Cuvantul Legionar nr. 86, septembrie 2010

Dacă var lăcea aceia, pptelrele Car Iza. 
(A Sangele dpă-Ziea 79 4 


i CUVÂNTUL 
* LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul VII, Nr. 86, SEPTEMBRIE 2010 Apare DUPĂ data de 20 a lunii 2,5 lei 
Director: NICADOR ZELEA-CODREANU _Redactor ef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU Pl BLI CUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. M ărgăritari elor nr. 6, az) 2, Buc.; tel.: (021) 2425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com; site: www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS: 
S/zverlare Un om pentru eternitate CZ 


ella Mereu în inimile noastre 
Greu de ucis Adevărul despre legionari 


Cualilzle Ce-aţi pierdut din vedere era Răspunsuri la întrebări . ([Il) 


R/itudini. Adevărul aste incorect politic Atentatul de la Lockerbie 


“Romi” p-zag/uin Nordul Bucoviaei (N 
arte “epionară Pe zu crucilor căzute za Pogta Tarte i, 


Editorial: CE VREM NOI ŞI CE VREŢI VOI 


Probabil că mulţi dintre cititori au [2 
remarcat că una dintre ţintele noastre de | zicem - în dificultate minoritatea 
predilecție este relaţia dintre poporul | Fu i evreiască  trăitoare pe meleagurile 
român ca entitate şi diversele moduri (Oi E , i A € , noastre, este o diversiune având ca scop 
de exprimare ale iudaismului aflat într-o f d : SE reluarea unei - sau unor - teme 
ofensivă frenetică de acaparare a tuturor | distribuite în ultimii 70 de ani, odată cu 
poziţiilor de control, facilitând dominaţia pe Î “teroarea postbelică instaurată de 
toate planurile. | - i] comandourile evreieşti trimise de 

Această preocupare a noastră are o | Moscova călare pe tancurile T34, 
justificare profundă, de dimensiunea dcălcând sub şenile tot ce a avut 
"de viață şi de moarte", sau se poale | România interbelică mai bun şi mai 
cataloga ca produsul unei concepții având ii valoros. 
la bază teorii rasiste, eventual de inspirație Insuşirea ideii că în România post- 
externă? decembristă ar trăi câteva mii de 

Noi, românii, discutăm de o teorie a supraviețuitori ai perioadei postbelice 
conspirației în mod abstract, sau pe | şi că la aceasta s-ar reduce obiectivul 
baza unor experiențe tragice, care au Îi tirului nostru mediatic, este o altă 
lăsat urme adânci în carnea şi sufletul | „AA | diversiune de doi bani, având ca mijloc 
poporului român? de manifestare veşnica scenă, intrată 

Este o obsesie a noastră, a Mişcării | demult în ridicol, prezentând victimizarea 
Legionare - sau, eventual, restrângând i unor super-bătrâni de către nişte tineri 


România: că noi am vrea să punem - să 


aria manifestării, a redacției publicației - i violenți, inculţi, plini de resentimente! 

noastre, sau una personală, decurgând din pr pd e cui = Rău Faptul că majoritatea românilor 
frustrări acumulate într-o viață dactanurata [Rt SIA ln ss SMS: RE Di i i SE | este absolut dezinteresată de tot ce 
sub domnia iudeo-comunismului? PUPA | | ş A | depăşeşete interesul strict personal, 


Luând în consideraţie unicitatea 
strigătului nostru de alarmă ca publicație şi ji 
numărul restrâns de persoane publice |B5 
preocupate de reluarea - pentru a câta | 
oară?  - a ofensivei iudaice În 
antiromâneşti, în scopul anihilării totale | 
a oricărei reacţii de apărare, trebuie să | 
recunoaştem eficiența manevrelor, 
răbdarea şi perseverența în aplicarea 
planurilor lor seculare. 

ldeea beteagă a actualului | 
conducător al Federației 
Comunităţilor Evreieşti din | 


| ignorând evidenţele, refuzând ideea 
accederii la nişte adevăruri prin 
| punerea în ecuație a unor informații 
luşor de obținut prin lectură, ne 
| motivează o dată în plus să facem 
publice lucruri de importanță capitală 


pentru Supravi 
ioan Pele 


= CE VREM NOI. ŞI 


Faptul că Federaţia Comunităţilor 
Evreieşti din România reacționează prin 
atacuri la adresa publicaţiei nostre 
certifică faptul că problemele aduse în 
discuţie de noi îşi ating ţinta, provocându- 
ne pe noi la o intensificare a dezvăluirilor. 

Acuzațiile că publicăm lucruri inventate de 
noi, în scopul deteriorării relațiilor dintre | 
populația încă majoritară şi "mica" (2?) 
minoritate evreiască din România, | 35 
evidențiază încă o dată totala lipsă de jenă a 
contestatarilor noştri. 

Nu poți decât să te întrebi de ce îşi 
închipuie domniile lor că suntem o turmă de 
handicapaţi? Sau trebuie să luăm în 
considerare cealaltă alternativă, şi anume că 
sunt "călare pe situație" şi că reacțiile noastre ca 
nație sunt de neglijat? 

Totuşi, nu poți să nu faci o comparație între 
comportamentul manifestat de exponenții intereselor 
iudaice în România şi cel din alte țări evadate din 
"lagărul socialist”. Analizând lucrurile, vei face 
constatarea că există o gradație bine studiată de 
aplicare a ritmului de agresiune politico-economică şi 
că, într-un clasament imaginar, noi suntem tratați ca 
fiind cei mai vulnerabili. Se pune întrebarea dacă, în 
situația dată, se pot stabili cauzele acestui 
comportament. 

Răspunsul este pozitiv şi are ca motivație lipsa de 
informație asupra istoriei reale a ultimului secol, 
intrată pe mânile unor "istorici" preocupați numai de 
poziția lor social-economică într-o societate 
dominată de interese iudaice, exprimate la fel de 
relaxat într-un regim iudeo-comunist ca şi într-unul 
iudeo-democratic. 

Fără să încercăm să desluşim lucrurile de la 
începutul ofensivei antiromâneşti şi cu referire la 
perioada de după 1944 (deci pierderea războiului 
antibolşevic), câți români de vârstă medie - ca să nu 
mai vorbim de un tineret dezorientat - cunosc pe 
adevărații. făptuitori. ai unui genocid însumând 
1.200.000 de arestări abuzive, ca şi consecință 
acelaşi număr de întemnițări cu sau fără un 
simulacru de proces, ca şi consecință 500.000 dintre 
aceştia asasinați prin diverse procedee începând de 
la plutonul de execuție, continuând cu interogatorii 
sălbatice finalizate cu decesul  interogatului, 
asasinate în masă prin înfometare, detenție în spații 
unde în loc de geamuri erau trei scânduri printre care 
gerurile iernii erau ca şi invitate înăuntru, şantiere ale 
morţii în care zeci de mii de oameni leşinați de 
foame şi cazați în condiţii inumane erau forțați să 
îndeplinească norme de lucru imposibil de realizat? 
Urmarea  nerealizării normelor era înăsprirea 
condițiilor de detenție, dacă mai era posibil aşa ceva, 
şi de multe ori pedepse corporale de o sălbăticie 
neînchipuită, ducând la moartea deținuților, de cele 
mai multe ori, căci un om astfel schilodit nu beneficia 
de nici un fel de asistență medicală. 

Cine erau executanții acestor adevărate carnagii: 
de regulă alogeni sau oameni fără nici un căpătâi, 
pegra societății, declasaţi psihic, şi uneori, asigurând 
paza - soldaţi în termen, cu o "bună" origine socială, 
care pentru o învoire de 30 de zile, răsplată 
binecunoscută, împuşcau un deținut sub pretextul că 
s-ar fi apropiat de gardul de sârmă ghimpată, sau 
sub pretextul că pe drumul până la punctul de lucru 
ar fi schițat un gest trădând intenția de evadare. 

La nivel de ofițeri de securitate primul loc în sens 
numeric îl ocupau minoritarii de etnie maghiară aduşi 
în minister de secuiul Luka Laszlo, alias Vasile Luca, 
maior NKVD infiltrat în România şi introdus din 1945 
în Biroul Politic PCR, şi secretar al Comitetului 
Central (căsătorit cu Elisabeta Birnbaum), sub 
conducerea ministrului de Interne Burăh Tescovici, 
cunoscut sub numele de Teohari Georgescu. 

Din banda executanților genocidului 
antiromânesc al anilor 40-50 mai făceau parte, pe 
primul loc, Ana Pauker, colonel NKVD cu trecut de 
care nu mai discutăm acum, ministru de Externe, şi 
ea membru în Biroul Politic al PCR, secretar al 
Comitetului Central, Burăh Tescovici alias Teohari 
Georgescu, lacob Broitman alias Iosif Kişinevski, 
Boris Griinberg, cunoscut ca Alexandru Nicolschi, şi 
Pantelei-Pantiuşa Bodnarenco. 

Ana Pauker, stăpână pe Ministerul de Externe, 

total iudaizat la vârf, având complicitatea 
ministrului de Interne Burăh Tescovici care 


CE VREŢI VOI 


amintiţi, în mod evident evrei şi la fel de evident în 


Slujba Moscovei dar slujind cu dragoste şi 
devotament cauza sionismului,  dezlănţuie în 
România postbelică genocidul de care aminteam, 
având ca țintă predilectă toate valorile intelectuale, 
clasa politică cunoscută cu numai câţiva ani înainte 
ca apărători ai unei democraţii dominate economic şi 
chiar politic de interese evreieşti, dar în special 
legionarii, deveniți victimele agresiunii iudaice. 

Cu orice risc nu mă pot opri să îl citez pe Radu 
Theodoru, absolut neîntrecut în prezentarea acestei 
tragedii şi a călăilor făptuitori: 

"Nu-mi pot permite să fac ierarhizări ale 
destinelor unor personalităţi reprezentative 
încarcerate şi supuse lichidării morale şi fizice. Nici 
măcar atunci când au cedat torturilor. 

Ce jalnici sunt famenii estropiați care, din 
confortul unui birou cu aer condiționat, îi judecă 
pe cei cărora le-au fost strivite degetele în 
canatul uşii, sau au fost bătuţi peste testicule, 
sau li s-au pus ouă fierbinţi la subțioară, sau li s-au 
dat bucate sărate fără să Ii se dea şi apă, sau au fost 
ținuți în anchete non stop, ore nesfârşite, sau au fost 
bătuți cu sistem, crud şi îndelungat, ținuți din leşin în 
leşin, târâţi prin coridoare nesfârşite cu-ochelari- prin 
care nu puteau vedea nimic, dar auzeau cum se 
mânuiau  închizătoarele armelor, sau închişi în 
carcere lugubre, zile. şi săptămâni, aruncându-li-se 
un codru de pâine şi nişte lături, simțind cum le dă 
târcoale nebunia?! 

Şi fuseseră miniştri. Şi fuseseră generali glorioşi. 
Şi fuseseră profesori universitari. Savanți. Mari poeți 
ai timpului. Şi făcuseră România Mare. 

Şi-i chemau la ordin şi-i puneau să care hârdăul 
cu fecale nişte lombrozieni analfabeți. Şi-i anchetau 
foşti tinichigii, sau foşti negustori de mosoraşe pe 
Lipscani, făcuţi peste noapte colonei, care-i Scuipau 
şi le dădeau palme şi-i loveau cu botul cizmelor în 
fluierele picioarelor." 

(închei citatul 
comunismul”). 

Să revenim însă la problema care ne 
anume încercările de a se reveni la 
perioada comunistă - cu referire | 
exprimare şi la drepturile de asociere. 

Reclamația F.C.E.R. împotriva publicaţiei 
noastre ne obligă să evocăm perioada de teroare 
iudeo-kominternistă, patronată atunci, în anii 40- 
50, de bolşevismul sovietic şi acceptată tacit de 
anglo-americani, şi să facem următoarea 
remarcă: Constituţia stipula şi atunci dreptul la 
liberă asociere şi la exprimarea opiniilor! 

Se încearcă, prin legi strecurate ulterior în 
jurisdicție, legi care infirmă drepturi esențiale, să se 
controleze tot ce ar putea sub o formă Oarecare să 
lezeze interesele Şi planurile de perspectivă ale 
iudaismului mondial: de exemplu, legea zisă a 
"siguranței naţionale", impusă de bolşevicul reciclat 
la "democraţie" Ion llici Iliescu, în 1991, când 
controla discreţionar politica românească, şi care 
interzicea explicit apariția şi existența Partidului 
Comunist Român sau a unui partid de sorginte 
legionară. 

Care este situaţia la ora actuală: justiția română 
acordă dreptul la reînființare şi funcționare a PCR şi 
continuă să invoce legea sus amintită când vine 
vorba de Mişcarea Legionară. 

Care este concluzia care se 
încearcă revenirea la o stare de | 
mimeze libertățile zise 
controlul unor guvernări c: 


din . "România, românii şi 
preocupă, şi 
situația din 
a drepturile de 


desprinde: se 
ucruri care să 
"democratice", oferind 
are sunt în mod evident 


"aceeaşi Mărie cu altă pălărie". S-ar păre. 
că au trecut timpurile când pălăria "Măriei” 
trebuia să poarte cocardă tricoloră. Se vede 
absolut clar, pentru cine are ochi de Văzut: 
cocarda este bicoloră şi de abia reuşeşte să 
îi ascundă o stea care până mai ieri ne agresa 

Sa ochii prin repetare şi mesaj şi căreia, ca Prin 

ol minune, i-a mai crescut un "colț" menit să 
îl garnisească o gură lacomă şi răzbunătoare, 
“| dacă îi atribuim un alt înțeles! j 
| Ultima “bombă” vehiculată de diverse 
posturi TV se referă la o propunere 
i legislativă în Camera Deputaţilor, care să 
limiteze dreptul la exprimare - cu referire la 
presa scrisă. 

Un domn care a făcut avere din afacerea 
cu strânsul gunoaielor, ajuns deputat PD-L, dori 
să introducă (sau chiar a introdus) un proiect de | 
pentru înființarea unei comisii după modelul celei 
care monitorizează mass media audio-vizuală, care 
să monitorizeze publicaţiile, apreciind după nişte 
tipare, desigur pline de ambiguităţi, calitatea. şi: 
conținutul articolelor, putând aplica sancțiuni 
începând de la amenzi şi până la suspendarea 
publicației. 

Care ar fi urmarea? 

O cenzură mascată, vedeți bine, altfel prezentată, 
eliminând posibilitatea exprimării de opinii care nu ar 
fi pe placul celor ce vor numi membrii comisiei, care, 
bucuroşi să câştige şi ei o bucată de pâine pentru 
copilaşi, vor deveni nişte judecători "plini de fermitate 
şi intransigență”, lovind fără milă în foştii 
"duşmani ai poporului", deveniți astăzi duşmani 
ai închinării steagului în fața vânzătorilor de 
Neam, duşmani ai celor care vor să ne 
transforme în cetățeni docili, controlabili şi 
controlați, servind interese străine şi 
anticreştine. 


Constituţia României decretează la articolul 
30: 

1. Libertatea de exprimare a gândurilor, a 
opiniilor sau a credințelor şi libertatea creațiilor 
de orice fel, prin viu grai, prin imagini, prin sunete 
sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt 
inviolabile. 

2. Cenzura de orice fel este interzisă. 

3. Libertatea presei implică şi libertatea de a 

înființa publicaţii. 
4. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. 
_Le reamintim aceste articole şi prietenilor, ca 
să ştie ce drepturi au, dar şi duşmanilor, ca să ştie 
cu ce se confruntă: nu cu "Cuvântul Legionar”, ci cu 
legea de bază a acestei țări. 

“Continuarea practicii politice de agresare - 
evident ilegală - de cenzurare a tot ce mişcă în țara 
aceasta, de către diverse organe reprezentând 
interesele iudaice, le socotim ca un amestec 
nejustificat şi inadmisibil. în viața şi problemele 
noastre interne. 


E sai Scăpat - cel puţin oficial - de o dictatură în 


ca să cădem în alta, altfel exprimată, dar la 
fel de odioasă şi absolut inacceptabilă? : 

Invocați . ţintele publicaţiei noastre ca. fiind 
generatoare de duşmănie între majoritari şi 
minoritatea evreiască din România? 

Mai avem loc de voi (de domniile voastre) să 
Prestâm o activitate care să incite şi $ 
nemulțumească pe români?! O faceți prin majoritatea 
gesturilor care ni se adresează, pline de aroganță, ŞI 
Insuşirea unor drepturi fără nici o justificare. 

„În loc să meditaţi asupra răului pe care l-aţi 
făcut acestui Popor atunci când aţi avut ocazia, 
în loc să acceptați, după logica cea mai simp! Hi, 
că ne simțim lezaţi de pretenţii nejustificate, 
incercați - şi văd că şi reuşiţi - să ne impuneți ul 
anumit fel de gândire şi de viaţă. “i 

„ Singura dvs. şansă de a schimba în sens poziiY 
3 real aprecierea poporului român este părăsirea 
poziției de forță pe care vă situați în relaţiile cu nol, 
aSuşirea şi acceptarea în mod public a vinovăţiei PE 
care o aveţi în tragedia trăită de români atunci Cân 
au ajuns la discreția dvs., însuşirea ideii că putem $ 
ne descurcăm în viață alături de celelalte naţiuni al 
curge ŞI ale lumii fără vătăfia pe care vă simi 


'optăliți să o practicaţi în relaţiile cu noil E clar? 


"292 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2040 


Berversare 


UN OM PENTRU ETERNITATE 


Am avut prilejul să-l văd pe CODREANU de 
multe ori şi în felurite împrejurări. In momente 
dramatice sau în ceasuri senine, bătut de gânduri 
sau luând hotărâri. 

L-am văzut glumind şi l-am văzut poruncind. 
Vorbind cu țărani şi cu muncitbri, cu oameni politici 
sau cu oameni de cultură. Cu români şi cu străini. 

Un an de zile, cât a apărut «Buna Vestire», l-am 
văzut aproape în fiecare zi. Dar tot nu îndrăznesc să 
Spun că l-am cunoscut într-adevăr. De aceea tot ce 
pot face astăzi e să adun doar câteva pietre, noi, 
necunoscute, pentru temelia monumentului lui. 

Am întâlnit în viaţă pe câțiva din capii revoluțiilor 
naţionale din prima jumătate a veacului: HITLER, 
PAVELICI (n. n. şeful naționaliştilor croaţi), 
MUSSERT (n. n.: şeful partidului național-socialist 
olandez), DEGRELLE (n. n.: şeful naționaliştilor 
belgieni), DORIOT (n. n.: Jacques Doriot, şeful unui 
partid francez naţionalist)... Am cunoscut oameni 
politici, savanți, mari oameni de afaceri, oameni 
ai Bisericii, artişti şi scriitori de multe neamuri. 
Dar numai în fața lui CODREANU am simțit că s-a 
născut mare. 

Toți căutau să se arate şi mai mult decât erau. 
Toţi jucau teatru într-un fel sau într-altul, chiar față de 
ei înşişi. Căutau să se impună şi prin înfăţişare, prin 
ţinută, prin tonul convorbiri. CODREANU impunea 
fără să vrea, de multe ori în ciuda cadrului sau felului 
în care se prezenta. E singurul om căruia i-am 
recunoscut instinctiv, din adâncul sufletului, nu 
cu mintea, dreptul de a-mi comanda. Singurul om 
pe care l-am simțit făcut din altă plămadă decât a 
celorlalți oameni. 

Şi totuşi era de o modestie de necrezut. 

Avea un simț înnăscut al ierarhiei. Deşi nu se 
intimida în fața nimănui, era deosebit de respectuos 
cu oamenii mai bătrâni sau cu cei care socotea că 
au adus servicii Ţării: învățați, oameni politici pe cari 
îi prețuia, militari, diplomaţi i pectuos 

ă €oți. 

N-avea nici un fel de complex de inferioritate față 
de străini. Pe numeroşii gazetari străini care veneau 
să-l vadă nu căuta să-i cucerească, ba chiar uneori îi 
primea în condiţii pe care le socoteau nepotrivite 
legionarii cari îi însoțeau. Rezultatul era totuşi că 
până şi cei preveniţi împotriva lui, cum au fost Gayda 
şi Tharaud, erau impresionați de personalitatea lui. 

Prețuia caracterul mai mult decât inteligența, 
înțelepciunea mai mult decât ştiinţa. Dar era fericit 
când le întâlnea reunite într-un singur om şi se 
străduia să le dezvolte în fiecare. 

«Omul nou» legionar a existat într-adevăr, dar 
în primul rând datorită reflectării personalității lui 
Codreanu în sufletele celor ce-l urmau. După 
moartea lui însă, puţini au fost acei a căror nouă 
ființă sufletească era de-ajuns de bine întemeiată 
încât să nu se mai afle în primejdie. Mulţi, chiar 
dintre cei mai apropiaţi de el, s-au reîntors la 
vechea lor structură sufletească, au rămas iarăşi 
nişte oameni oarecari, au încetat să mai fie «oameni 
noi» de îndată ce sursa lor de lumină, Codreanu, a 


încetat să lucreze 
asupra lor. Au fost 
buni sau răi, laşi 
sau eroici, generoşi 
sau meschini, aşa 
cum fuseseră 
înainte, fără să 
rămână urmă 
uneori din 
personalitatea pe 
care le-o 
împrumutase 

Codreanu. Ba chiar 
unii, prin reacție, 
au fost mai răi, 
mai laşi, mai mişei 
decât înainte. 
Aceasta explică în 
mare arte 
nenorocirile 


Mişcării_Legionare Căpitanul, la nunta sa 
din ultimii 


douăzeci de a 

Unor fruntaşi, dintre acei care nu existau 
decât în funcție de Codreanu, li s-au atribuit 
calități proprii şi li s-au cerut daruri de 
conducători şi de oameni excepționali, daruri pe 
care nu le aveau, deşi de obicei credeau că le au. 
(3) 

Ştia, ca nimeni altul, să pătrundă în cele mai 
ascunse adâncuri ale sufletului oamenilor. In inima şi 
în mintea fiecăruia găsea comori de nimeni bănuite, 
le scotea la iveală şi le făcea să domine 
personalitatea celui astfel înnoit, făcându-l capabil de 
fapte de care nici nu s-ar fi visat a fi în stare. 

In sufletul de războinic barbar al lui NICOLAE 
TOTU, a ştiut să descopere gingăşia unui iii 


Lă 7 
In diplomatul salonard care fusese ALECU 
CANTACUZINO, a deşteptat vitejia strămoşilor 
războinici şi căldura camaraderiei cu toți românii. 

In intelectualul rafinat şi sceptic care era 
MIHAIL POLIHRONIADE a trezit fibra eroismului şi 
l-a făcut să trăiască frumusețea primejdiei, deşi n-o 
iubea. 

In medicul şi juristul ardelean dr. ION BANEA a 
scos la iveală o energie politică şi un spirit de 
organizare pe care nimeni nu le-ar fi bănuit. 

In magistratul bucureştean blazat ALEXANDRU 
TELL, a descoperit gânditorul politic ce se pregătea 
să reprezinte cu cinste a treia generaţie de oameni 
de stat. 

Se pot da mii de asemenea exemple. [...) 
CODREANU avea, de altfel, puterea să facă să 
conlucreze - şi cu folos! - oamenii cei mai deosebiți 
între ei. Sub conducerea lui el adunase, dându-le 
un rost şi o țintă comună, oameni care păreau 
făcuți să lupte pe direcții divergente, dacă nu 
chiar în câmpuri adverse. 


Rămânând veşnic acelaşi, CODREANU ştia 
totuşi să fie muncitor cu muncitorii, plugar cu 
țăranii, domn cu domnii, principe cu principii. 

Era deosebit de bun, de înțelegător în fond, dar 
asta nu-l împiedeca să fie aspru cu cei greşiți, 
furtună față de răi şi ticăloşi. Şi-a arătat de multe ori 
în vorbe şi în scris scârba față de mişelie şi mişei. 
Dar mai ales îl urmărea problema trădării şi a 
trădătorilor. Spunea odată că dacă ar veni în 
România un regim care să împlinească toate 
năzuinţele lui naționale, politice sociale... îi rămâne 
totuşi o misiune pe care numai el şi Legiunea o 
poate împlini cum trebuie: pedepsirea trădătorilor şi 
a politicienilor vânzători de Neam. Presimţea parcă 
vremurile pe care le-am trăit şi le trăim! 

Ştia să prindă înaintea altora, care puteau 
părea mai cunoscători şi mai pregătiți, 
consecințele îndepărtate ale unui act politic. (...) 

Niciodată însă nu mi-am dat mai bine seama de 
ştiinţa înnăscută a lui CODREANU, ca într-o 
întâlnire a lui cu SEXTIL PUŞCARIU şi cu LUCIAN 
BLAGA în casa mea. Au stat să discute o după 
amiază întreagă cele mai gingaşe probleme ale 
fiinţei, culturei şi spiritualității româneşti. Cu cât 
înainta discuţia nivelul se ridica, nuanțele erau tot 
subtile, argumentele tot mai ascuţite. De la o vreme 
eu n-am mai îndrăznit să mă amestec. Curând a 
tăcut şi Puşcariu. CODREANU şi cu BLAGA se 
urcau tot mai sus cu fiecare frază, cu fiecare 
întrebare, pe o spirală de gândire ce părea de 
fiecare dată că a atins culmea. Dar ei nu se opreau. 
Ca să-i urmăreşti, ţi se cerea o încordare totală, deşi 
gândirea amândurora era de o claritate cu care nu 
eram deprins la Blaga şi de o precizie în formulare 
rară la amândoi. De fapt, nici nu mai era o discuţie, 
ci o întregire reciprocă, sprijinindu-se parcă unul pe 

ă ă tot mai sus. Doar în muzică am 
mai întâlnit această neîncetată depăşire a ceea 
ce pare că nu mai poate fi depăşit. 

Şi PUŞCARIU şi BLAGA socoteau această 
după amiază ca una din cele mai frumoase din 
viața lor. Puşcariu, metodic, a redactat amănunțit 
cuprinsul convorbirilor în notele lui zilnice, azi 
desigur pierdute. 

In cursul acestei convorbiri a formulat Codreanu, 
mai clar poate decât totdeauna concepția lui despre 
mântuirea neamurilor, care explică în mare parte 
întreaga lui ținută sufletească şi mai ales caracterul 
creştinismului lui. 

CODREANU era un om profund religios. Nu 
numai în adâncul sufletului, dar şi în viața de toate 
zilele. Ducea o viață de o extremă sobrietate şi de o 
nediscutată moralitate.  (...) Orice hotărâre 
importantă o cernea printr-un triplu criteriu: 
Foloseşte Legiunii? E spre binele Neamului? E 
plăcută lui Dumnezeu? 


GRIGORE MANOILESCU în vol. 


omagial, colectiv, “Corneliu Codreanu, 
prezent” (Madrid, 1966) 


Fragment din poezia dedicată lui Corneliu Zelea-Codreanu de TUDOR ARGHEZI: 
FĂT FRUMOS 
(e aa N S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes 
Şi, goală ca de suflet, tristă, țara 


Nu mai găseşte parcă-nțeles: 
De ce e ziuă şi se lasă seara? 


Unde-a plecat câlare Fât-Frumos, 
De nu se mai zăreşte nicâierea, 
Oricât şi-ar pune soarele puterea, 
Oricât s-ar pogori luna de jos? 


Munţii pustii, cu piscurile cată 

Mâhniţi, din cer, în valea de granit, 

Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată, 

Viu - dacă-i viu, sau mort, de-o fi murit. 


Cântecul lui, de care țara toată 
Era învăluită ca-ntr-un vis, 

De sta şi ochiul şşimilor închis 
În ascultare, s-a oprit deodată. 


CUVÂNTUL 


Tu, Țară, aşteaptă cântecele iar 
Să se strecoare-n ramuri liniştit, 
Din răsăritul mare-n asfințit, 

De la hotar până-n hotar. 


Pogină realistă e Cuilul Mud Iei 


LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 F29:3 


Au trecut şapte ani, de când, într- 
o zi, una ca toate celelalte, câțiva | 
legionari făcuţi de ultimul comandant Fă » 
legionar aflat în viaţă, dr. lonel Zeana, IER 
discutam despre ce nume să dăm 
publicației noastre, cum s-o botezăm. 

Părerile erau împărțite, dar cu un 
lucru eram de acord: nu va avea ună 

nume-ricoşeu, un nume care doar să 
sugereze apartenența la Mişcarea 
Legionară. Mai erau alte publicaţii 
care se numeau oricum, evitând 
probabil o presupusă reacţie 
potrivnică din partea călăilor Mişcării | 
şi a slugoilor autohtoni. 

Chiar din sânul Senatului Legionar 
ni se sugerase să evităm un titlu care, 
ziceau dânşii, să  şocheze, să 
stâmească cine ştie ce reacţii 
nedorite. Erau oameni de o mare 
valoare şi sfatul lor atârna mult în |n 
balanță, dar era vorba de oamenili 
trecuți prin toate sistemele de 
represiune iudeo-comunistă. Aveau 
anumite reflexe adânc imprimate în 
conştient şi în subconştient, greu de 
suprimat după atâția ani de „suflete şi 
trupuri zdrobite”. 

Noi, care nu trecusem prin 
sistemul concentraționar, am sărit 
peste această etapă de distrugere 
fizică dar mai ales morală, fapt care 
ne-a conferit o altă privire de 
perspectivă. 

Mai era o problemă: un nume 
explicit, un nume reprezentativ crea 
obligații pe măsură, şi noi ne aflam în 
fața unei întreprinderi absolut 
necunoscute şi ideea eşecului ne 
presa, prelungind stângăciile 
începutului. Apropos de „stângăciile 
începutului”, nu vrem să sugerăm că 
am trecut peste ele, dar vrem să 
credem că nu mai sunt atât de mari. 
Ca o urmare firească a experienței 
acumulate în atâţia ani. 

Trecând peste toate emoțiile şi 
îndoielile începutului, pe nu ştiu cât 
septembrie 2003, apărea primul 
număr al publicației noastre, într- 
un format mai mic decât astăzi, cu 
o primă pagină mai puțin inspirată, 
mai puțin - să zicem - profesională, 
în alb-negru, din care multe elemente 
de compoziție au fost schimbate, cu 
îmbunătățiri de conținut şi de aşezare 
în pagină, ajungând la forma de 
astăzi după o bună bucată de timp, 
mai precis la nr. 38 din oct. 2006. 

Întotdeauna am avut probleme 
de procurare a banilor pentru 
tipografie: era singurul lucru care 
trebuia plătit. Sume mici la tirajul 
nostru, dar şi acestea erau o mare problemă pentru 
noi, care nu am avut şi nu avem ceva de genul 
finanţator sau sponsor. Totdeauna Mişcarea 
Legionară a trăit din cotizații şi din mici donații, 
dar atât de mici, încât se vedea bine că 
proveneau de la oameni foarte săraci. Numărul 
foarte mare de membri la care ajunsese după zece 
ani, în care reuşise să convingă pe români că era 
singura soluție de supraviețuire a Neamului, reuşea 
la un moment dat să acopere cheltuielile foarte mici 
care se mărgineau la reprezentare. Nu au existat 
niciodată  „activişti” plătiți, iar Corneliu Zelea- 
Codreanu ducea un trai de o modestie şi austeritate 
care ne trimite cu gândul la asceții mărturisitori ai 
puterii lui Dumnezeu. 

Micul grup de devotați din jurul publicației noastre 
nu are în spate nici măcar unu la sută din numărul 
de membri de altădată al Legiunii; totuşi, atunci 
când am fost în mare dificultate şi am făcut apel 

Ia ajutor, acesta a venit, dându-ne şansa de 
a ne continua activitatea publicistică. 


Participanții la editarea ziarului sunt, 
bineînțeles, oameni care nu aşteaptă nici un fel 
de răsplată financiară - lucru care ar fi imposibil, 
oricum; dar, pe lângă aceasta, au o profesie care 
le ocupă o parte din timp şi energie, au familii şi 
obligații, de unde rezultă renunțarea la un mod de 
viață obişnuit, comod, ataşamentul față de cauza 
Legiunii, ca şi consecința - pentru cauza naţională, 
fiind motivaţia sacrificiilor pe care le fac. 

Ne-am bucurat şi ne bucurăm în continuare de 
„colaboratori externi", oameni de mare calitate, care 
prin activitatea lor adresată „Cuvântului Legionar” îşi 
manifestă ataşamentul, dacă nu explicit față de 
Mişcare, față de adevăr, dreptate, ataşamentul şi 
marea îngrijorare față de actuala evoluție a lucrurilor 
spre transformarea poporului român într-o populație 
supusă intereselor iudaismului, 

Faptul că marea majoritate a românilor au 
uitat complet sau poate nu au ştiut niciodată că 
există şi altceva pe lumea asta decât burta şi 
micile sau marile probleme personale, a creat un 
climat mai mult decât favorabil unor _lichele 


rar dispuse să facă, în mod rea 
pentru a deține puterea, 1, oricg 


i 
jrenunțarea la teritorii roni 
vinderea pe nimic a bogăție, A 
naţionale, favorizarea infeudăp. 


poporului român. 
Dar, revenind la publicația nocasă i 
la mijlocul acestui an, după cu ; 
probabil ştiu cititorii noştri (dar trebuie 
amintit în cazul unui „bilanți) 
Federația Comunităţilor Evreieşti din 
România, prin glasul distinsuluj 


îi aplicarea unei benzi adezive pe toată 
INI fața - dacă s-ar putea - să nu maj 
vorbim, să nu mai vedem şi, eventual 
să nu mai respirăm. Să nu mai vedem 
ce se întâmplă în România, să nu ng 
mai exprimăm punctele de vedere 


suferințele evreilor, bunătatea. lor, 
inteligența şi drepturile lor universale, 

Noi nu mai avem dreptul, în 
concepția domniilor lor, nici măcar să 
ne apărăm „sărăcia şi nevoile şi 
Neamul”! De ce îşi închipuie că totul 
trebuie să se subordoneze intereselor 
iudaice, este un lucru de neînțeles; 
încercarea nereuşită şi - îi asigur - 
fără sorţi de izbândă, de a prezenta 
publicația noastră ca pe un incitator |a 
ură interetnică în România, este o 
diversiune menită de a minimaliza 
dimensiunile pericolului, încercând să 
cultive ideea că minoritatea evreiască 
din România ar fi ca o entitate de sine 
stătătoare pe care noi o prezentăm ca 
pe un organism de sine stătător în 
luptă cu interesele noastre naționale. 

De ce se procedează aşa: ca să 
mă pună pe mine în conflict cu 
colegul de liceu Pană Vladimir, vecin 
şi amic, sau cu Waserman Ignat, 
trăitor în Israel, cu care am jucat ani 
de zile rugby - şi aşa mai departe. În 
acelaşi timp vor să îi facă şi pe ei să 
mă privească cu duşmănie, ca unul 
care luptă împotriva unei comunităţi 
din care fac şi ei parte. 

Fără să vreau am tratat cu prea 
multă patimă un lucru la care nu aş fi 
vrut să mă gândesc cu ocaziă 
aniversării, şi anume că aceşti domni 
speră ca mâine-poimâine să impună 
în şcolile româneşti ca cea mâl 
importantă materie un ghid numit 
mincinos „al bunei purtări” din care sâ 
se  excludă cwvinte şi i 
prestabilite, cum am văzut că există În 
Franţa - nu în sensul fizic, ci ca sistem 
de gândire, eventual sugerând Cha” 
ce comportament ar fi 
aducă o oarecare bunăstare persoanelor şi 
care şi-l însuşesc. 

Dacă vă gândiţi puţin, vedeți că între metodele aa 
accedere la un nivel superior de viață în se 
material din timpul regimului comunist şi ceea C2 
se pregăteşte nu există nici o diferență. Va trebui $ 
urlăm în cor cu lupii dar să ne însuşim FI 
comportament de câine ţinut în lanț *j 
nemâncat, care când vede stăpânul, fuge în fu 
cotețului, plin de groază. uia 

_Dar ne-am făcut destul sânge rău, când treb 
sa ne veselim de o aniversare. 

Mare este Dumnezeu şi va veni sigur 
care să avem o Românie a românilor, a bun 
a toleranței creştine! 

Să ne ajute Dumnezeul 


Noadlor Delta 
Caabheanii 


familiilor 


şi ziua În 
ului simț 


Pag. 4 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 


preşedinte dr. Aurel Vainer, vrea să 
ne tragă de urechi, concomitent cu. 


decât dacă ele ar reaminti despre 


Pr eer perene? Pa PPPPODPRRIPAPI OR 0 CEI UP” 0 SEP PUII II 7 SU OR O SU 


de natură să 


E 


Rua tate 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA SEPTEMBRIE - 


ăi 


O CLARIFICARE 
Pe data de 16 sept. a.c., în jurul orelor 13, în 


centrul Capitalet di. Ştefan Georgescu, cunoscut ca 
victimă a evenimentelor din primăvara lui 1990, când 
cei doi copii ai domniei sale au fost victime. ale 
represiunilor declanşate de regimul Iliescu împotriva 
oponenților, declarându-se legionar, cu ajutorul unei 
portavoci a proferat amenințări cu moartea în numele 
Mişcării Legionare. 

Pentru ca această manifestare să nu dea loc la 
acuzații ale duşmanilor noştri, declarăm că domnia 
sa nu a avut şi nu are nici un mandat din partea 
Mişcării Legionare de a face publică poziția noastră 
față de crimele comise în perioada respectivă de 
bolşevicii  reciclați sub conducerea:  iudeo- 
comunistului lon Ilici Iliescu. 


kk 


"MICILE” MANEVRE 

Pe data de 14 sept. a.c., în cotidianul “Tricolorul” 
a apărut un articol preluat din "Cuvântul Legionar”, 
semnat de, Nicador Zelea-Codreanu, fără vreo 
înțelegere prealabilă cu autorul — deci un gest 
abuziv. 

Pe noi nu ne deranjează faptul în sine, şi anume 
că şi alţi cititori vor face cunoştinţă cu punctele 
noastre de vedere; era normal însă să specifice 
proveniența articolului, pentru a nu crea confuzii. 

Relaţiile noastre cu PRM sunt la nivel zero din 
motive ideologice pe care nu le vom discuta acum, 

În mod evident se crează o confuzie absolut 
respinsă de noi, menită să evidențieze o anumită 
relație între naționalismul creştin de sorginte 
legionară şi naționalismul kitsch promovat de un 
partid, operă a strategiei comunismului post- 


eea că: "Publicaţi articolul, că ăla o să fie 
mulțumit că îi faceți cinstea aceasta” este greşită. 

Ştiţi vorba aceea mai puţin academică: "Nu te 
juca cu focul, că faci pipi în pat”. 

La eventuala replică a redacției "Tricolorului că, 
de exemplu, chiar în acest număr, publicăm un 
articol semnat lon Coja şi apărut mai întâi în 
respectivul cotidian, facem cunoscut faptul că noi nu 
l-am preluat din ziar, ci de la AUTOR. 


kk 


AIUD 2010 


De ziua Căpitanului, în dimineaţa zilei de 13 
septembrie, la ora 7,30, o delegaţie a ziarului 
„Cuvântul Legionar” a plecat spre Aiud, pentru a 
comemora aici, la monumentul-mănăstire ridicat în 
partea superioară a „Râpei robilor”, victimele terorii 
iudeo-comuniste. 

Slujba de pomenire ar fi trebuit să aibă loc în 
dimineața zilei de 14 septembrie, când în mod 
tradițional se făcea de către părintele Augustin 
parastasul celor asasinați în închisoarea Aiud. 
Numai că, observând ceea ce noi am observat 
demult, anume că toată ceremonia se rezuma la un 
banal parastas ca oricare altul, fără a se menționa 
CINE şi CE au fost victimele (legionari în cea mai 


decembrist, menită să ocupe spaţiul ră iber- 
prin în cicța ariei ui eee a 


mare proporţie), un sobor de preoți plini de har veniţi 
de la mănăstirea „Petru Vodă” şi din alte locuri pline 
de evlavie ale ţării, a hotărât ca, începând cu seara 
zilei de 13 septembrie şi până la 6 dimineaţa a doua 
zi, înainte de venirea părintelui Augustin, să se țină 
un alt fel de slujbă, o slujbă temeinică, completă, 
fără pasaje cenzurate, cu pomenirea 
MOAŞTELOR de la AIUD, cu istoricul acestora, 
cu povestirea minunilor făcute de acestea, cu 
pomenirea concretă a celor ce au fost torturați în 
mod bestial şi asasinați aici, cu amintirea a ceea 
ce au fost ei şi a ceea ce au dorit ei, legionarii. 

Este numai o mare eroare, dar şi o mare oroare 
faptul că masonii infiltrați în ierarhia Bisericii noastre 
ortodoxe s-au sesizat de ceva vreme şi şi-au trimis 
oamenii lor aici, ca să trântească cimitirul oraşului 
Aiud peste moaştele făcătoare de minuni ce 
rămăseseră  nedezgropate (şi, totodată peste 
dovezile Holocaustului Roşu de la noi din țară, care, 
pentru ei, trebuie făcute dispărute cât mai repede). 
Este absolut ilogic să te chinui să faci cimitirul 
oraşului pe terase şi nu pe teren plan, într-un loc în 
care groparii trebuie să facă adevărate exerciţii de 
echilibristică pentru a nu răsturna coşciugele cu 
morţi. Important este faptul că aceşti securişti 
îmbrăcați în sutană şi trimişi de la centru, de la 
Bucureşti, sunt înăbuşiți, an de an, duhovniceşte, de 
harul, evlavia şi simpatia legionară a acelei părți a 
clerului rămas nealterat, pe linia tradiţională a 
Bisericii strămoşeşti. 

Am avut privilegiul de a asculta cuvintele a 
doi părinți minunaţi, ancorate în cinica realitatea 
de azi, după care a început parastasul şi pomenirea 
martirilor Aiudului. La terminarea acestuia câțiva 
supraviețuitori au luat cuvântul şi au povestit 
despre colonelul Coler, evreu sanguinar, care, fiind 
cel mai zelos dintre _toţi- criminalii închisorii, îi 


“supunea la “schingiuiri inimaginabile pentru o minte 


sănătoasă. Se ajunsese până acolo încât, văzându- 
se că nu se împuţinează “bandiții” prin muncă fizică, 
bătăi şi torturi, s-a hotărât exterminarea lor prin 
subnutriție: astfel, deţinuţii au ajuns în aşa hal de 
slabi, încât nu se mai puteau ridica de jos, iar 
conducerea închisorii acceptase ca la apelul de 
dimineaţă aceştia să ridice doar mâna, din poziția 
orizontală. Torţionarii ştiau că deţinuţii erau în pragul 
unei morţi chinuitoare, aşa încât nu le mai cereau 
acestora! să se ridice. Şi ăştia vin acum şi ne cer 
nouă despăgubiri pentru holocaust! 

Impresionant a fost mesajul trimis de 
instructorul legionar Viorel Tănase din Sibiu, 
veteran de război şi fost deținut politic la Aiud, cel 
mai -bătrân legionar din lume, membru al 
Senatului Legionar, care, la vârsta de 102 ani, şi-a 
exprimat regretul că nu mai poate fi prezent, dar a 
trimis un scurt mesaj naționalist prin prietenul 
său, colonelul Neghină. 

Seara târziu, soarele apunea peste cele sfinte de 
aici, iar noi închideam biserica, luând drumul 
Bucureştiului. 

Dumnezeu să poarte-n cer de-a dreapta Sa 
cohortele de sfinţi de aici şi din toate lagărele de 
exterminare iudeo-comunistă. Amin! 


kk 


CĂMĂTĂRIA CONTINUĂ 

"Dacă nu se luau măsurile pe care le-am anunțat, 
la' începutul anului următor trebuia să angajăm un 
nou credit, chiar de 30 de miliarde de euro, iar astfel 
am fi amanetat cu totul viitorul țării şi al fiecăruia 
dintre români”. 

Vă mai amintiți? Acestea au fost spusele 
preşedintelui Băsescu, atunci când, în luna mai, a 
aruncat spaima pe majoritatea românilor, 
împingându-i din ceea ce părea cea mai neagră 
sărăcie în şi mai multă sărăcie. 

Dintr-o întorsătură de condei, toți actualii şi foştii 
angajaţi ai statului au simțit suflarea rece a crivățului 
în buzunare şi un mare gol în stomac, excepție 
făcând clientela politică. 


Se mai discuta la vremea aceea, cu multă 
pedanterie, şi despre "variantele" disponibile: a mări 
taxele, ținând salariile şi pensiile pe loc, sau a ține 
veniturile pe loc, sporind taxele. S-a optat pentru 
prima dintre ele, deoarece "presupune că FMI şi UE 
au încredere în Cabinetul actual că poate face 
reforme”.  Presupunea... presupusese.. ar fi 
presupus... a fost odată! 

Cabinetul actual pe atunci a fost (şi va mai fi) 
remaniat din belşug - marionetele-miniştri nimerite cu 
ouă şi roşii din public au fost schimbate cu altele 
aşa-zis "curate", premierul Boc şi-a cumpărat şi el un 
costum nou, cel vechi fiind decorat tot cu ouă şi o 
singură roşie, dar foarte zemoasă, cu ocazia vizitei la 
Galaţi de la începutul lunii iulie. 

Băsescu însuşi s-a acoperit de mai mult noroi 
decât ne-am fi putut chiar şi noi imagina, când a 
făcut gafa de proporţii astronomice de a invita 
românii să emigreze dacă nu le mai convine cum 
sunt batjocoriți în propria țară. 

lar românii cu pricina, adică "beneficiarii" 
mărețelor planuri de redresare, au fost mult prea 
încovoiați de grijile imediate ca să mai poată avea o 
reacție decentă la cele ce li s-au "întâmplat". Au 
mormăit pe la colțuri şi l-au coborât pe preşedinte în 
sondajele de popularitate, ceea ce pe acesta nu-l 
deranjează, şi cu atât mai puţin pe stăpânii lui. 

În acest climat de adâncă preocupare şi luptă cu 
grijile lumeşti - unii să-şi remanieze guvernul plin de 
ciurucuri, alții să-şi remaieze ciorapii plini de găuri, 
ca şi buzunarele - a căzut bomba; minciuna simplă şi 
nesimţită cu care ne obişnuisem a fi tratați se 
dovedeşte a fi una complexă şi plină de voluptatea 
sadismului! 

Nu se reduc salariile ca să stea pe loc taxele, nici 
nu cresc taxele ca să nu o ia la vale prea rău 
salariile, şi nici una dintre acestea ca nu cumva să 
nu se mai "amaneteze viitorul țării şi al fiecăruia 
dintre români”, ci iată cum; se reduc salariile, 
pensiile, ajutoarele sociale etc, cresc impozitele, 
cresc taxele ŞI se mai face şi un nou împrumut la 
EMI! lar acest lucru se pregătea de ceva vreme, 
nicidecum nu s-a întâmplat ieri, când Băsescu s-ar fi 
trezit cu fața la cearşaf, zicându-şi plin de obidă: 
"astăzi chiar că fac praful şi pulberea din țara asta!" 

Faptul că se pregătea o nouă tranşă de la FMI, 
adică o lopată zdravănă de pământ peste mormântul 
deja săpat al independenţei de stat a României, îl 
menţionează reprezentantul FMI, Jeffrey Franks. 
Acesta l-a onorat pe premierul Boc cu o vizită, pe 3 
septembrie a. c., sub pretextul aniversării a 130 de 
ani de existență a Băncii Naţionale a României. 
Gurile rele spun că FMI se interesează de urmările 
înlocuirii de miniştri asupra viitoarelor relații cu 
România, dar găsim acest zvon absolut ridicol. Se 
poate ca întâlnirea exact în ziua preluării portofoliilor 
de către noii figuranți să nu fie chiar o coincidență, 
însă de aici şi până la a presupune că aceştia vor 
avea vreun cuvânt de spus, este un drum foarte 
lung, până la limita imposibilului: vor juca aceeaşi 
piesă, iar cei de la FMI ştiu acest lucru, nu încape 
nici o îndoială. "În cadrul întâlnirii premierul mi-a 
explicat că remanierea Guvernului nu va determina 
şi o modificare a politicilor aplicate până în prezent", 
a spus reprezentantul FMI. De asemenea, acesta a 
specificat că schimbarea din Executiv nu va afecta 
costurile de finanțare şi nici nu va conduce la 
amânarea următoarei tranşe de împrumut, DEJA 
PLANIFICATĂ. 

Ca şi cum ar avea o titulatură oficială în cadrul 
statului român, di. Banks a afirmat că în țara noastră 
(care parcă ar fi moşia lui) sectorul public trebuie să- 
şi continue restructurarea. Adică tot mai mulți 
cetățeni să-şi reducă veniturile, să fie concediaţi şi, 
mai ales, să-şi vadă afacerile personale făcute una 
cu pământul. Asta cu siguranță, pentru că, în noul 
stat mondial care se pregăteşte să ne înghită, 
inițiativa privată nu are ce căuta. Ea nu se va mai 
interzice prin lege directă, ca în comunism, ci va 
fi suprimată fiscal, aşa cum deja se vede. 


tinu: 


Serntia de ştiri Sanda de Far 
CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 P29:5 


ADEVĂRUL ESTE INCORECT POLITIC 


Pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor 
care se petrec acum, bulversante pentru creierele 
spălate, previzibile pentru cei care au înțeles ceva 
din ceea ce se întâmplă pe lumea aceasta, voi face 
o scurtă analiză (incorectă politic, dar corectă în fața 
lui Dumnezeu şi a normalității), cu autoritatea şi 
competența pe care diploma de licențiat în Ştiinţe 
Politice mi-o dă întru analizarea cinstită şi 
competentă a situaţiilor politice. 

Ceea ce se produce acum în România este în 
mare parte cercetat pe direcții greşite. Este absolut 
inexact atunci când punem în cârca celor aflați la 
vârful piramidei de conducere statală (termen 
drag lor acesta, de “piramidă"!), în mod deosebit în 
cârca preşedintelui Băsescu, a premierului Boc şi a 
miniştrilor din subordine, calificative precum 
“incompetent”, “inconştient” -— sau, mai rău, 
“bune intenții”. Aceşti indivizi, puşi în funcţia pe 
care o ocupă de către forțe străine neamului nostru 
şi nealeşi sau măcar agreaţi în realitate, nici măcar 
de majoritaea prostimii poporului român, sunt gata 
de orice, absolut de orice. Tocmai de aceea ei au 
fost atent selecționați şi bine studiați, unii dintre 
tovărăşiile lor încă dinainte de 1989, adică încă de 
pe vremea când preşedintele actual avea legături cu 
Securitatea, iar premierul făcea armata la Securitate. 

Aceasta a fost şi marea schimbare politică din 
țara noastră: şleahta. de foşti activişti de partid şi foşti 
aplaudaci ai regimului comunist şi/sau urmaşii 
acestora, a fost înlocuită cu şleahta de foşti securişti, 
turnători şi/sau lucrători din fosta Securitate. Practic, 
concurența dintre cele două găşti exista încă 
dinainte de 1989, fiind arhicunoscută de toată lumea. 

Principala calitate a candidaților implantați în 
sânul popoarelor de către hrubele masonice, 
este aceea de alogen. Dacă eşti ungur, este bine; 
dacă eşti țigan, este bine; dacă eşti evreu, este 
extraordinar. Şi iarăşi: dacă eşti ungur-țigan este 
bine, dacă eşti ungur-evreu este bine, dacă eşti 
ungur-țigan-evreu, atunci ai mari şanse să ajungi 
preşedintele Franţei (ca în cazul lui Sarcozy), iar 
dacă eşti țigan-evreu să fii introdus chirurgical 
preşedintele României, având o perfuzie mare de 
sânge, de peste 1300 de vieţi omeneşti, aşa cum a 
fost cazul lui lon Iliescu. Important este să nu fii 
român. Pentru că dacă eşti român s-ar putea să te 
intereseze de țara ta natală şi atunci executarea 
necondiționată a comenzilor paranoide date de cei 
care te-au pus pe post de papagal vorbitor în 
aparenţă şi de criminal în esență, s-ar putea să fie 
compromisă. 

A doua calitate pe care uneltele locale ale 
iudeo-masoneriei trebuie să o aibă, este aceea de 
jigodie față de români şi de slugă profund 
credincioasă față de străini. Tot ceea ce fac aceste 
marionete satanizate ce conduc structura mafiotă 
numită în mod fals “stat român” este împotriva 
poporului român şi împotriva României. 

Cu cât sunt mai sadici, mai cinici, mai agresivi, 
mai violenţi, mai fără sentimente normale şi mai slugi 
şi mai zeloşi în executarea dispozițiilor de 
exterminare şi control, transmise de către “elitele” de 
la Washington în principal şi de la Bruxelles în 
secundar, cu atât mai mult au şanse ca ei să fie ei 
aleşii în a avea privilegiul de a trăi luxos împreună cu 
familiile lor de hahalere libidinoase şi dizgraţioase, în 
dauna milioanelor (la ora actuală)de muritori de 
foame din România. 

Diferența esențială dintre Băsescu şi Geoană, 
care a făcut ca “datele centralizate” să ne arate că 
alegerile sunt câştigate de către primul, este aceea 
că Băsescu este - citez exact pe domnia sa - 
“dispus să FACĂ ORICE PENTRU BANI. Se 
pare, după ultimile constatări, că și crima mascată 
față de populația României face parte din acel orice. 

A doua “calitate” pe care o avea Băsescu la 
momentul alegerilor şi de care va scăpa doar pe 
lumea cealaltă, este aceea de evreu după mamă şi 
după tată, poleit cu praf ancestral provenit din 
stepele nomazilor mongoloizi. Altfel spus, Geoană 
nu putea fi preşedinte din România post- 
decembristă, fără sânge evreiesc, chiar dacă 


Pag. 6 


Audi 


recventa şi frecventează zelos institutul masonice 
Aspen din SUA. Păi era kosher aşa? : 

A treia calitate a actualului preşedinte ar fi fost şi 
ar fi aceea de individ care a “cochetat” - ca să 
folosesc un cuvânt drăguţ şi nevinovat - cu fosta 
Securitate, având şefi şi subalterni, astfel încât 
candidatul putea să demonstreze că este “bazat” şi 
cunoaşte dedesubturile şi modul de funcţionare a 
„combinațiilor economice, cât şi modul de 
funcţionare şi operare al unei structuri represive. 

Această a treia calitate, deţinută infinit mai puţin 
şi de către Mircea Geoană, dimpreună cu o a patra, 
comună celor doi, anume aceea de mason şi deci 
anti-creştin, nu l-a putut face pe Prostănac să ia 
finish-ul în fața şefului de rețea de la Anvers. 

Pe scurt, următoarele atribute te pot face 
sigur un preşedinte de stat român dorit de 
“elite”, adică de iudeo-masonerie: amestecătură 
de sânge în totalitatea şi întregimea semantică a 
cuvântului, evreu sau măcar alogen (de exemplu 
lliescu este țigan-evreu, iar Emil Constantinescu, 
evreu după mamă), securist şi mason. Destul de 
simplu pentru unii, ce sunt din ce în ce mai mulți, 
din păcate pentru proprietarii istorici şi de drept 
ai acestui pământ, Românii. 

Astfel, tot ceea ce se petrece acum în 
România - şi nu numai aici - este implementat CU 
BUNĂ ŞTIINŢĂ prin intermediul unor indivizi 
atent aleşi pentru a realiza local agenda Noii 
(Dez)Ordini Mondiale indicată de elitele 
încornoratului (era să zic Şeitan, cuvânt ce 
înseamnă diavol după definiţia din Dex). 

Aşa cum spunea şi Lenin (putrezi-iar oasele şi 
sufletul), revoluția mondială, în speță măsurile 
revoluționare, schimbările bruşte şi violente de 
paradigmă socială, politică şi economică nu pot 
fi implementate decât pe fondul unui haos total. 
Serios? 


la priviți în jur şi observați cum guvernanţii 
noştri, întrunind calităţile de care am vorbit mai sus, 
prin care se fac unelte de încredere ale iudeo- 
masoneriei, nu fac altceva decât să creeze haos — 
dar, ATENȚIE!! - un haos intenţionat, programat, 
urmat şi indus cu bună ştiinţă şi nicidecum - aşa 
cum spuneam la început - din incompetenţă, din 
inconştiență, din nepricepere sau proastă înțelegere. 
Ei ştiu bine tot ce fac! Cu aceste atribute cu valoare 
de circumstanță atenuantă de doi bani, nu îi putem 
gratula decât pe cei din eşaloanele 4, 5, ...1 2, adică 
slugile slugilor stră-slugilor, care sunt puse special în 
funcţii nepotrivite, ca, neştiind nimic, să facă exact 
nimic, şi astfel să fie de un real folos Agendei 
“elitelor”. Dar la vârf păpuşelele trebuie să 
cunoască bine CE şi mai ales DE CE se 
implementează. 

Este absolut evident că ni se cere 
cu cei ce ne condamnă la moarte 
cureaua pentru a face economie la împrumuturile 
FMI, România neproducând nimic în momentul de 
față care să intre în visteria statului, ŞI atunci? 

Strângeți-vă cureaua pentru... a economisi viitorul 
împrumut FMI, eventual strângeţi-v-o de gât ca să-i 
faceţi fericiți pe cei ce “ne implementează 
democraţia”! Lăsaţi-i pe ei să trăiască plini de 
bucurie după ce le-aţi dat banii voştri, pensii, şomaj, 
sănătate, pe care vi le-au ciordit apoi în cel mai pur 
stil romanes tradițional, sau iudeo-cămătăresc, Ideea 
este că voi trebuie să muriţi, iar ei trebuie să trăiască 
întru slava lui satana. Cineva, nişte paranoici, 


să fim solidari 
şi să strângem 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 204 


undeva pe planeta noastră, au hotăraț că sune 
prea mulți pe Terra şi au început exterminarea, m 
Decimarea nu se poate face forțat, după e 
bine s-a tras concluzia din fostul experi 
Holocaustului roşu, numit comunism (de ti 
bolşevic. Cu toată violența paroxistică, 
bună parte a lumii, cea angelică) atunci s 
mai mult, s-a umplut cerul de sfinţi, lucru Care ja 
făcut pe satana să înnebunească de durere şi ură. Ei E: 
au încercat să satanizeze lumea şi aceasta a avu i: 
efect colateral umplerea cerului de sfinți? Uuau, ca A 
lovitură! z Xe 
Ce era de făcut atunci? Prostirea lumii. Acelasi 
comunism, aceeaşi satanizare implementată sub. 
altă denumire (globalism), cu  binişorul, Ri 
fraudă, prin păcăleală, prin perfidie, prin minciună, 
prin spălarea creierelor, până la acordul dat 
sistemului de chiar respectivul cetățean, ajuns în 
stadiul de “mai curat, mai uscat” şi în stadiul da 
lăudare a acestui sistem care are ca Scop reaj 
nimicirea fizică şi sufletească a respectivului. 
Aşadar, acestea sunt UNELTELE LOR UMANE. 


ment a| 
P vechi) 
lumea o 3 
-a Opus. Ba 


Ei bine, la sfârşitul acestui circ planetar vor 
apărea păpuşarii care au creat criza mondială, 
foametea, teroarea, cutremurele (programul Haarp) 
şi războaiele. (vezi cel din viitorul apropiat cu Iran-ul, 
în care săracul lran nu are decât vina că este 
independent financiar față de structurile mondiale 
masonice, că este una dintre cele mai vechi civilizaţii 
ale omenirii, lucruri care sunt suficiente pentru a 
purta sâmbetele). 

Şi după ce nivelul de viața va scădea în aşa hal 
încât individul, ca un câine hămesit, va accepta 
oficial lanțul de gât în schimbul unei ciosvârte pline 
de nitriţi, şi după ce libertăţile vor fi restrânse la 
maxim deoarece omul liber a creat - nu-i aşa? - 
numai dezastre, şi după ce anarhia, criminalitatea 
vor atinge cote paroxistice, atunci vor apărea 
călăii noştri pe cai albi, spunându-ne că de fapt 
sunt. îngerii noştri păzitori care au venit să ne de | 
salveze, şi că este bine pentru ca aceste lucruri 
groaznice să nu se mai întâmple (lucrurile create şi 
implementate anterior de ei din spatele scenei), să 
renunțăm la orice fel de independență față de 
noul sistem, față de Noua Ordine Mondială, în . 
special la independența conştiinţei. 

SCOPUL este dublu: exterminarea în masă a 
unei mari părţi a populaţiei prin metode oculte, 
parşive, dimpreună cu instituirea unui control absolut 
asupra indivizilor rămaşi, animalelor, obiectelor, 
proprietăților. Controlul absolut este mult mai uşor de 
realizat asupra unei populații substanţial diminuate. 

Singurul lucru de care se mai teme iudeo- 
masoneria acum este reacția necontrolată â 
maselor dezlănțuite. După cum vedeți, în țări În 
care poporul nu a devenit complet vegetală ca în 
România, atunci când se măreşte vârsta de 
pensionare, sau se taie din venituri, ies valun 
necontrolate de oameni pe stradă care ajung până la 
a arunca sticle Molotov prin geamurile. băncilor 
cămătăreşti. 

Inchipuiţi- 
din Grecia 


i se 


tă 


vă însă că la o mare demonstrație 
=recia participanții sunt reduşi de bagheta 
magică a Zânei Măseluţă la un sfert, iar sfertul 
ramas are microcipuri în actele de identitate, i 
Pâşapoarte, în mobile şi parte din ei în braț. Cât. 
de simplu ar fi atunci totul! Nici nu mai conteaz 
cine sau ce revendică, că problema devine 
rezolvabilă pentru iudeo-masonerie la nivel de 
minute. : 
METODELE de a duce la îndeplinire. planurile 
demenților planetei sunt multiple, diversificate, am 
mai vorbit despre ele şi nu fac obiectul acestul 
articol, Vaccinuri cancerigene, alimentație otrăvită 
Ştiinţific, apă cu fluor şi substanțe de îndobitocire ȘI 
degeneri are, poluare maximă, războaie provocate În 
care vina este întotdeauna a țării paşnice atacale, 
unde alfa prin ecranele tv, mesaje subliminale pi 
telefonie mobilă şi tv, pornografie şi homosexualităl?! 
invățământ foarte slab şi holocaustoizat, 


(continuare în! 


Soroud Moraru 
0 


Ştiu că nu sunt nici primul, nici ultimul care scrie 
despre această „cestiune arzătoare" şi îngrozitor 
de „la ordinea zilei" despre care presa oficial 
(indolentă) practică un „mucles" extrem de 
dăunător. 

În ziare, la radio şi TV, auzim frecvent „romi 
români” care în urechile străinilor sună pleonastic 
a la „franco-francezi". Sună hilar şi „romii din 
Roma" sau canibalicul „esență de rom". Un amic 
îmi spunea că el preferă un rom cubanez sau 
jamaican unuia din Ferentari sau din Colentina. 

Străinii se pot întreba, cu uimire, dacă nu cumva 
Romtelecom, Romsilva, Tarom sau „Patriciana" 
Rompetrol sunt proprietăți ţigăneşti. 


Cu atât mai penibil sună "rrom”, ca şi cum [i 
un r în plus ar putea aboli confuzia pe care o 5 
fac cetățenii altor naţii între romi şi români, şi C/ 
AS 


cum țiganii sunt primii care au profitat de libera 
circulaţie, dând imediat buzna să halească şi să 
manglească tot ce e mişto şi kaşto în Occident, 
revolta autohtonilor agresaţi se răsfrânge din plin şi 
asupra ROMÂNILOR. 

: După evenimentele din Italia din toamna lui 2009 
ŞI primăvara acestui an, am fost întrebat de un 
prieten dacă, ducându-mă cu maşina într-o călătorie 
de documentare în nordul Italiei, nu mi-e teamă că 
voi fi agresat de italici. Se ştie, de altfel, că numeroşi 
oameni cumsecade din România, muncitori, 
funcționari, comercianţi etc., au fost atacați, iar unii 
şi-au pierdut viața din cauza confuziei rrom - român 
(nu încerc să-i scuz pe hoţii şi criminalii români care 
ne-au făcut de râs în mai multe ţări şi care, extrădați, 
ar trebui să fie sever pedepsiţi, inclusiv - şi mai ales - 
pentru profanarea numelui de român). 

Auzim, mai ales la televiziunile tembele, 
îndobidocitoare şi mercenare de tipul PRO-TV, 
Antena 1 şi 3, Canal D, OTV, Realitatea TV, 
definirea: „cetățean român de etnie romă"! De unde 
şi până unde această abuzivă şi periculos 
tolerată oficial denumire de “rromi”? Doar pentru 
că, în migraţia lor, căraţi de turci, strămoşii țiganilor 
şi-au păscut caii într-o provincie constantinopolitană 
pe care bizantinii o numeau „România"? Nefiind de 
fapt autohtoni ai acelui tărâm, adoptarea acestui 
nume este abuzivă, iar acceptarea oficială a 
guvernelor noastre de după 90 şi a presei, de-a 
dreptul tembelă şi iresponsabilă. 

Termenul de "ROM" este un endonim, adică e 
produs în interiorul etniei. Şi-au zis aşa, fiindcă 
aşa le-a plăcut să-şi zică. Câţiva intelectuali din 
țigănimea europeană s-au adunat în 1971 într-un 
congres la Londra şi au hotărât să adopte denumirea 
de "ROM”, care în limba „sinti-gipsi” înseamnă "OM". 

Dacă pe alții nu-i deranjează această 
denumire de “rrom”, pe noi ne supără şi nu o 
putem accepta. 

Acest endonim, recunoscut doar de câţiva 
amatori de exotisme din Occident şi de şmecherii 
etniei, se aseamănă prea mult cu ROMÂN pentru 
ca să acceptăm ca străinii să ne identifice cu 
alde Mailat şi hoardele de manglitori care au 
invadat Occidentul. 

Să nu uităm că grecii, de pildă, membri ai UE, nu 
pot fi forțați să accepte oficial numele de Republica 
Macedonia, în timp ce noi, cei fără coloană 
vertebrală, acceptăm orice umilință. 

Nu am nimic cu ţiganii. Acuzația de rasism pe 
care ei o aruncă celor care le critică stilul de 
viață, este o prostie. Ei nu constituie o rasă 
aparte, ci doar un grup eterogen în care o bună 
parte împărtăşeşte încă iresponsabilitatea şi 
cumularea de bunuri prin violență. 

Un „semirom” - după tată (care adesea reprezintă 
etnia) - a declarat de mai multe ori la TV: „Eu sunt 
pentru apelativul de ţigan şi nu mi-e ruşine de asta'. 
Când ai avut un tată ca lon Voicu, dăruit de 
Dumnezeu cu atâta har, e normal să afirmi că nu ţi-e 
ruşine că ai sânge ţigănesc în vine. Nu mai e nevoie 
s-o spunem că în istoria noastră culturală şi ştiinţifică 
au fost români de origine țigănească care ne-au 
făcut cinste. Eu însumi am avut şi mai am prieteni 
„din țigănime". Amintirea actorului Ştefan Bănică- 

senior, om de o rară nobleţe de spirit, cu 
care am  conlucrat la Radio, mă 
emoționenază şi acum. 


Lerului: 


"ROMI!" SAU ȚIGANI? 


Desigur că țiganii români au avut parte de destule 
suferințe de-a lungul istoriei. În ultimii 50 de ani au 
avut însă posibilitatea să se emancipeze, să ia de 
la românii autohtoni ce era bun. Unii au făcut-o. 
Mulţi alții, nu. Aceştia, invocând tot felul de legi ale 
etniei au continuat să ignore igiena cea mai 
elementară, să practice libertinajul sexual care 
menține „în floare" bolile venerice, să refuze luminile 
cărții (şi în prezent o mulțime de copii şi tineri țigani 
sunt analfabeți), să rătăcească de ici-colo, băgând 
spaima în locuitorii zonelor unde se aşează, prin 
furtişagurile şi agresiunile tipice migratorilor din alte 
vremuri. 

În ultimii ani (după 1995) se constată o 
diversificare netă a țigănimii. 

Ramura „onestă”, meşteşugarii, muncitorii şi 
tehnicienii din industrie şi chiar din comerţ (aici ar fi 
ceva de spus!), florăresele şi intelectualii ridicați din 
familiile ţigăneşti apar ca integrați societății 
româneşti. 

O altă categorie sunt „rechinii” şi acoliții lor 
care ştiu să facă „bani negri” (droguri, comerț ilicit şi 
contrabandă, proxenetism etc). Sunt teribil de 
puternici şi au ramificații în întreaga Europă. Ei pot 
face nu numai nunți şi botezuri în care să arunce, la 
propriu, cu mii de euro, dar să cumpere poliţişti şi 
oameni din justiție. Şi aşa, destui judecători de-ai 
noştri s-au compromis prin egoismul lor rapace, prin 
pretenția neruşinată de a constitui o castă 
privilegiată în societatea românească. 

Ceea ce s-a petrecut la Craiova şi recent la 
Târgovişte, unde aceste mafii ţigăneşti au cumpărat 
pe capii poliţiei şi pe câțiva judecători, reprezintă nu 
o simplă lipsă de autoritate, ci o ruşine naţională. 
Aceasta cu atât mai mult cu cât aceste mafii şi-au 
împărțit țara în sfere de influență, mişcându-i pe 
politicienii actuali (membri ai Parlamentului, miniştri) 
ca pe nişte marionete. 

În fine, a treia categorie, cea mai numeroasă, 
masa de oameni săraci (unii „lipiţi pământului”) 
care se află abandonată atât de autorități, cât şi de 
nababii şi  „tribunii”  țigănimii.  Respectivii 
reprezentanți oficiali ai țiganilor (şi care se pretind 
intelectuali), nu scapă prilejul la TV să sforăie 
demagogic şi adesea obraznic despre „rromii jigniţi: 
îşi justifică astfel salariul baban şi poziţia socială. 

Cât despre nababii etniei care, pasă-mi-te, au 
adus în țară banii mangliţi sau câştigaţi prin trafic de 
droguri, proxenetism şi patronat de cerşetorie, cu 
care şi-au ridicat palate pakistaneze, ce să mai 
vorbim? Îi admirăm la TV cum aruncă cu miile de 
euro pe la diferite chiolhanuri, fericindu-i şi pe rotofeii 
urlători de manele, care în câţiva ani au îngropat nu 
numai muzica clasică, dar şi pe cea după care mai 
dansează şi azi milioane de europeni. 

Ați auzit de vreun nabab al etniei care să fi 
ridicat, pentru ai lui, vreo şcoală, vreun azil de 
bătrâni, să fi înzestrat cu un minimum de tehnică 
vreun spital? i 


În ce priveşte scandalul din ultimele 
săptămâni cu expulzarea dictată de Sarkozy, ne 
râd şi curcile când aud protestele noastre oficiale, de 
căţei călcaţi pe coadă. 

„Adicătelea" cum, frate? Vii la mine în țară, te 
primesc, iar tu te comporți ca o omidă? Vrei să- 
mi potopeşti şi să razi tot ce găseşti în cale? Să- 


mi distrugi imaginea aşezând bidonville şi corturi 
„| soioase lângă aşezări prospere şi vestigii istorice 


ii celebre? 


Personal, mă şi mir de neobişnuita toleranță a 
|] occidentalilor. 

Prezent la Paris în aprilie-mai a.c, am asistat 
cu revoltă la asaltul agresiv al cetelor de ţigănci 
din România la buzunarele şi gentile turiştilor. 
Învățaseră să-şi lege barişul pe cap încât să pară 
că s-au născut în Algeria. Înjurau însă în 
româneşte, de mama focului. Totul se petrecea 
lângă „Notre Dame", la 30-40 m de Prefectura 
Poliţiei din Paris, sub ochii jandarmilor. 

Nu mai protestați, autorități române, că ne 
facem şi mai tare de râs. Ar trebui să vă îngrijoreze 
mai degrabă faptul că duminică, 6 septembrie a.c., 
mafiile ţigăneşti au organizat manifestații de protest 
împotriva  aşa-zisei  „expulzări' în mai toate 
capitalele Europei (ştire de la TVR). 


Există cu adevărat UN PERICOL ȚIGĂANESC 
pentru țara noastră? NU şi DA! 

NU, atâta vreme cât vom reuşi să-i integrăm în 
civilizație. Nu să-i deznaţionalizăm. Vorbiţi, fraților, 
țigăneşte (nu sună deloc urât), cântați şi dansați de- 
ale voastre autentice (precum o fac frumoasele 
ansambluri ţigăneşti din Rusia, Ungaria, Bulgaria, ca 
să nu mai vorbim de flamenco-urile spaniole), dar nu 
vă lamentaţi a la Salam sau a la Copilul minune 
şmecher dar nul. Scrieţi, compuneți, creaţi tehnică 
nouă, dar încetați cu manglitul şi mai ales cu 
această oribilă violență şi poftă distructivă pe 
care bunicii şi părinții voştri n-o aveau. 

DA, atâta timp cât vulgaritatea, pornografia, 
impertinența, disprețul față de muncă şi valori, 
vagabondajul, traficul de droguri, prostituția, 
cerşetoria, proxenetismul, impresia că sunteți 
„buricul pământului”, că puteţi cumpăra pe oricine, 
devine molimă contagioasă pentru tineretul 
acestei țări, şi aşa mințit de istorici mercenari şi de 
televiziuni care, în goana lor după „rating", au 
pervertit şi spălat creierul a sute de mii de români. 

Fiindcă, fie-ne iertat termenul, preferințele 
culturale ale tinerilor români „se țiganizează" 
vertiginos. Ca să nu mai vorbim de hibridul gitano- 
proletar care „creşte, creşte, creşte, calcă totul în 
picioare". 

Ce ar fi de făcut? 

„Trebuie să se supună întru totul cerinețior 
impuse oricărui cetățean român şi în primul rând 
să fie obligaţi, ca prim pas, să vină la şcoală; în caz 
contrar, să fie drastic şi perpetuu amendaţi. Pentru 
cine pretinde că n-are cu ce să plătească amenda, 
aceasta se va putea converti în „zile de muncă 
pentru societate". 

O altă măsură rațională ar fi acordarea de 
indemnizaţie pentru copii doar la 4-5 odrasle, ştiut 
fiind că în familiile autohtone româneşti nu se mai 
nasc „puzderii”, în schimb, aşa-zişii „rromi" aruncă 
frecvent în lume 7-8 puradei de care ţi-e mai mare 
mila când îi vezi crescând ca buruienile. De notat că 
tactica înmulțirii ca iepurii din Australia este cultivată 
în anumite familii care trăiesc din indemnizaţia 
pentru copii, pe care de obicei părinţii o varsă la 
cârciumă. Să existe asistenţi sociali ţigani, poliţişti 
țigani, care să urmărească modul în care aceşti bani 
sunt folosiți în interesul copiilor. 

In acelaşi timp, trebuie să ne opunem fanteziilor 
unor „telectuali” occidentali, de origine țigănească, 
care-şi fac intrarea în saloanele artistice 
prezentându-se drept urmaşi ai civilizației indiene şi 
care se țin de congrese zise „istorice". 


Să începem prin a rosti cu curaj, oriunde, 
„ȚIGAN", şi nu „rrom”. 

În ciuda pretenției lor de a impune „cuvântul" 
inventat de ei, nicăieri în lume, nici oficial, nici în 
presă, nu li se spune „rromi", ci zigeuner (Germania, 
Austria, Elveţia), gitans (ţările francofone), zingari 
(Italia),  zigany (în Ungaria), gitanos (ţările 
hispanice), gipsy (țările anglofone) etc. 


laureat UNESC 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 P2%:7 


Carte (pionară 


"PE DRUMUL CRUCILOR CĂZUTE” — VIRGIL IONESCU (XVII) 
- TEXT INEDIT IN ROMANIA - 


Cam în acel timp s-a început al doilea război 
mondial. Polonia fusese ocupată de trupele 
germane. Ne aminteam cu părere de rău şi jale de 
Căpitan care, dacă ar mai fi trăit acele câteva luni, 
ar fi scăpat, desigur. Armatele germane victorioase 
ar fi intimidat pe Rege şi politicieni, care n-ar mai fi 
îndrăznit să-l ucidă. Acum devenise evident că 
ordinul de "linişte absolută" avusese o logică la 
bază, de mare viziune politică, care ar fi dat 
roade, ascultat. Dar ceva instabil ca. nisipurile 
Saharei şi mereu periculos, trebuia să 
întovărăşească, ca un blestem, viața legionarului! 


A venit şi 21 sept. 19391 

Cei câțiva de la Râmnic ne aflam încă la Braşov, 
unde nu ni se mai ivise nicio problemă nouă, în 
afară de aceea de a fi fost tot închişi! 

Cam pe la ora prânzului, Radu Budişteanu şi cu 
mine aşteptam în grădină pe mama lui, care îşi 
aunțase vizita. D-na Budişteanu întârzia. 

Deodată, ca din senin, ne-a apucat o nelinişte, a 
cărei cauză nu intuiam. Era prea mare pentru acea 
simplă întârziere, dar altă explicație nu-i găseam. 
Intre timp se ridicase un vânt, care stârnise mult praf. 
Atmosfera părea supraîncărcată de electricitate. Era 
şi mult prea cald pentru un sfârşit de septembrie. 

Turburarea din noi se mai accentuase, parcă am 
fi presimţit un nu ştiu ce oribil, care să facă din acea 
zi, ce ne-o propusesem frumosă, una de noapte 
lungă, urită, cu vise de groază. 

Am luat-o încet spre spital. Un medic militar, 
foarte agitat, ne strigă, de departe, că Armand 
Călinescu fusese împuşcat! (N. red.: ministrul de 
Interne care patronase asasinarea Căpitanului, cu un 
an în urmă, şi fusese făcut prim-ministru de către 
Carol al II-lea Ucigaşul, ca răsplată; în imaginea 
alăturată se află Armand Călinescu; fotografia 
vorbeşte de la sine: un degenerat fanfaron.) 

Ne-am grăbit spre dormitor. De la fereastra 
laterală cu vederea spre oraş, am văzut un steag 
lung, negru, fâlfâind la una din clădirile oficiale. 
Aşadar era adevărat! 

După un prim moment de mulțumire, a urmat 
îngrijorarea! Ce se va întâmpla cu noi? Prevedeam 
că nimic bun! Dar cât se va întinde, şi unde se va 
îngrădi răul, era cu neputinţă de conceput! 

Spre seară paza a fost dublată. Noii paznici, toți 
jandarmi gradaţi, schimbaseră pe cei vechi. Priveau 
aspru la noi, înrăiți. 

La trei fără un sfert ne-a trezit un tropăit de 
bocanci pe sală şi zăngănit de arme trântite de 
podele. S-a deschis uşa. A intrat colonelul şi a făcut 
lumină. După el, căpitanul Chirculescu, care-şi 
ştergea ochii, apoi un locotenent; în spate jandarmi, 
mulți jandarmi! 

Colonelul, încruntat, scoate o hârtie şi ne 
citeşte numele, întâi ale acelor de la Râmnicul- 
Sărat, apoi Pihu şi Herghelegiu. Ne-a ordonat să ne 
îmbrăcăm. Ştiam care va fi urmarea, trăisem 
aceeaşi scenă la ridicarea Căpitanului şi a 
celorlalți! 

Când mi-am auzit numele, primul pe listă, am 
simţit un gol şi un nod se ridicase spre gât, unde s-a 
oprit, să mă înăbuşe. Totul începuse să se 
învârtească în jurul meu, iar lumina să se întunece,. 
Dar n-a durat! O mare linişte, ca o binefacere, m-a 
învăluit de îndată! 

A fost adus Pihu din celălalt dormitor. A venit 
îmbrăcat în halatul de spital, cu o cruce mare cu 
picior în mână, pe care o avusese mereu pe masa lui 
de noapte. 

După el a intrat un sergent-instructor, nearmat, 
care şi-a izbit bocancii şi a întins colonelului o notă 
telefonică, primită între timp la Comandament. 
Colonelul o desface, o citeşte şi apoi spune: "V/RGIL 
IONESCU, RADU  BUDIŞTEANU şi ŞERBAN 
MILCOVEANU rămân pe loc”, 

Vestea nu mi-a produs, pentru moment, nici cald, 
nici rece. Desprins cum mă aflam de pământ, totul 


îmi devenise indiferent şi neaşteptata întoarcere la 
realitate, viața, mi-a părut grea! 

Când s-a dat ordinul de plecare, COTIGĂ a 
adresat  Colonelului şi trupei o filipică 
cutremurătoare, sfârşind-o cu cuvintele: "Omorându- 
ne pe noi, sfâşiați harta Țării, domnule Colonel!” 
Apoi, cuprins de indignare, a ridicat banca de lângă 
masa din mijlocul salonului, a trântit-o între jandarmi 

: = Ş şi noi, strigând: "Ne 
puteți ucide aici, căci nu 
plecăm!" 

Colonelul a 
comandat încărcarea 
armelor. 

Atunci PIHU a ridicat 
crucea şi a spus: "După 
mine, băieți!" S-a întors 
spre uşă şi a pornit 
liniştit, cu crucea sus, 
ca într-o procesiune. 

Ceilalţi l-au urmat. 

In timp ce paşii se 
îndepărtau pe coridor, 
ceilalți am rămas ca 
năuciţi, n-am mai putut 

scoate o vorbă. Mâinile, 

îmbinate ca pentru, 
rugăciune, rămăseseră aşa, lipite, în minte nu ne mai 
venea nimic şi nici cuvintele de rugăciune nu ne mai 
scăpau printre buze. 

Din noaptea aceea şi în cele următoare, cât am 
mai rămas la Braşov, fix la orele trei fără un sfert, 
Radu Budişteanu şi cu. mine ne trezeam, nu mai 
puteam dormi, începeam să ne vorbim, reamintindu- 
ne scena despărțirii de camarazi, repetându-ne 
iarăşi şi iarăşi aceleaşi cuvinte, fără început şi nici 
sfârşit, ca infinitul în care ei plecaseră. 

Ne minunam de norocul ce-l avusesem de a mai 
rămâne în viață. 5 

Din ziua următoare nu ni s-a mai permis să 
părăsim dormitorul fără un jandarm cu baioneta pusă 
la armă după fiecare. Medicii nu. mai aveau voie să 
ne viziteze, iar plutonierul vechi fusese înlocuit. Cel 
nou, întâmplător, îl cunoşteam. Era din. Buşteni, 
unde avea o căsuţă vecină cu vila familiei mele. Mi-a 
povestit cele întâmplate în noaptea execuțiilor şi mi-a 
adus un ziar. 

Camarazii fuseseră împuşcaţi într-o poiană din 
apropierea Braşovului. 

După aceea, ucigaşii, desigur îngroziţi de cele ce 
făptuiseră, grăbiţi să părăsească locul crimei, n-au 
mai verificat dacă toți erau morți. 

Ziarul adus de  plutonier făcea cunoscută 
omorârea tuturor camarazilor din închisoarea 
Râmnicul-Sărat, a mai multora din lagăre şi a încă 
trei până la cinci legionari, aleşi din fiecare judeţ al 
țării! Părintele Chivu, fostul şef al jud. Constanţa, 
fugărit pe câmp, fusese împuşcat ca o fiară! 

Cadavrele celor ucişi au fost expuse vederii 
publice. Un afiş anunța că "Aşa se pedepsesc 
trădătorii"! 

Preşedinte al Consiliului de Miniştri în locul lui 
Călinescu şi înainte de ordonarea execuțiilor, fusese 
numit gen. Argeşanu, un prieten de familie al lui 
BUDIŞTEANU. Acesta a ordonat ca Radu să nu 
fie ucis. 

La fel a cerut colonelul Urdăreanu pentru 
MILCOVEANU şi gen. Marinescu pentru MINE. 

Dacă acea notă telefonică ar fi sosit o 
jumătate de oră mai târziu, ar fi fost prea târziu, 
totul s-ar fi terminat şi pentru noi! Norocul de a fi 
rămas în viață l-am plătit cu vârf şi îndesat! Se 
pare că nici până astăzi nu m-am achitat complet. 
Aşa s-a făcut că adesea a trebuit să blestem acest 
pretins noroc! 

După cum mi s-a spus mai târziu, în raportul de a 
doua zi al gen. Marinescu către Rege, acesta l-a 
întrebat de ce nu fusesem împuşcat. Generalul i-a 


(continuare din numărul trecuţ) 


răspuns că mă cunoştea demult şi nu mă credea 
periculos. Regele ar fi mormăit ceva şi s-a trecut mai 
departe. 


In spitalul de la Braşov am mai rămas cam o 
săptămână, în aceeaşi situație de ciumați. Apoi a 
venit ordinul să fim retrimişi la închisoarea 
"Râmnicul-Sărat! : 

De data aceasta, plecaţi de dimineaţa din Braşov, 
pe sub seară am ajuns la Râmnic. 

Pe locul de intrare, din faţa puşcăriei şi a porților 
ei, am păşit cu evlavie, căci ştiam că acolo fuseseră 
expuse vederii, cu câteva zile înainte, corpurile 
camarazilor ucişi, şi ni se părea o impietate să 
călcăm acel pământ, încă îmbibat cu sângele lor. 

Spiritele camarazilor ucişi păreau a se găsi în 
jurul nostru; fiecare uşă de celulă reprezenta o 
vietate, purtând un nume drag. 

Am urcat scările trişti, ca nişte copii oropsiţi, 
răzlețiți de părinţi, cu zâmbetul îndoielii încremenit în 
margine de buze, mai mult gata de plâns decât de 
orice, căznit fiecare de gândurile şi durerea lui, şi 
vădwviţi de bucuria de a mai trăi. 

Am reintrat îndată în viața de închisoare, cu acea 
înceată scurgere de vreme, fără nici un rost sau 
obiectiv. Nu aveam voie să vorbim cu nimeni şi nici 
nu vedeam pe nimeni. Distanţa între ferestrele 
celulelor era prea mare ca să putem conversa prin 
ele; nici de alfabetul Morse nu mai puteam uza, 
celulele nefiind vecine. 

In jumătatea de oră de plimbare, totdeauna 
singur, cu gândurile mele, mă învârteam în acelaşi 
cerc, în jurul rondului cu florile sădite şi îngrijite de 
Clime, acum vestejite, căci nimeni nu se mai 
ocupase de ele. Curtea era aceeaşi, îngustă şi 
bolovănită, zidurile tot înalte şi murdare, deasupra 
aceeaşi frântură de cer, care demult nu mai privea 
îndurător spre noi. & 

- Afară îmi imaginam aceiaşi oameni, cu micile 
lor preocupări, văzându-şi de treburi, stăpâni pe 
ei şi timpul lor, pe când noi zădărniceam 
pierzându-ne vremea, frântura din viață, la 
dispoziția oricui, numai a noastră nul 

Ar fi trebuit să caut să-mi transform viața în ce nu 
era şi nu va fi niciodată. Nepăsarea pentru suferința 
mea şi nici a altora nu-mi intra în fire. 

Totuşi, dacă în acel moment, când disperarea 
creştea în mine, să mă doboare, cineva m-ar fi 
întrebat cu ce preț aş mai fi fost în stare s-o iau 
de la început, retrăind aceleaşi grozăvii, fără pic 
de ezitare i-aş fi răspuns: "Cu Căpitanul, 
oricând” Chiar dacă ar fi fost să fie înzecit mai 
rău! Căci apărea mereu, acelaşi, în carnea sufletului 
meu! 

Din soldații de gardă, noaptea rar mai îndrăznea 
câte unul să vină la vizetă să ne vorbească. 
Fuseseră îngroziți prin amenințări şi pedepse, să n-o 
facă. Totuşi era unul care se încumeta mereu, şi cu 
el vorbeam adesea. 

Se mira cum nişte domni de la Bucureşti 
putuseră ajunge în halul nostru! In el vorbeau 
rămăşiţele vechiului iobag, cu respect pentru boierie, 
în care ne încadrase, având multă carte, precum 
spunea. Pe mine mă interesa viața lui de pălmaş, 
străin de complicatele cerinți ale Grăsanului cu 
pretenții de intelectual. Tânăr şi voinic, nu se 
plângea de nimic, lua viața aşa cum se prezenta, 
parcă ar fi ştiut că sărac e numai acela care-şi 
doreşte mai mult decât poate să aibă. 

In câteva rânduri s-a întâmplat ca Radu 
Budişteanu să fie scos la plimbare în fosta curte a 
Căpitanului, acolo unde fuseseră împuşcaţi 
camarazii noştri. Radu cercetase cu de-amănuntul 
locul şi zidurile, găsind două gloanțe stâlcite, iar pe 
un zid urme de creier uscat cu fire de păr lipite de el. 
Le-a strâns pe toate într-o hârtie, să le păstreze. 


(continuare în numărul viitor) 


Pagină realieată de Rn Bunescu, student 
"2.8. CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 


|] 


Cormernonanea ela 
MEREU ÎN INIMILE NOASTRE 


Comandant legionar, 
medic şi avocat 
ION BANEA, 
şeful Ardealului Legionar 


Comandant legionar al 
Bunei Vesstiri , inginer şi 
avocat GH. CLIME, 
locţiitorul de drept al 


bai. 32 ; 
Căpitanului 1 septembrie 


1939, un grup de nouă 
legionari l-au împuşcat pe 
Armand Călinescu care, în calitate de ministru de 
interne, la ordinul lui Carol al ll-lea, patronase 
asasinarea Şefului Mişcării Legionare, Corneliu 
Zelea Codreanu, plus a altor câteva zeci de legionari 
în perioada decembrie 1938 - iulie1939. 

Atentatorii s-au predat de bună voie autorităților. 
Au fost schingiuiți şi duşi în piața Elefterie, unde, pe 
loc şi fără nici o judecată, au fost omorâți; trupurile 
au fost expuse pe stradă timp de trei zile, iar elevii 
au fost aduşi să le vadă. 

Apoi, în acea noapte sute de fruntaşi legionari au 
fost asasinați, fără măcar un simulacru de proces, 
trupurile lor mutilate fiind 
expuse în piețe, 
PRETEXTUL asasinării lor 
fiind dat de împuşcarea lui 
Armand Călinescu 


Comandant legionar 
şi profesor universitar 
V. CRISTESCU, 
vicepreşedintele 
Partidului 

Pentru Țară 

şi şef al 
Comandamentului 
Legionar de prigoană 


Totul 


Comandant legionar, 
econ. GH. ISTRATE, 
şeful Frățiilor de Cruce 


Nici cei foarte tineri (elevii şi studenții), nici 
femeile şi nici preoții care îşi  declaraseră 
apartenența la Mişcarea Legionară nu au fost cruțaţi. 
Poliia şi unitățile de jandarmerie din toate judeţele 
primiseră ordinul să aresteze şi să execute imediat, 
în locuri publice, câte trei legionari. Ordinul preciza 
Că, în lipsa celor indicaţi pe listă, vor fi executați 
oricare alții, pentru a completa numărul, ceea ce 
s-a şi produs în câteva judeţe. 


Morminte dragi, lumină vie, 


Comandant 
Comandant legionar, avocat 
legionar, ION BELGEA, 
prinț şi diplomat, şeful Corpului 


doctor în Drept, 
AL. 
CANTACUZINO 
şeful Corpului 
Legionar de elită 
Moţa - Marin 


Răzleți 


Comandant 


legionar, avocat 
TRAIAN COTIGĂ, 
Comandant primul şef legionar 
legionar, ing. al studențimii 
EUGEN IONICĂ, 
şeful Asociaţiei 


Prietenii Legiunii 


Erau oare studenții şi elevii din Frăţiile de 
Cruce nişte infractori periculoşi şi intratabili? Dar 
preoții ortodocşi împuşcaţi în odăjdii? Dar toţi acei 
tineri avocaţi, medici, ziarişti, profesori, să fi fost un 
pericol pentru țară? Atunci de ce nu au fost 
judecați şi condamnaţi la moarte? De ce au fost 
scoşi noaptea din case şi împuşcaţi la margine 
de drum?! 

Se prefigura oare ceea ce avea să se întâmple 
doar câţiva ani mai târziu, dar de data aceasta, călăii 
din 1939 devenind ei înşişi victime ale comuniştilor? 
Dar legionarii au murit cântând, cu icoana 
Arhanghelului şi speranța Învierii, iar călăii lor au 
murit tremurând pentru un mic avantaj material (i-o fi 
ajutat în clipa morţii?) 

Suita de dezastre pentru România abia începuse 
şi a continuat vreme de mai bine de jumătate de 
secol. Logic, deci, legionarii să fi fost pericolul?! Dar 
trupurile neînsufleţite, expuse în piața publică, au 
avut rol educativ pentru copiii din şcoli aduşi cu forța 
să privească? Pare-se că da: în 1948 parte din acei 
copii a plecat în munți, hotărâtă să moară cu arma în 
mână decât să se dezumanizeze, parte din acei copii 
a devenit coada de topor cu care s-a lovit timp de 45 
de ani în întreg poporul român. 


IMN MORȚILOR 


Comandant 
legionar, ziarist 
SERGIU 
FLORESCU, şeful 
Basarabiei 
Legionare 


Comandant 
legionar 
NICOLETA 
NICOLESCU, 
şefa Cetăţuilor 


La un an după masacru, în 1940, la constituirea 
statului "naţional-legionar”, legionarii asasinați şi-au 
găsit odihna răspândiţi prin diverse locuri: la 
mănăstirea PREDEAL, la cimitirul din RAMNICU 
SĂRAT, la cimitirul din RÂŞNOV. 


Răpăitul mitralierelor în noaptea caldă şi senină 
de septembrie, rupând firul vieții a sute de tineri care 
au suit "catapetesme pentru veac” neamului 
românesc, încă mai răsună prin vreme. 

Erau tineri, plini de viață, cu braț călit de fier şi 
sufletul de crin, un iureş neînfrânat de primăvară, 
dar au luptat şi s-au jertfit pentru o Românie ca 
soarele de pe cer... 

Acum, când timpul, țărâna şi tăcerea veşniciei s- 


"au aşternut peste chinul legionarilor de elită ai 


Căpitanului, aprindem candela la căpătâiul lor, 
convinşi că neamul care poate da asemenea fii, 
măcar la câteva sute de ani, nu va pieri niciodată! 


Parafrazându-l pe Căpitan, Neamul nostru n-a 
: — SE 


Comandant 
legionar, 
avocat 
GH. FURDUI, 
şeful 
studențimii 
române 


Comandant 
legionar 
căpitan GH. 
ŞIANCU, şeful 
Maramureşului 
Legionar 


Comandant 
legionar V. 
DRAGOMIRESCU 
şeful Corpului 
Studenţesc 
Legionar 


trăit prin milioanele de robi care s- 
au plecat tuturor, ci prin Horea, Avram lancu, Ştefan, 
prin sutele de mii de țărani şi boieri care au dus mai 
departe flacăra moştenită din străbuni; şi care, 
indiferent dacă înving sau nu, rămân nemuritori în 


inimile şi minţile Românilor. 
Pedaeția 


RADU GYR 


De vi s-au smuls şi flori, şi cruce, 
Şi dacă locul nu vi-l ştim, 

Tot gândul nostru-n el v-aduce, 
Îngenuncheri de heruvirm. 


Sporite-ntruna, an de an, 
Oi v-auzim curgând sub glie, 
a un şuvoi subpământean! 


Ați luminat cu jertfe sfinte 
Pământul până-n temelii, 
Căci arde țara de morminte, 
, Cum arde cerul de făclii. 


Morți sfinți în temniţi şi prigoane. 
Morți sfinţi în lupte şi furtuni, 
Noi am făcut din voi icoane, 
Şi vă purtăm pe frunţi cununi. 
Nu plângem lacrima de sânge, 
Ci ne mândrim cu-atâți eroi. 
Nu, Neamul nostru nu vă plânge, 
Ci se cuminecă prin voi. 


Ascunse-n lut, ca o comoară, 
orminte vechi, morminte noi, 
e Vi se pierde urma-n țară, 

d regăsim mereu în noi! 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 Pa9:9 


Dos 


kk 


ADEVĂRUL DESPRE LEGIONARI 


Un bun român, bun cunoscător al fenomenului 
românesc, este interesat cu precădere de 
momentele de excelență ale Neamului Românesc. 
Nu fac partizanat legionar stupid, de partid sau pe 
simpatii personale, moştenite dm familie sau pe altă 
cale, ci fac partizanat pur românesc atunci cînd 
afirm că nu cunosc în istoria neamului românesc 
o ispravă mai de soi, mai deosebită, mai 
înălțătoare în absolut ca Mişcarea Legionară. 

Pe cei scandalizați sau dezamăgiţi de această 
afirmaţie îi compătimesc sincer şi îi sfătuiesc să-şi 
reconsidere cu luciditate atitudinea față de legionari, 
consultând atât argumentele care ii incriminează, cât 
şi cele invocate în apărarea lor. Altminteri, riscăm 
sau suntem deja în situaţia tristă de a nu percepe 
unul din fenomenele esențialmente definitorii pentru 
justificarea existenței noastre ca neam. Când, la 
Judecata de Apoi, care va fi o judecată a popoarelor, 
a neamurilor, Dumnezeu ne va cere nouă, românilor, 
să spunem cu ce folos am făcut umbră pămîntului, 
răspunsul nostru va fi cu siguranță plăcut Domnului: 
"La noi, Doamne, pe plaiuri româneşti şi din inimi 
româneşti, a început legionarismul..." 

A început zic, căci până atunci, până la Judecata 
cea Mare, fenomenul legionar se va extinde mult în 
afara granițelor româneşti. Sunt convins că 
legionarismul are o forță de contagiune care se va 
vădi limpede şi spectaculos, la scară planetară, 
atunci când omenirea va lua cunoştinţă de adevărul 
despre legionari, despre ideile şi faptele acestora. 
Este forța de contagiune pe care o are şi Binele, nu 
numai Răul! Şi nu m-aş mira ca vreodată, cum le e 
obiceiul, unii să conteste paternitatea românească 
asupra legionarismului. Îi vor găsi, probabil, rădăcini 
iudaice sau ungureşti, ori ruseşti... 

Avem datoria, ca români, să instaurăm o judecată 
dreaptă asupra legionarilor, să eliminăm orice 
partizanat în aprecierea fenomenului legionar şi să 
nu ne sfiim să afirmăm adevărul, oricât de mult 
acest adevăr ar contrazice tezele aflate în 
circulație. Pun la bătaie întreaga mea credibilitate, 
ca persoană publică, pentru a-i asigura pe 
compatrioții mei mai tineri că în mass media oficială 
circulă numai calomnii şi neadevăruri, veritabile 
minciuni, despre legionari... Destul cu atâta 
minciună, cu răul imens pe care această minciună îl 
face Neamului nostru! E momentul să proclamăm 
ora adevărului pentru legionari! Cu adevărul despre 
legionari putem şi trebuie să mergem în lume cu 
capul sus! Nu cunosc motiv mai mare de mîndrie 
pentru români! 

Căci nu intră în discuţie (numai) personalitatea 
excepțională a lui Comeliu Zelea-Codreanu. S-a 
spus că unul ca el se naşte o singură dată în istoria 
unui popor. În realitate, majoritatea popoarelor, în 
istoria lor, nu au avut norocul sau tăria să nască 
asemenea om... Cu toate acestea, eu nu pun 
accentul pe Căpitan, pe personailtatea sa fără 
pereche. 

Extraordinar este faptul că un promotor, un profet 
al unei doctrine morale şi social-politice atât de 
spiritualizată, atit de idealistă, de „visătoare”, cum a 
fost legionarismul, nu a proorocit în pustiu. Nu 
apariţia unui ins atât de excepțional cum a fost 
Corneliu Zelea-Codreanu este lucrul cel mai 
neaşteptat, mai neobişnuit, ci teribil a fost succesul 
mesajului său la un public atât de larg. Succes 
tradus prin adeziune totală. Împinsă, am putea 
spune, pînă dincolo de sacrificiul suprem! Vechiul 
adagiu „Nimeni nu este profet în Țara lui" a primit o 
infirmare categorică în cazul legionarilor. În ciuda 
mesajului său, atit de radical spiritual şi de utopic, 
care visa la transformarea interioară, la primenirea 
spirituală a Omului, a Neamului, „romanian dream” 
formulat de Corneliu Zelea-Codreanu a găsit o 
audiență fără egal atât la nivelul cel mai popular, cât 
şi printre elitele intelectuale ale Țării. 

Ştiu bine cât de gravă şi de riscantă este 
afirmaţia pe care o fac, dar o fac din toată inima, 
bine edificat asupra subiectului şi o spun spre ştiinţa 
tuturor; de la lisus Christos nu a mai existat un mesaj 
adresat percepției profunde a ființei umane, adresat 
disponibilităţii omului de a se dedica „fără rest! 
Binelui, adresat capacității şi disponibilității. fiinţei 
umane de a se desăvirşi, de a se depăşi pe sine în 

planul existenței morale, spirituale, civice, 
mesaj care să penetreze atit de repede şi 


de adînc în sufletul unui număr atit de mare aderenți: 
In 10 ani (1927-1937), sute de mii de oameni - peste 
un milion - s-au alăturat Căpitanului, s-au alăturat 
unui program politic de comportament creştin, 
cavaleresc, în toate împrejurările vieţii şi cu 
precădere în postura de om politic, de om al cetății. 
Şi acest ataşament năvalnic şi sincer s-a produs în 
condițiile unei prigoane împotriva legionarilor fără 
precedent în istoria României, şi nu numai. O 
prigoană din partea guvernanților, a tuturor partidelor 
politice, a establishmentului internaţional. 

Cei ce îmbrăcau cămaşa verde ştiau că îmbracă 
cămaşa morţii, dar nu au ezitat să-l mărturisească pe 
lisus şi modelul legionar de comportament civic. Cu 
precădere în epoca modernă, nu a mai existat 
personaj politic purtător atât de limpede al 
mesajului cristic, care să adune în jurul său atitea 
valori umane şi care să insufle camarazilor săi atâta 
încredere şi speranță în forțele Binelui din această 
lume. 

Legionarii au făcut mai mult decât să-şi dea 
viața pentru crezul lor: legionarii şi-au dedicat 
viața acestui crez. Au trăit zi de zi gindind şi 
făptuind în spirit legionar. Ca români, trebuie să 
consemnăm cu satisfacție deplină faptul că, practic, 
nu a existat familie de români care să nu aibă pe 
cineva, pe cel mai bun dintre ei, înscris în Mişcare şi 
pătimind apoi din greu pentru această dăruire de 
sine. Intr-atât de mult se poate spune că Mişcarea 
Legionară, mai mult decât orice altă idee politică, îi 
reprezintă pe români. Parafrazîndu-l pe poet, „cine 
român zice, legionar zice!" 

Invoc în sensul celor de mai sus un „detaliu” 
uluitor: la nunta sa, Corneiiu Zelea Codreanu a avut 
100.000 (o sută de mii) de participanţi. Nu era un om 
bogat, nu deținea nici o funcţie în Stat, era doar un 
student sărac, căruia însă i se dusese vestea pentru 
ardoarea patriotismului său, pentru curajul şi 
intransigența arătate față de adversarii Neamului, ai 
Patriei. Alaiul de nuntă, plecat din Focşani spre 
Crîngul din apropiere, a măsurat 10 kilometri. 
Amploarea efectiv naţională a acestui moment de 
solidarizare a Poporului Român în jurul Căpitanului a 
speriat autoritățile în asemenea măsura încât au 
confiscat filmul făcut la această nuntă şi l-au distrus, 
inclusiv copiile. Întreb: ce semnificație putem da 
acestei cifre: 100.000 de participanți, din toată țara, 
pe care toți locuitorii Focşanilor au sărit să-i 
găzduiască, mîndri că Corneiiu Zelea-Codreanu se 
căsătorea cu o fată din urbea lor? Nu cumva această 
cifră impune şi pentru Guiness Book, adică pentru 
istoria planetei?! Dar, mai ales, ea trebuie să impună 
în sufletul oricărui român. Ce s-a întîmplat atunci, 
ca şi alte isprăvi legionare, deci româneşti, sînt 
momente unice în istoria planetei noastre! 

Repet, la acea nuntă nimeni nu a venit din 
obligaţie protocolară sau de alt soi. Ci numai din 
bucuria de a demonstra şi de a constata că flacăra 
românismului curat, autentic, nu s-a stins, ci, 
dimpotrivă, arde mai vie ca oricând. 

Legionarii au apărut în istorie ca replică la 
politicianismul vid de orice răspundere pentru 
soarta neamului, pentru destinul individului 
cetățean într-o țară guvernată prin sperjur şi crimă, 
prin minciună şi fărădelegi. (Nota bene: situația 
social-politică a României din vremea apariţiei şi 
creşterii Mişcării Legionare semăna, în datele ei 
esențiale, cu situația dezastruoasă în care a 
ajuns azi România. De aceea sunt tot mai mulți 
românii care, pentru depăşirea impasului actual, se 
gândesc la soluția legionară, întemeiată pe 
dragostea de Neam şi de Dumnezeu, pe cultul 
muncii şi al profesionismului, pe corectitudine în 
toate momentele existenței tale, pe respectul legii şi 
al valorilor umane, pe severitatea cea mai aspră față 
de trădătorii Neamului.) 

Legionarismul a apărut şi ca reacție la 
amenințarea bolşevică dinspre Uniunea 
Sovietică. Românii au fost primii din Europa care au 
resimțit şi înțeles pericolul comunist, reacționând cu 
toată vigoarea. Într-o epocă în care intelighenția 
europeană se lăsa păcălită sau cumpărată de 
samsarii Internaționalei Comuniste, românii, prin 
Vasile Pârvan, Constantin Stere, lonel Brătianu, 
Panait Istrati, Vasile Marin şi alții, dar, mai ales, prin 
Corneliu Codreanu, au cântărit cu luciditate şi au 
diagnosticat impecabil răul mortal pe care Lenin şi 


tovarăşii săi îl reprezentau pentru Europa Creştină. 
Legionarii au fost, pe plan politic european, prima 
mişcare coerentă şi eficient anti-bolşevică, primul 
partid cu program anti-comunisti 

Lor, legionarilor, le datorăm conceptul-antidot 
la multe din primejdiile lumii de azi şi viitoare. 
Este vorba de proiectul "Internaționala 
Naţionaliştilor”. O Internaţională care să-i 
solidarizeze pe voitorii de bine de pe această 
planetă, în replică la binecunoscuta internaţională 
comunistă, care azi, sub numele de globalizare 
sau de noua ordine mondială, păşeşte triumfală, 
călcând în picioare tot ce are ființa umană mai sfânt: 
familie, patrie, credință. Îndrăznesc să dau acest 
pronostic: solidaritatea mondială a naţionaliştilor, a 
"rasiştilor" de toate rasele şi etniile, este cea care ne 
va mântui de nebunia şi ticăloşia actualilor 
guvernanţi regionali sau planetari, punând capăt 
degringoladei mondiale şi dezmăţului general. 

Legionarii nu au apărut sub influența unor 
ideologii şi partide politice din afara țării, cum susţin, 
fără probe, detractorii lor, invocându-i pe fasciştii 
italieni sau pe naziştii germani ca modele copiate de 
ei. Anumite asemănări în doctrină, inerente în viața 
politică, nu au valoare probatorie, căci mult mai 
impozantă este dimensiunea interioară, morală şi 
religioasă, specifică  legionarismului, dar care 
lipseşte cu desăvârşire şi la fascişti, şi la nazişti. Ori, 
această dimensiune spirituală este esenţială pentru 
legionari, deosebindu-i şi de comuniştii atei, cu care 
unii au identificat oarecari asemănări. Deosebindu-i 
de toate partidele politice cunoscute. Caracterul 
spiritual al proiectului legionar este prezent la tot 
pasul în opera legionară. (...) 

Fiecare român stăpân pe propria sa putere de 
judecată trebuie să se lepede de stereotipiile 
induse în mintea noastră de propaganda anti- 
legionară, să examineze la sursă doctrina şi 
făptuirea legionară în întregul ei, să se străduiască 
să deosebească între sensul major, definitoriu, al 
legionarismului şi accidentele inerente. Într-o 
organizaţie cu peste 1 milion de membri, era cu 
neputinţă să nu se strecoare intruşii neaveniţi, mulți 
dintre ei acţiortind ca agenţi ai unor "instituții" din 
țară sau străinătate interesate să compromită şi să 
slăbească Mişcarea  Legionară. Asasinarea lui 
Nicolae Iorga, bunăoară, se ştie azi cu certitudine că 
este opera unei diversiuni criminale anti-legionare. 
Diversiune bine gândită, care a adus legionarilor o 
grea lovitură de imagine, nici azi vindecată. 

Tînărul cinstit şi de bună credință care vrea să 
afle adevărul despre legionari mai trebuie să țină 
seama de un paradox: legionarii, în ciuda faptului că 
au atras elitele epocii, un Nae lonescu, un Mircea 
Eliade, un Emil Cioran, un Constantin Noica, 
Sextil Puşcariu, Radu Gyr, nu au ştiut niciodată să 
se apere de calomniile şi acuzaţiile ticăloase, cu rea 
credință formulate, care s-au adunat noian pe capul 
lor. Increzători pînă la habotnicie (stupidă) în justiția 
divină, dar şi dintr-un soi de eleganță care a fost în 
istorie numai a lor, legionarii prea au lăsat „în plata 
Domnului” netrebnicia împinsă pînă la crimă a 
propagandei  anti-legionare. Este de datoria 
noastră, a urmaşilor, îndeosebi a tinerilor istorici, 
să se aplece ei cu obiectivitate şi speranță 
asupra Mişcării Legionare şi să dezvălue 
adevărul şi numai adevărul despre românii care au 
lansat ”ce/_mai_spiritualizat proiect_politic_din 
secolul _al_ XX-lea” - am citat din memorie 
aprecierea făcută de Goebbels în 1943 în fața 
delegației de ziarişti de la Clubul Presei din Paris 
- informaţie căpătată de la Alexandru Frâncu, martor 
al momentului, 

Dar cel mai grozav este că, prin faptele lor, 
legionarii, adică noi, românii, am dovedit că acel 
proiect, atât de utopic la prima şi la a doua, ori la 
a treia vedere, era realist şi realizabil. 

__Avem tot dreptul, după cunoaşterea corectă a 
făptuirii legionare, să ne întrebăm la ce standard 
ar fi urcat societatea românească, iar după 
modelul românesc însăşi societatea omenească, 
dacă proiectului legionar nu i se opuneau cu îndirjire 
criminală forțele disproporționat de mari ale unor 
entități publice sau secrete, ori numai discrete, aflate 
sub obediența marii finanțe mondiale, a Răului? 
Aceste forțe care lucrează fără odihnă de 
cel puţin 200 de ani la cel mai ticălos 


Pe9.10 CUVÂNTUL LEGIDNAR SEPTEMBRIE 2010 


i 
y 


proiect din Istorie, au înțeles cel mai 

bine pericolul legionar, au înțeles că 

legionarii aflaseră  Leacul, soluția 

problemelor pe care le ridică existența 

acestor forțe al Răului. Demascate de 
căpitan cu luciditate şi înfruntate de un popor 
întreg, aceste forțe diavoleşti au reacționat fără 
scrupule, fără ruşine, fără Nici un simţ al onoarei sau 
măcar al legitimității. „Atributul diavolesc li se 
potriveşte în sensul său cel mai propriu. Prin 
minciună, prin crimă, prin diversiune şi calomnie, 
rin tot ce putea convoca în sprijinul său 
netrebnicia umană, aceste făpturi infernale au 
lovit în Mişcarea Legionară, în oamenii şi ideile 
acesteia, în faptele acestora, încercând să 
denatureze ori să ascundă adevărul despre 
legionari. La modul ideal - căci există un ideal şi la 
acest nivel infim al umanităţii - ei au încercat să facă 
uitată existența legionarilor, să şteargă din Istorie şi 
din memoria oamenilor, a poporului român, amintirea 
legionarilor. 

Nevrednicii nu au fost departe de reuşită. Dar 
încă o dată s-a vădit că nu mor Făt-Frumoşii atunci 
când vor estropiaţii Istoriei. lar în momentul de față 
se poate spune că minciuna despre legionari, 
diabolica făcătură prin care s-a încercat eliminarea 
lor din conştiinţa publică, a eşuat glorios, şi timpul 
trece de acum în favoarea adevărului despre 
Mişcarea Legionară. Incă o dată lisus iese biruitor, 
de data aceasta prin cei de dragul cărora „Poporul 
Român a îmbrăcat pentru o zi cămaşa verde!" (Petre 
Ţuţea). 

Invoc un singur argument pentru a-i pune pe 
gânduri pe cei încă neclintiți în convingerea lor că 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE (6 


Motivul pentru care asemenea informaţii nu 
sunt ocultate, pentru care au loc şi asemenea 
vizite în văzul lumii, este următorul: cineva acolo 
"sus" mizează pe efectul moral tot mai 
devastator al înrobirii financiare a țării noastre! 

Simpla datorie va avea oricum, în sine, un rol 
funest, dat fiind cum se acumulează dobânzile peste 
alte dobânzi, cum se plătesc direct din împrumuturi 
salariile deja reduse şi cum se alege praful de toate 
glumele proaste zise şi "investiţii" (bani spălați şi trei 
kilometri de autostradă pe an). Dar deprimarea 
colectivă, delăsarea care rezultă de aici şi dorul de 
ducă al tot mai multor români, care vor lăsa teren 
liber de colonizat... altora? Aceasta este cireaşa de 
pe tort - împrăştierea în lumea largă a românilor, 
ca indivizi, şi în neant, ca naţiune! Altfel, dl. Banks 
ar fi fost invizibil, iar Băsescu şi Boc ar fi minţit în 


ADEVĂRUL ESTE INCORECT POLITIC 


medicamente ce provoacă moarte şi nu vindecă 
nimic, tăierea feluritelor venituri sub nivelul minim de 
existență concomitent cu mărirea taxelor şi 
impozitelor şi cu scoaterea banilor lichizi de pe piață, 
INDUCEREA SISTEMATICĂ ŞI PERMANENTĂ A 
NUMEROASELOR TIPURI DE FRICĂ (de ziua de 
mâine, de “terorişti”, de infractori, de concediere, de 
gripă, de cutremure şi dezastre naturale care ne 
pasc la tot pasul etc.), teroarea despre care evreul 
Lenin ne spunea că trebuie suprapusă haosului, 
absolut toate acestea promovate. şi provocate 
pentru acelaşi control demografic şi depopulare a 
planetei prin foamete, frig, boală, frică, spre scopul 
final: controlul absolut al fiinţei şi conştiinţei umane. 

Fiecare punct abordat în acest articol deschide 
alte două-trei subpuncte, care la rândul lor deschid 
subpuncte ale subpunctelor, aşa încât s-ar putea 
Scrie sute, mii de pagini, De aceea abordarea 
„Subiectului este doar în esență şi nu are pretenția a fi 
exhaustivă, iar celor care nu înțeleg esența, le pot 
spune din proprie experiență că vor înțelege cu atât 
mai puțin tomuri întregi. Cu cât explici mai mult, cu 
atât asemenea indivizi sunt mai opaci - indivizi care, 
În fond şi la urma urmei, sunt dintre cei programaţi 
să moară., Da, Oculta se bazează pe voi, 
atotştiutorilor ignoranți. Aşa după cum spunea Edgar 
Allen Poe, “prostia este talentul de a avea concepții 
greşite” (şi bine cimentate, aş adăuga eu). 

Ei bine, mafia aceasta ascunsă cu mult 
tupeu sub titulatura de “stat” ne cere 


legionarii au fost nişte criminali odioşi: în România 
post-belică, în perioada ccmnnternistă, 1945-64, 
majoritatea deținuților politici au fost legionari. 
Zeci, poate sute de mii, au făcut în medie 10-15 ani 
de puşcărie în condiţiile cele mai inumane. A fi 
legionar te expunea după 1945 tuturor pericolelor 
sociale şi politice. (...) 

Eu, subsemnatul, am susținut în mai multe 
rânduri, cu argumente la care nici până azi nu mi s-a 
răspuns şi nimeni nu le-a infirmat, că "legionarii ju 
au ucis nici un evreu”. Nu reiau aceste argumente 
şi nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt, dar îi 
întreb pe sceptici cum comentează următoarea 
situație, de nimeni tăgăduită: în ianuarie 1941, 
câteva sute de legionari, majoritatea lideri (...) s-au 
refugiat în Germania, pentru a evita represaliile 
comandate de lon Antonescu. În Germania, 
legionarii au fost internați în lagărele de 
concentrare de la Buchenwald, Dakhau, Rostock 
etc., alături de deținuții politici germani: comunişti, 
mai ales, majoritatea evrei. După război, toți 
legionarii din aceste lagăre au fost eliberați şi şi-au 
refăcut viața în Europa Occidentală, iar lor li s-au 
alăturat alţi legionari refugiați din Țară. Cei mai mulți 
dintre legionari au ajuns la o situație socială şi 
materială frumoasă, unii excelând de-a dreptul, 
inclusiv în lumea academică. Deşi în Occident s-a 
declanşat imediat după război cunoscuta vânătoare 
de nazişti, prin care evreii i-au căutat spre a-i 
pedepsi pe toți cei care săvârşiseră crime împotriva 
lor în timpul războiului, nimeni nu i-a acuzat pe 
legionari pentru cei 120 de evrei ucişi, chipurile, în 
ianuarie 1941, la Bucureşti. Legionarii nu şi-au 
schimbat numele, s-au afirmat public prin 


kk 


A par 
on 


continuare că nu ne amanetează viitorul, lucrându- 
ne pe la spate, în buna tradiţie a celor douăzeci de 
ani de democrație "postcomunistă". 

Mai are rost să menţionăm că preşedintele în 
funcţie doreşte o şi mai mare austeritate? 

“În 2011 vom împrumuta şase miliarde de euro 
doar pentru aşa ceva (plata salariilor - n. red.). Ceea 
ce mă face să cer Guvernului să ia măsuri de 
reducere a cheltuielilor sociale. Nu avem resursă 
investițională. Eu nu pot pune în aplicare, dar pot să 
cer. Să reducă cheltuielile sociale. Pentru a crea un 
spaţiu de 1-2 miliarde din împrumuturi, bani pentru a- 
i duce în investiții", a declarat Traian Băsescu, 
potrivit Realitatea.net. 

Nu pricepe oare că nefericiții pe care vrea să-i 
despoaie sunt deja în fundul gol? Dacă l-am fi 
considerat cât de cât solidar cu soarta țării, am fi 


ki 


"solidaritate”. Eu, noi, voi, nu putem decât s-o 
umplem de solidaritatea pe care i-o oferea şi Florin 
Negruţiu la 12 mai 2010, într-un articol intitulat 
„Cerşetorul de solidaritate”: 

“N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi 
plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învățat: să 
mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. 
Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de 
jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, 
să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să 
răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.. Tu, 
maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce 
altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi 
solidaritatea mea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să 
fim solidari în fața crizei. Eu, solidar cu tine?! 

N-am nimic de-a face nici cu hoția, nici cu prostia 
ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când 
tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu 
strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai 
folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam 
ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe 
o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi 
duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nțelegi 
cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în 
coadă. Acum descoperi că e criză şi-mi ceri 
sacrificii,  făcându-mi paradă de austeritate. 
Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec 
în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. 
Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la 
sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. 


5) 


tinuare din pag. 5 


nenumărate publicații anti-comuniste, au 

continuat să activeze politic sub titulatura 

de Mişcare Legionară, cu sediul central în 

Spania, cunoscut de toată lumea. Nu era nici 

o problemă pentru un Simon Wiesenthal să-i 
găsească şi să-i ia la întrebări pe legionari. De ce nu 
au fost „deranjaţi” de nimeni legionarii refugiaţi 
în Occident? Simplu de răspuns: pentru că 
Serviciile de Informații, în frunte cu cele evreieşti, 
ştiau bine că legionarii nu uciseseră nici un 
evreu în ianuarie 1941. 

Dacă cineva i-ar fi acuzat şi cercetat juridic pe 
legionari pentru crimele petrecute în ianuarie 1941, 
cercetarea penală risca să ducă la dezvăluirea 
faptului că „rebeliunea legionară" fusese de fapt o 
diversiune menită să discrediteze Mişcarea 
Legionară şi s-o scoată de la guvernarea României. 
Risca să descopere că printre strategii şi 
organizatorii rebeliunii legionare se aflau mulți evrei 
comunişti. Aşa se face că ancheta judiciară asupra 
"crimelor legionare din ianuarie 1941" nu a fost 
niciodată pornită, nici în România, nici în Occident, 
deşi evreii, perfect îndreptăţiţi să-i identifice pe 
criminalii _antisemiţi, aveau toate instrumentele 
juridice şi politice pentru a deschide şi duce pînă la 
capăt o asemenea anchetă. Aveau instrumentele 
necesare, dar nu aveau şi interesul s-o facă. Nu 
aveau interesul să se descopere cumva adevărul 
cel adevărat despre cei 120 de evrei pe care, în 
ianuarie 1941, dacă chiar i-a ucis cineva, nu. 


legionarii au fost aceia... 
n Ca 


spus că Băsescu a dat faliment, dar nu se poate 
spune aşa ceva. Ne-a falimentat pe noi, în timp ce el 
trăieşte bine în continuare. Că doar pentru asta îi 
trebuie "un spaţiu” de 1-2 miliarde din împrumuturi 
pentru "investiții", ca să mai aibă el şi ai lui din ce 
mai lua o şpagă. 

În ce se investesc banii pentru care ni se vor lua 
mai târziu teritorii, fără a mai fi nevoie să fie cucerite 
militar? In firme-fantomă ale politicienilor, cumnaţilor 
şi nepoților acestora, precum şi ale unor străini care 
i-au cumpărat deja pe toți aceştia. Banii nu dispar, 
dar ajung acolo unde românului de rând nu-i sunt de 
nici un folos, ca şi cum nici n-ar fi. 

Români, trebuie să rezistaţi. Aceşti trădători vor fi 
judecaţi odată şi odată, poate chiar şi de către justiția 
statului român, nu numai de cea dumnezeiască! 


Ce-ţi lua să te gândeşti la "austeritate" anul 
trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? 
Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, 
tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată. 

Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame 
şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi 
din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. 

Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii 
lui _fii-meu. E spre binele tău, crede-mă! Doar 
plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău 
monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă 
plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu 
aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când 
îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să- 
mi aduc medicamentele de acasă. 

Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, 
să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe 
trecerea de pietoni. 

Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în 
primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu 
SOLIDAR cu tine, oricât de SOLITAR aş fi vrut eu să 
fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar.... am rămas, 
ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete. 

Ai o mie de fețe, eşti peste tot, pe stradă şi la 
televizor. Nu ştiu cum să-ți zic: ar fi prea puţin să te 
numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti 
Fratele meu mai mare, manelistul. 

Ştiu că nu vei înțelege, dar din partea mea nu vei 
avea solidaritate, ci doar dispreţ.” 

Aşa să ne ajute Dumnezeu! 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 P26:11 


erele 


RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ALE LUNII DE-ASTĂZI (11) 
- SF. NICOLAE VELIMIROVICI - 


(continuare din numărul trecut) 


DESPRE PRINCIPALA DOGMĂ DISTRUGĂTOARE, ATEISMUL 


Cine eşti şi ce eşti, nu scrii. Te semnezi însă ca 
„ateu şi bun patriot”. 

Spui că iți însuşeşti principala dogmă a 
ateilor, cea despre inexistența Dumnezeirii, iar 
toate celelalte pe care le propovăduiesc ei le 
respingi şi rămâi... bun patriot. 

Sărace omule, cine te-a împins pe un alunecuş 
unde nu ai cum să te ţii? Căci de ce o să te apuci ca 
să te întorci la înălțimea de unde ai alunecat la vale? 

Ţi-ai pierdut credința; aşadar, ai rupt legăturile ce 
te legau de Făcătorul tău, ţi-ai întins amândouă 
gainile în mâinile satanei şi crezi că te ţii unde vrei 
tul 

Ateii sunt consecvenți, tu nu eşti consecvent. 
Lepădându-se de Dumnezeu, ei au sfârşit prin a 
se lepăda şi de toate celelalte valori, până la 
capăt: de căsătorie, şi de patrie, şi de suflet, şi de 
conştiinţă, şi de morală. 

lar tu, după ce L-ai părăsit pe Dumnezeu, socoti 
că ţii toate celelalte. Ei sunt consecvenţi pe calea 
cea rea, iar tu nu eşti consecvent. Nu poți să-ți 
însuşeşti principala lor dogmă distrugătoare, din 
care vine tot restul distrugerii în toate domeniile 
şi în toate direcțiile, şi totuşi să te ţii într-un loc 
pe care îl vrei tu. 

Ai de ales: fie să nu păşeşti deloc pe calea lor 
alunecoasă, fie să cazi cu ei până la capăt în 
prăpastie. 


Dacă Dumnezeu nu ar exista, cum afirmă ei în 
nebunia lor, oamenii ar fi o mulțime de omizi 
create de hazard şi care, după părerea lor, trebuie 
doar puse deopotrivă la îngrăşat în vederea 
morții. Aceasta este a doua lor dogmă ca 
însemnătate: a-i pune la îngrăşat pe toţi oamenii 
deopotrivă pentru abatorul morții — fiindcă, 
tăgăduind credința în atotputernicul Dumnezeu, 
au rămas cu credinţa în atotputernica moarte. Ca 
atare, când vorbesc despre „raiul pe pământ" ei 
vorbesc de fapt despre o masă pusă pe dintele 
morții. 


Cel ce îl pierde pe Dumnezeu din minte şi din 
inimă se simte dintr-o dată dezlegat de toate 
îndatoririle, golit de toate nădejdile, întunecat cu 
mintea şi otrăvit cu inima. 

Uciderea este atunci pentru ei la fel de 
îndreptățită ca sinuciderea; căsătoria e pentru ei 
o comedie, dragostea de copii - prostie, 
dragostea de patrie - una şi mai mare, prietenia - 
înhăitare. 

Căci toată lumea este pentru ei staul de vite 
fără păstori, iar viața un mucegai întâmplător pe 
umerii pământului. Toate acestea decurg în mod 
logic pentru cel ce îl tăgăduieşte pe Dumnezeu. 


lar pe tine unde te-a dus mintea? „Ateu şi bun 
patriot”! Vai de țară cu aşa nişte patrioți, şi de 
poporul cu conducători al căror felinar e stins! 

Ori n-ai văzut până acum, ori nu ai auzit cum au 
trecut oamenii şi mulțimile de oameni fără credinţă în 
Dumnezeu? Dacă voi începe să-ți înşir numele lor 
începând cu vremurile vechi şi până în ziua de 
astăzi, va fi nevoie de mult şi de multă cerneală. 

Îi va sfărâma - păzeşte-te! - îl va sfărâma Cel 
preaînalt pe ateu în viitor cum l-a sfărâmat şi în 
trecut, îl va zdrobi pe el cum se zdrobeşte vasul 
olarului, spune Scriptura. Aşadar, păstrează-ţi viața 
şi rațiunea - iar pe acestea două omul poate să şi le 
păzească numai cu ajutorul Dăruitorului vieții şi al 
rațiunii. 


PÂINEA TRUPEASCĂ ŞI PÂINEA DUHOVNICEASCĂ 


Vă mirați de foametea. înspăimântătoare care 
domneşte în Rusia de acum - aşa o foamete că până 
şi în săraca Austrie oamenii milostivi strâng pomană 
pentru pâinea Rusiei flămânde! 

Cum de nu este pâine în Rusia atee, unde 
pâinea trupească a fost înălțată ca dumnezeire, 
mai presus de orice dumnezeire, şi unde totul este 
jertfit doar trupului şi pâinii pentru trup? 

lată, ateii ruşi au jertfit pâinii şi pe Dumnezeu, şi 
pe Hristosul lui Dumnezeu, şi Biserica, şi orice 
credință, şi sufletul, şi împărăţia cerurilor, şi 10.000 
de biserici şi mănăstiri, şi 100.000 (o sută de mii) 
de preoți şi monahi, şi milioane de oameni din 
clasa aristocratică şi din cea de mijloc! 

Tot ce nu era îngăduit a se jertfi pâinii a fost 
jertfit: tot ce putea fi prefăcut în pâine a fost 
prefăcut, şi totuşi pâine nu-il 

O țară cât un continent, de la Polonia până la 
Japonia, a fost transformată în fabrică de pâine - şi 
pâine nu este. 

Puterea a o sută de milioane de oameni a fost 
silită să muncească neîncetat spre a produce pâine, 
şi pâine nu este. 


Toată inteligența. omenească, animalele de 
tracțiune, toate maşinile din oțel au lucrat cu 
încordare pentru a scoate din pământ această 
cenuşă care se cheamă pâine, ca să umple cu ea 
pântecele oamenilor - şi totuşi pântecele oamenilor 
cântă jalnicul cântec al foametei şi pustietăţii. 

Ce înseamnă aceasta? 

Inseamnă că nu oamenii sunt stăpânii pâinii, 
ci Făcătorul lumii. 

Înseamnă că sunt adevărate spusele lui Hristos 
că Făcătorul le dă oamenilor pâine cu prisosință 
când pâinea este cerută de la El nu ca lucru de 
prima însemnătate, ci ca unul de mâna a doua. 
Căutaţi mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi 
dreptatea Lui, şi celelalte se vor adăuga vouă. 
Aşa le-a poruncit oamenilor Stăpânul duhului. şi 
Stăpânul pâinii. 

Când animalele caută pâinea ca pe primul şi cel 
mai însemnat lucru, li se dă - fiindcă sunt animale. 
Când oamenii caută pâinea ca pe primul şi cel mai 
însemnat lucru, nu li se dă, ca să realizeze că sunt 
oameni, nu animale. 

La ce bun să ari cu tractoare şi să semeni din 
avioane, dacă soarele şi norii sunt în mâinile 


altuia? Cu adevărat, ce folos să ari şi să 
însămânţezi o lume uriaşă în şase zile, dacă omul 
nu are stăpânire să poruncească seminței să 
încolțească, nici pământului. să o răsară, nici 
viermilor să n-o mănânce, nici soarelui să n-o ardă, 
nici norului să o adape, nici apei să n-o înece? 

Rusia e țară bogată, însă Egiptul e şi mai bogat. 
Şi totuşi, în Egiptul cel bogat pe oameni i-a chinuit 
foametea vreme de şapte ani. De ce? Nu pentru 
lenevia şi nepriceperea oamenilor - departe de asta, 
oamenii au. ştiut dintotdeauna să lucreze bine 
pământul - ci pentru împotrivirea lui Faraon față de 
Cel Preainalt, Care ţine în a Sa stăpânire şi 
pământul, şi soarele, şi ploaia, şi sămânţa, şi viermii, 
şi toate gângăniile. În vremea aceea un om temător 
de Dumnezeu, losif, a mântuit Egiptul de pieirea 


“deplină prin înfometare. Şi mântuirea fraţilor noştri 


din Rusia stă nu în oțel, nici în bani, nici în vreo 
stratagemă sau în vreun aparat omenesc, ci numai şi 
numai în Dumnezeu. lar această mântuire o va 
trimite Cel Preaînalt numai prin acei oameni şi pentru 
acei oameni care se vor teme de Dânsul. 


DESPRE STUDIEREA CREDINȚEI ÎN ŞCOLI 


Dacă educația e separată de învăţătura lui 
Hristos, nu se pierde învățătura lui Hristos, ci se 
pierde educația şi se pierd oamenii adevărați. 

ŞI iarăşi: dacă educația se pierde în şcoală, 
şcoala devine primejdioasă pentru oameni şi 
popoare, fiindcă omul şcolit şi lipsit de caracter 
este mult mai primejdios pentru sine şi pentru 
ceilalți decât omul neşcolit şi lipsit de caracter: 
acesta din urmă este lipsit de caracter din slăbiciune, 
cel dintâi din convingere. 

Fisura din credința unui om atrage după sine, 
în mod inevitabil, şi o fisură în caracter. Asta ne- 


“o dovedesc şi istoria biblică şi istoria generală a 


popoarelor botezate. 


De câte ori un rege al lui Israel se depărta de 
Dumnezeu, se depărta şi de morală - căci precum 
râul este legat de izvorul său şi lumina de soare, aşa 
şi viața morală de credinţă, 

"Eu sunt calea", a zis Hristos, şi "Eu sunt apa 
vie”, şi "Eu sunt lumina lumii”, Abătându-i de pe pe 
această Cale, unde îi vom duce pe copii, dacă nu în 
prăpastie? Cu ce vom adăpa sufletele lor însetate, 
dacă nu cu această Apă Vie? Cu apa amestecată cu 
pământ pe care o beau şi dobitoacele? Cu ce-i vom 
lumina, dacă nu această Lumină? Cu nălucirile 
amăgitoare? 

„Însă” - zic unii - „studierea religiei în şcoli nu face 
de epoca noastră modernă". Nu ştiu; văd doar că şi 


în „vremea noastră modernă" cei mai buni 
oameni sunt cei care se țin de credința în 
Dumnezeu şi de legea lui Dumnezeu. Nici nu ştiu 
ce altă învățătură ar putea înlocui învățătura lui 
Hristos în ce priveşte educarea tineretului. lată 
că nu există nici o altă învățătură despre om, 
despre sensul vieții omeneşti şi felul în care 
trebuie să fie un om adevărat - nici una în afara 
învățăturii de credință. 

Aşadar, nimeni nu poate pune vreo altă temelie 
educaţiei, nici în vremea noastră şi nici la o mie de 
ani după noi, în afara Temeliei Care S-a pus pe Sine 
şi a zis: Fără de Mine nimic nu veți putea face. 


(continuare în numărul viitor) 


Pa-12 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 


2ez- AA Prh Nondlul Wucovinai 
CERNĂUȚI - HOTIN - STOROJINEȚ - HERȚA. (III) 


Dar să ne continuăm călătoria prin partea 
centrală a Cernăuţiului. Ne oprim în fața hotelului 
"Vulturul Negru”, o clădire mai sobră, dar intrată în 
istorie, întrucât a adăpostit de-a lungul întregii ei 
existenţe, peste 150 de ani, numeroase personalități 
de prim rang, politice şi culturale. Până în 1940 era 
cea mai reprezentativă unitate hotelieră şi de 
alimentaţie publică. Aici, cu un an în urmă, în cîteva 
camere ale hotelului, guvernul român a vrut să-şi 
deschidă Consulatul din Cernăuţi, dorință ce nu i-a 
fost îndeplinită. 

În fața hotelului, într-un scuar, se află o statuie de 
mari dimensiuni care îl reprezintă pe Taras 
Şevcenco, poetul ucrainian naţional, născut în 1812. 

Ne reîntoarcem la Primărie, de unde, pe una din 
laturile sale, începe o străduță, a cărui num ne umple 
inima de bucurie: Mihai Eminescu. 

Pe una din părţile sale se află o singură clădire 
lungă, cu un etaj, fostul liceu Obergimnaziu, unde a 
învățat marele nostru poet, acum aici funcționând 
Şcoala Ucrainiană nr. 1. 

Liceul a fost înființat în 1808, cu limba de predare 
germană. În 1848 se deschide o catedră de limba şi 
literatura română la acest liceu. Ea se inaugurează 
de cel dintâi titular al ei, înflăcăratul ardelean Aron 
Pumnul. După Unire, liceul a purtat numele ilustrului 
profesor. 

În spatele liceului, despărțită de o străduță 
îngustă, se află casa în care a locuit Aron Pumnul. 

În curtea imobilului se află un bust care reprezintă 
poetul nepereche. În fiecare an, la 15 ianuarie, ziua 
de naştere a lui Mihai Eminescu, au loc aici cu 
regularitate festivități omagiale la care participă 
intelectualitatea română din Cernăuţi şi din întreaga 
"dulce Bucovină". Bunăoară, în acest an, la bustul 
poetului s-au depus flori în linişte deplină, fulgii de 
pr icarp cădeau formând la creştetul poetului un 

mb, 

Nu au fost rostite cuvinte pompoase, în semn de 
profundă iubire şi cu gândul la Eminescu, aşa cum 
procedează adevărații creştini în fața icoanelor. În 
aerul rece au răsunat doar cuvintele calde din poezia 
de debut a lui Mihai Eminescu, aşternute pe hârtie 
Chiar în casa iubitului său profesor - "La mormântul 
Hui „Aron Pumnul", declamată cu o deosebită 
măiestrie de o elevă de la cea mai veche şcoală 
românească din Cernăuţi, Şcoala medie nr. 10. 

„Să reliefez că de ani de zile se duc tratative cu 
Primăria oraşului, dar din păcate există numai 
relua care nu se finalizează, ca în casa lui Aron 

umnul să se inaugureze Muzeul Mihai Eminescu. 
îi pare însă că se va pune capăt tergiversărilor, 

Ntrucât la comemorarea din 15 ianuarie a fost 

(ezent şi Petro Brijak, şeful direcţiei de cultură şi 

tal a Regiunii Cernăuţi. Domnia sa a dat garanții 

ca In acest an vor începe negreşit lucrările privind 
carea Muzeului "Mihai Eminescu". 
lădirea a fost eliberată de chiriaşi, rămânând să 


(continuare din iulie) 


problemele 


Ei priveşte 
ă 
ă 


Subliniez acest lucru prin 
argumente: este 
încadrată de clădiri 
monumentale, pe care le 
voi aminti, iar o parte din 
aceasta se află sub 
nivelul trotuarelor şi al 
părţii carosabile, întrucât, 
în urmă cu peste un 


"Mie | 2 deel za 
secol, arhitecţii austrieci 


Mii 
i 


ideea 


au avut 
ingenioasă ca 
în locul 
decopertat să 
amenajeze 
ronduri de flori 
şi să 
amplaseze 
bănci pentru 
odihnă. La 
inaugurarea ei, 
această mică 
bijuterie 
pietonală din 
mijlocul 


Cernăuţilor se 
numea 
Elisabethplatz, 
în timpul 
administrației 
române Piața 
Vasile 
Alecsandri, iar 
acum Olga 
Cobylinska. 

La coborârea celor 7-8 trepte de la una din 
intrările care duc în parcul liliput se află "Aleea 
Stelelor” (copie după cea de la Hollywood), unde îşi 
au încrustate în marmură numele, cei mai cunoscuți 
actori ucrainieni. Printre aceştia, am avut surpriza 
plăcută să găsesc şi numele Sofiei Rotaru. 

O altă placă de dimensiuni mai mari se referă la 
istorie, pe ea fiind gravată data de 3 nov. 1918, când 
naţionaliştii ucrainieni au cerut la Lemberg (Lvov) 
alipirea Bucovinei şi a oraşului lor la Ucraina. O 
adunare "istorică", dar fără rezultatul scontat, 
întrucât în aceeaşi lună, noiembrie, la Cernăuţi - 
subliniez acest lucru - s-a votat de către deputați, 
cu majoritate de voturi, inclusiv de către cei de 
etnie germană, unirea Bucovinei cu România. Pe 
de altă parte, nici Lembergul (Lvov) nu s-a alipit 
Ucrainei, el făcând parte din sudul Poloniei până în 
1939. 

să vorbesc şi despre mărețele edificii care 
încadrează scuarul. 

Cea mai frumoasă clădire este cea a Teatrului, 
una dintre cele mai frumoase clădiri europene 
destinate Thaliei. A fost inaugurat în 1905, fiind 
proiectat de către renumiţii arhitecți H. Helmer şi F. 
Felner. Pe această scenă au avut loc numai 
spectacole în limba germană până în 1922, când s-a 
înființat Teatrul Naţional. 

Teatrul din Cernăuţi a avut la "timona" sa 
oameni de mare valoare, printre aceştia aflându-se 
Dragoş Protopopescu, Mişu Fotino, ca şi Victor lon 
Popa, sub conducerea lor montându-se numeroase 
piese valoroase româneşti sau din repertoriul străin. 


fie soluționate 

mai 
Ii complicate în ceea ce 
lucrările de 


reparație şi pregătirea 
expozițiilor. 

Micuța stradă care 
îi poartă numele marelui 
Winostu poet Mihail 

Eminescu duce în Piaţa 
Teatrului care are o 
personalitate distinctă. 


Teatrul poartă acum numele pe care l-am mai 
amintit de două ori, când m-am referit la strada 
principală lancu Flondor şi la piața unde este 
amplasat teatrul, Olga Cobylinska. Nu cunosc nimic 
despre activitatea literară a acestei scriitoare 
născută în 1916, tot în Bucovina, în oraşul Gura 
Humorului. 

Să trec în revistă clădirile impunătoare care 
delimitează Piaţa Teatrului. 

Pe o latură se găseşte fosta Cameră de Comerț 
şi Industrie, decorată cu statui - acum aici 
funcţionează Facultatea de Medicină. 

În spatele acestui măreț edificiu se află o altă 
clădire asemănătoare, Palatul de Justiție, la 
intrarea căruia se află doi lei. 

Pe cealaltă latură a Pieței Teatrului se află o 
clădire despre care se spune că este cea mai 
frumoasă din Cernăuţi. Înaltă, cu trei etaje care se 
sprijină pe cariatide, ea aparținea înainte Comunităţii 
Evreieşti, care era numeroasă şi, mai ales, foarte 
bogată. Tot comerţul era în mâna evreilor - în 
1912 în Cernăuţi existau 1402 de negustori, din 


care 1269 erau evrei şi 12 români. 

- După alipirea Bucovinei, numărul lor a crescut 
în mod substanțial: în 1924, din cei 3567 de 
comercianți, 2776 erau evrei, 265 români şi restul 
ruteni, germani şi polonezi. O dovadă pregnantă a 
faptului că în România nimeni nu i-a împiedicat să se 
implice în activitatea comercială, care s-a dovedit a fi 
foarte profitabilă. 

Astăzi, în fosta Casă Evreiască, construită în 
1908, se află Palatul Culturii, cu săli de repetiție de 
unde răzbat, aproape permanent, acorduri de 
muzică simfonică. 

Alături de această clădire, o alta, mult mai simplă 
ca aspect, este concepută mai recent, în 1942. În 
acel an au fost finalizate lucrările acestei clădiri 
paralelipipedice, cu multe ferestre, în noul edificiu 
funcţionând Casa Ofițerilor Români. Pentru puţin 
timp însă, deoarece, din 1945 şi până în prezent, aici 
îşi are sediul Casa Ofițerilor Ucrainieni. 

Mi-am continuat drumul, însoțit de di. Simion 
Gociu, îndreptându-ne spre Universitate. 

În drum am trecut pe o mică străduță care poartă 
numele poetului german Goethe. Aici funcționează o 
minusculă cafenea, cu doar 5-6 mese, care are la 
intrare o reclamă deosebit de originală şi atractivă. 
S-au decopertat straturile de var care au acoperit, 
timp de decenii, o inscripție în limba germană care 
invita trecătorii să servească cafea, ceai şi ştrudele 
cu mere. O invitaţie care ne onorează şi acum cu 
aceleaşi preparate! 

(continuare în numărul viitor) 


Cal Ceonpesau 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 P29-13 


Corespondenţă 


ÎNSCENĂRILE, ARME EFICACE ALE DIPLOMAȚIEI 
- ATENTATUL DE LA LOCKERBIE - 


Numeroasele intervenții americane în 
Orientul Mijlociu, petrecute în ultimeleți 
decenii ale sec. XX, au avut ca principale 
scopuri atât protejarea statului Israel de 
atacurile partizanilor islamişti, cât şi 
asigurarea unui control sigur şi stabil asupra [i 
unor noi surse de țiței şi gaze naturale. Dar, PE 
aşa cum spune şi zicala: “Semeni vânt, 
culegi furtună", reacţiile partizanilor arabi 
au fost şi ele pe măsura agresiunilor 
SUA. 

Printre acestea putem menţiona 
intervenţia americană din Liban, stabilirea 
acolo de baze militare şi răspunsul 
islamiştilor, când o cazarmă ocupată de 
trupele Pentagonului a fost aruncată în aer. 

Şi-au pierdut atunci viața peste 250 de 

militari americani, alți cca. 20 fiind luați 
prizonieri şi ținuți ostateci în diferite locaţii secrete 
din Beirut. 

Acesta este contextul politico-militar în care 
trebuie plasat şi înțeles atentatul de la 
LOCKERBIE, petrecut la 21 dec. 1988, la numai 6 
săptămâni după alegerea lui George Bush senior în 
funcţia de preşedinte al Statelor Unite. 

Dar, chiar în perioada campaniei electorale, vice- 

preşedintele Bush luase nişte inițiative secrete, pe 
cât de dificile, pe atât de periculoase. 
___ Astfel, el a trimis în Liban, fără o autorizare 
oficială a Departamentului de Stat, o echipă de 
specialişti din cadrul CIA, cu scopul de a negocia cu 
diferiți interlopi arabi atât aflarea locaţiilor unde se 
aflau ostatecii americani, cât şi posibila eliberare a 
acestora. 

Această grupă de şoc clandestină (să-i spunem 
"CIA 2”) urma să trateze la Beirut şi Damasc cu 
renumitul traficant de arme şi droguri Monzar Al 
Kassar, cumnatul şefului serviciilor secrete siriene, 
căruia americanii i-au propus un târg foarte 
atrăgător: 

- Al Kassar ajută SUA la aflarea locaţiilor unde 
se aflau ostatecii americani, spre a-i elibera - fie 
direct, fie prin acțiuni tip comando; 

- SUA vor închide ochii timp de doi ani la tot 
traficul de droguri pe care Al Kassar urma să-l facă 
spre continentul nord-american (SUA şi Canada). 

"Curat murdar”, vorba lui Caragiale! 

Din păcate, fără a şti nimic de iniţiativa secretă a 
vice-preşedintelui Bush, Serviciile Secrete de la Fort 
Langley (sediul CIA) au trimis şi ele la Beirut o 
echipă alcătuită din opt agenți specializați, condusă 
de maiorul Charles Mc Kee (echipă pe care să o 
notăm cu "CIA 1”). 

La scurt timp după ce grupul său a ajuns în 
capitala Libanului, maiorul Mc Kee a constatat că 
este “dublat“ în mod necolegial şi neonorant de alți 
agenți CIA, fapt care l-a determinat să strângă rapid 
dovezi. 

Mai întâi Mc Kee a transmis prin radio, cifrat, un 
raport amănunțit la Ford Langley, iar când a 
constatat că nu primeşte nici un răspuns de la 
“centru“, a hotărât să plece cu tot grupul în SUA, 
pentru a clarifica situația. 

Nefericită idee, căci el, necunoscând toate 
dedesubturile afacerii, nu-şi dădea seama că putea 
periclita poziția şi prestigiul noului preşedinte George 
Bush senior, proaspăt ales în funcția cea mai înaltă 
în SUA. 

Toate probele strânse de echipa Mc Kee au fost 
aşezate într-o valiză blindată tip “Samsonite“. Se 
aflau depozitate aici decumentele legate de acțiunile 
unor agenţi CIA care negociau cu marii traficanţi de 
droguri arabi, cât şi informaţii şi localizări de clădiri 
unde se aflau ostatecii americani din Beirut. 

Echipa maiorului Mc.Kee a plecat cu o primă 
cursă aeriană până la Frankfurt / Main de unde urma 
să facă legătura cu o cursă Pan Am 103, cu 
destinația New-York via Londra (aeroportul 

Heathrow). 
Din nefericire, oamenii preşedintelui 
Bush au aflat de această “plimbare“ a 


Imagine din Lockerbie 


echipei maiorului Mc Kee chiar de la Al Kasar. 

Exista un risc potențial enorm ca iniţiativa secretă 
a lui Bush să devină publică şi să compromită grav 
poziția noului preşedinte abia ales. 

Fără nici o ezitare echipa Bush / CIA 2 a luat 
hotărârea de a împiedica revenirea în SUA a 
maiorului Mc Kee şi a documentelor sale. Cu orice 
preț! 

In acest fel soarta avionului Boeing 747, respectiv 
cursa Pan Am 103 din 21 dec. 1988, fusese 
pecetiuită. 

Pe diferite căi, în mod rapid, în Elveţia a fost 
pregătită minuţios o valiză tip “Samsonite;, 
asemănătoare cu aceea purtată de maiorul Mc Kee, 
în care un specialist din STASI (Serviciul Secret din 
RDG) a plasat o cantitate “suficientă“ de Semtex (un 
exploziv foarte eficace şi fără miros) împreună cu 
dispozitivul de autodetonare reglat în aşa fel încât 
întreg ansamblul să explodeze când avionul se va 
afla deasupra Oceanului Atlantic. Ulterior, la ordinul 
expres venit din SUA, reglarea dispozitivului s-a 
modificat, aşa încât ansamblul să-şi facă efectul 
când avionul survola încă uscatul, undeva deasupra 


Scoției, tocmai pentru a se putea recupera 
preţioasele documente. 
Transportul  valizei mortale s-a făcut pe 


aeroportul din Frankfurt. Aici, realizatorul ei, agetul 
STASI Erwin Bollier (nume de cod Reuben), 
subalternul generalului est-german  loachim 
Henschel, a predat valiza unor “intermediari” care au 
dus-o la avion. 

Constatând că ceva nu este în regulă, agenții 
BND (Bundes Nachrichten Dienst - Serviciul de 
Informaţii din RFG) au cerut şi părerea agenților CIA 
din aeroport, la care răspunsul americanilor a fost 
liniştitor: “Nu vă faceți probleme. Ştim de ea. 
Lăsaţi-o să treacă! Şi a trecut! 

Efectul valizei mortale s-a produs câteva ore 
mai târziu, când avionul survola teritoriul Scoției 
de vest. : 

Vântul puternic a făcut ca rămăşiţele acesteia să 
cadă nu pe un câmp gol, cum s-a calculat, ci la 
periferia localităţii LOCKERBIE. 

Toţi cei 270 de oameni din avion (pasageri şi 
echipaj) au pierit, la fel ca şi alți 11 scoțieni de la sol, 
cărora le-a căzut “necazul" din cer. Au mai rezultat, 
de asemeni, şi alte pagube la sol, incendii şi răniți. 

Mare a fost mirarea autorităților locale. (poliţie, 
pompieri, salvări) când au ajuns, în cca. 20 de 
minute, la faţa locului şi au găsit deja acolo mai 
multe echipe de necunoscuți care se prezentau drept 
“infirmieri“. Toţi erau îmbrăcați cam la fel, vorbeau cu 
un puternic accent american şi erau cu totul 36 de 
persoane. Aflaţi în maximă proximitate de locul care 
li s-a transmis pentru “picaj', aceştia au recuperat în 
cel mai scurt timp posibil valiza “mult dorită“ şi alte 
documente importante, printre care planurile a două 
clădiri din Beirut, presupuse locaţii pentru ostatecii 
americani. 

Accidentul de la Lockerbie a făcut mare vâlvă 
în întreaga lume. 

Pentru a stinge orice bănuială, propaganda 
americană a dat toată vina pe Libia, pe 
preşedintele acesteia, colonelul Ghadafi şi pe doi 


= agenţi ai spionajului libian, Al Megrahi şi 
Fhima, care fuseseră văzuți pe aeroportul 
“| din Frankfurt în ziua fatală. 

După 3 ani, la finele anului 1991, SUA 
au acuzat oficial Libia pentru atentatul de 
la Lockerbie. 

Au trecut însă aproape 10 ani până 
5 | când colonelul Ghadafi s-a hotărât să-i 
cedeze pe cei doi ofițeri de securitate libieni 
unei instanţe internaţionale, care i-a judecat 
şi condamnat pe viață. Pentru motive de 
ordin medical ei au fost însă eliberaţi de 
curând din închisorile scoțiene. 

Preşedintele Libiei a acceptat după 
mult timp preluarea acuzației SUA, dintr- 
un motiv foarte simplu: FRICA. Fiind un 
mare susţinător al lui Saddam Hussein 
(preşedintele Irakului) şi un înfocat 
antiamerican, a constatat cu multă teamă ce a pățit 
şeful de la Bagdad, ce raporturi noi de forțe s-au 
stabilit în jurul Mediteranei şi uşurinţa prin care raidul 
aviaţiei americane putea să-l lichideze în propriul 
cort. 

Procesul celoe doi libieni s-a prelungit până la 
începutul anului 2001! Dar, chiar din oct. 1997 un 
raport “strict secret“ al CIA şi FBI a fost exclus 
de la desecretizare şi nu a mai putut fi folosit în 
instanță. Raportul dădea peste cap toată teoria şi 
argumentele propagandei americane în legătură 
cu atentatul de la Lockerbie şi prezenta ca sigure 
tocmai explicațiile arătate mai sus, în acest 
articol. Apărea astfel în direct rolul lui Al Kassar în 
legătură cu o echipă clandestină a CIA comandată 
direct de la Casa Albă, organizarea atentatului cu 
sprijinul unor grupări specializate iraniene şi intenția 
clară de a împiedica reîntoarcerea în SUA a echipei 
maiorului Mc Kee. 

Dar acest raport mai prezenta o situație nouă şi 
anume rolul lui Robert Mueller în escamotarea 
legăturilor dintre preşedintele George Bush senior şi 
echipa clandestină CIA de la Beirut. 

Om de încredere al familiei Bush, Mueller a 
acoperit toate canalele de presă (NBC, UPI, Fox 
News ş.a.) cu versiunea libiană produsă de Casa 
Albă şi a reuşit, pentru un timp, să aibă câştig de 
cauză. Drept răsplată Robert Mueller a devenit 
ulterior directorul F.B.I., iar după trecerea anilor, 
când George Bush fiul a ajuns şi el titular la Casa 
Albă, Mueller a revenit la conducerea F.B.I. Familia 
Bush nu-şi putea găsi un om de serviciu mai bun. 

Intr-un film documentar realizat ulterior 
accidentului de la Lockerbie de regizorul Allen 
Francovitch şi intitulat “The Maltese Double Cross“ 
(Agentul dublu maltez”), ziaristul britanic David Ben- 
Aryeah relata despre americanii care mişunau deja 
la Lockerbie, după căderea avionului Pan Am 103, 
fără ca cineva să poată spune cum au ajuns acolo 
atât de repede, chiar înaintea autorităților locale. 

La toate aceste întrebări raportul Diviziei 
Criminalistice din Departamentul justiției SUA, prin 
vocea (respectiv condeiul) lui Robert S. Mueller, 
menţiona cu seninătate: "Nu avem nici o dovadă 
care să implice altă țară (afară de Libia) în acest 
dezastru”. 

Cu un arc în timp, peste ani, Robert Mueller va 
spune la fel şi despre 11 septembrie. Doar avea 
de acum în spate experienţa de la Lockerbie. 

Ca un amănunt suplimentar: regizorul 
documentarului de la Lockerbie a fost asasinat chiar 
în perioada în care îşi făcea montajul materialelor 
filmate. Şi el aflase prea multe! 

Din toate cele relatate mai sus se pot trage unele 
concluzii, dar toate converg către o idee centrală: 
onoarea familiei Bush se apără, întotdeauna, cu 
eforturi şi costuri mari, chiar dacă pentru aceasta 
este necesar câte un Lockerbie. 

Din fericire pentru istorie, mai devreme sau mai 
târziu, adevărul iese singur la iveală. 


Pa9-14 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 


Goncurl 


ISTORIA CENZURATĂ 


- premii în 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; 


adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii! 
următoare apariției revistei. Premiile se vor ridica de la redactie. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII AUGUST: | 
"De ce nu s-a dat nici un comunicat de presă privind vizita premierului israelian Shimon | 


5?" 


a fost dat de Cristian lordache din Bucureşti, 35 de ani, 
care a câştigat cartea "Agonia Românie?” de N. Baciu. 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


În mod evident, ținerea în secret a convorbirilor şi 
a rezultatelor acestor convorbiri, nu pot să fie aduse 
Ja cunoştinţa poporului român din două motive: 

- primul motiv ar fi că facerea lor publică ar 
divulga poziția de pe care discută oficialitățile 
române, şi anume de subordonare 
necondiționată a ţării, intereselor de orice natură 
ale Israelului. 

Sunt înclinat să cred că ar exista şi o legătură 
cu prăbuşirea elicopterului israelian într-o zonă 
muntoasâ a României; pilotat de un ofițer israelian, 
dar îndrumat de un ofițer din Armata Română: s-a 
încercat probabil să se negocieze (a se citi "să se 


cărți - 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


| 
| 
| 
| 


dicteze”) obținerea unei despăgubiri oneroase pentru 
aparatul de zbor şi în special pentru vieţile pierdute, 
lucru care nu poate mira pe nimeni. 

- al doilea motiv: această poziţie de subordonare 
este permanentă şi "normală" pentru nişte lingăi care 
sunt dispuşi la orice compromis pentru a primi un 
ipotetic sprijin personal în activitatea politică - 
lucru pe care trebuie sâ-l recunoaştem: nu este de 
loc de neglijat din partea unor forțe politice şi 
economice care țin sub papuc prima forță mondială, 
Statele Unite. 

Trebuie remarcat însâ un lucru pe care 
comentatorii din România şi eventual din strâinătate 


ÎNTREBAREA LUNII SEPTEMBRIE: Cine a fost şeful regimului naţional-legionar? 
PREMIU: "Corneliu Codreanu, prezent” — volum colectiv (editat la Madrid, 1966). 


kk 


Fa Peru aria/ ra 


(TITU 


UITI - 


nu l-au scos în evidență şi totuşi este: vizitele de 
această "dimensiune" sunt programate cu mult timp 
înainte, conform unor protocoale diplomatice bine 
stabilite. Modul în care a avut loc această vizită 
denotă producerea unui eveniment negativ (să 
zicem), dar important, care a necesitat 
renunțarea la obişnuitele aranjamente. e 

Noi, pe post de perdanți de o viaţă în relapiile cu 
evreimea, în acest caz oficial, nu putem să facem 
decât presupuneri: să presupunem oare că 
România a câştigat ceva? Să fim serioşi, că nu o 
fi început schimbarea sensului de rotație a 
pământului! 


ULTIMUL MARE MARTOR: 
ŞERBAN MILCOVEANU (dec. 1911 — sept. 2009) 


7 Luna aceasta se împlineşte un an de când 
octorul legionar ŞERBAN MILCOVEANU ne 


friveşte din eternitate, reunit cu alți membri ai 
| onatului Legionar (care reuneşte gradele legionare, 
egionarii şi fraţii de Cruce din vremea Căpitanului, 
in (ară şi străinătate). 

au DaCtorul comandant legionar IONEL ZEANA, 
hr instructor legionar NELU RUSU, avocatul 
E Cor legionar NAE TUDORICĂ din Roman, 
ea atul legionar NICOLAE COTERBIC, inginerul 
Earl NICOLAE BADEA, trecut prin faimoasa Frăție 
ingiUce a comandantului legionar Gh. Istrate, 
gnerul legionar AUREL IONESCU din Germania, 


doctorul legionar VALER NEAGOE din Simeria, au 
trecut în veşnicie de-a lungul ultimilor zece ani. 


Fără nici o îndoială, cel mai prolific autor de cărţi 
cu tematică legionară, dr. Şerban Milcoveanu are 
mari merite în activitatea de prezentare a Mişcării 
Legionare după 1989, fiind beneficiarul unei serii de 
calități care i-au conferit competența: o memorie 
absolut ieşită din comun, calitatea de martor a 
aproape un secol de istorie românească, o mare 
credibilitate, generată de nivelul intelectual 
excepţional, de o logică desăvârşită şi de o 
exprimare plină de moderație. 

Din punct de vedere legionar a rămas marcat, 
după atâta amar de ani, de contactul nemijlocit cu 
Căpitanul pe care l-a iubit şi apreciat cu mintea 
ascuţită a domniei sale. 

Pe lângă o extrem de amplă activitate editorială, 
din care amintim doar câteva dintre volume: 
"Războiul dintre Stat şi națiune” (3 vol.), "Corneliu 
Zelea-Codreanu, altceva decât Horia Sima” (2 vol.), 
"Testamente politice”, "Pentru ce a fost asasinat 
Corneliu  Zelea-Codreanu' (2 vol.), "Cum am 
cunoscut Mişcarea  Legionară”, "Dilema între 
democraţie şi dictatură”, "Memorii 1929 - 1989" şi 
multe altele, a fost permanent prezent în presa 
scrisă şi televizată, publicând interviuri până în 
ultimul an de viață, şi a conferențiat neobosit. 


Aristocrat prin naştere şi prin educaţie (tatăl său, 
magistrat, descindea din Matei Milcoveanu, înnobilat 
de Mihai Viteazul, şi se înrudea cu Cantacuzinii şi 
Sturzeştii), Şerban Milcoveanu a fost, totodată, 
aristocrat prin spirit şi un mare “boier”, un domn. 

Doctor în Medicină, preşedinte ales al studențimii 
române în perioada 1937 — 1940, condamnat la 
şapte ani de închisoare, alături de Statul Major 
Legionar, de către regimul carlist, în 1938, a fost 


unul dintre puținii 
supraviețuitori ai 
masacrului elitei 


legionare din noaptea 
de 21/22 sept. 1939 de 
la Râmnicu Sărat, a 
luptat pe front în cel de- 
al doilea război 
mondial, fiind decorat 
cu Coroana României şi 
Steaua României 
panglica Virtutea 
Militară, membru al 
Senatului Legionar, nu 
şi-a încetat prodigioasa 
activitate pe plan 
medical, legionar şi 
cultural decât odată cu 
plecarea dintre noi. 


Spre deosebire de 
nişte pretinşi legionari 
rămaşi până azi tributari 
lipsei de rațiune şi de 
informare, noi îl socotim 
a fi persoana care a 
făcut cele mai mari 
servicii Mişcării 
Legionare după 1989. 

O jerbă a memoriei pentru doctorul legionar 
Şerban Milcoveanu, aşa cum frumos spunea, în 
urmă cu un an, prof. Cristiana Hâncu, autoarea 


necrologului! 
edaciia 


CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 P28-15 


APP) o > De POPII ip 7.10 O A 0 59 St 3 sa 


Revista se difuzează la diverse chioşcuri de ziare, 
la nivel naţional: în Bucureşti, în toate reşedințele de 
judeţ, precum şi în alte localităţi. 


Vlad Tunaru - Câmpulung 
Moldovenesc: Numele de "haiduc" 
a fost dat acelor personalități din 
epoca modernă, în Balcani (deci nu 
numai în România, ci şi în Bulgaria 
şi Serbia), personalități care, 
răzvrătindu-se împotriva dominației 
străine şi a asupririi, îşi părăseau 
casa şi trăiau în păduri, singuri sau 
în cete, jefuind pe bogaţi şi ajutând NNE 
țăranii. lancu Jianu (1787 - 1842) a | = 
fost un vestit haiduc din Oltenia, fiul i - 
unei familii înstărite de pe | 
domeniile boierilor din Romanați. 
lancu Jianu A substituit o perioadă 
puterea domnească în regiune. ] 
Conducea în jur de 2.000 - 3.000 | 
de haiduci şi trei tunuri, iar acțiunile 
sale erau îndreptate nu numai fl 
împotriva boierilor, ci aveau şi un ŢI 
puternic caracter național | 
(antifanariot, antihabsburgic, dar 
mai ales antiotoman). Momentul 
culminant îl constituie campania 
dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia au fost incendiate 
Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvan-Oglu), în replică la acțiunile 
paşalei (care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia). A fost, de 
asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele - pe care 
turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. lancu Jianu făcea danii 
bisericilor şi construia în folos obştesc în Craiova şi Caracal. A fost prins printr- 
un şiretlic, pe când mergea neînsoțit pe străzile Bucureştiului. A fost osândit la 
moarte. Potrivit legii pământului, însă, dacă o fată de neam îl cerea de soț pe 
osândit, acesta era iertat. Mai multe domniţe de Ia curte şi-au exprimat această 
dorință, iar lancu Jianu a ales pe una dintre acestea şi a fost iertat. În următorii 
ani a renunțat treptat la viața de haiduc, devenind boier de țară, cu moşii în 
Romanați şi case în Craiova, Bucureşti, Caracal şi Slatina. În 1821 lancu Jianu |- 
a întâmpinat pe Tudor Vladimirescu, cetele de haiduci strânse de el făcând 
joncţiunea la Slatina cu armata lui Tudor (haiducii lui lancu Jianu au intrat în 
rândurile pandurilor). Haiduc şi boier, lancu Jianu râmâne o figură legendară şi 
romantică. Alt haiduc renumit, Andrei Popa (sau Andri Popa), originar din Seaca, 
jud. Dolj, s-a alăturat lui lancu Jianu în atacul de la Vidin şi Plevna. Grigore 
Pintea, zis Pintea Viteazul, a fost un alt vestit haiduc, din Lăpuş, fiu de mici nobili 
români, căpitan în armata lui Francisc Rakoczi al II-lea, care a decis să lupte 
împotriva nedreptăţilor, fugind în codrii Maramureşului şi devenind conducătorul 
unor cete de haiduci care acționau în sprijinul țăranilor români, împotriva 
autorităţilor austriece. A fost împuşcat mortal în timp ce, în fruntea armatei sale, 
asediase cetatea Baia Mare (care era vistieria imperială), vrând s-o cucerească. 
Din documentele vremii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai 
multor limbi străine şi al tehnicilor militare. A fost socotit de către istorici drept 
„unul dintre cei mai însemnați români din sec. al XVII-lea” (Nicolae Densuşianu). 

Raluca Marinescu — Comarnic: Din păcate, în afară de celebrele "Triumful 
voințef. şi "Olympia", care reprezintă "actul de naştere” al documentarului 
modern, Leni Riefenstahl nu a mai produs decât documentare despre viața 
marină: deşi absolvită de "răspunderea" pentru propaganda făcută prin film 
regimului naţional-socialist, a devenit un paria după pierderea celui de-al doilea 
război mondial de către Germania, şi n-a mai fost lăsată să producă vreun lung 
metraj, nicăieri în lume! Exclusă din lumea filmului, s-a dedicat filmărilor 
subacvatice, iar în anul 2002, când Riefenstahl îşi sărbătorea centenarul, canalul 
de televiziune ARTE a difuzat un documentar realizat de ea, „Impresii sub apă", 
care a fost considerat o capodoperă. Ca actriță încântase lumea interbelică prin 
filmele "Muntele Sfânt”, "Marele salt”, "Furtuni pe Mont Blanc”, "Lumina albastră” 
ş.a., dar cele mai mari succese i le-au adus filmele regizate şi montate de ea 
însăşi: "Triumful voințe? şi "Olympia. "Triumful voinței” (1935) are ca subiect 
Congresul de la Nurnberg, din 1934, al Partidului Naţional-Socialist; de la 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Colegiul de redacție: 


” Relaţii 
cu publicul: 


Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNĂ” 


Emilian Ghika, Ştefan Buzescu, lonuț Moraru, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu sir. V.Lascăr) 


Tel.: (021) 2425471 
e-mail: cuvantul-le 


Pe9.16 CUVÂNTUL LEGIONAR SEPTEMBRIE 2010 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
NICADOR ZELEA-CODREANU 
STR. BANUL DUMITRACHE NR. 35 

SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel.: (021) 2425471 
Pretul unui abonament pt. anul 2010 

- 50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie); 
- 70 RON pentru Europa; 

-130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 


cadrele de început, cu avionul lui 
Hitler coborând prin nori, cu umbra 
lui proiectându-se pe străvechile 
clădiri din Nurnberg, filmul este 
efectiv grandios şi glorifică nu atât 
puterea şi frumuseţea celui de-al 
Treilea Reich, cum s-a spus, ci 
poporul german, disciplina, 
seriozitatea, creativitatea şi munca 
lui. A urmat filmul "Olympia" (1938), 
documentar în două părţi: 
"Sărbătoarea poporului” şi 
"Sărbătoarea frumuseții, 
imortalizând ediția din 1936 a 
Jocurilor Olimpice moderne, 
desfăşurată la Berlin; uimitoarele 
imagini ale atleţilor surprinşi în plin 
efort, din cele mai diverse unghiuri, 
au fost răsplătite cu valoroase 
premii: medalia de aur la Expoziţia 
Mondială de la Paris în 1938, 
premiul întâi la Expoziţia 
Internațională de Artă 
Cinematografică de la Veneţia în 
1938, un premiu special din partea Comitetului Internaţional Olimpic în 1939. În 
1956, când geniala fotografă, operatoare de film, producătoare şi regizoare 
germană era deja "la index”, documentarul "Olympia" a fost clasificat între 
primele zece filme din toate timpurile! Estetica şi tehnica filmelor sale este 
considerată şi azi, de foarte mulţi realizatori şi critici de film, ca excepțională. 
Gabriel Deleanu — Arad: Numele de "Palestina" provine de la triburile filistine 
care au venit dinspre Mediterană şi s-au amestecat cu populațiile semite cu care 
au venit în contact în zonă. În vechea Palestină (denumită Canaan în Biblie) 
existau trei grupe de populații: canaaneenii, filistinii şi al treilea grup format din 
iudei, amoriţi, arameni, moabiţi şi alţii care erau orginari din Peninsula Arabă. 
Triburile filistine au ajuns în Palestina actuală în epoca fierului şi au fondat un 
stat. In sec. VII, odată cu intrarea califului Omar în Palestina, a avut loc procesul 


- de arabizare şi islamizare a acesteia. Sub dominație otomană până la sfârşitul 


primului război mondial, a fost trecută sub administrație internațională. În 1918 
ministrul de Externe britanic Balfour îi scria lui Walter Rothschild o scrisoare care 
ulterior va fi denumită "Declaraţia Balfour”: "Am plăcerea să vă adresez, în 
numele guvemmului Maiestăţii Sale, următoarea declaraţie de simpatie față de 
aspirațiile sioniste, declaraţie supusă Cabinetului şi aprobată de el. Guvernul 
Maiestăţii Sale priveşte favorabil stabilirea în Palestina a unui cămin naţional 
pentru poporul evreu şi va utiliza toate eforturile sale pentru a inlesni înfăptuirea 
acestui obiectiv, fiind, de bună seamă, clar înţeles că nu se va înterprinde nimic 
care să poată aduce prejudicii comunităţilor neevreieşti existente în Palestina, 

nici drepturilor şi statutului politic de care se bucură evreii în orice altă țară”. La 

aceasta au subscris Franţa şi Italia. Textul a declanşat un val de nemulțumiri şi 

nelinişte în Palestina. În 1920 a avut loc prima mare manifestaţie arabă, urmată 

de altele în 1921 şi 1929; răscoala generală din 1929 a fost precedată de o 

grevă de lungă durată, de 6 luni. In 1936, datorită creşterii numărului de imigranți 

evrei, palestinienii au declanşat altă grevă generală, cu un pronunţat caracter 

anticolonialist. Greviştii revendicau dreptul la autoguvernare, cereau interzicerea 

vânzărilor de terenuri către evrei şi solicitau oprirea necondiționată şi imediată a 

imigrărilor. Relaţiile dintre cele două comunităţi — palestiniană şi evreiască - au 

devenit tensionate. Tot atunci au apărut pe scena conflictului temutele organizații 

teroriste evreieşti Hagana şi Irgun. Palestinienii şi-au cerut în repetate rânduri 
independenţa de la britanici şi în 1944 a luat ființă Comitetul Arab Palestinian 

care declara că orice încercare din partea evreilor sau a oricărei alte puteri sau 

grup de puteri, cu scopul stabilirii unui stat evreu într-un teritoriu arab, este un 

act de agresiune căruia i se va rezista prin forță, în legitimă apărare. 


Wioolta Codrin 


ISSN 1583-9311 


| 


] 


| 


9484851920053 


| 


sau 0745 074493 
ionar(Qzelea-codreanu.com 


| 


|