Omraam Aivanhov — Galvanoplastia spirituala

Omraam Mikhaël Aivanhov 


GALVANOPLASTIA 
SPIRITUALA 


Cap. 1 - A instrui mai întâi pe părinţi 


Este posibil ca unii dintre voi să se întrebe de ce în 
calitatea mea de pedagog nu tratez decât foarte rar 
educaţia copiilor. Toţi pedagogii se ocupă de copii, iar 
eu nu fac excepţie. De ce? Pentru că eu gândesc că 
trebuie început prin instruirea părinţilor. 

Eu nu cred în nici o teorie pedagogică, eu cred 
doar în modul de a trai al părinţilor, înainte și după 
naşterea copiilor. lată de ce eu nu am vrut niciodată să 
vorbesc prea mult asupra educaţiei copiilor. Dacă 
părinţii nu fac nimic pentru a se educa pe ei înşişi, cum 
vor face ei pentru a-și educa copiii? Se vorbeşte 
părinţilor de educaţia copiilor ca și cum ei ar fi într- 
adevăr pregătiţi pentru aceasta; din momentul în care 
au copii, se consideră că sunt pregătiţi. Nu, deseori ei 
nu sunt și ei sunt cei care mai întâi, trebuie instruiți și 
învăţaţi cum să se conducă pentru a-i influenţa benefic 
pe copiii lor. 

Ei da, dar nu se cunoaşte programul meu, sunt 
criticat: „Pedagog? Pff! Dar nu este un pedagog, el nu 
vorbeşte niciodată despre educaţia copiilor”. Inseamnă 
că nu s-a înţeles încă punctul meu de vedere. Atât timp 
cât părinţii nu sunt pregătiţi, li se pot da cele mai bune 
explicaţii pedagogice, aceasta nu va servi la nimic și 
chiar vrând să aplice noţiuni pe care nu le-au înţeles, ei 
vor face mult rău copiilor lor. 


Câţi oameni care vor să aibă copii se preocupă de 
a şti dacă ei îndeplinesc într-adevăr condiţiile pentru 
aceasta: dacă au o sănătate bună și mijloacele 
materiale pentru a-i creste și mai ales dacă posedă 
calităţile necesare astfel încât să fie pentru aceşti copii 
un exemplu, o securitate, un ajutor în toate 
circumstanţele vieţii. Ei aduc pe lume copii și aceşti 
copii vor creste singuri, lăsaţi de capul lor, ei se vor 
descurca cum vor putea și într-o zi vor avea ei înşişi 
copii, dar în condiţii tot atât de deplorabile ca și părinţii 
lor . 

Sunt totdeauna mirat să văd atâţia tineri băieţi și 
fete care doresc să se însoare fără a se gândi să se 
pregătească pentru viitorul lor rol de tată și de mamă. 
Când întâlnim anumite tinere femei însărcinate, într- 
adevăr ne întrebam: un copil care poarta alt copil! Se 
vede pe faţa lor, un copil. Atunci, ce rezultate 
aşteptaţi? Este preferabil să nu aveţi copii atât timp cât 
nu sunteţi pregătiţi, vă asigur, o veţi plăti foarte 
scump. 

Veţi spune: „A ne pregăti. Dar cum să ne 
pregătim?” A se pregăti, înseamnă a avea gânduri, 
sentimente, o atitudine care vor atrage în familie fiinţe 
excepţionale. Da, Ştiinţa iniţiatică ne învaţă ca nu 
întâmplător un copil sau altul se naşte într-o familie: 
conştient sau inconştient- și cel mai adesea inconştient 
- sunt părinţii cei care l-au atras. De aceea părinţii 
trebuie să cheme în mod conştient genii, divinităţi. 
Pentru ca ei pot să-și aleagă copiii lor: iată ceea ce 
majoritatea nu cunoaşte. 

Trebuie deci totul revăzut încă de la început, iar 
începutul înseamnă concepţia copiilor. Părinţii nu se 
gândesc ca trebuie să se pregătească luni, ani de zile 
înainte, ca pentru un act sacru. Foarte des, într-o seară 


de chefuri, după ce au mâncat prea mult și au băut 
prea mult alcool, ei concep un copil! lată momentul pe 
care ei îl aleg, dacă încă se poate spune ca l-au 
„ales” ! Ei puteau decide să aştepte un moment de 
pace, de luciditate, un moment în care domnea între ei 
o mare armonie. Dar nu, ei aşteaptă să fie excitaţi de 
alcool și să nu mai ştie unde se află. În această stare 
magnifică ei concep un copil! Dar ce fel de elemente 
credeţi voi ca ei introduc în el? Un copil care vine pe 
lume, încărcat cu asemenea elemente, nu poate fi 
decât prima victimă a propriilor săi părinţi. Atunci, pe 
cine trebuie oare să educăm? Eu, vă spun că nu pe 
copii, ci pe părinţi. 

Dacă acasă, părinţii nu încetează să dea copiilor lor 
spectacolul disputelor lor, al minciunilor lor, al 
nesincerităţii lor, cum pot ei să-și imagineze că-i vor 
educa? S-a remarcat că un bebeluș se poate îmbolnăvi 
și să manifeste tulburări nervoase ca urmare a 
disputelor între părinţii săi: chiar dacă el nu a asistat, 
aceste certuri creează în jurul lui o atmosferă de 
dizarmonie pe care o resimte, deoarece este încă 
foarte legat de părinţii săi. Bebeluşul nu este conştient, 
dar în schimb este foarte receptiv, corpul sau eteric 
este cel care primeşte șocurile. 

Părinţii trebuie să ia cunoştinţă de 
responsabilităţile lor. Ei nu au dreptul să invite spirite 
să se încarneze, dacă ei sunt incapabili de a se ridica la 
înălţimea sarcinii lor. Văd unii dintre ei conducându-se 
într-un mod de-a dreptul de necrezut, încât nu mă pot 
împiedica să-i întreb: „Dar în fine, oare voi îi iubiţi pe 
copiii voştri?” Ei sunt indignaţi: „Cum? Dacă noi nu ne 
iubim copiii! Dar evident, noi îi iubim!” Ei bine, eunuo 
cred, deoarece dacă i-aţi fi iubit, v-aţi fi schimbat 
atitudinea, aţi fi început să vă corectaţi în voi anumite 


slăbiciuni care se reflectă foarte negativ asupra lor. Voi 
nu faceţi nici un efort, asta este iubirea voastră? 

Eu ştiu că viitorul Fraternităţii se află în copii, dar 
eu mă ocup de părinţi: eu vreau să-i fac să înţeleagă 
că nu trebuie să aducă copii pe lume doar pentru a da 
curs unui instinct atavic de procreere. Acest instinct 
există, bineînţeles, dar el trebuie să fie înţeles într-o 
manieră mai spirituală: trebuie ca gândirea, sufletul 
spiritul să participe la acest act, pentru ca, copilul să 
fie legat la o lume superioară. In majoritatea cazurilor, 
oamenii se mulţumesc cu bestialitatea: ei mănâncă, ei 
beau, ei procreează ca animalele, nu există nimic 
spiritual în actele lor. lubirea, aceasta nu are nici o 
importanţă, plăcerea este cea care contează, iar 
această plăcere de câteva minute o vor plăti după 
aceea pe timpul unei întregi vieţi și îi vor face să 
plătească și pe copiii lor. 

Voi vreţi ca eu sa mă ocup de copii? Ei nu, de voi 
mă voi ocupa întâi și Ocupându-mă de voi, în mod 
indirect mă voi ocupa de copiii pe care îi aveţi și de cei 
pe care îi veţi avea. 


Cap. 2 - O educaţie care începe înainte de 
naştere 


Atunci când vor un copil, majoritatea oamenilor îşi 
imaginează că puterile lor se limitează la a face fizic 
tot ceea ce trebuie pentru aceasta; tot restul, 
constituţia copilului, caracterul său, facultăţile sale, 
calităţile sale, defectele sale depind de hazard, sau de 
voinţa unui Dumnezeu, despre care nu au o idee prea 
precisă. Cum ei au auzit totuşi vorbindu-se de legile 
eredității, ei ştiu că acest copil va semăna fizic și moral 
cu părinţii săi, bunicii săi, cu un unchi sau cu o mătuşă. 


Dar ei nu se gândesc că pot sa facă și altceva pentru a 
favoriza sau împiedica aceasta asemănare, nici, într-un 
mod general, să aleagă ce va fi acest copil. Ei bine, aici 
ei se înşeală, părinţii pot să acţioneze asupra copilului 
care va veni să se încarneze în familia lor. 

Dar înaintea concepţiei deja, părinţii trebuie să se 
pregătească pentru a putea atrage un spirit sublim, 
pentru ca o entitate superioară nu poate accepta să 
vină să se încarneze decât la fiinţe care au ajuns deja 
la un anumit grad de puritate și de stăpânire. Ceea ce 
este important pentru o astfel de entitate, nu este de a 
intra într-o familie bogată și glorioasă; ea preferă 
uneori chiar familii modeste unde ea nu riscă să fie 
tentată de facilitate, dar ea are nevoie să primească, 
de la aceşti părinţi la care ea va cobori să se încarneze, 
o ereditate care nu va împiedica munca spirituală 
pentru care ea a decis să vină pe Pământ. 

Foarte putini bărbaţi și femei prezintă calităţile 
necesare pentru incarnarea marilor spirite și de aceea 
Pământul este populat de atâţia oameni obişnuiţi, de 
bolnavi și de criminali, în loc să fie populat de divinităţi. 

Invăţământul Fraternităţii Albe Universale învaţă 
deci pe bărbaţi și pe femei în ce stare de spirit, în ce 
puritate ei trebuie să se pregătească pentru a concepe 
un copil, alegând chiar momentul acestei concepţii 
după cele mai bune influenţe planetare. Cum au putut 
oamenii să coboare atât de jos pentru a lăsa hazardului 
un eveniment atât de important: concepţia unui copil? 
Aici trebuie cerut ajutorul Cerului, prezenţa Îngerilor 
pentru a putea să atrageţi un spirit puternic, luminos 
care va fi binefăcător al umanităţii. Ei nu, se cere 
ajutorul alcoolului sau a mai ştiu eu ce și deseori chiar, 
în acest moment bărbatul se poartă ca un animal: el se 
poartă violent cu soţia sa care începe atunci sa 


nutrească faţă de el sentimente de dispreţ, de dezgust, 
de răzbunare. cum să ne mirăm apoi că un monstru 
apare? 

Dar să vedem mai detaliat această problemă a 
concepţiei. 

Pentru ca un copil să vină pe lume, trebuie ca tatăl 
sa-i dea germenul mamei, iar mama să aducă acest 
germen la maturitate. Se poate deci spune ca tatăl 
este creator, iar mama formatoare. Acest germen pe 
care îl da tatăl este un rezumat, o condensare a 
propriei sale chintesenţe. Tot ceea ce el a trăit, tot 
ceea ce el trăieşte, se exprimă aici, în germen. Deci, 
după modul său de a trai, tatăl dă un germen de o mai 
bună sau mai puţin bună calitate. 

V-am explicat deseori cum modul nostru de viaţă 
se înscrie, se înregistrează în noi, în cromozomii 
celulelor noastre. Fiecare celulă posedă o memorie. Nu 
serveşte la nimic să jucaţi comedie în fața altora 
arătându-vă onești, gentili, caritabili: ceea ce gândiţi, 
ceea ce simţiţi în forul vostru interior este ceea ce se 
înregistrează și se transmite prin moştenire din 
generaţie în generaţie. lar dacă sunt boli, vicii care s- 
au înregistrat, odată transmise, mergeţi să căutaţi 
profesori, scoli și medici pentru a vindeca copilul! 
Nimic nu mai este de făcut, este prea târziu. Totul se 
transmite, iar dacă aceasta nu se manifestă la primul 
copil, se va manifesta la al doilea sau al treilea. 
Trebuie să înţelegeţi că natura este fidelă și veridică. 

Este deci o eroare de a crede ca ceea ce bărbatul 
dă femeii în momentul concepţiei este întotdeauna de 
aceeaşi natură. Dacă un bărbat nu a lucrat niciodată 
asupra lui însuşi pentru a se înnobila și a se purifica, el 
va da mamei germenul unei fiinţe foarte ordinare sau 
chiar al unui criminal. 


Să luăm un exemplu; nu-l veţi găsi poate prea 
poetic, dar cel puţin este clar. Funcțiunea unui robinet 
este de a da apă, iar această apă poate fi murdară sau 
cristalină. Cel care întreţine în mod continuu în el 
gânduri rele, sentimente rele, nu poate răspândi decât 
apă murdară, pe când cel care nu încetează să lucreze 
decât pentru bine, pentru lumină, distribuie apă 
cristalină, însufleţitoare. Da, nu fiţi miraţi: germenul pe 
care bărbatul îl da femeii în momentul concepţiei este 
funcţie de gradul său de evoluţie. 

La fel cum sămânţa plantată în pământ poartă în 
ea proiectul a ceea ce va fi arborele sau floarea, 
germenul pe care tatăl îl dă mamei poartă deci deja în 
el proiectul a ceea ce va fi copilul, facultăţile sale, 
darurile sale sau, din contra, lacunele sale, tarele sale. 
Pe când mama, pe timpul celor nouă luni de gestație, 
ea aduce materialele care vor servi realizării acestui 
proiect și aici la fel va pot revela lucruri extrem de 
importante și interesante. 

Pe timpul celor nouă luni de gestație, mama nu 
lucrează doar pentru formarea corpului fizic al 
copilului; fără ştirea ei, ea lucrează asupra germenului 
pe care bărbatul i l-a dat creând condiţii favorabile sau 
defavorabile dezvoltării diferitelor caracteristici 
conţinute în acest germen. Și cum lucrează ea? Si ea la 
fel, supraveghindu-și gândurile, sentimentele, viaţa pe 
care o duce. Este ceea ce eu am numit galvanoplastie 
spirituală. 

Voi începe prin a vă descrie procesul chimic al 
galvanoplastiei spirituale care, în aplicaţiile sale 
spirituale, poate antrena consecinţe de cea mai mare 
importantă pentru întreaga umanitate. 

Se introduc doi electrozi într-o cuvă umplută cu o 
soluţie de sare metalica - aceasta poate fi din aur, din 


argint, din cupru. Anodul, polul pozitiv, este o placa din 
acelaşi metal ca și cel al sării dizolvate în cuva. 
Catodul, polul negativ, este un tipar în gutaperca 
acoperit de plombagina și reprezentând o figură, o 
monedă, o medalie. Cu ajutorul unui fir metalic, se 
leagă cei doi electrozi la cei doi poli ai unei baterii și se 
da drumul la curent: metalul conţinut în baie se 
depune atunci pe catod, pe când  anodul, 
descompunându-se, regenerează lichidul soluţiei. Putin 
câte puţin tiparul se acoperă cu metalul soluţiei și se 
obţine, în funcţie de ceea ce se dorea, o imagine 
acoperită cu aur, argint sau cupru. 

Dacă voi observați natura, veţi constata că acest 
fenomen al galvanoplastiei exista pretutindeni. De 
exemplu, în spaţiu, planeta noastră, Pământul, care 
primeşte numeroase influente ale altor corpuri cereşti, 
reprezintă polul negativ, catodul, principiul feminin; iar 
cerul, adică soarele și astrele, reprezintă polul pozitiv, 
anodul, principiul masculin. Între Pământ și Soare (sau 
alt astru), se fac schimburi, deoarece există între ei o 
permanentă circulaţie. Aceşti doi poli sunt scufundaţi 
într-o soluţie cosmică: eterul, fluidul universal care 
spală și înveleşte toate corpurile cereşti. In fine, 
bateria, gratie căreia se declanşează circulaţia, este 
Dumnezeu la care cei doi poli sunt legaţi. 

Atunci, sa presupunem că la catod, Pământul, se 
plasează un tipar, un grăunţe de exemplu; acest 
grăunte se găseşte deci scufundat în soluţia cosmică, 
iar când trece curentul emanat de la Dumnezeu, el 
provoacă fenomenul galvanoplastiei: materiile 
conţinute în soluţie încep să se depună la catod, pe 
grăunţe, iar anodul (soarele sau alt astru), regenerează 
soluţia pe măsura ce grăuntele creste. Fiecare grăunţe 
plantat în pământ atrage deci din eterul în care el se 


scaldă toate elementele care corespund naturii sale. 
Aceste elemente se depun pe grăunte și astfel el se 
dezvoltă după elementele pe care le-a atras. 

Acest fenomen al galvanoplastiei se regăseşte în 
femeia însărcinată, deoarece ea, la fel, poartă în ea 
grăuntele, electrozii şi soluția. Grăuntele, este 
germenul viu pe care tatăl l-a depus în uterul ei, 
catodul; acest germen este o imagine: câteodată a 
unui bețiv, a unui criminal sau a unei fiinţe cu totul și 
cu totul obişnuite, alteori a unui geniu, a unui sfânt. De 
îndată ce femeia este însărcinată, un curent circulă 
între creierul său (anod) și germen. Creierul este într- 
adevăr legat la baterie: Sursa de energie cosmică 
Dumnezeu, de la care primeşte curentul, iar acest 
curent circulă după aceea de la creier la embrion. În 
fine, soluţia este sângele mamei în care sunt scăldaţi 
anodul (creierul) și catodul (uterul), deoarece sângele 
scaldă în mod egal toate organele și toate celulele; în 
el sunt dizolvate toate materiile: aur, argint, cupru etc. 

Anodul, capul, furnizează deci metalul (gândurile) 
care va regenera sângele. Germenul poate fi magnific, 
dar dacă mama pune în capul său gânduri de plumb 
(simbolic), ea să nu fie mirată dacă, mai târziu, copilul 
sau se va naşte învelit în plumb, adică de o natură 
vicioasă, pesimistă, bolnăvicioasă. Trebuie sa înţelegeţi 
că germenul nu este decât tiparul și admițând chiar că 
acest tipar reprezintă o fată magnifică, dacă el este 
după aceea reprodus într-un metal urât, medalia 
pierde din valoare. 

Să presupunem că o mamă cunoscând legile 
galvanoplastiei decide să le utilizeze pentru a aduce 
copilul său pe lume. De îndată ce a primit germenul în 
uterul său (catodul), ea pune în capul său (anodul), o 
lamă de aur, adică gânduri și sentimente dintre cele 


mai elevate. Circulaţia se stabileşte, iar sângele care 
parcurge corpul aduce  germenului acest metal 
superior. Copilul creste, învelit în aceste vesminte de 
aur, iar când se naşte este robust, frumos, nobil, 
capabil de a învinge dificultăţile, bolile și toate 
influentele rele. 

Majoritatea mamelor nu-și dau seama de influenta 
stărilor lor interioare asupra copilului pe care-l poarta; 
după ce el se va naşte ele vor începe să se ocupe de 
el, ele îi vor da educatori, profesori, etc. Nu, după ce 
copilul se naşte este deja prea târziu, el este deja 
determinat! Nici un pedagog, nici un profesor nu poate 
transforma un copil când elementele pe care le-a 
primit în interiorul mamei sale sunt de o calitate 
inferioară. 

Un învăţător, un profesor pot să facă mult, dar 
doar pentru instruirea copilului. Ei nu pot să schimbe 
natura lui profundă. Dacă natura profundă a copilului 
este defectuoasă, i se pot da cei mai buni educatori, el 
nu se va schimba. Oricare ar fi tratamentul pe care îl 
faceţi asupra plumbului, el rămâne plumb; puteţi să-l 
polizaţi, să-l lustruiţi, să-l tăiaţi pentru a-l face sa 
strălucească, în câteva minute după aceea el se 
întunecă din nou, deoarece este plumb. Trebuie să 
faceţi un copil din aur și nu din plumb. Deoarece chiar 
dacă el trebuie să trăiască în cele mai rele condiţii, un 
astfel de copil va rămâne incoruptibil, pentru că esenţa 
sa este pură. 

Inţelegeţi acum care este importanta pentru 
femeie de a plasa în capul său gânduri luminoase. 
Gratie acestor gânduri, germenul care creste în ea va 
absorbi în fiecare zi aceste materii pure și preţioase și 
astfel ea va da într-o zi un artist remarcabil, un savant 
luminat, un sfânt, un mesager al lui Dumnezeu. Mama 


poate face mari miracole deoarece ea posedă cheia 
forţelor vieţii. 

Mama mea mi-a povestit că atunci când ea m-a 
conceput și mai târziu când ea m-a purtat, ea a făcut-o 
cu gândul de a mă consacra lui Dumnezeu. Se pare 
chiar că preotul care m-a botezat era atât de fericit în 
acea zi încât s-a îmbătat pentru prima dată în viaţă (de 
obicei el nu bea niciodată). El a spus apoi ca dacă s-a 
îmbătat, se pare într-adevăr că din cauză că aș fi fost 
un copil diferit de alţii și a făcut o profeție referitor la 
mine, dar nu sunt obligat să v-o spun. După aceea, 
crescând, am devenit un mic şnapan: v-am povestit 
cum furam mere de la un vecin și aprindeam focuri în 
hambare. Dar aceasta nu a durat mult timp, deoarece 
germenii depuși în profunzime sunt cei care rămân, 
celelalte nu sunt decât moduri de a fi superficiale care 
nu durează. 

Dar nu vreau să spun că, deoarece mama mea m-a 
consacrat lui Dumnezeu, sunt o fiinţă extraordinară. Se 
pot consacra copiii în serviciul lui Dumnezeu, dar nu se 
ştie în ce grad se vor situa ei în ierarhia servitorilor. 
Mamele nu o ştiu în mod sigur și eu nu cred ca mama 
mea a ştiut-o. Deci, faptul că ea m-a consacrat cerului 
nu vrea să spună nimic asupra elevaţiei mele 
personale. Mulţi creştini au fost consacraţi de mama 
lor, dar ei rămân în bisericile lor fără a avansa mult. 
Ceea ce este sigur doar, este ca părinţii lor au cerut ca 
în ei să existe o mica scânteie. lar dacă se suflă asupra 
acestei scântei, ea poate deveni un foc intens, dar o 
scânteie nu este nimic dacă voi n-o alimentaţi. Pentru 
ca ea sa crească, nu trebuie să încetaţi să-i aduceţi 
lemne, simbolic și să suflaţi deasupra. 

Este un fapt foarte cunoscut că, pe timpul sarcinii, 
multe femei sunt pradă unor dorinţe bizare, unor 


impulsuri necontrolate pe care ele nu le-au resimţit 
niciodată până atunci; dar ceea ce nu se cunoaște, 
este cauza acestor fenomene iar eu o sa v-o spun. 
Femeia însărcinată este deseori vizitată de entităţi 
răufăcătoare care doresc să ia parte mai târziu la viaţa 
copilului. Ele împing deci mama să se conducă într-un 
asemenea mod încât galvanoplastia să se producă în 
ea în cea mai mare dezordine, ceea ce va permite mai 
târziu acestor entităţi să intre la acest copil, să vină și 
să plece din sufletul său și să se hrănească prin el. Este 
posibil să vă daţi seama foarte repede. 

In general, toţi copiii care se apropie de mine mă 
iubesc mult, dar s-a întâmplat de trei sau de patru ori 
ca unii dintre ei să fugă de mine și nimeni nu înţelegea 
motivul. Dar eu înţelegeam, pentru că toate aceste 
fenomene ale vieţii sunt foarte clare pentru mine. 
Părinţii erau adânc mâhniţi, nefericiţi iar eu eram 
obligat să-i explic mamei: „iată, pe timpul gestaţiei, în 
mod sigur v-aţi permis anumite lucruri și aţi atras 
entităţi care nu cereau decât să rămână lângă copil, 
pentru a profita de el. Aceste entităţi sunt aici, 
aşteptând momentul favorabil pentru a se manifesta. 
Dar ele simt în mine un inamic, deoarece ele ştiu ca 
dacă acest copil întra sub influenta mea, eu le voi 
alunga: prin atitudinea mea, prin voinţa mea, prin 
emanaţiile mele, prin tot ceea ce eu dau copilului, ele 
vor fi expulzate. (De altfel, eu nu fac decât aceasta, eu 
înlocuiesc anumite entităţi prin altele, aceasta este 
plăcerea mea... Şi eu la fel, vedeţi voi, am plăcerile 
mele!) Si atunci aceste entităţi încearcă să îndepărteze 
copilul vostru de prezenta mea”. Dar eu, eu nu mă dau 
bătut și cum îi iubesc mult pe părinţi, mă decid să-i 
ajut: fac o muncă specială și puţin timp după aceea, 


acelaşi copil care fugea de mine, se precipită spre 
mine pentru a mă îmbrăţisa. 

S-a întâmplat chiar uneori sub ochii voştri, nu-i 
aşa? 

Pe tot timpul gestaţiei, mama trebuie sa vegheze 
să-și ferească copilul. În mod conştient, prin gândire, 
ea trebuie să creeze în jurul lui o atmosferă de puritate 
și de lumină pentru a-l pune la adăpost de atacurile 
entităţilor răufăcătoare, dar si, pentru a putea lucra în 
colaborare cu sufletul care se va încarna. 

Deoarece contrar la ceea ce gândesc unii, nu pe 
timpul gestaţiei sufletul întra în corpul copilului. Este 
adevărat că în uterul mamei, copilul trăieşte, inima sa 
bate, el se hrăneşte, dar sufletul său nu a pătruns încă 
în corpul său, el nu întra în el decât în momentul 
naşterii, odată cu prima sa respiraţie. Până atunci, el 
stă în apropierea mamei și lucrează în colaborare cu ea 
la construcţia diferitelor sale corpuri (fizic, astral, 
mental...). În general mama nu-și dă seama de această 
muncă, deoarece ea nu este destul de sensibilă, nici 
luminată. Dar ea, chiar dacă nu poate vedea acest 
suflet, ea poate cel puţin să-i vorbească, să-i adreseze 
rugăciuni, spunându-i: „lată, îţi voi da cele mai bune 
materiale, te voi ajuta, dar încearcă și tu, să aduci 
cutare sau cutare calităţi pentru ca, copilul să fie un 
artist, un filozof, un savant sau un sfânt”. 

În momentul în care mama pronunţă cu toată 
iubirea sa aceste cuvinte care sunt puternice, care 
sunt magice, ea emană deja anumite particule, iar 
spiritul copilului care trebuie să se încarneze le ia ca 
materiale pentru a-și construi diferitele corpuri. Copilul, 
el însuşi nu posedă nimic, el primeşte toate materialele 
de la mama sa. De aceea, dându-i-le, ea trebuie sa fie 
foarte conştientă și prin gândurile și sentimentele sale, 


să nu-i dea decât particulele cele mai luminoase, cele 
mai pure. 

Toate aceste fenomene ale lumii invizibile sunt 
necunoscute de majoritatea oamenilor. Dar este 
tocmai rolul Invăţământului, de a va face sensibili la 
toată această lume subtilă, impalpabilă, dar reală, mai 
reală decât realitatea însăşi. Gratie lui veţi deveni mai 
conştienţi, mai atenţi la toţi curenţii care vă 
influenţează, la toate prezentele care vă înconjoară. 
Aceasta conştiinţă este cea care vă face capabili să 
lucraţi pentru bine. 

Bărbaţii și femeile nu trebuie niciodată să uite că, 
copiii pe care îi vor avea într-o zi vor reflecta într-un 
mod sau altul, propriul lor mod de a gândi și de a trăi. 
Deoarece tot ceea ce se petrece în capul sau inima 
omului se realizează mai devreme sau mai târziu; 
fiecare din gândurile sale, fiecare din dorinţele sale, în 
momentul în care apar în el sunt vii, iar copilul care 
vine exista deja în capul sau inima tatălui sau mamei. 
Deci, dacă crescând copilul vostru devine un înger care 
va ajută, este pentru că el era o idee magnifică pe care 
aţi conservat-o în voi pe timp de ani de zile, o idee care 
s-a încarnat acum în copilul vostru și care, prin el, 
continuă să vă ajute. Dar dacă acest copil nu va 
provoca decât necazuri, să ştiţi că este încarnarea unei 
idei criminale pe care la fel, aţi alimentat-o. 

Un copil care se naşte, nu se naşte din nimic, iar 
dacă voi mă întrebaţi pentru ce motiv copilul vostru s-a 
născut, vă voi răspunde „pentru ca voi să ştiţi ceea ce 
aveţi în capul vostru”. Astfel bărbaţii și femeile învaţă 
să se cunoască: prin copiii lor. 


Cap. 3 - Un plan pentru viitorul umanităţii 


Pentru a remedia situaţia naţională sau 
internaţională, sunt prezentate planuri de toate 
felurile: politice, financiare, economice, militare și 
planuri de o asemenea concepţie, de o asemenea 
inteligenţă, este nemaipomenit! Suntem obligaţi să ne 
minunăm. Doar ca, aceste planuri nu au servit la mare 
lucru niciodată, deoarece ele nu privesc decât 
domeniul material: perfecţionarea tehnică, ameliorarea 
producţiei, construirea de laboratoare, de universităţi, 
creşterea sau diminuarea armamentului, etc., iar 
umanitatea este mereu în aceleaşi dezordini, în 
aceleaşi nefericiri. Atunci, văzând toate acestea, m-am 
decis și eu să prezint un plan, un proiect. Veţi spune: 
„dar ce vanitate, ce îngâmfare!” Poate, dar dacă ele 
sunt utile, dacă ele sunt eficace, toată lumea are 
dreptul să facă planuri. Și voi la fel. Dar veţi vedea, al 
meu este foarte simplu. 

În loc de a lăsa statul să cheltuiască miliarde și 
miliarde pentru spitale, închisori, tribunale, scoli, l-aș 
sfătui să se ocupe doar de femeia însărcinată: 
cheltuielile nu vor fi atât de mari, iar rezultatele vor fi 
infinit superioare. aș cere deci statului să amenajeze 
terenuri în regiuni foarte frumoase și foarte bine 
expuse și acolo, să construiască locuinţe într-un stil și 
colorit pe care le voi indica; vor fi și parcuri cu tot felul 
de arbori și flori, bazine, fântâni arteziene. Acolo, 
femeile însărcinate vor veni să locuiască pe toată 
perioada sarcinii lor, hrănite și cazate pe cheltuiala 
statului. 

Ele îşi vor petrece deci tot acest timp în frumuseţe 
și poezie, citind, plimbându-se, ascultând muzică. Ele 
vor asista și la conferinţe unde vor fi învăţate ce viaţă 
să ducă pe timpul gestaţiei: ce trebuie ele să mănânce, 
dar mai ales munca pe care ele pot să o facă cu 


gândurile și sentimentele lor asupra copilului care se 
va naşte. Soții vor putea, bineînţeles, sa facă vizite 
soțiilor lor și vor fi instruiți asupra modului cum trebuie 
să se poarte cu ele pentru a le ajuta în munca lor. Deci, 
vedeţi voi, în aceste condiţii de pace, de calm, de 
frumuseţe, ele vor aduce pe lume copii prin care tot 
Cerul va veni să se reverse. 

Pe când acum, dintre toate spiritele care coboară 
să se încarneze, câteva doar, vin din Cer, iar toate 
celelalte, de unde vin ele? Porţile sunt închise pentru 
spiritele Cerului, ele nu pot întra în corpuri pregătite în 
impuritate, răutate și dezordine. lată de ce umanitatea 
nu se ameliorează. Bineînţeles, ea va sfârşi prin a se 
ameliora, dar în milenii de ani, după catastrofe și mari 
suferinţe. Pe când eu vă explic cum ea se poate 
ameliora foarte rapid fără a trece prin toate aceste 
suferinţe. 

Toate schimbările care s-au încercat să se aducă 
până în prezent din punct de vedere tehnic, economic, 
medical etc., nu au ameliorat rasa umană care trăieşte 
mereu în aceleaşi pasiuni, în aceleaşi răutăţi ca 
înainte. Și poate chiar mai rău decât înainte. Cu toate 
acestea, se poate ameliora umanitatea, dar cu condiţia 
să înceapă de la început: mama pe timpul cât poartă 
copilul său. 

Dacă aţi şti voi în ce condiţii trăiesc uneori femeile 
însărcinate! Ele locuiesc în cocioabe, fără lumină și 
spaţiu, iar ele sunt cele care trebuie să facă totul și sa 
suporte totul. Şi mai presus de toate, soţul care este 
beat, sau furios pentru ca nu a găsit de lucru, sau a 
fost insultat de prietenii săi, vine să se descarce asupra 
soţiei sale și chiar o bate. Atunci, în ce stare de spirit 
îşi poarta ea copilul? În loc de a construi spitale pentru 
aceste mame, ar fi mai bine sa li se dea posibilitatea 


de a-și aştepta copilul în condiţii ideale. lar după aceea 
ele se pot întoarce în cocioabe, dacă trebuie: copilul lor 
le va construi palate. Da, el va fi cel care, gratie 
talentelor și capacităţilor sale, îşi va scoate într-o zi 
părinţii din mizerie. 

Nu ne preocupăm de condiţiile în care femeile îşi 
aduc copiii pe lume, iar apoi evident, când ne aflăm în 
fata unei asemenea mulţimi de smintiţi, bolnavi și 
criminali, construim case specializate, spitale, închisori, 
creştem numărul educatorilor, al medicilor, al 
polițiștilor. Dar aceasta nu serveşte la nimic. Și chiar 
dacă se continuă să se facă miliarde de cheltuieli 
pentru a ameliora aşa-zisa psihologie și pedagogie, nu 
se va reuşi niciodată să se schimbe această 
chintesenţă pe care mama a dat-o la început. Doar 
metoda pe care eu o propun este eficace. 

Nici un educator, nici un medic nu pot schimba 
natura profundă a unui copil. | se poate da puţin luciu, 
dar asta este totul; toate ameliorările care s-ar încerca 
să se aducă după aceea caracterului sau nu sunt decât 
un fel de dresaj. Se petrece acelaşi lucru cu sălbaticii; 
se reuşeşte să fie un pic educați, sa fie învăţăţi cum să 
mănânce, cum să se îmbrace, dar aceasta nu durează: 
de îndată ce ei se reîntorc în tribul lor, ei redevin exact 
cum erau înainte. Dacă un om este un criminal, sau 
dacă este un sfânt, nimeni nu va putea să-l facă să se 
schimbe; poate doar superficial și pentru foarte scurt 
timp, ar putea fi influenţat, dar profund el va rămâne 
totdeauna ceea ce este. 

Mulţi vor spune că acest plan pe care eu îl propun 
nu este ştiinţific. Dar nu au dreptul să-mi critice planul 
înainte de a-l fi încercat. Bineînţeles totul nu se va 
aranja absolut dintr-o dată, trebuie pentru aceasta mai 
multe generaţii Chiar dacă părinţii fac o mare muncă 


de purificare, ei nu vor ajunge să se debaraseze de 
moştenirea de slăbiciuni și de vicii pe care au primit-o 
de la proprii lor părinţi. Dar dacă ei sunt atenţi, deja la 
prima generaţie cu toate elementele defectuoase care 
vor ajunge încă să se strecoare la copiii lor, partea 
buna va prevala. A doua generaţie va fi mult mai bună, 
a treia și mai bună încă și puţin cate puţin, toate 
aceste elemente defectuoase care rămâneau din 
trecut, vor dispare. Trebuie deci ca oamenii inteligenţi 
și responsabili, să se decidă să înţeleagă importanta 
muncii care se face în mamă pe timpul gestaţiei și cum 
o femeie instruită în legile galvanoplastiei, înconjurată 
cu grija și afecţiune și susţinută prin condiţii materiale 
adecvate, are posibilitatea de a forma nu doar corpul 
fizic al copilului, dar și corpul astral și mental (adică 
corpul sentimentelor și cel al gândurilor), cu ajutorul 
celor mai bune materiale. 

Din nefericire, eu ştiu dinainte că planul meu va fi 
respins, că nu va fi aprofundat, pentru ca generaţia 
actuală este prea bine modelata și fasonată de alte 
filozofii, care în capul sau, nu mai are loc pentru aceste 
idei. Evident, eu nu sunt atât de naiv pentru a nu-mi da 
seama de incontinentele pe care, absenţa unei mame 
pe timpul mai multor luni le poate antrena într-un 
cămin. Dar cu un pic mai multa iubire, inteligenţă și 
bunăvoință se vor putea rezolva uşor aceste probleme. 

Esenţialul pentru moment, este ca ştiinţa oficială 
să se decidă să accepte idei, de care este încă departe, 
atât de departe! Dovada: o soră a Fraternităţii noastre 
a fost recent să nască într-o clinică. Într-o zi, în cursul 
conversaţiei cu doctorul ea i-a spus că aparţine unui 
Invăţământ spiritual unde i s-a revelat că mama poate 
influenta benefic prin gândirea sa copilul care se va 
naşte. Ştiţi voi cum acest medic a reacţionat? El a 


izbucnit în ras spunând: „Toate acestea sunt 
imbecilităţi! Ce vreţi ca gândirea mamei să poată face 
asupra copilului?” Vedeţi voi la ce nivel sunt încă 
medicii! Și se spune că se aşteaptă lumina de la toţi 
aceşti oameni. 

Este adevărat că anumiţi biologi care au făcut 
experienţe pe şoareci, au descoperit că stările de frică 
și de nelinişte adâncă trăite de șoricioaică pe timpul 
gestaţiei se reflectau după aceea asupra progeniturii 
sale. Ei da, încă o dată, șoarecii! Se studiază șoarecii în 
loc să se studieze femeile care aduc copii pe lume de 
milioane de ani. Şoarecii vor fi cei care îi vor învăţa pe 
oameni ceea ce este adevărat și ceea ce este fals! S- 
au construit laboratoare pentru a studia șoarecii și se 
acordă o importanta fantastică acestor laboratoare, pe 
când laboratoarele naturii care au fost create încă de 
la început și care sunt mult mai bine populate decât 
laboratoarele oamenilor, sunt ignorate! Avem nevoie 
de mărturia șoarecilor. Şoarecii vor fi cei care vor 
instrui umanitatea acum. lar femeile, atunci? Dar este 
foarte jignitor pentru ele! Cum nu sunt ele indignate? 
Eu, eu las șoarecii în pace. 

Am observat anumite femei însărcinate și câţiva 
ani după aceea, i-am observat pe copii: am văzut ca 
tulburările, agitaţiile, grijile mamei într-o lună sau alta 
a sarcinii se reflectă într-una sau alta din epocile vieţii 
copilului. Dar se aşteaptă răspunsul șoarecilor și 
aşteptând, s-a populat Pământul cu monştri. Admiţând 
chiar ca biologii au înţeles acum ceea ce nu este prea 
sigur ca ceea ce este adevărat pentru şoareci este 
mult mai adevărat pentru femei, ei sunt oricum în 
mare întârziere, pentru ca ei trebuie sa reeduce 
umanitatea, cu lentoarea metodelor lor. Ei au încă 
secole de aşteptat. De altfel, dacă voi credeţi ca ei vor 


face măcar ceva pentru ca femeile să beneficieze de 
descoperirile lor! Ei vor continua să se ocupe de 
şoareci și nu vor instrui femeile asupra a ceea ce 
trebuie să facă pe timpul perioadei de gestație. 

De aceea, eu lansez un apel femeilor din lumea 
întreagă: „Treziţi-vă dragi surori, la conştiinţa acestei 
sarcini grandioase pe care Dumnezeu v-a încredinţat-o. 
Voi sunteţi depozitarele secretelor nemaipomenite 
gratie cărora voi puteţi regenera umanitatea. Dar voi 
nu o ştiţi și vă jucaţi cu aceste secrete... Fiţi conştiente 
de misiunea voastră, iar de partea lor, bărbaţii vor 
încerca să vă pregătească cele mai bune condiţii 
posibile astfel ca voi să puteţi îndeplini această muncă 
grandioasă și magică”. Bineînţeles, ascultându-mă, 
multe femei vor spune: „timp de secole noi am 
manifestat iubirea și bunătatea, dar bărbaţii nu ne-au 
înţeles, ne-au batjocorit”. Da, eu o ştiu, majoritatea 
bărbaţilor se poartă ca nişte copii egoişti. Dar dacă ei 
sunt astfel, este pentru ca femeile nu au ştiut să-și 
joace rolul de mame, că ele nu au aplicat legile 
galvanoplastiei spirituale atunci când ele au fost 
însărcinate și acum ele suportă consecinţele proastei 
lor munci. 

Natura a dat femeilor puteri pe care ele nu le 
exploatează sau le exploatează prost. Trebuie ca ele sa 
fie conştiente de aceste puteri, ca ele să ştie că de ele 
depinde tot viitorul neamului omenesc. Dacă femeile 
vor sa mă înţeleagă, ele vor fi o putere nemaipomenită 
în lume, nimic nu le va putea rezista. Dar ele trebuie să 
se unească pentru un ideal formidabil. Pentru moment, 
ele nu sunt unite, mai puţin atunci când este vorba de 
a-i seduce pe bărbaţi și de a-i atrage în cursele lor. De 
aceea ele nu sunt încă într-adevăr puternice. De acum 
înainte, trebuie ca toate femeile de pe Pământ să se 


unească între ele cu voinţa de a regenera umanitatea. 
Cu toată inteligenta lor, cu toate capacităţile lor 
bărbaţii, ei, nu pot mare lucru în acest domeniu. 
Femeia, mama, este cea care a primit aceasta misiune 
din moment ce natura i-a dat puterea de a influenta 
copilul care se va naşte. 

De aceea va cer vouă, surori din Fraternitate, de a 
deveni conştiente de această misiune grandioasă și de 
a lumina peste tot în lume pe surorile voastre care se 
află încă în ignoranta. Acest ideal această dorinţa de a 
fi utile, vă va umple inima, sufletul și spiritul. Vă veţi 
simţi totdeauna inspirate, totdeauna dispuse, 
totdeauna bogate, pentru că acest ideal de a contribui 
la fericirea umanităţii vă va susţine, vă va hrăni. Atât 
timp cât nu veţi avea acest ideal în sufletul vostru, 
nimic nu vă va putea mulţumi. Orice aţi avea, veţi fi 
totdeauna în aceeaşi stare de vid, de insatisfacţie. 
Doar această preocupare de a îndeplini misiunea pe 
care Dumnezeu v-a dat-o și de a face ceea ce Cerul 
aşteaptă de la voi, vă va face radioase, luminoase și 
fericite. 


Cap. 4 - Ocupaţi-vă de copiii voştri ! 


În societate se produc schimbări care nu sunt 
întotdeauna favorabile educaţiei copiilor. De exemplu, 
din ce în ce mai multe femei care lucrează; ele doresc 
să se simtă tot atât de independente ca și bărbaţii și 
cum munca le da aceasta independenta, ele vor să 
aibă o meserie. Dar aceasta meserie le obligă să-și 
neglijeze copiii care, deseori venind de la scoală, nu 
găsesc pe nimeni acasă: tatăl și mama lor sunt la 
servici! Atunci copiii se descurcă cum pot și se 
descurcă foarte bine pentru a face prostii, departe de 


părinţii lor fată de care devin de altfel din ce în ce mai 
străini! 

Eu nu spun ca mamele nu trebuie sa lucreze, dar 
eu constat doar consecinţele acestor noi obiceiuri 
asupra educaţiei copiilor. In calitatea mea de pedagog 
sunt obligat sa văd aceste consecinţe. Eu nu dau nici 
un sfat, fiecare trebuie să-și rezolve personal 
problema, dar eu cred că nimic nu poate înlocui pentru 
copii prezenta unei mame acasă, cu condiţia ca ea sa 
fie într-adevăr prezentă, bineînţeles și că ea să ştie să- 
și exercite veritabilul sau rol de educatoare. 

Veţi spune: „Da, dar aceste schimbări de 
mentalitate sunt datorate și industrializării, progresului 
tehnic”. Evident, întotdeauna facem responsabili 
factorii exteriori. Nu era obligatoriu ca progresul tehnic 
să conducă omul la o situaţie catastrofică. Oamenii 
înşişi, sunt cei care, din cauza ignorantei lor, a 
egoismului lor, a poftelor lor s-au pus în această 
situaţie. Se acuză condiţiile, dar cine le-a creat? Ele nu 
au căzut din cer. Progresul tehnic era un lucru bun, el 
putea tocmai să uşureze sarcina omului, dar de ce 
umanitatea a făcut astfel încât el să absoarbă toate 
energiile ei și să fie cauza ruinei ei? 

In orice caz nimic nu justifică, sub pretextul că sunt 
ocupați, faptul că părinţii îşi lasă copiii singuri sau îi 
încredinţează altora: femeii de menaj, vecini, etc. De 
ce au adus aceşti copii pe lume? Dacă nu trebuie să se 
ocupe de ei, ar fi fost mai bine să îi lase acolo unde 
erau, vor primi lecţii aceşti părinţi și vor fi proprii lor 
copii aceia care le vor da, care îi vor face să sufere. Din 
moment ce ei i-au chemat pe Pământ, le-au dat un 
corp, ei trebuie să se ocupe de ei și nu să se descarce 
asupra altor persoane. Doar Dumnezeu ştie ce prostii 


sau porcării le pot inocula aceste persoane. Nu voi 
întra în detalii. i 

Părinţii sunt de o asemenea inconștientă! In loc să- 
și alăpteze ea însăşi bebeluşul, mama îl va încredința 
pentru aceasta oricărei femei grase care are mult lapte 
fără a se preocupa de bolile sau viciile care poate să le 
transmită copilului prin acest lapte. Copilul primeşte 
prin lapte câte ceva din caracterul femeii care îl 
hrăneşte. De aceea este important ca mama să fie cea 
care îşi hrăneşte copilul și că ea s-o facă gâdindu-se ca 
îi dă multă iubire. Astfel, copilul nu o va abandona 
niciodată, niciodată nu o va face să sufere, pentru ca 
odată cu laptele și iubirea mamei l-a hrănit. 

Priviţi acum o problemă foarte interesantă. 
Înaintea naşterii mama hrăneşte copilul cu sângele 
sau; apoi, odată născut ea îl hrăneşte cu laptele său. 
Simbolic sângele, care este roşu, reprezintă viaţa, 
forţa, activitatea. lar laptele, care este alb, reprezintă 
pacea, puritatea; este un principiu de armonie care 
vine să echilibreze tendințele pur biologice 
reprezentate de sânge. De aceea toţi copiii care nu au 
fost hrăniţi cu laptele propriilor lor mame nu se pot 
manifesta ideal mai târziu. Laptele altor femei sau cel 
al animalelor nu conţine pentru copil aceleaşi elemente 
ca cel al mamei. 

Mama care îşi hrăneşte copilul îi dă prin laptele ei o 
iubire și o tandreţe de care copilul are absoluta nevoie 
pentru a se dezvolta. De aceea ea nu trebuie să-l 
hrănească când ea este înfuriată sau prost dispusă, 
deoarece aceste stări negative otrăvesc laptele, iar 
copilul primeşte atunci elemente care pot să-l facă 
bolnav fizic și psihic. Mamele trebuie deci să fie foarte 
vigilente și să se pregătească întotdeauna să alăpteze 
copilul în cea mai bună dispoziţie posibilă. 


Multe mame, din raţiuni estetice, frivole, dau 
biberon copilului sau pun pe altcineva să o facă. În 
acest timp, ele merg la baluri, serate, reuniuni și 
găsesc mai amuzant să-și păstreze pieptul pentru 
bărbaţi, soţul sau amantul lor, deoarece li se pare ca 
suptul de la sân strică pieptul! Se văd acum atâtea 
deviații și dezordini în acest domeniu! De aceea, din ce 
în ce mai mult, copiii devin străini părinţilor lor și se 
îndepărtează de ei: că nu au fost hrăniţi prin iubire, 
prin laptele mamei lor. Credeţi-mă, eu nu inventez 
nimic, sunt fapte care au fost verificate. 

Când mama îşi hrăneşte copilul, ea trebuie să o 
facă în mod conştient, gâdindu-se la el, vorbindu-i, 
pentru a-i da o parte din inima sa, din sufletul său, din 
chintesenţa sa. Un copil hrănit în acest mod îşi va iubi 
mama în mod etern; chiar dacă ea este ignoranta, 
chiar dacă ea nu este frumoasă, el o va adora. Copilul 
trebuie să fie conceput în iubire și hrănit în iubire. Ah! 
Mamele nu au încă conştiinţa atât de largă și 
impersonală, ele nu-și dau seama de importanta 
misiunii lor de educatoare. Nimeni nu se ocupă de 
adevărata pedagogie și iată de ce la ora actuală totul 
merge în derivă. 

Priviţi ceea ce devin toţi aceşti copii care au fost 
abandonaţi altora și care au dus lipsa de iubire a 
tatălui și a mamei lor. În Statele Unite mulţi sunt acolo, 
pe străzi, unde aşteaptă ca un bărbat să le propună să 
se culce cu ei pentru bani. Sute de copii de 8-10-l2 ani 
care fac acum trotuarul. Inainte, erau mai ales fete, iar 
acum și foarte tineri băieţi. Şi ei o spun, aceşti copii, 
când îi întrebaţi: „De ce îi urmaţi voi pe aceşti bărbaţi? 
- Pentru că ei sunt drăguţi cu noi. Nu chiar atât pentru 
bani. Dar ei ne dau afecţiune, pe când părinţii noştrii 
ne-au bătut, ne-au alungat, ne-au abandonat”. 


Bineînţeles, copiii au nevoie de iubire! Si dacă acelaşi 
lucru ar începe să se producă în Franţa? Dar în mod 
sigur, aceasta se va întâmpla, deoarece tot ceea ce se 
face în America sfârşeşte prin a ajunge în Franţa într-o 
zi sau alta. 

Ocupaţi-vă de copiii voştri! Eu ştiu că actual, mulţi 
părinţi găsesc educaţia inutilă. Ei au fost convinşi că 
trebuie să lase copilul să se dezvolte singur, fără 
intervenţie exterioară, aceasta riscă să-i distrugă 
originalitatea; în libertate, aceste calităţi vor apare în 
mod natural. Ce eroare! În fiecare copil dormitează 
cerul și infernul, iar viitorul copilului depinde de 
tendinţele pe care părinţii vor încerca să le trezească și 
să le dezvolte în el. Vă dădeam într-o zi acest exemplu: 
luaţi o tânără fată, cea mai pură, cea mai inocentă, cea 
mai bine educată; ea pare incapabilă de a face cea mai 
mică prostie, dar de îndată ce este excitată, de îndată 
ce este pusă în anumite condiţii care îi trezesc 
sexualitatea, veţi fi stupefiaţi de a vedea de ceea ce 
este ea capabilă, aceasta creatura angelică! Fiecare 
este capabil să facă tot binele și tot răul, aceasta 
depinde de condiţiile în care voi îl puneţi, de tendinţele 
pe care le treziţi în el. 

Natura umană are două părţi, două fete, una 
celestă, alta infernală și după metodele pedagogice pe 
care le folosesc, părinţii favorizează fie una, fie 
cealaltă; dacă nu au grija vor vedea ei ce va ieşi. 
Trebuie să fiţi foarte vigilenţi, mai ales atât timp cât 
formarea unui copil nu este încheiată. Cât timp el 
creste, se formează, el este plin de energii care caută 
un drum. Și nu este momentul să aveţi o încredere și 
să credeţi ca aţi adus pe lume un mic îngeraș. El va 
deveni un înger, da, dar cu condiţia ca voi să fiţi 


vigilenţi, inteligenți, înţelepţi, dar dacă sunteți 
neglijenţi sau ignoranţi, un diavol veţi vedea ce va ieşi! 


Cap. 5 - O nouă înţelegere a iubirii materne 


Să presupunem o tânără fată care pune pe primul 
loc viaţa spirituală: ea se roagă, ea meditează, ea face 
exerciţii pentru a se apropia cât mai mult posibil de 
înaltul ideal la care aspiră. Dar iată că ea se mărită, ea 
are un copil. Ei bine, ea va pune viaţa conjugală, viaţa 
familială, viaţa copilului pe primul loc și va abandona 
tot restul. Să analizăm aceasta atitudine. 

Toată lumea, bineînţeles, va aproba această tânără 
femeie, va găsi normal ca pentru copilul său ea să-și 
sacrifice viaţa spirituală; ea este mama, iar el este 
copilul ei. Toate mamele și toţi taţii îi vor da dreptate: 
în ochii unei mame nimic nu poate fi mai important 
decât copilul sau, pentru el ea trebuie să încalce toate 
legile divine, iar dacă acest copil se îmbolnăveşte sau 
moare, ea va merge să se certe cu Dumnezeu, ea îl va 
acuza de injustiţie și de cruzime. Astfel se înţelege 
iubirea și toată lumea este încântată de această iubire. 
Dar nu eu, deoarece pentru ca o femeie să fie ataşată 
de copilul său până la punctul de a-l uita pe 
Dumnezeu, în realitate înseamnă că nu se iubeşte 
decât pe sine însăşi, ea nu se gândeşte decât la ea 
însăşi și nu la copilul ei. 

Ei da, este clar: îndepărtându-se de Cer pentru a 
se consacra copilului său, ea îl smulge vieţii divine care 
este adevărata viată, ea îl smulge acestei imensităţi de 
lumină și de pace de care copilul nu va beneficia. In 
iubirea sa stupidă ea l-a făcut să părăsească singurul 
loc unde el ar fi fost fericit și în siguranţă, unde ar fi 
devenit nemuritor. Crezând că îl salvează, ea îl duce 


spre Infern din moment ce ea îl tine în afara frumuseţii 
și armoniei. Deci, vedeţi voi, exista o neînțelegere 
milenară care trenează în societate. Mama care îşi 
iubeşte copilul nu trebuie să-l facă să iasă din Cer unde 
toate creaturile trebuie să înflorească. Dacă ea îl uită 
pe Dumnezeu pentru a nu se gândi decât la copilul 
său, gândirea sa nu mai conţine aceste elemente 
imponderabile venite din regiunile luminoase, venite 
de la Divinitatea însăşi și deci îl hrăneşte cu o hrană 
moartă. 

O mamă care nu păstrează obiceiul de a merge 
lângă Dumnezeu, nu poate să radieze în apropierea 
copilului său particulele vii și luminoase care ar face 
din el o fiinţă excepţională. Ea va fi săraca, ea nu va 
putea să-i dea nimic. lubirea ei obişnuită va crea un 
copil obişnuit. El va fi poate sănătos, bine îmbrăcat, 
dar el va rămâne mediocru, pentru că a fost educat 
departe de prezenta lui Dumnezeu. Pe când mama 
instruită în Ştiinţa Iniţiatică va merge spre Dumnezeu 
și îi va spune: „Doamne, vin lângă Tine, astfel ca Tu să- 
mi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sănătatea, 
frumusețea Cerului”. lar când ea va reveni, îl va 
impregna cu elemente pe care mamele obişnuite nu le- 
au cunoscut niciodată, nici simţit. Ele spun că ele nu au 
timp. Ba da, dar iubirea lor egoistă nu le permite să 
aibă o asemenea filozofie, de aceea lumea continuă să 
fie populată de fiinţe mediocre. 

Mama nu trebuie niciodată să se ocupe de copilul 
său înainte de a fi mers lângă Dumnezeu, pentru a lua 
viaţa și a i-o da. De ce îşi imaginează ea că dacă ea îl 
părăseşte câteva minute, copilul său va muri? Nu, 
chiar dacă, copilul este în pericol de moarte, pe timpul 
cât mama sa este lângă Dumnezeu, când va reveni ea 
îl va salva. Dar dacă ea neglijează să meargă spre 


Dumnezeu pentru a rămâne lângă copil, în ziua în care 
i se va întâmpla ceva copilului ea nu va putea face 
nimic pentru el. 

Atât timp cât taţii și mamele sunt ataşaţi familiei 
lor până la punctul de a nu îndrăzni să o părăsească 
din când în când pentru a se instrui, ei nu vor putea să 
o transforme, nici să o facă într-adevăr fericită. Nu 
puteţi transforma membrii familiei voastre atât timp 
cât rămâneţi prea aproape de ei. Nu este vorba de a-i 
părăsi fizic, ci de a-i părăsi în concepţiile lor, adică a 
abandona un mod eronat de a-i iubi și de a-i înţelege. 
Veţi spune: „Dar este o cruciadă împotriva copiilor 
noştri!” Deloc și poate că eu îi iubesc mai mult pe 
copiii voştri decât îi iubiţi voi înşivă; aceasta, este de 
analizat. Dacă este cineva care vă iubeşte copiii, eu 
sunt acela, singurul; voi, voi nu-i iubiţi. 

A fost odată un fiu care cerea banii mamei sale 
pentru a face nebunii și care o ameninţa că se va 
sinucide dacă ea nu-i va da. Atunci mama lui i-a spus: 
„Du-te, copilul meu, du-te și sinucide-te, nu avem 
nevoie pe Pământ de oameni ca tine. Doream ca tu să 
fii o fiinţă nobilă, mare, iar tu te porţi ca un criminal, 
du-te și sinucide-te, este mai bine. Voi mulţumi Cerului 
când tu vei dispărea”. Ei bine, din cauza acestei 
îndrăzneli, pentru prima data fiul s-a cuminţit și a 
devenit o fiinţă minunată. Ani mai târziu, el spunea: 
„Mama mea este cea care m-a salvat”. Dar dacă mama 
și-ar fi smuls părul din cap spunând: „Oh, sărmanul 
meu fiu, nu face aceasta, iată banii” , ea ar fi făcut din 
el un călău. 

Si asta fac majoritatea părinţilor, din cauza 
bunătăţii lor oarbe, a slăbiciunii lor, a moleşelii lor, ei 
fac din copiii lor călăi. lar după aceea ei spun: „Da, dar 
noi îi iubim”. Ei se justifică pentru lipsa lor de 


pedagogie și de psihologie prin această frază: „noi îi 
iubim”. lată cum se înţelege iubirea! In loc de a spune: 
„Cât de slabi și de stupizi suntem noi!” , ei spun: „noi îi 
iubim”. Eu sunt singurul care nu-i cred. In spatele 
acestor cuvinte: „noi îi iubim” , eu înţeleg: „cât de 
idioţi suntem!” Da, iată ce înţeleg eu. 

Abraham îl iubea pe Isaac, dar a acceptat să-l 
sacrifice pentru a-i arata lui Dumnezeu ca pe El îl iubea 
mai mult decât pe fiul său. Problema de a şti dacă pe 
Dumnezeu sau pe copilul vostru îl iubiţi mai mult se 
pune totdeauna, dar taţii, mamele niciodată nu 
bănuiesc că și aici este o problema de pus. Dumnezeu 
a vrut să-l încerce pe Abraham și El i-a cerut să-și 
sacrifice fiul. Veţi spune: „Cum? Dumnezeu nu era 
destul de clarvăzător pentru a cunoaşte iubirea lui 
Abraham, El avea nevoie s-o verifice?” Nu, Dumnezeu 
ştia încă dinainte ce va face Abraham, El vedea inima 
sa, gândurile sale, dar Abraham era cel care nu ştia 
ceea ce era mai puternic în el și trebuia ca el să o afle. 
De aceea Dumnezeu i-a dat aceasta încercare. Aceasta 
încercare nu era destinata pentru a-l lamuri pe 
Domnul, ci pe Abraham însuşi. 

De altfel toate încercările pe care Dumnezeu ni le 
trimite ne servesc să ne cunoaştem. Pentru ca noi 
suntem cei care nu ştim până la ce punct putem fi 
rezistenți, inteligenţi, puternici, buni, generoşi sau 
slabi, stupizi, va faceţi iluzii, vă spuneţi: „Am învins 
aceasta, am învins aceea, nu-l iubesc decât pe 
Domnul” , dar în fata celei mai mici încercări capitulaţi 
și nu înţelegeţi cum s-a întâmplat aceasta. Și iată ca 
Abraham iubea pe Domnul mai presus de toate, el ştia 
că din moment ce Domnul i-a dat acest fiu, Domnul 
putea să i-l ia. 


Atunci de ce mamele nu gândesc astfel? Ele vor 
să-și salveze copilul abandonându-l pe Domnul; ele 
gândesc că este suficientă protecţia lor pentru ca el sa 
fie la adăpost. Dar ce protecţie îi pot ele oferi când ele 
însele nu sunt protejate, din moment ce ele întorc 
spatele marelui Protector? Ce orgoliu, ce vanitate! 

Abraham care era într-adevăr un iniţiat, nu s-a 
revoltat împotriva ordinului Domnului, ci s-a pregătit 
să-și sacrifice fiul. Şi cum Dumnezeu nu este un 
monstru sanguinar, în ultimul minut, El l-a înlocuit pe 
Isaac cu un berbec. Din moment ce Abraham ştia acum 
până unde putea să meargă iubirea sa pentru Domnul, 
de ce sacrificiu era el capabil, aceasta era suficient. O 
mamă care nu este pregătită să accepte acelaşi 
sacrificiu ca Abraham, în primul rând nu este o mamă 
inteligentă, iar în al doilea rând este prea orgolioasă. 
Cum îndrăzneşte ea să-și imagineze că ştie mai bine 
decât Domnul, dacă, copilul ei trebuie să trăiască sau 
să moară? Cu o concepţie atât de ordinară despre 
iubire, ea nu poate să-și ajute într-adevăr copilul 
pentru că în loc de a-și aduce copilul spre lumină, din 
contra, ea îl îndepărtează. În gândirea ei, iubirea 
pentru ea însăşi este pe primul loc, iubirea de sine este 
totul. Nu, iar într-o zi ea va trebui să plătească această 
eroare într-un mod sau altul: pentru ca ea nu si-a 
îndeplinit datoria. Datoria sa era de a fi în Cer și de a-și 
aduce copilul împreuna cu ea. 

Nu trebuie niciodată să abandonaţi Cerul, pentru 
nimic altceva, nici pentru un copil, nici pentru o soţie, 
nici pentru un soţ, deoarece doar rămânând în Cer, 
simbolic vorbind, le puteţi face bine. Dacă voi părăsiţi 
lumina pentru a face plăcere nu ştiu cui, nu veţi avea 
nici cerul, nici pământul, adică nu-l veţi avea nici pe 
Dumnezeu, nici pe aceşti oameni pentru care aţi făcut 


atât de mari sacrificii și voi rămâneţi singuri. Trebuie 
să căutaţi Cerul și veţi avea și pământul deoarece 
pământul urmează întotdeauna Cerului, el vine să i se 
supună și să-l servească. 

Dacă întotdeauna sentimentalismul, ataşamentul 
orb sunt cele care predomină, nu numai că nu-i veţi 
ajuta pe ceilalţi, dar veţi suferi. Pentru a evita aceste 
suferinţe, va trebui să puneţi inteligenta, înţelepciunea 
și pe Dumnezeu pe primul loc și din acest moment tot 
ceea ce iubiţi vă va aparţine. Toţi copiii pe care voi îi 
iubiţi în mod divin sunt ai voştri și ei sunt în orice caz 
mai mult ai voştri decât ai mamelor lor dacă ele îi 
iubesc în mod stupid. Veţi spune: „dar nu este posibil! 
Legăturile de sânge sunt aici”. Dar aceste legături nu 
sunt cele mai puternice, credeţi-mă, există legături și 
legături. 

Doar pe cei pe care îi ştiţi să-i iubiţi, fie ca sunt 
copii, bărbaţi sau femei, vă aparţin. În aparenta, 
legăturile cărnii sunt cele mai puternice, dar în 
realitate se întâmplă deseori ca membrii aceleiaşi 
familii să nu aibă nici o afinitate unii cu ceilalţi, 
deoarece ei aparţin la diferite familii spirituale. Voi 
puteţi, de exemplu, să aparţineţi fizic unei familii de 
țărani și spiritual unei familii de regi. Și din contra, voi 
puteţi fi fizic copilul unei familii regale, pe când în 
realitate  aparţineţi unei familii de mizerabili și 
cerşetori. 

Cum va acţiona în caz de nevoie cel care îşi 
iubeşte într-adevăr familia? El va avea curajul să o 
abandoneze un timp pentru a merge în străinătate să 
câştige bani. Pe când un altul, care nu are aceeaşi 
iubire, nu va avea curajul să plece. Deci vedeţi, în 
aparenta, primul si-a abandonat familia, dar pentru a o 
ajuta: el a mers în străinătate să câştige bani și când el 


revine toţi vor fi fericiţi. Pe când cel care nu a vrut să-și 
părăsească familia, o lasă în sărăcie cu el împreună. 
Acum să traducem: adevăratul tată, adevărata mamă, 
îşi va abandona copilul, îşi va abandona familia și prin 
meditaţie, prin rugăciune, va merge „în străinătate” , 
adică în lumea divină unde va strânge bogății, iar când 
va reveni, toţi vor fi în opulenta; pe când cel care nu 
înţelege, va rămâne lângă familia sa, dar ce i-ar putea 
el aduce? Nu mare lucru, câteva lucruri, câteva resturi 
mucegăite care au rămas prin dulapuri. 

Adevăratul tată, adevărata mamă, merg „în 
străinătate”. Cât timp? Aceasta depinde: poate o 1/2 
ora, o ora... poate o zi sau trei luni, iar când revine, ei 
îşi revarsă toate bogăţiile. Deci, vedeţi voi, eu am 
argumente formidabile pe care nici toată logica 
voastră nu le poate zdruncina. Şi dacă ele nu sunt de 
acord, fie ca mamele să vină să discute cu mine! Le voi 
spune: „voi pretindeţi că vă iubiţi copilul, dar analizaţi 
dacă îl iubiţi. Dacă îl iubiţi, veţi merge acolo, „în 
străinătate” , cel puţin zece minute, o 1/2 de ora, iar în 
acest moment, da, copilul vostru va fi în abundență”. 


II. 

Mama face totul pentru copilul său; ea îl iubeşte și 
zi și noapte se ocupă de el. Dar de ce acest copil 
rămâne un copil obişnuit, când încă el nu devine un 
vagabond sau un criminal? Pentru că mama nu a 
învăţat că ea putea să-și proiecteze iubirea spre 
regiunile sublime, spre a lua alte elemente de care 
copilul va avea nevoie mai târziu și să le infuzeze: 
particule care vor lucra asupra lui pentru ca el sa 
devină o fiinţă excepţională. Cum poate o mama să 
creadă, cu îngustimea mintii sale, cu ignoranta sa, cu 
preocupările sale prozaice, că ea va putea obţine 


elementele indispensabile pentru ca mai târziu copilul 
său să facă minunăţii, să contribuie la binele societăţii 
și a întregii umanităţi? 

Atât timp cât mama nu caută să atingă regiunile 
cele mai elevate pentru a atrage particule de lumină, 
de puritate, de eternitate, orice ar face ea, ceea ce va 
da copilului sau va fi întotdeauna obişnuit. Nu 
cantitatea elementelor este cea care contează, ci 
calitatea lor, iar această calitate trebuie ca ea s-o 
caute și s-o adauge. Este la fel ca în matematici: nici o 
cantitate de figuri din a doua dimensiune nu poate sa 
dea o figura din a treia dimensiune. Nici o cantitate de 
corpuri din a treia dimensiune nu poate sa fabrice un 
corp din a patra dimensiune. Adică, nici o cantitate de 
oameni obişnuiţi nu va da un geniu, nici o cantitate de 
genii nu va da o divinitate. Pentru a putea să pregătiţi 
o fiinţă divină, trebuie să adăugaţi alte elemente care 
nu se găsesc decât în lumea spirituală, în lumea divină. 
Trebuie să înţelegeţi aceasta. 

Trebuie deci ca mamele să înveţe să lucreze 
asupra copiilor lor, ca din când în când, câteva minute, 
de mai multe ori pe zi, prin gândurile lor, prin 
rugăciunile lor, ele să se prezinte în fata lui Dumnezeu 
spunându-i: „Doamne, vreau ca acest copil pe care Tu 
mi l-ai dat să fie servitorul tău, dar pentru aceasta am 
nevoie de alte elemente care nu se găsesc decât lângă 
Tine. Acorda-mi-le, Te rog, altfel acest copil nu va da 
nimic bun și nu va fi avantajos nici pentru el, nici 
pentru Tine, nici pentru mine”. Dumnezeu se va 
scărpina în cap și va chema unii dintre servitorii săi 
cărora le va ordona să se ocupe de mamă. 

Sunteţi miraţi de modul meu de a prezenta 
lucrurile? Dar important, este ca voi să înţelegeţi și să 
avansați; prea puţin contează că acesta este prezentat 


într-un mod catolic, literar, filozofic academic sau nu. 
Eu aș vrea să fac totul pentru mame, le admir pentru 
sacrificiile de care ele sunt capabile, dar trebuie ca, 
conştiinţa lor să se lărgească și că ele să înveţe să 
lucreze pentru copiii lor cu mijloace noi, mijloace 
spirituale. Ele se gândesc întotdeauna că îngrijirile lor 
și sacrificiile lor sunt suficiente. În realitate, nimic nu 
este niciodată suficient; trebuie totdeauna să adăugaţi 
particule, forte, puteri celeste. Un copil, care este în 
fiecare zi hrănit și impregnat cu aceste elemente, va 
mira mai târziu lumea întreaga. 

Veţi spune că nu este atât de uşor să mergi să te 
prezinţi în fata lui Dumnezeu. Dar este un mod de 
exprimare! Deja, legându-se prin gândire la regiunile 
celeste, mama atrage elemente de natura mai subtila 
și le proiectează asupra copilului său. S-au văzut cazuri 
când iubirea unei mame reuşea să smulgă un copil din 
ghearele morţii. Da, aceasta iubire este de o asemenea 
putere încât ea putea să producă transformări în copil. 
Gratie acestui puternic curent de iubire, multe 
elemente nocive erau astfel îndepărtate și copilul era 
salvat. Dar, evident, sunt cazuri excepţionale și fără a 
aştepta circumstanţe atât de dramatice, în viaţa 
curentă mamele au numeroase ocazii de a-și manifesta 
iubirea fată de copiii lor. 

Dimineaţa la răsăritul soarelui, de exemplu. Eu 
sunt foarte mişcat să văd în fiecare dimineaţă mamele 
aducându-și bebeluşii pe Stâncă, aș vrea sa le dau 
mijloace de a face o mai bună muncă asupra lor și le 
voi spune deci aceasta: „în loc de a vă plimba copilul 
încolo și încoace pentru a-l calma, a-l adormi sau mai 
ştiu eu ce, aşezaţi-vă liniştită undeva și adresaţi-vă lui: 
„Tu, comoara mea, iubirea mea, splendoarea mea..”. și 
vorbindu-i astfel voi îl spălaţi în lumina. Ca Soarele, îl 


penetraţi cu iubirea voastră, voi invitaţi toţi îngerii și 
arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Voi spuneţi: 
„Doamne, vreau ca acest copil să fie servitorul Tău, ca 
el sa fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai 
radiant, cel mai luminos, cel mai sănătos” și sa vi-l 
imaginaţi în aceasta splendoare. 

Femeia posedă o mare putere de imaginaţie, gratie 
căreia ea modelează copilul său și cum toate 
sentimentele şi dorinţele sale se înregistrează în 
corpurile eteric, astral și mental al copilului, acţionând 
astfel, nu numai că mama ajuta enorm copilul în 
evoluţia sa, dar între ea și el se creează o legătură 
foarte puternică. 

Una din principalele cauze ale rupturii care se vede 
acum între copii și părinţi, este ca părinţii nu au ştiut 
să influenţeze copiii lor cu propriile lor vibrații, ei n-au 
ştiut sa-i impregneze cu iubirea lor, înţelepciunea lor, 
cu forţa lor, cu viaţa lor. Cum nu au descoperit mamele 
aceasta până acum? Dacă, din când în când, atunci 
când ei sunt bolnavi sau când ele vin să le îmbrăţişeze, 
ele au un pic de iubire pentru ei, dar este ineficace 
această iubire, deoarece este înlocuită imediat cu alte 
sentimente. A şti să lucrezi conştient, inteligent, oh 
este atât de rar! Deci, iată ce trebuie să facă mamele 
la răsăritul soarelui și vor fi mirate de a vedea că ele 
devin neobosite din cauza iubirii lor. Deoarece iubirea 
este cea care trezeşte, care stimulează toate celulele 
creierului. 

Într-o altă conferinţă, în care va vorbeam de 
puterea gândului și a cuvântului, va explicam cum să 
vă influenţaţi copilul vorbindu-i când doarme în leagăn. 
Chiar dacă el nu aude, chiar dacă el nu înţelege, 
anumite legi ale universului fac ca tot ceea ce voi 
sunteţi pe cale să înregistraţi în el, să încolţească când 


el va fi mai mare. Puteţi să-i vorbiţi de bine, de adevăr, 
de legi morale, cu convingerea ca aceste cuvinte ale 
voastre sunt înregistrate. Dealtfel, cine ştie dacă, după 
toate, el nu înţelege ceea ce voi spuneţi? El doar nu 
are încă posibilitatea de a se exprima și de a vă arata 
că el înţelege pentru că organele sale nu sunt încă pe 
de-a-ntregul formate. 

Chiar un copil handicapat este în realitate un spirit 
tot atât de puternic, tot atât de inteligent ca și ceilalţi, 
dar care nu se poate manifesta, deoarece creierul său, 
corpul său fizic sunt deteriorate. Luaţi cel mai mare 
virtuoz din lume, daţi-i un pian dezacordat, oare va 
putea el cânta? Nu, bineînţeles; el este perfect capabil, 
dar pianul este într-o stare proastă. Ei bine, creierul 
este pianul, instrumentul prin care spiritul se 
manifestă; proprietarul sau poate fi un geniu, un 
virtuoz, dar atât timp cât instrumentul nu este acordat 
nu va putea cânta. Poate este la fel cu copiii; ei văd, ei 
înţeleg multe lucruri dar nu se pot exprima. Se 
relatează cazuri stupefiante și inexplicabile. Rămân 
încă mistere de clarificat pentru viitor. Bebeluşii, se 
ştiu încă atât de puţine lucruri despre ei! Uneori, se 
văd unii care au, timp de câteva clipe o expresie atât 
de inteligentă, încât rămâi înmărmurit, iar imediat 
după aceea ei îşi reiau fizionomia obişnuită de 
bebeluşi. Eu observ copiii; pentru mine sunt cărţi în 
care eu pot să citesc multe lucruri. 

Mă adresez deci mamelor: vreţi voi într-adevăr ca, 
copilul vostru să devină un servitor al lui Dumnezeu, 
un geniu, un sfânt, un binefăcător al umanităţii, o fiinţă 
magnifică? Ocupaţi-vă de el, cu toata iubirea voastră. 
Doar iubirea poate tot. Vorbiţi-i când doarme, 
mângâiaţi-l blând, penetraţi-l cu toate culorile luminii: 
roşu, oranj, galben auriu, verde, albastru, indigo, 


violet. Dar dacă voi vreţi să cunoaşteţi adevăratele 
culori ale luminii solare, trebuie să aveţi o prisma, 
deoarece nicăieri în alta parte natura nu oferă culori 
atât de frumoase, atât de puternice ca printr-un cristal. 
Voi veţi putea astfel să contemplaţi culorile îndelung și 
să le regăsiţi apoi prin imaginaţie. Nu lucraţi asupra 
copilului vostru cu orice culoare, ci doar cu culorile 
prismei, deoarece sunt adevăratele culori. 

Incercaţi deci sa vă impregnaţi copilul cu aceste 
raze luminoase, să vă imaginaţi că ele trec în toate 
celulele corpului său. In acest moment sunteţi pe cale 
să repetaţi cel mai mare mister al creaţiei, acela al lui 
Dumnezeu Insuşi care penetrează materia pentru a o 
anima. 


Cap. 6 - Cuvântul magic 


Câte anomalii în atitudinea părinţilor față de copiii 
lor! Sub pretextul că un copil este prea mic pentru a 
înţelege ceea ce se petrece în jurul lui, ei îşi permit tot 
felul de cuvinte, de gesturi, de comportamente, fără a- 
și da seama că aceasta acţionează foarte defavorabil 
asupra psihismului său. Deoarece copilul este foarte 
vulnerabil, totul se înscrie în el și deseori anumite 
dereglări ce apar mai târziu vin de la scene sau 
conversații la care el a asistat când el nu era decât un 
bebeluș. Mulţi părinţi nu sunt destul de atenţi nici la 
modul în care vorbesc copiilor lor. Ei nu încetează să-i 
trateze drept incapabili, puturoși, idioţi, iar copiii, 
sugestionaţi, hipnotizaţi, devin după un timp în mod 
real stupizi și incapabili. Aceşti părinţi nu ştiu deci că, 
cuvântul este puternic, acţionează și că ceea ce spun 
poate avea o influentă imensă asupra copiilor lor. 
Părinţii sunt uneori cei care îşi ucid copiii. Pentru a-i 


determina să rămână liniştiţi sau a-i obliga să-i asculte, 
de ce trebuie ca ei să-i amenințe cu bau-bau, cu lupul, 
cu jandarmul? De ce trebuie ca la cea mai mica prostie 
să-i copleşească cu reproşuri și cu blesteme? Ei nu ştiu 
că toata viaţa lor aceşti copii se vor simţi ameninţaţi, în 
pericol și că ei vor deveni nevrozați. 

Trebuie ca părinţii să înveţe ca de acum înainte să 
se servească de puterea cuvântului pentru a face bine 
copiilor lor și eu vă pot da o metodă. Ea este pentru 
mamele care au copii foarte mici. Pe timpul cât 
bebeluşul este adormit, mama poate să stea în 
apropierea patului său, sau să-l ia în braţe și să-i spună 
foarte blând: „copilul meu, te iubesc mult, mă gândesc 
la tine, vreau ca tu sa devii mare, nobil, luminos, divin, 
ca tu sa fi plin de inteligentă, de forţă, de puritate, de 
bunătate..”. Ca ea să-i vorbească astfel de tot ceea ce 
ea doreşte mai bun pentru el. Se poate ca unii să 
găsească această metodă lipsită de sens, dar cei care 
cunosc marile legi ale universului mă vor aproba, 
deoarece ei ştiu că verbul este atotputernic. Chiar dacă 
pe moment copilul nu înţelege nimic, cuvintele mamei 
sale se vor înregistra în subconştientul său și ele vor 
lucra asupra lui în sensul în care ea ales să le dirijeze. 

Fie ca mamele sa facă asta în fiecare zi, în fiecare 
seară, sau chiar pe timpul nopţii. Fie ca ele să 
vorbească, copilului lor mângâindu-i capul cu blândeţe, 
menţionând toate forţele, calităţile, virtuţiile pe care el 
le posedă și pe care le va dezvolta mai târziu. Fie ca 
ele să-i vorbească de viitorul sau: el va fi fericit, va fi 
mare, va deveni o fiinţă excepţională. Ca ele să 
pronunţe cuvintele cele mai poetice, cele mai 
minunate. 

În general, se aşteaptă pentru a-i educa pe copii ca 
ei sa fie capabili de o anumită înţelegere intelectuală. 


În acest moment li se dau explicaţii și se crede ca 
aceasta este educaţia. Nu, Dealtfel, explicaţiile nu au 
avut niciodată o mare valoare pedagogica. În 
pedagogie, singura metoda cu adevărat eficace, este 
exemplul. Arătaţi concret copiilor ceea ce ei trebuie sa 
facă, faceţi-o în fata lor și nu le explicaţi nimic. Arătaţi- 
le cum se spală, cum se curata, cum se pune în ordine, 
cum se pregăteşte masa. Copiii sunt mici maimuțe: de 
îndată ce ei vă văd făcând ceva, o vor face și ei. 

lar dacă acum cineva îmi spune: „Dar înainte de a 
face ceea ce mă sfătuiţi, eu vreau întâi de toate să 
înţeleg exact cum aceasta se petrece și care sunt 
procesele declanşate în domeniul eteric”. Oh la, la, 
dacă voi aşteptaţi să vedeţi totul și să înţelegeţi totul 
pentru a începe sa exersaţi, veţi aştepta secole, iar în 
acest timp copilul vostru va deveni un şnapan. Daţi-i 
drumul încă de acum, ocupaţi-vă de el, pentru ca aveţi 
o mare responsabilitate. 

Si ceea ce este minunat, este că în momentul în 
care voi pronunţaţi aceste cuvinte magice pentru 
copilul vostru, culori ies și radiază din inima voastră, 
din capul vostru și chiar anumite entităţi luminoase, 
atrase și mișcate de toată aceasta frumuseţe, decid să 
rămână lângă copil pentru a lucra asupra lui. Atunci, vă 
implor, impuneţi un pic tăcerea intelectului vostru care 
este întotdeauna pe cale să obiecteze și să pună 
întrebări și sa credeţi în ceea ce vă spun eu astăzi; voi 
veţi cîştiga și mai ales copiii voştri vor cîştiga. 

Oare cunoaşteţi suficient de mult toate legile lumii 
psihice, ale lumii spirituale, pentru a veni să vă 
pronunţaţi și să puneţi la îndoială tot ceea ce eu vă 
spun? Atât timp cât sunteţi încă ignoranţi, aveţi nevoie 
să credeţi și să urmaţi pe cineva care a mers mai 
departe decât voi pe calea cunoaşterii. Deci, ca 


mamele să vorbească, copiilor lor, chiar dacă ei dorm, 
chiar dacă ei nu înţeleg. Unele vor spune că ele le 
vorbesc în gând. Dar aceasta nu ajunge, deoarece este 
o mare diferenţă între gând și cuvânt. 

Într-o zi, mă aflam la Amsterdam unde tineam o 
conferinţă la care erau în auditoriu reprezentanţi ai mai 
multor mişcări spiritualitate. Printre alte lucruri, eu 
spuneam că meditaţia produce o mare acumulare de 
energii psihice și că multe persoane care se mulţumesc 
să mediteze fără a pronunţa niciodată cuvinte, simt ca 
aceste forte sfârşesc prin a-i perturba. De ce? Pentru 
ca ele nu au ştiut să le dea o ieşire, o orientare. 
Trebuie deci ca ele să pronunţe câteva cuvinte, pentru 
ca toate entităţile adunate prin meditaţie să se 
precipite în direcţia pe care cuvântul lor le-a indicat-o. 

De ce cuvântul? Gândul singur nu este el foarte 
puternic? Ba da, însă gândirea fără cuvânt, este ca și 
cum aţi scrie pe o hârtie tot felul de promisiuni și de 
angajamente, dar fără a vă pune semnătura. Atât timp 
cât nu semnaţi, promisiunile nu sunt valabile. Puteţi 
declara, promite sau lăsa prin testament tot ceea ce 
doriţi, dar fără semnătura voastră nimeni nu vă va lua 
hârtia în considerare. În fata lumii, semnătura este cea 
care contează. Ei bine, pentru munca spirituală 
cuvântul este ca o semnătura. 

Când am spus aceasta, preşedintele Societăţii 
Antroposofie din Olanda a exclamat: „Ah, iată ceva nou 
pentru noi!” El era încântat. Ei da! Sunt adevăruri pe 
care mulţi nu le cunosc. Cuvântul este deci foarte 
important. Voi puteţi gândi timp de ore întregi dacă 
vreţi, dar dacă doriţi să declanşaţi ceva, să daţi o 
impulsiune pentru ca gândirea voastră să se 
concretizeze aici în planul fizic, cuvântul este cel care 
trebuie să intervină. Gândirea este puternică în planul 


psihic, dar cuvântul este puternic în planul fizic. Deci, 
luaţi acest adevăr și veţi obţine mari rezultate. Doar 
că, bineînţeles, nu pronunţaţi cuvinte fără să fi format 
în prealabil în voi, un gând viu susţinut printr-un 
sentiment puternic, altfel cuvintele voastre vor rămâne 
vide, găunoase, fără forţă și nu vor produce nici un 
rezultat. 

Chiar și copiii care mă ascultă, aici, înregistrează 
totdeauna puţin din ceea ce eu spun. Mai târziu, tot 
ceea ce ei vor fi înregistrat astfel fără a înţelege, va 
apare în conştiinţa lor și în acest moment ei vor putea 
profita; ei se vor servi și vor reuşi mult mai bine decât 
copiii care au fost îndepărtați de anumite preocupări 
sub pretextul că acestea nu erau încă pentru vârsta 
lor. 

Este valabil și pentru copiii ai căror părinţi îi aduc 
în fiecare dimineaţă pe Stâncă pentru a asista la 
răsăritul soarelui. Puteţi gândi că ar fi preferabil pentru 
aceşti copii să rămână liniştiţi în pat. Ei nu, deoarece 
chiar dacă ei adorm pe Stâncă, ei se impregnează cu 
această ambiantă de rugăciune, de meditaţie, de 
contemplaţie; ei primesc razele soarelui care sunt 
spirite conştiente și aceste raze lucrează asupra 
corpului lor eteric și lasă urme. Câţiva ani după aceea, 
dacă anumiţi camarazi vor încerca să-i antreneze în 
comiterea unor acte reprobabile, aceşti copii vor simţi 
în ei o forţă, o rezistentă care îi va menţine pe drumul 
purității, al luminii, al înţelepciunii. Chiar dacă ei nu 
ştiu originea, aceasta influentă rămâne atât de 
înrădăcinată în ei și vor fi obligaţi sa o constate. lată de 
ce educaţia trebuie să se facă înainte chiar ca 
înţelegerea să apară la copil. 

Eu am mers de altfel mult mai departe, spunând că 
după naştere este deja prea târziu pentru a începe 


educaţia copilului. Da, deja din acest moment părinţii 
nu mai au nici o putere să influenţeze copilul. Ei 
trebuie să se apuce înainte de naştere și chiar înainte 
de concepţie. Din acel moment începe veritabila 
educaţie, cea care este puternică, eficace, reală, 
indestructibilă. 

Pedagogia mea este nouă, o ştiu, bizară chiar, dar 
ea dă rezultate. Când un copil mănâncă, el nu înţelege 
încă toate energiile pe care hrana i le va aduce și cum 
aceste energii vor contribui la dezvoltarea sa fizică, 
morală, intelectuală, dar nu se aşteaptă ca, copilul să 
înţeleagă pentru a i se da de mâncare. Ei bine, nu 
trebuie nici să aşteptaţi ca el să înţeleagă pentru a 
introduce în el elemente divine. Dacă ar trebui să 
aşteptaţi ca, copiii să înţeleagă viaţa spirituală pentru 
a le-o da lor, ei bine, vor fi repede morţi, din punct de 
vedere spiritual morţi. Şi este ceea ce se întâmplă 
deseori. Se aşteaptă ca, copiii să aibă vârsta de a primi 
o educaţie spirituală și în această aşteptare, sunt lăsaţi 
să se înglodeze în viaţa mediocră încât atunci când 
vreţi să-i redresaţi este mult prea târziu, nu mai este 
nimic de făcut. 


Cap. 7 - Nu lăsaţi niciodată un copil inactiv 


Voi aţi văzut cum copiii erau mândri de a fi cântat! 
Pentru ei era serios. Oh! la, la, ei au făcut ceva care 
contează! Toata viaţa lor ei îşi vor aminti că au cântat 
în faţa unui public. Pentru voi, poate, nu înseamnă 
nimic, dar pentru ei este un eveniment; dacă voi întraţi 
în inima acestor copii veţi vedea ca este un eveniment. 
Acum, voi trebuie să-i încurajați, să le spuneţi ca a fost 
magnific, că noi avem nevoie să-i ascultam și că ei 
trebuie să înveţe încă alte cântece. 


Trebuie să treziţi la copii dorinţa de a se arăta cei 
mai capabili posibil într-o activitate sau alta. Este cel 
mai bun mijloc de a-i împiedica sa facă prostii și de a-și 
pierde timpul lor în dreapta și stânga. Nu trebuie 
niciodată să lăsaţi un copil inactiv. Deseori pentru a-i 
cere unui copil sa rămână liniştit, îi spuneţi: „fii 
cuminte”. De ce se confundă înţelepciunea cu 
imobilitatea? A nu se mişca, a nu face nimic, aceasta 
este înţelepciune? Să nu vă miraţi dacă, copilul după 
aceea detestă înţelepciunea, deoarece în capul său ea 
este legată la imobilitate, iar el este atât de dinamic! 
De altfel, este mai bine să nu-i cereţi unui copil să nu 
se mişte, ci totdeauna să-i daţi ceva de făcut pentru a-l 
ocupa. 

De aceea, părinţii trebuie să accepte ca, copiii lor 
sa sufere puţin pentru a face ceea ce li se cere la 
scoală sau în alta parte. Copiii au atâtea resurse, o 
asemenea rezistentă, încât uită imediat acest efort. Cu 
fiecare efort caracterul lor este cel care se formează și 
aceasta trebuie să-i bucure pe tati și pe mame. Dar 
dacă din contră, ei spun: „Oh, sărmanul, nu trebuie să-l 
obosim” pentru a-i evita câteva mici eforturi, ei îl vor 
face slab, leneş, incapabil, egoist. lată iubirea și 
pedagogia adulţilor! Priviţi, oare copiii care urcă pe 
Stâncă pentru a asista la răsăritul soarelui sunt de 
plâns? Sunt ei nefericiţi de a nu fi rămas în patul lor? 
Nu, ei sunt fericiţi, priviţi-i! Părinţii trebuie să-și dea 
seama că deseori ei sunt cei care, sub pretextul de a 
nu-i supraîncărca, îşi menţin copiii în slăbiciune. Ei 
trebuie să-și schimbe atitudinea, altfel ei vor fi cei care 
vor suferi toată viaţa de a fi făcut din copiii lor fiinţe 
egoiste și capricioase. 

Cunosc mulţi care au comis aceasta eroare și care 
acum îşi smulg părul din cap. Eu le spun: „Este din vina 


voastră. Foarte devreme trebuia să-i învăţăţi pe copiii 
voştri sa va ajute, să spele câteva farfurii, să pună 
masa, să execute unele sarcini uşoare”. Evident 
majoritatea muncilor sunt prea dificile pentru cei foarte 
mici, ei nu au nici forţa, nici abilitatea suficientă, dar 
puteţi sa faceţi în fata lor spunîndu-le: „mai târziu tu o 
vei face”. În aşteptare, sunt multe mici servicii pe care 
pot deja sa le facă. Numai ca părinţii nu le dau nimic 
de făcut, pentru că este mai uşor pentru ei de a 
executa rapid anumite munci, decât a le arăta copiilor 
cum să le execute și a-i supraveghea pe timpul cât o 
fac. Dar nu este o bună metodă de educare, deoarece 
mai târziu copiii nu mai vor să facă ceea ce ar fi trebuit 
să înveţe atunci când erau mici: facultăţile lor nu au 
fost exersate destul de devreme. In acest moment 
părinţii vor putea spune: „leneșule, du-te să faci asta, 
du-te să faci aia, ai grija să înveţi”... dar copilul nu va 
voi deoarece este prea târziu. 

Exista obiceiuri bune care trebuie inoculate copiilor 
când ei sunt încă foarte tineri, deoarece aceste 
obiceiuri nu îi vor mai părăsi. Odată, am întâlnit un om 
care a făcut mai multe zile de închisoare pentru furt și 
el mi-a mărturisit că, chiar în închisoare, el îşi făcea 
dimineaţa și seara rugăciunea. Era un obicei pe care 
tatăl său i l-a dat când era mic și nu se mai putea 
debarasa de el. Eu i-am spus: „Dar atunci, vă rugaţi 
dimineaţa și seara și continuaţi să furaţi? - Ah, asta 
este altceva”. Pentru el, a se ruga și a fura nu erau 
lucruri incompatibile. Evident, ar fi fost preferabil ca 
tatăl sau să-i dea și obiceiul de a nu fura! 

Nu vă daţi seama ce este forţa obiceiului. Dacă un 
copil este obişnuit ca părinţii săi sa cedeze capriciilor 
sale, s-a terminat; mai târziu, chiar când nu va avea 
dreptate și când va fi conştient ca nu are dreptate, el 


va continua să vrea să i se cedeze. lar în acest 
moment va fi prea târziu pentru a-l schimba. Un copil 
care a fost răsfăţat, alintat, râzgâiat vă va cere să aveţi 
întotdeauna această atitudine fată de el. Din nefericire 
nu va exista în acel moment decât o forţă capabilă să-l 
educe: viaţa, pentru că viaţa este neîndurătoare. 
Atunci copilul va suferi și se va corecta. Dar ce 
suferinţe inutile părinţii au pregătit copiilor lor neştiind 
să se opună capriciilor lor! 

De aceea eu le spun deseori părinţilor: „Atenţie, 
atenţie, bunătatea voastră nu este în realitate decât 
slăbiciune, ignoranta... Mai târziu veţi plânge pentru ca 
voi veţi fi primele victime ale bunătăţii voastre 
stupide”. Câţi părinţi nu au venit să mi se plângă de 
atitudinea copiilor lor! Eram obligat să le spun că ei 
erau vinovaţii și evident ei nu mă înțelegeau. Nu 
trebuie sa fiţi slabi cu copiii, pentru că după aceea 
abuzează ei și nu este din vina lor. Dacă nimeni nu 
arată unui copil că există reguli de respectat și dacă, 
foarte tânăr deja el are impresia că totul se poate 
inclina în fata capriciilor sale, cum vreţi voi ca apoi el 
să-l asculte pe cel care îi face o mică observaţie? El nu 
va asculta și este normal. El va dori să înfrunte totul, 
să spargă totul, să se piardă chiar cu condiţia să nu 
cedeze. Pentru că astfel el a fost obişnuit și deci nu 
este vina sa. 

Deci, când părinţii îşi dau seama că proasta lor 
educaţie a stricat caracterul copilului lor, nu le mai 
rămâne decât să roage Cerul, spiritele înţelepciunii, 
pentru ca ele să-i dea o lecţie care să-l determine să 
reflecteze. Copilul va plânge un pic, voi îl veţi consola, 
dar el va înţelege și astfel, după câteva bune mici lecţii 
el va fi salvat. Am observat cu atenţie și am văzut 
deseori cum bunătatea, bunătatea stupidă este cea 


care încurajează viciile. Este minunată bunătatea, dar 
cu condiţia ca ea să fie pusă în serviciul înţelepciunii. 

Într-o zi mă aflam într-o familie de oameni bogaţi și 
bine plasați în societate. Ei erau foarte preocupaţi din 
cauza fiului lor unic, care nu le făcea decât probleme. 
Ei îl răsfăţau, îi dădeau mulţi bani și el, evident, se 
amuza și îşi neglija studiile. Am vrut să-i ajut, atunci eu 
le-am spus: „Vreţi să vă salvaţi fiul? Mai întâi trebuie să 
înţelegeţi că el nu este dotat pentru studii. Dacă aș fi în 
locul vostru, l-aș trimite ca ucenic într-un garaj, la un 
patron exigent care l-ar obliga să lucreze și aș înceta 
să-i dau bani, deoarece aceasta uşurinţă nu dezvolta 
decât latura sa rea”. Le-am explicat îndelung toate 
acestea, dar ei nu m-au înţeles; ei erau chiar foarte 
nemulţumiţi de sfatul meu, deoarece se simțeau umiliţi 
la ideea că eu voiam sa fac din fiul lor un muncitor, pe 
când ei sperau pentru el o situaţie strălucită. Ei nu m- 
au ascultat deci și au continuat să-și trimită fiul în cele 
mai bune scoli din Franţa și străinătate, să-i dea cei 
mai buni profesori și mai ales au continuat să-l răsfeţe 
cu bani și cu cadouri. Câţiva ani după aceea, situaţia 
devenise atât de catastrofică încât ei si-au amintit de 
sfatul meu privitor la garaj. Dar și aici, ce surpriză 
pentru mine! Eu le-am spus să-și trimită fiul în ucenicie 
la un garajist, iar ei i-au cumpărat garajul cel mai 
mare, cel mai modern și cel mai scump pe care l-au 
putut găsi. Evident, nimic nu pregătea acest băiat să 
fie patronul unui asemenea garaj. Și s-a întâmplat ceea 
ce trebuia să se întâmple: puţin timp după aceea ela 
dat faliment și ei au pierdut sume enorme. Nu va voi 
mai povesti urmarea acestei istorii dar iată părinţi care 
au fost cauza nenorocirii fiului lor, din cauza slăbiciunii 
și iubirii lor stupide. 


Astăzi, părinţii nu mai îndrăznesc sa utilizeze 
metode care călesc caracterul copiilor. Ei spun: „Ah, ei 
nu trebuie să sufere, ei trebuie să aibă tot ceea ce 
vor”. Ei bine, ei îşi strica copiii cu aceasta slăbiciune. 
Intr-o buna zi nu vor mai putea obţine nimic de la ei, ei 
vor avea în fata lor călăi care îi vor călca în picioare și 
vor primi lecţii usturătoare din cauza proastei lor 
pedagogii. Dar părinţii nu mă cred, ei gândesc că eu 
sunt crud. Eu nu sunt crud, eu cunosc câteva mici legi, 
care sunt mari legi. 

În trecut, mulţi oameni îşi creşteau astfel copiii, 
chiar și regii, deoarece regii aveau totdeauna în palatul 
lor înţelepţi, care îi sfătuiau. Şi iată de exemplu sfatul 
pe care puteau să-l dea aceşti înţelepţi: „Maiestate, 
aveţi un fiu care este destinat să domnească. Dar va fi 
el drept, va fi el cinstit, imparţial? lată ceea ce ar 
trebui să faceţi: înainte ca fiul dumneavoastră să ştie 
că este un print și viitorul moştenitor al tronului, 
trimiteţi-l să trăiască într-o familie săracă pentru ca el 
să vadă cum oamenii suferă și luptă pentru a câştiga 
cea mai mică bucăţică de pâine. Când el va reveni și 
va urca pe tron, va guverna cu dreptate, clementă și 
milă”. lar anumiţi regi urmau aceste sfaturi. 

In zilele noastre, familiile bogate nu vor să-și mai 
trimită copiii la un mic patron, în condiţii dure și 
dificile, unde ei pot primi chiar câteva lovituri. Îi vor 
trimite în marile capitale, sau în Elveţia, în pensiunile 
cele mai renumite, unde aceştia vor frecventa printi, 
vor juca tenis și vor face schi, nataţie, etc. Și când va 
ieşi de acolo, acest fiu iubit va fi învelit în puf. lată 
pedagogia oamenilor foarte bogați și foarte 
„inteligenţi” ! 

De altfel, un tată care este foarte bogat nu trebuie 
să o arate copiilor săi deoarece ei vor tine prea mult 


cont de viitoarea moştenire și nu vor face nici un efort 
pentru a munci și a învăţa să se descurce singuri; ei 
vor crede că toate capriciile și plăcerile le sunt 
permise, ei vor deveni leneşi, iar aceasta este cea mai 
rea dintre educaţii. Părinţii să-i lase deci cât mai mult 
timp posibil pe copiii lor în ignoranta bogățiilor care îi 
aşteaptă. Când aceştia vor fi luat obiceiuri bune de 
muncă, de stăpânire de sine, atunci da, părinţii vor 
putea să le vorbească de bogăţia pe care o vor 
moşteni mai târziu, dar nu înainte. Este de altfel ceea 
ce face Dumnezeu cu noi toti. 

Dumnezeu este cel mai mare educator, cel mai 
mare pedagog. El nu ne arată imediat moştenirea care 
ne aşteaptă acolo sus, în băncile celeste. Atunci, cum 
noi ne credem săraci și mizerabili, noi muncim, noi ne 
chinuim și în fine, când cu strigăte și lacrimi am reuşit 
să ne facem demni de moştenirea noastră. El ne arată 
toate comorile adunate pentru noi. În acel moment, noi 
înţelegem înțelepciunea  Eternului, care nu ne-a 
dezvăluit nimic dinainte. Iniţiaţii, care vor să lucreze ca 
Dumnezeu, ascund și ei multe lucruri în interesul 
discipolilor lor, pentru ca ei să se dezvolte bine. 

Părinţii care vor să-și vadă copiii asumându-și mai 
târziu mari responsabilităţi trebuie sa le dea o educaţie 
care să-i facă să cunoască dificultăţile vieţii, altfel, cum 
ar înţelege ei chinul muncitorilor lor, soldaţilor lor, al 
subordonaţilor lor? Cei care au plecat dintr-un mediu 
foarte sărac și s-au ridicat prin munca lor, sunt fiinţe 
înţelegătoare și compătimitoare față de suferinţa 
altuia, pentru că au suferit ei înşişi. Pe când ceilalţi vor 
spune ca regina Maria Antoaneta: „Ei nu au pâine? Dar 
atunci, să mănânce cozonac!” Ea nu putea să 
înţeleagă. 


Cap. 8 - Pregătiţi copiii pentru viitoarea lor viaţă 
de adulţi 


Eu ştiu prea bine că problemele filozofice nu sunt 
chiar potrivite vârstei copiilor și adolescenților care 
sunt aici și că ei sunt mai degrabă interesaţi de tot 
felul de amuzamente și distracţii. Dar cu toate acestea, 
rămânând printre adulţi, care fac tot posibilul de a trăi 
după regulile Învăţământului, chiar dacă ei nu înţeleg 
încă profunzimea și sensul, totul se înregistrează în ei. 
lar când, mai târziu, se vor găsi în fața unor grave 
probleme de rezolvat, ei vor şti să acţioneze și să se 
dirijeze mai bine decât ceilalţi, pentru că au primit aici 
o impulsiune spre bine; prea puţin contează ca nu au 
simţit nimic pe moment, ceea ce ei au văzut și auzit va 
continua să-i influenţeze toată viaţa lor. lată de ce 
tinerii trebuie să participe la munca noastră. 

Chiar dacă aveţi impresia că ei sunt prea tineri, 
trebuie să pregătiţi copiii pentru viaţa pe care o vor 
duce mai târziu și este deci preferabil pentru 
aprofundarea înţelegerii lor ca ei sa poată să arunce o 
privire în lumea adulţilor. De altfel, priviţi: ce face o 
mică fetită? Instinctiv ea cere să aibe păpuși pe care le 
leagănă, le hrăneşte, le spală. Aceasta ocupaţie este o 
pregătire pentru rolul său de viitoare mamă. Există 
deci ceva în ea care o împinge să exploreze deja 
terenul pentru viitor. Trebuie să reflectaţi la toate 
acestea. 

Se aduc copiii la biserică unde totuşi ei nu pot 
înţelege mare lucru din ceea ce se petrece. Dar 
solemnitatea ceremoniei, reculegerea adulţilor produc 
în sufletul lor impresii care vor fi aprofundate mai 
târziu. lar alţii, din cauza morţii unui părinte sau unui 
prieten asistă la o înmormântare unde ei încep să se 


întrebe ce este o dispariţie. Moartea este un eveniment 
cu care ei vor fi în mod obligatoriu confruntaţi mai 
târziu și este util pentru ei de a fi pregătiţi. Astfel este 
pentru tot în viaţa. Fiecare copil este într-o anumită 
măsura obligat să anticipeze evenimente care nu sunt 
încă pentru vârsta sa și pentru aceasta el trebuie să 
beneficieze de experienţa adulţilor. 

Să luam încă un exemplu foarte simplu: un student 
în chimie începe prin a studia tot ceea ce a fost 
descoperit în aceasta ştiinţă până astăzi; iar dacă el 
este capabil va adăuga propriile sale descoperiri. Dar 
el începe prin a se apleca asupra experienţelor și 
descoperirilor altora, el nu decide să le ignore pentru a 
găsi el însuşi totul, iar la capătul a 20 sau 30 de ani de 
cercetare să sfârşească prin a descoperi (dacă încă o 
descoperă!) că o molecula de apă este compusă dintr- 
un atom de oxigen și doi atomi de hidrogen. El acceptă 
aceasta noţiune și este mai înţelept, aceasta îi permite 
să câştige timp. 

Dacă obişnuiţi un copil să participe la viaţa 
adulţilor, în clipa în care va trebui să facă fata el însuşi 
la anumite evenimente el va fi deja pregătit deoarece 
îşi va aminti și va imita ceea ce a văzut făcându-se. De 
aceea este foarte util ca tineretul să nu fie limitat la 
activităţile care se cred a fi de vârsta lui. Într-o zi, 
vorbeam mamei a două tinere fete încântătoare în 
vârstă de I5 ani. Eu îi spuneam: „Le-ar face bine fiicelor 
dvs. să vină la Fraternitate pentru a asculta adevăruri 
care le vor ajuta mai târziu în viată. Şi ştiţi voi ce mi-a 
răspuns ea? „Oh, nu, ele sunt prea tinere, la vârsta lor 
trebuie ca ele să se amuze: lor le plac balurile, 
petrecerile, ele vor avea destul timp pentru a se gândi 
la lucruri serioase!” Ei bine, iată o mamă care pregătea 
catastrofe pentru copiii săi. 


Bineînţeles, trebuie să lăsaţi tineretul să danseze, 
eu nu sunt împotriva dansului, dar trebuie să-l obişnuiţi 
să aibă și preocupări de alt ordin. Natura umană nu 
este făcută doar pentru muncă, efort, reflecţie, este de 
la sine înţeles; și chiar iniţiaţii au fost cei care, în trecut 
au instituit sărbători unde poporul, prin cântece, 
dansuri, deghizări, putea să dea o cale de ieşire tuturor 
acestor forţe care comprimă munca și grijile vieţii 
cotidiene. Dar a se gândi că esenţialul este de a se 
amuza și distra, înseamnă într-adevăr a-și rata 
existenta. 

Eu nu sunt împotriva unei mame care vrea ca fiica 
ei să se amuze. Și eu mă amuz, eu nu mă gândesc 
decât sa mă amuz, ce credeţi voi? Dar exista 
amuzamente și amuzamente și trebuie să vedeţi 
pericolul amuzamentelor care nu sunt echilibrate prin 
reflecţie. Foarte repede această fiică pe care mama să 
o trimite să se amuze, va fi murdărită și mâncată de 
prima haimana venită și nu numai că ea îşi va pierde 
șarmul şi prospeţimea, dar ea îşi va pierde și 
luciditatea și va merge foarte repede să îngroașe 
lumea tuturor acestor femei care traversează existenta 
fără a şti niciodată unde ele se afla. 

Nu va gândiţi ca eu sunt limitat. Nu exista om mai 
larg decât mine. Eu vreau doar ca toţi băieţii și fetele 
să petreacă, să cânte și să danseze, dar în acelaşi timp 
ca ei să accepte să studieze ştiinţa Iniţiaţilor, ca ei să 
înveţe să se lege la forţele nobile și însufleţitoare ale 
naturii. În acest moment ei vor deveni fiinţe 
formidabile, capabile de a acţiona benefic pentru 
familia lor, tara lor și chiar pentru lumea întreaga. 

Deci iată, au fost câteva cuvinte pentru a vă spune 
că nu trebuie să lăsaţi tineretul să caute în mod unic 
ceea ce-i place lui, ceea ce-i este agreabil, la gradul la 


care el a ajuns, ci să vizaţi un pic mai departe și să 
anticipaţi viitorul. Oh! Eu ştiu bine, mulţi copii 
anticipează, dar nu aşa cum ar trebui. De exemplu, o 
mică fată delicată, graţioasă, vrea sa devină ca mătuşa 
ei pentru ca are buzele și unghiile vopsite, iar degetele 
pline de inele; iar un mic băiat vrea să devină ca 
bunicul său din cauza pipei sale și a marilor sale 
mustăţi. Tinerii anticipează deci deseori fără a o şti, 
dar ei sunt prea grăbiţi de a deveni bătrâni, de a avea 
aerul important,  blazat. Să nu se grăbească, 
Dumnezeule, aceasta va veni chiar fără voia lor. Dacă 
exista un lucru absolut cert, este ca ei vor îmbătrâni, 
nimic nu va putea împiedica aceasta. 

Deci, tineretul să încerce să rămână tânăr cât mai 
mult timp posibil! Eu vreau sa spun tânăr în inima sa: 
spontan, simplu, surâzător. Eu, eu prefer să rămân 
copil, din toate forţele mele eu menţin în mine spiritul 
copilăriei. Tinerii vor să devină bătrâni, iar eu vreau sa 
prelungesc tinereţea, pentru că tinereţea a trecut atât 
de repede! Este de altfel ca primăvara... Atât de 
efemera! 


Cap. 9 - Păstraţi simţul fantasticului la copil 


Priviţi aceşti copii care mă ascultă: dacă aţi şti cum 
ei îmi înţeleg cuvintele! Faţa lor vibrează. In momentul 
în care trebuie sa râdă, ei râd; în momentul în care ei 
trebuie să gândească ei gândesc. Ei reacţionează într- 
un mod magnific. Am aici un auditoriu care vă 
depăşeşte. Numai Dumnezeu ştie ce se petrece în 
micile lor capete, cum văd și înţeleg ei lucrurile! Poate 
ei găsesc adevărul de prima dată, pe când vouă, vă vor 


trebui încă ani de zile. Da, eu sunt sigur că ei văd 
adevărul mai rapid și mai bine decât adulţii. 

In replicile copiilor există multe lucruri pe care 
adulţii le găsesc absurde, deoarece ei nu le înţeleg. De 
câte ori nu am fost stupefiat în fata profunzimii 
anumitor reflecţii ale lor. Aceasta pentru că ei sunt încă 
simpli, naturali și apropiaţi de regiunile celeste de unde 
au coborât. Mai târziu, familia, societatea reuşesc să le 
inoculeze propriul lor mod de a vedea lucrurile și de 
raționament, iar copiii sfârşesc prin a accepta aceste 
puncte de vedere eronate. Da, adulţii nu fac deseori 
decât să deformeze copiii. 

Când copiii sunt foarte mici, ei au un simt înnăscut 
al supranaturalului, ei cred că totul este viu, ca totul 
este inteligent: ei vorbesc insectelor, pietrelor, 
plantelor, animalelor. Când ei se lovesc de o piatră, ei îi 
dau o lovitură de picior adresându-i reproşuri deoarece 
ei gândesc că piatra i-a lovit în mod intenţionat! lar 
când li se povestesc povestiri cu zâne, uriaşi și animale 
extraordinare, ei cred, este formidabil! Câţiva ani mai 
târziu, ei pierd acest simt al fantasticului, pentru că 
adulţii îşi bat joc de credulitatea lor și chiar dacă ei nu- 
și bat joc, atitudinea lor materialistă și grosieră 
sfârşeşte prin a se repercuta și asupra lor. lar odată ce 
copiii au pierdut acest simt al minunatului, ei au 
pierdut într-adevăr esenţialul. Deoarece nu trebuie să 
vă imaginaţi că este o mare dovadă de superioritate, 
din partea adulţilor, de a crede că universul nu are nici 
suflet, nici inteligentă, că omul este singura fiinţă vie și 
gânditoare din creaţie. 

Toată natura este vie, inteligentă și populată de 
creaturi vii și inteligente, iar unele mult mai inteligente 
decât omul. Din ziua în care omul neagă această viată 
și această inteligentă, în el moartea începe să se 


instaleze. Dacă voi credeţi că totul este mort în jurul 
vostru, moartea se instalează în voi, nu uitaţi niciodată 
aceasta. Dar să credeţi că totul este inteligent și viu și 
veţi mări în voi inteligenta și viaţa. 

lată un adevăr asupra căruia psihologii și pedagogii 
trebuie să se oprească, pentru că ei nu au studiat încă 
consecinţele magice ale unui simplu gând. Dacă voi 
credeţi că toţi oamenii de pe Pământ sunt răi, urâţi, 
depravaţi, criminali, este foarte rău, deoarece nu 
numai că aceasta se reflectă asupra voastră, dar mai 
devreme sau mai târziu veţi deveni ca ei. lar dacă voi 
credeţi că lumina, frumusetea, splendoarea, 
grandoarea domnesc peste tot, voi lucraţi asupra 
voastră înşivă și deveniți din zi în zi mai frumoşi, mai 
nobili, mai expresivi. 

Nu ucideţi deci niciodată simţul fantasticului la 
copii. Cultivaţi-l chiar, pentru ca ei să se hrănească din 
el toată viaţa lor. Și tocmai poveştile păstrează viu în 
ei simţul lumii invizibile și al fiinţelor care o locuiesc. 

In copilăria mea, am cunoscut printre membrii 
familiei noastre anumite persoane foarte vârstnice ale 
căror cuvinte erau întotdeauna pline de o mare 
înţelepciune. Ele nu aveau nici o instruire, majoritatea 
nu au fost nici măcar la scoală (într-un mic sat pierdut 
din Macedonia, acum mai mult de un secol, asta nu 
este de mirare) dar toata atitudinea lor era de o 
asemenea demnitate, de o asemenea stăpânire, încât 
eu admiram aceste fiinţe, ele erau pentru mine 
modele. Când ei veneau să ne facă vizite acasă 
(aveam şase sau şapte ani), cu ce fericire și cu ce 
bucurie îi primeam, cu ce atenţie îi ascultam! Eu le 
ceream totdeauna să-mi spună povesti. Era mai ales 
unul care se numea Mikhael și care mă impresiona 
mult. El era foarte înţelept. Când vorbea, el îşi măsura 


întotdeauna cuvintele și gesturile. Ca și bunica mea, 
îmi povestea istorii extraordinare unde se derulau 
lupte între bine și rău, lumina și tenebre, magicieni albi 
și vrăjitori și întotdeauna binele era cel care sfârşea 
prin a învinge. Toată viaţa mea după aceea, am simţit 
că, cu aceste povesti bunica mea și el mi-au dat o 
impulsiune spre bine, spre lumină, dorinţa spre a face 
să triumfe întotdeauna lumina. 

Eu îmi dau seama acum că trebuie să aud aceste 
povestiri, pentru că ele au lăsat o amprentă profundă 
în mine. Tot ceea ce am învăţat din cărţi și la 
universitate s-a şters, singurele care au rămas au fost 
aceste povesti în care lumina sfârşea întotdeauna prin 
a învinge tenebrele. 

Părinţii, rudele apropiate influenţează mult copiii. 
De aceea nu lăsaţi copiii voştri să frecventeze oameni 
care îi vor împinge pe o cale îndoielnică, povestindu-le 
orice. La această vârstă, ceea ce ei văd, ceea ce aud, 
se imprimă în el și ei vor fi influenţaţi pentru toată 
viaţa. Trebuie deci să vegheaţi asupra copiilor voştri. 
Alegeţi-le chiar și camarazii, dacă este posibil: încercaţi 
totdeauna să ştiţi ce băiat, ce fată, copiii voştri sunt pe 
cale să frecventeze. Deoarece și voi, dacă vă uitaţi în 
urma, veţi găsi în copilăria voastră raţiuni ale gusturilor 
voastre, ale tendinţelor, comportamentelor voastre 
actuale. 

Copilăria este cea care determină întreaga viată. 
Amprentele primite pe timpul copilăriei nu se şterg 
niciodată. De aceea responsabilitatea adulţilor este 
imensă. Dacă influenţează un copil prin vulgaritate și 
urâţenie, el va rămâne marcat pentru totdeauna. Ei 
trebuie deci să se supravegheze și să tremure de frică 
de a le da o proastă orientare în viată. 


Acum, să mă înţelegeţi bine. Trebuie să cunoaşteţi 
și anumite legi ale psihologiei iniţiatice. Eu nu spun că 
trebuie să creşteţi un copil în mod unic într-un climat 
de vis, de poezie, ireal și imaginar. Ar fi și un mare 
pericol pentru el. Fiecare metodă are întotdeauna o 
parte bună și o parte rea și trebuie să ştiţi când și cum 
să o aplicaţi. Părinţii, pedagogii trebuie să trezească 
intelectul copilului și simţul său practic, să-l înveţe să 
se descurce în planul material și să-l pregătească 
pentru a face fată mai târziu realităţilor vieţii, dar ei nu 
trebuie să ucidă gustul său pentru fantastic și 
sensibilitatea sa fată de lumea invizibilă. Ei pot să-i 
vorbească de spiritele naturii: spiritele pământului 
(gnomii), spiritele apei (ondinele), spiritele aerului 
(silfe), spiritele focului (salamandrele) și de munca pe 
care ele o fac în univers. Dar mai ales ei trebuie să-i 
dea simţul lumii divine și pentru aceasta ei pot începe 
prin a-i vorbi despre Arborele vieţii, de ierarhiile 
celeste. 

Bineînţeles, trebuie să vă coborâţi la nivelul 
copilului. Nu se pune problema de a-i enumera toate 
numele cabalistice ale Arborelui sefirotic, dar este 
posibil să-l faceţi să înţeleagă noţiunea de ierarhie, 
spunîndu-i: „lată, tu ştii că deasupra animalelor, există 
oamenii, care sunt mai inteligenţi” și îi explicaţi de ce. 
„lar printre oameni, unii dintre ei îi depăşesc pe alţii: ei 
sunt mai buni sau mai înţelepţi”. Copilul recunoaşte că 
este adevărat. „Acum, de ce nu ar exista și alte fiinţe 
care îi depăşesc chiar pe oamenii cei mai buni și mai 
înţelepţi?” Copilul acceptă și astfel el începe să aibe 
noţiuni de existenta Îngerilor, Arhanghelilor și a tuturor 
entităţilor ierarhiilor spirituale. Un copil care va fi 
educat astfel va păstra întotdeauna conştiinţa unei 


lumi superioare în înţelepciune și lumină și dorinţa de a 
tinde spre această lume. 

Omul care neagă existenta lumilor și entităţilor 
care îl depăşesc se limitează și se întunecă. Dacă mulţi 
oameni nu avansează, nu evoluează, este pentru că ei 
ignoră sau nu vor sa admită că deasupra oamenilor 
există această ierarhie sublimă, a îngerilor, a 
Arhanghelilor până la Tronul lui Dumnezeu. Și de aici ei 
nu au nici un scop, nici un ideal foarte elevat de care 
să se agaţe pentru a capta energii de un ordin 
superior. Bineînţeles, ei trăiesc, ei se descurcă, dar din 
punct de vedere spiritual ei nu avansează, ei nu 
acceptă nici măcar idea existentei Maeştrilor pentru a-i 
instrui, iar unii sunt chiar morţi, morţi spiritual. Pe când 
cei care acceptă în mod conştient existenta acestor 
ierarhii spirituale au un scop superior și acesta le da un 
elan pentru a întreprinde mari realizări. 


Cap. 10 - O iubire fără slăbiciune 


Lectura gândului zilei: 

„Tatăl și mama nu trebuie niciodată să cedeze 
capriciilor copilului lor. Ei trebuie să fie tandri, plini de 
iubire, dar inflexibili. Când au dat un ordin copilului, ei 
trebuie să pretindă ca el să asculte. Anumite mame 
cedează în fata copilului pentru că el plânge și ele nu 
vor să-i facă rău. lată o înduioșare stupidă, deoarece 
mai târziu, copilul, prost obişnuit, se vă urcă în capul 
părinţilor săi. Mama trebuie să rămână plină de 
blândeţe, să nu se înfurie, să nu bată copilul, dar nici 
să nu cedeze, exact ca și natura pe care nici o dorinţa 
sau capriciu uman nu o pot face să cedeze. 

Dacă, copilul pune degetul în foc sau pe gheata, 
legile căldurii și ale frigului nu se modifică pentru a-l 


cruța. Natura asistă impasibilă la actele copilului, de 
aceea el învaţă să o respecte. Pentru copil, mama 
reprezintă natura iar dacă ea nu o reprezintă corect, 
copilul va ignora că există limite care nu trebuie 
depăşite și el va fi pierdut. Deseori din cauza slăbiciunii 
mamei lor anumiţi copii devin mai târziu adevăraţi 
călăi”. 

Da, deseori iubirea prost luminata a părinţilor este 
cea care face nefericirea unei familii, pentru ca ei nu 
au ştiut sa arate copiilor lor ca exista legi în faţa cărora 
toată lumea este obligată să se supună, atât părinţii 
cât și copiii. Un copil care a fost lăsat să facă totul, nu 
va şti niciodată ceea ce este bun și ceea ce este rău și 
nu va fi din vina sa, a fost prost obişnuit. Încă de mic, 
copilul trebuie să înceapă să înveţe că există legi și că 
părinţii lui sunt cei care trebuie să-l înveţe. „Da, dar 
sârmanul, dacă plânge?..”. Ei bine, să plângă! 

De îndată ce copilul plânge, mama cedează pentru 
că micul scump să nu fie nefericit. Atunci, s-a terminat, 
ea va ceda toata viaţa sa, ea va deveni sclava, copilul 
sau se va purta rău cu ea și ea va fi cea care va suferi 
pentru ca a confundat iubirea cu slăbiciunea. Copilul 
plânge? Lăsaţi-l să plângă, aceasta îi exersează 
plămânii și în tot acest timp el înţelege ca exista reguli 
de respectat și de aplicat. Dacă la prima lacrimă voi 
reveniţi asupra deciziei voastre, copilul va continua 
totdeauna să utilizeze plânsul pentru a vă face să 
cedaţi și să-și satisfacă toate capriciile. Ştiţi voi că, 
copilul este mai inteligent și mai viclean decât mama 
sa? El ştie să se servească de lacrimi pentru a o obliga 
să cedeze și după aceea se va urca pe capul ei pentru 
a face pipi... În fine, ce vreţi, astfel și mamele îşi învaţă 
lecţia! 


Părinţii nu trebuie să aştepte pentru a face un copil 
să înţeleagă că ei nu vor ceda în faţa capriciilor sale, 
altfel, ziua în care ei se vor decide să reacționeze, va fi 
prea târziu. Când ei îşi dau seama de gravitatea 
situaţiei anumiţi părinţi devin dintr-o data inflexibili și 
atunci, ce lupta! Ei lovesc chiar copilul, dar nu pot 
obţine nimic deoarece au întârziat prea mult. Atunci 
când el este foarte mic ei trebuie să arate fermitate, 
trebuie ca părinţii să ajungă să învingă această 
slăbiciune de a vrea să facă plăcere copilului pentru ca 
el este mic, deoarece ei trezesc astfel tendinţe rele în 
inima și în sufletul sau. Din contra, tocmai pentru ca 
este mic, el va accepta constrângerile, observaţiile, 
ordinele. lar mai târziu, când va înţelege, îşi va iubi 
părinţii și le va fi recunoscător de a-l fi scutit astfel de 
mari suferinţe. 

Anumiți părinţi nu ştiu ce sa facă pentru a place 
copiilor lor pentru a-i amuza iar rezultatul acestei 
dorinţe atât de exagerate de a place copiilor are 
consecinţe catastrofale. Să luăm doar problema 
jucăriilor. Ce jucării se fabrică pentru a-i amuza pe 
copii? Revolvere, tancuri, tunuri, arme de toate felurile. 
S-a mers chiar până la a se vinde ghilotine în 
miniatură. lar părinţii, ce fac ei? În loc să se unească 
pentru a protesta și a face să se interzică acest gen de 
jucării, ei chiar le și cumpăra. lată cum se pregătesc 
mici golani. Ce stupiditate, ce ignoranta! Cum nu s-a 
gândit nimeni ca aceste jocuri vor avea repercursiuni 
asupra comportamentului și mentalităţii copiilor? Dacă 
unii dintre ei devin monştri, este din cauza că au primit 
o educaţie aberantă din partea oamenilor care nu 
cunosc marile adevăruri iniţiatice. 

Am văzut ieri un copil care făcea grimase extrem 
de dezagreabile și inestetice. Am întrebat-o pe mama 


sa: „unde a învăţat el asta? - Oh! Tatăl sau a făcut-o 
pentru a-l amuza și el l-a imitat. Priviţi deci cum sunt 
educați copiii! Pentru a-i amuza, pentru a-i face sa 
rada, li se arata orice grimasa stupida pe care ei o vor 
imita. Niciodată nu trebuie să arătaţi ceva urât sau 
stupid copiilor, nici măcar pentru a-i amuza. Există alte 
moduri de a-i amuza. 

Părinţii nu trebuie să facă decât ceea ce este 
educativ, inteligent, chiar dacă aceasta nu face plăcere 
copilului. Copilul este cel care trebuie să accepte, să se 
obişnuiască. Lumea întreagă nu caută decât plăcerea, 
dar plăcerea este cel mai rău dintre ghizi, ea urâţeşte 
omul și îl face să se întoarcă la stadiul animal. Părinţii 
ignoranţi fac plăcere copiilor lor pentru că ei îi 
„jubesc”. Dar există iubire și iubire. Trebuie să alegeţi 
iubirea care educă, înfrumuseţează, fortifică copilul 
vostru și îl face perfect. Fiinţa umană este în mod 
natural egoistă, ingrată și acest egoism și această 
ingratitudine voi riscaţi să le încurajați prin prea multa 
indulgentă. Pentru că iubiţi copiii, vreţi să le daţi totul, 
dar înţelepciunea sfătuieşte să-i privaţi puţin de 
anumite lucruri. 

Eu vorbesc, eu vorbesc, dar ştiu ca părinţii nu-mi 
vor da dreptate, ei vor găsi că sfaturile mele sunt în 
contradicţie cu metodele lor. Dar din moment ce ei au 
probleme cu copiii lor, asta dovedeşte că părerile lor 
au nevoie sa fie ameliorate, nu? 

In pagina pe care v-am citit-o, spunem că nu 
trebuie să loviți copiii. În realitate în cazuri 
excepţionale, o palmă sau o bătaie la fund nu poate sa 
le facă rău. Doar ca, iată, dacă loviți un copil fiţi atenţi 
la privirea voastră. Da, privirea voastră nu trebuie să 
exprime nici furie, nici ostilitate, nici un fel de 
sentiment negativ, deoarece copilul va uita repede 


palma sau bătaia la fund pe care i-aţi dat-o, dar nu va 
uita niciodată o privire rea: el vă va purta pica pentru 
aceasta și mai devreme sau mai târziu va încerca să se 
răzbune. Atenţie la privirea voastră dacă va loviți 
copiii! 

Deseori părinţii lovesc un copil deoarece sunt 
exasperaţi de el, si-au pierdut răbdarea, ceea ce este o 
foarte proastă reacţie. Palmele și bătăile la fund nu 
trebuie să fie rezultatul enervării părinţilor - enervarea 
nu este un sentiment pedagogic - ci dorinţa lor de a-l 
face pe copil să înţeleagă existenta unor reguli ce 
trebuie respectate. De aceea am dat uneori această 
metodă pe care mulţi - eu o ştiu, au găsit-o bizară. 
Când o mamă trebuie să-și corijeze copilul, trebuie ca 
ea să rămână stăpână pe ea însăşi, să arate copilului 
cât de tristă este de a-l lovi, chiar să plângă în faţa lui 
spunându-i: „nu voiam să te bat, dar sunt obligată 
pentru că tu ai acţionat rău și trebuie să fi pedepsit”. 
lar apoi, daţi-i drumul: bătaia la fund! Atunci, copilul 
simte că mama sa este nefericită, că ea suferă și că 
din vina lui ea este obligată să acţioneze aşa cum o 
face. Astfel copilul va reflecta și va înţelege că există 
legi care nu trebuie încălcate. Insist asupra acestui 
punct, deoarece eu ştiu că părinţii nu au obiceiul de a 
fi atenţi la modul în care îşi corijează copilul. Ei nu 
trebuie niciodată să-l bata când sunt furioşi, deoarece 
lasă în capul său o impresie de ură, de răutate și nu de 
justiţie, pe când tocmai pentru buna sa educaţie el 
trebuie să simtă că tatăl și mama sa îl pedepsesc 
pentru că sunt drepţi. Dar acest mod de a proceda este 
foarte rău și din punct de vedere magic și eu vă voi 
explica de ce. 

Când loviți un copil pe un fond de furie, curentul 
dizarmonios produs de sentimentele voastre i se 


transmite lui și provoacă efecte extrem de distructive. 
Furia care a ieşit din voi sub forma unui curent de 
ostilitate va continua să acţioneze în mod defavorabil 
asupra lui timp de luni, ani de zile și astfel, fără să o 
ştiţi, aţi lăsat copilul vostru pradă forţelor negative 
care îl vor acapara. lată ignoranta părinţilor care, în loc 
să-și ajute și protejeze copilul, distrug în el elemente 
sacre, divine, deoarece ei i-au comunicat prea multe 
forte negative ieşite din inima lor. Părinţii trebuie de 
acum înainte să-și interzică aceste ieșiri de furie. 

Cum noi nu putem educa părinţii din lumea 
întreagă, cel puţin această lumină să fie acceptată de 
fraţii și surorile din Fraternitatea Albă Universală. Fie 
ca ei să-și corijeze copiii din moment ce este necesar, 
dar fără a simţi acest sentiment distructiv care expune 
copiii influentei spiritelor tenebroase. Deoarece iată 
ceea ce se va întâmpla: când mai târziu vor voi să-și 
corijeze copiii, ei nu vor putea; în loc de a fi docili și 
ascultători în mâinile lor, ei vor asculta de aceste 
spirite tenebroase. lată o problemă asupra căreia voi 
trebuie să reflectaţi. Corijaţi-vă deci copiii doar pentru 
a-i face conştienţi că există legi pe care ei nu le pot 
încălca fără a se expune la mari pericole. 

La fel face și natura. Este iarna, este frig și voi vă 
spargeţi fereastra: ei bine, dacă voi nu o înlocuiţi va 
trebui să suportaţi consecinţele: veţi tremura de frig. 
Puteţi foarte bine spune naturii. Ea va rămâne 
impasibilă, implacabilă și voi veţi fi obligaţi sa reflectaţi 
asupra neîndemânării voastre, să reparaţi geamul și să 
încercaţi sa fiţi mai îndemânatici pe viitor. Fată de 
copil, mama trebuie să fie ca și natura: impasibilă și 
implacabilă și în acelaşi timp să-i arate că și ea se 
supune legilor. In acest moment ea inoculează copilului 
ideea unei ordini, a unei ierarhii și se pot aştepta 


minuni din partea unui copil care a fost crescut în 
această conştiinţa și în acest respect al legilor. 

Evident nu sunt toţi copiii la fel. Sunteţi deci 
obligaţi de a-i educa funcţie de gradul lor de evoluţie, 
de temperamentul lor, de forţa lor, de sănătatea lor și 
încă mulţi alţi factori. Există atâtea cazuri diferite încât 
nu se pot da reguli generale, nici să se spună: „faceţi 
aşa”. Trebuie o metodă pedagogică particulară pentru 
fiecare copil, iar părinţii sunt cei care trebuie să-și 
studieze copiii și să se arate destul de inteligenţi și 
luminaţi pentru a şti ce metodă trebuie să folosească 
cu ei. 

Dar sigur este ca în toate cazurile părinţii trebuie 
să fie implacabili în fata copiilor lor, să nu-și arate nici 
o slăbiciune, nici o lacuna. Se cunosc cazuri de mame 
care aveau amanți, sau chiar care pe timpul războiului 
se culcau pe câmp cu soldaţii țării inamice. Copilul mic 
era acolo, pentru că mama nu putea să-l lase singur 
acasă și el privea fără a înţelege. Dar câţiva ani mai 
târziu, când el îşi amintea și înţelegea, se puteau 
vedea în comportamentul său faţă de mamă pagubele 
pe care această scenă le-au produs în el. De ce 
mamele sunt atât de inconştiente? Ele comit orice act 
negativ în fata micilor copii crezând că ei nu 
înregistrează nimic. Ei ba da, tocmai că ei înregistrează 
totul. Sunt evenimente din al treilea, al patrulea, al 
cincilea an pe care un om nu le poate uita vreodată. El 
va uita ceea ce s-a întâmplat ieri, dar îşi va aminti 
totdeauna ceea ce a trăit acum 60 sau 80 de ani. 

Când părinţii lasă să se vadă că au slăbiciuni, copiii 
sunt tulburaţi, dezorientaţi, ei nu mai au de ce să se 
agate. Copiii cauta totdeauna din instinct să se sprijine 
de fiinţe care încarnează dreptatea, noblețea, puterea, 
perfecțiunea; ei poartă cu toţii în ei o nevoie instinctivă 


de dreptate și adevăr, iar când ei îi văd pe părinţii lor 
comiţând acte reprobabile, ceva se dereglează în ei. 
Copilului care se simte mic, slab, îi place să simtă 
deasupra lui o autoritatea infailibilă care îl protejează. 
El este ignorant de toate, dar ştie că este slab, de 
aceea el are nevoie de protecţie și se adăpostește 
lângă mama sa pentru a-i simţi căldura. Și nu numai în 
domeniul fizic el caută un sprijin, dar și în domeniul 
psihic. De aceea când un copil înţelege că mama sau 
tatăl sau nu sunt la înălţimea situaţiei, el se simte 
pierdut sau se revolta și iată originea a numeroase 
tragedii. 

Un copil are nevoie ca părinţii săi să nu lase să 
apară nici o slăbiciune și de aceea este foarte rău ca 
după ce au dat un ordin copilului, părinţii să accepte ca 
el să nu asculte. Când părinţii au dat un ordin, ei 
trebuie să pretindă ca, copilul să-l execute, altfel el îşi 
va da seama ca părinţii săi nu au nici o fermitate, nici o 
stabilitate și această imagine pe care o va avea fata de 
ei îi va împiedica educaţia. Fată de acest subiect aș 
vrea să mă opresc asupra unei probleme foarte 
interesante. 

Când un adult vrea să acţioneze, el trebuie înainte 
să reflecteze. Copilul nu are de reflectat deoarece 
creierul său nu este pregătit pentru reflecţie. La copil, 
acţiunea este cea care primează, el trebuie deci să 
acţioneze executând fără a discuta ceea ce adulţii îi 
cer. Demersul copiilor este invers de cel al adulţilor. 
Dacă copilul vrea înainte de toate să înţeleagă înainte 
de a acţiona, el nu va face niciodată nimic. El trebuie 
să acţioneze înainte de a înţelege, pentru că sunt alţii 
care au înţeles înaintea lui și având încredere în ei, el 
facilitează propriul sau proces de înţelegere care nu se 
va manifesta decât mai târziu. 


Acţionând exact după cum părinţii le cer, copiii au 
posibilitatea de a deveni inteligenţi. Deoarece 
inteligenta, cea adevărată, este deja o muncă. 
Realizarea presupune întotdeauna că o inteligentă a 
precedat execuţiei. Când o munca este bine făcută, se 
spune că a fost opera unei inteligente; că această 
inteligentă este vizibilă sau invizibilă, conştientă sau 
inconştientă, asta este altă problema. 

Copilul trebuie deci să execute ceea ce i se cere 
fără a avea nevoie de explicaţii. Când mama îşi duce 
micul băiat cu ea, nu este necesar ca ea să-i explice în 
detaliu unde îl va duce. El are încredere și dă mânuţa 
mamei sale ştiind că ea nu-l va conduce într-un loc 
unde sunt şerpi, urși sau mistreți care îl vor devora - 
simbolic vorbind - și astfel copilul progresează. Dar 
copiii care nu au încredere în părinţii lor, sau care să 
fie independenţi, liberi, nu-și pot dezvolta corect 
inteligenta. 

Acum nu începeţi să-mi spuneţi povesti : „da, dar 
noi cunoaştem familii unde copiii sunt cu mult mai 
inteligenţi decât părinţii lor, de aceea ei le ţin piept. Eu 
ştiu bine că se pot întâlni copii într-adevăr excepţionali, 
dar sunt cazuri extrem de rare. Eu, eu vă vorbesc în 
general și în general nu cred de loc ceea ce vreţi să mă 
faceţi să cred: că majoritatea copiilor sunt abrutizaţi. 
Nu, din moment ce un copil s-a născut într-o familie 
sau alta, înseamnă că există un motiv, acum că este 
aici, este prea târziu pentru a judeca și critica. Dacă 
este atât de genial, de ce a venit el să se încarneze 
într-o familie de tâmpiţi? Dacă el a venit aici, este 
tocmai pentru a face un stagiu și făcând un stagiu el 
trebuie să-și asculte părinţii. După aceea, vom vedea. 
Au existat fii de regi care au fost trimişi în armată ca 


simpli soldaţi pentru a fi trataţi și câteodată maltrataţi 
- ca toţi ceilalţi! 

Deci, copilul nu trebuie sa discute și să critice, lui 
nu i se cere să aducă dezordine și anarhie. Din 
moment ce a venit aici, în această familie, el trebuie să 
înceapă prin a merge în acord cu ea. Când el va dovedi 
adevărata superioritate, el va putea face ceea ce vrea, 
dar nu înainte. Când copilul îi ascultă pe părinţii săi și 
accepta să facă ceea ce ei îi cer, inteligenta sa începe 
să se trezească. Apoi, puţin câte puţin, copilul însuşi 
înţelege raţiunea a ceea ce face. 

Evident, există cazuri când intransigenta părinţilor 
poate fi catastrofală. Să presupunem că ceea ce copilul 
cere este de natura spirituală și că el are părinţi 
grosieri, ignoranţi și necinstiţi care îl împiedică să-și 
realizeze idealul pentru că aceasta depăşeşte prea 
mult înţelegerea lor. Dacă ei se arată inflexibili, ei îi pot 
face mult rău. De aceea, de fiecare dată când se dă o 
regulă generală, trebuie aduse nuanţe și explicaţii. 

Inainte de a se pronunţa, de a da o permisiune sau 
de a o refuza în mod categoric, părinţii trebuie să 
cântărească foarte bine consecinţele. Dar cum o vor 
face, dacă ei nu au discernământ? Ei trebuie să 
înceapă un mare număr de factori de luat în 
considerare: dacă copilul este destul de puternic, dacă 
este momentul propice, dacă este pentru binele său 
dacă el posedă daruri particulare care trebuie 
protejate. Chiar și în ceea ce priveşte hrana, părinţii 
trebuie să ia anumite elemente în considerare și sa nu 
forţeze copiii să mănânce ceea ce ei găsesc bun pentru 
ei înşişi. 

Deci, repet: un tată, o mamă, nu trebuie sa 
pretindă o ascultare absolută copilului înainte de a-și fi 
pus întrebarea: „oare eu îi cer ceva bun, drept, divin? 


Oare sufletul său o doreşte, năzuiește profund, sau va 
fi nocivă pentru evoluţia sa?” Odată ce ei s-au 
documentat bine, că au văzut și înţeles în mod clar ce 
ar fi bun pentru copil, ei să-i dea ordin - fie că este o 
permisiune sau un refuz în mod categoric, irevocabil, 
iar copilul trebuie să se supună. 

Copilul trebuie să înţeleagă că există legi cărora 
părinţii înşişi sunt obligaţi să se supună. Chiar și iniţiaţii 
ascultă de aceste mari legi ale naturii și de altfel ei 
sunt primii care le respectă. Ei respectă poate mai 
puţin legile umane care nu sunt totdeauna juste, dar în 
fata legilor divine, legile eterne, universale, ei sunt 
întotdeauna plini de respect și de supunere. Discipolii 
Fraternităţii Albe Universale trebuie să înveţe și acest 
respect și să-l transmită mai departe copiilor lor. 

Deci, iată, înţelegeţi-mă bine. Trebuie să aveţi 
multă iubire pentru copii, este de la sine înţeles, dar 
trebuie să ştiţi când și cum să o manifestaţi. Există 
momente în care nu trebuie să vă arătaţi iubirea ci să 
vă serviţi de înţelepciune; numai cu această condiţie 
puteţi vorbi într-adevăr de o iubire luminată și 
benefica. lubirea slabă și stupida este o catastrofă. 


Cap. 11 - Educaţie si instruire 


Deseori mi s-au pus întrebări referitor la educaţia 
copiilor iar eu spuneam: „vedeţi voi, s-a făcut mult în 
scoli în aceşti ultimi ani, pentru copii și adolescenţi. 
Dar ce s-a ameliorat?: partea exterioara. Li s-au dat 
scoli mai mari, mai frumoase, cu laboratoare, radio, 
cinema, TV, terenuri de sport, piscine... dar cu toate 
acestea copiii nu s-u ameliorat.” 

În trecut, nu se acorda atâta importantă laturii 
exterioare. Orice casă, orice grajd chiar puteau servi 


drept scoală; vântul sufla prin ferestre astupate cu 
putină hârtie; nu exista provizie de lemne iar copiii 
care veneau de departe aduceau fiecare câte un 
buștean pentru a întreţine focul. Câteodată ei nu aveau 
nici măcar cărţi, doar profesional avea una. Dar iată ca 
din aceste scoli ieşeau fiinţe excepţionale, caractere 
puternice, nobile, modele. În timp ce astăzi când s-au 
asigurat toate condiţiile materiale, pungași, fiinţe 
viclene, interesate, necinstite, ies din scoli. Ah! ei sunt 
foarte instruiți, da; pentru a recita, pentru a va uimi, ei 
sunt capabili, dar caracterul lor nu este atât de solid 
sau nobil. 

Și dacă vă povestesc cum eu mergeam la scoală! 
Tatăl meu a murit când eu eram încă foarte mic și noi 
eram săraci, atât de săraci, încât mama mea nu putea 
să-mi cumpere cărţi. Deseori chiar, plecam la colegiu 
dimineaţa fără a mânca și pe timpul cursurilor eram 
somnolent, aproape adormeam. In timpul recreaţiei 
împrumutam cărţile colegilor mei, încercând să învăţ 
rapid câte ceva din lecţie, iar când profesorul mă 
întreba încercam să regăsesc câte ceva din ceea ce am 
citit pe timpul acelor câtorva minute. Acum văd ca 
toate aceste dificultăţi pe care a trebuit să le înfrunt au 
trezit în mine anumite facultăţi de care am beneficiat 
mai târziu. 

Când trăieşti confortabil, te cloroformezi. Nu 
oamenii foarte bine instalaţi în viată au fost cei care au 
dat mari lucruri umanităţii. Toţi cei care nu au dus lipsă 
de nimic, mergeţi să vedeţi ceea ce ei vorbesc, cu ce 
se ocupă! Cu lucruri neînsemnate, idioţenii. Unii vor 
spune: „dar toate aceste scoli bine echipate sunt foarte 
utile, copiii noştri vor deveni tehnicieni, ingineri”. Da, 
de acord, ei vor deveni tot ceea ce veţi dori voi. Dar 
oare fericirea umanităţii depinde absolut de progresul 


tehnic, de confort, de viteză? Eu nu sunt împotriva 
progresului, dar trebuie să ştiţi ce direcţie ia el. 
Actualmente, oamenii nu se interesează decât de 
progresul material ca și cum nu ar exista multe alte 
domenii unde de asemenea ar trebui să progreseze. Eu 
sunt întru-totul de acord cu progresul, dar ce fel de 
progres? Cu toate ameliorările tehnice care au fost 
realizate, viaţa nu s-a ameliorat: oamenii nu sunt mai 
fericiţi, mai liniștiți, mai luminoşi, nici măcar mai 
sânătăţi! 

In dorinţa, lăudabilă bineînţeles de a ameliora 
partea exterioară, s-a uitat partea interioară, 
caracterul. Invăţătorii, profesorii și chiar părinţii au 
gândit că este suficient sa dea copiilor cele mai bune 
cărţi, un material mai perfecţionat, dar din nefericire 
aceasta nu a dat atât de bune rezultate. Mulţi, 
bineînţeles îşi dau seama, ei văd că, cu toate aceste 
ameliorări și în pofida tuturor observaţiilor și 
pedepselor, copiii nu se ameliorează, din contra. De 
ce? Pentru că ei nu au în fata lor exemple vii. 

Pentru a obţine rezultate bune trebuie ca 
învățătorii, educatorii să fie modele. Și cum primii 
educatori sunt părinţii, dacă părinţii îşi ratează vocaţia, 
dacă ei dau sfaturi și fac contrariul a ceea ce ei spun, 
copiii îşi dau seama că ceva nu este în regulă. În acest 
moment, nu numai ca părinţii îşi pierd autoritatea, dar 
copiii încep să le urmeze exemplul: ei îşi dau seama ca 
exista doua adevăruri, unul pentru alţii și unul pentru 
sine însuţi și că pot face tot ceea ce vor cu condiţia să 
salveze aparentele. Deci, toţi se exersează pentru a 
deveni capabili de a înşela, de a face fraude, deoarece 
acesta este exemplul pe care îl au în fata ochilor. 

La ora actuală, majoritatea pedagogilor sunt 
intelectuali care nu au o adevărată vocaţie pentru 


meseria lor: ei au citit cărţi care le-au dat câteva 
cunoştinţe superficiale, dar în interiorul lor nu au nimic 
pedagogic. Un veritabil pedagog trebuie să fie născut 
pedagog și doar prin prezenta sa, privirea sa, prin 
emanaţiile sale, copiii sunt educați. S-au văzut în 
istorie bărbaţi și femei care s-au născut cu aceasta 
iubire, aceasta calitate morală care influenţează copiii. 
Deoarece copiii sunt sensibili, ei sunt ca animalele care 
simit de departe dacă voi sunteţi un stăpân sau nu. 
Priviţi calul: dacă, călăreţul este un fricos calul o simte 
și hop, la Pământ! altfel, el se supune. lar copiii au și ei 
această intuiţie naturală. 

Din ce în ce mai mult, se văd totuşi profesori și 
învăţători care pun la îndoială metodele lor pedagogice 
și puţin mai târziu ei vor înţelege că pentru a educa 
tinerii trebuie să fii tu însuţi impecabil, altfel nu se 
poate avea o bună influentă asupra lor. Și de ce este 
astfel? Copiii, v-am spus-o, au flerul animalelor și 
judecata lor este infailibilă. Nu îmi este teama de 
judecata adulţilor, dar mi-e frică de cea a unui copil 
deoarece este o judecată teribilă. Opinia copiilor este 
foarte importantă pentru mine, pentru ca ei văd, ei 
simt, ei au simţul adevărului. 

Când eram elev la colegiul din Varna, pe timpul 
războiului din 14-18, majoritatea profesorilor noştri au 
trebuit să plece pe front și aveam înlocuitori care 
veneau pentru un anumit timp sa ne tină cursurile. 
Intr-un an am avut succesiv doi profesori de 
matematici. Primul, de îndată ce întra în clasa declanşa 
un vacarm asurzitor: elevii începeau sa râdă, să 
glumească, putea sa facă orice pentru a restabili 
liniştea: să strige, sa gesticuleze, să amenințe. Inutil. El 
mergea chiar să-l caute pe director, dar odată 
directorul plecat, zgomotele și râsetele reîncepeau. El 


era totuşi blând și îmi era milă de el și nu înţelegeam 
de ce camarazii mei erau atât de cruzi. O dată am fost 
chiar atât de indignat de atitudinea lor, încât în 
absenta sa am luat cuvântul pentru a le spune că ceea 
ce ei făceau nu era prea frumos. Ei au fost de acord să 
se cuminţească și pe timpul a o zi sau doua a fost mai 
bine. Apoi, din nou dezordinea a reînceput. În realitate 
s-ar fi zis că, prin modul său de a fi, profesorul însuşi 
era cel care provocă reacţia elevilor, ca și cum ceva se 
degajă din el spre a provoca vacarmul și ilaritatea. Într- 
o zi el a plecat și a fost înlocuit de un omuleţ care întra 
în clasă uşor fără ca măcar să ne privească. Dar de 
îndată ce el apărea, elevii se așezau la locurile lor în 
tăcere și nu mai mișcau; el îşi punea registrul pe birou 
și începea lecţia cu o voce liniştită. Niciodată nu se 
înfuria, niciodată nu ne ameninţa, niciodată nu ne 
pedepsea. El cunoştea perfect tot ceea ce ne învăţa, el 
nu ezita niciodată și noi eram cu toţii obligaţi să 
muncim. La aceasta epocă aveam 15-16 ani și aceasta 
m-a impresionat foarte mult. lar acest omuleţ care nu 
avea în exterior nimic remarcabil, mi-a rămas în 
memorie. Nu numai cunoştinţele sale ne impuneau, 
dar și prezenta sa, ce emana din el. În scoli, în 
universităţi, se întâlnesc unele cazuri asemănătoare de 
profesori care, imediat, fără a face aproape nimic 
pentru aceasta, se impun elevilor și studenţilor. 

Este și cazul acelor yoghini care trăiesc în pădurile 
Indiei, în mijlocul tigrilor, cobrelor, fără ca aceştia să 
îndrăznească vreodată să se apropie de ei pentru a le 
face rău. Din cauza purității lor, a virtuţilor lor, aceşti 
yoghini au vibrații pe care animalele le simt și de 
aceea ele îi respectă, pe când pe ceilalţi ele îi ataca 
pentru a-i musca sau devora. 


Dacă instruirea ia din ce în ce mai multă 
importantă, este pentru ca toţi ştiu că gratie ei, vor 
putea ajunge la cele mai bune situaţii, cele mai 
glorioase, cele mai bine plătite. In acest timp educaţia 
este neglijată pentru că ea nu dă niciunul din aceste 
avantaje. Din contra chiar, cel care a dat preferinţă 
calităţilor morale este aproape totdeauna înlăturat de 
indivizi descurcăreţi și fără scrupule. Şi apoi este mai 
dificil să lucrezi pentru a-ti ameliora caracterul decât 
pentru a obţine diplome universitare. 

Oricum, aici este și greşeala părinţilor. Bineînţeles, 
ei sunt mulţumiţi să aibe copii ascultători, sinceri, 
respectuoşi, cinstiţi, dar ei sunt și mai mulţumiţi dacă 
aceştia sunt primii în clasă sau dacă se pot remarca 
recitind câteva poezii sau jucând mici piese. Pentru 
părinţi, esenţiale sunt calităţile intelectuale ale copiilor 
lor și nu cele morale; aceasta eu am văzut-o, am 
constatat-o și mai târziu, când copiii sunt instruiți, 
erudiţi chiar și influenţaţi de nu se ştie ce filozofie, ei 
se întorc împotriva părinţilor lor pentru a-i critica și a le 
face reproşuri. Și atunci, săracii părinţi sunt stupefiaţi: 
ei au făcut atâtea sacrificii pentru a-și instrui copiii și 
iată cum aceştia se servesc de această instruire pentru 
a-i lovi mai bine! 

De aceea eu spun tuturor celor care au copii: 
„Dacă voi vreţi ca instruirea pe care o daţi copiilor 
voştri să nu se întoarcă într-o zi împotriva voastră, 
acceptaţi adevărurile Ştiinţei Iniţiatice, măriţi lumina în 
voi și veţi putea marca spiritul copiilor voştri de o sută 
de ori mai bine decât profesorii lor”. 

Nu trebuie ca părinţii să-și imagineze că au făcut 
esenţialul pentru copiii lor asigurându-le instruirea. Nu, 
această iluzie nu poate decât să provoace războiul 
între cele două generaţii, pentru că în scoli copiii vor 


achiziţiona cunoştinţe pe care părinţii sunt departe de 
a le avea și când ei vor reveni cu diplomele și cu aşa 
zisa lor superioritate, ce nu vor auzi părinţii! Ei vor fi 
trişti și nemulţumiţi de a vedea că, copiii lor se arată 
ingraţi, grosolani, violenţi, dar a cui este vina? A lor 
înşişi! De ce nu au făcut ei nimic pentru a obţine o 
lumina și virtuţii astfel încât, cu toată cunoaşterea lor 
copiii să-i simtă întotdeauna superiori lor? Da, aici 
trebuie să fie scopul tuturor părinţilor: sa devină atât 
de nobili, de elevaţi, luminoşi, puternici încât sa fie 
absolut de netrecut. 

Dacă părinţii vor într-adevăr să-și păstreze copiii 
foarte aproape de ei, dacă vor ca ei să-i iubească, să-i 
admire și să nu-i abandoneze niciodată, trebuie ca ei 
sa le dea un exemplu extraordinar. Altfel, eu îi previn, 
copiii vor fi pierduţi pentru ei. Contând doar pe soluţii 
de facilitate, ei devin slabi, vulnerabili și ziua în care 
problemele se prezinta îi va găsi prăbușiţi. Și care este 
utilitatea de a fi prăbuşit? Nu trebuie să ajungă acolo, 
ci să reflecteze și să facă în aşa fel încât să depăşească 
dificultăţile, în momentul în care ele se vor prezenta. 

La ora actuală, asistam la tot felul de manifestări 
anormale ce au drept cauza importantă exagerată 
acordată instruirii. Bineînţeles, instruirea este 
necesară, indispensabilă, dar suntem pe cale să 
ucidem copiii și studenţii cu prea multe cunoştinţe 
inutile. De altfel, de îndată ce si-au terminat studiile și 
au trecut examenele, ei se grăbesc să şteargă totul din 
creierul lor. De ce să fi strâns atâtea cunoştinţe inutile, 
de ce să fi pierdut atâţia ani, dacă în definitiv este 
pentru a se grăbi să uite totul și să nu fi învăţat nimic 
din ceea ce este esenţial în viată? lar ceea ce este 
esenţial, vă voi spune prezentându-vă acum modul în 
care văd Iniţiaţii această problemă a educaţiei. 


Iniţiaţii ştiu că fiinţă umană este comparabilă cu o 
împărăție ai cărei locuitori sunt propriile sale celule, iar 
el este regele. Din nefericire, în majoritatea cazurilor 
nu este decât un rege detronat, deoarece el a fost 
răsturnat de poporul sau pe care nu a ştiut să-l 
guverneze în mod înţelept: el nu a înţeles că trebuia 
să-și educe celulele astfel ca ele să-și poată îndeplini, 
toate, în mod corect sarcina. În loc să intre în locul său 
de monarh, el era ocupat să alerge în căutarea 
plăcerilor de toate felurile, încât nu-i mai rămânea timp 
pentru a se apleca asupra nevoilor poporului său. Pe 
timpul cât era acolo, scufundat în activităţile sale 
inutile sau chiar criminale, anturajul său nu-și dădea 
seama de nimic, era poate pe cale să-l admire, dar 
propriile sale celule îl spionau, deoarece el nu se putea 
ascunde de ele și într-o zi ele au decis să-l răstoarne pe 
acest suveran nedemn. 

Celulele noastre sunt vii, inteligente și ele ne 
supraveghează. Cum ele sunt întotdeauna în 
comunicare cu noi, nu putem să scăpam vigilentei lor: 
Cele mai mici fraude, cele mai mici viclenii se 
înregistrează asupra lor, și câtva timp după aceea, ele 
ne urmează exemplul ele îşi spun: „haideţi, să bem, să 
mâncăm, să stricăm, stăpânul nostru este ca noi și noi 
suntem ca el!” lată ceea ce nu se ştie: că celulele 
noastre ne urmează exemplul. 

Înainte de a ne lansa în educaţia altora, fiecare 
trebuie să fie pedagogul propriilor sale celule ştiind ca 
un popor al cărui rege îi da un exemplu prost, îl imită, 
iar mai apoi îl detronează. Pe când un rege dacă dă un 
exemplu de bunătate, de nobleţe, de cinste, celulele 
sale, care îl imită, fac totul pentru a-l susţine, ele devin 
atât de ascultătoare, atât de radiante încât aceasta 
radiaţie ajunge să se manifeste chiar în exterior. 


Această radiaţie, această emanaţie este cea care 
acţionează asupra oamenilor, animalelor și chiar 
asupra vegetației. 

Ceea ce omul a creat interior prin munca sa, prin 
meditaţiile sale, prin puritatea sa, se reflectă înainte de 
toate în interior, asupra propriilor celule; abia după 
aceea creaţiile sale ies pentru a-i influenta pe ceilalţi. 
Dacă voi nu cunoaşteţi aceasta lege, nu veţi ajunge 
niciodată la nici o realizare veritabilă, deoarece mai 
întâi în interior lucrurile trebuie să se creeze și să se 
organizeze, înainte de a se concretiza în planul fizic. Să 
nu credeţi ca doar celorlalţi le daţi bunul sau prostul 
exemplu. Nu, voi îl daţi întâi celulelor voastre, iar când 
ele văd că voi trăiţi în anarhie, ele la fel devin 
anarhice, imposibil să le faceţi să vă asculte! In 
momentul când vreţi să vă impuneţi, ele nu vă ascultă 
și astfel nu mai este posibil să vă stăpâniţi 
senzualitatea, furia, lăcomia etc... Pe când, dacă reuşiţi 
să câştigaţi încrederea celulelor voastre, voi puteţi 
avea o mare putere asupra lor: dacă vi se întâmplă să 
fiţi într-o proastă dispoziţie, după câteva minute de 
concentrare, ele vă ascultă și voi regăsiţi pacea și 
lumina. 

Deci, dacă aţi dat până acum un exemplu rău 
celulelor voastre, trebuie ca de acum înainte să le 
arătaţi o mai bună atitudine, un mai bun mod de 
comportare. Deoarece celulele vă privesc, vor lua 
aceste schimbări în considerare și vă vor imita. Mai 
întâi, bineînţeles, noul vostru comportament nu li se va 
părea prea natural, dar puţin câte puţin el va deveni 
astfel și veţi fi fără încetare susţinut, împins în aceeaşi 
direcţie. 

Un om care a lucrat mai întâi asupra propriilor săi 
copii din interiorul lui, când trebuie să educe pe alţi 


copii în exterior, sau chiar bărbaţi și femei, nu are 
nimic gol în el, nimic nu este vid: din contra, este plin, 
puternic, vibrant și toţi simt ca este un adevărat 
pedagog, că există în el o integritate, o unitate, ca nu 
se preface. Da, deoarece în interiorul lui toţi locuitorii 
săi îl susţin și îi dau forte. De aceea prezenta sa este 
magică; orice ar spune, el obţine rezultate, pentru că 
toată fiinţa sa este obişnuită să lucreze în această 
direcţie, el nu este divizat: exterior aşa, iar interior 
contrariul. 

Trebuie să ajungeţi la aceasta integritate, la 
această unitate: aşa cum vă arătaţi în exterior, sa vă 
arătaţi și în interior. In acest moment, deveniți foarte 
puternici ca pedagogi, ca educatori. Aceasta este 
adevărata putere, puterea magică, deoarece toate 
celulele omului degaja ceva veridic. Altfel, doar partea 
care vorbeşte degaja câteva raze de adevăr, dar tot 
restul strigă: „Nu, nu, nu, este fals!” 

In adevăr, în unitate se găseşte adevărata magie. 
Magia subiînţelege întotdeauna o unificare a tuturor 
forţelor, a tuturor energiilor; în dislocare, în risipire, nu 
există nici o magie. Dar când eu vorbesc de magie, voi 
trebuie sa mă înţelegeţi: eu nu mă ocup de magie, eu 
nu citesc cărţi de magie sau de vrăjitorie. Este mult 
timp de când am răsfoit câteva pentru a avea o idee, 
dar eu nu am timp de pierdut cu aceste lecturi. Pentru 
mine, tot universul, toată viaţa este magie: adevărată 
carte de magie este etalată aici, în fata tuturor, dar nu 
ştiţi să o citiţi. 

In realitate, există trei categorii de educatori: cei 
care pretind de la copiii lor sau de la elevii lor respectul 
anumitor reguli, dar în acelaşi timp arătând că ei înşişi 
nu respectă nimic; cei care dau într-adevăr exemplu 
altora prin amor propriu, prin vanitate, pentru a-și 


conserva prestigiul, dar care în secret îşi permit multe 
încălcări; și în fine a treia categorie, Iniţiaţii, adevărații 
pedagogi care, nu sunt divizați: ceea ce spun, ceea ce 
doresc, este chiar ei, chintesenţa lor. Trebuie să 
ajungeţi aici. 

De aceea vă voi spune că pentru mine, cel mai 
mare pedagog este Soarele. Da, iar el este Maestrul 
meu. El mi-a spus: „crede-mă, toţi aşa zişii pedagogi 
nu cunosc nimic din adevărata pedagogie. Ei nu ştiu că 
pentru a-i încălzi pe ceilalţi, trebuie să fii cald, că 
pentru a-i lumina pe ceilalţi trebuie să fii luminos, că 
pentru a-i însufleţii pe alţii trebuie să fii viu. Educatorii 
vor să impună tinerelor generaţii calităţi morale pe 
care ei înşişi nu le posedă, și deci pe care nu pot să le 
dea exemplu. Cum vrei tu ca tinerii să nu se revolte? 
Este normal ca ei să nu mai asculte”. Da, iată ce mi-a 
spus Soarele. 

Un adevărat pedagog trebuie să emane calităţile 
care vrea sa le insufle, trebuie să facă în aşa fel încât 
să fie contagios, stimulant, irezistibil! Un adevărat 
poet, un adevărat muzician îi împinge pe ceilalţi să 
devină poeţi, muzicieni. Un adevărat purtător, un 
adevărat muzician îi împinge pe ceilalţi să devină 
poeţi, muzicieni. Un adevărat purtător de iubire, îi face 
pe ceilalţi plini de iubire. Un general îndrăzneţ, plin de 
bravură, influenţează soldaţii săi: ei se aruncă la asalt 
și obţin victoria. Imaginaţi-vă un fricos, un temător 
care strigă: „înainte!” cu o voce tremurătoare, nimeni 
nu-l va urma. Educatorii spun: „trebuie să fii bun, să fii 
cinstit, să fii..”. dar ei sunt oare? Atunci, cum vreţi voi 
ca tinerele generaţii sa fie antrenate? 

Educaţia actuală rămâne la suprafaţă, la periferie. 
Dar adevărata pedagogie este o pedagogie de centru. 
Dacă interior sunteţi nobil, drept și cinstit, chiar fără a 


spune nimic, veţi face fiinţele din jurul vostru nobile, 
drepte și cinstite. 

A da exemplu, toată puterea magică a pedagogiei 
se află aici, eu nu o voi repeta niciodată îndeajuns. 
Restul nu sunt decât amuzamente, baliverne. Se ştie, 
se citeşte, se scrie, se explică, se fac teorii și sunt 
incapabili să dea un exemplu. Nu, eu nu mai citesc 
cărţi de pedagogie, sunt prea multe și se contrazic. 
Dacă voi îmi puneţi întrebări asupra educaţiei din 
diferite ţări, asupra noilor sisteme, asupra tendinţelor 
moderne, vă voi spune că nu cunosc nimic din toate 
acestea. La mine, toata energia mea, toată voinţa 
mea, sunt concentrate asupra acestei singure idei; 
cum să ajung să fiu un model. Asta este tot. 

Dacă la sfârşitul anului școlar, învățătorii, profesorii 
sunt atât de obosiţi, nu înseamnă că a se ocupa de 
copii este o muncă epuizantă, ci că prea deseori îşi fac 
meseria cu spirit de mercenari: ei se gândesc înainte 
de toate să-și câştige existenta. Nu copiii sunt cei care 
îi preocupă și ei încearcă să-și termine lucrul cât mai 
rapid posibil fără a lua vreodată cunoştinţă de 
grandoarea misiunii lor, de a lucra asupra sufletului 
tuturor acestor copii care le-au fost încredinţaţi de Cer. 

Copiii au multe defecte, bineînţeles, dar din 
momentul în care au îmbrăţişat cariera de educatori, 
sunt obligaţi să se gândească la viitorul acestor copii, 
sa fie, atenţi, să-i iubească... iar cum copiii sunt 
sensibili la iubire și la tandreţe, după un anumit timp 
vor sfârşi prin a se schimba. 

Când eram încă în Bulgaria, acum mai mult de 50 
de ani, am cunoscut o foarte bătrână femeie care, spre 
sfârşitul vieţii sale, a decis să înveţe să citească și să 
scrie. Niciodată nu a putut sa o facă când era tânără și 
la vârsta de 70 de ani a cerut să meargă la scoală. Era 


într-un foarte mic sat și învățătorul a acceptat. Dar vă 
daţi voi seama... reacţia copiilor fată de o femeie 
bătrână aşezată ca și ei în băncile scolii! Îşi băteau joc 
de ea și îi făceau necazuri. lar ea, nu numai că nu se 
supăra, dar îi mângâia, îi săruta, le aducea mici 
cadouri. Atât de bine încât după câtva timp copiii nu-și 
mai băteau joc de ea și o adorau. Intr-o zi când ea s-a 
îmbolnăvit și nu a mai putut să vină la scoală, toţi 
copiii au fost la ea pentru a o implora să se vindece 
repede: ei nu mai voiau să mai studieze dacă ea nu era 
acolo cu ei. 

Ei da, dar pentru a putea produce un asemenea 
efect asupra copiilor, trebuie să ai o mare iubire, o 
mare răbdare. Au existat uneori educatori 
extraordinari, ca Pestalozzi care nu era atât de instruit, 
dar care, gratie iubirii sale, a obţinut numeroase 
succese cu copii foarte dificili; dar este rar. Eu înţeleg 
ce sarcină enormă este de a educa copiii, dar dacă pot 
să vorbesc aşa cum o fac, este pentru că în Bulgaria 
am fost și eu învăţător, apoi director de colegiu și am 
văzut rezultatele pe care iubirea și răbdarea le produc 
asupra copiilor. Din cauza a tot ceea ce copiii le 
povesteau, părinţii veneau să-mi mulţumească și să-mi 
aducă cadouri. Eu nu ştiam chiar ce să mai fac! lar 
când am plecat în Franţa, toţi au venit să mă conducă 
la gară și plângeau! Nu voi uita aceasta niciodată. Și 
chiar deseori mă gândesc la aceşti copii, care mulţi 
deja au devenit bunici! 

Dacă pedagogii s-ar gândi să introducă în mod 
conştient elemente spirituale în inimile și sufletele 
copiilor, cum aceste elemente continuă după aceea să 
acţioneze, toată viaţa lor aceşti copii îşi vor aminti de 
aceşti bărbaţi și femei care au muncit asupra lor. În 
starea actuală a lucrurilor copiii nu -și mai amintesc 


nici măcar de învățătorii și profesorii lor sau dacă îşi 
amintesc, este aproape totdeauna pentru a-i detesta și 
a-și bate joc de ei încă ani mulţi după aceea. Munca lor 
nu a avut deci nici un sens, deoarece nu conţinea nici 
lumină nici conştiinţă, nici iubire. 

Când iubim copiii, nu ne simţim osteniţi pentru că 
ne-am păstrat sistemul nostru intact. Dar înlăturați 
iubirea, înlăturați răbdarea, înlăturați credinţa, că veţi 
reuşi și că va veţi cîştiga prieteni care toată viaţa îşi 
vor aminti de voi și veţi fi pierduţi. Dar mai ales când 
copiii sunt încă foarte mici, cei pe care îi câştigaţi 
iubindu-i sunt îngerii lor păzitori. Fiecare copil are un 
înger păzitor care se ocupă de el, care veghează 
asupra lui, care vrea să-l educe dar deseori el 
întimpină mari dificultăţi deoarece copilul este supus 
altor influente. Îngerul păzitor veghează, îl 
supraveghează, dar nu poate să facă totul de aceea el 
este atât de fericit când vede că cineva ajută copilul a 
cărui răspundere o are și îl recompensează. Atunci, 
prin munca voastră bună, nu numai ca voi câştigaţi 
copiii și părinţii - deoarece copiii povestesc totul 
părinţilor despre învățătorii și profesorii lor- dar și pe 
îngerul păzitor al copiilor. Oare asta nu merită efortul, 
în loc să vă gândiţi să scăpaţi de copii cât mai repede 
posibil? In acest caz este mai bine să nu fiți pedagog, 
trebuie să vă schimbaţi meseria. 

Există deci metode de cunoscut pentru a lucra cu 
copiii. Dacă voi vreţi, nu vă gândiţi nici măcar la ei, 
gândiţi-vă la voi. Pentru a nu termina extenuaţi, 
prăbusșiţi, încercaţi să fiţi mai calmi, mai răbdători, mai 
atenţi și voi veţi economisi multă energie. Altfel veţi fi 
totdeauna enervaţi, veţi fi totdeauna încordaţi și veţi 
sfârşi prin a vă îmbolnăvi. 


Mulţi învăţători și profesori îşi pierd timpul 
înfuriindu-se împotriva copiilor deoarece nu reuşesc să- 
i schimbe. Dar ce perfecţiune prezintă ei înşişi pentru 
a-i vrea să-i schimbe? Majoritatea sunt atât de ordinari, 
atât de mediocri, cum pot ei pretinde să-i educe pe 
copiii? Nu este nici măcar vocaţia lor. Unii erau 
construiți pentru a fi măcelari și iată educatori! 
Niciodată ei nu s-au gândit că sarcina lor este sa 
lucreze asupra sufletului și spiritului copiilor si, prin 
puterea iubirii, să le imprime ceva divin. În ce 
universitate se relevă viitorilor pedagogi puterea 
iubirii; că iubirea este cea care transformă, care educă, 
care ameliorează? 

Am spus-o totdeauna, cea mai bună meserie, cea 
mai nobilă este cea de educator, de pedagog. Evident, 
nu este părerea întregii lumi. Majoritatea nu stimează 
această meserie. A fi fizician, avocat, medic, asta da, 
merită osteneala. Pe când învățătorii și chiar profesorii 
sunt puţin dispreţuiţi. A se ocupa de copii, ce înseamnă 
aceasta? Aproape nimic. Și iată că este tocmai meseria 
cea mai importantă, cea mai semnificativă. A educa pe 
copii, este o muncă divină! De aceea am spus 
întotdeauna că va veni o epocă în care psihologia și 
pedagogia, care sunt încă subestimate vor fi pe primul 
loc. lar acest moment se apropie. 

Aud că din ce în ce mai mult atenţia se 
concentrează în jurul acestei probleme: fiinţa umană, 
psihologia sa, educaţia sa. Deoarece si-au dat seama 
că nu poate există nici succes, nici fericire, stabilă 
pentru umanitate atâta timp cât această problemă nu 
este pusă la punct. Curând, cu toţii nu vor vorbi decât 
despre aceasta. Numai că, un lucru este de a simţi că 
schimbările sunt necesare, iar alt lucru de a putea să 
aduci într-adevăr aceste schimbări. Priviţi ceea ce se 


întâmplă în politica. Toţi vorbesc de schimbare: trebuie 
să schimbi asta, trebuie să schimbi cealaltă. Este uşor 
să vorbeşti de schimbări, dar când nu eşti pregătit să 
le aduci, devii grotesc, asta este tot. 

Pentru a asuma această sarcină de pedagog, nu 
este deci suficient a studia trei sau patru ani la 
universitate, trebuie o întreagă viată și chiar mai multe 
vieţi. Deoarece secretul pedagogiei se găseşte în 
Ştiinţa iniţiatică. Înăuntru, în inima, în suflet, în spirit, 
trebuie să posedaţi un element pedagogic și acest 
element care vibrează, care emană, îi influenţează pe 
ceilalţi; fără chiar ca voi să deschideţi gura, ei au 
dorinţa de a vă imita. Ei îşi dau seama că există ceva 
în voi luminos, călduros, viu și această lumină, această 
căldura, această viată îi ajuta mai bine să înţeleagă tot 
ceea ce voi vreţi să le explicaţi. 

De altfel, nu etalându-vă cunoştinţele puteţi 
acţiona asupra oamenilor.  Cunoştinţele sunt 
bineînţeles mijloace puternice; oamenii pot fi făcuţi să 
înţeleagă multe lucruri cu argumente bune, dar 
aceasta nu este de ajuns: ei pot foarte bine să 
înţeleagă, dar ei nu se vor mişca. Doar iubirea, 
convingerea, încrederea sunt puteri care stimulează, 
care inspiră. Sunt forte vii. lubirea și credinţa, iată 
puterea adevărată! In faţa dificultăţilor vieţii, cel care 
posedă cunoaşterea intelectuală, dar care nu posedă 
decât aceasta, este slab, temător, se clatină, pe când 
cel care posedă iubirea și credinţa, chiar fără a şti 
mare lucru, continuă să meargă, să se ridice, să 
înfrunte toate obstacolele. 

Este spus în Evanghelii: „Dacă aveţi o credinţă cât 
un bob de grâu, veţi putea spune acestui munte mişca- 
te și el se va mişca”. Evident, este simbolic. lisus nu a 
vurt niciodată ca oamenii să se apuce să mute munţii 


de la locurile lor. Munţii stau bine acolo unde sunt, nu 
încercaţi să-i puneţi în altă parte, lăsaţi-i liniştiţi. 
Natura i-a plasat cu foarte multă înţelepciune pentru a 
transmite anumiţi curenţi și radiaţii. Munţii de care 
vorbeşte lisus, sunt altfel de munţi situaţi în intelect, în 
inimă, în voinţa. Sunt neglijaţi aceşti munţi de 
obscuritate, de egoism, de lene și voi vreţi să atacați 
frumoşii munţi inocenți pe care Dumnezeu i-a făcut! 
Oare lisus a deplasat munţi? Nu, el nu se ocupă de 
astfel de lucruri, dar el a deplasat munţi, împărăţii și 
continente întregi în capul și inima fiinţelor; el a 
zdruncinat tot Pământul. 

Inţelegeţi-mă bine astăzi: nu este suficient de a 
acumula cunoştinţe, trebuie să lucraţi asupra iubirii, 
credinţei, îndrăznelii, altfel veţi rămâne slabi. Veţi fi ca 
cel care îşi petrece tot timpul sau în biblioteci și care, 
atât de scufundat în cărţile sale, uita sa mănânce: el 
citeşte, el citeşte, dar devine pal, slab, fără viaţa și 
după un anumit timp este obligat să abandoneze totul, 
chiar lecturile sale. Acum, dacă voi preferaţi 
cunoştinţele livreşti, daţi-i drumul, dar vă veţi usca, nu 
veţi emana nici iubire, nici bunătate: nu vom întâlni 
decât un intelect rece și sec care discută, critică, 
disecă, dar care este incapabil de a ieşi din dezordinea 
care este el. 

Este ceea ce se întâmplă deseori studenţilor în 
filozofie. Când ei îşi termina studiile la Universitate, ei 
sunt complet dezorientaţi de toate aceste idei, toate 
aceste  heteroclite și contradictorii pe care le-au 
studiat. Și este normal, deoarece în studiile de filozofie 
veţi găsi totul, mai puţin adevărata filozofie. Vi se 
prezintă toate elucubraţiile umane din toate secolele și 
din toate tarile, dar aceşti pretinși filozofi nu sunt 
deseori decât oameni destul de obişnuiţi care nu au 


văzut lucrurile decât prin intelectul lor limitat. 
Exceptând pe cei care posedau adevărata cunoaştere 
a lumii superioare și eu i-am menţionat în conferințele 
pe care le-am făcut despre iniţierile egiptene, 
gânditorii pe care îi studiază tineretul sfârşesc prin a-i 
dezaxa, prin a le îndepărta capacitatea de a discerne 
adevăratul de fals și prin a le îndepărta credinţa. 

Ce se poate face cu un tineret care nu mai crede în 
nimic, care trăieşte în dezordine? Acesta este oare 
scopul filozofiei? Ce interes aveţi de a şti că un anume 
individ a gândit aşa, iar altul, altfel. Trebuie să dăm 
tinerilor o singură filozofie, adevărată, unica: cea care 
este conținută în marea carte a naturii vii. Dar 
profesorii nu o cunosc ei înşişi și ei prezintă un 
amestec de idei false și adevărate, puţin adevăr și mult 
fals. Trebuie să ştiţi că dacă, continuaţi să-i instruiți pe 
studenţi în acest mod, pregătiţi valuri de anarhie și 
sinucideri. 

Inţelegeţi deci, de acum înainte, că adevărata 
filozofie este cea care vă dă viată, iubirea, credinţa. 
Incercaţi să nu o abandonaţi pentru a vă arunca 
nebuneşte în elucubraţii, originale poate, dar care nu 
vă vor aduce nimic bun. Dovada, este că voi nu sunteţi 
nici mai puternici, nici mai frumoşi, nici mai luminoşi, 
deoarece voi nu mâncaţi viaţa, voi nu beţi lumina: voi 
vă mulţumiţi cu mici detalii superficiale în loc să 
munciţi în profunzime. 

In fine, fiecare este liber să facă ceea ce vrea, dar 
eu ştiu dinainte care vor fi rezultatele dacă voi vă 
hrăniţi cu adevărata viată sau dacă vă veţi petrece 
timpul citind cărţi. Până în prezent voi nu aţi văzut bine 
diferenţa care există între a se hrăni și a citi. Eu nu 
citesc, eu nu am timp, dar eu citesc cartea naturii și 
mai citesc și pe fetele și în inimile voastre. Dar mai 


ales, eu citesc în soare: el este cartea pe care o citesc 
în fiecare zi. Zilnic el îmi face noi revelații și din când în 
când, eu vi le comunic. Voi la fel, mai târziu, veţi citi 
mai puţine cărţi pentru că veţi învăţa să citiţi cartea 
naturii vii. 

Dimineaţa, voi începeţi ziua luând micul dejun 
pentru a avea forte necesare îndeplinirii tuturor 
sarcinilor voastre. Dacă va veţi petrece ziua într-o 
bibliotecă fără a fi mâncat în prealabil, veţi fi 
somnolent și nu veţi înţelege nimic din ceea ce citiţi. 
Pentru a munci, trebuie să aveţi forte, iar pentru a 
avea forte, trebuie să mâncaţi, toata lumea o ştie. 
Atunci, de ce să nu înţelegeţi că aceeaşi lege este și în 
plan spiritual? 

învăţaţi deci să căutaţi o hrană spirituală vie, 
proaspătă și absorbiţi-o aşa cum absorbiți razele 
soarelui, dimineaţa. Voi aveţi nevoie de o hrană pură 
care vine de la sursă, care este ca viaţa însăşi: o hrană 
simplă, puternică, care satură, care învie! Această 
hrană este cea pe care o primiţi aici. De altfel, eu v-am 
spus deseori: aici, nu este o Universitate, este un 
restaurant. 

Deci, veseliţi-vă, deoarece chiar dacă voi nu 
învăţăţi nimic aici, primiţi cel puţin un elan, 
entuziasmul, viaţa și aceasta este esenţial. Voi trebuie, 
înainte de toate, să fiţi viu și după aceea puteţi merge 
să învăţăţi tot ce vreţi! 


CUPRINS 


Cap. 1 - A instrui mai întâi pe părinţi... 1 
Cap. 2 - O educaţie care începe înainte de naştere...... 5 
Cap. 3 - Un plan pentru viitorul umanităţii................. 16 


Cap. 5 - O nouă înţelegere a iubirii materne.............. 29 


Cap. 6 - Cuvântul MAGIC 20 eczema muta na dna poata sua 41 
Cap. 7 - Nu lăsaţi niciodată un copil inactiv................ 47 
Cap. 8 - Pregătiţi copiii pentru viitoarea lor viaţă de 
E CLU) scai 20 actuale A A la old aa Sara a 54 
Cap. 9 - Păstraţi simţul fantasticului la copil............... 58 
Cap. 10 - O iubire fără slăbiciune... eee 63 


Cap. 11 - Educaţie si instruire... eee eee 75