Cuvantul Legionar nr. 139, februarie 2015

îi Dacă e (01 VoEa Zell, pi ADP Ia, = = 


(A & 42714 pfelie Lună 44 72 47 


a CUVÂNTUL 
= LEGIONAR 


Periodic al Românilor naționalişti creştini 
- în duhul NATIONAL CRESTIN al lui Satie e bloa: Codreanu - 


XI Nr. 139 FEBRUARIE 2015 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


Director fondator: NICADOR ZELEA-CODREANU 


Redactor-sef: Nicoleta Codrin 


RELAŢII CU PUBLICUL: 
Marius Prichici OP 32, CP 157 Bucasesti, tel.: 0746700117, e-mail: cuvantul-legionarOzelea-codreanu.com 
SITE: __www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS: 
E//arial! Ce-a rămas Diverse Ce scriau foştii deținuți politici 
R/fual tate Pittel de ştiri O viaţă de martir 
Piesă (epionară interbelică NI) 


Felapuii De vorbă cu un senator legionar 
R/Giludiai. Tezaurul românesc de la Moscova a Codreanu XII) 

Cine seamănă vânt, culege furtună Sfuinitualitate Confruntare iudeo-creştină 
Direrse Cele mai cunoscute simboluri ale lumii Concuri, apa ian în 


US CUVÂNT UL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 P2%-! = 


o ATS pepe Pb Pare Por rr, he pr . O Ob"35 "Taipei Petite o 
sia mă are Vb. Sa mira are meta 3. ame netu) La ae ua dia 


O toamnă arămie poleia dealurile Huşiului. 
Pentru prof. lon Zelea-Codreanu, _viticultor 
pasionat, mutat la Bucureşti, recolta anului 1935 
a fost îmbelşugată: pe lângă ciorchinii aurii de 
struguri apăruse al şaselea nepoțel, un 
bebeluş rotund ca un pepenaş şi bălan. i 

Tatăl, locotentul Horia Zelea-Codreanu, i-a 
stors un bob de strugure pe buze, urându-i o 
viață de petreceri. Prin nume îl destinase însă, 
fără să vrea, sacrificiului: NICADOR. Pentru că 
Nicolae Constantinescu, lancu Caranica şi Doru 
Belimace — NICADORII - brăzdaseră conştiinţa 
românilor pedepsind trădarea şi plătind cu 
libertatea lor. Mama a îmblânzit denominaţia 
războinică” cu un al doilea nume sugerând o 
primăvară eternă: FLOREA. 

Primele lui impresii despre legionari s-au 
conturat din copilărie: erau frumoşi, înalți şi 
Canta Şi erau cei mai buni prieteni ai tatălui 
ui. 

Imaginea nu s-a "înnegrit' nici când ai lui 
începuseră să se baricadeze în casă de răul 
"cămăşilor verzi”, nici când acestea i-au luat de 
acasă tatăl în plină noapte. De pe atunci auzise 
termenul "simist'. Nu ştia ce însemna, dar ştia 
că nu era acelaşi lucru cu legionarii. Avea să 
înțeleagă mai târziu. Peste jumătate de secol. 

Cămăşuţa verde avea însă să o îmbrace la 
vârsta de şase ani, la înmormântarea tatălui 
său, ocazie cu care jandarmii trăseseră cu 
mitralierele în cimitir. 

Elevul educat la şcoala particulară de maici 
s-a dovedit a fi un temerar. 

Dat afară din liceu ("Cantemir Vodă”) la 
vârsta de 15 ani, pentru ascendența lui 
legionară celebră, s-a angajat pe şantier şi şi-a 
terminat liceul la seral. 

Juca fotbal cu galoşii fratelui mai mare. prinşi 
cu sfoară ca să nu-i cadă din picioare şi în 
nopțile de iarnă găsea apa înghețată în pahar. 
Era în anii 50, când mizeria atinsese cote 
maxime, iar mama lui era văduvă cu patru copii. 

Copilul rotund ca un pepenaş, de altădată, 
devenise înalt şi atletic, 

La vârsta de 18 ani a fost luat în armată şi 
trimis în "Rezervele de Muncă”, unde regimul 
aplicat aşa-zişilor “soldaţi” era aidoma celui de 
închisoare; muncă forțată în construcții şi 
demolări, pe Valea Teleajenului. De aceea anii 
petrecuţi în "Rezervele de Muncă” au fost 
echivalați cu ani de detenție politică. 

Eliberat de aici, tânărul a devenit jucător de 
rugby în echipa "Aripile Braşov.” Era bucuros că 
avea asigurată mâncarea şi un salariu modest. 

A fost din nou "redescoperit de ochii 
Argusului comunist, şi dat afară. Fostele Servicii 
Secrete care îi  omorâseră tatăl se 
transformaseră în "securitatea poporului” (în nici 
un caz a celui român) şi vânau "duşmanii 
poporului”, "bandiţii”. 

S-a întors în Bucureşti şi s-a angajat la un 
garaj RATB. Muncea numai în schimbul trei 
(noaptea), verificând şi reparând autobuzele. 
Mâinile înghețate i se lipeau de fierul rece. 

A fost dat din nou afară şi de aici. Era 
perioada aşa-zisei "destinderi”, deţinuţii politici 
pe care nu-i eliberase până atunci Dumnezeu în 
împărăția Lui, fuseseră eliberaţi. Se purtau 
minijupele şi în magazine găseai mâncare. 
Pentru un Codreanu viața era tot grea. S-a 
angajat şofer pe cursele IRTA, în afara 
Bucureştiului. 

Dar... a fost dat din nou afară! Se mai făceau 


„controale amănunțite din când în când, 
"vânându-i” pe cei cu origine 
nesănătoasă”, iar el tot nu vroia să 


Craniul 


CE-A RĂMAS 


5 


colaboreze cu Securitatea... Deci s-a angajat în 
altă parte: şofer la Salvare. 

Prietenii lui se numeau Mihai Moţa (îi era şi 
văr), Alecu Ghika, Artur Noveanu,. Decebal şi 
Cătălin Zelea-Codreanu îi povesteau despre 


fratele lor mai mare, Corneliu, despre 
retragerea din Basarabia din fața puhoiului 
bolşevic în 1941, despre închisoarea de la Aiud, 
despre diverse personalităţi legionare. Sub 
bolta înstelată şi adâncă a Deltei, la un grătar 
de peşte stropit cu vin, momentele dramatice 
ale istoriei recente reînviau. 

Îi plăcea să citească. Îi plăceau petrecerile 
cu prietenii. Şi dansul. Făcea o pereche 
frumoasă cu doctorița Melania, amândoi cu ochi 
albaştri, trupuri zvelte şi paşi uşori. Trăgeau 
mesele la perete şi dansau toată noaptea. 
Amândoi aparțineau lumii "vechi”, erau iubitori 
de animale şi urau comunismul. Şi cine se 
asemănă, se adună. 

Comunismul părea etern. Şi devenea tot mai 
crunt. Pâinea se dădea cu rația (300 g/zi per 
persoană), ca în anii războiului, trebuia să stai 
de la 3 dimineața la coadă ca să “prinzi” o 
pungă cu gheare de pui, şi nimeni nu mai avea 
încredere în nimeni. Nesperata dar visata 
cădere a lui Ceauşescu l-a entuziasmat. Fusese 
pe stradă nopțile de 21 şi 22 decembrie, 
transportând împreună cu soţia sa răniții la 
spital, prin ploaia de gloanțe. Dimineaţa spăla 
cu furtunul podeaua maşinii de sânge. 

Avea 54 de ani şi credea, ca orice român de- 
atunci, că venise în sfârşit, mult dorita 
democrație, mult aşteptatul capitalism. S-a 
lămurit repede despre ce era vorba. 

S-a retras la Caraorman, în inima Deltei, 
împreună cu doamna sa, unde îşi cumpărase o 
mică proprietate. Muncise 39 de ani, de la 15 
ani. Acum se relaxa. Avea boltă de viţă, o curte 
plină de crini roşii, fântână în curte dar apă 
curentă - condiții de oraş la țară. Liniştea de 
început de lume era întreruptă doar seara, de 


|| Şerban Milcoveanu, 


tălăngile vacilor care se întorceau de la Păşune 


Y] Cultiva roşii, vinete, pepeni, pescuia, îşi plimba 
| prietenii cu barca pe canalele Deltei 
| pădurea seculară. lernile stătea în Bucureşti. 


ŞI în 


Începuse să apară literatura legionară tipărită 
în exil, se reeditau cărţi legionare celebre 


Şi se 


A] tipăreau volume inedite de amintiri. Ultimij 


supraviețuitori (lon Zeana, Vasile Noveanu 
Dumitru Groza, Tache 

Funda etc.) dădeau interviuri în ziare. 
Pe Nicador îl preocupa Mişcarea la nivel de 
istorie. Pentru că mai erau în viață legionari 
vechi ai Căpitanului. Ei erau cei care puteau să 


i povestească despre trecut şi să însuflețească 


tineretul. Şi ei erau singurii îndreptăţii să 
reorganizeze Mişcarea. 

Anii au trecut. Se întemeiase un partid numit 
"Pentru Patrie” în care majoritatea era compusă 
din foştii frați de Cruce formaţi în clandestinitate 
după 1941, din aşa-numiţii "septembrişti” (intrații 
în Mişcare în 1940) şi din foşti deținuți politici 
care fuseseră doar simpatizanți. Nu numai că 
practicau un cult deşănțat al lui Sima, dar 
mergeau pe linia lui (firesc, îl admirau), 
Problema era că linia lui nu coincidea cu cea a 
Fondatorului Mişcării. Vechii şi puținii 
"codrenişti” încercaseră să-i lămurească, dar se 
izbiseră de o încăpățânare de neimaginat. Se 
retrăseseră, scârbiţi. 

La sărbătorirea centenarului Corneliu Zelea- 
Codreanu, când s-a amplasat pe locul asasinării 
lui troița, s-a vorbit despre Căpitan, evident, dar 
şi despre "continuatorul” lui, “urmaşul” lui, Horia 
Sima! Atunci vechii legionari au realizat, 
înghețaţi, unde se ajunsese. Şi au pornit să 
“limpezească apele”. 

Ultimul comandant legionar supraviețuitor, 
dr. lonel Zeana, a întemeiat Senatul Legionar. 
care a cuprins legionarii şi fraţii de Cruce din 
toată țara şi din exil, rămaşi fideli liniei 
Căpitanului. Şef executiv a fost desemnat 
NICADOR  ZELEA-CODREANU. Nepotul 
Căpitanului era el însuşi o garanție. A depus 
legământul şi a primit săcuşorul cu. țărână. 
"Florel” (cum îi spuneau prietenii) îşi onora 
numele de "Nicador”. 

Pasiunea lui pentru Mişcare i-a mobilizat pe 
toți. A început să apară "Cuvântul Legionar”, 
singura publicaţie "codrenistă” (adică legionară) 
din lume. S-au întemeiat cuiburi, se făceau 
tabere de muncă, se editau cărţi legionare, se 
puneau afişe, se țineau conferințe, se întreținea 
un dialog permanent cu simpatizanți etc. Şeful 
era o voce unică în presa românească de azi; 
două sute douăzeci şi cinci de articole stau 
mărturie. Şi un camarad extraordinar de bun şi 
cald. Dar anii au trecut, nepăsători, în 
continuare, ca un vis. 

AU RĂMAS întipărite în memoria noastră 
două siluete înalte dansând cu paşi uşori În 
lumina lunii, într-o noapte de vară, pe muzică de 
jazz ... 

AU RĂMAS parcă suspendate în aer miile 
de clipe petrecute împreună... DE ATUNCI A 
TRECUT FIX UN AN... 

AU RĂMAS IDEILE din cărțile lui care sunt 
exemplu de ideologie legionară aplicată 
situaţiei de azi, problemelor românului. din 
zilele noastre. 

Şi am rămas NOI, APIA 

Aţi rămas şi DVS, dragi cititori şi 
simpatizanți! Haideţi să-i ducem ÎMPREUNĂ 
MOŞTENIREA MAI DEPARTE! 

Pentru că A RĂMAS IUBIREA... 


MWiooleta Codin 


Pe92 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


otel ratare ai piei a IA 


nule ni caca vii Stie mag La a A 


| 
ş 
4 
| 


R/rualirala 


ALTFEL DE ŞTIRI 


Parlamentul României se va reorganiza 


Dorința românilor exprimată în noiembrie 
2009 privind parlamentul unicameral şi 
reducerea numărului de parlamentari are 
puține şanse de a se împlini vreodată. 

În urma arestărilor şi cererilor de arestare 
adresate în ultimul timp Parlamentului, acesta 
are tendința de a se reorganiza tot în două 
camere, numai că pe alte criterii. 

Viitoarele camere se vor chema Camera 
din Libertate şi Camera din Puşcărie. 

Diferența față de actuala formă de 
organizare va fi aceea că aleşii vor putea migra 
oricând dintr-o Cameră în cealaltă în funcţie de 
interesele personale sau ale celor care i-au 
susţinut din umbră. 

La o analiză atentă observăm că a doua 
Cameră poate fi denumită şi “Camera Lorzilor” 
deoarece acolo activează mai ales marii baroni, 
fie ei locali sau de talie naţională. 

O ciudățenie ar fi aceea că dacă al doilea om 
în stat va fi, desigur, preşedintele Camerei celor 


aflați în libertate, al udliea va fi liderul celor 
închişi, deci în situaţii de mare criză politică 
România ar putea fi condusă din puşcărie la fel 
ca marile afaceri postdecembriste. 

Întrebat ce părere are, fostul deputat loan 
Adam a spus: 

“Este numai vina românilor că s-a ajuns la 
această situație şi s-au strecurat în Parlament şi 
câţiva oameni cinstiţi. 


x 


Eu sunt de părere că tuturor românilor ar 
trebui să li se deschidă dosar penal încă de la 
naştere. Pentru că este imposibil ca mai târziu 
să nu şterpelească ceva de acasă sau de la un 
coleg, sau ajuns matur să nu-şi pălmuiască 
nevasta sau gagica, să nu conducă băut, să nu 
comită adulter sau să nu înjure guvernul. 

Abia atunci va fi egalitate între toți românii iar 
aleşii din Parlament vor fi toți de aceeaşi opinie. 

DI. Valeriu Zgonea este de următoarea 
părere: 

“Chiar dacă reducerea numărului de 
parlamentari este destul de puțin probabilă, în 
curând s-ar putea să avem totuşi Parlament 
unicameral. Singura condiţie este ca DNA să- şi 
mențină dinamica cercetărilor şi arestărilor şi 
atunci cei mai mulţi dintre aleşi vor trece sub 
pază bună în Camera nou-înfiinţată. şi când noi, 
cei rămaşi afară (desigur, foarte puțini la 
număr), nu vom putea forma cvorumul, vom fi 
nevoiţi să ne dăm demisia”. 


Reabilitarea penitenciarelor 


Văzând la TV condiţiile insalubre pe care 
Elena Udrea va trebui să le suporte în 
închisoare, parlamentarii au hotărât să aloce o 
sumă considerabilă pentru a le face deţinuţilor 
şederea în închisoare mai plăcută. 

Astfel, fiecare celulă va fi dotată cu smart TV, 
aer condiționat, calculatoare conectate la 


internet şi paturi cu apă, iar fiecare penitenciar 
va fi dotat cu cel puţin un mall. 

Aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă mai prevede 
ca fiecare politician condamnat să stea singur în 
celulă şi, în plus, să aibă un gardian la 
dispoziţia sa 24 de ore pe zi. 


xăă 


L-am întrebat pe Victor Ponta de ce aceşti 
bani nu au fost alocaţi pentru modernizarea 
şcolilor sau spitalelor, iar acesta s-a mulțumit să 
răspundă scurt: 

"Da' ce, tu crezi că eu după ce îmi termin 
mandatul, mă duc la şcoală?” 


Un atac al Rusiei asupra României ar fi o glumă proastă: 


Deşi Putin amenință că va distruge flota 
românească, nu avem de ce să ne facem griji. 
Parcă prevestind această ameninţare, Traian 
Băsescu a vândut toată flota în urmă cu ani 
buni, ruşii nemaiavând acum ce să distrugă. 

De altfel, toată clasa politică din România a 
anticipat acest presupus atac al Rusiei, 
vânzând tot aurul şi toate zăcămintele străinilor, 


Bancurile, farsele şi glumele i-au ajutat pe 
români să treacă prin cele mai negre perioade 
ale istoriei lor, "Haz de necaz”. 

BULĂ, important personaj fictiv al umorului 
românesc, prototipul bufonului creat în 
vremea lui Ceauşescu pentru defulare într-o 
societate excesiv de oprimată, este "varianta 
urbană” a lui PĂCALĂ, eroul snoavelor 
populare româneşti, cunoscut pentru umorul şi 
istețimea sa ascunse sub o mască de naivitate. 

"Moartea" lui Bulă a venit odată cu 
prăbuşirea regimului comunist. Locul lui a fost 
luat de Irinel Columbeanu, Marian Vanghelie, 
Oana Zăvoranu şi alții, 

Dacă însă BULĂ s-ar fi apucat să studieze 
filosofia, cel mai mult i-ar fi plăcut... "LEGILE 
LUI MURPHY”! (un set de maxime cu tentă 
umoristică generate de afirmaţia unui inginer 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


iar acum ruşii nu s-ar 
alege cu nimic dacă ar 
cuceri România. 

Ruşii nu vor putea 
pătrunde cu armata în 
țara noastră deoarece 
avem drumuri atât de 
proaste încât nici 
celebrele tancuri T 90 


Legile lui Bulphy 


american, ED MURPHY: “Dacă ceva poate să 
meargă prost, va merge”) 
lată cum ar fi sunat "LEGILE LUI BULPHY”: 


LEGEA SPAȚIULUI 

Este loc sub soare pentru toată lumea. Inutil, 
pentru că toată lumea vrea la umbră. 

LEGEA REVOLUȚIEI NR. 1 

Orice revoluție este începută de naivi, 
continuată de impostori şi exploatată de escroci. 

LEGEA REVOLUȚIEI nr. 12/1989 

Toată lumea a tras: Armata în unii, 
Ssecuritatea în alții; Justiţia, de timp; 
nomenclatura, foloase; poporul, nădejde. 

LEGEA PRIVATIZĂRII 

Dacă din ceva scoţi o parte, poți fi prins. Mai 
bine iei cu totul. 

LEGEA | A STATICII 

Tot ce e de stat, stă. 


nu se vor putea deplasa. 

Pentru a ajunge la Bucureşti, trupele. ruseşti 
ar trebui să treacă prin Vaslui. Cum ruşii sunt 
mari băutori de vodcă, sunt slabe speranțe să 
iasă vii din Vaslui cărând tone de alcool. 

Nici flota aeriană nu pare a fi în pericol, ruşii 
fiind conştienţi că avioanele noastre se 
prăbuşesc singure, cu regularitate, nemaifiind 
nevoie să consume resurse pentru a o distruge. 


LEGEA | A DINAMICII FLUIDELOR 

Dacă nu curge, pică. 

Când curge, nu pică. 

LEGEA PARTIDELOR 

Unde nu e cap, sunt mai multe aripi. 

LEGEA | A GEOMETRIEI 

Un cap rotund ridicat la putere devine pătrat. 

TEOREMA LUI TOKES 

li dai ungurului dreptul, el vrea sa-i dai şi 
stângul. 

LEGEA STEMEI DE STAT 

Stema de stat a României este secera şi 
ciolanul. 

LEGEA CASELOR 
(modificată si republicată) 

Cui o are, nu i se va mai lua. Cui i s-a luat, 
nu i se va mai da. 


NAŢIONALIZATE 


Sursaw.altfeldestiri.ro 


Pag. 3 


Felul 


>, 


cu Emilian Dumitrescu 


singurul participant la tabăra Carmen Sylva aflat încă în viață, membru al Senatului Legionar. 
fiul preotului comandant legionar al Bunei Vestiri lon Dumitrescu-Borşa 


DE VORBĂ CU UN SENATOR LEGIONAR 


Luna acesta, p 


frumoasă, moştenire paternă, "Visul unui legionar”. 
cel mai înalt grad în Mişcare, aşa că am reluat dialogul: 


- Mereu îmi vi ă vă i 
„= Me mi vine să vă spun "d-le Borşa”, deşi 
Ştiu că numele de familie e Dumitrescu... 


- Da, numele ”Borşa” l-a adăugat neoficial 
pentru a se diferenția de alți Dumitreşti... 

Fusese “poreclit”, ca să zicem aşa, după 
localitatea Borşa din Maramureş unde slujise ca 
preot şi unde cunoscuse Mişcarea încă de la 
începuturile ei "muschetăreşti”. 


ses Ştiţi că s-au epuizat trei ediții din "Cal troian 
intra muros"? De altfel era de aşteptat; este de 


departe cea mai bună carte de memorii legionare. Şi 
cea mai completă. 


- Eu am câteva lucruri de reproşat d-lui Borleanu 
(n. n.: editorul): textul este scris otova şi oboseşte 
ochiul, ideile şi dialogurile nu sunt evidențiate cu 
aliniat. A urmat cu fidelitate manuscrisul, dar a 
exagerat cu formalismul. Apoi "Memorii legionare” ar 
fi trebuit să fie titlul, nu subtitlul, şi nu spune că 
autorul este comandant al Bunei Vestiri, secretarul 
Partidului "Totul Pentru Țară” etc. 

NOTĂ: 

Palmaresul părintelui este impresionant: a 
Za aderat la 
Legiune în 1930 
şi a devenit 
comandant 
legionar după 2 
ani, apoi 
comandant al 
Bunei Vestiri, 
cel mai înalt 
grad (doar 14 
persoane au avut 
acest grad). 
A fost unul 


dintre 
colaboratorii 
apropiați ai 


Căpitanului, aflat în centrul celor mai importante 
evenimente legionare 

- propagandist al Legiunii, orator, 

- membru al "Echipei morții”, decorat de 
Căpitan cu Crucea Albă pentru comportament; 

- inspector al taberelor de muncă, 

- secretar general al Partidului "Totul Pentru 
Țară”, 

- voluntar pe frontul din Spania împotriva 
bolşevicilor în echipa Moţa — Marin, decorat de 
gen. Francisco Franco; 

- parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru 
Țară, 

- membru al Comandamentului Legionar de 
prigoană atât în țară (1938 - 1939), cât şi în refugiul 
din Germania (1939-1940). 

A fost primul care au sesizat gravele abateri 
ale lui H. Sima de la linia legionară. Tocmai de 
aceea a fost arestat în timpul statului "național- 
legionar” de către Poliţia Legionară a noului şef, 
fiind la un pas de moarte pentru că era martorul 
trădărilor lui H. Sima. 

A fost voluntar pe front în Războiul din Răsărit 
şi a îndurat, timp de 16 ani, calvarul Aiudului, şi s-a 
stins din viață în 1981, în casa sa de la Bălceşti 
Vâlcea, localitatea unde se află şi conacul lui N. 
Bălcescu. . Este înmormântat în curtea bisericii. 

Este autorul cărții "CEA MAI MARE JERTFĂ 
LEGIONARA" şi al celor mai interesante memorii 
legionare, "CAL TROIAN INTRA MUROS', scrise 
cursiv, captivant şi cu sinceritate, fără formalisme şi 
ocolişuri, lăsate ca spovedanie copiilor lui şi 

publicate la 20 de ani de la moartea autorului. 


Pag. 4 


d aia — Su 
Păcat că nu m-am gândit şi la prezentare. Eram 
bucuros că se tipărea, restul erau chestiuni 
neimportante > i 


- Aveţi dreptate: Noroc însă cu conținutul: este 
atât de captivant, încât se citeşte oricum. Mulţi mi- 
au spus că ei în locul dvs. ar fi cosmetizat textul 
tăind diverse fragmente, cum ar fi cele în care 
prezintă diverse petreceri. Dvs. nu aţi făcut-o, spre 
onoarea dvs. 

Poate reuşim să scoatem o ediţie revizuită sub 
aspect grafic. Doar sub acest aspect 


- De ce aş fi făcut-o? În carte legionarii apar aşa 
cum au fost: oameni (dar cu "o" mare), cu calitățile şi 
cu defectele lor. Nu erau perfecţi, dar erau buni. 
Erau tineri, voioşi, firesc că se mai şi îndrăgosteau, 
că făceau glume, că le plăcea să danseze, să 
petreacă. E. ceva nefiresc, condamnabil?! Dar cum 
ar fi trebuit să fie? Încruntați veşnic, ursuzi, ostili, 
mizantropi, un soi de călugări ciudați, nemaivăzuţi? 

În satele în care mergeau oamenii îi primeau cu 
mare bucurie, cu alai, pentru că aveau speranța că 
legionarii puteau croi românilor o viaţă mai bună. Le 
puneau. sticle cu vin şi ţuică, brânză şi fripturi, 
întrucât tinerii erau gata de luptă oricând, chiar cu 
preţul vieţii lor. Părintele a demonstrat-o, luptând ca 
voluntar împotriva bolşevicilor din Spania şi apoi pe 
frontul de Est, Şi să nu uităm că a făcut parte din 
"Echipa morții”. (N. n.: Echipa făcea propagandă 
Mişcării străbătând țara în marşuri şi cântece. Nu 
vorbea, nu ținea întruniri, doar cânta. Majoritatea 
membrilor ei au fost grav răniți de jandarmi). 

Pentru tata, modest din fire, nişte mese bune, 
udate cu un vin de calitate, erau binevenite 
destinderi după nenumăratele primejdii şi suferințe 
îndurate: bătăi de la jandarmi, închisori, procese. 
Aceste mese se numeau la el "chef" - pentru că se 
făceau cu veselie şi voie bună. Erau un prilej pentru 
discuţii cu prietenii şi pentru reflecții. În "Cărticica 
şefului de cuib” se spune; "legionarul bea, dar nu se 


îmbată”. Or tata nu şi-a băut mințile! 


- V-a povestit vreodată despre legionari, 
despre viața lui? 


- Când a intrat în închisoare eu aveam 23 de ani, 
deci ştiam câte ceva. Dar nu amănunte. Tata a simţit 
nevoia unei spovedanii către noi, pe care ne lăsase 


e data de 5, di. Emilian Dumitrescu a împlinit 90 de ani. Sărbătoritul a depănat amintiri şi ne-a cântat CU vocea sa 
A doua zi m-am gândit că ar fi trebuit înregistrate amintirile despre ilustrul său tată cu 


în grija bunicilor pentru că el era mereu ocupat cu 
Legiunea. Şi se temea, probabil, că noi o să 
ajungem cu timpul să credem ce spuneau duşmanii 
despre Mişcare, iar el nu vroia aşa ceva. De aceea 
şi-a scris povestea vieții lui, aşa cum a fost, cu 
bune şi rele. lar viața lui a fost reprezentată de 
Legiune. Nu încearcă să se scuze, nici să facă pe 
eroul fără pată şi fără reproş. Sinceritate absolută 
chiar când nu-l avantajează. Aflat la finalul vieții, 
preotul nu avea de ce să se ascundă, reconsidera 
totul cu detaşare. 

Manuscrisul urma să ajungă în mâinile 
noastre după moartea lui. Îl ascunsese la Gicu (n. 
n.: celălalt fiu al părintelui), în lada cu aşternuturi. A 
fost descoperit de Securitate cu ocazia 
percheziției făcute în casă atunci când Gicu a fost 
înjunghiat. Bineînţeles că manuscrisul a fost 
confiscat, eu intrând în posesia lui abia în 2002, 
la deschiderea Arhivelor. 

Considerându-l de mare interes istoric, deşi 
avea caracter intim, am decis să-l public integral, 
fără nici cea mai mică modificare. Vroiam ca tineretul 
să cunoască dintr-o sursă directă adevărul despre 
frumoasa Mişcare a Căpitanului şi distrugerea ei. 


- Da, este foarte valoros din punct de vedere 
istoric. Şi din punct de 
vedere ideologic. 

Şi alți intimi ai Mişcării 
(Papanace,. Virgil. Ionescu, 
Palaghiţă, Sfințescu etc.) 
care au scris în exil afirmă 
(şi aduc dovezi) că Sima a 
colaborat cu duşmanii 
Mişcării pentru decapitarea 
acesteia, ca să ajungă el 
şef. Părintele însă aduce 
cele mai zdrobitoare 
dovezi. 


- Am auzit obiecţii de la 
diverşi că unele episoade 
sunt relatate detaliat, altele fugitiv, şi că sfârşitul e 
cam brusc. Dar este foarte firesc, pentru că nu toate 
amintirile îţi rămân intacte. A scris-o din memorie, la 
patruzeci de ani de la evenimente, estomparea fiind 
justificată. Importante sunt însă faptele în sine. 

- Bineînțeles. 

V-aţi simţit frustrat că el acorda prioritate 
Legiunii? 

- Rămaşi orfani de mamă la câţiva ani, am fost 
crescuți de bunici, tata era un fel de "supervizor" şi 
ca atare nu ne-am gândit niciodată că el ar fi trebuit 


să stea tot timpul cu noi, deci n-am fost frustraţi, nu 
ştiu de ce se simțea el vionvat. 


- Cred că mi-aţi mai spus, dar n-am reținut: ați 
avut de suferit din cauza opțiunii lui politice? 

- Cum să nu! N-aţi reţinut pentru că prigoana n-a 
avut cota maximă în cazul nostru. Gicu, fratele meu 
mai mare, dublu licenţiat: (n. n.: al Facultăţii de Drept 
şi al celei de Litere şi Filosofie), nu era primit să 
lucreze decât ca vânzător, şofer, muncitor. Era 
membru al Uniunii Scriitorilor şi a fost dat afară. Eu, 
deşi absolvent al Facultăţii de Petrol şi Gaze, am 
lucrat şi am ieşit la pensie ca tehnician. lar pe Gicu |- 
a înjunghiat prietena... La proces n-a vrut să declare 
motivul. Presupun că fusese pusă de Securitate. 


- Ai regretat opțiunea politică a părintelui... 


- Am regretat că nu m-am născut ceva mal 
devreme sau mai târziu, astfel încât să nu fi "prins 
această aberaţie a umanităţii, comunismul,. NU 
opțiunile politice — foarte fireşti — ale tatei. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


i aa n aa 


fini Edi ue 00 a ic aici cai 


sai p amper 2007 detali 


men Duel 


pt aer Adagio ăi e 28 ar 


- Imi amintesc că memoriile părintelui 
au suscitat interesul lui Cristoiu care le-a 
prezentat la emisiunea "Omul şi cartea” la 

- "Realitatea" TV, unde aţi fost invitat 
împreună cu Şeful. l-a dedicat şi un articol în 
Historia”: "Legiunea văzută pe gaura cheii” 


- Să fiu sincer, am uitat! Cristoiu... Un om care a 
avut curajul să spună adevărul despre Căpitan... Un 
om care-l admiră... Când a fost asta? 


- Prin 2003 sau 2004. Dar despre tabăra de la 
Carmen Sylva vă mai amintiţi? 


- O emisiune o uiţi, o tabără e imposibil! Aveam 
zece ani pe atunci şi m-a impresionat ce-am văzut 
acolo. Tata ne luase cu el ca să vedem şi noi Marea 
şi să prindem puţină educaţie. 

Tabăra a fost una dintre marile realizări ale 
eroismului legionar. Câteva date tehnice despre 
"vacanța” cu pricina, doar ca să ne reamintim: în 
1935, în două luni de vară, legionarii au nivelat 
terase, au construit drumuri de automobile, au întărit 
malurile contra eroziunii valurilor, au ridicat şapte 
cabane şi au săpat trei fântâni. Au fost aprox. 800 de 
oameni, prin rotaţie. Căpitanul a fost mereu acolo, la 
cârmă. Răspundea de coordonarea tuturor, onora 
postul de "relaţii cu publicul” şi mai şi muncea, fără 
exagerare, cât oricare altcineva dintre cei prezenți. 

: Anul următor lucrările s-au continuat, staţiunea 
ajungând să poată găzdui sute de persoane. 
Principalul obiectiv era însă educaţia (şi propaganda 
— care era cea mai bună posibilă: fapte, nu vorbe!). 
Niciodată până atunci nu se mai văzuse ca 
profesorii, avocații şi medicii să lucreze cot la cot cu 
muncitorii şi studenții. 

Programul era cam acesta: trezirea devreme, 
alinierea pe platou; rugăciunea de dimineaţă, în 
comun; raportul; cântec. Apoi baie în mare, exerciții 
fizice, apoi masa. Şi gata, la muncă, totul repartizat 
pe echipe, cu şefi şi planuri de îndeplinit. Se scot 
pietre din mare, se sapă, se nivelează terenul, se 
zideşte etc. Cine mai are suflu, poate şi să cânte în 
continuare. Masa de prânz: simplă, dar consistentă. 
lar muncă, iar masă. Program de voie, discuţii, iarăşi 
cântec. Stingerea devreme. Şeful se trezeşte primul 
şi se culcă ultimul, în afară de cei ce fac paza de 
noapte cu. schimbul. Toate legile creştine. sunt 
valabile 24 de ore din 24. 

- Caracterul întregii activități era eminamente 
militar. Unul dădea ordinul şi altul executa, dar 
amândoi mâncau aceeaşi ciorbă, amândoi erau 
tratați cu aceeaşi cinste. Disciplina se îmbina cu 
dragostea şi prietenia. - 

Toate abaterile se pedepseau. Sancţiunile 
aveau de cele mai multe ori o natură sportivă, 
precum şi o doză de ilaritate, dar nu era deloc o 
joacă: de exemplu, trei ture de mersul piticului în 
jurul taberei, sau tăcerea absolută pe un anumit 
interval de timp, de pildă o zi. Executarea pedepsei 
te aducea într-un stadiul anterior greşelii. Ruşinea 
era doar pentru fapta în sine, ispăşirea pedepsei era 
vrednică de cinste. 

Îmi aduc aminte că odată, la alinierea de 
dimineaţă, Căpitanul a vrut să-i scutească de 
"bălăceala” de dimineaţă pe cei cu răni sau care se 
simțeau _slăbiți. Sufla un vânt rece, de nici nui 
venea să te uiţi la valuri, că te apuca dârdâitul, şi s- 
au scuzat cam mulți. Aşa!? Ghinion. Stânga-mprejur, 
toți pe baltă, cu şef cu tot, că el oricum nu se simțea 
slăbit, şi chiar de-ar fi fost aşa, era de datoria lui să 
n-o arate. 

În tabără era şi câteva animale împrumutate de 
localnici, printre care un măgar şi o măgăriță. 
Măgarul, lamandi, era "botezat" după ministrul liberal 
de Justiție, iar măgărița era Lupeasca, marea 
dragoste regală. Animalele erau puse la povară, în 
special la căratul apei. "DI. lamandi” a fost trimis 
odată cu o căruță să-l aducă în tabără pe gen. 
Cantacuzino-Grănicerul, care scrisese să fie aşteptat 
la gară cu automobilul. Ce râs a fost! 


- Ce impresie v-a făcut Căpitanul? 


- Extraordinară! Era frumos, puternic şi bun!! 

Pentru toţi Corneliu Zelea Codreanu era fascinant 
şi de neînlocuit, numai el se gândea că, la nevoie, se 
va găsi cine să-i moştenească locul şi autoritatea... 


- Poate cineva dintre cei asasinați în sept. 1939: 
Banea, Clime... Serviciului Secret şi lui Sima li s-au 
părut periculoase cam 257 de persoane... 


- Da, poate... Tata a avut noroc cu 
Hedwiga (n. n.: o studentă îndrăgostită de el, 
care i-a salvat viața). Doamne, ce şi-o fi 


muşcat mâinile Sima că nu l-a putut omori şi pe el! 
Deși tata nu i-ar fi amenințat Niciodată poziţia, nu-l 
interesa pulerea 


- Dar era martorul trădării lui Sima! Într-adevăr a 
avut noroc cu carul; şi atunci, în 1938, dar şi în 1940, 
când a încercal din nou să-l omoare.. 


- Mă întreb ce-ar fi făcut Sima dacă apuca să 
vadă cartea tatei... 


- Palaghiță a fost împuşcat în propria tipogralie 
imediat după ce a publicat cartea "Garda de Fier 
spre reînvierea României”. Comandantul a fost şocat 
şi Palaghiţă a plătit cu viața şocul produs. Cu timpul 
insă au început să se dezbată public în mediul 
legionar gravele abateri ale lui Sima de la linia 
Căpitanului. Şi cum nu putea să-i împuşte pe toți, 
a recurs la calomnii. N-a scăpat nimeni. lar simiştii 
îi urmează exemplul. 


- Normal. Referitor la tata, una dintre minciunile 
aparent nevinovate este aceea că memoriile ar fi fost 
scrise la Securitate. Fals! Au fost scrise acasă, 
pentru noi, şi au fost confiscate de Securitate, 
ceea ce e cu totul altceva. Spunând că ar fi fost 
scrise la Securitate simiştii insinuează că tata 
exagerează cu Sima la impunerea Securității. 
Durerea mare a simiştilor este că până la apariţia 
acestei cărţi criminalitatea lui Sima mai putea fi 
pusă la îndoială: cică Miti Dumitrescu acţionase de 
capul lui şi bietul Sima n-avea nici o vină. Acum 
lucrurile sunt clare. 

Şi când Poliţia Legionară îl sechestrează pe tata 
şi pe fraţii Căpitanului, se mai poate susţine că Sima 
era bine intenţionat, că nu era un criminal?! Bieţilor 
septembrişti (n. n.: noii "legionari". intrați în Mişcare 
în septembrie 1940) li se spusese că lata era un 
jidan periculos! 

Alt punct prin care se încearcă minimalizarea 
tatei este cel al, colaborării lui la revista “Glasul 
patriei” după ieşirea din închisoare. 

Tudor Arghezi,  G. Călinescu, Şerban 
Cioculescu, Păstorel Teodoreanu, C-tin Noica, 
Episcopul Teoctist, Dumitru Stăniloaie, Vasile 
Voiculescu, Constantin C. Giurescu, Victor 
Eftimiu, Cezar Petrescu, Vladimir Streinu, lon 
Vinea, Nichifor Crainic. sunt destule exemple de 
intelectuali care au scris la "Glasul patriei”. Nu 
mă interesează cât "s-au compromis” aceştia, eu 


„Vreau să reliefez ce scriau legionarii foşti deţinuţi 


politici. Tata publica exclusiv reportaje despre 
biserici, mănăstiri şi case memoriale. lar Radu Gyr 
ce credeţi că scria? Poezii! Minunatele lui poezii! 
Hulitul Nichifor Crainic, cel mai criticat dintre. toți, 
scria texte patriotice, cum făcuse şi în perioada 
interbelică, fără a "sări calul” în privința realizărilor 
regimului. (N. N.: EXEMPLIFICĂM ÎN PG. 10 şi 11). 

"Glasul patriei” era o revistă de cultură pentru 
românii din diaspora şi vroia să arate fața "umană" a 
comunismului. Parcă românii din străinătate nu ştiau 
de unde — şi mai ales de ce — plecaseră! Parcă nu 
auzeau la "Europa liberă” care era în continuare 
realitatea de la noi! Revista era un fel de aflat în 
treabă. Toţi ştiau. De aceea şi-a şi încheiat existența 
în 1972. 

A fost cineva închis din cauza lui tata, a fost 
prigonit?! Şi atunci cum poate fi acuzat de 
colaborare cu Securitatea?! 

Ar fi avut pensie de 700 lei, sub limita 
supravieţuirii? Preotul de la Bălceşti îl chema de 
multe ori să slujească împreună, pentru ca tata să-şi 
rotunjească puţin pensia nenorocită. 


- Simiştii speră că îi vor distruge imaginea, iar 
astfel mărturiile sale îşi vor pierde credibilitatea. 
Şi pe Palaghiţă îl acuzau că ar fi fost comunist! Ca şi 
cum un comunist ar fi putut scrie asemenea rânduri 
despre Căpitan şi Mişcarea lui! 


- Au o minte sucită! Dacă - să zicem prin absurd - 
tata ar fi colaborat cu Securitatea, asta nu are nici o 
legătură cu ceea ce ne-a scris el nouă! 

Şi chiar dacă tata ar fi fost cum îl caracterizează 
ei - beţiv, curvar - nici asta nu afectează în vreun fel 
spovedania către noi. Care e logica? Dacă tata a 
fost curvar, Sima nu mai e trădător?! Ca să nu 
mai vorbim că n-a făcut bastarzi cu soția vreunui 
camarad! (n. n.: ca Sima) 

Distrugerea imaginii tatei nu-i distruge şi 
mărturia! 

Revenind la "Glasul patriei”, repet: şi Radu Gyr a 
scris aici! CUl i-a făcut rău cu asta?! Să fim serioşi! 
Radu Gyr nu şi-a renegat niciodată credința 
legionară. ŞI e sfânt cu moaşte! 


Dar toți ne-am legat de episoadele 
cu Sima, pierzându-le din vedere pe 
celelalte, pe cele cu Căpitanul şi 
personalitățile marcante ale Mişcării. 


- Aşa e. Şi când am publicat în ziar selecțiuni din 
"Calul. troian”, am ales doar fragmentele cu Sima... 
Pentru că hidosul reține atenţia cel mai mult, 
şochează... Vom reveni la carte cât de curând şi 
vom. publica acum fragmentele despre anii de 
început şi cei de glorie ai Mişcării. 

Cu cine mai păstra legătura tatăl dvs. după 
ieşirea din închisoare? 


- Cu Radu Gyr şi Radu Budişteanu (n. n.: 
avocat legionar închis cu elita legionară la Rm. 
Sărat, deținut la Aiud, plecat din țară în 1978). Aveau 
construcții sufleteşti asemănătoare. leşiseră ruinați 
fizic din închisoare, dar rămăseseră aceiaşi ca fel de 
a fi: cu chef de discuţii, puşi pe glume, văzând doar 
partea plină a paharului.. Aşa îşi îndulceau viața. Nu 
discutau politică şi nici nu îşi rememorau trecutul, 
ştiau că aveau microfoane în casă. Le ajungea să fie 
unul în compania celuilalt: trecutul reînvia singur, 
fără vorbe. 

Şi cu Nichifor Crainic se vizita... 


- Firesc: amândoi. teologi, amândoi cu vederi 
naţionaliste, amândoi închişi la Aiud 16 ani... 
Cum era părintele ca tată? 


- Blând, calm, echilibrat, încerca să pară vesel 
chiar când era copleşit de suferință şi tristeţe. Nu-ţi 
vine să crezi că un asemenea om bonom a fost un 
idealist capabil să se sacrifice pentru idealul lui! 


- Prea blând chiar! Am rămas mult timp după 
citirea cărții cu un sentiment de frustrare: cum a fost 
posibil ca şi la legionari trădătorul să scape? 

De la cartea tatălui dvs. mi-a venit ideea să citesc 
şi memoriile lui Sima şi să le confrunt cu cele ale 
părintelui. M-am tot întrebat de ce tatăl dvs. nu a 
făcut publică spovedania lui Biriş? Şi de ce nu l-a 


tras la răspundere pe Sima pentru nerespectarea . 


ordinelor Comandamentului Legionar de prigoană? 
Aşa s-a născut serialul "Din culisele Legiunii”. 


- Biriş se spovedise tatei într-un moment de criză 
sufletească. Era speriat de Sima şi în public ar fi 
negat mărturisirea. 

Gândeşte-te că până şi lui Moruzov Sima i-a 
astupat gura cu pământ! Au fost împuşcaţi 64 de 
oameni într-o noapte (n. n.: asasinatele de la Jilava) 
numai pentru a fi reduşi la tăcere doi oameni: 
Moruzov şi Vârfureanu (n. n.: acesta din urmă 
organizase echipe teroriste la ordinul lui Sima, 
fusese prins şi urma să facă declarații). 

lar dacă tata ar fi încercat să-l tragă la 
răspundere pe Sima pentru încălcarea dispoziţiilor 
Comandamentului Legionar de prigoană, ar fi fost 
cuvântul tatei împotriva cuvântului lui Sima. 


- Aveţi dreptate. Şi totuşi nu poţi să nu rămâi cu 
un gust amar... Decemvirii sau Nicadorii l-ar fi 
împuşcat, fără nici o discuţie. Şi Şeful spunea că 
dacă s-ar fi putut întoarce în trecut, ar trage fără 
regret în Sima. 

Chiar, nu ştiu cum de nu v-am întrebat niciodată: 
cum v-aţi cunoscut cu Şeful? 


- La sala ARCUB. (N. n.: Şeful era prieten cu 
directorul de atunci al sălii, care îl lăsa să țină 
conferințe săptămânal, care erau anunțate. în 
"România liberă”. Întrunirile s-au ţinut: câteva luni. 
Până a aflat 'cine trebuia”). 

Vroiam să cunosc un Codreanu. Cum tocmai 
reuşisem să retipăresc "Cea mai mare jertfă 
legionară” (n. n.: jertfa lui lon Moța şi Vasile Marin), 
venisem să i-o prezint. Era prima ediţie după cea din 
1937, 


- Ați atins un punct important. Despre această 
carte n-am scris deloc în ziar. O vom face într-unul 
din numerele viitoare. 


Vă mulțumim pentru tot: pentru republicarea 
"Clei mai mari jertfe”, pentru scoaterea la lumină a 
memoriilor tatălui, pentru donații, pentru interviu. 


- Ei, asta-i! Tata ar râde de mine. 


- Eu cred că ar zice: "Bravo, băiete! Ai făcut 
treabă bună! Ai scos, în sfârşit, gunoiul de sub 


covor!" 
ftanuiu vezlozal de 
Mioolta Cada 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 f29:5 


RC 


TEZAURUL ROMÂNESC DE LA MOSCOVA (|) 


Mihai Răzvan Ungureanu, recent uns consilier personal al noului 
preşedinte al României, în perioada cât a fost ministru de Externe a sabotat 
prin acte oficiale interne activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului 


României de la Moscova. 


In acelaşi timp a întreprins 


Oamenii şi, mai ales politicienii, ca să nu mai 
vorbim şi de comandanții supremi, se judecă după 
fapte, nu după vorbe, 

Este tragic să constaţi că puterea din România 
ultimilor 10 ani, în ciuda  fumigenelor 
provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, 
interesele Rusiei, cel puţin în privința recuperării 
unui bun naţional. Faptele, cuprinse cu amănunte în 
volumul prof. Scurtu, vorbesc de la sine. 

* Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează 
azi 5 miliarde de dolari 

"Tezaurul trimis la ruşi în anii 1916-1917 cuprinde 
93,4 tone aur, din care 91 tone monede istorice şi 2, 
4 tone lingouri. În primul transport, 12-14 decembrie 
1916, au fost 17 vagoane, cuprinzând 1738 lăzi, în 
valoare de 314.580.456, 84 lei, iar între 23-27 iulie 
1917, 24 de vagoane cu bunuri de inventar de 7,5 
miliarde lei”, sintetizează prof. Florin Negoiţă pe 
blogul prof. loan Scurtu. 

Este vorba de cel mai mare diferend al României, 
pe lângă cel teritorial privind provinciile româneşti 
înstrăinate 

Valoarea actuală a Tezaurului, a celor 93, 4 
tone de aur, la cotaţia Bursei de Londra, este de 3,5 
miliarde dolari, -la care se adaugă valoarea 
numismatică, de 40%, ceea ce ridică suma pe care 
ar trebui să ne-o dea statul rus la circa 5 miliarde de 
dolari, reprezentând exclusiv Tezaurul BNR, a 
explicat istoricul Cristian Păunescu în prelegerea 
ținută cu ocazia lansării cărții prof. Scurtu.. După 
cum se ştie, Tezaurul. României care a ajuns la 
Moscova conține numeroase alte bunuri şi valori. 
Spre deosebire de România, Ungaria, cu aportul 
serviciilor sale speciale care au cotrobăit bibliotecile 
Rusiei, a reuşit deja să-şi recupereze Tezaurul de 
carte rară de la Moscova, confiscat de Armata Roşie 
în 1956. 

Prof. loan Scurtu. Acesta a profitat de prezența 
preşedintelui la recepţia de Ziua Naţională a 
Federaţiei Ruse şi i s-a prezentat lui Traian Băsescu 
în timp ce acesta era cu Aleksandr Tolkaci, 
ambasadorul Rusiei de la acea dată. 

Cum în zilele următoare era stabilită o nouă 
întâlnire a Comisiei, la Moscova, Băsescu l-a luat de 
după umăr şi, râzând, i-a zis: “Continuaţi discuțiile, 
continuaţi discuțiile!”. În urma unei replici a lui 
Scurtu, Băsescu a mai tras şi un hohot de râs, mai 
spunând: “Da, da. Discutaţi, discutaţi istorie... 

“Nu ştiu ce a transmis ambasadorul Tolkaci la 
Moscova, dar în mod cert a observat că preşedintele 
României nu s-a arătat interesat de recuperarea 
Tezaurului, iar Comisia era doar pentru discuţii cu 
caracter istoric”, consemnează loan Scurtu în cartea 
sa. x 

Traian Băsescu a ţinut să afirme că el lasă 
trecutul în urmă şi priveşte spre viitor, o retorică 
folosită adeseori şi de “colegii” ruşi, atunci când se 
expunea situaţia contencioasă. 

Înainte de această nouă rundă de discuţii de la 
Moscova, a urmat o întrunire cu membrii părții 
române, la sediul MAE, pe 16 iunie 2005, când 
apare prima breşă majoră în componența Comisiei. 
Secretara Comisiei, Victoria Gavrilescu, a informat 
că nu există finanţare pentru activitatea Comisiei — 
adresa MAE către Ministerul Finanţelor “s-a pierdut” 
— şi că fiecare membru trebuie să obţină fonduri de 
la instituţia din care face parte. 

Academia, reprezentată în Comisie de mai mulți 
membri, nu ar fi alocat fonduri, în contextul în care 
preşedintele acesteia, Eugen Simion, se plângea 
peste tot că suferă de lipsă de bani. 

Dincolo de problemele financiare, discuția s-a 
aprins de la constatarea că “de vreme ce nici 
preşedintele Băsescu, nici ministrul de Externe 


toate demersurile posibile 
transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria. 


pentru 


Ungureanu nu au ridicat problema Tezaurului, 
era clar că oficialitățile noastre nu sunt interesate de 
acest subiect”, scrie Scurtu, precizând: “Pe acest 
fond, Florin Constantiniu a declarat că se retrage din 
Comisie, deoarece nu are încredere în eficiența 
acesteia. Atâta timp cât preşedintele României 
susține că Tezaurul este doar o problemă de 
istorie, era imposibil să se ajungă la un rezultat 
concret. Din cele spuse de d-na Gavrilescu a dedus 
că vorba de un sabotaj din partea Guvernului român 
care nu vrea să susțină activitatea Comisiei 
comune”. Prof. Scurtu a deplâns pierderea marelui 
istoric din Comisie. 

"Guvernul Tăriceanu făcea economii drastice cu 
această Comisie, nefiind interesat de recuperarea 
Tezaurului României.de la Moscova, dar era culant 
în privinţa restituirii de bunuri şi proprietăţi, inclusiv 
către străini”, scrie Scurtu, cu referire la Moştenirea 
Gojdu şi înstrăinarea unor proprietăţi ale României 
către numeroşi “moştenitori” maghiari, deşi acestea 
fuseseră răscumpărate de statul român după 1918, 

“Statul ungar nu a pus niciodată problema 
restituirii bunurilor pe care etnicii români le aveau în 
Ungaria, dar statul român (prin guvernul Tăriceanu) 
s-a arătat dispus să renunţe la valorile Fundaţiei 
Gojdu, creată de Emanoil Gojdu pentru susţinerea 
materială a studenţilor români de religie ortodoxă. 

Aflasem că ministrul de Externe Mihai Răzvan 
Ungureanu negocia cu omologul său de la 
Budapesta crearea unei fundații comune, româno- 
maghiare, care să fie finanțată din bunurile ce 
aparținea Fundaţiei Gojdu”, adaugă Scurtu pentru a 
conchide, cu un gust amar: “Aşadar, când era vorba 
de recuperarea Tezaurului României transferat la 
Moscova în 1916 şi 1917, guvernul Tăriceanu era 
reticent, dar când se discuta despre «restitutio in 
integrum», era mai mult decât generos”. 

Deplasarea la Moscova a decurs cu peripeții, 
după ce o parte din delegaţie a fost îndepărtată din 
avion de o delegație oficială a Ungariei, care urma 
să meargă tot la Moscova. 

Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, ambasadorul 
României la Moscova la acea dată, i-a confirmat 
prof. loan Scurtu, ajuns în Rusia, că urma să fie 
rechemat la Bucureşti după cca. 18 luni de mandat. 

Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, 
urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei 
cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr 
Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), 
Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor 
Baconschi şi apoi, din nou, în guvernul Ungureanu, 
Cristian Diaconescu, prof. Scurtu le-a simțit pe 
propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs 
un îngheț total. De unde a fost dirijat acest îngheţ? 

În urma unei discuţii avute la o recepție cu 
preşedintele părții ruse a Comisiei, Aleksandr 
Ciubarian, Prunariu a trimis o informare la MAE, de 
unde a primit în schimb o “scrisoare-admonestare”, 
semnată de colegul de facultate al lui Ungureanu, 


Aceste. informaţii sunt cuprinse în volumul lui loan Scurtu, “Tezaurul 
României de la Moscova”, recent apărut la Ed. Enciclopedică (2014). 

Prof, loan Scurtu a fost, de. la înființare (2004) până în 2012, când şi-a dat 
demisia, co-preşedintele Comisiei Comune Româno-Ruse pentru studierea 
problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului 
depus la Moscova în timpul primului război mondial, pe scurt "Comisia pentru 
Tezaur!. 


Lucian Leuştean, adus de la laşi şi făcut secretar de 
stat la MAE, prin care i se cerea să nu mai abordeze 
sub nici o formă problema Tezaurului României pe 
teritoriul Rusiei, scrie Scurtu, amintind şi că, în 
aceeaşi perioadă, ambasadorul fusese abordat de 
un grup de presiune care susţinea că s-ar ocupa cu 
recuperarea Tezaurului. “Dar «Scrisoarea- 
admonestare» nu se referea la neimplicarea în aşa- 
zisa restituire printr-o firmă particulară, ci la 
problema Tezaurului în ansamblul său, inclusiv la 
Comisia Comună”, concluzionează istoricul român. 
Ca să pună capac chestiunii, într-un articol semnat 
de ziarista de la revista GDS “22” Rodica Culcer, 
preferata preşedintelui României la TVR, se afirma 
că retragerea lui Prunariu de la post a survenit ca 
urmare a faptului că nu a făcut nimic pentru Tezaur. 
Viorica Moisuc şi-a dat demisia din Comisie, ca 
urmare a informației că ministrul de Externe Mihai 
Răzvan Ungureanu a dat instrucțiuni ambasadorului 
României la Moscova să nu se implice în problema 
Tezaurului. “Retragerea doamnei  Moisuc din 
Comisia Comună a constituit o pierdere foarte 
serioasă, domnia sa fiind. — alături de Cristian 
Păunescu — cea mai bună cunoscătoare a problemei 
Tezaurului românesc depus la Moscova în 1916 şi 
1917", rememorează Scurtu. 

La următoarea . întâlnire, din aprilie 2006, 
aventurile pentru deplasarea la Moscova continuă, 
cu aceleaşi piedici puse de ministerul lui Ungureanu. 
"Deşi guvernul Tăriceanu susținea că economia 
românească «duduie», rezultatele fiind excepționale, 
Ministerul Afacerilor Externe ne-a comunicat că 
trebuie să facă economii bugetare şi să limiteze 
cheltuielile privind Comisia pentru Tezaur. Ca 
urmare, numărul membrilor şi experţilor care urmau 
să facă deplasarea la Moscova trebuie redus la 
«strictul necesar»". "MAE nu avea «resurse» (nici 
dorința de a sprijini activitatea Comisiei)”, conchide 
Scurtu. 

La Ambasada României de la Moscova, ca să nu 
se repete istoria cu predecesorul său, noul 
ambasador, loan Donca, numit de Ungureanu şi 
Băsescu, le vorbeşte la masă încontinuu despre 
gresia, faianța şi WC-urile pe care le-a schimbat în 
clădirea ambasadei. Ulterior, scrie Scurtu, a aflat că 
şi Donca primise de la MAE un ordin expres, de fapt 
o reactualizare a ordinului trecut, prin care i se cerea 
imperativ să nu se implice în chestiunea Tezaurului. 
Donca a îngroşat situaţia, pentru a fi sigur că istoricii 
vor transmite mai departe. Din acest motiv le-a oferit 
spre transport şi cel mai ruginit microbuz al 
ambasadei. 

Eşecul parcă voit al diplomaţiei române - care a 
organizat cu fast la Bucureşti, în iunie 2006, un 
"Forum al Mării Negre" la care nu a venit nimeni din 
partea Rusiei, deşi era invitat chiar Vladimir Putin -, 
cât şi provocările verbale ale preşedintelui României 
şi, ulterior, subordonarea politicii externe, au dus la 
blocarea completă a activităţii Comisiei, partea rusă 
invocând diverse pretexte pentru a nu mai da curs 
întâlnirilor regulate. Concomitent, în țară se ducea o 
campanie asiduă de presă în favoarea unei firme 
private, care, chipurile, ar recupera Tezaurul prin 
mijloace proprii. În 2008, subiectul s-a "clasat", fără 
informarea  co-preşedintelui român al Comisiei 
comune, odată cu renunțarea la acest demers în 
noul program de guvernare al lui Emil Boc, liderul 
PDL, după cum consemnează loan Scurtu. 

"Nu mi-am imaginat că guvernul României va 
merge atât de departe încât să scoată problema 
Tezaurului din rândul obiectivelor sale politice", scrie 
Scurtu, care mărturiseşte că a aflat de acest lucru 


abia în 2012. (continuare în numărul viitor) 


Peo-5 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


Lia 


Liri 


CINE SEAMĂNĂ VÂNT, CULEGE FURTUNĂ 


Am văzut, relativ recent, la unul dintre posturile 
franceze de televiziune, o imagine surprinzătoare 
şi, în opinia majorității publicului, _reprobabilă 
maldăre de flori şi lumânări aprinse la intrarea 
blocului unde viețuise "asasinul — terorist” de la 
Copenhaga. 

Solidaritate cu un extremist islamic? Oameni 
care-şi manifestau acordul cu brutalitatea şi 
inacceptabila intoleranţă jihadistă? 

ă Cine sunt aceşti scandinavi blonzi, de toate 
vârstele, cu flori în mâini? Să fi devenit Europa 
irațional de antisemită? 

lată întrebări pe care oricare dintre noi şi le poate 
pune. 

Cum s-a putut ajunge la o astfel de atitudine 
paradoxală, când pe micile ecrane vedem crimele 
jihadiştilor, acele abominabile decapitări de ostatici şi 
când bine ştim că de peste 70 de ani TOATE 
mijloacele de propagandă ale lumii sunt puse în 
slujba cauzei evreieşti-sioniste? 

Şapte decenii, imediat după 1945, poporul 
german, ca entitate, a fost culpabilizat pentru 
holocaustul de care au fost vinovați conducătorii 
nazişti. Holocaustul din occidentul european, pe care 
nu îl negăm, a fost apoi "exportat" şi către țări unde 
evreii au fost protejaţi în perioada 1941-1944 
(România). Neruşinarea de a ni se atribui nouă 
crimele făptuite de maghiari în Ardealul de Nord 
ocupat, sub formula perversă "s-au petrecut pe 
teritoriul României" este frecvent utilizată atât de 
câtre ştabii şi scribii Comunităţii Evreieşti din 
Bucureşti, cât şi de centrele Wiesel din restul lumii. 

Dar să revenin la paradoxul de la Copenhaga. 

Trăim într-o Europă bine "periată” 
propagandistic, cu un bau-bau numit "politicaly 
incorect” care exercită o severă cenzură şi 
construieşte istoria după bunul plac. 

Timp de 70 de ani o maşină de spălat creiere, 
folosind ca detergent filme, cărţi; expuneri, în care ni 
s-a proiectat, tip perseverare diabolicum, aceleaşi şi 
aceleaşi imagini ale suferinței evreilor, a modelat 
gândirea oamenilor  culegând fructele dorite: 
compătimirea şi culpabilizarea, ultima traductibilă 
în parale, în despăgubiri, căci pentru ştabii 
comunităţilor şi implicit Țahal (armata israeliagă), 
holocaustul a devenit o frumoasă sursă de venit şi 
afaceri (nu e ideea mea ci a lui Roger Garaudy şi a 
altor evrei, nota bene): 

Că uneori dorința lor de a dovedi prin imagini 
marea nenorocire prin care au trecut în anii 1942- 
1945 e urmată şi de gafe, asta e altceva. 

Zeci de ani, de pildă, am fost invitaţi să ne 
îngrozim de imaginea unui tren cu vagoane 
deschise, supraîncărcate cu cadavre, În prim plan se 
află cadavrul unui copil, din păcate cam grăsuţ, 
îmbrăcat în costum tirolez. Ce să caute un 
asemenea copil în trenul victimelor evreieşti, de altfel 
bine îmbrăcate? 

S-a dovedit ulterior că imaginea atât de des şi de 
eficace utilizată de propaganda sionistă reprezintă 
un tren încărcat cu morţi germani culeşi din ruinele 
sălbaticului bombardament american asupra Dresdei 
din 1944 care, într-o singură noapte, a curmat viața a 
peste 300.000 (trei sute de mii) de civili. i 

De-a lungul a şapte decenii am fost prelucrați 
să-i compătimim şi să-i admirăm pe cei din 
"poporul ales" (preceptul biblic fiind confiscat ŞI 
folosit ca argument de  genialitate rasială), 
Psihologii etniei au reuşit să-şi „infiltreze 
concepțiile, să ne subjuge, folosind şi arma 
invizibilă a râsului, a ironiilor, a amuzamentului. O 
veritabilă bombă atomică psihologică a construit-o 
filmul "Dictatorul" care după 1948 a explodat în 
mintea a sute de milioane de spectatori (eu l-am 
revăzut cu plăcere de vreo 8 ori!). Acolo marele 
Charlie Chaplin a jucat un rol dublu: pe Hitler şi pe 
un evreiaş cumsecade, model de cinism. Cu această 
ocazie s-a răspândit ideea falsă după care Charlie 
Chaplin, englez get-beget, ar fi fost de fapt evreu. 
Mozaicii de. pretutindeni s-au raliat ideii, În fond, de 
ce să nu-l confiscăm noi în etnie şi pe Charlie 

Chaplin, când renumele său ne poate aduce 
servicii atât de importante? Ce importanţă are 
că afirmaţia este mincinoasă? Să nu ne 


mirăm astfel când vom auzi că bunica maternă a lui 
Goelhe şi chiar şi mama lui Beethoven au fost 
evreice, Ele vorbeau germana. Şi ce e germana? Un 
dialect al idișului, nu-i aşa? 

Stăruința cu care se tot vorbeşte şi se scrie şi 
se cinematografiază după suferințele evreilor din 
Jurasic până în prezent, obligativitatea din şcolile 
occidentale (deocamdată!) cu care elevii trebuie să 
învețe o materie numită ”holocaust”, cu profesori 
pregătiţi special, călătoriile impuse adolescenților de 
12-15 ani la Auschwitz, Dachau şi Buchenwald, toate 
acestea ar fi trebuit să impună definitiv ideea 
culpabilității "în bloc” a europenilor get-beget vis-a- 
vis de sărmanul popor ales numai să sufere şi să 
recolteze premii Nobel şi uriaşe câştiguri la bursă. 

Nu repet banalitățile, dar e ştiut de către oricine 
că fără continua zgândărire şi ațâţare israeliano- 
americană, lumea arabă ar fi fost la fel de liniştită 
ca în anii '60-70. 

Comportamentul de veritabil criminal de război al 
preşedintelui Bush junior, sutele de mii de victime 
(inclusiv tineri americani) pe care îi are pe conştiinţă 
sunt, într-o mare măsură, urmarea "şoaptelor” unor 
consilieri şi politicieni aflaţi sub influență şi soldă 
israelită. 

Venind odată din S.U.A. mi-a fost dat să mă 
amuz de un aforism atribuit lui Saddam Husein: 
"Israelul e inelul de aur de pe mâna unchiului Sam 
(UNcle SAM, al cărui nume ar proveni de la UN = 
United şi SAM = States of AMerica), 

În ciuda uriaşei propagande în favoarea statului 
Israel, europenii de bun simț încep să-şi dea seama 
că politica acestui stat este una războinică, 
imperialist-acaparatoare. 

Ce e de fapt acest Charlie Hebdo sub 
"culorile" căruia au bătut caldarâmul Parisului 
importanți şefi de state şi demnitari europeni? 

Un prăpădit de tabloid care se afla în plină cădere 
liberă, „urmând. să-şi „declare. falimentul şi care, 
ulterior, cu sângele colaboratorilor săi a vândut un 
milion de exemplare! Imaginaţi-vă că dacă drama s- 
ar fi petrecut în redacţia "Caţavencu", i-am fi văzut 
pe Frau Merkel şi pe Monseiur Hollande defilând pe 
bulevardul Magheru cu  indicaţia "Eu sunt 
Caţavencu"! 

Ceea ce s-a întâmplat în magazinul evreiesc a 
picat bine pentru dl. Netanyahu, prezent şi el în 
capitala Franţei, care, mimând indignare, a rostit o 
antologică perlă demagogico-electorală: “li invit pe 
toți evreii care nu se simt în deplină siguranță în 
Franţa să se mute în Israel”. 

La o asemenea trăznaie nu se poate răspunde 
decât cu un imens hohot de râs. Unul care să 
zguduie Europa. 

Ar trebui, aşadar, să asistăm la exodul către 
Israel a sute de mii de evrei francezi. 

Unde-i cazezi, nene Netanyahule? Ce slujbe le 
oferi atâtor profesionişti, să recunoaştem, de bună 
calitate? În ce chibuț cu paturi suprapuse îi aşezi? 
Adică o să-şi părăsească ei casele luxoase, uriaşa 
rețea de învârteli, influența, specula, afacerile din 
bănci, funcţiile politice care-i fac stăpâni pe una 
dintre cele mai frumoase şi bogate țări europene, ca 
să se aşeze pe nisipul Sinaiului? Asta s-o crezi 
mata! (Dar nu o crezi, fiindcă nu eşti prost...) 

Nu înseamnă că dacă evreii din Franța nu vor 
urma îndemnul de a se stabili în pământul 
făgăduinței îşi vor înceta ori măcar reduce 
lamentările.. Vom auzi în continuare văicăreala 
"Vai de noi, aici şi in alte câteva ţări din U.E. noi, 
sărmanii, suntem în permanență ameninţaţi. Nu 
putem avea încredere în jandarmii francezi. Ne-ar | 
trebui o miliţie proprie, înarmată, ca să ne apere”. 
lar asta în contextul în care preşedintele 
Hollande cheltuie sume uriaşe cu miile de ostaşi 
înarmaţi până în dinți care păzesc grădinițele 
cultului mozaic. Şi lui evenimentele i-au căzut bine. 
S-a mai deşteptat din adormire, iar tropăitul ostaşilor 
captează atenţia francezilor de la probleme sociale 
care îi dor (şomajul, de pildă), Oricum, popularitatea 
sa şi a partidului socialist a ajuns la cote îngrijorător 
de mici, spre bucuria d-lui Sarkozy care pândeşte şi 
se agită pentru un nou mandat. 


De altfel la posturile franceze de televiziune în 
perioada 12-18 februarie s-a difuzat cu stăruință o 
ştire nemaipomenită. Pe un câmp nu departe de 
Strasbourg, lângă un sat în care locuiesc familii de 
evrei, "mâini criminale” au profanat cimitirul 
mozaic, răsturnând stelele funerare. 

Respectiva ştire l-a emoţionat atât de mult pe 
preşedintele Franţei, încât a promis poporului care |- 
a ales că făptaşii vor fi aspru pedepsiţi. O promisiune 
de acelaşi gen a fost făcută şi de premierul Emanuel 
Vals, care, nu demult, a declarat că Israelul e patria 
sa de suflet. O asemenea declaraţie nu e de mirare 
când iţi iubeşti soția, de altfel o delicată pianistă. 

Interesantă este şi prezentarea televiziunilor, tip 
picătură chinezească. Adesea în partea inferioară a 
ecranului circulă nişte ştiri mai scurte care nu au 
totdeauna legătură cu tematica de pe micul ecran. 
Ştiri politice, sportive, culturale, etc se plimbă lent pe 
sub ochii noştri, revin de câteva ori ori dispar pentru 
totdeauna. 

Ei bine, ştirea "de manşetă” cu profanarea 
cimitirului mozaic a îngheţat la un moment dat 
rămânând prezentă, solemnă, nemişcată, tragică, 
timp îndelungat: "luaţi aminte”, "luaţi aminte”, "luaţi 
aminte"! La un [lipsa] cimitir mozaic, aşezat în plină 
câmpie, fără paznici, au fost răsturnate câteva 
monumente funerare. Locul a fost bine ales de 
bandiții antisemiţi? Pustietatea peisajului i-a ajutat să 
dispară. Astfel, amenințările oficialilor francezi vor 
rămâne şi de data aceasta vorbe goale, iar dacă 
totuşi vor fi prinşi, vor fi daţi lui Netanyahu care le va 
da azil politic, ca unor vrednici diversionişti ce şi-au 
făcut datoria. 

Reamintesc faptul că acest clişeu prăfuit al 
profanării de cimitire mozaice a fost utilizat şi răs- 
utilizat în ultimii 20 de ani în numeroase ţări, inclusiv 
România. 

Aflăm de altfel, tot de la televizor, că pe 17 
februarie şi în altă parte a Franţei au fost răsturnate 
câteva stele funerare evreieşti, semn că pericolul 
continuă. Se pare că pe islamişti îi interesează 
mai mult evreii morți înainte de cele două 
războaie mondiale decât cei în viață în prezent. 

Aflăm în acelaşi timp că, deşi au trecut mai bine 
de trei săptămâni de la invitația lui Netanyahu şi 
pericolul este uriaş, nu s-a înregistrat nici o cerere 
de mutare definitivă a vreunui evreu francez în 
Israel. Ce curaj nebun! Ce admirabil curaj să 
continue să trăiască în Franţa!... Aceasta este şi 
opinia reprezentanților Federaţiei Comunităţilor 
evreieşti din SUA, care, profitând de vizita lui 
Bernard Cazeneuve, ministrul de Externe al Franței, 
i-au cerut vehement acestuia să protejeze viaţa, şi 
avutul evreilor francezi atât de grav ameninţaţi! 

Aşa cum bine se poate vedea, asemenea 
stratageme demagogice s-au devoalat. Nici chiar 
oamenii simpli, creduli dintotdeauna, nu mai pot fi 
păcăliți. In Europa a apărut un colț de spirit civic 
care a început să facă găuri tip Schweizer în 
caşcavalul unor şmecheri, indiferent de entia 
cărora aparţin. 

Flori pentru un asasin islamist? 

„Nu, în nici un caz. Sunt florile compătimirii pentru 
un tânăr care ar fi avut dreptul la prezumția de 
nevinovăție într-o țară civilizată ca Danemarca. Cum 
se ştie, islamistul, cunoscut de poliție cu câteva luni 
mai înainte ca având atari convingeri, a fost 
împuşcat ca un iepure în poarta locuinței sale, pe 
principiul "mortul nu vorbeşte". Cine să-l mai 
disculpe acum? Acelaşi procedeu generat de 
porunca "împuşcaţi-l pe Ceauşescu ca să nu apuce 
să spună ce ştie”. 

Cât despre paradoxul aşa-zisei radicalizări 
antisemite a europenilor într-o perioadă în care 
asistăm la crime feroce comise de extremiştii 
islamişti asupra ostaticilor şi populațiilor de alte 
religii, mai ales creştini, aceasta nu este un veritabil 
paradox. Lumea s-a săturat de minciuni, de 
interpretări false, de văicăreli şi provocări culturale 
de prost gust. Europenii doresc să fie respectaţi, şi 


nu duşi de nas! i 


profesor doctor, laureat UNESCO 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 P39-7 


Denta 


CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII (|) 


"Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea 
idee, o însuşire, un sentiment”. Aceasta este definiţia de dicţionar, Însă pentru cei care le utilizează, 
dimensiuni spirituale. Ele reprezintă interfaţa lumii fizice cu cea astrală 

Vă invităm să cunoaşteţi câteva dintre multiplele simboluri ale umanităţii şi semnificaţia lor 


unei corespondențe analoge) un obiect, o fiinţă, o noțiune, o 


simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor 


SVASTICA 


Cea mai veche formă de cruce şi cel mai vechi 
simbol din lume. 


Hop! CHRISTIAN 


Cuvântul îşi are originea în sanscrită ("suastika” 
însemnând obiect benefic) şi se mai numeşte "cruce 
îndoită”, "cruce cu colţuri”, "cruce gamată” (pentru că 
fiecare braț seamănă litera greacă T - gamma), 
"cruce  încârligată”, "crucea soarelui”, "crucea 
fulgerului”. 

Cu secole înainte ca Hitler s-o adopte ca 
emblemă politică, svastica era deja răspândită în 


Europa de Vest, ca semn de noroc şi bogăţie (de 


exemplu o bisericuță din Grenoble avea pictate pe 


tavan  svastici, ne relatează Corneliu Zelea- 
Codreanu în "Pentru legionari”). 

Prin anii 1870 svastica ajunsese bine cunoscută 
în Europa datorită săpăturilor arheologului Heinrich 
Schliemann, cel care a descoperit simbolul în situl 
vechii cetăți a Troiei şi cel care a asociat-o cu 
vechile migrații ale popoarelor indo-europene 
(ariene), simbol al identităţii ariene. 

De fapt svastica e un simbol antic, găsit pe 
obiecte vechi de 4.000-10.000 ani -î.e.n. Pe 
teritoriul României cea mai veche atestare a svasticii 
datează de acum 7.000 ani, în cultura Cucuteni! 

Svastica a trecut în cultul creştin, şi este forma 
primitivă a crucii. Cultul svasticii a continuat să existe 
şi în Dacia Romană. Astfel, pe o inscripție a cohortei 
Dacice |, Aelia Dacorum, se găseşte semnul svasticii 
cu brațele spre răsărit. Ea a continuat să fie păstrată 
de popor de-a lungul timpului și putea fi găsită pe 
monumente, pe cusăturile naţionale, pe podoabele 
bisericeşti vechi. Acoperământul mormântului Mariei 
de Mangop, a doua soție a lui Ştefan cel Mare, din 
1477, este împodobit cu svastici. Ele se găseau și pe 
pictura bisericii Trei lerarhi din laşi. Din 1921 
svastica devine simbolul mişcării antisemite în 
Germania. La noi a fost semnul Ligii Apărării 
Naţional Creştine a prof. A. C. Cuza, şi a Partidului 
Naţional Creştin. 

Utilizarea  svasticii a devenit 
majoritatea statelor europene, în 
pedepsindu-se cu închisoare. 

Populaţiile din Valea Indusului (Pakistanul de 
azi), celții, grecii şi religii ca hinduismul, budismul şi 
jainismul folosesc şi azi acest simbol care semnifică 
protecţia divină, razele benefice ale soarelui. 


CRUCEA 


Simbolul de căpătâi al creștinismului, 
reprezentând  pătimirea, moartea şi Învierea 
Domnului, identificată dintru început ca fiind "semnul 
Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată calea 
urmării lui Hristos (imitatio Christi). 

Este un vechi simbol cosmic mult anterior 

apariţiei creştinismului care reprezenta soarele 
şi armonia contrariilor. Punctul de întretăiere a 
brațelor ei simboliza centrul universului. Cele 


interzisă în 
România 


4 braţe indicau cele 4 puncte cardinale 

Era simbolul păgân al Zeului 
divinitatea egipteană supremă R 

Denumirea are etimologie latină: crux - UCIS. 
Termenii "stauros” (în greacă) şi "'crux” (în latină) 
însemnau însă numai stâlpul vertical (crux simplex) 
de lemn, pe care mulţi condamnaţi la moarte erau 
răstigniţi. i 

"Cuvântul grecesc pentru cruce, <<stavros>>, 
însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau 
un element al unui gard, de care se putea atârna 
vreun lucru oarecare, sau care se pulea folosi 
pentru a împrejmui o bucată de pământ. (...) 

Şi la romani termenul <<crux>> (din care 
derivă cuvântul «cruce») pare să fi avut la origine 
sensul de stâlp vertical“ 

(The Imperial Bible Dictionary). 

Romanii au preluat metoda execuției pe cruce de 
la cartaginezi. 

Creştinismul a prefăcut crucea dintr-un 
instrument de tortură, aducător de moarte, într- 
un obiect sfânt, dătător de viață. 

Închinându-se Jertfei şi Învierii Domnului, creştinii 
au făcut analogia între forma crucii şi poziția de 
rugăciune cu braţele întinse, iar străvechiul simbol al 
victoriei soarelui asupra forțelor întunericului a 
devenit semn al mântuirii şi al biruinței întru Hristos, 
"Soarele Dreptăţii“. 

Cinstirea Crucii a căpătat o pondere deosebită 
mai ales după ce împărăteasa Elena, mama 
împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la 
lerusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326). 
Constantin însuşi adoptase deja crucea ca 
emblemă pentru steagurile şi monezile sale după ce 
la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său 
Maxentiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca 
făgăduință de biruință ('/n hoc signo vinces” — 
“Intru acest semn vei învinge"). El a ridicat în 
inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troițelor 
de mai târziu). 

Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a 
stabilit definitiv că modul de cinstire al Crucii este 
asemenea cu cinstirea icoanelor, ea reprezentând 
semnul distinctiv şi plin de putere al credinței şi 
evlaviei creştine. 

Bisericile creştine tradiţionale sunt construite în 
formă de cruce şi poartă crucea în vârf, ca semn 


Soare Ra, 


distinctiv şi sfințitor. 


Canonul prevede ca orice fel de cruce să fie 


sfinţită înainte de a i se da o destinaţie sau alta. 
Câteva tipuri de cruci: 


- Crucea greacă / ortodoxă, cu 4 brațe egale: + 


(totodată simbolul actual al Crucii Roşii). 


- Crucea slavă/rusească (cu 6 braţe laterale, cele 


de la bază fiind înclinate), 


- Crucea latină / catolică (orux immissa), cu 4 
brațe inegale: (stâlpul vertical mai lung). Este forma 


cea mai răspândită la ora actuală, 
- Crucea celtică (cu un cerc în mijloc), 
- Crucea Sfântului Andrei (în formă de X), 


- Crucea lrilobată (cu extremităţile în formă de 


treflă), 
- Crucea gamată - Svastica (vechi simbol păgân). 


STEAUA LUI DAVID 


Deşi hexagrama e azi simbolul primar al s 
Israel, reprezentând Scutul lui David, origine 
mult mai veche. 

Prima consemnare istorică a utilizării acestui 
simbol de către evrei datează din anul 1018 en. * 

Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea 
erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele 
alături de svastici) care le împodobeau la exterior 
Hinduşii utilizează hexagrama în mandala (simbol 
ritualic, reprezentând Universul), pentru a ilustra 
chakra inimii. În "Cartea tibetană a morţilor” există 


tatului 
a ei e 


imagini cu svastici desenate în interiorul unei 
hexagrame, care simbolizează forța creatoare a 
Universului 

Steaua lui David, numită în limba ebraică 
"Maghen David”, adică "Scutul lui David”, este unul 
dintre cele mai cunoscute simboluri iudaice. 

Nu se ştie exact cum s-a trecut de la numirea de 
"scut" la aceea de "stea". Această “stea” este 
alcătuită din două triunghiuri echilaterale suprapuse, 
unul având baza în jos, iar altul fiind răsturnat, cu 
vârful în jos. 

Cu toate că acest semn este întâlnit încă din sec, 
al VIl-lea î. Hr. ca şi inscripţie, nu este amintit în nici 
una dintre cărţile canonice antice iudaice. 

Într-o perioadă de timp bine izolată, anume între 
sec. VII-IV î. Hr, acest semn a fost folosit de evrei, 
dar nu numai, ca simbol magic. 

În antichitate şi în Evul Mediu evreii nu au avut alt 
simbol naţional sau religios, în afară de menora 
(sfeşnicul cu şapte braţe) şi de leu (animal simbolic), 
După cum vom vedea mai jos, până în anul 1648 
evreii nu au folosit semnul numit astăzi "Steaua lui 
David”. 

Cea dintâi folosire oficială a semnului numit 
astăzi "Steaua lui David" a avut loc în anul 1648, în 
localitatea Praga. Spre sfârşitul "războiului de 30 de 
ani", Praga era asediată de armata suedeză. La 
apărarea ei a contribuit şi o unitate de evrei, iar 
suedezii nu au reuşit să ocupe oraşul. Drept 
mulțumire împăratul german Ferdinand al III-lea a 
hotărât să atribuie steaguri de onoare şi alte 
decorațiuni tuturor unităților militare care au ajutat la 
apărarea localități. Evreii de la curtea din Viena nu 
au ştiut ce semn să aleagă pentru a fi aşezat pe 
steag. In urma cercetărilor făcute de iezuiţii din Viena 
a fost găsit un simbol evreiesc adecvat. A 

Ei au pornit de la premisa că regele evreu David 
trebuie să fi avut imprimate pe scutul de luptă prima 
şi ultima literă din numele său, anume litera "D”. 

Potrivit arheologiei biblice iudaice, se ştie că în 
jurul anului 400 î. Hr. alfabetul evreiesc a suferit mal 
multe modificări, din antica limbă aramaică. Sa 
constatat că în vechiul alfabet ebraic litera "D' eră 
reprezentată sub forma unui triunghi echilateral, 
precum este scrisă astăzi litera "D" (delta), în 
alfabetul grecesc. : 

În urma acestor concluzii, cele două litere "D» 
adică cele două triunghiuri  echilaterale, au fost 
suprapuse, dând astfel naştere semnului numit 
"Scutul lui David“. Cu ocazia mai sus amintită, ei au 
pus pe steag simbolul "Scutul lui David”. ; 

Acesi model geometric (două triunghiuri simetric? 
suprapuse) era folosit pentru a întări scuturile 
luptă ale evreilor; o asemenea structură de 
rezistență permitea scutului să nu poată fi 
indoit ori deformat de loviturile primite. 


Pe0-85 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


Scuturile construite. astfel, având şase 
puncte de rezistență, erau deosebit de 
puternice. * 
Datorită mențţionării în Talmud a 
schimbării alfabetului ebraic, rabinii au acceptat şi ei 
interpretarea şi istoria semnului davidic, mai ales că 
există oarecare asemânări între steagul Israelului şi 
eşarfa de rugăciune evreiască. . 

Rapid noul semn iudaic s-a răspândit în 
comunităţile evreieşti din oraşele de lângă Praga, iar 
mai apoi în toate sinagogile. În anul 1656 simbolul a 
fost gravat pe o piatră, spre a delimita cartierul 
evreiesc din Viena. 

Odată cu răspândirea semnului "Scutul lui David" 
în conştiinţa evreilor, el a căpătat şi unele potenţe 
magice. 

Începând cu anul 1897 steaua lui David este 
adoptată ca simbol al sionismului. 

Mişcarea sionistă nu a utilizat însă "Scutul lui 
David" până la moartea fondatorului ei, Teodor 
Herzl. Pe steagul lui Herzl era înfăţişat un leu furios 
înconjurat de şapte stele cu câte cinci colțuri. David 
Wolfsohn însă, „succesorul lui Herzl, a primit însă 
acest simbol fără nici o reţinere. 

La ordinul lui Wilhelm Frick în perioada nazistă 
toți evreii din Germania au fost obligați să poarte în 
piept o stea galbenă cu şase colțuri, cu înscrisul 
"judeu”. În sept. 1941 un asemenea ordin s-a emis şi 
în România, dar nu a fost pus în practică, în urma 
întâlnirii preşedintelui Uniunii Comunităţilor Evreieşti 

cu mareşalul lon Antonescu, el fiind anulat în 
| “aceeaşi lună. În teritoriile româneşti cedate însă 
evreii au fost siliți să poarte însemnul. 


OBELISCUL A 


Monument comemorativ de origine egipteană, 
alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră 
acoperit cu inscripții, era considerat element de 
legătură între lumea oamenilor şi lumea zeilor, la fel 
ca şi piramidele, şi era dedicat de egipteni celui mai 

ET ZII important zeu al 


lor, zeul-soare 
Ra. 

Obeliscul e un 
pilon înalt, cu 


patru laturi ce se 
îngustează la vârf 
i] sub forma unei 
piramide. Se 
construia în 
amintirea unor 

evenimente 
istorice sau în 
cinstea unor monarhi. Acest obicei antic l-a preluat şi 
societatea contemporană, ridicându-se obeliscuri. 
Atunci când cele mai mari oraşe din lume şi-au 
declarat independenţa, acestea au decis să ridice 
obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline. De aceea 
acest monument păgân poate fi întâlnit azi în multe 
oraşe importante din lumea creştină, musulmană, 
budistă etc: Roma, Londra, Paris, Istanbul, 
Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, 
Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian. 


LUNA 

Luna e unul dintre cele mai vechi simboluri ale 
umanităţii, reprezentând aspectul feminin al vieţii 
venerat sub forma zeiţei elene Artemis al cărei cap 
era întotdeauna înconjurat de lună. În timpul 
Imperiului Roman acelaşi simbol a însoţit-o pe 
Diana, zeiţa vânătorii şi a Lunii. 


Deşi utilizarea simbolurilor sfinte e interzisă prin 
lege la musulmani, luna împodobeşte steagurile 
câtorva naţiuni de această religie, şi a fost adoptată 
pentru a simboliza credinţa islamică. 

CHIUL LUI HORUS 


E un simbol antic egiptean, de protecţie şi putere 
regală. Acest simbol sacru se regăseşte pe aproape 
toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de 
fluid magic, ochiul-lumină purificator 

Egiptenii l-au înfăţişa! pe Horus, zeul protector al 
țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de 

soare, în timp ce în 
budism, "ochiul lui 


Dumnezeu” 

4 înseamnă 

porţiunea deschisă 

ez din vârful 

1%] piramidei, poarta 

&| Soarelui, care e 

N IENEI DN. 9 
divinității, 


Intâlnit în diferite arii culturale şi religioase, dar 
fără a avea acelaşi conținut, ochiul — numit uneori 
"ochiul lui Dumnezeu” sau "ochiul atoatevăzător” — 
este, în iconografia ortodoxă, un simbol 
controversat. 

Ca imagine poate fi întâlnit în diferite ipostaze în 
vechile religii păgâne, iar prin adopţie îl regăsim în 
Simbolistica unor organizaţii pseudocreştine, pentru 
ca în cele din urmă frecvența prezenţei lui în cultul 
creştin să nu mai surprindă pe nimeni. 

Deşi prezentă în textele biblice, iar în cele 
liturgice şi patristice de aproape două milenii, 
reprezentarea plastică a ochiului nu a fost 
acceptată ca simbol şi în iconografia ortodoxă. 

Mulțimea reprezentărilor "ochiului lui Dumnezeu” 
care inundă spaţiul liturgic ortodox începând cu sec. 
al XVIll-lea (secolul răspândirii masoneriei) este 
rezultatul unei "mode", nu consecința unor dezbateri 
şi hotărâri canonice ale Bisericii. De exemplu ochiul 
lui Horus sau ochiul atotvăzător se află deasupra 
porţii de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamţ 
(imaginea de mai jos). 

Factorul politic a însemne 


impus noile 


sigilografice şi heraldice ale cancelariei unui stat 


care îşi anunța despărţirea de Biserică, context în 
care, din inerție sau neştiință, întrebuințarea cu 
aceeaşi necântărită râvnă şi în mediul eclezial a 
acestui simbol a avut un impact suficient de puternic 
pentru ca şi astăzi "ochiul lui Dumnezeu” să fie 
considerat de către unii un simbol bisericesc. 

Istoria artei plastice nu abundă în lucrări în care 
imaginea ochiului să fie un subiect prea curtat pentru 
conținutul său de idei şi semnificaţii, excepție făcând 
unele curente artistice mai avangardiste care i-au 
exploatat mai frecvent potenţialul plastic şi semantic. 

Paralel cu arta creştină şi chiar cu mult înainte de 
creştinism, ochiul poate fi întâlnit ca imagine plastică 
în arta cultică a mai multor popoare, Egiptul antic 
având — prin sistemul de scriere hieroglifie — un 
renume în ce priveşte densitatea reprezentărilor. 

inexistentă în cultul Bisericii până în preajma 
Revoluţiei Franceze, imaginea ochiului poate fi 
identificată sub diferite forme - ca simbol al unor 
sisteme de gândire cu aspirații religioase, diferite 
doctrinar de religia egipteană - în imagistica 
manualelor medievale de alchimie, astrologie, cabală 
şi magie, pentru ca mai apoi să migreze în 
însemnele heraldice ale unor confrerii 
pseudocreştine şi organizaţii politice din Apusul 
Europei. De aici, datorită unor conjuncturi politice 
precum şi apariției şi răspândirii tiparului, simbolul 
ochiului pătrunde şi în fondul imagistic al cultului 
creştin apusean, de unde migrează şi la noi, 
încercându-se în acest sens o adaptare, înlocuindu- 
i-se vechiul său bagaj de semnificaţii cu un nou 
conţinut dogmatic. 

Greu de prins în cadrele iconografiei ortodoxe, 
atât din punct de vedere stilistic cât şi din punctul de 
vedere al conţinutului doctrinar, imaginea ochiului 
poate fi, în funcţie de apartenența religioasă, un 
simbol, un talisman sau chiar o zeitate. 


Marcat de o puternică ambiguitate 
semantică, simbolul ochiului încadrat într- 
un triunghi se prezintă ca o imagine ce 
pretinde că ar exprima dogma Sfintei 7 
Treimi, . providența divină sau prezența Tatălui 
Ceresc, şi aceasta doar pentru faptul că triunghiul 
are trei laturi sau pentru că numeroase lucrări cu 
caracter religios fac apel la expresia scripturistică 
"ochiul Domnului”. Urmând aceeaşi logică am putea 
şi noi invoca argumentul cantității, prin care să 
demonstrăm faptul că frecvența cu care apare 


“expresia "ochii Domnului” (pluralul) în Sf. Scriptură 


este cu mult mai mare decât apare "ochiul Domnului” 
(singularul), caz în care mai legitim ar fi ca în 
interiorul triunghiului să fie reprezentați doi ochi. 

Dar nici înlocuirea ochiului din triunghi cu doi ochi 
sau cu inscripţia tetragramei YHWH n-ar legitima 
acest simbol ca fiind unul creştin. 

De asemenea, este inutil să mai punem problema 
considerării imaginii ochiului ca o referire simbolică 
la vreo persoană, deşi există pretenţia că ar 
reprezenta chiar Persoana Tatălui. 

Dacă pe Dumnezeu Tatăl nimeni nu L-a văzut 
vreodată decât prin Chipul Fiului (loan 1,18), privind 
acest simbol putem constata absența numelui, a 
chipului, de fapt chiar absenţa persoanei, care este 
înlocuită cu un fragment anatomic a cărui căutătură 
ciclopică răzbate din decupajul triunghiular ce lasă 
mai degrabă impresia că eşti pândit şi nu privit. 

Biserica a transformat multe dintre 
simbolurile păgâne care puteau avea, printr-o 
convertire de sens, semnificații şi conotaţii creştine. 
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte simbolul 
ochiului, Sfinții Părinți egipteni din primele 
veacuri creştine — care ar fi fost cei mai în 
măsură şi ar fi avut mijloacele cele mai la 
îndemână să convertească acest simbol din 
mitologia egipteană într-un simbol creştin — n-au 
făcut-o. 

Dacă simbolul, domesticit în cultul iudaic, ajungea 
doar să indice, icoana urma să întrupeze. 

Investitura simbolului este limitată şi depăşită 
de noua realitate teologică pe care o aduce şi o 
presupune icoana. 

Conţinutul icoanei, esenţial legat de figura lui 
Hristos, nu putea fi suplinit prin simbolismul abreviat 
al artei creştine din primele veacuri. 

Simbolul tatonează icoana fără a putea vreodată 
s-o înlocuiască. 

Dacă simbolul eliberează privirea de experiența 
lumii, icoana o  sfințeşte datorită  dumnezeirii 
Prototipului său invizibil. 

Sfinţii părinți arătau că "pentru vehicularea 
simbolului nu era nevoie de Revelaţie”, de aceea 
încercarea de a implanta noi simboluri, străine de 
duhul Ortodoxiei în pictura bizantină, după mai bine 
de. un mileniu de la constituirea canonului 
iconografic, este un abuz. 

Chiar dacă am admite că imaginea "ochiului 
lui Dumnezeu” ar fi un simbol creştin (ceea ce nu 
este cazul), aceasta ar însemna de fapt o revenire 
neîntemeiată către simboluri, umbre şi 
prefigurări ce exprimă nedeplin prezența şi 
arătarea desăvârşită a lui Hristos, aşa cum ni Se 
revelează în icoana Sa. 


Să ne reamintim că liderii mondiali s-au 
fotografiat la Paris, pe 11 ianuarie 2015, după 
atentatul Charlie Hebdo, sub forma “ochiului în 


IAR VU) vila 
sal pui 
piramidă”, simbolul Illuminati! Vor astfel să ne arate 
cine sunt cu adevărat... 


continuare în numărul viitor 


Surse: www, buletindecarei.ro, www.crestinortodox.ro 


Cl Need ” 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 P29%:9 


li 


Dimarte 


CE SCRIAU FOŞTII DEȚINUȚI POLITICI 


ÎN "GLASUL PATRIEI” 


LA CASA MEMORIALĂ ”N. BĂLCESCU" 


Călătorind pe şoseaua, frumos asfaltată, de la 
Piteşti la Rm. Vâlcea, trecând pe lângă sondele de 
petrol din Drăganu — zăcăminte nu demult 
descoperite — parcurg în serpentine două dealuri 
acoperite cu păduri de stejar şi urc pe coasta 
Olarului, deasupra Vărzarului. De aici, spre nord-est, 
pot să admir în voie vârful Negoiului, veşnic acoperit 
cu zăpadă, iar spre sud-vest văd strălucind, în razele 
argintii ale soarelui, şerpuirile râului Topolog. 
Priveliştea este panoramică. 

După ce trec podul peste apa Topologului, 
apucând la stânga pe şoseaua Timoc - Cocoru, 
ajung curând în comuna Bălcești, satul copilăriei lui 
Nicolae Bălcescu. 

O alee frumoasă, pe marginea văii, suie până sub 
poalele Gruiului. Aici, într-o poiană cu verdeață şi 
trandafiri, se află locuința părintească a marelui 
nostru înaintaş. 

In cerdacul casei, pe o placă de marmură, este 
săpată, cu litere aurite, inscripția: "Ziditu-s-a acest 
conac în comuna Bălceşti de pe Topologul din 
Argeş, la începutul veacului al XIX-lea, de către 
serdăreasa Zinca Bălcescu, drept locuință pentru 
Domnia-Sa şi copiii ei; Costache, Marghioala, 
Nicolae, Sevastița şi Barbu. Aici a locuit, apoi, ca 
moştenitoare, până la săvârşirea din viaţă, fiica sa 
Sevastița Bălcescu (1889), prietena şi sfetnica 
fratelui ei Nicolae, marele patriot şi istoric mort în 
surghiun la Palermo (1852), în urma revoluţiei din 
1848.  Dumneaei i-a păstrat aici actele şi 
documentele lăsate la plecarea sa în pribegie, 
predate apoi după moarte Academiei Române..." 

In cimitirul satului, aşezat lângă conac, aflu o 
cruce mare de marmură; ea arată locul din tinda 


În brazi, în paltini, în stejari, 

eu am părinți şi frați şi neamuri. 
Nu frunze tremură pe ramuri, 

ci numai ochi adânci şi mari. 
Toţi dacii de la rădăcină 

ard în molizi, sub largi cununi. 
Pe cer, cu vârfuri de goruni, 
scriu uricarii, cu lumină. 


În frasin, ca-ntr-un vechi altar, 
slujeşte încă un vlădică, 

în creanga dârză se ridică 

o mână aspră de plugar. 


Mâţele, lângă prichiciul vetrei, 
zburdă încă după motocei 

şi tu, Nică-a lui Ştefan a Petrei, 
tot mai farmeci pupăza din tei. 


Tot mai râzi c-o snoavă sau c- o şagă 
în bordeiul tău din Humuleşti 
aromând în grai Moldova-ntreagă 

şi sfințindu-i raiul în poveşti. 


Tot mai prinzi bondarii în ceasloave 
şi-n păduri asculți privighetori, 
dascăle de basme şi voroave, 

cu potcapul plin de aurori... 


BAT'RIEIE 


Organ al Comitetului Român pentru Repalriere 
Aoul XII Hr, 8 (407) 


Bucureşii 10 martie 1967] 


bisericuței de lemn unde a fost îngropată Sevastița 
Bălcescu, născută la 18 februarie 1818. 

Un portret vechi ni-l arată pe copilul Nicolae, o 
mână de om slăbuț, negricios, cu ochi mari şi fața 
prelungă, semănând mai mult cu mama sa căreia îi 
moştenise şi caracterul. Bătrâna nu ştia că băiețaşul 
acela, pe care-l ținea strâns de poala ei, peste 27 de 
ani va duce mai departe, în fruntea poporului, 
răscoala lui Tudor Vladimirescu. 

In satul acesta şi-a petrecut copilandrul cu priviri 
de foc vacanţele pline de soare şi cer albastru. De- 
aici pleca adeseori la mănăstirea Curtea de Argeş 
pentru a citi cronicile -şi letopisețele scrise de 
episcopul Ilarioh, prietenul lui Tudor Vladimirescu. 
De-aici a purces să cutreiere meleagurile Țării 


kk 


ARBORII 


xi 


ION CREANGĂ 


ION DUMITRESCU-BORŞA 


Româneşti şi ale Transilvaniei, culegând tot ce-l 
interesa şi îi cerea sufletul lui de mare patriot... 

În anul 1948 locuința copilăriei lui Bălcescu a 
devenit casă de creaţie a scriitorilor, nu demult s-a 
hotărât transformarea ei în muzeu. 

Găsesc pe pereții istoricei case portrete şi 
tablouri de familie; în vechea bibliotecă acte şi 
documente, manuscrise, ziare şi cărţi grăiesc despre 
marele suflet de luptător al lui Bălcescu. Astăzi 
profeticele sale cuvinte s-au împlinit întocmai „toți 
românii vor fi una şi liberi şi fraţi”... (N. n.: Vaaai! 
Asta e "dovada "colaborării cu Securitatea”!) 

In sat, țăranii săraci de altădată au case mândre 
şi frumoase. Străbat ulițele curate şi văd clădiri mari, 
ridicate în ultimii ani: şcoala elementară de 8 ani, 
căminul cultural, cu bibliotecă şi sală de spectacole, 
dispensarul, magazinul universal şi cooperativa 
agricolă, purtând numele lui Nicolae Bălcescu. (N. n.: 
Foarte grav! A zis că s-au ridicat clădiri în timpul 
comunismului? Să fie şters din istoria legionară!) 

La răscrucea drumurilor se va ridica un bust al 
marelui patriot, mărginit de o fântână arteziană, 


alimentată de apele izvoarelor de pe valea 
Bălceasca. 

Bătrânii satului, ca Petrică al Badii şi Marin 
Marinică, mai spun şi azi poveşti — auzite de la 


bunicii lor — din viața şi copilăria lui Bălcescu şi 
evocă memoria acestuia. Dar cele mai vii mărturii 
despre viaţa şi lupta lui înflăcărată vor rămâne peste 
timp exponatele din casa memorială, la care tineretul 
nostru şi generaţiile viitoare se vor opri cu smerenie, 
împărtăşindu-se din înaltul exemplu de luptă. şi 
“abnegație al marelui bărbat. a iei 


"Glasul patriei” din 10 martie 1967 


RADU GYR 


lobagii cresc din răzvrătire în fagi, 
alături de plăieşi. 

Câte-un bunic, câte-un uncheş, 
aud în orice plop subțire. 


Zugravi de vis ori octoih 

şoptesc prin scorburi, către seară, 
lângă poeţi care-nălțară 

albastră flacără de stih... 

Şi eu, totuna cu străbunii, 

în cel de mâine cel de azi, 

voi murmura în ulmi şi brazi, 

cu toate foşnetele lunii. 


"Glasul patriei” din 20 noiembrie 1968 


RADU GYR 


Ţi-a zburat cocoşul de pe-o filă, 

cu punguța-n cioc de giuvaer, 

iar tu creşti, ca Păsărilă-Lăţi-Lungilă, 
dincolo de stele şi de cer. 

Capra cu trei iezi de altădată 

duce-n țâțe-acum azur şi rod. 

Astăzi pe obrazul lui Moş lon Roată 
stă sărutu-ntregului norod. 


Şi tu luminezi din sfătoşenii, 
răzimat de-naltul lunii disc, 
lângă Eminescu, prin milenii, 
fulgerând ca două frunţi de pisc. 


"Glasul patriei” din 10 decembrie 1964 


Pe9.10 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


| 
| 


La 1 februarie 2015 ar fi împlinit 86 de ani.D 
n-a fost să fie aşa! 

pe GRIGORE CARAZA n-au reuşit să-l înfrângă 
cei peste 21 de ani de temniţă, nici trădători Şi nici 
cozile de topor după eliberările din temnițe, ori cei 
care i-au confiscat viața prin izolare după repatriere 
ca să rămână un veşnic exilat, să nu mai poată rosti 
adevărul 

lată ce am putut afla de-abia acum, de la o 
cunoştinţă comună, despre moartea lui, survenită la 
finele anului trecut: în timp ce se odihnea, ca de 
obicei, pe o bancă din apropierea blocului. în care 
locuia, un om al străzii s-a aşezat lângă el. A urmat 
o scurtă discuţie obişnuită, calmă, şi deodată 
individul s-a ridicat, l-a înşfăcat pe Grigore şi l-a 
trântit cu putere pe asfalt. După o oră a fost ridicat şi 
transportat cu Salvarea la spital, unde s-a constatat 
că avea fractură de bazin. Se pare că acel om al 
străzii avea o forță herculeană! Grigore Caraza s-a 
stins în spital la sfârşitul lui 2014, după o lună de 
suferință. De parcă nu-i fusese de-ajuns calvarul 


ar 


"Aiudului însângerat” pe care l-a descris după 


revenirea în țară în cartea cu acelaşi nume. 

Cumplit destin! Să-l rememorăm împreună. 

În 1948 este nevoit să-şi întrerupă cursurile la 
Şcoala Normală "Gh. Asachi” din Piatra Neamţ din 
cauza situației materiale grele a familiei şi devine 
învățător în satul Călugăreni, aparținător comunei 
natale. În 1949 pune la cale organizația 
anticomunistă "Frăția de Arme” împreună cu un 
fost coleg de liceu, Pamfil Sălăgeanu. Organizaţia 
atrage numeroşi membri şi simpatizanți în toată 
Valea Bistriţei, de la Borca la Pipirig, de la Târgu 
Neamţ la Boroaia. Sunt trădați de un student care s- 
a dovedit a fi omul Securităţii, Valentin Blăgescu. 
Grigore este arestat pe 31 august, la trei zile după 
Sălăgeanu. Este dus în arestul Securității: Neamţ, 
anchetat şi bătut crunt pentru a recunoaşte că a fost 
capul unei organizații de tip legionar. Rezistă şi nu-şi 


_ trădează camarazii. 


xkk 


Direrte 
O VIAȚĂ DE MARTIR 


Arestaţii sunt transferați la închisoarea Galata din 
laşi şi pe data de 18 febr. 1950 are loc procesul. Prin 
sentința nr. 66/1950 Tribunalul Militar laşi îl 
condamnă la 8 ani de închisoare pentru crima de 
uneltire contra ordinei sociale şi la 3 ani închisoare 
corecțională pentru delictul de deținere de material 
interzis. Este dus la Aiud. Această temniţă, ridicată 
din ordinul Mariei Tereza pentru osânda românilor 
ardeleni, era socotită ca cea mai severă din sud- 
estul Europei. Aici avea să-şi petreacă Grigore anii 
tinereții, 18 la număr, din cei 21 de detenţie 

Eliberat în ianuarie 1957 nu ajunge acasă, ci în 
satul  Răchitoasa din Bărăgan, cu domiciliu 
obligatoriu. Aici continuă să dea de furcă 
autorităților. Este arestat şi condamnat tot pentru 
crimă de uneltire, de această dată la 23 ani 
muncă silnică. Retrăieşte calvarul de la Aiud până 
la 1 aug. 1964. Aici i-a cunoscut pe Nichifor Crainic 
şi Radu Gyr care îi spuneau că prin memoria lui 
ieşită din comun era o adevărată bibliotecă pentru 
volumele lor de poezii şi că; tânăr fiind, trebuia să le 
scoată cu el în afara închisorii. A învățat sute de 
poezii. Când a ieşit de-acolo avea în memorie peste 
10.000 de versuri ; 

În 1966 reuşeşte să-şi reia studiile liceale la fără 
frecvenţă şi seral. Are dese conflicte, în special pe 
teme religioase (“subversive”) cu profesorul de 
filosofie. Intră astfel din nou în vizorul Securităţii. 

În 1970 este arestat şi face şapte ani de 
închisoare, pentru propagandă împotriva 
orânduirii comuniste. Desigur, tot la Aiud. Unde 
în altă parte?! Părăseşte definitiv Aiudul la 1 august 
1977, iar în septembrie se reînscrie la liceul "Petru 
Rareş” pentru încă 2 ani de şcoală (între timp 
cursurile serale se măriseră la 5 ani). Aşa a ajuns să 
obțină diploma de bacalaureat la vârsta de 55 de ani, 
după 18 ani de şcoală. 

În mai 1980 ia calea exilului în S.U.A, unde în 
1986 dobândeşte cetățenie americană. La 28 iunie 
1995 se căsătoreşte cu profesoara de istorie Rodica 


Grigore Caraza (în mijloc); în dreapla, Viorel Tocan | 


Terbescu. Se repatriază în iulie 2001, după 21 ani de 
exil. Ca o recunoaştere a suferințelor îndurate în 
temnițele comuniste şi a luptei lui de o viață contra 
unui sistem criminal i se acordă titlul de cetățean de 
onoare al comunei natale (Poiana Teiului) şi al 
municipiului Piatra Neamţ. 2 

În perioada 2005-2009 susține numeroase 
conferințe tematice, în județul natal şi în altele din 
țară, precum şi în Basarabia şi Bucovina. În vara lui 
2010 participă la Întrunirea comemorativă a martirilor 
luptei anticomuniste de la Mânăstirea Brâncoveanu 
de la Sâmbăta de Sus, unde devine membru al 
Mişcării Naţionale de Rezistență şi apoi preşedinte 
de onoare al Mişcării, succedându-i Elisabetei Rizea. 

În iarna ultimului său an din viaţă l-am ținut la 
curent cu frontul de luptă împotriva proiectului Roşia 
Montană şi a gazelor de şist. Ne-a rugat să 
transmitem îndemnul său adresat sătenilor din 
Pungeşti: "Nu uitaţi că doar unirea face puterea 
Sub semnul credinţei, nu cedaţi!” 


Sana ZE Del Jocan 


CE SCRIAU FOŞTII DEȚINUȚI ÎN "GLASUL PATRIEI” 
CHILIMUL OLTENESC - NICHIFOR CRAINIC 


Comuna Tismana, în vechime sediul unei Bănii 
oltene, e azi un centru unde se actualizează arta 
noastră folclorică. Aici funcționează încă din 1950 
cooperativa casnică cu acelaşi nume care, începând 
cu 27 de membri, a izbutit să câştige peste 800 de 
colaboratori permanenți. Cei mai mulţi dintre ei sunt 
femei şi fete din sat şi din comunele vecine Godineşti 
şi Pocruia, cu gustul lor subțiat de datină şi 
îndemânare artistică la țesături şi  cusături. 
Artizanatul a luat în România un avânt pe care nici 
cei mai înflăcăraţi admiratori ai geniului popular n-ar 
fi putut să-l bănuiască. Fiece regiune din țară, unde 
a înflorit o varietate din bogatul nostru tezaur 
folcloric, îşi are acum centrul cooperatist care pune 
din nou în circulaţie acest tezaur definitoriu pentru 
specificul artistic al poporului nostru. 

Dacă e lucru netăgăduit că, sub impulsul 
romantismului european, Vasile Alecsandri a 
inaugurat culegerea poeziei populare şi vechea 
Academie Română a stimulat necontenit această 
acţiune, dacă e de netăgăduit că în anul 1927 s-a 
întemeiat Arhiva Fonogramică imprimând peste 
30.000 de cântece, Institutul de Literatură şi Folclor, 
creat de noua Academie, a trecut la studiul 
sistematic al materialului adunat, fără să piardă din 
vedere că plăsmuirile populare sporesc continuu, 
inspirate de noile transformări ale vieții 
contemporane. Folclorul nu constituie numai un 
studiu al trecutului. In concepția nouă, el este o forță 
artistică vie, menită să înfrumuseţeze viața actuală şi 
să împrumute autenticitate creaţiilor culte. In afară 
de numeroasele publicaţii, culegeri şi studii, care îl 
răspândesc în librării şi biblioteci sau discoteci, zeci 
de mii de formațiuni de amatori, încurajate prin 
concursuri şi distincţii, îl actualizează prin coruri, prin 
dansuri şi prin varietatea pitorească a portului 

naţional,  Cooperativele regionale de 
artizanat răspund astfel sarcinii de a îmbrăca 


festiv, în gustul milenar al poporului nostru, 
spectacolele artistice de amatori, participanții la 
manifestaţiile publice şi de a cultiva arta decorativă a 
căminului şi a birourilor. 

Şi cum folclorul nostru, pe măsură ce e cunoscut, 
e mai admirat şi mai cerut peste hotare, o piaţă largă 
de desfacere s-a deschis articolelor de artizanat care 
duc în lume faima ingeniozităţii artistice a poporului 
român. Cooperativa casnică Tismana se distinge 
prin faptul că aria de unde îşi culege izvoadele, pe 
care le reproduce şi le stilizează, nu e numai 
regional  oltenească, ci general românească. 
Producţia ei e determinată şi de necesităţile interne, 
dar şi de comenzile numeroase venite din 
străinătate. Conducătorul ei tehnic ne-a desfăşurat în 
față vraja unui bazar de țesături şi cusături după 
modele din toată țara : costume naţionale, covoare, 
ştergare, fețe de masă, casete, mape de birou şi o 
mulțime de obiecte mărunte, toate împodobite 
minuţios de răbdătoarea şi isteața mână de femeie. 
Unele merg în Franţa şi R.F.G. Altele sunt cerute în 
Polonia, în ltalia şi Austria. Altele în Olanda şi 
Danemarca. Dar produsele de la Tismana trec şi 
peste Atlantic, în Canada şi Brazilia şi, peste Marea 
Galbenă, în Japonia. 

Cum suntem în Oltenia şi ochiul s-a deprins să 
caute specificul regiunii, preferințele se opresc la 
costumul bărbătesc gorjan şi la covorul oltenesc. 

Costumul bărbătesc gorjan se distinge dintre 
toate variantele provinciale prin faptul că nu poartă 
cămaşa pe dinafară. E de sus până jos croit din 
dimie fină, albă, candidă ca lumina solară, lar ca 
ornament nu îngăduie decât linia bătută a găitanului 
negru. Această discreţie şi această sobrietate 
coloristică îi dau un aer de eleganță domnească. O 
statură voinică îmbrăcată în el e o apariţie de lumină, 
de puritate şi de optimism. Nu e de mirare deci 
tendința actuală de a-l generaliza pe țară în 


spectacolele festive de cântec şi de dans. Gorjanul 
poartă căciulă moțată ca dacii de pe Coloana lui 
Traian şi ca Decedai în busturile de la Vatican. Tot 
astfel va fi purtat-o şi străbunul Litovoi, care în 
aceste părți îşi avea voievodatul, pentru apărarea 
căruia a murit pe coclaurii Parângului. 

Chilimul oltenesc, cum au observat nu o dată 
etnografii noştri, rezumă în chip magnific peisajul 
Olteniei. E un poem țesut din dragoste pentru ea. In 
decorația lui sunt absente motivele geometrice, 
vărgăturile paralele şi romburile colorate, din 
covoarele transilvănene sau din velihțele munteneşti. 
Câmpul lui e un albastru unitar ca apa izvoarelor de 
munte sau un roşu dominant şi dogoritor ca focul 
ciobanilor de pe plaiuri. Bordura fondului, lată de jur 
împrejur, e decorată cu vârfuri de ramuri în trei 
frunze, intercalate cu flori, rânduite după principiul 
repetiției. Urmează un chenar roşu dacă fondul e 
albastru şi invers, deschis mai discret de flori şi 
frunze. Spaţiul din interiorul chenarului îl umplu 
ramuri mai bogate şi alte motive florale, care acum 
apar în ciorchine. Inima chilimului e roşie dacă fondul 
e albastru sau albastră .dacă fondul e roşu, şi pe ea 
se înscrie de obicei un ghiveci cu plantă înflorită. In 
rămurişul ei apar păsările, sau în locul ghiveciului 
siluete de animale identificabile. Alte ori în inima 
chilimului apare un contur de mănăstire. Dar frunza 
verde şi floarea roşie sau albă sunt motivele 
decorative preferate. Un chilim cu fond albastru pare 
o bucată de cer, văzut din mijlocul codrului, cum se 
fărâmițează sus de freamătul bogat al frunzişului. Un 
chilim cu fondul roşu înfrunzit pare un incendiu în 
flăcările căruia ard fără să se consume ramurile verzi 
ale codrului. Sufletul poetic al oltencelor s-a exprimat 
plastic, cu măiestrie fără pereche, în chilimurile 
țesute, ca la Tismana, de mâinile lor. 


"Glasul patriei” din 10 decembrie 1964 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 P29:1! 


Sfesă Cepionară interleliză XI) 


STUDENȚIMEA ŞI IDEALUL SPIRITUAL. (|) 


Mă pregăteam pentru Bucureştii universitari, cu 
avânturi, dar fără zale, şi gata de îngenuncheri la 
orice retezare a unei aripi de vis. Cu limpezimile 
apelor mele tulburate de bulgării zvârliți din afară. 
Temperament de răzvrătit şi totuşi timid şi dibuindu- 
mă confuz. Cu o roată mare de aur şi flăcări 
alergând prin mine, dar care nu avea osie. Cu 
aspirații multiple dar fără axă centrală; cu zeci de 
idealuri dar fără un ideal; ispitit în artă de insurectia 
noilor forme poetice față de dogmatismul 
clasicismului şi de tradiţie. 

O, dar a venit curând, foarte curând, marea 
găsire de sine. Au venit ancorele şi rădăcinile de 
argint care l-au fixat pe tânăr într-o disciplină 
spirituală! 

Crepusculului dezorientărilor i-a urmat intersecția 
tuturor planurilor interioare într-un punct central 
numit ideal: idealul unei generații. 

In ciuda perioadei postbelice de agitaţie 
continuă, de crunt materialism, de haos şi cinism, 
de superficialitate şi de dezertări de la idealuri, 
tineretul cărturăresc român - Singurul valabil. prin 
contribuția-i spirituală - şi-a aflat un echilibru prin 
ridicarea unui stindard comun, prin închegarea unui 
front al generaţiei noi, cu exponentul de bază: 
studențimea. 

S-a trecut de zece ani de când tineretul 
studențesc lucrează temeinic la adâncirea albiei 
idealului unic şi la consolidarea digurilor sale de 
pază. Astăzi pe acest mare şantier al spiritului, 
opera e aproape sfârşită. Cei peste zece ani de 
trudă au dus la o construcţie de grele armături, şi nu 
la un beteag prepeleag de şindrilă. 

Trebuie rostit limpede: marea catastrofă care 
părea că ameninţă cu distracţia generaţia tânără şi 
care nu consta decât în absenţa — vremelnică, din 
fericire - a idealului comun de generaţie, a fost 
înlăturată . 

Pentru a dărui un ideal etic şi un ideal naţional 
tineretului cărturăresc, dar mai cu seamă pentru a-l 
constitui în generație - caracterizată prin prezența 
unei singure axe de aspirații - a trebuit să existe în 
universități, în afara prelegerilor universitare, o altă 
şcoală, mai adâncă, a spiritului, care să cimenteze 
valori într-o etică nouă şi un crez nou. 

Această şcoală, mijind în începuturi oarecum 
superficiale, manifestate extern printr-o reacţie 
împotriva infiltraţiei evreieşti în facultăţi şi câtva timp 
după aceea impotriva comunismului, a cărui fază 
inițială de incubație amenința chiar o parte din 
tineretul universitar, a canalizat treptat energiile, le- 
a dat o directivă în profunzime, un echilibru şi o 
disciplină. O rară disciplină. N-aş vrea să întâmpin 
surâsuri de neîncredere, accentuând asupra acestei 
discipline. Mulţi dintre domniile-voastre n-au avut 
cum şi când s-o cunoască. Dar poate că tot au putut 
s-o întrezărească într-unul din aspectele ei: 
Congresul Studenţesc de la Craiova din preajma 
sărbătorilor Paştilor. Energie şi ordine. Ordine, 
fiindcă acesta era cuvântul conducătorilor 
studențimii. 

Eu vin din mijlocul marii studențimi verzi, pe 
care o cunosc, căreia îi analizez, perpetuu, 
manifestările şi care mă uimeşte prin transfigurarea, 
de câţiva ani încoace, a tineretului român. Cuvântul 
meu este sincer şi relatează numai stări de fapt. 

Evident, această luptă de seninătăţi şi bronzuri 
pentu o disciplină și un ideal, a mers paralel cu 
boicotul pornit de cei cuprinşi de panică în fața 
încadrării tineretului într-un ideal de autentic 
naționalism, de purități morale şi de lichidare a 
falselor valori şi a formulelor dubioase, Era boicotul 
unui politicianism meschin şi corupt, alături de 
boicotul iudeo-masonic! Ani de zile o “anumită” 
presă, aceea a Sărindarului, mistificatoare şi 
potrivnică oricărui sfânt ideal românesc, a încercat 
să stropească numai cu mocirie azurul unui suflet 
nou care se năştea limpede şi cu aripi de şoim. 


Şi peste loate zăgazurile şi boicoturile noua 
generație şi-a fâlfâit flamura şi a călcat înainte spre 
consolidarea spirituală. 

Au fost mărăcini, mârşăvii şi sforării de culise 
care i-au stat în cale. . .Au fost prigoane lungi, cu 
ținte de bocanci scrâşnind pe tânără carne strivită; 
au fost puşcării largi şi mucede, în care a bolit şi a 
flămânzit - luni întregi - floarea tineretului românesc . 

Dar acest tineret n-a mai putut fi înfrânt. Acest 
tineret n-a mai căzut în genunchi, ca odinioară, la 
primele decepții. Inima lui crescuse prea mare şi 
suna acum ca un clopot de verde cleştar în freamăt 
adânc peste întreaga țară. 

Acuma nu mai erau izolări şi singurătăți, 
dezolări şi dezorientări, simpli tineri răzlețiți şi 
împrăştiați, tulburi şi întrebându-se fiecare ce vor. 

Acum era un tineret omogen, ferecat în fierul 
unei energii colective, construit sufleteşte. şi 
dinamic, ridicând o rezistență morală ca un bloc de 
cremene. 

Un tineret înălțat la rangul de generație cu 
unitate de ideal. 

De aceea puşcăriile în care s-a bolit şi s-a murit 
chiar au fost senine. 

De aceea cizmele care sfărâmau carnea 
tineretului prigonit au stârnit cântece şi nu 
lacrimi. (...) 

O structură sufletească nouă se ivise. Căci 
războiul făcuse marea scindare în două lumi: lumea 
veche, a celor rămaşi la dogme şi fideli valorilor 
trecutului, şi lumea nouă, instinctiv revoluționară, 
dar revoluționară neomogen şi disparat, fără a şti 
clar ce ideal urmăreşte impulsul ei spre reacţie, ci 
numai călcând în picioare şi negând trecutul. 

De acest haos moral, la care s-a adăugat haosul 


economic într-un vârtej satanic, au profitat pseudo- . 


valorile pentru a se introna pe treptele tuturor 
manifestărilor în viața de stat. Astfel, prin 
artificializare şi prin îndepărtare de la morala naturii, 
prin costumarea în carnavalul unor false valori. şi 
teama de autenticul moral al vieţii, s-a ajuns la 
ipocrizia care, în mod fatal, avea să determine o 
reacție . 

Dar o reacție nu este întemeiată pe parităţi și 
reconstrucţii morale, ci e limitată la un anarhism de 
suprafață, fără obiective profunde; un anarhism 
de ceață, necreator şi inutil dizolvant, secundat de 
strecurările din umbră ale unor alte pseudo-valori, 
care, la clipe oportune, s-au constituit într-o falsă şi 
putredă dominație şi care amenințau printr-un pericol 
mult mai grav chiar ipocrizia vechii societăți, 
împotriva căreia pretextau că reacţionează. 

Lângă toate acestea, dezechilibrul politic. 

Apariţia cangrenei omului politic postbelic, 


cancerat de arivism, sterp de ideal, păpuşar 
demagog,  egocentric şi mârşav în interese 
meschine, cu fața sub oribilul zâmbet de 


complezenţă al măştii democraţiei. 

lar imediat lângă democraţia redusă la simpla 
pastişă grotescă, strâmbată şi diformată până la 
parodie şi caricatură, ghearele roşii înaintând 
treptat, ale marxismului iudeo-bolşevic, camuflat 
patetic sub evocarea unui martiriu proletar, într-o 
stângă reacționară, anarhic dizolvantă, cu: doctrina 
sonoră de tinichea: materialism istoric! 

Şovăirilor tânărului, determinate de toate 
corelaţiile  divulgate mai sus, le-au urmat 
coordonarea şi echilibrul aspirațiilor, .disciplina 
spiritului şi idealul sub stindardul căruia s-a 
închegal o generație nouă. 

Sustras pericolului care-l amenința cu 
dezagregarea, tânărului i s-au deschis luminişuri şi 
lucidități. Necesitatea unui ideal comun i-a înflorit 
în suflet mai mult printr-o revelație mistică, decât 
printr-o simplă comprehensiune. 


Întregul trecut, străin şi românesc, s-a deschis , 


deodată, ca o magică uşă, iar permanența unui ideal 
s-a ivit înflorită în toate marile epoci ale istoriei, în 
toate marile evoluții ale spiritului omenesc, 


RADU GYR 


Astfel în idealul istoric, s-au circumscris idealul 
elin şi idealul latin. /dealu! elin, cu liniile de bronz ale 
efebului curgând în spirit şi trup, şi cu uriaşa 
construcție a civilizației antice. 

Idealul latin, cu obiectivul politic al creării statului 
roman şi-al expansiunii latinităţii. 

Şi lângă acestea: 

/dealul Renaşterii, cu admirabila-i sinteză de 
civilizație, contopind artele, ştiinţa şi idealul politic şi 
legând punte de azur cu marele trecut spiritual, al 
antichităţii. 

Dar în acelaşi cadru istoric, idealul românesc 
al lui Mihai Viteazul, alături de toate celelalte înalte 
idealuri româneşti: 

idealul lui Horia, Cloşca şi Crişan; 

idealul Domnului Tudor, sfârtecat, numai pentru 
soarele său şi aruncat, ciosvârte înstelate, în fântâna 
Târgoviştei; 

idealul bătrânilor cronicari, oftând şi tânjind de 
visul contopirii neamului românesc; 

idealul lui Şincai, cu picioarele sfâşiate de 
bolovanii pribegiei şi cu marele-i vis atârnând în 
desaga din spinare care îi purta cronica; 

idealul boierilor, fugăriţi peste munţi, numai 
fiindcă îndrăzniseră să visătorească frumos la unire; 

în. sfârşit, idealul ciungilor şi mutilaților din 
crâncenul Război de Intregire. 

Idealul lui Heliade Rădulescu, cu acel naiv dar 
admirabil îndemn. la "scris". Idealul olimpian ca un 
cer de primăvară al poeziei lui George Coşbuc, sau 
acel tumultos şi năvalnic, ca un torent carpatic, al 
liricii înspumate a lui Octavian Goga. Dar mai ales 
quintezența idealului artistic şi românesc în poezia 
de curcubee şi orgi marine, de viscole şi ninsori 
lunare, a geniului nostru naţional: Mihail Eminescu. 
O serie de frământări, de curente literare şi estetice, 
toate pentru un ideal! 

Şi, după idealul istoric şi cel artistic, iată, 
rezumativ, galeria idealului etic, întrupat simbolic 
în: 

a) etica eroului elin, sintetizată, la rândul ei, în 
eroii lui Homer sau în sufletul de bronz al lui Leonida; 

b) eroul creştin, cu largile lui blajinităţi, pregătit 
oricând, pentru jertfă şi granit sufletesc neclintit, 
creând o morală şi-o spiritualitate nouă, urcând spre 
purități de asceză şi transcendențe; 

c) eroul cornelian, purificat în stalactită de voință 
şi ideal moral, elevat peste mocirlele vieții; 

d) eroul, atât de ridiculizat pe nedrept, şi atât 
de sublim în candorile naivităţii luminate de vis a lui 
Cervantes, sfânt Don Quichote, umbră înstelată în 
goană eternă după vis, înfrânt de morile realității 
brutale. 

e) eroul moral al lui Carlyle, lespede de cleştar 
pentru marile altare ale eticei; 

f) eroul ibsenian, întruchipat în Brand, în acest 
Brand cu umerii necocârjați de viforele vieții; ca un 
cere de fier în straşnica lui ţinută morală, în 
neclintirea lui de bloc umano- ceresc; 

Ă 9) eroul tolstoian, turnat în minunatul Nekludov 
din “Învierea”, descătuşându-se, prin revelaţie 
mistică, de toate bunurile vremelnice şi pământene, 
transfigurat interior şi pornit spre ascensiuni de 
spiritualitate creştină: 

h) şi, în sfârşit, chiar în eroul lui Jack London, 
acel "vagabond des etoiles" ocnaşul condamnat la 
carceră grea, cu gleznele prinse în ghiulele de fier şi 
brațele strivite în lanţuri, ajuns prin durerea continuă 
a cărnii, la amorţire şi anulare trupească şi la o 
limpezire neobişnuită a spiritului, la o evadare a 
sufletului din trup şi la o siderală plutire pe drumul 
astrelor eterne..Admirabil simbol al sufletului 
desțelenit din suferință banală, în albă lunecare 
peste ea. (continuare în numărul viitor) 


Biblioteca Academiei Române, 1935  - 
Conferinţă ținută în cadrul ciclului "Studenţimea şi 


idealul spiritual” organizat de Cercul Studenţesc 
Doljean, 1935. 


Salina de Vasil Pdunari 
Pas:12 CUVÂNTUL LIEGIONAR FEBRUARIE 2015 


Magteniea Godeanu (XII) 


UN TRIBUNAL NEVĂZUT 


Am văzut la B.B.C. un interviu luat unui domn 
istoric din New York, pe nume Ioanid şi nu mai ştiu 
cum, care printre altele constata - cu durere sau cu 

jăcere - că antisemitismul poporului român nu 
este de azi, de ieri, şi îl prezenta ca manifestându- 
se de la 1878, de la Conferinţa de Pace de la Berlin 
pespre cât de istoric o fi d!. loanid nu pot să fac 
nici o apreciere, lucrările d-sale nefiind de găsit în 
România, cu toate că este vorbitor de limbă română 

Sunt greu de stabilit două lucruri 

- dacă a fi istoric este sinonim cu a fi cercetător 
pentru stabilirea adevărului istoric, 

- dacă, odată stabilit acest adevăr, are prioritate 
în faţa intereselor de trib sau de triburi. 


Pentru a avea o bază temeinică, veche şi de 
demult, di. loanid a ales ca punct de plecare anul 
1878. Era după Războiul de Independenţă din 1877 
când, aşa cum ştiţi, România, atâta cât era, a învins 
Imperiul Otoman. într-un război pierdut de colosul 
| rusesc cu picioarele de lut şi îşi cerea răsplata vitejiei 
| şi sacrificiilor sale solicitând marilor puteri ale vremii 
| recunoaşterea independenței tânărului Regat al 
| României sub sceptrul înțeleptului rege Carol |. 
Recunoaşterea independenței noastre a fost 
condiționată de cancelarul Germaniei, Otto von 
Bismark, de acceptare pe pământul României a 
imigrației evreilor în număr nelimitat şi cu 
încetățenirea necondiționată. [ 

Care era interesul Germaniei în situaţia dată vom 
discuta poate altădată şi, oricum, pentru noi era lipsit 
de importanță / 

Putea o Românie de câteva milioane de locuitori 
să suporte o năvălire străină fără a prevedea 
consecințele tragice, economice, sociale, culturale 
etc., etc.? 

Am zis "consecinţe tragice”. Aoleu, m-am dat de 
gol că sunt “antisemit”! Ce firmă mi se putea pune 
dacă cei ce voiau să năvălească în România erau 
germanii, sau ungurii, sau bulgarii, sau ruşii? 
Antigerman sau antiungur sau _antibulgar sau 
antirus (aicraţi nimerit ——_ A 

Dacă în decursul mileniilor de existență a noastră 
pe acest pământ ne-am apărat cu sabia în mână 
neamul, credința în Dumnezeu şi pământul în care 
stau înfipte rădăcinile existenţei noastre, tuturor li s-a 
părut normal şi tuturor li se pare un lucru nu numai 
logic, dar şi de mare laudă. Şi iată că de la un 
moment dat tot ce părea în firea lucrurile pentru 
orice popor din lumea aceasta, a devenit o 
"crimă contra umanităţii” !! 

Trăgând o primă concluzie se poate stabili că în 
lumea aceasta dreptul de apărare a unui popor are 
totuşi îngrădiri sau, altfel spus, excepţiile confirmă 
regula - excepția de față. 


Dar să coborâm mai departe pe firul istoriei. 
Sărind peste vreme ajungem la primul război 
mondial. 

Sacrificiile României, în oameni şi bunuri, întrec 
la proporţie sacrificiile oricărui participant la război. 

Vine şi Conferinţa de Pace de la Versailles şi 
bețe în roate: nu se mai respectă angajamentele față 
de România decât dacă evreii care sunt pe teritoriu 
şi cei care vin în grupuri din Rusia post octombristă 
sau din Polonia ori de aiurea, sunt naturalizați în 
masă, necondiționat. 

Stai buimăcit şi te întrebi; DE CE? 

De ce vin toți în România, de ce marile puteri 
europene plus di. Wilson preş. U.S.A. sunt atât de 
interesați să îi împământenească la noi, de ce o 
țară de zeci de ori mai mică decât Statele Unite 
trebuie să "asimileze" într-o anumită perioadă de 
timp de zece ori mai mulţi imigranți decât o face 
Congresul American în aceeaşi perioadă de timp? 

Oare ce s-a întâmplat, suntem sălbaticii din inima 
pădurilor ecuatoriale şi trebuie să vină cineva să ne 
civilizeze? S-au descoperit zăcăminte de aur ca în 
California sau diamante ca în Africa de Sud? 

„Nu ştim. Eu cred că s-a constatat că aurul era în 
inima românului blajin şi conciliant şi că diamantele 
erau plaiurile româneşti inegalabile. 


Urmarea se cunoaşte: în România interbelică, 
paradoxal, problema de apărare de la pieire a 
fost nu a unui grup etnic minoritar, ci al grupului 
etnic majoritar. 

„Dacă cineva încearcă să susţină altceva nu văd 
nici un motiv să acceptăm "de bună voie şi nesilit de 
nimeni” nişte minciuni cusute cu aţă albă. 

Se practică şi s-au practicat dintotdeauna 
presiuni asupra guvernelor. Dacă nu s-a putut altfel, 
cei ce rezistau au fost corupți, şantajați prin 
împrumuturi la nivel naţional sau şantajați ca 
persoane particulare. Altor conducători li s-a băgat 
pe gât o-femeie care să-i transforme (dacă mai era 
nevoie) în criminali demenţi şi sadici. După cum mai 
vedem, pe unii îi calcă maşina, alții în preajma 
alegerilor cad seceraţi de gloanțe şi multe altele. Şi 
totuşi vom vedea că popoarele luptă în continuare 
pentru ceea ce cred ele că reprezintă binele lor. 


lată că ajungem în preajma celui de-al doilea 

război mondial. 
__ Cao reacţie la pericolul bolşevic - şi aici mă refer 
în primul rând la pericolul intern, organizat prin 
Internaționala Comunistă finanțată de Moscova, la 
rândul ei finanțată de unele asociaţii de bancheri şi 
mari bogătaşi ai lumii apusene - apar mişcările 
naţionaliste din Europa (şi nu numai). 

Nu vreau să fac apologia acestor mişcări. A 
apărut una curată, motivată, absolut justificată, 
puternică. şi creatoare. Aceasta a fost Mişcarea 
Legionară de până la asasinarea lui Corneliu Zelea- 
Codreanu. Din păcate, înainte de zisul holocaust ea 
a dispărut de pe firmamentul politic românesc. 

Să stabilim deci fără nici un dubiu: Mişcarea 


Legionară nu a fost niciodată implicată de nimeni în 
ceea ce unele cercuri de interese încearcă să 
crediteze sub denumirea de "Holocaust în România"! 

Am făcut această subliniere pentru a declara că 
privesc şi încerc să desluşesc această problemă nu 
ca legionar, ci ca un român oarecare, câ un bun 
român, căci socotesc pe cei ce îşi însuşesc multe 
vinovăţii inventate împotriva tuturor dovezilor şi 
împotriva intereselor naţionale ca pe nişte străini de 
neamul românesc. 

Pe de altă parte, nu mă feresc de a declara că 
acest articol conţine punctul de vedere al Mişcării 
Legionare din România şi din lume. Specific aici că 
nu vorbesc în numele simiştilor şi nici în numele unor 
legionari care au făcut zeci de ani de puşcărie şi nu 
se mai pot detaşa de teamă în urma terorii şi 
chinurilor îndurate. 

Nu cred că este necesar să mă apuc să înşirui 
din nou sutele de argumente produse de istoricii 
români şi de personalităţile care au preluat făclia 
adevărului şi au adus argumente suficiente pentru a 
demonta această încercare de incriminare a 
poporului român. Aici mă refer, bineînțeles,-şi la prof. 
lon Coja şi la a sa 'Liga pentru combaterea 
antiromânismului”. 


Ceea ce mi se pare inadmisibil este că ni se cere 
să acceptăm această acuzaţie - dacă se poate chiar 
cu oarecare entuziasm. 

Oare Înţelepţii din orice timp îşi pot închipui că 
impunerea prin forța împrejurărilor a acestui 
neadevăr este benefică pentru poporul ales? 

Dacă aşa judecă Înţelepţii este grav, căci 
înseamnă că au ajuns la convingerea că îşi pot 
permite orice. Nu uitaţi dureroasa  zicală 
românească: "Cu cât mai rău, cu-atât mai bine”! 

Oare trezirea resentimentelor face parte dintr-un 
plan? Să credem în această afirmaţie? 

să credem ce zice Biblia: "Pieirea ta prin tine, 
Sioane"? 

Ştim că crimele contra umanităţii nu se prescriu, 
dar ne punem întrebarea! Dacă a existat holocausi 
în România, de ce nu a fost judecat la timpul potrivit, 
la fel ca Nurnbergul? 

Cei ce ne acuză, cum vor răspunde la această 
întrebare? Poate România a stat ascunsă în 
Argentina sau în Amazonia şi acum am fost 
descoperiţi! 

Dar în această situație nu ni se face măcar 
cinstea datorată şi celui din urmă om, de a fi 
judecați? 

A existat un proces la instanțele 
internaționale de justiție care ne-a condamnat? 

Cine are dreptul de a stabili acest lucru? 

S-a văzut vreun tribunal care să aibă în 
compunerea sa numai acuzarea? 

Unde este judecătorul? Unde este apărătorul? 

Cine hotărăşte, o bandă de foşti comunişti care 
au avut părinții membri ai Partidului Comunist din 
România? (nota bene; nu "Partidul Comunist 
Român”, ci "Partidul Comunist din România”) 

Se mai pune o întrebare: De ce înverşunarea 
aceasta împotriva țării noastre? 

În timpul războiului, în alte ţări europene 
populația evreiască a avut de suferit mai mult decât 
la noi. Eu, ca om de pe stradă, mă întreb şi mă 
crucesc: De ce noi? 

Să fie oare lucruri ascunse pe care nu le ştim, au 
existat planuri pe care noi le-am zădărnicit? 

Dacă da, care sunt acelea, şi dacă da, ce vină 
are poporul român? 

Vină colectivă? Unde s-a mai văzut aşa ceva? 

Sunt prea multe întrebări şi, dacă nu ni se va 
da răspuns la toate, daţi-ne voie să ne îndoim de 
temeinicia acestei acuzații şi să o respingem cu 
cea mai mare hotărâre. 

Declarăm că vom duce mai departe tactica de 
supraviețuire a poporului român dintotdeauna: 
niciodată nu vom ataca pe nimeni dar totdeauna ne 
vom apăra şi atunci când aparent nu va mai fi 
nici o şansă de izbândă. 


"Cuvântul Legionar" nr. 16 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 29:15 


urituali tate 


CON FRUNTARE IUDEO — CREŞTINĂ 


Într-una din zile a fost adus la sanatoriul 
închisorii un evreu talmudist cocoşat, foarte 
grav bolnav. Când a intrat în contact cu 
atmosfera din camera 4, ura lui împotriva 
creştinilor s-a dezlănțuit violent: 


- Voi, creştinii, sunteţi vinovaţi de pogromul 
împotriva evreilor. Ne vom răzbuna după legea 
noastră! 


| s-a răspuns: 

- Dimpotrivă, creştinii sunt victimele directe 
sau indirecte ale evreilor. Evreii au ucis pe 
Hristos şi-i prigonesc şi-i ucid pe creştini ori 
de câte ori au ocazia în istorie, ca să ajungă 
ei înşişi stăpânii lumii. Dar lumea modernă 
nu poate accepta guvernarea unui neam 
străin care se consideră Israel. 


- Noi suntem Israelul prin alegerea divină! 


- Israelul este haric, şi nu născut dintr-o 
anume seminție. 


- Voi sunteți antisemiţi şi prin asta nesocotiți 
legământul dat de Dumnzeu poporului evreul 


- Antisemit nu a fost Hristos, ci luda, Ana, 
Caiafa şi poporul care a cerut răstignirea. 

Antisemiţi nu sunt creştinii, ci evreii care 
luptă împotriva evidenţei, căci ei ştiu bine că 
Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud şi 
Cabala au răstălmăcit învățătura revelată a 
Vechiului Testament. Ei se închină fie vițelului 
de aur împotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui 
satana împotriva adevărului lui Hristos. 

Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e 
incapabil să-L urmeze, căci el însuşi se 
consideră Hristos - iată culmea 
demonismului la care a ajuns! 


- Creştinii au colaborat cu Hitler împotriva 
creştinilor! a strigat talmudistul. 


- Dar tot creştinii au fost marii martiri ai 
lagărelor naziste! De altfel, nazismul a fost un 
iudaism relativ. 


- Cum vine asta? 


- Evreii s-au declarat pe ei înşişi drept 
ființă sfântă, însuşi Mesia, deci rasismul lor 
este absolut. Hitler a declarat pe arieni drept 
rasa superioară, deci o formulă relativă. 

Mai mult, nici nazismul nu a fost creştin, ci 
anticreştin. Hitler îi suspecta pe creştini de 
semitism. 


- - Creştinii nu i-au apărat pe evrei împotriva 
nazismului! 

- Creştinii i-au apărat pe creştini şi pe 
evrei în măsura posibilităților istorice de 
atunci. 

Evreii îi acuză pe creştini că i-au prigonit prin 
Hitler, dar asta este o dublă ipocrizie: pe de o 
parte, ei ştiu că nu se putea face mai mult 
atunci; pe de altă parte, vor să justifice 
uciderea creştinilor pe care ei o săvârşesc 
prin comunism. 


- Dar evreii sunt victimele lui Stalin şi ale 
comunismului! 

- Asta e o ipocrizie şi un tupeu tipic iudaic. 
Se ştie bine că evreii au creat materialismul 
istoric, au condus revoluția sovietică, au 
dezlănţuit prigoana împotriva Bisericii 
creştine şi a tuturor oamenilor care au refuzat 
comunizarea. 

Aici W. a intervenit ferm în discuţie: 

- Comunismul este instrumentul de iudaizare 
a lumii. 


- Pentru această afirmaţie vei plăti scump! i-a 
strigat înfuriat evreul talmudist. 


W. însă a continuat netulburat: 

- In lupta dintre Stalin şi Troțki a învins Stalin, 
care s-a folosit de evrei. El le-a refuzat puterea, 
dar nu şi serviciile. Aşa că evreii au ales locul 
doi în comunism şi nu l-au părăsit niciodată. Ei 
sunt calul troian al revoluţiei comuniste. 


- Ființa poporului evreu este sfântă şi va pieri 
oricine se va atinge de ea. 


- Tocmai asta este greşeala rabinică, 
rasismul de tip divin, dominația lumii de 
către evrei. Obsesia puterii mondiale îi 
satanizează pe iudei! 


- Poporul evreu îşi dovedeşte mesianismul 
prin influența lui mondială şi prin crearea 
statului Israel, a replicat cocoşatul. 


- Nu cu puterea lui Dumnezeu au făcut ei 
aceste fapte, ci ca antihrişti ce s-au închinat 
lui satana. 


- Meriţi să fii ucis! a strigat turbat talmudistul. 


- Şi mama şi fraţii mei mi-au spus la fel, a 
răspuns senin W.. 

După ce s-a mai liniştit, cocoşatul a'reluat: 

- Evreii au fost capabili să creeze după 2000 
de ani statul israelit şi vor fi capabili să conducă 
lumea întreagă. 

W. i-a răspuns: 

- Statul Israel este o dovadă a vremurilor 
apocaliptice de sfârşit de lume, de venire a 
doua oară a lui Hristos. Puterea vi se va lua. 
lubesc poporul evreu, e poporul meu, dar cred 
că numai prin Hristos se va mântui. Acum 
însă, când sunt îmbătaţi de putere, ei nu pot 
vedea adevărul, nu se pot pocăi. Aş vrea să fiu 
şi eu anatema ca Pavel, numai să pot mântui pe 
unii dintre ei! 

- Vom rezidi templul lui Solomon şi vom 
şterge orice urmă de creştinism din Ierusalim! 


- Veţi fi din nou loviți cumplit, a zis W.. 


- Ne vor apăra creştinii, a răspuns cu tâlc 
evreul talmudist. Am_reuşit să _naştem_un 
complex de vinovăție în conştiinţa creştinătăţii 
care o paralizează şi prin care o vom supune. 


- Vinovăţia este a voastră, dar voi respingeți 
adevărul, Hristos încă vă mai întinde mâna prin 
care vă puteţi salva. ŞI va veni vremea prorocită 
în care evreii vor intra în numărul creştinătăţii; 
atunci va fi slavă şi bucurie pe pământ. 


- Avem o moştenire comună, a încercat 
evreul să cotească discuţia. 


. Hristos ne desparte, i-a retezat-o W.. 
Chiar Moise şi prorocii sunt ai noştri. Dacă aţi 
urma lui Moise, ați fi creştini! 


- Nu evreii, ci romanii L-au ucis pe Hristos, a 
insistat talmudistul. 


- Evreii L-au ucis prin forma legală de 
atunci, deci prin romani. 

Nu romanii L-au urât pe Hristos, ci evreii. 

Nu pe romani îi acuză Hristos, ci pe evrei. 


- Nu poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci 
căpeteniile lui. 


- Poporul evreu, cu unele excepții de 
credincioşi, şi-a urmat conducătorii, şi este 
vrednic de ei. 


- Au trecut zeci de generații de la Ana şi 
Caiafa, e vremea să se uite crima de atunci. 


- Urmăreşte ce fac evreii de atunci şi până 
azi împotriva creştinilor şi a tuturor 
oamenilor şi vei înțelege de ce li s-a spus că 
păcatul împotriva lui Hristos va fi iertat, dar 
păcatul împotriva Duhului Sfânt nu li se va 
ierta. Evreii de azi sunt mai vinovați decât 
evreii care L-au ucis pe Hristos! 


Bolnavii. din camera 4 ascultau uimiţi. W 
vorbea din propria lui otravă sufletească, de 
care acum se simțea eliberat. Talmudistul s-a 
jurat să-l denunțe 'după eliberare la mai-marii 
comunităţii evreieşti, care-l vor distruge. Însă în 
scurt timp a murit. 


NOTĂ: Discuţia de mai sus s-a purtat în 
sanatoriul închisorii din Tg. Ocna, în anii 50, între un 
evreu, un legionar şi pastorul protestant de origine 
evreiască Wurmbrandt (W.). 

După această confruntare, Valeriu Gafencu (n. n.: 
frate de Cruce, sfântul închisorilor comuniste), i-a 
spus: 

- Domnul pastor cunoaşte foarte bine adevărul, 
rămâne numai să se statornicească în el. 

W. s-a înclinat uşor şi a rămas pe gânduri. 
Cunoştea, într-adevăr, mai bine ca alţii problema 
evreiască şi raportarea ei la creştinism. Avusese 
discuţii aprinse pe această temă cu fratele său, care 
era mare maestru în Loja secretă iudaică, lojă ce 
controla masoneria internațională. 

- Cum vreți voi, vreo cincisprezece milioane 
de evrei, să guvernați patru miliarde de neevrei? 
îl întrebase W.. 

lar fratele i-a răspuns: . 

- Avem prozeliți suficienți. Unii ştiu că ne sunt 
prozeliți,. alţii nu ştiu, dar toţi sunt la dispoziția 
noastră şi noi vom fi dumnezeul lor. Noi am creat 
francmasoneria, - iar prin comunism, capitalism, 
materialism şi _umanitarism am dat deja o 
spiritualitate iudaică — întregii lumi. Lumea se 
iudaizează zi de zi. Evreii sunt fermentul sec. XX. 


ieirea ţa prin tine, Israele! i-a replicat W. Voi 
nu mai aveţi cer, căci dincolo de pământ nu aveți 
nici un ideal! 


- extras din cartea "Întoarcerea la Hristos” de loan 
lanolide (frate de Cruce) - 


Pec.14 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 


PO e AD y 9 re iat are o capii mtmteara vă mtepteantei subame e Înăae me i bn 


Cancun 
ISTORIE NECENZURATĂ 
- Premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani: 


adresa sediului, sea se pot da personal, la sediu, până la data de 20 a lunii următoare | 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII IANUARIE: 
"Care este etimologia şi definiția termenului "holocaust"? 

a fost dat de Luca Serafim din Ploieşti, 33 de ani 

care a câştigat cartea "Invierea" (vol. |) — Şerban Milcoveanu 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Termenul originar de "holocaust" (din greceşte: 
“polos” = "tot' şi "'kaustos” = "a arde”) avea 
semnificația de sacrificare a unei viețuitoare prin 
ardere totală, completă. 

»Genocidul” transformat în "holocaust” 

Tribunalul Internaţional de la Nurnberg a 
considerat crima de genocid ca. fiind o crimă 
împotriva umanității, ca făcând parte din cele patru 
capete de acuzare ale Germaniei naţional-socialiste. 

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte 
termenul de "genocid" ca o crimă comisă cu intenţia 
de a distruge un grup uman, naţional, etnic etc. 

Dicţionarele Larousse sunt mai ample. 

Termenul "genocid" a fost creat în 1944 de 
profesorul american de origine poloneză R. 
Lemkin pentru a califica acţiunea de exterminare a 
evreilor, a țiganilor şi a altor rase, comisă în cursul 
celui de-al doilea război mondial. 

Inițial, prin termenul "genocid" s-a căutat să se 
introducă noțiunea echivalentă noțiunii de omucidere 
pentru individul izolat, pentru grupurile umane. 

În sensul cel mai răspândit genocidul a fost 


- definit ca atare după cel de-al doilea război 


mondial în “Convenția pentru prevenirea şi 


rală a Naţiunilor Unite în 1948. 
Potrivit celor înscrise în această Convenţie, 
genocidul este caracterizat ca un flagel odios care s- 
a manifestat în toate perioadele istoriei, atât în timp 
de pace, cât şi în timp de război. 

n articolul Ill al Convenţiei se ia în considerare 
numai distrugerea (în totalitate sau în parte) a unui 
grup naţional, etnic, rasial sau religios. 

Actele constitutive ale crimei de genocid sunt 
distrugerea fizică sau mentală a unui număr mai 
mare sau mai mic de persoane aparţinând unuia din 
grupurile mai sus amintite, indiferent de mijloacele 
folosite (uciderea, supunerea cu intenție a grupului la 
condiții susceptibile de a antrena distrugerea fizică 
totală sau parţială, şi altele de aceeaşi categorie). 

Prin chiar natura sa, genocidul nu poate fi 
săvârşit de un individ izolat; el nu poate fi decât 
o crimă colectivă comisă de cei ce dețin puterea 
în stat sau în numele lor, cu consimțământul tacit 
sau expres al acestora. Genocidul este, astfel, o 
crimă de stat. O crimă esențialmente politică, deşi 
Convenţia evită să o considere astfel. 

Este de observat că termenul de "holocaust", 
atât de vehiculat în zilele noastre, nu apare în nici 
unul din documentele amintite mai sus. 

Abia la peste două decenii de la încheierea 
celui de al doilea război mondial, după războiul de 
şapte zile din Israel din 1967, termenului 


"holocaust" i s-a dat un înțeles special, restrictiv: 
uciderea evreilor în cea de-a doua conflagrație 
mondială a devenit, pur şi simplu, "holocaust" 


('shoah” în ebraică), 

Termenul "genocid" a devenit — doar în cazul 
evreilor! — echivalent cu ”holocaust”. Conform 
definiției oficiale din România, holocaustul reprezintă 
prigoana Ii exterminarea evreilor în _ teritoriile 
controlate de statul român în anii 1937-1944, adică 


de la primele legi anti-evreie! ti ale guvernului Goga- 
Cuza | ipână la lovitura de stat din 23 aug. 1944" 

Dar, aşa cum se vorbeşte despre holocaust ca 
fiind "prigoana şi exterminarea evreilor”, la fel de 
bine se poate lua în discuţie şi holocaustul 
împotriva românilor, adică prigoana şi 
exterminarea românilor în timpul regimului comunist! 
(a se citi cartea prestigiosul Istoric prof. Gh. Buzatu, 
"Aşa a început holocaustul românilor”). 

Mai mult decât atât: se poate vorbi despre 
holocaustul ACTUAL împotriva ROMÂNILOR. lată 
o comparaţie interesantă: cea între holocaustul 
trecut al evreilor şi holocaustul actual al 
românilor, făcută de dr. Gh. Funar: 


1. Holocaustul împotriva evreilor s-a desfăşurat 
în timp de război şi s-a extins în mai multe țări, pe o 
durată de aproape şapte ani. 

Holocaustul împotriva românilor a fost 
programat şi se desfăşoară în timp de pace, în 
perioada de tranziţie de la socialism la capitalism din 
România şi Republica Moldova. 


2. În timpul holocaustului împotriva evreilor au 
fost folosite instituțiile represive ale statelor 
fasciste pentru... prinderea - şi —exterminarea-unora 
dintre ei. 

În timpul holocaustului “împotriva românilor se 
folosesc metode şi tehnici sofisticate de 
exterminare, dar în condiții de democrație. 


3, Holocaustul împotriva evreilor a avut o durată 
relativ scurtă, între anii 1939-1945, pe când 
holocaustul împotriva românilor este programat 
pentru câteva decenii, din care au trecut primele 
două. Scopul este acelaşi, respectiv uciderea unui 
foarte mare număr de oameni, dar cauzele sunt 
diferite. 


4. În timpul holocaustului împotriva evreilor 
românii i-au ajutat pe evrei şi pe mulţi dintre cei 
înscrişi pe listele negre au reuşit să-i salveze. 

În timpul holocaustului împotriva românilor 
comunităţile evreilor din România şi din străinătate 
nu-i apără pe români şi nu acționează pentru 
mediatizarea şi oprirea lui. Mai ales în regimul 
Băsescu - Boc românii au înțeles că se acționează, 
la comandă externă, pentru exterminarea lor. S-a 
ajuns ca la manifestaţiile publice de protest, în 
Parlament şi în mass media să se ceară 
conducătorilor României să oprească genocidul. 
Această solicitare ar fi trebuit să fie prezentată şi în 
Parlamentul European şi la ONU. 


5. Holocaustul împotriva evreilor nu viza 
existența poporului evreu şi nici a unui stat 
propriu, pe când holocaustul împotriva românilor 
pune în mare pericol existența poporului român, 
precum şi integritatea teritorială a României. lar 
strămoşii noştri getodaci sunt cei mai vechi locuitori 
ai planetei, din care se trag celelalte popoare ale 
lumii, inclusiv poporul evreu. 


6. Holocaustul împotriva evreilor i-a vizat pe unii 
membri ai "poporului ales”, pe când holocaustul 


împotriva românilor îi vizează pe toți românii care 
trăiesc în România şi Republica Moldova. 

În timpul holocaustului antievreiesc asasinii nu au 
urmărit să distrugă în întregime poporul “ales”, pe 
când holocaustul antiromânesc vizează lichidarea 
poporului român şi a României în paralel cu proiectul 
"Israel în România”, care vizează "mutarea" unui mic 
stat străin pe o parte din teritoriul Daciei Mari, acolo 
unde a existat Țara Havila. 


7. Pe vremea holocaustului  antievreiesc 
autorităţile statului român au căutat să-i ocrotească 
pe evrei şi pe mulţi i-au ajutat să plece în Palestina 
(pentru a înființa statul Israel) şi în America de Sud. 

În timpul holocaustului împotriva românilor, 
autoritățile de la Bucureşti au facilitat, în foarte mare 
secret, acordarea cetățeniei române pentru mai mult 
de un milion de evrei din toată lumea care sunt 
principalii beneficiari ai diferitelor şi nesfârşitelor 
reforme, ai privatizărilor şi concesionărilor. 


8. În timpul holocaustului împotriva evreilor au 
fost implicate Serviciile Secrete, Securitatea, 
Armata şi Poliţia din multe ţări, pe când în timpul 
holocaustului împotriva românilor, pe lângă 
Serviciile Secrete, sunt folosite, în__principal, 
băncile străine, de aceea a fost lichidat sistemul 
bancar românesc şi în prezent cca. 95% din băncile 
din România sunt străine. Acesta este un caz unic în 
lume. 


9. În timp ce holocaustul împotriva evreilor a fost 
săvârşit în perioada şi cu ocazia celui de-al II-lea 
război mondial, holocaustul împotriva românilor se 
desfăşoară cu cinism, dar LEGAL. Duşmanii din 
străinătate şi cei din țara noastră au creat cadrul 
legal pentru desfăşurarea holocaustului 
antiromânesc şi pentru atingerea scopurilor sale: 
lichidarea românilor şi a României, în paralel cu 
crearea unui stat de rezervă pentru "poporul ales”. 


10. După holocaustul antievreiesc şi încheierea 
celui de-al doilea război mondial, evreii din multe țări 
s-au adunat şi au format statul Israel, pe care 
intenţionează să-l "mute” în Europa şi nu oriunde. 
Este vizată Dacia Edenică. 

În timpul holocaustului antiromânesc au fost 
desființate (cu premeditare) peste 5 milioane locuri 
de muncă şi se continuă cu disponibilizările, au fost 
alungaţi din România peste 4 milioane de cetăţeni, în 


special tineri şi oameni foarte bine pregătiți 
profesional, s-a acționat pentru o scădere 
demografică accentuată, au fost vânduți în 


străinătate câteva sute de mii de copii sub pretextul 
adopțiilor internaţionale, sunt exterminați milioane de 
români prin provocarea şi extinderea sărăciei 
extreme, mai ales în rândurile pensionarilor, au fost 
înrobiţi contribuabilii români pentru următorii 20-30 
de ani, cu scopul final de lichidare a poporului român 
şi a statului român. 


12. Numărul românilor care au fost, sunt şi vor fi 
omorâți cu zile în holocaustul antiromânesc va fi mult 
mai mare decât cel al evreilor dispăruți în timpul 
holocaustului împotriva lor. 


ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE: De ce Căpitanul a creat mai întâi o Mişcare, şi abia apoi un partid politic? 
PREMIU: "Diverse stiluri de luptă politică” — Const. Papanace. 


CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 2015 Pa: 15 


E Zara edacliei 
Tel 0746 71 


50 RON pentru 


Marcel Stoica — Târgovişte: 

Ordinul Dragonului a fost un ordin 

cavaleresc, religios şi militar, din 

centrul Europei. A fost întemeiat la 

1400 de viitorul împărat al Ungariei, 

Sigismund de Luxemburg, având 

drept ca scop ocrotirea statelor 

creştine în fața invaziei otomane. 

Din ordin a făcut parte şi tatăl lui 

Vlad Ţepeş, voievodul muntean Vlad 

al Il-lea, numit şi "Dracul". Ordinul a 

fost întemeiat cu 24 de cavaleri. 

După 30 de ani numărul lor 

ajunsese la 100. Pentru a putea 

= intra în rândul celor 24 de cavaleri 

primi, era nevoie de moartea unuia 

dintre ei şi de încercarea vreme de 

un an a celui ce urma să fie primit. 

| Simbolul lor era un dragon încovoiat, 

reprezentat cu vârful cozii încolăcit | 

în jurul gâtului, pe spatele căruia se 

afla o cruce. Coada încolăcită în 

jurul gâtului arată puterea de a se 

jertfi singur pentru ideal. Cavalerii şi- 

au ales câţiva sfinţi ocrotitori, printre | 

care; Sf. Mare Mucenic Gheorghe, | 

Sf. Arhanghel Mihail şi sf. 

= Margareta. Ordinul va influența 

semnificativ deciziile diplomatice, 

militare, politice şi juridice ale 

| statelor Europei Centrale şi din! 
. Balcani. 

- Valeriu Paşca — Vaslui: Referitor 

Fă ă la admiraţia dvs. şi a altor naționalişti creştini față de Putin, să clarificăm! Putin 

este un KGB-ist notoriu, adică, şi mai limpede, un individ antrenat special, 

întreaga viață, să mintă şi să ucidă. A crescut exact în climatul criminal 

cominternist potrivit care i-a asigurat educaţia şi propulsarea ulterioară în sferele 

înalte ale puterii politice. Dacă ar fi fost un disident real, ar fi ieşit de multă vreme 

la rampă, nu cu clişee triviale, privind patriotismul rusesc şi hegemonia ticăloasă 

americană, ci cu toate dezvăluirile necesare privind New World Order şi liderii 

reali al planetei, cu planurile lor cu tot, fiindcă vă garantez că Putin a fost şi este 

un iniţiat. Să practici convingător demagogia este una dintre primele forme de 

război psihologic pe care le aprofundezi la şcoala de spioni. De asemenea, nu 

are nici un sens să vorbim despre politica imperialistă rusească. N-a existat 

niciodată un conflict real între SUA şi Rusia — care au făcut inclusiv schimb de 

savanţi în timpul aşa-zisului "război al stelelor” din timpul administrației criminale 

Bush-Reagan, la apogeul "războiului rece” — şi nici nu va exista vreodată, fiindcă 

ambele țări sunt conduse din umbră de aceeaşi (ne)oameni şi ar fi trebuit să vă 

fie foarte clar acest lucru, încă din 1990, când socialismul multilateral dezvoltat, 

care părea a fi o plagă mondială de nevindecat, s-a topit, peste noapte, în neant, 

la decizia supremă a acelor indivizi. "Puterea nu este un mijloc, ci este un scop. 

Cineva nu instituie o dictatură pentru a salva vreo revoluție, ci dezlănțuie o 

revoluţie pentru a-şi instaura propria dictatură.” - George Orwell. T 

Cristian Stroie — Bârlad: Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au devenit 

un veritabil “clasic” al teoriilor conspiraționiste. Practic atacurile de la World 

Trade Center nu au fost decât o mare înscenare, o farsă dramatică prin care să 

se justifice un lung şi sângeros război în Orientul Mijlociu şi, totodată, îngrădirea 

drepturilor fundamentale ale omului. În SUA noile măsuri adoptate în timpul 

preşedintelui George W. Bush prevăd spionarea oricărui tip de comunicare a 

cetățenilor, arestarea pe bază de suspiciune fără mandat şi fără a acorda dreptul 

la un avocat. Totul în numele siguranței naţionale. De curând se discută 

implantarea cipurilor de recunoaştere tuturor cetățenilor planetei. Evident, pentru 

evitarea viitoarelor atentate teroriste, De aceea există 150.000.000 de pagini 


= web dedicate conspirației de la 11 septembrie. Fără utilizarea unor bombe sau 
rachete cu napalm care să explodeze la impactul avioanelor cu turnurile 
gemene, aceste avioane nu ar fi străpuns structura masivă de oțel a turnurilor, 
ISSN 1583-9311 
Redactor-şef: Nicoleta Codrin 
a Colegiul de redacție: Corneliu Mihai, Manus Prichioi, Viarel Birzeanu, Vasile Păduraru 
Secretar redactie: Corneliu Mihai 
Relaţii , , Tel. 0746 700117 
cu publicul: Marius Prichici OP 32, CP 157, Bucureşti 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com 


Pe:16 CUVÂNTUL LEGIONAR FEBRUARIE 


ABONAMENTE PE ADRESA 
Marius Prichici OP 32, CP 157, sect. 1 Bucureşti 


cador Zelea-Codreanul” 
Prezeni 


1447 


Prețul unul abonament pentru un an 


tară (Bucureşti şi provincie), 70 RON 


ru Europa: 130 RON pentru Canada, SUA, Australia 


Se pol face abonamente pentru minim jumătate de an 


CONT lei: RO07CECEB10008R0N3751727 
CONT curg; RO52CECEB10082EUR3751731 


căci avioanele sunt făcute din 
aluminiu, metal uşor şi moale. Dacă 
bombele nu ar fi topit structura de 
îi oțel, avioanele ar fi rămas cu botul 
i înfipt în turnuri sau ar fi căzut pe 
stradă după impact. Pe fotografii se 
vede clar începutul exploziei 
direcționate a bombei cu napalm 
înainte ca avionul să între în turn. 
Combustibilul de avion, kerosenul, 
arde cu flăcări galbene, pe când 
flăcările exploziilor avioanelor care 
au intrat în turnurile gemene erau 
roşii, ceea ce indică folosirea unui 
explozibil  (napalm) amplasat în 
avioane. Dar, oricum, nici explozia 
bombelor cu napalm nu ar fi fost 
suficientă pentru a provoca 
“] prăbuşirea turnurilor gemene. Au 
fost plasate dinainte pe structura de 
oțel şi multe alte încărcături 
explozive care prin “tăierea” 
structurii de rezistență au dus la 
prăbuşirea controlată a turnurilor. 
Toate cele trei turnuri demolate 
fuseseră achiziționate cu doar şase 
săptămâni înainte de atacurile de la 
11 septembrie de către afaceristul 
i american de origine evreiască Larry 
Silverstein care a încasat ulterior de 
la firmele de asigurări mult mai mult 
decât investise în turnuri. A fost o 
afacere foarte rentabilă. În cele şase 
săptămâni el a permis. probabil plasarea în secret a explozibililor care au 
provocat prăbuşirea turnurilor. Nu s-a mulțumit să demoleze controlat cele două 
turnuri, ci i-a trebuit şi al treilea, WTC 7, care nu avea nimic!! El şi-americanii au 
împuşcat doi iepuri dintr-un foc; Larry Silverstein a câştigat sute de milioane de 
dolari de la Asigurări, iar guvernul american a “câştigat” un motiv de război 
împotriva unor țări arabe foarte bogate în petrol, Steven E. Jones şi Niels Harrit, 
doi dintre cercetătorii care au efectuat analiza chimică a resturilor rezultate în 
urma "atacului terorist” de la 11 septembrie, au anunţat că printre uriaşele 
grămezi de moloz au fost identificate urme ale unui explozibil extrem de puternic, 
aşa-numitul super-termit nanostructurat. Practic, în opinia celor doi oameni de 
ştiinţă, acesta ar putea fi singurul compus chimic care să distrugă în totalitate 
structura unei clădiri aşa cum au fost turnurile gemene, iar teoria lor este 
susținută şi de imaginile obținute în momentul atacurilor de la 11 septembrie. În 
imagini se observă clar o substanță de culoare portocalie care se scurge pe 
exteriorul clădirilor atacate, culoare tipică pentru super-termitul nanostructurat şi 
nicidecum pentru resturile de kerosen sau alte materiale care ar fi putut arde în 
incendiu. In plus, imaginile cu încetinitorul ale prăbuşirii turnurilor lasă să se vadă 
o serie de explozii care au loc la mai multe dintre etajele inferioare ale clădirilor, 
cu mult sub locul impactului cu avioanele. Adevăratul câştigător al acțiunii a fost, 
paradoxal, SUA. Odată cu cucerirea Afganistanului, guvernul Statelor Unite a 
putut construi conducta de petrol către Marea Caspică, proiect refuzat de 
guvernul afgan înainte de începerea războiului. Uriaşele resurse de petrol din 
Irak au rămas, practic, în voia sorții deşi, neoficial, se spune că SUA ar avea 
uriaşe venituri din comercializarea acestora. Tot neoficial, guvernul american ar 
controla în urma celor două războaie circa 60% din resursele de petrol existente 
pe Terra, poziţie ce i-ar asigura toate atuurile pentru o supremație economică 
mondială. Dar toate acestea sunt doar teorii ale conspirației... 

Dinu Băleanu - Sf. Gheorghe, Alina Gheorghiu — Călăraşi: Ne cerem 
scuze pentru faptul că nu ne-a rămas spaţiu şi vă vom răspunde în numărul viitor 


Am selectat scrisorile în ordinea venirii. 


pa 


2015