Cuvantul Legionar nr. 44, aprilie 2007

Qfacă tăcea ace^tto:, ^itetee cc^ âte^^. 

/S'^ ^(MZA^Aeăe eâyiă ^Si 4(2^ 

CUVÂNTUL 




Periodic al Românilor naţionalişti creştini 

- în duhul NAŢIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea Codreanu - _ 

Anul III, Nr. 44, APRILIE 2007 Apare DUPĂ jumătatea lunii 1,5 RON (15.000 lei vechi) 

Director: NICADOR ZELEA CODREANU 


CUPRINS: 




Perpedes 

S-a veştejit podul de flori peste Prut 
’Torna, torna, fratre!” 

St^na/‘ct^ ete ca/^te Influenţa evreilor (II) 

./^te^vea Ancorele politice 


"Pentru legionari" (XII) 
Despre reîncarnare 
^ m€yiam^?nat Tunisia (III) 
Itinerar sentimental Cernăuţi (III) 
^'(V^â/io/icte/ifă Soros şi "noua ordine" (II) 


^i^tâtcâ a t/ictat/ 


”A înviat Hristos, sădind peste toată 
lumea, până la sfârşitul vremii, speranţa, 
nădejdea că niciodată nu vom pieri sub 
piatra nedreptăţiior, oricât de greu ar fi 
aşezată peste firavele noastre trupuri. 

VOM ÎNVIA, VOM BIRUI. 

A înviat Hristos, sădind nădejdea învierii 
din morţi; că viaţa noastră nu se termină aici, 
la aceşti aşa de trecători 60 - 70 ani; că se 



prelungeşte dincolo; că ne vom întâlni Iar cu 
cei dragi ai noştri şi nu ne vom mai despărţi 
niciodată. 

Că vom tnvia din morp în numele lui 
Hristos şi numai prin Hristos, adică în afară 
de credinţa in Hristos nimeni nu va învia şi nu 
va fi mântuit" 

(CORNELIU ZELEA CODREANU 
"însemnări de la Jilava") 


Editorial: 

REVENIREA CONSILIERILOR SOVIETICI SAU 

CINE DIRIJEAZĂ Şl HOTĂRĂŞTE POLITICA 

NAŢIONALĂ 


A trebuit să treacă 17 ani pentru ca, în sfârşii, 
opinia publică, prin intermediul presei, să afle câte 
ceva despre culisele în care se decide soarta 
acestei ţări, cine sunt de fapt regizorii acestei 
rriarl conspiraţii, cine fabrică şi aruncă pe piaţa 
pblitică şi care este timpul potrivit la care se servesc 
cacialmale ultranaivului popor român. 

Bineînţ^es că nici acum, după dezvăluirile 
presei, nimeni nu va încerca să explice 
dedesubturile manevrelor aduse la lumina zilei, 
iar reacţiile deja le-am văzut - mă refer, de fapt, la 
inexistenţa vreunei reacţii vizavi de adevărata 
problemă. De multe ori mă gândesc câ ar trebui din 
jumătate în jumătate de oră, cel puţin la postul 
naţional T V., să dea prima strofă din imnul 
naţional: “Deşteaptă-te, româneeer 


în loc să înghită gâluşca salmastră, că are vreo 
importanţă cine ne trădează, cine ne vinde, cine ne 
lasă în fundul gol, românul căruia I s-a băgat sub nas 
o monedă mincinoasă, nici măcar nu vrea să se 
obosească să se uite la reversul ei; măi fraţilor, 
deschideţi ochii şi preocupaţi-vă de celălalt 
aspect: cine dirijează şi hotărăşte politica 
naţionalăl 

Ca nişte copil duşi de mână de părinţi la teatrul 
de marionete, vă bucuraţi de spectacol: chicotiţii 
fericiţi, ignorând total pe păpuşari! 

(continuare in pag. ^ 


i 






CUVÂNTUL LEGIONAR Aprilie 2007 




















^ REVENIREA CONSILIERILOR SOVIETICI SAU CINE DIRIJEAZĂ ^ 
Şl HOTĂRĂŞTE POLITICA NA ŢIONALĂ (continuare din pag. V l|| 


Dupâ marea trâdare de la 23 august 1944. când 
România a fost dată pe mâna bolşevicilor, şi în 
umiătorii aproape 10 ani, orice post mai important 
din angrenajul puterii sau economiei, presupus a fi 
de decizie, era dublat de un "consilier sovietic". Nu 
era admisâ elaborarea nici unei strategii, a unei 
hotărâri sau a unei simple decizii politice, economice 
sau cu caracter social, fără aprobarea consilierului 
sovietic! 

Pentru cei tineri acest "sovietic” nu are nici un 
sens: trebuie explicat: într-o ţară cu zeci de 
naţionalităţi (subjugate), cetăţeanul nu era nici rus. 
nici ucrainian. nici armean etc.; era. pur şi simplu, 
cetăţean sovietic, după denumirea oficială de 
"Uniunea Sovietică”. Aceşti cetăţeni sovietici erau 
toţi egali în faţa legii, iar unii mai egali decât alţii De 
exemplu, la vreo 10 ani după revoluţia bolşevică din 
1917. Comitetul Central comunist care conducea 
destinele colosalului "lagăr", avea aproximativ 
următoarea compoziţie etnică: din cei 860 de membri 
ai sâi, 800 erau evrei, iar restul, ca într-o autentică 
democraţie, alţii. Atunci, în 1944-45. nu mă gândeam 
la componenţa etnică şi nu pot face acum nici o 
apreciere: poate cei care au avut acces la arhivele 
Kremlinului după desfiinţarea URSS, ar fi putut 
descoperi cam ce naţie erau consilierii sovietici care 
tăiau şi spânzurau în România acelor ani; 
subsemnatul, ca un mare "bandit” ce mă aflu, 
recurgând la logica cea mai simplă. îmi fac socoteala 
că dacă cel trimişi de bolşevici să conducă România 
acelor ani erau evrei, este posibil ca şi consilierii să fi 
fost la fel. 

Prin anii cincizeci-şi-ceva, odată cu un fel de 
reorientare a politicii externe a României, fără de 
uriaşul sovietic de la răsărit, aceşti consilieri au fost 
retraşi. 

Dacă stau acum şi mă gândesc, marile catastrofe 
ale naţiei, genocidul practicat împotriva elitelor 
Intelectuale, politice şl economice ale României, 
soldat cu asasinarea într-un fel sau altul a peste 
500.000 de români, se leagă într-un fel şi de 
prezenţa în ţară a consilierilor sovietici. 

Să nu vă treacă prin cap că mă gândesc că ei ar 
fi vinovaţi pentru genocid: au fost secondaţi cu mare 
zel şi de pleava societăţii româneşti, dispusă la orice 
crimă pentru un blid de linte; aşa cum am arătat în 
mai multe din articolele mele; puterea executivă 
absolută a acelor ani, de la vârful piramidei şi până 
la bază, era deţinută de etnici evrei, care în proporţie 
de 85% nici nu ştiau să vorbească bine româneşte. 

Să revenim însă în România post decembristă 
şi să ne punem întrebarea absolut îndreptăţită: 
prezenţa consilierilor "americani" Tal Silberstein 
şi Arthur Finkeistein, a israelianului Gil Briger şi 
a mai vechii noastre cunoştinţe Eyal Arad, se 
poate compara cu prezenţa consilierilor sovietici 
ai anilor 40-50? 

Răspunsul este categoric pozitiv, căci singura 
diferenţă între atunci şi acum este că atunci ne-au 
fost impuşi şl erau foarte mulţi, iar acum ni i-am 
adus singuri în bătătură şi îi plătim de bună voie 
şi nesiliţi de nimeni cu milioane de dolari care oricum 
sunt din truda românilor amărâţi care îşi drămuiesc 
bucăţica de la gură. 

Ce ni se dezvăluie acum, într-o campanie de 
presă fără precedent: după 17 ani aflăm că 
colapsul politic în care a ajuns ţara, are la bază 
dirijarea politicii româneşti de către aceşti domni, 
lată cum caracterizează edltorialistul Andreea Pora 
de la România liberă pe unul dintre el: "nu mai e un 
mister, greul campaniilor negative, cel care 
transformă aghiazma în pucioasă, liniştea în 
hărmălaie, lipsa de caracter în virtute. . Arthur 
Finkeistein, legendarul kilier politic, se ocupă de 
Călin Popescu Tăriceanu." 

Să o luăm însâ mai de la început şl să observăm 
de unde pleacă toată porcăria 

Conducătorii partidelor româneşti au ajuns la 
concluzia câ 

1. Pentru a reuşi, pentru a câştiga puterea 
politică în România, trebuie să aibă girul 
iudaismului mondial, trebuie să dea semnalul de 
supuşenie, să semnaleze explicit afilierea şi 
subordonarea; câ aceste lucruri incumbă 
zălogirea României şi a românilor ti doare în 
sistemul are trecut istoric bine stabilit şl 
exe mplul cel mai elocvent ar fi I.Gh. Duca 

Pag, 2 


zălogi 

111 “’ * 



în 1933. 

2. Pentru ca abandonarea intereselor naţionale 
sâ fie şi direcţionată pe linia intereselor aceloraşi 
stăpâni, pentru a nu face greşeli pe parcurs, şi-au 
asigurat prezenţa unui exponent - autorizat sau 
nu, care, la mintea cocoşului, prin naştere, prin 
practică şi prin definiţie, va călăuzi ca pe un orb 
pe '‘exponentul poporului român" după educaţia 
primită şi după interesele lor milenare. Cel mai 
recent exemplu este dl. Gh. Becali; acum două 
săptămâni, în una din numeroasele domniei sale 
apariţii la T.V.. declara că a ajuns la concluzia câ 
"evreii sunt stăpânii lumii", iar zilele trecute, 
prezentând palatul renovat, viitor sediu al politicii 
personale, declara "cu gura părtâ la urechi" (asta 
însemnând plin de satisfacţie) că va primi o 
decoraţie de la israelienii de origine română, 
decernată de ei "celui mai iubit dintre români"! E clar, 
nu? 

Dar să o luăm mai bine de la început; fără a 
stabili exact ordinea în timp, iată ce declară Simona 
Popescu, şef departament la "România liberă". într- 
un editorial al lunii martie, în cursul campaniei de 
presă "antisemită": "Atunci când Năstase şi PSD îl 
angajaseră pe Silberstein...". Când îl puteau 
angaja Năstase şi PSD? De bună seamă când se 
aflau ta puterel 

Să ne amintim însă că şl V.C. Tudor "a 
profitat" din plin de alt angajat evreu căruia nici 
nu încerc să îi stabilesc cetăţenia din paşaport, câci 
oricum nu are nici o importanţă - ştiţi şi dvs.: "azi aici, 
mâine în Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut", Eyal 
Arad. declarat de bardul de la Butimanul ca "ajutor 
frăţesc" - adică neplătit - căci nu avea cum sâ 
justifice provenienţa milioanelor de dolari cerute de 
consilier. Dl. V.C. Tudor. cu toată elocvenţa afişată 
public. încercând să ne convingă câ este urmarea 
firească a unor cunoştinţe enciclopedice, nu a reuşit 
sâ convingă pe nimeni, cu atât mai puţin pe evrei, de 
sentimentele sale filosemite. Nu aş vrea să se 
creadă câ eu personal l-aş condamna pentru 
aceasta: la ora actualâ. când devin din ce în ce mai 
convins de antiromânismul şi anticreştinismul 
militant al evreilor, departe de mine Ideea de a mă 
"pupat piaţa Independenţei" cu aceştia, dar 
sentimentele mele îşi au izvorul în conştientizarea 
pericolului pentru România şi pentru români 
manevrelor politice şl economice practicate 
înaltele foruri ale internaţionalei iudaice. 

io nici un cag.n.Qi nu am accept a afisar^^^ ..n.., 
comportament "antişemit" pentru a încarra sâ 
justificăm o anumită p oziţie oe eşichierul pniir.rT^ 

pentru a câştiga sufragiile unei anumite pQtftnnrii 

alegători, ca în cazul p km si v r. Tudor n^7 

revenind, s-a dovedit câ byal Arad. consiliirul de 
taină al bardului, nu a reuşit sâ îl caţere în fotoliul 
prezidenţial, nici să îl facâ agreabil greilor evrer chiar 
dacă fără legătură stnctâ cu subiectul. V C Tudor 
mal încercat sâ dreagă busuiocul. 


a 

de 


trimiţându-l 


Parlament pe domnul Naty Neir. în mod evident, m. 
a fost iertat pentru puseurile sale "antisemite" 
Revenind la campania de presă. într^ 
editorial din aceeaşi săptămână din "România 
liberă", distinsa d-nă Andreea Pora. şef departament 
care îşi intitulează articolul "Cine îl plăteşte pe 
Finkeistein?". face publice metodele consilierului 

"reteta FtnkeI: . Lansează mesaje p^nă 

sajietatef inspăimântă. distruge şi provoacă criză 
după cnză ! Sufocat, electoratul va cerşi 
stabilitate şi linişte ...." *Un calcul simplu arată că 
pentru plata cuplului american ar fi necesari 800 de 
donatori a căte 25.000 de euroF închei citatul. 

lată că opinia publica şi electoratul se 
manifestă ca nişte naivi (nu am vrut să utilizez 
termenul de retardaţi, socotindu-l prea dur), 
intrând într-o veselie în jocul creat de domnii 
consilieri, refuzând să observe (şj gj 
recunoască, nici atât) că sunt manipulaţi de nişte 
persoane care îşi promovează interesele 
(personale, de grup, naţionale) ţinând ţara într-un 
haos politic de care au profitat "investitorii* 
străini cumpărând pe nimic industria, comerţul, 
sute de mii de hectare de teren arabil şi păduri. 

într-un alt articolaş din ziarul "Ziua", semnat D i 
se consemnează declaraţia d-lui ministru Radu 
Berceanu care "nu acceptă ca prim ministru să fie 
cuplul Silberstein-Finkeistein şi i-a cerut Iu 
Tăriceanu să nu fie interpretul jalnic al celor dor (am 
încheiat citatul: alt citat: "nu acceptă ca acest cuplu 
sâ fie prim ministru, iar C P Tăriceanu să fie numai 
purtătorul de partitură"). Ştiţi ce este purtătorul de 
partitură? Un obiect, un stativ pe care se pun notele 
în faţa instrumentistului component al unei orchestre' 
Credeţi câ tovarăşii consilieri nu au 
reacţionat? 

Vă înşelaţi: pe 22 martie seara au dat un 
comunicat de presă televizat, cu următorul 
conţinut: "faptul câ Radu Berceanu a asociat 
numele Finkeistein cu Silberstein, ne face sâ-l 
putem acuza de antisemitism! Deja ziareic 
israeliene au început să ia atitudine în acest caz şi ti 
atragem atenţia d-lui Radu Berceanu: cariera'tmdr 
politician în UE nu va putea să continueF 

Cine a dat atenţie şi cine a comentat acest 
avertisment? Nimeni! 

Este de o mare gravitate şi dezvăluie pentru 
cine are urechi de auzit adevărata faţă a 
lucrurilor: atenţie! până la acest comunicat 
cuplul FinkeI-Siiber erau nişte cetăţeni americani, 
meseriaşi, apreciaţi distrugători de guverne şi 
reputaţii personale, persoane particulare car^ 
câştigă şi ei o bucată de pâine pentru copii' 
Subliniez: persoane particulare: tot ce fac este în 
nume propriu şi nu angajează în nid un fel pe evre 
în general. Suntem obligaţi să constatăm însâ câ 
acest "în nume propriu" are o aplicabilitate foarte 
limitată: în momentul în care cineva îndrăzneşte 
să comenteze negativ activitatea domniilor lor. 
sare Israelul în sus prin presă, deci prin opinia 
publică, îndrăzneţul este strivit" sub acuzaţia de 
şi atenţionat să nu mai spere la carieri 
politică în UE! Repet deci: au fost persoane 
particulare până li s-a făcut public rolul malefic: 
după aceea au devenit componenţii tinei 
colectivităţi mondiale monolitice care P^^ 
definiţie" are dreptul să dea în cap oricui 'rose 
din front", acuzându-l de delictul exprimării unei 
opinii personale! 

Ceva mai oribil nu se poate petrece înt^*^ 
pretinsă democraţie! 

Dar sâ revenim la lupii noştri: într-un alt artic^ 
apărut în “Ziua", intitulat "Silberstein şi Andronic. dan 
afară din şedinţa de strategie a PNL". ni se face o 
a ^estăinuire: domnii consilieri ?ariicipă 
şedinţele de taină a PNL (în cazul de faţă), 
unt autori ai haosului politic, şi eu îndrăznesc sa 
afirm, chiar dacă "îmi compromit canera polifcd 
Sâmburele râului în toată degnogolaj 
H ® astăzi, ş, chiar dacâ nu pot jura câ 
niri planul secular de cucerire a Român 

spuneam şi în alte ocazi' - 
® bucăţele una lângă alta Ş' 

tat. ca m bancul de altădată: 

(continuare în 


sa 


CUVÂNTUL LECIONAK Aprilie 2007 





























ISTORIA CENZURATA DE GUVERNELE 
ROMÂNEŞTI 
- premii în cărţi - 


Condiţii de participare: vârsta max, 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe adresa 
sediului/sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare apariţiei 
revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie sau se vor trimite prin poştă. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII MARTIE; Vui s-a datorat faptul că 
Mişcarea Legionară nu a fost condamnată de Tribunalul Internaţional de la Numberg (a 
fost achitată la ancheta preliminară) ?“ a fost dat de Titi Leonte din Cluj, 29 de ani, care a 
câştigat cartea "Mihail Eminescu, un mare precursor al legionarismuluT - Const. Papanace. 



RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


România întorsese armele împotriva Germaniei la 
23 aug. 1944, iar după 4 luni, la 10 dec. 1944, Sima 
alcătuise, din 6 persoane, un aşa-zis guvern 
"naţional" la Viena. care să reia lupta alături de 
Germania (şi se constituise cu sprijinul nemţilor o 
"armată naţională" - de fapt, o divizie cu 3 regimente 
- care n-a făcut practic, nimic, deoarece sumara 
pregătire s-a încheiat în febr. 1945, unul din 
regimente staţionând, pur şi simplu, pe Oder, iar 
celelalte două nemişcându-se măcar de la locul de 
instrucţie) Ca urmare a existenţei acestui guvem- 
fantomâ care, practic, n-a făcut nimic altceva în 
afară de a asigura lui Sima şi oamenilor lui trei 
cartele de alimente în loc de una (cum aveau dreptul 
înşişi cetăţenii Reich-ului), legionarii din străinătate 
au fost arestaţi şi anchetaţi de Comisia Aliată. 

Faptul că Mişcarea Legionară NU a fost 
condamnată de Tribunalul Internaţional de la 
Numberg se datorează comand, legionar Vasile 
lasinschi, gen. Platon Chimoagă (nelegionar), 
comandorului Bailla (tot nelegionarl) şi consulului 
Mihai Enescu, care nu au fugit şi nu s-au ascuns 
după autodesfiinţarea aşa-zisului guvern de la 
Viena, ci s-au lăsat arestaţi şi au dat explicaţii, 
apărând Mişcarea, în timp ce "Comandantul” 
dăduse bir cu fugiţii şi se ascunsese, aşa cum a 


făcut ori de căte ori era un moment critic pentru 
Mişcare (ca şi la 3 sept. 1940. şi ca la 21/23 ian. 
1941)! 

"Deş/ trecuseră aproape patru luni de la primele 
arestări, pe la jumătatea lunii Februarie 1946. 
Vasile lasinschi, Generalul Chimoagă şi 
Comandorul Bailla au fost arestaţi de C./.C. (n n.: 
Comisia Aliată) şi internaţi în lagărul Glasenbach, 
unde s-au revăzut cu Doamna Bucur şi Mihail 
Enescu.'' (Horia Sima - "Guvernul naţional român de 
la Viena", pg. 149) 

"La 13 Iulie 1946, a sosit la Glasenbach un 
ofiţer american, cu formulare ale Comisiei de 
Instrucţie de pe lângă Tribunalul Internaţional de 
la Numberg " (ibidem. pg. 150) 

"în Aprilie 1947, după cercetările de rigoare, 
au fost eliberaţi membrii Consulatului Român. 
Mihail Enescu şi Doamna Maria Bucur, împreună cu 
Comandorul Bailla. (...) O lună mai târziu. Mai 
1947, au ieşit pe poarta lagărului Vasile lasinschi 
şi Generalul Cri/rnoagâ "(ibidem, pg. 150) 

Deci, în urma răspunsurilor date de aceştia la 
ancheta preliminară în vederea judecării la 
Numberg, Mişcarea a fost exonerată de acuzaţia 
de "colaboraţionism". DECI. aşa cum recunoaşte 
(indirect. însă) însuşi Sima, meritul de a fî scos 
Mişcarea Legionară de sub acuzaţii aparţine 


comandantului legionar Vasile lasinschi, gen. Platon 
Chimoagă. comandorului Bailla şi consulului Mihai 
Enescu, care au rămas pe loc. demni, pentru a da 
explicaţii (deşi responsabilitatea apărării Mişcării n 
revenea în exclusivitate şefului de atunci ai Mişcării. 
Horia Sima. care mai fusese şi iniţiatorul şi şeful 
guvernului de la Viena). 

(O paranteză: în aceeaşi carte citată mai înainte, 
contrazicând faptele concrete. Sima pretinde că 
salvarea Mişcării de sub acuzaţiile Tribunalului 
Internaţional de la Nurenberg s-ar datora unui 
oarecare ing. Virgil Velescu! Cică acesta, prin fosta 
secretară a unui consilier al lui Eisenhower. l-ar fi 
convins pe consilier, iar consilierul, la rândul lui. l-ar 
fi convins pe Eisenhower care. profund impresionat 
de suferinţele legionare, ar fi intervenit ta Numberg 
ca Mişcarea să fie lăsată în pace, iar Tribunalul 
Internaţional s-ar fi supus imediat... Dar aşa-zisa 
intervenţie "salvatoare" a lui Velescu - din sept. 
1945 - nu "salvase", practic, nimic, din moment 
ce legionarii au fost arestaţi şi anchetaţi de către 
Comisia de Instrucţie de pe lângă tribunalul 
Internaţional de la Numberg, un an mai târziu, la 
13 iulie 1946! Sima încearcă să ascundă adevărul, 
contrazicându-se singur, dintr-un motiv simplu şi 
dezarmant: se răzbună astfel pentru că respectivii au 
refuzat apoi să-l mai recunoască pe el ca şefi 


întrebarea lunii APRILIE: Numiţi câteva personalităţi legionare marcante (minim 10), cu gradele şi funcţiile lor (evident, în afară 
de Căpitan şi de ceilalţi 4 fondatori ai Legiunii), şi câteva personalităţi de talie naţională membre ale Mişcării Legionare sau simpatizante 
declarate (minim 5). 

PREMIU: testamentul politic al Căpitanului, al mareşalului Ion Antonescu şi al lui Nicolae lorga - adică două cărţi; "fnduşmăniţii au 
acelaşi cref şi Testamentul politic al lui Nicolae lorga" — ambele de Radu Mihai Crişan. 


itirk 


REVENIREA CONSILIERILOR SOVIETICI SAU CINE DIRIJEAZĂ Şl HOTĂRĂŞTE 
POLITICA NAŢIONALĂ (continuare din pag. 2) 


"la fabrica de biciclete de la Zămeşti, oricum 
încercai să montezi piesele făcute acolo, tot o 
mitralieră ieşear 

Să concludem însă ce ar trebui să reţinem din 
tot acest balamuc politic care nl se dezvăluie cu 
adevărata faţă după 17 ani: 

PSD a avut consilier pe dl. Silbersteln. angajat 
de dl. Adrian Năstase. după cum dezvăluie Simona 
Popescu. şef departament. într-un editorial din 
•România liberă", intitulat "Finkeistein şi Silberstein. 
ajutoarele lui lliescu"; 

- dl. V C Tudor şi PRM l-au avut angajat pe 
domnul Eyal Arad, 


- PNL Tăriceanu pe aceiaşi domni de mal i 
plus israelianul Gil Briger, 

- dl. preşedinte Băsescu plângea cu lacrim 
crocodil la Muzeul Holocaustului 
Washington. 

-V C Tudor îl făcea deputat în c< 
Parlamentului român, pe dl Nati Neir. un cetă 
israelian cu dublă cetăţenie de circumstanţă. 

- dl Băsescu nu îndrăzneşte să accepte der 
d-lui Râzvan Mihai Ungureanu declarat de me 
evreieşti ca un mare pneten al Israelului 

Toate acestea sunt numai vârful aisberg 
dar lipseşte o mare cantitate de informaţii în legi 
cu subiectul Totul este ţinut sub obroc pentr 
• • - dezvăluirea realităţilor ar confirma tem 
jvoastre şi ar declanşa reacţia cuvenită 



lată ce mai dezvăluie numita de mine "campanie 
de presă": mai cu perdea, mai fără. mai diplomatic 
sau pur şi simplu brutal, carierele politice pot deveni 
o certitudine numai după trecerea unor examene! 
Care ar fi materia principală - sau care ar fi proba 
principală fîlosemitismull Vrei putere şi mărire, vrei 
bani şi servitori, trebuie să treci acest examen 

Să fie clar pentru candidaţi: o atitudine 
imparţială în problemă nu este suficientă! Sunt 
oricând dispus să "bag mâna în foc" că lozinca 
bolşevică "cine nu este cu noi, este împotriva 
noastră" a fost coaptă în mediile care conduceau 
bolşevismul în Rusia; de ce sunt aşa sigur, este 
simplu de explicat pnn comportamentul actual al 
mediilor evreieşti; devin susţinâtoni tuturor acelora 
care îşi manifestă ataşamentul faţă de cauza lor 
Celor care nu o fac ii se aplică alt tratament, după 
dictonul "lasă că ştim noi!" 

Aş mai face o remarcă, apropos de titlul 
acestui articol: dacă după 1944, în tragica 
situaţie de învinşi în război de fiara turbată 
bolşevică ajutată de americani pe post de 
servitori ai unor interese neamericane, am 
suportat consilierii sovietici, oare astăzi, după ce 
război pierdut suntem?! 

Dacă nu suntem după un război pierdut, de ce 
ne comportăm ca nişte învinşi, mereu speriaţi, 
acceptând astăzi ceea ce altădată am fost 
obligaţi să acceptăm sub ocupaţie rusească? 


Să ne gândim oare că există interesul unei 
alte puteri mondiale să ne anihileze spiritul 
naţional de libertate? 

Dacă vă puneţi întrebarea. Are vreun interes 
internaţionala iudaică să menpnă o stare de 
nesiguranţă prin manevre politice pe teritoriul 
României?, răspunsul pentru oricare om care 
poate vedea ceva mai departe de vârful nasului 
este absolut pozitiv; se urmăreşte îndepărtarea 
unor investitori care. neavănd interese politice în 
România, nici planuri pe termen lung şi foarte lung 
de acaparare integrată, să renunţe la investiţii sau să 
le amâne, dând timp de acţiune celor hotărâţi să rişte 
pentru realizarea planurilor de colonizare şi 
dominaţie totală. 

în ţara românească, cu excepţii pe care le numeri 
pe degetele de la o mână. toată lumea, în frunte cu 
presa, se învârte pe după piersic, trecând sub 
tăcere informaţii vitale - sau, în cel mai bun caz. 
ca în cel de faţă, prezentând ştiri fără a încerca 
să le comenteze sau să le analizeze temeinic. 

Fnca. indiferenţa, oportunismul, au făcut din 
români un popor fără vână; poate doar un cataclism 
ar trezi conştiinţele adormite. Politica de învăluire, de 
mână forte în mănuşă de catifea, adoarme 
instinctele naţionale de reacţie pentru supravieţuire! 
Vom aştepta goarna arhanghelilor?! 


LECbIONAIR Aprilie 2007 


Pag. 3 




















PER PEDES PRIN CENTRUL BUCUREŞTIULUI 






Ambuteiajele de pe aproape toate arterele 
Capitalei, datorate faptului câ în ultimul deceniu 
parcul auto a crescut de zece ori, iar infrastructura a 
rămas aceeaşi, transformă într-un infern circulaţia 
rutieră, fie că te afli într-un mijloc de transport în 
comun, fie că-ţi conduci propriul autoturism. 

Capitala are multe de oferit celor care doresc să- 
o cunoască, dar în contextul de mai sus e preferabil 
să cunoşti bijuteriile arhitectonice, muzeele cu 
colecţii nepreţuite, parcurile şi grădinile, mergând pe 
/os; în plus, fannecul oraşului ÎI percepi mai bine. Vă 
propun acum un traseu bucureştean numai prin 
centru, acolo unde se află marea majoritate a 
obiectivelor istorice. 

Să încep cu ARCUL DE TRIUMF. înălţat în 


cinstea Unirii tuturor românilor după primul 
război mondial, construit între 1935-1936 după 
planurile arh. Petru Antonescu, care ocupă centrul 
pieţei care-l poartă numele. Pe cele patru feţe ale 
sale sunt numeroase Inscripţii şi remarcabile 
basoreliefuri; pe faţa dinspre miazăzi, privind spre 
Piaţa Victoriei, se află, de o parte şi de alta a bolţii, 
sculpturi în piatră reprezentând chipul reginei Maria 
şi al regelui Ferdinand. realizate de Alexandru 
Căllnescu Deasupra, inscripţia comemorativă scrisă 
pe friza edificiului este încadrată de două victorii: cea 
din stânga, deasupra medalionului cu capul Reginei, 
de Mac Constantinescu, cea din dreapta de Baroski. 
Cele două faţade laterale sunt ocupate în întregime 
de proclamaţiile regelui Ferdinand către ţară cu 
ocazia intrării României în război în ziua de 14 aug. 
1914, Iar cealaltă cu ocazia încoronării de la Alba 
lulia, în ziua de 15 oct. 1922. Bolta Arcului este 
subliniată de o serie de plăci de piatră purtând 
fiecare numele uneia dintre localităţile devenite 
celebre prin luptele date în jurul lor în timpul 
războiului: Mărăşeşti, Mârăşti. Oltuz, Neajiov, etc. 

Vis-a-vis de Arcul de Triumf se află cel nrrai mare 
parc din ţară, PARCUL HERĂSTRĂU. 


terase (poate prea numeroase!) te invită să iei loc la 
masă, iar terenurile de tenis te invită să joci o 
partidă. 

In Piaţa Charles de Gaulie, unde se află poarta 
principală de intrare în Parcul Herăstrău, la câteva 
sute de metri se află un alt monument (care mie 
personal îmi place cel mai mult dintre toate cele 
aflate în Capitală) care n celebrează pe eroii români, 
MONUMENTUL EROILOR AERULUI, opera artistei 
L. Kotzebue, aflat în Piaţa Aviatorilor. Soclul şi 
obeliscul au fost placate cu travertin adus din 
carierele de la Banpotac din jud. Hunedoara, o rocă 
mult preţuită în construcţii pentru aspectul ei de lemn 
coriat, foarte rezistentă la intemperii. Pe acest suport 
de mare stabilitate a fost pusă statuia grea de bronz, 
înaltă de 5 m şi cântărind aprox. 5 tone. Pe trei laturi 
ale monumentului au fost montate şase plăci mari 
din bronz, două câte două, ca filele unei cărţi, cu 
numele a 179 de ostaşi ai aerului, care şi-au frânt 
aripile între anii 1912 - 1934, în luptele aprige din 
vremea primului război mondial, şi în asaltul cerului 
în căutare de performanţe, de perfecţionări 
constructive. Primul nume dăltuit este al 
locotenentului Gh. Caranda, prăbuşit la 20 aprilie 
1912, iar ultimul nume este al locotenentului aviator 
Sava Rotaru, a cărui carieră şl viaţă s-au încheiat în 
zorii zilei de 29 mai 1934. Ulterior, în 1939 au mal 
fost adăugate 7 plăcuţe de bronz unde au mai fost 
trecute încă 91 de nume. 

lată-ne ajunşi în PIAŢA VICTORIEI. Ea a fost 
deschisă în 1831, când a fost trasată şi ŞOSEAUA 
KISELEFF. Este înconjurată de clădiri construite în 
epoci diferite, la sfârşitul sec. al XlX-lea (cum ar fi 
Muzeul de Istorie Naturală "Grigore Antipa", care are 
un farmec desuet, clădirea severă a Palatului 
Victoria - 1937, arh. Duiliu Marcu, monotonele 
blocuri noi construite în ultimul deceniu al sec. al XX- 
lea). Edificiile care mărginesc piaţa ilustrează, prin 
stilurile lor, atât de diferite, înşiruirea de evenimente 
care au făurit chipul României de azi. 

Una dintre cele mai fermecătoare tradiţii ale 
Bucureştilor de dinaintea celui de-al doilea război 
mondial era "'bătaia cu floiT care avea loc în fiecare 
primăvară şi la care participau toţi locuitorii Capitalei. 
(De curând, din iniţiativa Primăriei, această tradiţie a 
fost vremelnic reînviată.) 

în jurul PIEŢEI VICTORIA, în marile parcuri care 
se întind de-a lungul arterelor, se ridică unele dintre 
cele mai importante muzee aia Capitalei: MUZEUL 
DE ISTORIE NATURALĂ "GRIGORE ANTIPA" 
(finalizat în 1906), MUZEUL GEOLOGIC (1908) şi 
MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN (1912-1941). 

Dintre acestea trei, cel mai vizitat muzeu este cel 
de Istorie Naturală. Subsolul, parterul şi etajul au 
laolaltă 25 de săli vaste unde sunt expuse tot soiul 
de vietăţi, de la minuscula pasăre Colibri la scheletul 
unui elefant. Din păcate însă, elevii aduşi în grup de 
la şcoală ca să se cultive, sunt "bombardaţi" cu 
înscrisuri şi imagini care încearcă susţinerea gravei 
erori a teoriei evoluţioniste (total falsă şi totodată 
anticreştină). 

Muzeul Ţăranului Român are, de la an la an. o 
mai mare afluenţă de vizitatori, foarte mulţi fiind de 
peste hotare. Sunt reprezentate toate regiunile ţării 
cu un enorm patri moniu provenit de la sate, de la 


Deşi nu are farmecul Cişmigiului, indiferent de 
anotimp aleile lui sunt zilnic frecventate de către 
bucureştenii care fug de monotonia blocurilor triste şi 
cenuşii Parcul a fost inaugurat tot în 1936, pe malul 
pitorescului lac Herăstrău, cu ocazia expoziţiei "Luna 
Bucureştilor". Pe lac se fac mici croaziere cu un 
vaporaş, sau se trage vârtos la rame de către 
cei care vor să se plimbe cu barca. Numeroase 


ţesături la obiecte de artizanat de toate feiunie 
costume populare, sculpturi în lemn, olărit şj 
ceramică, şi ajungând până la unelte indispensabil 
vieţii de la tară. în zilele de Paşti, de Crăciun, -Je 
Mărţişor, de Anul Nou etc. se organizează târgub 
vânzare, artizanii populari etalându-şi întreaga 
mâiestrie în fata vizitatorilor de toate vârstele. 

"Sâ mergem” acum pe CALEA VICTORIEI şi pe 
câteva din străzile adiacente, unde se află 
monumente istorice de prim rang. 

Prima de care vom aminti este somptuoasa 


Pag. 4 


f 


CASĂ A PRINCIPELUI GRIGORE CANTACUZINO. 
unde astăzi este amenajat MUZEUL NAŢIONAL 
GEORGE ENESCU, operă a arh. I. Berindei, care 
îmbină în mod fericit elemente din stilul neoclasic 
francez şi art-nouveau. în interiorul bogat decorat 
este expusă o colecţie de obiecte de artă şi de 
obiecte personale ale Cantacuzinilor şi ale 
marelui compozitor. Datorită aspectului săt 
monumental, de aprox. o lună. Muzeul Naţion^ 
George Enescu a fost trecut pe linia monumentelor 
de artă aflate sub egida UNESCO, alături de alte 3 
obiective, printre care şi Atheneul Român. 

La mică distanţă întâlnim o altă casă boierească 
CASA MONTEORU care adăposteşte astăzi sediul 
UNIUNII SCRIITORILOR. Construită la începutw 
secolului după proiectul arhitectului inginer 
Nicolae Cuţarida. casa păstrează aproape intadâ 
decoraţia somptuoasă a interiorului, cu p*ctun 
murale, bronzuri de artă, sculptură în lemn. 

Pe strada Dionisie Lupu, într-o grădină întinsese 
află una dintre puţinele construcţii din Bucureşti 
stil pur neogotic; casa a fost începută la mijlo^^ 
sec. al XlX-lea de Cesar Liebrecht (fost mintsînj 3' 
Poştelor în timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. 
care s-a dovedit ultenor a fi un escroc 
delapidator) şl a fost terminată de familia boierilor 
Filipescu. Astăzi funcţionează aici restaurantul 
Xasa Universitarilor” ale cărui saloane păstrează 
încă somptuosul decor de origine. 

Construită la începutul sec. al XlX-lea de arh Ion 
Berindei, în stilul de inspiraţie franceză caractenstic 
vremii, "CASA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ" din 
Lahovary a fbst ridicată de fiul bogatului industnaş 
Assan. Situată chiar vis-a-vis de monumentul 
închinat lui Alexandru Lahovary (autor E Morof' 
^sa are în faţă o frumoasă grădină de trandafiri 
Intenoarele. extrem de bogat împodobite, păstrează 
multe din obiectele de artă rămase de la 
proprietari ai clădirii. 

Punem capăt "excursiei” per pedes ’vizitâi^ 
or^^Ak. propus: MUZEUL LITERATL'R 

ROMANE. Este adăpostit în casa construită _ 
i>carlal Kreţulescu în pnma jumătate a sec. al 
63. Colecţiile muzeului cuprind o bogăţie 
manuscrise, ediţii rare, publicaţii vechi. obietŞe 
memoriale. în micul parc de lângă muzeu es 
aşezat monumentul lui Ion Brătianu. sculptat 
granit de I. Mestrovic (celălalt monument datorat w 
Mestrovic, cu care se mândrea Capitala Rotuân'^ 
statuia ecvestră a regelui Carol I. a dispărut deiroj^ 

® fi chiar şi 9^^ 

^arlă urma avatarurilor istonei: reverele de 
duşrnane) sfărâmate de arre* 


ClIVANTlir 1 TftJ lîNAR Aprilie 2007 















S-A VEŞTEJIT Şl SE USUCĂ PODUL DE FLORI DE PESTE PRUT 


Ne amintim cu plăcere de euforia românilor de 
pe ambele maluri ale Prutului, care, odată cu 
prăbuşirea regimului comunist din ţara noastră, au 
sperat ca fluviul să nu mai fie o barieră în calea 
reîntregirii României, paşii în această direcţie fiind 
atunci deosebit de încurajatori. 

Chiar din luna ianuarie , a anului 1990 s-au 
organizat aşa-zisele poduri de flori, când pentru 
prima oară din 1944, pentru 24 de ore oricine 
putea să treacă pe celălalt mai ai Prutului, fără a 
mai staţiona în faţa pichetelor de grăniceri. Apoi 
relaţiile politice şi mai ales economice au căpătat 
cu totul o altă dimensiune, schimburile în cele 
două sectoare vitale unei colaborări frăţeşti 
căpătând noi valenţe. Sprijinul pe care România I- 
a acordat şi îl acordă fraţilor el de sânge şi de 
limbă se materializează pe multiple planuri, 
bunăoară prin miile de burse acordate tinerilor 
care învaţă la liceele şi universităţile de la noi, prin 
livrarea de energie electrică în condiţii deosebit de 
avantajoase şi pe credite de lungă durată, prin livrare 
de mobilă şi produse industriale sau prin importuri 
masive de vinuri deşi producţia autohtonă este 
suficientă şl permite chiar şi exportul în toată Europa; 
mă opresc aici cu exemplele: cele câteva jaloane 
cred că sunt semnificative. 

în euforia de acum 17 ani m-am angrenat şi eu, 
înscriindu-mă în Asociaţia Pro Basarabia, al cărei 
preşedinte era ing. Radu Halipa, fiul marelui patriot 
Pantelimon Halipa, unul dintre ctitorii Unirii de la 28 
martie 1918. Ca membru ai acestei organizaţii am 
fost de trei ori la Chişinău, ducând de fiecare dată 
mii de cărţi româneşti şi de manuale şcolare, 
participând la câteva simpozioane şi având şansa de 
a lua două interviuri fostului preşedinte al Republicii 
Moldova, Mircea Druc, şi fostului ministru al Culturii, 
Ion Ungureanu. l-am cunoscut şi pe poeţii Grigore 
Vieru şi Leonida Lari şi pe dirijorul de muzică 
folclorică Nicolae Botgros. In vizitele mele am avut 
nenumărate discuţii cu omul simplu de pe stradă, cu 
cel aflat în pieţe sau magazine, cei mal mulţi dintre 
aceştia nutrind speranţa că nu vor mai călători pe 
bază de paşaport întrucât Republica Moldova, într- 
un viitor apropiat, va face parte din România. 

Dar, să recunosc, am întâlnit şi persoane care nu 
vroiau realizarea acestui deziderat al majorităţii; din 
contră, au căutat să mă "convingă" că există două 
ţări diferite, una în care se vorbeşte româneşte. Iar 
alta în care se vorbeşte "moldoveneşte" (deşi nu 
există în acest sens un dicţionar româno- 
moldovean!), punctul comun fiind istoria comună, 
însă până în anul 1812 când Basarabia a fost 
încorporată în Imperiul Ţarist. Paradoxal, deşi în 
liceele de peste Prut se învaţă despre Mihail 
Sadoveanu, Ion Creangă şi mulţi alţii din cei 
apropiaţi de zilele noastre! Nu se spune însă nici o 
vorbă despre istoricii basarabeni filo-români. 
bunăoară Zamfir Arbore sau Ştefan Ciobanu, Iar 
când am amintit de aceştia din urmă, o profesoară 
tânără din Orhei mi-a spus, cu nonşalanţă, că nici nu 
a auzit de ei şl m-a persiflat că acest fapt este 
"nerelevanf - în ciuda faptului că preda în şcoală 
istoria! 

Treptat, relaţiile dintre România şi Republica 
Moldova nu au mai mers pe făgaşul normal, de 
apropiere şi. în final, unire, începutul făcându-l 
succesorii preşedintelui Mircea Druc; cel care ulterior 
au condus ţara, Mircea Snegur şi mal ales, cel 
actual, Vladimir Voronin, vechi comunişti, au fost 
Inoculaţi din abundenţă cu fobie anliromâneascâ. 

în rândurile ce urmează mă voi referi ia 
preşedintele Vladimir Voronin, la declaraţiile sale 
făcute în luna trecută, martie, ia adresa României. 
Cu un ton vehement el critică dur exonerarea lui Ion 
Antonescu de către instanţele româneşti, 
considerând că "este o insultă pentru memoria 
victimelor celui de ai ll-lea război mondial, este o 
încercare de a revizui rezultatele războiului, el a 
condus România din 1940 până în 1944, a colaborat 
cu Hitler. este criminal de război, iar de numele lui se 
leagă moartea a 200 de mii de basarabeni." Atât, 
literă de lege. fără argumente pentru susţinerea 
afirmaţiilor. 




Curtea de Apei din Bucureşti a hotărât însă că 
sprijinul acordat de România Germaniei naziste 
în timpul celui de al ll-lea război mondial a fost 
legal. Judecarea pe fond şi achitarea acestuia şi 
a altor 22 de miniştri din cabinetul său a fost 
posibilă pentru că războiul împotriva Uniunii 
Sovietice a fost legitim, fiind desfăşurat în stare 
de necesitate, ca război de apărare împotriva 
ameninţărilor armate ce au continuat la frontiera de 
est a României după răpirea Basarabiei şi Bucovinei 
de Nord de URSS. 

Decizia însă se referă doar la achitarea unor 
crime care au fost comise ca urmare a Protocolului 
secret nr. 3 la Pactul Ribbentrop - Molotov. în 1946, 
când au fost judecaţi mai mulţi membri ai guvernului 
Antonescu, inclusiv Mareşalul, acest protocol nu a 
fost dezvăluit opiniei publice. 

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu a înlăturat 
însă şi efectele celorlalte sentinţe judecătoreşti prin 
care Antonescu a fost condamnat la moarte şi 
executat în 1946. 

Criminalii de război nu sunt. în concepţia lui 
Voronin. conducătorii sovietici care în intervalul 
Iunie 1940 - iunie 1941 au asasinat, cu 
premeditare, mii de romăni din toate categoriile 
sociale, dar în special intelectualii şi cel mai buni 
români, iar alţi cca. 100.000 au fost strămutaţi în 
vagoane de vite în fundul Siberiei! Procesul a 
continuat, cu mai multă acuitate după sfârşitul 
războiului, numărul basarabenilor care au trecut 
munţii Urali şl nu şi-au mai revăzut locurile natale 
depăşind alte 200.000. Acest lucru se vede şi la 
ultimul recensământ efectuat în urmă cu doi ani: faţă 
de 1940, populaţia Republicii Moldova este mai mică 
cu 600.000 de locuitori. 

Am mai scris în această revistă despre 
Chişinăul din vara anului 1942 şi 1943, când. elev 
fiind în primele clase, ml-am petrecut vacanţa la 
bunicul meu care avea un restaurant cunoscut, 
"Berbec", lângă gară. Oraşul era o ruină, în 
retragere ruşii au ars în întregime capitala 
Basarabiei, au dinamitat liceele, fabricile şi 
catedrala, iar ulterior, în curtea consulatului italian şi 
în alte locuri s-au descoperit sute de cadavre de 
români cu mâinile legate, împuşcaţi în ceafă. în 
ciuda războiului, Chişinâul era extraordinar de bine 
aprovizionat, piaţa gemea de fel de fel de alimente, 
oferta depâşind cererea. Acum în pieţe este cu totul 
altă situaţie; cu excepţia legumelor şi fructelor nu 
prea ai ce să pui în sacoşă (produsele lactate, 
carnea, păsările şi peştele lipsesc). 

Voronin şl adepţii săi omit să amintească de 
"fasciştii antonescieni" care au fost primiţi de 
toată populaţia de la oraşe şi sate cu urale şi 
pâine cu sare în vara anului 1941 ca eliberatori, 
îngenunchind în faţa lor şi închinându-se. Aşa 
cum omit să spună că alături de "fasciştii 
antonescieni" şi de Armata Română în retragere în 
vara anului 1944, şoselele care duceau spre 
România erau supraaglomerate de cei caro şi-au 
abandonat munca de o viaţă, lăsând totul de 
izbelişte, pentru a se refugia în România, luând 
aici viaţa de la zero. Şi în România ciuntită, însă, 
basarabenii au trâit, în anii '40 şi '50, cu sabia lui 
Oamocles deasupra capului: teama era a nu fi 
descoperiţi şi retrimişi în Basarabia Unii au şi păţit-o. 


spre disperarea lor; cei mai mulţi refugiaţi, din 
fericire, au reuşit să scape şi au început o nouă 
viaţă, plină însă de privaţiuni. îmi amintesc de 
câteva familii de basarabeni care stăteau 
înghesuiţi în camere mici de pe strada mea şi care 
se temeau să nu fie ridicaţi noaptea din paturile lor 
şi trimişi înapoi. Parcă văd chipul comisarului şef 
Husărescu de la poliţia din Chişinău. octogenar şi 
semiparalizat, al prof. Eufrosina Gălăţeanu sau al 
preotului Dumitru Tepordei. Dumnezeu însă a fost 
de partea lor! 

Dar să las latura sentimentală; cum istoria are 
la bază documentul care. fireşte, este cel mai 
convingător, să apelez la el. La pct. 5 al 
Convenţiei de Armistiţiu se prevedea ''repatrierea*' 
cetăţenilor sovietici (basarabenii şi bucovinenii din 
nord), in cele mai multe cazuri această 
Repatriere** dura 20 de ani, ca se făcea via 
Siberial Trebuie specificat câ sovietici 
începuseră "repatrierea" fără sâ mai ceară 
acordul autorităţilor române. N.K.V.D.-ul din 
Bucureşti îl avea în frunte pe colonelul Borisov, total 
insensibil la drama sutelor de basarabeni care se 
aruncau în genunchi în fala lui, cu lacrimi în ochi, 
implorându-l să-i lase să rămână în România. 

Vorbind de Armata Română şi de "fascistul 
Antonescu", să mai adaug ceva: osemintele 
ostaşilor romăni căzuţi în al ll-lea război mondial, 
îngropate în cimitirul din Tighina, sunt răscolite 
cu buldozerul, încălcându-se convenţia stabilită 
la Geneva la 12 aug. 1949 cu privire la 
respectarea mormintelor victimelor de război, 
indiferent dacă ele fac sau nu parte din tabăra 
învingătorilor. 


La numai o săptămână de ia reabilitarea parţială 
a Mareşalului Antonescu, preşedintele Moldovei, 
Vladimir Voronin a lansat un atac şi mai dur ta 
adresa oficialităţilor bucureştene. în opinia 
preşedintelui de peste Prut, România are o 
minoritate etnică de 10 milioane de moldoveni 
"discriminaţi în baza legii etniilor*. Cu neruşinare, el 
afirmă că după aderarea ţăhi la Uniunea Europear^ă, 
problema identităţii etnice va deveni o problemă care 
va ţine de exprimarea voinţei cetăţenilor, nu o 
politică impusă de sus. în continuare el spune şl alte 
aberaţii: "Regretăm că Moldova a fost cândva 
divizată" {când şi de cine?!) şi că "majoritatea 
moldovenilor au rămas de partea cealaltă a Prututuf, 
tocmai de aceea, cetăţenia noastră va fi un serios 
sprijin juridic pentru moldovenii romăni în apărarea 
identităţii lor. Limba vorbită în Moldova şi în România 
este identică, dar moldovenii au dreptul să-şi 
numească limba aşa cum o numesc deja de şase 
veacuri (!?), iar nu astfel cum s-a inventat prin 
cabinete savante în secolul al XlX-lea." (??!) 

Declaraţiile lui Voronin nu sunt decât ultimele 
dintr-un lung şir de atitudini agresive la adresa 
României Subordonatul său, ministrul de Externe 
moldovean. Andrei Stritan, insistă ca centrul de 
acordare a vizelor Schengen pentru cetăţenii 
moldovei sâ fie găzduit de ambasada Ungariei, nu 
de cea a României, deşi Uniunea Europeană dăduse 
României undă verde pentru coordonarea acestui 
centru (gest considerat de Stritan ca "inoportun", şi 
aceasta doar la câteva zile după ce acelaşi şef ai 
diplomaţiei solicitase, la Sofia, ajutorul Bulgariei 
pentru drumul european al Republicii Moldova).. 

La rândul său şi românofobul Vasile Tarlev acuză 
Bucureştlul câ prin politicile sale "subminează 
securitatea naţională şi principiile statalitâţii* 
republicii Moldovei. Mai mult. acest discipol al lui 
Lenin oere Uniunii Europene sâ readucă România în 
"albia firească" a relaţiilor de “bună vecinătate" Deşi 
născut în satul Băşcălia, dintr-o familie bulgară. 
Vasile Tarlev nu pare sâ aibă simţul ridicolului, 
asemânârulu-se din acest punct de vedere cu fostul 
general sovietic de miliţie Vladimir Voronin, din 
moment ce vorbeşte despre "gravitatea situaţiei 
create de acţiunile autoi^ţilor române." 

(continuare în pag. 14) 




CUVÂNTUL LECIONAK Aprilie 2007 



Pag. 5 


















•’TORNA, TORNA, FRATRE”: FALS TRATAT DE TURNĂTORIE 




Motto; "Mi-a dat mie ruda 
paharul lui luda 


"creiţarii 

puşi pe capul lui Horia. 
rublele de la tâtucoţarii 
din Slavoforla;" 


"luda cu iudeii 

la mintea fonfemeii 

daţi-mi banii şi dota 

şi să nu-mi ziceţi Iscariota 

de nu-l aveţi mâine pe Golgota " 

(Ion Gheorghe. Zoosophia) 



1. ETIMONUL LUI IUDA 
TORNO, TORNARE. TORNAVI. TORNATUM - 
dă. pe româneşte. A TURNA, verb ultrahabitual, 
provenit etimologic din latina generatoare de 
polisemii ulterioare, semnificativ-paradoxale şl nu 
mai puţin pitoreşti în evoluţia lor neoromanică. 

în forma clasică etimonul actualei TURNĂRI 
deriva, mai exact, dintr-un sens dinamic-giratoriu: 
TORNARE = a învârti, a răsuci. 

A evoluat mai apoi corelat iniţial, la noi. cu Ideea 
de vărsare a unui lichid sau a unui fluid. în sensul cel 
mai general şi neutru. 

în sens mai restrâns (şl mal strict-toxic) avem, 
însă. modelul shakespearian din Hamlet - acea 
manevră a turnării de otravă în urechea fratelui: 

"...da, frate ticălos, 
care s-a furişat cu zeama 
procletei mătrăgune într-un şip 
şi-n porţile urechii i-a turnat 
veninul ticălos..." 

A TURNA este, deci, un verb fecund şi multiplu 
interpretabil, imprevizibil, adeseori irepresibil şi 
aproape stihlal. în funcţie de context. 

Se poate turna şi ulei pe rană şi gaz peste foc: 
folosit însă în sens unipersonal şi meteorologic, 
echivalează aproape cu un potop: toarnă sau plouă 
torenţial. 

Din accepţiunea sa metalurgică, aceea de a 
vărsa un metal lichid Tntr-un tipar, pentru ca, prin 
răcire sau reacţie chimică să se obţină un obiect 
solid de forma tiparului, derivă şi sensul său 
întrucâtva creativ, de a compune sau redacta ceva la 
repezeală, acela de plăsmuire intempestivă. 

Semnificativ este însă câ. aşa cum i se poate 
turna, de pildă, cuiva o epigramă sau un pamflet ad- 
hoc, limba admite, în acelaşi timp, prin acelaşi verb. 
în mod vădit, că se poate formula ceva (în scris sau 
verbal) cu scopul de a înşela, adică, mai pe şleau, 
de a turna la minciuni, obiectiv nu mai puţin prompt 
şi eficient. 

Şi chiar, mai flagrant, din aceeaşi accepţie 
duplicitară derivă şi sensul (familiar), mai restrâns şi 
mai exact, acela de a duce pe cineva la 
închisoare, a încarcera, a închide, aşa cum ne 
edifică şi Dicţionarul Explicativ, dar, şi mai expresiv, 
acel vitriolat dialog caragialesc dintr-0 scrisoare 
pierdută: 

"CAŢAVENCU - Asta-i violare de domiţillu! 
PRISTANDA - Curat violare de domiţiliu, da' 
umflaţi-l şi turnaţi-l la Hârdăul Iul Petrache " 

în aceeaşi ordine de idei, se pot trage (sau 
turna), pumni, bătăi etc. (şi ele evident aplicabile tot 
la faţa locului) pentru ca astfel să ajungem, în fine, la 
sensul tematic al articolului, acela (figurat şi familiar) 
de a pâri ori de a denunţa pe cineva 

Odată ajuns aici, se pare câ semantizarea mai 
poate adopta şi un neologism şi. deci, se amplifică, 
altoită cu un sens nou, putând a fi proiectat 
cinematografic, acela de a putea înregistra succesiv 
pe peliculă, cu un aparat de luat vederi, secvenţele 
unui film ordonate. în acest caz. taxinomic: a turna, 
deci. un film al turnării. 

2. TAXINOMIILE TURNÂRII 

Printr-o stranie, dar poate nu întâmplătoare 
coincidenţă, sistemul de clasificare diversificată a 
procedeelor de turnare metalurgică şl industrială 


este similar până aproape de suprapunere cu 
turnarea amorală şi abjecţională. 

Schemele sunt în perfectă identitate, diferind doar 
natura tiparelor, a materialului şi. evident, a statutului 
de metalurg - muncitor - profesionist, căruia i se 
substituie, desigur benevol, turnătorul - informator- 
securist. 



CRYPTOMAGARUL 

De-i suru-asin în streche fistichie 
catârul şerb analfabet în praznic 
păscând agale şi-nverzind năpraznic 
cămeşi cu mâneci lunge şi scufie, 

curând va evada ultimul paznic 
şi un trist aşezământ de terapie 
va pierde ultima-i bijuterie, 
un şef = "Napoleon" -f megalobraznic 

între parkinsonism şi-apoplexie. 

Un diagnostic obiectiv mai casnic 
e-o rea dambla cu toane de şefie. 

"O toma toma frafre"- nu-i mai drastic 
un Rudotel ca o turnătorie 
pe coarda ta vocală din elastic 

pe răgetu-nverzind de calomnie'^ 

O. tu, striptomăgarul onomastic! 


Nu al 



pereche!! 




Astfel, trebuie admisă dintru început exigenţa 
unei tehnologii specializate, cât mai complexe şi mai 
savante a acestei callficâri. conform unei riguroase 
ierarhizări a procedeelor şi metodelor de turnare, 
diferind semnificativ, în funcţie de ordonarea 
taxinomicâ. 

Astfel, derivănd nemijlocit de ia luda, întâiul 
turnător, primul dintre criteriile operante ar fi acela al 
metalului Dacă Iscarioteanul putuse funcţiona pe 
bază de arginţi, de-a dreapta şi de-a stânga Iul s-ar 
putea ordona turnători folosind metale mai mult sau 
mai puţin nobile, tehnologia diferind în funcţie de 
compoziţie, aliaje (mai mult sau mai puţin 
deformabile). ori rafinare (dacă intervine şi aur) 

Din punct de vedere al modului în care se 
toarnă, id est, al exerciţiului propnu-zis. se poate, de 
altfel, turna la rece ori la temperaturi înalte. 


activând legături active sau pasive în funcţie, 
desigur, de temperament şi de datele psihologice 
complexe ale celui calificat. 

Din punct de vedere al produsului fabricat ori 
semifabricat, se poate turna în etape, eşalonat ori 
dintr-o dată, "în piese" sau "în flux continuu". 

Ultimul criteriu şi cel mai interesant e totuşi cel al 
procedeului, articulat în diverse forme. Există astfel o 
turnare pe verticală (ierarhică) sau pe orizontală 
(care se extinde în acelaşi plan), centrifugă ori 
centripetă, directă sau indirectă, turnare de 
precizie, sub presiune ori turnare în colivii, după 
cum există şi turnare în sifon sau prin pâlnie, ca la 
Ieronimus Bosch (după modelul organic al turnării pe 
esofag ori în ureche, amintit în episodul dramatic de 
mai sus), cu consecutivul său grad de nocivitate 
aferentă. 

în toate cazurile, tehnologia imită arta. 

3. UN TURNĂTOR CU POLICALIFICĂRI 
EXTINSE 

Trebuie semnalată dintru început eficienţa 
îndeletnicirii şi extinderea ei, atât diacronic (în timp), 
cât şi invaziv (în spaţiu). 

Astfel, în mod mai mult decât simptomatic, prima 
frază rostită în limba română, care r^-a parvenit, 
consemnată în sens. referitor la vlahii balcanici, atât 
de către Theophanes. cât şi de Theophilact 
Simocatta, e un atare îndemn (justificând, chiar dacă 
anecdotic, calamburul prin incredibilă similitudine): 

"Torna, toma, fratre!" 

sau 

"Ritorna, ritorna, fratrel" în a doua sa variantă. 

Desigur, ambii istorici se refereau la o bătălie din 
sec. VI d. Hr, în timpul căreia unui soldat i-a căzut 
ceva de pe şa, iar altul i-a cerut să se întoarcă 

Impactul asupra tuturor a fost însă 
disproporţionat, întrucât s-a crezut că se dă semnal 
de întoarcere, iar panica şi haosul produs în armata 
Impenului Roman de Răsărit au fost de nedesens. 

De la acest îndepărtat şi echivoc episod, 
îndemnul s-a resimţit tot mai insistent, propagându- 
se vertical şi orizontal, în timp şi spaţiu, meşteşugul, 
abilitatea, precizia, arta. tertipul şi măiestria 
specializându-se neîncetat, pe categorii distincte ale 
genului proxim de turnător, cu diferenţe specifice 
de: delator, denunţător, trădător. Infiltrat, 
colaborator, provocator şi, mult mai recent şi cu 
mai bogată experienţa în branşă, statutul nou şi chiar 
mal subtil de calomniator, al celui care, ştiindu-se 
cine e. "dă el de gol" şi "arată cu degetul" Pe cine? 
Sau ce? 

Tocmai materialul incoruptibil şi refractar 
turnării, având proprietatea de a nu se deforma sub 
influenţe diverse, rezistent mecanic şi stabil chimic, 
capabil de a se opune celor mai subtile agresiuni 
fără a se deteriora sau fisiona. 

Este exact ceea ce a întreprins recent pseudo- 
publicaţia Obiectiv legionar nr. 42, descalificându-se 
încă o datâ, cu acelaşi tip de atac împotriva dr 
Şerban Milcoveanu: un şir amorf de citate 
decontextualizate. întrerupte doar de exclamaţii şi 
invective, aparţinând directorului său. semnatarul 
grupajului, care, deşi în pragul unei jumătăţi de veac, 
nu a învâţat încâ dezavantajele tehnidi 
bumerangului reîntors la agresor 


yzancu 


CUVÂNTUL LECIONAiR Aprilie 2007 



Pag. 6 





















ca/^te 

"INFLUENTA EVREILOR ÎN LUME” - KEVIN Mac DONALD 

(II) continuare din numărul trecut 


Ed. Vicovia. Bacău, 2006 


"Particularismul moral ebraic se combinâ cu un 
adânc sentiment al nedreptăţii istorice - ura. cu alte 
cuvinte - împotriva civilizaţiei europene şi cu 
dorinţa de a pune capăt Europei ca civilizaţie 
creştină, cu baza ei etnică tradiţională. 

in viziunea SWC (Centrul Simon Wiesenthal), 
ameninţările "extremismului. urii, 

fundamentalismului" - ca atrtudini prototip împotriva 
evreilor - nu pot fi neutralizate decât prin 
debarasarea de baza etnică şi culturală 
tradiţională a civilizaţiei europene. 

Evenimente care s-au petrecut cu cinci sute 
de ani in urmă sunt încă vii in minţile activiştilor 
evrei • fenomen care ar trebui să îndemne pe 
toată lumea la meditaţie intr-o vreme în care 
Israelul deţine arme nucleare şi rachete cu rază 
lungă de acţiune. într-adevâr. un articol recent 
despre asirieni publicat în SUA arată că mulţi evrei 
nu au uitat sau iertat evenimentele de acum 2.700 
de ani, când regatul nord-israelian a fost mutat 
cu forţa în capitala asiriană Ninive: «Unii asirieni 
spun că evreii sunt un grup de oameni care par să le 
fie mai apropiaţi. Dar din pricină că Biblia ebraică ii 
descrie pe asirieni ca pe nişte cotropitori cruzi şi 
nemiloşi, oameni precum reverendul Wiiliam Nissan 
spun că sunt invariabil somaţi de către rabinii şi 
intelectualii evrei să dea seamă pentru 
fărădelegile strămoşilor lor .» (...) 

Istoricul englez din sec. al XVIII-lea. Edward 
Gibbon, era uimit de ura fanatică a evreilor din 
antichitate: De la domnia lui Nero şi până la cea a lui 
Antoninus Pius. evreii au dezvoltat o intoleranţă 
feroce faţă de stăpânirea romană, lucru care de 
multe ori s-a manifestat prin cele mai furioase 
masacre şi insurecţii. Omenirea este şocată să 
audă recitalul cruzimilor oribile pe care ei le-au 
comis în oraşele din Egipt, Cipru şi Cirenaica, 
unde ei locuiau prin falsă prietenie cu băştinaşii 
încrezători; şi suntem tentaţi să aplaudăm 
represaliile severe exercitate de către armatele 
legiunilor împotriva unei rase de fanatici, a căror 
superstiţie cumplită şi credulă părea să facă din ei 
duşmanii implacabili nu numai ai guvernului 
roman, dar şi ai rasei umane. (...) 

Şi să nu-l uităm şi pe istoricul Daniel Jonah 
Goldhagen care afirmă, în esenţă, că orice încercare 
a Bisericii Catolice de a susţine că creştinismul este 
singura credinţă adevârată marchează o continuare 
a crimelor Bisericii din trecut. Flacăra urii. odată 
aprinsă, este greu de potolit." (pg. 36 - 40) 

Statele Unite şi Israelul sunt «bune»; statele 
arabe musulmane sunt «rele»; iar cei caro se 
opun acestui război reprezintă «relativismul 
moral» - neutru de ochii lumii, dar de fapt de partea 
«răului». Asta e pură elucubraţie. Capacitatea 
de a vedea râul doar la duşmani nu este «puritate 
morală». Este esenţa fanatismului Suntem acum 
sfătuiţi să luptăm împotriva unui fanatism cu alt 
fanatism. (...) 

Dl Horowitz deplânge ideea că «suntem cu toţii 
prizonieri ai politicii de Identitate», vrând să spună 
câ rasa şi etnicitatea sunt chestiuni triviale pe care 
trebuie să ne străduim să le depăşim. 

Dar dacâ este aşa, de ce apare mereu, pe pagina 
web iniţială a site-ului FrontPageMag, un apel pentru 
contribuţii la «Campania lui David de Apărare a 
Israelului»? 

De ce mai degrabă Israel decât, sâ zicem. 
Kurdistan sau Tibet sau Euskadi sau Cecenia? * 

Pentru câ dl Horowitz este evreu Devotamentul 
lui faţă de Israel este o expresie a acelui tip de 
identitate particularistă anume pe care ml-ar 
interzice-o mie sau altor albi cu conştiinţă de 
rasă. El susţine pasionat ideea unui stat evreu 
conştient de sine, dar vorbeşte despre «capitularea 
în faţa miasmei multicuUgrale» atunci când eu mâ 
străduiesc sâ mâ întorc la o Amencâ albâ conştientă 
de ea însăşi El sprijină o identitate explicit etnică 


pentru Israel, dar spune că America nu are voie 
sâ alba una... 

Dacâ sprijină un Israel evreu, ar trebui sâ sprijine 
Şl o Americă albă." (pg. 42 - 43) 

"Evreii re-crează structura socială ebraică oriunde 
ar fi, chiar şi atunci când sunt complet inconştienţi că 
o fac. întrebaţi fiind despre legămintele lor ebraice, 
comuniştii evrei au negat că ar avea vreunul. Şi la fel 
de inconştienţi erau că îşi aleseseră parteneri de 
viaţă evrei, deşi toate căsătoriile erau între evrei. 
Această negare a fost utilă organizaţiilor evreieşti şi 
intelectualilor apărători evrei care au încercat sâ 
minimalizeze rolul jucat de evrei în stânga 
politică radicală din sec. al XX-lea. De exemplu, o 
tactică obişnuită a ADL (Liga Anti-Defăimare), 
începând cu Teroarea roşie a anilor ‘20 şi terminând 
cu epoca Războiului rece. era să pretindă că radicalii 
evrei nu mai erau evrei pentru că nu mai aveau nici o 
legătură cu religia iudaici. (...) 

Este dificil să porţi dispute cu oamenii care 
nu-şi pot vedea sau nu vor să-şi recunoască 
profundele interese etnice şi care continuă să 
acţioneze în feluri care compromit interesele 
etnice ale celorlalţi. 

Oameni ca Horowitz (şi părinţii lui) nu-şi pot 
percepe angajarea etnică chiar şi atunci când 
aceasta este evidentă pentru toată lumea. S-ar 
putea probabil spune acelaşi lucru despre Charles 
Krauthammer, Wiiliam Safire. Wiiliam Kristol, 
Norman Podhoretz şi despre întreaga cohortă de 
evrei Importanţi care controlează colectiv 
percepţia Israelului, aşa cum este el prezentat în 
mass-media americane. Nu e o surpriză că 
Horowitz vorbeşte despre S.U.A. ca despre un 
set de principii universale, fără nici un conţinut 
etnic. Această idee a fost inventată în urmă cu 
aproape un secol de către intelectualii evrei, în 
special de către Horace Kallen, într-o vreme când 
exista convingerea că Statele Unite sunt o civilizaţie 
europeană ale cărei trăsături sunt condiţionate rasial 
/ etnic. După cum ştim cu toţii, această lume şi 
infrastructura ei au dispărut, iar eu am încercat să 
arat că principala forţă care s-a opus viziunii 
despre S.U.A. ca stat rasial / etnic de sorginte 
europeană a fost un conglomerat de mişcări 
politice şi intelectuale ebraice care au patologizat 
în mod colectiv orice idee de etnicitate 
europeană sau de interese etnice europene. 

Dat fiind faptul că etnocentrismul extrem 
continuă să influenţeze toate segmentele 

comunităţii ebraice organizate, pledoaria pentru 

dezetnicizarea europenilor - un scop comun al 
mişcărilor pe care le analizez în Cultura criticii [CC) - 
poate fi cel mai bine văzută ca o mişcare strategică 
împotriva popoarelor considerate duşmani 

istorici '^ (pg 44-45) 

'"Recent, ministrul israelian al afacerilor interne a 
decretat că noii imigranţi care s-au convertit la 
iudaism nu vor mai putea să-i aducă pe membrii 
non-evrei ai familiilor lor în ţară Se aşteaptă ca 
această decizie sâ reducă la jumătate numărul de 
imigranţi acceptabili în Israel. Cu toate acestea, 
organizaţiile evreieşti continuă să fte mari 
susţinătoare ale Imigraţiei multietnice în Statele 
Unite, menţinându-şi. în acelaşi timp. sprijinul 
necondiţionat faţă de Israel Acest dublu standard 
generalizat a fost consemnat de către scriitorul 
Vincent Sheean, în notele sale despre sioniştii din 
Palestina anului 1930: «cum mai merge idealismul 
mână în mână cu cel mai tenbil cinism. . ce fascişti 
sunt când vine vorba despre propriile lor afaceri în 
legătură cu Palestina şi ce internaţionalişti când e 
vorba de orice altceva >>" ( . j 

Bazându-se pe informaţii furnizate de studiul 
cromozomilor Y. Hammer & co. concluzionează câ în 
comunităţile evreieşti. într-o perioadă de peste 2000 
de ani, doar o căsătone din 200 a fost făcută cu un 
partener non-evreu' {pg 48) 



"în general, j 
comunitatea 
ebraică organizată | 
din prezent este 
caracterizată de' 
un nivel ridicat al j 
etnocentrismului 
şi al sentimentului | 
identităţii ebraice 
Organizaţiile ^ 
evreieşti activiste j 
precum ADL. 

Comisia Evreiască | 

Americană, 

Societatea 

Ebraică pentru Sprijinul Imigraţiei şi grupurile de 
influenţă neo-conservatoare nu sunt creaţii ale 
fundamentaliştilor şi ale «ortodocşilor», d 
reprezintă comunitatea ebraică lărgită, care H include 
şi pe evreii non-religioşi şi pe cei reformaţi." (pg. 50) 

”in 1996, în Statele Unite existau aproximativ 
trei sute de organizaţii naţionale evreieşti, cu un 
buget cumulat estimat ia cifra de 6 miliarde $ - o 
sumă ce depăşeşte produsul naţional brut al unei 
Jumătăţi a membrilor Naţiunilor Unite. De 
exemplu, în 2001, ADL a dedarat un buget anual de 
peste 50.000.000$. 

Există, de asemenea, un număr decisiv de 
evrei foarte bogaţi care sunt activ implicaţi în 
alocarea de fonduri pentru cauzele ebraice. Irving 
Mosko-witz finanţează mişcarea colonizatoare din 
Israel şi grupurile de influenţă pro-israelite 
neoconservatoare de la Washington DC. în timp ce 
Charles Bronfman. Ronald Lauder şi notonul Marc 
Rich finanţează Dreptul de Naştere al israelului, un 
program care îşi propune să întărească conştiinţa 
etnică a evreilor prin aducerea a 20.000 de tineri 
evrei în Israel în fiecare an. 

George Soros asigură finanţarea politidi de 
Imigrare liberale peste tot în Ocddent şi, de 
asemenea, pe cea a lui Noel Ignatiev şi a site-ul său 
de pe internet, "Race Trăitor" [Trădătorul de rasă], 
dedicat abolirii rasei albe 

Din câte ştiu, nu există surse de finanţare 

majore care să fte destinate întăririi conştiinţei 

etnice a europenilor sau promovârii intereselor 

etnice europene . 

Paul Findiey ne furnizează numeroase exemple 
de evrei care s-au folosit de resursele lor financiare 
pentru a-i sprijini pe candidaţii politici ale căror poziţii 
erau pe placul Al PAC sau al altor grupuri activiste 
ebraice din S U.A. Acesr sprijin foarte consistent 
pentru candidaţii care se declară în favoarea 
Israelului continuă şi in prezent - exemplele cele 
mai recente fiind campaniile duse p>entru înlăturarea 
Cynthiei McKinney şi a lui Eari Hilliard din Congres, 
în 2002 

Datorită bazei lor de finanţare predominant 
evreiască, candidaţii democraţi sunt în mod 
deosebit vulnerabili, dar toţi candidaţii simt 
această presiune, pentru că sprijinul evreiesc 
este direcţionat către candidaţii opoziţiei la cel 
mai mic semn de dezacord manifestat faţă de 
lobby-ul pro-Israel. ” (pg 54 - 55) 

"Evreii sunt foarte prezenţi în media ca 
patroni, scriitori, producători şi redactori - mult 
mai mult decât sunt oricare alte grupuri identificabile 
In lumea contemporană, această prezenţă este în 
mod deosebit importantă în ceea ce pnveşte felul 
în care este perceput Israelul. ( } CanWest a 
controlat conţinutul articolelor referitoare la 
Israel, împiedicând de la publicare articolele cu 
puncte de vedere pro-palestiniene sau anti- 
israeliene. Jurnaliştii care nu au reuşit sâ adopte 
poziţiile CanWest au fost admonestaţi sau 
concediaţi."{pg 59) 

(continuare în numărul viitor) 



CUVÂNTUL LECIONAIÎ 


Aprilie 2007 


a 



























^enteruu* 




ANCORELE POLITICE 

- INTERVIU CU DR. ŞERBAN MILCOVEANU - 

- Între atâtea evocări prilejuite de Centenar, mărturia dvs. se impune. Sunteţi unul dintre pupnii martori ai începuturilor carierei lui Mircea Eliade. in 
mod paradoxal, deşi avem publicat Jurnalul său portughez şi, chiar, anterior, Jurnalul lui Mihail Sebastian (1935-1944). opţiunea politică a scriitorului şi filosofului, 
istoric al religiilor, e controversată încă, pnn diferite polemici. 


- Nu e controversat deloc. E calomniat în cadrul 
unei uri ereditare care nu se mal termină, dar care 
se va termina odată cu actualizarea diagnosticului 
tacitus; hostis humani generis. E o ură contra lui 
Mircea Eliade nejustificată. 

L-am cunoscut personal în familia de cuiburi 
din gruparea AXA. însă auzisem de dânsul 
dinainte 

Ce se ştia despre el? Că este un geniu. în 
Universitate, ca student, strălucea. Se ştia că era 
elevul preferat al prof. Nae lonescu care avea o 
mare autoritate; predase filosofie la Mănăstirea 
Dealul, la Liceul "Nicolae Filipescu", pe urmă la 
Universitate, era profesor de Logică şi Metafizică şi îl 
selecţionase pe Mircea Eliade ca unic asistent. în 
această calitate, el ţinea cursuri de Filosofie, în 
special a religiei. 

Mai ştiam despre Mircea Eliade, înainte de a-l 
cunoaşte personal, că intrase în conflict cu prof. 
Nicolae lorga, care ceruse eliminarea lui din 
Universitate, ca student, pentru că nişte poezii 
erotice depăşiseră limita sentimentului, şi, după 
aprecierea lui. includeau ceva nepermis din punct de 
vedere moral. Dar Consiliul Profesoral sau Senatul 
Universitar nu a dat urmare reclamaţiei lui lorga şi nu 
i s-a întâmplat nimic lui Mircea Eliade. 

- Poeziile fuseseră publicate? 

-Da. 

Nicolae lorga, la epoca aceea, exercita o teroare, 
dar numai verbală, având multe, foarte multe 
inimiciţii, dar acesta e alt subiect. 

Mircea Eliade a făcut parte din gruparea AXA. 
Istoricul acestei grupări e important. 

După primul război mondial a fost un focar de 
gândire, un focar de elaborare intelectuală în jurul lui 
Nichifor Crainic, la revista ” Gândirea"*, dar acolo nu 
erau tineri, erau numai oameni maturi, profesori, iar 
tinerii şi-au făcut organizaţia lor aparte, cu numele de 
'*Criterion, luat de la Socrate, prin Platon. Eu am 
fost invitat la fondarea acestei organizaţii, la 
sfârşitul lui oct. 1929. Eram student în anul I. ’ 

Cei care o fondaseră se duseseră ia toate liceele 
din Bucureşti, luaseră lista premianţilor şi îi invitaseră 
pe toţi. câte trei sau patru de fiecare liceu. Şi eu am 
fost chemat la fondare. în str. Barbu Catargiu nr. 2. 
acum Cronicar Moxa, în spatele Academiei, unde azi 
e un bloc. Am intrat, ştiu că era frig. aveam paltonul, 
iar la intrare m-a primit Petru Comamescu care cred 
^ forma parte din Comitetul de Iniţiativă; era 
important. Şi, când m-a primit şi i-am spus cine sunt, 
a început cu elogii, că ştia de la profesori, că şl ei 
învăţase la "Sf. Sava". că eu învăţam bine, că aveam 
note mari şi că mă preocupau toate problemele 
generale. Şi mi-am scos paltonul şi el mi l-a luat şi I- 
a agăţat în cui. Când s-a întors spre mine. eu eram 
în veston şi a văzut, la butoniera mea, insigna S.C. 

- Student Creştin. 

- Student Creştin. Insigna era distribuită de 
Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini. La epoca 
aceea, preşedinte era Ştefan Câmpineanu şl. în mod 
personal. în şedinţă, mi-a dat-o chiar el cu mâna Iul 
şi o aveam la butonieră. 

- Şi asta l-a deranjat pe Comamescu? 

- Aaaa! Când a văzut acest S.C., a Intrat într-un 
acces de furie. 

- Se ştie că era un individ precipitat! 

- Ce precipitat? A spus; "Student cretini S C. = 
student Qreim! Şi ieşi afarăf A luat paltonul, ml l-a 
azvârlit în braţe şi a deschis uşa: "Ieşi afarăf 

Trebuie să ştiţi că Petru Comamescu era 
evreu. 

- Şi mai avea o faimă 

" Faimă de homosexual. 

Aşa că n-am participat la fondare, deşi eram 
Invitat. 

A lucrai acest ’Crrterfon'din •29-'30. până tn '31. 
^."‘***y Început cele trei dizolvări şi llegalizâri 
aie Mişcârti Legionare: cea din ian 1931 (sub 
Mironescu). cea din martie 
J932 (sub guvernul lorga - Argetolanu) şi cea 



din dec. 1933 (făcută de I. G. Duca, sub presiunea 
lui Nicolae Titulescu). Ei bine, acolo, la cenaclul 
ăsta, Criterion, s-au despărţit apele. 

- Tocmai aici e problema controversată. A apărut, 
în revista "Permanenţe", pentru Centenar, un 
editorial "nostalgic" dedicat lui Mircea Eliade, sau, 
mai bine zis, "frustralgic", întrucât şi el este conceput 
testimonial, dar nu dă mărturie decât despre o 
seamă de frustrări înseriate prin care semnatarul, 
Mircea Nicolau, este succesiv intimidat şi interzis, 
până la automatism şi muţenie, de prezenţa marelui 
cărturar. Acolo se comit. în plus, privitor la cele 
menţionate de dvs., mai multe anacronisme: Astfel, 
autorul mărturiseşte că, la acea dată, nici nu 
împlinise 20 de ani, fiind student în anul I la Filosofie. 
Născut în 1914, deci cu numai şapte ani mai mic 
decât Eliade (faptul nu îndreptăţeşte, totuşi, nici 
decalajul intelectual, nici proporţia tracului), rezultă 
că episodul evocat avea loc în 1934. an în care 
Mircea Nicolau susţine că Eliade conferenfiase într-c 
seară împreună cu oamenii Critehonului. 

Mai era acest lucru posibil, odată ce. anterior, se 
despărţiseră apele? Eliade, desigur, a mai publicat 
acolo, dar părăsise Criterionul în mod efectiv. 

- Desigur După 1932 Mircea Eliade nu mai 
putea fi acolo, pentru că plecase, împreună cu 
Mihail Polihroniade. Gruparea acestuia susţinea 
că tineretul intelectual nu se poate dezinteresa 
de evenimentele dizolvării şi ilegalizării Mişcării 
şi că trebuie luată atitudine din partea naţiunii şi 
a vârfului intelectual al naţiunii, care era tineretul 
universitar. 

Petru Comamescu şi Bellu Zilber erau însă 
indiferenţi. Primul era mason şl al doilea era 
comunist. 

Şi s-au despărţit. 

AXA s-a despărţit de Criterion*' în 1931 spre 
'32, sub conducerea lui Mihail Polihroniade, care 
a fost eminent intelectual interbelic, director de 
conştiinţă al tineretului universitar. Avea, ca prim 
ajutor, pe magistratul Alexandru Cristian Teii, pe 
arheologul Vladimir Oumitrescu (unul dintre studenţii 
preferaţi ai lui Vasile Pârvan). pe prof. Vasile 
Cristescu (de asemenea unul dintre preferaţii lui 
Vasile Pârvan. doctor în istorie, autorul unor 
valoroase cărţi despre viaţa militară şi economică a 
Daciei, devenit apoi comandant legionar şi locţiitor al 
Căpitanului la sediul central legionar din str. 
Gutenberg. în 1936, când acesta se afla la Carmen 
Sylva pentru a scrie cartea "Pentru legionari"), pe 
Alexandru Constant (devenit, de asemeni, 
comandant legionar) şi pe Vasile Marin. Mai erau şi 
alţi distinşi Intelectuali, precum Axente Crişu, Arşavir 
Acterian şi alţii. Dar personalitatea cea mai 
promiţătoare din grupare era un basarabean. 
Constantin Măntăluţâ. N-a auzit nimeni de el? 

- Nu! 

- Premiant de onoare la Colegiul "Sf Sava". 
preşedintele Societăţii literare "Ion Heliade 
Râdulescu" la "Sf. Sava". De ia alţii am aflat că a 
intrat pe unnă în Mişcarea Legionară, că a fost, după 
1941. condamnat, şi câ a murit în închisoare, la 
Aiud. de tifos exantematic Dar acest tânăr era o 
mare promisiune. 

AXA era o revistă cu apariţie bilunară, ale cărei 
24 de numere au apărut între 1932 - 1933. până la 
ilegalizarea Gărzii de Fier de către I Gh Duca. dar 
exista şi o grupare 

Acolo, la şedinţele grupării AXA (era mal mult 
o grupare, decât o familie de cuiburi), la care 
veneau mulţi legionari şi care se ţineau în str. 
Argentina. 44. în Parcul Bonapartc. la etaj, l-am 
cunoscut personal pe Mircea Eliade. Strălucea şi 
toată lumea avea respect, emoţie şi dragoste 
pentru el. Pentru câ ceea ce Impresiona la el era 
Inteligenţa şi, in special. Imaginaţia creatoare: 
avea o minte în continuă creaţie. Orice frază pe 
caro o spunea, orice cuvânt, orice Intervenţie era 
o noutate. 


Despre Mircea Eliade ştiu că, în Mişcarea 
Legionară, n-a avut nici o comandă, nici o 
funcţie, nici un grad 

Cum a fost ei internat în lagărul de la 
Miercurea Ciuc? E foarte interesant. 

Lagărul acesta a fost creat ca etapa întâi a terorii 
carliste în lagăre se aflau 500 de comandanţi şi 
lideri legionari ţinuţi fără proces; Comeliu Zelea 
Codreanu şi 20 de comandanţi legionari din Statul 
Major Legionar erau condamnaţi cu articolul acela 
zis 209 din Codul Penal la 7 ani, 9 ani şi Comeliu 
Zelea Codreanu ia 10 ani. Acest art. 209 era 
îngrozitor. Cred că nu există în nici un alt Cod. L-a 
imaginat regele Carol al ll-lea. 

- în ce consta? 

- Nimic nu poţi să faci, decât să taci. Orice faci. şi 
dacă mişti un deget, este culpă care se pedepseşte 
de ta cinci ani la şapte ani în sus. 

Când l-a adus Carol şi l-a prezentat ca noul Cod 
Penal, a fost o mare opoziţie; nid un politician din 
Parlament nu l-a acceptat. Doar ministrul de Justiţie. 
Vaier Pop. şi-a dat cuvântul de onoare. în numele 
Statului Român (se înţelegea; Carol ai IMea!). câ nu 
va fi aplicat niciodată, şi câ este în Codul Penal 
numai ca ameninţare, şi aşa a fost votat. Cu acest 
art. 209, Carol al H-lea voia să-l intimideze pe 
Comeliu Zelea Codreanu şi pe legionan să i se 
subordoneze, ca să devină partidul unic de stat al 
dictaturii zise regale. în realitate carlistă. Şi acest art. 
209 trebuia să intimideze. Ei. n-a intimidat pe nimeni 
şi s-a aplicat. S-a aplicat! 

Deci, în 1938, când a început teroarea carlistă, 
prima etapă erau lagărele de concentrare şi 
condamnarea celor 20 de comandanţi din Statul 
Major. Cifra asta de 20 se pare că a fost promisă de 
Carol al ll-lea diplomaţiei anglo-franceze, forţelor 
oculte. în special masoneriei şi iudaismului, şi anume 
că nu va fi închis numai Comeliu Zelea Codreanu, 
cum s-a încercat înainte, la celelalte trei dizolvări, d 
vor fî închişi şi primii 20. 

Etapa a doua a terorii carliste era omorârea lui 
Comeliu Zelea Codreanu şi a Statului Major 
legionar. Aceasta s-a hotărât la o şedinţă secretă la 
Palatul Regal a permanenţelor Statului care 
înlocuiau Consiliul de Coroană. în ziua de 10 oct. 
1938. Şi Constituţia nescrisă a României spune câ 
nimic nu se face fără acordul Armatei Pentru a 
obţine acordul Armatei. Carol al ll-lea şi Armând 
Călinescu nu l-au invitat pe ministrul de Război. 
Nicolae Ciupercă, nici pe Şeful de Stat Major. Ştefan 
lonescu, d doar pe gen. Gh. Argeşanu, care era 
cunoscut în Armată ca baionetă oarbă, aprobând 
totul. El bine, pentru prima şi singura dată în viaţa lui. 
Gh. Argeşanu a spus "Nu!", a spus câ nu era de 
acord în privinţa Statului Major legionar. Şi aşa, la 30 
nov. 1938 au fost asasinaţi numai Căpitanul. 
Nicadorii şi Decemvirii, nu şi Statul Major 

A treia etapă, de la 22 sept. 1939, trebuia să fîe 
exterminarea totală, a tuturor legionarilor de pe 
teritoriul ţării, masacru pe care eu l-am numit 
Masacrul Inocenţilor", dar care n-a fost executat 
decât pe jumătate. Gavrilă Marinescu n-a avut 
suficienţi călăi pentru numărul de victime. Grigore 
Gafencu s-a opus în numele politicii externe, reacţia 
opiniei publice a fost importantă, iar Gh. Argeşanu şi- 
a dat demisia. 

- in lagărul de la Miercurea Ciuc era internat prof 
Nae lonescu. 

Comeliu Zelea Codreanu lăsase afară un 
singur consemn: "Tăcere, suferinţă şi răbdare. 
Factorul timp lucrează în favoarea Mişcării 
Legionare". 


® CUVANTLL LECIONAR AprilieTooV 


Unii dintre legionarii de afarâ nu prea ştiau sâ 
aplice această tactică. 20 de ani fuseseră în 
ofensivă, nu prea infelegeau trecerea bruscă în 
ens va şi de această stare de spirit a profitai 
Horia Sima care. din ordinul lui Mihail Moruzov. a 
«vil®**': - contraviolenla. 

Zelea Codmanu"*"* asasinarea lui Comeliu 


/iolenţa. 







Deci, prof. Nae lonescu era internat 
■acolo cu noi. Comandamentul legionar de 
afarâ. pus în faţa agitaţiilor lui Horia Sima. 
l-a însărcinat pe Mircea Eliade să se ducă la 
Miercurea Ciuc şi să-l întrebe pe profesor ce sfat le 
dă. după asasinarea Căpitanului. Eliade a cerut 
autorizaţie autorităţilor pentru a-l consulta pe Nae 
lonescu asupra programelor de învăţământ, i s-a dat 
aprobare, s-a dus în lagărul de la Miercurea Ciuc şi 
s-a întors cu sfatul prin care Nae lonescu sublinia, 
subscfia la tactica tăcerii, suferinţei şi răbdării. 

Ei, asta l-a supărat pe Horia Sima, care l-a 
cerut Iul Moruzov să-l aresteze pe Mircea Eliade, 
şi astfel a intrat în lagărul de la Miercurea Ciuc. 

- Deci aşa s-a produs internarea lui, datorită 
acestui curierat. 

- Da. De acolo a fost scos foarte greu, fiind 
căsătorit cu o doamnă (prima lui soţie) care avea 
acces la Palatul Regal. Ulterior a fost trimis, după 
cum se ştie, în diplomaţie, la Londra, unde voia 
să rămână, şi, ulterior, la Lisabona. 

- Ce mai ştiţi despre Mircea Eliade? 

- Mai ştiu că şi-a terminat misiunea de ataşat 
după 23 aug. 1944, pentru că era pe un număr de 
ani limitat, nu era la infinit. 

Ceruse, la un moment dat, audienţă la Salazar 
(care n-a fost nicidecum dictatorul Portugaliei, cum 
s-a susţinut, a fost doar primul ministru). Şi Salazar I- 
a însărcinat cu o misiune faţă de Mareşalul 
Antonescu: să ştie şi el că nemţii au pierdut războiul 
şi că va fi foarte rău, pentru că ruşii vor năvăli în 
toată Europa. Va trebui luptă de rezistenţă armată cu 
sovieticii. Şi îl consilia pe Mareşalul Antonescu să-şi 
retragă armata de pe front ca să poată apăra 
graniţele României. Cu acest mesaj a venit Mircea 
Eliade în ţară. A cerut audienţă lui Antonescu. care I- 
a refuzat (şi o să explic de ce puţin mai încolo), şi 
atunci s-a dus în audienţă la Mihai Antonescu. căruia 
i-a transmis mesajul lui Salazar. Se pare că Mihai 
Antonescu a fost indiferent, spunând că soluţia e în 


altă parte, cu tratativele lui diplomatice cu englezii, 
cu americanii, că le face el. le drege el. 

- N-a reuşit să ajungă la Mareşal prin Mihai 
Antonescu? 

- Nu. cred că nu. 

Să revenim la sfârşitul anului 1942 Lucian Blaga 
avea la Cluj Catedra de Filosofia Culturii, care a avut 
un succes extraordinar, poate datorită personalităţii 
lui. poate că se simţea nevoia unei gândiri 
sintetizante în filosofia culturii; atunci s-a gândit şl 
Bucureştiul să facă o catedră similară Ideea a venit 
de la prof. Ion Petrovici. care era ministrul Educaţiei 
Naţionale. Şi s-a făcut concurs. Cum era firesc, 
comisia examinatoare era prezidată de Lucian 
Blaga Din comisie mai făcea parte Dimitrie Guşti (a 
cărui soţie era evreică, din care motiv era şantajabil, 
şi el era fricos), Tudor Vianu (care avea origine 
evreiască, dar care a fost un bun român, în afară de 
un intelectual de valoare), Ralea (care era pe muchie 
de cuţit, fiind bănuit că este nu mason, ci comunist), 
Nicolae Bagdasar (filosof, fratele lui Dimitrie 
Bagdasar), La acest concurs s-au înscris trei 
persoane; Constantin Noica (aducând ca lucrare 
cartea lui celebră despre cum e posibil noul, despre 
geneza creaţiei, o carte excepţional de bună). Mircea 
Eliade (cp toate cărţile lui) şi Ion Zamfirescu (un om 
foarte modest şi mediocru, profesor de liceu la "Sf. 
Sava" şi la *Lazăr"). Cu câteva zile înainte de 
concurs, acest Ion Zamfirescu obţine o audienţă la 
Antonescu. prin intermediul fam. Rarincescu. La 
audienţă Ion Zamfirescu îi spune că legionarii din 
Germania au dat ordin de asalt asupra Universităţii şi 
au împins doi pioni să pună mâna pe Universitatea 
Bucureşti: Constantin Noica şl Mircea Eliade. 
Antonescu, când a auzit, a luat imediat telefonul şi i- 
a ordonat lui Petrovici sâ fie daţi afarâ din concurs 
Noica şi Eliade. Prof. Petrovici. care a fost un mare 
patriot şi un mare filosof, îşi luase nişte măsuri de 
precauţie; le-a cerut lui Noica şi lui Mircea Eliade 
sâ îşi atenueze trecutiJl legionar, aşa ca să fie, mai 


m 


mult sau mai puţin, acceptaţi. Noica n-a 
vrut nimic (de pildă, sâ repudieze revista 
lui. "Adsum” - adică "Prezent!") Mircea 
Eliade a acceptat să revizuiască şi să se 
tipărească imediat, pe loc. ediţia a doua, revăzută, a 
romanului său 'Întoarcerea din rar care e o 
capodoperă şi în care. în partea întâi, prezintă 
partidele istorice. în partea a doua - partidele 
comuniste şi socialiste, şi în partea a treia - 
Mişcarea Legionară. Şi a scos din partea a treia un 
număr atât de mare de pagini. încât au rămas 
legionarii ca şi cum n-au program sau nu ştiu ce vor 
Cred însă că acest lucru nid n-a ajuns până la 
Antonescu. Se ştie că el. după audienţa lui 
Zamfirescu. a ordonat; "Afară din concurs!" Şi. într- 
adevăr. prof. Nicolae Bagdasar i-a luat de ceafă şi i- 
a dat afară din amfiteatrul plin de studenţi. Am 
informaţii de la studenţii care erau la faţa locului. 

- Şi a avut loc concursul fără opozanţi, fără ei? 

- Concursul era prezidat de Lucian Blaga care, 
atunci când a auzit de ordinul lui Antonescu. şi-a dat 
demisia. Şi a plecat. Concursul s-a făcut fără 
preşedinte Singur candidat - Ion Zamfirescu. care s- 
a prezentat ca un student de anul doi. mediocru. Şi a 
fost declarat "reuşit" şi a ocupat Catedra de Filosofia 
Culturii 

Acum, ca o concluzie: Mircea Eliade a fost, 
într-adevar, un geniu. Nu de înălţimea lui Mihai 
Eminescu (iar unii spun că Haşdeu a fost numărul 
doi ca inteligenţă enciclopedică), dar, indiscutabil, un 
geniu Va rămâne în istoria culturii universale prin 
ceva care-l aseamănă cu Jean Jacques Rousseau; 
această apropiere eu am găsit-o; şi Rousseau. şi 
Eliade. făcând filosofie. au creat literatură şi. făcând 
literatură, au creat fitosofie Această articulare între 
literatură şi filosofie este inaugurată de Jean 
Jacques Rousseau şi ilustrată de Mircea Eliade. 

Vă mulţumesc pentru încredere! 

- Noi vă mulţumim, din partea redacţiei! 

consemnat 



MIRCEA ELIADE 
martie 1907 - 1986 

Doctor în filosofie, istoric al religiilor (somitate mondială în domeniu), scriitor 

amAnunte importante ale biografiei lui eliade, despre care 

SE PREA DISCUTĂ: 

- Membru al prestigioasei grupări intelectuale legionare a cuibului AXA 

- Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară (expresia politică 
Mişcării Legionare) în alegerile din dec. 1937 

- întemniţat alături de conducătorii Legiunii în lagărul de la Miercurea Ciuc, în 1938 

- Supravieţuitor al masacrului elitei legionare din septembrie 1939 



Student şi 
discipol al 
reputatului 
filosof Nae 
lonescu, licenţiat în Filosofie - Universitatea 

Bucureşti. îşi începe colaborarea la ^Revista 
Unh/ersitarăT în ian. 1926, în paginile căreia 

desfăşoară o acidă polemică împotriva lui N. lorga 
(seria de foiletoane "Citindu-I pe lorga"). polemică 
bazată pe argumente irefutabile privind anumite 
lucrări ale istoricului, continuată în paginile ziarului 
’Cuvăntur de-a lungul următorilor ani 

Preocupat intens de cultura italiană. între 1927 - 
1928, pleacă pentru scurt timp în Italia în studiu de 
cercetare, publicând o tezâ amplă privind filosofia 
Renaşterii. 

Studiază Filosofia la Calcutta (India) - în perioada 
1928 -1931. unde ia cursuri de la renumiţii filosofi 
Rabindanath Tagore şi Surendranata Dasgupta 
despre istoria religiilor şi a filosofiei indiene 

începând cu anul 1933, ca profesor asociat de 
filosofie la Universitatea din Bucureşti, ţine 
numeroase cursuri de filosofie şi de istoria religiilor, 
bucurându-se de o numeroasă audienţă din partea 
studenţimii naţionaliste. 

Susţine doctoratul în Filosofie cu o lucrare 
Orientalistică referitoare la practicile şl gândirea Yoga 
(1933). publicată mai apoi sub titlul; "Yoga. Essai sur 
fes ongines do ia mistique indienne* - Paris - 
Bucureşti. 1936. 

Intensă şi variată activitate publicistică, 
colaborând la numeroase ziare şl reviste 
naţionaliste. între care; Calendarul (director 
Nichifor Crainic). Vremea. Cuvântul (sub 
conducerea prof Nae lonescu). Credinţa, 
Buna Vestire, Sfarmă Piatră. Gândirea 



(director Nichifor Crainic). Tinerimea Română ş a 
Susţine în acelaşi timp numeroase conferinţe la 
Radio; Secretul Indiei, Eseul european şi eseul 
românesc. Mesaj cultural de 6.000 de ani. Arta şi 
tehnice criticii etc. 

Laureat cu premiul I al Societăţii Scriitorilor din 
România în 1937, în urma publicării unei ediţii critice 
în 2 volume cu titlul; "6. P Hasdeu - Scrieri literare, 
morale şi politice” - Fundaţia pt Literatură şi Artă 

A condus propaganda electorală legionară din 
jud. Ialomiţa (1937), împreună cu comandanţii 
legionari M. Polihroniade şi Al Basarab. 

Candidat pe listele Partidului Totul Pentru 
Ţară (expresia politică a Mişcării Legionare) în 
alegerile electorale din dec. 1937 

Fâră a avea vreo condamnare. Mircea Eliade 
este arestat şi întemniţat în lagărul de la 
Miercurea Ciuc în 1938, alături de alte 
personalităţi legionare Radu Gyr. Nae lonescu. 
Ion Mânzatu etc. Supravieţuitor al masacrului elitei 
legionare din noaptea de 21/22 sept 1939. 

Ataşat cultural al Ambasadei României la 
Londra (1940-1941) şi apoi al Legaţiei Române 
din Lisabona (1941-1945), ocazie cu care a scris 
cartea "Salazar şl revoluţia în Portugalia" 
dedicată celui care a scos Portugalia din colaps, 
editată la Buc., în 1942 

în 1945 se stabileşte la Paris, unde rămâne până 
în 1957, timp în care predă istona religiilor mai întâi 
la Şcoala de înalte Studii (1945-1948). iar după 
aceea la Sorbona (1945-1957). 

Sosit în SUA la invitaţia mai multor profesori şi 
cercetători ai istoriei religiilor în 1956. devine 
profesor titular al Catedrei de Istoria Religiilor la 
Universitatea din Chicago, şi se stabileşte 
definitiv în SUA. Ca o recunoaştere a marilor merite 


CUVANTLL LEGIONAR Aprilie 2007 


ale savantului român, catedra mai sus amintită a fost 
numită Catedra "Mircea Eliade" îr>cepând din 1985 
Doctor Honoris Causa al multor universităţi 
din Franţa. Statele Unite, Anglia, Belgia, 
Argentina. Membru al Academiei Belgiene, decorat 
cu Legiunea de Onoare în anul 1978. 

A fondat (în 1948) şi a condus revista 
”Luceafărur (Paris), colaborând activ şi la atte 
reviste româneşti; ”Fiinţa Românească”. ”Cuvântul în 
Exil” ~Revista Scriitorilor RomănT. ”Buteîfnul 
Bibliotecii Române" (Freiburg). "Ca/efe de dori" ş.a. 

Co-ediîor al revistei ”History of Religions” apărută 
la Chicago în 1957. şi-a adus contribuţia în paginile 
multor reviste de specialitate străine, publicând 
numeroase studii de importanţă majoră pentru 
cunoaşterea istoriei şi filosofiei religiilor 

Cărţile sale au a^rut traduse în numeroase limbi 
ale lumii. în multe ediţii consecutive (în Japonia de 
pildă, numai în cuprinsul a trei am [1974-1977] au 
fost publicate 13 volume din opera autorului) 

S-a bucurat de o atenţie imensă în lumea 
cercetărilor, fîindu-i dedicate peste 500 de lucrări 
omagiale privind activitatea şi personalitatea sa 

- Opera ştiinţifică' Alchimia asiatică (1934). Yoga 
(1936), Mitul reintegrării (1942). Comentarii la 
legenda meşterului Manole (1943). Tratat de istona 
religiilor (1949), Imagini şi simboluri (1952). Mitun. 
v!se Şl mistere (1957). Aspectele m/rulut (1963) 
SacnjI Şl profanul (1965). Nostalgia onginiior (1970), 
De la Zamotxis la Gingis-Khan (1970). Istoria 
credinţelor şt ideilor religioase { 1976): 

- romane şl nuvele: Isabel şi apele diavoluiu^. 
Maitreyi. Şantier. întoarcerea din rai. Huliganii. Nuntă 
in cer. Noaptea de sânziene. La ţigâna. Şarpeâa.^ 
Domnişoara Chnstina. Nouăsprezece trandafin. 

Podul. Secretul doctorului Honigberger ş a. 

Pag. 9 


Şarpe^ 












r 



CORNELIU ZELEA CODREANU - "PENTRU LEGIONARI” (XII) 

(continuare din numărul trecut) 


"ROMÂNI. 

O Românie nouă nu poate ieşi din culisele 
partidelor, după cum România Mare n~a ieşit 
din calculele politicienilor, ci de pe câmpiile de la 
Mărăşeşti şi din fundul văilor bătute de grindina 
de oţel. 

6 Românie nouă nu poate ieşi decât din 
luptă. Din jertfa fiilor săi. 

De aceea nu politicianismului mă adresez 
astăzi. Ci ţie. soldat. înalţă-te! Istoria te cheamă 
din nou Aşa cum eşti. Cu mâna ruptă. Cu 
piciorul frânt. Cu pieptul ciuruit. Lâsaţi-I pe 
neputincioşi şi pe imbecili sâ tremure. Voi 
daţi lupta cu bărbăţie. (...) 

Scrieţi pe steagurile voastre: Străinii ne-au 
copleşit. Presa înstrăinată ne otrăveşte. 
Politicianismul ne omoară. 

Sunaţi din trâmbiţe alarma. Sunaţi din toate 
puterile." (pg. 302) 

ÎN PARLAMENT 

"CEREM revizuirea şi confiscarea averilor 
celor care şi-au furat ţara. 

CEREM tragerea la răspundere penală a 
tuturor oamenilor politici care se vor dovedi că 
au lucrat în contra ţării, fie sprijinind afaceri 
incorecte, fie în alt mod. 

CEREM împiedicarea pe viitor a oamenilor 
politici de a mai face parte din consiliile de 
administraţie ale diferitelor bănci sau 
întreprinderi. 

CEREM alungarea cetelor de exploatatori 
nemiloşi care au venit pe pământul acesta să 
exploateze bogăţiile solului şi munca braţelor 
noastre. 

CEREM declararea teritoriului României ca 
proprietatea inalienabilă şi imprescriptibilă a 
neamului românesc.*" (pg. 324) 

CÂTEVA OBSERVAŢIUNI ASUPRA 
DEMOCRAŢIEI 

"Voiesc ca îrv paginile ce urmează să fac 
câteva însemnări trase din experienţa zilnică în 
aşa fel încât să poată fi înţelese de orice 
legionar tânăr sau muncitor. (...) 

1. DEMOCRAŢIA sfarmă unitatea neamului 
românesc, împrâştiindu-l în partide, 
învrâjbindu-l şi expunându-l dezbinat în faţa 
blocului unit al puterii iudaice. într-un moment 
greu al istoriei sale. 

Numai acest argument este atât de grav 
pentru existenţa noastră, încât ar fi un suficient 
motiv ca această democraţie să fie schimbată, 
cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci viaţa. 
Căci dezbinarea noastră înseamnă moartea. 

2. DEMOCRAŢIA transformă milioanele de 
evrei în cetăţeni români. Făcându-I egali cu 
românii. Dându-le aceleaşi drepturi în stat. 

Egalitate? Pe ce bază? 

Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul şi cu 
arma. Cu munca şi cu sângele nostru. 

De unde egalitate cu cei ce sunt de abia de 
100, de 10 sau de 5 ani, aici? 

Privind trecutul, noi am creat statul 
acesta. Privind viitorul, noi românii, avem 
răspunderea istorică întreagă a existenţei 
României Mari. Ei n-au nici una. Ce 
răspundere pot avea evreii in faţa Istoriei 
pentru dispariţia statului român? 

Prin urmare, nici egalitate în muncă, jertfă şl 
luptă la crearea statului, şi nici egalitate de 
răspundere pentru viitorul lui. 

Egalitate? După o veche maximă, egalitate 
înseamnă a trata inegal lucrurile inegale. 

III Pe ca bază cer evreii tratament egal. 



3. DEMOCRAŢIA este incapabilă de 
continuitate în efort. Pentru că împărţită în 
partide care guvernează câte un an, doi sau 
trei, este incapabilă de a concepe şi realiza 
un pian de lungă durată. 

Un partid anulează planurile şl eforturile 
celuilalt. Ce s-a coriceput şi clădit de unul azi, se 
dărâmă în ziua următoare de altul. 

într-o ţară în care este nevoie de construcţie, 
al cărei moment istoric este însăşi construcţia, 
acest dezavantaj al democraţiei este o 
primejdie. Ca într-o gospodărie în care s-ar 
schimba în fiecare an stăpânii, venind fiecare 
cu alte planuri, stricând ce au făcut unii şi 
apucăndu-se de alte lucruri care şi ele să fie 
stricate de cei ce vor veni mâine. 

4. DEMOCRAŢIA pune în imposibilitate pe 
omul politic de a-şi face datoria către neam. 

Omul politic de cea mai mare bunăvoinţă 
devine în democraţie sclavul partizanilor săi, 
întrucât ori le satisface poftele personale, ori 
aceştia îi distrug gruparea. Omul politic 
trăieşte sub tirania şl permanenta ameninţare a 
agentului electoral. 

El e pus în situaţia de a alege; ori 
desfiinţarea muncii sale de o viaţă, ori 
satisfacerea partizanilor. Şi atunci omul politic 
le satisface poftele. Dar nu din buzunarul 
său, ci din buzunarul ţării. Creează posturi, 
funcţii, misiuni, comisiuni, sinecure, toate 
puse în sarcina bugetului ţării, care apasă tot 
mai mult pe spinarea, din ce în ce mai 
istovită, a poporului. 

5. DEMOCRAŢIA este incapabilă de 
autoritate. Pentru că îi lipseşte puterea 
sancţiunii. Un partid nu ia măsuri în contra 
partizanilor lui, trăind din afaceri 
scandaloase de milioane, din hoţie şi pradă, 
de frică să nu-i piardă. Nici împotriva 
adversarilor, de frica acestora să nu-i 
demaşte propriile afaceri şi incorectitudini. 

6. DEMOCRAŢIA este în slujba marii finanţe. 
Din cauza sistemului costisitor şi a 
concurenţei dintre diferite grupări, 
democraţia cere să fie alimentată cu bani 
mulţi. Ca o consecinţă firească ajunge sluga 
marii finanţe internaţionale evreieşti care o 


subjugă, plătind-o. în modul acesta soarta 
unui neam este dată pe mâna unei caste de 
bancheri. ” (pg. 325 - 327) 

ELECŢIUNE, SELECŢIUNE Şl 
EREDITATE 

"Poporul nu se conduce după voinţa Iul: 
democraţia. Nici după voinţa unei persoane: 
dictatura. Ci după legi. 

Nu e vorba de legile făcute de oameni. 
Sunt norme, legi naturale de viaţă şi norme, 
legi naturale de moarte. Legile vieţii şi legile 
morţii. O naţiune merge la viaţă sau la moarte 
după cum respectă pe una sau pe alta din 
aceste legi. 

Rămâne un lucru de stabilit: cine, din 
mijlocul unei naţiuni, poate înţelege sau intui 
âcesfe norme? Poporul? Mulţimea? Cred că i 
se cere prea mult. Mulţimea nu înţelege nici alte 
legi mai mărunte. Nu numai că nu le poate 
prinde ea din văzduh, dar trebuie să i se explice 
multă vreme, să i se repete în mod insistent, să 
fie chiar pedepsită pentru a le putea înţelege, 
lată câteva legi imediat necesare vieţii ei. pe 
care le înţelege cu greu: că în caz de boală 
infecţioasă trebuie izolarea bolnavului şi 
dezinfecţie generală: că în casă e nevoie să 
intre soarele, deci trebuie ferestre mari: că 
vitele, dacă sunt îngrijite şi hrănite mai bine. dau 
mai mult pentru hrana omului etc. 

Dacă mulţimea nu poate înţelege sau 
înţelege cu greu câteva legi imediat necesare 
vieţii ei, cum îşi poate imagina cineva că 
mulţimea, care în democraţie trebuie să se 
conducă pe ea, va putea înţelege cele mai 
dificile legi naturale, va putea intui cele mai 
fine şi mai imperceptibile norme de 
conducere omenească, norme care o 
depăşesc pe ea. viaţa ei. necesităţile vieţii ei, 
care nu i se aplică direct ei, ci care se aplică 
unei entităţi superioare ei: naţiunea? 

Dacă pentru a face cineva pâine trebuie să 
fie specializat, dacă pentru a face ghete, pentru 
a face pluguri, pentru a face agricultură, pentru 
a conduce un tramvai, trebuie specializare; 
pentru cea mai grea conducere, aceea a unei 
naţiuni, nu trebuie o specializare? Nu 
trebuiesc anumite însuşiri? 

CONCLUZIA: un popor nu se conduce 
prin el însuşi, ci phn elita lui. Adică prin acea 
categorie de oameni născuţi din sânul său cu 
anumite aptitudini şi specialităţi. 

După cum albinele îşi cresc „regina", tot 
astfel un popor trebuie să-şi crească elita Iul. 

La fel mulţimea. în nevoile ei. apelează la 
elita el. la înţelepţii satului. 

Cine alege această elită? Mulţimea? 

Pentru orice jdei' sau pentru orice candidat 
la guvernare, se pot capta oameni. Se pot 
câştiga voturi. De aceea, nu depinde de 
înţelegerea de către popor a acelor „idei", Jegf 
sau „oameni", ci de cu totul altceva: de măiestria 
oamenilor în a capta bunăvoinţa mulţimii. 

Mulţimea e cea mal capricioasă şi cea mal 
nestabilă în păreri. De ia război încoace 
aceeaşi mulţime a fost rând pe rând; 
averescană. liberală, naţionalistă, naţional- 
ţărănistă. iorghistâ etc. Ridicând în slavă pe 
fiecare, ca după un an să-l scuipe, 
recunoscându-şi prin aceasta propria greşeală, 
rătăcire şi incapacitate Criteriul ei de alegere 
este: „Să mai încercăm şi pe alţii”. Deci 
alegerea se face nu după studiere şi 
cunoaştere, ci la noroc şi ia întâmplare. 

Două idei contrarii. Una cuprinde i 
adevărul şi cealaltă minciuna. Se caută 


Pag, 10 CUVÂNTUL LECIONAIH Aprilie 2007 











1 adevărul. Adevărul nu 
'poate fi decât unul. Se 
pune la vot. Una 
întruneşte 10.000 de voturi, 
alta 10.050. Este oare posibil ca 
SO de voturi în plus sau în minus 
să determine adevărul sau să-/ 
nege? Adevărul nu depinde nici de 
majoritate, nici de minoritate, el îşi 
are legile sale şi triumfă, după cum 
s-a văzut. împotriva tuturor 
majorităţilor, chiar zdrobitoare. 

Găsirea adevărului nu poate fi 
încredinţată majorităţilor, după 
cum în geometrie teoria lui 
Pitagora nu are a fi pusă la votul 
mulţimii, pentru ca aceasta să-i 
hotărască adevărul sau să i-l 
nege. Şi după cum chimistul, care 
voieşte să obţină amoniac, nu are a 
se adresa mulţimii pentru a decide 
prin votul ei cantităţile de azot şi de hidrogen. Şi 
după cum un agronom care a studiat ani de zile 
agricultura şi legile ei, nu are a se prezenta 
după aceea la vot în faţa unei mulţimi spre a se 
convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor. 

Poate poporul să-şi aleagă elita? 

De ce nu-şi aleg atunci soldaţii pe cel mai 
bun general? 

Pentru ca să poată alege, acest juriu colectiv, 
ar trebui să cunoască bine: 

- legile strategiei, tacticii, organizării etc. 

- întrucât persoana X se conformează prin 
aptitudini şi ştiinţă acestor legi. 

Fără aceste cunoştinţe nu poate nimeni să 
aleagă. 

Mulţimea, dacă voieşte să-şi aleagă elita, 
este neapărat necesar să cunoască legile de 
conducere ale organismului naţional şi întru cât 
candidaţii se conformează prin aptitudini şi 
ştiinţă acestor legi. 

Mulţimea însă nu poate cunoaşte nici aceste 
legi şi nici oamenii. 

lată de ce credem că o elită nu poate fi 
aleasă de mulţime. 

A încerca alegerea acestei elite, este ca şl 
cum am avea pretenţia de a determina, prin vot 
şi majorităţi, poeţii din sânul unei naţii, scriitorii, 
mecanicii, aviatorii sau atleţii. 

DEMOCRAŢIA, aşadar, bazată pe 
principiul elecţiunii, alegăndu-şi ea elita, 
săvârşeşte o fundamentală eroare din care 
decurge întreaga stare de nenorocire, 
turburare şi mizerie a satelor. Ne găsim la un 
punct capital. Deoarece de la această eroare de 
concepţie democratică pleacă, am putea spune, 
toate celelalte erori. 

Mulţimile fiind chemate să-şi leagă elita, 
acestea nu numai că nu sunt în stare să-şi 
descopere şi să-şi aleagă elita, dar mai mult, 
3leg, afară de mici excepţii, tot ce este mai rău 
în sânul unei naţiuni. 

Deci nu numai că DEMOCRAŢIA înlătură 
elita naţională, dar o înlocuieşte cu ce este mai 
rău în mijlocul naţiei. DEMOCRAŢIA va alege: 
pe oameni fără nici un fel de scrupul, deci 
fără morală. Pe cei care vor plăti mai bine, 
^eci pe cei cu mai multă putere de corupţie. 
Pe scamatori, şarlatani, demagogi, care vor 
^eşi mal bine la concursul de scamatorie, 
Şarlatanie, demagogie, din timpul perioadei 
electorale. Printre ei se vor strecura şi câţiva 
^Bmeni de treabă, oameni politici chiar, de bună 
(credinţă. Vor ft sclavii celor dintâi. 

Adevărata elită a unei naţii va fi înfrântă, 
înlăturată, pentru că ea va refuza să 
concureze pe aceste teme. Ea se va retrage 

va sta ascunsă. 

De aici, consecinţe funeste pentru stat. 

Când un stat este condus de o aşa zisă 
>»elită*\ formata din tot ce are el mai rău, mai 




nesănătos, mai stricat, este oare admisibil ca 
cineva să se mal întrebe de ce statul se 
ruinează? 

lată cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, 
corupţie, desfrău, în toată ţara, jaf şi pradă în 
averea statului, exploatare până la sânge a 
poporului, sărăcie şi mizerie în casele acestuia, 
lipsa simţului de împlinire a datoriilor în toate 
funcţiile, dezordine şi dezorganizare în stat, 
năvala străinilor cu bani din toate părţile, ca la 
magazinele căzute în faliment, care-şi desfac 
mărfurile pe nimic. Ţara se vinde la licitaţie: 
„Care dă mai mult?” Până în cele din urmă. aici 
ne va duce DEMOCRAŢIA. 

în România, de la război încoace în 
special, DEMOCRAŢIA ne-a creat, prin acest 
sistem de alegeri, o „elită naţională” de 
româno-evre/, având la bază: nu vitejie, nici 
iubire de ţară, nici jertfă, ci vănzarea de ţară, 
satisfacerea interesului personal, mita, 
traficul de influenţă, îmbogăţirea prin 
exploatare şi furt, hoţia,, laşitatea, adică 
doborărea adversarului prin intrigă. 

Această „elită naţională’] dacă va continua să 
ne conducă, va duce la desfiinţarea statului 
naţional român. 

Deci, in ultimă analiză, problema care se 
pune astăzi poporului român şi de care 
depind toate celelalte, este înlocuirea acestei 
elite cu o elită naţională, având la bază: 
virtutea, iubirea şi jertfa pentru ţară, 
dreptatea şi dragostea pentru popor, cinstea, 
munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale 
şi onoarea. 

Cine să facă această înlocuire? Cine să 
fixeze noua elită la locul ei? 

Răspund: oricine în afară de mulţime. Admit 
oricare alt sistem în afara „democraţiei", care 
văd că mă omoară sigur pe mine, poporul 
român. 

Noua elită românească şi orice elită din 
lume trebuie să aibă la bază principiul 
SELECŢIUNII sociale. Adică în mod natural se 
selecţionează din corpul naţiunii, adică din 
marea masă sănătoasă a ţărănimii şi 
muncitorimii, permanent legată de pămănt şi 
de ţară, o categorie de oameni cu anumite 
însuşiri, pe care apoi şi le cultivă. Ea devine 
elita naţională Aceasta trebuie să conducă o 
naţiune. 

Când poate fi sau când trebuie consultată o 
mulţime? 

în faţa marilor hotărâri care o angajează. 
Pentru a-şi spune cuvântul, dacă poate, dacă nu 
poate, dacă e pregătită sufleteşte sau nu. I se 
arată cărarea şi i se cere să răspundă dacă se 
simte în stare să meargă pe ea. Este consultată 
asupra sorţii sale. Aceasta înseamnă 


consultarea poporului. Nu 
înseamnă alegerea elitei de 
către popor. 

Dar repet întrebarea: cine fixează 
pe fiecare a locul său, în cadrul elitei, 
şi cine cântăreşte pe fiecare? Cine 
constată selecţiunea şi dă consacrare 
membrilor elitei noi? 

Răspund: elita precedentă. 

Aceasta nu alege, nu numeşte, ci 
consacră pe fiecare la locul pe care s- 
a ridicat singur prin capacitatea şi 
valoarea lui morală. 

Consacrarea o face şeful elitei, 
consultândU‘Şi elita. 

Deci o elită naţională trebuie să 
aibă grijă de a-şi lăsa o elită 
moştenitoare. O elită înlocuitoare. Dar 
nu bazată pe principiul eredităţii, ci 
numai pe principiul selecţiunii sociale 
aplicat cu cea mai mare stricteţe. (...) 

După principiul selecţiunii sociale, primenită 
necontenit cu elemente din adâncurile naţiei, o 
elită se păstrează totdeauna viguroasă. 

Greşeala istorică a fost aceea că acolo unde 
s-a creat o elită bazată pe principiul selecţiunii, 
aceasta a părăsit de a doua zi pnncipiul care i-a 
dat naştere, înlocuindu-l cu principiul eredităţii şi 
consacrând sistemul nedrept şi condamnat al 
privilegiilor din naştere. 

Ca o protestare împotriva acestei greşeli, 
pentru înlăturarea unei elite degenerate şi 
pentru abolirea privilegiilor din naştere, s-a 
născut DEMOCRAŢIA. 

Părăsirea principiului selecţiunii a dus ia o 
elită falsă şi degenerată, iar aceasta a dus la 
rătăcirea DEMOCRAŢIEI. 

Principiul SELECŢIUNII înlătură 
deopotrivă şi principiul eleepunii şi principiul 
eredităţii. Ele nu pot sta împreună. (...) De 
asemenea, dacă ne servim de selecţiunea 
socială, nu are ce căuta ereditatea. Aceste două 
principii nu pot merge împreună decât dacă 
moştenitorul corespunde legilor SELECŢIUNII. 

Dar dacă o napune nu are o adevărată 
elită, prima care s-o poată fixa pe a doua? 

Râspund printr-o singură frază, care cuprinde 
un adevăr indiscutabil; în cazul acesta elita se 
naşte din război cu elita degenerată sau 
falsă. Tot pe principiul selecţiunii.' 

Aşadar. în rezumat, rolul unei elite este: 

De a conduce o naţiune după legile vieţii 
unui neam. 

De a-şi lăsa o elită moştenitoare bazată nu 
pe principiul eredităţii, ci pe acela al selecţiunii, 
căci ea cunoaşte legile vieţii şi poate judeca 
întru cât persoanele se conformează prin 
aptitudini şi ştiinţă acestor legi. Ca un grădinar 
care îşi va conduce grădina sa şi va avea 
grijă ca înainte de a muri să-şi lase 
moştenitor, înlocuitor. Căci el este singurul 
care poate să spună cine dintre top cei cu 
care lucrat este cel mai bun pentru a-i lua 
locul şi continua opera sa. 

Pe ce trebuie să se întemeieze o elită: 

- Curăţenia sufletească: 

- Capacitatea de muncă şi de creaţie; 

- Vitejia; 

- Viaţă aspră şi războire permanentă cu 
greutăţile aşezate în calea neamului: 

- Sărăcie, adică renunţarea voluntară de a 
acumula averi; 

- Credinţa în Dumnezeu; 

- Dragostea.” {pg. 327 - 332) 

(continuare în numărul viitor) 






CUVÂNTUL LECIONAIl Aprilie 2007 " 











DESPRE REINCARNARE 

De unde a ieşit această idee de a se crede că sufletele oamenilor după moarte se duc în alte trupuri, 
de oameni sau de dobitoace? 

De unde a ieşit această rătăcire că omul moare de multe ori? 

O dată moare omul cu trupul său şi o dată va fi învierea morţilor: ''Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în 
care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar 
cei ce au făcut cele rele intru învierea osândirii*' (loan 5, 28-29). Reiese clar că în ziua Judecăţii de Apoi 
toate trupurile vor învia, unindu-se cu sufletele lor, pentru a primi răsplata după credinţa şi faptele pe 
care le-au avut în timpul existenţei lor pământeşti. 

Şi dacă în această existentă pământească ar trece prin mai multe trupuri, începănd cu această zi a 
învierii, în care trup va rămâne sufletul? 

Oare va putea sufletul să fie în acelaşi timp în mai multe trupuri? 

Dar ce se va întâmpla cu trupurile rămase fără suflet, pentru că după învăţătura adepţilor 
reîncarnării se înţelege a fi mai multe trupuri decât suflete?! 


Budhismul şi hinduismul afirmă că sufletul este 
nemuritor (ceea ce poate fi considerat ca un pas 
spre adevăr), dar că sufletul poate trece din trup în 
trup, şi chiar că se poate transforma din fire raţională 
în animal - ceea ce este denaturare. Cu aceşti 
oameni se întâmplă ceea ce zice Duhul Sfânt: "Iar 
omul în cinste fiind n-a priceput, alăturatu-$-a 
dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor" 
(Psalmul 48. 12). 

Ştim că toate popoarele lumii se vor judeca de 
Hristos, dar nicăieri nu scrie că ne va judeca 
Budha sau Krishna sau alţi idoli şi slujitori 
demonici, şl că vom fi întrebaţi de aceştia pentru cele 
ce am greşit în această viaţă! 

Ştim din Sfânta Scriptură că toţi vom sta înaintea 
divanului lui llsus Hristos la înfricoşata Judecată de 
Apoi ca să dăm seama de ceea ce am lucrat prin 
trupul pe care îl avem, şl nu prin alte trupuri, cum 
hulesc cei înşelaţi de diavol! (Romani 14. 10; 2 
Corinteni 5. 10) 

Nu aflăm în toată Sfânta şi Dumnezeiasca 
Scriptură vreun loc în care să se scrie că noi 
după moarte vom da seama de cele ce am făcut 
în mal multe vieţi prin care am trecut pe acest 
pământ, ci numai prin acest trup cu care ne-am 
născut şi am trăit în lume. 

Mântuitorul nostru IISUS HRISTOS ne arată 
unde merg sufletele oamenilor după moarte: 

"Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul 
lui Avraam. A murit şi bogatul şi s-a înmormântat "Şi 
în IAD ridicându-şi ochii săi. fiind în chinuri, el a 
văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lut. 
(Luca). 

Şi în alt loc din Sf. Evanghelie se arată unde 
merg sufletele oamenilor după moarte: atunci când 
tâlharul cel de-a dreapta Mântuitorului, fiind şi el 
răstignit, îi zicea lui lisus: "Pomeneşte-mă. Doamne, 
când vei veni întru împărăţia Ta", aude glasul 
Mântuitorului: "Adevărat grăiesc ţie. astăzi vei fi cu 
Mine în RAt (Luca 23, 42-43). 

lată deci unde merg sufletele oamenilor drepţi 
şi ale celor păcătoşi, după moarte: în RAi, acoio 
unde au mers Lazăr şi tâlharul care s-a pocăit de 
păcatele sale, sau în IAD, unde a mers bogatul 
cel nemilostiv. 

In toată învăţătura Scripturilor şi a Evangheliei lui 
lisus Hristos. în învăţăturile sfinţilor Apostoli, ale 
sfinţilor Părinţi, nu găsim vreo mărturie despre 
existenţa reîncarnării, despre această nebunie, 
rătăcire şi pâgânâtate 

Care din aceşti oameni ai lui Dumnezeu 
(Patriarhii, Adam, Noe. Avraam). care au fost sfinţi 
văzători de Dumnezeu, a lăsat vreo învăţătură că 
sufletele oamenilor după moarte vor intra în alte 
trupuri spre a se curâţi de păcate? 

... omul merge la locaşul său de veci... şl ca 
pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost. Iar 
sufletul să se întoarcă la Dumnezeu. Care l-a dat?' 
(Eclesiastul 12 5 şl 7). 

lată ce zice şl proorocul lezechiel despre învierea 
morţilor. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor 
acestora: lată Eu voi face să intre în voi duh şi voi 


veţi învia. Voi pune pe voi vine şi came va creşte pe 
voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi 
duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul... Deci 
am proorocit eu, cum mi se poruncise" (Cap. 37). 

Dreptul Iov zice: "Dar eu ştiu că Răscumpărătorul 
meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă. va 
ridica iar din pulbere această piele a mea care se 
destramă" (Cap. 19. 25). 

Şi proorocul Isaia spune: "Morţii Tăi vor trăi şi 
trupurile lor vor învia" (26. 19). 

Oare Dumnezeu, creând pe om după chipul si 
asemănarea Sa, l-a creat ca să-l nimicească, să-l 
distrugă, să-i piardă pe undeva prin univers, ori 
să-i dăruiască viaţa veşnică, să-l mântuiască? 

Noi credem că l-a creat ca să se bucure şi el. 
omul, de bunătatea şi dragostea dumnezeiască, 
numai ca omul să dorească acest lucru şl cât stă în 
puterea sa să se şl nevolască, căci Dumnezeu nu 
duce cu forţa pe om în rai. 

Nu pentru noi a venit Hristos, Fiul lui 
Dumnezeu, pe pământ, şi a pătimit şi a înviat? "Şi 
dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci 
propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa 
voastră" (1 Corinteni 15, 35-38; 15, 14). 

Câtă nebunie este pentru un creştin să creadă 
în aceste învăţături păgâne tocmai astăzi, când 
Evanghelia lui Hristos a ajuns ta toate neamurile! 

Oare cei ce gândesc această nebunie nu-l aud 
pe SF. APOSTOL PAVEL care zice că o dată este 
dat oamenilor să moară, iar după aceea să fie 
judecata? (Evrei 9, 27). 

Cu toate acestea, cei rătăciţi de la adevăr, 
forţând înţelesul unor texte biblice, susţin că şi 
ILIE s-ar fi întrupat în persoana Sf. loan 
Botezătorul: "Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, 
cel ce va să vină" (Matei 11, 14). 

Da, este adevărat că despre Sfântul loan 
Botezătorul s-a scris că "va merge înaintea 
Domnului cu duhul şi cu puterea lui Ilie" (Luca 1, 17), 
dar nu că se va incarna în el Iile Proorocul, ci că 

loan Botezătorul a venit cu râvna si credinţa 

proorocului Ilie. fiindcă Iile va veni înainte de 
venirea a doua a Domnului: "Ilie într-adevăr va 
veni şi va aşeza toate la loc* (Matei 17.11). 

Va veni marele prooroc Iile mai înainte de 

sfârşitul lumii. în timpul lui Antihrist, dar nu cu 

alt trup, cl cu trupul lui cu care a fost înălţat ta 

cer, în car şi cu cai de foc, aşa cum l-a văzut Elisei 
(4 Imp. 2. 11-12). 

Aşadar şl Sf. loan Botezătorul a venit cu 
credinţa şi cu râvna lui Iile, dar nu cu aft suflet şi 
trup. ci cu al său. cu care s-a născut din Sfânta 
Elisabeta. 

Intr-adevăr, Ideile despre reîncarnare existau 
şi în timpul Mântuitorului, dar nicăieri în Sfânta 
Scriptură nu întâlnim o aprobare a lor, ci doar 
adeverirea învierii şi a Judecăţii (Apoc. 20. 11-15; 
22. 12; Matei 25, 3-46; 1 Cor. 15. 12-22; 2 Petru 3, 7 
sa). 



Adepţii reîncarnării mai susţin că Biserica a 
scos din Sf. Scriptură citatele care vorbesc 
despre reîncarnare, şi chiar Evanghelia lui Toma. 

Dacă Biserica ar ft scos citatele care 
adeveresc reîncarnarea, atunci le-ar fi scos pe 
toate şi nu ar fi lăsat nici aceste texte pe care le 
aduc aceşti lupi îmbrăcaţi în piei de oaie**. 

Cât priveşte aşa zisa ''evanghelie” a iui Toma, 
faceţi o comparaţie între aceasta şl celelalte 
Evanghelii şi cărifi ale Noului Testament, şi 
singuri veţi observa totala deosebire care există 
între ele, pentru că nu sunt scrise în aceiaşi duh 
al adevărului. 

Câtă nebunie si rătăcire în capul vreunui om să 
creadă că Hristos, Mântuitorul nostru, ar fi înviat şi S- 
ar fi proslăvit după învierea Sa cu alt trup şi nu cu 
aceia cu care S-a născut din Preacurata şi 
Preasfânta Fecioară Maria! Avem atâtea dovezi 
despre patima şi învierea lui Hristos Care S-a 
proslăvit în al Său trup şi nu în altul. 

Aceşti oameni au ajuns la atâta nebunie, şi 
împreună cu satana. în ziua Judecăţii celei de Apoi. 
vor merge în muncile cele veşnice, după cum zice 
Sf. Apostol luda: "Iar pe îngerii care nu şi-au păzit 
vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare 
sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre Judecata zilei 
celei mari... Aceştia insă defaimă cele ce nu cunosc, 
iar cele ce —ca dobitoacele necuvântătoare— ştiu din 
fire, într-acestea îşi găsesc pieirea... Valun sălbatice 
ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor. stele 
rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se 
păstrează în veşnicie... lată. a venit Domnul cu 
zecile de sfinţi ai Lui, ca să facă judecată împotriva 
tuturor Şl să mustre pe toţi nelegiuiţii de toate faptele 
nelegiuirii lor în care au făcut fărădelege, şi de toate 
cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşi, netemători 
de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui". 

Aceştia cu nimic nu se deosebesc de păgâni, de 
atei şl de diavol, care se silesc să stnce scripturile 
cele sfinte şi adevărul din ele. şi să ducă la rătăcire 
pe cei pe care îi pot înşela cu mindunile lor 

Deci tu, care prin Botez ai devenit fiul lui 
Dumnezeu după dar, dar dai crezare acestor 
păgănătăp, te mai poţi numi creştin? lată cum 
prin ceea ce faci şi crezi, tăgâduieşti tocmai pe 
Creatorul tău. Acestora ii se potrivesc cuvintele SF. 
APOSTOL PETRU: "Aceştia însă, ca nişte dobitoace 
fără de minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, 
hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea 
lor... Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit... Aceştia 
sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de 
furtună, cărora ti se păstrează. în veac. întunericul 
cel de nepătruns". 


Extras din 
WWW. sfaturiortodoyf^ rn . 


site-ul 






Pag. 12 


CUVÂNTUL LECaONAIÎ Aprilie 2007 






















««» 

flp 


= 2 ^ -■icaa. ^ V 

TUNISIA CELOR ”1001 NOPŢI” (III) 



(continuare din numărul trecut) 


Cel de-al treilea război punic, soldat cu 
înfrângerea cartaginezilor, a dus ia distrugerea 
oraşului din temelii, de către romanii învingători. în 
locul lui a fost ridicat un oraş nou, Cartagina 
romană, din care au mal rămas ruinele Teatrului lui 
Hadrian (utilizate acum pentnj un festival modem de 
arte, în lunile iulie şl august), ruinele Termelor lui 
Gorgilius. iar în Parcul Arheologic, un ansamblu de 
fundaţii, columne şi statui. 

în apropierea Cartaginel, pe o stâncă pe nume 
Sidi Bou Sa/d, se află satul cu acelaşi nume, aflat 
sub egida UNESCO. 

Prin labirintul de uliţe şi alei străjuite de case 
vopsite numai în alb, cu modele în albastru, se află 
numeroase magazine cu suveniruri, restaurante 
destul de bune şi cafenele, unde, stând la taclale, 
schimbi impresii despre călătoria făcută. 

într-o dimineaţă nu am făcut baie pe plaja din 
Sousse, ci în larg. la circa 2-3 km de litoral. Nu că aş 
fi fost un înotător de excepţie, ci datorită faptului că 
m-am înscris la o croazieră, pe o ambarcaţiune din 
lemn, cu catarg şi pânze, aşa cum aveau în urmă cu 
peste 2500 de ani fenicienii, străvechi locuitori ai 
Tunisului. Pentru 15 dolari am participat la această 
croazieră, staţionând în larg timp de 3 ore, având 
astfel timp să fac numeroase sărituri în apa limpede 
asemeni cristalului. M-am delectat apoi cu o masă 
bazată pe peşte şi salate de legume, care s-a 
încheiat cu o muzică arabă şi cu două dansatoare 
localnice, specializate în dansurile din buric. 

După amiază am făcut altă excursie, la 80 km 
depărtare, la FRIGUIA. A meritat din plin deplasarea 
deoarece în această mică localitate se află o mare 
grădină zoologică, cu animale africane aflate în 
semilibertate (nu ca la noi, unde sunt închise în mici 
ţarcuri sau chiar în cuşti; cred că ar fi bine ca 
protecţia animalelor să se facă simţită. Ieşind din 
starea actuală, exclusiv declarativă). 

După ce am văzut rinoceri, girafe, lei. şacali, 
pantere şi, în bazinul cu apă, chiar o dresură de foci, 
după o deplasare de 30 de minute am fost duşi la o 
cramă asezonată cu degustări de vinuri tunisiene: 
bune, dar nu dau soiurile româneşti - cabemetul de 
Drăgăşani, tămâioasa românească de Pietroasele şl 
grasa de Cotnari, pe nici unul din vinurile nord- 
africane; nu este vorba de patriotism, ci de pură 
realitate. 

Dar cea mai frumoasă excursie, lungă, pe 
parcursul a două zile pline, a rămas de neuitat 
fiindcă am mers sute de kilometri în DEŞERTUL 
SAMAREI, cu popasuri în mirificele oaze. O excursie 
unică, care te rupe de civilizaţie şi te duce în tunelul 
timpului, cu două mii de ani în urmă. Preţul este. 
desigur, piperat, dar "verzişorii" cheltuiţi nu au fost 
regretaţi. 

La prima oră a dimineţii, într-un confortabil 
autocar am pornit spre oraşul EL JEM, aflat în drum 
spre oraşul Sfax, al doilea ca mărime din Tunisia. în 
^l Jem se află un extraordinar amfiteatru roman, 
construit în anul 230 d.Hr.. cu o capacitate de 30 000 
de locuri, unde se organizează de câteva ori pe an 
n:>ari festivaluri folclorice. 

De la El Jem începe partea extraordinară a lungii 
excursii: şoseaua nu mai merge paralel cu litoralul 
^diteranean. ci duce spre Interiorul ţării, arid, lipsit 
de vegetaţie, cu nopţi friguroase şl cu zile permanent 
caniculare, în care mercurul termometrului saltă la 
^ de grade la umbră! 

Cea mal importantă localitate este oraşul sfânt 
pentru musulmani. KAIROUAN. al patrulea din 
lumea arabă, după Mecca, Medina şi Ierusalim. 
Arabii cred că şapte pelerinaje la Kairouan constituie 
o binecuvântare, ca un pelerinaj la Mecca. 

Aici a fost înfiinţată prima şcoală religioasă a 
'nilitanţilor sunniţi, ai căror urmaşi fac azi mii de 
Victime în rândul confraţilor şliţi din Irak - Şi 

viceversa 

Această localitate a fost centrul de rezistenţa 
împotriva efortunlor de laicizare a Tunisiei din anul 
1960 ale fostului preşedinte Bourgulba care a 
încercat să anuleze lungul post al Ramadanului 
Intenţie nereuşită însă. 


Mouloud-ul. o celebrare a naşterii Profetului, este 
principalul festival de la Kairouan, atrăgând 
musulmani sunniţi din toate colţurile lumii islamice. în 
timpul festivalurilor oraşul este împodobit cu lumini şi 
steaguri. 

Oraşul are nenumărate moschei seculare dar. ca 
european, nu ai voie să vizitezi nici una Se pot 
admira numai pe din afară sau din fotografiile din 



relativă care se datorează într-o mare măsură 
recoltei anuale de curmale şi turismului Un sfert de 
milion de palmieri alcătuiesc o privelişte formidabilă. 
Flecare pom dă o recoltă de cca. 200 kg de curmale 
şi au sexe diferite! (numai unul la o sută este 
masculin) Am înnoptat aici. ia un hotel mare. cu 
bufet bogat asortat şl ia alegere, iar în toiul nopţn am 
făcut baie într-un lac natural cu apă termală sărată, a 
fost ceva extraordinar! 

A doua zi dimineaţă am pornit din nou. cu câteva 
escale pentru a face baie în izvoare cu ape fierbmţi 
şi sulfuroase Am ajuns şi la o "mare interioară". 
"CHOTTE EL JERID", un lac sărat, imens de nu-i 
vedeai malul opus. Aici am făcut o "croazieră* de 
două ore pe spinarea unei cămile, fiind o "za" la 
lungul lanţ de cămile călărite de turişti Mă repet 
pentru mine. ca^ şi pentru toţi ceilalţi, a fost o 
experienţă unică în plin deşert am vizitat NEFTA loc 
sfânt pentru musulmanii sufişti care vin în pelerinaj 
aici încă din sec. al IX-lea 

Localitatea are peste 150 de izvoare termale, 
unele au lângă ele scaune de odihnă săpate în roca 
dură a stâncilor. 

Am ajuns şi ia MATMATA. un sat al troglodiţilor, 
unde oamenii dorm şi locuiesc în peşteri care. 
paradoxal, constituie o puternică atracţie pentru cei 
care vor să evadeze pentru câteva ore din blocurile 
în care locuiesc. Câţiva întreprinzăton au avut 
inspiraţia de a amenaja în câteva grote spaţioase, 
hoteluri de două stele care au aer condiţionat şi 
piscină, şi care. fireşte, prin ineditul lor. sunt ocupate 

Am vizitat şl satul TOUJANE, cu un peisaj 
selenar din cratere naturale, cu case din piatră şi cu 
acoperişuri plate. Nu există străzi: s-a construit 
datorită reliefului, cum şi pe unde s-a putut. Cămile 
în turme se află la tot pasul, ca şi corturi mari. 
beduine 

Excursia de două zile a trecut repede şi seara 
eram la hotelul El Karavan din Soussa. 




III încer 
-flI -■»«■ 


pliantele turistice. Amintesc doar numele celor 
importante: Moscheea Celor 3 Uşi. având 
deasupra lor minunate benzi de caligrafie cu 
versete din Coran; Marea Moschee, cu o 
mare curte (sahn) care poate găzdui chiar 
50.000 de oameni, flancată de un minaret 
înalt de 35 m; Moscheea Bărbierului, una 
dintre cele mai frumoase din Africa de Nord. 

Neavând posibilitatea vizitării obiectivelor 
arabe, am compensat vizitând obiectivele 
contemporane, mai aproape de sufletul 
nostru, youku-rile, pieţele mici, care încântă 
simţurile, fiind pline de arome şi culoare 
Pictorul cubist Paul Klee pretindea că 
Kairouan i-a schimbat viaţa: "Culoarea a pus 
stăpânire pe mine, culoarea şi eu suntem 
acelaşi lucru" susţinea el în jurnalul său în 
1914. ' 

Pe străzile înguste şi întortocheate, cu sute de 
magazine mici, am putut admira măiestria artizanilor 
tunisieni, materializată în tăvi şi ceainice din alamă, 
covoare ţesute manual, obiecte de ceramică şi 
articole de pielărie Am mâncat în picioare o pâine 
franţuzească umplută cu câmaţi mesguez picanţi, 
salată din legume şi cartofi înăbuşiţi. 

La marginea Kairouan-ului a început adevărata 
aventură, cunoscută şl sub numele de "safari" 

Am părăsit luxosul autocar cu aer condiţionat şi în 
mici gnjpuri de câte şase persoane ne-am îmbarcat 
în maşini de teren Toyota cu roţile de cauciuc 
neverosimil de late. Am înaintat în plin deşert peste 
500 km. trecând şl coborând peste dunele de nisip 
roşu care creează o senzaţie deosebită amatorului 
de inedit şi experienţă exotică 

Convoaiele de tunşti din toată lumea au admirat 
sălbăticia pustiului Saharei. au văzut "fata morgana", 
miraj care te face să crezi câ ai în faţă un lac. 
precum şi caravane de cămile, oaze şi palmieri. 

Am ajuns după cca. 5 ore de escaladare a 
dunelor de culoarea aramei, la TOZEUR, aflat în 
apropierea graniţei algeriene, cu o prospentate 



Tunisia este o ţară care trebuie neapărat vizitată: 
pentru european ineditul locurilor şi al obiceiurilor 
localnidlor se împleteşte cu confortul hotelurilor şi 
calitatea serviciilor Muzica arabă pop răsună în 
discotecile de pe faleză, iar în restaurante mâncarea 
din Tunisia este una din marile plăcen ale vieţii, 
aceasta îmbinând influenţe mediteraneene onentale 
- couscous (renumita mâncare berberâ din boabe de 
grâu fierte) cu fripturi din peşte, legume, came de 
miel, care fac să-ţi lase gura apă. ca şi baclavalele 
din foi umplute cu migdale zdrobite şi înmuiate în 
miere, ceaiul de mentă, limooadele dulci făcute din 
zeama unei lămâi întregi, indusrv coaja care fi dă o 
aromă deosebită, sau siropul de migdale dulci şi 
amare Minaretele unde muezinii cheamă de câteva 
ori pe zi la rugăciune pe musulmani, festivatunte 
folclorice dese în toate staţiunile turistice, nu se pot 
uita Şl cum nu am bani să vizitez exoticele Insule 
Fijl. probabil că în toamnă voi reveni în Tunrsia. 


CDVÂNTtî. I-ECIONAR Aprilie 2007 ’3 

















r 


ITINERAR SENTIMENTAL CERNĂUŢI - HOTIN (III) 

(continuare din numărul trecut) 



Cel mai frumos şi cel mai original mormânt este 
cel al lui Zaharia Voronca. având un stejar mare şi 
viguros numit "Detrunchiatul", reprezentând istoria 
"pe viu" a Moldovei istorice şi unice: din partea 
stângă a stejarului se desprinde o ramură mai 
subţire pe care este însemnat "1775" - anul când a 
fost răpită Bucovina, iar din partea dreaptă a 
trunchiului porneşte o ramură mai groasă pe care se 
poate citi: "1812" - anul răpirii Basarabiei; un lanţ 
mare şi greu reuneşte cele două ramuri desprinse 
din trunchi, iar la mijloc este scris: "1918" - anul 
revenirii la patria-mamă a ţinuturilor smulse de 
imperiile vecine, austriac şl rus. 

Am plecat trist din Cimitirul Central al Cemăuţiului 
nu atât din cauza atmosferei de reculegere, specifică 
unui loc de odihnă veşnică, ci din cauza profanării 
mormintelor românilor care au fost înmormântaţi aici 
la începutul secolului trecut: monumente din 
marmură neagră, pe a căror lespede era trecut cu 
litere aurii numele decedatului, au fost vandalizate. 
Conducerea cimitirului a permis, decenii la rând, ca 
cei cu funcţii de răspundere politică şi administrativă 
să şteargă inscripţiile celor de drept îngropaţi aici şi 
să se treacă cu caractere chirilice numele "noilor 
proprietari" înhumaţi, osemintele vechilor deţinători 
fiind aruncate cine ştie unde sau incinerate. 
Barbarie! Eşti uluit când pe crucea de marmură vezi 
acum secera şi ciocanul, şi fotografia lui Volodia 
încruntat, specifice unui comsomolist! 

Alte numeroase monumente unde îşi dorm 
somnul de veci românii bucovineni, deşi părăsite, nu 
şi-au schimbat, din fericire, proprietarii - asta la 
protestul energic al Comunităţii Româneşti - dar lipsa 
mijloacelor materiale pentru a le reface se simte din 
plin; totuşi este un pas important în conservarea 
acestor chintesenţe de opere de artă, unele pe care 
nu le găseşti nici în cimitirele renumite din Paris şi 
Viena. Cu certitudine astăzi. în toată România nu se 
mai găseşte un constructor 
ingenios de cavouri, asemeni 
celor de acum o sută de ani. 

Trăim în epoca cimentului şi a 
fierului forjat, elementele de 
bază ale kitch-ului. nu? 

Cemăuţiul are numeroase 
biserici, care mai de care mai 
frumoase, ortodoxe, romano- 
catolice, greco-catollce. bine 
întreţinute, curate. unde 
odinioară se făceau slujbe atât 
în limba română cât şi în 
germană, polonă, rusă. Acum 
numitorul lor comun este slujba 
numai în limba ucraineană, cu 
multă pompă şi coruri 
emoţionante. Limba rusă a fost eliminată - am mal 
spus că ucrainenii sunt foarte naţionalişti, nu 
cedează nimic. îşi văd hotărâţi de ceea ce şi-au 
propus sâ realizeze. 

Un drum în pantă coboară spre gară. Amintesc 
de aceasta pentru câ este un splendid monument de 
artă, aşa cum sunt cele de la Burdujeni şi Iţcani, de 
lângă Suceava, construite tot înaintea pnmului război 


mondial. în faţa gării se afla un monument oribil: 
primul tanc sovietic care a "eliberat" capitala 
Bucovinei în aprilie 1944... Poate că între timp o fi 
fost dus la depozitul de fier vechi... Bine s-ar fi făcut! 
Nu îmi dau seama de ce istoricii comunişti ruşi 
au folosit sintagma de "oraş eliberat", întrucât nu 
s-au dus lupte grele aici, ci trupele române şi 
germane s-au retras în mod paşnic, ocrotind 
astfel frumosul oraş de distrugere şi de 
transformarea într-un morman de ruine. (în 
schimb, sovieticii, la retragerea lor din Chişinău. din 
iulie 1941, au dinamitat şi incendiat oraşul!) 

în încheierea descrierii oraşului voi relata despre 
locul unde se vorbeşte cel mai mult româneşte: nu la 
cele 2-3 camere mici. improvizate, unde îşi 
desfăşoară activitatea Comunitatea Românească - 
care. spre lauda el, este foarte activă, şi are în frunte 
doi oameni minunaţi; academiciana Alexandrina 
Cernov şi poetul Vasile Târâţeanu, care se zbat 
mult dar şi reuşesc în ceea ce fac. deşi li se pun fel 
de fel de obstacole de către autorităţile locale 
ucrainene; închei paranteza şi revin unde mă 
oprisem; este vorba de Biserica Sf. Nicolae, o 
splendoare, unde duminica şi de sârbâtori nu ai 
loc să arunci un ac. aşa de mulţi credincioşi vin; 
aici se vorbeşte o limbă curat românească, 
bogată, fără nici un accent ucrainean sau rusesc. 
Biserica este îngrijită. înaltă, albă, cu acoperişul 
albastru, cu turlele aidoma celor ale Mănăstirii 
Argeşului. Pe catapeteasmă se pot observa lesne 
stemele provinciilor istorice româneşti. Iar ia intrare, 
în pisania de pomenire a ctitorilor bisericii se spune: 
"S-a zidit şi s-a terminat în anul 1939, pe vremea 
domniei regelui Carol al ll-lea al României". 

Cemăuţiul a fost punctul de plecare spre toată 
Bucovina de Nord. 

HOTIN 



Am făcut de două ori o excursie la Cetatea Hotin 
şi în orăşelul cu acelaşi nume. Prima dată cu o 
delegaţie mal numeroasă. printre cel prezenţi 
aflându-se şl două feţe bisericeşti, cea mai 
reprezentativă fiind aceea a Episcopului Sucevei şi 
Rădâuţiului, Pimen. Am traversat podul de peste 
Prut şi dupâ cca. o oră am ajuns la Hotin. 

Pânâ în 1940 judeţul cu acelaşi nume. precum şi 


judeţele din sud. Cetatea Albă şi Ismail. făceau 
parte din Basarabia (actualmente Republica 
Moldova); au intrat în componenta Ucrainei în aug 
1940. 

Judeţul Hotin era mare. având o supraf. de 3782 
kmp. cu specific pur agrar 

Oraşul Hotin, dacă îl pot numi aşa. întrucât este o 
comună mal dezvoltată, părea pustiu la ora 
prânzului, când am ajuns: nici un om pe stradă şi nici 
în curţile gospodarilor. Casele mici. prăvălioarele 
modeste, cu o gamă restrânsă de mărfuri, parcă te 
indispuneau. 

Centrul cred că este ca pe timpul românilor, 
totul este încremenit în timp: mica bisericuţă Sf. 
Nicolae. atribuită lui Ştefan cel Mare. vopsită în 
albastru (şi în care nu cred să încapă 100 de 
credincioşi), parcul ce o înconjoară, liniştit, cu 
vegetaţia neîngrijită. 

Există însă şi ceva contemporan, specific 
regimului comunist sovietic: în faţa biseridi se află un 
basorelief aidoma celui din Tatar Bunar (despre care 
am scris într-unul din numerele trecute), în faţa 
căruia azi nu se opreşte nimeni. Hidoşenia 
reprezintă "revolta populaţiei" din anul 1920 
împotriva trupelor române, figuri încrâncenate ce 
arată pumnul ridicat. Există şi o placă pe care sunt 
trecute numele "eroilor" care şi-ar fi dat viaţa pentru 
"libertate", dar. deşi stau bine ia capitolul Istoria 
Românilor, nu am auzit de "marea revoltă" a 
hotinenilor. propaganda comunistă se bazează pe 
minduni şi ignorarea realităţii, care făceau parte din 
arsenalul Ideologic stalinist. 

Din centrul Hotinului un drum coboară în pantă şi 
te duce la malul Nistrului, unde se află CETATEA 
De la mică depărtare pare înaltă şi semeaţă, fiind 
piatră de hotar. Am avut un sentiment de satisfacţie 
când am văzut că a fost restaurată de autorităţile 
ucrainene, că arată bine, ca şi Cetatea Albă. despre 
care am mai scris. 

Porţile de la intrare sunt 
strâmte, dar groase, mid tuneluri 
lungi de 7-8 metri. 

Cetatea Hotinului a fost zidită 
de Alexandru cel Bun, către anul 
1400. 

Istoricii ucraineni atribuie 
înălţarea cetăţii unor cneji slavi, 
ca să stea stavilă invaziei 
tătarilor... Păi dacă aşa ar fi stat 
lucrurile, de ce Cetatea Hotinului 
nu s-a zidit pe malul stâng al 
râului. întrucât numai pe acolo 
năvâleau tătarii, în spate 
neexistând nid un pericol din 
partea românilor. Nistrul fiind o 
barieră naturală în calea agresorilor, nu?! Vorba 
cântecului: "Hotine. Hotine / Păzeşte-te bine / Că 
tătarul vine / Cu oastea spre tine!" 

(continuare in numărul viitor) 




S-A VEŞTEJIT Şl SE USUCĂ PODUL DE FLORI DE PESTE PRUT (conţin, din pag. 5) 


Fiul preşedintelui RepublidI Moldova. Oleg 
Voronin. este cel mal bogat om din cea mal sâracă 
ţară din Europa, fiind suspectat că s-a îmbogăţit sub 
proiecţia tatâlui sâu. Presa străină relatează câ 
veniturile lunare înregistrate de Oleg Voronin din 
importurile de gaze naturale şi petrol, alcool, ţigări şi 
alte produse, în baza unor contracte 
guvernamentale, se ridică la cca 30 de milioane de 
dolan Pe de altă parte. în Republica Moldova se 
înregistrează probleme ia capitolul drepturile omului. 
In raportul Departamentului de Stat al SUA sunt 
menţionate corupţia din justiţie şi poliţie, precum şi 
violenţa în soaetate. exploatarea copiilor, traficarea 
femeilor pentru a fi exploatate sexual. 




Acordarea cetăţeniei române moldovenilor a avut 
un puternic ecou. înregistrându-se peste 800.000 de 
cereri la ambasada noastră din Chişinău Cozile 
imense din faţa ghişeelor de primire a actelor 
necesare a determinat guvernul român să solicite 
deschiderea a două noi consulate în oraşele Bălţi şi 
Cahul, cerere aprobată iniţial dar apoi refuzată pe 
motiv că acest lucru nu este în clipa de faţă necesar. 

în schimb, Vladimir Voronin a propus ca şi 
Republica Moldova să acorde la rândul ei cetăţenia, 
românilor care ar dori acest lucru. Eu unul aş face 
cerea imediat; mai mult: aş (ace şi o propagandă în 
acest sens; am avea drept de vot la alegerile viitoare 
şi deci putem avea un rol în desemnarea liderilor de 
peste Prut. români şi bun patnoţi. nu ruşi sau bulgari 
cu trecut de nomenclaturişti comunişti. Şi de aici 


până la unire pasul s-ar face mai rapid şi ar fi. 
desigur, mai mic. Şi ca să folosesc o expresie 
marxistă, "tovarăşul Vladimir Voronin va fi aruncat în 
lada de gunoi a istoriei" Nu-I va regreta mai nimeni 
pe liderul guraliv şi cameleonic al celui mai sărac stat 
european, unde venitul cel mai mare la bugetul ţârii n 
aduc cei peste un milion de moldoveni care muncesc 
pe toate meridianele Europei. 

P $.: BBC a difuzat ştirea că la Chişinău poliţia a 
reţinut mai multe persoane care au partiapat la 
acţiuni de aniversare a 89 de ani de la Unirea 
Basarabiei cu România. în 28 martie 1918. Pnntre 
acestea s-au numărat şi politicieni şi ziarişti de la 
posturile Pro TV şl DTV. Comentariile la cele 
relatate de BBC cred câ nu-şi mai au rostui. 


CUVÂNTUL LCCIONAIR Aprilie 2007 


■4 


Pag. 14 










SOROS Şl "NOUA ORDINE” MONDIALĂ 



C/A/E ESTE GEORGE SOROS ? 

Este fiul scriitorului 
I evreu de limbă esperanto, 
Tivadar Sdrds. S-a născut 
jîn Ungaria, ia Budapesta, 

jîn 12 aug. 1930, într-o 

I familie de evrei bine 

I ancorată în lumea banului 

|şi a intereselor. 

K \ 1944. când armata 

y germană ocupase Ungaria 

horthystâ, înlăturându-l pe 
jgj^^^Horthy, transformând-o în 
Ungaria szalazsistă (după 
k numele • conducătorului 

partidului maghiar filo- 
german, de orientare nazistă, Xrucile cu săgeţi", 
ajuns conducător al ţării), el avea doar 14 ani. 

Familia sa o ducea destul de bine căci bunicul său 
Îndeplinea o funcţie oficială în stat: SUPRAVEGHEA 
Şl COLABORA LA CONFISCAREA PROPRIETĂŢILOR 
EVREIEŞTI, ceea ce deschidea calea unor frumoase 
posibilităţi de îmbogăţire. 

Adolescent fiind, în timpul războiului, sub 
ocupaţie germană deci, Sorbs a participat la 

schimburi valutare ilegale, dobândind de timpuriu 
pricepere şi pasiune pentru speculaţiile financiare. 

Când germanii au preluat, efectiv, conducerea 
Ungariei, în 1944, spre deosebire de alte familii 
evreieşti care au fost deportate de către horthyşti 
sau de către armata germană în colaborare cu 
szalazsiştii, familia Sdros s-a salvat colaborând cu 
regimul nazist 

Situaţia s-a schimbat după ocuparea Budapestei 
de către sovietici şi Instalarea regimului comunist ce 
a urmat ocupaţiei germane; mulţi evrei şi-au adus 
aminte atunci că familia sa supervizase confiscarea 
averilor lor, fiind, deci, COLABORAŢIONIŞTI Al 
REGIMULUI HORTHYST / SZALAZSIST, situaţie de 
care profitaseră din plin. în consecinţă l-au denunţat 
autorităţilor sovietice pe bunicul său (care a şi fost 
arestat); se spune că de aceea George Sdrbs ar fi 


(II) 

(continuare din numărul trecut) 


pale" ai concernelor bancare anglo-franceze ale 
Rothschild-zilor. 

Unul dintre principalele roluri ale lui Sdrds, 
rezervat lui de către oculta mondială a Rothschild- 
zilor, este acela de agent de influenţă şi finanţator, 
la nivel planetar, pentru promovarea "economiei de 
piaţă" şi pentru globalizare, prin "spargerea** 
pieţelor în favoarea transnaţionalelor. 

Legătura între Rothschild şi Sdros se ţine prin 
oamenl-cheie (un exemplu: evreul Richard Katz). 

In 1987 George Sdrds l-a salvat de la faliment pe 
actualul preşedinte al S.U.A., George W Bush, 
achiziţionând de la acesta compania de exploatări 
petroliere "Harken Energy Corporation", aproape 
falimentară Bush a încasat, cu această ocazie, un 
miliard de dolari. 

La 16 sept. 1992 Sdrds a dat o lovitură 
speculativă Angliei, câştigând, în câteva minute, 
peste un miliard de lire sterline. 

In 1997 a fost acuzat că a distrus, prin schemele 
sale financiare, economia Thailandei. 

Acelaşi scenariu avea să-l aplice şi în Maiaezia. 

Chinezii aveau să-l poreclească pe Sdrds 
"crocodilul" datorită insaţiabilei sale pofte de câştiguri 
financiare. Autorităţile de la Beijing acuzaseră, în 
1987, fundaţia lui Sdrds din China. "Fund for the 
Reform and Opening of China" că ar avea 
numeroase legături secrete cu C.I.A. 

Din 1994 a început să Investească în Europa 
de Est în domeniul comunicaţiilor, în special. 

Ceea ce ştim astăzi ca fiind ^Revoluţia 
trandafirulur din Georgia (2003), ^Revoluţia 
portocalie'' din Ucraina (2004) - finanţate de George 
S6r6s şi organizate de ”Open Society Institute" 
(O.S.I.), "National Endowment for Democracy" 
(N.E.D.), "National Democracy Institute" (N.D.I.) şi 
"Freedom House" din S.U.A. - au impus un nou tip 
de **mişcare de tineret*', testată, timp de peste 30 
de ani, de institute specializate în "arhitectura 
socială" din Statele Unite şi Marea Britanie. Ajutate 
de mijloacele modeme de telecomunicaţie, "mişcările 
de tineret" au devenit nucleul de stradă al loviturilor 


formează cadre în spiritul "societăţii deschise" 
(adică, pe româneşte, cozile de topor ale ocultei 
mondiale), cadre racolate din Europa, inclusiv 
România, şi fosta U.R S.S. 

Corpul profesoral este format, în marea 
majoritate, din profesori evrei (80%). dar şi 
maghiari (20 %). limba de predare fiind însă engleza. 
Aceştia afirmă că aici este "locul în care se 
pregătesc elitele noilor democraţif 

Este singura universitate din Europa - poate chiar 
din întreaga lume - ai cărei studenţi sunt cu toţii 
bursieri; bursa acordată ajunge nu doar pentru 
finanţarea studiilor, ci şi pentru acoperirea 
cheltuielilor de cazare, masă şi transport urban, 
precum şi pentru asigurarea unei sume de 100 USD. 



lunar, ca bani de buzunar. 

Cei atraşi aici trebuie să se numere printre cei 
mai buni absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ 
superior din ţara lor. din toate domeniile. 

Aici se află cca. 1000 de studenţi, provenind din 
58 de ţări ale lumii (majoritatea fiind din ţănle central 
şi est europene), care sunt monitorizaţi cu atenţie, 
încă de la început, pentru a li se alcătui un profil 
psihologic complet ce rămâne în baza de date a 
conducerii universităţii Ei sunt supravegheaţi şi 
studiaţi, tot de către unii dintre ei, până şi în 
restaurantele din Budapesta. 


































cec 


Revista se difuzează la chioşcurile RODIPET din 
BUCl'REţ^TI Şl din toate reşedinţele de judeţ ale tăni 

.'I 'II j !! :i!te loc.ilitaţi) 






ABONAMENTE PE -aDRESA 
NICOLAE BADEA (secretar redacţie) 

STR VLAICU VODA NR 23, Bl > 
sECT 3 BUCURE :] T#l. (021) 322 3832 


Jean Bukiu - Chicago: Valorosul, 
inimosul, activul şi îndrăgitul camarad 
Nicolae Badea Petrescu, a fost ales în 
unanimitate şi cu aplauze ca şef al 
Senatului Legionar, de către Consiliul de 
Conducere al acestui Senat. Dr. Şerban 
Milcoveanu. cel căruia îi revenea de 
drept succesiunea la şefie după trecerea 
în veşnicie a regretatului loan Nelu Rusu, 
cu modestie, a preferat să se 
încredinţeze şefia următorului de pe listă 
(la reînfiinţarea Senatului Legionar în 
ţară după 1989, s-a stabilit o listă de 
succesori ai dr. Ionel Zeana). Dr. Şerban 
Milcoveanu nu numai că este membru al 
Senatului Legionar, ci face parte din 
Consiliul de Conducere a acestui Senat, 
astfel încât sugestia ta de a-l numi "senator de 
onoare" (?!) nu-are obiect. 

Daniel Şinea - Alba lulia: Repet, poate, ceva 
ce am mai scris, dar, din păcate, se impune; nu 
ştiu ce înţelegeţi dvs. prin noţiunea de 
"simpatizant" al Mişcării, dar vă comunic care 
este sensul real. să ajuţi efectiv Mişcarea cu ceea 
ce poţi. să dovedeşti prin fapte ceea ce declari, 
nu să te mulţumeşti să participi de câteva ori pe 
an la comemorări sau să te emoţionezi când 
citeşti despre legionari! A fi simpatizant al Mişcării 
nu înseamnă doar să nu o ignori sau să n-o 
calomniezi, d să încerci să ajuţi efectiv. Nu de 
sugestii ducem lipsă, ci de un număr mai mare de 
oameni care să pună umărul la treabă. Am primit 
destule sugestii până acum, dar nimeni dintre cei 
care au dat sugestii n-a oferit un ajutor cât de mic 
pentru realizarea sugestiei lui! 

Silviu Târlea - Bistriţa: Prof. Ion Sân- 
Georgiu care a făcut parte din aşa-zisul guvern din exil de la Viena al lui Sima. 
era un politician cuzist. Căpitanul intenţiona chiar să-l dea în judecată pentru 
calomnie, notând în Circulara nr. 119 / 1937: "îl voi ţine minte, precum şi voi. 
legionarii, veţi ţine minte pe toţi aceia ce au îndrăznit să vă acopere cu noroi ca 
să nu vadă ţara carnea vie a rănilor voastre." Horia Sima însă. deşi avea 
cunoştinţă despre aceasta, după cum scrie în cartea "Guvernul naţional român 
de la Viena", nu a ţinut cont de spusele Căpitanului (a câta oară?!), ba chiar l-a 
cooptat în guvern, apoi l-a numit şi purtătorul său de cuvânt, deşi Sân-Georgiu 
nu făcuse absolut nimic între timp pentru a dovedi că nu era un duşman al 
Legiunii şi un om fără caracter - aşa cum îl etichetase (întemeiat şi public) 
Căpitanul. în 1950 Sân-Georgiu a făcut pe mesagerul ducând la Buletinul 
"Danubian Press" declaraţia lui Sima prin care acesta anunţa că "Mişcarea 
Legionară nu va reapărea în forma în care a existat până acum". 

Ludovic Udroiu - Gâeşti: într-adevâr, există o lucrare simfonică dedicată 
Căpitanului: se numeşte "Codreanu" şi a fost compusă de Bălan. Premiera a 
avut loc în 1945 în renumita sală "Beethoven Halle" din Berlin, în interpretarea 
Filarmonicii din Berlin conduse de maestrul Furtwangler. Din păcate, însă, nu 
avem nici măcar partitura, necum înregistrarea. 

Sabin Tămâşoi Sf. Gheorghe: F. D C. este prescurtarea Frăţiilor de Cruce 
şi însemna înfrăţirea până la moarte a tinerilor elevi români care erau creştini şi 
naţionalişti. Chiar înainte de înfiinţarea Mişcării Legionare Căpitanul observase 
că se simţea nevoia canalizării energiei tineretului şi a educării acestuia în spirit 
creştin şi naţionalist; vroia "să fie ferit de politicianism şi de infecţia acestuia", 
pentru că elevii "de azT vor fi studenţii "de mâine" şi dintre ei se vor selecta 
conducătorii ţârii mai târziu. Cea mai bună carte care tratează această problemă 
este Trâţia de Cruce", scrisă de comandantul legionar (economist) Gh. Gh. 
Istrate şi apărută în 1937. Prima Frăţie de Cruce a luat fiinţă la 4 mai 1924. la 
laşi, din iniţiativa Căpitanului, apoi la scurt timp s-a mai înfiinţat una la Focşani, 
iar în toamna aceluiaşi an s-au pus bazele altor Frăţii de Cruce la Vaslui. Neamţ. 





Bacău. Botoşani şi Bârlad Primul şef al 
Frăţiilor de Cruce pe ţară a fost Ion 
Moţa. iar succesorul lui a fost Gh Gh. 
Istrate. Dupâ înfiinţarea Mişcării 
Legionare F D C.-ul a devenit, evident, 
"pepiniera" acesteia. 

Laurenţiu Voicilă - Lugoj: Corpul 
"Răzleţi" cuprindea elementele 
legionare flotante, adică legionarii ce 
locuiau temporar în Capitală pentru 
diverse treburi personale sau ale 
Mişcăm (şi care nu puteau deci să facă 
parte din organizaţia de sector) Acest 
Corp exista doar în Bucureşti 
Considerat la început o organizaţie de 
tranziţie, cu timpul a devenit unitatea de 
elită a Căpitanului. Şeful acestui Corp 
era avocatul comandant legionar Ion Beigea 
(care a condus şi Comandamentul Legionar 
Provizoriu după arestarea Căpitanului, până 
când a fost şi el arestat; Beigea a fost asasinai în 
masacrul elitei legionare din noaptea de 21/22 
sept. 1939) Corpul "Moţa - Marin" s-a înfiinţat la 
13 ian. 1938 sub comanda prinţului diplomat şi 
avocat, comandant legionar. Alexandru 
Cantacuzino Trebuia să cuprindă 10.000 de 
legionari având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de 
ani, şi să fie o unitate de elită A rămas în stadiul 
de concept întrucât trei luni mai târziu a început 
marea prigoană în care a fost masacrată 90% din 
elita legionară^ indusiv Atecu CantacuzirK). 

Constantin Diţu - Câmpina; Corneliu Zelea 
Codreanu s-a pronunţat de pnndpiu câ. dacă 
avea să ajungă la putere, avea să facă alianţă cu 
Germania, pentru că problema cea mai 
importantă de politică externă a României era să 
obţină angajamentul marii puteri de atunci a Europei. Germania. înaintea 
înţelegerii acesteia cu URSS (care vroia Basarabia) şi cu Ungaria (care vroia 
Transilvania). Atenţie; Căpitanul a făcut această declaraţie în 1937. tocmai 
pentru a nu se ajunge la pierderile de graniţe şi de teritorii istorice pe care le-am 
suferit în vara anului 1940. (Evenimentele dovedesc. încă o dală. darviziunea 
Căpitanului.) 

Filip Frâncu - Titu: "Acţiunea Românească" a fost înfiinţată de profesorii 
universitari clujeni I. Câtuneanu. luliu Haţieganu. Em Vasiliu-Cluj. în 1923. ca 
organizaţie naţionalistă şi creştină, editând şi o foaie bilunară Ion Moţa. student 
pe atunci, a fost membru al acesteia (nu-l cunoscuse încă pe Căpitan) Iar 
"Action Francaise" (fondată în 1899 de renumitul Charles Maurras împreună cu 
un grup de tineri intelectuali), era cea mai importantă mişcare doctrinară a 
Dreptei franceze, naţionalistă, creştină şi monarhistă. 

NOTA: Cerem scuze cititorilor pentru greşelile de tehnoredectere care 
se mai strecoară din când fn când, şi, mai ales, pentru două greşeli din 
numărul frecof. 

- prima, cea mai supărătoare, a apărut la Poşta Redacţiei: primul rând din 
dreapta sus a fost acoperit de caseta de abonamente, astfel încât a dispărut 
numele persoanei căreia i-am răspuns şi textul părea să fie în continuarea celui 
din prima coloană, deşi nu există nid o legătură. (Textul din care a dispărut 
primul rând era adresat d-nei Flora Crăcea din Bucureşti şi fragmentul lipsă 
este; "Draga mea Doamnă "verde", sunt întru totul de acord cu dvs."); 

- a doua greşeală este la ari. lui G. Emilian, "Pupincurismul din grădina 
C/şmigiu"(acesta se continua în pag 9, nu în pag. 11, cum am scris). 

CONDIŢIILE iN CARE ESTE EDITATA REVISTA (LIPSA unu- personal de 
specialitate. PLATIT) constituie cauza micilor eron de editare 




Redactor şef: 
Colegiul de redacţie: 


Periodic editat de 'ACŢIUNEA ROMÂNA 
Nicoleta Codrin 

Emilian Ghika. Ştefan Buzescu. Comeliu Mihai, Câtâiin Enescu 
Nicolae Badea - secretar de redacpe 


ISSN 1583-9311 


Relaţii 
cu publicul: 



Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - In fiecare Vineri, orele 15-19 

(zona Circului — inters. cu 5t^tan cel Mure. coif cu ctr. V 

Tel.; (021) 322 3832 sau 0745 074493 

e-mail: [email protected] _ 


Pag 16 CUVÂNTUL LECIONAH Aprilie 2007