiŞă?" 

~ " N " care-i numele adevărat, dar dumneata trebuie 
să-I cunoşti fiindcă vine şi el din Germania, mi s-a spus că-i 
comandant legionar, iar de meserie, învăşător din părŞilc Ora- 

- "învăţător din părţile Oradiei?" 

Erau doi. Evident, Miron nefăcînd parte din "noua elită" 
nu putea fi comandant! Nu rămînc decîl Samuraiul! 

- "Samurai îl chiamă?" 

- "Nu, samurai îi renumclc!" 

- "Aşa teribil îi?" 

— Depinde în ce sens. Ca să facem haz de necaz, să-şi 
povestesc: eram cu toţii la adăpost în(r-un lagăr numit Buchcn- 
wald. Nu Şi le spun pe toate că prea le-ar întrista, doar scena 
samuraiului. 

Intr-o bună /i, majurul neamţ, care se ocupa cu inten¬ 
denţa noastră, găseşte curăţenia deficientă într-un dormitor şi 
se exprimă în limba lui "saucrci", adică porcărie. 

învăţătorul Tocoianu, căci aşa-l cheamă, care pe timpul 
acela nu era comandant şi dc care limba germană nu se 
prinsese nici el de ea, răspunde mînios: "Ia, ia, samurai, sa¬ 
murai!" 

Ce să-ţi mai spun, a fost un hohot de rîs general care a 
durat, unde dai şi unde crapă. 

Singur Ghiţă ai nostru nu înţelegea dc cc rîdc lumea. 

- "Şi dumneata eşti comandant?" mă-ntreabă. 

- "Camarade cu nu-s nici măcar legionar, necum să fiu 
comandant. Eu nu mă consider altceva decîl un simpatizant, 
iar cei care pretind a mai fi legionari sau, şi mai rău, coman¬ 
danţi, înseamnă că n-au înţeles nimic din tot cc-a spus şi vrut 
Corncliu Codreanu şi Ion Moţa." 

Dacă la Viena am acceptat - fără să niă întreb cine-i în 


59 




fruntea bucalelor - întoarcerea în ţară, a fost în calitate de 
soldat român şi mai puţin ca legionar. 

Este războiul care din punctul nostru de vedere îi just şi 
deci sînlem obligaţi să-l ducem pînă la capăt, chiar dacă 
sfîrşilul parc atît de sumbru. 

— "Eu am fost o dală la Sibiu - zice el - şi am vorbit cu 
Moşu (Chiorcanu), cu Pălruţ (Crislca) şi cu alţii şi am rămas 
cu impresia că aţi venit cu un fel de aureolă, superioritate faţă 
de noi, cu etalarea gradelor primite, care jenează ca să nu zic 
dezgustă. 

— "Poţi să zici şi mai mult, fiindcă aşa este! Noi, cei fugiţi 
în străinătate reprezentăm în general latura şmecherilor, com¬ 
pletată cu o bună doză de laşitate." 

Unde-i: "Nu-i temniţă să nc-nspăimîntc, nici chin, nici 
viforul duşman", pe carc-l cîntam cu alîla emfază odinioară? 
Nc-a-nspăimîntat cel dinlîi post de jandarmi şi am fugit. 

Este drept c-a devenit un fel de tradiţie. S-a fugit în ’38 şi 
s-au creat falşi croi, de ec să nu se lugă în ’41? 

— "Acum să revenim la "comanda" pe care trebuie s-o dau 
lui Ghiţă, sau samuraiului, cum îi spui dumneata. 

Mai întîi, eu nu comand pe nimeni, nu sînt aici şef de 
judeţ, cum poate unii din voi mă consideraţi. 

Nu sînt deeît un om de legătură şi contact, poale mai activ 
dccît alţii, dar as(a-i tot. 

Am legături susţinute în afara foştilor legionari, cu 
naţional-ţărăniştii, liberalii, chiar cu unii ofiţeri activi. 

Legăturile constau în consultări, speculaţii asupra vii¬ 
torului, eventuale acţiuni, fiindcă duşmanul îi comun." 

Pol cu să-l duc pe Ghiţă la aceşti oameni şi să le spun: 
"lată şeful vostru, pe acesta să-l ascultaţi"? 

M-ar crede nebun şi mi-ar întoarce spatele. 

— "Dacă nici eu nu le-nţcleg, nu le mai înţelege nimeni. 


60 


Lasâ-I pe Ghiţă să vie, îl aduci imediat la noi şi te asigur că vom 
găsi împreună soluţia." 

Tocmai cînd să plec, apare studentul, prietenul lui Tudor, 
- puţin mai înveselit - şi ne spune că în sfîrşit, cu mare greutate 
a aOat că accsta-i la spital grav rănit, ţinut sub marc pază la 
subsol, ncştnnd dacă a fost operat sau nu, dar speră să afle în 
curînd. 

A doua zi, într-adevăr apare Ghiţă şi nu mă înşelasem, 
era Samuraiul. Abia mă mai recunoştea. 

La Rosţock şi Buchenwald, în cei aproape patru ani nu 
ştiu să fi schimbat două vorbe. 

Pentru el, unii din noi eram prea mici şi neînsemnaţi. îl 
vedeam cum se "gudură" pe lîngă cei "mari", mai bine zis pe 
lîngă cei care au "fost" probabil odată, avînd galoane. 

"GUDUREALA", armă de predilecţie mînuită cu dex¬ 
teritate ale toţi parveniţii. 

îl iau cu binişorul. — Ştiu că la Viena ai fost înaintat la 
rangul de "comandant", te felicit! Mai ştiu că ţi s-a dat o echipă 
de elită — toată lumea vorbea — spune-ne şi nouă prin cîte aţi 
trecut pînă aţi ajuns la liman. 

— "li adevărat că sînt comandant, dar n-am avut noroc cu 
echipa, căci era compusă numai din nou veniţi şi, odată ajunşi 
aici, ne avînd încredere în ci i-am lăsat la vatră." - "Pe toţi?" 

— "Pe rînd, azi pe unul, mîine pe altul, pînă am rămas 
singur şi am ajuns la Sibiu la Moşu." 

— "Unde aţi căzut?" 

— "în munţii Sebeşului." 

— "Materialul l-aţi salvat?" 

— "Nici nu l-an» căutat." 

Eram lămuriţi. Aici la Alba Iulia îi dezastru - zic eu. 
Dumnealui, fostul şef, s-a debarasat - la fel ca şi dumneata - 
de toţi, fiindcă unii erau agenţi, alţii pezcvenchi, studenţi fără 


61 



căpălîi. N-am rămas dccît noi trei şi-ţi stăm la dispoziţie. 
Care ţi sini planurile imediate?" 

— "O să vedem! O să facem treabă! Nu ne lăsăm!" ("Com¬ 
andantul se bucură" mă gîndcam). 

- "Deocamdată o să locuieşti aici cu noi, pînă la găsirea 
unui cartier general. Te rog să te ocupi de Niculac, care, cu 
toate că-i plutonier, nu cunoaşte încă gradele pe dinafară, şi 
mai ieri într-un restaurant iar a salutat cu mîna la chipiu care 
era pe scaun." 

Ieşind afară să-l conduc pe "fostul şef', îl întreb: "Eşti 
lămurii?" 

— "De necrezut", zice. 

- "Fii liniştit, ăsta n-a venit aici să facă "treabă", nici să 
deranjeze pe cineva. După cum se vede, scopul lui ar fi un galon 
în plus, în cazul unei răsturnări miraculoase." 


4. O călătorie aventuroasă 

Era prin luna februarie şi curierii de la Sibiu - cu sau fără 
rost - soseau des, aducînd şi luînd ştiri pe care, fiind mereu 
aceleaşi, le cunoşteam pe dinafară. 

înlr-o zi, soseşte unul care mă deranjează de-a binelca. 

- "Ordin de sus: Te vei duce la Deva pentru cîtcva zile, 
să dai o mină de ajutor camaradului Bogdan, care a reuşit să 
formeze acolo un grup şi arc nevoie de expansiune. Pe urmă 
iei aparat ui şi le muţi definitiv la Sibiu, unde vei sta la dispoziţia 
Comandamentului General." 

- "Am înţeles! Să trăiţi, domnule curier!" 

Sînl astfel de situaţii în viaţă, cînd prins de angrenajul unei 
acţiuni — nobile în fond — dar covîrşitoarea superioritate a 
inamicului te face să vezi clar eşecul final, te laşi totuşi purtat 
de valul fatalităţii, ştiind că, într-un fel sau altul, viaţa aceasta 
cu moarte se sfîrşcşlc. 


62 


De data aceasta, din cauza linei regretabile imprudenţe 
am Văzul-o de aproape. 

Ca să nu aştept personalul - Dumnezeu ştie cînd venea 
- ma ui c în cabina de frîuar a unui tren de marfă care transporta 
trupe sovietice spre front. 

l-iind plutonier cu crucea roşie de "medicinist", oricîncl 
îmi puteam justifica graba în drum spre un spital oarecare, mai 
ales că acum eram "aliaţi". 

"Aliaţii" însă, nu prea erau de acord cu această inter¬ 
pretare. 

Se făcuse noapte de-a binelca, cînd trenul opreşte într-o 
mică gară numită 1 urdaş, în aşteptarea unei încrucişări. Cum 
era un ger de crăpau pietrele, piaza-rca mă îndeamnă să mă 
dau jos, să-mi dezmorţesc puţin îngheţatele ciolane. 

Trenul lung, gara departe, înjur nici ţipenie de om afară 
de un grup de soldaţi ruşi care se dăduseră şi ci jos, împinşi 
poate de aceeaşi pia/ă-rca. 

Cînd dau eu ochii de mine, îi văd cum ţin un mic "consiliu", 
ca apoi să se apropie, zicînd: Davai papir! 

Niccvo papir - zic eu într-o rusească proprie. 

Cum scopul lor nu era altul dccît jaful, o ploaie de pumni 
mi se abale peste cap, Irînlindu-mă pe pămînl şi buzunărindu- 
mă pe apucate. 

Căz.înd pe partea dreaptă cu mîna în buzunarul mantalei, 
ridic piedica şi trag un glonţ în pămînl. 

Speriaţi de această detunătură neaşteptată, m-au slăbit 
pentru o clipă şi, ridieîndu-mă, am tras cu disperare tot încăr¬ 
cătorul. 

I-am văzut culcîndu-sc, fără să ştiu.dac-am lovit pe 
vreunul, pe mai mulţi, sau pe nici unul, fiindcă în aceeaşi clipă 
am lual-o la goană olimpică peste cîmp. 

Mă urmăresc, nu mă urmăresc, era singura întrebare ce 
mi-o mai puneam. 


63 



Ajuns hăt departe, mi-am dat scama că nu mă urmăreşte 
nimeni. încetinesc pasul; mi se făcuse cald. 

Transpir pe gerul ăsta? Scol batista să-mi şterg faţa de 
sudoare, era roşie. Loviturile aplicate erau qu mult mai seri¬ 
oase şi abia acum începeau să mă doară. Observ că nu mai 
aveam nici chipiu: caut prin bu/unare, nu mai aveam nici bani. 

Aşa-mi trebuie, să mă învăţ minte să mai călătoresc cu 
"aliaţii". 

Mă uit înapoi spre gară, trenul opus tocmai sosea, iar cel 
cu belzebuţii se punea în mişcare, semn că nu mai avea de ce 
să-rru fie teamă. 

într-un fel oarecare, Niculac m-a salvat, fiindcă eu nu 
obişnuiam să am un glonte pe ţeavă, crezînd că într-un caz de 
pericol voi avea timp să-l manevrez. 

In acest caz specific nu timpul îmi lipsea, ci mîna stîngă, 
care-mi era imobilizată de eiolovceii îngrămădiţi peste mine. 
De nu puteam trage, desigur mi-ar fi găsit pistolul şi cu cîlă 
bucurie ar fi jucat ruleta rusă pe capul meu. 

La plecarea din Alba lulia, Nieulae nu ştiu ce i-a venit 
că-mi ia pistolul, bagă glonţul pe ţeavă şi chiar insistă să-l las 
aşa că-i mai bine. 

Să fi avut el un presentiment, sau premoniţie, cum se mai 
spune? 

Mulţam fain Nieulae! 

Acum te le Iaci băiete, cum ajungi la Deva militar fără 
capelă şi eu faţa năclăită de sînge? 

Eram buimăcit, nu-mi venea să cred, totul se petrecuse 
atît de repede, capul începea să mă doară, şi era frig şi mă 
apucase tremuratul şi nu ştiam ce să fac. 

Dar norocul - de care am mai vorbit şi voi mai vorbi - 
fiind elementul cel mai preţios, nu m-a părăsit nici atunci eînd 
totul părea pierdut. 


64 


Salul Turdaş nu era departe şi-l cunoşteam bine, avînd 
alîţia cunoscuţi. 

Cu riscul dc-a comite o indiscreţie, chiar fosta logodnică 
(care în aşteptare se măritase cu altul) era din Turdaş (dar 
asta-i o altă istoric). 

îmi amintesc că unul din cunoscuţi locuieşte chiar în 
capul satului şi pe deasupra mai era şi ceferist. Erau culcaţi, 
bal la uşă. — "Cinc-i?" 

Nu fără greutate reuşesc să le împrospătez memoria, 
şi-mi deschid. 

— "Nu aprindeţi lampa că uite ce mi s-a întîmplat, iar dacă 
aţi avea puţină apă caldă, mi-aţi face un marc serviciu." 

— "Noi auzisem c-ai fost plecat în Germania!" 

— "Am fost, dar nu mai sînt!" 

Aprinzînd o mică luminare de ceară în faţa unei oglinzi 
îmi văd faţa tumefiată şi însîngerală de loviturile cruzilor 
"aliaţi". 

Mă spăl, mi se pregăteşte o gustare, mai vorbim de cele 
înlîmplate de cînd nu ne-am văzut, le cer o capelă sau cel puţin 
o căciulă veche - pe gerul ăsta - fiindcă n-am de gînd să stau, 
să Ic pricinuiesc şi lor necazuri neprevăzute. 

Au fost extrem de primitori, însă teama ile-a ascunde un 
personaj atît de dcochial era vizibilă. 

Le mulţumesc, le spun să uite această vizită neplăcută şi 
mă îndrept spre gara care precede Turdaşul, numită Pricaz. 

Aştept, aştept, singur înlr-osală de aşteptare neîncălzită, 
iar către dimineaţă, soseşte un tren de persoane, care mă va 
duce la Deva. 

Oraşul pe carc-l cunoşteam şi pe întuneric era tocmai 

acesta. . 

îl găsesc pe Bogdan, pe Ţiu, le povestesc ce mi s-a mlim- 

plal şi nu era nevoie de înflorituri, fiindcă erau vizibile. 


65 




Bogdan, Ţiu, făceau parte dinlr-un grup care plecase de 
la Vicna, mai pe jos, mai în tren, mai în căruia. 

Ei fiind nativi din judelui Alba, cunoşteau pupilă lume la 
Deva şi aceasta îi avantaja. 

Bogdan era de meserie conductor tehnic şi ne cunoşteam 
de la Cugir, cînd în 1938 - 40 fabricam mitraliere Zbroyowka 
Brno sub conducerea cehilor din fosta "Mică Alianlă". 

Asemănările se opresc aici, fiindcă şi discordante sînt 
de talie. 

El era - mai bine zis devenise la Rostock - un ireductibil 
adept al "Comandantului" ( a se înţelege Horia Sima), pe cînd 
cu, Iară a-1 dezavua, numai "genial" nu-1 găseam. 

Era tare mîndru de numele de împrumut luat, "Brigadiru", 
plagiindu-l astfel pe Pcncş Curcanul. 

Cîndva, într-o zi, voi încerca să explic - obiectiv dacă se 
poate - geneza "Brigăzii", ceea ce nu va fi uşor, ea fiind strîns 
legată de a "mexicanismului", a cărui evoluţie a fost la fel de 
detestabilă. 

Cu Bogdan âm rămas totuşi în termeni destul de buni, 
rcspcctîndu-nc părerile şi căulînd să vedem ce ne uneşte şi nu 
ce ne desparte. 

Entuziasmul lui nu era egalat decît de scepticismul meu, 
ceea ce a avut în scurta colaborare şi o latură pozitivă. 

Tot ceea ce se spunea în emisiunea de la Vicna, pentru el 
devenea dogmă, de unde şi lipsa elementară de prudenţă în 
acliunile întreprinse, convins că nu va trece mult şi ruşii vor fi 
împinşi înapoi, pentru că aşa spune la carte, adică la microfon. 

La Deva se găsea în refugiu o Facultate de Agricultură, 
.lcci cîliva studenţi disponibili pentru oricce acţiuni. 

Madam Boborodca avea o prăvălie de vînzare, de care - 
.vînd în vedere vrcmilc tulburi şi nesigure - voia să se deba- 
aseze, însă nu cu orice preţ, ci cu un preţ bun. 

Bogdan avea o idee "măreaţă" - după el - de a lua această 


66 


prăvălie şi a instala studenţii ca proprietari, avînd astfel o sursă 
de venituri şi un loc de adăpost. 

Am căutat să-l conving de imprudenţa ce-o săvîrşeşte şi 
care poate să-i fie fatală, fiindcă oricît de "neisprăviţi" ar fi noii 
poliţişti, c imposibil să nu afle cu timpul, oraşul fiind prea mic 
şi toată lumea sc cunoaşte. 

N-a fost chip să-l conving. S-au strîns bani, s-a dat un acont 
şi tîrgul a fost încheiat. 


5. Dialog istoric: 

Destinul Mişcării Legionare 

După două zile de odihnă, urmele lăsate de ciolovcci 
dispar încet, încet şi plănuiesc o ieşire. 

Bogdan mă sfătuieşte să-l văd pe doctorul Ioan Cincora, 
pe care el îl văzuse fără să reuşească a-1 îmbrigada, prilcjuin- 
du-mi un dialog plin de semnificaţii. 

După ce ne dăm bineţe şi obişnuitele întrebări, doctorul 
nu merge pe patru cărări şi mă ia de scurt: 

— "Dacă şi tu vii cu cultul comandantului, spune-mi de la 
început ca să ştiu. în acest caz putem vorbi de mersul vremii 
sau de creşterea ciupercilor. Noi ne cunoaştem mai de mult şi 
nu mă jenez să-ţi spun. 

Pe Bogdan, cunoscîndu-1 mai puţin, i-am tolerat să-mi 
vorbească cu emfaza neofiţilor, de un geniu ascuns sau pustiu, 
descoperit de el şi de alţii pe meleaguri străine. 

— "Vi s-a atrofiat materia cenuşie prin străinătate sau ce-i 
cu voi?" 

— "Aţi terminat, domnule doctor?" 

— "Nu, n-am terminat, dar.... hai lasă, nu le mai lua pe 
toate aşa de în serios. Un pahar cu ţuică? Sănătate! 

— Ai auzit pe acolo de doctorul Bulbuc?" 




- "Desigur, chiar el ne^a lacul o sumară vizită medicală 
înainte de plecare." 

- "Mă bucur c-a ajuns! Am fost împreună pe front, eram 
nedespărţiţi. Cît a insistat să plec şi eu, dar nu ştiu, parcă am 
oroare de străinătate, parcă ruperea de păinînt ar fi o sinu¬ 
cidere deghizată. 

Am ascultat de cîlcva ori emisiunea de la Vicna, dar n-o 
mai ascult, că mă revoltă la extrem. 

Se minte cu neruşinare! Unde au văzul ei arme secrete? 
Cum vrea "el" să reziste ţăranul român? Tot lui Ion Opincă i se 
cerc să poarte greul? El, cu care am fost la Stalingrad, i-am 
cînlăril abnegaţia, curajul şi i-am legat rănile. 

îi uşor să îndemni la rezistentă de la adăpost, ca-n ianu¬ 
arie 1941. L-ati întrebat voi ce-a lacul el în cele trei zile cînd 
curgea sînge cald pe caldarîmc? 

Nc-a spus cineva de ce ne batem? Ce au făcut ceilal ti, aşa- 
zisa elită de la Bucureşti? Cînd au văzul - din subsolurile unde 
se adăposteau - că iese pe dos, s-au înghesuit primii în cami¬ 
oanele germane, lăsînd închisorile pline de oameni nevinovaţi. 

Aşa ne-a-nvătal Căpitanul? 

Şi acum ni se cere să-i admirăm "genialitatea"? Se vede că 
se contează pe prostia nelimitată a unora şi cîle n-ar mai li de 
spus. Ce zici?" 

- "Ca să nu credeţi că vă aprob din condescendentă, mă 
văd obligai să vă contrazic. Mai bine zis să nuanţez, dacă voi 
reuşi. 

Pentru tot ceea ce s-a înlîmplat şi se întîmplă astăzi, 
sînlem cu toţii de vina. Eu şi cei de nivelul meu, mai puţin. 
Dumneavoastră ceva mai mult, iar cei' mari sau pretinsa elită 
de la Bucureşti şi mai mult. 

în septembrie 1940 prea ne-am grăbii cu topi să-l acla¬ 
măm şi să-i dăm carte albă, fără precauţia elementară de a cere 


68 


acel curriculum vilac, necesar identificării. Un sumar examen 
ar fi arătat punctele negre, alrăgînd descalificarea. 

N-am făcul-o şi acum tragem consecinţele. El a fost 
înscăunat cu aprobarea noastră, a tuturor, iar dcscăunarea va 
trebui să urmeze aceeaşi regulă de doi simplă: unu: alegători, 
doi: ales. 

în Germania unii l-au dezavuat, servindu-se de şoaptă şi 
de insinuări. Numic din eleganta arătată de Corneliu Co- 
dreanu cînd s-a dus, spunîndu-i profesorului A. C. Cu/a că 
nu-l mai poale urma. 

Astfel s-a născut "nicxicanismul", iar ca o contra reacţie, 
"brigadirismul" cu toate excesele verbale şi contondente de la 
Rostock, desligurînd şi ultimele licăriri din idealul Mişcării, 
zidită cu alîla migală de Corneliu Codrcanu. 

Prin urmare, Mişcarea Legionară - aşa cum a fost con¬ 
cepută - nu mai există şi probabil i s-a curmal existenta în acea 
sinistră noapte de 29 noiembrie 1938, în pădurea Tîncăbeşli, 
cînd mîinilc împăroşate de urangutan ale plutonierului Sârbu 
au strîns frînghia. 

Cutremurul de care vorbea un autor france/., avînd pre¬ 
tenţia că ne cunoaşte, nu’s-a produs, dovadă că una păream la 
suprafaţă - mai ales în cînlccc - şi alta eram în profunzime. 

Evenimentele interne şi internaţionale ne-au dezorientat 
şi redus la ceea ce eram înainte. Mă refer la noi, cei rămaşi, 
pentru că adevărata elită au decimat-o cu alîla cruzime Carul 
şi Călincscu. 

O altă generaţie se va adăpa din tezaurul scris lăsat 
moştenire de martirii noştri şi lotul va li luat de la început. 

Noi deocamdată ne găsim aici, cu un război în care am 
fost implicaţi din necesităţi vitale, pentru că nu puteam fi de 
partea "cealaltă", cu aliaţi pe care nu-i iubim din atîiea şi atîlea 
motive, dar mai ales pentru Dictatul de la Vicna, şi lotuşi 
continuăm să fim alături de ei pînă la sfîrşil. 



Iar cum sfîrşilul nu-i departe, va urma începutul des¬ 
figurării IV/ice şi morale, la care numai gîndindu-ne ne cutre¬ 
murăm. Cc ziceţi?" 

- "Cred c-ai reuşit să mă convingi de un lucru: să nu ne 
mai ocupăm de şef, şclie şi genii fabricate. 

Tunelul în care va intra întreg Neamul Romanesc, u 
bănuim întunecimea, dar nu ştim cîl va fi de lung. 

Odată şi odată se va ieşi din el, fiindcă nimic nu-i etern in 
istoric, dar pe parcurs vor curge multe lacrimi şi se vor auzi 

scrîşniri de dinţi. t . . 

Cu noi, foştii şi potenţialii lor adversari, vor fi îndeosebi 

fără milă, iar dacă exterminarea nu va fi loială, cei rămaşi vom 
fi reduşi la starea de lîrîloarc, implorînd graţie şi rcncgînd lot 
cc-am adorat. 

îji cum se spune că nimic din ceea ce se face, nu se lacc 
fără ştirea şi voia Lui, să sperăm că iniinita Lui milostivcnic se 

va lăsa şi asupra neamului nostru." 

_"Acum însă, revenind la prezent, ce credeţi că putem 

face mîinc şi-n viitorul apropiat? 

- "Nu ştiu şi cine-i îndrăzneţul care ar putea spune lăra 

posibilitatea de a sc-nşcla carc-i calea cea mai-bună?" 

— "Ceea cc faceţi voi prin aşa-/.isa organizare are valoare 

de simbol şi nimic mai mult. 

Dezavantajul îi că cu cît vă întindeţi, cu atît expuneţi 
oameni care altfel ar fi mai puţin vulnerabili. 

Nu că aş fi adeptul lui: «Capul ce se pleacă, sabia nu-l 
taie», însă nici acţiunilor sinucigaşe nu le văd rostul. 

Dacă factorul "timp" va răsturna anumite socoteli ale 
ocupantului şi va fi nevoie de cei pierduţi inutil prea de tim¬ 
puriu? La asta nu v-aţi gîndil? Gjndiţi-vă! 

Eu nu vă condamn, nu vă aprob, dar deocamdată nu- 

nţcleg să fiu înrolat nicăieri." 

In această atmosferă de pesimism avansat ne-am despăr- 


70 ' 


ţit. Cîlă veselie, umor, entuziasm degaja acest om altădată şi, 
cît l-au schimbat crudele evenimente. 

M-a îndemnat să uzez dc moderaţia mea faţă dc ceilalţi 
şi cum eram convins că arc dreptate, i-am urmat sfatul, dar... 
n-a fost uşor. 

— "L-ai convins?" niă-ntrebă Bogdan. 

— "Ne-am convins!" îi răspund. 


6. Analiza războiului 

şi opiniile lui Petru Groza 

— "Cum stăm cu ofensiva din Ardennc, sc-nainlcază?" 

— "Dc un timp nu se mai aude nimic, se vede că s-au oprit 
pentru consolidare". 

— "Sau pentru conlichidarc!" 

— "Ei, lasă, nu mai fi chiar atît de pesimist!" 

— "Nu sînt nici simist, nici pesimist, ci într-o oarecare 
măsură realist." (Dc comitcam acest ultragiu îrt faţa unuia din 
fanaticii cunoscuţi, ca trădător aş fi plătit îndrăzneala. Bogdan, 
însă, în ciuda aparenţelor, avea un fond sufletesc curat. îmi 
cunoştea trecutul şi ne toleram "excesele".) 

Curierul dc la Sibiu soseşte şi la Deva, cu ordinul "su¬ 
prem" să mă grăbesc, fiind aşteptat dc urgenţă, pentru a relua 
contactul cu "Viena". 

înainte de plecare, îl rog pe Ţiu să încerce să-mi aducă un 
nepot care era în clasa a IlI-a la Liceul Dcccbal. 

Măi Tăvi, hai că te caută un mustăcios, îi spune un coleg. 
(Ţiu avea o mustaţă staliniană.) 

Întîlnirea cu Tăvi a fost un balsam binefăcător, căci tare 
îmi era drag. Cît a avut de suferit şi el mai tîrziu, dar niciodată 
nu s-a plîns. 

Salut pe Bogdan, pe Ţiu, pe Madam Boborodea (Milica) 


71 



CC devenise o verigă nelipsită în organizare şi mă întorc la Alba 
Iuliu, pentru a lua aparatul şi a pleca la Sibiu. 

11 găsesc pe Niculae la "datorie", adică în aceeaşi cameră, 
fără preocupări majore decît aşteptare şi iar aşteptare. 

— "Unde-i Ghiţă Japonezul?" 

— "A plecat tocmai alaltăieri." 

— "Unde?" 

— "Nimeni nu ştie. Mi-a spus lotuşi că are o misiune 
specială în nordul Ardealului. Tot timpul cît a stat aici era 
extrem de preocupat, iar dacă am văzut că nu-mi răspunde la 
întrebări, l-am lăsat în pace. Mă-ntreb însă, cine i-a dat mi¬ 
siunea specială, că-nlrc timp nu văzuse pe nimeni. El a venit 
aici să ne fie şef şi acum ce ne facem fără el?" 

— "Nu te-ngriji de şefi, e-uvem destui! Aţi aflat ceva 
despre Tudor?" 

— "Informaţii vagi, căci se pare că-i ţinut sub pază foarte 
severă." 

Din ziar aflăm că se pregătesc schimbări importante la 
Bucureşti, în zilele trecute au fost chiar manifestaţii anti¬ 
comuniste şi se parc că ruşii îl presează pe rege să schimbe 
guvernul. Dacă pleacă generalul Rădescu, se va înăspri pri¬ 
goana şi va trebui să Hm cu mult mai prudenţi." 

— "Cine crezi c-o s.ă fie pe placul ruşilor ?" 

— "Se vorbeşte de un anume Petru Ciroza, îţi aminteşti, 
cel cu moşiile de la Strei şi Băcia pe care ţi le-am arătat pe 
dealul acela cînd am căzut. Pînă acum s-a vorbii puţin de el, se 
vede că era ţinut in rezervă. O să-l facă şi pe Roinonuţu lui 
laia, ministru." 

— "Vorbeşti serios?" 

— "Glumesc: cum o să-l facă ministru cînd el îi alît de 
analfabet?" 

— "Mai ştii, la ăştia poale tocmai asta se caută." 

— "De alt lei nici el nu visează aşa ceva. îmi amintesc că 


* 


72 


singura lui aspiraţie era s-ajungă consilier la camera de agri¬ 
cultură, dacă mtr-o zi domnul ministru Groza o să vină cumva 
la putere. 

Vrei cîteva perle autentice cu Romonuţ Zăroni? 

In două rînduri fusese candidat de deputat în Hunedoara 
obţinmd cam 0,1% din voturi. 

A scris chiar o broşură: "De ce trebuie ţăranul romanşă 

hc antifascist." Natural, era scrisă de Groza, însă cu semnătura 
Zăroni. 

Cînd îl întîlncam într-un cerc, nici la cea mai bună revistă 
a lui Tănase nu rîdeam atît. 

Acum că eşti catindat, cum o să rezolvaţi problema "glo¬ 
bală" a agriculturii? (Afecţiona mult cuvîntul "global".) 

Mai întîi nu să zîce catindat" (se mira el de ignoranta 
noastră). 

— "Ba să avem iertare, dacă nici marele Caragiale nu ştie 
cum să zîce, nu mai ştie nimeni: noi de la el am învăţat." 

— "Da cine-i şi Carajiale ăsta, îi fascist de- a vost?" 

— ' Nici poveste, Carajiale îi unul din marii adepţi ai 
Frontului Plugarilor, întreabă pe Don’minislru Pătru cînd îl 
întîlneşti." (Cădea pe gînduri.) 

— Sînlein nedumeriţi, de ce ai scris că fascismu’ îi chiar 
alît de rău, doar ştii bine că Mussolini a secat nişte mlaştini pe 
caic le-a lacul plocon agriculturii." 

— "Da; dar fascismul nu are o «idolojie» globală cum 
avem noi." 

— "Cît priveşte idolojia are şi el una, poate mai puţin 
globală, dar îi bazată pe logosul transcedcntal fuzionai într-o 
viziune sublimă, după cum a recunoscut chiar şi Domnul 
Ministru într-o cuvîntare." 

— "Da, da. Ştiu ce vrei să spui (singurul care ştia), dar 
dezvoltarea Iui nu-i globală ca la Frontul nost." 


73 



C 3 să nu-1 pierdem de muşteriu, făceam eforturi susţinute 

pentru a ne stăpîni rîsul. . ... 

Asta se petrecea prin anii 1936 - 37, iar astăzi numai la ns 

nu ne mai îndeamnă "logosul" auzit atît de des la radio, moarte 
fasciştilor", adică printr-o voită nouă confuzie. 

— "Mi-ai spus atunci de o nostimă întîlnire cu Groza. 

— "Bună memorie ai camarade! înainte dc-a pleca - cine 
ştie dacă ne vom mai întflni - am să ţi-o povestesc şi pe asta. 
Mai întîi, o sumară descriere: De meserie era avocat, pro¬ 
fesiune pe care n-a practicat-o niciodată." 

_ "Culmea ironiei, era fiu de popă ortodox, crescut in 

mirosul de tămîie, după cum singur spunea mai mult în bătaie 
de joc." 

Cum a devenit aşa bogat? asta drept să-ţi spun n-o ştiu 

decît parţial. * , 

Imediat după primul război, îl găsim membru in comisia 

de reformă agrară. în Transilvania se confiscaseră moşiile 
grofilor. Devenind proprietatea statului, urma să fie distribuite 
la un preţ simbolic ţăranilor, care le munciseră ca iobagi. 

Printr-un hocus-pocus, sau hoţie flagrantă, acel preţ l-a 
plătit el, însuşindu-şi vasta moşie a grofului Teleky de la Strei, 
pe care ţi-am arătat-o. 

G parte din moşie a vîndut-o mai tîrziu cu preţ de speculă 
la ţărani. Chiar tatăl meu, recent întors din prizonieratul ru¬ 
sesc, îi datora ambuscatului Groza 30.000 de lei pentru un jugăr 
de pămînt pe care el îl obţinuse aproape pe gratis. 

O bună parte din oraşul Deva îi aparţinea: hoteluri, ban¬ 
că, uzina electrică, alte proprietăţi la Cluj, Arad etc. 

în anul 1927 îl găsim ministru al comunicaţiilor în efe¬ 
merul guvern averescian. De atunci a rămas pentru puţinii * 
adepţi ce- i avea, "Domnul ministru pe viaţă. 

Setos de avere, după ce pe aceasta o poseda din plin, 
devenise setos şi de "putere". Cu ocazia alegerilor din acel an, 


74 


cu toate opreliştile, cu toate hoţiile şi ciomăgaşii, el pierde, 
partidul avcrcscan dispare şi este dat uitării. 

Astfel anii trec şi toate încercările lui de a-şi găsi un 
debuşeu la liberali sau ţărănişi eşuează, pentru că vedetele 
locale îi închid poarta. 

La dreapta, nici gînd după cele expuse mai sus. Alunei el 
se avînlă în pustiul stîngii. 

înfiinţează un fel de partid numit Frontul Plugarilor, 
pentru apărarea acestei nedreptăţile clase exploatate. De cine, 
în primul rînd? 

Şmecheria nu prinde însă, căci lupul nu s-a dovedit nicio¬ 
dată a fi un bun păzitor de oi. 

în 1 lunedoara avea vreo 10 -20 de membri, toţi de aceeaşi 
inteligenţă nativă ca şi Romonuţ al nostru. 

Mai avea cîţiva şi în Alba, şi atît. Ideologia sau "idolojia" 
partidului era vizibil îndreptată spre extrema stîngă, adică spre 
comunism, fără a-l numi ca atare. 

îmi amintesc, era prin 1935 cu ocazia dezbaterilor relativ 
la siguranţa statului, I uliu Nasla deputat liberal de Hunedoara, 
declară în Cameră: "Petru Groza, moşierul, latifundiarul, na¬ 
babul, comunist. Auzi d-la!" 

Cîţi dintre aceia mai rîd şi astăzi? 

Cum se explică? El ştia că vasta lui avere îi incompatibilă 
cu un regim comunist, că o va pierde, şi totuşi demonul earc-l 
devora sau setea de putere desfida orice logică. 

. El nu-i singur, o mai înlîlnim şi la alţii, atît că la el atinsese 
apogeul. 

Bătăiosul Pamfil Şcicaru, şi mai informat, îl denunţă fără 
menajamente într-un articol. 

Atît aştepta şi Groza, pentru că procesul de defăimare a 
urmat rapid. 

Nu pentru eă nu-i convenea epitetul de comunist, ci pen- 



tru că-şi vedea numcîecu litere de o şchioapă în ziare. PRO¬ 
CESUL GROZA - ŞEICARU! 

Şi aşa au trecut anii, se legau şi se dezlegau alianţe, se 
perindau la putere oameni din ce în ce mai puţin iubiţi de 
popor, după ruşionasa tutelă financiară impusă de bancheriii 
străini, afacerea SKODA şi cîle altele, dovadă că se fura mult, 
extrem de mult. Undeva, la poalele cetăţii Devei, un om îşi 
freca mîinilc, simţind că ora lui se apropie. 

Europa se descompune, puterile Axei ies peste lot biru¬ 
itoare, ora naţionalismului sunase, sau se părea, omul de sub 
Cetate era de altă părere. 

Era în ziua de 27 ianuarie 1941. Odată rebeliunea con¬ 
sumată, tocmai mă găseam acompaniat de cîţiva camarazi la 
primăria din Călan, pe care trebuia s-o dau în primire noului 
primar, care era în acelaşi timp cel care mă precedase. Apare 
şi Petru Cîroza: 

— "Va să zică dumneata ai fost şi primar?" 

— "Din nenorocire, da! Nu arăt?" 

O maşină luxoasă se oprise în faţa primăriei. 

"Să trăiţi, domnule Ministru"- îl întîmpină noul şi vechiul 
primar, fiind în acelaşi timp cel mai reuşit cameleon pe care 
l-am înlîlnil. 

Se prezintă, ne prezentăm, ajungînd la mine şi auzindu-mi 
numele exclamă: "Pe dumneata te cunosc, mi s-a plîns bălrînul, 
chestia cu Măria!" 

— "S-a terminal" - zic cu! Ca la teatru, luîndu-mă de-o 
parte, zice: "Nu! Nu te lăsa! Măria-i frumoasă. Treci pe la 
mine!" 

— "Cc-i şi istoria asta cu Măria?" zice Niculac. 

— "Am să ţi-o spun, dacă ai puţină răbdare, să plece 
domnul Ministru." 

Ne ţine un scurt logos: "Măi, cu nu sint contra voastră! Eu 
am ascuns o dală pe Moţa! (Cînd?) Sini prieten cu Pălraşcu, 


76 


sînt şi cu ca şi voi pentru justiţia socială, însă un singur lucru 
nu-mi place la voi: politica externă! politica externă! Sînt sigur 
că mă înţelegeţi." 

Nu i-a răspuns nimeni. Sau că ne luase prea repede,sau 
că nu ne simţeam de talie să-l înfruntăm. Unul din noi i-a pus 
totuşi o întrebare: "Cine credeţi dumneavoastră că va cîşliga 
războiul, Anglia sau Germania?" 

. . — Nici Anglia, nici Germania, mai este cineva care poate 

să-l cîştige. Ia gîndiţi-vă şi voi." După aceasta a plecat aco 
paniat de un zîmbet machiavelic. 

In plină ascensiune germană, el avea curajul s-anunţe 
deschis victoria rusească, anticipînd intrarea Rusiei în război. 
Trebuie să recunoaştem, era o performanţă cu totul ieşită din 
comun. 

"Rebeliunea" din 21 ianuarie i-a dat o ocazie ncvisată de 
a-şi îngroşa rîndurile. Eram decepţionaţi, trădaţi de prieteni, 
de aliaţi, de noi înşine. 


7. La primăria Călanului 

— "Hai spune, cum îi cu primăria?", mă provocă Niculac. 
"Aveai tu o vocaţie de primar, sau cum se face e-ai ajuns în 
această funcţie?" 

— "N-am încotro, ţi-o rezum şi pe asta. Era prin 15 
octombi ie. In judeţul I lunedoara, toţi primarii se schimbaseră 
conform tradiţiei. Singură localitatea Călan îl păstra pe cel 
vechi. 

Eu mă simţeam bine la Cugir şi nici gînd să-l părăsesc. Ea 
o nuntă - pentru că se făceau şi nunţi pe timpul acela - înlîlncsc 
pe prefectul judeţului Ioan Costea şi din vorbă-n vorbă ajun¬ 
gem şi la Călan. 

Îmi spune că are o problemă serioasă şi nu ştie cum s-o 


77 



rezolve. Nemţii localnici îl presează să le numească un primar 
dc-al lor, iar el pentru imagine, ezită şi amînă. 

Puţinii legionari de acolo, nefiind originari, sînt contestaţi 
de nemţi, care se consideră băştinaşi. 

— "Am găsit", zice subit, ca un al doilea Arhimcde. 

"Dumneata eşti de qcoIo! De ce nu tc-ntorci? Sînt sigur 

că vei putea ţine nemţii în şah şi la rigoare mat." 

— "Eu sînt tehnician, habar n-am ce trebuie să facă un 
primar!" 

— "Nici ceilalţi nu ştiu, ţe-nvaţă secretarul, mai semnezi 
cîtc-o hîrlie!" 

— "Bine. Să mai vedem." 

— "Nu mai vedem nimic, îţi trimit o telegramă, înccpînd 
de mîinc, primar să te consideri." 

Nu rn-arn prea considerat, dar am fost. La scurt timp după 
aceea, prefectul a regretat numirea, însă din cu totul alte 
motive. 

Erau trei prăvălii evreieşti la Călan, care trebuiau "naţio¬ 
nalizate", conform ordinului venit de sus. 

Sînt unele ordine pe care unii nu le înţeleg, iar alţii nu vor 
să le-nţelcagă. 

Mă opun "naţionalizării" cu japca. 

Mai întîi - spun la telefon prefectului - noi n-avem pe 
nimeni aici cu adevărată experienţă în comerţ. | 

în al doilea'rînd, n-avem bani să le plătim, al treilea, 
plănuiam înfiinţarea unei cooperative şi al patrulea, avem alte 
priorităţi mai urgente. 

Veniţi să vedeţi locuinţele muncitorilor şi să vă îngroziţi! 
înainte de-a le rade din temelie, trebuie construite altele. 
Interveniţi la Bucureşti pentru deblocarea fondurilor, noi am 
început planificarea. * 

"Luarea" cîtorva sărăcăcioase prăvălii, nu ne avantajează 
de loc, din contră. 


78 


, lcm( â/ N ' ai , ' nlclcs " imic! Daca tom noi, Ic vor lua 

nvcnT-oopc^iva!- nUli ' '* "' l " C " U <> * 

_ Cred că l-am dat de gîiulil - lucru rar pe timpul acela 

££ . ■ « . <**»& 

$i am mai văzul că naţionalizarea n-am făcut-o şi peste 
mim nmp a .„Cervenil -Rebeliunea", iar odaW cu ea aîuii 
şi lunclia mea cic primar. 

Dar, de mai mare importanţă consider mărturisiri privind 

nc/încTr ,Sl ° nCC 1 ? |C i,UCnS ^cros, pe care le consem¬ 
ne/ in cele ce urmează. 


79 




IV. DRAMA ISTORIEI NOASTRE 
NAŢIONALE 


1. Guvernul de compromis "Goga-Cuza" 

în alegerile din toamna anului 1937, se declanşase ceva 
care din punct de vedere al unora, adică al "lor", nu mai putea 
11 oprit decîl prin moarte. 

în acele alegeri. Toporul Român dăduse dovada că în 
sfîrşil a înţeles, că punctul de ruptură al răbdării era depăşit, 
că cl nu mai vrea alte hamuri nici de la Tălărăscu, nici de la 
Vaida, nici de la Carul - Iorga - Argeloianu. 

Şi alunei, cu o artă consumată, demnă de Mefisto şi 
Machiavcli, CL şi LII au pregătit riposta în trei etape. 

Prima: numirea unui guvern "Goga - Cu/a" eu lirmă exte¬ 
rioară anli-semilă, pentru a semăna confuzie, avînd Calul I ro- 
ian în inlerioar, adică la INI CRNC, pe Armând Călinescu. 

Faţeta Armând, în contrast cu faţeta Călinescu (descrisă 
alît de bine de Vasile Marin), îşi comandase la Londra sau 
Paris, costumul de "om de I.ier", mai bine zis, de CALAU. 

A trebuii ea românii şi în special ardelenii să treacă şi prin 
acest blestem. Oclavian Goga, iubitul poet al "pătimirii noas¬ 
tre", şef de guvern, acceptase din orgoliu, miopie şi ambiţii 
deşarte, preşedinţia acestui lugubru guvern. 

Provocările erau vizibile, pretextele de-a lovi le găseai la 


80 


tot pasul. La Bucureşti sînt împuşcaţi mortal studentul Florian 
Popescu şi muncitorul Dumitru Mija. 

Undeva pc Valea Jiului un novice, adică cu, recrutul de 
ieri, îmi puneam lot felul de întrebări. 

Pînă cînd? Nu se poale să nu se răspundă înlr-o zi, cînd 
se va ajunge la limita răbdării. Iar cînd se va răspunde, încleş¬ 
tarea va fi la Bucureşti, acolo unde se află "capul încoronai" al 
tuturor răutăţilor. 

Prin urmare, două braţe în plus nu-i mult, dar cine ştie, 
poate şi alţi provinciali voi avea acelaşi gînd. 

Şi astfel, după săptămîni de ezitare, iau decizia, îmi dau 
demisia şi plec la Bucureşti de unul singur. 

Cunoşteam Bueureştiul. In afară de şcoală făcusem şi 
serviciul militar, dar din Mişcarea Legionară nu cunoşteam pe 
nimeni şi nimeni nu mă cunoştea. 


2. Martor la autodizolvarea Mişcării 
Legionare: 21 februarie 1938 

închiriez o cameră nu departe de Cişmigiu, iar a doua zi 
dimineaţa sînt prezent la sediul din Gulcmberg. 

Desigur, nu intram înăuntru, nu căutam să spun cuiva de 
unde sînt şi de ce am venit. Ar fi fost chiar o gravă imprudenţă, 
pulînd fi taxat de agent provocator. Mă mulţumeam să citesc 
circularele afişate afară, să iau pulsul de la distanţă, să citesc 
ziarele şi s-aştept. 

Cu cît treceau zilele, cu alît în capu-mi se făcea lumină. 

Vine şi acea memorabilă zi de 21 lebruarie, cînd apare 
circulara de autodizolvare, al cărei conţinut l-am cit it de alîlea 
ori ca să mă conving c-am înţeles totul aşa cum trebuie. 

Cîţi dintre noi n-au înţeles doar pc jumătate, pentru că 


81 





sensul profund al dizolvării ne depăşea. Eram prea miei şi prea 
lipsiţi de răspundere pentru a înţelege totul. 

In scara aceea venise multă lume la sediu şi cum cei mai 
mulţi intrau, ni-am strecurat şi cu înăuntru. 

1 mi era teamă să nu fiu întrebat cine sînt, ce caut, şi să nu 
mă pot justifici», dar nimeni nu m-a întrebat nimic. 

In biroul cel mare se vorbea încet în grupuri, toţi se 
cunoşteau, iar la cele cîleva mese de lucru unii erau ocupaţi cu 
dosare şi hîrlii. 

Numele acestora le cunoşteam din alîtea circulare, fără 
să pot identifica nici pe.Horbdniccanu, nici pe Smărăndcscu 
sau pe Stanicei. 

N-avea mare importanţă, căci în imaginaţia noastră de 
provinciali, aceştia erau stîncilc cărora Căpitanul le-a încredinţat 
bunul mers aJ Navei, iar această încredere trebuia să reprezinte 
şi în vremuri grele răspunderi înzecite. Aşa a fost oare? 

Intr-un grup mai lînga uşă am zărit pe cineva pe carc-l 
văzusem anul (recul. Era dl. Mânzalu şi parcă nu mă mai 
simţeam aşa "străin". 

La un moment dat, uşa unui birou alăturat se deschide şi 
apare Căpitanul. 

Pentru bucurcşlcnii carc-l vedeau mai des era poale mai 
puţin impresionant, mie însă, care-I vedeam abia a doua oară, 
mi se părea că uşile altarului s-au deschis şi auzeam ca în 
noaptea învierii: VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ. 

Căpitanul a privit mulţimea cu toată seriozitatea şi presen¬ 
timentele ce le avea, Iară să zică un cuvîpt, zărindu-l pe dl. 
Mânzalu, i-a lacul semn să se apropie, au intrat în birou şi uşa s-a 
închis. Atunci mi-am dat seama cît de mult îl preţuia Căpitanul. 

Prin uşa înlre-dcschisă anterior am văzut pentru prima 
dată şi lotuşi l-am recunoscut cu uşurinţă pe domnul ing. 
Clime, cealaltă mare speranţă a neamului românesc. 


82 


O, cit aş fi dorit ca acest moment să dureze mult cît de 
mult, nespus de mult. ’ tu Uc 

Am mai stat aşa nemişcat, pierdut între vis şi realitate în 

aXil^h? Vi, tlC ' SC,,i , JC di " «» s-a mai dScMs 

Cind ceilalţi au început să plece, văzînd că biroul se cam 

goleşte, am plecat şi eu. N-am vorbit cu nimeni, n-am scos un 
cuvjnt, insă intensitatea momentelor trăite în scara aceea meri¬ 
ta singura deplasarea de la Petroşani. 

* A "Î S î at „ cîlcva /ilc ,a Bucureşti şi apoi, înţclegînd că 

“I 1 -* ă ? ra lor ’. ca nu vo,n ri POsta chiar "de ne veţi bale la 

onrLîT M ^ 0 lnn,ilC în ,nsula Şerpilor-, m-am întors, 
opnndu-mă la Cugir. 

în cadul Micii înţelegeri, se construise aici o fabrică 
modernă de armament sub controlul specialiştilor cehi, unde 
sint angajat, predispus să urmez sfatul Căpitanului de-a deveni 
cil mai buni în direcţia meseriei noastre. 

Aşa am început anul marilor zguduiri, anul marilor crime 
prcvcsliloarc dc prăpăd .şi pustiu. 

Am întîlnil aici cîţiva colegi atît dc la Deva cît şi de ly 
Bucureşti, însă preocupările noastre cxtra-lehnicc erau atît de 
diferite, de parcă vorbeam o altă limbă. Unii aveau o vagă 
simpatie pentru Mişcare, pentru alţii dimpotrivă, ego-ul şi 
bună starea, posibilităţile dc avansare chiar prin gudurcală 
erau lot ce conta în viaţă. 

Noroc c-am găsit alţii, cu care vorbeam "aceeaşi limbă". 


3. Asasinarea conducătorului Mişcării 

In fiecare zi gazetele ne aduceau veşti din ce în ce mai 
triste şi mai de necrezut. 

Se parc că aulo-des fiinţarea şi d;irca la o parte, în loc să- i 
mulţumească şi să ne lase-n pace, îi întărîla şi mai mult. 



Ei aşteptau riposta pentru a putea lovi cîl mai crunt si 
deodată sini nevoiţi să găsească alte pretexte. 

Ele vor fi găsite, căci undeva înlr-o lojă "supremă" se dăduse 
sentinţa de moarte, care trebuia executată cu orice preţ. 

Executanţii erau pregătiţi din timp. Ei trebuiau să fie de 
acelaşi sînge, pentru a evita suspiciunea. Unii nici nu aşteptau 
să fie rugaţi, ci se înghesuiau la ospăţul crimei. 

Ceea ce ridică o problemă a cărei deslegare se va face 
poate în timp este: Un neam cure du un contingent ulît de 
impresionant de asasini voluntari, merita oare să mai trăiască? 

înscenarea infamului proces de "înaltă trădare", unde nici 
macar o umbră de justiţie nu a fost respectată, credeam că le¬ 
va ajunge. Fiara, însă, nu cerca numai suferinţă, ci voia sînge. 

S-au mai produs în acelaşi timp nişte acţiuni inexplica¬ 
bile, care le-a justificat în ochii lumii - credeau ei - sîngeroasa 
represiune. 

C îleva sinagogi ici, colea, au fost zgîndărite de bombe sau 
bombiţe, un teatru la Timişoara, un rector la Cluj, ceva prin 
Bucovina, exact cîl trebuia pentru a se putea declara: Le¬ 
gionarii au dezlănţuit teroarea, sînlem nevoiţi să ne apărăm. 

Aceste acţiuni nesăbuite au putut fi comise de: 

1 — Legionari care n-au înţeles, n-au pulul înţelege sau n-au 
vrut să înţeleagă ordinul alîl de clar: LINIATE TOTALĂ! 

2 - Agenţi infiltraţi de mult în Mişcare, avînd grade şi 
titluri dobîndite, sub o formă "onorabilă". 

3 - Agenţi direcţi ai poliţiei sau ai Stalului Major. 

Toate aceste ipoteze — dar mai ales a doua — sînl plau¬ 
zibile, însă adevărul "adevărat" nu va fi u/lat poate niciodată, 
căci în desfăşurarea ei, Istoria se vede că are nevoie şi de 
obscuritate. 

Să nu ne facem însă iluzii, chiar şi fără aceste acţiuni, 
crima cea mare ar li fost comisă totuşi , fiindcă "sentinţa" 
secretă era necondiţionată. 


84 


Şi aşa am ajuns la acel 30 noiembrie 1938. Mă găseam la 
cantina fabricii din Cugir cu un blid de supă în faţă, cînd vocea 
crainicului cu un tremolo neobişnuit anunţă: "Astă noapte, în 
cursul transferului de la o închisoare la alta, în dreptul kilo¬ 
metrului 30 de pe şoscau Ploieşti - Bucureşti, camionul a fost 
atacat de un grup, iar deţinuţii au încercat să fugă de sub escortă. 

Au fost împuşcaţi mortal: Corncliu Codrcanu, Nicolac 
Constantinsecu, Caranica Ion, Bclimace Doru, Caratănasc 
Ion, Bozîntan losif, Curcă Ştefan, Pele Ion, State Gr. Ion, 
Alanasiu Ion, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, Gcorgcscu Ştefan 
şi Trandafir Ioan." 

Lingura mi-a căzut automat şi parcă subit se făcuse noapte. 

Dumnezeule, unde sînt cuvintele care să exprime ase¬ 
menea dureri? 

Cu greu m-am putut ridica de pe scaun, parcă eram 
paralizat. Fără să vreau, înjur am văzul oameni, români, fraţi, care 
continuau să-şi soarbă supa ca şi cînd nimic nu s-ar fi îmlîmplat. 

Şi atunci durerii i s-a adăugat revolta şi disperarea. 


4. Corncliu Codrcanu în istoria epocii 

De douăzeci de ani, pentru mine, pentru noi, pentru toţi, 
suferă, îşi sacrifică tinereţea şi orice bucurie pămînlească, 
pentru a ne vedea păşind cu paşi dc slăpîni pe Calea Victoriei, 
iar acum, în momentul jertfei supreme, în locul îngenunchierii 
într-un simt moment de reculegere, auzeam lipăilul ciorbei. 

Popor de iobagi, nu meriţi mai mult! 

Am ieşit împlelicindu-mă ca un somnambul, oxigenul 
devenise rar, am luat-o peste cîmp aşa, în neştire, cît mai 
departe dc oameni. 

Cum au putut merge pînă acolo? Iar acum? Ce facem? 
Chioru va plăti? Dar ceilalţi? Şi pe urmă? 


85 



Sule de întrebări îmi Ircccau prin crccr şi nici un răspuns 
satisfăcător. 

Nc-am rugat Ţie Doamne să-l ocroteşti, la Tine fiind 
ultima noastră nădejde, iar Tu... "Astfel înţelege Cerul, lacri¬ 
ma, limba durerii?" Imi veneau în minte versurile lui Vlahuţă 
şi pentru prima oară le simţeam în toată adîncimca lor. 

O, de ai şti...."Că într-un rînd pierdui crcdiţa în Dum¬ 
nezeirea Ta". 

Şi apoi nu mai gîndcam nimic. Sînl astfel de momente 
cînd toate activităţile cerebrale refuză să mai funcţioneze, ceea 
ce poate fi preludiul unui dezechilibru apropiat. 

Tîr/iu, după ce întunericul se lăsase, m-am întors, cvilînd 
orice întîlnirc, chiar cu cei mai apropiaţi, fiindu-mi teamă de 
comentarii lipsite de înălţime şi prin care ne-am fi descoperit 
micimile. 

Noapte albă, noapte chinuită, noapte de confruntări, cu 
mine, cu Dumnezeu şi cu "celălalt". Cu "el", cu Prinţul întu¬ 
nericului, rînjind în Pădurea Tîncăbcşli şi aşlcptînd alcasa-i 
pradă. 

La ce ţi-a servit? De ce le năpusteşti cu atîta cruzime 
asupra obiditului neam românesc? 

Întotdeauna cînd eram apropac să ne ridicăm şi noi cu o 
treaptă mai sus, aştepţi Ia răspînlie şi ne decapitezi. 

Aşa ai lacul cu Mihai, cu Horia, cu Ion Vodă, cu Domnul 
Tudor. Nu nc-ai luat destul tribut? 

Abuzezi de libertatea iniţială dală de Creator şi nu mai 
cunoşti nici o măsură! Fiinţă nenorocită ce eşti! 

Nu ţi-a mai rămas nici un sîmbure din strălucirea de 
altădată şi nici un impuls ascuns de a redeveni ceea ce ai fost? 

încearcă şi senzaţia umilinţei, fiindcă orgoliul ţi-a adus 
destul întuneric. Nu ai destul curaj? 

Ai nevoie de ajutorul nostru? Ne vom ruga şi pentru line, 
ne vom ruga fierbinte. 


86 


La prima vedere, toate acestea par divagaţii pricinuite de 
febra cc-o aveam. Totuşi, nimic mai lucid. Nu văd cum un 
creştin ar putea refuza să se roage pentru "el". 

Pentru că mila Ta, Doamne, îi nemărginită, după cum 
nemărginită îţi este şi bunătatea. Am uitat mînia? 

Se poate să fi greşit alîl, îneît Ţi-ai întors faţa de la noi? 
Greşelile au fost mărturisite, dar circumstanţele atenuante se 
vede că n-au fost luate în considerare. 

Tu care eşti a toate ştiutor, ştii bine cum a început. în 
slujba Ta au fost acei tineri, chiar dacă uneori - cauza fiind 
argila din care nc-ai construit - nu s-au pulul ridica la înălţimea 
cerinţelor Dumnezeirii Talc. 

Dacă ne amintim doar deschiderea Universităţii, fără 
Serviciul Divin. Singur, în faţa furiei oarbe, s-a expus cu riscul 
de a fi strivit şi a reuşii s-alunge pe cei cu secera şi steaua şi 
s-aducă crucea. 

A urmat apoi drapdul tricolor la atelierele Nicolina, 
înlocuind drapelul roşu, simbolul iadului şi al pierzării. 

Nu vom uita nici tragedia de la tribunal, cînd în cea mai 
legitimă apărare trage şi infamul adversar cade. 

Nu a făcut bine? Trebuia să-ntoarcă şi obrazul celălalt? 
Fiul Tău cel iubit "întru care bine ai voit" aşa ne-a învăţat şi 
totuşi, din înălţimea Dumnezeirii-Salc, cînd zarafii au depăşit 
* măsura a pus şi el mîna pe bici şi i-a alungat din templu. 

Să nu ne fie şi nouă îngăduit să ne servim de bici alunei 
. cînd zarafii din timpurile noastre negociau nu doar averea lor 
personală, ci destinul neamului întreg? 

Şi apoi s-a pornit de la icoană şi a fost o "premieră" în 
istoria omenirii, cînd un neam, unul din cele mai încercate, 
pune la temelia noului edificiu pe Hrislos şi învăţăturile sale. 

Exemplul s-ar fi întins la popoarele vecine şi poale lumea 
întreagă ar fi înţeles, inslaurînd pacea şi iubirea între oameni, 
pentru care Fiul Tău a băut palrarul. 


87 



Iadul ameninţai în însăşi existenţa sa, a reacţionat cu 
toată furia de carc-i capabil şi înainte de gestul de pe peronul 
gării Sinaia - sau pedepsirea "uneltei" benevole - au fost comise 
zeci de crime şi de zeci de ori s-a întors şi celălalt obraz. 

Pînă cînd.... Un neam întreg însîngcra, n-am mai putut 
răbda", ne spune cfnlccul Nicadorilor. 

Singurul gest gratuit şi "nedemn" (după umila mea pă- 
rcrc), petrecut in acea cameră a Spitalului Uruncovcnesc. 

Nu pentru că cel lovit era nevinovat, ci pentru că pro¬ 
cedeul nu corespunde esenţei sufletului nostru. 

O altă generaţie poate deschide acest proces, iar noi chiar 
de acum să putem răspunde în faţa lor şi a Ta Doamne: Nici 
în formă nici în fotul nu ne aparţine. A fost o rătăcire de o clipă 
- şi Tu să ne ajuţi Doamne să nu se mai repete. 

Autorii, orieît ar părea de paradoxal, au avut la originea 
urii lor iubirea. 

Iubirea pentru acela care întruchipa marea noastră n㬠
dejde şi ura contra aceluia care urzise pieirea lui. 

Nu ne aparţine şi din cauza pericolului cc-l reprezintă 
acest precedent, în viitoare vremi, cu alţi oameni, cu alte 
apucături, cu eventuali impostori ele. 

De aceea ne rugăm Ţie, iartă pe robii Tăi care au păcătuit, 
iar nouă ne dă tărie şi lumină pentru a înţelege, a urma şi a putea 
spune: "Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pre pămînl." 

Atîl că pre pămînt nu prea vedem cum ar putea fi "precum 
în cer", atîl timp cîl la toate cotiturile "el" ne stă în cale. 

Pe unii ne ademeneşte şi-l urmăm, iar pe cei care-i rezistă, 
găseşte unelte destule care să-i sugrume. 

Iar cum Tu conform planului iniţial nu intervii pentru a-1 
împiedica, ne găsim prinşi în acest "dans" diavolesc fără spe¬ 
ranţa dc-a ieşi fără ajutorul Tău. 

— "Prietene Niculac, ca teolog ar fi cazul să mă mai 


88 


întrerupi, nu vezi oare că bat cîmpii, sau poate eşti de acord 
cu ceea ee spun?" 

— "Nu ştiu dacă sini de acord cu tot ceea ce spui, îasă n- arc 
importanţă ce spune omul la un moment de marc încercare. . 

Faci însă aluzii la anumite fapte şi întîmplări pe care, dacă 
te-ai apuca să le scrii, fără a da mai multe detalii şi precizări, 
cititorul de mnnc s-ar pierde şi n-ar şti despre ee-i vorba." 

— "Foarte just, însă eu nu am pretenţia să scriu istorie, 
aceasta o vor face cei competenţi în materie. In ce priveşte 
faptele la care lac alu/ic, ele se găsesc înscrise cu toate preci¬ 
zările necesare în cartea de căpălu: "PFNTKU LEGIONA- 
Rl", de Corneliu Z. Codrcanu. 

Intr-o zi cînd vei cili această carte, vei vedea şi panta 
Vczuviului pe lingă care am trecut imediat după euforia visului 
întregirii." 

Şi aidoma asinului din legendă, "păşeam" tot aşa de liniş¬ 
tiţi, insensibili la vuietul surd din adîncuri, pe care nu l-au auzit 
dceît ei, "Generaţia de la 1922", şi lot ei, cu jertfe Iară număr, 
au pus stavilă erupţiei. 

Acolo vei mai înlîlni o patetică descriere din viaţa moţilor 
scăpaţi de grofi şi intraţi pe mina altor ciocli, tot atîl de cruzi 
şi nemiloşi. Secătuiţi de vlagă, umiliţi, înfometaţi, otrăviţi cu 
metilie de "jupîni" şi obligaţi să-şi despoaie munţii de brazii şi 
stejarii seculari, pentru căpătuiala cîlorva aduşi de vînluri. 

Şi tot în acest capitol vei asista la rostogolirea unor foşti 
luptători, deveniţi peste noapte "cozi de topor", care pentru un 
blid de linte concedal de străini îşi abandonează Iraţii, îi vînd 
la rigoare, săvîrşind asllel abjecta crima de les-na\iune. 

Indignare care-l face pe Corneliu Codreanu, într-un mo¬ 
ment de adîncă descurajare, să seric: 'Dacă toţi tinerii care 
astăzi luptă vor ajunge ni îi ne aşa, atunci neamul acesta trebuie 
sd piard, prin foc, prin cutremur, prin slăpfriirc străină, nu 
importă, dar trebuie să piară." 



V. ÎN ADÎNCIMEA MLAŞTINII 



1. Un examen de conştiinţă 

A doua zi, cum aveam febră şi o.erupţic gigantică la buza 
superioară, m-ain dus la medicul fabricii,* care mi-a dat o 
scutire de cîleva zile. Iară să ştie pre bine de ce sufăr. 

Atunci am observat - citind ziarele, ascullînd radio - că 
nimic nu se înlîmplasc în toată tara; Nici un gest deplasat, nimic 
care să semene cu disperarea, şi-n fala acestei crime resem¬ 
narea îşi făcuse aparipa în toată goliciunea ci. 

"NI-E DRAGĂ MOARTEA PENTRU CĂPITAN" se 
pierdea în negura neputinţei şi.a uitării? 

începuse să circule un zvon: nimic n-ar fi adevărat din cele 
anunţate şi Căpitanul, Nicadorii, Decemvirii au reuşit să trea¬ 
că Dunărea şi se găsesc la adăpost în străinătate. 

Cine îl lansase? Le servea lor? Fără îndoială, însă şi noi îl 
găseam binc-venit, căci în umbra lui ne mai ascundeam nepu¬ 
tinţele. 

Consemnul de linişte dat de Căpitan în luna februarie se 
anula automat prin circulara dată tot de El în aceeaşi lună cu 
ocazia încercării de asasinare plănuită de Islrale şi Armând, 
via Emilian. 

"Fac această circulară, pentru că vreau să fiu răzbunat aşa 
cum v-a învăţat Moţa." 

Şi lotuşi, parcă se repeta acvca scena posterioară Gol- 
gotci, cu căderile "pelrinice" înmulţite de mii de ori. 


90 


— "Şi tu ai fost printre ai lui!" 

— "Nici nu-l cunosc!”, sau: dacă am fost declar c-am greşit 
şi dc-acum vor intra sub ascultarea Majcslăpi Sale, pentru că 
"Un Dumnezeu avem în cer, iar pe pămînl pe Marclc-Slrăjcr". 

Această problemă a resemnării şi a laşităţii subite, nu a 
fost dezbătută şi nu ştiu dacă analiştii străini care ne- au 
cunoscut mai mult la suprafaţă, au înţeles ceva. 

Dealtfel nici noi nu puteam înţelege prin ce mijloace l-am 
putea răzbuna, căci săbiile pe care nici nu le aveam, am fost 
invitaţi la timp să le băgăm în teacă. 

Aşa au trecut acele posomorite zile de toamnă tîrz.ic, 
prevestitoare de cumplita iarnă care se va abate peste "neamul 
fără noroc" din spaţiul zis "mioritic" al resemnării. 

în care stal zis civilizai de pe suprafaţa acestui inutil glob, 
s-au mai petrecut astfel de crime (afară de Soviepa lui St alin), 
în văzul şi auzul tuturor, fără să aducă nici măcar o ripostă 
verbală? 

Cum de ati amuţii top ca la comandă, voi cărturari şi 
gînditori, voi jurişt i preocupaţi cu interpretarea exactă a para¬ 
grafelor, voi oameni politiei vinovaţi de "restauraţia' aven¬ 
turierului şi voi militari onoraţi cu galoane? 

Toţi cunoştea ti adevărul, toii şliap în care palat săl㺬 
luieşte adevăratul autor al crimei, iar prin tăcerea voastră aii 
devenit co-părtaşi pasivi, săpîndu-vă propria groapa. 

Cînd zece ani mai tîrz.iu, la .1 iluva, Aiud, Sighcl, (aşlcplînd 
protestul umanitariştilor mondiali), în sinistrul zăngănit al 
lanţurilor din nopţile cu Intimii de cucuvea, v-ap adus aminte 
de acel 29 Nov. 193X? 

Pe ecranul conştiinţei ap văzul doua camioane ieşind dm 
curtea închisorii Rîmnieul Sărat şi poposind în Pădurea Tîn- 

căbeşti? . . ,. _ 

Patrusprezece ROMANI - expresia cea mai autentica a 

patriotismului şi a jertfei - ferecaţi în lanpiri, ataşap de spe- 







te/elc scaunelor, avîiul în spate alp patrusprezece "români" 
fraţi, "militari" maintTţt* fiecare cu eîte-o frînghie. Sărmani 
scenarişti din I lollywood şi Cinnecita, de ee vă mai forţaţi 
meningite în găsirea unor scene de teroare şi suspans? 

Realitatea din Pădurea Tîncăbeşti vă oferă ceva care 
depăşeşte cu mult orice ficţiune imaginată. 

Numele celor doi monştri -maiori, comandanţi ai excor- 
tci- care au aprins blestemata lanternă, semnalul execuţie- vor 
trebui şterse din patronimicul limbii române, ci rcpc/cnlînd 
abjecţia şi absurdul. Cum şi unde au fost recrutaţi? Care le 
erau antecedentele şi ce "tare” ancestrale le vehicula sîngclc 
încărcat cu toxine? 

Care a fost criteriul de selecţionare a celor 14 mizerabili 
executanţi? 

"Părinte, iarlă-i că nu ştiu ce fac". Aşa putea vorbi El, Isus 
Dumnezeul nostru, ilar noi cei făcuţi din argilă, ne putem 
ridica pînă acolo? 

Tot ce a urmat se ştie şi nu mai insist, dar mă obsedează 
gîndul că la alte neamuri în circumstanţe asemănătoare, nu 
s-ar fi găsit executanţi. Sau în mod sigur s-ar fi protestat violent. 

Sa fim noi vei mai nemernici? Să fi devenii neamul nostru 
o vâslă pepiniera de CÎINI? 

"Au trecutul nu ni-e marc, n-o să-mi deie ce-o să-i cer"? 
sc-nlreba marele Cminescu. Cu şi mai multă dreptate răs¬ 
punde tot el: 

'Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii". 

"Ne fac legi şi ne pun biniri, . Bulgăroi cu cefa groasă 

grecotei cu nas sub lire . incit fonfii şi flecarii, găgaufii şi 

#**«(«■. 

[foi sinte(i urmaşa Romei". . ? 

Şi cile n-ar mai li de spus, dar să revin la descrierea 
sumară a evenimentelor ulterioare. 

începusem lucru deprimat, diminuai, lipsit de flacăra 


92 


speranţei, activînd ca un robot fără sentimente, rcfclectînd la 
zădărnicia marilor idealuri şi invidiind pe cei din jur preo¬ 
cupaţi de micile bucurii pe care ţi Ic oferă tinereţea. 

Şi lotuşi viaţa continua pentru că. "e mişelnic lucni 

singur zilele să-fi curmi", cum zicea Coşbuc. 

într-o zi soseşte de la Arad un camarad cu care mai 
ţineam legătura şi ne spune că se pregăteşte riposta, cruntă 
teribilă, înfiorătoare. 

— "Nu vă pol da detalii pentru că nici eu nu Ic cunosc însă 
ni se cerc multă dinamică, iar voi sînleţi bine plasaţi pentru a 
o procura. 

într-adevăr, lîngă Orăştic se construiesc într-o pădure 
bine camuflată, o pyrotehnic furnizoare a armatei şi cum 
aveam cîţiva camarazi angajaţi acolo, am reuşii să-i convingem 
de necesitatea operaţiei. 

Naveta Orăşli-Cugir-Arad a continuat săplămînal vreo 

două luni fără întrerupere. ... 

Ne simţim din nou utili, din nou speranţa licarea în inimi, 
mai ales că în închisoare se alia domnul ing. CLIME, care se 
bucura de încrederea, dragostea şi respectul tuturor. 

Nu ne puneam nici o întrebare, cînd seva produce riposta, 
cum şi unde se va lovi, care vor fi consecinţele imediate, toate 
acestea erau de resortul unui comandament pe care nu-l cu¬ 
noşteam, dar căruia îi acordam toată încrederea. 

Mă găseam la Cluj pentru un examen medical, lumd masa 
într- un restaurant, cînd muzica difuzată la radio se întrerupe 

ş i."Armând Călinescu, a fost executai! Sînlem In de romani 

de Prahova şi am îndeplinit o necesitate dureroasă . 

Pauza de plumb care a urmat, a fost întrerupta de o 
muzică de cicumstanţă şi atunci am înţeles. Inevitabilei bucurii 
pe care am simţit-o după atitea dureri, uiicpc sa i * c ‘ 
teama. A fost lovită "unealta" şi nu autorul. C.nd mistreţul este 
numai rănit, îndeosebi Mistreţul Regal, el devine ş. mai horos. 


‘)3 








Vajnicii fii dc români din Prahova, măsural-au în prealabil 
consecinţele gestului? Indiferent. 

Jertfa lor răinîne mare, rămîne întreagă, mai ales că ci 
puteau să se sustragă arestării şi să sc ascundă. Mergînd la 
postul de radio, ei s-au predat dc bună voie, crczînd poate că 
moartea lor îi va ajunge tribunului, dar aici s-au înşelat. 

Acesta, înconjurat dc argeşeni, marincşli, bcnglii şi alţii 
care aşteptau la coadă intrarea pe scenă, cu un zel nemăsurat 
au comis măcelul care de la Irod încoace nu cred să mai aibă 
a altă asemănare. 

Şi aici intervine din nou problema CIINILOR (nu a 
cîinilor, aceştia nu merită atîla degradare) cum de s-au găsit 
alîţca? Ordinul era telefonic, nici un tribunal nu dăduse nici o 
sentinţă de condamnare la moarte şi lotuşi s-au ucis trei 
legionari în fiecare judeţ care au fost apoi expuşi în pieţele 
publice cu infama inscripţie: "ACEASTA ESTE SOARTA 
TRĂDĂTORILOR DE ŢARĂ". 

Care trădare? care ţară? mai ales care ţară? Ţara lui 
Karol şi a duduii Wolf? Ţara veneticilor şi a panglicarilor? 
Ţara tuturor hoţilor şi a bunului plac? Ţara căreia îi pregăteau 
destrămarea? 

UMANITARIŞTI DIN TOA TE ŢĂRILE, 
HOLOCAUSTUL A ÎNCEPUT LA NOU 

Cercetaţi arhivele, veţi descoperi un Neron al II lea pe 
estradă, înconjurat de o armată de hiene şi şâcali, asmuţind cu 
lanterna răpciugoşii lei numiţi jandarmi, sub privirile blajine 
ale milioanelor dc mioare. 

Şi totuşi Hydrei nu-i era dcajuns, ca voia mai mult, cît mai 
mult sînge. 

In lagărele dc la Vaslui şi Miercurea Ciuc, sc triază un 
număr impresionant dintre cei mai buni, legaţi în lanţuri, sub 
pretextul unui transfer, la prima cotitură sînt seceraţi de milra- 


94 


lierc, Icnninînd cu cei răniţi cu un glonte în cap după o metodă 
venită dc peste Nistru. 

Groapa comună.era pregătită din timp. 

La spitalul militar din Braşov, se alia un număr de 
legionari translcraţi aici avînd nevoie de tratament medical, 
unii chiar grav bolnavi. 

Cînd limita barbariei îi depăşită, descrierea devine im¬ 
posibilă, cuvintele fiind prea slabe, mintea omenească refuza 

să accepte. # 

Aceştia sînt luaţi din palul de spital şi duşi în plină noapte 

la locul execuţiei. . . 

"Imposibil! Imposibil!" cxclmfl Troian Cotiga, losl şei al 
studenţilor creştini: "Un neam care-Ţi ucide copii în felul acesta, 

este sortit pieirii!" ' 

La închisoarea din Rîmnicul Sărat sc găsea încarcerata 

adevărata elită, în frunte cu ing.CLIME, dr.ION BANF.A, 
NICOLAE TOTU şi alîţia alţii. Aceştia trebuiau să dispari», 
cu orice preţ, dar nu înainte de a li se smulge declaraţii de 

desolidarizare. . 

Fiii întunericului, cunoşteau efectul nefast ce l-ar avea 
astfel de declaraţii asupra celor de afară, care în ciuda tuturor 
adversităţilor nu renunţaseră la vis. Şi atunci s-au petrecut 
scene asemănătoare "cuielor de pe Golgola , povestite mai 

lîr/.iu de însuşi nemernicii executanţi. 

Baioneta străpungea calculat la ciţiva milimetri trupul 

D-lui Ing.CLIME, ca apoi să se oprească: 

-"Dă o declaraţie şi eşti salvat!" 

— "Asta nu, asta nu"..... 

Alţi milimetri şi aceiaşi întrebare. 

-"Asta nu, asta nu.şi apoi lot mai slab, asta nu.as a 

AŞA S-AU STINS EI SFINŢII NOŞTRI MARTIRI, 


nu 







PENTRU A LÂROlfsTATUI, TOT AURUL DIN MUNŢII 
APUSENI NU VA FI DEAJUNS 1 " 

Ceea ce nc-ndcamnă la o reflecţie opusă pesimismului 
anterior.L/i neam care da astfel de valtm, astfel de caractere de 
granit, nu poale să piara. 

pr,n Ei trăieşte Neamul şi nu prin miile de adepţi ai lui 
IL DA, ai lui CAIN şi ai tuturor laşităţilor, oricîl de numeroşi 
ar fi aceştia. 

Dacă am fi putut fi toţi aşa, toţi cei care cînlani: 

# lN,u "' temniţă să nc-nspăiminlc, nici chin nici viforul duş¬ 
man , la ce înălţimi s-ar fi ridicat 'norocosul' neam. 

Dar vai, El au fost relativ puţini, iar noi cei scăpaţi din 
noaptea SŢBartolomeu, al căror granit era mai mult verbal, am 
sucombat’ tentaţiei de a trăi cu ori ce preţ. 

alunei declaraţii au dat şi cei rămaşi la Ciuc sau la 
Vaslui şi cei de afară dacă li se cerea, invenlind tot felul de 
circumstanţe atenuante, vorbind chiar de *o voinţă a cerului* 
sau de hotare ameninţate cu destrămarea, ea şi cînd noi mai 
puteam opri furtuna, transformată subit în uragan. 

Explicaţia sau înţelegerea acestui complicat reviriment, 
putea fi dată de anumiţi sociologi, psihologi, antropologi, cu 
condiţia să fi trăit evenimentul din interior şi nu dc la distanţă. 

Părerea mea, care numai umilă nu-i, este următoarea: 
Corncliu Codrcanu nc confecţionase o haină de uriaşi, iar noi, 
fără a fi pitici, -în majoritate- nu eram altceva decîl oameni de 
rînd. 

Alîta timp cit Căpitanul, Moţa, Clime, Banea, erau în 
viaţă, aproape că nu se cunoştea, de la distanţă, cit de ncajuslat 
cădea măreţul costum ţie umerii firavelor noastre siluielc. 
După secole de juguri străine, încercarea de a ne ridica alîl dc 
sus era temerară. 

Prezenţa Lor, frumuseţea caracterului, a vitejiei şi a ex¬ 


emplului dat de Ei, nc ridica şi ţ*: noi cu cîţiva centimetri mai 
sus de nivelul comun. 

Distincţia acordată unora prin grade ierarhice, menită 
să-i transforme intr-o elită purtătoare a flăcării iniţiale, nu s-a 
adeverit a fi fost prea fericită, pentru că nu tu'.uror B-c dat 
să zboare. 

Se pare că în măcelul pregătit, au fost întocmite liste din 
timp, ierarhia scrutată cu lupa şi tot ce era 'uriaş născut' 
trebuia să dispară. 

Ştiau Irozii, că ceilalţi -de o valoare relativă- se vor pleca 
şi nu s-au inşelct. 

Iar pentru a confirma prin exemple cele afirmate mai sus, 
voi continua expunerea. 

După acel Septembrie şi în urma declaraţiilor de 'cu¬ 
minţenie* dale de cei răntaşi, lagărele de la Vaslui şi Miercurea 
Ciuc au fost desfiinţate. 

O linişte dc cimitir se aşternuse peste ţară şi in inimile 
celor rămaşi. Noi cei mici şi nc-nscmnaţi, de care mei un 
plutonier nu se ocupase, ne-am silit să devenim şi nui anonimi 

Ce aşteptam? Nimic! Reduşi la o stare vegetativă nu mai 
’înfrîngcam nici codri*, nu mai 'supuneam nici munţi*, ci ne 
sorbeam după un ritual domestic cotidiana vorbă. 

2. Arestare, anchetă şi o destindere 

Crăciunul lui 1939, prcvă/ul să-l petrecm cu micile bucurii 
păminlcşli, impuse de resemnarea ce s-adîncea pe /.i ce trece, 
nc aduce nouă celor din Hunedoara o surpriză şi încă ce 
surpriză. în noaptea de ajun, nefund acasă la părinţi ci undeva 
în vizită, cînd mă-nlorc aflu eă peste noapte Traian, fratele cel 
mare învăţătorul, a fost 'ridicat' de jandarmi şi dus la Deva. 

El rămăsese in stadiul de simpatizant, prea puţin activ, 
deci nu văd de cc l-ar lua tocmai pe el. 


97 



Nu m-am gînclil să mă duc la adăpost -deşi era uşor- căci 
uitasem şi de Arad şi de dinamita. 

După prin/., aceiaşi jandarmi bal la uşa mea. Se înşelaseră 

de fratele. > 

— "Vii cu noi la Deva, căci pe d-ta le căutăm"! 

— "Vin cu condiţia să fiţi cuminţi şi să nu va mai faceţi de 
cap, cum obişnuiţi unii dintre d-voaslra". 

în această tagmă dc mizerabili slujbaşi ai statului se g㬠
seau şi unii mai acătării, iar plutonierul ăsta era chiar simpatic, 
încîl îmi permiteam unele glume. 

-"Am ordin să Ic duc legat, ilar fiind ziua de Crăciun, 
lume la gară şi în tren, n-o să le simţi prea bine, însă le rog să 
nu încerci să fugi, că mă pui şi pe mine în situaţie grea." 

-"N-ai nici o teamă, fiind prima mea arestare, vreau să 
par "viteaz", însă a doua oară nu-ţi promit, dacă va mai li şi a 
doua oară. Dar cc-au cu mine, că om mai blîiul zău că-i greu 
să găseşti? ■ 

— "Mîţă".zice el. 

Ajunşi la poliţie, mă predă ca pe orice obiect în schimbul 
semnăturii rcccpţioncrului de servici. Să spun că nu-mi era 
teamă şi că inima nu bătea un pic mai repejor, ar însemna să 
mint sau să mă laud degeaba. 

Totuşi parcă curiozitatea era mai puternică dccîl frica şi 
un impuls interior care nu m-a părăsit niciodată, îmi spunea că 
nu-i grav şi că toate se vor sfîrşi cu bine. 

Abia m-am aşezat pe scaun că intră doi domni, sau cel 
puţin aşa erau îmbrăcaţi şi fără să dea bună ziua, Iară să 

se prezinte, dovada că erau necducaţi, mă măsoară ca la 
tîrg. 

— "Hm.-zice unul- nu parc fioros deloc"! 

— "Ai văzul, are bocanci noi" - zice celălalt - rîzînd cu 
înţeles. 


98 


Să rî/i pentru că cineva are bocanci noi, trebuie să fii puţin 
sărit, îmi ziceam. 

După accent nu erau din părţile noastre, ci "regăţeni". 

— "ia uite măi, fir-ar să fie, auzi Mitică?" 

— "De la cine primeai şi cui dădeai trotilul?" 

(Noi îi ziceam dinamită, fiindcă suna mai puternic). 

Atunci îmi fulgeră prin minte lot filmul celor trecute ca şi 
al celor ce va urma. îi cu mult mai grav deeît îmi închipuiam, ii 
chiar grav de lot. Se iau pe "nu ştiu nimic" în braţe îi uşor, însă 
nu ştiam cîl îl voi putea ţine. 

— "Nu ştiu, despre ce trotil vorbiţi?" 

— "Ai văzut? Ştiam că nu ştie! Aşa încep toţi! Hai cu noi! 
Ce să mai pierdem timpul de pomană. O să spui tu imediat!" 

La subsol amenajaseră o încăpere specială unde "se spu¬ 
nea tot." 

Fiindcă auzisem dar nu ştiam cum se bate la tălpi, mi-au 
satisfăcut şi această curiozitate, fiind o tehnică interesantă, iar 
cu, ca tehnician, era normal s-o cunosc. 

Legale mîinilc c-o frînghic (o spun pentru cei care nu ştiu, 
aceasta lacînd parte din cultura generală), stînd jos pe duşu¬ 
mea sau beton, coatele aduse la nivelul genunchilor, un băţ 
introdus între coate şi genunchi şi devii... ghem. La jumătatea 
băţului era legală o altă Irînghie, cu ajutorul căreia primul 
operator le aducea pe spate, cu picioarele de la genunchi, 
perpendiculare pe pămînl, plus-minus 2° 30*. 

Al doilea operator ţinea o rangă de fier cu două mîini în 
poziţia barosului de la forje. 

Prima lovitură a fost un şoc. A doua a fost două şocuri 
ş.a.m.d. Că durerea era insuportabilă pentru un om cu un 
puternic resort interior şi o marc credinţă, n-aş putea spune. 
Se vede că eu şi majoritatea dintre noi nu luceam parte dintre 
aceştia. După vreo zece lovituri, zbieram, mă lînguiam şi 




strigam: "Spuun, spuuuun!" Mi-au mai aplicat cîlcva ca un 
supliment aducător aminte şi apoi s-au oprit. 

—"Ştiam că ştii! I lai spune!" 

în tot acest timp în mintea mea un lucru devenea cert. Cel 
de la Arad n-a putut rezista şi m-a "dat", urmează să "dau" şi 
eu pe cel care mi-1 dădea şi bucla-i încheiată. Le dau numele 
celui de la Arad. 

— "Asta o ştim şi noi, spune pe cel care ţi-1 dădea." 

încerc o ultimă scăpare -credeam- spunînd că eu singur 

îl scoteam, ceea ce nu s-a prins, pentru că la Cugir nu se găsea 
trotil şi ei o ştiau tot aşa de bine. 

— "încerci să ne duci şi iar ne supărăm! Hai sus, încearcă 
să-ţi aminteşti de toate şi db toţi, le pui pe hîrtic şi pe urmă 
mai stăm de vorbă, dar să nu crezi că poţi ascunde ceva, că mai 
avem şi alte metode." 

Primii paşi au fost penibili, aş fi preferat să mă lîrăsc, atîl 
mă dureau "bocancii". Stăteam înlr-un birou singur cu o hîrtic 
în faţă, devenisem oarecum iar om după ce fusesem ghem. 
Totul se petrecuse atîl de repede, abia trecuse o oră şi ceva de 
cînd am intrat şi cîtă experienţă am cîşligal! 

Deodată, in biroul alăturat aud o voce care mi se părea 
cunoscută. Aud bine, sau mă înşeală anumite simţuri? 

Era vocea care cu doi ani în urmă spunea: "Luaţi aminte! 
Garda de Fier nu ne oferă altceva decît o cruce şi un mormînl." 

De dala aceasta aceeaşi voce spunea: "Domnule comisar, 
daţi-mi voie să ţin conferinţe pe judeţ, să le scot din cap 
prostiile." 

Era voce excelentului "orator" şi îndrumător de mase 
Viorel Boborodea, şeful judeţului Hunedoara. 

Auzisem eă unele "grade" au căzut atîl de jos pentru a-şi 
putea salva pielea, iar acum aveam ocazia s-o cunosc pe "viu". 

Completez declaraţia cerută, "dînd" pe unul din "fur¬ 
nizori" şi cruţînd pe celălalt. O citeşte comisarul fără cn- 


100 


luz.iasm, zicînd c-am uitat să declar pe şefii judeţeni, care ne 
dădeau ordine sau ne-ndemnau la acţiuni. 

-"N-am avut nici un şef care să nc-ndemnc." 

-"O să spui tu mîinc, deocamdată jos la celulă!" 

Surpriză peste surpriză, cele două celule erau ticsite de 
lume cunoscută, sala de cursuri a poliţiştilor alăturea era 
ticsită şi ca, eu sosisem ultimul. 

Se găseau aici şi şefii respectivi: avocat losif Costca, 
comandant legionar V.Boborodea, Dr.Cincora, prof. Mar- 
gineanu, instructori legionari şi poate mai uit. Nu li se aducea 
nici o vină precisă, doar ca autori morali ai acţiuni "sce¬ 
leraţilor" cu dinamita. 

Nu voi uita niciodată ura din ochii inefabilului Boborodea 
cînd m-a văzul. "Ce ai vrut să faci cu trotilul, măi nenorocilule 

să ţi-l".urmează completarea trivială de care s-ar ruşina şi 

un birjar. Din cauza noastră pierdu el bunătăţile pregătite de 
Crăciun. 

Ceilalţi şefi au lost destul de înţelegători, fără a ne felicita, 
nu nc-au făcut nici un reproş. Am aflat de la ceilalţi că anche¬ 
tatorii sînt de la Bucureşti, o echipă volantă sub conduccra 
unui faimos Niki Şlefancscu. 

A doua zi am mai fost încă o dată metamorfozat din om 
în ghem, ca să declar măcar un şef. De data aceasta am îndurat 
- era şi obişnuinţa - şi nici nu puteam spune lucruri nea- 
dcvărale. "Şedinţa" n-a fost prea lungă sau mi s-a părut, poate 
s-au plictisit şi ei de alîlca lovituri. 

Am aflat mai lîrziu că erau pe drum de cîlcva săplămîni, 
înccpînd cu Timişoara, trccînd pe la Arad şi apoi la Deva, noi 
liind ultimii, pentru că s-a petrecut ceva aproape inexplicabil; 
au primii ordin să lase lotul baltă şi să se întoarcă la Bucureşti. 

Undeva la orizont, licărea destinderea. 

în zilele următoare au fost eliberaţi toţi, inclusiv şefii, 


101 




rămînînd doar noi vreo zece de la Cugir şi Orăştic, iar acuzaţia 
era precisă: complot sau uneltiri contra M.S.Rcgclui. 

De eram prinşi cu cîtcva luni înainte, astfel de acuzaţii se 
terminau Iară proces, cu o tăbliţă la căpătîi: Asta-i soaita 
trădătorilor. 

Să inai zică cineva că n-am fost băftoşi. Odată plecaţi 
ceilalţi, respiram şi noi mai uşor, avînd mai mult loc pe stan¬ 
durile din care ne era construit priciul. 

Dacă nu era regimentul sau brigada de ploşniţe care nc- 
ndrăgiscră în aşa măsură îneît ne îmbrăţişau pînă la sînge, viaţa 
aici la poliţie ar fi fost destul de suportabilă.. 

Ce se va înlîmpla cu noi nimeni nu ştia, nici comisarii 
locali, care aşteptau ordine de la Bucureşti. Aşa zisa des¬ 
tindere se vedea că avansa încet şi prudent, căci abia după vreo 
trei săptămîni de aşteptare şi de aprigi încleştări cu ploşniţele, 
ni se spune că vom fi trimişi la închisoarea militară din Timi¬ 
şoara pentru a fi judecaţi. Cei care aşteptau o eliberare rapidă, 
au fost cei mai încercaţi. 

în vremuri normale - fără destindere -, deţinuţii în grup 
sînt transportaţi cu duba sub paza serioasă. Pe noi ne legară 
unul de altul cu un lănţişor, ne urcară într-un tren de persoane 
amestecaţi cu "civili", sub paza unui gardian şi hai la Timişoara. 
Mai marc ruşinea în ce hal ne desconsiderau. Ori ne iau în 
serios şi ne leagă ca lumea, ori ne eliberează, astfel declarăm 

greva transportului. . 

N-am făcut nimic şi ajungînd la Timişoara, de la gară piuă 
la închisoare un drum destul de lung şi cum eram încolonaţi 
cile doi cu gardianul gîfîind de gras ce era, cît pe aci să ne oprim 
la o circiumă, sau să-i dăm drumul la un cîntcc. 

După formalităţile de la grefă, ajungem la primul etaj 
unde sîntem aşteptaţi cu marc "pompă"dc cei de la Arad şi 
Timişoara. Se bucură că ne văd, nu degeaba ne "dăduseră". 

Ni se explică în ec constă pensionatul, cum trebuie să ne 


102 


purtăm cu amfitrionii, unde sînt dependinţele sanitare, ctc.clc. 
Nu le-am făcut nici un reproş, ştiind că aşa c omul, la necaz se 
cunoaşte, sau în vremuri grele se vede ce poate şi că nu eram 
unii mai breji decît ceilalţi. Cei de la Arad, în bună parte 
funcţionari, formau aşa zisa clasă mijlocie sau burghezia, noi 
din Hunedoara mai mult muncitori decît altceva, conslituiam 
proletariatul, iar celor din Timişoara, o parte sudcnţi. Jc spu¬ 
neam aristocraţi. Cel puţin aşa păream de la distanţă. în fond 
eram toţi o apă şi un pămînt, cu dosare asemănătoare, inlrînd 
în acelaşi proces cu acuzaţia de uneltire contra cui se ştie. 

Timişorenii fiind cei mai numeroşi, aveau şi ci o bună 
parte de "proletari", printre care îmi ainincsc de Cioabă Brin- 
dcscu, Fraţii Simicin, Ciorbă şi încă cîţiva. 

Era între ci şi un anume Petak, bănăţean de origine sîrb, 
blindai cu o muşchiulalură de tanc, de meserie trecător de 
graniţă, care ne povestea cum l-a dus pe Horia Sima în spate 
cîţiva km. pentru că obosise. 

— "Şi nu ţi-a fost greu?" 

— "Da de unde, puteam să-l duc pînă la Belgrad, alît era 
de "uşor". (?) 

Printre studenţi îmi aduc aminte de Alexandru Tănase zis 
şi Ică, Başiu, Oltcanu şi pe unii poale i-am uitat, avînd în frunte 
pe profesorul de rezistenţa materialelor de la Politehnică, Ion 
Prolopopcscu. Catedra de rezistenţa matcrialclcor, disciplină 
relat iv uşoară, dacă se respectă principiile de bază şi se adaugă 
riguros cocficientcle de siguranţă. Catedra de rezistenţă a 
oamenilor - neînfinţată încă - îi ceva mai grav, după cum 
domnul profesor a avut ocazia s-o constate, pentru că nu se 
respectă principiile de care vorbeam mai sus şi prea abundă 
imponderabilele. 

Timişorenii primeau aproape zilnic pachete cu alimente 
pe care le împărţeau frăţeşte cu no^, cea ce ne făcea viaţa mai 
agreabilă. 


103 



I nit un timp uri apariţia oiţic piuimiu ţ# cmc i am 

v\> ntiiu at , w imutrt, • /Jt imitării (Veni, ‘/t/h. vu 1/ 

I tain Itotaţi alai a in curta "re Uriirp, iar ih,înmii profitor 

' ' ' pi'.hll./ilir <!' 11 , itli ,1 -! 

< fiiar ţi de invUAaiiitkatea tpapil or tidcraie, iar tun A au uit am 
t u vuia mai mult %au mai pupii intredetehhi 

1> pcAiiu ’a < la vtrtira mai ftulin, pan a tu y natn ţi ut,i ţi 
tlinuii ai aiftitiiim an tl M ll/kd ţH uliu , an- ne viceam «Muţi 
* W» da tiuia 1 - cum 02 1 >.J Tinaae - tocmai 

iKUfma Norvegia, prin martie mi te paie , teu%tnd ti nan* 
(otnu tuirtlatHtvui '(Junhoy In adgtliv 

in ha ti nt eVAretim duţti t urn dieta dertinderea, ni te 
I,/ ./, / dinţ 1 preliminaţi ih <\an in jinU / atu< u un tribunal 
militai nimţiiet ţi uA< mn, eu un penet cate nu mai tfirţia 
'/ 1 / 
alternative ih lt re, 1 ahl, 

I ot fr alUIH 1 a Un «puf zfi piiiulU ihA/u ini vilide un • u Aut 
v înnAi, ativ \ /,< H( /. 

Invit,.i > ni la nulităţii A' pte ta>iii a infanti tu 1 ton A a 
nat;, 1 u u h iaitr amu zi 11,,11 inetutrv |vjUnuriu ţi pitulai mii, 
t.u lira / ,if( o tonfundain aAru a , u eltaU’yja, despre 1 aic ui 
v tf tu tu a ut ciuţi luciu, in fuAitu U ’, Aupa cile am Inţe-lct 
' l (Ama* > lui mi 

u niuU ia I 'duc 1 fu- ,tA< vei tai ţi , ciiui i ai adormit, vil du» 

vtr 1 af, 

V ‘lini,a ,h 1 ,1 ti Aninai era titrai t, internare, pentru a Aa 

U 1 1 do 1 /' ni te 

■ fatiu I oale ai U/,i\iih v infirmi, cu mnAifia unei declaraţii 
A‘ ,iv uitate «,(tupuneic guvernului May ddţii Sate, 0 

In n .dilate, ii> ttiluh i< ., era un lafA consumat in loul.l 

(atu, 

tini A< ,,n 1 o pi< /i ntam o insul .1 Ar tic Atu iii aii ciedeau 

< 1 *,i nu 1,11,1 u CUln z'a ia ia, ui Im a «au 111 bimţoru 


tţitcu&aprime Utteawi* riâinUmdU^vmamtiieiim, 
Intui*.Z tu vt t\*tf* ik v 

Dim declaraţii Am 'tactic?, Ziceam cei mai imriU, acta nu 
inv />tntifi *.% \t rt^tUin in ut* ce tfmn*:m. 

Cum timinc cu legile primite ‘ic ia cei pe cate 'ei* i^u 

1 StSriAS!ftr tfffS* *** " " - 

h!' n ,A n. r , fj ., u J ;,, ,, 

'./i / a/ 1 zi>i/(,nn 11 /jftUAfUL ONOARt // 

Pentru moment ne ruţinam, ca pe uitn'a ti mai picutim 
pulm cktuAiftm fu-.Ue c//nţfiinţe ţi ti tehtim tactica Ut U*ţe 
tactici pnn rare ui ta pul y/t am iept, ta/.uci pe care o 
purtam ca fac un lAcUcrn, tactici ftin rare am devenit tpcriun. 
Poate ţi t riiliUui, 

MrtflţlruusiM trfulare ftoiiiii fi 

Pentru ci daci cuvintele uni au un lulelei, vperyut in 
v aînna i‘u mai ‘10 ■, unui jur'niiioi „n ijţpj* 

alifi a: fur ci nu voi tritla NICKtlMTA I xpunca ţi < i\a- 
tunul*, Uu.Uri im ia fiecare ţcdinli, uAcmmtaira inccputi tu; 
">a ru. rufiim lui itunuu / a 

bea/cca invit pciii\tdt* pi \ixufKi >1* ţi> tu a, in > rilori, 
prof':v>ri universitari, 'ţoareti* d«; lai,luAn i, ian: it, .u ■ \aţi 
timp ţi In rlnd tu rv»i au A> put actlaţi fuiimint, %A te c tAAi.tr: 
pentru un moment din înălţimile unde flrt îndo«.il1 prin meni 
» au t'tdkat- ţi ti ne enphce f*c Iun ha tv,atlti tiraci t ind 
taeliea devine (radare ţi < iod Iridarea devine uduratA? 

i tluiatc - după părere mea, tare mei de dala a-Aa nu 1 
umili etic trecerea cu arme ţi !>agajc la inamic, cea ce tocmai 
l.'ieutem I radare in < a/u I at esta tficcifit mai internna ţi nerev 
|n;t tarea »au abaterea de la legile tare formau tocmai raţiunea 
noastră de a fi. 

firi d< aliatul rc am alillul aproape d< la toate 


10 ) 



Dc accca trebuie să avem curajul şi onestitatea de-a 
recunoaşte faptul împlinit şi a căuta şi explicaţia sau circum¬ 
stanţele atenuante, căci filră îndoială ele există. 

Mai înlîi să ne ferim dc ridicolulu infailibilităţii în care se 
zbat adepţii "materialismului" ştiinţific, istoric, sau alte utopii. 

"în acest volum este scrisă povestea tinereţii melc, dc la 
19 la 34 ani, cu simţirile, credinţa, gîndurilc, faptele şi GRE¬ 
ŞELILE ei", spune Corneliu Zelca Codreanu. 

Deci în desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, alte gre¬ 
şeli s-ar fi adăugat celor trecute, la care, odată identificate, 
într-un total spirit dc sinceritate s-ar fi găsit şi necesarele 
remedii. 

Şi una din aceste greşeli dc parcurs ar fi fost tocmai acest 
jurămînt. Actul prestării unui jurămînt îi prea grav pentru a fi 
făcut cu uşurinţă şi fără a fi sigur că-l poli respecta în orice 
împrejurare şi oricîlc obstacole ti _ar ' c §‘ * n ca î c - 

Citi din noi nc-am pus problema eventualelor torturi? 

Cîli din noi nc-am întrebat măcar o dată în ce constă 
această trădare de care se vorbeşte atît şi dacă o percepem toţi 
la fel, precum şi implicaţiile care decurg? 

Noţiunea dc trădare trebuia codificată, explicată des- 
bălulă, ca cel puţin să fim siguri c-am înţeles totul şi aşa cum 
trebuie. 

Această noţiune a fost înţeleasă dc o anumită elită deci¬ 
mală apoi, dar cum rămînc cu falsa elită, cu cabotinii, cu cei 
care înţelegeam greu? 

Pentru noi acest jurămînt trebuia înlocuit cu forma unei 
invocaţii cereşti: "Ajulă-nc, Doamne, să devenim OAMENI!" 

Devenind om -în înaltul înţeles al cuvînlului- nu mai era 
nevoie de jurămînt, pentru că : Un om nu trădează, nu comite 
fărădelegi, nu invidiază, nu se laudă, nu şopteşte la ureche, nu 
vorbeşte de rău, îşi ajută semenul căz.ul în nenorocire, cu alte 
cuvinte este un OM. 


106 


Şi astfel, în plină derută morală, continuam să ne fofilăm 
prin istorie, care în rapida-i desfăşurare începe să ia forme 
apocaliptice. 

Mai înlîi pentru tara noastră, jocurile erau făcute. Nimic 
nu mai era sigur. Graniţa de la răsărit, cu toate cazematele, cu 
tot timbrul aviaţiei, cu toate sloganelc dc "nici o brazdă", se 
năruie peste noapte şi mii şi mii dc brazde sînt cedate "mon¬ 
strului" de la răsărit, cu "frăţeasca" binecuvîntarc a "mon¬ 
strului" de la apus, care nu-i cel care se crede, ci viitorul nostru 
aliat, Cancelarul teuton. 

"Nu există Mica înţelegere, nu există înţelegerea Bal¬ 
canică, nu există garanţiile vestului. în ceasul marilor decizii, 
toate acestea se vor nărui ca nişte castele dc carton." Cu trei 
ani înainte a spus-o Corneliu Codreanu şi putini l-au crezut. 

în acest timp "monstrul" dc la Bucureşti, (fiindcă trăim în 
epoca monştrilor, dc ce să nu le spunem pe nume), nu mai ştia 
pe ce picior să valseze sau să sară, căzăccasca, căci foxtrotul 
londonez iui mai era la modă. 

Aşa se prezenta situaţia la începutul verii lui 1940, cînd 
bietul soldat Opincă era încă trimis pe graniţă la Oradea, 

cînlînd: "Mîndro hai pe graniţă, hai cu minc-n raniţă".Cu 

toată bunăvoinţa "ci", n-a mai avut timp. 

Nori negi ne veneau dc la însăşi "mania" noastră Roma, 
unde un alt "monstru" - al patrulea dar nu ultimul - în bună 
înţelegere cu cel teuton, decid aşa hodoronc-tronc, c-a venit 
timpul să cedăm Ardealul, pentru că s-a făcut cîndva la Tri- 
anon o nedreptate blîndului şi credinciosului Arpad, cel care 
niciodată n-a "rîvnit" ceea ce nu-i al lui. 

în faţa acestei sumbre perspective s-a constituit un guvern 
din oameni care avînd în liceul o orientare spre dreapta, se 
credea că vor putea înpiedica ireparabilul. 

Au fost "introduşi" -ca să zicem aşa- chiar cîţiva din foştii 
"soldaţi" sau "generali" (cum le convine) ai Mişcării Legionare. 



C'c căutau aceştia în anturajul "Ucigaşului" dc ieri, istoria 
n-o spune. 

Ce au salvat prin prezenţa lor - căci argumentul salvării 
a fost invocat uneori - nici aceasta nu nc-au spus-o pînă în 
prezent. 

Ardealul de Nord a fost cedat fără ca nici măcar o "sabie" 
din cele care paradau in uniforme de clovni in laţa palatului, 
să fie scoasă din teacă. 

De ce ne cereau bulgarii, în afară de Cadrilaler şi o parte 
din Muntenia şi un petec din Oltenia, ii mai serveam încă, eu 
condiţia să ne lase Bucureşliul pentru banchet. 

Ţara lui MIRC’EA • ŞTEFAN - MIMAI pe ce mîini ai 
încăput! 

4. lovitura de stat din septembrie 1940 

Şi astfel ne îndreptăm spre trîinbiţalul şi controversatul 
3 septembrie 1940, de unde reiese că: Istoria se scrie cum le 
convine celor de la oficiul de propaganda. 

in teorie, am participat şi noi cei din Hunedoara, precum 
şi alţii din alte centre, deşi se vorbeşte doar de Braşov şi 
Constanţa. 

încă din luna iulie se întoarce unul din hunedorenii fugiţi. 
Av.llie Rotea, ne cheamă în ascunzăloarca-i, liind vorba dc o 
lovitură contra cui se ştie. 

Abia se vindecară tălpile "bocancilor" şi hop fi pregăteam 
pentru altele şi mai decisive. 

De n-ar fi fost tragedia desmembrării, jocul nostru de*a 
"lovitura" ar fi inspirat orice autor comic şi s-ar fi rîs din plin. 

Cum era picgălilă? Ocupăm prefectura, poşta, primăria 
ctc. şi strigăm mulţimii: "Drepţi! Pentru onor înainte! Sînlem 
noi! înţelegeţi şi.vă plecaţi!" 

Cum stăm cu armata? Nu mă refer la Neaţă cel înjurat, 


108 


Hainind, umilit, ci la "auriţii epoleţi". Ei nu obişmuiesc să sc 
plece decît duşmanilor din afară, contra celor dinăuntru ci 
trag, sugrumă, bat la tălpi, cu alte cuvinte sînt viteji. 

De ce armament dispunem? Aproape nimic, sau cîtcva 
pistoale ruginile, bune doar ca sperietoare dc vrăbii. Şi în felul 
acesta suntem mobilizaţi la Deva, pe data de 2 septembrie vreo 
70 de "viteji", în aşteptarea semnalului care sc va da la postul 
radio Bod-Braşov la ora 9 seara, pe dala de 3 septembrie. 

Ne cazăm pe la cele cîtcva hoteluri ca orice turist, a doua 
zi ne plimbăm nepăsători prin oraş, iar pe la K scara ne 
împărţim pe la restaurante, eu grija ca proprietarii să aibă 
aparatul de radio llxat "BOD”. 

Cum ei nu ştiau de lovitură, trebuia să-i convingem prin 
(ol felul de şiretlicuri. 

in restaurantul unde mă găseam, proprietara nu se prea 
lăsa înduplecată, căci avea şi ea programul ci şi nu voia să-l 
piardă. I lai să-i spunem adevărul poale o facem să ridă şi să-şi 
schimbe părerea. 

"Doamnă; la ora 9 fix (şi nu trecute) sc va da o lovitură de 
stal; iar noi am vrea să ştim cum stau lucrurile, însă vă rugăm 
nu mai spuneţi la nimeni, că sunt unii care nu ştiu dc glumă . 

Bine înţeles că a rîs, iar după ce mai comandăm încă un 
kil de vin, muzica populară de la Bod ne delecta urechile, incit 
parcă am fi vrut să se amîne lovitura. 

Ora 9 precis, muzica populară continua şi mai cu oftică: 
"Foaie verde de trifoi, Cînd vii bade pe la noi" - 9.05 - 9.15 - 9.30 
şi aceeaşi foaie verde... 

- Unde vi-c "lovitura", rîdea femeia şi noi la fel, insă a 

pagubă. •, 

La "cartierul general" panica se instalase. Nu s-a reuşit 
"jucăria" la radio, probabil c-au fost trădaţi! Toată lumea acasă 
şi fiţi prudenţi! Salul! La următoarea! A la prochainc! 

Cînd spuneam că în teorie am participat şi noi, era mai 


109 




mult ca să accentuez cum au fost arestaţi cei de la Bod, fiind 
organizaţi exact ca noi la Deva şi alţii în alte părţi. 

Ce s-a înlîmplat pe urmă toată lumea ştie, înţeleg lumea 
care avea o anumită vîrslă la ora aceea. Pentru posteritate s-au 
scris cărţi şi se vor mai serie. Se va falsifica adevărul ne vom 
găsi cînd pe "MARGINEA PRÂPASTIEI”, cînd "IN ERA 
LIBERI AŢII", după interesul părţilor, iar tu, biet student în 
istoric, dornic de-a cunoaşte lotul, nu vei cunoaşte nimic. 

Impacă-tc cu gîndul că şi alte epoci îţi sînt prezentate pe 
dos, pentru că această creatură care se numeşte om, n-a 
descoperii încă elixirul adevărului. 

I.ir cum se spune că aceasta" depinde de unghiul prin care-1 
priveşti, priveşlc-1 prinlr-un unghi neutru dacă aşa ceva există. 

Pentru ca sa se simtă relativul unghi neutru, văzul de mine, 
voi rezuma desfăşurarea evenimentelor din scurta guvernare 
mix^ă, a Generalului Antoncscu, secondat de Mişcarea Legio¬ 
nară, sau de ceea ce mai rămăsese din ca. 

După cedarea Basarabiei, după cedarea Ardealului de 
Nord, după cedarea Cadrilatcrului, nu ne mai rămînca altceva 
dccît să-I cedăm pe rege. 


5. Abdicarea lui Carol II şi şubreda "Victorie" 

A plecat el de bună voie? Unii o credeau, dar cei mai mulţi 

ştiam că acesta ar fi continuat impostura - tot trecutul lui îl 
atestă - ar Ti jucat orice carte străină, inclusiv cea germană, 
numai pentru a-şi păstra tronul şi a continua jcfiurca prea 
blajinului popor. 

Strada, însă, începea să se mişte, poporyl de rînd începea 
sa Y oc ‘f crcz c: "S2 abdice!" se auzea timid la început, apoi tot 
mai sonor, pînă la manifestaţiile din faţa palatului, cînd popo¬ 
rul - zis de rmd - îşi striga durerea,într-un mod sITşiclor îşi 


110 


plmgca ţara ftrîmiţală, fra(ii din teritoriile pierdute, aban- 
donaţi, fugăriţi, masacraţi. ’ " 

ne r ( ! ( ! r n! d ,!î ilC mi , litari . ,0r di '.! accaslă c P° că . care îl serviseră 
I rege cu utila ncdemmtate, u cauţionascră toate fărdclcgilc 

s-a găsit unul singur carc-l conlrariasc. Era generalul de 

cavalerie Ion Antoncscu, fapt pentru care el a fost ostracizat 

snrn, li n,r ' Un ? Cî,,d vcni însa scadenţa să dea 

socoteală, scrvidu-sc de prestigiul acestui general, regele ere- 

dea ca-şi va consolida poziţia şi Ironul 

La 6 septembrie 1940 generalul Antoncscu este însărcinat 
cu formarea noului guvern. "Să abdice!", răsuna tot mai adînc 
ol mai imperativ. Cum se spune că "vocea poporului c vocea 
ui Dumnezeu , generalul Antoncscu n-avea altă alternativă 
eleat la rmdu-i să-i ceară abdicarea. 

Regele a abdicai! "Trăiască Regele Mihai I al Romanici!" 
idul creat în instituţiile ţării în aceşti doi ani de dictatură 
carlislă, de aceşti doi ani de crime şi lărdclcgi, ar fi putut duce 
la o stare de haos şi dezechilibru intern. 

Poporul român, legîndu-şi rănile a dat dovadă de matu¬ 
ritate ş. patriotism. Se spune că generalul ar fi încercat o 
colaborare cu partidele istorice, Naţional-Ţărăncsc şi Libe¬ 
ral, pentru a relua firul democraţiei întrerupte în 1938. 

Refuzul acestora fiind categoric, acesta şi-a îndreptat 
privirile spre ceea ce mai rămăsese din Mişcarea Legionară, 
pentru care el avusese o vădită simpatic în trecut, prin înlîl- 
nirile cu Corneliu Codrcnnu, pe carc-l apărase ca martor în 
abjectul proces. 

» . N ' c '.unul vlin cei trei fondatori ai acestei Mişcări, rămaşi 

în viaţă şi în penumbră, nu-şi manifestaseră nici o veleitate la 
conducere. Singurul care se găsea în cîmpul "agitaţiei" era un 
provincial profesor de liceu numit floria Sima, cunoseut oare¬ 
cum şi prin premiul de cîteva sule de mii de Ici acordate de 
Serviciul Siguranţei, (Moruzo v), ce lui carc-l va "prinde". A- 


111 



ccastă "dubioasă" promm>nrc, în lipsă de altceva mai bun, l-a 
făcut pe general să-l numească şef al Mişcării Legionare, şi 
vicc-prcşcdinle al Consiliului de Miniştri. Primul naş, aşa deci 
fiind Moruzov, Antonescu a fost cel care a zis: "Amin". 

Aşa a început această "căsnicie" a non-scnsului între o 
Mişcare decapitată şi decimală şi o ofiţerime care în bună 
parte contribuie la decimarea ci. 

Puţini clarvăzători, din fostele cadre ale acestei Mişcări, 
au văzul panta descendentă a întovărăşirii şi au refuzai par¬ 
ticiparea. Cei mai mulţi, însă, ca o turmă de harnice "mioare" 
am făcut saltul spre ministere, prefecturi, poliţie şi primării. 
Dpsigur, intenţia celor mai mulţi, era de-a servi, acum cînd ţara 
se găsea la o tragică răspînlie. Noi nu puteam sta nepăsători. 
Se mai adauga, însă, legitimei dorinţe de-a servi, omenescul 
orgoliu, atracţia puterii atît de caracteristică rasei. 

Odată abdicarea obţinută, în locul dubei şi a drumului 
spre Fortul Jilava, la Cotroceni se încărcau cu febrilitate va¬ 
goanele cu bogăţiile furate, pentru ca Marele Străjer să nu 
ducă lipsuri pe litoralul de la Estorilul portughez. 

Pentru o singură crimă, chiar pasională, codul penal îl 
condamna pe delicvent la ani grei de muncă silnică. Pentru mii 
de crime comise de delicventul Regal, acestuia i se face onorul 
plecării în vilegiatură cu metresa la braţ, cu Urdărcanu călare 
pe lăzile cu aureluri şi cu o bandă de servitori înarmaţi. Cine 
înţelege această logică; poate cu uşurinţă dcslega şi quadra- 
lura cercului. 

Şi aşa se scurgeau zilele. Am făcut ceea ce am putut şi 
chiar cea ce nu trebuia făcut. între Bucureşti şi Provincie, în 
toate timpurile, în toate domeniile, diferenţierile, au fost fla¬ 
grante, dar mai ales în cele politice, decalajul îi şi mai accen¬ 
tuat. In judeţele care au avut norocul dc-a avea prefecţi buni, 
lucizi şi respectaţi, lucrurile s-au desfăşurat aşa cum era de 
dorit. Problemele refugiaţilor din Basarabia şi Ardealul de 


112 


Nord nc-au răpit o bună parte din timp. Vechi legionari înce¬ 
peau să slrîngă rîndurilc, să-şi legc.rănilc, să nu uite de ce au murit 
cei ce nu mai sînl, şi să fim cîl de puţin vrednici de jertfa lor. 

Acolo SUS, însă, lucrurile se petreceau altfel. Acolo rinjea 
polilicăria, acolo fierbeau ambiţiile, acolo-sc perfecţionau intrigile. 
✓ 

6. O vizită regală în judeţul Hunedoara 

Un episod în parte hazliu, l-ani trăit noi cei din Hune¬ 
doara şi mai ales cu cel din Călan. Iubitul nostru nou Suveran 
Mihai 1 a decis să ne iubească peste măsură. 

Cu mare alai a fost făcută vizita regală la Uzinele din 
Hunedoara. De la Malciaş Corvinul încoace n-a mai văzut 
oraşul alîta splendoare. Trei zile am fost mobilizaţi pentru a-i 
asigura atît securitatea fizică, cît şi pentru a-i arăta că dragos- 
tea-i reciprocă. Asta însă n-a fost destul, căci după vreo două 
săplămîni, prefectul m-a anunţat: 

- "Vine Rcjcle!" 

- "Păi n-a fost?" zic eu. 

- "De dala asta vine cu intenţii istorice şi mai ales în fieful 
tău, să viziteze vechea biserică de la STREI, cu picturi din 
secolul al 13-lea (dacă nu mă înşel) şi ai grijă să-i faci o primire 
regală. Cum nu prea aveam experinţă în primiri regale, mi-a 
dat de furcă şi bătaie de cap. Slrcjul era o anexă a Călanului, 
iar eu eram un nou şi scmi-rural primar. Din cîtc ştiam că regii 
sînt primiţi cu pîinc şi sare,fără să înţeleg de ce şi sare, că doar 
pîinca c în general sărată. 

Femei din parohie, daţi dovadă că sunteţi vrednice urma¬ 
şe ale lui Decebal cel harnic şi ale luiTraianccl drept, şi laee-ţi 
o pilă cu gust regal! Cum s-o servim? 

In mici cubuleţe, în felii mai mari, sau să-i dăm punea 
întreagă şi cu cuţit să se servească singur, ca să nu creadă că 
sînl cm zgîrciţi. O femeie propune să-i servim şi cîlcva sărmăluţe- 


113 



» foi dc viţă, să vadă cl .drăguţii dc rege ,cc sarmale bune ştim 
noi face. Cum nu eram în democraţie, propunerea n-a fost pusă 
la vot. Lume multă, mai multă de cît ne aşteptam, de prin satele 
vecine. Nu aşa des ţi-c dat să vezi un rege alîl dc aproape. De 
la şoseaua judeţeană pînă la biserică se mergea pe jos, pe o 
slrîmlă ulicioară calc de vreo 150 m. îl aşteptam deci la 
intrarea pe ulicioară. Două trei orc de aşteptare, fiindcă regii 
moderni nu mai sînl chiar aşa de punctuali. Obosisem de alîla 
aşteptare. 

Plantonul din colţ anunţă: "Soseşte!" Emoţii, teama de a 
nu scăpa tava, ridicări pe vîrfuri, murmure: "Rcjclc, Rejele". 
Cînd se va da jos voi putea spune: "Bine aţi venit" sau mi-se va 
opri vorba-n gîl? Nu mi-a dat această ocazie. Un rege la .volan? 
Poale un pilqt de formula A. Cu viteză se angajase pe ulicioară. 
De ce nu s-a oprit? 

Probabil că nu-i funcţionează frîna, zice unul. 

— "Haideţi acasă! Să ne facă el nouă una ca asta! Ce 
dacă-i reje? Am mai văzul noi reji. El n-a văzut eşarfa tricoloră 
pe care o purtam cu alîta bărbătească demnitate? n-a văzut el 
pîinca, n-a văzut el sarea? 

— "Merem acasă!" 

— "Nu putem mere acasă, cîndrejelc-i la noi în sat." 

Pas alergător Ia biserică! După ce dădu o raită printre 

pruni, gala să intre într-un şanţ, se hotărî să mai apese şi pe 
frînă. Tocmai ajunsesem în faţa biserici Iară tavă. Dîndu-se jos 
şi obscrvîndu-mi eşarfa, îmi întinde mîna, uilîndu-sc la turn. O 
fi zis poale înccl:"VVic gchl’s?" 

Ce o fi reţinut el din savantele explicaţii ale profesorului 
Daicovici, nu ni-c dat să ştim. A plecat apoi fără să zică nici la 
revedere nici mcrci şi astfel se încheie comicul episod regal. 

UNDE EŞTI TU CUZA VODĂ? 


114 


7. Trista guvernare şi ruşinoasa rebeliune 

De la Bucureşti ne veneau, din cînd în cînd, ştiri alar¬ 
mante şi contradictorii. Obişnuiţi să acordăm încredere ierar¬ 
hiei, tăceam în speranţa că lucrurile se vor îndrepta cu timpul. 
Executarea lui Virgil Madgcaru şi Nicolac lorga a fost şocul 
fatal, în urma căruia redresarea n-a mai fost posibilă. Vina 
profesorului lorga în pregătirea măcelului carlisl a fost imensă, 
pedepsirea lui în felul în care s-a făcut, a depăşit însă în oroare 
chiar şi strangularea din Pădurea Tîncăbcşti. Făptaşii erau 
cunoscuţi, iar cel cocoţat în vîrful piramidei, aşa cum am arătat 
mai sus, n-a luat nici o măsură pentru pedepsirea lor, nici nu 
i-a denunţat. Teama de-a nu se auto-denunţa? 

A urmat apoi pedepsirea în masă a celor dc la Jilava, 
generalii: Bengliu, Marincscu, ctc., autori direcţi ai tuturor 
crimelor săvîrşilc în cei doi ani. Aici, lotuşi, circumstanţele 
atenuante nu pot fi trecute cu vederea. 

Cum judecătorii rămăseseră aceiaşi din trecut, şansele 
celor dc mai sus de-a fi "scăpaţi", mai mult sau mai puţin legal, 
se întrezăreau cu tot mai multă claritate, rămînînd poate cîţva 
"acari Păuni" , vinovaţi, aşa cum se înlîmplă în ţara unde 
Justiţia era pentru "căţei". 

Toate acestea şi altele mai mărunte, au contribuit la 
adîncirca "prăpastiei" şi la inevitabila scadenţă din 21-23 ia¬ 
nuarie 1941. A fost îndreptăţit Generalul Antoncscu să ne 
îndepărteze brutal cum a făcut-o? Sînt atîtca argumente pen- 


Celebru proces interbelic a unei teribile tragedii feroviare, unde 
singurul vinovat a fost găsit acarul Păun, cu toate câ vina era vizibil 
situată mau sus 




tru, atîlca contra, încîl răspunsul sc anulează de la sine. Un 
lucru cert râmînc: în acele confuze zile, noi n-am mai avut 
cînnaci. Acesta dispăruse de pe scenă, ascuns în cine ştie ce 
subsol, iar acţiunile noastre se desfăşurau orbeşte. Rezistăm, 
nu rezistăm? Cu cine ne batem? Apărcu veştile false, de la unii 
şi mai falşi conducători: "Generalul Dragalina c cu noi. El 
sc-ndrcaplă cu corpul de armată spre Capitală", se auzea în 
prima zi la postul de radio Bucureşti. 

Cînd o mişcare cade pe mîna unor astfel de iresponsabili, 
orice nciniţial poate vedea slîrşilul. 

Impozantei Misiuni Militare Germane, aflată în timpul 
acela în România, (viraj început de Carol şi amplificat de 
Anloncscu), i sc disputau favorurile. Aceasta a constituit unul 
din actele cele mai ruşinoase săvîrşitc de ambele părţi. Să dea 
Dumnezeu ca în alte asemenea ocazii, să nu sc mai repete. în 
mod logic, aceştia au ales partea cea mai tare. Toate acestea 
nu nc-au înpicdicat pe unii care visasem altceva să spunem: 
"Uf, bine c-am căzut!?? Odată Rebeliunea, adică brutalul 
divorţ consumat, cohorte de "acari păuni" înfundau puşcăriile. 

"Elita" însă.fugea, dar nu se preda! Şi astfel, din ascun- 

zişurilr celor trei zile, în frunte cu "viteazul" comandant, paşi 
grăbiţi de "luptători" fără pală şi fără prihană, sc îndreaptă 
spre azilul nemţesc. 

Cu un credit postum adus justiţiei militare antoncscicne, 
trebuie să recunoaştem ca nimeni n-a fost condamnat ca fost 
legionar, ci numai penlnt participarea activă la rebeliune. 


116 


8. Comumitatea legionară de la Rostocle 
dureroase decepţii 

Toţi acei legionari care n-au participat chiar sus puşi fiind 
şi au fost mulţi ce şi-au văzut de treburile lor colilicnc, au luat 
parte mai tîrz.iu la războiul nostru din răsărit, iar apoi ca 
paşnici cetăţeni au intrai în gulagurilc comuniste. 

Intre cei trei sule şi ceva ajunşi în Rostock-ul german, sc 
găseau cazuri şi varietăţi, cîlc ciuperci într-o pădure tropicală. 
Mai în glumă, mai în serios, sc spunea că unii au plecat chiar 
în prima zi, înainte de-a sc şti cine, cum şi de ce? Cîţi n-au luat 
parte, cîţi n-au avut procese, ci se găseau acolo din spirit de 
aventură sau de teama eventualei temniţe, care-i înspăimînta 
teribil, cu toate că în cîntecc sc spunea contrariul. Din ianuarie 
pînă în august, rînd pe rînd mai soseau, unii cu reale con¬ 
damnări în contumacie, alţi cu reale dezertări din armată. 

Cinc-ar cuteza să facă o analiză exhaustivă tuturor, s-ar 
găsi rătăcit într-un labirint fără sfîrşil. De aceea, mă voi opri la 
o descriere sumară a evenimentelor. 

Locuiam în barăci standardizate, în camere cu paturile 
suprapuse, (16 pe cameră), barăci situate în apropierea fabrici 
de avioane 1IEINCKEL, unde fusesem repartizaţi la lucru. 
Ingineri, studenţi de la politehnic şi cei cu şcoli tehnice inter¬ 
mediare am fost angajaţi în birourile de desen. 

Unii, vorbind germana din ţară, serveau şi ca interpreţi. 
Restul, marca masă de intelectuali şi alte ocupaţii, au luat 
drumul halelor de montaj, la bălul de nituri. Medici şi studenţi 
în medicină au fost repartizaţi la infirmerie, unde aveau acces 
şi alte naţionalităţi. Şi cu această ocazie,nu pot da uitări unul 
din puţinele cazuri de înaltă ţinută morală, dat de un adevărat 
camarad: GIGI BĂDULESCU. El era fiul generalului cu 
acelaşi nume, student in medicină, repartizat la infirmerie. 
Invidioşii sau gurile rele cam bîrlcau pe cei ce nu lucrau 


117 




manual la bălul tic niluri. Cu scnsibililalca-i şi poale obîrşia, 
familială, el a cerul să fie trimis la lucru în hale. Fizicul lui nu 
prea robust n-a rezistat prea mult, la un astfel de efort, mai ales 
că hrana era sub orice nivel. Contractase o boală pulmonară, 
pe care a ascuns-o cît a pulul, pînă cînd, căzînd la pat, destinul 
lui a fost pecetluit. Puţin după aceea, fiind internaţi în faimosul 
lagăr BUCMENWALD, pe a cărui portal la intrare scria: "ES 
GIBT KEIN WEG ZUR FREIHEIT", cu alte cuvinte ca în 
Infernul lui Danie "DE AICI NU SE MAI IESE", boala lui 
GIGI a devenit fără întoarcere. Profitînd de prietenia Măriei 
General Antoncscu, mama lui G.Bădulescu a intervenit pe 
lingă nemţi să-l transfere înlr-un sanatoriu. Cum la infirmerie 
mai erau şi alţii cu sănătatea deficientă, (desigur cazuri mult 
mai uşoare), el a refuzat transferul, spunînd că nu acceptă 
tratament de favoare. Şi astfel, înlr-o zi de april, GIGI s-a duş 
pe totdeauna, iar "NOI MEREU TE PLÎNGEM FRATE ŞI 
TU DORMI MEREU". Exemplul lui ne-a făcut pe unii să nu 
disperăm. Alît timp cît mai există oameni de acest nivel, rasa 
aceasta carpatină, nu va pieri. 

La Roslock duceam o viaţă cazonă, cu o libertate îngr㬠
dită şi cu cotidiene griji alimentare. Totul fiind pe cartelă, 
raţiile de pîinc, carne ctc. erau total insuficiente, mai ales 
pentru cei ce lucrau în hale. Ieşirea în oraş era condiţională 
de întoarcerea la ora 23, căci GESTAPOUL veghează şi nu 
glumeşte, iar oraşul nu aveam voie să-l părăsim sub nici un 
motiv. în ţară n-aveam voie să scriem, libertate îngrădită de 
propriul nostru comandant, din motive zise "strategice". Aşa, 
deci, aveam comandantul nostru mai mult sau mai puţin impus 
de nemţi..Şeful suprem al celor de la Roslock era fostul 
secretar general Nicolac Pătraşcu, care la rîndul lui nu glumea. 
Cartelele noastre erau luate de Comandant şi predate unui 
intendent, însărcinat cu pregătirea mesei de scară, căci prînzul 


118 


il luam la cantina fabricii: eternul "cintopP, un fel de ghiveci 
fără carne, fără grăsime şi fără gust. 

Comandanţii cei 'mari", rcclc Horia Sima, Gîrncaţă Ge- 
orgcscu, laşinschi, Papanacc şi încă cîţiva mai "mici" erau 
ţinuţi undeva pe la Berlin, departe de trupă, din neînţelese 
motive, probabil sanitaro-psihologicc. 

Dacă în rîndurilc ce urmează voi descrie cîtcva cazuri de 
vădită incompetenţă şi răutate a Secretarului Pătraşcu, o fac 
cu slrîngcrc de inimă şi cu un imens regret. O fac însă cu 
aceeaşi repetată dorinţă de-a disocia Mişcarea Legionară, 
clădită cu atîta migală de Corneliu Codreanu, de pacostea 
acestor parveniţi. Ascunderea adevărului, cu timpul, se întoar¬ 
ce ca un boomerang contra celor cc-l ascund.Accslc triste 
întîmplări au ajuns deja pe calc verbală la urechile unor "bine¬ 
voitori" care le-au amplificat, desfigurat, falsificat, aşa cum se 
înlîmpla cu toate informaţiile dezinformante. 

Cuvîntul libertate, de care s-a abuzat şi se va mai abuza, 
îl găseşti de obicei pe buzele celor cc practică cd mai abject 
absolutism. Iar noi, sub comanda binomului Horia Sima şi 
Nicolae Pătraşcu, n-am fost scutiţi de acest absolutism. Jumă- 
tate din salurile noastre erau luate de comandant, sub pretextul 
continuări "luptei", fără a fi cerut consimţămîntul nimănui. 
Nimeni n-a dat socoteală nimănui, unde se duc aceşti bani sau 
cum se mai "poartă" lupta. Să fi îndrăznit cineva să întrebe, 
acela ar fi fost - subito presto - trecut pe lista dubioşilor agenţi 
şi tratat ca atare. 

9. Inaugurarea practicilor "Piteşti" 

într-o bună zi, întîmplarca face ca Traian Iorga un aho- 
vean chipeş, student la drept, vorbind destul de bine ger ina, 
a fost repartizat la lucru într-un birou administrativ. AcoL inai 
• era o secretară şi aceştia aveau un şef. în absenţa temporară 


119 



• acestuia, el a comis înalta 'crimă' de a-ţi săruta colega. Nici 
nu se %(ic dacă 'agresoarca' nu a fost ca, cunoscind aviditatea 
nemţoaicelor după bărbaţi tineri ţi arăloţi. Surprinţi de ţcf, 
scandalul secolului.... 

— *Au/i, camarade, să sărute fala in birou! Extraordinar! 
Cine a mai pomenit aţa ceva?' 

— 'Păi bine, măi camarade, in birou a sârutat*o?' zicea 
cile un ţugubăţ cu zimbclul pe buze.* Stăm rău cu morala, 
legionarul ne se gindcţlc la femei, un an, doi, zece’, turnau unii 
tenori zcloţi ţi dornici de-a fi bine cotaţi de comandant. 

'Sfîntâ ipocrizie, cind tu ne ţii!' Rapoartele ţcfului de 
birou ajung pe masa lui N.Pâtraţcu. 'Voi fi fără milă!’ iţi zicea 
in sinea lui. Poate a mai consultat ţi ciţiva DADA Şl. 

'Da! D-lc comandant, fiţi fără milă!’ SENTINŢA: 25 
lovituri la fund, in faţa frontului, să dăm un exemplu celor ce 
ar îndrăzni să facă aţa, ţi să-l mulţumim ţi pe neamţ. 

lunii urile au fort aplicate cu o cruzime demnă de Ţurcanu 
de la PITE ŞTI, iar noi cei ce eram împotrivă, purtăm greutatea 
laşităţii de-a fi tăcut, in loc să strigăm din toate puterile: 
OPRII I BARBARIA! BANDĂ DE DEGENERAŞI! 

Al doilea caz. 

Primul intendent însărcinat cu pregătirea mesei de scară 
ţi cu manipularea cartelelor, a fost V.Coman, fidel adulator al 
comandantului. Acesta, cu procminenta-i burtă, mînca cil 
cinci. Rostock-ul fiind unul din oraţclc cele mai bombardate 
ale Germaniei, alarma aeriană, inccpind din 1 ‘> 42 , era aproape 
zilnică, mai bine zis nocturnă. Avioanele inamice veneau dea¬ 
supra Balticei, făceau cotitura la Rostock in drum spre Berlin 
ţi alte centre. Somnul nostru era redus la 2-3 ore pe noapte. 
De la lucru n-aveam voie să lipsim incit starea noastră fizică 
era cit se poale de precară. Insuficienţa hranei nu era grija de 
căpetenie a lui V.Coman. Prin diferite manevre a unora carc-i 
rivneau postul, el a fost înlocuit cu G.Acrivu. Acesta fiind in 


120 


posesia cartelelor noastre, nu numai că te înfrupta cL dar mai 
alimenta ţi cîtc-o blondă sau brunetă pe la restaurantele din 
oraţ. Urmărit, prins in flagrant delict, el iţi rccunoaţle nem^r 
nicia ţi este pedepsit de N.Păfraţcu: 'Dacă T.lorga a meritat 
25 , se ţlic unde. Acrrvu merita cu siguranţă de o mie de ori 25 . 
I urţ, periclitarea sănătăţii afitor camarazi.’ Sentinţa, doar 
Trei zile de cameră nu de post in stare de "mcomunicado'. 
Halaliustiţie! Acrrvu salvat avea meritul de a fi pe fata băie¬ 
ţilor -bum , băieţi care nu cirtesc ţi care îl iubesc pe comandant 
fără rezerve. 

Cazul al Ireile, cel de pomină. 

Că siguranţa lui Eugen Cristescu trimisese ciţiva agenţi la 
Rostock, deghizaţi In legionari, nu putea surprinde decât pe cei 
ce n-au citit niddată 'Din Păţaniile lui Ţăndărică’ 

Nu cred c-a rcuţit să trimită din cei mai inteligenţi căd 
accţfia făceau tot felul de gafe ţi au fost descoperiţi uţor Nu 
agenţii constituiau pericolul, d mulţi legionari care începeau 
să-ţi pună tot felul de întrebări. Iar pentru a curma aceste 
întrebări, s-a dat ordin pe ţest bincnţclct să >c facă *brigada' 
ţi brigada s-a făcut. Brigada 'băieţilor buni*, care vă smulgă 
neghina ţi s-o arunce la schingiuiri. Şi schingiuirile au început 
Primii au fost presupuşii agenţi, pentru a camufla ţinta. Aceţ 
tia după ’ţcdinţclc* pe care le- am intOnit mai tirzni in descrie¬ 
rile de la Pitcţti, denunţau pe apucate, cind pe unul cmd pe 
altul. Confuzia era generală, secretarul se păstra intr-un 'cerc 
de foc*. Transpira puţin enormitatea acuzaţiilor, iar acu de la 
periferic ne puneam ţi mai multe întrebări: 'Ce ne oui aduce 
ziua de mfine?' Trei zile t-a schingiuit fără întrerupere, in sub¬ 
solul clădim unde locuiam. Iar, dacă, InlimpUUor n-ar fi aflai 
nemţii, care au pus capăt acestui cvau-măceL elfi dm ceilalţi ap 
modera fi n-ar fi urmat la rind. 

'CAPIUL Dl TUTT 1 CAPI* a acestei SCHIZOFRENII 


121 




era HORIA SIMA, secondat de fidelul său Nicolac - Sancho 

Pancha. . . . • . 

Ca o tristă urmare a ajccstci nebunii, citez din cartea 
ÎNTOARCEREA DIN INFERN, pag.316-317 de ION 
CÂRJĂ. 

"Înlîi a fost boala Iui I. Câmpeanu. Acesta suferea de orchita 
pernicioasă de mult timp şi cînd l-am văzut cu, scrotul era atîl de 
inflamat şi într-un grad alît de vascularizat, încîl aveai impresia 
că priveai un glob purpuriu de porţelan. Venise la ZARCA 
doctoriţa BALEA să-l vadă. După cum mi-a povestit Câmpeanu, 
această femeie rea şi cu multe crime la activul ci în spital, a făcut 
haz de starea deplorabilă a acestuia.... 

în cc-1 priveşte pe Ioan Câmpeanu, lui i se cerca să facă 
o declaraţie asupra unor violenţe care se petrecuseră în timpul 
cînd se afla în lagărul din ROSTOCK Germania, unde au fost 
cazaţi un marc număr de legionari în timpul războiului. Se pare 
că Ioan Câmpeanu fusese una dintre victimele care pătimise 
nejustificat, de pe urma unor bănuieli de complot. 

Ioan Câmpeanu trăia un marc zbucium sufletesc. Mî-a 
mărturisit o dată, că pentru unele suferinţe care i s-au cauzat 
la Rostock, el nu poate admite un alt judecător în acea cauză 
decît NEAMUL ROMÂNESC, prin reprezentanţii lui auten¬ 
tici. Cum aş putea cu să fiu' parte într-un proces ideologie în 
care judecătorii să fie comunişti împotriva cărora am luptai 
toata viaţa, mi-a declarat el." 

Sfirşilul citatului. 

Ce ţinută înaltă a avut schingiuitul de la Rostock! 

Ioan Câmpeanu era un băiat tînăr, simpatic, cu privirea 
senină. El nu va avea posibilitatea să-şi justifice nevinovăţia în 
faţa Neamului Românesc, căci reprezentanţi autentici nu se 
întrezăresc încă la orizont. Nici nu ştim dacă a ieşit din Aiud, 
sau a rămas acolo pe colină. 


122 


Torţionarii lui de la Rostock, însă, cot la col cu cei de la 
Aiud, vor răspunde cîndva în faţa CELUI SUPREM. 


10. Iloria Sima fugii la Roma: camarazii la 
Buchenwald 

în timp ce la Rostock N.Pătraşcu continua "reeducarea", 
la Berlin Horia Sima, încălccînd pe Rossinanta-i, galopează 
clandestin spre Roma. Dăduse nemţilor cuvîntul de onoare că 
nu va părăsi localitatea fără consimţămintul lor. Dar, ce con¬ 
tează un vulgar cuvînt de onoare, cînd el deţine secretul vic¬ 
toriei şi destinul omenirii? Ce voia să-i spună lui Mussolini, 
nimeni nu va putea spune cu precizie, fiindcă secretul nu-l 
împărtăşise. în una din versiuni, se spune că voia să convingă 
Roma - fiind şi mama noastră - ca apoi ăceasta să convingă 
Berlinul, să adopte planul lui de război, pentru a asigura o 
victorie rapidă şi fără greş. 

Nici n-a ajuns bine la secretarul lui Ciano, cînd acesta 
auzind, îl tratează de "derbedeu", anunţă Gestapoul şi sub 
buna pază este dus în lagărul de la Sacksenhausen. Adio 
planuri, adio Rossinanta, adio libertate. în noaptea aceea, însă 
şi libertatea noastră a suferii grave avarii. Barăcile au fost 
înconjurate de trupe S.S. Pe cc criterii nu se ştie, am fost triaţi, 
înjumătăţiţi ca număr, îmbarcaţi în dube şi pohod nach Bu¬ 
chenwald. Ceilalţi am rămas pe loc, fără să înţelegem de cc şi 
pînă cînd? Norocul nostru a fost c-am rămas mai bine de un 
an. Scăpaţi de Pălraşcu şi de mcntalilatca-i tiranică, începeam 
să respirăm. Sub şefia înţeleaptă a lui Vălimărcanu şi a profe¬ 
sorului Tase, parcă eram alţii. Cu (oale că raţiile pe cartelă se 
diminuaseră cu timpul, noi trăiam mai bine. 

Neobositul Coneac, făcea ce făcea şi ne aducea ceva 
peste, cartofi suplimentari, iar bucătăria pe mîna pricepută şi 



cinstită a lui Ovidiu Popcscu, nc lacca să uităm dc Coman şi 
Acrivu. 

Sc spune că "omul sfinţeşte locul", iar aceasta nu s-a 
adeverit mai mult dccît alunei. 

Nagaccvschi, Mitică Dc, cM, şi încă cîţiva îl actualizează 
pe Caragialc, montînd toate piesele lui şi astfel nc înprietenim 
şi cu francezii care locuiau în barăci învecinate, rcluînd fireas¬ 
ca alianţă. N-am s-o uit nici pe Jacquclinc, care ne-a pus 
garderoba la dispoziţia celor cc jucam roluri feminine. Pro¬ 
fesorul Tase traducea, cu multă sîrguinţă, "Mitul secolului al 
20-lea", dc ideologul nazist Rosenberg. Mai mult sau mai puţin 
discret, ne comunica unele curioase pasagii, care nc puneau 
pe ginduri şi pe nesomn. Biele popoare din centru şi sud-cstul 
european, între Suslov şi Rosenberg n-aveam altă alternativă 
dccît credinţa că înlr-o buna zi, Dumnezeu nc va scăpa dc 
amîndoi. 

Şi umoriştii începuseră să-şi regăsească muza. Poetul 
Miron Nour se întrecea cu Mitică în epigrame. Ex.profesorului 
Tase: 'Toată ziua scrii hrisoave / Şi scoţi fel de fel de mituri /, 
Lumea zice c-ar fi bine /, Să mai baţi eîteva nituri. 

La 24 ianuarie 1944, veni şi rîndul nostru, să fim luaţi, 
trataţi cu mult mai civilizai decîl primii "poftiţi acolo unde cu 
litere mari se putea citi: voi cei cc aici jntraţi... sau. DE AICI 
NU SE MAI IESE. 

Pălraşcu nu era acolo, ci dus împreună cu o parte din zisa 
elită într-un alt faimos lagăr numit DACI IAU. 

La Buchcnwald lucram la reparatul binoclurilor, eram 
îngrădiţi cu sîrmă electrică. Priveam avioanele inamice cum 
treceau ziua spre centralele industriale învecinate. Vînatoarea 
şi anii- aeriana germană erau anemice sau inexistente. Citeam 
"Volkischer Beobachtcr", urmăream comunicatele: Planmas- 
sig zuruck gekcrt". Cu alte cuvinte, nimic grav, retragere pl㬠
nuită şi prevăzută dinainte. Victoria va veni ceva mai lîrziu.... 


124 


Cu cîtă uşurinţă sc nega evidenţa în timp dc război. 

Şi astfel ajungem la faimosul 23 August 1944. Ca de 
obicei priveam avioanele, lucind în bătaia soarelui, cînd, deo¬ 
dată observăm ceva neobişnuit. Primele, în loc să treacă ca dc 
obicei, încep a descrie cercuri dc fum deasupra noastră. Nu 
trece nici un minut şi infernul sc dezlănţuie. Şuieratul bom- 
belor intimpul căderii, e cu mult mai insuportabil dccît bomba 
însăşi. Cit a durat nimeni nu poate spune. Nouă ni se părea c-a 
lost o eternitate. Ultimile avioane zburau foarte jos, avînd 
misiunea să mitralieze. Bombele au căzut toate între barăci. 
Altfel numărul morţilor ar fi fost impresionant. Am avut cinci 
morţi loviţi dc gloanţe şi mai mulţi răniţi. Cum poarta disp㬠
ruse sub greutatea unei bombe, barăcile distruse, fum, praf, am 
dat fuga buluc în pădurea dc alături şi abia atunci am aflat că 
România trecuse de partea lui Stalin. 

11. Guvern naţional la Viena 

Coincidenţă, sau aveau aviatorii englezi misiunea dc-a nc 
lichida şi pe noi? Aşa sc spunea, cu toate că cu mă-ndoicsc, 
iar dacă aşa a fost totuşi, ei nc-au supraevaluat şi noi, care ne 
cunoaştem, ştim dc cc. Ni se anunţă dc autorităţi că sîntem 
liberi şi încă mai mult, OASPEŢI ai MARELUI REICH. Cu 
primul tren sîntem transportaţi la Viena, găzduiţi în hoteluri 
de lux, pe care Ic eliberaseră pentru "onoraţi oaspeţi". Acolo-I 
înlîlnim pe Horia Sima, proaspăt uns dc Himmlcr ca Şef al 
unui guvern român în exil. O bună parte în frunte cu Papanacc, 
Gîrncaţă, Groza, (numiţi mexicani), îl părăsiseră fără nici o 
rezervă. Era un alt grup al fanaticilor incondiţionali, care 
vedeau în el un fel dc" Geniu al Carpaţilor" sau o "Dunăre dc 
Gîndirc", numiţi brigadieri. 

(Cealalaltă "DUNĂRE" va veni mai tîrziu, cu unsoare 
moscovită.) 


125 



Vcocm apoi, noi cci mulţi, care nu vedeam nici GENIU, 
nici Cro-Magnoo, d un biet omuleţ privind in văzduh şi căruia 
in 1940 , din ncchibzumţă, fi aprobasem funcţia de şef. Uneori 
ncchibzuinţclc se plătesc scump. îi detestam pe fanatici lui fi 
acordam insă dr cu metan ţr atenuante, pină în ziua and va fi 
obligai %i sc * explice', zi in care fi vom găsi şi înlocuitorul 
vrednic, căd in acel moment nu-l vedeam. 

în haosul de la Viena, bombardamente zilnice, mai mult 
in adăpost dccit afară. Atmosfera nu era prielnică pentru 
lămuriri sau pieptănat, cu alitea flăcări împrejur, mai ales că 
pentru prima oară, drcumnstanţclc au făcut ca poziţia lui să 
fie solidă. Cruci da contra comunismului la care ne chema, fiind 
însăşi raţiunea de început a Mişcării Legionare, cine fi putea 
reproşa această chemare? Că el a fost doar un profitor al acelui 
moment, rămînc ca istoridi de mfinc să-şi spună cuvinlul. 

*>i astfel, amînînd scadenţa, unii au luat voluntar drumul 
Armatei Naţionale, nou înfiinţată. Alţii, şi poate cci mai mulţi, 
voluntari şi ci, s-au strecurat tiptil spre Apus în căutarea 
adăpostului american. Cîtcva grupuri dc cascadori tot voluntar 
am ales întoarcerea în ţară pc calea aeriană, fiind "legaţi dc 
acel pămînt prin milioanele dc fire nevăzute". Deci, locul 
nostru era acolo şi nu pc Rin, pc Sena sau pe Potomac. 

Descrierea acelei întoarceri, dlitorul a găsit-o înccpînd 
cu primele pagini ale acestor amintiri. 


126 



VI. SUFERINŢELE REALE CE 
DEPĂŞESC PE CELE 
IMAGINARE 


1. Zbucium şi noi sacrificii 

Ca să reiau firul evenimentelor în care ne zbăteam atunci, 
fiindcă a doua zi trebuia să plec, am rezumat uneori la extrem 
faptele şi întîmplărilc din etapa precedentă. 

Ne găseam în 7 sau 8 Martie şi prin pumnul lui Vişinsky, 
Groza luă puterea - sau ceea ce mai rămăsese - dînd ocazia 
lui Păstorel Tcodorcanu să compună faimosul catren: 

Caligula impcralor, a făcut calul scnator^Pctru Groza mai 
sinistru, a făcut boul ministru." 

Cînd a auzit Zăroni, sc zice c-ar fi spus: "Âla-i Ghcorgliiu Dejî" 

—. "Mîinc plec, Niculac şi nu ştiu dacă ne vom mai întîlni, 
iar cum războiul îi pc terminale, dc ce nu Ic duci tu acasă, la 
voi in Banal, cred că nimeni nu ştie undc-ai fost şi cc-ai făcut." 

Dc altfel, cu toţii n-am făcut nimic. 

— "Eu stau cu voi pînă la sfîrşit, pentru că mi-am luat acest 
angajament şi nu plec dccîl ciţ aprobarea celor mai mari." 

M-a impresionat la el simţul datoriei şi al cuvîntului dat, 
confirmînd convingerea cc-o aveam, că nu devii legionar adică 
om, prin numărul şedinţelor de cuib, (Niculac nu Ic avea), ci 
printr-un dar primii la naştere şi care sc numeşte creditate sau 
mina lui Dumnezeu. 


127 




Nu (ol aşa pjpdcam dc Tocosamuraiul, "comandantul 
vicncz", a cărui plecare pe furiş mi-a părut suspectă, auzind 
mai tîr/.iu c-a trecut ca şi Coman, ca şi alţi schingiuitori de la 
Rostock, în rîndurilc securităţii, devenind cele mai odioase 
unelte contra foştilor camarazi. 

Pînă acum, uniforma ne-a fost dc marc ajutor, însă cred 
că dc acum o să ne incomodeze, dc aceea plec civil, cu aparatul 
înlr-un geamantan şi o cămaşă dc schimb. Toată garderoba se 
rezuma la ceea ce aveam pe noi. 

Oricît era dc încet, iau trenul dc la Vinţ. Dc altfel nu 
vedeam dc ce m-aş grăbi. Dacă voi reuşi să iau încă o dată 
legătura şi mi se va răspunde "Comandantul se bucură", îmi 
pierd calmul şi praf fac aparatul. 

A treia oară n-a mai fost şi se va vedea dc ce! 

Ajung la Sibiu şi mă prezint lui PĂTRUŢ, pe carc-l 
cunoşteam foarte bine dc pe timpul cînd se numea Cristea Ion 
şi locuiam în aceeaşi cameră No.2 la Rostock, împreună cu cei 
lalţi 14, cu paturile suprapuse. El era în colţul veseliei şi al 
şugubăţilor: Mitică, Costel, Şerban, Spiridon ctc. Parcă-i aud 
şi acum cîntînd cu mult haz: "O, Suzana.O, Suzana.." 

Vremea dc aur a Răstoacei dc pe Vîrnău, cum îi spunea 
Mitică Dc cM, în a lui "Vocea Refugiatului Naţionale", cea mai 
veche revistă literară din refugiul acestei diasporc dc exilaţi.(?) 
Hm... 

Apărea cînd se simţea nevoia, în editura mea şi a cîtorva 
Mcdhcnc din Buncăr-ul vervielfaltigung-uri. Toate erau, uşor 
românizabilc, toate strigătele în noapte îşi găseau ecoul, toate 
păsările ciripeau în delir. (?) (?) 

in tot cazul nu despre Rostock (Răstoacă) o să vorbesc 
acum - poate cu altă ocazie -, ci despre rolul ce-mi era rezervat 
aici la Sibiu. 

Eram printre puţinii care salvîndu-şi aparatul au reuşit să 


128 


ia legătura cu Vicna, prin asta fiind "avansat" ca telegrafist 
oficial al comandantului. 

Cristea Pătruţ era Nr.2 -cum se spune- sau mîna dreaptă 
a comandantului general peste Ardeal, Nislor Chiorcanu, zis 
Moşu. 

Ambii ştiau că cu nu făceam parte din tagma lor, adică a 
fanaticilor incondiţionali ai "generalului" dc la Mîndra, totuşi 
îşi ziceau poate că în fond sînt "băiat bun", dar am suferit 
influenţa nefastă" a unora dc "teapa* lui Vălimărcanu. 

Eram destinat să mă duc pe munte lîngă Sibiu, unde, cum 
am mai spus, erau cazaţi într-o staţiune fostă turistică, cei lalţi 
care formau rezerva şi pregăteau viitoarele atacuri. 

Atît că la sosirea mea la Sibiu, ei nu mai pregăteau nimic 
pe acest "lărîm*. Cu cîlcva zile înainte au fost prinşi, duşi la 
cartierul rusesc şi dispăruţi au fost fără nici o urmă. Erau 
aproximativ 25-30, printre care şi cei trei din echipa noastră 
iniţială, minus cu care înlîrziascm pe la Deva cîtcava zile în 
plus. 

Niciodată nu se va cunoaşte nuniei turor, niciodată nu se 
va şti prin cile au trecut pînă şi-au dat obştescul sjirşit, ei fiind 
printre primii care nu au nici cmce nici monişint. 

Toate acestea mi le-a spus Cristea şi încă altele, dc care 
m- am îngrozit. El devenise dc o duritate pe care nu i-o 
cunoşteam înainte, poate şi poziţia dc secund, pe care o lua in 
serios. 

Printre altele, îmi spune cum, bănuind pe unul de " tr㬠
dător ", s-a dus cu el sus la munte şi l-a executat personal, după 
ce pusese pe ceilalţi să-i sape groapa. 

— "Dar dacă bănuiala nu era întemeiată, cum foarte des 
s-a întîmplat şi sc-ntîmplă?" -zic eu-. 

— "Noi aplicăm legile războiului, unde orice sensibilitate, 
milă, iertare este exclusă." 


12 ') 




Această lapidară sentinţă, era cîl pe aci să mi se aplice şi 
mic, dacă norocul sau circumstanţele nu mi-ar fi venit în ajutor. 

După dispariţia celor de la munte, ardoarea combativă a 
comandantului scăzuse sensibil. Nu se mai insista să iau leg㬠
tura cu "Vicna". De altfel, "aceasta" se mutase la Allaussce, 
după cum am fost informaţi mai tîrziu. 

Deoarece eram întrebuinţat ca ştafetă sau curier ici-colca 
Ia nevoie, am pus aparatul la subsol, în aşteptarea unor zile mai 
luminoase şi fără paraziţi. 

Intr-o zi sînt trimis la Braşov să duc nu ştiu ce dispoziţii 
lui Aurel Călin, care avea conducerea regiunii. în autobuz am 
norocul să-l întîlncsc pe C.Coniac, care era însărcinat cu regi¬ 
unea Făgăraş şi în trecere îmi arată o fabrică de cărămidă la 
periferia oraşului, unde el îşi avea cartierul, să zicem general. 

Această informaţie neaşteptată, mi-a fost salutară mai 
tîrziu, după evadarea la care voi ajunge în curînd. 

La Deva însă, lucrurile păreau că şchioapălă şi mai mult 
din cauza alîlor şi atîlor imprudenţe. 

Intr-o zi, apare la Sibiu Milica (Mmc Boborodca) care-mi 
spunea că nu se mai întoarce la Deva, căci sînt din ce în ce mai 
vulnerabili. 

Cum ca avea multe cunoştinţe la Sibiu, îmi găseşte o 
locuinţă la nişte vcrişoarc prin alianţă. Problema gazdelor 
devenea din zi în zi mai dificilă. 

Şi astfel zilele treceau anevoie. Războiul ăsta parcă nu se 
uii termină o dală. Nemţii abia-şi mai trăgeau zilele şi rezistau 
ol uşi. "Volk’s an Gewchr" nu-i oprea nici pe ruşi, nici pe cei 
lin West să strîngă teascul. 

Tot prin Milica, carc-1 întîlnisc înlîmplător, aflu că fratele 
:eu, Traian, se afla la Sibiu, la examene. Cu mulţi ani în urmă 
•duse diferenţa de liceu, luase bacalaureatul şi abia acum 
.unsese la sorocul unei licenţe în drept. 

Aranjîndu-nc o înlîlnirc înlr-un colţ de stradă la periferie, 







parc-a fost un făcut. Abia nc-ntîlnim şi schimbăm cîleva vorbe 
şi din întîmplarc trece Cristea pe acolo, iar cu m-am făcut că 
nu-l văd. 

A doua zi înlîlnindu-l, în privirea lui luceau cuţitele inchi¬ 
ziţiei nemiloase şi mi-am adus aminte de legile războiului. 

— "Cinc-i tipul cu care stăteai de vorbă?" 

— "îi fratele meu!" 

— "Eşti sigur? Nu semănaţi!" 

— "Nu sîntem gemeni!" 

— "Mi se părea că seamănă c-un agent de poliţie." 

— "Poate să semene cu oricine, îi fratele meu." 

Fiind prima bănuială, a ezitat să meargă cu gîndul mai 
departe, aştcptînd poate şi alte indicii. 

Doamne, ce vremuri trăim. Mă păzeam de ruşi, de poliţie, 
de jandarmi, de comunişti, de oricine, şi găseam oarecum 
normal, dar să te păzeşti de ai " tăi " de cei cu care vrei să 
instaurezi omenia şi justiţia, depăşea totul. Intram de-a dreptul 
în universul lui Kafka. Ce bine m-aş simţi -gîndcam- undeva 
pe altă planetă în mijlocul unor marţicni de exemplu, căci în 
niciun caz nu puteau fi mai feroci. 

Noroc că acest ultra-pcsimism nu mă ţinea prea mult şi 
speranţa într-o justiţie, chiar aici în această Vale a Plîngerii, 
revenea încet, încet. 

A 

Intr-o zi văd un afiş publicitar al celui mai renumit chiro- 
mant "din toate timpurile", cu un sonor nume italian, Pasolini 
sau aşa ceva, care citeşte viitorul şi trecutul c-o precizie 
ncmaiîntîlnită. 

"Nu pierdeţi această unică ocazie." N-am pierdut-o! în 
definitiv, chiromanţia nu-^o ştiinţă aşa zisă ocultă, ci ceva mai 
pe alăturea, iar a crede în ca nu-i chiar atîl de ruşinos. 

Exactitatea unor precizări m-a intrigat şi mă intrigă şi 

astăzi. 


* 


131 



Sonorul nostru Pavoluit era un ohean get-beget, ca infi- 
ţişarc v accent. 

— *Vrcţi şi (reculul ţi viitorul?* 

— *Nuroai viitorul ţi puţin din prezent, căci (reculul îl ţtiu 
pe dinafară ţi nu mi prea incintă.* 

In timp ce el îmi st udia liniile palmei, eu ii studiam fizio¬ 
nomia 'feţei' -cum ar zice cineva- ca vă ţtiu pe cc dau 8 JDOf) de 
lei. 

— *Mai intfi, zice el, d-ta eşti cirul civil tind militar. Fad 
parte dintr-o organizaţie clandestină ţi tare te temi de poliţie.* 

— *Fii serios, d-lc! Ce aiureli! Eu să mă tem de poliţie?* 

Voiam să termine cit mai repede s-o întind. Văzîndu-mă 

puţin tulburat, zice: ‘Ascultă, d-le! Nu le teme de nimic, cu 
spun numai ce văd, iar noi avem un cod ai ctidi profesionale, 
ca ţi medidi sau preoţii. Noi nu colaborăm cu poliţia.* 

'Pentru viitor, pot să-ţi spun că vei trece prin multe, dar 
vei scăpa teafăr, insă ai trei zile foarte periculoase, dnd va 
trebui sau să pleci din localitate, sau să schimbi domid!iu:16, 
17,18 aprilie ax., ţine bine minte!* 

— 'Bine, d-lcî Uite banii ţi vă salut!* Prea m-am grăbit. 
Poate spunea mai multe, insă prea le spunea ca din carte. 

Era pe la sfîrţitul lui martie. Deci mai aveam trei săptâ- 
mîni senine. Cu Cristea mă inltlneam mai rar, ncavind să-mi 
dea firea des 'misiuni* precise. Eram aproape lăsat la vatră. în 
caz de urgenţă, el ţtia unde mă aflu. 

Cu cit zilele treceau cu alit soarta războiului devenea mai 
pecetluită, fără să se ştie dacă va fi miinc capitularea, peste o 
săptămină sau peste o lună. 

Comandantul o mai domolea puţin cu armele secrete ale 
ficrmanici, fiind perioada de tranziţie, cind trebuia găsit un 
crţalz. 

Cele trei zile fatidiec se apropiau ţi cu nu le uitasem. In 
14 aprilie, ii caut pe Oiştea ţi-i spun că aţ vrea să mă duc pină 


132 


b Afca Im Io, aţa ca si mă afla în treabă ţi să mai aduc vreo 
noutate. 

EI ţtb că puteam pleca ţi fără permisiune, de aceea a 
apreciat spirtul de iniţiativă' de care dădeam dovadă si- mi 
spune: *Sc aprobă'’ * 

l-am gisk pe toţi ciact cum n lisasem cu o Iu Hă matale 
^ irmc nove schimbase, doar entuziasmul scădea pe zi cc trece 
Nia o nucă ofensivi in Ardcnnc, ud ceva arme secrete, sau 
măcar o simţită emisiune a crainicilor’ de b Yîcaa. care iţi 
schimbaseră ţi ci domiciliu ‘conform planului stabiSl*. (pha 
massig zuruckgckchrt), cum era moda pe atunci 

— 'Ce mai faci, Niculac? Bată-tc norocul. Toată lumea 

mai schimbă domiciliul, numai Iu imptnej fuiiitatea dincolo 
de_* 

— ’Mâ bucur că te văd. Cc-i mai nou?* 

— "Toatc-s vechi ţi nouă-s toate. Dar de-a lor zădărnicie, 
tu tc-ntrcabâ ţi socoatc.* 

Noroc că mai avem poezie să ne mai ţină b suprafaţă, că 
altfel ne am îneca cu totul in tenebrele prozei Primul lucru jţ 
vrea să ţtiu cc ştiţi de Tudor? 

— ‘Nimic precis, zvonuri Se zice că mergind spre vin¬ 
decare, ar fi evadat din spital, insă-nimic sigur, i undea nimeni 
nu l-a văzuL* 

— 'Samuraiul s-a întors cumva?" 

— ’Da' de unde. Cred că pină-n Jap mia nu se oprcţlc.* 

li povestesc despre soarta celor de pe munte ţi reunesc 

să-l întristez peste măsură, mai aJes că pe cei trei Jm echipa 
noastră ii cunoţlcam alit de bine. 

De cc noi am fost norocoşi să ne găsim in alta parte ţi ci 
să cadă? Sau mai bine zis, pe cind rindui nostru.’ li spun de 
chiromanl, iar de la el ca teolog ma aşteptam amlvx-ej' 
insă zice: *Mai ştii_ Nchănuitc siol căile Tale. Doamne.* 

îmi spune ţi el - sub toată rezerva iasă - c ar li auzit că 


133 






cei de la Deva ar fi fost la fel prinzi şi nu se mai şlie nimic 

despre ci. . . 

Fiindcă aşa se înlîmpla pe timpul acela, imn dispăreau Jăra 

să se ştie, cînd, unde, cum. _ 

Depindea şi de comandamentul rusesc, in zona căruia 
cădeai. Unii din aceştia, poate mai puţin furioşi, te trimiteau 
în Rusia, alţii jubilau, avînd ocazia să ucidă legal. Războiul 
nefiind terminal, noi intram în categoria spionilor sau sabo¬ 
torilor. Aşa a dispărui şi Bogdan eu Ţiu şi cu ceilalţi, Iară ea 
nimeni să ştie cînd şi cum. 

După aşa zisa "pace" de la Bucureşti (nu de la Buftea), cu 
Ana şi cu Tcohari, urmînd ce doi ani de quasi-libcrlatc, am 
luat contact cu familia lui din Alba lulia, în speranţa că poate 
va fi apărut, însă "de acolo" de unde ei erau nu s-a mai întors 

nimeni. . 

Ştiam la ce nc-am angajai la plecare, ştiam că şansele 

de-a scăpa sînt minime. Totuşi, eu orice nouă dispariţie, 
doream să treacă "paharul" dacă-i cu putinţă, căci nu-i uşor s-o 
vezi chiar alîl de aproape. îi prea hidoasă şi prea ne-a secerai 

* Cele trei zile au trecut prea repede, în "filozofări" cu 
Niculac şi cu alţii care se perindau des. Camera lui devenise 
una de tranzit. Cu strîngcre de inimă îi salul din nou şi acesta 
a fost ultimul, fiindcă după aceea nu nc-am mai văzul. 

în ziua de 19 mă întorc la Sibiu şi eram curios să aflu dacă 

Pasolini a avut încă o dală dreptate. 

Aştept, la ieşirea din fabrică unde lucra, pe una dintre 
domnişoarele care mă găzduiau şi o găsesc cam speriată, 
fiindcă, în uit iniile trei zile, în fiecare zi a venit unul sau doi inşi 
de la poliţie, înlrcbînd cinc-i şi undc-i lînărul care locuieşte 
acolo. 

Cum ele erau instruite să spună că sunt student, au spus 
c-am fost, dar m-am "isprăvit", adică am plecat în vacanţă. 


134 


Ce indicii aveau, nimeni nu ştia. Probabil că nu erau prea 
grave, fiindcă n-au insistat, însă încă'o gazdă "arsă". 

Dar o ehiromanţic ridicată la rangul de ştiinţă exactă, cel 
puţin în ochii mei şi în ceea cc-l priveşte pe Pasolini. 

II caut pe Cristea şi-i spun că mi-a "ars" gazda şi urmează 
să-mi găsesc sau să-mi găsească alta. în absenţă, cei "mari" 
hotărîseră plecarea mea la Braşov, deoarece acolo îi mai mult 
calm şi posibilităţile de-a lua legătura cu" Vicna" sînt mai bune. 

De Ce se ţinea încă să iau legătura, cred că nici ci nu ştiau, 
poate în virtutea unor impulsii inexplicabile de-a face ceva, 
indiferent ce, util sau nu, numai să faci. în noaptea aceea urma 
să dorm acolo la "centru", unde-mi era şi aparatul, iar a doua 
zi plecarea definitivă la Braşov. 

Casa respectivă era închiriată de studente şi avea patru 
camere, aparţinînd unei săsoaice văduve. 

Tocmai se nimerise o aniversare, a cui nu mai ţin minte şi 
studentele pregătiseră un bufet bine asortat, cu ţuică ,vin şi alte 
delicatese. 

Era aproape inexplicabil pentru nişte "străini" ca noi 
abundenţa alimentelor găsite pe piaţă în acel timp, după un 
război în răsărit, altul nclcrminat în apus, după jaful ruşilor şi 
după foamea care am dus-o în Germania. 

în tot cazul, a fost o scară veselă, cu cîntccc de inimă mai 
mult verde dacîl albastră, ea în vremuri de pace. De altfel, 
aveam marc nevoie după alîtca necazuri şi zbuciumări. 

Tîrziu am primii vizita şefului cel marc, care voia şi el să 
ciocnească un pahar cu trupa. Din vorbă-n vorbă, se dcslcagă 
limbile la un pahar de vin, ne spune şeful, respectiv Moşu, că 
avem marele noroc de-a avea la poliţie un "om" dc-al nostru. 
"Nu vă spun einc-i, fiindcă-i cei mai marc şi ne face mari 
servicii." 

Pentru unii, toate se leagă în viaţă. Dacă această infor¬ 
maţie n-o primeam în scara aceea n-o mai primeam niciodată, 



fiindcă din accs( moment evenimentele se precipită ca la cine¬ 
matograf. Unii din cei adevăraţi, avînd cursuri a doua zi, nu ne 
culcăm prea lîr/iu. Sînt repartizat cu un medicinist, căruia îi 
voi spune Mîrza în singura cameră care avea acces în bucătărie. 

Pe la ora opt dimineaţa, "colegul" tocmai lua dejunul, 
pregătit să plece la universitate, cînd doi indivizi bat la uşă şi^ 
intră. 

— "Aici locuieşte d-ra Z?" 

— "D-ra Z locuieşte aici, dar a plecai mai devreme la 
universitate", fu răspunsul. 

(Uşa camerei, unde mă găseam încă în pat, era între¬ 
deschisa, deci auzeam lotul.) 

Cînd destinul dă rendez-vous cuiva, nimic nu-i poale 
deturna făgaşul. Coincidenţa, căreia i se atribuie de obicei un 
rol important, nu-i altceva decîl un element al destinului. 

Chiar în momentul încarc poliţiştii se găseau în bucătărie, 
soseşte unul dintre băieţi cu o servietă în care avea - după cum 
mi-a spus Crislea - carnete de identitate false, urmînd a fi 
distribuite. 

Citeva minute mai tîr/iu, poliţiştii ar fi fost plecaţi, inves¬ 
tigaţia fiind vizibil minoră şi privind doar pe d-ra Z. 

— "Cine eşti d-ta?" 

Răspunsul vag şi oarecum suspect i-a făcut să zică: 

— "Vii cu noi! Vii şi d-la!" îi spun lui Mîrza, care pînă aici 
era nebăgat în seamă. 

Intră-n cameră, sau nu intră? Mă gîndeam şi....n-au intrat, 
îi observ pe geam cum se duceau ca patru prieteni care sc-n- 

lorc din lîrg. ...... 

Trec la repezeală dincolo, unde Crislea şi ceilalţi priveau 
şi ci, iar de dala aceasta neîncrederea era oarecum justificată: 
"Cum de pe tine nute-au luat?" 

— "Foarte simplu — zic eu — pentru că n-au intrai m 


cameră, iar dacă nu sosea băiatul chiar atunci, nu-l luau nici 
pe Mîrza, fiindcă ci o căutau pe d-ra Z. 

- "Hîrtiilc din servietă sînt explozibile", - zice el. Noi 
plecăm imediat, iar tu mai râmîi puţin să ascunzi în groapa din 
grădină tot ce-i suspect în această casă: uniforme, hîrtii, grena¬ 
de, pe urmă cu aparatul te opreşti direct la Braşov, la adresa 
care ţi-am dat-o." 

Normal -cum se vedea că şi această casă-i "arsă" -trebuia 
să plec şi cu imediat, dar ordinu-i ordin şi destinu-i destin. 

Nici nu ştiu dacă în graba în care au plecat mi-au zis la 
revedere sau nu, important era să mă grăbesc şi cu. 


2. Din ghiarele morţii salvat de chestorul 
Crăciun 

Ştiam precis că poliţiştii se vor întoarce, însă credeam că 
pînă ajung la poliţie, pînă-şi dau seama de gravitatea "servietei" 
şi cum mergeau pe jos, voi avea cel puţin 30-45 de minute 
răgaz, dar m-am înşelat. Terminasem de ascuns tot ce era 
suspect, încă cîteva minute şi eram plecat, dar cum nu aveam 
timp să mă uit pe geam, aud o bătaie la uşc şi vocea săsoaicei: 

- "Deschideţi vă rog!" Deschid fără teamă. Două pistoale 
de calibru serios îndreptate spre mine, iar săsoaica speriată era 
împinsă la o parte. 

— "Nici o mişcare, că trag!" 

Scena o mai văzusem la cinematograf şi de aceea îmi era 
familiară, însă că mi se va întîmpla mie aevea, nu-mi venea să 
cred. 

Unul îşi scoase cenlura-neavînd cătuşe se vede- îmi leagă 
mîinile, scoale şi centura mea şi-mi leagă picioarele. Celălalt 
care era vizibil de neam tuciuriu continua să repete: ‘Nici o 
mişcare, că trag!" 


137 




Pc pat, la bună vedere, îmi era aparatul, lingă el pistolul, 
iar cu în prag imobilizai c-o inimă care-şi dublase ritmul, îmi 
ziceam: "Numai de s-ar termina mai repede." 

Celălalt, care nu era tuciuriu ci ungur după accent părea 
că mă cunoaşte. Şi nu cred că se -nşcla, pentru că cu eram 
aproape sigur că-l cunosc de undeva. 

La Călan, la Petroşani, la Cugir, nu ştiu, dar cred c-am 
lucrat în acelaşi timp, chiar dacă nu în acelaşi departament. 
Din vedere toată lumea se cunoaşte. 

— "De unde te cunosc cu pc d-ta?" 

— "De Ia Iaşi, probabil." 

— "N-am fost niciodată la Iaşi." 

— "Nici cu", ziceam în gînd. 

Găsindu-mi aparatul şi pistolul, nu le venea si creadă 
cc-au descoperit într-un timp atîl de scurt şi acum se gîndeau 
poate la avansare. 

Cel care mă cunoştea, mă dcslcgă, tuciuriul puse pistolul 
în bandulieră. Sînt "invitat" să-i urmez. Nu voiau să vadă lumea 
că sînt arestat. Sînt avertizat: "Să nu încerci să fugi, că păţeşti 
ca celălalt cu servieta, pc carc-1 cunoşti desigur." Atunci am 
înţeles de ce s-au întors atîl de repede. 

încadrat bine, unul purta aparatul, strînşi la braţ ca trei 
prieteni care se iubesc cu dragoste curată, mergem cu pas 
domol şi probabil nici un trecător nu bănuia cc-1 aşteaptă pe 
cel din mijloc, adică pc mine. De vorbit nu prea aveam ce ne 
spune, totuşi, cel care mă "cunoştea" zice la un moment dat, 
aşa ca să mă încurajeze: "Nu fii chiar atîl de trist, că ai cu toate 
astea o mică şansă să scapi, dacă spui cine sînt şefii voştri şi 
unde se ascund. 

Ancheta n-o facem noi, ci ruşii şi te asigur că ci nu 
glumesc, mai ales că aplică legile războiului pînă la terminare. 
De aceea te sfătuiesc prieteneşte, pentru că tot am impresia 
că te cunosc, spune totul şi cine ştie." 


138 


Aproape ca nu-l auzeam, pentru că cu mă gîndcam la 
ăsolmi al meu. Cum de pe asta n-a prevăzut-o 9 

li adevărat că prea m-am grăbii şi nu l-am lăsat să termine 
Parcă mi-a spus totuşi că voi (rece prin multe, dar voi scăpa 
cafar. Cum să scapi teafăr în timp de război, prins cu aparatul 
de telegrafist, trimiţind informaţii "inamicului"? Ce poale fi 
mai grav dccît asta? 1 

Mă gîndcam la Paşca, la Bogdan, la cei de pe munte, apoi 
in urma la cei de la Rimmcu Sărat, Braşov, Ciuc, Vaslui abia 

acum a venit şi rmdul meu. Mi-am zis: "DacăTu ai hotărî! 
lacă-sc voia Ta!" ’ 

Ajungem la poliţie. Ureînd la etaj, sînt "poftii" într-un 
birou, care avea doar o masă de lucru, Iară hîrlii, fără nimic. O 
nouă percheziţie amănunţită şi de data aceasta mi se găseşte 
pilula de cianură concentrată, pe care eram sfătuit s-o iau în 
caz de cădere. 

— Ce-i asta?" sînt întrebat. 

— "O aspirină!" 

Am fost crezul sau nu, ca a fost depusă pe masă, mi se dă 
un scaun, dovadă că erau încă civilizaţi. 

1 îna aici nimic de spus, nimeni nu mă înjură, nimeni nu 
mă bate, nimeni nu mă întreabă nimic. 

Cei doi eroi ai zilei se întreceau a explica celorlalţi 
peiipeţiilc arestării, cum au împuşcat pc cel care a vrut sa fugă, 
spaima săsoaicei şi cîle altele. 

Se ocupau mai mult de aparat dccît de mine. Se vede că 
ncavînd nimic din spionul clasic, nu prezentam marc interes. 

Şi asta a durat cam mult, cînd deodată îi văd că dispar ca 
arşi, ca nişte copii prinşi în flagrant delict în grădina vcci- 
unului. Unu din ei anunţase: "A sosit tovarăşul rus!" 

Şi acesta era aşa cum mi-l închipuiam şi cum trebuia să 
fie un N.K.V.disl de rang superior. 

Era general, colonel sau ceva mai mic. Habar n-aveam ce 



arăta frunzişul dc pc umăr, doar dc un lucru eram sigur, pieptul 
îi era plin dc tinichele, aşa cum numai ruşii ştiau să s-afublcze. 

însoţitorul era civil şi dacă aveam cu cine, puteam paria 
că-i interpret şi aş fi cîştigal. Ce mai puteam însă cîşliga în faţa 
acestui colos a cărui prezenţă numai îţi dădea fiori reci! Cu 
multă atenţie examinează aparalul pe^ toate părţile, fără a 
schiţa nici surprindere, nici indignare. In acest timp pe nune 
mă frămîntau cele trei soluţii între care aveam dc ales. 

Prima: Să întind mîna, s-apuc pilula şi s-o înglul. 

A doua: Să spun adevărul, să se termine mai repede. 

A treia: Să încerc să neg totul şi să mă ascund după 
carnetul dc student, cîştigînd timp, mai ştii.... 

O aleg pe cea din urmă! 

După o lungă aşteptare, începe examinarea mea cu şi mai 
multă atenţie, şi iarăşi nu puteam citi nimic în rigiditatea 
trăsăturilor. Cred că a trecut o jumătate dc oră inamic dc a 
au/i primul ton, cam răguşii sau afectat dc vodkă. 

- "Zdrîjnic novrgnc po ncmţki?" 

(Cu sau fără sens, mi se părea că aşa ceva am auzit.) 

- "Cînd ai venit din Germania? (fu traducerea înlr-o 
frumoasă limbă cu accent moldovenesc.) 

- "N-am fost niciodată în Germania!" 

- "Zdrîjnic aparalki?" (al cui îi aparatul?) 

_ "Nu ştiu." . . . N 

_"ţa ţ>i foiu maţi!" (1*0 asta nu nu-a mai tradus-o.) 

Şi aşa din vorbă-n vorbă şi din întrebare în întrebare, 
reuşesc să neg totul, avînd un clement favorabil adică logica. 
Cînd ceilalţi au fugit, eu am rămas, fiindcă nici nu ştiam de ce 
fug, nici nu mă simţeam vinovat! 

- "Dc cînd îi cunoşti?’ . „ . 

Le rezum prezenţa mea în acea casă: "Cu o zi înainte, am 
ajuns la Sibiu, venind de la Alba lulia, unde sînt student la 
facultatea dc medicină rclugiată de la laşi. 


140 


NcaVmd bani dc hotel, un coleg mi-a dat acea adresă iar 
aceştia m-au găzduit o noapte, urmînd să mă-ntorc după ce voi 

Ua . ai,llm,lc . ,n formaţii despre universitatea Cluj-Sibiu în 
vederea unui transfer. 

Oacă eram de-ai lor, nu fugeam şi cu cu ci? 

După această expunere, văd în pătrunzătorii ochi de vie- 
/urc o uşoară, foarlc uşoară, înduioşare. 

- Turnezi?" (Am înţeles pentru că mi-a arătat pachetul.) 

Da; spasiva!" (Ce bine-i să fi poliglot!) 

De fapt, cu crain fumător începător, însă ţigara aceea a 
avut o savoare deosebită. Ea reprezenta şi ultima "fiinţă" (pen¬ 
ii u ea ardea), cu care mă mai simţeam apropiat. După o scurtă 
pauză, m ochii dc viezure s-a stins înduioşarea şi s-a aprins din 
nou ura şi dispreţul. 

Cînd ui venit din Germania?" (Fu traducerea ) 

— "N-am fost".... 

Şi aceleaşi întrebări au fost reluate de la capăt cu accent 
de intimidare. I rebuia să fiu atent, ca răspunsurile să fie la fel 
ea prima oară. Orice abatere nii-ar fi fost fatală. 

C um în biroul unde ne aflam nu era telefon, la un moment 
dat ies amîndoi eu carnetul meu în mînă, probabil să verifice 
dacă înlr-adevăr sînt student la Iaşi. în scurta lor absenţă, pe 
altă uşă intră un bărbat bine legal, bine îmbrăcat, eu oarecare 
prestanţă şi mă priveşte eu compătimire, (sau mi se părea). 
Alunei nii-am adus aminte de spusele şefului (Cdl.Moşu), 
e-aiii avea la poliţie pe cineva sus pus. îl întreb aşa înlr-o doară: 
"D-voaslră suite ţi domnul chestor?" 

Răspunde afirmativ din cap. 

— "Am auzit lucruri foarte frumoase despre d-voastră." 

Mi s-a părul surprins de această afirmaţie şi parcă voia să 

spună ceva, însă în acel moment rusul eu interpretul se întorc 
şi el a trebuit să iasă. 

I'ost-a această scurtă Ira/ă, fraza cheie, fraza miracol care 


141 



ii de, limy'i i t'vn Inexplicabil, cel puţin peni hi mine f»i pe 
Iinund itcola, oBel mai Itixlu Iun urile po» n ne eliirlficu. 

Alic fnirchllrl, moleşi întrebBil, ropoliilo tic ud tui, kc 
vede t II it mi icu^ll Ml iu li'iittlm’a, telefoanele pe timpul molii 
funcţionau o fiul Io oonvcncii ^ i lor. 

Piiu/n (ude tulicbHrl tlcvcuou tliu te fu ee mal lunp.it, 

,Imdu ml ptisihililolca Ml studie/ nonvfml ee înec lî/.lonotnln 
celor doi "liUorioeulorl". 

Iutei |)i etul tio eme mit legii tlnlbn, tlcel eru mu mal Mvl 
Mini mul npi onpO, uvni ti îitlnţi'jm o piticul A, IrBuBţlli i lini t tu t 
denot nu t. ol ilr^ie nlenMt, insn In privirea lui n uni simţit nici 
een mul mit fi lleltriie tio eimipttlimiie sau tnţelogeio, 

Nu era nici urli, ei o neulinlitnlr porleelB, pun ţi de secole 
nu |iutii nlicovn tlfi ni Ml Irutluelliytliljnlo şi govorlt mi. 

Iu Ht lilmb, Novliîllcul er» tuburi, comun, pftlmt, eme îmi 
mulnleu tio MuRRolinl, minus privii on cure, ciupii cum iun nud 
spus, eru tle vlo/uic. l i unica impe/oldnlfl cu bn/n mlcB sus, 
maxllnrele proeminenţi' *1 clasicul lictus Inmbtoxlon, eme 
deimlu iui tluloi in el plfteoien tlt' n iţi ehlitul utlversui ul. 

I lei i iuti gflscnm iu lumii eiuupnnle. 

Şl luni pieelh tlt fiitlutn eu viu uliu olt nu sînt slutleut, 
met udele viu li schimbate şi vii Ir oblii sf» RpUH lot. PcKlgui voi 
spune iluil iiiii venii, t uni nm venit, iusfl ecou ee vi ca el mai 
mult nu voi puie a spune, pentru cft nu şlloin. 

t me emu (jelii ijtlnm (pioluildl (jllu ijl el lut mju de olne), 
muie Mm ast um,i nu şllum, inslt t uni el eietlen cB ştiu v« începe 
tuiluiu, slngnm tle oaie mu ingio/cmu. 

t) simplii bBlulc In ililpi iu li foM lltnue In ureche. I'ium 
espei imenlnt, tlut.nemimltinle sini metodele Im, I Uutinuo, ijl 
Im inii gliulcnnt In "pnluuiil" tine ui II eu pulluţît. 

I )e ee n nm Inul cianura eme era incit neolu pe musti şi mi 
cm Im it nccoilhllfl? < 'rod t lt înainte tlt' ti mit ghidi In neeicj, 
tlnBIllIeu luptllllll, cm lipsa tic cui ai, tini nud ptesus tic Iunie 


l-l.' 


om sperunţn în minuni, smt sporunţn simula cev,, «. „„ „ 

ptiteii ^plicit niciti.. I\rn ponte ti vtrec din liUcriur cere- nd 

s|Hinc îi, I impui i.iu u it sosii itu rt/' 

v,m„ !" Cn ° tlu ‘|! ll,re ! u lt,c,on rezultai şi cum dfldcu muc 
Ni uni, .s*uu i'imlii s o Inse pe n doini /i, 

Avenni deci nminplc tulronpa de rcllucţii, de nmintiri de 

t .ilupm i imaginaro, tic pereg, inltri in regnlul tic tlim ulu si duc 

M t .»lc ovntl.ţrl în regnlul de nici. Sfnicniieţinuţiîmr un lumii 

Mt-so persoane: eu eu Mîr/n cmc ne cunoşicum. doi MuZ 
n Iun,.nu m vecin. ş. eme „ nvcnu nimic nici in din „ici... 

sa* ....*■. 

, .Iu. i V rili l |î, ll ° 1, ‘Jir n,m c,u l,v emu agenţi provo 

S, td T H ' UtV, ! ,U °‘ ,U ' "« mv dnsc.a mesei, cum 
nu ş, ,ţ taie . an, descupent şi neulrali/at din primele 
'» u n e. ( u util m luruu mai ca ş, un gmdlan, ia. alţi dui 
}l»u îlu m pe eoiidoi l,i usn 

Statei,m pe semme .a la priveghi, la,., sa scoatem un 
t vini ni am do ee, doi ngeuţi eme injuinu po tu.ua lume., pe 
U[Uit.Ulc, eio/intl cB i vum nuna. 

Vnm,tiu ne util tle insensibili se mai potoleau, ca apoi sa 
^ mult .ol: "llmuliţii de ,uşi. o s., |, a.a.m, „oi! 

JNt i, uşiml sa ne .scoată nu i un. uvim. s nu liniştit ,1c hindi., 
Noapte, IImii, am avut sui pi i. a unei vi. ne ncaşu piati 
Iu storul t Hteum m pnsoana t Am aflat tlupA aceea c.i asa I 
cucuinil) t V Ol, caninul la O, a .„ cea . nul toata lumea do. mia 
ntimm el ştia. 1‘u.se anumite întrebai, mai mult sul. Io,un de 
conct isuţie eeloi tloi studenţi din u nui. caic se disculpau n, 

“ ,a ' v politica contrara icghmilui şi se lamentau 
tle piei doi on cmsunloi atu de importante in vodcica cvmic 
uelu, ce se apropiau, li asculta, ni vădită neutralitate, pe Mu a 
o iulrebtt ceva destul tle ulflturva tic subiect, im .ţjungind la 



mine, nu-mi puse ni^ i o î ntrebare, ci se mulţumi să dea din cap 

şi să zică: "D-lc Filimon.D-lc Filimon!" 

Ce-o fi vrui să spună eu asia, nu ştiam, dar bănuiam că-şi 
exprimă compătimirea. 

Pe cei doi "rcvollali" i-a ignorai eomplel, semn eă poale 

nu el a dispus să fie acolo. . 

După plecarea lui, mă-nlrcbam aşa-n pustiu, ce servicii 
poale să ne aducă aeesl om din postul pe care-l avea, iar dacă-i 
sincer, cil va mai dura pînă să lic prins şi să-şi piardă capul (la 

propriu)? . . 

Şi dacă vrea să ne aducă un mare serviciu, de ce nu ne 

aranjează o subtilă evadare? Ce copilării puteau să-mi treacă 
prin cap, dar la cîlc nu se gîndcşlc omul cînd ştie eă nu mai are 

mull de gîndil. . „ . 

Ce lungă a fost noaptea aceea şi lotuşi, mlr-un lei, voiam 

parcă să nu se mai sluşească, ştiind că ziua următoare va li 

confruntarea decisivă cu rusul. „ . 

Cînd va afla cine sini, va aplica torturile reglementare şi 

apoi obişnuitul glonţ în ceafa. 

La .cc indulgenţă puteam eu să mă aştept, cmd cei de pe 
munte mai puţin vinovaţi - pentru că n-aveau aparat - au fost 

lichidaşi cu alîla uşurinţa. . , 

îmi spusese mie Pasolini că voi trece prin multe, dar voi 
scăpa teafăr. Bietul nostru oltean, dacă vedea el rictusul dia¬ 
bolic al colonelului Zdrâjnei, n-ar mai li fost alîl de categorie. 
Treceam de la o stare de vagă speranţă, la alta de depresiune 
loială şi mă auloacu/am pentru laşitatea de a nu h luat pilula 

la timp. . 

La ora aceasta lotul ar li fost consumat, iar cu aş ii hoinai il 

zglobiu printre stele, care mi-ar li întins mina ca-n cmlecul lui 

Becaud. ... ... .• .... 

îmi vedeam ca înlr-un Ulm învechit şi mul copilăria eu 

toate bucuriile, dar mai ales eu toate mizeriile indurate. 


144 


în f l j' c . an ' t * <Kir Lalcva luui şi eram al patrulea, cînd tata plecă 
. r,l/ ,t * 1 pentru a apăra pomposul şi putredul edificiu il 
Imperiului Halisbur 6 ic. (Ce irm'ic) “ 

Jc pu.ru uni duca mui “m „u 

Un loc devastator distruge jumătate din sat iar casa si 
şuru nouulra eu acoperi, de paie sc prefac în ccuu 5 c ‘ 

Cum au reuşit ele ummdouă -mama şi bunica- să ne 
rănească ş. să construiască o altă căsuţă pentru adăpost ţine 
n ai mult de miracol dccîl de realitate. La vîrsta de doi ani o 

eniu iiîi'nşf Var '° “ m,,ndc ^ scccră lo l» ™P'i din sat care 

Mediei şi medicamentele pe timpul acela, la noi, erau 
le I .cotul care lacea ş. oficiul de sanitar îi spuse mamei că 
poate sa acă pregătirile necesare, "dacă mai are pînă mîine" 

1 iegaliiile constau înlr-o cămăşuţă nouă şi cîleva seînduri 
pentru sicriu. 

Peste noapte însă, globulele albe îşi schimbă tactica sau 
strategia şi atacă de front, de liane, de pretutindeni, ea la 
Rovme-n cimpu şi pregătesc infamilor intruşi un răsunător 
W ulciloo. A doua zi, in loc de sicriu, ceream ceva de mîncare. 

I oale bolile epidemice le-am contractat şi după ee atin¬ 
geam extrema, vecină eu sicriul, erau învinse de vajnicele 
leucoeile, eu ajutorul lui Dumnezeu. 

„ ^ a,a s . c mtoarec, reia lucrul la turnătorie, silit înzestraţi 
tu încă doi copii. Muncesc din răsputeri, construiesc o casă 
noua, lotul pentru noi, nimic pentru ci şi astfel eu privaţiuni 
enorme, am răzbit în viaţă. 

Viaţa care la ora aceasta nu mai ţine nici măcar intr-un 
fir tle păr. 

Cu toţii moţăiam pe scaune, semn eă se apropie dimi¬ 
neaţa aşteptată de bieţii gardieni să fie schimbaţi. Agenţii 
mergeau poate la şcoala de partid să mai înveţe meseria, 


145 



adevăraţii studenţi să-şi poată dovedi nevinovăţia, iar cu să 
dovedesc eternităţii c-am reuşit să trăiesc o zi in plus. 

Ullimilc gînduri sc-ndrcaplă firesc spre mama: 

- 'Nu vei şti niciodată cînd ş» cum am murit. Vei simţi 
poate prin undele nevăzute ale dorului de mamă, că ceva grav 

s-a întimplal, dar vei spera totuşi. . .. . 

Poate o altă pasăre -un corb desigur- va bate cu aripile la 

neam. semn că eu nu voi mai veni. 

Nu eşti singură, atîlea şi atîlca mame pe lot cuprinsul ţarii 
se vor zbate ani întregi între nădejde şi disperare, căci nimeni 

nu va confirma dispariţia noastră. ... 

De altfel, cum eram cu identitatea "fabricată", noi mc. nu 

mai existam. .. ... . % , %il 

- "Iarlă-mă şi ierlaţi-mu cu toţii pentru greşelile cele cu 

voie şi cele fără de voie. . - . i 

Aşa gîndeam atunci şi totuşi în minuni credeam mea. Un 

lraznei care să dărîme poliţia, un fulger care s-o incendieze, 

un cutremur de pămînt şi cîlc altele. 

Nimic nu s-a întimplal din toate astea, ci ceva de o sim¬ 
plicitate deconcertantă, după cum sc va vedea. 

Era ora şapte dimineaţa, cînd unu începeau lucrul. Atrag 
atenţia cititorilor eventuali că în viitoarele 15 minute vor asista 
la un eveniment de o importanţă capitală, nil pentru destinul 
omenirii, ci pentru modestul destin al subsemnatului. 

Gardienii pleacă şi sini înlocuiţi cu unul singur. Agenţii 
pleacă şi ci fără să fie înlocuiţi. Nici măcar n-au caUlat sa 
disimuleze prezenţa lor între noi, c. s-au dus aşa prosteşte. A 
rămas noi patru, cu un gardian lînăr şi simpatic. La un moment 
dat, aceasta descuie uşa, pentru că femeia de serviciu sosise 

oenlru rcidemenlarca curăţeniei. . . . 

LI rămîne pe coridor în faţa uşi. larg deschisă şi apoi sau 

că sc plictisise sau că aşa era să fie, începe plimbarea, doi paşi 


încoace, doi încolo, pc urmă trei, cinci paşi mai mult încolo cu 
dosul spre ieşire, decît încoace. 

II priveam şi nu-mi venea să cred. Zic lui Mîrza: "Vii?" 

"Nu", fu răspunsul. 

Cînd gardianul era la o distanţă respectabilă cu dosul spre 
noi, cu un pas uşor de felin mă angajez spre ieşire. Pc coridor 
sînl acostat de un lînăr care mă întreabă: 

— "Dar ceilalţi?" (Uf, cine mi l-a scos şi pc ăs(a-n calc.) 

— "Eu sînt chemat la anchetă!" zic. 

Văzînd că n-am încredere, m-a lăsat şi cum scările care 
coborau erau tocmai alături, lumea urca, cu coboram, "ureînd" 
spre libertate. 

La poarta cea mare un singur gardian dădea informaţii 
celor ce le cereau. M-am angajai pc trotuar c-un pas ferm şi 
hotărî! de-a nu fugi, înainte de-a face colţul picţii. 

Odată ajuns în colţ, ochesc o stradă mai îngustă, fără 
lume, mă lansez într-o cursă de campionat. 

Toate gazdele-mi erau "arse", deci singura evadare îmi 
rămăsese cîmpul, muntele, pădurea. 

,Şi am lot fugit fără să oboscscc, pînă cînd, mai mult la 
nimereală, am ieşit afară din oraş. 

Nu departe zăresc o pădure. Mă îndrept spre ca cu braţe¬ 
le deschise, ca şi cînd ne cunoaşlcam de cînd lumea, parcă-mi 
zicea: "Acum oprcşlc-tc şi respiră, pentru că cu ştiu de unde 
ai scăpat. Nu mă părăsi, fiindcă în decursul istoriei am ocrotit 
atîţia. Te voi ocroti şi pe line." 

Ce bine să cunoşti şi limba pădurii, compusă armonios 
din atîlca şi atîlea vocale in contrast cu consoanele îngră- 
mădite-n şir ale zdrăneă-niel-urilor. 

Numai cei care au văzut moartea alit de aproape, pot 
in fe/eţ>e cit de mare-i bucuria de a trai. 

Nu intram prea mult în pădure, pentru a putea urmări 



eventualele mişcări pe cîmp. Cîle-un ţăran ici colea la sapă sau 
la plug, nimic care să-mi indice vreo urmărire. 

l-am mulţumit lui Dumnezeu prinlr-o rugăciune ad-hoc, 
care în fond era mai mult o conversaţie. Niciodată n-am fost 
lorle în rugăciunile prelabricatc. 

— "Deşi prin intermediul unor oameni, în fond Tu m-ai 
salvat, Doamne! Ai făcut-o din milă sau din alte consideraţii. 
Planurile Tale noi nu le-uţclegcm. De aceea eu nu-ţi mai cer 
altceva, deeîl dă-mi tăria de a nu mă abale de la legile Tale, cu 
toate că Tu ştii cîl sîntem de slabi şi cit de puternic îi 
«•ademenitorul». Amin!" 

Hram liber, eram fericit, nu mai aveam nici hîrlii de 
identitate, nici bani, nici aparat ea cineva "să se bucure" şi asta 
mă bucura în slîrşil şi pe mine. 

Trebuia să decid încotro o iau şi muie voi dormi noaptea 
şi nopţile viitoare. 

I’înă la Alba lulia, pe jos, era o bucată "bună" şi cine ştie 
dacă rămas la ei, carnetul meu nu i-a dus la alte descoperii! 
nedorite. 

Atunci îmi aduc aminte de Făgăraş şi de labrica de 
cărămidă a lui Coniac. De nu-l înlîlneam înlîmplător în auto¬ 
buz, în circumstanţele în care mă găseam, n-aş li avut acest 
singur şi ultim rclugiu. 

Toată ziua am pelrecul-o slîiul de vorbă cu pădurea şi 
studiind drumul cel mai scurt peste dealuri, care mă va duce 

la Făgăraş. _ ... 

() singură data făcusem acest traseu şi aminltndu-mi că 
voi trece prin Avrig, care se alia peste dealul din laţ.î, după 
cum credeam, and ultimul ţăran plecă spre casă şi peste vatră 
se lăsă amurgul, cu mult respect salut pădurea şi o iau peste 
cîmp. Cil am mers ii greu de ştiut, pentru că nu mai aveam nici 
ceas. După deal a urmat o vale, apoi alt deal, cîleva codam i, 
ca, în sITrşil, s-ajung la linia ferată care mi-a servil oarecum de 


14.S 


gliid. Iar cum eram obosit de-a binelca şi foamea începea să-si 

rn"de C S , <l«a 8Înd “ m C “ Cî ' a l,Ucuric 35 '-"P'-™'- 

ele marfă, dacă s-ar nimeri ş, tocmai s-a nimerit, 
orotul sc ţinea de mine ca scaiul, numai de nu mar mai slăbi 
la conving mai intu că nu transportă trupe ruseşti păta 
ma le învaţă şi nu mai aveam nici pistol. * ’ 

tre/esr * Z ' Uă M ,™ apr<,piam ^.Făgăraş, şi hop mă 

trezesc in cabina vagonului, unde eram pitit, cu un ceferist 

fr.nar sau ce-o fi fost, care cu tot dinadinsul voia să-i dau ceva 
ata vreau să mă mai tolereze acolo, altfel mă va duce la poliţia 
gării şi o să văd ce păţesc. p ' a 

... ;, cu Plăcere ţi-aş da, dar n-am nicio para 

chioara, lundcă ieri am fost jefuit de ruşi şi era cit pe- aci să 
ma şi omoare, cau(ă-mă dacă nu crezi!" 

Nu voia să ştie nimic, el era obişnuit să primească ceva ca 
şi cind trenul îi aparţinea. Numai diavolul mi l-a scos în cale 
pe acest cîinc de "frate" îmi ziceam. 

Ca să nu dau ochii cu poliţia, lără hîrlii cum cr in, cînd 
trenul a încetinit puţin, am sărit din mers şi cîl pc-aci sa-mi rup 
gilul. 1 

Nu degeaba mi-a spus marele Pasolini: "O să treci prin 
multe, dar o să scapi teafăr". 

Ocolesc oraşul, pe care nu-l cunoşteam. în sfîrşit reperez 
fabrica de cărămidă, înlrebîndu-mă dacă-l voi găsi pe Coniac 
al cărui nume de "război" nu-l cunoşteam. 

Ajuns la faţa locului, înlîlncsc un domn care mă priveşte 
oarecum curios, poate că arătam obosii, llămînd, nccăleat. 

II întreb dacă sc găseşte acolo un domn cam mic de 
statură, îndesat şi oacheş, al cărui nume nu-l mai reţin, fiindeă 
am avea ceva de negociat. 

Coniac mă zărise pe geam şi iese în întîmpinare. Noroc 
că celălalt nu era altul dccît şeful labricii şi ocrotitorul nostru. 

li povestesc în toate amănuntele posibile tot ce am păţit 


149 



la sibiu - lucruri incrcnlc acestui ■meserii". Un singur | lucru il 
, salvarea lui Cristea, mărlurisindu-mi tŞ el şlm 

aim "oîmd ^ dovada-^'d^ 

n is n scapat. Cel mai indicai lucru -după el- ar li sa ma aut 
I » Braşov, fiindcă acolo posibilităţile de găzduire sini cu mul 
li Zui «ivind student», dar mai ales studentele de la 

At K AslM^chU» în ziua aceea, după ce-mi aslfmp&r foamea 
^i sclea luam împreună autobuzul. 


150 


VII. RĂZBOIUL SE TERMINĂ, 
JERTFELE CONTINUĂ 



1. Narcoticul: "Vin americanii!" 

Aici începe un alt capitol eu totul diferit, sub toate aspec¬ 
tele, de cele trăite la Alba lulia şi Sibiu. Nu era mai bine, nu 
era mai rău, ei altfel şi parcă mă simţeam in mai multă si¬ 
guranţă. 

Aurel Calin, care avea conducerea regiunii, era un băi bal 
moderat, echilibrat şi modest. 

Atîl el cit şi Coniac sau Sccu, erau poate consideraţi de 
unii ea "oameni ai comandantului", (această aberaţie născută 
la Rosloek), fără ca în fond să fie cu adevărat. 

In afară de "brigndiri" şi "mexicani" lipsiţi de curaj, era 
nuanţa celorlalţi, cei mulţi care îşi ziceau: "Arătaţi ne pe altul 
mai bun!" sau: "Veniţi eu toţii să eliberăm ţara şi pc urmă mai 
stăm de vorbă!" 

Calendarul ne arăta ?\ aprilie şi războiul dura încă. Tem¬ 
porar sînl găzduit într-o casă pe dealul numit Warle, ceea ce 
ne îndemna să mai aşteptăm, aşteptare care durează şi astăzi 
şi cine ştie cînd o să ieşim din ea. 

l'iram doi. Casa mare, goală, proprietarul un sas plecat 
"undeva". Nu ieşeam, jucam şah, eram alimentaţi zilnit de un 
student si aşteptam căderea "cortinei". 

Acel 9 Mai, ziua capitulării germane nu a fost o surpr iză 


151 




pentru nimeni şi mai pupii pentru noi care văzusem, înccpînd 
cu Roslock şi Berlin, ruinele fumcgînd ale industriei de război. 
Acum, cînd mitul armelor secrete se topise ca ceara iii fa (a 
focului, trebuia găsit ceva, altceva, indiferent, chiar şi un pai, 
numai să ne agăţăm înainte de înec. 

Şi aşa ia naştere una din cele mai mari mistificări ale 
scccoiului: VIN AMERICANII! 

Curioasă-i această natură a omului. Cînd nu poale privi 
realitatea în toată cruzimea ci, el se agaţă, se agaţă. 

Şi cu toţii am crezut, pentru că eram slabi, infirmi şi 
aveam nevoie de proteze, cîrje sau cloroform. 

Cîţi nu au intrat în mormînl sub efectul acestei narcoze şi 
cîţi o să mai intre. Pînă cînd americanii, în loc de-a veni, se vor 
duce şi se vor lot duce pînă-n fundul abisului, creat de vremel¬ 
nicii lor conducători de alunei. 

Astfel "izbucnirea" păcii din 1945 a fost primită cu groază 
legitimă de toate popoarele lăsate pradă sau cedate prin con¬ 
tract, celui mai mare tiran al tuturor timpurilor. 

Iar pentru ca disperarea să nu ducă la un dezechilibru 
geografic permanent, precum şi din alte motive, s-a admi¬ 
nistrat acel calmant al cărui efect durează şi azi. 

Care ar fi fost calea urmată de aceste popoare, dacă li s-ar 
11 spus categoric: NU VIN AMERICANII nici acum, nici mai 
lîrziu, NEVER! 

Prin ele înşile, -înlr-o solidaritate creată de nevoi-, ar li 
găsit probabil o lorţă, o metodă, ceva care ar li diminuat clectul 
cotropitor al invadatorului, iar acel ceva ar fi puţul lua pro¬ 
porţii, prin care s-ar li prăbuşii din interior edificiul diavolesc 
al stepei. 

VIN AMERICANII a fost somniferul cu ajutorul căruia 
am fost adormiţi şi al cărui dozaj a fost asllel calculat, ca să 

dureze la infinit. . . 

Timpul trecea Iară ca pacea lîrguilă de aşa zişii "mari să 


152 


aducă vreun luminiş la orizont, disensiunile ftcîndu-şi apa¬ 
riţia, ceea ce ne făcea să credem într-o inevitabilă ciocnire de 
bont, pentru ei nu erau decît mici greutăţi de parcurs sau de 
adaptare, pe care le amplificau voit pentru galerie. Iar pentru 

, sc ( v rt cdc cum a . m abonat, , na j a | cs noj a caror moar|c cpa 

cei ulă cu lot niai multă insistenţă, voi continua.... cu riscul de 
a nu fi pc placul multora. 

Gazdele noastre, studente ale Academiei de înalte Studii 
Comerciale din Cluj, refugiată - se ştie de ce - la Braşov, erau 
conştiinciozitatea şi spiritul de jertfă întruchipat. în alte vremi 
c jihI laţul se slrîngea tot mai mult în jurul nostru, seninătatea 
abnegaţia, riscul pe care-l înfruntau zilnic, pentru a îndeplini 
ceea ce ele considerau o datorie, erau demne de admiraţie şi 
recunoştinţa, pe care abia acum, după alîta timp, prin aceste 
modeste muluri um ocu/iu su Ic-o exprim. 


2. Duplicitatea misterioasa a Colonelului 
Crăciun 

Activitatea noastră era redusă, căci nu mai aveam nimic 
de comunicat la Vicna", care de alllel dispăruse, iar acum ne 
pregăteam în vederea conecţiilor cu Londra şi Washington. 

Devenind "student" la Academia de înalte Studii, treceam 
de la o Alina Mater la alta cu multă uşurinţă, iar frecvenţa şi 
examenele nu prea erau riguroase. 

Viaţa pe înălţimile dealului Warlc era plăcută. Aer curat, 
alei răcoroase, griji puţine, afară de lătratul dinilor care ne 
lucea să ne amintim cine sîntem. Am făcut, într-o sîmbălă, o 
neuitată excursie pe Muntele Postăvarul, eu toţi in grup şi nu 
era nici o diferenţă vizibilă între clandestini şi ceilalţi. 

Problema financiară începea să devină una pe care tre¬ 
buia să contăm, căci banii erau pe terminate. 


153 



Va trebui să ne cîştigăm pîinca cea de toate zilele prin 
sudoarea frunţii* ceea ce nu va fi chiar atîl de uşor. 

într-o zi, întîlnindu-1 pe Călin, îmi spune că-1 aştcapla pe 
Maruşca să-i aducă anumite noutăţi, deci îl aşteptăm împre¬ 
ună. Ca să-l descriu pe Maruşca, îi lucrul cel mai uşor. Era 
înalt, subţire, uniform, fusese student la teologie, am (acut 
împreună cursurile de lelcgrafişti şi după cîlc- mi amintesc el 
era cel mai bun în tic, taac, ceea ce nu-l împiedica însă să fie 
naiv, sau mi se părea mic. La ora aceea el venea de la Cluj, 
undc-şi desfăşura "activitatea" şi era unul din oamenii de 
încredere ai comandantului Cluorcanu. . ( . 

Ne bucuram de revedere după alîta vreme şi-mi spune că, 
între timp, cu toată clandestinitatea, s-a căsătorit, iar naş a fost 
(ţine-tc bine) nimeni altul dccît fostul chestor de la Sibiu, 
Crăciun - salvatorul meu - care acum se află la Cluj, înlr-un 
post şi mai mare. Am căzut pe gînduri. Va să zică, aicsj. 
Crăciun înaintează în grad paralel, pe de o parte la comunişti, 
pe de altă parle-după spusele lui Maruşca-cra aproape în 
comitetul de conducere alături de Chiorcanu şi Pălraşcu. 
Teribilă performanţă şi nimeni din jurul lui, unii comunişti 
convinşi, nu bănuiesc nimic! 

Proşti trebuie să mai fie, sau după cum s-a dovedit mai 

lîrziu, alţii au fost. . 

Ca să nu fiu cel care strică voia bună la nuntă, nn-am zis: 

să lăsăm timpul să-şi spună cuvîntul. 

Aflu de la Maruşca că băiatul cu servieta şi cu gloanţele 
în picioare a fost ajutat de "naşul" şi a plecat tiptil de la spital. 
Mîrza nu putea fi acuzat de nimic, mai ales că el putea fugi 

odată cu mine, deci a fost eliberat. _ 

Singur Crislea — aflu abia acum — ne-a părăsii în condiţii 

cu totul aparte. . . 

în acea dimineaţă a plecat imediat din Sibiu şi s-a refugiat 
înlr-un sat de lîngă Mediaş, la un om de-al nostru. Nenorocul 


154 


-căci cîtcodată se ţine scai- a fost că chiar în aceeaşi zi a sosit 
in sal N.K.V.D.-ul, pentru reehi/iţii <Jc vite, cereale, ctc. Cris¬ 
teii insă, crczînd că aceştia sînt pe urmele lui, că au aflat ceva 
il caută, a fugit în pădurea din apropiere. Trei zile au stat ruşii 
in sat, trei zile a stal el în pădure şi cum nici nu era îmbrăcat 
prea bine, ploaia lui April, continuă şi rece, l-a pătruns pînă la 
oase, mlrînd într-o pneumonie galopantă, iar cînd s-a întors la 
gazda lui, era prea lîrziu. Nici un doctor adus din Mediaş nu 
l-a mai putut salva şi după vreo săptămînă ne-a părăsii. 

Aceasta-i povestea lui Crislea, singurul care s-a salvat în 
acea dimineaţă, iar noi trei ajunşi în mîinile poliţiei eram liberi. 

Nebănuit îi lucrul inimilor Tale, Doamne! 

Maruşca aducea de la cei mari un plan "ingenios", care 
ui mc a/a să fie discutat, adică pus la punct, pentru stabilirea 
miei reţele de legaturi telefonice interne: Bucureşli-Cluj- 
I iinişoara-Braşov, ele. pentru a li cît mai rapizi în vederea 
declanşării celui de-al treilea condici mondial. 

Vom primi aparate, iar el îi însărcinat cu coordonarea 
legăt urilor. După cum se vede, lucram pe "unde" nu scurte, nu 
lungi,ci "înalte". 

II întreb dacă "naşul" e la curent cu această strategie şi a 
ezitai să-mi răspundă. N-am insistat, deoarece planul mi se 
parca alît de inoportun şi copilăresc, iar pe copii n-are nici un 
■ost să-i contrazici. Vorbeam mai sus de cîşligarca vieţii prin 
numea, dar cine să te angajeze cu hîrtii false şi lără să treci prin 
filiera sindicatelor. 

(iăsim lotuşi pentru un tinip o posibilitate, anume comer¬ 
ţul aproape legal. Cumpăram brînză de prin satele îndepărtate 
şi o vindeam la Braşov pe la angrosişti şi chiar la cantinele unor 
întreprinderi. 

Pentru a simplifica operaţia, decidem schimbarea domi¬ 
ciliului şi ne stabilim în secuime la Micrcurea-C'iuc, oraşul de 
tristă amintire. 


155 


Cum limba noastră venea în al doilea rînd chiar la auto¬ 
rităţile zise româneşti, împingem culczanţa.pmă la a merge la 
primarii şi obţinem -pe baza falsului carnet studenţesc* bule¬ 
tinul biroului populaţiei, spunînd c-am fi nativi din partea 
locului, dar războiul şi atîtea altele ne-au dispersat, iar acum 

um vrea să ne întoarcem la vatră. 

Cum funcţionara nu înţelegea prea bine cc debitam noi, 
ne-a eliberat buletinul, care de bine de rău ne punea mai la 
adăpost de intemperii. 

Astfel, închiriem o cameră la o sccuianţa care nu ştia 
docil vreo zece cuvinte româneşti, iar eu cele douăzeci ungu¬ 
reşti ale mele ne-um înţeles de minune. . 

Cutreieram regiunea, satele cele mai îndepărtate, cluar 
pînă la Tîrgu-Mureş. Găseam brîn/ă pe care o transportam 
prin lot felul de mijloace la Braşov, rămînîndu-nc un modest 

profit pentru chirie si hrana cea de toate zilele. 

Operaţia a durat doar vreo două luni, după care am fost 
nevoiţi să abandonăm, llind confruntaţi cu oameni din parii 
sau sindicale care ne puneau întrebări "jenante . Cam pe a 
sfîrsitul lui Septembrie sîntem din nou stabiliţi la Braşov, 
înlîlnind aceiaşi studenţi care se întorceau din vacanţă cu forţe 
noi, cu entuziasmul tinereţii si fără presimţirea viitorului m- 

Icni ilc la PilcsIi. . 

îmi dau abia acum seama că cei şi cele pc carc-i cui t ş- 

tcam, erau toţi din aceeaşi regiune, care cuprindea o parte din 
jud.Alba şi Sibiu. .« . 

Unul carcm-a impresionai plăcut era mai »«unlc 

ceilalţi, văzîndu-l apărînd cu frumoşi desagi de lina alba pe 

ii ni ar lara nici o icnâ. .. 

El nu voia să pară "domnişor". Pentru el desagi, erau o 

nobilă carte de vizită pe care-o arăta eu nundrie. 

Aşteptam deci şi noi ca ş. toate celelalte nulounc^ de 
' români, polonezi, cehi, unguri ele, venirea americanilor 


icslabilţască justiţia şi libertatea în acest colţ de Europă 
insingcrată. 1 

„ C ‘ l I V ln a ? cslc milioan c. au văzut vreodată un american 
macar. II imaginam ca pe un cavaler "fără pată şi fără prihană" 
gata oneînd să sară în foc cu riscul vieţii, pentru apărarea celor 
oropsiţi de soartă. 

Iar mai oropsiţi ca noi nici că se putea. 

Persista insă un "mic" inconvenient şi pentru asta menin- 
gile strategilor noştri lucrau intens. 

Pentru ca americanii să intervină cu armele -căci verbal o 
lăcusc pînă şi domnul Harriman- ei au nevoie de un pretext, 
iar noi prin toate mijloacele va trebui să le oferim acest pretext! 

O revoltă undeva, una cît de mică numai să fie, o încăie¬ 
rare cu câţiva ruşi ici, colea. Chiar de ne vor ucide la început, 
va aduce o promptă intervenţie pentru restabilirea "drep¬ 
turilor omului", fiindcă ei (americanii) sînl "extrem" de sensibili 
la încălcarea acestor drepturi. Ruşii vor fi bătuţi, Stalin se va 
retrage în bîrlogul lui, iar noi vom trăi bine şi mulţi ani pe 
pămînl. 

Era alît de simplu ca vestitul ou. A fost dc-ajuns ca cineva 
să se gîndcască şi cineva care "erau" mai mulţi s-au gîndit. 

Mă întreb dacă printre aceşti "gîndilori" nu era şi fostul 
chestor şi viilor colonel Crăciun? 

Nimic nu-i exclus, fiindcă în ceea ce-l priveşte pe acest 
om, circulau două versiuni şi cum amfndouă sînt ale mele, 
înţeleg să le susţin. 

Poale să mai fie şi altele, iar cei care le au, n-au decîl să 
le comunice. 

Prima: Acest om, pe care nu-1 cunosc decîl tangenţial, a 
fost în prima perioadă sincer faţă de noi, în sensul că şi el 
credea în arme secrete şi apoi în conflictul ruso-american, 
cazuri în care el ar fi fost răsplătit după fapte. 

încă din Mai 1945 şi începutul lui 194o, orice inteligenţă 


157 



oricît de mediocră ar fi fost ca, a văzut că aceste ipoteze n-au 

nimic comun cu rcâlilâtcâ. , . . 

Atunci el a rămas pe poziţia lui de comunist galonat, iar 

pentru a o consolida şi a risipi unele probabile bănuieli, el ne-a 
lovit cu toată cruzimea, pe care a arătat-o, după aceea. 

A doua, şi cea pe care o susţin mai mult, este că ace. 
vulpoi (ară diplomă, era cu mult mai inteligent dccît credeau 

unii din cei care-1 frecventau. 

Infiltraţia fiind arma pe care Moscova o perfecţionase 
atîtca decenii, roadele ci sînt incomparabil mai mari dccît un 

atac bonta al ţ| Ca dovezi de fidelitate, ca evadarea 

noastră şi cîte altele, ca prin urmare să alic ce g.ndmi, c. . 
sîntem, ce valoare intrinsecă avem, ca apoi sa ne poată mai 

uşor nimici cînd va veni sorocul. ... ... 

A fost lotuşi necesar, între actul 1 şi al 11-lea, de obişnuita 
pauză, pricinuită şi de evenimente externe, al căror contro 

"“teiului 1 înainte de căderea eorţinei, a cir- 
culara de la Bucureşti semnată de Nicolac Palraşcu, Ba 
după numele de împrumut sub care se ascundea. 

Această circulară începea cant atja: "Dacă altc.neva tndc- 
nlincslc pe toate planurile ceea ce noi am vrut, mu n-avem 
Occît să ne bucurăm 5 i să ne dăm la o parte lăsmdu-t drum 

libCr Nc C am'nteam că a 5 a ceva a spus ,i Cornelie Codrean.., 
atît că referitor la comunism el a mai spus 51 ţ.mpul a confir¬ 
mai o' "Dacă aceştia vor veni S i la noi. unde-, m.ntea care sa 
noată crede că ci vor pleca înainte de a ne satamza şi ucide . 

Acele gînduri se aplicau,deci, tuturor care eventual ar fi 
putut îndeplini visurile noastre, afară de comunism, care prin 

însăsi doctrina lui se auto-cxcludc. . 

Vost-a circulara aceasta dată sub presiuni fizice insupor- 


158 


labile, nimeni nu ştia la ora aceea şi probabil nu se va şti 
niciodată. 

Noi auzisem, fără a avea o confirmare precisă, de "căde¬ 
rea" lui Vică Negulcscu şi apoi a lui Pătraşcu-Chiorcanu, fără 
a şli ce fierbe în cazanul de la Ministerul de Interne şi eram în 
perioada aşteptărilor, a nedumeririlor şi a tuturor semnelor 
de întrebare. 

Călin îmi spune - oarecum jenat - că posibilităţile mate¬ 
riale de trai sînl aproape epuizate şi mă îndeamnă la găsirea 
unui adăpost la noi în Hunedoara, unde şi contactul se pier¬ 
duse total, îndeplinind prin aceasta un dublu şi binc-vcnit scop. 

Nu mai era vorba nici de reţele telegrafice, nici de mici 
sau mari revoluţii. 


159 


VIII. ASPECTE TRAGICE ALE 
ISTORIEI NOASTRE 



1. Amărăciunea omului clandestin 

Cum sînl înţelegător din fire, n-am slut mult pe gînduri, 
m-amTnlors ("izvoare. N-am paraşi. Braşovul (ară oarecare 
strimte re de inimă, orieît ai sta de putui undeva, rănun urme 5 
S „u cS nuniai p«*« pUorească a acestui oraş, o mm mul, 

S v"nmnde res»le - era să răspundă prezent, ind.feren, care 
"'' M-am'înlors în Hunedoara, cu gîndul, - cel puţin «■ 

Z“Hs225^=i~as: 

întrc^m^ce^vajtduecjţnul^ani^care^^ ] a infinit $i 

° h ° Avem deTsîmre penibilul apel ee trebuia să-l fae cuiva 


dm vecini camarazi sau simpatizanţi, sau să mă predau auto- 
n Iilor şi cc sc va înlîinpla pc urmă nu mai avea importantă. 

Cmd am plecat pc acest drum, eram deplin conştient de 
oa e riscuri e ce-mi stau în cale şi le-am acceptat fără şovăire 

Nu acelaşi lucru se întîmpla cu gazdele noastre, a căror 
pregătire in acceptarea riscului era relativă, mai ales în măsura 
in care putea duce la încercarea supremă. Avem noi dreptul 

să i expunem şi pc ci numai pentru a ne salva "preţioasele" 
vertebre? 

Această problemă m-a frămîntal profund, totdeauna cînd 
am fost nevoit să recurg la ajutorul cuiva, ştiind din prigoanele 
precedente cil au suferit ga/delc prinse, pentru că mai devre¬ 
me sau mai lîr/iu lot ne vor prinde. 

Am înăbuşii încă o dată acest sentiment de culpabilitate 
şi m-ain adresai unui fost coleg şi bun simpatizant, care fără 
nici o şovăire mi-a dat adăpostul necesar, fără să-mi pună 
întrebări în prealabil, in astfel de împrejurări, cînd vin renun¬ 
ţările de obicei îi prea lîrziu. 

In aşteptare, dialogam cu Ghcorghc prietenul şi cama¬ 
radul, care era nerăbdător să ştie prin cîlc am trecut de cînd 
nu nc-am mai văzul şi cum văd cu lucrurile în prezent. 

- "Prin cîlc n-am trecut, dacă m-ai întreba.... iar de văzut 
nu le mai văd sau mai bine zis nu văd nimic bun!" 

Cît era de greşit - după unii - să comunici pesimismul tău 
şi altora care au nevoie de încurajare, pentru că uşa-i omul: "A 
trăi fără speranţă, cine ştie amărăciunea cei ascunsă în aceste 

vorbe". Nu ştiu precis care poci a spus-o, însă a trăi cu 

speranţe întemeiate doar pc iluzoria salvare a unor foşti "ina¬ 
mici" pentru a-ţi da curaj şi a comite acţiuni îndrăzneţe, uneori 
dezastruoase, îi şi mai condamnabil. 

N-aş putea spune că speranţa îmi lipsea cu dcsăvîr.şirc, 
însă ca sc pierdea în ceaţa unui viitor nu prea apropiat. 

Cc sc va întîmpla pînă la ivirea luminişului mult dorit, nici 


161 




aMăzi, dup^Hia am, 

J j °?no SnovL • viitorologul" curc-ar putca-o spune, 

.g&ssszxsssisi 

vitreg ca şi cel de anuHrccul. ^ din sursă amcr i ca nă, 

Ascultam şi emisiunile a sc va produce ceva 

tradusă în româneşte, c un c i ocn i rc , pentru că ruşii 

cît de curînd, care ar P^Y/^ reînd le-au respectat un- 
nu respectă angajamentele luate. (Unu 

chiuie!). . . « • « ncno tur, însă naivilor din 

«jssir.e’SSia.um—— 

ci doreau să audă. . j lură zarzavat, 

fiind o repetiţie mulţi ’ radio o citeam şi pe 

• - -»• - 

bUm S. î :i -mânului - ^ru hrun»^. 

suprafaţă - a răsturnat termen.,, ztenJ. Tru.ascu 
bacul care a adus groaza in ţara . 


162 


2. Intrarea în aşa zisa libertate 

Şi aşa "citind" mereu, dau într-o zi de un anunţ, care 
parcă-mi spunea ceva: "Conform dispoziţiilor Ministerului de 
Interne, toţi cei care trăiesc în clandestinitate, dacă sc predau 
de bună voie autorităţilor vor fi scoşi de sub orice urmărire". 

îl citesc de mai multe ori, mă consult cu Gheorghe, îl rog 
să caute pe cineva care ne-ar putea informa mai precis şi 
înlr-adevar acel anunţ ne era adresat. 

îmi amintesc de Vică Ncgulcscu, de Bălrînul Pălraşcu, de 
circulara cu dublu lîlc.... şi de eventuala cursă cc ne-o întind. 

Cursă sau nu, cu mă predau, îmi liberez în acelaşi timp 
conştiinţa de povara, relativ la expunerea gazdelor, chiar de 
n-aş gusta decît o zi din bunul suprem: LIBERTATEA. 

Se făcea că ajunsesem la sfîrşilul lui decembrie 1945, chiar 
în ziua de 31, cînd mă urc în tren ziua în amiaza marc - şi nu 
noaptea cu gulerul ridicat ca pînă acum - şi mă duc la Deva. 

Aveam de ales între cele două autorităţi: poliţia sau 
jandarmeria. Aminlindu-mi de purtarea lor de anul trecut, 
cînd hoinăream prin munţi, optez pentru jandarmi. 

"Bieţii" jandarmi îşi pierduseră aroganţa de odinioară şi 
aşteptau şi ci actul de deces. Vă salul şi scuzaţi de deranj! Sînt 
cu şi mă predau! Ministerul de Interne, dispoziţiile, ştiţi.... 

— "La poliţie, că ei se ocupă de politicieni". Noroc că unul 
din ci era la curent. 

Mă prezint la poliţie, repetînd întocmai cele spuse la 
jandarmi. 

— "Cum le cheamă?" — vădit deranjai mă-nlrcbă unul. 

Cum dădea spre scară, se pregăteau şi ei de revelion şi 

cînd colo, un clandestin ca mine îndrăzneşte să le dea de lucru. 

Mi-au găsit dosarul repede, Iară să mă întrebe de unde 
vin, unde mă duc.ce ocupaţie am avut în anii trecuţi. Se \cde 
că erau instruiţi să se poarte cît se poate de.urban. 


163 



Mi-au dai o hîrlie care linca loc de legitimaţie conform 
celor scrise în /.iar şi cu asia începe capitolul aşa zisei liber- 

Am plecai repede ea nu cumva să se răzgîndcasca, dar 
cum nu aveam Iren pînă a doua zi, mă aşleaplă o noapte 

petrecută în sala de aşteptare a gării. a . 

A doua zi în tren de la Simeria la Călan, intilnesc o dioaic 
de cunoscuţi, care ştiind cauza lungii mele absenţe nu ştiau 
cum să înceapă întrebările. 

— "Da dc unde vii?" 

_ "De la Deva!" 

Nu acest răspuns îl aşteptau ei, ci ceva mai elaboiat, dur 
cum să rezumi în cîteva cuvinte cei cinci ani de zbucium şi 

PL t Aiung acasa în plina zi dc Anul Nou. primii cu IcgilimS 
bucurie dc părinli, Mi, rude „i cu lot alila curiozitate de 

iubiţii consăteni. . . 

Casa a devenii repede ncîncăpăloare. Nici la urs nu sc 

adună atîla lume. Cîtc zvonuri n-au circulat pe seama mea in 

aceşti ani de dispariţie. . , 

Nici sinuciderea nu era omisă, nici haiducia cu caduca la 

ruşi nici ciadul de pilot în aviaţia germană, zvon după care au 
urmat insinuări al îl de perfide, după cum se va vedea rp pe 
care-mi era imposibil să le risipesc. 

După ce le-am strîns mîna şi le-am ural bine v-am b * 
cei mai mulţi au plecat, rămînînd doar câţiva împărţiţi m doua 
tabere, pe care cunoscându-i şi ştiind ce plătesc, nu nu-a fost 

ureu să ştiu şi ce vor să afle. ... . -u 

b Oportuniştii, adepţii lui "pleae-a. noştri, ; 

convinşi ca m-arn dat cu u - allici n aş u nuc 
veste "bună": Sîmbăta viitoare se va ţine un marc nuling ţ. 
cngleziseră) la Hunedoara, cu prezenţa tovarăşului Cdicor- 
ghc-Dej şi ei se aşteaptă să mergem împreună. 


164 


EU NtJMEIto'l a,îl ^ '‘ S| ’ iCa '’ Ca 53 mai uilc nitiodjlă: 

Şi asta a fost dc ajuns ca ceilalţi, care aşteptau îmminnii 
să mai vadă mcă o epava, s3 recapete încrederea pierdu a 
. , ,l,slnuar ea cu "trcccrea'la ei, n,i-a trebui, un Urneai 
îndelungat.s-o risipesc total şi pentru asta am fost nevoii să mă 
rag m birlog şi sa nu ies m Iunie, ştiind cit ii de mare ihiselia 
onuneasia, mai ales and ii tncurajutâ de cei de sus. 

Mini.slcriu nost" cum i se spunea în sal, "fostul" baci 
Romonuţ a lui la.a, neplăcut surprins, auzind c-am venit acasă 

pţccăctunc în fo,a -Excelentei-. Sole, s-a exprimat: 
li ojgam noi iar la-nclnsoare!" 

slugoifidd. 1 " iK)CVar PC “' C ros,i ' 5i cl - în 

Cealaltă insinuare, de a fi fost pilot î n aviaţia germană, în 
oc sa nia măgulească oarecum, (abia conduceam bine o bici¬ 
cletă), ni-a întristat peste măsură şi nu puteam să Ic dovedesc 
contrariul. 

Prin luna septembrie, după acel 23 August, aviaţia germa¬ 
nă sau ceea ce mai rămăsese, ca să ne pedepsească pentru 
ignobila trădare, mai făcea incursiuni pe teritoriul României, 
atacînd ţeluri mai mult sau mai puţin militare. 

Gara Simeria, - important nod de cale ferată - a fost 
atacată în două rînduri, fără să fi fost atinsă, bombele căzînd 
pe cîmp, după spusele celor de acolo. 

Un avion răzleţ se aventurează şi deasupra Călanului, 
zburînd alît de jos încât baci Ion a lui Ciolan, care se găsea la 
culesul cucuruzului, jura că m-a văzut şi că i-ani zis chiar: 
"Bună ziua, baci Ioane". 

Lui baci Ion îi plăcea însă să tragă la măsea şi să vorbească 
în vînt. 

Pînă aici nimic de spus, chiar de ar fi fost aşa, cine te poate 
opri să fi sau să nu fi pilot. 


165 



Gravilatca constă în faptul că-n aceeaşi zi sau în zilele 
următoare, un avion german care zbura lot alîldc jos, nul ra¬ 
liază în gara Subcctalc trenul personal Simcna-Pctroşani, uu- 
eînd cîţiva călători printre care şi un consătean de-al meu. 

8 De aici legătura făcută de "unu" că aş fi fost cu pilotul 
acelui avion, avea toate şansele să fie crezută, mai ales după 
paraşutarca de mai lîrziu care la fel îi legala de un avion. ^ 

La început credeam că-i o glumă de prost gust scoasa de 
nişte flecari, pînă cînd sofia consăteanului ucis - fostă colegă 
la şcoala primară - observ că nu-mi răspunde la salut. 

Vasă zică nu-i glumă şi în ochii unora persista banOiala ca 
eu am fost laşul care se amuza alacînd un tren de persoane, 

ucigînd oameni nevinovaţi şi fără apărare. . , 

Desigur, dac-ar fi fost aşa, meritam să fiu acuzat şi dat a 
corbi, dar n-am fost cu şi tragedia era că nu le puteam dovedi. 

Si astfel m-am resemnat purlînd această povara, şlunu c 
Cel care ne va judeca la sfirşit, El ştie adevărul. Insinuarea- 
această armă otrăvită - mai devastatoare ca toate acuzaţiile 
făţişe şi pe care "el" (celălalt) prin interpuşii săi, o minuieşlc 
cu atîla dexteritate, pentru a semăna zizama şi ura intre oame¬ 
nii de slabă credinţă. .... . ,x 

în felul acesta am intrat in aşa zisa libertate, acorda 

într-un subtil calcul al unora din comitetul central al Pe Ccului 
el t 

L a Că nu va dura prea mult o ştiam şi o simţeam la lot pasul, 
dar cum partidele, aşa zise istorice, deveniseră inamicii poten¬ 
ţiali şi imediaţi, noi vom fi lăsaţi înlr-o relativă pace, pma 

termină cu ci. ... . 

Venind primăvara lui 1946, am ieşit la arat şi semănat pe 

modesta ţarină cc-o posedau părinţii mei, căutind sa uit tot 
zbuciumul celor cinci ani şi să devin - dacă ar fi cu putinţa 
ca Nuţu Doncii din prefaţa "Craniilor de lemn . 

Mă duceam uneori cu carul la pădure după lemne, alteori 


166 


cu vilele la păscut şi aşa-mi rclrăiam copilăria cu tot farmecul 
nopţilor de vară, cînd: "doar vreun cîinc-n somn mai latră, 
răguşit", din poeziile lui Coşbuc. 

Trebuinţele materiale, pe care altădată Ip credeam esen¬ 
ţiale, erau reduse la minimum şi anume, un costum chiar 
peticit, o pereche de ghete cîrpite, mă mulţumeau lot alît cîl 
pe alţii un twccd englezesc. 

Fără voie şi fără să-mi dau seama devenisem un adept al 
lui Diogene şi nu-mi lipsea dccîl butoiul, candela, şi Alexan¬ 
dru. 


3. Satanizarea sufletelor în actualitate 

în ocupaţiile mele agricole, înlîlncam lume predispusă la 
vorbă şi nedumeriri, dar cum nu uitasem că "vorba mullă-i 
sărăcia omului", evitam sau vorbeam în parabole pe care nici 
cu nu Ic-nţelegeam bine, necum ci. 

Aveam lotuşi oameni "aleşi", cărora puteam fără nici o 
teamă să le spun deschis lot ceea ce ştiam că se va înlîmpla cu 
ţarina lor, pe care o iubeau cu patima lui "ION", din pămîntul 
carc-mbală, a lui Rebreanu. % 

Îşi descărcau şi ei inima şi poate erau singurele momente 
demne, cînd om lîngă om, înlr-o uniune de credinţă, ne ridicam 
peste Iul şi imploram din adîncuri, ajutorul Celui de sus. 

Numai EL în marca LUI miloslivcnic - dacă va găsi de 
cuviinţă - ne mai poale salva, altfel sînlem pierduţi pentru timp 
îndelungat. 

Şi nu pentru că ne vor lua "moşia" - pe care oricînd o 
putem redobîndi - ci pentru că ne vor lua mormintele strămo¬ 
şilor, ne vor lua viitorul nepoţilor, ne vor lua bucuria de-a trăi, 
ne vor altera sufletul, ne vor învăţa să urîm, să pîrîm, ne vor 
coborî în rîndul lîrîloarelor şi ne vor negocia ca la iarmaroc. 

Abia peste câţiva ani (ani necesari pregătirilor chirurgi- 


167 


calc), avertismentul dai de cel mai clarvăzător din domeniul 
politic, mai bine zis al educaţiei, se va dovedi o înspăimân¬ 
tătoare profetic. 

"Cine îşi închipuie că aceştia vor pleca înainte de a ne 
sataniza?" a spus-o în anii cînd pregătea rezistenta în Păcţurca 
Dobrina, lînărul Corneliu Codreanu. 

Pericolul era iminent chiar alunei, căci forţele carc-1 pre¬ 
găteau erau puternice, cu ramificaţii în afară, cu sprijin sub¬ 
versiv înăuntru (Goldsleinii cu bomba de la Senat) şi laşitatea 
cu care istoria noastră îi presărată din plin. 

La un moment dat, fără acea titanică încordare a doi 
oameni providenţiali, CONSTANTIN PANCU şi CORNE- 
LILLCODREANU, prăbuşirea batea la poartă. Cu piepturile 
lor de viteji, au reuşii să oprescă valurile spumegînde de ură şi 
desmăt care veneau de dincolo de Nistru, gala să ne înece şi 
pe noi. 

Ei au reuşit să amînc doar cu douăzeci de ani scufundarea 
în abis, iar ccca ce se înlîmplă astăzi, se poate să nu fie altceva 
decîl o pedeapsă a Cerului pentru felul cum nemernicii repre¬ 
zentanţi ai tării de pe atunci au răsplătit pe aceşti legendari eroi. 

Constantin Pancu — colosul fizic şi moral — atacai de 
microbii care-i devorau plaminii, sărac lipit, este redus la 
starea de cerşetor în oraşul, căruia cu riscul vieţii sale îi redase 
Tricolorul pierdut pentru o clipă. 

Uitarea, lipsa de recunoştinţă, nepăsarea de care au dat 
dovadă locuitorii laşului şi ai tării, rămîn ca o pală neagră ce 
nu va fi ştearsă dccît în ziua în care: "Ridiea-li-Voni templu, 
măreţ monument". 

Dacă urechile noastre afone şi surde ar fi dotate cu-n 
sistem amplificator perfecţionai, am auzi voci de Dincolo, 
răsunînd în Pădurea Tîncăbeşli: DE CE NE-AŢI UCIS? Dar 
mai ales parcă zic cei treisprezece: DE CE L-Afl UCIS I E 
EL, PE CĂPITANUL NOSTRU? 


168 












în vremurile grele ce le trăiţi, pe care el lc-a prevăzut ca 
nimeni altul, poate cu ajutorul lui Dumnezeu în care el credea 
profund, ar fi găsit soluţia miraculoasă şi v-ar fi scăpat de 

infern. . . 

Şi vinovaţi de moartea noastră, dar mai ales a lui, sinleţi 

toţi care aţi tăcut şi continuaţi a tăcea, precum şi voi care aţi 
stat cu braţele încrucişate. 

Pe cît de marc fu curajul şi clarviziunea strămoşilor ce 
înfapluiră unirea la 1859, alcgîndu-şi Domn pămîntcan pe 
ALEXANDRU lOAN CU ZA, pe alît de inexplicabilă fu 
acceptarea trădării înfăptuită de inamicii coalizaţi. 

Şapte ani lc-a trebuit "negustorilor" să-i amăgească cu 
minciuni şi să-i otrăvească cu alcool. 

Trădarea a fost apoi recompensată cu grade, onoruri, 
gigantice statui şi ci au tăcut. 

Cu un urmaş din viţa lui CUZA - VODĂ pe tronul 
României, nu am fi avut nici groapa comună cu acidul sulfuric 
de la Jilava, nici ruşinosul 23 August, nici zecile de mii de 
morminte pe care ni le pregătesc. Să fi fost oare finlandizarea 
României o utopic, după cum susţin cei cu şira spinării elastică 
pînă la refuz? 

Desigur că nu! Era de ajuns ca în locul Dejilor, G rozilor, 
Bodnăraşilor şi tuturor celorlalţi: Grauri, Sadoveni, şi Par- 
honi, să fi avut şi noi un MANERHE1M al nostru, polonezii, 
cehii, ungurii, bulgarii pe al lor, care să le spună ruşilor 
răspicat: "Prietenie cu condiţia "sine qua non" de egalitate şi 
neamestec", şi faţa lumii ar fi fost schimbată. 

4. Reflecţii mioritice 

Trăiam trista realitate. Am reţinut si dureroasa mario¬ 
netă, Lucrcţiu Pătrăşcanu, care discacă înlr-o carte "oroarea" 
celor trei dictaturi - care dealtfel au fost două - cînd nici un 


170 


fir de păr nu i s-a clintit. Dar, nici nu se usucă bine cerneala 
şi-şi pierde capul - la propriu - în paradisul "democratic" pe 
carc-l visase. 

O mai marc ironie a soarlei nici că se poale! 

Unul care se simţea extrem de bine în raiul tovarăşului 
Marx nu era altul decîl baci Romonuţ, a cărui activitate se 
desfăşura tolănit în limuzină de la Nădăşlie la Deva, de la Deva 
la Călan şi în jur, iar din cînd în cînd şi la Bucureşti. 

Primul act important pe care l-a semnat "minislcriu" a fost 
divorţul de nana Tiţa, ncvaslă-sa (şi ce femeie cumsecade 
era!), care nu mai corespundea - zicea el - cu înalta lui poziţie 
"globală". 

Al doilea a fost construcţia unei vile în sal, corespunz㬠
toare noii soţii, o achiziţie bucurcşleană găsită - după spusele 
unora prin Gropile lui Oualu sau prin Dudeşti. 

Aveam o vecină căreia îi zicea lumea Coarca, ceva neam 
cu Romonuţ, nostimă în felul ci. într-o zi reuşeşte să-i 
oprească limuzina şi să-l apostrofeze: "A măi Romonuţ mă, a 
nu mai vini tu pe la noi mă, te ţîni fălos? ". Foarte indignat de 
această "tuloială" îi răspunde: 

"Mătuşe Clarii, meta tăt aşc-mi zîci ca-nainlc. Tc-ai zăui- 
tat că acuma cu îs Sfc’nicu Tronului? " 

Cîţiva hîtri care asistau la scenă sc-ntrcabă reciproc: — 
"Ce zîcc că-i?" — "Zîcc că-i sfeşnieu nu ştiu cui". — "Cînd o 

zbura sfeşnieu după el într-o bună zi," mai zice unul. Dar.n-a 

zburat. 

După ce comedia durase destul în ceea cc-1 priveşte, el a 
fost "avansat" de la minister la şefia unei gospodării de stal, ca 
să sc-mplincscă ceea ce scrisese cu mult timp înainte Grigorc 
Alexandrcscu: "Un bou ca toţi boii, puţin la simţire". 

Alît că nici în aceste zile ale noastre, soarta nu a fost de partea 
cirezii, care oriei! a fost de numeroasă prin voturile dale în alegerile 
din 1946, prin teroare şi inversarea urnelor, "cireada" pierde, iar cei 




care "voiau egalitate, dar nu pentru căţei" se instalează 
temeinic, cu binccuvînlarea tacită a d- lui Harriman şi Co. 

Căci, fără această binecuvântare n-am fi ajuns aici, şi-i 
bine să nu se uite, nu de altceva, ci pentru a ne mai tempera 
entuziasmul pe carc-l manifestăm ori de cile ori Washinglon-ul 
ridică tonul. 

Fiindcă dacă uneori rima cade fără să vrei, noi de atunci 
trăim, sau mai bine zis existăm, în mocirla prozei de laYalla şi 
Posldam. 

S-a scris alît despre această Yallă, s-au repetat mereu 
aceleaşi lucruri. Iară ca nimeni să-şi dea scama că Yalta nici 
nu există dccîl din punct de vedere geografic. Ceea ce unii 
numesc deciziile sau "spiritul" Yallci, nu este altceva dccîl 
"spiritul" Washington-lui combinat cu "duhul" marilor ipocrizii 
care bîntuic pe malurile Tamisci. 

Cu mult înainte de întîlnirea cu tiranul moscovit, în capul 
celor doi inefabili interlocutori procentajul abandonării era 
stabilit, iar acolo s-au produs doar unele rcluşări de circum¬ 
stanţă. 

Fiindcă-i "bine" ca puzderia de popoare ncaslîmpărale şt 
pretenţioase să se alinieze o dală pentru totdeauna sub pavăza 

ocrotitoare a celor mari care ştiu ce vor. 

Singurul inconvenient - major - este că n-am înţeles 
imediat şi unii nu-nţelegcm nici astăzi, ftincă sîntem han¬ 
dicapaţi mintali sau "lari de cap". 

Au trecut mai bine de şase luni de cînd am redevenit ţăran 
— la propriu şi la figurat - şi parcă nu mai aveam dccîl un singur 
dor, să devin cioban, dac-aş fi avut un pic de munte şi o turmă 
de oi. 

Aş fi cînlal toată ziua din fluier, aş fi conversat cu mioa¬ 
rele şi cine ştie dacă nu l-aş fi umbrit pe Aleesandri, prin 
adîncimca versurilor care se înghesuiau să vadă lumina cre¬ 
aţiei. 


172 


Ciţi filozofi ar fi găsit materie de cercetări, interpretări, 
analize, iar subtilitatea fiecărui cuvînl spus de luia- bucălaia ar 

viitoare* 1 V ° UmC ’ spiri,uală a generaţiilor 

Şi...... toată această pierdere numai din cauză că n-aveam oi. 

Oiţci-mioarc care mi-ar fi "comunicat" complotul celor 
doi lotri, probabil că i-aş fi răspuns în felul următor: "Spune 
celui ungurean şi celui viincean, cQ nu suni altceva Jecit nişte 
bandi(i ordinari şi o sO mor cu ei de nit. 

Să-şi aduc-aminte de Baia, de Podul înalt, de Dumbrava 
Roşie şi alîtea altele, cînd strămoşul meu Ştefan a ciopârţit 
atiţia ungureni, lurceni, lălăreni. 

Dacă li s-o urii cu binele, să-ncercc cu condiţia să nu mă 
atace mişeleşte pe la spate, fiindcă sunt extrem de alergie la 
mişclii. 

Şi acum iubite mioare, lăsîndu-nc mai departe purtaţi de 
valurile magiei din basmele cu împăraţi roşii şi alte culori. De 
ce nu va transforma{i voi în nişte vaşnici plaieşi şi sunnd Pnitul 
să eltberafi întinsele livezi şi cîmpii basarabene, cu zglobii voştn 
urinaşi să zburde in linişte şi nestingherip de loyolele rusnene T 
Mi-ar răspunde poale bucălaia: "Dacă singura voastră speran¬ 
ţă se reduce la minuni, vă plîng de milă şi eu asta am încheiat 
magia"! Se cam apropia toamna cînd, după o vorbă din bău i- 
ni,"sc numără bobocii", iar ai mei parcă se născuseră morţi, căci 
nu mai găseam niciunul. 

După euforia libertăţii şi-a nopţilor de vară, o altă stare 
sufletească îşi făcea pîrtic, iar această lînce/eală, sau inu¬ 
tilitate, începea să mă apese. 

Fratele, învăţătorul Traian tocmai fusese şi el "epurat" - 
termen la modă pe alunei - redus la şomaj, după zeci de ani 
de învăţămînl, examene de capacitate şi definitivat luate eu 
brio, o recentă licenţă în drept, toate acestea declarate nule şi 
neavenite, iar un fost ucenic la uzină este numit învăţător,ca să 


173 





sc adcvcrcscă ccca cc unii spuneau fără să roşească: "Lumina 
vine de la Răsărit". 

Două guri de hrănit în plus, acum la bălrînelc, din mica 
lor pitanţă, după sacrificiile făcute în anii de şcoală, mi se 
părea prea mult. Cu toate că nu ne făceau nici un reproş, m-am 
hotărîl să-mi găsesc de lucru. 

5. în dezacord cu jertfe inutile 

Ştiam că-ntr-un sal lîngă Brad locuia prietenul Aurel, 
unul din camarazi venit şi el de la Vicna cam în acelaşi, timp, 
mai mult pe jos decît în căruţă. 

II caut în speranţa că voi găsi ceva în regiunea minieră, 
unde nimeni nu mă cunoaşte. 

Şoma şi el fără perspective, fiindcă curriculum vitae cc ni 
sc cerca - din punctul lor de vedere - era valabil doar pentru 
un post la Jilava sau Aiud. 

El avea totuşi posibilităţi materiale mai bune, călătorise 
la Arad şi Timişoara, era în contact cu organizaţia clandestină 
şi-mi face chiar reproşuri că m-am izolat şi nu activez. 

Aflu de la el că "toată lumea" activează, numai noi aici în 
Hunedoara suntem cei mai slabi şi fricoşi. 

— "în cc constă activitatea?" îl întreb. 

— "In organizare, în pregătiri pentru a deschide drumul 
americanilor cînd or veni". 

— "Vasăzică iar vin americanii?" 

— "Vezi, glumeşti pentru că nu eşti la curent cu nimic! 
Lumea nu doarme. Cei din Germania nu s-au dat la fund, ci 
sînt una cu americanii şi ştiu tot! De curînd a sosit Eugen 
Tcodorcscu, aducînd ştiri şi dispoziţii precise: Dacă nu-ncepe 
în toamna asta, începe la primăvară". 

Inutil să spun că mă-ndoiam, fără să trec lotuşi la extrema 
neîncrederii totale. 


174 


. mm . 


Oricine sc poate înşela, chiar şi eu! (sîc) 

îmi treceau prin minte fel de fel de gînduri, care de care 
mai contradictorii, iar viata aceasta vegetativă pe care o du¬ 
ceam, în aşteptarea abatorului, nu merita două parale, fiindcă: 
"Tot una c dac-ai murit flăcău sau moş îngîrbovil, / Dar nu-i 
tot una leu să mori,ori cîinc-nlănluit". 

Dacă citez cam des frinturi din marii noştri poeţi, o fac cu 
convingerea că unele prea ni sc potrivesc, prea au fost scrise 
parcă pentru vrcmilc ce le trăim. 

— "Bine, Aurel. Dacă toată lumea se organizează, să ne 
organizăm şi noi. Cînd mai vine curierul - după cum spui - îl 
trimiţi şi pe la mine. 

Venisem să caut de lucru şi cînd colo găsesc un "angaja¬ 
ment". 

Salul lui sc găsea doar la vreo cinci km. de Ţeblca, acolo 
unde: "floria odată-şi aduna oştirea sub falnic gorun" şi "lot 
sub acel gorun este o movilă şi-o cruce uitată a lui Avram 
Iancu, eroul tribun". 

Păşeam pe locuri sfinţite cu munţi de suferin(ă, cu jertfe 
fără număr şi cine ar putea trece pe acolo fără să sc descopere 
în amintirea acelui "Ţăran de cremene, / cum n-a fost altui să-i 
semene". 

Şi ci s-au îndoit poate de succesul răscoalelor, şi ci cunoş¬ 
teau superioritatea armată a inamicului. Totuşi, cînd răbdarea 
ajunge punctul de ruptură, vocea raţiunii dispare şi inima-şi 
spune tumultuos cuvîntul. 

Fără încurajarea personală a împăratului, ar fi întreprins 
ci acele temerare răzmerite? Sc-nlrcabă şi astăzi unii istorici, 
căci nu degeaba ştafetelor trimise de împărat - care voia să-l 
vadă, - Avram Iancu le răspunde: "Lin nebun n-are ce vorbi 
cu-n mincinos". 

De aici pînă la a faceri paralelă cu promisiunile ame¬ 
ricanilor, care "veneau", iui mai este decît un pas - trecut deja, 


175 r 




- asemănare şchiopăiîndă lotuşi, penlru că nu Washington-ul 
promitea ceva, ci cîţiva plutonieri din serviciile lor secrete de 
pe la Sal/burg şi Lin/, a căror misiune era perpetuarea neli¬ 
niştilor dincolo de cortină şi a căror autoritate se poate com¬ 
para cu a ultimului valet de la Curtea Imperială. 

Cum nici în cea mai avansată demonstraţie planurile 
Stalului Major al armatei nu sunt supuse spre aprobare solda¬ 
ţilor, lot aşa nici noi n-aveam nici dreptul nici posibilitatea 
să-ntrebăm comandantul despre înţelepciunea deciziilor lua¬ 
te. 

încrederea trebuie să fie loială, sau să nu fie deloc! în 
armată totuşi cei care se găsesc în vîrful piramidei sînl cunos¬ 
cuţi, valoarea lor morală şi profesonală poate fi oarecum 
apreciată - deşi relativ -, încrederea îi înllptă în concret. 

Nu acelaşi lucru se înlîmplă cu aşa zisul "comandant" care 
rămînc tot timpul anonim. Niciodată baza, trupa, nu cunoaşte 
valoarea intelectuală în sensul de înţelepciune a celor care 
decid. 

Cu aproximaţie, uneori se ştie totuşi cine este acolo "sus". 
Pe parcurs, însă, aceştia pot dispărea, fiind înlocuiţi cu alţii 
mai puţin "înzestraţi", poale chiar din tabăra vrăşmaşe, - cum 
s-a mai înlîmplat - iar t u soldul fără uniformă le duci la abator, 
împins de comandamentul căntia i- ai încredinţai al tău destin. 

Din nenorocire, aeeasta-i soarta tuturor organizaţiilor 
clandestine de pe glob, iar cei care le compun n-au dccîl să le 
accepte sau să se retragă, neltind altă cale de mijloc. 

Acceptasem şi nici nu trece mult şi curierul de la Bucu¬ 
reşti bale la poartă, iar conform semnului stabilit cu Aurel, îi 
deschid. 

"Băiatul" îndeplinea toate condiţiile: era lînăr, simpatic şi 
mi se părea inteligent. 

Vorbim de multe şi amestecate, iar cum el îmi cunoştea 
antecedentele, trecem la stabilirea "planului" de lucru. 


« 


176 


Pe cîţi crezi că poţi conta în partea aceasta a jude¬ 
ţului?" 

— _ c ' lcva zeci de mii de bărbaţi, lot atîtca femei şi un 
număr impresionant de copii". 

- "Să lăsăm gluma la o parte", zise el. 

Aţîl că nu era glumă deloc, ci o altă interpretare sau 
definiţia cuvîntului "conta". 

îmi confirmă şi el sosirea lui E.T., începerea iminentă a 
ostilităţilor, dacă nu în toamna asta în primăvară, lucru pe care 
de altfel îl ştiam. 

Ceea ce însă nu voiam să ştiu sau s-accept, era uşurinţa 
sau improvizaţia cu care se tratau lucruri atît de grave. 

îi cer să m-ascultc şi să raporteze întocmai celor care-1 
trimit părerile unuia care a mai văzul şi altele: "Mai înlîi dacă 
ai un carnet unde însemni nume, adrese, contribuţii, le rog să-l 
pui imediat pe foc! 

Dacă-n astfel de situaţii memoria nu ne ajută, mai bine să 
ne lăsăm păgubaşi. 

Celor cu care mai stai de vorbă, să nu le mai spui că începe 
la toamnă sau la primăvară, chiar dac-a spus-o Eugen. 

Cei care cred că accasla-i o bună "tactică" pentru a mobi¬ 
liza eîl mai mulţi, înseamnă că n-au înţeles nimic din trecut şi 
probabil n-or să înţeleagă niciodată. 

Mobilizaţii cu momeli de rapid sau uşor, mai bine să-i 
pierdem de muşterii de la început, pentru că nu va fi nici uşor 
nici rapid, iar cînd vom da înlr-adevăr de greu, aceştia vor II 
mai mult o povară dccîl un ajutor. 

Dacă nici acum n-am învăţat lecţia, înseamnă că undeva 
s- a blocat angrenajul, iar Eugen ar fi bine să-şi revizuiască 
părerea, în sensul că lari de cap n-ar 11 numai ardelenii. 

Nimănui nu i-a trecut prin minte să-ntocmească un ghid 
al perfectului revoluţionar, pentru că perfecţiunea nu-i ome¬ 
nească,iar circumstanţele sînl mereu altele, dar anumite prin- 


177 



cipii generale Irebuie respectate, altfel intram in gura leului 
înainte de timp, după cum s-a mai înlîmplal. 

Pentru a P face război, "unul" dintre cei ma. mari strategi 
spunea că are nevoie de trei lucruri: Bani, bani, bani. (Se vede 

că oamenii nu-i lipseau.) . 

Pentru o revolute însă, oamenii trec de trei on mamita 

Fără a le neglija importanţa, cred că vom putea strîngc 
ceva pînă la proxima înlîlnirc, însă cum eu va trebui să-m. caut 
de lucru, chiar ca argat, în aşteptare il pun in legătură a 
Hunedoara, în oraş cu-n verclan care trecuse şi el prin toate 
chiar de la "început." Toamna avansa încet, frunzele cădeau, 
cocorii plecau, americanii nu veneau şi doar iarna se anunţa 
grea, multă zăpadă secundată de consolidarea Partidului unic 

si conlichidarca speranţelor noastre. 

in această avalanşe de evenimente negative s-a strecurat 
si o rază de primăvară în ceea ce mă priveşte, am găsit de lucru, 
un lucru care-mi convenea de minune şi care nu ma obliga a 
nici un fel de compromis. 


6. Un scurt popas în profesiune 

Ieşind din bîrlog, aflu de la cineva de existenţa unei nuci 
industrii textile, lîngă Haţeg, într-un sal numit Nălaţi, condusa 
de un fost coleg de la Şcoala de Arte şi Meserii din Deva, 

Agliccru. . K , 

îl caut, îl găsesc şi nc-am înţeles din cîlcva cuvinte. N- avea 

nevoie de nici un curriculum vitae, fiindcă din auzite ştia 
undc-am fost, ec-ain făcut (marc lucru), de ce şomez. Fusese 
si el simpatizant discret şi se bucură că mă poale ajuta. 

Fiind asociat cu-n inginer, fost agronom, care se ocupa cu 
administraţia, el avînd parte, tehnică, îi admiram siguranţa cu 


178 


care conducea totul, cunoştinţele tehnice acumulate şi planu¬ 
rile îndrăzneţe de viitor. .... 

Fabrica avea vreo treizeci de muncitori, majoritatea 
femei. Era instalată în grajdurile fostei curţi, a fostului grof 
local, pe care ci le amenajaseră admirabil. 

Avea şi un atelier mecanic cu două strunguri, pentru că 
unele maşini de scărmănat, tors, pieptănat, le construiau chiar 

acolo în atelier. „ . . . . 

în ultimii zece ani îmi cîşligascm punea cu plcivasul şi 
deci mi-a trebuit o perioadă de readaptare, însă n-aveam nici 
o pretenţie afară de cotidiana ciorbă, un pat chiar mizerabil, 
numai să nu mai stau în cîrca părinţilor. 

Comenzi aveau destule, fiindcă organizaseră un fel de 
troc, adică în schimbul lînci brute pe care o aducea lumea, 
primeau alîţca metri de stofa, iar profilul era rezonabil. 

în fostele hangare ale moşiei plănuiseră instalarea unei 
mori moderne (cu multiple site), a cărei lipsă era de mult 

simţilă^m ^ mănînce 0 pîinc mai albă, fără să freacă 

prin cap că nu peste mult timp, în urma dezvoltării ştiinţifico 

- laterale, va lipsi materia primă, adică griul. 

Eram abia la sfîrşitul lui 1946, şi pentru că lucrurile nu se 
precipitau în sensul temutei colectivizări şi confiscări cei mai 
mulţi credeau că se va rămîne la acel stătu j 

Iluzii trecătoare, fiindcă teoria celor doi paşi înainte şi 
unul înapoi nu era înţeleasă de mulţimea ncimţ.ată in gmdirca 

5 idin lipsa de cadre -icra 
,i umbra celor doua par.ide care nu nuraşcra mc 5 „ ag u ma 
finala, cu roate dezertările tătăreştilor 51 ale celorlalţi alocau 

drC5 'L fd acoperit de-o ceafa din ec în ce mai deasă incepe 
Anul Domnului 1947, cu loaic sctbnclc de întrebare înşirui c 


179 


unul «Jupa altul, în aşteptarea celor de mirare care nu vor 

înlîrzia. . 

Cei doi inlrcpizi industriaşi, undc-mi ciştigam punea cea 

de toate zilele, din cînd în cînd mă întrebau dacă-i prudent să 
mai învestească şi alte capitaluri, pe care le obţineau sau le 
erau oferite chiar de anumiţi posesori dezorientaţi. 

Părerea mea - care de dala aceasta era destul de umilă - 
fiind rezervată, pentru că nu ştiam mai mult dccîl ci, cu toată 

reputaţia mea de "om politic" (sîc). _ _ . 

Le spuneam totuşi că investiţi, sau ncinvcstiţi, aceşti bani 
vor fi pierduţi mai tirziu, dacă nu vin americanii. 

— "Crezi că vin americanii? " 

— "Ce cred eu n-are importanţă, însă dacă aţi asculta mai 
des radio Ankara, aţi înţelege că ei îs pe drum, lucru confirmat 
de altfel şi de camaradul comandant Eugen". 

în primăvara acelui an, cum instalaţiile la moară erau 
avansate, lipsea motorul, pe care l-au găsit şi cumpărat pi in 
intermediul unei firme din Braşov, undeva în apropiere de 
Sfîntu - (îheorghe. 

într-o fostă pirotehnie dezafectată, se găsea un colosal 
motor Diesel, în bună stare, doar rugina începea să-l mcom- 

Sînl însărcinat, mai bine zis rugat, s-accept demontarea şi 
transportul motorului la destinaţie, operaţie delicată, căci nu 
te poţi improviza mecanic de motoare Diesel, fără experienţa 

prealabilă. 

Mi se dau bani destui pentru a angaja la Braşov un 
mecanic de meserie şi astfel împreună l-am demontai şt trans¬ 
portat cu camionul la Braşov, unde obţinusem, nu lără gieu- 

tăţi, un vagon C.F.R. , , km 

în timpul transportului cu camionul, am comis o boacănă 

de un comic demn dc povestit. 

în urma ploilor de primăvară, unele drumuri devin 


180 


înşelătoare, iar noi ca s-o scurtăm, ne angajăm pe un drum 
dubios. Camionul sub greutatea încărcăturii se împotmoleşte. 

Nici o altă soluţie decît angajarea unor ţărani din salul 
apropiat, să ne scoată cu caii din noroi. Ne învoini la preţ şi 
tocmai ne pregăteam, cînd în urma unor discuţii între ci, unul 
/' cc celuilalt: "Mai mă, nu h zăroni!"-întrebuinţat ca adjectiv, 
toată lumea ştia de cc-i vorba. 

Ca să mă aflu-n treabă şi să ne amuzăm împreună, le spun 
că eu sînt chiar dinlr-un sal cu el. 

Cine m-a pus, fiindcă reacţia lor a fost tocmai opusă. în 
loc să se bucure că un semen de-al lor a ajuns al îl 'de sus, ei au 
sesizat scamatoria şi presimţeau cc-i aşteaptă: 

Aha», acum înţelegem, eşti nepotul lui Zăroni. îşi face 
şi moară, are bani mulţi unchil-o, de jie spinarea noastră," etc. 

De la forma de politeţe întrebuinţată pînă aici, deveniră 
chiar grosolani. 

- "Măi oameni buni, nu numai că nu sînt neam cu el şi că 

moara nu-i a lui, dar dacă v-aş spune cine sînt şi ce mă aşteaptă 
şi pe mine.la ce bun şi aşa ştiu că nu mă credeţi". 

— "In tot cazul am socotit cam puţin. Dacă ne dai încă o 
dată atîta, venim, dacă nu, caută-ţi alţii”. 

Ei ştiau că alţii în sat nu mai aveau cai buni şi cum eram 
grăbit, le-am dat, ca să mă învăţ minte să niai vorbesc zâronii. 

Misiunea împlinită cu bugetul depăşii puţin, dar ce con¬ 
tează 100.000 de lei în plus, în ţara unde conturile se reglează 
după cum ştim. 


•*t • 


i *•* 


181 



IX. ETAPE ISTORICE 


1. O manifestare patriotică 
în Ţara Haţegului 

N-am mai vorbit dc mult dc curierul de la Bucureşti şi s-ar 

părea că nc-am abandonat. Eroare! 

După indicaţiile lăsate, el m-a găsit uşor şi legătură a 
continuat regulat, ncavînd prea multe noutăţi, doar colectarea 
cîtorva contribuţii băneşti şi amînarca "celor aşteptaţi pentru 

toamna viitoare. . „ . . x . 

Se vede că iarna sau vara, orice "venire era interzisa in 

virtutea unor legi neînţelese, dccît dc ilustrul comandament. 

Vara în Ţara Haţegului, la poalele Retezatului, cu pădu¬ 
rile dc fagi, cîmpiilc dc mătasă, holdele aurii, rîunlc cristaline, 
îi lot ceea ce sensibilitatea unui poet îşi poate dori. 

Nu degeaba se spune că I. AL. Brătcscu Voincşli pe 
acolo-şi petrecea verile, gîdilînd păstrăvii în mijlocul natura 
fermecate, lăsînd literaturii acele neuitate pagini dc duioşie şi 

frumos. . . , x 

Rîul Marc, care numai marc nu era, curgea liniştit alătu¬ 
rea, iar în apele lui răcoroase ne mai bălăceam, uilînd arşiţa 

verii. . . . 

Duminicile le petreceam vizilînd satele din apropiere in 

căutarea comaţilor, taraboşlilor şi a altor vestigii ancestrale. 



182 


Dc obicei eram trei - nu zic muşchetari, pentru că n- 
aveam nimic din D’Arlagnan, - celibatari hoinari cu-n trecut 
"dubios", un prezent nesigur şi lipsiţi dc viitor. 

Obligaţi să ne mişcăm pe meridianele universului creat 
de Iosif Visarionovici şi înaintaşul Ilici, continuam totuşi să ne 
bucurăm dc un prezent în care un singur element ne mai era 
favorabil: TINEREŢEA, care, dac-o numeam sfîntă, numai în 
sfinţenie n-o duceam, fiindcă aşa a fost - şi va fi - dc cînd îi 
lumea, iar "Lumca-i cum este şi ca dînsa sîntem noi". 

Mcrgînd în amontul Rîului Marc, la vreo zece km., se află 
SARMISEGETUZA, vestita cetate a lui Dcccbal. 

Locuind în vecinătatea ei, parcă ne simţeam şi noi mai 
importanţi, mai "istorici", mai multilaterali. 

Cîlcodată visînd cu ochii deschişi, îl vedeam pe falnicul 
împărat supranumit Dacius, poposind - poate chiar pe locul 
unde acum strîngeam un şurub - înaintea asaltului final pentru 
cucerirea cetăţii şi pedepsirea îndrăzneţului barbar . 

Cîţi legionari de-ai lui Traian au fertilizat pămîntul aces¬ 
tor locuri cu sîngclc lor, pentru că se spune că rezistenţa 
"barbarilor" a fost lungă şi costisitoare, (după cum arată şi 
columna). 

De ce n-au stat ei mai bine acolo acasă pe malurile 
Tibrului să joace oină şi să-şi crească copiii în frica lui Dum¬ 
nezeu, poate nici un istoric "pînă acum" nu şi-a pus întrebarea. 

Răspunsul ar fi pe cîl se poate dc simplu, - după unii - pe 

alît dc naiv. . .. 

Pentru că Dumnezeul lor era Marte şi nu Zamolxis, iar 
asta ar explica prin analogie şi peregrinările bonapartiştilor 
succesivi pe Volga, iar a taras-bulbilor pe Mureş, Vistula şi 

Oder. , „ 

Căci numai în felul acesta Istoria se repetă in sensul că 

fiecare epocă îşi are cezarii şi napoleonii ei. 

Rătăcind cîtcodată printre ruinele cetăţii,, care in bună 



parte nu se ridică nic^Ja un metru de la pămînt, fără cunoştinţe 
arheologice, nu ştiam care-i partea rămasă de la Daci şi pe 
care o construiseră Romanii. 

Ceea ce mă frămînta mai mult însă, era să pot determina 
locul precis unde se alia vasul cu otravă din care s-au îmbătat 
bravii noştri strămoşi, numiţi pe nedrept "barbari". în toate 
timpurile învinşilor li se atribuie toate relele ile care suferă îndeo¬ 
sebi învingătorii, ca să se adeverească dictonul cu "bîrna din 
proprii ochi"! 

Mă gîndeam la starea lor sufletească în momentul în 
carc-au făcut gestul fatal, mai ales ca unul care în circumstanţe 
oarecum asemănătoare n-am avut curajul să-l fac. 

în imaginaţie, îi urmăream pe ceilalţi în frunte cu Dece- 
bal, care s-au retras spre Nord, în ceea ce numim astăzi Munţii 
Poiana Ruscă, înccrcînd o ultimă rezistentă, înaintea ultimei 
înfrîngcri şi a păcii eterne. 

Istoria ne mai spune că nu toti taraboştii sau "boierii" de 
| a curtea lui Deccbal i-au urmat exemplul, ci unii din cei rămaşi 
s-au prosternat pînS la pămînt în fata învingătorului, răscum- 
părîndu-şi dreptul la viată prin daruri preţioase, oferite pe 
talere de argint. 

Ceea ce-i o probă în plus că: Istoria în unele laturi se 
repetă întocmai, iar noi cei de astăzi sîntem mai degrabă 
urmaşii acestora din urmă, decît ai acelora dinlîi. 

Oraşul l latcg - mai mult orăşel - la vreo patru knv. era 
un centru comercial important, alrăgînd multă lume la tîrgul 
săptămînal de vite şi mărfuri, ncavînd industrii, ceea ce a lost 
o binefacere pentru noi, fiind lipsiţi de politrucii înlîlnili în 

centrele industriale. .. . . 

Cadrele partidului erau oacheşii tambalagu de altădată, 
secundaţi de foştii trepăduşi electorali ai celorlalte partide m 

căutarea osului pierdui. - 

Aşa slînd lucrurile, ei nu prea îndrăzneau să se afirme, 


184 


în P** Am 

I.. nţlcplarc, noiZani^Z f Va ! crmi " 3 '«'■» â 

m ncdcic, care ac voia modoljTi T fl'a C ; mpc " c “ c3 ""mi- 
nemăsurate. Şi care fără să vrem ia proporţii 

Mai întn, elevii liceului Aurel Vlaicu din n * 
turneu prin judeţ, c-o piesă cu «„hei , CU • 9 răţ > ,,c crau «n 
noaslrc ci răspund cu entuziasm. P a ‘ r, o"c. iar invica(ici 

carele răspindinî'liuoat'c satele din jur^buc" 0 * ^ C °' 1, ^ 

Simion Bărnutiu. ă Ş ‘ nu nc mai ''P 5 ™ decît un 

nil mŞ!;ăr re ' Pr ° POrliilC pas ' ra ' c - ,mul di ” ** l-a împli- 

fii au început cu un majestuos 'Trăiască 
daji de mulţimea înflăcărată acesta fiind n, t L . sccun ' 
cînlcc prin care sc m-.i ’ pc alunci » singurul 

bolşevici PUtCa CXlCnoriza r «istcnta contra 

. Cu greu am putut tempera clanul unora mai tineri cam 

7zii:r pm ™ dc un şi mai majcs,u ° s voi 

. au f ost mărturiile de mulţumiri şi încuraiări h 

d^deschi 1 ar . 1 aCCSta a fosl u,limul «ureş sufletesc exprimat atît 
dc deschis, căci pc urmă a căzut cortina dc plumb. 


i 


185 



2. Toamna lui 1947 

Necazurile clandestinităţii 

i — 

gcncrTîn Caduce ceva'SÎw care nu 

Curierul de la Bucu Ş decizii importante: In 

• eram obişnuiţi pMî» '»—> accas,a ’ ? l . reC ' 
cazul că americanii nu v ° r J c un CO ntingcnt de tineri 

So“i!"ermai vaUşi, care vor forma rezerva 

necesară, în vederea viitoare or acVmnn , aud ^ 

La auzul aceste. .n.Jurttve."»ţ*“ . ^ ^ ai | ungi . 

toată inima, în sRrş.t, “^“tionarea, totul depinde de eompe- 
In ceea ce priveşte sciccţiu -» lrccu .i s j devină 

ten\a sau flerul celor careo ac, P ^^ ^ ^buscanp. 

într-adevăr o rezeca valabilă $ clubului" într-un viitor 

deatu»^"» — 3 

C! '°Ta C a C cc^,a nu“numm}ă nu £ 

nu mai aplaud deloc- Cei c au * " u „ asa umai multe echipe 

*S5SS&&* - 

chiar de aş avea posibilităţi, n “' a $ fS^vcstite", care va fi faza 
O dată aceste minunate virlu 

următoare a acţiunii? urmSl0 ,ii zece ani, "dezinves- 

Dacă americanii nu vin înumuu 
bibH T„'£, tcatu°ci7t. e “a altceva deeî, imaginaţia fertilă 


186 


sau febrilă a locuitorilor deşertului dogoritor. Cum se explică 
apariţia acestui fenomen la noi într-o climă atîl de temperată? 

Dacă prin sacrificiul acceptat am avea convingerea că se 
va clătina edificiul impus de Anti-Crişti, desigur acest sacri¬ 
ficiu n-ar mai fi inutil. 

Ori, în circumstanţele pe care Ic trăiam atunci, această 
convingere lipsea total. 

Sacrificaţii din munţii Făgăraşului - în amintirea cărora 
ne descoperim - au fost împinşi prea de timpuriu la acţiuni în 
vederea aceleiaşi iluzorii "veniri", iar în cazul venirii lor, se parc 
că vopsitorul de vagoane C.F.R. Crăciun, zis şi, "colonclu" nu 
ar II fost străin. 

Unica excepţie ar fi cei căzuţi în Munţii Scmcnicului, — 
a căror memorie o cinstim - ci asigurau după cum se spune, 
trecerea în Iugoslavia a valoroşilor "luptători". 

Această analiză s-ar putea să fie greşită, iar cei care au 
dovezi contrarii sau văd altfel, îi rog să mă contrazică. 

Avînd în vedere şubrezenia libertăţii de care mă mai 
bucuram, îmi exprim dorinţa să trec şi cu în Iugoslavia. El va 
spune acest deziderat celor în drept şi la următoarea întîlnirc 
îmi va da răspunsul. 

Serbarea Cîmpcncască de care am vorbit mai sus, desfă- 
şurîndu-sc într-un climat de naţionalism avansat, era normal 
ca "Partidul" să fi avut cîţiva supraveghetori discreţi care au 
lacul raportul chiar de a doua zi. 

Aveam lotuşi presimţirea că ci nu aveau nici un interes să 
precipite lucrurile în ceea ce ne priveşte, problema lor prin¬ 
cipală era să termine cu ceilalţi. 

Prin ceilalţi înţeleg Partidul Naţional Ţărănesc, incluzînd 
şi pe cel Liberal, dar mai ales cu singurul om care reprezenta 
la ora aceea speranţa redresării şi a libertăţii: IULIU MANIU. 
Cu toate că el se găsea sub arest încă dîn luna iulie, per¬ 
sonalitatea lui creştea luînd proporţii legendare, iar convin- 


187 


ucrca unanimă craTTŢmterile apusene vor sesiza i ntomen 
procesului şi intervenea mult aşteptata va trimite ruşi la 
născut pe Volga, acompaniat! de Ciroza, Ana, Dej, arho . 

Si asa trecu luna septembrie intr-o încordare extrema, 
atit În partea'celor închişi, cit şi a temnicerilor. Parca era o 
partidă de şah, unde fiecare din cei doi "regi , prmtr-o mişcare 

nCPr MUeraCuşi l armenia, căci dedesubturile, mulţimea 

Va, ° r ao“^o"t;icu. da, do CHUR- 

pun i premierului polone/ la Moscova. 

cs pS SfflSŞSSI Z vomsatura 

UE NIMICURILE WAS1RE cra rclinsu | 

a p5 ^^«^^ maia, “ a,P0, ° nid ’ 

"sfintă simplicitate , P roccs V SL “' J‘ j mnc ! Ce probe au? 

* »iW- * 

Cum va laşa Al USh L sa . | va rănune cel 

1UL1U MANIU, limd omul politic cart_ak • 

mu * Udei adop, al deM»^ ,1 ou el In,,-o pro- 

^z^ssx***-* .. 

sa se revolte? . .. c „„_i 11 i 11 ;i Se mai conta încă pe 

MULŢIMEA! Naivii secolului. ac 


!"“!S’:;o.a ii d Xf uL c v'; c ^ ^ «. «« 

care dura o săptaniina numai aceeaşi mult’ na — °sana ... 
răstignească.... Sa se răstignească • Stn 8 c: ' Sfi se 

I. Cu'*a rl" d a n l a „ P s Talo c“, nU " ,imCJ Carc «'« PO Alex. 

nimeni alini, abwidortndii-l Hmc'Ini' 3 " “ împlinil “ 

ma'S î «v- T* ~;^\z 

■mSlnita la toii plăvanii de pe ogor™' ° docili,a,c 

li i0 "f™!’ esle fi va fi "ml lintea in vecii vecilor 

ma. ales trecutul celor din producţie. ’ dr 

Patronii au fost chestionaţi asupra fiecărui ancaiat i »r 
ajiiiigmd şi la mine, nu ştiau cum s-o-ntoarcă ca s 3 iasă'bine. 

.11 voiau ei s3 ştie, cine a compus şi executat afişele cu 

Sn; p CCCa CC nU * mi ,ăSa al,ă ic ^ irc dc <* plecarea, S mai 

. l ,, re L 5r ,1 rr PCn,ri l întC,C8CrCa *' a i u,orul dat la strîm- 
(V ' ri | , „ ‘ prezenta mea de acum le va pricinui numai nepl㬠
ceri, lucru pe carc voiam să-l evit cu orice preţ. 

i i ^ tCfît la , 8azda din sat încă cîtcva zile sosirea curierului 
de la Bucureşti, pentru a vedea ce ne mai aduce ceasul. 

-tun de obicei el venea regulat, întinderea de astă data 
mă neliniştea. 

Decid s3-l aştept la 1 luncdoara în oraş, pe unde el la fel 
trecea şi intr-adevăr ne întîlnim pentru ultima oară. I se părea 

că de data aceasta ar li urmărit şi de aceea n-a venit în satul de 
la Haţeg. 


189 


I 




Propunerea mea de-a fi inclus pe lista celor care trec în 
Iugoslavia a fost categoric respinsă de comandament, ncin- 
lc lcgînd lipsa mea de disciplină şi entuziasm. Nu-mi răm.nea 

altceva dccît să mă descurc pe cont propriu. 

Pe acasă nu mai dădeam de cînd cu perchczipa făcută 
unui cumnat la care, găsind fotografii şi ceva material subversiv 
- după ei -, şi-au exprimat dorinţa să-mi vorbească, dacă n- o 

fi cu bănat. , , . . x , 

Armistiţiul de acum doi ani dura încă, dar se simţea că el 

poate fi rupt oricînd, mirare chiar c-a durat alît. 

Mă găseam din nou în aer şi încercam pe ici pe colo sa-mi 
găsesc un rost temporar, pînă la căderea ghilotinei pe care o 

ascuţeau. * ■ . , 

O informaţie dată de un inginer din Cugir, pe carc-1 

înlîlnesc întîmlător, îmi aduce salvarea. 

în oraşul Bacău, s-ar găsi o comisie cehoslovacă, recru- 

lînd braţe de muncă pentru agricultură. 

Mulţi tineri din Cugir s-au angajat şi aşteaptă plecarea 
probabil cu alte gînduri - îmi mai spune cu subînţeles. A doua 

zi eram şi eu în Moldova. A . , x 

"La Ba-cău, la Ba-cău într-o ma-ha-laa ... Se intimpla ca 

tocmai în acea mahala, în loc de dandanaa, se găsea într-o fostă 
cazarmă, comisia cehoslovacă, ce recruta pe capete, preferind 

ţărani cu palmele bine bătute. . . x 

Ţăran eram, dar pălmile nefiind chiar bătute, le spun că 

cu lucrez mai mult cu tractorul. Aşa se explică.... ^ 

Tălmaciul ce-1 aveau, fiind foarte ocupat cu atita lume, 
m-am descurcat singur. Ei, ca cei mai mulţi cehi, vorbeau şi 

k Un examen medical destul de riguros îl trec cu succes, 
după care suntem consemnaţi în cazarmă sub bună pază, 
pentru a nu contacta vreo boală înaintea plecăm. 

' •>: ■ ; î‘l * r*. • I 


190 


Găsesc cugircnii înlr-un colt al cazărmii 
«rci, patru, cciala* fiind cu 

Toţi se declarau naţionali-ţărănişti înfocaţi al căror vie 

umai din cei care voiau să lucreze în agricultura Cchos 
lovaciei, n-am găsit niciunul. h0S * 

In rezumat,tîrgul cu cehii era următorul: România la ora 

cehdor* 1 le Hpsca. Şl ‘ U * “ ‘ d ‘ mî " ă d ‘ *«. * 

Românii aveau nevoie de cocs pentru siderurgic dar 
ncavind bani să-l plătească, au negociat braţele de lucru’ 

Contractul ce-l semnam era pentru un an, fiind retribuiţi 
ui opt sute de coroane pe an, casă şi masă. 

n , Va,l,ar f dc cumpărare a celor opt sute de coroane am 
al at-o odată ajunşi şi echivala cu o pereche de bocanci,iar cu 
inflaţia inerentă se reducea la o pereche de ciorapi. 

Cil se poale de avantajos pentru vecinii noştri, dar mai 
ales pentru Statul comunist, ale cărui clauze doar Ic bănuiam. 

Av * a “ dc ,ua | 15.000 de capete, eşalonate la 1.000 de 
liccarc data, iar noi eram al noulea transport. 

Adunarea, examinarea, pregătirea transportului cereau 
citcva săplămîni, timp în care aşteptam în condiţii mai grele 
dccît ale prizonierilor de război, dormind pe paiele presărate 
pe cimentul cazărmii şi primind o supă cu arpăcaş. 

Desigur cu, cugircnii şi ca noi mai erau care ştiam de cc 
sîntem acolo, nu ne plîngcam, dar cum rămînc cu ceilalţi,cu 
mul ţimea de moldoveni, bucovineni, care nu aveau alte gînduri 
dccît să meargă la muncă şi să se întoarcă după un an cu ceva 
economii. 

Aceştia nu erau delicvenţi de drept comun, nu erau delic¬ 
venţi politici, ci oameni liberi, oameni din aşa zisa clasă a 
proletarilor, cărora din toate ţările li s-a cerut să se unească. 


191 




Iar cum ci nu se "prea grăbiseră la unire, au fost uniţi cu 
forţa, pentru că "fratele cel mare" nu mai avea răbdare şi tare 
mai era îngrijorat să-i vadă "fericiţi". 

După vreo zece zile de aşteptări, în sfîrşit sîntem duşi la 
gară, îmbarcaţi într-un tren care avea mai multe vagoane de 
marfă decîl de persoane şi plecăm lîrîş grăpiş. 

Am făcut cflcva zile pînfl la Oradea Marc, dormind ca vai 
de noi şi mîncînd pîine, ceapă şi ceva care semăna a mezeluri. 


3. Părăsirea ţării pe cale de sovietizare 

Pentru a doua oară în viaţă trec frontiera, de data aceasta 
legal, însă c-o slrîngere de inimă, datorită poate unui presen¬ 
timent de "neîntors". 

Să fie oare "ruperea de pămînl" o sinucidere deghizată, 
cum zicea acum doi ani doctorul Cincora loan? 1 olul depinde 
de justificarea "ruperii" în propria-ţi conştiinţă şi nu în ceea ce 
zice lumea. 

Mai depinde şi de hotărîrca fermă de a te întoarce pentru 
continuarea luptei, cînd momentul istoric devine sau ţi se pare 
mai prielnic. 

Fără această holărîre, sinuciderea nu numai că nu este 
deghizată, ci apare ea o simplă goliciune transparentă numită: 
dezertare, ambuscare, decădere! 

Trecerea frontierei în Ungaria s-a făcut fără multe forma¬ 
lităţi. O simplă numărare a capetelor, înmulţită cu doi, dădea 
braţele de lucru 365 xl4 orc pe zi, împărţite la de aţîtca ori 800 
de coroane, egal un pachet de ţigări "plugari" pe zi. 

înaintam alene prin pusta Ungariei, aceeaşi pustă călcată 
acum douăzeci şi opt de ani de dorobanţii generalului Moşoiu, 
în urmărirea hoardelor lui Bela Kuhn, aceeaşi dorobanţi care 
au înfipt apoi tricolorul românesc în vîrful parlamentului 


maghiar, spălînd cu accstă ocazie o mie de ani de umilinţi şi 
ele trageri pe roată. 

Nici una din capitalele apusene nu s-a sinchisit să ridice 
măcar o statuie în amintirea dorobanţului român căzut în 
pusta, pentru apărarea Europei de pacostea lui Marx. 

Capul de pod stabilit de Bela Kuhn în centrul Europei, 
fără fulgcrăloarca intervenţie românească s-ar fi întins în încă 
unul două state. Apăreau Lenin şi Trotski cu biciuşca strinsă 
în pumn. şi bucură-le Europă de fericirea ce ţi-ar fi admi¬ 
nistrat-o. 

A şa sunt trecute cu vederea şi date uitării fapte importante 
ale Istoriei şi men (tonale uneori bagatelele eroilor de opereta, 
‘sau escapadele nocturne cu iz de budoar. 

Din cauza oboselii, lipsei de somn adevărat, în vagonul ce 
ne transporta mizeria, la un moment dat atmosfera devenea 
insuportabilă. 

Nervii băieţilor, neobişnuiţi cu astfel de încercări fizice, 
cedau încet şi ţandăra sărea din mai nimica toată. Cei mai în 
vîrslă făceam eforturi pentru a restabili calmul, altfel încăie¬ 
rările ar fi devenii incontrolabile. 

Cei vreo patru - cinci cu care mă găseam într-un 
despărţămînl, căutam să-i întreţinem cu amintiri din trecutul 
apropiat, precum şi despre faptele istorice ale partidului din 
care ei făceau parte. 

Tatăl meu fusese şi el un înfocat naţional-ţărănist în 
tinereţe, iar "chipurile" lui luliu Maniu, Alexandru Vaida, 
Aurel Vlad erau la loc de frunte în casa noastră, pînă cind fapta 
lor a losl justificată de evenimente. 

Vaida Voievod o luase razna de unul singur, iar pretextul 
"Frontului Românesc", născut şi întreţinut de elemente centri¬ 
fuge, s-a înămolil mai lîrz.iu în "Frontul Renaşterii Naţionale" 
al lui Armând Calincscu şi al celorlalţi albaştri uniformizaţi. 

în ce măsură contribuise luliu Maniu la Restauraţia" pe 


193 



tron a prinţului rătăcit sau a prefectului aventurier, părerile 
smt împărţite. Cert este însă că în loc să rămînă în vîltoarca 
luptelor politice pentru a opri alunecarea în prăpastie, se 
retrage la Bădăcin, baricadîndu-sc într-o muţenie devenită 
legendară. 

Şi.cîlc n-ar mai fi de spus. 

Nu vorbeam de unul singur, fiindcă "băieţii", oricît le 
lipseau informaţiile istorice - politice, nu erau lipsiţi de cel mai 
preţios dintre simţuri, căruia obişnuim să-i spunem cel bun. A 
lua în considerare numai una din soluţiile prin care poţi rezolva 
o problemă, - de obicei cc-a care-ti convine - şi a ignora pe 
celelalte, înseamnă imitarea unei păsări cu pene frumoase şi 
cu aliura de slrut. 

Odată ajunşi în Vest - după cum dorim cu tolii - şi 
"prietenii" noştri de care vorbim mereu, adică "americanii", 
ii-au de gînd să "vină" nici la anu, nici la mulţi ani." Ce crezi 
d-ta că se va-ntîmpla cu Ţara şi în al doilea rînd cu noi cei 
plecaţi?" suit întrebat de unul de tinerii voiajori politici şi coleg 
în afaceri agricole. 

- "Circa întrebare-mi pui prietene! Mă voi sili să*ti 
răspund cu toată aproximaţia dictată de limitele inteligentei 
noastre. 

Ţara va deveni, după cum am văzut tendinţa înainte de 
plecare, un fel de "paşalîc" rusesc, ca să zic aşa. 

Sclavia se va accentua. Metodele folosite pentru anihila¬ 
rea oricărei poziţii, nici o minte sănătoasă nu Ie poate imagina. 

Aminliţi-vă cum au procedat cu prietenul nostru Herlca 
la Cugir. Multiplicaţi acest caz de zeci de mii de ori şi veţi avea 
o imagine clară de ce se va întîmpla în tară". 

în anul 1946, chiar înainte de alegeri, tînărul Herlca (erau 
mulţi Hcrlea la Cugir) se plimba pe stada principală, ziua în 
amiaza mare, trccînd prin fata sediului Pc-Ccului local. După 
spusele unora, ar fi proferat o insultă la adresa lor. Riposta a 


194 


venit imediat prin gura unui revolver Browning, care 1- a lăsat 
mort pe caldarîm. 

Nimeni n-a fost dat în judecată, nimeni, n-a răspuns de 
această crimă şi doar era în epoca cînd un reprezentant al 
Partidului Naţional - Ţărănesc, din care Herlca făcea parte, se 
găsea încă în guvern, iar D-l Harriman garanta acordul de la 
Potsdam! 

Herlca a avut parte de o înmormîntarc măreaţă, cu par¬ 
ticiparea tuturor satelor din jur. Aceasta a fost ultima mani¬ 
festaţie deschisă, iar în dangătul clopotelor se auzea parcă 
sinistrul şuierat al gloanţelor. 

Partea a doua a-nlrcbării: "Ce se va întîmpla cu noi cei 
plecaţi"? Pot să-ţi răspund cu mai multă uşurinţă, fără teama 
de a mă înşela. 

Mai întîi vom începe prin a ne iubi ca fraţii Cain şi Abel, 
iar această iubire se va accentua pe măsură ce vor trece anii. 

O spun cu certitudinea unuia care abia a ieşit dintr-o 
astfel de încercare a iubirii frăţeşti, petrecută undeva tot pe 
meleaguri străine. 

Şi această dihonie se petrecea între oameni cu acelaşi 
ideal iniţial, care ani de zile au învăţat: Unde sunteţi doi 
aveţi-vă ca fraţii, calcă-tc pe tine în picioare pentru această 

unire"!, ctc. ctc. . 

Se parc însă că-i atît de greu să te calci pe tine in picioare 

şi atît de uşor să-i calci pe alţii, îneît tentaţia de a strivi pe cei 
cu care te găseşti in dezacord devine la noi, o a doua natură , pe 
care o purtam ca pe un blestem de-a lungul secolelor. 

Se spune c-ar fi o meteahnă moştenită de la strămoşii 
Traci, ceea ce nu trebuie să ne mire prea mult, cunoscind 

fărîmiţarca şi dispariţia lor. . . . „ • 

Discordia nu este ceva inventat de noi, desigur o n a 
găsim şi la alte popoare, se parc totuşi că la noi depăşeşte 
limita, dincolo de care se găseşte fărîmiţarca şi ncantu . 


195 




Să dea DumnezeiPţ3“n-am dreptate şi de data aceasta, 
avînd in vedere planurile ruseşti de distrugerea acestei insule 
latine din mijlocul oceanului slav, să găsim înţelepciunea, pa¬ 
triotismul şi curajul călcării în picioare pentru a realiza acel 
frumos: "Pe-al nostru steag îi scris UNIRE"! 

Iar judecăţii celei din urmă şi chiar celei anterioare, să 
nu-şi închipuie că vor scăpa. 

— "Dacă ruşii nu vor fi izgoniţi de o putere militară egală 
sau superioară - recte americanii - poate ocupaţia lor să 
dureze la infinit?" mă-ntreabă altul. 

— "Numai Dumnezeu făcătorul văzutelor şi nevăzutelor 
durează la infinit, însă faptele şi evenimentele istorice sînt tem¬ 
porare, deşi uneori cu mult mai lungi dccît am vrea noi să fie. 

în decursul secolelor, alîtea tiranii s-au prăbuşit, unele 
lovite din afară, altele roase dinăuntru, iar lungimea fiind 
relativă, s-ar putea ca pîrjolul rusesc să dureze încă un an sau 
o sută. 

Toii visăm să ne întoarcem, fiecare lăsăm acolo partea cea 
mai preţioasă, dar cei care nu vor putea suporta eventuala 
durată a destărării, ar face mai bine să se întoarcă acasă după 
un an de rodnice colaborări agricole. 

Odată ajunşi - încă n-am ajuns - poate trecerea frontierei 
să nu fie aşa uşoară cum ne-nchipuim, iar cei care vor fi prinşi, 
fără îndoială vor fi trimişi în tară şi judecaţi. Nu vreau prin asta 


înainte de- a merge mai departe, vreau sâ lămuresc unica 
semnificaţie a cuvînlului UNIRE! Mai bine zis nu unire cu orice preţ! 
Cei care pe parcurs vor cădea în laţul întins de duşman, cei care n vor 
ajuta să se-nfiltrcze, cei care din meschine interese îl vor servi, 
devenind abjecte COZI DE TOPOR, cu aceştia nu ne unim! 

O spun aţa ca să sc ştie şi să nu fiu greşit înţeles! 


196 


să vă descurajez, ci să fim pregătiţi şi pentru această eventua¬ 
litate, primind cu bărbăţie soarta: "De-o fi pace, de-i război". 

Dialogurile acestea se petreceau între două aţipeli, căd 
numai somn nu sc numea moţăiala acestei interminabile călătorii 

Responsabilul ceh, flancat de interpret, ne aduce o veste 
tristă: "în convoi a izbucnit ceea ce se pare a fi un caz de tifos, 
prin urmare înainte de a fi repartizaţi la muncă, vom fi supuşi 
unei carantine serioase". 

Asta ne mai lipsea. De altfel, nu ne miram prea mult, avînd 
în vedere mizerabilele condiţii de hrană şi higicnă ce le du¬ 
ceam de cîleva săptămîni. 

Trecerea în Cehoslovacia s-a făcut pe nesimţite. Doar 
inscripţiile şi numele gărilor ni se părea la un moment dat că 
nu mai sună a "nem ertem" sau "lona pot". 

Nu departede Bratislava, sîntem debarcaţi de-a valma, ca 
o turmă pestriţă şi dezordonată. Am fost duşi într-un fost lagăr 
de prizonieri, unde deodată mă simt ca acasă, fiindcă aidoma 
aceleiaşi barăci care m-au mai adăpostit cîndva la Rostock şi 
la Buchenwald. 

intr-o sală amenajată special, sîntem introduşi în grupe şi 
stropiţi din abundenţă c-un praf alb, poate D.T.T. sau alt 
insecticid, după care urmează un duş fierbinte şi cazarea pe 
apucate în dormitoarele cu paturi suprapuse. 

Şederea noastră aici va depinde de adeverirea sau nu a 
tifosului mai mult sau mai puţin exantematic. 

Oamenii de serviciu în lagăr, bucătărie, etc. erau femei 
nemţoaice aduse la muncă forţată, vinovate sau nu de pier¬ 
derea războiului. 

Pe timpul acela, unii plăteau nu cu ochi pentru ochi ci cu 
ochi pentru dinte, ceea ce va alimenta la infinit infernul cerc 
revanşard. 

Zilele fiind lungi, informaţiile inexistente, nici tu ziare, 
nici radio, ca să ne aflăm în treabă, complotăm. 


197 




Cum toţi băieţii din Cugir erau meseriaşi specialişti, cc-ar 
fi să uzăm de "Cunoştinţele" ce le avem la BRNO, probabil 
reuşim să intrăm în domeniile respective, în loc să dăm grăunţe 
la gîştc şi curcani. 

Cel mai apt pentru a duce la sfîrşit încercarea nu era altul 
dccît Milu Oltcanu, strungar "emerit" dintr-o veche familie 
cugireană, ai cărui fraţi, vreo şapte la număr, erau toţi instruiţi, 
doar el ca cel mai tînăr rămăsese "proletar". 

BRNO nefiind prea departe, pe furiş, într-o noapte Milu 
sare gardul şi pînă la fostul nostru director al producţiei nu se 
opreşte. 

Toţi cehii care fuseseră la Cugir se descurcau destul de 
bine în limba română. Cu toată buna voinţa, directorul Iaşck 
nu putea face nimic, deoarece semnasem contractul pentru 
agricultură. De altfel, nici noi nu ne făceam prea multe ilu- 
zii.Lucru curios însă, care ne dădea un pic de curaj, era că cehii 
căzuseră în acelaşi laţ ca şi noi. 

"Vin americanii" îi spune pane Iaşck, "poate chiar mai 
repede decît credeţi voi! Nu se ştie dacă o să mai aveţi timp 
să- ncepeţi agricultura, fiindcă lucrurile se precipită, iar asta o 
ştiu de la oameni cu relaţii şi cu greutate". Restul îl cunoaştem 
cu toţii. 

Intre timp, unii ne mai împrietenim cu fetele de la buc㬠
tărie, obţinînd de la una o hartă cu porţiunea zonei americane 
comună cu Cehoslovacia, ca nu cumva încercînd să trecem, să 
ne trezim la ruşi. 

Fiecare memorează regiunea în jurul punctului de 
frontieră Brod - Furth im Wald. După două săptămîni de 
aşteptare ni se anunţă sfirşitul carantinei şi plecarea în diferite 
direcţii. Cum repartizarea o făcuseră fără să ne consulte, 
nc-am trezit răzleţi fără posibilitatea de-a ne grupa oarecum 
după prietenii, în sate vecine. 

Deci fiecare cum poate şi Doamne ajutăl 



198 


4. Slugă în Cehoslovacia, în drum spre 
Occident 

Acest capitol îl adaug conştient, numai pentru a nu lăsa 
un gol între carantina dc care vorbii mai sus şi trecerea fron¬ 
tierei, după care voi pune punctul final. 

Aşa că. sc făcu c-ajunscrăm într-un mic orăşel din 

apropierea Pilzcn-ului, unde cele vreo treizeci de capete sîn- 
tem predate în gară unui funcţionar local însărcinat cu repar¬ 
tizarea noastră. 

Alegerea locului şi-a capetelor respective s-a făcut la voia 
înlîmplării sau prin tragere la sorţi, căci mă găseam într-un lot 
dc necunoscuţi, nici măcar un singur cugrrcan. 

Majoritatea erau ţărani moldoveni, lîngă care sc mai 
adaugascră cîţiva nădrăgari, a căror obîrşic şi meserie era greu 
dc definit. 

Bietul om - oficialul - ca să-şi uşureze sarcina, întrebă cu 
voce tare dacă: govoreşte cineva pe cchcştc? 

Ioc! nici un răspuns! 

"Sprckcn cineva doaici"? O pauză, pînă în fine mă decid 
fără entuziasm: "Ih sprckcn". 

După cc sc bucură, sînt promovat interpret oficial şi cum 
făceam aceleaşi greşeli dc construcţie şi pronunţie, nc-nţclc- 
geam dc minumc, cu toate c-a lui nemţească mi se părea ceva 
mai "gcbrochcnă" dccît a mea. 

Sîntem duşi la primărie, poftiţi într-o sală cu cîlcva scau¬ 
ne, în aşteptarea viitorilor slăpîni, care n-au întîrziat prea mult. 

Primii sosiţi ne alegeau după o sumară "ochire" a forţei 
generată de biccpşi, evaluaţi în raport cu dezvoltarea toraxu- 
lui, adăugînd şi înălţimea ca un factor dc optim randament. 

Procedeul îmi era cunoscut încă din copilărie, de la lîrgu- 
rile dc vite din Hunedoara şi Haţeg, cînd măcelarul milionar 
■ Zcigcr evalua juncanii din ochi cu expertiză demnă de invidiat. 


199 




Cum stăteam lingă oficial, ajutîndu-l la unele întrebări, 
precum şi la semnarea contractelor, nimeni nu m-a luat în 
seamă, ceea ce-mi convenea şi mie aştcptînd, mai ştiu eu, 
poale vreo vădană care ar avea nevoie de un argat supus şi 
înţelegător. 

Moldovenii se "vindeau" ca pîinea caldă şi plecau pe rînd 
în căruţele noilor slăpîni, dcscălccînd prin satele respective, 
ea demni urmaşi ai lui Dragoş - Vodă. 

Numărul "braţelor" se împuţina pe măsură ce soseau 
culacii cehi, ultimele achiziţii fiind cei cîpva de obîrşie nede- 
finităşi cu palmele mai puţin bătute. 

încep să mă neliniştesc, văzînd că sînl chiar atît de de¬ 
preciat. 

— "Ştiu clienţii d-lale eă şi cu fac parte din lotul expus în 
tîrg?" 

— "Probabil că nu ştiu, dar nu-p fie teamă că rămîi de 
căruţă. Primul care va veni de-acum nu va avea-ncotro, şi- aşa 
ai rămas ultimul". 

."Hier ist. Iată şi pe viitorul d-tale slăpîn". 

Un om între două vîrste, înalt, blond, sli îns în cătăramă, 
trăsături nervoase, ochi albaştri nclucilori şi dacă nu s-ar fi 
numit Jan Bencş, aş fi jurat că-i neamţ. 

Vorbind pe a lor neînţeleasă limbă, am dedus că-i spune: 
"Ăsta-i lot cc-a mai rămas". 

Scrutarea a fost reciprocă şi decepţia la fel! 

Se vede eă el se aştepta la un vlăjgan, capabil să-i ridice 
căruţa şi s-o aşeze de-a curmezişul, iaţ cînd colo această 
arătare nici prea robustă, îmbrăcată şi în haine de oraş. Numai 
eu sluga ideală nu corespundeam. 

Mai roti încă o dală ochii prin sală, convins că nu mai este 
altul ascuns într-un colt, strîmbă din nas, strînsc din buze, pînă 
la urmă zice: "îl iau!" 

— "Te ia", fu traducerea! 


200 


Mai bine nu m-ar lua, gîndcam. 

Semnăm contractul şi văzînd că arc un nume atît de cunos- 
01,1 P rm of !? lal " claca nu cumva îi rudă cu Eduard ? 

op bencşn sint rude unii eu al(ii şi tofi s înt vestiţi". 

Ca şi popeştii la noi", îmi ziceam. 

Ştie puţin nemţeşte întreb aşa-ntr-o doară 

- Arbc.t, ufstchcn, Kaput, vcrfflucht, asta-i tot ce ştiu" 
zice mindru de atîta ştiinţă. * ’ 

După contract, avem voie să schimbăm stâpînul în caz de 
maltratări sau alte incompabilitâfi, clauză de care ne vom servi 
ce. mai mulp la prima ocazie. Oficialul îmi mulţumeşte dc 
ajutor, ne salutăm şi ies cu Jan, adică cu pane Bcneş, afară 
gala dc plecare. 

-"Unde-i căruia?" mă întrebam. Ce căruţă, venise cu 
bicicleta. 

Eram hotărît să-i vorbesc româneşte, chiar dacă ştiam că 
n-o să-ntcleagă nimic. 

— Do ce n-ai venit cu căru(a măi omule, cum vrei să merg 
pe jos? Aşa înţelegi să-li (ratezi sluga? O să regreţi, să nu zici 
că nu ti-am spus". 

Singurul bagaj ce-l aveam era o mică valiză, unde intra un 
strict necesar ca lenjerie de schimb, etc. 

Ion Bcneşan al meu - mă tenta să-l romanizez - amintin- 
du-mi uşurin(a cu care unul de-ai noştri, îl romanizase pe 
Thomas Masarick, zicînd că-n realitate se numea Măzărichc 
şi ar fi fost originar din părţile noastre. 

Ieşind din oraş, Jan mă urcă pe bara din fală şi dăi şi 
împinge, noroc că drumul era mai mult drept, satul aproape 
şi eu chiu eu vai ajungem. 

La prima vedere, satul lui m-a impresionat plăcut după 
mărimea caselor, grajdurilor şi a altor dependinţe. Erau cu 
adevărat chiaburi cum numai la saşii din regiunea Sibiului mai 
văzusem. 


201 




Trecem mai înlîi pe la primărie să mă înregistreze după 
cum se cuvine, unde găsesc un secretar simpatic, care vorbea 
o germană aleasă. 

Ajungînd la el acasă, sînt arătat - nu prezentat - Pancvci 
Beneşova, Panelui Beneş - tatăl, unei Pcncvioarc nepoată de- 
a lui Jan, elevă la liceu în oraş şi care locuia la ci. După mutra 
ce-o făceau, am simţit că nu-l felicitau deloc, ba chiar din 
contră. Nu înţelegeam nici un cuvînt din ce spuneau, însă 
puteam paria că-i făceau reproşuri: "De ce l-ai luat tocmai pe 
ăsta? Altul mai bun n-ai găsit? Dacă numai ăsta a rămas mai 
bine nu-l luai!" 

în această atmosferă de vădit ne-bun-venit, îmi începui 
cariera de slugă. Deoarece se făcuse scara, mi se dă ceva de 
mîncarc. Cunoştinţa cu grajdul era lăsată pentru a doua zi. Sînt 
poftit într-o cameră ncîncălzită şi doar era prin 10 decembrie. 
Un pat relativ coforlabil şi acum încearcă să dormi băiete, dacă 
slujic ţi-a trebuit. 

Fiind obosit am adormit repede, conştiinţa nu mă mustra, 
păcate recente nu făcusem. Pentru cele vechi mă rugasem, iar 
pentru a fi pe placul familiei Beneş, voi face puţin zel ca să nu 
creadă că Ic mănînc pîinca de pomană. , 

Toc...toc...toc..."Aufstehen!" (scoală-te), vocea lui Jan şi 
unul din cele patru cuvinte ce le cunoştea. 

— "Iawohl!" răspund ca la cazarmă. 

Era pe la ora şase. întuneric şi aş mai fi dormit puţin. îmi 
întinde o fostă uniformă militară uzată şi - peticită, pentru a 
nu-mi uza singurul costum cc-1 aveam. 

Dejunăm împreună la aceeaşi masă, dovedind prin aceas¬ 
ta că nu-i chiar atît de hain, iar dacă-mi face această onoare, 
să mă silesc s-o merit că altfel nu se ştie.... 

Urmează apoi întîlnirca cea marc, sau cunoştinţa cu graj¬ 
dul. Mi-a prezentat ceremonios cele patru vaci, cărora le zicea 
Krava (singurul cuvînt cc-l mai reţin din limba lui Toma Măză- 


202 


richc), cei doi juncani, cei trei viţei, doi cai, nenumăraţi porci, 
pureci, găini, raţe, gîştc. 

Toate acestea formau universul în care mă voi mişca - 
credea el - în următoarele douăsprezece luni şi a căror prie¬ 
tenie, dragoste, dar mai ales îngrijire va trebui s-o asigur, ca o 
bună şi credincioasă slugă. 

Grajdul nu-mi era străin, nici nu mă înspăimînta, cu toată 
diferenţa între cele două vaci şi un viţel ce le aveam noi acasă 
şi cireada lui Beneş. 

Prin semne şi mai vorbind fiecare pe limba Iui, nc-am 
înţeles. Prima lecţie a fost amestecul nutreţului, varietatea pe , 
-categorii de animale, succesiunea operaţiilor, rînitul, adăpatul, 
ţesclatul. 

în afara de băgarea de scamă, mi-am asumat răspunderea 
rînilului şi-a ţcsălalului, îndeplinite cu vădită competenţă, 
ceea ce mi-a adus ameliorarea relaţiilor cu întreaga familie. 

A doua zi Jan plecase undeva. Toate operaţiile le-am 
executat singur, sub atenta supraveghere a bătrînului şi fără să 
mă laud, văzînd că nu sînt nici nepriceput nici leneş, m-a bătut 
pe umăf zicînd: "Gul Arbeit!" 

A treia zi după ce grajdul sclipea, vitele rumegau, porcii 
gronţăiau, înhămam caii şi hai la pădure.Totul era calculat, ca 
nu cumva să mă plictisesc. 

Singurul handicap era îimba pe care ar fi vrut s-o învăţ al 
mai repede, pentru a fi mai util binc-nţclcs. 

Cum în teorie scopul era să ajung în Franţa, la plecare am 
pus în valiză un manual de limba franceză, - Candrea proba¬ 
bil-, lot ce-mi rămăsese în biblioteca pe care niciodată n-am 

După cină, cum nu puteam participa la discuţii, 
dam în subjonctivele şi mai mult-sau mai puţin-ca perfecte e 

lrd ' U Jan cam strîmba din nas, văzîndu-mă atît de lipsit de 


entuziasm pentru limba cehă, o îndeamnă pe nepoată - care 
învăţa şi ea franceza la şcoală - să mă descoase şi dacă poate 
să-mi dezvolte sentimente mai slavofilc. 

— "Vous pariez francais?" 

— "Jc parle pas bon franse. (zic cu multă siguranţă) 

— "Vous ecole?" 

— "Iawohl, pardon je ecole". 

— "Pourquoi serviteur mon oncle?" 

— "Je bocu plezir ctre servitor!" 

Făcea ochii mari, ridica din umeri, zicînd poate: "Trebuie 
să fi puţin scrîntit şi ar fi cazul să vezi un psihiatru!" 

Să-i spun că am de gînd s-ajung în curînd în Franţa, unde 
nu voi mai fi servitor ci probabil "domn" cu plcivas, n-ar fi fost 
chiar prudent. 

Se apropia Crăciunul şi nu eram hotărît cînd, cum şi ce 
pretext să găsesc pentru a-1 părăsi pe Bcneş. 

în sat se mai găsea un român moldovean, sosit în primele 
transporturi, iar Jan mă duce să-l cunosc, să văd cît de repede 
s-a acomodat şi chiar cu limba stă binişor. 

Hotărîm cu prietenul moldovean să mergem şi noi la balul 
anunţat de Ciaviun, aşa doar să ne amăgim pc noi înşine, că 
n-am fi chiar atît de slugi cum părem. 

Zilele treceau repede, de plictiseală nu era vorba, pentru 
fă Jan veghea la grăunţe. Nu terminam bine cu una şi începeam 
cu alta. 

Hrana era bună, abundentă, gustoasă şi aş păcătui dacă 
n- aş recunoaşte-o. 

în ajunul Crăciunului mă aşteptam să aud colindători ca 
la noi, să văd copii cu steaua, veselie, clopoţei etc. Da de unde: 
o seară ca toate celelalte şi cum oboseala acumulată mă da la 
somn, mă las uşurel în braţele lui Morfeu. 

"Avantajul" condiţiei de ţăran şi cu alîl mai mult de slugă, 
este că nu şomez nici la Crăciun, nici la Paşti nici la oricare sfînt. 


204 


Acelaşi nutreţ amestecat, rînit, adăpat, ţcsălat. 

. __ MARE BAL MARE, chiar şi pentru cei doi argaţi valahi. 
Inlîlnim acolo pc simpaticul secretar al primăriei şi "dă-i cu vin 
şi dă-i cu berc în limba lui Gocthc. încercăm să punem 
Europa la calc, uitînd că Stalin, cu ajutorul celor doi pecetluise 
soarta celei de răsărit, aşteptînd momentul potrivit s-o "aran¬ 
jeze" şi pe cea din apus. 

Lacunele lui geografice, dar mai ales istorice, privitoare 
la România, m-au făcut să-i rezum în fugă marele şi bicefalul 
nostru trecut, insislînd chiar şi asupra obîrşiei marelui lor 
Masarick. 

MĂZĂRICHE se numea, "mcin freund" şi era originar 
de pe la noi, îi spun fără prea multă convingere. 

La auzul acestei "enormităţi"- după el - a izbucnit într-un 
rîs incontrolabil, comunicînd pc limba lor celor din jur, care la 
rîndul lor au rîs din plin. 

în acest timp, cu m-am angajat, pentru a-mi dezmorţi 
picioarele în ritmul unui vals. Dacă-i bal, bal să fie. 

Şi cum nu cunoşteam altă fată în afară de nepoata lui 
Bcncş şi nici refuzul (a nu se uita că eram argatul unchiului) 
nu m-ar fi mirat. 

în chip de conversaţie, îi recit o strofă din "La cigalc ct La 
fourmi", pe care o învăţasem pc dinafară. 

Fala avea vreo 17 ani şi era în pragul Universităţii, iar astfel 
de conversaţii o amuzau, pentru că numai conversaţii nu erau. 

Sigur, Jan şi cu madam Bencşova- îi observ de la distanţă 
- cam făceau mutre. 

"Prea jos se coboară nepoata", îşi ziceau probabil. 

Atît mi-a trebuit, ca să iau hotărîrca dc-a pleca. 

A doua zi îl prind de mînecă, îl duc la primărie, spun 
secretarului să-mi dea — conform contractului - un alt stăpîn, 
pentru că Jan Bencş, aici prezent, mă omoară cu munca, (ceea 
ce era destul de adevărat). 


205 



încercarea de conciliere a secretarului cşuînd, îmi dă 
două adrese, din cei care erau pe listă în căutare de argaţi. 

Şi cum unul era din şalul vecin îl aleg pe acesta. 

Drumul spre satul vecin trecea pe lîngă gară, ceea ce 
căutam de altfel. Cu cele cîlcva coroane ce le mai aveam, iau 
un bilet pînă la Brod, ultima gară înaintea frontierei. 

Coborînd din tren, observ un post de control format din 
doi jandarmi. 

Ncfiind nici o ieşire, sînt obligat să-i înfrunt, şi mai 
departe ce-o da Dumnezeu. 

Cum am reuşit să mă pitulez în spatele unui vlăjgan şi să 
trec neobservat, face parte din carul cu noroc ce l-am avut în 
ultimii doi ani. 

Regiune muntoasă, frontiera se găsea la vreo 5 km. după 
harta cc-o aveam şi care-mi indica un rîu destul de departe la 
stînga, linia ferată la dreapta. 

Deci, n-aveam dccît s-o ţin la mijloc. 

Fără busolă, noaptea în astfel de condiţii te poţi întoarce 
pe loc ca un derviş. 

Fiind încă zi, intru într-o pădure pe care-o reperez nu 
departe de gară, în aşteptarea scrii. 

Şi aştcptînd aşa de unul singur, doar gîndurilc se înghe¬ 
suiau la vorbitor, care mai de care, ccrînd cuvîntul, de parcă 
eram la tribunal. 

- "Fugi de la datorie" - îmi zice primul - "laşi pe alţii să 
moară în locul tău!" 

Ai încă timp: poţi să tc-nlorci! 

— "Cc-o să-ţi dea Occidentul infirmul?" replică al doilea 
(gînd). "El care nu se poale salva pe sine o să-şi bală capul să 
vă salveze pe voi? 

Ai uitat ce ţi-a spus poetul cînd crai la şcoala primară? î 
"Fie pîinca cît de rea, tot mai binc-n ţara ta!" 

Sau: "Străină străinătate, rai cu porţilc-ncuiatc!" 


206 


De-ar fi să redau toate gîndurilc, reproşurile ce mi le 
făceam, regretele dar şi speranţele care se legau de Apus, ar 
fi să mai înnegresc cîlcva pagini şi să abuzez de răbdarea 
cititorului eventual. De aceea, ieşind din pădure pentru că 
începea să se întunece, mă îndrept cu paşi greoi spre un punct 
bănuit de mine c-ar fi frontiera. 

Zăpada din ce în ce mai mare, experienţa de acum doi ani 
din Munţii Cugirului mă învăţase cum să ocolesc văgăunile. 

Mă gîndeam şi la lupi. Dacă vin lupii? Lupii n-au venit, 
însă au trimis cîinii. în depărtare Ic auzeam lătratul. Să fie cîinii 
grănicerilor? înseamnă c-am ajuns la frontieră. Cum s-o recu¬ 
nosc din atîta zăpadă? 

N-am recunoscut-o, însă lătratul dinilor care se apropiau 
m-a făcut s-o iau la goană - dacă se poale numi aşa - înainte 
dc-a obosi. 

Deodată sînt aspirat de fundul unei prăpăstii, pe care 
întunericul şi cîinii nu mi-au lăsat răgazul s-o văd. Mă pipăi, 
toate mădularele erau la loc, zăpada acumulată îmi servise de 
amortizor. 

Teafăr din nou, îmi aduc aminte dc Pasolini din Sibiu. 

Tatăl nostru carele eşti în cer. . 

....Facă-se voia Ta . 

Şi ne iartă nouă greoaiele noastre, 
chiar dacă noi - precum bine 

ştii - nu prea iertăm greşiţilor noştri . 

.... Şi nu-L lăsa să ne ducă în ispită, (nu ştiu 
de ce-(i atribuim Ţie astfel de josnice inten(ii) 
ci ne mînluieşte de "ci” şi dc trufia din noi. 

AMIN! 

Cu astfel dc reflecţii ncconformistc, am ieşit din 
împărăţia gemetelor din Răsărit, rcintrînd în declinul din ce 
în ce mai pronunţat al Apusului. 






X. ÎN EXIL GÎNDIND LA 
VIITORUL NEAMULUI 



I. Rftsăritul Europei sacrificat ele Occident 

Pentru edificarea cititorului asupra vieţii din al doilea şi 
ultim "exil ", voi lăsa la o parte peripeţiile integrării şi voi reda 
unele aspecte generale, precum şi relaţiile dintre românii din 
diaspora. "EXIL?" Cuvînt impropriu întrebuinţat, fiindcă ni¬ 
meni nu ne-a exilat, ci noi singuri am ales refugiul, pentru 
apărarea integrităţii fizice şi morale. 

Odată ajunşi aici, avînd un singur şi teribil duşman, nor¬ 
mal ar fi fost să formăm un singur şi frăţesc bloc. Aceasta ar fi 
fost posibil dacă în inimile noastre ar fi clocotit accentele 
patriotismului lui Aleeu Russosau vibraţiile lui Mihai Emincs- 
cu din: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. 

Nu pot spune că aceste accente lipseau total, totuşi cloco¬ 
tul principal era acela al ambiţiilor partizane, al locului pe 
care- I voi acupa "EU" mîinc îmtr-o ţară eliberată şi pe lava 
servită de americani. Americanii erau obligaţi să ne elibereze, 
pentru că după cum se spune ne"vînduscră"la Yalla. (De ce 
s-au obosii să ne vîndă, dacă acum trebuia să se obosească să 
ne elibereze?). 

Cum poţi vinde ceva ce nu-ţi aparţine? Noi fiind un Stat 
independent, suveran, c bine să dăm cuvintelor înţelesul lor real. 

ABANDON, TACITA ÎNCURAJARE ŞI TOTALA 


208 


NEPĂSARE. Aceste termene se potrivesc, mai degrabă, 
"marilor" democraţii Occidentale. 

Se zice că războiul începuse pentru libertatea Poloniei. 

Austria, Cehoslovacia, treacă, meargă, dar Polonia n-o 
lăsăm pradă totalitarismului fascist. Aici ipocrizia ia accente 
de indecentă goliciune. între totalitarismul nazist şi totalitaris¬ 
mul sovietic, o "uşoară" nuanţă de cîlcva zeci de milioane de 
ucişi în favoarea ultimilor. 

Aşa o fi, însă noi "democraţiile" nu ne oprim la astfel de 
"neînsemnate" detalii şi subscriem la toate cerinţele onoratului 
nostru aliat Stalin, iar tu POLONIE bucură-tc că te- am "elibe¬ 
rat" de fascişti şi le-am lăsat ruşilor jumătate din teritoriul tău. 
Şi astfel Polonia s-a tot "bucurai" timp de 45 de ani, pînă la 
ultimul asasinat a cărui victimă a fost preotul Popiclusko. 

Cu cît treceau anii, se estompau speranţele în "venirea" 
americanilor şi cu alîl în rîndul refugiaţilor români se adîncca 
"iubirea” cea care de la Cain nc-a fost lăsată. 

Comitete, comiţii, consilii naţionale, ligi mondiale, galaxiale 
se formau cu multă publicitate patriotardă. Tot aşa de rapid se 
desfăceau cu multă duplicitate, ocară şi snobism. De unde am 
moştenit noi aceasta tenebroasa tendin(a spre dizolvare şi neant?. 

La început, totuşi, o relativă înţelegere părea că-şi făcuse 
pîrlie, pînă cînd au apărut ci, trimişii lui Paccpa. Ei au fost 
mulţi, grupaţi în diferite şi lucrative misiuni: 

1 / Agenţi de referire şi identificare. 2 / Agenţi teh¬ 
nologici, prin care utopia de la Moscova şi Bucureşti credea 
că va surplanta Occidentul, furînd pe apucate lot ce se inventa, 
sau înbunătăţi aici. 3 / Agenţi culturali sau "religioşi", cci mai 
periculoşi, fiindcă erau şi cci mai instruiţi. 

Cîndva, într-un viitor apropiat, cineva va trebui să între¬ 
prindă un studiu, să inventarieze clericii pe ţări şi după gradul 
criminalităţii la care s-au dedat unii dintre aceştia- Sume 
imense au fost investite în recrutare şi susţinere, sume luate 


209 




din hrana bieţilor copii, lipsiţi şi de laptele necesar dezvoltării 
lor. Toate acestea vor trebui subliniate cu litere de foc. 

In timp cc Ccauşcscu, secundat de toţi tcoctiştii cei pl㬠
mădiţi din noroi, dărîmau bisericile în Ţară, în străinătate 
cheltuiau bani mulţi pentru înfiinţarea unor oficine, zise "Bise¬ 
rici Misionare", unde "preoţii" cu grade superioare în SE¬ 
CURITATE, împărtăşeau veninul naivilor care începuseră să 
li se alăture. Oh! In aparenţă erau - şi sînt încă - microşi, gata 
oricînd de ajutor, - şi singura metodă de-a prinde muşte - şi 
muşte cu caracter de reptilă au prins. Unii erau chiar cocoţaţi 
în fruntea asociaţiilor cu un frumos început de rezistenţă, care 
pe niîna lor, a devenit colaborare, cu iz de F.A.R.C.(Asociaţic 
a Românilor din Cada). 

Ei au proliferat mai ales în localităţile unde vechi preoţi 
erau lipsiţi de harul dragostei de aproapele şi care vizibil^ se 
cramponau în materialism. Nu vă vorbiţi ţara de rău" era un 
slogan repetat la orice ocazie. Era Icilmotivui existenţei lor. Ei 
confundau Ţara cu această bandă de criminali, care puseseră 
prin forţă stăpînirc pe ea şi o jumuleau după bunul plac. 

2. Falimentul comunismului 

Şi aşa au trecut zeci de ani. Ar fi atîtca de spus şi într- un 
timp speranţa în luminişul aşteptat, scădea pînă la îngheţ. 

Iată, însă, că primele licăriri se ivesc, iar cea mai semni¬ 
ficativă ne-o aduce ELECTRICIANUL din Gdansk şi ortacii lui. 

Au avut morţi şi răniţi, au avut partea temniţelor care li 
s-au deschis, dar ei au continuat, iar tenacitatea lor a dat roade. 
Să înfrunţi Kremlinul cu atîta temeritate, părea o sinucidere 
calculată. Ei au mers înainte şi fereastra s-a întredeschis, 
pentru că ei erau şi aliaţii lui Dumnezeu, care de data aceasta 
nu i-a abandonat. Se succed evenimentele prin dispariţia celor 
trei fosile: Brcjnev, Ccrncnco şi Andropov. 


210 


în fruntea "Imperiului Răului" ajunge cel cu semnul pur¬ 
puriu în formă de mapamond, iar acest semn unii îl interpretau 
ca o inevitabilă înrăutăţire. Semnul a dovedit contrariul, sau 
aproape. 

Fereastra întredeschisă el o deschide de tot, acrul intră, 
miasmele - în parte - ies, lumea îmbătată de acrul proaspăt, 
vrea să deschidă toate ferestrele, toate uşile, iar el se opune. 

Planul lui Gorbaciov era deschiderea unei singure feres¬ 
tre, ca acrul intrat să mai atenueze puţin insuportabilul miros 
dinăuntru.N-a fost însă pe voia lui şi alţii au luat răspunderea 
aerisirii totale şi tot ceea cc a urmat sau este pe calc de-a urma. 

Aeriseau vînjos polonezii, ungurii, cehoslovacii. Se aeri¬ 
sea moderat şi în Rusia, iar noi ne complăceam sau lîncczcam 
în aceleaşi miazme acumulate în cei patruzeci şi ceva de ani. 
în cele cîteva luni de aşteptare, noi de pe aici, trăiam momente 
de indescriptibilă ruşine. Nu îndrăzneam să dăm ochii cu 
străinii, care nedumeriţi ne întrebau: "Dar la voi?" 

Cc să răspunzi? Plecam ochii şi tăceam. 

Iată că vine şi ziua, iar ziua aceea a început la Timişoara, 
în lumina celor petrecute şi aşa cum le-am văzut noi de aici, 
am fost martorii unui fapt, puţin sau deloc menţionat. 

înainte cu vreo lună de acel 21 Dec. 89, televiziunea 
canadiană transmite un interviu luat de doi ziarişti din Quebcc, 
unui preot din Timişoara. Preotul se numea Tbkcs şi era 
reformat. Curajul de-a spune ceea cc a spus despre Ccauşcscu 
şi banda lui, desigur l-a trecut pe cea mai neagră listă posibilă. 
Mirare că a scăpai întreg. 

La originea isbucnirii de la Timişoara a fost el! Că sorocul 
ar fi venit mai lîrziu, sub altă formă, nu mai încape nici o 
îndoială. însă, oricîl nc-ar incomoda recunoaşterea adevărului 
întreg istoria nu poale fi manipulată la infinit. Vizita pe care 
a lacul-o mai tîrziu în Canada, noi Românii de aici i-ani arătat 
toată admiraţia şi l-am tratat ca pe un adevărat frate. Curajul 



ce l-a arătat atunci, insă, nu-i dă dreptul să conteste drepturile 
noastre. Dar asta intră intr-o altă pagină. P 

Vine apoi, după cîteva zile, mina înţepenită în vînt a 

tânc C rnr U Ul dlctator d ? Ia Bu< ? ur eşti, auzind huiduielile spon- 
t ne cu care nu era obişnuit şi tot ce-a urmat, tot ce se ştie şi 

tot ce nu se ştie. Ş. ruşinea noastră anterioară se transformă 
in mmdne pe care o trimbiţam sonor. Abia apucam să fntîlnim 
străini, să le spunem că şi noi sîntem "cineva" şi chiar mai mult. 
Mindria insă n-a durat, ea a devenit iarăşi ruşine, fiindcă 
vechea zicală: Ca la noi la nimenea", de data aceasta se 
adeverea în toată goliciune ci. 

"Cum a fost posibil să fim orbiţi în aşa măsură", se întreba 
un vestit ziarist francez, cu experienţă în mai toate conflictele 
dc pe glob Pentru prima dată cînd n-am văzut nimic şi am 
crezut totul, zicea el. Diabolică înscenare, demnă de Scaraotki 
in persoană. ' 

, , , Cu . n ? am rcac l*°nat noi pc aici, cînd "presupuşi" asediaţi 
a televiziune cercau arme şi ajutor? Ca de obicei, cu multă 
laşitate ş. ipocrizie, pentru că atunci nimeni nu ştia că totul e 
un bluf. Un comitet "conducător", aflat la Washington, ne 
îndemna să manifestăm. 

— Contra cui Părinte? Ei cer arme nu manifestaţii! Nu 
sintem noi in stare, mari patrioţi cum sîntem, să mergem măcar 
cu-n avion, să Ic ducem ajutoare şi încurajări?" 

Răspunsul cerut n-a venit, căci conversaţia telefonică se 
lăcca prin intermediul unui automat. 

Aşa sîntem noi: în frunte la serbări, în fruntea tuturor 
corniţiilor, zîmbind la fotograf şi în coadă Ia răspunderi si 
participări. 


212 


3. Mergem sau nu mergem acasă? 

Desigur, guvernarea fesenistâ, sub unele aspecte, este o 
continuare fidelă a comunismului pur. Sub altele, însă, nu se 
poate spune că-i acelaşi lucru, dovadă că mergem acasă şi 
revenim întregi. 

Cehii, ucrainienii şi alţii, au făcut chiar un vibrant apel 
"înstrăinaţilor" să se întoarcă cu mintea şi cu banul, s-ajute la 
reconstrucţia ţării lor. 

Nouă ni s-a spus destul dc direct: "Nu vă deranjaţi, că 
n-avem nevoie de voi! Noi nu ne vindem Ţara cum aţi vrea voi 
s-o faceţi". Şi atîtea alte idioţii dc acest gen. 

Totuşi, afară dc cele două trei excepţii, la început, nimeni 
nu-i oprit să sc întoarcă, să se integreze, dacă bine înţeles 
confortul dc aici îi "permite". Şi, aici, analiştilor istoriei dc 
mîine le va fi greu să facă distincţia între noi cei cei din vorbe 
şi noi cei din fapte. De 40 de ani sîntem mereu cu PATRIA pe 
buze, patrie în care nu ne putem întoarce pentru că dictatura 
dc atunci nu nc-o permitea. Astăzi, cînd sc poale, ca buni 
strategi ce sîntem, găsim destule alte motive ca să rămînem. 
Motivul principal, care din şmecherie nu-I vom admite, este: 
"Acolo sc trăieşte rău, iar aici se trăieşte bine". Deci: "Unde 
mi-c bine, acolo mi-e patria". 

Unii nu sc duc nici măcar în vizită, sub pretextul că nu mai 
au pc nimeni acolo. Odios pretext! Ca şi cînd Ţara ar fi doar 
rudele şi nu pămînlul, dealurile, cîmpiile unde ai copilărit şi 
dc care ar trebui să fi legat prin milioane dc fire nevăzute. Cei 
cu vîrsla înaintată către 80 şi mai bine, (pledez pro domo), au 
un uşor motiv, dc-a nu se întoarce, destul dc valabil. CEI MAI 
TINERI, N-AU NICI UNUL! 

Cum să calificăm însă EXODUL celor plecaţi în ultimii 
trei ani şi care au luat proporţii dc catastrofă? EI nu sc poate 
califica prin cuvinte, ci doar prin plînsl Dacă recurgem uneori 


213 




la comparaţii este pentru a identifica răul care ne slăpîneştc şi 
care ne va puica duce la picirc. Acest exod nu-1 înlîlnim la nici 
unul din vecinii noştri din faimosul COMECON! 

4. De ce pleci tinere român? 

-"De cc pleci tinere român cu atîta zel, cxpunîndu-tc 
chiar şi la chinul containerelor de pe ocean? De cc, ajungînd 
în ţări cu o legislaţie alîl de generoasă, minţi cu atîta neru¬ 
şinare că ai fost persecutat?" 

Există cu adevărat unii persecutaţi, dar aefeia nu pleacă. 

- "Ajungînd aici, prima ta grijă Ioane, este să te numeşti 
JOHN sau JEAN. Ţie Mihai ţi se va spune MIKE sau Ml ŞEL, 
iar tu Dumitre te vei numi oricum, numai Dumitru nu. (Asta o 
făcusem şi noi). 

Ai venit sa găseşti un trai mai bun, ceea cc omeneşte este 
scuzabil. Atenţie la misionarii care vă vor lua în primire profi- 
tînd de precaritatea situaţiei voastre materiale. Veţi intra în 
aceasta cursă, fără să vă daţi scama că serviţi pe acei care 
pretindeţi că v-au persecutat. 

Cei care veţi reuşi să răzbateţi prin dificultăţi, veţi urma 
calea noastră: veţi întemeia asociaţii mai mult sau mai puţin 
culturale, bîrfa şi intrigile vă vor diviza. în prima generaţie vă 
veţi considera încă români. Veţi cînta la serbări ca şi noi 
TE- AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE", poate chiar 
CU NOI ESTE DUMNEZEU", (fără a o putea proba), ca şi 
noi. Cei cu o situaţie materială înfloritoare veţi lua exemplul 
ROM - FESTURILOR" noastre. Veţi invita oaspeţi din ţară 
să yă admire confortul, veţi afirma că sînteţi teribili şi fără 
realizările voastre, s-ar întuneca orizontul Carpaţilor, ele. ctc. 

Asta « n cazul fericit cînd roata s-ar învîrli fără scîrţîituri. 
calitatea este că în afara cîtorva de o excepţională cerinţă, 
marca majoritate, trai mai bun aici nu veţi găsi. Acest ajutor 


214 


social pe carc-l primiţi la începui şi carc-i minimal, nu va dura 

nc'^ol; £ r ' Za cconomîcă ’ cărcia ' sc acordă eufemismul 
RECESIUNE, va mai dura mult timp. 

Roate deveni chiar permanentă. Şomajul va creşte încă şi 
vo. de lucru nu veţi găsi. Statul cu un buget dcbusolat, cu datorii 
cnoi mc, iui va mai putea să vă ajute şi atunci ce veţi face? Vă 
veţi întoarce acasă? Va fi singura soluţie. Nu vă veţi ruşina de 
cei care între timp, prin efort şi privaţiuni, vor reuşi să repună 
ţara pe făgaşul cel bun? 

Pentru că acolo, cu o guvernare sănătoasă, n-ar trebui să 
mai 11c şomaj. Acolo sînt atîtca de făcut şi multe vor trebui 
luate de la început. Agricultura, din starea lamentabilă de azi, 
prin munca chibzuită va deveni exportatoare. 

Industria, odată cu nefastul gigantism abandonat, redusă 
la dimensiuni de eficacitate şi necesităţi, armonizată cu cele¬ 
lalte sectoare de producţie' va prospera, va înflori prin efortul 
individual, care va fi factorul decisiv al progresului". 



215 




XI. PE VATRA STRĂMOŞILOR 



1. Emoţia rcîntîlnirii cu Patria 

A puica merge acasă după 43 ani de absenţă forţată, mai 
ales că în curgerea anilor această speranţă se estompase pînă 
la dispariţie, îţi procura senzaţii pe care poate numai Ulyssc 
le-a mai simţit, revenind la fidela-i Penelopa. 

O avalanşă de sentimente se îmbulzesc, se amestecă, se 
suprapun, te cuprind, copleşindu-tc pînă la uitare. Apar sen¬ 
zaţii pe care nici un condei, oricîl de măiestrit ar fi, nu Ic poate 
reda în toată profunzimea lor. 

Cînd trenul s-a oprit în gara Curtici, indirect am simţit 
cum primele fire nevăzute se împlîntă în pămînl. 

Această gară neîngrijită, afumată, nepicplănată, o iubesc 
loturi pentru că c a mea. Cine ar îndrăzni aici să mă întrebe 
ceva înlr-o altă limbă, l-aş sfida prin tăcere. Contrar celor 
auzite, vameşii au fost cît se poate de amabili şi polilicoşi, toţi 
domni şi nici un tovarăş. Nici unul nu mi-a cerut ţigări sau alte 
cadouri, cum se spunea. De altfel, crezîndu-mă pe cuvînt, nici 
geamantanul nu mi l-au deschis. Sus vameşii şi jos cu fariseii! 

Şi apoi în viteza trenului, am admirai holdele, fără să 
disting prea mult varietatea însămînţărilor. Oboseala nu-mi 
permitea nici pierdutele cunoştinţe agricole, lucru de care nu 
mă prea mîndrcsc. Gări, a căror nume îmi erau familiare 
altădată, îmi răscoleau amintiri din îndepărtata tinereţe. Pri¬ 
mul şoc neplăcut şi chial revoltător, a fost cotitura unui rîu care 


216 


curgea alături de calea ferată. Nu-mi aminteam de alt rîu pe 
aici deeîl "Mureşul". întreb la înlîmplarc pe cineva: "Cum se 
chiumă rîul?" "Mureşul", îmi răspune zîmbind. Imposibil! Mu¬ 
reşul era un rîu mare, cu volum, cu aliura de fluviu, majestos. 
Şi lotuşi... acest rîuleţ era Mureşul. Cauzele? Să le spună 
"tovarăşii" care l-au redus şi l-au murdărit. 

Trcccm pe lingă o centrală termică ce fumega vîrtuos, fără nici 
o reticenţă, răspîndind cunoscuţi germeni dăunători. Tehnologia 
filtrării eficace exista! Agenţii lui Paccpa de ce n-au furat-o?? 

în depărtare, se vede Cetatea Devei. Eram numai ochi. 
De cîtc ori n-am hoinărit cu colegii printre ruinele ci şi cîtc 
amintiri nu şi-ar putea face corp, dacă timpul rni-ar permite, 
fiindcă ajungînd de partea cealaltă a Cetăţii, mă pîndeşle 
surpriza cea'mare. Un oraş în toată accepţia cuvîntului, oraş 
pe care nu-l cunoşteam, căci cel de pe timpul meu dispăruse 
sub tîrnăcopul dărîmălurilor. Primul impuls a fost acela de-a 
aplauda. Al doilea, însă, buzat pe experienţă, îmi zicea: "Aş¬ 
teaptă să vezi totul. Să analizezi, să vezi şi părţile ascunse, 
părţile negre şi alunei vei vedea dacă-l cazul să aplauzi sau nu'. 

Am aşteptat, am văzul şi n-am mai aplaudat. 


2. O urbanizare barbară 

Pentru implantarea unei uzine, a unui baraj, a unei aglo¬ 
meraţii urbane se fac profunde analize, se consideră nece¬ 
sitatea în primul rînd, apoi toate celelalte laturi: durata în timp, 
factori economici, rentabilitatea şi ulîlea alte detalii, unele mai 
importante deeîl altele. Care a fost rostul acestor clădiri in¬ 
salubre, des lipsite de apă, ţevărie ruginită, aliliţ beton 
suprapus, atîtea materiale de cea mai proastă calitate utila 
lume îngrămădită, înfrigurată şi înfometată. Minereul găsit in 
apropierea oraşului este destul de sărac, după spuse e unor 
specialişti locali. Cî.ul şi acesta va I» epuizat, şansele de a 


• 217 




dcvcnj un oraş fantomă se înscriu într-o logică istorică. Aşa 
ceva s-a întîmplat şi pe continentul american, cu diferenţa că 
totul era prevăzut şi construit în consecinţă. 

A fost,deplasată atîta lume din singura noastră marc 
"industrie" rentabilă, AGRICULTURA şi s-au creat aglome¬ 
raţii proletare fără rost, dar bine supravegheate de partid. Asta 
a fost specialitatea şi grija de căpetenie a acestor troglodiţi, 
SUPRAVEGHEREA. Celor care se opuneau cîl de cît, li se 
deschideau închisorile, Canalul şi moartea. 

Un alt dezastru sau o monstruozitate am văzul-o la Uzina 
Călan, unde s-a îngrămădit atîta fierărie inutilă una peste alta, 
îneît parcă planificarea o făcuseră ucenicii lui Frankcnslcin. 
Minele din Teliuc se menţineau avînd un minereu cu sub 20 % 
fier. în nici o ţară din lume atare minereu nu se exploatează.. 
Au produs atîta zgură, îneît au acoperit şi păşunea copilăriei 
mele, fapt pe care-mi va fi greu să-l iert. Grija lor primă era să 
prostească poporul, zicînd: "Vedeţi cc-am fost noi în stare să 
construim? Aplaudaţi-nc!" 

Totuşi, aceştia au creat ceva care produce mult neîncetat: 
poluare sau vicierea acrului, a apei şi a solului. Pe aceasta în 
statisticile lor mincinoase, n-au cuanlificat-o. Nu s-au străduit 
niciodată să spună: "Intoxicăm mereu, intoxicăm lot ce ne încon¬ 
joară, efectele nefiind imediate. Alţii vor purta răspunderea de¬ 
zintoxicării şi a stăvilirii epidemiilor ce vor urma". 

Uzinele din Hunedoara - Iară a avea informaţii suficiente 
- se parc lotuşi că-şi justifică existenţa şi gigantismul, prin 
producţie şi rentabilitate. Poluarea generală depăşeşte mult 
orice imaginaţie şi te-ntrebi: cît va mai dura oare pînă se vor 
vedea efectele dczaslruasc, în special asupra noilor născuţi? 


218 * 


3. La casa părintească 

Preocupat cu denunţarea atîtor aberaţii, am uitat să spun 
că locuiam la Deva şi mă tot codeam să mă duc acasă m satu-n 
c irc m-am născut, libertatea fund încă in ghilimele. 

Aflînd că toţi "RĂU" satului de pe timpuri nu mai sint m 
viaţă, într-o zi m-am dus cu fidelul trăbănţel,.cum îşi 
de/miardă Nelu vechiul şi "înfumuratul Trabant. , 

Adevăratele emoţii, abia acum încep. Nu m-am opntsă văd 
ne nimeni ci m-am dus direct la cimitir, pentru că ai mei erau toţi 
acolo Din cei şase fraţi şi surori, am rămas doar eu cu Măr,oara, 

„ tînără 170 de ani). Le-am sărutat crucile şi am plins. 
îl'mormMul mamei am plins îndelungat, fiindcă ea a purtat ma. 
mult de cîl oricine, toată povara suferinţelor noastre. Şi parcă nu 

m 2 '"oh™ m P au at'teptât'Ti c« Sorit să-i întîlncsc în viată 
dar tu. Doamne, ai voit altfel ti vrem Tale noi sintem o i ig t 

S5 "Tnmc'Tapoi să-mi văd casa. Din spusele unora ştiam la 

«FteSSaSs 

Cită veselie era aici la sărbători cmo . ^ ^ ^ vl7jUl în 
cile ori nu ne-am şi certat.' I J a inlins împărăţia lui. 

nopţile întunecoase. Iar acum, pu. S ^ ^ ^ ^, 5 , 

Cu cîlă bucurie am «nlilnit p ţ j umc din sat, care 

prieteni ai mei d,n C ° P ‘j^ P c ca , a urs . Am stat cîlcva orc şi 
cmot'îonat^rofund dt^ce auream, m-am întors la Deva. 


219 


XII. MESAJ TESTAMENTAR 
ROMÂNIEI DE MflNE 


r:n 

HUI 




la r.l^r 14 , î t0arc ’ n m - lncc P ul plănuitele vizite la Oraştie, 
[ a r ?X : ,a Hu nccJoara, căci peste tot mai aveam cunoştinţe din 

^ Jîiii X Cran a ° rn f ,mp ' n,lC ' 301 avul mu,tc despus şi unii 
? ac parcă nu le mai terminam. Cu această ocazie am 

înlHnit şi cuiva elevi din cursul superior de liceu, iar dorinţa lor 
de a cunoaşte trecutul era marc, isallîndu-mă cu întrebâH 
. ~ Ne*a(i putea spune ceva despre Garda de fier, sau Le- 

giunc cum u mai zice - fiindcă citim tot mai des in ciupcrcăria 

didndţr'rd?^" 1 ^ 00 ’ Că ,Cgi ° narii aU f ° Sl lCrib, ‘ de răi * 

m , ~,’Mjnciuni'c accstcâ nu sînt noi, ele au mai fost spuse şi 
m trecut, fiindcă cei in cauză, se conduc după o vorbă spusă de 
un cinic* 

°, nCgrC§tC » m K. rCU ’ Pj? nc 8 r c$tc feră încetare, că va rămînc 
Hiloidciund ceva . Nu va fi uşor să vă rezum lot ce ştiu eu de 
Mişcarea Legionară, pentru a vă face să înţelegeţi totul şi aşa 
cum trebuie. Ea a luat fiinţă - în spirit - prin anul 1919, în P㬠
durea Dobrina, din apropierea Huşului. Iniţiatori erau elevi de 
liceu de virsta voastră. Ei îsi ziceau: "Dacă bolşevicii vin şi la 
noi,să nu ne predăm, ci să luptăm cu arma-n mină, pentru că 

nrfj, a n dal , ă ,nslalal !’ nu vor P lcca înaintc <*c-a ne sataniza şi 
tîmplat Dupâ CUm Vcde l'* rezultatul este exact ceea ce s-a în- 

Viziune 3 lor sau instinctul naţional care i-au ghidat au fost 
juste. Alungind studenţi, ei au continuat lupta, fiindcă inamicul 
avea coloana a cincca bine înfiptă în interior. Ei s- au expus la 


220 


chinuri fizice şi morale de nedescris,care au culminat mai tîrziu 
în moarte. 


Cînd libertatea va fi totală, veţi avea ocazia să citiţi toate 
etapele, toate suferinţele, toate nelegiuirile care s-au produs 
între cele două războaie. Citiţi cu ochii inimii şi opriţi-vă la 
esenţial. 


Cel care în anii studenţiei s-a distins prin curajul, seriozi¬ 
tatea şi forţa de caracter a fost CORNELIU 


rţa 

DREANU.E 


aii 

, J . , . _ ZELEA CO- 

I devine şeful necontestat şi iubit de toţi. 

Dar spre deosebire de alţi şefi politici, el a fost mai întîi de 
toate un pedagog. "Tot râul ne vine ae Ia suflet", spunea el. "Noi 
nu ducem lipsă de programe, d de oameni care să le aplice". 
Prin oameni, el înţelegea: un om drept, cinstit, cu dragoste de 
aproapele, credinţa în Dumnezeu, un om care: decît să în¬ 
vingă )rintr-o mişelie, mai bine să cadă zdrobit pe drumul onoa- 
"*'• E nu voia să ajungă la putere înainte ca toţi legionarii, să 


rci 


îndep ineascâ aceste condiţii. După ce fusese condamnat la ze¬ 
ce ani închisoare într-un proces "aranjat" de rege şi valeţii săi, 
Corneliu Codreanu, conştient de tot ceea ce ar putea urma, 
dizolvînd Mişcarea, a dat ordin să se păstreze o linişte totală. 
S-a dispus: "Nici o acţiune nesăbuită, nid măcar un gest pro¬ 
vocator: Să ne bateţi la tălpi, să ne trimiteţi în Insula Şerpilor, 
nu veţi întîmpina - voi toţi care v-aţi asumat răspunderea unei 
sîngeroase şi nedrepte opresiuni - nu numai nici o violenţă, d 
nici măcar o opunere*. 

Din acest moment însă istoria îşi schimbă cursul. 

Din rîndurile legionarilor apare un omuleţ, numit Sima 
Horia, ajuns nu ştiu cum la un grad în Mişcare, care neres- 
pcctînd ordinul dat de Căpitan, acţionează pe cont propriu dar 
in numele Mişcării. Profitînd de naivitatea unor mai puţin le- 

S ionari, cîtcva sinagogi sînt zgîriate de bombiţc, o bombă explo- 
cază într-un teatru la Timişoara, rectorul Universităţii din 


Cluj este împuşcat aşa din senin, etc. 

Care era mobilul ce-1 împingea? El era agentul care procura 
pretextul represiunii sîngeroase. El voia dispan(ia tuturor acelora 
care, prin valoarea lor intrisecâ, U puteau orietnd înlocui pe 


221 







Căpitan. După îndeplinirea diabolicelor acţiuni, el dispare în 
străinătate iar Siguranţa (respectiv Moruzov) îl "decorează" cu 
un premiu de 150.000 de lei, acordat celui care-1 va prinde, ceea 
ce în limbajul lor spunea: De acum acesta-i şeful vostru, pe 
acesta să-l ascultaţi. Generaţia voastră e bine să reţină urm㬠
torul adevăr: Mişcarea Legionară, aşa cum a zidit-o Conieliu 
Codreanu, şi-a încetat existenţa în acel de pomină 29 Noiembrie 
1938, în Pădurea Tincăbeşli, strangulată de Carol al II - lea cu 
nepreţuitul concurs al lui Horia Sima. 

Impostura lui a continuat şi continuă încă, dînd prilej duş¬ 
manului să-şi intensifice virulenţa, adepţii fiind din ce în ce mai 
vulnerabili. Aceştia nu vor să facă distincţia între fosta Mişcare 
şi aventura lui Sima. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, într-o bună zi, adevărul nu 
va mai putea fi lăsat nedescoperit. 

Astăzi ne găsim cu o ţară răvăşită, nu de sărăcie materială, 
carc-i trecătoare, ci de sărăcia morală, prin dispariţia în prea 
marc măsură a omului de onoare, a omului care nu-i de vînzare, 
a omului care nu înşeală, a omului lui Dumnezeu. 

Există o soluţie miracol în ciuda tuturor pesimismelor ac¬ 
tuale şi unice: CINSTEA^MUNCA, DRAGOSTEA DE A- 
PROAPELE ŞI LEGI SĂNĂTOASE. Va înţelege poporul 
nostru la timp acest simplu adevăr? Dacă nu, rătăcirea din urmă 
va fi mai crîncenă decît cea dintîi. Conducătorii de mîine care 
vor înţelege şi se vor conduce ei înşişi după aceste principii, vor 
avea toate şansele de reuşită. Cei însă, care vor puterea din 
ORGCDLIU, ÎMBUIBARE ŞI MERCANTLISM, îşi vor săpa 
singuri groapa. 

Un nou curent de regenerare va trebui să se nască iar. Ide¬ 
alul Generaţiei de la 1922 ar fi exemplul cel mai elocvent. 

Nu-i necesar să copiaţi trecutul. Nu importă partidul din 
care veţi face parte. Dacă veţi practica în viaţa de fiecare zi, în 
relaţiile cu semenii voştri, valorile morale, veţi schimba treptat 
faţa Ţării. 

Veţi avea ocazia - cînd ţara va fi cu adevărat liberă - să 


222 


cunoaşteţi toate etapele, ţoale suferinţele, toate nelegiuirile ca¬ 
re s-au produs între eelc două războaie mondiale. 

Citiţi cu ochii inimii şi opriţi-vă la esenţial. Ca în orice 
încercare omenească, s-au comis şi greşeli. înţclcgcţi-lc în con¬ 
textul general şi cvitaţi-le în viitor. Cînd zic evitaţi-lc, mă gîn- 
desc la rolul colosal pe care voi elevii de astăzi, studenţii şi 
oamenii de mîine îl aveţi de îndeplinit, pentru a repune Ţara pe 
făgaşul cel bun. Totul depinde de puterea voastră de sacrificiu. 
Dacă nu vă veţi dovedi capabili de sacrificiu, Ţară nu veţi mai 
avea. Răul îi cu mult mai adînc şi pericolul mai marc dccît pc 
timpul foştilor voştri colegi din Pădurea Dobrina. Luaţi exe¬ 
mplul lor, nu copiaţi ceea ce credeţi ncadccvat sau depăşit, dar 
urmăriţi ţelul final: OMUL DE ONOARE. Şi cu entuziasmul 
eroicilor tineri de odinioară, pe toate căile şi prin toate mij¬ 
loacele strigaţi chemarea: PATRIA! PATRIA ! PATRIA! 

Mont real, 1986 - 1992 


EPILOG 

Nu pot încheia această scriere fără a evoca pe autonil 
"CONDIŢIE! UMANE", omul prezent cu pana şi cu spada la 
aproape toate încăierările de pe glob, omul luplînd în Spania 
alături de Pasionaria cea fără Dumnezeu, ANDRE MALRA UX. 
Spre sfîrşitul vieţii, găsind dnimul convenitului din Damasc 
scrie:"Secolul al 21- lea va fi un secol CRE ŞTIN, sau nu va mai 
fi deloc". 

Parafrazîndu-l, eminenţa noastrăpoelă, Ana Blandiana, ne 
avertizează:"Pentm noi românii Secolul al 21 - lea va fi un secol 
EMINESCIAN sau nu va mai fi”. 

Fascinaţi de aceste nobile idealuri şi întristaţi de aceste 
sumbre perspective, de la Tisa pin’ la Nistm, bătnni şi tineri, 

SĂ LUĂM AMINTE! 


223 




Redactor de carte: l'ictor hac 


Cheltuielile de editare au fost suportate de autor 


i 


Tiparul a fost executat Iu tipografia editurii 



i 


ţ 

) •