Cuvantul Legionar nr. 125, decembrie 2013

Dacă var băcea aceglia, podelele car Irepa. 
47 Buang/helie Lipă Luca 79 47 


CUVÂNTUL 
LEGIONAR 


Periodic al Românilor naționalişti creştini 
- în duhul NAŢIONAL CRESTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu = 
Anul X, Nr. 125, DECEMBRIE 2013 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


_Director: NICADOR ZELEA-CODREANU Redactor AR Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu.com 


| 
i 


CUPRINS: 
Mrualitate Jurnal de front || - România 2013 Pamant Presă românească din exil (|) 
ez Cs, Megan Marle Z /; Războiul din Răsărit (XIII) 
Peştera Sfântă Drivere Celebrităţi basarabene azi uitate (III) 
Legionarii colindă urltualitale Sfinţi ai zilelor noastre (VI) 
R/Zadiimi Europa s-a născut în Carpaţi Zr ucd, Pita Hedecţi Ș 


Semnificația fenomenelor OZN (III) 


Piesă (pionavă interlelică (N). 
Editorial: COLIND BUCLUCAŞ 


Încotro ai privi, răsare "holocaust". Comis de Israel, 
“antisemitismul” | ţ adică de patria unor evrei... 
Uuufff! Devine exasperant i : gl: - : antisemiți, după cum devine 
să tot rosteşti aceleaşi câteva Z și : cazul. 
adevăruri simple, de bun simţ, îi : î | Abia în al doilea rând, 
cu o voce slabă şi răguşită, în semiţi sunt evreii, şi nu toți, ci 
contra unei mulțimi care doar minoritatea celor care nu 
scandează toate  măscările se trag din khazari. 
posibile şi imposibile, fiecare Majoritatea evreilor de 
cu portavocea lui dată la astăzi nu sunt semiţi, fiind mai 
maxim. înrudiți cu turcii decât cu 
Sacul cu mizerii este fără | : | | Pepi poporul a cărui istorie ocupă 
fund şi întotdeauna . plin, Pb 5 | x Va RA primul plan al Vechiului 
pentru că dracul le îndeasă N PR i [În ee SE SR Testament. 
una după alta, neobosit. j S | | Repetăm la nesfârşit acest 
Pe 6 decembrie TVR a lucru, iar dacă vă plictiseşte, 
difuzat un. colind "antisemit", veţi înțelege, poate, cât de 
de au sărit toţi evreii până în plictisiți suntem noi auzind 
stratosferă. Başca americanii, zilnic acelaşi clişeu idiot al 


slugile lor, başca nemţii, care "antisemitismului”. Dar nu este 
ar face orice numai ză nu numai idiot, ci şi aducător de 


calce cumva pe bec (lor chiar putere şi bogăţie. Mai departe: 
le-a intrat frica în oase, poate 
şi în ADN)! 

Au explodat (nu în sensul (SS 
propriu, din păcate) şi felurite | 
"comitete şi comiţii” de pe la 
noi, alde "Grupul pentru 
Dialog Social” sau revista | 


ie zis că totul este, de la A la Z, 
Antisemitismul AT Ia . o făcătură iudaică absolut 
Chestia asta ar trebui să însemne că ai ceva cu zii CĂ răi ga) gali ri toate lila ii obişnuită, atâta doar că în xl iatapăclale pentru 

oamenii de seminţie semită. uipăruauiarap găsim mereu util să-l Crăciun. (continuare în : 


Cine sun aceştia? PI REDD sbi eres aul măia) aie Melita Fool 
CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 P29:" 


Textul incriminat 
aparține unui colind 
românesc autentic? 

Din clipa în care primul 
zvon al noii gâlceve ne-a 
zgâriat urechile, deja ferfeniță 
de la atâtea veşti proaste, am 


sea d daia za ati iar tea aia 3 


Alu late 


JURNAL DE FRONT II - ROMÂNIA 2013 


Frontul Pungeşti 


Am încheiat primul "Jurnal de front” cu atacul 
cohortei de jandarmi asupra sătenilor şi a taberei 
Mişcării de Rezistență din Pungeşti. Atac pregătit din 
timp şi declanşat prin surprindere, mişeleşte, la orele 
4.30 dimineaţa. Bieţii strategi ai Jandarmeriei n-au 
avut răgaz să sărbătorească măcar ultimele ore ale 
Zilei Naţionale a României! A fost o înfruntare total 
disproporţionată şi o victorie ruşinoasă asupra 
localnicilor ieşiţi în grabă noaptea, cu mic, cu mare, 
cu mâinile goale, ca să-şi apere sănătatea şi viața. 

Intervenția pe timp de noapte împotriva 
comunității din Pungeşti aminteşte de acțiunile 
forțelor paramilitare şi ale armatei de ocupație din 
Transilvania de Nord, în septembrie 1940. 

Pământul a fost curățit de răsculați şi împrejmuit 
cu un gard metalic de către Ssimbriaşii companiei 
Chevron, care în ziua următoare şi-au reluat lucrările 
pentru instalarea primei sonde de foraj. Că doar nu 
era să se împiedice de trupurile protestatarilor întinşi 
pe şosea ca să stăvilească ofensiva utilajelor! 

La Bucureşti a avut loc în aceiaşi zi o 
manifestaţie de protest față de abuzurile 
săvârşite de jandarmi la Pungeşti. 

Sâmbătă, 7 decembrie 

Țăranii din Pungeşti protestează din nou. Nu doar 
pentru oprirea lucrărilor de instalare a sondei de 
foraj, ci mai ales pentru că viața lor de zi cu zi e tot 
mai apăsătoare, de nesuportat. De data asta li se 
alătură protestatari din țară. Ajunşi cu greu pe 
„Câmpul de luptă”, printre filtrele organizate de 
poliţişti şi jandarmi. 

Cu câteva zile înainte, atât în țară cât şi peste 
graniță circula ipoteza că guvernarea Ponta 
pregăteşte o diversiune la Pungeşti, prin care 
violențele ce aveau să fie provocate să servească 
drept pretext pentru instaurarea unui regim 
polițienesc. Regim ce ar fi fost tolerat de comunitatea 
internațională, îngrijorată că țara poate deveni 
neguvernabilă. 

Concomitent, jandarmii erau pregătiți şi psihologic 
pentru o escaladare a conflictului, spunându-li-se că 
vor fi atacați cu sticle incendiare de către 
protestatari. Şi tot atunci şi-au făcut apariția în 
comună nişte tineri cu fețele acoperite (ca pentru 
a se proteja de frig) cu cagule, glugi şi fulare. 
Incitau cu ostentație lumea la violență, stârnind 
astfel îngrijorare printre localnici şi membrii Mişcării 
de Rezistență, în timp ce jandarmii care-i 
supravegheau pe toți şi-i controlau la sânge, pe 
aceşti tineri se făceau că nu-i văd. 

În dimineața zilei de sâmbătă, când numărul 
protestatarilor trecuse de patru sute, atmosfera 
devenea tot mai tensionată. Pe "câmpul de luptă” se 
aflau oameni de toate vârstele, iar printre ei şi 
persoane mascate (despre care am amintit). 
Jandarmi erau puţini. Se scanda tot timpul, mai ales 
"Uniţi, salvăm toată România!”. Li se reproşa 
jandarmilor că apără o firmă străină, în loc să fie de 
partea Românilor. Se fotografia şi se filma tot timpul 
(chiar şi aceste rânduri sunt desprinse dintr-un 
reportaj făcut de un martor ocular, O.B., căruia îi 
mulțumim şi pe această cale). 

Deodată, cineva a început să bată o tobă în ritmul 
unui marş militar. Un grup compact de câteva zeci 
de persoane a luat cu asalt incinta Chevron strigând 
"Dărâmaţi gardul!” în timp ce din tabăra de 
Rezistență se striga prin portavoce: "Reveniţi în 
tabără!”, "Nu intrați în incintă!” Cu toate acestea, 
gardul de pe latura cu intrarea a fost culcat la 
pământ în doar câteva minute. Mascaţii trăgeau cu 
furie de stâlpii fixați în pământ, îndemnându-i pe 
ceilalți să le urmeze exemplul. În mod ciudat, 
jandarmii nu au încercat să oprească acţiunea, ba 
chiar s-au împuţinat ca număr. S-a văzut clar că totul 

a fost o diversiune. După fapta lor vitejească, 
mascaţi, adică provocatorii, glumeau şi se băteau pe 
umăr cu jandarmii. 

Pe locul unde fusese intrarea în incintă s-a creat 
o busculadă care a degenerat în violenţă. S-au 
aruncat asupra jandarmilor pietre şi chiar 2-3 
petarde. Ca să facă faţă situaţiei, jandarmii rămaşi 

au început să lovească cu bastoanele în toate 
părțile. lar în scurtă vreme şi-au făcut apariția 


Pag. 2 


autobuze cu scutieri de la o unitate din Bacău 
campată în apropiere, precum şi mai multe dube 
Protestatarii s-au retras. 

Mai mulți martori oculari au sesizat comportarea 
ciudată a unor scutieri, bine dispuşi de parcă veneau 
la o petrecere. Împreună cu jandarmii au trecut la 
represalii. Au fost loviți mai mulţi protestatari, luaţi pe 
sus şi înghesuiți în dube, unii dintre ei părând a fi 
chiar vânați. Aşa s-a întâmplat şi cu Willy Schuster 
din Moşna, în timp ce îngenunchease lângă troiță şi-i 
îndemna pe protestatarii aflaţi lângă el să se roage la 
Dumnezeu să ne-ajute să ne luăm țara înapoi. 

Câţiva protestatari au fost luați de Ambulanţă ca 
urmare a loviturilor primite. Pe câmpul de luptă s-a 
remarcat” col. dr. Ovidiu Vasilică, prim-adjunctul 
şefului Statului major al Jandarmeriei. El a dat şi 
ordinul de arestare a lui Willy. : = 

S-a trecut apoi la demolarea taberei de rezistență 
pe motiv că nu avea autorizaţie de construire şi aviz 
de la Mediu. Prea era sfidător pentru Chevron curajul 
şi tăria morală a rezistenţilor care o ridicaseră şi o 
apăraseră! : 

Nu putem încheia relatarea despre Pungeşti fără 
a remarca două „ziceri”. 

Mai întâi expresia folosită de un nefericit reporter 
al Antenei 3 : „...este atacat acum şi dărâmat gardul 
care împrejmuieşte o proprietate care este pământ 
american”! 

Apoi a unui jandarm care a pus punctul pe „i” față 
de cele întâmplate acolo, pe pământul răzeşilor lui 
Ştefan Cel Mare: "Nu jandarmii sunt problema 
voastră. Mergeţi la Bucureşti. Acolo e... buba!” 

Numai că, după încetarea ostilităților şi 
retragerea protestatarilor, în Pungeşti şi Siliştea s- 
a instaurat teroarea! Ca în anii colectivizării 
forțate, când activiştii comunişti "convingeau” pe 
țărani să-şi dea pământurile sub amenințarea armei 
şi bâtei. Şi atunci venea duba... 

lată doar câteva exemple din ce se întâmplă 
acolo: 

- localnicii care vor să iasă din ogradă pentru 
diverse treburi sunt opriţi la poartă de un jandarm 
care nu-i lasă să iasă până nu dau raportul: unde 
merg, pentru ce, cu cine se întâlnesc, când se întorc 
şi altele; 

- cei care se mai opresc seara pe la bar, la ieşire 
sunt opriți şi luaţi la întrebări de jandarmi. Cine 
încearcă să-i evite, este alergat, prins şi "convins" să 
se predea! ("Jandarmeria ne prinde pe la dosuri şi ne 
dă de ne zăpăceşte!” - C. Ichim, țăran din Pungeşti); 

- nu fac excepție nici copiii, inclusiv cei de 6 ani. 
Sunt amenințați că de vor mai ieşi să strige împotriva 
primarului sau guvernului îşi vor vedea părinții 
arestaţi, iar ei vor fi duşi la azil. Şi pentru că suntem 
în preajma Crăciunului, sunt preveniți că nu va mai 
veni Moş Crăciun la ei. 

Şi toate astea se petrec în sec. XXI, într-o țară 
membră NATO şi UE! La 24 de ani de când mii 
de oameni şi-au vărsat sângele pentru ca noi să 
fim liberi şi să ni se respecte drepturile legitime! 


Frontul Bucureşti 


Pe 8 decembrie, duminica, are loc o nouă 
manifestaţie de protest şi de solidaritate cu locuitorii 
comunei Pungeşti. Se scandează împotriva întregii 
clase politice, care duce ţara spre o catastrofă 
economică, socială şi morală. 

Protestatarii sunt  flancați de un număr 
disproporționat de mare de jandarmi, pregătiţi să 
acţioneze în forță în orice moment. 

Duminică, 15 decembrie 

Protestatari din toată țara au venit să se 
alăture bucureştenilor. 

Câteva mii de oameni au ocupat Piaţa 
Universității, după care au pornit pe Calea 
Victoriei, unde au fost blocați de jandarmi. După 
un timp au făcut o breşă în baraj, reuşind să ajungă 
în Piaţa Victoriei ca să protesteze în fața Guvernului. 
Atât împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist, 
cât şi pentru apărarea Roşiei Montane. Dar şi pentru 
a taxa încercarea guvernului Ponta de a strecura şi 
trece prin Parlament legi antiromâneşti. 

În Piaţa Victoriei protestatarii erau aşteptaţi de 
numeroşi jandarmi care aveau un plan de acțiune 
bine pus la punct. Au scindat cei peste 3000 de 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


oameni în două grupări, una dintre ele rămână 
captivă acolo pentru un timp. Asupra acesteia 
declanşat un atac brutal, în care au folosiţ şi dă 
lacrimogene. Au rezultat şi victime: patru răni și. 
care unul mai grav, transportat de la sediuj seci din 
poliţie, la spital. E vorba tot de Willy Schuster 2 
capul spart şi două degete fracturate. A fost pită 
simplu vânat şi extras din mulţimea de Protestatani 
ca şi Erwin Albu din Codlea. O țară întreagă a văzul 
la televizor cum Willy, băgat cu forța în duba poli 14 
a dus mâna la cap şi când a ridicat-o, palma i ie 
roşie de sânge. Emblematic pentru ceea ce trăim 
astăzi în România. Ca într-o dictatură de tip stalinisi 

Dacă mai erau români, în țară sau în afâraia 
care se mai îndoiau că actuala putere (clica Băsescu 
- Ponta) este vădit antinaţională, acum nu mai au 
vreun motiv să se îndoiască. Trebuie să fii Orb, surd 
şi mut ca să rămâi indiferent la zbaterea unui Popor 
care-şi apără ființa națională. 

Duminică, 21 Decembrie 

Ziua în care se împlinesc 24 de ani de când. 
bucureştenii au hotărât să dărâme regimul 
dictatorial, alăturându-se Timişoarei, Clujului 
Aradului, Sibiului, Braşovului şi altor oraşe din 
țară. Şi au dat un greu tribut de sânge pentru curajul 


lor! Pentru libertatea pe care ne-o doream cu toții. Să . 


nu uităm că sute de mii de Români strigau atunei: 
"Libertate, te iubim: / ori învingem, ori murim!” 

Acum avem mare nevoie de curajul care ne-a 
însuflețit atunci, de dăruire şi dragoste de Neam şi 
țară. Pentru că prezentul şi mai ales viitorul nostru se 
află într-un pericol mai mare ca oricând. Suntem 
deja într-un război de legitimă apărare! 

Începutul zilei a fost de bun augur. 

S-a deschis un nou front de luptă la 
Sânmartin — Bihor, care să apere de distrugere 
Băile Felix - 1 Mai. 

La acţiunea de protest organizată în centrul 
comunei au participat peste 500 de locuitori din 
zonă. Manifestanții, atent supravegheați de forțele de 
ordine, au protestat în mod civilizat, exprimându-și 
hotărârea fermă de a nu permite ca pe teritoriul 
comunei lor, ca şi în jurul acesteia, să se execute 
lucrări de explorare a gazelor de şist. Ei ştiu ce 
nenorociri se pot întâmpla. Şi mai ştiu că legile în 
vigoare şi dreptatea sunt de partea lor. Şi că 
independenţa energetică proclamată cu emfază de 
Ponta şi ai lui este o gogoriță menită să le acopere 
vânzarea şi trădarea țării! 

Credem totuşi că Sânmartin-ul nu va fi un nou 
Pungeşti. Şi asta pentru că atât primarul cât şi 
consilierii locali sunt alături de oamenii care i-au 
ales. |i respectă şi le apără pământurile şi drepturile 
legitime. La care se adaugă ceva specific comunei: 
în urmă cu câţiva ani Consiliul Local a reinstituit, pe 
baza unui studiu de specialitate, perimetrul. de 
protecție hidrogeologică al zăcământului 
termomineral Băile Felix — 1 Mai (în supraf. de 129 
kmp). Este cel mai important zăcământ de acest fel 
din țară, atât ca volum de rezerve exploatabile, cât şi 
datorită calităților terapeutice ale apelor. i 

Prin protestul lor hotărât, localnicii din Sânmartin 
îşi apără nu doar pământurile şi sănătatea lor, ci fac 
posibilă funcţionarea pe mai departe a stațiunilor 
unde îşi îngrijesc sănătatea sute de mii de oameni. |i 
încredințăm că nu vor fi singuri în lupta lor. Pentru că 
în scurt timp se va constitui un front comun de 
rezistență, cuprinzând toate localitățile vizate de 
invadatorii corporatişti şi mercenarii lor din țară! 


ULTIMA ORĂ: 

În Ajunul Crăciunului, un grup format din 20 de 
pungeşteni şi susținători din tabăra de rezistență au 
intrat în greva foamei ca formă extremă de protest 
împotriva a tot ce înseamnă sfidarea Chevron şi & 
slugilor ei autohtone. 

După cinci zile greva continuă. 

Primesc sute de mesaje. Cele mai multe de 
solidaritate, dar şi unele înveninate: se vede treabă 
că noua formă de protest îi supără tare pe trădălol!: 
Şi se tem că flacăra rămasă nestinsă la Pungeşti S? 
va aprinde în toată țara! AŞA SĂ NE AJU 
DUMNEZEU ÎN ANUL CE VINE ! > 


ana și Vel Doan 


i 
i 
| 
Ș 
4 
4 
Ş 
Ă 


COLIND BUCLUCAŞ. (continuare din pag. 1) 


£ Ce şi-au spus, în barbă, cu ciudă: este bun 
Crăciunul pentru că mulţi se pun pe cumpărături şi 
pe mâncat şi băut ca sparții, dar totodată este "foarte 
rău” pentru că s-ar mai putea gândi, fie şi zece dintr- 
o sută, la Dumnezeu, dacă toate cântecele amintesc 
de Naşterea lui Hristos (în fine, colindele noastre, 
pentru că difuzatul "Let it snow, let it snow” nu suflă 
nici o vorbuliță despre EI). 

Deci ne aşteptam să se întâmple ceva urât cu 
colindele, pentru ca acestea să arate ca o paiață 
ridicolă a trecutului, o "reminiscență barbară” 

Prin urmare, am fi putut jura că un poet de 
mâna a şaptea a debitat, la comandă, nişte 
versuri extrem de convenabile din punctul de 
vedere al iudaismului. 

Evreii vor să fie "insultaţi”, “ameninţaţi” şi 
"victimizaţi", ca să aibă cu ce ne culpabiliza pe noi - 
caz clasat. Având în vedere faptul că la un moment 
dat şi-au desenat singuri svastici pe zidurile 
sinagogilor, cazul de față nu aduce nimic în plus ca 
inventivitate sau perfidie. 

Evreii vor şi ca instrumentul "ofensator" să fie 
mass media, pentru a avea pretextul să ceară, cu 
lacrimi în ochi, să se mai impună oarece 
“reglementări” în contra ”antisemitismului”. 

lar dacă "ofensa" în sine poate fi chiar un colind, 
ca să se vadă câtă monstruozitate poate să zacă în 
tradiţia şi credința poporului român, ce şi-ar putea 
dori mai mult, ca dar de... Hanuka? 

Ei bine, darul le-a fost adus exact când trebuia, 
frumos împachetat în "antisemitism", ba chiar şi 
înfăşurat cu o panglică de holocau$t, înnodată cu 
fundiță de crematoriu (nazist, cum altfel?). Are chiar 
şi un miros inconfundabil de ars... Dar asta pur şi 
simplu pentru că pachetul a fost trimis direct de la Âi 
de Jos. 


Culmea culmilor: 
autentic... 

Ghinionistul Tiberiu Groza, directorul 
ghinionistului ansamblu folcloric "Dor Transilvan”, a 
dat presei, cu ocazia demisiei din mai sus 
menționata funcție, mai multe comunicate din care, 
printre altele, reiese că da, chiar este un colind cu 
o vechime de peste un secol. 

Ansamblul "Dor Transilvan” a înregistrat în 2009 
un album cu 26 de colinde culese din localitatea 
Birlea, jud. Cluj. Deci materialul "”buclucaş” exista 
deja în această ediţie, de patru ani! Cum de nu s-au 
gândit "băieţii buni” să-l exploateze mai demult!? 

Grupul a oferit postului TVR 3 două colinde de pe 
album, printre care şi "Îngerul Domnului" (ajungem 
imediat şi la el), alese pentru inedit, cât şi pentru 
faptul că aveau o durată convenabilă pentru a fi 
difuzate în timpul emisiunii. lar faptul că ar putea 
genera un mega-hiper-scandal nu i-a trecut nimănui 
prin cap. Cu gura deja căscată, când am auzit-o şi 
pe asta, am leşinat. 

Ceea ce a urmat reintră, însă, pe făgaşul obişnuit 
al scuzelor şi umilințelor faţă de interminabil ofensata 
Comunitate Evreiască. 

Omul a pus cât de mult a putut accentul pe faptul 
că a colaborat cu artişti evrei, că i-a promovat pe la 
festivaluri, că a învățat să le respecte valorile, şi bla- 
bla, şi bla-bla-bla... Să vă dăm un citat, ca să n-o mai 
lungim, că ne apucă plânsul: 

“În calitate de manager al Centrului Județean 
pentru Conservarea şi Promovarea Culturii 
Tradiționale am colaborat întotdeauna foarte bine cu 
reprezentanții comunităților etnice din județul Cluj, în 
scopul cunoaşterii şi punerii în valoare a culturii 
specifice . fiecărei comunităţi. Cu ocazia acestor 
festivaluri am vizitat de două ori muzeele de la 
Auschwitz şi Birkenau pentru a cunoaşte atrocitățile 
suferite de poporul evreu. Eu le-am vizitat de trei ori. 

Sigur, poporul evreu - care a suferit cumplitele 
atrocități pe care nici astăzi nu-mi pot explica cum au 
fost posibile - are o mare atenție şi sensibilitate 
pentru orice lucru care poate constitui o primejdie. 
Durerea şi spaima s-au întipărit adânc în conştiinţa 
oamenilor. şi este absolut de înțeles. Tocmai de 
aceea înțeleg reacția comunității şi regret nespus că 
s-a întâmplat această gafă." Etcetera! 

Suntem profund alergici la asemenea texte, mai 
ales că spre sfârşit încep să apară şi tendințe 
science-fiction, cum ar fi referirile la conştiinţa şi 
Şenfibilitatea poporului evreu. Şi că a vizitat 

Auschwitzul de trei ori, că nu se mai sătura 
de el, mai că s-ar fi mutat acolo... 


chiar este un colind 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


Artistul român s-a preta! la acest circ din dorinţa - 
fără speranță! - de a nu-i fi mânilă opera de o viață. 

Ne aduce aminte de pesedistul Dan Şova care a 
lins mii şi mii de încălțări, care mai de care mai 
noroioase, acum câţiva ani, după ce negase la 
televizor că în România ar fi fost holocaust (dar le-a 
lins atât de bine, că şi-a restabilit cariera politică - 
este ministru în actualul guvern). Sau de un fotbalist 
căruia, tot la vremea aceea, i-a căşunat să salute 
"fascist" publicul din tribune, după ce a dat un gol. 

Ce-s ăştia, Doamne? Oameni fără minte sau 
actori plătiți pentru comedia infectă care nu se mai 
termină odată? 

DI. Groza este un artist care a promovat tradiţia 
românească, nu un politician de doi lei (de Şova nu 
ne-a păsat nici cu spatele). Deşi, având în vedere 
această poveste incredibilă, omul trebuie să fie cel 
mai naiv de pe fața pământului. 

Cât este de naiv înțelegem şi din faptul că, după 
tot acest circ, a încercat să apeleze la un atribut încă 
şi mai fantezist al evreilor, faţă de cele deja 
pomenite: recunoştinţa. Piei, satană! 


De ce “a zguduit planeta” un colind 

În sfârşit, ajungem la textul propriu-zis. 
Fragmentul cu ingrediente explozive sună aşa: 

"A născut un fiu frumos 

Anume lisus Hristos 

Toată lumea i se-nchină, 

Numai jidovii-l îngână. 

Jidov, neam afuristit, 

Nu l-ar răbda Domnul sfânt, 

Nici în cer, nici pe pământ 

Numai la corlan, la fum, 

Acolo-i jidovul bun, 

Să iasă şfară, în drum." 

Încă din gimnaziu adoram comentariile literare... 

Există surse care explică versurile şi altfel 
decât ca pe o invitație la holocauşt, la crematoriu: 
este vorba despre ideea că necredincioşilor nu li 
se cuvine ospitalitatea creştinească. 

Dacă este un text de pe la 1900, atunci acest 
lucru ar fi de înțeles, că evreimea tăia şi spânzura 
deja de o generaţie prin părţile locului, iar românilor li 
se acrise de arendaşii, cămătarii şi cârciumarii evrei. 
Că alte profesii nu prea le plăceau "sfințişorilor” ălora 
(artişti şi istorici s-au făcut mult mai târziu). 

Neospitalitate, doar atât? Păi da: să nu fie 
primiţi în casă, ci ținuți la afumătoare, adică 
afară, lângă horn (”corlan”), să se umple de fum 
("şfară”). 

În anii aceia nici dracul nu-şi imagina că evreii, în 
masă, ar putea fi omorâţi şi arşi în crematorii. 

Pogromuri mai fuseseră, ce-i drept, pentru că 
evreii au avut dintotdeauna marele talent de a-şi 
câştiga dragostea... cu dinţi a gazdelor, pe oriunde s- 
au oprit în vagabondajul lor apatrid, bimilenar. Dar în 
nici un caz pe aceste meleaguri! Nici măcar țăranii 
români care s-au dus să-l căsăpească pe Fischer, în 
1907, nu s-ar fi putut gândi la una ca asta. 

Altă variantă de interpretare face referire la 
focul iadului, într-o formulare mai rustică. 

Dar să crezi că acei care mor fără să-şi 
mântuiască sufletul ard în cazanele dracilor nu are 
nici o legătură cu holocauştul, mai slăbiți-ne! 

Aşa se explică. şi cuvântul “afurisit”, care este 
arhaismul de la “blestemat”. Evreii, când au cerut 
cu insistență răstignirea lui Hristos, şi-au aruncat, 
literalmente, blestemul asupra lor şi a urmaşilor: "/ar 
tot poporul a răspuns şi a zis: <<Sângele Lui 
asupra noastră şi asupra copiilor noştri!>>" 
(Matei 27, 25). 


Colinde româneşti şi producător evreu 

Să-l introducem în scenă şi pe tânărul om de 
televiziune Adrian Rozenberg care şi-a dat acordul 
pentru difuzarea colindului "Ingerul Domnului" în 
emisiunea de care se ocupă. 

Nu e evreu, ci doar "...român de religie mozaică 
şi care provine dintr-o familie de evrei religioşi 
care s-a stabilit în jurul sec. al IX-lea în zona 
Bistriţei." Vă daţi seama, s-ar putea să fie chiar cel 
mai român evreu din toată lumea, poate chiar până 
la genunchiul broaştei! 

"Dovada am descoperit-o chiar la filmarea. din 
Budacu de Sus. Bunicul meu îmi tot povestea că 
bunica lui a fost înmormântată în Budacu de Jos şi, 
fiind în zonă, m-am oprit în sat şi chiar am descoperit 


un cimitir evreiesc foarte vechi, uitat de lume, 
undeva într-o livadă de meri. 

Am rămas uimit când am găsit acolo scris pe o 
piatră funerară veche numele stră-stră-străbunicii 
mele. Pentru prima oară făceam documentare nu 
pentru ştiri, ci pentru... mine. 

Străbunicul meu a fost rabinul Bistriţei, până când 
a fost deportat de nazişti la Auschwitz. De fapt, 
întreaga familie a fost deportată, iar singurul care a 
supravieţuit a fost bunicul meu, care atunci avea 13 
ani şi care trăieşte şi azi în Bistriţa”. 

A, da... Bineînţeles! Ca orice evreu care se 
respectă, are o familie care a fost deportată dar care 
include un “supravieţuitor”. 

În fine, asta nu-i problema noastră, ci a lui Miklos 
Horthy, că Ardealul era la unguri pe atunci! 
Mareşalul lon Antonescu nu le-a predat germanilor 
nici un evreu de pe teritoriul pe care îl controla, ba a 
şi salvat atâţia din străinătate, facilitându-le fuga prin 
România, că Israelul ar fi trebuit să fie ticsit cu 
statuile lui! Dar, cum spuneam, evreii şi recunoştinţa, 
ca elefantul şi trotineta. 

Dar să revenim. 

lată, spre marea mirare a întregii lumi (nu şi a 
noastră, puteţi să ne credeţi), un evreu care nu a 
sărit în sus, ultragiat, cu sensibilitatea rănită de 
amintirile atavice ale lagărelor de exterminare, când 
a auzit ce spune cântecul respectiv despre neamul 
lui! 

Şi doar, aşa cum spun sursele “incontestabile” - 
propria-i declaraţie - se trage din evrei care au locuit 
pe aceste meleaguri taman din sec. al IX-lea! 

Aţi citit bine? Mai încercați o dată: sec. IX! Pe 
vremea când Gelu, Glad şi Menumorut se luptau 
din răsputeri pentru stăvilirea invaziei maghiare, 
Rozenbergii lui Adrian tocmai picaseră şi ei în peisaj 
şi erau bine mersi. 

Şi-au dăltuit numele pe nişte pietre funerare 
absolut indestructibile, mai ceva ca monumentele 
Romei antice... 

Hai, Adi, mai scuteşte-ne, că nici noi nu ne-am 
născut alaltăieri! 

Tânăr, chiar neverosimil de tânăr (s-a născut în 
1984) şi deja ştab în TVR, unde s-a angajat prima 
oară ca reporter, fix atunci când televiziunea dădea 
afară sute de angajaţi. Ei, nişte români, acolo, mare 
pagubă! 

Deci... băieţia sa (scuze, o să te "domnim” numai 
după ce faci treizeci de anişori, poate ţi-o veni şi 
mintea la cap până atunci) avea deja o puternică 
pornire de a înota împotriva curentului, cum s-ar 
spune. Dar chiar să supervizeze difuzarea unui 
colind "antisemit", evreu fiind?! 

Nu, nu dormea înainte de emisiune, nici nu mai 
bântuia prin livada de meri în decembrie! 

Oricum, datoria lui era să verifice toată muzica pe 
cale de a fi transmisă pe post, ba încă să mai facă şi 
fişe pentru drepturile de autor, pe care să le trimită la 
Bucureşti, la TVR şi la ORDA. 

Deci nu numai că ştia el, dar mai ştiau şi atâția 
alţii. Toţi, nişte naivi?! 
= sl să fim serioşi, scandalul a fost atât de mult 

orit! 


In loc de concluzie... 

Şi ce dacă este vinovat şi evreul Adrian 
Rozenberg? Nu este clar că lui îi convine situaţia? 
Oricum, el nu va avea nimic de suferit! Sau, chiar 
dacă, prin absurd, va fi sancţionat de ochii lumii, 
Comunitatea Evreiască îl va mustra cu un deget şi îl 
va mângâia cu amândouă mâinile. 

Oricum, ce importanță mai are? 

Numai noi, românii, cu statul şi instituțiile noastre 
(cât de "ale noastre" au mai rămas...), numai noi 
avem de suportat palme din toate părțile. 

D-le Tiberiu Groza, aţi oferit o armă încărcată 
unui duşman, cu țeava îndreptată spre dvs., dar a 
tras şi în România, în noi toți. 

Şi ce dacă este un colind tradițional, vechi de la 
1900 toamna? A fost scris în Regatul României, o 
țară liberă. 

Mai avem noi aşa ceva acum, în 2013? Basta. 

Am folosit mai devreme cuvântul "naiv", dar asta 
numai, pentru că nu am vrut să întrebuințăm altul mai 
“are”. Dacă, să zicem, pe la 1800 românii aveau 
colinde în care îşi arătau sentimentele față de 
osmanlâi, credeţi că le cântau sub nasul 
sultanului? 


Pag. 3 


BISERICA "NAŞTEREA DO y 
BETLEEM est tt Ma 


- e una dintre cele mai vechi biserici 
creştine din lume şi unul dintre cele mai 
importante locuri de închinare 
3 A fost ridicată pe locul Peşterii în care S-a 
născut Mântuitorul Hristos şi se află în partea 
de răsărit a oraşului Betleem, la 8 km de 
lerusalim. 
Complexul ce o înconjoară, acoperind aprox. | 
12.000 mp, include, în afară de bazilica propriu- 


zisă, o mănăstire ortodoxă, una catolică şi una 
armeană. 


În anul 326 împăratul Constantin şi maica 
sa, Elena, au hotărât ridicarea unei biserici 
deasupra Peşterii. 

Ș Această primă Biserică a Naşterii Domnului, 
închinată la data de 31 mai 339, avea un plan 
octogonal şi era poziționată chiar deasupra Peşterii. 
n centrul ei, o gaură largă de 4 m, înconjurată cu o 
balustradă, oferea o privire de ansamblu. 
: Din această perioadă se păstrează încă bucăţi 
impresionante şi însemnate din mozaicul ce 
acoperea în întregime podeaua bisericii. 
Ş. „Biserica ridicată de Sf. Constantin cel Mare a fost 
ş distrusă de către împăratul Iustinian în anul 530 
pentru a ridica în locul ei o biserică mult mai 
încăpătoare, cea care există şi astăzi. 

Perşii au cruțat Biserica Naşterii Domnului în 
timpul invaziilor din anii 614 deoarece au rămas 
impresionați de o reprezentare a magilor care s-au 
închinat Pruncului, aducând daruri: aceştia erau 
îmbrăcați în haine persane. Faptul demonstrează 
folosul reprezentărilor religioase. 

De asemenea, nici musulmanii nu au îndeplinit 
decretul lui Hakim dat în anul 1009 pentru 
dărâmarea tuturor monumentelor creştine deoarece 
din vremea lui Omar (639) li se oferise spre slujire 
unul dintre transeptele Bisericii. 

ai Cu aproape jumătate de secol înainte de Marea 

i Schismă, lerusalimul a intrat sub stăpânire creştină 
la data de 6 iunie 1009, cruciații cucerind 
Ierusalimul, iar regii creştini ai lerusalimului, Balduin 
| de Boulogne şi Balduin al II-lea de Bourcaq, au fost 
încoronați în acest loc. 

E ZI 


Francii şi bizantinii au contribuit la redecorarea în 
întregime a interiorului Bisericii, între anii 1165-1169, 
acţiunea fiind menţionată într-o inscripție în limba 
greacă. Ea 

Apoi lerusalimul a intrat din nou sub stăpânire 
otomană, iar Biserica a fost neglijată uneori pe 
perioade mari de timp (cele în care au domnit 
Mamluk şi Ottoman), dar, din fericire, nu a fost 
afectată prea mult, şi nici dărâmată. Cea mai mare 
parte din marmura existentă în acea vreme a fost 
însă scoasă de turci şi folosită la zidirea şi 
împodobirea Templului de pe Munte din Ierusalim. 

Alte încercări prin care a trecut Biserica sunt 
cutremurul din 1834 şi incendiul din 1869 care a 
distrus mobilierul de lemn al Peşterii. 

Cu toate acestea, a supraviețuit tuturor 
încercărilor naturale sau umane la care a fost 
supusă. i 

În anul 1847 furtul stelei de argint care marca 
locul Naşterii Pruncului Hristos, a dus la o criză 
internațională, ajungându-se, în cele din urmă, la 
Războiul Crimeei (1853-1856), conflict armat între 


| (= Sâ Goana Negtenti Mntuitorului 


ÎN PEŞTERA SFÂNTĂ 


Imperiul Rus, pe de-o parte, şi alianța dintre Regatul 
Unit al Marii Britanii şi Irlandei, al doilea Imperiu 
Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman, pe de 
altă parte. A fost unul dintre ultimele războaie 
religioase pe continent, primul la declanşarea căruia 
presa şi opinia publică occidentală au jucat un rol 
semnificativ. În acelaşi timp, a influențat în mod 
durabil percepția răsăritenilor despre vestici, alierea 
acestora din urmă cu musulmanii fiind considerată o 
trădare comparabilă cu invazia şi jefuirea capitalei 
bizantine de către occidentali în timpul celei de-a IV- 
a cruciade. Este, de asemenea, războiul care a pus 
în evidență prăpastia care se căsca, în termeni de 
mentalități şi valori, între Occidentul catolic şi 
protestant, substanțial secularizat, pe de-o parte, şi 
Estul ortodox, adâncit într-o religiozitate plină de 
ardoare şi pioşenie. 


Din anul 1852 Biserica este îngrijită de ortodocşi 
(greci), romano-catolici şi armeni. Ca şi la Biserica 
Sfântului Mormânt, părți din Biserica Naşterii 
Domnului se află sub controlul diferitelor confesiuni 
creştine. cata 

Nava încăpătoare se păstrează intactă de pe 
vremea lui Iustinian, cu toate că tavanul a fost supus 
unor restaurări de-a lungul sec. XV şi XIX. 

Naosul este împărţit în 5 nave longitudinale 
separate de 4 rânduri de coloane în stil corintic. Pe 
ele sunt pictați Apostolii, cu numele scrise în latină şi 
greacă. Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 
păstrează încă picturi de pe vremea cruciaților, 
înfățişând mai mulţi sfinți şi pe Maica Domnului cu 
Pruncul. Starea acestora nu este foarte bună din 
cauza trecerii timpului şi a metodelor de iluminat, 
însă cu atenţie se pot observa bine. 

Fragmente de mozaic mural datând din anii 1160 
împodobesc ambele laterale ale navei. Registrul de 


"| jos îi înfăţişa pe înaintaşii lui lisus; cel de la jumătate 


cuprindea informaţii legate de. Sinoadele locale şi 
ecumenice; iar cel de sus înfăţişa o serie de îngeri 
între ferestrele Bisericii. Numele artistului care a 
lucrat la mozaic, Basilius Pictor, apare la picioarele 
celui de al treilea înger din dreapta. 

Uşile-trapă din podeaua actuală acoperă secţiuni 
din mozaicul original al Bisericii. Fragmentele care 
se păstrează înfăţişează, figuri geometrice, păsări, 
flori. ș 

Nişte uşi similare acestora din podea acoperă un 
alt mozaic păstrat din vremea lui Constantin. 

Lăcaşul are trei altare: unul central şi două mai 
mici aflate în absidele laterale. Marele altar din 
capătul estic şi cel din partea sudică aparțin 
ortodocşilor (grecilor), şi au frumoase iconostase. 
Catapetesmele sunt împodobite cu îngeri, icoane şi 
candele aurite. 

În partea nordică se află cel armean, închinat 
Magilor. 

Din aceste abside se coboară în Peştera 
Naşterii Domnului, propriu-zis o mică grotă 


“naturală, situată chiar sub altarul central. 


"Uşa pocăinței” - o uşă de mici dimensiuni 
încrustată în zidul gros de piatră al Bisericii - a fost 
făcută în perioada otomană, cu scopul de a 


Pagină realizată de Vrel Baremul 
Pe9-4 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


împiedica pe necredincioşi să. intre 
călare. Uşa obligă pe vizitator, de ase 
la o plecare a capului (cinstire a locui şi 
oferea, totodată, o mai bună apărare în i), şi 
unui atac al musulmanilor. Cazuj 


PEŞTERA NAŞTERII DOMNULUI -. a 
rectangulară aflată dedesubtul Bisericii 9 oj 
punctul de maxim interes şi cinste aj între 4 
Biserici. gii 

Naşterea Mântuitorului este relatată + 
Evangheliile Apostolilor Matei . şi Lăcă în 
menţionează faptul că Fecioara Maria L-a născ, 
pe Hristos într-o "iesle”, dar nu afirmă clar . uț 
locul acesteia era într-o "peşteră" Sau întâi 
“staul". Însă la mai puţin de un secol distanţă sa 
lustin Martirul şi Filosoful şi Protoevanghelia lu 
lacov folosesc cuvântul "peşteră". După cual să 
obiceiul în acea vreme, casele se ridicau în fai 
peşterilor care se găseau în zonă, astfel în n 
peştera să poată fi. folosită drept staul pentru 
animale. S 

Prima menționare a Peşterii din Betleem apare în 
scrierile Sf. lustin Martirul şi Filosoful, datând din 
jurul anului 160, el identificând grota ce se afla sub 
Biserică drept Peştera Sfântă, locul Naşterii lui 
Hristos. Spre întărirea descoperirii acestuia vine şi 
Tradiţia, cu menţionările găsite în scrierile lui Origen 
şi ale lui Eusebiu, acestea datând din sec. III. 

În Peşteră se ajunge coborând treptele ce 
pornesc din absidele laterale. 


2 


ÎNăunțry 


Grota a fost cinstită ca loc al Naşterii lui Hristos 
încă din sec. al II-lea şi se află în grija ortodocşilor. — 
Steaua de argint încrustată în piatră marchează 
locul în care a fost aşezat Hristos şi este străjuită Să 
15 candele care ard în permanență: 6 aparțin 
grecilor, 5 armenilor şi 4 latinilor. Steaua are 18 
colțuri, fiecare reprezentând cele 14 Neamuri care 
au fost de la Avraam la David, apoi de la David 2 
strămutarea in Babilon, şi apoi până la Hristos, ŞI & 
fost donată de Sf. Constantin Brâncoveanu. 
Mobilierul datează de după incendiul 
1869; excepție făcând doar porţile de 
intrării de sud şi ale celei de nord care sunt 
vremea lui Iustinian. într-o 
Din Peşteră pornesc alte trepte ce duc 1 i 
capelă laterală - Capela leslei - deţinută de român 
catolici. Lângă aceasta se păstrează fragmente 
mozaic datând din sec. II şi unele capiteluri 
coloane. 


din anul 


bronz ale 
din 


Sursa: www.crestinortodox.ro 


ii Sâ Măroaea ageri Mântuitorului 


A 


"Ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l 
lăsa!” — astfel sună legea ajutorului lăsată de 
CĂPITAN. 

Cu acest îndemn în minte, am purces la fapte. În 
preajma Crăciunului, noi, membrii "Legiunii" din 
Moldova am încercat să aducem o rază de lumină 
românilor mai puţin favorizați de soartă. 

Într-o perioadă în care gândurile marii majorităţi a 
oamenilor se îndreaptă către cumpărături, pregătirea 
bucatelor sau a cadourilor pentru cei dragi, am 
demarat o acțiune pentru ajutorarea celor "căzuţi în 


“nenorocire”. 


Cu ajutorul Lui 
Dumnezeu, am transpus în 
fapte ceea ce ne-am propus. 

Iniţiativa noastră pe o 
rețea de socializare, 'FI// TU 
MOŞ CRĂCIUN PENTRU 
FAMILIILE  NEVOIAŞE”, a 
reuşit să mobilizeze - în mod 
neaşteptat, am putea spune 
- un număr mare de 
participanţi. 

Fiecare dintre noi a 
contribuit cu alimente, 
produse  igienico-sanitare, 
INI bani sau chiar bonuri de 
masă, astfel încât un 

- număr de 40 familii aflate 
într-o situație 
financiară precară a 
putut beneficia de 
câte un 
consistent. 

Prin aportul unor Ea: 
buni români din Li 
Parohia Costeşti ji 
(Vaslui) şi prin aportul [5 ji 
unor persoane aflate v 
la muncă în o. 
străinătate, colegi şi[. 
prieteni, am colectat 
şi distribuit, în funcţie 
de numărul de membri 
din fiecare familie, 
următoarele: 

- 600 kg mălai, 

- 500 kg făină, 

- 60 litri ulei, 

- 50 kg fasole, 

- 80 kg ceapă, 

- 40 cutii pate de ficat, 40 batoane salam, 

- 40 kg zahăr, 

- 60 pungi cu dulciuri, 

- 40 pungi cu detergent, 40 sticle cu săpun lichid. 

Emoţionantă a fost pentru noi receptivitatea de 
care au dat dovadă oamenii aflați într-o zonă 
săracă a țării dar bogată sufleteşte, Vasluiul, mai 
ales având în vedere faptul că parcă nu mai există 
noțiunea de “solidaritate”, că în general românii nu 
sunt solidari unii cu ceilalți, nici măcar săracii între ei! 

Am împărțit cât mai echitabil produsele în 
pachetele ce aveau a fi distribuite, cantităţi mai mari 

primind familiile cu mulţi copii, cele cu peste 6 
membri. 


LEGIONARII COLINDĂ 


Prin bunăvoința unor 
prieteni, într-o duminică] 
friguroasă, pe 15 decembrie, 
am încărcat pachetele într-o 
dubă şi am pornit cu bucurie 
m către cei care nici nu se 
aşteptau la vizita noastră. 

Toate familiile au fost 
uimite de daruri şi de faptul că 
mai există încă români care îşi 
îndreaptă gândurile către 
semenii lor şi le deschid uşa 
cu un gând bun. Fără a le 
cere nimic în schimb: nici 
voturi, nici înscrierea în vreo 
organizaţie sau te miri ce 
altceva! Fără a încerca să le 
insufle vreo credință anume! 

Un lucru trebuie menţionat: 
pe tot parcursul acţiunii nu ne-am bătut 
cu cărămida în piept că suntem legionari! Aşa 
cum n-am făcut-o nici în taberele de muncă 
voluntară la lăcaşurile sfinte. Pentru că la noi fapta 
înlocuieşte vorba; însuşi demersul nostru sincer şi 
dezinteresat e cea mai bună dovadă că suntem 
legionari. lar legionarii sunt creştini... 


Cu uşurinţă puteai citi în ochii copiilor, în mod 
paradoxal, tristețe şi speranță în acelaşi timp. lar 
expresia fețelor părinţilor şi ale bunicilor care ne-au 
întâmpinat ne-a lăsat fără cuvinte. 

Părea că un salt în timp'ne adusese cu secole în 
urmă: lipsa celor mai elementare condiţii de trai ne-a 
făcut să ne gândim că eram într-o țară aflată în plin 
război. Dar nu, era România anului 2013. (Atenţie la 
fotografiile de sus care oferă o imagine palidă a 
realității crunte.) 

Un sentiment nemaiîntâlnit ne încerca pe toți: pe 
de o parte, eram bucuroşi că am reuşit să aducem 
un zâmbet pe chipurile unor copii necăjiţi, iar pe de o 
altă parte ne simțeam frustrați că nu am putut face 
mai mult. 

Indignarea şi sila față de  'bravii” noştri 
conducători care au adus românii în asemenea stare 
deplorabilă din punct de vedere financiar şi spiritual 
au fost atenuate de faptul că în casele acestor 
oameni credința în Dumnezeu nu numai că nu a 
dispărut, ci este chiar mai puternică decât în 
sufletele multora 


familii 


dovedeau aceasta), sărace  mulțumind 
Domnului pentru ceea ce aveau. 

Impresionante au fost multe dintre situaţiile 
găsite. = 
Dintre cele mai dramatice poveşti am aminti-o pe 


cea a unui băiețel grav bolnav, a cărui dezvoltare 


sn 
Ir 


Cru 


fizică şi psihică 
te face să crezi 
că are 7 ani.f 
Însă în realitate 
are 21! Stă într- 
o căsuță aflată 
la marginea 
Iaşiului, 
împreună 
părinţii săi BR 
şomeri şi cei 10 3 
fraţi. Pentru ei 
fiecare zi e 0 
nouă luptă cu 
viața. O luptă 
pentru 
asigurarea + Ă 
hranei zilnice, a j = $ 
A „ati L ă 
medicamentelor, a 
lemnelor necesare pentru 
încălzire. 
Un alt caz pe care nu-l 
putem uita este acela al 
Mariei, o fetiță de opt ani 
care locuieşte într-o casă 
scundă şi mică, împreună 
cu străbunica şi mulţii ei 
frăţiori (n-am reuşit să 


aflăm numărul exact), 
abandonată de părinții 
care sunt divoriaţi şi 


plecaţi peste hotare. Maria 
aranja nişte globuri sparte 
visând la un brăduţ... Ne-a 
răsplătit cu un zâmbet 
extraordinar, de o 
naturaleţe şi sinceritate rar 
întâlnite, şi ne-a mărturisit că ar vrea să devină 
balerină... 

Aceasta este starea de fapt: în "secolul 
civilizaţiei”: o mână de oameni rup puțin din 
puținul lor pentru a ajuta o serie de familii aflate 
la limita dintre supraviețuire şi moarte. 
Literalmente. 

Într-o societate în care tot ce este mai curat şi 
mai sacru este demonetizat, în care orice inițiativă 
sinceră este  descurajată, luată în râs, 
minimalizată, atacată chiar, ne punem întrebarea: 
De ce suntem atât de "incomozi”? 

Clasa politică întoarce spatele României, oamenii 
sunt indiferenți, delăsători, ba chiar ignoranți, şi 
atunci noi pe cine ”deranjăm” cu principiile 
noastre legionare? 

Dar lupta este cu atât mai frumoasă... 


Având credința că ne-am făcut datoria sacră de a 
sprijini - cât şi cum am putut - pe cei nevoiaşi, uitaţi 
de societate şi respinşi de autorităţi, noi, legionarii * 
lui Codreanu, sperăm să facem din acest demers o 
tradiție. Nu ne vom opri aici. Pentru că Legiunea 
trăieşte! Şi, în pragul” Naşterii Mântuitorului, 
LEGIONARII COLINDA! 


Camin Vadiei 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013  P29:5 


Arad 


EUROPA S-A NĂSCUT ÎN CARPAȚI 


Pentru mulţi, integrarea noastră în 
larg de integrare în Europa ca spa 
acum am fi fost în afara ei! 

„Ba şi mai mult: Europa 
plămădite tocmai aici, la noi 
înfloritoare de acum 7-8.000 
doar un "vest sălbatic”. 


: l. Confirmări ştiinţifice pentru o 
ipoteză îndrăzneață: vechea Europă s-a 
nascut în Carpaţi 


1. Acum 50.000 de ani, 
din paradis 


Ştim unde a ajuns omul după ce Dumnezeu l-a 
alungat din Rai. Unii spun că în Africa, deoarece 
acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo 
sapiens. Pare să fie adevărat. Manualele ne învață 
că în Europa, primii oameni "moderni" au ajuns 
acum aprox. 50000 de ani, venind dinspre Africa, 
prin Caucaz şi Asia Mică, trecând Bosforul şi urcând 
în Bulgaria şi România. De aici, pe linia Dunării, au 
înaintat spre centrul şi vestul Europei. 

Dar răcirea accentuată a climei, coborârea 
ghețurilor dinspre nord i-au împins pe oameni spre 
sud, lăsând o Europă aproape pustie. Această ultimă 
epocă de gheaţă a ajuns la apogeu pe la anul 18000 
înainte de Cristos. 

Acum - 12000 de ani clima a început să se 
încălzească iarăşi, marcând sfârşitul ultimei 
glaciaţiuni, iar Europa a început să se trezească din 
hibernare. Stratul de gheață acoperea doar emisfera 
nordică a pământului. Întreg nordul Europei se afla 
sub un strat gros de gheaţă de doi km: teritoriile 
viitoarelor țări nordice, insulele britanice. nordul 
Germaniei şi al Franţei, Polonia, țările baltice, dar şi 
Elveţia şi nordul Italiei se aflau în hibernare. 
Gheţurile coborau până la gurile Rin-ului, ale 
Cracoviei şi Moscovei. Ceva mai spre centrul 
Europei, până la Szeged, chiar dacă nu exista strat 
de gheață, predomina permafrostul (pământul 
înghețat permanent). 

Cu toate astea, în câteva locuri palpita viaţa! 

Conform celor mai recente studii de genetică, trei 
au fost zonele în care oamenii au supraviețuit în 


după alungarea 


acele vremuri teribile de îngheț, transmițând mai! 


departe moştenirea genetică: zona bascilor din 
Pirinei, Balcanii şi zona moldoveano-ucraineană, de 
la Dunăre până dincolo de Nistru, în nordul Mării 
Negre. Astfel că astăzi, 80% din stocul genetic al 
europenilor provine de la aceşti oameni. 

În ciuda invaziilor din afara Europei şi -a 
amestecurilor de populaţii din toate timpurile, 
"materia" genetică străveche nu a putut fi modificată. 
Suntem urmaşii direcţi ai primilor oameni "moderni" 
ajunşi din Africa în Europa, oamenii de Cro-Magnon. 
În sensul acesta, indo-europenii, care se presupune 
că au invadat Europa în epoca bronzului, nu au 
afectat genetic populaţiile pe care le-au găsit aici, 
decât cu un procent de 10-15%. Unii cercetători 
afirmă chiar, în ultima vreme, că în realitate nu a 
existat nici o invazie, ci a existat o continuitate 
firească din epoca pietrei până acum, că suntem aici 
dintotdeauna, împreună cu limbile pe care le vorbim. 


2. Acum 40.000 de ani: primul european 
modern: lon din Anina 
Prin urmare, în drumul lor spre centrul şi apusul 
Europei, oamenii veniţi din Africa au ajuns întâi pe la 
noi, în zona Carpaţilor şi a Dunării Mijlocii. : 
Au stat pe aici câteva mii de ani şi abia apoi 
unele grupuri au înaintat spre restul Europei. Deci nu 
ar trebui să mire pe nimeni că cele mai vechi urme 
de homo sapiens din întreaga Europă 
(descoperite după cele din Africa) s-au găsit în 
România. Este vorba de o mandibulă veche de 
aprox, 40000 de ani, descoperită în anul 2002 în 
Peştera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost 
descoperită întâmplător, de un grup de speologi din 
Timişoara. Cercetările au fost preluate de specialistul 
american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat în 
literatura de specialitate sub numele de Ion 
din Anina. 


Uniunea Europeană are înțelesul 
țiu cultural şi istoric. De parcă până 


îşi are rădăcinile şi valorile ancestrale 
„la Dunărea de Mijloc, într-o civilizaţie 
de ani, într-o vreme când Occidentul era 


Egiptului, Sumerului, 


Deşi este un european "modern", lon are şi 
trăsături care îl apropie de omul de Neanderthal, 
acest var al omului modern, care a locuit ținuturile 
Europei acum câteva milioane de ani şi care a 
dispărut chiar în perioada în care s-a întâlnit cu 
homo sapiens. 

După cei mai mulţi cercetători, dispariţia omului 
de Neanderthal ar fi fost provocată tocmai de 
această "întâlnire". 

Coincidenţă sau nu, dispariția omului de 
Neanderthal ne-a arătat cât de diverse pot fi căile 
aventurii umane şi cât de înfundate unele drumuri. 
lon al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor 
că cele două specii au coexistat o vreme şi chiar s- 
au încrucişat. 

Dar -lon nu era singur în Peştera cu Oase. 
Cercetătorul american i-a descoperit în anii următori 
şi pe Vasile şi Maria, care însă erau mai "tineri" 
decât lon cu 14.000 de ani... 

Această descoperire a celui mai "bătrân" 
european "modern” a fost repede luată în atenţie 
de lumea ştiinţifică de peste hotare. Cercetătorii 
români însă nu s-au zorit să facă prea mult caz de 
această prețioasă relicvă. Dacă ea s-ar fi descoperit 
în altă parte, cu siguranţă ar fi fost mult mai mult 
mediatizată. 


3. Acum 10.000 de ani: cea mai veche 
aşezare stabilă din Europa: Schela Cladovei 
- Lepenski Vir 

În zona noastră, Carpaţii au constituit o barieră în 
timpul glaciațiunii. 

La vest de munţi se află Europa adormită sub 
gheţuri. La est, în câmpia Dunării şi în Moldova, viața 
înflorea. 

După ce vremea a început să se încălzească şi 
ghețarii să se topească, Europa s-a repopulat, 
treptat-treptat. Timpul s-a pornit să curgă tot mai 
repede, iar pe la anul 8.000 au început să mijească 
zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au 


Ară ă civilizaț , 7 Pta 
Fără această civi Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sintez 


romană de mai târziu şi nici naşterea Europei moderne. 


Ar trebui să avem cura 
mult ne datorează, rostin 
Gumelnita, Hamangia.. 


ie a Vechii Europe, contemporană cu cele aje 
a greco. 


jul şi mândria de a-i aminti Europei cât g 
d doar câteva cuvinte precum: Cu E) 


Cutenj, E, 


domesticit primele animale, iar aşezările umane ai E 
devenit stabile. 

Cea mai veche aşezare stabilă de 
continentul european se află tot pe teritoriu 
noastre, la Schela Cladovei, în clisura D 
având o “soră” pe malul celălalt al Dun 
Lepenski Vir. 

Schela Cladovei este o aşezare străvechi, 
s-a dezvoltat între 8.000 şi 5.500 î. Cr., de 
10.000 de ani. 

Locuitorii: acestei aşezări nu cunoşteau ceram 
ci foloseau piatra, osul şi 
confecționarea diferitelor obiecte. 


pe 
țării 
unării, 
ării, la 


E, care 
CI acum 
ica, 
Cornul pentru 


Aşezarea a fost descoperită de arheologul Vasile 


Boroneant. Astăzi este cercetată de o echipă 
internaţională de specialişti. 

Nu este o întâmplare că în acel loc s-au "copț* 
primele semne de civilizaţie, căci intotdeauna, de-a 
lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizaţii mari. 

"Acolo, în clisura Dunării, erau condiţiile cele maj 
potrivite pentru producerea unui salt de civilizație”, 
ne explică arheologul Vasile Boroneant, preşedintelg 
secţiei de istorie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă, 

"Clima era blândă, sub-mediteraneană, mai caldă 
decât în restul Europei. Curenţii calzi dinspre Marea 
Neagră şi Mediterană contribuiau şi ei la un climat 
propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape, 
Dunărea oferea - condiții foarte bune de trai 
Încălzirea climei a dus la apariţia de bălți şi lacuri, 
existau deci apă dulce, mult peşte, păsări, Vegetație 
şi animale din belşug. Ș 

Alternanța anotimpurilor a jucat şi ea un rol 
esențial în saltul care s-a produs: oamenii erau 
obligaţi să se preocupe de adăposturi, îmbrăcăminte, 
să producă noi tipuri de unelte. 

Încălzirea climei i-a determinat să renunțe la 
blănuri şi să treacă la țesut, să dezvolte noi metode 
şi noi instrumente. 

Odată ce s-au aşezat într-un loc şi au început să 
stocheze rezervele de hrană, a trebuit să se 
gândească şi la mijloacele de depozitare. 

Varietatea aceasta de situații i-a determinat să 
observe şi să experimenteze permanent. 

Dar, în acelaşi timp, au ajuns să aibă şi mai mult 
timp liber, nefiind obligaţi să alerge zilnic după vânat. 
Astfel s-au dezvoltat arta, religia, meditaţia 
asupra vieții şi morții, asupra forțelor naturii. 

La Cuina Turcului a fost descoperită o splendidă 
reprezentare pe o falangă de cal sălbatic, veche de 
11.000 de ani! 

Cu timpul, au fost domesticite unele animale. 
Câinele a fost cel dintâi. În timp ce în Orientul 
Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea 
porcul. 

In. acelaşi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea 
plantelor, şi astfel a apărut agricultura. S-au născocit 
plugul şi alte unelte. 

Zona aceasta a fost un centru de dinamică 
istorică. Aici se plămădeau zorii civilizaţiei. Intr-un 
fel, aici era "Occidentul", aici se produceau 
invențiile, aici apăreau ideile noi şi se 
răspândeau spre restul Europei. 

Schela Cladovei - Lepenski Vir era un fel de 
capitală. a Europei acelor timpuri, în vreme Ce 
vestul şi nordul continentului erau încă populate 
de vânători şi culegători. E 

Vedeţi, noi suferim astăzi de un miraj. îl 
Occidentului, dar nu întotdeauna vestul a fost 
locomotiva. 

Mai târziu, când Imperiul Roman de Apus âveâ 
să cadă şi Europa occidentală era cufundată în 
întuneric, tot în Orient a înflorit civilizația, ÎN 
Imperiul Bizantin. 

Nouă ni se pare că am împrumutat mereu d 
Ja alții, iar alţii n-au avut ce învăța de la 
noi. Nu este aşa. 


Pz9-6 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2043 


ş Uitaţi-vă, de pildă, la descoperirile 

făcute de Dinu Rossetti la Vidra. Există 

mai multe bumeranguri din corn de 

cerb, vechi de 7.000 de ani, primele 

bumeranguri din Europa. lar lumea mai crede şi 
astăzi că este o armă exotică. 

Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse 
sub semnul întrebării de arheologii vremii, superiorii 
mei, timp de mai mulţi ani. Nu au vrut să creadă că 
sunt atât de vechi. 

Abia după ce şi colegii sârbi au confirmat 
autenticitatea şi vechimea descoperirilor pe care le 
făcusem pe malul românesc al Dunării, au început 
să creadă şi specialiştii români. 

Sârbii  descoperiseră lucruri asemănătoare 
pentru că cele două aşezări străvechi erau în strânsă 
comunicare, iar locuitorii de pe cele două maluri erau 
conştienţi de unitatea lor de limbă şi cultură. 

Inundarea zonei în urma construirii lacului de 
acumulare de la Porţile de Fier | şi II ne-a limitat 
cercetările. 

Occidentalii au rămas neîncrezători multă vreme. 
I-am invitat să vină la fața locului, să se convingă. 
Aşa se face că după 1989 am săpat mai mulţi ani 
impreună cu englezii, care au fost încântați de 
colaborare şi continuă să sape în fiecare an, sub 
conducerea arheologului Clive Bonsall." 


4. Acum 7.000 de ani, în Moldova: cea mai 
avansată cultură a Europei: Cucuteni- 
Tripolie 

„Cu mult înainte ca civilizaţia minoică, socotită 
prima civilizaţie europeană clasică, să răsară în 
insula Creta, cu mult înainte ca în Italia să se înfiripe 
ideea unui imperiu, într-o vreme când vestul Europei 
nici nu bănuia ce glorie avea să îl aştepte, aici, pe 
teritoriul ţării noastre, înflorea cea mai mirifică 
civilizație din preistoria Europei, cultura 
Cucuteni. i 

Ea se întindea până în Ucraina, la Tripolie, şi a 
constituit, după părerea unor specialişti, prima 
civilizaţie urbană de pe continentul nostru, sau cel 
puţin o civilizaţie protourbană. 

Alături de cultura Gumelnita, care-se întindea 
în Muntenia şi Dobrogea, era cea mai avansată 
cultură a Europei. 


Aşadar, între 4.500. şi- 3.000 înainte-de. Cristos, 
din Moldova şi până dincolo de Nistru oamenii au 


creat şi au construit într-un mod în care nimeni nu o 
mai făcuse până atunci. 

Casele lor, mai ales în zona estică a ariei, erau 
grupate în aşezări întinse. Unele aşezări ajungeau la 
sute de hectare, sute de străduțe şi mii de case, 
având 10.000-15.000 de locuitori. 

Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dând 
foc vechilor case: rămăşiţele a mii de case 
incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele 
lor puteau avea unul sau două etaje. 

Ceramica lor era de o frumusețe tulburătoare, pe 
care avea să o egaleze doar ceramica chineză, o 
mie de ani mai târziu. 

Ce s-a întâmplat cu această civilizație 
moldovenească, ce la vremea aceea reprezenta 
"vârful" Europei? S-a stins în mod misterios. 

Unii arheologi susţin că schimbările climatice i-au 
obligat pe cucutenieni să renunțe la agricultură şi să 
se retragă spre munţi, dedicându-se mai mult 
păstoritului. Alţii invocă invaziile dinspre stepele 
Asiei. Totuşi, această cultură nu s-a stins de tot. 

Ea a supravieţuit într-un mod tainic, iar motivele 
care împodobeau ceramica de Cucuteni se regăsesc 
şi astăzi în costumele populare româneşti, în arta 
populară, pe ouăle încondeiate. lar tradițiile şi 
obiceiurile populare româneşti, basmele şi doinele 
noastre păstrează străvechi tipare neolitice, 
transmise. din generaţie în generaţie. Şi, cine ştie, 
poate că şi unele mlădieri ale limbii române 
păstrează ceva din incantaţiile graiului de acum mii 
de ani, 


5. Acum 7. 000 de ani în Ardeal: prima 
scriere din Europa 

Tăblițele de la Tărtăria reprezintă, după unii 
specialişti, cel mai vechi mesaj scris din istoria 
omenirii, mai vechi chiar decât primele scrieri 
sumeriene. d 

Totuşi, astăzi, cei mai mulți arheologi români sunt 
neîncrezători cu privire la autenticitatea lor, cum sunt 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


sceplici de câte ori 
vine vorba de o 


descoperire 
excepțională. Ne 
refuzăm mereu], 
dreptul la]! 
originalitate, la 
valoare, i 
preferăm 

afirmăm că am 
împrumutat 
mereu, de la toate 
neamurile, 
popoarele, 


limbile, câte ceva. 
La fel şi cu tăblițele de la Tărtăria: or fi aduse de 
vreun sumerian şi pierdute pe aici, spun unii; sau or 
fi fost aduse în vremurile mai noi de un colecţionar; 
ori poate sunt falsuri... 

Nu acelaşi lucru se poate spune despre 
cercetătorii străini, care au studiat subiectul în cele 
mai mici detalii şi au elaborat studii serioase. 

În anii '60, când au fost descoperite tăblițele de 


la Tărtăria, nu existau destule indicii care să 
confirme existența unei scrieri neolitice în această 
arie geografică. Piesele erau unicate, stranii. 

Cu timpul însă, cercetările au avansat, iar astăzi 
există peste o mie de piese, în special ceramice 
(fragmente de vase, figurine), descoperite în 
peste 50 de localități, care conţin semne ale unei 
scrieri străvechi. Aceste semne nu sunt decorative, 
ci reprezintă un început de scriere. 

Piesele inscripționate au fost descoperite în aria 
culturii Vincea - Turda$, în-special la noi în țară şi în 
Serbia. Turdaş şi Parta! reprezintă la noi localitățile 
care au oferit piesele cele mai numeroase şi mai 
interesante. Astfel, tăblițele de la Tărtăria nu mai 
sunt singure, chiar dacă rămân cele mai importante. 

Această scriere nu a apucat să evolueze şi să 
dea roade, stingându-se odată cu cultura ce i-a dat 
naştere. Poate că schimbările climatice majore au 
determinat retragerea populațiilor spre zone mai 
ferite, sau poate că valurile de populaţii venite 
dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert 
este că germenii scrisului neolitic au pălit. 

Ceea ce ştim cu siguranță este că scrierea 
neolitică a culturii Vincea - Turdaş este prima scriere 
a Europei şi poate prima scriere a omenirii. 


II. Acum 2000 de ani: cum se scrie 
istoria... 

După dispariţia splendidelor. culturi ale Vechii 
Europe şi intrarea în epoca metalelor, istoria a 
început să fie scrisă de cei ce aveau arme mai 
bune, orgolii mai mari şi saci cu bani mai 
numeroşi. 

Destul de repede civilizaţia greco-romană devine 
felinarul Europei, luminând anemic şi subiectiv un 
continent ce părea să fi fost cuprins de noapte. Tot 
ce nu era grecesc sau roman era barbar, sălbatic, 
primitiv. Restul Europei devine o lume în aparență 
fără valori - privită din perspectiva romanilor care ne- 
au vândut şi continuă să-ne vândă, peste secole, o 
istorie părtinitoare. 

Civilizaţiile "barbare", intrate în manuale prin 
ochiul  cuceritorului, aproape că nici nu îşi mai 
primesc dreptul de a se numi 'civilizaţii”. Pentru că, 
în optica romanilor şi a grecilor, dar şi a lumii 
contemporane: 

- o civilizaţie trebuie să aibă arhitectură 
monumentală, să construiască colosseum-uri, în 
care să pună oameni să se ucidă între ei, spre 
distracţia supremă a privitorului, ori să ațâţe animale 
înfometate împotriva unor oameni neajutorați; 


- o civilizaţie trebuie să aibă o armată 
puternică, cu care să cucerească mereu 
noi teritorii; 

- O civilizație trebuie să se consume în 
ospețe copioase şi în serbări fastuoase; 

- o civilizaţie trebuie să aibă morminte princiare 
bogate, piramide sau temple impozante. 

Dar civilizaţia nu reprezintă doar aspectul 
material, economic, al unei populaţii, nu 
reprezintă doar bunurile, ci şi valorile. 

Modelul occidental ne-a obişnuit să privim cu 
mai multă admiraţie aspectele materiale, cele 
care ne aduc confort şi siguranță fizică, decât pe 
cele spirituale, care ne ajută să aflăm care este 
rostul nostru în lume. 

Marile civilizaţii, trecute sau prezente, sunt 
demne de admiraţie. Dar adevăratele valori. nu 
trebuie căutate în realizările materiale, ci în cele 
spirituale. : 

Când preoții dacilor se rugau în munți, în peşteri 
ascunse, şi îi învățau pe oamenii de rând că sufletul 
este nemuritor, iar trupul, materia nu contează, cei ai 
altor neamuri înălțau temple sclipitoare împodobite 
cu statui impozante. 

lar dacă dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a 
construi clădiri colosale şi a întreţine armate 
profesioniste, asta nu îi făcea mai puţin înţelepţi 
decât vecinii lor. Dimpotrivă, 

Dacă dacii erau convinşi de lipsa de însemnătate 
a valorilor materiale, este firesc să nu fi investit prea 
mult în aceste valori. Nu şi-au ridicat statui, nici 
palate colosale, se îmbrăcau modest, la fel ca țăranii 
noştri de astăzi, regii purtând în picioare opinci, iar 
pe cap o căciulă de lână în loc de coroana fastuoasă 
din aur, bătută cu pietre preţioase. 

lar cei care, investind mult mai mult în bunuri 
materiale, i-au numit pe aceştia “primitivi” ori 
"sălbatici", nu au înțeles că spiritualitatea este 
deasupra civilizației materiale. 

Cei care trăiau mai mult în mijlocul naturii, 
aproape de zei, au înţeles aceste lucruri mai bine 
decât cei ce-şi petreceau vremea în băi, ospețe şi 
spectacole de circ. 

Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest 
spre est. La răsărit mereu credința a fost mai 
puternică. Orientul poate fi salvator. 


II. Astăzi: bun venit acasă, Europa! 


Primul homo sapiens din Europa, cea mai 
veche aşezare stabilă din Europa, cea mai veche 
scriere, cea mai veche cultură... Astfel de 
sintagme îi sperie pe mulţi, dar mai ales pe 
cercetători. 

Nu de puţine ori, istoricii noştri, într-o luptă oarbă 
cu cei care se entuziasmează în fața unor 
descoperiri precum cele enumerate mai sus, susțin 
că românul trăieşte o frustrare istorică. Românul ar fi 
frustrat, chipurile, că nu a avut şi el o istorie 
grandioasă, de învingător, precum alții, şi atunci îşi 
inventează una care să îl satisfacă. În această falsă 
istorie, românul este cel mai tare, cel mai mare, cel 
mai frumos şi primul în toate. 

Un discurs atât de radical din partea specialiştilor 
noştri elimină cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar 
să fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Căci 
cineva trebuie să ocupe şi aceste locuri. Uneori 
aceştia suntem noi, âlteori sunt alţii. 

Noi şi noi descoperiri duc mereu la schimbarea 
datelor din cărţile de istorie, iar dacă uneori suntem 
şi noi printre primii, acest lucru ar trebui să ne 
onoreze, nu să ne sperie. 

Dacă am lăsa deoparte toate aceste temeri şi am 
căuta să cernem şi să aşezăm fiecare lucru la locul 
lui şi să-i dăm importanța cuvenită, am fi priviţi; 
poate, cu mai mult respect în Europa. Cine să ne 
respecte dacă noi înşine nu ne respectăm? 

Cât datorează Europa acestor locuri, acestor 
civilizaţii, acestei istorii, acestor oameni? 

Cât datorează Europa acestui ungher de lume în 
care au încolțit primele semințe de civilizaţie şi 
spiritualitate europeană? 

Gânditorul de la Hamangia, considerat între cele 
mai importante artefacte din istoria omenirii, este un 
simbol al acestor rădăcini milenare. Pe umerii lui s- 
au aşternut deja 7.000 de ani, dar dacă ar începe 
astăzi să vorbească, probabil ar spune: "Bun venit 
acasă, Europa!” 


Sursa: ziarul "Formula As”, arhivă 


„Dumnezeu Se . tot ascunde, în 


SEMNIFICAȚIA FENOMENELOR OZN (III) 


Campania de promovare a OZN- 
dus la o creştere masivă a numărului de Ă 
oameni care cred că extratereştrii există, că PR 
ne vizitează, că ne vor ajuta să mergem pe o 
cale mai bună. 

Unul dintre primele efecte ale unei astfel de 
credințe este deplasarea “obiectului” 
credinței: de la Dumnezeu la aceşti 
mesageri ai “salvării”. 

Şi este mult mai 


i uşor să crezi în 
extratereştri decât în 


Dumnezeu: parcă 
timp ce 
extratereşirii ies din ce în ce mai mult la iveală. 

Automat apare îndoiala: din moment ce 
extratereştrii ne învață că vremea închinății la 
Hristos a trecut, avem oare motive să nu îi 
credem? 

La acest răspuns o pecete importantă au 
pus-o concluziile unor faimoşi cercetători ai 
OZN-urilor care afirmă că au reuşit să 
găsească multe asemănări între apariţiile ha 
vizitatorilor” şi învățătura Bibliei. Că de aceea 
nu este nimic rău să părăsim învățătura lui 
Hristos care acum nu mai este actuală, şi să 
primim noile tipuri de “învățături”. 

Aceşti cercetători spun că încă în Vechiul N/Z 
Testament găsim dovezi ale contactelor cu [ZE 
extratereşiri, printre care “nava” cu care al 
călătorit profetul lezechiel (lez. 1, 3-28), sau Bă 
carul de foc al Sf. Ilie (|! Regi 2, 11). [ 

În cărțile cercetătorilor fenomenului OZN se Î5* 
găsesc astfel de paralele care vor să îi aducă 
la acelaşi numitor comun pe cei care cred în 
Dumnezeu şi pe cei care cred că “salvarea” va 
veni din cosmos. Şi găsind în comunicările 
extraterestre argumente care sprijină 
concluziile lor, ei se întreabă cu nedumerire: 

“Ce este rău în faptul că, pentru o parte 
semnificativă a omenirii, are loc o schimbare de 
mentalitate? 

De ce caută oamenii Bisericii să discrediteze 
fenomenul cu orice preț?” 


După multele paranteze pe care le-am făcut cu 
scopul de a înțelege mai bine importanța 
fenomenului, am ajuns la explicarea mai pe larg a 
punctului de vedere creştin. 


Pornim de la premiza că punctul de vedere ar fi 
fost acelaşi, chiar dacă ar fi lipsit cele şase 
asemănări observate de părintele Rodion între 
aparițiile demonilor şi cele ale “vizitatorilor”: 

- apariţiile luminoase, 

- comunicarea telepatică, 

- înfăţişările variate, 

- vindecările survenite, 

- materializările bruşte şi 

- comportamentul foarte violent. 

Chiar dacă “vizitatorii” ar fi fost blânzi, chiar 
dacă nu ar fi folosit comunicările telepatice, chiar 
dacă înfăţişările nu ar fi fost atât de diversificate, 
chiar dacă materializările ar fi fost înlocuite de 
apariţii mai lente, şi chiar dacă nu ar fi fost urmate 
de vindecări, verdictul ar fi fost acelaşi: înşelare 
drăcească. 

Pentru un creştin adevărat, un argument suficient 
pentru a înțelege că fenomenul OZN este înşelare 
drăcească este tocmai acesta: că în mesajele 
“vizitatorilor” Hristos nu este recunoscut ca Fiu 
al lui Dumnezeu, că peste tot unde apar referințe la 
credință este recomandată părăsirea credinței 
creştine şi substituirea ei cu credințe neopăgâne. 


Este suspect şi faptul că aceste mesaje care 
retind că vin de la alte civilizaţii, nu conțin nimic 


aparte; majoritatea sunt chiar banale şi par a fi 
rostite de ființe de o inteligență mediocră. Unele 
dintre ele sunt identice cu mesajele standard primite 
de mediumi în cadrul şedinţelor de spiritism. 


Recunoaştem faptul că în tratarea unui subiect 
atât de amplu cum este acesta, am încercat să 


urilor a poezezzezezeze 
Ce 


Lerului 


53 (4 A că . 
: AES PR pe Peene 


simplificăm la maxim datele problemei, şi am 
ajuns la următoarea întrebare: 

Ar avea Biserica motive să îi confunde pe 
“vizitatori” cu demonii, în cazul în care în nici 


unul dintre contacte nu apar învățături potrivnice 
Evangheliei? 


Ne-a rămas o ultimă direcţie de studiu, cea care 
contribuie la rezolvarea problemei OZN: 

Ce ne-a învăţat Hristos şi ce învaţă Sf. Tradiţie 
despre “vizitatorii spaţiali” care promit progres şi 
cunoaştere? 


lată câteva ÎNTREBĂRI: 


- Dacă Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat 
din Dumnezeu adevărat, Cel Ce ştie tot trecutul şi 
tot viitorul lumii, ar fi ştiut că oamenii vor fi ajutaţi în 
progresul material de către ființe extraterestre, atunci 
EI, Care ne-a iubit atât de mult încât a murit pe cruce 
pentru păcatele noastre, ar fi ascuns această taină 
ucenicilor Săi? 

- Dacă a profețit cum va fi la sfârşitul lumii, de 
ce nu le-ar fi spus şi despre “marele contact”? 


- Dacă planeta noastră a fost “vizitată” încă 
dinainte de Întruparea lui Hristos, de ce aceşti 
vizitatori misterioşi nu au venit să se închine 
Fiului lui Dumnezeu, în fața căruia se închină toate 
puterile cereşti şi toată făptura? 


- Cum de există referiri la ființele venite din 
cer în atâtea scrieri păgâne, iar în scrierile 
Sfinților Părinți nu găsim nici o referire? 


- Oare de ce au evitat “vizitatorii” să îşi facă 
apariţia în Bizanțul primului mileniu creştin? 

Dacă ar fi apărut, cu siguranță natura lor ar fi 
fost precizată în câteva canoane ale Sfintelor 
Sinoade. 


- Dacă au fost inițiate contactele cu OZN-urile 
abia în al doilea mileniu al erei noastre (şi deci 
acestea nu ar fi putut fi observate cu secole în urmă 
de către Sfinţii Părinţi), atunci de ce aceşti 
“mesageri _cosmici”_au_ ales ca persoane _de 
contact oameni cu un nivel spiritual obisnuit? De 
ce nu au luat legătura cu Părinţii făcători de minuni 
care duc viață de sfințenie în vremurile noastre? 


(continuare din numărul trecu 


lată câteva posibile RĂSPUNSURI; 
- Hristos nu a profețit despre venire 


> tri” ânduiti ea unor 
“mesageri  extratereşiri” rânduiți să ajute 
omenirea deoarece astfel de mesageri Ci 
există zi 


După învățătura Bisericii, asupra omeniri 
veghează doar Dumnezeul _ cel în Trei ! 
lăudat, Maica Domnului şi toți îngerii şi Sfinţii 


- “Vizitatorii” nu puteau să | se înch 
Hristos, pentru că pe draci îi arde pute 
dumnezeiască. 


- Ei nu s-au arătat în vremurile sfi 
Părinţi, deoarece nu le-a îngăduit Dumn, 
(rătăcirea contemporană este pe m, 
păcătoşeniei noastre). | 

Dacă ar fi apărut atunci, astăzi cu Siguranță 
cărţile de teologie ar fi conținut, la capitojuj 
despre demoni, precizări interesante despre 
OZN-uri. 


- “Extratereştrii” nu au luat contact cu sfinţii 
vremurilor noastre — cum ar fi Sf. Siluan 
Athonitul sau Sf. loan Maximovici - pentru că 
aceştia ar fi văzut că “vizitatorii” sunt demoni. 

Extratereştrii au preferat oameni de contacț 
lipsiţi de darul deosebiri duhurilor, oameni care 
nu erau capabili să înțeleagă cine le stă 
înainte. 


ine lui 
rea Sa 


nților 
ezeu 
ăsura 


Dar chiar dacă “extratereşirii” s-au ferit să 
apară înaintea Părinților din vremurile noastre, 
aceştia nu s-au ferit să mărturisească într-un 
glas că fenomehul OZN nu este altceva decât 
o modernă înfăţişare a diavolului. 

Experiența duhovnicească  bimilenară a 
Bisericii Ortodoxe este cea care face posibilă 
punerea unui verdict. 

Un lung război între atleți lui Hristos şi mesageri 
întunericului au dus la stabilirea unui întreg arsenal 
de înşelăciuni diavoleşti. 

Sfinţii, pe care diavolul încerca să îi amăgească 
în fel şi chip, i-au văzut tehnica de luptă şi au 
explicat-o în scrieri duhovniceşti de neprețuit. 

Apare o grea piatră de poticnire pentru unii 
credincioşi: unii “vizitatori” au vorbit cu oamenii, au 
fost pipăiţi, au fost studiaţi vreme îndelungată, şi 
doar dracii nu au trupuri; deci cum au fost posibile 
astfel de contacte fizice? 

La această întrebare Viețile Sfinţilor. oferă o 
sumedenie de cazuri în care intervenția diavolilor a 
avut loc şi în plan fizic (cele mai cunoscute aflându- 
se în Viața Sf. Antonie cel Mare şi în Viaţa Sf. 
Mucenic Ciprian, care din vrăjitor a devenit vas ales 
al lui Hristos). 

Ni se pare firesc ca astfel de întâmplări să pară 
incredibile, dar pentru cei credincioşi, ele sunt cât se 
poate de reale. 

Aici este piatra de poticnire: cine nu crede că 
lupta diavolilor împotriva sfinţilor a fost exact aşa 
cum este descrisă de Viețile Sfinţilor, nu poate să 
creadă că “extratereştrii” care fac lucruri similare 
sunt draci. 3 

In planul duhovnicesc o demonstrație logică 
nu are cum să fie definitivă: întotdeauna credința 
este chemată să spună ultimul cuvânt. 


Nu ştim cât de mari vor fi înşelările care 
urmează, ştim doar că vor fi pe măsura păcatelor 
noastre, ceea ce nu are cum să ne bucure. 2 

Nu ar fi exclus ca, peste câteva decenii 
contactele cu “vizitatorii” să devină şi mai dese, şi la 
buletinele de ştiri să putem afla ultimele noutăți 
despre ei. 


(continuare în numărul viitor) 


Santinela Ortodoxă 


i Pagină realivată de Marizg Pitici 
Pa9-8 CUVANTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


gi 


i 


i 
E 
pă 


e ip its 


IRI RI 


A 


PR Mt 


* 
te 
=] 


Lies (pronară dute beliră (III) 


ÎNTRE DICTATURĂ ŞI STAT POLIȚIST 


Despre dictatură s-a vorbit mult în vremea din 
3. Acest gând însă i-a speriat mai mult pe 
conducători decât pe oamenii cuminţi şi muncitori ai 
I9 inovaţii intenţiilor dictatoriale ar fi 
jegionarii aceştia care vor să strice 
ordinea publică”. 

La început vorba venea ca o mustrare, iar astăzi 
vine ca-o amenințare. Guvernanții noştri iau măsuri 
de intimidare. 

O măsură însă este bună când se potriveşte 
Bi ectivului pe care vrea să-l ajungă, ceea ce nu e 
| cazul. ŞI iată de ce: Legiunea nu cuprinde 
dictatura nici în structura ei şi nici în intenţiile pe 
| 


tot tinerii, 
"liniştea şi 


| 


care le are. 

Ce înseamnă DICTATURĂ? 

DICTATURĂ înseamnă voința unui singur om 
împotriva voinței Neamului; dictatură înseamnă orice 
conducere silnică care luptă să scoată Neamul din 
căile sale fireşti. 

DICTATURA, deci, înseamnă ceva care 
constrânge şi vrea să impună dinafară, iar pe de alta 
înseamnă ceva patologic, nefiresc. 

Exemplul tipic al acestui regim este, pentru 
vremea noastră, Rusia Sovietică. 

Mişcarea Legionară este cu totul altceva decât 
lupta pentru dictatură. 

CĂPITANUL este o apariție greu de înţeles 
pentru mintea celor lipsiţi de simţ istoric, ca şi pentru 
mintea celor care judecă prin formule învechite. 
Lucrurile au aici o înfăţişare nouă care pedepseşte 
pe cel ce nu aderă, cu neputinţă de înțelegere. 

Mişcarea Legionară nu este pentru dictatură 
pentru că este o mişcare spirituală, în care 
conducător şi conduşi nu sunt constituiți în 
categorii sau existențe aparte, ci sunt totuna. 

Ce să însemne aceasta? 

Căpitanul este în Legiune şi Legiunea în Căpitan. 
De aici se desprinde înțelesul nou al conducerii 
legionare şi tot de aici se desprinde tăria acestei 
Mişcări. 

Lumea de afară vede Legiunea printr-o seamă de 
expresii ale sale: vede ascultare, vede ordine, vede 
muncă şi necontenită jertfă. 

Dacă totuşi suntem învinuiți de dictatură chiar şi 
de cei de bună credinţă, aceasta vine din faptul că 
judecata se face plecând de la datele materiale ale 
acestor lucruri şi nu de la cele morale. 

Orice manifestare legionară este o virtute. Tot 
ceea ce se săvârşeşte aici nu este ceva impus de 
Căpitan, ci este un act de conştiinţă şi de libertate 
lăuntrică. Tot ce creşte din Legiune este un act liber 
de totală dăruire. 

Nimeni în Legiune nu stă cu biciul, ci cu 
înțelepciunea şi cu puterea sa de jertfă. Aceasta 
înseamnă conducere. 

Căpitanul este ascultat nu din teamă, ci din 
dragoste şi credință; el este ascultat pentru că este 


ERNEST BERNEA (1905 — 1990) 


„(Ca şi alt sociolog legionar, Traian Herseni). 
A fost în acelaşi timp şi eseist, poet şi scriitor. 


Născut în 1905 la Focşani, a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din 
Bucureşti, având printre profesori pe lorga, pe Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti, s-a 
specializat în Sociologie şi Istoria Religiilor la Paris, ca bursier, şi în 
Filosofie la Freiburg, unde a studiat cu Martin Heidegger. 

Cadru universitar (conferenţiar la catedra de antropogeografie a prof. 
academician Simion Mehedinţi, simpatizant legionar), cercetător ştiinţific la 
Institutul Social Român condus de prof. academician Dimitrie Gusti, a avut o 
Contribuţie valoroasă la cercetările monografice întreprinse în diferitele zone ale 

mâniei, publicând importante studii şi articole în revistele de specialitate 


A aderat la Mişcarea Legionară în 1935 şi a scris numeroase articole de 
atitudine în revistele "Rânduiala” (fondată de el împreună cu lon lonică, l 
Samarineanu şi D. Amzăr), "Gândirea" (director Nichifor Crainic), Cuvântul 
(director Nae Ionescu), "Viața Românească" ş.a., motiv pentru care a fost închis 
in multe rânduri, ca “ideolog legionar”: în 1938-1939, în timpul marii prigoane 


Căpitan, adică conducător în înțelesul de om care 
întrupează desăvârşit cugetul şi fapta istorică a 
Neamului acesta 

De aici se desprinde tot înțelesul misiunii sale. 

EI nu este acolo pentru sine, ci pentru Neamul pe 
care-l întrupează. EI nu luptă Acolo în interesul său, 
ci pentru împlinirea unei datorii sfinte. 

Din această identificare a Căpitanului cu 
Neamul se hrăneşte puterea sa şi, totodată, se 
desprind libertățile legionare. 

Cine spune că Legiunea vrea să 'întroneze un 
regim de dictatură", acela nu a înțeles nimic nici din 
orizontul sufletesc al tineretului şi nici din noua 
aşezare românească, pentru care el luptă cu atâta 
credință şi putere de jertfă. 


Amatorii de dictatură nu lipsesc totuşi. 

Ei se găsesc, însă, tocmai în tabăra adversă, 
adică în partidele “de ordine" - cum le place să 
se numească. 

Da, dictatura pândeşte din cabinetele tuturor 
"liberalilor şi democraţilor”. 

Şi este firesc să apară de acolo pentru că numai 
acei peste care a trecut vremea, numai acei îngrijați 
de pierderea unei situații personale pot să deschidă 
drum de silnicie Neamului. 

Mai este oare îndoială cine sunt "dictatorii" de azi 
ai românismului şi unde stă adevărata dictatură care 
vrea, în lupta sa nesocotită, să. înfrângă Neamul pe 
care are, dimpotrivă, datoria să-l ducă spre biruință? 

Dictator nu este conducătorul firesc al unui 
Neam, pentru care stă gata să moară tot tineretul 
românesc de azi. A : 

Dictator este politicianul care vrea 
conducerea pentru el, atunci când sufletul unui 
popor întreg îl respinge. 

Dictator este acela care nu se poate mândri nici 
măcar cu credința şi putețea de jertfă a unui câine 
(căci şi câinele cunoaşte la om), dar cu a unui Neam 
întreg în ce are mai bun? 

DICTATURA se află acolo unde nu se respectă 
nevoile şi năzuințele istorice ale Neamului, acolo 
unde nu este nici libertate şi nici dreptate. 

DICTATURĂ este acolo unde țara nu-şi poate 
spune cuvântul nici prin scris, nici prin vot, aşa cum 
o cere “ordinea legilor noastre”, şi nici prin vreun 
semn oarecare ce ar dovedi alte nevoi decât ale 
guvernanților. . 

DICTATURA găsim acolo unde, şi când 
cumperi şi când vinzi — tu, producător — ţi se 
impun anumite preţuri, aşa fel încât până la 
sfârşit să te alegi numai cu munca şi cu sărăcia, 
devenind rob în cea mai liberală Constituţie. 

DICTATURĂ este acolo unde omul şi toate 
activitățile lui spirituale sau materiale sunt oprite 
în dezvoltarea lor firească pentru că aşa dictează 
interesele unui individ sau ale unui clan politic. 


Opera (sumar). 


ERNEST BERNEA 


Statul devine, în acest 
fel, un -tiran care 
nesocoteşte tot ce e viu şi 
tot ce este omenesc. 

Când o colectivitate are 
nenorocul să suporte un 
astfel de regim, merge în 
chip firesc către o formă 
politică hibridă şi foarte [i 
periculoasă pe care în] 
întregul ei am numit-o 
STAT POLIȚIST. 

Aceasta se întâmplă cu 
deosebire atunci  cândți 
amatorul de dictatură nu îndeplineşte nici măcar 
însuşirile unui "om tare”, unui "stăpân" (aşa cum se 
socotea şi cum ajunsese de fapt lonel Brătianu după 
războiul de întregire, când el şi partidul său erau 
definitiv trecuți în istorie, prin împlinirea misiunii pe 
care o avuseseră până la această dată memorabilă). 

Şi e firesc să fie aşa, pentru că tot ceea ce nu 
poate face împotriva vremii capacitatea şi tăria 
unui om de mare autoritate politică, trebuie să 
facă un corp întreg, o organizație modernă şi tare 
care este, desigur, Poliția. 

O atenţie deosebită s-a dat Poliției după 
Război, atenție îndreptățită pentru că s-au ivit 
delicte noi, acelea de a înțelege istoria şi de a-ţi 
iubi Neamul cu prețul vieții. 

Şi acesta nu e un lucru de mică importanţă, 
pentru că delicvenții cei noi sunt mai de temut decât 
hoţii şi criminalii, mai ales că tind să se înmulțească 
până la a cuprinde Neamul întreg. 

Cu cât a crescut numărul acestor atentatori la 
"liniştea şi ordinea publică”, cu atât oamenii noştri 
politici au cultivat Poliţia. 

Cât suntem de îndreptățiţi în aceste afirmaţii o 
spune însăşi istoria politică de după Război. 

Oamenii politici ai altor state şi-au pus în 
acest răstimp îndeosebi probleme de economie 
sau de cultură şi educaţie. La noi o problemă a 
precumpănit: ordinea publică. 

Că universitățile merg prost, că sunt şomeri, că 
țăranul n-are ce mânca şi că-l rod bolile, că marii 
demnitari întovărăşiți cu străinii fură şi trădează 
țara şi multe alte stări româneşti actuale nu s-au 
înfipt prea adânc în mintea guvernanților noştri. 
Una a stăruit însă cu tărie, până la obsesie: ordinea 
publică. Orice nou partid venit la putere asigura țara 
că se va îngriji de ordine. 

Şi aşa s-au părăsit interesele de viaţă ale 
Neamului pentru a se îndrepta către o funcțiune 
parazitară, grea la buget. 


“Cuvântul”, anul XV, 9 febr. 1938 


Sociolog reputat, etnolog, filosof, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice, legionar 


carliste antilegionare, în lagărul de la Vaslui; în 1941, în lagărul de la Tg. Jiu; în 
timpul regimului comunist a fost în coloniile de muncă forțată de la Canal. 


- scrieri ştiinţifice: "Civilizaţia română sătească”, "Timpul la țăranul român - 
contribuţie la problema timpului. în religie şi magie”, "Maramureşul, țară 
românească”, "Muzeul românesc de etnografie”, "Filosofia la Universitate” ş.a.; 

- eseuri şi poezii: "Crist şi condiţia umană - antropologie creştină”, "Ctitorii”, 
"Moldovă tristă” (poeme în proză), "Colina lacrimilor” (poezii) ş.a. 

- scrieri legionare: "Stil legionar”, "Gând şi cântec legionar”, "Cartea 


Căpitanilor”, "indemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nov”. 


Ignorat astăzi din cauza trecutului său politic, a convingerilor legionare, 
Bernea este un nume de referință în cultura română, o mare parte din opera 
sa. fiind încă inedită (manuscrise: "Sociologie . şi etnografie românească”, 
"Destinul civilizației — Dialectica spiritului modern”, "Sociologia, ştiinţă concretă 
şi experimentală”, "Cultură şi educaţie în lumina unui nou stil moral” ş.a.). 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


Pag. 9 


Pocumenul 


PRESĂ ROMÂNEASCĂ DIN EXIL (1) 


În urmă cu puțini ani am creionat în ziarul nostru profilul câtorva ziare 
legionare care au apărut în perioada interbelică; 
prezentat şi seria nouă a revistei oficiale a Mişcării, 


tipărită în exil în Brazilia, 
Găzdaru. 


A fost o încercare temerară, realizată însă cu greutate întrucât nu am avut 
colecţii complete, ci numai numere izolate care au stat | 


articolelor. 


Începem prezentarea cu ziarul "STINDARDUL", 
care a avut un statut cu totul aparte: era ziarul 
foştilor ofițeri şi soldaţi din Armata Română, care 
după trădarea de la 23 august au decis să se 
stabilească în Europa apuseană. 

O precizare care se impune de la început: până 
la data amintită se aflau pentru perfecționarea în 
tehnica militară, între 2000-3000 de tineri, la şcolile 
de tanchişti, aviație, telegrafie şi transmisiuni etc. 
Marea majoritate a acestor militari, de la simplul 
ostaş la ofițer, au preferat să rămână în Germania, 
suferind apoi în lagărele americane şi engleze, decât 
să se repatrieze în România vândută, unde ar fi fost 
imediat catalogați ca duşmani ai țării în slujba 
inamicului, şi închişi în lagăre de exterminare. 

"STINDARDUL” a apărut mai întâi în Austria, 
la Innsbruck (nr. 1 - 33), apoi în Germania, la 
Munchen (din aug. 1953 până în nov. 1985), 
totalizând 155 de numere care au apărut în mod 
neregulat şi care aveau între 4 şi 12 pagini. 

Găsim iscălituri mai mult sau mai puțin 
cunoscute: generalul Platon Chirnoagă, lon Pantazi, 
Vintilă Horia şi articole despre cei mai cunoscuţi 
scriitori români din exil: Mircea Eliade, Eugen 
“lonescu, Henri Coandă, Al. Gregorian şi alţii. 


Dar să prezint pe scurt şi biografia celui care a 
condus şi editat "STINDARDUL ”, pe nume ION V. 
EMILIAN: 


Din cele câteva sute de articole apărute în ziar, absolut toate axate pe 
probleme româneşti, am ales spre reproducere două: 


- primul este cel al căpitanului C. Stoicănescu, intitulat "Ce-am căutat 


la Rio de Janeiro, de către Ilie Gârneaţă şi D. 


- "STINDARDUL ” - 


de asemenea, am reviste independente 
"Pământ strămoşesc”, anticomunistă. 
Totodată, voluminoasa 


a baza redactării 


Pe parcursul timpului biblioteca noastră s-a îmbogățit cu alte ziare şi 


sau ale unor organizaţii cu atitudine pregnant 


lucrare a lui Florin Manolescu, intitulată 


"Enciclopedia exilului literar românesc 1945 - 1989”, ne-a fost de un real 


ajutor în redactarea acestei rubrici. EA 3 : Ş 
Ne-am propus ca, în măsura posibilităților - din păcate precare - să 


prezentăm publicaţiile editate de românii aflați în străinătate de câteva decenii, 
conştienţi fiind că aceste surprize le vor da ocazia cititorilor să aprecieze 
eforturile celor care le-au editat şi răspândit. 


S-a născut la 


14 decembrie 
1906 la Craiova şi 
a trecut în 


veşnicie în 1985 
la 
Furstenfeldbruck, 
în Germania de 
Vest. 


A absolvit 
gimnaziul "Sf. 
Andrei” din 
Bucureşti, unde a 
învățat limba 
germană şi 
prestigiosul liceu 
militar de elită de 
la Mânăstirea 
Dealu. 


A fost membru 
al partidului “Liga = 
Apărării Naţionale Creştine” întemeiat de A.C. 
Cuza şi a redactat revistele “Asaltul” (gazeta 
tineretului cuzist) şi ”Svastica de foc”. 

A fost prefect de Piatra Neamţ în 
guvernării Goga - Cuza (1938). 

Căpitan de cavalerie, a luat parte la eliberarea 
Basarabiei şi în campania din Crimeea, aceste 
experienţe consemnându-le în volumul "Cavalerii 
Apocalipsului”. În iunie 1943 a fost numit inspector 


timpul 


scrisoarea generalului 


însărcinat cu examinarea plângerilor adresate 
mareşalului Antonescu. 

Surprins de evenimentele de la 23 aug. 1944, s-a 
pus la dispoziţia gen. Hansen, şeful Misiunii 
Germane în România, şi a vorbit la postul german de 
radio „se II”. După terminarea războiului s-a stabilit 
în Germania occidentală, unde armata acesteia i-a 
pus la dispoziție o locuință pentru faptul că era 
purtător al Crucii de Fier în grad de cavaler. 

Datorită lui lon V. Emilian au apărut numeroase 
fotografii, articole sau mărturii având ca temă 
personalitatea  mareşalului lon Antonescu şi 
participarea României la războiul împotriva URSS- 
ului. 

Într-o notă în ziarul nr. 153, noiembrie 1984, el 
afirma următoarele: „Posedăm cea mai bogată 
documentare asupra participării trupelor române la 
cel de-al doilea război mondial,. aprox. 2000 
fotografii, hărţi, documente. facsimil. Toate acestea 
au fost scoase din țară treptat şi cu anumite riscuri. 
O parte din fotografii ne-au fost dăruite de camarazii 
germani, printre care se numără generalii Jannecke, 
Konrad, Versack şi Amiralul Weyher..Cele mai multe 
sunt fotografii personale sau provenind din arhiva 
Marelui Stat Major român, precum şi din arhiva 
Regimentului 21 Infanterie Ilfov”. Păcat însă că 
această impresionantă arhivă a dispărut după 
moartea lui lon V. Emilian, ea a fost cumpărată de 
dr. Mihai Baican, şi nu se ştie cum a valorificat-o. 


- al doilea este un articol scris de lon V. Emilian; acesta reproduce şi 


Janenecke, comandantul suprem al trupelor 


germano-române din Crimeea, un mesaj emoționant apărut în 1956, după ce 


dincolo de Nistru?” şi apărut în 1954, al cărui conţinut este şi astăzi valabil, generalul executase mai mult de 10 ani într-un lagăr pentru prizonieri din Rusia, 


necorodându-se de trecerea timpului 


CE-AM CĂUTAT DINCOLO DE NISTRU 


Puțin modificată, această întrebare a 
constituit — pe toată durata războiului — 
ideea centrală pe care Moscova şi-a 
brodat întreaga sa propagandă de 
dezarmare morală a ostaşului român 
numai la dimensiunea sa politică, neglijând 
tocmai esențialul — adică simţul său de 
conservare. Trebuie să recunoaştem că ea 
era bine aleasă. 

"Ce căutaţi voi dincoace de Nistru? 
Armata Roşie nu va intra niciodată pe 
pământul vostru. Ofițerii voştri vă mint. 
Aruncați armele şi întoarceți-vă la vetrele 
voastre!” urlau în fiecare noapte 
megafoanele sovietice instalate în primele |: 
linii, 

De la Londra ne veneau, pe calea 
undelor, cam aceleaşi îndemnuri. 3 

Un soldat român nu s-a lăsat amăgit de 
această propagandă transparentă, În mod 
empiric țăranul nostru ştia că nu poate 
avea linişte atâta vreme cât bolşevicul se 
uită în bătătura lui. E 

Ceea ce nu a reuşit însă nici 
propaganda conjugată sovieto-britanică, 
nici iarna rusească şi nici valurile nesfârşite 
de bolşevici, au reuşit câţiva politicieni 

nesăbuiţi. La 23 august 1944 
Armata Română depunea armele. 


P2e.10 CUVÂNTUL LEGI 


“METODE COMUNISTE _. 
more reia E 


in 
Sil 
! 
ul 


_ZR 


i 
i 


arie a ea 


i 


| 


li 
i 
ii 


i 
| 
3 


9 
Z 
> 
=) 
je) 
[TI 
O 
[TI 


Drumul României spre „gubernie sovietică” era 
deschis. Fabula lui Grigore Alexandrescu 
"Toporul şi pădurea” ar trebui să figureze nu 
numai în cărţile de citire, ci şi în manualele 
diplomatice. 

Atrebuit — o, ironie! — ca Occidentul civilizat să 
dea mâna Răsăritului bolşevizat pentru ca 
baricada latină, fixată de Traian la marginea 
dinspre  Soare-Răsare a Romei în calea 
năvălirilor, să se năruie, lăsând liber drumul de 
invazie spre inima Europei hoardelor asiatice... 

Valoarea — educativă — a unui trecut, pe cât de 
;| zbuciumat, pe atât de strălucit, nu va fi însă 
deplină dacă vom neglija că alături de cele mai 
; | falnice vlăstare ale Neamului, au crescut şi "cozile 
3| de topor”: din aceeaşi tulpină romano-dacă. 

Figurile cele mai luminoase ale Neamului nu s- 
au prăbuşit din cauza loviturilor vrăjmaşe venite 
din cele patru puncte cardinale, ci datorită 
uneltirilor interne. Când nu a fost trădare, a fost 
indiferență. Ş 

Mihai fu ucis în cortul de pe Câmpia Turzii 
între ai săi, 

Horia fu vândut în vizuina unde se retrăsese 
pentru iernat şi trupul îi fu frânt pe roată. 

Tudor fu smuls din mijlocul pandurilor, ciopârțit 
şi aruncat într-o fântână. : 
__ Antonescu predat de ai săi ocupantului nşi 
împuşcat. 


| 
| 
| 
| 


Evident, în sânul unui istă 

buni şi răi. Faptul însă pia a îi 

au fost - după câte ştiu — identifica i şi 

sancționați de istorie a făcut ca Eee 

fica instaleze şi să înflorească printre noi în toată 

„n talie Dă 

A fost creată chiar ŞI o filosofie a trădării 

oelizală în acest aforism: Cei răi pe pământ, cei 

ri sub ământ 3 Cu alte cuvinte; numai proştii mor 
IA patrie, deştepţi trăiesc...pentru țară. 

im ce înseamnă în limbajul politic termenul 

„destept. Demagogul, ambuscatul, parvenitul 

în cele mai josnice mijloace, nu sunt canalii 

băieți deştepţi”. Şi vai de omul integru care a 

îndrăzneala să pălrundă într-un domeniu 

zervat "băieților deştepţi”! 

Antonescu a fost un... "novice" . Eisenhower este 
E “apprent” în materie politică. (Că faptele 
demonstrează contrariul este o altă chestiune), 

Generația noastră a avut chiar "şansa” să 
vadă trădarea voinicindu-se să transforme o zi de 
doliu românesc în sărbătoare naţională. 

i dacă Winston Churchill nu ar fi văduvit-o de 
în ă argumente  peremptorii: "libertatea" — şi 
“democrația”, generațiile viitoare ar fi vorbit poate 
chiar de o etică a trădării... 

"Ce-am căutat dincolo de Nistru?” vrea să explice 
_ retrospectiv şi indirect — 6 "atitudine politică” şi să 
iustiice — mai mult sau mai puţin — “activitatea” 
acelor care, în fața istoriei şi a poporului român 
artă răspunderea de a fi predat duşmanului — în 


cursul operațiilor — pe însuşi comandantul de 
căpetenie al forțelor armate române, mareşalul lon 
Antonescu”. 


Reduşi, prin destăinuirile "impudice” ale lui Sir 
Winston, la apărare, "martirii" se apără atacând. 
Răspund întrebând. 

Metoda nu e rea. Ea prezintă avantajul de a 
transforma — printr-o subtilă schimbare a rolurilor — 

acuzaţi în inchizitori. 

intrăm în joc în completă cunoştinţă de cauză. 

Ce-am căutat dincolo de Nistru? 

Să ne improspătăm puțin memoria: 

La 28 iunie 1940 Rusia Sovietică dădea 
ultimatum României şi în mai puţin de 48 de ore 
Armata Roşie pătrundea pe teritoriul Basarabiei, 


depăşind coloanele române în retragere. 


La 29/30 august, prin arbitrajul de la Viena, 
Ribbentrop şi Ciano rupeau din trupul Transilvaniei 
Ardealul de Nord şi îl alipeau Ungariei. 


"La Crimeea, peste mare...” 

Poate că acest cântec n-a fost cu desăvârşire 
uitat. Şi nici micul scut metalic pe care mulţi ostaşi 
români l-au purtat cusut pe mâneca stângă a 
vestonului, scutul Crimeei... 

Se ştie, de asemenea, că unitățile noastre au 
luptat la Kerci şi la Sevastopol şi la Feodosia. 

Nimeni însă nu ştie însă că Brigada a 4-a de 
Munte a făcut 10.000 de prizonieri într-o singură zi, 
la Balaklava, acolo unde au luptat englezii în 1854... 

Şi nici că frontul de la Kerci a fost străpuns (în 
mai 1942) de Brigada Grodeck, alcătuită pe jumătate 
din români (unități motomecanizate de Cavalerie). 

Parpaci, Koj-Assan, Kiet, Arbat, Ak-Monai, Islam- 
Terek, Arma-Eli, Gajtany, Căpăţâna de Zahăr, Dealul 
Capela, Severnaia, Ciorgunov... Nume de sate 
tătare, de dealuri sterpe şi de văi triste pentru 
stăpânirea cărora mii şi mii de valahi şi-au făcut 
țândări din trup... 

În timp ce ruşii ocupaseră Cernăuţi şi artileria lor 
bombarda Copoul, alături de camarazii lor germani 
românii mai apărau încă Crimeea. Trei divizii 
româneşti au făcut parte din armata comandată de 


- Generalul de Armată Erwin Jaenecke, până la 13 


mai 1944. 

Repatriat în Germania după 10 ani şi jumătate 
de captivitate, generalul Jaenecke, cavaler al 
Ordinului "Mihai Viteazul”, ne-a scris, rugându- 
ne să-i comunicăm ştiri despre soarta foştilor săi 
Subalterni români. i 

La răspunsul nostru, generalul de Armată 
Jaenecke ne-a trimis următoarea scrisoare: 

"Iubite camarad! 


În aceeaşi perioadă la Craiova se duceau 
tratative cu bulgarii pentru cedarea Dobrogei de Sud. 

Situaţia era extrem de gravă. Existenţa însăşi a 
Statului român era ameninţată. 

Prinsă între două focuri: de o parte Rusia 
Sovietică, de altă parte Germania fascistă, România 
trebuia să aleagă. 

Cum poporul român cunoştea bine vecinul de 
la Răsărit, cum Rusia Sovietică,- după ocuparea 
Basarabiei, ridica pretenţii asupra Moldovei şi 
Dobrogei, a ales — cum era şi normal - garanţiile 
germane, Germania. fiind singura putere care, la 
epoca respectivă, putea şi voia să se opună 
expansiunii sovietice. (Cititorul îşi aminteşte că deşi 
la 19 martie 1939 Lordul Halifax oferise României 
garanții britanice, Anglia nu a schiţat nici un gest de 
protest când Rusia Sovietică ne răpea prin violență 
Basarabia.) 

Se ştie că Molotov a protestat vehement la Berlin 
contra garanţiilor date de Germania României, Era 
limpede că Rusia nu aştepta decât momentul 
favorabil pentru a ne împărţi sau a ne ocupa în 
întregime. 

| Aceasta era situaţia când Carol al II-lea scoase 
din închisoare de la Bistrița pe gen. Antonescu şi îi 
incredință puterea. Nici un om politic nu mai voia să- 
şi asume răspunderea unei șituaţii disperate. Armata 
era demoralizată, poporul român pierdea încrederea 
în viitor. Generali şi ofițeri superiori preferaseră să-şi 
dea demisia decât să părăsească pământul 
românesc fără a descărca un foc de armă în 
cotropitori. 

Un an mai târziu, războiul 
Germania şi Rusia. ) 

Intreb; Putea România să nu profite de această 

ocazie pentru redobândirea pământului pierdut? 
Ar fi însemnat, implicit, a recunoaşte că Basarabia 
este pămâni rusesc . 
__ România s-a găsit deci, prin - forța 
împrejurărilor, aliată Germaniei. Dar cum toată 
lumea este de acord asupra acestui punct, să 
revenim la întrebarea: "Ce-am căutat dincolo de 
Nistru?” 

După ce soldaţii germani căzuseră alături de 
soldatul român pentru  dezrobirea Basarabiei, 
puteam noi ţine aliatului următorul discurs: "Acum, 
deoarece noi ne-am luat ce e al nostru, voi puteți 
continua singuri”? au i 

Finlanda s-a găsit în aceeaşi situaţie şi nu a făcut 
la fel. Războiul are legile lui. 


izbucnea între 


MESAJUL GEN. JAENECKE 


Vă mulțumesc 
din inimă pentru 


Florin Manolescu 


frumoasa - dvs. 
scrisoare din 
23.10.1956. 

Scrisoarea are 
pentru mine 
valoarea unui 


salut din vremuri 
trecute şi dragi, 
când 
dintre noi  nej 
bucuram să fimță 
alături de soldați 
cinstiți, viteji - şi 
pătrunşi 
simțul onoarei! 

Orice s-ar fi 
întâmplat de- 
atunci. şi până 
astăzi, sunt ferm 
convins că vechii 
mei camarazi din 
Kuban şi din Crimeea sunt însufleţiți şi acum de 
aceleaşi principii. 

Mi-a făcut o deosebită plăcere să aflu că dvs. 
personal, în calitate de căpitan (n. n.: lon V. Emilian, 
directorul "Stindardului'), ați făcut parte din Brigada a 
8-a de Cavalerie, brigadă atât de cunoscută mie. 

De câte ori oare n-am fost în mijlocul dvs.! Veţi 
înțelege deci pentru ce anume mă simt legat de 
toți românii care-şi iubesc naţia lor, ale căror 
năzuinţe sunt reprezentale de "Stindardul. 


Cu un aliat se merge până la capăt: 
la victorie sau la înfrângere. Într-un 
război nu este vorba de onoarea unui om 
sau a unor oameni, este vorba de onoarea 
unui popor. 

Dar depăşirea Nistrului de către Armata Română 
nu era numai o chestiune de onoare — cuvânt care 
nu spune mare lucru anumitor politicieni — ci era o 
necesitate strategică, o necesitate vitală chiar. 

Un război nu se termină decât cu distrugerea 
totală a adversarului şi cu ocuparea teritoriului 
său național, dacă el nu a acceptat între timp 
condițiunile impuse (ceea ce nu era cazul). 

Dincolo de Nistru trăiau, de asemenea, peste 600 
de mii de fraţi de-ai noştri, cărora prezența Armatei 
Române pe acele meleaguri le-a aprins în suflet o 
speranţă... 

Cei care se întreabă şi ne întreabă ce-am căutat 
dincolo de Nistru, uită să se întrebe ce-am căutat 
dincolo de Tisa atunci când din cauza lor armata 
română a trebuit să sufere ruşinea de a întoarce 
armele contra fostului aliat. 

Pune această întrebare un ostaş şi cere să i se 
răspundă de către cei ce au elaborat şi susțin teoria 
neroadă a "opririi de apă”. 

În martie 1944 Antonescu a chemat la Bucureşti 
— aşa cum avea obiceiul — pe toți comandanții de 
regimente. lată ce le-a spus, printre altele, 
Mareşalul: "Acei oameni care mă întreabă astăzi de 
ce nu fac ceea ce a făcut Italia, dar care atunci când 
frontul mergea bine nu ziceau nimic, uită un singur 
lucru: că în timp ce Italia se găsea la câteva zeci de 
km de armatele puterilor occidentale şi la mii de km 
de Armata Roşie, România se găseşte la câteva zeci 
de km de Armata Roşie şi la mii de km de puterile 
occidentale.” 

Orice comentariu este de prisos. Evenimentele 
au dat dreptate lui lon Antonescu. Defăimătorii 
mareşalului dezrobitor — oricât de abil ar manevra ei 
— nu vor reuşi decât să se identifice cuvintelor 
poetului: "Fraţi mincinoşi de lege şi armură, / Hoituri 
zvărlite afară de pământ, / Suflete de carne, came 
de coptură, / Viermi şi gângănii vorbele vă sunt.” 

Dincolo de Nistru Armata Română s-a bătut şi 
se va bate pentru pământul voievodal al 
Basarabiei şi Bucovinei. 


CPT. C. STOICĂNESCU 
"STINDARDUL" nr. 8 - 9 | martie- aprilie 1954 


Alăturat vă trimit câteva fotografii din vremea 
aceea, în măsura în care ele au fost salvate de valul 
de distrugeri care s-a abătut asupra Germaniei. 

Mai mult ca oricând gândul meu se îndreaptă în 
această clipă spre sărmana dvs. patrie. 

Cred însă că bolşevicii nu vor mai fi în stare să 
oprească  avalanşa  dezlănțuită de Hruşciov. 
Sămânţa răzmeriţei a încolțit. În curând şi România 
se va bucura de aurora unor timpuri mai noi. 

Amintindu-mi de grâul pe care camarazii dvs. l-au 
semănat simbolic în camera mea la Simferopol, 
doresc ca acest grâu să răsară şi pentru dvs., pentru 
viteaza rezistență în lupta dvs. eroică. 

Lista trimisă de dvs. şi soarta vechilor mei prieteni 
m-a zguduit. 

Ținând seamă însă de propria mea experiență şi 
de cele îndurate în 10 ani şi jumătate în lagărele 
sadicilor şi criminalilor asiatici, nutresc încă speranță 
că cel puţin unii din ei vor mai vedea ziua eliberării. 

In perfectă comuniune de gânduri, vă trimit cele 
mai bune salutări şi urări. 

Al dvs., Jaenecke. 

K6in-Lindenthal, 23.11.1956” 

Odată cu această scrisoare, fostul nostru 
comandant din Crimeea ne-a trimis şi o fotografie cu 
următoarea dedicație: "Vitejilor combatanți români, 
ofițeri, subofițeri şi soldaţi — în fidelă camaraderie din 
Kuban şi din Crimeea — le trimit un afectuos salut şi 
cele mai bune urări pentru sărmana lor patrie 


chinuită”. 
ION V. EMILIAN 
"STINDARDUL" nr. 30 — 31 / 1957 


continuare în numărul viitor 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 29: 


„a 


A 


Documentul 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (XIII) 
PE URMELE BOLŞEVICILOR . (III) 


Dacă nici generalii şi conducătorii mari nu mai 
erau siguri de viața lor sub regimul sovietic, în. 
ce situație va fi fost omul de jos? Severitatea 
pedepselor şi strictețea măsurilor nu mai lasă nici o 
îndoială. Cea mai mică abatere ducea la 
desființarea vinovatului. 

Pe un drumeag ucrainean care taie şoseaua 
principală, calcă greoi un sătean. Oprim maşina 
şi-l aşteptăm să-l tragem de limbă. 

Omul înalță mereu din umeri: nu ştie nimic, n- 
are nici o părere... 

— Eşti însurat? Ai copii? — continuăm să-l 
descoasem. 

— Sunt. Am şi copii. 
închisoare pentru cinci ani. 

— A omorât pe cineva? 

— Nu. A întârziat odată cinci minute să iasă la 
lucru şi pe urmă încă o dată cinci minute... şi i s-a 
infundat pe cinci ani. N-au vrut s-o creadă că avea. 
acasă copil bolnav! 

Cu autoritatea bolşevică nu era de jucat... 


Dar nevasta e la 


Amănunte sau informații despre viața din alte țări 
nu putea să aibă nici un locuitor sovietic, lipsind 
jurnalele din străinătate, scrisorile sau alte 
mijloace de comunicaţie. Astfel, un sfert de veac 
populaţia din graniţele fostei Rusii n-a ştiut nimic din 
ceea ce se petrece dincolo de hotare. 

Veştile autorizate să circule în Rusia erau 
numai cele guvernamentale, prin „Pravda” şi radio. 
Ce scria „Pravda”, era lege, ce se vorbea la .radio — 
ordin. 

Dar locuitorii n-aveau aparatele acasă, să mai 
poată prinde şi alte posturi... Nu. Din această 
invenţie, cei mai mulţi cetățeni sovietici nu cunosc 
decât megafoanele şi difuzoarele. 

N-au biserici, nici şcoli satele lor, dar nu este lipsit 
unul de asemenea zgomotoase şi otrăvitoare 
:instalații. 

Şi nu vorbesc de sate mai mari sau târguşoare — 
explicabil să fie ținute în contact cu stăpânirea. Dar 
oriunde vei întâlni grupate, de-a lungul pustei 
ucrainene, câteva bordeie, în centrul umilei aşezări 
se înalță falnic şi stâlpul cu cele trei sau patru 
megafoane, cu pâlniile ' îndreptate spre cele patru 
puncte cardinale, ca vorba să se audă până în fundul 
celei mai nenorocite cocioabe, chiar de ar fi şi mort 
stăpânul ei. Da, da, în Rusia sovietică nu scapă 
nimeni de flagelul propagandei. 

Nu scapă uneori nici cetățenii altor țări de acest 
flagel bolşevic, pentru că în trei lucruri s-au dovedit 
meşteri mari şi neobosiţi conducătorii popoarelor din 
Răsărit: propaganda, polițismul şi pregătirea de 
război. Războiul a fost pus la cale printr-o. înarmare 
excesivă şi organizarea unei armate capabile să 
convertească toată lumea la îndobitocire. 

Deasupra armatei şi-n sprijinul propagandei trona 
o poliţie fără scrupul, denumită pe rând Ceka,. 
G.P.U. şi N. K.V.D., ale cărei acţiuni teroriste aveau 
ecou până dincolo de hotare. Ca şi activitatea 
propagandistică, de altfel... : 

In privința propagandei bolşevice făcute, de pildă, 
la noi în ţară, se găsesc interesante informaţii în 
studiul publicat de maiorul — azi It.-colonel — D. 
Stancov din Marele Stat Major al Armatei: „Acţiunea 
subversivă sovietică”. lar în privința pregătirii de 
război nu mai există, de la 22 iunie încoace, nici o 
îndoială. 

Eu găsisem la Bălţi, într-o bibliotecă, pe lângă 
numeroasele broşuri de doctrină în care erau 
întoarse pe dos, naiv, teoriile lui Karl Marx şi Engels, 
pentru uzul ciolovecilor (n. red. oamenilor - traducere 
din rusă), maldăre întregi de planşe cu învățături de 
luptă, ca: aruncarea grenadei, camuflajul, poziţia de 
atac la baionetă pentru a nimeri direct în inima 
adversarului, mânuirea armelor automate, atacul 
carelor blindate, tabele în cifre pentru unghiul de 


tragere cu puşca simplă şi automată, puşca 
mitralieră şi mitraliera... Mai erau acolo lăzi întregi cu 
diverse fragmente de teren: şes, deluros, cu pomi, 
case, poduri, şosele şi cale ferată, cu poziţii întărite, 
cazemate, adăposturi — toate în miniatură şi îngrijit 
executate, în culori 

Prin rafturi şi pe jos am găsit sute de tancuri- 
jucării făcute din cărămidă sau din lut, vopsite şi 
variind ca dimensiuni, de la mărimea unei cutii de 
chibrituri până la aceea a unei bucățele de zahăr, 
erau reprezentate, cred, toate tipurile de tancuri şi 
tanchete existente pe lume. 

Desigur că tot acest material era destinat, 
deoarece se găsea într-o bibliotecă publică, instruirii 
populaţiei civile... Pentru propagandă şi pregătirea 
de război Sovietele n-au făcut nici o economie! 

Şi când, prin megafoane şi ziare ţi se spune, timp 
„de douăzeci şi cinci de ani, zi de zi, acelaşi lucru, iar 
tu nu poți să capeţi nici o informaţie pe de lături, e 
normal să începi să crezi adevărat tot ce auzi... 

lată de ce nu e de mirare că populaţia din Rusia 
stă înțepenită, că nu vrea, nici barem acum, când s-a 
pornit vârtejul, altceva... Ea nici idee n-are ce ar 
putea fi acest altceval.. Ea nu ştie decât ceea ce 
vede şi ce i s-a spus, 

lar pentru  redeşteptări trebuie oameni 
conştienţi şi dornici de altceva! Trebuie oameni isteți 
şi întreprinzători. Dar aceşti oameni nu s-au putut 
forma şi n-au putut trăi sub regimul bolşevic. 


Am auzit povestea unui țăran rus, om foarte vioi 
şi gospodăros. 

Acesta izbutise în câţiva ani să-şi încăpuleze o 
gospodărie mai răsărită, prin vrednicia lui. 

Agenţii sovietici au prins însă de veste la timp-şi, 
fără nici o explicație, l-au transportat, numai cu 
hainele de pe el, tocmai într-o altă regiune, spre 
nord, obligându-l să trăiască acolo. 

Dar peste trei ani omul nostru a devenit cel 
mai înstărit locuitor şi în această regiune. 

Bolşevicii l-au mai dezrădăcinat o dată - fireşte, 
tot cu acelaşi rezultat! 

Şi atunci l-au expediat, pur şi simplu, în Siberia, 
pentru ca regimul să fie scăpat pentru totdeauna 
de acest element periculos... 


De altfel, ideea de proprietate nici nu prea intră în 
concepția băştinaşilor din Ucraina. 

Nimeresc, într-o seară târzie, în drum spre Balta, 
la bordeiul unde era adunat Sovietul satului... 
Erau acolo vreo optsprezece-douăzeci de oameni 
nevoiaşi, potoliţi, bătrâni în mare parte. Ne spun că 
le pare bine că am venit. Apoi ajung repede la păsul 
lor: 

— Şi cum va fi de-acum înainte? 

„_ — Apoi cum să fie? Vi se va da câte o bucată 
de pământ la fiecare, pământ pe care să-l 
stăpâniţi voi, să-l lucraţi voi şi roada să fie a 
voastră... 3 

Ochii încep să le sticlească. Se bucură ca nişte 
copii şi tot nu le vine să creadă. 

— Cum!? Al nostru să fie pământul? Ale noastre 
şi roadele?. 

— Dar ce să facem noi cu ele? — întreabă altul, 
mai nedumerit. 

— Să le păstraţi pentru voi, cât vă trebuie, iar ce 
vă prisoseşte să le vindeţi şi cu banii să vă cumpăraţi 
îmbrăcăminte, de ale mâncării, lucruri pentru casă, 
vite... 

Râd toţi prosteşte şi-şi dau cu coatele. Parcă 
am vorbi de pe altă lume... 

Ei nu pricep deloc cum vine treaba asta, cum s-ar 
“putea adică să dispuie liberi de ceva al lor, când totul 
e al statului? 

Pentru că aşa le spuneau bolşevicii: 

— Pământul e al vostru, că doar voi îl munciţi, dar 
vi-l păzim noi, statul, să nu vi-l ia cineva... 


(continuare din numărul trecut) 


VALERIU MARDARE 


lar cu recoltele voastre fabricăm tancuri şi 
avioane — tot ca să vă apărăm pe voil.. 

Explicaţia comisarilor bolşevici nu putea fi 
contestată de nici un locuitor, dar efectele ei le-am 
constatat de pildă la Wradrijewka, lângă Bug, unde 
cineva ne-a spus: 

—- Alei în sat este o femeie care acum câţiva ani 
şi-a mâncat cadavrul copilului, de foame... 

lar în altă parte am găsit un sat întreg numai 
ruine: locuitorii lui muriseră în acelaşi an, de 
foamete, aproape toți... 


Cu procedee de teroare şi de asuprire, cu 
distrugerea individualităţii, cu întunecarea minții şi 
abrutizarea individului, folosind o propagandă pentru 
care nu s-au cruțat nici bani, nici osteneală, regimul 
sovietic a izbutit, într-un sfert de secol de stăpânire, 
să creeze tipul actual al locuitorului din „raiul 
bolşevic"; trogloditul! 

Îndepărtat sistematic de civilizație, trăind sub o 
continuă amenințare, silit să execute numai 
anumite lucruri, fără putință de abatere, înarmat 
până în dinţi şi dresat să lupte ca o fiară până la 
desființare, noua creatură bolşevică, trogl/oditul, 
era unealta, aleasă de către aceia ce conduceau, să 
invadeze şi să  fericească lumea. Să 
împărtăşească şi altora „raiul” lui. 

Omenirea trebuie să ştie însă ce valoare are 
acest „om nou”, ea trebuie să afle la ce se 
reduce mult trâmbițatul „rai”... Pentru că civilizaţia 
este datoare să se apere! Este datoare aceasta 
pentru toate mărețele înfăptuiri de până astăzi ale 
omului, pentru culmile de artă şi poezie la care a 
ajuns, pentru toate bucuriile dăruite minții şi sufletului 
de-a lungul veacurilor. 


Nu e un război între două popoare sau între- 


mai multe războiul acesta de la Răsărit, ci o 
încleştare cumplită între viață şi moarte, între 
lumină şi neştiință, între cruce şi diavol. 

O luptă între două lumi opuse, două concepții, 
două idei... 

De o parte, civilizația umană; de cealaltă, epoca 
întunecată şi sălbatică a omului din caverne! 

Şi biruința a fost întotdeauna, spre norocul 
omenirii, de partea acelora care au îndrumat-o spre 
mai bine! 


Prin sate şi oraşe basarabene, acolo unde focul 
n-a făcut pârjol, cooperativele bolşevice au fost 
găsite aprovizionate doar cu patru feluri de mărfuri: 
lăzi cu chibrituri, lăzi cu ţigări proaste şi mahorcă 
infectă, lăzi cu bomboane — ca gust, făină îndulcită, 
şi ca formă, culoare şi mărime, alune turceşti! — 
precum şi săpun de toaletă şi de rufe, de calitate 
îndoielnică. 

Mahorca şi tutunul procurau o consolare 
locuitorilor cu viața nesigură; alunele de făină 
dulce creau copiilor o iluzie în privința regimului 
bolşevic; chibriturile — o anexă întru menținerea 
răbdării! 

Dar cum se explică abundenta aprovizionare a 
cooperâtivelor cu săpun? 

Desigur, lipsa ide consumație. 

Pentru că românii care nu tatonaseră la colhozuri 
nu se bucurau de libertatea de cumpărare. 

lar cei încadraţi nu aveau obiceiul să se spele. 

ŞI nici preţurile: săpunului nu erau acceptabile. 

; Astfel, răspândirea lui în popor — adică a figura 
prin cooperative în cantităţi care să impresioneze — 
se prezenta mai mult ca un deziderat teoretic, ca un 
ideal al partidului, fără sens practic printre membri... 

Printre bolşevici circula săpunul pentru că aşa era 


ordinul, dar ei habar nu aveau de rostul acestui 
obiect. 


(continuare în pag. 15) 


Actiuni de Cimallznu Cconpescu 
„„Pe9:12 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


CELEBRITĂȚI BASARABENE AZI UITATE 


Despre ION PĂSCĂLUȚĂ au scris în cuvinte 
calde multe personalităţi culturale: lorga, Rădulescu- 
Motru. G Petrovici, dar spațiul limitat al acestei 

brici nu-mi permite să le reproduc. 

lon Păscăluță a fost, de fapt, un mare patriot 
român din Basarabia. 

s-a născut în târguşorul Făleşti (judeţul Bălţi), în 


90. 
A fost membru în Parlamentul Republican 
emocratic Moldovenesc (Basarabia), a votat 
istoricul act al unirii Basarabiei cu patria-mamă 
omânia, la 27 martie 1918. & 

Renumitul jurist român Istrate Micescu, fost 
ministru al Justiţiei, într-o şedinţă publică în 1939, a 
arătat că Păscăluţă a fost “conducătorul real al 
luptelor revoluționare ale moldovenilor în haine 
militare” (ale ostaşilor români basarabeni din 

arnizoanele din Rusia). 

Angajat al Primăriei din Chişinău, se va pensiona 
în 1938, va lua drumul pribegiei departe de locul 
natal, continuând să lupte pentru marea unire a 
Basarabiei cu România. 

Acest tribun de o dârzenie neobişnuită a luat 
literalmente cu asalt toate cancelariile marilor 
puteri, arătând nedreptățile făcute poporului său 
prin uşurinţa vânzării Basarabiei atât prin pactul 
Molotov - Ribbentrop, cât, şi mai ales, la Yalta. 
Memoriile lui lon Păscăluță adresate conducătorilor 
Canadei, Statelor Unite, Angliei, Franţei, Japoniei şi 
chiar Uniunii Sovietice, au demonstrat, fără echivoc, 
drepturile basarabenilor de a fi şi de a trăi laolaltă cu 
frații lor din România. 

A tipărit articole în diverse publicații româneşti 
de peste hotare, cu logică şi argumentaţie ştiinţifică, 
cu un devotament sincer. 

Viaţa şi lupta lui pentru unire şi pentru ideile sale, 
cu succesele, greutățile şi vitregiile lor, au fost 
descrise în cartea sa “Intemeierea şi destrămarea 
României Mari”. apărută în 1990 în limba engleză. 

A murit la venerabila vârstă de 98 de ani acest 
mare patriot basarabean. 


Fosta stradă "Raskova”, situată în sectorul 
Râşcani din Chişinău, şi-a schimbat de câteva ori 
numele, numindu-se acum NADIA RUSSO. 

Aceasta a fost o celebră aviatoare, numele ei 
find des întâlnit în 
paginile presei 
interbelice şi, mai ales, 
în cea din timpul celui 
de-al doilea război 
mondial. 

A avut o biografie 
ieşită din comun. 

S-a născut în 1901 
la Tver; într-o familie 


nobilă; avea bonă 
străină şi trăsură care o 
ducea la liceu. 


Tatăl său, general de cavalerie, şi-a pierdut viața 
pe front, iar revoluția bolşevică din 1917 a determinat 
famila sa să treacă Nistrul şi să se stabilească 
definitiv în Basarabia. 

Împreună cu sora mai mare şi cu fosta ordonanţă 

s-a refugiat la Chişinău, la o mătuşă. 
„Având un caracter deja bine format şi cunoscând 
limba franceză, s-a făcut lesne recunoscută în viața 
culturală a Chişinăului şi s-a căsătorit cu moşierul 
Alexandru Russo, şi el nobil de viţă veche, fapt ce 
însă nu a determinat-o să ducă o viață comodă şi 
mondenă; a urmat cursurile de surori medicale, iar în 
1936 a absolvit la Bucureşti cursurile de pilotaj la 
Şcoala de Aviaţie. 

În 1938 a fost singura femeie care a participat la 
raliul Praga - Bucureşti - Belgrad - Bratislava, fiind 
decorată cu medalia Virtutea Aeronautică de pace, 

n acelaşi an, la manevrele militare care s-au 
desfăşurat la Galaţi, au fost concentrate pentru 
prima dată. în istoria aviaţiei române cinci femei pilot: 
Marina Știrbey, Nadia Russo, Maria Drăgescu, 
Virginia Duţescu şi lrina Burnaia, iar când a 
început cel de-al doilea război mondial, Nadia 
Russo împreună cu celelalte patru aviatoare 


Diarte 


au format faimoasa ESCADRILĂ ALBĂ, participând 
la luptele de pe frontul de Est. Misiunea acesteia 
era de a salva răniții. A evacuat sute de răniți din 

Ș pir i de 

GEORGE ACSINTEANU re ti 
lângă Odessa 
şi Stalingrad; 
numai în 
primele patru 
i |luni ale 
războiului 
Escadrila 
[Sanitară a 

scos din zona 
Odessa în jur 
de 700 de 
răniţi. 


Escadrila 
l avea în dotare, 
la început, 7 
lavioane de 

culoare albă, 
i lechipate cu 
“ltargă şi două 
scaune, cu 
Crucea Roşie 


Ca 
STAREA GEORGESCU DEI dă 


inscripționată pe aripi şi 
fuselaj. 

Cele 7 aviatoare aveau 
gradul de sublocotenent şi 
în jur de 300 de ore de 
zbor. 

Nadia Russo lupta nu | îi 
din ordin, ci din] 
convingere; lupta |. 
împotriva bolşevicilor, a 
sistemului comunist care |! ) 
îi distrusese cuibul 
părintesc, copilăria şi 
adolescența, care 
distrusese sute de mii 
Basarabia. 

În 1943 a părăsit aviația din motive de sănătate, 
având la activ ordinele Crucea de Aur (1941), 
Vulturul german (1942), Crucea Regina Maria 
(1943). 

Perioada de după 1945 a fost, poate, cea mai 
neagră din viața Nadiei Russo. Originea ei nobiliară 
şi calitatea de participantă la război pe frontul de Est 
au devenit capete de acuzare care, la început, s-au 
manifestat prin izolare în cadrul societății, iar mai 
apoi prin puşcărie. A fost acuzată, printre altele, că 
Escadrila Albă a reuşit să salveze din cercul de foc 
de la Stalingrad în jur de 300 de răniţi grav! 

În 1951 a fost arestată şi condamnată la 7 ani 
închisoare (din care a ispăşit 6) şi 5 ani domiciliu 
forțat la Lăţeşti (Bărăgan). Aici s-a întâlnit cu multe 
cunoştinţe din lumea bună a Bucureştiului: cu Maria 
Antonescu, soția Mareşalului, şi cu Elena Zelea- 
Codreanu, soția Căpitanului. 

În 1962 a scăpat de domiciliul forțat şi a colindat 
România în căutarea unui post de lucru. S-a angajat 
la Buftea la o fabrică de ambalaj. N-a avut pensie şi 
ultimii ani de viaţă i-a trăit într-o neagră mizerie. 
Bolnavă de amnezie, a murit în 1988. 


MAPIELLA LOTT 
ci A 


de vieți 


româneşti în 


Dintre toți  fruntaşii 
"| basarabeni, GHERMAN 
| PANTEA a fost figura cea 
mai populară, care înclină 
| spre legendă. 

S-a născut în 1894 la 
| Zăicani, în judeţul Bălţi. 

] Era un om curajos, ferm 
în acțiuni: în primul război 
mondial, când începuse 
revoluția bolşevică, avea 
deja pe piept două ordine 
Sf. Gheorghe. 

Gherman Pântea a fost 


(III) 


(continuare din numărul trecut) 


După Unire a fost preşedinte al Camerei de 
Comerţ şi Industrie din Chişinău şi primar al 
Chişinăului în anii 1923, 1927 - 1928 şi 1932. 

În iunie 1940 s-a refugiat peste Prut, iar în timpul 
celui de-al doilea război mondial a ocupat postul de 
primar al Odessei (1941 - 1944). 

A scris câteva lucrări extrem de importante pentru 
istoria noastră; „Rolul organizațiilor militare 
moldoveneşti în actul Unirii Basarabiei (Chişinău, 
1932), „Regele Ferdinand. şi Unirea Basarabie? 
(Chişinău, 1939), „Unirea Basarabiei” (Odessa, 
1943). Prima a beneficiat de o prefaţă scrisă de 
Nicolae Iorga care a apreciat mult importanța lucrării 
şi rolul jucat de autorul ei în cadrul evenimentelor 
epocale din 1917 - 1918 care au dus la reîntregirea 
României. 

Ca primar al Odessei a făcut minuni în oraşul 
grav avariat de bombardamente. La numai câteva 
zile de la ocuparea lui de către trupele române, la 28 
oct. 1941, a adresat un apel (publicat în cele două 
ziare, „Odeskaia Gazeta” şi „Gazeta Odessei”, în 
limbile rusă şi română) care a stârnit entuziasmul 
întregii populații: 

"Dragi cetățeni, nu am venit să fac nici un fel de 
politică, am venit să vă administrez, adică să vă dau 
pâine, apă, lumină, tramvaie, etc., să vă fac viața cât 
mai uşoară, cât mai bună, cât mai dulce. 

Veţi vorbi în limba voastră maternă. în instituții, 
şcoli, universități şi veți cânta la marea, frumoasa şi 
vestita Operă. 

Vă promit în acest ceas solemn să refac totul 
rapid. Am nevoie şi de concursul dvs., singur nu voi 
face nimic, cu dvs. voi face totul. Voi sprijini inițiativa 
particulară, comerțul particular, nici o restricție, sub 
nici o formă. 

Uşile Primăriei şi ale casei mele sunt deschise 
pentru voi la orice oră. Cu Dumnezeu înainte!" 

Oraşul a fost împărţit în 5 sectoare, 3 primari erau 
români şi 2 din Odessa, dar din cei 12.600 de 
funcţionari, numai 40 erau din ţară şi aceia din 
Basarabia, care cunoşteau la perfecţie limba rusă. 

Toţi românii erau capabili, harnici şi corecți, 
dându-şi seama de misiunea lor delicată. 


S-au refăcut cca. 200 de fabrici şi şi-au găsit de 


lucru peste 150.000 de muncitori, s-au repus în 
funcţiune uzinele de apă şi electricitate, tramvaiele, 
s-au refăcut sute de case avariate, parcurile au fost 
curățate de moloz, fapte care au provocat admirația 
localnicilor. 

Peste 20.000 de oameni au lucrat zilnic, aproape 
2 ani, pe diferite şantiere ale oraşului Odessa. 

S-au înființat două cantine uriaşe, de unde se 
hrăneau zilnic gratuit cca. 10.000 de bătrâni şi copii. 
7000 de studenți au fost cazaţi în cămine spaţioase, 
au luat masa la cantine şi toți au fost ajutaţi băneşte 
pentru a-şi cumpăra cărți şi haine. Studenţii îl 
înconjurau cu drag şi îi spuneau 'naş papaşe” 
("părintele nostru”). 

În martie 1944 Gherman Pântea a părăsit 
Odessa întrucât frontul se apropia. Despărțirea de 
populație a fost emoţionantă: a fost ridicat în brațe 
de studenți în uralele entuziaste ale mulțimii, a 
fost condus la maşina pe care studentele au 
acoperit-o cu flori. 

În 1949 a fost trimis în judecată, pentru „crime de 
război” - nedovedite!! — şi închis. 

In 1955 a fost eliberat, dar câteva luni mai târziu, 
în ian. 1956, a fost din nou arestat. S-a recunoscut 
că acuzaţia de "crime de război” fusese nefondată, 
dar i s-au adus altele, şi anume că... săvârşise 
"crime contra clasei muncitoare” şi că fusese decorat 
cu impresionante galerii de ordine ruseşti, româneşti 
şi străine: "Coroana României”, "Regele Ferdinana”, 
"Steaua României”, "Coroana Italiei” etc.!! 

Eliberat definitiv în 1964, la amnistia deţinuţilor 
politici, a murit patru ani mai târziu; este înmormântat 
la cimitirul Bellu. : 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 P29:1 


renal tale 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (VI) 
SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL 


Stareț la Muntele Athos, monahul cel mai autentic al sec. XX, canonizat în 
considerat ca atare de toţi, nu numai de Biserica Ortodoxă. Scrierile sale sunt citite 


1866 - 1938 


lui); au fost traduse în 20 de limbi, printre care araba, japoneza coreeana. 


i SIMEON IVANOVICI 
i ANTONOV s-a născut 
|] în 1866 într-o familie 
'] modestă de țărani ruşi. 
Tatăl lui Simeon, un om 
plin de credinţă, 
blândețe şi înțelepciune, 
i-a fost primul model în 
viață. Încă de mic, de la 
vârsta de patru ani, 
Simeon şi-a pus în 
gând ca atunci când 
va fi mare să caute pe 
Dumnezeu în tot 
pământul. 

Auzind mai apoi de viața sfântă şi minunile 
săvârşite de loan Zăvorâtul (un sfânt rus 
contemporan), tânărul Simeon şi-a dat seama că 
“dacă există sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu 
noi şi n-avea nevoie să străbată tot pământul ca 
să-L găsească.” 

La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de 
dragostea lui Dumnezeu, a simțit atracţia pentru viața 
monahală. Tatăl său a fost însă categoric: “Fă-ţi mai 
întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci.” 

Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, a început să 
ducă o viață asemenea celorialți tineri de vârsta 
lui; departe de sfințenia fiorului divin care îl 
cercetase. Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională 
forţă fizică, a trecut prin multe ispite ale tinereții. În 
vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la 
Vieţa monahală începuse să se stingă. 

ntr-o zi însă a fost trezit dintr-un coşmar de glasul 
blând al Maicii Domnului, care i-a înrâurit sufletul 
tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a 
mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să- 
| ridice din căderea sa. Această a doua chemare, 
petrecută cu puţin timp înaintea serviciului militar, a 
jucat un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să 
meargă de acum înainte. Simeon a simţit o adâncă 
ruşine pentru trecutul său şi a început să se căiască 
înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa faţă de viaţă s- 
a schimbat radical. 

Şi-a executat serviciul militar la Sankt Petersburg, 
în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat 
conştiincios, cu o fire paşnică şi purtare ireproşabilă, 
a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său 
era mereu la pocăință, la Sf. Munte Athos, unde 
trimitea uneori bani. 

Ajuns acasă, s-a îmbarcat în scurt timp pentru o 
nouă perioadă a vieţii sale: Muntele Athos, 
“Grădina Maicii Domnului”, citadela monahismului 
răsăritean şi oaza spiritualităţii filocalice care 
cunoştea la acea vreme un moment de apogeu. 

În vârstă de 26 de ani, a intrat în mânăstirea 
rusească a Sf. Mucenic Pantelimon. 

Introdus în tradiția athonită: rugăciunea 
singuratică Ia chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, 
privegheri, deasa mărturisire şi cuminecare, citirea, 
munca şi ascultarea, fratele Simeon se împărtăşea 
din bucuria rugăciunii inimii: "Doamne, _lisuse 
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, 
păcătosul!” 

Dar fiind lipsit de experiență, tânărul frate a 
căzut apoi pradă chinurilor demonice. 

După şase luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după- 
amiază, şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă 
a deznădejdii, încercând sentimentul unei părăsiri 
totale de către Dumnezeu, fapt care i-a cufundat 
sufletul în întunericul unei spaime de iad. Pradă 
aceleiaşi spaime şi întristări, s-a dus la vecernie în 
paraclisul Sf. Ilie. Atunci, în dreapta uşilor 
împărăteşti, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut 


pe lisus Hristos Cel Viu! Intensitatea viziunii i-a 
provocat o stare de epuizare aproape de moarte. 
Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon a trăit 
o stare de fericire pascală. 

A trecut apoi un răstimp. Pacea şi bucuria lăsau 
loc unei chinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde 
harul. 

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi care 
primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea 
desăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este 
însă cea mai anevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi 
al pierderii harului sfâşie sufletul. 

În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, 
fratele Simeon, devenit acum monahul Siluan, a 
recurs la mijloace ascetice care pot părea incredibile. 
Păstrându-şi ascultarea de econom al mânăstirii 
(responsabil administrativ) cu peste două mii de 
vieţuitori, s-a cufundat şi mai adânc în rugăciune. 

Aşa a început o lungă perioadă, de 15 ani, de 
alternări continui între vizite ale harului şi părăsiri 
dublate de intense atacuri demonice. 

După 15 ani de la prima arătare a Domnului 
Hristos, într-o  înfricoşătoare noapte de luptă 
spirituală împotriva demonilor, Cuviosul Siluan a 
căzut din nou în ghearele unei disperări vecine cu 
moartea şi necredința. 

Descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat 
fierbinte. Şi atunci a auzit glasul Domnului: 

"Cei mândri suferă pururea din pricina 
demonilor”. 

"Doamne, a zis Părintele Siluan, învață-mă ce să 
fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. 

Şi din nou a primit răspuns de la Dumnezeu: 

“Ține mintea ta în iad şi nu deznădăjdui. 

Începând din acel moment a înțeles că locul de 
bătălie împotriva răului, a răului cosmic, se 
găseşte în inima noastră, că rădăcina ultimă a 
păcatului stă în mândrie, acest flagel al umanității 
care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi 
cufundă lumea în nenorociri şi suferințe; mândria — 
această adevărată sămânță a morții care face să 
apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. 

De acum înainte Părintele Siluan şi-a concentrat 
toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia: a 
biruit orice suferință pământească, s-a osândit la iad, 
pentru ca, nefiind vrednic de Dumnezeu dar sigur de 
iubirea Lui, să stea în chip înțelept pe marginea 
adâncului şi să nu deznădăjduiască. 

Timp de încă 15 ani Cuviosul Siluan a urmat 
calea de foc ce i-a fost arătată. 

Şi harul nu l-a mai părăsit, ca mai înainte. Duhul 
Sfânt i-a dat din nou puterea de a iubi. 

În această stare, Cuviosul Siluan a început să 
înțeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieții 
duhovniceşti. Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi, 
rugăciunea sa a trecut dincolo de marginile timpului. 
Duhul Sfânt i-a îngăduit să trăiască aievea iubirea 
pentru "întreg Adam-ul” — iubirea lui Hristos pentru 
toată omenirea. Aceeaşi iubire l-a îndemnat să-şi 
aştearnă în scris experiența interioară, 
extraordinara sa viață duhovnicească, ignorată 
aproape cu totul de confrații săi monahi. 

În această perioadă a vieţii sale l-a descoperit 
arhimandritul Sofronie, cel care avea să-i publice 
însemnările. 

Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la 
Athos a fost la fel de blând, liniştit şi smerit ca 
întreaga sa viaţă de călugăr. După o scurtă suferință 
de opt zile, senin şi cufundat în rugăciune, s-a stins 
uşor, fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva, în 
noaptea de 24 septembrie a anului 1938, 

Viaţa şi scrierile sale ne pun în prezența lui 
Hristos nu printr-un sistem teologic sau un 


1987 de Patriarhia Constantinopolului, este un sfânt "universal", 
de ortodocşi, catolici, protestanți, anglicani etc. (care se şi roagă 


discurs, ci 
printr-o 
experiență 
nemijlocită a lui 
Dumnezeu, trăită 
în adâncul ființei 
sale, o experiență 
susținută de o 
conştiinţă 
dogmatică precisă 


şi riguroasă. 

Prin 
însemnările Sf. 
Siluan Athonitul, 


Hristos 

transmite 
mesaj umanită 
strivite de durere 
şi deznădejde, 
de absurditatea experienţelor cotidiene. 


lată un foarte mic fragment din scrierile 
Sf. Siluan: 
VULTURUL ŞI COCOŞUL 


Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de 
frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: 

“Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi 
munți, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulțime de 
fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc 
oamenii. 

Dar cocoşul de la țară nu cunoaşte nimic în afara 
ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva 
oameni şi câteva dobitoace. 

Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viața lumii”. 

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul 
gospodăriei şi a văzut cât de țanțoş şi de vesel se 
plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: 
"Înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate 
astea, îi voi povesti cele ce cunosc”. 

Şi vulturul a început să-i vorbească cocoşului 
despre frumusețea şi bogăţia lumii. 

La început cocoşul l-a ascultat cu atenție, dar 
nu înțelegea nimic. 

Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit 
şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La 
rândul lui, cocoşul, neînțelegând ceea ce-i povestea 
vulturul, se plictisea şi-i era greu să-l asculte. şi 
fiecare a rămas mulțumit de soarta lui. 

Aşa se întâmplă atunci când un om învățat 
vorbeşte cu unul neînvățat şi, încă şi mai mult, 
atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul 
neduhovnicesc. 

Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar 
cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. 

Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua şi 
noaptea la legea Domnului şi se înalță prin 
rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui 
neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită 
de gânduri. i 

Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de 
pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol şi 
împrăştiat. 

Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre 
înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede 
lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în întunericul 
nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de 
slava deşartă, sau de bogății, sau caută desfătările 
trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se 
întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legătura 
amândurora e lucru plictisitor şi anevoios. 


Sursa: site-ul www.crestin-ortodox.ro 


Pe9.14 CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 


Cory 
ISTORIE NECENZURATĂ 
- Premii în cărţi - 


condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; 


a sediului, sau se pot da personal, 


adres 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


la sediu, până la data de 10 a lunii următoare (44 


apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacție 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII NOIEMBRIE: 


<Ni ii>> si FR 
"De ce < Nicadoli ŞI <<Decemvirii>> au fost asasinați împreună cu Căpitanul?" 
nu a fost dat de nimeni, de aceea răspundem noi. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Aşa cum spunea Căpitanul, orice organizaţie are 
i așe-zişii ei nebuni E adică oameni care nu sunt 
Si spuşi să treacă zâmbind peste abuzuri, care nu 
acceptă ilegalitățile comise tocmai de către 
autorități, şi care reacționează violent, pedepsind 
ădarea. Chiar cu prețul propriei vieţi. 

În organizaţia de 500.000 de oameni (Mişcarea 
Legionară în anii 30), 13 dintre ei — "Nicadorii. şi 
"pecemvirii” - demonstraseră ca puneau mai presus 
de orice interesele Neamului şi că puteau chiar să 

ună mâna pe pistol pentru apărarea principiilor pe 
care le susțineau. Ei fuseseră în stare să ucidă. 

lar dacă Şeful lor ar fi fost asasinat, erau 
capabili - în mod categoric - să pedepsească din 
nou mişelia. Erau în stare să-l împuşte nu numai pe 
executant, ci şi pe autorul moral (Carol al II-lea). 

De aceea erau socotiți a fi deosebit de 
periculoşi pentru regimul corupt şi vânzător de țară. 

Asasinarea _Căpitanului_nu_putea fi pusă în 
practică lăsând în viață potenţialii pedepsitori. 

De aceea au fost asasinați împreună. 

Adversarul cel mai redutabil al canaliilor şi 
mişeilor era, în mod evident, Căpitanul, Şeful 
Mişcării, renumit pentru corectitudinea exemplară 


chiar şi față de duşmani, ca şi pentru incoruptibilitate. 


-Elrera-flacăra-de-+a-care pornise mişcarea de 
renaştere naţională şi care susţinea lupta pentru ca 
românii să fie stăpâni în ţara lor. Şi el pusese mâna 
pe armă atunci când avea doar 17 ani (pe front, în 
primul război mondial), şi atunci când, în legitimă 
apărare, l-a împuşcat pe Manciu. 

Pe locul doi erau ”Nicadorii” şi "Decemvirii” 
(din motivul menţionat mai înainte). 

lată un amănunt important: în vara anului 1938, 
în timpul marii prigoane antilegionare, când 
Căpitanul se afla închis la Rm . Sărat, iar Nicadorii şi 
Decemvirii la Aiud, aceştia au vrut să evadeze 


pentru că astfel viața Căpitanului ar fi fost în 
Siguranţă: nimeni n-ar fi îndrăznit să-l asasineze 
atât timp cât erau liberi "nebunii” organizației, cei 
care dovediseră că pot chiar ucide pentru a-şi apăra 
idealurile! (mărturie preot lon Dumitrescu-Borşa, 
membru al Comandamentului Legionar de prigoană, 
dr. Şerban Milcoveanu, închis la Rm. Sărat împreună 
cu o parte a elitei Căpitanului). 

Ei bine, Sima, omul de legătură al 
Comandamentului, a transmis ordin - ca din partea 
acestuia - să nu evadeze!! Ordinul era al lui, propriu, 
la instigația adevăratului său şef, Moruzov. 

Dar chiar şi închişi Nicadorii şi Decemvirii erau 
periculoşi: dacă ar fi fost asasinat Căpitanul, ar fi 
evadat cu siguranță măcar unul din cei 13 (mai 
ales de la Aiud, unde nu era închisoare de siguranță 
maximă), şi ar fi fost suficient: soarta lui Carol al II- 
lea ar fi fost pecetluită. 

Ei n-ar fi procedat ca naivul tânăr de doar 20 
de ani, Miti Dumitrescu, care a pedepsit unealta 
(Armand Călinescu), lăsând tocmai autorul moral 
în viață (Carol al II-lea), cu consecința decimării 
întregii elite legionare, ca represalii! 

De aceea au fost mutaţi de la Aiud la Rm. 
Sărat şi asasinați odată cu Căpitanul. 


NOTE: 

1. "Nicadorii” erau cei care-l împuşcaseră pe 
I.G. Duca, pedepsind trădarea de Neam şi țară 
(Duca încetățenise în masă 300.000 de evrei dar 
refuzase să-i primească în țară pe aromâni şi îşi 
luase public angajamentul faţă de bancherii evrei de 
la Paris să distrugă Mişcarea Legionară; ordonase 
deja arestarea a 18.000 de legionari — fără nici un 
mandat de arestare - şi scosese Mişcarea în afara 
legii fără nici un proces, printr-un simplu Jurnal al 
Consiliului de Miniştri). 


ÎNTREBAREA LUNII DECEMBRIE: Ce ştiţi despre procesele Mişcării Legionare? 
PREMIU: "Mişcarea Legionară — exprimări necenzurate” — Nicador Zelea-Codreanu. 


*kk 


PE URMELE BOLŞEVICILOR (continuare din pag. 12) 


Câteva informaţi, culese nu asupra trupei — care 
reprezintă nația neevoluată — ci asupra "domnilor 
ofițeri” ne vor lămuri repede. 

Am căpătat aceste informaţii preţioase în noaptea 
Când am dormit — am dormit, e un fel de a vorbi! — 
la Cureel, pe malul lacului Yalpug. 

"Domnii ofițeri” dăduseră ordinul, la gazda unde 
locuiau, să |i se puie păsările la foc fără să li se 
scoată pipota şi intestinele... pentru a nu se strica 
gustul fierturii! 

Ne povestea biata femeie, într-o lipovenească 
repezită ce trebuia trecută prin tălmaci, că "domnii 
ofițeri bolşevici” mâncau de regulă chiar în camera în 
Care gătea ea şi unde scânceau patru plozi între 
Patru ani şi două luni, bolnavi toţi de pântecăraie (n. 
fed.: diaree)... Ruşinată şi cuviincioasă de felul ei, 
trebuind să alerge mereu de la scutecele galbene 
sau vinete ale țâncilor, la oalele de pe foc, femeia îi 
poftea stăruitor pe oaspeţi să binevoiască a trece 
dincolo, în "odaia cea mare”, spre a mânca liniştiți şi 
„a fi scutiți de o privelişte menită a le întoarce mațele 
pe dos... Dar "domnii ofițeri” nici nu se sinchiseau de 
asta, crănțănind cu sete puiul... cu intestine cu tot! 

Cată lumea care m-a cunoscut şi cu care am 
stat de vorbă — din munţii Bucovinei şi până la 
malul mării — afirmă că vremelnicii stăpânitori 


ai gliei noastre nu au avut nici noţiunea unui ciorap 
în picioare. Ei nu folosesc decât obielele. Această 
afirmație o fac numai după o raită prin Basarabia, 
după primele informaţii căpătate. Mai târziu, pe 
frontul Odesei, voi constata acelaşi lucru: când 
ostaşii noştri au scos ghetele unui aviator bolşevic 
cane s-a aruncat cu paraşuta, fiind lovit avionul, el a 
fost găsit tot fără ciorapi! Păstrez şi fotografia 
pilotului bolşevic, desculț! 

Şi, tot ca o dovadă de superficialitatea realizărilor 
bolşevice, mai păstrez şi o bucată de plumb, din 
acelea cu care se plumbuiesc vagoanele de marfă, 
plumb care e făcut, pur şi simplu, din... cârpă 
presată!... 

Cât priveşte pe "domnii ofițeri bolşevici” — ca să 
revenim la elită!— precum şi gradul lor de educaţie, 
apoi, cu toată dizgrațioasa şi penibila amintire, să-mi 
fie îngăduit a relata o întâmplare personală şi destul 
de exemplificatoare! 

Călcând pe urmele bolşevicilor, am cerut, într-un 
sat, unor oameni destul de arătoşi, găzduire. 

Bietele gazde se tot codeau, dar după două nopți 
de nesomn nu mai aveam timp să ascult explicații, 
dornic să iau căt mai degrabă contact cu prietenoasa 
ospitalitate a unui pat... 


e 
(5 


9% 


Şi trebuie neapărat precizat „faptul că după 
împuşcarea lui |.G. Duca, Nicadorii s-au predat de 
bunăvoie autorităților — caz unic în istorie! 

De aceea nu au fost sancționați de Căpitan 
pentru ”iniţiativa” lor! 

lar unul dintre fraţii săi, locot. Horia Zelea- 


Codreanu, impresionat, şi-a botezat fiul 
"Nicador”! 

Cei trei denumiți "Nicadori” erau: Nicolae 
Constantinescu (economist), lon Caranica 


(economist şi gazetar), Doru Belimace (licenţiat în 
Litere) - un român şi doi macedoneni, toți 
comandanţi legionari. - 

Denumirea grupului s-a format din primele două 
litere ale numelui fiecăruia: Nicolae, Caranica, 
Doru (NI-CA-DOR) şi în greceşte înseamnă 
"drumul spre biruință”. 


"Decemvirii” erau cei 10 care-l împuşcaseră pe 
Stelescu, pedepsind trădarea de camarazi (Stelescu 
se vânduse duşmanilor, încercase în două rânduri 
să-l asasineze pe Căpitan şi ataca murdar -— şi 
nedrept — pe foştii camarazii şi Mişcarea, de ani de 
zile, în ciuda avertismentelor). Şi ei s-au predat de 
bunăvoie autorităţilor după comiterea faptei! 


Nu trebuie uitat faptul că pretextul asasinării 
Căpitanului a fost oferit de Sima, prin suita de 
atentate neghioabe şi provocatoare din cursul lunilor 
oct. - nov. 1938. 


2. Următorii ”periculoşi” (pe locul Il) erau o 
parte dintre cei deţinuţi în lagăre şi închisori, elita 
Căpitanului, cadrele de conducere, fruntaşii. 

A fost şi ea lichidată un an mai târziu. 

Pretextul a fost oferit de acelaşi Sima, prin 
manevrarea tânărului Miti Dumitrescu ca să-l 
asasineze pe Armand Călinescu, în ciuda interdicţiei 
date de Comandamentul Legionar. 


Dar cinci minute după stingerea luminii am sărit 
ars din pat, silit să-mi salvez integritatea fizică 
cocoțându-mă pe un sipet din colțul opus patului, o 
retragere strategică pe uşă sau pe ferestre fiind 
împiedicată de rânjetele a trei dulăi destul de fioroşi 
în întuneric. 

Astfel, ghemuit pe lădoiul curb, vârstat cu vergi 
de fier — coastele mele le cunosc bine soliditatea şi 
forma — am aşteptat, moțăind, ivirea zorilor, urmărit 
şi râvnit de cea mai numeroasă şi mai completă 
colecţie de gângănii sugătoare de sânge. 

Realitatea, descoperită la fulgerarea unei lumini 
de lanternă, întrecea orice închipuire. 

La ziuă, ieşind din camera de tortură, am aflat de 
la gazdă că acolo locuise până atunci un locotenent 
sovietic. 

Pe drum, nedormit, venea de la a treia casă, 
stropit cu puncte roşii pe obraji şi mâini şi duhnind 
cât colo a colonie dezinfectantă, un camarad care 
blestema în gura. mare pe fostul locuitor al camerei 
sale, un colonel bolşevic. 

Ei, aşa... civilizație, să fie la ei acolol... 


- SFÂRŞIT - 


CUVÂNTUL LEGIONAR DECEMBRIE 2013 P29:15 


E Za Pedacliei 


LC) 


NICADOR 


Tel 


DUMITRACHE NR, 35, SECI 
0745 074493 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
ZELEA-CODREANU, 


STR.  BANUL 


2, BUGUREŞTI 


Prețul unui abonament pentru un an: 

50 RON peniru țară (Bucureşti şi provincie); 70 RON 
penlru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 

Se pol face abonamente pentru minim jumătate de an 


Stanca Mironescu — 
Bucureşti: Din epistola dvs. 
redăm un paragraf, deosebit de 
interesant “S-au tipărit 
însemnările zilnice ale lui Carol al 
II-lea dar nu în întregime, lipsind 
perioada 5 sept. 1938 — 12 martie 
1939, deosebit de interesantă, 
care trebuie să reliefeze întâlnirea 
monarhului cu Hitler şi desigur, 
cele referitoare la moartea lui 
Corneliu Zelea-Codreanu. De ce? 
Ori caietul care însemna aceste 
fapte a fost distrus ulterior de 
însuşi rege, ori nu a fost predat 
Arhivelor Statului din România de 
către Monica  Urdăreanu. O 
sincopă similară se înregistrează 
şi în privința <<Însemnărilor 
zilnice ale fostului prim ministru 
Armand Călinescu din care 
lipseşte perioada 14 ian. - 23 dec. 
1938. Prin urmare, nu avem 
mărturiile principalilor conducători 
ai țării, factori de decizie, de la 
sfârşitul lunii noiembrie 1938.” 

Nicolae Boeru - Timişoara: 
Am reținut un fragment ceva mai 
amplu din scrisoarea dvs.: "De 
câteva ori am fost în Belgrad. Turistul se declară încântat de aspectul civilizat al 
capitalei Serbiei, dar rămâne stupefiat că în inima oraşului, în zona cea mai 
circulată, sunt câteva blocuri în ruină, care sunt în contrast cu restul clădirilor. 
Acestea însă reprezintă un act de acuzare la adresa S.U.A, care au bombardat 
oraşul în urmă cu un deceniu. De aceea, în mod intenţionat, nu există grabă din 
partea autorităților să înlăture dărâmăturile. Şi tot în legătură cu Serbia: vorbim 
mereu de Kosovo, regiunea cu cel mai bogat trecut al acesteia, dar mulţi omit să 
se gândească la faptul că tensiunile interetnice actuale de aici se datorează lui 
Tito, preşedintele comunist al Republicii Federative Iugoslavia, țară creată la fel 
de artificial ca şi URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste). În 1948, 
datorită izolării țării sale de către URSS, fapt ce a dus la dezastru economic, Tito 
a permis ca milioane de cetățeni să lucreze în ţările capitaliste, cei mai mulți 
alegând Germania de Vest. Rezultatul a fost cel anticipat: economia țării, prin 
această infuzie masivă de valută occidentală, s-a redresat, şi a crescut implicit şi 
nivelul de trai al populaţiei. Dar exodul de mână calificată şi mai cu seamă ieftină 
de muncă în țările europene a dus, în mod firesc, la o criză puternică de forță de 
muncă în propria țară, creându-se astfel un vid mai în toate regiunile fostei 
Iugoslavii. Dictatorul albanez Enver Hogea s-a oferit să-şi ajute prietenul, pe Tito, 
permițând, la rândul său, ca un foarte mare număr de concetăţeni de-ai săi să 
muncească în zona învecinată din nord, în speţă regiunea Kosovo. Astfel, de-a 
lungul a peste 60 de ani, câteva sute de mii de albanezi s-au stabilit aici, 
construindu-şi case, organizându-se în sindicate, înființând şcoli, moschei, 
instituţii culturale, ziare, teatre, ajungându-se astiel ca astăzi populaţia albaneză 
să reprezinte 90% dintre locuitorii ținutului şi să ceară autonomia. Unde dai şi 
unde crapă?” 

Aneta Dumitriu — Slobozia: În perioada interbelică Cercul "Sburătorul" a 
promovat literatura scrisă de condeie feminine: prozatoare ca Hortensia 
Papadat-Bengescu, Henriette Yvonne Stahl, Lucia Demetrius, Cella Serghi, 
loana Postelnicu sau poete ca Elena Farago, Otilia Cazimir ş.a. Printre acestea 
se afla şi poeta şi prozatoarea Anişoara Odeanu, nume complet uitat astăzi. La 
22 de ani a debutat cu romanul "Într-un cămin de domnişoare”, primit favorabil 
de critica literară (Camil Petrescu, George Călinescu), urmat apoi de "Călător în 
noaptea de Ajun” şi "Legile Jocului”. A publicat şi volumul de poezii "Noaptea 
creației”, de factură modernă. Prin anii 1930 căpătase faima de a fi cea mai 
frumoasă femeie din Bucureşti. A aderat la Mişcarea Legionară, fapt care până 
în 1965 a scos-o din circuitul literar. Era în pericol mereu de a fi arestată, fapt ce 


a determinat-o să părăsească 
capitala stabilindu-se la Lugoj, 
unde, pe fondul unei depresii 
acute, se sinucide în 1972. 

Stelian Ivanov - Constanţa; 
Da, ştiu, există mulți "cârcotaşi” 
care strâmbă din nas, 
"atoiştiutori”. Ei folosesc din plin 
termenul "second hand” întrucât 
trec pragul magazinelor de 
confecţii sau al parcurilor de 
maşini rulate, dar sunt mânioşi şi 
“patrioţi” când vine vorba despre 
achiziționarea celor două fregate 
englezeşti denumite acum 
"Regina Maria” şi "Regele 
Ferdinand”. Sunt "navele-amiral” 
ale Marinei noastre. Până la 
achiziționarea lor, litoralul nostru, 
lung de cca. 260 km, putea fi 
apărat doar de câteva mici 
vedete, fără armament greu în 
dotare şi, eventual, de un 
submarin sovietic nefuncţional de 
10 ani, tras pe uscat în portul 
Medgidia! De ziua Marinei în 
acest an am avut plăcerea de a 
vizita fregata "Regina Maria”, 
plăcere datorată caracteristicilor 
ei: are un deplasament de 4900 tone, lungimea de 148,2 m, lățimea de 14,75 m 
şi un pescaj maxim de 6,4 m. Nava poate dezvolta viteze de până la 30 noduri 
(un nod este egal cu o milă marină de 1806 m) şi dispune de o autonomie de 
4500 mile marine. Propulsia este asigurată de 4 turbine Rolls Royce, iar 
sistemele şi instalaţiile de la bord sunt alimentate de 4 generatoare de cate 1 
MW fiecare. Nava are la bord un echipaj alcătuit de 224 marinari. : - 

Luminiţa Țintea — Piteşti: Aveţi dreptate: a existat un fond-special, constituit 
in 1944, pentru susţinerea financiară a intereselor României după terminarea 
războiului. Ideea şi materializarea lui se datorează -lui Mihai Antonescu, fondul 
urmând să ajute 200 de personalități din elita societății evacuate din țară în timp 
util. Printre cei refugiați se găseau Grigore Gafencu, Pamfil Şeicaru, directorul 
ziarului „Curentul” , oameni de ştiinţă angajaţi în diplomaţie etc. Banii proveniți 
din fondurile speciale au fost expediaţi în conturile ambasadelor României, la 
Lisabona, Madrid, Ankara şi Berna. Cea mai mare sumă a fost depusă în Elveţia, 
pe numele lui Vespasian Pella, 20.000.000 franci francezi (aprox. 4.600.000 
dolari), la Ankara pe numele lui Alex Creţeanu, 1.000.000 franci francezi 
(235.000 dolari), lui Brutus Coste la Lisabona, 400.000 franci francezi (94.000 
dolari) şi lui Scarlat Grigoriu, la Madrid, 700.000 franci francezi (165.000 dolari). 
Din cauza lui Grigore Niculescu Buzeşti a eşuat acțiunea de punere la adăpost, 
în exil, a acestui fond. Rămâne un mister cum au fost folosiți aceşti bani, mulţi 
din cei care or fi avut drept să apeleze la ei manifestându-şi nemulțumirea în 
legătură cu modul în care au fost utilizaţi, fără a exista o evidenţă a modului de 
gestionare. 

Ruxandra Savu -— laşi: Curzio Malaparte a fost reporter la marele cotidian 
din Milano "Corriere dela sera”. La începutul lui iulie 1941 a trimis ziarului italian 
câteva reportaje despre incidentele petrecute la laşi în rândurile populaţiei 
evreieşti. Dar... Curzio Malaparte a fost "martor” la... ceea ce nu a văzut la laşi! 
Ulterior s-a probat că ziaristul a fost un şarlatan întrucât în zilele pe care le 
descrie se afla în vila sa luxoasă din însorita insulă Capri! Multă vreme "mărturia" 
reporterului a fost privită de istorici ca o dovadă a celor întâmplate atunci. A fost 
un om lipsit de caracter, un carierist ordinar; în 1921 s-a înscris în partidul lui 
Mussolini, Partito Nazionale Fascista, apoi din 1945 s-a declarat antifascist cu 
vederi de stânga, cerând să fie înscris în Partidul Comunist; s-a declarat ateu, 
dar pe patul de moarte a regretat că nu s-a putut duce la Papă ca să ia 


binecuvântare! 
Elan SAta 


Vă dorim un an mult mai bun decât cel care trece! 


LA MULȚI ANI! 


ISSN 1583-9311 


Redactor şef: Nicoleta Godrin 


Celegiul de redacţie: 


Relaţii 
cu publicul: Tel. 0745 074493 


e-mail: 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichiel, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zoniă Gireulul = inters, eu Şieran cel Mare, call cu str, V.Lascăr) 


1531505182 


53 


—— 
——_ 7 
—_ > 


——_ 0 
— e 


84 


| 


===> 


9 


5