Cuvantul Legionar nr. 124, noiembrie 2013

| exagerăm folosind adjectivul „istoric”; așa ceva premier, parlamentari şi alți figuranți de tristă 3 a | 
| WU CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 7%! = | 


ză “Dacă vor lăcea aceştia, putelrele vor Irpa. x = | 


"România va produce şi va 


(A Poangteli Mă ice 79 4 


Ş CUYVÂN TUL 
LEGIODRAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CRESTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul X, Nr. 124, NOIEMBRIE 2013 Apare în ULTIMA ZI a lunii 2,5 lei 


_Director: NICADOR ZELEA- CODREANU Redactor ef: Nicoleta Codrin 


“RELAȚII CU PUBLICUL: | 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect.:2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 | 
e-mail: cuvantul-legionarQzelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu.com 


CUPRINS; | 


fetaruiu, Fam. Zelea-Codreanu prigonită eră (piznană interlelică (1) | 
în statul "naţional-legionar” Doc men. Războiul din Răsărit (XII) | 


Berea ralz Jurnal de front - România 2013 


Diverte Celebrităţi basarabene azi uitate (II) 
Purtăm făclia 


 Atudmi O carte "toxică" untnalitale Sfinţi ai zilelor noastre (V) | | 
Semnificația fenomenelor OZN (11) Comeour, gta Hedacţiei 


Editorial: CÂND VOR VENI ŞI ROMÂNII? | 


figură din România, | 
haideţi să discutăm | 
puțină istorie. Plină de | 
învățăminte, însă. : 


Vin chinezii 

Guvernarea USL-istă a 
reuşit, de curând, o 
realizare notabilă - şi cu 
bune şi cu rele, dar cu 
siguranță net diferită de 
zero: la sfârşitul lunii 
noiembrie a.c. s-au semnat 
o serie impresionantă de 
acorduri economice cu 
China. 

Cele mai evidente şi 
imediate consecințe ar fi că 


Sec. XIX: românii, 
cocoşați de temenele 
la Înalta Poartă 


De-a lungul a trei 
generații, * românii s-au 
curățat de jugul otoman, ca 
şi de toate aşchiile din ce 
în ce mai firave rămase. 
(Ce-a rămas. din Înalta 
Poartă, ca să fie măturat 
abia de primul război 
mondial, nu mai. putea, 
vorba ceea, nici să 
chiorască un şoarece, 
necum să mai pună în | 
pericol România.) | 
Îmbrățişarea din ce în 
ce mai sufocantă a noii 
puteri de la Răsărit, a 
Rusiei țariste, părea cea 
mai frățească şi mai 
eliberatoare cu putință. | 
Dovada: românii au fost în 
stare să lupte alături de 
ruşi pentru  sugrumarea | 
finală a otomanilor în 18774. | 


consuma mult mai multe 
„chinezării” decât până 
acum, precum şi un 
nesfârşit gulag al 
milioanelor de vaci bălțate, 
specialitatea  casel, care 
vor încerca să astâmpere 
foamea poporului frate 
chinez, sătul până peste 
cap de orez. 

Dar, fie că timpul va 
dovedi efectul binefăcător 
al mareei de capital 
„proaspăt” din Extremul 
Orient, fie pe cel înrobitor al 
servituților pe care, fiţi fără 
grijă, ni le-am asumat din 
gros, Ponta şi ai lui se vor lăuda până şi strănepoților 
cu marea lor capodoperă. 

Haideţi să vă lămurim de la început: ca să fim 


nu se întâmplă decât, cel mult, o dată la o generație. 
În orice caz, c-o fi bine, c-o fi rău, ai noştri 
politicieni nu au contribuit decât formal la 


„fair play”, nu vom comenta în termeni concreți, nu desfăşurarea evenimentului. Ce s-o mai lungim: inot Chin | 


China a centrat şi tot China a dat cu capull 


vom face nici predicții în legătură cu urmările Şi dacă tot nu mal avem a vorbi de preşedinte, 


istoricului eveniment. Dar să ştiţi că nu 


Co RI RI RIN IE 


i CÂND VOR VENI ŞI ROMÂNII? (continuare din pag. 1) 


Dacă avem consid 


erație pentru lupt â 
de atunci, ca şi ție p pta românilor 


: 1 pentru orientarea politică 
piiotomană,. care au culminat cu câştigarea 
ndependenței? Mai are rost 


să întrebaţi? O 
dumnezeiesc spre 


pe dinăuntru, un stat de 
a, pe dinafară Imperiul Rus 


i lar eliberarea de ruşi nu mai era o joacă, pentru 
că ei, spre deosebire de otomani, nu erau în agonie, 
ci tindeau către zenitul puterii lor. 


Tot sec. XIX: 
infestați de fanariotism 


Concomitent cu eliberarea de turci, a 
trebuit să ne eliberăm şi de fanarioți. Să 
nu facem confuzie între aceste două 
flageluri. 

_ Apogeul autorității otomane asupra 
Țărilor Române a coincis cu domniile 
fanariote - până la 1821, când jertfa lui 
Tudor Vladimirescu a reuşit să-i scuture 
din ceafa noastră ultra-căpuşată. 

Fanarioţii, de gintă grecească şi - să 
ne ierte unii - cam cu apucături iudaice, 
au fost precursorii evreilor pe aceste Bă 
meleaguri: practic primii care au reuşit 
să mânjească semnificativ moravurile 
până atunci neverosimil de curate ale 
societății româneşti, „de la vlădică la 
opincă”. 

Ei bine, Vladimirescu, fără să învingă 
pe calea mişeliei (adică în cârdăşie cu 
Eteria grecească -— Ipsilanti oricum a 
feştelit-o, vorba  moldoveanului), ci 
căzând pe calea onoarei, chiar murind, a 
izbutit să alunge fanarioții de pe tronul 
Moldovei şi al Țării Româneşti. 

Numai că, în afară de cei doi domnitori, 
protipendada Principatelor mai avea destule alte 
poziţii din care fanarioți nu au putut fi curăţaţi atunci, 
ca să nu insistăm asupra faptului că pătrunseseră 
şi în „gena” multor români, cu spiritul lor corupt. 

De fanarioți nu am scăpat, sub nici o formă, decât 
la 1848 (să zicem), şi doar pentru a-i înlocui cu ceva 
mai nociv (şi mult mai iudaic, fie vorba între noi), şi 
anume cu masoneria. 

Boierimea munteană, ca şi cea moldoveană îşi 
trimitea in corpore fiii să se şcolească la Paris, 
acesta fiind proaspăt însângerat, dar şi infestat 
spiritual de Revoluţia zisă "Franceză", de fapt 
masonică şi protobolşevică. 

Cel mai sinistru lucru pe care l-am auzit despre 
acele vremuri (şi credem că este în mare măsură 
adevărat) este că Unirea de la 1859, sub Cuza, a 
fost permisă doar după ce în prealabil se uniseră 
masoneriile muntene şi moldovene. S 

Dar unde vroiam să ajungem: infiltrarea 
drăcească a masoneriei dădea chiar şi spiritelor mai 
luminate impresia unui suflu înnoitor, a unei 
deschideri de orizonturi luminoase. 

Până şi Nicolae Bălcescu a crezut, o bună bucată 
de vreme, că era aşa. Un mare român, dar 
incontestabil mason. 

Şi atunci, să fi rămas cu toții fideli, ca o turmă de 
vite, fanariotismului în putrefacție? 


românii, 


Nici gând! 

Dar iată că se poate:. câteodată, detergentul este 
mai dăunător decât fecalele pe care trebuia să le 
spele, iar apoi chiar şi mai greu de curăţat de pe 
nădragi. 


Sec. XX, taman pe la jumătate: 
România demonizată de stalinism 


„Vin americaniil”, se şoptea pe Ia toate colțurile, 
se bătea în semnale Morse de la o celulă la alta în 
temniţele comuniste. Paranteză: legionarii nu 
spuneau aşa ceva, ei ştiau mai bine, pentru sâ,aa 
avut un Căpitan care să le desluşească mersul 
istoriei — încheiat paranteza. ș, 

Dar... dacă veneau, pe bune, americanii? 

După războiul pe care l-a pierdut toată lumea 
(Rusia, Europa de Vest, China şi Statele Unite ale 
Americii au fost doar nişte aparenți învingători, lucru 


abia astăzi atât de evident), SUA moşteniseră de la 
Imperiul Britanic „mesianismul eliberării popoarelor. 

În fine, o propagandă destul de reuşită pentru a 
camufla expansionismul care, oricum, de multă 
vreme nu mai este american, ci evreiesc. 


Şi totuşi, americanii „eliberează de mama 
focului, în stânga şi în dreapta! 

Vreți să vedeți ce bine şi frumos le iese figura 
asta? 

Mergeţi în Irak, faceţi o excursie în Afganistan, 
sau o plimbare prin Serbia, Muntenegru, Bosnia şi 
Herțegovina. Poate că o să vă placă... 

De bine, de rău, pe noi ne-au scutit. 

Ar fi fost chiar penibil să mai şi vină să ne 
elibereze”, după ce ne vânduseră la Ialta, la 
marele târg dintre doi evrei şi un alcoolic. (alcoolicul 
era Churchill.) 


Sec. XXI, mai deunăzi: România în 
plasa păianjenului UE 

După ce am fost „mulşi” cu neruşinare de 
resurse şi active industriale, toate acestea în contul 
condițiilor de aderare, în 2007 am fost „integrați” fără 
referendumul promis. 

Nu putem fi siguri de ce rezultat ar fi ieşit de la 
urne, mai ales că votul fără fraudă este ca nunta fără 
muzică. 

Dar mândria naţională ne îndeamnă să credem 
că cifrele ar fi fost foarte departe de a ilustra un 


entuziasm delirant al românilor 
renunţarea la suveranitatea de stat. 

Dar, când să creadă şi prostimea de a noi 
acum, în sfârşit, „ne vom înfrupta” din fabule că 
prosperitate a Vestului după care ne luxaşisă 
gâturile vreme de mai bine de jumătate ge sa m 
tocmai atunci s-a rupt filmul. Col, 

Criză! Nici măcar un an nu au putut să ţi 
(ale cui şi le-o fi făcut, că nu a fost şi cazul nostru 

România a avut, de la început (şi chiar 
de început) rolul de piaţă unde firmele din UE 
desfacă şi să vândă chiar mai scump decât în 
de origine, nicidecum de concurent pe vreg plată 
vestică. O țară de mall-uri, de să-ţi vină să p ță 
după socialismul „multilateral dezvoltat”... 

ŞI nu este nevoie să insistăm asupra faptului că 
mai avem încă un maldăr de bogății numai bune de 
spoliat — procesul este în plină desfăşurare. 

Încă o mică paranteză: vă TUgăm să 
ne permiteţi o oarecare terfelire 
geografiei şi a surorii ei, geopolitica. 

În afară de faptul că SUA posegă 

încă valuta forte a planetei, care încă 
mai poate răspândi prin toată lumea 
bună parte din dezastrul inflaționist creaj 
din belşug de americani, însuşirile UE şi 
SUA ne par a tinde spre identificare, De 
aceea ne aşteptăm să aibă şi același 
destin, şi anume de foste mari puteri 
scăpătate, care mai salvează un timp 
aparențele, tot aşa cum mai stă în 
picioare şi un copac complet mâncat pe 
dinăuntru, până când bate odată vântul 
| mai tare. 
Pe scurt, acolo unde am spus UE 
“| puteţi să citiți „UE şi americanii”, mai 
ales că politicienii noşiri li s-au plecat cu 
acelaşi sârg şi unora, şi altora. 

În consecință, acum plasa VE - 
SUA cam dârdâie, dar asta se întâmplă 
din cauza propriilor probleme 
structurale; 

Nu ne-am zbătut noi mai viguros, ci 
păianjenul tuşeşte în ultimul hal: s-a 
molipsit de TBC şi a încurcat pentru a şaptea oară 
pastilele. 

Poate că nici nu scăpăm de el — v-am mai spus şi 
cu alte ocazii: economii cu mult mai viguroase decât 
cea românească se vor putea, probabil, emancipa şi 
desolidariza de prăbuşirea americană iminentă, dar 
țara noastră se va afla încă sub tutela muribundului 
şi va suferi ca toţi dracii, atunci când acesta îşi va da 
obştescul sfârşit, 

Putem, totuşi, provizoriu, să tragem în 
plămâni o gură zdravănă de aer proaspăt. Dacă 
n-o fi şi asta doar o iluzie. 

Putem să ne bucurăm din plin, şi cu 
supramăsură. Că atâta am putut face şi noi de 
fiecare dată când au venit ruşii sau masoni, ori când 
era să vină americanii. : 

Aşa că... să ne bucurăm cu toții: vin chinezii! 

Lumina vine de la Răsărit... În sens pur fizic. Dar 
în politică, în economie? 

C'est la vie, după vorba străvechiului bonjurism 
paşoptist... dacă am fost blestemați ca. toate 
mişcările autentic româneşti să fie făcute una cu 
pământul prin atâtea şi atâtea trădări care, până 
la urmă, nu au mai putut fi stârpite... â 

Ar fi trebuit, şi chiar ar fi putut, de atâtea 
ori, să vină românii! 


Pentru 


Ne cerem scuze pentru faptul că — evident, din motive întemeiate - nu am putut ridica 
mandatele poştale sosite în noiembrie. 


Vă rugăm să le retrimiteți! 


202 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


lină iuzije 


dinainte , 


lângj 


Coe N Oe e cr snd, ip iie RN te di A ao ă au d 30 


Feteruiu 


cu Vioador Pelba- Codreanu 


FAMILIA ZELEA-CODREANU cai 
PRIGONITĂ ÎN STATUL 


- Am citit recent Memoriile părintelui lon 
Dumitrescu-Borşa (n. red.: comandant legionar al 
Bunei Vestiri, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai 
Căpitanului încă din 1930, martir al temniţelor 
comuniste), şi am fost surprins să aflu că unii 
dintre membrii familiei Fondatorului Mişcării 
Legionare au fost închişi în timpul regimului 
naţional-legionar! 


= Pentru orice om normal pare, într-adevăr, 
uluitor, e puţin spus “surprinzător”. Dar ăsta e 
adevărul. 


- Ce ştiţi despre arestarea fraților Căpitanului 
(cu referire specială la tatăl dvs.)? 


- Nu au fost arestaţi, ci sechestraţi! Adică închişi 
fără justificare legală. 

Aveam cinci ani pe atunci. Ceea ce ştiu am aflat 
de la unchii mei, Decebal şi Cătălin (n. red.: frații 
Căpitanului). 

După mai bine de jumătate de secol de la 
evenimente, Memoriile preotului Dumitrescu-Borşa 
confirmă ceea ce ştiam. 

Tata (n. red.: locotenentul HORIA Zelea- 

Codreanu) a fost luat pur şi simplu de pe stradă, 
când venea spre casă, şi închis. La fel au păţit şi 
DECEBAL, şi unchiul Jorj (n. red.: av. Ciurescu, 
cumnatul Căpitanului, soțul Silviei). Şi preotul ION 
DUMITRESCU-BORŞA a fost ridicat de la Bălceşti, 
din casa socrilor lui! 
„Lucrurile s-au petrecut în firea şi logica lui Sima! 
Întrucât şi fraţii Căpitanului şi părintele ştiau prea 
multe despre imensa lui vinovăţie privind asasinarea 
Căpitanului şi a elitei legionare, a încercat să elimine 
oamenii cei mai periculoşi pentru el. (N. red. şi 
exact în aceeaşi lună, nov. 1940, a reuşit să-i 
astupe gura cu pământ fostului lui şef, Moruzov). 


- Dvs. aveţi vreo amintire de atunci? 


- Bineînţeles. Chiar mai multe. 

Într-o noapte ne-am trezit din somn cu bubuituri 
în uşă. Au năvălit nişte indivizi înarmați care au 
început să răscolească, să răstoarne totul cu susul 
în jos, au sfâşiat saltelele, plăpumile, pernele: Poliția 
”Legionară” avea ordin să ne facă percheziție. 

Mama începuse să plângă, ca şi noi, cei patru 
copii, în timp ce tata asista la scenă impasibil. 

În fine, au plecat. Tata a început să râdă. Eram 
contrariat, nu înțelegeam motivul veseliei. Peste ani 
avea să-mi explice mama că veniseră să-l aresteze 
şi că aveau nevoie de un pretext: un obiect 
compromiţător, orice; scrisori critice la adresa lui 
Sima, un pistol etc., sau să li se opună rezistență la 
percheziţie. Nu au găsit nimic şi nu s-a înregistrat 
nici o reacţie în afară de plânsetele copiilor. şi al 
mamei. Au plecat mofluzi. 


- Simiştii pot spune că au fost corecţi, alifel 


puteau să "planteze" "dovada" necesară... 


- Corecţi pe dracu! Erau convinşi că vor 
descoperi ei ceva şi nu erau pregătiţi pentru cazul în 
care n-ar fi găsit. 

Pistolul tata îl ţinea în buzunarul pijamalei!! Dar 
"poliţiştii" n-au fost în stare să-l găsească! De asta 
râsese după plecarea lor. 

Şi apropos de corectitudine: nu l-au închis pe 
tata, până la urmă? Fără vreo dovadă! se 
plictisiseră să se mai joace de-a legalitatea. 

Pe bunicul (n. red.: tatăl Căpitanului) nu au avut 
tupeul să-l închidă, dar era păzit de Poliţia Legionară 
în fața porții casei - deci era sechestrat la domiciliu! 

Vedeam periodic diverşi indivizi pe stradă, în fața 
casei, care ne supravegheau. Stăteau câteva ore, 
apoi plecau. Reveneau ziua următoare, sau peste 
alte câteva zile, nu aveau un program fix. Uneori 


| 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


săreau gardul şi stăteau şi prin curte şi din când în 
când bubuiau în uşi şi în geamuri. Ca atare, le 
baricadam.. Bineînţeles că, dacă ar fi vrut, puteau 
să spargă baricadele şi să intre peste noi; e clar că 
era vorba doar de intimidare, de teroare. 

Primul lucru pe care-l făceau “poliţiştii” când 
veneau, era să taie firele de telefon. 


- De ce? 


- Probabil pentru ca să fie teroarea mai mare: 
fără telefon eram complet izolaţi şi la dispoziția lor. 
Credeau că i-am fi sunat pe legionarii prieteni, care 
ar fi venit şi le-ar fi tras o chelfăneală. Tata avea 
mulţi prieteni legionari şi casa noastră era mereu 
deschisă pentru ei; cei din provincie care nu aveau 
unde să înnopteze, trăgeau la noi. 

Stâlpul de telefonie era chiar în fața casei şi, cum 
vedeam pe geam pe cineva cățărat pe stâlp, ştiam 
că urmau câteva ceasuri de teroare. 

Într-una din zile un simist a încercat să intre în 
casă. Uitasem să baricadăm geamul de la pivniţă şi 
“polițistul” l-a. spart şi şi-a băgat picioarele prin 
spărtură, încercând să ajungă înăuntru. Tanti Maria, 
bucătăreasa, o ardeleancă "bățoasă”, a apucat un 
lemn zdravăn din cele cu care făcea focul la plită şi a 
început să-l lovească peste picioare. Ceilalţi l-au luat 
pe targă... 


- Familia Zelea-Codreanu nu a reclamat mizeriile, 
porcăriile astea? 


- Cui?! 
- Şefului Poliţiei Legionare. 


- Am să-ți răspund printr-o întrebare: în timpul 
regimului comunist, dacă te supravegheau securiştii 
sau dacă te şicanau, te duceai să reclami Şefului 
Securităţii?! 

- Nu credeți că putea fi vorba despre un exces de 
zel al "septembriştilor"? Sau că era vreo neînțelegere 
la mijloc? 


- Glumeşti! Doar nu poți crede că şeful Poliţiei 
Legionare lucra după capul lui, şi nu după al lui 
Sima! Sau că "septembriştii” veneau de atâtea ori 
aiurea, fără ordin, pentru că ar fi avut ei ceva cu 
familia Codreanu! : 

lar Ministerul de Interne aparţinea tot legionarilor, 
care ascultau tot de Sima. 


- Am înțeles... Dar plângere la General? 
- Faţă de Antonescu noi am avut întotdeauna 


“rezerve. Ca şi Căpitanul! (n. red. Căpitanul avea 


rezerve în urma discuţiei purtate la Predeal, când a 
vrut să-i ofere conducerea Partidului "Totul Pentru 


NAȚIONAL-LEGIONAR 


Țară” şi a renunțat). Apoi, nu el îl adusese pe Sima 


la guvernare? 

Şi, dacă stau să mă gândesc, cred că tata trata 
chestiunea cu un soi de dispreț superior, nu o lua 
prea în serios... Fiind dat afară din Armată pentru că 
îşi învăța soldații cântece legionare, se simțea în 
stare să îndure persecuții şi de la noii "legionari" ai 
lui Sima. Codrenii erau oameni dârji, nu nişte 
plângăcioşi. Gândeşte-te că au făcut 16 ani de 
închisoare şi că toți au suportat încercările vieţii cu 
demnitate (n. red.: inclusiv soția şi sora lui)! 


- Dar până la urmă Horia şi Decebal au fost 
eliberați în urma intervenției Generalului... 


- De la nivelul intimidărilor, al mizeriilor — cum 
bine ai spus - se trecuse la reținerea ilegală de 
persoane. Scopul era clar: asasinareal Şi atunci a 
intervenit bunica, femeie hotărâtă şi "dintr-o 
bucată”, mama Căpltanuluil S-a dus la General şi i- 
a spus ce se întâmpla în statul condus de el. Nu era 
dispusă să mai piardă alți doi fii - din ordinul lui Sima, 
după ce pierduse doi - din ordinul lui Carol al II-lea 
dar cu aportul aceluiaşi Sima! (n. red.: Căpitanul şi 
alt frate, lon, asasinat în masacrul elitei legionare). 


- E revoltător să te prigonească unii care se 
pretind a fi de-ai tăi! 

Antonescu s-a purtat mai bine cu familia dvs.? 

- Da, Antonescu s-a purtat mai bine. Dar despre 
cele petrecute după ianuarie 1941, adică în plin 
regim exclusiv antonescian, fără Sima, am amintiri 
la fel de neplăcute. 

La înmormântarea lui tata au fost mii de 
legionari: de la Piaţa Rosetti şi până la biserica Sf. 
Ilie Gorgani era o mare de lume. 

Toţi cei care n-au putut face dovada că erau rude 
- cât de îndepărtate - au fost arestați. 

Apoi, cimitirul Reînvierea a fost înconjurat de 
jandarmi şi s-au tras rafale de mitralieră în aer, 
pentru intimidare, obligându-i pe toți să se culce cu 
burta la pământ! Doar bunicul a rămas drept, 
neclintit, cântând în continuare. Eram lângă el, 
îmbrăcat în cămăşuță verde - atunci am îmbrăcat 
prima oară cămaşa verde, la şase ani neîmpliniți 


„(îi împlineam în septembrie)! Eram speriat şi mă 


aşteptam să-l văd împuşcat pe bunicul, ca şi pe tata. 
N-au tras, totuşi, în el! . 

Avea să moară şase luni mai târziu, dintr-o 
banală operaţie de apendicită nereuşită, infectată 
(septicemie). Sunt convins că "neglijenţa” medicală a 
fost intenţionată. 


- Povestiţi-ne despre împrejurările morţii lui 
Horia Zelea-Codreanu. 


- Nu se ştie nici până azi cine anume l-a 
împuşcat pe tata chiar în fața casei noastre - str. 
Maria Ghiculeasa 32. Persoana care a făptuit 
asasinatul a rămas necunoscută, în ciuda 


cercetărilor. De aceea devine clar din ordinul cui - 


şi de ce anume. 

În vara lui 1941 Antonescu vroia să reia 
colaborarea cu Mişcarea dar fără Sima, pentru că 
aflase şi el că omul era agent al Serviciului Secret. A 
purtat chiar tratative cu comandanții legionari vechi, 
antisimişti, printre care şi preotul lon Dumitrescu- 
Borşa. Familia Codreanu prezenta însă cea mai 
mare garanție morală. Şi atunci Serviciul Secret 
care era "stat în stat” şi care nu dorea deloc o 
relansare a Mişcării, s-a implicat eliminând 
potenţialii şefi agreaţi de General. Tata a fost 
împuşcat pe 14 iulie 1941, iar moartea suspectă a 
bunicului a avut loc în noiembrie 1941, şi cred că 
se datorează tot SSl-ului, 


- Vă mulțumesc pentru mărturiile inedite! 


Fotanuiu vealieal de Vara Pâreeani 


Pag. 3 


JURNAL DE FRONT - ROMÂNIA 2013 


Da, nu e o greşeală: vom relata [! 
episoade dintr-un adevărat război aflat în 
plină desfăşurare pe teritoriul țării noastre. | 
Acum, în al doilea deceniu al sec. XXI, la 
24 de ani de când am avut naivitatea să 
credem că ne-am eliberat! 1 

Până de curând mulţi dintre noi ne 
mulțumeam să strigăm sau să întindem 
mâna ca să ni se dea țara înapoi. De la cine 
o ceream? 

Păi, de la cei care ne cerşeau încă o | 
dată voturile. 

Dar văzând că şi de data asta ne-au 
minţit, am hotărât să ne-o luăm înapoi. Cu 
orice preț şi cu orice risc. Din ghearele 
invadatorilor care au cumpărat-o pe trei 
arginți de la beneficiarii voturilor noastre. 
Adică de la vânzători şi trădătorii de țară. Şi 
ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea 
şi tăria de a rezista. Ori învingem, ori murim! Nu sunt 
vorbe în vânt. Pentru că marea majoritate a 
cetățenilor României nu se mai simt liberi în țara 
lor, vândută. Nu mai sunt siguri că le aparține 
bucata de pământ moştenită, nici casa ridicată cu 
sudoarea frunţii. Şi nici măcar familia, ce se poate 
destrăma din cauza lipsurilor materiale. Dar să ne 
reamintim... 


|. Roşia Montană, inima sângerândă a 
Munţilor Apuseni 


Războiul românilor împotriva invadatorilor şi a 
cozilor lor de topor mocnea de ani buni. De prin 
1997, de când minele ca şi abandonate de la Roşia 
Montană au fost adulmecate de un „descurcăreț” 
afacerist alogen, Ovidiu Tender. Nu ne propunem să 
enumerăm matrapazlâcurile de-acum arhicunoscute 
ale personajului care aburea şi învârtea pe degete 
miniştri, directori de agenții naţionale şi diverşi 
funcționari din administraţia centrală sau locală. Cert 
este că în scurt timp a încheiat contracte oneroase 
cu statul român, prin care primea aproape pe gratis 
dreptul de reexploatare a haldelor de deşeuri 
aurifere, argintifere şi nu numai, existente la Roşia 
Montană, într-un perimetru de 12 kmp. 

Numai că, atinse ca de o baghetă magică, 
deşeurile au devenit minereuri de înaltă calitate, din 
care 42.000 tone au luat drumul Australiei şi 
Canadei. Vezi Doamne, pentru analize! Practic, au 
fost furate din mină. lar cei 12 kmp au devenit 
gonflabili, ajungând 43. 

Exploatarea bogățiilor rămase 
de la strămoşii daci a fost pregătită 
apoi cu minuţiozitate de Gold 
Corporation care a preluat controlul 
afacerii, inclusiv printr-o 
propagandă deşănţată. 

Dar nu toate au mers ca unse, 
aşa cum se aşteptau ei. 

Le-au creat probleme mai întâi 
cerbicia localnicilor, prin refuzul de 
a-şi vinde casele şi pământurile pe 
care s-au născut şi în care 
odihnesc străbunii lor (în prezent 
mai rezistă încă 70 de familii). 
Apoi, schimbarea regimurilor 
politice şi, odată cu acestea, a 
decidenților care trebuiau ademeniți 
şi corupți, la rândul lor. Dintre 
aceştia, pe o listă a ruşinii naționale 
ce cuprinde câteva zeci de 
politicieni notorii se află nume 
precum Berceanu R., Tăriceanu 
P. C., Năstase A., Băsescu T,, 
Ungureanu M. R. (care-şi adaugă în palmares 
renunțările la Tezaurul aflat la ruşi şi la moştenirea 
Gojdu), Ponta V., Barbu D. Grăbiţi să termine odată 
cu patrimoniul naţional şi identitatea noastră ca 
Neam şi țară. Le spunem doar atât: vor ajunge la 
judecată pentru trădare de țară, aşa cum se întâmplă 
acum la polonezi. Pentru că şi românii s-au trezit. 


Frontul Bucureşti 
A reînviat spiritul Pieței Universității: „Uniţi, 


salvăm Roşia Montană”! 
ȘI a fost duminica întâia - 1 sept. 2013. 


Pag. 4 


realitate 


S-a deschis Frontul Bucureşti al războiului 
contra invadatorilor. a a E 
Au ieşit mii de tineri, vârstnici şi copii să 


protesteze împotriva distrugerii mediului, *“ a 
patrimoniului arheologic şi cultural, împotriva jefuirii 
ilegale a ce-a mai rămas din bogăţiile subsolului 
românesc. 

S-a manifestat paşnic, s-a cântat, a fost prezent 
acel spirit însufleţitor al protestelor din anii 90. A 
renăscut speranţa prin implicarea tinerilor într-o luptă 
ce trebuie dusă până la capăt, miza fiind viitorul lor 
în această țară. Sunt conştienţi de asta şi de aici 
perseverența şi hotărârea cu care reiau şi îşi susțin 
protestele. Frontul a fost şi continuă să fie activ 
duminică de duminică. Nu doar în Capitală, ci şi 
în mai multe oraşe mari din toată țara. Chiar şi la 
sate, aşa cum s-a întâmplat în Şinca Nouă, jud. 
Braşov. Moţii şi-au deschis şi ei frontul de luptă: 
„Uniţi, salvăm Munţii Apuseni"! Au decis să rămână 
pe baricade, să reziste şi să-şi facă dreptate. Sunt 
însuflețiți în lupta lor de „duhul lui lancu”, Crăişorul 
Munților. Asta au transmis-ţării prin Proclamaţia de la 
Câmpeni din 19 oct. 2013. Să audă cine trebuie! 


Dar pentru că otrăvirea cu cianuri nu ar fi de- 
ajuns ca să pustiască pământul țării, invadatorii 
vor să ne aplice lovitura de grație prin pârjolul 
produs de explorarea gazelor de şist! 


II. Explorarea gazelor de şist 
Acţiune ilegală ce se vrea extinsă pe tot 


AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE 
Explorare 


teritoriul țării de mai multe firme străine, vârful 
de lance fiind cea americană, Chevron. Ne 
tratează ca pe o țară învinsă şi ocupată. 
Deocamdată prin mercenarii ei de la „Prospecţiuni” 
S.A, firmă condusă de sus-numitul personaj sinistru 
Tender O. Dacă n-a ajuns după gratii cu aşa-zisul 
proiect Roşia Montană, îşi face acum de cap 
împânzind Transilvania cu explozivi plantați ilegal şi 
abuziv pe pământurile țăranilor. 

FRACTURAREA HIDRAULICĂ, O METODĂ 
"CRIMINALĂ” PENTRU SĂNĂTATEA OMULUI 


Gazul de şist este un gaz metan i, 
structura rocilor impermeabile (Şisturi) at p 
* d se găsesc la peste 3 - 4 km adâncimi Care. 
aceea este considerat 9.0 
neconvențional, deosebit de gazuj gaz 
convențional, aflat în pungi la adângj Etap | 
cca 1000 — 1500 m . Mi dg 
; Gazele de şist sunt extrase în n, 
prin tehnologia numită “fracturare 
hidraulică” (FH), fiind nevoie de mult 
multe puțuri decât în cazul rezer,ată 
convenționale. lor 
Fracturarea hidraulică presupune 
forare verticală la peste 3 — 4 km, [n 
continuă cu foraje orizontale etajate, pe se 
15 direcţii radiale, cu lungimi de până (a 
km. Pentru foraj sunt folosite sute de ură 
de mare tonaj. Fisurarea artificială a rox 
poate da naştere la cutremure. Op 
După forare se injectează în sol o mare canţi 
de apă amestecată cu substanțe chimice foarte 
toxice şi cancerigene (aprox. 60 milioane tone la 
fiecare sondă) sub o presiune imensă  -— în jur de 
1000 atmosfere. Se realizează astfel. eliminarea 
gazului de şist din rocile fisurate şi extragerea lui Prin 
tubajele sondei. 


(isurare) 


Cam jumătate din fluidul de fracturarg 


contaminat chimic va rămâne în subteran, o 
parte din el ajungând în pânza freatică şi în Sol, 
Cealaltă jumătate este retrasă şi deversată în 
iazuri. 

Cantități imense de metan sunt emise în 
atmosferă, acesta fiind un gaz cu efect de seră mult 
mai dăunător decât dioxidul de carbon. 

În plus: 

- este nevoie de un număr foarte mare de sonde 
(zeci de mii) doar pentru un teritoriu restrâns; 

- câmpurile de gaze de şist sunt exploatate timp 
de aprox. 5 ani (în timp ce cele de gaz convențional, 
timp de decenii); 

- pentru foraj sunt necesare cantități enorme de 
apă, care vor fi extrase din rezervele noastre de apă 
potabilă subterane; 

- pe lângă chimicale toxice, apa reziduală conţine 
arseriic, metale grele, elemente radioactive precum 
uraniu şi radon derivate din straturile subterane. De 
aceea apa folosită NU POATE fi purificată! 

Consumul foarte mare de apă, contaminarea 
pânzei de apă freatică şi producerea de cutremure 
mici de suprafață sunt argumentele centrale 
împotriva utilizării metodei de 
fracturare hidraulică utilizată în 

prezent la scară comercială. 


i IATĂ PRINCIPALELE 
PERICOLE PE CARE LE 
GENEREAZĂ EXPLORAREA 


GAZELOR DE ŞIST: 

1) contaminarea solului pe 0 
perioadă mare de timp (are ca efect, 
scoaterea a zeci de mii de hectare 
din circuitul agricol şi apariția 
| zonelor de deşert); 

2) contaminarea surselor de 
apă subterană şi de suprafață cu 
substanțe chimice şi radioactive 
pe o perioadă extrem „d. 
îndelungată (sute şi chiar mil de 
ani); ; ju 2 
3) modificarea ecosistemulu 
4 existent (dispariţia şi afectarea i 
| zeci de soiuri de plante, păsări 
animale); al 

4) contaminarea aerului = 
substanțe foarte toxice care produc populale, 
îmbolnăviri incurabile cum ar fi cancerul, boli a 
sistemului nervos, ale aparatului respirator; 

5) distrugerea şi dispariția satelor 
comunelor prin depopulare; 


Zana ze ref Fran, 
Paget 


şi 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


-prigoanele prin care va trece, iar 


E De 20 de ani comemorăm la marginea p 
pădurii Tâncăbeşti asasinarea  Şefului | 
Mişcării Legionare, unde cu ocazia sărbătoririi | 
a 100 de ani de la naşterea Căpitanului, s-a I&i 
ridicat troița masivă din lemn de stejar sculptat [55 
pe care o vedem azi. Banii au fost donați de 
legionarii bătrâni din exil, iar manopera a fost 
executată de fostul frate de Cruce Ştefan 
Georgescu, absolvent al Şcolii de Arte şi 
Meserii, refugiat şi stabilit în Germania în 1941. 

Şi de 11 ani, de când apare "Cuvântul 
Legionar”, scriem despre eveniment şi 
ceremonie, de aceea facem o scurtă "trecere 
în revistă” a comemorării din acest an. 

Ceremonia a început cu slujba religioasă, 
apoi Nicoleta Codrin a ținut o alocuțiune (pe 
care o reproducem mai jos). 

Apoi, pentru că despre Căpitan s-au scris 
sute de pagini, i s-au dedicat poezii şi cântece 
şi nu credem că există cineva dintre 
simpatizanți care să nu-i cunoască biografia, 
care să nu ştie cine ESTE Corneliu Zelea-Codreanu, 
cea mai frumoasă şi succintă caracterizare făcându- 


i-o tocmai scepticul Emil Cioran: "un gospodar 


instalat în absolut”, Nicoleta Codrin i-a prezentat pe 
cel pe care-i comemorăm în fiecare noiembrie alături 


lon Zelea Codreanu spunea f3Ș 
că dacă Legiunea vine de lali 
Dumnezeu, va dura, asemeni 
creştinismului, indiferent de 


dacă este o creaţie efemeră, 
omenească, va dispare. 

lată că au trecut trei sferturi 
de secol de la asasinarea 
Fondatorului şi organizatorului 
Mişcării Legionare; dar mirajul 
exercitat de aceasta dăinuie. 

Faptul că duşmanii ei se 
chinuie încă, după atâta timp, s- 
o discrediteze, să interzică 
orice manifestare care li se 
pare a fi legionară, o 
demonstrează. 

Faptul că au tot apărut 
grupulețe care, deşi nu pot, 
din cauza constituției lor 
sufleteşti, să trăiască după princi, 


morțiş să-i copieze manifestările şi aspectul 


exterior, o demonstrează. 


Ştiu că mulţi dintre simpatizanți sunt dezamăgiți 


(luata 


PURTĂM FĂCLIA 


de Căpitan, pe Nicadori şi Decemviri, pentru că mulți 
nu ştiu decât că sunt cei care i-au împuşcat pe Duca 
şi pe Stelescu, adică cei care au pedepsit trădarea 
de Neam şi trădarea Mişcării. A evocat ultimele lor 
clipe de viață pământească, pentru că omul în fața 


DRUM DE FOC 


că nu suntem mai mulţi, că nu suntem mii de [ă i 


legionari, că nu avem un partid puternic, că nu avem 


perspective de guvernare... - ; 
Dar ideile sunt nemuritoare, ca şi credința 


oamenilor în dreptate, bine, adevăr, frumos, şi dacă E: 
generația aceasta este atât de debilă şi laşă încât be 


să aibă ca ideal subzistența, altă generație va 
pune în aplicare principiile legionare. 

"Dacă a murit Căpitanul, a rămas metoaa!” 
spunea prof. Nae Ionescu. sa 

Azi, din păcate, prea mulţi români simpatizanți ai 
legionarismului — nota bene: simpatizanți, nu oameni 
indiferenți! - gândesc: "Legionarismul o fi fost el 
benefic, dar ... dacă a avut ghinion ... ce să-i faci?! 
Idei fascinante, dar prea greu de atins, duşmani mulți 
şi puternici, conjunctură nefastă etc.”. ai 

Ei se gândesc că totul a rămas la nivel de istorie, 
de legendă, de etapă depăşită şi utopică, nu cred că 
are vreun sens o încercare de redresare naţională: 
“nu ai cu cine!”, “nu ai de ce! etc. 

Pentru că atât şcoala, cât şi familia, presa, 
societatea, au urmărit să şteargă din sufletul 
oamenilor orice urmă de sentiment naţional. Cine 
spune că este patriot este catalogat „drept naiv, 
boem, iar dacă te declari naționalist, devii periculos — 
probabil datorită rimei cu "terorist'! 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


Dar manifestaţiile pentru Roşia Montană şi cele 
împotriva exploatării gazelor de şist, care iau 
amploare în toată țara, demonstrează faptul că 
oamenii încep să iasă din indiferenţă. 

Pentru că singura formă de “supraviețuire” 
este lupta: totul în această lume înseamnă luptă, 
într-o formă sau alta. ; 

Altfel omenirea se va stinge, aşa cum s-au stins 
de-a lungul timpului toți indivizii şi toate popoarele 
care au uitat sau n-au mai putut respecta această 
lege primordială, lupta. 

Niciodată dreptul nimănui nu a fost recunoscut de 
ceilalți fără luptă, fără eforturi. 

Nu luptăm împotriva ungurilor, ruşilor, evreilor 
etc., ci pentru păstrarea nealterată a ființei naţionale. 

lar dacă această luptă pentru țară şi Neam 
implică lupta împotriva celor care vor să le distrugă, 
nu înseamnă că noi luptăm din ură, de dragul 
distrugerii. Dacă am luptat contra ungurilor, n-am 
fost antimaghiari; dacă am luptat împotriva ruşilor, 
nu înseamnă că am fi urât poporul rus, ci ne-am 


morţii este el însuşi, fără nici o urmă de 
ipocrizie, şi de aceea prezentarea modului în 
care au plecat pe drumul fără întoarcere în 
acea noapte sinistră îi caracterizează mai bine 
decât sute de cuvinte. 

Apoi a făcut apelul martirilor asasinați aici în 
noaptea Sf. Andrei, începând cu Corneliu 
Zelea-Codreanu şi continuând cu Nicadorii şi 
Decemvirii, pentru fiecare din ei "cămăşile 
verzi” aprinzând câte o făclie; s-au cântat Imnul 
| legionarilor căzuţi: şi Imnul Legiunii, dându-se 
3] onorul celor căzuţi pentru Neam şi Țară, 
"| ceremonia  încheiindu-se cu 
i] noastră iahnie de fasole servită în vase 
ţărăneşti de pământ ars, cu linguri de lemn. 


Surprinşi de devansarea parastasului din 
acest an, diverşii "băgători de seamă” nelipsiți 
în anii trecuţi, ne-au "ratat"; rămânând să umfle 
rândul simiştilor; am scăpat şi de fotografiile 
făcute de aceştia din toate unghiurile, şi de 
— simişti şi de grupulețele aşa-zis "libere şi 
neatârnate” care au început de vreo doi ani să 
invadeze locul în zilele de 29 şi 30 noiembrie. În 
sfârşit, am fost doar cu ai noştri! 


daia 


apărat, pur şi simplu! Aşa cum 
nu putem fi numiţi "antisemiţi” 
|dacă ne-am apărat împotriva 
"| dominației evreilor. 

Mişcarea Legionară este o 
mişcare constructivă, nu 
destructivă; este o mişcare de 
creație, nu de negație. Noi 
| luptăm PENTRU: țară, 
| românism, creştinism, adevăr, 
corectitudine, loialitate, cinste, 
răspundere, iar NU CONTRA 
cuiva anume. - 

Acelaşi lucru este valabil şi 
pentru  simişti: nu luptăm 
mpotriva simiştilor pentru că 
| sunt simişti, ci împotriva a ceea 
ce reprezintă idolul lor: fuga de 

răspundere, minciuna, 
îl terorismul  laş, lipsa de 
discernământ etc. Într-un 


legionară, pentru că Mişcarea Legionară a apărut în 
lume şi dăinuie tocmai prin principiile ei imuabile, 
definitorii. 

Umanitariştii şi pacifiştii nu au reuşit şi nu vor 
putea reuşi niciodată ceea ce n-a izbutit însuşi 
Mântuitorul, adică "dolce vita far niente”. 

Pentru că omenirea numai aşa va continua să 
"supraviețuiască”, - prin luptă: luptă împotriva 
indiferenței, a egoismului, a mişeliei, a minciunii, 
a trădării de neam şi țară, a răului. 

Insuşi lisus a luptat şi S-a sacrificat pentru a 
aduce omenirea pe calea lui Dumnezeu, a Binelui. 

Căpitanul a creat o organizaţie devenită 
legendară, pornită de la câţiva tineri, care încercat să 
ne facă mai drepți, mai viteji, mai buni, care a 
construit şi a cântat sub rafalele mitralierelor 
jandarmilor? 

Da! Dar nu numai atât! 

A lăsat în urmă o şcoală spirituală românească 
eroică şi creştină, cum n-am avut niciodată, o 
legendă vie care străbate timpul. 

Sfinții închisorilor comuniste au fost toți 
legionari. 

Sângele legionar curs a fost cel mai mare 
discurs adresat neamului românesc. Şi cel din 
urmă. Neputând învinge în viață fiind, au învins 
murind. 

Rădăcinile există, şi din ele, mai devreme sau 
mai târziu, vor apare noi ramuri. 


Miroleta Cadu 


Pag. 5 


tradiționala” 


SEMNIFICAȚIA FENOMENELOR OZN 


E În vremurile noastre planează un mare semn de 
întrebare asupra controversatului subiect OZN. 
Cât de reale sunt contactele cu extratereştri? Cine 
sunt ei? Oare poate fi cineva atât de limitat încât să 
creadă că suntem singura planetă unde există 
viață ?' — se întreabă unii. 

Numai galaxia noastră, una dintre nenumăratele 
Delia ale universului, are peste 100 de miliarde de 
stele. 


După unele statistici, şansele să existe şi alte 
civilizații sunt foarte mari. 


Oare cu ce ne-ar fi afectată credința dacă am ține 
cont şi de mesajele binevoitoare ale celorlalți? 

Şi dacă întâlnirile cu extratereştri oferă date 
fundamentale pentru progresul spiritual al 
umanității, oare nu este mai bine să părăsim 
poziția crispată şi învechită potrivit căreia tot ce 
este diferit de învăţătura clasică a Bisericii vine 
de la diavol? 


Unii consideră că asistăm la o adevărată invazie 
extraterestră; nu în sensul obişnuit al cuvântului, 
nu la o invazie de genul celor prezentate în filmele 
S.F., în care tot felul de ființe ciudate vor să distrugă 
sau să cucerească "Planeta albastră”. 

Poziţia lor ar putea fi rezumată în cuvintele: 

“Asistăm la o invazie în viața de zi cu zi a omului 
modern: la” televizor, filme despre extratereştri, în 
ziare şi reviste, articole incitante de acest gen. 

Cine nu crede că există extratereştri riscă să 
fie considerat habotnic, precum sunt cei care se 
indoiesc de faptul că au existat dinozauri şi 
brontozauri”. 

Impactul enorm al fenomenului s-a datorat mai 
ales campaniei mediatice de care a avut parte, şi 
exploziei de informaţii venind din domeniul S.F.-ului. 

S-au realizat sute de filme, s-au scris mii de 
cărți, au apărut o sumedenie de reviste de 
specialitate. Ba, mai mult, senzaţionalele ştiri 
despre ultimele “contacte” fac deliciul emisiunilor 
de ştiri şi împânzesc presa. 

Astăzi filme ca "E.T.—Extraterestrul', "2001- 
Odiseea spațială”, seria "Războiul stelelor' sau 
serialul "Star Trek' sunt la fel de vizionate ca în 
perioada în care au fost difuzate pentru prima oară. 

De la revistele pentru copii mici până la desenele 
animate şi până la cărţile marilor autori S.F. găsim 
aceeaşi goană după senzaţional. Patronii mass- 
mediei au văzut că “fenomenul” se vinde bine. Şi 
investițiile mari în această direcție au adus câştiguri 
fabuloase. 

Dr. Jacques Valee, unul dintre cei mai reputați 
şi mai imparțiali cercetători ai fenomenului 
O.Z.N., constată în cartea "Paşaport pentru 
Magonia”: 

“Fiecare val de O.Z.N.-uri are un impact social 
din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi 
de tineri sunt atraşi până la fascinație de 
problemele cosmosului, de fenomenele psihice. şi 
para-psihice, de noi frontiere ale conştiinţei. 

Apar mereu pe această temă sumedenii de cărți 
şi articole care modifică în profunzime 
mentalitățile şi întreg spațiul cultural în care trăim” 

Vom observa că, dintr-un anumit punct de 
vedere, putem vorbi de o invazie prin filmele şi 
serialele care fascinează milioane de spectatori, prin 
cărţile şi articolele pe marginea acestui subiect sau 
prin emisiunile în care diverşi martori relatează 
întâlniri de gradul III. 

Se poate observa o schimbare: sociologii pot 
confirma că, fără contactele cu extratereştri 
(indiferent dacă sunt reale sau iluzorii), şi mai 
ales fără efectele directe şi indirecte ale promovării 
acestui subiect, peisajul spiritual contemporan ar 
fi cu totul altfel. 


În analizarea din perspectivă creştină a 
fenomenului O.Z.N. vom pleca de la unul din 
punctele de sprijin ale celor care susțin ipoteza că 
ființe de pe alte planete încearcă să ia contact cu 
planeta noastră, 

O observaţie nu lipsită de interes: s-a putut 

observa un număr mare de cercuri apărute 
din senin în câmpurile cultivate, cercuri 


Pag. 6 


raului 


misterioase cărora li se face o reclamă sporită în 
mass-media. 

Oare care vrea să fie mesajul acelei puteri care, 
direct sau indirect, lasă aceste semne peste tot, în 
Europa şi America, în Asia şi în Australia? 

Un antropolog german care a studiat fenomenul, 
spunea: “După părerea mea, este vorba de 
comunicări inteligente din partea unor inteligențe 
extraterestre care în acest mod doresc să ne 
semnaleze ceva, să ne facă să înțelegem ceva. (?) 
Poate e vorba de mesaje adresate inconştientului 
nostru, provenind de la creaturi superioare nouă, 
care ne observă de milenii şi cărora le pasă de noi. 

Cine sunt aceste inteligențe extraterestre şi ce 
urmăresc ele vom încerca să lămurim împreună. 

Introducerea privitoare, la aceste cercuri a avut 
doar rolul de constatare a unui fapt interesant: că 
există dovezi fizice ale unor puteri stranii care au 
capacitatea de a interveni în planul fizic într-un 
mod dificil de înțeles. 

Misterul care se ascunde în câmpurile desenate 
seamănă puţin cu misterul celebrelor desene din 
podişul peruan Nazca, unde pe sol există forme 
geometrice gigantice care nu pot fi observate decât 
de la mare înălțime şi despre care se presupune că 
au fost făcute tocmai pentru a înlesni contactul cu 
navele spaţiale. Ceai 

Să privim puţin în istoria contactelor cu aşa- 
zisele civilizații extraterestre şi să observăm că 
noțiunea de aparat de zbor nu este deloc nouă. 

Încă în ”Mahabharata”. îl găsim pe Arjuna 
zburând cu un car divin cu care călătorea prin 
spații prin care mai treceau şi alte “mii de care 
uluitoare la chip”. 

In texte vechi de mai mult de două mii de ani, 
precum "Drona Parva” sau "Mahavira” vedem 
descrieri amănunțite ale vimanelor, aparate de 
zbor care se deplasează cu viteze mari. 

Şi în unele cronici vechi egiptene şi chinezeşti 
se găsesc referiri la anumite care luminoase 
asemănătoare unor păsări mari. 

Au fost descoperite străvechi basoreliefuri şi 
sculpturi care reprezintă diferite aparate de zbor şi 
imagini ale piloților acestora îmbrăcaţi în costume 
speciale. De exemplu, în vestita placă mayaşă de la 
Palenque se află reprezentat celebrul om cu masca 
de jad, pilotul în spatele căruia se află o imagine în 
care unii specialiştii desclfrează o rachetă în secțiuni 
(după unele interpretări mai recente imaginea pare a 
fi a unui vehicul de transport mai simplu, “motorul” 
fiind inclus în categoria celor de avion — cu ardere 
internă). Autenticitatea unor astfel de dovezi nu este 
uşor de contestat. Noţiunile de “zbor”, de "navă 
spațială” nu par deci a fi noi în istoria omenirii. 


Este interesant de remarcat faptul că aşa- 
numitele “vehicule spațiale” protoistorice se 
potrivesc foarte mult cu imaginea şablon din anii 
'60 a modului în care ar trebui să arate astfel de 
vehicule. Dar astăzi este evident faptul că o 
rachetă în trepte nu mai constituie o soluție 
optimă pentru zborul spațial. Totuşi, astfel de 
dovezi sunt considerate de către mulți amprenta 
clară a faptului că planeta noastră a “beneficiat” 
de vizite din partea extratereştrilor, şi chiar a 
faptului că rasa umană ar fi rodul unor descinderi 
extraterestre. 

Cunoscuta întrebare a lui Kepler privitoare la 
viața de pe celelalte planete este mai actuală ca 
oricând: “Dacă aceste lumi sunt locuite, cine le 
locuieşte? Suntem noi sau sunt ei stăpânii lumii?” 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


(11) 


(continuare din numărul trecu 


încă din antichitate, Demoorit, Epicur sau |. 
de Samosata şi-au pus aceeaşi întrebare, 

În secolul III î.C., Metrodor din Hios afirma că că 
ți tot aşa de absurd să nu aşezi decât o lume ar 
spaţiul infinit, ca şi cum ai crede că este un shi în 
spic de grâu într-un lan”. Se pare că această păi 
au avut-o şi o au în mod firesc marea majoritațe. i 
oamenilor. Şi astfel începem să ne apropiem d 
fondul problemei: e 

Oare ce fac celelalte spice din ac, 
cosmic? Se interesează de noi? vor 
contacteze? 


Ucian 4 


est lan 3 
să ne 


Sec. XX a fost vremea în care observarea anii 
numitelor O.Z.N.-uri şi contactul cu fiinţele 
extrațerestre a atins apogeul. i 

Până atunci, vreme de aproape două mii d Ă 
ani, mărturiile au fost extrem de rare; în Schimb 
reclama care li s-a făcut ulterior a fost prea mare (de 
exemplu, faptul că în "Istoria Francilor” Grigorie de 
Tours a notat trecerea unui glob de foc deasupr 
oraşului Tours în anul 584 apare în multe dintre 
cărţile care tratează fenomenul O.Z.N.). A 

În secolul trecut au fost mii şi mii de oameni care 
au declarat ori că au văzut O.Z.N.-uri, ori că au văzu 
extratereştri, ori că au avut chiar legături strânse cu 
aceştia. 


Există oameni, şi nu puţini, care cred că toate 
contactele cu extratereştri nu sunt decât experimente 
în masă făcute de guvernele marilor puteri pentru a 
studia în ce măsură pot fi manipulate masele. 

În cartea sa "Paşaport pentru Magonia”, dr. 
Jacques Valee afirmă clar că “a devenit posibilă 
determinarea a mari segmente ale populației să 
creadă în existența unor rase supranaturale, în i 
posibilitatea maşinilor zburătoare, în pluralitatea 
lumilor locuibile, şi acestea doar cu ajutorul câtorva 
scene şi imagini atent regizate, ale căror detalii 
sunt adaptate, desigur, culturii şi superstiţiilor 
existente într-un anumit spațiu geografic la un. 
moment dat”. 

Nu vrem să contestăm faptul că anumite întâlniri 
ar putea fi experimente (simple sau complexe) ale 
specialiştilor în iluzii optice. Şi, dacă până acum nu 
putem şti dacă au avut loc astfel de experimente, nu 
avem de ce să contestăm posibilitatea ca ele să aibă 
loc în viitor. 

Putem contesta însă aprecierea tuturor 
contactelor O.Z.N. drept efectele unei manipulări 
coordonate de cine ştie ce guvern sau putere ocultă. 
Rămân multe întâlniri asupra cărora nu poate fi 
pusă eticheta de fals, escrocherie sau 
experiment. Indrăznim să fim de acord cu cei care 
cred că nimeni nu putea falsifica un număr atât de 
mare de dovezi a contactelor cu alte lumi. 

Un sondaj de opinie făcut în anul 1974 arată că 
54% dintre cei care ştiau de O.Z.N.-uri credeau că 
sunt reale, iar 46% credeau că există viață 
inteligentă pe alte planete. De atunci numărul de 
contacte a crescut enorm, şi, odată cu el, a crescut 
şi numărul celor care cred în existența ființelor 
de pe alte planete venite să ne viziteze. 

Există însă două perspective diferite. îi 

Una este a cercetătorilor care rezumă întâlnirile 
aproximativ astfel: 

“Caracteristicile contactelor cu O.Z.N.-urile sunt 
următoarele: tentative de comunicare între oameni ŞI 
ființele. extraterestre, înțelegere, dorința de a âjulă 
umanitatea să progreseze ştiinţific şi tehnologic ŞI să 
scape de problemele sociale”, : 

Pentru astfel de cercetători, o mărturie 
reprezentativă poate fi considerată cea pe Care â 
făcut-o publică dr. Leopold Diaz Martinez, Cal? 
susținea că un “extraterestru” i-ar fi spus: 7 

“Este necesar ca voi, oamenii, să. înțelegeți Că 
mulți semeni de-ai mei sunt amestecați printre VOI, 
încercând să vă ajute, fiindcă voi vă aflați în pradă 
unor mari necazuri cu planeta voastră. (+.) NA. 
încercăm să vă ajutăm pentru că poluaţi atmosferă. 
contaminați nu numai planeta, ci şi cosmosul, ŞI 
aflați la un pas de distrugere...” 

A doua perspectivă este cea pe care 0 
au un număr mai restrâns de cercetători ai 


fenomenului, şi este aceeaşi cu cea pe 
care o au Părinţii duhovniceşti ai 
Eisericii Ortodoxe: că la originea 
acestor mani ări ă î 
Picasa festări stă înşelarea 

Pentru a doua perspectivă sunt foarte importante 
două elemente: în toate comunicările cu ființele aşa- 
zis extraterestre despre viitorul spiritual al omenirii 
mesajul lor este aproximativ acelaşi: 

- că lisus este doar un extraterestru sau un om 
care a primit de la ei puteri miraculoase, 

- că închinarea la lisus trebuie înlocuită cu 
meditații care să aducă omul într-o nouă stare de 
evoluție, 

- că ei sunt ghizii care vor veghea ca această 
transformare să aibă loc fără probleme. 


Părintele Rodion în cartea "Oameni şi 
demoni” (una dintre puţinele cărţi religioase care 
acordă fenomenului atenţia cuvenită) a putut 
constata următoarele SIMILITUDINI: 


|) In Numeroase cazuri “extratereştrii” se 
dupa near reale cum 89 POATĂ ai 
O.Z.N.-uri distrug sau aul Sul a A 
demonii strică lucrurile o: i pripite Anlecte SA 

Dar C amenilor (dărâmă chilii etc.). 
Entitățile din O.Z.N.-uri rănesc şi chiar omoară 
oameni; iar demonii îi bat pe pustnici, pe unii 
torturându-i până la moarte. 

II) Au avut loc cazuri de răpire violentă a 
a caci osoasa ue 
păcătoşi pit mai ales pe oamenii foarte 

II) In cazurile de răpire violentă este lezată 
demnitatea umană. “Extratereştrii” iau în mod 
forțat probe de piele, de sânge, dezbracă oamenii 
şi chiar au relaţii intime cu ei; iar demonii îşi bat joc 
de oamenii pe care i-au ademenit, în fel şi chip, 
aducându-i uneori şi la iluzia împreunării trupeşti. 

IV) Deseori comunicarea cu ființele din O.Z.N.- 
uri s-a făcut prin telepatie, nu rareori oamenii fiind 
manipulați prin hipnoză; similar, dracii caută să 
sugereze propriile lor gânduri celor ce duc viață 
de nevoință, determinându-i să primească gândurile 
lor, care uneori se aud ca şi cum ar veni dinăuntru şi 
nu din afară. 

V) Oamenii sunt invitaţi să- intre în O:Z.N=uri,-iar 
dacă refuză să intre, sunt forțați să o facă; diavolii 
încearcă prin toate mijloacele să intre în contact cu 
oamenii. 

VI) În unele cazuri, cei care au fost 
contactaţi de O.Z.N.-uri au fost vindecați 
de diferite boli; în "Viețile Sfinților” găsim o 
sumedenie de astfel de vindecări făcute 
prin putere demonică, dar ele duc la 
pierzania sufletelor; 

VII) În timpul contactelor cu entităţile din 
O.Z.N.-uri, oamenii sunt cuprinşi de 
sentimente de frică şi groază; în timpul fă 
apariţiei duhurilor necurate oamenii simt 
disconfort, tulburare şi groază; 

VIII) Aspectul exterior la fel de variat — 
la “vizitatori” şi la diavoli: uriaşi sau pitici, 
indivizi frumoşi sau urâţi, de ambele 
sexe; diavolii îşi fac apariţia şi în ipostaza 
de animale; 

IX) Aparițiile pot fi însoțite în ambele 
cazuri de lumini sau diferite efecte 
luminoase; 

X) Deseori O.Z.N.-urile apar foarte brusc şi se 
dematerializează (dispar) la fel de repede; diavolii 
apar dintr-o dată şi dispar de obicei doar când 
omul îşi face cruce şi începe să se roage. 


Această analiză este considerată imparțială de 
către cei care vor să “apere” fenomenul O.Z.N. 

Părintele Rodion a fost unul dintre pionierii 
care s-au aplecat asupra fenomenului O.Z.N. de 
pe poziții ortodoxe; chiar dacă a prezentat faptele 


-cu mici imperfecțiuni, aceasta nu afectează viziunea 


de ansamblu: chiar dacă “vizitatorii” ar fi fost paşnici, 
sunt observate cinci ASEMĂNĂRI care nu pot fi 
tăgăduite: i 

- avem de-a face cu apariții luminoase, 

- înțățişările entităţilor sunt foarte variate, 

- pentru contacte, capacitățile telepatice sunt 
foarte importante, iei je 

- în urma contactelor au loc anumite vindecări”, 


N 


- manifestările de stăpânire a materiei sunt 
prezente. 


Nu__numai_Părinţii ortodocşi au _ observat 
similitudinile dintre cele două tipuri de contacte, 
ci şi unii cercetători protestanți sau catolici, sau chiar 
unii cercetători fără credință în Dumnezeu. 

În cartea "O.Z.N.-urile şi cei care le-au văzut” 
- o bibliografie comentată”, apărută sub egida 
Bibliotecii Congresului pentru Cercetarea 
Ştiinţifică a Aviației Militare a S.U.A., bibliogratul 
şef al lucrării, Lynn Catoe, comenta: 

“O mare parte din literatura disponibilă referitoare 
la OZ.N.-uri este strâns legată de misticism şi 
metalizic. Ea se ocupă cu Subiecte precum telepatia 
mintală, scrierea automată şi entităţi invizibile şi, de 
asemenea, cu fenomene precum manifestări şi 
posedare de tip poltergeist. Multe dintre rapoartele 
O.Z.N. publicate acum în presa accesibilă 
maselor relatează aşa-zise incidente care sunt 
izbitor de asemănătoare cu posesiunea 
demonică şi cu fenomenele parapsihologice”, 

Doi cercetători ai O.Z.N.-urilor care au petrecut 
mult timp- luând interviuri celor “contactaţi” au 
observat că de multe ori între oameni şi “vizitatori” 
comunicarea se face prin mijloace oculte: telepatie, 
scriere automată, materializări sau diferite procedee 
mediumice. O altă asemănare cu ocultismul a fost 
observată de doi cercetători implicaţi în fenomenele 
de acest gen, Kenneth Ring şi Cristofor J. Rossing, 
care au remarcat similitudinile dintre experienţele 
celor “contactaţi” cu ale celor care, aflându-se în 
moarte clinică, au avut anumite “experiențe 
spirituale”: 

“Ceea ce ne-a frapat în mod repetat a fost 
incontestabila asemănare dintre cele două grupe 
experimentale ale noastre, cei care au luat parte la o 
întâlnire cu O.Z.N.-urile şi cei care au avut o 
experiență de moarte clinică (...) 

ar trebui să ținem cont de faptul că, în ciuda 
diferențelor de natură a acestor experiențe, ele pot 
avea o sursă comună de bază - indiferent care 
poate fi acea sursă”. 

Ceea ce nu ştiau cei doi cercetători era că la 
originea celor mai multe “experiențe spirituale” ale 
celor aflaţi în moarte clinică stă aceeaşi înşelare 
diavolească. În cunoscuta sa carte, "Sufletul după 
moarte”; părintele Serafim-Rose face -o analiză 
atentă a acestor experiențe, arătând modul în care 
se manifestă înşelarea diavolului, modul în care 
acesta ia chip de înger de lumină. 


Oamenii s-au grăbit să considere cărțile despre 
experiențele celor care au avut moarte clinică drept 
cărți fundamentale, cărți “binecuvântate” care i-au 
apropiat pe unii . dintre cititori de credința în 
Dumnezeu (cea mai renumită fiind "Viaţa după viaţă” 
a doctorului Moody). Ei au trecut cu vederea care 
este credința la care au trecut aceşti cititori. lar în 
momentul în care considerăm că orice credință 
este de la Dumnezeu numai pentru că este 
superioară ateismului, suntem cât se poate de 
subiectivi. Statistic s-a observât că efectul cărţilor 
despre cazurile de moarte clinică nu i-au apropiat pe 
oameni de credința creştină, ci i-au apropiat de 
formele de păgânism promovate de mişcarea 
New Age. 

Este momentul să ne oprim puţin asupra 
credințelor religioase pe care le propagă 
“vizitatorii”. 


Ei cred în Ființa Universală care este 
cosmosul, cred în existența unor diferite 
ierarhii celeste. Mesajul de bază este clasic 
pentru New Age: vremea închinării la 
Hristos a trecut, omul trebuie să treacă la o 
treaptă superioară de existență. 

Dr. Jacques Valee observă că "O.Z.N.-urile ajută 
la crearea unei noi forme de credință — o aşteptare a 
unui contact real cu O.Z.N.-urile a unei mari părți din 
colectivitate. La rândul ei, această aşteptare lace ca 
milioane de oameni să spere în iminenta realizare 
a unui vis de secole: salvarea de sus, predarea în 
fața unei puteri mai mari, a unor navigatori 
înţelepţi din cosmos" [9; 15). 

Vorbind despre contactele cu “vizitatorii”, dr. 
Valee constată că “experiența unei întâlniri mai 
apropiate cu un O.Z.N. este o grea încercare fizică 
şi mentală. Trauma are efecte care depăşesc cu 
mult ceea ce îşi aminteşte martorul ocular. Apar noi 
tipuri de comportament şi sunt favorizate noi tipuri 
de convingeri. Consecințele sociale, politice şi 
religioase ale experienței sunt enorme dacă sunt 
analizate nu în zilele sau săptămânile care urmează 
contactului, ci după trecerea unei generați? (9; 12]. 

Mentalitatea neopăgână află pe acest teren 
misterios un mediu de dezvoltare propice: ghizi 
spirituali, progres, puteri paranormale... 

În multe dintre studiile specialiştilor în U.F.O.- 
logie observăm ecourile credințelor religioase ale 
acestora. 

Încercând să vedem care au fost urmările 
religioase ale înmulțirii apariţiilor “extraterestre”, 
considerăm că următoarea confesiune — a unui 
ofițer de poliţie care a avut mai multe “contacte” - 
este reprezentativă pentru transformările care au 
avut loc în mințile celor contactaţi: 

“Devenisem complet obsedat de O.Z.N.-uri. Eram 
convins că ceva măreț mi se va întâmpla în curând. 
Am renunțat la lecturile zilnice din Biblie, nu m- 
am mai gândit la Dumnezeu, dar în schimb am 
început să citesc cu înverşunare toate cărțile 
despre O.Z.N.-uri care îmi cădeau în mână... 
Vegheam nopțile, aşteptând în zadar să mai primesc 
vreun semn, încercam să comunic mental cu ceea 
ce credeam că sunt ființe extraterestre, aproape că 
mă rugam la ei să-mi apară în faţă sau să intre într- 
un fel în legătură cu mine” 

Una - dintre urmările fenomenului O.Z.N. — 
îndepărtarea oamenilor de credința creştină — ne 
îndeamnă să cunoaştem “pomul” după “roade”. 
Robert Monroe, descriind contactele sale cu 
entitățile pe care le percepea în planul 
astral, povestea: 

“Ființele părură a se ridica în zbor spre 
cer, în timp ce eu strigam după ele, rugător. 
| Aceasta m-a asigurat că dispoziția lor 
„| mentală şi inteligența lor sunt cu mult peste 
| puterile mele de înțelegere. Este o 
V inteligență impersonală, rece, fără nici 
unul dintre sentimentele de iubire şi de 
compasiune pe care noi le respectăm 
atât de mult... 

M-am aşezat şi am plâns cu hohote şi 
suspine adânci, cum. niciodată nu mai 
plânsesem până atunci, căci din acel 
moment eu ştiam, necondiționat şi fără nici 
o speranță în posibilitatea vreunei 
schimbări, că Dumnezeul copilăriei mele, 
Dumnezeul bisericilor, al religiilor din 
întreaga lume, nu era cel căruia | se slujea 
sau aşa cum suntem noi făcuţi să credem că ar fi, şi 
că pentru tot restul vieții mele aveam să sufăr 
pierderea acestei <<iluzii>>””, 

Din această descriere putem observa cât de mult 
se înrudesc arătările extraterestre cu entitățile văzute 
de Monroe şi de vizionarii de aceeaşi orientare cu el: 
originea lor este comună. 

La nivelul populaţiei mondiale puţini sunt cei care 
pretind că au fost “contactaţi” direct, puțini au avut 
parte de “şansa” unor astfel de întâlniri. Dar pe cât 
de mic este procentul celor contactaţi, pe atât de 
mare este procentul celor a căror credință 
religioasă a fost influenţată de fenomenul O.Z.N. 


(continuare în numărul viitor 
Sursa: Santinela Ortodoxă 


agini realizate e Manus Putizi 
CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


Pag. 7 


De câte ori am vizitat Chişinăul am trecut 
pragul multor librării pentru a-mi cumpăra cărți 
care se referă la istoria tragică a fraţilor noştri 
năpăstuiți dintre Prut şi Nistru, din ultimul secol. Cărţi 
cu totul remarcabile întrucât la baza scrierii lor se 
află documente autentice din care nu lipsesc nici 
fotocopiile menite să le facă convingătoare şi să 
spulbere, astfel, interpretările personale ale unor 
“istorici“ care nu prezintă cititorilor nici o probă pentru 
afirmaţiile lor. 

A fost astfel posibil ca, apelând la excelenta 
lucrare a lui lurie Colesnic, monumentală, în opt 
volume, a “Basarabiei recunoscute", să prezint în 
ziarul “Cuvântul Legionar” soarta cumplită a celor 
care au votat Unirea în 28 martie 1918: toți, fără 
excepție, morţi în lagărele de exterminare. Din alte 
cărți, cum ar fi albumul “Chişinăul în 1947" sau 
"Basarabia între 1941 - 1944, am reținut anumite 
aspecte care au stat la baza redactării unor articole 
personale. 

Nu însă numai în cărţile de istorie găsim referințe 
la perioada celui de-al doilea război mondial şi 
urmările lui nefaste, ci şi în întreaga presă de atunci 
şi în filmele documentare cu scene atunci filmate. 
Amintesc în acest context şi de grandiosul 
monument inaugurat în centrul Chişinăului, turnat în 
bronz, lung de 14 m şi lat de 4 m, închinat memoriei 
zecilor de mii de basarabeni deportaţi în Siberia în 
1940-1945. 

Teoretic, democrația beneficiază de o libertate 
deplină de exprimare întrucât nu există cenzură 
decât atunci când sunt atinse interesele majore ale 
statului. Basarabia (Republica Moldova), care face 
eforturi consistente de a face parte din UE (unde, cu 
siguranță, săptămâna viitoare îi va fi admisă 
aderarea), permite astfel să se tipărească şi să se 
difuzeze şi cărți de sorginte comunistă, toate 
ignorând însă realitatea zguduitoare a anilor 
postbelici, risipind din belşug, fără a convinge pe 
nimeni, însă, apă de trandafiri (sau “fumigene” acolo 
unde adevărul crud nu poate fi ocolit). 

O astfel de carte este expusă în rafturile 
librăriilor şi se intitulează “PROBLEMA 
BASARABEANĂ ÎN ISTORIOGRAFIE 1917 _- 
1947”, autorii fiind SERGIU NAZARIA ŞI VICTOR 
STEPANIUC, iar redactor ştiinţific dr. în Istorie 
Palivţev Vladimir. 

Cartea, având 390 de pagini, a fost editată cu 
suportul Fundaţiei “Rusia”, Ambasada Federaţiei 
Ruse din Republica Moldova, a Comunităţii 
Evreieşti din Moldova, a "Başcanului” Găgăuziei şi 
a unor agenţi economici comunişti din Republica 
Moldova. 

Cu aceşti sponsori din start îţi dai seama cum 
va fi abordată perioada postbelică, şi că nu va fi nici 
vorbă de echidistanţă (care este, după cum se ştie, 
treapta de temelie a unei sincere lucrări care să 
îmbine aspectele pozitive cu cele mai puţin plăcute 
de relatat). În acest sens sunt de remarcat două 
aspecte majore: la sfârşitul cărţii unde se specifică 
materialul bibliografic consultat, peste 14 pagini (!), 
cu literă mică şi în limba rusă, sunt trecute lucrările 
care au servit la redactarea monografiei, imposibil de 
verificat pentru cei care nu ştiu limba rusă; de 
asemenea, din carte lipsesc fotografiile care, de cele 
mai multe ori, sunt mai convingătoare decât 
comentariile, precum şi fotocopiile după 
documentele majore, aşa cum am spus, absolut 
indispensabile. Şi să punem şi “punctul pe i”: marea 
majoritate a materialelor scrise în limba rusă, peste 
80%, au fost redactate cu precădere între anii 1930 - 
1960, în plină epocă stalinistă, ştiut fiind că această 
tragică perioadă istorică a fost scrisă numai de 
învingători... 

Dar, după aceste precizări absolut necesare, să 
răsfoim împreună ultimele 80 de pagini ale cărții 
(pag. 283 - 362), incepând cu cel de-al patrulea 
capitol, “Moldova în anii celui de-al doilea război 
mondial”. 

Bunăoară, cică în luptele de la Odessa, la 4 sept. 
1941, gen. lon Antonescu ar fi "criticat armata 
română, acuzând-o de laşitate, de lipsa dorinței de a 

pieri pentru scopuri străine” (??!), deşi ea 
depăşea de şase ori ca număr pe apărătorii. 
eroici ai oraşului (1). Numai că acest citat 


Pag. 8 


Zrudlihni 


O CARTE "TOXICĂ” 


este luat dintr-o 
lucrare de limba 
rusă din 1978, şi nu 
se poate constata 
veridicitatea ei, 
întrucât în presa 
timpului de la noi, 
din contră, se 
reliefau calitățile de 
buni luptători ai 


PROALEMIA 
BASARADEANA 
in tstoriogratie 
1917-1047 


. 


ostaşilor armatei > 
române care au 7 
reuşit să ocupe E, 
marele port 

maritim. 


La rândul său, 
un alt istoric de pe 
poziţii apologetice 
pro-sovietice, = 
Const. Maşanu, acuză “falsificările şi schimonosirile 
abuzive ale istoricilor burghezi români, ideologi ai 
imperialismului", cea mai mare indignare a sa fiind 
“politica de lichidare completă a modelului 
socialist şi a proprietăţii obşteşti asupra uneltelor şi 
mijloacelor de producţie pusă imediat în practică 
de invadatorii români” (text în limba rusă). 

Şi tot într-un text rusesc se afirmă că “Statele 
Unite n-au recunoscut anexarea Basarabiei de către 
România şi întotdeauna au considerat-o. teritoriu 
rusesc” (17). Fals! Întrucât la începutul anilor “20 
din secolul trecut Statele Unite au recunoscut, 
după pacea de la Paris, frontierele României 
Intregite! ; 

În capitolul “Genocidul populației paşnice pe 
teritoriile moldoveneşti ocupate de România 
fascistă“ se reliefează că violența, batjocora, 
schingiuirile şi asasinările cetățenilor paşnici au fost 
pretutindeni atroce. Cică se căuta să se izgonească 
populația ucraineană, guvernatorul Alexianu având 
un plan propriu *“de.-colonizare” în aşa-zisa 
Transnistrie, pentru primirea coloniştilor din rândurile 
combatanţilor aflați pe front. Or, se ştie - şi 
documentele vremii o dovedesc - că populația 
orăşenească de naționalitate ucraineană şi rusă 
nu a fost deportată. Din contră, nu i s-a îngrădit 
libertatea culturală şi nu a murit de foame! 

În urmă cu câteva luni primarul actual al 
Odessei a recunoscut în public că ocupația 
oraşului său de către armata română nu a fost 
deloc cumplită (aşa cum s-a susținut mereu 
folosindu-se exagerări nefondate): apăreau ziare 
locale în limba rusă, splendidul teatru avea seară de 
seară locurile ocupate, şcolile aveau programele în 
limba rusă, profesorii şi inginerii au fost repede 
reîncadrați conform pregătirii lor profesionale, s-au 
repus în funcţiune principalele obiective economice, 
s-au reparat şi redat cultului ortodox marea 
majoritate a bisericilor. Şi un aspect major : nimeni 
nu a murit de foame, piețele fiind aprovizionate cu 
produse alimentare provenite din gospodăriile 
personale ale țăranilor. 

“Politica de lichidare completă a modelului 
socialist şi a proprietății obşteşti” de care am 
amintit mai sus, deplânsă de cei doi autori ai 
cărții, s-a dovedit a fi deci, binevenită, salutară! 
Continuarea, după război, a politicii comuniste de 
centralizare în toate domeniile, nu numai în cel 
economic, nu a dus la bunăstare şi prosperitate în 
teritoriul vast al fostei URSS. Dovada pregnantă este 
situarea Republicii Moldova astăzi pe ultimul loc în 
Europa, ca putere economică, precum şi 
demonstrațiile de masă care au loc în aceste zile în 
Ucraina pentru că şi această țară mare vrea să se 
rupă definitiv de trecutul comunist care duce, fireşte, 
la stagnare. 

În mod evident, capitolul deportărilor evreilor 
în lagăre de exterminare ocupă un spațiu mare, 
de aproape 100 de pagini. Pe fiecare filă sunt multe 
exemple de brutalități inimaginabile comise de 
"soldații fascişti români”; sursele de informare sunt, 
fireşte, numai textele redactate în limba rusă, în anii 
postbelici. 

Bunăoară, cică în Transnistria ar fi fost nici 
mai mult nici mai puțin de 189 de lagăre: un 
număr care se vrea a fi impresionant, adică un lagăr 


în fiecare localitate! Cică acestea nu au fost Creaţ 
pentru a fi locuri de detenție, ci pentru a îi “fabrici la 
morţii”. Cică în afara clasicei IMpuşcări, valabilă 
toată lumea, zeci de mii de oameni, inclusiv bătrânj 
şi copii, ar fi fost înjunghiați cu baionetele, fetele ar fi 
fost violate şi apoi arse de Vii în cuptoare, alte multe 
persoane ar fi fost înecate în Nistru întrucât nu Ştiau 
să înoate, iar gropile comune erau mari şi puteau 
cuprinde până la 1000 de Victime. Se dau şi 
exemple: în decembrie 1941 românii ar fi împuşcat 


mai mult de 20.000 de evrei în 5 sate; în altă zi, în 


comuna Golta colonelul Isopescu ar fi măcelăriţ / 


peste 40.000, la Damanveka 92.600, iar 
Bagdanovka s-ar fi împuşcat şi ars de vii nu maj 
puţin de 54.000! ; 

Exemplele sinistre, ca cele de mai sus, sunț la 
tot pasul; dacă ar fi să le numărăm, ar reieşi că în 
teritoriul dintre Bug şi Nistru au fost omorâţi 
300.000 de oameni în intervalul 1941-1944, adică 
mai__mult_ decât dublul populației evreiesti 
existente în anul 1940! 

Aşa cum a scris şi dr. Şerban Milcoveanu în 
cărţile sale, an de an creşte numărul de victime, deşi 
nu s-a făcut nici o deshumare pentru a se stabili 
numărul real al celor îngropați, nu s-a publicat nici o 
listă oficială cu numele şi datele personale ale celor 
morți. N 
Reamintesc că toți jandarmii şi soldații care au 
supravegheat lagărele de detenţie (nota bene: de 
detenție, nu de exterminare!) au fost pedepsiți 
înainte de terminarea războiului. Nimeni nu a scăpat 
nejudecat şi condamnat: bunăoară, colonelul 
Isopescu, generalul Calotescu şi alții, au fost 
condamnaţi la moarte în februarie 1945 şi executați. 
Mai mult: cca. 6.000 de români care au lucrat în 
administrația localităților dintre Prut şi Nistru, 
fără a fi încadrați în armata română (preoți, 
ingineri, profesori, funcționari etc.) au avut 
condamnări de până la 10 ani închisoare. Dar 
nicăieri în masiva lucrare cei doi istorici “rollerişti” nu 
specifică acest lucru. - 

În cartea respectivă este trecut ca mare erou 
comandantul de submarin A. Marinescu; numele lui îl 
poartă şi acum o stradă principală din Odessa şi un 
tablou cu portretul său se găseşte în muzeul 
oraşului. 

Acest “erou”, scriu autorii, la 30 ian. 1945 ar fi 
scufundat nava “Wilhelm Gusthof” care avea un 
deplasament de peste 25.000 tone, pe care s-ar fi 
aflat cartierul general al forțelor maritime ale lui Hitler 
(12); acesta, cică, aflând de scufundarea navei 
(denumită “rai maritim”), acesta ar fi făcut o criză de 
furie şi, căzând pe podea, ar fi muşcat covorul şi ar fi 
făcut spume la gură!! Scene de acest gen (Hitler 
muşcând covorul) au umplut decenii de-a rândul 
peliculele filmelor şi pagini de cărţi. Cu o imaginaţie 
debordantă, ignorând documentele existente, autorii 
mint în continuare, susținând că la bordul navei se 
aflau 9000 de militari dintre care 4000 de 
submarinişti care puteau asigura echiparea completă 
a 80 de submarine. Dar relatările nu se opresc aici: 
la reîntoarcerea submarinului sovietic eroul ar făcut o 
nouă bravură scufundând o altă navă germană 
înțesată cu peste 4000 de soldaţi. Deci, cu câteva 
torpile, comandantul A. Marinescu ar fi reuşit să 
pună capăt vieților a 14.000 de oameni, adică o 
divizie întreagă!! 

Faptele relatate succint sunt iarăşi 
mincinoase, fără acoperire. Vasul Wilhelm Gusthof 
era în realitate îmbarcat cu peste 8000 de civili 
bolnavi şi de toate vârstele, fără a avea pe punțile lui 
trupe şi armament de luptă — după cum atestă 
documentele. Pe el se aflau arborate mari steaguri 
cu însemnele Crucii Roşii ceea ce, în tratatele 
militare existente, însemna că nu putea fi nimicit. 
Regula nu a fost însă respectată, ceea ce a dus lâ 
un dezastru nemaipomenit; se situează pe primul loc 
în topul nautragiilor, datorită numărului mare de 
victime. 


(continuare în pag. 14) 


Emilian Ceonpeicu 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


val 90 ABbi fă 


"GE Alu tea > 


Mişcarea Legionară este învinuită că luptă 
împotriva "culturii Şi progresului”. lată o afirmaţie 
care, odată înregistrată de mintea unor oameni de 
pună credință, poate fi un serios motiv de nelinişte şi 
întristare. 

Numai că cei care pun la cale astfel de învinuiri 
sunt interesații de confuzii în sufletul colectiv al 
Neamului, iar cei ce cred, sunt naivii, victimele celor 
dintâi. 

Legiunea nu luptă împotriva culturii, ci 
împotriva confortului, împotriva belşugului 
material ca scop al vieții. 

Legiunea nu luptă împotriva progresului, ci 
împotriva falsului progres, mecanic şi "indefinit", 
care tinde să nimicească omul. 

Lumea veche se năruie astăzi sub ochii noştri, 
tocmai din cauza "culturii" şi "progresului" ce 
domnesc de câteva veacuri în istoria neamurilor. 
Nimic nu mai poate salva această lume sortită unei 
necruțătoare pieiri. 

Legiunea vine pentru reabilitarea omului, pentru 
întemeierea unei adevărate culturi, aceea a spiritului, 
şi pentru împlinirea unui adevărat progres, acela 
moral. Concepţia legionară readuce omul .la 
izvoarele şi viața sa proprie. Căci aceasta înseamnă 
om nou: om adevărat, om care merge pe căile firii 
sale. 

Mişcarea  Legionară nu 
dezvoltării materiale a vieții 


neagă necesitatea 
noastre, dar o 


condiționează de creşterea lăuntrică a omului. 

Oamenii lumii vechi, atât de credincioşi şi de 
optimişti față de progresul şi schimbările ce se pot 
aduce în viața noastră materială, sunt neîncrezători, 
de un adânc pesimism față de adevăratul progres şi 
posibilitățile de schimbare ale omului de azi şi de 
totdeauna. 


"Dorința legionarilor de a crea un om nou este 
foarte frumoasă, dar va rămâne mereu un ideal 
neîmplinit. Trebuie să fim «mai realişti», să contăm 
pe bestialitatea omului”. Aşa s-a exprimat cândva un 
tânăr intelectual şi om politic, aparținând unuia dintre 
partidele în descompunere azi. 

Să contăm pe bestialitatea omului? 

„Desigur. Legiunea este atentă față de acest lucru 
şi nu-l neagă. Numai că, spre deosebire de vechile 
partide politice cu etica lor decadentă şi materialistă, 
Legiunea nu cultivă bestialitatea din om, ci caută, 
printr-o etică nouă şi o şcoală nouă să înăbuşe, pe 
cât poate, această înclinare a ființei umane şi să facă 
să crească însuşirile ei spirituale până în treptele 
superioare ale adevăratei omenii. 

Să fim mai realişti? 

Suntem iarăşi de acord. Numai că realismul 
nostru depăşeşte întotdeauna starea de-fapt. Şi iată 
cum. Omul este făcut din lut; are adică o viață 
pământească biologică asemenea tuturor animalelor 
şi, tot ca ele, este o ființă cu foarte multe instincte, 
dintre care cel mai de temut pentru ceea ce poate 
însemna el dincolo de biologic, este instinctul de 
pradă. 

Legiunea constată toate aceste date ale fiinţei 
umane, dar nu se opreşte la ele. d 

Ceea ce caracterizează omul, ceea ce îi este 
propriu, stă dincolo de ființa sa biologică şi dincolo 
de instincte. Omul este o ființă spirituală şi capabilă 
de virtute. Omul este făcut din lut dar şi din spirit. 
El duce o viață pământeană dar năzuieşte către 
una cerească. 

Ceea ce lumea veche nu vede şi Mişcarea 
Legionară a înţeles de la început, a fost nu numai că 
omul este o ființă spirituală, dar că în natura sa sunt 
înclinații care, puse în lucrare, îl pot face să 


Piesă “pionană la lol (1) 
ETICA NOUĂ ŞI PROGRESUL 


ERNEST BERNEA 


depăşească starea de fapt, că 
natura sa, deci, este astfel 
alcătuită încât face posibilă] 5 
educaţia. Printr-un act de 
sforțare şi de voință proprie, 
conform naturii sale, omul poate 
să se schimbe, poate să 
sporească, poate adică să 
progreseze. . 

Din acest punct şi pe 
această cale, Mişcarea I 
Legionară creează adevărata cultură şi desprinde 
adevăratul progres, faţă de care nici dezvoltarea 
materială a vieţii omului nu se împlineşte aşa cum 
trebuie. 

Ceea ce însă merită cu deosebire să fie reținut, 
este faptul că Legiunea nu numai că aduce o nouă 
etică, dar o şi trăieşte, transformându-se astfel într- 
o şcoală a vieții. Şi aici este adevăratul progres 
moral săvârşit: de Mişcarea tineretului. întreaga 
epocă modernă "progresistă" a creat sisteme de 
etică şi s-a jucat cu ideile morale care, judecate din 
punct de vedere teoretic, puteau fi şi juste, dar una 
era mişcarea ideilor şi alta viața burgheză cu morala 


el 


” Revoluția legionară nu stă atât în noutatea 
eticii sale, care se hrăneşte din izvoare biblice, 
cât din viața morală pe care o realizează concret 


în ființa Neamului nostru. 
În acest chip vedem noi zorile unei adevărate 


renaşteri româneşti. 
"Cuvântul" - anul XV, nr. 3121, 22 ian. 1938 


NOUA ARISTOCRAȚIE LEGIONARĂ 


Pee Suntem contemporanii, 
Norocoşi, ai celei mai 
semnificative prefaceri pe care a 

| cunoscut-o România modernă: 
“| făurirea unei noi aristocrații. 
Tineretul legionar, odată cu 
alte miracole realizate prin jerttă, 
elan şi voință creatoare, a pus 
temeliile unei elite româneşti 
care e menită să schimbe sensul 
istoriei acestui Neam. 

Vechea noastră aristocrație, 
atât de mult legată de pământ şi 
de civilizația țărănească, a fost zdruncinată de o 
seamă de domnii nefericite, ca să-şi găsească 
sfârşitul lamentabil sub stăpânirea fanariotă. Cele 
câteva neamuri într-adevăr "boiereşti "care 
supraviețuiseră, n-au mai jucat nici un rol de frunte 
după restaurarea de la începutul sec. XIX. O altă 
aristocrație a luat locul elitelor româneşti din epocile 
glorioase. Cât de dubioase ar fi fost originile acestei 
aristocrații, ea a dat totuşi României moderne câţiva 
oameni şi câteva lozinci. Nu i-a putut da, însă, 
niciodată o tradiție şi o educaţie aristocrată. 

Să privim acum ceea ce se întâmplă în jurul 
nostru, Suntem faţă în față cu un tineret de curată 
obârşie rurală. Dar au pierit toate complexele de 
inferioritate care apăsau asupra clasei ţărăneşti. 
Avem în fața noastră un fiu de țăran, sau un țăran, 
dârz, cu fruntea sus, nepăsător de moarte, iubitor de 
libertate. Un om nou, care a descoperit odată cu 
ascultarea şi propria sa voinţă, propriul său destin. 
Disciplina şi ascultarea i-au dăruit o nouă demnitate, 
o nesfârşită încredere în sine, în şef şi în destinul 
major al Neamului său. 

Cel dintâi semn al unei aristocrații este 
indiferența față de calomnie, de atacuri, de critică 
şi de comploturi. Priviţi pe legionari: fie că sunt 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


muncitori în fabrică, studenţi sau țărani, cărturari sau 
"analfabeți", legionarii au o superbă indiferență față 
de toate prostiile sau calomniile scornite împotriva 
lor. Legionarii se simt atât de străini față de lumea 
aceasta putredă şi ridiculă, încât nici o imbecilitate şi 
nici un venin, pornit de aici, nu izbuteşte să le atragă 
măcar pentru o clipă atenţia. Ce magnitică formă a 
disprețului! Indiferența aceasta aristocratică ucide 
mai rapid şi mai eficient decât invectiva şi sarcasmul. 
Bieţii imbecili deştepţi se simt într-adevăr zdrobiți de 
seninătatea aceasta bărbătească pe care nici o armă 
democratică sau marxistă nu o poate tulbura. 
Descoperi uneori în ochii legionarilor o întristată milă 
față de aceşti adversari neputincioşi, care opun 
eroismului şi sincerităţii —  lichelismul, calomnia, 
sforăria şi complotul. 

Al doilea semn caracteristic al aristocrației 
este încrederea în bărbăție, în selecția firească 
pe care o poate face numai lupta. Legionarismul a 
introdus din nou în România bucuria şi pedagogia 
luptei cinstite, pe față. Chiar şi duşmanii de moarte 
ai Legiunii sunt siliți să recunoască schimbarea 
adusă de această  Mişcare revoluționară 
românească: normalizarea luptei. 

Conducerea Mişcării Legionare anunță mai 
dinainte când, cu cine şi în ce condiţii va da lupta. 
Au dispărut din viața politică românească 
strategia polițistă, serviciul secret de informații, 
întocmai după cum Mahatma Gandhi a silit să 
şomeze cei o mie de agenţi secreţi ai lui Intelligence 
Service în India, anunțând el însuşi, cu o săptămână 
mai înainte, toate atacurile pe care intenţionează să 
le dea guvernului englez. Acest fair-play, care a 
câştigat simpatia întregului popor englez, a schimbat 
în acelaşi timp. stilul tacticii şi strategiei polițiste în 
India Pentru orice informaţiuni "secrete", agenții 
englezi erau invitaţi să se adreseze direct conducerii 


Mişcării insurecţionale... 


MIRCEA ELIADE 


Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv — 
valori europene, aristocratice — a adus după sine o 
altă prefacere a sufletului tinerei generații româneşti. 
A creat conştiinţa unei misiuni istorice, sentimentul 
că ne-am născut ca să împlinim o revoluție unică în 
istoria Neamului. 

Legionarul nu mai trăieşte la întâmplare. Viaţa lui 
are un sens precis şi major revoluția creştină, 
mântuirea neamului românesc. Eroismul şi sfințenia 
sunt valorile superioare în care cred tinerii de astăzi. 

Am scris de mai multe ori despre spiritul revoluției 
creştine, aşa cum începe a fi realizată ea de 
Mişcarea Legionară — şi mi-am îngăduit, acum, să 
mă opresc numai asupra valorilor eroice, 
aristocratice, pe care le cultivă Legiunea. 

Conştiința unei misiuni istorice a fost 
întotdeauna caracteristica oricărei aristocrații. 

Urmaşii direcţi ai celor care au făurit, cu spada şi 
cu geniul., Europa, s-au simţit întotdeauna purtătorii 
unei misiuni. 

Chiar atunci când aceşti urmaşi au ajuns bicisnici, 
sterpi, degeneraţi, rămăsese în sufletul lor obosit şi 
în trupul lor vlăguit amintirea orgolioasă, a unei 
demnități pe care nici un viciu şi nici o infirmitate nu 
o putea stinge. 

În locul aristocrației de sânge, Legiunea 
creează o nouă aristocrație: a spiritului. 

În locul elitelor care-şi moşteneau drepturile — 
odată cu virtuțile şi păcatele strămoşeşti — se naşte 
o nouă elită care-şi cucereşte libertatea învățând să 
moară şi să se jertfească. 

Dar în această nouă aristocrație legionară care 
se naşte, reînvie Evul Mediu românesc: conştiinţa 
misiunii istorice, vrednicia şi bărbăția, disprețul şi 
indiferența față de neputincioşi, canalii şi "băieții 
deştepţi”. 


"Vremea", anul XI, nr. 522, 23 ian. 1938 


Satin de Vasile Fădanaru 


Pag. 9 


N 


Documentul 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATU 
PE URMELE BOLŞEVICILOR (II) 


E drept însă că, pe lângă stoarcerea sistematică 
a celor avuţi, regimul bolşevic a căutat, în 
Basarabia, în scop de propagandă, să capteze şi 
simpatii. a 

Cum se făcea aceasta? 

S-au înființat, cam în toate satele cooperative cu 
produsele statului: săpun murdar, prost colorat şi 
rău mirositor; chibrituri, mahorcă, lămpi, unelte 
agricole, obiecte de îmbrăcăminte şi bomboane 
pentru copii (înşir ce am văzut cu ochii mei). 

Crearea acestor cooperative era însă mai mult o 
formalitate, fără nici un rost practic, marta fiind de 
calitate dubioasă şi prețurile inaccesibile populaţiei 
nevoiaşe. Eu, cel puțin, am găsit cooperativele pline 
prin sate şi mulți oameni cu nici de unele prin case. 

In special bolşevicii urmăreau cu tenacitate 
captarea copiilor. Şi ce mijloace mârşave sau 
ridicole întrebuințau!? 

Cunosc, în comuna Cuza-Vodă, cazul unei 
mame care, dând o palmă copilaşului ei, pentru 
vreo mică obrăznicie, acesta s-a dus la Comitet 
s-o reclame, iar Comitetul a gratificat-o cu cinci 
luni închisoare! 

(N. n.: lată însă că metoda bolşevică reînvie şi în 
mult trâmbițata noastră "democraţie"; de data 
aceasta nu e vorba chiar de închisoare — încă! - ci de 
a-ți lua copilul statul şi a-l creşte el...) 

Imi închipui că multă lume va fi auzit de sistemul 
de propagandă al bolşevicilor, întrebuințat față de 
copii: 

— Voi vă rugați zilnic lui Dumnezeu să vă dea 
pâine şi cele ce vă mai trebuie? — îi întreba 
profesorul, în clasă. 

Bine. Am să vă încui până mâine aici şi voi să 
vă rugați mai departe, să vedem ce veți căpăta. 

A doua zi profesorul reapărea la şcoală, radios: 

— Ei, aşa e că n-aţi căpătat nimic? Ce, L-a văzut 
vreunul din voi pe Dumnezeu? De unde să vă audă 
şi să vă dea de mâncare, dacă nici nu există!? Dar 
Stalin, stăpânul nostru, există. ia rugaţi-vă acum 
şi lui, poate că vă aude şi vă aduce de mâncare... 

Bieţii copii, flămânzi! şi speriaţi cum erau, s-ar fi 
rugat şi... dracului! 

Şi-abia cădeau în genunchi, şi îndată intrau pe 
uşă pâinea, bomboanele... 

Cu ajutorul foamei şi al bomboanelor 
lipicioase, de făină, felcerul bolşevic încerca să 
scoată din conştiinţa micuţilor numele Aceluia Care a 
îmblânzit fiara din om, Care i-a dat omului o 
mângâiere şi un ideal în viață. E 

Dar, întâlnind mai târziu pe dealurile Ucrainei un 
grup de copii, intru în vorbă cu el, cu ajutorul unui 
camarad care ştia ruseşte. 

Camaradul îi arată cruciulița pe care o poartă 
talisman în război: 

— Ştii tu, micule, ce-i asta? 

Băiețaşul se uită prostit la cruciuliță şi tace. 
Atunci o băgăm sub ochii altuia. Acesta se fereşte 
brusc şi ridică speriat ochii spre noi. 

Repetăm întrebarea, stăruind blajin. 

— Crist! — răspunde el, târziu, cu teamă. 

Şi în bordeiele ucrainene prin care pătrundem, cu 


toată mizeria şi murdăria din ele, în fiecare colțişor al ' 


odăiței unde dorm gazdele, spre răsărit, străluceşte 
icoana, de argint adesea, împodobită cu panglici 
proaspete — icoana grijuliu ascunsă atâţia ani şi 
repusă acum la loc de cinste, după retragerea 
barbarilor. 

Pentru că aceşti barbari, dacă s-au grăbit să ia 
omului credința în Dumnezeu, n-au fost în stare 
să-i dea nimic în schimb, decât vorbe goale. Şi 
sufletul nu se poate mulțumi numai cu atât. De 
aceea confesorii noştri militari nu mai prididesc 
astăzi cu botezurile de copii în Ucraina, iar armata 
noastră — ofițeri şi soldați — e naşa tuturor copiilor 
până la vârsta de nouă ani din ţinutul cuprins între 
Bug şi Nistru. Numai un singur preot militar, părintele 


maior Antonie Crautzer, până la data când vorbisem 
cu el, botezase 1.203 copii. E 

Nu mai vorbesc de nenumărate spovedanii, 
împărtăşanii şi parastase pentru morţi, cerute de 
locuitori, deoarece de şase ani nu se mai făcuse nici 
o slujbă religioasă, în urma exilării preoților ucraineni 
în Siberia. Prin această drastică măsură bolşevicii 
urmăreau îndepărtarea poporului de la credința în 
Dumnezeu! 

Am pomenit de cooperativele înființate de 
bolşevici prin satele din Basarabia. Praf în ochii 
naivilor! Nici bolşevicii nu credeau în necesitatea şi 
durabilitatea acestei realizări. Dovadă că prin satele 
ucrainene n-am mai găsit nici urmă de asemenea 
cooperative. 

De altfel, Nistrul rămăsese, şi după ocuparea 
Basarabiei, o graniță foarte severă, şi lumea nu se 
putea plimba de ici-colo peste el, ca într-o țară liberă. 
Care bolşevic, pentru nevoile serviciului şi 
administraţiei, trecea Nistrul încoace, basarabean 
rămânea... ca să nu se mai întoarcă acasă, să mai 
spuie şi altora ce a văzut. lar basarabeanul mânat 
peste apă era destinat sau Siberiei, sau 
mormântului. 

De altfel, se putea ghici care era adevărata 
situație în „raiul' lor şi din graba cu care ofițerii 
sovietici trecuți în Basarabia se repezeau prin 
prăvăliile rămase pline de la români, să cumpere tot 
felul de obiecte de găteală sau lucruri de mâncare. 

Poposind, câțiva camarazi, la o casă dintr-un sat 
ucrainean, stăm de vorbă (unul din băieți ştie 
ruseşte) cu cele două gazde, mama şi fiica. 

— Eşti cununată? 

— De unde, dacă n-avem preoți? Dar tare aş 
vrea să merg şi eu cu bărbatul meu în fata altarului, 
şi-apoi să-mi botez copiii... Să fiu nevastă 
adevărată, cum a fost şi mama! 

— Dar înainte, pe vremea țarilor, ştii cum se 
trăia în Rusia? 

— Ne povestesc bătrânii uneori, îmi spune 
mama, dar mie nu-mi vine să cred. Nici nu se 
poate să fie adevărat. Sunt poveşti bune nu pentru 
noi, ci pentru adormit copiii de colo... 

De când colindăm noi prin Ucraina, am mai aflat 
de la unii şi de la alţii câte ceva despre felul de viață 
liberă pe care o trăiesc femeile şi mai ales fetele 
bolşevice. 

Suntem informaţi că „domnişoarele" umblă foarte 
puțin cochete, cele mai multe în cizme şi în 
uniformă, că fac treabă, ca şi bărbaţii, la câmp, 
conducând camioane, tractoare şi secerătoare... 

lar satele — cum sunt şi locuințele! 

Mai multe bordeie la un loc, fără şcoală, fără 
biserică, alcătuiesc de obicei satul. Nici o clădire 
mai răsărită care să-ți indice centrul, care să-ți 
atragă atenţia, când intri în el. Ceva aşa, fără cap, ca 
un tren lipsit de locomotivă sau un vapor rămas fără 
catarg şi fără coş. 

Mergi, prin unele regiuni, deal şi vale, şi-apoi iar, 
până ţi se urăşte, fără să întâlneşti un pom sau o 
locuință. Te mănâncă lupii, sigur, iarna. 

lar viforul va fi zburdând, pe afară şi prin case, ca 
pe moşia lui! 

Prin case?! 

E un fel de a vorbi. Aş fi mai aproape de adevăr 
dacă aş spune: "prin cotețe”! Nişte şandramale de 
lut, într-o rână, fără acoperiş sau cu acoperişul 
năpădit de bălării, cu două geamuri mici, lipite ca 
să nu mai poată fi deschise niciodată, şi prin care 
de-abia pătrunde o rază de lumină. Inăuntru boarte 
murdare, pline de gângănii, şi un iz stătut care te 
îneacă de la uşă; pe afară nici un gard, nici o 
floare, uneori nici urmă de verdeață chiar. 

Te întrebi cum trăiesc, ce fao şi ce mănâncă 
aceşti oameni iarna? 


RA VREMII (XII) 


(continuare din numărul trecut) 


VALERIU MARDARE 


Aşa cum se vede: trăiesc ca vitele, fac copii ca 
să se încălzească şi mănâncă de la colhoz, ce-i 
dă şi cât îi dă statul. 

lar vara muncesc toată vremea cu cârdul pe 
ogoare, fără zile de odihnă, fără sărbătoare, până 
dau în toamnă, când cea mai mare parte din 
bogata recoltă a câmpului lor ia drumul 
Moscovei, pentru huzurul comisarilor bolşevici şi 
pentru înarmare. P 

Nici libertate, nici hrană ca lumea, nici câte un... 
aldămaş din când în când sau vreo petrecere, colo, 
la hora din sat, duminica, ca să-i ardă omul o 
căzăcească îndrăcită, cum ştiam şi noi pe vremuri că 
se obişnuieşte la ei... Dar nefericiţii locuitori ai „raiului 
de la răsărit" nu mai ştiu demult nici să râdă, nici să 
cânte cu voie bună. Până şi vodca a rămas doar o 
amintire pentru oamenii săraci... (A apărut din nou, 
cu ocazia războiului: bolşevicii îmbărbătează cu ea 
copiii de cincisprezece ani când îi bagă în lupte!) 

Românul nostru, fiind sceptic din fire, n-a 
înclinat nici înainte spre comunism, când îi era 
prezentat în culorile cele mai roze, iar acum, de 
când păşeşte ca ostaş dezrobitor prin Ucraina şi 
a văzut realitatea întreagă, cred că nu mai e nici o 
nădejde să poată fi convertit. 

Şi dacă în țara noastră s-or mai fi găsind inşi care 
mai păstrează încă iluziile unei fericiri în „raiul 
comunist", ar trebui să se grăbească să dea o raită 
pe la aşezările bolşevice de dincolo de Nistru. S-ar 
cuveni înlesnită această vizită de însănătoşire, 
obligată chiar — pentru liniştea acestor inşi! 

Până acum, atât cât am cutreierat noi Ucraina, 
până dincolo de Bug — deşi am fost nişte călători 
neobosiți — n-am întâlnit prin sate nici un fel de 
dispensare, nici-case de ajutor sau de odihnă - mă 
rog, nici una dintre instituţiile necesare omului 
nevoiaş căruia i se adresează doctrina 
comunismului. (Ba da, în câteva sate, am găsit în 
nişte cocini de porci, urmele umor bucătării comune: 
atâta merita muncitorul, în raiul lui: să mănânce 
seara, trudit, de la cazan!...) 

Casele mai răsărite sau vechile palate rămase de 
pe urma epocii țarilor— câte şi unde au mai rămas! 
— au fost transformate de noii stăpâni în magazii 
pentru colhozuri. Băncile pe care învățau copiii carte, 
la țară, le-am găsit tot prin cotețe, de unde a fost 
expulzat, probabil — adică trimis în Siberia sau pe 
lumea cealaltă — proprietarul. - 

Imi povestea o tânără învățătoare cum, chiar în 
Basarabia, unde sovieticii au avut tot interesul să 
susție o propagandă cât mai largă, şcolarii, la sate, 
au fost siliţi să-şi scrie, multă vreme după plecarea 
românilor, socotelile şi temele doar pe îngusta 
margine albă a hârtiei de ziar. Abia către sfârşitul 


anului şcolar au sosit la cooperative caietele pentru * 


elevi, făcute dintr-o hârtie pe care era imposibil să se 
scrie cu cerneală, că o absorbea ca sugativa. 

ă Bisericile din satele ucrainene, dacă n-au fost 
dărâmate până în temelie, s-au părăginit totuşi sau 
sunt întrebuințate ca săli de cinematograf şi magazii. 
(Cinematograf de propagandă comunistă, cu tancuri, 
tunuri şi avioane, nu distractiv şi civilizator, cu artişti 
eleganți şi vedete...). 

ă La Catargi, de pildă, mai există încă în picioare o 
biserică impresionantă ca stil de construcţie. Dar 
astăzi nu mai are uşi, nici podele, nici geamuri. 

Când intri înăuntru, constaţi repede că a servit ca 
sală de cinematograf, cândva... In fostul altar se 
întindea pânza pentru proiecții. Sfărâmături de 
icoane mai zac şi acum prin colţuri, dar mâini pioase 
au depus lângă ele flori şi candele aprinse. 

Peste chipurile de sfinți de pe pereți, zugravi 
stângaci au mâzgălit cu bidineaua imagini groteşti 
ale idealurilor bolşevice: maşini agricole imense, 
tancuri uriaşe, complicate motoare de aeroplane... 

(continuare în pag. 14) 


Se/aţuni de Pimillan Czonpereu 
Pa9-10 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


JURNAL DE FRONT - ROMÂNIA 2013 (continuare din. 


6) producerea unor microcutremure ce pot 
enera în timp cutremure regionale de intensităţi 
mari Caz din Blackpool, în nord-vestul Angliei, 
in 2011); 

Je afectarea directă a principalelor activități 
rurale: apicultura (albinele vor muri primele), 
viticultura, pomicultura, piscicultura, zootehnia | 


ec. ; : ; i 
8) scăderea nivelului de trai şi a duratei medii [a 
deviață: A p 
9) scumpirea produselor alimentare, a apei 
otabile, asigurărilor de Sănătate, a 
jocuinţelor, medicamentelor şi serviciilor. 
Dovezi elocvente: incidentele şi accidentele de 
pe întreg globul, inclusiv în S.U.A. 


Frontul Bârlad 


Primul front s-a deschis la Bârlad, jud. Vaslui, în 
iarna lui 2012. Protestele a mii de oameni, 
organizate şi conduse de români adevăraţi precum 

ărintele protopop Vasile Lăiu, gen.(rez.) Nicolae 
Rotaru şi alte personalităţi locale au însutlețit şi au 
dat speranțe protestatarilor hotărâți să-şi apere 
sănătatea şi viața familiilor. 

În perioada martie 2012 — aug. 2013 au avut loc 
mai multe proteste, la fiecare dintre ele participând 
între 7.000 şi 9.000 de oameni. Pe 7 sept. 2012 s-a 
desfăşurat un marş al tăcerii, iar în 15 sept. 2013 s-a 
format un lanţ uman în jurul Primăriei Bârlad. 

Bârlădenii sunt conştienţi că pericolul a fost 
îndepărtat doar pentru o vreme. Ca urmare, frontul 
rămâne deschis şi va fi întărit. 


Frontul Pungeşti, Vaslui 


Al doilea front s-a deschis la 16 oct. 2013, tot în 
jud. Vaslui, la Pungeşti. 

Pericolul se făcuse simțit încă din timpul sutelor 
de cutremure de la Izvoarele — Galaţi, localitate 
atlată în apropierea exploatărilor petroliere. lar 
oamenii se temeau de ce ar urma să se întâmple, 
casele fiind grav avariate şi apa potabilă afectată. 
La aceste nenorociri s-a adăugat intenţia companiei 
Chevron de a-şi aduce utilajele pe perimetrul satului 
Pungeşti pentru a demara explorările. Şi atunci s-a 
aprins acolo flacăra răscoalei! Protestele n-au 
încetat zile întregi, până -când conducerea 
Chevron-a decis să-şi retragă utilajele. 

"În confruntările cu jandarmii au rezultat mai mulți 
răniți. Pentru că jandarmii serveau interesele 
companiei străine împotriva legilor în vigoare şi 
împotriva localnicilor care-i plătesc ca să-i apere. 

Au fost imagini terifiante, precum cea în care 
copiii s-au aşezat în genunchi în fața maşinilor. 
Utilajele au fost oprite de lanțul uman format de 
părinții şi bunicii lor. 

Preoții participanți la protest au îngenuncheat 
odată cu sătenii, înălțând rugăciuni către Tatăl 
Ceresc. Şi cu toții şi-au amintit că sunt urmaşii 
răzeşilor lui Ştefan, care luptau împotriva 
cotropitorilor de-atunci, apărând pământul sfânt al 
Moldovei! 

S-a înregistrat şi un caz de rănire gravă, chiar la 
un pas de moarte, a unuia dintre iniţiatorii şi 
animatorii protestelor, fostul primar Costache 
Spiridon. Fiica victimei, Mariana Moroşanu, a fost 
bruscată. şi împiedicată să-şi îngrijească tatăl acolo, 
pe câmpul de luptă. Că doar aşa se petrec lucrurile 
într-un stat marca UE.! i 

Localnicilor li s-au alăturat grupuri de tineri 
din Galaţi, Bucureşti, laşi, Constanţa, Braşov, 
Sibiu şi activişti de mediu, membrii ai unor O.N.G — 
uri precum „România fără ei”, „Vama verde”, VIRA. : 

In acele zile tumultoase s-a constituit spontan şi 
s-a călit Mişcarea de Rezistență Pungeşti. Un prim 
punct de acest fel pe harta satelor țării. 

La 18 nov. 2013, o caravană de căruțe a 
sătenilor din Pungeşti a străbătut calea de 40 de km. 
până la Vaslui, luând cu asalt Prefectura ca să li 
se facă dreptate. Media vasluiană a fost prezentă la 
proteste, a transmis şi comentat în detaliu 
desfăşurarea evenimentelor. Ziarul „Vremea Nouă” a 
relatat faptele ca de pe un teatru de război. Recent, 
în 25 nov. 2013, ziarul titra: „Miliția lucrează la 
Vaslui”, cu referire la numeroasele amenzi ce se 
aplică protestatarilor după mai bine de o lună, 
pentru a-i intimida şi a-i determina să renunțe la 
proteste. Dar nu şi-au găsit oamenii! lată exemple 

care frizează absurdul: sătean amendat 
pentru că a ieşit în pijama prin curte dis- 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 P29:11 


Pt gi amenințări 


pag. 4, = 
Invadatorii şi-au luat tălpăşița, după luni 

de  contruntări dure, de  intimidări şi 

grave, inclusiv cu moartea. Şi 


) | adversari nu i-au fost doar cei de la Prospecţiuni: 


de-dimineață (!!); altul, pentru că a circulat cu 
căruța noaptea, stânjenind traficul pe uliţă 
(probabil intens la acea oră!!). lar consilierul Loghin a 
fost amendat pentru că a fost unul dintre inițiatorii 
referendumului şi ai proiectului de Hotărâre a 
Consiliului Local Pungeşti prin care să se interzică 
acțiunile companiei Chevron. 

S De reținut şi un alt aspect degradant pentru o 
instituție a statului. E vorba de Agenția Naţională a 
Resurselor Minerale care a scos şi a distribuit ziare 
Şi pliante în şcoli şi primării, prin care face un lobby 
neruşinat pentru aceeaşi companie. 


Frontul Moşna, Sibiu 


Deschis cam de prin 2012, de când mercenarii 
de la „Prospecţiuni” S.A s-au obrăznicit şi au 
început să bântuie pe pământurile țăranilor fără 
să le ceară acordul. În loc de grâu, porumb sau 
cartofi, au pus „sămânță de cabluri” şi „răsaduri 
de explozivi”. Numai că țăranii din Moşna şi Alma 
Vii nu i-au înțeles. 

In toamna asta, când mercenarii au venit să-şi 
valorifice  „recolta” s-au întâlnit cu săteni 
încărcați de cabluri, în spinare sau în căruțe: le 
recoltaseră ei! 

Lăsând la o parte tragi-comicul situaţiei, trebuie 
să spunem că la Moşna şi în împrejurimi s-au 
întâmplat lucruri grave. Şi se întâmplă tot timpul câte 
ceva. lar situația putea fi acum deosebit de gravă 
dacă acolo n-ar fi existat un om providenţial: Willy 
Schuster şi familia acestuia (soţia, Lavinia, şi cei 
cinci copii), la care se adaugă sutele de oaspeți 
care-i trec pragul. Omul potrivit la locul potrivit! 
Născut la Târnăveni şi crescut la ţară, în 1994 
pleacă în Germania, lăsându-se convins că acolo, în 
U.E., va găsi un "EI Dorado”. A văzut însă că nu e de 


el şi a revenit după trei ani acasă, în Transilvania. 
Devine proprietar de pământ, casă şi animale şi în 
câţiva ani se face remarcat cu Gospodăria „Bio- 
Moşna”, adică acea gospodărie tradițională de țărani 
pe care ne-o dorim mulți dintre noi. Prin „Eco 
Ruralis”, al cărei co-preşedinte este, militând pentru 
păstrarea categoriei de "țăran" (şi nu de fermier venit 
de aiurea) şi pentru re-ruralizarea României, va 
convinge şi speră că va învinge. Intuim că nu-i place 
să fie lăudat, dar scriem astfel pentru că respectăm 
adevărul. Datorită lui a rezistat Moşna! 


WI s-a confruntat şi cu ostilitatea evidentă a 
1 autorităţilor, trecute - cum altfel? - de partea 
5] răului! 

Dar să nu se uite: a fost câştigată o bătălie, 
nu şi războiul! lar Willy ştie asta şi va lupta în 
continuare, pentru trezirea tuturor. Moşna trebuie 
să fie un exemplu şi un avertisment. La fel şi 
celelalte fronturi! ŞI IATĂ DE CE, zicem noi. 


ora 


1. Guvernul României a 
Hotărârea nr. 887 din 14.11.2013 
Art. 1; „Se aprobă Acordul petrolier de 

concesiune pentru explorare — dezvoltare - 
exploatare în perimetrul EX-3 Băile Felix, 
încheiat între ANRM, în calitate de concedent şi 
East West Petroleum Comp., în calitate de 
concesionar, prevăzut în Anexă”) care face 
parte din prezenta hotărâre”. — 

„Anexa nu se publică, fiind clasificată 
potrivit legii”. 

Art. 2: „Acordul petrolier de concesiune ... intră în 
vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al 
României, Partea !”. 

Semnează Victor Ponta şi. şase miniştri ai 
cabinetului său, precum şi preşedintele ANRM. 

Concret, au semnat condamnarea la 
dispariţie a stațiunii! 

Şi tot de reţinut: aceeaşi companie 
canadiană a obţinut acordul şi pentru 
exploatarea gazelor de şist în perimetrele 7 
Periam şi 8 Biled, jud.'Timiş. 


II. A trecut prin Senat noua lege a 
exproprierilor. 

Parlamentarii aleşi de noi ne sfidează cu o 
neruşinare incredibilă! Până acum s-au vândut 
proprietățile Statului, iar de acum vor fi 
scoase la tarabă pământurile cetățenilor. S-a 
dorit asta pentru Roşia Montană, acum se 
aplică în toată țara. 

Despăgubirile pentru terenurile 
expropriate se vor acorda de companii la 
prețul stabilit de ele. Nu de Stat, ca până 
acum. lar plata se va face nu doar în lei, ci şi în 
natură! Deci Parlamentul  privatizează 
exproprierea de... „interes public”!! 


Dacă nici acum nu ne trezim, mâine ne vor 
vinde organele pentru transplanturi (aşa cum 
avertiza o vajnică militantă împotriva gazelor de 
şist). Atunci s-ar spune, pe drept cuvânt, că 
ne merităm soarta! 


Jurnalul de Front nu se încheie aici. Pentru 
că războiul lor împotriva României continuă cu 
şi mai multă violență. Dacă îl vom câştiga, vom 
fi liberi cu adevărat! 


NOTĂ la închiderea ediţiei: 


Acalmia - din ultimele zile pe linia frontului 
Pungeşti s-a dovedit a fi liniştea dinaintea furtunii. 
Invadatorii au pornit din nou ofensiva cu zecile de 
utilaje ce vor să mutileze pământul românesc. Erau 
flancate şi protejate de câteva sute de jandarmi 
români, pe post de mercenari, dar, bineînţeles, plătiţi 
din banii noştri, inclusiv ai țăranilor din Pungeşti. 

Peste 100 de săteni au sărit să-şi apere 
pământurile şi viața. S-au împotrivit împrejmuirii 
perimetrului, fiind loviți cu picioarele, târâți pe 
pământul înghețat sau luaţi pe sus şi băgaţi în dube. 

Au fost copleşiți de numărul atacatorilor şi de 
furia cu care au lovit aceştia. Au urmat anchete de 
ore în şir, amenzi, ameninţări, dosare penale 
deschise celor considerați a fi capii rezistenţei 
țăranilor. Drumurile sunt închise, pământul apărat de 
țărani până azi a fost împrejmuit cu un gard, ca un 
viitor lagăr al morții. 

Cei de acolo ne-au rugat să 
nădejdea lor în solidaritatea românilor. 

Şi că numai uniţi putem rezista şi învinge! 


adoptat 


transmitem 


Ce ni se pregăteşte — ştiri de ultimă = 


N] 


CELEBRITĂȚI BASARABENE AZI UITATE 


MARIA  CEBOTARI, [7 


marea cântăreață de 
Operă, a fost (9) 
excepțională 

"ambasadoare” a 
României în străinătate, în 
perioada interbelică şi 


puțin după, prin glasul ei 
de privighetoare strălucind 
pe scena celor mai vestite 
Opere din lume. 

S-a născut la Chişinău, |. 
în 1910,: într-o casă 
modestă de învățători. 
Înzestrată cu un simț 
muzical deosebit, fiind o 
fire energică, pe lângă limbile română şi rusă, învaţă 
alte două, care îi vor folosi mult în viață: italiana şi 
franceza. Cântă în fiecare duminică în corul 
bisericesc, iar la numai 14 ani se înscrie la 
Conservator. Apoi, ajunsă la Berlin, studiază cu 
multă râvnă limba germană. După trei ani de studiu 
este angajată la Opera de Stat din Dresda, unde 
debutează, în 1921, în rolul lui Mimi din “Boema”. 
Succesul tinerei cântărețe a ajuns şi la cunoştinţa 
marelui compozitor şi dirijor Bruno Walter care a 
angajat-o pentru trei ani la Festivalul muzical de la 
Salzburg. 

Cântă la Opera din Riga, la Opera din 
Charlottenburg, are o cascadă de roluri la Opera din 
Dresda, în “Turandot”, “Evgheni Oneghin”, “Nunta lui 
Figaro”, “Don Juan”, “Răpirea din Serai”, “Rigoletto”, 
“Iulius Cezar”, “Cavalerul Rozelor”. Nu avea nici 24 
de ani când a primit titlul de “Kammersangerin”, care 
pentru orice cântăreață înseamnă desăvârşirea 
talentului artistic. 

A cântat sub bagheta celor mai vestiți dirijori de 
atunci: Toscanini, Richard Strauss, Bruno Walter, 
Furtwangler, Fritz Busch. 

In 1935 este angajată la Opera din Berlin, unde a 
avut ca partener pe cel mai mare cântăreț al lumii, 
Benjamino Gigli. Tot cu acest mare cântăreț îşi face 
şi debutul în film, prin “Pensionul Țarine?, urmând 
apoi altele două: “Fete în alb” şi “Inimi tari. 

In 1940 cântă în opera “Romeo şi Julieta" şi în 
acelaşi an, neuitându-şi țara natală, cântă la 
Bucureşti în “Traviata”. 

În 1941 joacă în alte două filme: “Visul doamnei 
Butterfly” şi “lubirile lui Verd?. In noua stagiune a 
Operei din Berlin apare în “Carmen”, “Dona Diana”, 
“Daphne şi Salome”. 

Un an mai târziu are rolul principal în filmul 
“Cătuşe roşii” (cunoscut şi sub titlul de “Odessa în 
flăcări”), turnat la Bucureşti, unde are ca parteneri 
câțiva dintre artiştii români cei mai cunoscuți. Filmul, 
aşa cum îi spune şi titlul, se referă la atrocitățile 
făcute de invadatorii sovietici în ținutul natal al marii 
cântărețe, în primul an al ocupaţiei. Păcat că acest 
film, descoperit la Cinemateca din Roma, aflat într-o 
stare foarte bună, nu se comercializează în 
România! Joacă apoi în filmul “Maria Maliban”, 
având rolul principal. 

În 1943 atacurile aeriene asupra Berlinului au 
prefăcut Opera în ruine, nu mai cântă,. dar 
înregistrează discuri cu unele din cele mai celebre 
opere. Primeşte mii de scrisori de pe front, de la 
soldaţii care o rugau să le trimită un autograf sau o 
fotografie. 

Părăseşte Berlinul în 1945 şi urcă din nou pe 
scenă, după o pauză de mai mult de un an, cântând 
în 1945 la Graz (Austria) în “Liliacu!' şi “Povestirile lui 
Hoffmann. Este angajată la Opera de Stat din Viena 
în 1947 şi face turnee la Paris, Nisa, Londra, Milano, 
Roma. Are rolurile principale în “Voievodul țiganilor" 
şi “Nevestele vesele din Windsor. 

Apare pentru ultima dată pe scenă în martie 
1949, în “Studentul cerşetor”. Închide pentru 
totdeauna ochii în iunie 1949, lumea muzicală 
pierzând nu numai o voce rară, dar şi o personalitate 
artistică de seamă. 

Marea cântăreaţă a lumii şi privighetoare 

unăreană a plaiurilor româneşti are o stradă 


Pierce 


principală care îi poartă numele în centrul Vienei şi o 
alta în Chişinău. Nu însă şi în Bucureşti. 


ANTON CRIHAN a fost ultimul supraviețuitor al 
Sfatului Țării; a murit la vârsta de 100 de ani, la 
data de 22 ian. 1993. 

Longevitatea sa s-a datorat nu numai vieții 
sănătoase pe care a dus-o, ci mai mult faptului că a 
emigrat în 
Statele Unite 
imediat dupăp_ 
terminarea  P- 
războiului, 
scăpând 
astfel 
temniţele 
comuniste. 

S-a 
născut în 1893 în satul Sângerei din judeţul Bălţi, 
care în 1940 avea o populație pur românească. (la 
recensământul din 1965, din cei 11.000 de locuitori, 
4000 erau ruşi care fuseseră aduşi pentru rusificarea 
Basarabiei). 

A terminat în 1917 Facultatea de Economie din 
Odessa şi s-a implicat profund în activitățile 
unioniste, devenind subsecretar de stat al 
Agriculturii în Directoratul General al Republicii 
Moldova. A condus revista "Casa Noastră” din 
Basarabia şi pentru meritele sale a fost ales deputat 
în Parlamentul României în 1919, 1920, 1922 şi 
1932. A fost membru al Delegației Române la 
Conferinţa româno-sovietică de la Viena şi a 
contribuit la transferarea Facultăţii de Agronomie din 
laşi la. Chişinău. 

A absolvit şi Universitatea Sorbona, unde în 1934 
şi-a susținut teza de doctorat în ştiinţe economice, 
iar din 1934 până în 1940 a fost profesor la 
Facultatea Agricolă din laşi, apoi la Chişinău. 

Anton Crihan a scris şi câteva lucrări istorice 
remarcabile: “Capitalul străin în Rusia” (teza de 
doctorat apărută la Paris în 1934), “Drepturile 
românilor asupra Basarabiei după surse ruseşti”, 
“Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România”. A 
avut înalte distincţii: ordinele “Ferdinand” în grad de 
ofițer, “Steaua României” şi altele. 

După război, în 1946, s-a refugiat în Iugoslavia, 
trecând clandestin frontiera, ulterior ajungând la 
Paris. In 1950 a plecat din Franţa, stabilindu-se în 
Statele Unite. La propunerea regelui Mihai a fost 
ales membru al Comitetului Naţional Român din exil. 

A fost înmormântat la Chişinău, unde i s-au 
organizat funeralii naţionale. O stradă centrală din 
Chişinău îi poartă numele. 


Un scriitor din galeria figurilor sorocene a fost 
uitatul DIMITRIE 1OV, născut în 1888. 

Studiile le-a făcut la Şcoala 
Superioară Comercială din 
laşi. În 1918 s-a încadrat în 
munca febrilă pentru 
redactarea ziarului “Sfatul 
Țării”, iar în 1919 întemeiază 
şi conduce Compania 
Dramatică Română din 
Chişinău. A redactat la 
începutul anului 1922 ziarul E i 
“Basarabia de Sus” care apărea la Soroca şi a 
colaborat permanent la ziarele basarabene “Viaţa 
Basarabiei”, “Cuvânt Moldovenesc” şi după 1930 
susține conferințe la Bucureşti şi Chişinău pe teme 
basarabene. 

Opera lui literară cuprinde un număr impunător 
de titluri: “Moartea regelui Carol” (1915), “Amintiri şi 
lacrimi” (1932), “Pe drumuri basarabene" şi 
“Privelişte din Basarabia” (1941), “Stil basarabean" 
(1942), “Covor basarabean! şi “Gospodarul din 
Orhe? (1943) ş.a. 

S-a manifestat şi ca un bun om politic. A fost în 
două rânduri prefect de Soroca (1921 şi 1926), 
inspector general al oştilor din Basarabia (1920), 
deputat (1926) şi senator (1931) de Soroca. 

Pentru toate activităţile sale literare, ziaristice şi 
politice a plătit cu ani de puşcărie făcuți în timpul 
regimului comunist. A murit în 1954 la Aiud. 


(11) 


(continuare din numărul trecut) 


În perioada interbelică 
numele generalului STAN 
POETAŞ îl purtau o stradă 
sau o piață din multe 
oraşe ale țării, printre care 
şi Bucureşti. 

Pentru Basarabia s-a 
plătit şi cu viața: cazul 
gen. Stan Poetaş 
ilustrează perfect aceast 
afirmaţie. 

Lumea a uitat că a[ă ETA 
existat o dramă când, în 1919, pe data de 6 ianuarie, 
un detaşament de bolşevici a trecut Nistrul şi a 
atacat grănicerii români. Au fost omorâţi ofițeri şi 
soldaţi, a fost întreruptă legătura telefonică şi s-a 
stârnit panică. 

Gen. Poetaş era responsabil de organizarea 
pazei frontierei la sectorul nord-vest al 
Basarabiei. 

Primind ştirea despre atacul bolşevic, el s-a urcat 
într-o trăsură şi, însoțit de ordonanța sa, a mers la 
fața locului, în Otaci. Chiar la marginea localității au 
fost atacați cu foc de mitralieră, ordonanța şi vizitiul 
au murit pe loc, iar generalul, luând cele două arme 
ale soldaţilor, s-a apărat până s-au terminat 
cartuşele. A fost omorât şi el de o echipă 
bolşevică, care peste o zi a fost forțată să se 
retragă peste Nistru, fiind atacată de armata română. 

Această întâmplare denota cât de delicată era 
situația Basarabiei care, pe parcursul anilor 1918 - 
1940, a fost hărţuită cu diverse provocări din partea 
U.R.S.S.-ului. 

Autorităţile locale şi cele centrale au făcut tot 
posibilul ca să se cunoască destinul acestui general 
care a murit la datorie, apărând Basarabia. 

Trebuie ca numele acestui general să reapară în 
manualele noastre de istorie, ca strada din Soroca şi 
cea din Bucureşti să-i poarte iarăşi numele şi bustul 
lui să se repună pe locurile de odinioară, aşa cum 
este firesc în cazul unei personalități deosebite care 
a apărat Basarabia cu sacrificiul vieţii sale. 


Printre istoricii noştri GH. BEZVICONI deţine un 
loc aparte, întrucât a 
demonstrat în 
nenumărate rânduri ||. 
că ştia  istoria,| 
cunoştea perfect 
amănuntele care ar 
face onoare oricărui 
licenţiat universitar. 
Despre el N. lorga, 
scria: “Gh. 
Bezviconi merită nu numai laude, dar şi admiraţie, 
este îndrăgostit de trecutul Basarabiei, el aparține 
unei familii distinse şi cu trecut în viața provinciei de 
peste Prut. A scris în trei limbi: română, franceză şi 
rusă, atât de bine, că îi recunoşti stilul numai după 
pauzele ce le face pentru a-şi trage respirația înainte 
de a-ţi comunica torente şi evenimente. lar siguranța 
şi eleganța frazei te captivează de la primele 
cuvinte.” 

Bezviconi este, fără îndoială, ultimul romantic al 
istoriei basarabene. 

S-a născut în 1910 în oraşul Jitomir. 

A La 14 ani debutează în presa de limbă franceză, 
iar la 23 de ani, cu contribuţia financiară a mamei 
sale, începe editarea unei reviste fără precedent în 
istoria publicisticii noastre: “Din trecutul nostru”, 
care i-a uimit pe contemporani prin. originalitatea 
materialelor publicate, prin caracterul serios şi matur 
al judecății istorice. 

Revista, apărută până în 1940, a avut în cei 7 ani 
de existenţă, peste 2000 de pagini şi 700 de clişee. 

Paralel, colaborează la toate publicaţiile 
basarabene, începând cu cele: mai prestigioase: 
“Viaţa Basarabiei”, “Cuvânt Moldovenesc”, 

Bugeacul”, “Cetatea Moldovei”, “Arhivele 


Basarabiei”, dar i la cele mai mari cotidiene din 


Gheorghe Bezviconi (1910-1966 


za 


Bucureşti. (con 


tinuare în pai 
Pe9:12 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


untul tate 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (VI) 
SFANTUL IOAN ROMÂNUL (IOAN IACOB HOZEVITUL) 


sf. loan lacob cel Nou de la Mănăstirea Nea 


i apoi un pustnic care s-a nevoit 24 de a 
viețuire în Hristos. acizi 
Este unul dintre cei mai recenți sfinți, 
august, ziua trecerii sale în veşnicie. 


S-a născut la 23 iulie 
']1913 într-un sat de pe 

malul Prutului, Crăiniceni, 
din jud. Botoşani, într-o 
familie de țărani foarte 
credincioşi. 

La botez s-a numit 
] Ilie. 


La şase luni de la 
naştere mama lui a murit, 
iar după doi ani a murit 
şi tatăl său, în război, în 
toamna anului 1916. A fost îngrijit de bunica sa care 
L-a semănat în suflet tainele credinţei, învățându-l de 
mic cu rugăciunea, cercetarea bisericii şi respectarea 
rânduielilor creştineşti. 

A urmat gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la 
Lipcani - Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir” la 
Cozmeni - Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală. 

În vara anului 1932 rudele voiau să-l dea la 
Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă 
preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o 
viață mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac 
călugăr! 

Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu şi al vieții 
pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinților care au 
trăit în pustie l-au atras din tânără vârstă la viața 
monahală. 

Cerând binecuvântarea duhovnicului său,. tânărul 
lie a intrat în obştea Mănăstirii Neamț, unde a făcut 
ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. 

Între anii 1934-1935 şi-a satisfăcut stagiul militar 
la Dorohoi, la Infanterie, apoi s-a reintors la 
mănăstire, continuând aceeaşi ascultare. 

În 1936 a fost tuns în monahism de arhimandritul 
Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la laşi), în 
biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălțarea 
Domnului, ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare, 
primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel 


de loan. 


Dorind însă viață pustnicească şi arzând cu inima 
pentru Hristos şi pentru sfintele locuri unde S-a 
născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru lisus 
Hristos, fericitul monah loan lacob a plecat în Țara 
Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, în 


acelaşi an. 


După ce s-au închinat la toate sfintele locuri, cei 
trei călugări s-au retras să ierneze în obştea 
Mănăstirii Sf. Sava din pustiul lordanului. 

Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la Mănăstirea 
Neamţ, fericitul monah loan lacob s-a nevoit, în 
continuare, în Mănăstirea Sf. Sava de lângă 
Betleem, timp de 10 ani, răbdând ispite, boli şi 


încercări de la oameni. 


Prima ascultare în obştea Sf. Sava a fost cea de 


- Paracliser. Cuviosul loan avea mare evlavie pentru 


biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea 


„curăţenia şi suna clopotul de slujbă. Avea şi 
ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu 
dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi 


beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduşi 


„la infirmeria mănăstirii. Păstra o atmosferă de iubire, 


de smerenie şi milă faţă de toţi. Pentru aceasta îl 
iubeau și-l căutau atât unii, cât şi alţii. 

Ziua era în slujba obşti şi a bolnavilor, iar noaptea 
se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, 


Cu metanii şi citiri din Sf. Evanghelie şi din scrierile 


Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, 
traducea pagini alese patristice, din care se 


; hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. 


1913 - 1960 


mţ, cunoscut şi sub numele de loan lacob Românul sau loan lacob Hozevitul, a fost un monah 


Avea şi darul scrierii de învățături şi versuri 
duhovniceşti, pe care le trimitea fraților săi din Țara 
Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau 
spre închinare la Mormântul Domnului. 


Între anii 1939-1940 loan lacob s-a nevoit într-o 
peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea 
Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie 
Părâială care i-a rămas ucenic credincios până la 
obştescul sfârşit. 


Între anii 1940-1941, din cauza războiului, 
Cuviosul loan a stat cu mai mulţi călugări din Țara 
Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. 

Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sf. 
Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. 

În 1947 este hirotonit diacon în Biserica 
Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului 
României, la recomandarea arhimandritului Victorin 
Ursache, superiorul Aşezământului Românesc din 
lerusalim, fiind numit de Patriarhia Română egumen 
la Schitul românesc Sf. loan Botezătorul de pe 
valea Iordanului (înființat atunci de Patriarhia 
Română). 

Timp de 5 ani cât a dus această ascultare, 
Cuviosul loan lacob a săvârşit zilnic toate sfintele 
slujbe în limba română, a tradus numeroase pagini 
din Sfinţii Părinţi cu învățături pentru călugări şi 
pelerini; a compus un bogat volum de versuri 
duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului 
şi, mai ales, viața duhovnicească de aici, 
ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din 
țară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea 
sfaturi. 

Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de 
nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea 
Iordanului, încercând să urmeze, după putere, 
Cuvioasei Maria Egipteanca. Ziua nu mânca nimic 
până la apusul soarelui -şi rostea neîncetat 
Rugăciunea Inimii, în timp ce lucra la grădină şi la 
întreținerea schitului şi primea pelerinii care 
poposeau acolo. Noaptea săvârşea slujbele rânduite, 
spovedea închinătorii şi se retrăgea câteva ore la 
linişte într-o peşteră de pe malul Iordanului, iar 
dimineaţa se întorcea la Schit. 


lubind desăvârşit liniştea şi rugăciunea, starețul 
loan s-a retras în 1952 din ascultarea de egumen şi, 
a intrat în obştea Mănăstirii Sf. Gheorghe 
Hozevitul din pustiul Hozeva. 


Din vara anului 1953 s-a retras la o peşteră din 
apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde mama 
Maicii Domnului se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască 
un prunc. 

Aici s-a nevoit Sf. loan Sihastrul cu ucenicul său 
timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri 
de toată noaptea, în postiri îndelungate, în cugetări 
duhovniceşti, răbdând suferințe şi lipsuri şi slăvind pe 
Dumnezeu. 

La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară 
înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce 
veneau prin scrieri şi prin ucenicul său, 

În sărbători.mari şi în posturi Sf. loan săvârşea 
Liturghia în paraclisul Peşterii Sf. Ana. 

În clipe de răgaz ieşea în gura peşterii, la lumină, 
unde scria versuri religioase şi traducea pagini 
patristice din limba greacă. 

„ Mânca o dată pe zi pesmeţi, măsline, smochine, 
iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, 
având o platră drept pernă, 


ni pe valea Iordanului şi în pustiul Hozeva de pe malul Iordanului, constituindu-se într-un model veritabil de 


pe care Biserica Ortodoxă Română l-a rânduit ca pildă vie de credință, înscriindu-l în calendar la data de 5 


TR) BI N 12! Dilie ie 


s FURAU HE 


Pe data de 5 aug. 1960 şi-a dat sufletul, la 
vârsta de numai 47 de ani. După trei zile a fost 
înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul 
Mănăstirii Sf. Gheorghe. 


După 20 de ani trupul său a fost aflat întreg, 
nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, 
semn că Dumnezeu l-a numărat în ceata sfinților 
pentru nevoința şi sfințenia vieții sale de pe 
pământ. 

Acelaşi egumen l-a dus în procesiune, împreună 
cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din 
lerusalim şi cu mii de pelerini, depunând sfintele 
moaşte în biserica cu hramul Sf. Ştefan, din 
incintă, unde se află şi moaştele Sf. Gheorghe 
Hozevitul. 

De atunci vin zilnic pelerini ortodocşi şi chiar 
catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, 
cerându-i ajutorul, pe care toţi cei ce se roagă cu 
credinţă, îl primesc. 

„Este cinstit de toți ortodocşii, dar mai ales de 
cei din România, Grecia, Cipru şi Țara Sfântă. 

Chiar înainte de a se fi procedat la "canonizare", 
chipul său a fost zugrăvit în icoane şi în catedrala Sf. 
Gheorghe din Hama, în Siria; un călugăr imnograf 
din cadrul Patriarhiei Ecumenice i-a alcătuit o slujbă, 
iar credincioşii care ajungeau în fața moaştelor sale îl 
cinsteau ca sfânt, . 

În curtea Seminarului Veniamin Costachi de la 
Mănăstirea Neamţ s-a construit o biserică în cinstea 
sa. 


Sinodul BOR, luând în considerare sfințenia vieții 
Cuviosului loan lacob şi văzând moaştele sale, l-a 
trecut în rândul sfinților, sub numele de "Sf. Cuvios 
loan de la Neamţ - Hozevitul”, fixându-i-se prăznuire 
pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veşnice. 


Pagină realivată de Conneliu Mai 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 P29-13 


O CARTE "TOXICĂ” [continuare din pag. 8) 


Şi încă un amănunt important: oricine ştie că 
baza submarinelor germane se afla în nordul 
Germaniei, la Kiel, şi nu la Dantzig, port comercial 
aflat în plină câmpie...! 

Dar să răsfoim în continuare cartea procomunistă 
"Problema basarabeană în istoriografie 1917 - 1947" 
şi să ne oprim la relaţiile româno-sovietice în jurul 
anului 1940, 

Astfel, la 13 iunie 1940 ministrul de externe 
Molotov a cerut dislocarea la frontiera cu Basarabia 
şi nordul Bucovinei, a 38 divizii de infanterie, 4 de 
cavalerie, 5 de munte, o brigadă motorizată, 2160 
avioane - în total 657000 de oameni, 9500 tunuri şi 
aruncătoare de mine, 2500 de tancuri, 359 blindate 
şi peste 28000 de automobile. 

Se recunoaşte cu cinism că partea sovietică nu 
şi-a ascuns pregătirile sale în stânga Nistrului, fapt 
cunoscut românilor. 

Despre retragerea cu umilință a armatei române 
cei doi autori notează că “armatele române în 
retragere prădau populaţia, rechiziționau dobitoacele 
şi căruțele, provocând incidente” când, în realitate 
lucrurile au fost de fapt invers, evacuarea teritoriilor 
cedate s-a făcut în condiţii foarte grele, uneori 
dramatice din cauza timpului foarte scurt care a dus 
la panică şi groază. 

- Se mai arată că la declanşarea ultimatumului 
sovietic, la 28 iunie 1940, toți soldații basarabeni ar fi 
dezertat în masă, în număr de câteva zeci de mii, iar 


kk 


PE URMELE BOLŞEVICILOR (cs: 


lar deasupra, în cele patru firide ale cupolei, 
acolo unde altădată dominau blajinele şi înțeleptele 
chipuri ale celor patru evanghelisti, acum se văd 
schițate nişte capete pătrate şi tâmpe de ostaşi cu 
cască şi cu armă, cari citesc cu evlavie „Pravda”. 

In altarele altor biserici am găsit înjghebate 
adevărate scene de teatru, cu cuşcă de sufleor şi cu 
şiruri de bănci în faţă... 

Când spuneam eu că n-au construit nimic, ci 
totul au transformat — în răul 

- Şi acestea sunt întrebuințările cele mai 
cuviincioase date clădirilor fostelor biserici, 
rămase încă în ființă! 

Coborând de la Catargi mereu spre Odesa, la 
mai puțin de două poşte depărtare, în satul în care 
cantonase comandamentul, descoperim, în sfârşit, şi 
o „studentă”. O cunosc mulţi camarazi cari au stat 
în cantonamente prin localitate (nu fac nici o aluzie 
răutăcioasă, ci aş vrea să vă fac doar să înțelegeți 
senzaţia ce o producea existența „studentei” prin 
acele locuri sălbatice!...). 

Fata avea şaptesprezece ani, era cam grăsună 
pentru vârsta ei şi purta pe umeri un cap drăguţ. In 
orice caz, era singurul cap cu aspect omenesc 
întâlnit prin „blagoslovitul rai”. Ştia să zâmbească 
uneori, putea să răspundă la o întrebare. Şi numai 
atâta lucru însemna o minune pentru noi. 

Până atunci disperasem în căutarea unui 
bolşevic intelectual, cu care să putem schimba o 
vorbă sau să ne lămurim unele lucruri. Dar nu-l 
găsisem nici printre locuitori, nici printre prizonieri. E 
mare secetă de oameni "răsăriţi” pe acolo — vă 


* 


Cărţile scrise de Gh. Bezviconi se numesc: 
“Boerimea Moldovei dintre Prut şi Nistru” (2 volume, 
în 1940 şi 1943), “Din alte vremi” (1940), “Călători 
ruşi în Moldova şi Muntenia” (1942), “Profeţii de ieri 
şi de azi (1943). 

Gh. Bezviconi avea o rețea de colaboratori care îi 
furnizau informaţii, îi puneau la dispoziţie materialele, 
avea oamenii săi de încredere în relațiile cu 
deținătorii de obiecte anticariat, fotografii de familie şi 
manuscrise. Orice informaţie îşi găsea loc în arhiva 
propusă şi putea fi scoasă de acolo la momentul 
oportun, 

Anii dificili de după 1944 au făcut să ducă o viață 
grea, a fost dat afară din serviciu, avea nostalgia 
după Basarabia. În 1952, din cauza sărăciei şi a 


"CELEBRITĂȚI BASARABENE AZI Ul TATE 


cei prinşi erau imediat împuşcaţi - sursa e ziaristul 
american William Maxell! În contradicţie iarăşi cu 
realitatea, căci cca. 80.000 — 100.000 de basarabeni 
şi bucovineni şi-au lăsat de izbelişte casele şi tot 
avutul, fugind în România, luând-o direct pe câmpuri 
întrucât căile de comunicații erau supraaglomerate. 
Un an mai târziu, cei care au rămas în “raiul 
sovietic” au făcut o primire entuziasmată 
trupelor române eliberatoare, primindu-le cu flori şi 
îngenunchind în faţa lor. 

Se speculează, întrucât sunt folosite iarăşi aşa- 
zise documente aflate în arhivele de la Moscova, 
declaraţiile antiromâneşti ale unor personalități înalte 
din sfera politicului, printre care şi fostul prim ministru 
Giugurtu: "Basarabia s-a unit cu România la sfârşitul 
primului război mondial, noi nu am luptat pentru 
această unire şi e de înțeles pentru ce poporul 
nostru a fost de acord cu cedarea Basarabiei fără 
luptă”!!! Şi autorii ne trag în continuare de urechi: 
“dacă statul român considera că Basarabia era 
<<trup din trupul țării>> atunci trebuia s-o apere cu 
orice preţ şi cu orice jertfe, aşa cum îşi apără o 
mamă copilul”. Aici au dreptate! Singurul punct în 
care au dreptate! 

Relatarea faptelor se opreşte însă la anul 
1944, şi nu la anul 1947, aşa cum este scris în 
titlul lucrării. Normal: autorilor le-ar fi fost greu 
să parfumeze cu miresme marxiste deportarea 
populației româneşti în Siberia, asasinatele în 


ce: 


poate confirma aceasta oricare luptător, întors de pe 
front. Nici pomeneală să dai prin Ucraina de vreun 
inginer, de vreun arhitect, de vreun profesor sau de 
orice fel de profesionist care să posede oarecare 
cultură, din vorba căruia să poți înțelege ceva. 

Dar norocul nu ne părăsise complet: ne scosese, 
în sfârşit, în cale o „studentă”. Ca leii ne repezim, 
care mai de care, cu întrebările... (cu ajutorul 
interpreților, fireşte!) 

Fata are zece clase... (şcoală primară şi liceu, 
probabil). Anul acesta trebuia să meargă la 
Academie, la Moscova. 

— Şi ce urmai să studiezi? Ce voiai să te faci? 
Doctoriță? Avocată?... 

— Păi ce să mă fac ? Aviatoare — răspunde 
ea. 

— Dar la liceu ai învățat vreo limbă străină? 

— Germana — traduce tălmaciul- 

— Was haben Sie gelernt? — ne repezim s-o 
întrebăm direct, veseli. 

„loc! (Nu suflă nici un cuvânt — habar n-are 
despre ce este vorba !) 


— Şi altă limbă nu? 
— Ba da. Latina — salvează situația tot 
tălmaciul. 


Intr-o clipă, ca la un examen de fine de an, toți 
ofițerii din grup devin emeriţi latinişti. Unul bâlbâie 
eroic ceva din Virgiliu, altul îl face să tresară în 
mormânt pe exilatul Ovidiu, declamând. Al treilea, 
îngroşându-şi glasul, îl ia la refec pe pateticul Cicero, 
scandând, întocmai ca aprigul orator în fața 
Senatului roman : 


terorii generate de supravegherea permanentă a 
Securităţii, încearcă să se sinucidă înghițind 40 de 


“pastile de Luminal: Tatiana, devotata lui soție, îl 


salvează în ultima clipă. 

Viaţa lui plină de "bucurii" îl determină să înceapă 
să scrie un roman autobiografic cu titlul sugestiv 
“Ultimul om de prisos”. . 

Cu greu găseşte un servici departe de pregătirea 
sa istorică: paznic la cimitirul Belu. Pe baza 
materialului documentar aflat în cimitir, scrie o 
voluminoasă lucrare intitulată “Necropola Capitalei”, 
unde descrie cele mai cunoscute personalități care 
îşi dorm somnul de veci la Belu. Cartea s-a tipărit 
însă abia în 1972, în câteva zeci de exemplare, 
numai pentru “uz intern”. 


masă, exterminarea în închisori a  patrioții 
închiderea bisericilor şi omorârea preoților, 
rusificarea forțată de la mic la mare, denaturarea 
istoriei, foametea şi sărăcia lucie. 

Obrăznicia şi tupeul celor doi istorici ating 
apogeul când concluzionează: “aceste pământuri 
istorice ale Basarabiei sunt gata să se reunească 
într-un stat unic moldovenesc (n. n.: ?!), dar ce va fi 
cu Dobrogea, Transilvania şi Banatul?" "Ploşniţele 
care-l slăvesc pe marele conducător lon Antonescu 
prea s-au. înmulţit, nimeni nu le-a strivit. În acest 
sens le-a mai rămas să îmbrace cămăşile verzi şi să 
cânte imnul <<Sfântă tinerețe legionară>>." 

Ca să fie mai convingători, autorii apelează la 
cifre halucinante, declarând că nu mai puţin de 
97,8% din populaţia actuală a Basarabiei (Republica 
Moldova) ar fi antiunionistă, şi că ar vrea Moldova 
Mare şi limba moldovenească, nu cea română pe 
care însă chiar ei o folosesc la redactarea cărții! Ca 
limbă oficială. Ei vor să aibă legături multilaterale cu 
Moscova întrucât nu pot dăinui fără aceasta! 

Au orbul găinilor, cum se spune, dacă nu au 
observat cei cca. 150.000 de basarabeni prezenți în 
ultimele zile în centrul Chişinăului, care au cerut 
ruperea cu trecutul. Da, dar această masă de 
oameni nu este pe placul tovarăşilor Sergiu Nazaria 
şi Victor Stepaniuc. 


Biata fată se uită la toți deodată şi la fiecare 
pe rând, năucă, neînțelegând ce ne-a apucat. 

Cum vedem că ne este imposibil să ne înțelegem 
direct cu ea, nici chiar prin citate latineşti, apelăm din 
nou la serviciile tălmacilor şi o rugăm să ne spuie ce 
fel de latinească a învățat, de se uită aşa de... 
chiorâş la noi ? 

— A învățat să citească şi să scrie limba rusă 
cu caractere latine — primim lămurirea. 

Şi studenta ne dă numaidecât o probă de ştiinţa 
ei, iscălindu-se nu cu litere slavone, ci româneşti, 
încât îi putem citi şi noi numele. 

Probabil că şi limba germană a învățat-o tot aşa: 
alfabetul gotic. 

Asta e toată parodia de învățătură după cele 
zece clase făcute. Nici o cunoştinţă folositoare 
despre graiurile altor neamuri, nici un amănunt real 
asupra felului lor de existenţă, nici o informaţie solidă 
privitoare la cele ce se petrec pe pământul acesta şi 
pe apele lui! O spoială de cultură şi o pierdere de 
vreme prin şcoală, pentru ca tânăra fată să ajungă 
cât mai neştiutoare la vârsta când poate fi 
încorporată într-o academie de... aviație, spre a 
deveni o unealtă de război. 

Dacă or mai fi existând şi alte soiuri de 
intelectuali, nu ştiu. Mărturisesc cinstit că acesta 
este singurul peste care am dat în timpul 


peregrinărilor, cu toate că i-am căutat ca. pe iarba 
de leac! 


(continuare în numărul viitor) 


? A dispărut din lumea noastră aproape anonim, 
în 1966, înmormântat în cimitirul unde fusese 
angajat, unde nimeni de la Institutul de Istorie nu a 
fost prezent ca să-i aducă măcar o floare. 

Pentru meritele sale istorice a fost însă 
apreciat de către străinătate: “Medalia Mare de 
Aur”. a Institutului Francez de Istorie şi Heraldică 
(1935), “Medalia de onoare Vermeil” a Societății 
Academice “Arta-Ştiinţă-Scrieri” din Franța, “Crucea 
Ligii Republicane Franceze a Binelui Public” (1936), 
academician (post mortem) al Academiei 
Internaţionale "Di Pontzen” din Napoli (1974). 


(continuare în numărul viitor) 


Pe9.14 CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 


Concurs 
ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărți - 
Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani; 


dresa sediului, sau se pot da personal, la sedi 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la reda 


răspunsurile se vor trimite în scris pe 


u, până la data de 10 a lunii următoare 
cție. 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LU 


"Ce ştiţi despre aşa-numitul <<dosar al ruşinii>> al lui Horia Sima?” 


nu a fost dat de nimeni, 
de aceea cartea "O pacoste sau un destin 
premiu (celui care va răspunde corect la întrebar 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


subiectul a fost foarte comentat în perioada anilor 
în exilul românesc, dar este foarte Puțin 
cunoscut în țară, chiar şi azi. 


În 1953 în exil a izbucnit un scandal de proporții: 
Horia Sima, Şeful Mişcării, "urmaşul Căpitanului”, 
*pravul' Comandant etc., produsese un bastard! 

Cu soția unui camarad! Camarad de viță nobilă, 
bolerească, vechi legionar, de profesie aviator, 
Andrei Costin, care în exil cărase cărbuni în spate 
ca să-l întrețină pe "Comandant"! 


| 

i 

| 

. 

Pe data de 6 nov. 1948 d-na Gina Costina dat 
naştere unui copilul. Întrucât Andrei Costin era 
steril, femeia a trebuit să mărturisească soțului cu 
| cine comisese adulterul. 

Secretul a fost păstrat timp de câțiva ani 
pentru a se evita un scandal public, în ideea că 
lucrurile se vor rezolva în urma unei discuții 

"între patru ochi”, între Horia Sima şi Andrei 
Costin. E 

Sima însă a încercat să fugă de răspundere. 

Ca de obicei: 

- Nu aşa procedase în 1938 când, ca om de 

legătură între Comandament. şi. legionarii. liberi din 
teren,_dăduse ordine de atentate peste capul 
căpitanului şi al Comandamentului, minţind că 
acestea veneau de la şefi? 

- Nu aşa procedase un an mai târziu, când îl 
mințise pe Miti - Dumitrescu că avea acordul 
Comandamentului să-l asasineze pe Armand 
Călinescu? 

- Nu aşa procedase ŞI la 3 sept. 1940, când 
iniţiase încercarea de lovitură de stat (cu petarde — la 
propriu, nu la figurat!), el pregătindu-se în acest timp 
să fugă peste graniță? 

- Nu aşa procedase ŞI în nov. 1940, când dăduse 
ordin secret de asasinare a deținuților politici de la 
Jilava (printre care se afla şi şeful lui, şeful 
Serviciului Secret, M. Moruzov), şi apoi dăduse vina 
pe legionarii care participau la deshumarea 
Căpitanului? 

- Nu aşa procedase ŞI în ianuarie 1941, când îi 
trimitea din ascunzătoare gen. Anonescu propunerea 
de a-i ceda lui locul la conducerea statului? 

- Nu aşa procedase ŞI în 1942 când fugise din 
Germania în Italia? : 

- Nu aşa procedase ŞI în 1945, când fugise şi se 
ascunsese din nou, lăsând Mişcarea în ancheta 
Tribunalului Nurnberg? 

s Nu aşa procedase ŞI în 1952, paraşutând 
legionari în țară să lupte împotriva comuniştilor, în 

limp ce el stătea în străinătate şi dezonora casa 
camaradului său?! 

Omul fugea mereu de răspundere, neuitând să 
lanseze "fumigene”. 

ŞI în cazul acesta I-a "delegat” pe secretarul 
său personal, Traian Borobaru, să se ducă şi să 
discute delicata problemă a adulterului "Şefului”! Şi 
mai mult decât atât: nefericitul secretar avea ordin 
să recunoască băiatul ca fiind al lui, să-i ofere 
Numele de "Borobaru”! Păi de nume era nevoie 
(Copilul avea deja nume de familie; Costin!), sau de 
 fecunoaşterea cinstită, în spirit legionar, a măgăriei? 


NII OCTOMBRIE: 


vitreg?" de Al. Ronnett se va oferi din nou ca 
ea lunii acesteia). 


Întrebare de bun simț elementar: Dacă Sima 
nu era vinovat, de ce l-ar fi pus pe Borobaru să ia 
asupra lui bastardul?! 


Având în vedere comportamentul de canalie al 
lui Sima, până la urmă Andrei Costin s-a hotărât să 
facă publică chestiunea. 

Astfel a apărut aşa-numitul "dosar al ruşini?”: 
scrisoarea d-nei Costin către Sima (în care-i 
comunica faptul că soțul aflase adevărul şi îi cerea 
să dea o rezolvare problemei), scrisorile lui Sima şi 
ale lui Andrei Costin către diverşi legionari, ale lui 
Borobaru către d-na Costin, ale diferitor legionari 
către Sima. 

Documentele au fost publicate în presa exilului, 
în revista ”Vatra” condusă de instructorul legionar 
avocat Petre Vălimăreanu, în cartea "Pentru Sf. 
Cruce, pentru Țară” (în vol. II), scrisă de 
comandantul-ajutor avocat Mardarie Popinciuc, şi în 
cartea "O pacoste sau un destin vitreg?” a 
doctorului frate de Cruce Al. Ronnett ("pacostea” la 
care se referă Ronnett este chiar Sima, o pacoste 
pentru Mişcare!). Nota bene: şi Popinciuc, şi 
Ronnett erau simişti!! 


Explicații şi scuze simiste 

"Aş. mai adăuga încă, pentru o mai bună 
înțelegere, că Manoilescu, la plecarea în Europa, a 
dus cu el Șefului fotografii de toate felurile de ale 
sărmanului băiat. 

Se vede că <<mititelul>> era fudul că, în sfârşit, 
reuşise să dovedească că era <<bărbat>>! 

De altfel şi partizanii lui de aici şi din alte părți n- 
au negat că el ar fi avut legături amoroase cu 
nevasta lui Costin; susțineau: 

- că şi Ştefan cel Mare a avut copii din flori, 

- că n-a fost numai el cel ce a avut legături cu 
menționata femeie, 

- că nu s-ar şti exact dacă copilul este al lui ori nu 
etc.; 

singurul lucru ce nu puteau explica era 
asemănarea prea mare a copilului cu Şetul." 

(Mardarie Popinciuc - "Pentru Sf. Cruce, pentru 
Țară”, vol. II, pg. 165) 

Să luăm pe rând “scuzele” simiştilor: 

1. Referitor la comparația cu Ştefan Vodă al 
Moldovei: 

- Ştefan cel Mare nu era... legionar! 

Mişcarea a impus o moralitate severă: "Dacă eşti 
om cu păcate, botează-te; dar ai buna cuviință să 
rămâi în linia a |l-a” (Corneliu Zelea-Codreanu). 
Sima ar fi trebuit să părăsească pretențiile de şef în 
urma acestui scandal! Chiar dacă l-ar fi închis în 
mod onorabil. 

Ca să nu mai vorbim de faptul că Ştefan cel Mare 
a purtat zeci de războaie — glorioase! - iar Sima nici 
unul! Sau de faptul că Ştefan a ridicat zeci de 
mănăstiri din bani proprii, lar Sima încasa bani 
pentru legionarii  paraşutaţi în România 
comunizată! Dacă vrei să te compari cu cineva, o 
faci în toate privințele, până la capăt, nu doar într-un 
punct, şi încă în cel negativ! 


II. Ce importanță — din punct de vedere al 
moralității lui Sima! - prezenta ipoteza că d-na 
Costin ar fi avut şi alte relații adultere?! 

Asta sună cam aşa: "Sunt imoral, dar sunt şi 
alții..." 

a Şi ce-i cu asta? Dacă iei ca etalon 
imoralitatea, nu poți fi legionar. Chiar dacă ai reuşit 
să păcăleşti mult timp, pe mulţi, acum chestiunea e 
clară! Şi cu atât mai puţin eşti şef! Scurt şi 
cuprinzător! 


III. Nu se ştia exact dacă băiatul respectiv era 
al lui Sima? 

Semăna foarte bine. Si se putea face test ADNI 

Al. Ronnett scrie că Sima a pretextat că era 
scump testul şi nu-şi putea permite, dar când i s-au 
oferit bani necesari, a refuzat! 

Mai mult: a refuzat să se prezinte în fața 
Consiliului de Onoare Legionar, ca să dea măcar 
o explicație sau, eventual, să încerce să se 
dezvinovățească, aşa cum era uzanța legionară. Ca 
şef nu numai că nu era scutit, era chiar obligat! 

Imaginea Mişcării, făurită prin jertfa a mii de 
legionari şi terfelită de Sima prin toate actele lui de 
când se-afla la conducere, suferea acum o nouă 
lovitură: "Dacă aşa se comportă şeful, înseamnă 
că aşa fac toți, nu poți avea încredere în ei!” 


Să mai reproducem un mic fragment din aceeaşi 
carte (pg. 164): 

"Am citit din nou, de data aceasta cu multă 
atenție, cartea preotului Palaghiță, <<Garda de 
Fier>>, apărută în 1951 aici, în Buenos Aires, în care 
acesta îl acuză pe Sima, nici mai mult, nici mai puțin, 
de a fi fost agentul Siguranţei statului român, de a fi 
lucrat după ordinele acesteia, şi a fi furnizat regelui 
Carol al II-lea motivațiile necesare care au dus la 
asasinarea Căpitanului, Nicadorilor. şi Decemvirilor, 
ca şi cele de mai târziu pentru distrugerea aproape 
completă a elitei legionare.” 

"Acuzaţiile aduse lui Sima, de agent al lui 
Moruzov şi de om. al duşmanilor Mişcării 
Legionare, începeau să se adeverească.” 

Cei care nu se sesizaseră de dezvăluirile 
preotului Palaghiță, care nu voiseră să creadă că 
era trădător şi că avea mâinile pline de sânge 
legionar, care îi scuzaseră colaborarea cu Serviciile 
Secrete şi cu duşmanii Mişcării, care nu luaseră 
atitudine după multele neghiobii săvârşite, au cedat 
nervos după această ultimă murdărie. 

Cu această ocazie s-au dezmeticit legionarii din 
întregul exil, nu numai din Argentina, şi l-au părăsit in 
corpore! 


Pentru a "calma spiritele” celor indignați de 
mişelia lui, Sima le-a oferit funcții şi grade. 

Pe cei mai categorici i-a calomniat sau chiar i- 
a exclus din Mişcare, Şi după ce l-a părăsit 
întreaga garnizoană legionară din Argentina, a dat o 
circulară prin care o desființal! 

Asta este spiritualitatea legionară?? 

Nu! Doar cea simistă! 

Încă o dovadă clară că Sima nu a fost 


"urmaşul" Căpitanului! . 
Pedaoria 


ÎNTREBAREA LUNII NOIEMBRIE: De ce "Nicadorii” şi "Decemvirii” au fost asasinați împreună cu Căpitanul? 
PREMIU: "O pacoste sau un destin vitreg?" — Al. Ronnett.. 


CUVÂNTUL LEGIONAR NOIEMBRIE 2013 P%:18 


NICADOR 


A Data Pedaoliei 


NOTĂ: Luna aceasta rubrita "Poşta Redacţie” 
se putea intitula şi "Corespondenţă de la cititori” 
întrucât nu a fost nevoie să răspundem la 
întrebări: scrisorile primite conțin observații 
pertinente, din care reproducem fragmente, 
constatând cu bucurie faptul că unii cititori au fă 
devenit astfel, din simpli “receptori”, participanți 
activi la scrierea ziarului. 


Marian Ghitulescu - Bucureşti: Suntem întru 
totul de acord cu observațiile dvs.; "Ar trebui ca 
prima pagină din cartea de citire pentru clasa întâi 
primară să fie prezentată poezia <<Limba 
noastră>> de Alex Mateevici şi aceasta să fie 
recitată de elevi la serbările de sfârşit de an.ji 
Călătoresc în afara ţării şi văd un panou în 
aeroportul Băneasa unde se scrie cu litere de o 
şchioapă <<Welcome to Romania>> care pune pe 
pasageri în dilemă şi se întreabă: <<Unde am 
aterizat? în România sau în SUA?>> La Paris, 
Oslo, Madrid şi oriunde în Europa, pe aeroporturile 
țărilor respective urarea de bun venit se face numai 
în limba oficială a statului. Asistăm la o invazie de 
neologisme care nu-şi au rostul în limba română. 
Aici <<totul este o.k. (ocheil)>>, 
de ce să spunem <<totul este în 
regulă”! Un neamţ sau un francez 
nu o să folosească în limbajul 
uzual această exprimare întrucât 
ei îşi iubesc ţara, pe când noif 
dovedim că suntem un popor uşor | 
de dus în eroare, nu avem puterea | 
de a discerne, imităm totul. fă 
Acceptăm parade ale <<gay>>-lor 
şi  lesbienelor pe arterele 
principale ale oraşelor, 
„întrerupându-se astfel circulația, 
iar Asociația <<Accept>> (eu, 
unul, NU, nu accept!), cu statut 
juridic, le apără <<drepturile>> 
(care?), iar dacă îi ocoleşti, de 
silă, rişti să fi acuzat de 
discriminare şi sancţionat! Marea 
majoritate a românilor condamnă 
aceste manifestații. Fac o 
precizare care nu are nevoie de 
alte comentarii; în cca. 70 de state 
din cele 210 existente, cele mai multe din Asia, practicanți celor contra naturii 
sunt condamnaţi la moarte. Nu trebuie ca România să cadă în această extremă, 
dar se poate să se interzică travestiul şi apariţia la televizor a unor personaje 
care se mândresc cu astfel de preocupări anormale.” 

Vlad Alexe - Ploieşti: Reproducem un fragment din ampla dvs. scrisoare, 
mărturisind că vă împărtăşim indignarea: "Sunt îngrijorat că după 1989, într-o 
Românie aşa zis <<liberă>> şi <<democratică>>, pentru care s-a jertfit şi 
tineretul legionar vreme de şase decenii, s-a poruncit de către toate guvernele 
țării o nedreaptă conspirație a tăcerii, a denaturării adevărului prin toate 
mijloacele: diversiuni, minciuni, calomnii. Primul care a văzut <<cai verzi pe 
pereţi>> a fost Ion Iliescu care, în timpul mineriadelor din iunie 1990, uitându-se 
pe cer, a văzut pe acoperişurile blocurilor din preajma Universităţii multe steaguri 
verzi care incitau masele (771). <<Noroc>> cu minerii care au fost prezenți acolo 
<<întâmplător>>! Şi în serialul <<Memorialul durerii>> difuzat de TVR 1, 
legionarilor cu care s-a dialogat nu li s-a prezentat apartenenţa politică, ci s-a 
spus doar că încarcerarea lor se datora faptului că au fost <<buni români>>, 
<<închişi pentru ideile lor>> sau pentru că <<au avut curajul să lupte în munţi cu 
arma împotriva comunismului>>, Dacă cel închis făcuse însă parte dintr-un 
partid istoric, ca PNL sau PNȚ, se sublinia acest lucru (bunăoară la lon 
Mihalache şi Corneliu Coposu)! Mai nou, te apuca sila şi dezgustul când îl 
auzeai, în urmă cu o lună, pe Răzvan Teodorescu perorând la Realitatea TV 
împotriva protestatarilor anti proiectului Roşia Montană, dând lecții de 
democraţie şi întinând numele lui Corneliu Zelea-Codreanu: <<Doamne fereşte 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor şef: 
Cole 


iul de redacţie: 


Relaţii 
cu publicul: 


ABONAMENTE PE ADRESA 
ZELEA-CODREANU, STR 
DUMITRACHE NR, 35, SECT 2, BUCUREŞTI 
Tel,: (024) 2425471; 0745 074493 
Prețul unui abonament pentru un an: - 
50 RON pentru țară (București şi provinele); 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia, 
Se pot face abonamente pentru minim jumătate de an 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V Lascăr) 


BANUL 


ca această lehamite să ducă la o mişcare 
politică extremistă. Din fericire, această mişcare 
nu are un lider carismatic. Ar fi fost o adevărată 
nenorocire să apară un Corneliu Zelea- 
Codreanu în momentul de față>>. Nenorocire 
pentru cine, nu spune, aşa că spun eu: pentru 
lichele! Lucrurile nu se opresc însă aici. 
| Parlamentul României va lua în discuție în 
curând un proiect de lege inițiat de Crin 
1! Antonescu, preşedintele PNL şi al Senatului, 
consiliat de institutul guvernamental <<Elie 
Wiesel>>. Acesta prevede scoaterea în afara 
legii a oricărui fel de activitate sau organizare 
legionară, incluzând acest <<delict>> (care este 
o premieră pentru Codul Penal) în categoria 
infracțiunilor, alături de rasism, fascism, 
xenofobie, negaționism! Legionarismul este 
încadrat în categoria relelor cu caracter 
absolut; pentru asta nu e nevoie de vreo 
dezbatere sau analiză obiectivă, ci o simplă 
| lege izvorâtă din voința de a ridica o anumită 
opinie printr-un Parlament influențabil. Pe mine, 
ca şi pe majoritatea românilor, acest proiect nu 
face decât să mă irite şi să mă încrânceneze 
mai țare.” 
4 Nicu Bostan  - Gura 
“Î Humorului: În fine, publicăm 
câteva pasaje şi din misiva dvs.: 
"Îmi plac călătoriile în străinătate. 
lorga spunea că o călătorie face 
uneori mai mult decât o bibliotecă. 
SiÎn câteva rânduri am avut 
îi plăcerea să găsesc şi urme 
ii necunoscute ale românilor pe 
aceste meleaguri. Bunăoară vara 
ii trecută, vizitând Croaţia, în cel mai 
frumos oraş de pe coasta 
Dalmației, care este Opatija, se 
găseşte un superb parc care 
poartă numele <<Carmen 
Sylva>>, pseudonimul literar al 
reginei Elisabeta, soția regelui 
|] Carol |, care a vizitat acest oraş în 
1911. În țara vecină, Slovenia, am 
vizitat cea mai renumită peşteră 
. din Europa, pe nume Postojna, 
lungă de 5 km, parcursă cu trenul şi pietonal. În albumul pe care l-am cumpărat 
ca să-mi împrospăteze peste ani amintirile, la capitolul personalități marcante 
care au vizitat această minune a naturii, am văzut şi fotografia regelui Mihai, 
turist pe aceste locuri în mai 1938. lar în luna septembrie a acestui an am vizitat 
pentru a treia sau a patra oară, Istanbulul. Am găsit pe malul Bosforului o placă 
comemorativă dezvelită recent de premierul Ponta, al cărei text m-a indignat 
profund, <<În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a celor patru 
feciori ai săi care au fost întemnițați la închisoarea Yedikule, la începutul sec. al 
XVIII-lea, departe de scumpa lor patrie şi întru statornica amintire a istoriei 
comune a popoarelor român şi turc>>. Doar atât? Brâncoveanu a fost doar 
întemnițat?! Respectând adevărul istoric, domnitorul muntean a murit martiric şi 
a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română. În plus, în ceea ce priveşte 
<<istoria comună a popoarelor român şi turc>>, trebuie să reamintim noi că 
relaţiile celor două țări (ne)<<prietene>> nu au constat în respect, ajutor, ci în 
război permanent, timp de câteva secole?! S-a uitat oare de Călugăreni şi Mihai 
Viteazul, de Podul Înalt şi Războienii lui Ştefan cel Mare, de decapitarea în 1774 
a lui Grigore Ghica care nu a acceptat cedarea Bucovinei, de luptele lui Mircea 
cel Bătrân, ale lui Viad Ţepeş şi loan Vodă cel Viteaz, de faptul ca ne-am 
recăpătat independenţa în 1877?! Nici vorbă de <<prietenie seculară>>, dar cum 
conducătorii sunt laşi şi lingăi, ignoră istoria reală căutând să o rescrie nătâng şi 
s-o ude cu apă de trandafir.” 


Popină realistă de Cmilan Sa 


Ea 


sa 


> SI 


13011 


053 


920 


5 


94848 


sI 


A