Cuvantul Legionar nr. 88, noiembrie 2010

“Dei vor Tăcea aceia, pietrele cor Ia 


PR 
E 4 


(OP Evanghelie după Lica 72 27 
Pi 


CUYAN IUL 
LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 


- în duhul NATIONAL CRESTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 


Anul VII, Nr. 88, NOIEMBRIE 2010 


Director: NICADOR ZELEA-CODREANU 


2,5 lei 
ef: Nicoleta Codrin 


Apare DUPĂ data de 20 a lunii 
Redactor 


z RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: (021) 2425471 sau 0745074493 


e-mail: cuvantul-legionarâ 


zelea-codreanu.com; site: www.zelea-codreanu.com ___ 2 


CUPRINS: 


rualtate Ce-aţi pierdut din vedere 
Zop-rag prin Nordul Bucovinei (V) 
S/itudini Greu la deal cu boii mici 


Vindecarea prin spălare pe creier 
Dragoste ungurească 


o Vfaruz. O emblemă românească: Catargiu (|) 


După zeci de ani în care numele 
ilustrului istoric, dar foarte puțin 
ilustrului politician - am numit aici pe 
Nicolae lorga - a fost amintit numai în 
legătură cu sfârşitul său tragic ce avea ca 
scop condamnarea Mişcării Legionare, 
iată că pe prima pagină a săptămânalului 
"România Mare" apare în compania d-lui 
Corneliu Vadim Tudor. 

Această asociere fericită poate fi socotită 
ca un gest reparatoriu la adresa savantului, 
absent din atenția publicului autohton. 
Nicolae lorga a primit, totuşi, după atâta 
amar de ani, recunoaşterea celebrității lui: 
cine nu şi-ar dori să-şi vadă numele alături 
de al "Tribunului"? 

Totuşi, despre ce se vorbeşte? 

Nu toată lumea are înțelepciunea de a 
citi ziarul d-lui Vadim. Modesta noastră 
publicaţie îşi face o obligaţie de cinste de a 
transmite mai departe mesajul, cu atât mai 
mult cu cât bandiții care au încercat să îl 
omoare cu telefonul mobil au eşuat 
lamentabil. 

Trebuie totuşi să fiu mai exact şi să vă 
spun cuvânt cu cuvânt: în ziua de 5 
noiembrie  a.c., în ziarul în care 
“Tribunul” ocupă importantul post de 

redactor-şef, pe prima pagină, cu 
litere de o şchioapă, încadrat într-un 
careu ca şi anunţurile mortuare de 


CUVÂR 


COMEMORARE LEGIONARĂ CORNELIU ZELEA-CODREANU 
28 NOV. 2010; plecarea _din fața Hotelului Ibis (Gara de Nord), ora 12 


Carte Cpirnavă "Cum am compus cântecele 


legionare” — |. Mânzatu (|) 
untualitale Răspunsuri la întrebări (V) 
Corepporudenţă Puto-atentatele de la 11 sept. 


= Coraeumt Aritmogrif Mişcarea Legionară 


ogta edacției 


la mica publicitate, putem citi: "După ce I- 
au asasinat pe Nicolae lorga, legionarii 
vor să-l omoare şi pe Vadim Tudor.” (1?) 

Sub acest titlu incendiar, şase fotografii 
ale  "bandiţilor”  complotişti, declaraţi 
"huligani"; pe doi dintre cei prezenți îi 
cunosc: distinsul şi suficient de. ilustrul 
profesor dr. lon Coja şi dl. Tudor Ionescu, 
şeful organizației politice "Noua Dreaptă”. 
Surpriză: nici unul nu este legionari! 

DI. prof. lon Coja este un binecunoscut 
luptător pentru salvarea ființei naționale a 
românilor, scriitor, publicist, om politic, 
preşedinte al filialei Bucureşti a organizaţiei 
"Vatra Românească", pe care, orice ai face, 
nu îl poți caracteriza ca "huligan”. Prof. Coja, 
ca persoană publică, a făcut mari servicii 
românismului, prin scrierile domniei sale, 
prin luările de poziție în probleme în care 
nici unul dintre străluciți intelectuali 
contemporani nu a îndrăznit să îşi spună 
punctul de vedere, timorați de omniprezenta 
forță iudaică, în ofensivă totală - atenție, 


repet: totală - a controlului i, României. 
/i 

Noam Delea- 
Corea 


NOIEMBRIE 2010 Pa9:1 


"MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC”. [Eontinuare din pag. 4) 


Ceea ce ne pune într-o vădită încurcătură 
este, pentru mulți, aparenta relaţie dintre C. V. Tudor 
şi dl. prof. Coja. Am spus "aparentă", pentru că di. 
profesor a sprijinit în dese rânduri publicaţiile 
"România Mare” şi "Tricolorul" cu articole care, 
în mod evident, făceau notă discordantă cu restul 
conţinutului. Nota discordantă se referă la calitatea - 
fără discuție, superioară; dar, de cele mai multe ori, 
conţinutul, mesajul politic nu aveau ce să caute în 
ziarele amintite, căci se crea o confuzie în mintea 
cititorilor. Mesajul politic era de natură să prezinte 
un naționalism autentic, total diferit de naţional- 
comunismul moştenit şi conservat de "Tribun”. 

Enunţarea unor convingeri pozitive la adresa 
Mişcării Legionare, chiar_dacă nu_ totdeauna 
reflectând _fidel_ ideologia legionară, a făcut pe 
mulți să bănuiască o anumită afinitate între 
Mişcare şi "România Mare” - sau, mai mult decât 
atât, să întrevadă chiar o posibilă relaţie 
ideologică cu Mişcarea Legionară. 


Intr-o situație apropiată se află şi semnatarul 
acestui articol: dând dovadă de o obrăznicie de altfel 
deloc surprinzătoare, fără nici un fel de încuviințare 
din partea mea, au găsit de cuviință să utilizeze până 
acum trei dintre editorialele mele din “Cuvântul 
Legionar”. 

Justificarea din “Tricolorul” a prezenței articolelor 
- din cartea editată de "Lucman" - ca preluate de la 
editor, este fără valoare, neexistând nici o 
specificaţie că aş fi renunțat la drepturile de autor. 


Surprinzător este în special faptul că, în decursul 
acestei revărsări de abjecţie, prostie şi ură, autorul 
articolului amintit la început, din "România Mare”, 
ascuns într-o gaură de şobolani, caracterizează pe 
unii legionari ca fiind "zdrenţe şi gunoaie”, deşi ziarul 
la care scrie utilizează cu dezinvoltură articolele unui 
legionar. 

Ce poţi să înţelegi de aici? 

A încerca să înţelegi ceva din evidenta revărsare 
de mizerie ar fi un efort total inutil. 


Această presupusă afinitate a convenit d-lui 
C. V. Tudor, în ideea că zecile de mii de 
simpatizanți legionari din oraşele şi satele 
României, în evident anormala situaţie a 
interzicerii unui partid al Mişcării Legionare, au 
fost înşelaţi de aparențe, acordând votul lor 
“Partidului Vadim”. 


Este greu de făcut presupuneri în legătură cu 
această schimbare radicală de poziţie a PRM, la 
nivelul lipsei noastre de informaţie. 

Noi ne gândim că, într-un moment de neatenție, 
prof. lon Coja a călcat pe coadă câinele preferat al 
"Tribunului”, stârnind mânia justificată a acestuia. 

Mai este posibil ca, prin "bomba de presă” care a 
explodat ca un fâsâit rău mirositor, autorul, poate de 
conveniență cu "Tribunul", poate nu, să creeze un 
caz de interes public, aducându-l pe prima pagină a 
ziarelor pe "Tribun”. 


Revenind însă la dl. prof. lon Coja, vom întări 
afirmaţiile anterioare declarând că domnia sa nu 
este legionar; poate, într-un fel, simpatizant. 
Oricum, în anul 2002, când neuitatul în veci Ionel 
Zeană, comandant legionar făcut de Căpitan la 
sfârşitul anului 1937, a refăcut Senatul Legionar, în 
care au loc şi persoane publice din afara Mişcării, 
domnia sa a refuzat să facă parte din acesta, într-o 
discuţie cu subsemnatul în curtea sălii de conferințe 
a Fundaţiei Brătianu. 


Aş vrea să precizez că luarea în consideraţie a 
informaţiei difuzate de "România Mare” nu are ca 
scop apărarea d-lui Coja, ci apărarea Mişcării 
Legionare, şi voi arăta pe parcurs acest lucru. 


Mergând mai departe cu prezentarea 
“bandiţilor”: avocatul Tudor Ionescu, şeful 
organizației "Noua Dreaptă” - din punct de 
vedere al Mişcării Legionare, nu este membru al 
acesteia. : | 

Faptul că a adoptat, declarativ numai, doctrina 
legionară, este o opţiune personală care nu 
angajează cu nimic Mişcarea. 


Pz0:2 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


Prin această afirmaţie nu țin deloc să condamn 
cu ceva activitatea organizaţiei domniei sale care, de 
multe ori, a luat poziţii publice demne de tot 
respectul. a sia 

Faptul că di. Tudor Ionescu acceptă poziția 
trădătorului şi impostorului Horia Sima îl 
plasează absolut categoric în afara Mişcării. 

Domnia sa conduce o organizaţie care, prin 
definiţie, prin numire şi prin practică, nu este 
decât ceea ce se declară: o dreaptă de tip nou. 
ascund după piersic, care îşi închipuie că doctrina 
legionară este construită dintr-un_material_ce 
poate_fi modelat după vederile proprii, după 
împrejurările în care îşi desfăşoară activitatea sau 
apelând la imaginea unui arivist responsabil de fapt 
de_distrugerea Mişcării), _sunt_un_hibrid, poate 
necesar, dar niciodată reprezentativ. FE 

Voi face o remarcă valabilă pentru toți legionarii, 
dar şi pentru cei ce se pretind a fi: ; 

- Dacă Sima ar fi avut valoarea care i se atribuie 
de către adepți, de ce în timpul vieții Căpitanului a 
avut un rol marginal, de ce nu a fost condamnat 
(chiar şi în contumacie) în lotul Statului Major 
Legionar şi de ce în 1940, în momentul accederii la 
putere, era un necunoscut în Mişcare (după chiar 
propriile-i declarații)? 

- Horia Sima nu a avut nici măcar curajul lui Mihai 
Stelescu, să se manifeste la lumina zilei, căci, dacă 
avea acest curaj, sigur ar fi apărut alți "Decemviri”. 


Să revenim însă la subiectul nostru. 

Adrian Pal, prezentat aici ca "responsabilul 
departamentului internet al organizației Noua 
Dreaptă”, fiind subalternul d-lui Tudor lonescu, 
în mod evident nu face parte din Mişcare. 


Faptul că autorul articolului din "România Mare” 
face tot timpul confuzie între fascism şi legionarism 
ne întăreşte convingerea că o parte din educaţie şi-a 
făcut-o în timpul regimului comunist şi că nu s-a 
simţit deloc obligat, ca şi "comentator politic”, să-şi 
completeze cunoştinţele atunci când a putut să o 
facă şi când şi-a luat greaua sarcină de apărător al 
"Tribunului” şi-al-convingerilor.-sale..Faptul.că.aceste 
convingeri au stabilitatea nisipului din Sahara nu ne 
interesează. 


Să îi prezentăm şi pe ceilalți “complotişti” 
pare uşor inutil: 

Constantin Bucur, fost căpitan de securitate şi 
SRI, exclus din PRM, bla, bla, bla. 

Se înțelege, eventual, că a fost o problemă 
internă de partid, dar vechea, prezenta şi viitoarea 
practică prin care acuzaţia de a fi legionar ar fi 
distrus viața unui om şi a familiei sale trebuia să 
exacerbeze acuzaţiile şi trebuia să dea bine în faţa 
celor din interiorul partidului, foarte mulţi securişti 
sau simpli naivi acceptând fanfaronada celui ce se 
pretinde mare bărbat. 

Nu trebuie să pierdem din vedere şi faptul că 
orice acuzaţie la adresa Mişcării Legionare este 
monitorizată de "licurici" şi adaugă puncte valabile la 
dosarul d-lui C. V. Tudor şi al formaţiei sale politice. 

Revenind însă la titlul articolului din "România 
Mare”, poate nu am subliniat destul ridicolul şi 
slugărnicia autorului care vrea să îi facă "Tribunului” 
un postament lângă eventuala statuie a lui Nicolae 
lorga. Pe noi nu ne miră, căci din tot ce se percepe 
din afara PRM, cu câteva excepții, felul în care îşi 
conduce partidul di. C. V. Tudor este un gen de 
autoritarism care exclude pretenţiile de democratism, 
îngrădind apariţia oricărei păreri care diferă cât de 
puțin de şablonul vadimist; o cale greu de urmat 
întrucât are rectitudinea unui traseu de slalom 
special. 


În continuare, referindu-ne iarăşi la titlu: "după 
ce l-au omorât pe lorga, legionarii...” bâl, bâl, băl, 

Este la ora actuală de notorietate publică faptul 
că nu legionarii l-au omorât pe lorga. Conducătorul 
comandoului, Traian Boeru, dovedit a fi infiltrat 
în Mişcarea Legionară pe filiera serviciilor 
secrete sovietice (NKVD), este un personaj ieşit 
în prim plan când altcândva decât în timpul 
participării a ceea ce mai rămăsese din decimata 
Mişcare Legionară, la guvernul gen.i Antonescu. 


E ZORI 


Impostorul Horia Sima, după ce favorizase 
moartea  Căpitanului, a  Nicadorilor şi 
Decemvirilor, la sfârşitul lui noiembrie 198 
dezlănţuie prin asasinarea primului ministru Armani! 
Călinescu "noaptea cuţitelor lungi”; în noaptea 
21-22 sept. 1939, tot Statul Major Legionar, aflaţș Z 
custodia statului, adică ispăşind pedepse Privata 
de libertate, legați cot la cot cu funii, au fost mitraliaţ; 
în apropierea locurilor de detenţie în care fusese j : 
adunați. - ; 

În absența acestora, "cocoțându-se” pe Cadavrele 
lor, Horia Sima preia conducerea a ceea ce IȘ 
rămăsese din Mişcarea Legionară, primind, după 6 
sept. 1940, funcţia de vice-prim ministru în guv! 4 
Antonescu. Momentul este favorabil infiltrării în 
Mişcarea Legionară a tot felul de impostori, dar şi 
agenţi ai serviciilor secrete (în cazul de faţă, cum am 
mai amintit, sovietice). ş 

Prin asasinarea lui N. lorga se urmăreau 
scopuri, poate la fel de importante: 

- compromiterea Mişcării Legionare; 

- anihilarea unui personaj celebru la nivel mondia] : 
ca savant; ocupația iudeo-sovieto-comunistă de 
după 1944 dorea să fie anihilat, pentru a nu fi obligaţi 
ei să o facă. E. 

încercarea impostorului Horia Sima de a se . 
delimita de această crimă este infirmată de 
desfăşurarea evenimentelor consemnate de 
acesta în cărţile pe care le scrie, după fuga 
ruşinoasă din România. 

lată ce declară el: 

La scurt timp după plecarea "comandoului” 
ucigaş din Bucureşti către Sinaia, locul unde se 
afla Nicolae lorga, Sima află - sau numai pretinde 
că atunci află - şi ce măsuri ia? 

Din fotoliul de vice-prim ministru, cu telefoane 
directe în toată țara, se urcă împreună cu 
apropiați în două automobile şi pleacă pe urma 
lui Traian Boeru la Sinaia, să îl împiedice de la 
crimă. Pe drum face o haltă la prefectul din 
Ploieşti, se lălăie pe drum pierzând timpul şi 
ajunge prea târziu la Sinaia. 

La toate acestea, prostimea de azi şi de ieri 
înțelege că Sima a avut cele mai bune intenții. 

Hotărâţi să nu ne încadrăm în categoria 
"prostimii”, ne punem cea mai simplă întrebare: E 

"Eu ce aş fi făcut în locul d-lui vice-prim 
ministru?” i 

Utilizam unul din telefoanele de pe birou, din 
cabinetul __ personal, _sunam__la__unitatea__de 
jandarmi_din_Sinaia_şi dădeam__ordin_ca_în 
următoarele 30 de minute un pluton de jandarmi 
să ia poziţii defensive _în_jurul vilei lui Nicolae 
lorga, __preîntâmpinând___ eventualul __atac „al 
comandoului_lui Traian Boeru. Simplu, logic, 
convingător. : 

Luând cunoştinţă de “măsurile” luate de Sima 
pentru salvarea prof. Nicolae lorga, nu poți să 
în calcul decât două posibilităţi: ori eră 
totalmente imbecil - ceea ce s-a dovedit a nu fi. 
când îşi apăra interesele personale sau imagineă, 
sau, pur şi simplu, a fost părtaş - activ sau pasi! 
- la asasinarea profesorului. 


Revenind la articolul din "România Mare”, !€ 
întrebi, fără a fi greu de răspuns, dacă inculă 
autorului acestui articol avorton este pe aceeâ 
măsură cu limbajul utilizat, situându-se între agres 
şi suburban. p. 

ÎI poftesc cu toată convingerea să iasă de SU 
înjositorul anonimat care îl caracterizează şi să â! 
curajul să ne adreseze "epitetele” faţă în față. .... 

Îşi permite să se exprime la adresa unor marii * 
neamului românesc cu apelativele de "zdrenle $ 
gunoaie” - repet, din spatele anonimatului. Care 
putea fi valoarea acestui "domn" îndrăznin 
asemenea comportament? un 

Cum îşi permite di. C. V. Tudor, o persoană CU. 
vocabular şi un comportament "academic", apă“; 
în ziarul pe care îl conduce şi îl patronează, â ne 
manifestări de acest nivel? Domnia sa riscă a 
schimbăm părerea despre nivelul exigenţelor CU în 
işi tratează angajaţii. Este dezolant să Vezi A 
umbra marelui "Tribun” proliferează asemeni 
elemente. 

P. S.: Aiurea, "cum îi turcul, şi pistolul”! 


două 


mi 


(rulate 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA NOIEMBRIE - 


ăi 


La propunerea Partidului "Pentru Patrie” 
de colaborare la comemorarea asasinării 
Căpitanului, noi am pus conditia să nu se 
mai_ridice_osanale_criminalului_HORIA_SIMA 
cu acest prilej trist, că doar individul n-a fost 
asasinat şi el la Tâncăbeşti, nici n-a fost el 
şeful Căpitanului (!); în plus, are şi el o dată 
anume la care a răposat şi la care ar putea fi 
pomenit, separat!; nu trebuie afişat păduchele 
pe frunte! 

FI. Dobrescu, secretarul partidului, a zis însă, 
pe bună dreptate, că nu poate controla 
eventualele discursuri ale bătrânilor simişti. 

Fără această condiție pusă de noi, logică 
şi de bun simț, nu vom face niciodată 


comemorarea  Căpitanului împreună cu 
simiştii. 
Să nu uităm atitudinea intransingentă a 


Fondatorului Mişcării care a rămas în fruntea 
legionarilor cu toate că putea să-şi salveze viața, 
spre deosebire de Sima care a fugit ca un şobolan în 
portbagajul unei maşini şi a murit la 87 de ani "în 
patul său”. 

ez ză 


Anul acesta a apărut în Israel o nouă lege 
care face o crimă din comemorarea, la data de 15 
mai, a ceea ce palestinienii numesc „Nakba”, 
adică deposedarea lor de pământuri şi bunuri, 
prin crearea statului sionist în 1948. 

Cum era chestia aia cu “tradiția”, când ni se 
argumenta cum ţiganilor din Italia nu li se poate 
interzice cerşitul de către autorități, pentru că este în 
tradiţia lor? 

Păi dacă este în tradiţia palestinienilor să 
comemoreze mazilirea fraților lor şi crearea crizei 
refugiaților filisteni, rămasă nerezolvată până azi, şi 


__să considere, ca orice popor de pe Terra anului 


2010, că trebuie să-şi aleagă singuri şi “neajutați” 
sărbătorile şi  comemorările, atunci de ce îi 
transformă Israelul în criminali? 

Ar putea vreodată palestinienii să interzică 
comemorarea holocaustului (clamat pe toate 
meridianele)? 

Ar putea-o face cineva, oricine, astăzi? 

Domnilor evrei, aveţi tendința şi dorința de a 
interzice comemorarea morţilor în Palestina, cât şi 
comemorarea morţilor în România, anume 
parastasele. Foarte grav! Ar fi trebuit să vă daţi 
seama până acum, că de-a lungul istoriei, de fapt 
VOI aţi fost cel mai mare duşman AL VOSTRU! 

Parlamentul Israelului,  Knessetul, a trecut 
“Proiectul de lege Nakba” doar după o simplă 
lecturare. Sancţiunile vor fi impuse celor care 
prezintă semne de tristețe şi doliu în cadrul 
(nedefinit) al frontierelor Israelului. 

Doar criminalul cambodgian Pol Pot sponsorizat 
de masoneria de la Paris în experimentul de 
exterminare a propriului popor a interzis prin 
Constituție exprimarea sentimentelor. 

Aşadar, să ne închipuim că un palestinian intră în 
clasă la 15 mai, plângând. 

- leşi afară, loază antisemită, eşti trist azi? 
Amenda şi puşcăria te mănâncă! - îl apostrofează 
tovarăşa. 

- Da, dar ştiţi, tovarăşă profesoară de holocaust, 
nu pot fi antisemit, pentru că şi palestinienii sunt 
semiţi! 

- Taci! 

- Ştiţi, mie mi-a murit... 

- Azi e lege de la Knesset că trebuie să fim veseli, 
zâmbitori. leşi afară şi intră din nou, dar fericit, 
râzând în hohote. Abia după asta ai voie să-mi spui 
ce ai păţit. 

Deci palestinianul nostru trebuie să iasă din 
clasă, să-şi dea două palme ca să se îmbujoreze, să 
afişeze un rictus forțat de hienă fugărită, să bată la 
uşă şi să intre învârtindu-se ca un titirez, fredonând 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


melodii, orientale şi să spună fericit şi ritmic muzical: 
"A murit ma-ma, a murit ma-ma!”. 

Israelienii s-au dus peste palestinieni în 1948 să-i 
aşeze într-un lagăr în aer liber numit Gaza. Singurul 
document din lume care i-a îndreptățit să facă asta a 
fost... Vechiul Testament pe care, de fapt, ei îl scuipă 
şi îl trunchează, şi pe care, de fapt, ... ei l-au tradus! 
Că aşa au înțeles ei că e scris acolo: că aceea e țara 
lor, deci Dumnezeu le dă voie să facă orice, bine, pa, 
la revedere! 

Fâşia Gaza s-a micşorat enorm şi dramatic de- 
a lungul anilor şi s-a restrâns spre mare, 


ajungând astfel locul cu cea mai mare densitate 
de oameni pe metru pătrat din lume. 
În continuare palestinienii vor fi căsăpiţi, ca şi 


până acum, sub ochii binevoitori ai “organismelor 
internaționale”, până când vor dispărea cu totul. 
Doar că atâta timp cât va exista un singur palestinian 
în Gaza, acesta va lupta pentru drepturile sale fireşti 
şi pentru supravieţuire, pe viaţă şi pe moarte, aşa 
cum susținea un bărbat din Fâşie - un alt „terorist”, 
desigur. Ș 

Această lege a democraţiei israeliene - căci aşa e 
denumit de Occident sistemul politic evreiesc - a fost 
adoptată într-un moment când Israelul se plânge de 
încercări de delegitimizare a statului sionist. 

“Aici este un exemplu propriu Israelului de 
delegitimizare a palestinienilor, a țării şi a culturii 
lor”, a spus ironic un comentator încă întreg la minte. 

Şi o inofensivă întrebare: să aibă vreo legătură 
faptul că palestinienii sunt în majoritate creştini 
ortodocşi, cu nimicirea lor sistematică? 


kk 


lată că în timp ce propaganda iudeo-americano- 
europeană îl satanizează în continuare pe 
preşedintele Ahmadinejad şi țara sa, pregătind 
terenul unei agresiuni militare, datorată faptului că 
finanțele şi bogăţiile acestei țări nu au fost cedate 
lluminaţilor, SUA vor să construiască două noi 
reactoare nucleare în statul Georgia. 

Acest lucru ne îngrijorează datorită faptului că 
americanii sunt singurii din lume care au aruncat 
bombe nucleare pe planetă, în două oraşe 
japoneze ce nu reprezentau nimic în economia 
războiului, dar care aveau ceea mai mare 
densitate de creştini din toată Japonia. 

Israelul deţine arme nucleare şi are campate 
depozite de muniţie şi logistică de război în ţările 
vasale lui. Şi nouă chiar trebuie să ne fie frică de 
lran?? Cine este Iranul? Ne-a ameninţat vreodată? 
Voi, tovarăşi, chiar vă luaţi în serios? 

Un recent sondaj de opinie în rândul oamenilor 
obişnuiţi ne arată că, în percepţia acestora, cu toată 
propaganda inversă, SUA şi Israelul sunt principalii 
inamici ai păcii în lume - în speță, vasalul şi stăpânul, 
cărora de ceva vreme li s-a adăugat Europa 
transformată în rău de către Ocultă - adică UE, 
vasalul vasalului lui Israel. Cum se poate numi altfel 
un organism ai cărui parlamentari UE şi-au mărit 
salariile în disprețul şi batjocura popoarelor europene 
înfometate de ei, pe care le storc de bani ca pe o 
lămâie, organism care aşteaptă aprobarea. finală 
pentru această mărire de salariu de la... SUA? Ce 


căror competențe are drept de veto sau de a 
interveni? 

Şi, similar, ce treabă are un birou CIA să 
activeze de zece ani în cadrul Ministerului 
Afacerilor şi Internelor din România? Această 
celulă CIA capătă secrete şi dosare interne pe care 
le transportă în SUA şi Israel, tot aşa cum 
Tismăneanu, odraslă de  politruc stalinist, căra 
dosarele evreilor comunişti în Israel, înainte şi în 
timpul “condamnării comunismului”. 

Oare lumea nu s-a săturat de “democrație” 
implementată cu tancurile, doar pentru că țara 
agresată militar nu vrea să doneze pe ascuns 
finanţele, bogăţiile şi independența sa în mâna 
lluminaţilor? 

Iranul s-a săturat ca, pentru propria independență 
energetică şi economică, să fie atacat de către nişte 
sceleraţi în numele unei mincinoase democraţii. “Noi 
am afişat un sentiment de încredere în sine fără 
precedent şi o nemaipomenită pregătire pentru 
represalii”, a spus de curând preşedintele iranian. 

În acelaşi timp şeful Hezbollah (organizaţie 
naționalistă şi nu teroristă), prieten cu Ahmadinejad, 
a promis să lovească capitala israeliană, 
aeroporturile şi centralele sale electrice, în cazul în 
care Israelul ar îndrăzni să atace infrastructurile din 
Beirut. Siria se coalizează şi ea cu Iranul într-o 
strânsă defensivă împotriva  agresorilor iudeo- 
americano-europeni. 

Scelerații au arme; doar că scelerații sunt cei 
care vă explică ce mult iubesc ei pacea. Şi, din 
păcate, nu au numai arme, ci şi trusturi de presă 
şi mass-media pentru propagandă, 
multinaționale şi politicieni servili şi putreziți 
moral. 

Mahmoud Ahmadinejad are la fel de multe arme 
nucleare cât a avut şi Irakul lui Saddam Hussein. 


xi 


Conform agenției AFP, ayatollahul Iranului 
Nasser Makarem Shirazi a afirmat că holocaustul 
este “o nouă superstiție” pentru Occident. 


“... sioniştii spun că oamenii din întreaga lume 
trebuie să fie obligaţi să accepte asta” ne 
informează agenţia IRNA. : 

“Americanii şi occidentalii sunt afectaţi de 
superstiţiile nou apărute, aşa cum este 
holocaustul”, ne informează agenţia ISNA. 

“Adevărul despre holocaust nu este clar, iar 
atunci când cercetătorii vor să examineze dacă 
este adevărat, ei îi întemniţează pe cercetători”. 


Ne frământă ceea ce zice ayatollahul, nu de 
alta, dar au început “să se descopere” şi la noi 
gropi comune cu evrei morți, DUPĂ CE, în 
prealabil, s-a stabilit că a fost holocaust în 
România, opinia diferită fiind pedepsită 
democratic cu puşcăria. Aşadar, s-a dat verdictul 
de holocaust, după care s-a dat ordin “să se 
descopere probele” verdictului, adică gropile. 

Nişte evrei, un moldovean cumpărat care face 
afirmaţii iresponsabile şi fără acoperire şi doi martori 
pensionari fără şcoală şi înfometați de politica de 
exterminare actuală, cărora dacă le dădeai un 
borcan cu murături spuneau că acolo sunt oasele lui 
Decebal, “au stabilit” că decedații erau evrei, fără 
teste chimice, fără teste ADN. 

Aşadar, "rămâne cum am stabilit”! 

SINGURUL argument a fost că s-au găsit în 
acea groapă gloanțe ale armatei române, alături 
de oase. 

Noi îmbrăţişăm varianta unor cercetători oneşti, 
care, ținând cont de faptul că prin acea zonă trecea 
linia frontului, se gândesc la faptul că acele 
gloanțe atestă că decedaţii sunt soldați români 
care poate aveau gloanţele în raniță sau la brâu - 
şi nu evrei împuşcaţi de către armata română. 

Ba, mai mult, nimeni nu poate dovedi că acei - 
foarte posibil soldați români - nu au fost 
împuşcaţi de evrei. 


Pag. 3 


Lp ap port | endl Bucovinei 
CERNĂUȚI - HOTIN — STOROJINEȚ -HERȚA (V) 


care se numea înai i 
Pi nte Grigore 


Sunt sigur că data de 28 
| Ghica, în amintirea fostuluj 
i 


iunie 1940 nu spune nimic 
astăzi multor ucraineni din 
Cernăuţi, în special celor tineri: 
până la această dată ei nu au 
învățat la istorie, la şcoală, că În 


domn moldovean care a plăţi 
cu capul pentru că s-a o l 
| cedării Bucovinei către Impâiă 
Habsburgic. Fiul 


nordul Bucovinei nu aj Majoritatea clădiri 

aparținut niciodată Ucrainei; fe I amplasate pe laturile pieţei suf 
ei nu au evenimente care să i monumente arhi 

€ ( itectonj 

jaloneze timpul, au o „tabula remarcabile, distingându-se 


fostul Palat Administratiy cu 
mai multe nivele. y 

O alee din parc se termină 
în fața unei mici străduțe, lungă 
de cca. 200 m, care are la 
capătul ei [+) biserică 
impunătoare, o bijuterie. Din 
iparc străduța coboară. într-o 


rasa”. i 
Noi îl avem pe Alexandru BR 
cel Bun, pe Ştefan cel Mare, 
ctitori ai multor biserici pe 
aceste meleaguri, pe Grigore 
Ghica, domn al Moldovei, care 
în 1774 a plătit cu viața pentru 
faptul că s-a opus turcilor care 
au dat această parte a ţării (B 3 pantă lină, astfel că de "sus 
Imperiului Habsburgic. za - pie Zăreşte baza bisericii. Este. fosta 

Până în 1918, data unirii Bucovinei cu patria- A vă 7] Biserică a lezuiţilor, ridicată între anii 1891 şi 
mamă, populația română era majoritară, iar cea 1894, Dar cine erau iezuiții, despre care 
ucraineană era pe locul patru (după cea contemporanii noştri nu ştiu mai nimic, doar au 
evreiească şi cea germană). auzit de ei? Au o existență lungă, Ordinul fiind 
| întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignaţiu de 

Loyola pentru combaterea Reformei (a 
protestanților) şi întărirea puterii Bisericii Catolice, 
şi a fost oficializat de papa Paul al III-lea în 1540, 
i! Ordinul lezuiţilor s-a rărpândit în Europa şi, prin 
i] misionari, în America de Sud şi în Extremul Orient, 
îi cunoscând, timp de un secol, o mare perioadă de 
dezvoltare. Fără a intra în detalii şi a comenta, mai 
consemnez faptul că termenul "iezuit" este, în sens 
figurat, un epitet dat unui om ipocrit, intrigant, 
perfid, viclean, lipsit de principii morale în alegerea 
mijloacelor pentru atingerea scopurilor. 

Revenind la Biserica lezuită: din 1944 şi până în 
prezent are lacăt pe uşă, în interiorul ei aflându-se, 
acum, o mare parte din arhiva oraşului. Este 
regretabil că acest valoros monument se 
degradează şi nu--se-ia- nici o măsură pentru 
conservarea şi restaurarea lui. 


În drum spre hotel, la numai 200 m distanță, am 
mai făcut o escală pentru o fotografie: la o 
bifurcație de străzi, într-un mic scuar, se află o 
rămăşiţă din fostul monument cunoscut odinihoară 
drept "Vulturul Negru”. Acvila din bronz a dispărut 
de pe soclu, monumentul, restaurat în ultimul 
deceniu, având acum o statuie a lui lisus Hristos. 
Pe una din laturile patrulaterului de granit se află 
textul în limba română: „Țeara Bucovinei, vitejilor Ș 
ostaşi cei ai Regimentului | Infanterie, 
Arhiducele Eugen, căzuți pe câmpul de onoare; 
ca semn de recunoştinţă; 1901”. Monumentul a 
fost distrus în 1960 la ordinul lui Hruşciov. 


Cea de-a treia zi din vizita în oraşul Cernăuţi mi- 
a dat prilejul să descopăr, per pedes, alte multe 
comori arhitecturale din zona veche: 

Vis-a-vis de Catedrală, pe care am descris-o, se 
află un parc secular, bine întreţinut, cu bănci pe alei 
umbroase. Până în 1944 se numea Parcul 
"ARBOROASA” şi în mijlocul lui se afla bustul 
marelui nostru Mihail Eminescu, pentru a eterniza 
memoria poetului, ai cărui paşi au străbătut oraşul. 
Statuia a fost vandalizată şi distrusă la finele lunii 
iunie 1940. În locul ei se află acum un mare 
basorelief din granit, având sculptate chipurile 
încrâncenate ale soldaţilor sovietici "eliberatori” 
care ar fi dus aici, cică, lupte crâncene în 1941 şi 
1944. Cum se mai falsifică istoria: în 1944, în luna 
martie, când Cernăuţiul a fost "eliberat", nu a avut 
loc nici un schimb de focuri, nu s-a spart nici un 
geam. Oraşul a fost cruțat, pentru a nu fi distrus 
în lupte, de către armatele române şi germane 
aflate în retragere. Dovadă elocventă stau 
mărturie casele din întregul oraş, care arată cât 
se poate de bine. 

Dar în legătură cu fostul parc "Arboroasa” se 
mai poate spune ceva, legat de trecutul lui din 
perioada interbelică: în 1936 studentul legionar 
Gh. Grigor a fost ucis în urma unui conflict cu 
evreii comunişti. 

Înmormântarea, care a avut loc pe 9 mai, a 
depăşit toate aşteptările: în ciuda ploii, când 
cortegiul a ajuns la cimitir, erau în jur de 20.000 de 
persoane. 

Toţi locuitorii Cernăuţilor au purtat atunci ÎN 
cămăşi verzi. A fost, evident, o formă de protest 
a creştinilor bucovineni contra evreilor. 

Funeraliile pentru studentul asasinat au fost 
primele dintr-o serie întreagă de ceremonii de 
înmormântare legionară. 

Un an mai târziu, în febr. 1937, în gara din 
Cernăuţi au fost prezenţi câteva mii de simpatizanți 
ai Mişcării, unde, pentru câteva ore, a staționat 
vagonul funerar în care se aflau trupurile lui lon 
Moța şi Vasile Marin, morţi pe câmpurile de luptă 


Cernăuţiul seamănă mult cu oraşul Timişoara, 
ambele având numeroase puncte comune datorită 
ctitorilor lor austrieci. Printre acestea se numără şi 
multele parcuri mici şi scuaruri, unde, de regulă, se 
amplasau statui care evocau personalitățile istorice 
şi culturale ale timpului. 

Lângă Biserica lezuită, într-un părculeț cu doar 
4-5 bănci, am descoperit o statuie a lui Franz 
Josef, bronzul ei strălucind în bătaia razelor 
soarelui; un lucru lăudabil, deşi bag mâna în foc 
când afirm că, în timpul existenței fostei Uniuni 
Sovietice, această frumoasă statuie a zăcul 
ji acoperită de praf într-un subsol de imobil sau într-o 
i magazie. 


Pe o stradă principală din Cernăuţi, str. Rusă, 
il precum şi în apropierea ei, se află numeroase 
biserici. 
„Prima, pe care nu am putut să o vizitez, 
întocmai ca cea a iezuiţilor, a fost cea Armeane 
TA ȘI Catolică. (Nu ştiu ce legătură e între armeni 3. 
p „a Ri catolici, ştiut fiind că Biserica Armeană e una dă 

AS cele mai vechi Biserici creştine, mult mai apropiat 

Hai de ritul ortodox decât de cel catolic). Biserica esle 
construită din cărămidă, cu frumoase ornamentăl! 
pe fațadă; a fost concepută între 1869 şi 1875, 
după planurile aceluiaşi |. Hlavka, cel Câr€ â 
construit fosta Reşedinţă Mitropolitană pe care 7 
descris-o în numărul trecut al ziarului. Acum NU S 
mai țin aici slujbe religioase, ci au loc concerle Ș 
orgă sau de muzică simfonică, sala. avân 
acustică deosebită. | 

n fața bisericii, într-un mic parc, 9 staff 

reprezintă un înger cu aripile desfăcute, cu O sul, 
în mână. Pe piedestal sunt inscripționaţi doi Pl 
1918 şi 1941, fără nici o explicaţie ce semnifica! 
Iau aceşti ani. 


GET) 


împotriva bolşevicilor. din Spania. Toată preoțimea . ării adânci ri e 
Le frireaci judeţ Cernăuţi a luat parte la ceremonia dovagi a aperi adânci a Legiunii în opinia , Z AZ DA 
religioasă, în frunte cu mitropolitul şi episcopii - o pupe rome ” i | a 

h Fostul parc "Arboroasa” (nu i-am reținut numele 


- actual) ocupă o întreagă latură a unei frumoase pieţe 


P29-4 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


| 


da tăia a atat di : 


| 
; 
i 
ţ 
$ 
j 


LL 


GREU LA DEAL CU BOII MICI 


M-am hotărât, până la urmă, -să scriu unii 


comentariu la articolul tânărului ziarist Dan 


Arsene, apărut la începutul lunii noiembrie în | 


"EVENIMENTUL ZILEI". 
Obiceiul moştenit în Mişcarea Legionară era de a 


nu comenta atacurile presei, căci, atunci când s-a|i 
impământenit acesta, puterea de reacţie a Mişcării | 


era, în sensul presei, redusă sau zero. Mai exista un 
motiv atunci, şi anume că atacurile aveau dou 
caracteristici: 

- erau atât de dese încât, pentru a le răspunde, s 
ar fi consumat energii care erau la locul lor în alt 
parte; 

- erau atât de murdare, mincinoase, făcând 
publice nişte lucruri atât de incredibile încât opinia 
publică le ignora şi le disprețuia. 

Părea o practică obişnuită, la care Mişcarea 
Legionară nu putea să participe făcând. jocul 
autorilor. Cine erau autorii: în 95% din cazuri, presa 
controlată strict de evrei, proprietari ai majorității 
publicaţiilor. 

Din alt punct de vedere, revărsarea de ură nu 
făcea decât servicii Mişcării Legionare: cetățeanul 
strâns de gât de omniprezentul impact cu negustorul 
evreu, cu patronul, cu bancherul, cu proprietarul 
imobilului căruia îi plătea chirie ş.a.m.d., recunoştea 
în Mişcare singura forță care se opunea sistemului. 

Toate acestea, sper că aţi reținut, se percepeau 
în perioada interbelică. 

Au urmat 45 de ani de iudeo-comunism, în 
care s-a aplicat altă tactică: după ce au asasinat 
sute de mii de legionari, ca să pomenim numai 
de ei, s-a recurs la "silentium stampa”. 

După 1989, fiind vorba de urmaşii genetici şi 
politici ai iudeo-comuniştilor, s-a aplicat acelaşi 
principiu, cu mici excepții: a vorbi despre Mişcarea 
Legionară în orice termeni înseamnă a-i accepta 
locul în istorie şi dreptul la existenţă în prezent, două 
lucruri imposibil de acceptat de noii-vechii stăpâni. 

Cum spuneam într-un articol, astăzi-nu-te mai 
strecori în magazin pe lângă patronul rubicond. 
Tactica  acaparării poziţiilor economice s-a 
perfecționat, a ajuns la apogeu: nimeni nu mai 

„ştie al cui este supermarketul, a cui este banca, 
cine este proprietarul ziarului etc., etc., etc. 

Cred că nu mai este nevoie să specific relația 
dintre controlul economic şi dictatul politic. 

Ziarul nu este al lui Ixovici, este al trustului, să 
zicem, "Ringier". Ziaristul trăieşte din experiențele 
altora. Tot ce scrii trebui să "dea bine”, să fie bine 
înscris în anumite şabloane care ucid inițiativa şi 
personalitatea. 

Atunci când informaţia transformată în cuvânt 
lezează, să zicem, bunul simţ, bineînţeles eufemistic 
vorbind, “semnatarul unui articol se pune într-o 
situație jenantă. 

Dacă tânărul Dan Arsene începe cu un titlu de 
prima pagină "călcând în străchini', deja se 
descalifică, apropos de logică şi de bun simț: 
"Cuiburi legionare camuflate în democrația 
românească”! 

Fără nici o filosofie, dacă nu cunoşti semnificația 
unui cuvânt, "camuflat", te uiţi în dicționar. Mergi cu 
logica mai departe: despre ce "ascuns" vorbeşte 
domnia sa? Eventual vrea să sugereze pericolul 
unei sau unor organizaţii subterane, care acţionează 
din întunericul catacombelor. Vezi Doamne, domnia 
sa a făcut o descoperire de mare valoare, este un fel 
de demascator, salvator al democrației. 

Oare să nu fi observat el că numeroase articole 
din "Cuvântul Legionar' semnează cu "pagină 
realizată de Cuibul Vlad Ţepeş" sau Ccuibul "Nae 
lonescu” sau "Cuibul loan Vodă cel Cumplit" - şi 
putem. continua? Unde vede di. Dan Arsene 
intenția de a ascunde existența cuiburilor? Şi 
atunci, cum să taxezi informaţia din titlul de pe 
prima pagină? 

"Camuflate în democraţia românească”! Poftim? 
Democrație în care formaţiuni politice sunt 
interzise şi au nevoie să se ascundă? Aşa 
sugerează domnia sa! 


e 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


Democraţie în care eşti obligat să arunci cu noroi 
într-o mişcare politică? 

Stimate domn, să vă retez şi ultima posibilitate de 
a vă justifica poziția: o să spuneţi că nimeni nu vă 
poate impune să agreați Mişcarea Legionară. Pe 
bună dreptate. Dar eu vă pun în următoarea situaţie 
ipotetică: dacă erați membru sau simpatizant 
legionar, aveaţi curajul să scrieți realitatea despre 
Mişcare? O să ziceți că, fiind un tip curajos şi cu 
principii, aţi fi spus ce gândiţi. Hai să fim serioşi! 

Şi dacă, tot ipotetic, ați fi scris de bine, mai aveaţi 
loc în presa românească? Da, voluntar la "Cuvântul 
Legionar"! 

Mai clar nu se poate demonstra că practicați 
meseria ca un robot care, vezi bine, scrie ce este 
programat să scrie. 

Pe pag. 16 şi 17 a ziarului aţi făcut împărțirea: la 
stânga "simiştii”, la dreapta "codreniştii”. 

Îmi propusesem iniţial să nu comentez aprecierile 
dvs. la adresa simiştilor şi, într-adevăr, aşa voi face. 

Voi comenta citatul din "politologul Cristian 
Pârvulescu”. Înţeleg că_dl. Pârvulescu reprezintă 


“pentru dvs. un-model,-motiv-pentru-care îl citați. 


Domia sa, plin de inteligenţă şi "tobă de carte", a 
descoperit formula extremismului politic: "pe de o 
parte naționalismul, pe de altă parte 
ortodoxismul, când cele două se întâlnesc, avem 
de-a face cu fenomene neo-legionare". 

Dl. Pârvulescu, în revărsarea domniei sale de 
logică şi elocvență, a uitat să facă o mică specificare: 
care este relația dintre legionarism şi neo- 
legionarism, dacă sunt identice sau diferite; folosind 
alt termen, adăugând acest "neo", ne face să ne 
ducem cu gândul la unele schimbări de doctrină. 

Domnia sa, cum spuneam, face  epocala 
descoperire că două lucruri în mod evident 
condamnabile, naționalismul şi ortodoxismul, atunci 
când se combină dau naştere la ceva - fără discuţie - 
ucigător, fiind fiecare în parte o plagă pentru 
societate! 

De aici tragem concluzia că habar nu are de 
legionarism, condamnarea acestuia în necunoştință 
de cauză putând convinge pe oricine că face pur şi 
simplu parte din "sarcinile de serviciu”. 

Dacă am argumente în susţinerea acestei teze? 

Răspunsul este pozitiv. Dl. Pârvulescu a avut 
geniala idee să descopere aţa  mămăligii. 
Declarându-şi cu emfază descoperirea, omitea un 
lucru elementar: dintotdeauna Mişcarea Legionară 
a fost rezultatul contopirii dintre doctrina 
naționalistă şi ortodoxism. 

Afirmația acestui cântăreț pe partiturile “filo- 
românului" Sor&s denotă superficialitate culturală, 
dar şi un atac la credința creştină a poporului român. 

DI. Pârvulescu se face de râs, necunoscând 
definiţia naţionalismului: îi recomandăm dicţionarul 
"Larousse", la cuvântul respectiv, Nu e greu de 
umblat cu acest dicţionar, nu vă faceți probleme. lată 
ce scrie, în traducere cuvânt cu cuvânt: "doctrină 
care afirmă întâietatea interesului pentru naţiune 
în raport cu interesele grupurilor, claselor, ale 
indivizilor care o compun. Mişcare politică a unor 
persoane care vor să impună întâietatea 
intereselor naţiunii căreia îi aparțin, în toate 
domeniile” - închei citatul. 


D-le Dan Arsene, aveai habar de ce este 
naționalismul? 

Dumneata ce ştiai, de îl citezi pe nefericitul de 
Pârvulescu, că naţionaliştii umblă cu puşti mitraliere 


îi pe străzi şi, cum li se pare că unul nu este român 


100%, îl omoară?! 
Ai auzit de vorba aceasta, utilizată de un trădător 
al intereselor naţionale sau de un inconştient sau 
semidoct şi ai luat-o de bună, ca pe o cireaşă coaptă 
aruncată în gură. De cireşe ştie toată lumea, nu 
trebuie să cerceteze ca să ştie ce sunt alea. 
Să revenim, deci. 
Ortodoxismul, 


duşmănit de moarte de 


[ ud practicanţii altor religii (ghici ghicitoarea mea), 
IP | 


liantul cel mai puternic al poporului român, care 

ne-a ajutat decisiv să supraviețuim de-a lungul 

mileniilor, reprezintă în ochii Pârvulescului un 
element de pericol; pentru cine? care prieteni ai 
neamului românesc se lovesc de zidul credinţei 
noastre creştine? 

D-le Dan Arsene, chiar dacă eşti ateu, ca ziarist 
încerci să reprezinţi şi să informezi opinia publică. 
Dumneata, în ziar, nu-ți mai aparţii, aparţii zecilor de 
mii de oameni care te citesc, şi să ştii că aceia nu 
agreează duşmănia împotriva creştinismului. 

Unde dă bine acest gen de condamnare a 
Bisericii? La şefi? 

Chestia cu -demnitatea personală devine un 
deziderat intangibil? 

Aveţi un subtitlu: "Nicador, nume de crimă”. 
Era mai logic să scrieţi "numele unor criminali”. 

Să fac o altă demonstrație, valabilă pentru o 
mulțime de tovarăşi. 

După 1990, toată lumea, inclusiv presa de 
toate felurile, au elogiat lupta de rezistență 
armată a românilor împotriva comunismului. 

Ce era şi este comunismul: o teorie despre 
evoluția societăţii, inventată şi pusă în practică de 
evrei într-o încercare nereuşită de a subjuga tot 
pământul; în practică era un partid totalitar, criminal, 
antinaţional, anticreştin. 

Partide care nu au nici un fel de interes pentru 

binele acestei țări au fost şi sunt şi astăzi. Partide 


utilizând crima şi opresiunea au fost şi sunt şi astăzi. . 


Trebuie să vă puneţi o întrebare simplă şi 
logică: Dacă rezistenții înarmaţi au fost 
considerați nişte eroi, dacă aveau ocazia să 
împuşte căpeteniile comuniste, ar fi făcut-o? 

Da, părea în firea lucrurilor, ar fi făcut-o. Şi li 
s-ar fi ridicat monumente de eroi! 

|. Gh. Duca a făcut gesturi odioase la comanda 
centralelor mondiale evreieşti, periclitând viața a zeci 
de mii de români, într-o campanie de 60-70 de zile 
făcând aproape 20.000 de arestări abuzive, urmate, 
ca în zilele de glorie ale iudeo-comunismului, de 
interogatorii care au avut ca urmare internarea în 
spitale a 600 de români mai mult sau mai puțin 
legionari şi moartea a 17 oameni necondamnaţi şi 
nejudecați. i 

Tot în acest interval de timp, după ce îşi luase la 
Paris obligația de a ucide toți legionarii din România, 
lucru imposibil de altfel, a acordat azil politic unui 
număr de 300.000 de evrei fugind din Germania de 
frica lui Hitler şi, concomitent, a oprit intrarea în țară 
a românilor macedoneni, cu care trebuia colonizat în 
special Cadrilaterul. ” 

Cei trei; Nicolae Constantinescu, lancu 
Caranica şi Doru Belimace, rămaşi în istorie cu 
apelativul de “"NICADORI”, victime ale măsurilor 
criminale ale lui |. G. Duca, jură să se răzbune şi 
o şi fac. 

De__ce__rezistenţii__din__timpul__reqimului 
comunist sunt nişte eroi şi Nicadorii nu? Faptul 
că __rezistenţii__nu__au i 


utut__omori__un__prim 
ministru? Dacă aveau ocazia, o făceau, cum am 
mai spus. Înțelegeţi ceva, d-le Dan Arsene? 

Să mai continui cu observaţiile mele? 
(continu 


nuare în pag. 9) 


Woadar Pola Codlea 


Pag. 5 


VINDECAREA PRIN SPĂLARE PE CREIER 


La vederea acestui titlu vă veţi gândi, 
probabil, la o metaforă dintre acelea la care 
suntem nevoiţi să recurgem uneori pentru a 
descrie mijloace de propagandă, manipulări 
perverse şi minciuni cu care publicul este 
bombardat zilnic. 

Expresia "spălare pe creier" se potriveşte foarte 
bine multor situaţii în care suntem puşi, însă de 
data aceasta o vom folosi în sens absolut literal. 4 


Invocând, desigur, un scop nobil, un grup de 
cercetători americani au pus la punct o metodă de 
a şterge "amintirile dureroase” din creierul 


persoanelor care au suportat cândva o traumă | 


psihică. 
Cercetătorii de la John Hopkins University din 


Statele Unite au reuşit să elimine o proteină dintr-o [Bă 


anumită regiune a creierului, responsabilă cub 
reapariţia fricii. 


Studiul, finanțat de National Institutes of Health | 


şi de Howard Hughes Medical Institute din SUA, a 
fost publicat în revista medicală Science Express. 


Această ştire vorbeşte "fără perdea” despre |n 


viitorul sinistru care ni se pregăteşte. 
lată o scurtă relatare cu privire la 
experimentele efectuate: 


Au fost studiate circuitele nervoase din nucleul | 
amigdalian, zona creierului unde se declanşează E. 


senzația de teamă. Acest nucleu este comun omului 
şi mamiferelor, făcând astfel ca testele efectuate pe 
şoareci la John Hopkins University să fie relevante. 

S-a pus în evidență un semnal de intensitate 
crescută în respectivul nucleu nervos, 
corespunzând fricii, când şoarecele în cauză a fost 
expus la sunete puternice. 

Concentrația unei anumite proteine-receptor a 
crescut la câteva ore după apariţia senzaţiei de frică, 
a atins apogeul la 24 de ore de la producerea 
sunetelor şi a dispărut după alte două zile. 

Acest interval de aprox. trei zile ar reprezenta 
durata  echivalentului - şoricesc de “sindrom 
posttraumatic”. 

Cercetătorii au constatat că respectiva proteină 
poate fi înlăturată din celulele nervoase, depinzând 
de schimbările din structura altei proteine, care pot fi 
controlate direct. 

Şoarecii pe care s-au operat aceste modificări 
chimice nu au retrăit frica produsă de sunete 
puternice, spre deosebire de ceilalți, care au trecut 
prin calvarul de 72 de ore mai sus amintit. 

Autorii studiului consideră că un viitor 
medicament, care să inițieze asemenea 
modificări chimice, va putea şterge definitiv 
amintirile dureroase. 

Medicamentul va fi prescris persoanelor afectate 
de sindromul posttraumatic, asociat de obicei cu 
războiul, violurile sau ALTE evenimente 
traumatizante. 

“Atunci când se produce un eveniment 
traumatizant, acesta creează o amintire dureroasă, 
care poate dura o viaţă întreagă şi poate avea efecte 
devastatoare asupra acelei persoane. 

Studiul nostru  [...] deschide calea către 
posibilitatea de a manipula acele mecanisme cu 
ajutorul unor medicamente, administrate în paralel 
cu şedinţele de terapie comportamentală [...] 

ldeea era să înlăturăm acele proteine şi să 
slăbim conexiunile din creier cauzate de traumă, 
ştergând_astfel_amintirea_în_sine', a declarat 
Richard L. Huganir, coordonatorul studiului. 

(sursa: Mediafax) 


Nu considerăm necesar să contestăm în nici un 
fel credibilitatea experimentului, dar când vorbim 
despre concluziile acestor oameni de ştiinţă, este cu 
totul altă situație. 

Foarte frumos, domniile lor umblă în chimia 
creierului pentru a "ampula” senzația de teamă, mai 
exact nu pe cea din momentul pericolului, ci 
revenirile ei sub formă de amintire. 

Dar sunt nişte probleme grave care sugerează 
că urmările tratamentului pot deveni şi mai urâte 


Leziuni 


decât orice manifestări pe care acesta încearcă 
(oare?) să le vindece. 


|. ÎN PRIMUL RÂND, problema evidentă este că 
şoarcele de serviciu nu a fost întrebat ce 
senzație anume i-a fost eliminată, ci doar i s-a 
observat lipsa unei agitații specifice. În orice caz, 
nu se ştie ce anume ar corespunde acelei senzații în 
spectrul mult mai vast, mai nuanțat, al sensibilităţii 
omeneşti. 

'De exemplu, să ne imaginăm un subiect, poate 
nu cu mult mai evoluat decât un şoarece, dar mai 
respingător: un' criminal: - : ze - 

După ce şi-a strangulat victima (avem motivele 
noastre să-i detestăm în mod special pe cei care 
procedează astfel!), "pacientul", dacă nu cumva este 
diabolic de pervers, se resimte în mod neplăcut. 

Şi în nucleul lui amigdalian s-ar putea observa o 
creştere a concentraţiei de proteină-receptor, care 
poate dura mai mult decât la şoareci, pentru că 
mintea umană este mult mai capabilă de 
abstractizare şi retrăire a trecutului. 

Această creştere ar putea însă corespunde unei 
largi palete de sentimente neplăcute, cum ar fi: 
teama de a fi arestat şi închis, teama de 
Dumnezeu, teama că ar putea păți acelaşi lucru, 
oroarea de faptul în sine, simple remuşcări, reflecţii 
la nenorocirea care s-a abătut asupra familiei şi 
anturajului victimei etc. După care se duce la spital, 
se plânge că a fost bătut cu nuiaua când era copil, i 
se prescrie o pastilă de inhibitor posttraumatic 
înainte de micul dejun, pe durata unei săptămâni, 
şi gata! 

Probabil că aparatul represiv al oricărui stat, dar 
mai ales al celui mondial care se pregăteşte să ia 
ființă, are nevoie de mulţi indivizi subumani care să 
se ocupe de "treburile murdare”. Aceşti securişti, 
sau cum se vor numi ei, ar putea fi "liniştiți”, 
ameliorându-li-se, chipurile, şocul suferit prin 
tratarea cu  medicamentul-minune. Dar __mai 
important este că vor fi şi mai abrutizaţi, pregătiți 
să execute mai multe treburi murdare fără nici o 
sclipire de conştiinţă. 

Totuşi, nu ne îndoim că și acum există droguri pe 
care unii "agenţi" şi le administrează în acest scop. 
Nu ar fi prima şi nici ultima dată când o tehnologie 
controversată (de fapt malefică, pur şi simplu) este 
dată publicităţii abia după decenii întregi de utilizare 
ocultă. 

Dezvăluirile se fac, de regulă, fie atunci când 
opinia publică este atât de grav prostită încât vede 
lucrurile ca fiind bune, fie când fenomenul respectiv 
capătă proporții care nu mai pot fi ascunse. 


| atenuezi şocurile psihice produse de revenirea 
=| unei amintiri şi cu totul altceva să faci să 


I"ETC."-ul este partea cea mai importanță, 


i mai departe fericit, că de nu, te mai "tratăm" o 
dată! I 


Il. ÎN AL DOILEA RÂND, deşi poate chiar m 
important, pentru că ar putea fi aplicabil că ai 
viitoarea pilulă va putea suprima memoria: » 
să slăbim conexiunile din creier cauzate de traumă 
ştergând astfel amintirea în sine”, . nu aşa 53 
spunea? d 

De fapt, aici este o confuzie: una este să. 


dispară chiar amintirea în sine. 
Dar, trecând peste asemenea Subtilităţi, ce S-apă 
putea înțelege prin "traumă"? a 
Am înțeles ce vor să spună aceşti domni cu 
războiul, violurile ETC., dar noi considerăm că 


Apartenența la un grup ostil regimului este o . 
“traumă”, conştiinţa de a fi un prăpădit de sclav 
este tot o “traumă”; părintele căruia i-a fost 
înfundat copilul în puşcărie doar pentru că a | 
negat holocauştul manifestă şi el _un_ sindrom 


posttraumatic atroce... La toate acestea, ia d 
pilula, iar apoi uită, nenicule, du-te şi trăieşte 


Existenţa unor dizidenți ar putea fi atât de 
“traumatică" în totalitatea ei, încât medicul 
închisorii le-ar putea şterge mai toate amintirile, 
lăsându-i pradă inocenţei idilice a clasicului spălat 
pe creier, cel care nu vorbeşte, nu merge şi poartă 
scutece! = 

Am spus "medicul închisorii"? 

Poate că am exagerat. i 

Bineînţeles că putem apela din nou la o metaforă, 
şi aceasta foarte adecvată prezentului şi viitorului, 
anume că lumea în care trăim este o închisoare. 
Acum, da şi nu, atâta doar că devine, cu fiecare an 
ce trece, tot mai mult "da" şi tot mai puțin "nu". 


Parcă putem şi ce conțin, chiar şi astăzi, pastilele 
pe care le băgăm în noi cu pumnul? Nici măcar nu 
are rost să ne temem că'va' apărea vreo directivă UE” 
care să impună un asemenea tratament, în cazuri de_- 
tipul cutare, cutare şi cutare. Le vom înghiţi ca 
proştii, fără să ştim nimic. 

Foarte mulți naivi, chiar şi bine intenţionaţi, cad 
mereu în capcana irezistibilă a simpatiei pentru 
"omul de ştiinţă”. > 

Cazul devenit clasic este al savanților care, prin 
cercetările lor, au făcut posibilă bomba nucleară. 
Sunt şi lucruri mult mai rele pe lumea asta, însă ne 
vom înclina în fața notorietății... 

Bieţii cercetători, atât de idealişti şi dezinteresaţi 3 
cum erau, răpiți de frumusețea nepământeană a unei 

P 


ecuaţii, s-au trezit, chipurile, din visare, când două 
oraşe japoneze au pierit de pe hartă. : 

Ar fi o ironie mult prea subtilă ca tocmai 
asemenea campioni ai intelectului (că erau cu 
toții geniali, fără discuţie!) să fie absolviţi de 
consecințele muncii lor, monstruoasele crime de 
război, sub pretextul de a fi fost nişte visători. De 
fapt, au ştiut că rezultatele lor vor furniza uneiă 
dintre tabere o armă înspăimântătoare, aşa că a 
trebui ținuți minte drept cei mai importanţi soldaţi în 
slujba respectivei tabere. i 

Revenind Ia torționarii de şoareci din SUA zilelor 
noastre, parcă ni-i şi închipuim topiţi duPi 
cunoaşterea pură, avansând doar din pasiune IN 
desluşirea misterelor creierului omenesc. Chiar ME, 
mult decât atât, mânaţi de o profundă dorință dea 
face tot binele din lume pentru acei hăituiți de 
propriile amintiri insuportabile... inant 

Hai să fim serioşi! Nu poți fi atât de inteligent 
ca să conduci asemenea cercetări şi 
concomitent, atât de subuman de prost ca sâni 
înţelegi la ce vor fi folosite! 


344 Anu 


Pe9:56 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


Putem să dormim  liniştiţi, 
Uniunea Europeană nu este un 
suprastat, nu este nici noua URSS, 
SUA sau vreo altă bazaconie. 

Este doar o- fantomă care neh 
fâlfâie din când în când perdeaua, 
prostindu-ne copios 

Altfel, ce rost ar mai fi avut ca 
județul Ungaria să-şi dorească]. 
"înapoi" cu atâta ardoare teritorii de 
la județul România!? 

Vă mai amintiţi, desigur,|. 
amploarea manifestațiilor 
secesioniste, pro-autonomie, din | 
regiunile zise “secuieşti” ale țării 
noastre. 

De fapt, nu e nevoie să vă 
amintiţi nimic, că maghiarii din țară, (0 
ca şi din Ungaria, au grijă mereu să | 
vă  reamintească. Faptele se 
repetă an de an. 

Şantajați de nelipsitul UDMR, 
care,  neconstituțional de la 
înființare şi până astăzi, a 
înclinat firava balanță a puterii cu cele câteva 
procente pe care le obține în mod constant, 
politicienii noştri de doi bani tac cu slugărnicie. 

Sunt județe în România unde primăriile şi 
prefecturile "nu-şi permit” să arboreze steagul 
nostru, în timp ce ni se cântă pe toate vocile că 
suntem nişte intoleranţi feroce. În respectivele 
judeţe, a celebra ziua de 1 Decembrie se dovedeşte 
a fi o aventură tot mai riscantă. Politicienii, cu 
rarisime excepţii, le trec pe toate sub tăcere, iar 
această josnicie castrată se petrece în timp ce peste 
graniță... 

o instituție blândă ca un mieluşel, dar cu glas 
şi mai subțirel, /nstitutul Cultural Român din 
Budapesta, a vrut să facă cinste câtorva oficiali 
unguri cu un brifcor şi o feliuță de tort-de Ziua 
României (că tot veni vorba de ea). 

Poate că pe tort ar fi fost, într-adevăr, 92 de 
lumânări, că atâția ani ar fi împlinit țara noastră 
întregită, dacă ar fi trăit până astăzi, sărăcuța... (sau 
poate numai două lumânări, una în formă de "9" şi 
una în formă de "2"). 

Pentru mica petrecere, neavând parte de un 
sediu mai acătării, Institutul s-a gândit să 
închirieze, din bunăvoința urmaşilor lui Attila, 
sala mare a Teatrului Naţional din Budapesta. 

Festivitatea, pentru care se obținuse 
permisiunea, nu era programată chiar pe 1 
decembrie, ci pe 30 noiembrie, din felurite motive 
administrative. Probabil că pentru ziua următoare 
erau deja programate ample manifestații 


antiromâneşti, la care, în focul pregătirilor, ; fraţii 
maghiari îşi vor uita, mai mult ca sigur, panglicile cu 
"La mulţi ani, dragă țară vecină!” ... 


1 Decembrie este Ziua naţională a Romaniei 
începând din 1990. 

Pentru cei cărora li s-ar putea întâmpla să nu 
fie siguri ce sărbătorim cu acea ocazie: la 1 
decembrie 1918, Adunarea Naţională de la 


Alba  lulia a consfințit unirea tuturor 
românilor din Transilvania şi Banat cu 
România. Având__loc__ulterior__unirii__cu 


Cadrilaterul _şi_realipirii Basarabiei, acela_a 
fost momentul în care România a apărut pe 
harta Europei în forma şi la suprafața pe care 


ar_trebui_ să le aibă şi astăzi, dar nu le mai 
are. 


Aşadar, la 1 Decembrie, sărbătorim unirea cu 
Ardealul, care este din nou validă, după ce 
fusese desființată la Viena. 

De asemenea, sărbătorim unirea tuturor 
teritoriilor româneşti, astăzi defunctă, astfel 
încât este o aniversare întrucâtva tristă, mai 
mult o comemorare. ; 

lar de primul nostru motiv de bucurie, al 
revenirii Ardealului, tare s-ar mai ocupa ungurii 
să ni-l taie şi pe acesta de pe listă... 


raliu 


DRAGOSTE UNGUREASCĂ 


Partidul radical maghiar Jobbik: 


Autorităţile maghiare nu interzic organizațiile naţionaliste, aşa cum fac cele din România 


Când şi-a făcut auzit glăsciorul timid în mass 
media ungurească, ştirea a declanşat însă un val 
de ură, un concert de "huo" cu zăngănit de furci 
şi topoare, ținut în aer liber la lumina torţelor. 
Dacă tăceți un pic, ecourile lui (s-o fi- încheiat? nu 
ştim exact) se mai aud, chiar şi de aici, din țară. 

Istoricii maghiari, bineînțeles împreună cu 
Anonimus, autorul Cronicii Pictate de la Viena din 
secolul al XIV-lea, precum şi alte figuri marcante ale 
culturii maghiare, au strigat într-un suflet 
“provocare”! Asta din partea românilor, în timp ce 
pentru ai lor care acordaseră nenorocita autorizație, 
aşa cum veţi vedea în continuare, s-a strigat şi 
"trădare". 

Românilor li s-a retras permisiunea de a 
închiria sala respectivă (suntem curioşi dacă li s-au 
dat măcar banii înapoi). 

"Sărbătorirea Zilei naţionale a României la Teatrul 
Naţional nu poate fi interpretată decât ca o 
provocare", a declarat istoricul maghiar Raffay Erno, 
pentru "Magyar Hirlap”. 

Ar putea fi de folos indicarea surselor, în caz că 
repectivele publicații se prezintă şi cu o pagină în 
limba engleză, că despre limba română vă asigurăm 
noi că nici nu poate fi vorba. 

În ceea ce priveşte disputa "istorică" a dreptului 
de posesiune asupra Ardealului, găsit, chipurile, 
nepopulat, ca o planetă Marte, de către "nobilii" şi 
“civilizaţii” strămoşi ai ungurimii de astăzi, ar fi multe 
de comentat. 

Pe scurt, gândindu-ne la câtă atenţie acordă unii 
domni ca Raffay Erno izvoarelor istorice care nu le 
convin, noi nici nu i-am numi istorici, ci simpli 
propagandişti. 


Istvan Palffy, politician din Alianța FIDESZ - 


Partidul Popular Creştin-Democrat, aflată la putere, a 
cerut guvernului maghiar demiterea directorului 
Teatrului /National din Budapesta, Robert Alfoldi. 
Acesta a fost imprudentul care a acordat 
permisiunea de a se închiria sala mare a Teatrului, 
în scopul organizării inofensivei festivități. 

Potrivit. Mediafax, directorul a încercat să-şi 
justifice non-iredentismul "scandalos" prin faptul că 
nu a dorit să rănească sentimentele conaţionalilor, ci 
să prilejuiască un minim gest de apropiere între cele 
două țări vecine: 

"Când. Institutul Cultural Român din Budapesta 
mi-a cerut să inchiriez sala mare a Teatrului pentru 
celebrarea Zilei Naţionale a României, m-am gândit 
că spectacolul şi recepţia ar putea ajuta cele 
două țări, Ungaria şi România, să devină mai 
apropiate prin intermediul culturii şi artei, în 
pofida trecutului lor furtunos". 

Ei, domnule, cum ai putut să crezi una ca asta!? 

Partidul FIDESZ a găsit, după aceea, o formulă 
cât de cât umană pentru admonestarea d-lui 
Robert Alfoldy, din care reiese totuşi, incontestabil, 
realitatea  , unei mentalități  antiromâneşti 


generalizate. Un comunicat de 


presă al FIDESZ califică 
declarațiile directorului drept 
"nefericite". 

"Suntem. siguri de bunele sale 
intenții, .* dar trebuia să fie 
constient de  sensibilitățile 


poporului maghiar. 

Un director de teatru trebuie să 
î] fie conştient că pentru majoritatea 
i maghiarilor pierderea 
i Transilvaniei reprezintă o traumă 
şi că aceasta nu poate fi 
sărbătorită într-un loc simbolic cum 
este Teatrul Naţional”. 

Poate într-o hrubă, atunci? 

i Ambasada României va trebui 
să contacteze vreo organizație 
locală de vrăjitoare sau de 
gangsteri, de la care să se poată 
închiria, pe viitor, vreo grotă pentru 
celebrarea oricărei “traume” pe 
care le-am  pricinuit-o vreodată 
vecinilor noştri atât de sensibili... 

Chiar şi atât de "uman" pe cât a sunat, tot ați 
înțeles: integritatea ţării noastre este o traumă 
pentru majoritatea maghiarilor (sau acest lucru se 
petrece cel puţin în viziunea partidului lor de 
guvernământ). 

Directorul Teatrului Naţional din Budapesta a 
fost acuzat de Partidul Jobbik (naționaliştii lor 
radicali) că ar fi favorizat desfăşurarea unui 
eveniment antiungar, că decizia domniei sale "se 
califică drept trădare". Partidul şi-a anunţat şi o 
demonstraţie în fața Teatrului la 1 decembrie. 

Publicaţia ungurească HVG menţionează un 
scandal similar, petrecut cu 8 ani în urmă: la acea 
vreme, premierul maghiar Medgyessy Peter şi cel 
român, Adrian Năstase, au sărbătorit Ziua naţională 
a României împreună, la o recepţie, credem noi, 
destul de modestă, la Hotelul Kempinski din 
Budapesta. Şi cu respectivul prilej presa maghiară şi 
comentatorii au sărit în sus de dragoste şi, mai ales, 
de dor. Le era dor de nişte teritorii româneşti. 

Multă dreptate a avut autorul celebrei maxime: un 
singur vecin nu ne-a lovit, nu ne-a vrut niciodată răul: 
Marea Neagră. 


Fără nici o supărare: naţionaliştii unguri ţin cu 
țara lor, iar noi cu a noastră. Ei au învăţat la 
şcoală că Ardealul e al lor, iar noi ŞTIM şi avem 
dovezi că e al nostru. Este un conflict 
geopolitic practic  ireconciliabil, iar noi 
trebuie să ne păzim țara, nu să ne ascundem 
după declarații de bună vecinătate, lipsite de 
conținut. 

Penibilul situației pe care o relatăm, circul 
petrecut în jurul unei festivități minore, ne 
aminteşte de şi mai penibilul moment petrecut 
anul trecut la Tâncăbeşti. 

Cu acea ocazie, reprezentanții formațiunii 
"Noua Dreaptă”, cu tot cu dl. Tudor lonescu, au 
petrecut o după amiază foarte agreabilă alături 


de reprezentanții unei mişcări naționaliste din 
Rusia. 
Vegheate de un banner uriaş în limba rusă, 


ca o supremă impietate față de  troița 
Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor, cele 
două cete de voinici s-au "înfrățit” atunci, fi-le-ar 
înfrățirea de râs! 

Cum să te aliezi cu naţionaliştii ruşi? Ce, 
ei nu au învăţat la şcoală că Moldova este a 
lor - poate nu doar până la Prut, ci chiar până 
la crestele Carpaţilor?! 

Pe naţionaliştii din alte țări care în mod 
inevitabil ne sunt adversare din punct de vedere 
geopolitic. şi, mai ales, ne-au însângerat deja 
istoria (cum ar fi Rusia sau Ungaria), putem să îi 
respectăm, dar niciodată nu-i vom iubi. 


in 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010  F29:7 


În general, istoria 
se predă în şcoală 
"mecanicist”, ca o 
înşiruire de 
evenimente, pur şi 
îi simplu, punându-se 
accent pe 
memorarea de ani şi 
nume. 

Dar care este 

a = motivația acestor 
"intâmplări”, ce se ascunde în spatele lor? 

Profesorii, de cele mai multe ori, nu ştiu nici ei 
pentru că nici lor, pe vremea când erau studenți, nu li 
s-a predat istoria adevărată. ş 
A Şcoala, ca instituție de stat, aservită puterii, 
impune o anumită linie "politic corectă”, 
învățând elevii doar ceea ce se doreşte de către 
statul respectiv a fi ştiut; "culturalizarea” se 
continuă prin intermediul televizorului şi al presei, 
mai mult sau mai puţin corectă (mai degrabă deloc). 

Abia mai târziu, elevul de odinioară, devenit 
matur, începe să se trezească, să afle câte ceva. 
Dacă-l preocupă subiectul. Pe câți însă îi 
interesează, când totul este "istorie", adică trecut? 
"Noi trăim în prezent, nu? Avem viitorul roz în față!” 
Din păcate, aceste stereotipuri pe care le auzim 
mereu nu corespund deloc realităţii. 

Cine nu are habar DE CE şi CUM s-au întâmplat 
anumite lucruri, va fi în situația românilor de după al 
doilea război mondial care au sfârşit în puşcării 
aşteptând să vină americanii să-i elibereze, în loc să- 
şi ia flinta în spate, până la unul, cum făceau 
străbunii când erau cotropiți (şi cum au făcut 
luptătorii din rezistența armată în munți, legionarii). 

Clasa politică românească de atunci, fără o 
pregătire în domeniul politicii — deşi aceasta făcea 
parte dintre obligaţiile ei, prin definiţie — având ca 
religie doar interseul personal imediat, s-a dovedit a 
fi asemeni "omului de pe stradă”, bazându-se pe 
vorbe în vânt şi sfârşind în aceleaşi puşcării. 

Acestea au fost, de fapt, roadele târzii şi 
otrăvite ale politicii inaugurate odată cu crearea 
statului modern român, pornind de la Al. |. Cuza şi 
de la amestecul masoneriei în treburile interne ale 

rii. 
= Să ne întoarcem la aceste evenimente, adică 
la anul 1859, la Unirea Moldovei cu Țara 
Românească. 

Se spune azi că masoneriei îi suntem datori 
pentru unirea provinciilor româneşti. 

Nimic mai fals! De-a lungul timpului multe din 
secretele masonice au devenit publice, iar țelul ei 
binecunoscut: dominaţia lumii. 

Masoneria a fost întotdeauna fidelă doar 
propriului obiectiv, iar pentru realizarea acestuia 
trebuiau parcurse mai multe etape: 

1. Dizolvarea marilor imperii (Austriac şi Țarist, 
în principal) - prin exacerbarea tensiunilor existente 
între națiunile care le alcătuiau. 

În 1833 marele maestru al masoneriei, Giuseppe 
Mazzini (care, începând de la această dată până în 
1870 a condus toate mişcările de revoltă 
„moderniste”, adică masonice, un om de care făcea 
ascultare însuşi Napoleon al III-lea) a publicat nişte 
articole incendiare în care preconiza desființarea 
Austriei şi a marilor imperii. De asemenea, Albert 
Pike, suveranul mare comandor al masoneriei, scrie 
în cartea lui; "Morala şi dogma”: "Lumea ne va 
declara curând ca Suverani şi Pontifi. Noi vom 
construi echilibrul universului şi vom fi conducători 
peste stăpânii lumii." (pg. 817) 

2. Distrugerea statelor naționale şi inglobarea 
într-o structură suprastatală (faza actuală); 

3. Crearea statului unic, mondial (despre care 
deja se vorbeşte oficial). 

Nu trebuie pierdut din vedere sub nici o formă 
acest aspect: în perioada paşoptistă, absolut 
întâmplător, interesele masoneriei au coincis cu 
interesele poporului român (crearea statului 

naţional). Atât şi nimic mai mult! De aici 
încolo, însă, interesele devin divergente. 


Pe9.8 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


5/7 


O EMBLEMĂ ROMÂNEASCĂ: Barbu Catargiu 


(1) 


Asta ca să nu mai vorbim de faptul că faimoasa 
revoluţie paşoptistă nu a realizat, practic, statul 
român, ci Adunările Obşteşti din Ţara Românească 
şi Moldova care au hotărât alegerea aceluiaşi domn, 
în persoana lui Al. |. Cuza. : 

Congresul de pace de la Paris (1856) încheiat 
în urma războiului Crimeii, pe lângă alte clauze 
referitoare la Principatele Române, prevedea 
convocarea de Adunări (Divanuri) ad-hoc care să se 
pronunțe asupra organizării viitoare a celor două țări, 
potrivit dorinței românilor. 

În urma alegerilor au fost convocate, în 1857, 
Adunările ad-hoc alcătuite din reprezentanţi ai 
Bisericii, marii boierimi, țărănimii clăcaşe, cu 
scopul de a face propuneri referitoare la realizarea 
unirii Principatelor Române. 

Adunările ad-hoc ale Țării Româneşti şi Moldovei 
au devenit celebre prin folosirea cu eleganţă a ceea 
ce nu fusese stipulat în condiţiile iniţiale ale Unirii 
Principatelor impuse de către Marile Puteri de atunci: 
profitând ingenios de o ”portiță” generată de 
frazeologia juridică (era impusă alegerea a doi 
domni, dar nu împiedica o persoană să candideze 
simultan în ambele țări), Adunările au ales în loc 
de doi domni, pe acelaşi, Al. |. Cuza, dar de două 
ori. o dată în Moldova şi a doua oară în Țara 
Românească (la 5 ianuarie, respectiv 24 ian. 18590. 

Conform planului masonic, însă, odată cu crearea 
statelor naționale s-a introdus în corpul lor social şi 
otrava necesară dizolvării lor ulterioare: 
liberalismul. 

“Felicitări, dragilor: aveţi un stat al vostru! Trebuie 
însă să fiți moderni: lăsaţi - aristocrația, boieria, 
numiți omul de pe stradă să vă conducă pentru că 
el cunoaşte cel mai bine care sunt nevoile voastre. 
Ce contează că nu ştie cum şi încotro, că nu are 
noțiuni elementare de economie, de drept, că nu 
oferă nici o garanţie?. ŞI, oricum, . într-o. lume 
civilizată trebuie renunțat la obscurantismul religios 
care va aduce intoleranță şi războaie. Separaţi Statul 
de Biserică, luaţi averile acesteia şi împărțiţi-le între 
voi. Aristocraţia şi Biserica sunt cauza tuturor 
relelor”. 

Recunoaşteți ideile? Vi se par fireşti pentru că 
le auziți mereu: /iberu/ arbitru, toleranța, - "toți 
suntem egali”, etc. 

Numai că fericirea promisă întârzie să se arate de 
vreo 150 de ani încoace! S-a mers din rău în mai 
rău, conform zicătorii "Din greşeală în greşeală, spre 
victoria finală"! "Un om bolnav moare în 2 — 3 ani, 
iar un popor bolnav moare în 200 — 300 de ani”, 
spunea un om de dreapta, căzut în luptă pe frontul 
antibolşevic. 

Statul Român proaspăt înființat tocmai îşi surpa 
temelia. Lupta a fost strânsă, "corp la corp”, între 
păstrătorii tradiției  milenare a românilor, 
conservatorii, şi noii apăruţi pe scenă, liberalii, 
"roşiii” (cum li se spunea pe atunci), dornici să ia 
locul vechii aristocrații răsturnând totul cu susul 
în jos sub pretextul înnoirii şi al binelui general. 


Cei mai mulţi oameni au rămas cu impresia că M. 
Kogălniceanu ar fi fost primul prim ministru al 
României, sub domnia lui Al. |. Cuza, 

Fals: a fost cel de-al 3-lea prim ministru, primul 
fiind conservatorul BARBU CATARGIU, asasinat 
pentru a lăsa locul sfetnicului lui Al. |. Cuza, liberalul 
Kogălniceanu care, altfel, nu avea nici o şansă de a 
ocupa asemenea funcție, conservatorii deţinând 
majoritatea sufragiilor.. 

Azi nu se vorbeşte despre Catargiu, iar dacă 
vreun ziar îl pomeneşte (o dată Ia cincisprezece ani), 
se referă la elementele ieftine, "pitoreşti" ale 
biografiei sale (că sfârşitul prin împuşcare i-ar fi fost 
prezis de o ghicitoare, că avea un castel cu 52 de 
camere etc.) şi, evident, la "reacționarismul” său (a 
se citi "naţionalismul”) în opoziţie cu "progresiştii" (a 
se citi "masonii”). Aşa se scrie istoria... 


BARBU CATARGIU (1807 -— 1862), boier 
muntean, fiul vornicului Ştefan Catargiu şi al Stancăi 
Văcărescu, avea studii serioase de drept, economie 
politică şi filosofie în Franța. Membru în Adunarea 


Obştească a Țării „Româneşti, director 
Departamentului Dreptăţii, ridicat la rangul de clu 
şi trecut în cronica rangurilor domneşti, a desfășurat i 
o importantă activitate ]n favoarea Unirii. E 

Aflat la vârsta maturității (avea 41 de 
1848, în perioada "revoluțiilor naționale”, n 
încredere în binele oferit de străini şi nu agre, 
subversivitatea, de aceea, deşi naționalist sinea E 
şi înflăcărat, cel care a lansat deviza "Totu 
pentru Țară, nimic pentru noi” (pe care a aplicat.g -g o 
jertfindu-şi, în final, chiar viața), nu s-a implicat însă 
această aventură controlată de masonerie. Era 
un demofil adevărat (iubitor de popor), nu ră 
demagog, adeptul unei evoluții normale a Societăţii 
româneşti şi al unui regim constituțional, Spre 4 
deosebire de adversarii săi politici, liberalii, Care 
urmau modelul francez al revoluției la nesfârşit, de 
dragul revoluției. 23 

"Voiţi să vă suiţi?”, avea să spună 14 ani mai 
târziu, adresându-se fruntaşilor Partidului Liberal, 

"Nimeni nu vă opreşte. Dorința vă e firească... Nu 
vă poprim de a vă sui pe scara slujbelor; niciodată n. 
aţi fost popriţi nici d-voastră, nici părinții d-voastră, 

Vă rugăm însă să călcați mai încet, din treaptă în 
treaptă; nu voiţi a sări din capul de jos al-scărij 
tocmai la cel de sus şi de acolo deodată sus pe ; 
streaşină: fiind pasul cam mare, ne e frică să nu 
cădeți, şi, ceea ce ar fi mai rău, să cădeți peste noi. 
ce vă privim cu atita plăcere şi să ne rupeți gitul ŞIR 
nouă şi vouă." 

Catargiu a călătorit în Anglia, Franța, Austria, 
unde a contactat oficialități politice şi a studiat viața 
civilă şi de stat din marile capitale occidentale şia 
revenit în țară după calmarea spiritelor; a fost 
reconfirmat în funcţia de director al Dreptăţii, ulterior > 
fiind desemnat suplinitor la Sfatul Vistieriei; un an 
mai târziu a fost numit vornic al Poliţiei. 

S-a. „„afirmat...„.ca „lider... incontestabil. „al. 
conservatorilor, reuşind să ralieze în jurul aceluiaşi... 
program diferitele facțiuni. A izbutit să creeze din 
clasa boierească un partid puternic şi compact, 
capabil să lupte împotriva agitatorilor de meserie şia 
lui Al. |. Cuza care era controlat de masonerie. 

Marcant doctrinar dotat cu remarcabile aptitudini 
organizatorice, a reuşit să stabilească o unitate de 
nezdruncinat în acţiunile politice ale conservatorilor. 
Mare orator, cu concepte clare şi ferme, ancorat în 
realitate, erudit, spirit pătrunzător şi analitic, - 
caracter puternic şi integru, naționalist convins, 
Barbu Catargiu a fost figura emblematică a 
naționalismului românesc autentic din epocă. 


Mai_târziu, legionarismul avea să preia şi să 


dezvolte ideile conservatoare. 


Cum gruparea conservatoare deținea 
majoritatea atât la Bucureşti, cât şi laşi, cel 
desemnat să  prezideze primul guvern al 
României a fost Barbu Catargiu (care a avut, În 
acelaşi timp, şi functia de ministru de Interne). 


ani) în 
U avea 


Primul mare conflict între primul ministru şi liberali 
a fost Legea Electorală. i 

<<Tendinţa liberalilor era de a impinge țara $i 
pe Domn către votul universal, spre a puleă 
introduce în Parlament pe toți acoliţii lor, care În 
acele timpuri de descompunere socială, începuseră 
a răsări ca ciupercile pe un gunoi în putrefacțiune. 
Cei mai mulţi din ei erau oameni fără meserie, 
fără specialitate, dar îndrăzneţi spre a deveni 
ceva şi nesăţioşi de a ajunge la deputăție, ba Chial 
la guvern. 

Agitaţia de atunci şi-a atins scopul şi dorințele de 
odinioară au devenit o realitate.>> ri 

“EI zicea tuturor: „formaţi-vă, educaţi-vă”, PE 
când adversarii săi strigau: „n-aveţi nevoie de nimici, 
e destul că sunteţi oameni, pentru ca să vă buci 4 
de toate bunurile uzurpate de vrăjmaşii noştri”. DE 
aici o țesătură întreagă de fraze deşerte, în Cal? 
expresiunile de  "ibertate”. naţiune”, 'POpOT» 


„"Constituţie”, “impilaţi”, “boieri”, tirani” "trădători" el 


se combinau în deosebite. feluri cu o. logică da 
ocaziune. Aceste cuvinte tipărite prin ziare 
ŞI repetate prin întruniri publice produceau 


nişte efecte miraculoase asupra unor 
auditori ce le ascultau atunci pentru 
întâia oară. 

In general oamenii admit sau 
resping teoriile politice nu după adevărurile 
ce ele cuprind, ci după folosul ce fiecare din ei 
nădăjduieşte a trage din ele. şi fiindcă agitatorii 
spuneau tuturor ce voiau să-i creadă că în sacul 
celui din urmă consens se află bastonul de 
mareşal, cei ce-i ascultau credeau că e vorba de 
ei. Cei mai mulţi, după ce se ruinară ajutind cu banii 
lor. agitația, înțeleseră că sub toată această 
frazeologie meşteşugită se ascundea interesul 
ersonal al celor ce se slujeau de dinşii ca să-i 

exploateze. . 3 
În contra acestei tendințe de nivelare — sau, mai 
bine, contra acestei tendințe de căpătuire personală 
_ Barbu Catargiu se luptă cu o energie, cu o 
stăruință, cu un talent necunoscut până aici în viata 
ublică a românilor.>> 
(Anghel  Demetriescu  — 


perfectă) 


După problema electorală, cea mai intensă 
temă dezbătută şi o importantă sursă de conflict 
între conservatori şi opoziție a fost reforma 
agrară. 

Proiectul de lege rurală, întocmit încă din 1860 
de Comisia Centrală, a fost adus în discuţia 
Camerei. Avea un caracter pur conservator, şi 
consta din constituirea unui pământ comunal care 
cuprindea trei pogoane de fiecare cap de familie 
țărănească. 

Se autoriza vinderea sau închirierea (de către 
stat), către țărani, a unor loturi pe moşiile statului 


"O crimă politică 


 şiale instituțiilor publice, dar aceasta nu se făcea 


prin confiscarea moşiilor boiereşti. 

Proiectul a fost combătut intens de liberali, 
Kogălniceanu susținând că nu se ţinea cont de 
prevederile Convenţiei de la Paris (1858), stabilită în 
urma Congresului de Pace. 

Barbu Catargiu însă nu se conducea după teoriile 
cuprinse în cărţile străine şi nici după ordinele 
masoneriei, ci după situația reală şi trebuințele 
simţite ale țării sale. 

"Dacă principiile de economie, pe care se 
reazemă unii din d-voastră, nu vă dau alt mijloc 
de a inmulți averile decit de a lua de la unii şi a 
da altora, apoi sărace sînt acele principii, putrede 
sunt acele temeiuri, pe care voiți a vă sprijini. 


Țăranii, domnilor, _sînt_ partea cea _mai mare 
din nație, şi o nație nu trăieşte cu milostenia. 


Dacă voiți să faceţi pe ţăran liber, trebuie să-l 
faceţi virtuos şi, ca să fie virtuos, trebuie să-l 
moralizaţi. Oare aceasta e virtutea ce trebuie să 
arătaţi naţiei: a răpi ce este al altuia? A face 
dintr-înşii nişte milogi, nişte cerşetori calabrezi, 
care, cu espengola în mână, să ceară de la cei 
mai avuți decât ei, punga sau viața? Aceasta e 
virtutea ce trebuie să aibă o naţiune, care aspiră 
la libertate? 

Nu; virtutea ce trebuie să învăţăm pe națiune este 
de a respecta ce este al altuia, ca să i se respecte 


ăi 


şi ei într-o zi 
dreptatea 
naţională, ceea 
ce e alei. Virtuţile 
acestea sint 
adevăratele virtuți, 
care întăresc o 
națiune, care o 
leagă în toate 
mădularele. ei; iar 
nu a-i  insufla 
spiritul dezbinării, 


spiritul de. invidie 
prin. spiritul de 
răpire contra 
proprietății, .* care 
e elementul şi 
izvorul tuturor 
bogățiilor. 

Nu, domnilor, să nu ne lăsăm a fi amăgiţi de 
discursuri, care, ca sirena antică, incită pe cei ce 
voieşte a-i atrage, şi, după ce-i sfâşie, îi plânge; nu, 
ci să fim bărbaţi, să mergem pe posibilitate şi să 
lăsăm la o parte poeziile - ele sunt frumoase, chiar 
când ascund otrava şi dezbinarea, dar nu mai puţin 
omorâtoare - şi să tratăm această chestiune din 
punctul de vedere al dreptului şi al economiei 
politice.” 

(Barbu Catargiu) 

De altfel, după asasinarea sa şi confiscarea 
averilor mănăstireşti şi boiereşti, mulți țărani şi- 
au vândut moşiile dobândite prin Legea Rurală, 
dovedind câtă dreptate avusese Catargiu, iar 
fenomenul s-ar fi extins pe o scară mult mai largă 
dacă guvernul n-ar fi dat o lege de interdicție a 
vânzării terenului. 


Anghel Demetriescu, cel 
căruia posteritatea ii datorează 


recuperarea, lipărirea şi 
adnotarea operei politice a lui 
Barbu Catargiu 


Având majoritatea în Cameră, era evident că 
Executivul (conservator) urma să îşi impună 
voința în privința reformei agrare. 

Pentru a împiedica aceasta radicalii liberali au 
convocat pe 11 iunie 1862 o mare adunare pe 
Câmpia Libertății din Dealul Filaretului. Pretextul 
era aniversarea revoluției de la 1848, însă scopul 
real era alungarea guvernului. 

Pe 8 iunie 1862 primul ministru susține în 
Cameră. un. discurs virulent: „împotriva acestei 
manifestări: „trandafirii din buchetele ce urmează a 
împodobi sărbătorirea de la 11 iunie vor fi, în 
realitate, topoarele, cuţitele, ciomegele şi chiar 
puştile, care s-au găsit asupra țăranilor arestaţi la 
Văcăreşti” (nişte ţărani organizaţi de liberali şi 
conduşi de un oarecare Mircea Mălăieru veniseră în 
Bucureşti pretextând sărbătorirea zilei de 24 ian. 
1862, dar, în realitate, încercaseră răsturnarea 
guvernului). 

După încheierea alocuțiunii, Catargiu iese din 
Palat pentru a se întoarce la sediul Consiliului de 
Miniştri. y 

În acel moment observă.că trăsura îi lipseşte, 
astfel că prefectul poliției Capitalei, Nicolae Bibescu, 
îl invită la el în trăsură. 


În momentul când trăsura ajunge sub 
clopotnița de la Mitropolie se aude un foc 
de armă: primul ministru fusese împuşcat 
în spate, la baza craniului. 

Cazul a fost înmânat procurorului Desliu, dar 
apoi i-a fost retras de către prefectul capitalei, 
Nicolae Bibescu, fără nici o explicaţie, şi predat 
altui procuror, pe nume Şoimescu. Acesta a oprit 
cercețările şi cazul a fost închis, pur şi simplu. 
lar dosarul crimei a dispărut fără urmă! În mod 
evident Deşliu se apropiase prea mult de unele 
dovezi, iar cineva foarte sus pus dorea ca acest caz 
să nu fie rezolvat niciodată. 

Cercetările __au_ fost sistate _din__ordinul 
domnitorului Cuza, iar ulterior dosarul a dispărut. 

n mod evident, la întrebarea clasică în cazul unei 
crime: ”Quoi prodest?”, răspunsul este unul singur: 
liberalilor! Dar cel mai terifiant scenariu, susținut de 
o parte a istoricilor, afirmă că însuşi Alexandru loan 
Cuza ar fi fost creierul din spatele întregii afaceri. 

"Se zice că Rosetti ar fi amenințat pe Domn prin 
unul din oamenii săi că, dacă nu va fi lăsat în pace, 
va denunța înaintea țării şi Europei pe adevăratul 
omoritor al lui Catargiu, dând să înțeleagă că 
Domnul nu este străin de această crimă. 

Atunci Cuza dete ordin ministrului de. justiţie, 
Dimitrie Corne, să destituie pe zelosul procuror, 
Rosetti şi di. I.C Brătianu fură lăsați în pace, iar 
instrucția curmată, pentru totdeauna. 

Pină astăzi taina cea mai ascunsă se păstrează 
împrejurul acestui omor infam. Cum că există 
persoane care ştiu pe asasin, reiese în modul cel 
mai neîndoios din declaraţia d-lui |. C Brătianu la 11 
febr. 1863 făcută în Adunarea Deputaţilor. Istoria nu 
va ajunge a cunoaşte cu siguranță amănuntele 
complotului şi numele asasinului, precum şi ale 
complicilor lui decât atunci cînd unul din cei iniţiaţi va 
publica memoriile sale, dacă va fi având. Poate că şi 
din acest punct de vedere trebuie să regretăm arhiva 
intimă a lui C. A. Rosetti dispărută într-un mod aşa 
de misterios în incendiul din noaptea de 26 ian. 
1884.” Ă 

(Anghel 
perfectă”) 


Demetriescu - "O crimă politică 

Barbu Catargiu a încetat din viață la vârsta de 54 
de ani, fiind înmormântat la conacul de la moşia sa 
din Maia, jud. Dâmbovița, şi, cum spunea primul 
ministru interimar Apostol Asache, asasinul a lovit nu 
numai partidul pe care Barbu Catargiu îl reprezenta, 
ci întreaga societate română, luându-i apărătorul 
tradiţiilor şi siguranţei. 

Bibliografie: “Istoria românilor” - Constantin C. 
Giurescu şi Dinu C. Giurescu; "O crimă politică 
perfectă” — Anghel Demetriescu; "Revoluţia română 
de la 1848' — Stan Apostol; "Uitaţii prefecţi ai 
munților” - loan Chindriş. 


(continuare în numărul viitor) 


VWirolta Codin 


Scrieți că am fost mereu dat afară, din servicii 
modeste de pălmaş, unde am fost am fost 
întotdeauna printre cei mai buni, "de multe ori din 
Cauza numelui” — inexact: numele sau, dacă vreți, 
Originea socială, le erau odioase tovarăşilor; nu "de 
multe ori", ci totdeauna din cauza numelui! 

Tatăl meu, Horia Zelea-Codreanu, pentru 
Dumnezeu, nu "cutreiera munții cântând cântece 
legionare”. V-am spus că era ofițer şi îi învățase 
pe ostaşi cântece legionare şi mărşăluiau prin 
oraş, cântându-le. 

Pentru Dumnezeu, tatăl meu nu a “murit” în 
1941: a fost asasinat, împuşcat pe stradă cu trei 
gloanţe în spate, 


ŞI, slavă Domnului, ultima observaţie: "Pentru 
alegerile parlamentare din 1933, legionarii s-au 
pregătit cu un program violent antisemit şi 
ântioccidentaln. 

De unde aţi luat informaţia aceasta? 

Dacă vă spune cineva o tâmpenie sau citiţi aşa 
“eva, nu vă simţiţi obligat să filtrați totul prin 
canoanele logicii şi ale multiplelor informări? 


Când autorităţile statului practică un terorism 
nemaiîntâlnit decât în unele state din Africa, cum 
poate, ce şansă are Mişcarea Legionară să pună în 
practică un astfel de program? 

Măsurile abuzive luate de |. Gh. Duca sunt 
rezultatul unor înțelegeri cu şeful mondial al 
organizațiilor evreieşti, bancherul Finaly din 
Franța, care îi garantează investitura de prim 
ministru cu condiția distrugerii în sens fizic a 
Mişcării Legionare. 

V-aţi pus vreodată întrebarea de bun simţ, ce 
putea să facă un partid de dimensiunile Mişcării 
Legionare, cu posibilitățile ei reduse în 1933, 
pentru a pune în pericol desfăşurarea normală a 
evenimentelor? Se dovedeşte, pentru o minte, să 
zicem, analitică, faptul că niciodată Mişcarea nu 
a declanşat ostilitățile şi de cele mai multe ori a 
suportat cu stoicism teroarea de stat, fără egal, 
poate, în lume, la ora respectivă, cu excepţia Uniunii 
Sovietice, unde în anii 1932-1933 şase milioane de 
ucrainieni au murit de foame ca represalii la 
antisemitismul manifestat de-a lungul timpului. 


Ce înţelegeţi dvs. din "un program violent 
antisemit"? Aveţi capacitatea de a justifica afirmația? 

Să vă spun că, până în anul 1937, când are loco 
discuţie de câteva ore la "Casa Verde” între Corneliu 
Zelea-Codreanu şi rabinul şef Şafran, cei doi cad de 
acord că nici un evreu nu murise din cauza Mişcării? 
Sau poate murise vreunul, de necaz! 

În schimb, autoritățile române, sub conducerea 
regelui criminal Carol al II-lea, instigat de amanta 
israelită Elena Wolf-Grumberg-Lupescu, făcuseră 
sute de victime în rândul legionarilor. 

Când o să vă învredniciţi să citiți puţină istorie, va 
fi prea târziu: nu o să vă primim ca ucenic legionar! 


P. S.: Duminică, 15 nov. 2010, la o emisiune a 
"Antenei 3" di. Pârvulescu lansează prostia 
secolului: "Mişcarea Legionară a fost tot timpul 
ajutată de Carol al II-lea”! 

Dacă a ajuta înseamnă a-i rări rândurile prin 
sute de asasinate, prin asasinarea lui Corneliu 
Zelea-Codreanu şi a Statului Major Legionar, dacă 
înseamnă cea mai neobişnuită teroare de stat pe tot 
timpul cât a domnit, are dreptate!! 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 P29:9 


tf, 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE (continuare din pag. 3) 


Ba mai mult, dacă prin teste ADN (făcute 
de cine şi controlate de cine?) s-ar descoperi că 
acele victime au fost evrei (ceea ce nu se va 
întâmpla niciodată, din moment ce DEJA S-A 
STABILIT CĂ SUNT EVREI, chiar de către dl. Aurel 
Vainer), atunci cine poate dovedi că acei evrei nu 


au fost împuşcaţi DE EVREI cu muniţie 
românească? Căci ce fel de muniție aveau 
partizanii bolşevici din România, dacă nu 
românească? 


Sau cine poate dovedi că acei oameni nu sunt 
germani, împuşcaţi de evrei cu muniţie românească? 

Sau cine poate dovedi că nu sunt ruşi bolşevici, 
împuşcaţi de armata română? 

Li s-au gasit nasurile, urechile sau ochii cu 
trăsăturile specifice etniei? 

Domnilor, ținând cont de modul în care aţi adus 
voi dovezi despre holocaust, de la terminarea 
războiului şi până în zilele noastre, concluziile 
noastre sunt clare. Dar nu o să vi le spunem acum... 


kk 


Cel mai mare simbol al inteligenței umane la 
ora actuală este considerat Stephen Hawking, un 
paralitic imobilizat în cărucior, strâmb de sus şi 
până jos, având gura deschisă prin care i se preling 
balele ce trebuiesc şterse din când în când de către 
cineva - evident, mai puţin inteligent. 

Un om deformat, cu un suflet în putrefacție, 
care ne spune ultimile emanaţii ale minţii sale 
părăsite de Dumnezeu, prin intermediul unui 
sintetizator: “după cum sugerează recentele 
progrese în cosmologie, legile gravitaţiei şi ale 
teoriei cuantice permit apariția universurilor în 
mod spontan din nimic”. 

Serios? Atunci de ce de când a apărut omul pe 
pământ nu a mai ieşit nimic spontan în cosmos? 

Nu demult, el afirmase că -a ajuns “să 
cunoască mintea lui Dumnezeu”!! Cu alte cuvinte, 
Dumnezeu trebuie să se supună invalidului din 
cărucior, deoarece El este demonstrabil de către 
teoriile handicapatului. 

Un vechi proverb spune: “minte sănătoasă în 
corp sănătos”, iar noi.avem de-a face, în acest.caz, 
cu o minte rătăcită într-un corp inert şi incapabil. 

Dacă mândria şi trufia luciferică a unui 
handicapat a ajuns să fie ceea ce lumea are mai bun 
şi genial la ora actuală, atunci nu este de mirare că 
lumea arată în halul în care arată. 

Revenind la afirmațiile geniului ateu al omenirii 
actuale, îi putem dovedi că orice fel de afirmație 
face, aceasta demonstrează de fapt existența lui 
Dumnezeu, anume: 

1. Dacă “legile gravitației şi ale teoriei cuantice 
permit apariţia universurilor în mod spontan din 
nimic”, atunci, implicit, Hawking demonstrează că 
lisus Hristos a putut apărea în microuniversul 
interior al corpului Maicii Domnului din nimic 
material, ci spontan, din Duh. 

Deci, implicit, conform teoriei sale, Maica 
Domnului a fost fecioară şi, născând din nimic 
omenesc, se recunoaşte că Hristos a fost Fiul lui 
Dumnezeu. 

2. Dacă vreodată acest “creier al umanității” 
va retrage afirmaţiile conform cărora apariția 
universurilor poate avea loc spontan din nimic, 
atunci el implicit recunoaşte existența unei forțe 
mult superioare nouă, deci a lui Dumnezeu. 

Practic, în orice situație, el admite existența 
lui Dumnezeu fără să-şi dea seama! Z 

Pe de altă parte, Hawking ne spune: “după cum 
sugerează recentele progrese în cosmologie”, 
ceea ce ne indică faptul că el nu a descoperit nimic 
recent şi că i se pun în brațe „recentele 
progrese”, ceea ce „ne sugerează” și nouă 
(văzându-l legat de mâini, degete şi gât, de o 
mulțime de fire şi antene ce ies din sintetizatorul 
vorbitor), că acesta poate spune oricând: 

“Oameni buni, ăştia îmi pun în gură tot felul de 
vorbe pe care eu nu le spun. 

Sunt imobilizat şi ei mă folosesc pe post de 
mascotă a intereselor lor demonice. Ei sunt tot ce 
are mai  meschin  umanitalea pe suprafața 
pământului. 

Dacă nu vă veţi trezi şi nu veţi lupta impotriva 
ateismului, veți pieri. 

Nu am putut demonstra existența universului 

din nimic. Aştia mint cu neruşinare!l 


Eu nu pot mişca nici măcar buzele! 

Cum de sunteţi aşa de naivi să credeţi că 
sintetizatorul ăsta programat să vorbească 
singur ceea ce vor lluminaţii, reprezintă de fapt 
gândurile mele, din moment ce eu nu pot decât 
roti ochii în orbite din când în când?” 

lar lluminaţii ne transmit prin întreaga lor mass- 
media, că Hawking ar fi rostit, de fapt: “Universul s-a 
creat din nimic. Dumnezeu nu există!”. 

În lumea în care ateii sunt la putere orice este 
posibil, nu credeţi? 


kk 


În cele ce urmează vă vom oferi o nouă mostră 
de vigoare a democraţiei româno-europene, 
această paraplegie politică pătrunsă atât de adânc 
în toate cotloanele gândirii conducătorilor noştri. 

Sunt atât de bolnavi de ea, încât ne temem că, 
dacă ar izbucni un incendiu în timpul unei şedinţe a 
Parlamentului, bieţii oameni s-ar apuca să voteze 
dacă să părăsească sala sau nu, iar până la urmă 
votul respectiv ar fi invalidat din lipsă de cvorum! 

Ca să nu mai vorbim de nesfârşitele dezbateri pe 
problema finanțării intervenţiei pompierilor, din cauza 
cărora Casa Poporului ar putea să ardă mult şi bine, 
până s-ar decide contractarea în acest scop a unui 
nou credit FMI, care însă nu ar fi acordat până nu s- 
ar vota încă o reducere a salariilor. Acest lucru fiind 
imposibil în lipsa unei săli (până la urmă, să zicem 
că idioții s-au mişcat, totuşi, şi stau sub cerul liber) — 
aşadar, nemaivotându-se nimic, nu ar mai veni noua 
tranşă de împrumut şi, deci, nici pompierii. 

Sincer, nu problema supravieţuirii parlamentarilor 
României în caz de pericol este cea care ne dă 
coşmaruri. Ducă-se, vin alţii - garantat, tot nişte 
ciurucuri! = 

Dar iată (“mostra” promisă) cât de greu se pot 
mişca rotițele acestui sistem nenorocit pentru un 
fleac de rezolvat, în mod normal, în cinci minute: 
Putem să le zicem țiganilor “țigani” sau ba? 

înaintea de a rula filmul, sunt necesare două 
precizări despre persoanele fizice şi juridice 
implicate în poveste; 

(1) Numitul. Silviu-Prigoană este cine este, dar de 
această dată a făcut, poate doar de ochii lumii, un 
lucru bun - ce-i drept, un lucru absolut elementar. 
Aceasta nu înseamnă că îi vom deschide un "fan 
club” pe adresa redacţiei noastre, ori că va avea 
parte de vreo statuie sau vreo stradă care să-i poarte 
numele. 

(2) Partidul Democrat-Liberal este şi el ceea ce 
este, adică o adunătură de infractori comunişti etc., 
aflați, din păcate, la putere în România, dar în 
prezentul articol nici acest lucru nu ne interesează în 
mod special. 

Aşadar, lucrurile arată în felul (halul) următor: 

În luna septembrie ac. deputatul PD-L Silviu 
Prigoană a înaintat o iniţiativă legislativă de 
schimbare a numirii oficiale a persoanelor de etnie 
romă. din "romi" în "țigani". Domnia sa oferă spre 
justificare faptul că termenul "rom" creează confuzie 
pe plan international; "Sute de milioane de oameni 
de pe planetă n-au studii filologice şi de etimologie. 
Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminația - 
ia / -(an)ia şi țară (= națiunea ei) care are această 
particulă: Britania = brit + ania = "țara briților, a 
englezilor”; Mauretania = maur + (etjania = "(ara 
maurilor”, deci România = rom + ania = "țara 
romilor”. E incorect. Se creează o falsă direcţionare". 

De ce să ne ascundem după deget? Situaţia 
tipică este aceasta: concetățenii noşiri țigani se duc 
prin țările Uniunii Europene, tâlhăresc, fură şi 
cerşesc cât cuprinde, iar cei de acolo zic “fir-aţi ai 
dracului de români!" În orice caz, presupunem că 
noul proiect de lege se doreşte o replică la recentul 
scandal al expulzării "romilor" de pe teritoriul francez. 
Dacă țiganii din România au adus la disperare până 
şi Franța, populată de o ciorbă etnică indescriptibilă, 
în care şi un trib de canibali ar trece neobservat! 
Oare Nicholas Sarkozy face diferenţa dintre "român" 
ŞI "rom"? 

Chiar şi Băsescu a fost, cu acea ocazie, de acord 
că denumirea de “rom” derutează cetățenii statelor 
europene. ŞI dacă tot l-am adus pe preşedinte în 
discuţie, credem că acesta ar dori, de asemenea, să 
se oficializeze şi expresia "țigancă împuţită”, cu care 
a onoral-o mai demult pe o concetățeană, într-o 
situație devenită notorie. Dar nu se poale aşa, 


tovarăşe, la noi lucrurile merg cu paşi 
mărunți sau nu merg deloc! Prin urmare, pentru 
adjectivele cu conotații olfactive defavorabile ar fi 
necesar un nou proiect legislativ, şi anume doar în 
cazul în care actualul proiect va fi încununat de 
succes, , 

Ca să nu bată la ochi, di. Prigoană propune ca 
atribuirea de semnificații negative cuvântului de 
“țigan / ţigancă" să fie strict interzisă. Numai într- 
un asemenea context, gândeşte domnia sa, "noul" 
termen va putea fi asimilat în terciul putrefact al 
corectitudinii politice. 

Suntem curioşi cât de pozitivă ar putea ajunge 
semnificația cuvintelor "țigănie" sau “a se țigăni 
(cu cineva)"... Probabil că acestea vor fi scoase din 
DEX, iar pronunțarea lor va fi declarată delict. 

Academia Română, oferindu-se să consilieze 
Guvernul în această extrem de spinoasă 
problemă, a ajuns la concluzia că termenul 
“țigan” reprezintă "numele corect al „acestei 
populaţii transnaţionale": "n multe țări din spațiul 
european este utilizat fără nici o restricţie un cuvânt 
având aceeaşi origine, respectiv aceeaşi evoluție a 
semnificației cu lexemul românesc: ttsiganes'. în 
franceză, 'zingari' în italiană, 'zigeuner' în germană, 
zigani' în rusă şi polonă, 'cigany! în maghiară [...]”. 

Primul-ministru Boc, fiind în principiu de acord cu 
Academia Română, pentru a putea lua, totuşi, o 
decizie, a cerut să fie informat cu privire la 
denumirea oficială a cetățenilor de etnie romă în 
statele membre UE. Foarte frumos, numai că 
această informare pare să dureze de... peste două 
luni!? 


Împotriva propunerii s-au exprimat  făţiş 
următoarele instituţii: Ministerul Culturii, Ministerul de 
Externe,  - Agenţia Naţională pentru Romi, 


Secretariatul General al Guvernului, Departamentul 
pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional pentru 
Combaterea Discriminării. 

Dintre acestea putem, teoretic, să ştergem de pe 
listă Agenţia Naţională pentru Romi, în baza 
presupunerii (perfect legitime) că acelor oameni le 
este pur şi simplu lene să îşi modifice numele. şi 
sigla. Apoi, dacă. tot veni. vorba, ce mai.contează.că 
se numesc romi sau ţigani? Faptul că trebuie să 
existe o Agenţie Naţională special pentru ei arată 
clar cum stau lucrurile: oricum le-ai spune, ei 
sunt şi rămân o problemă. Păi atunci, singurul mod 
de a nu-i insulta ar fi să te prefaci că ei nu există! 

Ministerul Culturii a obiectat că "ţigan" derivă din 
"ațigan”, termen care însemna "rob" acum peste 500 
de ani... Nu ştim ce să spunem, decât că în SUA, 
termenul corect politic pentru negri este de "african- 
american", care spune totul despre trecutul 
respectivilor: au fost luați cu japca din Africa şi duşi 
ca sclavi în America! 

La rândul său, Departamentul pentru Afaceri 
Europene a adus o obiecție care, credem noi, pune 
punctul pe "|": modificarea terminologiei ar putea 
avea consecințe neplăcute, prin  nesocotirea 
recomandării Consiliului Europei de a se folosi 
cuvântul "rom". De ce tocmai acest argument ne 
reține mai mult atenţia? Simplu, pentru că nu 
bălmăjelile etimologice ne impresionează: în sutele 
de ani de conviețuire româno-țigănească, singurul 
cuvânt care însemna efectiv o jignire a fost "cioară”. 
În orice caz, nici o lege nu a interzis vreodată 
folosirea acestui termen. 

Nu, în nici un caz problema academică nu ne 
omoară, ci manipularea măruntă şi pisăloagă "de la 
Europa”. Am înțeles şi am spus-o de atâtea ori 
înainte: România nu mai este un stat independent şi 
regretăm enorm această situaţie. Ceea ce totuşi nu 
înțelegem este însă faptul că nişte nevorbitori de 
limbă română se tot încăpățânează a ne învăța cum 
să vorbim frumos româneşte. 

Din nefericire, în toată pleiada de instituţii, agenții, 
comisii şi alte "comitete şi comiţii” nu există una care 
ar fi făcut, neîndoielnic, lumină în acest caz: Consiliul 
Naţional pentru Combaterea Discriminării Băuturilor 
Alcoolice. Acel ipotetic CNCDBA ar fi lămurit fără 
probleme confuzia dintre băutura numită "rom", care 
ne îndulceşte ceaiul, şi cetățeanul numit “rom”, care 
ne amărăşte viața. Cu aceasta credem că am 


“clarificat şi motivul pentru care, în mintea celor ce ne 


guvernează, cuvântul "rom" are şi o conotație 
pozitivă, în timp ce cuvântul "țigan" nu are. 


Pa9-10 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


Carta p % 


"CUM AM COMPUS CANTECELE LEGIONARE” 


- NELU MÂNZATU - 
- TEXT INEDIT ÎN ROMÂNIA - 


(1) 


NOTĂ: Cartea, scrisă în 1986, a fost tipărită la Munchen, în 1996. 


Imnul Tinereţii Legionare 


Fusesem membru al partidului liberal încă din 
1927, unde mă înscrisesem ca tânăr director de 
fabrică textilă, fiind imediat cooptat în secţiunea 
economică a cercului de studii sub preşedinţia lui 
Vintilă Brătianu. (...) 

in afară de activitatea industrială, eram 
compozitor de muzică, mai ales uşoară, şi critic 
al faimoasei reviste literare Vremea pentru muzica 
cultă, pe care o ascultam şi practicam din copilărie. 

În câţiva ani reuşisem a-mi construi un 
adevărat renume în câmpul muzicii uşoare, 
devenind prin - anii 1930-34 alături de confrații 
Alexandru Leon şi lonel Fernic, unul dintre cei mai 
populari compozitori ai țării, în acelaşi timp membru 
şi inspector muzical onorific în Societatea 
Compozitorilor Români recent înființată sub 
preşedinţia maestrului .George Enescu, având ca 
director general pe Mihail Constantinescu, efectivul 
fondator al Societăţii, şi ca secretar general pe 
inegalabilul folclorist Constantin Toto Brăiloiu. 
Trăiam, aşadar, în vecinătatea compozitorilor de 
mare prestigiu care, dacă nu puteau înnobila stilul 
modestei mele inspiraţii, influențau profund aspiraţiile 
către marea muzică cultă. M-aş putea defini un 
cultivator — sau, mai corect, "cultor” - al clasicismului 
în muzică, cochetând însă cu melodia uşoară, mai 
ales romanţa, gen popular preferat de marele public. 
Apoi eram, încă din primele zile ale emisiunilor 
radiofonice ale postului naţional recent înființat de 
“ing.  Câmu Munteanu în 1927, unul, dintre 
conferențiarii apreciați de. ascultători pentru 
prelegerile experimentale ce le făceam la microfon în 
cadrul muzicii de jazz-şi uşoare, în general. 

In puține cuvinte, prin felul meu de viață 
aparțineam lumei burgheze, tatăl meu fiind 
industriaş, preşedinte al Asociaţiei Fabricanților de 
Textile. 


xi 


Sedința de cuib la care asistasem în mica 
încăpere a familiei Gălăşanu din periferia 
Bucureştilor, avea să influențeze existența mea de 
mai târziu. 

Mă impresionase curăţenia sufletească a 
tinerilor prezenți, în largă măsură studenți 
universitari, înflăcărarea în a discuta viitorul 
național preconizând o fundamentală revizuire a 
Sistemului de guvernământ, prin eliminarea 
intereselor personale, afirmând sobrietatea unei 
vieţi pe cât posibil exemplară, plină de renunțări şi 
sacrificii. S-a scris de ajuns spre a mai insista eu 
însumi asupra tipului de viață ce se prospecta. 

Desigur că sub anumite aspecte perspectivele 
mă înspăimântau, în raport cu felul meu de existență 
de atunci. In urma unui război câştigat, la care 
Contribuisem personal cu grele suferințe ca cercetaş 
detaşat în Moldova la un spital de campanie, se 
dezlănțuise în popor o adevărată frenezie, o sete de 
Viață ce ne cuprindea pe toți. In această atmosferă 
euforică viziunea legionară contrasta cu obiceiurile şi 
Comportamentul nostru de tineri, fiind prea riguroasă. 
„O bună parte din şedinţa de cuib ce îşi avea 
ritualul prestabilit, era dedicată cântecelor intonate în 
Cor. In largă măsură erau melodii de marşuri 
Populare, uneori chiar străine, împrumutate, cu 
cuvinte de circumstanţă scrise în spirit legionar sau 
revoluționar. — In Mişcarea Legionară cântecul 
Părea esenţial. Conţinutul său exprima mai mult 
decât orice discurs. Trăiam încă perioada romantică 
a galvanizării publice prin marşuri şi fanfare. Dar 
Chiar azi, în viața atât de puțin convenţională, 
trecerea pe stradă a unei fanfare intonând un 
marş militar, provoacă o clipă de trezire, 


zgândărind coarde ascunse, dând fiorul 
întâmplărilor deosebite. Evident, totul depinde şi 
de sensibilitatea individuală. Există _firi apatice, 
refractare, în care melodia marcială nu face să 
vibreze nici o coardă. 

Şeful Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu, fost 
elev al Liceului Mănăstirea Dealului, crescut în 
Spiritul militarist al epocii, considera cântecul de luptă 
esenţial în câştigarea victoriei. In fond, Legiunea era 
o organizaţie de luptă. 

Unele din cântecele intonate la şedinţa de cuib la 
care asistam, au reuşit a trezi un ecou în inima mea; 
altele mi s-au părut insuficiente, lipsite de coerență 
melodică, mult prea rudimentare, iar altele prea 
revoluționare sau agresive. Veneam dintr-o lume 
burgheză, în care muzica fusese exprimată de marii 
compozitori ai lumii în concertul simfonic, în muzica 
de cameră sau drama lirică, iar melodiile compuse 
de mine, dulcege şi romantice, nu aveau nimic din 
incandescența sau accentul de răzvrătire al 
cântecului legionar. (...) 

Revenit acasă am încercat a reconstitui emoţiile 
pozitive sau negative ale celui dintâi contact efectiv 
cu Legiunea. Fusesem indiscutabil impresionat de 
disciplina, avântul şi contemplarea eroică a vieţii de 
către gruparea de tineri prezenţi la şedinţă. 

Mă gândii a încera să compun un marş, în 
spirit mai modern şi simplificat, un elogiu 
adresat tineretului legionar. (Compusesem în 1919 
un mic marş cercetăşesc pe cuvintele prietenului Val 
Mugur. Pare că eram predestinat a începe "marcial” 
cariera de compozitor.) i ia : . 

Debarasându-mă pentru  circumstanță de 
reminiscenţele siropoase ale romanțelor, mă aşezai 
la pian cu gândul de a improviza o melodie zveltă 
închinată tinereții legionare. 

Pentru colaborarea literară, cuvintele, îmi fu 
indicat RADU DEMETRESCU-GYR, asistent al 
Facultăţii de Litere di = 
Capitală, eminent poet şi| » 
vechi membru al Gărzii de 
Fier. 

Întâlnirea fu simplă dar 
providenţială. Ne  cunoşteam “ 
de-ajuns din activitatea publică | 
şi în câteva clipe se stabili între | 
noi o înțelegere deplină, o 
armonie rar întâlnită şi o 
minunată prietenie ce avea să dureze până la 
capătul vieţii, deşi adesea despărțiți de evenimente 
şi prăbuşiri istorice sau politice. 

Era de necrezut uşurinţa cu care Radu Gyr 
versifica, adaptând creaţia sa poetică exigențelor 
muzicale. Colaborasem în cariera mea artistică cu 
oameni de teatru şi libretişti notorii, vechi şi afirmaţi 
profesionişti ai poeziei, dar la nici unul nu am întâlnit 
dexteritatea lui Gyr, uluitoarea uşurinţă de versificare 
pe o temă dată. Libertatea sa de creaţie de astă dată 
era restrânsă, limitată de metrul şi ritmul melodiei. Şi 
totuşi reuşea cu extraordinară facilitate a îndeplini 
orice dorință exprimată pentru o cât mai perfectă 
adaptare. 

In câteva ore reuşirăm a da un conținut definitiv 
marşului. 

Trebuia să aibă aprobarea lui Corneliu Codreanu 
spre a fi difuzat. Intr-o seară veni la mine acasă în 
str. Paris, în spatele Ministerului de Externe, un grup 
restrâns de căpetenii legionare, în frunte cu dl. ing. 
CLIME, Victor Vojen, Puiu Gârcineanu şi GYR. 
Ascultară de câteva ori melodia intonată de Radu 
Gyr şi de mine, cu acompaniament de pian. Poate 
pentru prima oară un cântec legionar era prezentat 
cu acompaniament. Ing. Clime avea o puternică 


voce tenorală. Se 
arătă 
entuziasmat, ca şi camarazii săi. 

- Mâine mergem la Căpitan să i-l cântăm! 

Aşa l-am cunoscut pe Corneliu Codreanu, cu 
care călătorisem prin 1922 în acelaşi vagon de tren 
în drum spre laşi, mergând să mă înscriu la 
Facultatea de Drept, unde nu se cerea frecvenţă. 

Codreanu păru încântat, la rândul său. Se hotărî 
să se dea titlul cântecului "Sfântă tinerețe 
legionară”. 

In aceeaşi după-amiază fu supus audiției gen. 
Cantacuzino-Grănicerul, la locuința sa din str. 
Gutenberg, din care o parte fusese alocată drept 
sediu al Mişcării Legionare. 

Fără a mă cunoaşte, Generalul se exprimă 


precum îi era obiceiul, într-o neaoşă limbă 
românească; 

- Bravo, măi băieţi! E dat în mă-sa cel ce l-a 
compus! ; 


Am acceptat rizând cuvintele de omagiu ale 
năstruşnicului General care înjura de mamă şi la 
bine, şi la rău. A fost, pentru mine, cel mai 
neobişnuit, dar şi cel mai sincer şi spontan 
elogiu. 

După aprobarea Șefului Mişcării, cuibul 
"Dragoslavele" hotări tipărirea Marşului la tipografia 
Caraianu de pe cheiul Dânboviţei, unde editorul meu 
trăgea la piatră litografică toate romanţele. 

Ilustrația copertei se datora pictorului Bassarab. 

Prima ediție de 5.000 exemplare se vându în 
câteva zile ca pâinea caldă, banii fiind destinați 
Mişcării. Codreanu consfinți Sfântă Tinerețe 
Legionară ca un fel de Imn oficial al Legiunii. 

Toate acestea se petreceau în primăvara 
anului 1936. 

După câteva luni, în august, în drum spre 
Constantinopol, mă dusei la Carmen Sylva însoțit 
de comandantul vaporului "Principesa Maria”, Petrică 
Lateş, şi de colonelul de Cavalerie Constantin- 
Mache-Marinescu, fost la rândul său elev, în clasa a 
5-a a Liceului Mănăstirea Dealului, pe când 
Codreanu era în clasa l-a. 

Pe la ceasurile două a unei calde după-amiezi de 
vară ne prezentarăm la tabăra legionară, unde 
plantonul se duse să înştiințeze pe Şeful Mişcării 
că sunt oaspeți care vor să-l salute. 

Codreanu ieşi din cort frecându-se la ochi, fiindcă 
tocmai se odihnea. Apoi dădu deşteptarea pe 
întreaga tabără, cufundată în somn de odihnă după 
munca dimineţii: 

- Camarazi! Avem astăzi 


printre vizitatorii noştri 


pe dl. colonel Constantin Marinescu, pe comandantul 
de vapor Petre Lateş şi pe autorul "Sfintei Tinereţi 
Legionare”,  camaradul lon Mânzatu. - Strângeți 
rândurile şi, în onoarea lor, dați tonul la cântec! 

Intr-o clipă se formă un careu şi pentru întâia 
oară ascultai, aproape cutremurat de emoție, 
intonat de sute de piepturi goale, arse de soare, 
propria-mi compoziție. 

(continuare în numărul viitor) 


Pogună nealeată de Guilul  Vestitorti 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 P29:11 


DID) UNII 


IE ED a-i 


unitatile 


RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI ALE LUMII DE ASTĂZI (V) 
- SF. NICOLAE VELIMIROVICI - 


(continuare din numărul trecut) 


DESPRE DOVEDIREA FIINȚEI DUMNEZEIEŞTI 


Un prieten al Dvs. vă spune mereu: „Nu există 
Dumnezeu!" 

Odată, tulburat, i-aţi zis sărmanului Dvs. prieten: 
„Dumnezeu există, tu nu exişti!” Şi n-aţi greşit: 
fiindcă cei ce se despart de Veşnicul Dătător de viață 
în această lume vor fi despărțiți de EI şi în cealaltă: şi 
astfel, nu vor şti. nici aici, nici dincolo de Mărețul 
Făcător al tuturor făpturilor. lar a fi despărțit de El 
este mai rău decât a nu exista. 

În locul Dvs., i-aş mai spune şi următoarele: 
Greşeşti, prietene, când spui că nu există 
Dumnezeu. Mai corect ar fi dacă ai spune: „Nu-L 
am pe Dumnezeu" - fiindcă vezi şi singur că ceilalţi 
oameni din jurul tău îl simt pe Dumnezeu, drept care 
şi spun: „Există Dumnezeu”. Aşadar, treaba nu e că 
nu exista Dumnezeu, ci că tu nu îl ai. 

Greşeşti ca un bolnav care ar spune: „Nu 
există sănătate pe lume”. El poate spune fără a 
minți doar: „EU NU AM sănătate", iar spunând: 
„Nu există sănătate pe lume îndeobşte", minte. 


Greşeşti ca un orb care ar spune: „Nu există 
lumină pe lume". Există lumină, lumea toată e plină 
de lumină - însă el, sărmanul orb, nu are lumină 
Dacă ar fi să vorbească drept, ar putea spune doar 
„Eu nu am lumină" 

Greşeşti ca un cerşetor care ar grăi: „Nu există 

aur pe lume”. Există aur, există şi pe pământ şi sub 
pământ. Cine spune că nu există aur, nu spune 
adevărul. Ar spune adevărul dacă ar zice: „Eu nu am 
aur”. 
Greşeşti ca un răufăcător care ar grăi: „Nu există 
bunătate în lume”. In el nu este bunătate, în lume 
este. Ca atare, nu ar greşi numai dacă ar spune: „Eu 
nu am bunătate” 

Aşa şi tu, vecine, greşeşti când spui că nu 
există Dumnezeu - căci dacă tu nu ai ceva, asta 
nu înseamnă că nu are nimeni sau că îndeobşte 
nu există. 

Sau cine te-a împuternicit, spune-mi, ca să 
vorbeşti în numele întregii lumi ? Cine ţi-a dat 


dreptul să pui boala ta pe seama tuturor şi să 
arunci neputinţa ta asupra tuturor? 

lar de vei recunoaşte şi vei spune: „Nu-L am pe 
Dumnezeu", atunci vei spune adevărul şi vei rosti o 
mărturisire - fiindcă au fost şi sunt oameni 
excepționali, dar care într-adevăr nu-L au pe 
Dumnezeu. Dumnezeu, însă, îi are pe ei - îi are până 
la ultima lor suflare. Dacă şi cu ultima suflare vor 
declara că nu II au pe Dumnezeu, atunci nici 
Dumnezeu nu-i mai are pe ei. Şi îi scrie la cheltuieli. 

Drept aceea te rog, prietene, pentru sufletul tău, 
pentru viața şi împărăția cea veşnică, pentru 
lacrimile şi rănile lui Hristos: te rog, prefă 
mărturisirea ta de îndărătnicie în mărturisire de 
pocăință. lar ceea ce trebuie să faci după aceea îţi 
va spune Biserica; întreabă! 

Pace ţie şi binecuvântare de la Domnul! 


DESPRE CUVINTELE DE LA APOCALIPSA 1, 6 


Trăia în Asia un oarecare împărat păgân. Era 
puternic şi temut, dar nu avea urmaşi. Când i-a venit 
vremea împăratului să moară, l-au întrebat cine să 
împărătească în urma lui. 

Grăit-a împăratul: „Găsiţi-mi om care să fie după 
voia mea, ca să-l înfiez şi să fie împărat după 
mine. Acel om trebuie să aibă însă trei însuşiri. In 
primul rând să nu se teamă de moarte; în al doilea 
rând să nu dorească să fie împărat; în-al.treilea 
rând să aibă mai mulţi copii decât orice alt om din 
împărăţia mea”. 

Au căutat, au căutat... şi n-au găsit. În cele din 
urmă au adus înaintea împăratului un lemnar tânăr, 
frumos şi viteaz. 


Vă miră că nu scriu decât despre Hristos, în 
vreme ce “ar trebui scris despre pacea mondială, 
despre cultură, despre educație, despre progres, 
despre morală”! 

Ascultați casnicii: despre ce vorbesc, dacă nu 
despre stăpânul casei? 

Ascultaţi şi citiți: cine este mai des pomenit 
zilnic într-o țară decât domnitorul şi conducătorii 
acelei țări? 

Şi atunci cum să nu se vorbească foarte mult 
între locuitorii -lumii despre Stăpânul lumii, 
despre Domnitorul universului, despre împăratul 
cerului şi pământului, despre Mântuitorul sufletelor 
noastre? 


Împăratul, care trăgea să moară, l-a întrebat: „Te 
temi de moarte?" 

Lemnarul a răspuns: „Cum să mă tem de ceea 
ce se teme de mine şi va să-mi slujească drept 
punte spre împărăţia veşnică?” 

Întrebă iarăşi împăratul: „Vrei să fii împărat?" 

Lemnarul a răspuns: „Cum să doresc să fiu 
ceea ce sunt deja? Făcătorul meu m-a înfiat prin 
Hristos, iar. „Făcătorul. „meu este. împăratul 
împăraților; aşadar şi eu sunt deja împărat”. 

În fine, împăratul a întrebat: „Câţi copii ai?" 

Tânărul a răspuns: „300 am. Sunt cei pe care i- 
am botezat şi născut duhovniceşte. Aceştia sunt 


DESPRE STĂPÂN 


lar a vorbi despre Hristos înseamnă a vorbi 
despre tot binele desăvârşit din cer şi de pe pământ. 

Când se vorbeşte despre Hristos, se vorbeşte 
şi despre pace, fiindcă El este adevăratul Purtător 
de pace şi Dătător de -pace din istoria planetei 
noastre. 

Când se vorbeşte despre Hristos, se vorbeşte 
şi despre cultură în sensul bun al cuvântului 
(fiindcă acest cuvânt a fost schimonosit până la 
sluțenie). lată, El e insuflătorul celei mai nobile şi 
mai sfinte culturi din lume. 

A vorbi despre Hristos înseamnă a vorbi şi 
despre educația oamenilor, fiindcă toată învățătura 
Lui priveşte educarea oamenilor - educarea 
oamenilor şi transfigurarea duhovnicească. 


copiii mei duhovniceşti, care mă numesc părinte 
duhovnicesc al lor”. 

Atunci împăratul a căzut pe gânduri, după care a 
zis: „Te-am chemat să te înfiez, însă acum te rog 
să mă înfiezi tu pe mine, ca să fiu şi eu între fiii tăi 
duhovniceşti" şi l-a botezat tânărul pe împărat. Şi 
împăratul a murit fără teamă de moarte. 

Toţi creştinii sunt înfiați de împăratul ceresc prin 
mila. şi. harul acestui împărat. şi pentru sângele-lui- 
Hristos. Aşadar, toți câți trăiesc în această viață 
ca nişte creştini adevărați vor intra în 
nemuritoarea împărăție a cerurilor şi vor împărați 
cu Tatăl lor, împăratul Cel veşnic şi neasemuit. 


A vorbi despre Hristos înseamnă a vorbi 
despre progres, fiindcă El singur poate duce 
oamenii dincolo de mormânt. 

Aşadar, a scrie şi a vorbi despre Hristos 
înseamnă, fără îndoială, a vorbi în mod inevitabil 
despre morală, adică despre purtare, despre cinste, 
curăție, bunătate, milă față de cei în suferință, 
dragoste şi aşa mai departe. 

Cu adevărat, nu este de mirare că umila mea 
persoană scrie şi vorbeşte despre Hristos, ci e de 
jale şi de mirare că alte mii, mai puternice şi 
capabile decât mine, nu gândesc, nu vorbesc, nu 
scriu, nu cântă despre lisus Hristos, Fiul lui 
Dumnezeu, Mântuitorul lumii. 


DESPRE CEA MAI MARE INVERSARE 


Nu, nu şi iarăşi nu: credința creştină nu s-a 
dezvoltat din credințele şi filosofiile păgâne! Căci 
ceea ce s-a dezvoltat trebuie să aibă asemănare cu 
lucrul din care s-a dezvoltat. 

Credinţa creştină era atât de NEasemănătoare 
cu iudaismul - cu care părea că are cea mai mare 
asemănare - încât evreii L-au răstignit pe Hristos, 
întemeietorul noii credințe. 

lar cât priveşte celelalte credințe, filosofice. şi 
idolatre, ce să mai vorbim? Deosebirea este atât de 
mare ca şi cum cineva ar călători spre apus şi 
deodată ar face stânga-împrejur. 


Totul se inversează în lumina creştină; ceea ce 
era înainte se întoarce înapoi şi ceea ce era jos se 
ridică sus. 

Cealaltă lume, care pentru păgâni şi evrei era 
„lumea umbrei”, este deschisă de mâna lui 
Hristos ca lume a realității. 

Mormântul întunecat se umple de lumină. Viața 
înghite moartea. 

Bucuria împărățeşte asupra întristării. 

Pierderea devine câştig. 

Sufletul se înalță deasupra 
stăpânul asupra slugii. 


trupului ca 


Vederea 
duhovniceşti. 

Lumea şi cele ce se întâmplă în ea sunt privite nu 
după trup, ci după duh. 

Credința în întâmplare este pierdută şi e înlocuită 
cu credinţa în purtarea de grijă a Dumnezeului Celui 
viu, 

Totul este expus cu o limpezime desăvârşită atât 
în Sfânta Scriptură, cât şi în istoria Bisericii şi în viața 
credincioşilor ei fii, de-a lungul tuturor veacurilor. 


trupească se supune vederii 


(continuare în numărul viitor 


Pa. 12 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


ZIG- ZAG PRIN NO 


UL BUCOVINEI 


(conținuare din pag. 4) 


Am putut să vizitez Biserica Greco-Catolică, 


zi | ării ă alt "monument" din 
hramul Adormirea Maicii Domnului, aflată pe [ În fața gării se află un 


timpul fostei Uniuni Sovietice: un tanc pe un 


cu - Ană / i ai A = 
fosta Saiă Hei 7 Aglae stilul » soclu, primul care a intrat în Cernăuţi în martie 
catolic cu cel o Ş intre cele mai 1944. Astfel de "monumente" sunt cu sutele de la 


vechi din oraş, fiind ridicată între 1820 şi 1821. 
După Unire. în 1920, a fost mărită, adăugându-i- 

o nouă aripă. Biserica este deschisă, dar |» 
slujbele se țin numai în limba ucraineană. : 

În apropiere se află două biserici ortodoxe, ÎI 
St. Gheorghe şi Sf. Parascheva, unde, de Mă 
asemeni, se oficiază slujba numai în limba fie 
ucraineană. În urmă cu câteva decenii slujbele se 
ineau numai în limba română. 

Biserica Sf. Parascheva a fost ridicată pe 
locul unei bisericuțe de lemn ce dăinuia din sec. 


Prut şi până la Volga, chiar şi la sate. Astăzi nu 
mai impresionează pe nimeni în tot fostul URSS 
(care era considerat "bastionul păcii”)!! 


Dacă te consideri Român, nu poți vizita 
Cernăuțiul eliminând din itinerar Cimitirul 
Central. Acesta se află la marginea oraşului, 
lângă şoseaua care duce la Horecea şi către 
podul peste Prut. Aici se află mormintele 
tuturor cărturarilor români bucovineni: Aron 
Pumnul (1816-1866, profesor de limba şi 
al XV-lea şi fusese cunoscută mai târziu sub literatura română la Gimnaziul din Cernăuţi), 
numele de Biserica Boierului Leca, mort în DEST Radu Sbierea (profesor universitar, primar al 
1768. Actuala biserică are pusă temelia în 1843, e.) = SD ş 4 Cernăuţilor), Epaminonda Bucevski (1843- 
iar târnosirea ei s-a făcut în 1862. Şi ea a fost loc PSR | 1891, pictor academic al Eparhiei Bucovinei), 
de depozit în timpul ocupației sovietice. Dimitrie Onciul (1856-1923, istoric, profesor 

Am plecat trist după ce am intrat în ultima universitar), Constantin Isopescu Grecul 
biserică ortodoxă de pe fosta stradă Română, (profesor universitar, membru al Consiliului 
Biserica Sf. Nicolae. Naţional Român din Viena din 1918) ş. a. În 

Biserica este cea mai  frumoaşă şi j capelă au fost îngropați de-a lungul vremii cinci 
impunătoare. (ii) mitropoliți ai Bucovinei. 

| s-a pus piatra de temelie în anul 1927 şi al r- y Majoritatea monumentelor funerare sunt 
fost sfințită în 1939, sub domnia lui Carol al II-lea. opere de mare valoare artistică,. pline de 
Această precizare, în limba română, se află pe o S “originalitate, construite din materiale scumpe, 
placă de marmură de la intarea în edificiu. 008 i d ii dintre care nu lipsesc granitul, marmura neagră 
Interiorul este deosebit. de elegant, scenele 2 ARE i 4] sau albă. Nu ştiu pe care să-l premiez pentru 
religioase de pe pereți sunt realizate cu măiestrie. frumusețea sa: pe cel al lui Aron Pumnul, loan 

Construcţia seamănă izbitor, datorită cupolelor Dragli, Vasile Găină, Mihail Dracinski, Elena 
ei, cu cea a Mănăstirii Curtea de Argeş. Hurmuzachi, Dionisie Bejan, Radu şi lon 

Catapeteasma este din lemn sculptat şi pe 3 oi cea r - Sbierea, sau al lui Gheorghe Şondru? Toate 
laturile uşilor împărăteşti sunt încrustate stemele au acest numitor comun, originalitatea. 
provinciilor româneşti. e SE. azi În Cimitirul Central se află un stejar mare şi 

În urmă cu cca. 15 ani am asistat aici la o [EX gros, care este cel mai simbolic monument pentru 
slujbă ținută în întregime în limba română. Toţi toți românii bucovineni. Se. numeşte 
credincioşii vorbeau româneşte; la intrare se 4 DETRUNCHIATUL şi reprezintă "pe viu” istoria 
vindeau broşuri în limba noastră. Moldovei: din partea stângă a trunchiului se 

Acum, nici vorbă de limba română, totul este Î desprinde o ramură mai subțire, pe care este 
în ucraineană, de la vorbirea preoților până la însemnat ”1775” (anul când a fost răpită 
casetele audio şi CD-urile cu slujbe. E Bucovina), iar din partea dreaptă porneşte o ramură 

Alături de biserica monumentală Sf. Nicolae se IN mai groasă, pe care se poate citi; '"1812” (anul 
afla, pe timpuri, o bisericuță de lemn, tot cu anexării Basarabiei la Imperiul Țarist); un lanț 
hramul Sf. Nicolae, copie a bisericii Bogdana din mare şi greu reuneşte cele două ramuri 
Rădăuți. Era cea mai veche din oraş, fiind desprinse din trunchi, iar în mijloc este scris 
întemeiată în anul 1607, refăcută în 1779 şi 1885, 1918” (anul revenirii la patria-mamă a ținuturilor 
şi... arsă (!!) intenţionat în 1993, pentru a aparţine, în smulse de imperiile vecine). 
prezent... cazacilor! In partea de jos a monumentului s-a scris, după 


Autorităţile locale au reconstituit biserica în 2010; Unirea din 1918, următorul epitaf în memoria 
vebuia însă, dată fiind. vechimea. seculară, să. se consilierului consistorial Zaharia Voronca (1851- 
precizeze, pe o placă, numele întemeietorului 1920): 
bisericuței din lemn, boierul Stroiescu, care este "Dormi tihnit la Arboroasa: 
înmormântat în curte, şi nu doar faptul că a fost Nu mai suntem detrunchiaţii 
refăcută cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Te-au închis c-ai plâns pe mama; 

Biserica Ucrainei este o instituţie care nu respectă Bz Ja sant i adutiajita 
pe ctitorii de altă naționalitate, deşi tot ortodocşi, şi SL-alci „ala Azul alpi cacaa alo SplUREa 
care. modifică. părțile organelor locale în ştergerea identităţii noastre 
djazisio iesea rainui naționale. Multe monumente se află într-o stare 
Piri avansată de degradare, nimeni nu le mai îngrijeşte. 
| Mulţi dintre cei care se odihnesc aici nu au urmaşi, 
fie datorită trecerii timpului, fie, mai ales, din cauza 
urmărilor tragice ale ultimului război mondial, când 
mulți creştini au plecat de aici. Sub pretextul că nu 
are nimeni grijă de morminte şi monumentele 
funerare, s-a trecut masiv la profanarea lor. Astfel, 
cu neruşinare, pe unele pietre funerare din marmură 
a fost ştearsă crucea şi înlocuită cu o stea, iar 
numele nou încrustat aparține unui fost politruc 
sau înalt funcționar din aparatul administrativ. 
. Spre deosebire de cimitirul românesc, în cel 
israelit, aflat peste drum, nu am întâlnit nici un 
monument care să marcheze înhumarea unui 
) J cetățean de etnie ucraineană sau rusă. Cei de la 
„(Faptul că  /erusalim s-au dovedit a fi, în acest fel, mai habotnici 


Bisericile 
româneşti au devenit 
biserici ucrainiene. 
Dar în Cernăuţi este 
deschis un Consulat 
Românesc, iar, aşa 
cum am arătat, în 
20% din! 
Y populaţie este 
românească. Atunci 
de ce nu se 
îi 3 protestează 
goPolriva acestor abuzuri, de ce această delăsare 
na egă de periculoasă, care tinde la ştergerea 
ți noastre din nordul Bucovinei?! 


"Detrunchiatul” 


care Cernăuţiul era denumit "mica Vienă 
ARE Bucureştiul era denumit "micul Paris" era o şi sensibili cu protejarea coreligionarilor morţi, de 
să m Vizitat apoi şi cel mai mare parc din Cernăuţi, exagerare, dată fiind prăpastia dintre centrul elegant care nu s-a atins nimeni, spre deosebire de 
i Nume “Bucovina” cu aspect plăcut, cu alei şi periferie, unde şi acum, după atâta amar de ani, autoritățile de la Bucureşti care nu au întreprins şi nu 


al de tei bătrâni şi cu un teatru în aerliber. zeci de străzi nu au canalizare şi trotuare.) întreprind nimic pentru stoparea acestui fenomen 
în POI, coborând lin pe o stradă lungă, am ajuns şi Gara este construită la sfârşitul secolului trecut, antiromânesc. 
gară. după darea în exploatare a primului tronson de cale La cimitirul evreiesc, năpădit de buruieni, o dată 


sl drum, pe toate străzile adiacente, am remarcat ferată, Cernăuţii devenind, în scurt timp, nod pe an, primăvara, vin tineri din Statele Unite, care, 
Ja pentru toate construcţii, majoritatea cu etaj, cu - principal de comunicaţii. Clădirea este masivă şi timp de câteva zile, îl curăță de la un cap la altul! 
un stil propriu şi bogate în decorațiuni sobră, frumos decorată pe faţadă. ; (continuare în numărul viitor) 
exterioare, cu mici scuaruri, motiv pentru . 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 F29: 13 


Czrejpondendiă 


ÎNSCENĂRILE, ARME EFICACE ALE DIPLOMAȚIEI 
- Auto-atentatele de la 11 septembrie - 


In anul 1664 coloniştii englezi, aşezaţi deja în 
zona golfului Hudson, au cumpărat de la indienii 
băştinaşi o insulă cu un sol stâncos, rezistent la 
intemperii. Tranzacţia s-a finalizat contra sumei de 
doar 24 dolari. Insula astfel adjudecată a fost 
denumită ulterior Manhattan şi, cu timpul, a devenit 
centrul comercial şi financiar al giganticului New 
York. 

Terenul foarte dur şi rigid a permis ridicarea a 
numeroase blocuri cu structuri metalice şi zeci de 
etaje. La început cea mai înaltă construcţie a fost 
"Empire State Building”, dar,din 1974, când s-a 
finalizat (după 6 ani de şantier) Complexul "World 
Trade Center” (W.T.C.), alte 2 turnuri cu câte 110 
etaje fiecare şi 410 m înălțime au apărut în peisajul 
metropolei americane. Un asemenea turn cântărea 
cca. 290.000 tone “la gol”, subsolurile aveau 6 etaje 
funcţionale, iar suprafața unui etaj însuma 4019 mp 
(63,4x63,4m). Tumul situat spre nord avea 
amplasată pe terasa superioară şi o antenă imensă 
de cca. 27 tone greutate şi 85 m înălțime. 

Ca elemente de siguranță proiectanți au calculat 
structura celor două blocuri turn cu multă atenţie 
şi valori acoperitoare, astfel ca ele să reziste la: 

a. Un impact accidental cu un avion Boeing 
707 (56 tone) care ar fi lovit construcția cu 
550km/h, producând pagube mici la 3-4 etaje. 

b. Un cutremur puternic de 7,32 
Richter, valoare constantă timp de 
peste 45 secunde. 

c. Un taifun cu viteza vântului de 
peste 240km/h, aplicată timp de 3 ore |: 
cu o săgeată de maximum 6m. 

Ca un argument suplimentar 
referitor la rezistența celor 2 turnuri 


unul din subsolurile Turnului Sud un 
grup de fundamentalişti islamici au]: 
introdus o furgonetă plină cu 2,20 tone 
explozivi pe care au detonat-o la o oră] 
de maximă aglomerație; expertizele 
ulterioare au demonstrat că structura 
de rezistență a Turnului Sud şi a 
platformei radier nu au avut de suferit 


In cele două "Turnuri Gemene” ("Twin Towers”) 
îşi aveau sediul peste 450 firme la care lucrau mai 
mult de 45.000 de oameni. 

In dimineaţa zilei de 11 sept. 2001, după 3 zile de 
repaos, cca. 10.000 de salariaţi intraseră deja în cele 
două turnuri după ora 8,30, înainte deci de 
începerea programelor de lucru, fără să ştie că la ora 
9,46 (ora locală New York) un avion de pasageri se 
va zdrobi, premeditat, de etajul 94 al Turnului 
Nord, cel dotat şi cu uriaşa antenă menţionată mai 
sus. Ulterior s-a aflat că era vorba de zborul nr. 11 
al companiei "American Airlines”, un Boeing 767- 
200 cu lungimea de 48 m, greutate maximă 179 de 
tone, din care combustibilul la pornire cântărea cca. 
60 tone. 

După numai 17 minute, la 10,03 deci, un al 
doilea avion a lovit şi Turnul Sud, cu 15 etaje mai 
jos, Avionul reprezenta zborul 175 al firmei "United 
Airlines” şi era de acelaşi tip ca precedentul. 

După cca. o oră un al treilea avion tip Boeing 
757-200 al companiei "American Airlines”, notat 
ca zborul 77, a lovit parkingul de sud al uriaşei 
clădiri din Washington, cunoscută sub numele de 
Pentagon. 

Cam în acelaş timp al patrulea avion din această 
serie tragică s-a prăbuşit în Somerset County, lângă 
Pittsburgh. Era tot un Boeing 757-200 şi reprezenta 
zborul 93 al companiei "United Airlines”. 

După cca. o oră cele două construcții s-au 
prăbuşit în întregime, zdrobindu-se complet atât 

structurile supraterane cât şi cele 6 etaje 
din subsol; placa radier s-a fisurat, iar apa 
fluviului Hudson s-a infiltrat pe cca. 300 m 


(1) 


Executarea 


în tunelul de metrou de sub platforma World Trade 
Center. 

In această succesiune de nenorociri s-a spus 
iniţial că şi-au pierdut viața 2843 de oameni. Ulterior 
această cifră a crescul la 3.113, la care s-au adăugat 
alte 1.300 de persoane care au dispărut în New York 
în această tragică zi. 

In versiunea oficială a guvernului american s- 
a afirmat că a fost vorba de un atac concertat al 
unor celule fundamentaliste islamice: agenţi 
kamikaze ai acestor centre, după ce s-au antrenat în 
Califomia pentru conducererea unor avioane de mici 
dimensiuni, s-au infiltrat printre pasagerii celor 4 
avioane pe care le-au preluat sub control, înarmați 
doar cu arme albe; ulterior, ei ar fi condus şi zdrobit 
avioanele de construcţiile menţionate mai sus. Doar 
în cazul avionului prăbuşit lângă Pittsburgh s-a vorbit 
de o revoltă a pasagerilor, de o luptă cu teroriştii, 
Situaţie în care avionul scăpat de sub control s-a 
prăbuşit, luând foc la impactul cu solul. 

Această versiune oficială, deşi a fost 
acceptată inițial de media şi opinia publică 
americană, s-a dovedit ulterior a fi şubredă, 
incoerentă şi chiar stupidă, aşa încât rândurile ce 
urmează vor căuta să elucideze o parte din 
numeroasele semne de întrebare apărute între 
timp. 


Deşi a fost ultimul lovit, vom începe această 
analiză cu impactul de la Pentagon, unde faptele 
şi concluziile sunt mult mai clare, mai simple şi 
mai uşor de prezentat. 

Aşa cum ne-a arătat situația Executivul American, 
în dimineața zilei de 11 septembrie cursa nr. 77 a 
companiei American Airlines (avion tip Boeing 
757- 200) a intrat în spațiul aerian al capitalei 
SUA şi s-a zdrobit în mod premeditat de zidurile 
cunoscutei clădiri a Pentagonului, în zona în care 
era situat tunelul de acces al elicopterelor oficiale. 

Din impactul produs a rezultat un uriaş incendiu, 
în urma căruia şi-au pierdut viața, atât oamenii din 
avion (64 pasageri şi echipajul), cât şi 125 dintre 
salariaţii Pentagonului. 

Sumar, foarte sumar acest comunicat oficial, dar 
şi mai sumară este credibilitatea lui. 

Să începem analiza evenimentului de la 
Ministerul Apărării din SUA (Pentagonul) prin 
readucerea în actualitate a unui alt eveniment, 
petrecut în primăvara anului 1986, tot la 
Washington, dar la Casa Albă. 

In acel caz, un avion Cesna de mici dimensiuni, 
pilotat de un tânăr plin de idei originale şi de 
revendicări politice, a reuşit să aterizeze nestingherit 
pe zona peluzei din faţa biroului oval al Casei Albe . 
Tacticos, tânărul a coborât din avionetă şi a 
desfăşurat mai multe pancarde cuprinzând toate 
solicitările sale. 

Incidentul s-a rezolvat paşnic, dar din acea zi, 


autoritățile americane au hotărât că, în viitor, nici ” 


un avion neoficial, fără o aprobare prealabilă, nu 


(continuare din numărul trecut) 


va mai avea permisiunea de a  survola 
Washingtonul. |n caz de nesupunere, avionul 
urma să fie interceptat şi chiar doborât. 

Din acest motiv, şi la 11 sept. 2001, la peste o 
oră de la evenimentele din New- York, avionul 
zborului 77 nu_putea ajunge la Pentagon 
deoarece ar fi fost doborât în prealabil de cele 
peste 150 de avioane multi-rol tip 16/18, aflate la 
bazele aeriene operaţionale apropiate, "Andrews" şi 
"OTIS National Base Guard” (sediul faimoasei 
escadrile "102 Fighter Wing”), sau de cele 50 baterii 
de rachete sol - aer “Patriot, ultramoderne, 
amplasate în jurul capitalei SUA. ! 

In această situație, în care un avion cu rele 
intenții nu putea ajunge la Washington, ne punem şi 
azi întrebarea firească despre ce s-a petrecut cu 
adevărat la Pentagon în acea zi nefericită de 
11.09. 2001. 

Răspunsul este unul singur şi firesc: 

Altceva! 

Altceva decât a afirmat executivul SUA. 

lar acest altceva poate însemna o acţiune 
deliberată a unei părţi din guvernul american de a 
provoca aici un mare incident deliberat. 

In acest scop s-au efectuat următoarele activități: 

1) In zona heliportului din Pentagon, unde 
clădirea se afla deja în reparaţii, s-au stocat diferite 
piese vechi de avioane şi cca. 10.000 
litri kerosen în butoaie şi rezervoare 
din tablă; 

2) s-au amplasat, în puncte bine 
alese, cantitățile necesare de 
dinamită; 


helicopter militar o rachetă aer - sol 
“| asupra clădirii; 

j 4) imediat au fost acţionate şi 
-] dispozitivele pentru explodarea 
punctelor minate. 

Din toate acestea au rezultat 
distrugerile şi victimele cunoscute, 
completându-se astfel efectele 
dezastrelor de la New York. 

Ca de obicei, însă, înscenările 
— “aranjorilor“ oficiali au prezentat 
fisuri, şi încă dintre cele mai radicale, adică: 

- 'Exploziile comandate au aruncat în aer şi 5 
dintre butoaiele cu kerosen, acestea aterizând la 
peste 30 m de clădire, unde s-au spart, iar cca. 1000 
litri de combustibil s-au adunat într-o băltoacă ('la 
flaque de kerosen“, cum spune Thierry Mayssan în 
cartea sa), dar fără a lua foc! Balta de kerosen a 
fost fotografiată de zeci de teleobiective ale 
reporterilor ținuți la distanță de “agenţii de ordine”. 

- In zona impactului nu s-au găsit nici cadavre 
ale pasagerilor, nici bagaje, nici roți sau scaune 
deformate ale avionului, nici piese componente 
specifice ale unui avion Boeing tip 257-200. 
Nimic, nimic, nimic — sau, cum spuneau latinii, “ex 


„nihilo, nihif'. 


Pentru închiderea discuţiei asupra Pentagonului 

ar mai fi de adăugat o observaţie: anume că gaura 
din zidul Pentagonului era circulară şi avea un 
diametru de numai 6 m, în timp ce anvergura 
(lungimea) aripilor la un Boeing 757-200 măsoară 
47,12m!! 
„Deci, dacă la Pentagon autoritățile americane au 
iniţiat şi executat această înscenare oribilă, ne putem 
întreba, logic, dacă nu cumva şi la New-York au fost 
efectuate acţiuni asemănătoare. 


Despre ce s-a ascuns în spatele celor două 
catastrofe de la "Turnurile Gemene” din New- 
York se va prezenta în numărul viitor un 
material bogat în amănunte şi în concluzii. 


Pa9.14 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 


3)-la ora dorită-a fost trasă dintr-un 


PPP) 


Corcurd 
ISTORIA CENZURATĂ 
- premii în cărţi - 
Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe 


adresa sediului, su se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


Bi ri 


CONCURSUL E OEI OMARIE A CONSTAT DIN REZOLVAREA UNUI ARITMOGRIF: 
înlocuind cifrele cu literele corespunzătoare, în coloana centrală trebuia să se obţină numele 


[gafatorulu! şi conducătorului Mişcării Legionare, iar pe orizontală, numele unor adepți 
ai acesteia. 


REZOLVAREA ARITMOGRIFULUI NU A FOST DATĂ DE NIMENI, de aceea premiul, constând din broşurile lui Traian Herseni: "Mişcarea 


Legionară şi țărănimea” şi "Mişcarea Legionară şi muncitorimea” se va reporta luna aceasta, când vă vom propune UN NOU ARITMOGRIF. 


SUCIU loan — episcop greco-catolic simpatizant legionar, închis de comunişti şi mort în închisoare 

GROZA Dumitru — comandant legionar, şeful Corpului Muncitoresc Legionar în 1940 (în vremea Căpitanului 
fusese adjunctul şefului Corpului Muncitoresc Legionar, care era ing. comandant al Bunei Vestiri GH. CLIME, asasinat 
de autorităţi în masacrul din noaptea de 21/22 sept. 1939), martir al temniţelor comuniste 

MARIN Vasile — dr. avocat, comandant legionar, şeful organizaţiei legionare Ilfov, căzut eroic pe frontul 


avocat lon Moţa : ş : e 

i GRECU Lucia - legionară apropiata de Nicoleta Nicolescu (şefa Cetăţuilor), schingiuită de poliţie pentru a-şi j 
vinde camarazii în prigoana carlistă din 1938; cum n-a trădat, a fost asasinată prin tortură (ian. 1939) Vasile MARIN. 

CRAJA Paul — medic legionar, şeful studenților medicinişti din Bucureşti, martir al Mişcării Legionare 


BANEA lon — avocat şi medic, comandant legionar, şeful Ardealului, asasinat de autorităţi în noaptea de 21/22 sept. 1939 
CRUDU Vasile — legionar, unul dintre conducătorii Congresului Studenţesc (naţionalist) de la Tg. Mureş (1937) 


ARITMOGRIFUL LUNII NOIEMBRIE: 


i 
E 
| 
a 


(Înlocuind cifrele cu literele corespunzătoare, în coloana centrală se va obține numele Fondatorului şi conducătorului Mişcării Legionare, iar 


Pe orizontală, numele unor adepți ai acesteia.) 
PREMIU: "Mişcarea Legionară şi țărănimea” şi 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2010 P29: 15 


"Mişcarea Legionară şi muncitorimea” - Traian Herseni. 


al 40 acele at tame aia: cit 5 tt azil at 


; 


Revista se difuzează la diverse chioşcuri de ziare, 


la nivel naţional: în Bucureşti, în toate reşedințele del] 


județ, precum şi în alte localităţi 


Grigore Ghimbăşeanu — Piatra Neamț; Dacă veți citi orice istorie A 
serioasă (cum ar fi, de exemplu, "Dreapta europea n 
şi Eugen Weber), veți vedea că dreapta 
nu înseamnă nicidecum liberalii sau 
țărăniştii, ci legionarii! lar înainte de 
primul război mondial de dreapta erau 
conservatorii. lar extrema dreaptă 
reprezintă, de fapt, o fracțiune din totalul 
forțelor de dreapta, şi anume cea care 
are opiniile cele mai conservatoare. ŞI, 
cum liberalii n-au devenit legionari, în 
continuare dreapta românească este 
reprezentată tot de legionari! Etichetele — 
false - puse de presă şi de diverşi istorici 
- mai mult sau mai puțin şcoliți sau oneşti 
- nu valorează nimic, nu pot schimba 
decât, eventual, percepția maselor, dar 
nu adevărul. 

Vasile Laurian — Borşa: Ideologul 
legionar Const. Papanace spunea că 
evreii iau în antrepriză marile idealuri ale 
omenirii — cum ar fi cel al libertății — şi le 
distorsionează, anarhizând societatea 
pentru a putea să se instaleze ei la 
conducere. Emanciparea femeii, despre 
care întrebaţi dvs., poartă numele de 
feminism, şi a suscitat extrem de multe 
discuţii contradictorii. A apărut în suita 
ideilor Revoluţiei franceze, textele 
feministe fondatoare reluând. principiile 
iluministe; socialiştii aveau să le preia, 
structurându-le în textele lor doctrinare. 
Organizarea concretă şi afirmarea 
socială a feminismului au început cu |) 
adevărat odată cu mişcarea numită "a 
sufragetelor”, structură militantă activă în 
Statele Unite (primul stat masonic din 
lume) si în Anglia, curent- care-şi: 
propunea  "denunțarea formelor de 
sclavie socială” şi obținerea unor 
schimbări juridice concrete. Eu una consider că tocmai feminismul, sub frumosul 
pretext al emancipării femeii, nu a făcut nimic altceva decât să-i accentueze aşa- 
zisa "sclavie socială”, aceasta căpătând obligaţii suplimentare: pe lângă cele 
tradiționale (creşterea copiilor şi problemele gospodăreşti curente). Dreptul 
femeilor de a vota a fost statuat în 1918 în Anglia şi în 1920 în Statele Unite 
(mare realizare, mare; ce se făceau femeile fără acest drept, că mult le-a 
folosit!). Reprezentanta feminismului în România a fost Alexandrina Gr. 
Cantacuzino (1877 — 1944), una dintre fondatoarele "Societăţii Ortodoxe 
Naţionale a Femeilor Române”, care a condus mai multe organizații feministe: 
"Gruparea Femeilor Române”, Asociaţia "Casa Femeii, Societatea 
"Solidaritatea", şi a fost vicepreşedinta Consiliului. Internaţional al Femeilor. 
Colecţiona cu aviditate decorații şi titluri. Tipul de identitate constitutiv 
discursurilor Alexandrinei Cantacuzino — şi caracteristic feministelor, în general - 
este confuz, marcat de disparități cauzate de asumarea unor valori antagoniste, 
oscilând între adaptare şi diferenţiere, între conformism şi răzvrătire. Cum 
spunea G. Nedelcu în cartea intitulată "Aventura feminismului, (ed. Fundațiilor 
Regale, 1925), "cu emanciparea femeii se pierde frumuseţea unei lumi, dar şi 
echilibrul social, se ruinează familia şi creşte imoralitatea”; “să nu pervertim 
femeia”; "femeia politică va ucide femeia mamă”, "Familia, creație naturală şi 
divină, nemaiavând un reper stabil care fusese până atunci femeia, se va 
dizolva; vor apare indivizii fără familie care, ca şi indivizii fără patrie, trăiesc în vid 
şi sunt vătămatori; decăderea morală este iminentă ca urmare a lipsei de 
educaţie morală din familie”. Profeţii sumbre care însă s-au împlinit, nu credeți? 
Femeia are acum servici, e egală cu bărbatul şi munceşte tot atât cât şi bărbatul, 
ba chiar mai mult. (Deşi, aşa cum spune o veche maximă, eu cred că "egalitate 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Colegiul de redacţie: 


Relații 


cu publicul: 
Tel.: (021) 


Periodic editat de "ACȚIUNEA ROMÂNĂ” 


Emilian Ghika, Ştefan Buzescu, lonuţ Moraru, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
NICADOR ZELEA-CODREANU 

STR. BANUL DUMITRACHE NR. 35 
SECT. 2, BUCUREŞTI, Tel.: (021) 2425471 


Prețul unui abonament pt. anul 2010 

- 50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie) 
- 70 RON pentru Europa; 

- 130 RON peniru Canada, SUA, Australia. 


înseamnă a trata inegal lucrurile care 
sunt inegale”) Femeia face carieră, iar 
copilul, cu cheia la gât, face ce vrea şi ce 
poate; este educat de statul masonic sau 
de o baby sitter care, la rândul ei, a 
crescut cum a dat Dumnezeu. După 
orele de servici femeia dă o raită pe la 
hipermarket şi îşi hrăneşte familia cu 
produse tip fast food pentru că nu mai 
are nici timp şi nici chef să se ocupe de 
casă. Peste câţiva ani va: face cozi 
interminabile pe la doctori, cu copilul cu 
sănătatea ruinată, -şi la psihologi, cu 
copilul antisocial, depresiv sau 
delincvent, eventual dependent de 
droguri, ajungând apoi ea însăşi la 
psihiatru, fără a mai rezolva însă ceva. 
Nu cred că femeia ar trebui să stea la 
cratiţă, dar nici nu cred că poate — sau că 
trebuie — să fie pretutindeni şi eventual în 
ji acelaşi timp. În mod paradoxal, 
antifeminiştii (între care mă încadrez şi 
eu) nu spun altceva decât feministele, ei 
critică la femeie ceea ce critică şi 
feministele: dependența, pasivitatea, 
capriciul, sentimentalismul, favorizarea 
verbalizării în detrimentul acţiunii, 
dezorientarea _ morală sub efectul 
destabilizator al modemizării, dificultatea 
de a găsi soluţii de coexistență între 
tradiţie şi noutate; grea dilemă, nu? Dar 
nu feminismul e rezolvarea, în mod cert. 

Eugen Vâlcu -— Braşov: Sincretismul 
înseamnă îmbinarea de elemente 


(literatură, muzică, dans etc.), 
caracteristică folclorului şi mai ales 
fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă 
diferenţiate. Dar, totodată, înseamnă şi amestecul de doctrine filosofice şi religii 
diferite şi contradictorii care au fost reunite în mod forțat, ignorându-se 
deosebirile dintre ele. Religia Bahai este un exemplu sugestiv în această ultimă 
privință: Bahă'uillâh (fondatorul acestei noi "religii" recente, din sec. XIX, pe 
numele său adevărat Mirzâ Husayn-Ali Nuri) este văzut ca cel mai recent, dar 
nu ultimul dintre "manifestările lui Dumnezeu. EI a pretins că este aşteptatul 
Salvator al lumii şi Învățătorul prevestit în creştinism (deci el ar fi Mântuitorul, nu 
lisus Hristos!!), şi că misiunea lui era să stabilească o bază fermă pentru unitate 
în întreaga lume şi să inaugureze o eră de pace şi justiţie. 

Florin Meşteşugaru — Craiova: “Criterion” a fost o asociaţie a intelectualilor 
români înființată în 1932 la Bucureşti. Era o asociaţie de filosofie, arte şi litere 
care în principal organiza conferințe pe diverse teme, urmate de dezbateri. Din 
asociație au facut parte: Mircea Eliade, Mihail Polihroniade, Alexandru Cristian- 
Tell, Emil Cioran, Mihail Sebastian (care ulterior au plecat de aici, orientându-se 
spre naționalismul şi creştinismul Mişcării Legionare, întemeiind Cuibul şi revista 
"Axa”), Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Dan Botta, Emil Botta, Eugen Ionescu, 
Petru Comarnescu, Constantin Noica, Alexandru Vianu, Eugen Jebeleanu, 
Zaharia Stancu, Haig Acterian, Sandu Tudor. Petru Comarnescu (1905-1970, 
conducătorul asociaţiei “Criterion”, a colaborat la mai multe ziare, cele mai 
importante fiind "Adevărul", "Adevărul literar şi artistic", "Azi", "Stânga" şi altele 
de acest gen (iudaizate şi stângiste). s-a înscris în Partidul Muncitoresc Român, 
devenit ulterior Partidul Comunist Român. 


Miooleta Codin 


ISSN 1583-9311 


2425471 sau 0745 074493 


eterogene”aparținând”unor” arte diferite ——