Victor Leahul — Startun intre temnita si vecie — 2005

VICTOR LEAHUL 


ŞI VECIE 


ÎNTRE TEMNIȚĂ 


A 


r 


ua 


Editura Suşat 


VICTOR LEAHUL 
Starțun, între temniță ŞI vecie 


(Editura | 
ugatinia O 


Victor LEAHUL 


Starţun, 
între temniță și vecie | 


GA 


Roman 2006. 
Editura Uiuşatinia 
Str... Titulescu nr14/8 


Aa 


închinat memoriei celor 
al: Monumentul închin. Aa 
Kata CORE a cu România şi în prigoană a 
i Isa Leahul, fratele lui Ion Esarei tă SNM 
ai 1941 şi primarul comunei Cotul - Ostriței, 
Axani, văr cu frații Leahul 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 
LEAHU, VICTOR MI 

Starţun, între temniță şi vecie/Victor Leahu; 
postf. Camelia Corban, Aspazia Oțel Petrescu.- 
Roman: Muşatinia, 2006 

ISBN 973-87625-3-7 


I. Corban, Camelia (postf.) 
| "II. Oțel Petrescu, Aspazia (postf.) 


821.135.1-94 


a OMR BUNI AVAL 
Lector de carte: Aspazia Oțel Petrescu 


O Editura Muşatinia, 2006 
Roman, Str.Nicolae Titulescu, nr. 14, ap.8 
Telefon: 0740484241 
e-mail: muşatinia(2 yahoo.com 
ISBN 973-87625-3.7 


Dragul meu prieten, care ai binevoit să deschizi această carte. fii bine 
venit într-o lume pe care poate că ai cunoscut-o numai puţin sau poate n-ai 
cunoscut-o deloc. 

Te invit să o cunoşti şi să păşeşti împreună cu mine prin viața aceasta 
pe care am început-o şi eu la 7 iunie 1921, într-un sat din nordul Bucovinei 
şi într-o ţară care se chema ROMÂNIA MARE, rezultată din reaşezarea 
neamurilor după războiul cel Mare - Primul război mondial. 

Pentru că eram „mic şi prost” la vremea aceea n-am ştiut să-mi aleg 
bine locul naşterii şi nici părinţii din care m-am născut şi din cauza asta am 
avut de suferit toată viaţa care a urmat. Destul să spun doar atât, că de la 
naştere şi până acum, în momentul acestora scrise, a trebuit să reiau viața de 
la „zero” de şapte ori. 

Poate că cineva dintre contemporanii mei va fi început de mai multe ori 
decât mine, nu-l voi contrazice, nu-l voi invidia, căci îmi dau seama că ar fi 
fost posibil să fie şi mai rău. 

lată, eu am avut un frate care a fost ucis la vârsta de 17 ani pentru 
motivul că a încercat să fugă de prin locurile natale şi să ajunsă la părinții 
noşiri care se aflau atunci pe meleaguri mai fericite şi să nu fie obligat să 
lupte sub drapel duşman. A fost ucis cu mulți dintre tinerii care s-au 
încolonat într-o noapte sumbră şi au plecat spre frontiera cu România ca să 
nu fie încorporaţi în armata roşie, 

Am dus o viață de om fugărit şi persecutat numai pentru faptul că am 
avut „o origine cu totul nesănătoasă”, ca unul care m-am născut într-o 
provincie râvnită de un tiran. 

Poate că greşeala asta a mea putea să fie evitată, însă eu “am ştiut să- 


mi aleg locul de naştere. 


ui 


7 relaţii de bună învoire 


e 
încercat să păstr & i 
am INC a lor. Au fost semeni 


mporanii mei i 
Guiconi iei t de aşa ceva din parte 


otdeauna m-am bucură 
e m-au duşmănit fără InOli VA 
t totuşi să aplic principiil 
ce s-au ocupat de educați 


tru oameni de la care am învăţa SĂ 
ieții. Acestora le port o recunoştinţă eternă, 


moarte bună”. De ce? Căci ei 


deşi nu înt 
de ai mei cari 
Am căuta 


e de viaţă pe care le-am învăţat în 
a mea. Dintre aceştia am avut 
zu Și NR t cum trebuie să mă port 
(patru iluminarii) pa 
şi cum trebuie să înțeleg au N. 
ici i i nu şi-a stâr i F: aci 
e a aa A SE lor aşa cum ne în yajat pă S9I elevii e Şi “ o 
dată nu ne-au învățat ceva de rău. Dar „Cel Ru care conduce lumea 
aceasta nu putea să le ierte binele pe care îl provăduiau. i "ANR 
Am fost şi eu tânăr şi au trecut şi prin inima mea fiorii dragostei. Mi-a 
de o fată încă de la o vârstă foarte tânără şi ei îi era drag de mine şi 
ât de bine ne vom înțelege în viața de mai târziu, dar a venit 


fost drag 
ne gândeam C TRI Bi. 
peste noi uraganul istoriei şi nimic nu a mai rămas din visul nostru şi nimic 
numai ştiu ce s-a întâmplat cu ea după aceea. 

Alte fete care mi-au apărut în viață mai târziu nu au avut răgazul 
necesar ca să mă cunoască şi am dispărut şi eu din viața lor luat de furtună. 
Dacă vrei să găseşti aici o carte cu scene de dragoste carnale închide cartea 
asta şi pune-o-n rafi. 

Am ajuns şi pe lăudatul pământ al Americii unde credeam că voi găsi 
dreptatea şi liniştea şi-mi voi putea reface viaţa pe care până la data aceea nu 
reuşisem să o trăiesc. 

Dar ura acelora care m-au persecutat pe nedrept m-a urmărit și acolo în 
aşa zisa „lume a dreptății” ca să văd că lumea strâmbătăţii se întinde de la o 
i margine la alta a pământului. Şi atunci, m-am hotărât să mă întorc înapoi de 
unde am plecat, la neamul din care m-am născut Şi pentru care m-am luptat 


în tinerețe, 


Eram nouă tineri atunci când am intrat în „horă”. Am supraviețuit doar 


cinci, dar patru dintre noi au contractat tuberculoză. 


De ce am fost tocmai eu acela care nu s 


dar” -a învrednicit de un asemenea 


» nu pot sa- i 
pot să-mi dau seama, dar poate că aşa a vrut Dumnezeu, care, în 
> 


2 


A 


momentul când încercam din răsputeri să fug din lumea aceasta, m- 
porunca: 


a Oprit cu 


- Întoarce-te! Tu nu ţi-ai îndeplinit misiunea ta! 

Mă întreb: „Care ar putea să fi fost atunci misiunea pentru care am 
fost întors?" 

Dacă stau să-mi amintesc bine, întâmplările care s-au succedat în viața 
mea atât de întortocheată, mă găsesc de două ori în fața unor frați de 
suferință care-mi zic: „Zu trebuie să supraviețuieşti, să ajungi în Vest şi să 
spui lucrurile AŞA CUM S-AU ÎNTÂMPLAT!” 

N-am fost vrednic să-mi fac mai curând pe deplin datoria, n-am făcut 
nimic altceva decât câteva conferințe la Cercul Cultural al Bisericii Sf. 
Nicolae din Detroit. 


Incerc să fac acum ceea ce n-am făcut la timp, prin cele scrise aici. 


Victor Leahul 


U> 


STARȚUN 


Moto: 


„Plin de vise am intrat 
Într-o lume nouă 
Şi-aveam sufletul curat 
Ca un strop de rouă” 


(Vasile Militaru) 


IMAGINI DINTR-O LUME GREU DE ÎNȚELES 


A fost odată ca niciodată... Aşa îmi par astăzi toate câte s-au petrecut în 
viața mea, căci lumea în care m-am trezit s-a scufundat în neant și nu mai 
poate reapare niciodată. 

Se zice că toate fiinţele vii ajung să-şi cunoască extinderea corpului lor 
datorită durerii pe care o simt când se lovesc de obiectele înconjurătoare şi 
că, printre jaloanele suferințelor, ne croim şi noi meandrele drumului nostru 
în viață. Cât de mult adevăr conţin aceste afirmaţii nu ştiu, dar mi se pare că 
ceva asemănător a făcut să mi se întipărească şi mie în memorie aceste prime 
imagini din timpul celei mai fragede vârste. Care a fost cauza care le-a pro- 
vocat şi alte amănunte le-am aflat mult mai târziu, când eram capabil să 
înțeleg cele povestite de cei mai mari decât mine. Atunci când s-au întâmplat 
nu aveam nimic în mintea mea cu care să le asociez. Nu împlinisem încă 
„respectabila ” vârstă de unsprezece luni când mama s-a îmbolnăvit grav de 
scarlatină. Doctorul de circumscripție a fost chemat, a stabilit diagnosticul şi 
a hotărât ca mama să fie trimisă imediat la spital la Cernăuţi, iar eu să rămân 
acasă până la întoarcerea ei ca nu cumva să mă îmbolnăvesc şi eu de la 
dânsa sau de la alți bolnavi de acolo. Cred că de atunci datează imaginile pe 
care le povestesc. Zăceam pe spate pe o pernă în covata cea veche, care îmi 
servea drept leagăn. Eram singur şi nu puteam vedea prea departe decât 
numai ceea ce apărea într-o sferă de claritate cu raza de circa un metru şi 
jumătate în jurul capului meu. Restul lumii se ascundea într-un fel de ceață 
alb-gălbuie... Era cald şi perna din spate năclăită de sudoare îmi frigea 
pielea. De la stomac simţeam un fel de gol supărător. Plângeam, că altceva 
nu eram în stare să fac; de fapt nici plânsul nu era ceva voluntar şi conștient. 
E] venea de undeva dintr-un adânc ascuns. 

Deasupra capului meu apăreau două obiecte ca două ciomege cu 
capetele despletite şi răschirate care se agitau odată cu țipetele mele. Sub 
răschirătura celui din stânga cineva legase un fel de brățară din lână groasă 
de culoare roşie. (Să nu se deoache copilul) dar n-aveam cum să ştiu că cele 
două obiecte făceau parte din trupul meu şi că ele vor deveni mâinile cu care 
va trebui să lucrez să-mi câştig cele de trebuinţă pentru viaţă. Din când în 
când, chemat de stăruința țipetelor mele apărea în sfera cea luminoasă un 
chip blond îmbrăcat în haine albe. (Bănuiesc că era tatăl meu). El mă ridica 


i) 


Mi 


i 04 î i plânsul 
i î dată cu ea înceta şi p E. 
în bratele sale şi opăreala din spate înceta ŞI O 
în brat 
un suspin adânc. 
În stera clarităii ; 
i ână cân 
verzi de copac până Că 
până acum mă încredințau altor 
cd zd şi acuma pe Mafia, o femeie tânără, blondă, cu un trup bine 
cal tea hrăni doi copii nu numai unul. Ședea pe 


bogat ce pu | 
d a lemn ale unei fântâni cu capac, probabil lucrarea 


Igher. Într-o mână ținea copilul ei, pe Măriuţa, o fată 
doar cu câteva săptămâni mai mare ca mine, CU cealaltă mă aplica Es inine la 
sân. Zâmbea împăcată că poate şi ea face un bine unui biet copil. Din când în 
când, tata venea şi mă lua puțin în braţele lui că prea sugeam cu lăcomie, dar 
când mă punea înapoi la pieptul ei eu mă grăbeam şi mai tare. 

Asta e prima mea amintire din lumea în care apărusem nu demult, dar 
vârsta fragedă la care s-a imprimat în memorie pare de necrezut. Ea se 
datorează numai suferinței care a făcut ca evenimentele provocate de ea să 
rămână în mintea mea pentru totdeauna. Despre celelalte întâmplări după 
venirea mamei nu-mi prea aduc aminte decât doar că, odată, când mă ținea 
mama în brațe, m-a cuprins un fel de bucurie inexplicabilă şi am început s-o 
plescăesc cu mâinile peste amândoi obrajii. Mama încerca să mă oprească 
prinzându-mi mâinile în mâna ei, dar cum scăpam din prinsoare îi năvăleam 
iar obrajii... 

Despre timpul când am început să mă deplasez rezemat pe patru puncte 
nu-mi amintesc defel. Celelalte amintiri mai limpezi, mai clare încep de la 
vârsta de doi ani. 


na casei şi din când în când ramuri 


: au â 01 streaşi , 
pepeni acesta se oprea ŞI nel Care m-au purtat 
n brațe mai moi care mă apropiau de un sân 


împlinit ŞI un să 
scaun lângă shizduril 
soțului ei care era du 


di Eu, între timp, mă făcusem băiat mare, umblam în picioare şi nu mă 
| aL zau Mai făcusem o descoperire: dincolo de ușa camerei noastre 
ue Sai tindă a era o cameră unde se găseau bunica şi mătușa 
» pe atunci o fetişcană de vreo 15 ani i bună să se j 

is cea ani, numai bună să se joace cu 

i După ce mama îmi dădea de mă 
mă ceream îndată la bunica. Mama 
noastră, apoi pe aceea a bunichii Şi i 

- Ai venit la bunica? 


Oarte mând | va me; 
F ru de ISpr ă 
ie, prava a Tăspundeam apăsat: 


ncare ȘI terminam ce aveam de mâncat 


îmi deschidea mai întâi uşa de la camera 
ată-mă înăuntru, 


6 


Di ti 


- Ai mâncat? 

- Nu! 

- Cum mama ta nu-ţi dă de mâncare? 

- Nu! 

Cum puteam să spun da când ştiam că bunica are ceva special pentru 
mine, care îmi plăcea foarte mult: brânză de vacă puţin sărată şi prăjită în 
unt, apoi făcută bulz cu un pic de mămăligă proaspătă. Bunica ieșea de la ţe- 
sut şi venea să mă servească, şi iar mai mâncam un pic; prea mult nu puteam 
că eram sătul de-acasă, dar pofta e poftă! Acum mă lua în primire mătușa: 

- Hai să facem cum duc păsările mâncare la pui! 

Mă punea să prind cu mâna dreaptă pielea de pe dosul mâinii mele 
stângi, cu mâna ei stângă prindea pielea de pe dosul mâinii mele drepte, apoi 
cu mâna ei dreaptă prindea pielea de pe mâna ei stângă. În felul acesta se 
forma ca un hârzob de mâini agăţate una de alta apoi începeam: 

- Câr, câr, câr, câr! 

Deodată mătuşa zicea: „Acum am ajuns la cuib!" şi atunci „Car - căr - 
câr - câr - câr - câr!" Puişorii năvăleau la mâncare şi mâinile noastre se 
mestecau unele cu altele, de nu mai ştiam care a cui este. Momentul acesta 
îmi stârnea un haz nemaipomenit. 

Actul următor se juca pe degetele de la o mână. Mătuşa îmi lua mâna 
stângă şi începea socoteala degetelor începând cu cel mare şi terminând cu 
cel mic: „Asta-i bob, asta-i fasole, apoi muzăre, neghină, apoi prindea 
degetul mic, ăsta sfârrr peste grădină!" 

Mâna toată zbura în aer apoi ateriza lin în poalele cămăşii mele, un alt 
motiv de veselie delirantă. 

- Acum hai să numărăm: unu, doi, trei, patru, cinci. Acum zi şi tu. 

- Nunu, ... toi, ... tii, ...papu, ... SISI. 

Sigur eram un geniu matematic. Ştiam să număr până la cinci. Mai 
departe nu puteam merge că oboseam. 

- Spune cinci! 

- Sisi! 

- Cinci! 

- Sisi! 

Atunci începea gâdilatul şi râdeam, râdeam de nu mă mai puteam opri. 
Bunica însă ştia ce ştia: 

- Ajunge acum! Opreşte-te că dacă mai râzi mult ai să începi a plânse! 

Şi aşa se întâmpla. Numai un pic dacă mă atingeam cu ceva începeam a 
plânge de parcă s-ar fi prăpădit toată lumea. 

Într-o zi s-a întâmplat un lucru deosebit. 


i 


să se poată 
| in părţile noastre erau făcute ERE fel N A A 
gătit de prin pă le: lemne, vreascuri, ciuclejii (coceni care 
] de materiale: , ite strujeni de porumb, 


SPA ând. dădeam la vite SU Y 
IA i îs, E de cartofi şi beldii de floarea 


ustibilului focul trebuia alimentat mai rar 
des. În ziua aceea casă se făcea foc cu Due 

i des. In Zi an a. 

E pa în fața sobei ŞI mă ținea pe mine lin copi ai ps în 
i idea portiţa sobei şi mai băga o mână de vre . Mama 
sânii Sg fierbea mâncarea. Eu eram fascinat de jocul 


vechea nişte oale în care i : Pt 2 APARE 
i acaatea La un moment dat, când s-a desclui MEIR OU NANE Inâna să 
pista flacăra, dar înainte de a ajunge Ia ea, tata m-a apucat de mână şi mi-a 


tras-o înapoi. Nu ştiu însă cum s-a făcut că în mişcarea Na ta ia un 
deget de portiţa fierbinte şi m-am fript. Am început să “o ua ținea 
gura şi nu mai era chip să mă potolese. Nu era numai, jițIca Care mă 
chinuia, ci şi un fel de mândrie rănită. „Cum, eu, băiatul tatei, să fiu 
confruntat cu astfel de pedeapsă?" Mama văzând că nu-i chip să mă 
potolesc s-a gândit la o soluţie: bunica! Mi-a deschis pe rând cele două uşi şi 
am năvălit în camera bunicii plângând. 

- Ce-ai păţit, băiatul bunicii? De ce plângi? 

Cu greu mi-am stăpânit răcnetele şi, printre suspine, i-am răspuns: 

- Pentru că... pentru că... pentru că tata m-a bătut! Lui 

- Aşa? Lasă că-l învăţ eu minte! Tat-tu e copilul meu şi am să-l bat și eu 
pe el cum mi-a bătut el băietul! NET Mer! 

Vorba asta a bunicii mi-a turnat untdelemn pe toate durerile. Mândria 
mea era vindecată. Plânsul a încetat ca prin farmec. Aveam şi eu pe cineva 
care era mai tare şi decât tata şi care mă apăra. Gândul că bunica are să-l 
bată pe tata îmi dădea siguranţa că am pe cineva foarte tare care să-mi ia 
apărarea. ip y 


Sobele de : 
arde în ele tot felu 
âneau nemânca i 
bătutul cân 
cție de felul comb 
i la noi în 


răm 
puzderii de la 
soarelui. În fun 


FĂT FRUMOS ha 


A Sine a apărut în casă fratele meu lonică (mai mic decât mine cu doi ani 
A uni) j apărut şi un leagăn. În el era culcat Ionică, iar mama mă punea 
san. La început treaba asta era un fel de distracție: eu, băiat mare, a- 


veam grijă de fratele meu mai mic si ra 
E = aa al mic şi asta îmi dădea î 
mijlocul familiei şi în ochii mamei mai ales i tene în 


CT . 


plângă. Eu hurducam leagănul mai tare ca să-l fac să tacă. dar el plângea mai 
tare. Plângea cât îl ţinea gura. Văzând că nu pot să-l linistesc şi neștiine 

mai fac, în disperare de cauză opream legănatul, mă apleca 

fratelui meu şi începeam să plâng şi eu cu el pe întrecute. Era o muzi 
două voci de să-ți astupi urechile. Asta ne-a prins bine mai târziu câ 
umblam cu colinda cântam fiecare, dar îl ascultam şi pe ce 
mama în casă ŞI ne găsea pe amândoi plângând din toate puterile, n 


pe care să-l împace mai întâi. 

Într-o zi, camera în care locuiam noi s-a umplut de lume. Veci 
toate părţile s-au adunat la noi să fie în ziua aceea lângă mama. La înce 
nu pricepeam de ce, apoi ascultând la vorbele lor am înţeles că tata ple 
undeva departe de unde nu va veni prea degrabă înapoi. O întrebau mereu pe 
mama: „Cum ai să te descurci singură de-acum? Când crezi că se » 


întoarce el? 

În sfârşit vecinii au plecat pe la casele lor şi am rămas în casă numai 
mama şi noi cei doi copii. lonică era de numai șapte săptămâni, eu insă 
începeam să mai pricep câte ceva. O întrebam mereu pe mama: 

- Mamă, unde-i „tătuța "? 

- E dus departe! 

- Cât de departe? 

- Departe tare! 

- Ca până la târg la Cernăuţi? 

- Nu, mult, mult mai departe! Între noi şi târgul în care stă el acum este 
o apă mare, mare de tot pe care trebuie să o treacă cu vaporul în zece zile și 
zece nopţi mergând fără oprire. 

- Ce-i aceea „vaporul? 

- E o casă mare, mare care pluteşte pe apă şi are nişte motoare care o 
mână repede, repede tot înainte! 

- Cât de repede? Ca o căruţă cu doi cai care aleargă în galop? 

- Nu, și mai repede, mult mai repede! 

- Şi cum e lumea de acolo, din locul unde este el acum? 

- Sunt stele multe pe cer şi pe steagul ţării aceleia şi sunt multe bosăţii 
pe pământ dar sunt păzite toate de balauri fioroşi. Oamenii se luptă cu ei cât 
pot mai bine ca să-i alunge şi când reuşesc, pentru câteva clipe se reped şi 
apucă cât pot din comorile lor. Ceea ce pot apuca ei e o nimica toată tată de 

comorile balaurilor. 

- Ce fel de balauri sunt aceia? 

- Primul este Balaurul Sărăciei care-i alungă pe oameni de la casele lor, 
apoi Balaurul Înstrăinării, care parcă ar vrea să-i fugărească înapoi. E greu să 
ştii de care să te fereşti mai tare, apoi mai sunt şi alți balauri cu nume ca Lip- 


1 nu-l l să 1 
. l F TI ] i Ş p bi (11 O meni Ş 
ul ŞI rțu asă 


pace... A balaurii? 
i x luptă Şi el cu 
s Das tt ța AFA ] să se lupte cu 


i tşi el s Sărăcia. Când va birui Va Veni 1ar 
_Da, a şi început ŞI 


ă în visuri le de 
acasă 1 plecat departe, în visurile me 
- eu pe tatăl meu cel p 
Aşa îl vedeam eu p fa ai 


copil; un Făt Frumos ce se luptă cu 


Casa în care locuiam noi era construită dea Iul qi i 08 alei, 
Condrea Leahul, şi se conforma tipicului tuturor caselor din sat de la i nea 
aceea: avea pământ bătut pe jos, pereții din schelet de lemn lipiţi cu lipitură 
de lut şi dați cu var. Tavanele erau formate din grinzi de lemn geluit peste 
care erau bătute nişte scânduri de lemn geluite şi ele. Ca izolare, peste 
scânduri, în pod, era turnat un strat de tencuială de lut cu pleavă. Acoperişul 
era învelit cu draniţă (şindrilă mai lată), dar era spart în câteva locuri de 
împuşcături din timpul războiului. Electricitate nu exista în sat, iar apa se 
aducea de la fântâna din ogradă, făcută şi ea de bunicul Condrea. Vecinii 
veneau să ia apă de la noi căci fântâna aceasta avea o apă foarte bună şi 
izvorul era puternic. 

Interiorul casei cuprindea două camere de locuit cu o tindă între ele. 
Tinda noastră era mai mică decât la alte case, căci bunicul, din spirit de 
economie, a construit cuptorul de copt pâine în spaţiul din fundul tinzii. 
Camera de la răsărit se chema „, Casa cea mare” şi în ea locuiam noi, camera 
dinspre apus (peste tindă de noi) se chema „Cămara” şi era de fapt o 
bucătărie şi cameră de locuit în același timp, în ea locuiau bunica după tata, 
Nastasia Leahul, şi fiica ei, mătuşa Paraschiţa. Gura cuptorului şi hornul 
erau aici în cămară. Intre horn şi peretele de la nord era un spaţiu liber prin 
dora pe platforma de deasupra cuptorului. Aici era cald şi bine! În 

(ele cu o singură familie casa cea mare era camera de primire a 
musafirilor şi locul unde era ținută zestrea fetelor de măritat. 


destul de simplu. Pe lângă peretele de 
lăiţi (laviţe) făcute din dulapi de brad 
iri Şi aşezaţi pe capetele unor stâlpi ro- 


oraş. Peste această saltea se întindea un ţol de cânepă, la cap se puneau perne 
umplute cu pene scărmănate, iar pentru acoperit se foloseau pături făcute din 
lână, țesute în casă. Camera avea trei ferestre, două la miazăzi şi una la 
răsărit. Imediat deasupra ferestrei de la răsărit era fixat în perete un suport 
din lemn încrustat, pe care se rezema baza celor două icoane Maica Domnu- 
lui cu Pruncul în Braţe, iar icoana a doua cu Domnul Hristos. Partea de sus a 
icoanelor era înclinată spre interior și se sprijinea pe câte un cui mare de fier 
bătut în scândura podului. Tot la răsărit, deasupra patului era „, Culmea”, o 
bară orizontală de lemn geluit, agățată de scândura podului cam cu 50 de 
centimetri mai jos, suspendată cu ajutorul a două bare verticale din același 
material. Pe culme se aşezau pentru păstrare hainele mari ce nu erau folosite 
zilnic; sumane, mantale, cojoace etc. Peretele de la apus avea la mijloc ușa. 

În dreapta ei era soba de gătit, în stânga era un dulap înalt doar de 
aproximativ 75 de centimetri în care se ţineau oalele cu lapte care erau puse 
la prins şi câte o strachină cu brânză de vaci proaspătă. Deasupra acestui 
dulap era „blidarul”, un rastel în care erau puse după spălare străchinile şi 
farfuniile. Blidarul avea la partea de jos două sertare în care se țineau 
cununile de ceapă şi de usturoi, şiraguri de bureţi uscați înşirați pe aţă şi 
şiraguri de ardei iute, roşii ca focul. Cămara unde sta bunica era mobilată la 
fel, numai că aşezarea mobilierului era simetrică faţă de axul tinzii și avea în 
plus cuptorul de copt pâine. De multe ori laiţa care era pe lângă peretele de 
la apus era scoasă, căci bunica punea stativele de țesut în cameră şi nu mai 
rămânea prea mult loc de umblat pe lângă ele. Bunica ţesea aproape într-una. 
Țesea catrințe de comandă pentru clientele ei din satul nostru şi din alte sate 
dimprejur. 

Lunea era zi de târg la Cernăuţi. La date fixate, în înţelegere cu 
clientele ei, bunica punea două catrințe în desazi, una în faţă alta în spate şi 
pleca cu ele la târg să le predea clientelor. Pleca pe jos, pe cărări mai de-a 
dreptul peste câmp cam 4-5 kilometri la dus şi tot atâția la întors. plus dru- 
mul prin oraş până la locul de întâlnire. Făcea în total cel putin 13-14 
kilometri la fiecare zi de târg. Preda marfa, lua plata şi comenzi noi şi arvună 
de la alte cliente. Iar când venea înapoi acasă se apuca iar de țesut. Azi stau 
Şi mă mir de unde avea bunica astfel de rezerve de enerzie!! 

Bunica țesea şi cânta: „Cine are patru boi/ Capu-i urlă de nevoi/ Dar 
eu n-am nici o pereche/ Pun căciula pe-o ureche!" Altădată bunica doinea: 
„Dăina, dăina, dăina, da/ Dăina, da, doinita mea!” Şi aşa îi trecea timpul 
mai uşor și lucrul sporea pe nesimţite... 

Când veneau „Sâmbetele Morților” (sau ziua Moşilor) de vară sau de 
iarnă, bunica se pregătea din timp pentru pomană. Avea o bute cam de 40 de 
vedre căreia îi zicea ea „butlagă”. Pe aceasta o umplea cam pe o treime cu 


INI 


i 


când erau coapte, nu le puteai 


ii care 
nte roş ; lozniţă”, erau 


pere uscate. Erau nişte PN a ei (pr Mag 
i erau, A 
mânca de dulci ce mA 
minunate pentru preparatul erai Reh 
Bunica turna peste pere apă € 


în el şi puţină drojdie - cam 100 gr - şi lăsa totul să 


nopti: când răsucea cepul butlăgii e 


plea vasul până sus, apoi arunca 
fermenteze trei zile Şi trei 


A urgea prin ea un' lichid 
După trei zi e, 


lbui cu gust dulce puțin acrişor care te pişcă de limbă ca mustul de 
IA) când e puțin înăsprit. Acesta era mustul care-l pregătea bunica 
pentru pomană. 
În săptămân 
de ulcioare de lut ars, câte socotea 
lumânări. Cu o zi înainte mai coce 


grâu. Ş A g. 

De ziua pomenii, umplea un număr de ulcioare cu must câte putea să le 
ducă ea în mâni. Punea într-o traistă tot atâţia colăcei şi lumânări şi pleca la 
o casă de om nevoiaş la care se gândise ea mai înainte ca să ducă pomana. 

Dădea fiecărui viețuitor din casă câte un colăcel, o lumânare aprinsă şi 
un ulcior cu must. 

- Na să fie de sufletul lui Condrea. 

- Na să fie de sufletul Mariei. 

ia Na să fie de sufletul lui Alexa. Şi tot aşa până a dat de pomană pentru 

toţi morţii din familia ei, iar mai la urmă: 

- Na să fie de sufletul meu. 

E Dar de ce dai dumneata de pomană, mai înainte, de sufletul 
dumitale? o întrebau uneori oamenii aceia săraci. 

Ai Apoi, că nu se ştie, cu lumea asta ce vine acum după noi, dacă va mai 

fi cineva care să dea de pomană de „sufletul nostru”! 

Şi a avut dreptate! 

îi a ni deportată în Siberia şi acolo nimenea nu dădea de pomană. 

sat în timpul ocupaţiei sovieticilor, oamenii secătuiți de dăjdiile către 
„armata roşie eliberatoare” n i : y 
A | la u mai aveau cu ce face pomeni; biserica le era 
a i : $ 
» SI nu mai era cine să facă măcar o rugăciune 


a dinaintea zilei morţilor bunica cumpăra din târg un număr 
ea că are nevoie şi tot aşa şi un număr de 
a câte un cuptor de colăcei din făină de 


pentru sufletul celor „adormiţi”. 


Abia după moartea lui Stalin a 
pomană. 


inceput să se mai facă ici acolo câte o 


STARȚUN ÎN LUMEA POVEŞTILOR 


Când Ionică s-a făcut puţin mai mărişor şi a început să înțeleagă sensul 
vorbelor a început perioada poveştilor. Uneori în timpul zilelor de 
sărbătoare, de multe ori seara, după ce termina cu lucrul pe afară, mama ne 
strângea lângă dânsa şi începea să ne povestească: „A fost odată ca 
niciodată, a fost şi este şi de aceea se povesteşte, etc... ” Ne povestea despre 
Scufița Roşie, Harap Alb, Punguţa cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe, Măr 
şi Păr, Pipăruş Petru, Făt Frumos şi multe, multe altele. Desigur, toate 
acestea le ştia din cărţi, dar când ni le povestea nouă, n-avea nici o carte în 
mână, ci ni le spunea din memorie şi avea o intonaţie în glas ce învia așa de 
mult acţiunea povestirii că pe noi copiii ne înfiora şi ne vrăjea. Cum termina 
mama povestea, eu imediat: „Mă duc la bunica!” şi cum intram în 
„cămară ” o şi anunţam: „Bunico, vreau să-ţi spun o poveste! Punsuţa cu 
doi bani: Au fost odată o babă şi un moşneag şi baba avea o găină şi 
moşneagul avea un cocoș. * Aici bunica voia să mă pună la încercare: 

- „Stăi, că parcă aici e altfel! Nu cumva moşul avea'o găină şi baba un 
Cocoş?” 

- Nu, bunico! Nu! Baba avea o găină şi moşul un cocoş! Şi nu mă lăsam 
până nu o convingeam pe bunica şi terminam povestea aşa cum trebuie. 
Bunica rămânea mirată: 

- Măi Starţun, de unde ai tu atâta minte? Numele ăsta nou care mi-l da 
bunica mă umplea de mândrie, săream într-un picior de bucurie. Nimeni nu 
mai avea un nume ca al meu. De unde a luat bunica numele acesta nici azi 
nu ştiu şi niciodată n-am ştiut ce înseamnă, dar un lucru era sigur: el era un 
semn de mare admiraţie din partea bunicii. 

Câtă minte avea într-adevăr Starțun se va vedea din povestirile ce 
urmează. 

De când lonică a început să umble în picioare tot felul de accidente i se 
întâmplau, ba cădea cu nasul, ba cu fruntea la pământ şi apoi plânsete fără 
sfârşit. Mama sărea repede din casă să vadă ce-i şi cum, eu eram 
„responsabil” cu supravegherea lui, mama nu stătea prea mult să analizeze 
accidentul. ei mă lua la întrebări: „De ce nu l-ai păzit ce face?” Apoi: Na! 
na! na! şi în loc de o muzică acum avea două... 

Norocul meu era un cojocel cu mâneci făcut dintr-o piele de oaie 
miţoasă care rămăsese scurt de mine şi mama i l-a dat lui lonică. lonică nu 
se despărţea de el nici vara. Îl târa după el de-o mânecă oriunde se ducea. 
Când simţea că vine Moş Ene pe la gene întindea cojocelul pe pământ, se 


13 


re de la mâna dreaptă în gură şi. ..pe-aici ţi. 


punea degetul cel ina 
: | Ia | : E 
ea în lumea viselor! joc în voie, dar nu trebuia să mă 


culca pe el, 
nl i eu liber să mă 
de el căci mama d 


PĂSĂRICA 


Aveam vreo patru ani pe atunci. Era iarnă şi stăteam Sa L “i 
i numai pe ferestre ineheată nai ASA SR i a e 
cum păsărelele flămânde, ciocârlanii, pițigoii şi vrăbiile imp A e ŞI 
frig veneau la locul unde mama dădea de mâncare la găini şi se băgau printre 
ele ca să ciugulească şi ele câte o bobiţă de porumb mai mică pe care op 
puteau şi ele înghiţi. ie Sa e pati ă 

Într-o zi viforoasă ca acestea, când uşa camerei noastre s-a deschis, prin 
aburul care pentru un moment a învăluit intrarea, a năvălit în cameră o 
păsărică frumoasă cum nu mai văzusem alta până atunci. Avea pe ea pictate 
petece cu toate culorile florilor: galben, roşu, albastru, alb Şi negru. Era 
frumoasă de tot, dar n-a reuşit să se aşeze bine pe grinda cea mare că pisica 
trezită de sfărâitul aripelor ei, cum dormea în cotruță, printr-o săritură 
acrobatică de care n-o credeam capabilă până atunci, într-o clipă a fost sus 
pe grindă şi în clipa următoare era jos cu păsărica în gură. Am țipat la ea, dar 
degeaba. Am auzit trupul păsărelei pârâind. sub “dinţii ascuțiți al pisicii. 
Pentru sufletul meu durerea bietei păsărele făcea să tremure zările de la o 
margine la alta a orizontului. Din câteva înghiţituri păsărica nu mai era, 
numa! mâţa mai mirosea locul unde o mâncase. Am început să plâng şi s-o 
strig pe mama: Ste 9 Ido aa ă sia 
A Mamă, adă repede cuțitul să tăiem burta mâţei şi să scoatem păsărica 


Atunci eram $ 


tâta aştepta... 
îndepărtez prea mult oar atâta aştep 


tn N] 


i : i ua uite „dipi 
Degeaba, păsărica nu mai este. N-ai văzut cum a mâncat-o mâta 


Ș E -am spus plânâ SRI Y 
am plâns, şi-am plâns iară până ASR la sea ua UA) cas 


- Bunico, ce fe] de păsărică a fost aceea? 


şa de frumoase? 


fă 
pr, get toate păsările s-a gândit să 
intre ele şi la vedere, şi-a chemat să 


- Apoi se zice că după ce a 
sească penele ca să se deos 


14 


a 


vină la EI toate păsările. Şi-a venit întâi grangurul și Dumnezeu l-a vopsit în 
galben ca aurul, apoi a venit mierla şi Dumnezeu a făcut-o neagră ca umbra 
pădurii, a venit rândunica şi Dumnezeu a vopsit-o cu alb şi negru și tot aşa s- 
au perindat prin faţa Domnului toate păsărelele şi EI le-a vopsit penele la 
toate. Abia la urmă de tot a venit şi sticletele. 

- De ce n-ai venit la timp ca toate celelalte păsărele? l-a întrebat 
Dumnezeu. 

- Preaîndurate Doamne, Tu ştii că eu prin spini şi mărăcini îmi duc 
viaţa. Când am incercat să zbor repede la Tine m-am încurcat în spini aşa de 
rău că abia acum am reuşit să scap! Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de biata 
păsărică şi a luat toate vopselele ce i-au mai rămas şi a împodobit-o şi pe ea 
ici cu un pic de galben, dincolo cu puţin albastru apoi o pată de roşu și alta 
de negru. Când a terminat Domnul culorile avea şi sticletele o haină 
frumoasă ca nici o altă păsărică din lume. 

- Da de ce nu-i dă Dumnezeu şi mâncare în timpul iernii? 

- Sticletele e mai norocos ca alte păsări căci şi iarna găseşte destule 
semințe în spinii lui, numai că uneori toate sunt aşa de înghețate și acoperite 
de gheaţă că el nu le mai poate ciuguli şi atunci vine pe la case să găsească 
pe acolo de mâncare. Când vremea e mai caldă şi gheaţa se mai înmoare el 
merge iarăşi la spinii lui. 

Mătuşa Paraschiţa atunci zice: „Hui să facem un descântec ca să crape 
gerul, Trebuie să numărăm doisprezece oameni pleşuvi din sat şi atunci 
gerul crapă, dacă nu mâine atunci peste trei zile, dacă nu peste trei zile 
peste o săptămână, dar in mod sigur o să crape!" Şi mătuşa începe să-i 
numere: Nicolai a lui lon, Alexa lui Caras, Onofrei a Cazacului, Duntrută a 
lui Pilat, Vasile a lui Ştefan, Nistor Zauca, lonică a lui Salamac. Vasile a lui 
Daruţă, lonică a lui Nichifor, Duntraş a lui Carp... Mai lipseau doi dar nu-i 
putea găsi nici unde. Poate de aceea nici gerul n-a crăpat atunci, ci 

continuat să ne ţină încleştați până s-a săturat el de noi şi s-a dus pe alte 
meleaguri să chinuie alți oameni şi alte păsărele. 

Eu am crescut şi m-am făcut mare şi-am mers la şcoala primară și acolo 
am învățat o poezie care mereu îmi aduce aminte de păsărica cea frumoasă: 


Când afară viscoleşte 

Ea se-ascunde tremurând 
Într-un dos, unde-l găseşte, 
Nu ca vara ciripind. 


lama ninge şi îngheaţă 
Frigul creşte tot mereu 
Păsărica cea isteaţă 

Nu mai zice cântul său. 


Dumnezeu, care-a creat-o 


Şi zbârlită, şi-ntristată, 
Pe dânsa ca şi pe noi 


Flămândă ca vai de ea, 


iii 


O scuteşte şi-o hrăneşte 


rea-şi cată Bo scapă de fe oii 


Pe la drum mânca 
Sărmănica păsărca- 


CLOȘCA ŞI PUIŞORII 


rimăvară. Era o zi frumoasă cu soare 
+ să-mi dea drumul pe-afară să mai respir aer Curat. 
gherea -unei fete din vecini, Florica lui Chirliuc, cu 
ne. Fata o îndrăgise pe mama pentru Că O servea 
ea ce acasă ea nu prea avea. În schimb ea 
avea grijă de Ionică şi de mine, când mama era ocupată cu treburile Casei, 
De data asta, Ionică era dus cu mătuşa Evghenia la bunica din deal (mama 
mamei), deci eram singur sub supravegherea Florichii. Mama scosese afară 
o cloşcă cu vreo 12 puişori să se mai însorească şi ei. Cum am ajuns afară 
am dat cu ochii de ei, o droaie de găgâlici din puf galben. Cloşca cea cu pene 
albe se oprea la câte o grămăjoară de păsat muiat în apă pe care mama o 
pusese pentru hrana puişorilor şi se făcea că mănâncă din ea croncănind 
îmbietor, iar puii se adunau lângă ciocul ei şi ciuguleau câte un fir sau două, 
apoi se opreau privind întrebător spre mama lor. „Oare așa se face?” Era 
atâta vioiciune și spontaneitate în mişcarea lor că m-am oprit pe loc fascinat. 
Florica îmi explica: ,„Aştiu mici sunt puişorii, cea mare albă e cloşca, mama 
lor. Şi ei sunt mici ca tine! Uite ce fiumuşei sunt.” Erau frumoşi într-adevăr 


După multe zile de frig a venit şi p 


cald. Mama s-a gândi 
Eram pus sub suprave 
vreo trei ani mai mare Ca ml 
cu câte ceva bun de mâncare ce 


Parte, puişorul ținea cioculețul d 
îndată: „, Ai omorât puişorul, ai 
să Nu prinzi. puişorul 
picioruşe!” 

„AM învățat lecţ 
ridicat puişorul de Jo 


Pieta Să-ţi facă mama ta! Niciodată 
moare, indată,. Îl iei frumos de sub 


ia repede. M-am repezit di 
S Viu Şi nevătămat, pezit din nou şi de data asta am 


bucurie! De fericire |- 
oseloarele și capul i 


- Puisolu! Puisolu! Ce 
râit toate 


căldură că î- A A ; 
Că 1-au pă am strâns la piept cu atâta 


“a căzut moale peste mâna 


16 


mea cu cioculețul deschis ca şi a frățiorului lui de mai înainte. De data asta 
Florica s-a alarmat rău. Avea de a face cu un monstru ucigător de puişori!... 
A strigat-o repede pe mama din casă: „Mătuşo, vino că Victor îți omoară toți 
puişorii de la cloşcă!"” Mama a venit într-un suflet, a constatat crima, l-a 
înhățat pe Starţun de-o aripă şi i-a tras două palme zdravene la partea 
sedentară de l-a săltat în sus de pe membrele ambulatorii. Apoi l-a luat de 
după cap şi „haiti înapoi în casă!” 

- Tu nu eşti vrednic să stai afară pe o vreme frumoasă ca asta! În c 
să stai până te-i învăța minte! 

Am plâns un pic, că altfel nu se putea, apoi m-am urcat în pat cu fața în 
sus cu ochii la grinzile şi scândurile tavanului. Acolo era o altă lume de 
basme. Rindeaua dulgherului netezise cioturile din lemn scoțând în evidență 
nişte desene cărora ochiul meu le dădea o interpretare specială. Colo era un 
grup de cioturi desenând câţiva copii care se jucau cu bulgări de zăpadă, în 
altă parte capul unui miel se ivea dintr-un fel de fereastră rotundă, într-un alt 
loc un îngeraş cu faţa bronzată şi cu aripile albe privea cu ochi întrebăton 
spre înălțime, iar mai încolo într-un colț întunecat pândea balaurul. Parcă 
ieşea dintr-o fântână împrejmuită cu zid de piatră. Capul urât ca de broas 
dar mai scofâlcit cu nişte orbite ca un tăiş de sabie şi gura mare căscată în 
care se vedeau dinți ascuţiţi ca dinţii joagărului cu care tăiau lemne mătușa 
Paraschiţa şi uncheşul Ionică, se ivea deasupra zidului. Ochii fioroși îşi 
căutau prada, iar limba ca o flacără de foc ieşea afară din sură, frământându- 
se după came şi sânge. Prada trebuia să fie pe aproape pentru că fiara 
scosese o labă cu gheare ascuţite pe marginea de sus a zidului gată să sară 
afară, dar Făt Frumos nu se vedea nicăieri. Imaginea asta mă va urmări mai 
târziu în visele mele ca o prevestire despre ceea ce avea să mi se întâmple în 
viaţa reală. 


Pe bunicul după tata, Condrea Leahul, nu l-am prins în viaţă. S-a stins 
cu vreo şapte-opt ani înainte de venirea mea pe lume, dar îmi povesteau 
vecinii care l-au cunoscut că era un om blond, de statură peste cea mijlocie şi 
zvelt. Purta vara pălărie de paie şi umbla cu carul cu boi cu care şi-a câştigat 
bruma de avere ce a putut şi el s-o strângă, vreo două fălcii (falca = circa | / 
hectare.) de pământ şi grădina cu gospodăria de pe ea, tăcută cu multă 
economie de materiale. 

De fapt, cele două şuri aveau pereții din gard de nuiele lipite cu lut cu 
paie iar casa avea tinda numai pe jumătate, în cealaltă jumătate s-a zidit 
cuptorul de copt pâine. La bruma asta de avere erau cinci copii, trei fete şi 


ui 


să-l mai împartă la toți. De aceea băieții au 


: : câşti istența. Tata er 
cupa ă-şi câştige existenţ ra 
“i te mări şi țări ca $ 
fost BA să PRI, prima, dată oceanul. Bunicul Condrea era grav 
foarte tânăr Că ia te 
din care cauză a ȘI Mun. A 0 d AA - 150 

bolnav d St aa mamă, Nichita Axani, l-am prins în st, ŞI a am 
b i, d de dragostea lui. Eu eram primul lui nepot şi-şi Iâcea panuri 
cura 


roafa SA tr-o zi venind cu mama ca să-l vizităm pe el şi 


i-aduc aminte cum în e ut ea ă 
N ME spe i d pe poartă l-am găsit lângă fântână stând de vorbă cu Iluţă 
a Nistor, un vecin cu care el era tare bun prieten. Cum m-a văzut, mi-a 


întins mâinile şi eu i-am sărit în braţe. EI vorbea cu vecinul ŞI arăta spre 
mine: „ÎI vezi? Pe-aista aghiont am să-l fac. În limbajul local cuvântul 
aghiont însemna „procuror”. N-a mai apucat să mă vadă umblând la şcoală. 
A murit când aveam vreo doi ani şi jumătate, fratele meu lonică şi vara mea 
Aspazia își numărau vârsta doar cu lunile. Cât a fost în viaţă moşul a fost un 
om cu multă trecere, nu numai în sat ci şi printre domnii cei mari din 
Cernăuţi. A fost primar tot timpul, şi sub austrieci şi după venirea stăpânirii 
româneşti. Domnii cu care avea el strânse legături erau luptători pentru 
cauza românească în Bucovina, iar după război au devenit conducători ai 
destinelor provinciei. 

În timpul războiului a fost nevoit să se refugieze peste Prut în judetul 
Dorohoi în România. A trecut Prutul înotând, pe la mijlocul lui mai, când 
apa e încă foarte rece datorită topirii zăpezilor la munte. Din cauza asta s-a 
îmbolnăvit de astm, boala care i-a cauzat moartea, cu ani mai târziu, la o 
vârstă destul de tânără. 

Imi amintesc şi despre acest eveniment. Eram în cămara casei lui Şi mă 
i se CA fe A, iu Aa SA din jurul meu îmi tot spuneau că 

ANM ne şi nu trebuie să- stingheresc acuma. 

Cămara şi casa iai bip, Sag A uitai, plân i aiicreu, 
cunoşteam. Din când în Apa d i ni Sa ii Să caci N ju 
ÎN co că an e n e Sa Eu i posi uşilor zăream lumină multă 

e de un amănunt: Un om în uniformă 


(şeful de post) 11 cerea bunicii să-i dea pe 
rmisul de vânătoare al bunicului 
„Cuci lui de-acuma nu-I mai trebuie! 


Bunica cea din deal i-a făcut lui mo 
morților, parastase | 
Era obicei în sat ca 


doi băieți. Pământ prea puțin ca 


mortului „CU Tot neamul lui cel în Ă ia Pegicu i lujbai de pomenire a 
el 1 pentru o agapă dată î i 
în memoria 
a un î 
om în sat pe la toate casele celor 


18 


apropiați ai mortului şi pe la săraci, ca să-i cheme pentru a doua zi 
„praznic. Era chemat şi preotul ca să slujească o rugăciune pen 
„celor adormiţi” din tamilie, pe care îi primea înscriși pe o | 
de gazdă (pomelnicul). Inainte de a începe preotul slujba. bun 
oaspeți să se aşeze la masă (pe măsura posibilităților) şi-i da fiecăruia di 
aşezaţi câte un colăcel şi o lumânare aprinsă: „Să fie de sufletul lui Nichit 
Lumânarea stătea aprinsă tot timpul cât slujea preotul, apoi se stingea 
începea împărțitul bucatelor. Pe masă erau gata puse „hrincile ” (felii me 
mari) de pâine de secară şi pâine albă de grâu. Pâinea de secară se folose 
împreună cu „zeama de găină cu tocmagi ” (supă de găină cu tăiței), iar c 
de grâu se folosea la friptură ori răcituri sau sarmale. Când pra 
întâmpla să fie în zi de post sau miercurea ori vinerea, supa de 
înlocuia cu o ciorbă de zarzavat, iar în sarmalele de post carnea era 
cu hribi (burete care creşte în păduri de brad). Bunica făcea praznice 
căci moşu avusese prieteni pe toţi oamenii din sat. În plus, mai erau şi sărac 
care erau întotdeauna chemaţi. 

Bunica avea în casa cea mare o masă lungă la care încăpeau 12 oz 
de o singură parte şi 12 de cealaltă şi mai punea încă două mese mai scurte 
în chip de careu, la care mai încăpeau încă 6-7 persoane de fiecare parte, aș: 
că intrau la masă cam 50-52 de persoane odată. Ca să-i servească pe toți ce 
chemaţi, aproape întotdeauna se umpleau toate locurile de cel puțin două o 
uneori mai rămâneau unii şi pentru seria a treia. Când se aşezau la masă 
ce aveau locurile pe lângă pereţi stăteau pe lăiţi, cei din interior şedeau pe 
nişte bănci lungi fără spătar numite în limbaj local „„os/oane ”. Bucatele ce 
mai rămâneau în bucătărie se dădeau la săraci să le ia acasă. 

Mai interesante erau ieşirile la ţintirim (cimitir), în zilele de Duminica 
Tomei în fiecare an, dumineca în care se aduce vestea Învierii Domnului 
celor din morminte (Paştele Blajinilor). În sâmbăta de înainte de Du : 
Tomei, bunica pregătea bucate ca pentru praznic, dar în cantități mai reduse 
căci de data aceasta alimentele erau destinate mai mult pentru săraci. În plus 
se mai pregăteau păscuţe cu brânză şi ouă roşii. De fapt păscuțele luau locul 
colăceilor de la praznice. Toate alimentele şi toate cele trebuincioase pentru 
pomana la țintirim erau aduse apoi şi depozitate la noi acasă, căci noi eram 
mai aproape de cimitir decât casa bunicii. Duminică, după ce se termina 
slujba în biserică, bunica, mama şi mătuşa Fughenia se încărcau ca nişte 
albine cu cele pregătite în ajun. Fiecare avea câte o pereche de desagi, plus 
câte o traistă în fiecare mână. În desagi erau puse pâinile, păscuțele şi 
obiectele de uz practic, lingurile de lemn, străchinile, fața de masă şi un 

covor ce se punea sub ea, apoi lumânările şi cuțitul pentru tăiat pâinea. In 
trăişti erau cărate oalele cu supă, carnea, sarmalele, ouăle roşii şi nişte 


19 


fide şi scorţişoară CA plăcinte [i CU poalele. 
ii i ai mesei, Erau coapte în ajun şi cra 
u la 


: -ădeam după ele. AM 
proaspete şi gustose ŞI cu 00 pie Ai A unde erau familiile adunate ș; 


Maj întăi trecea preotul pe ciune, cânta „Hristos a Inviat!” ș 


A âte o rugă eg CĂ 

aceste locuri câte 0 Iug aţi A 
făoea la fiecare Mei aghiasmă. Bunica îi dădea câtiva bani şi o păscuţă ci 
sfinţea morman 


i a Eughenia. 

un ou încondeiat, prezic A NE deea e cei BN i asternea 
După Pigeaga Ve, SA Aa fața de masă curată. Pe această faţă de masă 

pe a iar n Se i plidele cu mâncare, lingurile şi furculițele. 
se, așezau tt un trecător pe acolo, bunica îl invita să vină la masă. Se 
Când epăra ce să mormânt şi era servit cu toate bunătăţile care era. 
așeza ge Ja Ne ] roşu şi o lumânare aprinsă „Să fie de 


regătite, dar mai întâi păscuța ŞI Oul 1 o insă 
Sa lui Nichita” ori a altui mort din familie; pe acestea invitatul le lua 
acasă. Dacă cel chemat la masă spunea că a mâncat nu demult, bunica îi 


dădea păscuța, lumânarea şi oul roşu şi-l lăsa să plece mai departe. Săracii îşi 
umpleau traistele cu astfel de daruri până pomenile se terminau. Moşu avea 
o cruce mare şi groasă de stejar. Alături era un mormânt al unui student din 
familia Nandriş. iar ceva mai departe, spre răsărit, era cripta de beton cu 
crucea de marmoră a preotului Zaharovschi care a murit în ziua când trebuia 
să fiu botezat eu. Din cauza asta am fost botezat la Mănăstirea Horecea, 
peste Prut de biserica noastră, din comuna Mahala. 


plăcint 
brâu, acestea se 


ANIȚA 


Peste drum de casa noastră, poartă în poartă, era casa lui Iluţă a lui 
Salamac, un bătrân cam la şapte zeci de ani rămas văduv de tânăr. Era cam 
înalt, un chip de dac cu plete lungi lăsate pe spate şi cu breton deasupra 


frunții. Trupul lui zvelt şi vânjos părea al unui flăcă i 
„Es url) jos părea a Wabi flăcău de 25-30 de ani, nu al 


ÎL trădau numai 
muncilor, inergea 
la coasă. Dacă-l | 


Va de făcut şi nu stătea degeaba 

I, numai ce-l vedeam cu 
sa lui până la 
casei noastre. 


După aceea deschidea alte cărări până la șura vitelor şi la şura cu nutrețui 
În jumătate de oră cel mult mama avea drum deschis oriunde avea de 

Mama îl chema în casă să se mai încălzească, îi dădea cinci lei pentr 
osteneală şi un ceai fierbinte să-şi dezmorțească trupul. Ca să se stea de 
vorbă, mama îl întreba: „Bade Iluţă, spune-mi te rog ce sfânt avem în ziua 
de azi? Moş Iluţă stătea un pic să se gândească, apoi făcea un fel de 
socoteală pe degetele de la mână şi pe crestele de pe dosul pumnului apoi 
răspundea, de exemplu: „Azi e marţi 12 februarie şi prăznuim pe Sfântul 
Marin!" După ce pleca el acasă mama se uita în calendar. Niciodată nu 
greşea cu toate că nu ştia carte. 

Cine a putut să-l înveţe taina calendarului pe zeci şi zeci de ani şi așa de 
exact? Era un mare mister. 

Moş Iluţă avea două fete. Cea mai mare, Angheluţa, era măritată, cea de 
a doua abia acum se ridica, avea vreo 18 ani şi se chema Magdalina 
Amândouă şi cu soțul Angheluţei locuiau în casa tatălui lor. Angheluţa cu 
soțul ei, Gheorghe Cernăuţan, aveau o fată, Aniţa, cu un an mai mică decit 
mine, cu un an mai mare ca lonică fratele meu. Era tocmai potrivită să 
formăm un trio de joacă şi de năzbâtii. După ce ne-am cunoscut nu era zi să 
nu fim împreună. 

Drumul care cobora din deal de la nord spre sud făcea un cot de 90 de 
grade în colţul de sud al curții noastre. Datorită curburii drumului, în fața 
porții lui moş Iluţă se forma un mic tăpşan de formă aproape triunghiulară şi 
deoarece apele de ploaie ce se scurgeau pe drum aveau tendința de a se 
revărsa în curtea acestuia, s-a format pe marginea drumului şi pe tăpşan o 
umplutură de pământ pe care noi copiii o numeam „dealuț” şi era locul 
nostru de întâlnire pentru joacă. În malul mai abrupt ce se făcea la dreapta 
porții vecinului, puteai să vezi tot felul de basoreliefuri zgâriate cu câte un 
ciob de sticlă în lut, reprezentări ale camerelor în care ne vom „ospodări 
atunci când vom fi mari. Aici e hornul cu gura cuptorului, obiectul cel mai 
pronunţat din bucătărie, în stânga lui o sobă de gătit cu plită, iar mai încolo 
patul în care dorm părinţii. Copiii dorm pe cuptor că acolo e mai cald, dar 
locul acesta nu se vede pentru că e în spatele hornului. Masa şi lăitele nu se 
văd nici ele pentru că sunt în spatele privitorului. Dacă cumva nu nimeream 
bine opera sau nu ne plăcea cum arată, o rădeam uşor cu ciobul de sticlă şi o 
luam de la început. Să critici lucrul altuia nu era obiceiul. Fiecare îşi avea 
visul lui şi se concentra cât mai mult să şi-l realizeze. Ce făcea altul ni 
prezenta interes. Astfel fiecare lucra în pace. 


ui 


JUCĂRIILE 


tii drum muiat cu apă 

tuite din praful de pe 

ceam puşcoace alcă: e: 

C pa lor tu îndemânare ca să poată exploda cu zgomot spre 
onieci 


isfacți lui. 
atisfacție a constructori ua Mă i n 
SE CR fabricate lipseau cu desăvârşire în sat. Ni le făceam singuri şi 


uneori, se realizau adevărate performanţe. A vigoeid fabricate de noi aveau 
la bază o tehnică deosebită de care eram foarte mân TA Pa Mineile 

Faptul că nu aveam mingi de cauciuc nu ridica BRICI. 0 pro Au ingile 
ficute de noi din părul vitelor, udat şi învârtit în pălăria veche de paie, ne 
făceau tot atâta bucurie ca cele din oraş. Nici fetele nu se jucau cu păpuşi ca 
cele făcute la târg. Şi le fabricau singure din cârpe ȘI crengi de copac 
potrivite pentru a imita un schelet. Uneori se realizau chiar performante. 
Mama reuşise o păpuşă după chipul „doamnei învățătoare „ Chiar a şi 
îmbrăcat-o cu un palton după model, gulerul de blană fiind obținut dintr-o 
blăniță de şoricel argăsită după toate regulile artei. 

Jucăriile construite de copii cereau imaginaţie creatoare şi îndemânare 
în execuţie. Puteau jucăriile fabricate la oraş să înlocuiască puterea educativă 
a unei jucării confecționată de noi? 


0 SENTINȚĂ GROZAVĂ 


Intr-o zi mama mi-a spus că moş Iluţă a murit şi că trebuie să mergem 
să-l vedem. Tot ce am văzut acolo mi-a umplut capul de întrebări. L-am 
văzut pe moş Iluţă în casa cea mare culcat într-un. sicriu înconjurat de 
lumânări aprinse. Şi mama a aprins o lumânare. Moşul era îmbrăcat în 
straiele de sărbătoare şi părea că doarme. Mătuşa Angheluţa şi leliţa 
Magdalena plângeau. 

Intorşi acasă, mama a trebuit să-mi ex 
Iluţă. Astfel am aflat care este rostul sic 
somn veşnic și tot ritualul satului nostru 
Aflam pentru prima oară că toți oamenii 


Am rămas pe gânduri, Aşa dar 


Mi-am tras cojocul peste cap, parcă aş fi vrut să mă apăr de soartă şi am 
început să plâng amarnic. Mama m-a găsit hohotind. 

- Ce ai, de ce plângi, m-a întrebat? 

- Plâng pentru că am să mor. 

Gândul acesta nu mă va părăsi până în clipa fatală. Mama a fost nevoită 
să-mi lămureasccă din nou tainele despre viață şi moarte. Am aflat că 
sufletul nu moare, ci se întoarce la Dumnezeu unde este judecat pentru felul 
cum a împlinit voia Lui când avea trupul ca gazdă. Dacă a respectat voia 
Domnului şi a făcut fapte bune va fi aşezat în rai, unde este o fericire fără 
margini şi fără sfârşit. Dacă a făcut fapte rele este trimis în iad, unde 
chinurile sunt mai rele decât moartea. 

Curând după aceea, mergând la bunica să-i spun o poveste, am găsit-o 
legată la cap peste frunte cu o cârpă albă ce mirosea a oțet. Își pusese o 
compresă să-i treacă durerea de cap. Am întrebat-o: 

- Bunico, de ce te-ai legat la cap? 

- Pentru că mă doare capul şi am să mor! M-a cuprins o spaimă de 
nedescris. Am început să plâng, să țip de parcă m-ar fi muşcat o fiară. 
Plângeam de spaimă. Să moară bunica? Asta n-aş fi vrut pentru nimic în 
lume. Plângeam şi nu mă puteam opri deloc. Cu greu mi-a revenit glasul: 

- Bunico, eu nu vreau să mori! Eu nu te las să mori! Bunica însă vrea 
iar să mă încerce: 

- Dar dacă vine moartea şi mă ia, ce putem face noi? 

Am sărit şi-am pus mâna pe o vergea care tocmai căzuse de pe sulul din 
spate al stativelor: 

- Am s-o bat cu vergeaua asta şi am s-o alung departe să nu mai vie 
înapoi! Apoi prinzând un pic de curaj pentru că aflasem soluţia problemei, 
m-am dus la bunica. l-am cuprins capul în braţe şi i-am zis: 

- Bunico, eu n-am să las să vie moartea la tine ca să te ieie niciodată. 
Acum eram sigur că moartea se teme de vergeaua mea şi nu mai vine! 

Sărmana bunică a murit în deportare în Siberia la Kirovsk după un an 
de chinuri şi privaţiuni cum numai în închisorile sovietice pot să existe, iar 
nepotul care altădată o apăra de moarte cu vergeaua „era departe, departe, în 
altă țară şi n-a putut face nimic ca să o scape !... 


NU - MĂ - UITA 


Într-o zi de vară, mama, venind de la câmp, de la Hucău, a adus acasă 
nişte rămurele verzi de care erau prinse grupuleţe de Moricele mici albastre 
cu câte un cerculeț galben la mijloc. Mama avea o oală de lut frumoasă 
smălțuită cu multe culori pe ea. În ea turna apă, apoi punea flori din grădină 


Lasă 
(55) 


ui 


floricele mici ca acestea nu ma; 


u (MAI . . . U 
şeza oala pe masă. Eu mici şi mie mi-au plăcu 


taiat SN iilor le plac totdeauna lucrurile 
i copi 
zusem Şi Cum SA 
ia N acestea mult, mult îi i 
Cum se cheamă florile astea; 
-mă-uita. 
_ Se cheamă nu-mă- i 
- Şi de ce Je-ai pus în oala CU e pt 
Pentru Că stând în oala cu âp n 


înflorite. 
Am învăţ i 
pe tăpşanul din fața port 
asemenea margaretelor, un fel 
albe de jur împrejur, dar aveau 
ieşea deasupra rozelei de frunze 


„bănuţei” (năsturei, nas ina e 
Gai 4 o zi aci hotărât să-i aduc mamei nişte flori. Ce puteam găsi mai 


la îndemână decât bănuţeii? Am cules de pe tăpşan SA pateu de floricele 
şi cu ele în mână fuga la mama! Le țineam bine să nu le pierd. 

- Uite, mamă, ţi-am adus flori; înfige-le în apă! Ş 

Când am deschis mâna să i le dau n-am găsit în ea decât un fel de terci, 
o amestecătură de culori alb, galben şi verde distribuite la întâmplare dar nici 
o floricică întreagă, aşa de bine le strânsesem în mână să nu le pierd pe 
drum. După toate aparențele promiteam încă de pe atunci să devin un „on 
de mână forte"? 

Floricele acelea mici albastre cu nume aşa de misterios aveam să le mai 
întâlnesc alături de un alt chip pe care n-am reuşit să-l uit niciodată. 


sau 


mamă? 


tejesc aşa de repede şi stau 


folosesc mai târziu. 
are speram să mă sc, i i 
at ceva de c 4 unde locuia Aniţa înfloriseră nişte floricele 


de inflorescențe cu centrul galben şi petale 
o codiţă foarte scurtă încât floarea de-abia 
lipite complet de pământ. Florile acestea se 
turtium officinale). 


Intr-o seară ne jucam cu Aniţa în ograda lor. La un moment dat, fratele 
meu Ionică a plecat acasă iar eu cu Aniţa am rămas mai departe să ducem 
discuţia. despre o problemă . foarte importantă: Cine stă mai bine 
materialiceşte, noi sau ei? În dialogul care urmează am însemnat cu A 
vorbele Aniţei și cu S vorbele lui Starțun. 

A. - Noi avem 0 vacă Şi un cal, voi aveți numai O vacă, 


Să: Noi avem și S > Zi 

i ȘI 0 Juncă de doi ani şi la : pe. 
i ăta anul are s : 

atunci vom avea două vaci 1ar Voi numai una MR vacăsi 


iad Da, dar VOI nu veți avea căruță ca să înhămaţi calul la C 
Am Tâmas bătut. Nu mal puteam să ZIC 


Sia i Asa nimic în privinta . 
Da, dar noi avem doi Câini şi Voi numai ina ţa asta! 


24 


NI 


A. - Câinele nostru e căţea şi are să facă căţei şi noi vom avea 
mulți. 

Altă înfrângere! 

$. - Noi avem un porc şi porcul nostru va fi bun de tăiat la Crăciun. 

A. - Dar noi avem doi purcei care vor creşte mari şi după ce veți tăia 
voi porcul vostru, noi vom avea doi porci şi voi nici unul. 

lar am rămas bătut. Căutam un argument ca să pot câştiga și eu măcar 
un punct şi când credeam că l-am găsit am rămas mut. Am observat că pe 
cer apăruse luna cu chipul ei de prințesă mândră şi sta şi se odihnea exact în 
vârful plopului din ograda Aniţei. Mi-am schimbat repede privirea ca să nu-i 
atrag atenția ei, dar n-am avut noroc. Aniţa a observat şi ea. 

A.- A cui e luna? Vezi, luna e şi ea a noastră. Uite-o cum se odihnește 
în vârful plopului. Înfrângere totală pentru mine. N-am reuşit însă să mai 
încerc un alt argument căci mama Aniţei a chemat-o în casă şi a rămas 
victorioasă pe tot frontul. Mergând, ea îmi striga mereu: „Luna e a noastră. 
Uite-o cum vine după mine!" N-am mai verificat-o căci ştiam că luna e a lor. 
Dacă ai un căţel şi mergi undeva, cățelul se ține după tine. Dacă luna este a 
lor, e natural ca ea să se ţină după Aniţa. Am rămas privind în jos posac. 
Luna mi-a dat lovitura de grație. Rămas singur în ogradă mă gândeam ce să 
fac. Trebuia să merg acasă. Dar, stai! Căţelul când nu-și vede stăpânul se 
poate lua şi după un străin. Oare luna nu va face şi ea la fel? Acum Aniţa e 
în casă şi luna n-o mai vede. Ce-ar fi să o conving să vină după mine? l-am 
făcut un semn cu degetul arătător să mă urmeze, apoi am început să mă 
deplasez către casă cu ochii mereu la lună. Ea venea acum după mine. Când 
credeam că nu mă urmează cu toată convingerea, mă opream şi-i făceam din 
nou din deget şi iar porneam împreună spre casă. În sfârşit am ajuns. Acum 
luna stătea deasupra şurii vitelor noastre. Eram foarte satisfăcut! Am intrat 
bucuros în camera noastră. 

- Mamă, ţi-am adus luna acasă! 

- Daa? Dar cum ai reuşit una ca asta? 

- Apoi să vezi; luna sta în vârful plopului din ograda Aniţei. Ea se lăuda 
că luna e a lor. Când a chemat-o mama ei să vie în casă, luna a rămas 
singură. Atunci am chemat-o să vie după mine şi ea a venit. Poţi s-o vezi! 
Uite-o deasupra şurii vitelor! 

- Bine, acuma mănâncă şi te culcă. Mâine vom sta de vorbă despre 
lună. 

Mai multe seri după aceea a fost noros şi a plouat şi luna nu s-a mai 
văzut. Dar într-o zi norii s-au spart şi când a venit seara, cerul era limpede ca 
o pânză albastră şi o lună mare rotundă lucea pe cer parcă numai cu o palmă 
mai sus de un stat de om. ,, Mamă, uite luna a rămas la noi. Vino să o vezi!” 


9 
m 


A nă dar se vedea că era 
Ara âna spre lu : 
Am întins m 


it cu mine afară. 


Mama a i€Ş 
ceva mai departe. 
_ Mamă, 1a-Mă 1 
_ N-ai s-o poți alun 
_ Vreau să încerc! 
am tot bătut aerul cu m 
_ Dacă m-aş urcă 
junge-o. Ş 
tu Nici atunci n-ai s-0 ajun 
_ Cât de departe? i 
_ Uite dacă ai avea 0 sârm: i 
pământul pe la mijlocul lui ca un brâu 
rază de lumină tot n-ai putea ajunge până la lună. ) 
_ Dar cu sârmă de două ori pe atâta aş putea-o ajunge? i 
_Nu, nici asta n-ar fi destul de lungă. Poate dacă ai avea o sârmă de 
zece ori mai lungă atunci ai ajunge la ea. 
_ Atunci cum a venit luna după mine în seara aceea? 
N-a venit. Ţi s-a părut numai. Luna a rămas acolo la locul ei, dar 
pentru că e aşa de departe şi noi o vedem pe cer tot la aceeaşi înălțime 
oriunde ne ducem, ni se pare că ea vine după noi. Dacă te-ai duce departe, la 
bunica din deal sau şi mai departe pe câmp vei vedea luna în acelaşi loc pe 
cer şi vei crede că ea a venit cu tine; eu de acasă aş vedea-o mereu în acelaşi 
loc şi aş crede că ea a rămas aici cu mine deasupra ogrăzii. Acum ai să 
pricepi că luna nu-i a noastră nici a altcuiva. Ea stă acolo, departe sus unde a 
lăsat-o Dumnezeu ca să lumineze în timpul nopții... 


“ung! 
ă în braţe Şi ridică-mă sus Ca s-0 ajung! 
oe că e departe tare! 
Mama m-a ridicat în braţe c 
âna degeaba. 


pe şură cu 0 prăji 


ât a putut de tare, iar cu 
nă lungă, lungă de tot, cred că aş 


gi că ea e foarte departe. 


ă lungă tare cu care să poți înconjura 
şi ai întinde sârma aceea dreaptă ca o 


PUIȘORUL ORFAN 


Intr-un alt an mama a pus iarăşi o cloşcă pe vre-o 20 de ouă, dar cloşca 
asta n-a avut destulă grijă de ouăle ei, a umblat prin casă prea mult şi ouăle 
s-au răcit, Din toate ouăle a ieşit un singur pui viu. Mama s-a supărat pe 
cloşcă, a băgat-o într-un ciubăraş cu apă rece de i-a udat penele leoarcă, apoi 
a închis-o într-o ladă veche la întuneric, numai un pic de aer să primească să 
nu se înăbușe. Peste câteva zile cloşca se dezvățase de cloncănit ŞI a început 


să facă ouă Puişorul rfan se 1 
. 
y i (9) îmblânzise aşa de mult că alerga după no1 p 


crească mai repede. Nouă, copii 
mama era plecată în Oraş 
Jos din pat, puişorul 
prea înalt încă pent 


SA El ua cum s-a făcut că atunci când mă dădeam 
să i iu sub piciorul meu şi cum patul era ceva 
ȘI trebuia să-mi dau drumul slobod în jos, până 


26 


a 


ajungeam cu picioarele pe pământ, vă puteţi închipui ce tragedie 
întâmplat! L-am plâns amândoi, Ionică şi eu, dar în zadar, plânsul n-a a 
la nimic. Trebuia să-l îngropăm. Dar acesta nu era un puişor de rând, e 


puişorul acela orfan atât de drag nouă. Trebuia să-i facem o înmormâi 
deosebită. l-am făcut o cruce din două bucăţi de băț, apoi i-am săpat gro 


pa 
lângă gard în spatele şurii, unde nu se umbla prea des. Am adunat apoi pe 
toți copiii din vecini, ca să-i facem înmormântarea şi pomana cuvenită. 

aşezat puiul pe marginea gropii. Sicriu nu-i făcusem căci nu era moda să 


facă sicriu la puii de găină, dar am început să-i facem slujba 
înmormântare şi să ne rugăm pentru odihna sufletului bietului puişor. Eu 
eram preotul şi spuneam ce-mi aminteam şi eu din slujbele de la parastasele 
la care am luat parte. Asistenţa răspundea cu „Doamne, miluieşte!” Nouă ni 
se părea că e cu adevărat o slujbă autentică şi eram aşa de absorbiți de ceea 
ce făceam, că n-am observat că mama care tocmai se întorcea de la târg, s- 
oprit şi ea la gard să vadă ce face droaia aceea de copii în spatele şurii, iar 
după ce a înţeles ce se petrecea, n-a mai vrut să ne deranjeze, căci prea 
luasem lucrurile în serios. Când am considerat slujba terminată, am așezat 
puişorul în fundul gropii, l-am acoperit cu nişte frunze de ştevie şi-apoi am 
umplut groapa cu țărână şi i-am făcut un pic de mormânt deasupra. Am 
înfipt crucea din băț la locul cuvenit şi am încheiat cu un „Dumnezeu să-/ 
odihnească!" Urma să facem pomana. Am fugit repede în casă ca să aduc 
cele necesare. În casă am dat peste mama, care mă privea zâmbitoare, dar n- 
am mai întrebat-o ce mi-a adus de la târg, ci doar am rugat-o să-mi dea vreo 
trei felii de pâine, bucata de caş din dulap şi cele două mere coapte pe care le 
adusesem de la bunica din deal. Mama şi-a dat seama despre ce e vorba şi 
mi-a dat cele cerute şi cu ele în braţe am venit la locul unde mă așteptau 
„mulțimile”. I-am rugat să vină mai la o parte, unde era un petec de iarbă 
curată. Am întins un ştergar curat pe iarbă şi am tăiat pâinea, caşul şi merele 
în atâtea bucăţi câţi inşi eram. Le-am pus toate porții, porții, pe şterear şi 
apoi i-am poftit pe toţi la „praznic ”. Nimeni nu s-a lăsat rugat. Pomana a 
fost bine primită, după aceea au plecat toţi, fiecare la casa lui, eu însă eram 
convins că făcusem tot ce trebuia ca să-mi ispăşesc păcatul „pui-uciderii ” 

Am intrat iar în casă şi i-am povestit mamei ce s-a întâmplat cu 
puişorul. De data asta Starțun nu şi-a primit porţia cuvenită, pentru că mama 
era convinsă că aveam putemice remuşcări şi că faptul s-a întâmplat în mod 
involuntar. 


PLOAIA 


rg sau la câmp mai departe, ne 
avem copii prieteni ca să mă 
data asta mama pleca la câmp 


intărât a joac i în hotarele Boianului. Pe Ionică l-a luat cu dânsa, 
la Hucău, departe, to€ st oarta bunicii din deal, mi-a deschis poarta cea 

sal adus până la i-a văzut de drum. Bunica avea ograda plină 
paie ue aia care mai de care cu pretenţii de stăpân, 
doi cai şi pe uncheşul Traian, rămas singur 


moşului Nichita. Grijile 


ama se ducea la tă 


iii ]. Acolo nu 
lăsa pe noi COpili la in dea sp 
i ă şi păream mal în siguranță. 


când man 
bunica din 


pe la un timp; 


pe mine m 
mică şi m-a lăsal A 
de orătănii: găini, rațe gâşte, cl 
i curții, î j ă vaci ŞI 
ai curții, în grajd două va ş 
gospodar de la vârsta de 17 ani după moartea 


dăriei erau covârşitoare. | j A 
ea am intrat în ogradă, am observat imediat o gâscă cu vreo zece 


bobocei. Gâsca, mama lor Şi gânsacul tot întindeau gâturile tă ca să nu 
mă apropii de odoarele lor, dar eu viteaz din fire, n-am Vrut să țin cont de 
amenințările lor. De-abia am trecut de grupul lor şi m-am pomenit atacat pe 
Ia spate cu lovituri puternice de aripi şi ciupituri de plisc la picioarele goale. 
Era gânsacul. Parcă mă bătea cu băţul. Am început să ip speriat. A ieșit 
bunica din casă şi numai cu greu a reuşit să îndepărteze gânsacul din spatele 
meu. A fost probabil răzbunarea morţii bieţilor puişori. Cu gânsacul mi-am 
găsit naşul! Dacă şi cloşca ar fi făcut aşa, n-aş mai fi omorât nici un puişor. 
De atunci înainte, de câte ori mergeam la bunica din deal, mă opream la 
poartă şi o strigam să iasă din casă, să mă apere de gâşte. După o vreme 
spaima gânsacului mi-a mai trecut, în schimb m-a pălit un somn de nu mă 
mai țineam pe picioare. De fapt cerul se încărcase cu nori negri de ploaie şi 
mie, în condiţii ca acestea, îmi venea repede Moş Ene pe la gene. Trebuia să- 
mi găsesc repede un loc de dormit. Casa cea mare a bunicii era umbrită de 
un nuc mare de tot şi din cauza aceasta înăuntru era răcoare. 

Bunica era ocupată cu treburile casei, eu m-am strecurat în casa cea 
dee ȘI m-am urcat pe laiţă în spatele mesei celei lungi, care era acoperită cu 
e mă fu, d SI i cu i SIE mai jos decât fața de sus a lăitei 
Se Air Am Dad pa i pomenit în lumea viselor. Afară tuna 
ploaie să mă ia acasă, Ia coni a o de griji. Maia prin 

i ode all a copilul de unde nu-i. M-a căutat ŞI ea Şi bunica 
Si (ot in grădină, după grajd, în şanțurile de pe toloacă, poate ăzut î 
$ ȘI m-au înecat pâraiele produse de ploai PE au pui UI 
Ploaie. M-au căutat şi-n fântână. 


y Nu (| uU-I a p & . 
ȘI nu-i Ma a 4 In acasă lân ând Nu mal era n 
MIN nu LI ma s 1 tors 
nădejde, md robabil cu l-au furat nişte [ieani Şătrari! 4 


28 


Uncheşul Traian a venit și el acasă fugărit de ploaie şi a 
cea mare să caute nişte schimburi uscate, că hainele de pe 
leoarcă. Când a deschis uşa, numai ce vede o mână ridicându-se 
masă, apoi am răsărit şi eu în sus de pe laiță. Numai aici nu. 
nimenea! Uncheşul s-a schimbat repede, a anunţat-o pe bunica că 
odorul, apoi m-a luat în braţe şi „Hai acasă!” 

Când m-a văzut mama în brațele uncheşului Traian nu mai ştia c 
facă, să plângă sau să râdă căci spaima ei n-a fost uşoară. 


CUM AM MURIT ÎN RĂZBOI 


În timpul copilăriei mele, oriunde te întorceai în satul nostru găseai 
urmele războiului care doar de câţiva ani încetase: gropi provenite din 
explozia obuzelor, morminte de ostaşi pe marginea râpelor, pe câmp schije 
de artilerie, uneori chiar obuze neexplodate, boabe de plumbi (gloanţe. 
proiectile), cercuri de aluminiu şi rotițe de fontă provenite din dezmembrarea 
obuzelor, cartuşe pline cu praf de puşcă şi glonțul în ele, toată risipa de 
mizerii rămăse pe câmpul de unde nu demult s-au cules atâţia morți şi atâția 


răniți. 
La marginea satului fusese un şirag de baterii de artilerie, iar clădirea 
şcolii a fost transformată în spital de prim ajutor pentru răniţi. 

Toate acestea ne aţâțau curiozitatea noastră de copii şi când începeau 
„Veteranii "să povestească, lăsam orice joacă şi-i ascultam cu gura căscată 
ceasuri întregi. 

Unul dintre marii povestitori era Nicolai-alui-Petrea-lui-Anton, fratele 
cu câțiva ani mai tânăr a bunichii din deal. Îmi aduc aminte de următoarea 
poveste a lui: 

- Eram soldat în armata austriacă şi eram aduşi în munţii Alpi să luptăm 
contra italienilor. Aceştia erau sub creastă, instalați bine în adăposturi săpate 
în piatra muntelui, noi eram în vale adăpostiţi de frigul iernii în barăci d 
lemn. Era în ziua de Sfântul Nicolae, patronul numelui meu. Câteva zile mai 
înainte ninsese tare, iar acum vremea se încălzise şi zăpada începuse să se 
topească. Eu fusesem de santinelă în timpul nopții şi acum mergeam să mă 
culc în baracă. Dar abia m-am întins în pat, că numai ce văd cum intră pe uşă 
un moşneag cu barba albă îmbrăcat ca în sat la noi cu cojoc, căciulă, cu 
opinci şi iţari şi-mi facu semn cu mâna: 

- Măi Nicolai, ia ieşi tu puțin până afară că trebuie să-ți spun ceva! 
Buimăcit, între vis şi realitate am ieşit afară din baracă şi mă uitam să-l văd 
unde este. Căutându-l pe potecă mi s-a părut că văd o rămurică mişcându-se 
în urma lui. M-am depărtat de baracă cam zece, cincisprezece paşi. Dar n-am 


29 


ă numai Ce aud un vuiet ca de furtună Şi 
o suflare puternică de vânt m-a azvâri 


de am fost. Când m-am ildicat de Jos şi m-am 

olo din locul unde nu mai era. În locul ei piatră goală. Un 
2 întâmplat, baracă DU mupsese în calea ei tot ce a întâlniţ: 
zăpadă, O MS Ati Sean prăpastie. Mi-am făcu 
ot A URA “e ASR rugat: „Mulţumesc Ție, Sfinte Nicolae, 
cruce, m-am pus n EN 3 azi!” De atunci ziua Sfântului Nicolae e to 
ca mi dica cau amine ca şi Paştile şi Crăciunul. : 
aşa de însemnată pen a de apreciat, era uncheşul Gheorghe, tată] 
Un alt povestitor, tot aşa < de respect, cu toate că nu ne cra 


iei. Îi „uncheşul” în semn ct, | 
A ; A aa de împăratul Austo-Ungariei să lupte în Alpi Contra 
ep d ia o zi, s-au pomenit sub un bombardament al artileriei italiene. 
1tali : - S 


Bubuituri de explozii în toate părţile. Nourii de paie F ucei Se Ri ilozie în 
văzduh ningeau cu pământ peste capetele oamenilor. Nu y, Ş ga e să te 
ascunzi. Nu mai ştiai nici dacă mai eşti Viu sau mort. Când bombar amentul 
a încetat comandantul regimentului lor era mort. Un obuz explodase în 
mijlocul barăcii unde era el şi statul lui major adunaţi pentru un consiliu de 
acțiune. În timpul bombardamentului armata italiană a înconjurat sectorul 
respectiv şi acum îi somau pe ostaşi să se predea. 

Au fost făcuţi prizonieri şi apoi încolonaţi au pornit pe Jos, spre lagărele 
de prizonieri din interiorul Italiei: „via, porcodia, via!” până au ajuns în 
lagărul de triere al prizonierilor din Pavia. După câteva zile, a venit în lagăr 
un ofițer român cu numele de Aron Cotruş. Comandantul italian al lagărului 
a scos toți prizonierii afară în careu iar ofițerul român a strigat: „toți cei care 


înapoi € 
ă mă întorc CU fața înapoi C 


apucă! e id dinspre munte; apO! 


copaci trosnin 
la pământ cât c 
uitat să văd ce s 
tăvălue uriaş de 
copaci, baracă, 


a strămoșilor voştri, lu 
mijlocul vostru ca să vă 


. Va urma o perioadă de 
„Cu unităţile voastre în țară. Trăiască 
„Trăiască, trăiască, trăiască!” 


condică în ajun şi i-au scos deoparte. Le-a spus să dea în primire tot ce 

din partea lagărului: samelă, lingură, pătură, etc. apoi i-a încolonat pe 

sub paza câtorva ostaşi italieni, au fost duși la gară. De data asta nu mai era 
„via porcodia. ” Au fost încărcaţi într-un tren şi duşi într-un alt oraș unde au 
fost cazați într-o cazarmă a unui regiment italian plecat pe front. În cazarmă 
mai erau români care fuseseră aduşi mai de demult. Unde te întorcea 
auzeai decât vorbă românească. De la cei mai vechi am aflat că hrana aic 
era mai bună ca în lagăr şi că în interiorul cazărmii aveau destulă libertate de 
mişcare. Aşteptau cu toții să treacă perioada de instrucție şi să plece în țară 
Chiar de a doua zi au fost organizaţi pe plutoane și au început instrucția 
tehnică de infanterie: drepți, la stânga, la dreapta înainte marș, la dreapt 
marş, la stânga marş, etc. După aceea mânuiri de armă. Li s-au dat arme fără 
încărcător deocamdată. După două săptămâni de instrucție tehnică au fost 
adunaţi cu toții în careu, au venit un preot ortodox şi unul greco-catolic şi un 
ofițer cu un steag tricolor românesc. Preoţii au făcut un tedeum şi apoi o 
rugăciune ca Dumnezeu să întărească sufletele ostașilor prezenți ca să poată 
servi țara cu vrednicie. Au fost aduşi apoi, grupă după grupă la drapel, au 
pus mâna pe el şi au jurat credință Majestății Sale Regelui Ferdinand I-iu al 
României şi legilor țării sale. După jurământ s-a servit o masă specială şi au 
fost lăsați liberi în cazarmă toată ziua. Şi-au regăsit prietenii vechi din lacăr 
şi au legat prietenii noi. Au cântat şi au jucat. Era ziua cea mare a lor. Dea 
doua zi au fost scoşi în formaţie pe plutoane afară în câmp pentru exerciţii 
de luptă. De data asta, armele aveau şi închizător şi exerciţiile se făceau cu 
trageri adevărate; cartuşele aveau însă gloanțe de lemn. Pe drum la plecare şi 
la întoarcere fetele italiene îi salutau cu fluturări de mână: „„fi-atelli romeni!” 
Mai târziu au făcut trageri la ţintă cu cartuşe veritabile. Acum, instrucția lor 
era terminată şi aşteptau cu înfrigurare plecarea în țară. Într-o zi. o bucurie 
de nedescris a izbucnit în tot oraşul, rachete colorate zburau în aer. oamenii 
pe străzi numai zâmbete. S-a terminat războiul! Câteva zile mai târziu li s-a 
dat hrana rece pe trei zile, apoi au plecat în formaţie, pe plutoane, la gar 
unde îi aştepta un tren special să-i ducă la Bucureşti. Bucureştiul era 
proaspăt eliberat de trupele de ocupaţie germane. Populaţia civilă i-a primit 
cu multă căldură. De la gară au fost duşi din nou într-o cazarmă goală. Tr 
care trebuia să o ocupe făcea serviciu de ordine în Basarabia. La început 
credeau că vor fi trimişi şi ei acolo, lucrurile erau limpezite acum; dar un alt 
focar comunist izbucnise în Ungaria: Comunistul BELA KHUN cu armata 
lui improvizată pusese stăpânire pe Ungaria şi acum amenința România 
Generalul Moşoiu cu armata lui, a dat iureş asupra armatelor lui Bela Khun 
Şi acestea s-au risipit ca fumul. Armata română era acum stăpână pe 
Budapesta, dar comuniştii (unguri) din Transilvania încercau tot felul de 


Da 


A A in Ungaria. Voluntari: 
ei române din arii 
Na pilizeze spatele augăi nțină ordinea. Unche 
versiuni Ca Să destaun) *: silvania câ să menț cdĂ Şul 
dive lia au fost trimişi In Tran ee dati pătăile între unguri Şi român; 
ia cu compania Îui au AA a pe străzi şi dacă se întâmpla vre-un 
: Sai tarii pa : A RR, 
erau e Ord! zi Ve tolea spiritele er i cendalagii și 
scandal aveau £I i: de restul problemei. 
Sri vea i Pi a 
pr dna, polii Sr i d Sa Budapesta s-a întors în țară, unitățile de 
Când arma 
luntari au fost lăsate să plece pe la vetrele lor „cu dei RI 
sta data când ne povestea toate acestea, uncheșu pie om 
E şi a şi un copil pe Aniţa, prietena de joacă a noastră, a MilOnică şi 
însura 


a mea. 


În anul acela fusese o vară secetoasă şi mâlul adus de pâraiele din 


primăvară, se transformase. într-un praf Eros de un a ÎN i 
prundişul de pe drum. Într-o zi am ieşit lașJ0acă, pede uț: în /Aniţa 
aduna cu mâinile praful de pe drum, lua în pumni cât putea cuprinde și-l 
zvârlea în sus: | it i 

- „Buuum!” Colbul umplea văzduhul întocmai ca în povestirile de 
război ale lui uncheşul Gheorghe, apoi cădea înapoi pe capul Aniţei care 
avea acum deasupra cosiţelor o căciuliță cu moțul într-o parte, iar sub nas 
două dâre de noroi gata să se împreune ca o mustăcioară cum era la modă pe 
atunci. Aniţa avea într-adevăr o. înfăţişare războinică. Intr-o astfel de 
împrejurare, cum aş fi putut să nu intru şi eu în război? Am căutat un loc 
unde stratul de colb era mai gros şi acum „Buuum!, Aniţa, „,Buuum! ” şi 
eu, „Buuum!” Aniţa, „Buuum!” şi eu. La un moment dat, Aniţa a încetat 
bombardamentul, dar aduna de zor praf de pe o arie tot mai întinsă a 


am simţit că spatele şi capul 
ă țipe speriată de „moartea 
Şi mama mea. Mama a intuit 
u fața în jos şi cu dreapta mi- 
» dopul de noroi a sărit din gât şi am 


-a spălat bine pe cap, apoi nasul 


Vărs apa noroioasă ce i A şi m-a pus să fac arpară şi să 
schimb ce 1esea din gât, M-a spălat apoi pe tot cil E, 


at cămașa plină de praf şi de noroi 


or â 1 
OI. Până la urmă lucrurile au început 


să intre în normal, dar tuşeam şi expectoram numai noroi. A doua zi cine 
credeţi că se juca pe deluț? 

De data asta însă nu mai era vorba de război. Ajunsesem la convingerea 
că pacea e cea mai bună. Amândoi şi Aniţa şi eu învățasem ceva din toată 
întâmplarea. 


VISURI PREVESTITOARE 


De la o anumită vreme am început să am în timpul somnului nişte vise 
ciudate, uneori chiar fioroase. Mai întâi am avut un vis cu Maica Domnului 
Se făcea că ea se desprinsese din icoană şi acum sta plutind în aer în mijlocul 
camerei. Mi-am făcut cruce şi o rugam să se aşeze înapoi în icoană că eu am 
să fiu cuminte, dar ea mă dojenea cu un fel de supărare de ce nu mă ţin mai 
tare în credință şi mă las cuprins de îndoieli. 

După multe rugăminţi, fără să văd imediat un rezultat, m-am trezit. 
Acum Maica Domnului era iar în icoană. Visul acesta aveam să-l uit pentru 
o vreme, dar peste ani şi ani, când a venit armata sovietică şi a ocupat pe 
prima dată regiunea noastră, Bucovina de Nord, a trebuit să mi-l aduc 
aminte. 

În altă noapte am văzut în vis un urs uriaş ce venea zburând pe sus, 
purtat de o vijelie de vânt turbat. Venea de la răsărit şi scotea din gâtlej un 
fel de urlet fioros de fiară flămândă. M-am trezit țipând. Mama m-a întrebat 
ce s-a întâmplat de am ţipat în vis. I-am spus: 

- Vine ursul de la răsărit zburând pe sus şi vrea să mă mânânce! 

Mama a încercat să mă liniştească spunându-mi că ursul nu vine în sat. 
el stă numai în pădure şi nu poate zbura că nu are aripi ca păsările, dar eu tot 
nu puteam să mă liniştesc şi tremuram din tot corpul de frică. URSS-ul a 
venit altfel de cum l-am văzut în vis, dar tot aşa de fioros. 

Altădată am visat că mergeam la fântână şi acolo îmi luam nişte unelte 
de săpat: o covăţică, o sapă şi un târnăcop cu care mă urcam în găleata 
fântânii şi aceasta începea să se coboare cu mine în adânc, dar nu ajungeam 
la apă ci la o galerie sub pământ pe care mergem mai departe undeva la un 
loc de lucru. Aveam să-mi văd visul tradus în realitate când am fost dus să 
lucrez în mina de plumb. 

Când în dimineaţa aceea i-am spus mamei visul meu cu coborârea în 
fântână, mama s-a speriat aşa de tare că nu mă mai lăsa să mă joc pe lângă 
fântână. 

Dar cel mai grozav dintre toate visele a fost acela cu BALAURUI 
ROŞU. Se făcea că eram undeva lângă o fântână cu ghizduri de piatră, într- 


CR 33 


ui 


i alți copil numai fântâna nu exista 

am Cu în fântâna aceasta era sălaşu 
eam Aa vine dinspre sa! convoiul E 
alaur. Domnița era frumoasă tare şi to 


ș b Thu 
să fie aia, A ei, şi plângeam ŞI eu. Dar iată Cum 
â a numai că aud apa clocotind ca şi cum 


tân PERI 20 
a aproape de fân 3 a fiarei, Şi ea se apropia să iasă afară să-şi 
de foc Otrâvi 3 aflam acolo, mai aproape, 


: oiul eu m pe 
s ână să ajungă conv E - S Ă 
înhațe prada a E su cu ghearele, cățărându-se în Sus ŞI-1 simțeam 
auzeam ZgArIIn 


Ar i Aleâind prin apă. M-a apucat o 
răsuflarea otrăvită, de, foc şi ui i tă mai îl de-acolo dar n 
groază cumplită Şi VOIAM 2 fi a parcă mi-erau înfipte în pământ şi nu 
putem căci picioarele în da as a din loc. Disperarea mea era marc 
iapă i Sau CPE aa se apropia tot mai mult. Am încercat să 
a dar groaza îmi amuţise glasul şi nu mi se auzea decât un 
geamăt de neputinţă. M-am trezit pentru 0 clipă transpirat tot Şi tremurând de 
Zbucium. Dar am adormit iar şi visul a continuat mai departe. Acum eran 
într-un alt loc, doar puțin mai departe de fântână. O vedeam Şi vedeam şi 
convoiul care era acum foarte aproape. Tocmai acolo lângă mine pe pajiște 
dormea Făt Frumos cu paloşul lui mare aşezat pe iarbă alături de el. M-ar 
repezit la el: „Făt Frumos, Făt Frumos, scoală repede că balaurul iese să o 
mănânce pe domniță! " Zadarnic! Făt Frumos sforăia mai departe şi nu se 
scula ca să se lupte cu balaurul! 

Dar aici era paloşul acela fermecat! Am pus mâna ca să-l ridic dar nici 
n-am putut să-l clintesc măcar. Am ridicat ochii în sus să mă rog lui 
Dumnezeu pentru ajutor. Acolo era Maica Domnului aşa cum apărea și în 
icoana din casă, dar într-o întrupare mai transparentă, ca formată din culorile 
curcubeului. l-am auzit glasul, ca un cântec sublim care îmi liniştea sufletul. 
ră A pâpai , sia paloşul în pace. Eşti prea slab ca să-l poți 
ES Fa, SA Si ASA pa oşul fermecat ŞI nici cel ce doarme pe iarbă 
azi a E su şi e tatăl balaurului Şi n-are să-i facă rău 

i , » Că doar el îi dă de mâncare! Nici pe domniţă n-o poți 
| ajuta mai mult, ea a fost înghițită bucăţi-bucăţele, a A at 
Wc, aşa cum a mâncat mâţa 


păsărica cea frumoasă. si 
ŞI acum balaurul doarme î ă i 
balaurul e mulțumit, dar lumea e în durere! ur 


a Aia E tare în credință că eu te voi ajuta. 
Adana: ui s-a ridicat în Slăvi, şi s-a topit în albastrul cerului. Eu 
putere: „Teapa Și Să ze Incios. Atunci m-am trezit zguduit cu 
că pati a * &emi aşa de speriat? Ce ai?” Mama 


: d 
oc cunoscut INI€; și pa 


un.| Acum însă eram Ci 


e atunci. 


poporul Ca! 
stăteam eu âş 
fi fiert de suflarea 


34 


NI 


- Balaurul roşu cel cu nouă capete a mâncat-o pe domniță şi era gata să 
mă mănânce şi pe mine, iar Făt Frumos dormea fără grijă! 

- Linişteşte-te! Balaurii au murit cu toţii. Dumnezeu i-a distrus că prea 
erau răi! Acum nu mai sunt balauri nicăieri pe pământ. 

De atunci mama nu ne-a mai spus poveşti căci se temea să nu ne 
producă alte coşmaruri în somn. Ea nu ştia şi nici măcar nu putea să-și 
închipuie că aceste vise nu erau decât prevestiri despre ceea ce avea să se 
întâmple mai târziu în viață. 


Într-o Duminecă vine Florica lui Chirliuc la mama şi-i cere voie să mă 
ia şi pe mine la şcoală, unde directorul cel nou organizează o petrecere 
populară ca să adune bani pentru îngrădirea proprietății şcolii şi pentru 
repararea clădirii principale. Mama s-a învoit şi am mers cu Florica la 
şcoală. Şcoala era lângă casa bunicii din deal şi acolo era muzică mare cu 
trompete, clarinete şi tobe, flăcăii şi fetele jucau de tremura pământul sub 
picioarele lor. La un moment dat muzica a tăcut şi un domn tânăr, înalt, 
blond, cu ochelari „pince nez” s-a suit pe platforma muzicii să vorbească 
mulţimii: 

- Oameni buni. Eu sunt noul director al şcolii din satul dumneavoastră 
şi mă numesc Florintie Pitpinescu. Am fost trimis aici de Inspectoratul 
Şcolar să conduc treburile acestei şcoli. Să nu mă luaţi drept un străin. Am şi 
eu copii şi copiii mei vor învăţa în această şcoală împreună cu copiii voşt 

Lângă el au apărut o doamnă tânără înaltă şi brunetă, un băiat cam de 

vârsta mea şi o fetiță, într-un cărucior de copii ca la oraş, şi domnul a 
continuat: „Să punem dar mână de la mână şi umăr lângă umăr pentru 
îngrijirea acestei şcoli şi, pentru inceput, să adunăm banii care ne trebuiesc 
ca să reparăm clădirea şi să împrejmuim cu gard de scândură proprietatea 
şcolii. Scândurile le vom primi fără plată ca dar de la statul român, dar noi 
trebuie să cumpărăm furcile de stejar pentru gard. Pentru darul primit 
ridicăm gândurile noastre cu recunoştinţă pentru regele nostru şi să 
strizăm din tot sufletul Trăiască Majestatea Sa Regele!” Şi mulțimea a 
strigat într-un glas: „Trăiască, trăiască, trăiască!” Muzica a început să 
cânte, iar directorul şi doamna lui s-au aşezat la o masă şi adunau darul de 
bani de la oameni. 
Deodată ne-am pomenit cu băiatul directorului în mijlocul grupului 
de copii în care eram şi eu. „Hai să vedem cine aleargă mai repede!" O 
provocare ca asta nu putea să rămână fără răspuns. Ne-am prezentat vre-o 
5-6 băieți. Pentru fete nu era încă moda să participe la întreceri sportive cu 


să 


35 


că, unde nu Cia! prea multă 
inia de sosire, distanța fiing 
să de paşi. Băiatul directorului 

cu vârful piciorului drept 1 
comanda: „Pe locuri! 


orneşte decât la comanda foc! Nimeni 
inul Său Sau să încerce eva să-l 
ante i la cuvântul „,foc!” 

n-are voie Să - pă liber.” Tot el a dat comanda pie io ua anu 
împiedice 00 ST Sa oeaae Nol BOESaNIN O ONSEL n pie 
rupt-o cu toţii la fugă. părinții lui. Pentru cât înainta el din 


S : oastre, semăna CU i 5 i i 
mai lungi ca ale AN să facem cinci. La un timp, câţiva din cei ce s-au 


atru paşi noi We R : s-au dat la o parte. Eu m-a 
: : aşiți s-au lăsat de întrecere ŞI s-au , ai dun 
văzut depășiți 5, aproape pe urmele lui. Am ajuns la linia de sosire, 
ambiţionat Şuziă PAGE E Sc 3 Budnic al treilea. Ceilalţi s-au lăsa: 
el primul en al epica Si Fu ăpătat respirația băiatul 
păgubaşi. Gâfâiam cu toţii. După ce ne-am recâp piraţ atu 

i=ă - 

directorului ne-a Zis: 

_— Îmi pare bine că v-aţi ținut până la sfârşit. De-acum Voi veţi fi 
prietenii mei. Pe mine mă cheamă Octavian, dar acasă toți îmi zic Cocu și 
voi să-mi spuneți la fel! i alu | 

Ne-am jucat apoi împreună toată ziua până s-a terminat petrecerea și 
au început să vină din oraş domni şi domnişoare pentru balul ce avea să 
urmeze în timpul nopții. M-am întors acasă cu Florica bucuros că mai 
legasem o prietenie. De fapt prietenia lui Cocu a fost cea mai mare şi mai 
sinceră prietenie pe care am avut-o în toată viaţa mea. 


ne-a explicat Te8U ns | stâng un păs 


a: care, i i 
linia de plecare; el Nimeni nu P 


i aata! apoi f E 
Fiți gi îmbrâncească pe vec 


ŞCOALA & 


construcție mai deosebită era 
se mândrea tot satul, că nicăie 


la Parter şi două la etaj. Din acestea 
învățământ, cealaltă era cancelaria 


direcțiunii Şi locul de depozitare a materialelor de învățământ, hărți, tablouri. 
cataloage şi un aparat cinematografic pe bandă îngustă cu care directorul, în 
timpul vacanţelor prezenta de câteva ori pe an câte un film interesant penti 
toți cetăţenii satului. 

Dincolo de drumul principal era o toloacă (teren liber neîngrădit, 
acoperit cu iarbă) întinsă de-ţi lua cam un sfert de oră să o parcurgi cu 
piciorul de la un capăt la altul şi cuprindea cam un sfert din spațiul din 
centrul satului în care se întâlneau toate drumurile din toate părțile. 

“Mai spre răsărit de această toloacă, dincolo de poarta Jităriei, mai era « 
altă toloacă şi mai mare decât aceea din centrul satului, care cu dif 
întortocheri trecând peste şosea şi peste calea ferată, se întindea până la 
malul Prutului unde umblau morile de apă care măcinau porumbul satului. 

Sătenii erau mândri de şcoala lor. Mai târziu s-a construit şi biserica pe 
toloaca din faţa şcolii, un motiv în plus de mândrie pentru ei. Şcoala avea 
cinci posturi de învăţători, câte unul pentru clasele întâia până la a patra şi 
numai unul pentru cursul superior (directorul). 

La data când am fost şi eu şcolar, corpul învăţătorilor era compus din 
doi bărbați şi trei femei. Bărbaţii erau: directorul Florintie Pitpinescu şi 
învățătorul Ilie Axani. Femeile erau: soţia directorului, soția învățătorului 
Axani şi încă o doamnă sau domnişoară venită din afara satului, care 
aproape întotdeauna stătea în gazdă la bunica din deal, care avea casa cea 
mare destul de spațioasă şi curată şi mai avea un mare avantaj, casa, era 
vecină cu şcoala primară. 

Fiecare din aceşti învățători avea un dar special. Directorul era un 


Axani făcuse facultatea de litere, dar îmbolnăvindu-se de plămâni a preferat 
să se întoarcă în satul natal şi să se facă învățător. Avea un dar special de a 
explica gramatica şi de a trezi interesul copiilor pentru lectură şi în acest 
scop folosea de la bun început Amintirile din Copilărie ale lui lon Creangă 
pe care noi şcolarii ajunsesem să le cunoaştem aproape pe de rost. Îmi aduce 
aminte că, la o inspecţie pe care a avut-o el, inspectorul i-a cerut unui şcolar 
să citească pasajul despre umblatul copiilor de Bobotează cu preotul satului. 
Şcolarul a citit din carte câteva propoziţiuni, apoi a lăsat cartea jos şi 
uitându-se la inspector a recitat restul povestirii pe de rost cu atâta acurateță 
şi vioiciune în glas că inspectorul a rămas uimit. Doamna Pitpinescu, soția 
directorului, avea o figură distinsă cu faţa albă şi cu trăsături fine şi părul 
negru ca pana corbului, semăna cu doamna Despina al lui Neagoe Basarab şi 
era foarte talentată la explicarea aritmeticii. Noţiunile despre tactțiile 
ordinare pe care le-am primit de la ea mi-au rămas în minte pentru toată 
viața. Doamna Axani era o excelentă instructoare pentru cusătuni. 


teptam Cu multă emoție Căei 
an pica E pu dele, Paştile cu ciocnit 
i: os bisericii din sat cu musafiri veniţi 
hramu de departe, dar noi copiii mai mic; 
ia Jelalte: Sfântul Petru când se 


mai ave 
ţinea serbarea $ 


la şcoală ca să audă Cuvântarea 
Toţi locuitorii 


r şi să admire apy; 
jatele obținute de fiecare 3 is Ap iLapoi 
directorului. despre rezu ecare din ei avea expus câte ceva, 


E mână, în care fiecare si A 
expoziția Cu Me de PE e la cele mai simple până la ii cusute cu aje 
Fetele NE foame de aproape că-ți vedeai degetele prin ele. Băieţii de 
colorate pe pânz 


- aa până la a treia aveau expuse împletituri din diferite 
prin clasele întâta până. hârtie, iar clasa a doua împletituri din răchită 
materiale, Clasă el dea Băieţii de la a patra în sus expuneau lucrări 
e piei DA SA A "cozi de unelte, greble, vârtelnițe și jucării, 
pi cu două roți care aveau deasupra o căsuţă ce se învâriea în jurul 
unui ax vertical când împingeai căruciorul, altele aveau o păsărică din lemn 
care începea să bată din aripi, îndată ce se punea căruciorul în mişcare. Mai 
era o scândurică pătrată pe care erau fixate patru păsărele din lemn legate cu 
câte o sforicică, cele patru sforicele se legau de o bucată de lemn așezată sub 
platformă. Când mişcai platforma în plan orizontal, păsărelele începeau să se 
aplece pe rând ciugulind parcă o hrană ce s-ar afla pe platformă. Mai erau 
avioane, automobile şi alte jucării reproduse la scară cu aşa măiestrie de-ți 
părea că sunt puii unor maşini adevărate. După ce ne delectam ochii cu toate 
minunile acestea, urma serbarea propriu zisă cu cântece, dansuri, recitări şi 
în cele din urmă o piesă de teatru sătesc interpretată de şcolarii din cursul 
superior, elevii directorului. Ziua aceasta ne imprima în minte imagini de 
neuitat şi dorința ca să ajungem și noi să facem lucruri din acelea ce le-au 
făcut copiii mai mari ca noi, 
za a Rl au ul al ee poze luate de pe columna lui Traia 
dintre romani şi daci Si rai Poe volei din vremea de demult, 

învinşi; cum Traian se mândrea şi iai a YE (a 4 geti BATI când au (95 
ȘI spunea: „Eu chiar şi pe daci i-am învins! 


şi domnul Axani ne-a 

arătat pe poză, care ii şi ii și 
: erau d 

care moment al lupei era arătat acolo, ereu romani ș 


satului vene 


Ne uitam plini 
Oameni din satul nos 
asemănări: „, Uite- 
lui Frâncu, uite- ţ 
carte le găseam 


38 


E 


unul din ei cu doi dintre sătenii noştri şi nu ştiam pentru care să ne decidem. 
Cu cât ne uitam mai mult în carte, cu atât admiraţia noastră pentru ei creștea 
şi straiul lor ne era tot mai scump. Dar şi oamenii noştri făceau mare caz de 
deosebirea între hainele lor şi acelea ale orășenilor, mai grele și mai 
întunecate, pe care ei le numeau „/enci”. 

Străinii care veneau în sat îmbrăcați în lenci veneau să-i înșele pe săteni 
cu băuturi care le întunecau mintea şi-i duceau la sărăcie. Alţii care veneau 
din partea conducerii, „hoherii”, veneau numai să dea noi ordine şi să-i 
pedepsească pe cei ce nu le respectau. De aceea când era de făcut câte « 
treabă de interes obştesc şi sătenii vedeau pe câte unul dintre ei că se 
sustrage de la lucru şi nu face decăt observaţii celorlalți îl apostrofau: 

- Dar tu de ce stai deoparte şi numai dai ordine? Pune mâna şi tu la 
treabă! Ce tu eşti mare leancă? 

Doctorul Ion Nandriş în monografia sa „SATUL NOSTRU MAH, 
DIN BUCOVINA ” ne vorbeşte despre un pictor care o viață întreagă a 
vrăjit de chipul oamenilor din acest sat. Pictorul George LOwendal, căci de 
el este vorba, a apărut în Cernăuţi prin anul 1918, la sfârşitul primului război 
mondial, venind de undeva din Nordul Europei și chiar din primele zile a 
fost atras de chipurile acestor țărani. Şi aşa a căutat prin toate satele din 
Bucovina chipuri reprezentative pe care să le picteze. Aceşti oameni și 
peisajele Bucovinei i-au fost subiectele preferate în toată viaţa sa de pictor. 

Printre portretele sale se află şi unii ţărani din satul nostru. În anexa a 
noua redăm picturile pe care ni le prezintă doctorul lon Nandriş în 
monografia sa. 

Înaintea de venirea pictorului George LOwendal am mai avut un 
musafir de seamă, care şi-a exprimat admiraţia pentru Bucovina; poetul 
Vasile Alecsandri, care ne-a cântat provincia în versuri de neuitat. 


„Dulce Bucovină, 
Veselă grădină, 
Cu pomi roditori 
Şi mândri feciori ! 


Cu trei alte flori, 
A tale surori ! 

Ele către tine 
Privesc cu suspine 
MGE ZA SAR caa aa i Și tu le zâmbeşti 
Tu, ce eşti o floare Cu zâmbiri cereşti. 
Căzută din soare, A 


(citat din poezia „Bucovina ” ediţia BBT, 1977) 


39 


DO 


pe cale de dispariție, 


i unt astăzi 
ori de frumuseţe $ "O bună parte din cej 


E) 
aceste com bracă în „„lenci 


arut. Sătenii se îm 
ghețurile Siberiei. 


DOMNUL SUPRIOR 


Dar toate aces 
Portul național a disp 
de atunci au murit în 


ni 't repede o figură populară în saţ, 
Florintie pă A se adunau în faţa clădirii, 
E a şi al bibliotecii satului, ca să mai stea de 
i de prin ziarele care veneau la bibliotecă. Noul 
ire ei. În zilele de vară îi vedeai adunaţi. roată 
i divid cu un cap mai înalt decât cei din jurul lui, 
la povestirile şi snoavele pe care le spunea el, 


â rile căscate = ş : A 
„i ca o barză coborâtă în mijlocul puilor ei căutând să le 


împartă la toți hrana adusă. Din când în când egal li e zi de 
lumină reflectată de ochelarii care 1 se Clăpiuauă a orice i fie ri ui, 
apoi izbucnea câte un „Hă- hă- hă- hă - hă! interminabil şi cea ap rea a 
împrăștia, pentru un moment doar, căci iar se aduna ciotcă în Jurul lui, 
pentru altă poveste sau altă snoavă. Oamenii îi ziceau „domnul Suprior”, 
adică învățător de grad superior cum a fost pe vremea Austriei un alt director 
al şcolii, cu numele Struţ, renumit mai ales pentru severitatea cu care îşi trata 
Şcolarii dar şi pe părinţii lor. 

,, Noul „suprior” era însă cu totul altfel, era omul care revărsa 
- cunoştinţele nu numai asupra copiilor, ci asupra întregului sat. În timpul 
zilelor de lucru era mereu ocupat cu şcoala şi cu gospodăria, avea în grajd o 
vacă de rasă, iar mai târziu şi un cal pentru trăsură. Curtea îi era plină de 
ini de rasă aduse de la Camera Agricolă „de la Cultură”. 

i Printre snoave şi poveşti directorul, le mai strecura ascultătorilor săi ŞI 
noştințe practice: cum să-şi îngrijească animalele şi păsările Şi despre 
antajele animalelor de rasă. În curând satul s-a umplut de găini albe 
pi si Sue Rhode-Island, Rasa Brahmaputra a avut şi ea oarecare 
ICces, imitat. Nici câinele directorului nu era unul obişnuit, Dida 


rul avea grijă ca Şi căţeii ei să fie de rasă pură şi în 


Domnul 


Admiraţia sătenilor pentru directorul lor creştea pe măsură ce trecea 
timpul. Intr-o zi l-am auzit pe Cozma Bujniţă zicând: 
acesta al nostru. La dânsul toate sunt de la „„ Cultură” până şi doamna şi 
copiii!” Şcoala noastră mai avea un lucru deosebit: un aparat de 
cinematograf cu bandă îngustă. Cum satul n-avea electricitate, curentul 
necesar pentru mişcarea şi proiectarea filmului se producea prin forță umană 
cu ajutorul unui mic dinam construit anume. Manivela acestui dinam trebuia 
învârtită cu o mişcare cât se poate de constantă în tot timpul proiectării 
filmului şi cerea şi oarecare forță şi directorul îşi avea omul lui care nu l-a 
făcut de râs niciodată, Constantin Micu, fiul fostului fierar din sat, rămas 
orfan de tată pe la sfârşitul războiului, tocmai când Constantin începuse a-l 
ajuta la lucru. Mama lui fiind săracă l-a dat să lucreze la noul fierar venit în 
sat, un polonez cu numele de Zuniu Cluceţchi. Munca la baros în anii de 
dezvoltare a trupului i-au dat acestui tânăr o putere deosebită şi domnul 
Pitpinescu ştia acest lucru căci îl avuse elev în ultimii doi ani de şcoală. De 
aceea îl plătea pentru durata unui film cu 20 de lei, echivalentul unei zile 
întregi de lucru la sapă sau la coasă. Directorul aducea filme speciale pe 
bandă îngustă şi le proiecta în sala de la etaj a şcolii, unde era şi cancelaria 
lui. Intrarea era un leu de persoană, dar cine n-avea leul putea să aducă şi un 
ou proaspăt şi era admis la spectacol. În felul acesta se realiza un venit în 
plus pentru cheltuielile şcolii. 

În curând, un alt proiect avea să înceapă: fiecare copil de şcoală trebuia 
să strângă seminţele de la fructele pe care le mânca în timpul verii. 
Semințele de mere şi pere se adunau separat în cutii goale de chibrituri. O 
cutie de chibrituri plină cu seminţe se plătea cu un leu. Sâmburii de prună se 
socoteau 30 de bucăţi la leu, cele de vişine şi cireşe 40 de bucăţi la leu. În 
felul acesta s-a adunat o cantitate frumoasă de seminţe. 

Casa cea de pe toloacă, în care se afla biroul primăriei şi Casa de citire 
„Principesa Elena”, avea în spate un teren ca o grădină, cam de vreo 
cincisprezece prăjini pătrate, şi grădina aceea era necultivată. 

În toamnă, directorul a obținut aprobare de la primărie să folosească 
terenul pentru lecţii de practică agricolă. Într-o zi, directorul a cerut copiilor 
de la clasa a cincea în sus să aducă fiecare de-acasă un hârleţ sau o greblă. 
Copiii cei mari au săpat pământul cu hârlețele, apoi au format nişte straturi 
lungi unde au fărâmiţat pământul cu greblele, până l-au mărunțit de tot, în 
urma lor, copiii mai mici au înfipt seminţele în pământ la intervale regulate, 
după indicaţiile directorului. Fiecare soi de sămânță într-un strat separat. 
După însămânţare, cei mari au netezit bine pământul cu dosul hârlețelor, ca 
să se taseze în jurul seminţelor. 


„„ Grozav om, supriorul 


4 


adă rezultatele. Şiruri de pomişori 
upă vre-o trei ani, când pomișorii 
d ii practice de altoit. Lecţiile 
sl achită. Când seva a început 
i ie cu bețe de r 
ă din ta din cursul superior, ia să-și 
fiecare > ati pe câte un pomișor din iecare 
a în artă le culegea fiecare din soiul care îi plăcea lui 
i | indicat de director. Când pomişorii 
bucăţică de draniţă netezită frumos pe 
i în primăvara următoare era pus de 
i de fructe a făcut şi în primâv 

„care se ue preferință elevului care îl altoise pe un Pi E 

i, i vi i i era nta 
e lei E calitatea fructelor şi vigurozitatea pomişorului Şi p în 
 pomătul viitorului gospodar. 
Avea directorul câțiva e 


u început să SC 
ele semănate. D 
rul a început lecţ 


În vara următoare 4 
tineri au răsărit din semin 


erau bine dezvoltați, 

teoretice au început înc 

să circule în pomi, 

demonstreze pricepere 
i i entru a 

specie. Mlădiţele p 

i mult. Modul de recoltare era ce 


legau primele roade, li se legau câte o 


levi din primii lui ani îs pai a în ia șa 
277 â i pe care ni-i da de bun exemplu şi nou 
3 „2 SN îi tate de doi dintre ei. Gheorghe Rusoi 
locuia departe de şcoală, lângă şosea sub dealul de la Arini. Avea de i 
E: Dani la şcoală o distanţă de un kilometru şi jumătate pe ploaie, pe viscol şi 
i pe ger, dar niciodată nu întârzia şi era foarte bun la citit, la socoteli şi la 
lucrări practice. Celălalt era Ilie Drobotă, fiul agentului veterinar al satului, 
Gheorghiță Drobotă, un țăran priceput la vindecarea vitelor bolnave. 
Cunoştea repede când o vacă sau o oaie e bolnavă de sânge sau de gălbează 
i ştia cum să le vindece. De asemeni știa bolile şi leacurile cailor, ale 
„porcilor şi ale păsărilor domestice. EI era fratele mai tânăr al lui Iluță a lui 
„ Salamac, vecinul nostru, de aceea mulți îl cunoşteau şi sub numele de 
„Gheorghiţă a lui Salamac, iar pe fiul său Ilie tot satul îl ştia de „„Jluţă a lui 
Gheorghiță” şi era un copil mândru în toate cele ale şcolii şi directorul se 
„ fălea cu el. Pe Ştefan al Ioanei, care căpătase de undeva o vioară, directorul 
fi -a învăţat să cânte cu ea şi la toate serbările şcolare Ştefan era lăutarul care 

Ș 


„ Cânta pentru dansurile şcolarilor. Satul a mai avut Şi alți elevi străluciți care 
„A EDP Pi . . . 
Ă elevi ai săi. Așa a fost Dumitru Axani, Ilie Antonescu cunoscut în sat sub 
„numele de lluţă a lui Pintilei a Lenchii, Florică Costan și Nicu Trebici. Din 


“d umitru Axani a devenit preot într-o i i 
“see “afai -0 comună vecină cu 
"a murit de meningită înainte de a term » lie Antones 


eroi ina teologia, Florică Cost rit 
eroic pe frontul de răsărit si Ni: ali că ostan a mu 
pa nt şi Nicu Trebici s-a intors şi a slujit satul ca 
+ 
CĂ 

| E să 


SĂRBĂTORILE DE IARNĂ 


Viaţa satului este strâns legată de anotimpuri, 
pământul este dezghețat, munca câmpului domină via 
sărbătorilor bisericeşti. 

Iarna activitatea omului este mai redusă: mai cară gunoiul cu sania la 
câmp, mai îşi drege uneltele de care va av 
câteva zile la tăiat de pădure... 

Odată cu începutul postului Crăciunului, încep pregătirile pentru 
sărbători: se duc sacii de grâu şi de porumb la moară, se pregăteşte făina 
pentru plăcinte şi pentru colaci. Se duc semințele de bostan şi de floarea 
soarelui la oloiniță şi se face uleiul pentru mâncărurile de post, iar ceva mai 
târziu, pe la mijlocul postului, seara, se face alesul grâului pentru fiert care 
nu trebuie să lipsească de la nici o masă începând de la ajunul Crăciunului şi 
până la 7 ianuarie, ziua de Sfântul Ion. 

În ajunul Crăciunului, preotul umbla cu icoana Naşterii Domnului, iar 
gospodinele îl primeau cu masa încărcată cu 12 feluri de mâncare de post, 
din care bine înțeles grâul fiert nu trebuia să lipsească. 

În ajunul Crăciunului, grâul fiert se subția cu un pic de apă, se îndulcea 
cu zahăr sau cu miere şi i se adauga miez de nucă Şi mac. De Crăciun şi în 
celelalte zile de sărbătoare, în loc de apă se subția cu lapte. 

În noaptea de 24 spre 25 decembrie se umbla cu colinda. 

Când eram mai mici mergeam doar pe la vecinii noştri şi la bunica din 
deal. Atunci când am împlinit 7 ani şi fratele meu 5, mama ne-a lăsat să 
mergem şi pe la celelalte neamuri mai de departe, însoțiți de uncheşul 
Ionică. 

Noaptea aceea n-am s-o mai uit niciodată. 

În ziua aceea de ajun, încă de dimineaţă, s-a ridicat de la Prut o ceață 
groasă de nu vedeai omul la un pas înaintea ta şi ceața asta s-a revărsat peste 
tot satul şi a ținut toată ziua şi a îmbrăcat toți pomii, toate gardurile şi toate 
buruienele cu o haină albă de chiciură ca un strai de sărbătoare. 

Spre noapte, când temperatura a mai scăzut, ceața a dispărut și a apărut 
în schimb un cer limpede şi plin de stele, cu o lună luminoasă şi frumoasă ca 
chipul unei domnițe din poveşti. 

Și am pornit toți trei, uncheşul Ionică - un bărbat - şi noi - doi copii, 
două mogâldețe cu traista după gât, mai, mai să ne ajungă până la pământ. 

Dar noi copiii aveam o datorie mare acum: ca să vestim creştinilor că 
azi e ziua naşterii Domnului, căci fără colindători cum vor şti ei 
însemnătatea acestei zile? 


în timpul cald când 
ţa omului, cu excepția 


ca nevoie în timpul verii sau merge 


4 


întâi de la vecinii casei noastre Şi 


ai î i î 
„_- ceput ca întotdeauna. M de la un neam la altul, din aproape în 
Şi am i can puțin câte puţin, de “ din sat sunt neamuri cu noi. 
. n acam înde ) A i en a o 
apoi ne-am î - cat de mulţi oam sei şi cântam frumos colinda, ia 
3 nu vină vreun câine şi să ne 


1 luminat al câ 
stru S . ă 
a ne legaţi ca să nu-i sperie 


ţi câinii erau bi 


vin cu colinda. 
la ora zece am aJu 
ul, un frate mai tân 


ns în vale, la marginea satului, unde locuia 
ăr al bunicului nostru Condrea, şi, după ce 
Î ă să mai colindăm o 

moșul ne-a chemat in cas 
at, sei SR mai dat şi câte o bucăţică de fagure de 
tubei (stupi). Şi mierea aceea era aşa de bună, de 


pe copiii care 
Cam pe 
moş Ilie Leah 
am colindat a ge 
dată, şi ne-a dat colaci ŞI 
miere, căci moşul avea $ : 
i se tăi irația câ am în gură. 

ni se tăia respiraţia când o lu N 3 
d apoi moş Ilie ne-a zis: „Tare frumos aţi cântat voi! Cum s-ar fi 
ă audă i „ Dumnezeu să. 

bucurat să vă audă acum şi moşul vostru Condrea să] 


odihnească!” y : : 
Când am ieşit din casă ca să mergem mai departe ne-am oprit o clipă la 


alt bătea nici un pic de vânt şi toată coasta dealului era presărată cu 
lumini şi toată natura strălucea îmbrăcată în alb sub lumina lunii. 

În diferite părți ale satului se auzeau colindători, voci de copii şi de 
bărbaţi şi de femei cîntau cântece de mărire lui Dumnezeu şi cântecele se 
împleteau frumos, de parcă satul întreg se legăna ca într-un vis... 

Și atunci l-am auzit pe uncheşul Ionică zicând: „Doamne, cât e de 
frumos!" 

Am colindat pe la mai multe case şi am ajuns pe la bunica Zamfira, soră 


de-a moșului Condrea. Ne-a chemat şi ea să mai colindăm şi în casă şi cât 
am cântat noi ea nu s-a mai potolit din plân 


i RDI ca s: „Oare voi mai trăi eu să vă 
mai aud cântând şi la anul?” 


: Mama nu dormea, căci în noaptea 
SA Baciză. sa datat pe unde am fost şi ce ne-a 
pina Aa pei ai -am colindat, ŞI noi i-am povesti! 


9) . 
nică a plecat acasă, iar mama ne-d 


44 


- Aţi colindat pe la toate neamurile, dar acasă nu colidaţi? 

- Cum să nu! 

Mama ne-a aşezat pe marginea patului, pe unul de-a dreapta şi pe altul 
de-a stânga ei şi am început a cânta toţi trei. 

Şi am cântat o dată colinda pentru „acasă”, apoi „hai să cântăm şi 
pentru Moş Crăciun” şi am cântat şi Moşului o colindă. 

- Şi acum hai să cântăm şi lui tătuța de departe! Şi în timp ce-i cântam 
lui, am văzut că ochii mamei îi jucau în lacrimi. 


CLASA I-a 


Într-o zi de duminică, într-o după amiază de vară, mă întorceam de la 
uncheşul Tinuţă unde petrecusem o după amiază foarte frumoasă. Avea 
uncheşul Tinuţă doi băieți, verii mei lon şi Avram, amândoi dezgheţaţi şi 
foarte buni la carte. Toată familia lor, a Samsonilor, era binecunoscută în sat 
pentru talentul lor de povestitori, de aceea i-au şi poreclit „Drăncăneală”. 
Avram tocmai terminase şcoala primară şi pentru rezultatele lui la învățătură 
a căpătat nişte cărți de poveşti între care Făt Frumos şi Gruia lui Novac din 
care citea cu glas tare la o droaie de vecini mai bătrâni şi mai tineri, mai mici 
Şi mai mari, care mai de care mai atent la povestire. Mie mi-a plăcut aşa de 
mult povestea aceasta că aproape am uitat să mă întorc acasă. Când Avram 
s-a oprit din citit, mi-am adus aminte că mama mă va fi aşteptând cam 
nerăbdătoare şi am zbughit-o repede pe uşă... 

Mergând aşa grăbit, după ce am trecut de cea de a doua cotitură a 
drumului, numai că aud pe cineva că mă strigă dintr-o curte: 

- Măi Victore, măi Victore, stăi puțin că vreau să te întreb ceva! 

Mă întorc. Era Petre Budnic, prietenul cu care ne întrecusem la fugă 
împreună cu Cocu. 

- Tu când mergi la şcoală? 

- La toamnă, când s-o deschide iar şcoala. Acum e vacanță. 

- Și eu am să merg tot atunci. Dar Cocu? 

- Pe Cocu l-am văzut alaltăieri când am fost la bunica. Mi-a spus că şi 
el va merge începând din toamna asta. 

- Ce bine-mi pare că vom fi iarăşi toți trei împreună! 

- Şi mie îmi pare bine, Petrică, o să învăţăm să citim poveşti! Acum mă 
duc, că o să se mânie mama că am stat aşa de mult ascultându-l pe Avram 
care citea din cartea ce a căpătat-o de la şcoală. 

Vacanţa a trecut repede şi Ziua Crucii, când se făcea slujba de început 
de an şcolar se apropia. Cu două Duminici mai înainte, directorul a înştiințat 
pe toți părinţii, care aveau copii ce împlineau 8 ani, să vie cu ei la şcoală, 


: ine şi m-a dus la şcoală. Într-o 
să-i înscrie în clasa I-a. M-a luat al a cu primărul satului și cu 
sală de clăsă d PA O cete mare în care scria. M-am apropiat, 

i şi avea pe pe ! 
A SM tr din priviri, apoi m-a întrebat: 

- Cum te cheamă? 

- Victor Leahul. 

- Câţi ani ai? . 

- Am împlinit 8 ani în luna lunie. 

- Vrei să vii la şcoală? 

- Da. 

- Ce ţi-ar plăcea să înveți? mo 

- Poveşti! A râs puțin directorul apoi mi-a spus: A i 

- O să înveți tu şi alte lucruri mult mai folositoare, dar şi poveştile sunt 
bune. A 

Am plecat acasă bucuros că acest prim contact cu şcoala a decurs bine. 
Unii din copiii mai mari spuneau că directorul este un om sever şi foarte 
activ. Cum te vede că nu eşti atent, din doi paşi ajunge de la tablă până în 
fundul clasei şi te prinde că te joci cu ceva şi nu te lasă nepedepsit. Asta îmi 
dădea un fel de frică de ce ar putea să mi se întâmple. 

De Ziua Crucii ne-am adunat de dimineaţă în fața şcolii, am fost puşi în 
rând câte doi şi am pornit pe jos la biserică. Noi copiii din clasa I-a eram în 
frunte, după noi veneau copiii cei mai mari în ordinea claselor. La biserică 
s-a făcut slujba obişnuită, iar după aceea o rugăciune pentru noi şcolarii care 
începeam un an nou de muncă pe tărâmul învățăturii. 

După liturghie, părintele Gheorghe Strejac a ţinut predica obişnuită 
despre importanța sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, apoi ni s-a adresat nouă 
copiilor: 

AF Incepe un nou an şcolar. Puneţi-vă pe învățătură cu toată râvna. 
Viitorul vostru, nădejdea părinților voştri şi a țării depinde de felul cum veți 
învăța. Viitorul vă este larg deschis dacă veți învăţa bine în şcoală. 

colile mai înalte de la oraş. Să nu vă 
ță greutăților şcolii. Copii voştri au o 
enilor. Uitaţi-vă la copiii lui Dumitru 
văţat la facultate, iar acum, băiatul lui 


Părinților! Trimiteți-vă copiii voştri la ş 
gândiţi că ei nu vor fi în stare să facă fa 
minte mai clară şi mai ascuţită ca a orăş 
Nandriş. Din cei şase băieți, cinci au în 
cel mai mare e doctor. 


€ 


Academia Română cu Premiul 
monument de limbă română. 
A doua zi când a sunat clopotul din turnul şcolii î 
- A A » mama m-a 
curat, mi-a pus după gât trăistuța în care av, îmbrăcat 


cam mâncare pentru pauza mar 
.. A: d 
două felii de pâine proaspătă unse cu unt ş « 


i „Hai la şcoală!” Cum am urc: 
. . : a 
treptele, am dat de doamna Pitpinescu. Întreba pe fiecare şcolar în ce clasă 


este şi-i îndruma spre uşa respectivă. Am intrat Şi eu pe uşa din dreapta după 
indicaţiile ei. Cum şedeam cu. faţa spre clasă, băieţii erau în băncile din 
dreapta, fetele în stânga. M-am aşezat şi eu în banca a şaptea din dreapta că 
era mai liberă, dar Cocu m-a văzut. El era în banca întâia, iar în stânga lui 
era Petrică Budnic. M-a chemat să vin lângă el dar eu nu îndrăzneam Şi 
atunci a venit la mine învăţătoarea cea nouă, domnişoara Ilica şi mi-a spus să 
vin, să stau cu Cocu în banca întâia. Aşa am început şcoala din prima zi şi 
am rămas cu el în banca întâi în toți anii, până a plecat el la şcoală, la 
Cernăuţi, după ce a terminat clasa a patra primară, dar până atunci am fost 
mereu nedespărțiţi şi la carte şi la şotii. 

În curând am primit abecedarele Şi am început cu o-i oi apoi cu o-m 
om, până am învățat toate literele şi cele de mână şi cele de tipar. 


„LUCIAN BLAGA”, fiind considerată 


IARNA CU SĂNIUȚA 


lernile, în părțile noastre erau grele. Foarte rare ori se întâmpla, câte un 
an, ca să nu avem cel puţin o zi cu un ger de sub -30” C şi viscole care să nu 
ne lase troieniți în zăpadă până la brâu, dar au fost ierni când troienele au 
ajuns până la streaşina caselor şi pe alocuri mai mult. 

Era un colț de sat aşezat într-o depresiune imediat după creasta dealului 
de la miazănoapte numită Găureanca. Acolo viscolele aduceau atâta zăpadă 
că acoperea casele de se vedeau pe deasupra numai crestele acoperişurilor şi 
hornurile fumegând, iar oamenii îşi făceau tunel prin troiene ca să poată 
merge la grajdul vitelor şi la şurile cu nutreţuri. Mai târziu, când bolțile 
tunelurilor se surpau, oamenii puteau să circule mai uşor prin curte. Din 
cauza crivățului toate casele din sat erau orientate cu intrarea către miazăzi, 
indiferent de ce parte a drumului erau aşezate şi indiferent de ce direcţie 
avea drumul. Casele întorceau spatele Crivăţului. Peretele de la nord al casei 
avea o singură ferestruică 25x20 cm, prin care se putea privi afară numai 
dacă te aflai pe platforma cuptorului. Foarte mulți gospodari, chiar şi din cei 
înstăriți îşi căptuşeau peretele de la nord al casei cu snopi de strujeni de 
porumb (tulpinile de porumb fără ştiuleți). Diet 

Pentru un copil cum eram eu, iarna îşi avea farmecele ei. Când eram 
ținut în casă şi afară ningea, îmi plăcea să stau la fereastră, să privesc jocul 


47 


i i. într-un zbor coborâtor şi lin 
fulgilor de zăpadă. Veneau de i Aral ep ANCBAEIeI 58 ridica 
parcă ar fi vrut să se OpIaaca Și lui se roteau ca o horă, ca după o clipă sau 
iar în sus şi atunci fulgii din Juru' ui 3* * timp ce, undeva alături, alt grup 
două de joc să se aşeze cu toții la odihnă in i îi » ia lilerestiei. cev 
de dansatori îşi încerca talentul şi în tot câmpul se terte aha inta â 
ca o pace tainică, cobora de sus peste pământ. Can : Ain ŞI 
venea gerul, ferestrele înghețau şi se acopereau cu nişte Îi antastice, 
păduri de argint din flori arborescente sau coaste pietroase e rul pe care 
oameni încearcă să se urce “Send cu mâinile de colțurile aspre de 

i e poveşti nepovestite încă... 
Ci i rep Sică vita în timpul iernii, vițelul nu putea să fie lăsat 
în şura cu pereţii de nuiele lipite cu lut. Putea să îngheţe. Unde să-l duci? 
Numai în casă. Pe la sfârşitul lui februarie mai veneau şi mieii. Cât erau mici 
şi cruzi şi ei erau ținuți tot în casă. Se aşterneau paie pe pardoseala de 
pământ în casă şi viţelul şi un miel sau doi dormeau acolo, iar noi copiii sus 
pe pat lângă ei. Ziua ne jucam cu ei. Naivitatea şi inocența ne apropiau. 

În nopţile calme şi senine, mama ne scotea pe noi copiii afară la aer 
curat. Stăteam ore întregi sub cerul împânzit de stele şi luna luminoasă, cu 
chip de regină, dominând peste ele. Nu ne mai săturam privind toate 
minunăţiile acestea. Numai cu greu eram convinşi să mergem la culcare. 

Cât despre geruri, mi-aduc aminte, că, în ziua când a fost nunta mătuşii 
Eughenia, a fost un ger şi un viscol aşa de mare că s-a oprit trenul care 
circula de la Cernăuţi la Bălţi în plin câmp, în dreptul satului nostru. Au ieşit 
oamenii din sat cu săniile şi au adus călătorii pe la casele lor şi au stat în sat 
trei zile până s-a desfundat calea ferată de s-au pus trenurile iarăși în 
mişcare. 

In clasa a III-a primară l-am avut învățător pe Ilie Axani, care obişnuia 
să ne explice problemele de gramatică pe texte de poveşti. Uneori ne învăța 


şi câte o poezie. Una din aceste poezii se leagă de o întâmplare deosebită din 
viaţa mea. 


Cu săniuța 
Neaua peste tot s-a pus, Câte unul, câte doi 
zi Venit iarna, drăguța, Ne-aşezăm în sănioară. 
- ză ef pe deal în sus Fără cai şi fără boi 
ne dăm cu săniuța. Săniuţa pleacă, zboară. 
48 


Toţi sunt rumeni pe obraz 
Mulţi coboară şi mulți suie, 
Unii râd, fac mare haz. 
Alţii capătă cucuie. 


Prin martie începeau să vină şi vremuri mai â 

ÎN ereu saci TI mai calde când Zăpada se topea 
în timp oap ţ urile erau în acelaşi timp şi calea d 

scurgere a apelor Şi după câteva zile se umpleau de gheaţă ca oglinda din 
margine în margine; mare nevoie pentru oamenii care trebuiau să umble zi 
săniile pe astfel de drumuri, bucurie pentru noi copiii ai căror săniuţe 
n-aveau cai. Mergea săniuța pe gheață mai repede ca trenul pe calea ferată 
Într-o dimineață ca aceasta am ieşit Şi eu cu săniuța pe drum. Aveam o 
săniuță şinuită cu o bară de fier rotund şi alu 


« neca pe gheață ca fulgerul. 
M-am dus ceva mai sus de grădina noastră, mi-am făcut un vânt bun şi m-am 
aşezat pe săniuţă pe pântece. Ochii mi se umpleau de lacrimi de tare ce 


mergeam. Când am trecut de poarta noastră, la un loc mai umbrit am dat de 
o porțiune a drumului unde zăpada se topise numai în parte Şi formase un 
banc de gheaţă poroasă și zerunțuroasă. Săniuţa s-a înfipt în el, iar eu am 
continuat drumul mai departe cu bărbia în chip de frână. Când m-am ridicat, 
din barbă îmi curgea sângele gâlgâind. Am încercat să-l opresc. Zadamic! 
Curgea mereu. M-am prezentat în fața mamei în halul în care eram. Nu m-a 
bătut, în schimb mi-a confiscat săniuța. - „Dacă nu te cumințeşti am să-ţi 
pun săniuţa pe foc! Acum hai la moaşa din sat să te bandajeze că eu nu ştiu 
ce să-ți mai fac!" Moaşa era o fată cu şcoală şi mi-a îngrijit rana cum 
trebuie. A dezinfectat-o şi apoi mi-a pus pe ea tinctură de iod. Vă puteți 
închipui ce fel de stele am văzut! După ce mi-a prins rana în copci, mi-a pus 
un bandaj pe sub bărbie şi peste creştetul capului, aşa cum era în sat tradiția 
să se lege la fălci tinerii nou căsătoriți când mergeau în prima vizită la 
părinţii miresei „de cale primară”. După amiază m-am dus la şcoală. Eram 
doar în clasa I-a şi stăteam în bancă cu Cocu. El, când m-a văzut cum 
arătam, m-a asemănat îndată cu schilodul din poezia „Rugămintea din 
urmă” a lui Coşbuc şi, în cinstea „schilodirii” mele, le-a recitat colegilor mei 
de clasă întreaga poezie. 


TATA 


La sfârşit de an şcolar în clasa I-a, am fost selecționat pentru echipa de 
dansuri naționale şi pentru recitări. Cu dansurile nu prea mi-a mers, căci mă 
lăsam mereu pe spate şi stricam alinierea perechilor, până la urmă am 


49 


renunțat. Pentru recitare, domnişoara învățătoare mi-a dat să învăţ o poezie, 
„Bunicuţa”: 


Bunicuţa-i mică, mică, 
Bunicuţa-i ca un ghem. 

Dar ce bună-i bunicuţa! 
Când mă ceartă nu mă tem. 
Nu mă tem, în schimb, de frică, 
Plâng şi plâng căci ştiu prea bine 
C-am mâhnit-o şi pe urmă 
Are-o pildă pentru mine. 


Am învăţat poezia bine şi am recitat-o cu atâta foc că am făcut-o pe 
bunica cea din deal, care nu era deloc mică de statură, să o podidească 
lacrimile. Imediat după serbare, cu vreo patru săptămâni, ne-am pomenit 
într-o noapte cu bătăi puternice în geam. Mama a sărit jos din pat, iar noi 
copiii ne-am trezit speriați. Mama a deschis puţin fereastra şi a strigat tare 
Supărată ca să fie auzită: 

- Cine eşti şi ce vrei la ora asta din noapte? 

- Eu sunt Toader, soțul tău din America. Am venit să vă văd! 

Mama era aproape să leşine. A deschis tremurând uşa şi i-a dat drumul 
să intre în casă. Am văzut atunci un străin îmbrăcat în haine de oraş. Nu, 
hotărât nu, acesta nu putea fi tatăl meu acela din închipuirile mele ŞI pe 
care-l vedeam mereu aevea Şi î 


n fotografie îmbrăcat în portul nostru ca toți 
oamenii din sat. 


„- A venit tătuța din America, ne explica mama emoționată. Nouă 
copiil e, dar până la urmă am acceptat, ne-a 
, » âpol noi am adormit din nou, iar părinții au rămas să 
mai stea de vorbă multă vreme unul 


cu altul. 
A două zi când ne-am 


Dumineca următoare a 
a Venit şi a stat de vorbă e 
prietenii lui, ajutor pentru b 


m mers cu toții la biserică 


U tata care i-a dat un plic 
ISerica din sat, 


Şi după slujbă preotul 
cu bani adunaţi de la 


50 


Dea: 


Mi-am dat seama atunci că tata se bucur. 
ducea. El era „americanul ”. După amiază a 
cu băieţii de seama noastră ca de obicei. E 
nu era în sat, dar erau mulți oameni şi fl 
asculte poveştile „supriorului”. 

Noi aveam mingile şi rachetele în mână, dar nu prea ştiam cum să ne 
jucăm cu ele. Am fost înconjurați îndată de băieți mai mari şi de flăcăi. Unul 
m-a rugat să-i dau un pic racheta şi mingea să va, 


heta dă cât de departe poate să o 
bată. A croit-o odată tare şi mingea s-a dus până hăt departe. Câţiva din 
băieţii mai mari au alergat repede şi au aruncat-o înapoi, apoi altul a pus 


mâna pe rachetă şi...trosc! O altă alergătură şi aruncarea mingiei înapoi şi tot 
aşa, nimeni nu mai întreba nimic şi racheta şi mingea treceau din mână în 
mână până am văzut la un moment dat cum coardele începuseră să se rupă şi 
cadrul rachetei a început să clămpănească. Seara m-am întors acasă doar cu 
mingea, racheta nu mai avea nici o întrebuințare. Fratele meu lonică păţise la 
fel. Tata a observat paguba noastră dar n-a zis nimic. Îşi dădea seama că 
rachetele acestea nu erau pentru locul unde ajunseseră... 

După ce musafirii din casa noastră s-au mai rărit, tata a început să-şi 
extindă autoritatea asupra noastră a copiilor. Ne-a oprit să mergem să ne 
jucăm cu alți copii, chiar şi cu Aniţa din vecini, în schimb ne dădea mereu de 
lucru să nu stăm degeaba. Să desfacem porumb de pe ştiuleţi, să hăcuim 
(tocăm) cartofi, pentru vite şi pentru oi, să facem curățenie la vite, să le 
țesălăm, să le dăm strujeni ori fân ori trifoi. Adăpatul îl făceau tata ori 
mama, pentru că noi copiii nu puteam duce găleata grea cu apă. Dacă n-avea 
altceva să ne dea de lucru, ne punea să măturăm curtea sau să aranjăm 
gunoiul în grămadă şi niciodată nu stăteam fără treabă, decât numai în zilele 
de sărbătoare. Tata voia să ne obişnuiască cu munca. det 

Într-o zi, am plecat toți patru cu căruța cu doi cai a uncheşului Traian la 
Hucău, unde aveam o parcelă de trifoi. sut 

Cu câteva zile înainte, tata plătise nişte cosaşi care au cosit trifoiul, l-au 
uscat şi l-au pus în căpiţe. Acum mergeam să aducem trifoiul acasă. Mama a 
dădea trifoiul din căpițe câte o pală în car, iar el o aşeza la locul cuvenit DEră 
carul s-a încărcat bine până sus. L-am admirat atunci cât de iu od i 
simetric l-a aşezat. Parcă era făcut de model pentru ceva pie î isa 
terminat de încărcat, a aşezat drugul cel mare et ei să alarei = 
legat strâns la capătul de dinainte. Apoi a ee i ca a 
căruței, a trecut funia sus peste drug iar jos pe după ! parea tacă de funie 
sus printr-un scripete care era legat de Me vii ul i-a tinea 
în jos agăţându-se cu toată greutatea trupului de fa a să nu se mai poată 
trifoi strângându-l într-o strânsoare puternică, aşa e! ce 


a de Oarecare trecere oriunde se 
m ieşit pe toloacă să ne întâlnim 
ra în postul Sfântei Marii Şi horă 
ăcăi şi copii mai mari adunați să 


Sl 


Când a fost totul gata, s-a şters de 
lucra aşa de greu şi în America, ay 
trebui să mă plătească cu cel puţin opt dolari pe ceas! e MS “ig că 
tata rămăsese suspendat între cele două lumi: una pe ser ue a Săsucum nu 
se mai putea încadra în ea şi alta în care se mutase, dar ii rămânea totuşi 
străină ca spirit. În lumea cea nouă avea avantajul unei munci mai uşoare şi 
mai bine plătită, dar nu avea viață de familie. Aici avea familia, dar 
condițiile de muncă îi păreau împovărătoare. 

La sfârşitul acelei vacanțe tata a plecat din nou departe peste apa cea 
mare şi de atunci nu l-am mai văzut niciodată. Ne-a trimis imediat acte ca să 
venim noi la el. 

Mama a fost chemată la consulatul american de la Cernăuţi. Ne-am 
întocmit toate actele şi aveam paşaportul gata pentru viză. (Noi, fiind copii 
minori, eram fotografiați împreună cu mama). Tata trebuia să facă dovada că 
lucrează şi că are un salariu din care să-şi întrețină familia. Tocmai atunci se 
instalase criza economică („depresiunea ”) şi tata nu mai avea de lucru. 
Timpul a trecut, termenul pentru obținerea vizei a expirat şi noi am rămas pe 
loc. 


a la hurducătura drumului. 
sudoare şi i-a zis mamei: „Dacă aş 


împrăşti 


Mama văzând că plecarea în America nu are şanse de realizare s-a 
apucat de treabă pe loc. A început să construiască casa cea nouă, mai 
spațioasă, cu pivniţă sub casă, patru camere de locuit şi o magazie, toate sub 
acelaşi acoperiş. Camerele de locuit aveau ferestre mari şi duşumele de 
scândură. Plafoanele erau din scândură brută căptuşită cu plasă de trestie şi 
tencuită cu ipsos amestecat cu pastă de var, iar vopseaua interioară la pereți 
era cu lapte de var. Când interiorul casei celei noi a fost gata, ne-am mutat în 


ea ŞI casa cea veche a fost dărâmată. Din lemnul recuperat din casa veche şi 
cu ceva lemn cumpărat nou, mama a înce! 
vite. Era înc 


frecventam clasa a Şas 
Mama se gândea 


țătură, i avea rost, aşa că noi am rămas 
„Jar mama s-a dus la tata să-] convingă să se 


al la destinaţie în Joia Mare, 1939. Sovieticii au 
i Sita de Nord în 29 Iunie 1940. Orice încercare a 
gătura cu părinţii din America a fost zadarnică. 


ocupat Cernăuţiu] ŞI 
noastră de a relua 


52 


e 


Sovieticii nu permiteau legături familiale în afara grani 
le dau un semn de viață abia în 1947 după încetare 
timp s-au petrecut lucruri înfiorătoare Şi fratele me 
viaţă. 

După plecarea tatei eu mi-am urmat 
meu Cocu. În clasa a doua am avut ca înv 
locuia şi ea la bunica din deal. Am început să învăţăm tabla înmulţiri 
Domnişoara Reus nu prea ştia cum să ne apropie acest subiect şi ne cerea 
pur şi simplu să învăţăm pe de rost câte o tabelă ca de exemplu săptămâna 
asta înmulțirea cu cinci, peste două săptămâni înmulţirea cu şase şi aşa mai 
departe. Lecţiile de aritmetică deveneau obositoare şi domnişoara nu făcea 
nimic altceva decât să ne întrebe mereu tabelele din trecut, dar repetițiile 
acestea nesfârşite au avut şi ele avantajul lor. După o vreme am început să 
fac mai puţine greşeli la răspunsuri. Într-o zi domnişoara m-a întrebat cât fac 
de şapte ori şapte şi n-am ştiut. Când a întâlnit-o pe mama i-a spus lucrul 
acesta. Mama s-a supărat şi nu mi-a mai dat voie să ies la joacă până nu voi 
şti înmulţirea cu şapte ca pe apă. Aşa, mai de frica mamei, mai de ruşinea 
față de domnişoara învățătoare, am ajuns la sfârşitul anului să ştiu toată tabla 
înmulțirii. Odată hopul acesta trecut, aritmetica a început să fie uşoară. 

Unul din evenimentele care ne tulbura programul zilnic de şcoală era 
venirea în inspecție a doctorului de circumscripție. Doctorul Lindenbaum era 
un om cam mic de statură. Făcuse Facultatea de medicină la Viena cu puţin 
înainte de terminarea primului război mondial. Acum locuia în Boian şi avea 
în raza circumscripției sale satele Boian, Cotul Ostriţei, Mahala şi Buda, 
Jiucica şi târgul Noua Suliţa. Ca mijloc de deplasare avea o şaretă cu un cal. 
Câţeodată venea însoţit de agentul sanitar Olinic. Atunci ne vaccina 
împotriva vărsatului (variolei), şi-i trimitea la tuns pe băieții care nu 
respectau regulamentul şcolar, care cerea ca băieții să poarte părul scurt. Pe 
fete le controla la piele asistat de doamna Pitpinescu. 

Un zvon că ne va supune şi pe noi băieții la un astfel de control a 
declanşat o mică revoltă condusă de Cocu. În timp ce erau controlate fetele, 
ne-am evaporat pe ulițele satului şi nu am revenit decât când am văzut şareta 
doctorului plecând. Directorul ne-a aşteptat, ne-a ținut o morală aspră şi ne-a 
trimis acasă căci era târziu, dar Cocu nu ne-a mai spus ce 1 s-a întâmplat cu 
tatăl său. 


țelor lor. Am reuşit să 
a războiului, dar între 
u Ionică nu mai era în 


Şcoala, mereu alături de prietenul 
ățătoare pe domnişoara Reus, care 


CIREŞUL LUI COZMA 


i = let AGA 
Am copilărit într-o lume binecuvântată pentru copii. Bunicii noş 


plantat pomi roditori în toate grădinile din spatele caselor lor. 


53 


——— 


zii era întotdeauna împărțit îh 
ătrunjel, mărar, usturoi şi alte 
pomi fructiferi, meri, peri, 
pentru desfătarea nepoților. Toată vara o 
muţele şi unele fructe începeam să le 


ământ din spatele ogră 
tru straturi de ceapă, P 
e, cealaltă jumătate cu 


De fapt lotul de p 
două jumătăţi, una pen 


e necesare în bucătări 
cireşi, pruni, piersIC1 ȘI gutui ] 
petreceam urcați prin pomi ca mal 


â încă înai e coace. I , 
căm încă înainte de a s A | 
ne, Cele dintâi veneau cireşele şi cu ele începeau bucuriile verii E drept, 


bunica ne mai aducea cireşe şi din târg chiar mai E SA “să “i 

ireşele din sat, dar cireşele din târg nu erau aşa Dune pax Bom; 
aa toti pomii din sat, cireşul lui Cozma era cel mai renumit. Era un pom 
ră ae i în spatele surii de nutreţ a omului. Făcea nişte cireşe pipe 
o parte şi roze pe alta, nu erau prea mari, dar cireşele acestea erau dulci şi 
aromate şi se coceau cu cel puțin o săptămână mai devreme decât toți ceilalți 
cireşi din sat. Când cireşele erau coapte pomul părea înflorit. Când se cocea 
cireşul lui Cozma era sărbătoare pentru toți copiii din împrejurimea casei lui. 
Uncheşul Cozma, aşa îi ziceam toți copiii, îi chema pe toți să vie să culeagă 
cireşe. EI însuşi aducea două scări lungi şi le muta din loc în loc, după cum 
era nevoie. Pe ele se urcau doi copii mai mari, care adunau în trăistuțe cireşe 
pentru copiii mai mici care aşteptau aşezaţi pe iarbă. Alţi copii, cei mai 
mulţi, se urcau pe crengi în pom şi culegeau din interior. Fiecare avea 
bineînţeles grijă şi de gura lui, căci doar de aceea şi era chemat. Cireşele 
culese de copiii mai mari erau date în primire uncheşului Cozma şi el ni le 
împărțea cu pumnul celor ce aşteptam pe iarbă şi se încingea un praznic cum 
nu s-a mai văzut altul. Când copiii plecau pe la casele lor, cireşul era ca o 
pasăre zbârlită. Numai frunze şi nici un pic de culoare pe crengi. Aceasta era 
pomana pe care o făcea Cozma în fiecare an în amintirea unui alt fapt care 
s-a petrecut cu ani înainte. 

Când a început primul război mondial, Cozma era copil de paisprezece 
ani. La şaptesprezece ani a fost luat în armată şi instruit gata să fie trimis pe 
front, dar tocmai atunci s-a terminat şi războiul şi Cozma a scăpat de pericol 
ca prin urechile acului. Bucovina a revenit statului Român şi Cozma s-a 
Pt te Geta Îndată s-a însurat cu Ileana, fata cu care vorbise 
avut în curând o fată şi A tale il e MA uiaioAn 
BEA de primavaă ainiaia a aia Parcă aiemulficiirăjila lucru. dar într-o 

j se știe ce întâmplare, li s-a aprins casa şi a ars 


toată până în temelie. A , sai 
fost zadarnic. u sărit Vecinii cu gălcțile de apă şi cu ciubare, dar a 


Cozma era un om sărac și întâ 
A c Şi întâmplarea ast € 
Se gândea bietul om e p a a fost o lovitură grea. 


, e să facă. Cum va ; 
lână cu soția și E n atl E reuşi să se adăpostească la 
Soția şi cu un copil mic. lemile erau grele prin IS ie Ra stre 


legum 
vişini, 


54 


E 


primarul satului, Nichita Axani, a înțeles durerea 
autoritatea ŞI trecerea pe care o avea la sătenii lu 
ajute fiecare cu ce poate, să-şi înjehebeze un adăpost pentru iarnă, şi E 
au venit unii cu materiale de construcție, lemn, chirpici aeesi pie 
pentru acoperiş. Alţii au adus lut galben şi paie Şi l-au scafe zi ln 
făcut chirpici noi, iar alții au venit cu bani ca omul să-şi are oc şi au 
materialele care lipseau, alții însă neputând să contribuie cu mat Şi 
înscris să facă zile de lucru cu palmele sau cu căruța. Până în oaia c ia 
avea casa ridicată Şi acoperită cu acoperiş de paie, tencuită şi Pa = 
interior, cu uşi ŞI ferestre NOI, cu geamuri de sticlă. De Sfinţii Arhangheli 
omul s-a mutat cu soția şi copilul în casa cea nouă. Bucuria lui nu putea fi 
mai mare ca în ziua aceea. La exterior casa a rămas netencuită până-n vara 
următoare, dar asta nu mai avea nici un caracter de urgență. Principalul era 
faptul că avea unde să stea în timpul iermii. De atunci, Cozma era 
întotdeauna primul care să sară în ajutorul oricui avea nevoie de vreun ajutor 
de orice fel şi tot satul vorbea de el numai de bine. 

Ce putea să facă ca să-şi arate recunoştinţa față de oamenii care l-au 
ajutat atunci la greu? Cozma n-avea avere din care să facă petreceri sau 
pomeni, dar avea cireşul acesta cum nu exista altul în tot satul; şi atunci s-a 
gândit că tocmai acesta va fi lucrul cu care ar putea să arate în fiecare an că 
n-a uitat gestul oamenilor la vremea când el era la mare strâmtoare. 


tânărului gospodar şi cu 
1, â inceput să-i îndemne să-l 


COCU PLEACĂ LA LIGEU 

Într-o zi de vară, după ce am terminat clasa a patra primară, am venit la 
bunica din deal şi de acolo am trecut pe la şcoală să mai vorbesc cu Cocu. 
De câte ori ne vedeam aveam atâtea să ne spunem că parcă n-am fi terminat 
niciodată... La semnalul meu i-am auzit paşii în curte, apoi poarta cea mică 
s-a deschis şi în ea a apărut un domnişor îmbrăcat într-un costum kaki 
întocmai ca al ofiţerilor. 

Nu mai era băiatul acela cu pantaloni scurți cu care mă jucam pe 
toloacă în pauzele dintre ore. 

Avea pantaloni lungi călcaţi la dungă şi un chipiu cu nişte litere scrise 
cu fir auriu pe fond albastru închis. Era foarte elegant. Am rămas surprins. 

Aproape că nu mai aveam curajul să vorbesc cu el, dar el s-a arătat tot 
aşa de prietenos ca mai înainte şi mi-a explicat că aceasta este uniforma 
şcolii din oraş unde are să înveţe el începând din toamnă, din septembrie. 
Şcoala se chema Liceul Ortodox de Băieți şi aceasta este semnificaţia celor 
trei litere de pe chipiu, L.O.B. A început apoi să-mi spună că mai inainte cu 
câteva săptămâni a fost la examenul de admitere la şcoala aceasta şi a dat 


55 


şi la aritmetică. Că la fiecare obiect e 
fesorul de română l-a mai întrebat şi la 
biecte a avut la examenul scris şi ce l-a 
ă. Ascultând vorbele lui Cocu mi 
spunde la întrebările la care a răspuns el, 

dar acum era prea târziu şi mama avea alte planuri pentru mine. Ea oie că 

cu să termin şcoala primară, apoi să mă dea la o şcoală agricolă specială din 
care să ies un tehnician agronom sau un agent zootehnie i dcuuseră 

Gheorghiţă a lui Salamac, fruntaş între gospodari pentru că se pricepea așa 
de bine la bolile animalelor domestice. Ş 

Au fost vreo şaptezeci de băieţi candidaţi la examenul de admitere din 
care au reuşit numai douăzeci şi doi şi Cocu era unul dintre ei. De bucurie 
tată-său s-a dus şi i-a cumpărat uniformă şi i-a căutat şi o gazdă, unde va 
locui în timpul cât vor dura cursurile şcolii, şi gazda era o doamnă foarte 
bună, care locuia în oraş, nu prea departe de şcoală, era văduvă şi avea şi ea 
un băiat care acum era mare şi învaţa la Universitate să se facă profesor de 
matematică. Da, asta e într-adevăr o meserie bună, m-am gândit eu în sinea 
mea. Să ştii atâta matematică ca să poți rezolva orice problemă oricât de 
grea, asta desigur că trebuie să fie o meserie deosebită! 

- Așadar, începând cu toamna aceasta nu vom mai fi împreună la şcoală 
pe aceeaşi bancă, a zis Cocu într-un târziu, căzut pe gânduri. 

- Da, o să-mi fie urât la şcoală fără tine alături. 

- Și mie are să-mi pară rău că tu nu eşti alături de mine, dar voi veni 
acasă în vacanțe şi îți voi povesti multe, multe de tot, despre cele ce voi 
vedea și voi învăţa în oraş. 

Ne-am mai văzut de câteva ori după aceea, apoi Cocu n-a mai apărut la 
semnalul meu. 

Pe Cocu nu l-am mai văzut până în vacanța de Crăciun, în schimb Luţi, 
sora lui trecuse în clasa a treia şi umbla la şcoală cu noi de dimineaţă. O 
căutam în pauze şi o întrebam ce a mai aflat despre el de la părinții ei. Îmi 
spunea că este foarte ocupat, că are mult de învățat și învaţă lucruri 
interesante. 

Intr-o Zi m-a căutat ea pe mine să-mi spună că duminică a fost la oraş 
Cu părinţii ei şi l-a văzut pe Cocu și el a întrebat despre mine. 

„Au fost împreună la gazda unde locuieşte el acum, o doamnă mai în 
vârstă, foarte cumsecade, care are un fiu student la matematică, şi stă foarte 
titi i spa a pie Școala asta este aproape de Catedrală, biserica 
mare decât cula i E STEA este o şcoală mare, mai mare, mult mai 

noastră şi are două etaje, nu unul, ca a noastră. Şi Cocu 


examen în scris la limba română 
profesor de specialitate. Apoi pro 
examenul oral. Mi-a spus apoi ce subiec” 
întrebat la oral profesorul de limba român 


se părea că poate şi eu aş fi putut ră 


56 


Praga 


are foarte mult de învăţat. Învață la zece obiecte, şi fiecari 
profesor. i 

Profesorul este stăpân pe obiectul pe care îl 
dreptul să se amestece în materia lui, 

Şi Luţi mi-a spus multe alte noutăți de 
aminte acum, dar ştiu că eram foarte impresi 
Parcă şi ea avea un fel de a povesti care te făc 
multe, tot mai multe lucruri de la dânsa. 

O ascultam uimit şi, fără voia mea, ochii mi s- 
pe care îi purta în ureche. aa 

- Luţi, de unde ai cerceii ăştia aşa de frumoşi? 

- Mi i-a dat naşa de la botez ca să-mi poarte noroc. 

- Sunt ca nişte floricele vii... Ştii cum se cheamă ele? 

- Nu-mă-uita. A spus-o într-un fel deosebit, parc-ar fi aşteptat dinadins 
să mi-o spună... 

De atunci, când mi-aminteam de ea o numeam în gând „fata cu cercei 
de nu-mă-uita. ” 

În vacanța de Crăciun Cocu a venit acasă. ŞI, într-o zi, când am venit la 
bunica din deal, el m-a zărit printre scândurile de la gard şi a venit la poartă 
să stea de vorbă cu mine. Mi-a povestit alte lucruri minunate. 

Profesorul lui de ştiinţe naturale, Cozac, era comandant de cercetași şi 
aduna grupuri de elevi şi făcea cu ei excursii în jurul oraşului, la pădurea 
Horecea, la Ţeţina, la Codrii Cosminului, la Crisciatic, la Grigore Ghica- 
Vodă şi multe alte locuri interesante și le explica la fața locului importanţa 
acestor localităţi. Cocu s-a înscris la cercetași şi mergea în excursii atunci 
când nu avea de învăţat pentru teze. ț 

În vacanţa de Paşti, mi-a povestit că şcoala lui avea la etajul doi o sală 
în care încăpeau toți elevii şi toți profesorii. Aceasta se cheamă „sala de 
festivități”. În toate duminicile, se adună în această sală toți elevii şi preotul 
principal al şcolii le explică Evanghelia ce se citeşte în biserică în duminica 
aceea. lar acum, înainte de Paşti, le vorbeşte în trei după-amiezi la rând, 
despre Patimile Domnului şi le spune lucruri foarte frumoase. t 

În vacanța mare, Cocu a venit îmbrăcat ca cercetaş. Avea 0 pălăne cu 
boruri largi şi drepte, de culoare maronie şi o blu 
dar ceva mai deschisă, iar pe umăr un petec de € 
La gulerul bluzei avea un fular care se strângea 
culoarea fularului arăta unitatea cercetăşească din 
nişte pantaloni scurți, încinşi cu 0 curea care avea 0 pa 
cercetăşiei, ca o floare de crin. Aceştia erau din 
care Cocu mi-a spus că se cheamă „piele de drac 


e obiect are tot alt 
Predă şi nimeni nu are 


Prin oraş de care nu-mi aduc 
onat de toate câte le auzeam. 
ea să O asculți şi să vrei să afli 


au oprit pe cerceii mici 


ză de culoare asemănătoare, 
uloare albastră cu o stemă. 
în faţă într-un inel, iar 
care făcea parte. Purta 
fta rotundă, cu stema 


tr-o stofă foarte tare, despre 
» La curea mai avea agăţat 


57 


i 


are era adăpostit un cuţit cu lamă de Yreo doisprezece 


ntimetri, care putea să-l ajute să facă multe lucruri în timpul CSuisiilor, 
E Cocu era foarte mândru de uniforma lui, dar pe mine nu m-a 
impresionat prea tare, în schimb mi-a plăcut mult „Imnul cercetaşilor” pe 


care mi l-a cântat: 


un toc de piele, în c 


Hai, sai voios, alarma sună! 
Vin tinerii, cu noi şi-adună 
Din al izvoarelor ecou 

Un suflet nou. 

Voi toţi din pragul rătăcirii 
De vreţi pe calea mântuirii 
Să vă-ndrumaţi fără nevoi 
Veniţi cu noi! 


Refren: Gata oricând, tot înainte, 
Cercetători pe drumuri sfinte, 
Voi, ce-ntrupaţi în gând şi dor 
Speranţa-ntregului popor. 


Din bucurie şi lumină, 

Urziţi o inimă senină 

Şi peste-a grijilor povară 
Cântaţi un imn de primăvară. 


Cu noi e tot ce se răsfață 
Sub cer senin de dimineaţă 
Şi ce-ntr-al zărilor amurg 
Pe ape curg. 
Sorbiți puteri de viață nouă 
Din cer, din soare şi din rouă 
ŞI peste anii viforoşi 
Cântaţi voioşi. 

Refren 


Cocu mi-a spus că imnul acesta 
cuvintele de Cincinat Pavel 
de aceea am fost Şi eu așa d 

Atunci, în acea vaca 
română din clasa întâi de | 


sta fusese compus de doi oameni renumiţi: 
escu, iar melodia de Ciprian Porumbescu; poate 
€ impresionat auzindu-l. 

nță de vară, el mi-a dăruit cartea lui de limba 
Iceu, care avea în ea toate pronumele prescurtate, 


i+ pentru cazul dativ, cât şi pentru cazul acuzati > 
A de bine mai târziu, aş putea spune, chiar i ca E e RUA 

În anul următor, Cocu era în clasa a doua și la ştiinţe e azi. A 
botanica. Profesorul le cerea să facă un ierbar. Pentru pia învăța 
Adure să adune plante, câ ocu trebuia 

să meargă la p une plante, câte un exemplar din toat feluri 
lante, care înfloreau primăvara: brânduşe, ghiocei breb la rile de 
A d. , , enei, ciuboţica 

cucului ş:a-m. 

De câte ori mergea la pădure mă lua şi pe mine şi astfel am învățat cum 
se face un ierbar. Toate plantele pe care le-am văzut atunci mi-au rămas în 
minte. Eu trecusem în clasa a cincea primară şi-l aveam ca învățător chiar pe 
directorul. şcolii, domnul Florinte Pitpinescu, tatăl lui Cocu, un adevărat 
vrăjitor în felul cum ne preda lecţiile. 

De exemplu, la ora de geografie ne purta prin locuri noi şi minunate şi 
ne istorisea lucruri atât de interesante că ne trezeam uluiți când înceta 
povestirea şi nu ne venea a crede că în tot acest timp am fost în clasă Şi în 
bănci. 

La ora de matematică organiza concursuri de rezolvat probleme care nu 
erau din cartea noastră şi erau foarte ineresante. Cine termina primul primea 
ca premiu un obiect de şcoală: caiet, creion etc. 

Mai erau în clasă doi băieți de negustori: Leo Glaubach şi Salo 
Zwecker, dar niciodată n-au ajuns să câştige trofeul. El îmi revenea mie sau 
Aniţei Samson, o fată cu mintea ascuţită ca un brici. O altă fată isteață era 
Veronica Corcotă, micuță de stat, dar deşteaptă foc. Dintre băieți, deştepţi 
erau: Ilie Fânar, Ilie Buşniţă şi Ilie Cioară. Mă gândesc adeseori, că dacă ar 
fi avut aceşti copii posibilitatea să urmeze studii la școli mai înalte, ce multe 
lucruri frumoase puteau să facă în viață. Condiţiile materiale ale părinților 
lor nu le-au permis să iasă la lumină. 

Într-o zi domnul suprior ne-a spus: : 

- Felul cum vă scrieţi temele, cum vă păstraţi cărțile, cum vă ţineţi 
trupurile şi hainele curate, pe voi vă oglindeşte, calitatea voastră sufletească. 

Când un şcolar venea cu temele scrise pătate cu cerneală sau mânjite cu 
pete de mâncare, de zeamă de fructe, directorul îl întreba: „Primeşti tu ca 
hârtia aceasta să fie oglinda sufletului tău?" şi nu putea să fie o sentință mai 
grea pentru şcolar decât o întrebare ca aceasta. Ata 

Aşa era directorul nostru de la şcoala primară şi pentru aceasta elevii lui 
şi oamenii din sat, care i-au ascultat poveştile şi sfaturile, a-l VORBI 
niciodată, 


59 


COROANA 


În duminicile şi sărbătorile din post, când nu Sa ca horă în saţ, 
făcăiandrii şi feciorii mai tineri organizau întreceri sportive la care se aduna 
uneori tot atâta lume ca Şi la horă. Intrecerile se făceau cu Jocurile 
tradiţionale regiunii noastre, dintre ele cel mai important Joc era Coroana. 
Jocul este o întrecere între două echipe cu un număr egal de membri şi 
foloseşte ca unelte o minge de păr şi un băț puţin mai gros cu care se bătea 
mingea. Semăna întrucâtva cu oina. : i 

“Într-o duminică, când eram mai absorbit în urmărirea unei captivante 
partide de coroana, m-a prins de mână Petrică Budnic, prietenul meu şi al lui 
Cocu. 

- Ce-i? 

- Vino cu mine că te aşteaptă cineva la noi acasă. Vrea să-ți vorbească. 

- Cine? 

- Ai să vezi! Mi-a spus să nu-ți spun. Să țin secret! 

Când Petrică spunea că ceva e secret, nu puteai să scoţi de la el o vorbă 
mai mult, măcar să-l pici cu ceară. 

Când am ajuns la casa lor, la poartă era Luţi, sora lui Cocu. Venise să-şi 
vadă prietena ei bună şi colega ei de bancă, Aniţa sora lui Petrică. Şi-a 
îmbrățișat prietena într-un mod deosebit şi parcă avea ochii umezi. Petrică şi 
Aniţa au intrat în ogradă şi Luţi a venit la mine: 

- Eu te-am chemat! Voiam să-mi iau rămas bun şi de la tine. Te-am 
văzut pe toloacă la jocul de-a coroana, dar n-am vrut să mă bag în mulţime 
că era prea mare agitația din cauza jocului, .. 

- Unde pleci? 

- Plec la o altă şcoală, la Cernăuţi. Am dat examenul de admitere la 
liceu şi am reuşit şi începând de la toamnă, din septembrie, voi învăța acolo. 
Plec cu toată familia. 

Tata şi mama au primit post într-o comună la marginea oraşului. Căruţa 
cu toate lucrurile noastre stă gata încărcată. Mâine dimineață pornim. 

La şcoală voi merge cu autobuzul, Am autobuz care pleacă din faţa 
casei Şi mă duce până în faţa şcolii unde voi învăţa. Școala se cheamă Liceul 
Tata zice că e cea mai bună şcoală de 
de o tristeţe. „Ce să fie oare”? 
nvăța lucruri interesante, dar eu aş vrea 


n „cu tine... Să stau toată viaţa lângă tine! 
e noastre s-au strâns ca pentru despărțire. 


Ortodox de Fete „Elena Doamna”. 
fete din oraș. Ochii ei păreau umbriți 
- Are să fie frumos acolo Şi voi 


să nu plec... Să rămân mereu aici. 
Mâinil 


60 


DP 


_ Luţi, şi eu aş vrea să fiu toată Viața mea |4 i 

de tine niciodată... N-am să te las să pleci situa ge E. nu mă despar 
j eu să învăţ la şcolile acelea mari de la Cernăuţi! Oraş. Voi veni 

Cât suntem copii părinții hotărăsc d ebui 
irebuie să-i ascultăm căci ei ne vreau binele. Când vom e edil ca şi 
hotări noi singuri ce vrem să facem. Atunci ne vom cununa i vom 
nedespărțiţi pentru toată Viaţa. Ai încredere în mine că n-am A £ 
ruşine. Vreau să fiu vrednic de tine! ai 

- Acum trebuie să plecăm. Tata mi-a dat de 
5 şi timpul se apropie! 

Ne-am alăturat şi cu paşi înceţi am pornit la dru 
rămas în mâna ei dreaptă şi degetele noastre s-au 
s-a atins uşor, uşor de umărul meu şi mergeam aş 
atingând pământul, ea domnişoară îmbrăcată ca la 
floricele şi săndăluțe negre cu şosete albe, eu un pui de țăran desculț, cu 
cămăşi de cânepă, cu brâu de lână țesut cu modelul turtă dulce” Şi o pălărie 
de culoare verde-închis pusă puţin cam pe ceafă. Drumul acela prunduit cu 
pietriş de râu n-avea nici o asperitate pentru noi pentru că pluteam ca în vis. 
Simțeam doar că din atingerea uşoară cu ea izvora ca un fel de căldură lină 
care mă înfiora şi cobora uşor în inima mea... Nici unul din noi nu îndrăznea 
să spună vreun cuvânt ca să nu risipim vraja care a pus stăpânire pe sufletele 
noastre, iar viitorul părea o oază de lumină. 

Am ajuns la răscrucea de unde ea trebuia s-o ia la dreapta şi eu la 
stânga, dar am rămas mereu împreună şi ne-am trezit la poarta casei noastre. 
M-a întrebat dacă poate să intre să se odihnească puţin. Parcă nu avea putere 


rumul pe care tr 


Srijă să nu întârzii după ora 


m. Mâna mea stângă a 
împletit. Umărul ei drept 
a mai mult plutind decât 
oraş cu o rochiță albă cu 


„să plece mai departe. Uşa era încuiată şi cheia era la mama care era dusă la 


bunica din deal. Lângă casa noastră, în partea de răsărit, era un strat de flori 
din familia narciselor, care tocmai atunci erau în plină floare şi erau aşa de 
multe de apăreau ca un ştergar alb, lung, întins la soare. Am adunat un 
buchet de flori şi i l-am dat lui Luţi, apoi, cu paşi domoli, ea s-a îndreptat 
spre poartă. Cu fiecare pas al ei o greutate se lăsa peste inima mea. Să fi fost 
O presimţire?.... Fata cu cercei de nu-mă-uita pleca departe. RE 
Aş fi vrut să o însoțesc dar ea mi-a spus că n-ar Vrea ca părinții să 
ghicească legământul pe care l-am făcut noi azi şi că e mai bine i 3 
întoarcă singură. La despărțire îmi simţeam inima ca strânsă într-un c Sta 
dar din această durere creştea în mine hotărârea să lupt pe viaţă şi Be Si 
Cu toate greutăţile care-mi vor sta în cale şi să biruiesc pentru ie li i 
„După o oră şi ceva s-a întors mama acasă cu sacul plin i pa i 
Coțmani era o şcoală în care se învăţa despre creşterea şi îngri)ir 
a păsărilor de casă. 


6l 


EEE 


Uite la Ionică a lui Sidor, cu şapte vaci, a ajuns a a a aci 

Uite la Gheorghiţă a lui Salamac, cu priceperea ce decarea 

sat. Uite ] din fruntea satului. Dacă urmezi şcoala asta, cu pământul 

dara S fii un om de vază peste toate satele dimprejur, cum a fosţ 
care-l avem, 


E de A hotărât acum! Nu mă duc la nici o altă şcoală, numai la una 


e Cocu, la Liceu. i 
> dă era bă aceea € scumpă şi eu n-am atâţia bani ca să te pot ține 
într-ânsa. Şi-apoi tu eşti cam bătrân acum şi n-au să te mai primească. Cocu 
s-a înscris acum doi ani, tu ai rămas în sat. Mai ai un an şi termini Şcoala 
primară. Ce ai de gând să faci? ă 

_ Eu vreau să mă duc la şcoală, la liceu. i aa 

- Nu ştiu dacă ai să poţi, dar am să întreb şi eu de cei ce ştiu mai bine. 
Eu te las să încerci, dar dacă nu reuşeşti treaba ta. La prea mult ajutor de 
bani de la mine nu te poţi aştepta, că nu am. | 

Și mama a început să întrebe. S-a întâmplat că tocmai atunci ÎŞI 
petrecea vacanța la noi în sat un profesor de liceu, Teodor Vasilache. 
Profesorul Vasilache locuia la Mihai a lui Isac, socrul uncheşului Traian. 
Mama s-a dus şi a vorbit cu profesorul şi acesta a convins-o că pot să intru în 
şcoala aceea dacă reuşesc la examenul de admitere. Cam peste o lună va 
avea loc un alt examen şi profesorul a îndemnat-o pe mama să mă înscrie. || 
cunoştea pe Cocu căci îi era elev. l-a spus mamei că dacă voi învăţa bine pot 
să capăt o bursă şi în felul acesta cheltuiala ei cu şcoala va fi mai mică. 
Mama a prins un pic de curaj şi s-a dus şi m-a înscris la examenul de 
admitere şi, ca să-mi dea şi mie mai multă siguranță, l-a rugat pe domnul 
Trebici să mă pregătească un pic până la ziua examenului care trebuia să fie 
peste trei săptămâni. Eu mai aveam cartea de limba română pe care mi-o 
dăduse Cocu şi o gramatică de Vicol din care încercasem să desluşesc 
tainele gramaticii. Toate la înțelegeam, dar într-o privință nu reuşeam să mă 
lămuresc: deosebirea între prepoziţie şi conjuncţie. L-am întrebat pe domnul 
Trebici cum pot să le disting şi el mi-a explicat apoi, am făcut împreună mai 
multe exerciţii de dictat şi de analiză gramaticală care se cereau pentru 
examen. Probleme de matematică am făcut mai puține pentru că domnul 
Trebici ştia că la obiectul acesta eram sigur pe situaţie. 

A Venit şi ziua examenului. Mama m 
pornit pe jos pe cărări de-a dreptul către or 
8 dimineaţa, mergeam pe jos şi desculț, 
luase în traistă ghetele pe care nu le 

„Când am ajuns la marginea oraşul 
cimitirul oraşului, ne-am oprit la o pom 


-a sculat cu noaptea în cap şi am 
aş. Trebuia să fim la şcoală la ora 
ca să pot merge mai repede, mama 
mai încălțasem de astă primăvară. 
ui, pe deal la Horecea, aproape de 
pă de apă, m-am spălat pe picioare şi 


602 


Pe 


| 


mi-am pus ghetele, dar gmuai după câțiva asi 
urta. Se uscaseră şi m: Todeau ingrozitor. Pielea 
stâng se rosese şi a ieşit sânge. M-am descălțat ia 
până la. şcoală. Era cam târziu. Candidaţii | 
amfiteatrul sălii de chimie de la parter de lân 
sar dicală se terminase. Doctorul încă nu plecase şi am avut n i ce 

rofesorul Vasilache care l-a rugat pe doctor să mă vadă şi pe mine. a] ie e 
4 uteam să mă prezint la teza de limba română, care. trebuia să aiba (E 
imediat. A venit doctorul, mi-a spus să mă dezbrac. M-a ascultat un pic la 
piept cu aparatul pei special şi m-a întors pe o parte şi pe alta apoi m-a 
trimis la loc: „Bun! 

A intrat apoi profesorul de limba română. Un 
proporționat, cu o figură distinsă, tii ; 

„Ultima propoziţiune să o scrieți cuvânt cu cuvânt unul sub altul şi să 
faceți analiza sintactică şi morfologică a acestor cuvinte.” 

„Terminaţi, că timpul de examen a trecut!" Am predat foaia şi am ieşit 
pe coridor. O mulţime de părinţi şi de preparatori aşteptau acolo în faţa ușii. 
Două doamne şi un plutonier de grăniceri, stăteau de vorbă cu un băiat care 
ieşise mai înainte. Una din ele văzându-mă desculț și cu straie ţărăneşti n-a 
mai putut răbda şi a izbucnit: „Ja uite, madam Goreac, şi țărănoiul ăsta 
desculț vrea să se facă domn! Dacă el s-o face domn, apoi copiii noştri unde 
să se mai ducă? ” Am tăcut amândoi şi mama şi eu, dar am văzut că ei nu 
i-au picat bine vorbele pe care le auzise. Discuţii... Îngrijorare... Aşa a mai 
trecut o jumătate de ceas. Ni s-a ordonat apoi să intrăm iar în sală pentru 
examenul de scris la matematică. 

A apărut profesorul de matematică, zvelt cu părul negru, tuns scurt ca la 
boxeri, cu mustăcioară subţire neagră ca a lui Clark Gable. Ne-a dictat textul 
unei probleme de amestec: Două cantități de aliaj una cu titlul de ... şi 
cealaltă cu titlul de ... Se topesc şi se amestecă. Care este titlul materialului 
rezultat? Am rezolvat problema aceasta şi am terminat-o printre primii. La 
urmă am scris rezultatul şi în cuvinte. Am dat hârtia profesorului apoi am 
ieşit. Examenul scris se terminase, mai aveam de dat examenul oral la 
Română. ke 

Examenul oral trebuia să înceapă după amiază, la ora 3 - Re miar 
clădirea şcolii şi am intrat în parcul Arboroasa care era chiar i co i ia 
de partea cealaltă a străzii, drept în faţa catedralei. Acolo am stiu i Se 
Şi am mâncat din merindea pe care o adusese mama în traistă, i Fei 
apă de la cişmeaua din apropiere. Ne-am mai odihnit puțin, apO. + 
unii din copii cu părinții lor, se întore la şcoală i 
acesta a apărut şi profesorul Vasilache şi i-a spus mame 


Văzut că nu le Voi putea 
de pe pintenul călcâiului 
T ŞI am continuaț drumul 
a examen erau adunați. în 
gă sala profesorilor ŞI vizita 


om bine făcut, 


am intrat şi noi. În timpul 
că am făcut bine la 


63 


E 


ă aşteptare am fost chemaţi să intrăm în sală 


. curt pi i 
teza de la română. După o s risă a venit la catedră intrând printr-o Uşă 


şi profesorul care ne-a dat Ca E 
ce era camuflată după tabla sie i Ce Iabeue Iei di ticeput sa |, 

A scos în față cinci candidați 1n ora! Și ; 

intrebări. Dacă unul nu răspundea bine la o întrebare o repe a pentru 
pună între să : CARI răspunsul corect, întreba: 
următorul, dacă nici unul din cei cinci nu găsea p . a: 
cine ştie şi câțiva din cei din bănci ridicau mâinile. Profesorul arăta pe unul 
şi pe altul până ce se găsea cineva să dea răspunsul pici M-a întrebat şi pe 
mine de câteva ori şi n-a mai mers mai departe. Semn bun! 

Mi-a venit rândul să ies în faţă cu alți patru. Eram al doilea din şir, 
Profesorul se uita la picioarele mele cu un zâmbet. 

- De ce eşti desculț? N-ai ghete? 

- Ba am! 

- Unde ți-s ghetele? 

- La mama în traistă. Le-am lepădat că mă rodeau! 

- Bine ai făcut! 

Au început întrebările. Nici una n-a trecut de la mine fără răspuns, 

Profesorul zâmbea mereu. Mă miram de ce e aşa de voios. 

S-a terminat şi oralul, apoi a urmat o perioadă lungă de aşteptare ca să 
ni se comunice rezultatele. 

Cam pe la ora şase, a apărut un domn nu prea înalt, cu părul alb şi o 
bărbuţă albă ca neaua. ,, Aista-i directorul şcolii!” i-am auzit vorbind pe unii. 
EI era. Ne aducea rezultatele. Am intrat cu toții în sală, copiii şi părinţii, de-a 
valma. Directorul s-a dus la catedră ținând în mână două coli de hârtie bătute 
la maşină. 

- Vă comunicăm rezultatele! Sunt cât se poate de slabe! Nu putem 
admite la înscriere, pe cei ce n-au trecut de media 5%, 

A început apoi să citească alfabetic numele şi media. O mulțime de 5. 
Pe aici şi colo câte un 42%, apoi câte un 6%, un singur 7%, 

Aşteptam cu un fel de tremur în suflet să-mi vină rândul la alfabet; 
directorul însă a citit două nume de la litera mea şi apoi a trecut la litera 
următoare şi a mers fără să se mai oprească până la litera Z. Eram zdrobit. 
Nu ma! ştiam ce să cred, ce să fac? Să mă ridic să zic că pe mine nu m-a 
citit? Nu mai aveam curaj. 

Directorul şi-a scos tacticos ochelarii de 
terminat, dar a început să vorbească iar: 

- ŞI acum un rezultat excepțional. Un sin 
mult deasupra rezultatelor celorlalți: 
călduros pe acest copil şi-i doresc să 


pe nas ca şi cum treaba s-ar fi 


gur candidat se plasează cu 
Victor Leahul cu media 9%, Îl felicit 
aibă acelaşi rezultat la studii şi în anii 


04 


DI 


| 
E 


care. VOT Urma: Toată lumea a început să bată din 
ochii în lacrimi. a 
La ieşirea din sală numai ce o aud iar Pe plutoniereasă: 
_ Ai văzut, madam Goreac, țărănoiul drac 
rimul iar băiatul meu a căzut! Mama a zâmbit c 
data asta n-a ZIS nici O vorbă. : 

Era seara târziu când ne întorceam acasă de la e 
ici colo săteni de-ai noştri care se întorceau de la tâ 
umblând pe drum la o oră cam târzie şi o întrebau: 

- Da unde aţi zăbovit aşa de mult de vă întoarceți abia acum? 

- Am fost cu băietul la examen. 

- La ce examen? 

- La şcoală, la liceu! 

- Şi cum? A reuşit? 

- Daa, a reuşit bine! 

Eu mă gândeam la Luţi. Desigur că va fi mândră că am luat acest 
examen ca să o urmez pe ea. Şi Cocu va veni pe la şcoală, va vedea 
rezultatele afişate la intrare şi îi va spune. 

Poate că şi domnul Suprior va fi bucuros de rezultatul meu. 

î 

Succesul meu la examenul de admitere a fost pentru mama o ocazie de 
mare bucurie, dar a găsit-o complet nepregătită pentru zilele ce vor urma 
căci, pentru înscrierea la şcoală şi traiul în oraş, trebuiau o mulțime de acte şi 
bunuri de primă necesitate. Unele hârtii trebuia să le primim de la primăria 
din sat, altele din comuna vecină Boian şi altele de la reşedinţa de plasă 
Sadagura. 

Mi-aduc aminte că într-o zi venind cu mama de la târg ea mă tot zorea: 

- Hai mai repede să prindem trenul la Boian să-ți scot de la doctor 
certificatul de vaccinare! Am ajuns la Boian cam la ora 3 după amiază şi am 
tot umblat prin sat întrebând unde stă doctorul Lindenbaum. Am găsit casa 
dar doctorul era dus undeva la un bolnav şi a trebuit să-l aşteptăm. A venit 
cam pe la ora 6 după amiază şi până ne-a făcut hârtia a mai trecut un Ump. 
Ne-am întors acasă pe jos şi până am ajuns se înnoptase. isi 

Cele zece zile după examen până la începerea cursurilor au pe 
repede ca fulgerul. Duminică, la 14 septembrie, trebuia să hm LE 3 
serbarea de inaugurare a anului şcolar. Mama m-a sculat Iar E va si 
Cap, a pus în traistă câteva schimburi curate, nişte ciorapi; ste d SE = ce 
îmbrăcat şi pe mine curat „cum se cuvine” şi „hai la şcoa i a a 
iarăşi pe jos şi am ajuns la şcoală prea târziu. Nu mai E i Ata i 

Oua zi, luni trebuia să fiu în clasă la ora 8 dimineața. Au p 


palme. Mamei îi jucau 


ului?! E] a luat examenul 
u un fel de sfială Şi nici de 


Xamen dar mai erau pe 
Tg. O vedeau pe mama 


65 


rm în oraş. Mama n-avea nimic aranjat. Am merg 


ă i do! ; 
dorm acasă. Trebuia să 1. Toate locurile erau. ocupate. Am 


la internat. Am vorbit cu administratoru 


iti i ş 1sem. 
ornit înapoi pe drumul pe care venisem. 
; i s-a oprit la cârciuma lui Rudich de pe strada Romană, nu departe 


de locul unde se desparte spre stânga drumul care duce pe lângă poarta 
cazărmii Regimentului de Artilerie, spre Podul de peste Prut de la Horecea, 
spre satul nostru. La cârciuma asta poposeau de obicei sătenii noştri la un 
pahar de rachiu când se întorceau acasă de la târg. a 

Mama a vorbit câteva minute cu soția cârciumarului şi i-a lăsat ei 
lucrurile din traistă, iar cârciumăreasa mi-a arătat o masă într-un colț al 
salonului unde îşi servea clienţii: „Acolo îji vei serie temele!” 

Mama m-a luat în oraș cu gândul să-mi cumpere câteva caiete, un 
creion şi o gumă de şters, plus ceva de mâncare până va putea veni iarăși la 
Oraş. 
Umblând pe stradă, după ce am trecut podul peste calea ferată ne-am 
întâlnit față în față cu doamna Goreac şi cu băiatul ei, Mircea. Veneau de la 
serbarea de inaugurare. Au mai umblat şi ei un pic prin oraş şi acum se 
întorceau acasă. Ne cunoşteam bine de la examenul de admitere. 

- Bună ziua! 

- Bună ziua. Da voi pe unde aţi umblat de nu v-am văzut la serbare? 

- Am ajuns prea târziu şi nu mai era nimeni la şcoală! 

- Şi acum unde mergeţi? 

- Mergem să-i cumpăr lui Victor câteva caiete, un creion şi ceva de 
mâncare. 

- Apoi, în afară de mâncare nu veţi găsi nimic, pentru că azi e duminecă 
şi lbrăriile sunt închise. Dar gazda nu-i dă de mâncare? 


- Deocamdată încă nu i-am găsit gazdă! Are să stea la Rudich până una- 
alta.. 


- Care Rudich? 

- Acela cu cârciuma din strada Romană, nu departe de aici. 
- Vai de mine, chiar la cârciumă vrei să-l laşi? 

- Altă cunoştinţă în târg nu am unde să-l pot lăsa! 

E Apoi decât să stea într-o cârciumă, mai bine adă-l să stea în gazdă la 
mine. Eu stau mai încolo sus pe deal! Uite şi Mircea are nevoie de cineva cu 
care să se mai îndemne la învățătură. În ceea ce priveşte plata ne vom 
înțelege că doar suntem oameni! 

Ti Foarte bine! Şi am pornit la drum cu toții. Ne-am abătut pe la Rudich 
îi mama a intrat ŞI a vorbit iar cu cârciumăreasa. A luat lucrurile pe care le 
pc SA Ag pornit pe drumul care începea din fața cimitirului, pe 

zărmilor, în sus, paralel cu strada Romană, strada Mitropolit 


06 


Dee 


Veniamin Costache. Am mers Şi-am mers 
la numărul 70. Acolo era casa familiei Go 
mai înainte era hotarul satului Horecea. 

Acasă o mai aşteptau pe mama lor două fe 
în clasa a treia şi Lenuţa care abia începea 
Goreac fusese plutonier la regimentul de artile 
mai înainte şi a lăsat-o văduvă de tânără cu trei Copii. Mircea era cel mai 
mare. Cele două mame au discutat şi s-au înțeles cât lapte, câtă eta 
smântână, mălai şi pâine de casă trebuia să aducă mama în fiecare să E 

4 : 2 . , ptămână 
i câţi bani să dea în fiecare lună. Banii necesari pentru rechizite şcolare şi 
alte cheltuieli mi-i va da mie. ȘI 

Mama a plecat şi eu am rămas în oraş în mijlocul unei alte familii cu 
care trebuia să mă acomodez. Simţeam în suflet un fel de gol, dar eram 
hotărât să nu mă las abătut din drumul meu. 

Casa nu era prea mare. Avea trei spaţii, două terminate şi al treilea 
numai tencuit şi cu pământ pe jos şi cu intrare direct de afară. Prima din 
camerele terminate era bucătăria și era în acelaşi timp şi dormitor. Acolo 
dormeam cu toţii. Din bucătărie se intra în camera de zi. Aceea era mobilată 
frumos Şi servea drept cameră de învăţat pentru noi băieții de liceu. Dar 
colaborarea noastră la învățat avea nişte obstacole serioase. E drept, eram 
amândoi în clasa întâi, dar nu aveam acelaşi program și nici aceiaşi profesori 
căci Mircea era în clasa întâi A, iar eu în întâi B. Când el învăța la zoologie. 
cu învățam la istorie. Când învăţa el la istorie, eu trebuia să învăţ la 
geografie şi niciodată nu puteam învăţa împreună. Pe de altă parte, distanța 
de acasă până la şcoală era mare şi făceam drumul pe jos pe orice vreme ar fi 
fost şi ne lua vreme de o oră bună bătând talpa pe străzile cele mai directe. O 
oră la dus, alta la întors, iar când aveam repetiţie la cor sau altă activitate de 
după amiază, pierdeam patru ore pe zi numai cu drumurile. Dintre colegii de 
clasă care locuiau mai aproape de noi şi cu care ne puteam consulta la caz de 
nedumerire, Mircea avea pe unul Galenzovschi, la o jumătate de kilometru, 
iar eu pe Marin Constantin (Titi), care locuia într-un apartament din cazarma 
Regimentului de Artilerie, la distanţă de aproape un kilometru, iar santinela 
de la poartă nu mă lăsa să intru, ci trebuia să-l chem pe el să vină la mine. 

A g “că un ghinion. Chiar din primele 
„Pe lângă toate acestea am mai avut încă un ghinion. elacagăică 
zile am început să învăţăm limba franceză. Domnul profesor Sale A RE 
totul foarte clar şi învățatul părea că merge bine; dar up șir LE sli 
Profesorul s-a îmbolnăvit grav de cancer şi a munit Iar ului doi ne-a venit 
mult de un trimestru fără de profesor. La sfârşitul Cu tinca pe dădea, 
<a profesoară domnişoara Onciul şi ca să recuperăm ut acasă o lecţie 
Pe lângă lecţia ce o făceam în clasă, să mai facem noi S 


Până am ajuns în y 


ârful dealului 
reac. De acolo nu ului, 


mai la trei case 
te de şcoală primară: Valerica 


clasa întâia, Soțul doamnei 
TIE, a murit cu vre-g trei ani 


67 


za a devenit o limbă păsărească a cărei 
ghicesc. Colegii mei care aveau preparatori 
nu simțeau acest neajuns, dar pentru mine franceza era Rar M-am 
chinuit mult şi rezultate strălucite n-am avut. La celelalte Ș d n-aveam 
probleme, în afară de muzică. Dacă mi-ar fi dat să cânt o ii [0] a Cuvinte 
aş fi prins-o îndată chiar şi de la prima audiție, dar profesorul ne dădea 
solfegii, care mi se păreau nişte exhibiții fără nici o noimă. Totuşi la muzică 
am descoperit mai repede secretul. Toată cheia era gama. Începeam cu nota 
de bază şi mergeam până la nota de pe hârtie pe care o memoram bine, 
Începeam iară cu nota de bază şi mă opream la a doua notă de pe hârtie şi 
după ce mi-o fixam bine şi pe aceasta, cântam cele două note de pe hârtie 
fără să mai utilizez gama. 

Mai existau în clasa noastră nişte elevi care cântau la diferite 
instrumente. Aceştia n-aveau probleme cu muzica. Unul din ei era Sofroniuc 
Adrian. Cânta la vioară şi era înscris şi la Conservator. Pe el profesorul de 
muzică îl punea să repete cu noi solfegiile înainte de venirea lui în clasă. EI 
mai avea şi preparator la franceză şi era cel mai bun elev din toată clasa 
noastră şi nimeni n-ar fi cutezat să-i contesteze meritul, căci Adrian era şi un 
foarte bun camarad, un suflet ales. 

Clasa noastră era la primul etaj, cu ferestrele îndreptate către catedrala 
oraşului de care ne despărțea strada Principele Nicolae, străjuită de o parte şi 
de alta de către un şir de castani mari. În clasă erau trei rânduri de bănci, câte 
doi elevi într-o bancă. Pe rândurile de lângă uşă erau câte şapte bănci, iar pe 
rândul de către ferestre erau opt bănci. Total douăzeci şi două de bănci 
pentru patruzeci şi trei de elevi. Aşezarea noastră în bănci nu se putea 
schimba. 

La catedră exista o oglindă a clasei, un fel de plan cu locul fiecărui elev. 

Locul meu era în banca a cincea din rândul din mijloc şi aveam drept 
coleg de bancă pe unul Mozes, pe care un timp l-am crezut italian. 

Profesorul de geografie se numea Constantin Ţopa. Era un om foarte 
corect şi ne cerea să vorbim întotdeauna concentrat şi numai la subiect. 

„Nu bate câmpii, spune exact ceea ce ai de spus!” El însuşi vorbea 
numai aşa. Avea o ținută corectă fără podoabe de lux şi avea o barbă neagră 
bogată, tunsă scurt. Într-o zi, Titi mi-a spus un secret: Profesorul Țopa este 
legionar! Nu ştiam ce înseamnează acest cuvânt, dar Titi mi-a explicat. El 
era ajutat la lecţii de nişte teterişti din regiment şi aceștia erau oameni foarte 
buni şi corecți întocmai ca Şi profesorul nostru. 

e e ăi la mijlocul trimestrului trei, profesorul ne-a cerut să facem din 
pe care le avem fiecare la îndemână o reprezentare a formelor de 


din carte. Pentru mine france 
pronunțare nu izbuteam s-o ma! 


08 


jr 


relief învăţate în clasă io problemă în care imaginaţia fi 

încercare - şi jocurile din copilărie mi-au ajutat mult de d 

Ne-am procurat materialele: lut, apă, două bucăţi d 

Ja lucru. Am muiat lutul şi l-am impărțit în două pe 

placaj. L-am frământat bine până am obținut o pastă co 

fasonat nişte mogâldeţe care să reprezinte munţii apoi 

mai joase în chip de dealuri, între munți am prevă 

poalele dealurilor o câmpie nu prea netedă. Cu un bețişor am adâncit un 

şănțuleț care să reprezinte albia unui râu care coboară din munţi până la 

câmpie unde placajul a rămas gol ca să reprezinte marea. Apa 0 vom 

reprezenta cu cerneală albastră, fiecare din noi pe cont propriu. Am făcut 

cele două sculpturi în lut în aşa fel ca să nu semene una cu alta să nu ne 

acuze profesorul de „plagiat”, iar în vârful unuia din munţi din fiecare 

sculptură am făcut o adâncitură ca să reprezinte craterul unui vulcan. Când 

toate erau gata l-am invitat pe Titi să-şi ia una din ele iar eu am plecat acasă 

“cu cealaltă. Am luat o călimară cu cerneală albastră şi am vopsit marea şi 
râul şi mă uitam la toată treaba. Prea semăna a pustie. Munţii au păduri. Cum 
să reprezint pădurea? In spatele casei era un loc unde creşteau nişte mușchi 

care priviţi mai de aproape semănau cu nişte brazi în miniatură. Am ieşit cu 

modelul meu în spatele casei şi mi-am acoperit munţii cu pădure de muşchi. 

"Am lăsat golaş numai vârful vulcanului. Câmpia am presărat-o cu pământ 
negru ca să pară arată, iar dealurile le-am marcat cu nişte ace de pin ca să 
apară ca nişte araci de viță de vie. Dar am văzut în cartea de geografie ) 

— fotografie a vulcanului Etna din care se înălța un sul de fum. Ce să-i fac 
vulcanului meu ca să fumege? Jocurile din copilărie mi-au dat inspirația. 

“ Purtam în spate o bondiţă din piele de oaie cu miţe lungi. Am tăiat cu 
. foarfeca o miţă chiar de lângă piele. Am legat-o strâns de tot cu un fir de aţă 


ecăruia era pusă la 
ata aceasta, 

e placaj şi am pornit 
cele două bucăţi de 
nsistentă din care am 
câteva încrețituri ceva 
zut şi un podiş, iar la 


- 


apoi am scărmănat miţa bine de tot ca să semene cu un smoc de fum. Am 
înfipt fumul în vârful vulcanului şi tabloul era gata. oo srtezte. fi 
SE În ziua următoare, prima oră era aceea de geografie şi era ziua sa E 
„profesor pentru aducerea „operelor noastre. Profesorul a intrat în ce Ă 
s-a oprit la primele bănci să vadă cum s-a descurcat fiecare. A porni apoi 
printre rândurile de bănci uitându-se în stânga şi in dreapta. Când a ajuns 
„mai aproape a zărit năstruşnicia mea: Se. 
ş : 0% ză vită aici! Moni împăduriţi Şi vulcanul e a 
“Bravo! A luat lucrarea mea şi a pus-o pe catedră ca s-o ac pai A ra a 
la sfârşitul lecţiei a luat-o cu el în sala profesorilor să le arate $ 
„ Dăscoci imaginaţia unui pui de țăran. 


_.—_ 


roblema s-a rezolvat destul de uşor. Liceuj 


A bibliotecă de manuale şcolare „Biblioteca Pauperum” şi 
OSI A e ii complete de manuale pentru toate clasele. Ele erau 
guprie a ne fise iecaă ” o instituţie a Bisericii Ortodoxe din 
E ia care subvenţiona liceul nostru Şi Liceul Ortodox de Fete din oraș, 
plus alte şcoli din țară. Elevii cei mai lipsiţi de pac materiale 
împrumutau manualele necesare pentru clasa lor pg tump'de un an şcolar, cu 
condiţia să le păstreze în bune condițiuni. La sfârşitul anului le predau Şi ele 
erau folosite în anul următor de seria de elevi cu un an mai tânără. Aşa au 
fost ajutaţi cu manuale vreo cinci elevi numai din clasa noastră, printre Care 
şi colegul meu de bancă Mozes. Dintre toate manualele care ne trebuiau cra 
lipsă de manuale de Muzică de N. Dima şi Sabin Drăgoi. Pentru Muzică 
exista numai un singur manual. Dirigintele nostru profesorul Teodor 
Vasilache era şi profesor de muzică şi a decis să dea acest singur manual de 
muzică lui Mozes. 

O carte de muzică costa la vremea aceea douăzeci de lei, ceea ce 
reprezenta plata pe o zi de muncă a unui muncitor agricol. Mama mi-a dat 
douăzeci de lei ca să-mi cumpăr cartea. În drumul meu spre librărie m-am 
întâlnit cu un grup de derbedei care m-au înconjurat, m-au îmbrâncit, mi-au 
luat banii pentru carte şi au fugit. Aşa am rămas fără carte, dar m-am folosit 
de cartea lui Mircea, că el n-avea nevoie de ea când aveam eu oră de muzică. 

Camera a treia, cea neterminată a casei gazdei mele nu putea să stea 
mereu goală. Doamna Goreac era femeie cu suflet bun şi în oraş erau multe 
fete sărace care lucrau ca servitoare pe la casele mai cu dare de mână pe un 
salariu modest şi fără asigurare de sănătate. Atâta vreme cât sănătatea le 
permitea să lucreze, toate lucrurile mergeau bine, dar, dacă se întâmpla să 
capete o gripă sau altă boală infecțioasă, stăpâna n-o mai primea în casă de 
teamă să nu-i infecteze familia. Unde să stea până se va face sănătoasă? 
Doamna Goreac îi oferea un loc unde să doarmă şi să se trateze. Avea puse 
în camera aceea un pat cu o saltea, o pernă și o pătură. Alte lucruri de 
lrebuință și le aducea fata singură. Camera aceea era infirmeria fetelor 
sărace, Nu ştiu dacă doamna Goreac avea vre-un câştig din toată treaba 
aceasta şi nu cred că ar fi avut căci de la nişte fete sărace ce ar fi putut să mai 
ceară? Cât am stat eu la ea în gazdă mi-aduc aminte de trei fete care au 
trecut prin camera infirmerie. Prima a fost o nemţoaică, Miţi Baumgarden, 
care a stat în ea de mai multe ori; a mai fost apoi Maria, o fată a cărei nume 
de familie nu mi-l mai amintesc. A treia a fost Minodora Nichiforeiuc şi asta 
a fost o figură de excepție, o femeie cu totul dezgustătoare. 
ie a a FA pa a butucănos Şi un mers lălâu. Faţa îi era turtită 

2 al avea şi vârful întors în sus dând întregii feţe o 


Cu manualele şcolare p 


ŞI na 


70 


Ie 


Da i 


formă porcină. Cât priveşte caracterul, cred că şi ace 
să şi-l însușească. Era 2) femeie de moravuri uşoare, 
ci nu şi-a putut găsi loc nici intr-un bordel ordinar, 
ai danul din spatele cârciumii lui Rudich, aştep 
ieşeau să-Şi deşerte surplusul de lichide înghiţite. Pe aceştia Mina îi proy 
cu limbajul ei vulgar şi fără perdea. Nu ştiu cum s-a făcut că ina roi 
a adus-o într-o după amiază să o instaleze în camera infirmerie cec 
s-a văzut instalată acolo, drept recunoştinţă pentru ajutorul da AȘ ice 
iti Alee » a Venit să 
pe vorbească nouă băieţilor despre secretele meseriei ei. Nu i-a mers! E 
amenințat-o că am s-o denunț la poliție că vorbeşte lucruri A a Bat 
copiii minori, iar Mircea s-a plâns în seara aceea mamei lui. A doua zi 
dimineaţă când plecam la şcoală am văzut-o pe madam Gorcac cur îi făcea 
vânt pe poartă lui Mina cu bocceaua în braţe. 

In vacanţa mare care a urmat, într-o seară am văzut-o pe Mina trecând 
pe ulița principală a satului nostru urmată de doi jandarmi cu baioneta pe 
armă. A fost prinsă într-un sat ucrainean vecin împărțind manifeste 
comuniste. Fusese arestată şi era trimisă de jandarmi din post în post pentru 
identificare în comuna de obârşie, ca să fie dată în judecată. 

« Trebuia să rămână în satul nostru peste noapte, dar la noi în sat nu era 
post de jandarmi şi, ca să rămână sub pază, jandarmii care o escortau au 
închis-o în arestul care era la primărie, au pus un lacăt la ușă şi i-au dat cheia 
primarului dându-i de grijă să puie un paznic la arest în timpul nopții. Era în 
vremea aceea când regele Carol al II-lea cerea ca în fiecare sat să se 
organizeze un serviciu de strajă de noapte de cel puţin doi oameni înarmaţi 
cu un fel de țepuşe din lemn cu vârful de fier, ca un fel de suliță. Pe înserat, 
primarul a venit în inspecție să vadă încă o dată dacă toate sunt în bună 
ordine. Mina s-a dat la el şi a început să-i propună să o facă scăpată în 
schimbul favorurilor pe care era ea dispusă să i le acorde. 

Primarul Vasile Magdalin nu era omul de care avea ea nevoie, şi i-a zis 
de la obraz: 

- „Ascultă cucoană, văd că te-ai îmbrăcat ca o doamnă, poartă-te 
domneşte! Pe mine nu mă-i cumpăra cu amăgeli din acestea, că eu îs om 
însurat şi am o femeie cinstită şi curată şi tu eşti o târfă scârboasă pe lângă 
ca şi nu valorezi nici cât degetul cel mic pe lângă Măriuca mea! ȘI pentru că 
le-ai obrăznicit şi-ai vrut să mă faci de batjocură îţi pun acum doi oameni de 
pază la uşa ta!” 

Aşa era Mina şi eu avem să mă întâlnesc de 

„ Locuința aceasta prea îndepărtată de şeoa 
Pentru învăţătură. 


St animal s-ar f; Tuşinaţ 
care din cauza hâzeniei 
Ci îşi Vâna Clienţii de pe 
tându-i pe aceştia când 


câteva ori în viaţă cu ea. 
lă nu-mi lăsa destul timp 


7I 


; noastre a văzut lucrul acesta şi i-a spus mamei, dar ea 


ute la altă gazdă. i 
i iapa liceul nostru i vede gl a dul 
- ST inei Şi era consider: mai 
Bisericesc al Mitropoliei Die ulei Aron Pumnul era cel mai vechi 
bine dotate parai i Aa asa. de tii arestat Şcoala noastră, în timpul 
E iei fu Real Schule”, un fel de liceu tehnic care pregătea 
împărăției Austriei iu5€5% » CEI mfiteatru i 

i u să studieze la Politehnică. Aveam un a Special 
e e a | ta. un laborator foarte bine dotat cu substanțe 
pentru chimie ŞI, anexat la acesta, E i d : 

i de tot felul. Aveam un amfiteatru de fizică şi un depozit de tot 
parale i i ştiinţe între care şi 
felul de aparate necesare pentru studiul acestei ştiinț şi o 
locomotivă mică de vreo 40 kg. Această locomotivă miniaturală era pusă în 
mişcare de aburii care se produceau cu ajutorul unei lămpi cu Spit Aveam 
sală pentru ştiinţele naturii înzestrată alăturat cu un muzeu în care erau: 
păsări împăiate, insecte şi reptile conservate în spirt, tot felul de animale şi 
printre acestea un urs brun. - 3 S 

Mai aveam săli speciale pentru desen şi pentru muzică dotate cu câte o 
anexă în care se păstrau obiectele legate de astfel de studii. La ultimul etaj 
exista o sală mare în care ne adunam la anumite ocazii toți elevii şi 
profesorii, numită sală de festivități. Aici, pe peretele din fața băncilor, era o 
icoană mare care m-a impresionat mult care reprezenta „Ora nouă, după 
Răstignire”. Se vedea în ea Domnul Nostru lisus Hristos mort, răstignit pe 
cruce în întunericul care a cuprins tot pământul în acel moment şi numai un 
singur fascicol de lumină străbătea printre nouri ca să lumineze ca un reproş 
de sus neleginirea săvârşită de oameni. Şi Domnul era singur, singur, 
singur... 

L-au părăsit cu toții şi prietenii şi femeile care l-au plâns pe Drumul 
Durerii, chiar şi hulitorii... 

Numai aceștia de undeva de departe se mai opreau din drum ca să se 
uite înapoi şi ca să se bucure de succesul obținut. 

Dar raza de lumină căzând pe capul încoronat cu spini parcă le zicea 
din nou „Ecce homo!” 

De câte ori intram în sala aceasta, privirea mi se oprea la tablou şi de 
fiecare dată mi se părea că-l văd pentru prima oară. 

In sala de festivități se intra prin două uși mari duble, iar în interior, mai 
fate fund, după cea de a doua uşă era fixat pe peretele de la intrare un 
basorelief, harta fizică a României turnată din gips şi colorată cu un lac 
ir a ca ate MT ȘI 70 ga de ce coron 

părea că seamănă cu coroana de spini de pe 


Dirigintele clase 
nu mai avea mijloace să! 
După cum am mal 


şi mai marc, 


72 


Eee 


capul Mântuitorului. De unde mi-a Venit în gând 
PRD 

Cladirea principală avea sus, deasu 
astronomic în care se găsea un telescop. 
observator astronomic. , 

Sala de gimnastică era o clădire aparte Construită în mii] 
din spatele clădirii principale. Avea şi ca o dependință eri Srădinii 
materialele şi aparatele mobile, un birou =: se păstrau 
interior o fereastră ŞI o uşă prevăzută cu g 3 avea spre 
Toate aparatele de gimnastică ce nu erau transportabile, Scări para 
zburători, etc. se rabatau pe pereți sau se ridicau pe plafon E 4 a e, funii, 
liberă pentru jocuri şi alergări. Imediat la intrare era sala i ARE Snc 
cuiere pentru haine ŞI nişte lăzi în formă de bancă în care elevii îşi za 
papucii de gimnastică şi echipamentul personal pentru sport. Ne era op i 
să intrăm în sala cu linoleum pe jos cu bocancii de pe stradă. Sala asta era 
cea mai modernă sală de sport din tot oraşul. 
„Dată fiind sursa de finanţare a şcolii, era natural 
să fie fii de preoți şi de învăţători, dar nu lipseau nici 
țărani Şi era iarăşi normal ca şcoala această să aibă | 
cei mai buni preoți din oraş şi aşa şi era. Aveam doi preoți care se ocupau de 
educaţia noastră religioasă. De elevii mai mari se ocupa părintele Costea 
Erast, doctor în teologie, care, după ce i-a murit soția, s-a călugărit şi şi-a 
luat numele de Eftimie. De noi cei mai mici de ani se ocupa părintele 
Cilievici, care avea un dar al vorbirii foarte frumos ŞI curgător şi noi elevii 
lui îl admiram şi aşteptam orele de religie cu mare bucurie. 
E î 

Vacanţa mare a trecut repede. Mama m-a înscris în clasa a doua şi când 
a venit timpul să mă duc iar la şcoală mi-a pus toată zestrea pregătită în 
căruța uncheşului Traian şi m-a dus la Internatul de băieţi români din strada 
Mărăşeşti Nr. 24, colț cu strada Banatului, unde staționează căruțele cu care 
vin la oraş elevii din localitățile apropiate aşa ca mine. Poarta de intrare este 
pe laturea aceasta a curții intenatului şi curtea este închisă cu un sard înalt 
de scânduri de nu poţi să vezi nimica nici dinăuntru spre afară şi nici de 
aiară spre înăuntru. Poarta este din acelaşi material având în ea o gaură 
rotundă prin care bagi mâna ca să apeşi pe butonul soneriei să vină portarul 
Şi să-ți deschidă. Acolo, în partea dreaptă, este o clădire mai mică şi aceasta 
este locuința portarului. Butonul soneriei este aşezat pe zidul ie 
locuințe, Portarul este un om voinic cam între cincizeci-şaizeci de ani E 
9 pereche de mustăţi mari răsucite şi cu vârful în sus, fapt pentru care e 
l-au poreclit „ Bismark”. 


lucrul 4 
aces 
<sta nu pot Să-mi 


pra acoperişului, 


FI un | 
Nici o altă Şcoală d Observator 


In Oraș n-avea 


Pentru profesor, ca 
camuri de crista] 


ca majoritatea elevilor 
copiii de militari şi de 
a religie pe unii dintre 


73 


e 


a internatului este în formă SE tie în 
et , erpendic i 
lungul străzii Ma la Re re ti de şapte, se n 
partea sia E, Ai șă rter, începând cu latura mărginită de strada 
etajul glad i ţa directorului, biroul contabilităţii şi două săli de 
Baiiatului se i de meditaţie este pe latura scurtă, dar, înainte de a 
meditaţie. A treia sală de medit AETEa SAN Gă "Ciu 
ajunge la ea, treci pe un coridor care are pe p iedul. ul şi 
lavabourile. La subsol se succed în aceeași ordine, magazia de a imente, 
bucătăria şi sala de mese, apoi pe latura scurtă spălătoria de rufe şi brutăria, 
Brutăria este o construcție anexă demisol, iar deasupra ei este înfirmeria la 
care te urci pe o scară exterioară din scânduri de lemn şi are două camere, 
Prima este cabinetul medical, unde vine doctorul Dranca să verifice periodic 
starea sănătății elevilor sau în cazuri mai urgente elevii care s-au îmbolnăvit, 
În cea de a doua cameră se internează elevii cu afecțiuni necontagioase, care 
au nevoie de îngrijire specială timp de câteva zile. Când doctorul pleacă 
acasă, înorijirea bolnavilor o fac doi elevi „sanitari: Hadârcă şi Ionescu. 
Aceştia locuiesc permanent în infirmerie. 

Sălile de meditaţie au câte un pedagog, un elev din clasa a şaptea sau 
cel puţin a șasea ajutat de doi sau trei subpedagogi, de obicei din clasa a 
cincia sau a patra. Mai târziu am avut pedagogi studenți şi subpedagopi din 
clasele a şaptea şi a opta. Clasa a opta s-a introdus în anul 1937-1938. În 
curtea internatului mai există o clădire mai veche cu săli de meditaţie şi 
dormitoare unde locuiau elevi din ultimele două clase. Aceştia nu aveau 
pedagogi şi nici şefi de dormitor, de aceea clădirea se numea „Republica ”. 

Intrarea în clădirea principală se făcea numai din curtea interioară şi 
treceam printre două grădini: late de aproximativ cinci metri, întinse pe toată 
lungimea clădirii, semănate cu flori şi străjuite de trei brazi înalți cât 
clădirea, curăţiţi de crengi până la jumătatea înălțimii. 

In partea opusă se întindea curtea în care ne jucam în timpul pauzelor, 
care avea în fundul ei un gard înalt de 6 metri din ştacheţi care o despărțeau 
de o movilă în formă de trunchi de con. Pe această movilă cercetaşii 
centuriei a douăsprezecea organizau şezătorile în jurul focului. La dreapta ei, 
lângă gardul spre strada Banatului, era „villa poreus" unde hălăduiau din 
resturile de la bucătărie şi din cele de la masa elevilor un număr de şase până 
la zece porci de diferite mărimi. 

Imediat la intrarea în clădirea principală dădeai de o scară cu câteva 
lrepte ce duceau în partea stângă la coridorul sălilor de meditaţie şi la 
dreapta O scară ce cobora la sala de mese. Deasupra acestei scări pornea din 
a Sali A a spre dormitoare ŞI se termina sus cu 0 ușă mare dublă 

umai când mergeam la culcare. Sala de meditaţie unde 


Clădirea principală 


74 


jumăta 


îmi făceam ““ Ape îN9a Ușa exact în fața inirării princ; 
unde mi-am dus A A N era la capătul corido 
strada Banatului, ormitoru numărul şase. Şeful de 
potezatul din clasa a şaptea a liceului nostru. La sala 
edagog pe domnul Ştefănescu din clasa a şa 
iar că subpedagogi PS Gheorghe Mihălceanu Şi pe Hovco Vitalie. Sears E 
țe de oră înainte de culcare, subpedagogii aa A tar, cu o 
făcut temele pentru a doua zi Şi ne examinau să vadă dacă ne ac 
lecţiile. Cei ce nu le aveau pregătite pe toate erau pedepsiţi cu 
bețe la palmă. Mihălceanu nu lovea tare, dar Hovco dădea cu putere şi ne 
feream de el. Mihălceanu Şi, fiu de țăran din Boian, comună vecină cu satul 
nostru şi avea un suflet bun şi mă ajuta întotdeauna când aveam o 
mai ales la franceză. 

Cum a venit frigul au început şi îmbolnăvirile. La sfârşitul lui 
noiembrie m-am pomenit cu amigdalele umflate de nu mai puteam respira. 
A venit doctorul şi ne-a chemat la control pe toţi cei care eram răciți. 
Înaintea mea au fost depistate două cazuri de scarlatină. Doctorul m-a 
încadrat şi pe mine cu ei şi ne-a trimis pe toți trei la spitalul „Jolarea” din 
oraş. Acolo ceilalți doi au făcut febră înaltă şi au avut aiureli. Mie mi s-au 
dezumflat gâlcile şi după două zile de spitalizare nu mai aveam nimic. Mă 
rugam de doctorul spitalului să mă trimită înapoi ca să nu pierd lecţiile la 
şcoală, dar el n-a fost de acord temându-se să nu mă fi îmbolnăvit de la 
ceilalți în starea de răceală în care eram când am intrat. După ce le-a trecut 
temperatura, colegii mei Buzelan Dumitru şi Popovici Veaceslav au devenit 
zburdalnici şi se zbenguiau tot timpul sărind pe somierele cu arcuri ale 
paturilor libere, iar pielea de pe degete a început să li se jupoaie. Sora 
medicală care se îngrijea de secția noastră, văzându-mă mai liniştit, m-a 
mutat într-o altă cameră în care era o mamă cu doi băieți care făcuseră şi ei 
boala şi acum erau în afară de orice pericol. Am mai stat cu ei încă zece zile 
şi doctorul s-a convins că eu n-am fost bolnav de scarlatină când am fost 
trimis la spital şi nici nu m-am infectat stând cu ceilalți bolnavi la un loc şi 
s-a hotărât să mă externeze. În ziua hotărâtă a venit mama la Spitalul 
Izolarea cu o găină pentru sora şefă de secţie unde fusesem intemat pi găe 
luat acasă căci am ieşit din spital în ziua când s-a dat vacanța &5 dr 
Inainte de plecare, doctorul mi-a dat un sfat: „Să nu-ți mai înfășori ju aru A 
jul gâtului că te înfierbânţi şi apoi la cea mai mică adiere de der ele 
şi [i se umflă găâlcile.” L-am ascultat şi de atunci n-am mai avut n 
Supărare de acest fel. 

După 7 ianuarie m-am întors la şcoalt 
Clasă aveau mediile pe trimestrul întâi încheiate. Eu 


pale iar dormitorul 
rului pe Stânga către 
dormitor era domnul 
de meditaţie aveam ca 
ptea de Ia liceu] Aron Pumnul 


ă ne-am 
-am învăţat 
lovituri de 


nelămurire 


ală şi la internat. Colegii mei de 
aveam doar câteva note. 


75 


ng din urmă. Treptat, treptat mi-am lil 
torul domnului Mihălceanu am ajuns 


nvăţ serios ca să-l aju 
i cu aju 
A limba franceză, căci domnul profesor Petroaic, 


care nu glumea cu elevii nepregătiți. 


Am început să î 
toate examenele restante 
printre elevii buni chiar Și 
de franceză, era un om 


1 lunii ianuarie 1937, într-o dimineaţă, am auzit un 
von: la catedrală, alături de şcoala noastră, au fost aduse de ja pia eriele 

u corpurile celor doi legionari care au murit în Spania pe. rontul contra 
c nunistilor. În pauza mare am fugit din şcoală toţi elevii şi ne-am dus la 
ăia să vedem. N-a rămas un singur elev în toată şcoala. La intrarea în 
biserică stăteau de gardă studenții de la Junimea şi de la Bucovina şi 
Moldova în uniformele lor colorate cu chipiuri şi cu săbii în poziție de onor. 
Lume multă intra şi ieşea în tăcere şi perfectă ordine de parcă ar fi fost 
observată de cel mai sever ochi de poliţist. Dar nimeni nu dirija mulțimile și 
totuşi era atâta ordine, atâta bunăvoință în toată mulțimea aceasta de parcă 
toată mişcarea ei ar fi fost studiată şi pregătită cu ani de zile înainte. 
Cuminţenia asta a mulțimii m-a impresionat şi deşi venisem cu gândul să mă 
strecor printre toți prin orice posibilitate, m-am încadrat şi eu împreună cu 
un coleg de şcoală în şirul ordonat care păşea domol spre interior. 

În biserică, cele două coşciuge erau aşezate unul lângă altul pe nişte 
catafalcuri înalte înconjurate de coroane de flori. Păreau aşezate pe un munte 
de flori. La cap şi la picioare făceau de gardă, în cele patru puncte, câte un 
legionar în uniformă cu cămaşă verde şi centură cu diagonală ca aceea a 
ofițerilor. Aveau pantaloni negri şi cizme negre şi stăteau aşa de nemişcaţi în 
poziţie de onor de parcă ar fi fost nişte stane de piatră. 

O doamnă bătrână, intrigată de nemişcarea legionarilor din gardă, s-a 
apropiat cu sfială şi s-a atins de spatele unuia dintre ei: 

- E om viu, maică, a zis bătrâna, făcându-și semnul crucii. 

In biserică se observa numai un șuvoi în mişcare de afară spre înăuntru 
Şi altul dinăuntru înspre afară. Cei ce intrau în şiruri de câte doi sau trei se 
opreau o clipă în fața celor două catafalcuri, îşi făceau semnul crucii ŞI-ŞI 
ştergeau o lacrimă apoi se pierdeau în mulțimile din abside unde rămâneau 
cei ce aşteptau să ia parte la slujba prohodului, iar cei ce nu puteau rămâne 
se încadrau în şuvoiul ce se îndrepta spre ieşire. Nu se auzea absolut nici o 
şoaptă. În atmosfera aceea ce plutea în biserică simțeam un fel de tărie, un 
e e ni Menu a să stau ŞI cu acolo pe loc, dar minutele 
Suez iai osii i ouă să mă întorc în clasă. M-am încadrat în 
în partea grădinii Arbor i pe A tiu d (roma RI al sii 
rânduri regulate şi ali i Si pune E Sanie îmbrăcaţi civili, aranjaţi în 

ȘI aliniaţi. Erau legionarii veniţi în delegație din diferite 


Cam pe la sfârşitu 


76 


arți ale țării. Nemişcaţi aşteptau ceva. Când am itzi 
faţa lor am văzut venind dinspre centrul Oraşului un tână 
castaniu învolburat în şuvițe. Un legionar din c 


“tre toți, a venit şi s-a oprit în faţa lui și i-a e e 
dinu? ] iile sosite dir pară dat raportul: „Să trăiţi 
spitane, delegați in țară sunt gata şi > 
Cap -ă!”” Căpitanul a î 9 aşteaptă ordinele 
Dumneavoastră! pi inceput să vorbească: „,Camarazi ac apel | 
disciplina voastră. Ni-i sufletul copleșit de durere Pentru jertfa ca pel la 
ia Mola şi Marin. Purtaţi-vă aşa fel ca să iți la înălțimea c; 
disciplină perfectă. Nu vreau să aud nici cea mai mică plângere 
cuiva CU privire la purtarea voastră! Trăiască Legiunea! 

într-un glas: „Să trăiţi Căpitane! " 

pia M-a impresionat mult figura şi personalitatea Căpitanului și aş fi vrut să 

fiu şi eu ca unul din cei ce-l aşteptaseră disciplinaţi în front, dar eram prea 
mic. Trebuie să aştept până voi creşte mai mare. Acum trebuie să mă țin de 
carte! i aia 

Am intrat în clasă. Profesorul de română Bâcu Raul era la catedră dar în 

“bănci erau numai vreo cincisprezece elevi. Profesorul a ţinut să ne atragă 
atenția: lo 4 i 

E frumos să ne cinstim eroii care şi-au dat viaţa pentru apărarea 
creştinismului, dar la orele de clasă trebuie să fiți punctuali! 

N-a trecut mult şi locurile s-au umplut toate. Profesorul s-a arătat 


pe trotuarul din 
r înalt cu părul 
apul coloanei s-a desprins 


marazilor 
uvenită, cu 
din partea 
” Şi-au răspuns toți 


mulțumit, 


Ei 
„Şcoala noastră împlinea 75 de ani de existenţă şi evenimentul ne 
impunea să-l sărbătorim în mod corespunzător. Rolul principal în aceste 
împrejurări îi revenea profesorului de muzică, dar domnul Vasilache era 
„grav bolnav, internat în spital unde i se scosese un rinichi. Inlocuitor nu 
"aveam. Doi elevi din ultimul an, Voronca şi Velehorschi au pregătit cu noi 
corul liceului, câteva cântece între care unul în limba latină „Dies irae”. Nu 
„ făcusem încă latina dar am învăţat aşa de bine cuvintele că mi le amintesc şi 


Vot 


„acum: 

3 Ii 

| 5 IR ale 

berea) Dies irae, dies illa 
lin: Teste David cum Sybila 


Quantus tremor est faturus 
Quando Judex est venturus 
SEI Cuncta stricte discusurus! 


rucii Roşii şi a trebuit să 


Serbarea de aniversare se făcea sub tutela C 
învăţăm şi cuvintele: 


77 


„lisus pe Crucea Roşie răstignit, 

lertând pe toți şopti spre omenire 

Trei vorbe ce-au picat spre infinit 

Ca sângele pe lemnul înroşit, 

Milă, bunătate şi iubire,” ÎN 

Era o piesă tumultuoasă şi grea în special pentru noi copiii de la 
soprano şi alto care nu ştiam deloc limba latină dar la serbare ne-am achitat 
cu brio şi am fost lăudaţi de toți vorbitorii care au urmat după programul 
corului. Au mai fost apoi câteva recitări în care şi-au demonstrat talentul 
elevii cei mai mari, dar centrul artistic al evenimentului a fost profesorul 
Spânu de la Facultatea de teologie care a cântat şi ne-a încântat cu multe 
cântece populare de prin toate regiunile țării. Peste vreo trei ani am aflat cu 
mare părere de rău că profesorul Spânu a murit. 

i: 

Atunci când m-a înscris la examenul de admitere la liceu, mama mi-a 
spus clar că ea nu are destui bani ca să mă țină la o şcoală aşa de scumpă şi 
că va trebui să mă descurc singur. Cel mai bun mijloc să mă descurc singur 
era să obțin o bursă. Bursele se obțineau prin concurs. Se dădea un examen. 
Cine reuşea mai bine acela primea bursa. 

Am făcut cerere pentru bursă şi m-am prezentat la examen şi am avut 
norocul să mă calific pentru bursa întreagă. Mai era una pe jumătate pe care 
a luat-o un elev din clasa întâi. Acum mama era mulţumită, nu mai avea 
decât să se îngrijească de haine pentru mine. La obiectele de învățământ 
aveam note bune şi credeam că în viitor nu voi mai avea probleme. Dar chiar 
în anul următor în clasa a treia am trecut printr-un moment când era să le 
pierd pe toate. 

Sala noastră de gimnastică era închiriată în orele libere de o altă şcoală 
Liceul Nr. 3, un liceu pentru copiii de evrei care mai târziu s-a numit ŞI 
Liceul Mihail Eminescu. Întâmplarea făcuse, că atunci când clasa noastră 
ieşea din sală, o clasă a lor cam de acelaşi nivel cu noi (a treia sau a patra) să 
aştepte să intre ei înăuntru. Într-o zi, cum ieşeam din sală printre ultimii aud 
pe cineva strigând tare: „Clasa a treia A intraţi repede în clasă!” Era 
pedelul şcolii. Am alergat repede sus să văd de ce suntem chemaţi în timpul 
pauzei. Nu durează mult şi intră în clasă directorul şcolii domnul Alexandru 
Vitencu împreună cu un elev de la Liceul Nr. 3. 

- Arată-mi care e acela! 

Elevul cel străin s-a uitat 
îndreptat spre mine. 

- Acesta! 


peste toată clasa şi s-a oprit cu degetul arătător 


78 


| 


JE 


Pie 


Eram singurul din clasă care purtam co 


sees Stumul nați 
Directorul mânios îi porunceşte pede țional, 


lului care-l însoțise din ordinul 


- Adă-mi imediat catalogul clasei a trej 
Directorul mi se adresează mie; 
_De ce l-ai lovit pe colegul tău acesta? 
Am rămas ca lovit de trăsnet. 
- Eu nu l-am loxi II văd acum pentru prima dată, 
ni De ce minţi? Era la uşă când ai ieşit tu din sala de gimnastică Şi l-ai 
leat, Nu este adevărat! Nu l-am lovit! 
Clasa a început să vocifereze: „Nu-i adevărat! 
Directorul era din ce în ce mai furios: 
“_ Huliganilor! Am să vă învăţ eu minte! 

A sosit pedelul (omul de serviciu) cu catalogul şi directorul l-a deschis 
la pagina mea. 

- Eşti eliminat definitiv din şcoala aceasta şi voi face propunere. la 
Inspectoratul şcolar şi la Minister să te elimine din toate şcolile din țară! 

Exact în momentul când directorul scosese stiloul din buzunar să scrie 
eliminarea în catalog apare pe uşă un domn tânăr îmbrăcat într-un costum 
sport şi se adresează direct elevului de la Liceul 3: 

- Ce cauţi aici Haplern? 

- Am venit să reclam că am fost bătut! 

- Şi cine te-a bătut? 

- Acesta! Şi mă arătă cu mâna pe mine. 

- Haplern, de ce eşti ticălos? Eu am văzut tot ce s-a întâmplat şi am 
alergat după derbedeul acela care te-a lovit pe tine şi l-am prins şi l-am dat 
pe mâna poliției, iar tu vii şi te legi de un elev nevinovat! De ce faci un lucru 
murdar ca acesta? 

- Pentru că şi eu am suferit nevinovat. sai 

- Şi dacă tu ai suferit pe nedrept şi faci şi tu nedreptate altuia, ai 
îndreptat lucrurile? 

- Da, trebuie şi altul să sufere o nedreptate pentru nedreptalea az î 

- Haplern, cere-i iertare colegului tău pe care l-ai reclamat pe ne a 

- Eu n-am de ce să-mi cer iertare căci eu am suferit primul nedreptatea. 

- Atunci va trebui să cer eu pedepsirea ta! 

„= Eu nu sunt vinovat Adu eu am suferit primul. N-am de ce să cer 
lertare! 

Tânărul profesor mi se adresează mie: 

- Tu vrei să-l ierți pe colegul tău acesta care a 


său: 


a A. Pedelul a plecat imediat. 


Nu-i adevărat!" 


vrut să-ți facă rău? 


79 


tea, am oftat şi am zis: 


Mi s-a făcut lehamite de toată poves 
- ÎL iert! 
Au plecat toți că să 


ică să-şi facă lecţia, OS EI 
De cainii avea de elev bun. N-a zis nimic, ci doar a dat aprobatiy 


| lase pe profesorul Comeliu Tarnavschi de 
căci tocmai intrase în timpul discuţiilor. 


din cap. Pi 


Ziua de 6 Decembrie e o zi importantă pentru elevii care locuiesc în 
internat, Este ziua Sfântului Nicolae, patronul internatului. In anul trecut, 
deşi am locuit şi eu în internat n-am fost prezent la acest eveniment deosebit 
pentru că eram în spital suspectat de scarlatină, dar anul acesta voi vedea Şi 
eu cum e sărbătorit Sfântul Nicolae. 

În sala de mese, în partea din dreapta a intrării s-a înjehebat o scenă, 
Cortina şi pereții scenei erau făcuți din cearşafuri curate suspendate pe nişte 
şipei de lemn. Pentru iluminat lucra cu sârguință pedagogul nostru 
Ştefănescu, electricianul autorizat al internatului. Artiştii îşi repetau în secret 
rolurile. Din cauza restrângerii spaţiului am stat la mese mai înghesuiți în 
ziua aceea, dar mâncarea a fost mai bună, iar seara s-au servit sarmale de 
post şi imediat după cină a început programul artistic. 

Un cor improvizat sub conducerea unui elev din ultimul an a cântat 
Imnul regal, Hora unirii şi apoi câteva cântece populare bine cunoscute, Pe 
cărare sub un brad, Ce vii bade târzior, Cucule, pasăre sură şi, altele. Au 
urmat colindătorii, câte doi sau trei, unii dintre ei cu stele, alții fără stea, apoi 
o echipă cu pluguşorul, una cu capra şi un grup de irozi, toți interpreţii 
străduindu-se să fie la mare înălțime. La sfârşit trebuia să apară şi Sfântul 


Nicolae cu darurile lui. Ca să-l întâmpine cum se cuvine a reapărut pe scenă 
corul şi i-a cântat: 


Bucură-te, Nicolae Sfinte, 
Celor lipsiți îndurat părinte 
Indreptător de credință 

Ajutor la neputinţă 

Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae! 


„Şi Sfântul Nicolae apărea din fundul scenei cu plete albe şi barba 
colilie, imbrăcat în haina lui roșie tradițională, târând după el un coş mare 
plin cu pachete învelite în staniol Toşii, verzi şi aurii, care mai de care mai 


frumoase. Erau pachetele trimi Sa 
g e trimise de părinţii = 
dintre elevi. părinții mai cu dare de mână a unora 


80 


DR. 3 


SE 3 


Interpretul Moşului era pedagogul Nicolae B 


: arânceanu, un zi 

. î 5 E) om 
ugubăț fără pereche Și Moşul dădu în mod CUviincios Bună cu spirit 
toată lumea şi începu să facă o prezentare a situației gener „Bună Seara” la 


ă tii aula + fă a y a SPETA PE 
de indisciplină, întârzieri la întoarcerea din Oraş, le a elevilor: acte 


> y note sub : 
d. Apoi începu să ia pachetele din coş unul câ UD aşteptări, ş. a. m. 


E te unul Şi să le î = 
: Â i 3 € inmânez 

tinatarilor cu câteva cuvinte pişcătoare pentru fiecare spre hazul n 

Z regii 


s Pot 
“le şi fiecare plug insoțit de un beţișor aurit. La unii pachetul er 
mai mare şi beţişorul ceva mai Subțirel, la alții din contra bățul era mare a 
achețelul era mai mic Şi, atunci, Moşul devenea şi el mai darnic cu citici. 

Ba, din când în când, mai scâpa şi câte o „vorbă” despre conducerea 
internatului, căci în seara aceea nimeni nu avea voie să se supere şi dreptul la 
critică era liber. 

Atunci când darurile cu pachete multicolore s-au epuizat începea o altă 
serie de daruri de care nimeni nu va fi lipsit, darul general din partea 
Societăţii pentru Cultură din Bucovina, susținătoarea internatului, pentru 
fiecare elev care locuia aici. 

Moşul mai mergea o dată în spatele scenei şi de acolo venea cu alt coş, 
şi mai încărcat, plin cu pungi mari de hârtie. Fiecare elev primea una. În 
pungă se găseau două gogoşi umplute cu magiun, un măr, câteva nuci şi 
câteva bomboane. 

Toate aceste bunătăţi le vom savura fericiți cu gândul la vacanța de 
Crăciun care se apropia. Ea ne făcea să ne fie somnul mai dulce. 


LATINA 


În clasa a treia am început să învăţăm limba latină. Profesorul nostru, 
Emilian Carp, era cunoscut în tot oraşul ca un om de o severitate 
excepțională. El era în acelaşi timp şi asistent universitar al profesorului 
Radu Sbiera de la Facultatea de teologie şi membru permanent al Curţii cu 
juri, care judeca procesele penale cele mai grele. Cu elevii se purta aspru, aş 
putea spune chiar dur şi dădea note foarte mici. Se spunea că pentru el nota 
maximă pe care putea să o primească un elev era şapte. Nota opt era pentru 
profesorii de latină, nouă era pentru profesorii universitari, iar zece numai 
pentru Dumnezeu şi de când era el profesor la liceul nostru nu s-a pomenit 
să fi dat cuiva o notă mai mare ca şapte. 

Profesorul Radu Sbiera de la teologie, a cărui asistent era el, publicase 
O carte de gramatică a limbii latine şi Emilian Carp ştia toată cartea accasiă 
pe dinafară. Când te încurcai la o întrebare de gramatică numai îl auzeai: 

= Aşa! Nu ştii! Deschide Gramatica profesorului Sbiera la pagina... 
aliniatul... rândul... şi citeşte! Ai să afli răspunsul! 


31 


PN d 


e 


: : Era un foarte bun psiholog, Cu 

Dar profesorul nostru mai see tera ÎI a âruticao pu 
întra în clasă cu paşi ANA AA A a învățat şi cine nu şi-a învăţat lecţia 
peste ion else 7 e cata de hârtie gala pregătită Şi nota pe cei ce vos 
Scotea din buzunar o i elevii lui cei mai proaspeți îngheţam în bănci 
să-i scoată la examen. Noi elevii | a care 
numai când îl vedeam şi, dacă cea, ARE PUACgRILSSI gu are pe 

istă. | xaminările cam în felul următor: | 

i ate sili Scari INS uta Ionescu! Cel chemat trebuia să iasă pe 
podiumul de la catedră cu trei lucruri: caietul de cuvinte latine cu traducerea 
lor, carnetul de elev în care profesorul îţi va trece nota şi cartea pregătită 
ținută întredeschisă cu degetul la ultima lecţie învățată. Profesorul şi-a scos 
ceasul cronometru din buzunar şi l-a pus în fața lui pe catedră. Se uită la 
caiet şi citeşte un cuvânt: 

- Columba. Răspuns: „porumbel. ” Cronometrul controlează să nu 
întârzii mai mult de trei secunde. 

- Habeo. Răspuns: „am.” 

- Conjugă! Răspuns: „habeo, habes, habet, habemus, habetis, habent.” 

- Corpus humanus tres partes habet... Acesta e semnul că trebuie să 
citeşti din carte textul care începe cu cuvintele citite de profesor şi să 
continui până îți face semn să te opreşti. 

Cronometrul îți controlează timpul acordat pentru fiecare răspuns. Nu 
răspunzi la timp, urmează altă întrebare. Răspunzi cu întârziere la prima, 
răspunsul nu se mai potriveşte la întrebarea cea nouă şi te trezeşti într-o 
învălmăşeală de întrebări şi de răspunsuri greşite de nu te mai poţi descurca. 

- 'stul! Asta vrea să zică „„ destul!” Profesorul e lămurit de cunoştinţele 
tale. Trebuie să-ţi iei caietul de cuvinte şi cartea şi să te duci la locul tău în 
bancă. E rândul altuia. Profesorul îţi trece nota în carnet şi cametul rămâne 
la catedră până pleacă el din clasă. 

Invăţam de frică. Eram hotărât ca atunci când voi ajunge în clasa a 
şaptea să urmez secția ştiinţifică ca să scap de latină, dar până atunci vor 
trebui să mai treacă clasele a patra, a cincea şi a şasea... 

Când făceam cu profesorul Cozac la caligrafie în clasa a doua „scrierea 


rapidă" acesta ne-a dictat câteva articole dintr-o lege nouă care apăruse 
atunci. 


Odată cu revenirea Re 
au început reformele. Au 
inclusiv cercetăşia, în locul 
tot tineretul până la 18 ani, i 
în unități premilitare. 


gelui Carol al II -lea în țară Şi ocuparea tronului, 
fost desființate toate organizaţiile de. tineret, 
căreia s-a organizat straja țării. Ea cuprindea 
ar cei ce depășeau această vârstă erau încadrați 


ati plecat protesorul Jemna de limba 


Dc 3 


În vacanța mare a anului 1936, s. 
îs atirea primilor comandanți străjeri, 
ir pe cel puţin un profesor la aceste 


au Organizaţ 4 
De la fi 
tabere d 


e Tomân 
rofesori din şcoala noastră. Profesorul Jemna a 
p 


şaptea la liceul ai pa din elevii foarte bu 

entru viaţă. Dar tatăl lui îl ținea foarte din 
E rmitea să ia contact cu alți colegi în afară 
tânărul Jemna făcea PAZIŞ ge Organizaţie pe care regele o desființase 
recent. Era legionar. Lupta intre concepțiile de viață ale tatălui şi ale fiului a 
devenit atât de gravă, a ajuns atât de departe că fiul într-un gest de disperare 
s-a sinucis. Vestea morţii tânărului Jemna a produs consternare între elevi. 
Mulţi îl considerau pe profesor ca un fel de căpcăun. 

Cum Carol al doilea nu vedea organizaţiile de tineret decât sub formă 
de uniforme şi parăzi, Srăjeria nu putea fi decât ceva de acest gen. 

În prima lui zi de activitate, comandantul străjer Jemna ne-a adunat în 
curtea liceului ca să ne explice cum să mergem în pas de defilare. După ce 
ne-a dat toate explicaţiile posibile despre treaba asta atât de importantă, 
comandantul străjer ca încheiere ne-a zis, - „Aşadar să pornim la 
organizarea Străjii Ţării cu dreptul!” Când a dat el ordinul „Înainte marş!” 
eu care eram în flancul drept, al coloanei - deoarece eram îmbrăcat în 
costum național - am pornit literalmente cu piciorul drept. Speriat de isprava 
mea, Jemna a oprit pe loc tot marşul: 

- Ascultaaţi, ascultați! Unul din elevi, acela din flancul drept, a început 
defilarea cu adevărat cu dreptul! Aşa am intrat eu cu dreptul în Straja Țării. 

- 

Oamenii din satul nostru munceau din greu, arau, prăşeau şi adunau 
recolte frumoase. Toate erau bune în toţi anii, iar în zile de sărbătoare 
petreceau. În Dumineca de Rusalii era hramul bisericii noastre şi a celor 
două sate vecine Mahala şi Buda. Cu ocazia asta veneau în satele aa a 
oaspeți din toată împrejurimea, din toate comunele de jur împrejur şi mâncau 
Şi beau şi se veseleau şi flăcăii organizau jocuri cu muzici cu a 
fanfarele militare, ca să audă şi să poată juca toată mulțimea e Ca 
mai înainte de a începe petrecerea în fiecare parte a satului, Ş a pari E 
„muzicile şi toți sătenii mici şi mari cu „hrămerii ” lor pe to a, mijloc 
mijlocul satului de lângă biserică şi cu toate muzicile aduna i e Ş 
cântau şi dansau „Moldoveneasca ” adică „Hora Unirii. şi il zlele albe 

ANS Cu toții, de la copiii de patru - cinci ani până la moşnegu cu P 
Ca neaua, 


abere speciale pentru 
care şcoală trebuia să 
€ pregătire. De Ja liceul 
ă, unul din Cei mai severi 
Vea un fiu elev în clasa a 
ni la carte Şi bine pregătiți 
Scurt cu învățățura ŞI nu-i 
de programul de şcoală. Şi 


[e că 
I957 


III 


| 
| 


au oamenii Şi nu bănuiau ce surpriză Mare 


pe fi i icile se potolea 

seara, când for ota ŞI muzi : U, ca în 
ca sprtu cNI timp, fie după zi de sărbătoare, fie după zi de lucn 
e Li 


să urle sinistru şi nu urla numai unul sau doi, urlau 
+ să urle noapte de noapte, de te prindeau fiorii, 

Oamenii bătrâni din sat ÎŞI făceau cruce Şi e ae ai milă 
de noi şi fereşte-ne de ziua cea rea, că aista nu-i sem d: , . 

În anul 1937 s-a terminat construcția bisericii in Satu nostru, Coty] 
Ostriţei, şi se pregătea sfințirea ei. Şi uncheşul Simion şi mătuşa Paraschiţa 
din Canada au trimis bani şi au cumpărat clopot pentru biserica cea nou, 
Într-o zi de vară, de Sfânta Maria, s-a adunat iară în satul nostru O mulțime 
mare de lume din satele dimprejur şi s-a făcut sfințirea bisericii. Şi Oamenii 
şi femeile din Oastea Domnului au venit şi au adus icoane pentru biserica 
cea nouă, iar gospodinele din sat au pregătit mâncăruri alese pentru oaspeţii 
din alte sate şi au ieşit cu ele pe toloaca de lângă biserică şi s-au ospătat cu 
toată lumea la iarbă verde. Mama mea a pregătit şi ea o oală mare de supă de 
găină cu tăiței, nişte friptură şi nişte plăcinţele cu brânză dulce Şi cu stafide | 
şi, în timp ce ea servea pe alți musafiri, eu am găsit prin mulțime pe domnul 
Mihălcean şi mama lui din satul Boian, vecin cu al nostru. l-am invitat să | 
vină în locul unde era mama mea şi ea i-a servit cu mare plăcere şi cele două 
mame s-au cunoscut şi s-au împrietenit. Aşa am petrecut împreună o zi 
senină şi frumoasă şi nimic nu părea să tulbure pacea oamenilor şi buna lor 
dispoziție decât numai urletul sinistru al câinilor din timpul noptii. | 

i: | 

În una din zile, coboram treptele albe ale liceului de la etajul unu l 
parter. Pe palierul de la mijloc m-am întâlnit cu un elev din clasele mai mari 
care tocmai urca scările. Era domnul Danciu Agenor, care era cunoscut de 
toți elevii sub numele de Bob Danciu. Era un elev foarte bun la carte și 
distins în purtări şi cunoscut mai ales pentru faptul că era membru îl! 
Mişcării Legionare. 

M-a oprit cu un semn: 

- Tu eşti Victor Leahul? 

- Da! 

- Te ştiu din povestirile colegilor tăi şi vreau să te felicit pentru modul | 
că A șaS S comporți în toate împrejurările şi pentru succesele pe care l: 
al la învăţătură! | 

- Mulţumesc! Eu trebuie să mă zbat ca să obțin rezultate bune la cart 
ca să-mi pot continua studiile că mama nu mă poate ajuta prea mult. 


- Uite ce-i! Tu ai stofă de legionar. Vino în mijlocul nostru ca să luph 
pentru neamul din care te tragi! | 


Şi aşa se veseleau ŞI 


le pregă 
fiecare s 
câinii satului începeau 
toți. De atunci au continuă 


84 


Dc. 


_ Acum nu pot. Sunt copleşit de problemele 
financiare, voi veni şi eu mai târziu. 
Vezi numai să nu amâni prea mult, să nu fie prea târziu! 
_Voi căuta să nu întârzii! Ne-am despărțit prieteni 
i 


Şcolii şi de cele economice- 


La matematică, în clasa a treia, am avut ca 

Frecventase şi el tabăra de pregătire a comandanților st 
i era acum comandant asistent al lui Jemna. La matematică studiam 

geometria plană. Tot el ne era şi profesor la fizică. La fizică profesorul 
nostru era destul de tare, dar la geometrie nu era prea sigur pe el. 

Într-o zi, ne-a dat o problemă să o rezolvăm acasă. Era vorba de 
diagonalele unui trapez, de modul lor de întretăiere, în ultima esență o 
problemă de asemănare a triunghiurilor ce se formează între diagonalele şi 
laturile trapezului. M-am apucat de ea seara târziu şi n-am avut timp să o 
rezolv căci eram obosit, că mă pregătisem pentru teza ce o aveam de scris a 
doua zi la prima oră din program la limba franceză. Datele problemei mi-au 
rămas în memorie şi cu ele în gând am adormit. 

În timpul nopții, în vis, am aflat soluția problemei şi dimineață mi-am 
scris-o pe caietul maculator, căci nu mai aveam timp să o scriu cu cerneală 
pe curat. După teza la franceză a urmat ora de matematică şi în pauză a 
trebuit să controlez temele de rezolvat acasă la ceilalți colegi. Am constatat 
că nici unul nu a rezolvat problema diagonalelor trapezului. Nici eu nu o 
aveam scrisă pe curat deci nu făceam mare deosebire. 

A venit profesorul şi ca de obicei a întrebat cine nu şi-a rezolvat 
problema dată pentru acasă? Am răspuns în cor: „„7oți!” 

"- Cum aşa? Imediat a scos un elev la tablă, a citit textul problemei din 
carte, a cerut elevului să deseneze datele problemei pe tablă şi apoi au 
început tatonările. S-au muncit amândoi timp de o jumătate de oră dar n-au 
găsit soluția. Profesorul a zis atunci că ne va aduce soluția la lecţia 
următoare, dar a mai: adăugat o întrebare: „Vede cineva din clasă care ar fi 
rezolvarea?” Am făcut greşeala să răspund: „Eu!” P 
__ = Săte vedem! Am ieşit la tablă, am arătat ce triunghiuri trebuiesc Ibate 
în considerare şi am demonstrat asemănarea lor. Am SCrIs relația între 
laturile corespunzătoare şi problema era rezolvată. Profesorul s-a mâniat pe 
mine; 

- Dacă ai văzut soluția de ce ne-ai lăsat să ple 
zadar? 

- Pentru că nu voiam să vorbesc neîntrebat, când la t 
coleg care trebuia să găsească soluția! 


profesor pe Savin. 
Tăjeri de la Bucşoaia 


rdem atâta vreme în 


ablă era un alt 


85 


a asta profesorul mi-a purtat mânie dar n-a putut Să-mi 

Sa neajuns, căci la matematică ŞI la fizică mă descurcam uşor în 
facă Rea ee Da, chiar şi atunci mă gândeam să mă fac profesor Zi 
e Cai a În anul următor profesorul Savin s-a i la o altă şcoală Şi am 
sia de au Sa şi profesorul Carp îmi produceau coşmaruri deşi 
n-aveam note rele nici la el. 


Pentru problem 


îi 

În vacanța mare a anului 1936 am avut o bucurie specială. Au venit din 
Basarabia cei doi veri ai mei, Aspasia şi Anatolie, ca să dea examenul de 
admitere la liceu; Aspasia la Liceul Ortodox de Fete şi Anatolie la Aron 
Pumnul. Zilele ce au urmat au fost pline de emoţii. Ca unul care trecusen 
prin încercările acestea, trebuia să-i ajut şi să-i încurajez, dar pentru că 
amândoi erau dotați cu inteligență de la natură, lucrul a fost o plăcere. A 
trebuit numai să le spun mai întâi cum se desfăşoară examenele, severitatea 
controlului în timpul probelor scrise, ce subiecte se dau la matematică şi cum 
decurge proba scrisă la limba română: întâi un dictat apoi o analiză 
gramaticală a unei propozițiuni. Cum se face această analiză. După ce le-am 
arătat un model drept exemplu, le-am dat lor să facă alte propoziţiuni şi au 
prins repede secretul. 

Timpul disponibil până la data examenelor a trecut repede. Eram 
convins că vor reuşi amândoi, dar doream să aibă rezultate cât se poate de 
bune pentru avantajele pe care le vor avea mai târziu. 

Îmi aduc şi acum aminte cum mă plimbam pe coridorul liceului Aron 
Pumnul așteptând să iasă Anatolie de la examenul scris la română, să-mi 
spună cum s-a descurcat. Şi amândoi au trecut examenul cu brio. A venit 
apoi începutul cursurilor. Pentru ei clasa întâia, pentru mine a patra. Din 
fericire pentru ei, părinții lor, unchiul lon şi mătuşa Măriuţa, n-au fost 
surprinşi nepregătiți cum a fost surprinsă mama la începutul cursurilor. 
Anatolie a venit să locuiască în internat chiar din clasa întâia şi eu eram 
acolo ca să-l ajut la nevoie, dar n-a fost nevoie de prea mult ajutor decât doar 
ca să-l consolez în primele zile, căci plângea că s-a despărţit de părinți. Era 
prima lui experienţă de acest fel, să fie singur fără ei. Aspasia a locuit la 
Internatul Elena Popovici de Logotetti, unul din cele mai bune din oraş; aş 
putea spune chiar cel mai bun. 

Fratele meu, lonică, a dat şi el examenul de admitere şi l-a luat. Dar el 
nu s-a prezentat la același liceu cu mine, ci la Seminarul Pedagogic 
Universitar (S.P.U.). Nu ştiu cine a sfătuit-o pe mama să-l dea pe el acolo, 
dar lucrurile s-au întâmplat așa şi cred că a fost mai bine pentru amândoi, 
căci el era o fire foarte independentă Şi i-ar fi fost prea greu să asculte de 


86 


D_— 


ie mele. El voia să facă toate du 
sfa ceva, mai bine făcea contrariu 
ce endentă i-a fost fatală mai târziu. 
in Berti început lucrurile i-au mers bine. Da 


ă fie cunoscut de directorul Sem: : 

uns repede s : Seminarului pedasogi 
Yi versitar dr. Narly şi se bucura de ocrotirea lui, La ie pasa h 
Colare 


Jon eră răsfățatul publicului din asistență. Iată unul din cântecele lui 
preferate: i 


pă voia lui și dac 


N ă-i 
decât să a 1 Spuneam eu să 


ulte. Firea aceasta 


di rio 
Orită vocii lui CXcepționale a 


Cucule, vai nu-mi cânta 
Că mă doare inima 

Că nu-i lumea cum doresc 
Şi de dor mă prăpădesc 


Cântă-mi mai încetişor 

Că nu pot de-atâta dor 

Şi să-mi cânți cu glas blajin 
Că nu pot de-atâta chin... 


În clasa a patra am avut „ca profesor de matematică pe Cornel 
Tarnavschi, un fost student al Institutului politehnic de la Jena, care, datorită 
unui accident în urma căruia a rămas paralizat pentru o bucată de timp, a fost 
nevoit să renunțe la cariera lui de inginer și s-a făcut profesor de matematică. 

Cu el am studiat în acel an corpurile de rotație şi geometria în spațiu. A 
remarcat repede uşurinţa cu care înțelegeam demonstrațiile matematice şi, de 
fiecare dată când ne explica o lecţie nouă, mă punea să o repet ca să se 
convingă că lecţia a fost înțeleasă. 

Avea o vorbă cu care îşi lua în zeflemea elevii care se încurcau la 
examene: 

- Daa, daa, şi dumneata eşti un geniu pustiu! 

“La sfârşitul clasei a patra trebuia să dăm un examen special pentru a 
trece în cursul superior - examenul numit „mica maturitate”. La acest 
examen Tarnavschi ne-a dat ca problemă să calculăm volumul şi suprafața 
unui corp rezultat din rotația unui triunghi dreptunghic în jurul ipotenuzei 
sale. Am reuşit să rezolv toată problema în timpul acordat, iar la sfârşitul 
anului profesorul mi-a dat o carte care m-a ajutat mult să înțeleg problemele 
matematice din clasa a cincea, „„Înveţi singur algebra”, de |. Țicăloiu. Cu 
ajutorul acelei cărți m-am inițiat în tainele algebrei şi în anul care a urmat 
n-am avut nici o dificultate ca să înțeleg secretele acestui obiect. 

Şi la limba română am reuşit bine şi la scris şi la oral, iar la celelalte 
obiecte - franceza, chimia şi fizica - am avut numai examen oral şi am și 
mai uşor. Eram fericit că limba latină nu era prevăzută pentru iei ati 
maturitate. La desen, profesorul D. Bărgăuanu făcea cu noi ge 
descriptivă, unul din obiectele cele mai dificile care se s 
Şi la Politehnică. Acum ni se părea o treabă întortoche 


tudiază la arhitectură 
ată, dar când vom 


87 


vom aprecia mult meritele profesorului Nostru pe 
lin de originalități şi ciudățenii. 
deosebit: am început să studiem gamele 


ajunge la şcoli mai înalte 
care îl consideram un om p 
Până şi la muzică aveam ceva 


cu diezi şi cu bemoli la cheie. guz: 
La pere în timpul orelor de gimnastică, nu mai eram lăsaţi să jucăm 


handbalf” sau alte jocuri cu mingea. Acum trebuia să ne pregătim pentru 
“baletul” de 8 lunie, ziua în care revenise pe tron Regele Carol al II-lea al 
României. ) e 4 

În preziua acestei serbări nu se țineau Cursuri la şcoală, ci se făceau 
repetiții cu toate şcolile din oraş pe stadionul Dragoş Vodă, pentru serbarea 
de a doua zi. Punctul la care trebuie să se găsească fiecare elev era marcat cu 
un mic cerculeţ alb pe terenul acoperit de gazon. Programul se executa în 
ritmul muzicii militare şi fiecare elev trebuia să-şi cunoască poziţia lui fixă 
şi mişcările pe care trebuia să le facă la un anumit moment al cântecului. 
Liceul Ortodox de Fete şi-a terminat programul şi noi trebuia să-i luăm 
locul. Mişcarea se făcea prin spatele terenului marcat şi era un loc unde 
mișcarea într-un sens şi celălalt nu se putea face decât câte unul spre ieşire și 
unul spre intrare. 

Întâmplarea a făcut că, tocmai când am ajuns eu să trec prin această 
strungă, din partea cealaltă a venit să treacă Luţi. Am profitat de această 
clipă şi ne-am atins mâinile ca din întâmplare, dar atingerea aceasta de o 
clipă a fost ca un foc din cer pentru sufletul meu. 

În satul nostru bucuria terminării şi sfințirii bisericii mai dăinuia încă. 
Echipa de studenți care a ajutat la turnarea duşumelei de beton din interior 
s-a întors să ne ajute. Acum trebuia să se facă platforma pe care se va face 
sfințirea aghiazmei celei mari de Bobotează, căci râul Prut era la o distanță 
prea mare de sat (cam 2 km) şi apa era murdară, Studenţii au vorbit cu 
oamenii din sat, au adunat bani pentru betoane şi s-au hotărât să facă şi o 
troiță frumoasă sculptată din lemn. 

Executarea lucrării a fost încredințată meşterului celui mai bun din sat, 
moş Tănase Budnic, care a făcut această troiță exact după desenul pe hârtie 
aprobat de juriul care conducea lucrarea. Când troița de lemn a fost gata, au 
adus pietriş de la râu şi ciment, au făcut fundaţia pentru platformă şi au pus 
în această fundaţie şi un uric - o hârtie scrisă închisă într-un vas ermetic - în 
care se arăta cine au fost inițiatorii şi donatorii pentru troiță şi pentru 
platformă. Au aşezat troița în capătul de răsărit al platformei şi au completat 
lucrarea cu beton. Peste câţiva ani, când au venit sovieticii au tăiat troiţa, au 
dărâmat platforma şi au deportat oamenii care mai erau în viață din cei care 
au dăruit bani sau materiale pentru această lucrare. i 


Petru Trişcău, un văr de gradul doi al mamei mele şi mult mai tânăr 


88 


decât ea, eră ui fecior falnic la vremea acee 
Garda Regală: Când a, venit timpul sa-l încorporeze, la Caza S 
„au găsit NICI haine, nici cizme pe măsura lui, căci nimeni rma gărzii nu 
Du semenea statură omenească şi a trebuit ca i atunci nu 
Msi ţină. o săp tămână sănătos în infirmerie Plutonierul cu 
baioe ăi ze f a daca Pâ3. pe Et Omul acesta, pe cât da că făcut 
de cuminte jisalustie când a Venit într-un concediu acasă ari atâta 
uniforma Gărzii Regale a început să povestească despre treburile pe E e 
ca ostaş ca paza le jedeal a palat: destrăbălarea regelui. și lipsa ui d 
înţelegere pentru nevoile ţării, orgiile ce s E 


€ petreceau în palat și 
. . LI a A -. de ŞI purtarea ri 
a oamenilor lui de încredere, încât oamenii din sat erau revoltați de toate SE 
le auzeau. 


Ca simbol al regalității carliste a fost aleasă ziua de 8 iunie. Pentru ase 
celebra această zi se organizau manifestări fastuoase, în care erau antrenate. 
în mod special, armata, straja țării ŞI Organizațiile premilitare. Se construia 
astfel un cult al personalităţii nemaicunoscut în țara noastră. Se încerca 
orbirea opiniei publice şi atragerea tineretului prin grandori ce doar mimau 
entuziasmul şi veselia. În acest scop, se organizau în capitală şi în toate 
oraşele țării manifestări artistice de o amploare ce antrena practic toată 
tinerimea. Toată straja ţării împânzea stadioanele oraşelor cu exerciții puse 
la punct în lungi zile de repetiţii obositoare. Defilări militare, retrageri cu 
torţe şi lampioane, focuri de noapte, nimic nu era trecut cu vederea. Îmi 
amintesc de o împrejurare în care totuşi, cu tot efortul imens, ziua de 8 iunie 
a fost un eşec şi s-a încheiat cu o tragedie. 

S-au construit la Bucureşti tribune imense capabile să cuprindă toate 
delegaţiile aduse de pe tot cuprinsul țării, ca să sărbătorească pe Majestatea 
Sa. Când a apărut Carol al II-lea în faţa tribunelor au izbucnit uralele dirijate, 
însoțite de tropăituri ritmice ale picioarelor. Grinzile de lemn ale unei 
tribune au intrat în rezonanță cu aceste zgomote şi, poate pentru că a fost 
neglijent construită tribuna, s-a prăbuşit, antrenând după ea şi tribunele din 
dreapta şi din stânga. ă 
„ Posturile de radio au anunțat imediat tragedia, iar presa a publicat 
listele cu morţi şi răniți. Şi în familia noastră a fost mare tulburare. Unchiul 
Ion Oțel era la Bucureşti cu o delegație de premilitari din comuna Fântânele 
(Ghizdita). Din fericire, el nu a fost printre victime deoarece locul său a fost 
pe peluză şi nu în tribună. 

Odată cu instituirea dictaturii regale, Car 
de uniforme, Ofiţerilor li se introduce o nou 
„leduncă”, un fel de cutie aurită, în felul aceleia în cai 
Muniția (bineînțeles acea leduncă inițială nu era aurită 


a, e 
De aceea l-au Tecrutat la 


s 
avuses 


ol al II-lea a introdus tot felul 
A uniformă de paradă cu 
în care pe vremuri se purta 
). Şi la Străjene in 


89 


„ dispoziţie pentru pregătirea unui alt 


anul acela s-a schimbat iar uniforma şi astfel ra de sr i pli mai era 
bună. Uniformele pentru toată lumea se “i ricau ila Buhuși, 
proprietatea tatălui Elenei Lupescu, amanta regelui. E piane. 

Eram fericit că nu trebuia să port uniforma de străjer, impusă şi 
schimbată de rege în fiecare an ca să-şi îmbogăţească socrul, neoficial, în 
plină desconsiderare faţă de nevoile cu care se tai părinții copiilor, 
părinții colegilor mei. Carol ar fi fost în stare să ne îmbrace şi pe Noi, fiii de 
tărani din Bucovina în uniforme, dar aici a rămas, ca tradiţie neatinsă, să se 
considere costumul naţional ca uniformă de şcoală. Chiar şi în timpul 
austriecilor această tradiţie a fost respectată. Mătuşa Măriuţa, sora mai mare 
a mamei a trebuit să-şi termine studiile la Viena în timpul războiului ŞI avea 
o fotografie de la şcoală de atunci şi era îmbrăcată în costum național. Ey 
eram mândru că port la şcoală haine lucrate de mâna mamei sau a bunicii 
mele şi asta îmi dădea un motiv în plus să mă străduiesc cu mai multă 
vrednicie şi în materie de învăţătură. 

Bunica din deal, mama mamei, văzând acum că are doi nepoți la liceu 
s-a apucat şi ne-a cusut la amândoi - lui Ionică şi mie - câte un costum cu 
modele naţionale, cu „pui” cu aţă neagră pe guler, mâneci şi pe la poale. 
Când veneam în vacanțe acasă şi mergeam la biserică de sărbători îmbrăcați 
curat cu cămăşile acestea, toată lumea din sat ne oprea pe drum să ne întrebe 
cine ni le-a cusut. Când le spuneam că bunica toți ziceau: „Mare meşteră e 
Dochița asta a lui Nichita!” 

Combinația asta de culori alb şi negru dădea costumului nostru o 
distincție deosebită. Eu încă mai păstrez la data acestor scrise costumul acela 
cusut de mâna bunicii, iar fratele meu Ionică a murit purtându-l pe al lui. 
După cum se ştie, în cursul anului 1938, Carol a desființat toate partidele 
politice şi a înființat partidul unic - Frontul Renaşterii Naţionale. Profesorul 
Nicolae Iorga s-a înscris în acest front Şi a devenit membru al Consiliului de 
Coroană. Regele avea nevoie de o unealtă cu care să lucreze la discreditarea 
Mişcării Legionare şi lorga a acceptat să devină această unealtă. A început 
să scrie tot felul de insulte şi invective în revista lui, ,„ Neamul Românesc”, la 
adresa Mişcării și a iniţiatorului ei Corneliu Zelea Codreanu. Acesta a 
răspuns plin de indignare articolelor dușmănoase ale profesorului, iar Iorga 
l-a dat în judecată pentru „ insultă” în calitatea lui de consilier regal. Cum 
Carol desființase inamovabilitatea judecătorească, a fost uşor să i se dea lui 
Codreanu o pedeapsă de 6 luni T.G.(temniţă grea) şi să-l aibă astfel la 


proces şi mai nedrept decât acesta. 
ii 


In acest timp norii grei ai istoriei se adunau peste nordul Europei. 
In urma primului război mondial, Prusia Orientală, o provincie 


90 


D= 


D._— 


germană, rămăsese separa de restul țării 
Marea Nordului, acordat Poloniei Prin tratatul de pace, 

Acum Hitler le cerea polonezilor să-i dea Voie să construiasca 
curmezişul psestul Se ridor 0 autostradă Şi o cale ferată ca sa ii șa 
O rientală de Germania. il ge Prusia 

Polonezii, încurajați de Promisiunile de protecție ale Angliei şi al 
Franţei, au refuzat cererea lui Hitler. g e 

Ca urmare, armata germană, înzestrată cu arm 
în câteva săptămâni toată partea de vest a Poloniei. 
silită să se retragă spre est pentru a se regrupa ca să 
acest moment de derută, sovieticii au căzut în spa 
estul Poloniei, capturând o mulțime de prizonieri d 
o armată internaţională comunistă. 

Polonezii au considerat gestul sovieticilor ca un act d 
din armată şi din populaţia civilă care erau mai aproa 
România s-au refugiat în țara noastră. 

Cum prizonierii polonezi s-au opus intențiilor sovietice de a-i 
transforma în armată comunistă, aceştia au fost măcelăriți toți în pădurea 
Katyn. 

Oraşul Cernăuţi, într-o bună dimineaţă, a fost inundat de fugari 
polonezi. Pe strada Mărăşeşti care trecea pe lângă internatul nostru. 
trotuarele erau pline de oameni străini, necăjiţi, obosiţi, flămânzi şi speriați, 
care dormeau întinşi pe jos, rezemaţi de pereţii caselor. 

„Ne cer prin ferestre apă de băut ca să-și mai potolească setea. 

Cu unii din ei reuşeam să înjehebăm un pic de conversație în limba 
franceză, Un civil ne-a arătat spatele maşinii lui, spart de o schijă a unui 
obuz; 

„= Nemţii? 

= Nu sovieticii! Au pus artileria pe şoseaua pe care ne retrăgeam NOI, Că 
să ne împiedice să părăsim țara. Sovieticii sunt mai răi şi decât nemții. 

= Dispreţul polonezilor pentru sovietici nu cunoştea margini. ERE 

Populația oraşului i-a primit pe refugiați cu multă CAI E A dă 
Organizat în dată grupuri de ajutorare. Li s-a servit ceai şi pâl 
dimi i iază li is o cantină la Casa polonă de pe 

imineaţă, iar pe la amiază li s-a deschis o E iure 
Strada Iancu Flondor. Au fost serviţi cu hrană caldă de pi in at 
Vorbeau limba poloneză, recrutați din populația de origine sv scări 
Nu bănuiam atunci că peste doi ani vom avea Şi no! aa Seini 
Rica aceluiaşi invadator. Dar nu toți, unii priveau cu 0 s 
gedia polonezilor. : 
La şcoală nu s-au observat prea multe sei 


Prin coridorul Danzig ieşire la 


ament modern, a ocupat 
Armata poloneză a fost 
facă față Situaţiei, dar în 
tele lor şi au ocupat tot 
in care vor încerca să facă 


e trădare. O parte 
pe de granița cu 


ări în afară de 


91 


crească. În fiecare luni făceam ridicarea pavilionului şi 4 
i , 


ambătă îl coboram. La ridicare, în program se făcea ŞI interpretarea 
fiecare sâmb iblie şi părintele Costea m-a delegat pe mine să Vorbese 
unui text din Rai ză din aceste ocazii. Bineînţeles, comentariu] era 
despre textul HU aa alt punct din programul de ridicare era ,, Cuvânt] 
scris de sg “e care ne vorbea unul din profesori, fie că era sau nu 
d re je jer. Într-o ocazie ca aceasta ne-a vorbit profesorul Claudiu 
Lusafiudă despre care eu nu aflasem încă prea multe, Ne-a vorbit despre viața 
oamenilor de rând în Uniunea Sovietică şi ne-a arătat mizeriile şi abuzurile 
la care erau supuşi, cu atâta claritate, că mi-au rămas întipărite pentru toată 
viaţa. A N : 

Pentru mine s-a mai întâmplat un lucru important în clasa a cincea; n-a 
mai apărut la latină profesorul Carp. A fost înlocuit de profesorul Dugan. 
Era şi Dugan un profesor sever dar nici pe departe nu era ca Emilian Carp. 
Începusem să studiem literatura latină cu „De bello Galico”, de Iulius 
Caesar. La gramatică aveam de învățat funcțiunile diferitelor prepoziţii 
latine; „cum, „ut” şi altele şi deoarece toate puteau avea mai multe 
înțelesuri, ca să le pot cuprinde pe toate mi-am luat o foaie mare de hârtie şi 
mi-am făcut pe ea o schemă cu toate înțelesurile posibile pentru fiecare din 
ele. Cu această foaie în faţă făceam analiza cazurilor pe care le întâlneam în 
lectura din carte. În felul acesta mi-am deprins urechea cu descifrarea 
textului de tradus. Profesorul Dugan a apreciat pozitiv munca mea, dar eu 
n-am putut să dobândesc prea multă plăcere pentru această disciplină. 

Era pe la mijlocul ultimului trimestru din anul şcolar 1937-1938, în cea 
de-a doua decadă a lunii mai, când o mare frământare s-a produs în sufletele 
şi mințile elevilor din internat. 

Era vreme frumoasă şi era cald, dar în timpul pauzei de la 4 după 
amiază nu se mai auzeau strigătele acelea ale |. galeriei” la meciurile de 
fotbal dintre echipele diferitelor clase. Meciurile s-au oprit, în schimb toți 
erau adunaţi în jurul acelei mese de scândură din curtea internatului şi pe 
băncile din jurul ei şi mulţi chiar stăteau şi în picioare şi ascultau la glasul 
unuia care citea dintr-un ziar câte o frază, două, apoi începeau comentariile 
ŞI protestele aprige. 


„Se judeca procesul Căpitanului Comeliu Zelea Codreanu acuzat de 
crimă de înaltă trădare. 
In mare majoritate elevii erau furioși: ,, Cum tocmai el să fie acuzat de 
asemenea crimă?! ” Apoi erau şi alte motive de revoltă. Martorii apărării nu 
erau lăsaţi să vină în fața instanței şi din dosarele cu documente de dare în 


judecată care ar fi putut demonstra nevinovăția inculpafului, tocmai acestea 
dispăruseră fără nici o urmă! 


uniforma stră 


92 


jude cătorii, care de câteva luni fuseseră d 
care Se bucurau mai sainte, Se arătau ac 
slugarnici faţă de ordinele primite de Ia 
împotriva celui acuzat pe nedrept. 
Singurul om | de „onoare dintre politicienii țării 
prezentat din proprie inițiativă să depună mărturia sa în ri 
Codreanu, cel învinuit pe nedrept, ŞI i-a întins mâna. 
Sentința a căzut ca o piatră de mormânt 
naţionalist din ţară: ,, Condamnat I 0 ani muncă sil 
Şi timpul aci şi (ol se întindea tot mai mult în sufletul poporului. 
Dar Carol al II-lea nu s-a mulțumit doar cu atât: 


La 30 noiembrie, un „comunicat special” a apărut în toate ziarele din 


espuiați de ina 
um slabi, d 
palat de unde po 


Movibilitatea de 
€ Tea credință şi 
mea toată dușmănia 


Iuliu Maniu, s-a 
ărarea lui Corneliu 


peste sufletul tineretului 
ică!” 


„În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, un grup de legionari care erau 
wansportați cu camionul de la Râmnicul Sărat la Bucureşti au încercat să 
fugă de sub escortă şi au fost împuşcaţi. Din grup făceau parte Corneliu 
Codreanu şi alți legionari ”. 

Ştirea aceasta a stârnit consternare în țară și în unele țări vecine unde 
tânărul reformator politic avea simpatizanți. 

Concurența expansionistă între Stalin şi Hitler trezise sentimente de 
teamă în toate țările învecinate cu ei. 

Carol şi sluga sa, Armand Călinescu, făptaşul crimei, temându-se de 
reacţiunea ce ar putea să urmeze din partea legionarilor, au lansat - în paralel 
cu fapta - un zvon neoficial: „Codreanu a reuşit să scape şi trebuie să apară 
de undeva.” 

Doliul din mulțime era mare: cei înscrişi oficial în mişcarea legionară 
erau aproape de un milion, dar mai erau încă pe atâți sau poate chiar mai 
mulți simpatizanți şi prieteni ai legiunii. lar acum, văzând nedreptatea făcută 
prin călcarea oricărei legi, numărul simpatizanților s-a mărit şi mai mult, şi 
cei mai mulți aşteptau acum să-l vadă pe Codreanu reapărând de undeva. 

Poetul Tudor Arghezi a avut o scăpărare de inspiraţie şi a scris o poezie 
care zugrăvește în mod minunat starea în care se găsea țara. Poezia a 
intitulat-o „Făt Frumos", pe care încerc să o reconstitui din variantele aflate 
Prin alte cărți. Na za 

De altfel, frumoase portrete ale acestui carismatic persona) al SR 
Noastre atât în proză cât şi în versuri au fost făcute de oameni de la care cai 
Puteai aştepta la asemenea descrieri. Nicolae M. Nasy al AA a 
ungur, îl descrie în proză şi îi face portretul aşa cum i-a sorta 4 

lea Codreanu într-un sat din țara moților, atunci când i s-a fară 
Spună vreo vorbă țăranilor care-l aşteptau în curtea 


bisericii din sat. 


93 


E 


une Talavera despre Codreanu Şi despre împrejurarea în Care 
1 de opt ani, am vizitat cu părinţii Za djişte rude şi 
prieteni de familie dintr-un sat ascuns. în (ţine Dusenj mima 
ici vomâne, Vatra Moților şi locul naşterii legendarului Avray, 
Transilvaniei TOMA RA E NS dunat în salonul proprietar lui 
Iancu. Seara, când intelectualii s-au a 0350500 pl ului 
joagărului din localitate (un evreu ungur) ok că ki să "i Qin: “umea 
bună” a satului discutau numai despre (NI SIEU ISU iecl: apropiata Vizită a 
lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de fier, care urma să aibă loc a 
doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre e] 
aceşti unguri. Una dintre doamne, care-l văzuse la Târgu Mureş cu un an 
înainte, vorbea despre el ca şi cum ar fi văzut monstrul pe care ea nu 
îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier am hotărât că trebuie cu 
orice preț să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit 
să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului 
ortodox din localitate, care era mai mare ca mine cu patru ani, mi-a dat un 
costum țărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am. indreptat spre curtea 
bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fața 
bisericii era plină de țărani îmbrăcaţi în hainele lor colorate de duminică. 
Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de kilometri. Erau acolo 
mulți jandarmi din circumscripția de jandarmi din localitate. Chiar prea 
mulți. Prefectul judeţului Turda, aşa cum procedau funcţionarii unor 
regimuri neeficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească în 
mulțime, dar nu a declarat adunarea ilegală, deci a cauzat o mică problemă 
Jără a da lovitura decisivă. lar mulțimea formată din țărani simpli şi săraci 
fot creştea până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare. Deodată s-a 
produs o rumoare prin mulțime. Un bărbat chipeș, smead, înalt, îmbrăcat 
într-un costum alb românesc, a intrat în curte, călărind pe un cal alb. S-a 
apropriat de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba 
chiar dimpotrivă. Zâmbetul. său copilăros. sincer, radia asupra mulțimii 
celor săraci şi părea să fie una cu mulțimea şi, totodată, în mod misterios, 
departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie 
emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munților şi 
furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi 
vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulțimii în tăcere. Nu era nevoie să 
vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai 
pia ii decăt ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească, O țărancă 
bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: „trimis de arhanghelul 
să bată şi Slujba care preceda 


Mihail”. Apoi clopotul trist se porni 
a început, Impresiile adânci, create. în 


întordeauna. adunăvile legionare 
Sufletul unui copil dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am 


lată ce sp 
l-a cunoscut: „fiind copi 


94 


III 


pr 


BD 


itat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.» 
A [ată şi descrierea în versuri a lui Arghezi: : 


FĂT FRUMOS 


de Tudor Arghezi 


Neamul ursuz din 
Neam trist, urât 
Ameninţase doi 
Mândria lui şi 


Unde-a plecat călare Făt Frumos 
De nu se mai zăreşte nicăierea 

Oricât şi-ar pune soarele puterea 
Şi oricât s-ar cobori luna de jos? 


țărmul de sub lună, 
ŞI hâd şi sângeros, 
nele lui Făţ Frumos 
voia lui cea bună. 


Munţii pustii, cu piscurile cată 
Mâhniţi, de sus în valea de granit 

Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată, 
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit 


Acum s-a dus duşmanul să-l Tăpuie; 
Ori să-l înece-n sânge Şi-n vâltoare. 
Ori bezna lui zidită s-o descuie 
In stare şi de milă dar Şi de necruțare 


Cântecul lui, de care ţara toată 
Era învăluită ca-ntr-un vis, 

De sta şi ochiul şoimilor închis 
În ascultare, s-a oprit deodată 


Cum va voi, căci vrednicul urmaş 

Al lui Ştefan şi Ţepeş împreună 
Ridică şi altare de stei pentru vrăşmaşi 
Dar şi țepoaie-nalte cu proțăpire bună. 


S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes Tu țară - aşteaptă la ramuri liniştit 
Și goală ca de suflet, tristă ţara De la hotar şi până la hotar 

Nu mai găseşte parcă înțeles Din răsăritul mare-n asfințit 

De ce se face ziuă, de ce se lasă seara Să se coboare şi să vină iar .... 


Fluierul lui cânta şi-n cingătoare 
Şi zeci de sate albe, fermecate, 
Cu sute de feciori şi de fecioare 
ÎI ascultau doinind pe la-nnoptate. 


Profesorul nostru de limba română, Constantin Loghin, ne-a citit poezia 
în clasă fără să ne spună despre cine este vorba, dar majoritatea dintre ii 
âm înțeles. Ca încheiere profesorul ne-a zis: „Poetul florilor de mucegai de 
data asta s-a autodepăşit”. A 

m s-au ile în realitate? 0 N 

Faptele ie ue îi când s-a descopent Şi s-a Meet 
Mormântul în care au fost îngropați Căpitanul, Nicadorii ŞI popi : ET 
„Nu putea fi vorba de nici o evadare. Fiecare legionar eră cre RE ți cu 
imobilă de băncile fixate în camioanele cu care erau i, ez sa 
Picioarele de stinghia băncii din spate şi cu mâinile de banca din aţă. 


95 


a - i un jandarm înarmat cu un ştre 
Fiecare E Ra ps er perii ofițerului de ări A 
căii jandarmul dig spaiele legionarului i-a aruncat acestuia 
ri iale ți a re Sh s-a sfârşit. La dezhumare unii ma; 
„te în ştreangul la gât. După ce au ajuns la Jilava, li s-a tras câte un 
glonte din spate ca să simuleze împuşcarea în timpul evadării. Au fost 
aruncați în groapa comună care îi aştepta, apoi s-a turnat peste ei douăzeci 
de damigene de vitriol, iar peste [ao man s-a turnat o placă grea de beton. 
În acest an, verişoara mea Aspasia a început să studieze în parale] cu 
celelalte materii şi vioara, iar mătuşa a convins-o şi pe mama să ne dea la 
amândoi frații lecţii de vioară. Dintre toți, cel mai avantajat a fost fratele 
Ionică, pentru că el a primit o vioară mai bună, un „Șteiner”, înzestrată cu o 
bună calitate a sunetelor. Era, de altfel, un fel de drept al lui, căci doar el era 
„artistul ” familiei şi lua lecţii de la un profesor mai bun ca al nostru. 
Profesorul nostru, al Aspasiei şi al meu, era un polonez, Ludinski, 
profesor de vioară dar fără vioară. Avea o mamă bolnavă și ca să o poată 
ajuta s-a împrumutat de nişte bani şi şi-a pus ca amanet vioara. Până la urmă 
a fost nevoit să o vândă pentru că nu putea să-şi plătească datoria. Ca să ne 
explice cum să cântăm exerciţiile ne zicea din gură: „Dui, dui, dui-dui-dui 
dui; dui, dui, dui - dui - dui, dui! ” 
Eu trebuia să-mi găsesc în internat un loc unde să-mi pot face 
exerciţiile la vioară fără să-i stânjenesc pe ceilalți elevi de la lecţiile lor. 
Domnul profesor Cârdei, directorul internatului, a fost aşa de 
înțelegător că m-a lăsat să exerserz în dormitorul în care îmi aveam patul. 
Ceream cheia de la portar şi mă urcam sus în dormitor. Într-o zi profesorul 
Ludinski a venit ceva mai devreme când eu tocmai îmi făceam exercițiile. 
S-a oprit în coridor şi m-a ascultat. Când am terminat a intrat în dormitor şi 
mi-a zis: „Ai simț artistic de interpretare. Dacă vei depune stăruinţă vei 
ajunge să dai concerte!” Îmi plăcea într-adevăr vioara, dar instrumentul de 
care mă foloseam era nou şi nu avea un sunet prea clar. Îmi plăcea să găsesc 
în fiecare exercițiu o melodie, un joc de imagini sonore şi exerciţiile ce le 
făceam mă ajutau să-mi concentrez mai bine atenţia la semnele de pe hârtie, 
căci, în general, aveam pe atunci o atenţie cam dezordonată. În anul acela şi 
mai ales în anul următor am avut cele mai bune rezultate la învățătură tocmai 
din cauza exerciţiilor de la vioară. 

„Prin luna august mama a primit de la tata din America o scrisoare cu 
nişte acte ca să plecăm cu toții la el. Eu trecusem în clasa a şasea şi aveam 
bursă şi toți profesorii din liceu mă ştiau de elev sârguinctos. Voiam foarte 
mult să-mi termin liceul şi lucrul acesta nu părea prea departe. L-am rugat pe 
tata să se intereseze cum aș putea să-mi termin şcoala acolo în America? 


9%6 


E 


DR 


_ Ţrebuie să o ia de la început de la 
pe pă decât acela din România. Lucrul 
sist d eu atâția ani de şcoală?!” 
pier pe de altă parte mama zicea că ea vrea să meargă î 
tru un an, ca să-l ajute pe tata să-şi facă suma de b n. America numai 
pen „mine să vie acasă, la gospodăria pe care mama o î NI necesară şi să-] 
d o doreau amândoi în prima lor tinerețe. Injghebase aşa după 

Eu m-am gândit: Z Cer os! are ca să mă duc în America Pentru un an şi 
ă-mi întrerup şcoala? Dacă va fi cazul să mă duc mă voi : 
fe după ce voi termina liceul!” Putea duce mai 
i Fratele meu lonică, mereu încântat de atenţia de care se bucura | 
coala lui, a hotărât să rămână şi el. Nimic nu părea a tulbura i 

ilor noastre. 
ina a plecat în primăvara anului 1939. Joi, înai 
Mare) a ajuns în Detroit după o călătorie cu trenul şi cu vaporul de zece zile. 

La plecarea ei, mama a aranjat toate lucrurile destul de bine. A lăsat cei 
doi băieţi de şcoală în grija surorii celei mai mari, Măriuţa, care avea şi ea 
doi copii în şcoală, iar grija pământului şi a gospodăriei în seama surorii 
celei mai mici Eughenia, cu soțul ei Traian Budnic. Casa era plină cu toate 
cele din zestrea ei de când era fată, covoare, lăicere, pălitare ... şi toate 
albiturile şi păturile pentru pat. Lada de zestre plină cu cămăşile ei cusute cu 
mătase şi cu mărgele era pusă bine în podul casei. Pentru o lipsă de un an de 
zile, cât trebuia să stea ea în America, lucrurile păreau perfect de bine 
aranjate, dar realitățile acelea atât de clare erau amăgitoare. Din răsărit se 
ridica o primejdie mare de moarte şi de nenorocire pe care numai câinii 
satului o presimțeau şi urlau sinistru toată noaptea de se înfiorau şi sufletele 
oamenilor şi se întrebau. - „Oare ce prevestesc, oare ce presimt câinii 
aceştia? ” Şi nimeni nu bănuia ce vremuri teribile se apropiau ca o furtună 
năprasnică. 

anul 1940, în ziua de Sfântul Petru, au venit armatele sovietice. Au 

intrat în Bucovina de Nord şi ne-au prins pe noi acolo. 4 

Când a auzit mama vestea aceasta şi a încercat îndată să ne scoată din 
mâinile sovieticilor şi când a primit un „niet” categoric a cuprins-o o 
disperare vecină cu nebunia. Umbla pe străzi plângând în ea E: Ri 
Sia ce să mai facă și la cine să mai intervină. Totul era zadarnic! să bg: 
să se întoarcă să împărtăşească soarta copiilor €i, dar treia eri e 
Tămână să facă ceva de acolo pentru salvarea lor. Însă sovieticii 
VIC un respect pentru legile internaționale ale familiei. e cu 

perioada aceea de câteva luni de zile care au ja A ca 

mamei şi în anul şcolar următor, noi copiii ne-ăm continua! si ierta 
Partea lui de sârguință. Vacanţa mare am petrecut-o CU 


Clasa întâi! Aic 
acesta nu mă 


ci Şcoala 
incânta deloc, Să 


are un alt 


nte de Paşti (în Joia 


97 


anul şcolar următor eu m-am înscris în clasa a şasea ua d Singur 
formularele de înscriere, iar pe Ionică l-a înscris mătuşa ăriuța în Clasa 4 
treia. Am împrumutat manualele şcolare de la „Biblioteca pauperum ” ca de 
obicei şi am început cursurile. - 3 e Pot 

La matematică aveam de învățat trigonometria, dar în trimestrul întâi 
făceam un calcul de economie financiară cu dobânda compusă şi alte 
chestiuni asemănătore. Ca profesor îl aveam pe domnul Wolski, unul din cei 
mai buni profesori din țară. A ajuns mai târziu profesor universitar în 
Germania. La ora aceea el preda matematica la Liceul Militar Ştefan ce] 
Mare din oraş şi la liceul nostru, unde avea un băiat cu o clasă în urma 
noastră şi din această cauză urmărea mai mult clasa băiatului său, dar, fiind 
vorba de trigonometrie, un obiect mult deosebit de celelalte discipline 
matematice, nu s-a găsit alt profesor care să ni-l predea şi domnul Wolski a 
avut amabilitatea să ne accepte. La limba română aveam ca profesor pe 
domnul Constantin Loghin, autorul unei serii de manuale şcolare de la clasa 
întâi până la a opta, plus Istoria Literaturii Române de la începuturi până la 
sfârşitul primului război mondial în două volume şi Antologia Literaturii 
Române cu exemplificări din toți scriitorii şi poeții în 12 volume. 

La latină a revenit profesorul Emilian Carp, spaima noastră. 

La filosofie aveam profesor pe domnul Claudiu Usatiuc, acela care ne 
impresionase aşa de mult cu povestirea despre viaţa oamenilor în Uniunea 
Sovietică. 

În ciuda numelui său ucrainizat profesorul nostru era un român neaoş 
din moşi strămoşi, bun patriot şi a luptat intens în timpul stăpânirii austriece 
în strânsă legătură cu tinerii din Ardeal pentru întregirea Țării Româneşti. 
Acum, profesorul nostru era încadrat în luptele tineretului împotriva 
pericolului comunist. Era legionar. 

Cu aceşti patru profesori şi cu părintele Costea viața şcolară a dobândit 
o profunzime pe care parcă niciodată n-am mai simţit-o pentru studiu. 

Starea aceasta de deplină şi adâncă euforie mă încânta, dar nu bănuiam 
că acesta nu era decât „cântecul lebedei ”. 


Era primăvară şi din cartea de muzică de Constantinescu învățam un 
cântec care mi-a încălzit sufletul pentru toată viața: 


Vor înflori curând 

Pe coastă merii 

Şi va suna-n curând 
Ceasu-nvierii. 
Schimba-va bruma grea 
In stropi de rouă 


98 


DO 


DD 


Ca să Tăsfrângă-n ea 
O lume nouă. 

Un cer aşa senin 
Cum nu mai fuse 
Uita-vei orice chin 
Din zilele-apuse... 


Profesorul Loghin Dă Ba sRa despre soriitori şi poeții din epoca moderna 
a Literaturii române: Elade ulescu, Grigore Alexandrescu, Nicolae 
Filimon etc. etc. dar ne mai aducea ŞI reviste literare din care ne citea poezii 
de Radu Gyr şi Nichifor Crainic. 

Era timpul să mă decid dacă în clasa a şaptea voi urma secţia literară 
sau cea ştiinţifică. Era timpul să scap de latină, dar în anul acela studiam 
poeziile poetului Ovidiu Naso, care şi-a petrecut a doua parte a vieţii jui 
exilat în regiunea Dobrogei de azi. Aici a scris „Tristia > Pontica” şi 
„Metamorfosae ". Profesorul Carp era tot aşa de sever ca Şi mai înainte, dar 
mie a început să-mi placă poeziile acestea. 

Profesorul ne cerea să cunoaştem toate cuvintele noi ŞI să recunoaştem 
repede toate formele gramaticale ce le întâlneam, în plus scandarea unor 
pasaje întregi din aceste poezii. Mie îmi plăcea frăgezimea şi prospețimea 
imaginilor. Aveam un fel de plăcere să prind ritmul versului latin. 

“Într-o bună zi profesorul m-a scos la examen. Am venit la catedră cu 
toate cele necesare şi el m-a întrebat ca de obicei, mai întâi câteva cuvinte 
noi, apoi formele gramaticale; „acuzativul cu. infinitivul”, „ablativus 
absolutus ”, un „ut final”, un „cum temporar" şi în cele din urmă am ajuns 
la scandare! 

El a început: III! ubi Narcisum... Şi eu am pornit imediat: 

III! ubi Narcisum per devia rura vagantem 

Respicit, voluit blandis accedere dictis 

Et moles adhibere preces, natura repug-nat... etc., etc. SI 3 

Eu am tot scandat şi profesorul a ascultat. Pe măsură ce înaintam = 
Versuri, prindeam tot mai multă siguranță şi profesorul nu voia să mă 
întrerupă, Accentele cădeau uşor, fără efort, parcă ar fi fost poezia A N 
contemporan, iar cronometrul de pe catedră înregistra un timp care Ş şti 
nu mai era timpul pentru examen; profesorul uitase să-l A ia N 
(erminat tot pasajul care ni-l dăduse el de învățat în trimestrul ace $ “i 
Văzut atunci pe profesorul Carp punându-și mâna la gură ca s 
€levii că zâmbea în faţa lor, apoi a zis: 

- Poftim la loc! A a 

Alt lucru extraordinar care, nu s-a mai întâmplat în lumea 


aceasta. 


99 


e 


meni nu mai fusese invitat la loc cu asemenea 
întors liniştit la locul meu. Profesorul n-a mai 
e-a explicat o lecţie nouă şi clopoțelul a Sunat de 
ieşire. Când a ieşit el pe uşă m-am e EA ia ÎN meu de 

lev de la catedră, dar n-am apucat să p = tă 8 Care sta 
y bancă mai aproape de catedră l-a luat, l-a deschis şi a făcut odată . 
i "si a dispărut pe uşă. După câteva minute am auzit paşi mulți duduing 
pe scări în jos de la etajul doi unde erau clasele a salas ŞI a opta şi clasa 
noastră s-a umplut de ei de nu mai era loc pe unde să treci: 

_ Care-i măi acela, căruia i-a dat Carp nota nouă? Atunci am aflat și eu 
ce notă aveam. Printre cei din clasa a opta era şi prietenul meu Cocu. El m-a 
felicitat şi m-a îmbrățişat: „Ai făcut ceva ce nimenea n-a mai făcut până 
acum. L-ai mişcat pe Carp. După amiaza asta o vom sărbători cu toată 
familia!” Mu Ș P 

Şi profesorul Carp s-a ambiționat şi mi-a dat încă o serie de nouă după 
aceea şi la sfârşitul anului am avut la el media opt treizeci şi trei. 

Şi am început să mă gândesc mai mult: „V-ar fi mai bine să mă înscriu 
la secția literară şi apoi să urmez medicina?" 

Da, poezia lui Ovidiu m-a pus la mare încercare, la mare dilemă. 

Mi-ar fi plăcut să învăţ medicina să pot ajuta pe oamenii în suferință şi 
să-i fac sănătoşi, dar nu puteam suporta să văd sânge şi-apoi, un coleg care 
avea un frate mai mare, care urma medicina, mi-a povestit că fratele lui 
învaţă despre anatomia corpului omenesc făcând disecții pe oameni morţi. 
Noutatea asta m-a speriat de-a binelea. 

Dealtfel, chiar de la începutul școlii înclinam mai mult spre 
matematică. Dacă mă întreba cineva ce-aş vrea să mă fac? răspunsul era: 
„Profesor de matematică!” 

Şi soarta a vrut ca un alt succes să-mi consolideze drumul spre 
matematică, aşa cum am pornit de la bun început. 

La sfârşitul trimestrului în care am studiat economia financiară, 
profesorul nostru Wolski ne-a dat o teză specială de acumulare de capital cu 
dobândă compusă. Formula dezvoltată la demonstrația din clasă era pentru 
depunerea de rate egale la începutul lunii. Problema dată de profesor cerea 
să calculăm datele pentru un salariat care depune ratele totdeauna la sfârşitul 
lunii atunci când primeşte el salariul. Pentru aceasta tşebuia să aflăm noi o 
formulă nouă cu care să calculăm datele cerute. Cei mai mulţi colegi n-au 
sesizat deosebirea şi au aplicat formula demonstrată în clasă - greşeală! Alții 
au incercat să găsească formula cea nouă dar au greşit formula - altă 


greşeală. Am fost singurul care am dedus corect formula cea nouă şi am 


obținut rezultatul corect. Pentru asta profesorul Wolski m-a lăudat în fața 


Clasa era înmărmurită. Ni 
formulă de politețe. M-am 


scos alt elev la examen. N 


100 


DD 


DP 


clasei $ 


Degrabă, după Ca mamei, am împlinit 18 ani Și: mo osie 
remilita”, ÎS icetiv instrucţie militară” două după ia 
ata de fiecare dată acelaşi lucru: la stân 
fuga marş şi exerciţii î ri in regelui Carol al II-lea, uniforme şi 
defilări. Deşi purtam ŞI la Ca CXETCIȚII costumul național ca Şi la şcoală 
am fost obligat să port pe cap o bască kaki cu insignă premilitară. i 

Ca să ştim cum să defilăm ŞI să dăm onorul cu a 
umăr nişte „arătări ” din lemn, nişte pari care nici mă 
armă nu aveau ŞI parcă ar fi semănat mai mult cu o leucă de la căruță. Arme 
adevărate nu ni se puteau da căci Vodă Se temea de acest tineret care avea 
idei legionare şi ar putea prezenta un pericol pentru concubina sa, în schimb. 
făcea cu noi parade şi defilări, purtând ciomege pe umăr, în timp ce 
sovieticii erau pregătiți să ne înghită la prima oportunitate ce s-ar fi ivit. 

Acele vremuri prezentau o ocazie minunată pentru jaf. Pericolul era 
evident, dar armata era neînarmată. Carol a făcut apel la sentimentele 
patriotice ale Românilor. Fiecare salariat să depună într-un an echivalentul 
unui salariu pe o lună în Fondul de înzestrare a armatei şi toți banii adunaţi 
s-au vărsat apoi în Fondul C (Fondul Carol), iar regele Carol al II-lea. 
evident, nu a înzestrat armata cu aceşti bani. Când a venit ziua socotelilor şi 
sovieticii cu ungurii şi cu bulgarii s-au repezit toți deodată cu pretenții 
teritoriale de la România, Carol a constatat că ţara este neînarmată, 
nepregătită pentru război şi că nu are nici o şansă să se apere. 

Molotov a cerut retrocedarea Basarabiei şi o bună parte din Bucovina 
de Nord ca răscumpărare că am ţinut Basarabia timp de 20 de ani. 

În noaptea când a primit ultimatumul lui Stalin, Carol al II-lea a adunat 
Consiliul de Coroană compus din toți miniştrii Frontului Renaşterii 
Naţionale ca să hotărască „ce-i de făcut? Cedăm teritoriile cerute sau ne 
luptăm cu sovieticii? ” Desigur demnitatea noastră ca popor ne cerea să ne 
opunem, dar cu ce? Țara era nepregătită pentru război. Regele care acum 
întreba „Ce ne facem?” o jefuise de banii adunați din sacrificiile populației. 
Nu ne putem opune unui colos ca Uniunea Sovietică cu mâinile goale. La 
întrebarea: „Luptăm? ”, tot Consiliul de Coroană a votat „Nu "cu o SUS 
excepție, savantul acela rătăcit printre ei pentru „mărire care acum € 
vedea înglobat între pigmei, Nicolae Iorga care a votat pentru opunere; = 
Chiar fără nici o şansă de reuşită. Trezirea i-a venit prea târziu! SI 

Şi, pentru ca regele să nu mai aibă timp să se răzgândească, ae n 
TOŞIE a trecut imediat graniţa şi populația acestor regiuni Şi chiar ŞI 0 p 


i eu am decis în mod definitiv să urmez secţia științifică 
4 . 


ga, la dreapta, înainte marş 


rma, Vodă ne-a pus pe 
car brumă de formă de 


101 


din unitățile militare, au fost încercuite în noile granițe şi ruşii Ci S-au opri, 
nici măcar la granița de sud a Bucovinei, clau ocupat şi o ună parte a 
județului Dorohoi aşa numitul ,, Ținutul Herța „ Păreau că nici gând au să 
se oprească şi zi de zi provocau noi incidente de frontieră, căutând mereu 
motive pentru o nouă invazie. i SA A 

Ruşii nu s-au oprit din provocările lor decât atunci când au întâlnit la 
oranița României unităţi de rezistență armată. 
E Populația n-a mai avut timp să fugă şi armata care a fost surprinsă pe 
teritoriul cedat a fost dezarmată și dezbrăcată. Ostaşii români au fost lăsaţi să 
se retragă desculți şi în indispensabili. Cu armamentul luat de la Ostaşii 
români, sovieticii au înarmat grupuri de evrei care i-au primit pe ei cu 
brațele deschise şi ruşii au format din ei „gărzi patriotice”. Aceste gărzi s-au 
repezit asupra ostaşilor români ce se retrăgeau dezarmaţi, demoralizați și 
aproape goi, i-au bătut până la leşin şi apoi şi-au făcut necesitățile pe ei, 
Când s-au trezit din leşin, în halul de batjocură, în care se aflau unii din 
aceşti ostaşi au jurat să se răzbune. 


FERICIREA TORMEI DIN ȚARCUL MĂCELARULSI 


Moto: 


„Atâta vreme CâL există capitalismul 
nu putem avea pace. In cele din urmă, fie up 
va dispărea. Se va cânta prohodul fie pe 
Sovietică, fie pentru capitalismul mondial. 
pauză în timp de război... 


Vom găsi o metodă de degradare a omenirii până la 


cel mai de jos nivel de existenţă, prin teroare sistematică în 
teroare sistematică 


timpul căreia va fi legitimă orice încălcare a înțelegerilor, 
orice trădare, orice minciună. 

Numai în acest fel vom reuşi să o transformăm in 
instrumentul acela pasiv şi ascultător care ne este necesar- 
pentru a instala dominaţia noastră." 


Şi comunismul 
nul fie celălat, 
ntru Republica 
Avem azi doar o 


(1.V. Lenin. „Opere complete”) 


A. ARII e a DO 


ÎN A 
= Sublinierile aparţin autorului acestei cărți. 


3 
102 19 


La Teheran, în Decembrie 1943, Stalin cere să 1 se dea în 
stăpânire popoarele din Europa de răsărit. 

E.D. Rooswelt răspunde: 
_ Puteţi să-le aveți, dar vă rog să nu divulgaţi aces î4 
concesiuni înainte de sfârşitul viitoarelor alegeri. 

Avem în Statele Unite milioane de polonezi 
lituanieni, estonieni ete ... şi ca om politic nu vreau să 
pierd votul lor. 


Intrarea armatelor sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord ne-a 
surprins pe noi, cei doi fraţi, acasă în satul nostru. A venit la noi un vecin: 

- Aţi auzit că noi de azi nu mai suntem ai României, ci ai Uniunii 
Sovietice? Armata română trebuie să se retragă şi în locul ei o să vină armata 
roşie. 

- De unde ştii lucrul acesta? 

- A fost anunţat la radio în noaptea aceasta. Regele Carol şi Consiliul 
lui de Coroană au hotărât să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia şi Nordul 
Bucovinei. 

M-am gândit că s-ar putea ca sovieticii să ocupe partea din Bucovina 
care este în prelungirea Basarabiei, adică pe cea de pe malul stâng al 
Prutului şi că partea de pe malul drept ar putea rămâne României. Aşadar 
satul nostru ar fi de partea cedată, iar satul Mihalcea unde erau mătuşa 
Măriuţa şi unchiul Ion Oțel să fie de partea liberă. Am fugit repede la ei să 
văd ce se poate face. Drumul meu trebuia să treacă prin Cernăuţi. Lumea 
alerga nebună în toate părțile. Trăsuri, tramvaie, căruțe şi oameni cu bagaje 
se înghesuiau pe străzile ce duceau la gara de Nord, la trenurile care plecau 
din jumătate în jumătate de oră. Populaţia neromânească jubila. Se pregătea 
cu steaguri roşii să întâmpine pe „eliberatori ”. Din tot freamătul orașului 
am înțeles că nu e vorba să se cedeze numai malul stâng al Prutului, ci 
ambele maluri. 

Am stat de vorbă cu unchiul Ion. El credea că nu este bine să fugim 
acum în timpul mişcărilor de trupe, ci mai târziu când riscul de a te 
confrunta cu ostași mânioşi se va potoli. 

M-am întors acasă îngrijorat. Nu puteam accepta să rămân sub 
comunişti. Profesorul de filosofie ne spusese multe hicruri despre acest 
Sistem de viaţă şi-l repugnam. Am aflat că sovieticii au deschis în Cernăuţi 

Centru de Repatriere a Populaţiei Româneşti din Bucovina de Nord" 


un ,, 


104 


undeva lângă intrarea în parcul Dominic din S 
e se întâmplă. ăi 

văd e stat o jumătate de zi în fața unei case des 

ată așteptând să vină „Comisia. Strada aceasta 

din când în când câte o pereche de tineri intră 

acum eră înțesată de e Foarte mulți țărani di 

unii pe jos: alții cu căruțele, aşteptau să depună cere 
Țârziu după amiază, iu paru un caval Care s-a oprit în cadrul ușii 

încuiate zicând: D Plecaţi-vă acasă! Azi comisia nu se lucreaz ar 

Am venit şi a doua zi i fine s-au petrecut la fel. Întrebând de unii 

şi de alţii am înțeles că civilul era în acelaşi timp ȘI şeful comisiei şi toată 

COMISIA. A i 

Am găsit în mulțime un om din satul meu care 

l-am rugat să mă ajute să mă înțeleg cu reprezent 

mers la civil: iza 2 

_. Suntem doi copii ai unor părinți care sunt cetățeni americani și 

locuiesc în Statele Unite şi vrem să ne întoarcem Ia părinții noștri. 

„Ce vârstă aveţi? 

- Eu am nouăsprezece ani şi fratele meu va împlini şaplesprezece ani în 
septembrie. 

"- Voi sunteți tineri şi în curând veţi fi buni de armată. Nu mai aveți 
nevoie de părinţi. Uniunea Sovietică are grijă de copiii ei. Avem şcoli, avem 
cămine pentru tineret, avem instructori, profesori şi doctori care se ocupă de 
pregătirea şi de sănătatea voastră. Nu aveți nevoie de părinți. Voi sunteţi ai 
Uniunii Sovietice! Apoi mi-a făcut semn că audiența s-a terminat. 

Am mai venit pe la comisie. Voiam să văd cel puţin cum pleacă alții. 
Era tot mai clar că această „comisie” nu avea alt scop decât să informeze 
„dutoritățile ” asupra stării de spirit a populaţiei. „dat 
Un țăran din satul nostru, foarte îngrijorat, s-a apropiat de mine şi mi-a 
şoptit: ea 
„= Când te întorci acasă, treci prin piața din fața primăriei oraşului. Ai să 
Vezi ceva! e: 

M-am abătut din drum pe acolo. Monumentul Unirii era SP 
un fel de cutii mari de scânduri, iar lângă aceste cutii erau întinşi pe sa si 
femeie şi un bărbat ambii îmbrăcaţi civil, morți împușcați şi plini se SA. 

a capătul lor pe scândura lăzii un afiş în ucraineană Şi în ERIS ci 
păți toţi trădătorii care vor încerca să treacă în mod ilegal granita 
ovietice!” M-am gândit: 


patele Mitropoliei, Am mers să 


tul de modeste cu ușa 
pe care altă dată vedeai 
nd în parc la o Plimbare 
n satele de Prin-imprejur 
ri de plecare, 


încui 


doar 


ştia limba ucraineană şi 
antul noii stăpâniri. Am 


are!... 
eftenit foarte 


* E i are scă 
- Capcana s-a închis! Cine a rămas înăuntru nu mai are say i 
ani, s-a 


În sat se vorbea într-un timp că, în târg la Lipe 


105 


mult caii pentru că nimeni nu-i mai cumpără. Lipcanii Sa un târ din 
Basarabia foarte apropiat de hotarul cu Bucovina. Sile ce leagă Cernăuţi; 
de Lipcani trecea pe lângă satul nostru şi după Noua Suliţă Da Paralel cu 
apa Prutului, care era granița între Basarabia „ocupată de sovietici 
România, care la ora aceea era liberă de comunism. Intre Noua Suliţă i 
Lipcani era punctul unde cobora granița nouă de pe uscat pe apa Prutului 
Într-o dimineaţă am plecat pe şosea către Lipcani. Era vara. Eram îmbrăcaț 
țărăneşte ca la noi în sat şi desculț ca să par un om sărac. La Noua Suliţă am 
întâlnit o unitate de grăniceri. Patrulau călări pe şosea cu uniformele lor cu 
chipiul verde şi nişte săbii agățate de coburii şeilor. Aici începea zona de 
siguranță a graniţei. Am mai parcurs câțiva kilometri şi au început să apară 
în dreapta buncăre de artilerie şi de mitralieră făcute din lemne rotunde Şi 
acoperite cu pământ. Erau răspândite în nişte lanuri de porumb. Am maj 
mers 0 bucată de vreme şi am văzut gardul de sârmă ghimpată şi fâşia de 
arătură care îl însoțea coborând de pe un mal mai înalt - ca un fel de dea] - al 
Prutului, către apa acestuia, care se vedea sclipind puţin mai aproape. Am 
domolit pasul cu ochii într-acolo. Fâşia arată se întrerupea mai înainte de a 
ajunge la râu din cauza unei bălți, un ochi de apă înconjurat de trestii şi 
păpuriş. Încercam să mă ridic pe vârfuri ca să văd mai bine. M-am pomenit 
înhăţat pe la spate de un ostaş ce lucra în apropiere. 

- Document! 

- Nema!... 

- Davai! Mi-a arătat cu mâna şoseaua în sens opus şi m-a împins să 
pornesc, el ținându-se după mine. Am întâlnit o patrulă de grăniceri pe jos şi 
însoțitorul meu m-a predat şefului patrulei dându-i nişte explicații din care 
am înțeles un singur cuvânt „șpigon”. Şeful patrulei a dat ordin unui ostaş 
de-al său să mă ducă mai departe la Centrul Grăniceresc Noua Suliţă. Acolo 
m-a introdus în biroul de anchetă. Un ofiţer care avea pe guler trei stele m-a 
luat în primire: 

- Vorbeşti ruseşte sau ucraineşte? m-a întrebat el pe limba lui. 


- Ştiu numai româneşte! am răspuns şi eu în limba mea. A chemat un 
translator. 


- Ce cauţi pe graniță şi unde ţi-s actele? 
- N-am călcat pe graniţă. Mergeam pe jos la Lipcani. 


- Dar cum ai trecut din România fără să calci peste graniță? Eşti spion 
de aceea ai venit de acolo. 


= N-am venit din România, eu sunt din comuna Mahala, satul Cotul 
Ostriţei, de lângă Cernăuţi. 


- - . . . . i 
- O să verificăm noi şi dacă minți o pățeşti. Cum te cheamă? I-am spus 
numele. Cu ce treburi te afli în locul acesta? 


106 


Mergeam pe şosea către Lipcani! 
_Ce treabă aveai la Lipcani? 
Mâine e târg jesle Voiam să cumpăr un cal, 
Şi unde ți-s banii? Unde ţi-s actele de identitate? 
„Le-am pierdut! 
Unde le țineai? 
Uite aici! Îi arăt brâul. 
. Aşa se țin banii și actele? 
sii Aşa le țin de obicei. | 
 „Dumoi!"! Dar de ce te-ai oprit acolo să vezi ce lucrează soldaţii 
mo mă uitam la ceea ce fac ostaşii. Mă uitam 
sc banii şi actele. 

. Eşti arestat până la lămurirea lucrurilor. Dacă ai minţit, elonțul! 

- ot ce am spus este adevărat! 

Mi-a făcut semn să ies din birou şi a ieşit după mine. La uşă m-am 
întâlnit cu un alt ofiţer, cu figură mongolică şi nişte ochi negri sfredelitori. 
Şi-a fixat privirea în ochii mei şi îndată m-am împiedicat. Aveam senzația că 
pic pe spate. Cred că a fost şi aceasta o verificare a sincerității. Am ieşit în 
stradă însoţit de căpitanul anchetator. Acolo era un civil cu o căruță. Cred că 
era Şi el ofițer de grăniceri deghizat în căruțaş. Anchetatorul m-a dat în 
primire să mă ducă la închisoare. Căruţaşul mi-a atras atenţia să nu fug că 
mă împuşcă fără somaţie. M-a dus la clădirea închisorii şi m-a băgat într-o 
cameră goală cu duşumea de scânduri, care avea într-un colț un bârlog de 
pale ca pentru vite şi lângă uşă o oală mare de lut ars - cred că pentru 
necesități. - 

Mi-a făcut o percheziţie şi mi-a descoperit în brâu un briceag mic cu 
lamă numai de cinci cm. şi prăselele din sidef în diferite culori. Cu ajutorul 
lui făcusem în şcoală nişte sculpturi fine în lemn. Mi-a confiscat briceagul şi 
brâul apoi a încuiat uşa. Am petrecut o noapte fără somn în camera rece. 
doua zi a venit anchetatorul şi mi-a spus ceva din care am înțeles Căgtialele 
mele au fost verificate şi voi pleca acasă, dar trebuie să-l aştept S ps 
să-mi dea înapoi lucrurile confiscate. Mai târziu a venit şi Cănubăse ai 
dat înapoi brâul, dar briceagul nu mi l-a mai dat. [i plăcuse pc pi : i) 
Se m-am împodobit iar cu brâul, m-a însoțit până la şosea ŞI Sa fe pi 
acasă să nu te opreşti!” Şi aşa am ajuns iarăşi acasă cu plecă > 
Mare noroc am mai avut! 

„În una din zilele care au urmat au fost exp 
din Cernăuţi, profesorul de religie de la Liceul 
Preotul Rezuş cu fata lui de optsprezece ani; elevă 


pe jos să văd dacă nu-mi 


uşi în piaţă, în fața primăniei 
j de Fete Oltea Doamna, 
la Liceul Ortodox de Fete 


107 


e 


u verişoara mea Aspasia, amândoi biiseaţi morta] 
3 i viaţă. Devenise un coşmar. Doream cu 
pe graniță: Vii CF Eau in puteam. Eram țintuit pe loc. caii 
dinadinsul să scap, te în pământ, ca în visul acela cu balaurul roşu... Ora ul 
picioarele îl TE stăpânirii celei noi veniți din Galiţia şi din regiuni 
era invadat A: înțelegeau o vorbă românească. Erau jerpeliți şi hămesiţi 
a i aloe unde veneau, dar când auzeau vorbă românească te 
a Ei es biruitorii, tu erai învinsul. Pe străzi treceau cântând Cântece 
de slavă lui Voroșilov şi Molotov, soldați cu gâturile nespălate de săptămâni. 
Cu câţiva ani înainte îngenuncheaseră Finlanda. Mă simțeam străin în 
locurile mele natale. Seara, când intra duba neagră prin sat, oamenii fugeau 
şi se ascundeau pe câmp. Ziua se aduceau noi împuşcaţi în piața de la 
primăria oraşului. Mergeam în fiecare zi la comisie cu speranța zadarnică că 
voi vedea măcar pe unul că a primit „propuska ” şi că poate pleaca bucuros 
în țară. Țara era visul celor dați de pomană fiorosului Stalin. N-am văzut să 
plece nici unul. 

Toţi proprietarii de aparate de radio aveau ordin să le predea la primăria 
localității respective. Ascultarea posturilor de radio străine era considerată 
delict de răzvrătire împotriva Uniunii Sovietice. Au pus difuzoare la toate 
răspântiile oraşelor şi toată ziua urlau cântece de slavă comunismului. Totuşi 
unii cetățeni nu s-au grăbit să predea aparatele lor. Într-o după amiază, 
întorcându-mă spre casă pe una din străzile mai dosnice, undeva dintr-un 
subsol am auzit un semnal de radio slab, înăbuşit de parcă ar fi venit din 
adâncul pământului: „Deş-teap-tă-te Ro-mâ-ne!” M-am oprit cu inima 
zvâcnindu-mi cu putere. 

Era glasul neamului care mă chema. Era glasul pământului sfâșiat al 
țării. Era chemarea lumii rămasă încă liberă. Mi-am dat seama că toată 
strădania mea de până atunci, toată şcoala şi toate succesele mele la 
învățătură nu mai aveau nici o valoare. Limba oficială s-a schimbat. Şcolile 
s-au transformat, profesorii au plecat. Toate le-am pierdut. Nimic nu mai 


aveam. Mi-a rămas numai dorința de a lupta pentru neamul meu nedreptăţit 
şi batjocorit. 


Elena Doamna, colegă € 


Într-o zi l-am văzut printre oamenii adunați în faţa comisiei, pe 
profesorul meu de filosofie, Claudiu Usatiuc. Îl respectam foarte mult pentru 
că era un om de înaltă ținută morală Şi ne învăța şi pe noi să fim adepți ai 


acestor principii. Ştiam că locuieşte undeva pe lângă parcul Dominic. 
- Să trăiţi domnule profesor! 


- Bună ziua! Ce faci? Ce cauţi pe aici? 
- Incerc să văd dacă nu pot scăpa să plec în țară. 
- Nu-i nici o nădejde. Sovieticii îşi păzesc robii cu pistolul. Cine 


108 


4 să fugă, să scape, face cunoştinţă cu 

ii e există nici o scăpare? 

_Va fi una, dar ceva mai târziu. Vino pe aici mâine la zece dimineaţa 
ş Im. ala să 
mai UDA zi am Venit la comisie cu speranțe înnoite, A 
să profesorul Site al cena E Ag oltafe Exact la drd Siria î 
mulțime ȘI pa da i; poa a et săi urmez, M-am strecurat printre 
ameni ca şi cum aş îl căutat pe cineva şi l-am urmat 


= : : Pc profesor la o 
i O1 Spre oraş, = 
distanță înapoi sp $ âpo1 am luat-o pe o stradă ja dreapta şi la 


două sute de metri 
aria mică deschisă, 


glonțul. 


MR iarăşi la dreapta. După ce am mai parcurs vreo 
LA aceea, profesorul a intrat într-o curte lăsând a 
Am trecut pe lansa ea inune şi după o altă distanță de aproximativ o sută de 
metri m-am oprit căutând parcă un număr de casă, dar observând strada în 
urma mea. Era pustie. M-am întors şi am intrat pe poarta deschisă din partea 
opusă de unde intrase profesorul. El mă aştepta. 
_'Te-a văzut cineva intrând? 
- Nu! Am intrat în sens invers de unde venim şi am tras cu coada 


„ochiului peste tot. 


- Mi-ai spus că vrei să ajungi în țară şi m-ai întrebat dacă este vreo 
posibilitate. Va fi una atunci când vor pleca nemții dar trebuie să aşteptăm 
până se va organiza comisia mixtă germano-sovietică care va lucra pentru 
repatrierea nemților din Bucovina şi Basarabia. Până atunci ruşii deportează 
mereu. Trebuie să încercăm să aflăm să avertizăm şi pe cei amenințați. Aş 
avea nevoie de un curier care să-mi ţină legătura cu centrul din Boian. Te 
încumeţi să o faci? E vorba de un risc. 

- Abia aştept să fac şi eu ceva! Mă sufoc stând neputincios cu mâinile 
în sân! ad 

- Bine! Trebuie să lucrezi cu inteligență. Să nu te afişezi prosteşte nici 
să te arăţi fricos. Trebuie să apari cât mai natural pentru ochii tuturor. 

- Am înţeles! | 

Mi-a dat două foițe de hârtie. Pe una erau trei nume de oameni 
Necunoscuţi mie. Pe alta era un mesaj care îi privea pe ce trei. e aaiu 
Să fii prins le înghiți! ” Le-am luat şi m-am întors imediat acasă. Aveam ie 
Vecin, om de încredere care cunoştea centrul legionar din Boian. e a i 
dintre cei trei un nume pe care îl mai auzisem din gura lui. L-am is A i 
Vecin cum pot să-l găsesc. M-a întrebat ce treabă am cu cl l-am : ds 
Profesor al meu vrea să vorbească cu el. Vecinul a înțeles şi n-a mai 
Mmic. Mi-a dat un punct de legătură care să 

Tebuia să intru noaptea pe o cărare prin cimitiru 
atelier de fierărie. Fierarul mă va duce la casa omu 


a mă pună în contact cu el. 
] satului şi să ajung la un 
lui căutat. Aşa am făcut. 


109 


ÎN 


Când s-a făcut noaptea am bătut la uşa fierarului. Un om tânăr foarte v oinie, 
ând s- 
Dumneata eşti fierarul N.M.? 
_Da! 
i ga de la Cernăuţi şi trebuie să vorbesc cu R.S. Vecinul meu 1.D. i 


Ap e Iza în casă, a vorbit ceva cu nevasta apoi a ieşit din nou 
afară: 

- Hai! pete 

Am pomit pe ulițele satului vorbind de una şi de alta, oprindu-ne din 
vorbă din când în când să vedem ce se petrece pe drum în jurul nostru. 

Am ajuns cu bine şi am predat mesajul. Pentru mesajul următor R.S. va 
fi punctul meu de legătură. Mi-am notat bine locul unde va trebui să vin în 
orice condiţii de vizibilitate. 

A doua zi, am mers la profesor şi i-am raportat împlinirea misiunii. Am 
primit alt mesaj pentru S.M. N-am mai întrebat de nimeni nimic. M-am 
prezentat după înnoptate la R.S. şi i-am cerut să mă conducă la S.M. Acesta 
locuia la marginea satului pe malul pârâului Hucău. După ce a primit 
mesajul şi l-a citit, l-a băgat în gură, l-a mestecat bine şi l-a înghiţit. 

- Dragă Camarade, mesajul acesta pentru mine vine prea târziu. Aştept 
din moment în moment să vină duba neagră să ne ridice. Trebuie să te 
conduc imediat până nu vine NKVD-ul să înconjure casa, căci ai putea să 
cazi odată cu noi! Am ieşit din casă şi n-am mai mers la poartă ci am mers la 
pârâu şi am parcurs prin apă cam 30 de metri, apoi am ieşit în drum. Pe S.M. 
nu l-am mai văzut de atunci. A doua zi când mergeam la Cernăuţi într-un 
anumit punct obligator de trecere, mi-a ieşit în drum un om care mă 
cunoştea. 

- Să nu mai dai pe la casa lui S.M. că a fost ridicat. NKVD-ul a lăsat 
iscoadă în casa lui. Cei ce vor intra în casă vor fi imediat arestați. 

Omul a dispărut în porumbul din care mi-a ieşit în drum. 

Am povestit profesorului meu cele întâmplate şi el m-a sfătuit să nu 
mai trec pe la S.M. Înainte de a mă întoarce acasă am trecut prin piața 
vitelor. Acolo se afla închisoarea. Voiam să văd dacă nu pot observa vreun 
semn de la S.M. Am văzut că toate ferestrele închisorii erau acoperite cu 
Scânduri bătute una lângă alta aşa fel ca să nu se poată vedea nimic nici de 
afară înăuntru, nici dinăutru în afară. Un țăran care era cu căruța aproape de 
mine a observat nedumerirea mea Şi mi-a zis încet: „Vezi, domnule, 
sovieticii iştea nici lumina soarelui nu le-o lasă bieților oameni!” 

Vorba acestui om aveam să mi-o amintesc de multe ori în viața mea! 

Intr-o sâmbătă, a trecut pe ulițele satului toboșarul primăriei bătând 
toba şi a anunţat: „Mâine după amiază la ora patru să fie adunaţi în fala 


110 


„audă toți: 


PI 


copiei din Mahala, toți capii de Jamilie 
piseri DE, căci va veni din Cernăuţi un 
0 ya comunica veşti importante despre 
i mers şi eu la locul și ora stabilită să 

silodiar În ograda bisericii nu era nimeni 
sie unde era platforma ae <u Cruce de piatră unde se făcea Ash: 
a dă Bobotează, sc aduna mereu tot mai Shiazma 
„pară persoana aceea importantă anunțată în ajun f al sa 
Şi iată că apare o femeie îmbrăcată intr-o roche de mă Pai 

jpeni. Era însoțită de un scripcar cu Vioara la s 
Si bine am recunoscut figura de porcină a Min 
îaeae de pe maidanul din Spatele cârciumii 
prezentatoare a vieţii din Uniunea Sovietică nici 
urcat sus pe platforma de la cruce şi a strigat tari 


Sau ce ] 

Ur gel Pl un locuitoy- din 

Să Porta de la Partid 
aţa în Uniunea Sovieticăr” E 

văd despre ce € vorba Bis 

» insă 


dă iSeri 
in piaţa din faţ e 


a bisericii. 


â apropiat 
Uc, scârba 


i mai bună 
Că se mai putea! Mina s-a 


€ în limba ucraineană să o 


- Am nevoie de un traducător! Cine şie bine limba ucraineană? 

După oarecare ezitare şi foială s-a apropiat de 
35 de ani. Mina i-a cerut să se urce pe platformă 
povestea. Ea spunea câte o propozițiune apoi ce 
traducă în româneşte. 

- Uniunea Sovietică este țara cu cel mai înalt nivel de trai din toată 
lumea! Aţi auzit poate că America are cel mai înalt nivel de trai. Nu-i 
adevărat! Uniunea Sovietică a şi început să depăşească America în foarte 
multe privințe. Aşa, de exemplu, şcolile din Uniunea Sovietică sunt 
organizate după modelul american; în bănci sunt aranjați tot un băiat şi o 
fată, aşa ca tinerii să se cunoască mai bine. Când o fată are problemele ei. 
colegul ei să ia cunoştinţă. .iar mai târziu când sunt căsătoriţi şi soţia are 
nevoie de bărbat soţul ştie ce are de făcut. Dacă se întâmplă ca o fată să 
trebuiască să nască în timpul când este încă în şcoală, statul îi vine în ajutor, 
înainte. şi după naştere şi are grijă şi de toată dezvoltarea şi educația 
copilului. Dacă fetele încep a avea copii de la această vârstă, multe vor 
ajunge să facă câte doisprezece copii sau mai mulți şi în Uniunea Sovietică 
mamele care au 12 copii sau mai mulţi sunt cinstite ca „mame eroine ” ŞI se 
ucură de multe avantaje materiale. 

„În America părinţii trebuie să cheltuiască sume enorme de bani pentru 
Sa feciorul sau fata lor să poată urma şcolile înalte. În U.R.S.S. şcolile sunt 
tate gratuite! < 

„În agricultură, Uniunea Sovietică a depăşit America: avem Be ata 
de grâu Care are paiul ca pirul. Creşte viguros ca acesta, dar produce 
Să ale grâului. VA vom aduce şi vouă sămânţa aceasta 


platformă un om de vreo 
alături de ea şi a început 
Tea „perevocicului ” să o 


de grâu. Avem vaci 


LI 


i 


i vouă vaci de r 
- Vă vom aduce ŞI Vouă A asă e 
de litri de lapte pe îi a grame de tuberculi în fiecare cu 
G , 


ceştia.-- te liber de orice îngrădire religioas 
tr Ce-i aduce lui Biserica, ce-i aju 
tă şi dacă a existat cândva, atunci a murit i 


1 ie. Lumea e 
ce vedem noi este numa! igaleo ea e făcută i 
bătrâneţe. Tot era existat şi va există întotdeauna. eu rita a foști 
materie ŞI a alea că el este Dumnezeu iar Vii ziagoa la i, : femei 
nebun care se C lea cu toți bărbații pe care i intâln mul ci. Ag 
desfrânată care pai culmea gloriei ei, căci a atins un domeniu în care ea 
ina S- it o clipă în i A | 
Mina s ae fi netăgăduit. Avea impresia că ea este cea sfântă k 
avea 0 CX! - 
arunca asupra Sfintei Fecioare toată mur 
viață de desfrâu. 


Bietul traducător 


AIE 
_o mai pot traduce. E prea de to : 
v-o Ella înmărmurit de ceea ce era în stare să debiteze aceast 


scorpie şi aşteptam din moment în moment să vad i, Eecuigdin Cer căzând 
peste această stârpitură, dar nimic nu s-a întâmp at. A rămas tare 
descumpănit! „Cum rabdă Dumnezeu o asemenea blasfemie! , 4 

Şi Minodora a continuat să-şi verse mai departe toate scârboşeniile ei 
până ce tot bagajul ei de expresii pornografice a fost epuizat şi nu mai avea 
ce să spună şi a trebuit să-şi încheie „prelegerea ” cu glorificarea „Armatei 
Roşii Eliberatoare” după care a apucat-o o poftă nebună să danseze 
împreună cu populaţia eliberată de concepții obscurantiste religioase. 

A cerut scripcarului să cânte „Krakaviak” şi a început să joace de una 
singură, căci nimeni nu voia să se înhaite la dans cu dânsa; degeaba tot făcea 
semne cu mâinile în toate părţile. Prea se întrecuse cu batjocura. 

„In cele din urmă scripcarul cu care venise s-a prins să danseze cu dânsa 
trăgând în acelaşi timp cu arcuşul pe strune, iar poporul s-a împrăştiat pe 
A ă calda Seal, Acesta a fost actul de acreditare al Uniunii 

Am ajuns acasă scârb 
vorbele scârboase ale Mino 
crucea din fața bisericii celei 


„Plin de revoltă Şi de rep 
ŞI i-am zis: 


nestingherit 
Dumnezeu? Dumne 


din ce în ce mai des se oprea uluit şi zicea: „Asta m, 


it, uluit, dezamăgit. Îmi sunau mereu în urechi 


dorei aruncate asupra Maicii Domnului, lângt 
vechi din Mahala. 


ulsie i-am povestit fratelui meu cele întâmplale 


| 553 


dăria sufletului ei adunată într-o 


Uite eu am vorbit cu un profesor de-al meu care ne 
TU) chiar acuma ci peste câteva săptămâni. 
cunoască ŞI el! i i 

Probabil că ceea ce 1-am putut povesti eu n-a reuşit să-l] impresioneze 
sau poate că el a vrut să-şi manifeste încă o dată independența față de mine 
căci mi-a răspuns: E 

- Pe mine să mă laşi în pace şi să nu mă amesteci în treburile şi 
drumurile tale. Tu du-te unde vrei că eu rămân să am grijă de casă şi de 
pământ. Dacă vei pica în capcană să nu spui că eu am ştiut de ceea ce faci tu, 
că vezi cum vine în fiecare noapte duba neagră şi-i ridică pe cei suspectați. 
S-ar putea să te văd expus în piaţa de lângă primăria din Cernăuţi... 

- Măi Ionică, omul despre care îţi vorbesc este absolut sigur, un om de 
onoare! 

- Vezi-ţi de treabă şi nu mă forța, ca să nu fiu obligat să fiu eu acela 
care te pârăşte! 

Am tăcut. Situaţia devenea periculoasă. Mă temeam să nu-l expun la 
pericol pe profesor. De altfel, auzisem că în Uniunea Sovietică e la modă să 
se vândă între ei prietenii cei mai buni şi membrii aceleiaşi familii. 

A fost o seară plină de apăsare. Cea mai ordinară târfă şi-a bătut joc de 
Dumnezeu, de Hristos şi de Preacurata Fecioară Maria, iar fratele meu nu 
are nici o încredere în mine şi în ceea ce-i propun ca să scăpăm din acest iad. 

Noaptea aduce duba neagră pe ulițele satului, iar ziua oamenii 
împuşcaţi pe graniță sunt expuşi în fața primăriei oraşului. 

A venit noaptea şi trebuia să mă culc, dar parcă mai repede îmi venea să 
fug şi nu putem să-mi smulg picioarele din pământ, căci îmi erau 
înrădăcinate ca în visul acela oribil din copilărie cu balaurul roşu. 

Trebuia să-mi fac rugăciunea obişnuită înainte de culcare... 

M-am aşezat în fața celor două icoane dar nu mă puteam ruga. Groaza 
şi revolta parcă mă înnebuniseră. Tot haosul din ziua aceea îmi răvăşea 
mintea. 

- Doamne, de ce mi-ai pus încrederea la o încercare așa de grea? De ce 
ai lăsat femeia aceea să-mi batjocorească toată credință mea şi n-ai 
împiedicat-o defel? Oare care este adevărul? Nemărginita Ta Sfințenie şi 
toate suferințele nedrepte cu care te-au răsplătit oamenii pentru binefacerile 
Tale aşa cum ne spunea părintele Erast Costea sau vorbele acestea de ocară 
pe care le aruncă cu toată obrăznicia această târfă ordinară? 

- Doamne eu cred în Tine dar credința mea se clatină... Am nevoie de 
un semn care să mă întărească!... M-am oprit brusc. Am cerut un semn, dar 
am fost inconştient... 

Cine m-a împins să fac lucrul aceasta căci nu sunt pregătit ce semn să 


poate scoate de aici, 
Vino odată cu mine ca să te 


113 


Me 


g i -1 cer 
certati e o obrăznicie din partea mea. cine sunt eu să Un semn | 
Desigur, 


2 Pentru aceasta merit să fiu bătut!... Da! Dar, ca să fie totuşi ă 
Dumnezeu? Pen fără mână omenească!... : x 
semn, să fie bătaie îă emn pentru un păcătos ca mine. Mai bine să fie un 

Nplrâces i si si aduc aminte şi să nu mai greşesc cât voi trăj 
sernn pe care să! da ai e frunte, dar ca să fiu sigur că e semnul ceruț Şi 

Sa fie FA ea iei A dreaptă a frunții deasupra ochiului drept, 
nu CEL sei 0 a semn bun! Tot mai bete confundat Cu 9 
întâmplare... Mai bine să fiu zidit între pietre fără ie mortar Până la 
înălțimea şoldurilor şi fără să mi se frângă vre-un os, ori să rămân cu Vreo 
il semnul? Da, un semn deasupra femurului piciorului drept 
cam la jumătatea distanței între genunchi şi şold. 34 

Nu! Nici unul din aceste semne nu e un semn bun care să-mi înlăture 
toate îndoielile. Cel mai potrivit ar fi un semn pe mână. Da! Pe mâna dreaptă 
aproape de încheietură ca pe unde se pune brăţara pe fața mâinii de către 
corp. Acesta va fi semnul care îmi va spune toată viața că ceea ce am învăţat 
la religie de la părintele Erast Costea este adevărul adevărat. Incetul cu 
încetul am reuşit să-mi calmez furtuna din gânduri şi am adormit. 

Mai târziu în viaţă, atunci când nu mă mai gândeam deloc la ceea ce s-a 
întâmplat în seara aceea, Dumnezeu mi-a dat semnul cerut, şi nu numai unul 
singur, ci rând pe rând toate semnele ce mi-au trecut atunci prin minte, dar 
nu deodată, ci la anumite intervale de timp, ca să mi le amintesc mai bine şi 
să le pot distinge unul de altul şi ciudat de tot, ele au venit în ordinea cum le- 
am cerut. 

Vacanţa de Paşti a anului 1939 am petrecut-o împreună cu Verişorii mei 
la Mihalcea Dubova, unde unchiul Ion şi mătuşa Măriuţa funcționau ca 
învăţători. În vecinătatea şcolii primare trăia împreună cu soţia lui un țăran 
înstărit cu numele de, Dumitru Suchar. Avea vreo Şapte hectare de pământ 
aşezate toate într-un singur loc împrejurul casei. Acest om era un ucrainean 
şovin şi nu-i plăcea deloc stăpânirea românească, de aceea s-a hotărât să-și 
arate sentimentele lui antiromâneşti făcând propagandă pentru alipirea 
Bucovinei la Uniunea Sovietică. Cum a procedat? 


Mai întăi şi-a vândut tot pământul. A păstrat numai casa şi o mică 
grădină în jurul ei. 
Câteva luni mai târziu Şi-a părăsit casa şi s 
Dar Cerşitul acesta era numai un cam 
practica: umbla din casă în casă prin satele 
adunând semnături de la conaţionalii lui prin 


-a apucat de cerşit. 

uflaj pentru activitatea ce 0 
de ucrainieni din împrejurime 
care cereau ca Bucovina să se 


114 


N 


Mie 


Di 


ască la Uniunea Sovietică. 
e 


Si Semnăturile adunate la trimis pe căi secrete tovarăşului Star: 
la cand ji au Lita Pg ar a devenit Tealitate, Aaa Ș 
pat Bucovina de Nord ca „„despăgubire” pentru că Români je 
Basarabia timp de 20 de ani... ; ea 
Suchar a ajuns un om mare în conducerea Buc 
funcția lui de către însuşi Stalin - nimeni nu era mai i 
avea biroul său în Palatul Administrativ din Ce 


Ovinei - consfințit în 
mportant decât e] şi îşi 
iro! măuţi sediul Sovietului 
Bucovinei. Piri . 

Curând după aceea a venit timpul culesului cerealelor. 

Sovietul Central din Moscova a cerut Sovietului Bucovinei să trimită 
centralei de colectare a cerealelor anumite cote în funcţie de suprafața 
cultivată. ; i 

Cotele acestea i s-au părut lui Dumitru Suchar prea mari şi a făcut 
imediat un raport către Centrala de la Moscova cerând să se mai reducă 
cotele impuse ca să aibă şi populaţia locală din ce să se hrănească. 

„ Raportul lui Dumitru Suchar a fost interpretat la Moscova ca un gest de 
revoltă şi într-o noapte, Dumitru Suchar, a fost ridicat de faimoasa „dubă 
neagră” şi nimeni nu a mai ştiut nimic de soarta lui. Aşa i s-a răsplătit 
naționalistului ucrainian sentimentele lui prosovietice. 

Ca să-mi fac de lucru prin oraş, m-am prezentat într-o zi la cancelaria 
liceului meu şi am cerut să mi se elibereze un certificat din care să se vadă 
anii de studii care i-am absolvit. Noul director, un ucrainean care fusese 
profesor şi în vremea românilor mi-a eliberat un certificat în limba 
ucraineană scris cu litere chirilice. Ca să pot pleca mai neobservat printre 
orăşeni îmi trebuiau şi nişte haine civile, dar eu până la data aceea am 
umblat numai în costum naţional. Am rugat-o pe mătuşa Eughenia care avea 
grijă de partea financiară a noastră, a lui Ionică şi a mea să-mi cumpere nişte 
„straie nemţeşti”. Ea a găsit în oraş un costum mai puțin purtat care se 
potrivea cu statura mea, dar mai aveam lipsă de nişte cămăși. Material 
pentru cămăşi nu se prea găsea în oraş. Sovieticii au curățit toate depozitele 
şi le-au cărat în Rusia. Pe tema asta circula şi un banc: Când pleacă trenurile 
din Bucovina locomotiva se mişcă greu obosită auzindu-se ca un ecou: 
„ȘtofĂ! Ştof]! ŞtofŢ'”. Când vine trenul din Uniunea Sovietică locomotiva 
aleargă veselă auzindu-se: „Spiciki! Spiciki! Spiciki!” . a 

Căutând şi negăsind altceva mai bun, mătuşa mea a luat nişte ae 
casă din aceea de cânepă din care se fac cămăşile naționale ţărăneşti şi a dat 


pia ia Pie pi 


Fi 
„În germană, marfă, material. 
În Ucrainiană, chibrituri. 


115 


at să-mi facă cămăşi după croiala de la oraş. Echipat i 


i croitorese din s j SRC + 
unei ro u cămăşile acelea groase de cânepă aveam aSpectuj 


stumul acela uzat şi € , 
ui țăran neamţ mai sărac de prin Banat. otel 6 [et 

Maătuşa Catrina, sora mai mare a (atei, care ținea''ioari 4 și a mine, se 
întâmplase să vândă o vacă tocmai în preziua venirii piei sli Acum Sta 
cu banii în casă - o hârtie de două mii de 1C4%51 Bu Dai âyca/ce să: facă cu ci, 
Într-o zi, când eram numai eu cu ea in casă mi-a zis: „Nepoate, am să-i 
spun ceva dar să nu mi-o iei în nume de rău, nici ca o ispitire din partea 
mea, uite, eu am vândut vaca aceea chiar înainte de SânPetru şi am rămas 
cu două mii de lei româneşti pe care nu-i pot folosi. Ştiu că pentru tine nui 
loc ca să stai sub sovietici şi mai devreme ori mai târziu ai să ajungi iar i 
România. Eu vreau să-ți dau ţie banii aceştia poate că ţi-or prinde Bine 
dacă vrei să-i iei!” 

- Mătuşă, eu nu ştiu dacă voi încerca şi dacă voi izbuti să ajung acolo, 
dar dacă mata nu poţi folosi banii aceia și vrei să mi-i dai mie, eu îi primesc 
cu mare mulțumită pentru dragostea pe acare mi-o arăţi. Şi am luat hârtia de 
2000 lei. Câteva zile mai târziu profesorul mi-a zis: „Se apropie timpul să 
pleci! Trebuie să-ţi iei bagajul şi să dispari din sat şi din oraş fără să dai 
ceva de bănuit. Acest lucru este cel mai important din tot ceea ce trebuie să 
faci: Să ajungi cu bagajul aici la mine fără să trezeşti suspiciunea cuiva, Te 
aştept să vii mâine după amiază. ” Trebuia să-mi iau de acasă toate lucrurile 
cu care mergeam altădată la şcoală. Actele mele de identitate la avem puse 
deoparte într-un plic mai rezistent. Acestea aveau să ajungă la Bucureşti-peo 
altă cale. Aşa mi-a spus profesorul. Păstrasem de d parte certificatul în limba 
ucraineană. i 

A doua zi am împrumutat de la mătuşa Eughenia, căruța şi calul, mi-am 
pus bagajul în căruță şi am spus la toată lumea că mă duc la şcoala tehnică 
din Harcov. Am oprit căruța în fața primăriei şi cu certificatul de studii în 
limba ucraineană în mână am intrat în biroul secretarului. Secretar era 
Broniu, un polonez de origine care vorbea şi scria bine în limba ucraineană 
Și ştia și româneşte căci era născut în sat la noi. Pe el l-au pus sovieticii 
secretar la primărie. 

Eu i-am arătat certificatul de la liceu Şi l-am rugat să-mi dea 0 
recomandare de la primărie ca să mă înscriu la o şcoală tehnică din Harcov 
al cărei anunţ apăruse într-un ziar din Cernăuţi cu câteva zile înainte la 
inceputul lui Septembrie. Am primit recomandarea, am pus-o în buzunar Şi 
am plecat la şcoală... "sia 

In oraş m-am oprit într-un loc co 
cu coada ochiului dacă nu sunt su 
spre casa profes 


trobăind mereu prin bagaje şi trăgând 
pravegheat, apoi m-am îndreptat repede 
orului, am descărcat bagajele şi m-am întors cu căruţa înapoi 


116 


Prut de la Horecea unde mă ast 

dul peste : Ștepta mătuşa se 
la seta căruța. Mi-am luat rămas bun de la ea și pe ra „„vehenia să 
în SE sorul meu. Mi-am schimbat hainele ţărăneşti în haine 
PiRA în casă trei zile fără să mă ştie nimeni 
în 


î 14 să-şi ia 
1 âm ajuns iar [a 
CIVile și am stat 


E ș - Familia 
lecată pentru 0 săptămână la nişte rude de la țară, La 12 Pro fetorul 


un camion încărcat cu tot felul de bagaje şi a luat şi bagaj 


ui era 
Septembrie a venit 


ul meu. M; S-a dat 
Când va fi cazul, 

Am luat tramvaiul 
era plină de lume. 
Care se repatria în 
grupată mai departe: 


entru el un număr de înregistrare, cu care îl voi Tecupera 
p La 15 septembrie am plecat de acasă cu profesorul, 
înă la staţia de mărfuri CFR „Grădina publică”. Gara 
Se forma primul transport de nemți (Volks Deutsche) 
Germania. Profesorul m-a dus la o familie ce se afla 
Acesta este elevul meu pentru care v-am rugat!” Fiecare membru de 
familie avea atârnată la gât o legitimaţie, un Cartonaş pe care erau scrise 
datele personale și pe care era aplicată ştampila comisiei de repatriere. Șeful 
familiei mi-a agăţat şi mie de gât o legitimaţie de aceasta şi mi-a dat de grijă 
să nu vorbesc cu nimeni nici un cuvânt până nu vom trece granița în 
Germania. 

Eu apăream ca un frate mai tânăr al doamnei care avea Şi ea în jur de 30 
de ani. 

A început îmbarcarea în vagoane. Se citea numele de familie, capul 
familiei răspundea „/ier” apoi toată familia se urca în vagonul de persoane. 
În drum treceam pe lângă vagonul de bagaje unde doi oameni voinici se 
străduiau să aranjeze ultimele baloturi în spațiul ce mai rămăsese în vagonul 
ticsit până sus. În vagon, ajunşi la locurile care ne erau rezervate, presupusul 
meu cumnat mi-a dat nişte reviste germane pentru tineret şi mi-a spus pe 
şoptite să mă uit mereu la ele şi să le răsfoiesc ca şi cum le-aş citi cu mult 
interes. 

Cam pe la ora trei p.m. trenul a pornit. Profesorul meu care aştepta pe 
peron ne-a urat drum bun şi s-a întors acasă. Am călătorit toată după amiaza 
şi o bună parte din noapte. Cam după miezul nopții am tăcut o oprire mai 
lungă la Cracovia. După ce am plecat din gară şi am făcut câțiva intii 
dincolo de ultimul semafor, cineva a tras semnalul de alarmă. Sei 
transportului nostru care cunoştea linia a observat că biroul de oaie i 
stației îndrumase trenul spre Siberia. Porniserăm şi no! Pe ga 
deportaților. Lumea a strigat şi a protestat şi trenul SA Io e e 
„marşarier" până în gară de unde a fost îndrumat pe linia cez 
Direcţia de mers s-a schimbat şi acum vagonul no 
locomotivă. Treceam printr-o regiune muntoasă. 
tătăcirea aceea către Siberia şi de ploaia de scântei ce Să 
Samului nostru şi aburul care se condensa în picături 


stru era imediat după 
Eram. sensibilizat „de 
e cădea de sus în fața 
pe geam Şi se 


117 


prelingea în Jos ca nişte picături de a Am Acra Ci 1 lut dat 
impresia că la geamul meu în partea de afa la AI “ee Negri Care 
plâng. Or fi fost plânsul celor rămaşi în urmă fără nici o nădejde, or fi tu 
ochii celor duşi în deportare? i i 

Am continuat călătoria toată noaptea şi a doua zi cam pe la ora 8 am 
ajuns la graniță. Granița era un râu peste care trecea un pod de cale ferată, 
Aici era partea din fosta Polonie luată de Stalin, dincolo era Polonia luată de 
Hitler. | Da e, 

Aici am făcut un popas mai lung. Grănicerii ruşi controlau legitimaţiile 
fiecăruia şi strigau mereu: „Gurdin? Gurdin? ” Era vorba de un învățător 
român „,Gordună ” care fusese denunţat de cineva că se refugiază cu acte 
false. Nu I-au găsit, căci mecanicul locomotivei a reușit să-l ascundă bine. pe 
mine însă, incidentul acesta m-a băgat în groază: „Dacă s-a găsit cineva ca 
să mă pârască şi pe mine?" Grănicerul s-a uitat şi la legitimaţia mea şi a 
trecut mai departe... 

Cam un ceas mai târziu trenul a trecut de partea cealaltă a podului. 0 
bucurie nemărginită a cuprins toată suflarea. Mie îmi venea să săruț 
pământul. La prima gară la care ne-am oprit după aceea, Crucea Roşie 
germană ne-a servit o mâncare caldă, pâine şi ceai. Eram bucuroşi şi de 
mâncare, dar mai ales că scăpaserăm de teroarea sovietică. În timpul 
popasului presupusul meu cumnat m-a luat de mână şi am mers amândoi la 
Poliția gării. El a raportat că m-a scos din Uniunea Sovietică în locul 
cumnatului său care se află într-o colonie de vară pentru elevi din România. Şeful 
biroului de poliție a ataşat la legitimaţia mea un cartonaș verde cu datele mele 
personale, declarate de mine şi traduse de salvatorul meu. Pe acest carton 
şeful şi-a pus semnătura şi ştampila şi cu aceasta am redevenit eu însumi şi 
am călătorit, tot timpul până m-am întors în țară. 

Primul lagăr în care ne-am oprit a fost „Kloster Neubau ” din Wartha 
bezirk Breslau. Acesta era un lagăr de triere unde se despărțeau nemții care 
se împământeneau în această regiune de acei ce trebuiau să plece mai 
departe. Eram cazați peste o mie de oameni copii, tineri şi bătrâni, singuri şi 
familişti, într-o clădire nouă, mare cu parter şi două etaje, dotată cu toate 
instalaţiile modeme şi o bucătărie cu cazane mari de fierbere cu 
suprapresiune. În jurul acestei clădiri era un câmp cultivat de călugări cu 
napi şi cu gulii, care acum toamna erau ajunse la maturitate şi cum mâncarea 
de la cazan era cam insuficientă am văzut pe mulţi refugiaţi înfruptându-se 
din guliile şi napii de pe câmp. Dar în acelaşi timp proprietarii au începul 
recoltarea şi transportul produselor lor din calea flămânzilor. Transportul se 
făcea cu o căruță mare trasă de doi cai mari Pintzgau de toată frumuseţea. 

In luna decembrie, cu o săptămână înainte de Crăciun am fost transfera! 


118 


„preună CU II au sa se ml Oarcă în România, în o 
în siezia, care astăzi este numit Glidice în Polonia, în ace asul Olevit 
din lagăre de refugiați destinați să se întoarcă în România Ca Oraş au fosț 
i ] „Kaltbadschule , al doilea era » Redemptoristenlose, a eta 
Albertinum sul a Di eetul nouăsprezece, Redezaterine ia 
Raudenerstrass€ rs: SA ici, 
Dau în anexe componenţa pe familii a lagărului aşa cum mi 
„miti. Îmi cer anticipat scuze, dacă voi greşi Cumva nume 
ersoane Sau vol omite pe cineva. După o trecere de 61 de ani, îni 
tea mai sunt posibile. Un prieten din copilăria mea le e 


-0 mai pot 
le Vreunei 
tâmplări ca 


aces! ca „memo- 


Acei care doresc să afle mai multe detalii des 
acestui lagăr sunt sfătuiți să ia legătura cu acei ce mai s 
numiţi în anexă, mai ales aceia ce erau la o vârstă ma 
inregistreze faptele în mod corect. 

Lagărul era condus de un „Lagerfiihrer” care era de obicei un plutonier 
din trupele SS. 

Îngrijirea sănătății refugiaților o făceau trei surori sanitare, şefa lor se 
numea Swester Anelise Burger, celelalte două se numeau Herta şi Lenny. De 
prepararea mâncărilor se ocupau două bucătărese pe care refugiații le 
numeau, pe cea mai în vârstă „Miitchen ” şi pe cea mai tânără „„Tantchen”. 
Lagerfiirerii s-au schimbat de vreo patru ori în timpul şederii noastre. Am 
reținut numele numai a trei dintre ei. Unul se numea Baumegarten, altul 
Novac şi altul loan. 

În primele zile după venirea noastră, am început pregătirile de Crăciun. 
Surorile au decorat sala de mese cu coroane de brad în care erau fixate nişte 
lumânări roşii. Domnul învățător Scarlat a înjghebat cu noi un cor mixt şi am 
învățat câteva colinde româneşti şi vreo două nemțeşti între care „Stille 
Nacht” şi „O Kinderlein Komet”, ultimul de Beethoven. În seara de Ajun am 
cântat colindele în faţa întregului efectiv al lagărului adunat în sala de mese. 
Corul suna frumos şi când am cântat colindele germane, dar când am trecut 
la cele româneşti mi se împovăra sufletul de emoție. Ca să simt mai din plin 
ziua cea mare a sărbătorii Crăciunului mi-am scos din bagaj costumul meu 
naţional cu cămaşa aceea cusută de bunica din deal, brâul țesut de mătuşa 
Catrina şi bondița cumpărată de mama. 

Bucătăreasa pe care noi o numeam Tantchen, când m au 
58 pentru prima dată, a exclamat (în nemțeşte): „Ja te uită, tânărul 1 
Sa îmbrăcat azi ca un înger!” desigur, eu nu puteam să fu c 
ip, dar hainele acestea albe împodobite cu negru au Pro 

Presie neaşteptată. 


pre viața locatarilor 
unt în viaţă dintre cei 
1 tânără şi capabili să 


-a văzut îmbrăcat 
eahul 


a un înger la 
dus această 


119 


na ie ra che aia RR aia 


În timpul şederii noastre în acest lagăr s-a întâmplat în ţară lovitura de 
stat a lui Antonescu împotriva legionarilor. „Auzeam la radio toate 
informațiile şi ni se rupea inima din cauza frământărilor în care se Zbătea 
țara. Când am auzit că Hitler a dat ordin armatei sale să-l sprijine pe 
Antonescu m-am revoltat aşa de tare, că am vorbit împotriva lui neţinând 
seama de locul unde mă găseam. Era pentru a doua oară când acesta se alia 
cu duşmanul țării mele şi al Mişcării Legionare, el despre care dintru început 
se credea că va fi izbăvitorul de comunism al Europei. Un prieten bun m-a 
tras deoparte şi mi-a atras atenția să tac înainte ca personalul oficia] al 
lagărului, să înțeleagă ceea ce spun. În acest timp au murit în lagăr trei 
persoane. Prima a fost domnişoara Gătej, bolnavă grav de TBC, în vârstă de 
19 ani. A doua a fost bătrâna doamnă Scarlat, mama avocatului Şi a 
învățătorului cu acelaşi nume de familie. Cel de al treilea a fost domnul Luţa 
în vârstă de vreo patruzeci şi ceva de ani, care de fapt nici n-a cunoscut 
lagărul pentru că a stat mereu prin spital fiind grav bolnav de inimă, dacă nu 
mă înşel. N-a putut fi salvat. Hrana în acest lagăr a fost ceva mai bună decât 
cea din Wartha, dar încă nu destul. O parte din oamenii mai rezistenți ieşeau 
la muncă la o fabrică de cherestea din apropiere: Irema, Zegrea, Boşneag, 
Buzilă şi alţii. Doi s-au făcut vatmani la tramvai - Cernuşcă şi Ursache, iar 
familiile fraților Cojocaru se ocupau de o menajerie a circului Barnum, 
Marea majoritate însă rămâneam în lagăr şi luam parte pe rând la corvezile 
interioare: curățenie prin curte, pe coridoare şi prin camere şi curăţatul 
cartofilor pentru mâncare. Eu mi-am îmbunătăţit puţin cunoştinţele de limba 
germană şi cu ajutorul colegului meu George lonaşcu am citit drama Faust 
de Goethe, iar cu ajutorul domnişoarei Tazica Spânu am învăţat Luceafărul 
de Mihail Eminescu. 

Un număr select de persoane se ocupau de întocmirea formelor şi 
listelor acelora care urmau să se întoarcă în România. Bineînţeles cei ce se 
întorceau acceptau aceasta de bună voie. Listele au fost întocmite şi aprobate 
încă din Februarie, dar plecarea ne-a fost amânată din cauza conflictului cu 
Jugoslavia. La 25 Mai 1941 au venit două camioane ale poliției şi ne-au 
transportat cu tot cu bagaje la gară. Am călătorit cu trenul până la Viena, iar 
acolo am fost urcați într-un vas de pasageri pe Dunăre al cărui nume era 
EMDEN. Pe acest vas au fost îmbareaţi toţi refugiații din cele trei lagăre din 
Gleiwitz care trebuiau să se întoarcă în România. 

Călătoria pe Dunăre a fost foarte frumoasă. Noi, tineretul de atunci, 
stăteam toată ziua numai pe punte și nu ştiam în care parte să ne mai uităm. 
Am trecut prin nişte oraşe frumoase: Viena, Bratislava, Budapesta, Turnu 
Severin şi m-am oprit la Calafat unde am debarcat şi Crucea Roşie & 
României ne-a oferit o masă caldă bună și pe săturate, după care am fos! 


120 


fiecare către un anumit ora 


izaţi î Oraş din țară. Noi pa: 1. 
ia i regiunea PE pulor Ionică Grigoraş, a băieţi, Copii de 
i eahul am fost sa izaț E a Pietrele Doamnei di, isi Victor 
o|dovenesc un d ct i uați IN primire de profesorul Câmpulung 
reşedintele Tu ga are ŞI Ajutorare a Refugiaților 'avelescu, 
timp Și preşedinte al Federaţiei Cooperativelor din această rii acelaşi 
de 3 iunie 1941- ie 

Profesorul Pavelescu ne-a pus la dispoziție o Cameră di : 

tivei şi trei paturi - câte unui pentru fiecare din ia ntr-o clădire a 


operă : echi 
A i necesar: saltea, pernă şi două pături Curate. Masa o | Chipate cu tot 


zile la un restaurant - care de fapt nu era decât 0 cârciumă sai pe 
„Capul Satului”, cum 1 se spunea acelei Părți din extremitatea oraşul in 
Olteanul era cam hapsân ŞI ne-a servit de câteva ori pâine nai i 
ciorbă. Ne-am plâns profesorului ŞI acesta ne-a trimis să luăm pa 
impreună cu nişte salariați de la Garda Financiară la un gospodar cu numele 
Nisoiu. Acesta ne-a tratat omeneşte. Avea şi el un băiat student la o facultate 
din laşi pe care însă nu l-am cunoscut, fiind plecat la examene. 

Am stat în aceste condiţii până în ziua când s-a declanșat războiul la 
Prut. În această zi administratorul Cooperativei ne-a anunțat că are ordin să 
evacueze clădirea căci urmează să fie transformată în spital pentru răniții din 
război. La auzul acestor noutăţi, noi, cei trei băieți, ne-am sfătuit să vedem 
ce-i de făcut. Judecând după cum s-au petrecut lucrurile în războiul 
precedent, urmează să se facă mobilizarea generală a armatei şi școlile se vor 
închide datorită faptului că profesorii vor fi luaţi în armată. Noi încă nu 
aveam vârsta de armată, dar n-avea nici un rost să stăm aşa degeaba când 
armata se luptă pentru eliberarea Bucovinei noastre. Așa s-ar cuveni: Să 
mergem voluntari în armată! Zis şi făcut! Am plecat să ne prezentăm la un 
cerc de recrutare. Cercul de recrutare era la Suceava. Am ajuns până acolo şi 
ne-am prezentat la plutonierul care conducea acest cerc. Nu ştiu din ce neam 
so fi trăgând plutonierul acesta, dar când ne-a văzut îmbrăcaţi în costume 
naționale, parcă ar fi văzut pe dracul: 
„7 Ce cătaţi aici golanilor? Nu vi-i ruşine să umblați prin lume așa numai 
in izmene? Ce voluntari? la cărați-vă de aici că pun ostașii să Vă deie 
douăzeci și cinci la fund! Afară de aici! 


Zăpăciţi de mânia nejustificată a plutonierului, ne 
Stradă; 


-am trezit tustrei în 


: iti ji ca 
ina Acum ce-i de făcut? Da, războiul cere oameni pregătiți, nu Cop! 
no! 


: : serios! Să ne facem 
„* Hai să ne pregătim şi noi cât se poate mai serios: Să 
aViatori! 


121 


- Eu ştiu o şcoală de aceasta şi nu-i departe de aici. E la Tecuci! Trebuie 
să mergem cu trenul. Călătorim cu legitimația de refugiat. 

Am mers la Tecuci la aeroport. Am cerut să vorbim cu comandantul, 
Ne-a primit comandorul Şerbănescu, un om foarte cumsecade. l-am explicat 
scopul venirii noastre. Ne-a ascultat foarte binevoitor şi ne-a lăudat pentru 
faptul că vrem să ne pregătim pentru apărarea țării dar, era ŞI aici un dar. 

- Odată cu începutul războiului aeroportul a devenit bază operativă 
pentru front. Şcoala care acum e în vacanță, se va deschide în altă parte a 
țării şi numai abia prin Septembrie. Trebuie să vă informați unde va fi. 
Acum e seară şi nu trebuie să plecați noaptea de la noi, rămâneţi Şi veti 
dormi o noapte în dormitor cu piloţii şi veți lua cina la popota noastră, iar 
dimineața veţi pleca mai departe. Am mulțumit domnului comandor pentr 
ospitalitate, am mâncat că eram lihniți de foame şi apoi am petrecut câteva 
ore în dormitorul piloților, nişte oameni simpatici şi curajoşi cum vom fi 
probabil şi noi când vom termina şcoala asta mult visată de băieţii de vârsta 
noastră. Stând de vorbă cu ei nici nu ştiu când ne-a furat moş Ene de pe 
tărâmul realităților. 

Dimineaţa, comandorul ne-a dat înapoi foile noastre de refugiaţi, ne-a 
strâns călduros mâna la fiecare şi ne-a lăsat să plecăm. 

În gară, Ionică şi Marin şi-au adus aminte că mai aveau nişte rude prin 
țară şi s-au hotărât să stea la ele până la începutul cursurilor. Eu n-aveam la 
cine să mă duc. Am decis să mă duc la Bucureşti să văd dacă nu găsesc 
acolo o posibilitate de a intra voluntar în armată, ceva tot cu aviația. 
Auzisem că la București, undeva pe Calea Griviței, era un regiment de 
Geniu aeronautic. Să încerc să intru voluntar. Voi lucra la construcții de 
aeroporturi! 

Tot întrebând de unul și de altul am ajuns la poarta regimentului. Am 
cerut sentinelei să-mi dea voie să vorbesc cu ofițerul de serviciu. Ostaşul a 
trimis pe un camarad de al său să-l cheme pe ofiţerul de serviciu la poartă. 

Acesta a venit să vadă cine-l caută şi i-am spus scopul venirii mele. 

- Trebuie să obţii aprobarea domnului general, comandantul 
regimentului! Ofiţerul de serviciu m-a dat în primire unui sergent, care era 
şeful gărzii pe regiment în ziua aceea, ca să mă conducă la biroul 
generalului. 

Sergentul m-a condus până la birou şi m-a dat în primire unui furier 
leterist care făcea de serviciu în anticamera generalului. 

- Acum nu te pot anunța. Domnul general e ocupat cu verificarea unor 
documente! Am aşteptat preţ de o oră Şi mai bine până când a ieşit din birou 
un ofițer cu un dosar de hârtii la subțioară. Atunci furierul a intrat să mă 
anunțe şi cum aflase de la mine cu ce intenție venisem, l-a pus în temă pe 


122 


re ce era vorba. Am fost chemat înăuntru 


Şi luând poziţ 
Să intru volu 


des : i 
generale E ri în fața biroului generalului 


portat generalului cine sunt şi că voiam 
an mă rimească în regiment. 
; de ce vrei să intri voluntar în armată? Ce crez 
viților din țară? Ce, armata a ajuns să aibă nev 
baţi cu mâna pe piept? Armata română are d 
fe E: să de neisprăviți ca tine. 
n-are pe nt, ia-l pe „„domnul” până la poartă! 

Tocmai când pășeam pragul biroului urmat de furier, se aud si 
sunând alarma aeriană: Un grup de avioane sovietice se rs eisăiegd 
bombardeze Bucureştiul. Furierul a luat-o la fugă către un adăpost şi eu după 
e], Am stat în adăpost impreună cu nişte soldați şi cu însoțitorul meu. Sau 
auzit în depărtare câteva pârâituri de mitralieră antiaeriană şi am văzut 
sclipind pe cer gloanțele trasoare ale acestora. A mai durat un timp şi-apoi a 
sunat încetarea alarmei. Nu s-au auzit explozii de bombe. Bombele aruncate 
de cioloveci erau umplute cu nisip. Aşa s-a anunțat la radio. Clasa 
muncitoare din fabricile de muniţie sabotau Armata Toşie. Aşa era la început 
până când Sovietele au început a primi materiale americane. 

După încetarea alarmei, sergentul furier m-a dus la poartă, m-a scos în 
stradă şi s-a întors la treburile lui. Eram singur într-un oraș necunoscut şi se 
însera. Am început a întreba din om în om unde se găseşte un cămin pentru 
refugiaţi. Din aproape în aproape am ajuns la o casă nu departe de Cercul 
Militar care fusese înainte o casă de toleranță şi în timpul exodului din 
regiunile cedate, casa asta fusese transformată în cămin pentru cei „fără 
cămin ”. Pe peretele casei scărilor, la intrare, mai exista o hartă a României 
făcută pe un fond de catifea verde cu un contur din lemn gros de doi em. În 
timpul frământărilor din luna ianuarie a acelui an, cineva a sfâșiat catifeaua 
verde din centrul conturului. Era ca un simbol, o prevestire, a dezastrului ce 
avea să vină... 

„Am urcat scara şi am intrat într-un dormitor. În el am găsit pe fostul 
Scoretar al Liceului Mitropolitul Silvestru din Cernăuţi, domnul Dragoş Lua. 
Cu el am mers la o cantină a refugiaților şi am luat cina. Era prima şi a 
A aaa în ziua aceea. După cină am stat mai mult de ice mina 

Secretar şi el m-a sfătuit să fac o cerere la Ministeru invățamal 
CA Să fiu trimis într-o colonie de vară pentru elevii refugiați fără pânnti A 

e A ei A pscae a peste trei zile se 

Pus cererea la registratura ministerului şi mi s-a spus C pe i pa 

4 afişa lista acelora care au primit aprobarea pentru at bat să 

Otărâtă am vă i i t şi numele meu. Mi s-a aprova 
Mă rau Văzut pe lista de la fişier trecut şi Grăzăi 

Prezint a doua zi în audienţă la domnul director Petru 


1a de »„drepți” î. 
Diar în armată şi-l 
1 Că aici e locu] tuturor 
oie de unul ca tine! Nu 
estul oameni pregătiți şi 


peispră 


123 


îi 


Audienţa era fixată pentru Oră 10% a.m. pia. ie ur punctual, În 
i birou luxos şedea omul care (iu llafs di GCIGa Soarta mea. 
spatele unui Je director, sunt elevul Leahul Victor refugiat din Bucovina de 
Nord. zau) clasa a şasea a Liceului Ortodox Mitropolitul Silvestru 
din Cernăuţi, sunt singur, fără părinți ŞI vă rog să mă trimiteţi într-o colonie 
de vară pentru elevi. 

_ De unde eşti de loc? 4 

_ Din comuna Mahala, nu departe de Cernăuţi. a a 

- Şi eu am crescut la țară. Eu sunt fiul preotului din Mintiul Gherlei şi 
am o boală mare pe toți bogaţii aceştia care exploatează clasa muncitoare Şi 
tărănimea. Am să te trimit în colonia de la Deva, dar bagă de seamă dacă 
observi ceva neobişnuit să-ţi ţii gura că altfel o păţeşti. 

Mă gândeam: „Ce-ar putea să fie un secret aşa de mare într-o colonie 
pentru elevi.” Mi-am adus aminte de hârtia de 2000 de lei pe care mi-i 
dăduse mătuşa Catrina. Nu-i puteam folosi căci banii se schimbaseră. L-am 
întrebat pe domnul director ce să fac cu ei. El a vorbit cu directorul Băncii 
Naţionale, domnul Victor Vojen şi acesta mi i-a schimbat. Directorul mi-a 
mai pus câteva întrebări la care am dat răspunsurile cuvenite, apoi mi-a dat o 
adeverinţă de intrare în colonie şi o foaie de drum pe CFR de la București la 
Deva. Cu ele în buzunar am trecut pe la căminul de refugiați de unde mi-am 
luat bagajul și am mulțumit domnului secretar Luţa, apoi am plecat la Gara 
de Nord. Am avut noroc să nu aştept prea mult. Trenul pleca peste trei 
sferturi de oră. La sosirea lui în gară s-a produs o îmbulzeală mare dar am 
reuşit să mă urc şi după câteva stații de mers am putut ocupa un loc pe 
bancă. Am călătorit toată după amiaza şi toată noaptea şi dimineaţă înainte 
de ora 8 am coborât în gară la Deva. Trenurile circulau încă destul de 
regulat, nu se resimțea încă efectul războiului. Toată averea mea era 
geamantanul cu haine. Un rând de haine de lână sintetică de celofibră 
germană cumpărat în timpul refugiului din Germania, câteva cămăşi groase 
de cânepă cu care umblasem prin Germania, o pereche de pantaloni golf 
pentru care nu aveam ciorapi potriviţi, cam asta era tot ce mai aveam. Loc în 
geamantan mai era dar n-aveam ce să mai pun în el. M-am gândit că e păcat 
să-mi port hainele cele noi de celofibră în timpul vacanței. Acestea îmi vor fi 
necesare în timpul şcolii. Acum ar trebui să port o pereche de pantaloni 
ieftini cu care să mă pot așeza pe oriunde fără să-mi fac prea multă grijă de 
ei. 

Tabăra era organizată în internatul Liceului Decebal. Înainte de a intră 
acolo am întrebat pe trecători unde pot găsi o prăvălie cu haine. Era una nu 


departe de internat „La David Nicolski”. Am intrat şi am întrebat cât mă 


costă cea mai ieftină pereche de pantaloni. Negustorul m-a măsurat din ochi 


124 


rin rafturile lui o pereche de pantaloni din 
a duşi mi-a Spus prețul: Mi s-a părut rezonabil şi zi 
i să-l Incerc. 
ia Vreau să încerc pantalonii aceştia! 
„Camera de încercare este aici la Stânga, 
_Unde să las geamantanul ca să nu vă stingherească? 
„Pune-l mata acolo lângă uşa camerei de încercare. . 


gcamantanul? . 

_De la gară. 

_Dar pe unde aţi umblat? 

_N-am umblat nicăieri. Vin pentru prima dată la Deva 

- Şi unde veţi locui în Deva? i 

E Voi locui în colonia de vară pentru elevii refugiaţi în internatului 
Liceului Decebal. 

_La internat? 

-Da! 

- Dar pe Gheorghiţă îl cunoşti? 

- Nu cunosc pe nimeni. Acum vin de la gară şi n-am intrat încă în 
colonie. Pot să încerc pantalonii? 

- Da, poftim. David a intrat după mine să vadă cum îmi vine. 

- Uite aici trebuie să ajustez puțin! Vrei să aştepţi până-i voi aranja? 

- Da, căci şi-aşa n-am ce face! A 

Am stat cam mult până ce-a terminat el toată treaba. Am luat 
pantalonii. Am plătit şi cu ei puşi peste geamantan am intrat la biroul de 
înregistrare al coloniei. La registratură lucra secretarul liceului Decebal, 
domnul lanu. Mi-a verificat adeverinţa, m-a condus într-un dormitor din 
clădirea din fundul curţii şi mi-a arătat patul pe care să-l ocup și unde să-mi 
las bagajul. 

Ceilalţi elevi erau la sala de mese pentru micul dejun. M-a condus şi pe 
mine la una din mese şi le-a spus bucătăreselor să mă servească. 

După micul dejun am ieşit în curtea internatului să cunosc elevii cu care 
urmează să petrec această vacanță. Majoritatea lor erau din Ardealul cedat 
Ungurilor de prin județele Sălaj, Năsăud, Odorhei ş.a. 

Am cunoscut câțiva elevi ale căror nume mi le amintesc şi acum: 

Anton Coşbuc, nepotul poetului Gheorghe Coşbuc La serbări n 
„Regina Ostrogoților” 
pi a Sângeorzan, recita poezii p 

Itate: Aron Cotruş. 


„Dinea, Vasile Târea, Apolzan, viitorul fotbalist, şi un tătar de | 
Halil Midhat, 


ss „Mi i-a pus în 
t Să-i plătesc, Mai 


a de unde vii cu 


e recita 


atriotice cu foarte mult talent. 


a Balcic, 


125 


erup de elevi mai mari, care acum trecuseră în Clasa a 
_ Simionescu, Cepariu ş.a. m-am rugat deveiisiai 
algebră din clasa a şaptea. Voiam să mă inițiez i 
gralelor cu care aveam să mă ocu 


Mai exista Şi un 
opta: Ambruş, Molet, 
împrumute o carte de di 
tainele seriilor, a derivatelor şi Inte a i 
a în care trecusem. Dacă nu mă înşeală memoria, do 
at cartea şi tot el a fost acela 


ai greu de înţeles. li voi rămâne Tecunose 


în 
P în 
mnu] 
Care 
ător 


clasa a şapte usen 
Ambruş a fost acela care mi-a împrumut 
mi-a lămurit unele chestiuni m 


toată viaţa. : 
Tocmai când începusem să mă dezmorțese puțin de la căldura acestor 


suflete tinere apare domnul secretar lanu şi mă cheamă deoparte; 

- Domnule, avem în infirmerie un elev bolnav şi ar vrea să vorbească cu 
d-ta. Te rog, mergi până acolo să vezi ce vrea. 

- Unde-i infirmeria? 

_E acolo. clădirea cea mică din curte. Poţi intra, uşa e descuiată. 

Mă gândeam: „Cine o fi şi ce o fi vrând de la mine?” 

Am intrat. În camera de înorijire a bolnavilor, un tânăr cam palid stătea 
întins în pat. Părea într-adevăr slăbit, ca după o boală prelungită, şi avea în 
păr două fire albite, „semn de suferință, mă gândeam eu. 

- Dumneata eşti Victor Leahul dintr-a şaptea? 

- Da! 

- Gheorghe Apostu! 

- Îmi pare bine! 

- Domnule, am o rugăminte la mata. Eu am terminat școala dar nu 
m-am prezentat la bacalaureat pentru că m-am îmbolnăvit. Am fost internat 
la infirmene şi izolat pentru că eram suspectat că am o boală infecțioasă. 
Doctorul mi-a luat hainele pentru dezinfecţie şi după ce-au fost trimise 
înapoi le-a încuiat în cabinetul unde ține medicamentele. Acum laboratorul 
de analize medicale a trimis rezultatele analizei probei de sânge trimisă de 
doctor şi arată că nu sunt bolnav de boala aceea infecțioasă, dar doctorul n-a 
mai venit să-mi dea hainele, ci a plecat la ţară. Eu am o întâlnire foarte 
importantă pentru viața mea, trebuie să mă prezint la familia aceea 
numaidecât. Cred că mă înţelegi! dar nu am haine cu care să mă îmbrac. Te 
rog foarte mult să-mi împrumuţi o pereche de pantaloni! Mă gândeam: Ăsta 
are de gând să se însoare! 

= Uite ce-i! Eu am o pereche de pantaloni de golt la care nu am ciorapi 
potriviţi, caută o pereche de ciorapi mai lungi şi ţi-i dau să-i porți până va 
veni doctorul. 

- Nu pantalon golf, te rog, eu sunt un om sărac nu mi s-ar potrivi nişte 


pantaloni golt la o asemenea ocazie. Mai bine mi s-ar potrivi un pantalon 
mai ieftin şi mai curat. 


126 


M-am gândit: Acesta desigur merge să întă 


. Ineas sa 
e însoare şi ar vrea să apară vorba Că famili 


a fetei 
aceea Cei cu care 


să Si : 
vrea ȘI Curat”. E] 5 


„Sărace 
invat: 
conbh i a spus domnul Ianu că a văzut că av 
; când ai venit. N-ai putea să mi-i îm 
Dar eu i-am cumpărat numai pentru ca s 


cai 0 pereche de 
Prumuţi Pentru 9 
ă am Ceva de purt 


Pantaloni de 
ZI ori două? 
«0 Re at cât stau în 
colo _Rii bun te rog. Am să ți-i dau degrabă înapoi! 
M-am gândit iar: Dacă pentru el e un cvenim 
ajut? Am mers la dormitor, am scos pantal 


să nu : ge 
pusese înainte de a merge la sala de mese şi i-am dus la infirmerie 


După aceea elevul Gheorghe Apostu din clasa a opta nu s-a mai văzu 
rin colonie timp cam de două săptămâni. Când a apărut din NOU, mi-a în 
pantalonii înapoi, dar părea cam agitat. 

- Mulţumesc că m-ai ajutat atât de mult! Dar a 
mărturisesc că eu nu sunt elev, ci sunt Gheorghe A 
muncitor şi luptător pentru clasa muncitoare, Am evadat din închisoare şi 
sunt căutat de poliție în toată țara. Pe capul meu s-a pus un premiu, un 
premiu mare pentru prinderea mea! Mergi şi mă denunță şi vei primi preia 
acesta. Aceasta îți va fi răsplata pentru ajutorul pe care mi l-ai dat şi te 
reabilitează în fața poliţiei. 

Când am auzit toate vorbele acestea mi s-a părut că mi se rostogolește 
pământul sub picioare „Ce să mă fac acum?” Am ajutat în mod inconştient 
un om, un individ pe care nu-l cunoşteam şi îl credeam a fi altcineva decât 
acela ce era el într-adevăr. Am ajuns să-mi pun eu singur foc pe cap. Acum 
sunt trimis de acelaşi individ să merg să-l dau pe mâna poliţiei pentru bani! 
La o infracțiune săvârşită în mod inconştient să adaug în mod conştient și un 
păcat. Să vând un om pentru bani! 

- Ascultă-mă, domnule! Eu te-am ajutat pentru că mi-ai spus că eşti 
elev absolvent şi am simțit că sunt dator să te ajut creştineşte fără să ştiu cine 
erai de fapt, nici ce aveai să faci mai departe. Şi acum vrei să mă răsplăteşti 
cu premiul vânzării? Dar eu negustorie cu viața unui om nu pot face. Dacă 
Vrei să te predai caută pe altul care să te denunțe, eu n-o pot face! 

- Văd că eşti om corect! Când vom ajunge noi la putere te vom face om 
mare! 

- Când veți ajunge voi la putere ne veți strivi pe noi, şi o! restul 
Re alei sub puterea teroarei sovietice! N-aş dori să ajung la astiel de 
mânre, 


ent aşa de important de ce 
onii din camantan unde îi 


cum trebuie să-ți 
postol, un Simplu 


face din ea un rai! 
i călăii neamului în 


- Sovieticii ne vor da țara în mâinile noastre şi vom 
- Vor lua ei țara în mâinile lor şi vor face din vo 


127 


e 


3 Ă i red că veţi ajunge vreod 
: : i te ce-i. Eu nu doresc şi nu c e. ată | 
slujba lui Stalin. Ui ea iadul să facă una ca asta, nu vreau nici o răsplata 


ă va VI reau 
aut Mee Î noştință de cauză. Uită-mă A 
pentru un gest pe care l-am făcut în gi ştinț dori j 
te]. Nu te ştiu şi nu mă Şul: 


i sosi ia e Ia că mi-am definit destul Se las ŞI categoric Punctuj 
meu de vedere şi că nu voi avea de lucru cu acest lel de oameni politici Şi nu 
bănuiam câte dezastre aveau să aducă în viaţa mea Groza, Apostol şi alţii pe 
care aveam să-i întâlnesc mai târziu. i ; 

Elevul” Gheorghe Apostol a mai rămas în colonie o bună bucată de 
vreme. Se vede că nu şi-a găsit degrabă un alt denunțător, dar cu vreo zece 
zile înainte de plecarea elevilor pe la şcolile lor a dispărut. Eee 

În intervalul acesta de timp am avut câteva serbări cu invitați din afara 
La una din acestea a venit ca invitată şi Mia Groza, fata directorului din 
Ministerul învățământului. Ca semn de recunoaştere cu care ea să intre în 
contact cu Gh. Apostol acesta i-a cerut ei să cânte Santa Lucia şi ea a cântat. 
După aceea ea şi el şi încă vreo doi „colonişti ” au avut discuţie particulară 
specială. 3 

Într-o zi, profesorul Louis Candale a cerut să ne înscriem pe listă, toţi 
cei ce vrem să mergem cu el în vizită la cariera de piatră „Pietroasa”. Eu 
eram mare amator de excursii şi nu puteam să lipsesc la o astfel de ocazie. A 
doua zi după micul dejun am primit un pacheţel cu hrana rece pentru amiază, 
apoi am ieşit în curte în jurul profesorului. Nu eram prea mulţi, la vreo 15 
băieţi din toate clasele. Am pornit pe jos pe o şosea şi după un mers de vreo 
două ore ne-am abătut pe un drum secundar. Nu-mi mai amintesc exact 
satele pe lângă care am trecut şi nu vreau să dau date greşite, dar după încă o 
oră şi mai bine de mers am ajuns la carieră. Era vorba de un deal înalt din 
care se scotea prin împuşcare pietre pentru drumuri. Exploatarea se făcea la 
zi. Exista o instalație de aer comprimat. Compresorul era instalat undeva sus 
într-o baracă metalică. Aerul comprimat cobora de acolo printr-o țeavă de 
fier jos la baza dealului unde eram şi noi. Aici aerul comprimat era adus 
printr-un furtun de cauciuc la un aparat de perforat care aluneca pe o 
scândură pe măsură ce sfredelul de oţel aşezat în el înainta în rocă. După ce 
aparatul de perforat îşi îndeplinea misiunea de găurire a rocii, găurile erau 
umplute cu dinamită şi se producea explozia care disloca din dealul acela o 
grămadă de pietre de diferite mărimi. Pietrele mărunte erau încărcate în 
Camioane sau în căruțe şi transportate la şosea. Pietrele mai mari erau 
sfărâmate de nişte muncitori cu baroasele în bucăţi mai mici care se clasau în 
pietre neregulate, ce aveau aceeaşi soartă ca şi pietrele menţionate mai sus, 
mergând imediat la șosea. Cele cu forme lungi prismatice erau sparte cu 


HI3ie ciocane mai ușoare în pietre cubice cu latura aproximativ opt cm. care 


128 


fise în 'grămezi separate pentru a fi folosite ca pavele 
erau PL Cam asta era tot ceea ce se putea vedea momentan î pe străzile 
oraş W orofesorul ne-a fotografiat la baza dealului va n în Cariera de 
piatr” arăta ca fața unei piramide, ca un perete tan dinspre 
iaz re de aproximativ 80 de grade, pe care rămasesera ni a abea 
inclinare uşcături ca nişte solzi pe care puteai să calci ISte margini ale 
vechilor iti elevul Apostu s-a repezit pe acest povârni egEiUIPTAL La na 
moment E la jumătatea înălțimii dealului unde s-a diva ehecie 
ee avea putere să urce mai sus şi nici curaj suficient Şi iei pre căci 
nu 1 înapoi şi făcea semne disperate să fie ajutat. Niste Ea 53 
coboare | : ă îi aztațid e Ște muncitori din 
arieră s-au suit pe cărare în vârful dealului și de acolo i-au aruncat 
acea îi ajutorul căreia elevul s-a cățărat sus până la baraca al cărei sac a 
iii putea zări de jos. El a rămas acolo, la baracă, stând de vorbă cu cea 
: are i-au aruncat funia până am urcat şi noi pe cărări ocolite până acolo, de 
unde am urmat calea întoarsă la tabără. | 

Noi, elevii, am fi vrut să asistăm mai de la distanță la momentul 
impuşcăturii» dar ni s-a spus că aceasta are loc la o oră mai târzi 
care noi nu puteam să rămânem acolo. 

Într-o altă zi am mers să vizităm Muzeul arheologic al orașului. Aveam 
ca ghid pe profesorul universitar de specialitate, domnul Daicoviciu. Muzeul 
avea nişte exponate extrem de interesante descoperite în aşezările dacice din 
împrejurimi şi în mod special o colecţie de monezi dacice şi romane de o 
valoare inestimabilă. 

Paralel cu tabăra de vară pentru elevii refugiați fără părinți mai 
funcționa la Deva şi o şcoală de pilotaj, de zbor fără motor, sub conducerea 
profesorului, de desen industrial, lon Matei. Într-o duminică şcoala a făcut o 
demonstrație de zbor la care au invitat şi publicul din oraş. Demonstrația 
avea loc pe un platou cu un mal mai abrupt, aşezat de partea opusă 
mamelonului străjuit de Cetatea Devei. Am mers şi noi elevii din tabără. Am 
ajuns pe platou tocmai când profesorul Matei dădea explicațiile publicului 
asupra acțiunii ce avea să se desfăşoare. Aparatul de zbor de forma unui 
pescăruş era aşezat la o distanță de aproximativ douăzeci metri de la malul 
abrupt al platoului. Doi elevi ai profesorului îl țineau de aripi în poziție 
orizontală. Alţi doi elevi îl țineau pe loc de aripioarele de la coadă. Dedesubt 
"Pescăruşul” avea un cârlig de care era agăţat un cablu elastic de cauciuc cu 
două brațe egale cam de şase-şapte metri fiecare. Cablul acesta de cauciuc 
servea la lansarea aparatului şi se numea capestan. La comanda dare : 
Patru elevi, câte doi la fiecare capăt al capestanului porneau în să 


intinzând cablul în timp ce ceilalți patru de la aripi şi coadă țineau aparatul 
bntuit pe loc. 


e până la 


129 


Capestanul s-a întins încărcându-se cu energie. Când pilotul a sim 
are în capestan destulă energie încât să poată pleca, a strigat la cei de la 
şi de la coadă: „liber. Aceştia lasară aparatul din mâini care țâşni re 
înainte peste marginea abruptă a platoului plutind în aer. Pilotul avu 
apoi să-l îndrepte spre regiunile acoperite cu piatră, unde aerul încălz 
acestea se ridica în sus în curenți verticali şi aparatul de zbor porni în 
Pilotul reuşea să se mențină în aer toată ziua şi să se ridice la înălțimi 
mai mari decât aceea de la care a pornit. 

Am asistat la lansarea aparatului, apoi lumea s-a împrăştiat urmărind 
din drumul lor zborul profesorului care îl pilota. La un moment dat ăparatul 
a încetat să se mai înalțe, şi s-a îndreptat într-un zbor descendent continuu 
spre lunca cu sălcii de pe malul râului. Aceasta a fost toată demonstrația. 

Într-o seară am fost anunţaţi că vom merge la cinematograf. Am plecat 
cu toţi cei din tabără. Nimeni nu voia să piardă ocazia de a vedea un film. 
Am intrat în sală. După o scurtă aşteptare, a apărut pe podiumul îngust din 
faţa ecranului un individ cam ciudat în originalitatea ținutei lui. Avea părul 
roşu lung până la umeri şi părea a fi vopsit, purta pantaloni raiaţi şi pantofi 
cu tocuri înalte ca de damă. Elevii care îl cunoşteau îşi dădeau coate. Am 
auzit un cuvânt şoptit între ei - „homosexual. Unul din elevi mi-a spus că e 
profesorul de muzică al liceului. Profesorul acesta ne-a dat explicații despre 
filmul pe care urma să-l vizionăm. Spre surprinderea noastră am aflat că era 
vorba de un film englezesc: „Povestea junglei ” de Keepling. Desigur filmul 
prezenta un interes deosebit pentru noi toți elevii, dar aceasta demonstra încă 
odată, dacă mai era nevoie, că în Deva, unde Petru Groza era proprietar 
peste aproape jumătate din oraş, exista o altă lume decât în restul țării. 

În timpul când nu eram ocupat cu un program special, eu mă ocupam 
de algebră şi la sfârşitul vacanței am terminat şi eu cu ultimul capitol din 
această disciplină. Un obiect îl aveam gata pentru clasa a şaptea. 

Ceilalţi elevi din tabără jucau fotbal în timpul liber. Jucătorii erau 
împărțiți în două echipe aproape la fel de puternice, dar cel mai bun jucător 
era Apolzan. Aceasta era părerea unanim recunoscută. Oraşul, răsuna de 
glasurile elevilor antrenați în susținerea echipei preferate. Într-o duminică, 
cam cu două săptămâni înainte de închiderea taberei, Apolzan n-a apărut pe 
terenul de fotbal. Toată „lumea sportivă” se întreba: „Ce s-a întâmplat cu 
el?” După vreo zece zile de absență Apolzan a apărut şi povestea tuturor 
Cum a călătorit cu trenul prin Ardealul de Nord ocupat de Unguri şi-l imita 
pe un anumit șef de tren cum anunţa sosirile şi plecările din gară. Apolzan 
fusese trimis acolo cu manifeste, La una din serbări a venit în tabără şi 
fiulnegustorului David Nicolski, un tip înalt, zvelt, cu părul castaniu ȘI 
bineînțeles, foarte bine îmbrăcat. Avea în mână o chitară dar nu ne-a cânta! 


țit că 
Pede 
grijă 
it de 

Sus, 
mulţ 


130 


a. A stat mai multă vreme lângă elevul A 


E OStu şi chi 
iile unuia, când în ale celuilalt. Ce sa (U Și Chitara am Văzuţ. 


„mic CU 
imi C : 
, la jucat Chitara 


C A 
a a 
când Îi cae tră nu l-am putut afla niciodată. 


aceasta la 
sabie tabără mai venea din când în când 


Şi directorul 

| Sirca. Avea el un fel mieros de a vorbi Şi din 

domn era un fel de a-şi camufla gândurile care : 
ând am 


ea, âti i : NEA ba 
is despre acesta câțiva ani mai târziu, c 
am locu 


liceului Deceba] 
-drăguțule "nu i 
îl animau. M-am 
venit să-i Cer o 


ță că în zilele de la începutul războiului it în tabăra d 
€ la 


G 
adeverin 
De Să gospodărirea taberei se ocupa familia Petre 
ntematului Liceului Decebal. Domnul şi doamna P 
absolvent al liceului şi pasionat în ştiinţele naturii. 
toamnă la Facultatea de ştiinţe naturale la Bucureşti. 
de mai multe ori şi-mi povestea că sus, pe dealul cetăţii care domina tot 
oraşul şi care se ridica maiestuos numai la vreo trei sute de metri de colonie, 
existau vipere cornute, cel mai veninos neam de şerpi din țara noastră. Si 
cum el mergea şi le urmărea să le studieze modul lor de viață și din când în 
când le prindea cu mâna liberă de după cap ca să le studieze mai de aproape. 
Povestirile acestea ale tânărului Petreanu mie îmi dădeau fiori. 

În anumite zile ne veneau în colonie educatori care ne țineau conferințe 
cu subiecte foarte interesante. Unul din aceştia a fost profesorul Mărgineanu 
care ne-a vorbit despre prezicerile clădite în piatra galeriei principale din 
piramida lui Keops din Egipt. Profesorul ne-a spus că drumul pe care-l 
parcurge vizitatorul în această galerie de la intrare spre încăperea cea mare 
reprezintă un fel proorocire asupra vieții oamenilor. Dimensiunile ei 
măsurate cu un anumit modul ne redau epocile, istoria prin care trebuia să 
treacă omenirea după construirea acestei piramide. Epoca noastră era 
reprezentată de ultima porțiune a galeriei înainte de ajunge în încăperea cea 
mare şi această ultimă porțiune era aşa de strâmtă încât abia te puteai 
strecura prin ea. A fost un ciclu de conferinţe de neuitat. 

„Un alt conferențiar, la fel de apreciat, a fost Emest Bernea, care ne-a 
vorbit despre rolul credinţei în procesul de educare a tineretului. Mai existau 
n colonie doi îndrumători, ambii profesori de limba franceză ei înșiși 
“ancezi din naştere şi amândoi având prenumele Louis. Cel care era a 
Mai în vârstă, Louis Combi, avea concepții naţionaliste şi când. vo îi 

“SDIE O anumită categorie de elevi din tabără, obişnuia să zică: pp a 
Mle javre."! Profesorul Combi se ocupa mai mult cu ti pa dale, 
iai aducea conferenţiari. Celălalt profesor a pa 4 
afara ai „domnul Scandal”. EI se ocupa cu AA 

erei, avea un aparat de fotografiat şi făcea fotosra 


anu, administratorii 
etreanu aveau un fiu 
Voia să se înscrie în 
Am stat de vorbă cu e] 


zarea excursiilor în 
fii cu grupurile de 


131 


elevi excursionişti. PE A | 
După alungarea din țară a regelui Mihai, fotografiile făcute 


profesorul Candale au apărut într-o expoziţie în care se arăta activitatea în 
ilegalitate a membrilor de partid. Fotografiile luate de profesor apăreau cy 
titlul: Activitatea UTC-ului. M-am văzut şi eu atunci UTC-ist. Profesonyj 
Louis Candale a devenit profesor universitar, iar profesorul Combi SĂ, 
repatriat în Franţa - aşa m-au informat nişte elevi din cei mai mari ca m; 
atunci când i-am întâlnit ca studenţi la Cluj. Se pare că profesorul Louis 
Combi şi-a ales partea cea bună. 

La sfârşitul lunii Iulie, oraşul Cernăuţi a fost reocupat. La începutul 
lunii August i-am scris mătuşii Eughenia o scrisoare întrebând ce S-a 
petrecut în sat după ce am plecat eu. După vreo trei săptămâni am primit 
răspuns că s-au petrecut multe lucruri care nu încap într-o scrisoare. Sunt 
foarte multe lucruri de spus... 

La radio, populaţia care voia să se întoarcă în Basarabia şi Bucovina era 
sfătuită să depună cerere la Ministerul de Interne şi să aştepte cu răbdare 
redeschiderea graniței. 

La 15 septembrie trebuiau să înceapă cursurile noului an şcolar. Tabăra 
lua sfârşit. M-am reîntors la Bucureşti, la un cămin pentru refugiați şi am 
completat un formular de cerere pentru întoarcere în Bucovina de Nord. Am 
fost informat că şcolile de acolo se vor deschide cu întârziere. La Ministerul 
de interne au început să apară liste cu numele persoanelor cărora li s-au 
aprobat cererile de întoarcere. Erau din acei ce au depus cererea înaintea 
mea. Trebuia să mai aştept. 

În vremea aceea, nemții înaintau în Rusia ca-n brânză şi luau prizonieri 
cu diviziile. Bombele aruncate de aviația sovietică nu explodau. Populaţia 
Rusiei sabota industria de război şi aştepta eliberarea de sub teroare. Soldaţii 
sovietici capturați aveau în buzunare boabe de grâu prăjit. Nu primiseră 
pâine de săptămâni întregi. La Constanţa, pilotul român Horia Agarici se 
luptase singur cu șapte avioane sovietice, a doborât trei din ele şi a pus pe 
fugă pe celelalte patru. Se părea că lupta împotriva bolşevismului avea sorți 
de izbândă. 

In scurt timp, pe lista celor ce au primit aprobarea de întoarcere în 
Bucovina de Nord era şi numele meu. Trenul pleca din Gara de Nord la 1 
p.m. Am mers la căminul de refugiați şi mi-am luat bagajul şi de acolo la 
gară. In sfârşit mă întorceam acasă! Pe cine voi mai găsi? Aveam impresia 
că trenul se mişcă prea încet, că stă prea mult prin staţii. A doua zi, înainte 
de amiază, am ajuns la Cernăuţi. Gara de Nord a oraşului nu prezenta semne 
de AVatil ŞI nici oraşul. Nu s-au dat lupte de stradă în oraş. Pentru că purtam 
cu mine bagajul, nu puteam să plec spre casă pe cărare aşa cum mergeam 


132 


e. Ţrebuia să merg două siaputicu trenul de Bălți pa 
pilda cenu! aces-a pleca la ora 3205 A e, fe Pina l hala 
Me s de şcoală. it a 8camantanul la casa de ba je P destul să mă 
e ios. De jos de la gară până sus la Liceu] Mitropojă Am pornit prin 
oraş i] trei sferturi de oră. Intrarea în clădirea lice itul Silvestru ez 


i ului era î K 
ip afiş care anunța că în anul Şcolar 1941-1942 d gigi Pe ușa 
i elevi se puteau înscrie la orice alt liceu din Oraş. Am pe 
a Liceul 


a de ul unde era un alt afiş la intrare care anunța. înce 5 

0 oiembrie ; înscrierile elevilor de la clasa a doua pa Cursurilor 
4 cel târziu la 12 noiembrie... Am mers la le in, seva 
“oului şi am completat un formular de înscriere pe care am no ea 
pic 3 din clasa şasea în a şaptea la Liceul Mitropolitul Silvestru e ii 
Pg 40. Am redevenit elev. Trebuia să mai completez dosarul cu dia 
acte înainte de începerea cursurilor. 

Îmi părea rău că nu Voi mai avea profesorii mei care mă 
asta era situația ŞI trebuia să mă consolez. M-am întors la gară. Plecarea 
wenului spre Bălți se apropia. Garnitura era trasă pe peron. Mi-am luat 
bagajul de la casa de bagaje şi m-am urcat într-un vagon cu inima zvâcnind 
de emoție la apropierea revederii satului. Am trecut cu o oprire scurtă prin 
staţia Jucica şi am coborât la halta Mahala. Am luat-o pe cărare spre satul 
nostru. De departe părea neschimbat, dar imaginea aceasta era înșelătoare. 
Pe măsură ce înaintam pe ulițe întâlneam tot mai multe case fără ferestre cu 
buruienile crescute în curte înalte până la streaşină... Case pustii! 

Casa unde locuia mătuşa Eughenia era mai în vale, mai aproape de 
halta CFR. Casa noastră era mai departe, mai pe deal. M-am oprit la mătușa. 
Ştiam că a rămas pe loc căci primisem de la ca o scrisoare în tabăra de la 
Deva. După ce mi-a dat ceva să mănânc, că eram rupt de foame, mătuşa mi-a 
povestit îngrozită de cele ce s-au petrecut cât am fost eu departe. 

Sărbătorile religioase nu mai erau respectate. In zilele de sărbătoare 
prezența omului la munca câmpului era controlată cu mai multă severitate. 
Preoți nu mai existau prin sate, dar oamenii se mai adunau în biserică Şi 
cantorii mai citeau nişte psalmi şi rugăciuni ca Dumnezeu să-i apere de cel 
Rău. De Ziua Crucii oamenii se aflau adunaţi în biserică. Broniu a aflat şa 
venit călare până în faţa bisericii. A cerut unui om să-i Lai ai 
Intrat călare înăuntru cu cravaşa în mână şi a alungat oamenii alui 
muncă, la câmp. 

Sovieticii au început să ceară mereu cote peste C 
E ga anul precedent, Cei mai mulți şi-au dat ra 
pu: (i au trebuit să-și vândă lucrurile din casă ŞI S4-3 Ti: 

ȘI dea cotele care li se cereau. Dar stăpânii cei noi 


ai înaint 


Ari 
Ja 15 ni 
face PâN 


cunoșteau, dar 


ote pentru suprafețele 
tă recolta, iar cei mai 
şi cumpere cereale ca 
e mulțumeau 


133 


numai cu cerealele ci mai cereau şi cote de carne, de brânză şi lapte, de IA 

de la oi şi chiar de zarzavaturi din grădină. Acestea din urmă se adunau li 
primărie şi de multe ori putrezeau pentru că acolo că nu venea nimeni 7 i 
ridice, în timp ce familiile rămâneau lipsite de cele de trebuință. Căruțele 
încărcate cu sacii de cereale colectate din sat trebuiau să parcurgă Străzile 
însoțite de un alai format din flăcăii şi fetele de la horă cu muzica din = 
care trebuiau să joace de „fericire că pot să dea din agoniseala lor armatei 
roşii eliberatoare!” Scene ca acestea văzusem şi eu în zilele dinaintea 
plecării în refugiu. 

Făţărnicia era strigătoare la cer, căci în urmă rămâneau bătrâni Şi copii 
care plângeau de foame. Noaptea, când duba neagră intra în sat, Oamenii 
fugeau de prin case şi se ascundeau în câmp prin porumburi, iar mai târziu 
când câmpul s-a golit, fugeau să se ascundă în lunca Prutului, ori prin glugile 
de strujeni din grădină. Acolo, în lunca Prutului, au început să se organizeze 
ca să facă ceva să scape de teroare. Sătenii noştri aveau prieteni şi cunoscuți 
de prin zonele de graniță cu care se mai întâlneau prin târguri. Peste tot 
teroarea era mare. Durerea tuturor era aceeaşi. De la aceştia au aflat că 
granița era păzită cu străşnicie. Zona, arată cu plugul în fața unei rețele de 
sârmă ghimpată, era de netrecut. În zona arată se ascundeau mine Şi sârme 
declanşatoare de rachete de semnalizare. Nu erau şanse de scăpare. Exista un 
singur punct unde aceste rețele nu s-au putut instala şi anume punctul unde 
cobora granița de pe uscat pe apa Prutului, în Lunca județului Dorohoi. 
Acolo se afla un teren mlăştinos, o baltă, unde grănicerii nu instalaseră încă 
rețeaua lor ucigaşă. La iarnă, când balta va îngheţa atunci vor putea trece 
prin punctul acesta. Vor năvăli cu tot bulucul asupra pichetului de grăniceri 
de pe malul bălții şi cu ei cu tot vor trece în România! Semnalul de plecare 
se va da cu clopotul din turnul şcolii primare, tras în anumit fel. 

În zilele de la începutul lunii februarie au fost geruri mari. În ziua de 6 
februarie, cam pe la amiază, a început să viscolească de puteai să-ți bagi 
degetele în ochi şi nu le vedeai. Cineva a dat semnalul trăgând clopotul de la 
şcoala primară. Oamenii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare au început să apară 
pe ulițele satului îmbrățişându-se unii cu alţii şi luându-și rămas bun de 
despărțire. Pe nesimţite s-au scurs spre locul de adunare din lunca din jos a 
Prutului. Unii mai aveau cu ei şi câte o puşcă pentru mai multă siguranţă. 
Alţii erau însoțiți de soţii şi de copii. Toţi voiau să scape. Aşteptau să vină 
un om de legătură din ţară dar omul acela nu a mai venit. 

Când s-a lăsat întunericul, au pornit pe sub mal cu gândul că „fie ce-o 
fil”. Inotau în zăpadă mai sus de genunchi ca să nu fie observați de pe şosea, 
unde mai treceau din când în când camioane cu soldați. Aveau de mers Vreo 
40 kilometri şi drumul era foarte greu. Datorită greutății drumului copiii ȘI 


134 


ij as mult în urmă, flăcăii 

iau ornit în marş forțat ca să des 
te ș + mai multe sute de suflete din satul TE ab 
au plecă şeau în grupul din față cam două suțe de ia Gia 
Acum întârziere şi epuizați de oboseală și granița era sa ti 


acolo C “Aici ghimpată aşezat în mlaştina înghețată. Cân 


ŞI bărbaţii mai tineri 
! tineri 
Chidă calea, De la titi 


Um întă 


d d rită cu un 
gar ie sârmă ghimpată rachete luminoase au izbucnit î S-au apropiat de 


a ziua. Mitralierele au început să tragă din fa ş 


-a deschis iadul pe pământ şi ei erau în mijlocu 
p hotărâți şi au mers înainte prin foc şi prin sârmele 
pn au căzut unii morți, alții grav răniți. Au ajuns pe 
mu sea bărbaţi şi trei femei. Groapa comună era p 
p ei. Când pe tot terenul se i mai observat nici O mişcare focul a 
incetat. Un ofițer sovietic trecea de la un om la altul ŞI dacă găsea pe unul că 
mai mişca, îi mai trăgea un glonte de revolver în cap. Iar cei vii au fost 
rii mare care rămăsese în urmă de femei şi copii auzind 
împuşcături grozave înaintea lor, şi-a dat seama că ceva înspăimântător se 
petrecuse a şi profitând de întunericul care mai stăruia, au fugit pe calea 
e veniseră înapoi. 
E, ala dimineața zilei de 7 februarie, o femeie care locuia aproape de 
biserica din Mahala mergea pe şosea cu sania către Lipcani. Când a ajuns în 
dreptul bălții de la Lunca Dorohoi, grănicerii sovietici au oprit-o şi au 
obligat-o să iasă de pe şosea la dreapta către apa Prutului, unde câmpul era 
plin de oameni împuşcaţi. Femeia a recunoscut cu groază câțiva dintre 
sătenii ei pe care îi ştia prea bine. Grănicerii au încărcat sania femeii de 
câteva ori cu cadavre - așa cum se încarcă snopii în timpul recoltei - şi i-au 
dus la gropile comune până ce acestea s-au umplut. Mai era încă o groapă, a 
treia, săpată mai de curând şi au umplut-o şi pe aceea, apoi au lăsat femeia să 
plece în drumul ei. Pe teren se mai aflau încă un număr destul de mare de 
morți şi grănicerii n-aveau poftă să mai sape. Au făcut o spărtură in ee 
Prutului, apoi mergeau şi legau trei-patru morți a i pi e a 
thimpată, îi târau până la gaura din gheaţă şi-i afundau în apă =, iata 
se ducă la vale. Aşa au dispărut fără urmă mulți din cei ce au Du 
Noaptea aceea. Ce s-a întâmplat în sat? imară, în biroul 
„ La ora când s-a dat semnalul cu clopotul de la şcoala pri d scite 
Pimăriei se aflau Broniu şi Ştefan al Lisavetei care ni Vali doi tineri 
: R ' di le locuiau doi 
alară din cauza viscolului. Într-o casă mai din ună cu mama Ei. 
“ăsătoriți numai cu un an mai înainte, ISai ȘI Măriu Măriuţa ar 
! linerii se iubeau foarte mult. Acum Isai VOIa $ 


UI SiS Şi locul s-a 
1 din coaste de se 
| focului, dar şi ei 
ghimpate. Cei mai 
Pământul României 
regătită înainte de a 


va 
ţa împreun 
x plece și 


a capătul lumii, dar mama ei era Volga la pat şi Măriu 
nu putea să o lase. Trebuia să stea ŞI s-0 sai IS sea fe di Plece căci 
fusese recrutat de sovietici la marină şi în luna martie avea să fie ÎNCOtpora 
în armată. Măriuța trebuia să stea cu mama ei dar ar fi vrut să plece şi ea cu 
el şi nu ştia cum să se mal împartă. Până la urmă Isai a convins-o. 

_ Tu Măriuţă stai acasă şi ai grijă de mama ta. Eu mă duc acum dar noi 
nu vom sta prea mult departe, căci strâmbătatea asta nu poate să dureze Prea 
mult. Eu voi fi printre cei dintâi care se vor întoarce şi vom fi iarăși 
împreună. A : 71 3 

Şi Măriuţa a rămas şi Isai a plecat şi apoi au plecat şi cei doi fraţi ai ei 
Emilian şi Iulian şi lumea i se părea pustie şi o groază a apucat-o pe Măriuţa: 
„Ce se va face ea rămasă singură?..." Nu, Isai nu trebuie să plece! Ea 
trebuie să-l oprească. Și-a adus aminte că ea are pe cineva important la 
primărie, pe cumătrul ei Ştefan al Lisavelei. A alergat repede la primărie ca 
să-l găsească: 

- Cumătre, fă ceva şi opreşte-l pe Isai să nu plece că mă lasă singură! 

- Ce? Unde pleacă el? 

- La România! 

- Lasă că nu mai pleacă el nicăieri! îi răspunse Broniu, apoi luă 
telefonul, sună la centrală şi ceru să i se dea legătura cu grănicerii de la Noua 
Suliţa. A vorbit ceva pe ruseşte cu comandantul grănicerilor şi-i zise 
Măriuţei: 

- Acum poţi să te duci acasă. Nimeni nu va mai pleca în România! 

Și Măriuţa s-a întors bucuroasă acasă şi a aşteptat. Isai n-a mai venit. 
După mai multe zile au venit în sat nişte dube negre. Multe, multe dube şi au 
încărcat în ele toate familiile celor ce-au dispărut din sat în noaptea din 6-7 
februarie. În urma dubelor veneau sănii din satele vecine unde se vorbea 
ucraineşte. Săniile acestea au încărcat tot ce se găsea în case: straie şi 
covoare, blide şi obiecte din bucătărie de rămâneau pereţii goi. La spatele 
săniilor legau vitele şi căruțele, iar caii îi înhămau la săniile din sat ca să aibă 
cu ce căra uneltele agricole: pluguri, grape semănători şi alte obiecte ce se 
mai găseau. Aşa s-au îmbogăţit satele vecine în care aveam și noi unchi și 
veri... Măriuța şi mama ei au fost printre primii deportaţi, avea între cei 
căzuţi la Lunca Dorohoi soţul şi cei doi frați. 

Intors în sat, când mă plimbam pe ulițele lui, pe vremuri aşa pline de 
viaţă, vedeam acum două trei case locuite şi altele două nelocuite şi bătătura 
din faţa casei plină de buruieni. Jumătate din colegii şi prietenii mei din 
şcoala primară nu mai existau. Între aceştia Ionică al lui Costache lui Carp, 
lonică al lui Niţu, Gheorghe al lui lonică a Zamfirei. Duntruţă a Alintiei Și 

mulți, mulți alţii. Nici unul din jucătorii „de-a coroana” (de acum şase ani) 


plecat cu el până 


136 


„a între cei vii! 

nu mai ee ei să-l ridice pe bătrânul Costach 

ca moarte, gata să-şi dea sufletul. Îi ținea 
patul e] le-au spus NKVD-iştilor să-l lase să 
erau Si înmormânteze. N-au vrut. Doi ostaşi l-au luat de 
Aj, : i l-au aruncat fl T-un camion. Se pare că, chiar atunci a şi muri 
păe aruncat din camion la ieşirea din sat în șanțul Soci Şi murit 
aci |- 


f A i el. L-au . 
'ste consăteni care se întorceau din oraș, l-au pus în Sanie şi | = pu 
-au dus 


e al lui Carp, 
U lumânarea. 
moară pe loc e 


l-au găsit pe 
Vecinii care 
ă €i Vor avea 
mâini şi de 


bu 
şi i-a C 3 4 E E 
bun de la ea. De atunci nu l-am mai văzut decât la reînhumare. ri 

Femeia aceea din satul Mahala, care a cărat cu sania morii la gropile 
comune a văzut căzând din buzunarul unuia nişte hârtii de la Centrul de 
colectare a cotelor de cereale. A ridicat hârtiile şi a citit pe ele numele lon 
Leahul. sa > 

În mai 1942, în timpul guvernării lui Antonescu şi a războiului din 
răsărit s-a făcut deshumarea acelora care fuseseră îngropați în cele două 
gropi comune la indicaţia femeii care i-a transportat cu sania. Morții au fost 
aduşi în biserica din satul nostru ca să fie identificați de rude și de cunoscuți. 
Bunica l-a recunoscut pe lonică după costumul național pe care î l-a cusut 
ea. 

Morţii au fost puşi în sicrie şi li s-a făcut o reinhumare frumoasă cu 
mulți preoți şi cu muzică militară. În cimitirul cel mare din satul Mahala li 
s-au pus la cap cruci de piatră ca cele ce se pun la mormintele eroilor . 

Cealaltă bunică a mea, mama tatei, care locuia în casă cu fratele ză 
fost deportată în Siberia la vârsta de 84 de ani. Eu, care în timpul SE a 
mele îmi închipuiam că o apăr de moarte cu vergeaua de la split, să 
atunci prea departe şi neputincios ca să-i mai pot veni în ară ii 03% 
acum stăpân peste biata populaţie din Bucovina de Nord şi a e msiollnă 
lui. Un vecin de-al nostru, Gheorghe Doroş care a fost depulă tării şi să se 
ani împreună cu mama lui, a reuşit să supraviețuiască pa Loino, raion 
Inloarcă acasă şi mi-a povestit că bunica a murit ip cari. Ea, care la 
Kaiskii, regiunea Kirovsk, cam la un an după data <eP 


137 


„ta de 84 de ani mergea pe jos până la oraş Și umbla prin tot oraşul şi se 
pir ceara tot pe jos în sat fără să se resimtă din cauza oboselii, a murit 
i de întristare. În noaptea deportării, Dialusa Di et si A Vrut să se 
apropie şi să-i arunce 0 basma mai groasă cu care Anye cască, Un 
ciolovec a observat-o şi a întors pistolul automat către cai „Streleai!” i 
sovieticul „sufletul acela de fiară! ” (aşa cum îi zicea mătuşa Catrina), n-a 
lăsat-o să-i dea nimic bunicii. 

Nu ştiu ce s-a mai întâmplat după plecarea mea de la Deva. Am aflat 
târziu că Petru Groza a fost arestat şi el, judecat şi condamnat ca şi Gheorghe 
Apostol. Eu am plecat din sat şi urmam cursurile clasei a şaptea la Liceul 
Aron Pumnul. Director era profesorul de franceză Sauciuc Săveanu, 
descendent al unei familii de intelectuali renumiţi din Bucovina. În urma 
declaraţiilor de la anchetă a lui Gheorghe Apostol a venit să mă caute în saţ 
un inspector de poliţie. S-a interesat de comportarea mea. Acest polițist, 
inspectorul Vasiliu, fusese mai înainte profesor de limba română la un liceu, 
Referințele ce le-a primit din sat erau bune. N-a găsit pe nimeni care să-mi 
reproşeze ceva sau să creadă că eu aş simpatiza pe comunişti. Mai era şi 
moartea fratelui meu la graniţă. 

Într-o zi, directorul Săveanu mă chemă la biroul lui în timpul pauzei 
mari. În birou se mai afla un domn. Când am intrat directorul îi zicea 
străinului: 

- Domnule inspector, acesta este Victor Leahul, dacă aveţi nevoie de el 
luați-l! Inspectorul Vasiliu m-a luat în camera secretarului liceului, care la 
ora aceea era goală. M-a pofiit să stau pe un scaun aşezat aşa fel ca să stau 
cu fața spre fereastră, iar el stând în picioare mă privea foarte atent: 

- Unde ai fost în timpul acestei vacanțe de vară? 

- În tabăra de vară pentru elevii fără părinţi la Deva! 

- Ce ai făcut acolo? 

- În cea mai mare parte a timpului am învăţat algebra pentru clasa a 
Şaptea! 

- Şi altceva ce ai mai făcut? 

- Am participat la tot programul taberei: conferințe, excursii, serbări, 
elc. 

- Cui i-ai dat o pereche de pantaloni? 

- Nu i-am dat, i-am împrumutat numai unui elev absolvent de liceu care 
zicea că trebuie să meargă la o întâlnire cu o persoană importantă din viața 
lui, Bănuiam că e vorba de cineva din familia logodnicii lui. 

- Îl cunoşteai de mai înainte? 


4 - Nu, aceasta s-a întâmplat imediat după ce am intrat prima dată în 
tabără. 


138 


_Cum ai aflat despre el? - 

Domnul il m-a trimis să vorbesc 
: ce ţi-a Spus el: 

SA 4 fost suspectat că are tifos și i s-au luat hainele la dezi 

ctorul era plecat din oraş şi hainele dezinfectate e a dezinfectat. 

; medical, iar elevul Apostu trebuia să meargă ee încuiate în 
DI 2 Când se va întoarce, îmi va da pantalonii înapoi mai decât Ja 

ati întors îndată? ; 

3 este o săptămână! 

EA tu luat act de toate cele ce mi-ai declarat, dac 
de lămurit voi mai reveni. Acum poți să mergi în clasă. 

Aceasta a fost singura discuție pe care am avut-o cu inspectorul Vasiliu 
; cred că el s-a convins că tot ce i-am spus era adevărat, dar vestea că eu am 
avut legături cu comuniştii a umplut tot orașul şi în aceeaşi măsură satul meu 
natal. Unde mă întorceam eram privit Cu suspiciune şi uneori cu dispreț ca 
pe un bolşevic!” Acestea toate mi se făceau numai pentru faptul că am 
făcut bine unui semen al meu mai înainte de a şti cine este el, şi pentru că 
eram fiul unui cetățean american şi puteam fi bănuit de simpatii pro 
americane şi pentru că Americanii sprijineau pe Stalin, duşmanul de moarte 
al țării noastre. Dar eu iubeam această țară tot aşa de mult ca şi ceilalți 
români şi îndepărtarea de ea m-a durut mai mult decât pe mulți dintre criticii 
mel. 

Când ni s-a dat vacanţa de Crăciun, a venit unchiul Ion şi ne-a luat cu 
sania la Mihalcea-Dubova, unde el şi mătuşa Măriuţa reluaseră posturile de 
învăţător pe care le avuseseră mai înainte de prima ocupație sovietică, timp 
de vreo şaptesprezece ani. 

Era o iarnă cu o zăpadă bogată. Unchiul, cu Anatolie şi cu mine ne 
ocupam cu pregătirile de sărbători pe afară: tăiatul lemnelor pentru gătit şi 
pentru încălzire pentru zilele când nu se lucrează, apoi tocatul nutrețurilor 
pentru vite pentru aceeaşi perioadă de timp şi cu deschiderea pârtiilor prin 
zăpadă atunci când venea câte un viscol sau câte o ninsoare. 

Mătuşa şi Aspasia lucrau de zor pe la bucătărie, căci unchiul avea să 
Primească de Crăciun colinda foştilor lui şcolari din vremea tinereții. zi 

În seara de 24/25 decembrie au venit mai întâi colindătorii, ec ri i 
Acum la şcoala primară, apoi un grup de oameni tineri, foştii îi ŞCO = ela 
Vremuri. l-au cântat colindele obişnuite. Printre ei era şi CL e: pi 
Moară şi trăgea şi el cu arcuşul pe câte o strună când i se i să tone 
potriveşte, dar nu totdeauna nimerea tonul potrivit. DE Mu 
ai tonuri; se vedea că nu a exersat prea mult 

» Că vioara aceasta, neagră şi afumată parcă 


Cu el la infirmerie. 


ă va mai fi ceva 


instrumentul acela. Ciudat, 
de vremuri îndelun 


gate, nu 


139 


ținea cont de stângăciile omului care o manevra Şi nu scârțâia Striden 
făcea vioara mea cea nouă, când luam lecţiile cu domnul Ludinski, ci 
nişte sunete, deşi distonice, totuşi nesupărătoare. Vioara asta mă 
avea ceva aparte, dar nu puteam să-mi dau seama prea bine ce era. 

Colindătorii şi-au terminat colinda şi unchiul i-a aşezat pe toți la masă 
Violonistul căuta un loc unde să-şi pună instrumentul mai bine. Am mers la 
el şi l-am rugat să-mi dea voie să mă uit la vioara lui atâta timp cât nu ăn 
nevoie de ea. Mi-a dat-o plin de curiozitate; am întors-o pe toate părțile. Bra 
fără îndoială, un lucru foarte vechi; toate amănuntele vorbeau despre faptul 
acesta: lemnul cutiei de rezonanţă, cu lacul ei înnegrit de vreme, praful gros 
adunat în interiorul ei... 

Am tras de câteva ori cu arcuşul pe strane. Suna minunat! M-am Vitat 
înăuntrul ei prin găurile în formă de „S”. Avea în partea dreaptă o hârtie, ca 
un fel de etichetă, care nu se putea citi din cauza prafului gros depozitat pe 
ea. Când i-am dat-o înapoi „meşterului viorist”, curiozitatea mea era Şi mai 
mare decât atunci când mi-a dat-o el: „Oare ce să fie scris pe etichetă? Oare 
cine şi-a scris numele pe hârtia aceea?” 

Profesorul de vioară a observat interesul meu pentru vioară Şi faptul că 
mă uitasem în interiorul ei. După vreo două săptămâni a venit iar la unchiul 
Şi i-a oferit să-i vândă vioara pentru o sumă destul de rezonabilă. Unchiul m- 
a întrebat şi pe mine, ca pe unul care mă uitasem mai atent la dânsa: „Ce 
părere am? " l-am spus că vioara pare a fi un lucru de mare valoare, pentru 
că este veche şi are un sunet foarte bun, şi că e bine să o cumpere pentru 
Aspasia. Unchiul a cumpărat-o, dar noi n-am mai avut posibilitatea să luăm 
lecţii de vioară. 

În vacanța de Paşti şi în toate celelalte vacanțe care au urmat până la al 
doilea refugiu, vioara cea neagră a fost obiectul meu principal de observaţie. 
Am observat că eticheta din interior era o hârtie de calitate inferioară Şi pe ea 
era scris: „Antonius Stradivarius Cremonensis faciebat anno 1786”. Mă 
întrebam: „Să fie oare un Stradivarius adevărat?” Viorile lui Stradivarius 
erau aşa de prețuite că nimeni nu se putea atinge de vreuna din ele, decât 
numai marii maeştrii violonişti ai lumii, şi numai în timpul concertelor. Ar 
putea fi doar una din imitaţiile apărute mai târziu, care sub masca etichetei 
încercau să vândă o marfă mai puțin nobilă. Totuşi, vioara asta avea un sunet 
de înaltă calitate. Să fie oare numai datorită vechimii sale? Îndoielile m-au 
persecutat până în ziua celui de-al doilea refugiu. Înainte de a ieşi cu bagajul 
pe ușă l-am rugat pe unchiul Ion să ia cu el vioara cea neagră. La plecarea 
lui, unchiul a observat că nu prea are unde să pună vioara printre bagaje şi ca 
să aibă grijă de ea era prea incomod şi a încredințat-o spre păstrare până la 
eventuala noastră întoarcere, bunicii din deal. Acolo au descoperit-o 


t, Cum 
e SCotea 
Intri ga, 


140 


jumătate ucrainean, jumătate român, profesorul Tcaciuc 


„ici şi au „confiscal-o za 
“i jaraanului 199) eu fost dus pentru doua luni la pen; 
că (EVazilei en: 4-1 Neagoe Flondor a penitencianuj Galaţi 
i nobili din Bucovina. Intre altele, ; > Vlăstar di Ă 


In 
“:a de A ș “am povesţi : 
familie dee nedumeririle mele. El mi-a dezlegat engau de vi 
ea 4 


2 ai mult ca sigur e vorba de vioara lui Ciprian p 
stă, de altfel, şi de Ion Grămadă în monografia sa dese umibescu, 
compozitor. Vioara aceasta o avea în păstrare sia st marele 
. Joea-Centru- La prima ocupație sovietică în iCuliță din 


: Bucovina, bo; za 
A fost deportat. Conacul lui a fost prădat de țăranii din calie pici 
S cu 


jelalte bunuri a fost luată Şi Vioara lui Ciprian Porumbescu. 

ce După eliberarea mea din închisoare mi-a fost dat să 
Cânta la Stupca 0 vioară » în care se menționa, între altele, că Ci, 
vorumbescu avea 0 vioară minunată de fabricație Nicolo Amar Am avut 
impresia că toată cartea aceea a fost scrisă numai pentru a masca jaful viorii 
lui Ciprian Porumbescu. | A 
Profesorul meu de limba română era un om care avea un nume c 


citesc o Carte: 


iudat, 
i -Albu era un bun 
român, s-a ocupat mult cu cercetări în legătură cu viața lui Eminescu Şi avea 
studii publicate în legătură cu acest subiect. Era un eminescolog recunoscut, 
iar noi, în clasa a şaptea de liceu, studiam la limba română numai opera 
marelui nostru poet. Autorul manualului pe care îl foloseam, era profesorul 
meu de la Liceul Mitropolitul Silvestru, Constantin Loghin, care era şi el un 
eminescolog desăvârşit şi manualul şi profesorul se completau şi se 
susțineau în mod armonic. Lecţiile despre Eminescu cu acest profesor erau 
un deliciu. În atmosfera aceasta, la teza din trimestrul II am avut ca subiect 
poezia „Luceafărul ” pe care eu o învățasem pe de rost în întregime în timpul 
refugiului. Am scris neîntrerupt toată ora cuprins de o revărsare de energie 
interioară, tot ce ştiam ca privire generală asupra acestei poezii şi cu 
exemplificări imediate aproape strofă cu strofă în toată întregimea ei. 
Profesorul a fost încântat şi la ora corecturii a ținut să citească în toată clasa 
leza mea. Şi-a mai avut profesorul Tcaciuc-Albu o altă inițiativă, la care a 
trebuit să-mi aduc şi eu contribuţia. Ca o oglindire a efortului de război din 
Răsărit, şcolile secundare din țară publicau reviste literare în care elevii 
Seriau articole despre eroii de pe front sau încercări proprii de proză sau 
Poezie. Profesorul ne-a cerut şi nouă să contribuim cu ce avem la o revistă 
P care să o numim „Revista Liceului Aron Pumnul”. Şi au început să e 
adune materiale de la toate clasele. Eu nu aveam nimic scris, dar E 
aceea din tren când ne depărtam de drumul care ducea spre SE EMA 
Săruia, în minte. În timpul vacanței de iarnă, cu poveştile plă 


141 


deportărilor reîmprospătate de cei din jurul meu, mi-a venit în gând să Ttda 
în versuri întâmplarea aceea. Am scris o poezie de 5 strofe, pe care am daţ. 
profesorului meu să o publice în revistă Şi a publicat-o. Poezia am întitulatue 
„În tren” şi ochii care mă urmăreau plângând erau ai unei persoane Care 
pentru mine era personificarea Bucovinei robite şi care rămăsese în urmă 
expusă pericolului deportării. 


În tren 


Fugar prin străini cu gândul uitat 
În locuri rămase în urmă departe, 
La geamul umbrit în ritm sacadat 
Fug negre fantasme, în tacăt de roate. 


Balaur ce-nghite al zării-nceput 

În goana urgiei te poartă-n spinare 
Se lasă în urmă adânc neştiut 

Si-n față mai negru, mai rece apare. 


E noapte şi cer şi pădure şi munți. 

Se-neacă în tainice cețuri albastre 

Din sulul de fum cad fluturi mărunți, 
Scântei risipite, ninsoare de astre. 


Doi stropi de lumină la geam se opresc 
Şi-a nopților taină în jurul lor crește 
Şi-n murmur de vrajă şi farmec urzesc 
Doi ochi de-ntuneric topiți în poveste. 


Străine fugar, ce nume s-a stins 

In zbor după umbra luminilor stinse? 

Dar voi ochi de noapte, dar voi de ce-aţi plâns? 
La geam şiroiese două lacrimi aprinse... 


La matematică l-am avut profesor tot pe Cornel Tarnavschi cu care 
m-am împăcat totdeauna bine. 

In clasa a şaptea, la Liceul Aron Pumnul, l-am cunoscut şi am fost 
coleg Şi prieten cu Cezar Petrescu, un elev care avea un nume de scriitor Şi 0 
minte strălucitoare. EI era fiul decanului de la Facultatea de electromecanică 
a Politehnicii, nou înființată la Cernăuţi dintr-o secție a Facultăţii de ştiinţe 


142 


laşi. Ca unul care s-a bucurat de o «e... 
mulă de E K foarte bine pregătit la toate cica materială deosebita 
foart căci învăța încă de pe atunci vectra ni âr în mod deosebit la 
atomi» de medicină de la Bucureşti. Mi-aduc âmenul de admitere Ja 
facultatea nostru de anatomie, domnul Rei 1-a pr 2 te cum, într-o, zi, 
pro FA tura sistemului nervos. Cezar a vorbit pi ecţie şi l-a întrebaţ 
despe PE re, scheme şi secţiuni „ca la microscop” mult de o Jumătate de 
ră cu imitoare de ne-a lăsat şi pe noi, dar şi pe arati care le făcea cu o 
iuțime u rație. Cezar a studiat mai târziu medicina E, dice uimire plină 
e bun. Datorită pregătirii lui impecabile, Comuniștii pa e, un doctor 
DE ui de Interne. În această calitate ne-a vizitat sa zi de al 
E de la mina Baia Sprie. Această întâmplare o voi EA aie 
io de religie al Liceului Aron Pumnul era 
e care îl cunoscusem cu un an înainte, în lagărul de refugiați Kaltbadschule 
din Gleiwitz. EL a fost unul din profesorii cu care s-a consultat inspectorul 
Vasiliu, înainte de mă ancheta pe mine. Datorită relațiilor date de el şi de 
oamenii din satul meu, am scăpat nearestat, dar de oprobiul public nu m-a 
utut scăpa nimeni. 
; În E vacanței mari din anul 1942 am aflat despre hârtiile care le-a 
găsit femeia aceea din satul Mahala, care a cărat cu sania morţii la gropile 
comune. Am mers într-o seară să-i cer să-mi arate hârtiile care erau ale 
fratelui meu. Când i-am spus cine sunt eu, mi-a zis: 

- Când am aflat că tu te-ai înhăitat cu comuniştii, am aruncat hârtiile în 
foc. 

Clasa a opta am urmat-o iar la Liceul Mitropolitul Silvestru. Profesorul 
Tamnavschi a revenit la catedra lui de mai înainte cu toți elevii de la secția 
ştiinţifică de anul trecut. A fost dealtfel o înţelegere la nivelul conducerii 
celor două şcoli, ca în anul şcolar 1942-1943 să rămână la Aron Pumnul 
secția literară, iar la Liceul Mitropolitul Silvestru să meargă cei ce urmează 
secția ştiinţifică. 

La fizică făceam electricitatea statică şi aveam ca profesor pe domnul 
Țurcanu. De la bun început s-a remarcat ca un profesor sever, dar e 
Niciodată n-am avut dificultate cu profesorii care cereau cunoaşterea ea 
â materiei respective. Aşa că profesorul Țurcanu m-a luat de elev bun şi 


A i din 
cxamenele mergeau bine. Ţurcanu mai era director la Şcoala de Meserii 
bn) 3 de ministrul bucovean, 


părintele Voievidea, 


Care era locali într- ire nouă, construit 
alizată într-o clădir cparte de Fântâna Turcească. 


a zis, într-o zi, să vin după 
Bănuiam că-mi Va propune 


On Nistor, în cartierul vechi al oraşului, nu d 
a zau mirat prea tare când profesorul mi 
lază la ora 4% Ja şcoala unde era el director. 


143 


| 


să iau vre-un serviciu în cadrul şcolii lui. În după amiază acelei zile 
indicată am intrat în holul clădirii şi am sunat la uşa încuiată. A ap 
tânăr cam de 17-18 ani. 

- Cine sunteți şi ce doriți? 

_ Sunt un elev de-al domnului director Țurcanu. Numele meu, 
Leahul. Am fost chemat de domnul profesor să vin aici la ora 4 după amiază 

- Aşteptaţi! Tânărul a închis uşa şi a răsucit cheia în broască. Dupa un 
timp am auzit din nou răsucindu-se cheia în broască ŞI tânărul a reapărut, 

- Domnul director e ocupat momentan şi mi-a spus să vă COnduc în 
biroul lui! 

L-am urmat. Am făcut câțiva paşi pe un coridor şi mi-a deschis o UȘĂ în 
două canate. Cât am parcurs coridorul de la intrare până aici, am remarcat g 
răceală şi o linişte sinistră ca de cavou, care pătrundea parcă de peste tot, iar 
tânărul meu însoțitor părea un fel de Charon care trece cu barca sufletul 
decedatului peste apele Stixului. În încăpere un birou masiv de stejar Şi un 
scaun tot aşa de masiv în spatele lui. Pe lângă pereți, alte câteva scaune de 
aceeaşi talie. În spatele biroului, mai în fund, un dulap mare de arhivă 
încuiat. Pereţii goi, biroul gol, nici o carte, nici o hârtie, nici un tablou sau un 
grafic, ceva. Totul de o răceală desăvârşită. M-am aşezat pe un scaun Şi 
tânărul a dispărut imediat la treburile lui. Am aşteptat mai bine de o jumătate 
de oră într-un pustiu de parcă îmi ţiuiau urechile. În sfârşit uşa pe care 
intrasem s-a deschis şi profesorul a intrat. M-am ridicat în picioare în semn 
de respect. 

Mi-a zis să mă mut cu scaunul mai aproape de biroul lui. 

- Am nişte lucruri foarte importante de discutat cu dumneata! 

„Acum 0 să-mi facă oferta”, îmi ziceam eu în gândul meu. 

- Mai înainte de toate aş vrea să verific anumite informaţii pe care 
le-am primit: Unde sunt părinții dumitale? 

- In Statele Unite ale Americii! 

- Cu ce se ocupă acolo? 

- Tata e muncitor la o fabrică a lui Ford, mama casnică, îngrijește de el. 

- Pe nepotul meu, Eugen Țurcanu l-ai cunoscut? El e acum pe aici prin 
oraş. 

- Nu l-am cunoscut. Eu am doi colegi Țurcanu şi sunt fraţi. Aurel este 
acela care a luat premiul doi la slalom, la concursurile sportive şcolare în 
iarna aceasta. A executat slalomul numai pe un singur schi. Victor Țurcanu 


are un talent dramatic deosebit. Nu cunosc pe nimeni altul, cu numele Eugen 
Țurcanu. 


» la Ora 
ăruț Un 


Victor 


- Nu-i nimic! Cunosc pe cei doi colegi ai tăi, dar nu sunt nepoţii mel: 
Eugen a fost cândva simpatizant legionar. Acum nu va mai fi! Ai auzit că 


144 


aicanii sunt aliaţi cu Nu Şi-i aprovizionează CU materia 

ia frontul a început să se intoarcă inapoi? Ca unul c 
azi Ci ai cunoscut câțiva luptători comunişti de f 

itzi faptele acestea. E timpul să te înscrii în i, 
eee aj asigurat. Nu mai există nici un dubiu. V; 
avea 5 -mcule profesor, eu sunt singur în țară. N 
singur. Am bursă ŞI cheltuielile celelalte 

ie să învăţ ca să-mi mențin bursa cu dinţii, în 

Țrebu A bacalaureatul. Nu mai am deloc timp pent 
i Risc să mă înec acum când malul e aproape. 
Nu P Da, poate că ai dreptate, prea mult timp nu poți avea, dar trebuie să țe 
inscrii în Partidul Comunist. Caută-mă după ce vei lua bacalaureatul. 

„Domnule profesor, voi face aşa cum m-aţi sfătuit dumneavoastră. 

Nu i-am mai spus că între mine şi partid era fratele meu împuşcat la 
graniță şi bunica deportată în Siberia la 84 de ani, iar profesorul a mai 

inuat: 
ia ste să te ţii de cuvânt şi să-ți ţii gura! Acum eşti liber! 

Am ieşit de acolo cu capul vâjâind. Numai la una ca asta nu m-am 
aşteptat. 

Pe nepotul lui, pe Eugen Țurcanu, aveam să-l văd mai târziu în 
Penitenciarul Suceava. 

La liceu, profesorul meu de limba română din clasa a doua, Bâcu Raul, 
pregătea o serbare, cu o punere în scenă a Scrisorii III de Eminescu. La 
început mi-a atribuit mie rolul lui Mircea dar, pentru că nu s-a găsit nimeni 
căruia să i se potrivească pentru rolul lui Baiazid, profesorul a făcut o 
schimbare şi mi-a dat mie rolul acesta, iar în rolul lui Mircea l-a ales pe 
elevul Mircea Moscaliuc. Pentru rolul cronicarului a fost ales colegul meu, 
fiul noului director de la şcoala primară din satul nostru, Radu Cojocaru. EL 
povestea episoadele care pregăteau intrarea în scenă a personajelor 
principale ale dramei. Repetiţiile mergeau bine. Se apropia data serbării. Am 
inchiriat costumele de epocă de la Teatrul Naţional şi urma să vină de la 
leatru specialistul machior să ne dea aspectul personajelor pe care ie 
prezentam. În ziua serbării machiorul, un neamț, aflând că eu voi petele : 
figură Principală în acest tablou a refuzat să mai vină a A Eu 

pă o jumătate de oră de aşteptare, profesorul Bâcu ne-a m cea 
Putut, cu scrum făcut din dop de plută. Serbarea s-a te N pei ela 
Du cu Succesul care ar fi trebuit să fie... Şi eu purtam Icale i anualelor. El 
ae Air clasa A ODia sau Sas anu pu pita în clasă toate 
Scrieri ae la toate revistele literare Ie SOD ăreau în ele. Urmărea in 
erile din proză şi toate poeziile mai bune care apăre 


le de Tăzboi? Aj 
are ai Părinții în 
unte, trebuie să te 
Partidul Comunist. Vei 
1torul este a] lor! 

u mă ajută nimeni, Mă 
mi le âcopăr din lecții. 
plus sunt în ultimul an ŞI 
Tu activități extraşcolare, 


intrețin 


145 


Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, dar nu ne 


i ile lui elij 
mod special poeziile Ion Minulescu, lon Pilat etc. La fiecare lecţie ă 
nici pe Vasile de aceea le aşteptam cu nerăbdare. 


A i n că poetul Radu Gyr a debutat la 14 ani cu poezia 
S 


un poem dramatic şi că publicase Pip a îi nopientumi m 
h a versuri: Plânge Strâmbă-Lemne | iert umină ( 1923, 
volume leagăn(1936), Cununi uscate (1938), Corabia cu tufănici (Poem 
See i Sa Aa vegetală”, 1939), Poeme de război (1942), Balade 
(1943). Datorită frumuseții lor, multe din poeziile sale Șiisulau prin fară drd 
Profesorul Constantin Loghin ne-a adus în clasă unele din ele Şi ni le-a 
recitat vădit impresionat de farmecul lor. Atunci am auzit pentru prima oara 
o parte din poeziile care aveau să-mi lumineze anii de temniţă, Mulţi dintre 
cei ce au intrat în închisoare le ştiau pe dinafară, ca de exemplu: inginer] 
petrolist Lungu Neagu de la Astra Română. De la el Şi de la alţii poeziile au 
circulat precum lumina prin toate locurile de represiune Comunistă. Cine a 
avut şansa să stea cu el în celulă nu-l va uita niciodată, Poeziile sale de 
detenţie au circulat de la deținut la deținut ca o mare binefacere, alinând 
dureri, îmbărbătând suflete şi salvând minţi de spectrul alienării. De un 
umanism nobil tensionat între idealurile sublime şi realitatea dramatică, 
poezia lui a circulat prin toate temnițele luând felurite variante uneori 
îndepărtate de originalul lor. Dar efectul lor asupra deţinuţilor nu poate fi 
egalat decât de cel al rugăciunilor. 


În 


A ul 
munți i 


i 

Înainte de vacanța de Paşti, am mai ascultat o dată în sala de festivități a 
liceului nostru acea exhorta minunată a părintelui Erast Costea ŞI m-am 
simţit din nou copleşit până la lacrimi de suferințele nedrepte ale 
Mântuitorului. Veştile de pe front erau tot mai rele şi aveam tot mai mult 
certitudinea că şi noi Românii suntem sortiți unor mari suferinţe, poate nu tot 
atât de nedrepte şi nejustificate ca ale primilor creştini. 

A trebuit să alegem între doi mari tirani criminali Stalin şi Hitler, dar, 
judecând după numărul victimelor, Stalin era de zece ori mai criminal ca 
Hitler şi totuşi Americanii îl împingeau pe acesta peste toată Europa 
civilizată! 

Vacanţa de Paşti am petrecut-o cu 
Ion şi vărul Anatolie. Veri 
la Concursul Tinerimii R. 
continuare a făcut o exc 
ne-a vorbit despre minel 
instalaţiile de flotaţie un 
mai mult ne 


familia mătuşii Măriuţa, uncheşul 
şoara Aspasia era plecată la Bucureşti să participe 
omâne, unde s-a clasat printre primele locuri şi în 
ursie prin tot Ardealul românesc. Când s-a întors; 
e de aur din Munţii Apuseni, despre moţi, despre 
de se separau minereurile de aur, zinc şi plumb, dar 
“au impresionat momentele trăite la Alba Iulia, în Catedrala 


146 


.: Neamului, în celula unde se mai aflau î 
imiregirii E legați Horia şi Cloşca, în Casa 


Fa memorială a | 
e CR sub impresionantele coloane de bazalt unde s 
(unată» 


Deluna 4 neuitat şi în tot Abrudul pe urmele lui Iancu, Craiul Munţii 
no i organizate în cinstea premianţilor în Zlatna Munţilor Apuse: ii 
serbări | ducea mai departe entuziasmul acestor Tememorări, EEE 
Aare apoi şi vacanța mare pentru elevii care mai ay 
AA anul viitor, iar pentru noi absolvenţii e 


ncă lanţurile Şi cătuşele cu 


A lui Crișan, pe 
-a intonat un „ Tată] 


€au să rămână în 
E Venimentul final, 

reatu . . 
bpcaia mine mă păştea un insucces. Examenul se dădea [a 


limba română, matematică Pele pu onirică sau lati 
literară, apoi istoria ŞI geograha. Au timele două obiec e 
Far oral, la primele două era şi scris şi oral. La Comisia noastră de 
bacalaureat au venit Şi absolvenții liceului din Dorohoi. Am cunoscut atunci 
între ei câțiva tineri inteligenți cu care voi ajunge să împart mai târziu 
suferințele pentru neamul nostru robit de satanicul Stalin, între aceștia, pe 
nefericitul Şoltuz, care în urma bătăilor de la Piteşti a rămas cu mintea 
întunecată pentru toată viaţa. 

Preşedintele comisiei noastre de bacalaureat era profesorul universitar 
Leca Moraru, un om cu mare prestanță în oraşul Cemăuţi. El era specialistul 
pentru limba română cu care începea examenul scris, deci primul examen. 
Eu mă consideram destul de bine pregătit, la subiect, şi sigur pe mine. 

Profesorul a venit şi ne-a dat două subiecte din care urma să alegem 
unul: |. Junimea literară şi 2. Ţărănismul în literatura română. Dacă nu mă 
împingca ispita eu aşi fi tratat subiectul numărul 1, dar ca fiu de țăran ce mă 
aflam am ales țărănismul. Neştiind ce vrea profesorul să înțeleagă sub titlul 
enunțat, m-am gândit la scriitorii şi poeții care vorbesc în scrierile şi poeziile 
lor despre viaţa şi firea ţăranului român: principalii oameni la care m-am 
gândit: Creangă, Slavici, Vasile Militaru, lon Pilat, Aron Cotruş şi Liviu 
Rebreanu cu romanul „Ion”, şi m-am aşternut pe scris şi am scris până s-au 
terminat orele acordate pentru acest examen, când am încheiat tot ce-mi 
Pusesem în gând de la bun început. A urmat examenul scris la matematică cu 
profesorul Cornel Tarnavschi şi la acest examen am făcut bine. A doua zi a 
fost chemat la examenul oral la română. Profesorul îmi comunică rezultatu 
la teză: nota cinci! „Dacă subiectul ar fi fost Țăranul în literatura ema 
îți dădeam zece cu plus, dar subiectul meu a fost țărănismul - adică i entul 
literar care s-a cristalizat în jurul revistei Sămănătorul a lui Nicolae gti 
ln manualul nostru acest curent se numea „sămănătorism + perii ş 
pa Am răspuns bine la oral şi profesorul AA ÎL 

asistenței din sală, dar examenul în scris la limba 


patru obiecte: 
na pentru secția 
te examenul era 


147 


—.————— 


ea acum înffigurarea care mă sţ 
Şi ce am reuşit să fac? 
la limba română, obiectul la Care mg 


nota 5. . 
Cât de lipsit 
înainte de examenu 
Am luat CINCI la 


E ruri 
deam cel mai bine p | 
cre Dar acum Ce importanță mai are? Acum mă aflu în fața unui ex 


mult mai important: examenul GORE a a Apor să intru în armag 
Câteva luni de pregătire ŞI apoi Dont SE Ap di ăi intorc, mă vgj 
înserie la Facultatea de matematică, visul meu din copilărie. Să devin un 
profesor de matematică ca domnul Wolschi. E drept că ŞI domnul 
Tarnavschi era foarte bine pregătit și explica toate lecţiile clar şi precis şi ăi 
el am învățat mai tot timpul, dar Wolschi avea acel talent de a ține atenţia 
întregii clase la nivelul cel mai înalt tot timpul orelor sale. El avea darul de 
a-ţi descoperi toată logica unei formule. 

Da, dar până atunci problema cea mare era frontul! 

S-ar putea să scap, s-ar putea să mor. Mai bine să mor decât să rămân 
schilod şi să mă chinuiesc. Să cad din mers „cu un glonț în frunte ”! Gândind 
aşa, am mers la liceu ca să-mi iau diploma. Liceul nostru de-acum nu mai 
era liceul meu. El rămânea al acelora, care mai aveau de învăţat. Dar eu 
terminasem oare? Nu, viaţa mă va învăța multe încă. 

În cancelaria directorului un elev din clasa a şaptea, nepot al 
directorului Popescu, caliorafia la diplomele noastre de bacalaureat pe care 
directorul urma să le semneze. Era la litera T şi mai avea doar câteva și 
treaba se termina. Diplomele de la literele anterioare erau gata semnate, A 
mea printre ele, dar pusă de o parte. Tânărul m-a primit cam jenat: 

- Diploma matale e aici, dar ţi-am greşit-o. Trebuie să cer alt formular 
în alb şi să-ți recalculez şi media, căci toate notele pe care le-aţi obținut în 
cursul superior de liceu intră în calculul mediei de la bacalaureat. Domnul 
director după ce ţi-a semnat diploma a avut curiozitatea să verifice notele din 
liceu... A descoperit că ţi-am greşit media de la limba latină din clasa a 
şasea. Ți-am scris 6" în loc de 8% cum apare de fapt în catalog. 

Cum de ţi-a dat profesorul Carp o notă aşa de mare? Nimeni n-alt 
media asta! Acum trebuie să aştepţi până voi primi un alt formular în alb. 

I E renice importanță! Las-o aşa cum ai scris-o! Acum vine vreme 

SI tu SAR i-apoi pe front să-mi fac şi eu datoria. Nota nu ma! fe 

Rai Se acția mea este că am pus un zâmbet pe chipul de piatră a 
profesor al meu. 

ele în poi cel cpluap ŞI actele pe care le aveam depuse la secretariat Şi cu 
plecat la gară. Eram înștiințat că pe la 1% p.m. soseşte din 


Ge i £ 
"mania profesorul Usatiuc, Doream foarte mult să mă consult cu el. L-a 


ă de sens îmi păr 
| final al şcolii. E 
proba. scrisă 
ătit! 


Xpânea 


Alep 


148 


„pinat ÎN holul cel gis al ză ii. Avea două valize, Am | 
întâiP cu cealaltă şi am pornit amândoi pe strada ca vat €u una și e] 
„ rămma oraşului. Mergeam prin mijlocul Străzii căci ia dealul spre 
d au decât numai din când în când. iculele nu prea 
ci“ Domnule profesor, ce părere aveţi despre mersul războiului? 

se vede din ce în ce mai clar că nemți îl vor piere, Razbo 

i o întrecere tehnică şi industria de război a Gesta i boiul a 
dee damente, nu mai poate face față industriei americane, traii 
bom pe situaţia noastră ca țară, ca neam, cum se prezintă? 

- Americanii îi a dt Leica ES ruşi, că au nevoie de milioanele 
lor de ostaşi, ca să-i copleşească pe nemți, dar după terminarea războiului 

„trebui să se trezească la realitate, căci Stalin nu va întârzia să-şi dea 
E pe faţă. Atunci americanii Vor avea nevoie să sprijine pe vecinii 
acestuia câ să-i stăvilească tendinţele expansioniste. Până ce americanii se 
vor trezi, noi Vom trece prin încercări foarte grele. 

Ca să putem fi de folos neamului în timpurile ce vin e bine să ne 
păstrăm cadrele noastre cât mai intacte. 

- Eu credeam că este momentul suprem când trebuie să ne repezim cu 
toate forțele de care eram capabili şi să întoarcem iarăşi mersul frontului 
spre răsărit. 

- Din păcate orice efort oricât de mare ar fi, pare a fi de prisos. Mai 
gândeşte-te! 

Am rămas cu impresia că profesorul meu a devenit defetist. Eu încă mai 
credeam că civilizaţia Europei mai poate fi salvată în fața valului nou de 
barbarie, care năvălea din răsărit. Oroarea ce o avea lumea față de comunism 
o simțeam chiar pe pielea mea din felul cum mă priveau acei ce mă 
considerau şi pe mine „bolşevic ”. 

Mai auzeam şi din povestirile ostaşilor ce se mai întorceau din când în 
când în câte o permisie de pe front şi vorbeau despre viața populației din 
timpul lui Stalin, din regiunile pe unde au trecut ei. Da, o teroare cumplită se 
ridica de la răsărit, „ursul” aducător de vijelie, de ghețuri şi moarte. 
Oamenii aveau oroare de comunism, dar nu puteau să i se opună căci toată 
tehnica Americii îl împingea tăvălus peste Europa..- 

„Cu sufletul apăsat de gândurile acestea, am mers la mătuşa Măriuţa. Ea 
obținuse, cu titlul de „cumpărător în rate”, 0 casă în suburbia Roşa, la 
marginea oraşului şi unchiul Ion urma să se mute şi el cu serviciul 10ar 
aproape de locul acela. Am rugat-o pe mătuşa să-mi păstreze diploma şi 
actele ce le luasem de la secretariatul liceului: certificatul de naştere ŞI botez, 
Un certificat de origine etnică şi nu ştiu ce certificat de stare materială. Nae 

Discuţia care a început atunci între mătuşa Şi familia ei cu Mine 


149 


reluarea actelor a fost lungă de câteva zile şi mi 


ă cu : : 
leeăitt i în întregime. Redau numai argumentele 


mi-o reamint 


intre noi: 4 intii 
4 - Dar pentru ce te pregăteşti acuma, unde mai vrei să pleci? 


_Vine timpul să mă ia în armată. Aştept încorporarea! 

- Şi de ce trebuie să te încorporezi ca simplu soldat tr. (cu ţ 
redus) când tu te poţi încorpora ca inginer? Tu ai note mari la matem 
la fizică. Nu te-ai gândit că poţi să intri la Politehnică? Şcoala asta este aici 
în oraş, nu trebuie să mergi în altă parte. Noi am obținut locuinţa aceasta 
chiar la marginea oraşului. Vei sta cu noi, cu Anatolie şi Aspasia şi eu vă voi 
pregăti de mâncare. În felul acesta ne vom gospodări mai bine împreună, 

- Intrarea la Politehnică se face prin concurs. Examenul este foarte greu 
şi sunt candidați cu câte doi ani făcuți la Facultatea de matematică. Eu abia 
am terminat liceul. 

- Examenul se dă la nivelul absolvenţilor de liceu şi nu la nivelul anului 
doi la matematică. Te temi de un examen ca acesta? 

- De examen nu mă tem chiar aşa de rău, dar nu vreau să mă sustrag de 
la armată, acum în timpul războiului. Apoi, nu m-am gândit niciodată să mă 
fac inginer! Voiam să studiez matematica sau arhitectura. 

- Dacă te înscrii la Politehnică le faci pe amândouă, matematica Şi 
armata. Trebuie să te înscrii tocmai pentru că examenul este aşa de greu şi tu 
eşti în stare să-l treci. 

Mama ta când a plecat mi-a lăsat în grija mea doi copii. Acum a rămas 
numai unul. Nu-i de ajuns pentru ea pierderea aceluia? Te rog, prezintă-te la 
examenul de admitere la Politehnică pentru mine! Vrei să mă asculţi? - 


Niciodată n-am ieşit din cuvântul mătuşii. Din cuvântul mamei era mai uşor 
să ies decât dintr-al ei. 


- Bine, am să încerce! 


Mă gândeam însă că şi aşa, şi-aşa prea multe şanse nu am. M-am 
înscris. Și acum ca să nu mă fac prea rău de ruşine trebuia să mă pregătesc. 
La matematică nu prea aveam ce să fac. Acolo conta mai mult experiența, 
exercițiile făcute în trecut. Fizica era un obiect pe care trebuia să-l revăd. Ea 


nefiind obiect de examen pentru bacalaureat o cam neglijasem în ultimul 
timp. 


1 iMposibi] Si 
sia IMPortanţe 


Ermep 
atică Şi 


Profesorul Cişman de la Politehnică avea un manual de fizică pentru 
elevii din cursul superior de liceu şi el era şi profesorul examinator IA 
examenul de admitere. Am cumpărat cartea de fizică de Cişman şi an 
parcurs odată toată materia, 

Cartea lui avea un avantaj: fiecare formulă sau regulă principală eră 
serisă cu litere speciale pe marginea paginii aşa fel că recapitularea întregii 


150 


a plăcut mult Pentru că mi-a 


limpezi apropia examenul de admitere la Politeh 
se A înainte de examenul nostru, s-a dat examenul de admi Cu o 
ca din Bucureşti. Toţi candidaţii care nu erau siguri că E la 
polite ți au venit şi s-au înscris la admitere şi la Cernăuţi. Am au Teuşit la 
Bucur“ e candidați pe un singur loc şi locurile erau strict lise NS Să fim 
spre enul s-a dat în clădirea fostei Facultăţi de ştiinţe, acum îti și 
„unnică. Cele trei Facultăţi chimie industrială, construcții și za de 
Pola dădeau examenul deodată, fiecare ocupând o sală aparte. est 
ne Construcţii eram în ae cel mare, probabil că eram şi cei mai 
oşi. Primul a fost examenul de matematică. e, 
n primul rând am fost identificaţi toți. Ni s-au distribuit coli de hârție 
pe care era tipărit textul problemelor pe care trebuia să le rezolvăm. Textul 
E, acoperit Şi sigilat. Nu aveam voie să-l vedem decât în momentul când 
eram anunțați. Într-un colț al colii era lipită o etichetă numai la o margine. 
Sub această etichetă trebuiam să ne scriem numele pe hârtie şi să lipim peste 
e] eticheta astfel ca ea să nu se lipească de hârtie acolo unde era scris 
numele. După ce ne-am scris numele şi l-am acoperit cu eticheta a venit un 
asistent cu ştampila şi a pus-o pe etichetă. Am fost anunțați să desigilăm 
textul, să-l citim şi să rezolvăm problemele. Profesorul examinator a anunțat: 
„Din acest moment începe examenul. Aveţi la dispoziţie strict două ore. În 
momentul când se anunță încetarea nimeni nu are voie să mai scrie o 
singură cifră, o virgulă sau un punct. Riscă să piardă examenul.” 

Am desfăcut textul. Problemele erau accesibile dar foarte numeroase. 
Le-am luat la rând şi am rezolvat cam 90 procente din ele până când s-a 
ordonat încetarea. Deşi ştiam cum să rezolv şi restul nu mai puteam face 
nimic, Asistenţi numeroşi erau postați în tot amfiteatrul, gata să te prindă la 
orice încercare de a scrie ceva. Asistenţii au luat de la noi foile aşa cum erau 
şi au plecat. Am ieşit pe coridor şi am mai stat cam o oră de vorbă cu soi 
pe care îi cunoşteam. Toţi se plângeau de lipsă de timp. Nu ştiu iei ai 
Cineva care să fi rezolvat toate problemele. Cam în acelaşi timp au E rien 
sălile lor și electro-mecanicii şi chimiştii şi ei au avut parte de a ee 
asemănător. Examenul nostru de fizică avea să înceapă la Ora și E re 
același amfiteatru. Am plecat fiecare să luăm masa câ să ne în 

P înapoi. 

După amiază, la ora trei eram din nou cu to 

Pregătirile cu care eram de acum familiarizați din EXP 


nica din Cernăuţi, 


ţii în amfiteatru. Au urmat 
eriența de dimineaţă. 


rins un pic de cură): 


“MU am desfăcut sigiliul textului problemelor am Pre e cercițiile din 


două 


: i m pri 
din probleme îmi erau cunoscute. Le rezolvase P 


151 


cartea cu care mă pregătisem. Am observat însă că profesorul, în 
de care nu era nevoie pentru rezolvarea ei, ci 


roblemei dăduse date, ie pe 
serii cel mult pentru verificarea rezultatului obținut. Observaţia asta Chiar a 


la început mi-a fost foarte folositoare, căci am găsit la toate Celelale 
probleme date de care nu era nevoie pentru rezolvare. Candidaţii Care a 
încercat să folosească deodată toate datele din textul problemei S-au fript, u 

Am luat toate problemele la rând făcând şi verificarea Cu ajutoru 
suplimentare. Când s-a ordonat încetarea eram şi cu gata cu 
problemă. 

Acum de fizică eram oarecum sigur, dar despre matematică aveam 
îndoieli. Şi mai era ceva: la media examenului de admitere intra şi rezultat 
examenului de bacalaureat şi eu avusesem ghinionul acela la proba scrisă 
limba română şi cu nota de la latină din clasa a şasea. Cu gânduri de atesta 
îmi petreceam timpul până se vor afişa rezultatele examenului de admitere 

M-am întors acasă în satul meu natal. Duminică, după biserică, A 
mers la Căminul cultural din Mahala construit de familia Nandriş. Aici erau 
adunați învățătorii cu soțiile lor şi elevii de liceu din sat. Erau trei perechi de 
învățători: domnul şi doamna Stoica, domnul şi doamna Draghinda și familia 
Cârneală. Domnul Petre Stoica era şi primarul comunei. Dintre elevi erau 
Ion Grigoraş, Vasile Doros, Mărioara Nandriş şi Victor Trişcău şi acum 
apăream şi eu, al cărui viitor nebulos nu se ştia cum va fi. Se plănuia o 
serbare dată în numele Căminului Cultural pentru ridicarea moralului 
sătenilor îngrijorați de evoluţia evenimentelor de pe front. Se va pregăti o 
piesă de teatru ,, Ovidiu Șicană”, de Vasile Alecsandri, în care protagoniștii 
erau cei doi directori de şcoli primare, domnul Stoica din Mahala şi domnul 
Draghinda din Buda. La piesă, un rol secundar mi s-a dat şi mie, dar am avut 
un rol exclusiv într-un tablou cu subiect din psihologia luptătorului întitulat 
„Scrisoare de pe front.” Îmbrăcat în uniformă de ostaş român, într-un 
moment de linişte, scriam o scrisoare în versuri fiului meu, „Răducu lui 
Tătucu ”. Poezia această simplă în fond, pentru că se adresează unui copilaş, 
am descoperit-o într-o revistă a armatei şi era dedicată domnului colonel de 
artilerie Caras, al cărui fiu, Răducu, se născuse înainte de plecarea tatălui său 
pe front şi acum se afla la a treia aniversare. De atunci tatăl său nu-l mai 
Văzuse fiind mereu la datorie. Am reuşit să dau acestui tablou toată căldura 
şi duioşia tatălui ce scrie din mijlocul pericolelor din război şi sătenii mei 
mi-au simțit vibrația sufletului şi de atunci nu m-au mai privit cu suspiciune, 
Când mă întâlneam pe uliţă şi mai vorbeam cu ei, totdeauna îmi aminteau de 
„Răducu lui Tătucu”. Un alt moment tare al acelei serbări a fost a lui Ion 
Grigoraş când a cântat „Cruce albă de mesteacăn ” un cântec cu rezonanțe 
adânci pentru cei ce se duceau spre zări pline de foc şi moarte. 


text] 


1 datej 
Ultima 


Mari 


152 


Cruce albă de mesteacăn 


Versuri: Artur Enășescu 
melodie; Gustay Fernic 


Cruce albă de mesteacăn, răsărită printre creste 
Cine te cunoaşte, oare, cruce fără de poveste. 
Peste braţele-ţi întinse spre poiana fără flori 
Uneori se-abat în noapte cârdurile de cocori, 


Cruce albă de mesteacăn bântuită de furtuni 

Peste lemnu-ți gol doar luna pune albele-i cununi. 

Şi ca mâine fulgii iernii te vor prinde-n a lor salbă 
_ Şi vei dispărea din lume cruce de mesteacăn albă. 


Sfântul îngropat sub tine cine-l va mai şti de-acum, 
Cruce albă părăsită lâng-o margine de drum? 
Braţele-ţi de vânturi smulse se vor pierde pe poteci 
Numai brazda de țărână nu-l va părăsi de veci. 


Din comuna noastră căzuseră în răsărit vreo şapte tineri. Numele lor 
trebuia cinstit şi înscris pe un tablou aşezat într-un loc special numit „colțul 
eroilor”. Un astfel de colț nu trebuia să lipsească în nici o şcoală și-n nici un 
cămin cultural. Am primit sarcina să desenez eu tabelul eroilor căzuți în 
războiul din răsărit din comuna noastră. Ca fond am desenat în culori un 
mormânt cu o cască militară pe cruce şi-n fața lui doi copii, un băiat şi o 
fată, îngenuncheaţi în rugăciune. 

Sub acest tablou era lista cu numele celor căzuţi din comuna noastră şi 
pentru a da o unitate celor două părți, pe cele două margini verticale ale 
tabloului am desenat două coloane cu caneluri în spirală alungită care se 
terminau sus, în loc de capitel, cu câte un vas în care ardea flacăra etenă a 
recunoştinței patriei. Cineva mi-a spus că tabloul meu a fost mult admirat de 
domnul Grigore Nandriş, profesor universitar, originar din comuna noastră şi 
la acea dată Preşedintele Societăţii pentru Cultură din Bucovina. ir i: 
Mceput să mă reabilitez, puţin câte puţin în ochii societății umane în mujlocu 
Căreia trăiam, 

Când s-a împlinit săptămâna de aşteptare a 
admitere la Politehnică, am început a merge ZI 

Acă nu s-au afişat rezultatele. Tabelul întârzia să se 


rezultatelor examenului de 
de zi pe la facultate să văd 
arate, căci candidații au 


153 


arăta. vedeam şi întâlneam în schimb acelea 
j era şi o fată care nu da semne de îngrijorai 
fire comunicativă. Îmi pare rău că nu Să 
le pe care probabil l-am auzit odată sau de două ori. N 
erca să încurajeze când pe unul, când pe altul. A Veni 


Tabelul nu se 
Dar printre e 


Era de pe la Rădăuţi Şi avea O 


fost prea mulți. 
figuri îngrijorate. 


putut reține nume 
în vorbă cu toți ŞI INC 


să mă ajute şi pe mine: Nr: er a mul 
_ Ce mai faci, domnule inginer: l-am răspu g Şi pe un ton can 


morocănos, imitând germanismele stâleite CURSUL ga sau Votbele 
țăranii noştri mai bătrâni atunci când îşi aminteau de vremea când era, 
; î ustriacă: 

oii Ferit-a Sfântul! De la toamnă la canoane, cu “Sporni! ÎN 
ciubote şi cu ştiribanț” Ia 'ciapiţă”! (De la toamnă la tunuri, cu pinteni p 
cizme şi cu şbanț la chipiu). Pe fată a bufnit-o râsul dar după aceea a rămas 
pe gânduri. Când s-au publicat rezultatele, în dreptul fiecărui candidat apărea 
unul din aceste două cuvinte: „admis ” sau „amânat şi în dreptul numelui 
ei era „admis”, dar fata nu s-a mai înscris la cursuri. Ce s-o fi întâmplat cu 
ea? O fi reuşit şi la Bucureşti şi s-a înscris acolo? Nu s-a mai înscris la 
cursuri să lase locul ei unui băiat amânat? Ori poate s-a măritat şi n-a mai 
avut nevoie mai mult de inginerie? 

Pe listă era şi numele meu şi ... spre ghinionul meu eram şi eu cu 
admis. Dacă n-ar fi fost aşa, ajungeam până la urmă pe front cu inima 
împăcată că nu m-am ferit de pericol, ori poate eram scutit de acele necazuri 
care au curs pe capul meu mai târziu şi mai continuă şi azi la data acestor 
scrise. 

Vacanţa s-a terminat, au început cursurile, frecvența obligatorie şi la 
cursuri și la lucrările de laborator, dar mai ales la instrucţia militară care era 
de o zi pe săptămână. Pentru problemele care trebuia să le rezolv acasă şi 
pentru planșele pe care trebuia să le prezint la timp, stăteam aproape în 
fiecare zi treaz până la miezul nopții. Uneori, mătuşa mă găsea adormit cu 
capul pe hârtii şi mă trimitea la pat că şi aşa nu mai eram în stare să mai fac 
ceva. 

Rector al Institutului Politehnic din Cernăuţi era profesorul Cristea, un 
om distant dar energic şi foarte bine pregătit, bun organizator. Poate de 
aceea era foarte greu să ajungi până la el. Intrai numai după ce depuneai la 
secretariat o cerere scrisă şi arătai în ea motivul pentru care cereai audiență. 
In funcție de subiectul cererii puteai fi respins sau aprobat. 

Profesorii Se grăbeau să ne predea cât mai mult material căci frontul se 
apropia. Lucrările de laborator trebuiau făcute, dar aparatele de care trebuia 
să ne folosim dispăreau împachetate în lăzi mari de lemn, gata pen! 
evacuare. Lucrul acesta îi dădea mult de furcă mai ales profesorului Cişmah 


154 


0 BO aul Oit/i că au gi Ştiau cum 

je de laborator cr ap aratele rămase încă ncimpacherae NC programeze 
re pia explicat cura se face calculul erorilor la te, In plus, domul 
i nu ne mai primea referatul pe c; tele obținute prin 


tori Ş : , are-l făc 
masi e, calcul al erorilor. Mie lucrul acesta mi-a ai : fiecare lucrare 
i La chimia generală, domnul profesor 5 DINE în viaţă mai 


; Flo 
ne parţiale tot la două, trei săptămâni şi T Rădulescu ne dadea 


S asistenta Iu; € 
pi ne supraveghea cu foarte multă strictețe. i domnisoara 
“omnişoara G-P.U. " Profesorul de topografie, domnul Mihai ia 

- tez, 


"vea ca asistent. pe domnul Ariciuc, care avea 
consonantei ş. În loc de „aşa”, zicea „aja”. 
ensurătoare cu aparatele de topometrie. Într-o an 


o dificultate la Pronunțarea 
Cu el făceam exerciţii de 
umită zi, asisten 


E L î. 
rimit „ordin de chemare de la regimentul lui şi nu l-am mai E Me 
Mihai Botez era profesorul de geometrie descriptivă. Acesta era Mi e 


Botez, iar asistentul lui era domnul Irimescu. Înainte de a deveni profesor 
universitar, domnul M. Şt. Botez a fost profesor de liceu şi avea acum ca 
studenți pe unii din foştii lui elevi. După ce şi-a susținut doctoratul în 
geometrie descriptivă, profesorul a litografiat materialul pe care îl pregătise 
pentru examenul respectiv, Şi acesta era cursul după care învățam noi acura. 
Din păcate, cursul s-a tras în prea puţine exemplare şi se găsea cam greu. De 
aceea profesorul avea cu studenții din anii mai vechi tot anul „sesiune de 
examen deschisă”. In fiecare duminică, un număr de studenți din cei mai 
vechi se prezentau cu sculele necesare pentru desen la examen Şi erau 
studenți care luaseră toate examenele primilor trei ani şi încă nu luaseră 
examenul de geometrie descriptivă. 

O mare personalitate printre profesorii noşti era domnul Dumitru 
Mangeron. Cu el studiam geometria analitică şi calculul diferențial şi 
integral. Prima lecție cu el a fost la geometria analitică şi el a ținut să ne 
recomande „Puțină ” literatură de specialitate. Amfiteatrul avea două table 
mari, care împreună acopereau aproape complet lățimea peretelui din fața 
catedrei şi profesorul ne-a tot spus şi tot scris pe ele titluri şi autori români 
de specialitate până a umplut cele două table, apoi ne-a zis: „Dacă cineva 
vrea să citească ceva în franceză vă recomand următoarele” şi a umplut iar 
cele două table cu titluri şi autori în limba franceză. Au urmat la rând limbile 
engleză, germană, italiană şi rusă şi pentru fiecare din ele câte două table 
pline cu titluri şi autori. Am rămas năuciţi; profesorul le spunea şi scria din 
Memorie fără să se uite pe nici o notiţă, pe nici un petic de hârtie. 

lare e PoVeste pe care o ştii, se revărsau pe tablă figuri şi ecuaț ra: 
Sare, de te mirai cum de n-ai scris chiar tu aceste lucrări mai înainte ce ţ 


155 


i 


le spune el. Din când în când făcea câte o scurtă pauză ca să se uite Peste 


cele scrise, zicând aşa ca pentru sine insuşi: Minunat! Când se te i, 
lecţia aveai impresia Că n-ai făcut decât o trecere în revistă a unor lucruri j 
care le-ai gândit tu, dar, când începeai să citeşti pe cele ce le-ai scris tu dee 


tablă, începea să te doară capul căci nu mai ştiai de unde le-a scos Profeson 


e toate acestea. za 
Pi La calculul diferenţial şi integral povestea cu cele două table şi ra 


limbi s-a repetat. Întâmplător ne-a mai întrebat: „ Dacă știe cineva japon eza, 
aș putea să,vă.dau, câteva izluri şi în această limbă!” dar noi am zis: „N 
ştim!” şi s-a oprit. Explicaţiile cele mai grele curgeau ca din mânecă din 
mintea acestui om, dar omul avea şi alte daruri ascunse. Avea un fel spe 
de a se înțelege cu oamenii cei mai simpli. Cunoştea pe toţi Oamenii de 
serviciu din Politehnică, cu toate familiile lor şi cu toate problemele pe care 
le avea fiecare familie. Se oprea să schimbe o vorbă cu ei. li mai ajuta cu ln 
sfat, uneori şi cu câte un bănuţ... Tot el era profesorul care se OCupa cu 
ajutoarele materiale destinate studenților. Pe chestia asta circula ptintre 
studenţi un banc: 

Un student sărac vine la domnul profesor să-i ceară un ajutor financiar. 

- Domnule profesor, sunt sărac şi n-am bani pentru cărți şi caiete, 

- Minunat! 

- Domnule profesor, n-am bani, n-am haine cu ce să mă îmbrac să vin 
la cursuri! 

- Minunat! 

- Domnule profesor, n-am cu ce să plătesc masa la cantină, n-am 
mâncat de trei zile! 

- Minunat! 

Totul era numai o glumă, că profesorul ajuta pe cât putea, uneori Chiar 
din buzunarul propriu. Cum profesorii noştri nu avuseseră timp să tipărească 
cursurile lor, iar cărţile de la bibliotecă se împachetau pentru evacuare, era 
clar că examenele nu se vor putea pregăti decât numai după notițele luate de 
la cursuri. De aceea, la intrarea în amfiteatru, ne zbăteam să ocupăm locurile 
cele mai din față. În anul nostru eram trei fii de țărani din Bucovina care 
umblam îmbrăcaţi în costum naţional şi ne ţineam loc „unul pentru toți”. La 
cursuri colegii ne ziceau: „Echipa trei țărani”: Drişcu Nicolae, Hrab Vasile 
Şi Leahul Victor. 

Asistentul domnului profesor Mangeron la geometrie analitică era 
domnul Ciobanu, un om foarte bine pregătit. Aveam cu el ore de seminar 


împreună cu anul întâi de la electro-mecanică şi rezolvam cu el probleme 
foarte interesante. 


Cia] 


La algebra superioară l-am avut profesor pe domnul Creangă. EI vorbea 


156 


j puteam să notăm aproape cuvânt cu cuvânt tot ce 
domol 31 E acasă probleme cu numere mari, : 


să alia inginer trebuie să fie obişnuit să fac 


pre, şească. £ 
fară să ui elementelor de construcții l-am făcut cu da 

pe! ni. EL ne-a vorbit despre calitățile sculelor și fugi ie Leonaş- 
CehoYSC” «urile de construcții, simbolurile c alelor cu care 

anu : > S u care reprezentăm fi 
desen. „- narte şi metode şi tehnici de lucru cu tus si 1ecare 
aterial în P i ietata: CU tuş ŞI cu culori de apă. Cu e] 
m învățat desenul numai în anu întâi, apoi a dispărut. Am auzit că a fost 
împuşcat de armata Sete au n s-a grăbit să predea ceasul. 
pentru pregătirea milita ceam instrucție O zi pe săptămână, Studenţii 
;- seriile de înaintea noastră aveau uniforme soldățeşti kaki cu Zig-zagul de 
îi Ja chipiu. Noi cei din anul întâi am primit salopete-combinezon 
„jbastre aşa cum purtau muncitorii din atelierele mecanice. Numai chipiul 
cra de teterist. Curelele noastre erau din împletitură de cânepă cu cartuşieră 
de piele, bocancii militari cu cuie pe talpă. Armele cu care ne instruiam noi 
şi cu care am făcut prima tragere erau vechi şi decalibrate, de proveniență 
austriacă, arme A.U. Arma pe care 0 aveam eu în primire avea anul de 
bbricaţie 1821, deci la data naşterii mele ea împlinea o sută de ani de 
existență. Noi studenţii anului I eram împărțiți în patru plutoane. Eu eram în 
| doi şi aveam comandant de pluton pe locotenentul Oncescu. 
plutonu Ş ocote 
Plutonul trei avea comandant pe sublocotenentul Tusciuc, iar plutonul patru 
pe locotenentul Contescu Dumitru, inginer agronom. Nu-mi amintesc cine 
comanda plutonul unu. Probabil tot locotenentul Oncescu. Comandantul 
întregii şcoli care constituia o companie era căpitanul Petre Rădulescu, zis 
„Nea Petrică ”. 

În una din primele noastre zile de instrucție, când eram gata să plecăm 
pe teren, am observat în grupa vecină cu mine un student pe care nu-l mai 
văzusem până atunci. A venit la mine să mă cunoască şi s-a recomandat Jean 
Voinea. 

- Dumneata ai fost în vara aceasta în colonia de la Deva? 

- Da! 

- De ce ai luat legătura cu comuniştii de acolo? 

- Am fost trimis acolo de Ministerul Educaţiei şi am ra pr 
Cu aceia pe care eu îi credeam elevi ca şi mine. Dacă au fost şi alte elem 
în colonie, nu-i vina mea. ina Beit Sotie 

Pe Jean Voinea l-am mai văzut după multă vreme la mina Bai p a 

tâ 1 Oncescu a cunoscul-o undeva pe 
ntâmplarea a făcut că locotenentul Onc arse 
Luţi Pitpi i i ilărie pe care eu n-o mai văzusem 
pinescu, prietena mea din copi Deo Ti Imea frumuseții ei. 

YIco şapte ani. La vremea aceea ea avea 18 ani Şi era în Cu 


punea 
Profesorul Ca e i î 
e 


ă calcule Şi cu numere mari 


157 


i 
pi 


Locotenentul avea şi el vreo 40 şi s-a îndrăgostit de ea nebun. A început să: 
facă propuneri de căsătorie. Intr-o zi m-a întrebat: shi ' 

- Mă, Leahule, tu cunoşti o fată Viorica-Luţi Pitpinescu. 

- Da. 

- Te-am găsit scris în cartea de bucătărie! 

Nu ştiu, de la ea, sau de la altcineva din familie, locotenentul a aflat că 
Luţi se gândea serios la promisiunea pe care ne-o făcuserăm amândoi la data 
plecării ei din sat. De atunci accesele de funie împotriva mea ale domnului 
locotenent nu mai conteneau, mai ales după ce a aflat că mai sunt Suspectaţ 
ca „bolşevic. La orele de instrucţie de pe terenul Cotola, de pe dealul 
Horecei, la orele când ceilalți erau în pauză, eu eram pedepsit de el să fac 
mereu întoarceri pe loc: „La stânga! La dreapta! La stâng-nprejur|” mereu 
şi mereu. Eu comandam şi tot eu executam până trecea pauza. Răbdam toate 
fără să crâcnesc căci eram mândru că Luţi nu cedează insistențelor lui. 

- Am să te fac să te învârți pe loc până ai să răzbaţi de cealaltă parte a 
pământului ! 

Dar locotenentul mai avea grijă ca aversiunea lui să se reflecte şi în 
atitudinea față de mine a lui Nea Petrică. La sfârşitul instrucției când i se 
dădea raportul, căpitanul mai trăgea câte un discurs contra bolşevismului pe 
care îl încheia: 

- Domnule elev, te crezi deştept, dar deşteptăciunea ta se ridică până la 
înălțimea şnururilor de la bocancii mei! 

Dar şi evenimentele lucrau împotriva mea. Un nou refugiu stătea să 
cadă ca o năpastă peste noi. Într-o zi locotenentul a venit la mine şi cu un ton 
mai potolit mi-a spus că domnul director Pitpinescu ne-a invitat să venim 
împreună la el. Mi-a fost nespus de greu să nu ascult de dorința bunului meu 
director, dar ştiam sigur că locotenentul va face ceva ca să mă umilească. Și, 
pentru că invitaţia nu mi-a fost adresată direct mie, ci prin intermediul 
locotenentului, nu m-am dus deloc. 

A venit vremea să facem exerciții de tragere cu gloanţe de război, cu 
armele pe care le aveam în primire fiecare. Era în a doua jumătate a lunii 
noiembrie şi apa nu îngheţase încă. Peste noapte plouase şi poligonul de 
tragere era plin de bălți. Armele noastre erau decalibrate rău. Ocheai în 
panoul din fața ta şi glonţul mergea în panoul vecinului din dreapta sau din 
Stânga. La înregistrarea datelor de la panouri s-au dus doi colegi Ion Neţelea 
şi Vasile Glugan. Noi intram la tragere câte cinci odată şi aveam în faţă cinci 
panouri pe care se prindeau de fiecare dată hârtii noi cu ținte desenate în 
cercuri concentrice, Așa fel se controlau rezultatele fiecăruia din noi. Cei doi 
colegi aveau la ei câte un cartuș neutilizat şi mai marcau pe foaia de hârtie 
„locul unde ar fi trebuit să pătrundă glonțul”, altfel rezultatul tragerii ar fi 


158 


DD O 


i dezastru. A bară ŞI pl zru 
fos Viu în faţa panourilor. Am primit câte un încărca, AT intrat în 
dispozi [L-am introdus în locaşul de încărcare a hote ICător cu Câte cinci 
gloan “Ab murdăresc de noroi. Nu Știu Cum s-a făcut eg Pus arma jos cu 
gri) ţia unde o aşezasem şi s-a oprit exact într-o ăi rna a alunecaţ de 

SEE je. În momentul acela l-am auzit pe Nea Petrică str “am aplecat s-o 
ridic A olşevicule, pui mâna pe armă ca să tragi în gând mânios: 
i -] cu cinci nopți de carceră! ru 

Puteam să fiu fericit. In loc să stau noa 
jucrez la planşe» vo! O Si carcetapiEia 
vasul comun. Am primit ordin să tragem. Am ridicat arma din baltă și 

“pe unde au ajuns gloanţele mele nu ştiu. Restul l-au făcut cei doi iz 
inte. Şi aşa am ajuns să am cea mai bună performanță de la tragerea aceea a 

Plutonierul Ştefan Ştefan, ajutorul locotenentului Oncescu, văzându-n 3 
mereu pedepsit cu şi fără motiv a început să mă simpatizeze. Îl amuza Gta 
că eu nu arătam niciodată că aş fi supărat din cauza pedepsei. De fapt eu 
eram mândru de rezistența Luţiei. De data asta însă Ştefan Ştefan s-a dus la 
Nea Petrică şi i-a sugerat că ar fi bine să-mi ierte pedeapsa din cauza 
performanţei mele la tragere. Şi aşa am scăpat atunci de carceră. 

A venit şi luna martie. Lăzile cu aparate de laborator ŞI cele cu cărți de 
la bibliotecă au început să ia drumul gării şi de acolo undeva mai în 
interiorul ţării. Se aştepta ordinul de evacuare a unității militare, dar nu 
venea. În cele din urmă a venit. Fiecare student se va evacua pe cont propriu, 
cu familia. Luna de concentrare se va face la o dată şi o localitate care se va 
anunța la timpul potrivit prin radio. 

Cursurile acelui an s-au încheiat prin mijlocul lui martie. Nu mai era 
nimic de făcut, frontul se apropia. Trebuia să plecăm şi noi. 

Într-un consiliu de familie s-a luat următoarea hotărâre: mătuşa Şi cu 
verii mei se vor evacua cu trenul; unchiul va veni cu căruța în care va 
încărca ce brumă de bagaje ar putea suporta un biet căluț de rasă huțulă; eu 
Va trebui să urmez calea pe care vor merge colegii mei de armată. M-am 
imbrăcat militar, mi-am făcut bagajul - atâtea boarfe câte puteam duce cu 
mine, mi-am luat rămas bun de la toţi şi am pornit-o spre poartă. Acolo sa 
întâlnit pe uncheşu Ionică a mătuşii Catrinii. n 

ȘI Am venit să-mi iau rămas bun de la tine. Să ne scrii de un 

“am îmbrățișat pentru despărțire. , sasi 

- Lasă, uncheșule, că peste câteva luni mă voi putea întoarce e ME mai 

vei Să dea Dumnezeu, dar eu am presimțirea asta: că nu 1 


i i. Toţi uncheşii 
Aşa a fost. Eu am revăzut satul meu abia peste 55 de arâsl0b 


pului meu de Cinci 


, e? Locot 
ene 
Qncescu scrIe i 


ptea să-mi fac temele sau să 
ŞI asta un fel de evadare din 


de îi ajunge. 


159 


mele erau în lumea drepţilor. Toţi Verii pe care i-am lăsa 
-am găsit îmbătrâniți cu băieţii er ŞI cu fete măriţ 
de la care aveau acum nepoți mărişori. Aşa e a cea pământe 

Ca să mai pot găsi alți colegi cu care să plec mai i pă am merg la 
casa unde fusese cantina studențească, „Acolo Erau sunâți un grup i 
studenţi basarabeni şi bucovineni fără părinți. Toţi erau din anul |. Imbrăcaji 
în uniforme albastre, numai doi din ei erau ofițeri ŞI erau îmbrăcaţi Ca atare 
sublocotenenții Agratina şi Ciobanu, originari din Basarabia, Sublocotene. 
tul Acratina îşi asumă comanda celor prezenți şi ne explică Situația. 

Cantina Politehnicii, oalele, cratițele, vesela, tacâmurile ŞI înstrumen. 
tele de gătit precum şi alimentele rămase neconsumate, iar de la căminul 
studențesc cearşafurile, fețele de pemă, prosoapele şi alte obiecte utile 
trebuie şi ele evacuate. Noi trebuie să facem lucrul acesta. În acest SCOp ne 
vom împărți în două grupuri de activitate. Un grup va merge la gară Și va 
rechiziționa două vagoane. Al doilea grup va transporta tot inventarul Care 
trebuie evacuat la gară cu ajutorul unui camion pe care îl avem la dispoziţie, 
Grupul care va rechiziționa vagoanele sub comanda sublocotenentului 
Agratina, al doilea grup al sublocotenentului Ciobanu va aduce materialele 
la gară. Mă hotărăsc să stau la transport, dar grupul care merge la gară mai 
are lipsă un om. Un coleg de la Construcţii mă cheamă şi plec şi eu cu ei, 
Garniturile de tren pentru refugiaţi se formau din Gara Grădina Publică. Am 
mers acolo şi am ocupat două vagoane pe care am scris cu cretă: „Rezerva 
pentru Unitatea Militară Politehnica". Ne-am postat câte unul la fiecare 
scară de intrare şi am venit aşa în Gara de Nord, unde cealaltă echipă 
adusese la peron inventarul mobil al cantinei şi al căminului. În câteva 
minute totul era încărcat în vagoane. Au urmat apoi bagajele noastre și ale 
colegelor noastre fără părinţi şi ale personalului de serviciu a cantinei, iar 
noi, ne mai având loc pe bănci, stăteam pe unde puteam printre bagaje. De 
acum înainte toți vom fi legați împreună ca frați şi surori - „fiii cazanului”. 
În vagonul nostru s-au urcat şi şeful bucătar cu tot personalul său. 

Călătoria a durat vreo trei zile, cu multe opriri lungi prin stații, căci 
trenurile militare aveau prioritate. În una din aceste opriri am pornit în 
lungul trenului să văd dacă mai văd vreo cunoştinţă. Spre marea mea 
bucurie, la un geam, am văzut-o pe mătuşa mea şi pe verişoara Aspasia: 
Călătoream cu același tren, deci vom fi pe undeva pe aproape. După ce am 
schimbat câteva vorbe cu ele, m-am întors la vagoanele noastre cu male 
bucurie. În cele din urmă trenul nostru s-a oprit la Gara Simian, lângă Tumu 
Severin, De acolo, noi, studenţii de la Politehnică, am fost încartiruiţi pe 
casele gospodarilor din sat, iar cantina s-a instalat în localul şcolii primare: 
Ceilalţi refugiaţi au ajuns în oraş - stația următoare - de unde au fos! 


şi toate mătușile ! 
când erau copil, 1 | 
nilor, 


160 


izați în diferite comune din judeţ. 
ptr cuiarn la Gheorghe Răduț, care îşi avea posnau. e, Orlovschi și cu 
irii. Duminica mergeam la biserica din sat. Up Student din an. 
iuintea n0a5Ir3» APE li mieiue,-a Organizat cu câțiva Aa i 
ina ct Oamenii veneau atraşi de cântările noastre și în câ € noi un cor 
piseri a devenit neîncăpătoare. Când se făceau îi teva săptămâni 
, În felul gagsia PS sua compl etam caloriile ea ai ie Pai 
invitați Să cântăm în zilele de hram şi pe la biserici] ii: Am fost 


i : E e vecine, iar d i 

fi împreună cu preoții. Atunci ne intreceam cu toții pă 
ece 

ulare. : : ciezte 

pop În timpul liber făceam plimbări prin ora 


foarte frumos. Strada principală merge pe un 
are vederea deschisă până la undele apei şi + 
lină de straturi de flori, în special cu tranda 
sunt clădiri frumoase, care mai de care, adevă 

Într-un anumit loc, zona înflorită este întreruptă de clădirea impozantă a 
Liceului Traian, iar lângă el ruinele castrului roman Drobeta şi a podului 
construit de Apolodor din Damasc peste Dunăre din porunca marelui împă- 
rat Traian, cuceritorul Daciei. Am vizitat locul acesta cu profesorul nostru de 
poduri dl. Cornel Antoniu. EI ne-a explicat modul ingenios cum a construit 
Apolodor picioarele acelea ale podului în apa puternică curgătoare a Dunării. 
Până aproape de suprafața apei aşeza în mod alternativ un strat de blocuri de 
piatră şi un grătar din lemne groase de arin. Arinul este un lemn care rezistă 
foarte bine atâta timp cât stă numai în apă şi este moale şi prin deformare 
asigură o legătură trainică între blocurile de piatră. Ne-a mai spus profesorul 
Antoniu multe alte lucruri despre pod şi despre castrul roman de pe malul 
acesta, dar pe mine m-a impresionat construcția stâlpilor în apa puternică a 
Dunării. 

Intr-o zi l-am întâlnit pe stradă pe domnul director Pitpinescu, acela 
care m-a învățat pe mine la şcoala primară din sat, tatăl Luţiei. Era tare 
ocupat şi-mi spunea cât de mult şi cât de greu se zbate ca să-i pregătească 
fetei lui „dota”, zestrea care se cerea prin regulament fetelor care se mărită 
cu ofițerii din Armata română. Luţi trebuie să se mărite cu domnul 
locotenent Oncescu, 

- Ştiu că şi ție ţi-a fost dragă Luţi, dar n-avem ce face, am ajuns pe 
sa nu mai avem nimic şi el are o situaţie materială apel ist 
a imia să ne accepte şi pe noi aşa săraci cum suntem. A SS 

s6 refugieze aşa cum s-a întâmplat cu noi! În situaţia asta mi-l nesp ani 
STA i, Cumpăr toate câte i se cer ca să li se aprobe aice 3 E Îi ie 
Poate obişnui cu ideea că trebuie să facă pasul acesta... Cre 


$. Turnu Severin era un oraș 
mal înalt în lungul Dunării Şi 
Oală coasta aceea a malului e 
firi. Pe partea cealaltă a străzii 
rate bijuterii arhitectonice. 


161 


ga mi-a trecut ca un cuțit rece prin inimă: „„Sărmay 
estea IMil- 


: te dori 
i voia cil” M-am străduit să nu-mi trădez povara inimii. Vu 
e meu director cu urări de sănătate pentru toată fam. ÎN 
espărț - 


i | ilia , 

mea Sun pus 1U, un gol ȘI 

m-am întors la gazda . In suflet mi-a răma t i m, i 
mai umplut niciodată. are nu S 


În Joia Mare, mă întorceam dintr-o plimbare din oraș. Un Coleg zi 
ee de la cantină că te aşteaptă o doamnă! Mă gândesc: 
fi oare?” Am mers la cantină. Acolo mă aştepta mătuşa mea. 

_ Am venit să te chem să facem Paştile împreună! Am mers repede |, 
gazda mea şi mi-am luat de acolo câteva lucruri de care voi avea Nevoie 
îndeosebi cămaşa cu modele naţionale cusută de bunica mea. Am plecal 
împreună cu mătușa la stația de cale ferată Cloşani. Staţia aceast 
punctul de plecare al liniei ferate înguste, o linie de exploatare forestie 
urca spre munte. Avea şi trenuri de persoane. Am cumpărat bilete şi Ne-am 
urcat într-un vagon. În curând trenul a pornit şi a început să urce pe 
numeroasele serpentine ale căii. Unii călători „ca să-și mai dezmorțească 
ciolanele " se dădeau jos din tren, o luau pe potecă de-a dreptul Şi Se urcau în 
tren din nou când acesta ajungea la serpentina respectivă. S-a mai întâmplat 
de vreo două ori că locomotiva a sărit de pe şine. N-a fost prea multă 
supărare. Vreo patru oameni voinici, cu ajutorul unui cupon de Şină au 
ridicat-o la loc şi trenul a pornit iar. După o călătorie de vreo patru ore în 
condițiile acestea am ajuns la staţia comunei Broşteni, unde am coborât și 
am luat-o pe jos, pe cărare, încă vreo trei kilometri până la satul Meriș, un 
grup de case adunate în jurul unei viroage în care se aflau vreo două izvoare 
de apă. Casele, ca toate casele ţărăneşti aveau două camere de locuit şi tinda. 
Din cele două camere una era locuită de proprietar, iar a doua era dată în 
folosință unei familii de refugiați, fugăriți de la casele lor de hoardele 
invadatoare. Astfel erau toate casele de la Meriş şi aşa era şi casa lui 
Gheorghe Lupu unde era găzduită mătușa şi cei doi veri ai mei, Aspasia și 
Anatolie. Bucuria revederii cu ei a fost mare şi cele două zile până-n Paști au 
Irecut repede. Mătușa şi Aspasia făceau eforturi mari să gătească din mai 
nimic ceva special de sărbători, iar Anatolie şi cu mine am făcut un pic de 
curăţenie în jurul casei gazdei noastre, am măturat bătătura şi am ars 
eta i i A venit şi ziua de Paşti. O zi senină. Promitea să i 
e ia ba sculat de dimineață, m-am bărbierit, m-am ea | 
a e ema ŞI m-am îmbrăcat cu cămaşa cea cusută de bunica din 

ȘI Su bondița. Mătuşa și verii mei se bucurau foarte mult de aces 


st î : SS 
est al meu de mare sărbătoare, căci bunica aceasta era mama mătuşii Şi DO 


» Cine 0 


A era 
TĂ care 


162 


- eram toți nepoții €1. Aa e 
inefi “1 ora zece eram toți patru aşezaţi în jurul modestei noas 
e andul la bietul unchiul Ion care era, pe undeva str 
fostiVe» ză putea fi şi el cu noi în marea zi de sărbătoare, 
căruța a, şi numai am auzit pe Gheorghe, gazd 
gustăn 


din DI că aeriană! leşiţi repede afară! 


C mese 
pe drumuri cu 
N-apucasem să 
4 noastră, strigând tare 


Avioane străine, multe, multe 
Li 


multe! Jăsat toate pe masă şi am ieşit să vedem ce este. 
pa stoluri, stoluri de păsări de oțel sclipeau în soare la mare 
Me mai mare trecuse chiar dincolo de zenit. Am încercat să Je 
spălțime. pe acelea care erau în dreptul nostru. Am numărat peste o sută 


nur țat: ce rost mai avea numărătoarea? Fără îndoială erau multe 


: n 
apoi am Ten 


(are. De la un anumit punct grupurile se desfăceau, unele se îndreptau spre 


dreapta, altele spre stânga iar altele mergeau drept înainte. Apoi s-a auzit un 
iu puternic ca un tunet. Ne-am făcut cruce, „Primeşte Doamne sufletul 
obilor Tăi!” După un timp s-a auzit un alt tunet apoi altele şi altele. 

La văzul avioanelor acestora multe, ne-am adunat toți locatarii caselor 
din acel loc pe marginea râpii. Când au început bubuiturile am auzit pe 
cineva dintr-o casă vecină strigând: liga 10 

- Bagă-te-n râpă, mă! După un timp iarăşi: 

- Bagă-te-n râpă, mă! N-auzi ce-ţi spun? Că-ndată ies eu la tine! 

Neînţelegând despre ce este vorba n-am dat prea mare importanță 
strigătelor. Mă pomenesc față în față cu un individ îmbrăcat în uniformă 
militară cu epoleți împletiţi din fir alb cu grad de maior, mânios, vânăt de 
mânie. aie 

- Mă! Tu n-auzi când strig eu la tine? Bagă-te-n râpă imediat că eşti 
îmbrăcat în alb şi te văd americanii şi o să arunce o bombă după tine şi au 
să-mi omoare soția şi fata. Soţia lui era aceea care sta de vorbă cu mătuşa. 

- Domnule maior, nu vă supăraţi, dar n-am ştiut că eu suni acela căruia 
il vorbeaţi, Cât despre bombe, nu vă alarmați degeaba. Nu strică n En 
Obombă pentru un pârlit de țăran ca mine şi nici pentru un prăpădit de i ş 

erişul. Bombele costă şi ele bani mulți şi ei trebuie să A ana ti 
Obiective militare sau strategice. Merişul n-are nici ăi Ş a a 
„ală îngustă, Fiţi siguri că şi ei ştiu cine din România a A st 
acestea şi acolo sus ei au aparate de văd toate ca-n palmă: 
MELO grijă)... 
Furios la culme, mai furios decât venise, maiorul s 
area maiorului, soţia lui, doamna Dumitru, a venit 


-a dus înapoi. După 


Plec la mine, cu fata €i 


163 


| 
| 


nu fiu supărat pe soțul ei şi să nu-i iau în nume 
EI e judecător militar şi vine de pe front ind ă Tău 
a 


rtizani şi că întorsătura pe care o iau lucruri] Vu 
e 


Galina şi mi-a spus să 
că este aşa de nervos. £ 
de-a face cu dezertori şi partizanii > 
acolo îl îngrijorează cumplit şi-l îngrozeşte. După un timp bubuiturle de 
încetat. Un grup de avioane mult mai mic decât acela care venise a a u 


cerul în sens invers şi alarma aeriană a încetat, iar noi ne-am așezat di 


VErsaţ 


n Noy 
la masă. : = > 
A doua zi de Paşti, m-am întors la Turnu Severin. Oraşul era 


rău. Gara distrusă, alături de ea spitalul orăşenesc un morman de moloz «; 
grinzi arse. Pe stradă l-am întâlnit pe domnul director Pitpinescu sin , 
plâns şi necăjit de abia se ținea pe picioare. Cu un glas stins de parcă vene, 
din altă lume mi-a zis: 

- Americanii ăştia mi-au fript inima! M-au nenorocit, mi-au distrus 
viaţa. Au bombardat spitalul şi l-au dărâmat. Soţia mea şi Răducu, băiatul 
meu de 8 ani erau internaţi în spital. Acum mă duc să caut o căruță să-i due 
în sat şi să-i înmormântez. 

O înfiorare de plâns reținut îi zguduia toată ființa şi lacrimile îi şiroiau 
pe obraji. N-am ştiut ce să-i mai zic. l-am luat mâna şi i-am sărutat-o şi-apoi 
am ținut-o strâns lângă inima mea şi am plâns împreună până ce el a Teușit să 
se mai liniştească. 

Ne-am despărțit fără să ne mai putem spune un cuvânt. 

Am trecut pe lângă clădirea Liceului industrial unde erau depozitate 
Biblioteca şi aparatele noastre de laborator. Clădirea a fost atinsă de bombe, 
dar nu era distrusă. În schimb două clădiri de alături erau făcute praf. 
Mormane de moloz. Odată cu bombele, Americanii au aruncat nişte foi de 
hârtie pe care era tipărit: 

Severin, oraş frumos 

Te-om pune cu susu-n jos! 

- Frumoase versuri, nu? Citind manifestul n-am observat când a apănut 
în fața mea colegul meu Victor Tărniceru. ÎL întreb: 

- Ce faci, cum ai scăpat de bombardament? 

- Ştii, tatăl meu e agent fiscal. Noi am fost evacuați şi cazați cu toată 
familia într-un sat vecin cu oraşul, la Magheru. De acolo am văzut to! 
bombardamentul de la oarecare distanță, dar noi n-am fost bombardați 
Americanii toamă bombele ca un covor. Nu distrug un obiectiv precis ci un 
cvartal întreg. 

„= Ştii ceva? În aceeaşi casă cu noi stă un ceferist care a fost în gară în 
timpul bombardamentului şi a fost rănit de o schijă la un picior. Hai 
mergem să-l vedem. 


âVariaţ 


164 


curs împreună pe jos drumul până la M 

1 ontul care pe umplea de amărăciune; agheru, discutând 

ret cara josnicie la god catei Poporului american 

3 damentului chiar Ziua noastră cea dintâi de pa. 

al bombe criminal al omenirii, ca să ne dea ro 
mai C e oi dăruită măcelarului. 

Acestea toate se fac în numele celei mai avans 

5 Dar de spital ce ai de zis? Era insemnat cu do 

ii prinse. în cercuri albe cu diametrul de 

CE mentul s-a executat ziua după ora zece în condiții de vizibi]; 
Am văzut cum un avion a venit mai înainte vizibilitate 


Şi a făcut un oco] 
B si jăsând în urma lui un fum alb, un fel de delimitare i ae 
în †e arunce bombele. Au venit apoi celelalte avioane şi au tari 


vombele în Zona marcată. Primele bombe au căzut pe spital. 

Vorbind aşa, am ajuns la casa unde fusese găzduită familia Tărniceru 
Am bătut în Uşa unde locuia ceferistul şi dinăuntru o voce ne-a poftit să 
intrăm. Omul sta pe un fel de fotoliu improvizat: un scaun cu Spătar şi 
căptușit. Avea piciorul drept bandajat până la genunchi aşezat pe un scăunel 
mai jos pe care pusese o pernă. Colegul meu a făcut prezentările. Regret că 
nu-mi mai aduc aminte numele lui. L-am întrebat: 

- Domnule, spune-mi, te rog, cum s-au petrecut lucrurile în timpul 
bombardamentului. 

- Prea multe nu vă pot spune pentru că o bună parte din timp am fost 
inconştient. S-a anunțat alarma aeriană şi numeroase avioane inamice au 
intrat în spaţiul aerian al României. Eram de serviciu la Biroul de mişcare. 
Trebuia să evacuez din gară cât mai repede trenurile de călători şi acelea cu 
substanțe explozibile şi inflamabile. Aveam sub ochi o schemă a tuturor 
gamiturilor ce se găseau la ora aceea în spațiul gării. Am luat repede 
telefonul şi am dat dispoziție de ieşire şi oprire în câmp, rând pe rând la toate 
gamiturile care trebuiau evacuate, având grijă să nu produc încurcături. Am 
reuşit să evacuez tot ce trebuia evacuat şi am ieşit din birou să fug către un 
adăpost antiaerian din apropiere, când au început să cadă bombele. E 

Veneau de sus cu un urlet sinistru de parcă ar fi fost chiotul a mii de 
draci, apoi aerul a început să clocotească de explozii, ca un enorm cazan al 
teii Primele bombe au căzut pe spital. Bombe cadă iei 
butei at a fumul ŞI Diăful au supa cal lua Ac ce suflul unei 

tobe or din apropiere se vedea ca o sclipire de e a sira RE 
puterni apropiate m-a trântit între linii. La o altă explozie zit când doctorii 
ICă în picior, apoi mi-am pierdut conștiința. M-am tre 


AU ales ca 3 
S ca înc, 
Au ( ut 
ă Paşti ŞI se aliază pa 
1 urii acestuia, ca pe o 


i. Civilizaţii din lume! 
u: Semne mari ale Crucii 
Cinci metri fiecare Şi 


165 € 


o. T...— ———.———.—.—...—_ —.— POD 


îmi scoteau din rană schija care mă rănise. Operația s-a făcut 
Spitalul nu mai exista ȘI NICI medicamente la îndemână, doar e 
găsea în trusa de prim ajutor... SA : i 

Mai târziu, Tărniceru mi-a povestii că ceferistul s-a vindeca 
decorat pentru prezența de spirit şi devotamentul de care a dat 
operația de evacuare a gării înainte de bombardament. 

În seara acelei zile am mers să iau masa la cantina studențească. Coleo:: 
povesteau despre întâmplările primei zile de Paşti. Erau cu toții în Bit i 
din sat. Biserica era ticsită. S-a făcut Invierea şi acum se oficia litar a 
primei zile de Paşti. Slujba se apropia de sfârşit când, deodată, s-au na i 
bubuiturile exploziilor din oraş şi pământul se cutremura sub picioarele a 
Panică. Toată lumea s-a bulucit spre ieşire, dar uşile erau neîndestulătoa 
pentru nerăbdarea oamenilor. Studenţii s-au aşezat într-un fel de Scară E 
sub ferestre, iar fetele s-au urcat pe spatele lor până la ferestre Şi au Sări 
afară. I-a apucat pe toți o frică de nedescris. 

În urma bombardamentului consiliul profesoral şi rectorul au luat 
hotărârea să ne mutăm şi din Turnu Severin, undeva la țară. Dealtfel acesta 
era şi consensul autorităților oraşului. Toate persoanele care nu erau Strict 
necesare funcționării instituţiilor să se deplaseze în zona rurală. Până una- 
alta s-a deschis sesiunea de examene. M-am înscris la chimia generală cu 
profesorul Flor Rădulescu. Am dat examenul scris într-o şcoală mare de fete, 
de la periferia oraşului. Când trebuia să dăm examenul oral s-a anunțat 
alarma aeriană şi am fugit cu toții pe câmpul din apropiere. Ne-am răzlețit pe 
câmp ca să nu stăm la grămadă şi profesorul s-a aşezat într-o adâncitură a 
terenului de unde ne primea, rând pe rând, câte unul, să ne examineze. 

În timpul bombardamentelor avioanele mai aruncau şi mine contra 
vaselor fluviale care circulau pe Dunăre. Pentru distrugerea acestor mine, 
nemții aveau un avion special dotat sub aripi cu o antenă, cu ajutorul căreia 
le detecta deasupra apelor fluviului. 

Am primit noul ordin de evacuare de la Turnu Severin la Deveselu, o 
comună la vreo 30 de kilometri în susul apei. Materialele se vor transporta 
pe apă, iar personalul pe şosea cu camioanele, carele sau căruțele ce le vom 
putea găsi. În timpul acestei deplasări am rămas o zi fără cantină. Victor 
Tărniceru m-a luat cu el la cantina refugiaților din oraş unde lua masă 
familia lui. Cantina asta funcţiona la Şcoala Ciovica, lângă poşta oraşului. 
Poşta era o clădire de o frumuseţe deosebită. 

Indată ce am luat masa, a sunat alarma şi avioanele inamice şi-au făcu! 
apariţia. În fața porţii de intrare a şcolii se afla un şanţ de adăpost deschis: 
De partea cealaltă a clădirii era construit un adăpost mai bun, cu pereții CăP- 
tuşiți cu lemn şi cu tavan de lemn peste care era pus pământ şi brazde de 


pe Câmp 
U Ceea Se 


t Și a toş, 
dovadă îi 


166 


geam să mergem în adăpostul acela specia] da 
T n-a 


„a, NE | început să cadă. Sus de tot Im avuţ ţ; 
e au și i Se vedea puțin + âYut tim 
bibe i şi noi eram înăuntrul lui. Am săriț în şa, Plutind în p 


jbici nțul acela q 


m 2 Bombele veneau de sus urlând sinistru şi exploda 
+ traf€- ; de cărămidă, pietre şi pământ au pri 
DE. d bucăți at... Pe Capetele noastr 
prin sumanul. L-am scos şi l-am întins peste câteva S 
paăcat a în apropierea mea, dintre toţi îmi amintesc 46 ea 
ing meu, Tărniceru. Stăteam aşa şi aşteptam ca din a ai fi 
coletele bomba destinată nouă. Am auzit-o venind. Capa in moment 
tocul unde ne aflam noi. Mi s-a părut chiar că i d iai exact 
spre rul capului şi mă miram cum s-a întâmplat asta fără Sc ie | din 
creşte umanul, dar bomba a trecut de partea cealaltă a clădirii şi a ge 
întâi zi acela special, împroşcându-ne pe noi de sus peste clădirea i z 
i t, pietre și țăndări de lemn. Noi cei din şanţ am Scăpat teferi dar ce 
i ca e > dar din 
dapostul special au scos vreo zece morți şi nu ştiu câți răniţi, unii din ei 
pi grav. Clădirea poştei şi cea a telefoanelor care erau în apro răi 
o lii Ciovica erau avariate rău. După întâmplarea asta n-am mai tul chef 
sa mai stau prin oraş. Am găsit un sătean cu carul cu boi din Deveselu, care 
cea prestație pentru transportarea. noastă din oraș la sat. Rămăsesem 
ultimul, căci ceilalți colegi au reuşit să iasă din oraş înainte de 
bombardament. Şi omul cu carul cu boi a întârziat prin Oraş şi-a avut norocul 
să scape viu şi el şi boii ca să mă ducă şi pe mine în sat, Așa lucrează 
norocul câteodată! Am mers cu carul pe la gazda veche, mi-am pus ge- 
amantanul în car şi m-am aşezat şi eu peste el. Pe drum a început ploaia. 
N-aveam cu ce să mă apăr de ploaie decât sumanul, dar geamantanul meu 
era de carton presat. Ca să nu se înmoaie l-am învelit cu sumanul iar eu 
m-am culcat în car lângă el şi proprietarul „vehicolului” a aruncat peste 
mine cele două rogojini pe care le luase de acasă, „aşa ca să fie”. Când am 
ajuns la Deveselu eram ud leoarcă. Nici geamantanul nu era prea uscat, dar 
se mai ținea la grămadă încă şi acest lucru era de mare importanță. 

La Deveselu am fost cazați în localul şcolii primare, iar cantina 
Îuncţiona în localul unei foste cârciumi al cărei proprietar era plecat pe front 
ȘI nu avea pe nimeni din familie care să se ocupe de ea. Sala de mese a 
Cantinei servea şi ca sală de examene. Aici mi-am luat examenele de 
tometrie analitică şi de calcul diferenţial şi integral cu Mangeron, Satul 
aj era aşezat pe un teren neted orizontal şi din cauza d ina 

ci Pa stagna timp îndelungat. Era nevoie de un fe Sale 

aflam Pa indepade ZE Apă de pe ip ata să ne dăm 

examenele i giunea primăriei ŞI a şcolii pri ua să lucrăm Și la 
» Căci eram în sesiune, dar în acelaşi timp, 


- Eram îm- 
€ care erau 
gura mamei 


167 


204. 


şi consiliul profesorilor a consideraţ 6 


: toratu ă 
anţuri, pentru că rec (SEE Este 
iu are să facem ceva şi noi pentru E isca: <ate ne Adăposte i 
Învățam şi făceam şi muncă voluntară. Mai corect zis, munca Voluntaat: 


făceam prin rotație, înțelegându-ne a Sa să o înece când nu ne pă 
xamenele. Cadrele muncitoreşti ale BoluleapiCeEi vera, Si! ei.Ja un tot 
= beton în jurul clădirii primăriei. Masa la cantină o luam împreuna ar 
profesorii şi studenții. Muncitorii mai lasă CU, Si fpiliije ŞI Se gospo ăre 
acasă. Noi studenții căutam să tim cât mai tezgil cu profesorii no a 
treptat, treptat s-a făcut o apropiere sufletească între profesori şi noi, TA 
eram refugiaţi şi supuşi aceloraşi greutăți. După câteva Săptămâni de . 
venirea noastră satul arăta mai frumos, mai îngrijit. Avea şanţuri de Scureere 
şi apa de ploaie nu mai băltea pe drumuri. Avea trotuar neted. în ii 
primăriei. Şanţul de la intrarea la şcoala primară era prea larg ca să-] poata 
traversa copiii mai mici. Un student din Maramureş care practicase dulgheri 
când era acasă, pe numele lui Brodner, a făcut un podeț de lemn de ş 
peste acest şanţ de toată frumuseţea. 

Dar războiul cerea şi el sacrificii mai ales financiare şi guvernul nu mai 
avea bani ca să ne plătească bursele. Nu mai erau bani pentru alimente la 
cantină şi în iunie mai erau programate încă multe examene. Profesorii noştri 
au luat iniţiativa ca fiecare din ei să plătească din salariul său masa la cantină 
a unui student. Pentru mine a plătit domnul profesor Farcaş, profesor de 
tehnologie a metalelor. În felul acesta s-a prelungit şederea noastră la 
Deveselu până la sfârşitul sesiunii de examene care coincidea cu sfârşitul 
lunii iunie, Mai mult n-am mai putut sta. Bursele nu s-au mai plătit şi cantina 
s-a închis. A trebuit să plecăm care pe unde putem. Spre norocul meu, eu 
ținusem legătura cu familia mătuşii şi doar cu câteva zile mai înainte primi- 
sem o carte poştală de la ei în care-mi comunicau că unchiul Ion, care sosise 
între timp „acasă ” la familie, şi împreună cu mătuşa, primiseră locuință şi 
locuri în învățământ, la şcoala primară cu două posturi din satul Mărtinie, 
comuna Șugag, din Judeţul Alba şi mă invitau să-i vizitez. Am profitat de 
ocazie şi am venit în vizită pe termen mai lung, care s-a prelungit până la 
sfârşitul lui iulie. Am venit cu trenul până la Sebeş Alba. De acolo mai 
departe nu mai exista tren. Exista numai o şosea construită în vremea lui 
Carol al doilea, care urca pe malul râului Sebeş spre munte, trecând prin 
satele Petrești, Săsciori, Laz, Căpâlna până la Mărtinie, primul sat din 
comuna Șugag. Un singur autobuz urca din Sebeş Alba până la Șugag, der 
când am ajuns eu la staţie, acesta plecase, Am căutat să găsesc o căruță: 
N-am găsil. Distanţa era cam mare şi trebuia să merg pe jos cam 30 de 
kilometri. Eu aveam cu mine geamantanul şi planşeta de desen cu teul cel 
mare. Planşeta o amenajasem ca s-o port agățată de umăr cu un fel de cure& 


trecere 


108 


Jegat bine cu sfoară la punctele d 

sar tu Am ridicat bagajele de jos, le-am Pati ups 4 Planșetei cu 
curea j şi. hai la drum, cu speranța că mă va si să vad Cam cât de 
sa mă ducă până la Mărtinie. Junge din urmă vreg 
cărule am tot mers haida-hai, dar căruță n-a tie 


n Cetățean î 


mi era o sete ErOzavă. 
ântâna avea și o Căniță 
9 pe nerăsuflate. M-a 


Sei aga am spus ci : 
ele - învățătorul Berciu, directorul şcolii pica Cs el 
. l-am 


Ș 5 că cu mă duc la unchiul meu învățătorul Ion Oțel din Mărtinie. Se 
1 M-a invitat să rămân peste noapte la ei. Între ti e pe 
CUnOŞICa e at A „Imp Venise şi soția 
vadă de ce întârzie bărbatul la fântână. N-am vrut să-i deranjez şi am dat 
i rnesc mai departe. Ela observat că am bagajul cam greu Şi mi-a spus să 
mai las ceva la ei până a doua zi. Foarte bucuros am lăsat planşeta şi teul 
care mi se bălăbăneau pe umăr şi mă incomodau. Le-am mulțumit pentru 
roată bunăvoința şi am plecat mai departe la drum. 

Când apunea soarele treceam prin Căpâlna, iar când se înnopta de-a 
binelea, băteam în poartă la şcoala primară din Mărtinie. M-am bucurat mult 
de regăsire, căci ei erau singura mea familie pe care o aveam în țară și ştiu că 
şi ei mă considerau un membru al familiei lor. Le-am povestit pe scurt 
situația mea şi despre întâlnirea mea cu domnul Berciu şi ei aveau o părere 
bună despre el. 

În timp ce vorbeam, mătuşa a observat că nu mai puteam ține ochii 
deschişi şi mi-a arătat repede un pat: „Mai lasă poveştile şi pe mâine!” Cred 
că am adormit înainte de a lua contact cu patul; aşa eram de obosit. A doua 
zi unchiul s-a dus până la Laz, i-a mulțumit domnului Berciu pentru ajutorul 
pe care mi l-a dat şi mi-a adus de acolo planşeta şi teul. 

Satul Mărtinie era format din câteva case aşezate chiar în valea râului şi 
altele răspândite pe câte un tăpşan ceva mai înalt, dar nu prea departe de firul 
apei. Şcoala primară şi moara satului erau în vale lângă şosea, iar peste drum 
de ele era „bolda”, prăvălia satului, ţinută de Nana Ludovica Teacoe, de 
unde sătenii îşi cumpărau toate cele de trebuință. Soţul ei era mai în vârstă şi 
Nu mai putea lucra. Aprovizionarea prăvăliei o făcea fiul lor, Ion, care 
aducea „din vale”, de la Sebeş, marfa de care era nevoie. Lon era şi e] însurat 
3 toţi patru locuiau împreună. Alături de gospodăria familiei Teacoe i r 
srădină a şcolii primare în folosul învăţătorilor și o fântână cu apă de băut. 


pa de pe valea Sebeşului era alcalină şi locuitorii cam sufereau de guşă. De 


a Mărt centrul comunei 


inie şoseaua continua să urce în lungul apei, pin 


169 


iai veiisia „nai nisi a _- ad A 


rimăria, poşta şi singurul telefon din sat 
de învăţători, o biserică ortodoxă Şi un 


Șugag, unde se găseau p 


rimară cu cinci posturi Aer Ca că 
pi De la Șugag, drumul continua în susul apei până la comuna Dob 


ŞI Școaj 
birou A 


de unde defileul acesta printre munți trecea creasta în valea ] 
Oltenia. Locurile acestea erau de o frumuseţe sălbatică ȘI Sunt descrise d 
Mihail Sadoveanu, care le-a vizitat îndată după terminarea şoselei pe aici 
intitulează „Drumul regelui”, cu denumiri de locuri pitoreşti ca ae 
Uriaşilor” sau „Valea Frumoasei ”, „Jidoscina” şi altele. Musafiri de i 
oraşele vecine vin să-şi petreacă vacanța de vară în mijlocul acestei naturi 
neîntinată încă de aglomerări omeneşti. Dacă te abați de la șosea di 
Mărtinie spre stânga, pe o potecă peste „cioacă “, dai de comuna Jina și 
mai departe, în continuare de Poiana Sibiului şi Staţia CFR, Apahida. 

Mai târziu, când am cunoscut mai bine împrejurimile, veneam la ai mei 
cu trenul până la Apahida şi, trecând prin Poiana şi Jina, coboram pe potecă 
la Mărtinie. Din Șugag se face la dreapta o altă potecă care urcă la Cătunul 
Bârsana, unde a funcționat ca învățătoare mătuşa când a rămas singură, Pe 
această potecă n-am urcat niciodată. Pe atunci eram la Iaşi făceam anul doi 
şi trei fără vacanţă între ei. Examenele erau aglomerate și nu mai puteam 
pleca nicăieri. Au urmat anul patru, proiectele şi practica pe şantierul de 
construcție; nici gând de timp liber să ajung până la ea. 

Eram în anul 1944. La 31 iulie s-a anunţat la radio să ne prezentăm de 
urgență la bivuacul de la Arsuri, lângă Găeşti, pentru luna de pregătire 
militară. Nimeni din satul Mărtinie nu avea aparat de radio. Colegul meu 
Victor Tărniceru locuia la Alba Iulia şi a aflat acest lucru şi a plecat imediat, 
că termenul de prezentare era scurt, dar înainte de a pleca, a ţinut să mă 
anunțe şi pe mine: a sunat la telefon comuna Șugag, că Mărtinie n-avea nici 
telefon, şi a rugat-o pe telefonistă să-mi trimită vorbă prin cineva să vin la 
Găieşti imediat, dar telefonista n-a găsit pe nimeni în ziua aceea. A doua zi a 
transmis vestea printr-un om din Şugag care cobora în vale la Laz. Omul şi-a 
văzut de treburi şi m-a înştiințat abia seara când se întorcea acasă. Dis de 
dimineaţă unchiul m-a suit în căruță şi m-a repezit la gară la Sebeş Alba. Am 
luat trenul până la Vinţul de Jos şi am aşteptat acolo un tren cu care să ajung 
până la Găieşti, aşteptare care a mai durat câteva ore. Călătoream îmbrăcat 
în salopeta albastră pe care o aveam noi ca uniformă şi cu chipiul de teterist 
de culoare kaki, dar n-aveam nici un act militar la mine. Pe drum am nimeni! 
peste un control militar pe cale ferată. Un plutonier cu doi ostaşi mi-au cerul 
ordinul de serviciu. Nu aveam dar le-am arătat carnetul de student la 
Politehnică cu fotografia mea pe el. Pentru cei ce mă controlau nu era de 
ajuns, m-au dat jos din tren în gara Mediaş şi m-au predat şefului controlului 
militar din gară, un căpitan al cărui nume nu-l mai ştiu. Cu acesta m-an 


erau 
tului, în 


170 


ca să nu mai a ia 
estul de uşor, E taia. am neplăceri mi-a 
d am ieşit din birou, tren 


făcut e] 
Ta în gar: 
Venirea 
Pe la 


Ș. Un ordin de 
d. Plecase fără 
altui tren spre 
ora Unsprezece 
Structoruj de la 
Cum pot ajunge la 


UL Sassu, în 
anl 1 nostru. Am mers repede la el şi l-am întrebat 


Age z spus că şi el va merge tot acolo după ce va 

damentul militar din oraş, care era chiar acol 
cateva minute şi am pornit spre bivuac pe jo 
peste e mânios foc pe cei ce nu ne-am prezent 
căpitan l-am explicat sergentului cum am ajuns s 
sii îi anunțat la radio. Sergentul m-a înţele 


marginea unei păduri de e zac consta din nişte Corturi instalate 
într-o poiană din această pădure. Mai multe corturi mai mici Şi VIEO câteva 
mai mari: Cele mari erau - pentru comandantul companiei, pentru subofiţeri, 
pentru depozitarea armamentului, pentru depozitarea diferitelor materiale şi 
pentru depozitarea alimentelor. Sergentul Sassu mi-a arătat care este cortul 
comandantului şi m-a lăsat să mă descurc singur mai departe, 

Plutoanele tocmai se întorceau de la exerciţiile de dimineață pentru 
masa de prânz. Căpitanul tocmai ieşise din cort şi se pregătea să primească 
raportul. 

- A, tu erai? Bolşevicule, dezertorule, ai întârziat trei zile. Trebuie să te 
dau la Curtea Marţială. Ai să vezi tu ce înseamnă să te joci cu armata! 

- Domnule Căpitan, daţi-mi voie să vă raportez. Vin din satul Mărtinie 
Judeţul Alba. E un sat de munte unde nu există aparat de radio nici telefon. 
Colegul Tărniceru din plutonul 3 mi-a trimis înştiințarea, la un telefon dintr- 
un sat apropiat. Până ce a ajuns vestea la mine au trecut două zile. Pe drum 
am mai fost dat jos din tren şi interogat de comandamentul militar al gării 
Mediaş că nu aveam ordin de serviciu ca să călătoresc în uniformă. Vedeţi 
ordinul pe care mi I-a eliberat comandantul militar al gării Mediaş ca să poi 
călători până la Găieşti. 

„ Căpitanul l-a chemat pe Tărniceru ca să confirme cele spuse de mine. 

a âm scăpat. Mi-am reluat locul meu în pluton. În corturi eram repartizați 
tel câte trei. Eu eram împreună cu Andrei F. Emil şi cu Schiller Radu, un 
cemăuțean, 
i După masa de prânz, când eram gata să plecăm ar la ii 
Di e A i i arzatustudentul Cor Qiuurdiea Aer Sa avu 
dar până [i € scu,, Curtea Marţială”. Nu ştiu ce jos: i 

la urmă căpitanul l-a iertat şi pe el şi furtuna s-a lIni$ 


preda Corespondența [a 
[) lângă Bară. S-a întors 
S, Mi-a Spus că domnul 
at la timp la Pregătirea 
ă întârzii trei zile faţă de 
S. Vorbind am ajuns la 


trucție, iată că 
de şi la el cu 
t Coroiu, 


171 


i 


ând noi eram pe câmpul de instrucție, au i 


într-o zi, în timpul C 4 bombardeze Ploieştiul, respectiv Rafinăria 4.) 
e] 


| (5 
cer avioanele americane S 
Brazi. de Ja distanţă la o luptă aeriană între câteva ia 


istat | : 
mite şi bombardierele americane apărate de avio 
vânătoa 


vânătoare. Un aviator român a țâşnit de Jos drept în mijlocul unei escadr, 
de fortărețe aeriene americane trăgând su plin iulitoa(e care 1 1eşeau în EA 
În curând patru bombardiere americane Şi avionul românesc Cădeau | 

i a 


nt în flăcări şi fum. ă : : : 
ies d ne-am întors de la câmpul de instrucție, la radio se dădea un 


ne q 
anele lor 


anunţ: a a S a 
_ Comandorul lon Micu, asul aviației de vânătoare române 


doborât de aviația americană, după ce el a doborât, mai întâi, patru 
„fortărețe aeriene ”. Comandorul Micu se află internat în spital unde i se dau 
îngrijirile necesare - cu acest om curajos aveam să fiu mai târziu vecin de 
celulă la Aiud. Modul de acţiune a comandorului Micu era foarte inteligenț: 
inamicul era foarte numeros şi supraînarmat. El apărea subit în mijlocul e: 
şi îi punea în imposibilitate să folosească armamentul lor superior, deoarece 
riscau să tragă unii în alții, putându-l folosi numai atunci când în Spatele 
aviatorului român se crea un spaţiu gol. 

În timp ce stăteam neclintiţi cu ochii la cer, adăpostiţi la liziera de sălcii 
din lunca Argeşului, un coleg din pluton îmi şopteşte: „Tu vii duminică la 
nuntă?” 

-Ce nuntă? 

-Cum, tu nu ştii? Se însoară domnul locotenent Oncescu. Nunta o face 
aici la Găieşti. 

- Nu sunt invitat! 

- Poţi să vii şi tu. EI e în concediu, dar a fost ieri pe aici şi ne-a invitat 
pe toți. 

- Poate voi veni. Nu ştiu! 

In duminica următoare, după raportul de dimineață, căpitanul Petre 
Rădulescu ne anunță: „Astăzi sunteți liberi toată ziua - până la ora 6 seara 
Sunteţi invitaţi la nunta domnului locotenent Oncescu, la ora II %, în 
Biserica Ortodoxă din oraş.” 

- Elevul Victor Leahul! 

- Prezent! 


a. foşţ 


iai Eşti consemnat în bivuac pentru toată ziua. Eşti pedepsit pentru Ce 
întârziat trei zile când ai venit pentru luna de instrucție! 


172 


DD 3 


PP ie 


urmărit să văd dacă şi Coroiu a fost pedepsit. Nu, e] 

în oraş cu toți ceilalţi. Eram Singurul pedepsit din to și 
plece în Bram scutit de o nouă strângere de inimă!,.. Un fav : 
“ma 6 seara eram iar cu toții în bivuac, Ni SE, 


a fost liber să 


Vuacul. Mai 


s-a servit cina, Aud 
entariile. 2 sl ă 4 
Oncescu a fost la înălțime. A dat de băut şi de mâncare [a ţ 


Mireasa era frumoasă, dar prea tânără pentru anii fi Oți elevii, 
_Dar cine era domnul acela înalt, blond cu figură de lord englez? 
„Acela era tatăl miresei! 
_Dar mama miresei care era? 
Mama ei a murit în bombardament! 
în zilele care au urmat bombardamentele inamice s-au inte 
pombardau ŞI ziua şi noaptea. ses 
Într-una din nopți auzim o bombă Vâjâind pe deasupra bivuacului 
nostru. A căzut în pădure, undeva mai departe, dar n-a explodat. Aşteptam 
cu emoție să cadă şi alte bombe peste bivuac. N-au mai căzut. 

La ziuă s-au dus subofițerii să cerceteze locul unde a căzut bomba. 
După vreo două ore enigma s-a lămurit: avioanele care bombardau noaptea 
foloseau nişte rezervoare de benzină suplimentare montate sub aripi. După 
golire, aceste rezervoare erau aruncate ca să uşureze zborul avionului. Unul 
din ele fusese aruncat din întâmplare când avionul trecea peste bivuacul 
nostru. 

În seara de 23 August toți subofițerii noştri s-au adunat să asculte 
veştile. Erau strânşi cu toții în jurul aparatului şi nu se depărtau de el, ci 
ascultau cu atenţie încordată. Cortul nostru nu era destul de aproape ca să 
auzim despre ce este vorba, dar până la urmă am aflat şi noi. Partidele 
istorice, în frunte cu regelem au încheiat un armistițiu cu sovieticii. lon 
Antonescu e arestat. Studenţii din facultățile militarizate sunt lăsați la vatră. 
Mâine vom pleca şi noi acasă. A doua zi căpitanul Petre Rădulescu ne dă foi 
de drum personale. Formularele ni se distribuie în alb, noi le completăm şi el 
le semnează şi pune ştampila. Am completat şi eu formularul şi am mers la 
el pentru semnătură. Se vedea după figură că este jenat după toate ofensele 
pe care mi le-a adresat până ieri şi încerca să pară indiferent şi chiar jovial. 
Armele noastre A.U. 1821 rămân în depozit. Subofiţerii vor avea grijă de 
ele. Salopetele albastre, capelele şi bocancii rămân asupra noastră. Pregăurea 
nOastră militară s-ar putea să continue după începerea GUgurua S 
i “ocamdată suntem în vacanță. Merg la stația CER. Trenul AA 

uprăincărcat, Nici pe acoperişul vagoanelor nu mai etă loc. Mai aş ME 
Ure într-un tren de marfă, într-un vagon cu acoperiş. În sfârşit iată-mă 1 


nsificat. Ne 


173 | 


tren care se mişcă. Unde să mă duc? Sunt un vagabond. N-am nici e 


E ici masă... a întâlni 
P9% Da! Aşteptând trenul în gara Găieşti m-am întâlnit cu fostul m 


de liceu, Mircea Hanţcu şi el Ini-a: Dus: că A SAI lângă Daneș, Este 
tabără de vară pentru copiii fără părinți refugiați din teritoriile ce o 
Directorul acestei tabere este Bob Danciu, un fost elev al liceului Nostry u 
la Cernăuţi, iar contabilul taberei era Nicolae Turtureanu, din Pa rău 
Sucevei. Tabăra era foarte bine administrată ŞI avea suficiente reze j 


As, 


Cu Coleg 


î i şcolar, la 15 ie. Mae Câă 
funcţioneze până la începutul anului şcolar, la 15 septembrie. Marfa 
care mă urcasem trecea pe acolo. Dacă va încetini în stație voi sări din me E 

3 


() 


dacă nu, voi cobori la prima ocazie Şi voi căuta un mijloc să mă întorc, 

În vagonul nostru călătorea şi un ostaş german care reuşise să rămână 
neobservat. Sta aşezat pe nişte cutii de tablă cu coatele pe genunchi Şi cu faj 
îngropată în palme, să nu mai vadă lumea asta, sau poate să nu fie Tanti 
seamă, dar cineva pe parcurs l-a observat şi l-a denunțat. Într-o gară trenu] 
s-a oprit brusc şi o patrulă de ostaşi români a apărut la uşa vagonului nostru 
şi i-a dat ordin să coboare. L-au luat prizonier. Aliatul de ieri azi a devenit 
prizonier. Mă uit la numele gării: „Daneş ”. Sar şi eu repede din Vagon şi 
intru în sala de aşteptare. În sală un cetățean asculta radio. Lume în grămădită 
în jurul lui. La Bucureşti se dau lupte între Armata română şi detaşamentele 
nemțeşti amplasate în diferitele cartiere ale capitalei. Pe de altă parte 
comandamentul forțelor sovietice comunică cucerirea prin lupte grele a 
oraşelor Botoşani, Roman şi laşi. S-au capturat prizonieri 40.000 de ostaşi 
români. Mă întreb, care este realitatea? Lupte grele sau armistițiu? Suntem 
aliați sau suntem luaţi prizonieri? 

De fapt nu suntem decât un stăvilar sfărâmat şi acum trece tot noroiul 
peste noi... Am întrebat pe cei din jur de ştie cineva cum pot ajunge la 
Seleuş? Am găsit un om care mi-a arătat o potecă. „Ține calea asta şi ai să 
ajungi acolo. ” Tot umblând şi întrebând am ajuns la Seleuș, la biroul şefului 
taberei, Bob Danciu, care m-a primit să rămân în tabără. Studenţii din tabără 
formau un fel de cadre pedagogice şi locuiau pe la casele gospodarilor din 
sat. Elevii locuiau în dormitoarele amenajate în sălile de clasă ale şcolii 
primare. Eu am fost trimis la aceeaşi gazdă cu lon Bordeianu şi cu Nelu 
Dumitreasa şi m-am înțeles bine cu ei. Pe la alte gazde se găseau „studenți 
care aveau să devină nume celebre mai târziu, ca Manea Mănescu, Lucrețiu 
Pătrăşcanu şi alţii - protejaţii doamnei Veturia Goga de la „Patronaj DR 
altfel, tabăra aceasta era o soră a celei de la Deva, Nici şcoala de planorișii 
nu lipsea şi profesorul lon Matei făcea şi aici zboruri lungi lansat CU 
capestanul de elevii săi, care făceau de obicei alunecări la sol. Dar la Seleus 
s-a întâmplat un accident grav. Elevul Arvinte, în timpul unui astfel de 


174 


să făcut 0 mişcare greşită, s-a accidentat 8rav şi a “ 
exerciti ntâmplat mai la începutul taberei înainte de av Murit la spital, 
4 inte ştia nişte lucruri pe care nu trebuia să to te Unii elevi 
ziceau Acuri, în pădurea din apropierea satului, pe Coasta A 1€ ȘI de aceea a 
E construit din garduri de nuiele ui deal nu prea 


ŞI brazde de ; 
A ş R ş a 
ile ri în semicerc, în care s-au organizat serbări cu teii un fel de 
i Amfiteatrul Arvinte. N Sat şi era 
nu! » 


într-o Zi au irecut peste Sat Vreo şapte avioane germane „Stukas” d 

bardament în picaj- Zburau la joasă înălțime şi populația din sat e 
bor că, le făcea semne de salut. Probabil că printre ei era ză dpi, 
Si Bombardaseră Palatul Regal din Bucureşti. 2 psdlean 
de-a S-a mai făcut la Seleuş încă o serbare du 
public şi nu Sica ra Se Pe A insulă cuprinsă între două braţe ale 
Timavei. A venit domnu profesor satiuc. Nicuşor Turtureanu l-a trecut în 
spate prin vadul râului. Il aşteptam noi elevii ŞI studenții din tabără şi fetele 
din tabăra lor de la Daneş. A urmat un program de cântece şi recitări şi 
profesorul ne-a vorbit despre. perspectivele de viitor ale neamului nostru: Să 
mu ne pierdem speranța. „Intre comunismul dictatorial Şi capitalismul 
democratic este o contradicţie prea mare şi nu va dura mult până ce 
conflictul va izbucni. Atunci americanii, care deţin o tehnică uriaşă de vreau 
orde nu vreau, vor trebui să elibereze Europa de Răsărit. 

Războiul din răsărit mergea din ce în ce mai rău. Sovieticii dotați cu 
material american dețineau şi avantajul numeric și pe acel tehnic. Frontul nu 
se mai stabiliza şi ajunsese acum pe teritoriul țării noastre. 

În vest debarcarea anglo-americană se făcuse cu succes. 

Era clar, nemţii au pierdut războiul, partidele istorice, regele şi însuşi 
Antonescu căutau un mod de a ieşi din război încercând să stabilească o 
înțelegere cu americanii sau englezii, dar de la ei primeau mereu acelaşi 
răspuns: ,, luați legătura cu sovieticii! ” 

Mareşalul Antonescu cerea ostaşului de pe front să-şi sacrifice viața 
peniru salvarea țării, iar pe de altă parte primea în casa lui ca musafir de 
onoare pe doamna Veturia Goga, cea mai mare spioană pentru englezi. 
Aceasta a aflat chiar din gura mareșalului toate informațiile de care avea 
Isvole şi le transmitea îndată englezilor, care la rândul lor (prin Chim Philby 
) compania) le expediau fulger sovieticilor. Aceştia ştiau din timp tot ceea 
Va face armata română pe front şi niciodată n-au fost surprinşi nepregătiț. 

Tot doamna Goga era aceea care, sub oblăduirea doamnei Marte 
în tonescu, soția conducătorului statului şi a reginei mamei Elena, iară di 

mod efectiv Consiliul de Patronaj. N-ar fi fost aa certa ee 

„pe Yi; LA i, > pi ni 1 
er Cutaţ ae pe tal ii = lin Autende îl trata cu un 

3 gele Mihai, mareş 


pă ce am venit eu, dar fără 


175 


Pa că era prea tânăr şi lipsit de experi 

aer de all at a aa nu numai pe el ci, implicit IARA, fa Cate 
aceea au S st mareșalul se întorcea dintr-o inspecţie de pe front : 
Îi Silat împreună cu Mihai Antonescu, ca să prezinte regelui o dare 
seamă asupra mersului războiului. 3 n ad e 

Regele i-a arestat pe amândoi, iar pe mareşal l-a incuiat în Casa de 

latului i l-a scos de acolo şi l-a predat omului ruşilor de ] 

al că A ise în 1935 din țară im. Pat 
dezertorului Emil Bodnăraş, care fugise în 1935 din țară cu acte IMportanţe 
în Uniunea Sovietică şi acum era găzduit ŞI ținut ascuns în palatul Ş ; 
Bodnăraş I-a ținut pe mareșalul Antonescu într-o casă conspirativă până at 
venit ruşii şi l-au dus în închisoarea Lublianca, unde l-au interogat timp de 
câteva luni. S j 

După interogatoriu l-au adus în țară şi l-au judecat împreună CU as 
colaboratori ai săi, și anume: Mihai Antonescu, Al. Alexianu, guvernatorii 
Transnistriei - Radu Lecca, Eugen Cristescu, şi doi generali: Piki Vasiliu și 
C. Constantin Pantazi, ministru de război. Toţi au fost condamnați la ur 
Patru executați la 1 iunie 1944: cei doi Antonescu, Alexianu şi Piki Vasiliu, 
Generalului Pantazi, lui Radu Lecca şi Eugen Cristescu li s-a comutat 
pedeapsa în muncă silnică pe viaţă (MSV). 3 

Cu totul altfel s-au petrecut lucrurile în Finlanda. Inainte de revoluția 
bolşevică, Finlanda era încorporată în Rusia țaristă cu titlul de „Marele 
Ducat al Finlandei”. În 1917, în urma proclamării eliberării popoarelor, s-a 
declarat stat independent, iar generalul Mannerheim cu armata lui a curăţat 
țara de bandele bolşevice armate care jefuiau populaţia. În anul 1918 ţara era 
eliberată de comunism. 

În perioada dintre 1931-1939 Mannerheim fiind ales preşedinte al țării 
şi prevăzând evenimentele care aveau să urmeze s-a ocupat de pregătirea 
armatei. A pregătit un corp de elită de ostaşi capabili să lupte pe cont propriu 
Şi i-a dotat cu pistoale automate cu 70 de focuri (balalaica rusească de mai 
târziu). 

In timpul războiului, mulţi dintre aceşti ostaşi dotați cu schiuri şi 
îmbrăcați cu costume albe ca un camuflaj de iarnă se strecurau printre liniile 
inamice, pătrunzând adânc în spatele frontului până la comandamentele 
generalilor. li răpeau pe generali cu documentele lor secrete şi se întorceau 
cu ei pe schiurile lor la unităţile de bază. 

In 1938, sovieticii au cerut Finlandei să le cedeze Karelia şi toale 
porturile mai importante ale țării, iar Mannerheim a refuzat. În ianuarie 19% 
Tuşii au pornit cu 2 divizii blindate peste lacul Ladoga, care era îngheţa! 
bocnă, ca să taie Finlanda în două. Mannerheim i-a lăsat să înainteze până În 
mijlocul lacului și apoi a pus artileria pe ei. N-a mai rămas un singur tanc: 
Războiul s-a încheiat cu pace destul de acceptabilă pentru finlandezi, dar 
rușii n-au respectat condiţiile păcii şi războiul a reînceput. Până la UI 


fier 


176 


D 3 


a fost copleșită de forțele ruseşti, 


ă ia mult supe 
cedeze pretențiilor sovietice. S-a în 


Cheiat un 


TIOare numeric ză 
e - un act de vasalitate al Finlandei faţă de i ACI de prietenie” 


niunea Sovietică, pe 


Pentru că acest 


. ț . 
E iii DA Nutmiesc .Ainlandizare”, teraiea sed 
care i curajos a luptat vitejeşte să-şi apere drepturile. 
; aer sh procesul criminalilor de război de la Niirenber (19 
atelite ale sovietelor au trebuit să judece pe crimi i log 0 toate 


le 5 nalii lo 
IC anda n-a urmat exemplul lor. Stalin a'cerat finlandezi, E: 
Da “i annerheim. Ca răspuns, Pasikivi, secretarul partidului e 
nist 


ez, i-a răspuns (a Sia zale nu avem criminali de război Finland 
mai eroi care şi-au apărat fara. Voi ne-ați atacat şi roi A ; 
apăr cil”. Mannerheim n-a fost arestat ŞI n-a fost judecat. Neamul care id 
naştere la o astfel de solidaritate în fața celor mai teribile amenințări merită 


toată cinstea. 


pe 
finland 


4 
Îndată ce trupele mo Slisa de pe frontul de răsărit au primit ordin să 
înceteze Orice rezistenţă, neliberatorii noştri au năvălit peste Moldova 
luând prizonier pe oricine era îmbrăcat în haină militară. Dacă pe drum se 
mai întâmpla vreun prizonier să scape din convoi, “pristavoiul” se repezea la 
un trecător de pe stradă sau dacă era într-o gară de călători care aşteptau 
tenul, lua pe unul din ei de umeri şi îl băga în convoi ca să fie la număr. 
Toate încercările ulterioare a celui năpăstuit de a raporta abuzul la forurile 
superioare pe unde ajungea erau zadarnice. Indiferent cum, numărul trebuia 
să corespundă. Au fost mulți civili care au ajuns în felul acesta prin lagărele 
de prizonieri din Siberia. Unităţile sovietice, „în înaintarea lor victorioasă”, 
rechiziționau tot ce la cădea la îndemână, cai, căruțe, maşini fără să dea nici 
0 hârtie, nici un bon de rechiziţie. Soldaţii te dezbrăcau de haine și te 
descălțau de bocanci ca să le vândă pe băutură. Setea de alcool era aşa de 
mare, că erau în stare să bea alcoolul de dezinfectare a rănilor de la spitale şi 
chiar alcool metilic. Când au ajuns în regiunile viticole intrau în cramă, 
lrăgeau un glonte într-un butoi plin şi se aşezau cu gura la gaura făcută de 
glonte Şi beau până nu se mai puteau ridica de jos. In cramele mai man s-au 
tăsit soldaţi sovietici înecaţi în vin şi plutind pe vinul ce s-a scurs din 
butoaiele împuşcate. Când prindeau o femeie sau o fată indiferent de ce 
Vârstă O fi fost, se rânduiau la ea câte şase, şapte soldați şi n-o mal ia 
i ci când era leşinată aproape de moarte. Dacă se aa în 
ra î. porneau iar pe drum, când întâlneau pe En er E 

pomeai. 0de Berlin? * (Unde-i Berlinul?) se arătă o 
Vl 4 într-acolo, Dar cea mai mare pasiune a lor erau 
A Cu ceas pe mână ţi-l lua: „Davai ceas!”. Dacă re 


ceasurile. Cum te 
fuzai să i-l dai te 


177 


se nimerea şi erai fericit dacă scăpai cu 


i i | nostru Leonaş. 
i-a pierdut viaţa profesoru | 
pare pă Erie de revistă din Bucureşti, marele nostru artist 


Tănase a prezentat publicului o scenetă devenită în scurt timp e 


toată ţara: 


trezeai cu un glonț unde Viaţă, Se 


Clebră în 


A fost rău cu der, die, das 
Da-i mai rău cu davai ceas. 
Când eram cu der die das 
Am rămas cum am rămas 
Dar de când cu davai ceas 
Ia uitaţi cum am rămas ! 

(şi apărea sumar îmbrăcat) 
De la Nistru pân'la Don 
Davai ceas, davai palton, 
Davai ceas, davai soție, 
Haraşo tovărăşie! 

Pentru îndrăzneala de a fi criticat astfel pe „eliberatorii noştri de Sub 
jugul capitalist şi moşieresc” artistul a fost arestat, dus la comandatura 
sovietică şi bătut crunt: „Să taci, că dacă nu te trimitem pe lumea cealaltă!” 

Şi artistul a tăcut. 

La spectacolul următor, la ridicarea cortinei, scena prezenta o cameră 
goală. O pendulă mare marca trecerea timpului cu mişcarea cercului ei de 
alamă. A apărut artistul cu un păr mare învâlvoiat şi ciufulit rău. Pe ambele 
mâini purta ceasuri brățară până aproape de coate şi, atârnat de gât, un ceas 
deşteptător. S-a oprit mirat în fața pendulei şi a urmărit cu degetul arătător 
mişcarea cercului auriu: 

Tu tic, 
Eu tac! 
Tu tic, 
Eu tac! 

Publicul a înțeles ce voia să zică artistul. S-a ridicat într-un suflet în 
picioare şi a început să aplaude frenetic. În acelaşi timp agenţii comandaturii 
sovietice îl conduceau pe bietul om înapoi la atelierele lor de convingere. 
Când s-a întors la familie, după câteva zile a murit. 

Abia atunci am înțeles cu toţii ce suflet neînfricat avea omul acela ce 
părea a fi doar un „hâtru pus pe glume” de la Vaslui. 

Pe la 15 septembrie tabăra de la Seleuş s-a închis, dar universităţile nu 
s-au deschis. Am mers din nou la Mărtinie, căci în alt loc nu aveam unde 
merge. Trebuia să pregătesc examenul de algebră. Trebuia să fac câteva 
exerciţii şi carte nu aveam. Fiul preotului din Șugag terminase şi el anul întâ! 


178 


de construcții de la Timișoara, aşa aflase 
coe, Am mers la casa parohială Şi l-a 
Jon Ie la nişte rude în oraş ca să învețe şi e] 
ca ic ursurile şi va rămâne acolo mai 
încep u le vom putea începe pentru că nu a 
suţi n ii 
Martinie, într-o zi alarmă mare, un deta : 
ir pe şosea în drum spre munte, Cei de lângă șosea și-au juqg ve rosii a 
porn pe» de preţ din case şi au fugit pe la neamurile elegie 


mal : 3 aşezate 
ai artate de drum. Trebuia să facem şi noi la fel! Manu = Psanele 
end mai în vârstă care locuia şi ea „pe-un picior de plai” za Ş 
Ca ŞI 


i-am cerut să ne 0 5 ea ae epul IL, Am fost primiţi. Nana 

ria avea un SU et foarte ŞI era tare credincioasă. Anatolie Şi cu min 
cărat cu spatele rezervele de cereale, porumb şi făină Ce mai exista, Nu 

ista drum de acces pentru căruță la Nana Maria, Unchiul Ion a scos o ri 
ei aScuns-0 lăsând astfel căruța nefolosibilă. Unchiul l-a luat aber 
i siică (calul) şi a urcat cu el. Mătuşa şi Aspasia şi-au luat și ele lucrurile 
ana importante din bucătărie şi din casă Şi au venit la casa bătrânei, Când am 
us toate cele la adăpost, Anatolie Şi cu mine am coborât în sat să vedem ce 
s-a mai întâmplat. lon Teacoe, vecinul de lângă şcoală, ne-a făcut semn să 
venim lângă el. Am stat toți trei în faţa porții lui care era închisă. 

Coloana sovietică a sosit în plin marş. De fapt nici nu putea fi vorba de 
o coloană, grupuri dezordonate veneau pe şosea şi intrau câte doi - trei pe la 
case căutând „inamicul. ” Dacă găseau un cal sau o vacă le luau fără bon de 
rechiziție. Tot aşa făceau şi cu obiectele de care aveau nevoie: ceasuri, cu- 
țite, haine şi câte altele. Un soldat cu figură de mongol a găsit pe undeva o 
vacă şi acum mergea triumfător călare pe ea, alţii călăreau un măgar sau un 
mânzoc, un tablou care evoca năvălirea hunilor. De altfel nu era de mirare că 
tot de acolo veneau. 

Atunci ne-am dat seama de ce ne-a chemat vecinul lon la poarta lui. 
Soldaţii nu intrau acolo unde erau mai multe persoane în faţa porţii. Dacă ar 
î ştiut că acolo-i prăvălie, praful mai rămânea din ea. Un „cercetător” a 
deschis poarta de la şcoală şi a intrat. A văzut căruța şi s-a dus repede la 
grajd să găsească şi calul. Nu I-a găsit. S-a mai uitat odată la căruță. Nu era 
întreagă! Noi de la poarta vecină am strigat „Școală, şcoală!” tocmai când 
el se îndrepta spre uşa sălii de clasă. A dat din mână dezamăgit şi a plecat 
mai departe. O săptămână întreagă am stat la casa bătrânei de frică să nu a 
a alt puhoi. Împreună cu Anatolie i-am cosit femeii o bucăţică : 

[ă ce o avea în jurul casei, apoi am coborât iar la şcoala din Mărtinie. 


Sfârşit cursurile şcolilor secundare s-au deschis. Anatolie a plecat la liceul 


F 
m de la Vecir ul 10Str J 
m Căutaţ, N su 
Pentru Cxa nene, In Curând 


depa i 
a le, OI, studenții de la 
m localuj Necesar 4 


Ca acasă. 


vor 
Cer 


La Şament al armaţ 


179 


din Orăştie. Peste o altă sputa Aspasia trebuia să meargă la Si; 
i niversitatea din . R 

i pui drd persoane circulau neregulat. Căile ferate erau la d 
sovieticilor. Am plecat să o însoțesc pe Aspasia în călătoria ei până 
Am trecut pe potecă peste „cioacă” (creastă) la comuna Jina şi d 
Poiana Sibiului. Mai departe nu puteam merge decât sus pe Camioane] 

încărcate cu saci de grâu ale sovieticilor. Două camioane erau gata i: 
plecare. Lângă ele mai era un civil român care trebuia să meargă la Sibiu. Ne 
cunoşteam, era medicinistul din Iaşi, Dumitru Moisiu. Am vorbit cu Şoferii 
şi le-am dat nişte bani, apoi ne-au făcut semn să urcăm. Pe Aspasia ii 
invitat-o în cabină. Am rămas în dubiu, să accepte sau nu. Ne-am dat în 
spatele camionului să discutăm. „Doctorul ” şi-a desfăcut Scurta Cu care era 
îmbrăcat şi ne-a arătat revolverul din buzunarul de la piept: „„/n caz că devin 
agresivi, ţipă!” Şi atunci Aspasia a acceptat invitația şi am ajuns cu bine la 
Sibiu. Aici am cunoscut pe studentul lon Gavrilă de la Facultatea de 
agronomie din Braşov, care venise cu nişte treburi la Sibiu şi a întâlnit-o Şi 
pe Aspasia pe care o cunoştea de mai înainte. Când m-am întors din Sibiu 
am primit veste de la Tămiceru că s-a mai deschis o sesiune de examene 
pentru noi la Turnu Severin şi că e bine să-mi iau uniforma militară cu mine. 
Mi-am luat iar giamantanul cu toată zestrea cu mine şi am plecat. 

Cantina noastră funcționa într-o clădire mai veche care scăpase de 
bombardament. Sala de mese era şi sală de examene şi funcţiona zi de zi şi 
ceas de ceas după un program riguros. Cu locuinţa nu mai aveam probleme. 
Eram chiar căutați şi suprasolicitați, cu condiția să umblăm în uniformă 
militară. Cei care aveau în cvartir ostaşi români nu mai erau obligați să 
primească ostaşi sovietici. 

Am locuit împreună cu un student, Aurel Simionescu, de la Electro-me- 
canică la un atelier de reparaţii auto, proprietatea domnului Chițu Stoian, 
mecanic renumit în Tumu Severin. Curtea lui era plină cu camioane 
„Studebaker” primite de sovietici de la americani. Vechile camioane Ford 
din 1925 dispăruseră din dotarea armatei roşii. Am găsit un coleg care se 
pregătea pentru examen cu profesorul Mangeron şi avea nevoie de notițele 
mele. El avea o carte de algebră superioară de Abramescu de care aveam cu 
mare nevoie. Imprumutul reciproc s-a făcut fulger şi m-am apucat îndată de 
exerciţii. Aveam trei săptămâni la dispoziție până la data examenului i an 
izbutit să trec și acest hop. Mi-a mai rămas doar geometria descriptivă şi de- 
senul tehnic. La desen nu mai aveam profesor. Descriptiva era însă un 
examen greu de trecut. Eu aveam însă un avantaj: la liceu am avut la desen 
un profesor bătrân, domnul Bărgăuanu, care a făcut cu noi geometrie 
descriptivă şi lecţiile profesorului Mihai Şt. Botez mi-au reîmprospătat-0: 


u, unde 
ISPoziția 
la Sibiu 
€ aici la 


180 


EN de examene s-a terminat şi cu la 
Jr sesi ozentat. Cantina s-a închis şi a trebuit s 
ran Menu Ja Sebeş Alba către seară, Cursa 
ş plic rau să nu coboare din munte de fie 
A aţi de mprejurări, căutau să se întoarcă 

să rămân că ostaşii aceia mai veneau 
pute Iau lucruri grave. Am luat cureaua de 


ai prin mânerul geamantanului şi am lu 


€Xamenul de ipti 

ă mă întorc i pperipivă a 
ŞI căruțele Plecaseră Să 
4 Ostaşilor Străini, iat a 
acasă pe lumină, În dida 
noaptea ŞI pe la gară şi “a 
la uniforma militară Şi am 


at geamantanul Î 

y c = in s Şi 

tele curelei trecute peste umeri. Am pornit aşa, haida-hai pe a e 
> » pe 


Ei râului. Pe drum piu Uoeiie mergând fără să-mi dau seama, L 
moment dat, pe Ia » Greblă”' m-am trezit speriat. Eram pe un mal ali pia 
să păşesc în gol. De Leea neo nu mi-a mai fost somn toţ restul 

ului. Am ajuns la Mărtinie pe la trei dimineața. 

într-o altă zi, unchiul Ion mi-a spus: „Vasilică 
calului) trebuie potcovit. În satul vecin, la Căpâlna este 
“jenă Caldăraru. Ia-l pe Vasilică şi mergi la el”. Tot umblând prin 
Căpâlna şi întrebând de casa potcovarului toată lumea îl lăuda că-i un meşter 
foarte bun dar nu uita să mai adaoge „dar e tare spurcat la gură”. Şi Lam 
găsit acasă şi s-a apucat de lucru. Într-adevăr, meşterul, un om la vreo 28 de 
ani, cam balaoacheş, lucra foarte îndemânatic, a curăţit frumos copita 
calului, a potrivit bine potcoava şi a bătut cu grijă caielele. Calul n-a dat nici 
un semn de vreo supărare sau nervozitate, dar meşterul nu s-a oprit nici o 
clipă din înjurături. Dacă l-ai fi întrebat cumva să spună de ce înjură așa, 
n-ar fi fost în stare să-ți explice de ce. Unchiul Ion a fost foarte mulțumit de 
lucrul făcut de Căldăraru, dar mie încă îmi vuia capul de înjurăturile ce s-au 
năpustit din gura lui. 


(acesta era numele 
un potcovar bun. Se 


iii 

Anatolie ne-a trimis o carte poştală din Orăştie. Avea nevoie de actele 
care rămăseseră la secretariatul Liceului Mitropolitul Silvestru din Cemnăuţi, 
care acum se afla evacuat la o şcoală din oraşul Brad şi secretariatul urma să 
fie închis complet peste câteva zile. Mătuşa m-a rugat să merg şi să ridic 
acele. Mi-a dat şi o procură cu care să mă justific faţă de secretarul nostru 
Care, de altfel, mă ştia din timpul când eram şi eu elev. Unchiul lon m-a 
Iepezit cu căruța până la Sebeş Alba, iar de acolo am mers cu trenul până la 
Deva. În vremurile de mai înainte exista un singur tren de la Deva la Brad, 
cun era desființat. Era vorba de vreo 30 de kilometri pe şosea. Nu mi s-a 
Prut un lucru prea greu şi am plecat pe jos. Am ajuns la Brad şi am mai 
umblat prin oraş până am dat de şcoala unde era secretariatul. Se 
I%Stru m-a recunoscut, i-am prezentat procura. Era cam pe la Ora 4 i 
A terminat treburile. Am întrebat pe secretar dacă există în oraş vreun hote 


181 


unde să rămân peste noapte. Nu exista nici un hotel. Am ieşit ÎN Stra da y 
gândeam: „Ce să fac acum? Prin fața mea treceau doi ostaşi roma 
pistoale automate agățate de umeri, Care transportau 0 cutie Leu 
militară. Cu ei mai era şi O femeie. Observ cu multă mirare că Poştă 
semăna grozav, Cu Minodora, cunoştinţa mea de când stăteam în 
doamna Goreac. Am întrebat pe soldaţi dacă nu există vre-un autob 
mijloc de transport până la Deva. „Nu există! Şi noi trebuie să i 
Deva şi n-am găsit nimic şi acum plecăm pe jos. Hai cu noi. Dacă mer 
mai mulți împreună suntem mai siguri şi, în plus, noi Suntem înarmaţi”. A 
stat un pic la cumpănă, dar era clar că o alternativă mai bună nu Esta ic, 
plecat cu ei. Pe drum am aflat că cei doi ostaşi se numeau Bebe sea 
Mircea Popovici. Din când în când mai pomeneau de armata lui Frun i 
verde”. Femeia vorbea româneşte destul de bine fără să trădeze vreun a 
străin. Spunea că e măritată dar era nemulțumită de traiul cu soțul ei şi apoi a 
început să ne povestească tot felul de scene intime din viața lor. Ma 
gândeam mereu: „O fi ea ori poate nu?” Pe drum ne-am întâlnit cu trej 
mineri care au ieşit de la lucru dintr-o mină de pe lângă şosea. S-au adăugat 
grupului nostru. Curioşi să ştim şi noi cum arată o mină, am început să-i 
întrebăm ba de una, ba de alta din lumea de unde ieşiseră. Nenea Costan, 
unul mai sfătos din ei ne răspundea. Ne spunea că munții printre care trecem 
noi sunt găuriţi în adâncime de galerii lungi de mai mulți kilometri, sfredeliți 
de oameni în căutarea minereurilor de care ei au nevoie. Că minereurile 
acestea apar uneori în formă de cristale foarte frumos colorate, de crezi că 
sunt făcute anume pentru desfătarea ochilor. Acestea sunt „„/lorile de mină.” 
Ascultând la povestirile lui Badea Costan şi tot păşind înainte, ne-am 
pomenit la poalele dealului pe care se afla cetatea Deva. Aici cei doi ostaşi 
s-au oprit să doarmă un pic la o casă. Femeia a rămas cu ei. Badea Costan cu 
ortacii lui au luat-o pe o potecă spre satul lor, iar eu am rămas pe drumul ce 
duce la gară. La gară am întrebat de un tren care să mă ducă la Vinţul de Jos. 
Sosea peste jumătate de oră. Când a sosit trenul abia m-am putut urca pe 
scară de obosit ce eram. Am găsit un loc pe o bancă şi am rămas lipit de el. 
Cred că am şi aţipit, în poziţia aceea şezând pe banca de lemn, căci am auzit 
pe un vecin zicând: „Domnule, ai grijă, suntem aproape de Vinţul de Jos! 
M-am ridicat cam ameţit şi m-am apropiat de scara de coborâre. 

Trenul cu care trebuia să ajung la Sebeş-Alba aştepta în gară. Am urcat 
repede în el şi am mai aţipit un pic, dar nu prea mult, căci Sebeşul era 
aproape. Aici iarăşi nici un mijloc de transport spre Mărtinie. Autobuzul era 
în reparaţie, căruțe nu erau. Țăranii nu prea coborau din munte de frică 
ruşilor. Am pornit iar pe jos. De data asta aveam un avantaj. Nu aveam baga) 
în spate, dar tălpile mă ardeau de parcă aş fi călcat pe jar. Frânt de foame $! 


Ieia 
Sazdă |, 
UZ Sau aj 
ner em la 


182 


osteneală am glia la Mărtinie. Când m-am descălțaţ, tajn, -. 

i toată O singură băşică cu lichid şi cel Stâng avea A alpa piciorului 
e aseră. Mi-am spălat picioarele cu apă că] duță aa ci, dar încă nu 
se îm jeat. Era pe la | p.m. M-am trezit a doua zi pe la ai Ceva şi 
m-a“ 3, un detaşament de rupe, de securitate străbătea ai Peste o 
săptă 4 după armata lui „Frunză verde”. Acum eram sigur e 7 Sebeșului 
căul i, mers pe drumul de la Brad la Deva era Minodora Nichig cu 
cal a zile mai târziu am avut treabă la prăvălia de peste drum als 
Cite oarta am auzit zgomotul unei maşini venind pe şosea. M ând am 
„n a trecut mai departe doar câţiva paşi şi s-a oprit. Un ofițer ie sei 
e banca din spate cu un revolver în mână îndreptat către mine: ia 
de pl Stai! Eşti arestat! Legitimaţia! Am observat că era maiorul Dumitru în 


rsoană. i JĂ : : ă 
îi _Nu am legitimaţia la mine. Este în casă.:Dacă îmi dați voie v 


imediat! 
i i arestat! Urcă-te în maşină. Mergi cu mine la Alba Iulia să declari 
ce treburi învârți pe aici prin munți fără act de identitate! 

Nu mă puteţi aresta pentru faptul că am vrut să traversez şoseaua fără 
actul de identitate. Am treabă la prăvălia vecinului acestuia. Nu-mi puteam 
închipui că aş putea fi legitimat într-o astfel de împrejurare. Dacă vă temeţi 
că voi fugi, lăsaţi-mă în paza şoferului dumneavoastră, intrați în şcoală și 
cereţi mătuşii mele să vă arate carnetul meu de student din buzunarul hainei. 

Când m-am uitat în spatele meu, mătuşa era chiar acolo în poarta 
întredeschisă. Viteazul meu ofițer a recunoscut-o şi nu i-a mai cerut nici o 
legitimaţie, ci a sărit repede în maşină şi a plecat furios să caute în alte părți 
grupuri de rezistență... Am mai coborât de câteva ori până la colegul meu 
Tămiceru să mă interesez ce mai este nou în legătură cu începerea cursurilor 
la Politehnica noastră. Cât am stat la el am vizitat oraşul: cetatea, celula unde 
a fost închis Horia, locul unde au fost traşi pe roată Horia şi Cloşca şi unde 
Victor Tărniceru și Ion Sântimbrean au ridicat o troiță în memoria celor trei 
eroi ai românilor. Am vizitat spitalul oraşului, unde am întâlnit câțiva 
medicinişti din Iaşi care lucrau ca interni acolo. Între ei era şi doctorul lon 
Golea. În cele din urmă am mers să vizităm Biserica Încoronării regelui 
Ferdinand şi a reginei Maria. Tărniceru m-a prezentat unui preot călugăr de 
acolo, l-am sărutat mâna. EL mi-a zis: E a 

- Sunt Policarp Moruşca de la Schitul Bicsad. Dumneata ai familia în 
America? 


Da! Toată familia mea este în Statele Unite, dar n 
legătura cu ei. 


-0 aduc 


-am reuşit să iau 


- Eu sunt episcopul românilor din America şi am venit în țară 
venirea armatei sovietice pentru nişte probleme de familie. Eve 


înainte 


E e 
d ZE SA a aa Nimen 
s-au succedat repede şi n-am ma! putut pleca din timp înapoi Şi acum nu tele 


sunt lăsat să mă întorc. Am o rugăminte la mata: comuniştii vor fi Oblieae 
să-ți dea drumul pentru că ai toată familia acolo Şi dreptul de întreg; Saţi 
familiei este un drept internațional. Dacă vei ajunge în America, spu : 

românilor de acolo şi în special preotului Truţă din Cleveland să iese Aa 
mult pe lângă autorităţile americane, să preseze guvernul României Sotiu 
lase să mă întorc la eparhia mea. Avem mari şanse de izbândă sie 
americanii vor insista mai mult pentru eliberarea mea. Comuniştii nu şti acă 
motive să mai invoce ca să mă rețină aici. A ce 

Întâlnirea cu Episcopul Policarp a avut loc prin martie 1945, eu : 
reuşit să plec în America abia în martie 1971, - douăzeci şi şase de ani ci 
târziu - la acest timp, Episcopul Policarp al Românilor din America era e: 
de mult. 

La | mai 1945 am primit de la Victor Tărniceru înştiinţare telefonică că 
Politehnica din Cernăuţi a fost mutată la laşi şi în curând vor începe 
cursurile. Era vestea pe care o aşteptam aşa de mult. Am plecat cu tot 
bagajul la Iaşi. Unchiul lon m-a dus cu căruța până la gară, la Sebeş Alba, de 
acolo am pornit cu trenul spre Moldova. Trenurile erau aglomerate. Numărul 
vagoanelor ataşate la locomotivă era insuficient pentru numărul mare al 
călătorilor. A trebuit să mă urc pe acoperiş, unde cu greu mi-am găsit loc, 
Peste tot era împânzit cu țărani din Moldova care se întorceau acasă din 
Banat sau din Oltenia cu câte un sac de grâu pentru prețul unui covor sau 
altui lucru de mare valoare din casă. Era vremea foametei şi a secetei din 
Moldova de după război. 

La Adjud era un pod de cale ferată care avea grinzile principale 
contravântuite şi la partea de sus. Spaţiul de la acoperişul vagonului până la 
contravântuiri era cam mic şi nu permitea ca un om să stea în picioare pe 
vagon, ci numai şezând. Mecanicul trenului fluiera de câteva ori să 
semnalizeze apropierea podului periculos. Eu am avut noroc că un vecin 
mi-a spus imediat ce înseamnă semnalul mecanicului şi am scăpat cu viață. 
Cam la al treilea vagon după al nostru, un om a fost surprins în picioare, â 
fost lovit puternic de contravânturi şi a căzut de pe vagon. Unde s-a oprit €l 
din căderea lui nu mi-am putut da seama, dar cred că n-a scăpat viu. Aşa 
erau vremurile pe atunci, moartea pândea la tot pasul. 

: Cu două zile înainte de sosirea mea la Iaşi, veniseră autoritățile române 
în oraş. Incepând cu 23 August 1944 şi până la acea dată populația alogenă 4 
oraşului, cu concursul „Armatei roşii eliberatoare”, preluase conducerea 
oraşului şi a regiunii. Îşi organizaseră o poliţie a lor iar la sosirea noului 


184 


j trimis de guvernul | țării, n-au vruţ să jâa 

prefec “vantului Armatei sovietice să declare Moldova A Cerând 
d î au urmat îndemnul acesta ca să nu se strice cu 2 IC sovietică, 
Ruși 3 i de pe urma bombardamentelor. Piaţa Unirii gi Oraşul 
şuferi munte de moloz. Statuia domnitorului Alexandru Ion 6 Orașului 
eră de suflul unei bombe. Un bloc de granit de la saci [a ae 
Înainte de bombardament în piața aceasta fusese o chdire mari si 
parter O cofetărie, „Corso : Această Clădire și câteva d fa 
au acuma ipăgpadă uriaşă de Cărămizi, nisip şi lemne, pe care febra 
pia urcăm Şi să co orâm mereu până treceam de partea cealaltă spre poștă 
sau Spre catedrală, sau invers când ne întorceam la c 


; ăminul nostru de lânea 
cladirea Fundaţiei Culturale. La catedrală, o cruce de marmură aa 
Jocul unde a căzut o bombă sovietică aruncată asupra bisericii dar a 
explodat, 


cum nu explodaseră nici bombele aruncate asupra Bucureștilor 
atunci când eram în curtea cazărmii Regimentului de Construcţii 

aeronautice. maia tra | 
Noi, studenții Politehnicii, aveam căminul nostru în fostul „„/nternat al 
Fiicelor de ofițeri ”. Cantina noastră era peste drum, într-o clădire separată 
de „Fundaţie”” doar de o grădină de flori. La subsolul acestei clădiri era 
instalată bucătăria, la parter era sala de mese cu două camere - una pentru 
studenți, alta pentru profesori. Sala de mese a studenților avea mese lungi şi 
bănci fără spătare şi lungi cât masa. Sala profesorilor avea mese pătrate cu 
câte două locuri şi scaune obişnuite cu spătar. La etajul acestei clădiri erau 
dormitoarele fetelor. Mâncarea ce se servea era aceeaşi şi pentru studenți şi 
pentru profesori, în majoritatea cazurilor o ciorbă leşinată de zarzavat şi o 
tocană de praz cu sos de bulion şi câteva bucățele de cartofi. Pâinea era 
raționalizată şi o cumpăra fiecare cu bonul de pe cartelă. Cantina servea 
numai mămăligă. Bucătarul şef avea o lopăţică pe care o înfigea în cratița cu 
mămăligă şi o ştergea de marginea farfuriei cu tocană de praz. După războiul 
devastator Moldova a avut parte de ani secetoşi şi pământul n-a mai produs 
nimic, Plecau bieţii țărani cu tot ce mai aveau de preţ prin casele lor, covoare 
Şi haine de sărbătoare, mergeau până în Ardeal sau în Banat, provincii mai 
favorizate de soartă, ca să schimbe aceste bunuri pe câte o baniţă două de 
boabe de porumb sau de grâu, ca să aibă ce mânca până la venirea unor 
Vremuri mai bune. Se mai întâmpla ca pe drum să cadă din tren şi să moară 

câte unul, aşa cum s-a întâmplat în cazul de la Adjud. 
„Pe străzile oraşului mai vedeai uneori oameni băt 
giui de foame. La cantina noastră, aşa cum eră €4, ma 
3 Cu cutii goale de conserve, ca să adune în ele resturi 


s . .. 
9% de praz, care mai rămâneau pe farfurii de la stu 


dislocat: 


râni căzând pe trotuar 
i veneau copii din 
le de mămăligă Și 


denţii ce primeau pachete 


185 


alimentare din regiunile favorizate de soartă. Salile noastre de cursuri tăia 

clădirea cea veche a „Universităţii Mihăilene construită de Mi y 
Kogălniceanu. Clădirea fusese victima ocupației armatei sovietice, fasa 
folosit-o de cazarmă. Au ars Biblioteca Universităţii Şi-au ars şi o i A 
întreagă a clădirii vechi. Planşeele acestor săli erau construite pe Srinzi A 
lemn. Au ars şi s-au prăbuşit. Trebuiau să se toarne planşee de beton i e 
în locul lor. Profesorul nostru de tehnologia materialelor de Capusu 
domnul Chelărescu luase în primire lucrarea aceasta. Betoniere electrice îi 
se găseau. Pentru betoniere cu benzină nu se putea obține Carburant 
Profesorul a făcut în spatele clădirii, pe pământ o placă mare de (Ra 
sclivisit. Pe această placă se mesteca betonul cu lopata. Munca la mesteca 
beton era bine plătită şi mulți din studenți mergeau câte o noapte sau două pe 
săptămână la lopătat beton, ca să-şi facă bani să plătească cartela la Cantină; 
alții mergeau la lucru, la Camera Agricolă, unde săpau la scos puieţi NA 
arbori din pământ. În condiții ca acestea am început studiile la Iaşi. Am 
început să pierd din putere. 

În vremurile acestea, consiliul profesorilor a decis să recuperăm timpul 
pierdut când n-am putut începe cursurile la vremea cuvenită, ne având 
localul necesar: vom frecventa cursurile a doi ani încontinuu fără Vacanţă 
mare între ele. Examenele le vom da în sesiune deschisă tot timpul anului 
după cum vor fi disponibili profesorii. Eu trebuia să mă prezint la examenul 
de Geometrie descriptivă. Profesorul Mihai Şt. Botez ne oferea zi de examen 
în fiecare duminică. N-am putut să fac rost de un curs litografiat al 
profesorului, dar am găsit o carte bună în limba franceză şi am învățat după 
ea. Sala de examen era în clădirea universității vechi. Am venit înarmat cu 
toate sculele necesare: planşeta mare, teul cu două echere, un raportor, 
creioane şi o radieră. Profesorul ne-a dat o problemă: o rază de lumină de 
coordonate precizate întâlneşte planul unei oglinzi, cu o poziţie precis 
stabilită în sistemul de coordonate. Să aflăm proiecţiile razei reflectate pe 
planurile de referință. După ce ne-a dictat problema, profesorul ne-a spus că 
va veni peste două ore să ne ia planşele, apoi a plecat fără să ne lase nici un 
supraveghetor. La inceput am fost doisprezece candidaţi la examen; peste 0 
Jumătate de oră am rămas doar cinci, iar când a venit profesorul peste două 
ore eram numai trei. Am luat examenul numai doi şi acesta a fost un caz mai 
rar, De obicei trecea doar unul şi uneori chiar nici unul. Aşa era în fiecare 
duminică examenul cu M. Șt. Botez. Acum eram restanţier numai la desenul 
tehnic, dar la acest obiect eram restanţieri toți studenţii anului nostru pentu 
că nu aveam profesor. 

Sovieticii au început vânătoarea după fugarii din Basarabia, Bucovin 
de Nord şi Ţinutul Herţei. La laşi erau foarte mulţi studenţi din Jocurile 


186 


: ul autorități A Seria 
za. Rusii, cu concursul a rităților româneşti, îi depistau și.; 
acest eraniţă. Nimeni nu era sigur unde va ajunge. Unii se înt ŞI-I expediau 
i pat eta Al; ore 
pese! în fundul Siberiei. Comisia Aliată de Control, core la casele 
Jor, â de comisia sovietică, dăduse ordin ca fiecare să ată de fapţ 
nexate de ei, să prezinte documente din Care să re E Născut în 
începutului războiului. Locul acela era criteriul ZI te unde se 
ina dacă aparţii ori nu, Uniunii Sovietice. “pă Care se 
Dintre colegii noştri câțiva s-au prezentat ime, 
jriere: Mihai Bolboceanu, Ion Melniciuc, Vasile GI 
pai ii e eilalţi s-au zbătut să rămână. 
şi â A mers şi eu la Liceul Decebal din Deva să cer o a 
fst în tabăra de vară de acolo. Directorul Sirca trebuia 
deverința, dar când am venit la el pentru semnătură a 
i vingă că e mai bine să plec: 
i Drăguţule, de ce nu vrei să mergi înapoi unde te-ai născut? Acolo e 
bine! Am dori şi noi să facem parte din Uniunea Sovietică şi dumneata nu 


e ile a 
la data 


diat la Comisia de 
ugan, Teodor Poiată 


deverință că am 
Să-mi semneze 
încercat să mă 


vrei? Nu se poate! i | 
La auzul încercării de refuz a directorului, secretarul lanu mi-a luat 
apărarea: - 
- Tovarăşe director, domnul Leahul este acela care a împrumutat o 
pereche de pantaloni... 


- Da? Bine! Atunci semnez! Directorul a semnat, apoi mi-a întins mâna. 
Tare aş fi vrut să nu i-o ating, dar nu-mi dădea mâna să mă comport ca un 
bădăran, aşa cum s-ar fi cuvenit. l-am întins o mână rece, am luat hârtia şi 
am plecat. 

La 24 lanuarie a avut loc o mică paradă la care a defilat şi un 
detașament din regimentul de infanterie, ce avea cazarma mai sus de grădina 
Copou. La întoarcerea de la defilare au trecut prin fața cantinei noastre. 
Studenții tocmai aşteptau să intre la masă. Câţiva din ei cuprinşi de un mare 
clan patriotic l-au ridicat pe umeri pe comandantul detaşamentului şi l-au 
purtat pe sus vreo 30-40 de metri, apoi l-au depus iarăşi jos. Cineva a 
taportat la partid această manifestare de simpatie pentru armata țării. In urma 
detașamentului, mai. la distanță, cam la 100 de metri, un grup de studenți 
dând în frunte un steag tricolor au intrat în holul universității vechi să 
semneze o telegramă de felicitare şi de simpatie regelui Mihai l-iu, cu ocazia 
acestei sărbători naţionale. 

Când telegrama era gata pentru expediere au intrat 
Se muncitori cu steaguri roşii. În fruntea lor era lon 
ile Iganizaţiei comuniste din oraş. El fusese intorma e 

Sramei. A venit la studentul Ioniţă, care luase telegrama 


în acelaşi hol un 
Nicula, tipograful, 
t despre pregătirea 
o ducă la 


187 


i-a smuls telegrama din „mână şi a rupt-o ferfenițe. Stu 
au huiduit pe muncitori retrăgându-se inapoi spre ca 
nit în faţa cantinei câteva camioane încărcate cu muncit 
înarmaţi cu răngi şi ciomege Şierau i “pezIL asupra Studenților “care «să a 
văseau în faţa cantinei. Câţiva au primit în fugă câte o lovitură mai mult zi 
mai puţin serioasă, dar au dis pacii IER uliaje furiei atacatorila. 
Muncitorii au intrat în sala de mese, au spart farfuriile şi-au distrus Aa 
mese din cele lungi, apoi au căutat să urce sus la dormitoarele fetel a 
Acestea au profitat de timpul când ei se îndeletniceau cu mesele şi fa furi 
şi au blocat bine uşa de intrare la dormitoare. Din când în când câte o fa 
mai curajoasă se ivea la câte o fereastră cu aparatul fotografic şi lua imagini 
de la atac. Oamenii partidului şi-au dat seama că imaginile luate ar putea îi 
dovedească părtaşi la o acțiune ne legală, s-au mulțumit cu stricăciunile 
făcute în sala de mese şi s-au retras. 

Am aflat că stricăciunile făcute la Căminul Avram Iancu din Cluj au 
fost mult mai grave. 

La laşi era foamete mare. Ca să mai uităm de lipsuri, în zilele de 
duminică, ne adunam grupuri de prieteni, băieți şi fete, şi plecam în excursie 
prin împrejurimi, pe la Mănăstirea Cetăţuia, Lacul Ciric, pădurea Bârnova, 
satul Cucuteni unde s-au descoperit urme de aşezări omeneşti din timpuri 
preistorice, satul Bucium cu dealul Repedea, de unde aveam o vedere 
panoramică asupra întregului oraş şi multe alte locuri de acestea. 

Într-o zi, un prieten de la Litere şi Filosofie îmi zice: 

- Vino cu noi dumineca viitoare! Vom vizita în grup Mănăstirea Galata 
Şi ai să vezi ceva foarte interesant, ceva ce n-ai să uiţi toată viața. 

- Dar Galata e închisoare şi publicul nu are voie să o viziteze. Nu vom 
fi lăsaţi să intrăm! 

- Te asigur că vom intra și nu ni se va întâmpla nimic! Te rog să vii. E 
foarte important! 

Ca să nu mă arăt fricos m-am prezentat duminica următoare la locul de 
întâlnire. Acolo se adunase un grup mare de băieți şi fete, unii cu chitări şi 
mandoline, alţii fără instrumente muzicale, mergeau în satul Galata la 
aniversarea unui prieten care împlinise nouăsprezece ani. Înainte de a porni 
la drum, prietenul meu îmi zise: 

- Vezi să nu te iei după grupul cel mare, ci să te ţii după mine! 

Am pornit cu toții, cu grupul cel mare cântând, glumind şi râzând până 
am ajuns la poalele dealului pe care se află cetatea. Aici un grup de Vreo 
şapte băieți s-au oprit şi cu ei s-a oprit şi prietenul meu. Organizatorul 
grupului mic ne-a făcut semn să ne strângem mai aproape de el şi ne-a zis CU 
glas scăzut: 


denţii 


oştă, S 
S ntină, Na 


protestat Şi i 
durat mult şi au ve 


188 


Curând vom intra în curtea măn 


FI 
ti atenți: 
„Fiţi c de zgomot. Înăuntru este înc 


AFI i 
faceti i Ei ore doi securişti îmbrăcaţi în veş 
Mibaleee,. i. Mitropolitul a fost declarat bolnav, 
musun € “ecial cu substanțe care produc cancer, 
ent Și de în străinătate să-l ajutaţi. Să scrieţi 
care AL re situația în care se află el şi ele să ce: 
dă ectivă să intervină pe lângă guvernul român pentru salvarea vieții lui 
respec care faceți parte din acest grup sunteți oameni de mare în i, DE 
voi t0h rude în străinătate. Fiţi siguri că nici unul nu este agent raul ȘI 
toți aveți trădător. Ca semn că cele ce v-am spus sunt adevărate eroi 
han curte el va fi scos la plimbare şi când vă va vedea se va piedica k 
m dea în genunchi cu mâinile împreunate, ca pentru grata Du 
organizatorul nostru şi-a consultat ceasul de câteva ori, apoi ne-a 
acut semn cu degetul la gură ap înainte. Am pomit după el cu paşi 
atenţi spre 0 uşă metalică ce se afla în zid. Ne-am oprit lângă ea. La foarte 
scurt timp după sosirea noastră am auzit dincolo de zid un tropăit de paşi ca 
pe un pod de lemn. După alte câteva clipe, ghidul nostru a împins ușa 
metalică şi ea s-a deschis fără zgomot şi noi am intrat înăuntru. În fața 
noastră, pe scara de lemn a arhondaricului, Mitropolitul Irineu cobora ultima 
ieaptă ținut de braţe de cei doi călugări. Când a dat cu ochii de noi s-a 
împiedicat şi a căzut pe amândoi genunchii cu mâinile împreunate ca pentru 
rugăciune. Cei doi cerberi ai lui ne-au văzut atunci și ei şi au început să 
strige după pază, dar paza n-a apărut imediat şi noi am zbughit-o pe ușă 
afară şi am alergat din toate puterile să ajungem grupul cel mare care era 
acum în marginea satului. Ne-am amestecat printre ei, apoi unul câte unul, 
ne-am răsfirat pe uliți şi ne-am întors la laşi. Ce s-a mai întâmplat nu ştiu. 
Vizita la Galata s-a întâmplat în aprilie 1946. Eu am reuşit să restabilesc 
legătura cu familia în iulie 1947. Mitropolitul Irineu la data aceea nu mai era 
printre cei vii. Murise la Agapia. Se zice că a fost otrăvit. La procesul nostru 
din 24 Ianuarie 1948, gardianul prim Dumitrescu de la Galata a fost condam- 
nat la doi ani de închisoare pentru ne denunțare. | 
“Intr-o zi am constatat cu mare părere de rău că nu mai pot urca scările 
de la parter la primul etaj, unde era sala noastră de cursuri. A trebuit să mă 
opresc pe palierul intermediar ca să mă odihnesc, să-mi mai adun puterile. 
Tocmai atunci a intervenit un eveniment salvator: în comuna Tatăraşi, O 
Suburbană a Iaşului, unde se afla şi cimitirul „Eternitatea ” exista un Cimin 
Cultural care avea o activitate foarte frumoasă. Intre altele, cpu i 
Mos mormântul lui lon Creangă şi-i ridicaseră pe el un bust. Mem A 
acestui cămin au luat inițiativa să ajute câţiva studenți fără părinți de la 


stirii, Aveţi grija 
his Mitropolitul 
minte călugărești 
dar nu este. ] se ţ 


! Nu 
Irineu 
dar ei 
ace un 


El face apel la y, 
rudelor voastre de peste 
ară autorităților din țara 


Oi toți 


aceeă, 


189 | 


A III 


rghe Asachi. Să le ofere masa de la amiază timp 
lor care au beneficiat de acest ajutor erau a 


politehnica Gheo 


de o] 
| u 
Majoritatea studenți i 


Basarabia. Au fost două excepții: un electro-mecanic GE mişi 
frate mai mare la Agronomie şi eu de la Construcţii toriu 
masă ne-a fost oferită la 1 Martie 1947 de către preşedintele căminup 


originari din 
care avea un 


părintele Victor Puiu şi a avut ca invitat de onoare pe părintele nat 
Marina, locțiitorul Mitropolitului Irineu Mihălcescu care era Boti 
„locţ FI ip 


Atunci am făcut cunoştinţă şi am vorbit cu viitorul Patriarh al României, ș 

zilele următoare am mers să luăm masa pe la casele altor membri În 
Căminului Cultural. Cu alimentația asta mai bună m-am pus pe picioare A 
luna aprilie am primit o cartelă să iau masa la cantina suedeză, care a 
condusă de un maior din reprezentanța Legaţiei suedeze. Mâncarea casa 
dintr-o pastă gelatinoasă cu un gust de peşte, în care era amestecat un praf de 
cacao. Avea culoarea cafelei cu lapte şi o aromă specială de la praful de 
cacao. Maiorul era mereu tracasat de securitate care îl bănuia de Spionaj 
Peste câteva luni „ajutorul suedez” a trebuit să-şi închidă activitatea diă 
cauza acestor şicane. Au rămas însă nişte haine foarte bune şi maiorul le-a 
încredințat Crucii Roşii române. Intre timp, la o şedinţă de organizare pentru 
problemele legate de ajutoarele pentru studenţi, colegii m-au solicitat să pri- 
mesc funcția de reprezentant al anului pentru aceste probleme. La o altă 
şedinţă, pe toată facultatea am fost cooptat într-o comisie care se ocupa de 
distribuirea burselor şi al locurilor din căminul băieților şi cel al fetelor, 
Aceasta era o comisie formată din profesori şi din studenți şi avea ca 
preşedinte un profesor. Pierdeam foarte mult timp cu şedinţele acestor 
comisii şi cu delegaţiile în care eram trimis pentru a obține diferite ajutoare 
materiale, dar nevoile erau foarte mari şi mai reuşeam uneori să le mai uşu- 
rez, să ajut pe colegii săraci, care mai aveau şi examene de dat. Am fost 
trimis la Crucea Roşie ca să obţin ceva haine din cele rămase de la Ajutorul 
Suedez. Era vorba de nişte uniforme marinăreşti foarte puţin uzate, făcute 
dintr-o lână moale şi foarte călduroase. Mergând după aprobări din grad în 
grad, am ajuns să merg în audiență la preşedinta Crucii Roşii pe regiunea 
Moldovei, doamna Ghica. Ne-a primit într-o casă de lângă Râpa Galbenă. 
Era o doamnă cam la 38-40 de ani, foarte distinsă şi foarte frumoasă. Ne-a 
primit cu multă bunăvoință. Am prezentat liste cu numele studenților lipsiţi 
de îmbrăcăminte de iarnă şi ni le-a aprobat pe toate. Eu am adus aprobare 
pentru treizeci de uniforme şi-am îmbrăcat pe toți studenții săraci din 
facultate. Distribuirea s-a făcut pe rând, direct de la depozitul Crucii Roşii. 
Am primit şi eu o haină de acestea, am modificat-o puțin să semene a haină 
civilă şi am purtat-o multe ierni după aceea. 


190 


ii fără părinţi din regiuni] : 
,, tudenții fără ii, 74| nile ră it 
Noi 5 familial Şi hărțuiți de aceștia Şi 4 e de so 


, Vietici, lina: 
IN ş i ; lar de autoare: PSiți de 
orice sp lipsiţi uneori de cele mai de bază bunuri Utorităţile române 
it lor, TI materia e 
» Cum ar fi 


emvil€ . vracămintea, am ajuns la un fel de consţi: 
sara e cu adevărat frați şi surori. Numai solidar co eivia zi 
urile grele de a pa 
a manifestat în toată 
in iarna lui 1947/43. 
frumoasă ŞI bine educată 
laşi, de la o Colegă a ei. 


şi E. e 
intre Doi. P t în care ac 
tă Un moment 1 IS eastă coeziune s 
război ei ne-a fost oferit de o întâmplare neașteptată 
pe ra, o studentă fără părinţi din Basarabia, 
A enea cu trenul din Transilvania către 


din familie, de Crăciun. În acelaşi 
are o invitase la ca de Crâciun. /n acelaşi vagon călătorea un mlacili 


fnant Bus, care ie Er: elit oră PE SA ŞI Şi-a pus în gând să profite de 

S-a apropiat dica i 7 » IA! prin semne a făcut-o să pricea ă 
ea. aţiile lui. Fata a încercat să-l facă să înțeleagă că ea nu este dispusă = 
pi avansurile. Puel î d ae, pisat Ea se abținea mereu i 
spună două vorbe pe limba ui ca să-l facă să o lase în pace, căci se ferea să-i 
vorbească ruseşte ca-să nu-şi trădeze originea basarabeană, Era un fel de mo- 
dă în Basarabia ca părinții intelectuali Sâ-ŞI înveţe copiii să vorbească şi 
limba rusă. Când ofiţerul rus a devenit obraznic, Tamara şi-a pierdut 
răbdarea şi i-a zis pe ruseşte ceea ce-i stătea mereu în gând să-i zică. Atât i-a 
trebuit ciolovecului şi a început şantajul: 

- De unde ştii ruseşte? Tu eşti rusoaică şi ai fugit din țară! De ce-ai 
fugit? Acum am să te dau pe mâna NKVD-ului să spui de ce te ascunzi în 
România! Trenul tocmai încetinise, intra într-o haltă. Tamara n-a mai 
aşteptat, a sărit afară din mers, aşa îmbrăcată sumar cum era. Noroc că nu şi- 
a rupt picioarele. A luat-o la fugă peste câmp, la o casă ce se afla la 
marginea acelui sat. Rusul s-a dat jos când s-a oprit trenul ca s-o caute dar ea 
rămăsese mult în urmă. Oamenii din casa aceea, nişte țărani cu frica de 
Dumnezeu au primit-o în casă, dar ea, din cauza frigului îndurat şi a aerului 
ce pe care îl inhalase în timpul fugii, s-a îmbolnăvit şi a căpătat 
pneumonie. Oamenii au dus-o la spitalul din oraş. Acolo doctorii au constat 
că are infiltrat T.B.C. la ambii plămâni. Caz grav. Au intenat-o la Sanatoriul 
de la Geoagiu. De acolo fata a scris o scrisoare disperată colegelor şi 
colegilor ei de la Iaşi. 

Anul IV de la Chimie industrială şi anul IV Construcţii, anul nostru, 
AWcam împreună un curs de Maşini Termice cu Combustie Intemă, cu 
profesorul Gaginschi. Înainte de venirea profesorului, colegii de la Chimie 
industrială au venit şi mi-au spus povestea Tamarei şi mi-au Sa A 
Sărşitul lecţiei, să vorbesc colegilor din ambele clase şi să le oer să 146 
Sale sacrificiile posibile ca să salveze viața Tamarei. 


ţ 


191 


192 


entul când profesorul ieşea pe ușă şi colegii înda 


forfoteala de pregătire de plecare, am ieşit la catedră şi am rugat toată luă 
Ca 


să-mi acorde un moment de atenţie, că am de comunicat ceva impo ta 

Forfota s-a potolit şi am început i file An arătat cazul dispera 
colegei noastre, o fată tânără care s-a străduit singură să termine o Școala al 
află acum la ultimul salt al încordărilor sale în faţa morţii, fără d 
ajutor. Salvarea constă în 20 de mii de unități de penicilină, In 
acestui leac minunat, doctorul Fleming a dat pe gratis secretul 
acestui leac, ca să salveze vieţile celor amenințați de tuberculoză, Tamara 

are bani ca să-şi cumpere medicamentele salvatoare, dar noi, dacă Sit 
un loc tot puținul pe care-l mai avem, putem să o salvăm. Putem noi să a 
lăsăm să moară? Sau vom face orice sacrificii ca s-o salvăm?... , 

Minunea s-a întâmplat, a doua sau a treia zi, colegele Tamarei au 
cumpărat cantitatea de penicilină necesară pentru salvarea ei şi au salvat-o 
La întoarcerea ei din sanatoriu eu nu mai eram la lași. Eram la Suceava 
condamnat la 20 de ani muncă silnică. d 

Dar în 1965 eram din nou liber. Mama şi sora veniseră să mă viziteze în 
țară. Eu le-am întâmpinat la avion. Acum ele se odihneau la hotel și eu am 
ieşit în oraş pentru nişte aranjamente la Oficiul Naţional de Turism. Nu 
departe de Oficiu, o doamnă frumoasă şi elegantă mă opreşte. Ochii ei mari 
îmi aminteau ceva. 

- Tu eşti Victor Leahul, dacă nu mă înşel! 

- Da, doamnă! 

- Mă mai recunoşti? 

- Tamara! 

- Da, eu sunt, am scăpat cu viață datorită ţie. Mi-au spus colegele cum 
ai vorbit atunci, cum şi-au dat toţi ultimul bănuţ, ba unii şi-au vândut 
cartelele de la cantină pentru două zile ca să contribuie la cumpărarea 
medicamentelor. Acum sunt sănătoasă, am familia mea şi am un serviciu cu 
care sunt mulțumită. Vino cu mine acasă să te prezint soțului şi fetelor mele. 
Am trei fete mari, cea mai mare e de 14 ani. Ai mei vor fi bucuroşi să !e 
cunoască. Te ştiu numai din povestiri. j 

- Tamara, sunt foarte bucuros că ai scăpat atunci de la moarte și îi 
reuşit să-ți faci un rost în viață. Tu ştii că nu eu te-am salvat, ci toți colegii la 
un loc. Eu am fost numai acela care am rostit gândul tuturora. Dacă aş Veni! 
acuma la voi acasă, aş trezi cine ştie ce suspiciuni... Tu ştii pe unde am îi 
eu şi n-aș vrea să stric eu acum ceea ce au făcut toți colegii noştri atunci” 


Ne-am despărțit cu regretul în suflet. Trebuia să păstrăm ceea ce s-a salval 
atunci cu atâtea sacrificii. 


În mom 


= > Se 
€ nici Un 
Ventatony| 
fabricări 


jegul meu Trandafir Nicolae era mare a 

i corul, Bisericii Banu de pe strada Lăpușneanu, ] 
cânte retor de pe atunci. Corul era condus de domnul Cp, â 
felefo fi compozitorului cu acest nume, Di lac 


mai i 
tor de Muzică Teligioasă Şi 


ngă Centrala 


m » Care cred e 
TIJorul acesta avea i 


oni A. 
nct al liturghiei, îi veneau lacrimi în ochi, gi a anumit 
Jei, dar, odată cu plecarea Mitropolitului Irineu la A al corului 
catedră în acest post cu un om mai tânăr, din motive polit; Sapia, a fost 
schim Teofil Bojan, din Ardealul de Nord, era bun s - aia Un alt coleg 
al E de alergări, la 100 de metri plat, s-a calificeţ za participat la 
Ur jdovei, Era de statură medie, zvelt Şi uşor ca 0 pasăre şi a a 
siduitale, dar din lipsă de alimentaţie potrivită, când a răcit în timpul aa 
cut o pneumonie, aceasta a evoluat repede în tuberculoză Şi a murit 
Moartea lui s-a întamplat înainte 4 de descoperirea  penicilinei. La 
înmormântarea lui, colegul Trandafir a înj ghebat cu câțiva din colegii noştri 
un cor Şi l-am petrecut la groapă cu cântări creştineşti. Mulţumit de felul 
cum a reuşit acest pas, Nicu Trandafir s-a hotărât să organizeze un cor stu- 
dențesc cu voci alese dintre toți studenții din oraş. A luat legătura cu preotul 
Bisericii Tălpălari şi am început să cântăm acolo în fiecare duminică. 
Componenţa corului studențesc din laşi era următoarea: 
Dirijor Nicolae Trandafir 
Tenori | Florică Dumitrescu 
Aristide Jean 
Victor Leahul 
Tenori 2 Aristide Lefa 
Mihai Leviţchi 
Baritoni Suroiu 
Gheorghe Caziuc 
Başi, Cobuz 
Curelescu 
Curând după constituirea acestui cor au mai munt doi studenți de la 
Politehnică, tot de T.B.C. şi corul nostru a fost la mare înălțime. Primul a 
murit Gheorghe Vişinevschi, un coleg de an cu Trandafir şi cu mine, 
Oiginar din Basarabia. Al doilea Liviu Dobriceanu fiu de ceferist d 
patlvenia Corul bisericii Tălpălari a devenit catel Isti 0 
pa. de biserică şi nu asista la repetițiile SO Sl adus cu ei pe 
ip câțiva din membrii corului, la una din ep 
A Cl lor şi au ţinut o consfătuire în biseric la 
perit la ancheta ce a urmat după arestările din ma! 


Lucrul acesta â fost 
oți membrii 


193 


corului au fost considerați şefi legionari. S-a mai întâmplat un fan, i 
care Securitatea şi-a pus ochii pe a CESU ol, Studentul Sergiu Iacovlov n 
împuşcat mortal de un agent al Sa vana pa discuţii aprinse în 
pahar de vin, într-o bodegă din laşi. Stuc în ca lin Oraş a înfierat 4 
printr-o manifestaţie de mari proporții. Când au venit părinții din Fălticeni 
să ia trupul şi să-l înmormânteze in oraşul natal, studenții s-au adunat Ca 
nou la biserica Sfântul Spiridon, unde era depus trupul, au asistat la prop. 
şi au ţinut discursuri înflăcărate, apoi l-au petrecut într-un convoi cb aul 
interminabil până la ieşirea din oraş. Corul din Tălpălari a luat ia 
fruntea întregei ceremonii şi manifestații. Unul din vorbitorii de aptă 
făcut însă o impresie detestabilă. A vorbit în numele partidului, încheind. ş 
amenințări la adresa studenților reacționari. Numele acestui individ A 
potrivea perfect cu acela al unui coleg al meu care era de o cumințenie şi hi 
o purtare aproape perfecte. Asemănarea aceasta de nume mi-a prins bine mie 
ceva mai târziu. 

i: 

Criza de alimente era în toată puterea ei când a sosit în laşi ajutorul 
american, cantinele şi instituțiile care se îngrijeau de alimentarea săracilor 
primeau alimente nepreparate în vrac cum ar fi mălai, mazăre, fulgi de 
cartofi ş.a. Pentru populaţia care nu mânca la cantină se dădeau alimente din 
acelea cum primeau ostaşii americani ca hrană rece. Aceste rații conţineau 
alimente mai speciale foarte căutate pe piața alimentară: ciocolată, ţigări, 
unt, şuncă şi alte delicatese pe care studenţii nu le gustaseră de multă vreme, 
Un colonel american se ocupa de distribuirea acestor ajutoare. Am fost 
trimis cu o delegaţie de studenți să cerem colonelului american alimente (în 
vrac) pentru cantina noastră. Colonelul era însoțit de Mia Groza, pe care eu o 
cunoşteam de când a cântat „Santa Lucia ” în tabăra de elevi refugiați din 
Deva. Bănuiesc că ea nu avea cum să mă recunoască pe mine ca pe unul care 
fusesem acolo. Nu ştiu cum a tradus ea cererea noastră şi cum a interpretat cl 
cele spuse de noi, că în loc de alimente pentru cantină ne-a aprobat rații de 
alimente din cele pentru ostaşi. Raţiile acestea erau împachetate în nişte cutii 
mai mari și fiecare cutie de acestea conţinea cinci raţii de hrană pentru 0 
masă. Ne-a cerut să aducem liste cu studenții înscrişi în fiecare facultate de 
la decanatul respectiv şi ne-a aprobat câte o raţie de fiecare student. Eu am 
adus toate cutiile ce se cuveneau Facultăţii de construcții la căminul în care 
locuiam şi am făcut un anunț la afişierul decanatului, că pe ziua de ... se VOI 
împărți rațiile la fiecare student de la această facultate, conform listei primită 
de la decanat. Între timp, a intervenit rectorul Cezar Partenie. EI voia să s 
desfacă toate pachetele şi din raţia fiecărui student să se scoată alimentele 
speciale şi să se vândă, cu banii obținuți să se îmbunătăţească alimentaţia de 


194 


DD 3 


antină- Restul ionic (de a i EadiSeibie la toţi stu 
ja CA i: nu erau de acord cu soluţia rectorulu 
gudentt cantină, dar şi ceilalți. Fiecare dorea 
masă la Am format din nou o delegaţie care să 
primi i pelegaţii erau Raşcu Paul, Şovan Dumitru şi Vi 

ectori - oră cu rectorul, dar el nu voia să cedeze, L-a ICtor Leahu], Am 
discutat a guste și ei din preparatele acelea speciale 11 SPUS Că studenţii 
doresc zi de multă vreme. Că studenților care nu iau oii : i sp le mai 

e nejustificat tocmai alimentele cele mai scumpe aa li se iau 
în iși că după ce fiecare pachet va fi desfăcut alimentele Ea E ce 
î de împărțit şi se vor înstrăina şi pierde mai ușor. Cu e Vor da 
S ins pe rector să renunţe la planul lui. Am reînnoit anunțul de 4 5 
tenul de distribuire era depăşit acum şi la noul PP iau 
distribuit rațiile. Veneau E poeţii cu liste de câte cinci, primeau o a 

Jecau tu ea să ŞI-o împartă cum voiau e. Un Teprezentant semna de primire. 
Eu bifam pe listă numele celor ce au primit raţia, ca să nu dau la unul de 
două ori: Lucrurile au mers strună până la ultima cutie. La aceasta am avut 
numai trei nume şi cu mine al patrulea. Din studenții de pe lista de la decanat 
studentul Lapteş nu s-a prezentat. Era bolnav în spital. Am desfăcut cutia 
mare, ne-am luat fiecare rația lui, iar rația lui Lapteş am ținut-o neatinsă 
până a ieşit el din spital şi a venit să şi-o ridice. 

Când a venit vacanța de Crăciun 1947, rectorul nostru ne-a închis 
cantina chiar în ziua Ajunului, pretextând că a primit ordin de la securitate. 
ca să nu hrănească elemente reacționare dușmănoase clasei muncitoare. Noi 
siudenții fără părinți rămâneam fără mâncare chiar în ziua de Ajunul 
Crăciunului. Cineva ne-a sfătuit să mergem să facem apel la profesorul 
nostru Chelărescu, ce primise sub supravegherea sa restul ajutoarelor pentru 
studenţi, în locul profesorului Mangeron, epurat de la catedră. Nu se putea ca 
să lipsesc eu dintr-o delegație ca aceasta. Ne-am interesat de adresa 
profesorului Chelărescu, am sunat la uşa apartamentului lui şi ne-a deschis, 
mirat oarecum că venim la el într-o zi ca aceasta. Am început cu urările de 
bine, de „Sărbători fericite” şi după aceea i-am spus şi necazul nostru 
Pnlru care veniserăm să-l deranjăm. Profesorul a fost foarte impresionat. 

> Eu tocmai mă pregăteam să fac o bucurie deosebită copiilor mei de 
Crăciun şi iată că sunt alți copii are nu vor avea nici ce să mânânce fă 
ie dee Dragii mei, voi face tot posibilul să vă ajut. După câte ştiu, ra E 

a Universitate şi de la Medicină nu sunt închise. Voi vorbi chiar a 


denții ș 

: n mod 

1, mai ales acei care nu au 
să Se înfrupte din bu 
discute de data 


luau 
nătățile 
asta Chiar cu 


size : i pe voi 
omnul doctor Baliff, rectorul ambelor instituţii, ca să vă primească Şi = st 


pe 
luaţi masa la una din aceste cantine. Sunt sigur că vom reuşi: NO 


195 


în bune relații cu domnul ga ali Sef Monârsieuu cole 
serviciu şi foarte Pa ao Chelărescu a ridicat receptorul şi 

ia EC a explicându-i de situația noastră şi l-a Tugat e 
la doctorul ae să luăm masa la una din cantinele din subordinea i „ne 
aici Crăciun. Însă, înainte de a ne comunica rezulta «i 
iuli ican)esde Ctagau Ss A pole eăiarof ul, lan 
văzut cu fața iradiind de bucurie. Am înțeles că profesorul nostru avea i 
inimă de aur pe lângă cunoştinţele vaste pe care le avea. A primit aprobare, 
să luăm masa la Cantina Fetelor de la Universitate, care era mai aproape de 
căminele noastre, dar fără ajutorul profesorului Chelărescu am fi Tăbdat de 
foame toată vacanța Crăciunului. 

Alt lucru ce ne-a impresionat mult de tot cu această ocazie a fost Vestea 
că profesorul Mangeron fusese epurat de la catedra sa. EI era unul dintre cei 
mai străluciți profesori de matematică din țară ŞI a ajuns acum să trăiască din 
lecţii. Da lecţii particulare la studenți şi la elevii care urmau să se înscrie la 
Facultatea de matematică, de fizică şi cei ce se pregăteau să dea concurs de 
intrare la Politehnică. Dar în viața profesorului Mangeron avea să se 
întâmple o altă întorsătură şi mai neaşteptată. 

Sovieticii se pregăteau să lanseze prima probă spațială, aşa numitul 
„Sputnik”. Toate pregătirile tehnice erau gata, trebuia să se fixeze data de 
lansare a rachetei, aşa fel ca proba spațială să nu rişte o ciocnire cu bolizii 
din spațiul din jurul pământului. Pentru determinarea datei şi a orbitei pe 
care avea să o urmeze proba spaţială aveau nevoie de calcule matematice 
speciale de astronomie. În acest scop au convocat un mare Congres 
matematic la care au chemat pe toţi profesorii universitari de matematică din 
țările satelite, şi Românii şi-au trimis şi ei delegaţia lor cu cei mai buni 
matematicieni cu cele mai sănătoase origini sociale. 

La data deschiderii congresului, au apărut în sală organizatorii lui: 

- Delegaţia românească a sosit? 

- Da! Noi suntem: profesorul X, profesorul Y, profesorul Z. 

- Dar unde-i Mangeron? 

- Apoi, să vedeţi, Mangeron nu mai e profesor, Mangeron a fost epurat, 
nu poate face parte din delegaţie. EI a fost legionar. 

- Noi avem nevoie de Mangeron. Voi, toată delegaţia, puteţi să vă 
întoarceţi în țară. Trimiteți-ni-l numai pe Mangeron! RA 

Delegaţia nu s-a întors, dar a raportat imediat şefilor din țară că ruşii îl 
cer numaidecât pe Mangeron ca să vină la congres. Bietul profesor s-a 
pomenit chemat la Securitate. Se întreba: 

- Oare ce mai urmează acum? 


2e de 


196 


rofesor, v-am chemat s 
di pomnule P i înt iat Spunem să y 
la Ora. vă veţi urca intr-un avion Specia] Şi veţi E "< Pregătiți căci 
i: ! 30] i 
gi? ic de la Moscova: “ee la Congresuj 
male doua zi, o limuzină luxoasă de la 


artid |- 
Partid l-a dus PE profesor la 


ilitar de la Bucureşti, unde îl aştepta 
rtul ml un âVion CU reacți 
CțIe ca să-] 


Ţ0) 
ae ) 2 Moscova: 
duc fa intoarcerea de la congres, Dumitru Mangeron a 


IC e fost rei 
şi nimeni n-a îndrăznit să se mai lege de el. Aesai Ost reinstalat Ja 


tedră E Şle prieteni fo, 
și „acolo Sus. - hi [carte 


învățam de zor ca să-mi lau ultimele cxamene 
unesc puțin memoria treceam de la învățat la luc 
Ap vine un coleg de cameră şi-mi spune: 
A caută la cantină un ofițer de grăniceri. 
Mă gândeam: „Ce treabă am €u cu grănicerii? Hai să văg!” 
e care îl prețuiam mult, din timpul liceului, pentru corectitudine 
roi, colegii mai MICI. : 

Îşi luase licenţa şi acum se întorcea de la o şcoală de specializare din 
cadrul armatei, de la Moscova, cu gradul de sublocotenent de grăniceri. M-a 
rugat să-l însoțesc puțin fie stradă. Am ieşit cu el şi am stat împreună între 
două coloane ale clădirii Fundațiilor. După ce s-a asigurat că nu există 
aparate de ascultare camuflate pe undeva, mi-a spus că vrea să discute cu 
mine ceva foarte important: 

- Ceea ce se pregăteşte la Moscova pentru ţara noastră e ceva groaznic, 
de neînchipuit. Va curge foarte mult sânge. E timpul să fugim chiar acum, 
până nu e prea târziu. Voia să treacă granița împreună cu mine. Am stat greu 
la cumpănă. Voiam şi eu să fug, dar mai aveam două examene și terminam 
cel puţin cu acest capitol. Proiectele se apropiau şi ele de sfârșit. l-am 
răspuns că mai am puțin şi voi fi gata. Să vină peste două luni. 

- Atunci va fi prea târziu! Momentul este acum! 

Aceasta a fost a doua mare greșeală din viața mea, pentru care m-au 
prins vremurile grele. Domnul Mihălceanu nu a mai venit peste două luni. 
Când aveam eu toate examenele luate. 

Șaisprezece ani mai târziu l-am revăzut, dar n-am putut sta de vorbă cu 
d, Eram cu un grup într-o excursie pe Dunăre. EI, în uniformă de căpitan de 
Săniceri, venise să verifice aprobarea de circulaţie în zona de graniță a 
&upului nostru. În mașina pe care o conducea el, era şi mama ui, cei 
Mamei mele, pe care o cunoscuse la sfințirea Bisericii din satul nostru. De 


ş AI ţ Y ea 
Atunci a curs mult sânge pe graniţă şi pentru aceasta aveam ŞI cu partea m 


» 1âr ca să-mi mai 
rul la proiecte. Într-o 


"Era un om 
a lui față de 


197 


de vină. Dar dacă ar fi 
Nu pot crede aşa ceva. 


fost altcineva în locul lui, oare ar fi curs mai puţi 
îm 


ii 


Cautam mereu să obţin legătura cu familia mea din America, Seria. 
adresa cea veche, pe care o ştiam, şi nu mai căpătam nici un Tăspu A 
Trecuseră doi ani după terminarea războiului Şi eu n-am obţinut legătura > 
familia. În Iunie 1947 cineva m-a sfătuit să trimit o telegramă ji Binul 
populației din localitatea unde ştiu că au fost părinţii mei înainte de Tăz : 
Nu ştiam aproape deloc engleza, aşa că am compus o telegramă î i 
franceză, care suna cam aşa: „Binevoiţi a comunica cetățeanului Teod 
Leahul adresa fiului său, Victor; Politehnica Gheorghe A4sac hi i 
România”. La vremea aceea o scrisoare de la Bucureşti la laşi călătorea i 
de o lună. Eu am primit de la Biroul populaţiei din Detroit răspuns telegrați 
în opt zile: „Părinţii d-voastră sunt amândoi sănătoşi şi vă vor să 
imediat”. 

Bucuria a fost nespus de mare, de ambele părți. Părinţii mi 
amândoi imediat. 

După intrarea sovieticilor în Cernăuţi, în 1940, părinţii s-au interesat de 
soarta noastră, dar sovieticii au refuzat să le răspundă. Am fost consideraţi 
morți amândoi. Acum cu apăream. Mă întrebau: „Unde-i fratele tău 
Ionică? ” Nu le-am putut spune adevărul decât mult mai târziu. 

Ei mi-au trimis imediat un act ca să vin la ei: „affidavit of support”. Era 
bătut la maşină pe o foaie de hârtie albastră şi avea la partea de jos a paginii 
un sigiliu din plastic auriu, cu timbrul sec al notarului public. 

Trebuia să mă prezint cu această hârtie la Legația americană din 
Bucureşti, str. Dionisie Lupu, nr. 20, şi să cer viza de intrare în Statele Unite 
ale Americii. În August 1948 am mers cu ea la Legația americană ca să o 
depun. Clădirea era plină de oameni de toate vârstele; unii stăteau pe bănci, 
alții direct pe jos, unii mâncau, alţii vorbeau, dar nu vorbea niciunul 
româneşte. După cum am putut pricepe şi eu, vorbeau ungureşte. 

Nu ştiam unde să mă duc cu hârtiile. Întrebam unde e Biroul de 
înregistrare a actelor. Răspundeau; „Nem tudom”. Am găsit până la urmă 
unul care vorbea româneşte. 

- Domnule, spune-mi, te rog, unde trebuie să merg ca să-mi înregistrez 
hârtiile acestea. Şi ce este cu lumea aceasta care a umplut toate încăperile? 4 

- Noi suntem evreii din Ardealul de Nord, care-am fost internaţi în 
timpul războiului în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi Dachau, Și 
aşteptăm să ni se facă actele de trimitere în Statele Unite. Biroul de 
registratură este la uşa de acolo. 


n limba 


au scriş 


198 


Mi-a indicat cu degetul uşa. Am bătut şi a 
„ră, cu părul negru, vorbea cu un om mai în Vârstă în un n bir 
țână! ră ele spuse de el. Am aşteptat să termine CONVorbir gureşte Şi nota De 
hârtie S-a uitat la ele şi-a zis ceva pe ungureş ea, ana; : 


“ile: ngureşte, I-am răgr „Po! i-am înting 
Ac româneşte. Mi-a făcut semn să mă îndepărtez de ră Puns că eu nu Ştiu 
dec 3 


“apba mea: BA birou şi mi-a zis 
în LD Acum nu ne putem ocupa de cazul dumitale, 

a 15 cazurile acestor oameni care vin din lag 
de ue m avea 0 ambasadă cu un serviciu consul 
] a e acestea, noi nu putem. 

Am ieşit în stradă cu hârtiile în mână. Doi indi 


m intrat, | 


Căci trebuie ş 
âre| 
ar. 


â rezolvă 
m 
€ naziste. Peste Şase 


Ei vor Putea rezolva 


Vizi au veniţ 


2 ED, Deal ŞI s-a ă 
îp faţa mea. Unul era mai Pirpiriu ŞI purta mustață; l-am aa în U oprit 
sa după acest semn „Mustaţă; celălalt era mai înalt şi mai E: 

= i de 


ceea l-am botezat în gând „Matahală : 

_Dumneata eşti din laşi? 

_Da, vin din laşi. 

„Şi ai acte de plecare în America? 

- Da. Ss « 

- Noi suntem evrei şi avem neamuri acolo şi vrem să 
dânşii. Arată-ne şi nouă actele pe care le-ai primit, ca 
neamurilor noastre actele acestea. 

Le-am arătat actele mele, şi-au notat ceva în carnetele lor. apoi mi le-au 
dat înapoi. Cam peste patru luni, când am fost arestat, cei doi agenţi care 
m-au arestat au fost Mustaţă şi Matahală. 

i. 

Curând după aceea, într-o seară, mă pomenesc că vine un coleg la mine 
şi-mi spune: „e caută cineva la cantină”. Locuiam la cămin şi cantina era 
doar peste drum. Am mers să văd cine mă căuta. Un necunoscut: 

- Mă numesc Alexandru Moghioroş şi sunt secretarul Partidului 
Unguresc MADOSZ, 

Îi răspund: 

- Eu sunt Victor Leahul. Bănuiesc că e vorba de o confuzie. 

- Dumneata l-ai cunoscut cândva pe tovarăşul Petre Groza şi pe 
tovarășul Gheorghe Apostol? 

Da, cu câţiva ani în urmă am fost în colonia de vară de la Deva. 

” Atunci nu este nici o confuzie. Am fost trimis de dânşii ca săi 
Comunic să-ți faci un pic de activitate de partid, ca să te LR, prOMION, ȘI 
Wimite să lucrezi pentru noi în America. Acolo ai să ajungi loarte bine. Vei 
AYea un loc favorizat între oamenii de ştiinţă din Statele Unite. 

* Domnule Moghioroş... 


plecăm şi noi la 
să cerem şi noi 


199 


- Zi-mi Şandor! 

- Şandor dragă, uite 
proiecte şi apoi examenu 
să le pregătesc pe toate şi nu mai p 

_ Dacă nu mă asculți ce-ţi spun, 


eu am de susținut câteva examene, plus o serie : 
| de diplomă. Îmi arde cămaşa că n-am destul ga 
ot să mă angajez ŞI în activități politice 

ai să ai numai regrete. La revedere! Şi i 


plecat. 


Trebuia să învăţ limba engleză. Aveam nevoie de-un profesor. Ma 


gândeam să găsesc vreun student din ultimul an de la Limba engleză Şi să 
învăt măcar strictul necesar, ca să mă pot descurca la început. Am mers | 
Decanatul Facultăţii de litere şi filosofie din laşi şi am cerut să-mi ape 
numele şi adresa unui student la engleză cu care să învăţ această limbă. ş 

_ Nimeni nu are voie să predea engleza la persoane particulare, numa; 
d-na Yvone Grimberg. 

- Daţi-mi, vă rog, adresa! 

_ Strada Banului, nr. 5, ap. 2- 

_ Unde este strada asta? 

_ Este strada care pleacă din Lăpuşneanu pe lângă Centrala telefonică, 
Casa este un bloc cu un etaj. 

Am mers la adresa indicată. Blocul era o construcție în stil modem, 
numai cu două apartamente, unul la parter şi unul la etaj. Proprietar era d-] 
Bantaş, un fost magistrat pensionar. Avea două fete şi, probabil, de aceea a 
construit casa cu două apartamente. Una din fete, Viorica, era căsătorită cu 
un ofiţer de securitate, coleg cu soțul d-nei Grimberg. Cea de-a doua fată, 
Elena, era studentă la Facultatea de medicină din laşi. Toată familia Bantaş: 
domnul, doamna, plus cele două fete şi ginerele, locuiau la parter. Etajul a 
fost rechiziţionat şi dat în folosință soților Moişe şi Yvone Grimberg. 

Am stat de vorbă cu d-na Grimberg, care era fata unui doctor dentist, 


ale cărui afaceri au mers foarte bine şi şi-a trimis fata să urmeze liceul la 


Londra. Vorbea bine engleza încă de atunci, din şcoală, dar cu inflexiuni ca 
un cântec de joagăr, după care poţi face uşor deosebirea între un vorbitor din 
Europa şi unul din America. Aceasta este intonaţia pe care o învățam eu de 
la profesoara mea. Din păcate, chiar lecţiile acestea n-au durat mai mult de 
trei luni, de două ori pe săptămână. 

În paralel cu lecţiile, d-na Grimberg se interesa ce m 
engleză, ce meserie are tata, unde locuieşte familia, când au p 5 
din ce în ce mai multe alte date. Cu Viorica, Yvone întreținea 0 prietenie 
specială, datorită faptului că soții erau colegi. Yvone o îndemna pe Viorica 
să-i dea soțului ei câte un telefon plin de afecțiune ca să-l încurajeze în 


munca pe care o făcea, căci era o muncă grea şi avea nevoie de sprijini 


ai fac eu în afară de 
lecat ei acolo şi 


200 


futi orbea din când în când şi de problemele a pentru că era stug 

a într-o zi, după o defilare muncitorească cu pal entă şi 
bolşevice» E ee povestit o întâmplare At CTSării revoluție; 
defilare- ME etate ia dle strigau lozinci. | de pe trotuar la 
sal o lozine i Ci un cuvânt în așa fel încât muţi Eu dintre ei a 
inceput să râdă cu hohote şi un tânăr, vecin cu ea, ÎS m asistență au 


distra pe seama 


acestei pate 
n-a putu 
t răbda 


comportarea tânărului şi a strigat unui grup de m 


joc de ei. Muncitorii l-au bătut măr pe vecinul ei Sg ă tânărul ÎŞI bate 
zi am aflat că tânărul cu hainele rupte nu era altul e Aa A dot 
y Colegul meu 


Amniceru- : 
În altă zi am găsit-o pe Yvone plânsă şi necăjită de nu 
pe picioare. a , se mai putea ține 
_ Azi nu pot să ţin lecţii cu mata. Te ro 
Securitate, că trebuie să stau de vorbă cu sotul 
alege cu noi doi. 
Închipuie-ți că el, care se ocupă cu probleme economice legate de valari 
ascunse, aur, devize, economii depuse în conturi secrete l Bi v alori 
străinătate, l-a arestat pe unchiul meu, Solomon Goldenber : -z - 
în vârstă de optzeci de ani, care a fost în tinereţea lui Sea ui Piti 
întreprindere de export de mărfuri în țările din Vest şi avea e pe ka a 
din Londra, Geneva, New York şi prin alte câteva oraşe din Eheţi i-ai 
Acum soțul meu îl anchetează pe unchiul Solomon ta ă 
numerele de cont de la aceste bănci din străinătate. Îl înfometează, a iai 
la aus mea Raşela şi îi spune să pregătească pentru Esenin 
care îi place lui cel mai mult. Ia oala cu mâncare, vine la arest şi îl chcariă 
cela ua „Uite, unchiule, ţi-am adus aici nişte mâncare 
șiă/lii place etice aşela. A făcut-o special pentru mata, că ştie cât de 
ăi Mar E serveşti după pofia inimii, cu o condiţie: O lingură, 
e co, ; altă lingură, alt număr de cont! După ce îmi dai toate 
Îilelea seu cu În ai lucrat îţi dau drumul să pleci acasă! j 
a AN anc eteze şi chiar să forțeze, dacă e cazul, pe țiganii care au 
fosertae zur inima căruței, pe românii care au îngropați prin grădină 
Uau ureru 0 alu de argint, dar nu şi pe evreii lui, şi mai ales chiar pe 
tcasă unchi une iul soției lui. Am să-i pun o condiție: ori în dă drumul 
ului Solomon, ori o să divorţez. 
“Să Si avut timp să aflu ce s-a mai întâmpl 
Glen ecembrie am fost arestat, La data aceea 
erg se afla tot în arestul Securităţii. Se purta cu mu 


să mă însoțeşti până la 
meu. Nu ştiu ce se va mai 


at cu familia Grimberg, 
bătrânul Solomon 
tă demnitate şi 


Căci | 


201 


nu ceda la înfometare. l-au băgat în celulă un informator al Securităţii, Du 
fiecare anchetă îl întreba discret: pă 

_ Ce mai zici, dumneata, d-le Goldenberg? ASA 

_ Ce să zic? Eu sunt un om bătrân şi nu mai țin minte nimic, După 
pauză, aşa ca pentru sine, adăugă: Parcă poți să zici ceva?... Şi chiar dia 
zici, parcă poți să fii sigur?... Şi sigur să fii, şi tot nu poţi să ştii! 

Aşa stăteau lucrurile când am fost scos de la arest ca să fiu dus Ia 
Suceava. 

ii 

În Mai 1948 s-a produs marele val de arestări. Au fost luați mai mulţi 
dintre colegii şi prietenii mei. Securitatea se afirma peste tot, cu tot maj 
multă îndrăzneală şi aroganță. Noi, absolvenții anului 1948, şi toți cei mai 
mari decât noi, nu mai eram primiți nici la cămine, nici la cantine. Ce să fac: 
unde să mănânc, unde să dorm? : 

M-am rugat de trei colegi de loc din Piatra Neamţ, care locuiau la o 
gazdă, lângă Universitate, să-mi primească cel puţin bagajele în locuinţa lor, 
Au fost aşa de buni şi de înţelegători, că m-au primit şi pe mine să locuiesc 
împreună cu ei. Costică Covrig, Aurel Vicol şi Victor Zavate m-au salvat 
într-un moment de mare criză. Dacă nu-mi veneau ei în ajutor, trebuia să 
dorm în gară sau în Grădina Copou. Am locuit cu ei la d-na Petrescu, din 
strada Veronica Micle nr. 3. La terminarea sesiunii de examene ei trebuiau 
să plece acasă, iar eu trebuia să-mi fac rost de alt loc de dormit după aceea. 

Mai aveam nevoie şi de încă patru luni de practică de şantier pentru ca 
să mă pot prezenta la examenul de diplomă. M-am gândit, deci, să las lucrul 
la proiecte mai încet şi să-mi fac şi practica, pentru ca să am o mică rezervă 
financiară. Am depus cerere la CFR ca să fiu primit ca inginer practicant. 
Aprobarea trebuia să mi-o dea lon Nicula, secretarul organizației de partid 
de la CFR laşi. Am mers cu cererea la el. Deşi nu aveam nici o activitate 
anticomunistă cunoscută şi nici nu m-am remarcat cu nimic în oraş, omul a 
ținut să-şi arate importanța, şi nu mi-a dat aprobarea. Abia când am venit la 
el a doua oară, mi-a reproşat mai întâi atitudinea generală a studenților 
împotriva partidului, şi după aceca şi-a pus apostila de aprobare ca să lucrez 
la șantierul Economatului CER, un complex de construcţii ce se executa în 
zilele acelea: o clădire mare din beton armat pentru depozitarea pieselor 
metalice grele, o altă clădire pentru depozitarea de uleiuri. Şi alte clădiri cu 
funcţii bine determinate urmau să se execute în anii următori. 

La hala de materiale grele eram doi practicanți: Vaslie Bumbăcea, care 
era în al doilea an de lucru la această clădire, şi eu, ca începător. La 
depozitul de uleiuri lucrau doi ingineri tineri din seria cu un an înaintea 
noastră: Ion Carp şi lon Maxim, doi oameni cumsecade. Hala noastră constă 


202 


soane; primul tronson fusese tu 


| : Să rnaț an 
și TM Au eu acesta. La forta ni 
di cărămidă aparen i ul de i rampele, din beton selivis, stă iara 
ipterio a Ba ln d sa din ine, ia i ia 
7 rmeabilizare ae cOliShriiăprea in Ade a Acum 
im e execute impermeabilizarea cu un material nou, „jy, A 7 i aj 
A sc trebuia ras de pe betonul armat, ca să nu avem denivelari pai 
pe su 
Tau doi meşteri tra 


: “epuţi: iovani. i 
mute Prea constructorilor din CFR. lea în ricuea d. Cadrele 
Pi aduşi din Bucureşti, din cartierul Ferentari, În tri ai nişte 
vatrâni: Constantin Smarandache şi Vasile Lupu. Cu ice 01 zidari 
impreună în Oraş, la cantina CFR. Eram îmbrăcat simplu ca Şi ei să i a 
de salopetă pe care mi-a dat-o magazionerul Coroiu. Oamenii mă alee 
unul de-al lor. > San 

Din când în când veneau pe şantier doi străini care întreb; 
meu. Zidarii mei m-au atenţionat: 

3 Domnule inginer (nu eram încă) vezi că te caută cei doi indivizi. Sunt 
de la Securitate, îi cunoaştem noi. Mata ia-o pe ici, că noi îi trimitem să ; 
caute pe dincolo. i 

Aşa s-a întâmplat tot timpul cât am lucrat pe şantier, că oamenii 
Securităţii nu m-au putut găsi. 

Am asistat la executarea învelitorii de irazbit, dar nu am avut posibili- 
tatea să verific eficiența acestui nou produs pentru că a intervenit arestarea. 

Am adunat cu grijă banii care ni s-au dat pentru lucrul nostru şi la 
sfârşitul practicii mi-am căutat o gazdă unde să stau şi să lucrez în linişte la 
proiectul de diplomă. Colegul nostru, Ştefan Nenişor, îşi susținuse cu câteva 
ni i diploma, dar eu trebuia să-mi asigur mai întâi condiția 

anciară. 


au de numele 


ii 

: Se apropia vacanța de Paşti. Prietenul meu, Gheorghe, cu care am stat 
impreună la cămin, îmi zice într-o zi: 

„= Victore, în vacanța asta trebuie să plec acasă numaidecât. Dar am aici 
în laşi o lecţie, o fată pe care o prepar la toate obiectele. tatăl ei este profesor 
universitar şi ea este foarte inteligentă, dar n-am reuşit până în prezent s-o 
fac să înțeleagă algebra şi riscă să rămână corigentă. Numele fetei: Coleta. 
Te rog, fă cu ea nişte exerciţii de algebră până vin eu din vacanță. 


Sea Bine, dă-mi adresa şi vorbeşte cu familia ca să ştie că voi veni eu să te 
înlocuiesc. 


orului Z. 


Prima zi de vacanță m-am prezentat la casa profes 


203 


sunt V.L. şi trebuie să-l înlocuiesc pe prietenul 
e de matematică pe timpul acestei vacanțe... 

fete cu părul blond, nu prea înaltă pentru vâna 
ăsuc mie şi rotund ca un nasture şi cu Da 
sta vom face împreună matematica 


- Bună ziua, 
Gheorghe, la lecţiil 
Am fost prezentat unei 
ei de 13-14 ani, cum n 
sfredelitori. l-am spus că în vacanţa acea 


Am observat o groază mare pe chipul ei. A eur 
Am încercat să văd ce ştie. l-am dat câte un exercițiu din fiecare Capital 


din carte. Nu reuşea să se descurce. Mi-am dat seama că trebuie să fac Ceva 
ca să-i înlătur mai întâi frica aceea de matematică. 

- Coleta, timpul este prea scurt pentru noi, ca să facem multă teorie 
matematică. Eu îţi propun să ne jucăm de-a algebra! Tu ştii să joci şah? 

Faţa Coletei s-a înseninat: 

- Da, ştiu, colegele mele spun că joc bine. La un concurs pe clasă am 
reuşit să ies pe locul doi. 

_ Noi o să învăţăm nişte reguli de manevrare a datelor problemelor de 
algebră, aşa cum sunt regulile de mutare a pieselor de şah. 

Şi-am început apoi, pe rând, mai întâi cu parantezele: 

- Coleta, când primeşti un pachet de acasă, când eşti în excursie, şi în el 
sunt pachete mai mici şi în ele alte pacheţele şi mai mici, cum le desfaci? 
Întâi desfaci pachetul mare, apoi cele de mărimea a doua, şi la urmă pe cele 
de mărimea a treia. Tot aşa faci şi cu parantezele. 

Făceam întâi un exerciţiu din carte, pe care îl rezolvam împreună. După 
aceea îi dădeam un exercițiu cât puteam mai complicat şi îi ceream să-l 
rezolve. Fata se descurca. Când am ajuns la fracțiile suprapuse, i-am spus: 

_ Uite, Coleta, înainte de a rezolva te uiţi întâi la problemă. Vezi că este 
o linie de fracţie principală, apoi altele de ordinul al doilea şi de al treilea şi 
tot aşa. Închipuie-ţi că ceea ce este sub linia principală este un tot. Iar acesta 
se ridică peste linia principală, dându-se peste cap ca un saltimbanc şi se 
aşează în rând cu linia de sus. Urmează cele de sub linia a doua, care a 
devenit linie principală, să se dea şi ele peste cap, ca să ajungă pe linia a 
treia şi aşa mai departe. 

Am făcut şi la acest capitol câteva exerciţii foarte grele, iar Coleta le-a 
rezolvat. Când am ajuns la probleme cu text, i-am spus: 

- Când avem o problemă cu text, scrii în ecuație numai ceea ce îți spune 
problema, nimic altceva, notând cu „x ceea ce nu ştii. Dacă problema 
spune că numărul căutat, x, înmulţit cu atâta” face produsul cutare, atunci 
n-ai decât să împarți produsul la numărul cu care trebuie înmulțit acel 
necunoscut şi obţii rezultatul, adică pe x. 


meu, 


204 


DD 


Acelaşi lucru se întâmplă când avem probleme 
cu x şi cu y pe aceste două necunoscute Şi a dou 
d Scrie 


d ce ne spune problema şi astfel o rezolvăm, 
cee = sfârşitul acelei vacanțe, Coleta era în stare să re i 
rice problemă. . i Zolve în timp scurt 
0 Gheorghe s-a întors ŞI şi-a reluat lecţiile. Mă întreb 
„Ce i-ai spus Coletei, de acuma înțelege aşa de bine 


Într-o Zi» la începutul vacanței mari o întâlnesc pe sţ 


ă necunoscute le 


TN altceva decâț 


mereu: 
algebra. 


radă 2 
mama ei: pe Coleta ŞI cu 
_p-le Leahul, vă mulțumesc pentru tot ceea 

: a din clasa ei care a rezol 

A fost singur i Olvat corect toa 
matematică la examenul de la sfârşit de an. Şi acum și Rrgblemgle de 
Coleta?.-- la spune tu, singură, ce vrei să te faci Când îţi i la Ce vrea 
ina toată 


şcoala? i 
_ Profesoară de matematică! 


ce ați făcut pentru Coleta 


ii 

Îndată după examenul de bacalaureat, câţiva din absolve ţii seriei 
din apropierea Cernăuţiului, am vrut să marcăm ea ENA Fi iri 
populară la un cămin cultural dintr-o comună din județ. La a e 
ales Lujenii, un orăşel unde locuiau părinții lui Victor ii ing sea 

Am pregătit o piesă de teatru, câteva coruri şi recitări, iar a 
petrecere cu muzică Şi dans. După programul artistic ni Ea sa o) i Ă 
partea membrilor Căminului cultural. La această masă colegul e din 
ceru, a venit să-mi prezinte o fată; fata adoptivă ta profesor e 
Politehnica din Cernăuţi. O chema Aurica, era blondă ŞI avea nişte ochi 
verzi, de o profunzime şi o expresivitate neobişnuită. Ceva SĂ ză 
ascundea pe fața ei puţin îmbujorată. După ce ne-am spus numele, mi-a zis: 
da d ra să te cunosc, pentru ca să mă ajuţi să mă pregătesc pentru 


- Cum aşa? O fată tânără şi în plină 

TA ŞI în plină floare ca tine vrea să se pregătească 
pentru eternitate? pregătească 
Spa pentru eternitate. Sunt foarte bolnavă de tuberculoză. Doctorii 
mărime nu mai am mult de trăit. Am pe plămânul drept o cavernă de 
ei a unui ou de porumbel. Boala asta nu iartă şi nu există leac împotriva 
sia nu este, dar mâine, poimâine va fi. Toţi medicii, toţi cercetătorii 
ea medicinii din toată lumea sunt preocupaţi să caute leacul 
Şi atât Va acestei boli şi foarte curând unul din ei îl va alta. Tu eşti în viaţă, 
să EI Vreme cât mai licăreşte un strop de viaţă în noi, suntem datori să ne 

toată încrederea în Dumenezeu. El ne poate ajuta! 


din 


205 


P 


discutat mult timp pe temă aceasta şi, până la urmă, am CONVins.g 
Am discu 


: Sti ef | ae | | 
să reziste, să aibă uC rede la Politehnică şi cursurile anului ditai 
A urmat apoi înscrierea mea as, 


ieni şi . Când a venit i 
: de la Lujeni şi de Aura enit tim | 
i. Uitasem de serbarea de !ă : Azi pu 
Cernăuţi. Ui age e întâlnit-o în Gara de nord din Cernăuţi, împreuna 
să e, idoptivă Ele aveau locuri rezervate din partea Sanatoriulyj 
cu mam ă 


Dea”, unde fusese ea internată cât au locuit în oraş, dar garnitura lor de 
„Dea”, un 


mai în spate, pe linia a patră şi ele trebuiau să treacă peste toațe 
Es ile carate pe liniile mai din faţă. Le-am ajutat să treacă &camantanele 
ein. i le- tdrum bun. 
peste toate liniile Tdi tat o mu les iile a 
i Aa ra voi afla de la tatăl ei adoptiv, profesorul meu. Am 
a rau pi AR Severin, despre frumuseţile acestui oraş, apoi 
început să-l scriu de la Tumnu Severin, i gi gal , apoi 
despre ravagiile bombardamentelor şi despre fuga nd i u. 

În vremea peregrinărilor din timpul invaziei sovietice nu mi-a fost 
posibil să-i mai scriu. Poşta circula foarte greu. Am reluat corespondența 
după ce ne-am mutat la laşi. Aici Aura era internată la sanatoriul Bârnova, 
dar aerul de acolo nu-i pria şi profesorul a mutat-o la Bucureşti, unde existau 
doctori mai buni şi clinici cu instalații moderne. In faza aceasta i-au făcut 
chiar şi injecții cu precipitat de aur ca să oprească evoluţia bolii, dar boala 

sa. 
i cpr a adeseori scrisori de la dânsa şi răspundeam regulat. I-am scris 
despre locurile pe care le vizitam în jurul Iaşiului. Mergeam adesea pe la 
cimitirul „Eterintatea”. l-am descris câteva morminte ale unor oameni 
celebri: Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Gavrilă Muzicescu, George 
Topârceanu, Barbu Delavarancea, lon Creangă, artista Aristița ia de 
apoi mormântul unei fete tinere pe crucea căreia scria numele şi numai pi 
„în vârstă de nouăsprezece ani”, o scurtă telegramă a imensei ei tragedii. 
l-am mai scris despre crucile de piatră puse la mormintele unor i 
italieni căzuţi pe frontul de răsărit. Crucile acestea, în fond foarte simple, 
aveau o armonie în proporțiile dimensiunilor lor. i 

A venit şi marea zi de triumf a vieţii, când doctorul Fleming a ia 
prin radio întreaga omenire descoperirea penicilinei, medicamentul COL 
tuberculozei şi modul ei de fabricaţie, ca să salveze de la moarte Sa 5 
multe vieţi. Atunci am primit de la Aura o scrisoare în care îmi spunea: » j 
avut dreptate. Îmi spuneai că în curând se va descoperi leacul ca 
tuberculozei şi îmi doream foarte mult să trăiesc şi eu clipa aceea Mare. j 
Sunt fericită că visul meu mi s-a implinit. Pentru mine însă vine prea Il? i 
Acum nu mai am putere nici să mă mişe prin casă, Stau într-un fotoliu, c 
picioarele învelite în două pături. Mi se răcesc picioarele. Semn răul 


206 


> si 


în perioada de examene la sfârşitul anului 


U tată] adoptiy 
ei lecții, profeş 


m : 
Er entru căi ferate, partea a doua, iar c 
csante lecţie din ultimul an. La sfârşitul acest 
lt 


ă ÎNSCrisesem la 
al Aurei făceam 


Orul m- 
ul său: m-a chemat 
este într-o stare foarte gravă 


ŞI ar dori să te vadă. Eu plec chiar 
20 n în viaţă: On. AŞ Vrea să vii cu mine, să o 
eta ule profesor, m-am înscris la examenul 
i și examenul este mâine, nu-l mai pot amân 
ad sai luni, după examen. Profesorul a plecat în 
Voi E irinică am mers la Biserica Sfântul Spi 
celent, format din profesori de muzică de la Co 
a itul slujbei, corul a cântat „Zatăl nostru” cu s 
CA mut, de Hiibsh. Solistă era doamna Carp. Avea o voce caldă şi o 
interpretare extraordinară. Intreg ansamblul suna minunat, în timp ce 
clopotele se auzeau de afară ca dintr-o depărtare: 8Tav şi rar. Am simțit o 
zauduire sufletească puternică şi lacrimile au început să curgă fără voie. Mi 
se părea că glasul clopotelor cântă: „Aura, Aura, Aura...” Era ora | 1,30 a.m. 
Luni am primit de la Bucureşti o telegramă transmisă prin telefon. Aura 
murise duminică, la 11,30 a.m. Era ora când în biserica Sfântul Spiridon se 
cânta „Tatăl nostru”. 


pentru Căi ferate, partea 
a. Poimâine e duminică 
aceeaşi zi, 
ridon. Era acolo un cor 
nservatorul din Iași. Către 
olo de alto, acompaniat de 


iii 

La examenul final, profesorul ne-a dat tema scrisă în amfiteatru, iar 
pentru examenul oral ne-a chemat pe sărite la biroul lui. Aşa s-a întâmplat că 
eu am rămas ultimul. După ce i-am răspuns la câteva întrebări şi mi-a pus 
nota, profesorul mi-a zis. 

- Acum trebuie să vorbim ceva special: Uite, Aurica ne-a părăsit, dar 
atâta vreme cât a fost în viață s-a bucurat foarte mult de scrisorile pe care i le 
scriai. Mi-a cerut chiar să-i pun la mormânt o cruce ca aceea pe care ai 
descris-o dumneata, din cimitirul „Eternitatea” şi să-i scriu pe cruce 
acestea: „Aurica A. în vârstă de nouăsprezece ani”. S-a întâmplat ca şi ea să 
moartă la această vârstă de plină înflorire. 

„Ea m-a mai rugat ceva, pe care eu aș vrea să-ți ofer cu toată 
Sinceritatea: să-ți dau un ajutor financiar ca să-ți poți termina studiile, până 
ii vei lua examenul de diplomă. Uite, am aici toate scrisorile pe care i le-ai 
timis. Ea le-a păstrat pe toate, le-a citi şi le-a recitit ori de câte ori voia să 
Uite singurătatea şi suferința ei. Acum ți le lasă legate cu o şuviță din părul 
i pa ai un plic cu o primă rată din ajutorul financiar pe care Vreau să 
1: ofer, 


Mi-am amintit de vizita lui Moghioroş. 


207 


fesor, Vă mulțumesc din suflet pentru toată ate 

- Domnule E i, = sunt într-o situație când nu pot primi de la 

care mi-o acordaţi, sai Dacă le-aş primi acum, ați putea avea ma 

nimic, ai Ra Mai bine ardeți scrisorile acestea cu mâna d- 
motive de î i ae 

ca să fiţi sigur că iai ap ea să vă fac o propunere. Faceţi acesţ 

paie ei aa care să poată primi ajutorul d-voastră fără să vă 


ducă riscuri. Dacă se va întâmpla să găsesc eu pe cineva care să fie indicat 
aducă riscuri. 


pentru acest lucru, vă voi înştiința. 


nţia pe 
Nimeni 
i târziu 
VOastră, 


dintre studenții cu care am stat la cămin a avut o mare înrâurire 
Unul dintre + aj sufleteşti. Eram colegi de an, dar la facultăți diferite; 
ori ezțat aig anică. Avea o statură înaltă şi bine proporţionată şi o 
el era la Elea RR minunat la vioară, un instrument pe care eu l-am 
re ie atunci de când îi dibuiam sunetele cu ajutorul profesorului 
pei ără vioară”, Ludinski. Colegul meu, Leonid, nu era numai un 
bun cântăreţ, „din patru strune”, ci era şi membru al A una (9/0 
din laşi, şi cânta la vioara întâia. Primea de la fuck puii ilete de intrare 
gratuită pentru studenți; întotdeauna îmi rezerva şi mie unul. să 
În zilele când foametea din lași muşca mai rău din măruntaiele noastre, 
Leonid lua vioara, „ca să mai exerseze” puţin. Şi începea să cânte piese 
clasice, în care tehnica instrumentului se împletea armonios cu frumusețea 
melodiei. La concertele Filarmonicii audiam compoziţii ale marilor 
muzicieni ai lumii, sub bagheta unor dirijori renumiți, ca George Georgescu 
i iolan. . . . . Tara 
: a Zi Leonida a venit să-mi aducă biletul obişnuit, Şi apoi mi-a pe 
- Să nu lipseşti de la concertul ăsta, căci vei auzi ceva foarte alea i 
dirija George Georgescu şi vom interpreta Simfonia a T-aa lui ie, A 
La repetiţia generală dirijorul ne-a explicat mai întâi cum trebuie înțeleasă ș 
interpretată această simfonie. A 
Te vremea când marele compozitor dramatic Richard Wagner era i 
plină ascensiune, un critic muzical l-a întrebat ce crede el că vrea să ra 
Beethoven în Simfonia a șaptea? Wagner, care era de o mândrie EXCESIV y : 
răspuns repede, fără să gândească, „Simfonia a şaptea reprezintă aa 
dansului”. De atunci, amăgiți de această sugestie a lui Wagner, foarte i 
dirijori au încercat să-i dea acestei capodopere un ritm de dans, care SAN, 1 
contradicție cu spiritul melodiilor ei, mai ales acelea din partea întâia; 
adeseori întrerupte şi reluate ca un fel de muncă de Sisif. i 
Un compozitor francez, mai aproape de zilele noastre, Vinccent d za i 
şi-a propus să studieze operele lui Beethoven pe foile scrise de mâna lui: 


208 


DD 


Puel ucruri interesante, pe partitura Simfoniei a 
Într eu de descifrat. După mult efort, tânărul 
cam Ei „O lucrare de geniu este numai zec, i 
en san te transpiraţie”. De aici, Cercetăto 
de iile să fie descrierea procesului de Creație 
tre Dirijorul George Georgescu a continuat apoi, pas cu Pas, să le exp]; 
7 părțile acestei simfonii. Şi prietenul nostru, Leonid, ni Fz aa e 
A ui. | 
pu concertul care a urmat, Simfonia a 7-a 
lume de frumuseți nemaipomenite. Dar mai înai 
artidului ne-a făcut o prezentare teoretică în 
dn d şi interpretarea sugerată de Wagner. | 
Ma simfonia ca o apoteoză a dansului, au 


Șaptea, 


Ompozi 
€ procente in spi 


4 găsit o notiță 
for a dezlegat 
Yație şi nouăz 
rul a dedus că ou 
a lui Beethoven, 


ne-a deschis sufletul spre o 
nte de aceasta, un oficia] al 
care vorbea despre Roman 
nsă acei care au Căutat să 
Tămas dezamăgiţi. 


În anul şcolar care a urmat, la conducerea c 
instalat reprezentanții partidului comunist. Noi, s 
scoşi de la cantină şi din cămine. Ne-am despărțit 
nu l-am mai văzut până într-o zi, prin luna noiemb 
faţa Facultăţii de drept. Mergea foarte încet şi resp 

- Ce faci Leonea? 

- Rău, rău de tot. Am răcit, am făcut pneumonie. Am toate şansele să 
mă curăț dacă nu voi găsi pe cineva să-mi împrumute bani ca să-mi cumpăr 
penicilină. 

- Dragă Leonea, cu drag aş vrea să te ajut, dar în momentul de faţă, 
dacă aş face-o, te-aş pune într-un pericol şi mai mare (Mă gândeam la întâl- 
nirea cu Moghiroş). Ştiu însă pe cineva care poate să te ajute fără nici un rise 
pentru voi amândoi. ÎL voi trimite pe el la tine. După ce-ţi va spune că eu |- 
am trimis, să nu mai pomeniţi numele meu niciodată între voi. Să mă uitaţi 
de tot şi să aveți încredere numai unul în altul. 

Sub pretextul că aveam nevoie de îndrumări speciale la proiectul pe 
Care trebuia să-l prezint profesorului meu, tatăl adoptiv al Aurei, am mers la 
biroul lui. Când ne-am văzut singuri, i-am spus pe scurt situația lui Leonea: 
are pneumonie, e ameninţat să moară, ca Aura, e un student de valoare şi om 
de mare cinste sufletească, merită să fie ajutat. I-am spus numele pe Care ŞI 
l-a notat cu grijă într-un carnet, şi apoi am plecat plin de încredere. Curând 
după aceea a Survenit arestarea mea şi n-am mai putut afla ce s-a întâmplat 
mai târziu. Tot timpul cât l-am petrecut în închisoare mă rodea mereu 


sândul: ce s-a întâmplat cu prietenul meu Leonida - „O fi scăpat cu viață 
Sau nu?» 


ăminului şi a cantinei S-au 
tudenții absolvenţi am fost 
unii de alții, iar pe Leonea 
rie. Urca atunci Strada prin 
ira din greu. 


209 


t din închisoare, am avut bucuria să-l reîntâlnese 


După ce m-am elibera 


ă schimbăm două vorbe între patru ochi: 


Pi C e am putut s i 
într-un loc und p te-a ajutat profesorul A., aşa cum Mi-a 


- Leonea, spune-mi, te rog, 
romis el mie? : | 
p Profesorul m-a căutat, într-adevăr, Şi-a vrut să mă ajute. Dar după ce 
E cunoscut am aflat că tu ai fost arestat şi ne-am speriat aşa de rău, SĂ 
-an : : 
îi renunțat la planurile noastre. M-au ajutat în schimb, colegii de la 
Filarmonică. Au colectat bani şi mi-au salvat viaţa. 


Atâta vreme cât am făcut practică, lucrurile au mers E Atunci Când 
cei trei colegi din Piatra Neamţ au plecat în vacanță, un alt prieten al meu 
mi-a găsit o nouă locuinţă. Un ofiţer deblocat care A o moşie într-un Sat 
mai depărtat de oraş şi voia să iai Sa ea MOŞIE, avea nevoie de 

i ă-i aibă erij ă în tim ş 

pi Ceai aie se SE al a la familia respectivă. Am aflat că 
Be le chiar fostul colonel de artilerie Caras, căruia îi fusese dedicată 
poezia „Răducu lui tătucu = pe care o recitasem la Căminul cultural din 
Mahala. La data aceea Răducu era băiat mărişor şi de la toamnă trebuia să 
meargă la şcoala primară. Am locuit în casa familiei Caras până la sfârşitul 
lunii Noiembrie, când s-au întors acasă. Atunci mi-am găsit o gazdă pe o 
stradă chiar în spatele vechii clădiri a Universității. Masa o luam la cantina 
ia e apte muncitorilor zidari de pe Şantier am scăpat de mai 
multe ori de arestare, căci aveau grijă să-i trimită pe agenții Securității în 
partea opusă a şantierului, decât unde mergeam €u. Aşa am scăpat nearestat 
până la începutul lunii decembrie, când practica pe şantier s-a terminat şi am 
fost trimis să lucrez la Biroul Secţiei I-a Clădiri CFR. Acolo era foarte mult 

în vederea sfârşitului de an care se apropia. | 

= ei reînâlnit si un fost coleg al meu de liceu, Drabie Boris. Ne 
revedeam după 14 ani, şi Drabic m-a iniţiat în tainele birocraţiei, ceea ce 
mi-a prins bine mai târziu. În acelaşi birou lucra şi d-şoara DA 
preşedinta sindicatului salariaţilor din CFR. Ne cerea mereu la toţi să a 
articole pentru ziarul de perete. Eu mă sustrăgeam cât puteam pretextân 

am treburi urgente de rezolvat şi nu le pot amâna. E ji 

Inginerul Solcan Dumitru, absolvent al Politehnicii Gheorghe pi i 
din laşi, din seria cu un an înaintea noastră, se distinsese ca un om capabi i 
bine pregătit încă din primul an al funcţionării lui ca inginer. ial 

Căile Ferate, a fost trimis ca şef de şantier să se ocupe de construcția podulu 
de cale ferată peste râul Moldova, de la Roman. 


210 


>> < 


rimele zile, până la Venirea echipelor de mu 
Re: tânărul inginer a studiat planurile d 
0 ah ale acestui pod erau descărcate fă 


ri e distanță de vreo doi kilometri. Dupa 


ferate PC *. în lungul liniei şi a determin : 
plecat PE jos în lungu al fiecare Piesă de pe teren Ia ce 
care din ele cu culoare de ulei 


0ăr din plan corespunde. A marcat pe fie 

ectiv, iar într-un carnet special şi- 

ia este fiecare piesă. poola! Sia notat la ce pune al Şanti- 
eru Co d a început montarea podului, inginerul Solcan 
mână, dădea indicaţiile de unde să se ia fiecare piesă neces 
a sfârşitul zilei de lucru anunţa prin telefon Biroul de 
depindea el, stadiul în care se află lucrarea. Podul s-a mo 
ră dificultăți, datorită modului ordonat în care lucrase i 
i Departamentul de construcţii al Căilor Ferate di 
inginerul Dumitru Solcan. Dar la data de 15 Mai, in 
arestat, o dată cu primii legionari. 

Într-o zi de la începutul lui Decembrie, d 
ne vorbească despre el: 

- Am fost aseară la o şedinţă specială, la Securitate. S-a judecat cazul 
inginerului Solcan. Poate unii dintre d-voastră aţi auzit de el - s-a uitat fix la 
mine -. Este vorba de inginerul care a montat podul de cale ferată de la 
Roman. Păcat de el, că a fost un om capabil. A fost condamnat la 25 de ani 
muncă silnică. 

Sentința de la Securitate s-a dat pe la sfârşitul lunii noiembrie în 1948. 

Ea ne spunea lucrul acesta atunci, iar procesul penal în care a fost 
judecat Dumitru Solcan şi alții, împreună cu mine, a avut loc la Suceava, în 
21 Ianuarie 1949, iar sentința s-a pronunţat la 24 Ianuarie. Solcan Dumitru a 
fost condamnat 25 de ani muncă silnică. Aşadar sentința fusese fixată, nu 
atunci la proces, ci la data de la sfârşitul lui Noiembrie, când participase la 
şedinţa de la Securitate d-şoara Zilbermann. 

De la 1 decembrie m-am mutat la gazda cea nouă şi, ca să-mi fie mai 
Wor să plătesc chiria, m-am asociat cu un student mai vechi de la 
Electromecanică, Neagu Ispas. Am făcut o aprovizionare bună cu 
combustibil pentru iamă: lemne, cărbuni şi coceni de porumb, şi m-am 
apucat să lucrez la proiectul de diplomă. Ca să fiu bine echipat pentru lucrul 
Pe Şantier care avea să înceapă după examenul de diplomă, îmi trebuia un 
palton de iarnă, pe care l-am comandat şi plătit anticipat la atelierul d-lui 

arie, Aveam nevoie de o pereche de bocanci rezistenți şi mi-am cumpărat 
de la un magazin din oraş. Era o pereche de bocanci solizi, ai De SA 
cu piele dublă (exterior şi interior), talpă dublă cu cusătură dublă la talpă, 


ncitori 
€ asamblare 


Tă nici o ordi 


ŞI a utilajelor 
4 Podului. Părţile 


ne în lungul Căii 
studierea planurilor în birou, a 


> CU carnetul în 
ară pentru montaj. 
Construcții de care 
ntat în timp record, 
nginerul. În Curând, 
n Moldova ştia de 
ginerul Solcan a fost 


-Şoara Zilbermann a început să 


21 


D> si 


rând de cuie de lemn de-mi ziceam în gândul meu: ai] 
u un 


i i țier. 
ani de zile pe Şan 
bine pregătit pentru munca pe şantier care mă stepa 


prinsă şi C 
să-mi ție cel putin 2 
Mă consideram 
Jitor. Proză 
S, “se apropia Crăciunul ŞI, când luc 
prietenul Neagu Ispas. 


ram la planşetă, cântam Colinde qy 


(o privire generală asupra experimentului) 


Motto; 


„Că tot cel ce va voi să-si 
ă- i i 
iar cel ce-şi va pierde ja A il e Ac 
: | 
Evanghelie, acela o va mântui.” i 
Marcu 38 - vers. 34 

(Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod 
Bucureşti, 2001) 


212 i. 


INTRODUCERE 


ai bun din cei care au zăcut în închisorile Comuniste 


-am fost eu cel m zucui 
N-am ] mai deştept şi nici acela care a fost chinui, 


din România. N-am fost nici ce 


mai mult... : 3 - a 
Cine sau ce mă determină să scriu aceste pagini după ce unii, care cu 


fost mai buni, mai deştepţi ori mai rău chinuiți decât mine, şi-au Scris 
amintirile lor? ale | 

O simplă întâmplare pentru care eu n-am nici un merit, dar care mi-a 
schimbat complet cursul vieții şi odată cu această schimbare mi-a descoperiţ 
o serie de dedesupturi ale conspirației comuniste, în legătură cu acest 
subiect. Acesta este faptul pentru care m-am hotărât să scriu. 

La data când „autoreeducarea” abia se urzea în capetele îmbătate de 
ură a conducătorilor comunişti din România, eu eram singurul viețuitor din 
familia mea rămas în țară, fiul unor cetățeni americani rămas singur pe 
teritoriul României, pe când toată familia mea era peste ocean. Eu însă nu 
eram cetățean american, deci nu aveam dreptul să mă aştept la vreo protecție 
din partea acestei țări. 

În timpul războiului, organele Siguranței Statului mă suspectau că aş 
avea legături cu anumiți conspiratori şi cu cominterniştii, dar eu mi-am văzut 
de carte și Dumnezeu m-a ferit de pericole. După intrarea în ţară a „Armatei 
Roşii Eliberatoare” m-am zbătut să iau legătura cu familia. Am reuşit abia 
prin lunie 1947. Îndată după aceea, ai mei mi-au trimis un „afiidavit” şi au 
început să facă presiuni prin senatorii şi congresmanii americani să mă aducă 
la ei. Conducătorii comunişti din România vedeau în această insistență a 
politicienilor americani o posibilitate de a-şi infiltra un om al lor cu mâna 
căruia să poată scoate de la americani unele secrete industriale de care aveau 
nevoie. Am fost arestat şi mi s-a făcut următoarea ofertă: „Pleci în America 
dacă accepți să lucrezi pentru noi. Acolo te vom împinge aşa de sus cum tu 
nici nu visezi măcar. Nu ai de făcut nimic altceva decât să ne spui nouă ce 
se petrece în cercurile în care te învârţi. Dacă nu accepți să lucrezi pentru 
noi, puşcăria ”. 

Oferta asta mi s-a făcut de mai multe ori și după aceea, în timpul 
detenției de 13 ani, ba chiar şi după ce am ieşit din închisoare. 

La data când mi se făceau pentru prima dată aceste propuneri aveam 


: 3 = A ARE al patat REI ipația 
” Affidavit of. Support, O dovadă în care un cetățean american, care face chemare/invitație, îşi ia lea 
să adăpostească, hrănească, îmbrace, la caz de nevoie pe cel invitat, pentru ca persoana chemată/invita 
să nu rămână pe drumuri sau să fie ajutată de statul american. 


214 


OVietică acu 


ie cunoștințe despre viața în Uniunea S 
de Sranița Buco 


'nţă: un frate omorât de sovietici la 


mulate din 
. Ti 
vinei, Eicpole 


şti de groază despre 


a m-au 
inceput să-mi 
ă aşteaptă dacă optez pentru 


încerc 


t s CRET i 
făcu vească în culori cât se poate de vii tot ce m 


inchisoare ŞI Gea ce ai PD PTR A domeniul imaginației, căci el ve 

după un ciclu de lecţii de la Școala de ofițeri de securitate din e, iai 
fite cunoştinţă de tot ceea ce se pregătea pentru țara noastră. â ŞI 
După ce încercarea cu vorba nu m-a convins anchetatorul a folosit 


lelalte” mijloace învăţate în școală, dar rezultatul final a a 
fu am văzut visul cu ochii. rămas acelaşi şi 


eu mi- cler i, 
M-am văzut în închisoarea Suceava, în aşte 
autoreeducarea ” lui Bogdanovici era începută. Înainte de proces am fost 
mutat chiar în camera în care acesta îşi ținea şedinţele zilnice de 
autoreeducare şi am văzut Chiar cum s-a semnat actul oficial de înființare al 
0.D.C.C.-ului (Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste). Când am 
intrat pe uşa acelei camere, am remarcat un om care-mi făcea semne prăbite 
să mă apropii. Avea o barbă neagră și părul şi ochii ca de catran. Mi-a întins 
mâna: „Sunt profesorul Cezar Nazarie de la Școala Normală de Băieți din 
laşi, vino să stai lângă mine, am un loc liber aici şi n-aş vrea să vină 
altcineva să-l ocupe.” M-am aşezat pe locul indicat şi am rămas lângă el. 
După ce am schimbat câteva vorbe ca de ocazie profesorul s-a scuzat şi a 
pornit prin cameră să-şi viziteze prietenii. 

Avea o funcție. Prezicea viitorul, ghicea în palmă la toţi aceia care îl 
solicitau şi o făcea fără plată; aşa de dragul artei. Avea ceva de spus 
fiecăruia despre nişte suferințe grele prin care a trecut dar, mai are de îndurat 
încă, Până la urmă însă se vor risipi ca fumul Şi-apoi vor veni timpuri mai 
bune. „Când? ” - Un bob zăbavă! Poate câteva luni sau poate câțiva ani. 
Răbdare! 
ie A încercat să mă facă şi pe mine clientul lui. I-am spus că nu doresc să 
ISpitesc viitorul şi prefer să-l primesc aşa cum va veni. A insistat mult şi a 
trebuit să-i fac pe voie. Mi-a luat mâna ca şi cum ar fi făcut ca să-mi 
ghicească, dar se uita țintă la rădăcina nasului meu: „fi vorbesc în mumele 
acelora care mâine nu vor mai fi. Tu eşti tânăr şi robust şi ai să răzbați 
Până la capăt. Noi ceilalți s-ar putea să sfărşim conform dorinței lui Sali 

ai văd o călătorie lungă care te va duce peste o apă arsi ei ale sn 
9 carte dar nu din domeniul profesional ci despre o experiență din viaţă. la 


plarea procesului. Aici 


215 


a 


Du: 


aici. A început O experienţă care nu SE 


rece i liră 0, 
i e se pelre E ş ut ate 
cama bine la tot ce $i P i cei care i-au servit pe comunişti Până acum 
ine bine, Căci joc a bine ceea ce vezi acum!” » Qu 
cei Caută să redai cât mai ti di 
= 0if-0 PU: i s-au petrecu ea 
sfârşit-o rău ăzut el atunci s au p > dar cu „un boy 


Toate câte le-a Y 


22 de ani am trecut şi peste apa cea mare şi am adi i 


ş 4 „Născut aici 
fle despre experiența unuia care şi-a petrecu 


- nuşcării. Cei veniţi aici mai de demult nu vedeau de ce Să-i 
tinereţea prin pus tenţie unuia care nu s-a aventurat să treacă prin reţelele de 
acorde prea mare â la oraniță, ci a venit de la Bucureşti cu avionul direct | 
sârmă ghimpată de la i Cere Cultural de la Biserica Sf. Nicolae din Deo 
Detroit. A E Age dat ocazia să dezvălui public cele ce am văzut atunci, 
re ara Va sâmbătă, 17 iunie 1978, aproape 30 de ani după „ghicitul in 

pr ui. 
Pană, - te urmează vin şi eu cu câteva “Iar ficAzi în ceea ce 
priveşte originea procesului de „autoreeducare i a il oc în închisorile 
politice din România şi altele în legătură cu persona itatea lui Țurcanu. 

Aceste date nu sunt încercări de a micşora sau a Şterge ceva din 
grozăvia crimelor săvârşite. Faptul că Makarenko a inventat metoda 
aceasta, nu absolvă de răspundere pe aceia care au aplicat-o; în primul rând 
partidul comunist. Faptul că Țurcanu a suferit el însuşi o transformare 
radicală de caracter, de necrezut pentru oamenii care l-au cunoscut, nu-i 
justifică şi nu-i iartă nici una din crimele pe care le-a făcut şi nici cruzimea Şi 
sălbăticia lor. Dar este greşit să i se atribuie lui invenţia acestui sistem de 
acțiuni, de poziţii de constrângere care sunt toate invenţia lui Makarenko. Nu 
acesta este Faptul unic care s-a petrecut cu deţinuţii politici din România. 

Da, s-a făcut şi la noi un experiment cu această metodă grozavă. 

Dar, s-a întâmplat un fapt unic la noi și acest fapt, unic în lume, a fost 
că această metodă satanică de dresură cu bâta aplicată oamenilor, 
această metodă care s-a întrebuințat fără greş timp de 30 de ani în 
uniunea sovietică, metoda makarenko, a fost demascată şi a fost 
repudiată de întreaga lume civilizată, iar partidul comunist a trebuit 
să-şi condamne propriile lui cadre pentru participare la aceste crime. 

Cinste acelora care au murit fără să se întineze! 

Cinste acelora cărora nu le-a fost permis să moară, dar după 
pe tt ae idea dim mat cre terra de 

e şi slăbiciunile lor. 


a pa 
zero, pentru a 06 
n-aveau nici 0 curiozitate să a 


216 


000 


> si 


cei ce n-am trecut prin acest iad, nu avem dreptul să-i 


Noi» 
judecă 


AUTOREEDUCAREA 


Bducarea este procesul psihologic prin care părinții sau alte persoane 
ate de viitorul unui tânăr, îi insuflă acestuia principii de comportare în 
În mod asemănător, numim instruire procesul în care i se predau 
a cunoştinţele necesare pentru rezolvarea problemelor practice ale 
Instruirea îşi are şi ea vanantele ei; instrucțiunea, instructajul, 


interes 
acestui 
vieţii. E 
e un fel de instruire a animalelor numită şi dresură, prin care 
acestea sunt obişnuite să acţioneze într-un anumit fel la semnalul dat de 
dresorul lor. Am auzit fiecare de ursul care dansează în ritmul tobei pe care o 
bate țiganul ursar, caii obişnuiţi să umble în buiestru, Şoimii de vânătoare, 
animalele sălbatice învățate să execute numere acrobatice la circ. Fiecare din 
noi a văzut cazuri de animale bine dresate; nimeni nu poate spune însă că a 
văzut odată un animal bine educat. 

Savantul rus Ivan Petrovici Pavlov, 1848-1936, făcând experiențe 
extinse asupra animalelor, a constatat că după o repetare îndelungată a două 
întâmplări care se produc întotdeauna împreună şi în aceeaşi secvență, 
animalul ajunge să facă între cei doi factori un fel de asociere ca de la cauză 
la efect. Un căţel căruia i se suna mai întâi clopoțelul ori de câte ori i se 
dădea de mâncare, începea să saliveze îndată ce auzea clopoțelul, chiar dacă 
mâncarea nu apărea imediat în fața lui. Pavlov numeşte aceste fenomene 
„reflexe condiționate”, iar mai târziu, la porunca conducătorilor revoluției 
bolşevice, a studiat posibilitatea aplicării acestor metode şi la oameni. Îmi 
permiteți o observaţie în legătură cu acest fel de reflexe; chiar şi acelea ale 
cățeluşului. Asocierea este nenaturală! Nu există nici un fel de legătură cu 
modul în se petrec în condiții normale lucrurile în lumea înconjurătoare. 
Căţelului i se creează condiţii speciale, aşa fel ca el să nu poată face 
distincţie între cele două întâmplări, clopoțelul şi hrana. 

Acela care a desăvârşit metoda de aplicare a reflexelor condiționate la 
Oameni este un director al unei şcoli de corecție din URSS, Anton 
Semionovici Makarenko (1882-1939). EI a fost primul care a aplicat şi a 
Studiat pe viu metoda de reeducare care-i poartă numele: „Şocurile 
Makarenko”. El a scris şi câteva cărți „literare” în legătură cu reeducarea. 
Ion Cârjă, în „Întoarcerea din infern”, pas. 162, vol. II, vorbind despre 
Penoada reeducării de la Aiud (prima dată când în această închisoare 
deținuții politici au avut voie să citească cărți), spune că el a avut ocazia să 


217 


i 


a. v =" 


citească următoarele cărți scrise de A:S- BA aisace A e a edagogie» 
i muri” şi „Cartea pentru DAI cal este (socat degţi ar 
„Steaguri pe Hu Makarenko îşi disciplinează elevii cu pistolul pe c Ptul 
că „pedagogi i t în buzunar, că în studiile lui recomandă sta Ag Ul 
poartă încărcat permanent de sentimentalism şi instaura Pie 
- sufletul elevului a oricărei urme de sentimentalism Şi instaurea 
ape de educare disciplina de cazarmă şi delațiunea (pâra). Nici 
le citite de Cârjă nu tratează însă Şocul Makarenko. 

Mai târziu, când am avut şi eu acces la cărți, la mină la Baia Sprie, în 
lagărul Periprava, apoi chiar şi în libertate, am fost curios să citesc operele 
„marelui pedagog” atât de lăudat de „organele de ordine” ale Uniunii 
Sovietice, dar nu mi-a picat în mână nici una din cărțile pomenite de Ion 
Cârjă. În schimb am găsit altceva: o broşură de circa 30 de pagini intitulata 
cam în felul următor: „Principii noi folosite. în reeducarea tinerilor din 
şcolile de corecție în URSS - Un raport către Comisariatul Învățământului 
Public”. În ea autorul tratează cu claritate metoda lui de lucru şi, în urma 
acestui raport, i s-a acordat medalia de, „Erou al Muncii Socialiste” clasa i 

Prin „autoreeducare” ar trebui să înțelegem un proces în care subiectul 
(tânărul din cazul de mai sus) se ocupă el însuşi, de îmbunătățirea stării lui 
educative; aceasta ca o reacțiune la educaţia greşită pe care a primit-o 
anterior. 

Aceasta este denumirea pe care partidul comunist o dă unor întâmplări 
petrecute în închisorile din România între anii 1948-1964 şi ar vrea ca prin 
această definiţie oficială să ne lase impresia că toate acele fapte, care au fost 
făcute de tinerii deținuți politici din România în această perioadă de timp, au 
pornit din proprie iniţiativă, că acest fenomen a fost un produs al 
putreziciunii societăţii burgheze române, aşa cum au afirmat tribunalul şi 
presa comunistă, atunci când faptele au fost dezvăluite opiniei publice. 

S-au scris mai multe cărți cu acest subiect. Toate scrierile tratează 
fenomenul în faza lui cea mai dură şi cea mai dramatică - Piteşti şi Gherla şi 
la Canal. 

Nici unul din autori, în afară de Dumitru Bordeianu, nu a avut 
suficiente informaţii asupra începuturilor acestei autoreeducări, care s-a 
făcut la Suceava, începuturi de unde se pot scoate în evidenţă atât caracterul 
intrinsec, cât şi adevărații iniţiatori ai acestui proces. Bordeianu a fost unul 
din aceia care au străbătut această mlaştină a disperării în toată întinderea €! 
ȘI 1-a cunoscut toate adâncimile ei pestilențiale, dar a avut tăria să se ridice 
din nou purificat; de aceea mărturisirile lui sunt excepţional de importante. 
Dar şi Dumitru Bordeianu nu a avut decât nişte indicaţii vagi, laconice 


Ză Ca 
una din 


218 


>> 5 


—* i 


no Cam prin ianuarie 1949, un grup de tineri 
interiorul penitenciarului Suceava, au d 
dealurile comuniste, au format un Comitet 
I “hisoare Cu denumirea de O.D.CC. 
În nvingeri Comuniste), au declarat că ei 
a muncitoare şi față de partidul conducător şi că vo 
inătoase ale noii societăţi, pe care partidul o construi 
s Iniţi atorul acestei acțiuni era un tânăr de vreo 2 
Alexandru, al cărui tată nu era altcineva decât 
fi dețului Fălciu. Fiul însă era arestat ca legionar, în 
studenți din lași. ti 

Îndată după constituire, O.D.C.C.-iştii au căutat să-şi facă prozeliţi. mai 
ales printre tinerii arestaţi, studenți şi elevi, cu deviza: „Un ce zi 
devreme în libertate.” Cei bătrâni sunt „nerecuperabili» pentru et 
comunistă, ei vor pieri în închisori. Tineretul se va elibera, este ia 
deoarece partidul are nevoie de energia lui. Ei trebuie să se reeduce pentru 
a se putea încadra în noua societate, creată de partid. 

| În faza proceselor, care s-au judecat toate, în incinta închisorii, cu 
ușile încuiate ŞI cu apărători din oficiu, studenții au primit proporțional, 
pedepse mai uşoare decât au primit oamenii maturi, pentru aceleaşi capete 
de acuzare. Răspunderea bătrânilor pentru educația greşită a tineretului, era 
scoasă în evidență la tot pasul, la fel şi faptul că „tineretul este reeducabil, 
pe când bătrânii nu sunt.” 

Cu toată această indulgență a tribunalului, O.D.C.C. -ul în închisoarea 
Suceava, Chiar în faza finală a judecării proceselor, nu a numărat decât 12-15 
aderenți, restul deținuților chiar şi cei tineri stăteau în espectativă. 

Camera 9 în care sta Bogdanovici şi în care îşi ţinea şedinţele de 
„autoreeducare ” era cea mai mare cameră ocupată de deținuți din 
Penitenciarul Suceava şi avea un efectiv de peste 90 de suflete de toate 
vârstele şi de toate condiţiile sociale şi intelectuale: muncitori, elevi, țărani, 
studenți, profesori, doctori, învățători, ingineri, preoți şi chiar foşti gardieni 
de puşcărie din vechiul regim. Bugen Țurcanu, viitorul şef de la Piteşti, era 
Pe atunci planton pe coridoarele închisorii Suceava. 

Marea majoritate a locatarilor camerei opunea o rezistență mută acțiunii 
În oeuitoici, De aceea, după terminarea proceselor, atunci cât ea 
an all oficial de constituire al O.D.C.C.-ului şi când a doua zi Euge 

şi-a pus şi el semnătura pe acest act, Bogdanovici a ținut să anunțe 


GU greşit faţă de 
r Să devină elemente 
eşte în țară”, 

0 de ani, Bogdanoviei 
prefectul comunist al 
legătură cu un grup de 


lui 


219 


Da 


emfază „marele eveniment", aşa ca să-l ducă toată Camera, ca şi 
eat rba de semnarea unui tratat internaționa y | 
cum ar fi fost vo de autoreeducare se rezuma atunci la şedinţe zilnice de 
ae elabulei citea câte un pasaj dintr-o Carte. de istorie i 
mp rus, care era apoi comentat de toți membrii. După 


se cântau cântece comuniste ca: Marşul partizanilor, Avanti populo, etc. fi 


Cartea aceasta de istorie Bogdanovici o ţinea la vedere şi nu 4 


sinchisea să o ascundă dacă gardianul intra a aici când orice 
petec de hârtie, fie chiar de mărimea unui tim SE era confiscat şi 
posesorul acuzat de „intenție de a comunica cu i eniorul şi pedepsit cu o 
săptămână de izolare; cartea aceasta trecea abso ut neobservată. La fel, 
cântecele se cântau în gura mare, dar niciodată nimeni n-a venit din partea 
administrației să ceară „reeducaţilor” să domolească glasul. 

Actul oficial de înființare a O.D.C.C. -ului, s-a semnat abia după 
judecarea proceselor, cam prin martie 1949. 

Ion Cârjă, în vol. |, pag. 73, menţionează „pe un oarecare. preot 
Prisăcaru, ca fiind unul din sprijinitorii lui Bogdanovici. 

Vreau să precizez că în perioada de timp cât am stat şi eu la Suceava 
(decembrie 1948 - septembrie 1949), din care vreo şase luni în camera 9 în 
care era Bogdanovici, nu am cunoscut nici un preot cu acest nume şi nu am 
văzut nici un preot să ia parte la şedinţele lor. Exista atunci un anume 
Prisăcaru, care era student la Agronomie la Iaşi şi nu a fost niciodată teolog, 
nefiind nici dintre membrii activi ai acestei organizații la acea vreme, dar 
mai târziu a devenit şi el mare torționar. 

O altă precizare trebuie făcută în legătură cu apartenența lui Eugen 
Țurcanu la acest grup; Țurcanu nu participa la şedinţe deoarece era în 
permanență ocupat de serviciul lui ca şef al plantoanelor de pe coridor. În 
această calitate a făcut multe servicii O.D.C.C.-ului mişcând oamenii dintr- 
o cameră într-alta, atunci când era de vreun interes pentru organizație (eu 
însumi am fost mutat din camera 16 la camera 9, fără ca milițianul să ştie). 
EI transporta notele informative ale O.D.C.C.-iştilor la politruc şi mai trăgea, 
în timpul liber, cu urechea pe la uşi. Ş 

Ion Cârjă, în vol. 1, „Întoarcerea din infern”, vorbeşte de două grupuri 
de reeducaţi la Suceava, unul în frunte cu Alexandru Bogdanovici şi sprijinit 
de autorităţile penitenciare şi altul condus de Eugen Ţurcanu, lucrând 
clandestin şi rivalizând cu primul pentru favorul conducerii. Aici Cârjă este 
greşit informat. Țurcanu n-a avut un grup al său. El era mereu ocupat CU 
munca de planton pe coridor, făcea zilnic curățenie şi căra hârdaiele cu 
mâncare pe scări de la subsol, unde era bucătăria închisorii, la diferitele eta- 
je. Era o muncă foarte grea, dar avea mâncare la discreţie şi-şi întărea forța 


€ 


aceea 


220 


> sf 


avea nevoie mai târzi 

ș e care va 1 târziu. 

fizică d i Pentru acest scop e] se 
țrena - FR , 

an urcanu nu locuia în cameră cu alți de 


al său. Singurul deținut cu care sta e] 


„ 


ținuți ca să 


poată să Organi 
= n 
in aceeaş SANIZEZe 


cca S i cam 
Ei iza) ajutorul său la căratul hârdaielor şi la alte corvezi dă Fa Badale 
ee pici un rol în autoreeducare. > dar Badale n-a 
ju 


Iniţiatorii de sus (de la Minister) ai » Qutoreeducării ” 
af acordat lui Țurcanu conducerea de la bun început. Du 
e care el 0 dobândise în ultimul timp ar fi trezit la re 
ce au aderat din naivitate la O.D.C.C. sau ar fi 
fraţii şi prietenii mai mari care erau cu ei. Acţiun 
liber consimțit, a folosit bine ca momeală, deşi 
ce organizatorii din umbră aveau de gând să facă. 

Aceasta a fost un fel de fază înșelătoare a ac 
care ei (partidul) voiau să o întreprindă şi prin ea ei au putut să depisteze pe 
acei tineri care s-au speriat în aşa hal de perspectiva de a muri picătură cu 
picătură în închisoare, încât erau gata de frică, să facă orice numai să scape 
mai repede afară şi cu sănătatea cât mai puțin zdruncinată. Acestor elemente 
recrutate de Bogdanovici li s-a cerut, atunci când au fost transferați de la 
Suceava la Piteşti, să dea dovadă convingătoare de reeducare şi, din 
disperare de cauză, ei au acceptat să o dea. 

Mai târziu, ca să-i îndârjească mai mult împotriva celorlalți 
camarazi ai lor, li s-a spus că totuşi, nu se vor elibera până nu vor 
stârpi ideile legionare din capul celui de pe urmă deţinut politic. 

ii 

Ce i-a făcut pe aceşti tineri să accepte să devină unelte ale 
duşmanului împotriva camarazilor lor? 

Disperarea... Dorinţa de a se salva cât mai repede şi cu sănătatea cât 
mai intactă din puşcăria asta unde foamea, bolile şi moartea pândesc din 
fiecare cotlon. Moartea asta lentă, picătură cu picătură, clipă de clipă, zi 
de zi! E mult mai uşor să înfrunți o moarte eroică cu arma în mână decât o 
„Viaţă ” ca aceasta. Şi... desigur, dacă nu vor accepta reeducarea, aceasta va 
fi soarta lor definitivă. Să moară cu „bătrânii ” aşa cum a hotărât Stalin. Mai 
târziu li s-a spus că numai aderarea la ideile comuniste nu e de ajuns. Când li 
Vă spus să dea dovezi convingătoare de reeducare şi li s-au indicat 
socurile makarenko, Țurcanu I-a copiat pe Makarenko în gest şi în faptă. 
ui au fost descoperite toate întâmplările ŞI mediile de informații gi 

au inceput să urle, Țurcanu şi oamenii lui au fost făcuţi răspunzători 
Pentru crime cu scopul de a compromite onoarea partidului. 
= 


ar fi greşit dacă i- 
Duritatea de caracter 
alitate pe mulți din cei 
fost avertizaţi de părinții, 
ea lui Bogdanovici, ca acţ 
nu era nici pe departe ceea 


țiunii tip Makarenko pe 


221 


La câteva luni după judecarea ultimului „A penal, a. început 
transferarea deținuților la penitenciarele de domiciliu: studenții la Piteşti 
intelectualii la Aiud, muncitorii la Gherla, elevii la Târgşor, iar bolnavii de 

ârgu Ocna. 
LES, > SE bine aminte de zvonurile din sursă partinică, ce circulau 
printre deținuți la acea vreme: Ferice de studenţi, ei pleacă la Piteşti, 
Acolo li se creează condiţii excepționale. Vor lucra în fabrică numai 5 ore 
pe zi, în restul timpului vor avea la dispoziție biblioteci Şi profesori ca să-și 
poată continua educația şcolară. Când vor ieşi, nu vor avea altceva de făcut, 
decât să se prezinte la examene. 

Când m-am trezit la Aiud şi am aflat că un coleg al meu Eugen 
Gavrilescu a ajuns la Piteşti, îl invidiam pe sărmanul Eugen. Bietul de el, 
peste un an şi jumătate mi-a fost dat să aud că a fost ucis în bătăi, împreună 
cu alții pe care-i cunoşteam îndeaproape: Nicuşor Turtureanu, student la 
Agronomie la Politehnica din Iaşi, fiu de țăran din Pătrăuți, Suceava; losub 
Mihai, Pintilie Ion şi însuşi Bogdanovici, iniţiatorul autoreeducării. 

Zvonul conţinea tot atâtea minciuni câte cuvinte. Profesori aveau să fie 
O.D.C.C.-iştii, biblioteci - stocurile de note informative smulse de aceştia 
prin bătaie; cât despre examene, nici unul dintre studenți n-a mai fost admis 
să calce în facultatea pe care o urma înainte de arestare. S-a făcut excepție 
numai cu absolvenţii care nu mai aveau alt examen de trecut decât examenul 
de diplomă (aşa eram şi eu). Aceştia, printr-o eroare de organizare, au putut 
să se prezinte la examenul final, deoarece legiuitorii au uitat să specifice, în 
anexele cu care apărea legea învățământului, că „cei condamnați pentru 
activitate împotriva ordinei sociale, sunt excluşi de la examenul de stat.” 
Unii din foştii deţinuţi politici studenți au reuşit să se înscrie în anul ] la alte 
facultăți decât acelea pe care le-au urmat înainte de arestare. 

O.D.C.C.-iştii împreună cu ceilalți studenți au ajuns în marea lor 
majoritate la Piteşti, unde a fost concentrată majoritatea studențimii din 
întreaga țară. Bogdanovici, iniţiatorul autoreeducării, printr-o manevră a 
conducerii Direcţiei Penitenciare, a nimerit pe un loc secundar, deoarece era 
considerat nesincer. 

În fruntea organizației a fost înscăunat (datorită cărui miracol?) 
personajul acela misterios, de pe coridoarele închisorii Suceava, Eugen 
Țurcanu. Şi ciudat de tot, că din prima zi cum a ajuns aici, conducerea 
închisorii l-a proclamat pe Țurcanu, „responsabil cu organizarea interioară 
a întregii închisori, având în subordine toate serviciile prestate de deținuți: 
şefii bucătari deţinuţi, şefii plantoanelor, şefii atelierelor din fabrică şi 101e 
serviciile auxiliare, băieşi, mecanici, electricieni etc...” 

De ce? 


222 


D= 


Explicaţia este numai una: Țurcanu fusese bine 
„inte pentru acţiunea ce trebuia să înceapă şi 
e ddr e în această pregătire a lui. 
înc A . . 

Î îndată după instalarea lui ca şef al autoreeducării și aj i 
din închisoarea Piteşti, Țurcanu a început dica ee 
entru care a 


Pregătit cu mult timp 
Partidul ayea deplină 


serviciilor 
st regătit. desi 
fo it voi repeta aici faptele care au fost aşa de bi 


| z; j ne povesti - 
anu şi de alţii, care au scris despre ele. Voi Peste de Dumitru 


Bordei A Corecta doar ici și 
ele lucruri sau date care sunt inexacte, dar care nu ştirbesc e ȘI colo 
importanța faptelor povestite. II, 


În condiţiile create de administraţia închisorii, fo 
de disperaţi recrutați de Bogdanovici, Țurcanu a începu 
dresare a oamenilor după modelul Makarenko. 

Bordeianu povesteşte că în ziua de 26 octombrie 1949 (cam o lună şi 

re & ge A ISA şi 

jumătate înainte de începerea „demascărilor” la Piteşti care se vor declanșa 
la 10 decembrie acelaşi an) a fost scos la birourile de anchetă şi anchetat de 
un civil cu figură tipică de „rusnac”, dar care vorbea o limbă românească 
literară pură, în care, între altele îl avertizează asupra celor ce aveau să se 
întâmple în viitorul apropiat: 

|. Să vă ştim şi gândurile. 

2. S-ar putea să spui că nu mai eşti legionar. 

3. Bandiţilor! Chiar de beton armat să fiţi şi tot o să vă muiem. 

4. Avem metode să facem din voi tot ce vrem noi! 

Dumitru Bordeianu bănuieşte că ar fi fost Nicolski, dar eu l-am 
cunoscut pe Nicolski. El m-a anchetat în legătură cu greva foamei de pe 
celularul Aiud. Nicolski era şaten, mai înalt şi nu avea trăsături de rus, el era 
acela pe care îl văzusem la Deva împreună cu Gheorghe Apostol, fiul 
negustorului David Nicolski. 

Părerea mea este că acest anchetator nu poate fi nimeni altul decât 
colonelul de securitate Augustin Dalbon. Descrierea lui Bordeianu se 
potriveşte aproape cuvânt cu cuvânt cu descrierea lui Dalbon făcută mie de 
Pictorul Chira Aurel, cu care am stat mai mult timp în acelaşi dormitor la 
mina Baia Sprie. Înainte de război, Dalbon a fost croitor şi avea atelier în 
orașul Turda, de unde era şi Chira Aurel. Dalbon era membru al partidului 
Comunist încă din vremea aceea. 

„Când au venit tovarășii”, câțiva din „ilegalişti” ca: Ana Pauker, 
Vasile Luca, Gheorghiu Dej ş.a., au ajuns la guvern, iar ceilalți ca Nicolski, 


losindu-se de grupul 
(să aplice metoda de 


eller, Sepeanu, Ceauşescu, Dalbon ş.a. au fost trimişi la şcoli speciale de 


Securitate la Moscova, de unde s-au întors, unii cu grade de generali 
Zeller, Griinberg, 


icolski, Ceauşescu, ete), iar alţii cu grad de colonei ( 


223 


i „O altă serie compusă di 
Dulgheru, Popic ş-a.) ă din oa. 
ea „ca Aurel Blehan, cumnatul lui Bogdano i 
a. au fost trimişi şi ei la aceleaşi studii ŞI s-au întors cu gra desde 
Ei iccankacăţi şi locotenenți specializați în anchete. 
în primii ani după înființare, securitatea românească nu era pusă Ai 
p ist român, ea lucra sub comanda directa : 


idului uni 
controlul. partidului com ; 
Moscovei. Aceasta mi-a Spus-0 locotenentul de securitate, care mi-a 


comunicat rezultatul recursului când lucram la mină în 1952: „De azi în aințe 
securitatea primeşte ordine de la PCR! Până acum lucram sub Controlul 
i VD-ului”. 

pct A upă absolvirea şcolii de la Moscova, colonelul Dalbon a primit 
prin poştă un plic cu trei desene: primul îl arăta pe Dalbon la masa de crojţ 
cu stofa şi foarfeca în mână, şi avea titlul: Omul face haina. Al doilea 3] 
prezenta pe Dalbon în uniformă de colonel de securitate, titlul: Haina face 
pe om. Al treilea desen îl arăta pe Dalbon în haine vărgate de puşcăriaş, 
titlul Ce nu face haina din om! (acest amănunt mi l-a spus chiar pictorul 
Chira Aurel). | E 

Previziunile acestor desene s-au adeverit întocmai. Colonelul Dalbon a 
devenit unul dintre principalii subalterni ai lui Nicolski pe picior de egalitate 
cu Zeller şi se pare că s-a ocupat mai mult decât acela de reeducarea de la 
Piteşti. Când s-a anchetat şi judecat procesul organelor MAI care au lucrat 
pentru „autoreeducare”, Dalbon a fost implicat şi el în proces dar cu un 
grad de răspundere şi cu o pedeapsă mai mică. De ce? Ca să nu-l atragă în 
vâltoare pe şeful superior Nicolski, iar acesta la rândul lui pe alți membri 
marcanți din partid. Nicolski predase din timp resortul anchetelor 
generalului Dulgheru şi-l lăsase pe acela să răspundă de toate câte s-au făcut 
de la bun început, iar „sinuciderea ” lui Zeller îi oferea atât lui Nicolski, cât 
şi lui Dalbon posibilitatea să arunce orice vină în spatele aceluia care nu mai 
avea răspundere. 

Îndeplinea Dalbon condiţiile esenţiale pentru această misiune? | 

În timpul şcolii de ofițeri de securitate, Dalbon şi ceilalți viitori colonei 
au avut ocazie să cunoască bine metoda lui Makarenko. Profesorii lor 
sovietici erau aşa de îmbătaţi de rezultatele obţinute - unii dintre ei erau €i 
înşişi produsul acestei metode - încât nu pierdeau ocazia de a o recomanda ȘI 
de a o impune elevilor lor. Desigur că li s-au făcut şi demonstraţii practice in 
şcolile speciale tip Makarenko, unde metoda se practica în mod constant. ză 

„Organele de ordine” din U.R.S.S. aveau atâta încredere în indivizii 
reeducați prin metoda lui Makarenko, încât foloseau unităţi întregi formate 
din aceste elemente, dotate cu arme şi muniții ca să păzească pe ceilalți 
deținuți din închisoare. Acestea sunt aşa numitele „unităţi de auto pază 


Sepeanu, Dalbon, | 
mai tineri, recrutați 


224 


DD 75 


are am citit, încă din anul 1947 
despre. de Aurel Bleh 
;”, semnat de Aurel Blehan. 
Din avertizările pe care le-a dat lui Dumitru Borde 
palbon avea 0 încredere nelimitată In Şocurile Makarenko. Sunt 
nu se potrivesc cu situația lui. Exista la penitenciarul Pites: însă fapte 
e 4, foarte adesea întâlnit pe coridoarele închisori “Sti Un personaj 
cir? o cându-l pe nume, l-au poreclit „Mitrea Deal a deținuții 
& civil şi apărea pe coridor numai după ce mişcările deținuți! Si leu 
inau. Îşi făcea adeseori de lucru pe la vizete şi pie ap 
erminau. i Sa ȘI purta peste încălțăminte 
șslari din pătură ca să nu 1 se audă paşii, întocmai ca milițienii Nimeni 
tia ce hram poartă el la Piteşti, Se ştie doar că îşi gătea singur mâncarea ie 
camera care i-a fost rezervată în interiorul puşcăriei. Nimeni n-a avut casă 
să vorbească ceva cu el în Vremea aceea, 

Dalbon umbla mereu în civil probabil din cauza prevestirii celui de-a] 
veilea desen primit la data absolvirii şcolii. Nu avea însă nevoie să 
folosească drept reşedinţă o cameră în celularul Piteştilor. (în - cazul 
Bordeianu l-a chemat pe acesta în biroul de anchetă). În calitatea pe care o 
avea putea să intre şi să iasă oricând din penitenciar: zi Şi noapte. Apoi nu 
avea de ce să-şi pregătească singur mâncarea. Putea să O comande de la un 
restaurant sau putea să iasă ca să manânce şi apoi să se reîntoarcă la postul 
său de observaţie. 

Cine a fost deci omul civil de pe secţie e greu de spus. Eu cred că acest 
„Mitrea Cocor era educatorul special care i-a muiat cerbicia lui Țurcanu şi 
care a fost trimis la Piteşti ca să controleze activitatea acestuia şi să-l „ajute” 
dacă la un moment dat ar fi şovăit. 

Mai târziu, în preajma eliberării, când deţinuţii trebuiau să-şi ia noi 
angajamente înainte de a păşi în libertate, mulţi dintre cei mai recaleitranți 
erau aduşi de organele securității la URANUS (Bucureşti), în fața unui ştab, 
care nu era altul decât „Mitrea Cocor” şi care ţinea să le reamintească că 
autoreeducarea nu s-a terminat şi că demascările pot fi reluate oricând de la 
început. Din felul specific de a pronunţa cuvintele româneşti, se vedea cât 
colo că „, Mitrea Cocor” putea fi observatorul direct al unor forțe 
„îndepărtate ”. 

Autoreeducarea era plănuită ca. reacție în lanţ, ca un fenomen fără 
Sfârşit, destinat să se întindă peste toată lumea închisorilor din țară. 

Dar pentru funcția de agent secret al sovieticilor, Bordeianu are un alt 
Candidat foarte potrivit: Popa Alexandru (Țanu). Acesta a condus 
demascările de la Gherla până la sosirea lui Ţurcanu într-o manieră mult mai 

ură Și cu mult mai multe victime decât Țurcanu, dar la proces i s-a gat 9 
Pedeapsă de numai 15 ani - una din cele trei pedepse mai mici. (vezi 


un articol apărut în » Cuvântul 


lânu se vede că Şi 


ţ 


225 


Bordeianu, volumul II, „Gherla”). Acesta pare a fi adevărul. Aceasta = 
Ir - . . 
ctsplata pentru agentul lor credincios. 


: ce în închisoarea Piteşti s-au produs y 

În, BLUE Se: E nou ni a asigura continuitatea procesului, . 
număr suficient de i în frunte cu Popa Alexandru (Țanu) a fost trimis la 
grup de Sia ci din dispoziția Direcţiei Generale a Penitenciarelor 
penitenciarul 3he ija aceluiaşi for superior, O.D.C.C. -iştii au fost imediat 
din Țară şi, E, pepe pozițiile cheie ale activității deţinuţilor. A urmat 
Di aun fi rapi zţouelo de la Piteşti, cu absolut aceleaşi rezultate: Câțiva 
apoi ar lată zdrobite, multe minţi întunecate pentru totdeauna. Alte 
morți, mu E prea de la Piteşti la Canal, la Târgu Ocna şi la Baia Sprie. 
Sruputa = the acţiunii, a avut loc la Piteşti un miting secret între 
pură K ia din subalternii lui cei mai „destoinici ” şi un trimis special 
al Ministerului de Interne (Zeller). La această adunare s-au evaluat roadele 
autoreeducării, s-au făcut caracterizările tuturor acelora care du 
sarcini speciale în noile răspândiri şi s-au trasat planuri pentru acțiunile ce 
urmau să se execute. Țurcanu a prezentat un Memorandum, în care erau 
glorificate toate rezultatele obținute până la acea dată. 


Cu minorii de la Târgşor s-a încercat, fără succes, să se introducă 
autoreeducarea. Faptul acesta şi mai ales că doi copii au reuşit să ie 
dus la desființarea închisorii pentru minori şi repartizarea copiilor pe la alte 
închisori, din care cea mai mare parte au ajuns la Gherla, dar au fost ii 
în care aceştia au ajuns chiar la minele de plumb. Eu 2 meer întâ SI i 
Baia Sprie pe Victor lon Puia, de E. ani, şi pe E eur Ladislav, un cop 

i, trimis să muncească la abataj cu oamenii : 
ci atare ce torționarii de la Piteşti şi Gherla îşi încordau puterile ă 
„convertească” cu bâta tot mai mulți membri, pe aceeaşi măsură şe - 
superiori din MAI se arătau mai pretenţioşi: „Nu vă veţi elibera pe cn 
nu se va lecui de legionarism ultimul dintre bandiți! Autoreeduc 
trebuie să se extindă şi la celelalte închisori de politici din fară. pini 

Cadre de nădejde formate la Piteşti şi Gherla au fost trimise să iniție 
autoreeducarea la Canal, Târgu Ocna şi la mina Baia Sprie. a 

lată care a fost contactul meu cu toată problema reeducării. za 

Eram student la Politehnica Gheorghe Asachi din aşi. Trecuseră eg 
ani de la sfârşitul războiului. În anul 1947 am terminat frecvenţa la re 
cursuri Şi am fost declaraţi „absolvenţi ”. Încercările mele de a relua ei 
cu părinții mei din Statele Unite ale Americii s-au dovedit zadarnice. ri 
foarte îngrijorat. Cineva m-a sfătuit să trimit o telegramă la Biroul Populați 


226 


„XI 


itatea unde se aflaseră părinţii mei în 1940, N 
dar arm compus telegrama în pipeză Şi suna c 
„Binevoiţi, el Se si. erai ia pi Teodor Leahul, CUNOSCut în 1944 
i, cl la » , ului Său Victor” şi dădeam maj departe 
cei aceea, O scrisoare de la Iaşi la Bucure 
lună. Eu am primit răspunsul telegrafic din America 
dumn eavoastră amândoi Sunătoși vă vor comunica im 
în limba engleză Şi mi-a tradus-o domnul Boloha 
superior). A fost o bucurie enormă dar şi mai mare 
am primit scrisoarea lor. Ei ne credeau morți pe amân 
un înviat din morți. Mă întrebau ce ştiu despre fratele 
ce să le spun, cum să le comunic tragedia. 
ii 

Ziua de 14 decembrie a fost ultima zi de practică la Secţia I-a Clădiri 
CER din laşi. Seara, după ce m-am întors de la birou, am mai lucrat vreo 
două ore la proiectul de diplomă care era abia la început, dar am obosit 
repede şi m-am culcat. “este 

Am avut un somn agitat şi un vis care îmi prevestea evenimente de o 
mare gravitate. 

Se părea că făceam parte dintr-un cor într-o biserică mare şi cântam un 
concert nou în timpul liturghiei înainte de împărtăşanie. 

Concertul începea cu un tablou de groază ŞI disperare pe care îl trăiam 
aidoma, în care solistul se ruga cu ardoare pentru salvarea lui din mijlocul 
pericolelor şi solistul acela trebuia să fiu eu - lucru care nu mi s-a mai 
întâmplat niciodată în viață. Dar, pe măsură ce concertul progresa, muzica se 
transforma treptat într-un imn de slavă lui Dumnezeu ŞI în cele din urmă un 
cântec de mulțumire pentru salvarea din toată nenorocirea. M-am trezit din 
somn tremurând şi perna pe care dormisem era toată udă de lacrimi. Am 
înțeles că mă aşteptau nişte evenimente extraordinar de grele, dar nu ştiam 
ce anume şi când se vor întâmpla. Sunetele acelui concert îmi mai răsunau în 
minte şi am regretat nespus de mult că nu eram în stare să-l scriu pe note, 
căci ar fi fost un concert de profundă trăire creştină. După toți anii plini de 
frământări pe care i-am trăit în continuare, am încercat să-mi amintesc măcar 
cuvintele acelui cântec. 

Tot ceea ce am reuşit este numai o imagine palidă a dramei pe care am 
trăit-o în visul meu: 


din local u Ştiam limba engleză 


âm în felul următor: 


şti călătorea timp de o 
In opt zile. „Părinţii 
ediat” (telegrama era 
n, student într-un an 
mi-a fost bucuria când 
doi copiii şi eu eram ca 
Ionică dar eu nu ştiam 


la5) 
= 
îi] 


PSALMUL IZBĂVIRII 


În bezne rătăcesc printre prăpăstii, 
Furtuna urlă-n jurul meu nebună, 
Potop de ploi se prăvălesc pe creste, 
Se-nvolbură şi fulgeră şi tună. 


Şi fulgere-mi luminează-o clipă 

Abisul ce se cască sub picioare. 

O, Doamne, robul Tău s-a poticnit şi pică 
Şi nu mai are reazem de scăpare! 


Tu eşti limanul izbăvirii mele, 

Tu eşti scăparea celui fără de scăpare, 
Cu cugetul împovărat de-atâtea rele, 
Sufletul meu mugeşte „ÎNDURARE!” 


Întoarce-ţi fața Ta spre mine, Doamne Sfinte, 
Întoarce-ți către mine fața Ta, 

Adâncul deznădejdei mă soarbe, mă înghite, 

În groază şi-n dureri, nu mă lăsa, nu mă lăsa. 


Tu, numai Tu mai poți opri căderea 
În hăul de-ntuneric fără fund, 
Genune şi stihii Ți-ascultă vrerea, 
Pericole şi fiarele de pradă se ascund. 


Tu eşti Lumina Necreată care 

Sădeşti nădejde nouă în suflet disperat, 
Cu braţul tău cel negrăit de tare 

Din moarte, din adânc m-ai ridicat. 


Cuvântul Tău umplu nemărginirea 

Cu galaxii de stele în cântec îngeresc 

Şi-n lutul meu suflat-a viața şi iubirea 
Port chipul Tău, o Doamne, cum pot să-Ți 
mulțumesc? 


228 


Cât de slăvit şi bun eşti Tu, Stăpâne 
Învaţă-mă să cânt, să preamăresc pute ; 
Şi-n toată viaţa care-mi mai Tămâne ir age 
Să şterg din orice suflet lacrima... 


În ziua următoare, 15 decembrie, pe la amiaz 


ata = ă, echi 
noi şi O pereche de ciorapi de lână noi făcuţi de is rap ret bocancii cei 
cantina CFR unde luam masa în ultimul timp. La ghiseul de ia sg la 
€ trebuia să 


;mesc bonul pentru masă mă aşteptau doi indivizi 
Prtaţă şi Matahală. i ea A cae A Erau 
_ Dumneata trebuie să vii cu noi! 
- Aşteptaţi puțin să iau masa și vin. 
- Nu se poate, trebuie să vii chiar acum! 
În sala de mese erau mulți muncitori care mă cuno 
ridice capul. 
- De ce atâta grabă? 
- Vino până afară şi îți vom explica. 
Am ieşit. M-au condus până jos şi mi-au zis: 
- Eşti arestat. Suntem de i ci i 
să poeta Sopiuată la Securitate. Să nu faci o mişcare suspectă că 
M-au încadrat unul în stânga şi unul în dreapta şi am pornit către sediul 
Securităţii, care era nu departe de căminul şi cantina noastră a Studenţii d 
la Politehnică, în fostul conac al lui Mihail Kogălniceanu. Curtea şi udă 
erau pline de studenți. Securiştii mi-au atras atenția să nu şoptesc ceva Ru să 
fac vreun semn că o păţesc. Am trecut în plină tăcere prin mulțime azi ca 
care mă cunoşteau au înțeles cât se poate de bine toată situația. 5 a 
Ajunşi la destinaţie, cei doi m-au dat în primire altui securist care era de 
serviciu în centrala de telefoane şi radio. Am stat cu el până târziu pe la 
Partii din când în când mai suna telefonul la care paznicul meu 
pundea monosilabic, apoi mişca nişte butoane al căror rost nu-l ştiam. 


tr-un târziu, cam pe la miezul nopții, a venit un alt securist, mi-a făcut 
Semn şi mi-a zis: 


Şteau Şi au început să 


pa. % sila într-o cameră mare, cam goală în care se găseau 

făcut din fini asive de Stejar. Lângă unul am observat un coş pentru hârtii 

e Pete cani n, cam adânc pentru funcțiunea aceasta şi-n el erau un număr 

ară de fie ia ae de grosimea unei cozi de mătură. Mai era acolo şi o 

casel lie in acelea care se pun la covoarele care se aşează pe scân in 
e mai bine înzestrate. 


229 


Patra 


A acest coş de hârtii, pe un fotoliu, stătea un ofiţe 
ă nouă pe care nu o mai văzusem până acum. A T 
torilor din vremea războiului şi mai în 


La biroul de lâng: 
îmbrăcat într-o uniform 


. SI ia şi 
culoare bleu-griş, ca acela a aviatoi 5 inaințe; 
avea epoleţi din fire de argint şi nişte stele de tip cam pătrat care indicau 


oradul purtătorului. Am aflat mai târziu că acesta era Blehan, bătăuşul 


principal al securităţii laşi. 
Însoţitorul meu m-a a 
- Cum te cheamă? 
- Victor Leahul. 
- Numele tatălui? 
- Teodor. 
- Al mamei? 


- Anghelina. 
- Unde te-ai ascuns până acum că te-am căutat şi nu te-am putut găsi? 


_Nu m-am ascuns deloc. Am fost toată vremea aici în laşi. 

- Unde locuiesc părinții tăi? 

- În Statele Unite ale Americii. 

- De ce au fugit din țară? 

- N-au fugit. Au mers chiar greu, foarte încet. Tatăl meu a plecat acolo 
la o vârstă foarte tânără, după primul primul războiul mondial; s-a întors 
acasă ca să devină cetățean al României Mari, dar a revenit în America ca să 
facă ceva bani pentru cei doi copii născuţi între timp. 

- De ce a fost împotriva partidului nostru? 

- Când a plecat tatăl meu acolo, la vârsta de 16 ani, înainte de începutul 
primului război mondial, Partidul Comunist Român nu exista. Cum putea el 
să fie împotriva a ceva ce nu exista? 

- Dar mama ce politică a făcut? De ce a plecat? 

- Mama a rămas cu doi copii mici, avea o vacă şi câteva oi, un porc şi 
câteva găini şi grija muncii câmpului. Asta era politica ei şi cu greu mai 
putea să-i facă faţă. A plecat când a chemat-o soțul ei la dânsul. 

- Dar tatăl tău ce motive a avut să plece? 

- Tatăl meu făcea parte dintr-o familie cu cinci copii şi care avea două 
hectare de pământ. Erau trei fete şi doi băieți şi nu puteau să trăiască toți din 
ceea ce le revenea din cele două hectare. Băieţii au trebuit să plece să-și 
caute de lucru în altă parte. Voi aveţi ceva împotriva acelora care fug de 
sărăcie? 

- Ce, tu mă anchetezi pe mine, sau eu pe tine? 

- Nu vă anchetez ci doar vreau să vă lămuresc asupra situației! 

- Da bunicul tău ce politică a făcut? 

- Bunicul meu a fost exploatator! 


Vea 0 


dus în faţa lui; a salutat şi a plecat. 


230 


D335 


Aha! i 
_Da! El avea un car şi doi boi. Mergea cu e 


„dravăn CU lemne, înjuga boii şi ducea carul la 
le în vagon, apoi mergea iarăsi 

încărca lemne 4 e 1arăşi la ădu 

Dia banii ce-i primea pentru cărăuşie şi-a făcut dpi ră al Wransport... 


A 73 2 . lui o ca 
lemn şi acoperită cu draniţă, iar bieţilor boi nu le-a îup 2 SPodăreaseă din 
ereții din nuiele lipite cu lut şi cu acoperişul ecât 


eX Joatare? . . 

_ Îţi baţi joc de mine, banditule?! 

- Nu domnule anchetator, vă spun realitatea! D 
acul în carul cu fân. 

Şi-a stăpânit cu greu mânia căci trebuia să treacă la un alt subiect: 

- De când îi cunoşti pe tovarăşii noştri aceştia: Petru Groza Ghu 
Apostol, Nicolae Ceauşescu. i core 

- Din timpul primelor zile de război. 

- Şi cum i-ai cunoscut? 

- Întâmplător. 

- Şi ai primit de la părinţi acte ca să pleci în America? 

- Da! 

- Şi tu crezi că vei pleca în adevăr? 

- Deoarece toată familia mea este acolo şi eu sunt singur aici cred că am 
destule motive să plec. 

- Asta s-o crezi numai tu! Nu poți pleca fără voia noastră! Ai însă 
recomandarea tovarăşilor noştri şi poți să pleci, dar cu o singură condiţie: să 
lucrezi pentru noi. Noi te vom introduce acolo în nişte cercuri foarte selecte. 
Avem aliați foarte puternici acolo care vor să ne ajute. Ne trebuie numai un 
om de legătură şi acela trebuie să fii tu. Te vom împinge acolo aşa de sus 
cum tu nici nu visezi. Eşti proaspăt absolvent al unei facultăți, nu i-ar 
conveni să-ți freci coatele cu cei mai mari savanți ai Americii? Vei avea 
Sau Ve avea (9) situaţie materială cum tu nici nu poți să ţi-o imaginezi, dar 

ne raportezi nouă tot ceea ce auzi şi tot ceea ce vezi acolo. 
die ia i ineuipul însă că ai să ne duci cu zăhărelul. Înainte de a pleca îţi 
Pe due gasi tare care te iubeşte. 14> însori cu ea şi o săptămână după 
a zi ouă paşapoarte şi plecați amândoi în America. Părinții fetei 

Ca garanţie că voi vă veți face datoria acolo unde vă vom trimete. 
“A cae Eaicăg, Voi fi controlat de securitate zi şi noapte! Voi sta mereu 
cau dac: ri de mine ! Domnule anchetator, îmi pare rău, dar eu nu su 
solda d are aveţi nevoie. Nu ştiu să mă prefac, nu ştiu să mă infiltrez, m 

gol şi voi târî după mine şi pe alții care au avut legătură cu mine. 


arul la pădure şi 


ș -l în 
stația de cale fe a 


rată unde 


umneavoastră căutați 


u pot! 


231 


-Nu poți? Ai de ales America sau puşcăria. 4 
Nu am decât o singură posibilitate — puşcăria: 
- Ia spune de când eşti „legendar ? 


--Nu ştiu ce vreți să spuneți! 
- Să-mi spui care sunt colegii tăi! (Fusesem ales de studenți ca şet de pi 


le legate de ajutorarea materială a celor lipsiți de mijloace 
ă învățasem pe de rostul tabelul alfabetic al colegilor 
talogul având grijă să trec uşor peste acei ce Ştiam 
ă prinşi, fără ca el să observe vreo ezitare 
st arestaţi şi anchetați ca legionari? A 


pentru probleme 
Făcusem atâtea liste c 
l-am recitat frumos tot ca 
că sunt căutați dar încă nu fuseser 

- Ştii că unii din aceştia au fo 

-Nul!. 

_ Află că am obținut de la ei declaraţii că şi tu eşti legionar! 

- Şi eu aflu de la dumneavoastră acest lucru pentru prima dată! 

- Voi legionarii sunteți oameni de nădejde, revoluționari. Partidul 
nostru vă apreciază dârzenia. Păcat că Codreanu v-a împuiat capul cu 
misticism. 

Să nu credeţi că dacă sunteți naționalişti şi poporul stă astăzi în spatele 
vostru, noi o să ne pierdem capul. 

Vă vom distruge fără milă până la ultimul, apoi vom prelua noi 
naționalismul. 

Dar naționalismul nostru nu va fi ca acela al vostru, naționalismul 
nostru va fi naționalism comunist, naționalism internaţionalist. 

_ Lasă-te de misticism şi fă-te comunist. 

_ Domnule anchetator eu nu judec acum prin prisma misticismului, ci 
judec cât se poate de realist: Nu corespund. Nu pot. 

- Nu fii prost! Acceptă mâna pe care i-o întinde partidul cu atâta 
generozitate! 

_ Credeţi-mă. Vă spun cu toată sinceritatea. Mi-i imposibil! 

- Eşti nebun! Nu ştii ce te aşteaptă. Nu ştii ce vă aşteaptă pe voi toți 
care aţi intrat cu fruntea sus în închisoare ca să deveniți eroi, ca să deveniți 
martiri. Noi nu vom face din voi nici eroi, nici martiri; vom face din voi cei 
mai odioși criminali, cele mai de pe urmă otrepe umane. 

ii 

Vă vom face să vă omorâți unii pe alţii până nu va rămâne din voi de 
unul singur. Pe acesta din urmă ticălosul ticăloşilor îl vom lichida noi ca să 
scăpăm lumea de el. 

Da! Chiar americanii tăi v-au dat pe mâna noastră să vă lichid 
Convenţia de Pace ne-au cerut să lichidăm toate rămăşiţele fasciste. să vă 
distrugem fără milă. Vom face din voi nişte monştri, nişte criminali Odi0șI 
de o să vă fie şi vouă scârbă de voi înşivă. 


cât 


ăm. La 


232 


> 


Veţi vrea mai bine să muriţi, dar noi nu vă v 
Dacă. va mai ajunge ăi până la capăt, acela nu 
stârpitură fără de nici 0 demnitate. Nu va ieşi nimeni cu î zuisa d It 

Noi nu ne E ia A iati V-au dat pe mâna noastră „ea 40 
ințeleşi cu ei ca să ne Ei eze treptat, treptat conducerea oaie ale 
Ja dispoziție experienţa de 30 de ani a Uniunii Sovietice A E Brie vera 
; etodă care n-a dat greş niciodată. Nimeni n-a fost în a dispoziţie 
nu veți rezista nici voi. îns aeecttzai 

Vreţi să ştiţi de când a început Ceauşescu să fie nat; 

I Ie na i 
lată, încă de pe atunci de când urma şcoala de bă eta, 
in Moscova. 


Om lăs 
a această posibilitate, 


Vă vom aplica metoda şocurilor: 
Şocul medicamentelor, 
Şocul alimentar, 
Şocul proteinelor, 
Şocul vitaminelor şi, în cele din urmă, 
Şocul educativ al lui Makarenko. 
Nu veți ieşi decât atunci câ pt ra E SE 
ft ți 1eş când nu veți mai fi intregi nici la trup nici la 
E Când vi SŞ Qr.eXpira, pedepsele, vă vom da altele şi altele până veţi 
junge în starea în care vrem noi. Dar noi nu ne vom murdări mâinil i 
Veţi face voi înşivă munca asta murdară. Partidul vă v ga 0 
condiţiile. Avem ordin de sus şi noi comuniştii Pl aaa 
marilor noştri. o pIsepecțame ordinul; pna 
„păi la nos vărul vă im se ne te ste 
zut, aţi auzit, tot ce ați gândit, tot ce aţi visat. Nu vom mai 
avea timp pentru voi! S ă pa 
îup/e XO, ae. ie de fareilile voastre: soțiile voastre le vom. face 
ca 28 9 la e milițienilor. Logodnicele Voastre, pe care voi 
PE a, tu a ese, le vom mărita cu securiști, iar pe fetele voastre 
pa VE ace prostituate la dispoziția securiştilor. 
aul IT) ajunge să guvernăm şi în America, 
e pt iversitar de acolo este pregătit numai de profesori marxişti, 
munişti. Acest tineret va conduce America de mâine! 
Mai ai fraţi în America? 
A ii am o soră care acum este în şcoala primară. 
Cuţi Ri dz dacă vei ajunge vreodată acolo, că ea nu va vrea să te 
ii ce ate. Ea va fi educată comunistă. 4! „tie 
altă salvare decât să accepți oferta mărinimoasă a partidului. 
= Nu pot. Nu corespund cerințelor dumneavoastră! 


233 


_ Cum? Ai obrăznicia să refuzi mâna generoasă pe care ţi-o întinde 
ar S 
pă luat la palme. Nu prea a avut efect. Îl chemă pe un agent: 

- Ia-l pe ăsta şi să mi-l faci îngeraş! l-am spus: a 

- Vă complicați existența domnule anchetator. Am în America atâtea 
rude. Se va găsi odată unul şi va veni să vă întrebe „Ce-aţi făcut cu X id 
feet di 

- Am să-ți dau eu X şi Y banditule! M-a apucat de reverele hainei Şi a 
început să mă izbească de perete. Nici acum nu i-a mers, căci eram şi eu 
destul de vânjos şi-mi arcuiam spinarea aşa fel că lovitura lui rămânea 
aproape lipsită de efect. Se enerva din ce în ce mai tare. 

- Urcă-te pe birou! M-am urcat şezând. 

- Nu aşa! Culcat cu faţa în sus şi bocancii afară peste marginea biroului, 

Codindu-mă cât puteam mai mult, m-am aşezat în poziţia cerută. 

A luat din cutia de „scule ” bara aceea de fier. 

Am început să mă rog în gând cu disperare aşa cum numai în câteva 
momente din viața mea am fost în stare să mă rog: Doamne lisuse Hristoase, 
care pentru mântuirea noastră ai îndurat schingiuirea şi moartea, Tu ai suferit 
bătaia şi ca orice om şi Tu ştii cât e de greu. Indură-Te şi de mine şi ajută-mă 
că eu sunt slab, fricos şi laş şi nu pot răbda bătaia. Fă să treacă paharul 
acesta de la mine; dar dacă nu e cu putinţă, atunci cel puțin ia-mi simțul 
durerii, ca să nu ajung să-mi fac de ruşine familia şi să aduc nenorocire 
asupra altora! Am început apoi să repet mereu, mereu: Doamne ajută-mă, 
Doamne scapă-mă, Doamne ajută-mă!... În acel moment mi s-a părut că de 
undeva din subconştientul meu Dumnezeu îmi răspunde: 

- Lasă trupul tău în mâna călăului. EI este al aceluia. Tu părăseşte-l. Să 
nu-ți pese ce se întâmplă cu el! 

Anchetatorul stătea cu bara de fier în mână ca să studieze efectul 
psihologic al situaţiei care nu a apărut. S-a înfuriat rău, a luat ranga cu 
amândouă mâinile şi a început să bată cu sete. După vreo zece lovituri 
zdravene s-a oprit. 

- Acceptă, că te omor! 

Nu simțeam nevoia să-i răspund, ci mă rugam în gând mereu: 
„Doamne, nu mă lăsa! Doamne, ajută-mă!” 

„A luat din nou fierul în mâini şi a dat, şi a dat, şi a dat până a obosit de 
tot. Intre timp, au început să apară în uşa biroului o mulțime de capete de 
securiști curioşi să vadă ce sunt pocniturile acestea neînsoţite de țipete ŞI 
gemete. Printre ei şi Matahală. Acesta observând desfăşurarea acțiunii a avut 
impresia că eu fac anumite mişcări şi fente prin care anihilez efectul muncii 
anchetatorului şi ca să-şi ajute şeful a venit şi s-a aşezat călare pe picioarele 


234 


Y 


observându-mi cu atenţie expresia 


feței “ia 
e, ara: a 
a i se adresa gâfâind; loviturile. care au urmat 


„Asta-i un nesimțit! Asta-i putred de legionar re 

Matahală da din cap afirmativ. Blehan era foa A 

sufletul, mi-a ordonat să-mi scot bocancii. Câ 
tălpile lor cele duble nu se mai țineau la un loc de 


primit ordin să mă aşez iar în poziția de mai înainte și Bea 

ata ciotoroasă şi a pornit să mă Crolască peste Ciorapi până A pinatg 
sară smocuri de lână din ei. A trebuit să lase şi scula cae Inceput să 
mereu cu cioturile de firele de lână deşirate din Ciorapi. Că 1 se agăța 

Mi-a ordonat gâfâind să-mi scot şi Ciorapii şi a pus mân 
electric împletit în patru muchii Şi mi-a mai tras o serie de ÎS za fabia 
talpa goală. Tocmai atunci a apărut lângă el colegul lui Fa ile 
anchetatorul Leferman. În culmea oboselii, abia trăgându-și sufl aa 
îi întinde o botă din cutia de scule: sis lea 

- Mmaai dăăi şii tuu căă eeuu nuu maai poot! 

Leferman s-a uitat la mine într-un fel ciudat. Mă gândeam: „Acum j 
în mâinile unuia odihnit "!, dar el a zis: „Lasă-l că de la ăsta n-ai sa e 
nimic!” Mi s-a ordonat să mă dau jos de pe birou ŞI să ies în holul de în 
intrare, să alerg pe pardoseala de mozaic. Holul era rotund ŞI, din loc în e 
s-au postat pe lângă perete spectatorii de mai înainte din uşa biroului Afară 
ningea şi unul din ei aducea cu lopata zăpadă de afară şi o arunca pe mozaic 
iar eu alergam ca la manej de jur-împrejur. Spectatorii, ca să mă încurajeze 
în efortul pe care îl depuneam, când treceam prin dreptul lor şi le venea bine 
îmi mai trăgeau câte o cizmă la partea sedentară de făceam involuntar câte 
un pas dublu şi-mi mai trăgeau şi câte o înjurătură ca să-mi fie „bucuria ” 
deplină. 

La revărsatul zorilor mi-au adus bocancii şi ciorapii şi mi-au ordonat să 
mă încalț. Bocancii, care înainte îmi erau largi, acum numai cu greu i-am 
putut încălța. M-au împins înapoi în biroul de anchetă. 

„Anchetatorul mi-a dat o foaie de hârtie şi un creion şi mi-a poruncit să 
scriu despre toată activitatea mea legionară: „Știm tot. Noi numai vrem să 
4 ificăm sinceritatea ta. Scrie cine te-a recrutat, cine te-a pregătit, cu cine 
d activat, ce cotizaţie ai plătit, ce legionari ai mai cunoscut ş.a.m.d.” Am 
Scris două propozițiuni: „Nu ştiu nimic. N-am făcut nimic.” 
va dn semnat. Blehan s-a uitat chiorâşi la mine, a băgat hârtia ae: 
A A care a Scris aşa ca să văd Şi eu: fanatic, nereeducabil pentru toa 

- A chemat apoi un subaltern şi i-a zis să mă ducă la „cameră . 


De ce nu a insistat Blehan asupra activității mele şi a acceptat declarația 
aşa cum era? 


înfocat! 
rte obosit şi, ca să 


nd i-am scos âm văzut că 
cât la vârfuri ŞI la călcâie. 


-ŞI mai 


235 


primise ordin să mă convingă să devin spion în America. 
zenta interes. 
tul a apucat-o de mâneci şi m-a co 


Pentru că el e 
Presupusa mea activitate nu pre 


Mi-au pus haina în cap, Securis ia ndus 
e că Ea E căpăstru până în fundul curții, unde era o clădire IMproVizata 


în care erau celulele clienților securităţii. Pe coridor js de serviciu Romica 
Macovei, tânărul cu care lucrasem împreună în Lu UDI iii anul întâ; 
şi care îmi ceruse O recomandare ca să se înscrie ca E ŞI la Şcoala de 
securişti. I-am explicat atunci că eu nu sunt membru e partid ŞI nu am 
calitatea de a da recomandări. Acum mi-a făcut o percheziție şi mi-a găsit o 
bucată de hârtie cu câteva adrese ale unor colegi ne implicați în nici o 
organizație, dar care mă rugaseră să le trimit data unor exafiiene! S-a uitat la 
ea şi mi-a zis: „Ce-i cu asta? Vrei să-i aduci aici? Distruge-o! Am pus-o NI 
gură, am mestecat-o şi am înghițit-o. l-am rămas recunoscător. Mulţi ani mai 
târziu aveam să-l mai întâlnesc pe Romică. De data aceasta era schimbat, 
Am fost băgat într-o celulă. Mai erau încă cinci oameni. 

Priveau cu groază la contuziile de pe faţa mea lăsate de inelele lui 
Blehan şi la bocancii mei cu tălpile dezbârnate. Am mers. la vasul de 
murdării să urinez. Am urinat cu sânge. Mi-au făcut loc pe priciul de lemn 
fără saltea. M-am întins să mă odihnesc, aveam mereu zvâcnituri puternice 
care mă trezeau. Cred că zvâcniturile acestea mi-au rămas pentru toată viața, 
căci în zilele când scriu se mai întâmplă să mă mai trezesc din somn din 
cauza unor zvâcnituri involuntare. 

Spre seară, după ce paza de pe coridor s-a schimbat, am auzit o voce 
strigând puternic: „Atenţiune! Care îți auzi numele fă-ți bagajul şi stai gata 
lângă uşă!” A strigat şi numele meu. N-aveam nici un bagaj, doar hainele de 
pe mine. Uşa s-a deschis, un securist m-a luat în primire şi cu haina în cap 
m-a dus înapoi în locul unde făcusem manejul. Rând pe rând ne-am adunat 
acolo treisprezece persoane, patru maturi şi nouă copii de la zece ani în sus. 
Ne-au legat pe toţi cu una şi aceeaşi funie, cam la distanță unul de altul, apoi 
ne-au scos pe toți în şir afară unde ne aştepta o maşină - un Jeep american - 
dar fără prelată. Ne-au obligat să ne urcăm în Jeep. Distanţa de la om la om 
fiind prea mică, atunci când te urcai îl trăgeai pe cel de după tine de mâinile 
legate la spate de mai-mai să-i răsuceşti osul umărului din articulație, iar cel 
dinaintea ta trebuia să îngenuncheze ca să-ţi ofere un minimum de libertate 
de mişcare. Cu mare chin ne-am adunat cu toții pe platformă dar acolo nu 
mai aveam loc să stăm cu ambele picioare pe podea ci mai mult pe un Singu! 
picior. Mai mult chiar, a trebuit să mai facem loc şi unui „însoțitor CU 
pistolul automat, care s-a aşezat pe o banchetă fixată pe oblonul din spale. 
Un alt însoțitor cu automatul era în cabină alături de şofer. Un alt Jeep (ae 
încărcat numai cu însoțitori. Acela trebuia să ne escorteze din urmă. 


236 


> 


ile au pornit cu viteză _turbată 
Sia tinei de la Râpa Galbenă aveam i 
tag din maşină într-un stâlp de pe marginea străzii Maşi 
în două roate. Am scăpat ca prin minune şi am ia E pal 
e bancheta din spate îl înjura pe şofer: „Mă, nebunule, când a 
inţile în cap? Era să ne omori pe toţi!” 
Ad Maşina cu însoțitorii ne-a luat-o înainte, au 
au golit repede două compartimente dintr-un y 
funie şi băgaţi în aceste compartimente cu câ 
rămas pe coridor ca să oprească Circulaţia prin 
deschise. Au început paie aroet 

În timpul nopții unii din ei participaseră la o descindere | 
unui reacţionar. Pe la două, după miezul nopții trei securiș 
repezit deodată în uşa apartamentului şi uşa a sărit din țâ 
pătruns înăuntru odată cu uşa. Râdeau acum şi se distrau de fi 
ale celor treziți din somn de zgomotul uşii sparte faţă în față 
cu pistoalele automate îndreptate către ei: 

- Jos din pat, banditule! Cu fața la perete! Mâinile sus şi să nu mişti 
că-ți pun un glonte în ceafă şi te trimit pe lumea cealaltă. 

- Toată lumea cu faţa la perete! Nu vă mişcaţi din loc! 

- Unde ai ascuns pistolul şi cartuşele, banditule? 

Copiii țipau, plângeau: „ Zăticule! Mămică!” 

- Taci că-ți bag pistolul pe gât! Au început să scoată nişte gemete ca un 
urlet de câine... 

- Spune unde ai ascuns pistolul şi muniţia! De ce nu vorbeşti? 

- Nu am! 

- Lasă că ţi-l găsim noi! S-au repezit la şifonier şi au început să scoată 
afară tot ce puteau apuca: haine, rufe, încălțăminte, ciorapi, batiste, se 
transformară toate într-un morman de boarfe în mijlocul camerei. Au urmat 
apoi plăpumile cu pânza sfâşiată de cuţit în locurile unde vajnicii securişti 
bănuiau că se ascunde ceva, apoi pernele spintecate, în care „reprezentanții * 
legii cu mânecile suflecate au pipăt colțişor cu colțişor ca să găsească lucruri 
ascunse, împrăştiind peste mormanul de boarfe un strat de fulgi de pene 
Scărmănate, Unul din cei trei a ciocănit cu mânerul revolverului pereții și 
dușumeaua ca să găsească „„ascunzătorile ”, iar ceilalți doi se ocupau acum 
de saltele, pe care le-au desfăcut complet ca să nu rămână bucăţică 
Necontrolată. Au urmat cărțile din bibliotecă, vânturate toate cu deschiderea 
In Jos să nu rămână nimic ascuns între file, apoi conținutul sertarelor au is 
analizate toate piesă cu piesă. Toate îşi luau locul lor cuvenit in Op 

in mijlocul camerei. Acestea toate se petreceau pe fondul sonor al urletulu 


pe străzile Oraşului, 


La cu 
mpresia că vom fi zvă rs 


rliţi cu toții 
a se ridicase 
nsoţitorul de 
i să-ţi bagi şi 


ajuns la trenul de Suceava şi 
agon. Am fost dezlegaţi de 
te doi însoțitori, ceilalți au 
faţa uşilor noastre care erau 


a apartamentul 
ti voinici s-au 
țâni, iar ei au 
gurile îngrozite 
cu trei indivizi 


237 


| 


înfundat şi continuu al copiilor. Când reprezentanții vigilenţei proletare S-au 
convins că nimic n-a mai rămas necontrolat, unul din ei a tras afară din 
grămadă un pantalon şi altul o haină, altul nişte ghete şi le-au aruncat ja 
picioarele banditului: „Îmbracă-te! E 

Bunica copiilor s-a adresat în şoaptă unuia din ei: „Domnule, de da 
ne-aţi speriat copiii şi ne-aţi făcut atâta deranj în timpul nopții?” 

- Ține-ţi gura, babornițo, că te umflu şi pe tine! 

L-au luat pe bandit unul de o mână, unul de alta şi-au coborât scările în 
plânsul celor rămaşi în urmă. Al treilea a potrivit uşa la loc să nu se prea 
cunoască că fusese smulsă din locul ei şi a plecat şi el la duba care îl aştepta 
în stradă. Cei trei eroi ai descinderii din noaptea precedentă povesteau toate 
amănuntele cu un aer de deosebită superioritate ca şi cum ar fi participat la 
o mare bătălie şi se mândreau cu faptele lor în ochii plini de admiraţie ai 
colegilor lor lipsiți de o astfel de glorie. 

Trenul a intrat în gara Burdujeni. Aici trebuia să ne aştepte un camion 
care să ne transporte de la gară la închisoarea Suceava - o distanță de 
aproximativ cinci km. Dar camionul lipsea. Şeful escortei noastre a dat 
telefon la închisoare să-i trimită camionul la gară. Camionul era în reparaţie. 
Nu rămânea decât să ne ducă pe jos până la destinație. Ne-au încolonat câte 
doi, iar „însoțitorii” ne-au înconjurat de jur împrejur la distanță potrivită. 
Era după miezul nopții, şoseaua era pustie: „Direcţia închisoarea, marş!” 

Simţeam sub talpă fiecare piatră a şoselei prunduite. Noroc că cele două 
rânduri de tălpi ale bocancilor mei formau împreună un fel de arc şi mai 
amortizau puțin din impactul călcăturii. Am reuşit să mă ţin în grămadă şi 
am ajuns în fine în curtea închisorii. Însoţitorii au întrat în birou să facă 
formele de predare, noi am rămas afară sub paza lui Matahală. Acesta la un 
moment dat s-a apropiat de mine aşa ca din întâmplare: 

- Domnule, să-mi spui şi mie de unde ai dumneata atâta putere. După 
toată bătaia pe care am văzut că ai primit-o astă noapte acum ai ținut pasul în 
rând cu ceilalți!? Nu eram dispus să vorbesc, dar cuvintele domnule şi 
dumneata în loc de „banditule” cu care fusesem tratat mereu de la arestare 
m-au făcut să vreau totuşi să-i răspund, însă tocmai atunci ieşeau ceilalți din 
birou şi era imprudent să-i răspund cu vorba. În loc de răspuns i-am făcut 
semn din ochi spre cer. El a dat din cap în semn de înțelegere. Să fi fost oare 
Şi întâmplarea aceasta explicaţia faptului că unul din cei cu care am făcut 
drumul acela şi care era atunci lângă mine mi-a spus cu ani mai târziu că 
securistul acela voinic şi-a dat demisia din Securitate şi a plecat în Israel?... 

S-o fi convins Matahală din toate faptele pe care le-a mai văzut că 
slujba la care se angajase era o treabă inumană, nedemnă de firea lui? Numai 
Dumnezeu ştie! Pentru noi, însă, chinurile nu se terminau aici. Ani lungi de 


238 


î . 


DD 


ra, foame şi înşelăciune, pentru cei mai mul 
țortu a înceapă. Din toate câte se pregăteau atunc 
aveau mai jos tot ceea ce am văzut şi auzit eu 
Ea alţii care au fost la Suceava mai înain 
A „autoreeducării. 

n Dragă cititorule, din e povestite despre ancheta mea de la Iaşi ai 
„tea să-ți închipuii că gara Om cu foarte puţine păcate, care, datorită 
Frei vieți sfinte, s-a învrednicit de ajutorul lui Dumnezeu în momente de 
ea încercare. N-a fost aşa! Am fost şi eu un simplu păcătos, ca toți ceilalți 
păcătoşi de care e plină „lumea, dar în momentul acela de disperare, 
A unoscându-mi toată slăbiciunea m-am rugat fierbinte, m-am rugat cu toată 
puterea sufletului meu: up Modnue ajută-mă, Doamne nu mă lăsa dar şi 
Doamne facă-se voia Tu al. Şi EI, numai EI a făcut tot ceea ce s-a întâmplat 
entru că Ela voit aşa. Şi eu n-am fost vrednic de bunăvoința Lui. Şi pentru 
că El a făcut aceasta, eu nu am dreptul să mă laud cu cele ce s-au întâmplat. 

Deci şi tu, când vei fi într-o situație de mare disperare, oricât de greu te 
apasă pe conştiinţă păcatele, roagă-te și EI te va întări! 

Însoţitorii noştri au plecat, iar noi am fost băgaţi în clădirea închisorii, o 
clădire cu ziduri de piatră, care, la vremea aceea de iamă, degajau o răceală 
umedă ce parcă îţi intra direct în oase. Simţeai frigul în măduva oaselor. Ni 
s-a făcut percheziția şi acum se punea problema unde să ne cazeze. Era 
târziu. Se făcuse de mult închiderea şi nu se găseau spaţii libere decât la 
camera neagră de pedeapsă de la subsol şi ne-au băgat acolo. Nu pat, nu 
saltea. Fereastra n-avea geam, ci numai un oblon metalic cu o deschizătură 
în el de mărimea unei coli de hârtie. Jos, pardoseală de beton din care se 
degaja un frig care parcă ţi se ridica în vârful capului şi noi trebuia să ne 
culcăm pe ea. Dar cum? Ca să ne putem încălzi picioarele de unde ne lua 
mai tare frigul, ne-am adunat în formă de cerc şi ne-am culcat cu toții odată 
fiecare peste picioarele celuilalt, ca să ne încălzim unul pe altul şi aşa am 
reușit să ațipim un pic până la ziuă... 

Ne-a trezit din somn un sunet ca de toacă metalică, de o ritmicitate şi 
nuanțare remarcabile. Se simţea în această toacă mâna unui meşter deosebit. 
După un timp se auzi un strigăt: 

„Chiderea”, ceea ce voia să zică „deschiderea”, când venea primul 
sardian să facă numărătoarea celor din închisoare, iar meşterul cu toaca nu 
cra altul decât gardianul Persteniuc, fost crâsnic sau palamar, cum i se mai 
Spunea în partea locului, iar acum se lăsase de biserică să se facă cerber 
beste oameni. Din tot trecutul lui nu i-a mai rămas decât pasiunea pentru 
toacă. Îi mai plăcea să se hârjonească cu „tovarășii " săi. Intr-o zi, când ne 
scosese la plimbare în curte, i-a pus piedică unuia care trecea pe lângă el. 


ţi dintre noi abia de aici 
1 pentru N0i Voi încerca să 
insumi Şi ceea ce mi-au 
tea mea, în legătură cu 


239 


-am auzit însă zicându-i lui Perst 


-a poticnit dar n-a căzut. L ZI 
Acesta s-a p " Asta era disprețul maxim 


s Pate A 
Du-te mă, că eşti prost ca un american: 


putea să-l arate cuiva un securist. | 
Pe secţia noastră de la subsol făceau de serviciu cu schimbul EI 


gardieni vechi: moş Polonie şi Cerlinca. Ultimul se retrăsese din serviciu. 
Bănuiam că era mai înstărit şi nu era agreat de politruc. Nu mai purta 
uniformă şi venea îmbrăcat civil, cu o scurtă din cojoc de piele de oaie şi 
căciulă neagră de miel. Moş Polonic era un fel de moldovean domol. Mai 
avea în el o rămăşiţă de omenie. După deschidere, ne-a scos de la ,, Neagraq” 
şi ne-a „cvartiruit” într-o cameră alăturată unde stătuseră alții veniţi mai 
înaintea noastră şi cărora le expiraseră zilele de carantină şi fuseseră mutaţi 
sus la etajul unu cu cei mai vechi. Munca cea mai grea a lui moş Polonic era 
să ne păzească să stăm culcați pe prici în timpul când erau scoşi la plimbare 
cei de la etajul unu sau femeile de la parter. Venea destul de des la vizetă şi 
ne găsea în picioare pe prici, uitându-ne pe fereastră. Ne dojenea, ne 
ameninţa cu tot felul de pedepse, dar cel puţin cât am fost noi în carantină 
n-a trecut niciodată la fapte. In ziua de Bobotează, a venit de la biserică cu 
un ulcior destul de mare împodobit cu busuioc şi ne-a dat câte un pahar de 
aghiasmă la toți deţinuţii de pe secţia lui. A fost ultima dată când am văzut 
aghiasma în timpul detenţiei mele de 13 ani. De aceea îmi amintesc mereu 
de el. A trecut carantina şi am fost mutaţi sus. Faţă de frigul îndurat la 
subsol, acum, sus, mi se părea cald şi bine. Eram cu oameni mai vechi de la 
care aveam de aflat multe întâmplări ce s-au petrecut în Suceava. În teroarea 
din timpul anchetelor, Blehan își căpătase un renume mare. Studentul Jean 
Aristide era adus de la anchetă în pătură, cărat de doi milițieni voinici. Alt 
student, Parisianu Gioga, un macedonean, când era întrebat la anchetă dacă a 
fost legionar răspundea în mod invariabil: „Am fost, sunt şi voi fi!” 

- Ai să fii numai cât îţi vom tolera noi! replica Blehan. 

Ca să-l facă „să nu mai fie”, l-au băgat într-o zi în etuva în care se 
introduceau hainele ca să fie deparazitate cu aburi sub presiune. Au închis 
etuva şi-au dat drumul la aburi. L-au scos de acolo opărit şi aproape asfixial. 

„Mai eşti legionar Parizianule? ” l-a întrebat Blehan. f 

- „Am fost, sunt şi voi fil” i-a răspuns Gioga. De atunci simpatia 
deţinuţilor pentru Gioga era nemărginită. Alt caz celebru din timpul 
anchetelor era al elevului Buliman, din clasa a opta. Acesta era bolnav de 
TBC. Ca să-l facă să-şi declare camarazii au început să-l bată peste piept Cu 
sacul cu nisip şi cu o cărămidă. I-au declanşat o hemoptizie puternică ŞI â 
murit. Se mai vorbea mult de cazul Bogdanovici. Acesta s-a rătăcit. Fiul 
prefectului comunist din Fălciu, dacă nu mă înşel, Bogdanovici Alexandru 
(Şura) a fost mai întâi arestat cu grupul de pe muntele Ciucaş şi s-a eliberat 


eniuc: 
pe Care 


240 


3 


ată cu ceilalți din grup. După eliberare a contin 
a în fosta casă a părinților Căpitanului Corneli 
or 20 - de fapt el păzea casa şi avea pe masa 


od 


uat activitatea și , 
i 1, la 
Jocul Ş laşi, 


u Zelea Codreanu, din str 


Joril e , pe care își = 
diploma de bacalaureat a Căpitanului. A fost arestat iai : lecţiile 
ajuns şi el la închisoarea Suceava cu toți cei arestați, la 15 mai (04 SR Şi a 

- AICI a 


rimit mai întâi vizita tatălui său, care a încercat să-l convingă să se | 
legio pari. Nu la ZoriVins: şi tatăl lui a plecat amenințându-] a de 
d ezmoşteneşte. „Fă ce vrei! „i-a răspuns Șura. că a] 

Bogdanovici mai avea însă o rudă cu acesta, 
toate. Era o prietenie ideală şi tocmai acesta fusese ţ 
de securiști la Moscova, unde mergea şi Blehan în a 
Venind odată în concediu de la Moscova, prietenul 
a venit să-l vadă la Suceava. În timpul anchetelor 
avea voie să vadă pe nimeni din afara închisorii, acest personaj a obținut 
dreptul să vorbească cu Bogdanovici trei zile la rând, de dimineaţă, de la 
deschidere, până scara la închidere. A treia zi, cu câteva minute înainte de 
închidere, Bogdanovici s-a întors în cameră amărât Şi abătut. Avea în mână o 
carte: „Cursul scurt al Istoriei Partidului Comunist Bolşevic”. S-a oprit în 
mijlocul camerei şi a zis tare, ca să-l audă toţi: „Atenţiune! Să ştiţi cu toţii că 
de azi inainte eu am devenit comunist. Voi denunța fără cruțare pe oricine 
va vorbi de rău partidul sau Uniunea Sovietică. Voi activa cu trup şi Suflet 
impotriva Mişcării Legionare. Tovarăşul Stalin a zis: „Mişcarea Legionară 
este unealta cea mai ascuţită cu care burghezia loveşte în clasa muncitoare 
şi această unealtă trebuie să dispară. Datoria desființării ei îi revine 
tineretului român căci el a înfiinţat-o. Generaţia veche, a celor care au 
înființat-o, este nerecuperabilă şi va trebui să moară în închisori. Generaţia 
mai nouă se poate reabilita numai dacă desființează complet ceea ce a făcut 
generația precedentă. Până atunci nici unul nu se va elibera din 
închisoare.” Am să fiu eu groparul Mişcării Legionare”, a spus 
Bogdanovici, în încheiere. 

Citatul acesta al lui Bogdanovici s-ar putea să vă pară puţin exagerat, 
dar, ca să vă dați seama câtă importanță dădea Stalin țării noastre, vă rog să 
Vă uitaţi puțin la documentul de împărţire a „zonelor de influență” între 
Churchil şi Stalin (Anexa 3). Ă 
„Unde şi-a pus Stalin bifa lui cu creion albastru? Să fie o simplă 
Intâmplare? 

Nu! El a şi subliniat cu acelaşi creion numele acestei țări. 

Cât de tare erau interesaţi de Mişcarea Legionară ştabii de la NKVD, ne 
aală Eugen Cristescu, în destăinuirile lui către Gabriel Bălănescu, la 


A 


inchisoarea din Lublianca (URSS). Atunci când era el programat să 


Șura era de acord întru 
rimis a o şcoală specială 
numite perioade de timp. 
acesta al lui Bogdanovici 
, când nici un deținut nu 


241 


e alte subiecte din România veneau, ca „auditori ” în sală 
ult doi specialişti NKVD-işti. Când trebuia să Vorbească 
despre Mişcarea Legionară - şi aceste ocazii au fost numeroase - sala de 
audiențe se umplea până la refuz. Veneau câte 100-120 de ascultători. (Vezi 
Gabriel Bălănescu, „Din împărăția morţii”, pg. 128, Ed. Dacia Madrid, 
1981). At ete 
Chiar în a două zi după deşteptare, Bogdanovici a început să colinde pe 
la paturile celor mai tineri din cameră arătându-le cartea şi îndemnându-i să i 
se asocieze cu deviza „Un ceas mai devreme în libertate”. Am fost vânduți 
de veci Uniunii Sovietice. Trebuie să ne reeducăm ca să ieşim vii din 
închisoare. Pentru aceasta nu trebuie să aşteptăm să vină alții să ne 
reeduce, trebuie să o facem noi singuri. Avem un ghid, cartea aceasta. Ne 
vom reeduca şi ne vom elibera. Cei ce refuză vor muri aici.” 

Mă întreb ce a putut să-i spună lui Bogdanovici acel personaj venit de 
la Moscova, de l-a schimbat aşa de radical în cele trei zile? Probabil că a 
băgat groăza în el cu aceleaşi noutăți cu care a încercat Blehan să mă 
îngrozească şi pe mine, desigur cu mai multă putere de convingere decât 
aceea a lui Blehan. Aceste noutăți veneau să întărească presiunile pe care le 
făceau şi părinții (familia) asupra lui Bogdanovici. Nu exista la el nici un 
element care să-i dea tăria de a rezista. Pentru mine, frica de a-mi face 
familia de ruşine a fost un element hotărâtor. Dacă aş fi fost în „bocancii” 
lui, poate că aş fi picat şi eu. Dumnezeu a vrut să fie aşa şi tot El m-a 
ajutat şi nu m-a lăsat să ajung la Piteşti. Poate rugăciunile mamei, care se 
ruga zi şi noapte lui Dumnezeu să-i ocrotească copiii ajunşi în robia satanei, 
să fi înduplecat pe Dumnezeu să facă o minune ca asta de care eu n-am fost 
niciodată vrednic sau poate rugăciunilor părintelui lon Surducan, duhovnicul 
mamei mele, m-au scos şi pe mine de la greu. 

După ce ne-au mutat din carantină sus la etajul I, am stat într-o cameră 
mai mică cu prof. Ghiţă Crâşmaru (sculptorul), cu părintele lon Tatulea, 
parohul de la Biserica Mitocul Maicelor din spatele fostului Palat al 
domnitorului Alexandru Ion Cuza şi cu Ciornei Nicolae, un prieten cu care 
mă cunoşteam de la Internatul de băieți români din Cernăuţi. Ne înțelegeam 
de minune. Părintele Tatulea ne povestea multe din viaţa lui. Era originar din 
Jud. Ialomiţa. În copilărie îşi pierduse un ochi, ochiul drept, şi avea un ochi 
din sticlă. Studiase teologia la Cernăuţi şi ne povestea cu duioşie despre 
foştii lui profesori, Radu Sbiera, Gheorghe lonaşcu, profesorul Spânu şi alții. 
Cât fusese student a fost dirijorul corului mitropolitan, corul teologilor care 
dădea răspunsurile la liturghia ce se oficia în biserica reşedinţei 
mitropolitane. Imi aminteam chiar, că la o vizită cu şcoala făcută la această 


vorbească despr 
unul sau cel m 


242 


DR 


edinţă, în timpul liturghiei, ne având loc în biserică 
reşeO” acolo am asistat la răspunsurile corului condu 
Datorită accidentului cu ochiul drept, părintele 


dar dup irea ca preot nu se ma: 
arohie pentru el. A fost nevoit să se angajeze ca dirijor la Ma Ma o) 
tară a 


ă lui de la Roşiorii de Vede, unde locui e 

rime punct a instrumentelor dezaconlaleia i repete Si Marna soaeră, 
punerea d it d ŞI repetițiile cu toată fanfara 
au decurs cu succes, ar a venit după aceea o paradă militară şi el, c 
făcuse 0 zi de armată, trebuia să deschidă parada în fruntea EA pia nu 
Ne povestea nu fără humor toate complexele prin care a trecut în Zi ae: 
când soția şi mama soacră îl strigau de pe trotuar „Bravo lonelule iai 
incet. Ține-te bine! 

Dascălul lui de la Mitocul Maicelor avea un băiat cam golănaş. Nu-i 
plăcea cartea. Prefera să bată străzile în căutare de senzații. Vocea, | 
examenele, tezele trimestriale şi bietul dascăl alerga la părintele: „Părinte 
Relu meu are mâine teză la franceză şi nu ştie bine lecţiile. Neaţi putea 
dumneavoastră să faceţi cu el o repetiție a materiei ca să poată să scrie 
mâine teza?” Şi părintele îl lua în primire pe Relu şi frământa sistematic 
toată materia şi Relu reuşea să ia o notă de trecere. Aceasta s-a întâmplat la 
toate materiile principale, la toate examenele din toţi anii de liceu şi Relu a 
ajuns să termine şcoala... 

Când au intrat în țară „Armatele Roşii Eliberatoare”, Relu s-a înscris în 
securitate şi acum era şeful anchetelor din regiunea Moldova, tovarășul 
Aurel Blehan. Ca recunoştinţă pentru ajutorul primit de la părintele Ion în 
timpul şcolii, domnul Relu nu l-a anchetat personal, ci l-a dat pe mâna altui 
anchetator ca să-i administreze cele cuvenite. Când venea tovarășul Blehan 
în inspecţie la închisoarea Suceava şi deschidea uşa camerei noastre, se 
adresa părintelui Tatulea: 

- Ce mai faci popo? 

- Bine, domnule colonel, bine! 

Aşa s-a întărit partidul, promovând în toate funcţiile numai caractere 
nobile ca ale lui Relu, care, pentru ciolanul nemeritat, erau în stare să facă 
orice, 

După o altă pitroceală a deţinuţilor, am ajuns să stau împreună cu nişte 
studenți din Roman dintre care îmi amintesc doar trei: Aligo Popescu, Luntz 
ŞI Samson Ion. Dintru început era o atmosferă de bună conviețuire între noi, 
dar eu eram singurul între ei străin de oraşul lor. La una din plimbări li s-a 
cut Propunerea să primească în cameră unul din cei care acceptaseră 
autoreeducarea lui Bogdanovici. Cum să facem? Totul se aranja EA 
Plantonul. Țurcanu era plantonul care făcea acest serviciu. El cerea cheile de 


» am fost trimişi sus în 
s de acestui dirijor. 
fusese scutit de armată 


243 | 


aa 


la gardian, venea şi deschidea uşa, te scotea şi te ducea în altă celulă unde îţi 
făcea loc scoțând pe altul şi ducându-l în locul tău. Așa s-a întâmplat şi cu 
mine. Țurcanu a venit şi m-a scos din camera nr. 16 a Romaşcanilor Şi m-a 
dus în camera Nr. 9, cea mai mare de pe etajul |, unde se afla Bogdanovici 
cu reeducații lui. În locul meu, a fost mutat un reeducat. De Temarcat: încă 
de la Suceava, Țurcanu se bucura de încrederea deosebită a organelor de 
pază din închisoare. De ce? 

Ţurcanu avea ca tovarăş de muncă pe un oarecare Badale Dumitru, 
Acesta se pare că era un țăran de prin apropierea locului de unde era şi 
Țurcanu şi era omul lui de încredere, locuiau amândoi într-o cameră - 
camera plantonului - şi cărau împreună ciuberele cu mâncare şi făceau 
curăţenie pe coridoare. Despre Badale n-am auzit vorbindu-se nimic, nici de 
bine nici de rău, dar Țurcanu a fost văzut de multe ori trăgând cu urechea pe 
la uşi. 

Ieşirea la plimbare, pe atunci, se făcea pe camere şi camerele mai mici 
se scoteau câte trei şi patru deodată, iar camera mare, Nr. 9, se scotea şi ea 
împreună cu una mai mică. Așa se face că, într-o zi, în timpul plimbării, mi 
s-a alăturat un cetăţean din altă cameră. Era domnul Mitric Teodor pe care îl 
cunoscusem cu ani în urmă într-un lagăr de refugiați din Germania. Foarte 
emoționat domnul Mitric m-a întrebat: 

- Măi Victore, tu-l cunoşti pe Țurcanu? Pe acel tânăr voinic care face de 
planton pe coridor. 

- ÎL ştiu numai din vedere. 

- Măi, să vă feriţi de dânsul ca de foc! Eu îl ştiu pe dânsul de când era 
mic în faşă. Am fost vecini cu casele şi l-am urmărit mereu cum se făcea tot 
mai mare şi mai voinic şi era dotat cu multă inteligență şi voință. Mă 
bucuram de el şi speram că-l voi vedea devenind un om de nădejde. Acum 
am încercat să vorbesc cu el. Cum m-a privit şi ce mi-a spus m-a îngrozit pur 
şi simplu. Ăsta nu mai e om, e o fiară măi! Nu ştiu cine a putut să-l 
transforme pe el aşa de profund. Să vă feriţi, să nu cădeți în mâinile lui că 
vă zdrobeşte. Să le spui la toți prietenii tăi să se ferească de el ca de foc. 

Da, acesta era nepotul profesorului meu de fizică, din clasa a opta de la 
Liceul Mitropolitul Silvestru şi pe care profesorul mi-l lăuda că s-a schimbat 
şi e pe calea cea bună - Țurcanu se făcuse comunist. : 

Țurcanu a suferit şi el cândva un şoc al reeducării destul de puternic 
şi îndelungat și până la urmă a fost învins. Datorită acestei căderi şi 2 
caracterului său orgolios din cale afară de dârz, o transformare radicală a pus 
stăpânire pe el, fiind dominat de sindromul luciferic: 


„Dacă am căzut eu atunci nimeni nu trebuie să mai reziste sau Să SCape 
dintr-o încercare ca aceasta”. 


244 


— 


Dn 3 


i aşa am ajuns şi eu în camera mare cu Bogdanovici 
2 mea, la procesul de autoreeducare inițiat de e] 
vol + 4 


Şi am asistat, fără 


Cum am intrat în camera aceea în care erau ce 

rit în uşă ca să cuprind cu privirea toată mulţ 

“da cunoscut. Nu cunoşteam pe nimeni, dar 

cetățean Cu barbă neagră şi ochii ca mura, cu o pri 
ca într-o Carte. 

_ Sunt profesorul Cezar Nazarie de la Şcoala Normală de Băieți Iaşi 
Vino să stai lângă mine că este un loc liber ŞI n-aş vrea să-mi bage Pâgae 
musafir nepoftit. Am acceptat bucuros şi m-am dus cu el la locul cu pricina, 
Vecinătatea lui mi-a fost de mare folos. M-a pus la curent cu toate câte se 
petrecuseră la Suceava înainte de venirea mea. Mi-a povestit apoi multe 
lucruri din cele întâmplate în viaţa lui sau citite din Cărți. Când îi venea lui 
cheful ca să mai ridice puţin moralul celor din jur se apuca să ghicească în 
bobi. Îşi procurase o mână de grăunțe de porumb. Le amesteca, le împărțea 
în două grămezi, apoi începea să le înşire câte patru şi câte trei. Când toate 
erau aranjate pe scândura priciului începea interpretarea: Ne pică drum lung, 
drumuri împărţite, probabil drumurile spre casă, dar mai trebuie să aşteptăm 
puțin, un bob zăbavă. De fiecare dată prezicerea era aceeaşi, dar fiecare 
pleca la locul lui cu inima împăcată. 

„În curând, un bob zăbavă ”...pentru mine a însemnat treisprezece ani, 
pentru alții chiar mai mult. Cam acelaşi lucru se întâmpla când profesorul îţi 
ghicea în palmă: „, Vezi linia aceasta? Asta e linia vieţii şi asta se întâlneşte 
aici cu linia destinului şi formează ca un fel de stea. Asta este o mare şi grea 
încercare, dar vezi imediat după aceasta linia vieţii se întâlneşte cu linia 
norocului şi de atunci înainte ai să fii fericit şi vei avea o viaţă lungă şi 
frumoasă. Uite cât de mult ţi se lungeşte linia vieţii până aici” ... 

In partea cealaltă a camerei, Bogdanovici şi cu ai săi ținea şedinţa în 
fiecare zi după ora 3 după amiaza. Citeau din cartea aceea, Scurt Istoric al 
Partidului Comunist Bolşevic, despre controversele între Lenin şi Plehanov 
ȘI Bakunin sau Haia Lipşitz sau critici asupra nereuşitei Comunei din Paris. 
M-a impresionat remarca lui Lenin: „Comuna n-a reuşit pentru că 
revoluționarii n-au omorât atâţia oameni cât trebuiau să omoare". Sau 
învățătura aceasta: . 

„Atunci când ştiţi că adversarii vă vor acuza pentru putul pa 
uați-le-o înainte. Acuzaţi-i voi pe ei de faptele acelea „ Sau pei e 
"Yevoluția comunistă trebuie să se prelungească la infinit. Ea de gi g 
atinen tă. P opula ţia tre bila s ă trăiască pe teroare i 

alificarea aceasta cutremurătoare îi aparţine lui Lenin). 


cazaţi vreo 90 de înşi, m-am 
imea aceea, doar voi vedea 
îndată a venit la mine un 
Vire care parcă citea în tine 


—— 


245 | 


Am mai aflat şi o nouă lege ştiinţifică: „Acumulări cantitative duc Tâ 


salt calitativ”. lee i 

Ceea ce s-ar interpreta cam aşa: „O minciună repetată de mii de ov; se 
transformă în adevăr. = 

Alt capitol din cartea lui Bogdanovici, care m-a şocat, a fost Povestirea 
lui Lenin în care arăta momentul când s-a eliberat de prejudecățile 
religioase. Voia să-şi răzbune fratele executat de țarişti, dar nu putea pentru 
că legile lui Dumnezeu îl opreau de la omor. „Atunci mi-am Scos cruciulița 
de la gât, am aruncat-o în noroi şi am călcat-o în picioare şi m-am Simțit 
liber. cu adevărat liber. ” lată copilul pigmeu, microbul acesta neînsemnat 
din universul imens al creaţiei lui Dumnezeu, se revoltă împotriva 
Creatorului său întocmai ca satan şi vrea ca să-şi îndeplinească poftele de 
răzbunare. 

În timpul liber, Bogdanovici dădea lecții de limba rusă. Participam mai 
mulți. La sfârşitul unei lecţii s-a apucat să povestească momentul când s-a 
eliberat din închisoare cu grupul Ciucaş. „Nu vă puteți închipui ce senzajie 
grozavă ai atunci când simţi sub talpa bocancului asfaltul liber al străzii!” 
Era într-adevăr ispititor, dar o astfel de senzaţie nu merita să o plăteşti cu 
asemenea concesii. 


Într-o zi, vine la mine un tânăr student de la Universitatea din Iaşi: 

- Eu vă cunosc pe dumneavoastră de când veneaţi la cursuri în sălile din 
clădirea Universităţii. Eraţi îmbrăcat în costum național din Bucovina. Şi eu 
sunt bucovinean şi am umblat la şcoală în costum. Aş vrea să vă rog să-mi 
daţi un sfat: E bine să ne reeducăm şi să ieşim afară o oră mai degrabă? Ce 
părere aveți despre autoreeducare? 

- Sunt de acord cu reeducarea, dar dacă partidul dorește să ne reeduce şi 
să ne recupereze, în acest caz aştept ca el să trimită oamenii lui, 
reprezentanţii lui să ne educe, nu să ne ceară nouă să o facem noi de capul 
nostru, căci s-ar putea să greşim şi apoi să fim traşi la răspundere pentru ceea 
ce am făcut. 

- Dar dacă va veni cineva de la partid parcă oamenii noştri îl vor 
asculta? 

- Desigur! Noi nu suntem încuiaţi la cap, acceptăm orice discuţie liberă. 
Chiar dacă dăm la o parte toată educaţia din trecut, dar legea onoarei tot 
trebuie să ne rămână. Trebuie să tratăm cu demnitate chiar şi pe cei pe care îl 
considerăm adversarii noştri. 

Atât i-a trebuit. A plecat imediat şi m-a pârât la Bogdanovici. 

A doua zi, la deschiderea şedinţei, Bogdanovici a strigat ca să audă 
toată camera: „Să ştie bădița acela cu legea onoarei, că noi nu ne măi 


246 


| 


DD 


„iedicăm de astfel de prejudecăţi Şi, dacă el n 
„utore educare, cu atât mai rău Pentru el. Mai târziu o să regret 
pe multe ori in discursurile lui partinice, fogiaiepa pa DI 
Pomenea de 


; edagogic” al lui Mak 
limul poem P ceia akarenko, dar nici 
sub i nici vreun citat din acest poe: » Car niciodată nu a dat 


u vrea să iq Parte la 


amuriri Ei A » Ra m. Ion Cârie. + 3 
i toarcerea din infern » Spune că a citit acest poem, Bu da cartea lui, 
n d am ajuns mai târziu la mina Baia Sprie Stil m putut găsi, 


dar cân ȘI : 
1954, ni se aduceau să citim cărți de la biblioteca min 
lanulide, care eră omul răspunzător de cărțile împrumutate, 
dat să citesc 0 broşură care cuprindea raportul _trimi 
C omisariatului Poporului pentru Educaţia Publică despre metoda de educ; 

a delincvenţilor din şcoala de corecție, unde el era pedagog şi Acum 
lanulide mi-a Zis: „Citeşte şi vezi metoda care s-a aplicat studenţilor no A 
la aşa zisă autoreeducare la Piteşti, Gherla, Canal elc. Tu vei dai 

cândva în America şi trebuie să scrii despre acest lucru. rț4 

Ia cartea aceasta şi memorează bine de tot ce sc 
aceasta va dispare curând. ” 

lată ce spune însuşi pedagogul în raportul său: 

La şcoala de corecție unde lucrează Makarenco este adus un nou lot de 
tineri culeşi de poliţie de pe străzile oraşelor, elemente reacționare înrăite, 
revoltate total împotriva ordinii sovietice - se subînțelege că e vorba =: 
copiii proveniți din familiile distruse de revoluţie, fugiți de sub controlul 
autorităților în timpul deportărilor şi deveniți vagabonzi fără căpătâi. Aceştia 
sunt cazați într-o cameră împreună cu alți tineri asupra cărora pedagogul a 
lucrat un timp îndelungat şi i-a transformat în oamenii lui de mare 
încredere. 

La început, pedagogul le dă ordin oamenilor lui să se împrietenească la 
cataramă cu noii veniți, să le intre pe sub piele, aşa fel ca aceştia să-i 
considere ca pe cei mai buni prieteni de pe lume. Să ia parte la toate 
revoltele şi grevele lor şi să afle de la ei toate secretele vieţii lor anterioare. 
Apoi pedagogul se face că a uitat de existenţa acestor elemente reacționare 
în colonie până când oamenii lui îl opresc şi-l întreabă: „Ei bine, Anton 
Semionovici, până când îi vom mai răbda noi pe derbedeii ăştia care dorm 
în acelaşi dormitor cu noi, mănâncă aceeaşi mâncare ca şi noi şi nu pun 
mâna la nici o treabă, ci numai critică mereu sistemul nostru socialist”. 
Makarenko le răspunde: „Aşteptaţi semnalul meu diseară!" în 
„În seara aceea, pedagogul vine în inspecţie în camera noilor veniți şi le 
ine o cuvântare în care îi îndeamnă să se cumințească şi să vadă că până 


“Cum au mers pe un drum greşit. 


imul an de lucru 
SI Deţinutul Ion 
mi-a adus şi mi-a 
s de Makarenko 


rie in ea. Cartea 


247 


Ea: citat 


Că în Uniunea Sovietică toată lumea trebuie să muncească Şi să se 
supună sistemului de conducere a țării, ş-a.m.d. La auzul acestor îndemnuri 
oamenii pedagogului încep să vocitereze ŞI să-şi bată ie: de el. Novicii le țin 
isonul şi nu observă cum oamenii vechi se aranjează in poziții strategice pe 
lângă fiecare din ei. Văzându-se batjocorit de toți, Makarenko se arată uluit 
îşi scoate şapca şi se scarpină în cap: „Ce să mă fac eu cu voi?” Dar tocmai 
acesta-i semnalul. Oamenii pedagogului se dezlănțuiesc brusc şi fără milă 
asupra novicilor. Efectul este zguduitor. Sunt loviți de cei mai buni prieteni 
de până acum. Novicii sunt aşa de surprinşi că nu au nici prezenţa de Spirit 
să se apere. Dar lucrul de abia a început. Reeducatorii îi pun pe novici în 
poziție de gândire şi nu-i mai slăbesc o clipă. 

Unii din novici copleşiţi şi demoralizaţi ar vrea să se sinucidă, 
Reeducatorii îi vor împiedica şi vor veghea asupra lor zi și noapte (gestul 
acesta, tentativa de sinucidere, ne arată că Makarenko nu avea de a face cu 
nişte derbedei de drept comun, ci cu nişte tineri care aveau sădit în ei simțul 
demnității umane, copii cu educaţie aleasă din familiile lor - victime ale 
revoluţiei). Reeducatorii le vor reaminti toate „păcatele despre care au aflat 
în „faza prieteniei” Şi apoi vor mai afla şi despre altele (demascările). 

Noaptea, novicii vor dormi în poziție bine determinată: culcat pe spate 
şi cu mâinile peste pătura îndoită la subțiori şi mâinile întinse perfect pe 
lângă corp şi palmele deschise îndreptate în sus, ca să nu aibă posibilitatea să 
ascundă ceva cu care să se sinucidă. La orice abatere de la poziţia aceasta, 
reeducatorul care face de planton îl va trezi pe vinovat cu lovituri severe. 
Reeducatorii vor lucra zi şi noapte mereu asupra novicilor, după metoda 
învățată de la pedagog, până îi vor face să fie aşa cum li se cere: oameni 
devotați principiilor sovietice, în stare să lucreze și ei asupra altor novici. În 
felul acesta metoda rămâne mereu activă şi se extinde, mereu, asupra altor 
elemente noi, pregătind cadre sănătoase credincioase sistemului sovietic. 
Dintre ei se recrutează cei mai buni lucrători de securitate deoarece ştiu 
cum să acționeze asupra celor mai înrăiți duşmani ai poporului. 

ii 

Studiind metoda lui Makarenko se observă trei faze distincte: 

Faza I-a, faza perfidă (faza înşelătoare) - „crearea condițiilor speciale” 
- în care i se creează subiectului nişte condiţii şi un anturaj în care el să se 
simtă în tot largul lui, în mediul lui ideal, în aşa fel ca el să-şi dea pe faţă tot 
ceea ce doreşte și gândeşte, toate tainele sufletului său. 

Faza a II-a, șocul (faza dură) - strivirea caracterului vechi şi înlocuirea 
lui cu un caracter condiționat, Printr-o răsturnare bruscă a condiţiilor create, 
omul se trezeşte la realitate, vede că totul a fost o mare amăgire. „Prietenii * 
de până acum nu sunt decât cei mai înverşunați duşmani a tot ceea ce 


248 


| 
| 


—. 


DD 5 


dai speră el. Cu metode dure Şi fără ră 


: i se imprimă convingerea că orice ra 

zisteni? 3, nici gândurile şi nu mai are i is inutil, că nu poate 
le ânduri, să gândească numai ceea ce îi cere p pa se debaraseze de 
aces Faza a III-a, Exploatarea acțiunii (extinderea reeducării 

u poate să se oprească odată Cu „convertirea” ) - reeducarea 
îgivzi. Partidul vrea să devină stăpân pe gând 
acesti roboți ai gândirii obținuți cu atâta muncă treb 
Demascările nu sunt fundul abisului pe care trebuie să le atingă reeducatul 
EI trebuie să dea dovadă că s-a transformat, că - 
veche. EI trebuie să ia parte în mod activ la reeducarea altora. Să facă şi el 
altora ceea ce a suferit cu atâta revoltă din partea „prietenilor săi”. Să joace 
şi el rolul de prieten sincer, să-l tragă de limbă pe cel neavizat, apoi să-l 
lovească tare fără de veste şi fără de milă pe acela care, cu o clipă mai 
înainte, îl trata ca pe un frate bun, să-l supravegheze sever cât timp este în 
„poziţie şi să-l acuze dacă uită ceva în timpul demascărilor. 

Participarea reeducatului la bătaia şi demascarea seriilor următoare are 
ca scop să-l rupă definitiv de ceilalți. 

Să nu se bucure de nici o încredere. 

Să suspecteze şi să fie suspectat. 

Să urască şi să fie urât. 

Partidul are deosebită grijă ca relația de încredere dintre oameni să fie 
complet sfărâmată. 

Să aibă sub controlul lui o masă de indivizi dezumanizați şi amorfi. 

Omul devine o fiară însingurată, flămândă, fiind primit din toate părțile 
cu ură, răspunzând şi el din răsputeri cu ură şi egoism. 

Să nu îndrăznească a gândi măcar că ar putea face ceva ca să iasă din 
bezna în care a fost aruncat, temându-se că până şi gândul ar putea fi ghicit 
Şi că ar putea să se întoarcă iar la faza torturilor şi demascărilor. 

În felul acesta, omul cu sufletul sfărâmat este dresat întocmai 
animalelor, pe baza reflexelor condiționate. ai 

Dacă reeducatorii au vreo îndoială asupra sincerității unor declarații, îl 
pun pe inculpat din nou în „poziția de gândire” şi la tortură. Incât bietul 
individ caută să înflorească până la limita absurdului toate faptele de cel mai 
mic interes pentru reeducator, numai să fie sigur că nu va lua tortura iar de la 
inceput. u 

Dar, chiar şi aşa, bătaia se va reedita ori de câte on isp i 
crede de cuviință, până când'rezistența lăuntrică a individului va n ones 
inftântă, până când scânteia acea de lumină sădită de Dumnezeu in 


omului va fi complet întunecată. 


ândeşt 47 i se Zdrobeşte orice 


249 


_B de mirare, că nimeni din cei ce au fost supuşi la şocurile Makarenko 
în Uniunea Sovietică timp de 30 ani de zile nu a putut rezista? 

Ca să vă puteți da seama a ce fel de presiuni au fost supuși ei, voi cita 
mai jos un scurt pasaj din istoria epurărilor lui Stalin, scrisă de Roberț 
Conquestin, „Teroarea cea mare : | 

Subaltemul lui Stalin, Mironov, vine la acesta să-i raporteze că un 
oarecare deţinut, Kamenev, rezistase tuturor presiunilor şi susținea că nu este 
vinovat cu nimic. Stalin îl întrebă pe Mironov: sii 

- Ştii cât cântăreşte statul nostru cu toate fabricile, maşinile, armatele cu 
tot armamentul lor şi marina? 

Mironov privea nelămurit. 

- Gândeşte bine zise Stalin. 

Mironov nu înțelegea şi aştepta ca şeful să-i dea mai multe indicaţii. În 
sfârşit, zise el cu o voce şovăitoare, e vorba de o cifră astronomică! 

- Cum poate atunci un om rezista unei greutăți astronomice? Aşadar să 
nu-mi mai spui despre Kamenev sau despre orice alt arestat că a rezistat 
acestei presiuni. Nu veni să-mi raportezi decât numai atunci când ai în 
servietă mărturisirea lui Kamenev!... 

În felul acesta, omul devine o brută aservită numai nevoii de hrană şi 
dirijată numai de instinctul de conservare. 

Foarte mulți au încercat să se sinucidă, dar numai puțini au reuşit. 

Aceia care în timpul bătăilor şi a demascărilor au primit lovitura de 
grație au fost invidiaţi de aceia care rămâneau să trăiască mai departe iadul 
vieţii şi, uneori, chiar de aceia care au luat parte la omorârea lor. Aşa s-a 
întâmplat în cazul lui Nicuşor Turtureanu şi Eugen Gavrilescu prietenii mei. 

Ce este în fond metoda Makarenko? 

Este o combinaţie a principiului „re/lexelor condiționate” a lui Pavlov, 
cu „presiunea colegială”. 

Această presiune colegială, denumită de americani „pier pressure”, 
este metoda prin care cripto comuniştii din America organizează tineretul în 
bande, îi forțează să se drogheze şi formează cu ei haite înarmate care se 
luptă între ele şi terorizează populația oraşului. 

Cred că raportul acesta al lui Makarenko, pentru care i s-a acordat titlul 
de Erou al Muncii Socialiste clasa I-a, nu are nevoie de comentarii. Un 
singur lucru aş avea de adăugat: 

Țurcanu, când venea într-o cameră de reeducare ca să dea semnalul de 
incepere a acțiunii, se folosea de acelaşi semnal ca şi Makarenko, îşi scotea 
şapca ŞI se scărpina în cap, dovadă că avea o bună cunoştinţă a metodei. 


250 


i 
Eu n-am ajuns la Piteşti din două motive: 
J. pentru că Blehan mi-a scris pe dosar Nereeducabil pentru 
i toată 


tis cntru că Bogdanovici a raportat că am z 
„să fim traşi la răspundere. 
şi $ [deea aceasta ar fi frânat mult activitatea înc 
e facultate, Eugen Gavilescu, cel mai nobil ca 
orât în bătaie pentru că le spunea celor mai ți 
cul duşmanilor lor. 
joc Acum mai am O nedumerire: partidul susținea că a 
„osceputăi de Bogdanovici şi Țurcanu în urma unui ordin primit pe linie 
E tat chiar de la Horia Sima. Dacă așa stau lucrurile de unde Ştia 
i 415 decembrie 1948, faptele acelea Care aveau să se întâmple la 
piteşti cu un an mai târziu, la 10 decembrie 1949, când va începe faza cea 
dură a autoreeducării sub conducerea ingenioasă a lui Țurcanu, acel om 


devenit fiară? A 
De ce toate faptele lui Țurcanu se potrivesc aşa de perfect cu şocurile 


Makarenko? 

Cum a reuşit Blehan să prorocească toate acestea? 

De ce scria Blehan pe dosarele de la ancheta: „reeducabil” sau 
„nereeducabil” pentru toată viaţa. 

Mare proroc a fost acest Aurel Blehan căci am întâlnit în viața mea de 
mai târziu cazuri reale din toate cele ce mi-a prezis el în timpul anchetei: 

- Femei din familii fruntaşe legionare spălând rufe la soții de securiști. 

- Logodnice ale unor legionari măritate de nevoie cu securiști. 

- Fete tinere, care la data arestării părinților au fost găsite în leagăn, 
devenite după ani de zile prostituate la dispoziția securității. 

Chiar şi în țara noastră autoreeducarea nu s-a aplicat pentru prima dată 
la Piteşti. Ea s-a aplicat pentru prima dată la Bucureşti, îndată după sfârşitul 
războiului (1945). 

Acei care au trăit timpurile acele îşi vor aminti de brigada mobilă a lui 
Alimănescu, care a luptat pentru desființarea bandelor de hoți. Alimănescu 
cra un spărgător reeducat şi devenit comisar de poliţie în fruntea unei brigăzi 
de oameni de aceeaşi proveniență ca şi el. E ata 

După ce a lichidat bandele de hoţi din Bucureşti a fost şi el lichidat cu 
toată brigada lui. al 

Aceasta era soarta pe care o prevedea Blehan pentru toți deținu 
politici din România. 


IS Că: s-ar Putea să greşim 
epută. Colegul meu de an şi 
racter dintre no; toți, a fost 


neri decât e] că greşesc şi fac 


utoreeducarea a fost 


ţii 


251 


Se mai spune că duritatea autoreeducării folosite la noi a depăşit ie 
aceea din URSS. E imposibil să ştim ce s-a petrecut acolo datorită sistemului 
ultrasecret în care se făceau toate faptele poliției secrete sovietice şi din 
cauza izolaționismului statului URSS. Eu unul cred că sistemul Makarenko 
dat şi acolo sute de mii de victime. Soljeniţin, în Arhipelagul Gulag, dă ă 
listă de personalități sovietice. Il aminteşte şi pe Makarenko, cu mențiunea 
„pedagog. ” El n-avea cunoştinţă de efectele metodei acestuia fiindcă n-a 
fost pus în contact cu ea. El era doar un dizident şi nu un duşman de moarte 
al partidului. 

* 

Unii spun că metoda Makarenko s-a aplicat în U.R.S.S. numai la 
deținuții de drept comun. Dar chiar din raportul lui Makarenko Către 
Comisariatul Învățământului Public se vede că reeducații erau duşmani 
înrăiți ai sistemului sovietic. 

Dar a mai fost un caz cu totul elocvent care a produs mirarea presei din 
toată lumea, cazul generalului Tuchacevschi, a cărui demascare a Plănuit-o 
însuşi Stalin şi a făcut-o exact după metoda Macarenko. 

În timpul epurărilor, când Stalin îşi consolida dictatura trimițând la 
plutonul de execuţie pe toți cei care prin poziția lor în rândurile partidului îi 
deranjau scaunul, generalul Tuchacevski cu divizia lui avea rolul de a 
menține ordinea şi siguranța sistemului sovietic la Moscova şi regiunea 
înconjurătoare. Stalin îl suspecta, şi pe drept cuvânt. Toate speranțele celor 
ameninţaţi de tiran se îndreptau către general, acela care avea forța armată 
din regiune. O lovitură armată le-ar fi putut salva viața. Ca să scape de el, 
Stalin i-a creat condiţii speciale: a fost trimis în Franţa să pregătească 
încheierea unei alianțe militare. 

Îndată ce a ajuns acolo, a fost primit cu onoruri şi apoi a fost condus din 
aproape la toate autoritățile cu care trebuia să discute: miniştri, generali, 
secretari de stat etc, etc. Toţi aceştia erau foarte amabili Şi politicoşi cu el şi 
din cale afară de atenți. Deşi nici unul nu ştia o boabă ruseşte toţi erau foarte 
îngrijorați de evenimentele ce se petreceau în ultimul timp în Rusia despre 
care păreau a fi foarte bine informaţi. 

Cum poate suporta biata populaţie teroarea aceea? Nu se poate. face 
nimic? 

Desigur, el, comandantul diviziei de pază al capitalei este cel mai 
indicat să se gândească la o soluție a acestei probleme, ba parcă ar fi de 
datoria lui să întreprindă ceva pentru a înlătura teroarea... 

Incetul cu încetul limba generalului a început să se dezlege şi în paralel 
cu înțelegerile privitoare la alianța ce urma a se încheia, s-a mai încheiat şi O 


252 


DD 


ejegere secretă prin care autoritățile fran 
înțe matic Rusia îndată după înlăturarea lui Sta 
diplor acest scop francezii aveau nevoie să cunoască 

încredere ai generalului şi efectivele de care ar fi putut dispun 

După ce şi această înțelegere secretă s-a 
pucuros Spre E pa Spice gata E acțiune . 
În momentu! cânc â pus piciorul pe pământul țării generalul a fost 
det ancheta care a urmat Tuchacevschi a văzu 

eneralii şi toți secretarii de Stat cu care a stat de 
anchetatorii lui din Uniunea Sovietică. 

Ce-ar mai fi putut ascunde ? 

A fost apoi un proces mare cu mult public şi cu mulți invitați ai presei 
internaționale, şi toți aceşti reprezentanți au văzut cu stupoare că generalul 
acuzat recunoaşte prompt tot, absolut tot ceea ce i se pune în sarcină, iar Ja 
ultimul cuvânt se arată întru totul de acord cu sentința capitală care urma să 
se pronunțe. aia 

A mai trecut puțin timp până s-au încheiat toate formalităţile legale 
pentru ca sentința să rămână definitivă. 

Înainte de aniversarea marii revoluţii din octombrie (stil vechi) şi 7 
noiembrie (stil nou), o groapă enormă s-a deschis în Piaţa Roşie din 
Moscova. 

În această groapă s-au aruncat trupurile ciuruite de gloanţe ale celor 
condamnaţi la moarte din divizia generalului în frunte cu el. 

În ziua aniversării, pavajul pieţii era refăcut şi pe el au defilat forțele 
Armatei Roşii biruitoare călcând peste trupurile „trădătorilor de țară”. 

Veţi recunoaşte uşor primele două faze ale şocului Makarenko: faza 
înșelătoare sau faza condițiilor create şi faza a doua sau faza dură, şocul 
arestării, s-ar părea că faza a treia, „extinderea reeducării”, lipseşte. 

Vă rog să vă gândiţi ce efect a avut asupra altor comandanți militari 
procesul în care fost condamnat generalul Tuchacevschi! 

Unii se mai întreabă de ce Soljenitzin, care descrie aşa de exact tot 
sistemul concentrațional sovietic în „Arhipelagul Gulag”, nu pomeneşte în 
Cartea lui de aplicarea şocului Makarenko, însă îl menționează pe creatorul 
metodei şocurilor printre personalitățile țării, cu titlul de „pedagog. A 

Soljenitzin a fost doar un dezident comunist şi a făcut parte din 
Comsomol şi a participat la operaţiunea de lichidare a chiaburilor din 
Ucraina. ea : 

E nu a fost un duşman înrăit al sistemului sovietic şi deci nu a ajuns să 
Cunoască ce metode se aplicau împotriva acestora. 


Ceze se anoai 

. a 
ie pajau să Susțină 
şi Oamenii de 
e fiecare, 
semnat, generalul a plecat 


t că toți miniştrii ŞI toți 
Orbă în Franţa acum erau 


253 


Se pune o nouă întrebare: s-a folosit metoda Makarenko numai în 


i în România? 
ti este că s-a aplicat şi în alte țări socialiste! 

Ca dovadă în sprijinul acestei afirmații este suficient să citez Cazul 
spionului ceh, domnul Frolik, care a dezertat şi a cerut azil politic în Statele 
Unite şi căruia, domnul Short, un reprezentant al CIA, 1-a luat un interviu, 
Textul acestui interviu, în afară de presă, a apărut şi într-o broşură specială a 
Senatului USA, în ideea de a dezvălui metodele prin care URSS încerca să 
discrediteze USCIC (United States Conter Inteligence Corps). Era vorba de 
operaţiunea „Kamen”, organizată pe teritoriul cehoslovac, cu menirea de a 
depista pe acei cetățeni cehi ce vroiau să părăsească în mod clandestin țara 
pentru a se refugia în USA şi totodată pentru a discredita operaţiunile 
întreprinse de USCIC cu privire la ţările de sub influența sovietică. Astfel, 
s-a creat pe teritoriul ceh o graniță falsă cu zona vest germană, într-o zonă 
împădurită din codrii Bavariei. Pe această falsă frontieră patrulau santinele 
false americane, printre false turnuri de pază aidoma celor americane, cu 
steagurile americane pe catarg. Clădirea în care erau introduşi fugarii era 
pavoazată cu fotografii ale preşedintelui USA, ale comandantului armatei 
europene USA ca şi a personalului său. Falşii soldați americani se mişcau 
peste tot vorbind o perfectă limbă engleză. Tot decorul era perfect 
americanizat. Dizidenţii care vroiau să treacă frontiera erau conduşi de falşi 
contrabandişti. Aceştia erau de fapt agenţi ai serviciului „STB” (Serviciul de 
Spionaj Ceh). Apoi, începeau interogatoriile care se desfăşurau, bineînţeles, 
în limba engleză. După ce ancheta lua sfărşit, fugarii erau încărcaţi în 
autobuze care pormeau nu spre Germania de Vest, aşa cum credeau ei, ci 
înapoi în Cehoslovacia, escortaţi de poliția cehă, arestaţi şi predați împreună 
cu declarațiile lor luate la aşa - zisa frontieră. De obicei, aceşti oameni erau 
condamnaţi pe viață şi nu de puţine ori executaţi. Ca să placă americanilor ei 
se lăudau cu o activitate ilegală împotriva regimului comunist, faptele despre 
care povesteau fiind, în mare majoritate, fictive. În felul acesta nu numai că 
îşi agravau situația cu fapte de rezistență imaginare, dar implicau un număr 
de persoane care au fost condamnate şi chiar executate pe baza acestor 
informații fals amplificate. Pentru o mai detaliată edificare redau în anexă 
textul în limba engleză a declaraţiilor domnului Frolik. 

Serviciul de Informaţii Ceh a reuşit, prin metoda descrisă mai sus, să 
inducă în eroare dizidenții făcându-i să creadă că lucrează în favoarea 
USCIC, dar de fapt lucrau pentru spionajul ceh. Nu de puţine ori, aceşti 
oameni au fost condamnaţi pentru spionaj în favoarea USA când ei, de fapt, 


lucraseră pentru Serviciul de Spionaj Ceh. Se cunoaşte că acest procedeu a 
fost folosit şi în Germania de Est, 


254 


” 


i acum o să vă dau un exemplu în care 
jtatele aşteptate ŞI acțiunea reeducării a mu 
Prizonierii de război americani din Vietnam au fost şi ei : 

; presiuni Şi la torturi din partea autorităţilor din Japaze. 2 SUPUȘI unor 
a e se revolte împotriva guvernului american si aşa fel ca să-i 
E eior Unite de a stăvilii expansiunea comunistă în Asia. E a porcu 

Li se cerea să se reeduce, să dea dreptate Comuniștilor şi să vorbe 
televiziunea vietnameză pe această temă. ascăla 
Să condamne Statele Unite şi guvernul țării lor pentru războiul co 

IE 3 ntra 
comunismului din Vietnam. 2 

Comandorul de marină, Jeremia Danton, a acceptat să apară la 
televiziunea vietnameză ŞI să vorbească împotriva țării sale şi a 
conducătorilor ei. a A 

În ziua hotărâtă a fost dus la televiziune şi i s-a dat un text pregătit de 
serviciul de propagandă vietnamez pe care el trebuia să-l citească exact, 
cuvânt cu cuvânt. 

Şi comandorul a făcut întocmai ce i s-a cerut, dar citind textul, la fiecare 
sfârşit de propoziţiune, se oprea o clipă şi privind direct la aparat semnaliza | 
prin clipiri din ochi: „tortură, tortură, tortură”, comuniştii vietnamezi nu 
au observat, dar camarazii lui de arme din armata americană, care au văzut 
emisiunea au înțeles mesajul ce i-l transmitea Jeremia Danton şi au reclamat 
imediat situaţia la forurile internaţionale. 

O comisie specială internațională a inspectat lagărele de prizonieri din 
Vietnam şi au găsit că vietnamezii torturau într-adevăr pe prizonierii 
americani. 

Vietnamezi au suferit o înfrângere morală gravă şi au trebuit să sisteze 
torturile asupra prizonierilor. 

După eliberarea din prizonierat, Jeremia Danton a fost ales senator în 
statul din care făcea parte. 

Se mai spune că duritatea autoreeducării care s-a folosit la noi a depăşit 
pe aceea din U.R.S.S.; pare foarte posibil ştiind înverşunarea lui Stalin 
impotriva naționaliştilor români. Dar este imposibil să ştim cum s-au 
petrecut lucrurile în Rusia datorită sistemului ultrasecret prin care se făceau 
toate lucrările poliției sovietice. Ă 

„Eu cred că sistemul Makarenko a făcut şi acolo sute de mii, poate 
milioane de victime. 

„Se pune întrebarea de ce a primit Makarencko gradul de câvaler al 
ordinului muncii clasa I-a, pentru că i-a plăcut lui Stalin invenția luai d | 
€ Nu! Pentru că însuşi Stalin gândea după principiile acestei metode a 

ondiţiilor create (vezi cazul Tuchacevski). | 


255 ] | 


p condiţiile create” nu au daţ 
i Tit în faşă, 


zau aaa cau dă 


Unii cred că vina cea mai mare pentru reeducarea de la Piteşti o poarta 
aceia care, de la bun început, s-au asociat cu acțiunea lui Bogdanovici Şi ăi 
devenit apoi torționari sub comanda lui Ţurcanu. 

Este adevărat, dar chiar de la bun început aceştia nu au fost decât nişte 
naivi, care au crezut că vor venii americanii şi-i vor scoate din închisoare. 

S-au convins că s-au înşelat şi că, în condiţiile create în închisoare 
şansele de supravieţuire erau aproape inexistente, iar comuniştii le Spuneau 
că americanii le-au dat lor țările Europei de răsărit pe veşnicie. 

Când eşti supus unui regim de exterminare şi te gândeşti că acesta Va 
dura la infinit este foarte uşor să cazi în disperare. In acest caz este mai bine 
să zici ca învățătorul Ion Lazăr: „Fie şi aşa dacă aşa vrea Dumnezeu!”, dar ei 
nu au acceptat sacrificiul şi au crezut că se vor salva prin acțiunea lui 
Bogdanovici (altă naivitate). 

Când comuniştii s-au convins că disperarea a pus stăpânirea pe ei le-au 
cerut să dea dovadă concretă de reeducare adică să bată pe alţi şi să-i 
reeduce. Şi ei au făcut chiar acest lucru. 

În ultimă instanță li s-a spus că totuşi nu se vor elibera decât atunci 
când vor scoate ideile legionare din capul ultimului deținut politic din 
țară. 

V-aţi întrebat vreodată cum au reuşit comuniștii să omoare atâția 
oameni în România fără ca Vestul să poată protesta efectiv? 

Pentru că în clauzele armistițiului şi mai târziu ale păcii exista o 
prevedere: „desființarea fascismului ”, iar interpretarea „cine este fascist?” 
era lăsată la discreția executantului. Aşa au murit însuşi autorii acţiunii de la 
23 august 1944, Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu. 


Viaţa în închisoarea Suceava era foarte grea. Regiunea e bântuită de 
geruri până la -30” C. Zidurile păreau a-ți suge toată energia din oase. 
Mâncarea slabă, foarte slabă, îi reduseseră pe unii la aspectul unor schelete. 
Numai privind la chipurile celor din jur te apuca groaza. Ştiai că nici tu nu 
vei arăta mai bine peste câteva luni. 

O foamete teribilă devora trupurile celor arestaţi cu luni înainte. 
Oamenii aveau ochii afundaţi în orbite, vocea stinsă şi pielea ca un 
pergament fleşcăit şi gălbui. 

Fumătorii mai aveau un chin în plus, lipsa ţigărilor. Pătimaşii, când 
ieşeau la plimbare, se întreceau care să apuce mai întâi chiştocul aruncat de 
miliţian sau de hoţii de drept comun, care trecuseră prin curte. 


256 


DI 


Oamenii dormeau pe priciuri de scâ 
delele, fără saltele sau cel puţin o mân 
sinele cu care au fost arestați. 
a i : : a 
Mulţi erau disp Gia aţă IE Cu o lună şi ceva mai înai : 
e întâmplase întorsătura lui Tito. În închisoare circula Pai e Vaca 


cană intrase în Jugoslavia ca să-l] apere pe Tito de Tuşi ZA Isa armata 
Cum erau 


nduri negeluite, 


înghesuiți 
ă de paie, având ți ca 


sub ei numai 


mea $ 


meri Dunăre să intre şi în România. Toţi î 

gata pe Du le americane? Ce face Ti ză oți mă întrebau: „Până unde au 
ajuns armatele a £ e 1ito: Cât va mai dura până vo aju 
la noi?” Le răspundeam că, americanii şi Tito îşi văd de interesele | pe 
că nu sunt preocupaţi de țara noastră. De 

Unii s-au revoltat pe mine: ,, Cum tu vii de afară şi nu te- 
toate evenimentele acestea?! Tu nu eşti Român? Tu nu vrei 
cliberată de sovietici?” 

- Da, sunt român şi aş dori foarte mult să-mi văd țara liberă, dar acum 
nu-i văd nici pe Americani şi nici pe Tito să vină în ajutorul nostru. Nu mă 
aştept la O eliberare grabnică şi mă pregătesc sufleteşte pentru ani grei de 
puşcărie. 

Lipsa mea de entuziasm faţă de forțele eliberatoare i-a dezamăgit pe 
mulți, dar eu nu puteam să-i înțeleg de ce se înverşunau aşa de tare împotriva 
mea, când le arătam o realitate atât de evidentă. În ei îşi făcea culcuş 
disperarea şi zvonurile lansate de politrucul închisorii nu făceau decât să le 
umfle acum speranţele, pentru ca să-i culeagă atunci când vor trebui să şi le 
dezumfle şi să recunoască şi ei realitatea. Jocul ăsta cu umflările şi 
dezumflările se va repeta de acum pe tot parcursul vieții de puşcărie şi va 
măcina în timp sistemul nervos al multora din noi. 

Era şi aceasta o „condiție creată” premergătoare Şocului Makarenko. 
Aşa se făcea că, din când în când, se mai făcea câte o delegație care mergea 
la directorul administrativ al închisorii să-i ceară să mărească polonicul cu 
care se împărțea mâncarea, iar alții se adăugau încet, încet la numărul celor 
ce acceptau reeducarea lui Bogdanovici. 

4 După opt luni de teroare şi foame au început să apară cazuri de 
îmbolnăvire, unele destul de grave. 

„Oamenii se înscriau pentru vizita medicală. Primul care te consulta era 
milițianul şef de secţie. 

Tu de ce vrei să mergi la doctor? 

- Mă doare capul. 

- Şi pe mine mă doare! N-ai de ce să te duci. ai k 
i a multe insistenţe reuşeai să-l vezi pe doctorul Michelson sau p 

arul Haramida. 


ai interesat de 
Să-ţi vezi țara , 


257 


Tot ceea ce aveau ei în dispensar se rezuma la sulfat de magneziu (Sare 
Tata ; - 
ace ET rea se aplica deplin chiar de la bun început. 

După ora închiderii, după ce s-a făcut numărătoarea deținuților, în 
închisorile de executarea pedepselor, deţinutul avea un. răgaz, un fel de 
asigurare că până dimineaţa la ora „deschiderii nu va veni nimeni să-l 
scoată din celulă. Regulamentul interzicea acest lucru. La închisoarea 
Suceava a fost altceva. Ea era închisoare cu regim de securitate şi după ora 
închiderii totdeauna începeau anchetele. Te culcai cu gândul că oricând în 
timpul nopții puteai să fii trezit şi chemat la anchetă de unde să te întorci cu 
tălpile umflate, cu coastele rupte sau poate cărat cu pătura de milițieni, La 
cel mai mic zgomot de dincolo de uşă tresăreai cu inima bătând să-ți spargă 
pieptul: „Cui îi va veni rândul acum?" Se învârte cheia în broască, Inima se 
strânge ca într-un cleşte, „Acum! E aici!” Uşa se deschide... Miliţianul 
şopteşte un nume, pasămite ca să nu trezească pe ceilalți din somn, dar ei toți 
tremură sub pătură. Cel chemat se ridică. Ceilalţi răsuflă uşurați: „Am 
scăpat!” a 

Dar cel plecat e vecinul tău de cameră cu care tocmai ai schimbat 
câteva vorbe înainte de închidere. Oare n-ai vorbit ceva ce n-ar fi trebuit să-i 
spui? Oare dacă-l bate mai rău nu te va spune? Ce s-o fi întâmplând cu el 
acum? Un urlet de fiară rănită sfâşie tăcerea dinspre camera de anchetă. Te 
rogi: „Doamne, Dumnezeule ai milă de noi! Miluieşte-ne, miluieşte-ne, 
miluieşte-ne! ara i 

Alt urlet şi altul şi altul până la ora deschiderii nu-i chip să mai dormi. 
Cu câteva minute mai înainte ca Pesterniuc să strige din nou: „,Chiderea!”, 
cel scos aseară se întoarce în cameră susținut la braţ de doi gardieni. Are faţa 
tumefiată şi umblă de parcă ar călca pe jar. Nu poate să se aşeze pe pat, ci 
cade pe el cu fața în jos, icnind într-un plâns amar. Povestea asta se repetă 
aproape în fiecare noapte. În una din ele va veni şi rândul tău! 

Şi de aceasta nu poate scăpa nimeni, nici chiar acei al căror dosar a fost 
încheiat, căci oricând mai pot apare informaţii noi care pot deschide un nou 
ciclu de bătăi. e 

După 31 de săptămâni de nopți nedormite, ai impresia că te afli într-o 
lume ireală, o lume de coşmar creată în jurul tău de un demon, care caută să 
te subjuge. Vezi limpede că situația asta duce la nebunie şi iar te apucă 
disperarea. Trebuie să faci orice să scapi cu viaţă. Trebuie să faci orice 
pentru un „ceas mai devreme în libertate” (deviza lui Bogdanovici). Altă 
precondiție Makarenko. 

Eu am trăit numai zece nopți de coşmar la Suceava şi nu mă pot 
compara cu cei care le-au îndurat timp de opt luni. În afara de asta, eu mâl 


258 


Do si 


am şi un alt motiv puternic ca să nu m 


ă las coples; 
e; m . Pleşit, i 
i. ruşine familia. Aşa se explică de ce nu mi-a da Nu 
reeducarea ca să 1es cu un ceas mai devreme în life 


oprobiul familiei dacă mă fac comunist, 

nstrângerile familiei lucrau tocmai ca să-l îm 
stai te venirea americanilor, era clar că nu Vor 
bolşevizarea Asiei, care este chiar în coastele lo; 

e care î-0 dăruiseră pomană lui Stalin. Pentru 
conta, contau părinții şi sora. Sora era acum prea 
probleme, dar când va ajunge la maturitatea de 
avut dreptate sau nu. Aşa gândeam atunci. Nu a 
un sigur drum: Să rabd! 

Zilele de la data arestării până la Crăciun au fost 
repede, datorită mutărilor dintr-o cameră în alta. La 24 
aflam în camera mare Nr.9, alături de prof. Nazarie. 

La parter, pe aceeaşi latură a clădirii se aflau fetele no 
Ţeodorescu, Oltea Manoliu, Coculeana Roşca, Lucia 
Beuran, Felicia Moravschi şi multe altele, ale căror nume nu mi le mai 
amintesc acum, dar foarte multe aveau printre noi frați, soți, taţi sau alte 
rubedenii apropiate. La noi, în camere domnea o atmosferă grea. Toţi ne 
frângeam inimile pe amintiri din vremurile de altădată în mijlocul familiei. 
Profesorul tocmai se pregătea să ne povestească ceva ca să ne scoată din 
obsesia amintirilor, când a răsunat de jos glasul doamnei preotese: 

- la mai tăceţi acolo că noi vrem să vă colindăm! 

Ca prin farmec s-a lăsat o tăcere de mormânt în toată închisoarea şi 
nişte glasuri îngereşti au început: 

Moş Crăciun, Moş Crăciun 
La casa de om sărac 

S-a gătat făina-n sac 

Şi n-avem să-ți dăm colac 
Moş Crăciun. 


ate. Eu mă ferea 

pe când la De ie 
Pingă pe calea aceasta. Câţ 
Veni. Incercau să stăvilească 
T ŞI nu-i interesa o Românie 
mine armata americană nu 
mică ca să înțeleagă aceste 
gândire, va vedea dacă am 
veam decât o Singură soluție, 


puţine şi au trecut 
decembrie 1948 mă 


astre: Preoteasa 
Pâslaru, Nicola 


Moş Crăciun, Moş Crăciun 

Ne-am trudit picioarele 

Pe toate ponoarele 

Semănând ogoarele 

Moş Crăciun I s 

Ascultam cu toţii, cu ochii în lacrimi, vrăjiți de frumusețea cântecului 

âmonizat pe trei voci şi Preoteasa Teodorescu era într-adevăr 0 
Organizatoare de cor inegalabilă. 


259 


Dar când a ajuns cântecul la acest punct am auzit un puternic „, Huşg/» 
şi cântecul s-a întrerupt brusc. Năvăliseră gardienii în camera fetelor şi le-au 
surprins cântând. Ele nici n-au observat intrarea lor, erau prea transportate pe 
aripile colinizii. Nu mai ştiu ce s-a mai întâmplat după aceea, dar Cântecul 
acesta al fetelor în seara de Crăciun nu-l voi mai uita de-acum niciodată şi 
am ochii plini de lacrimi totdeauna, când îmi amintesc de el. E una dit 


comorile vieții mele. 


COLINDĂ 
de Octavian Goga 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
La casa de om sărac 

S-a gătat făina-n sac 

Şi n-avem să-ți dăm colac... 
Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Toate săptămânile 

Ne-am ostenit mâinile 
Şi-am adunat grânele... 
Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Pe toate răzoarele, 

Pe toate ogoarele 

Ne-am trudit picioarele... 
Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Slujim slujba satului, 
Țarina bogatului, 
Pajura-mpăratului... 

Moş Crăciun! 


Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
Pe toate cărările 

Îţi cântăm cântările, 

Ardem lumânările... 

Moş Crăciun! 


260 


DD 


După Crăciun, au început să se audă zilni 


inchi! Cei din Taia care aveau vizibilitate asu ra 
comuhicau că sunt maşini din care coborau nişte ofiţeri su Pra curții, ne 
le magistrați militari. Pcriori, după toate 


aparențe 


Zvoniştii au şi început: „Vin să formeze loturi 
geau la altă concluzie: » Vor incepe procesele!” 
Aşa s-a şi întâmplat. Mai întâi s-au făcut n 
d amere- Cei de dreptul comun care ocupau mai 
fost evacuaţi. Din camerele lor s-au scos paturi 
ocuit cu priciuri. 
În seara următoare, la uşa camerei unde stăteam acum, a i 

gardian cu o listă;, : ea Aaa 

_ Care îţi auzi numele, fă-ți bagajul şi fii gata la uşă! 

A strigat vreo patru. Eram şi eu printre ei. A venit mai târziu şi ne 
luat. Ne-a ordonat să punem hainele în cap şi ne-a coborât la pica Aici. 
ne-a aşezat la o anumită distanţă unul de altul, cu fața la perete. „Na te mişti 
nu întorci capul, nu şopteşti, nu faci nici un semn, de nici un fel, că eu cica 
în spatele tău şi te ard! Când te ating pe umăr vii după mine!” 

După un timp m-am simțit apucat de umăr şi întors cu deschizătura 
hainei într-o anumită direcție. EI a pornit înainte şi eu după el. A deschis o 
uşă şi m-a împins înăuntru. Aici, o lumină orbitoare mă făcea să nu văd 
nimic din ce era în spatele ei. De acolo, o voce ce-mi părea cunoscută mă 
întreba: „Cum te cheamă? Tata? Mama? Ce meserie ai?” Am dat toate 
răspunsurile. 

- Eşti daât în judecată pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale 
conform articolului Nr. 209 din Codul Penal. Avocat ai?... N-ai!... Martori 
ai?... N-ai! Semnează aici! 

Am reuşit să disting în spatele acelei lumini chipul a trei magistrați 
militari, în mijlocul lor tronând „prietenul meu din satul Meriş, care mă 
certase că nu intram în râpă şi se temea că din cauza mea îi vor bombarda 
americanii soția şi fata. Mi-am dat seama că nu mă așteptau lucruri prea 
bune. 

„De la „orbitor” am fost condus, tot cu haina în cap, la camera de 
tezidență unde trebuia să locuiesc în timpul procesului. Într-o parte a 
acesteia era un prici lung pe care stăteau culcați cu faţa în jos şi cu mâinile 


mtinse pe lângă corp - asemenea poziţiei lui Makarenko - cei veniți înaintea 
mea. 


le de eliberare!” Ceilalţi 
ajun 

IŞte mutări generale prin 
multe camere la parter au 
le de fier cu saltele și s-a 
înl 


261 


Exista totuşi o deosebire: Makarenko cerea să se stea cu faţa în Sus ca 
să se vadă că nu înghiţi ceva să te sinucizi. Alei ți se cerea să stai cu fața în 
jos ca să nu poți comunica nici măcar cu ochii un mesaj altcuiva. 

În spatele lor, pe un scaun, şedea un civil îmbrăcat cu un C0Joc scurt cu 
mâneci, pantalon negru bufant şi o căciulă brumărie pe cap. Avea în mâni o 
armă Z.B. cu care se juca mereu scoțând şi băgând cartuşul pe țeavă. Din 
când în când scăpa cartuşul pe jos şi atunci îl auzeai mormăind: „Mama 
voastră de bandiți! Să nu vă prind că şoptiți sau faceţi vreun semn oarecare 
că vă curăț fără milă." Am zărit pe prici pe colegul meu Trandafir, fostul 
dirijor al corului de la Tălpălari. M-am întins repede lângă el. M-a observat 
cu coada ochiului apoi cu faţa în jos şi de abia ridicată de la prici mi-a 
comunicat: „Ancheta a considerat participarea la cor ca activitate 
legionară. Poate tu vei scăpa cu o pedeapsă mai mică... ” l-am răspuns că 
nu mă interesează o pedeapsă mai mică şi cred că nu m-a înțeles că mi-a zis: 
„O să vină americanii, toți ne vom elibera deodată..." Pentru el n-a fost să 
fie aşa. A murit la Aiud un an mai târziu. Asta a fost ultima noastră 
convorbire. Joaca civilului cu arma şi cartuşul a durat toată noaptea. Uşa 
camerei a rămas larg deschisă şi pe coridor se plimba un securist în pas de 
defilare, cu pistolul automat pe piept ca la paradă şi măselele bocancilor 
militari scrâşneau pe mozaicul de pe coridor. Asta a durat până dimineaţa pe 
la zece când am fost escortaţi cu toții în sala cea mare de „festivități ” a 
închisorii. Pe scena pavoazată cu steme ale Republicii Populare era o catedră 
şi nişte scaune rezervate pentru completul de judecată. Noi, vreo 42 de 
inculpaţi, eram aşezaţi pe vreo şase bănci lungi de lemn, fără spătar, ca nişte 
„spectatori de teatru.” În mijlocul nostru un flăcău înalt, mai înalt decât toți, 
îmbrăcat în costum naţional bucovinean, părea catargul unui vas naufragiat 
în mijlocul sălii. Era Remus Daniş pe care aveam să-l întâlnesc mai târziu la 
mina Baia Sprie. În fața noastră, douăsprezece scaune pentru „apărătorii " 
din oficiu ai inculpaților şi mai încolo, la baza scenei, un lădoi mare, din 
dulapi de brad, plin cu fiare vechi ruginite: puşti, pistoale, automate, 
încărcătoare, grenade şi muniții - corpurile delicte . 

În jurul nostru gardieni şi securişti cu pistoale automate ne păzeau să nu 
vorbim între noi, să nu ne facem semne. Asistenţă civilă la proces? Nimeni, 
nici o singură rudă a vreunui inculpat. Numai câţiva securişti îmbrăcaţi civili 
şi mai erau doi ori trei cu insigne de la Scânteia sau de la ziare locale. Au 
intrat apoi cei doisprezece avocaţi din oficiu şi s-au aşezat pe scaunele lor, 
apoi s-a dat comanda „Drepţi!” şi au apărut pe scenă cei din completul de 
judecată, preşedintele cu doi asesori populari, apoi procurorul și grefierul. 
S-a făcut apelul inculpaților. Când s-a citit numele meu grefierul a ZIS 


262 


> 


pseni. Se judecă A ete title, "Am protestat: 
fu judecat ca atare, Paznicii S-au răstit la mine: „Lasă pu 
S-a dat cuvântul procurorului şi acesta a vorbit sul 
ne criminali înrăiți, scursorile societății, fiara cu dinții sto O oră făcându- 
a biruit-o ȘI & ct ali ai pentru totdeauna şi, inspirat de a i E ai 
noastre prietene Uniunea Sovietică, pregăteşte un viitor RA tai 
ui 


țării noastre ŞI a ținut-o tot aşa până la Sfârşit. 

După aceea s-a dat cuvântul apărării, 
avocatul Bercovici care a pledat Cam aşa: 

„Inculpaţii şi-au recunoscut vina şi trebuie ș 
pentru faptele de care se fac vinovaţi în aşa fel, 
curajul să calce pe urmele lor. Este vorba de indivizi cu pregăti 
intelectuală, capabili să-şi dea seama de gravitatea faptelor lor Că ga 
se dea pedepse proporționale cu pregătirea lor şcolară. Eu Sea er ş 
Bălănescu, avocatul Nicolae Pâslaru, avocatul Gherasic ăi stud =: 
Moţei Mircea şi Parizianul Gheorghe şi a mai adăugat încă vreo două mi i 

Rând pe rând, au vorbit apoi ceilalți avocaţi Veinberg Ihiloviei 
Moscovici, Leibovici, Aşer. Toţi s-au declarat de acord cu cele spuse de 
tovarăşul decan Bercovici, apoi şi-au numit clienții pentru care au pledat. A 
venit rândul avocatului Fierstein. Acesta a început: ,, Onorată curte. eu pă 
pe inculpații Constantin Stamate, Solcan Dumitru, Unguraşu Gheorghe”. 
apoi a mai înşirat încă trei nume pe care nu le-am reținut. A continuat: 
„Permiteți-mi să spun câte un cuvânt despre fiecare: Doctorul Constantin 
Stamate este bolnav de tuberculoză. Rog onorata curte să-i dea o pedeapsă 
mai uşoară ca să ajungă şi el să se elibereze şi să vadă fericirea pe care o 
pregăteşte partidul nostru pentru populaţia țării!...” 

La auzul acestei pledoarii preşedintele n-a mai putut răbda. A sărit în 
sus de pe scaunul său şi a strigat către avocat: 

- Tovarăşe Fierstein, dumneata faci apologia inculpatului! Pentru 
aceasta eşti şters din lista baroului avocaţilor şi nu mai ai dreptul să pledezi 
în nici o instanță! 

Avocatul Fierstein n-a mai putut pleda pentru ceilalți clienți ai lui „din 
oficiu”. Şi-a strâns hârtiile în geantă şi a plecat. 
iale eliberare, ajungând să lucrez la Întreprinderea de Construcţii 
îi Matte acolo pe contabilul Iulius Steinberg, fratele Mi 
iei hui 1erstein, care mi-a spus că acesta a depus imediat e NI ŞI a 
cam pe ] a Apa Suit e: alu ia de sită cil cu 
ercepyia în. al 10-lea a venit rândul lui Haimovici şi el ca E slip di de 
cura ul Fierstein s-au asociat cu pledoaria decanului Bercovici, 
prin buzunare. 


„Sunt Prezent şi vreau să 


S-a ridicat decanul baroului 


ă fie pedepsiţi exemplar 
ca nimeni să nu mai aibă 


263 


- Dar dumneata pe cine aperi? l-a întrebat preşedintele. 


- Domnule preşedinte, vă rog să mă iertați, dar am si fiţuica acasă! 
„Nu-i nimic, îți spun eu acum " i-a răspuns binevoitor preşe intele. I-a Citit 
de pe un tabel cele şase nume care îi reveneau lui şi cu paza asta am aflat şi 
eu cine mi-a fost apărător. Un alt client al lui, avocatul Tudor Popescu de la 
Dorohoi, i-a făcut apărătorului său o epigramă: 

Avocatul Haimovici 
A vorbit în vorbe mici 
Şi pe noi ne-a apărat 
Ca funia pe spânzurat. 

Din toţi cei doisprezece apărători din oficiu al lotului nostru am avut şi 
un român, cu numele de Milieş, care, bineînțeles, n-a putut să facă altceva 
decât să se asocieze cu pledoaria decanului Bercovici. : 

Odată cu pledoaria lui Milieş s-a încheiat cu apărarea inculpaților şi a 
început audierea fiecăruia din noi aparte. Pentru aceasta am fost trimişi din 
nou la camere, de unde eram aduşi câte unul la sala de judecată. Acolo 
fiecăruia i se cerea să recunoască declaraţia de la dosar şi apoi se întorcea iar 
în cameră. M-au scos şi pe mine când mi-a venit rândul. Când am intrat în 
sală, o hârtie de culoare albastră ca cerul şi cu o ştampilă aurie cu timbru sec 
de forma unui soare se plimba din mână în mână, între cei din completul de 
judecată. Am recunoscut-o imediat, era actul pe care îl primisem de la 
părinţii mei din America şi mă prezentasem cu el la legaţie. Preşedintele mă 
întrebă: „Îţi recunoşti declarația de la dosar? ” Răspund: „Da! ” EI se uită în 
dosar şi vede o singură foaie cu două fraze scrise pe ea: „Nu ştiu nimic, N- 
am făcut nimic. ” Şi iar îl apucă furia: 

- Tovarăşe anchetator, ăsta nu are declaraţie corespunzătoare la dosar. 
la-l dar vezi; numai să nu rămână semne! 

Era seara şi-n ziua aceea de ianuarie se lăsase la Suceava un frig de 
-30%. Blehan mi-a luat haina şi m-a lăsat numai în cămaşă şi o flaneluță 
subțire fără mâneci, m-a coborât în subsol la camera neagră de pedeapsă care 
în loc de geam la fereastră avea un oblon de fier cu o deschizătură de 
mărimea unei foi de hârtie spre afară. M-a pus să stau în poziţie de drepți, în 
fața acestei deschizături și a pus un securist afară să mă păzească prin 
deschizătura aceea. Desigur, m-am rugat din nou, m-am rugat în gând, căci 
paznicul nu-mi permitea nici să-mi mişc buzele. Simţeam cum frigul 
pătrundea treptat, treptat în trupul meu, cum oasele se strâng tot mai mult 
unul într-altul, gata să se pătrundă, să se sudeze într-un singur bloc ȘI 
aşteptam acum, după descrierile despre îngheț pe care le auzisem sâu 
citisem, să vină faza aceea finală când senzația de frig dispare şi încep! să 
simți un fel de căldură moleşitoare care este începutul sfârşitului... 


264 


De 


pei det in dese ci perie 
n ii A 

ncălțate 9% atat de guler şi apps Când a veni 
pe iar. Preşedintele mă ia la întrebări: Pe Inifafaip 
_ Ei, ce mai faci Leahule, nu mai e 
rapădit, că doar nu eşti decât de-o lună 
Aluzie la faptul că atunci când ne-am cunoscut prima dată în timpul prim: 
incursiuni a aviaţiei americane în ziua de Paşti, eram în bio re Primei 
național). Nu mai faci organizaţii subversive şi bande înarmate în Ss 
(Altă aluzie la faptul că încercase să mă aresteze într-un sat de munte sa 

m-a prins trecând drumul de la casa mătuşei mele la un vecin și nu ay ân 
actele de identitate asupra mea. A trece drumul fără acte de it 
însemna pentru el organizație subversivă. 2) E 

- Ei, ce ai de gând, recunoşti sau să o luăm de la î 
preşedintele voia să-mi plătească poliţele acum Şi c 
lichideze dacă-i voi da posibilitatea. Mi 
paralizate de frig: 

- „Recunosc! Dar ce trebuie să recunosc?” 

- Că ai făcut parte din Mişcarea Legionară! 

- Da! 

- Cu cine? Am rămas mut din nou. Ce nume să-i dau? 

Preşedintele „binevoitor ” de data asta îmi zice: „Lasă Că-ți spun eu!” 

- Cu Tărniceru! 

- Cu Tărniceru! Acest coleg al meu fusese arestat încă din luna mai şi 
trecuse prin mâinile lui Blehan ceva mai rău ca mine, căci a trebuit să vină 
un doctor chirurg să-i deschidă punga de puroi de la talpa piciorului stâng, 
altfel risca să facă cangrenă... Tărniceru fusese în sală cu noi la judecată... 

- Şi cu Trandafir! Şi acesta fusese în sală cu noi. Nici o agravare... 

- Şi cu Trandafir, da! 

- Şi cu Eugen Gavrilescu. Dar Eugen nu fusese prins încă. Doamne, ce 
mă fac? 

Mi-a. trecut fulger prin minte, că în facultate mai era un Eugen 
Gavrilescu, membru notoriu de partid, care din cauza aceasta avea un nume 
Tău între studenți şi statute foarte bune la securitate. 

- Domnule preşedinte, cu Eugen Gavrilescu se face o greşeală. El este 
membru de partid şi un bun activist. Nu se poate să fie implicat în Mişcarea 
Legionară, 
ie - Spune ce ştii despre Eugen Gavrilescu. Unde se află el Sun ii ie: 

e datele celuilalt şi preşedintele şi le-a notat. Am avut noroc 


păia mereu din picioarele 


t Blehan iară la 


reşedintelui si 
glec clui şi a 


şti inteligent? De ce eşti 
1] € eşti aşa d 
la noi? Unde H-ai lăsat pice 


nceput? Era clar că 
ă e bucuros să mă 
-am descleştat cu greu fălcile 


265 


a. „N 


nu era de față ca să-mi dejoace trucul. Am semnat pe notițele scrise de 
preşedinte şi am fost condus la cameră... ij 

Şi în încercarea aceasta, cu toată nevrednicia mea Dumnezeu m-a ajutat 
şi nu mi-am călcat pe conştiinţă. Colegul meu Gavrilescu a fost arestat maj 
târziu, a ajuns cu studenţii la Piteşti şi a fost omorât din bătaie de aceea 
cărora le dădea un sfat cu limbă de moarte: „Măi fraţilor, nu vă faceți un elte 
în mâinile duşmanilor! ”. 

Cât priveşte frigul acela, gerul pe care l-am răbdat în camera neagră de 
la subsolul puşcăriei Suceava şi credeam că nu voi mai fi om niciodată din 
cauza lui, nu mi-a cauzat nici măcar un guturai. De ce? Eu nu Ştiu 
Dumnezeu ştie! i 

După o vreme am fost din nou adunați în sala cea mare ca să ni se dea 
dreptul la ultimul cuvânt. Cei mai mulți au invocat anumite motive să li se 
acorde circumstanțe atenuante. Alţii au refuzat pur şi simplu să facă uz de 
acest drept spunând că nu mai au nimica de spus. Am ezitat multă vreme 
până să-mi vie rândul dacă trebuie să vorbesc sau nu şi, în cele din urmă, am 
hotărât pentru a spune ce credeam că e drept: 

„- Conform principiului enunțat de domnul decan al baroului mă fac 
grav vinovat de faptul că mi-am pierdut 20 de ani prin şcoli. Acolo am 
învățat şi unele lucruri foarte importante; dar aici la proces am învățat un 
lucru şi mai important decât toate: am învățat până unde merge omenia 
unor oameni!" Despre felul cum s-a oglindit în rapoarte ce s-a întâmplat la 
procesul nostru vă puteți da seama studiind anexa aVIII -a. 

Ca o consecință, a doua zi, când ni s-au citit la toţi pedepsele personale, 
mi s-a acordat şi mie 20) de ani Muncă Silnică în contumacie. După cum am 
mai spus, a doua zi, la 24 Ianuarie 1949, ni s-a dat sentința. 

Eram iarăși cu toții în sala cea mare. 

Aşa cum era uzanţa, trebuia să vină grefierul cu un tabel din care să 
citească numele şi pedeapsa fiecăruia. 

Surpriză. La noi a venit chiar procurorul Nicolae Mardare cu un maldăr 
de coli de hârtie sub braţ şi o pungă cu jumătăți de creion ascuţite în mână. A 
apărut pe scenă şi a aşteptat să se potolească murmurul de surprindere din 
sală, apoi a început să vorbească: „Fiţi atenți la ceea ce am să vă spun! Sunt 
procurorul Nicolae Mardare, care v-am acuzat la proces, dar eu nu sunt de 
acord cu pedepsele care s-au dat. Sunt mai mari decât acelea care s-au dat 
pentru aceleaşi fapte în procesele ce s-au judecat în alte centre importante 
din țară, Bucureşti, Cluj, Timişoara ş.a.m.d. Eu voi face recurs, dar şi voi 
toți trebuie să faceţi recurs alături de mine. Dar, mai întâi să vă citesc 
pedepsele." Şi a citit: Gabriel Bălănescu şeful lotului - judecat în 
contumacie - Muncă Silnică pe Viaţă, urmau alte câteva nume cu aceeaşi 


266 


N 


apsă. Avocaţii Nicolae Pâslaru şi 5 
pei inu Gheorghe (Gioga) şi Mircea za i puiu âpoi studenții 
silnică pe Viaţă nu-mi mai amintesc. Urmau o serie de ca, 3. îi cu Muncă 

uncă Silnică, între care Ghiţă Ungurașu si Sol e de condamnări la 25 ani 

Mi venţilor de la Politehnică. Urma un gru o can Dumit 
: eu - condamnat în lipsă. - Colegii mei Tâm: 
câte 15 i m i ma 

Nicolae Mardare ne-a dat apoi câte o iu 
un creion şi ne-a dictat cum să formulăm Cine a a pe saie Şi câte 
pronumele, fiul lui...Şi al...„născut la data, locul, Pe Mp numele şi 
Militar Iaşi în deplasare la Suceava, fac recurs la “feel de Tribunalul 
24.01.1949, prin care am fost condamnat Ia... e ala vez 
condamnarea este De aeer al în raport cu faptele ce mi £ în Ei 
care semnez prezenta... Acu 

Unii n-au vrut să facă recurs şi au înapoiat hârți , ea d 
şi ei din pedeapsa aceasta! ” Am refuzat dei zii re ai facă 
fiu sigur că nu voi ieşi din închisoare sub comunişti ca să mă mai n ada 
cu plecarea în America. Dar n-a fost să scap de acest şantaj nici rara 
după cum veţi vedea mai departe. azi 

Vă veţi întreba: A fost oare sincer Mardare în ceea ce făcea? Eu cred că 
da! Intâi pentru că aproximativ peste trei ani toate pedepsele lotului nostru 
au fost reduse. Condamnarea mea a fost redusă la 10 ani MsS. Aproape toat 
condamnările, chiar şi ale acelora care n-au făcut TECurs, S-au redus el u a 
la două treimi din cvantumul iniţial, iar celor condamnați pe viaţă li era 
Dep la 25 de ani. Recursul lui Nicolae Mardare a avut efect, a fost bine 

Dragi mei frați de suferință, care aţi făcut parte din acel proces, am 
datoria să vă mai informez şi despre un alt detaliu din viața acestui om: 
us ii CERERE eee ca aa 
secundară care leagă Iaşul de Huşi. Acol i aţi de Maşini şi 
7 Şi. Acolo se construia o) Staţie de Maşini şi 
ractoare (SMT) nouă şi se făceau renovări la un spital de boli nervoase din 
Site Eu eram pe post de tehnician şi aveam toată răspunderea 

ecutării lucrărilor în ambele puncte. Maistrul de, şantier era mai mare în 
Cafele mine dar nu se ocupa decât cu aprovizionarea cantinei 
cita Si, or. Alergam în fiecare zi Şi la un punct de lucru şi la celălalt. Am 
Unii ÎS ipricieuesa bine cu câțiva sanitari din personalul spitalului. 
eh, st Şiiau ŞI de antecedentele din viața mea. Intr-o zi unul din ei mă 
: „Ascultă, tu ai auzit vreodată de procurorul Mardare? 
“Da, el a fost acuzatorul în procesul meu! 


267 


- Vrei să-l vezi? 

- Unde-i? 

_Uite-l colea în curte, acela cu pălărie Panama. 

-Mă ducla el! 

Nu te duce. E pierdut cu totul. E nebun nerecuperabil. Nu face nimic 
altceva de când se scoală şi până se culcă decât în gândul lui construieşte o 
biserică şi plânge şi se roagă lui Dumnezeu să-l ierte pentru suferințele şi 
moartea acelora pe care i-a condamnat el. Vezi bucățile acelea de cărămidă 
şi tinichelele din fața lui? Acestea sunt materialele de construcţie ce Şi le-a 
adunat şi nimeni nu i le mai poate lua... 

M-am cutremurat. Ce proces de conştiinţă a avut omul acesta de i-a 
zdruncinat întreaga ființă până la nebunie totală. Ce tragedie poate fi o 


conştiinţă încărcată... 
î 


Acum mă întorc din nou la Suceava. A urmat procesul studenților de la 
Medicină descris cu atât talent de Dumitru Bordeianu. 

În camera de carantină de la subsol au apărut figuri de noi arestaţi. Între 
aceştia şi Gabriel Bălănescu şeful primului lot (al lotului nostru) şi colegul 
meu, Eugen Gavrilescu, ambii condamnați în lipsă. 

Au urmat noi procese, apoi altele şi altele şi s-a încheiat cu procesul 
frăţiilor de cruce. Copiii de zece ani au primit pedepse de până la 7 ani, pe 
care, sigur, le-au executat în întregime. Un caz pe care l-am cunoscut, căci a 
făcut parte din cei doisprezece cu care am fost transportați la gara laşi legaţi 
toți cu o singură funie. Gheorghiţă Stângă era nepotul unui student cu acelaşi 
nume. Într-o zi, unchiul I-a trimis pe nepotul său la un coleg al lui, Nicu, ca 
să-i aducă o carte - un curs de la Universitate, să se pregătească pentru un 
examen. În loc de nenea Nicu Gheorghiţă, se trezeşte înhățat de doi securiști. 
„Stai, ce cauţi tu aici?” 

- M-a trimis unchiul să-i aduc o carte de la nenea Nicu! 

- Aha tu eşti curier, agent de legătură în organizaţia legionară! 

E arestat şi anchetat în legătură cu alţi copii din clasa lui. 

Gheorghiţă, fiind cel mai bun la carte, a fost decretat ca fiind şeful 
organizaţiei clandestine din clasa 1-a. Un subaltern al lui era Dumitru Epure 
care făcea şi el parte din transportul nostru. La anchetă, Blehan i-a spus lui 
Epure: „Mă, tu ştii din cauza cui eşti arestat? ” Epure a ezitat. „Trage-i 0 
palmă ori iţi trag eu una ţie.” Epure i-a dat lui Stângă o palmă... „Nu aşa, 
mă! Uite cum!” şi Blehan i-a dat lui Epure o palmă grea de l-a trântit la 
duşumea. „Acum dă-i tu lui aşa cum te-am invățat eul” 

Aşa proceda Blehan cu copiii ca să-i învrăjbească şi să-i facă să SC 
toane unii pe alţii. După proces, politrucul Mareş a venit în inspecție pe la 


î..- 


268 


DS 


camera unde erau cazați copiii. A dat cu Ochii d 
măi Stângă? AGE ui alti te faci? Ministru? Patriarh? 
mâine trec!” Gheorghiță Stângă, elev în clasa I-a de e Th? Şapte ani ca 


clasa lui, se va elibera din închisoare la vârsta de Gilera mai bun la 
partidul nu-i va mas da şi o pedeapsă administrativă - făra aici pa 3 
O educație 


formală - bun pentru muncă necalificată.. a 
luminos” al țărn. : zălea „viitorul 
La data aceasta începuseră să circule prin închisoa 
speciale lansate din biroul politrucului: ,, Vom scăpa de la 
duce la închisorile de executare a pedepselor. Intelectualii y 
Aiud. Acolo vor găsi de lucru în fabrică. Închisoarea are o fabia merge la 
care vor lucra toți deținuții. Viaţa va fi mai uşoară decât la Suc gel 
Studenţii vor fi duşi la Piteşti - ferice de ei. Vor avea la srigră ina 
_cursuri universitare de tot felul, vor învăța şi se vor gar Carp 


educa când vor iesi di 
E A 3 , eşi din 
inchisoare se vor prezenta numai la examene. Programul zilnic prevede 


patru ore de lucru şi patru de studiu... Şi elevii vor avea un program 
asemănător la închisoarea unde sunt repartizaţi la Târgşor. în ă 
Ploieşti... ” dee 

La toate tabelele ce s-au întocmit anterior eu m-am declarat absolvent 
căci aceasta îmi era situaţia. Luasem toate examenele şi depusesem 
proiectele pentru verificare. Urma să-mi pregătesc şi să-mi susțin proiectul 
de diplomă ca să fiu declarat inginer, dar partidul n-a vrut să-mi îngăduie 
acest lucru, ci să facă din mine un spion. Colegul meu de an şi de facultate 
Eugen Gavrilescu, avea aceeaşi situație ca mine dar - probabil sub influența 
zvonurilor - s-a declarat student. 

Când s-au format loturile de plecare pe direcţii către închisorile de 
execuție şi am aflat că Eugen va pleca la Piteşti, îl consideram pe acesta 
favorizat de noroc, dar mă gândeam că merită deplin pentru că avea sufletul 
cel mai nobil din toţi colegii noştri. Era aşa de atent să nu supere pe nimeni, 
aşa de binevoitor cu toți care aveau nevoie de ajutorul lui, că unii mai 
arțăgoşi l-au poreclit „domnişoara”. 

La profesorul nostru cel mai pretențios, Mihai Şt. Botez, Eugen a trecut 
examenul de geometrie descriptivă din prima sesiune de examene şi cu nota 
maximă: „Foarte bine”. Acesta era omul care plecase pe un drum fără 
intoarcere la Piteşti. 

Se pune întrebarea: de ce nu au început bătăile încă de la Suceava? 
aa era aici şi putea să facă aranjamentul în camere cu ODCC-iştii 
pa uşor. Bogdanovici, cel considerat nesincer, putea să fie schimbat la fel 

Uşor, 


Nu avea un număr suficient de membri? 


e Stângă: „Ei ce mai faci 


- Aşa se pre 


re nişte zvonuri 
Suceava. Ne vom 


269 


La Piteşti acţiunea a început cam Cu î AlAgue sata si see duse i Şi la 

Suceava se găseau destule camere pentru un etecuv e - : oameni, unde 
uteau fi cazați o majoritate de ODCC-işti ca să poată lucra eficient. 

= Cauza era alta: la Suceva nu erau condiţiile de izolare. totala, 
Închisoarea era aşezată în mijlocul pieții oraşului. Securiştii aveau nevoie de 
o cortină de fier pentru a putea folosi metodele lor de lucru. e 

Un număr destul de mare de condamnați cu pedepse mari, între care şi 
eu. am mai rămas la Suceava până prin luna august. Nimeni n-a mai plecat 
nicăieri. Ne întrebam care să fie cauza. Nu ne putem dumiri. Într-o zi a venit 
un gardian cu o hârtie în mână. A citit de pe ea numele meu, m-a scos din 
cameră şi m-a coborât la subsol, unde m-a băgat într-o încăpere cu o 
nicovală şi o mulțime de lanţuri ruginite atârnate de nişte cuie bătute în 
pereți, în încăperea aceea mai erau doi oameni. Mircea Moţei, viețaşul din 
lotul nostru şi un deţinut de drept comun, fierarul închisorii. Mircea mi-a 
spus că trebuie să ni se pună lanţuri la picioare în vederea transportului Care 
va urma şi că e bine să ne conformăm calm la toate cerinţele fierarului, ca să 
nu-l facem cumva să lovească cu ciocanul în mod greşit. Ca să-mi dea un 
exemplu practic s-a dus la „expoziția ” aceea de lanţuri, şi-a ales un lanţ care 
i s-a părut lui mai potrivit - mie mi s-a părut cam lung Şi cam gros - l-a dat 
fierarului apoi s-a culcat frumos pe pământ cu un picior lipit de nicovală. 
Fierarul a luat brăţara de fier de la un capăt al lanţului, a aşezat-o în jurul 
piciorului lui Mircea, a introdus un nit prin cele două găuri libere ale brățării, 
a pus brățara cu nitul pe nicovală şi a început să turtească nitul cu ciocanul. 
Din câteva lovituri brățara era fixată. A urmat şi al doilea picior şi Mircea 
s-a ridicat de jos cu lanţul agăţat de picioare, zornăind din toate zalele. Când 
mi-a venit mie rândul, eu n-am ştiut după ce criterii să-mi aleg lanţul. 
Fierarul a luat un lanţ care i-a căzut lui la îndemână - un lanţ mai subțire cam 
ca acelea cu care se leagă câinii şi mi l-a agăţat cu brăţările de picioarele 
mele aşa cum procedase şi cu Mircea, dar lipsa mea de experienţă în materie 
şi faptul că lanţul ales de fierar era cam scurt avea să-mi producă mari 
neplăceri. Lanţul prea scurt nu-mi permitea să fac un pas normal şi trebuia să 
umblu țopăind mereu. Voi vedea mai târziu ce înseamnă aceasta. Pentru 
moment eram bucuros că aveam un lanț mai uşor. Când totul a fost gata 
Mircea a scos din buzunar o sfoară, a legat-o cu un capăt de o za din 
mijlocul lanțului şi cu un alt capăt de nasturele de sus al pantalonilor. 

Lanţul lui nu se mai târa prea mult pe pământ. Eu am plecat cu lanțul 
meu hârşâind pe jos. Gardianul ne-a dus la camerele noastre apoi a scos 9 
altă serie pentru lanțuri. Curând după aceea am fost scoşi în curtea închisorii, 
ca să ne urcăm în camionul care urma să ne ducă la tren, unde vagonul dubă 
era garat pe o linie moartă. La urcarea în camion mi-am dat seama Ce 


270 


DD 


ai lanțuri la picioare şi lanțul să.+: 

i IE ca să mă urc. ful să-ţi fie Prea scurţ. A trebuit să fiu 
s Aceeaşi problemă la urcatul în vagonul dubă, lanțul 

„mi ridic piciorul la înălțimea primei trepte, nu 

Ghionturi şi înjurături din partea gardienilor: Urcă, D 

41”, Nu pot. nu mă lasă lanţul!” Scăite asi, d Mezul măţii 

o bandit! VU [LC pote / „Lasă că te ajut eu cu 0 cizm » 

” Jar am fost ridicat de mâini până am ajuns pe platforaza va cizmă, în 

Zi şi pentru cei ce m-au ajutat! A venit apoi locomotiva şi idee NE 

iren gata de plecare. Un fluierat şi trenul a pornit spre necunoscut. Deinutul 

este un animal care e scos din grajd şi dus de stăpânul lui unde vrea el, la 
păscut, la adăpat sau poate şi la abator. : 

Am părăsit Suceava, unde vom ajunge, vom v 
trec pe acolo timp de 50 de ani (1949-1999), 

Despre călătoria în vagonul-dubă ce aş putea să vă mai spun? Des 
întortocheatele ei drumuri şi opriri nesfârşite pe la diferite stații di însă 
despre arşița secătuitoare a fiarelor înfierbântate de soare în timpul verii şi 
îngheţul paralizant al aceloraşi fiare în timpul gerurilor iernii, despre tortura 
foamei, dar mai ales a setei deținuților şi nepăsarea totală a gardienilor din 
dubă şi despre înghesuiala din celule s-au scris până acum zeci şi zeci de 
pagini. Puteau oare toate acestea să ne scutească tocmai pe noi? 

Şi am ajuns în cele din urmă la Jilava, la reduit. Ce lucruri necunoscute 
aş putea oare să vă mai spun şi despre închisoarea aceasta infamă? 
Brutalitatea gardienilor ţigani,  scârboşenia şi tortura inumană a 
perchezițiilor, condiţiile infecte de dormit sub priciuri (la şerpărie) şi lângă 
tineta debordândă de murdării şi toate acestea cu lanţuri de câine la picioare, 
cine ar mai avea poftă să şi le mai amintească?... Dar toate acestea au fost 
prezente şi în călătoria noastră, nici una nu putea să ne lipsească de 
condițiile acestea, aşa de împământenite în tot Gulagul generalizat în zona 
de influență a Uniunii Sovietice, dăruită de reprezentanții „Lumii Civilizate” 
măcelarului Stalin, fără să obțină nimic în schimb. Şi toate acestea au lăsat 
urme adânci în sufletul fiecăruia dintre noi! Din fericire, şederea noastră la 
Jilava n-a durat decât o săptămână şi ne-am întors înapoi la fericirile din 


dubă, care ne-a transportat de data aceasta la penitenciarul de domiciliu, la 
Aiud, 


-mi permitea 
să 


edea. N-aveam să iz 


Trenul s-a oprit undeva într-o stație. Printre zăbrelele cu jaluzele ale. 
ubei ne străduim să zărim vreun detaliu care să ne spună unde suntem. 


271 


î' 


Bic: cet aa 


au în jaluzele cu nisip şi uneori cu sare, ca să ne 
fară - o nouă formă a „vigilenţei proletare i 
Duba a fost desprinsă ŞI O locomotivă a împins-o undeva zeii departe e 
ochii călătorilor, din stație. Deodată unul din puşcăriașii mai vechi ne-a spus: 
la Aiud!” Recunoscuse un copac izolat de lângă linia moartă unde 
stia e duba. lată-ne la închisoarea noastră de domiciliu, lată-ne 
acasă... Uşa dubei s-a deschis şi un număr de gardieni cu armele în mâini 
ia în primire. 
i E pai 5 sea dubei susținut de mâini de doi frați cu inima bună. 
ici ij transport la orizont. Se ordonă: 
Nici seri cei za lanţuri în faţă! Mă străduiesc să ajung la un drum ce 
se vedea ceva mai departe, unde primii sosiți începeau să se încoloneze. 
Lanţul mă împiedica să păşesc peste şine. Uneori trebuia să cale pe coroana 
şinei şi piciorul îmi aluneca în Jos, brățara lanțului se ridica sus pe glezne 
şi-mi rănea pielea, alteori mă împleticeam gata să cad. Gardienii mă înjurau 
şi mă amenințau. Cu chiu cu vai am ajuns şi eu în drum. Suntem. cinci 
purtători de lanț în rândul întâi. Ceilalţi patru în rând cu mine păşeau cu paşi 
ceva mai întinşi. Eu trebuia să fac trei paşi, pentru doi de ai lor şi tot săltam 
mereu de parcă aş fi mers pe un altfel de drum nu ca dânşii. Pe măsură ce ne 
apropiem de oraş tot mai multă lume apărea pe marginea drumului uitându- 
se cu atenţie la noi. Or fi fost printre ei şi unii care aveau rubedenii în 
închisoare? Spectacolul acesta era menit „să le bage la toți minţile în cap! 
Mi se părea că toți se uitau mai mult la mine: „Ce-o fi având ăsta de se 
ițâie aşa?” 
Ale moment dat, printre alte case, într-o bucătărie de vară, apar două 
figuri cunoscute, soția şi fata preşedintelui tribunalului de la Suceava. Galea 
m-a recunoscut şi s-a agăţat de gâtul mamei sale plângând... : 

Am mai mărșăluit vreo zece minute şi am trecut prima poartă a 
închisorii. Eram în curtea din fața birourilor şi am fost opriți pentru 
formalitățile de predare a documentelor. Simţeam o usturime la glezne. 
M-am aplecat să văd ce-i. Bocancii mei „cei de nădejde”, cumpăraţi înainte 
de Crăciun, arătau acum ca nişte vechituri din lada de gunoi. Aveau tălpile 
prinse împreună din loc în loc cu verigi de sârmă de aramă ca acelea ce se 
pun în râtul porcilor să nu râme. (Sârma o căpătasem de la un prieten care 
era scos la corvoadă în închisoarea Suceava). La glezne aveam rosăluri 
făcute de brățările lanţului. Tot brăţările erau vinovate de starea jalnică în 
care se aflau turetcile bocancilor, ză: 

Un milițian m-a văzut aplecat: „Ce ai luat de jos banditule? A 
mâinile!” Le-am arătat. „De ce te-ai aplecat?” „Ca să-mi aranjez lanţul: 


Gardienii dubei arunc 
împiedice să ne uităm a 


272 


O 


DD 


m arătat gleznele. S-a lăsat convins, 
-a » ; 


jele.. 
câ pornit din nou. Am mai trecut 0 poarţă Şi încă i : 
Secţia a [l-a unde vom sta în timpul Carantinei. Curţea iei ȘI am ajuns la 
aldăre de cânepă murată, puse la uscat pentru if plină de 
meliţoilor îmi aducea aminte de satul meu din Bucovina a oral 
activitatea aceasta era munca principală a femeilor din acest sezon re ş 
ce LA secţie erau camere mari şi nu s-a pus niciodată probl 7 
Am fost la început treisprezece în Cameră, apoi au mai aia e, pai 
am simțit înghesuiți. Făceam de rând câte patru la căratul tinetelor şi piei 
făcut şi eu rândul, deși eram cu lanț la picioare. N-am simțit o dificulate 
deosebită. Un sigur lucru mă indispunea, şederea câte doi, spate în spate ș 
o gură de canal pentru necesităţi şi grija lanţului în plus ca să nu-l ic zi 
prin băltoacele acelea. : 

În curtea secției mai funcționa şi camera de distribuire a pachetelor 
pentru deținuții de drept comun. Șeful serviciului era gardianul Fufezan - cel 
fără o mână, iar ajutorul lui era Blazian, acela care îşi omorâse logodnica şi 
o ciopârţise făcând din ea două pachete pe care le-a părăsit în două gări din 
preajma Bucureştiului. Acum, Blazian era şi el „o victimă a exploatării 
burgheze” şi deci nevinovat. 

Într-o zi a fost introdus în camera noastră un avocat pe numele lui 
Linden, condamnat, pasă-mi-te şi el, pentru „crimă de uneltire” ca şi noi. a 
venit la mine şi m-a întrebat: „Dumneata ai rude în America?” „Da!” „Ai 
la pachet ceva cămăși, flanele sau haine primite din America pe care ai vrea 
să le valorifici?. Două kilograme de pâine pentru o cămaşă sau două 
pachete de ţigări Mărăşeşti. Pâinea şi țigările ţi se dau în momentul când 
predai marfa. Domnul sergent Fufezan iți asigură accesul la magazia de 
bagaje. ” „Am numai cămaşa de pe mine. Nu-i americană şi-i foarte veche. 
De-abia se mai ține aţă de aţă. ” A plecat nemulțumit, iar în ziua următoare 
a fost scos din camera noastră. Seara la închidere a venit un gardian-prim, 
bătrân cu părul alb, moş Gâlea. Ne-a numărat cu grijă, şi-a notat numărul 
tacticos pe foaia de hârtie ce o avea în mână, apoi s-a uitat la toți cu un gest 
“E părea un fel de salut de rămas bun şi a rostit în graiul lui accentuat 
îdejeneșo; „Noa! Noapte bună!” Am aflat mai târziu că a ieşit la pensie. 

ceea a fost ultima lui zi de serviciu. si, 
ie Spre înnoptate am avut parte de trei concerte. Primul a fost a ciorilor 
“ "cuie, care se cuibăreau pentru noapte prin plopii din jutul închisorii Şi 
„ATâlau şi făceau nişte manevre aeriene spectaculoase. Când s-a mai lăsat 
Muneticul au început cucuvelele. Veneau atrase de mulțimea şobolanilor, ce 


„Mă gândeam „O să se vindece 


273 


= n-a 


Si 


circulau prin curțile închisorilor şi de inirosi Adei ca ră tic ieşea de Prin 


celularului. a : 
ip vagă e în când cântecul sinistru al cucuvelilor era punctat de 


lugubru al lupoaicei ce se afla şi ea închisă de mulți ani la Aiud. Ce] 
zile de carantină le-am petrecut tot cu lanțul la picioare. În a şaptea zi a venit 
un gardian şi m-a dus la subsolul celularului, unde era atelierul de fierărie şi 
mi-a scos lanțul. Doamne, ce uşurare am simțit atunci când am început să 
păşesc iară cu pas normal. Imi venea să sar într-un picior ca atunci când 
eram copil şi nu mai ştiam cum să mai zburd, că nu mai aveam astâmpăr, 
După masa de la amiază, a venit un gardian şi a deschis uşa. Am sărit repede 
la tinete să ieşim la program. „Lăsaţi tinetele! Toată lumea îşi face bagajul 
şi aşteaptă gata la uşă!” Am executat. Ştiam că va urma o schimbare, dar ce 
anume nu ştiam. Gardianul a revenit şi ne-a scos pe toți în curtea din faţa 
intrării la celular. El a intrat înăuntru şi noi am rămas câteva minute singuri, 
Pe la ferestrele celularului se iveau şi dispăreau mereu alte feţe. Cineva îi 
pândea şi-i speria. La un anumit moment au apărut la două din ele, la una 
camaradul Solcan şi la alta Nicu Trandafir. Amândoi îmi şoptesc acelaşi 
mesaj: „E bine!” Nici până azi nu ştiu ce voia să însemne mesajul acesta, 
dar un lucru ştiu astăzi sigur că pe Trandafir îl văzusem atunci pentru ultima 


oară. 


urletul 
€ Şapte 


Gardianul a venit şi ne-a băgat înăuntru. Am urcat scara la etajul doi şi 
am luat-o la stânga pe capul teului pe scurta-vest. A deschis uşa unei celule 
şi a început să numere pe cei ce-i băga înăuntru: „unu, doi, trei... zece, 
unsprezece...” Celula era plină până la refuz. El a mai înşfăcat încă pe unul 
şi l-a împins în uşă peste ceilalți, i-a mai făcut vânt cu cizma şi uşa s-a 
închis. Au început protestele: „Domnule şef, n-avem aer, ne asfixiem aici. 
Mai scoateţi câţiva din noi afară că n-avem loc să stăm jos!” EI nici nu ne 
auzea. Era ocupat cu aceeaşi operaţiune la altă celulă. In cele din urmă unul 
din noi cu mai mult spirit practic a observat în fundul celulei un pat de fier 
ca de campanie, fabricaţie ungurească, făcut dintr-o ramă de fier pătrat şi 
nişte bare rotunde în chip de plasă. Era inutilizabil fără saltea, dar ocupa loc 
mult în celulă. Patul era pliabil. L-a pliat şi l-a rezemat pe o latură lângă 
perete sub fereastră. Spaţiul celulei s-a mai îmbunătăţit. Am cerut 
gardianului să ni-l scoată. „Nu se poate, este trecut în inventar!” În afară de 
acest obiect stânjenitor inventarul celulei conţinea cele două tinete. Atât! 
Prin reducerea spațiului ocupat de pat, spaţiul locativ efectiv al celulei s-a 
mai lărgit puţin. Cu ajutorul unei aţe s-a determinat strict spaţiul ce revenea 
„pe cap de locuitor” şi fiecare şi-a pus bocancii şi bocceluța cu „boarfe ” în 
chip de pernă şi paltonul sau pardesiul în chip de saltea şi locuinţa era gata. 
Am reuşit să ne întindem pe jos toți de-a curmezişul celulei, unul lângă altul, 


274 


N 


>  s 


sardelele, toţi aşezaţi pe aceeaşi coastă. Nimeni nu ay 
ate căci lua din spațiul cuvenit vecinilor, iar Când 

ta devenea obositoare, ne întorcea toți deodată 
Acestea ne-au fost condiţiile de cazare ] 
e, Cei mai norocoşi din celular erau e 
ră oameni la muncă în fabrică. O 3 

tunci când au plecat loturile care au fost d 


ca voie să se culce 
șederea pe o anumita 


E Aiud pentru p 
vrem âte zece în ce 
scosese 
a 
numa! 


e etaj 
Vl toţi răspundeau prompt: „Eu! „Tu ce 


credea el că se caută în ziua aceea în fabri higiu, a; 
dulgher, fierar, zidar şa.m.d. Gardianul 1eşea şi-şi nota afară din mă rmp 
au ghicit ghicitoarea. Mai arare ori se întorcea mai târziu să scoată crin 
norocos Şi să-l ducă în fabrică unde trebuia să facă o probă practică des zi 
priceperea lui în meseria respectivă. E drept că de multe ori mai era spitae i 
de prietenii lui de pe acolo, dar se mai întâmpla să se întoarcă în celulă pi 
de succes. 

Era în timpul stăpânirii în Aiud a directorului Farcaş şi acesta era 
muncitor şi ştia că omul nu poate munci cu stomacul gol, pe când cei din 
celule, aceia erau nişte trântori şi deci nu aveau dreptul la mâncare. De aceea 
dădea ordine ca din alocaţia de alimente a celor din celular Şi zarcă să se mai 
treacă unele alimente în cazanul celor de la munci, ca să-i țină măcar pe 
aceştia la limita strict necesară pentru producție... Dar Farcaş mai avea o 
poveste pe care o citisem când eram liber, în ziarul „Dreptatea” al lui 
Maniu: Muncitorul Farcaş de la Uzinele Griviţa Bucureşti, aflând la o 
ședință de partid ce crunt a fost exploatat el în timpul burgheziei capitaliste, 
plin de revoltă a luat o rangă, a intrat în biroul şefului de secție unde lucra, 
care pentru el reprezenta „clasa exploatatoare” şi i-a tras acestuia câteva 
lovituri de rangă în cap până l-a lăsat mort. Aşa a terminat el cu 
„exploatarea burghezo-capitalistă”... A fost arestat, anchetat şi la anchetă 
s-a putut stabili că nu a avut niciodată vreun conflict cu şeful de secție. Era 
timpul când partidele istorice erau încă în oarecare vogă şi partidul comunist 
nu l-a putut salva. A fost condamnat pentru omucidere, dar mai târziu, când 
partidul comunist a ajuns singurul stăpân pe destinele țării, sentința s-a 
anulat, 'tovarăşul Farcaş a fost scos din închisoare şi pentru meritele lui 
dgictite pentru clasa muncitoare i s-au pus pe umeri galoane de colonel şi a 
OSt trimis la Aiud să păzească „rămăşiţele burghezo-capitaliste” de acolo. 
Și niciodată partidul n-a avut a se plânge că tovarăşul Farcaș n-a fost la 
rea Era Pe la începutul lunii septembrie 1949 când am ajuns noi ii 

ŞI numai pentru câteva zile am mai prins regimul alimentar din timpul 


275 


burgheziei. Închisoarea avea moara ei şi brutăria = Din a Primiți de la 
Ministerul de Interne ca alocaţie pentru hrana eținuţilor se cumpăray 
cereale şi porumb care se măcinau la moară şi pâinea sau turtoiul SE Cocea 
la brutărie. Pâinea ce ni s-a dat la început era un bocăneţ de făină integrală 
de aproape 250 de grame - aproape dublu cât rația de la Suceava. Ciorba de 
fasole cu zarzavaturi de la grădină o primeam cam de două ori pe săptămână 
şi fasolea era hrana mult visată a deţinutului. Terciul de dimineață măsura 
cu polonicul de un sfert de litru, dacă-l lăsai să se răcească, devenea E 
mămăliguță moale. : 

Dar fericirea asta a fost de scurtă durată. Cam în a doua jumătate a 
aceleiaşi luni, moara şi brutăria şi-au încetat activitatea. În închisoare trebuia 
să se consume pâine de la brutăria din oraş făcută după metoda Sovietică: 
„Pâinea sovietică este cea mai bună pâine din lume!” Cum se fabrică 
această pâine? Secretul ne-a fost destăinuit de un brutar-cofetar care trebuise 
să folosească rețeta când fusese liber. El era fratele lui Aurel Simionescu, 
şeful grupului de la Universitatea Iaşi, deci am primit-o cu toată încrederea. 
Iată reţeta: din făină, apă şi drojdie, se prepară un terci puțin mai consistent 
care se toamnă cu polonicul în nişte tăvi confecționate aşa fel ca să conțină o 
pâine de un kilogram. Pentru ca greutatea cerută să fie asigurată şi pâinea să 
păstreze o anumită cantitate de apă, se mai adaugă în terciul iniţial o anumită 
cantitate de soluţie de piatră acră (alaun) de o anumită concentraţie. Din 
cauza alaunului bolnavii de stomac au crampe după ce mănâncă pâinea. Ca 
să evite crampele, bolnavii de ulcer fărâmițau pâinea în cocoloaşe mici şi o 
uscau la soare. Alaunul ieşea odată cu apa la suprafața cocoloaşelor sub 
forma unui praf alb, care era înlăturat frecând cocoloaşele între degete şi 
suflând peste ele. Cei care aţi fost pe atunci în Aiud vă veţi aminti desigur de 
practica aceasta. 

Ca să vă dați seama cât de mare şi de consistentă era această rație de 
pâine pe o zi, vă voi mai aminti o întâmplare: Într-o celulă, un „fomist” a 
făcut pariu cu ceilalți locatari că el este în stare să-şi mănânce toată rația lui 
de pâine dintr-o îmbucătură. Când a venit pâinea şi-a luat porția, a strâns-o 
binişor între degete și a făcut din ea o găluşcă pe care a împins-o toată în 
gură şi a început să o molfăie... Şi a câştigat pariul! 

Terciul consistent din timpul burgheziei s-a subțiat treptat, până a ajuns 
un fel de apă galbenă care mai avea o singură calitate: era caldă. 

Când a început recoltatul sfeclei la grădină, terciul a fost înlocuit cu 
ceai din frunze de sfeclă. Când s-au terminat şi frunzele nu s-a dat nimic 
dimineaţa. Fasolea, hrana favorită a deţinuţilor a fost treptat, treptat, 
înlocuită cu varză murată sau ciorbă de gogonele murate. Varza era fiartă în 
zeama €i aşa cum se scotea din butoi. Când eram scoşi la baie treceam pe 


216 


DD si 


pucătărie şi vedeam cazanul cositorit de aramă 
Vi 


ângă fese 

i ama de varză acră. Seara ne venea de obicei o ri, de in interior de la 

rimeai în gamelă câteva bucățele de cartofi, gulii si pret 
> 1 păs 


timpul rația ce revenea unui om devenise Cam 0 opti 
mărimea unui ou de găină, dar îţi mai cădea în polo 
mici iuți ca focul, „ciuşti. 
Produsele grădinii trebuiau şi ele valorificate. Atunci „-: 
aminte de prevestirile anchetatorului Blehan: „șocul rez zi 
ciuşcă. Când era de serviciu gardianul Căldăraru, acesta or 
împărțitul mâncării căuta să dea fiecăru 
cuvenită. Dacă îţi sta e polonic nu 
bucăţică, scurgea zeama din polonic pe marginea inter; i zu o 
punea bucăţica în gamelă. Se rezema apoi Sani ia asi ae II 
cu sete ca un ţigan ce era. Îl cunoşteam din timpul când încă nu DA a injura 
partid. Era fierar potcovar în satul Căpâlna, din județul Alba inerte în 
trimis unchiul meu care era învățător într-un sat vecin să-i potcov zi m-a 
el. Era renumit că lucra conştiincios, esc calul la 


dar toți se plângeau de e] 
>: = ă 
„spurcat la gură”. Şi acum când era şef de secție la etajul doi dace 
Căldăraru nu-și dezicea faima. 


Când duceai lingura cu zeama caldă de cartofi la buze, simțeai cum tot 
stomacul parcă se ridică să primească mâncarea aceea aburindă, dar când 
intra lichidul acela arzător în gură şi aluneca în stomac, îl apucau nişte 
zvâcnituri nebune şi o frământare de parcă ar fi primit un bulgăre de foc. Şi 


perioada aceasta a durat cam din octombrie până prin mai, mergând gradat 
din rău în mai rău şi mai rău... ă 


La început 
$ târnac, Cu 
me dintr-un cartof de 
DIC ŞI doi ori trei ardei 


-am adus 
» Vitamina 
dăre mal conştiincios la 
la în gamelă bucăţica de cartof 
mal zeamă, pescuia din hârdău o 


3 = 
In libertate timpul este un dar preţios, care îți permite să faci tot ce 
doreşti. 

i În închisoare timpul era duşmanul care se interpunea între tine şi data 
eliberării ŞI nu ştiai ce ai putea să mai faci să scapi de apăsarea lui, să treacă 
mal pe nesimţite. De aceea ai fi vrut să-ţi concentrezi atenția asupra unui 
lucru util sau interesant şi nu asupra încetinelii scurgerii lui. De aceea 
deținutul era în stare să facă lucruri care cer o răbdare demnă de mirare. El 
cra în stare să confecționeze un ac de cusut cu lână dintr-o aşchie de lemn 
Ii de os, sau un ac de cusut pe pânză dintr-un capăt de sârmă de aramă. 

intr-un capăt de ac de oțel rupt îşi făcea o dăltiță cu care sculpta lucruri 
minunate din țăndări de os, sau plastic din cozile periuțelor de dinți. O 
Ucăţică de tablă sau un placheu de bocanc se transforma în mâinile lui într- 
A Cuţitaş bun pentru croit petice la haine sau de tăiat osul sau plasticul 
“ntru sculptat. Cu acelaşi ac de lemn sau de os va zgâria pe perete sau pe 


u 
p 


277 


yr sau de Nichifor Crainic sau alt mare poet, Dar 
onfecționarea de scule, cusutul, scrisul Şi Cititu] 
erau lucruri interzise deținutului politic din zona de sub control sovietic. Ele 
trebuiau depistate printr-o Supraveghere continuă ŞI persistentă şi pedepsite 
cu maximum de severitate. Pentru un vârf de creion de 5 mm sau 0 bucăţică 
de hârtie cât un timbru poştal erai pedepsit cu şapte zile de izolare într-o 
celulă, care iarna n-avea geam, iar vara avea apă pe Jos ca să nu te aşezi să te 
odihneşti, ci să stai numai în picioare. Hrana caldă ţi se dădea numai o dată 
la trei zile, în rest numai rația de apă sărată. Scândura sau salteaua pe care 
trebuia să te odihneşti ți se introducea la ora stingerii şi ți se lua la ora 
deşteptării: „Ce-ţi trebuie creion şi hârtie? Cui vrei să-i scrii? Ce-ai vrut să 
comunici?” Deţinutul politic nu avea voie la corespondență. Încercările 
disperate ale unora să transmită o veste despre starea sănătății sale 
amenințată de boală, prin mijlocirea unui gardian mai omenos, au avut drept 
consecință pedepsirea gardianului cu zeci de ani de închisoare. (Exemplu: 
cazul gardianului Alexa). Puţini s-au hazardat să mai ajute după aceea. Ca să 
se descopere toate obiectele interzise, se făceau percheziţii destul de dese. 
Banditul avea grijă să-şi ascundă obiectele acestea dobândite, cu multă 
dificultate şi risc, iar „clasa muncitoare ” trebuia să facă uz de toate 
mijloacele ca să le descopere: informatori recrutați dintre deținuți, 
surprinderea deținuților în activități interzise, prin vigilența gardianului şi 
programarea percheziţiilor la momentele cele mai neaşteptate, uneori ziua, 
înainte sau imediat după mâncare sau după miezul nopții. Dreptul deținutului 
la odihnă după „închidere” nu se mai respecta. Partidul făcea ce vroia. 
Gardienii veneau noaptea, deschideau celula şi te scoteau afară cu bagajul în 
braţe, te dezbrăcau la piele pe coridor şi-ţi controlau, cu maximum de 
atenţie, cel mai mic articol de îmbrăcăminte, toate cusăturile şi tivurile de la 
haine, să nu ai ascunse în ele ace sau vârfuri de creion. După fiecare 
percheziție câțiva petreceau câte o săptămână, ori zece sau chiar mai multe 
zile la izolare. Sub pretextul că sub petecele cu care ţi-ai cârpit haina se pot 
ascunde lucruri interzise, ţi se desfăceau petecele de pe haine - motiv pentru 
o nouă activitate interzisă în viitor, căci trebuia iar să-ți repari haina ruptă. 
După ce stăteai în pielea goală şi ţi se verificau toate zdrențişoarele, ți se 
dădea voie să te îmbraci şi aşteptai să te întorci în celulă. Ajuns aici constatai 
cu stupoare că o altă echipă de gardieni au întors toate cu fundul în sus. Au 
controlat tinetele, au aruncat capacele în mijlocul camerei, au ras cu 
briceagul versurile pe cale le zgâriaseşi pe perete în ajun, au găsit O 
ascunzătoare unde aveai pitite câteva pagini dintr-o biblie - caz foarte grav - 
„De la cine ai primit acestea? " Toate lucrurile descoperite în cameră făceau 
obiectul unei anchete să se afle făptaşul. Dacă acesta nu se declara sau poale 


săpun o poezie de Radu G 
toate activitățile acestea - C 


278 


Di 


rile găsite au aparținut unor locatari anteriori 
edepsită- Când se termina tot balamucul su 
ra P mnul din noaptea aceea. Gardianul Pi Da 
e a ul zilei - o altă ocazie de a-ţi mai „pp a grijă să te su 
n E, şa se duce lupta contra bandiţilor peea e, zi 
La o primă mutare generală în celular am ta, 
-- capul teului celularului, o celulă de zece persoane. sirul scurta de est, tot 
fost acolo mi-au rămas în minte doi oameni: Ion Ganea i, Cel cu care am 
; Gheorghe Cristoiu, arestat din timpul lui Antones Ie Mica din București 
arţile Dejului, dacă nu mă înşel. Ion Ganea era si: Su Originar de prin 
primea mâncare specială de regim, avea uneori nişte ae inav de stomac şi 
presimțirea că nu va rezista cei zece ani până la clei groaznice. Avea 
atunci când mă voi elibera, să spun familiei lui cum ne- ȘI m-a rugat ca, 
comuniştii în închisoare. Adresa lui: strada Banu Manta au Chinuit pe noi 
Într-o anumită ocazie, după eliberare am întâlnit-o pe it Si Bocaresă. 
a Consulului american din Ambasadă şi i-am povestit ie d ui, secretară 
m-a ajutat mult într-o altă ocazie pe care o voi povesti mai ial el şi ea 
De Gheorghe Cristoiu îmi amintesc din motive cu totul dif i . 
proaspăt şef pe secția noastră gardianul Căldăraru şi inau i ie Venise 
sistem de ieşire cu tinetele, în pas alergător. EI stătea în uşa Se ci un a 
de secţie, care era în centrul de vizibilitate al secţiei. Avea două [A ci 
drept comun aranjate unul pe aripa de vest, altul pe cea de est A ZA: de 
uşile camerelor în mod alternativ, la fluieratul lui dintr-un fluier si K Când 
ți se deschidea uşa, trebuia să ieşi repede cu tineta în pas pa e : 
sis za apă depui Şi să te întorci la celulă tot în pas alergător. Era un 
i St CE oază i că a face să Rai dopnalima; Intr-o zi Cristoiu ne 
deschis şi cei doi cu tinetele au tii fr cdti gta cafe ga sa 
tură” primul gardian lonaş, un ti ip ai i: d a ea 
mai deştept ca el şi era ie i a a și isa da e og ate 
iza Pee ca A in ziua aceea, intr-o uniformă nouă. Tocmai 
i 3 ŞI şedea pe coridor în dreptul ei. Trebuia să scoată 
pe cineva la izolare... 
fugă pie clu face ce face şi când ajunge în dreptul lui se împleticeşte din 
pe iata are se varsă peste capul lui lonaş. A fost un răcnet de 
iri ES arul. Cristoiu s-a sculat şi a mers mai departe la program, 
iza nțe de a se întoarce la celulă şchiopătând în pas alergător, a fost 
pei pre gardieni gata să-l ia la bătaie: „De ce ai vărsat tineta 
ci „Domnule şef, eu n-am vrut Să o vărs, dar alergând tare m-am 
e A gin. căzut. Domnul şef de secție de la secția noastră a văzut 
căzut. Uitaţi-vă ce rău m-am lovit” ; şi le arătă o vânătaie dobândită 


ai Camerei 


lucru 
deşteptare 


> toată camera 


279 


ales cu o ploaie de înjurături, dar fără bătaie şi izolare, 


as) CA OLS s alergător, iar lonaş a trebuit să-şi 


Căldăraru n-a mai făcut programul în pa 


i iformă nouă. i 
mai a esa i ne aflam acum, aveam posibilitatea să vedem 
e pe 


ivitatea echipei de întreținere a clădirilor, cu celebrul Lax, sperietoarea 
activitatea 


i i iburile din hornuri, le lua puii şi le ru e 
Spa eta paie a arpole a închisorii existau trei clădiri Fes 
gâtul cu din is tumuleț format din două coloane pătrate de zidărie, unite 
pe Sa aie e ostament ca o grindă, iar sus cu un arc de zid şi un mic 
la bază ae ii capele a celor trei culte creştine: ortodox, catolic și 
acoperiş. Si ei scoase din programul de educare al deținuților. Intr-o zi 
protestant, ză de întreținere cioplind câte un şanţ în zidăria de la baza 
ee ei Yi i răvilejlor Când şanţul a fost gata de la o margine la alta au 
E iul ful u o funie, s-a înhămat toată echipa la celălalt capăt al ei şi 
ze a ș > Turnulețul s-a aplecat apoi o bubuitură şi o zguduitură 
taie ir pământ a zgâlțâit tot celularul. Au urmat apoi cel de al 
doilea si cete al treilea turnuleț. Clădirile au severe magazii. Aşa s-a pus 

] i religios” din închisori! 

srl ic a le a domol de clopot începea să bată pe 
= PE eee Aiudului. Noi l-am botezat San Marc, = i Pa i 
Eminescu - „Veneţia”. Era clopotul de la Biserica Bea an Io e ii 
când începea el să sune, dintr-o celulă de pe partea opusă nou 
într-o armonie superbă două voci, un tenor şi un bariton 


Mai lângă tronul Tău Şi când mă rătăcesc 
Sufletul meu Tu mă călăuzeşti 

Îşi caută locul său Mai lângă tronul Tău 
Dorit mereu... Dorit mereu... 


Până să vină gardianul, să-i prindă pe cântăreți, aceştia E 
clopotul singur continua să mai sune ca o amintire a cântării care î Eat 
Cântecul se încadra în ton şi ritm cu bătăile rare ale Pi d pi 
armonie desăvârşită şi izvora din el tainic un sentiment de pace, 
încredere. : 
A Aşteptam cu toții acest moment solemn al zilei ca pe un Ea 
deosebit. Parcă ne mai uşura ceva din apăsarea timpului pe suflet. pu 
că tenorul era deținutul Chiciu Lambru, contabil din comuna Kogă sc A 
din Dobrogea, dar numele baritonului nu l-am aflat niciodată. Mase E 
atunci că dacă ne vom elibera, mai degrabă, să mă întorc la Aiud ŞI S fi ; 
pe clopotar şi să-i mulțumesc pentru alinarea ce ne-o aducea în fiecare ZI: 


280 


5 


>> 3 


u Chiciu Lambru am ajuns să sta - | 
i Al la Gherla, cu cei o sută de deţinuţi aie Are, a 
i foamei de la Aiud. Am cântat ȘI EuiCii selaceațiar a 
pei clopotul San Marc. L-am întrebat cine îl i pa alinător, dar ne 
IE cra opt ani şi el nu-şi mai aducea aminte. Poate ca „Aunci la Aiud. 
extraordinar, poate numai glasul  Clopotului făc 
frumos. Când m-am întors de la mina Baia Sprie la Aiud, San 
suna peste oraş. Amuţise şi el de teroarea Comunistă, 

Eram, de o bună bucată de vreme, mutat de 

artea cu ferestrele orientate spre nord. Soarele 
celulele noastre. Se lăsa tot mai frig şi aveam un 
mulți şi ne încălzeam din căldura trupurilor noa 
de slabă, frigul sugea tot mai din greu vlaga din 
zilei, pe secţia noastră se succedau doi gardien 
pentru că avea o falcă julită de o schijă de pe 
consideram om rău, că ne pândea foarte adesea 
aflat numele? E foarte greu de spus, că ein 
nume. Secret de stat! 

La etajul trei erau cazați militarii, toți 
generali; la ei ravagiile înfometării erau ma 
o perioadă grea mai înainte de venirea noa 
aer şi pentru că nu se mai puteau plimba erau lăsați să se aşeze jos la soare. 
Când venea vremea să se întoarcă la celule, unii rămâneau pe loc nemişcaţi, 
căci urmau să fie cazați la morgă. Când erau duşi la baie și li se da drumul la 
apa caldă, îl auzeai pe câte unul: „Vai, ce bine! Vai, ce bine!” şi cu binele pe 
buze cădeau şi nu se mai sculau niciodată. - Bun pentru morgă!... 

La etajul trei, în tură cu Filipescu şi Bălţatu de la noi se schimbau cei 
doi fraţi Maier. Cel mai în vârstă, „Maier cel mare ”, era îndeosebi rău şi 
îngâmfat. Îşi bătea joc mai ales de generali: „Mă, tu ăla! Tu ce-ai fost mă?” 
- „General, domnule şef!” „Şi când ai fost tu general mi-ai dat tu mie cizme 
ofițereşti şi ordinul 50, mă?” „Nu domnule şef!” „Vezi mă, mie partidul 
mi-a dat uniformă şi cizme ofițereşti. Îi dau ordin să-mi lustruieşti cizmele 
imediat.” Generalul trebuia să-i asculte ordinul. Ca recompensă pentru 
supunere, în ziua aceea după împărțirea mesei, generalul era lăsat să radă cu 
lingura, de pe hârdăul de mâncare, resturile rămase. La masa următoare alt 
general era de rând să lustruiască cizmele domnului şef de secție. Şi cizmele 
lui erau întotdeauna lună”, tai ă între 
în Pe etajul nostru erau oameni din satul fraţilor Maier şi i titi SEA 

ân, oamenii din sat, l-au angajat pe el ca ciurdar, păzitor al cire e 
îier cel mare s-a purtat aşa de bine că în câteva zile a rupt cu 


U în acee 
d am stat în 


Marc nu mai 


pe capul teului pe lunga, pe 
nu mai ajungea să intre în 
&cam crăpat. Noroc că eram 
stre, dar alimentația era aşa 
trupurile noastre. În timpul 
i: Filipescu zis „Falconi”, 
front şi Bălțatu, pe care îl 
prin vizetă. De unde le-am 
-aveau voie să se strige între ei pe 


grade superioare maiori, colonei, 


i grave, căci mai trecuseră printr- 
stră. Ni se spunea că erau scoşi la 


281 


De atunci nu i-a mai dat enim le Sub 
: : i un pentru paza bandiţilor. 
îngrijirea lui, dar partidul a paie es vile directă spre Poarta 
e pi eee ia o anumită oră din noapte se scoteau afară sicriele 
E ati ati ziua respectivă. Locatarii acelei celule numărau în fiecare 
- i iţi către Râpa Robilor. 

noapte între 6 sau 7 morți porniț apa mei 

Maier cel mare şi cu Bălțatu erau în întrecere ca 1stă: care are mai 
mulți morţi pe secţia lui. Dimineața după deschidere îl auzeam pe Maier de 
la etajul trei: „Măă, măă!...” 

„Ce-i? ” întreba Bălțatu. 

- Tu câți ai azi, mă? 

- Doi! 

- Puţini, mă! Eu am trei! es 

Mai totdeauna Maier cel mare câştiga întrecerea socialistă. | 

În primele zile plimbarea se făcea după regulamentul vechi al 
închisorii. Eram scoşi la plimbare toți cei de pe o latură a celularului în 
curtea cea mare din faţa birourilor. Plimbarea se făcea în cerc, cu mâinile la 
spate şi privirea în pământ şi tăcere absolută. N-aveai voie să faci semne sau 
să te apleci să iei ceva de jos. Un miliţian stătea în mijlocul cercului ca să 
observe respectarea întocmai a regulilor. Dacă oboseai sau te simţeai rău în 
timpul plimbării sau trebuia din alte motive să te întorci la celulă, ridicai 
mâna şi gardianul îţi încuviința să părăseşti plimbarea. Plimbarea dura de 
obicei o oră. Mai târziu a venit ordin ca plimbarea să se facă strict pe 
camere, una câte una. Ne venea rândul o dată la mai multe zile şi plimbarea 
dura mai puțin de o oră, dar tot mai mulți ridicau mâna în semn de 
renunțare... A 

Când intram în celular simțeam în nări acel miros fetid de care vorbeşte 
Ion Cârje în cartea lui „Întoarcerea din Infern ”, mirosul de putreziciune pe 
care noi îl simțeam în fiecare zi. Mai ales, atunci când intram în celulă, 
mirosul era atât de puternic de parcă îți punea mâna în piept să te oprească... 
Cârje lucrase tot timpul la fabrică, cu un regim alimentar ceva mai bun ŞI ia 
fost expus la mirosul acela al mucoaselor interne ale corpului ajunse la 
stadiul de putreziciune. Ți se părea că el izvorăşte din pereți. De fapt at 
eram toată sursa acelui miros. Putrezeam umblând pe picioare. Când i 
anunța plimbarea, tot mai mulți rămâneau în celulă, ca să se mai întindă 
puţin pe spate şi să se mai odihnească. Într-o zi când a venit rândul celulei 
mele şi mă întorceam, urcând scara de la etajul unu la doi am simţit că nu n 
mai țin picioarele. Cu mare efort de voință am reuşit să ajung până la locul 
meu şi am căzut jos epuizat. De atunci am renunțat să mai ies la plimbare Și 
în curând plimbările s-au sistat complet din lipsă de clienți. 


picioarele la două vite. 


282 


— 


„O 


altă calamitate a puşcăriei erau ploşniţele. E 
“a în fiecare celulă. Toate găurile şi râu mul 


te, cu mili 
crăpăturile di oanele, 
rezeni* : ăr ii € din d 
erau ticsite de ploşniţe. Tăbărau pe noi mai ales în tim 


uŞumele şi pereţi 

“ ulti rezerve de sâ : ă 

sugeau ȘI ultimele sânge ce le a aveam în trupurile secătuite 

' ş pe goi, am di a 

lor cu câte 0 aşchie de mărimea, unel scobitori şi le ca î5cunzătorile 

umplea camera de mirosul lor scârbos, dar noaptea se răzbunau ele pe noi și 

1 

lungă şi 

manşetele cu aţă ca să nu le lăsăm să se urce pe Mâini, ac PA si legzra 

făceau şi indispensabililor la picioare... Degeaba. Ele se urcau de pe pereți 
pe fețele noastr 

Să ne înnebunească, nu altceva! Problema s-a re t mai târziu când 

s-a aflat că praful dezinfectant D.D.T. este Ccancerigen. Au început să ne dea 

fost militar venea prin celule cu pompa de Analcid (D.D.T. dizolvat în spirt 

de petrol) şi ne umplea celula cu pulbere de analcid de ne ustura gâtul şi nu 
deschidem geamul mai înainte de o oră după „„dezinfectare”. 

Am citit recent într-o revistă că DTT-ul este cancerigen şi că se menține 

Au dispărut ploşniţele dar cred că mulți dintre noi au prins câte un 

e că aşa de mulți foşti deținuți 
au murit de cancer? 

Zăceam de mai multe luni pe duşumeaua de brad. Cioturile scândurilor, 
restul scândurii cu aproximativ 5 mm. Le simțeam prin palton sau orice alt 
material ce ne servea drept saltea, indiferent pe ce coastă ne întorceam. La 
trag la jug. Uneori aceste bătături se răneau până la sânge. 

Mirosul de cadavru devenea din ce în ce mai obsedant. Îl simțeam când 
dreptul gurii şi suflam aer din plămâni. Îl simțeam în transpirația rece de pe 
Corp. Când îmi apropiam mâna de nas şi mâna mea mirosea a cadavru. 
Doamne, ajută-mă!” dar pentru nimic în lume nu aş fi îndrăznit să cred că 
Vol scăpa viu din puşcărie. 

Hnându-ne cu mâinile de perete pe măsură ce ne ridicam şi tot igiena și 
perete ne deplasam de la locul nostru până la tinetă. De altfel, evenim 


Pul somnului și pe 
păceam Ziua „campanii de deparazitare”, le Scociore, 
Omoram cu miile. Se 
ne sugeau tot mai rău. Ne îmbrăcam cu cămăşi cu mânecă 
ecași operaţie o 
pe tavan şi de acolo se lansau ca paraşutiştii e, pe cap, pe gât 
Zolvat mul 
D.D.I. şi aşa s-a rezolvat şi problema ploşniţelor, Plantonul Mureşan, un 
vedeam cu ochii de usturime, apoi ne închidea uşa şi n-aveam voie să 
în organismul omului pe o durată până la 30 de ani 
început de cancer în vremea aceea. E de mirar 
din cauza multelor spălări din timpul atâtor ani, rămăseseră mai sus decât 
umeri şi la şolduri făcusem bătături aşa cum se fac la grumazul boilor, care 
suflam nasul în cârpa ce-mi ținea loc de batistă sau când puneam mâna în 
Mă rugam mereu în gând: „Doamne, ajută-mă! Doamne nu mă lăsa! 
Eram cu toţii aşa de slăbiţi că nu ne mai puteam scula de jos decât 
E e â tă pe 
cesta devenise foarte rar. N-aveam ce să eliminăm decât cel mult o dată p 


283 


săptămână câteva bobiţe ca cele de mazăre. „Ex nihilo, nihil.” tradus din 


latineşte înseamnă: din nimic (nu se face) nimic. ceea 
Într-o zi, după ce mă rugasem mai adânc, am căzut într-un fel de somn 
poate o letargie, ca un fel de realitate transcendentală. Se făcea că eram Să 
un pod înalt şi într-o ceață deasă că nu vedeam nimic imprejur, simțeam doar 
sub picioare ceva ca o pardoseală de lemn şi alergam pe ea din răsputeri căci 
în fața mea, la capătul celălalt al podului, ca într-un tunel, în ceața aceea, se 
vedea o lumină blândă, odihnitoare şi parcă acolo era salvarea mea. Tocmai 
când îmi încordam toate puterile ca să străbat ultima distanță până la lumină 
aud o voce puternică, clară, venind parcă de undeva de sus: 
- Stai! 
Opreşte-te! 
Întoaree-te! 
Tu nu ţi-ai îndeplinit încă misiunea ta! 
Şi m-am trezit dar parcă într-un loc necunoscut. Vedeam ceva în jurul 
meu dar nu recunoşteam nimic. Mă întrebam mereu: „Ce e aici? Unde sunt 
eu? Cine sunt eu? Cine sunt eu? Cine sunt eu?" Cu mare greutate am reuşit 
să-mi aduc aminte abia după o încordare de una sau poate două minute: 
„Da, eu sunt un om, sunt Victor Leahul, şi mă aflu aici în celulă la Aiud. 
Acela ce stă pe genunchii mei şi-mi mişcă mâinile este colegul meu inginerul 
Leonida Lupaşcu”. 
- Dar ce s-a întâmplat? De ce toate acestea? Lupaşcu îmi vorbeşte: 
- Credeam că te vom pierde! Făceai urât. Te zvârcoleai şi mişcai 
picioarele de parcă ai fi vrut să fugi. 
Ion Timbuşi, un pușcăriaş vechi, condamnat cu Grupul Gardienilor 
Publici din timpul lui Antonescu îmi zice: 
- Mai rezistă puţin, căci în curând vor veni americanii şi te vei duce la 
părinții tăi! 
Recunoşteam tot mai bine realitatea. Da, acesta sunt eu! 
După o vreme de câteva ceasuri, în celula vecină cu noi dinspre răsărit 
izbucnește un scandal. Se aud vociferări neobişnuit de tari. 
Prima voce: „Scoală-te şi ieşi de aici! Hai acasă că te aşteaptă soția şi 
copiii!” 
A doua voce (mai slabă dar hotărâtă): „, Eu nu ies decât o dată cu toți!” 
Prima voce: ,, Gândește-te că eşti bolnav şi ai să-ți laşi copiii orfani!” 
A doua voce: „Fie şi aşa, dacă aşa vrea Dumnezeu Eu n-am dreptul la 
tratament special. Ce se întâmplă cu toți mi se va întâmpla și mie. Tu, dacă 
eşti puternic, fă pentru toți ceea ce faci și pentru mine!” 

Prima voce: „Bagă-l pe ăsta inapoi în celulă. EI n-a suferit încă destul 
pentru Legiune!" 


284 


D= 


auzit uşa celulei închizându-se 


cu 
ridorul de lemn al celularului. Cu Zgomot 


i paşi î : 
multă pi dea Paşi indepărtându-se 


co! 
pe ță am luat legătura cu 


deac e s-a întâmplat? 
. A fost Gheorghe Apostol, cumnatul domnului 3 
vrut să-l secetă dia înc iisoere şi el a refuzat să iasă! învățător Lon Lazăr. A 
De abia am terminat comunicarea şi du area 
se opresc la celula noastră. Uşa se desotide iara WI sau două nişte paşi 
că am fost surprinşi vorbind cu vecinii. Dar iată Că în a, ae Nera speriat 
;| ajutasem în Tabăra de Vară pentru Elevii tea fi omul pe care 
elegant, bine hrănit, iar cele două fire albe din părul i „Deva. Era 
impresionaseră atunci nu mai existau. S-a uitat în celulă şi a Pa a SE 
şi apăsat: rodi 
„Cine m-a ajutat pe mine, să iasă afară ici" Nimeni; 
de la podea. El a continuat: ară deal Neu ma 7 
„leşi! Te aşteaptă logodnica să vă căsătoriți si să ia - = 
America („povestea veche”). ” Iarăşi nici un eu E iarasi a 
eu oare să nu urmez un exemplu aşa de puternic ca al daiali îi a 
când situația mea era mult mai uşoară ca a lui? : 
Omul meu a bătut în retragere: 
- „Mai gândeşte-te! Ea zice că te va aştepta şi zece ani dacă va fi 
nevoie! Când te vei răzgândi, bate în uşă şi cere să fii scos la raportul 
directorului închisorii ca să mă înştiințeze pe mine!” Şi iar au asia i 
îndepărtându-se pe scândurile celularului. pi 
e Evenimentul s-a întâmplat cândva îndată după Paşti, probabil prin luna 
: „Refuzul învățătorului Lazăr n-a rămas fără rezultat. Câteva zile mai 
tărziu o inspecţie mare a băgat în sperieți conducerea închisorii. Uşile 
Sel elor s-au deschis pe rând şi mai mulți ştabi de prin Comitetul Central au 
A ilat prin fața lor. Unii deținuți mai vechi ziceau că înire ei era și 
corghiu Dej. Nimeni n-a vorbit cu cineva din ei. 
îi N abloul era îndestulător. Câteva zile mai târziu s-au făcut mari mutări 
Hisoare. Toate celulele de pe capul teului s-au golit. În ele s-au introdus 
A sea cele de spital, cu saltea cu paie. S-a dat ordin gardienilor să scoată 
ile îpogicală pe toţi cei cu picioarele umilate de „caşecsie şi au fost 
că oți în celulele de pe capul teului unde li s-a dat un regim Sjimentie 
i cere care a durat aproape o jumătate de an. Primeau în plus i ic a: 
Ai de o sc e prime de mâl și o imar de ră d vă 
Așa ația celorlalți deţinuţi s-a mai îmbunătățit şi ea. A Teap Ă 
câteva vieți au fost salvate. Poate chiar şi a mea. 


-a mişcat 


285 


zu patati 


În luna iunie, cam pe la început am fost scos din celula de Pe latura de 
nord şi mutat într-o celulă pe latura de sud unde am găsit pe inginerul Virgi] 
Procopovici şi pe domnul Amos Fedorovici pe care îl cunoşteam bine, Căci 
fusese învățător la noi în sat şi locuise în gazdă la bunica mea după mamă 
Bunica avea casa lângă şcoală. După două zile de la mutare, colocatarii mei 
uitându-se la picioarele mele s-au alarmat. Labele erau umflate ca nişte 
pâinişoare, iar gleznele aveau pielea lucioasă, pline de lichid ce erau, 
Umflătura mergea până aproape de şolduri şi simțeam picioarele grele ca 
nişte găleți de apă când le mişcam. Când apăsam degetul în gleznele 
picioarelor, degetul intra în ele ca într-un burete putred şi urma lăsată acolo 
nu se îndrepta toată ziua. 

- Bate în uşă şi cere gardianului să te ducă la vizita medicală! Îmi părea 
rău să mă despart de ei, dar starea în care eram mă îngrijora. l-am ascultat, 
Am fost internat imediat pe scurta vest şi am beneficiat de regimul de 
refacere până la sfârşitul lunii august. Am avut norocul să stau în celulă cu 
Lungu Neagu, inginer petrolist de la Astra Română, mare admirator al 
poeziei lui Radu Gyr. Învăţase pe de rost poezii publicate de poet de-a 
lungul anilor. Îi plăcea să povestească despre meciurile de fotbal la care 
luase parte în calitate de înaintaş al echipei Astra şi unele întâmplări 
interesante din laboratorul de analize în care lucrase. Plăcerea lui cea mai 
mare era să recite mereu câte o poezie de Radu Gyr. Avea pentru ele un 
sentiment şi o pasiune deosebită. L-am ascultat recitând unele poezii de zeci 
de ori şi de fiecare dată mai remarcam ceva nou în poezia ascultată, ceva ce 
parcă mai înainte îmi scăpase. Poeziile lui circulau din om în om şi din 
celulă în celulă în toate închisorile cu deținuți politici din țară. Ea a suferit 
soarta poeziei populare. Umblând din gură în gură a suferit uneori modificări 
şi adaptări. Transmise prin morse, unele cuvinte mai greu de descifrat au fost 
înlocuite de recepționist cu altele, din „inspirația ” lui. Dar forma ei inițială 
era prea frumoasă ca să nu ispitească zeci de oameni să o înveţe şi să o 
poarte mereu în gând, oriunde îi ducea soarta întortocheată a deţinutului 
politic. Mai ales poemul „„Jisus în celulă” era mângâierea ce o aducea [isus 
acelora torturați pe nedrept, aşa cum fusese şi E] odinioară. 

Pentru a înţelege mai bine începutul acestei poezii, profesorul Loghin 
ne dădea următoarea explicaţie: poetul zăcea într-o celulă de la parter în 
zarca Aiudului. Probabil că era înainte de Paşti şi omul s-a rugat intens. E 0 
noapte grea de foame şi chin. Adormise și avu un vis. 1 se părea că-l vede pe 
lisus intrând în celula lui. Din întunericul de afară şi în dată după intrarea lui 
o lumină mare, lumina lunii îi inundă fereastra şi astfel avu loc minunea. 

Redau mai jos versiunea aşa cum mi-o amintesc şi eu: 


286 


>. 4 


isus în celulă, 


de Radu Gyr 


Azi noapte mi-a intrat lisus 
Ce-nalt şi ce trist era Crist! 
Şi noaptea-L înfăşa în mantaua-i de 
Şi-L făcea şi mai nalt Şi mai trist a, 
Am tresărit de sub pătura sură; 

- De unde vii, Doamne? Din ce veac? 
lisus a dus lin un deget la gură 7 

Şi mi-a făcut semn ca să tac. 

Mâinile lui păreau crini pe morminte 

Şi ochii adânci ca nişte păduri. 

Luna ÎI poleia cu argint pe veşminte 
Luminându-l în mâini vechi Sspărturi. 
M-a-nvăluit cu priviri de lumină: 

- Pune-Mi pe răni mâna ta! 

La glezne avea rosături de rugină 
Purtase parcă lanţuri cândva... 

Oftând şi-a întins truditele-I oase 

Pe rogojina mea cu libărci. 

Luna pătrundea prin zăbrelele groase 
Zugrăvind pe veşmântul Lui vărgi. 
Părea celula munte, părea Căpăţâna... 
Mi-am scuturat durerile, bolovani;, 

Am alunecat apoi cu capul pe mână 
Şi-am adormit iarăşi o mie de ani. 


în celulă 


Când m-am trezit din grozava genună 
Miroseau paiele a trandafiri. 
Zăceam la pământ şi la geam era lună 
Numai lisus nu mai era nicăieri... 
Am pipăit locul: Nimeni..., tăcere... 

= Am întrebat zidul. - Nici un răspuns! 
Doar razele reci năvălind din unghere 
Cu sulița lor m-au străpuns. 
Unde eşti, Doamne? am urlat prin zăbrele 

SIR Mort di soricei pci 


“A | 
9 sa Vers a fost modificat de poet în timp ce volumul se afla sub tipar. Aşa apărea în carte 
î Otţă a redacției. 


n versiune st 
Versiunea iniţială era: „Şi mişunau păduchi şi guzgani”. 


287 


Din lună venea... ca un fum de cățui... 
M-am pipăit şi pe mâinile mele 
Găseam parcă urmele cuielor Lui. 


N-a existat în închisorile din România nici un deținut politic care să A 
fi fost mişcat până la lacrimi ascultând această poezie. Am reprodus aici 
această versiune pentru a vă da dumneavoastră, posibilitatea de a vedea una 
din versiunile în care a circulat această poezie. 

ii 

Pe învățătorul lon Lazăr de pe latura de nord a celularului Aiud nu-l 
ştiam după chip. Probabil că l-am văzut cândva la plimbare când eram Scoşi 
mai multe camere odată, dar nu ştiam cine este. Am ajuns la mină la Baia 
Sprie şi cineva mi l-a arătat. Purta nişte haine de stofă militară transformate 
ca să aibă o croială civilă. Probabil că erau hainele cu care făcuse campania 
din răsărit şi prizonieratul. Avea o figură palidă şi faţa cu trăsături nobile. O 
figură gânditoare. Vorbea puţin şi concis aşa cum se cuvine să vorbească un 
adevărat legionar. 

A fost trimis înapoi la Aiud cu primul lot de inapți care s-au întors de la 
Baia Sprie. Acum zace într-o groapă necunoscută în Râpa Robilor de la 
Aiud. Numele lui e scris pe una din plăcile de marmură ale monumentului, 
dar prin sacrificiul său a adus o uşurare, fie ea şi temporară, a suferinței 
camarazilor săi ajunşi la un punct când diferenţa între viaţă şi moarte era ca 
şi inexistentă. Odihneşte-l Doamne, cu drepții Tăi. Amin! (Vezi „Morminte 
vii” de Nistor Chioreanu, pagina 195). 

De regimul de refacere am beneficiat până pe la sfârşitul lunii august, 
când în urma unei „dispoziții de sus ” s-a permis să se recruteze forțe de 
muncă pentru fabrică şi dintre cei cu regim de refacere. Am fost întrebat ce 
meserie cunosc. Am răspuns „tâmplăria.”” Nu exagerasem prea mult. 
Lucrasem tâmplăria manuală, în cadrul şcolii primare şi după aceea pentru 
trebuințele casei, dar fără scule mecanice. La probă mi-au dat să asamblez 
un fierăstrău de mână din piesele lui componente. Am mers la sigur. 

Mi-au dat o bucată de lemn să o tai cu el. Am îndreptat pânza 
fierăstrăului înainte de începerea operaţiunii și tăierea a mers uşor. Am reușit 
la examen şi a doua zi eram „ungajar”. Lucram la tâmplărie, la 
confecționarea capacelor pentru WC şi aveam ca instructor pe un deținul 
numit Enciu. Cam pe la ora 1] a.m. a venit un gardian cu o listă din care a 
citit mai multe nume dintre care şi a lui Enciu şi al meu. Am fost scoşi pe 
poarta fabricii cu tot bagajul şi băgaţi într-o cameră de aşteptare în secţia l-a. 

Trebuia să apărem în faţa unei comisii, aşa ne-a spus „domnul şef. Ce fel 
de comisie? Deţinutul politic n-are voie să ştie. Numai stăpânul ştie. IM! 


288 


Do 


i u de vo 
recunoscut. Era directorul Farcaş. Ceilalţi pe tre 


|-am A d ai Ă a ZE R 
ler şi Sepeanu. Unii din deținuții cu Care a m aflat mai târziu că 


erau Ze 
cunoşteau. Ş , ş 
Mi-au pus întrebări asupra identității (,, tata, mama şi b » 
spunea printre deținuți despre Verificarea de acest gen E 

întrebat unde RDI SUR P ărinții. Le-am spus „„ În Statele Unite, di 7 
Nu ştiu ce-au discutat între ei înainte de intrarea mea, dar când feziraa, 
auzit pe Farcaş zicând: „„Aista îi aşteaptă pe americani” pe Fara 
vustrei pe un râs de credeam că au să se înece. Unul din ei i sie, LOSE 
milițianului care aşteaptă afară numărul trei!” La ieşire Eat „S) e a 
Marcu Onisim, zis Marcu Chioru, căci avea Şi el un ochi je lă ee 
din cei mai de treabă gardieni din Aiud. M-a întrebat ce Ci ea ar 
spus trei şi cum eram cu tot bagajul la mine m-a trimis imediat la tu 
mai ştiu care, pe scurta vest, etajul unu, unde un alt milițian mi-a dest. sa 
şi m-a băgat înăuntru. Curând după aceea, probabil că „Onorata comisie” i 
terminase misiunea, am fost scoşi la plimbare în curte, toate celulele de , 
aripa aceea ca în vremurile bune. Am început-o în stilul felia tului 
vechi: în cerc, cu ochii în pământ, cu mâinile la spate, dar n-am apucat să 
facem o tură completă şi apare subdirectorul Dorobanţu: ,„Mişcă mâinile! Fă 
mişcări de respiraţie. Ridică capul! Ce te plimbi aşa ca o momie E 
Auzindu-l dându-ne atâtea porunci „neregulamentare” nu ştiu de ce înoi 
aminteam de acei geambaşi de cai, care, ca să vândă o pereche de gloabe 
mai întâi îi îmbătau, apoi le trăgeau o bătaie bună şi intrau cu ei în iarinâroc 
se la fugă de mâncau pământul. „Cine cumpără o pereche de zmei ca 
. î ia Aveam intuiţia clară că cineva de după gemunile birourilor 
daia art ne observă „ca să cumpere zmeii!! zi Plimbarea a durat mult de 
a a a înserat de-a binelea. Am intrat în celule Şi ni s-a servit o fasole 
ăi est cum nu mai mâncasem niciodată la Aiud. Semn bun! La 
e sei unul dintre noi s-a ridicat şi a zis: „Fraților, eu sunt preot. 

(Cem O rugăciune înainte de a mânca. ” Era preotul Şerban Radu 
lise grăbeau să tragă concluzii supraoptimiste: „Miroase a 
on “SA ar fasolea cu jumări a avut şi un efect nedorit. A trecut ca retu 
rea Te noastre debilitate şi am început să ne înscriem n SOC IA 

închiderți % 1 secţiei să o golim, deşi a doua şi a treia Stă LUI 
In celelalte celule situaţia era asemănătoare căci pe podul de lemn 


cum se 
). După aceea m-au 


289 


a un duduit de paşi neîntrerupt. Și bunăy 
ca semn bun. Pentru unii nu putea fi 
liberării pledau pedepsele noastre. Toţi a 


Oinţa 
decât 
Veam 


din fața uşii noastre se auze 
gardienilor era interpretată 
libertatea. Dar împotriva € 


i ani. 
pedepse mari, peste zece ânl. i ieri i 
A doua zi, aceeaşi mâncare îmbunătățită ca şi ieri. După amiază sa 


auzit de vreo două ori zgomotul unui motor în fața celularului și mişcări de 
paşi pe coridor dinspre capătul opus celulei noastre. Aşadar va fi O plecare, 
În ziua următoare programul acesta s-a mai repetat o dată, apoi totul s-a 
liniştit din nou. Eram îngrijoraţi: „Ce se va întâmpla cu noi? A 

Eram ca animalul legat la iesle. Stăpânul îl dezleagă şi-l duce unde Vrea 
el şi când vrea şi animalul nu are nici o alegere... Am aşteptat şi în ziua 
următoare. După mersul luminii soarelui în celulă ni se părea că ora 
plecărilor a trecut. Ne resemnasem. Cel puţin regimul alimentar se menținea 
deosebit de bun. Ne obişnuisem acum şi problema tinetei nu se mai punea. 
Dar iată că deodată se aude iar zgomot de motor. Gardianul ne bate în ușă: 
„Fiţi toată lumea gata cu bagajul.” După ce a mai trecut pe la o uşă s-a 
întors şi a început a deschide. Cei mai dinaintea noastră coborau scara şi 
ieşeau în fața intrării celularului. Acolo era dubița cu Crucea roşie. Pleca cu 
o încărcătură şi urma să se întoarcă după noi. Vom mai sta puţin la aer. Până 
să se întoarcă dubița am fost organizați în echipe administrative. Echipa din 
care făceam parte era numărul 39 şi avea încă patru membri: Dumitru 
Spânoche, Nicolae Pârvulescu (ambii din Constanţa), Constantin Iuruc 
(macedonean) şi părintele Codilă Teodor, din Bihor. 

Noi eram penultima echipă administrativă. Urma echipa Nr. 40, mai 
numeroasă ca celelalte şi cuprindea trei ingineri, între care colegul meu 
Lupaşcu Leonida, un contabil, un doctor, un agent sanitar şi tot în această 
echipă l-au trecut şi pe părintele Şerban, care stătuse până acum în camera 
noastră. A sosit şi dubiţa cu gemuleţe aranjate frumos cu perdeluţe albe şi cu 
semnul crucii roşii pe toate laturile şi în spate. Când s-a deschis uşa din spate 
ca să ne urcăm, înăuntru beznă neagră ca smoala. Geamurile cu perdeluțe 
erau false. Pe dinăuntru dubița era complet căptuşită cu tablă neagră ca 
banditul să nu poată vedea pe unde este dus. Înainte de a ne sui am reuşit să 
zăresc în cabină, lângă şofer, pe subdirectorul Dorobanţu. Tăbărâse cu 
amândoi pumnii pe capul miliţianului şofer şi-i căra mereu la pumni de să-l 
amețească. Dorobanțu mergea să-şi încarce „zmeii” la vagon. Am intrat 
ambele echipe în dubiţă, cam înghesuiți şi la urmă un milițian însoțitor cu 
pistolul automat de gât, care s-a aşezat pe un scăunel special în spate. Ni s-a 
interzis orice şoaptă tot timpul mersului. Dar de-abia s-a pus maşina In 
mişcare şi un nor de praf s-a ridicat de la roți prin crăpăturile duşumel:i de 


290 


>. 


i mai puteam respira. Am început să bate 
zim pe Dorobanţu: 
au _Ce este? Auzim 0 voce dintre noi: 
_ Domnule Director, deschideţi o u 
puţin aer că ne asfixiem aici! 
_Ce mă, tu eşti doctor de vorbeşti aşa? 
Da, sunt doctor şi 
destinaţie! : 
A deschis gemuleţul dintre cabină şi celula dubiței şi 
cur din când în când directorul îl mai binecuvânta cu fie a Putut vedea 
Aveam însă prin gemuleţ şi puţin aer. Dubiţa s-a oprit apoi A n bietu | şofer, 
ariere” țopăind mereu. Treceam peste şinele liniei ferate Când e A: e: 
s-a deschis uşa eram plasați exact în ușa dubei Vagon. NE ară a Sed 
şi am urcat. De data asta urcarea a mers uşor că nimeni nu iara i ga 
deşi toţi aveam pedepse” mari - toţi eram candidati cele sea reni 
ornamente. Am fost cazaţi în camera mare a dubei vagon toți ai 
urcaserăm de la Aiud. Nici unul n-a fost dus într-o celulă, un în E Se 
bucuram de un favor oarecare imposibil de înțeles. În camera sii se 
scund şi îndesat cu o barbă roșcată netunsă, cu aspect de lu = sia 
lămureşte. Mergem să lucrăm la o mină. e 
- „Cum, să lucrăm în subteran? Acolo sunt gaze explozive!” 
- „Este vorba de o mină de minereuri neferoase. Nu există prizu zi 
Colegul meu Lupaşcu Leonida îmi explică: Acesta este inginerul minier 
Ion Bujoiu. E foarte bine pregătit în meseria lui şi a fost şi ministru al 
minelor şi petrolului. Bănuiește că vom lucra undeva în Nordul țării. Nu ştie 
exact unde. Un mare număr de oameni îl înconjoară şi-i pun tot felul de 
gi Li aur cu munca ce ne aşteaptă. De la distanță prind doar 
aspunsuri. Rulători... vagonetari... minereu pietre din cerime 
-Perforatori. .. artificieri... cuvinte cu înțeles cam vag pentru cei ce nu ştiau 
ce este o mină. 
ea stat în celulă la Aiud cu inginerul minier Ion Stoia, care ne-a 
al spre toate lucrurile acestea. Dar el era specializat în extracția 
“UI ŞI nu va lucra cu noi. 
ce aie aminte că, în copilăria mea, visasem că mă duc la fântâna din 
Es pe în găleată şi găleata se coboară cu mine în adânc, dar nu Su 
mă e un fel de tunel, unde mă cobor şi pornesc prin el ca să ajung la 
tă nde trebuie să lucrez. Aveam cu mine nişte scule: o sapă, un 
măcop și o covăţică... 
ii zică şi visul acesta trebuia să se împlinească 2iEORIa i 
e mă cuprindea: De ce a trebuit să visez aceste lucruri: Să-mi he 


fă De 
U pumnii în pereţii de tab]ă. ÎI 


Şă sau o fereastră ca să ne intre și 
şi 


vă s î iţi 
pun că în condiţiile acestea NU Vom ajunge | 
nge la 


291 


scris ca să sfârşesc viața într-o mină? Joemai e ae explicaţie: Dai 
mină se pot întâmpla multe accidente, dar un iai na E eul şti e să 
prevină... Poate voi avea timp, să vă explic măcar ii ce trebuie să. fica 
când veți cobori la lucru în subteran. E foarte important! E 

Se făcuse târziu, am început să moţăim şi am adormit ascultân d 
explicaţiile inginerului Bujoiu despre munca în subteran, care ne aştepta. Nu 
ştiu când a terminat. M-am trezit in Zori de zi într-o tăcere de mormânt, 
Ceilalți încă dormeau. Trenul nu se mai auzea. Duba părea părăsită undeva 
pe un câmp. M-am uitat prin zăbrele dacă se vede vreo gară sau vreo clădire, 
Nimic! S-au mai trezit şi alţii. Aceleaşi întrebări: Unde suntem? Stăm pe loc! 
Am ajuns la destinație. Afară nu se poate vedea decât un singur pom izolat, 
în rest, jur împrejur, câmpie întinsă. Unul îşi dădu cu părerea. Suntem în 
Câmpia Tisei, în Ucraina Subcarpatică din Uniunea Sovietică. .. Ca un cuţit 
mi-a trecut vestea prin cap şi prin inimă. , Va să zică aceasta ne-a fost 
destinaţia finală. Robi dăruiți Uniunii Sovietice. Ne aşteaptă gulagul cu 
minele morţii despre care citisem în cărți cândva... Accidente programate... 


„ 


erc. 


292 


îs 


Moto: 


Deasupra noastră n-avem cer 
C-aşa e viaja de miner, 
În mină-i Dumnezeu cu noi, 
Afară grijă şi nevoi! 
(Imnul minerilor, 
înainte de comunism) 


Afară se aude zgomot de motor şi se opreşte la uşa dubei. Se aud pași 
răspândindu-se în diferite direcţii. „Au venit Ruşii să ne ia în primire!” 
Şi-acum uşa dubei se deschide şi un sergent securist ne ia la amenințări şi 
înjurături de credeai că se prăvale cerul peste el. Mulţumescu-Ţi, Doamne! 
Vorbea în limba română! Un camion cu prelată ne aştepta lângă dubă. Altul, 
pentru escortă stătea mai de-o parte. Ni s-a poruncit să ne urcăm în camion şi 
să ne aşezăm jos pe platforma lui. S-a tras prelata peste capetele noastre şi 
s-au luat măsuri ca să nu putem vedea nimic nici noi şi nici lumea din afară 
să nu ne vadă. 

„= Să nu te prind că te uiţi afară, că al tău e dracul, cât capra! ” Era 
expresia cu care ne-a luat în primire însoțitorul ce s-a urcat între noi cu 
pistolul mitralieră de gât. Am luat-o din loc. La cam un sfert de oră de drum 
neted pe câmpia unde se oprise trenul, motorul camionului a început să 
icnească a urcuş apoi a început, din în ce în ce mai mult, să sforăie tot mai 
din greu. Urcam. La un moment dat vântul ridică puţin prelata din marginea 
unde mă aflam. Treceam printr-un sat. Din curtea unei case 0 balriciă gări 

< sub prelată povara pe care o căra camionul. A dus mâna la gură a ELare 
îpoi şi-a făcut semnul crucii. O fi avut şi ea pe cineva luat da pa ME 
__După un geamăt mai lung, camionul s-a oprit în fața unui gar în rai 
Shimpată, dincolo de care se vedea un gard de scândură pusă în safe: da 
Metri înălțime. În spatele lui se zăreau crestele acoperişurilor unor 


DE 


293 i 


fața noastră gardul de sârmă ghimpată avea o deschidere Care COrespundea 
cu o poartă în gardul de scândură. La dreapta noastră, pe o muchie de dea] 
se vedea o clădire cu un luminator cu geamuri îndreptate către locu] unde 
coboram noi din camion şi se vedeau nişte oameni în spatele geamurilor 
luminatorului. În stânga, altă clădire de zid, unde intrau şi ieşeau nişte 
soldaţi. Aceasta era cazarma lor. Sergentul cel aspru ne-a încolonat pe câte 
cinci, a intrat pe poarta de scânduri şi a dat ordin să intrăm înăuntru, Un 
gardian cu grad de plutonier ne număra şi ne lua în primire. El avea o baracă 
mai mică: „Punctul de control”. După ce ne-a numărat pe toţi, ne-a condus 
la stânga, printre colţurile a două barăci mai mari, în curtea coloniei. Colonia 
consta din trei barăci cu câte 4 dormitoare fiecare, iar în a patra baracă era 
sala de mese cu bucătăria. Prima baracă era la stânga pe unde am intrat noi, 
A doua era la dreapta, aşezată sub o lespede mare de piatră înfiptă într-o 
muchie ce sta parcă gata să se prăbuşească peste baracă. Aceasta era 
„baraca de sub stâncă”. A treia era sala de mese, iar a patra era aceea din 
fața noastră cum am intrat noi în curte. Acolo erau dormitoarele unsprezece 
şi doisprezece unde am fost cazați noi ultimii sosiți. 

În schița lagărului Baia Sprie, (redată mai jos), am prezentat numai 
barăcile existente la venirea noastră în septembrie 1950. 

Mai târziu s-au mai construit 3 barăci pentru deținuți şi una pentru 
ostaşi. 

Pe acestea nu le-am putut cuprinde în spațiul restrâns al unei pagini de 
carte. 

De carantină nu putea fi vorba, cei ce se plimbau prin curte plecaseră 
din Aiud doar cu o zi sau două înaintea noastră. Am putut să ne amestecăm 
şi să vorbim cu ei. Primul cunoscut pe care l-am întâlnit a fost Vasile 
Havrilescu, asistentul profesorului de drept Tarangul, mutat cu catedra de la 
Universitatea Cernăuţi la Cluj. Vasile urmase liceul la „Mitropolitul 
Silvestru” din Cernăuţi cu un an înaintea mea. ne ştiam bine. 

- Unde suntem aici măi Vasile? 

- La mina de metale neferoase Baia Sprie. 

- Şi aţi fost la lucru în mină? 

- „Încă nu! Vezi tu turnul acela din bare de fier din stânga? Acela € 
turnul maşinilor de extracție. Pe roțile acelea din vârful lui se coboară şi Se 
ridică cablurile de oțel de care sunt agățate cabinele care coboară sau urcă 
materiale sau oameni în mină. Turnul acesta este în curs de reparație şi 
întărire şi până nu se va termina lucrul la el noi nu vom intra în mină." 

- Ce clădire este aceea de lângă turn, cu luminatorul acela înalt? 


294 


| 


_ Aceea este baia minei. În ea intră minerii de se 
ări şi se îmbracă cu haine de lucru în Subteran, iar când i 
spală de murdăriile din mină şi se îmbracă cu hainele de st es de 
Se auzea un hăpăit continuu: ,, Hap - h ZET han ap Str daa 

Dar hăpăitul acesta ce să fie? pi 

_ E concasorul care sfărâmă minereul se 


dezbracă de hainele de 


Ia lucru se 


OS din mină până + 
mărimea nucilor. mină până îl face de 
_ Dar se mai aude un zgomot, un fel de Pârrr, poe! 


pi ccea este jucaria de ascuţit sfredelele, Sfredelel 
în rocă se tocesc şi trebuiesc ascuţite. Li se face un 
ajutorul acestei EA ser, 

pe partea dinspre miazăzi, pe nişte cabluri d ati 
ne şi adâncă, între două dealuri nalt, se me die e: 
singur braț de susținere, cu O roată suportată pe un cablu, Roţile clăapăneau 
într-un ritm continuu ca un tropăit care îmi amintea de tropăitul oa 
caldarâmul de piatră al copitelor cailor de a birjele cu roți de pei dia 
Cernăuţi: „„Clapa-clapa, clapa-elapa!... ”. C din 


RAPA 
BAIA % SI 
e N ZA, CONCASOARELOR | 
| NI Sa, AS [a (7) 
FI 1 9 
[: 
[=] 
„A 


pârrr, poc! 
€ Cu care se dau găuri 
fel de floare la cap cu 


]: 
/ intrare __ ____ spre cornul de gardă —= 


CLĂDIRE DE 
ZIDĂRIE 


| 
| 8 | 
TE. NE: 
LS NE: 
| 3 a > 
a 3 | 
| 
| 9 
SALADE MESE 
[3 | Fi Rada Şabat piei 
e a 
LAGĂRUL BAIA SPRIE (Doro 
SEPT, 1950 
SPRE EXPLOATAREA DACICĂ 


Dar funicularul ăsta ce rost are? 


295 


În SERE E pe E pa N 


de la flotaţia din Firiza la topitoria din Bai 
ereu urcau trase de un cablu de tracțiune ăia 
Jt ce se vedea la dreapta noastră. Din cânq în 
a din legătura ei cu cablul de tracțiune și 
le unde se întâlnea cu gondol 


- El transportă minereul 
Mare. Gondolele pline de min 
vale din stânga peste dealul îna 
când, câte o gondolă se desprinde 
pornea cu viteză nebună înapoi spre va 
urca după ea. Urma 0 ciocnire fulge 


i A a Care 
rătoare şi amândouă gondolele zi 


ânt. Gondolele ce ot urmă îşi vedeau de drum mai 
i cum nimic nu s-ar fi întâmplat... 

Gea ai am fost chemaţi să ne umplem saltelele şi pernele cu 

paie. Grămada de paie se găsea aproape de colţul barăcii sălii de mese, în 

locul însemnat pe schiță cu +”. 

Acolo avea să se întâmple mai târziu o crimă strigătoare la cer. 

Aveam fiecare patul lui, paturi de lemn suprapuse câte două. Fiecare 
aveam câte două pături noi, cearșafuri şi fețe de perne albe tot noi. Fiecare 
am primit câte o uniformă vărgată nouă şi o bonetă din acelaşi material. Am 
primit câte un număr de ordine şi ni s-a poruncit de către ofițerul politic Ion 
Alexandru să ni-l coasem pe bonetă în aşa fel, ca atunci când vom lucra cu 
maiştri civili ai minei, aceştia să ne poată identifica după numărul de ordine. 
Am aflat mai târziu de la aceştia că ei erau oamenii care ne priveau prin 
luminatorul de la baie când ne coboram din camionul cu prelată să intrăm în 
colonie. 

Oamenii aceştia care trebuiau să ne îndrume pe noi, „braţele speciale”, 
voiau să vadă cu cine aveau să lucreze. Când au văzut halul de slăbiciune în 
care eram s-au speriat aşa de rău, că au format o delegație şi s-au prezentat la 
directorul minei: 

— Tovarăşe director, trimiteţi înapoi oamenii aceştia, de la „braţe 
speciale”, pe care i-aţi adus! 

Aceştia nu mai sunt oameni, sunt schelete ambulante, sunt morți 
scoşi din morminte. Noi cu morţii nu vom putea da producție. Trimiteţi-i 
înapoi că noi nu vom lucra cu ei! - 

Nu ştiu cum i-a mai potolit directorul, dar de atunci civilii de la Baia 
Sprie ne-au fost aproape toți prieteni şi sprijinitori în toate revendicările 
noastre şi împotriva politrucului. 

Eram cazat cu toată echipa noastră în dormitorul 12, iar colegul 
Lupaşcu și toată echipa lui în dormitorul 11. În dormitor aveam să împart 
patul de sus sau cel de jos cu domnul Luca Dumitrescu. Cum eu eram mal 
tânăr, i-am propus domnului Dumitrescu să stea în patul de jos şi eu să-l iau 
pe cel de sus. Mi-a cerut să-l las pe el în patul de sus şi n-am avut altceva de 
făcut decât să accept dorința lui. După ce ne-am stabilit locurile. în 
dormitoare, noi cei proaspăt veniţi am fost chemaţi la sala de mese ca să ni 


prăbuşeau la păm 


296 


Dn <Î 


e servea 


âi £ uaseră, 
în sfert de pâine, nu de rețetă sovietică ci ei 


âşa cum e 


Aiud 
grame x 3 î A 

_ Dacă mai vreţi ceai, vă mai dăm! Ce bun mi s 
„cela făcut cu esenţă de ceai ŞI pâinea cu marmela 
poale fi pe lume DI CSA SOEDairicași o marmeladă ma 
era în fond decât ceai şi pâine obişnuită, iar marmela 
Ne-am umplut toți ceştile şi a doua oară cu ceai Ş 
simţeam că ne e de ajuns, prima dată, după atâta timp de înfometare 

Plita din bucătăria noastră era în reparație. La amiază ni s-a servi 
mâncare de la cantina minei. Minerii civili nu prea o mâncaseră ci d y 
plăcut, dar nouă ni s-a părut delicioasă: Era o varză dulce „a Ja Cluj” Gruia 
cu smântână, lângă care ni s-a mai dat o jumătate din pâinea de l kg. A 
apărut lângă ghişeu iarăşi doctorul acela înalt şi slab de părea o fe eioiudel 
avea atârnată de ea nişte ţoale vărgate Şi în vârf o bonetă de aceeaşi 
coloratură: „Fraţilor, ascultați aicea la mine câteva cuvinte. Sunt Ei 
Cornel Petrassevici, şeful cabinetului medical al coloniei. Vin să vă dau un 
sfat: nu mâncaţi dintru început toată raţia de Pâine de un kilogram şi un 
sfert pe zi. E prea multă pentru stomacurile noastre debilitate şi ne putem 
îmbolnăvi grav. Beţi mai bine ceai, cât mai mult ceai ca să dăm corpului 
cantitatea de lichid de care are nevoie pentru o bună circulaţie. Nu luaţi cu 
voi în dormitoare cantitatea de pâine care vă prisoseşte. Veţi primi pâine 
proaspătă destulă la fiecare masă. Pâinea din dormitoare va atrage acolo 
şobolanii care circulă pe aici şi aceştia sunt transmițători de boale. Vă rog 
ascultați-mă!” 
4 „Cei mai mulți l-au ascultat, dar au fost şi unii care n-au reuşit să se 
intrâneze, așa erau de hămesiţi, că şi-au mâncat şi porţia lor şi au primit şi de 
la alţii pâinea care le prisosise. Doi din aceştia erau să moară în timpul nopții 
Iau chemat doctorul şi le-a făcut spălături stomacale şi i-a salvat. Îmi aduc 
aminte doar un nume: polițistul Amarandei. Mai târziu pâinea n-a mai fost 
taționalizată la Baia Sprie decât după venirea directorului Zoltan. Până 
atunci fiecare îşi lua pâine câtă voia. Despre acest director voi mai vorbi. 
în aidienii se purtau corect. Nu înjurau, nu ne bruscau. Eram ta . 
S ae curte şi noaptea barăcile nu se încuiau, ca să Msi NE E 20 
ile la latrină, Făceam cu rândul de planton în timpul nopții şi 

adă la bucătărie şi la construirea unor alei din bolovani de râu între 


-a Părut atunci c eaiul 
dă! Mi se părea că îi 
4 Dune ca acestea, Şi nu 
ia era făcută din sfecla. 
1 Ceai a mai rămas, dar 


297 


Pe: i 


trucției aleilor era prietenul meu q 


barăci. Supraveghetorul constr = Rei i ja 
Facultatea de construcții din laşi, Tudorel Părâu. Nu-mi mai amintesc ce î 


s-a servit la cină în ziua aceea, dar noaptea care a urmat n-o voi tit 


niciodată. E 
A sunat toaca de fier pentru culcare. Afară era răcoare dar încă destul 


de bine ca să dormim cu ferestrele deschise. M-am întins în patul cu salteaua 
de paie umplută proaspăt, pe cearşaful alb bine întins deasupra saltelei. Era 
moale, neobişnuit de moale şi pătura nouă de lână la fel. Mă simţeam în ele 
ca într-o baie călduță şi era aşa de bine că ațipeam. Dar mă trezeam brusc cu 
senzaţia că mă afundam în apa în care eram scăldat. O trezire, două, trei. 
Toată noaptea aceea n-am reuşit să dorm un sfert de oră, am stat mereu între 
aţipire şi trezire şi n-am putut dormi din cauza moliciunii patului. Eram treaz 
când s-au schimbat prima dată plantoanele în dormitor şi când s-au schimbat 
a doua oară şi treaz eram când a sunat toaca de deşteptare! Mă întreb Şi 
acum: „De ce n-am fost în stare să dorm în noaptea aceea? S-a ridicat prea 
brusc nivelul dextrinei din sânge datorită ceaiului şi a marmeladei sau îmi 
lipseau cumva cioturile din pardoseala de la Aiud?" 

A doua zi, după deşteptare am făcut gimnastică de înviorare sub 
comanda maiorului de Vânători de Munte Gheorghe Scurtu, apoi ni s-a 
servit de dimineaţă ceaiul cu pâine şi marmeladă, cu singura deosebire că 
ceaiul era făcut din zahăr ars (caramelă). Această alternață nu tocmai 
regulată între esenţă de ceai şi caramelă a durat tot timpul celor douăzeci de 
zile până am intrat prima dată în subteran. 

La amiază am făcut cunoştinţă cu aşa-numiţii „cartofi Chirlomez” după 
numele primului bucătar de atunci. Era un fel de musaca de cartofi cu carne 
de oaie. Şi asta ne-a făcut o impresie de specialitate dar mai târziu, după 
repetări îndelungate a ajuns să se banalizeze. După amiază a apărut în 
colonie directorul administrativ David, un membru de partid din ilegalitate, 
făcut peste noapte ofițer de securitate cu grad de maior. Era un tip ceva mai 
înalt decât media oamenilor obișnuiți, cu un trup masiv ca de luptător de 
circ. Purta mâinile depărtate de trup din cauza musculaturii pe care o 
dobândise în viața anterioară ca muncitor cu barosul într-un atelier de forjă. 
Şi mai avea 0 caracteristică: haina sau mantaua de pe el erau totdeauna 
descheiate. 

Ne-a adunat pe toți în careu, în mijlocul curții şi a început să ne 
vorbească arătând cu mâna spre dealul unde urcau gondolele funicularului ŞI 
unde se găseau urmele unei exploatări miniere din timpul dacilor. 

- Uitaţi-vă voi la dealul acela! De două mii de ani Balş şi Bujoiu au 
exploatat aur din locul acesta şi n-au adus în mină curentul electric, dar clasa 
noastră muncitoare îl va aduce. Vom face din mina aceasta o mină model 


298 


Dn 


Balş Şi Bujoiu, Ş.a.m.d, Vous, c] 
ați membri ai ei, în rândul muncitorilor ai Alu a 


a Scrisori şi la 
nteţi însurați vă 


mnul inginer Bujoiu: 


director David 


_ Pe domnul director David trebuie s 
Şi el crede ferm în 


vot ceea ce zice Spre, dor realitățile sunt altfel! 
La o altă adunare directorul David trebui : 
contabil care să țină evidența echipamentelor e aia z diuire, noi un 
colonie. fie de la Direcţia Generală a Penitenciarelor să Fe mira 
Uniformele vărgate cele noi ne erau date de la Direcţia p E: 3 255 
Alimentele şi cazarea din partea minei. Tot de la mină ne erau E Sea 
de lucru în subteran, şi echipamentul de protecţie. Ca să-și alea i pie 
David a adunat toată lumea în careu, apoi a cerut ca să ne 
contabili. Au ieşit vreo cinci şi David l-a întrebat pe (care, = = 
recomandare ai?" Unul a spus: „Eu am fost contabil i bi 
intreprinderea...” Altul că a fost şeful contabil al unei bănci seic : 
profesor universitar de contabilitate la Academia Comercială a e sa 
dar nici unul nu i-a fost pe plac. În fine, a ajuns la Şteanţă: 7 
recomandare de la domnul ofițer. politic. Chirion de la Aiud, 4 de la 
Bucureşti şi ... de la Turnu Severin ş.a.m.d.” Şi David l-a confirmat: Tu ai 
să fii contabilul coloniei!” De atunci Şteantă n-a mai locuit cu noi ini 
gardurilor de sârmă, ci într-o baracă în afara lor, unde avea sub cheie toate 
alimentele pentru noi şi pentru ostaşi. Ba se zice că, din când în când, era 
dus şi la „plimbare ” prin oraş. Directorul David i-a deconspirat procedeul. 
Şteanță era omul securității. 
ae E ASP ta dorauluă director al minei, dr, ing. Isaicu, lucrul de 
je mului de extracţie a durat douăzeci de zile după venirea 
ia adn care noi am beneficiat de hrană suficientă, program de 
ital imineaţa şi mişcare în aer liber toată ziua. Aceste condiții ne-au 
ERA mai prindem un pic de putere înainte de a intra la lucru în subteran, 
“1 după aceea munca grea şi gazele din mină, munca numai de noapte şi 


od i : Seară: ăi A : 
ihna insuficientă în timpul zilei nu ne-au mai permis să ne refacem prea 


mult puterile. 


299 


În timpul acestor zile de refacere, azi Bujoiu a ținut să ne 
pregătească pentru munca ce urmă să o facem. În iecare zi ne aduna pentru 
circa două ore să ne vorbească despre cum trebuie să umblăm şi Cum să 
lucrăm în mină. Era întotdeauna asistat de către un „Cadru oficial” un 
milițian, pasă-mi-te ca să păstreze ordinea, dar ŞI pentru a controla ce ne 
spune. Inginerul Bujoiu era un om care se pricepea să ne spună în cuvinte 
simple şi ceea ce trebuia să subînțelegem. Şi el ne spunea: 

„Minerul este un om tacticos. Când merge spre locul de lucru nu 
aleargă, ci caută atent pe unde trece căci este ameninţat de pericole: de sie 
din cerime, de jos din goluri ce se deschid în galerie şi din pereți din st îhza 
şi din dreapta lui. 

Lampa este cel mai important instrument de lucru pentru miner. Fără 
ea nu trebuie să facă nici un pas înainte. Eşti singur şi ți S-a Stins lampa, te 
opreşti pe loc şi începi să strigi din toate puterile „Lumină! Lumină” 
Oricine aude acest strigăt în mină trebuie să vină să te ajute ca să-ţi aprinzi 
lampa. Când ai ajuns la locul de lucru, primul lucru care trebuie să-l faci 
este ca să te asiguri că nu sunt condiții care să-ți puie în pericol viața: 
copturi în cerime şi în pereți, găuri rămase umplute cu cartuşe de dinamită 
şi neexplodate, uneori chiar cu capsele în ele... Pericol de moarte. Chemaji 
maiştrii civili să vă ajute! Nu umblaţi voi acolo. Dacă din timpul de 8 ore de 
lucru ai consumat chiar şi 5-6 ore pentru asigurarea locului de lucru, e 
justificat. Își protejezi viața ta şi a altora. ” 

Aşa ne vorbea tot timpul Bujoiu în „Cursul scurt de minerit”, şi mulţi 
dintre noi ne-am salvat viaţa datorită cunoştinţelor învățate de la el. Cu 
directorul minei, cu inginerul Isaicu, au fost colegi de facultate. Din când în 
când Bujoiu trebuia să aibă şedinţe tehnice de informare cu directorul, 
întotdeauna însoțit de politrucul Alexandru. Cei doi aveau un fel de a vorbi 
în jargon ştiinţific şi profesional, aşa fel că Bujoiu reuşea să se plângă de tot 
felul de şicane întâmpinate din partea politrucului şi acesta nu reuşea să 
prindă o jumătate de cuvânt. 

Lucrul acesta ne-a fost de mare ajutor atunci, la începutul contactului 
nostru cu munca în subteran. Privită în tot ansamblul ei, perioada aceasta de 
început de la Baia Sprie a fost cea mai bună perioadă pe care am trăit-o în tot 
timpul puşcăriei mele şi cred şi a altora. ai 

Domnul Bujoiu voia să ne cunoască mai bine pe noi inginerii mai tineri 
în vederea organizării și îmbunătăţirii lucrului în mină. Aducea de la 
directorul Isaicu de lucru pentru noi. Fişe pentru reaşezarea normelor de 
lucru pentru civili. Vedeam de aici cum variază norma în funcție de duritatea 
rocii, de condiţiile de temperatură a locului, de aerisire şi de infiltrații de apă 
din cerime (ploaie din cerime). Şi a venit apoi timpul să se organizeze 


300 


DD 5 


echipele de lucru în mină. Dintru început nu aveam 
entru rulători Şi vagonetari, plus echipa tehnică, Ruj 
Erau minereul prăbuşit de împușcătură 

rosto 


goale. (GE No iul Asetia pi uțuri până la nivelul galeriei 
ati ereul ajungea la nişte Jgheaburi mari și era eta Tiei de transport, 
E tile; guri de rostogol”, cu ajutorul unor opritori ze aceste Jgheaburi, 
câte un vagonet gol la gura de Tostogol, ridicau ai Aetari aduceau 
roă în vagonet. Când vagonetul se umpl € ŞI lăsau minereul 
să curgă în i „pica puneau opritorul ŞI cu 
minereului se oprea, iar vagonetul era impins de vagonețar ca rgerea 
extracție, unde era urcat în cabina liftului numită corfă”. și Te puţul de 
față. je ŞI era scos la 
E erp | de organizare a oamenilor î 

EAI CIpA EBU TO it E6 Sa Creste sru pe ai perioada când ne 
repartiza ingine ue ) A „Pe simpatii”. Un individ care se bucura d 
mai multe prietenii îşi aduna în jurul lui un număr de Oameni şi se an 
biroul tehnic ca şef de echipă cu componența stabilită în prealabil e la 
din cei numiţi era întrebat dacă acceptă să fie cu ceilalți şi treaba e si 
altă echipă la rând. Mina ne-a acordat de la bun început şi nişte le se 
„maiștri în funcție de numărul total de oameni. Pe noi inginerii tineri 
Bujoiu ne întreba dacă vrem să ocupăm aceste posturi. Era o problemă 
delicată de a servi ca intermediari între maiştrii civili ai minei şi oamenii 
noştri. Când m-a întrebat şi pe mine, am răspuns că eu aş prefera un loc unde 
să lucrez efectiv la uşurarea muncii celorlalți. 

- Excelent! Vrei să lucrezi la echipa tehnică? Acolo vei avea multe de 
făcut! Nu prea ştiam ce va trebui să fac dar am zis „Da.” 

- Îţi mulțumesc! Mă gândeam: Ce o fi aşa de important de-mi 
mulţumeşte? 

Echipa mea se compunea din patru oameni: un absolvent al Facultăţii 
de construcţii - eu, un mecanic auto - Nicolai Seredenciuc, un electrician - 
Constantin Constantinescu, zis Epure, şi un tânăr ofițer de marină - Aurel 
Pastramagiu. Am fost repartizați la orizontul 12 vest. Şeful orizontului 12 
vest dintre deţinuţi era arhitectul Nicolae Goga. 

A venit şi ziua să intrăm în subteran. Seara pe la ora 6 p.m. ni s-a servit 
o mâncare caldă, apoi ne-am adunat pe echipe în fața postului de control cu 
sacii de merinde în care aveam hrana rece pentru pauza de la miezul nopții şi 
bidonul cu apă de băut, căci apa din izvoarele din mină era otrăvitoare 
datorită compuşilor metalici de plumb în primul rând. Echipele de lucru erau 
lăsate să iasă pe poartă aşa cum au fost constituite de biroul tehnic şi după 
Orizontul la care aveau să lucreze; întâi orizontul unsprezece, soi 
doisprezece, echipele de rulaj întâi, apoi vagonetarii şi echipele pai ? 
urmă. Echipa noastră era tocmai la urmă. Am aşteptat destul de mult să ni 


i locuri de muncă 
Ori lucrau în abatai «: 
5 A - ta 
ŞI-L turnau în nişte puțuri rata 


301 


E 


_ cabina maşinii de extracție, încăpeau numai cinci 
oameni deodată. Când am ieşit pe poartă un şir de ee de securitate aşezaţi 
din distanță în distanță cu pistoalele automate la gât ne priveau cu priviri 
chiorâşe: „Duşmanii poporului. ” Am ajuns în fața puţului de extracție, Un 
om mai în vârstă şi fața rumenă ca un măr domnesc aştepta Cu mâna pe o 
sârmă corfa, care tocmai ieşea la suprafață. Am aflat mai târziu de la civilii 
care lucrau cu noi că „Moş Măr Domnesc” era bolnav în ultimul grad de 
TBC şi de aceea avea fața roşie ca un măr. Aştepta cu mâna pe sârma de 
semnalizare corfa care era trasă din adânc de un cablu. Când dușumeaua 
corfei a ajuns la nivelul suprafeţei, a tras odată de sârmă. „7anc!” Corfa s-a 
oprit. A deschis uşile corfei, ne-am urcat în ea şi el a închis uşile după noi 
apoi a tras din nou de sârmă de două ori, „fang-țang”. Era semnalul 
transmis mecanicului de la maşina de extracție să coborâm. Imediat corfa a 
început să coboare rapid. Din când în când zăream ca o selipire câte o 
lumină la câte un orizont. La orizontul 12 corfa s-a oprit, pe nişte bârne de 
lemn puse de-a curmezișul puțului. Acesta era cel mai de jos orizont. Corfa 
nu mergea mai jos. La coborâre lucrau doi mineri civili tineri îmbrăcaţi în 
haine galbene cauciucate (pescăreşti) şi cu pălărie din acelaşi material. Pe puţul de 
extracţie curgea nişte apă care cădea împrejur ca o ploaie. Unul din ei a tras cu 
ambele mâini de o sârmă lungă care mergea până sus la suprafață un semnal 
„Țang!” adică stai. Celălalt ne-a deschis uşile corfei. Ne aflam într-o galerie 
mai largă cu două linii de cale ferată îngustă - ecartament 1000 de milimetri. 
În galeria asta erau opriţi şi adunaţi toţi cei ce eram repartizați să lucrăm la 
orizontul 12 fie în vest, fie în est. Un civil a venit și ne-a dat şi nouă la 
fiecare câte un prosop, apoi a ridicat mâna sus să ne atragă atenţia şi a strigat 
cu o voce înăsprită de un fel de răguşeală: 

- Oameni buni, ascultați-mă căci am să vă comunic ceva foarie 
important! S-a făcut linişte şi el a continuat: Sunt inginerul Pârvulescu, 
uitaţi-vă la mine că sunt un om tânăr, am numai treizeci de ani, dar sun! 
nenorocit pentru toată viața şi nu ştiu cât voi mai reuşi să mai trăiesc, căci nu 
pot trage în plămâni aerul de care am nevoie să-mi susțin viața. Când eram 
student practicant, am perforat pe praf şi m-am îmbolnăvit de silicoză din 
praful ce l-am respirat. Vă sfătuiesc şi vă rog: când veți ajunge să lucraţi şi 
voi la perforat, să nu perforaţi pe praf. Căutaţi să introduceți de la bun 
început perforajul umed. Vă veţi cruța sănătatea voastră şi a celorlalți 
muncitori din mină. Eu vă voi ajuta cu ce pot! 

Întâlnirea aceasta cu inginerul Pârvulescu ne-a fost şi ea de mare ajutor 
pentru supraviețuirea noastră în condiţiile grele de muncă în subteran. Chiar 
dintru început noi nu eram acea turmă de animale care să se repeadă la 
muncă orbește, cu riscul vieţii, Ştiam de unde ne vin pericolele şi ne feream» 


vie rândul. În corfă 


302 


„a 


e că şi de aceea, în primii doi ani de m: 


poat A de minerit, n 

; cru mortal. Am a A > N0i n-am - 

accident de ui d : Vut doi morți, e adevarat prana avut nici un 

Duţescu Alexandru, care a fost trimis de Ja Adi mul, farmacistu] 
NOI - 


acolo căci Aiudul depăşise toate no 
4 AA fază a bolii de tuberculoză şi a e : Crt 
i tră la Baia Sprie. Al doilea mort a fe f 2040: 
noas ; za : ost Vasile Do 
memea ui Antonescu, trimis la mină în stare de 
inainte de a împlini un an de la sosire de ulcer stom 

În prima noapte de lucru pentru noi echipa 
impreună cu 0 echipă de rulători, de maistrul ci 

Jeria largă cu 2 linii de cale ferată până în faţa ventilat : 
apucat-o spre stânga la orizontul 12 vest. Galeria pe care ga At GESA pu 
aici era galeria transversală ce servea la manevrarea vagonețil i e 
corfă şi a celor goi spre locul de încărcare. Întâi am asistat | fi Do ălte 
de „copturit” în abataj cu o echipă de rulatori, la rost i a atu 

e » die e atOrI; ogolul 17. Maistrul 
civil a luat e) rangă lungă ŞI a început să Ciocănească cu vârful ei roca din 
cerime şi apoi şi cea din pereţii abatajului. Când auzea un loc care suna a 
oală spartă însemna că acolo roca e crăpată de explozie, „o coptură” care 
este periculoasă şi trebuie dată jos. Odată coptura găsită, maistrul introducea 
capătul teşit ca o daltă a Tăngii în crăpătura copturii şi din câteva zvâcniri 
roca începea să pârâie şi coptura cădae. Urma alta şi alta... 

- Lucrul acesta trebuie să-l faceți totdeauna înainte de a vă apuca de 
lucru. Se cheamă „asigurarea punctului de lucru ”. Da, despre importanța lui 
ne vorbise Bujoiu în cursul său scurt de minerit. 

De acolo am coborât în galerie şi am fost conduşi la „Jocul nostru” al 
echipei tehnice. Chiar acolo, când ne-am dat jos din abataj, era o ladă mare 
făcută din dulapi de lemn plină cu fiare vechi. Acolo era locul nostru de 
muncă, iar fiarele erau materialele pe care le vom folosi. Acum trebuie să-l 
aşteptăm pe domnul inginer Pârvulescu să ne spună ce avem de făcut. A 
apărut târziu. A trebuit să treacă pe la fiecare echipă de lucru răspândită cât 
de departe în abataj sau pe galerie şi asta ia timp. Am aflat că galeria se 
intinde peste un kilometru şi are unele ramificații aproape tot aşa de lungi. 
i ferată se întinde Şi ea prin toate aceste galerii. Dintru început noi ne 
ji „9cupa de întreținerea liniei ferate dar mai avem 0 misiune în plus: să 
saca conducta de apă a sectorului de la ventilatoare până la linia dublă, 
de se încrucişează vagoneţii plini ce merg spre puţul de are <u 
je Cții goi ce vin de la puţul de extracție în sens aa A 0 Ei 
A Saaco și AprOVIgI ODA a, A 38 i a i Apă ia i erile şi 
a A este foarte importantă. Trebuie să umblăm prin toa sa mie 

atajele din vest şi din est şi să adunăm toate ţevile de un ol sau 


tate. Duţescu era 
sue după sosirea 
rdea, arestat din 
boală avansată, A murit 
acal perforat, 

tehnică am fost preluaţi 
vil Kohler. Am străbătut 


303 


4 
x 


nducta noastră de apă. Era vorba de 150-170 de 
metri de țeavă şi trebuia să o luăm de unde o vom găsi. Toată fitingăria 
necesară, mufe, coturi, teuri, reducții şi robinete trebuia să le căutăm în lada 
aceea. Treaba asta era grea din cauza lipsei de materiale, dar ne dădea 
posibilitatea să colindăm toată mina la nivelul acela şi ne înlătura Cumva 
sentimentul acela de claustraţie de care suferă permanent omul deținut, Din 
cea de a doua noapte am pornit în explorare, mai întâi pe galerii cu un ochi 
la calea ferată şi altul în jur după țeava subțire. Am găsit câteva bucăţi de 
tevi, cam 50 de metri în total. Am trecut prin locuri unde plouă din cerime o 
apă aşa de acidulată că te pişcă unde cade pe piele şi rămâne imediat o pată 
albă ca o băşică de bătătură. Acolo am văzut o şină de cale ferată pe Care 
timp de vreo 5-6 ani de când a fost instalată căzuse mereu o picătură de apă 
acidulată exact pe coroana ei. Şina aceea de fier avea o gaură în mijlocul ei 
de la coroană până la baza tălpii, parcă ar fi fost găurită cu un sfredel special, 
Picătura tot mai cădea în gaura şinei. Am ajuns în locuri numite „„finduri de 
sac”, la capătul galeriei respective, unde aerul mânat de ventilatoare nu 
ajungea. Roca era aşa de fierbinte de te frigea când puneai mâna pe ea. 
Acolo nu puteai să stai mai mult de două minute cu „foalele ” pe tine. Cei ce 
lucrau acolo nu puteau suferi nici măcar o cârpă în jurul şoldurilor. În abataj 
deasupra acestor locuri, dacă treceai de ultimul rostogol prin care circula 
aerul mânat de ventilatoare, dincolo situaţia era la fel. Te frigeai. 

Într-un loc, datorită cerinţelor de circulaţie a aerului de la cele două 
ventilatoare - unul pentru vest şi altul pentru est - curenţii de aer trebuiau 
separați, aceasta se făcea printr-un „abataj cu aripi înclinate”. Un fel de 
munte de steril ridicat în mijlocul abatajului, în punctul de separare a 
curenților. Laturile erau în pantă foarte înclinată şi mergeau până sus la 
orizontul unsprezece. Noi, „Brațele Speciale”, am numit locul acesta 
„Golgota ”. În abataj treceai din vest în est şi invers urcând Golgota, dar 
trecerea se făcea cu mare efort. Între creasta Golgotei şi palierul orizontului 
11 era un spațiu de numai 35 cm şi turbioanele de aer ce se produceau sus la 
creasta acestui deal artificial îţi stingeau lampa imediat, aşa că era cam 
riscant să te avânţi să treci Golgota. Mai existau Golgote şi la alte orizonturi, 
denumite aşa şi din alte motive. 

Avocatul Toader Popescu din Dorohoi, un om cu talent poetic a făcul 
un pastel caracteristic decorului din mină: 

Limbi de foc în gol de smoală 
Zugrăvesc pe bolți de grote, 
Stafii vii în pielea goală 
Urcând creste de Golgote. 


subțiri şi să completăm Co 


304 


Da 7 


Rostogoalele ŞI „suitorile” cu scări a 
nele rostogoale se lucrează de jos în sus. Met 
urări speciale obligă minerul ă lucreze nu 
iai găurile date în sus intră în aparat şi-l bl 


urc 

A care se fac alăturat de 
dă numită „SUSrupt”, Ac, 

ma! pe praf, ( a 


ochează), C. 


r0S0EA uri numite de civili a erau la ori 
12 vest locuri numite de civili ,,La Berteaq ” „La Klenk” a orizontul 


; civilii îşi aminteau de povestea acestor oameni şi d i Samoilă etc. 
după plecarea noastră au mai rămas câteva nume în Sate murit. Poate că 
La Bej”, „La Lazarov”. ca „La Codilă”, 


Aproape de trei, patru ori zilnic er 
E a linia ferată într-un loc sau altul, za Pete Vagonetari să 
joase, unde, ajungând cu vagonul încărcat, trebuia să faci un etor locuri mai 
treci peste el. Aveam „un târnăcop special, băteam câteva 1 mare ca să 
traversă sau două şi dificultatea dispărea. Continuam vânat pietre sub o 
pentru apă, dar nu mai găseam nimic în vest. Ne-am adresat a ea de țevi 
din est. Acolo erau nişte oameni deosebiți: inginerul Ion Corint. tehnice 
Agapie, Dumitru Creangă, specialist în mecanică fină şi Gri , maistrul 
mecanic - tot unul mai de treabă şi mai bun decât altul. Au d ei „Pop, 
sectorul lor, au cules țevi subțiri de unde au putut găsi şi, mai ş şi prin 
ajutorul lor ne-am adunat ţevile de care aveam nevoie. : gat 


TULUMBA 
Neale Şurubul brăţării 
Piuliţa 
Îi = Ea K holenderului 
brățară Furtunul de legătură Tubul 
holenderului 


„ua Boaptea următoare am instalat conducta de apă până în dreptul 
tății liniei duble şi i-am pus şi un robinet la capăt. De aici se vor 


jum 


305 


' două butoaie de fier ermetice cu care se va căra apa la 
--foratoarelor. Aceste tulumbe se vor transporta pe up 
de noi „trotineta”. Locul unde linia ferată era dublă 
gonetarilor Aşadar apa pentru perforatoare la 
: | 12 vest se încărca în tulumbe de la „hanul vagonetarilor Şi se 
5 aia i ână la suitorul cel mai apropiat de punctul de 
transporta cu trotineta pan i Sole ARE bust e 
forare. Butoiul de apă de la suitor se numea hidro Cât şi 
hid forul aveau o construcție şi O funcționare identică, numai capacitatea 
soia e diferită. Două tulumbe umpleau un isus Tulumbele trebuiau 
să fie mai uşoare pentru că erau adeseori ridicate ŞI date A manual de pe 
trotinetă şi încărcate înapoi. Pe când hidroforul era_stabil şi trebuia să 
contină o cantitate de apă mai mare, ca să asigure funcționarea perforatorului 
pe un timp de cel puțin 4 ore. 'Tulumbele şi hidrofoarele erau nişte cilindrii 
metalici care aveau la cele două capete ale lor câte un fund sudat ermetic, 
Capacul de sus al cilindrului avea sudate pe el trei ștuțuri, Ştuţul de la 
mijloc, nr 2, avea în prelungirea sa prin mijlocul cilindrului o țeavă care 
mergea până aproape de fundul de jos. Ștuțul nr. se lega la un ventil de aer 
comprimat existent pe țeava instalaţiei de aer comprimat, cu ajutorul unui 
capăt de furtun lung de 1,5 m care la fiecare capăt al lui avea câte un 
holender. În timpul încărcării ventilul era închis. Apa se încărca prin ştuţul 
numărul 3. Când se termina încărcarea, ştuțul se astupa cu un dop cu 
ghivent. Apoi se deschidea ventilul de aer comprimat. Aerul presa apa care 
era forțată să urce prin țeava de la mijloc spre locul unde era nevoie, 
Furtunul acela de aer comprimat de 1,5 metri pentru pomparea apei din 
hidrofor a avut un rol foarte important în „autoreeducarea” mea. 
Piulițele holenderelor de la capetele acestui furtun provenite din lada de 
fiare vechi erau aşa de uzate că aproape nu mai aveau ghivent. Infăşuram 
bine ştuțul cu fire de cânepă, apoi strângeam tare cu cheia piulița 
holenderului pe ghiventul ştuțului şi ziceam: „dă Doamne să fină . 
Am scris în detaliu toată povestea asta numai ca să arăt cât de 
nepregătită era mina pentru acest fel de perforaj la venirea noastră 
Într-o seară am umplut hidroforul de la suitorul nr. 23, apoi am 
ventilul de aer comprimat. Pai 
Deodată capătul furtunului de la hidrofor s-a smuls din strânsoarea lui ŞI 
a început să se zvârcolească prin aer ca un șarpe înfuriat călcat pe coadă. 
Lampa mea s-a stins imediat, iar holenderul de la capătul furtunulu 
biciuia peste cap peste braţe unde mă nimerea. Mi-am pus mâna stângă peste 
ochi ca să mi-i protejez, iar cu dreapta căutam să găsesc maneta de închidere 
a ventilului. N-o găseam şi bătaia holenderului mă înnebunea. Cred că â 


alimenta „„tulumbele” 4 
punctele de lucru a perto 


vagon platformă numit 
se numea „hanul va 


deschis 


i mă 


306 


Da 


3-4 minute până am reuşit să înc: 
rat cam ŞIt Să închid a 3 
> cap până la şale şi ambele braţe peste tot, cr. Eram plin de Vânatăi 
şi asta a fost bătaia fără mână omenească aşa e 
uU 


semn. în seara aceea când m-am întors de la m O cerusem eu ca 


A 15 : at 28 »Conferinţa” M: 7 
Nichiforceac- Dumnezeu mi-a aplicat şi mie înizeag ja Minodorei 
Dar noi voiam să le avem toate puse la punct atunci E : 
Jucrăm la perforat, aşa cum ne învățase inginerul Pârvulescu Vom începe să 


Alt impediment pentru introducerea perforajul 
„paratul de perforat, zis „Sovietic ', cu care eram d 
prafului produs la găurirea rocii străbătea tot a 
subţire de vreo 3 milimetri care trebuia să ajungă 
Dacă aceasta se rupea sau dacă nu era destul de 
aparat, se bloca. Nu mai lucra. De aceea înc 
venirea noastră n-au dat rezultate. Omul treb 
aparatul se inunda, minerul închidea apa şi 
Problema aparatului a fost rezolvată de 
etanşeizare de rezervă pentru fiecare perforator si 
Fiecare perforator să ştie cum se se pt (9) ia ai dă ps 
reuşit ca dintru bun început aparatele noastre să lucreze cu iu esa 
randament normal. Şi perforajul umed a început de la orizontul 12 EH 5 ia 
trecut şi la noi în vest. Omul care ne-a demonstrat nouă celor de la ză îi, 
12 vest cum se lucrează cu perforatorul cu apă a fost Gheorghe it 
fost elev al liceului Militar din Cernăuţi. Minerii civili aflând de la iza 
care lucrau Cu noi metodele folosite de noi pentru perforajul umed, au 
început şi ei să le aplice şi treptat, treptat toată prăfăria de care era plină 
mina la venirea noastră s-a sedimentat. Conducerea minei trimetea mereu 
rapoarte elogioase despre rezultatele obținute de „Brajele Speciale” în 
Isere i odelotmioderae de lucru la ministerul lor, cerând ca să se 
atare is erul de interne, ca unii din noi să fim eliberați şi angajați 
e cae ALA civili. Rapoartele acestea îl indispuneau Tău de tot pe 
re xan ru. În toate ocaziile când ne vorbea, ținea să ne spună: 
;DA Ştiţi că nimeni dintre voi nu se va elibera până nu veți da dovadă de 
reeducare, ia 
| Într- 

Conducta 


ui umed îl prezenta Chiar 
Otați noi. Apa de spălare a 
paratul printr-o țevuşoară 
până în capătul sfredelului, 
bine etanşată ŞI apa intra în 
ercările civililor înainte de 
Dula să-şi facă norma. Dacă 
-i dădea mai înainte pe praf. 
echipa din est: garnituri de 


9 noapte, pe când umblam prin abataj după ţevi subțiri pentru 
de apă, vine la mine un prieten bun şi-mi zice: 


- Ştiu că ţie îți place muzica şi ai o ureche fină, vrei să auzi o cântare 
moasă? 


- Ce tel de cântare? 


EX 2 Al s-o auzi! Fă-ţi de lucru prin abataj pe la timpul mesei la miezul 
Pi la rostogul 22 şi aşteaptă până se aşează rulătorii la masă. 


307 


P 5) 


Da 


În noaptea care a urmat roboteam ceva pe la nişte ţevi prin apropriere 
locului cu pricina, Echipa de rulători era formată în majoritate din 
dobrogeni: Costică Drăgoi, Nae Pârvulescu, Traian Ghiţeanu, Grigor 
Branderburg, preotul Şerban şi nu mai ştiu cine. N-am putut observa pă 
deosebit. A sunat pauză şi s-au pregătit cu toţii pentru masă spălându-și 
mâinile cu puțină apă din bidon, apoi şi-au desfăcut sacul de merinde. 

_ Părinte, fi bun şi fă-ne o rugăciune apoi şi psalmul! 

Părintele Şerban a rostit „Tatăl nostru ” şi „Mânca-vor săracii” după 
care a început să cânte psalmul al XVII-lea: 

lubi-te-voi, Doamne, vârtutea mea! 
Domnul este întărirea mea 

Şi scăparea mea 

Şi izbăvitorul meu! 

Avea părintele Şerban o voce de bariton plină, gravă şi mlădioasă ca 
sunetul unui violonce! sub arcuşul vrăjit al unui maestru desăvârşit, de-ţi 
intra parcă direct în suflet cu o încredere nemărginită în puterea lui 
Dumnezeu. 

= 

În altă noapte veneam din abataj să mă cobor prin suitorul 17 la lada 
mea de fiare vechi. Aud în suitor un gâfâit greu apoi un „buf” ca 0 povară 
care cade pe podul de scândură. Apoi din nou un gâfâit şi un alt „„buf”. De 
jos urca scările un om cu un baros: era părintele Radu Şerban. 

- Ce faceţi părinte? 

- Nu prea bine fiule! Uite m-au trimis cei din echipa mea să pun o coadă 
la barosul acesta şi să mai iau o gură de aer curat de pe galerie că mă sufoc 
când stau în abataj. Doctorii noştri m-au consultat şi mi-au spus că am de a 
face cu inima ... nu-i bine de loc! 

Trebuie să fac ceva ca să fiu trimis înapoi la Aiud. 

Văzându-l aşa de obosit am luat barosul de la el şi l-am dus până la 
locul lui de lucru apoi mi-am văzut de treburile mele. 

Psalmul acesta mi-a rămas în memorie mereu. 

Între timp afară a venit iarna cu gerurile ei. Când coboram în subteran 
şi treceam prin faţa celor două ventilatoare de 75 cai putere simţeam aerul 
rece tras direct de afară prin puţul de extracţie străbătând ca nişte ace hainele 
noastre vărgate noi şi din lână. Curentul de aer produs de motor era asă de 
puternic că dacă treceai mai aproape de grilajul pus în faţa gurii de absorbție 
a ventilatorului aerul te lipea de grilă şi numai cu un efort mare te pulcă! 
desprinde de el. 

Drept în faţa ventilatorului din vest era un macaz de cale ferată defect Și 
toți vagoneţii încărcaţi cu minereu deraiau când treceau peste el. Venind din 


308 


vest vagon eţii trebuiau să treacă mai întâ 
distanţă una de alta, așa că între uși se pu 
a trebuiau să se deschidă pe rând în aşa fe] 

ct una din ele să fie mereu închisă, pentru ca să nu se î 
 ventilatorului aerul împins pentru aerisire ft item 
ti RT eva i inel. Aceasta făcea ca 


i apoi O pauză şi iarăsi 

ți. Doi vagonetari erau mereu schimbaţi în fiecare noa e, adie 

rele va goneţii deraiaţi la acest macaz. Şi fiecare din ei Si i: aie 
â doua zi răciţ 


ză şi cu gâtul umflat. Ridicau pe rând ze - iz 
2 faţa ventilatorului în curentul a de a (ranspirau apoi 
Aviatorul Cârligea Valeriu (Valerică), a 
sese cu o zi mai înainte de serviciu la macazul di : 
îi vest şi acum era lăsat la suprafaţă cu ri al) panic de la 

Cum spaţiu special pentru infirmerie nu exista la die eta puiaiă, 
bolea în patul său din dormitorul doi din baraca L-a. iar atu fai Corea 
îndărătul sobei. Inspectorii MAI, Zeller şi Sepeanu. tocmai m 
control la mină. După ce au asistat la intrarea în subteran a Gage acei. 
inspectorii au venit să „admire ” în barăci confortul acela special sa i 
aveau bandiții din partea minei şi au trecut prin toate dormitoarele fai 
numerică. După ce au văzut primul dormitor, când au deschis E, 
dormitorului doi, s-au oprit o clipă să-şi împărtășească impresiile: i 

Sepeanu: Ce părere aveți despre lucrările de la mină domnule colonel? 

Zeller: Astora de aici va trebui să le găsim repede înlocuitori Ma 
So paie de tuberculoză, iar ei sunt cu plămânii în batistă... scăpăm repede de 
ei! 

- Valerică a înregistrat bine vorbele lor şi la ieşirea noastră din subteran 
din dimineața aceea ni le-a spus. 

Aşa voia Zeller să scape de noi. 

Altfel a voit Dumnezeu să scăpăm noi de el. La sfârşitul acțiunii de 
„autoreeducare” a fost găsit mort pe o bancă din cimitirul Belu, cu un 
revolver alături de el. Din încărcător lipsea doar un singur glonț... 

„Pentru o scurtă perioadă de timp am ajuns să locuiesc în dormitorul 
adu „baraca de sub stâncă”. Un povestitor de mare prestigiu din 
E baracă era Mircea Nicolau. Într-o sâmbătă seară am mers şi eu Și 
Lia RE şapte unde locuia el ca să-l ascult. Ne povestea o nuvelă, = fe 
ră doi sa psihologică în cadrul unei întreceri sportive de alergări. 3 si 
Ss in București se desfăşura concursul de pp pentru E - a 
lata n a anului în curs. Concurenții trebuiau să alerge e trei ori în j 

nului. Cel mai bun, cel mai rezistent, cel mai rapid acela va învinge. 


a Start erau cinci sportivi naționali încercați. Fiecare din ei era hotărât să 


7 g 
E: ua UŞI aşezate mai la 
una zece Vagoneți. Uşile 


încât, în toț timpul, cel 


vagone 
vagon€ 


devenit vagonetar la Baia Sprie 


309 


Îi ic uiti SER 


o primă tură trei din ei au fost depăşiţi şi 
au rămas ceva mai în urmă dar continuau să alerge sperând că cei doi din 
frunte vor obosi iar ei, venind din urmă, le vor ua locul. Cei doi din fată 
erau Nae, fostul campion de anul trecut şi un tânăr care participa la Concurs 
acum pentru prima oară, de aceea atât concurenţii căt şi asistența de pe bănci 
şi de la peluze l-au poreclit „mânzul „ Începând cu cea de-a doua tură 
publicul începu să-şi încurajeze atleții. 

- Hai Nae! 

- Hai Florică! . 

- Haide Nelule! 


- Haide Gheorghe! av 
_ Ţine-te mânzule! Şi hărmălaia creştea în intensitate pe măsură ce a 


doua tură se apropia de sfârşit şi începea a treia. Cei doi aleargau unul lângă 
altul cu efort măsurat, fiecare din ei căutând să-şi păstreze o mică rezervă de 
energie pentru efortul final. 

Fiecare alerga şi gândea ce ar fi însemnat pentru el câştigarea 
concursului. Nae era familist şi avea şi-un băieţel de 3 anişori și se gândea 
de pe acum ce bucurie va avea băiatul lui să-şi vadă tatăl campion. 

Mânzul cunoaştea şi el familia lui Nae şi parcă ar fi vrut să-l vadă şi el 
pe Nae câştigător pentru a nu umbri cu nimic fericirea familiei lui. Mai era 
încă jumătate de tură şi cei trei care au rămas în urmă faceau eforturi mari ca 
să-i ajungă pe cei din faţă şi s-au apropriat binişor. Nae şi mânzul îşi 
intensificară şi ei efortul dar se mențineau unul lângă altul parcă ar fi fost 
lipiţi. Asistenţa a izbucnit. în strigăte infernale: 

- Haide Mânzule! 


- Haide Nae! 
Mai era un sfert de tură, publicul era în delir. Larma era asurzitoare. 


Linia de sosire era aproape şi se vedea bine acum. Cei doi îşi desfăşuraseră 
ultimele rezerve de energie dar încă mai erau unul lângă altul. Pe ultima 
porţiune de 20 de metri Mânzul făcu un efort supraomenesc, se detaşă de 
Nae cu vreo 2 metri, rupse cu pieptul lui panglica de la punctul de sosire, 
apoi căzu la pământ. 

Ultimul efort i-a fost fatal, inima i-a cedat. Dar prin efortul lui recordul 
nostru național a fost îmbunătățit cu câtva secunde ! 

La câteva săptămâni după această povestire, l-am văzut pe domnul 
Nicolau la cabinetul medical. Avea obrazul drept, ochiul şi gura strâmbate 
într-o parte şi nu mai putea vorbi. Din cauza curentului rece de la 
ventilatoare căpătase o pareză facială. : 

L-am mai revăzut după vrea 37 de ani. Pareza dispăruse. Supărările 
vechi au dispărut fără urme, dar altele le-au luat locul. 


cucerească titlul de campion. După 


310 


DD 


î 
Într-o Zi» domnul Niculiţă Goga îmi spuse: „La dj 

e la ventilatoare Îi ez dacă hu poți face cui i 
lucrează acolo răcesc şi riscă să se imboinăwe că 1 
(A rmăcopul de cale ferată şi am plecat. Ajuns 
biectul, ultima expresie a simplificării: două aci 
de şinele obişnuite. Vagonetul se înscria în cu 
doi oameni. Dar cum se producea deraierea? 
chircit să văd ce se petrece. l-am rugat pe vago 
plin. Când roata din față a vagonetului călca p 


3 E (să inima macazului 
JAsa în jos sub greutate şi vagonetul trecea peste ea = 57 Sa, Aaa se 
E uat o 


ede de piatră potrivită, am aşezat-o sub traversa inimii si am 3 ş 
IE cu târnăcopul. După aceea doi vagoneţi a Re A Rae 
succes. Al treilea a deraiat iar. Am controlat lespedea de e ea 
ieşit. Traversa era aşezată într-o groapă plină de noroi care ga: S 
lespedea, o făcea să alunece afară. Trebuia găsită altă soluție. Sas i 
traversa şi să umpli mocirla însemna să se întrerupă circulația va aci 
plini şi goi. Nu merge! „Nu-i voie!” Mi-am adus aminte de E pi 
ferate pe care l-am făcut la facultate. - O contraşină de ghidaj putea să ae 
M-am întors la domnul Goga şi i-am spus care este Situația, apoi i-am SEA 
„Rugaţi pe domnul maistru civil să-mi împrumute metrul: noi n-avem voie 
la asemenea scule.” Am luat metrul şi o şipcă de lemn tot de un metru 
lungime. Am aşezat şipca în chip de secantă pe firul curb al liniei opuse 
inimii macazului. Pe şipcă aveam marcate puncte la distanţă, din 10 în 10 
centimetri şi am măsurat cu metrul abaterile curbei de la şipca dreaptă în a- 


Până la macazul 
g a 
aScă maj E pula if 
acolo, mai întâi am sad 
Seal O inimă atâța toț În afară 
Prin forța mușchilor celor 
Am Pus lampa j0s şi m-am 
netari să împingă un Vagonet 


i 
k 


intrare 
apa je mie eatatanr 2, ventilator „Zd. 


Galeria 
transversala 


3ll 


Am făcut o schiță şi i-am dat-o maistrului civil: Don) 
cte. i pe cei de la fierărie să-mi Jacă o bucată de Şină indo d 
aie Sp ti, schiță şi să mi-0 aduceți mâine seara împreună cu x i 
se vede în a de cale ferată.” În noaptea următoare maistrul mi-a adus E 
sea escu cara e nica tac fel 
vagonetari de serviciu îşi făcuseră deja »» cal E Sa prin mâinile i 

un pachet de zece”. Unul din ei, cuno A gu i nescu Sata 
bancurile lui, era cam îngrijorat: „Ce ne facem, domnule? Asta-i ia 


boală-n oasel... 


CALEA FERATĂ DIN FAŢA VENTILATOARELOR 


ceste pun Nule 


- O să încercăm ceva să vedem dacă merge! Am aşezat contraşina în 
interiorul curburii firului opus inimii şi am fixat-o cu crampoane. Contraşina 
ţinea roata vagonului lipită de firul curb opus inimii şi nu lăsa cealaltă roata 
să calce peste inimă. Am stat apoi să văd cum au trecut vagoneții rămaşi din 
pachetul respectiv şi cum nici unul n-a mai deraiat am plecat la alte treburi 
Peste vreo două ore numai că vine la mine un vagonetar şi-mi zice: 

„- Mai du-te odată la vagonetarii de la ventilatoare! Nu ştiu ce 
rjobizană mai au!” Am plecat cu inima îndoită. » Oare ce să mai fie?” Nu 
ține contraşina? Să fi ieşit din crampoane? Permite ea un joc prea larg roții 
pe care o ghidează? Tot felul de ipoteze... lată-mă iar cu cei doi. Gogu cuo 
mutră cam amărâtă îi zice celuilalt: „Zu du-te între uşi să slobozi vagoneţii 
aşa unul câte unul şi eu mă ațin aici la macaz ca să-i arăt lui Victor cum se 
petrec lucrurile." Gogu ia o poziție încordată şi-i strigă celuilalt: „Acuma! 
Dă-i drumul!” Vagonetul porneşte şi ajunge la macaz. Gogu pune un deget 
pe colțul vagonetului şi fluieră printre dinţi şi vagonetul continuă să meargă 
tacticos „tac-tac, tac-tac!” către puţul de extracție. Urmează încă unul şi 
încă unul până se termină tot pachetul. Gogu se repede la mine şi mă ridică 
în braţe: „Vezi măi Victore ce ne-ai făcut tu nouă?! Am simțit atunci 0 
bucurie, aş putea spune o fericire pe care de puține ori în viaţă am e, 
simţit-o. Fericirea de a fi uşurat povara care amenință viața aproapelui me 
şi ca să nu mă vadă Gogu cu ochii umezi, am fugit repede de acolo. şi 

O bucată simplă de fier mi-a produs atâta fericire cât nu mi-ar fi pro je 
o nici dacă mi-ar fi dat cineva o bucată de aur de aceeaşi mărime. ŞI a! a 
una din puţinele bucurii din viața mea care n-a fost privită de nimeni SI 
invidie. Puteam eu să-mi închipui oare că voi trăi un moment ca ace 
tocmai într-o mină de plumb? 

Pe lângă toate pericolele şi neajunsurile lucrului din mină pent i 
ne-a pregătit sufleteşte domnul Bujoiu a mai apărut şi o surpriză: O ciupercă; 


ru Cale 


312 


fe e mucegâi “i [a toate condiţiile biojug di 
ui a, umiditate, întuneric şi gaze, aceasta ataca ac IN Subteran, Căldura 
exces ză lucra în abataj. Pielea corpului Omenes 4 piele (ranspi 
PN aunea inchihala a „556 acolo da 
O uţiori i în îs cica I & a Se înroşea i apoi înce de era maj fină 
i ice de Putrefacţie, Rana acea Să supureze ee 
şi c stricată şi pro ucea o mâncărime însupo rtabită INIroS grey de 
tul medical foloseau ca antidot badijon oct de Ia 
î e metil şi pa: 
de soare: dei 
Omu i să se odihnească : 
d oarmă şi să Ss i : mergea la cabinetul medical ca «x 
loc ipastru de metil, apoi trebuia să-şi expună pielea Ei, ca 
cu ue la soare. Bolnavii aceştia de „ci “Sirită a părților 


pițerz ale sf „Ciupercă ” formau 
respingător pentru ceilalți membri ai braţelor speciale de la Baia Spri 
i: . 


ajul cu albastru 


| care lucrase noaptea întreagă în abataj când ieşea | 
a Suprafaţă în 


În acest timp fricțiunile între directorul adm 
Alexandru se “intensificau. David ar fi Vrut 
condițiile de închisoare, să. să ne incurajeze 
jerului în mină. Politrucul îi făcea mereu rapoarte că încalcă ba una ba alta 
din prevederile regulamentului puşcăriei, căutând să ne favorizeze Sa noi 
până la urmă David supărat pentru nu ştiu ce Tapori „şi-a depus abzisa” : 
s-a retras din securitate, ca să se ducă înapoi la ciocanul său. Vestea Ș 
aflat-o de la civilii cu care lucram noi. În colonie a apărut un director pe care 
il ştiam de la Suceava. Fusese gardian la etajul unu pe când eram şi eu la 
camera 9 cu Bogdanovici. Vanciu pe atunci nu se purta rău „dar acum era 
mai vigilent în urma obținerii rangului de ofiţer. Alimentaţia nu s-a schimbat 
în timpul administraţiei lui căci eram în subvenția minei şi aceasta nu 
înțelegea să ne hrănească rău şi să ne reducă capacitatea de producție. 
Aveam pâine la discreție. Fiecare îşi lua pâine câtă voia. Marmelada şi 
ceaiul, dulciurile în general nu ne mai plăceau ca efect al gazelor în care 
lucram în subteran. Primeam mai des brânză pe care o mâncam cu plăcere. 
La cazan primeam carne, e drept carne de oaie, dar era came şi asta conta şi 
îsta ne ajuta la refacerea țesuturilor noastre anemiate. Vanciu a introdus însă 
0 măsură de disciplină penitenciară: când voia să ne pedepsească, ne încuia 
In barăci şi ne introducea o tinetă mare în spălătorul din baracă, ceea ce în 
timpul lui David n-a existat. ăi, si 

Printre alţii, la Baia Sprie, era deținut şi un turc, căpitanul unei pu 
ambarcațiuni în care grănicerii au descoperit ascunse căteva ce E 
SDerau să ajungă astfel în Turcia şi de acolo în vest. Toţi au i e ga 
lutul era şeful de lot. Era în pauza de la miezul nopții, (urcul, câ S 


inistrativ David şi Politrucul 
să ne mai îmbunătățească 
mai mult la modernizarea 


313 


IS 


un pietroi, şi-a desfăcut sacul de m 


-a aşezat pe ace 
a aş Jerie şi l-a văzut: 


nciu pe sal 
ăi turcule? : 
si şi dumneavoastră la fel! 


e, turcule, şi am să te pedepsesc! 

_ Eu nu batem joc la Gun gegroa 35» e! aşa învățat româneşe a 
cineva întreabă ce faci răspundem A fa geavaastră ji Su 
n-a mai lungit vorba şi l-a lăsat pe i în bună pace. 


ce era acum, $ Crinde Şi 
mânca. A trecut Va 
- Ce faci aici m 
- Facem bine, Mer: 
_ Îţi baţi joc de min 


De la un timp am observat că unul din cei doi tineri corfagii în haine 
pescăreşti a fost schimbat. Era acela mai scund și mai dolofan dintre ei, care 
avea un dinte de aur în faţă. Oare ce 1 s-a întâmplat? De la civilii CU Care 
lucram am aflat că fusese luat la armată şi fiindcă era nepotul secretarului 
celulei de bază de la mină avea să fie înrolat, „cu termen redus”, în trupele 
de securitate. Se va întoarce peste un an... 

Unchiul său, Kerekeş, era cunoscut de toți ca un om răutăcios, de aceea 
minerii civili - în marea majoritate ortodocşi, catolici sau uniţi - l-au poreclit 
Luther. Şi Luther se purta rău şi cu noi şi căuta să ne prindă cu lucruri 
interzise cum ar fi de exemplu o bucată de ziar sau încercarea de a afla 
noutăţi politice de la vreun civil. Ne pâra pentru tot nimicul la politruc: Era 
acum responsabil cu protecția muncii şi, sub pretextul că inspectează locurile 
noastre de lucru, ne făcea tot felul de şicane. Un altul dintre civili care căuta 
să ne pârască era Borkoţy, poreclit şi Cucuvaia, pentru că avea o figură ce 
semăna cu această pasăre sinistră. Ceilalţi civili au avut totdeauna o atitudine 
binevoitoare faţă de noi, cu toate că unii din ei erau membri de partid bine 
verificaţi. La 12 vest am avut, pe rând, pe Kohler, care era la vârsta de 
pensionare şi bolnav de plămâni. Venea la noi la lada de fier vechi, făcea 
lampa mai mică şi moțăia câteva ceasuri, apoi făcea o rundă pe la cei din 
abataj, le mai ajuta să spargă câte un pietroi mai mare dându-i o gaură cu 
perforatorul şi punându-i un cartuş de dinamită cu capsă, îl exploda şi făcea 
tăndări pietroiul. Venea apoi iară în galerie să se mai odihnească la aer. 
După pensionarea lui, ne-a venit ca maistru un moț, Paşca. Făcea stagiul de 
practică ca student la Facultatea de mine şi se pare că avea printre noi o rudă 
apropiată, din satul lui Avram Iancu. După ce şi-a terminat practica ne-a 
venit în locul lui maistrul Gheorghe Lazăr, un om tânăr, care purta O pălărie 
| de năgară cu boruri largi şi de aceea noi neştiindu-i dintru începul numele 
l-am poreclit „Brazilianul. L-am bănuit de la bun început că era securist ȘI 
iei Sea dar cu noi s-a purtat corect. Poate chiar mai mult decât corecl: 
oct întâlnit prima dată pe galerie, m-a oprit şi m-a întrebat: 

- Tu câţi ai? M-am oprit nedumerit: 


314 


Nu ştiu despre ce mă întrebaţi!” 
x C âte mortăciuni ai? 
_vorbiţi de muşte sau de şoareci? 
„De oameni! Ai 
_Nu veţi găsi prea mulți din aceştia Printre noi! 


După ce s-a lămurit cu cine are de a face Brazilian 1 
uspectat: Ba la un moment dat a salvat pe unu] din ai as 
s 


Luther e SC fa un petec de Ziar mânjit de ma iu 
n oiiela joci e aia „27 îmare. Deţinutul poliţie cipe cra sat 

Luther cu Ziarul murdar în mână a plecat să reclame cazul st ag 
rocmai atunci venise în inspecție. Brazilianul a aflat despre toată a 
pi > ziar murdară în closet şi acum 
dumneavoastră! Vanciu când l-a văzut pe Luther 
îndepărtat repede de el şi nu i-a mai ascultat reclamaţia,... 

La 12 est a fost la început un maistru civil Fargo. Din partea ă 
deținuților, era inginerul Dumitru Solcan, şeful lotului absolvenţilor de i 
politehnica din laşi, un tânăr inginer, care din primele zile de servi ie 
distinsese lucrând la reconstrucția după război a podului de cale zip E 
Roman. ia 

Într-o noapte a venit în mină un inspector Bazavan de la Direcţia 
Generală a Penitenciarelor. A trecut în control pe la punctele de lucru de la 
orizontul 12 est, a găsit totul bine, apoi l-a luat pe inginerul Solcan de-o 
parte: 

- Spune-mi cine sabotează lucrul aici în mina aceasta! 

Nae Domnule inspector, oamenii noştri lucrează toți în mod conştiincios. 

Nimeni nu sabotează. Dumneavoastră, să fiţi sănătoşi, vă veți convinge! 

- Noi ştim că aici cineva sabotează producția! 

- Domnule inspector, cine v-a informat, v-a dus în eroare. 

- Cum te cheamă? 

- Dumitru Solcan. 

- Nu eşti bun de maistru. La munca de jos! 
Pati Fargo care surprinsese ultima fază a discuţiei a venit în 
ou ua olcan: m Ti ovarăşe inspector, oamenii de la Braţe Speciale 

mai bine decât minerii de meserie!” 

- Te voi schimba şi pe tine pentru că te asociezi cu bandiții! 

Aşa se face că s-a schimbat deodată ambii conducători de la 12 est. s 
este câteva luni acest inspector neînduplecat a ajuns să lucreze şi el în 
braţelor speciale la o mină. 


NU ne-a mai 


Cadru] 


315 


De 


pan 1951-52, s-au selecționat din rândurile 
în timpul iernii entru munca din subteran. Au fost puşi să 


: inapți i de 

serie de sg e în vagoneți basculanţi: a port vago 
E ță. Incărc lt deasupra terenului şi ba 

suprafăţ tă suspendată mu p ŞI basculau de A 


ortat. S-a realizat astfel un rambleu în valea ie ie 
t rambleu s-a început a se construi noi barăci zi 
Civilii ne spuneau că se plănuieşte i : 
eaga mină. Ce ia primi în e e 
"anti vor fi trimişi înapoi la Aiud. Inapţii au p] 
efective i Volatia pe care părăsea mina. Primul lot de EA si ta 
cel de al oi la Aiud la două luni după ce am început lucrul în subt eran, a 
trimis paria câteva nume: Mircea Hanţcu - grav bolnav de dir 
ra i, meu de liceu, învățătorul Ion Lazăr, Remus Daniş, Ru 
sto Et ş.a.m.d. Se apropia primăvara. Pădurea din jurul colonie 
prinsese O culoare brună-roşcată. Ceraleeu mugurii. 


NOastre 
lucreze | 
neții 


materialul transp 
a coloniei iar pe aces ee 
pregătea extinderea i x e 
încredințeze nouă lucru 


înte-o zi, politrucul dădu ordin să ne adunăm în careu în curtea colonie 
Când toţi erau adunaţi şi erau de faţă şi directorul Vanciu şi toți gardienii, 
politrucul a scos din buzunar un seta şi din plic o scrisoare. A dat ordin 

iţi drepți apoi ne-a citit: 

să pi 007 ie Prezidium al Republicii Populare Române, se 
aduc pe această cale mulțumiri Braţelor Speciale de la mina Baia Sprie, 
pentru aportul deosebit pe care l-au adus în introducerea metodelor modeme 
de lucru în mină. Semnat doctor Parhon. dez 

_ Ati văzut măi? Se eliberează cineva? Nu v-am spus eu? Nimeni nu se 
va elibera până nu veți da dovadă de reeducare! Vi s-au creat aici condiții 
ca să vă reeducaţi! A făcut o scurtă pauză să vadă efectul cuvintelor lui 


apoi a întrebat: „Cine are ceva de raportat?” Z 
Preotul Şerban Radu a ieşit în faţă: „Eu, domnule locotenent! 


- Ce vrei? 

_ Domnule locotenent, vă rog să binevoiţi a lua la cu 
grav bolnav de inimă şi când intru la lucru în subteran nu 
Mă sufoc. Vă rog respectuos să mă trimiteţi şi pe mine c 
înapoi la Aiud, iar până atunci să-mi dați un lucru oricât ar fi 
suprafață. 

- Nu se poate! Trebuie să intri în mină. 

- Domnule locotenent, vă rog, credeţi-mă! Nu pot! Mă sufoc! E 

- Doctorul care ţi-a spus că eşti bolnav de inimă este un bandit sabo 
ca şi tine. Ai să intri în mină aşa cum îţi spun eu! 

- Domnule locotenent, am să mor! 


noştință că sunt 
mai pot respira. 
ând va fi posibil 
de greu la 


316 


DD 


i ce dacă mori? Moare un bandit! 
 ciu se repede la preotul Șerban, îl ia din 


: : 1ept şi-l oara: 
i să intri în mină aşa cum ți s-a ordonat! PICP Şi-l zgâlțaie: 


Nu pot! 
o iucul decide: 


Bine! Rămâi la suprafață. Ziua lucrezi la 
“dormi la carceră! Apoi încheie: 
noapi/ văzut măi, cu reabilitarea numai 

î i vedea noi ce-i de făcut! 

PR Se atunci timp de o săptămână politrucul n 
ereu la cazarma ostaşilor securişti. 

şi dormea părintele Şerban la carceră, iar dimin 

; din mină el târa după el o targă din acelea care s 
să transportul mortarului şi însoţit de un miliția 
pietre. Când at era aproape plină, o târa în 

otrele pe alei unde erau necesare. Dar asta nu era de atunce. 4 
ed îl vedeam cu faţa tumefiată şi cu vânătăi se ia i Că 
noaptea la el la carceră un miliţian sadic - Hegheduş - şi-l bătea până n ae 

: i îi bătea pe pereții i să i Lane 
putea şi apoi îi mai pe pereții carcerei sârmă ghimpată ca să nu se 
poată rezema de ei şi să doarmă. Şi bătaia asta se întâmpla în fiecare noapte 
Dar mai avea părintele şi un prieten bun, pe domnul Costică Ea 
învățătorul din satul unde îşi avea el parohia. Amândoi se împăcau de 
minune căci îi unea acelaşi crez. Acum domnul Drăgoi făcea ce făcea şi 
căuta să-şi ajute camaradul la suferință. Se apropia când nu-l vedea 
miliţianul sau unii se făceau că nu-l văd şi-i strecura în mână câteva pătrăţele 
de zahăr sau câţiva biscuiţi de la cantină, căci primisem dreptul să avem o 
cantină cu plată de unde cumpăram unele lucruri care ne mai îmbunătăteau 
viața. Nea Costică îi mai spunea părintelui câte o vorbă bună de la noi 
ceilalți şi uneori mai primea şi de la el câte un gând bun pentru noi. 

Într-o dimineață venisem din mină printre ultimii. Am mâncat apoi 
m-am întins în pat să dorm. Afară oamenii încă mai umblau prin curte, 
încolo şi încoace. Nu se culcaseră toți. N-am apucat nici eu să aţipesc când 
aud afară două focuri de pistol „poc!, poe!” Apoi imediat un vaiet: „„- Aoleu, 
mi-a rupt şira spinării!” Apoi altă voce: 

- Nu trage tovarăşe că acesta-i cu mine! 

= La o parte că trag şi-n tine! 

a i a după aceea a trecut chiar pe lângă geamul meu a Sa 
slâsai AA. fiori şi de picioare de patru deținuți către luă ză FR 

su in d în ce mai Sena Iertaţi-m Fi fraților! ertare! Iertare. erta i | 

mai putut dormi. Am pus pe mine ce haine mi-au căzut la îndemână şi 


Pâvarea aleilor din Curte iar 


Prin muncă V-aţi lămurit iar cu 


Perii. . 
mai dat prin colonie, ci 


eața când ne întorceam 
e folosesc la construcții 
n intra printre barăci şi 
mijlocul curții ŞI aşeza 


317 


EI 


ea s-a dus ca fulgerul prin barăci. piele 
la infirmerie. fit 

dunat în curte şi-au început să urle: 

ea închisorii, canaliilor. 

dus aici ca să ne omorâţi neştiuţi de nimeni? 


am ieşit în curte. Vest Şerban ; 


murit înainte de ajunge 
Toţi oamenii s-au â 
- Ne omorâţi în curt 
_ Pentru asta ne-aţi a 


SA si 
_ Sunteţi nişte besti: Sa 
dpi nu respectaţi nici o lege pe lumea asta! 


Am strigat tot ce ne trecea prin minte atunci. 

_Nu mai intrăm în mină! Intraţi voi să dați producție. 

_ Noi stăm în închisoare ca să nu ne mai omorâți. 

_ Nu intrăm în mină până nu vine procurorul să stăm de vorbă ch 
dânsul! : ; ct e A 
Deodată au năvălit în colonie Vanciu cu milițienii cu pistoalele în mâini 
şi ne-au dat ordin să intrăm în barăci şi au încuiat barăcile. După vreo două, 
trei ore a venit procurorul. A intrat pe poartă însoțit de Şteanţă care îi relata 
cum s-au petrecut faptele. Nici un alt deținut n-a fost întrebat o Singură 
vorbă. Nimănui nu i-a fost îngăduit să-i zică ceva procurorului numai lui 
Şteanţă. Aceasta ne-a înfuriat şi mai mult. S-a procedat apoi „reconstituirea 
faptelor.” Comisia s-a deplasat spre latura barăcii sălii de mese. Targa cu 
pietre şi balta de sânge era acolo în colțul barăcii. O văzusem şi eu în timpul 
revoltei. Afara era noroi căci plouase toată noaptea până aproape de timpul 
ieşirii din mină. Bucătarii nu fuseseră închişi în barăci şi urmăreau prin 
ferestrele sălii de mese „reconstituirea. ” Şteanţă le spunea că el l-a văzut pe 
deţinutul Şerban că a sărit cu mâinile pe gard ca să evadeze şi procurorul i-a 
cerut să arate „cum. Şteanţă şi-a băgat mâinile în noroi şi apoi a mers și 
le-a pus pe gardul de scândură şi procurorul a fotografiat urmele de noroi de 
pe gard ca dovadă că preotul Şerban a voit să evadeze. 

Aşa s-a încheiat ancheta, iar noi fierbeam de nu ne mai găseam locul. 
Eram absolut hotărâți să refuzăm să intrăm în mină, dar au intervenit unii 
dintre ai noştri cu mai multă autoritate şi ne-au cerut să nu le facem greutăți 
civililor care au fost întotdeauna alături de noi. Să fim şi acum alături de ei şi 
să le cerem sprijinul. Cu greu ne-am lăsat convinşi, iar civilii s-au arătat şi 
acum de partea noastră cerând prin organele lor schimbarea conducerii 
coloniei. De Ia ei am aflat că ostaşul care a tras în părintele Şerban se numea 
Vasile Drăgan şi era din comuna Tinca, că a fost avansat la gradul de sergen! 
şi că a primit concediu şi 2000 lei ca răsplată pentru fapta lui. De la oamenii 
care erau pe la latrină în timpul întâmplării am aflat că, în momentul când a 
fost împuşcat, părintele Şerban era cu spatele la ostaş şi nu cu coasta stângă 
cum ar fi trebuit să fie dacă era lângă gard. Faptul că a fost împuşcat direc! 
în spate a fost confirmat şi de preoții care l-au spălat, îmbrăcat şi prohodit în 


318 


i lemne, unde a stat pân 
magaZI? % Oamenii de la latrină uri ga, Scoaterea p 
ae e, , SPun că după ce ostasuj | PSârtă pentru 
„că trag şi-n tine au auzit vocea Politrucului: ul l-a amenințat pe 
leac, ca să-l încurajeze pe Ostaş să facă e î unge, mă!» Era 
â pus la ca] 
€ mai 


e 


Iu 
miliţian » 
sub prepe 
anainte. 
iat întotdeauna, cel ce pune la cale lucruri rele mai 
î î i i <& Scapă d; 
„ate ceva care se întoarce cre ad lui, Şi, de data asta e dota 
seoulamentul E oriiipreve ca ca mai înainte de gardul sa a uitat că 
de scândură) să mal IS a gard mai mic (din sân îi “ de 4 metri 
delimitează „zona interzisă + Acest gard mai mic lipsea ja «ueat): care 
pieu în momentul împușcării. „Zona. interzisă” nu era na Baia 
| A L .. 1 x - 
rocurorul n-a scăpat-o din vedere. Stâlpişorii despre care s-a ș mitată și 
i n-au existat atunci. Numai aşa se explică faptul că mult mai î în alte 
4 arzIu, atâţ 
» descoperire” a 


cărți Pe i : 
Alexandru cât şi Vanciu au fost schimbaţi. După această 

inuți au lucrat o 
aralel cu gardul de 


rocurorului, comandantul gardienilor, Feheir şi cu doi deț 
săptămână să instaleze gardul mic de sârmă ehimpată, | ț 
scândură, ca să delimiteze zona interzisă Cu impuşcarea fără somaţie, Abia 
atunci s-au instalat la Baia Sprie, „stâlpişorii”. 
Pe schița lagărului Baia Sprie am însemnat cu AL, 
de sânge scursă din rana părintelui Şerban, şi cu un 
simulat ulterior urmele mâinilor murdare de noroi. 
În dimineaţa înmormântării, când am ieşit din mină, am văzut sicriul şi 
crucea dăruită de mină pentru fostul miner Şerban Radu. 
Am mers la sala de mese. Acolo Nea Costică Drăgoi a început a povesti 
câte ceva din viaţa părintelui Şerban, prietenul lui: 

„ Copil de țărani săraci, Şerban Radu n-a putut să meargă pe la şcoli prea 
înalte. A făcut şcoala primară şi după aceea a mers la seminar. După 
terminarea studiilor s-a căsătorit şi apoi a fost sfințit ca preot şi trimis la o 
parohie dintr-un sat din județul Constanţa. De soție n-a avut parte prea multă 
Vreme căci a murit de tânără şi părintele s-a hotărât să-și dedice cu totul 
Viaţa parohiei sale. A flase între timp că unii din enoriașii lui aveau probleme 
mari. Existau fraţi, surori şi cumnaţi care nu-şi mai vorbiseră de ani de zile 
ȘI nici nu s-au împărtăşit de atunci şi părintele se simțea vinovat faţă de 
Dumnezeu că în parohia lui există astfel de cazuri. Degeaba se ruga fierbinte 
în timpul liturghiilor, degeaba vorbea cu aprindere la predici, căci aceasta 
Avea efect numai în ziua aceea. EI avea nevoie să stea de vorbă mai mult 
limp cu oamenii împricinaţi. 

Era Vremea sapei. Într-o zi Nea Costică I-a întălnit pe prietenul lui 
Mergând pe drum cu sapa în spate. 
” Unde mergi părinte cu sapa? 


n vedere 


locul unde era balta 
»A” locul unde s-au 


319 


Dei 


gorul Domnului ! 


ieu în 0 E i i X 
- Ia, mă duc $ unul din împricinaţii pe care se gândise e se 


Se ducea la câmp la 
convertească. 
- Bună dimineata, Joane! 


inte! 
imineaţa, părinte: detii 
p oră Bl uite am venit şi eu să-ți dau un pic de ajutor la sa 


ai nevoie şi eu nu prea am ce face la birou astăzi. Mă primeşti? 
anca Pai să vedeţi părinte, dumneavoastră n-aţi învăţat carte ca să lucra 
i zi ia 
rând ea n i ieri ştii că şi eu sunt fiu de țăran şi n-am uitat de unde ră 

ridicat. Hai să încercăm cum merge! ŞI părintele începea să tragă vârtos cu 
sapa, dar în acelaşi timp mai îngâna ŞI O priceasnă la care s-a gândit el înca 
de cu seară. Prăşitorii lucrau cu urechea la cântecul lui. După priceasnă, 
popa, care nu contenea deloc să tragă şi cu sapa, mai zicea ceva din psaltire 
şi oamenii se simțeau răpiți între pământul pe care-l lucrau ŞI cerul lui 
Dumnezeu de care le vorbea acum preotul. Părintele a prins momentul ŞI s-a 


pă, Ştiu că 


(i în 


apropiat de Ion. d E AAA - e 
- Uite loane ce m-am gândit eu. Sunt atâţia ani de când tu şi cumnatul 


tău Vasile v-aţi certat pentru o viţică pe care ai primit-o de la socrii tăi. N-ar 
fi timpul să vă împăcaţi cumva, cum veți crede voi mai bine? 

- De, părinte, eu aş vrea, dar nu ştiu dacă şi el vrea să se împace. 

- Lasă că am să vorbesc eu şi cu el şi am să-ţi spun! Bine? 

- Bine, părinte! Şi ca să întărească hotărârea omului, preotul îşi petrecu 
toată ziua alături de el muncind şi vindecându-i sufletul cu psalmi şi cântări 
înălțătoare. Azi l-a convins pe lon şi e sigur de el. A doua zi îl va găsi pe 
câmp pe Vasile şi va lucra în acelaşi fel. Pentru fiecare plănuia dinainte cum 
să înceapă şi cum să ajungă la deznodământ. Nu greşea pentru că îşi 
cunoştea-oamenii şi oamenii aveau încredere în el. 

În duminica următoare lumea din biserică rămâne mirată: cei doi 
cumnaţi care nu şi-au vorbit de ani şi ani s-au îmbrățişat plângând în faţa 
altarului şi au venit să se împărtăşească cu trupul şi sângele Domnului. - 

Şi părintele Şerban era „în ogorul Domnului” şi la timpul secerişului și 
la cositul fânului și la culesul porumbului şi la toate muncile câmpului ȘI 
certurile şi supărările dintre oameni se topeau pe rând şi enoriaşii vedeau in 
el un trimis al lui Dumnezeu şi astfel dușmăniile se stingeau. 

A venit războiul şi au plecat din satul lui mai mulți oameni pe front. 
Curând după aceea a venit vestea că unul din ei a şi murit acolo departe: 
Nevasta lui s-a dus la Constanţa cu ceva de vânzare, a prins-o un 
bombardament şi a murit şi ea. A rămas fără părinţi o fetiță de doi anişori. 
Cine să-i poarte de grijă? Părintele a înfiat-o şi i-a luat ca îngrijitoare 9 


320 


; re o spăla, o îmbră : 

femei€ e A şi de Sue ANS binele pe car 
părintele oi, dar odată cu aceasta a a ra Sau 
in mul impus cu forța de armatele lui Stalin, Sătenii 
1; ales cei care iiapter frontul în răsărit Povesteau despre viata m: 
ăranilor din colhozurile ruseşti. „Nu-i vrem!” într-o zi au fă mizerabila 
ului Şerban doi luptători din Babadag, Gogu Pui SOSI la biserica 
ii au rămas la sfat în biserică cu câțiva săteni A ME 51 Bujeoli După 
slujbă us un jurământ în fața preotului. Securitatea : ai un timp, apoj 
au pă au început să-l bată: „Să ne spui banditule e Set lan arestat pe 
stă pi A Gogu Puiu și zii ă a u cine s-au intâlnit în 
_ Cu toţi oamenii din parohie! Biserica este de 

meni nu poate fi oprit să intre! 
. Ascultă banditule, nu face pe prostu. Tu ești 
că nu ştii. Spune-ne cu cine au rămas în biserică du 

- Domnule locotenent, cu adevărat eu sunt 
Ştiu, dar n-am să vă spun! 

Cum ar fi putut el să trădeze încrederea acesto 
învățase el căile aspre şi drepte ale Domnului? 

Anchetatorul s-a înfuriat. L-a bătut împreună cu alții până a leşinat. Au 
aruncat apă peste el şi l-au trezit şi l-au luat iar la bătaie să spună tot ia 
ştie. N-au scos un cuvânt de la el. În cele din urmă au început să-l bată cu 
bâta în cap... Când l-am întâlnit la Baia Sprie capul lui tuns era acoperit 
peste tot de pete fără păr de mărimea unor monezi de trei centimetri 
diametru. 

L-au bătut în cap până când au crezut că l-au omorât, apoi l-au aruncat 
într-o cameră mică, goală, cu ciment pe jos, unde urma să rămână până la 
înmormântare. Dar pe înnoptate când trebuiau să-l scoată „să-l ducă la 
groapă, „mortul a bătut la uşă: 

- Scoateți-mă de aici. De ce mă ţineţi în camera asta? 

A fost dus într-o cameră locuită, unde fraţii de suferință l-au spălat şi 
l-au bandajat cu ce-au putut şi ei. Turnătorii politrucului arătau la capul lui 
plin de răni şi ziceau: „L-au bătut în cap şi s-a țăcănit!”" Dar preotul Şerban 
a înțeles că asța îl scuteşte de orice declaraţie de azi înainte. Când era scos la 
anchetă şi era întrebat, el vorbea în dodii. N-aveau ce să-i mai facă, Aşa l-au 
Caracterizat şi turnătorii lui Alexandru de la Baia Sprie, dar el şi-a văzut de 
Weburi cu seninătate. Pentru el ce era alb rămânea alb pentru totdeauna şi 
“cea ce era negru nu putea fi niciodată alb. Şi nea Costică continuă povestea: 
îi „dimineaţa acelei ultime zile a lui, îl păzea miliţianul Șicula 

al îngăduitor şi m-a lăsat să vorbesc două minute cu el. Era lun 


PA le Cumpărase 
a Parohială, S-a 
nația Sovietică şi 


unis 
om Crau Nemulțumiţi, 


| Schisă pentru toți oamenii 
şi ni 
Popă şi n-ai voie să minţi 
pă slujbă Puiu şi Bujeoli! 
preot şi n-am să vă mint! 


TI Oameni pe care îi 


321 


îi 


3: „„Astănoapte am visat-o pe fetița mea. Era ea dis 

pie i ] i tr Pi pi da e uimă JENA 

irișoară şi a venit la mine cu doi jeg Up YOşii Şi mi i-a aq. 
-că mai mări mea ab pe 

tra e le ce ţi-am adus eu ție! Cei doi trandafiri roşii erau ş 

Uite tăticule € rmat firul vieţii. Părintele Șerban a scos 


ă i-au Cu 
spe e cai se facă din el două gloanțe de plumb de nouă + 
estul mi 


ei Aseaiă povestirea lui nea Costică, am simțit deodată Că un no 
opreşte în gât şi ciorba aceea cu carne Sari nu-şi mai avea rost în 
mea. Am părăsit sala de mese cu ochii în ie A bi 2 up 

_ Doamne, Dumnezeule, în nemărginita Ia înțelepciune Tu Ţi-aj 78 
ucenicii şi martirii Tăi mai întotdeauna din oameni simpli ca acesta. Cu căi 


de o taină asc 
at: 
4 fie Cele 
din mină 
miligrame 


d mi Se 
lingura 


biruit împărații și ai cucerit lumea! “ 


Lucram de mai mult de un an numai schimb de noapte şi trebuia să 
dormim ziua. Simţeam că somnul de zi nu este destul de odihnitor, dar somn 
de noapte nu aveam decât o dată pe săptămână, sâmbătă spre duminică, 
deoarece atunci nu intram în mină, dar şi atunci ostaşii securiști din prepeleci 
aveau grijă să nu ne lase să dormim. În noaptea când rămâneam noi la 
suprafață făceau atâta larmă că nu puteam închide, ochii. Strigau, 
coteodăceau, somau încontinuu „Stai! Cine vine peste mine!" De undeva 
dintr-o baracă o voce chinuită de nesomn a răspuns: „Vine dracul să te ia!” 
A fost anchetă mare pe tema aceasta, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat. Să 
nu fi fost nici un turnător în dormitorul respectiv? Politrucul era mereu 
nemulțumit. La fiecare adunare ne spunea: „Ce, n-aţi văzut pe uşa biroului 
meu o cutie pe care scrie „Reclamaţii ?". Ce, n-a văzut nimeni niciodată un 
alt deținut citind ziarul? N-a auzit nimeni niciodată pe cineva discutând sau 
întrebând ştiri politice de la civili? Nu vreți să ne informaţi voi, ne vom 
informa şi fără ajutorul vostru, dar atunci va fi prea târziu pentru voi. 

Oricât de supărătoare erau urletele şi cotcodăcelile ostaşilor, rod al 
„muncii de lămurire” a politrucului, noi aşteptam ziua aceea de duminică, 
când puteam să stăm de vorbă pe îndelete cu cei din alte barăci și orele 
acelea de la Inchidere” până la „Stingere” de sâmbătă seara ca pe nişte 
evenimente importante, căci atunci se organizau spontan în oale 
dormitoarele şezători și conferințe. Am auzit cu astfel de ocazii multe lucruri 
interesante. Domnul Luca Dumitrescu a povestit, într-un ciclu de paliu 
conferințe, toată domnia lui Mihai Viteazul, domnul Wilhelm Popescu & 
povestit întâmplări înfiorătoare din drumul” cu „erape” spre lagărele de 
prizonieri din Rusia şi viața din acele lagăre. Spunea de starea jalnică de 
deznădejde a prizonierilor nemți: când se ajungea la un loc de oprire â 
convoiului numit „ețapă” şi „nacialnicul” rus cerea să se prezinte doi 


322 


i emţi, se prezentau câte Cinci-Șase, Care era 2 

; să sape o groapă. Când groapa era gata cei gg oluntariatul? Doi 
re ea, li se punea pistolul în ceafă, Câte un foc 3 erau întorși âi 
a de veci în groapa săpată de ei. Oamenii erau £ CEI doi își găseau 
Mr oboseală că preferau să iasă voluntari” la sa de înfometați Şi 
țrânți în lagărele din regiunile împădurite, unde pri, la următoarea 
ear au mâncat toată frunza şi £hinda şi acum tărie eri 0 noapte, 
ul copacilor. Cei care se îmbolnăveau Şi nu coarța de pe 
E împuşcaţi şi lăsaţi în urmă. Mi-ar trebui zeci de convoi 
erau an auzit atunci, dar acestea n-ar avea multă ; 
Ge la versiunea a doua şi n-ar avea crezare. 
pov Un ofiţer din armata română, căzut prizonier la Cotul 
Ahile Sari a scris o carte, „Pohod na Sibir”, unde descrie aa 
condiţiile de vi aja prin care au trecut prizonierii de război luaţi de sovietici 
Recomand cititorilor această carte, care este, după părerea mea, cea iai 
bună carte care s-a scris despre acest subiect. , 

Unul din conferențiarii cei mai neobosiți şi cu audiența cea mai mare şi 
mai variată era „Moş Albină”, poreclit aşa pentru că era un pasionat 
apicultor şi în tot timpul liber pe care l-a avut cât a lucrat la Baia Sprie a 
ținut conferințe despre albine şi albinărit. Moş Albină, pe numele lui 
adevărat Gheorghe Băieşu, era țăran autodidact dintr-un sat, Teregova, din 
Banat. De la colegii lui şvabi din şcoala primară învățase limba germană şi 
pentru că încă de tânăr prinsese mare interes pentru viața albinelor, s-a 
abonat la mai multe reviste germane despre albinărit. S-a abonat şi la cele 
româneşti şi le studia cu mult interes. Aşa a ajuns să cunoască toate 
problemele legate de viaţa şi activitatea acestor ființe. Acasă şi-a construit o 
stupină cu stupi sistematici şi la unii din ei pe peretele dinspre Nord, sub 
peretele „mobil ” din scândură mai avea şi un perete din sticlă. Când soarele 
nu era prea puternic ca să deranjeze viața albinelor, omul scotea peretele de 
scândură şi sta ceasuri întregi să studieze ce se petrece înăuntrul stupului. 
Avea o mulțime de observaţii proprii foarte interesante şi vorbea cu atâta 
pasiune că toţi care îl ascultau rămâneau convinşi că cea mai frumoasă 
ocupațiune pentru viitorul lor este albinăritul. 1 se puneau tot felul de 
întrebări şi nimeni n-a rămas fără un răspuns precis. Cunoştea toate bolile de 
care se pot îmbolnăvi albinele şi leacurile ce se foloseau. Ştia la precizie de 
milimetru toate dimensiunile de la toți stupii sistematici cunoscuţi pe plan 
IMernațional: Dadan Blat, Lyons şi Standard (românesc) ete. Ştia 
dimensiunile camerelor de rezervă ce se puneau în timpul recoltelor şi 
pimensiunile exacte ale ramelor. Ştia toate maşinile ce se RI i 

gerea mierii, a polenului şi orice altă problemă care ar îi p 


voluntă 
u3 


Donului, doctorul 


323 


De 


x [Libia să 
- e cineva. L-am auzit la un moment da BD eliieiul A8TOnom 
3 ., i 2 ph x . 

ie ia a 1: Am avut la Facultate p! ofesori universitari care mi-au finug 

icolae HD : Ș ta, ] a 

Nicol i S, in despre Apicultură, Ei ra e ră de bine py egătit și 
cursuri is cu atâta pasiune despre acest subiect, n-am mai avu 
să-mi Vori 

niciodată. mnezeu cu multe daruri era părinte] 


j dăruit de Du 5 € Ant 
Un NA Sp Topliţa Năsăud, absolvent al Facultăţii de teologie . 
ei Părintele avea un dar deosebit pentru muzică. Cunoştea re 


folelorul românesc din toate Pa Cântece din 
compozitori clasici ca Mozart, SS tatea ven, Ovschi şi Ciprian 
Porumbescu şi era şi un bun organizator de coruri. area 

Părintele era şeful echipei de vagonetari din 12 vest şi echipa lui de 
vagonetari era formată în cea mai mare parte din preoți şi teologi. Şi pentru 
ca munca să li se pară mai uşoară şi să-şi mai descreţească frunţile Cu câte o 
glumă i-au dat şefului lor titlul de „tartorul vagonetarilor şi liniei ferate 
duble, unde veneau ei să se schimbe în haine de lucru seara şi în uniforme 
vărgate la terminarea lucrului dimineața, i-au zis „Hanul vagonetarilor.” 
Locul meu de lucru, lada cu fiare vechi, era la capătul acelei linii duble, 
Eram aşa de aproape de ei de parcă aş fi fost unul dintre ei. În fiecare Seară, 
după ce şeful de echipă îi împărțea pe fiecare în locul unde-i venea rândul să 
lucreze în noaptea aceea, urma echiparea fiecăruia în zdrenţele care se 
potriveau cu locul lui de lucru, apoi se adunau cu toții în fața unui bolovan 
mare pe care şedea ca pe un tron tartorul lor cu săpăliga de curățat canalul în 
mână în chip de sceptru. La un semn toată lumea aceea de „Zzdrenţăroşi” se 
apleca cu mare respect în faţa tartorului îngânând cu umilință: ;„ Omoară-ne 
stăpâne!”, iar tartarul ridica săpăliga în mod amenințător: „La treabă 
ciracilor, că amuşi vă cotârjese!” Şi apoi toată adunarea trăgea un hohot de 
râs şi pleca fiecare încotro. 

În pauza mare de la miezul nopții, vagonetarii se adunau iar la hanul lor 
să mai îmbuce ceva şi să mai înveţe niscaiva cântece, mai ales din folclorul 
maramureşean, căci doar în Maramureş eram şi lucram. Parcă-l aud pe 
Lăzărică (Lazăr Urcan), care nu era preot sau teolog, dar se aclimatizase aşa 
de mult între ceilalți că nu-l mai puteai deosebi. 

Bagă-mă Doamne-n pământu 

Bagă-mă Doamne-n pământu de trei metere de-afundu 
Numa-o brâncă-mi lasă-afară 

Numa-o brâncă-mi lasă-afară să iubesc pe mândra iară. 
Rău m-o blăstămat măicuţa 

Rău m-o blăstămat măicuţa că tare-i neagră mândruţa 
Da-am nădejde c-o dălbi, măi 


324 


DD 


Da-am nădejde c-o dălbi, măi, odată Cu bivolii, ma: 
Euialuicâniecira pu e în 
Mândro când oi muri eu 
Nu mă-ngroape în temeteu 
Ci mă-ngroape-n făgădău 
Cu capu lângă hârdău 
S-aud vinul ciorcioind 
Şi pe mândra mea jelind 
Și altul: 
Sărută-mă Văsălie, 
Nu te pot de pălarie 
Pune pălăria jos 
Şi mă sărută frumos! 
Dragu mi-i Badea Ion 
Că se poartă ca un domn 
Şi-i cu floare în pălărie 
Şi sărută pe domnie ... 


Şi încă multe alte cântece le-au învăţat Vagonetarii şi de la ei şi ceilalţi 
mineri şi când auzeai câte un cântec în bezna aceea şi mai vedeai câte o 
lampă agățată de un vagonet, parcă bezna din mină nu mai era beznă 
Dimineaţa, înainte de ieşirea de la lucru, vagonetarii se adunau iar în fata 
tartorului lor aşezat pe acelaşi cloţan de stâncă Şi cu săpăliga în dreapta sa. 
Se închinau din nou până la pământ: ,,Ne-ai Omorâlt, stăpâne!...” 

În postul mare, cu două săptămâni înainte de Paşti, părintele a început 
să ne cheme pe rând unul câte unul de-o parte, ne-a spovedit şi ne-a 
împărtăşit pe toţi cei care am vrut să ne împărtăşim şi nu cred că a fost 
cineva din ortodocşi care să refuze. 

In toate sărbătorile mari, de Paşti şi de Crăciun, minerii civili refuzau să 
lucreze în mină, chiar dacă li se tăiau din plată trei zile în loc de una 
nelucrată. Dar noi „Braţele Speciale” eram totdeauna la discreția organelor 
puşcăriei şi, la fiecare mare sărbătoare, noi eram băgaţi în mină să lucrăm în 
schimb dublu, 16 ore de lucru, plus o oră pauză la miezul nopții, total 17 ore 
de muncă subterană. 

In anul acela părintele Antal Valeriu ne-a pregătit o surpriză: a fost 
momentul cel mai înălțător pe care l-am trăit noi la mină. 

Când am intrat în mină ni s-a comunicat următoarele din partea 
coloniei: „Nu veți fi scoşi la suprafață până nu iese pe puj producția pentru 
ambele schimburi. Nu se lucrează decât la rulat şi la transport ( vagonetari). 

erforatorii şi echipa tehnică se vor încadra în una din aceste activități. 


325 


Da 


adrat la vagonetari. cul sc od i sl rostogoj] 
olul 17. De fapt eu îl dublam pe un vagonetar obişnuit De 
mai înainte lucrau Vagonetari care ştiau cum să încaree 
ţi. Noi numai împingeam vagoneții încărcați Spre puț e 

Mai pe la ora 1l noaptea omul cu care lucram i 
„În pauza de la miezul nopții ne vom urca în abat 
al”. 


Am fost şi eu înc 
26 până la rostos 
la rostogolul 26 
minereul în vagone! 
cei goi spre încărcare. 
încredinţează un secret: 
unde se pregătește ceva spec! 


re ce-o fi? ni zrigica SA tie 
ee momentul pauzei şi s-a dat semnalul prin ciocănituri în țeava de 


aer comprimat. Lucrul s-a oprit şi îndată au a Ag, oameni mulţi la 
suitorul de la rostogolul 17 şi să urce în a i age A suitorul pentru 
abatajul mare. Și oamenii veneau mereu unu rr m tul de la noi. din 
orizontul 12 vest şi de la est şi chiar de la orizontul 11. Am urcat şi noi, 
Când am ajuns sus am văzut 0 mulțime de Oament"cu lămpile în mână, 
formând un semicerc cu deschiderea către răsărit în centrul căruia se afla un 
grup mai mic format din preoți ŞI teologi, majoritatea din echipa de 
vagonetari a părintelui Antal Valeriu. EI însuşi era între ei cu un ştergar alb 
atârnat în faţă în chip de patrafir. Într-o margine a grupului mare Marin Țucă 
şi Năstase Dionisie cei doi sfredelari îşi făceau de lucru cu nişte sfredele mai 
lungi şi mai scurte agățate de nişte cozi de lopată fixate în crăpăturile rocii 
din perete. 

Se vorbea în şoaptă. ei 

Când urcatul prin suitor a încetat, grupul mic din centru a stins lămpile 
şi grupul cel mare i-a urmat exemplul. Pentru o clipă s-a făcut întuneric 
beznă, apoi părintele Antal şi-a aprins lampa lui şi a strigat cu voce 
puternică: 

- Veniţi de luaţi lumină! Lumina Domnului Hristos luminează lumea! 

În perfectă ordine şi tăcere am venit şi ne-am aprins lămpile de la lampa 
părintelui, apoi semicercul s-a format la loc şi a început slujba de Paşti cu 
ectenia înainte de Evanghelie şi un cor perfect - grupul din mijloc - dădea 
răspunsurile potrivite. După ectenie, părintele Valeriu a început să recite pe 
de rost fără nici o carte sau o însemnare Evanghelia de la IOAN. 

- Cu înțelepciune, drepți! Să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor. 

- Şi duhului tău. 

- Din Sfânta Evanghelie de la IOAN cetire. 

- Mărire Ţie Doamne, Mărire Ţie! 

- Să luăm aminte. 

- La început a fost CUVÂNTUL şi Cuvântul era de la DUMNEZEU Și 
Dumnezeu era Cuvântul, 


326 


2 la început la DUMNEZEU. 


d Toate | Ă 
£l eră A ş UCrurile s-a i 
vimic din ceea d s-a acu zu S-a făcut fără EL, în i loci Prin EL 
j . Lumina i Să ; = 
lumina Oamenior uminează în întuneric și înguaafa viaja 
eră e ea hiunericul my 4 


SO pe ea: 
AP, auzul acestui vers o undă caldă mi-a inundat sufletul: 

oul nu va birui lumina pentru că ea este puterea [ui Da 

u, 


iat : Valeriu a continuat Evanghelia fără 8reş până la ve 
D fiecare vers se oprea puţin şi cei doi sfredelari loveau i 
după fredelele suspendate care scoteau din ele s în 
fer În 5 oi părintele a încheiat: usle ca 
corică. ApOl părin 
biseri „Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul 
„rus Hristos.” 
prin Şi părintele Valeriu a strigat cu glasul lui puternic: 
Hristos a înviat!” şi un tunet de voci i-a Tăspuns: 

E Adevărat a înviat! , iar corul a izbucnit imediat: „Hristos a înviat di 
morți cu moartea pre moarte gă/oând. Și celor din morminte viață da 
Je,” Eram cuprinşi cu toții de o emoție irezistibilă şi am început să cântăm și 
noi împreună cu corul, un cor uriaş făcea să răsune abatajul cel mare de la E 
vest şi cântând ne-am întors înapoi la locurile de lucru şi am continuat să 
cântăm toată noaptea până când corfa ne-a scos la Suprafaţă. 

La suprafaţă ne aştepta Vanciu mânios: 

„- Noi v-am trimis în subteran să daţi producție şi voi faceţi şedinţe 
religioase! Toţi preoții la carceră!” Unde putea găsi loc la carcere pentru 
toţi preoții? A trebuit să renunțe la pedeapsă şi lucrurile s-au potolit. Ne-a 
ținut doar o oră încuiați în barăci apoi ne-a deschis, dar încrederea în 
Dumnezeu ce ne-am câştigat-o atunci ne-a ţinut tari pentru multă vreme. În 
seara următoare l-am întâlnit pe părintele Valeriu. Pentru faptul că ne 
cunoscusem demult de când era el student la Cernăuţi, iar eu elev prin clasa 
a 2-a de liceu, acum ne simţeam mai apropiați. 

- Părinte, ştergarul acela alb cu care aţi înlocuit epitrahilul nu este un fel 
de sacrilegiu? 

- Nu! El este țesut cu urzeală de in şi cu băteală din lână de miel alb 
care simbolizează oaia cea pierdută pe care Păstorul cel bun o readuce la 
turma Sa. Un simbol asemănător îl poartă şi episcopul în timpul liturghiei. 
Mi l-am pregătit din timp, aşa ca să-l pot trece prin percheziții... Ştiam ce 
mă aşteaptă. 

- Şi împărtăşania? A 
a Da, Şi împărtăşania mi-am cusut-o într-un loc secret în căptuşeala 

1. Aici numai am înmulțit-o prin bunăvoința civililor noştri. 


» Niciodată 
mnezeu.!” Şi 


lal 17-lea. Şi 
IMIC cu câte un 
de clopote de 


Şi adevărul au veni 


327 


ânz, ne adunam în câte u Ă 
 :cile până la masa de la prânz, n dormite.... 

Duminicile până la masă ; A SPL 39 d itor Trece un car cu boi 
începeam şezătorile axtistice-literare < rect i irită Aveam căi boi pe drum 

a pui e recita poezii de Luci 
= : ți: Liviu Ceaca n cian Bi = 
Inte Dice COL ea ” Si „Ni 4 d. Miha: c: aga; rece un car cu boi 
: ; i „Noaptea ” ş.a.m.d. Mih l e dru 
„Gorunul din margine de 0. amorul e eudeanu Scârțâind din roți alene 
Cântăreț de operă ne cânta „Aria condamnau pita Ioane GI TOacara. ne, 
: | 


140 . y Iar amurgul ca un fu 
„Aria pescuitorului de perle din apă ii CS iei Mitu Cormoş ne Cade lin peste poi sia 
cânta multe cântece în „vogă pe atunci, S „Maria neichi În căsuţa mea de lut 
Marie”. | : : Spun pov y 
Mai aveam multe alte voci frumoase şi ne delectau cu cântece de Nelu Sun aa cu crăiese 
Mânzatu, pe versuri de Radu Gyr sau cântecele lui Iordache Nicoară, a pa 
Între noi era şi poetul Zamfir Atanasie ŞI avea şi el câteva poezii puse inot i A pa 
i i i de talent. nebun 
pe muzică de alți oameni A iba , FDA 
Programul era totdeauna foarte bogat şi variat şi ne lumina sufletele = it în e cale, 
pentru o altă săptămână în beznele şi pericolele din mină. Intram în Subteran ia Ste si drum 
ga itale. 
cu sufletele înnoite. ia U ; A bătut înceti i: 
Şi au trecut ani mulți de atunci şi peste cântecele acelea praful uitării s-a Să-i d aa 
aşezat odată cu bruma de pe capetele noastre. a Sp izi ca altădată, 
Câteva din cele multe mi-au mai rămas pe „fundul sacului” şi le redau de peruci pridvor 
mai jos sub titlul „cântece uitate”. ep Nimeni nu se mai arată . 
Poate se va găsi cineva care să le reînvie din lumea generaţiei care pi 
astăzi apune. Vânt de seară 
Cântece uitate versuri Radu Gyr 
Doi ochi albaştri A muzica Nelu Mânzatu 
muzica de Nelu Mânzatu În zbor trec peste mine anii, 


Doi ochi albaştri sunt toată durerea mea, 
Doi ochi albaştri sunt toată iubirea mea. 
Îi port în suflet şi totuşi nu îndrăznesc 
Ca să le spun cât de mult îi iubesc. 
Luceferi dragi din nopți senine 

Dar raza lor nu-i pentru mine 

Doi ochi albaştri sunt toată durerea mea 
Doi ochi albaştri ce nu-i pot uita. 


Departe-ntre străini mă frâne, 
Imi plâng de milă măghiranii 
ŞI românițele mă plâng. 


Tu vântule cu şoapte line, 

Ce aromeşti a busuioc, | 
Îmi iai tristeţile cu tine 
Şi gând şi dor şi nenoroc. | 


Refren 

Vânt de seară, vânt de seară 
Vânt hoinar de cireşar 
la-mi tristețea mea amară 
Vânt de seară, vânt hoinar. 


Maria neichi Marie 


Maria neichi Marie, 

Cât de dragă îmi eşti tu mie, 
Nimeni pe lume nu ştie, 
Numai floarea din câmpie. 
Maria neichi Marie. 


328 329 


Da 


refren 


| 


pe țărmuri negre şi străine 
De mult îmi duc amarul greu. 
Nu plânge nimenea cu mine, 
Străinii râd de plânsul meu. 


Doar tu când luneci prin verbine, 
Tu vânt de seară aromitor, 

Îmi iei tristeţile cu tine 

Şi fruntea mi-o săruți uşor. 


Refren 
În zbor trec peste mine anii 
Ca mâine, vântule hain, 
În piept s-or stinge măgheranii 
Şi-n suflet cel din urmă chin. 


Jar tu străin nu vei mai trece, 
Să-mi iai durere, dor şi gând 

Şi voi rămâne-n toamna rece 

Bătut de ploi, în noapte frânt! 
Refren 


M-aplec peste ani 
versuri de Iordache Nicoară 


M-aplec peste ani şi-mi răsare 

Tot basmul iubirii amare, 

Sufletul tău ars de melancolii 

Cerul meu lipsit de bucurii. 

Te aud cum mă rogi zbuciumată 

Să nu te mai văd niciodată, 

Să nu-ţi mai trimit albe flori de dor, 
Ce uitate, triste cad şi mor. 


N-am să mai plâng iubirea dusă, 
N-am să mai plâng pe amintiri 
De acum nimic nu mă doare, 
Sunt creangă ruptă grea de floare. 
N-am să mai plâng iubirea dusă 
Cu cei din urmă trandafiri. 


330 


Frumoasa mea cu ochii verzi 


Târziu te-ai întors obosită 
Din țara de vis pustiită, 
Dar la țărmul trist nu mai aşteptau 
Mâinile ce ades ţi se-nchinau, 
Murise de lungă aşteptare 
Tot basmul iubirii hoinare, 
Mai rămâne trist peste ani târzii 
Vălul unei calde duioşii. 

Refren 


versuri de Ionel Fernic 
muzica de Nelu Mânzatu 


Frumoasa mea cu ochii verzi 

Ca două mistice smaralde, 

Te-ai dus spre alte zări mai calde, 
Melancolia să ţi-o pierzi. 

Şi dacă vrei să mă desmierzi, 
Mai fă o dată să mă scalde 
Priviri din ochii tăi cei verzi 

Ca două mistice smaralde. 
Veni-vor mulți să-ți spună în versuri 
Că te iubesc şi cum şi cât, 

Ţi-or spune mai frumos ca mine 
Dar nu te vor iubi atât. 
Frumoasa mea cu ochii verzi 

Ca două mistice smaralde, 

Mai fă o dată să mă scalde, 
Priviri din ochii tăi cei verzi. 


331 


Madrigal 


De-aș fi vântul cu miresme parfumate, 
Ce uşor se furişează c-un fior 

La fereastra Cu mixandre şi muşcate, 
M-aş simți furat de-o taină pe-nserate 

În iatacul tău de fată binişor. 

Ca un hoţ m-aş strecura pe nesimţite, 
Lângă sânu-ți cald sub salba de mărgean, 
Ți-aşi aduce din grădinile-nflorite 

Tot parfumul de răsuri şi mărgărite 

Şi-aş fi damnic ca un prinț venețian. 


Dar eu nu sunt preafrumoaso pentru tine, 
Decât cântecul adus de-al vieţii val, 

Eu sunt numai trubadurul care vine 

De departe din hotarele senine 

Să-ţi închine umilitul madrigal. 


Cântecele lui Tase Zamfir 
Poetul Zamfir Atanasie avea desigur mai multe poezii dar trei dintre ele 
se cântau şi acelea mi-au rămas în memorie. 


Marină 
Şuierau dezacordate sirenele şi tristă 
chema o geamandură vapoarele din larg, 
Noi urmăream o navă dezancorată în zare, 
cu cântece la proră şi stele la catarg. 


Îţi mai aduci aminte de un țărm blazat pe care 
cădeau din zbor lăstunii ca nişte jucării, 

Am înțeles că-i toamnă, tu dintr-o floare albă 
rupeai dezamăgită petalele târzii. 


Şi marea la picioare sfărâma de lespezi mute, 
în horbote de spumă sâni reci de porțelan 
ŞI nu veneau corăbii cu plante şi cu păsări 
în colivii de aur, cu scrânciob de mărgean. 
Se repetă strofa a II-a 


332 


Scrisoare de despărțire 


Suntem străini, aşa mi-ai Scris 
Şi niciodată n-o să fim aproa 
Căci ne desparte un abis A 
În care Viaţa o să-n îngroape 
Orice speranță orice vis, 


Suntem străini şi nici un dor 
Nu poate în lumea celui] i 

- . Pitas: ant să 
Căci ŞI-ar strivi aripa-n zbor ae 
Pornind pe o cale atât de lungă 
Impovărat de un tristamor, — - 


Suntem străini, aşa mi-ai scris 

Şi-am rupt scrisoarea Tisipind-o-n zare 
Ca pe-o petală de cais 3 
De atunci în suflet nu-mi tresare 

Nici o speranță nici un vis. 


Nu mai ştiu să cânt! 


Nu mai ştiu să cânt, 

A murit iubirea pe pământ. 

Nu mai pot să cân,t 

Pomii îşi scutură petalele în vânt. 


Nu mai ştiu să cânt, 
Gândul mi se zbate fără de cuvânt. 
Nu mai pot să cânt, 
In zadar se scutură petalele în vânt. 


La suitorul 36 lucra o echipă de „rulători sperieți”. Se temeau să nu fie 
surprinși de vreo inspecție atunci când se odihneau. Dacă inspecția venea din 
abataj, fie din stânga sau din dreapta ei vedeau luminile apropriindu-se şi nu 
e fi surprinşi. Dar dacă urca cineva prin suitor, pe scară, putea să-i 
prindă. De aceea, când simțeau că cineva se urcă prin suitor în abataj, 
|cepeau să „ruleze ” cu bolovani mari mai mult în suitor decât în rostogolul 
alăturat lui. 

Din cauza aceasta nimeni nu mai avea curaj să urce prin pr 
Baal trebuia să umplu cu apă butoiul perforatorului care a în Aa 
că <. Am venit cu tulumbele pline şi am bătut semnalul în a care 

ul să oprească lucrul până îi voi umple eu butoiul. Echipa de ru 


333 


suitorul acela. 


Da 


ină cu perforatorul a interceptat şi ea semnalul meu Şi a în 
era vecină :- suitor. 
3 e prin Suito : ri 
cineva vrea ia si bombardamentul cu bolovani. Eu ştiind că între 
„A începu oduri de lemn nu m-am gândit că vreunul din bolov 
şi ei sunt trei p şi mi-am văzut de treabă. 


: ână la mine şi ee : 
putea să ajungă p ] din aceşti bolovani nimereşte prin găurile pentru sea 


i nu : E 
Dar iată că a duri, apoi se loveşte de o margine a gurii de rostogo] 
1 


din toate cele trei , 
de acolo ricoşează drept în fruntea mea. 


Mi s-a părut atunci € 


năucit. Am dus apoi mâna 1 
Putin mi-a lipsit să mă lovească în ochi. 


ă i lut repede butoiul 
M-am legat cu batista la funte şi am umplu CU apă. Apoi 
am refăcut lee de aer comprimat la butoi şi am dat semnalul de începea 


erforajului. PSI A A 
ap As alelă apoi la postul de prim ajutor. Sângele îmi şuroia de sub 


batistă. Ş , ia : 
Doctorul mi-a curăţit rana, mi-a pus patru copci şi m-a bandajat la Cap, 


După ce rana s-a vindecat mi-a rămas uns semn discret deasupra ochiului 


drept. 
- Nu cerusem eu un semn ca acesta, pentru a-mi întări credința, în Seara 


aceea după ce o auzisem pe Minodora Nichiforceac hulind pe Maica 
Domnului? : 

Acesta era exact cel de-al doilea semn care-mi trecuse prin cap 
atunci!... 

- Şi ce bine m-a mai învățat minte! 

ii 

Corfa, cabina liftului cu care se băgau şi scoteau oamenii şi materialele 
în mină, avea un acoperiş metalic în două ape care se putea demonta atunci 
când se băgau în subteran lemne lungi, căci ele trebuiau aşezate în picioare. 
În una din aceste ocazii corfagii n-au mai avut timp să monteze acoperişul de 
protecţie şi a trebuit să fim coborâţi în mină fără el. Operația era cam 
periculoasă. O piatră căzută pe puţul de extracţie ne putea răni grav. Chiar şi 
picăturile de apă dacă ne nimereau în ochi ne puteau produce mari neplăceri. 
De aceea mai toți căutau să-şi pună ceva pe cap de obicei haina vărgată şi se 
fereau să se uite în sus în timpul coborârii. i 

Eu primisem recent de la mină o pereche de ochelari de protecție şi 
m-am gândit să mă folosesc de ei şi să mă uit să văd cât de adânc coborâm 
noi în pământ, şi în piatră. Sus la gura puţului lumina acestuia forma un cerc 
- nu Chiar regulat - cu un diametru mai mare de opt metri, în care se înscriau 
compartimentele celor două corfe (când una coboară, cealaltă urcă) şi un 
Compartiment cu scări pentru cazuri de urgență. Mi-am pus ochelarii de 
protecţie şi mă uitam la lumina aceasta care pe măsură ce coboram se !9 


țeles că 


Mine 
Ani ap 


A mi se desface țeasta în bucăți şi am ră 


A : mas o el: 
la frunte. Imi curgea sângele din plin. S 0 clipă 


334 


„cea METeU, tot mai Mică şi mai mică, 
strâng oprit, lumina aceea de sus se vedea 
nea eul degetului celui mic. M-am înfiorat. Atâta 

lor noastre! Doamne, oare Tu ne şi, care 
jo noi Ție de sub mormanul ăsta enorm 
cân indul meu şi nimeni nu putea să-mi Cunoască 
în să Ja lădoiul meu cu fiare vechi. Domnul Niculiţă G, 
ajuns Du-te până la est. Echipa de acolo a primit î a Mă aştepta; 
tru noi şi pentru ei. Mergi şi adă partea noastră = fm de instalaţi 

Era o bucurie deosebită pentru mine să mă 
Am plecat repede. 

Domnul inginer Ion era undeva la un loc de lucru. Pop Gri - 
menghină un aparat de perforat pe care-l repara. Dumitru Cei avea în 
ceva în fundul atelierului. Grigore îI întrebă pe Dumitru: E aaa 

- Măi Dumitre, tu ce părere ai, să-i arătăm lui Vi 

Am rămas năuc. 

- Grădină? Ce? Visaţi? N-aţi dormit bine azi în colonie? Vreți 
la pe 

- Nu măi! intervine Dumitru. Nu-i nici o păcăleală. Ay 
flori ! 

- Măi fraților, aş crede orice, dar o grădină 
întunericul acesta nu pot crede nici în ruptul capului. 

- Măi Dumitre, îi zice Grigore, du-te tu cu Victor în abataj şi arată-i 
grădina noastră, că eu, uite, sunt ocupat cu aparatul acesta! De data asta 
credeam că cu Visez sau că nu sunt cu mintea acasă. Suitorul era chiar acolo 
la doi paşi de menghina lui Grigore. A urcat întâi Dumitru, apoi eu. Două 
scări nu mai mult. Abatajul era în filonul de cupros. Era după o împuşcătură 
proaspătă şi spaţiul era plin de pietre de toate dimensiunile îngrămădite claie 
peste grămadă. Mă uitam să văd undeva flori. Nimic! 

- Măi Dumitre, văd că m-aţi păcălit! Astea sunt florile din grădina 
voastră? Pietroaiele acestea? 

„= Nu măi, de ce nu mă crezi? Te-am mințit eu pe tine vreodată? Uite, 
Vezi colea pe peretele din dreapta o crăpătură mai mare şi sub ea o teşitură 
de Piatră aşa ca o policioară, iar pe o piatră mai sus puţină urmă de fum? 
Du-te şi pune lampa ta pe policioara aceea şi uită-te înăuntru în crăpătura din 
perete, Am pornit călcând cu băgare de seamă pe pietrele care se clătinau 
Sub picioarele mele. 
tă ii pus lampa pe policioară şi m-am uitat înăuntru. Ce-am i ei 
îi sat suspendat între pământ şi cer. Cristale de piatră de toate culorile ş 

anţele curcubeului străluceau luminate de lumina lămpii într-un amestec 


- Când am ajun 


S la ori 
aşa de mică de aaa ZA 12 şi 


€ Vezi, oare 


de Piatră? Am 
Sândul, numai EI, Am 


pen Și 
întâlnesc cu băieţii din est 


Ctor grădina noastră? 


em 0 grădină de 


de flori în piatra şi 


335 


a 


ios de culori cum nici într-o grădină i flori naturale nu este Posibi 
ae revărsarea asta de Culori se pre e î înca Până la infinie 
existe. Şi ăturii geodă. Stăteam aşa Cu su etul în extaz şi nic; 
fundul, crăp în jurul meu nici pe unde o fi Dumitru. 


inchi etrece î A 
sinetutee IE ti glasul lui chiar acolo lângă urechea mea: 
e 


i nezeu şi aici a d dU Săcui 
teii ma Miel poli uliși eco isă cod 03. Dumitru mu 
apucat în braţe: „Victore, Victore ce ai? Ce te doare? Te-ai făcut al AF 
ze Măi Dumitre, tu nu ştii ce vorbe mi-ai spus tu mie acum în 
acesta! Cine ţi-a trimis în gând tocmai vorbele acestea? 

Mi-am revenit cu greu şi coborând scările în atelier le-am SPus Ia 
amândoi povestea cu lumina puţului de extracție. Mi-am luat materialele şi 
am plecat smerit înapoi la locul meu de lucru, dar întâmplarea aceasta mi- 
rămas în gând pentru toate zilele care le voi mai trăi. Era cea mai elocventă 
dovadă că şi în măruntaiele pământului Dumnezeu era cu noi: taină şi 


frumuseţe. 


să 


Spre 
nu ma 


pă ră, . :p» 4 ă » Vezi, măj 
făcut flori şi minuni!” Am simţit ca i 


Minutul 


ii 

Flotaţia de la Firiza era o instalație de separare a minereurilor cu 
ajutorul unor răşini la care aderă în formă de spumă minereul specific al unui 
metal pentru o anumită răşină. Ca să nu se risipească aceste răşini, flotaţia 
trebuia să lucreze continuu şi cu o anumită cantitate de minereu de selectat. 
Fiecare mină care alimenta flotația trebuia să contribuie cu o anumită 
cantitate de minereu la bunul ei mers. Puţul de extracție al minei Baia Sprie 
nu putea asigura cantitatea cerută. S-au încercat îmbunătăţiri care n-au dus la 
rezultatele necesare. 

S-a făcut un studiu al procedurii de scoatere a vagoneților goi şi a 
introducerii celor plini. Prea multe manevre pe macazurile din fața corfelor, 
la orizontul 12, centrul principal de producţie. 

Soluţia: O galerie de ocol a vagoneţilor goi care să permită să se facă în 
acelaşi timp încărcarea vagonetului plin pe o parte şi scoaterea vagonetului 
gol pe cealaltă parte a corfei. Galeria trebuia făcută într-un timp rapid. 

„Înaintare forțată! ”. Să se lucreze în ambele schimburi pe acelaşi front, 
un schimb minerii civili, un schimb Braţele Speciale. Maistrul nostru civil de 
instalaţii şi mecanizare, Josef Bauer, a primit ordin să pregătească un aparat 

| de perforat nou cu toate cele necesare: coloană, furtunuri de aer comprimat 
Și de apă, ungător ş.a.m.d. De la civili va lucra minerul cel mai bun. Avea ŞI 
el un aparat nou şi tot dichisul. Din partea noastră biroul tehnic l-a numit pe 
Gheorghe Zotu. S-a întâmplat ca în noaptea dinainte de începerea lucrului la 
„Galeria de Ocol! să trec pe la băieţii din est. Amândoi, Grigore şi Dumitru 


336 


uprao cupați. Zotu era prietenul 19 
erau. $ de la Galda şi acum el era pus la o 

a zi un din minerii civili. Aparatul cel nou er demon Să 5€ Compare cu 
cel a-i aducă toate îmbunătățirile Ce putea să și le pm din ei 
caut, istonul şi-l tot pipăia când pe cilindri, când teza omgi- Grigore îi 
şle aiustor de mecanică fină, îi şlefuia Valva care Sp, 1ar Dumitru, 
care - când din spatele, când din faţa pistonului, 0) Şlefuia «i. J0CUl ietului 
d degetele anumite orificii, trăgea cu gura aer prin ajte| 
cu or alunecă valva de la o poziţie Ia alta. Au lucrat a 
de uşo pentru prietenul lor. Rezultatul se va vedea 
numa nceput lucrul la perforat. Înaintarea fie 


T vechi 
Vechi, Lucraseră îi 
incercare grea Preună [a 


€ să se convingă câ, 


A . Ş 
mândoi toată noaptea 


mai târziu Siâii73 
a - ȘI în 
atoare a i Ziua 


c . ? Cărui mini 
xact la intrarea schimbului următor. Înainte de intra, Inier se măsura 
e 


: rea noastră venea ci 
i î ai e aaa Ca cin 
de la suprafață şi măsura înaintarea minerului civil, La intrarea schimbului 
i 
de zi acelaşi 


i personaj măsura înaintarea lui Zotu. Civi ă » 
fontul. Fiecare din cei doi perforatori Îşi ținea aparatul ŞI celelalte e ge 
o ladă mare de lemn încuiată cu lacăt. S-a întâmplat că într-o zi aparatul 
civilului s-a defectat. A cerut să i se aducă alt aparat, dar cei de la Suprafață 
întârziau. Enervat a desfăcut fundul lăzii lui Zotu, a luat aparatul lui şi. 
când am intrat noi la lucru civilul avea 110 cm înaintare pe tot frontul. 
Aparatul pregătit de cei doi prieteni din est făcuse şi minunea aceasta, dar 
echipa aceea minunată nu mai era acolo. Politrucul a avut grijă să o 
disperseze pe unde numai el ştia, probabil pe la alte mine. Asta mă făcea să 
mă asociez şi eu cu părerea domnului Niculiţă Goga - se urmărea 
discreditarea noastră în câmpul muncii. La atelierul de reparații a aparatelor 
de perforat am fost numit eu şi la data aceea eu, care nu eram mecanic de 
meserie, pozam ca şef reparator. 

Când venea cineva cu un aparat de perforat la mine îi ziceam în glumă: 

- Adă-l încoace la mine ca să-i fac nişte vrăji! Civilul Săpunaru, a auzit 
de la cineva vorba acesta şi de aici s-a pornit scandalul. S-a dus la biroul 
tehnic al minei mânios ca focul: „Să ne dați şi nouă ingineri care să repare 
peforatoarele şi să le facă vrăji, aşa cum au cei de la Braţe Speciale. Ei au 
aparate descântate şi noi n-avem decât numai rablel...” Dar eu eram cea 
mai nevinovată victimă din toată povestea aceasta! A 

Înaintarea forțată de la galeria de ocol s-a continuat cu acelaşi 
tandament zilnic de mai înainte, 75 cm Săpunaru, 120 cm Zotu. Norocul 
Meu era că politrucul ne interzicea să reparăm aparatele civililor. Separație 
completă! N-aş fi putut să fac ceea ce au făcut Dumitru şi Grigore. A venit 
insă maistrul Bauer cu un aparat în una din nopți şi m-a rugat: piston ie 


337 


a 


sta mener preten la mine! Rog face la el perforator!” L-am făcuţ 
Și 


EUL j. [7] . 2 a e) 
INJINer, Bauer mi-a ZIS: 


în noaptea pipa zis:, ioartemu Iumesc!” 

a au plecat de la Baia Sprie Ia alte mine au auzit de rezultate, 
ciudate de la această lucrare povestite Cit nra Ca Sed folelorul, ŞI au 
înteles că Zotu şi civilul respectiv au făcut „0. înti ecere socialistă” i 
lucrat într-un singur schimb, unul lână altul, pe același front, undeva în 
abataj sub supravegherea politrucului ŞI 2 Se di afirmat ca Stahanoviş 
din dorința de a se reabilita şi evidenția în faţa acestuia. Toate acestea sun 
neadevăruri. Altul a fost deţinutul care a vrut să se arate stahanovist cu acest 
aparat, dar aceasta s-a întâmplat după ce s-a terminat lucrul la Galeria dă 
ocol, când Zotu a fost trimis şi el pe alte meleaguri. Deci. teoria cu 
„compromiterea noastră în câmpul muncii” a domnului Niculiţă Goga s-a 
mai verificat încă odată. 

După aceea, Rusu Vladimir, un văr de-al meu de gradul doi, s-a dus la 
politruc şi a făcut pariu, că el este în stare într-o singură noapte să dea 
şaptezeci (70) de metri liniari de gaură în abatajul de la Cupros cu 
următoarele condiții: 

|. Să i se dea aparatul fost a lui Zotu. 

2. Să i se dea sfredele cu cap Widia - nou introduse atunci 

3. Echipa tehnică să stea lângă el, să-l ajute la caz de nevoie. 

Şi într-o singură noapte Rusu Vladimir a dat 70 de metri lineari de 
gaură. Politrucul a cerut minei să ne mărească normele de perforat pe baza 
rezultatelor lui Rusu, dar direcția minelor a refuzat spunând că minerii civili 
nu pot realiza nici normele existente şi dacă ne măresc nouă normele vor 
trebui să le mărească şi ale lor. Aceasta este povestea adevărată a aparatului 
lui Zotu rămas în cărți ca o poveste răsucită de imaginaţia celor ce n-au 
cunoscut decât parțial realitatea ultimă. 

Am avut şi eu ocazia să examinez acest aparat. Dacă celelalte aparate 
de perforat aveau - cel puţin teoretic - 90 de bătăi pe minut, apoi aparatul cel 
„descântat” de Dumitru şi Grigore avea cel puţin 120 de bătăi pe minul. 
căii îl auzeai, aveai impresia că auzi un motor de avion din cele mai bune 

e pe vremuri. 
a 7 
In ceea ce priveşte aparatele „ruseşti” am avut altă descoperire. 
Maistrul Bauer mi-a adus de la suprafaţă un perforator şi m-a rugal să 
pă tie ce este în el. EI dorea să folosească pistonul din acel fa 
deosebire; dă AI E a SA all sei, d mi 
Illinois, USA PATENT mima ro fi i 
» USA, Nr... 1921. Va să zică patent american vechi de 


338 


1. Ruşii însă nu respectau nici un patent străj 
fe ei folosesc pistonul acela într-unul din a FER, 
scot ȘI istonul american avea o îmbunătăţire; A 
E e deformabil care făcea ca acest pisto 
ş ec a nele ruseşti ceea ce ar fi făcut să 
decât i state numai pentru aparatele ruseşti. 
erau 2] u început oamenii noştri să perforeze 


Când a ze £ 
fo paraţii pentru maşini era la orizontul uns 


N ca 
n Să fie maj 


distrugă toate 


breșă 
) unde, mai înainte, a 


Unsprezece, maistrul 
Clier să ne explice ce 
nu ştia limba română 
. aparat În brațe şi a zis: 
desfăcut . piulițele de la tijele care leagă cei Para a ada a 
perforatorului, a scos cilindrii la o parte şi ne-a arătat piesele iai 
sistemul de învârtire: „Asta merge aşa!” După aceea i-a zis Sea “ 
monteze aparatul la loc. Cu câteva zile înainte de desființarea echipei din E 
m-am întâlnit pe galerie cu domnul inginer Ion Constantin care mi-a spus; 
- Am făcut o descoperire, cele mai bune arcuri pentru sistemul de 
învârtire se fac din sârmă de oţel de jumătate de milimetru erosime. Se 
înfăşoară sârma pe un cui de 10 cm și se folosesc unsprezece Spire. Arcurile 
originale cu care ne vin aparatele nu sunt bune pentru roca în care lucrăm 
noi. Sunt prea moi. 
„Avem la atelier sârmă de aceasta şi putem să vă dăm şi vouă. Mă întreb 
ŞI acum: o fi presimțit el ceva, sau a făcut-o din prea multă bunăvoință? Nu 
ştiu! Ştiu doar atât că informaţia aceasta mi-a folosit grozav de bine doar 
câteva zile mai târziu. Plecase un lot de la Baia Sprie. Cu el au plecat şi 
Dumitru şi Grigore. Maistrul Agapie a fost dus în altă parte încă mai de 
demult, Domnul inginer Ion Constantin a fost repartizat la o altfel de muncă. 
Echipa lui cea minunată a fost pulverizată. Lucrase prea bine! Am primit 


ordin ca în noaptea următoare să trec eu să lucrez la atelier. Nu ştiam mai 


dimic despre aparati m eu am ajuns „Șef de atelier + Mă 
pre aparatele de perforat. Acu ) rc? Am desfăcut 


Simţeam ca şi cum aş fi căzut într-o baltă. Cum să mă descu 
un aparat aşa cum făcuse maistrul atunci şi am început s 
Sărmă prin diferitele orificii să văd unde corespund, pe unde 
“omprimat şi ce mişcă atunci. Mişcam o piesă într-un sens şi 


X-] studiez. Băgam 0 
merge aerul 
invers şi mă 


339 


i Niasâ af respectau niciiunpateat străin, Ma: 
„ Ma 


injiner, asta mener preten la mine! o ala i din ubieru făcut ge ani: losesc pistonul acela într-unul di Tu vi 
inint ap age îi E peşal le i scol E cul american avea o imbunatațre a ele Noastre, ră E, 
zi 1N€ ZIS: » Ă H î : - Avea î Crva 
a și plecat de la Baia Sprie la alte mine au auzit de rezultate i nedeformabi! “aa Rgt piston să fe Pula e afl 
ciudate de la această lucrare povestite din gură în gură ca şi folclorul, a PE pistoanele ge pe afac 3, i făcut să distruga toate pi “py 
înteles că Zotu şi civilul respectiv au făcut „o întrecere socialistă” | al sr ajustate uinai r para ele ruseşti. edelele Care 
lucrat într-un singur schimb, unul lângă altul, pe acelaşi front, un a au Când au început oamenii e i să perforeze Pentru prima 
abataj sub supravegherea politrucului şi Zotu s-ar fi afirmat ca Stahanoviu fe reparații ci e eiizoaal unsprezece. Ac i atelierul 
din dorința de a se reabilita şi evidenția în faţa acestuia. Toate acestea su mecanici de-al noştri, E fi ghe e Şi Duţă Ion, dar În curând n Crau doi 
neadevăruri. Altul a fost deținutul care a vrut să se arate stahanovist cu tu izolați de civili şi s-a ri a un atelier de reparaţii la 12 est sa: fost 
aparat, dar aceasta s-a întâmplat după ce s-a terminat lucrul la Galeria de „Jerie scurtă ARDE a - PE alei de transport) unde, mai e ai 
ocol, când Zotu a fost trimis şi el pe alte meleaguri. Deci teoria cu o magazie de scule. Cân “ ierul era la orizontul unsprezece Dal 
scop teze aid NONE 1 muncii” a domnului Niculiţă Goga sa Bauer ne-a adunat pe și cei de la echipa tehnică la atelier să ne epice a 
are înăuntru un astfel de aparat. Dar maistrul nostru nu ştia limba ie 


mai verificat încă odată. 
După aceea, Rusu Vladimir, un văr de-al meu de gradul doi, s-a dus ja 


politruc şi a făcut pariu, că el este în stare într-o singură noapte să dea 
şaptezeci (70) de metri liniari de gaură în abatajul de la Cupros cu 
următoarele condiţii: 

1. Să i se dea aparatul fost a lui Zotu. 

2. Să i se dea sfredele cu cap Widia - nou introduse atunci 

3. Echipa tehnică să stea lângă el, să-l ajute la caz de nevoie. 

Şi într-o singură noapte Rusu Vladimir a dat 70 de metri lineari de 
gaură. Politrucul a cerut minei să ne mărească normele de perforat pe baza 
rezultatelor lui Rusu, dar direcţia minelor a refuzat spunând că minerii civili 
nu pot realiza nici normele existente şi dacă ne măresc nouă normele vor 
trebui să le mărească şi ale lor. Aceasta este povestea adevărată a aparatului 
lui Zotu rămas în cărți ca o poveste răsucită de imaginaţia celor ce n-au 
cunoscut decât parțial realitatea ultimă. 

Am avut şi eu ocazia să examinez acest aparat. Dacă celelalte aparate 
de perforat aveau - cel puţin teoretic - 90 de bătăi pe minut, apoi aparatul cel 
„descântat” de Dumitru şi Grigore avea cel puţin 120 de bătăi pe minul. 
Când îl auzeai, aveai impresia că auzi un motor de avion din cele mai bune 
de pe vremuri. 


atâta cât era nevoie ca să ne poată explica. A luat un aparat în brațe şi a zis: 
Asta perforator. A prins perforatorul cu mânerul în menghina e si-a s: 
desfăcut piulițele (lalea tuielespleaie leagă cei doi. cilindri ŞI fundul 
perforatorului, aiscos cilindrii la O parte şi ne-a arătat piesele interioare: 
„Asta maje la el.” A mişcat pistonul: „Asta merge aşa!” Ne-a arătat și 
sistemul de învârtire: „Asta merge aşa!” După aceea i-a zis lui Vanghele să 
monteze aparatul la loc. Cu câteva zile înainte de desființarea echipei din est 
m-am întâlnit pe galerie cu domnul inginer Ion Constantin care mi-a spus: 
- Am făcut o descoperire, cele mai bune arcuri pentru sistemul de 
învârtire se fac din sârmă de oţel de jumătate de milimetru grosime. Se 
înfăşoară sârma pe un cui de 10 cm şi se folosesc unsprezece spire. Arcurile 
originale cu care ne vin aparatele nu sunt bune pentru roca în care lucrăm 
noi. Sunt prea moi. 
Avem la atelier sârmă de aceasta şi putem să vă dăm şi vouă. Mă întreb 
şi acum: o fi presimţit el ceva, sau a făcut-o din prea multă bunăvoință? Nu 
ştiu! Știu doar atât că informaţia aceasta mi-a folosit grozav de bine doar 
câteva zile mai târziu. Plecase un lot de la Baia Sprie. Cu el au plecat Şi 
Dumitru şi Grigore. Maistrul Agapie a fost dus în altă parte încă mai de 
demult. Domnul inginer Ion Constantin a fost repartizat la 0 altfel de muncă. 
Echipa lui cea minunată a fost pulverizată. Lucrase prea bine! Am primit 
ordin ca în noaptea următoare să trec eu să lucrez la atelier. Nu ştiam mă! 
Dumie despre aparatele de perforat. Acum eu am â) 
Sim(eam ca şi cum aş fi căzut într-o baltă. Cum să m 
Un aparat aşa cum făcuse maistrul atunci şi am începu 
sârmă prin diferitele orificii să văd unde corespund, 
comprimat şi ce mişcă atunci. Mişcam o piesă într-un i 


4 
i In ceea ce priveşte aparatele „ruseşti” am avut altă descoperire. 
Maistrul Bauer mi-a adus de la suprafață un perforator şi m-a rugat să-l 
desfac şi să văd ce este în el. El dorea să folosească pistonul din acel aparat: 
L-am desfăcut Şi înăuntru arăta exact ca aparatele noastre, cu 0 mică 
deosebire; pe toate piesele era imprimată inscripția: J. A. Paterson, Chicago, 
Illinois, USA, PATENT Nr... 1921. Va să zică patent american vechi de 3I 


uns „Șef de atelier ” Mă 
3 descurc? Am desfăcut 
t să-l studiez. Băgam 0 
pe unde merge aerul 
ens şi invers ŞI mă 


338 339 


îm 


; imaginez cum se mişcă toate. N ee iul că bine ş 
străduiarm să-nn! 0 ai” prin vagonetari: „Du-te la inaintare 
iată că-mi VINE i tiu ce problemă au cei ce p dt Aaaa ate 
secundare că nu d aud de la distanță: Poe! Pâr! Poc! Pârt! Mihai Samş î 
Când m-am aprop iltâia de aparatul lui de Bai C3 SI VI teiarticăjeja 
un băiat tânăr tot zeâlț i în sfredelul din perforator ca să 


un sfredel vechi în Acta 
pe se leoarcă de sudoare şi frânți de oboseală. 


TE Po apa 

_Ce-aţi păţit fraţilor? Ag 
„De peste un ceas ne 

_ Uite, nu ne merge pertoratorul. De p Chinuim cu e și 


am dat nici zece centimetri de gaură şi am tot bătut şi l-am IM 
-a porni, dar degeaba. Nu-i lucru uşor să tot legeni în mâini S0 de 
! Iar gaura uite-o e în formă de stea! 

— Puneţi-l pe un vagonet plin cu minereu şi hai cu el la atelier! Ajunşi 
acolo îi scot cilindrii şi-i încerc sistemul de învârtire cu mâna. Se blochează, 
Verific arcurile. Erau din cele originale - prea moi! Fabric repede dou 
arcuri după rețeta domnului inginer Ion Constantin şi le pun în locu] 
arcurilor vechi. Încerc iar. Nu se mai blochează! Să dea Dumnezeu să fie 
numai acesta! Spăl piesele cu motorină, le pun la loc. Il ung şi-l dau hui 
Trăienică care stătea și aştepta. „Gata vrăjeala!” Şi Trăienică a plecat, 

Peste un timp altă „invitație d: 

- Mai mergi odată la cei din galeria secundară. 

- Ce mai au? 

- Nu ştiu! 

Merg la ei din nou. 

Samson mă ia în primire: 

- Noi nu mai lucrăm! 

M-am speriat: 

- De ce? 

- Ai să vezi! 

Se apucă el şi aranjează bine toate furtunele, coloană, apă apoi aşează 
aparatul cu sfredelul în gaura care era începută. Aparatul merge bine, 
Samson lasă din mâini aparatul şi-l apucă de mână pe Traianică şi încep să 
țopăie amândoi jucând în ritmul sforăitului aparatului, iar acesta sforăia şi se 
învârtea parcă să le facă lor cheful. Râdeam de ei şi-mi curgeau lacrimi de 
bucurie din ochi. A doua oară când eram fericit în mina de plumb. 

In primăvara anului 1952, în colonia de muncă Baia Sprie, ajungeau tot 
felul de zvonuri despre faptele ce s-au întâmplat la Piteşti. Ştiri vagi dar 
foarte alarmante: ce s-ar putea întâmpla și aici dacă ar începe la mină 
autoreeducarea aşa cum ne cere politrucul? 


În condiţiile de întuneric şi de izolare din subteran viața ar deveni i 


l 
a e al Criej 


torul lui 
mearga, 


uite n- 
doar, doar s 
kilograme de fier mort 


340 


* într-o Zi, a sosit un lot nou d inuți 
iată, atr-0/71, a ss: € deţin ţi 
2 udenţi, oameni tineri trecuți dea 


1 prin reeduca 
A re 
departe de restul oamenilor din colonie şi fa ȘI Suspicioși se 
enț 


au de | Ă âu mereu biroul 
ua De vila cei veniţi cu loturile anterioare 
venit „reeducaţii din Piteşti. A ven: 

e enit „grupul de şoc” 


'ar din Pitetiy 


„ Ce-i de 


7 
BUC ore Brandemburg, analfabetul de [a Brăiliţa avea 
Mie dacă vine cineva să-mi propună reeducarea 


împreună cu el într-un rostogol! Nu voi m. 


4 i i a 
ii cful grupului de şoc trimis de la Piteşti 


ian Voinea. Cei i 
pete întâmplat că, chiar în primele ore de la Sosire, Jean a dat cu gehi: 
Gabriel Bălănescu. Cum ei se cunoşteau mai de multă Vreme i i: 
întrebat ce poate să-i spună despre lotul Cu care a venit el. : Y 

politrucul le recomandase celor noi veniţi să intre în mină cu oameni: 

e care ei îi cunosc până ce se vor acomoda cu mediul din Subteran rea 
intrat cu Gabriel Bălănescu şi au lucrat împreuna şi au vorbit tot mai desi 
unul cu altul mai multe nopți. d 

În urma acestor discuţii Jean Voinea s-a dus la politruc şi i-a zis: 

Ceea ce ne cereți voi să facem se cheamă crimă împotriva 
umanității ŞI NICI €u NICI cei veniți cu mine nu vom face acest lucru! 

În ziua următoare Jean Voinea a fost scos pe poartă cu tot bagajul și nu 
s-a mai întors. 

Dar în una din zilele acelea când încă mai era cu noi, a venit la mine 
împreună cu colegul Victor Tărniceru pentru că voia să-mi povestească cum 
a murit colegul nostru Eugen Gavrilescu: 

Jean Voinea era şeful camerei de reeducare în care Eugen era pus „în 
poziţie ” pentru „autodemascare”, dar nu ceda şi ca unul ce era mai în vârstă 
decât torționarii lui îi sfătuia pe aceştia: „Măi fraților nu vă faceţi unelte în 
mâinile duşmanilor. voştri de moarte.” Aceştia au început să-l bată, iar el 
striga: „Ajutor, domnule director. ajutor!” E i 

Era într-o zi caldă şi geamurile camerei care erau orientate către birouri 
erau deschise. î 
__ Casă nu mai strige, torționarii i-au băgat o cârpă de spălat pe Jos şi i-o 
îndesau pe gât cu o coadă de lingură. CR 
Dar coada de lingură era ascuţită căci servea drept cuțit şi cu ea au 


tăiat beregata prin gură. 


Sua alui: 
„carea îl iau de oât «i 
ai fi nici eu dar e ne 


era Jean Voinea, fratele lui 


341 


m 


| de sânge care s-a produs l-a astixiat, Doctorul Ionescu 
Saga de înmormântare specificând drept Cauza i 
semnat au i 1 
pda le zile după plecarea lui Jean Voinea, domnul inginer 
Selle nie pe Gabriel Bălănescu: 


întâlneşte prin colo: Cize E E TOTO 2 PR 
întâ ] E heiles domnule Bălănescu, i-ați digerat şi pe aceștia, pp 


mulțumim”! 


Bujoiu ș 


POVESTEA UNUI GÂINE 


Trecuseră cam vreo doi ani de la prima intrare a noastră în subteran, 

În colonia de muncă Baia Sprie a apărut într-o bună zi un om voinie cu 
trupul plin şi vânjos - fără să fie prea gras - şi cu chipul bronzat de soare, 
Părea printre noi ca un om picat din altă lume. A fost cazat în dormitorul doj 
unde eram şi eu. De la ceilalți locatari care avea paturile mai aproape de e] 
am aflat că se numea Sitko Iosif şi era țăran St ca din regiunea Oradea, 
Fusese arestat şi condamnat numai cu vreo trei luni înainte, aşa se explica 
aparența lui atât de viguroasă. Intr-o duminică, șeful nostru de dormitor ne 
anunță: „Domnilor, astăzi îl vom asculta pe domnul Sitko Să ne povestească 
şi nouă cum a ajuns să lucreze în mină impreună cunoi. | 

Domnul Sitko nu s-a lăsat prea mult rugat şi cum ştia destul de bine 
româneşte a şi început: > 

- Domnilor, eu am fost în viața mea de până acum câteva luni un om 
înstărit, „cheabur” cum ni se zice acum. Aveam o gospodărie frumoasă, cu 
casă mare, cu grajduri, șuri şi şoproane pentru toate câte are nevoie un 
agricultor bine organizat, şi toată gospodăria mea era împrejmuită cu gard 
înalt de piatră de nu putea nimeni să intre decât pe poartă. 

Şi mai aveam un paznic foarte bun, care îmi păzea gospodăria cu o 
credință desăvârşită, un câine mare negru pe care îl chemam „„ Fekete”, ceea 
ce în ungureşte înseamnă negru. L-am adus acasă de când era căţel MIC ȘI 
l-am crescut, mai întâi cu lapte, apoi îi dădeam mămăligă de două ori pe zi şi 
s-a făcut mare şi puternic şi-mi dădea de ştire de tot ceea ce se întâmplă în 
gospodăria mea. Îl cunoşteam după cum latră dacă a intrat în ograda mea 0 
pisică, ori trece pe drum un animal, ori bate la poarta mea un om, nimic nu 
scăpa de sub controlul lui, 

Cum toată gospodăria mi-era bine împrejmuită cu gard înalt, el nu 
putea să lasă afară şi îl lăsam liber în curte şi am pus afară la poartă un aviz 
An româneşte și în ungureşte: „Nu intraţi! Câine rău!” şi oricine venea Să 


vorbească cu mine bătea Ja poartă şi Fekete mă înştiința să vin că am U! 
vizitator. A 


342 


” 


Toate lucrurile au mers bine până a venit stă; 
1 ! nostru un, jandarm. ungur, care. era foa 


Pânirea un 


Burească, A Venit 
Dinei 


ri rte mâ 
în Sa limba noastră, Mânân, Cum se 
SP pri zia jandarmul a Venit să Stea de Vorbă cu mine Si fa 
: intrat: Fekete s-a repezit la el şi cât ai Clipi din Ochi l-a trâ îi Poarta 
i ci uşea, cât acolo. Ut Jos de i-a 
SH! Câinele s-a aşezat cu labele pe pușca lui şi îi ja, și-l 

deai că rea să-l rupă în bucăţi, Atrătea de 


cre Ama sărit repede afară am îndepărtat Câinele de | 
dat i si ta inu şi-a luat arma a introdus Cartuşul pe țeavă «i + 
usa împuşte câinele. M-am pus în faţa lui. Pe |eavă şi a întânis 

- Tu n-ai voie să-mi împuşti mie câinele. E] 
tat fără să ţii cont de avizul de la poartă. 
intr Şeful n-a putut atunci să se răzbune pe câine, dar mi-a făcut ra 1 
“udecătorie ca să fie sacrificat, căci este un câine „periculos ră e 
] Am mers la judecată şi am spus totul cum s-a petrecut în ograda mea și 
că jandarmul a intrat fără să țină cont de avizul pus la poartă. 

Judecătorul a hotăr ât: chiar şi in ograda mea, câinele trebuia să fie legat. 
Acum sau sacrific câinele sau trebuie să plătesc o amendă. E 

Am plătit amenda şi am salvat viaţa câinelui. 

A venit apoi războiul şi după el puterea populară. 

Noaptea când venea duba neagră ca să aresteze oamenii din sat, toți 
câinii o simțeau de departe şi începeau să latre şi făceau o gălăgie de se 
alarma tot satul. Oamenii fugeau şi se ascundeau în pădure căci pădurea nu 
era departe. 

Într-o zi a venit de la Oradea un ordin special: „Toţi proprietarii care 
du câini să se prezinte cu ei la sediul hingherilor în ziua de .... în Oradea 
strada... nr. ... ș 

În ziua aceea, mi-am pus într-o geantă o bucată de pâine şi ceva merinde 
Patru mine Şi o bucată de mămăligă pentru câine. Am înhămat caii la căruță, am 
urcat câinele în ea şi am plecat la Oradea. Pe şosea erau numai căruțe cu câini. 
Cum aveam cai buni, care alergau bine, treceam în trap pe lângă alte căruțe 
ȘI lui Fekete al meu nu-i mai tăcea gura, dădea bineţe în felul lui la toţi câinii 
be lângă care trecea căruța. Aşa am ajuns în oraş, la adresa indicată. şi: 

Acolo cra un câmp larg plin de căruțe numai cu câini, de pe i iei 
sat Şi din alte sate învecinate. La intrare ţi se dădea un bon cu e sii [A 
Arata câinele când îţi venea rândul. Câinele meu a tras puți 

3poi s-a potolit de tot şi n-a mai lătrat de loc. 


ângă jandarm Şi i-am 


puşcă A 
€ în ograda mea şi tu a; 


343 


Se eee 


————— OO 


Am dat de mâncare la cai, apoi 


tat. am 
am mult de aştepta“ Pomi 
citea) e predare ca să Văd Și eu lie si vorba. Tit 
a SA ajuns la fața locului, am văzut O aracă nu prea mare în Care ş 


1uaţi îi primire când ţi se ştampila bonul de predare 
init ordinul. După aceeâ. 3 înobidea ușă, bărcii iu 
- i rtiță şi câinii erau lăsaţi 5 
tz foc. Se deschideau 0 po Sați să 
speria Ca făcut din plasă de sârmă. fuga 


intr-un fel de gang z A A 
ri e a piuaeestuă gang era o maşină drăcească în care, când se 
câinele spetiat, într-o clipită i se cresta întâi pielea în jurul gâtului, ap 


i ână la coadă. 
trăgea toată pielea de pe trup pân Ă 
8 Trupul o încă viu, aşa cum era cădea într-o groapă cu lapte de targ 


îl vedeai cum se zgârceşte de durere la contactul cărnii vii cu Varul, apoi 'ă 


scufunda în el. 
Scena asta m1 


introduceau câinii 
semn că ai îndep 


Izbea 
011 se 


-a umplut sufletul de un fel de groază şi revoltă, M-am 
întors şi m-am urcat în căruță. Am scos din geantă bucata de mămăligă Şi am 
întins-o câinelui, dar el nu a vrut s-o mănânce. Cum şedeam aşa şi mă uitam 
la el mi se părea că mi-am trădat unul dintre cei mai buni prieteni... 

Câinele a venit la mine şi a pus capul lui pe genunchii mei şi mă privea 
drept în ochi parcă vroia să-mi zică: 

- Nu-i aşa că n-ai să mă dai şi pe mine acolo, stăpâne? Nu-i aşa? 

M-a apucat o milă nespusă pentru bietul câine. A fost un câine vrednic! 

. Sărman de tine Fekete! Rele zile am mai ajuns! Astăzi voi şi mâine 
noi! 

Presimţirea asta a mea s-a întâmplat curând, n-a durat mult. 

Chiar atunci trecea pe lângă mine un ungur de-al meu care a auzit 
ce-am vorbit eu cu câinele şi mi-a făcut raport la securitate. 

Am fost arestat şi dus la tribunal ca să fiu judecat. Judecătorul nu m-a 
întrebat nimic altceva decât numai: ce-am vorbit eu cu câinele meu. 

Şi acum sunt aici cu dumneavoastră ca să ispăşesc o pedeapsă de zece 
ani. 


ACCIDENTELE 


In timpul şederii noastre la Baia Sprie s-au petrecut nişte întâmplări 
deosebite. Unii le numesc chiar „minuni ale lui Dumnezeu”. Una din acestea 
1 s-a întâmplat sanitarului Popescu Gheorghe, care venise şi el cu echipa 
administrativă a inginerilor şi doctorilor cu care a venit şi Leonida Lupaşcu: 
Pentru fiecare orizont era repartizată o trusă de prim ajutor deservită de un 
cadru sanitar calificat sau doctor. Dintru început, la orizontul 12 era doctorul 
Comel Șercăianu şi la orizontul 11 sanitaru] Gheorghe Popescu. 


344 


DD 


Oare pentru 
ul | 


NI singur, într-un loc numit „La Putregai”. | s 
e îacela roca era moale, copturile nu pârâiau şi 
i Cădeau fără să dea de veste. De aceea locu 
că Ș, foarte periculos şi nu era permis să fie trimi 
ră Dar politrucul tocmai aceasta voia, să ba 
tel s-a dus la lucru cu o roabă, o lopată şi 
Se iatul iscela căzut din cerime până la pauza de la miezul nopții. În jurul 
me ei cădea din când în când pietroaie din cerime... În pauză s-a. se 


-a aşezat şi 
el pe roab 


-a ospătat ca de 
Ș Z = care stătuse şi a 
făcut un pas să pună mâna pe cofa de apă ca să bea. Dar abia a făcut si 


la opincile de cauciuc fusese atinsă și ruptă. Oamenii i-au raportat cele 
întâmplate maistrului civil şi acesta l-a scos pe Popescu de la locul acela 
periculos şi l-a mutat într-un loc mai bun, mai sigur. 

Altă întâmplare, la fel de ciudată, i s-a întâmplat lui Ilie Ghimboaşă, 
căoaciul din Teregova. Ilie era perforator la 12 est şi cum era regula, îndată 
după sosirea la locul de lucru s-a apucat de copturit. 

„ Drăpea din greu de o coptură mai mare şi nu putea să o doboare. Ranga 
1 se înțepenise în crăpătura în care o înfipsese şi acum se străduia să o scoată. 
Dar iată că tocmai atunci o lespede de piatră s-a desprins de lângă coptura 
Cea mare şi a alunecat pe rangă în jos drept spre ochii lui Ilie. Acesta nu mai 
avea timp să se ferească. Aştepta cu ochii închişi lovitura dar când a ajuns 
lespedea la nasul lui Ilie alunecând pe rangă s-a rupt în două şi a căzut da 
parte Şi de alta la picioarele lui. Lui Ilie i-a lăsat ca amintire o zgârietură ca 
aa pe creasta nasului. Maistrul I-a trimis pe Ilie să se to SE î 
r. Parcă-l văd şi acum: îşi făcea cruce şi zicea mereu: „„./0amne 


345 


i 


O 


)» Doctorul i-a pus un p] 
» e - Doamne: Plasture 
Doamne!" „Doamn i, Ilie era fără plastu Peste 
ara i fecteze. A doua ZI, plasture... 
zgârietură să nu1se1n 4 


Vasile Turtureanu, unul dinidețibuți vecti Congdarenaţi din timpul lui 
Antonescu, era rulător la orizontul 12 vest. | 

în abataj, la rostogolul 23 rămăsese un morman e minereu de 
chiar sub peretele de nord al abatajului şi trebuia curățat, căci în sg 
acela urma să se toamne rambleu de steril. 

Vasile a fost adus de maistrul civil cu sculele necesare ca să ruleze 
minereul acela. Lângă morman mai era rezemată de perete o scară de lemn 
veche cu doi fuştei rupţi, care fusese înlocuită în suitor cu alta nouă Şi tot 
acolo mai era şi o scândură pe care cineva o folosise ca să se întindă pe ca şi 
să se odihnească în timpul pauzei de la miezul nopții. Acum o uitase acolo. 

Vasile s-a apucat de lucru şi încetul cu încetul a ajuns aproape de baza 
peretelui. Deodată, fără nici semn prevestitor, o coptură mare, veche, s-a 
desprins din perete şi s-a prăvălit peste el 

Dar ... minune de necrezut! A căzut peste el mai întâi scândura, peste 
scândură scara şi peste scară piatra care putea să-l strivească de tot!... 

Vasile a fost scos leşinat la suprafață, dar viu. A stat multe luni la 
infirmerie căci avea mereu frisoane vecine cu leşinul. Lovitura i-a produs un 
hematom între vertebrele spinării, dar a scăpat viu. 

La data acestor scrise, Vasile este în viaţă. 

- Oare cine a aranjat toate lucrurile acelea în ordinea în care au căzut? 

- S-a întâmplat? 

Aceste trei întâmplări ale lui Gheorghe Popescu, Ilie Ghimboaşă şi 
Vasile Turtureanu sunt considerate ca accidente-minune, dar am avut şi 
accidente grave, accidente mortale, dar numai după ce au trecut doi ani de la 
intrarea noastră în mină şi primul a fost chiar a doua zi după ce omul a intrat 
prima dată în subteran. 

Dinu Butoianu a venit la Baia Sprie cu primul lot de la Canal unde 
lucrase sub presiunea şi amenințările brigadierilor. Se zice că mai primise şi 
nişte veşti rele de acasă. Când a ajuns în colonie şi a văzut aşezarea ei şi a 
auzit că se lucrează în subteran a zis: „Noi de aicea nu mai scăpăm!” Şi lui 
aşa i s-a şi întâmplat. A doua zi a fost repartizat ca rulător la orizontul 11. La 
terminarea lucrului întorcându-se către puţul de extracţie, spre corfă, pe 
Sua a nimerit într-un rostogol neacoperit care ducea la orizontul 12. A picat 
în el. 

i pla East mină un om era lipsă la numărătoare. A intrat pa 
1 ca să-l caute, L-au descoperit mort într-un rostogol de la Orizontu 


Plumb 
Cctoruj 


346 


ii ziceau că Dinu Butoianu sin ci 

| vest: E de acasă. Numai Dumnezeu ja, Pus capăţ zilelor, în urma 
pinculescu Gheorghe, zis „Goanyă”, lucra ca 
„ aintare împreună Cu ajutorul său Zbera Artemie. tă 
de imae intrarea în mină, au observat că de la a tânăr ca şi e], Într-o 
geară, 2 talpa galeriei un prag. După ce au Curățat apă a precedentă a 

ai există nici un pericol de copturi, iar pragul a ŞI S-au convins 
& inat de explozie s-au apucat să perforeze, Pri a sia acolo solid, 
pezdrune urăţirea tălpii. După i (Ia gaură s-au gândi 
50 dea pentru [ei PI pă un minut Sau cam 25 coana 1 
% ura cea veche care era încărcată cu dinamită şi cu capia otirezi 
de explozie. Pe Art să stlă ea i oea de sfredel 1-a trântit sia une. 
trupul plin de p ai A Te 0 A Goanţă a rămas în picioare [a reci 
Lămpile s-au stins. oanţă a strigat după ajutor. Când a venit doctorul să 
asiste pe cei accidentați l-au luat pe Artemie leşinat, cu tot trupul împroşcat 
= pietricele mărunte dar viu. Goanţă însă era morţ. O singură pietricică de 
mărimea unui bob de mazăre îi perforase artera jugulară şi pierderea de 
sânge i-a provocat moartea. Trei zile în şir doctorii de la cabinetul medical 
au tot scos cu penseta pietricele împlântate de explozia aceea în pielea lui 
Artemie, dar nici una din ele nu i-a fost fatală. Pe Goanţă I-a lovit o singură 
pietricică... Bietul Goanţă era orfan de război şi-şi petrecuse copilăria într-o 
cazarmă încă de când nu putea să zică cuvântul „gloanțe” şi le zicea 
„goanţă” şi de acolo i se trăgea porecla. 

Părintele Teodor Codilă la plecarea de la Aiud a fost repartizat în 
aceeaşi echipă administrativă cu mine, cu învățătorul Dumitru Spânoche, 
Nicolae Pârvulescu şi Constantin Iuruc. În primele zile după începerea 
lucrului în subteran lucra ca vagonetar, în pauză, trecea pe lângă lada noastră 
cu fier vechi, căuta pe galerie un loc mai retras, se aşeza pe o piatră şi 
începea să se roage. Mai târziu s-a făcut perforator şi în pauze se ruga în 
abataj. Era tânăr, sub treizeci de ani, dar ajunsese la o trăire interioară 
adâncă. Lucra atent şi făcea tot posibilul să asigure locul de lucru pentru cei 
din jurul lui. ÎI supăra însă un lucru: în ultimul timp nu mai vedea bine. A 
făcut cerere la conducerea coloniei, respectiv locotenentul politic Alexandru, 
să i se aprobe ca din banii câştigaţi pentru cartelă să-şi cumpere o pereche de 
ochelari. Asta presupunea o vizită la doctorul oftalmolog şi politrucul n-avea 
chef să i-o aprobe. A continuat să lucreze fără ochelari. Într-o noapte, pe 
când copturea, a tras cu ranga de o piatră care susținea cu i e să 
mai mare, copura e pare cărei aie lea d 
ACE ua A fost scos afară din mină să fie dus la sp în li iseaii 

Şi de gardă cu un camion. Accidentul s-a întâmp i în drum Spre 

âmionul a venit după 6 dimineaţa. Părintele Codilă a muri 


Perforator la o oalerie 


au 


347 


Sp a a 


DD 


se “0 intervenţie chirurgicală rapidă u curge minereul la rostogolul 109 
spital. Avea hemoragie Lp tii Putuţ ca s-a blocat prin ii la a bolți 
să-i salveze Viaţa. iu, în viaţa lui de om liber, fusese |, gagist” e “sus şi nu se poate debloca cu ranga, Mc sPeourale ŞI bolta este 

Gheorghe Coşeri SI ta i asi fanfară militară. Era şi e] ici N îşi UE e e deasupra cu ajutorul dinamitei dar n-a r civil la încercat să-] 
zică a Dea. Rămăsese orfan de părinți îndată după Printul al deble sere, îţi dau ordin să deblochezi E pi a 
cazarme! că ȘI ta ses până la vârsta când putea să fie răi dzboj c iapeles! | 
Mondial. Rudele i au dat în primire la regiment. Copilul avea »Copi] „data aceea erau trimişi milițieni şi în mină ca să 
det irup da au Sea partizat la fanfară. La început a bătut o tobită mt i ce facem noi. Coșeriu a stat de vorbă cu mai ar ontroleze toată 
ea e a Aa la instrumentul tenor din familia tubei. Mira su e rostogolul pe dinăuntru? Au chemat Sa a cul. Cum, să 
a i eta se forma câte o orchestră să cânte la vreo nuntă est i E lui, Coşeriu a primit un cartuş de dinamită cu tă Zi spe oul 
sei tre Gheorge Coșeriu era nelipsit. i Aria în capătul unei prăjini și Coşeriu a intrat înăuntrul ucisa u ae 
La mină ne cânta: SI A iai dinamita între bolovanii boltei. Prăjina era prea scurtă. ct taca n 

Eu sunt Ghiţă Răsucilă, stogol 0 scară ŞI Coșeriu a reuşit de pe scară să plaseze cartus în 
Poreclit şi basamac, ps între bolovani. siR de 
Beau şi vinul beau şi țuica, A dat foc fitilului şi a ieşit din rostogol. Dar explozia nu a zdrunci 
Să nu stric al meu stomac. destul bolta ŞI minereul n-a pornit să curgă. Alt cartuş cu Capsă şi size 
Gâl gâl gâl gâl, gâl gâl gâl gâl Coșeriu a mai intrat o dată cu scara şi cu prăjina să deblocheze e sc) 
Dimineaţa pe răcoare Nici de data asta n-a avut succes. A primit şi un al treilea Cartuş de dinamită 
Beau o ţuică şi-un vin mic, şi Coşeriu a intrat a treia oară în rostogol. Maistrul civil şi milițianul aşteptau 
Mai târziu mai beau o ţuică afară la gura rostogolului. 

Şi-apoi, zău, nu beau nimic! Îndată ce s-a urcat Coşeriu pe scară cu prăjina în mână, s-a văzut 
Gâl gâl sâl gâl, ş.a.m.d. căzând de sus ca un pumn de material mărunt. Maistrul civil şi-a făcut 

semnul crucii! 

A lucrat mai întâi ca perforator, şi mai apoi, datorită simțului lui de Un tunet puternic s-a auzit înăuntrul rostogolului și tonele de minereu 
disciplină, a ajuns maistru la orizontul 11 vest. Cu oamenii se purta corect. s-au pornit să curgă. S-a dat alarma. S-au adus imediat vreo zece vagoneți 
Dar în sectorul lui s-a întâmplat ceva deosebit: S-a ajuns cu împuşcătura goi şi cu grijă au început să descarce minereul din gura rostogolului. Printre 
deasupra unui rostogol şi din împuşcătură a căzut un morman mare de bolovanii care formaseră bolta au scos şi trupul atletic al lui Coșeriu, 
minereu exact deasupra rostogolului, ocazie de a scoate zeci şi zeci de tone cocoloşit ca un ghem împreună cu bucăţi de scară şi de prăjină. 
de minereu cu un minimum de efort, dar după ce s-au încărcat numai câțiva S-a făcut anchetă asupra cazului. Nimeni nu trebuia să iasă vinovat, 
vagoneţi minereul s-a oprit. În interiorul rostogolului bolovanii de minereu numai Coşeriu, mortul. E singur, din proprie inițiativă, s-a băgat în rostogol 
s-au încleştat între ei sub forma unei bolți naturale înțepenită în pereții să-l deblocheze. De ce? Dar dinamita? Dar maistrul civil şi milițianul de la 
rostogolului şi nu mai curgea nici un pic de minereu. Bolta s-a format la 10- gura rostogolului? mpa: 

12 metri deasupra gurii de descărcare şi nu se putea ajunge la ea cu nici 0 Eram în dormitor cu pictorul Chira Aurel. El a primit ordin să facă un 
rangă. Maistrul civil a încercat să-l blocheze. S-a încercat să se deblocheze tablou cu acest subiect pentru anchetă şi pictorul a prezentat scena aceasta 


din ultimul moment: Coşeru în rostogol şi miliţianul cu maistrul civil la gura 
tostogolului 

Dar Coşeriu a rămas şi mai departe singurul vinovat. Adev 
căt El a deblocat bolta din rostogol cu milițianul şi m 
el, 


are Ţara Făgăraşului 
suflet îndrăgostit de 


pe deasupra băgând în mormanul de minereu o țeavă cu un cartuș de 
dinamită până aproape de boltă. Nu s-a reuşit nici așa. Rămâneau două 
posibilităţi: ori să intre cineva prin gura rostogolului şi să pună un cartuș de 
dinamită cu un fitil lung într-un punct din boltă şi ieşind din rostogol să dea 


foc fitilului. Ori să aştepte până bolta va ceda de la sine. Coșeriu a fost 
chemat la politruc: 


ăr? Dreptate 
aistrul lângă 


Arhitectul Nicolae (Nichi) Frâncu. Un om în e 
S-a pus parcă toate darurile sale: o minte limpede, un 


348 


5 


: ile armoniei. Când îl vedea: 3 
dit după toate regu edeai îm 
e țucrului în mină, nu se putea să nu te opreşti ŞIE 
iilor ideale!” Părea copiat după chipul de pe manudj 
u 


frumos şi un trup cl 
sumar Cum erau nev 
Iată corpul propori : 

„ ; i Vetruviu. £ ie bocai ri 
de iute A RR sportul şi mai ales schiul în timpul iernii, 
avut un ghinion. La o coborâre pe O Ai ea a nimerit într-o 
cioată şi şi-a zdrobit rotula piciorului drept. A Şchiopătat un timp dar ș.a 
să nu putea să umble prea repede. În ultimul timp lucra ca 


vindecat. Acum în : 3 
: ea t care trebui x 
perforator la intermediar, într-un susrup a să ajungă sus la 
pe o 


orizontul 1Î. Intermediarul era un fel de orizont între 10 şi |] 
ramificaţie a filonului de plumb care n-avea corespondent la nici unul di 
cele două orizonturi principale. Intrarea în acest loc se făcea de la orizontul 


11 cu ajutorul unei corfe pe un plan înclinat. Într-o noapte, după ce a 
terminat de perforat tot frontul au venit artificierii civili ca să ia în Primire 
găurile făcute şi i-au spus perforatorului că în noaptea aceea nu vor putea 
împuşca frontul pentru că nu au dinamită specială pentru susrupt, o dinamită 
care nu produce prea mult monoxid de carbon. Dinamita obişnuită este 
periculoasă în susrupt căci produce mult monoxid de carbon şi acesta se 
adună în golul susruptului ca într-un clopot. Nichi Frâncu a zis Bine!” şi se 
pregătea pentru noaptea următoare să lucreze undeva în altă parte. A 
intervenit însă miliţianul căpos din sectorul respectiv. 

- Să se împuşte frontul! Şi artificierii l-au împuşcat cu dinamită 
ordinară. În noaptea următoare arhitectul Frâncu a venit cu toată echipa să-și 
ia sculele ca să lucreze în alt punct de lucru. Au văzut material de 
împuşcătură căzut pe scară. Au crezut că împuşcătura s-a făcut cu dinamită 
specială şi Nichi s-a urcat pe scară să deschidă ventilul de aer pentru 
aerisirea susruptului aşa cereau regulile de protecţia muncii. S-a urcat - dar 
aerul comprimat ieşind din ventil nu se auzea. Alarmaţi s-au repezit ceilalți 
doi pe scară după el, ţinându-şi respiraţia. L-au tras jos de picioare. Era mort. 
L-a chemat repede pe doctorul Gorjinschi care era de serviciu cu trusa de 
prim ajutor. Între timp i-au făcut respiraţie artificială să-l poată reanima. 
Totul a fost zadarnic. L-au spălat cu apa din bidoanele lor cu apă de băut, 
apoi au făcut din nişte bucăţi de lemn un fel de cadru de care l-au legat ca 
să-l poată trage în sus cu vinciul de la corfă. Au legat două lămpi aprinse 
de-o parte şi de alta a trupului său așa de armonios. Au început să-l ridice. 

Privit de jos, părea un arhanghel care se ridică spre înălțimi purtat de 
două limbi de foc. 

Negru “Toader era țăran din comuna Nereju, din judeţul Vrancea şi 
lucra în mină ca dulgher. Avea un frate Gheorghe, care lucra şi el în mină cu 
a rage Nae pe frontul de răsărit şi a fost prins în încercuirea de la 

ui, dar nu s-a lăsat să fie luat prizonier, ci s-a strecurat printre 


dar a 


350 


„0 inamice mânând din urmă doi cai răma 
jiniile s cu ei până în țară. 
șia le Toader lucra la montarea unei grinzi d 
in un capac de acoperire a unui rostogol de pe EA 
susț A săpat CU țăncuşa loc în piatră pentru căileieţa a de | 
da în locaşurile făcute ŞI s-a urcat cu Picioarele e 
sul ca să se aşeze bine. sait 
Din nefericire unul din lăcașuri era făcut 
gherul nu a observat lucrul acesta. Din bătaie 
du Azut în gol cu omul care sta cu picioarele p 


5 ac 
ce gherul Negru Toader a fost scos mort din TO 


i fă ân î 
ŞI fără Stăpân în timpu luptelor 


Ce trebuia să 
la [1 est, 

L apoi â aşezat 
a ŞI o bătea cu 


paro A 

Sa Coptură mare. şi 

Optura s-a desnrina -: 
- rini 

e dânsa. tari 


stogol de la orizontul [2 


si. , PA A 4 
e Acest accident s-a întâmplat când noi legionarii n 


i eram izolaţi în barăci. Din cauza asta nu am 
„mănunte despre accident. 

Accidentul lui Radu Cornea - Avocatul Radu Cornea în una din seri 
mergea pe galeria orizontului unsprezece. La un moment dat sad 
stins în mod neaşteptat şi la pasul următor s-a prăbușit în golul unui rostogol 
ce mergea din galerie până la orizontul 12. Capacul rostogolului era ridicat i 
curentul de aer ce venea de jos i-a stins lampa. Radu Comea nu şi-a Dicadit 
cumpătul şi a încercat să se țină cu mâinile de pereții rostogolului. Şi-a julit 
toată carnea de pe palme şi de pe degete dar şi-a frânat mult căderea. Cel ce 
deschisese capacul - un vagonetar - tocmai aruncase în rostogol un vasonet 
de material mărunt şi Radu Cornea a avut norocul să aterizeze în el ca într-o 
groapă de nisip. Nici acum omul nu şi-a pierdut conştiinţa ci a început să 
strige după ajutor. Vagonetarul care descărca vagoneții în rostogolul 
respectiv era Dumitru Ploscaru, un om cunoscut că era cam tare de ureche 
care-şi pierduse auzul din cauza unei explozii pe front. Acum venea cu un alt 
vagonet să-l descarce în acel rostogol. Acesta ar fi însemnat sfârşitul pentru 
omul căzut în el. Dar Dumnezeu n-a vrut să fie aşa! Surdul a auzit strigătul 
disperat al lui Comea şi a alergat şi a dat alarma că a căzut un om în 
Tostogol. Pe Cornea l-au scos leşinat din mină şi l-au dus îndată la spital. 
Civilii ne dădeau zilnic veşti despre el. Erau mirați şi ei de un om cu atâta 
prezenţă de spirit. După 10 zile Radu Cornea s-a întors în colonie. Era încă 
plin de cicatrici pe tot corpul dar cu trupul şi spiritul încă viu. 
ouă îsi multe accidente mai uşoare în La sp cz sutura 
ŞI i-a Ni cules Şi O siisurpuds suga a > E i ră A cu un 
aparat a anural ji Ura adie one luu îs : . i mai fost şi altele 
CD e Wacţiune pe picior până i s-a prins osul la loc atata 

» Care i-au lăsat pe unii din noi cu câte un beteşug pe 


u mai lucram în mină 
putut afla mai multe 


a de exemplu 


351 


—— 


„ate, dar fără cap. Capul a fost despărțit de fn 
a âmi e doi mineri civili cu lămpile aprinse 


nd cur d capul mortului ca să-l îngroape 


ai înfiorător ca acel al nepotului lui Kerekeş (Luther p. Trei zi] 


au circulat cu 
impreună cu ţ 


dar un accident m 
s-a mai întâmplat. 
Tânărul Khe 


- € ŞI trei nopţi la 
tiu dacă e numele lui adevărat) s- Corfa în sus şi în 


rekeş (nu $ a întorg d 


: i-a reluat lucrul său de corfagiu pe care îl avusese mai înaințe. noapte l-au descoperit, âruncat din repeziciunea căderii în Abia în a 
armată ŞI ligi să Nu mai trebuiau să se agaţe cu ambele ti i i, Ne puneam întrebarea; să fie aceasta o Sa » În Spatele unor 
lucrul lor se im “semnalul de mişcare a corfei. Acum Crau se DI ş grinZI- lui Dumnezeu pentru cine ştie ce faptă intâmplare. say 


leapsa 7 : : ] din via : 
ped A Numai Dumnezeu ştie! Noi n-am avut nimic cu e]! ţa lui de ostaş 


seculi i 


din izvoarele din mină nu era bună de băut, . 
a rovenea dintr-o baltă ce se aduna din De a oaie din 
stele dealurilor înconjurătoare, Prin ţevile instalațiilor din ze e pe 
e a uneori câte o lipitoare. pâlător ne 
pia cauza condițiilor primitive în care se afla această sursă d 
fail sa izbucnea din când în când câte o epidemie de boli pe-a apă de 
În urma unei întâmplări de acestea Cram şi eu internat în infirmerie zi 
enterită rebelă. Şi tocmai atunci s-a întâmplat să vină în inspecție un Sa 
de la Ministerul de Interne din Bucureşti. 
Era în timpul zilei şi oamenii noştri dormeau în barăci. Doctorul a trecut 
prin toate ca să vadă dacă condiţiile de igienă sunt respectate, apoi a venit și 
la infirmerie. 
Când a intrat în salonul bolnavilor internați acolo, am rămas mirat. 
Era Cezar Petrescu, prietenul meu din clasa a VIl-a, de la liceul Aron 
Pumnu. 
Am observat ca o lumină pe faţa lui. 
- Ce faci? Cu ce suferi? De ce eşti bolnav? 
- Doctorii spun că am enterită! 
- Ce-ai mâncat? 
- Numai hrana de la cazan! 
- Dar apa? 
- Cea de la robinetul din spălător! 
S-a dus la robinet, a luat într-un pahar puţină apă şi a pus în ea o pastilă 
din trusa pe care o purta cu el. Apa din pahar s-a tulburat. 
- Apa de băut e de vină, voi merge să inspectez captarea. După aceea 
s-a adresat doctorului care-l însoțea: 
- Aş vrea să-i spun prietenului meu două vorbe. Se poate? 
- Da, se poate! 
Mi s-a adresat apoi mie: 
- Îmi pare foarte rău că trebuie să-ți aduc la cunoștință că verişoara mea 


inf : „S-a 
Silvia a fost nevoită să se căsătorească. Nu putea să te mal aştepte. S$ | 


măritat cu un ofițer de securitate. Te roagă s-o ierţi! 


Mnaji. 
Mediaţ, În 


a lucru Î 
colo, Când 


ârma aceea S 4 j 
tragă ei aa ce Trăgeai de un mâner ŞI semnalul se producea i 
zatoare = 


: la punctul de control gata să intrăm 
seara aceea Tan cea E is extracție se învârteau când n 
subteran. Roțile de la p Dj asnelul 
î iuteală deosebită, repede Capii eneue | 
cere aie, Es au oprit şi nu s-au mal mişcat. Am mai stat ce-am Stat şi a 
primit ordin să mergem la dormitoare. Mai târziu au venit gardienii, be 
numărat şi ne-au încuiat barăcile. IE ORA aa 

A doua seară am fost înştiințați că nu vom intra în mină. Pe de o parte 
eram bucuroşi de o noapte în plus de odihnă, pe de altă parte nu ştiam Cum 
să interpretăm întâmplarea. Nici în a treia noapte n-am lucrat în subteran, În 
tot timpul acesta roțile turului de extracție s-au tot învârtit dar încet, înceţ 
de tot. Abia în a patra noapte am fost băgaţi la lucru şi civilii ne-au povestit 
întâmplarea. 

Trebuiau să se introducă în subteran nişte lemne lungi. Se încărcau din 
galeria de la suprafață la orizontul 4 şi se coborau la orizontul unsprezece, 
Timpul era scurt căci se apropia ora când trebuiau să intre la lucru Braţele 
Speciale. Tânărul Kerekeş încărca lemnele pe corfă, iar jos la unsprezece 
colegul său le descărca. Ca să nu întârzie coborârea noastră, corfagiul a 
vorbit la telefon cu mecanicul de la mașina de extracție (maşina care ridică și 
coboară corfele) ca să lucreze repede şi să mişte corfa îndată ce primeşte 
semnalul. Aşa se face că noi vedeam graba aceea cu care se mişcau moletele 
(roțile) acelea de pe turn. Când s-au terminat lemnele, Kerekeş a vrut să iasă 
şi el la suprafață şi a dat semnalul de ridicare: „rang - tang - rang” (trei bătăi 
adică sus!), dar a uitat ca înainte de acest semnal să dea mai întâi „stai” 
adică o singură bătaie, Semnalul trebuia să fie tang!, tang- tang tans! (întâi 
un „stai” apoi un sus”) care însemna că mecanicul trebuie să aştepte întâi să 
se urce cineva în ea şi apoi să ia corfa sus. Mecanicul a lucrat conform 
telefonului primit anterior şi a luat repede corfă sus. Kerekeş a sărit să prindă 
corfa dar a fost prea târziu şi a căzut în golul puțului - de vreo 700 de metri - 
printre lemnele acelea care consolidau compartimentele corfei de sus şi până 
ms ăn nem a jr ru pula 

; Colegul lui, care era la orizontul 11, a văzut ceva câ 
Ati Puț în Jos, A coborât pe scări până la fundul puțului ŞI 
8âsit trupul lui Kerekeş în hainele lui, ca un sac de 02% 


coloni 


o haină căzân 
vadă ce-i. A 


352 353 


——.—. 


PS SM e 


; sănătate şi fericire. Cei de afară îşi au vi 
nă aici şi se limitează la gardul de sânma. aţ 
a mAnăgi ca plecat din salon. Apoi a urcat sus la p 
dr + sursă de apă. A dat ordin să se curețe tot perimetrul de 
sete nerădească sursa de apă lui, la două puncte di 
iteva zile după plecarea lui, la COVA păre'e Cin Curtea col 
La ci ST EN filtre de purificare a apei de băut şi de gătit, 
bici ger orijă ca să spele cilindrii de faianță ai filtrelor din ace 
a erei Dai imprudența doctorului de a a gucacaie cu un deținut pole 
în prezența altora l-a Cola, SCUDIp: A pac ue a alți colea că doctor] 
Cezar Petrescu, ceva mâl târziu a murit de cancer. 
Mi-am adus aminte de Silvia: o fată modestă frumoasă dotată CU un 
sen. 
mare ea pa Artele. Mi-a arătat un album de-al ei desenat numai cu 
chipuri de copii, câteva zeci de chipuri caracteristice, fiecare cu o expresie 


_ Eu îi doresc numai 
Pentru mine viața se term! 


a log 


alta Care 
Murdăzii 


Oniei şi j 
Sanitar 


aparte. ; se SR a ip 
Figuri inocente şi naive. Uneori zâmbitori, alteori supăraţi şi Plângăreţi, 


părea că are o înțelegere deosebită pentru sufletele lor. 

Va fi o bună mamă, dar mama unor copii de securist. 

Avea dreptate Blehan, logodnicele voastre le vom mărita cu securiști. 

Eu avusesem în facultate un prieten mai tânăr, cu numele Eugen M, 
care la tot pasul îşi manifesta marea lui simpatie pentru mine. Într-o seară 
mergând spre corfă dau cu ochii de un securist exact chipul său şi-i aud 
vocea lui binecunoscută: „Ce fe uiţi la mine, banditule? Poate vrei să mă 
recunoşti! Vezi să nu-ți trag un glonte în c... şi să te trimit pe lumea 
cealaltă!” Halal de limbaj ingineresc! Asta era simpatia de altădată a 
prietenului meu Eugen M.! 

Intr-o zi, l-am auzit pe domnul Bujoiu discutând cu inginerul Mișu 
Teodorescu. Îi spunea că i s-a cerut să dea în primire toate hârtiile şi că va 
trebui să plece undeva - o destinaţie necunoscută - ca toți deţinuţii de altfel. 
Se plângea că e bolnav şi nu va mai avea posibilitatea să se trateze. După 
eliberare, am aflat că a fost dus la interne şi acolo a murit. O fi murit din 
cauza bolii netratate sau din cauza anchetei? 

m domnului inginer Bujoiu toată organizarea echipelor de 
253 Muta) a seral A lor la punctele de lucru o făcea Gică gate 
Ea a Safe redacta politrucului Alexandru toate ga a 
aceasta nu le iza al DR în cuvinte şi termeni juridici Aur 
esența lucrurilor pe Ea i e de Sa UI gi i 7 | 
depindea de el în privința pu > anu VOia să le spună. Cert este că polii! 

nța lucrului de birou. 


354 


'onul a făcut ca de Crăciunul acelui a 


io j IC trcfrăd, n să mă a 
Ghin 9, dormitorul muftiului. Şi a venit seara ă aflu chiar în 


. 49; A ajunului i S-a întă 
donmito/ aceea să nu fim băgați în subteran - Singura mare A hei, 
ca în S ui în subteran 17 ore în şir. Cred că la data aceea Boraţia să 

a 


p-an în reparație. Nu lucra. 


Se pă închidere, au început să se audă colinde prin toate dormit 
De dormitorul nostru domnea linişte de mormânt. Fiecare ape 
(e să-şi a SE dă lueru ca să uite evenimentul Şi să nu dea ceva de 
ZA + omului politrucului. 
și Inalta EEE SAE ŞENIsun sfert de oră şi starea era apăsătoare 
d deodată 3] auzim pe Petrescu zicând: | 
e _Dar noi nu cântăm? 


_ Nu cântăm, domnule Petrescu, că aude domnul ofiţer politic şi ne 


e seşte. ia Fi .. 
ped Ea vă va pedepsi, lăsaţi că am eu grijă de asta! Iau toată răspunderea 
asupra mea! Hai să cântăm colindul meu preferat: „O, brad frumos", de 


Radu Gyr! : Ă Ă 3 
După o scurtă ezitare, am început domol şi parcă prin vis: 


„O, brad frumos, ce sfânt păreai 
În altă sărbătoare, 

Mă văd copil cu păr bălai 

Și ochii de cicoare. 

Revăd un alb şi scump cămin 

Şi chipul mamei sfinte; 
Imagini de Crăciun senin 

Îmi vin şi azi în minte. ” 


Mufiiul cânta şi el cu noi furat de cine ştie ce amintiri din trecutul său şi 
cântecul continua; 
„Un brad cu daruri şi lumini 
Din amintiri s-arată, 
Frumos zâmbeşte ca un crin 
Copilul de-altă dată. 
Întregul cer părea deschis 
Deasupra fi-unţii mele, 
Azi strâng doar pulbere de vis 
Și numai serum din stele." 


E D= 


au din ochii acestui om pe care noi îl ştia 


Se bată 
Lacrimi mari 1ZVOIE utea stăpâni. S-a desprins dintre noi i nasa de 
ticălos şi el nu şi le Mai eră pătura peste cap, să plângă acolo liniştit ui 
s-a dus la patul lui i Să tot cu lacrimi în ochi, şi am cântat apoi 
am continuat ma! departe E colinde. Petrescu n-a mai revenit, nici nu i 
rând tot repertoriul nosTu Ate ori îmi amintesc de acest incident mă aa 
mai deranjat cu nimic. i o a RIO oc A tul să ae 
Craii Si i flet ros de atâtea răutăți. un 
ecou aşa de puternic într-un su 
rforat cu care se lucra în mină, „erau fabricate de 
AA a modelul. lor, patentul, era american. Ruşii nu ne 
imb. Se strica o gen ji A Cumpără alt aparat 
E -ți ie din alt aparat (canibalism)! 
sau iei pda Aa isa atelier de fabricat piese de schimb la Baia 
Mare. A Eee oţelul special pentru piese E Se de la ruşi, dar 
aceştia au refuzat să le spună secretul de călire al oțelului. 

Conducerea atelierului se dădea în vânt să afle temperatura la care 
trebuiau călite piesele de schimb. Aveau cuptor de călire electrică de mare 
precizie, singurul lucru care lipsea era cunoaşterea temperaturii. Maistrul 
meu Josef Bauer era cumnat cu şeful secției de călire de la atelierul din Baia 
Mare. Eu n-aveam de unde să ştiu una ca asta, dar el mă tot ruga să țin 
evidenţă care din piesele venite de la acel atelier a fost mai bine călită. În 
general piesele acestea erau mizerabile. Ori se spărgeau ca sticla de dure ce 
erau, ori se turteau de parcă ar fi fost de mămăligă fiind călite prea moi. 
Şeful secției de călire voia să afle secretul pe încercate şi folosea toată gama 
de temperaturi posibile dar îşi nota de fiecare dată seria piesei şi temperatura 
la care a fost călită. Într-o noapte mi-a venit la atelier un aparat care se 
blocase din cauza unui sfredel ce se spărsese în el, fiind prea dur călit. Am 
desfăcut aparatul şi am scos pistonul să văd ce-i cu el. Pistonul era bun şi era 
din cele ce le primisem de la atelierul de piese de schimb şi lucrase mult 
timp, nici nu-mi aminteam de când l-am pus în aparat. | l-am arătat lui 
Bauer: „Domnule maistru, iată un piston bun de la atelier.” Maistrul meu a 
luat repede pistonul, l-a pus în servietă şi dus a fost cu el. 

Până la sfârşitul schimbului nu l-am mai văzut, dar a doua noapte miâ 
adus pistonul şi l-am pus înapoi în aparat. 

La sfârşitul acestei luni maistrul meu vine la lucru bucuros, bucuros 
cum nu l-am mai văzut niciodată: 

: Domnu injiner, mina dat la mine o preme! 

- Imi pare bine domnule maistru! Felicitări! 

- Da preme acela vine dinspre dumneavoastră! 


sovietici, E 
vindeau însă şi piese de sc 


356 


„pa cur asa! 

“ pentru piston care dumneavoastră arătat 

palpare bine 

_ Ru lucrat mină când fost şasesprezece ani si 
fă mina dat la mine preme mare. (Mi 

dar E salariul lui cam pe două luni). 

E mişcat bucuria şi sinceritatea omului acestuia desi 

| prea multe, căci el nu ştia nici limba Părinților stie, = Puteam vorbi 
cu €l P reşte nici măcar atât cât ştia e] romă frana, iar eu nu 
ştiam unSU declina cam aşa: „o 1 i pă e.n român 

„vântul lemn se decan ia. cinnestdoiileinriu ta Dacie a 
c îsi mult fără cuvinte. Când mi se făcea Tău în mină 
cu € numai să mă fac mai degrabă bine! 
tei maistru Bauer n-a vrut să rămână e 
inlâmplarea aceea cu pistonul Şi s-a dus la biroul t 
să-mi dea Şi mie 0 „preme pentru că Cu 1-am găsit pistonul cel bun. Așa se 
tce că în luna care a urmat m-am trezit ŞI €u cu 0 cartelă la cantina coloniei 
de 100 de lei, ceea ce numa! arareori se întâmpla câte unuia dintre noi. Cum 
cu mai aveam adunaţi la CEC încă pe atâția bani din zilele de la început când 
nu exista cantina, m-am gândit că de toți banii aceştia mi-aş putea cumpăra o 
pereche de bocanci noi în locul acelora distruşi la anchetă. 

Am vorbit cu milițianul Aurel Corbu care se ocupa cu aprovizionarea 
cantinei cu plată şi el mi-a spus că se poate face o astfel de operație doar că 
trebuie să vorbească cu serviciul contabilităţii ca să-mi scoată banii de la 
CEC. 

Credeam că totul s-a aranjat. În ziua următoare îl întâlnesc pe Aurel 
Corbu: 

- Domnul şef, ați obținut banii de la contabilitate? 

- Da, dar astă noapte s-a făcut o nouă stabilizare a banilor cu banii de 
la CEC şi cu cei de pe cartelă ai numai bine suma necesară pentru o cămaşă, 
dar mai puţin de jumătate din preţul unei perechi de bocanci buni. 

M-am gândit: am lipsă şi de o cămaşă. Mai bine îmi cumpăr o cămașă 
decât să pierd banii. 

* Domnul şef, atunci vă rog să-mi cumpăraţi o cămaşă! = 

„7 Se aprobă! Aşa m-am înzestrat cu o cămaşă pe care o voi purta, atunci 
Când voi şi eu liber odată. SE ] 

Partidul avea bunul obicei ca din în când să bage mâna în Cd ef 
SUlOAtee S-au îmbogăţit” într-un fel sau altul. Pentru acesta ei 
Stabilizare monetară. 


la mine! 


casca luj 
m înțeles 
lucra el în locul 


l Sigur câştigător din 
ehnic al minei Şi a cerut 


: ci o valoare. Trebuiau 
s pe noapte banii cei vechi nu mai aveau nic! 0 valo 
Chium! 


baţi cu bani noi. 


357 


= mi 


i e 


a de obicei un leu nou pentru o sută din cei vechi, dar 


i fă A ua 
Schimbul se făce lt 10.000 de lei vechi, iar restul banilor nu 


nu puteai schimba decât cel mu 
aveau nici o valoare. 

Toţi banii ce nu puteau fi 
către cetăţeanul consumator car 
statului care a scos moneda vec 
bogat peste orice imaginație. ă 

Da, e adevărat alimentaţia pe care o aveam la Baia Sprie era foarte bună 
în comparaţie cu orice altă colonie de muncă penitenciară, dar pericolele 
muncii din subteran ne făceau să ne întrebăm în fiecare seară: oare dimineața 
care vine cum ne va găsi? Intram la mină parcă ne-am fi dus pe front în 
timpul războiului. Oare azi cine va mai cădea? Dar tribunalele condamnau 
mereu noi contingente şi partidul ne-a trimis la lucru în mină şi copii minori. 
Pe Victor lon Puia colonia a trebuit să-l țină la suprafață vreo două luni până 
să împlinească vârsta de optsprezece ani, iar Ludovic Desmeri abia împlinise 
şaisprezece ani când a fost trimis să lucreze cu noi la Baia Sprie. Directorul 
Zoltan l-a trimes înapoi la închisoarea de minori. 

ii 

Era prin martie 1953. La baraca militarilor securişti a apărut într-o 
dimineaţă un steag mare îndoliat. Ne întrebam: oare cine să fi murit? Ce să 
însemne doliul acesta? Și iată că nu trece mult şi pe galeria de la 12 est, unde 
lucram la atelierul de reparat maşini trece nea Romică Cojocaru, fostul 
chestor al Poliţiei din Cernăuţi împingând repede vagonetul cu nămol de la 
curățirea canalului de ape uzate şi cântând cu foc: „Ja vam scajiu adin secret 
tavarăş. Stalin bolşe niet!” Da, secretul era dezvăluit şi multe speranţe 
zadarnice s-au legat şi de el şi totuşi nimic nu s-a schimbat. 

În colonie ne-a mai venit un alt milițian al dracului (primul a fost 
Hegheduş). Noul venit era mic de stat şi venea la serviciu „abțiguit”, adică 
cu rachiul în cap. De aceea l-am poreclit „Poşircă”. Îl cunoşteam după 
poziția cozorocului. Când cozorocul şepcii era la ora doisprezece şi zece 
minute, Poşircă era în forma lui obişnuită. Avea un fluier cu țuruitoare și 
toată ziua fluiera cu el după oricine îl vedea prin curte şi-l striga cât îl țineau 
bojocii: „Măi ăla, vino încoace la mine! Raportează!” Trebuia să iei poziţia 
de drepți în fața lui şi să-i zici: „Să trăiţi domnule şef, sunt deţinutul cutare 
şi cutare.” Când i se părea că nu vorbeşti destul de tare, te punea să repeți 
câți poţi tu de tare. După aceea începea să te chestioneze că de ce te plimbi şi 
nu dormi şi câte îi mai treceau lui prin cap, după care îți dădea ceva de lucru. 
Când era el în colonie nimeni nu mai reușea să se odihnească din cauza lui: 

- Domnule şef, mai lăsaţi odată fluierul acela și lăsaţi-ne să dormim că 
la noapte trebuie să mergem în mină să lucrăm. 


schimbaţi reprezentau o obligaţie a statului 
e a fost anulată. Deci un fel de câştie a] 
he din uz. Şi aşa a ajuns statul comunist 


358 


E 


- Ce, mă, voi aţi venit aic 
să muriţi, mă! Uitaţi-vă aici la 
mine partidul aicea? Pentru c 
mânca vouă capul să ştiţi că eu 

Canalia avea un motiv să a 


ca ca să lucraţi? Nu 
mine. Ști 


Îndată ce s-a dat alarma după 
drastice de pază. Intre altele, nimeni di „A Cavnic s-au luat măsuri 
militare sau miliție n 


pe trăgaci, gata să tragă fără somaţie în oricine ieșe. 
telefon. Nici un deţinut nu avea voie să circule = 


ca pe galerie în locul unde 
e scutit de la lucru în ziua 
daseră. Cabinetul era gol. 
€ ce nu este la locul de lucru. 
eze la doctori. 


să mergi la lucru. 


- Eşti bolnav? Lasă că te vindec eu în colonie! 

Bucuros că ate pe cine să bată, Hegheduş a fugit repede la corfă ca să 
ceară un ostaş de însoţire pentru „clientul său”, dar a uitat să anunțe prin 
telefon paza că el vine cu corfa. Când corfa a ieşit la suprafață soldatul a 
deschis foc conform consemnului. Când a venit sergentul de zi să verifice 
cine a mai încercat să evadeze, a văzut că „evadatul” a fost de data asta 
gardianul Hegheduş. Aşa i-a răsplătit Dumnezeu toate chinurile pe care i le-a 
pricinuit preotului Şerban. 

ii 

Între milițienii de la Baia Sprie era unul care părea cam sărac cu duhul. 
Era înalt şi avea figura unui om care ar vrea să pară inteligent şi nu prea 
Teuşeşte. Se zicea că e fiu de chiabur dintr-un sat ardelenesc şi ca să-şi scape 
familia de belele, s-a înscris în partid şi s-a făcut miliţian. Noi l-am poreclit 


„moacă”. După evadările menţionate mai sus, s-au luat măsuri de severitate 


şi în colonia noastră. Lămpile de mineri ni s-au oprit la poartă dincolo de 
punctul de control, într-o baracă special construită numită „„lampistărie , ca 


359 


D „II 


EEE aa sr Eram ţinuţi mai tot timpul încuiați în barăe: i Şteanţă au fost arestaţi 
m dinamită în ele. : : E ae Da LdCI jtan Ş ți pentru A 

z, RORUzi de circulat în curte, la gapistul ep sir în altă pa A acolo. furt de alimente. Nu ştiu Noi nu 
ani A ă > fă . 
aa să parcurgem curtea în pas LC e a e era întotdeauna un politrucul Alexandru avea un Grav mei mai 

zi i ne E, Se Z , i mi E ; 

gardian care avea grijă săi alei cafe y acă. De la cabinetul medica] ; rmat majoritatea primului lot de mineri deținuți asi legionarilor. Ei au 
Într-o zi, de serviciu prin curte eră A0A€ i is eee ICal iese acelea de deținuți un spirit de demnitate ŞI corecți ȘI au imprimat populaţiei 
un deținut cu un picior pansat de la gleznă Pia la E E i, usese rănit de apoi un lot de polițiști şi Jandarmi din care el îşi a dine deosebită, Au urmat 
nişte schije de minereu de sterile coace d a Dâros ŞI doctorii dar cu timpul şi aceştia au părăsit meseria ae iezi Câţiva informatori 
i-au curățat rănile şi l-au pansat. pe, pânsanical se !*Vedeau: chiar virme! de ochii celorlalți oameni. Într-adevăr era o Tuşine s EA e tcea de ruşine în 


sânge. Moacă l-a văzut: 


- Fuji, mă! Tu nu ştii că trebă să fuji? „ Reclama” și 


-Nu pot, domnu şef! Nu vedeţi că sunt rănit la picior? atenţia cuvenită. Era în 1952, când în i aa Cutii nimeni nu-i dă 
- Fuji, mă, batâr trei! electorale. Candidatul Eisenhower declarase că sub 2 dădeau mari lupte 
- Aş vrea să pot, domnu şef, dar mă doze elibera de comunism țările din răsăritul Europei. Şi aia lui, se vor 
- Fuji, mă, batâr doi! alegeri. Politrucul era fiert. Curajul unor ce isenhower a reuşit la 
_ Nici atâta nu pot, domnule şef ! Maiorul Gheorghe Scurtu, acela care făcea cu DGi SD uaa avea margini. 
- Atunci foji mă batâr unu, da fuji! pe Sâ E de înviorare a mers la politruc şi i-a spus în faţă: a SOSiți» gimnastică 
Şi omul a făcut o săritură pe piciorul sănătos, iar Moacă a zâmbit - Fac pariu cu dumneavoastră că ep ia si sa. 
mulţumit că şi-a făcut datoria. Bineînţeles, povestea a făcut înconjurul liberi! septembrie noi vom fi 
coloniei de am auzit-o şi eu. : Toate astea şi multe altele erau ÎN - Ş 3 
Trecuse un an şi jumătate, poate chiar ceva mai mult de la moartea seama legionarilor, ei erau Se sut ei Politrucului numai pe 
părintelui Şerban. Colonia se mărise cu încă trei barăci de locuit. Politrucul reacţionarii din cauza cărora el nu mai avea c corupt civilii, ei erau 


ontrol asupra mulțimilor. Seri 
rapoarte peste rapoarte ca să-i scoată pe legionari de la munca din ar 


Până la urmă a trebuit să aibă şi el ceva rezultate din toată zbaterea lui. Grefa 
a primit ordin să verifice şi să separe dosarele legionarilor de la Baia Sprie 
Într-o zi am fost scoşi afară din barăci. În curte, Kerji şi Şerban de la grefă 
stăteau la două mese pline cu dosare. Şerban anunță: 4 


Alexandru încă mai era cu noi, dar se apucase să facă garduri de sârmă 
despărțitoare în jurul fiecărei barăci, probabil şi ca răzbunare pentru raportul 
făcut de procuror, referitor la lipsa gardului mic de desemnare a zonei 
interzise. Ne-am plâns civililor. El a aflat: „Vă plângeți civililor că vă 
izolăm barăcile cu garduri de sârmă shimpată. O să construim garduri de 
despărțire oricâte va fi nevoie, ca să rupem odată solidaritatea asta care - Atenţiune, se face verificarea dosarelor acelora care aţi. fost 


există între voi. Vom face gard de sârmă în jurul fiecăruia dintre voi!” condamnaţi ca legionari. Cei chemaţi să vină la mese şi să răspundă la 
Curând după aceea, atât el cât şi Vanciu au dispărut. In schimb au apărut întrebări. j 


Pintea, Cioară şi Căscănel, iar ca director administrativ a venit Zoltan. 
Acesta a inaugurat un alt sistem de alimentare a deţinuţilor mineri. Raţia de 
pâine era aceea a deţinuţilor de la munci grele din penitenciar - 800 de 
grame pe zi. Carnea ce se punea în cazan, nu mai era carne de oaie 
controlată din punct de vedere sanitar de doctorii deţinuţi, ci numai deşeuri 
de la abator... copite, urechi şi burţi de vită. Mina continua să dea raţia de - Deci eşti inginer! 

pâine cuvenită minerilor. Zoltan da o parte din pâine surplus la masa - Nu sunt, că nu aţi dat examenul de diplomă. 

ostaşilor, iar 0 parte o vindea pe sub mână, având descărcarea lui Şteanţă. se - Atunci E soivezt ai să mori! mi-a zis Şerban. Dar lucrurile nu s-au 
pare că mina a prins de veste ce se petrecea cu alimentele noastre, că am întâmplat după voia lui 

auzit pe unii deţinuţi care au rămas după scoaterea legionarilor de la mină că Au î Ei dot după dosar până s-au terminat toate dosarele de pe 


masă, dar în faţa meselor mai aştepta încă un grup de vreo 20 de oameni. 


Acestea erau cam următoarele: numele, prenumele, data naşterii, 
numele părinților şi profesiunea. 

- Cei ce nu sunteţi legionari sunteți liberi! 

A venit şi rândul meu. Toate au mers uşor până când am ajuns la 
profesiune şi am zis că sunt absolvent al Facultății de construcții. 


360 361 


: rr 
- Dar voi, ce mal aşteptaţi aici? 

- Suntem şi noi legionari! 

- Cum te cheamă? : Ă 

Unul şi-a spus numele. Şerban a căutat dosarul în grupul celor ce îi 


es pe condamnat pentru trecere de frontieră! 

- Da, dar eu sunt legionar! A atzală 

_ Ai fost legionar la data condamnării ȘI n-ai declarat? 

_Nu! Am devenit acum! i : | 

Aşa s-a pomenit politrucul cu un. număr mai mare de legionari decât 
ştia el după datele de la grefă.. i Sa 

Şi-a venit timpul când Eisenhower în loc să ajute ţările din estul 
Europei să se elibereze a reuşit să le deziluzioneze. A cerut părerea şefului 
sindicatelor muncitoreşti, George Meany, dacă muncitorimea îl va urma în 
luptă şi Meany a zis „Nu ”. ză 

După aceea s-a consultat cu secretarul de stat (ministrul de exteme) 
John Foster Dulles, care se zice că i-ar fi răspuns: 

- Domnule preşedinte, dvs vă aflaţi la volanul unei maşini splendide Şi 
aveţi în faţă, la bordul ei de comandă, tot felul de indicatoare privind 
funcţionarea ei, şi voiţi să o porniţi într-acolo unde vă gândiţi dvs, dar nu vă 
daţi seama că comenzile acestei maşini nu sunt în locul unde le vedeţi dvs, 
acestea sunt numai aparente. Maşina este manevrată pe dedesubt de alte 
mâini... 

Şi Eisenhower n-a mai făcut nimic pentru Europa de răsărit. Şi ca să 
camufleze oarecum aparențele, a organizat la Berlin o conferință a 
miniştrilor de externe cu scopul de a stabili cu sovietele un mod de 
coexistența paşnică, la care reprezentanții Americii, Angliei şi Franţei au 
acceptat categoric tot ceea ce le-a cerut Sovietele pentru ca să poată să 
raporteze popoarelor lor că această conferință a fost „o mare victorie” a 
diplomaţiei lor şi Uniunea Sovietică a acceptat acest principiu al lor. 

Mai mult încă, atunci când în Ungaria guvernul Noaghi Imbre s-a 
declarat a fi împotriva Moscovei şi a comuniştilor, şi a cerut protecția 
Americii, Eisenhower a declarat că America nu are nici un interes ca în 
Ungaria să nu fie guvern prosovietic. 

Şi ruşii au venit în Ungaria cu tancurile Şi au strivit încă din faşe 
eliberarea populaţiei. 

Politrucul triumfător ne-a adunat în careu Şi ne-a spus: 

„AȚi văzut voi, măi, deştepții lui Codreanu? Război nu va fi, căci clasa 
muncitoare nu va depune armele!...” Şi de atunci a început America să facă 
Rusiei concesii după concesii la toate întâlnirile diplomatice „la nivel înalt”. 


362 


„O 


burg, analfabe 


A auzeam pe Grigore Branden 
Ă tul de, 
Prin abata:. şef de Sindicat a] hamalilor 


ȘI portul Brăila tânguindu-se 
din p”. Aşa înțelesese el num 


le] : me 29” "Mausey 
Mause Gri CIC lui Eisenhower Guser, Ma 
pe acest Grigore mă leagă nişte ami lic Auser - Mauser i 
avea trei rânduri de bă ntiri din ț; 


i nci, câte doi elev: a" timpul liceuţu: 
zi, la mijloc, în : i elevi în fi ui. Clasa 
în rândul de 4) E) banca a Cincea şi aveam dia re 


ecare Moses și cram prieteni. Credeam ca se € 8 de bane 
ga eligie, un preot tânăr, Ci Că e italian, Mai â pe un 


lievici aveam î 
la [e 1, care Vorbea fo mm în clasa IL, | 
admiram foarte mult. i observat că prietenul Ze S şi noi îl 
„eligie. Într-o Zi m-am hotărât să vorbesc cu e] deanu, PSC de la orele de 


luat mai pe departe povestindu-i ce lucruri fu sp acest subiecţ. Lat 


le Ale f re prooroc din lume şi 
vorbit şi cu Dumnezeu față Către față. Pe mine mă întreţine în af 
comunitatea noastră evreiască şi am să mă fac rabin şi nu pot veni su : 1 
cu 
e ce locul colegului meu 
tă clasa el era singurul de 


| continuat să fie corecte, de 
prietenie E, 


Şcoala noastră avea o bibliotecă de împrumut pentru manualele şcolare, 
care erau date spre folosință pe un an şcolar întreg, elevilor care n-aveau 
bani ca să şi le cumpere. Se numea „Biblioteca Pauperum”. Moses a căpătat 
de la Biblioteca Pauperum toate manualele pentru clasa întâia. Mai mult 
încă. Exista un singur manual de muzică la bibliotecă şi dirigintele nostru, 
profesorul de muzică Teodor Vasilache, i l-a împrumutat lui Moses, cu toate 
că manualele erau cumpărate şi ele din banii primiţi de la Fondul Bisericesc, 
adică de la Biserica Ortodoxă Română. 

În vacanța mare care a urmat, într-o zi, mă aflam prin oraş pe drumul 
care coboară pe lângă parcul Schiller către Roșa. Chiar în colțul parcului, 
acolo unde în stânga drumului se mai vedeau rămăşiţele unei mori de apă 
părăsite, mă întâlnesc cu colegul Moses. EI era foarte vesel: „Măi Victore, 
bine că te-am întâlnit. Vreau să te prezint unchiului meu. Unchiul Iancu a 
Venit în vizită la noi şi povesteşte nişte lucruri minunate. Vino să-l a şi 
i. Am pornit împreună. Pe strada Gârla Moni era un pi că 
apartamente sărăcăcioase în care se intra direct dintr-un coridor i PE 
Spre exterior către nord, ca un fel de gang. Moses a IA i i pr şi a 
intrat, În cameră, un om se uita într-un ziar. Când a dat zia 


363 


a ——2 


ne îmbrăcat țărăneşte, s-a răstit la prietenul meu 


ii de mi A Fă 
intai ae am înțeles doar două cuvinte din asemănarea lor cu 
im j 


nemțească câtă pricepeam ŞI 


într-o 


î Puțina 
eu. Cele două cuvinte erau „ohren”, TâR 


Ati fo înseamnă ceva urât despre un 
înseamnă urechi şi „goim » Care E NCevreu, 


Aşadar urechile colegului meu erau în caca ia pa a mea, căci eram 
singurul neevreu din acel spaţiu. M-a cupri i Jenă, poate chiar şi de 
frică. Dacă omul va trece la fapte, va fi vai de noi, dar mai ales de mine, care 
sunt pentru el un goim. Nu ştiu ce i-a mai spus Moise unchiului Săi, ştiu doar 
că, înainte de a se linişti unchiul, au intrat su cameră alți doi: unul mai în 
vârstă, care am dedus eu că trebuie să fie tatăl lui Moses Şi altul, ceva mai 
tânăr, de o statură cam înaltă şi bine legată de parcă ar fi fost un luptător de 
greco-romane. Cel mai în vârstă îi zice lui lancu: 

- Uite, Iancule, ți l-am adus pe Grigore Brandenburg! Iancu i s-a adresat 
lui Grigore: = 

- Ascultă măi Grigore! Cum îţi place să ți se vorbească, mai pe ocolite 
sau de-a dreptul ? , 

- Apoi, domnule, vorbeşte cum vei vorbi, numai vorbă bună să fie! 

- Uite, eu am să-ți vorbesc de-a dreptul. Te-am adus aici cu foaie de 
drum ca să discutăm ceva. Noi am auzit despre tine că eşti om simplu 
neştiutor de carte, adică analfabet şi că eşti vătaful hamalilor din portul 
Brăila care te ascultă şi te respectă foarte mult. 

Uite ce-ţi propunem noi: familia ta nu-i prea bogată şi-o duce cam greu. 
Înscrie-te în partidul nostru, partidul comunist şi noi, comunitatea evreiască, 
vom avea grijă de familia ta şi veți avea de toate şi veți deveni bogaţi! 

- Ascultă, coane lancule, sau jupâne lancule, cum vrei să-ţi spun! Eu 
ştiu ce urmăriți voi cei din partidul comunist. Voi vreți să ne distrugeți 
biserica noastră şi legea noastră strămoşească. Voi fi fiind eu analfabet, aşa 
cum zici tu, dar atâta lucru pricep şi eu încă. Şi un lucru ca acesta Grigore 
Brandenburg nu-l va face niciodată! Am eu numele acesta care pare străin, 
nemțesc sau evreiesc, dar eu sunt român din părinți români şi strămoşi 
români. Părinții mei au căpătat acest nume pentru că aveau un atelier de 
împletit brandenburguri pentru uniformele militare de pe vremuri. Pe mine 
m-au trimis la şcoală, dar dacă am rămas analfabet nu-i vina lor. Nu-mi 
plăcea să stau în clasă şi fugeam pe malul Dunării să văd apa, să văd peştii, 
să văd păsările. Imi plăcea natura. Şi am stat şapte ani în clasa întâia şi acum 
semnez prin punere de deget, dar mișelii nu fac! Semnaţi-mi foaia de drum 
ca să mă întore acasă la treburile mele! 

De aici înainte cunoştinţele mele despre ce a urmat se întrerup. Pe 


unchiul lancu l-am mai întâlnit în viață mai târziu. Devenist colonelul de 
securitate Moişe Grinberg, 


364 


prietenul meu Moses m-a condus pân 
jocuință mea. Mi-a spus, că unchiul Iancu 


: A | la maro: i 
locuința mea, nu ştiu. La începutul anului şcolar el nu maia Oresului către 
familia lui nu mai era în strada Gârla Morii. pe 1 era în oraş şi nici 


„de grăniceri din Constanța, 
-l striga: „Hai, nea Grigore, 
eca sumară pe care o avea în 


abataj, începea să dea trupului său îndesat de multele poveri pe care le-a 


cărat, unduiri lascive de cadână. Tabloul era de o delectare comică fără egal 
iar Grigore, prefăcându-se că nu înțelege nimic din cele ce se întâmplau cu 
el, servea şi ca bufon să-i înveselească pe toți. 

„Mauser, Mauser! Mauser, Mauser!”, ce suflet generos se ascundea în 
trupul acela bătătorit de poveri al unui analfabet! 


ii 

Efectul rapoartelor, zecilor de rapoarte contra legionarilor făcute de Ion 
Alexandru, s-a arătat târziu, după plecarea lui din colonie. La sfârşitul lunii 
martie 1954 s-a produs mare vânzoleală prin barăci. Unii se mutau din 
barăcile mai noi în cele vechi, alţii invers. Când s-au liniştit lucrurile am 
văzut că în barăcile mai noi eram cazați numai noi legionarii. A doua zi ni 
s-a luat tot ceea ce aveam de la mină, inclusiv nişte maieuri albastre care le 
primisem în dar din partea minei şi nu făceau parte din echipamentul 
propriu-zis. Ni s-a comunicat că noi nu vom mai intra în mină. Că vom avea 
de azi înainte regim de puşcărie. Raţia de pâine va fi cea din închisoare, 
Bucătarii, foştii noştri colegi de lucru până mai ieri, puteau să ret E la 
căzan pe săturate şi şi-au sacrificat rațiile lor de pâine punân a 7 
hârdaiele noastre de mâncare, ale noilor puşcăriaşi. Noul Poni Ca 
mişcarea şi i-a pedepsit pe rând cu zile de carceră. În SP a 
tânărul Hurjui Radu făcuse o pneumonie şi era amenințat s* “4 limentăt nai 
Doctorii noştri erau foarte îngrijorați de soarta lui. Trebuia a 


365 


i 


D> 


Câțiva 
Vului g 
a Numai 


m? Inginerul lon Constantin a luat inițiativa. A apelat la 
"i mai de încredere şi rând pe rând îi ofeream bolna 
us pe zi. Aşa a scăpat bietul băiat din criză. Ave 


bine. Dar cu 
din prietenii lui ma 
porție de pâine în pl 
i9 ia civilii care lucrau cu noi ziua aceea de 1 Aprilie l 954 a fost zi (E 
doliu. Unde se întorceau ei, vedeau lipsind oamenii cei mai buni. Sper ca, 
Radu este astăzi bine sănătos şi-şi mai aduce aminte de fraţii lui de suferință 

i. : [1] 
de ia tat așa izolaţi cu regim de pușcărie de la ] Aprilie până la 15 DINCIBEAȚE. 
iunie. Se dădea lupta la nivel înalt între organele minei ŞI Direcţia Politică a COINEIB 
organelor de control ale închisorilor. Mina cerea întoarcerea noastră la lucru, ENE. 
Direcţia politică arăta că suntem periculoşi, că am corupt şi pe membrii de 20IMe 
partid cei mai de încredere care au lucrat cu noi. Un caz mi s-a întâmplat IDENȚE_ 
chiar mie. 

Într-o zi a venit Căscănel și a deschis uşa dormitorului în Care eram 
izolat eu: 

- Care eşti tu acela Leahul, mă? 

- Eu, domnule locotenent! 

- Al dracului eşti tu şi cu pielea de pe tine! Şi a trântit uşa. 

Cu ani mai târziu am aflat explicaţia de la un prieten care a lucrat în 
mina Baia Sprie după plecarea noastră: Maistrul meu, Josef Bauer, a venit 
plângând la directorul minei să-i ceară să mă oprească să nu plec înapoi la 
închisoare şi directorul minei a făcut o intervenţie în acest sens. M-a 
impresionat iarăşi gestul acestui om cu care n-am reuşit niciodată să schimb 
mai mult de două vorbe. 

La data de 16 iunie, dacă nu mă înşel, au venit camioanele MAL- 
ului, ne-au dus la vagonul duba ce aştepta pe linia moartă de unde nu se 
vedea nimic, numai un pom. 

Și cu duba am ajuns la Aiud. 


Zis-a cel nebun în inima sa: 
„Nu este Dumnezeu!” 
Stricatu-s-au oamenii 
Şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi, 
Nu este cel ce face bine, 
(Psalmul 52, verset 1-2, 
Institutul Biblic, București, 1984) 


366 3601 


DE LA MINĂ LA AIUD ŞI LA GHERLA 


rii Aiud fusese schimbat. În locul lui Farcaş Venise 


Directorul închiso aduia „să modernizeze” puşcăria după E 


Kohler. Noul director se s 
sovietic. 


Alimentaţia se menținea slabă şi asistența medicală inexistenpa 


Şocurile prevestite. de Blehan se „âplicău iile avi gravide 
tuberculoză şi nebunii erau ținuți 10 a adie a Cu Oameni încă 
sănătoşi, ca să-i îmbolnăvească ŞI pe aceştia. În a irectorul s-a apucat să 
împiedice soarele să mai intre în celule. Incepân cu zarea ŞI continuând cu 
teul celularului şi cu secțiile, rând pe rând ferestrele au fost Oblonite, 
Oblonul era format dintr-un cadru de scândură de 10 cm lăţime care 
cuprindea pe dinafară tocul ferestrei, iar în interiorul acestui cadru crau 
bătute în cuie nişte jaluzele orizontale din acelaşi fel de scândură, aşa fel ca 
să nu poţi vedea nimic nici afară, nici jos în curte. Soarele nu mai putea să 
intre în cameră decât dacă se întâmpla să cadă sub acelaşi unghi ca și 
jaluzelele şi chiar atunci nu pătrundea mai departe decât numai pe pragul de 
jos al ferestrei. Jaluzelele ne apăsau pe suflet şi întunericul din cameră ne 
făcea să citim cu greu poeziile scrise pe pereți cu acul. 

Mi-am adus aminte de vorbele ţăranului aceluia din târgul vitelor din 
Cernăuţi: „Sovieticii aiştea nici lumina soarelui nu le-o lasă deţinuţilor 
politici”. 

î 

Viaţa în închisoare decurgea după programul obişnuit. Deşteptarea, 
deschiderea (numărătoarea de dimineață, terciul, scoaterea  tinetelor, 
plimbarea, masa, continuarea plimbării la camerele ce n-au ajuns la rând 
dimineaţa, alt program cu tinetele, cina), închiderea (numărul de seară cu 
ciocănitul gratiilor) şi stingerea (culcarea). 

Intr-o zi, în 1956, când am fost scoşi la plimbare, am văzut pe coridoare 
milițieni în plus. Miliţianul din turn dublat. Ostaşii din prepeleci dublaţi. Nu 
era vreo sărbătoare specială a comuniştilor. 

Ce să fie? Desigur e o alarmă! Ce fel de alarmă că ne scot la plimbare. 
Programul zilnic nu a suferit nici o schimbare! Seara, ştirile transmise prin 
țeava de calorifer ne aduc unele lămuriri: În Ungaria se petrec lucruri 
excepționale. Comuniştii au fost înlăturați de la conducere. S-a format un 
guvern de orientare către Vest. Se cere protecţia armatelor americane. 

A doua zi alarma a continuat şi programul zilei a decurs ca şi ieri. 


Când ne întorceam de la plimbare un miliţian nervos ne opreşte: 


368 


_ “Țoată camera asta la izolare la 


a : „heaorg” 
a? Ce le-aţi comunicat? Ne-am o Za! D 


x . Prit tăcuţ; 3 
ă chemăm pe şeful s : CUȚi în fața 5 
dul să ati eCției noastre şi sa tran Camerei negre cu 


ace 
ră i mu vorbise, nimeni n-a Comun 
schis uşa dela camera neagră şi am i 
inzindu-şi brusc vocea ne-a întreabat: 
_ Aţi auzit ce se întâmplă în Ungaria? 
„Da! 
Mi se adresează direct mie 
_Dar noi ce facem? 
„ Aşteptăm să vedem cum reacț 
Ș „mericanii vor sprijini Ungaria în 
Marele general şi preşedinte 
„jiberarea Europei de răsărit, a răspuns; 


îmbl 


_ America n-are nici un interes ca în Ungaria să fie 


Uniunii Sovietice. 


Ruşii au înțeles bine mesajul. Diviziile arm. 


Ungaria şi au strivit sub şenilele tancuri] 


nădejdea de eliberare a Europei de Est. Dacă ne al 
Ungaria, toată urgia rusească se descărca întâi asu 

Ar fi fost destul ca Eisenhower să zică: „Nu vă atingeți de Ungaria!” 
toată Europa de Est s-ar fi eliberat prin forțele ei proprii. Dar aşa, Vestul 
rămas credincios „înțelegerii ” de la Berlin. 


ii 


icat nimic, Miliţ 
nitrat Cu toții şi a ; 


1oncază americanii! N- 
acest moment critic. Am 
Eisenhower, acela de la 


„II 


€ ce aţi Vorbit la uşa 
rim cu e] 


3 Tobl 
lanul ce| Pa 58 


Si NCTVOS ne-a 
nitrat şi el după noi și 


avem încredere 
avut dreptate. 
Care se aştepta 


un guvern împotriva 


atei roşii au năvălit în 
or bărbați, femei şi copii şi toată 
ăturam şi noi mișcării din 
pra noastră. 

şi 
a 


Eu am nimerit din nou în aceeaşi cameră cu inginerul Leonida Lupaşcu 
de la fabrica de produse chimice Valea Călugărească, fiul preotului 
basarabean din comuna Ialoveni, județul Lăpuşna. Am stat cu el în Aiud 
înainte de plecarea la mină. Am venit de la mină cu acelaşi transport şi acum 
eram din nou împreună şi ca totdeauna ne-am înțeles bine. 

În timpul cât a lucrat la mină, în cloaca aceea care „colcăe de 
tuberculoză” cum auzise Vasilică Cârligea că vorbeau Sepeanu şi Zeller, 
Leonida a contractat o tuberculoză ganglionară. Glandele de o parte şi alta a 
câtului se umflaseră şi-au devenit dureroase. Leonea a ieşit la vizita 
medicală şi doctorul i-a dat tinctură gaiacol. A luat tinctura timp de două 


săptămâni, dar situația nu s-a ameliorat 
medicală, a fost dus la spitalul închisorii 


de loc. A ieşit din nou la vizita 
pentru analize şi doctorii spitalului 


au prescris 2000 de unități de penicilină. 


Trebuia să primească avizul dir 


369 


ectorului închisorii. Directorul i-a şters 
cifra de 2000 şi a scris 1000 aprobat. Doctorii i-au făcut injecţiile aprobate şi 
boala a început să cedeze. Au cerut să li se apr 


obe şi celelalte injecții de care 


2 


avea nevoie. Nu li s-a mai aprobat. Eram în cameră umăr la umăr cu e] 


Z Ă zi 3 ŞI. 
vedeam cum ieşea mereu la doctor şi se întorcea tot mai dezamăgit, p A l 


Rua! alla 
început să se înrăutățească iarăşi. 
Într-o bună zi mi-a Zis: Ip 
- Victore am o presimțire că cu am să mă eliberez prin tavan! 
- Nu se poate, Leonea, ai să capeţi Şi celelalte injecții şi ai Suta î. 


bine, şi-apoi: „Ura, ura şi la gară!" Acesta era un fel de sal 
noi bine dispuşi. Leonea m-a privit tnst şi mi-a răspuns: 

- Poate că tu, da, dar eu nu! Şase luni de zile a aşteptat mereu 
la vizita medicală ori de câte ori i-a fost posibil, ca să-l roage pe 
ceară o nouă aprobare. 

N-a primit-o! 

După şase luni, doctorul care se prezenta pentru aprobare pentru 
a câta oară l-a prins pe director într-o dispoziție mai bună: „De acu 
căte unități vreţi! ”. Cuvintele acestea mi le-a spus mie el, Leonida 
reproduse după doctor din discuția avută cu directorul închisorii, 
luptă îndelungată cu boala, Leonida a murit în spitalul închisorii de 
Microbul devenise rezistent la medicamentul întrerupt. 

Doctorii l-au internat în spital îndată ce-au primit aprobarea şi | 
tratat cu toată atenţia. Între timp cu am trecut prin alte peripeții şi n 
ştiut de el decât mult mai târziu, după trecerea lui în eternitate. 

= 

Printre deținuți a început să se vorbească tot mai mult de necesitatea 
unei greve. O grevă a foamei pentru îndreptarea situaţiei, care devenea tot 
mai insuportabilă. 

Şi dacă jaluzelele ne luau lumina soarelui, ele ne ofereau în schimb 
posibilitatea de a vorbi prin fereastră cu toate celulele vecine. Puteam 
comunica prin viu grai cu toate celulele până departe, până unde se putea 
auzi vocea omenească. În anumite ore din zi gardienii erau imobilizaţi în 
anumite părţi ale celularului datorită programului din acel timp, cum ar fi 
împărțitul mesei sau scoaterea tinetelor, 

Atunci, în partea opusă a celularului, comunicările se făceau cu voce 
tare de pe capul teului până la „coada lungii” şi invers. Pentru ca anumite 
comunicațe să nu fie interceptate de turnătorii administraţiei, ştirile externe 


Şi chestiunile în legătură cu greva se comunicau într-o limbă străină, - 
bulgara. 


ut când Cram şi 


ŞI a ieşit 
doctor să 


Nu Știu 
m dați-i 
Lupaşcu 
După o 
la Aiud. 


-au 
-am mai 


Aveam pe partea noastră doi cumnați macedoneni din părțile Bulgariei. 
Numai îi auzeam chemându-se: „Bageanac! Bageanac!” urma apoi textul 
mesajului şi, la sfârşit, era întotdeauna din partea primitorului „hubo, hubo!" 
Toată lumea pricepea că bageanac înseamnă „„cumnate” şi hubo înseamnă 


370 


> 4 


„ 


i ” dar în rest nimeni nu pricepea Gt 


„pat ic, căci ţ; 
Mai târziu mesajul ne venea pe alte căi aa limba ne e azi 
2 u se puț oscută 
mmeşte- A Putea af] j 
P9 Tocmai când toată închisoare e la cine 


a fierbea de 
> â apărut pe |] 
ăluind în Văzu 


Am văzut-o într 
am sco 


aştepta declanşarea ei din zi în zi 


fini aducă veşti bi ic de la famili 
in celulă, mi s-a dat o tinetă stricată, c 1 însoți 
i dus către poartă ca să o schimb cu cui iba reia a bai 
Fata respectivă era acolo lipită de zidul dintre două ferestre şi mi 
plângând: „A murit tata!” Miliţianul care mă însoțea, văzând Ne ze 
părut [ii suspect, m-a luat repede şi m-a băgat înapoi-în celular. N 
timp să confirm primirea mesajului. Î 


n ziua urm 
milițianul din turnul țarcului de plimbare mi 


logodnicii că vestea că a murit tata în America. Vorbele au fost spuse destul 
de tare şi au fost interceptate şi de cei din alte celule care se plimbau în alte 
compartimente ale țarcului. Nu toţi erau oameni de încredere. Imprudență! 
Ce mai puteam eu să fac? Am spus la un moment potrivit unui milițian de 
încredere: „Logodnica e securitatea!” La întoarcerea de la plimbare un 
milițian m-a oprit sub pretext că vrea să-mi facă raport de indisciplină. M-a 
băgat în biroul şefului de secție şi mi-a dat creion şi hârtie „să scriu la cei 
de-acasă ”. Aventura era prea hazardată. 

| Greva foamei trebuia să se declanşeze din moment în moment, iar după 
mesajul auzit de atâția oameni nesiguri pericolul era iminent. Fata din 
America credea că deţinuţii din Aiud au acelaşi tratament ca şi acei din 
America, iar milițienii după ce s-au convins că ea vine într-adevăr din 
America erau în stare să facă orice imprudență numai să o servească. Dar 
Ceea ce s-a făcut nu se mai putea îndrepta. sa : 

În dimineaţa următoare, la deschidere, am auzit din ea CA 

noastre, de pe scurta vest, un deținut raportând ia ei a 1 Ri 
celula lor declară greva femei timp de zece zile din Eta fl apoi alte şi alte 
care nu se mai pot suporta. Celula următoare a raportat fă 1, 

celule printre care şi celula noastră. 
S-a împărțit terciul. Am pus game 


mea din America 
toare am fost scos 


-a zis 
e i s-a 
-am avut 
ătoare, în timpul plimbării 
-a comunicat aşa, ca „din partea 


Jele pline la uşă. Au venit milițienii să 


371 


a ——— 


refuzăm. N-au avut succes. 

întors şi ne-au adus hârtie ŞI creioane ca să scrie 
facem grevă. Nu ştiu ce au scris alții, eu am trecuț mult 
e în declarația mea. După declaraţiile scrise, ne-au 
4 âte unul, în ordinea celulelor, să stea de vorbă cu Noi, să n 
luat pe rând câte "a acțiune şi să-i denunțăm pe „instigatori”. Cei dia 


ingă să renunțăm la £ : e ei 

a vecină, unde era prietenul meu Lungu Neagu, au venit la rând Inaintea 
Ă 

Su noastre. Acolo era un țăran de prin părțile Botoşanilor, pe nume 


Gavrila Gheorghe, care avea doar câteva luni până Ia expirarea pedepsei 
Luat de entuziasmul celorlalți a depus i el gamela Su DU sliCAre Despragă 
Acum când a ajuns să discute cu administrația şi 1 s-a pus în vedere că dacă 
participă la grevă s-ar pulea să capete o nouă pedeapsă şi să nu se elibereze 
Ja termen, a acceptat să renunţe la grevă. E 

Odată intrat în tratative cu ei, i-au cerut să spuie ce ştie el despre ceilalţi 
grevişti. EI a relatat ce auzise de la miliţianul din turnul de la plimbare. L-au 
pus să scrie. A Scris şi a semnat. Când s-a întors în cameră m-a chemat la 
fereastră şi mi-a spus ce-a făcut. Asta deschidea un capitol nou de anchete şi 
cercetări, dar deocamdată eu deveneam instigatorul principal pentru 
declanşarea grevei. Abia a terminat Gavrilă vorba şi a şi apărut şeful de 
secţie la uşa celulei noastre: 

- Leahul fă-ţi bagajul cu tot cu echipamentul de la închisoare şi ieşi la 
uşă! Am apucat repede pătura şi-am pus în ea tot ce aveam. Am adunat 
colţurile în chip de boccea şi am ieşit pe uşă. Am fost dus la o cameră de 
izolare, dar n-am stat mult. M-au scos, m-au urcat într-un camion militar 
împreună cu alți deținuți şi nu ne-am oprit decât la Gherla. Acolo am fost 
băgaţi imediat la zarca veche, repartizaţi în camere, după liste întocmite din 
Aiud. Am aflat de la ceilalți din cameră că făceam parte dintre cei o sută de 
deţinuţi dintre care administraţia voia să găsească pe organizatorii grevei. 
Versiunea iniţială era că eu am primit ordin de la americani prin logodnica 
mea ca să se organizeze greva, iar domnul George Manu ținea legătura cu ei 
printr-un aparat de radio inventat de el şi ascuns undeva în închisoare. Până 
s-a dezumflat gogorița aceasta a trecut cam mult timp şi anchetatorii au 
pierdut firul problemei. Încurcătura mea a prins bine adevăraţilor inițiatori ai 
grevei. Pentru fată, pentru miliţianul de la plimbare şi ceva mai puţin pentru 
mine turnătoria lui Gavrilă a avut urmări grele. Securitatea a venit la pazda 
Ms sala fata ca să o aresteze. Ea a prins de veste şi a sărit pe fereastră 
ncercând să scape. 

„Până la urmă a fost prinsă, arestată şi anchetată. Dacă s-ar fi găsit la ea 
ie, ca E, Sen miliţianul acela, problema devenea gravă de tot, 
“au găsit dovezi despre vreo legătură directă cu mine 


larea dacă 


ne amenințe cu 1Z0 

Miliţienii s-au 
motivele pentru car 
peste douasprezece punc 


372 


; iciunile au putut fi atenuate, 
ilițianul de la plimi i 
Milit Plimbare a fost ŞI €l arestat Ş 


hetat de însuși Nicolscki. Miliţianul aViisese A. Cazul a ajuns să fie 


anc s 
de rezistență armată din munţi Și situatia 1: ndva o legătură cu Ei 


izolat pentru Orga 
complicațiile 
toată țesătura aceasta 


flat despre t 
XI . E 9 . 
m-am întors la Aiud, un an mai târziu după dacă Tara abia după ce 


întins O cursă. A pus pe un prieten al meu de în lagirasaiis i Nicolscki mi-a 
cu el la un perete - metoda cu cănița de băut apă - el Aita pa să vorbesc 
stetoscop. Prietenul meu avea un mesaj ticluit de ei care apăr cu un 
spună, apoi să mă întrebe ce cred eu d uz, Să Ii 


i să m espre toate cele auzite, Am 

mesajul lui şi mi-am dat seama că totul e urzit de securitate fără Sr ei e 

cine era lângă el atunci. La întrebarea „ce cred eu că are să se iile ae 
'ple”, 


i-am răspuns foarte calm şi natural: „cred că ; Pepi 
pecruteze noi turnători şi acum între e tza re pipi 
încadreze şi pe noi ”. Fii liniştit. Când am terminat discutia a cita 
alăturată am auzit un pumn puternic bătând în perete. „Pericol ” la uşă a 
apărut şeful de secție. „Plimbarea!” Am ieşit pe uşă. Printre scândurile 
podului pe care se circula de la o celulă la alta am văzut ieşind din celula de 
sub noi vre-o trei ofițeri de securitate şi prietenul cu care discutasem la 
perete. Unul din ofițeri puţin mai înalt ca ceilalți avea asăţat de gât 
stetoscopul doctorului de la cabinetul medical. L-am recunoscut mai târziu 
când am ajuns să fiu chemat la anchetă, că era Nicolscki. ă 

Il mai văzusem şi mai înainte, în tabăra de vară de la Deva. Era fiul 
negustorului de la care cumpărasem o pereche de pantaloni. După izolarea 
noastră, a „sutiştilor” la Gherla, în Aiud s-a instaurat un regim de mare 
severitate. Tot timpul, de la deşteptare până la stingere, deținutul trebuia să 
stea numai la marginea patului. Orice activitate era absolut interzisă şi 
gardienii erau obligaţi să pândească mai ales pe la vizete. Cele mai mici acte 
de indisciplină erau sancţionate cu pedepsele cele mai dure. „Ca să-l înveţe 
pe bandit să nu mai facă grevă altădată”. Îngrijirea medicală inexistentă şi 
hrana era şi mai slabă. 

Popa Ion Teiuş, un deţinut vechi, condam - 
suferea rău de stomac şi nu primea îngrijirea medicală necesară. Disperat de 
Situația fără ieşire în care se afla, într-o zi, când a fost scos la plimbare da 
abătut din drum şi a intrat în gardul de sârmă ghimpată care marca zona de 


împuşcare fără somaţie. Ostaşul din prepeleac” a tras în el şi l-a omorât cu 


nat din vremea lui Antonescu 


373 


PE 


i 


toate strigătele „Nu trage, nu trage! ia pi 7 aa i sa Zut cele 
întâ Moartea lui Popa Ion Teiuş a stârnit O revoltă spontană în toată 
întâmplate. ioăte de protest care s-au auzit în tot oraşul. La mul 
doua xi obloanele de la fereşti. Au venit procurori : 
al ai organelor penitenciare să A ae a revolta cu promisiuni 
deşarte şi, în cele din urmă, l-au schimbat ŞI pe Soh e i 

În comparație cu toată frământarea de la Au „ noi, „Sutiştii de la 
Gherla, am avut o viaţă liniştită. Cum eram izolați pentru anchetă nici Chiar 
milițienii nu veneau să ne supravegheze prea des ca să nu fie suspectaţi că 
ne-ar înlesni oarecare legături. Noi am continuat greva timp de zece zile aşa 
cum am declarat şi în scris. ză 

În timpul acesta, am stat mereu în pat pentru că eram slăbiți. Unii foarte 
puţini au acceptat să fie hrăniţi artificial. Marea majoritate n-am acceptat, 
După terminarea grevei am continuat să stăm întinşi în pat şi n-a venit 
nimeni să ne deranjeze. Miliţienii de pe secție apăreau la uşă numai la orele 
de program, când trebuia să mergem la plimbare, să scoatem tinetele şi când 
se împărțea masa. 

Mi-aduc aminte de prima mâncare care ni s-a dat după terminarea 
grevei. O ciorbă de fasole gustoasă - sau poate mi s-a părut aşa din cauză că 
eram lihniți. După ce am mâncat-o o simțeam aşa de grea în stomacul 
dezobişnuit de a căra poveri, că mi se părea că am pietroi în el şi din acest 
pietroi radiau nişte înfiorări care se răspândeau în tot corpul, se ridicau până 
în creştetul capului. Aş fi vrut să vomit tot ceea ce am mâncat, dar n-am 
putut căci corpul nu avea rezervele de putere necesare nici pentru acest lucru 
şi am stat aşa ore lungi de tortură până ce fiorii aceia de revulsie şi greață 
s-au mai potolit. 

Niciodată n-am mai avut în viață mea senzaţie de revulsie aşa de 
puternică ca aceasta. 

În ceea ce priveşte preocupările şi trecerea timpului am dus-o minunat. 
Aveam cu noi pe domnul George Manu şi el adusese cu el acele plăcuţe de 
„săpun armat" pe care era scrisă în limba engleză toată istoria descoperii 
Americii şi a Conchistadorilor. Eu am profitat din plin de această comoară 
care a circulat din mână în mână timp de un an cât am stat izolaţi la Gherla. 

Mai circulau, tot aşa din mână în mână, poezii şi citate în proză din 
poeți şi scriitori români şi străini. Texte memorizate de oamenii cultivați ce 
se aflau printre noi. Un singur lucru ne lipsea, din curtea de plimbare 
niciodată nu puteam vedea soarele. Curtea era aşa de îngustă şi înconjurată 
de ziduri aşa de înalte că soarele niciodată nu ajungea să privească înăuntru. 
Dar sus, sus de tot pe zid, pe petecul acela mic de cer albastru pe care îl 
admiram la fiecare ieşire la aer, se vedea o plantă verde, un smoc de frunze 


374 


m _ 


ii caze ne aminteau de toată lumea Vegetala de din 
n Incol de zidur: 
care uri, 


II j n dețin y 
resupuşi organizatori ai grevei de la A jz i E pe drcță Aa 
. Cc = e 
„pu (9) i 


a 

Tariu i 
ucr n d 

e ŞI la Magazia de faine cip 
îi pir LS stema A pă. ȘI mai venea Pe la patul sită 


. 3 E 
. pie pe calere, Intre altele m-a 
Cruri mi-ar lipsi. avana = 
elibera tot iarna. ns nud si 
nic, doar bocancii mi s 

i Câştigați la mină si va: 
cumpăr o pereche de bocanci din ei. M; Seervale ue ce 


-a mai spus că în depozitul de efecte 


Să pună ordi 
Bre aici era, pună ordine acolo, dar sunt multe 


1 Care au murit demult şi nimeni: i 
a și el vrea să mă ajute pe mine şi să-mi facă un e Sea iza = 


L-am rugat să nu facă una ca asta că eu nu ă E 
zi apare la uşa camerei noastre miliţianul Zaha e caza Intr-o 
efecte civile cu doi indivizi care aduceau pe o targă un pachet SI azi 

M-a chemat la uşă şi-mi spune că acesta era pachetul meu de haine 
civile pe care eu îl căutam. M-am uitat la el şi i-am spus că eu n-am avut 
niciodată un asemenea pachet. Miliţianul şi cu cei doi au plecat cu pachetul 
coborând scările. Când au ajuns jos am auzit o voce puternică: „Roşca 
Zaharia eşti arestat!”. Pentru mine arestarea milițianului a fost un semnal în 
plus că pachetul nu era un lucru curat şi m-am ferit ŞI mai mult de el. Când 
m-am întors iar la Aiud mi-am luat hainele mele de la magazie, iar pachetul 
acesta nu l-am atins. Administrația Gherla trimisese pachetul la Aiud odată 
cu mine. Am fost chemat să-mi iau în primire pachetul. De față erau doi 
ofițeri - bănuiesc că unul era politrucul, celălalt îmi era bine cunoscut. 

„Era Cioară de la Baia Sprie și ei insistau să-mi desfac pachetul să vadă 

Şi ei ce am înăuntru. Le-am declarat din nou că nu e pachetul meu şi nu am 
cunoştinţă de ce se află în el şi numai cu greu am scăpat. Cred că era şi 
aceasta O capcană să mă prindă cu ceva suspect. ă 
„ Anchetarea fetei din America şi a milițianului erau în plin Curs, E 
simțeam din nervozitatea cu care se manifestau câhva pe CZE a zi 
erau rudele milițianului. „Fă ceva ca să se oprească de, iei day 
puteam să mai fac eu? Greşeala a fost comisă Şi să ee Fog-ă 
mai fost Şi alţii care au auzit mesajul. Cel mai aa se vor descurca 
“ta să nu mă implic în acest proces. Dică A SA şi eu atunci toate devin 
mai uşor, - tentativă nereușită. Dacă sunt Imp! 


315 


O 


„...a si răspunderea lor este mai gravă. Am fost chemat Aia 
fapte împlinite gi E nea administrativă. U la 
ioni e ani iale pe care l-am văzut cu stetoscopul de gât m-a lat în 
primire: A-mi spui ce veşti ai primit de la familia ta din America! 
Ş te am primit O veste despre ei de la Biroul Po : 
- În Ii amă în care mi se spunea că amândoi părinţii s 
Detroit. ga i un schimb de scrisori din care am aflat că am 
Si Aa ta aceea umbla la şcoala primară. Am fost arestat ş 
ile s-au î t 
veştile = îi CA recent, ai mai primit o Veste specială. De asta ai uitat 
- Eu n-am primit nici O veste! Lu : 
- Minţi! Avem informaţii sigure că milițianul Vasile Rasa ţi-a comuni. 
cat ceva în timpul plimbări. a Ş 
- Domnule general, numele acesta îmi este necunoscut. În plus, vă pot 
spune cu toată sinceritatea că nu am stat de vorbă cu nimeni despre acest 
subiect. y 

- Cum îndrăzneşti să mă minți aşa de la obraz? Uite, deţinutul Gavrilă 
Gheorghe scrie aici negru pe alb că a auzit când milițianul îţi dădea veşti de 
la familie. 

- Bu unul n-am primit nici o veste. Dacă Gavrilă a vorbit cu el atunci a 
uitat să-mi transmită şi mie veştile ce le-a auzit de la miliţian. 

- Nu aşa! EI ţi-a spus veştile acelea de sus din foişor! 

- Dacă miliţianul a vorbit ceva din foişor şi nu mi-a pronunțat numele, 
nu m-a arătat cu degetul şi nu m-a singularizat în nici un fel dintre toţi cei 
care erau atunci la plimbare, atunci nu mi-a vorbit mie sau în cel mai rău caz 
eu nu aveam de unde să ştiu că el îmi vorbeşte mie. Eu nu aveam nici un 
motiv să ascult ce vorbea cu un alt milițian, prieten de-al lui. 

- Cum? N-ai fost interesat să asculți ce-ţi spune omul tău, omul cu care 


controlezi închisoarea şi aştepţi să vie americanii să eliberezi deţinuţii din 
Aiud? 


Pulaţiei din 
unt sănăto i 
Acolo 0 soră 
1 CU aceasta 


- Domnule general aceasta este cea mai surprinzătoare noutate pe care o 
aflu de la dumneavoastră. Stau închis de atâţia ani şi sunt tratat ca exact un 
animal. Salariaţii dumneavoastră mă încuie şi mă descuie, mă duc şi mă 
aduc, mă hrănesc sau mă înfometează după ordinele care le primesc de la 
Dumneavoastră de sus şi Dumneavoastră n-aveţi nici o încredere în oamenii 
pe care îi puneţi să mă păzească, să mă încuie şi să mă descuie!? 

- Eu animalul de sub lacăt să controlez închisoarea şi salariaţii Dvs! 


Aceasta ar fi cea mai ialnică situati | 
1 jalnică situaţie î i oastră! 
jdbâztit nt ție în care aţi putea fi Dumneav 


pă starea în care am ajuns până acum, eu nu pot crede aşa ceva. 


376 


Tă puneţi paznicul 


; de dincolo de 
za » D-aveţi decât să] schia uşa 
care aveți încredere. Eu unul nu-l pot schimbat Va dag cu altul în 


i seama ce urmăresc 
daţi seama că demonstrând acest 
Și aţi putea âvea urmări foarțe 


trebare. A ieşit din b 


aceea a venit un milițian şi m-a condus înapoi la celulă. De 


mai anchetat nimeni despre acest subiect. 

cste încă alți cal plini de peripeții am ajuns şi eu în America în 
martie 1971. Mama mi-a povestit cât de mult s-a zbătut să afle ce s-a 
întâmplat cu mine. La un moment dat a auzit că o fată, Margi Moţoi pleca în 
România pentru o durată ceva mai lungă. A Tugat-o să se intereseze dacă 
poate afla ceva despre soarta mea, căci n-am mai dat nici un semn de viață 
timp de 12 ani. Fata a plecat şi nu s-a mai întors înapoi decât după mulți ani 
căsătorită cu un doctor din România. La vreo câteva săptămâni după sosirea 
mea m-am întâlnit cu Margi şi cu soțul ei, la biserica unde mergea de obicei 
familia mea. A s 

Margi era mânioasă: „I] vezi? Î] vezi? E securist! Asta am Păţit-o numai 
din cauza ta!” 

i 

Acum revin la Aiud în anul 1958. 

Conform hotărârii Curţii de Apel, dată la recursul întocmit de 
procurorul Mardare, sentința mea de 10 ani M.S. expira la data de 15 
decembrie 1958. 

Urma să-mi dea drumul în libertate sau să mă trimită în domiciliu 


obligatoriu, cum s-a întâmplat cu alții cărora le-au expirat pedepsele înaintea 
mea. 


irou şi după 
atunci nu m-a 


În ziua aceea m-au scos din celular, m-au dus la depozitul de efecte 
civile, mi-au dat hainele mele cu care fusesem arestat şi am semnat de 
primirea lor. 

După aceea m-au dus în camera mare din secția a I-a în care am stat cu 
ani în urmă, când am venit în lanțuri de la Suceava, dar acum m-au încuiat 
de unul singur. 

Planşeul de lemn de pe vremuri al camerei fusese înlocuit recent cu un 
planşeu de beton şi umiditatea betonului în curs de întărire se resimțea bine 
în interiorul ei. Cu toate că afară era frig tare, în închisoare încă nu se făcea 
focul. Tremuram de frig şi de umezeală şi ziua şi noaptea, dar eram „liber”, 
stăteam de unul singur într-o cameră spațioasă, mult prea spațioasă Era 
mine. Dormeam îmbrăcat, dar hainele erau umede. Dormeam timp de un 


377 


E 


mă plimb prin cameră și să mă încălz 


; > ca să £ = sc, 
ceas şi apol ZE ermbie, când a sosi duba la di din Aiud. A 
durat e ba 1958 seara - „eliberat” din închisoare = mă Săseam 
a 


din duba-vagon, într-o staţie de la periferia Bucu 


A Teştiu. 
se auzeau din când în când o voce q 


ur într-o celulă 
singur într-o 0€ 4 e copil 


lui. În mahalaua respectivă 


colindând: La nunta ce s-a-ntâmplat 


În Cana Galileii, 
Fost-a şi lisus chemat 
În Cana Galileii. 


Da, era al zecelea Crăciun după arestare Şi-mi aminteam de colinda 
fetelor noastre de la Suceava, de satul meu de lângă Cernăuţi, unde Primarul 
şi milițienii sovietici umblau acum pe ulițe ca să aresteze pe copiii care 
mergeau pe la casele rudelor lor, ca să le vestească Naşterea Domnului. 

Oare mâine unde voi fi? N-am de unde să ştiu! Deşi se cheamă că sunt 
„liber“, sunt tot un animal sau poate ceva mai puţin, un obiect fără valoare, 
proprietatea unui personaj abstract - „Partidul „— care, prin „organele ” lui, 
dispune cum vrea de viaţa mea. Asta o ştiam din spusele lui Blehan: „Să nu 
vă închipuiţi că vă veţi elibera. Vă vom da pedepse noi şi altele şi altele, ori 
de câte ori va fi nevoie ca să vă putem înfrânge! ”. 

Trebuie să fiu mulțumit că mai exist. Din cei nouă colegi care am făcut 
parte din grupul absolvenţilor de la Politehnica din Iaşi patru nu mai sunt: 
Nicu Trandafir, Eugen Gavrilescu, Nicolae Sandovici şi Leonida Lupaşcu, 
morți toți în floarea tinereții, în jurul vârstei de 30 de ani... 

Şi apoi, dacă mă puneau acum în libertate, ce puteam face? Unde mă 
puteam duce? 

Şi mi-am dat seama atunci că pentru mine ieşirea din închisoare nu 
înseamnă rezolvarea problemei, ci din contră îmi pune probleme mai grele, 
aproape imposibil de rezolvat: 

- Unde mă voi duce? La cine să mă duc? 

Pe înnoptate, am ajuns la închisoarea Jilava. Am fost introdus în camera 
de la poarta închisorii cu alți trei deținuți, cu care călătorisem cu aceeaşi 
dubă. Ungureanu, un student în anul doi la Facultatea de Medicină din Iaşi şi 
doi tineri unguri, Lake şi Makrai, foşti soldaţi în termen în armata română, 
condamnați pentru revoltă împotriva comunismului în timpul revoluţiei din 
Ungaria. 
dea aa de o percheziţie după binecunoscuta metodă a celebrului 

Sa ș EEE al avut ce să ne găsească. Cei doi tineri erau luaţi din 
prea multe lucruri cu ei, iar Ungureanu şi eu fusesem 


378 


şcuturați de tot ce ar fi putut fi considerat nepermis la plec 
are; 


iud. i i 
A Tânărul Makrai, decepţionat de are 
Ungaria, a încercat să se sinucidă. A ru 


ij ohițit-o. A fost descoperit, dus de în 
Ac 


a noastră de la 


stare și de nereuşita Tevoluţiei din 


a Ft Şi a 
» d ” 
i zile şi era murdar într-un hal ec ta schimbat de 
halul de murdărie în care era bandajul, l-a desfăcut ci dci Sp. speriat de 
era pe punctul de a da în infecție. t că şi rana 

Țrebuia să 
acest gen. 

- Cine are o cămaşă veche să o rupem, să facem 

Aveam în spate o cămaşă pe care o cum 
mină, iar în traistă cămaşa veche cu care fusese 
veche, încă la data arestării. Când am îmbrăcat 
când o mai port, dar a fost sortită să-mi fie sin 
doi ani şi apoi ca o cămașă de schimb pentru restul anilor de puşcărie. Era o 
cămaşă tricotată din mătase artificială, de culoarea albastră deschis, pe care- 
o cumpărasem de la Turnu Severin înainte de primul bombardament Şi în ea 
se oglindeau toți anii cei grei din viața mea de până atunci: refugiul, 
bombardamentele, foamea de la Iaşi şi închisoarea. 

Ca să o mai pot folosi, în ultimii ani o țesusem cu acul pe la piept şi pe 
la mâneci, cu o țârâială de aţe scoase de prin petece de pânză şi de prin 
căptuşeli de haine de nu se mai vedeau fibrele originale decât pe la poale. 

Țineam mult să păstrez această cămaşă ca amintire pentru zilele când 
voi fi cu adevărat liber. Când am văzut mizeria de pe abdomenul lui Makrai 
n-am mai putut răbda. Am scos cămașa mea „de muzeu” şi i-am dat-o 
medicinistului. 

Ungureanu s-a oprit o clipă să o admire zicând: „muncă de puşcăriaş!” 
apoi a rupt-o în fâşii şi şi-a pansat pacientul. 

Celălalt ungur, Lake, era mai optimist, mai nepăsător. M-a întrebat câți 
ani am stat în închisoare. l-am răspuns: „Zece ani!” 

- Noi n-o să executăm toată pedeapsa noastră! Ambii aveau de executat 
câte 5 ani, temniță grea. Sinai: : 

Am stat trei zile în carantină, în camera de la poarta Jilavei. După trei 
zile, ne-au dus pe toți patru la gară şi ne-au urcat în dubă. Plecam din nou în 
necunoscut, 3 3 au] 

Deţinutul n-o să ştie niciodată unde merge. Intr-o stație ia ina de 
fostului şantier al canalului am fost debarcați. Am fost luaţi în primire 

i : aaa - n şi ne-au dus pe nişte 
nişte ostaşi securişti care ne-au urcat într-un camion ş 


-l găsim un pansament! Dar nimeni din noi nu avea ceva de 


un pansament din ea? 

părasem pe când lucram |a 
m arestat acum zece ani. Era 
-0 ziceam că va fi ultima dată 
gura mea cămaşă timp de încă 


3179 


E 


i 


onstrucții. din chirpici, acoperite cu stuf «i 


ni țe c x i Pi 1 
ră spre Ş ă ghimpată. Acestea vor fi casele in Care A 


de sârm 


: ţa 
drumuri de Li E : . . 
împrejmuite CU sarcuLi de „libertate ”, după expirarea pedepsei penale, 


; ui ape 
rimele lun 2 se numesc barăci, deşi, în fond, nu sunt loc 


voi petrece pi. ; uin 
aceste: x ne (3) 

Construcţiile sunt barăcile propriu ZIs€. Elg. sunt construcţii Stabile 
demontabile cum pe. care le pregăteşte comunismul brieăzilor il 


i ilor pregă | 
prototipul cazărin să lui îmbrăcaţi în pufoaice uniforme sai i 

citori cenușii âl viitorului, I 
mun 


i ice eventualitate - Să că 
în cizmă „pentru gre baracă ceva mal mică aproape de poartă Şi a 
Am fost cazați într-0 ci 


i zile de carantină acolo. Baraca servea drept infirm erie şi HR, 
i SE fiecare cu uşa de intrare direct de afară. Prima era cal 
e e servea ca sală de consultații unde am fost introduşi noi șia 
mea d senată bolnavilor cronici tuberculoşi, accidentați şi alte ep 
treia €! 

ve. : 
d Ungureanu a aflat de la niş 


a a barăcile aveau pardoseală de gacaadă asezaţape; lat, paturi: de 


fier suprapuse cu saltele cu paie şi pături atat Bplorană e la armată, 
cearşafuri şi perne existau numai la infirmerie, dar în timpul şederii noastre 
= pata care se dădea în această colonie se Conforma standardului 
tuturor coloniilor MAI din țară: ciorbă de murături sau de arpacaş și un 
chirpic de mămăligă din porumb furajer, cu multe hoaspe. Pâine se dădea 
numai dimineaţa, 100 de grame cu cafeaua de orz prăjit, iar seara o altă 
ciorbă. i : 
În cea de-a patra zi a venit un milițian şi l-a scos pe Lake din cameră. 
Peste o jumătate de oră s-a întors. 
- Unde ai fost dus măi Lake? 
- Tata, mama şi baraca!. Fusese dus la poartă pentru verificarea dosaru- 
lui. 
Următorul în ordinea alfabetică eram eu. M-a dus milițianul şi pe mine 
la poartă. Grefierul avea în mână un dosar cu o singură foaie de hârtie în el. 
- Cum te cheamă? 
- Victor Leahul! 
- Cum se cheamă tata? 
- Toader 
- Cum se cheamă mama? 
- Anghelina 


- Uite, mulțumește partidului că ţi-a mai dat treizeci şi șase de luni. 
Semnează aici! 


te cunoscuţi ai lui că ne aflam în colonia 9 


380 


E 


Aşadar nu mai era vorba de ani 
În gândul meu am zis ca Chi 


Da, Blehan a avut dreptate 
una şi încă una până te aduce în si 


artidul îţi mai dă 
După verificarea grefierulu 


să ajungi. 


1 am fost Tepartizați la brigăzi. Mie mi au 


ru Păduraru. 
: gheţat am sta 
regim de puşcărie. i 
Cam pe la începutul lui Februarie ai 
gripă. Ne-am îmbolnăvit aproape toţi, incl 
care îmi amintesc 
Unul de este colonelul Stavrescu. Am primit o singură 


aspirină cu care eu m-am vindecat, alții au avut norocul să se vindece fără 
medicamente pentru că boala s-a plictisit de ei. ; 


„3 Aaa i redea gezBctat, an fos scoşi la 
ueru AZ da olc dimineața la poartă pe brigăzi în 
şiruri de câte cinci, eram numărați şi apoi mărşăluiam pe jos cinci kilometri 
până la carieră. 

Când ajungeam sus pe platou, vedeam în zare, departe, sclipind în 
razele soarelui de dimineață oraşul Constanţa, cartierul Năvodari şi dincolo 
departe un colț de mare ... năluca libertăţii... 

Treceam apoi pe O cărare pe lângă un lan de grâu. ÎL vedeam cum creşte 
încet, încet. De la o săptămână la alta îi măsuram din ochi creşterea, evoluția 
lui spre îndeplinire şi a noastră spre nimicire... creşterea lui măsura 
măcinarea noastră. Vreme trăită sub obroc. 

Mai coboram apoi un mal abrupt şi intram în carieră. în săpătura 
Canalului. Acolo, dintr-un şopron ne luam uneltele de lucru, lopeți, 
tâmăcoape, furci din acelea cu nouă colți cu care se încarcă cartofii şi roabe 
de lemn cu roată metalică şi începeam lucrul. Brigăzile de la unu până la trei 
lucrau într-un loc unde malurile erau numai piatră. Brigada noastră, ultima, 
avea un mal unde piatra era amestecată cu mult pământ. Răscoleam 
pământul cu lopata şi târnăcoapele şi culegeam pietrele mari cu mâna şi cele 
mai mărunte cu furcile. Pietrele le căram cu roaba la marginea liniei ferate 
care trecea prin mijlocul săpături. 

Ciorba de la amiază ni se aducea în marmide la locul de lucru, iar la ora 
Patru venea garnitura” trenului aducând vagoneții basculanți pentru 
încărcare. La ora cinci toată piatra extrasă trebuia să fie încărcată în vagoneți 
ŞI trenul pleca la Năvodari. 


închiși în barăci cu 


Zbucnit în colonie o epidemie de 
UsIv eu. Au fost şi cazuri mortale. 


381 


atea lucrului ce-l făceam: 


di t de calit 
pis rage negru peste verde 


: de! 
Că stăpânul nu te vede: aboteze producția lo : 
Da, personalul MAI era in stare să s p ţia lor numai şă se 


p . : astră. 
idenţieze ei cu munca no i i ră 
pati toți, lipoveanul Başpalin era cel mai rău, că ne bătea c 


i Î ; în timpul sapei de la vie şi-a găsi 

mergem tot ma! et i tru A ameninţat că daca. CZU 
= gre e Başpalin va trebui să răspundă. „Miliţianul nu În 
pa îndiplecăt şi Bucur a luat-o la fugă să ia pe lângă Un Solday, 
Soldatul, un om cu frica lui Dumnezeu în loc să- S0mză ŞI SĂ tragă i-a 
strigat: „ Domnule, nu fugi că eu cai vreau Să fe omor! şi Bucur cu lacrimi 
în ochi s-a oprit din drumul lui.” Eu eram într-o brigadă vecină cu a lui 
Bucur Stănescu şi am fost martor la toată întâmplarea pe care el o descrie cei 
mult mai multă acuratețe decât am povestit-o eu aici. (Bucur Stănescu 
„Spicuiri dintr-o Viaţă Chinuită”, ps. 55) 

Mă gândesc mereu la acest soldat, ce suflet nobil trebuia să aibă el ca 
să nu se lase influențat de toată educaţia pe care i-o făceau politrucii zi de zi! 

Cum de s-a rătăcit un suflet ca acesta între ostaşii securişti, care erau 
anume aleşi, cu grijă, dintre elementele cele mai lipsite de simţul omeniei, 
apropo de Poşircă şi Eugen de la Baia Sprie tă 

Nazarcea a fost un iad în timpul praşilei la porumb şi la vie, căci eram 
alungați din urmă cu ciomagul'ca pe o turmă de vite de către milițieni, dar 
noi eram solidari şi aici. Când vedeam că vecinul nostru nu poate ține pas cu 
mulțimea intram cu sapa pe rândurile lui şi-l făceam să vină iar în mijlocul 
nostru. Atâta vreme cât toţi ne țineam grămadă milițienii nu ne puteau face 
altceva decât să strige şi să înjure. 

În 1960, după Crăciun, mă aflam la colonia de muncă Periprava. Într-o 
zi, am fost oprit să ies la lucru şi, după ce au plecat toate brigăzile din 
colonie, am fost dus la magazia de efecte civile şi m-am îmbrăcat cu hainele 
de înainte de arestare. Miliţianul care mă păzea s-a uitat la bocancii mei, a 
dat nemulțumit din cap, s-a dus pe undeva, eu nu ştiu pe unde şi mi-a adus o 
pereche de pantofi, foarte puțin uzaţi, şi mi-a dat ordin să-i încalţ. Erau 
numai buni ca mărime. S-a mai învârtit odată în jurul meu să se convingă că 
îmbrăcămintea mea nu mă va da de gol de unde vin şi apoi mi-a zis: 

- Am ordin să te conduc undeva în altă parte și pe drum va trebui să 
călătorim printre oameni liberi. Deși sunt înarmat, am pistolul în buzunar, 
vreau să mă port cu dumneata în mod civilizat ca şi cum am fi doi prieteni 
care călătoresc împreună. Ai voie să vorbeşti cu persoanele cu care vom 
călători, dar să nu spui de unde vii şi că eşti deținut politic. Dă-mi 


384 


D 


pi mitale de legiona 

ântul du j Tr că vei reş 

cerea să evadezi! enâtedepim 
n 


„ Domnule sergent, cuvântul de 


ii mi cereți cuvâ 
ranție de mare corectitudine. Cum vine asta? 


„Eu nu sunt ca ceilalți milițieni. Lucri - 0 
tîn colonia asta. Aşa dar putem fi iezii la grefă şi Ştiu ce oameni 
_ Bine domnule sergent. 
Am plecat pe jos până la debarcader la Sv 
vapor. Lume multă. Era sfârşitul vacanței de iarnă 
coli, în plus mai erau şi alți oameni mârfăți de 
fără pulbere. 

Ne-am aşezat pe o bancă la clasa a II 
nişte elevi. Am intrat în vorbă despre școală, despre profesori, despre 
vacanțe. Timpul trecea uşor. Sergentul meu văzându-mă prins în cercul 
elevilor a căpătat curaj şi s-a îndepărtat de locul unde eram eu. 

Băiatul cu care discutasem mai mult timp mi-a pus întrebare cheie: 

- Sunteţi deținut politic? 

- Da! 

- De când? 

- De la 15 decembrie 1948. Copilul a rămas uimit: „Dar asta-i exact 
ziua mea de naştere! Acum în vacanţa asta am împlinit 12 ani!” 

Mă uitam şi eu mirat la el. Da, iată întruparea anilor pe care i-am 
pierdut eu în închisoare, întreaga viață a acestui tânăr! 

Băiatul a scos din bagajul său o bucată de friptură din care m-a servit 
întâi pe mine, apoi a început să mănânce şi el. Alți copii m-au servit cu ce 
aveau şi ei mai bun, mezeluri, diferite preparate de peşte, prăjituri de casă. 

S-a întins un ospăț împărătesc. Sergentul s-a întors şi el şi m-a găsit 
înconjurat de toţii copiii aceştia, dar nu mi-a zis nimic. A fost servit şi el dar 
n-a putut mânca prea mult că se ospătase la bufet şi mai gustase şi un pic de 
vin. A venit apoi moş Ene şi am adormit fiecare cum am putut. Băiatul a 
adormit cu capul pe genunchii mei, iar eu m-am rezemat cu umărul de un 
perete. Simţeam pentru copilul acela duioşia unui părinte. Era o viaţă cât a 
mea cea netrăită. A doua zi ne-am despărțit la Constanţa, fiecare cu soarta 
lui. A mea a fost să fiu predat la securitatea cea nouă din acest oraş, numită 
de localnici „la Tataia”. Am fost introdus într-o celulă la etajul doi de unul 

singur. Seara, în una din locuinţele personalului care deservea închisoarea, 
cineva pisa ceva într-o piuliță de bronz. La un moment dat mi s-a părut că 


ga 


sun 


iştovca Şi ne-am urcat pe 
ŞI elevii se întorceau pe la 
treburi şi nevoi pe drumul 


-a; lângă noi au venit să se aşeze 


385 


„CI 


din ritmul bătăilor desprind câteva litere în alfabetul morse. Am devenit n 
in ri 


is mitea un mesaj: „proces favorizare neagă tot! 
e trans 


gă tot...” mesajul se repeta de 


> »» Mâin Cu 
» Vasile 
Rasa, proces favorizare, nea 


Câteva ori, apoi 
s-a oprit. Din el am înțeles că am fost adus la Constanţa în legătură = 


iliţi i tea aceea n-am mai dormit aproape 

procesul milițianului. In sd RE TEMANdolu:zirarn Spa lo 
gândindu-mă la cele ce av! Tai hiieiiua mean să fiu 
dus în faţa instanţei, dar n-am fost scos din F , rmătoare am fos, 
anuntat că voi fi dus la frizer. Un gardian m-a dus la camera unde funcți E 
fizeria. Peste cine am dat acolo? Domnul Morariu îmbrăcat cu pantaloni 
militari de culoare kaki şi cu cămaşă albă: | | 

- Îţi tai gâtul! De ce n-ai luat pachetul care ţi-l pregătisem la Gherla? 

_ Pentru că milițianul Zaharia Roşca a fost arestat când cobora tă 
pachetul, după ce fusese cu el la uşa mea! i 

Am simţit ceva ca nişte fiori când a pus frizerul briciul pe faţa mea şi, 
mai ales, atunci când mi-l plimba pe sub bărbie; dar nu mi s-a întâmplat 
nimic. | 

După ce am fost gata, m-a luat în primire un alt gardian, am coborât la 
parter şi m-a introdus într-un antreu elegant. Am stat pe un fotoliu sub paza 
aceluia. S-a deschis apoi uşa capitonată cu piele a biroului principal şi un 
sublocotent tânăr mi-a făcut semn să intru. La un birou masiv de stejar stătea 
un ofițer de securitate cu grad de general. Era Dulgheru, comandantul 
securității din regiunea Constanţa. Am rămas în picioare. Mi-a arătat cu 
mâna un scaun din fața biroului său: 

- Şezi! 

M-am aşezat. 

- Cum te cheamă? 

- Victor Leahul! 

- Unde sunt părinţii? 

- În America! 

- Uite, am o veste tristă pentru dumneata. Ţi-a murit tata, Toader 
Leahul, la 23 ianuarie 1958. În urma lui a rămas o moştenire pe care ai 
dreptul şi datoria să o aduci în țară. Noi îţi schimbăm dolarii în bani 
românești, în lei, şi-ţi dăm posibilitatea să-ți cumperi o casă sau un 
Sparlamieal, depinde unde vrei să locuieşti. Dumneata eşti român şi 
Ualionaligt ŞI Vei înțelege că prin aceasta ajuţi şi Statul român care are lipsă 
de dolari pentru lucrările de modernizare a țării. Trebuie să semnezi actele 


de aducere a banilor în țară! 
Domnule General 
am ŞI o degradare civic 


» eu sunt condamnat politic la 36 luni şi în plus mai 
ă de 10 ani, prin sentinţa 70 a Tribunalului Iaşi de le 


386 


D 


PI Ianuarie 1949, deci nu voi avea dre 


A pet ze ptul să am A 
eu atâta vreme cât sunt sub incidența acestor sil Proprietate pe numele 
un act în legătură cu banii Sau oric ți 


ici ȘI = e altă pr; 
C jus, eu mai am în America o te Proprietate de 


e, Eu n-am contribuit la acest lucru ni 
pot să vin eu acum să le iau munca lor şi a tat 


Ci aaa: 4 

- Nu pot lua nici o hotărâre până nu Ma E i 
moştenire şi dacă ele au destul ca să poată trăi în condiţiile air dălvi î 
existente acolo în capitalism. viață 

Generalul s-a mâniat, a apăsat pe un buton de pe biroul lui, a veni 
sublocotenentul şi i-a dat ordin să mă trimită înapoi în celulă. Am mai că 
câteva zile la „ Tataia ”, apoi am făcut drumul înapoi la Periprava. 

După convorbirea cu generalul Dulgheru, problema moştenirii şi cea a 
plecării în America pentru spionaj s 


-au combinat într-un singur tot Cănâaă 
urmărit mereu din 1960 până în 1971. Bur tot, care m-a 


Am mai avut un frecuş la copcitul unei tarlale de viță de un an. La acest 
stagiu de dezvoltare, butucul viței are tendința să sloboadă rădăcini din altoi, 
din partea nobilă, fapt care nu este de dorit căci slăbeşte înrădăcinarea port- 
altoiului, partea sălbatică menită să alimenteze numai ea cu sevă tot butucul 
şi să-l ferească şi de îmbolnăvire. 

Copcitul consta în dezgolirea rădăcinilor şi curățarea acelor rădăcini 
care pornesc din altoi. In acest scop ni s-au dat cosoare (nişte cuțite cu vârful 
încovoiat), la toată brigada. Mă gândeam atunci: Ce s-ar fi putut întâmpla 
dacă în locul nostru ar fi fost înarmată cu cosoare o întreagă brigadă de drept 
comun, cu starea de spirit de revoltă care clocotea în noi? 

Dar Nazarcea a avut şi partea ei bună. Exista acolo şi o livadă mare de 
piersici şi de meri. La timpul culesului piersicilor am fost aduşi pe rând, 
fiecare brigadă, la cules fructele cu mâna. Cum nu erau destule scări, cei mai 
tineri ne-am urcat în pomi şi am cules cât puteam de acolo. Cei mai vârstnici 
au cules de pe scări. Fructele erau culese încă de verzi, abia date în pârgă, ca 
să reziste la transport. Erau destinate pentru export. Dacă se întâmpla să 
găsim câte un fruct mai copt, asta era partea noastră a culegătorilor. Printre 
piersici mai erau şi câțiva zarzări în livadă. Civilii care administrau livada 
ne-au permis să mâncăm zarzăre la discreție, deoarece aceasta erau bine 
coapte. De data aceasta milițienii nu mai puteau să ne zorească pentru că 
civilii ne cereau să umblăm cu fructele cu cea mai mare atenție ca să nu le 
lovim. Nazarcea devenise un rai... 

A fost un timp când eram bucuroşi să fim duşi la Nazarcea, Sa 


387 


= tă algeriană neagră (marea maia: 
viei. Sua Atat să se coloreze, dar i ata 
Nazarcea) de â! albi, care se coceau mult mai azi ui 
utuc cu ile Nici milițienii nu mai mergeau e: 
la repede. Acum ei mergeau înaintea 

i luam seama pe unde se opresc ei. 
tul lui septembrie am fost luați din 
teptam să se culeagă strugurii algerieni. A 
om merge la Nazarcea. Norocul acelo 


de a treia a 
butucilor de la 
acolo câte un b 
Aceştia erau buc 

ca să ne gonească îi. 

=) i butucii copți ŞI no 
Aşa se face că pe la începu 


Spatele 
NOastră Ca 


lagărul 9 
m Simțit g 


Culmea, tocmai când aş 
Ta Care Vor 


mare părere de rău cănu vi 


veni după noi!..- 


Noi, cele patru brigăzi, am fost duşi la stația CFR, acolo unde 


SI tepta o garnitură de „b Îusesem 
descărcaţi în iarna trecută. Aici ne aştep i »O0u vagon”, Am 
fost încărcați în această garnitură Şi am porni Sun n cunoscut: 

Ticnul la care ne-am atașat era un tren de marfă Şi trecea fără oprire 
prin gările de călători, dar cel puţin puteam privi liberi natura și lumea pe 
â re treceam A E S 
Bia ersi dezlegat de la marfar spre seară, în triajul din portul Tulcea şi 
ne-au urcat într-un ceam (o barcă mare de fier pentru transportat piatră), 

Toată noaptea am tremurat de frig, căci fierul bărcii s-a răcit repede, 
Spre ziuă a venit un remorcher şi ne-a agăţat în urma lui cu un cablu. Am 
pornit în josul Dunării, pe apa brațului Chilia. Din când în când treceam pe 
lângă o geamandură sau pe lângă un vas militar sovietic care patrula pe 
„drumul fără pulbere”. Drumul era distractiv, iar foamea chinuitore. 

Am trecut pe lângă o pădure de stejari care creşteau direct din apă. Un 
profesor din altă brigadă ne-a atras atenţia: „/recem pe lângă pădurea 

Letea, un monument al naturii! ”. 

Am mai mers cam o jumătate de oră, poate ceva mai mult şi ne-am 
oprit la un debarcader improvizat. Nu departe se vedea un grup de barăci din 
chirpici acoperite cu stuf ca cele de la 9 Culmea. 

La debarcader eram aşteptaţi de un grup de milițieni înarmaţi: Ne-au 
dat ordin să ieşim din ceam cu bagaje cu tot. Ne-au încolonat pe câte cinci, 
ne-au numărat şi ne-au pomit pe un drum care ducea la barăcile acelea 


împrejmuite cu un gard înalt de sârmă ghimpată. De jur împrejur era numai 


nisip. 
Ne-am oprit în faţa porţii. Era cam ciudată. Era construită dintr-un 


cadru de şipei de lemn cu diagonale. Pe cadru erau întinse vreo şase sârme 


ghimpate orizontale printre care erau împleti i 
împletite fire verticale de trestie cu 
pămătuful lor de . 


t put intact în vârf. Părea o improvizație pentru intrarea unei 
berării de bâlci, : edu 


Perii MBahăl „Era opera unui deţinut de drept comun, dintre aceia ce 
Ocuiseră aici înaintea noastră. 


388 


D= 


DE 


poarta. s-a deschis Şi am intrat 
a cu ghizduri de scândură. 

i Q să avem apă la discreție”, â remarcat ci 
i bună nici de băut nici de gătit. E sălcie! 


în i 
Curte. Imediat în partea dreaptă o 


a dintre noi, 
â răspuns militarul ce ne 


Be din fântână nu era bună decât 


U, în Deltă. 
GRI i fost repartizați în barăci. Aceeaşi construcție şi aceeași dotare ca « 
ca şi 


barăcile de ao Igieaii caci, că acestea nu aveau nici o pardoseală. 
paturile de prapu rau aşezate direct pe nisipul pe care fu 
construită baraca ŞI picioarele acestor paturi se înfigeau în nisin sese 
Când te uitai în dormitor aveai impresi a "pin, mod 
egal. : Gai: - presia că te afli într-o cârciumă de 
aturi bețive- in isa nopții, sub greutatea scheletelor noastre picioarele 
aturilor se adânceau mai mult în nisip şi cei de pe saltelele de jos se trezeau 
la două palme de la pământ, iar cei de sus din cauza denivelării patului 
riscau să se rostogolească Jos din el. Un plus de mizerie pe lângă toate 
celelalte de până acum, mâncarea tot aşa de mizerabilă ca şi la 9 Culmea. 

Apa pentru băut şi gătit se aducea de la Dunăre cu sacaua (un butoi pe 
două roți tras de un cal). 

Cum toți locatarii barăcilor de înaintea noastră fuseseră evacuaţi, nu 
mai era nevoie să fim ținuți în carantină. De a doua zi am fost puşi la lucru. 
Baraca noastră a fost scoasă ca să lucreze la „deroport”. Şantierul acesta 
avea drept scop să netezească dâmburile şi gropile şi să curețe tufarii 
sălbatici ce creşteau pe terenul de aterizare al avioanelor cu care se deplasau 
ştabii securişti de la un loc la altul în deltă. Şeful şantierului era inginerul 
Ramadan şi ajutorul lui era brigadierul Cătinaru. Am lucrat numai o 
săptămână pe acest şantier, apoi am fost mutați la alte puncte de lucru. 

Am făcut ordine în câteva saivane (adăposturi pentru oi) şi am reparat 
un drum de acces, apoi am fost duşi pe câmp, la desfăcat porumb. Porumbul 
fusese tăiat cu tot cu ştiuleți de pe câmp şi depozitat în şire lungi, în poziție 
aproape verticală. Eram împărţiţi în grupuri de câte zece la fiecare şiră şi 
trebuia să luăm porumbul fir cu fir, să desfacem ştiuleții din pănuşi, să-i 
rupem şi să-i punem în coşurile de nuiele de lângă noi, iar cocenii în altă 
şiră. Alte brigăzi au fost puse la tăiat cu secera porumbul şi floarea soarelui. 

În zilele cu soare, munca era acceptabilă, dar în zilele de bumiţă, mai 
ales prin noiembrie, ne înghețau mâinile pe cocenii umezi şi ne dureau de nu 
mai ştiam ce să ne mai facem, iar hainele din spate erau şi ele umede şi reci. 
Când eram aduşi în colonie, chiar şi barăcile acelea neîncălzite ni se păreau 
mai primitoare, mai clade, Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au terminat ŞI 


muncile de pe câmp. 


pentru spălat. Eram în colonia 


389 


Ni. ae a 


i 


lucru la Grindu, unul din cunoscuţii mei de N 


în ulti zile de s ali 
| alune | Victor Bucovală s-a accidentat: A căzut şi şi apti 
Sprie, lare ciot de floarea soarelui şi acum era la infirmerie. şi Pat 
palma într- 


E E TE Fă 
tură şi din analiza probei de sânge trimisă la laborator reie Să i 
aa cu tetanos. Situaţia lui era disperată ... => S 
a ziua de 6 decembrie 1959, de Sfântul Nicolae. Primisem 
AREA bagajul şi să ne încolonăm pe brigăzi, în şiruri de câte cine 
ne 


Ordin ş 
1, în fata 

POI, fost scoşi şi bolnavii din infirmerie şi puşi în capul coloanei, 
Bucovală era în primul rând, rezemat în stânga şi în dreapta de c 
prieten ceva mai teafăr decât el. Ai 

Poarta s-a deschis şi comandantul gardienilor, plutonierul Găinaru, a 
dat ordinul de plecare: „Direcţia PERIPRAVA, marş! 

Era o zi cu burniță rece. De la Grindu la Periprava era 0 distanță de 
vreo 15 Km şi drumul trebuia să-l parcurgem pe jos. Miliţienii care trebuiau 
să ne păzească pe drum erau călări, dar nici unul n-avea şa, ci doar câte o 
pătură pusă sub ei din acelea luate de pe paturile noastre. 

Pe drum vremea a început să se înăsprească şi un crivăț tăios a început 
să ne şfichiuiască din față. Burniţa s-a transformat într-o ninsoare de măzări- 
che care ne biciuia acum feţele şi mai tare de nu mai puteam ține ochii des- 
chişi, iar mantalele noastre ude se transformaseră în nişte clopote de gheaţă. 

Înaintam cu greu în fața vijeliei acesteia năprasnice, iar milițienii 
speriaţi de condițiile de lipsă de vizibilitate ne băteau peste cap şi spate cu 
lanțurile de la căpestrele cailor. Scene de apocalipsă... 

Vasile Alecsandri a scris poezia „Pohod na Sibir” inspirat de un tablou 
ce reprezenta un convoi de deținuți pe un drum din Siberia. Dacă poetul ar fi 
văzut convoiul nostru desigur ar fi scris o poezie şi mai dramatică. 

Mă gândeam mereu la Victor Bucovală. Ce om de caracter Şi ce talent 
poetic! Vasile Militaru mentorul lui, ca să-l lanseze, îi publicase fabula 
scrisă de el - „Stâna Lupilor”, ca şi cum ar fi fost una din poeziile sale, ale 


maestrului, şi toată lumea literară s-a grăbit să o aprecieze ca pe una din 
perlele acestuia. 


Victor 
âte Un 


In numărul următor al revistei, Vasile Militaru le-a arătat că poezia era 
a unui alt poet, un tânăr al cărui talent, el, maestrul, îl considera ca pe un 


egal al său. Sărmane om! Ce soartă vitregă ţi-a fost hărăzită şi ție!. 
S-a terminat și drumul până la Periprava şi am ajuns în faţa porţii, dar 
n-au fost introduși în coloni 


direct în infirme e decât numai bolnavii. Bucovală a fost internat 
d n intirmerie, dar nici un tratament nu mai putea să-l mai ajute cu 


390 


D> 


STÂNA LUPILOR 
fabula de Victor Bucovală 
tă lume 
„cleo larbă grasa, apa 
Zice-se că-a fost odat', Şi-a ci pă dulce 


pe un țărm cu multe turme 
Un imaş, întins, bogat. 


Nu va fi deci de mirare 
Că-nşelând câinii isteți, 
Câte-un lup cu gura mare 
Oilor le da poveţi: 


Cum vă mână şi vă duce 
Şi pe viscol Şi pe soare, 
Când e vară sus la munte, 
Când e iarnă jos la vale. 


De ce oile şi lupii 

N-ar trăi în armonie? 

Nu-i destul pe pielea turmii 
A ciobanilor robie? 


Dragi surori şi frați din turmă, 
Cred că vremea a venit, 

La ciobani ceasul din urmă 
Să le sune în sfârşit! 


Aveţi dinţi voi, dar degeaba 
Dinţii-n gură îi purtați, 

Voi cu dânşii paşteţi iarba 
In loc să vă apărați. 


Turma-atunci n-a mai fi tunsă, 
Oile-or domni atunci, 

Toată haita preasupusă 

Va primi a lor porunci. 


an, ce cam dormea, 
Se scula numai atunce 
Oile când le mulgea. 


Mila pentru voi mă-nfrânge, 
Oilor, şi-adesea plâng, 
Cum vă tunde şi vă mulge 
Baciul vostru ce] nătâng. 


Tot vă mână, tot v-alungă, 
Niciodat' n-aveţi răgaz, 
Oilor cu blană lungă 

Urlu noaptea de necaz. 


Să sfârşim dar dușmănia 
Oi şi lupi, de azi-nainte, 
Fraţi să fim cât e vecia! 
Blestemat cine vă minte! 


Ştim noi bine, firea voastră 
La luptă neînvățate, 

Lăsaţi totu-n grija noastră 
Voi să staţi frumos de-o parte. 


la să-ncerce nătăfleață 

Să ne tundă şi pe noi, 
l-aţi vedea sarica zdreanță 
Cât ai zice „unu, doi!” 


Într-o zi, haita cea cruntă 

A ieşit din văi pe brânci. 
Câinii-au strâns coada sub burtă 
Şi-au rămas prin tufe-ascunşi 


391 


După-aceea lupi şi turmă 
Au pornit spre Valea Rea, 
Catre locul unde-n urmă 
Baciul ziua-şi petrecea 


După ce şi-a lins de sânge 
Colţii, foarte-ngrijorat, 
Urlălin porni să strige 
Către cârdul speriat: 


Haideţi repede să tragem 
Împrejurul văii-un zid , 

De la dânsul o să-ntoarcem 
Orice oaspe nepoftit. 


Şi-au muncit o lună toată 
Oile cu disperare, 

Cu un zid înalt de piatră 
Au închis întreaga vale. 


Şi ca lucrul întru totul 
Lupilor pe plac să fie, 

Au zidit pe-un plai în centru 
O modernă căsăpie. 


Mai târziu, pe când amurgul 
Zările le-mbracă-n sânge, 
Urlălin „slăvitul” cârdul 
Pentru judecată-l strânge 


Că de-atâtea drumuri multe 
Tot cu piatră şi mortar, 
Ne sunt oasele ca rupte 
Şi picioarele de jar...!” 


Toţi îi cântă osanale, 
Saltă-n jur de bucurie, 
„Care turmă-n lume are 
O mai mândră căsăpie?” 


Omul moleşit de soare 
Sforăia sub o căpiță, 
Mi-l făcură-n graba mare 
Sărmăluţe-n foi de viţă. 


Fraţilor cu-acestea toate 
Lucrul nu s-a isprăvit, 
Poa' să vină peste noapte 
Alt cioban afurisit. 


Zidu-nalt şi gros de piatră 
Pân şi norii să-i oprească, 
Să nu poată ca să-l treacă 
Nici chiar pasărea măiastră. 


Şi-mprejur au pus de pază, 

Pe la poartă şi crenel, 

Lupi cumpliți cu chip de groază 
Şi cu colții de oțel. 


În cetatea cea de cremeni, 
Urlălin şedea semeț 

Şi rânjea la ai săi semeni 
Cu ochi oblici şi şireţi. 


După ce-adunară plinul, 
Oile-ntrebau mirate: 

„Oare ce mai vrea stăpânul 
După cum făcurăm toate?” 


Iată-n jilț de judecată 

Stă stăpânul „Mare lup”, 
Semenii se strâng pe dată 
Şi grăbiţi labele-i pup. 


EI, absent priveşte roată, 
Cătrănit cu ochii în ceaţă, 
Face-un semn și-ntreaga gloată 
Impietreşte ca de gheață. 


392 


Şi, sculându-se-n picioare, 
Strigă către turmă aşa; 
_ Dobitoace trădătoare 
până când vă vom răbda? 


pe martirii desrobirii 

Voi azi îi priviţi cu ură, 
Împotriva stăpânirii 

Zi şi noapte daţi din gură”!... 


Şi arătând către o oaie 

Ce purta la gât talanga 

A strigat din nou: „Trădare! 
Ia pofiiți aici dovada! 


- Prea umilă cer iertare, 

A zis oaia vinovată, 

E o simplă întâmplare... 
N-avu cine să mi-o scoată!” 


- Hei, băieţi, ce tranca-fleanca? 
A strigat stăpânu-ndată, 

Vă rog scoateți-i talanca 

Dar ... cu tot cu beregată! 


Înghițindu-şi halca toată 
Şeful stânei Urlălin, 
Către turma speriată 
A grăit încet rânjind: 


Şi zărind printre mulţime 
O mioară îngrozită, 

A strigat către lupime 
Cu-a lui voce răguşită: 


O A AA 


 Oile rumegă 


Se revarsă plinul cupei 
De minciuni şi viclenie, 
Ce-aţi uitat că numai lupii 
V-au scăpat de la robie? 


Voi sunteți doar vinovate 
Câte rele-n stână sunt, 

Ca dovadă că-am dreptate 
Staţi cu capul în pământ!” 


Tot nu v-au ieşit din minte 
Vremea bacilor şi strunga, 
Cu talănci pe noi ne-aţi vinde 
Alţi ciobani să vă-afle urma!” 


- Să ţi-o scoată n-avu cine? 
Hm, şi asta se prea poate... 
Uite noua stăpânire 
Se-ngrijeşte azi de toate! 


Au sărit ca arşi gelații 
Şi cât ai clipi din ochi, 
Vinovata era „rații” 
Împărțită între toți. 


- Ăst exemplu să vă fie 
Tuturor în minte-acum, 

Care tot cu duşmănie 

L-aţi privit pe lupi în drum!.. . 


- Ia priviți la ea, săraca, 
Cum se uită speriată, 
N-ar avea motiv s-o facă 
Dacă n-ar fi vinovată! 


393 


i 


ă iute. 
Puneţi laba pe ea 1% 

Sa se-nveţe minte toate 
Şi pe cea cu țintă-n frune 
Şi pe cea cu pată-n spate: 


Şi s-au năpustit în turmă 
Fiarele cu zeci şi sute, 
Căsăpia o umplură 

Tot cu oi cu gâturi rupte. 


lar drumeții-n pribegie 
Se-ntrebau câte o dată 

_ Ce-i atâta veselie 

Colo-n stâna cea de piatră? 


lacă-aşa cum trece ziua 
Lupii-şi fac a lor dreptate 
Şi se umple căsăpia 

Cu tot felul de bucate. 


Şi-a trimis la leu solie 
Pe-un cioroi cam şugubăţ, 
Până jos la căsăpie 

Să-l poftească la ospăț. 


Şi ca oaspele să vază 
Gloatele cum se desfată, 
I-au întins în față-o masă 
Doar cu cărnuri încărcată. 


Leul măgulit de-atâta 
Ne-aşteaptă ospeție, 
l-a asigurat că stâna 
E-a lui mare simpatie. 


Chiar atunci, din întâmplare, 
Urlălin şi-aduse aminte 

De nişte vecini cu care 
Stâna are-ades conflicte: 


Toate astea poartă semne 
Şi ciobanii le ştiu bine 
Trădătorii de-altă vreme 
Vor plăti cum se cuvine! 


Jalnic behăia mulţimea 
Tremurând de frica morţii, 
Hăulea pe zid lupimea 

Şi rânjea la lună colții 


Dar a morților strigare 

Nimeni nu putea s-audă 

De a lupilor cântare 

Când din trâmbiţi, când din sura, 


Deci văzând hambare pline 
De crăpau trosnind pereții, 
Urlălin gândi că-i bine 
Să-şi mai facă iar prieteni. 


Leul şi-a luat suita 

Şi-a pornit spre Stâna Mare, 
Lupii cu nemiluita 

l-au ieşit cântând în cale. 


Şi-au întins apoi chiolhanul 
Şapte zile-n şir avan 

Şi-l stropiră cu toptanul 
Tot cu sânge de cârlan. 


- După cum oricine ştie 
Lupii, leii suntem frați 
Şi-n strânsă prietenie 
Vom fi tot mereu legaţi!... 


- Turme ne-mblânzite încă 
De cârlani şi de mioare 
Toată iarba-o pasc şi-o strică 
Colo-n ceialaltă vale. 


394 


N-ar putea Măria Voastră 
sa ne dea o deslegare, 

Să-i băgăm în stâna noastră 
Spre-a văii pacificare? 


Şi-ntr-o bună zi, spre seară, 
peste văile vecine 

Lupii năvălesc afară 
şi-ntind zidurile stânii... 


Lupii-s azi stăpâni pe toate 
Jară cârdul îngrozit, 
Încercând de colți să scape, 
Fuge buzna către zid. 


S-a-ntâmplat însă-ntro-seară 
Că o oaie norocoasă 

Nimeri pe poartă-afară 

Din cetatea fioroasă. 


Lupii însă înaintară 
Către leu poftire-ndată, 
Vinovata cea fugară 
Ca să fie extrădată, 


Leul nevoind să facă 

Lupilor vre-un tărăboi 
A trimis spre judecată 
Tot procesul la vulpoi. 


Cum îi cere competința, 
După-o grea deliberare, 
Vulpea a rostit sentința 
Fără drept de apărare: 


Cu minciuni şi falsuri cată 
A ne duce în eroare, 
Şi-ar trebui condamnată 


Cu moartea-n spânzurătoare. 


„III 


- Cum să nu se poată, frate? 


AA: ei în Câmpul vostru? 
i vă dăm Concurs la toate 
Oi prea bine vă ştiţi rostul! 


S-a Produs cumplită spaimă 
Și-a cuprins regiunea toată 
Urlălin în orice seară 
Stă-n divan de judecată. 


Dar şi-aici nu e scăpare, 
Repezi colții-n gât se-nfig, 
Moartea curmă-a lor suflare 
Şi picioarele se frâng. 


O găsiră leşinată 

In a leului hotare 
Și-avea pielea sfâșiată 
Pe la gât şi pe la şale... 


Căci cea oaie blestemată 
E ca trântorul din stupi 

Şi se face vinovată 
Pentru moarte-a zece lupi. 


Acesta, studiind acasă 

Prin dosare mai atent, 
Le-află pline până-n scoarță 
Cu costiţe de berbec. 


- Tot ceea ce oaia spune 
E-o minciună nefondată! 
Colţii proprii-au lăsat urme 
Pe la şold şi beregată. 


Însă ea nu aparține 

De împărăţia noastră. 
N-om plăti cum se cuvine 
Fapta ei neruşinată. 


395 


Ci noi doar găsim cu cale 
S-o trimitem de îndată 

Domnilor din Stâna Mare 
Pentru dreaptă judecată... 


Dat atunci „ca prin descântec” 
Printr-acel popor Zevzec, 
Jeşi-un lup rotund la pântec 
Într-o piele de berbec: 


De trăieşte turma bine 

De când s-a schimbat puterea, 
Doar uitându-vă la mine 

Vă puteţi forma părerea. 


De când s-a schimbat stăpânul, 
De când noua rânduire, 
Oile-au uitat ce-i chinul 

Şi-au turbat de-atâta bine 


E-o ruşine țipătoare 
Critica ce li se face! 
Şefilor din Stâna Mare 
Treaba asta nu le place! 


Behăiți frumos ca lupii, 
Când petrec noaptea la stele, 
- Fericită-i viața turmii 

Fără dor şi fără Jele! 


S-au crucit toţi de mirare, 
Murmure umblau prin gloate: 
_ Când s-a pomenit sub soare 
Încă-o astfel de dreptate?... 


- Aş dori să explic totul, 
Fraţilor, şi-mi cer iertare 
După cum m-arată portul 
Vin chiar de la Stâna Mare. 


Fericire pentru stână 
Este-a lupilor putere 
De prin bozi şi mătrăgună 
Curge lapte, curge miere. 


Vezi de-aceea fug buimace 
Şi vorbesc prostii pe drum, 
Lupii iau doar bobârnace 
Pentru munca ce-o depun. 


Nu urlați ca oaia care 

Zi şi noapte se tot plânge: 

- N-avem fân, nici păscătoare, 
Apa ne miroase-a sânge! 


Stâna mândră doarme dusă 
În a lupilor cântare 

Nici o turmă nu e tunsă 
Dacă-şi dă cota de carne! 


Mai ştiu una: Gura proastă 
Cu pământ doar o astupi 

Şi în strâmba lume-a noastră 
Oile mănâncă lupi! 


XXX 


Şi-am încălecat pe-o cioată 
Şi v-am spus povestea toată, 
Dar nu-i snoavă inventată 
Ci-ntâmplare adevărată. 


De vreţi să ştiţi locu-n care 
Lupii turm-au fericit, 
Ia priviți puţin în zare 
Peste Nistru-n răsărit. 


396 


. 


poezia „Stâna lupilor” am au 

prieten al poetului, în abataj, la m 
atunci- “ er 

Am încercat aici să redau - pe cât pari 

: mă mai a : A 

fabula aratul să de Victor Bucovală, Dentru a n: erai memonei - 

mare talent a pierdut literatura romă : ta în primul rând ce 


Zit-O recitată de 


ina Baia Sprie. Gheorghe Garofil, un 


N-am putut să O scria 


să găsească 
poi să afle şi 
crisă în dialect; 
cepea cu versul 


Într-o zi de Vară, a venit Cole la preotul din sat ca să-l 
ziua lui onomastică (Sf. Nicolae). 

Preotul l-a dojenit 

gun: Bine, Coleo, ţi-am spus de atâtea ori de când erai mic şi până acum 

când eşti om în toată firea, că ziua ta e mai târziu, către sfârşitul anului, când 
afară e frig şi pomii nu mai au frunze. Nu vezi că acum pomii sunt încă Verzi 
şi vremea este caldă?! Dar tu de ce umbli cu băţul acela în şerpar? Ce faci cu 
dânsul? 

- Părinte, acesta nu-i băț, acesta e fluer; eu sunt cioban şi cânt cu el 
când stau pe munte cu oile. 

- Ştii să cânți din fluer? Parcă nu-mi vine a crede! Ia să te aud. Şi Colea 
a început să cânte. La sunetul fluerului lui au venit repede de prin vecini 
câteva femei tinere şi câțiva oameni în vârstă şi s-au prins în joc şi popa era 
printre ei. A mai venit o femeie bătrână cu o strachină de brânză şi alta cu 
una de făină şi nişte ulei şi se apucară repede să facă nişte colțunași şi s-a 
încins o petrecere şi o veselie până seara târziu. 

Desigur că Victor Bucovală a mai scris şi alte poezii. Va mai fi oare 
posibil să se mai găsească măcar unele din ele? 

Răspunsul la această întrebare ar putea să ni-l dea numai cercetătorii. 
Eu unul le urez „succes ” din toată inima. 

ii 

Noi ceilalți am fost puşi să cărăm alimentele, cazarmamentul Şi 
echipamentele de lucru pe bac, căci se pregătea plecarea noastră la tăiat stuf. 
Făcând drumul până la bac cu poveri în spate ne-am mai încălzit şi parcă şi 
locul era mai puţin expus la bătaia vântului decât drumul pe care am venit. 
Mie mi-au pus în spate un sac de 100Kg de fasole şi cu el m-am dezmorțit 
binişor. 


1 întrebe când va fi 


397 


EEE 


E 


a ce am terminat de cărat toate lucrurile, am fost băgaţi şi noi în 
După € 
bac. r câte unul pe o scară de lemn aproape verticală î 


Ea Pee intr 
în ŞI i : un 
să e EEE de lumină. Abia după un minut sau două am Teuşit să 
spa te ful 
Bre obiectele din jurul DOSU: Dadulăi său. construit ă 
În încăperea cu pereți deihiersa paculu Paturi de le 


at dm im esa n e pun mie 

e vom mai încălzi unul de la a nimerit în pat cy 
felul acesta = om foarte cumsecade din Bucovina, cu care m-am înțele 
oa, ae Obosiţi de frig şi de drum ne-am înghesuit unul în ANR 
cp er cu două pături, am adormit buştean. În dimineaţa care a urmat 
iei vestea cea tristă, Săe de altfel o ee Victor Bucovală, în 
noaptea aceasta, s-a „eliberat în lumea drepți or. iii 

Un talent tânăr, promiţător se însămânțează pe veci în nisipul Deltei, 
Din el va răsări cândva un altul mai norocos. 

În curând a venit remorcherul şi ne-a dus departe la locul de lucru. Noi 
nu puteam vedea nimic din interiorul bacului. Auzeam numai zgomotul 
motorului şi apa clipocind în jurul nostru şi am adormit din nou. Când a 
sunat toaca de fier pentru pregătirea ca să ieşim din bac, nu mai ştiam dacă 
am mai dormit o noapte sau numai câtva ore din zi. Am primit ordin să ne 
încălțăm cu opincile din anvelope de automobil gata pentru lucru şi să ieşim 
pe puntea bacului. 

Ajunşi sus ni se dădea dintr-o mică magazie câte un tarpan şi un bidon 
pentru apă de băut şi coboram pe o pasarelă de scânduri jos pe malul apei. 
La câtva zeci de metri înainte începea stufărişul. Un civil, brigadierul 
responsabil pentru recoltarea stufului în sectorul acela, ne aştepta ca să ne 
explice modul de lucru. 

Tarpanul este o unealtă de care ne vom folosi. El arată ca o seceră, dar 
este ceva mai gros şi fără zimi, iar în loc de mâner are o coadă de 70-80 cm, 
aşa fel ca să poți tăia cu el din picioare. Cum se lucrează? 

Cu mâna stângă intri în față printre firele de stuf şi cu o mişcare de 
învăluire în stânga spre spate apleci un mănunchi de fire de stuf în jos. 

Cu tarpanul tragi la baza firelor plecate ca şi cum ai trage cu o secere şi 
firele de stuf sunt tăiate. Pentru ascuțirea uneltei se foloseşte o cute de gresie 
ca ŞI aceea cu care se ascute coasa. Fiecare dintre noi va primi un toc Şi 0 
cute pentru ascuţit tarpanul. Mănunchiurile de stuf se pun unul peste altul, 
cap la Cap Şi coadă la coadă, până se formează un maldăr, un fel de snop, 
Sea ka SOC dujpi are un perimetru de cel puţin un metru. Maldărul se leagă 
e oare făcută tot din stuf. La sfârşitul programului de lucru maldărele 

sportă în spate până la drumul de acces. Miriştea de stuf care rămâne 


398 


 - 


D= O 


m napți de efort fizic. 


numai în maldăre comune, așa ca miliţi n. grup şi să punem mănunchiurile 
ne urmărească pe fiecare. Ostaşii securisti ne 
astfel că aveam destul spaţiu de manevră 
transportul maldărelor până la drum 
drumul prin coşcan foarte anevoios. 
de stuf şi coada maldărului se târa 
țepii aceia pătrundeau pe lângă nojiţele o 


cazi cu mâinile în coşcan. Unii s-au şi rănit. De aceea ne-am ales câțiva mai 


fârşitul programului, 
j anl i să cărăm toți maldării 
care mai rămâneau. În timp ce noi ne ocupam de transport, ceilalți mai tăiau 


şi legau doar câţiva maldări şi nu mai era cazul să fie puşi la o treabă ca asta 
oamenii debili. 

Pe la mijlocul lui Ianuarie, au început să nu ne mai trimită hrana de la 
amiază cu marmidele şi nici nu ne dădeau pauză de amiază ca să ne scurteze 
timpul de lucru, să ne aducă în bac pe lumină. Ne dădeau un turtoi de 
mămăligă pe care să o mâncăm la amiază pe apucate. Când scoteam 
mămăliga din sacul de merinde era înghețată. Mâncam din ea şi găseam 
cristale de gheaţă ... şi ca să bem din apa din bidon, trebuia să spargem 
gheaţa din el. 

În aproprierea bacului nostru era un altul cu deţinuţi de drept comun. 

Deţinuţii de drept comun căutau să se distingă în muncă individual, 
însă şi pe ei brigadierii şi milițienii îi băteau. De partea cealaltă a apei era 
oraşul Vâlcov, denumit de demult „Veneţia României”, acum aparținea 
Uniunii Sovietice. Doi deținuți de drept comun disperaţi de groaza pe care 
le-o producea atmosfera de pe bac au fugit într-o noapte peste apă pe malul 
celălalt, cerând protecţia statului sovietic. Ruşii i-au arestat i-au bătut 
zdravăn la tălpi şi i-au predat legați grănicerilor români, care au anunţat 
milițienii de pe ambele bacuri. =. . 

În ziua aceea, la terminarea lucrului am fost duşi şi noi ca să-i vedem 
cum stăteau culcaţi la pământ cu fața în jos şi mâinile legate la spate ŞI CU 
tălpile albastre de vânătăi aşteptând o altă serie de bătaie de la milițienii lor. 

Un altul dintre ei, un tânăr de vreo 20 de ani, voind să evadeze, la 
terminarea lucrului s-a ascuns într-una din glugile de coceni de pura = 
aflau în aproprierea parcelei de stuf în care lucrau ei. La numărătoarea de p 


399 


D=: 


EP 


ui şi au pornit să-l caute cu ajutorul unu 
-au împuşcat pe loc. Ostaşul care a tras a dec! 
evadatul a sărit la el ca să-l omoare 22 al Me de fug 
sreau de pe bac căutarea lui cu câme | = Si 
eri a l-a văzut. Noi, brigada de politici am fost duşi acolo 
die cezemat de glugă în s-a şi cu tarpanul în mână. Din colțul gurii 
: i uviţă subțire de sânge. | 
1 se tigla i a Brăila s-a construit un combinat mare de fabricare N 
celulozei din stuf şi că din acea celuloză se fabrică stofe de mătase artificial 
şi mă gândeam: „Domniţă dragă, dacă ai Şti tu cu ce chin Saci recoltat Stuful 
din care s-a fabricat rochia de seară pe care o porți, n-ai mai îmbrăca-o 
niciodată oricât de frumoasă ţi s-ar părea! Ă 

De data asta însă am scăpat mai uşor din campania de recoltare a 
stufului şi ne-am întors în colonie. Acolo am găsit o brigadă de țărani olteni 
veniţi de undeva de prin Salcia, slăbiți şi timoraţi. 

Locuiau în alte barăci nu unde am fost cvartiruiți noi. 

Drumurile în jurul coloniei, acum primăvara, erau într-o stare de 
nedescris: Bălţi în care roţile tractoarelor intrau până la osie. In primele zile 
am fost puşi să săpăm şanţuri de scurgere, iar tractoarele aduceau remorci de 
nisip cu pietriş cu care umpleam gropile. Alături de noi era depozitul de 
lemne şi brigada oltenilor lucra acolo la stivuitul lemnelor. 

Brigadierul lor, un crâşmar de prin Dolj, se aţinea cu bâta în spatele lor. 
Deodată s-a oprit lângă un om mai în vârstă şi a început să dea în el ca 
într-un sac. „Na! Na! Na! Să nu te mai prind că stai cu mâinile în sân!”. 

Unul dintre noi a observat treaba şi ne-a atras atenţia. Ne-am oprit din 
lucru și am început să-l huiduim: 

- Nu bate ticălosule! Aşa te porți tu cu oamenii? Cine eşti tu să baţi alt 
deţinut ca şi tine? Lasă bâta canalie că venim la tine! 

S-a oprit cu ochii holbaţi. Nu se așteptase la o reacţie din partea 
noastră. N-a lăsat bâta din mână. A trecut numai de partea cealaltă a brigăzii 
lui, dar n-a mai bătut pe nimeni. După câteva zile a fost mutat din colonie. 
Avea pile la partid şi aflase că veniseră legionarii. Nu mai era de stat 


bac s-a descoperit lipsa | 


dresat. L-au găsit şi | 
a lui şi 


ca să.] 


aici. 


r Es malul apei erau nişte grămezi de pietre mari. Colonia trebuia să se 
extindă. Era în plan să se construiască niște case de cărămidă pentru ofiţerii 


de securitate, Pietrele trebuiau transportate la locul construcţiei. Cum? Cu 
spatele deținuților! Am fost a 


le puteam ridica să le punem 
prea departe și mai aveau pe 


duşi să facem lucrarea. Pietrele erau grele şi nu 
pe umăr, iar numai în mână nu le puteam duce 
ele nisip care intra în piele şi ne rănea. 


400 


> 


! câine 
arat că 


L & tras 


Catălin Ropală şi Leonaş Plopeanu a ; 
u e re 
sotrele, alegeau o suprafață mai netedă o pregeg a E Ei ne ridicau 
N-O așezau pe 


pe 


făcute şi aprobate de cei în 


drept. Nu erau făcute devizele. Acestea trebuiau să fie întocmite şi aprobate 


ca să înceapă lucrul pe şantier cât mai degrabă. 

Domnul inginer Constantin Slătineanu era responsabil cu executarea 
lucrărilor şi m-a chemat să-l ajut. De la domnul Slatineanu am învă 
metoda curentă de încheiere a devizelor. La data arestării mele se e: 
folosea încă manualul Asquini. ... Experienţa aceasta m-a ajutat şi mai pier 

Am lucrat la biroul tehnic al lui împreună cu Ștefăniță Danciu şi am 
întocmit devizele care s-au aprobat imediat, apoi am trecut pe teren şi am 
trasat amplasamentul clădirilor conform planului general. A venit brigada de 
muncitori constructori ŞI Cu ei am executat săpăturile, am pus cofrajele 
pentru fundaţii şi am turnat betoanele ciclopiene prevăzute pentru fundaţii, 
folosind pietrele pe care le cărasem noi în spate. 

Se construiau patru clădiri, trei locuinţe cu câte două apartamente 
fiecare şi o şcoală. Domnul Slătineanu şi-a luat câte un ajutor care să 
supravegheze execuţia lucrărilor pentru fiecare clădire: la şcoală era 
inginerul Dumitru Solcan, la prima casă de locuit domnul Slătineanu, la a 
doua inginerul Vârlan, iar la ultima eu. Căpătasem fiecare câte un metru şi 
cu ajutorul lui îndrumam zidarii la ridicarea zidurilor, după prevederile 
planurilor. Pentru a putea turna planşeele de beton armat unul după altul s-a 
organizat executarea zidăriei la cele trei locuinţe, în ordine succesivă, prima 
fiind aceea a domnului Slătineanu. 

Într-o săptămână zidăria acesteia era gata şi a început amplasarea 
cofrajelor şi a fierului beton pentru planşee. Betoanele se vor amesteca 
manual pe o platformă tot din beton - dar sclivisit - care s-a executat mai din 
vreme. Problema cea mai grea era ridicarea roabelor cu beton până la 
planşeu. Domnul Slătineanu a pregătit un vinciu - un mosor din material 
lemnos care se învârtea cu ajutorul a două manivele aşezate la câte un capăt 
al mosorului. Aceste manivele se acționau manual. Vinciul era ataşat la un 
fel de turn de bob în cadrul căruia se putea ridica sau cobori platforma pe 
care se aşeza roaba cu beton. sai 

e timp, domnul inginer Vârlan fusese scos din colonie şi dus - nu se 


401 


i PP 


E, 


a ocup eu de ambele locuinţe. Miliţianul Toba 
trucții, nu vedea pa pi. eri faptul că 
ind la o clădire când la alta ca să 
mergeam mereu Cu ie Magi PNI Et ORA șia le: bârne apa 
îndrumările eat i a început turnarea planşeului la prima locuință a 
i e ere Sp ce te tot plimbi cu metrul de acolo până colo? Ia să i 
oprit din drum: - la treabă! Treci acolo sus la manivelă! I-am predat inci 
văd că Re pri ne vinciu. De atunci am rămas la această muncă până am 
ta toate plăcile. Munca era grea, dar eu eram deprins cu acest gen de 
efort din timpul când tocam pale cu maşina manuală de tocat, pentru hrana 
vacilor în timpul vacanţelor. Domnul Slătineanu i-a explicat milițianului că 
treaba pe care o făceam eu era importantă, dar el n-a vrut să mă schimbe şi 
nici eu n-am vrut să-i cer acest lucru. Y 

În urma noastră s-au construit şarpantele şi s-au acoperit clădirile cu 
țiglă. Când s-a turnat planşeul la ultima locuinţă, la prima începeau lucrările 
în interior. Pereţii interiori erau tencuiți şi trebuia să se dea peste tot nivelul 
reper pe pereți numit „vagris”. Domnul Slătineanu mi-a încredințat furtunul 
de nivel şi împreună cu Ștefăniță Danciu am trasat vagrisul rând pe rând în 
toate interioarele. În urma noastră se turnau pardoselile de beton în băi Şi se 
instalau duşumelele oarbe pe care se va bate parchetul. 

Între timp s-au instalat ferestrele şi uşile şi meşterul Darie a început 
lucrul cu zugravii lui. 

La acest stadiu al lucrărilor eu am fost scos din brigada de constructori 
şi trecut în alta care se pregătea pentru plecarea la tăiat stuf. Bacul era tras la 
debarcader şi noi am încărcat tot calabalâcul ca şi anul trecut. Am fost urcați 
în bac şi transportați la locul de lucru fără să vedem nimic. 

Toate acestea nu mai erau noutăți pentru noi. Singura noutate era că de 
data asta ne-au amestecat cu țăranii olteni şi unii dintre ei erau foarte slăbiţi. 

Miliţienii ne-au obligat acum să ne ținem grupaţi în echipe de câte 
cinci, aşa cum eram organizați pentru adunarea brigăzii pentru marş. 

Echipa noastră cuprindea următoarele persoane: Teologul Munteanu 
lon, un om din care rămăsese numai pielea şi oasele, apoi trei olteni: 
Gheorghe Badea, Ion Stoian, Ilie Salamac (ciudat numele lui îmi amintea de 
bătrânul meu vecin din copilărie) şi eu. 

Din toți, Stoian şi eu eram în stare să cărăm maldării în spinare, ceilalți 


ra mult prea slăbiţi. Ne-am înțeles deci asupra sarcinilor şi ne-am văzut de 
ucru. 


Toţ 


i ămăsesem să M 
ştie unde. R em si 
supraveghetorul brigăzii de cons 


1 erau oameni cumsecade. N-am auzit niciodată de la nimeni 0 


vorbă urâtă sau o în 
adresele ca să ne vizi 


jurătură. Ne-am legat strâns sufleteşte şi ne-am dat 
tăm când vom fi liberi, în vremurile mai bune pe care 


402 


E 


"aveam ce adresă 
ce ne păz să dau... 


a în Statele la NOI, sergentul Licăr, 


> bac, sergentul 
- Toţi aceia care nu şi-au făcut azi no S Licăr dădea ordin: 


dadea ordin să intrăm în rânduri. La sfârşi ai PR sepeieți 
am fost dus la Constanţa, unde am avut în 
despre care am mai scris. 

M-am întors pe la mijlocul lunii. Chiar a doua zi a venit la bac 
brigadierul civil şi ne-a adus un echipament special, căci urma să tăiem 
stuful pe apă. Am primit „ciulchi”, un fel de ciorapi cauciucați, lungi până 
la talie, care se legau cu o sfoară în loc de curea ca să nu intre apa în ei. Se 
îmbrăcau peste indispensabili şi peste ciorapii sau obielele din picioare, iar 
peste ei ne încălțam cu opincile. Până la sfârşitul lunii Ianuarie am tăiat stuf 
în bălți nu prea adânci. Trebuia să găsim un loc uscat unde să adunăm 
maldării, căci stuful ud îngreuna maldării de-i făcea imposibil de cărat în 
spate, ci numai cu bărcile. 

Au venit apoi nişte zile geroase şi bălțile au înghețat. 

La 2 februarie (Întâmpinarea Domnului), am fost scoşi să tăiem stuful 
pe gheaţă în nişte bălți mai adânci. Când am pornit de la mal gheața era tare 
Şi tăiatul mergea normal, dar pe măsură ce intram mai adânc în stufăriş locul 
fiind ferit de vânt, gheaţa devenea tot mai subțire şi se spărgea sub picioare. 
Mulţi au intrat în apă până mai sus de genunchi. Deodată am auzit gheaţa 
pârâind sub picioarele mele. Am aruncat tarpanul şi cu mâna dreaptă am 
încercat să mă sprijin pe gheaţa de alături. PY di 

În locul unde am pus mâna era o țeapă de stuf tăiată din anul trecut. 
Picioarele mi-au intrat în apă şi sub apăsarea ce s-a produs țeapa mi-a 
pătruns în carnea brațului cam la înălțimea la care se poartă brăţara pe partea 
interioară a braţului şi s-a rupt înăuntru. opri. Cineva mi-a dat un 

A început să curgă sângele de nu-l mai putea 9p brigăzii şi ne-am 
Prosop şi am învelit cu el brațul rănit. S-a dat adunarea bng 


403 


EP 


Îi 


c. Am avut un fel de noroc. Pe bac, la cabinetul medica] 
doctorul Take, un macedonean Şi doctorul Pincu Klain, 
luat în primire şi ia Viu neeputimr a făcut o injecție 
Mă gândeam CU groază la soarta lui Baltazar, a lui Puiu 

Bucovală. De unde a avut doctorul injecția? Nu Ştiu! 


întors cu toții la ba 
aveam doi doctori, 
Doctorul Take m-a 
cu ser antitetanos. 


Nichifor şi a lui Victor în rană şi mi-a Scos o țandără lungă 


scociorât cu ea 1 ȘI mega Na 

ate din ceea ce-mi intrase în a l-am cerut 
să-mi deschidă rana pe viu şi să-mi scoată țeapa i miei ATA explicat că 
în regiunea aceea a mâinii este O aglomerație S d i unul din 
aceştia ar putea să-mi paralizeze mânâ, Saam e îi - Ș e la lucru. Am 
rămas pe bac cu inapții, cu Petrică Baciu şi încă unul al c rui nume nu mi-] 
mai amintesc. După o săptămână a venit aprobarea să mă întorc în colonie, 
Rana începuse să puroieze. Drumul l-am făcut pe jos însoțit de doctorul 
Klain şi de un milițian. Nici la cabinetul medical al coloniei nu S-a găsit 
nimeni să-mi scoată țeapa. Mâna mi se umflase până la cot şi puroia așa de 
tare că răzbătea prin bandaj. O purtam învelită într-un prosop pe care-l] 
schimbam zilnic, dar acesta era murdărit şi el de puroaie. Chiar aşa m-a găsit 
un anchetator venit de la Bucureşti. Venise „să stea de vorbă cu mine”. Era 
îmbrăcat civil. A început cu povestea veche: 

_Unde te vei duce când vei ieşi din închisoare? 

- N-am unde merge! 

- Uite partidul este dispus să-ți dea drumul să pleci în America dacă 
familia plăteşte suma de 10.000$ şi tu accepți să lucrezi acolo unde te vom 
introduce noi. 

Te însurăm cu o fată frumoasă ai cărei părinți vor garanta buna 
comportare a voastră... 

N-am mai putut răbda: 

- Domnule anchetator, povestea ce mi-o spuneți am tot auzit-o de zeci 
de ori, de la data arestării şi până acum! Nu mă interesează! Lăsaţi-mă să 
mor liniştit. Nu vedeți în ce hal sunt? Am fost accidentat şi nu mi se dă nici 
o îngrijire. În curând nu voi mai fi! Veţi scăpa de grija mea! 

A scos din geantă o hârtie pe care era bătută la maşină un fel de 
declarație a mea că domnul (numele şi gradul erau acoperite cu o bandă de 
hârtie cu lipici) a stat de vorbă cu mine în legătură cu eventuala mea 
eliberare din închisoare. 

Mi-a cerut să o semnez. Am citit-o de două ori, apoi am făcut o 
semnătură ,, laba gâştii”, căci mâna nu-mi permitea să scriu, în schimb i-am 
lăsat pe hârtie o pată mare de puroi, pe care domnul a privit-o cu 0 

strâmbătură de nas în semn de deosebită insatisfacție. 


Poate datorită acestui fapt, pe la începutul lui mai, când înfloreau 


A luat apoi o pensetă a s 
de stuf dar era numai 0 jumăt 


404 


BD 


Ze ee : 1 XP. 
la Văcăreşti partidul mi-a mai întins o moriibai pi fără nici un rezultat. Dar 


- Dumneavoastră sunteți Victor Leahul? 

- Da! 

- Și aveţi toată familia în America? 

- Da! 

- Eu sunt doctorița N.N. Nu vreți să mă luaţi şi pe mine acolo sus? 
Semnaţi hârtiile care vi se oferă şi să plecăm amândoi în America 


- Imi pare nespus de rău că nu pot face nimic, nici pentru mine nici 
pentru dumneavoastră! 


- Regret foarte mult! 

- Şi eu! 

Câteva zile mai târziu m-au dus iar la dubă şi m-am întors la Periprava 
cu mâna puroind ca şi mai înainte. Acum eram sigur că aceasta este semnul 
de pe mâna dreaptă pe care eu l-am cerut ca să mă conving de dreptatea 
credinței în Domnul Nostru lisus Hristos, atunci când Minodora 
Nichiforecea o batjocorise pe Maica Domnului. 

Acum regretam amarnic îndoiala mea de atunci. Ce lecţie grozavă am 
primit! 

Şase luni şi jumătate am tremurat de frică pentru viața mea şi de frică 
să nu-mi pierd mâna! Acum stăteam în baraca inapților şi nu eram scos nici 
măcar la curățat cartofi că nu puteam ține nimic în mâna dreaptă. Norocul 
meu că mai venea pe la mine în fiecare zi Vasile Havrilescu şi-mi mai 
schimba pansamentul şi-mi spăla prosopul murdar de puroi, schimbându-l cu 
unul curat. . 

În Baraca aceea mai erau câteva personalități: Si 
Medrea, părintele Zosima Oancea, ş.a. 

Cam pe la sfârşitul lui Iulie am văzut 0 scenă care m 


mion Lefter, Victor 


-a impresionat 


405 


E 


distrofic şi foarte devitaminizat de atât de mulți ani 
îl simpatiza mult ajunsese să lucreze la grădi 

; n deţinut care îl simpa E i a, 
a pa za ŞI se coacă primele roşii a ales una mai frumoasă și maj 
Cân ; a ascuns-o în sân, trecând-o cu mare pericol prin percheziţia severa 
> Lu şi apoi a venit şi i-a oferit-o pimnului „Lgfler. (Ac sala ia 
calare tânărului pentru faptul că s-a gândit la Gluflar,praivruj,să primească 


mult: Domnul Lefter era 


Pi Nu pot să o primesc pentru că e un lucru de furat, indiferent din 


averea cui a fost luată. Atâta timp cât sunt în închisoare mă mulțumesc 
numai cu ceea ce mi se dă oficial! y 3 

În una din zilele care au urmat, a venit Vasile ca să-mi schimbe 
pansamentul ca de obicei. A şters rana. S-a mai uitat o dată la ea apoi mi-a 
Zi - Uite aici mai sus ţi-a apărut ceva ca un gunoi negru. Dă-mi voi să ţi-l 
curăț! ăi” E 

A prins de gunoiul acela şi a tras. A ieşit o bucăţică dar nu s-a terminat 
şi a mai tras puțin şi încă puțin până a scos din rană o țandără de stuf lată de 
trei milimetri şi lungă de patru centimetri... 

- Ştii ce zi avem azi? Azi e cincisprezece august, ziua de Sfânta Maria 
Mare! Ea, Maica Domnului te-a salvat! 

Am rămas năuc! De ce mi-a spus Vasile vorbele acestea? El nu ştia 
nimic de întâmplarea aceea cu Minodora. 

Îndată, chiar a doua zi, rana s-a închis şi n-a mai puroiat. Mâna s-a 
dezumflat. 

A fost oare o simplă coincidență? Semnul l-am primit în locul unde 
l-am cerut eu atunci în momentul de îndoială. Ţeapa mi-a intrat într-o zi de 
mare sărbătoare (2 februarie, Întâmpinarea Domnului) şi i-a ieşit în ziua de 
Sfânta Maria Mare. De la 2 februarie până la 15 august am trecut prin toate 
spaimele: că aş putea să mor de tetanos sau că s-ar putea să-mi amputeze 
mâna dreaptă. Oare numai aceste spaime n-ar fi fost suficiente ca să-l 
convingă şi pe cel mai îndărătnic ateu? 

Dar am primit şi celelalte semne, absolut toate câte mi-au trecut prin 
minte în momentul acela de îndoială, să fie toate, toate acestea numai simple 
întâmplări? Dar grădina din mină de la Baia Sprie; dar întărirea din timpul 
acela de spaimă şi disperare de la anchetă; dar visul, zguduitorul vis din 
noaptea de inainte de arestare; dar visele prevestitoare din timpul copilăriei, 
zi adie a numai simple coincidențe? Până câ 
E arie ȘI mă voi mărgini să tot număr la simple, simple 


Da, o dată ŞI O dată trebuie să recunosc că ele sunt semne care îmi 


406 


> 


DD ——— 


îndreaptă paşii spre misiunea ca 
SESC ADEVARUL PE CAR 
CUNOSCUT. 


re mi-a fost hărăzi x 
ită: S 
E L-AM AUZIT ŞI pp 


mijlociul nu lepsa mișca de loc. Doctorii m- 
mâna stângă şi m-au repartizat ca s : , 
E, mâncare ca să mi se dezmorțească pe reia Car hârdalele 

Domnul Clenc fusese şef bucătar la u 
mâncări gustoase, dar acum ajunsese să 
singurul fel de came care se dădea în col 
Primeam caii vii, câte doi trei o dată şi erau ținuți într-un adăpost până le 
venea rândul la tăiere. Măcelarul era în acelaşi timp şi grăjdarul care avea 
grijă de ei. El fusese în viaţa lui un mare amator de curse de cai. 

Într-o zi a venit la bucătărie cu ochii umezi: 

- Ce ai măi Costică? Ce ai păţit? 

- Azi trebue să vi-l tai pe Avion, câştigătorul derbiului din 1939! 

Când mi l-au adus, am remarcat în figura lui ceva care-mi spunea că nu 
e un cal de rând. L-am căutat la gât şi acolo am găsit marcat numele lui. 

De atunci am tot cătat ca să-l apăr, să nu-l sacrific pe el. Sacrificam alți 
cai şi pe el îl cruțam, dar azi nu mai am cum să-l mai scap. E numai el! 
Sărmanul Avion! Costică vorbea de el ca despre un prieten drag. 

Am lucrat la bucătărie vreo trei luni. Căram apă cu găleata de la saca la 
cazan, mestecam în cazanul de ciorbă când domnul Clenc era ocupat cu alte 
treburi şi căram hârdaielele cu mâncare la barăci. În clipele de răgaz, 
mişcam cu mâna stângă degetele de la mâna dreaptă ca să se desțepenească. 

ncetul cu încetul au început să se mai dezmorțească, dar încă nu complet. 

Nu departe de bucătărie, doi fraţi Perceli construiseră o moară şi acum 
se făceau probele de funcționare. N-am apucat să văd punerea în funcțiune 
pentru că am fost scos de la lucru căci se apropria data expirării pedepsei. 

A venit din nou un locotenent de securitate „să stea de vorbă cu Peg 

- În luna aceasta îi expiră pedeapsa. Ce vei face când vei fi pus în 
libertate? zau & 

- Domnule locotenent, eu nu vreau să fiu pus în libertate! A 

- Cum se poate? Toată lumea vrea să se elibereze şi tu nu vrei. 

- Da, domnule locotenent! 

- Şi de ce? Ce eşti nebun? | 

- Nu sunt nebun, din contră, judec lucruril 


n restaurant şi ştia să pregătească 
facă numai „ciorbe de cal” . 
oniile de muncă ale MAL-ului. 


e foarte obiectiv. 


407 


— 


4, mamă, soră, frate în țară nu am, Data 
găsesc un loc unde să dorm Şi să pat 
ez la o rudă mai îndepărtată sau la un 


- Cum aşa? 
- Da, aşa cum 
ies trebuie chiar din 


vă spun! Eu tată 
prima zi să-mi 
ă apel 


âine. Dac : i 
primi o bucată Sp după legile dumneavoastră „ajutor legionar”, = 
prieten, pin te i împreună cu acela care m-a ajutat, adică mă intore 
sunt pasibil de a i răgfii pe alţii după mine. 


Is pp? Si ear că stau cu singur în pupane n ea să i aduc ŞI 

Eu A obişnuit cu ciorba asta leşinată din toate zilele şi cu Zeghea 
pe alți. M-am vad luna şi stelele pe care mi-o puneţi în spate. Nu mai sim, 
asta prin care -am ce face acolo! 


- ieși afară. N-am ce căuta, n A. ş 
dorința at î e ieşi afară şi să scrii la familia ta ca să vadă americanii că 


AȘ ri: nolitici! Te vom elibera de vrei ori de nu vrei tu! 
nos corturi cei daţi posibilitatea să lucrez undeva ca să pot să 

i, ] 

PR je să lucrez chiar din prima zi ca să nu cer ajutor de la alții şi apoi 
să-i aduc în închisoare după mine. 

- Îţi dăm un loc de muncă, dacă accepți să lucrezi pentru noi. Nu vrei, 
va trebui să ţi-l găseşti singur! t ez 

- Domnule locotenent, dacă mă dați afară şi acolo nu-mi voi putea găsi 
un loc de lucru chiar de la bun început, voi merge la cel mai apropriat birou 
al Securităţii şi mă voi culca pe pragul lui ca să calce peste mine toţi cei care 
vor intra şi vor ieşi, până mă veți băga înapoi în puşcărie! 

Locotenentul n-a mai zis nimic, şi-a strâns hârtiile şi a plecat. 

La data de 13 decembrie, după amiază, a venit un gardian şi mi-a zis 
să-mi iau toate lucrurile mele şi să stau lângă uşă. Mă gândeam: oare ce va 
mai fi? 

Mă vor muta în altă cameră sau mă vor duce la vreun loc de pedeapsă 
pentru cine ştie ce vină imaginară. Cam peste zece minute gardianul s-a 
întors m-a scos din celulă şi m-a dus în clădirea unde erau camerele de 
izolare şi carcerele. 

Toată situaţia mirosea acum a pedeapsă. Voi vedea cum îmi vor da 
mâncarea! 

„Cina mi s-a dat în mod obişnuit. În camerele de alături mai erau alţi 
deținuți la izolare. Am auzit cum s-a oprit hârdăul la alte două uşi şi 
zgomotul polonicului care le-a pus mâncarea în gamelă. 

A doua zi de dimineaţă mi s-a servit surogatul de cafea obişnuit. 

Aşa dar, se pare că nu e vorba de pedeapsă ci probabil altceva! 
cra ce s-au strâns gamelele am fost scos la „magazia de efecte 

ȘI mi s-a dat pachetul cu haine de dinainte de arestare. Erau colbăite 


408 


N 


şi mucegăite. Le-am frecat în mâini Şi le-am scutu 

uțin. Bocancii MEI Cei „cu verigi de aramă în b sa ca să se mai curețe 
au fost confiscați, că prea erau obiecte de muzeu A za Porcii care râmă mi- 
dar mai întregi. Mi-au ordonat să mă îmbrac ci er adus alții mai simpli 
păgat înapoi în camera de izolare. Noaptea următoa ainele mele, apoi m-au 
mele, dar pe Priciul puşcăriei acoperit cu pătura refo 

Îmi strănuia în nări mirosul de mucegai 

În dimineaţa de 15 decembrie, după cai au plecat brioăz; 

dus la contabilitate și mi-au dat banii en rigăzile la lucru, m- 
110 de Cp 4 anii pe care îi „agonisisem ” că 
jucrat în mina de plumb, iar după aceea m-au băeat iar î că n „Cat anti 

AD dat ia dese 1 dee Dăgat iar în camera de izolare. 

lenea ŞI apoi cina. Mă gândeam că voi mai 
petrece o noapte în închisoare, dar lucrurile sau petrecut altfe] 

După ce s-a dat semnalul pentru stingere, a venit gardianul de servici 
şi m-a scos din cameră „cu bagajul personal ”, care pentru mine tar 
„nimica şi m-a dus la poartă. Acolo mai erau doi indivizi „foşti de mpi” 
care trebuiau să se elibereze în aceiaşi zi cu mine. Ei au stat în căi 
vecine cu camera mea de la izolare. Ni s-a dat o foaie de drum în comun Cei 
doi erau din Bucureşti şi eu trebuia să merg împreună cu ei. De acolo inaite 
trebuia să-mi caut singur de drum, căci aveam banii de la C.E.C. Gardianul 
şef ne-a semnat fiecăruia „foaia de eliberare ”, apoi ne-a deschis poarta şi 
ne-a zis: 

- Mergeţi la debarcader la Sviştovca şi luaţi vaporul până la Tulcea. De 
la Tulcea luaţi trenul până la Bucureşti! 

Am ieşit pe poartă şi apoi poarta s-a încuiat la loc în urma noastră. 

Acum eram liber, complet liber în toiul nopții dar n-aveam ce să fac eu 
cu libertatea. 

După ce poarta existenţei noastre de până atunci fusese încuiată, noi cei 
trei „oameni liberi” care nu avusesem voie să ne cunoaştem, acum ne-am 
întins mâna unul altuia: 

- Cezar Constantinescu. 

- Dumitru Buzdughină. 

- Victor Leahul. 

Dintre cei doi, numele lui Dumitru Buzdughină parcă-mi spunea ceva: 
El a fost şoferul camionetei „Căprioara ” pe vremea Căpitanului. 

- Încotro pornim? Ceilalţi doi habar n-aveau încotro e debarcaderul 
Sviştovca. Era noapte, nimeni nu va trece pe aici ca să putem întreba)... 

Dar, eu am mai mers odată la debarcader când am fost trimis cu 
milițianul acela „„binevoitor” la Constanţa... Atunci era, încă lumină dar 
acum e întuneric beznă. Oare voi nimerii drumul pe întuneric? Să încerc! 


- Haideţi după mine! 


409 


4 trebuit să mă urmeze. 

Alt ghid mai jet aţetai A locul unde ştiam eu că trebuia să fi 

Am pomit EEE alea şi am avut norocul să o găsesc. Am tii 

cărarea care (sep mi-o aminteam. Cărarea şerpuia printre băltițe f 

o în direcția pe Cars la şi o pierdeam. Simțeam doar că umblăm pe i 

băltoage şi uneori ne înşela ŞI UP fiecare în câte o direcți adela 

neumblat. Atunci ne opream ŞI O Căutari Irecție ca să p 

găsim: E) 23 am din nou. Dacă aş fi fost si 

- Hai că e aici! şi o porne ngur mă 

rătăceam, în trei ne mai descurcam. La un moment dat am văzut sclipind în 

depărtare o luminiţă mică. Era becul de la debarcader. Ce uşurare ! 

De acum nu ne vom rătăci! Parcă ne-am salvat dintr-un naufragiu. La 
debarcader mai așteptau câţiva călători, deci n-am pierdut vaporul. În curând 
a sosit şi ne-am urcat în el. Ne-am căutat un colțişor mai retras şi am dormit 
toată noaptea îngrămădiți unul în altul. 

Dimineața, cam după opt, am ajuns. Am întrebat unde-i gara CFR. Nu 
era departe, dar trenul de Bucureşti pleca abia după 2% p.m. Aveam cam 
mult de aşteptat! 

Acolo, pe malul Dunării era un parc cu arbori tineri, desfrunziţi la data 
aceea de sfârşit de decembrie; printre pomi erau şi câteva bănci şi pe cer 
strălucea un soare galeş ca de sfârşit de toamnă. Incurajaţi de zâmbetul lui, 
ne-am aşezat şi noi pe o bancă ca să ne mai încălzim. Am stat aşa o vreme, 
dar nu ne puteam încălzi şi timpul trecea încet. Chiar acolo, aproape era şi o 
piață. Se vedeau nişte tarabe. Eu am pornit într-acolo. Tarabe cu cartofi, cu 
fructe, cu peşte, brânză, lapte, ouă şi mai încolo un grătaragiu frigea pe 
cărbuni nişte fleici bine mirositoare. El m-a văzut şi mi-a făcut semn să mă 
aproprii. l-am răspuns, tot prin semn, că nu mă interesează marfa lui. El m-a 
mai chemat o dată. Nu i-am urmat îndemnul nici de data asta. Dar el îmi 
făcea mereu semne când i se părea că nu-l vedea nimeni. 

Am pornit spre dânsul să-i spun că nu am bani pentru o mâncare 
scumpă ca a lui dar el mi-a luat-o înainte: 

ma Vino aici să te servesc. Ştiu că n-ai bani de unde vii. Am şi eu un frate 
mai mare, legionar. Acum se află undeva în vest. Mi-a spus numele. 

Auzisem de el, dar personal nu l-am cunoscut niciodată. 

„Uite ia de aici o fleică şi nişte pâine şi să-ți dau şi un pahar de vin! De 
când n-ai mai gustat lucruri de acestea? 
- Numai de treisprezece ani, dar sunt alţii care şi de mai demult! 


„Mulţumesc pentru vin, dar nu beau. Am să primesc o bucăţică de pâine 
ŞI carnea de pe ea. Dumnezeu să-ţi primească pomana! 
- Spune și la ceilalți să vină să-i servesc! 


Am pleca TRE A ; - 
plecat la prietenii mei cu pâinea şi fleica în mână şi le-am transmis 


410 


„0 


“au refuzat nici 


i Vinul. S-au ș a Ea 
incălzească, $ S-au întors înapoi 


“au aşezat pe bancă şi au 


s-a oprit în fața băncii noastre. 1 se dăigacedai Şi Gheorghe. Fata 
mână: „Hai ce te opreşti? Nişte vagabonzi Oscut. George o trage de 
să mearză şi ei la lucru undeva. Nu vezi ce 

Din drumul ei, mai departe Coleta a 
s-au topit amândoi în zare... 

Când s-au trezit prietenii mei se apropria ora sosirii trenului NE a 
dus la gară să-l aşteptăm ŞI trenul a venit. Ne-am urcat şi am pornit la drum. 

(mareata îngândurat peisajele ce defilau prin fața ferestrelor: Oare 
unde voi fi mâine pe vremea aceasta? Greu de răspuns! 

Şi trenul ne-a purtat în spinare toată după amiaza şi toată noaptea, cu 
opriri regulamentare prin toate haltele şi mai ales cu opriri lungi prin toate 
staţiile mai mari. 

Dimineața am ajuns la Bucureşti. Dacă s-a întâmplat să ajung aici 
probabil că lucrul acesta ar putea să aibă vreun rost oarecare. 

Mi-am adus aminte că Matei, un coleg și prieten al lui Anatolie. mi-a 
spus că el locuieşte în Bucureşti. Dar asta s-a întâmplat mai acum 8-9 ani. 
Oare o mai fi aici şi acum? Ce-ar fi să-l caut? Mă va cunoaşte el oare? Cum 
să-l găsesc? - Poate din cartea de telefon! Am mers la o cabină unde se găsea 
o carte de asta. Caut înfrigurat. lată-l! Oțel Anatolie, str. Dionisie Lupu nr. 
„„. bloc ... Am memorat bine adresa, apoi am întrebat pe un cetățean cum 
pot ajunge în str. Dionisie Lupu. Mi-a spus numărul troleibuzului. Am ieşit 
în faţa gării şi l-am aşteptat. La capătul străzii Dionisie Lupu m-am dat jos şi 
am pornit mai întâi în sens opus. M-am oprit în fața unei vitrine uitându-mă 
ca şi cum m-ar fi interesat mărfurile expuse, dar trăgeam cu coada ochiului 
dacă nu sunt urmărit. După un timp am intrat pe stradă şi am căutat adresa ce 
o aveam în cap. Am găsit blocul şi am iza La afişier o listă pe care 
figurau toţi locatarii şi cu numărul apartamentului. ap 

E, Am urcat ei. am ajuns la uşa apartamentului. M-am oprit cu rime 
strânsă: Să sun sau să nu sun? Până la urmă mi-am făcut curaj şi am sunat. 
Mi-a deschis o doamnă tânără blondă. 

- Bună ziua! Aș vrea să vorbesc c 

- Nu este acasă, e la şantier! 

- Aş putea să-l găsesc mai pe 

- El nu se va întoarce decât de 


mai întors o dată capul înapoi, apoi 


u domnul inginer Oțel Anatolie! 


seară când se va întoarce? 
-abia Sâmbătă! 


All 


i 


Am dat să plec. 


dea. 
pi a-i spun că l-a căutat? 


ine eşti? Cine s 
vărul lui. 

în 
rbit are tine! Eu sunt Angela, soţia lui și avem î 
la şcoală. Ai noroc că vecinii noştri de apartament E, 
seară. Uite cum stăm: două familii într-un 
perdea. Îţi închipui ce viață poate fi în 


_ Îmi pare rău că 
_ Dar dumneata C 
_ Eu sunt Victor, 
_ Victor?! Vino Tep 


duntru! Nu te mai întreb de unde vii! Ştiu 
totul, Toli mi-a VO 


n băiat, Mihai e o 
rect acum dar se vor întoarce di 


apartament. Ne desparte doar 0 


condiţiile acestea! 


Îmi pare rău că nu pot să te țin aici până vine Anatolie. Ce s-ar bucura 


dă! Dar vine securitatea şi face controale aproape în fiecare ci 
să te cari Controlul este foarte sever. Nu avem voie să adăpostim 
ep afara oraşului, dar voi face altceva. Te voi trimite la părinţii mei 
la țară, în satul Moldoveni, aproape de Roman. Acolo o vei găsi şi pe mama 
lui Toli, mătuşa ta. Ea se va bucura enorm să te vadă iarăşi liber. Acum ai să 
faci o baie caldă că ştiu că eşti înfrigurat, apoi îți dau ceva să mănânci, [ 
mâncare caldă, şi apoi te culci şi te odihneşti puţin până vin eu din oraş, 
unde am ceva treburi şi să-ți iau şi un bilet de tren până la Moldoveni, căci şi 


la casa de bilete poate să te legitimeze cineva. 
În camera de baie se auzea apa curgând în cadă şi cantitatea de apă 


caldă era tocmai potrivită. 

Angela mi-a adus o pijama de a lui Anatolie şi mi-a făcut semn să 
intru: Mi-am scufundat trupul în apa călduță. Simţeam o moleşeală plăcută 
pătrunzându-mă parcă prin toți porii. Când am ieşit din apă şi m-am şters cu 
prosopul şi m-am îmbrăcat cu pijamaua parcă mă simțeam alt om. 

În timp ce făceam baie, Angela i-a dat telefon lui Anatolie la şantierul 
din Brăila şi părinților ei de la Moldoveni anunţându-le venirea mea. 

Când am ieşit din baie m-a poftit la masă: O supă caldă și o tocăniță 
„gătită ca acasă” a tost a doua minune care mă asigura că de data asta eram 
cu adevărat un om liber, nu un „bandit ” ca mai alaltăieri. 

- Acum merg să-ţi cumpăr biletul de tren. Tu culcă-te în patul de acolo, 
iar eu voi pune ceasul să sune ca să ai vreme să te îmbraci şi să te duci la 
timp la gară. Când te trezeşti, îmbracă-te cu hainele acestea pe care le-a 
primit Anatolie de la mătuşa Anghelina din America, mama ta. El acum s-a 

ia iezii şi hainele acestea nu-l mai încap. Sunt purtate, dar sunt încă 

ne! 
ocagi a stă pe uşă, iar eu am adormit înainte de ajunge cu capul pe 
pap ae areal e ae pa lină M-am trezit zăpăcit. Ce sună? Unde 
pentr Cea Meat M-am dezmeticit repede şi m-am îmbrăcat 
oi vedea pe mătuşa Măriuţa! Nu-mi venea a crede! 


412 


Ce întorsătură iau lucrurile câte O dată! Hainele lui Anatolie îmi ven 
cau un 


ca hainele unui |, fost” care s-a 
dată a sosit şi Angela. Mi-a dat 


buzunar. mi-a mai dat şi ceva bani de 


Am plecat imediat la Gara de Nord, unde am găsit trenul tras la peron 
Am urcat în tren şi a doua zi la amiază am ajuns la Moldoveni. Mă peron. 
aştepta la gară. Revederea a fost zguduitoare. Amândoi nu E: E 
stăpâni lacrimile. Mătuşa mi-a fost ca o adevărată mamă şi ih: part 
pe fata ci, pe Aspasia, să se elibereze şi ea din închisoare. rs 

Acasă am cunoscut pe părinții lui Angela, învățătorii Gheorghe. şi 
Tinca Toma, nişte oameni buni, pâinea lui Dumnezeu, care m-au primit ca 
pe un fiu al lor. Am stat la Moldoveni şi m-am odihnit o săptămână și acum 
trebuia să mă prezint la laşi la Securitatea care mă arestase. M-am prezentat 
la biroul care ţine evidența celor ce s-au eliberat din închisoare. l-am întrebat 
unde aş putea să-mi găsesc un loc de lucru: 

P În laşi nu ai voie să rămâi, căci oraşul este închis pentru foştii deținuți 
politici. În orice altă localitate vei putea găsi de lucru poți să stai. 

Singura condiţie este să te primească serviciul de cadre al întreprinderii 
respective! 

Am auzit că s-a deschis un şantier mare pentru o fabrică de produse 
chimice la Işalniţa lângă Craiova. 

Aveam la mine banii pe care îi câştigasem când am lucrat la mină. Mă 
gândeam că la un şantier aşa de mare va fi nevoie de un om cu oarecare 
pregătire şi fără prea multe pretenţii, aşa cum eram eu atunci. 

Am plecat cu trenul până la Craiova şi de acolo, după câteva peripeții, 
am ajuns la serviciul de cadre al şantierului Işalanița. Am intrat în biroul 
şefului de cadre cu biletul de eliberare din închisoare în mână şi după ce el 
l-a analizat i-am spus că aş vrea să lucrez pe acest şantier: 

- De ce ai fost împotriva partidului nostru? Noi nu te putem angaja! 
Şeful cadrelor n-a mai vrut să audă nici un argument. 

Am revenit la Iaşi. Am aflat că undeva aproape de Piteşti se construia 
un baraj şi o centrală hidroelectrică. M-am gândit, un şantier mare ca acesta 
trebuie să aibă nevoie de forțe de muncă. În oraş l-am întâlnit pe domnul 
inginer lon Manea fost student la Politehnica din laşi şi el mi-a spus că are 
prieteni printre inginerii care conduceau şantierul. Din nefericire aceştia se 
aflau chiar atunci în concediu de odihnă şi plecaseră din oraş. 

M-am întors iar la laşi fără rezultat. Am întrebat pe şefii de i 
Securitate ce-i de făcut? „Dacă intri în serviciul nostru te plasăm noi ! 
M-am lămurit! Mi-a mai spus cineva că Şantierul de Construcţii Hârlău duce 


413 


ia 


lecat la Hârlău. Mai erau cinci zile până | 
sa get la sfârşitul anului si J 
: : mi-a zis: „Suntem ZA i Şi fond, 

Şeful șantierul 7 Vino după Anul Nou E Dar până la Anul No 
rii S-A TECLU să mănânc ceva in acest timp. 

e şi eu prin sălile de aşteptare ale gărilor și Prin 


rmit 

acesta am dormi : 

i calatoriilor de noapte. Eram obosit de eram gata să pic 
jaieaittde plecare. Mai era un şantier de construcții Care 


? i. Am mers la gară şi m-am inţ 
re şi acela era la Huşi : eresat 
ducea ee a până la Huşi. Costa 25 lei. Am verificat banii ce.j 
cât costă u Aveam exact 25 Lei. Ce să fac? Trebuie să încerc şi ultima 
DELLE e ărat un bilet până la Huşi. Am călătorit toată noaptea 


ibilitate! Am cump A  că| 
alee în tren. Am ajuns pe la 715 dimineața. Înainte de a merge mai 
- N SP PI . . 

depărte am întrebat mai întâ! unde-i Securitatea. 
bine locul în memorie. Am toate şansele să nu găsesc 


i-am însemnat i 
de E nici aici şi atunci va trebui să vin la Securitate să mă cule pe prag! 

După ce mi-am asigurat acest punct mutant Ub Aa întrebat unde-i 
Şantierul. Nu era departe și-am pornit Cu gândul frământat de îndoieli să-mi 
mai încerc o dată norocul. Era dimineaţă. La birou erau numai doi contabili 
Gheorghiu Gheorghe şi Dodu Ion. Inginerul şef de şantier nu venise încă. 
L-am aşteptat cam o jumătate de oră în biroul contabililor. Iată-l, a venit; un 
tânăr înalt, bine proporționat cu figură jovială. Domnul Gheorghiu, şeful 
contabil îl anunţă că îl aşteaptă cineva. Mă cheamă în biroul lui. Ii pun pe 
masă actul de eliberare din închisoare. 

- Domnule Inginer, eu acesta sunt şi acum am nevoie de un loc de lucru 
ca să-mi câştig o bucată de pâine şi să am un loc unde să dorm. 

- Domnule Leahul, eu sunt Şendrea Raul şi te ştiu pe dumneata din 
facultate. Nu am nevoie de hârtiile astea. Când mata erai în ultimul an eu 
eram în anul întâi. Ştiu şi cum ai învățat şi cum te-ai purtat cu colegii din 
facultate. Am mare nevoie de un om ca mata dar suntem la sfârşitul anului, 
fondul de salarii s-a terminat şi n-am cu ce să te plătesc! 

Am luat hârtia de pe masa inginerului, am împăturit-o îngândurat şi 
eram gata să plec - la Securitate! - 

: Când eram cu mâna pe clanța uşii nu ştiu ce mi-a venit că am îngăimat 
așa într-o doară; 
ri € dei a ai Dumneavoastră n-aveţi bani cu ce să mă plătiți și 
plec mai departe! 
- Cum? E chiar aşa de grav? 
N-am mai putut să 


vagoane în timp g 
Hai înapoi la Iaşi, 


- răspund. De necaz mi s-a pus un nod în gât. Vocea 


m-a părăsit și doar am dat iv di 
i afirmativ di 
- Dacă-i aşa, uite s i 


tai aici. Din momentul acesta eşti angajat! 


414 


D di 


Vei lua masa împreună cu noi la Cantina Sfatului Popular pe garanția 
noastră şi de dormit avem un dormitor sus la etaj, deasupra biroului. Acolo 
avem paturi pentru acei care vin de la răspândiri (puncte de lucru din alte 
localități); vei găsi şi mata un pat liber şi te vei odihni. 

La sfârșitul lunii vom face ceva ca să-ți plătim şi munca pe care o vei 
depune. 

- Doamna Zamfir, să-i dăm domnului Leahul ceva de lucru la situaţiile 
de sfârşit de an de la lucrările terminate. Doamna Zamfir era şefa serviciului 
țehnic al Şantierului și a venit cu un teanc de hârtii care trebuiau verificate. 
Aşa am mai început o dată viaţa, iar de la zero... Dacă nu găseam înțelegere 
la inginerul Şendrea Raul de la Huşi, eu trebuia să mă duc la Securitate şi să 
mă întorc la închisoare! 

Cele câteva zile până la Crăciun au trecut repede. În seara de 24 
Decembrie stăteam singur în dormitor. În toată clădirea Şi-n curtea 
şantierului nu se simțea nici o mişcare. Domnea o linişte deplină. M-am 
lungit în pat peste pătură şi-mi depănam în gând amintirile altor seri de 
Crăciun. Acasă, cu fratele Ionică, după ce ne întorceam de la colindat, 
cântam tustrei cu mama „incă o colindă pentru Moş Crăciun şi apoi încă 
una pentru tătuța de departe... ”, apoi colinzile cu elevii mai tineri din satul 
meu şi bucuria cu care ne aşteptau rudele noastre pe care le colindam..., 
apoi colinda fetelor de la Suceava: 

Moş Crăciun, Moş Crăciun! 
La casa de om sărac 

S-a gătat faima-n sac 

Şi n-aveam să-ți dăm colac 
Moş Crăciun! 

Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Eram aşa de singur că nici nu aveam 
cu cine să cânt o colindă, să ştiu că a venit Crăciunul... Singur!... 

Stând aşa, mi s-a părut că aud un ciocănit uşor la uşă. Să fie oare 
adevărat? 

N-am răspuns şi ciocănitul s-a repetat cu mai multă hotărâre: 

- Intră! 

În uşă apare un om pe care l-am văzut cândva într-o zi, umblând prin 
curte şi are în mână o bocceluță, ceva învelit într-un ştergar. 

ÎI pune pe masa din mijlocul dormitorului şi-mi spune: 

- Domnul Leahul, nu mi-o lua în nume de rău, uite soția mea şi eu 
ne-am gândit că eşti singur departe de părinți în ziua aceasta de mare 
sărbătoare creştinească şi am venit să-ți dăm şi matale acest mic dar din cele 


ce ne-a dat şi nouă Dumnezeu. Sărbători fericite! | 
- Am vrut să-i mulțumesc dar nu puteam vorbi. Surpriza era prea mare 


415 


ca. Doamne, Cum de mai există oameni de aceștia : 
ep > aloşită?! Cu greu am îngăimat un +» Mulţumese!” ay 
a înţeles după figura ic EIOța CE mi-o provocaseişi S-a 


i darul ce mi l-a adus. 
ăsându-mă singur Cu : 
retras | aflat mai târziu că domnul Vasile Tecaru era normator 


sa i în care erau cele două birouri ale şantierulu; -: 
adi i EI şi soţia lui locuiau într-un mic spaţiu de ia i 
gin aveau o baie, o bucătărie şi o singură cameră de locuit. Da, ei 
e efortul pe care îl depune partidul ca să stârpească din sufletul Poporului 
credința din străbuni, mal există încă români care se mai gândesc şi ji 
semenii lor, nu numai la nevoile lor proprii. | 

Am lucrat în continuare la Biroul Tehnic până s-au terminat lucrările 


de închidere de an. Cu ocazia aceasta am ajuns să cunosc bine tot personalul 


şantierului. În, 
Şeful era inginerul Şendrea Raul. Era de origine evreu, dar căsătorit cu 


o româncă şi nu făcea caz de originea lui ca să-şi asume avantaje mai mari 
ca ale celorlalți muritori. 

Doamna Zamfir era soţia maistrului constructor Zamfir Nicolae şi 
aveau o fetiță de doi ani, Didona. Mai existau încă doi maiştri în acest 
şantier, unul era Zamvetor Alexandru şi altul Vasile Târlea, care era la data 
aceea intemnat în spital, bolnav de hepatită. 

Contabilul principal era domnul Gheorghe Gheorghiu şi mai avea cu el 
alți doi contabili, Dodu Ion şi Patraş Cornel. Tot în biroul contabilităţii lucra 
şi un tânăr absolvent al Liceului Comercial, Gros Beno, dar când, venea la 
şantier câte o inspecţie de la „Întreprindere”, de la Bârlad, tânărul Beno se 
făcea nevăzul. Uneori trebuia să se ascundă repede într-un dulap ca să nu-l 
găsească inspecția. - De ce? - Pentru că lucra ilegal! Beno nu avea voie să 
pe = Qin pipe Se E De ce? - familia lui a depus actele ca să 
implini în SE -. a A o cl Beno nu. - De ce? - Beno va 
prezinte niEBEIă cca -- i s pi uat în armată, dar el a refuzat să se 

Autorităţile comuniste Ai, că a Aaa i i întâi 
seal ea dai Eine îi cereau să-şi satisfacă mai întâi 
sing subpceai JS i lui Beno nu voia acest lucru şi ca să nu-l lase 

utorităților au rămas cu toții în țară şi făceau presiuni 


să se rezolve şi - 
problema lu ie de acte Pt 
lucra „la negru”, 1, 1ar autoritățile i-au interzis să lucreze şi acum 


Până când am 
nerezolvată. 


vestul mă cope 


1 Aa 
lumea asta altă 
auzit, dar Omu 


rul clădiri 
deasupra lor. 


plecat eu de la Huşi, situația lui Beno rămăsese 


De la Bârlad 
A: ne v în: zi AR A 
Ştia încă din facultate enean în inspecție inginerul şef, Iorga Ion, care mă 
ŞI directorul, inginerul Georgescu, un om mai în 


416 


> A 


vârstă, provenit din cadrele deblocate ale armatei. Cei doi ingineri m-au 
acceptat de la bun început cu multă bunăvoință. 

După terminarea situaţiilor de sfârşit de an am fost trimis să lucrez ca 
„ataşamentist — Cu maistrul Nicu Zamfir la podul de beton armat, peste 

ârâul Şara. Biroul acestui punct de lucru, precum şi magaziile de ne a 
şi de unelte erau organizate în clădirea unei foste mori aşezată chiar lângă 
amplasamentul podului. Săpăturile pentru fundaţii erau destul de avansate şi 
se pregăteau cofrajele şi armăturile pentru beton. 

Între timp, eu găsisem o gazdă foarte aproape de locul acela de lucru. 
Locuiam într-o cameră în care intram prin bucătăria proprietăresei, dar acest 
fapt nu mă incomoda prea mult. 

De la şantier am primit o dovadă de angajare şi cu această dovadă am 
primit de la Miliția Huşi un „Buletin de identitate” (o adeverinţă de 
identitate). Nu mai trebuia să mă legitimez cu foaia de eliberare din 
închisoare! 

Într-o zi, pe la sfârşitul lui martie, a venit la punctul de lucru un 
milițian şi m-a chemat la poartă: 

- Dumneata eşti Victor Leahul? 

- Da, eu sunt! 

_ Trebue să vii cu mine la biroul Securităţii că te aşteaptă un domn 
ofiţer! 
_ Vin, dar hai să trecem mai întâi pe la gazda mea ca să-mi iau bagajul! 
Nu-i departe, uite casa aceea din vecini de pe partea stângă a pârâului. 

- Nu se poate, trebue să mergem cât mai repede că e vorba de un grad 
mare! 
- Domnule sergent, eu sunt un om pățit. Ştiu ce înseamnă chemările 
acestea la biroul Securităţii. Fii bun şi îngădue-mi să-mi iau cele de 
trebuință! 

- Numai că nu se poate! Am întârziat şi aşa prea mult căutând punctul 


acesta de lucru. 

N-am avut ce face şi am mers cu milițianul, dar mă gândeam că voi 
începe iar puşcăria fără cămăşi de schimb, fără prosop şi fără periuţă de 
dinți. Am ajuns şi am fost introdus într-un birou gol. Căutam în jur să văd 
unde sunt instrumentele de „convingere”. 

A intrat un colonel de securitate cam voinic şi bine hrănit: 

- Cum te cheamă? 

- Victor Leahul! 

- Sunt colonelul Moise Grimberg din Miliția 
să stau de vorbă cu tine. Cum îţi place să ţi se vorb 
cu aspru? (M-am lămurit. Ăsta-i civilul pe care 


economică şi am venit ca 
ească, cu binele sau mai 
l-am întâlnit în casa 


417 


—— 


a l-a Mozes şi soțul doamnei Yvon 
e 


eu d 
colegulu ea deengleză/ 
cui alde ii orice om vrea să ! SC ji easc ju apă 
„Domnu : şi liber, ţi-ai găsit un loc de lucru şi ai primiț 


buletinul de identitate. Acum 


America în ja 


Ioa ceia din America nu i-am muncit eu ci țata şi 
„Domn 


e aco oie de aceşti bani ca să poată trăi în lumea 
mama, Mama nde viaţa cere cheltuieli mult mai mari decât la noi, 


italistă u  =: e : 
aceea Sep vreau să-i iau mame! mele banii munciţi de ea Şi s-o las să moară 
de foame acolo. Ba ea mai trebuie să se îngrijească şi de sora mea care e încă 


Pate i în plus. Nu pot face aşa ceva 
Jă şi deci are o cheltuială mare în plus” j j 
i NV să-i aduci? Tu eşti de al lui Trifa ! Ai să vezi tu ce-am să-i fac 
şi lui. Ev, „Jidanul, am să iau pe rând toate parohiile, iar pe el am să-l aduc 


legat în țară ca să-l spânzurăm în piața publică. > ș 
- Domnule colonel, eu nu pot să-i iau banii munciţi de ea şi s-o las fără 


un mijloc de existență. 

Nu vrei să-i aduci ? Uite aici ! 

Mi-a pus în faţă un Cod penal cam uzat în care era subliniat cu roşu un 
articol de care el vroia să facă uz: „toare averile dobândite în străinătate ca 
de exemplu de către formaţiuni sportive, ansambluri culturale şi artistice, 
comunități religioase şi persoane particulare aparțin de drept şi de fapt 
statului român. Deţinătorii acestora sunt obligaţi să le aducă în țară. Acei 
ce nu se spun acestei obligații sunt pasibili de pedeapsă cu inchisoarea de la 
. până la ...” 

- Ce zici? Tu eşti aici, eşti cetățean român şi eşti în mâinile noastre. 
Acum ştii şi ce trebue să faci. Dacă nu faci, ştii ce te aşteaptă! 
oa le colonel erlcue pati eliberarea din închisoare mai am de 
setei el al E ivi Nu am voie să semnez acte 

- Nu semnezi? la ul ia ad DA ie e i să vii i 
Pune 15 A îi pita inul de identitate încoace! Ai să vii la mine la 

A cod ia i vom sta altfel de vorbă! 

et ae e al Şi s-a uitat în el. E 
Trenul ajunge la Gara de Nord i ucureşti mâine dimineaţă la ora |. 
buletinul, arată-i hârtia aceasta DA ora Il“. De te va întreba cineva, unde ţi-l 

i-a făcut un bilet pe care scria că buletinul 


- pe le . | | său din Bucureş i 
meu cu nr. ... eliberat de Miliția Huşi se află la irou 
= Până atunci mai ai ump Ss ndeş . p 
ă te ga tu! A US buletinul in gean i 


le colonel, banii a 
lo şi are nev 


418 


> 33 


M-am întors la punctul de lucru şi m-am învoit pentru că am fost 
chemat la Bucureşti. Am plecat acasă ca să mă pregătesc. Mă vedeam de pe 
acum cu zeghe şi tichie vărgată. Dar înainte de orice am început să mă rog: 
„Doamne, nu mă lăsa nici acum. Doamne ajută-mă! Orice mi s-ar intâmpla 
trebue să anunț Ambasada americană ca mama să ştie de mine. ” 

Aveam şi eu mersul trenurilor. L-am deschis şi am început să-l studiez. 
Era peste noapte un tren de marfă de la Huşi la Vaslui, care ajungea la 
Vaslui cu 20 de minute înainte de un accelerat care mergea la Bucureşti şi 
care ajungea la gara de Nod la ora 7* a.m. Deci aveam un tren cu cel puţin 
atru ceasuri mai devreme decât personalul de Huşi. 

Trebuia să ajung cumva la ambasadă. Am plecat repede la gară şi am 
scos bilet de călătorie Huşi - Vaslui. Am căutat marfarul ce trebuia să plece 
la Vaslui şi am vorbit cu şeful trenului. 

_ Domnule şef, lucrez la construcții şi trebue să ajung în noaptea asta la 
Vaslui ca să iau în primire nişte materiale din gară. 

Nu am nici un alt tren cu care să ajung la timp, ci numai trenul acesta. 
Uite am bilet de călătorie. Dă-mi voie să stau şi eu într-un loc unde nu vă 
deranjez, într-o frână. 

- Bine, urcă-te colea! Şi mi-a arătat frâna în care să mă urc. Am ajuns la 
Vaslui la ora programată. Am coborât din marfar şi-am mers la casa de 
bilete şi mi-am scos bilet pentru acceleratul de Bucureşti. 

Cu acceleratul am ajuns la Bucureşti cu patru ore mai devreme. Când 
trenul a încetinit bine de tot am sărit din mers şi am pornit înapoi spre partea 
opusă peronului şi am ieşit în Calea Griviței. Am mers pe jos la staţia de 
troleibuz şi am luat troleibuzul spre centru. Am coborât la universitate şi de 
acolo am mers pe jos până la apartamentul lui Anatolie şi i-am spus Angelei 
ce pericol mă paşte. După aceea am ieşit repede din bloc şi am mers până la 
un mic părculeț ce se găsea în fața ambasadei. M-am aşezat pe o bancă cu 
ochii spre poarta care era păzită de un milițian. Se făcuse opt şi un sfert. Din 
bloc a ieşit un băieţel cu o minge în mână. O arunca în sus şi o prindea. La 
un moment a scăpat mingea şi a ajuns la picioarele mele. Am prins-o şi i-am 
aruncat-o băiatului, iar el mi-a aruncat-o înapoi mie. Ne jucam de-a mingea. 
Băieţelul era Mihai pe care l-a trimis mama lui să vadă dacă voi reuşi să 
pătrund în ambasadă. 

Eu eram mereu cu ochii la poartă. 

La un moment dat, miliţianul a ieşit din ghereta lui cu o cană mare 
roşie de metal şi s-a dus la robinetul din curte să o umple cu apă. Am auzit 
apa duruind tare în cana miliţianului şi am ţâşnit prin poartă sus pe treptele 
ce duceau la biroul ambasadei. Miliţianul n-a prins de veste. Dacă mă oprea 
să mă legitimeze o încurcam rău de tot. Am intrat în birou. Doamna 


419 


— 


ra cumnata unui deținut politic ă 


ea €e 
oz t-o să mă anunțe la ambasad 


bi Care 
; celulă. Am rugă A 


m 

Or că am 
u ntă. af în l i - a 

DE au E osadot n-a Sai Ra ia ocuinia lui, trebuia Să-şi în 

cina 3 duc să-i spun: 


: dar I 
micul dejun» TȚeaplin, â E 
Domnul tă ză i în englezeşte întâmplarea: 


venit la mine. Fă mine un colonel de securitate i mi-a cerut ca să aqua + 

-A Sr pe care 0 am în Statele Unite de la tatăl meu. Am refuzat șI 

pr m ernul de identitate şi mi-a Zis: ,, “gi să vii la mine la Bucureşti şi 

colo o să stăm de vorbă alfel!” Eu vreau să-i dau mamei banii sl a 
fi ca el să nu mă mai poată forța. : j 

a este aşa, vom face un act prin care vom atesta 


- Bine! Dacă situaţi eisai « 
hotărârea dumneavoastră şi-l vom trimite în America cu valiza diplomatica 
Astfel nu se va şti cum am procedat. După ce îl vei semna și-l voi autentifica 


şi eu, o să te întorci în locul unde te aşteaptă el (Grimberg) fără Ca să-i dai de 
bănuit ceva şi o să te comporți natural faţă de presiunile lui. Rezistă cât poți 
Ja insistențe. Când o să vezi că îţi este prea greu, cedează! 

Am întocmit actul. La plecare mi-a dat ca însoțitor un funcţionar să mă 
conducă la poartă. 

Acesta m-a luat la braț povestindu-mi ceva în englezeşte şi râdeam în 
hohote, când, ieşind pe poartă, milițianul ne-a tras un salut zdravăn de tot. 

După ce am trecut dincolo de un cvartal de case şi am cotit într-o altă 
stradă ne-am despărțit şi ne-am văzut fiecare de drumul lui. 

M-am întors înapoi la Gara de Nord făcând cale întoarsă pe unde am 
ieşit, potrivind timpul cam pe când trebuia să vină personalul de la Huşi. Şi 
numai iată-l că se aproprie. Când a încetinit aproape să oprească m-am 
agăța de ultima scară, am trecut prin trei vagoane înainte şi am apărut pe 
scară printre ultimii călători care coborau. Doi poliţişti au venit dinspre 
poarta de leşire ȘI m-au oprit când am pus piciorul pe peron. 

- Buletinul Dumneavoastră! 
- Nu-l am! Mi I-a luat domnul colonel Grimberg. Le-am arătat biletul 


mbasadorul, şi-a lăsat micul dejun şi 
1 a 


lui. 


- Hai cu noi! M- Ş , d 
încurând eram în bir au dus la un jeep şi ne-am urcat toţi trei în el şi în 


birou era o masă ME coletele Moise Grimberg. În mijlocul acelui 
: ot in jurul ei aşezaţi ință 
doisprezece civili. Colonelul mă luă în ue scaune, câ. pentru Oi 


- Uite, îţi prezin 
] i .. A . 
Costel Teodoru etc, etc pe colaboratorii mei: Gheorghe Albu, lon Pelin, 


macedonian. Am profitat d e NES Preisumăeşi, ultimul find, A 
€ faptul că Grimberg a rămas în urmă de vorbă cu 


420 


= Si 


un subaltern şi am zis: 

- Dumneata, după nume nu pari a fi român! 

- Ba da! Sunt român macedonean! 

- Mă mir să găsesc aici un macedonean. Puşcăria era plină de 
condamnați politici macedoneni! 

N-a reuşit să-mi dea un răspuns pentru că Grimberg s-a întors. 

- Ei, te-ai răzgândit? Acum vei semna? 

- Domnule colonel, banii aceia sunt ai mamei mele, nu sunt ai mei! 

- Tot încăpățânat ai rămas! Ţi-am spus că aceşti bani sunt ai statului 
român şi statul are nevoie de ei. Tu trebuie să-i aduci! 

- Domnule colonel dacă banii sunt ai statului român, luaţi-i, eu nu mă 
opun! 
- Da, dar tu trebue să ne dai semnătura pentru ei! 

- Dacă banii sunt ai statului atunci nu mai e nevoie să semnez eu şi 
chiar dacă semnez, semnătura mea nu e valabilă căci sunt sub degradare 
civică. 

- Nu vrei?! 

Se adresă unuia dintre subalterni: 

- Cheamă şeful de arest! O tăcere de gheaţă s-a aşezat în toată sala 
aceea. 

Trimisul s-a întors însoţit de un vlăjgan tânăr: 

- Care-i? 

- Acesta de aici! Şi tânărul şi-a pus mâna pe gulerul hainei mele, ca să 
mă ia în primire. 

- Domnule colonel, semnez! Am pronunțat cuvintele cu glas de om 


îngrozit. 
- Vezi că acuma eşti cuminte! Apoi i-a zis celui ce a chemat şeful de 


arest: 
- Spune şoferului să tragă maşina la scară! 
Şi-a luat geanta în care avea hârtiile gata pregătite, m-a luat pe mine de 


braţ (ca să nu fug) şi am coborât. 
Cu maşina am ajuns la tribunal. În faţa biroului unde trebuia să intrăm, 


pe un coridor, aşteptau doi indivizi cu figuri suspecte ce păreau a fi borfaşi 
de drept comun. Grimberg îi chemă şi le explică: 

- Vedeţi? Aici e domnul Victor Leahul care are o moştenire în Statele 
Unite ale Americii şi vrea să aducă moştenirea lui în țară. Voi sunteți martori 
că el, de bună voie şi nesilit de nimeni, semnează aceste hârtii în faţa voastră 
aici în tribunal! 

- Mi-a dat hârtiile şi le-am semnat, apoi au semnat şi cei doi borfaşi şi 
la urmă a semnat şi Grimberg, apoi a intrat cu hârtiile la registratură. 


421 


făcut a ieşit din birou, a scos din geantă buletiny] meu 
c 


u de lucru şi îţi vezi de treabă! 
ârâul Şara şi mi-am văzut de treabă, . 
5 


Şi 


Complet satis 


mi l-a dat: i la Jocul tă 
Te duci rit dul peste p 


M-am întors la 
în amonte şi în aval, trebuiau să fie am 
trebuiau să apară ele în final, dar cantitățile q 
mici în raport cu acelea ce trebuiau 4 zi 
ca cineva să facă o măsurătoare a profilele; 


e înainte Calcula, 


tatea de umplutură ; _“AMIIr Voia să 
erialul rezultat din săpăturile pentru fundaţiile podului 


de pământ rezultate din săpăturile de la alte puncte de 
fac o ridicare topografică de teren a situației 


Cnajaţ 


facă în reali 
malurilor existente 
prin diferență, canti 
facă umpluturi cu mali 
şi cu alte cantități mari 
lucru. Maistrul mi-a cerut să 


preexistenle. j . 2 A A ; 
Cum să fac, căci aparate topometrice nu aveam: Aveam în schimb un 


furtun de nivel. Ne vom folosi de acesta pentru a stabili diferenţele de 
adâncime ale diferitelor puncte. Mi-am luat un om de ajutor şi i-am explicat 
cum se lucrează cu furtunul de nivel. Am marcat pe teren cu şipei lungi 
profilele corespunzătoare celor ce erau prevăzute în proiect. 

Pe aceste şipei mi-am însemnat cu furtunul anumite nivele bine 
determinate în raport cu cota zero a proiectului şi de la aceste nivele în jos 
am măsurat cota reală a terenului. Astfel am desenat profilul existent al 
terenului corespunzător cu fiecare profil final din proiect şi am calculat câtă 
umplutură este necesară. Am trimis calculele noastre la proiectant pentru 
verificare. Proiectantul a trimis un topometrist cu o nivelă să verifice datele 
noastre şi au fost găsite corecte. Proiectantul a aprobat calculele noastre, 
lucrarea s-a executat şi s-a plătit pe baza acestor calcule. 


Milica” 


două ai încă străin în lumea din jurul meu în oraşul Huşi şi din 
simţeam ci ui cae mai plecam la Bucureşti, la vărul Anatolie, unde mă 
! în largul meu. Petreceam un sfârşit de săptămână în mijlocul 


familiei lui şi mă î 
intorc î RN, tate A 
„Ca acasă”. cam inapoi mai liniștit. La el mă simțeam într-un fel 


ee a tai 
3 
- Din motive | î 
i es 
schia ne de înțeles, numele proprii din episodul acesta au fost 


422 


m 


Era la sfârşitul lui iunie. Mă urcasem în tren, într-un vagon cu 
destinația București, alte vagoane circulau numai până la Vaslui. 

La început eram singur în tot compartimentul, mai târziu a venit o 
elevă şi s-a aşezat pe o bancă în faţa mea. 

- Mergeţi la Bucureşti, domnişoară? 

- Nu, plec în vacanță la țară! 

- Aha, e sfârşit de an şcolar şi vă întoarceţi acasă. 

- Da, ceva cam în felul acesta, dar nu tocmai exact! 

- Şi ce clasă aţi terminat? 

- Am terminat a opta şi am trecut într-a noua. Sistemul de numerotare a 
claselor se schimbase. Pe vremea mea când intrai în şcoala secundară 
începeai iar cu clasa întâia. Acum şcoala secundară începea cu clasa a 
cincea. Am început să vorbim despre şcoală, despre profesori, despre 
scriitori şi despre poeţi şi timpul trecea în mod plăcut. Din răspunsurile pe 
care mi le dădea fata părea foarte inteligentă. 

- Care este obiectul de studiu pe care îl preferați? 


- - Matematica! E un obiect care nu lasă loc pentru îndoieli şi schimbări. 


- Eşti o fată grozavă! Părinţii matale trebue să fie mândri că au o fată 
aşa de mare şi de bine pregătită! 

- Nu ştiu!... Nu cred!... Eu nu am părinți! 

- Îmi pare rău! Nu bănuiam că sunteți orfană! 

- Nici aceasta nu ştiu dacă e adevărul adevărat! 

- Cum aşa? 

- Faptul s-a întâmplat de mult, încât eu nu pot să mi-l aduc aminte. 
Eram mică în leagăn când, într-o noapte, au intrat nişte militari şi i-au luat pe 
amândoi părinţii şi au plecat cu ei, iar eu am rămas singură. 

Când am început a pricepe cele ce se petrec în jurul meu eram dată în 
grija unei femei mai în vârstă pe care o vizitau din când în când nişte oameni 
în uniformă care o întrebau despre mine... 

- Şi acum unde mergi? 

- Merg să locuiesc în timpul vacanței cu femeia aceea. În gară la 
Leordeni mă vor aştepta doi militari cu un „jeep” şi mă vor duce la casa 
unde stă ea. Aşa se întâmplă în fiecare vacanţă. 

Ei vor mai sta vreo două zile cu mine. Îmi vor da să beau cu ei coniac 
până nu voi mai şti de mine, apoi se vor distra cu mine în timpul nopții. 

După aceea vor pleca şi mă vor lăsa în grija bătrânei. 

- Cum se poate una ca asta? Ce vârstă ai acuma? 

- Am şaisprezece ani, dar ştiu din experienţă, toate secretele unei femei 
măritate. Colegele mele de şcoală mă întreabă: 

- Milica, ia spune cum s-a întâmplat? ... 


423 


i puteam vorbi. Ea prive 
Eu nu măi pu a mereu 
tăcere grea: pe 
A urmat O 


am. ă 
z _Da, am ajun 


sI Uite-i pe ce! doi ză mă aşteaptă cu jeep-ul! 
multe săptămâni de la discuţia mea cu Mili ka 
an Şcolar, cred că era pe la începutul i celui 
ul de beton armat peste părâul Şara, 
a mine un muncitor şi-mi spuse că mă 


Au trecut mai 
Î u 
Începuse un n0 

Lucram tot acolo la pod 


La un moment dat veni | 
cineva la poartă. 
Milica. 
Mica ce vânt te aduce pe la locul meu de lucru? 
ă Am venit să vă rog să-mi daţi cheia de la cameră! 
) heia de la camera mea? 


_Ce treabă ai mata cu € 
- M-a trimis domnul locotenent N. să dorm la noapte la dumneavoastră 


- Da de ce? 4 
_ Zice că în casa în care stau cu vor avea in noaptea asta o petrecere, 


mare şi eu va trebui să dorm în altă parte şi n-am unde să mă duc. 

- Bine, dacă tu ai nevoie să dormi undeva, eu îți cedez camera mea 
pentru noaptea aceasta. Uite îţi scriu un bilet pentru gazda mea ca să-ţi 
permită să dormi acolo în locul meu, iar eu mă voi duce să dorm la un 
prieten. Cheie nu am căci în camera mea se intră prin bucătăria 
proprietăresei. 

- Nu, nu aşa! Domnul locotenent N. vrea ca să dorm în noaptea asta 
împreună cu dumneavoastră! 

- Cum? Să dormi cu mine? 

- Da! Zice că el va avea grijă să nu mi se întâmple nimic! 

- Dacă-i aşa, atunci mergi şi spune-i domnului locotenent că eu nu-mi 
fac de lucru cu fete minore! 

Milica a plecat lăsându-mi pe suflet o piatră grea de moară. 


aşteaptă 


pr nebuni, care aţi hotărât soarta lumii la taraba NEDREP- 

pg este soarta pe care aţi hărăzit-o voi copiilor din Europa de 
> pe care i-aţi dăruit încă din leagăn cumplitului Stalin. 

Da, „atolştiutorul prooroc” Blehan mi-a prezis cu mulţi ani înainte 


toate câte aveam să le întâ i 

e întâlnesc prin mocirlele vieții i 
ate câte a e vi a „liberi 
ed E hei loce | eţii acesteia „eliberată de 


424 


POSTSCRIPTUM 


Moto : 
„Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua, 
socotiți am fost ca nişte oi de junghere” 
Psalm 43, verset 24 


Aici se termină brusc zguduitoarea poveste a lui Starțun, pornit cu 
suflet de rouă într-o lume bântuită de ură, de violență şi de apostazie. Se 
termină brusc aşa cum s-a frânt brusc şi destinul acestui mucenic 
bucovinean, plecat intempestiv, să dea socoteală Judecătorului Suprem 
despre felul în care şi-a parcurs drumul de pribeag în această vale a 
plângerii. 

Bunul Dumnezeu a binevoit să-i acorde împlinirea principalei misiuni 
ce şi-a propus de a mărturisi despre tot ce a trăit, tot ce a văzut şi tot ce a 
înţeles în zbuciumata sa existență. Această împlinire însă s-a izbândit într-un 
fel aparte. A reuşit să scrie o bună parte din mărturiile sale, dar nu a mai avut 
răgaz să le şi publice. 

Bunul său prieten, domnul Gheorghe Jijie, a adunat truditele file şi ni 
le-a adus nouă. Am ales din variantele ce ni s-au prezentat pe aceea, care în 
mod evident era ultima şi astfel, noi, Aspazia Oțel Petrescu (maturitatea) şi 
Camelia Corban (tinereţea), umăr lângă umăr, am pregătit tehnic pentru tipar 
memoriile lui Victor Leahul şi le-am întitulat „Starțun, între temniţă şi 
vecie”. 

I-am îngrijit cartea cu respect şi cu compasiune pentru câte i-a fost dat 
să suporte. 

Ne pare rău ca Victor Leahul nu a mai avut zile să povestească şi 
ultima parte a existenței sale. Poate că Dumnezeu a socotit că această filă, 
sigur plină de dezamăgiri şi de vise neîmplinite, să rămână albă. Considerăm 
că, atât cât a apucat să povestească, este cutremurător de relevant pentru o 
viață ca a sa, într-o astfel de lume şi printre astfel de oameni. 


425 


ctor îi apostrofează Pe cei, cEAs-au, asezati la etapă 
Ş a : 4 a 
răspunzători pentru crâncena tragedie suportată d 
omunismului ateist şi barbar. Adepții | ă 
ui 


e se povestesc despre ororile ce ei le 
-au 


În final Vi 


nedreptății” şi s-au făcut 
popoarele lasate la bunul plac al € 


Satan ar trebui Să ia aminte la cât 
mai ales să admită că până la urmă, adevărul, deşi umblă cu AR 


Alături de miile de mărturii ce s-au adus deja şi 
A 3 i > ȘI 

te un putemnic şi de neînlăturat „J'accuse” e 
e 


generat şi 
spart, are ultimul cuvânt. 


spovedania Jui Vicor Leahul es 
va străpunge odata şi odată minciuna, care de atâta amar de vreme tară 


în tenebre adevărul. Ca atâtea alte mărturii şi mărturiile lui Victor Leahu] 
demonstreză că lisus Domnul este Calea, Adevărul şi Viaţa şi că numai 
acela va fi biruitor care va izbuti să ducă până la sfârşit lupta Lui, chiar dacă 
sau tocmai pentru că, această luptă înseamnă crucificare, înseamnă jertfă. 

Domnul lisus ne-a arătat, prin exemplul său, că oricât de sălbatică ar 
fi fiara urii, crucea este triumful IUBIRII. Inţelegem şi din mărturiile lui 
Vicor Leahul că cei ce vor şi urzesc pieirea neamului românesc nu vor avea 
spor pentru că, prin suferință lângă suferință, s-a construit o infinită scară de 
martiraje ce ne dă dreptul să sperăm şi să credem în ÎNVIERE. 


Aspazia OŢEL PETRESCU 
Camelia CORBAN: 


426 


Părinţii după logodnă 


După plecarea tatei în ianuarie 1924 

De la stânga la dreapta - 

Rândul 1 : Victor, Mama cu Ionică în brale 
şi mătuşa Eughenia 

Rândul II : Mătuşa Paraschiţa (sora tatei) 
şi uncheşul Traian (fratele mamei) 


427 


———... CP 


ANEXA all-a 


(Lagărul refugiaților din Bucovina) 


Nr. 19, Redemptoristen Kloster, 


Umsietlung Lager trasse Nr. 2 Gleiwitz. 


Raudeners 


liuc Otto, brutar, s-a căsătorit cu fata brutarului Peşak din oraş şi a 
Bacaliu 0, | , 
a în eseul era brigadier silvic, în lagăr era împreună cu 
m. . Tată Ă 
GE fiică, 18 ani şi Paul, fiu, 12 ani. î 
Buzilă. Tatăl era brigadier silvic, avea o fată Veronica, 20 ani. 
Fam. Bu cu soţia şi un băiat, Lorin de aprox. 6 ani. 


ian Cantemir era in băi 
SE peer - mecanic de întreține, împreună cu soția. 
Fam. Ceahoreanu - tatăl şi o fiică de 21 de ani. | 
Cernuşcă Vasile - singur, 23 de ani - A lucrat ca vatman de tramvai cât 


t în lagăr. Cp. 
ri, Chisaliţă. Tata pensionar avea cu el două fete Elena şi Viorica. 


Cojocaru Dumitru - singur. >. 

Fam. Cojocaru Mihai - domnul cu soţia şi o fată de 5 ani. 

Fam. Cojocaru Teodor - Tata actor era împreună cu soția Elena şi o fată 

Cuca (16 ani). Cei trei Cojocaru erau frați. 

Comarniţchi Petre - Singur - aprox. 30 ani. 

Fam. Cârsteanu George cu doamna Gertude şi un băiat în leagăn 

Şerban. Ă 

D-ra Crâşmaru lulia - Invăţătoare - aprox. 35 ani - singură. 

Dumitriu - Lăutar viorist - singur - a cânta la Cernăuţi la un restaurant 

numit „La Dracul” 

Fam. Gorcea, domnul şi doamna. 

Fu Gătej. Mama şi o fată Emilia care a murit în lagăr de t.b.c. Aprox. 
ani. 

i Ionașcu. Mama cu un băiat, Gheorghe (19 ani) şi o fată Silvia (17 

ani). 

D-na Iordache (Kerl) Maria - Singură, soțul dentist era în țară. 

Fam. Irema. Tatăl poştaş era cu soția şi doi băieţi de şcoală primară. 


Fam. Jurumia - domnul magistrat era cu soția şi doi feciori mari ajunşi 
la majorat. 


Leahul Victor - elev - singur. 


Fam. Luţa - fratele bolnav it în spi af i 
= a murit în N 
rămas în Germania. spital. Sora Livia aprox. 20 ani a 


D-l Marcu Ion - Singur. - A i 

N „= Aprox. 34 de ani, 

gi Angela- singură. Aprox. 14 ani. 
am. Mitrie Teodor. Tatăl cu soția şi un băiat Țucu (14 ani). 


Fam. Molotiuc - fratele Dumi 
Mo umitru (20 ani) și = 
Fa. Nichiteanu - mama şi o fată pe eera i 


428 


Fam. Ostafi. Tatăl în vârstă şi două fete de peste 40 ani. 

Fam. Pițul 2 veti Elena şi o fată Viorica, secretara comisiei de 
repatriere în România. 

Fam. Pobihun. Domnul şi doamna părinţii unui aviator român. 

D-l Popescu Dumitru poreclit „Dumnezeu” - singur - aprox. 48 de ani 
Fam. Preot Rusu Teodor era cu doamna preoteasă Eleonora. 
Fam. Saftencu - Soţ şi soție din com. Roşia. 

Fam. Scarlat - avocat, era cu soţia şi o mamă în vârstă înaintată care a 
murit în lagăr. 

Fam. Scarlat - învățător, domnul şi doamna. 

Fam. Sfinţischi - Domnul, doamna şi un băiat Dragoş (5 ani) 

Fam. Spânu - mama cu trei copii Eutazia (18 ani), Gicu (15 ani), Ricu (13 ani). 
Aceasta era famiilia fostului profesor de le Teologie care se delctase la serbarea 
aniversară a Şcolii noasre de 75 de ani.. 

D-na Stamatiad - singură, aprox. 60 ani. 

Fam. Tămâiagă - fost ministru - tatăl şi o fată - aprox. 17 ani. 

Fam. Preot Nicolae Tăutu, părintele şi doamna preoteasă. 

Ursache Mihai - singur, a lucrat ca vatman de tramvai cât a stat îl lagăr. 
Fam. Ulida. Tata funcţionar la poştă cu doamna şi un fiu, Lolo, 18 ani, care 
a murit mai târziu pe front. 

Fam. Zegrea - tata muncitor industrial cu soția şi doi băieţi de şcoală 


primară. 


429 


_ Împărțirea zonelor de influenţă - 


eta lee Pa (n a 3 (e 
ee atei [73 a] i 


430 


ANEXA a I-a 


LISTA DE NUME DE LA BAIA SPRIE 


Când am ajuns î Ra 
j iâlaii ie in America, in anul 1971, unii dintre românii pe care 
i-am O m-au întrebat pe unde am trecut după a E 
1948. pă arestarea de la 


Despre majoritatea locurilor pe unde am fost eu ei mai auziseră câ 

ceva; despre Baia Sprie nimeni nu mai auzise nimic. M-au învi E a 

: . nvitat să vorbesc 
despre tot ceea ce-mi amintesc eu într-o conferință la Cercul Cultural al 
Bisericii Sf. Nicolae, din Detroit. Am vorbit în două seri, peste două ore. de 
fiecare dată prezentând câteva schiţe cu specificul muncilor din mină şi o 
listă cu circa 300 de nume de oameni pe care mi-i aminteam atunci la 
repezeală. Oameni cu care am împărtăşit munca din tenebre. 

Lista a stârnit multă curiozitate şi m-am hotărât atunci să o 
îmbunătăţesc. 

Intrasem în corespondență cu George Sarry din Canada. l-am trimis şi 
lui o copie a acestei liste să o completeze cu numele care şi le mai aducea el 
aminte. El mi-a mai adăugat încă vreo sută de nume, dar lista era încă 
departe de a fi completă, căci până la scoaterea noastră de la mină (aprilie 
1954) s-au perindat prin colonie aproximativ 1000 de deţinuţi politici. 

În timpul unui coneres al Episcopiei de Vatra Românească, a venit din 
țară Tavi Popa pe care-l cunoscusem tot la mină. l-am dat și lui o copie a 
ultimei liste aceea completată de Sarry rugându-l să mi-o completeze şi el, 
ceea ce a şi făcut. Au urmat apoi alți colaboratori cu care am reuşit să intru 
în corespondență: Ștefăniță Danciu, Vasile Pânzaru, Nicu Păun, Mitu Coroş, 
etc. 

Lista a trecut până acum prin 9 ediții şi încă nici acum nu este 
completă. S-au produs şi probabil mai sunt şi greşeli. Rog pe frații de 
suferință care au trecut pe la acest punct de lucru sau ştiu despre alții că au 
fost omişi să ne scrie şi să ne dea numele lor şi eventual al acelora pe care îi 
cunosc bine că au fost la Baia Sprie (nu la alte mine), ca să completăm pe cât 
posibil lista noastră; și la fel să ne semnaleze eventualele greşeli pe care le 
avem mai ales la numele de botez. fn 

Cu colaboratorii care ne-au trimis completări sau corecturi paza 
următoarea înţelegere: fiecare din ei este „coautor şi are dreptul să aa 
completă oricui vrea el s-o dea în scopul ca primitorul să se serveasc 
şi să-şi serie amintirile. 


ce- 
Când a venit Gabriel Bălăn 


escu în America l-am rugat ca să-și ScrIe 


431 


—.————————.. 


lui din timpul ocupației sovietice. I-am pus j 
pta lu at: (ediţia a V-a), el a scris cartea |, Din 
Cava i o parte a listei noastre. 
împărăția morții a dat lista prietenului său Ion Pantazi care a scris: „Am 

1 prin iad”, unde a reprodus în întregime lista pe care o aveam moj 
(recu ) 


atunci. e eu am mai dat lista domnului arhitect Niculiță Goga, 


După ee Triunghiul morții” şi în care a reprodus lista pe care o 
oc -» și - î TI 
care a SCTIS O la a opta ediţie şi 0 scrisoare a mea care a însoțit 0. 
d e ghida mai uşor la aflarea numelor pe care ni le aminteam 
EA după grupurile în care se adunau de obicei oamenii în timpul 
am zi Adică pe regiuni şi profesiuni. Ţin însă să observ că aceste grupări 
lor liber. aceasta am încercat doar să determinăm ceva 


arecum arbitrare; prin - i 
St kre persoanele despre care este vorba. În felul acesta să ne regăsim 
rasă aşa cum am fost atunci şi cu Cel Gairâsi! ceiiră:,, căci? ia 
1m 


ință omenească. 
ume de acesta se ascunde o fiinţ a zh i 
i În America, departe de țara mea de baştină, izolat într-un mediu străin 
» = îi n i 
de dorurile mele, îmi apărea uneori aşa ca-n vis o figură de om sau un grup: 
- Scrie-ne! | | 
- Cum nu-ţi mai aduci aminte de noi?! 
- Scrie-ne! Şi până nu reuşeam să-mi amintesc nu mă lăsau. 
Aşa am început să scriu primele nume şi să-mi scriu amintirile de la 


mină... 


MINA BAIA SPRIE 


Conducerea minei 


Director: Ing. Isaicu, Ing. Benedec 
Ingiri mineri: Pârvulescu Alexandru 
Toma 
Florian 
Maiştri: Oriz. 12 Est: Petre, Fargo, Costan, Borkoczi 
Oriz. 12 Vest: Condor, Kohler, Paşca, Lazăr 
Oriz 11: Kerekesz (Luter), „Pălăriuță”, Stibină 
Maiştrii mecanici: Oriz 10: Banici Ion 
Oriz 11 & 12: Bauer Iosif 
Medici inspectori: Sin Dumitru (Baia Mare) şi 
Petrescu Cezar (MAI Bucureşti) 


432 


Conducerea coloniei penitenciare 
Ofiţer politic: Lt. Ion Alexandru 


Directori administrativi: It.maj. David, It. Vanciu 
Constantin, It. Zoltan Szabo 

Ofiţeri de miliţie: Pintea, Cioară, 
Guleran (Căscănel) 

Comandanți de milițieni: Feheir, Prunduş, 
Motorga. 

Miliţieni: Nemeşteanu Gheorghiță 
(l-a păzit pe pr. Şerban), Avram, 
Chisz,„„Moacă”, Başpalin (cap de 
cal), Reus (hai moi iote), Apetrei 
(Poşircă), Aurel Corbu. 

Grefieri: Kerjy şi Şerban 


Alexa Ion (prof. laşi) 

Ambrozie Cezar (viticultor Aiud) 
Ambrozie Traian (procuror laşi) 
Antohiîi Ştefan (militar) 

Ing. Aramă Ştefan (construcții navale) 
Arghiropol lon (învăţător) 

Ing. Atanasiu Emil 

Băgăceanu Petre 

Bălănescu Gabriel (scriitor şi ziarist) 
Bărbieru N. Jenică 

Beiu Titus 

Ing. Bocotă Gheorghe (agronom) 
Blaj Doru Viorel ji Frați 


Blaj Traian 
Bontea Aleman (Puiu) 
Boroş Avocat Câmpulung 


Braşoveanu (Emil) 

Bucovală Victor (învățător şi poet Constanţa) 
Brescan Vasile (avocat) 

Budei Emil (comerciant) 

Busuioc Constantin 

Buţan Alexandru (Alecu) 

Călinescu Sebastian 

Căpitan losif 

Câta Dumitru (notar Lugoj) 


Cepoiu lon 

Chinezu Lon 

Chita Iulian 

Ciontea Eugen 

Ciufecu Alexandru 

Ciumău Victor 

Cloşcă Victor 

Cubâlaş Nicolae 

Codreanu Cătălin 

Colibaba Artemie (țăran poet) 

Comşa leronim 

Ing. Contescu Dumitru (agronom) 

Constantinescu Dan 

Cormoş Dumitru (Mitu) 

Cornea Radu (avocat) 

Costea Eugen 

Crâşmaru Gheorghe (sculptor) 
Crişan Augustin 

Dabija Alexandru 

Daniş Remus 

Derdena Mihai Stere 

Despan Ion 

Drăgoi Constantin (învățător Dobrogea) 
Diaconescu lon 

Diaconescu Stelian (Ion Cara lon) “ 
Dobre Constantin (economist) 
Dragomir Eugen 

Dudian Jano 

ș Duţescu Dan Alexandru (mort de TBC) 
Dumitrescu Luca (avocat) 

Edu lon 

Fotiade Constantin 

Frâncu Nicolae (arhitect Făgăraş) 
Găvăgină Iosif (loţa) 
Georgescu Gheorghe (Ploieşti) 
Gheorghiță Gheorghe (sculptor) 
Cisora Eugen 

oga Nicolae (arhi : 
Gligor Pavel Sera iesi 
Gordan Ion 
Ing. Groza e 
săi a alea (Timişoara) 
Hentea Tiberiu (Scriitor şi 
Herghelegiu cn tt Hi, 


434 


Hudici Vasile (decan Bele Arte Iaşi) 
Ing Ionescu Stelian (agronom) 
locu Alexandru 
lonescu Dumitru 
Isofăchescu Victor (învățător Vrancea) 
Jarcău Constantin 
Jean Aristide 
Juncu Gheorghe 
Kirculescu lon 
Lăcărescu Paul 
Lateş Vasile (învățător Câmpulung) 
Lazăr lon (învăţător Galaţi) 
Licheardopol Grigore (comerciant Bucureşti) 
Luzi Cristodulo 
Lichinţan Grigore (magistrat fără o mână) 
Luscalu Constantin 
Madgearu Constantin 
Mabhlenschi Nicolae 
Man Vasile (Vili) 
Manolescu Aristide 
Marcoci Gheorghe (avocat Iaşi) 
Marcu lon 
Matei Coriolan 
Mazilu Alexandru 
Mântulescu Gheorghe 
Mengone Ştefan 
Mihăiescu Virgil 
Mihăilă Ion (învățător Moldova) 
Mihalcea Emil 
Militaru Gheorghe (Vrancea) 
Militaru Vasile (Târgovişte) 
Mirea Alexandru 
Mitran Aurel 
Mocanu Ilie (profesor) 
Mocanu Sebastian 
Moldovanu Ion (Nelu) 
Motaş Cornel 
Moravschi Ştefan 
Nacu Constantin 
Neacşu lon 
Neicu lon 
Nedea Ilie (economist) 
Nica Ion (învățător Dobrogea) 
Nichifor Puiu (mort la Culmea) 


435 


Ea 


Grigore 
Sea RE Teiuş (împuşcat la Aiud) 
Popa Octavian (Tavi Popa) 
Popescu Andrei (C olceag) 
Sabie Vasile 
Seredenciuc Nicolae 
Taban Ştefan (croitor) 
Timbuş lon 
Turtureanu Vasile 
Văduva Constantin ) fraţi 
Văduva Mircea 

ică 
Zotu Gheorghe (Gică) oz 
Chira Aurel - pictor turda 
Chirilă Ion - agricultor Banat 
Gherasie Aurel - avocat 
Ing. Ion Constantin 
Pop Traian 
Stănescu Bucur 
Şutu Radu 


PREOŢI ORTODOCŞI 
Anca Ilie 
Antal Valeriu (Topliţa Năsăud) 
Barbălată Constantin 
Bej Teodor 
+ Codilă Teodor (mort accident) 
Dunca lon 
Elinescu lon (Diacon laşi) 
Glăvan Pavel 
Grebenea Nicolae (condamnat de Antonescu) 
Ioniță Constantin 
Juncu Ion 
Lazarov Dumitru 
Mureşeanu Pătru 
Necşulescu Constantin 
Niculici Alexandru (Teregova) 
Parfenie .... - călugăr 
Pârvu lustin (Schitul Durău) 
Pâslaru Nicolae 
Popescu Sebastian (Scai) 
Raţec Iosef 
1 Şerban Radu (î 
Totolici lon (ID piscae) 


442 


PREOŢI 
Dumitraş Gheorghe + 0 061 Ga 
Leluţiu Liviu 
Mihoc lon 
Rotaru lon 

PREOȚI CATOLICI 

Antal Iacob (locţiitor de episcop) 
David ... 


Drozdovschi Gheza 


INGINERI MINERI (biroul tehnic) 
Balş Alexandru 
Băltănoiu Aurel 
Bujoiu Ion (şeful biroului tehnic) 
Fotiade Constantin 
Diaconescu lon 
Klein losif - german 
Marinescu Cristea 
Palade Gheorghe 
Pleşoianu Romeo 


AVIATORII 
Boaru Vasile 
Brăiloiu Cătălin 
Cârligea Valeriu 
Ciobanu Vasile 
Clapon Gheorghe 
Duşescu Hariton 
Gafton Hariton 
Ionică Dumitru 
Popescu Gheorghe - mecanic 
Ursache Traian 


SPORTIVI 


Baticu Nicolae - alpinist 

Cârjan Ştefan - antrenor fotbal | 
Palfy Gheza - fotbalist de 13 ori internaţional 
Tanoviceanu Nicolae - căpitan ruigby 


MEDICI 
Cârdei Vasile 


445 


Cepi Stere 

Georgescu -.: 

Ghica Alexandru 

Gorjinschi Nicolae 

Ionescu Miltiade 

lovănescu Paul 

Kelin Pincu - dermatolog evereu 
Marcoci Sergiu - radiolog 
Moisiu Dumitru 

Niţu Octavian - dentist | 
Petrassevici Cornel - şef cabi 
Pop Romulus (Bimbo) 
Stamate Constantin 

Teodoru Emil 

Veselovschi Iosif 


net medical 


SANITARII 


Megelea lon 
Muschici lon 
Popescu Gheorghe 


MARINARII 
Comandorii: Apostolescu Ion (Coca) 
Copaciu Constantin 
Snaidero Romeo 
Bârsan Nicolae (Niky) 
Ofiţeri: Macarie Augustin 
Pastramagiu Aurel 
Puiu Virgil 
Marinari: Costandache - sculptor 


BĂNĂȚENII 
Baar Nicolae 
Băieşu Gheorghe (Moş Albină) 
Bud Nicolae 
Buru Nicolae 
Daba Petre 
Dăbuleanu Ion 
Drăgulete Ghiţă 
Drăgulete Petre 
Dănescu Gheorghe (Domaşna) 
Deliman Ion 
Dorca ... 
Drăgan Cornel (Cheglevici) 


444 


L_ 
ee 


Ghimboașă Ilie - fierar Teregova 


Jurcău Dumitru (V, 
i ăruţ ţ 
Martinovici Nicolae ia) 


Miulescu lon 
Moater Cornel 
Munteanu Costică 
Munteanu Martin 
Nedeianu lon 
Pucea Florea 
Răducanu Mihai - (B â 

Rua Ghicorgh (Banatu Sârbesc) 
Săbăilă Nicolae - Decebal 
Stolojescu Păun CFR-ist 

Tărziu Tiberiu 

Țiganu lon 

Tocoianu Vasile 

Zeriu Nicolae (concasor) 

Zoica Dumitru (ferchegeu) 


(Glimboaca) 
(uzinele Ferdinant) 


FOŞTI MEMBRII DE PARTID 
Bunescu Ion - fost procuror 
Crăciun Nicolae - fratele constanței 
Cleja Alexandru 
Peceriţă Trifu 
Petrescu Gheorghe - zis Bufitiul 


MUNTENI ŞI OLTENI 

Albescu lon - Muscel 

Brădescu Ilie 

Bogaciu Petre 

Bucea Petre 

+ Butoianu Dinu (primul accident mortal) 
Caramfir Nicolae 

Cojocaru Vasile - şofer 

Chirlomez Ion - bucătar 

Danciu Constantin - Teleorman 
Dragomir Eugen 

Duţă Petre 

Filip Alexandru - Teleorman 

Fotache Constantin - ceasornicar 
Gheric Alexandru - Moreni PH 

Ghineţ Grigore 

Ionescu Constantin ) fraţi - mecanici 
lonescu Dumitru 


445 


i 


Jumolea lulică - fiul ) 
Jumolea Stan 
Lungescu Gheorghe 
Mârtâcu Stan - tâmplar 
Manole Constantin 
Matei 
Mara hi Nicolae cazangiu 
evschl a . 
ap Arcrt - cizmar Bucureşti 
Papuc Gheorghe - bucătar Braşov 
Paznicu Alexandru - 
Pelmuş Ilie (nepotul eroului de la 
Pepene Grigore (Ialomiţa) 
Petcu Florea - cizmar 
Petrescu lon - Bătrânu ) fraţi 
Petrescu on - Titi 
Purnichi Ion (Niţă) 
Răcilă Gheorghe - frizer 
Sabatini Nicolae - negustor 
Stănescu lon (Olt) 
Truţă Dumitru (vărul lui Marin Ţucă) 
Truţă Gheorghe dupe 14 
Truţă Ion ) Verişori din Olt 
Voicu lon - mecanic 


1877) 


ARDELENI ŞI MARAMUREȘENI 
Arsu Gheorghe 
Bota Gheorghe 
Bijoiu (Ghijoiu) Constantin 
Capotă lancu 
Ceatău Gheorghe 
Chindriş Vasile 
Chindriş Ştefan 
Crişan Miron - cloamfărul de la Ilia 
Dâncuş Gavrilă 
Dunca Gavrilă nr. | 
Dunca Gavrilă nr. 2 
Dunca Ilieş 
Guri Petre 
Halalai Petre 
Lupoiu Petre 
Mesaroş Ion - măcelar 
Novac Tiberiu 
Preda Ion 


446 


Pop Gheorghe (Flintău 
Preda (Covasna) 
Şiclovan Ion 


Stana Ion 
Stana Simion ) fraţi 
Tarcea Pavel 


EVREI FOȘTI INTERNAȚI ÎN BUCHENWANLD 


Gruber Moni 
Kupfer Emeric 


FOȘTI HAMALI 
Branderburg Grigore - Brăila 


Mustafa Oedip - Constanţa 


MOLDOVENI ŞI VRÂNCENI 
Apostolache Zaharia 
Bănilă Alexandru (judeţ) 
Başotă Grigore (haiducul) 
Benghie Gheorghe : 
Brânzaru Chea l, aţi 
Brânzaru lon 

Budacea Alexandru 

Buhai Manole 

Bunghez lon 

Burcă Dumitru (?) 

Burghelea Gheorghe 

Câta Ion 

Cerbu Vasile 

Cherciu lon 

Cilibiu Dumitru 

Cofărea Ştefan 

Cojocaru Ion : 
Cojocaru Simion Lu 
Copilu lon 

Coroiu Ştefan 

Dospinoiu lon - zidaru 

Drăgan Vasile 

Ergoveanu Mihai 

Gavrilă Gheorghe 

Giurcă Gheorghe 

Hărânguş Vasile 

Hurduc Constantin 


447 


Lădaru Dumitru Y fraţi 
Lădaru lon 
Lalu lon 
Luchian Vasile 
Mocanu Vasile 
Moldoveanu Ionică - P 
Mortu Macovei 
Negru Gheorghe fraţi 
+ Negru Toader 
Oprea Gheorghe 
Paiu lon Vtraţi 
Paiu Vasile 
Papară Grigore 
Pârlea Vasile 
Părpălac Gheorghe (Ghiţă) 
Părpăuţă Gheorghe 
Pasăre Tănase - vântăor 
Ploscaru Dumitru 
Preda Ion 
Samson Mihai 
Sărăcuţu lon 
Secăreanu Gheorghe 
Simionescu Gheorghe - cofetaru 
Spulber Dumitru 
Şurubaru Vasile 
Teleagă Ion - Suceava 


lutaş Bistrița 


DOBROGENII ŞI MACEDONENII 
Aneste Dobre 
Angelescu Ion 
Bațu Sotir 
Balaban Gheorghe 
Bărdilă sau Bardela ... 
Becali Costa 
Bileca Vanghelie 
Bondoc Hasan 
Bujin lon 
Buşe Petre 
Carataş Vasile 
Dimancea Florea 
Economu Constantin 
Filiu Gheorghe 
Gache Gheorghe 
Carofil Gheorghe 


448 


Gugiucă Cnstantin 
Grasu Gheorghe 
Grasu Nicolae li frați 
Horja Ncolae 

luruc Cnstantin 

Matarangă Nicolae 

Maxim Ion (nuntaş Constanța) 
Mişa Sere 

Muşat lon 

Naciadis Costa 

Nedelcu Anghel 

Pimea Gheorghe 

Pița Gheorghe 

Ploscaru Stere 

Priceputu Ion j 
Priceputu Romică ) frați 
Şerban Gheorghe - agricultor 
Stambulini Dumitru 

Stan Traian (Traienică) 

Șutaru Nicolae 

Vanghelicescu Nicolae (LaeGae) 


MILITARI 
Ofiţeri: Capotă Gheorghe 

Cazacincu Petre - grănicer 
Corcoţoiu Emil 
Corcoţoiu Simion Lnaţ 
Corcoţoiu Victor 
Coşereanu Constantin (Titi) 
Evolceanu Constantin 

Fodor Gheorghe 

Ghideanu Vasile 

Ghinăraru Florin 

Ghiţeanu Traian - grănicer Constanța 
Greculescu Constantin M 
Greculescu Emil ) arati 

Holban Mircea 

Hortinschi Vladimir 

Iştoc Ştefan 

Lateş ... 

Mitucă lon 

Moldovanu Vasile 

Neşovici Simion 


449 


PO 


Pantazi Ion - fiul generalului 
Sassu Ion Victor - paraşutişti 


Savel Gheorghiţă 
Scurtu Gheorghe - vânător de munte 


Teodorescu Valeriu 
Sinenscu lon 
Ştefănescu Gheorghe 
Țucă Marin 


Subofiţeri: Ciobanu Mihau - grăniceri 


+ Coşeriu Gheorghe 
Daniluc Mihai 
Grigore Aurel 


DEȚINUȚI POLITICI ANTICOMUNIŞTI DE DIFERITE NUANȚE 


Agopian Jean 

Băltărețu Ştefan 

Bancovschi Vladimir - prin brigadier la Canal 
Ing Bratu Alexandru 

Caleia Puiu 

Calinovici Constantin 
Cernăvodeanu Dan 
Ciocâltău Alexandru (Ducu) 
Ing. Ciorapciu Nicolae 

Ing. Costache Traian 
Corbasca Ion - avocat 

Ing. Criveanu Mircea 
Enescu Nicolae 

Floroiu Florea 

Gheaţă Sever 

Hordilă Teodor 

Ionescu Constantin - prof franceză 
Iorgulescu Gogu 

Iscu Alexandru 

Mancici Vasile 

Negrescu Virgil 

Popov Victor 

Rusu Vladimir 

Silvestru ... 

Ing. Teodorescu Mihau 
Teodoridis Alexandru 

Turcu Petre 

Zamfirescu Dan 


450 


N 


STRĂINI CONDAMN 
AȚI PEN 
Cheazim Mustafa - ture PRUIRAR 
Sabac Sami - evreu ture 


IC DE FUGARI 


JAND 
Ofiţeri: Anastasiade Ion a 


Burlacu Ion 
Dindelegan Ion 
Dinescu Ion 
Grigorescu ... 
Mocanu lon 
Onaca Cornel 
Petrescu Gheorghe 
Rogojeanu Valeriu 
Trepăduş Grigore 
Triandaf Narcis 
Col. Olteanu lon 
Subofiţerii: Aaniţei Vasile (?) 
Bălăceanu Nicolae 
Cărăruş Grigore 
Coţofan Dumitru 
Dan Nicolae 
Diţei loan 
Dobrescu lon 
Grumeza Dumitru 
Murguleţ Alexandru 
Nazarie lon 
Picioruş Constantin 
Roman Dumitru 
Şimota Mihai 
Tiţa Dumitru 
Ungureanu Nicolae 


POLIŢIŞTII 
Amarandei ... 
Buliga Dumitru 
Bunelu lon 
Butnaru Gheorghe 
Ceuca Pavel 
Ciobanu Ştefan 
Cojocaru Romeo - comisar Cernăuţi 


Duţă lon 


451 


i 


DO aa 


Mânăstireanu lon 
Opaiţ Nicolae 
Priscornicul Nicolae 
Roman Nicolae 
Săndulescu Mihai 
Ţenovici Constantin 
Teodorescu (Azuga) 
Voiculescu Anton 


UNGURII 


Barhat losif 

Benţe luliu is 
Desmery Ladislav - 16 ani neîmpliniţi 
Hegheduş Iosif - profesor 

Imbre Ştefan - frizer 

Jarko Iosef 

Calay lanoş - miner 

Laslo Iuliu 

Megherii Ladislav 

Mezei lanoş - soldat în termen 

Mezei lanoş - țăran 

Patoczy Laioş - Oradea 

Pop Arpad 

Potko losef 

Raduly lanoş 

Sekely Bela 

Somoru Ladislau 

Tarr Cazimir 

Vacz Ferry - vioara a la mare (Luduş) 
Vereş Moise 


SÂRBII 
Dragotin Miloş 
Ghedoş Ravosie 
laşin Milutin 
Jivoinov Milan 
Miasteslav Svetomir (Sveta) 
Mihailovici Duşan 
Peiovici Angelco 
Petrov Jivan (Jiva) 
Pera Dumitru (Mama româncă) 
Seculici Iovan 
Selin Meladin 


452 


„0 


CONDAMNAȚI PENTRU RELIGIE 


Albu Pamfil - şeful martorilor lui Iehova 


Biro Francisc - martorii lui lehova 
Avram Ilie - baptist, 


453 


Textul în limba engleză a declaraţiilor domnului Frolik 


Mr. Frolik: Yes: that is correct, everyone talked and many had hearţ 
: ion to smear the United States was also 

attacks and died. And another operation 
ied out in the beginning of the 50's, practically from 1950 to 1955. It 
zii called Operation Kamen. At that time, the Deputy Minister of the 

Interior Colonel Prchal, got an idea how to get information from a number of 

Czechs who wanted to escape from Czechoslovakia. He created inside the 
Czechs Territory a false West German border. In a wooden area of the 
Bavarian Forest, the Service erected the buildings very much like those of 
the West German border and offices of USCIC. 

Mr. Short: That is the U.S. Army Counterintelligence Corps? 

Mr. Frolik: Yes. The plan was to have Czech STB agents pose as human 
smugglers who had contact with the USCIC. They contacted dissidents in 
Czechoslovakia and offered an escape to West Germany. The smugglers 
took the dissidents along the Czech border; alleged Czech borders. And in 
that area there were American guards, watch towers, and so forth. The 
American flag flew from a flagpole in iron of the main building. The 
escapees were then delivered into the hands of the U.S. Army 
Counterintelligence Corps. They were actually in a Czech military 
intelligence service. The building in which the interrogation was to occur 
was equipped with pictures of the President of the United States. Pictures of 
the U.S. Army European commander and his staff. There were American 
soldiers everywhere. The area had been completely Americanized. The 
escapees were warmly greeted, given food, clothing, money and American 
cigarettes. The debriefing then began. The escapees were so against the 
Czech Govemment. The people who interrogated the escapees spoke 
English fluently. When the whole show finished the people were loaded into 
trucks and allegedly sent further into West Germany. 

During the short trip the trucks of buses were attacked by the crash 
units of the Czech police, and everybody was captured with all the 
interrogation documents, and taken back to Czechoslovakia. 

A RI o All of the alleged Americans were Czech agents dressed as an 
y Counterintelligence Corps officers or enlisted men and the arresting 


officers were actually Czech intelligence agents dressed as Czech police 
Mr. Frolik: Exactly, 


454 


Mr. Short: Where w 
as U.S. Army personnel re] 


back to Czechoslovakia. Wh 
interrogation, it was not necesa; 


Czech escapees to return 
States? 


Mr. Frolik: No; usually these people got a life sentence, and many, 
many times they got capital punishment. You know, these people many 
times boasted of illegal activity against a Communist regime which existed 
only in their minds because they wanted to please their new U.S. friend and 
they wanted to make heroes of themselves. And therefore these people 
boasted in front of the CIC officers of the activity which existed only in their 
minds. But the people of whom they spoke were sentenced for this activity 
back in Czechoslovakia. 

Mr. Short: They made up stories of alleged acts against the Czech 
Government just to get on the good side of the alleged U.S. Army 

? 
eso Frolik: Yes. But that is not the end of the story. These escapees 
also described other dissidents inside of Czechoslovakia. Ani these 
dissidents were later contacted allegedly by CIC inside C zechoslovakia. 

: U.S. Army CIC? PD 
i Pr Yes; it, the dissidents started to work as spies = al a a: 
United States, or so they belived. They actually sare ră ar În LA 
Czech intelligence agents. And later these people were 


i | rice. 
sentenced for spying that was actually carried out by the C zech Serv 


a = 
Mr. Short: Were there other such operations that poa A a 0 
Mr. Frolik: This operation - If 1 pa Ezra mil 
important - this operation was also carried in E ema La că 
with the East German state secunty. One o 


i is man is living and 
carried this operation, his name :S Hugo e ee aaa 
working as a gardener in t 


rders. Over the 
hundreds of people over the Czech and East agree boi 
border these people, these people, these escapees, 


455 


i 


German state security officers, and 
the same as those utilized 


smugglers, which were really East 
delivered to fake U.S. Army headquarters offices, 


in Czechoslovakia. 
Mr. Short: Why was the USCIC always targeted for this type of 


operation rather than France or Great Britain? 
Mr. Frolik: Because of the proximity of U.S. Occupation Army in 
West Germany. The British and French sector were not close enough to be 
used. The United States was also considered to be enemy no. 1 and the 
would do anything to damage the U.S. reputation. In 1955 Minister Bătăi 
stopped this operation. And later one of the men who was responsible fo 
this operation, Colonel Prchal, was sentenced to imprisonement for about s 
years. 
Mr. Short: He was jailed for conducting this operation? 
„Mr. Frolik: Yes, and he was also accused of inventing the papi 
la le pe 4 and company. They were looking for iod e 
onsible for the Stalinist crime i i 
miei pl dreire crime in Czechoslovakia. And they found the 


Observaţie: 


Din felul cum se e p i T vi Trebu 
xprimă Dl. F, olik buie să 
l. li se vede dificultatea omului care t i 


folosească o limbă c 
d u care nu este el obişnuit. i 
dată că a înțeles corect ceea ce vrea să caii re „2 CC d 0 ai ua 


456 


Crucea ridicată în locul unde au fost gropile comune 
în care au fost înmormântați cei căzuți la graniţă. 
De ziua eroilor (28 iunie 1998), parastas la Lunca - Dorohoi, 

în amintirea celor măcelăriți la 6/7 februarie 1941. 

Pomenire pentru cei ucişi, slujeşte părintele Dumitru Mândrescu 

protopop şi parohul bisericii din Cotul - Ostriţei, 

ajutat de alți doi preoți. 


457 


„CI 
ANEXA a Vil-a 


- 2» 


MURA bă, Lara : 
legionară mag IE VATE COASA [A 
+4 E „CALA 
stPissari erai săi AMLATO a cag e arte atit 
9 si mlizaza 
393 tacuriin, 0 
ă Peouro as b 2 . 
200 st DACIE aa ao 
tă, C taza 
: sa 4%, 
ţa nsgiatratilor, Su Paouasnout taptiti at ai în renoartale 


Coăgatul "7erăcă in Îndul ger 
lar 0 ataportara de udea 


GunOaag tere pratuzăă ș pitao pa ţeaaa eta CT răi 
8! tă 


E RE Ă : ă si a mstodelor utili 9 facă în lumina luptat 2e si 
Parastas la monumentul ridicat în centrul comunei Mahala, stăpăr al ZArtalce erei 9 „impezial Lua), săo-sa pd e 
| în memoria victimelor evenimentelor tragice sg Aa î, ddesateee, 3 aut eicaneai sonporaza Cc ce 


| : : 
1941 şi 1945. ap 3 
ale anilor şi PA Pie eră de SAVA pe VĂI pă a aia 
vila mia pe peer pa 14 Pet Ai . 
“ca GALA privagte nuntiuva D1,0olonal Gheorghe Cozataitia 
- Zi i AR8lii loan s'au consultat ati noi în splicamea pade 
„Ba peer Vănd ahine 4. utele pasuri un azoma.de zei vecină > 
„Apiiea tubaror fatuta vile uzina de padoapal . 
„A Tant aettat mul tal. 4 Dl. dia 
: at pr$a uuntuate Dup, ta 
 ămuntodntult=aa scuzntilor senținta toti su declaat 


mon i 
tai, asalzanea ŢI „Prooupor 4 Tatu 
sa E tii dmisrst aţă de useasă 
tura o aapia depa procesul verbal Fr? 

Gompletului de suduaată. in,l si TE obaalolui uilitar porttze 
„Gheiat în siua da 24 Tabiaria 1943. 

„_„ Memţiorăa că dosarul zu datele prevăzute de ordinul Pra 
„N, 52/70058/948 21 vam inainta incâiat op van fi în poseria ze 
- Carinlului intrucat întreg atorialil a fot luat la Imi e 
tru zetantarea notizirii crt DR 


CxSas 


SR i $ 9-02 303 $ 
e 4 La 


1, COLE 


i 


O pagină din raportul întocmit de loc. col. Popic, comandantul Securităţii ms 7 (Suceava) în 
legătură cu procesul a cărui sentință s-a pronunțat la 24 ianuarie . 
Completul de judecată | 
Preşedinte: Col. Magistrat Gheorghe C onstantin 
Membrii: Căpitan Magistrat Ivanelli loan 
Maior Magistrat Atanasiu Petre 
Maior Magistrat Mihai i sa 
itan Magistrat Buşe î€0o or 
e Lie Mali Nagăstrat Mardare Nicolae 


459 


RL ——.—.———— OO 


Țăran din Mahala 


460 


VIII-a 


Madona din Mahala 


Cimitirul din comuna Mahala, aleea cu mormintele celor 
ucişi la granița cu România la 6 / 7 februarie 1941 
în Lunca-Dorohoi. 


ca. P mormânt 
victimelor din Lunca Pnmul 


imitirul cu ormintelor ; 
Cina 3 2 dreapta este al lui lon Leahul 


după cel îngrădit din 


461 


DATE BIOGRAFICE 


S-a născut din părinți țărani în comuna Si etil Județul 
; iunie 1921. A urmat cursul primar în comuna natală, apoi s-a 

Cernii gin ieți „Mi litul Silvestru”, la Cernăuţi. 
înscris la Liceul Ortodox de băieţi „Mitropo ă E ş 

Este un elev bun, talentat la scris, la desen şi la matematici. Scrie 

ii şi în revista liceului. ÎI 
PERII eo, mama sa pleacă în Statele Unite ale Americii pentru un 
an de zile ca să readucă în ţară soţul plecat din 1924. Victor şi Ionică, cei doi 
băieţi rămân în casa părintească împreună cu bunica lor paternă şi sub 
supravegherea mătuşii lor (sora cea mai mare a mamei, Maria Oțel). Dar în 
1940 are loc cedarea Bucovinei de nord şi întoarcerea în țară a părinților 
devine imposibilă. Atât părinții cât şi copiii fac tot ce se poate pentru 
plecarea în USA a băieților, dar se lovesc de refuzul categoric al sovieticilor. 

Ajutat de profesorul său de filosofie Usatiuc, Victor reueşte să plece în 
Germania ca fiu de neamţ. Conform unei înțelegeri tacite sovieticii au dat 
dreptul germanilor din zona ocupată să se repatrieze. Ionel, fratele, refuză să 
plece în acest fel riscant. Victor ajunge într-un lagăr organizat de germani, 
pentru românii refugiați în acest fel, în oraşul Gleiwitz. 

În mai 1941, românii primesc liber să se întoarcă în România şi după 
multe peripeții Victor ajunge într-o tabără de refugiaţi la Deva. Îndată ce 
Cernăuţiul este recucerit de români (iulie 1941), Victor se întoarce acasă în 
comuna natală unde găseşte dezastru. Fratele este împușcat de sovietici 
împreună cu un grup mare de tineri consăteni care au plănuit să treacă în 
România, forțând frontiera (masacrul din Lunca - Dorohoi, pe Prut). Bunica 
de 84 de ani este trimisă în Siberia ca represalii, unde se stinge după foarte 
scurtă vreme. Din acest moment, alături de verii săi Aspasia şi Anatolie, 
Victor devine al treilea copil al familiei Oțel. 


„După absolvirea liceului şi după bacalaureat, în urma examenului de 
admitere, se înscrie la Politehnica Ghoeorghe Asachi, secția Construcţii, din 
Cernăuţi. 


În 1944 se refugiază din nou împreună cu Politehnica care, în cele din 
urmă, se va instala la Iaşi, unde Victor îşi continuă studiile. Absolvent al 
Asachi din laşi nu reuşeşte să îşi susțină teza de stat 
(1948) şi condamnat împreună cu studenții ieşeni. 
„Crimă de uneltire impotriva ordinei sociale”. Îndură 
omuniste, trecând prin Suceava, Aiud, Baia Sprie, 


462 


IE 


E N 


Gherla, Jilava, dar după ce execu 
ani petrecuți în coloniile de 
„Periprava”. 

După eliberare, porneşte 
marginalizare. Reuşeşte să rei 


tă cei 10 ani mai 


primeşte o i 
muncă. forțată Şte o prelungire de 3 


„9 Culmea”, „Grindu” şi 


» Ca mulți alţii, de la zero în totală 
a legătura cu famili Si. 

stat la Iaşi şi să primească, în Sfârşit, un poa de ase afle = 
legătura cu familia sa din USA când află Că mai are o soră, Mia i 
şi că tatăl său a decedat. Cele două femei locuiau în Detroit și duceau o luptă 
aprigă pentru a-l aduce pe Victor acolo. 

Pentru a fi mai uşoară repatrierea i s-a cerut să nu îşi facă o familie în 
România, astfel că Victor rămâne celibatar toată viața. 

Prin 1969, mama şi sora îi fac o vizită în România cu speranța că-l vor 
putea lua cu ele. Dar nu reuşesc. Au câștigat bătălia cu ocazia vizitei 
Ceauşeştilor la Detroit, unde aceştia vizitau marea colonie de români ce se 
află în acest oraş. Ca urmare, Victor pleacă în USA, unde începe din nou de 
la zero o muncă titanică pentru a-şi echivala studiile şi a lucra ca inginer. 

După evenimentele din 1989 şi după moartea mamei sale (decembrie 
1999), Victor vizitează țara. Se stabileşte temporar la Ploieşti, găzduit de un 
prieten pentru a fi în apropierea Bucureştilor, unde începe să-şi perfecteze 
stabilirea permanentă în România (probabil la Roman). În primăvara lui 
2004, pleacă pentru ultima oară în USA pentru ultimele demersuri ie 
vederea permanentizării sale în România. Fatalitatea face să cadă de pe scari 
în locuinţa sa din Sarasota - Retford - MI, ducând o cutie plină cu că 
Moare în urma acestui accident stupid, în 20, A A lei = 

zul să-şi scrie amintirile din perioai i . ră 

e ia pe activitatea sa de o: Se e oa E > pi a a 
intensă cultural - religioasă în cadru omunităţi aibe e 
conferențiat pe teme din închisorile coaie ia SE: ae 
mama în organizarea unui atelier gratui 

er pe i Ra RE n cu amintirile sale din tinerețe ada 

: :crat înmănunchiate într-o carte ce se va p 

închisorile pe care le-a cutreierat inm 


i ) ă şi vecie”. 
sub titlul „„Starțun, (nume dat de bunica sa) între temniță şi Y 


463 


(Ebitura 
Musatinia 


Tipar executat la tipografia: 
PRIFTIS SERV SRL 
Dărmăneşti, Bacău 
Tel/Fax: 0234-356585 


riftis 
Z 
pr 


fl 


(Oi în dia 


“ Și 
4 | i 4] i “i £ 
PET Nu | Gătea n Un DIC WE 
A E 4 fi Ap 
vânt si i (2 n fara 
vânt și toată coasta deaiuiu: 
ză - 
271 mrocciw, a fan de 
ETA PTesdt altă cu lumini 
ioasă ajuta 
De e n De de te ni e 
Y, Ir 7 ja £ 
= tă co 
îmbrăcată în alb sub ! 
.. pi mc be . 
Di iq PI n) ap) a: 
R diferite părți 
E fe n. 
cAtanlan e fi ) fn A 
5 atului | SE GUZEAU COL 


tori, voci de c 


Ey 
si (e femei cântau 
JA SE: | 21mei Cânța LIU CA? 
De d 


= 


z 
POT 3 îm ho Ai 
ui ele ui > 


Line 
G 


ISBN 973-87625-3-7 


| 


Blebea Toma (Zânză Făgăraş) 
Bogaciu (elev Buzău) 
Bordeianu Nectarie 
Bordeianu Virgil 
Borza Olimpiu 
Botoroagă Dumitru 
Brediceanu Cornel 
Buburuzan Emil 
Bucur (Urcan Lazăr) 
Bucureşteanu Ion (Ionel) 
Burac Toader 
Buzea Ion (Nelu) 
Caba Ion 
Cantemir Daniel 
Caraman Constantin 
Caranica Alexandru 
Ing. Cărare Nicolae - agronom laşi 
Cârjă Octavian 
Caporani Vasile 
Ceaca Liviu 
Ciornei Nicolae 
Cioroiu Victor 
Ciugudeanu Mihai 
Cociş Emil 
Ing. Cojocaru Matei 
Colotelu Vasile - CFR-ist 
Condurache Constantin 
Constantinescu Dan 
Cosma Conrad 
Cosma lon 
Ing. Cracă Marin 
Curăscu lon (Ceacea) medicinist 
Dale Remus 
Dănilă Alexandru 
Danciu Ștefăniță 
Dărău Teofil 
Davidescu Alexandru 
Dimancea Liviu 
T Dinculescu Gheorghe (Goanţă) 
Dinea Gheorghe 
Ing. Dobre lon (Laz, jud Alba) 
Dragomir Ilie (iliuță - 18 ani) 
Dumitrescu Ștefan 
Duţă lon 


438 


Egner Mihai 
Egri Constantin 
Enăchescu Valeriu 
Faraon Nicolae 
Feneşan Radu 
Filip Nicanor 
Florea Victor 
Florescu Puiu 
Gheran Matei 
Gheorghiţă Viorel 
Grigoraş Vasile 
Grogorescu Gheorghe (Gigi) 
Guraliuc Vasile 
Hâncu Constantin 
Hanţcu Mircea 
Hagichira Chimon 
Ing. Hanganu Vasile - agronom laşi 
Haşioti Vasile 
Havrilescu Vasile 
Hobai cornel 
Hosu Teodor - nepotul cardinalului 
Hurjui Radu 
Iamandi Eugen 
Ilina Vasile 
Ionescu Constantin 
Itu Nicolae 
luhoş lon 
Izmană lon 
Hodoş Emil 
Klenc Gheorghe 
Kurt Carol 
Lateş Mircea 
Leahul Victor 
Lungeanu Emil 
Lungu Aurel 
Lunguleac Gheorghe 
Ing. Lupaşcu Leonida 
Malaşincu Nicolae 
Mailat Emil 
Marinescu Mircea 
Ing. Meteescu Dan 
Matală Gheorghe 
Mârzac Constantin 
Măzăreanu lon 


439 


Mihalcea Alexandru (Săndel) 
Militaru lon - Vrancea 
Mitran Nicolae 

Moraru lon 

Moţei Mircea 

Mucea Gheroghe 
Munteanu Alexandru 
Munteanu lon 

Muscaru lon 

Năstase Dionise 

Neagu lon 

Nedelcu Aristide 
Negoiţescu Virgil 
Negrescu lon 

Negură Constantin 
Negură lon 

Nemeş lon 

Nicolae Nicolae 

Nicula Ion (Sibiu) 
Noroşan Gheorghe (Gelu) 
Obreja ... 

Ocneriu Mihai (Mişu) 
Olariu Constantin 

Oniga Dumitru - poet 
Otparlic Eugen 

Paceag Dumitru 

Pânzaru Alexandru 
Pânzaru Vasile 

Paragină Constantin 
Parizianu Gheorghe (Gioga) 
Ing. Pârâu Tudorel 

Ing. Pascu Constantin - agronom 
Paşca Dorel 

Păunescu Victor 

Perţ Cornel 

Petcu Jean 

Pica lon Victor 

Pivin Gheorghe (Leandru) 
Poli Emil 

Pometcu Marcel 

Popescu Aurică 

Popovici Laurenţiu 

Ing Procopovici Virgil 
Rădoi Gheorghe 


440 


Răgălie Constantin 
Râpeanu Gabrie] 

Rodina Vasile 

Reus Remus 

Rusnac Gheorghe 

Rusu Marius Alexandru 
Sabadac - brigadierul preoților la Canal 
Salveţ Alexandru 

Sarry George Valentin 
Sârbu Ioniţă 
Sântimbreanu lon 

Sbiera Artemie 
Simionescu lon (Siminică) 
Ing. Solcan Dumitru 
Spânu Aurel (Ricu) 
Străchinaru Constantin 
Sulioti Mircea 

Ing. Şandru Aurel 
Șerbănescu Paul 


Şoimoşan Florea (vărul lui Aurel Vişovan) 


Tărniceru Victor 

Țintă Ilie 

Tudose Petre - sudent laşi 
Unguraşu Gheorghe 
Ungureanu Ionel 

Vinţan Anton 

Vişovan Aurel 

Vueric Mircea 


CONDAMNAȚI DE ANTONESCU 


Agapie Paul 

Bâră Ilie (Moş Bâră) | 
Botez Costel - artist dramatic 
Câmpeanu Isidor 

Ciupală lon 

Creangă Dumitru 

Cristoiu Gheorghe 

* Dordea Vasile - mort de ulcer 
Epure Constantin 

Finichiu Mircea 

Guli Nicolae - croitor 
Jeravlev Vasile 

Mazăre Nicolae 

Naidim Marin 


441 


Nichita Ion (prof laşi) 

Nicolau Mircea 

Niţu lon 

Noveanu Vasile 

Olaru Vasile (învăţător Moldova) 
Oroş Gheorghe (notar Transilvania) 
Ing. Pantiş Ion (Nucu) 

Păun Nicolae (avocat) 

Pârvulescu Alexandru - Constanța 
Pârvulescu Nicolae (Nae Piteşti) 
Pâslaru Nicolae 

Pantelimonescu Constantin 
Pleşca Alexandru 

Pivniceru Constantin 

Pop loan - avocat 

Pop Zaharia (Zache) 

Popa Aurel 

Popa Dumitru 

Popa Victor (învăţător Moldova) 
Popescu Alexandru 

Popescu Ion (Pufi) 

Popescu Sergiu 

Popescu Simion 

Popescu Toader (avocat şi pot Dorohoi) 
Popescu Vilhelm 

Preoţescu lon 

Popşor Alexandru 

Puşcaşu Valeriu 

Radeş Virgil 

Rădulescu Alexandru - avocat 
Rădulescu Gheorghe - accident picior 
Răileanu lon 

Roşca Toader (învăţător şi poet Transilvania) 
Rusu loan (Nelu) 

Sângiorzan Gheorghe 

Ing Sassu Ion (Nonu) 

Şelaru Gheorghe 

Dr. Şecăianu Cornel - veterinar 
Simionescu lon 

Slivilescu lon 

Spaniolu Aron 

Spirescu Scarlat (Ică avocat) 
Stamate Ion - avocat 

Stângă Gheorghe 


stoica Ilie (Nilă) 

„na, Stupu Nicolae — agronom 

Teja Constantin 

i Tenghel Traian i 

Ei: dorescu Tiberiu (Constanţa) 
Teofănescu Constantin 

Tiţei loan 

 Totoiescu Virgil 

“Ungureanu Vasile (Maglavit dascăl) 

Ungureanu Vasile - Viticultor Panciu 
“ Ungureanu Vasile — învăţător 

" Urcan Lazăr (Lăzărică) 

“Ing. Vlad Manole 

- Vlădescu Virgil 

- Vlădoianu Ştefan — poet 

Voica Decebal 

- Voinea Ion (Jean avocat Bucureşti) 
- Vomir Vasile - învățător Turda 

Vrânceanu Titus - prof laşi 

Zamfir Atanasie — poet 

- Zeană Ionel - poet 


| Dianu Romulus 
- Popescu - Prundeni ]lie 


- Alupei Vasile 
“ Alupoaiei Ion 
- Andrieş Nicolae 
“ Andrişan Gheorghe 
- Arapu lon 
- Avramescu lon 
Baciu Petre 
“Balaban Octavian - Făgăraş 
 Băncescu Alexandru 
Bânda Chirion 
Ing. Bărcuţeanu Moise 
„Bara Traian 
Barnea Ion - scriitor 
Baurceanu lon 
Belea Aurel - arhitect 
„ Berzea Emil h: frați 
„ Berzea Gheorghe 


437 


ZIARIŞTII 


A TINERET 


ui 5 Ea