Peter Deunov — O nouă constiinta pentru femei — secretul dezvaluit

PETER DEUNOV 


Ü noua constiinta 
SA 


Femeia «detine cheia vieții. pu piu poalele pre pa PRE 
prin murele şi puteraricul impuls al iubirii 
Dinasty Books 


Procditură şi Tipogralie 


Peter Deunov 


O NOUĂ CONŞTIINŢĂ PENTRU FEMEI 
- secretul dezvăluit 


După părerea mea, femeia este cea care va salva lumea. 
Femeia deține cheia vieţii. Femeia poate să se manifeste şi să 
dăruiască viață prin marele şi puternicul impuls al iubirii. 

Ceea ce susțin în învățătura mea nu este deloc o lecţie de 
morală obişnuită, ci lubirea Sublimă. Această lubire poate să vă 
amelioreze sănătatea, să vă lumineze inteligența, să vă 
deschidă inima şi să dea impulsuri divine minţii voastre. 
Indiferent din ce partid politic faceţi parte, din ce națiune 
proveniţi, veţi putea să vă însuşiţi această învățătură. Este 
pentru toţi. Este o învățătură care aduce pace şi linişte 
sufletului, lumină inteligenţei, întinerire sufletului şi forță minții. 
Fa aduce peste tot armonie. Nu există niciun miracol în această 
învățătură, vă spun, fac ce-mi comunică Dumnezeu. Intreaga 
mea năzuință este să realizez voința lui Dumnezeu, după 
dorința Lui. Binecuvântat fie numele Lui! Dumnezeu a fost atât 
de bun cu mine, încât vreau să-l ofer toată recunoştinţa mea. Aş 
vrea să-mi urmați exemplul. 

Am venit să manifest lubirea şi s-o aduc pe Pământ. 
Aceasta este sarcina mea. Sarcina marilor maeştri care coboară 
pe Pământ este în esență să ducă omenirea pe drumul cel bun 
şi s-o ajute în cursul evoluției. Marii maeştri reprezintă relația 
exterioară a lui Dumnezeu cu oamenii. Maestrul dăruieşte o 
parte din lumina lui celor din jur, aşa cum o lumânare dă o parte 
din lumina ei tuturor celor care o pot folosi. Maestrul este o 
manifestare a Luminii Divine. Cu cât o ființă acceptă mai mult 
această lumină, cu atât mai legată va fi de maestrul ei, nu 
numai prin formă, ci şi prin viața interioară a maestrului. 

Cuvintele pe care le rostesc nu sunt ale mele, ci provin din 
Marea Sursă. Dacă le acceptați, le veți găsi utile şi adevărate. 
Sunt cuvintele Lui. Nu greşiţi în sufletul vostru! Ideile pe care le 
formulez în conferințele şi discursurile mele provin din Sursa 
Divină. 


Oamenii mă întreabă deseori: „Ce învățătură aduci?”. Le 
răspund: „învățătura naturii vii, care conține toate forțele vii, 
acest tot formând obiectul unei ştiinţe. Este o ştiinţă a fiinţei 
omeneşti, o ştiinţă a Lumii Inteligibile. Este o ştiinţă despre 
Dumnezeu şi despre Iubire”. 

Această învățătură nu poate fi comparată cu nicio alta, 
timpul o va dovedi. Ceea ce am spus timp de douăzeci şi cinci 
de ani s-a răspândit deja în lume şi nu se va şterge niciodată. 
Există „lucrători” nevăzuți care preiau şi distribuie ideile al căror 
mesager sunt şi le răspândesc în spațiu. 

În conferințe sunt ascunse multe adevăruri. Le ascund 
pentru generațiile viitoare. Citiţi conferințele din „clasa ocultă 
generală”, ca şi pe cele din clasa pentru tineri. Trebuie să citiți 
şi scrierile sfinte. Acest efort trebuie făcut în primul rând. 

În fiecare conferință se pot găsi metode pentru educarea 
copiilor,  autoeducarea adultilor, filosofilor, poetilor etc. 
Comparaţiile de care mă folosesc în conferințe sunt luate din 
natură. Vă ofer elementele cele mai noi ale naturii. Acum două 
mii de ani era cu totul altfel. Unii zic: „Într-o anumită perioadă, 
Hristos a zis asta sau asta”. Dar Hristos a spus şi că, 
deocamdată, nu puteţi să înțelegeţi totul şi că asta se va 
întâmpla mai târziu. Astăzi au apărut lucruri noi, iar peste alte 
două mii de ani, vor fi multe alte lucruri noi. 

Mă gândesc nu numai la bunătatea oamenilor, ci şi la cea a 
animalelor şi a plantelor. Sper din tot sufletul ca toate creaturile 
să trăiască în lubire şi să dobândească virtuţi. 

Suportați suferințele şi mergeţi mai departe! Viitorul este 
înaintea noastră! 


Peter Deunov 


CARTEA 1 - FEMEIA, IZVOR DE IUBIRE ŞI DE VIAŢĂ 


Femeile nu se cunosc încă. Primul lucru care se cere este, 
aşadar, să reuşească să se cunoască pe ele însele. 

Spuneţi-mi, de ce se deosebeşte o femeie de o alta? Dacă 
compar două femei, amândouă vor avea aceleaşi dorinţe: una 
va vrea să se căsătorească, cealaltă la fel; una va dori să aibă 
bucate delicioase şi să fie bine îmbrăcată, cealaltă la fel. 
Dorinţele lor sunt similare, nu există nicio diferenţă, nimic 
aparte: o singură şi aceeaşi viaţă există în toate căminele. Si, 
acum, ce le împiedică pe femei să se unească? Unindu-se, ar 
putea să-şi înalțe spiritul. Dacă toate femeile s-ar uni, ar putea 
foarte uşor să-şi înalțe spiritul, să-şi ridice statutul social şi astfel 
să evolueze. Totuşi, deocamdată, fiecare dintre ele zice: „Vreau 
să fiu prima!” Această slăbiciune a lor seamănă cu o poveste pe 
care o cunosc foarte bine. Se spune că un prinţ german trebuia 
să viziteze Danemarca. Fusese prevăzut să fie primit într-un 
teatru şi douăsprezece dintre cele mai frumoase femei din ţară 
fuseseră alese pentru această împrejurare. Dintre toate acele 
femei, una singură trebuia să fie aleasă ca să-i înmâneze 
prinţului un paner plin cu flori în semn de bun-venit. Se hotărâse 
ca selecţia să se facă prin vot, dar în cutie s-au descoperit 12 
buletine de vot cu 12 nume diferite: fiecare femeie votase 
pentru ea însăşi. 

Astăzi, fiecare dintre voi votează pentru ea însăşi în cutia 
lui Hristos şi rezultă că nu există nimeni care să-l ofere un 
buchet de flori. Când este deschisă cutia, în interior sunt tot 
atâtea nume câte femei sunt în exterior. Fiecare ar vrea să fie 
prima. Totuşi, în împlinirea voinţei divine, numai Dumnezeu este 
primul. El este începutul şi nu putem fi deci primii. Cel ce 
creează lucrurile este primul. 

În zilele noastre, este indispensabil să vină Duhul 
Adevărului şi prin el să apară şi Mântuirea. Nu vă cer să vă 
confruntaţi cu soţii voştri când vă întoarceţi acasă, nu există 
motiv să vă căşuneze pe ei. Trebuie să căutaţi cu lumânarea 
bărbatul adevărat. Trebuie să-l căutaţi până când îl găsiţi. 

Aţi citit „Cântarea Cântărilor”? Mulţi au citit-o şi zic: „lată 
cum trebuie savurată viaţa!”. Trebuie să înţelegeţi sensul 
profund al acestui text, sensul intrinsec, real, semnificaţia lui 
divină, nu să-l înţelegeţi în sens omenesc. De ce nu v-aş 


dezvălui un secret? Atunci, vă întreb: „Unde e soţul vostru?”. 
Când veţi veni la mine, vă voi spune: „Lăsaţi soţul să vină cu 
voi!” Totuşi, astăzi, veniţi la mine doar ca femei, fără soţi. Cum 
poate o femeie să fie fără soţ? Scrierile sfinte spun: „O femeie 
nu poate să fie fără bărbat şi un bărbat nu poate să fie fără 
femeie. Ci amândoi sunt cu Hristos”. Când vine pe Pământ, 
femeia vrea să facă experienţa iubirii cu soţul ei. În realitate, 
asta ar trebui să fie astfel: voi, soţul vostru şi un element în 
plus, al treilea (Maestrul se referă aici la faptul că între două 
persoane trebuie să se găsească Duhul lubirii Christice ca să 
poată cu adevărat să se iubească în sens divin (n.ed.)). lubirea 
nu poate să existe decât între trei elemente. Ştiaţi asta? Soţul şi 
voi veţi veni la mine şi doar după aceea vom putea să începem 
să ne iubim. Aşa înţelege sensul lucrurilor Sfânta Scriptură. Si 
cunoaştem noi bine iubirea dintre două persoane! Atunci, nu vă 
amăgiţi căutând iubirea între două persoane, ci căutaţi mai 
degrabă iubirea între trei elemente. 

Hristos a zis: „Când sunteţi cu Mine şi vine Tatăl Meu, 
atunci Mă voi arăta vouă”. Când vorbesc despre lubire, trei 
elemente sunt necesare ca să puteţi începe să vă iubiţi. 

Fără femeie nu se poate manifesta nicio lubire. lubirea este 
manifestarea femeii originare. Nu facem aici aluzie la vreun 
sens erotic, ci la semnificaţia esenţială, ezoterică şi sfântă a 
lubirii. După părerea mea, femeia este cea care va salva lumea; 
femeia este deținătoarea unei chei şi, având această cheie, ea 
se află în posesia celei mai mari puteri din lume. 

Doresc ca femeia învăţăturii Noi să întruchipeze acest Ideal. 
Aş vrea ca fiecare femeie să fie ordonată, curajoasă şi hotărâtă, 
să înţeleagă repede lucrurile şi să nu şovăie în faţa niciunui 
obstacol. Doresc ca femeia din cultura nouă să se poată distinge 
prin ceva, ca mersul ei să aibă mişcări graţioase şi pline de 
vioiciune. Ca, acolo unde ea se află, fiecare să poată vorbi 
despre ea astfel: „Este nobilă, are inimă”. Dacă un bărbat 
întâlneşte această femeie în drumul lui şi are dorinţa să se 
îmbete sau să comită o crimă, va da înapoi şi va zice: „Renunţ la 
intenţiile mele rele”. 

Sufletul omenesc este împărţit în două genuri, masculin şi 
feminin. Femeia este cea care dăruieşte viaţa, sentimentele; 
bărbatul este cel care face să se nască ideile omeneşti conform 
fundamentului lumii divine. Sufletul este un produs derivat, 


întors invers şi ramificat, iar genurile sunt două ramuri ale 
aceleiaşi rădăcini. Aşadar, voi, tinerii, ar trebui să încercaţi să fiţi 
o manifestare a lubirii Divine, fără înşelătorie şi fără flirt cu 
cineva! Sentimentele inimii voastre ar trebui să fie nobile. Mă 
înţelegeţi bine? Când vă aflaţi cu o soră sau cu o femeie, trebuie 
s-o protejaţi ca pe lumina ochilor. Mă înţelegeţi? Cer asta de la 
tineri. Trebuie să fiţi atât de delicaţi cu surorile voastre, atât de 
blânzi când vă adresaţi lor (în gânduri şi în dorinţe), încât să 
deveniți un exemplu de bunăvoință. Trebuie să ştiţi că sunteţi 
purtătorii inteligenţei omeneşti. Şi doresc de asemenea ca 
tinerele surori şi eleve să fie la fel de delicate şi de blânde cu 
tinerii lor fraţi şi elevi, astfel încât să poată să transmită cinstea, 
respectul şi aspiraţiile nobile ale sufletului lor. 

Acum, s-a ridicat problema dacă ar trebui să vă căsătoriţi, 
în lumea invizibilă, trăiţi ca doi. Aveţi un suflet pereche. Există 
acolo sus corespondente, trăiţi acolo în cupluri. Omul nu poate 
trăi singur. Astfel, Dumnezeu a creat lumea: aici, pe Pământ, 
două corpuri trăiesc sub acelaşi acoperiş, în lumea cauzală, 
două inimi există împreună, în lumea mentală, două inteligente 
există în acelaşi loc, în lumea spirituală, două suflete trăiesc în 
acelaşi loc, iar în Lumea Divină două duhuri trăiesc unul în 
celălalt. Şi, când intraţi în Dumnezeu, atunci deveniți Unu. 

Faptul că mă întrebaţi acum dacă ar trebui să vă căsătoriţi 
sau nu înseamnă că aveţi în minte corpul fizic. Corpul provoacă 
la oameni nevoia de a se căsători. Un corp se uneşte cu altul şi 
asta se numeşte căsătorie. 

Problema căsătoriei depinde doar de o singură condiţie: a 
fost hotărât de aceste două suflete şi de natura inteligibilă să se 
căsătorească, să se unească în scopul de a realiza astfel voinţa 
lui Dumnezeu pe Pământ? Dacă n-a fost hotărât, atunci aceste 
două suflete trebuie să-şi continue singure studiile. 

Modul exterior de exprimare a lubirii este prin lumină şi 
cunoaştere, modul interior este prin căldură şi bună 
receptivitate. Manifestarea exterioară a lubirii corespunde cu 
vara din viaţă, când lumina exterioară este abundentă şi 
disponibilă. Zilele sunt atunci lungi şi nopţile, scurte. Prin 
această lumină, oamenii studiază şi dobândesc cunoaşterea. 
Manifestarea interioară a lubirii corespunde cu iarna din viaţă, 
când totul este acoperit cu zăpadă. Afară sunt furtuni şi vânt, 
zilele sunt scurte şi nopţile, lungi. Oamenii stau atunci în casele 


lor, încep să facă acolo căldură, aprind luminile si, în această 
căldură şi această lumină agreabilă, încep să citească şi să 
contemple. Se concentrează asupra vieţii lor interioare, pentru 
că nu există lumină exterioară ca să-i distragă. Când vin oameni 
în vizită, îi invită înăuntru şi încep împreună să citească şi să 
converseze în mod amabil. 

Contemporanii noştri trebuie să studieze cele două laturi 
ale lubirii: exteriorul sau latura masculină, care este conectată 
la lumină, şi interiorul sau latura feminină, care este legată de 
căldură. În acest fel, vor înţelege de ce există în viaţă 
contradicții. Cel care doreşte să studieze înţelepciunea, care 
vrea să dobândească lumina şi cunoaşterea trebuie să caute 
condiţii exterioare avantajoase. Cel care doreşte să studieze 
lubirea, ca să dobândească bunătatea şi căldura, trebuie să se 
expună unor condiţii exterioare dezavantajoase, adică marilor 
furtuni şi suferinţe ale vieţii. Cel care caută lubirea trebuie să fie 
tenace ca să fie în măsură să suporte dificultăţile. Bărbatul este 
puternic exterior şi femeia este Puternică interior. Dacă ştiţi 
asta, puteţi înţelege de ce oamenii se caută unul pe celălalt. 
lubirea aduce căldură, înţelepciunea aduce lumină. Cei care 
poartă lumina în ei înşişi caută o persoană care are căldură. Si 
persoana care are căldură caută o persoană care are lumină. 
Lucrul acesta este indispensabil, căci lumina nu se poate 
înţelege decât cu căldura, şi căldura, cu lumina. 

lată o întreagă ştiinţă pe care o puteţi aplica în viaţa 
voastră ca să capete sens deplin. Când spun că o fiinţă ar trebui 
să iubească toate fiinţele mă gândesc la unitatea naturii. Numai 
în ea există o femeie şi un bărbat. Vedeţi multe femei şi mulţi 
bărbaţi; totuşi, în realitate, nu sunt decât o femeie şi un bărbat 
exprimaţi în diferite forme. Când cineva priveşte lucrurile cu 
această înţelegere, devine imposibil să comită cea mai mică 
încălcare a legilor. Dar, când un bărbat ia doar o ramură sau o 
singură frunză din copacul numit „unitatea din natură”, începe 
să aibă în jurul lui mai multe femei. Atâta timp cât bărbatul vede 
mai multe femei în lume şi femeile văd mai mulţi bărbaţi, 
încălcările legilor vor exista întotdeauna. Iluzia constă în faptul 
că, atunci când o persoană se priveşte în oglindă, consideră 
imaginea pe care o vede reflectată ca fiind o persoană separată 
de celelalte. Nu, acesta este El singur. Numeroşii bărbaţi şi 
femei pe care îi vedem în lume sunt doar reflexiile Bărbatului 


unic şi ale Femeii unice, care există doar ei, în naturá, ca 
realitate. 

Cum ar trebui oamenii să trăiască pentru a accede la o 
astfel de unitate? E foarte simplu! Indiferent de persoana pe 
care o întâlniți, consideraţi-o ca fiind fratele sau sora voastră. Şi 
consideraţi că vă place şi vouă ceea ce le place lor să facă. 
Atâta timp cât femeia crede că soţul ei poate s-o supună, este 
pe un drum greşit. Şi dacă bărbatul crede acelaşi lucru despre 
soţia lui, atunci şi el merge pe un drum greşit. Femeia trebuie 
să-i mulţumească soţului că poartă în el lumina. Bărbatul trebuie 
să-i mulţumească soţiei că poartă în ea căldura. Şi ce fac 
bărbaţii şi femeile astăzi? Când o femeie obţine lumină de la un 
bărbat învăţat, începe să vadă defectele soţului şi să-l judece. 
Când bărbatul vede asta, îşi stinge treptat lumina şi femeia 
rămâne în întuneric. Ea începe atunci să-l caute pe bărbatul pe 
care îl iubeşte şi-l cheamă plângând. Când e în căutarea lui, e în 
întunecime. Când îi vede carenţele şi îl judecă, este în lumină. 
Toate acestea sunt neînţelegeri cu privire la viaţă. Când vă iubiţi 
soţul Şi trăiţi cu el, utilizaţi-i lumina şi nu-i faceţi observaţii. Nu 
veţi spune niciun cuvânt despre felul în care se îmbracă, despre 
ce poate să privească sau ce poate să zică. Lăsaţi-l să se 
exprime liber despre cum cunoaşte şi înţelege lucrurile. In 
general, consideraţi tot ce fac fraţii şi surorile voastre ca fiind 
bine. Ca să fiţi capabili să vă comportaţi astfel, răbdarea vă va fi 
indispensabilă. 

Nu încercaţi să vă supuneţi unul pe altul. Binele vine de la 
Dumnezeu, nu vine nici de la femeie, nici de la bărbat. Fiecare 
trebuie să stea la locul lui, acolo unde poate să aştepte 
binecuvântarea prevăzută pentru el. 

Nu este vorba deci să posezi lucrurile, ci să le înţelegi bine. 
După înțelegerea nouă, trebuie să cunoaşteţi lucrurile 
următoare: bărbatul îl poate iubi pe Dumnezeu doar prin femeie, 
femeia îl poate iubi pe Dumnezeu doar prin bărbat, mama îl 
poate iubi pe Dumnezeu doar prin copil şi copilul îl poate iubi pe 
Dumnezeu doar prin mamă; maestrul îl poate iubi pe Dumnezeu 
doar prin discipoli şi aceştia îl pot iubi pe Dumnezeu doar prin 
maeştri. Acestea sunt relaţii şi legi pe care nimeni nu le poate 
schimba. 

În Vechiul Testament se spune: „Dumnezeu Se fereşte de 
cei semeţi, dar acordă binefacerile Lui celor care sunt umili”. 


Prin Dumnezeu înţeleg Mama, Natura Vie (principiul prin care 
Congştiinţa Unică se manifestă în toate lucrurile din lumea fizică). 
Şi mama voastră Natura este grandioasă! 

In Scripturi se spune: „Când a ajuns în formă omenească, El 
a devenit umil”. Pentru a obţine binefacerile Mamei Divine, 
Hristos S-a pregătit să îndure toate suferinţele. In ştiinţa 
ezoterică, Tatăl este cunoscut ca Mamă. El este lubire, totuşi în 
alt sens decât înţelegeţi voi, în mod obişnuit, această Mamă 
lubire. Să nu vă treacă prin minte ideea să comparaţi lubirea pe 
care o cunoaşteţi voi cu Mama Divină. Nu există imagine care să 
se poată compara cu această definiţie. Numesc Mamă Divină 
această lubire, dar nu cu intenţia de a vrea să zicem că ea l-a 
dat naştere lui Dumnezeu. Ştiinţa ezoterică înţelege Mama 
Divină ca fiind esenţa tuturor lucrurilor vii din această lume. 

Astăzi, mă adresez femeilor: trebuie să vă îndreptaţi soţii 
spre Dumnezeu. Salvarea lumii se află în mâinile voastre. 
Sunteţi un simbol al lubirii. Trebuie să puneţi acum ordine în 
capul soţilor voştri ca să-i faceţi din nou drepţi. Cum veţi reuşi? 
Atrăgând lubirea Divină în inimile voastre. Trebuie să vă iubiţi 
soţii. Trebuie să vă iubiţi soţul ca pe Unu, fără să deveniți totuşi 
sclava lui. Trebuie să iubiţi Unicul, cu alte cuvinte, trebuie să-L 
iubiţi pe Dumnezeu în el. 

Duhul Sfânt lucrează acum prin femei. Ele sunt deci mai 
credincioase şi mai spirituale decât bărbaţii. Observaţi măcar 
asta: acolo unde pune piciorul o femeie, totul merge înainte, 
ştiinţa, religia, muzica, totul merge bine. Femeia este un sol 
fertil unde toate lucrurile progresează. Dacă femeia ar dispărea, 
totul ar stagna, ştiinţa şi religia, muzica şi arta, solul fertil ar 
lipsi. Poetul scrie atâta timp cât păstrează imaginea femeii în 
gândurile lui. Dacă i se ia femeia, pierde sensul vieţii şi 
abandonează. Femeia e prezentă în mintea tuturor persoanelor. 
Ea este Iubire, ea este ideea lor de iubire. 

In iubirea dintre două suflete, unul trebuie să fie pozitiv şi 
celălalt negativ. Unul creează şi celălalt construieşte. 

Consider femeia o polaritate. La început, când Dumnezeu a 
creat femeia, ea era complet diferită de femeia pe care o 
cunoaştem astăzi. Femeia care trăieşte astăzi pe Pământ nu 
este nici cea din Cer, nici cea din Rai, este doar o rezonanţă, o 
reflexie a femeii luminoase şi sublime. In această semnificaţie, 
lubirea este doar reflexia exterioară a acestei femei. Această 


lubire este prezentá doar acolo unde este prezentá femeia. 
Dacă femeia lipseşte dintr-o persoană, atunci lubirea îi va lipsi si 
ea. Dacă oamenii ar şti ce este femeia şi i-ar reda adevăratul ei 
statut, lumea s-ar redresa imediat. 

Ca să ne facem o idee clară despre ce este femeia, nu 
trebuie s-o considerăm doar ca persoană, ci mai degrabă ca 
esenţă a totalităţii sale. Femeia în natură este un lucru puternic 
şi grandios. Dacă îndepărtați din existenţă principiul feminin, va 
urma imediat moartea. Principiul feminin a intrat în viaţă în 
acelaşi moment al Creaţiei sale. Nu separați niciodată femeia de 
viaţă, cu alte cuvinte, lubirea de viaţă. Femeia simbolizează 
iubirea. Odată cu distorsiunea actuală a existenţei omeneşti, 
femeia a devenit şi ea distorsionată. Prin conceptul de „femeie” 
ar trebui să se înţeleagă o fiinţă care ştie să insufle viaţă celor 
mai splendide forme, care ştie să trezească forţele cele mai 
mari, o creatură care poate să manifeste cea mai mare 
inteligenţă. 

Femeia este ultima creaţie a lui Dumnezeu. Fiecare creaţie 
mai târzie este mai elevată şi mai evoluată decât precedenta. 
Dumnezeu a creat plantele şi animalele înainte de a crea 
oamenii, omul este deci mai evoluat decât plantele şi animalele. 
Astfel, Eva rămâne mai evoluată decât bărbatul, 

Adam. Dumnezeu a suflat în Adam un suflet viu şi în Eva, 
inteligenţa. Când spunem că femeia este doar feminină, dar nu 
are inteligenţă, afirmăm ceva complet fals, greşim flagrant. 
Femeia este mult mai inteligentă decât bărbatul. Bărbatul e 
puternic, poate să se bată; totuşi, deseori, în mintea lui nu e 
prezentă nicio mare filosofie. Mulţi spun că bărbatul este un 
geniu şi un savant. Amintiţi-vă: un geniu, o fiinţă mare nu poate 
niciodată să se nască dintr-o femeie mediocră, lipsită de 
discernământ. Tatăl poate să fie un om obişnuit, dar mama 
trebuie să fie capabilă de discernământ şi inteligenţă. Aceasta 
ne demonstrează că el îşi trece copilului inteligenţa mai greu 
decât o face mama. Când se combină inteligenţa celor doi 
părinţi, se va crea ceva bun. 

Calitatea principală a femeii este compasiunea. Dacă 
femeia e lipsită de compasiune faţă de suferinţele omeneşti, 
atunci nu va mai fi femeie. Femeia din zilele noastre îşi 
tăgăduieşte calitatea cea mai prețioasă şi încearcă să devină 
bărbat. Când doreşte să afirme ceva, ar trebui întâi să reflecteze 


şi apoi să vorbească. În general, judecata bună si prezenta de 
spirit sunt indispensabile atât pentru femeie, cât şi pentru 
bărbat. 

De opt mii de ani, bărbatul şi femeia s-au îndepărtat atât de 
mult de natura lor esenţială şi veridică, au ajuns atât de departe 
de ea acum, încât femeia nu mai e femeie şi bărbatul nu mai e 
bărbat. Dacă aţi putea să comparaţi bărbatul şi femeia de astăzi 
cu prototipurile originare, aţi vedea în ei o caricatură ridicolă! 

Ce trebuie să găsim în forma feminină? Toate virtuțile, 
toate ideile şi emoţiile sublime trebuie să fie prezente în ea. 
Femeia este purtătoarea a tot ce este mai sublim în lume, acea 
tandreţe veşnic prezentă şi păstrată în ea. 

Am văzut doar câteva femei adevărate în viaţa mea, câteva 
în Bulgaria, câteva în străinătate. Femeia adevărată poate să fie 
recunoscută după tandreţea ei, niciun cuvânt aspru nu-i poate 
ieşi din gură! Femeia care este în stare să exprime grosolănii nu 
poate să fie o manifestare a femeii adevărate, a deviat. ŞI 
bărbatul adevărat se distinge prin idealul său înalt. 

„Femeia”, în înţelegerea deplină a termenului, înseamnă „o 
uşă care poate fi deschisă doar cu Cheia Divină”. Orice uşă care 
poate fi deschisă cu cheia oamenilor obişnuiţi nu este femeie. 
Faptul că femeia e frumoasă sau poate să reprezinte un element 
de blândeţe, asta e altă poveste. Frumuseţe, graţie, bogăţie, 
forţă de caracter, toate aceste elemente se află în suflet. 

Marta şi Maria reprezintă cele două principii ale sufletului 
omenesc: latura activă şi latura pasivă. Prin Marta şi Maria sunt 
prezentate două feluri de femei, două caractere opuse, două 
manifestări ale sufletului omenesc. Una e calmă şi senină, cu 
gândurile îndreptate spre principiul veşnic aşezat pe o bază 
veşnică; cealaltă este asemenea valurilor unui ocean, 
crenguţelor unui copac, în permanentă activitate, în veşnică 
mişcare. Ca întotdeauna, Hristos îi arăta Martei ce era esenţial 
atunci când zicea: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te 
îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi- 
a ales partea cea bună, care nu i seva lua” (Luca 10, 41, 42). 

Toate cele care sunt ca Maria sunt femei nobile. Au un 
caracter bun. Au o structură perfectă a corpului şi un chip plin 
de bunătate, o privire binevoitoare, o frunte simetrică, un nas 
drept. Au inima bună, tandră şi compătimitoare faţă de 
suferinţele fiinţelor şi sunt pregătite întotdeauna să le ajute. 


„Maria” înseamnă „picătură de mare” în ebraică. Mulțumită 
Măriei mai există lumea, nu se strică, nici nu e în declin. Când 
purtaţi în voi principiul Măriei, inima vă rămâne sănătoasă. 

„Marta” are aceeaşi rădăcină cu „Mara”, care înseamnă 
„ranchiunoasă, urâcioasă şi temperament dificil”. Dacă o 
persoană e ca Marta, observaţi-o, şi veţi vedea că, atunci când 
se trezeşte dimineaţa, toţi servitorii ei sunt şi ei treziţi. Când 
strigă şi îşi agită mătura, toţi aleargă la mai bine de o jumătate 
de kilometru de ea. O veţi găsi pe Marta în biserici, în şcoli şi 
peste tot în parcuri şi locuri publice. E la fel de indispensabilă ca 
Maria. Totuşi, n-ar trebui să acordaţi prioritate niciuneia dintre 
ele. Imaginaţi-vă că toţi în lume sunt ca Marta, strigând şi 
stârnind praful, agitând mătura. Ce fel de muzică ar produce 
asta? Cu Marta, casele ar fi bine organizate, totul ar fi în ordine 
şi bine structurat, am avea forme nemaipomenit de eficiente, 
dar ne-ar lipsi viaţa. Fără Marta, însă, ce ar face-o pe Maria 
„Sărată”? Principiul mai elevat al Măriei ne demonstrează 
drumul de urmat ca să-L slujim personal pe Dumnezeu. In 
această slujire vom găsi sensul vieţii. 

Învățătura divină nu ne cere să ne retragem de la 
îndatoririle zilnice, ci doar acea parte din îndatoririle zilnice care 
îi revin Măriei ar trebui mai degrabă să-i fie date Martei, vorbind, 
bineînţeles, simbolic. 

În zilele noastre, femeia este considerată o fiinţă ce are 
nevoie de un soţ care să se ocupe de ea. Vă spun: aceea nu e 
femeie, e o persoană handicapată dintr-un spital. Pentru mine, 
femeia este cea care va salva lumea, femeia este cea care ţine 
cheile vieţii în mână, femeia este cea prin care este manifestată 
forţa grandioasă şi atotputernică a lubirii (care dă viaţă lumii). 
De aceea, Mântuirea lumii va veni prin femeie, nu prin bărbat. 

Bărbatul se plânge că femeia i-a provocat păcatele; totuşi, 
lară ea, ar fi total pierdut. Femeia este „răul” cel mai mic din 
lume. Fără ea, situaţia planetară ar fi mult mai rea. 

Femeia trebuie să depună eforturi ca să obţină profunzimea 
sufletului. Trebuie să acţioneze intens asupra ei înseşi, să se 
educe, astfel încât să poată într-o zi să dea naştere unor fii buni, 
unor buni cetăţeni. Cât timp nu-şi îndeplineşte sarcina pe deplin, 
va fi făcută vinovată întotdeauna de toată mizeria lumii. Lumea 
are nevoie de femei binevoitoare, paşnice şi nobile. 


Tipul de copil pe care il va aduce pe lume mama (sfânt sau 
criminal) depinde de materia purá sau impură care este pusă la 
dispoziţia copilului de către mamă. Veţi spune că divinul îşi are 
locul doar în copiii buni. E fals. In procesul de concepere şi de 
creare a copilului, prezenţa divină nu se află încă acolo. Este un 
proces interior. Divinul din interiorul omului se manifestă mai 
târziu, după naşterea copilului, când el se diferenţiază ca 
materie şi spirit. 

Bărbatul reprezintă creierul central în fiinţa omenească, cel 
prin care ea este legată de lumea exterioară. Femeia reprezintă 
creierul ventricular, care este legat de interior, Lumea Divină. 
Creierul ventricular este în relaţie cu întregul univers şi de aceea 
femeia este legată de lumea divină mai intens decât bărbatul. 
Ceea ce este perceput prin creierul ventricular sau sistemul 
nervos simpatic este mai aproape de adevăr decât ceea ce este 
recunoscut prin creier. 

Fiinţa omenească trebuie să aplice două legi mari în viaţă. 
Prima lege, lubirea de Dumnezeu, reprezintă bărbatul. A doua 
lege, „iubiţi-vă aproapele”, reprezintă femeia. Bărbatul trebuie 
să se ocupe de prima lege, femeia, de a doua. Fiinţa omenească 
trebuie însă să ştie să se ocupe de amândouă. Legea a doua, 
lubirea de aproapele nostru, care e a femeii, creează ordinea 
socială. Deci societatea de astăzi şi tot ce conţine ea, mai bun 
sau mai Putin bun, este rezultatul femeii asuprite. Aşadar, ce 
scop trebuie să urmărească societatea şi naţiunile de astăzi? 
Punerea în valoare a femeii! Ea trebuie să fie ridicată la rangul 
pe care îl deţinea cândva. Aşezaţi din nou femeia la nivelul la 
care era, şi veţi vedea că în douăzeci şi cinci de ani lumea se va 
ameliora foarte mult. Salvarea lumii depinde de punerea în 
valoare a femeii. Dacă nu-i vom permite femeii această ridicare 
la rangul ei şi ea va omite să facă eforturile, Salvarea nu va veni 
- nu există altă cale. 

Când vorbesc despre ridicarea femeii, am în minte faptul că 
această idee ar trebui să străbată lumea întreagă. Şi nu trebuie 
să se aplice numai la oameni, ci şi la plante, animale şi 
minerale. Această mare lege ar trebui să se aplice complet în 
inima omului. Când fiinţa omenească abuzează de inima ei, nici 
mântuirea nu poate veni. Mântuirea omenirii de astăzi constă în 
înălţarea sufletului. Dacă vă deterioraţi, vi se deteriorează şi 
inima. Când vă înălţaţi, vi se înalţă şi inima. Toţi îngerii, toti 


sfinţii, toate fiinţele avansate se străduiesc să înalțe femeia. 
Multe dintre persoanele din prezent se revoltă împotriva acestei 
mari idei şi zic: „Oare ştiţi ce este o femeie? E ca un şarpe!”. 
Numai cei care şi-au fript deja degetele pot să vorbească astfel 
despre femeie. 

Când ziceţi că femeia nu e ceva bun, vă întreb: Cine nu e 
născut din femeie? Mama voastră, care v-a purtat în pântece, în 
minte şi în inimă, care v-a ţinut în braţe, n-a fost femeie? Uitaţi 
că s-a uzat pentru voi. N-are importanţă ce a fost acea femeie, 
astăzi e mama voastră. Dacă aveţi o parteneră, consideraţi-o ca 
pe mama voastră. Consideraţi-vă mama ca şi cum Dumnezeu S- 
ar afla în ea. Omenirea are nevoie de o transformare 
fundamentală a concepţiei despre femei; altfel, Mântuirea lumii 
va rămâne un vis nerealizabil. 

O lege importantă există şi ar trebui întotdeauna să fie 
prezentă în mintea voastră. Această lege se aplică când o 
femeie iubeşte un bărbat, căci ea este în stare să-l înalțe, să-l 
inspire în bine, să-l facă să evolueze. Dar, dacă începe să urască 
un bărbat, acesta va avea un sfârşit urât. Multe statistici făcute 
în America arată că toţi preoţii care au soţii bune sunt 
recunoscuţi ca predicatori excelenți. De ce? Pentru că acele 
femei îi iubesc şi le împărtăşesc ideile. In schimb, toate soțiile 
de preoţi care nu-şi iubesc soţii şi nu le împărtăşesc ideile au 
contribuit la declinul lor. Aşadar, femeia are puterea de a ridica 
bărbatul sau de a-l cobori. 

Acum, le repet femeilor: Aduceţi mai multă lumină în 
mintea soţilor voştri. Numai femeia poate să facă asta. Bărbatul 
nu poate să salveze alt bărbat, numai femeia e capabilă s-o 
facă. 

O femeie nu poate să reconcilieze niciodată doi bărbaţi care 
nu sunt în relaţii bune unul cu celălalt, în schimb, aduce 
intimitate între aceşti doi bărbaţi, dar nicio reconciliere. Numai 
mama e în stare să aducă pacea între doi bărbaţi care se ceartă, 
pentru că există forţe în ea care acţionează pozitiv asupra 
bărbaţilor ce simt iubire pentru ea. Din acelaşi motiv, un bărbat 
nu poate să reconcilieze două femei care sunt în relaţii proaste. 

Care este sarcina femeilor? Să se înalțe întâi ele însele şi 
apoi să-l înalțe pe bărbat. Femeia bună şi demnă reprezintă un 
ideal pentru bărbat. Ea îi inspiră impulsurile cele mai sublime, il 


obligá să gândească si, în acelaşi timp, îi aduce pacea şi liniştea 
sufletească. 

Astăzi apare femeia care va ridica omenirea. Până acum, 
femeia  evoluase în scopul dezvoltării calităţilor precum 
tandreţea şi blândeţea. Din acest motiv, natura i-a încredinţat 
sarcina de a deveni mamă, de a naşte copii şi de a-i creşte. În 
acest fel, ea se înnobilează prin suferinţe. Viitorul îi aparţine 
femeii: ea îl va educa pe bărbat. Ea a creat dezordinea în care 
se află lumea astăzi. Bărbatul luptă, dar o face întotdeauna 
pentru o femeie. Femeia trebuie să aibă o singură idee 
fundamentală: să aplice legea Iubirii. Nu vă legaţi de un bărbat 
inferior. Renunţaţi la ideea că va deveni mai bun dacă vă veţi 
căsători cu el. Căsătoria nu poate să amelioreze niciun bărbat. 

Când relaţia se bazează pe iubire, nu este necesară vreo 
aprobare legală. Bărbatul este fericit că a întâlnit femeia pe care 
o iubeşte şi îi este recunoscător lui Dumnezeu. Acelaşi lucru 
este valabil şi pentru femeie. Eforturile lor îşi vor găsi locul în 
mod firesc. O unire inspirată de iubire este mai demnă decât 
toate bogăţiile lumii. 

Dacă intraţi într-o inimă, scoateţi-vă pantofii, ridicaţi ochii şi 
rugaţi-L pe Dumnezeu să vă binecuvânteze. Când vă îndreptaţi 
faţa spre Dumnezeu, vă va trimite toate Creaturile frumoase 
care vor lucra asupra voastră şi a celei pe care aţi întâlnit-o. 
Bărbatul trebuie să-şi elibereze soţia din servitute şi să-i zică: 
„Soţia mea, eşti de acum liberă în casa mea potrivit condiţiilor 
următoare: să lucrezi potrivit lubirii de Dumnezeu, să-ţi scoţi 
jugul, să lucrezi pentru binele aproapelui şi binele sufletului tău. 
Dacă lucrezi astfel, vei fi binevenită în casa mea. Altfel, te voi 
exclude”. Acestea sunt noile reguli pe care oamenii care trăiesc 
într-o astfel de unire ar trebui să le aplice, dacă ar avea intenţia 
să se căsătorească. 

Există o forţă mai mare decât cea a unui bărbat, şi aceasta 
este forţa purității. Indiferent de cât de corupt este un bărbat, el 
se va înclina întotdeauna în faţa purității unei femei. 

lubirea şi voinţa trebuie să lucreze împreună. Când are 
aceste virtuţi, femeia poate să amelioreze stările sufleteşti ale 
soţului într-o clipă. Chiar dacă ar fi prost-dispus, îndată ce va 
intra în casă această stare îi va dispărea. 

Ce femeie nu poate să câştige stima şi respectul soţului? 
Ce femeie este incapabilă să paralizeze acţiunile negative ale 


sotului? Má refer la femeia care a dobândit iubirea si puritatea. 
lubirea este o fortá grandioasá, nimic n-o poate corupe. Doar 
iubirea si buna voinţă vor face sá fie foarte stimatá o femeie. 
Aceste virtuţi o vor înălța. 

O femeie tânără vrea să căsătorească. În primul rând, 
trebuie să-şi observe inima şi mintea ca să vadă dacă sunt în 
armonie cu această idee. Ea trebuie să fie clarvăzătoare şi să 
intre în casa alesului inimii sale, să circule prin camere, prin 
bibliotecă, să vadă cum a ordonat cărţile, să-i vadă bucătăria, 
grădina: grădina lubirii sale, a Binefacerii şi a Dreptăţii, ca să 
vadă ce flori sunt sădite acolo. Trebuie să circule peste tot şi să 
privească cum e organizat totul şi, dacă consideră că toate sunt 
în cea mai bună ordine, atunci poate să spună: „Sunt pregătită 
să mă căsătoresc cu acest bărbat”. Aceasta este adevărata 
căsătorie. 

Ea trebuie să se întrebe întâi: Dacă fac ce-mi place şi mă 
căsătoresc acum, voi reuşi să găsesc ce caut, la ce aspir 
profund? Dacă răspunsul e afirmativ, atunci se poate căsători. În 
caz contrar, ar fi mai bine să renunţe. Dacă o femeie vrea să 
aibă un copil, trebuie să se întrebe dacă va fi în stare să înalțe 
sufletul copilului şi pe al ei. Dacă poate s-o facă, poate deveni 
mamă; altfel, ar fi mai bine pentru ea să nu păşească pe calea 
maternității. 

Când taţii şi mamele îşi vor schimba sentimentele, se va 
naşte o generaţie nouă cu idei drepte şi sănătoase. 

A te căsători şi a avea un copil înseamnă a crea cele mai 
bune condiţii posibile pentru ca un suflet să Se poată dezvolta. 
El vine de la Dumnezeu să înveţe Pe Pământ şi trebuie să-l 
călăuziţi aşa cum se cuvine. 

lubirea adevărată este un model graţie căruia oamenii se 
ajută între ei să înveţe. lubirea adevărată necesită o relaţie 
conştientă între suflete. A iubi pe cineva cu adevărat înseamnă 
a trăi o relaţie bună cu cealaltă persoană. Când relaţia dintre 
două persoane care se iubesc este armonioasă, acestea sunt 
vesele, gata să se sacrifice una pentru cealaltă şi să fie 
binefăcătoare pentru toate fiinţele. Când găsiţi o fiinţă pe care o 
iubiţi şi care vă iubeşte, v-aţi găsit profesorul, veţi învăţa unul 
de la celălalt. 

Băiatul şi fata sunt tineri şi frumoşi, dar, îndată ce s-au 
căsătorit, facturile vin în casă una după alta. Ei se miră şi se 


intreabá de unde vin toate acele facturi. E simplu: nu s-au 
căsătorit cu o singură persoană, ci cu o companie întreagă care 
a dat faliment deja şi caută acum pe cineva să-i plătească 
datoriile. Fără să-şi pună vreodată întrebări, ei iau pe umerii lor 
aceste datorii şi suferă toată viaţa, fără să poată ajunge 
vreodată la suprafaţă şi să le plătească. Intr-un astfel de caz, 
doar cel care şi-a plătit toate datoriile s-a eliberat el însuşi şi i-a 
eliberat pe toţi asociaţii lui, şi numai el are dreptul să se 
căsătorească. 

Dacă tânăra femeie este pregătită să-l servească pe acest 
tânăr pentru tot restul zilelor, să-i îndeplinească toate dorinţele 
în lubire şi conştiinţă corectă, atunci se poate căsători. Dacă 
crede că obţine siguranţă şi independenţă prin căsătorie, va fi 
pur şi simplu o stăpână a casei şi va fi nefericită. 

lubirea recunoaşte o singură lege: cel care iubeşte trebuie 
să servească. 

lubirea e una şi căsătoria, cu totul altceva. O căsătorie 
leagă, complică şi restrânge libertatea sufletului omenesc. 
Uneori, unele persoane se căsătoresc ca să plătească datorii 
vechi; o astfel de căsătorie este potrivită. Această căsătorie este 
plasată în destinul acelor suflete ca să se poată elibera. De cele 
mai multe ori, oamenii se căsătoresc pentru că au sentimente 
puternice, deseori motivate de profitul material şi de ambiţie. In 
astfel de cazuri, cei doi parteneri vor suferi, ca şi copiii lor. 

lubiţi fără să vă legaţi cu lanţuri, şi veţi fi recunoscători într- 
o zi! 

Viitorul le aparţine femeilor, mamei, surorii. Ele sunt un 
canal al lubirii. lubirea nu poate veni decât Prin femei, nu prin 
bărbat. Dacă o femeie visează să se căsătorească şi să aibă un 
soţ, atunci n-a înţeles nimic. Căsătoria n-are semnificaţie pentru 
o femeie decât dacă înalţă sufletul soţului şi-i dă impulsul 
necesar pentru un comportament de viaţă corect şi chibzuit, 
folosit pentru slujirea voinţei lui Dumnezeu. Dacă nu-i este cu 
putinţă să deschidă inima soţului faţă de cei slabi şi asupriţi, 
atunci n-a realizat nimic. 

In Scripturi se spune: mare este bucuria îngerilor în Cer 
pentru fiecare femeie care şi-a dedicat inima căutării lubirii 
Divine. Eu doresc să fie mai multe femei de acest fel pe Pământ, 
pentru ca îngerii să se poată bucura. 


Dacá un tânár iubeste o fatá un timp si apoi se ráceste fatá 
de ea ca să înceapă să iubească o alta, ultima trebuie să-i 
spună: „Trebuie să te întorci la prima ta iubire, pentru că nu 
sunt în niciun caz mai bună decât ea. Dacă poţi să părăseşti aşa 
o fată, mâine o să mă părăseşti şi pe mine”. 

Noua Evă (femeia nouă) trebuie să închidă drumul lui Cain, 
ca să nu se mai poată naşte. Lumea n-are nevoie de criminali. 
Urmaşii lui Cain vorbesc de una şi de alta, pe de o parte, şi, pe 
de altă parte, creează dezordine în lume. 

Căutaţi învăţătura Nouă pe care Hristos ne-o aduce azi prin 
femeie. Ea va şterge lacrimile din ochii celor care suferă. Despre 
ce femeie vă vorbesc? Despre acea femeie care poartă 
caracterul Rahelei. Va înflori, va rodi şi roadele ei se vor coace. 
Dar, dacă vreuna dintre ele are caracterul unei Lea, atunci va 
trebui pentru mult timp să fie grefată pe alta. 

Femeile trebuie să salveze lumea şi o vor face. Numai 
mamele pot să salveze lumea. Cel care crede că lumea poate să 
fie salvată fără mame se înşală, n-a apucat pe calea cea bună. 
Cel mai sublim, cel mai puternic cuvânt din lume este „mamă”. 

Dumnezeu, îngerii şi sfinţii au încredere mare în femeie. Si 
eu am o încredere foarte mare în femei. 

Le doresc femeilor să poată deveni mame pline de iubire de 
Dumnezeu. Să-şi poată îndeplini misiunea, să înflorească, să 
poarte acest parfum şi să răspândească noblețea lubirii lor 
peste tot pe Pământ. 

Ca femei, ar trebui să doriţi să fiţi purtătoarele roadelor 
Duhului Sfânt, care sunt: iubirea, bucuria, rezistenţa la suferinţă, 
pacea, graţia, cumpătarea şi bunăvoința. In aceste roade constă 
slujirea adevărată a lui Dumnezeu. 

Există un fruct mai dulce decât iubirea? Femeia reprezintă 
Duhul Sfânt, poate să fie iubită doar dacă poartă lubirea în ea. 

Femeia este simbolul iubirii. 

Cum să aducem pacea în lume? Cine poate s-o aducă? în 
zilele noastre, nicio lege nu este în stare s evite războiul şi să 
aducă pacea. Dacă toţi oamenii de ştiinţă s-ar asocia şi ar 
începe să utilizeze ştiinţa ca să pună capăt războiului şi să ne 
aducă pacea, chiar şi ei ar da greş. 

Vă spun: există în lume o singură forţă care poate să 
distrugă războiul şi să instaureze pacea. Care este această 
forţă? Femeia! Dacă toate femeile s-ar uni şi ar zice: „începând 


de acum, nu vom mai da nastere la niciun criminal!”, atunci ele 
ar pune capăt războiului. 

Dacă fiecare mamă i-ar zice fiului ei: „Dacă-ţi ucizi fratele, 
te voi renega, n-ai să mai fii fiul meu!”, atunci războiul ar lua 
sfârşit. 

In acest scop, ar trebui ca nu doar două-trei femei să fie 
conştiente de sarcina lor, ci toate femeile împreună să-şi înalțe 
sufletul şi să înceapă să lucreze pentru salvarea lumii. Pe viitor, 
femeile vor fi considerate vinovate dacă nu-şi vor îndeplini 
sarcina. De câteva milenii, s-a abuzat de femei, fără excepţie; 
ele au fost puse în rândul sclavilor. Au trecut prin suferinţe 
insuportabile. Legea care li se aplică lor este implacabilă. De ce? 
Pentru că au puterea de a rezolva problemele omenirii şi de ao 
salva, dar nu vor să-şi îndrepte forţele spre întreaga lunie şi să 
zică: „Să sfârşim cu războaiele! Să sfârşim cu toate aceste 
înşelătorii! Să sfârşim cu toate aceste învățături false!”. 

Noi, oamenii din prezent, încercăm să rezolvăm problemele 
pe care le experimentăm. Totuşi, n-ar trebui să reglăm 
problema privind cum trăim, ci mai curând pe aceea de cum 
venim pe lume! Ar trebui să rezolvăm problema: de ce fel de 
mame şi de taţi are nevoie viitorul. 

Dacă doriţi să amelioraţi starea societăţii, ar trebui întâi ca 
mamele şi taţii să fie implicaţi în rolul lor, ca şi preoţii şi 
profesorii, inclusiv judecătorii. Dacă aceste eforturi sunt făcute 
doar de preoţi şi de profesori, nu va fi niciun rezultat. Mamele şi 
taţii trebuie să dea tonul fundamental vieţii. Unii spun că 
Biserica va salva oamenii. Eu vă spun: Salvarea va veni de la 
mame şi de la taţi. Tatăl care, de la început, dăruieşte cele mai 
bune lucruri copiilor săi este un preot, un patriarh, un episcop şi 
un rege. O mamă care inspiră elanuri sublime şi idealuri 
luminoase în sufletul copiilor ei, de la o vârstă fragedă, este o 
adevărată regină. A fi mamă sau tată sunt cele două sarcini cele 
mai sfinte pe care Dumnezeu le-a încredinţat omului. 

Astăzi, societatea îi lipseşte pe mamă şi pe tată de sarcina 
pe care trebuie s-o îndeplinească şi le zice: „Lăsaţi profesorii să 
educe copiii”. Profesorii pot să dăruiască doar în funcţie de ce 
au primit de la mama şi tatăl lor în materie de aspirații sublime 
şi idealuri luminoase în sufletul lor. Într-un sol fertil se poate 
semăna şi se obţin întotdeauna rezultate bune. Nimeni nu poate 
să semene nimic pe un sol nisipos. 


Din punct de vedere organic, două „institutii” sunt divine, a 
tatălui şi a mamei, casa fiind prima instalare pe Pământ. Nu 
există instituţie mai bună şi mai luminoasă decât casa. Nu 
există titluri mai ] 

Înalte decât acelea de „tată” şi de „mamă”. Există mulţi taţi 
şi multe mame pe Pământ, dar, în realitate, toţi sunt taţi vitregi 
şi mame vitrege. 

În raport cu lumea organică, tatăl şi mama joacă un rol 
important: transmit prin sânge copiilor calităţile sufletului lor. 
Educaţia copilului este determinată de calităţile pe care mama 
le-a dăruit copilului în cursul vârstei lui fragede. Prin cuvântul 
„sânge” nu înţeleg sângele obişnuit, ci acela care rămâne de 
neschimbat în ciuda împrejurărilor vieţii. Ca să poată veni pe 
Pământ, un suflet găseşte un tată şi o mamă care vor semna un 
contract prin care vor accepta să-l educe. După semnarea 
contractului, mama şi tatăl zic: „Ni s-a născut un copil” 

Trebuie să fie create şcoli unde să poată fi învăţate aceste 
mari legi indispensabile. De acolo, taţii buni şi mamele bune vor 
putea să fie împreună constructorii societăţii viitoare. 

Niciun copil a cărui mamă este nemulțumită şi exprimă 
acest lucru nu poate să devină un om mare. Oamenii mari sunt 
concepuţi în momentul în care mama este plină de iubire, de 
idei luminoase şi sentimente nobile. În timpul sarcinii, mama a 
dus o viaţă curată şi sănătoasă. În acest răstimp, tatăl a fost plin 
de lumină şi iubire. 

Dacă copilul este fată, înseamnă că mama a investit mai 
mult decât tatăl. Acesta din urmă foloseşte dobânzile capitalului 
mamei. Tatăl se bucură ca i s-a născut o fată, va avea astfel pe 
cine să iubească. Fiica îşi iubeşte tatăl şi fiul, mama. Dacă, într-o 
familie, se naşte un băiat, tatăl şi-a investit capitalul şi mama îl 
foloseşte. Fiul îşi iubeşte mama. 

O casă în care bărbatul sau, cu alte cuvinte, forţele 
pozitive, emisive domină este bazată pe numărul 12. Primul 
copil care se naşte într-o astfel de casă va fi băiat. Dacă forţele 
creative domină într-o casă sau, cu alte cuvinte, dacă principiul 
feminin este predominant, aceasta dovedeşte că acea casă este 
bazată pe numărul 21. Primul copil care se va naşte într-o astfel 
de casă va fi deci fată. În consecinţă, ca o fată să se poată naşte 
într-o casă, mama trebuie să fie iubitoare, iar tatăl trebuie să fie 
inteligent pentru ca în locuinţa lui să se nască un băiat. Dacă 


înţelepciunea domină într-o casă, se va naşte un băiat, dacă 
domină iubirea, se va naşte o fată. Aceasta demonstrează că 
toţi copiii se nasc conform anumitor legi. Dacă aceste legi nu 
sunt aplicate, mulţi băieţi şi multe fete se vor naşte, dar doar ca 
formă exterioară. În realitate, vor fi lipsiţi de calităţi. 

Dacă tatăl şi mama neglijează să insufle în sufletul copilului 
lor imaginea sfântă a lui Dumnezeu, înseamnă că nu şi-au 
îndeplinit nici misiunea, nici destinul. Copiii trebuie să aibă 
imaginea sfântă a mamei şi a tatălui lor în suflet ca substitute 
ale lui Dumnezeu. 

Copiii din omenirea nouă se vor distinge prin puritate şi 
sfinţenie. Când un astfel de copil va veni într-o casă, îi va aduce 
binecuvântări, precum şi anturajului şi vecinilor. Când un om 
coboară din Lumea lubirii, poartă în el binecuvântări pentru 
întreaga omenire. 

Cu cât am cântat mai cu iubire pentru un fruct, cu atât 
devine el mai dulce şi mai suculent. Aceeaşi lege este valabilă şi 
la om. Un om hrănit cu muzică şi cântece va avea o inteligenţă 
luminoasă şi o inimă mare. Se va bucura de toate. Indiferent 
unde îşi va opri privirea, va vedea întotdeauna latura bună a 
lucrurilor şi a situaţiilor. 

Când copiii sunt capabili şi nobili, înseamnă că mama a 
înţeles bine această lege cosmică. Caracterul şi forţa vitală sunt 
transmise de tată şi mintea, de mamă. Sinceritatea vine de la 
tată şi înţelegerea, de la mamă. Numai tatăl poate să-i facă să 
fie drepţi pe fiul şi pe fiica lui. Uneori, întâlnim copii sinceri şi 
inteligenţi, dar nedrepţi şi imorali. În astfel de cazuri, putem să 
spunem că unul dintre părinţi s-a înşelat. Când aceste patru 
calităţi sunt prezente la copil, aceasta dovedeşte că tatăl şi 
mama au lucrat conform lubirii Cosmice şi au putut să depună 
aceste calităţi în copilul lor. 

Părinţii creează corpul copilului, dar esenţa lui provine din 
altă sursă. 

Ca să se poată naşte un copil, tatăl şi mama trebuie să fi 
lucrat de generaţii întregi asupra lor înşişi ca să poată strânge 
materialul necesar pentru construirea unei case solide şi 
frumoase pentru copil. Dacă le lipseşte acest material, e mai 
bine pentru ei să renunţe la căsătorie şi să construiască o casă, 
deoarece aceasta se va nărui peste câţiva ani. Veţi spune că în 
Scriptură spune că oamenii trebuie să se căsătorească şi să se 


inmulteascá. Din punct de vedere divin, aceasta înseamnă: 
înmulţiţi-vă conform legii lubirii, înţelepciunii şi Adevărului. 

Mama şi tatăl trebuie să aplice legile lui Hristos chiar 
înainte de naşterea copiilor. Va trebui să trăiască conform 
acestor legi cel puţin o sută de ani înainte de a se uni. Dacă 
aceste legi vor fi devenit trup şi suflet în ei, atunci copiii lor vor 
trăi conform acestor legi. Altfel, vor da naştere unor fii şi fiice 
care nu le vor urma calea. Se spune despre unii copii că n-au 
nimic în comun cu părinţii. Aceasta este o contradicţie atât 
pentru părinţi, cât şi pentru copii. Părinţii vor încerca să-i atragă 
la ei, dar copiii îşi vor urma propriul drum. 

A venit timpul să fie create condiţii favorabile pentru 
naşterea copiilor. Ca viitoare mamă, femeia are o mare 
responsabilitate. Dacă îşi înţelege responsabilitatea, nu va 
îndrepta niciodată gânduri negative spre partenerul ei. 

Singura putere care poate să aducă ordinea în lume este 
lubirea. În acest sens, un bărbat n-ar trebui niciodată să se 
căsătorească cu o femeie pe care n-o iubeşte, pentru care nu e 
gata să sacrifice totul. Aceasta este valabil şi pentru femeie. 
Copilul trebuie să se nască ca rod al iubirii mamei şi tatălui. Un 
copil care se naşte în iubire şi în prezenţa lui Dumnezeu este un 
copil al epocii noi. Numai mamele şi taţii care trăiesc în iubire 
sunt capabili să amelioreze lumea. Doar ei pot să dea viaţă unor 
persoane noi. Dacă daţi viaţă unui băiat sau unei fete pentru 
care vă lipseşte iubirea, veţi trăi mari dificultăţi prin ei. De ce aţi 
avea nevoie de astfel de copii? 

Copilul o înalţă şi-i dă formă mamei. Copilul creează 
condiţiile pentru ca mama să se manifeste, în consecinţă, mama 
are dorinţa de a naşte copii. 

Natura cunoaşte modalităţi pentru ca o femeie infertilă să 
poată deveni fertilă, dar le ţine tăinuite. Există momente ale 
zilei în care copiii n-ar trebui nici concepuţi, nici aduşi pe lume. 
Acestea se numesc „puncte moarte”. Nu uitaţi că, aşa cum 
există metode fizice sau materiale pentru înfăptuirea unor 
lucruri, există şi metode spirituale sau Psihice specifice. Si 
unele, şi celelalte au fost utilizate încă din cele mai vechi 
timpuri. De exemplu, în biblie sunt cazuri în care femei infertile 
au conceput copii şi le-au dat viaţă. Femeia fără copii care şi-a 
întors faţa spre Dumnezeu adresându-l o rugăciune intensă şi 
sinceră, cu o promisiune în sufletul ei, îşi va vedea ruga 


îndeplinită. Omul de ştiinţă eminent recomandă puţină sare 
medicinală, dar femeia pioasă se roagă la Dumnezeu. 
Rugăciunea ei sinceră adresată lui Dumnezeu este sarea pe 
care o prescrie omul de ştiinţă. El a găsit puţină sare medicinală 
cu care o vacă stearpă poate să dea naştere unui vițel şi femeia 
infertilă, unui copil. În viitor, va trebui să găsească sarea 
potrivită graţie căreia fetele vor putea şi ele să nască. Ne putem 
întreba: De ce există sterilitate în rândul fiinţelor omeneşti? 
Cauza este o deviere de la Marea Lege Divină. Prin cuvântul 
„sterilitate” şi în sensul lui larg, înţelegem lipsa virtuţilor la o 
persoană. 

Din punct de vedere al lubirii, niciunei persoane nu-i este 
permis să se căsătorească fără să-l iubească pe celălalt. Nu-i 
este permis tatălui şi mamei să se căsătorească fără iubire, să 
aducă pe lume copii fără iubire. Urmaţi legea lubirii în toate 
acţiunile voastre, fără să vă fie teamă de nimic. Dumnezeu este 
iubire. În consecinţă, când vă căsătoriţi, cereţi-l lui Dumnezeu să 
intre în voi. Dacă Dumnezeu n-a intrat în voi, atunci căsătoria şi 
aducerea pe lume a copiilor vor deveni un act de comerţ. Dacă 
faceţi afaceri prin relaţia cea mai sfântă care poate să existe 
între două persoane, să nu aşteptaţi fericirea, împlinirea. 

Nu uitaţi că o persoană îşi pierde fericirea, îşi vede năruite 
ideile, sentimentele şi elanurile cele mai sublime în lipsa iubirii. 

Două persoane pot să se iubească şi să fie în armonie 
împreună doar dacă şi-au dezvoltat corpurile spirituale. Dacă 
corpurile lor fizice acţionează, dar corpurile lor spirituale sunt 
absente, nicio iubire nu e posibilă. Credinţa şi lubirea unei 
persoane depind deci de gradul de dezvoltare al corpului său 
spiritual. 

O femeie sau un bărbat care nu cântă nu-şi poate conduce 
bine casa, nu poate să crească copii. Ca să fie mamă sau tată, o 
persoană trebuie să Poarte imaginea lui Dumnezeu în minte, în 
suflet ŞI m inimă. Dacă această imagine lipseşte la unele 
Persoane, dar decid să-şi asume totuşi funcţia onorabilă de 
mamă sau de tată, îşi vor provoca mari necazuri. Astfel de 
părinţi vor da naştere unor copii inferiori. 

Clicile dorinţe şi impulsuri ale unei persoane “au viaţă, 
după un timp, unor idei mari. O persoană trebuie să lucreze la 
unele idei zeci de ani ca să le poată realiza. Nimic în lume nu se 
întâmplă din noroc. Ca să se poată naşte un copil frumos şi 


inteligent, mama a trebuit să lucreze zeci de ani în acea 
direcţie. Ca un copil de geniu să se poată incarna, mama trebuie 
să fi alimentat acea idee timp de secole. Când spun „mama”, nu 
înţeleg mama în sensul obişnuit al cuvântului. 

Am vrea să fim sănătoşi, fericiţi, inteligenţi, să avem o 
religie - foarte bine! Dar această religie trebuie să fie religia 
lubirii. Am vrea să avem şcoli, să facem în aşa fel încât aceste 
scoli să fie Şcolile înţelepciunii. Am vrea să avem un sistem 
social, legi; atunci să facem totul pentru ca acest sistem să fie 
bazat pe Dreptatea Divină! Această problemă va fi rezolvată de 
mamă. Care mamă? Mama din viitor, nu cea de astăzi. 

Nimeni nu se naşte din întâmplare. De exemplu, se spune 
că primul om a fost creat în ziua primului echinocţiu, când 
condiţiile erau cele mai favorabile şi armonioase. Trebuie deci 
ca toţi artiştii, toţi muzicienii, toţi autorii, toţi poeţii şi toţi marii 
oameni de ştiinţă să participe la crearea omului. Lumea are 
nevoie de persoane noi, care să lucreze la înălţarea şi 
ameliorarea ei. Aceasta depinde de femeie. Ea este factorul 
interior ce trebuie să fie în măsură să utilizeze toate condiţiile 
exterioare favorabile. În acest sens, ar trebui să privim femeia, 
mama, sora, fecioara ca pe o floare parfumată, delicată şi 
sensibilă, pe care niciun îngheţ nu poate s-o distrugă. 

Dacă naşterea este un proces important pentru care sunt 
cerute noi condiţii favorabile, atunci procesul de concepere şi 
sarcina sunt la fel de importante. Când concepe, o mamă ar 
trebui să fie ca o preoteasă; nu numai mama, ci şi tatăl, 
amândoi ar trebui să fie ca nişte preoţi ai purității şi ai vieţii 
sublime. Toţi ar trebui să lucreze pentru crearea acelor mari 
condiţii care vor permite ideilor mari să apară în lume. 

Mama este ocupată cu copiii, dar aceasta nu trebuie să fie 
singura ei preocupare. Ar trebui să exercite ceva mai elevat, să 
lucreze asupra sufletului ei. Este serviciul cel mai elevat pe care 
îl poate îndeplini asupra destinului ei. Trebuie să instaureze în 
sufetul ei calităţi care să-i permită să treacă prin toate 
încercările vieţii cu perseverenţă şi curaj. Asta nu e doar o 
chestiune de fiinţe care se înmulţesc, C1 pentru a se putea 
naşte în lume fiinţe omeneşti adevărate: fete şi băieţi care nu 
caută plăcerea, ci sunt gata să împlinească voia lui Dumnezeu şi 
să lucreze cu atenţie. 


Păstorul ştie în ce moment oile vor trebui să conceapă; în 
schimb oamenii sunt ignoranţi când este vorba să procreeze. 
Unii spun că este inutil să alegem momentul conceperii şi 
momentul venirii copilului pe lume; important e să se nască, 
atâta tot. Ei cred că este inutil să ştie când conceperea ar fi sau 
nu favorabilă. „E în mâna Domnului”, zic ei. Dumnezeu dă totul, 
da, dar ar trebui să respectaţi şi să urmaţi condiţiile favorabile 
pentru conceperea şi naşterea copilului vostru. 

Planetele influenţează favorabil sau defavorabil momentul 
naşterii unei persoane, dar şi pe cel al conceperii. Fiinţele atente 
tin cont de aceste momente pentru conceperea copiilor lor, ca şi 
pentru începutul fiecărei lucrări importante. 

Când spunem că omul este stăpânul propriului destin, 
aceasta înseamnă că poate să creeze tot ce doreşte. Aceasta 
dovedeşte că, înainte ca lucrurile să fie create în materie, putem 
să le creăm în forma lor ideală. Îndată ce sunt manifestate în 
materie, este aproape imposibil să mai schimbăm ceva. 

Una dintre întrebările cele mai secrete ale vieţii sună astfel: 
în ce perioadă a zilei sunt procreaţi şi se nasc băieţii şi cărei 
perioade îi corespund conceperea şi naşterea fetelor? Se poate 
hotări cât se poate de exact dacă vom concepe o fată sau un 
băiat dimineaţa, la prânz sau seara. Ora şi minutul exact pentru 
conceperea unei fete sau a unui băiat sunt fixate. 

Persoanele care se nasc în cursul nopţii poartă semnele 
nopţii; persoanele care se nasc în timpul zilei poartă semnele 
zilei. În plus, cei care sunt născuţi dimineaţa, la răsăritul 
soarelui, sunt complet diferiţi de cei care s-au născut seara, la 
apusul soarelui. În general, fiecare persoană poartă semnele 
orei, minutului şi chiar secundei naşterii sale. 

Femeia însărcinată trebuie să poarte copilul cu bucurie şi 
tandreţe, cu frumuseţe şi smerenie, ca să-i transmită aceste 
calităţi. Numai astfel se va ameliora generaţia următoare. 

„Luaţi jugul meu asupra voastră... pentru că eu sunt blând 
şi cu inima smerită” (Matei 11, 29). lată un verset demn să fie 
folosit în viaţă. Fiecare om ar trebui să-l înscrie în mintea şi în 
inima lui. Femeia 1llsărcinată ar trebui să repete acest verset pe 
toată durata sarcinii. Uneori îşi aminteşte acest verset, dar, de 
cele mai multe ori, abia după naşterea copilului, şi atunci e deja 
prea târziu. 


Femeia din cultura nouă îşi va educa pruncii chiar înainte 
de a fi născuţi, pe când se află încă în pântece. Acolo, copilul are 
toate condiţiile pentru ucenicie. După naştere, va avea nevoie 
de condiţii bine determinate ca să asimileze ce a primit. De 
aceea, viaţa intelectuală a femeii însărcinate n-ar trebui să fie 
neglijată. Literatura cea mai bună ar trebui să fie hrana minţii 
sale. Viaţa sfinţilor, a sufletelor mari ar trebui să fie subiectul 
gândurilor sale. Poezia pe care o va citi va fi frumoasă şi 
sublimă, va asculta muzică şi cântece splendide; acele 
momente îi vor înfrumuseţa rutina vieţii. Calmul şi liniştea îi sunt 
indispensabile femeii şi mamei, dar şi naturii care, în acest 
răstimp preţios, face un mare efort de creaţie, crearea unei 
fiinţe omeneşti. Dacă doriţi ca fructul pomului să fie bun, creaţi 
condiţii propice şi lăsaţi natura să facă restul. Acelaşi lucru este 
valabil şi pentru crearea unei fiinţe omeneşti. O persoană bună 
şi inteligentă concepe în condiţii speciale. Pentru aceasta, sunt 
necesare trei condiţii prealabile: scopul, mijloacele şi realizarea. 
Le veţi regăsi în natura sensibilă, care este sănătate, frumuseţe 
şi puritate. 

În timpul sarcinii, femeia ar trebui să se înconjoare doar de 
imagini frumoase şi constituirea minţii copilului va fi astfel bună. 
Vechii greci erau mai avansați decât noi, căci, atunci când o 
femeie era însărcinată, era plasată într-un mediu în care putea 
să contemple opere de artă frumoase. Ca să poată dezvolta 
frumosul în ea, o fiinţă trebuie să privească lucruri frumoase. 

În acest timp, soţul ar trebui să fie un model pentru soţie. 
Ea ar trebui să vadă în el cele mai mari calităţi, căci, dacă va 
avea cea mai mică îndoială, asta se va reflecta mai târziu în 
copil. În momentul conceperii, n-ar trebui să fie dezamăgită de 
sot dacă a făcut-o nefericită, căci copilul va fi şi el nefericit, 
sentimentele mamei se vor reflecta în el. 

Educaţia copilului trebuie să fie considerată în totalitatea ei. 
Noi am deformat funcţiile naturii şi, în ignoranţa noastră, 
încercăm să ne remediem greşelile. Dar nu va funcţiona corect. 
Doar Dumnezeu ne poate transforma şi educa. Hristos zicea: 
„Dacă nu vă naşteţi din nou, nu veţi putea intra în împărăţia lui 
Dumnezeu”. Adică nu veţi putea să vă educați voi înşivă. 
Educaţia cere să ne naştem din nou în mintea noastră. Doar cu 
această condiţie vom putea să-i educăm pe ceilalţi. Sá luăm un 
exemplu: Ce fel de copii se vor naşte dintr-o mamă a cărei 


minte nu este nici preocupatá, nici deranjatá de dificultátile si 
de contradicţiile vieţii si care e liniştită întotdeauna? Ea va da 
naştere unor copii sănătoşi. Toate mamele care poartă pacea în 
suflet vor procrea copii sănătoşi în această lume, în schimb, cele 
care au fost îngrijorate constant în cursul sarcinii (n-are 
importanţă dacă din cauza unor condiţii de viaţă dificile sau a 
unor împrejurări defavorabile ale naturii) vor da viaţă unor copii 
bolnăvicioşi şi plăpânzi. Cu alte cuvinte, cel mai bun copil, cel 
mai bun embrion care este depus în uterul unei femei poate să 
fie afectat dacă mama este nepăsătoare în perioada sarcinii. 

O mamă poate să inspire respect şi stimă copiilor săi. Dacă 
o aud că vine, se ridică şi zic: „Vine mama”. Să nu credeţi că 
mama e o femeie moale, lipsită de caracter. 

Mai multe mame sunt influențate de societate şi le este 
ruşine sau teamă să aleagă un drum spiritual, ca să ducă o viaţă 
spirituală. Ele nu-şi dau seama că societatea este o falsă 
autoritate în această privinţă. Este vorba de propriul suflet şi 
mama este înaintea societăţii. Primul născut are întotdeauna 
experienţa cea mai mare. 

Ca să poată să reuşească educaţia copiilor, o mamă ar 
trebui să fie complet pură. Mama lipsită de puritate nu poate 
nici să crească, nici să educe copiii- Nu vă puteţi dezvolta moral 
dacă nu vă purificaţi fiinţa. Dacă purtaţi în voi unele păcate, 
slăbiciuni sau idei stupide, crezând că veţi scăpa de ele cu 
ajutorul Noii învățături, puteţi fi sigure că veţi rămâne aceleaşi 
persoane. Natura nu toarnă niciodată vin nou în stacane vechi. 
Noul va putea intra în voi dacă v-aţi purificat mintea de toate 
ideile false şi v-aţi eliminat din inimă toate viciile. Trebuie să vă 
îndreptaţi în fiecare minut spre puritate. 

Soţul trebuie să fie binevoitor şi mama, virtuoasă. Generos 
este cel în mintea căruia nu pătrunde niciodată îndoiala privind 
femeia. Pură şi virtuoasă este femeia care nu permite niciodată 
vreunui gând impur sau de îndoială faţă de soţul ei să-i pătrundă 
în minte. Despre o astfel de femeie se poate spune că este 
fecioară. Dacă femeia permite să-i intre în gânduri ceva negativ, 
nu mai e fecioară. Cu cât e mai mare inteligenţa părinţilor, cu 
atât mai înzestrați vor fi copiii. În casa unde mama şi tatăl au 
fost virtuoşi (în adevăratul înţeles al cuvântului) se vor naşte cei 
mai buni copii, cei mai înzestrați şi cei mai inteligenţi. Avem 
exemplul lui Hristos, adus pe lume de fecioara cea mai pură. 


Cuvântul „fecioará” implică puritate şi perfecţiune. Tatii 
sunt prea slabi ca să le transmită copiilor geniul. Mamele sunt în 
măsură să le dăruiască mai mult copiilor decât taţii. Geniul 
provine de la latura maternă care trece prin emoţii. Purtătoarea 
de geniu este mintea, alimentată de suflet. Cuvântul „geniu” 
vine din greceşte şi înseamnă început, origine a lucrurilor. 
Oamenii învăţaţi au dat o altă semnificaţie acestui cuvânt, care 
a ajuns să denumească un om care creează şi modelează 
epocile. Oamenii de geniu lucrează în lumea materiei solide. 
Vieţile lor sunt expuse la mari perturbări şi din acest motiv mor 
deseori prematur. Pentru ca un geniu să poată trăi mai mulţi ani 
pe Pământ, trebuie să devină sfânt. 

Viaţa poate să se dezvolte după un model bine ordonat 
dacă soţul şi soţia formează o unitate. Cum poate o femeie să 
amelioreze caracterul soţului? Graţie calităţilor ei. Femeia 
reprezintă numărul doi. Numărul doi conţine o calitate cu totul 
deosebită, aceea a reconcilierii. Aşadar, femeia are capacitatea 
de a aduce pacea. Ea îşi manifestă puterea când apare numărul 
trei, copilul. 

Unele femei spun că trebuie să devină mame. Dacă ar fi 
atât de uşor, pasărea şi vaca, lupoaica şi leoaica ar fi şi ele 
mame. Dar mamele au rezolvat problema? Mama trebuie să 
rezolve problema virtuţilor, ca să le poată transmite la naştere 
copilului. Este insuficient ca o femeie doar să vrea să devină 
mamă. Ea trebuie să-şi înţeleagă profund responsabilitatea şi s- 
o folosească adecvat. 

A fi mamă nu înseamnă doar a da naştere la copii. Când 
aduceţi pe lume un copil trebuie să-l înzestrați cu ideea 
supremă că divinul se va trezi în el. 

Când o fată se căsătoreşte şi devine mamă, o face rareori 
pentru că are un simţ înalt al responsabilităţilor sau o mare 
stimă pentru munca pe care o reprezintă maternitatea; foarte 
des, o face pentru că nutreşte altă dorinţă. Tânărul se 
căsătoreşte şi el deseori fără să aibă înţelegerea profundă a 
responsabilităţii pe care trebuie să şi-o asume. 

Mama este Izvorul şi ceea ce curge cu putere în ea se va 
manifesta în copil. Mama îi dăruieşte divinul din ea. Schimbul 
dintre mamă şi copil nu are loc în exteriorul ei, ci mai degrabă în 
interior. Mama joacă un rol foarte important nu numai în lumea 
materială, ci şi în lumea ideilor şi a sentimentelor. Ea nu doar 


creează forma, ci îi şi dá un conţinut şi un sens: întotdeauna are 
loc un schimb între sufletul mamei şi sufletul copilului. 

O mamă matură aduce pe lume copii inteligenţi şi buni. O 
mamă tânără dă viaţă unor copii cu inimi iubitoare. 

Dacă vreţi să aveţi copii buni, iubiţi-L pe Dumnezeu. Pot să 
le dau sfaturi tuturor mamelor care mă ascultă acum despre ce 
trebuie să facă pentru a avea copii asemenea acelora pe care îi 
doresc. Le pot explica, tuturor tinerelor şi tuturor tinerilor care 
mă ascultă, sensul vieţii. Vă veţi căsători. Căsătoria este o 
instituţie binecuvântată, dar există trei feluri de căsătorie: 
„căsătoria din interes”, „căsătoria dintre slugă şi stăpân”, adică 
soţul este stăpânul şi femeia este servitoarea, şi, al treilea, 
căsătoria în care bărbatul şi femeia trăiesc împreună în iubire şi 
înţelepciune, unul pentru celălalt, coabitând fără să-şi spună 
vreodată un cuvânt urât, fără să-şi adreseze vreodată o privire 
iritată; o unire în care, chiar dacă ajung să facă cele mai mari 
greşeli, tot se iubesc. Numai în urma unor astfel de căsătorii 
poate veni pe lume un copil excepţional: oameni înţelepţi, sfinţi, 
slujitori ai omenirii. Dacă mama, la conceperea copilului, este 
inspirată de ideile cele mai sublime pentru omenire, atunci toate 
aceste calităţi îi vor fi transmise copilului în timpul sarcinii. Se 
poate spune că lucrează ca Dumnezeu asupra copilului ei, poate 
să modeleze acea materie cum şi-o doreşte mai bine. Dar, 
îndată ce copilul va ieşi din pântece, va deveni independent în 
ceea ce priveşte ideile şi sentimentele. Dacă mama îi transmite 
toate calităţile de iubire şi de înţelepciune în cele nouă luni de 
sarcină, copilul va avea o atitudine foarte bună faţă de mama lui 
întreaga viaţă şi va fi întotdeauna gata să se sacrifice pentru ea. 
Când un copil îşi întreabă mama de ce i-a dat viaţă, pot să 
înţeleg natura mamei. Într-adevăr, când purta în pântece acel 
copil, a nutrit gânduri negative sau tatăl lui avea o stare 
negativă. 

Băieţii şi fetele poartă ideile părinţilor. Aceasta este 
concluzia la care va ajunge ştiinţa modernă. Există o mare 
nevoie de şcoli în care tinerii vor putea să se dezvolte corect, să 
fie lămuriţi cu privire la marile legi. În aceste şcoli vor fi învăţaţi 
cum să devină taţi buni şi mame bune, precum şi buni 
constructori ai societăţii viitoare. 

Totul trebuie făcut cu iubire. Este criminal să facem ceva 
fără iubire. Căsătoriile moderne sunt acte de impuritate şi lipsă 


de iubire. Douá persoane ar trebui sá fie unite si sá tráiascá fárá 
Dumnezeu? 

Ce se poate astepta de la o astfel de cásátorie? La Ce fel de 
copii vor da nastere aceste persoane? La criminali. De ce? 
Deoarece vor procrea copii fără iubire. Plantati o floare la umbră 
şi observați ce se întâmplă. Această floare nu se va dezvolta 
favorabil, va fi plăpândă. Credeţi că un copil poate să crească şi 
să vorbească corect fără iubire de Dumnezeu? 

Mama trebuie să-i transmită această iubire copilului şi doar 
cu această condiţie se vor putea trezi în el lucrurile bune. 

Înainte de a vă căsători, trebuie să trăiţi în iubire. În 
aceasta constă semnificaţia căsătoriei. Fără iubire, nu există 
căsătorie validă. Acesta este un mare adevăr. 

Când copilul se află în pântecele mamei, se găseşte într-o 
stare pasivă: nu respiră şi nu mănâncă, mama face toate aceste 
lucruri pentru el. În acea perioadă, mama se înalţă. Îi explică: 
„Acum te instruiesc, te învăţ muzica. Nu vei cânta, nici nu vei 
vorbi, ci doar vei asculta”. După ce iese din pântecele mamei, 
copilul începe să tipe. Gura începe să lucreze. În acest fel se 
manifestă copilul. 

Dacă mama îi transmite aceste idei copilului în perioada 
sarcinii - „vei deveni un copil bun, vei creşte şi vei învăţa, vei 
iubi oamenii şi îi vei ajuta” -, atunci copilul va deveni cu 
adevărat ce-şi doreşte mama. 

In pântecele mamei, mintea omenească a copilului învaţă. 
Nu rămâne într-o stare de somnolenţă, ci e trează. Participă 
împreună cu mama şi lucrează la construirea propriului corp. 

Mă adresez acum mamelor cu întrebarea următoare: „Ce 
veţi face când veţi da naştere unui copil?” Am observat bucuria 
mamei de a se ocupa de copil. Îl scaldă, îl dezmiardă, îi mângăie 
obrajii şi îl sărută. ÎI leagănă şi îi cântă „nani, nani”. Îi doreşte să 
devină o persoană foarte bogată, un negustor bogat, un om 
puternic. Ce nu-şi doreşte pentru copilul ei! Totuşi, uită să-i 
ureze lucrul cel mai important. Copilul creşte, devine un bărbat 
puternic, un negustor celebru, dar începe să-i escrocheze pe 
ceilalţi ca să devină şi mai bogat. Ajunge om de ştiinţă, dar 
începe să producă otrăvuri ca să distrugă omenirea. Devine 
puternic, dar începe să-i asuprească pe cei care sunt mai slabi 
decât el. Mama ştie doar de „nani, nani” şi se miră ce a devenit. 
Se întreabă dacă asta şi-a dorit cu adevărat. 


A devenit ce i-a cântat. Cât copilul e mic, ea cântá pentru 
el. Mai târziu, îl bate la fund. Nu vá bateti la fund copilul, mai 
degrabă atingeti-i capul şi ziceti-i: «Ideile cele mai divine si mai 
luminoase să-ţi intre în cap ca să poţi ajunge un purtător de 
lumină pentru întreaga omenire şi să-i ajuţi pe fraţii tăi mai 
slabi”. Aşezaţi-vă mâna pe capul copilului şi spuneţi-i: „Să fii 
înzestrat cu ideile cele mai sublime şi mai nobile, cu 
sentimentele cele mai divine, copilul meu!” 

Unii îşi strâng foarte tare în braţe copiii şi alimentează 
astfel egoismul din ei. interpretat, acest gest înseamnă: „Dacă 
prinzi pe cineva, ţine-l până vei putea să scoţi din el toate 
energiile”. Aceste acţiuni sunt inconştiente, totuşi, într-o zi, 
mamele vor putea să vadă rezultatele iubirii lor. Mama e 
mulţumită că pruncul e sănătos, dar trebuie să pătrundă adânc 
în sufletul lui ca să planteze acolo seminţe adevărate. Dacă nu 
pune seminţe adevărate în sufletul copilului, atunci tot ce va fi 
plantat va nimeri printre pietre, se va usca şi va muri. 

Graţie iubirii lui Dumnezeu se poate forma omul în 
pântecele mamei sale; omul nu se poate forma el însuşi. Mama 
este capabilă numai să creeze omul, forma. Omul contribuie 
doar cu cincizeci la sută la propria-i creaţie. 

Cel mai mare criminal se poate forma, dar numai când este 
în pântecele mamei sale. De aceea, femeia însărcinată trebuie 
să aibă grijă să se alimenteze doar cu o anumită hrană: idei, 
sentimente, acţiuni pure şi sublime. Este singurul mod în care 
mama îşi poate ajuta copilul, dacă are în el vreo tendinţă rea. 
Când vedem astăzi cum îşi hrănesc oamenii copiii, îi cresc şi îi 
educă, consecinţa va fi fatalmente că acei copii nu pot ajunge să 
realizeze lucruri mari. 

În momentul în care părăseşte pântecele mamei, copilul 
trece prin toate bucuriile şi suferinţele trăite de mamă în timpul 
sarcinii. Dacă, în acea perioadă, mama a fost expusă la condiţii 
exterioare nefavorabile, dar cărora le-a făcut faţă cu mult curaj, 
copilul va avea şi el la dispoziţie posibilităţi în interiorul lui care 
îl vor ajuta să depăşească dificultăţile din această lume. 

Când nu-şi iubeşte un copil mama? Când n-a fost adus pe 
lume cu iubire. Ce fel de copil va aduce pe lume mama dacă, în 
perioada sarcinii, se gândea la soţul ei şi, simultan, la alt bărbat 
pe care îl iubea? Veţi spune că asta e o crimă. Nu despre asta e 
vorba. Lucrul cel mai important este ca acea casă construită de 


dulgher sá fie solidá. Maestrul dulgher construieste acea casá 
pe o singură fundaţie. În concluzie, voi spune că tânăra trebuie 
să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubeşte, altfel e mai 
bine ca ea să renunţe la căsătorie. Acelaşi lucru este fiabil şi 
pentru tânăr. 

Hrana pe care o consumă femeia însărcinată şi felul în care 
o primeşte vor avea o mare influenţă asupra copilului ce 
urmează să se nască. Multe experienţe au ajuns la aceeaşi 
concluzie: hrana este unul dintre factorii principali ai stării de 
bine fizice şi spirituale a copilului. 

Mama şi copilul trebuie să aibă condiţii bune de viaţă. 
Copiii, cât sunt încă mici, ar trebui să trăiască în cele mai bune 
condiţii. Care sunt aceste condiţii? Ar trebui să vă hrăniţi copiii 
cu fructe. Dacă copilul e anemic, daţi-i să mănânce mai multe 
pere. Dacă are un caracter cam aspru, daţi-i mai multe mere. 
Dacă inima îi e lipsită de nobleţe, ca să-i îmblânziţi 
sentimentele, daţi-i cireşe, ce vor avea ca efect şi reglarea 
stomacului. Mai sunt fructe care au aceleaşi proprietăţi, cum ar 
fi pepenele verde şi dovlecelul. Ar trebui să fie fierte, sau 
consumate crude? în general, când este mâncat crud, fructul 
ajută la dezvoltarea sentimentelor nobile. Când copiii mănâncă 
doar fructe, n-au nevoie de nicio altă hrană. Această hrană le dă 
cea mai bună educaţie. Dar ar trebui să nu mănânce prea mult 
şi să nu-şi încarce prea mult stomacul. Dacă aş avea un copil, aş 
lua un măr roşu, i l-aş arăta încetişor copilului şi i-aş spune să se 
uite întâi la el câteva minute. Aş face asta ca să trezesc în copil 
un sentiment de recunoştinţă şi de iubire, ca astfel fructul să 
poată produce un efect bun asupra lui. Nu i-aş spune nimic în 
plus despre acel fruct. Apoi, i-aş spune să-l mănânce. Aş face 
acelaşi lucru cu prunele şi cu cireşele. 

Dacă mă întrebaţi de ce a creat Dumnezeu fructele, vă voi 
răspunde: ca să-Şi poată educa copiii. 

Laptele de mamă are o mare importanţă pentru copil. Când 
atinge pieptul mamei, se produce o influenţă pozitivă asupra 
copilului nu numai prin laptele pe care îl bea, ci şi prin forţa 
magnetică provenită din sânul stâng în sânul drept al mamei. 
Dacă îl hrăneşte o altă femeie, nu se va crea acelaşi efect. De la 
mamă curge o forţă care înnobilează copilul. Când îşi alăptează 
copilul, mama are nevoie să fie în cea mai bună stare de spirit şi 


nu trebuie în niciun caz sá fie supărată. Oamenii nu acordă 
destulă importanţă dispoziţiei mamei în acea Perioadă. 

Laptele matern conţine forţe inteligente care nu se găsesc 
în niciun alt aliment. Mama va alăpta copilul trei ani şi va duce o 
viaţă pură, fără să aibă în minte niciun gând negativ. Chiar dacă 
i-ar arde Casa sau ar părăsi-o soţul, nimic n-ar trebui să-i 
deranjeze liniştea sufletească. Trebuie să fie liniştită timp de trei 
ani. Ce fac deseori mamele de astăzi? îşi hrănesc copiii cu 
diferite feluri de caşă preparate din ovăz, orz, mei etc. 

Toate aceste feluri de caşă nu-i pot asigura copilului 
elementele necesare aşa cum face laptele matern. În laptele 
mamei găsim energii conştiente pe care niciun alt aliment nu le 
poate furniza. Laptele de capră şi de vacă este bun, totuşi 
lipsesc energiile conştiente conţinute în laptele matern. De 
aceea ne mirăm când oameni de ştiinţă cu multă carte nu ştiu 
totuşi cum să mănânce şi să trăiască. 

Dacă oamenii ar înţelege cât de săracă este hrana 
preparată pe care o folosesc, aceasta i-ar ajuta în mare măsură 
la propria educaţie. Fiecare mamă ar trebui să memoreze asta 
pentru educaţia copilului. Până când copilul împlineşte şapte 
ani, mama ar trebui să-i pregătească mâncarea ea însăşi. Până 
la acea vârstă, copilul ar trebui să consume doar mâncare 
preparată de mama lui. De altfel, avem la dispoziţie exemplul 
păsărilor. Până cresc puii, tatăl şi mama le aduc constant de 
mâncare. li educă ei înşişi. Când sunt destul de mari, îşi iau 
zborul din cuib şi părinţii îi lasă să se îngrijească singuri. Păsările 
au rezolvat viaţa de familie mai bine decât o fac oamenii. 

Mama adevărată este cea care e bună cu propriii copii, ca 
şi cu cei ai altor părinţi. Sănătatea copiilor depinde de relaţia 
mamei cu copiii celorlalţi. 

Cu cât mama îşi va ţine mai mult copilul în braţe, cu atât 
acesta va deveni mai atent. 

Cu cât îi cântăm mai mult unui fruct, cu atât va deveni mai 
dulce. Aceeaşi lege se aplică şi unei persoane. Un copil care a 
crescut cu muzică şi cântece va avea idei luminoase şi o inimă 
mare şi » , primitoare. Această persoană va aprecia tot şi va 
vedea doar partea bună a lucrurilor care i se vor întâmpla în 
viaţă. 

Mama este guvernanta lui Dumnezeu, îi educă pe copii. 


În timp ce copiii cresc şi sunt educati, este indispensabil ca 
între mamă şi copii să existe armonie. Dacă există armonie în 
sânul familiei, mama va intra în contact cu creaturile sensibile 
din regiunile superioare ale universului, care o vor ajuta în 
educarea copiilor ei. Dacă lipseşte armonia, mama va intra în 
contact cu creaturile din regiunile subterane, care îi vor 
obstrucţiona drumul. 

Există două căi prin care se manifestă învăţătura lui 
Dumnezeu: şcolile şi mama. Aceste două elemente trebuie să se 
înţeleagă asemenea grădinarilor şi fermierilor care studiază 
condiţiile în care pot să semene grânele. 

Toate calităţile negative ale mamei se transformă în calităţi 
negative la copil. Putem să dovedim această stare de lucruri cu 
statistici. Astfel, calităţile mamei vor deveni calităţi la copil şi 
calităţile tatălui se vor transmite şi ele ca atare copilului. De 
aceea, trebuie să trăim în mod pozitiv. Mama trebuie să aibă o 
dispoziţie religioasă ca să poată aştepta acelaşi lucru de la copil. 
Ce trebuie să înţelegem prin „dispoziţie religioasă”? O dispoziţie 
religioasă înseamnă că prin sufletul mamei curg curenţi de 
iubire puternici, că este pregătită să-şi iubească nu numai 
propriul copil, ci şi lumea întreagă şi are capacitatea de a se 
sacrifica pentru ceilalţi. Astfel trebuie să înţelegem „a avea o 
dispoziţie religioasă”. Că iubirea poate să iasă cu putere din voi 
şi nu numai că vă puteţi mântui voi înşivă, ci şi puteţi să fiţi gata 
să vă sacrificați pentru ceilalţi. 

Fiecare mamă care concepe un băiat sau o fată trebuie să 
zică: „Fiică sau fiule, doresc să-ţi poţi trăi viitorul conform legii 
iubirii şi s-o poţi reprezenta pe deplin”. Dacă mama rosteşte 
aceste cuvinte, va avea o fată sau un băiat care va fi un erou ce 
va trăi conform legii iubirii. Fiecare mamă trebuie să le inspire 
asta copiilor ei. 

Când tinerii se căsătoresc, trebuie să spună: „Fiii şi fiicele 
noastre trebuie să trăiască pentru lubire, pentru Dumnezeul 
lubirii care reuneşte toate fiinţele”. Noua generaţie va fi 
purtătoarea ideilor noi şi a iubirii divine. Aşa cum se prezintă 
lucrurile astăzi, dacă ne naştem fără această cunoaştere şi vrem 
să corectăm această direcţie rea pe care am apucat de mii de 
ani, nu vom putea, din păcate, să facem mare lucru. Persoana 
însăşi nu va putea face nici ea mare lucru. Numai mama, în 
pântecele ei, poate să creeze şi să formeze omul, să-l reeduce. 


Persoanei înseşi îi revine doar un procent de cincizeci la sutá din 
reeducarea sa. Această persoană este ca o corabie fără cârmă, 
aruncată de colo colo de valurile oceanului. 

In consecinţă, în viitor, trebuie să ameliorăm condiţiile de 
viaţă pentru femeie. Femeile care concep trebuie să trăiască în 
cele mai bune condiţii. Condiţiile pentru copii trebuie să fie şi ele 
schimbate. Aceste schimbări nu trebuie să se facă mecanic, ci în 
acord cu legile naturii vii. 

Definesc astfel cuvântul „mamă”: mama este acea femeie 
care este capabilă, numai ea, să aşeze în inima fiicei sale o idee 
divină. Mama care nu poate să instaureze o idee divină în 
sufletul fiicei sale nu este, aşadar, mamă. Şi un tată care nu 
poate să instaureze nicio idee divină în fiul lui nu este nici el 
tată. 

A venit timpul în care egoismul îşi va relua locul cuvenit, 
acela de unde a venit. lubirea de sine trebuie să devină 
slujitoarea lubirii pentru aproapele nostru. Eu sunt mâna 
dreaptă, stânga este cea a vecinului meu, capul este 
Dumnezeu. Mâna dreaptă trebuie să slujească mâna stângă şi 
amândouă, pe Dumnezeu. După ce va înţelege asta, niciun 
bărbat nu-şi va mai înşela soţia şi nu-i va mai face promisiuni pe 
care nu le va putea îndeplini. Ci îi va explica: „Eu sunt piciorul 
drept şi tu, piciorul stâng. Voi face primul un pas înainte şi după 
aceea va fi rândul tău. Voi merge înainte şi tu în urma mea. La 
următorul pas, tu vei merge înainte şi eu în urmă”. Capul 
familiei este tatăl şi mama este inima. Este imposibil de trăit 
fără cap sau fără inimă, ambele fiind absolut necesare. 

In fiecare dimineaţă, la trezire, întipăriţi-vă în minte aceste 
două legi: lubirea de Dumnezeu şi iubirea pentru aproapele 
nostru. Punerea în aplicare a acestor două legi în viaţa voastră 
este soluţia pentru multe probleme dificile. Cei care au pus cu 
adevărat în aplicare în viaţa lor aceste două legi au făcut câteva 
minuni. 

Acum, vă doresc să puteţi deveni toţi femei! Cu alte 
cuvinte, doresc ca sufletul tuturor fiinţelor să fie plin de iubire, 
să fie luminat şi să devină o lumânare aprinsă, pe deplin realizat 
şi vesel, astfel încât să fie pregătit zilnic pentru slujirea divină. 
Fiecare fiinţă omenească trebuie să fie mamă. În acest sens, vă 
doresc să deveniți toţi mame. Astăzi, prin cuvântul „mamă” se 
înţelege o femeie care aduce pe lume copii. Nu, mamă este doar 


cea ai cărei copii „nu mor'”. Când copiii unei mame „mor”, ea 
nu este mamă adevărată. Doar o mamă adevărată este o 
femeie pură, care rămâne fecioară şi după naşterea copilului ei. 
O mamă adevărată este acea fecioară ai cărei copii „nu mor” 
(Prin „copii” se pot înțelege aici dorințele noastre cele mai bune 
şi aspirațiile cele mai elevate, precum şi dorința maestrului 
Deunov de a vedea că pruncii viitoarei mame nu pierd niciodată 
flacăra vie a duhului lor şi că vor trăi spiritual (n.ed.)). În 
consecinţă, toate fiinţele trebuie să devină fecioare complet 
pure dacă doresc să nu moară niciodată, ca şi toate lucrurile 
cărora le-au dat viaţă. Acesta este sensul şi semnificaţia 
intrinsecă a vieţii. Dacă înţelegeţi această filosofie, viaţa voastră 
va deveni plăcută. 

Prima mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu din 
toată inima, cu toată mintea şi voinţa noastră. A doua poruncă 
este să ne iubim aproapele, să lucrăm să ne înălţăm sufletul şi 
să-l înălţăm şi pe al celorlalţi. 

Lucraţi, deci, pentru înălţarea femeii şi deveniți astfel 
constructorii unui viitor luminos pentru întreaga omenire. 


CARTEA A II-A - O NOUĂ CONCEPȚIE DESPRE FEMEI ŞI 
DESPRE NAŞTERE 


1. Venirea din cosmos 

Când vorbesc despre conştiinţa omului, înţeleg centrul 
originar de unde a provenit fiinţa omenească, acolo unde era 
liberă. Odată coborâtă în lumea materială, şi-a pierdut toate 
cunoştinţele şi a devenit sclava mediului înconjurător. Unii 
dintre voi aţi uitat de unde aţi venit, nu vă amintiţi. Eraţi în 
pântecele mamei, dar nu vă amintiţi nimic. Şi, înainte de a intra 
acolo, trăiaţi în altă parte, dar nici despre asta nu vă mai 
amintiţi nimic. Totuşi, un jet de lumină îndreptat asupra 
conştiinţei voastre ar putea să vă ajute să vă amintiţi drumul 
parcurs. Vă voi da o metodă pentru a lămuri cât dc cât această 
idee. Ocultiştii afirmă că, atunci când * fiinţă (o conştiinţă sau un 
anumit centru al lumii invizibile) doreşte să coboare pe Pământ 
(căci unele fiinţe au ° nevoie irezistibilă de a cobori din nou pe 
Pământ ca să lucreze acolo), două fiinţe sublime iau acest 
suflet, vorbim din punct de vedere omenesc, ca să-l ducă în jurul 
Pământului şi să facă trei tururi. Pământul are douăsprezece 
porţi de acces. Trebuie găsite aceste porţi în momentul în care 
sunt deschise. Îngeri aşteaptă la aceste porţi. Ei vor căuta tatăl 
şi mama şi din corpurile lor vor lua materia indispensabilă, apoi 
îi vor ruga să accepte să crească acel suflet. După aceea, vor 
adresa binecuvântările lor de Sus. 

În acel spaţiu prin care trec sufletele, există un mare strat 
sferic, care e solid. Acest strat conţine douăsprezece porţi. Când 
sufletul trebuie să coboare pe Pământ, duhurile care îl însoțesc 
fac trei tururi în jurul Pământului înainte de a trece prin una 
dintre aceste douăsprezece porţi. Fiecare poartă duce spre un 
drum pe care va apuca sufletul omenesc coborând pe Pământ. 
Aşadar, este foarte important pentru fiecare suflet omenesc pe 
ce poartă va intra. Dacă, din neatenţie, trece prin poarta 
regnului animal, incarnarea sa va fi în forma unui animal 
oarecare. De aceea, când coboară pe Pământ şi când urcă la 
cer, orice suflet omenesc trebuie să citească foarte atent 
inscripţia de pe poartă. Dacă va porni într-o direcţie greşită, va 
trebui să plătească toată viaţa această greşeală. 

E imposibil să vii pe Pământ şi să nu iubeşti pe nimeni. 


Orice fiintá omeneascá a venit pe Pámânt sub un alt nume. 
Nu mai poartá numele real care corespundea esentei sale 
originare. 

Legile lumii divine nu-i permit deloc femeii sá se 
căsătorească cu un bărbat pe care nu-l iubeşte. Legile lumii 
divine nu permit nici ca bărbatul să se căsătorească cu o femeie 
pe care n-o iubeşte. Aceste legi nu-i permit mamei să nască un 
copil pe care nu l-ar iubi înaintea conceperii. Ele nu-i permit nici 
copilului să vină pe lume dacă nu şi-a iubit mama înainte de a 
veni pe Pământ. Sunt lucruri pe care ar trebui să le aveţi 
întotdeauna în minte. 

Până în prezent, niciun tată n-a putut să-şi corecteze fiul şi 
nicio mamă n-a putut să-şi corecteze fiica. În termeni ştiinţifici, 
singura modalitate de a orienta copilul pe drumul cel drept este 
de a începe să-l educați înainte de a veni pe lume. Cu cel puţin 
zece ani înaintea venirii sale Pe Pământ, trebuie să fi avut 
contacte cu părinţii. Vă va fi adresat cel puţin o scrisoare şi va fi 
avut câteva discuţii cu voi. Trebuie să-i fi povestit cum e viaţa 
pe Pământ. Sufletele vin pe Pământ ca să fie adoptate aici. Un 
bărbat adoptă fiul altei persoane pretinzând că este tatăl lui şi 
mama îşi imaginează că a creat o fiinţă. 

Toate sufletele, chiar la nivelul cel mai ridicat al evoluţiei 
lor, au nevoie, din când în când, să coboare în lumea materială, 
ca să ia de acolo substanţele şi puterile pe care nu vor putea 
niciodată să le obţină din alte lumi. Lucrul este valabil atât 
pentru Pământ, cât şi pentru toate celelalte lumi materiale, 
acele lumi fiind guvernate de aceeaşi lege. În consecinţă, toate 
fiinţele, mai mult sau mai puţin evoluate, trebuie să se nască în 
lumi materiale. Unele îşi amintesc de regiunea de unde au venit, 
altele nu bănuiesc nimic. Pe Pământ, oamenii obişnuiţi nu-şi 
amintesc deloc existenţele lor anterioare. Câte unul pretinde că 
a înţeles ceva din trecutul care i s-a dezvăluit. Posibil, dar e 
puţin. Pe Pământ trebuie să avem neapărat darul interior al 
conştiinţei care va face să ne amintim în detaliu drumul pe care 
va trebui să apucăm la întoarcere. Este singura modalitate de a 
înţelege trama interioară a vieţii şi a trage propriile învăţăminte. 

La coborârea pe Pământ, sufletul omului stabileşte un 
contact cu Duhul Sfânt; în acest fel stabileşte mama un contact 
cu copilul ei. Pentru copil, mama reprezintă Duhul Sfânt. 


Dacă presupuneti că întreaga viaţă se exprimă doar prin şi 
în corpul fizic, greşiţi. 

Primul sfert, primii 7 ani din viaţă: dezvoltarea corpului 
fizic. 

Al doilea sfert, de la 7 la 14 ani: dezvoltarea corpului astral. 

Al treilea sfert, de la 14 la 21 de ani: dezvoltarea creierului. 

Al patrulea sfert, de la 21 la 28 de ani: dezvoltarea corpului 
cauzal. 

Apoi, acelaşi proces se repetă şi energiile din fiinţa 
omenească se transformă la fiecare 7 ani. Aceşti 7 ani au şi 
subdiviziuni. 

Intâi, copilul creşte fizic, apoi creşterea fizică se reduce pe 
măsură ce se manifestă emoţiile, mai târziu apărând gândurile. 

De la naştere până la 7 ani, fiinţa omenească se găseşte în 
lumea fizică, este perioada de evoluţie a forţelor sale fizice, 
corpul. Ea învaţă să meargă Şi-şi dezvoltă voinţa. În această 
perioadă, copilul este foarte activ. Observaţi turbulenţa şi 
vioiciunea activităţii copilului ca să înţelegeţi mai bine. De la ? la 
14 ani, copilul se găseşte în lumea spirituală, 171 dezvoltă inima 
şi sentimentele. Devine foarte Supărăcios. Tineti cont de 
această sensibilitate şi folosiţi-o la educarea lui. De la 14 la 21 
de ani, copilul se află în lumea mentală şi intelectuală, adică îşi 
dezvoltă înainte de orice inteligenţa şi dă viaţă propriilor idei; 
atunci gândurile logice capătă amploare. 

La vârsta de 14 ani, fetele trec prin anumite crize, stări 
morbide care le fac să sufere, aşa cum fiecare trece din 7 în 7 
ani: 7 ani, 14 ani, 21 de ani, 28 de ani, 35 de ani etc. La aceste 
tranziţii, fiecare om trece printr-o stare morbidă care îl face să 
sufere, dar această suferinţă este urmată de o anumită 
iluminare a conştiinţei. 

Aveţi oare cea mai mică amintire despre perioada în care 
aţi existat în regnul mineral? Toate mineralele conţin numele 
unor ființe sublime, heruvimi şi serafimi. Aţi păstrat vreo 
amintire cât de mică despre perioada în care aţi existat în 
regnul vegetal? Plantele conţin povestea vieţii îngerilor. Aveţi 
cea mai mică amintire despre perioada în care aţi existat în 
regnul animal? Animalele conţin povestea vieţii arhanghelilor. 
Aceasta este ceea ce se numeşte evoluţie. În epoca actuală, 
începută în urmă cu 18 milioane de ani, milioane de fiinţe au 
scris povestea Vieţii Divine. O foaie divină se realizează într-un 


milion de ani. Înseamnă că această carte conţine 18 foi. Ea 
ascunde un lucru sublim: viaţa îngerilor, a arhanghelilor, a 
heruvimilor şi a serafimilor. Sufletul este o carte sfântă imensă 
care conţine istoria existenţei sale. Orice mamă care dă viaţă 
copilului ei din iubire va deschide Cartea Vieţii Divine ca să 
citească ce este scris şi va cunoaşte astfel originea şi trecutul 
copilului ei. Şi, privindu-1, îi va spune: „îngeraşul meu!”. Da, dar 
nu-i cunoaşte originea. În viitor, când tinerii vor da viaţă unor 
suflete vechi, vor deschide şi vor citi pentru prima oară această 
Carte Divină. 

Fiinţa omenească coboară de mai multe ori pe Pământ. De 
câte ori? De câte ori vrea, depinde numai de ea. Fiinţa 
omenească obişnuită se reincarnează la fiecare 45 de ani, dacă 
vine pe Pământ ca să înveţe. Nişte Fiinţe sublime vor decide în 
ce familie va trebui să vină pe lume. Ea nu are liber-arbitru 
pentru această alegere. Dar, când sufletul coboară Pe Pământ 
conştient pe deplin, cu un singur obiectiv, să ajute omenirea, 
are liber-arbitru să se nască acolo unde doreşte. Cu cât fiinţa 
omenească este mai avansată în evoluţie, cu atât este mai mare 
Liberul ei arbitru la coborârea pe Pământ. Sufletele de geniu şi 
sfinţii vin rareori la începutul perioadelor în care omenirea 
începe o nouă epocă a existenţei. Marii Maeştri coboară pe 
Pământ la fiecare două mii de ani. Ei aduc o mutație 
considerabilă şi esenţială în viaţa oamenilor. 

Materia produce viaţă, deci nu e moartă, căci ceea ce este 
mort nu poate în niciun caz să creeze ceva viu. Lumina nu poate 
fi creată decât de altă lumină. O femeie naşte un copil şi se 
spune că ea l-a creat. Dar embrionul acelui copil a existat 
milioane de ani înainte ca acea mamă să-l nască. 

Încă nu suntem capabili să înţelegem care trebuie să fie 
atitudinea unei mame faţă de fiica ei, nici care trebuie să fie 
atitudinea unui tată faţă de fiul lui. Să ştiţi întâi că tatăl vostru 
pe Pământ nu este tatăl vostru real. Dacă acceptăm teoria 
reincarnării, vom şti că fiecare dintre noi a avut cel puţin 
douăzeci de taţi, unul nou la fiecare incarnare. Acum vă întreb: 
„Cine e tatăl vostru?”. Nu e unul, nu sunt doi, nici trei, ci un 
număr mare de taţi. Totuşi, în lume, tatăl este unic. Toate 
sufletele au ieşit din Dumnezeu, El este Tatăl nostru adevărat. 
Toţi cei care s-au incarnat în materie ca să formeze corpuri sunt 
ajutoarele şi asistenții lui Dumnezeu şi joacă rolul de taţi. 


2. Mama, tatàl, fiul 

După ce a creat primul om, Dumnezeu l-a aşezat în grădina 
raiului, ca să trăiască împreună cu plantele şi cu animalele, 
precum Stăpânul lor, spre a observa şi a educa. Creatorul a 
ascuns femeia înăuntrul lui Adam ca să prevină o eventuală 
stricăciune în cazul în care ar ieşi afară din el. Dar Adam era 
foarte nemulţumit şi a dorit să aibă o parteneră, după exemplul 
animalelor, care au femelele lor. Dumnezeu i-a îndeplinit 
dorinţa. A scos femeia din corpul lui Adam şi i-a dat numele Eva. 
Ea era frumoasă. Văzând-o pentru prima oară, măgarul a tras un 
răget de uimire şi extaz. Eva era foarte frumoasă. Prin strigătul 
lui, măgarul voia să-şi avertizeze stăpânul să fie atent şi să aibă 
grijă ca Eva să nu-l împingă la vreo crimă. În acelaşi timp, 
măgarul a văzut un defect la Eva. Din acel moment, Eva a 
început să-l urască pe măgar şi l-a îndemnat deseori pe Adam 
să-i mângâie spinarea cu băţul. De aceea rage măgarul şi în 
zilele noastre. El vrea în acest fel sa ne facă să înţelegem că cel 
care va spune adevărul va primi întotdeauna lovituri de bát. 

Astăzi, filosofii şi înţelepţii trebuie să-şi corecteze atitudinea 
faţă de femeie. Cei mai mulţi filosofi, savanţi şi poeţi consideră 
şi afirmă că la femeie creierul cântăreşte mai puţin decât la 
bărbat, că emoţiile femeii nu sunt constante, că e mai puţin 
inteligentă decât bărbatul etc. Caraghios, nu-i aşa? Femeia dă 
viaţă copiilor şi astfel menţine şi face să supravieţuiască 
omenirea, dar, în ciuda acestei realităţi, este considerată 
întotdeauna o fiinţă inferioară şi mai puţin inteligentă decât 
bărbatul. Dacă vreţi ca ideea voastră despre femeie să nu fie 
falsă, ar trebui să consideraţi femeia nu o persoană sau o fiinţă 
aparte, ci mai degrabă o esenţă şi o unitate complexă. In 
natură, femeia este foarte puternică, ea posedă ceva sublim. 
Dacă retrageţi principiul feminin din viaţă, va surveni imediat 
moartea. Elementul feminin sau principiul feminin poartă şi 
creează viaţă. Acest element a intrat în existenţă la începutul 
timpurilor şi a pătruns toate fiinţele vii, de la cele mai mici până 
la fiinţa omenească. Ştiind acestea, nu detaşaţi femeia de viaţă 
sau nu îndepărtați iubirea din existenţă. Femeia este simbolul 
iubirii. In zilele noastre, oamenii au o idee falsă despre femeie. 
Întreaga viaţă a oamenilor fiind falsă, imaginea femeii ni se pare 


si ea falsá. Imaginea femeii de azi este complet diferitá de cea 
originarà. 

Notiunea de femeie trebuie sá insemne pentru noi toti „o 
fiintá care e capabilá sá facá sá se nascá forta cea mai mare, o 
fiinţă care poate sá manifeste cea mai mare inteligenţă”. După 
toate acestea, vom auzi întotdeauna pe câte cineva mărturisind 
că nu vrea să fie femeie! Când zic „femeie”, vreau să spun 
iubirea nemanifestată care are vârsta unui copil şi este, deci, pe 
cale de a se dezvolta şi de a evolua. Când zic „bărbat”, vreau să 
spun iubirea manifestată care a ajuns în stadiul de virilitate. Cu 
alte cuvinte, femeia este copilăria iubirii, în timp ce bărbatul 
este înţelepciunea iubirii. Orice copil poartă în el calităţi şi 
talente care vor da rezultate bune în viitor. Mama şi tatăl sunt în 
realitate conductori sau canale pentru toate capacităţile latente 
pe care copilul le ascunde în forul său interior. In natură, mama 
şi tatăl nu sunt Mama şi Tatăl care creează fiinţele omeneşti, ei 
doar dau viaţă, dar Dumnezeu creează, in calitate de Creator, 
toate lucrurile şi orice viaţă. 

Părinţii nu-şi creează copiii şi nici nu-i posedă, e* sunt doar 
conductori sau canale care servesc unui suflet să vină pe lume. 
Ei îi eliberează drumul ca să vină pe Pământ. 

Ce este viaţa? Nu este nimic altceva decât prima fecioară 
născută în sânul lui Dumnezeu. Cel care înţelege în mod corect 
viaţa este o fecioară născută în sânul lui Dumnezeu. Toţi cei 
care n-au o idee reală şi exactă despre viaţă sunt bărbaţi şi 
femei. Un individ spune că este corect ca el să se căsătorească 
şi să aibă soţie. O individă spune că pentru ea e mai bine să se 
căsătorească şi să aibă soţ. Acestea sunt opinii şi puncte de 
vedere înguste. In realitate, trebuie să ne căsătorim şi să avem 
un partener ca să împărţim cu el toate bucuriile şi toate 
necazurile vieţii. In rezumat, gândiţi-vă la viaţă ca la o fecioară 
pură, care s-a născut în sânul lui Dumnezeu. Bărbatul exprimă 
iubirea acestei fecioare care va rămâne fecioară şi după 
căsătorie. Dacă, după căsătorie, tânăra nu rămâne fecioară 
înseamnă că n-a înţeles deloc nici sensul vieţii, nici sensul 
căsătoriei. Mama este de o natură diferită, ea se află în slujba 
naturii şi va rămâne întotdeauna fecioară. Noţiunea de femeie 
presupune să fii concubină pentru bărbat. Atâta timp cât tinerii 
şi tinerele au convingerea că devin bărbat şi femeie după 
căsătorie, se găsesc pe un drum greşit. Nu este o căsătorie 


adevărată, nu este o nuntă. Prima căsătorie se face în rai. Când 
a văzut-o pe Eva, Adam a exclamat: „E os din oasele mele şi 
carne din carnea mea!”. Rostind aceste cuvinte, Adam a făcut 
prima greşeală, considerând-o pe Eva nu o creatură a lui 
Dumnezeu venita la el ca să-i fie parteneră, ci proprietatea lui. 
Or, ce înseamnă numele Eva? O singură semnificaţie are: fiica 
lui Yahve, fiica lui Dumnezeu. În zilele noastre, toată lumea 
spune că Eva provine din coasta lui Adam. E o concepţie puerilă. 
Dumnezeu ar fi extras două coaste din corpul lui Adam care ar fi 
servit la crearea femeii. Asta nu înseamnă în mod real că Eva a 
ieşit din coastele lui Adam. 

Pentru a crea fiinţa omenească, Dumnezeu a trebuit să 
aştepte mii de ani înainte de a găsi lutul de modelat. Se spune 
că omul este făcut dintr-un lut specific, pământ roşu. Al doilea 
om a fost modelat dintr-un astfel de lut căruia Dumnezeu i-a 
dăruit suflarea vieţii. Dar, mai târziu, a văzut că acel lut roşu 
avea unele defecte şi nu era foarte curat. Atunci, a luat lut alb. 
Din coastele bărbatului a modelat femeia. In consecinţă, 
bărbatul este modelat din lut roşu şi acesta este motivul pentru 
care se înfurie deseori, în timp ce femeia este modelată din 
argilă albă şi acesta este motivul spaimelor sale. Roşul este 
culoarea vieţii, în vreme ce albul este culoarea purității. Femeia 
a înţeles greşit toate acestea şi nici bărbatul n-a priceput acest 
adevăr, aceasta fiind cauza neînțelegerilor lor şi a rezultatelor 
proaste. Mama trebuie să le transmită copiilor puritatea 
inteligenţei, în timp ce tatăl trebuie să le transmită elanul sublim 
al vieţii, şi în acest mod copilul să aprecieze marile binefaceri şi 
fericirea existenţei. 

Vreţi să aveţi o viaţă de familie şi să deveniți taţi. Pentru 
aceasta, mergeţi la Dumnezeu, care vă va da o parte. Când un 
tată vine în faţa lui Dumnezeu, El îi dă partea lui, adică o 
suferinţă de femeie. Şi mama vine în faţa lui Dumnezeu ca să-şi 
primească partea: o suferinţă de bărbat. Aşadar, tatăl aduce în 
familie ceea ce este legat de femeie, în timp ce mama aduce ce 
este legat de bărbat. Tatăl a adus iubirea, partea pe care a 
primit-o de la Dumnezeu, dar, ca să se manifeste, această iubire 
are nevoie de un veşmânt: atunci apare viaţa. Când vine în faţa 
lui Dumnezeu, mama va aduce pe Pământ înţelepciunea şi 
cunoaşterea. În consecinţă, femeile nu sunt deţinătoarele iubirii. 


Ele cresc iubirea şi aduc înţelepciunea. Bărbaţii nu sunt 
deţinătorii înţelepciunii, ei aduc doar iubirea pe Pământ. 

Prima poruncă pentru voi este să-L iubiţi pe Domnul 
Dumnezeu. El este Tatăl. A doua poruncă pentru voi este să vă 
iubiţi aproapele. Aceasta este Mama. Trebuie s-o ajutaţi pe 
Mamă, căci voi sunteţi Fiul. Tatăl, Mama şi Fiul sunt o unitate. 
Unitatea este familia. Deseori, ne căutăm aproapele în exterior, 
o mamă şi un tată. Dar amândoi se găsesc în voi înşivă şi sunt 
unici. Nu-i veţi găsi decât căutându-i în voi. 

După ce a venit pe lume, copilul îşi cunoaşte întâi mama şi 
apoi tatăl. Dacă copilul nu este alăptat de mama lui şi n-a auzit 
des vocea tatălui, va fi lipsit de condiţiile necesare cele mai 
favorabile pentru viaţa lui. Mama îi transmite blândeţea inimii, 
în timp ce tatăl îi transmite lumina inteligenţei şi forţa voinţei. 
Fără mamă, copilul va fi dur ca o piatră; fără tată, se va găsi în 
situaţia unei frunze duse de vânt în orice direcţie. Trăind cu 
tatăl, copilul va fi o frunză bine ataşată şi va sta la locul lui ca să 
beneficieze de toate binefacerile existenţei. Blândeţea şi 
compasiunea inimii vin de la mamă, în timp ce cunoaşterea şi 
lumina minţii vin de la tată. Folosesc cuvintele „tată” şi „mamă” 
în sensul lor cel mai larg. 

Mama şi tatăl unei fiinţe omeneşti rămân întotdeauna (în 
virtutea rolului pe care îl joacă în viaţa ei) o prezenţă constantă 
în adâncul sufletului său ŞI nu pot să-l părăsească niciodată ca 
să meargă în Lumea de Dincolo. 

Nicio fiinţă omenească nu vine pe lume întâmplător. Se 
presupune că primul om a fost creat în ziua primului echinocţiu, 
când împrejurările au fost favorabile şi armonioase. lată de ce 
toţi pictorii, toţi muzicienii, toţi scriitorii şi poeţii, toţi marii 
savanţi trebuie să ia parte la crearea unei fiinţe omeneşti. 
Lumea are nevoie de fiinţe omeneşti noi, care ar putea educa şi 
înălța, şi toate acestea depind doar de femeie. Ea este factorul 
intern, ea trebuie să utilizeze cu bună-ştiinţă şi corect toate 
condiţiile favorabile din exterior. Din acest punct de vedere, 
trebuie să considerăm fiecare femeie ca pe o mamă, fiecare 
soră şi fiecare tânără ca pe nişte flori delicate, care răspândesc 
un parfum foarte plăcut şi pe care trebuie să le ferim de arşiţă şi 
de ger. Dacă femeia vrea să se înalțe, va trebui înainte de orice 
să-L iubească pe Dumnezeu, Creatorul ei. Dacă va învăţa să-L 
iubească pe Dumnezeu, va contribui la înălţarea întregii omeniri. 


Numai femeia este capabilá sá dea nastere noului Adam si noii 
Eve. 

În ce moment din viaţă ne putem numi „tată” sau „mamă”? 
Tatăl trebuie să treacă prin etapa renunţării la propriul egoism. 
O persoană vrea să trăiască doar pentru ea şi să nu se ocupe de 
ceilalţi. Ca să devină tată, un bărbat trebuie să dea viaţă unui 
băiat şi unei fete. Dacă nu poate să dea viaţă nici unui băiat, nici 
unei fete, nu va fi niciodată tată. Femeia care nu e capabilă să 
aducă pe lume un băiat şi o fată nu devine niciodată mamă. 
Intâi, ea va procrea un băiat în lumea divină, acolo îl va găsi. 
Apoi, îl va naşte în lumea angelică, printre îngeri, şi îl va aduce 
în sfârşit pe lume pe Pământ, printre oameni. Cea mai mare 
comoară pe care o poate poseda un om este iubirea fiului sau a 
fiicei sale. Cea mai mare comoară pe care pot s-o aibă copiii 
este iubirea părinţilor. 

Copiii devin legitimi graţie iubirii mamei şi tatălui lor. Orice 
copil care nu este conceput din iubire este ilegitim. În lipsa 
iubirii, totul e în afara legii. 

Intre iubire şi compasiune există o legătură strânsă. Dacă 
iubirea nu se manifestă între tată şi mamă, copilul nu se va 
putea naşte. Indată ce bebeluşul se naşte, Compasiunea 
coboară de Sus ca să aibă grijă de el. Dacă Compasiunea nu-l ia 
în scutecele ei, acesta va muri. 

In mintea voastră poate să apară un gând care nu e 
conform cu natura voastră, în inimă poate sa vi se ivească o 
dorinţă care nu e conformă cu natura voastră, în voinţa voastră 
poate să-şi facă apariţia o atitudine care nu e conformă cu 
natura voastră. Astfel, acel gând, acea dorinţă şi acea atitudine 
se vor afla la originea unei contradicții care se va manifesta fie 
în prima generaţie, fie în a doua sau a treia; ea se poate 
manifesta chiar şi în a douăzeci şi cincea generaţie. Orice 
contradicţie trebuie să fie neutralizată în cea de-a patra 
generaţie. Natura nu lasă contradicţiile foarte mult timp. Ea le 
suportă maximum de la cea de-a patra până la cea de-a noua 
generaţie, nu mai mult. Orice contradicţie manifestată va 
dispărea după cea de-a noua generaţie. 

Toţi oamenii de geniu au primit din exterior un impuls care 
i-a ajutat să-şi dezvolte calităţile şi talentele. Primele impulsuri, 
mari sau mici, vin de la mamă şi de la tată, urmează profesorul, 
pe locul al treilea situându-se comunitatea. Aceştia sunt J 


intotdeauna factori determinanti. Tatál trebuie sá introducá o 
anumită energie în fiinţa omenească, în timp ce mama trebuie 
să dea o direcţie şi un sens energiilor interioare. Numai voi vă 
veţi recunoaşte mama şi tatăl. Mama voastră este cea care vă 
ajută să vă dezvoltați calităţile şi talentele ca să fiţi mulţumiţi. 
Tatăl vostru este cel care poate să vă entuziasmeze şi să vă 
facă să evoluaţi spre înalt. Cine vă pune piedici şi obstacole în 
cale nu este nici tatăl, nici mama voastră. Astfel înţeleg 
noţiunea de mamă şi cea de tată. 

Femeile sunt mai inteligente decât bărbaţii deoarece 
sufletele lor sunt mai în vârstă. De aceea le-a încredinţat 
providenţa educaţia şi înălţarea spirituală a copiilor. Bărbaţii au 
suflete mai tinere, care nu pot să îndeplinească această sarcină. 

Milioane de fiinţe omeneşti au văzut lumina zilei şi au murit, 
dar lumea nu s-a corectat încă, în prezent, mama şi tatăl joacă 
un rol esenţial în familie. În viitor, numai mama va avea acest 
rol, în timp ce tatăl va fi departe de familie. Cu alte cuvinte, 
mama lucrează din exterior, tatăl lucrează din interior şi copilul 
va fi între ei doi. Astăzi, mama este în exterior, tatăl este în 
exterior şi copilul este şi el în exterior; de aceea viaţa nu este în 
armonie. 

Dacă mama şi tatăl nu-i introduc în suflet ideea sfântă de 
Dumnezeu, copilul nu va putea să-şi îndeplinească aşa cum se 
cuvine predestinarea. Copiii trebuie să aibă în suflet imaginea 
sfântă a mamei şi a tatălui lor ca mesageri ai lui Dumnezeu. 

Orice am face, nu putem să ne debarasăm nici de mamă, 
nici de tată. Amândoi există în forul interior al oricărui om. 
Mama simbolizează iubirea, în timp ce tatăl simbolizează 
înţelepciunea. 

Tatăl şi mama îndeplinesc rolul inteligenţei şi al inimii. 
Mama este strâns legată de copilul ei. Din acest motiv i se 
adresează numai ei, pe ea o cheamă întâi şi ea este singura 
persoană care îl poate ajuta. Altfel, va trebui să se adreseze 
celorlalţi, va avea deci o ariergardă mai profundă. Ideea divină - 
depăşindu-şi limitele - se realizează prin mamă, prin tată, prin 
frate, prin soră. În fine, această idee se realizează prin 
Dumnezeu, cauza primară a tuturor lucrurilor. Acum, găsiţi că 
această ordine variază puţin, şi asta din cauză că bebeluşul este 
ori fată, ori băiat. Fetele şi băieţii plâng, dar în mod diferit. 
Lacrimile si ţipetele bebeluşilor sau ale copilaşilor sunt 


manifestári cât se poate de naturale, cáci ratiunea lipseste de 
aici. Bebelusul se va bizui pe cel care este tandru şi apoi pe cel 
care este puternic. Va merge întâi spre ce-i este util, apoi spre 
ce-i este stabil. Mama reprezintă elementul stabil şi persoana 
care dăruieşte, în timp ce tatăl reprezintă persoana care aduce 
şi furnizează. În mod subtil, fratele şi sora sunt posibilităţile. Ei 
simbolizează realităţile divine eventuale, în timp ce tatăl şi 
mama personifică realizarea divină a oricărui lucru. 

lubirea mamei este magnetică, iubirea tatălui este 
electrică. Tandreţea provine din magnetism, în timp ce forţa 
tatălui provine din electricitate. Mângâierea şi sărutarea mamei 
sunt tandre şi magnetice, alte tatălui sunt puternice şi electrice, 
ale fratelui sunt nobile, ale surorii sunt pure. Aşadar, ideile şi 
noţiunile de tată, mamă, frate şi soră participă la procesele 
naturii. O femeie zice: „Nu vreau să fiu mamă”. Aceasta 
înseamnă că nu înţelege ideea. Ideea de mamă implică nevoia 
de a fi tandră, căci mama este numai tandreţe. Un bărbat 
spune: „Nu vreau să fiu tată”. Dar fiecare trebuie să fie puternic 
ca să se manifeste. Atunci, un băiat (care va fi fratele) va spune 
că trebuie să-şi sporească forţa. Aceasta are nevoie de spaţiu şi 
de întindere, spaţiu ca să se manifeste. De aceea tatăl se 
manifestă prin fiu, căci forţa este o posibilitate de a se întinde. 
Fratele este viaţa manifestată. Fiul creşte şi tatăl sacrifică totul 
pentru el. Fiica (sora) personifică posibilităţile mamei. Adică 
mama se realizează prin fiică. Fratele şi sora nu sunt decât 
posibilităţi. În plan fizic, tatăl şi mama sunt expresia creaţiei, în 
timp ce fratele şi sora sunt viaţa manifestată. 

Dacă vrem să înţelegem viaţa, trebuie să începem cu 
familia. Mama şi tatăl stabilesc regulile vieţii de familie în casă. 

Prin cuvintele „familie” şi „casă” înţeleg întotdeauna ideile 
legate de ele. Lucrul cel mai elevat şi mai bogat de pe Pământ 
este „familia şi casa”, în consecinţă, familia şi casa - ce este mai 
elevat, aşadar - trebuie să fie construite în viaţă din materia cea 
mai raţională. Temelia acestei familii-case este formată din 
mamă şi tată, pereţii sunt copiii, acoperişul, ţiglele şi toate 
celelalte elemente sunt prietenii care îi înţeleg şi îi ajută. La 
construirea familiei şi a casei trebuie să credem, înainte de 
orice, în ce este raţional în lume. 

Copilul este principiul contrar al tatălui şi al mamei. EIl 
reflectă tot ce se ascunde în sufletul mamei şi în sufletul tatălui. 


Într-o anumită măsură, copilul este imaginea reflectată si a 
unuia, şi a celuilalt. 

Copiii sunt deţinătorii Adevărului. Nu uitaţi niciodată că, 
dacă vreţi să înţelegeţi un adevăr, copiii voştri vi-l vor spune, 
dacă vreţi să învăţaţi smerenia, copiii voştri vă vor spune ce 
este cu adevărat smerenia. 

Tatăl şi mama nu creează nici fiii, nici fiicele, în realitate, 
amândoi sunt doar intermediari pentru naşterea copiilor. În 
funcţie de gradul lor de evoluţie, fiul şi fiica îşi vor alege părinţii. 

În viaţa şi în casa voastră, îl veţi aşeza pe tată acolo unde 
se află Soarele şi pe mamă, acolo unde se află Luna, în timp ce 
voi, copiii, veţi ocupa locul Pământului. In consecinţă, starea 
oricărui copil depinde de relaţiile şi atitudinile Soarelui şi Lunii 
faţă de el. Dacă tatăl nu este în relaţii bune cu copilul, mama nu 
va putea să facă nimic. Dispoziţiile copilului faţă de tatăl lui 
trebuie să fie raţionale, faţă de mamă, trebuie să fie legate de 
iubire. Fiul va avea cel mai bun loc în familie dacă le rezervă 
părinţilor un loc de prim ordin, iar lui îşi dă un loc de al doilea 
ordin. Vrând să ocupe un loc de prim ordin, va da greş 
întotdeauna. 

Insist ca femeile învăţăturii Noi să fie perfecte. Doresc ca 
fiecare femeie să fie ordonată, curată şi îngrijită, curajoasă şi 
hotărâtă în manifestarea virtuţilor sale. Vreau ca femeia să fie 
inteligentă, ca mintea ei să fie trează şi promptă, să înţeleagă 
bine toate lucrurile şi să nu ezite deloc în faţa unei situaţii 
dificile. Doresc ca toate femeile din cultura nouă sa aibă 
trăsături prin care să se distingă de celelalte, atât prin înfăţişare 
şi supleţe a corpului, cât şi prin vioiciunea minţii. In viaţă, doresc 
ca toată lumea să zică: „lată o femeie nobilă, care are o inimă 
generoasă şi perfectă!”. Atunci bărbaţii de lângă ea, care ar fi 
înclinați să bea alcool sau să comită crime, vor putea să fie 
influenţaţi de această femeie şi vor zice: „Nu vreau să mai 
trăiesc în acest fel!”. Tuturor femeilor din cultura nouă le doresc 
ca fiecare dintre ele să privească bărbatul cu ochi curati şi 
scrutători şi să-i poată spune în mod sever şi categoric: „Calea 
pe care mergi nu e bună! N-o încuviinţez! Vino cu mine pe calea 
iubirii!” Femeia din cultura nouă trebuie să-şi educe copilul chiar 
înainte de naştere. Trebuie să-l inspire astfel: „Fiul meu, venind 
pe lume, vei vedea chipul lui Dumnezeu în mama ta, în sora ta 
şi în soţia ta. Vei avea un mare respect pentru ele şi nu vei 


admite în mintea ta niciun gând negativ, nicio emotie negativă, 
nicio intenţie negativă faţă de ele”. 

Dacă rostiţi numele mamei voastre fără iubire, cuvântul 
„mamă” îşi va pierde pe loc sensul şi conţinutul, ceea ce va face 
să se nască dizarmonie în ideile şi sentimentele voastre. 

Cele mai importante sunt orientarea şi aplicarea acestor 
forţe spre un scop. Mama se gândeşte la copilul ei, savantul se 
gândeşte la cartea lui, poetul se gândeşte la versurile lui, 
pictorul se gândeşte la tablourile lui. Diferenţa constă doar în 
modul concret al manifestării Duhului Sfânt. 


3. Ramurile iubirii 

lubirea maternă simbolizează rădăcinile vieţii; iubirea 
fratelui şi a surorii simbolizează ramurile. 

lubirea divină simbolizează fructele  Copacului Vieţii. 
Acestea sunt determinate de rădăcinile iubirii şi de ramurile 
iubirii fraţilor şi surorilor. Dar, în viitor, tocmai cu fructele 
Copacului Vieţii se vor hrăni fiinţele omeneşti ca să 
dobândească nemurirea. Aceste fructe le vor aduce viaţa nouă. 
Oriunde v-aţi duce pe globul pământesc, veţi vedea şi veţi 
întâlni peste tot reprezentanţi ai acestei vieţi noi. Aceste 
persoane se disting prin lumina blândă şi plăcută care le 
străluceşte în ochi. Numim acei bărbaţi noi şi acele femei noi 
„fraţii şi surorile omenirii”, cei care poartă în ei principiul divin. 
In ce constă noua religie? Articolul unu al acestei religii noi 
stipulează: „Ştiu şi cred că iubirea mamei mele şi iubirea tatălui 
meu sunt rădăcinile copacului vieţii sublime, viaţa iubirii”. 
Articolul doi: „Ştiu şi cred că iubirea surorii mele şi iubirea 
fratelui meu sunt ramurile copacului vieţii sublime, viaţa iubirii”. 
Articolul trei: „Ştiu şi cred că iubirea divină este fructul 
copacului vieţii sublime. Tot ce iese din mintea şi inima mea se 
transformă în fructele iubirii. Cel care va mânca din ele va 
dobândi viaţă veşnică”. 

Mama vrea să dea viaţă unui bebeluş pentru ca viaţa ei să 
aibă sens. Aceasta înseamnă că-i lipseşte ceva acestei mame şi 
din acest motiv vrea să aibă un copil. Pun o întrebare: „Va veni 
oare o zi în care mama va renunţa la a avea copii?” Răspunsul e 
negativ deocamdată şi va fi acelaşi o lungă perioadă viitoare; de 
aceea, afirmăm că în lume există un singur Dumnezeu şi toate 


divinităţile provin din El. În lume, există o singură Mamă şi toate 
mamele provin din Ea. 

Mama care e pe cale să nască poate să zică: „Sper că acest 
copil va avea grijă de mine când voi fi bătrână”. Nu toate 
mamele sunt de această părere; totuşi, li se întâmplă să aibă şi 
ele această tentaţie şi să cedeze aşteptând sau sperând un 
ajutor oarecare de la copiii lor. Puţine sunt persoanele care au o 
idee sfântă care să fie mobilul şi scopul lor în viaţă. Lumea are 
nevoie acum de un singur lucru: bărbaţi noi şi femei noi cu 
concepţii noi. Omenirea are nevoie de mame noi şi de taţi noi, 
care să fie gata să se sacrifice din iubire. Dacă părinţii şi copiii 
continuă să trăiască după vechiul mod de viaţă, cu toţii vor avea 
doar decepţii. 

Când rostesc cuvântul „inimă”, unii se gândesc la femeie, 
alţii înţeleg „mamă”, doar câţiva văd fecioara în femeie. Aceste 
trei noţiuni exprimă gradele de evoluţie a inimii omeneşti. 
Gradul inferior este femeia şi gradul superior este fecioara. Din 
alt punct de vedere, fecioara este obiectivul sublim al inimii, 
mama simbolizează condiţiile, împrejurările necesare si 
mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv, în timp ce femeia 
constituie achiziţiile reale. 

Deocamdată, în faza actuală, natura vrea să facă din 
femeie o lucrătoare divină, s-o dezrădăcineze din starea limitată 
de femeie ca să poată deveni mamă, căci orice mamă este 
efectiv şi realmente o poartă a iubirii. Apoi, mama va trebui să 
treacă prin altă fază, va trebui să devină fecioară. Este o stare 
sublimă în care mama devine complet liberă. Fiind mamă, are 
relaţii familiale şi lesnicioase cu fiul şi fiica sa, dar este şi legată 
de lumea întreagă prin gânduri, prin conştiinţă şi prin spirit. 
Aceasta înseamnă să fii mamă. Orice mamă va avea sarcina 
individuală de a se elibera de toate legăturile şi subordonările 
atât fizice, cât şi spirituale, de a suprima toate obstacolele, de a 
depăşi toate dificultăţile care o ţin în loc şi de a străpunge şi 
sfâşia tot ce o limitează ca să devină complet liberă şi naturală. 
Atunci, toţi cei care se vor găsi în relaţie cu ea vor înţelege că 
este o mamă care a atins un nivel superior. Fiind mamă, dacă 
nu reuşeşte să evolueze şi nici să se ridice la un nivel superior, 
la ce i-ar fi de folos maternitatea? 

Când vorbim despre „iubire”, înţelegem înainte de orice 
iubirea cea mai curată, iubirea maternă. Ea ne va folosi ca un fel 


de unitate de măsură, deoarece este o iubire care filtrează şi 
purifică. lubirea tatălui este şi ea pură şi purificatoare, ca un 
filtru. lubirea fratelui şi a surorii este de asemenea pură şi poate 
sluji ca unitate de măsură şi ca filtru. Mama, tatăl, fratele şi sora 
formează planurile evoluţiei individuale a iubirii. Dar ceea ce 
transmite mama iubind nu va putea niciodată să fie transmis de 
tată; ce transmite tatăl iubind nu va putea fi niciodată transmis 
de mamă. Ce transmite fratele iubind nu va putea niciodată să 
fie transmis de soră; ce transmite sora iubind nu va putea fi 
niciodată transmis de frate. În consecinţă, iubirea mamei 
conţine ceva specific, care lipseşte din iubirea tatălui, a fratelui 
şi a surorii. lubirea nu se va putea manifesta în toată 
plenitudinea ei decât traversând aceste patru planuri. La nivelul 
fiecărui plan, ea transmite ceva specific. Nu putem înţelege 
iubirea decât primind-o de pe patru planuri sau niveluri diferite, 
al mamei, al tatălui, al fratelui şi al surorii. 

În ce constă iubirea? Pot să-ţi dau să mănânci, dar nu asta 
e iubirea; pot să-ţi dau apă să bei, dar nu asta e iubirea; pot să- 
ţi dau haine să te îmbraci, dar nu asta e iubirea. Sunt capabil să- 
ţi dau toate bunurile din lume, dar iubirea nu e ascunsă în ele. 
Şi, astăzi, noi toţi ne înşelăm, facându-ne iluzii. Mama alăptează 
bebeluşul şi crede că într-o zi acel copil va avea grijă de ea, dar 
acel copil nu se găseşte în acel corp. Totuşi, se manifestă în acel 
corp care se va schimba. In acel corp trăieşte un suflet 
conştient. Dacă mama poate să stabilească un contact intim cu 
copilul, el o va înţelege. 


4. Concepere, sterilitate, avort 

Păstorul ştie foarte bine în ce moment să-şi împerecheze 
sau să-şi fertilizeze oile, dar fiinţa omenească nu ştie aproape 
nimic despre timpul cel mai potrivit pentru conceperea unui 
copil. Se spune: „N-are importanţă momentul în care e conceput 
copilul. Important e să se nască, la termen sau înainte de 
termen, după voia Domnului”. 

Dumnezeu dăruieşte totul, dar bărbaţii şi femeile trebuie să 
respecte toate condiţiile favorabile pentru conceperea şi 
naşterea copilului. 

Viaţa îşi are originile în iubire, dar nu e iubire. lubirea îi dă 
vieţii posibilitatea de a se manifesta. Mama, de exemplu, este o 
condiţie sau un factor determinant la naşterea unui copil, în 


timp ce copilul nu-i asigură mamei condiţiile necesare pentru 
viaţa ei. O mamă îi zice copilului: „Ştii că eu te-am creat?”. Este 
adevărat într-o oarecare măsură. Când un zidar pretinde că a 
creat o casă, este adevărat până la un anumit punct. Ca zidar, a 
aranjat pietrele şi cărămizile, dar nu el le-a creat. Corpul 
omenesc este una, dar fiinţa omenească în esenţa şi realitatea 
ei este ceva cu totul diferit. Fiinţa omenească are o origine 
aparte şi unică. Părinţii formează corpul copilului, dar esenţa lui 
este plămădită de Creator, care le e cu mult superior părinţilor. 

Fiecare mamă, concepându-şi copilul, băiat sau fată, ar 
trebui să zică: „Fiul meu (fiica mea), vreau să trăieşti în legea 
lubirii şi s-o manifeşti în toată plenitudinea ei”. Dacă îi vorbeşte 
astfel, fiul (fiica) va fi demn(ă) de ea şi va trái după legea lubirii. 
Fiecare mamă trebuie să le sugereze acest gând copiilor ei. 

În viitor, condiţiile de viaţă pentru femei se vor schimba. 
Femeile însărcinate trebuie să aibă cele mai bune condiţii de 
viaţă, aşa cum condiţiile de viaţă ale tuturor copiilor trebuie să 
fie modificate nu într-un mod mecanic, ci conform legii care 
acţionează în natura vie. 

„Curpenii de vie care se usucă sunt adunaţi şi aruncaţi în 
foc ca să ardă.” Acest verset se adresează şi copilului înainte de 
naştere, pe când se află în pântecele mamei. Dacă nu e unit cu 
mama şi nu reuşeşte să se hrănească în pântece, mama îl va 
avorta, ca rezultat al incapacității fetusului de a-şi folosi viaţa. 
Dacă mama hotărăşte ea însăşi să avorteze, aceasta va dovedi 
că-şi înţelege bebeluşul care nu s-a născut şi-şi dă seama de 
incapacitatea lui de a continua să trăiască. Dacă copilul este 
lipsit de iubire de mamă pentru că aceasta nu-l acceptă, nu va 
putea să devină un om celebru. În mod obişnuit, un copil poate 
să devină celebru dacă este conceput într-o perioadă în care 
mama are inima plină de iubire, dacă ea are gânduri luminoase 
şi sentimente nobile. În toată perioada sarcinii, ea îşi veghează 
copilul ca pe lumina ochilor. La naştere, acest copil poate să fie 
comparat cu un curpen care poartă multe fructe. 

În concluzie, iubirea de Sus şi iubirea de jos trebuie să se 
unească. Exact în punctul de convergenţă al energiilor acestor 
două surse se formează viaţa. Când razele şi undele tânărului şi 
ale tinerei nu converg în focar - punctul de convergenţă al 
energiilor lor - , nu vor avea copii, vor fi sterili. In schimb, dacă 
energiile lor converg în focarul comun, se va naşte un copil. Cu 


cât vor fi mai aproape de acest focar, cu atât mai frumosi vor fi 
copiii lor; cu cât vor fi mai departe de focar, cu atât mai putin 
frumoşi vor fi copiii. Este mult de învăţat despre acest subiect. 

Nu veţi fi tineri decât dacă părinţii voştri sunt tineri şi 
ambițiile voastre sunt îndeplinite de viaţă. Dacă, la concepere, 
gândurile părinţilor se îndreaptă spre avort, atunci nu veţi fi 
niciodată tineri. Ideile şi aspiraţiile voastre vor fi înguste şi 
rigide, întru totul asemănătoare cu ale părinţilor. Din acest 
motiv, fiecare iniţiativă din viaţa voastră este hărăzită eşecului 
şi insuccesului. Apoi, până la urmă, vă veţi spune: „Asta e soarta 
mea”. In realitate, tatăl şi mama au decis care vă va fi soarta. 
Acum, va trebui să faceţi eforturi imense ca să v-o amelioraţi. 
Dacă aţi acceptat gândurile divine ca bază a existenţei, aţi 
putea să vă dezbăraţi de defectele părinţilor şi ale strămoşilor. 

Care este cauza nemulțumirii pe care o are fiul faţă de 
părinţi? în cursul vieţii, exact în momentul în care a fost 
conceput fiul lor, unul dintre părinţi era interesat de o altă 
iubire, ori tatăl de altă femeie, ori mama de alt bărbat. Aşadar, 
unele lucruri necunoscute au luat parte la conceperea fiului lor. 
Aceste lucruri necunoscute îl împiedică astăzi pe fiu să fie 
mulţumit de părinţii lui. Fiecare contradicţie, oricare ar fi ea, 
lasă urme la copil. Unui bărbat îi este greu să rămână indiferent 
când vede o femeie foarte frumoasă. La fel, dacă cunoaşte un 
bărbat frumos, greu i-ar fi unei femei să nu se îndrăgostească 
de el. Dacă jinduieşti după ce nu-ţi aparţine, fiul tău va fi 
nemulţumit de tine. Aceasta este cauza misterioasă a 
contracţiilor din sânul familiei. 

La conceperea unui copil, părinţii trebuie să fie atenţi la 
timp şi la oră. Dacă începutul sarcinii se situează ziua în amiaza 
mare, copilul va avea condiţii favorabile şi mari posibilităţi. Dacă 
este conceput noaptea, copilul va avea condiţii defavorabile şi 
posibilităţi limitate. 

Când un copil este conceput într-un moment în care 
termometrul urcă, caracterul îi va fi optimist şi temperamentul, 
cald. Copilul va fi plin de iubire şi tandreţe şi va avea inima 
deschisă faţă de ceilalţi. In schimb, dacă este conceput în 
momentul în care termometrul coboară, copilul va avea un 
temperament rece, un caracter închis şi chiar se va spune 
despre el că e înclinat spre filosofie. E un fapt ştiinţific care nu 
va putea să fie dovedit decât după multe experienţe şi analize. 


Cum se poate demonstra cá tatál si fiul au trásáturi de caracter 
comune pentru cá au venit pe lume în acelaşi oras? Va trebui să 
le analizăm temperamentele ca să vedem asemănările. Dacă 
există, trebuie să le căutăm cauzele. 

Dacă amândoi au fost concepuţi atunci când termometrul 
urcă, aceasta va indica de ce au aceeaşi cantitate de căldură şi 
aceleaşi energii. 

In momentul conceperii, sufletul bebeluşului trebuie să-L 
roage pe Dumnezeu ca mama lui să nu facă avort şi totul să se 
deruleze bine la naştere. 

Orice act care nu duce la naştere, tot ce rămâne steril e 
păcat. O femeie care se ocupă de proxenetism sau desfrâu fără 
să dea viaţă unui copil cade în păcat. Concepţia răscumpără 
păcatul. Orice act care nu poartă viaţă în el este în realitate o 
risipă criminală de energie divină. 

Dacă bebeluşul este conceput în condiţii nefavorabile, nu 
va trăi mult. 

Dacă o femeie a rămas însărcinată pe când era într-o stare 
de deznădejde sau într-o situaţie alarmantă, vor exista 
consecinţe asupra dezvoltării inteligenţei copilului. Dacă mama 
a avut idei de sinucidere sau gânduri pesimiste, copilul poate să 
fie idiot sau criminal. Aceasta este concluzia unor cercetări 
ştiinţifice. Dar, dacă mama este bine-dis- pusă şi are inima plină 
de iubire, dacă are în minte gânduri sublime şi optimiste, copilul 
va purta în el acea lumină de inteligenţă şi un elan va fi 
transmis dinspre mamă către sufletul lui. 

Pentru copilul care vine pe lume totul depinde de materia 
de care dispune mama, ori pură şi luminoasă, ori impură şi 
stricată. Copilul va avea o viaţă de sfânt sau una de criminal. La 
conceperea copilului, divinul nu este încă prezent, deoarece 
această concepere este un proces inferior. Divinul coboară mai 
târziu, după naştere, când copilul se identifică Şi cu materia, şi 
cu spiritul. Fiind doar în planul materiei, copilul nu conţine în el 
nimic sublim. 

În viitor, va trebui ca femeile însărcinate să le sugereze 
copiilor gândul că nu vin pe lume doar ca să gătească sau să 
facă cumpărături, să mănânce şi să cumpere. 

Se constată că unii copii sunt înclinați spre delicte şi crime. 
Cum se explică asta? Aţi îndrăzni să-L acuzaţi pe Dumnezeu? 
Nu, deloc! Aceasta înseamnă un singur lucru: la conceperea 


acelui copil, mama şi tatăl au fost într-o stare de lipsă totală de 
iubire. În consecinţă, rezultatul a fost rău. În schimb, chiar în 
sânul unei familii care nu este bună şi chiar dacă tatăl şi mama 
erau înclinați spre crimă, dacă amândoi erau într-o stare de 
iubire sublimă la concepere, copilul ar putea fi angelic. Starea 
părinţilor este singura condiţie pentru venirea acelui suflet pe 
Pământ, căci vine cu adevărat din alt plan. 

Tatăl şi mama trăiesc în sfinţenie, dar cum se explică faptul 
că au copii delincvenţi sau criminali? Este un fapt incompatibil 
cu realitatea. Lupoaica fată un pui de lup, oaia, un miel, o fiinţă 
dă naştere altei fiinţe cu totul asemănătoare. Veţi spune că 
părinţii sunt cinstiţi, dar copiii nu sunt pentru că seamănă cu 
bunicul. Dar tu, femeie, care eşti mama lui, mărturiseşte sincer 
şi spune adevărul: când ai rămas însărcinată, aveai iubire în 
suflet, aveai adevăr în minte, aveai sfinţenie în voinţă? Nu! Tatăl 
va trebui să mărturisească şi el adevărul. De aceea, înainte de a 
da viaţă unui copil, tânărul şi tânăra trebuie să accepte iubirea, 
adevărul şi sfinţenia în sufletul lor. Aceasta este singura condiţie 
ca ei să aibă copii buni şi să trăiască cu ei în bună înţelegere, în 
iubire şi bucurie. 

Tânărul începe s-o iubească pe tânără şi devine tată. 
Tânăra începe să-l iubească pe tânăr, devine mamă şi se 
căsătoresc. Ce-aţi zice dacă s-ar căsători şi n-ar avea copii? Aţi 
zice că nu se iubesc. Când nu au avut copii, eu zic că femeia nu 
şi-a iubit soţul şi că bărbatul nu şi-a iubit soţia. Amândoi sunt 
sterili. Pomul care nu dă fructe trebuie tăiat. În cazul sterilităţii, 
în cazul morţii unui copil, vinovat este ori tatăl, ori mama. 
Studiaţi legea lubirii. lubirea neînţeleasă este cauza tuturor 
necazurilor. 

Dacă bărbatul şi femeia seamănă fizic, de exemplu sunt 
amândoi corpolenţi sau slabi, ori au acelaşi temperament, nu 
vor putea avea copii. Ca să aibă copii, tatăl şi mama trebuie să 
fie temperamente diferite. Vă dau acum un exemplu concret: 
temperamentul unei mame este sangvin, cu tendinţă spre 
mânie, caz în care tatăl ar trebui să fie flegmatic şi calm, şi 
invers. 

Dacă iubirea dintre două persoane este foarte Puternică şi 
activă, amândoi devin pozitivi, fiind Ca doi poli de acelaşi semn, 
caz în care va apărea o respingere între ele. Dacă aceste două 
persoane sunt căsătorite, nu vor avea copii, este o lege a 


planului fizic. Dacă devin negative, vor putea să aibă copii, dar 
ei nu vor avea viaţă lungă. De aceea, într-un cuplu, unul trebuie 
să fie pozitiv şi celălalt, negativ. Unul trebuie să creeze şi 
celălalt, să construiască. Dacă amândoi creează, nu vor putea 
să conceapă copii sau să dea viaţă. 

Bărbaţii şi femeile care doresc să se căsătorească nu 
trebuie să aibă temperamente similare. Degetele şi nasurile lor 
trebuie să fie diferite. 

Femeia care naşte un copil se reînnoieşte şi devine mai 
inteligentă, în timp ce femeia care face un avort îşi pierde 
forţele şi inteligenţa îi scade. 

O femeie care a făcut trei avorturi se autodistruge şi viaţa 
ei va fi un eşec. Ea poate să dea viaţă la zece copii, dar nu mai 
este femeie-mamă. 

Fiecare femeie care face avort va suporta consecinţele 
morţii acelei fiinţe omeneşti până la a patra generaţie. Natura 
nu permite să i se încalce legile. Ea cere ca naşterea unei fiinţe 
omeneşti să se facă exact la sfârşitul lunii a noua, în ora a noua, 
în minutul al nouălea şi exact în secunda a noua. 

Femeia slabă va face avort. Un pom care nu-şi poate păstra 
fructele ca să se coacă prezintă o anomalie. 

Dacă îi veţi spune unei fiinţe perfecte că trebuie să aibă un 
tată şi o mamă ca să vină pe lume, nu vă va înţelege şi se va 
mira. Ea ştie că o fiinţă este capabilă să se nască singură. In 
condiţiile actuale ale vieţii, ca să vedem lumina zilei, trebuie să 
avem un tată şi o mamă, dar cel care e perfect se va aduce 
singur pe lume. 


5. Sarcina şi educaţia parentală 

Chiar înainte de naşterea unui copil, la concepere şi în 
timpul vieţii sale în uterul mamei, în copilul care urmează să se 
nască se pot aşeza bazele educaţiei sale. 

Bebeluşul din pântecele mamei este predestinat să devină 
fiinţă omenească. El are nevoie doar de nouă luni de pregătire. 
Înainte de a ajunge în acea stare, a stat în sânul naturii mii de 
ani şi s-a format. 

Spuneţi că Dumnezeu a creat omul din lutul solului, 1-a dat 
suflare de viaţă, dar această suflare este un Proces şi cere 
anumite condiţii pentru ca spiritul omenesc să poată veni. 


Venirea pe lume a unei fiinte omenesti necesitá conditii speciale 
pentru ca acea fiintá sá poatá evolua si progresa. 

Câte luni sunt necesare pentru ca un copil sá poatá vedea 
lumina zilei? Nouă luni. In această perioadă, embrionul va lua 
400.000 de forme în pântecele mamei înainte de a deveni fiinţă 
omenească. In afara acestor 400.000 de forme, embrionul va 
trece şi prin mai multe alte forme despre care n-am să vă 
vorbesc acum. In cursul unei sarcini, puteţi să calculaţi numărul 
de forme pe care le va lua copilul pe minut, pe oră şi pe Zi. 

„Dacă nu veniţi din nou pe lume.” Dacă naşterea este un 
proces important care necesită condiţii noi şi favorabile, 
conceperea şi sarcina sunt alte procese de o foarte mare 
importanţă. In toată perioada sarcinii, mama trebuie să trăiască 
în cele mai bune condiţii: să se hrănească în mod regulat şi în 
mod raţional, în bună-dispoziţie şi având întotdeauna gânduri 
pozitive. Nu trebuie să mănânce niciodată înainte de răsăritul 
soarelui şi după apusul lui. Trebuie să respire lent şi profund. 
Toate gândurile şi emoţiile trebuie să-i fie optimiste, fără să se 
abată de la calea sa interioară. Sensibilitatea şi receptivitatea 
femeii însărcinate sporesc şi devin mai ascuţite, imaginaţia i se 
amplifică şi i se fortifică. De aceea, apropiații şi ea însăşi trebuie 
să aibă grijă ca toate ocupațiile sale, inclusiv ceea ce ea 
priveşte în jur, ca şi toate acţiunile sale, să aibă un sens nobil, 
frumos, sublim. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, trebuie să se 
plimbe contemplând frumuseţea cerului şi a pământului, mai 
ales în grădinile în care sunt flori şi pomi fructiferi. Sensul vieţii 
nu poate fi înţeles decât acolo unde această viaţă creşte şi 
evoluează. Igiena, curăţenia fizică şi puritatea intelectuală şi 
morală sunt şi ele condiţii absolut necesare şi favorabile pentru 
femeia însărcinată. Se pot găsi oare în altă parte decât în natură 
aceste condiţii perfecte? lată de ce trebuie ca ea să privească 
izvoare şi pâraie cu apă limpede, care îi vor folosi ca oglindă a 
propriei vieţi. Nopțile liniştite şi plăcute, când cerul este presărat 
cu o mulţime de stele, sunt şi ele preţioase pentru femeia care 
se pregăteşte să devină mamă. Zic: mama trebuie să-şi educe 
copilul cât se află în pântecele ei, înainte de a-l naşte. Este 
perioada şi locul în care copilul va avea la dispoziţie toate 
condiţiile ca să perceapă lumea, pe când, după naştere, va avea 
nevoie de alte condiţii favorabile ca să poată asimila tot ce a 
perceput deja. De aceea, nu trebuie să neglijăm în niciun caz 


preocupările intelectuale ale femeii însărcinate. Trebuie ca ea să 
citească cele “ai frumoase cărţi. Biografia oamenilor de geniu şi 
vieţile sfinţilor trebuie să fie subiectul gândurilor sale. Poezia, 
muzica şi cântecele sublime trebuie să-i întrerupă din când în 
când liniştea vieţii. Femeia însărcinată are nevoie de calm şi de 
linişte după imaginea Naturii, atunci când realizează un act 
sublim precum crearea unei fiinţe omeneşti. Dacă vreţi ca 
fructele unui pom să fie bune, asiguraţi condiţii bune şi lăsaţi 
Natura să facă restul. Lucrul este valabil şi în cazul creării unei 
fiinţe omeneşti. Cel care e bun şi raţional a fost conceput şi a 
evoluat într-un mediu specific, pentru aceasta fiind nevoie de 
trei factori: obiectivul, mijloacele şi achiziţiile. Aceşti trei factori 
există în Natura inteligentă şi conştientă. Natura este sănătate, 
frumuseţe şi puritate, ea nu ştie ce sunt bolile, urâţenia şi 
alterarea. 

Vechii greci erau mai avansați decât contemporanii noştri 
civilizaţi. Când femeia era însărcinată, creau pentru ea o 
ambianţă plăcută, cu peisaje frumoase. Aşadar, ca să-şi 
dezvolte frumuseţea interioară, fiinţa omenească trebuie să 
privească forme perfecte şi frumoase. 

Cel mai bun copil, adică cel mai bun embrion, aflat în 
pântecele unei femei poate să sufere o malformaţie dacă ea se 
îngrijorează şi suferă de sarcina ei. Mama poate să-i transmită în 
acea perioadă copilului propriile calităţi şi defecte. Dacă îi plac 
muzica, poezia şi artele, va transmite această înclinaţie 
copilului. E posibil şi contrariul. Dacă sufletul unei femei 
însărcinate este plin de sentimente de ură, ranchiună sau 
invidie, acestea vor fi transmise copilului. Acel copil nu doar că 
trebuie să vină pe lume, ci şi toate organele sale trebuie să fie 
formate perfect ca să funcţioneze bine după ce se naşte şi de-a 
lungul întregii vieţi, înzestrat cu organe bune, copilul va putea 
să primească forţele naturii şi să acţioneze conform voinţei 
divine. 

Primele influenţe asupra omului vin din partea mamei şi a 
tatălui. Înainte de a naşte, mama îşi modelează copilul după 
propriile gânduri, emoţii şi fapte. Alt factor important este 
influenţa hranei consumate de femeia însărcinată asupra 
copilului, cât şi a celei pe care i-o va da după naştere. Viaţa 
spirituală a mamei determină dispoziţiile copilului. Mama poate 
să dea viaţă unei fiinţe omeneşti care să fie întru totul obişnuită, 


dar şi unui copil de talent, unui geniu sau unui sfânt. De viaţa 
intelectuală a mamei depinde viitorul copilului. Mamele care nu- 
şi asumă responsabilitatea în viaţă se limitează la o existenţă 
restrânsă. 

Vedeţi un copil care se bâlbâie, căutaţi cauza şi n-o găsiţi. 
Cauza este doar mama. Când era însărcinată, în luna a patra 
sau a cincea, a întâlnit o femeie care se bâlbâia; chipul şi felul 
de a vorbi ale acelei femei au impresionat-o şi mult timp n-a 
putut să scape de acea impresie. Fără să bănuiască pericolul la 
care îl expunea pe copilul din pântecele ei, femeia i-a transmis 
acest defect. În timpul sarcinii, femeia este extrem de sensibilă 
şi impresionabilă, şi de aceea tot ce simte se reflectă asupra 
copilului. Dacă este conştientă de această realitate, mama 
trebuie să evite orice întâlnire cu persoane care au infirmităţi 
fizice sau defecte psihice. Minciuna se transmite copilului foarte 
uşor şi direct. Femeia însărcinată trebuie, aşadar, să evite orice 
contact cu oameni înclinați spre minciună. 

Fiecare nou-născut se găseşte în faţa necunoscutului şi a 
incertitudinii vieţii. După ce îşi va termina cercul întreg al vieţii, 
necunoscutul îi va deveni cunoscut şi incertitudinea va deveni 
certitudine. Cât timp se află în pântecele mamei, bebeluşul se 
găseşte într-o incertitudine completă şi se află sub influenţa 
mamei. Când vine pe lume, intră în condiţii noi şi plânge. Plânsul 
înseamnă două stări: bucurie şi tristeţe. Venind pe lume, nou- 
născutul plânge şi plânsul lui exprimă bucurie. Este foarte fericit 
pentru că scapă de condiţiile limitative în care era înainte. În 
pântecele mamei, copilul se găsea între viaţă şi moarte. 

Timp de nouă luni, cât se află în pântecele ei, mama îşi 
educă copilul. Chiar înainte de această perioadă, mama şi tatăl 
îl educau. lubirea pe care părinţii şi-o poartă reciproc este deja 
educaţia copilului pe care îl vor procrea mai târziu. Dacă copilul 
se naşte în descendenta tatălui, înseamnă că tatăl l-a educat 
mai specific. In această perioadă, copilul i-a promis tatălui că îi 
va da ascultare şi că va fi un elev silitor în schimbul asigurării 
unor condiţii bune pentru a veni pe pământ. 

Cum vor fi ochii copilului? Aceasta va depinde, în mare 
parte, de mamă. Ea este pictorul unic care îi conferă culori 
copilului. Se poate întâmpla ca, în perioada sarcinii, ochii 
albaştri ai unei persoane întâlnite să-i placă mult mamei, să nu-i 
uite şi să fie în stare să-i creeze ochi albaştri copilului. Totuşi, în 


cele mai multe cazuri, ereditatea predominá si veti constata Cel 
mai frecvent că ochii unui copil au culoarea ochilor ori ai mamei, 
ori ai tatălui, ori ai bunicii sau ai bunicului. 

Ce copil va naşte o mamă care în perioada ricinii a fost în 
mod constant îngrijorată şi speriată? Copilul va avea o 
constituţie delicată şi va suporta cu greu necazurile vieţii. 

Există o forţă interioară care leagă persoanele unele de 
altele şi formează trama în care se împletesc vieţile lor. În viitor, 
când vom conştientiza această lege sublimă, vom şti că toate 
fiinţele omeneşti trebuie să creeze condiţii bune ca să evite 
toate necazurile epocii actuale. Am afirmat de mai multe ori că 
numai mamele sunt capabile să îndeplinească această sarcină 
sublimă. La conceperea copilului, fată sau băiat, fiecare mamă 
va trebui să spună: „Fiul meu (fiica mea), vreau să trăieşti în 
legea lubirii şi să-i manifesti plenitudinea”. Dacă îi spune 
aceasta, copilul va fi demn de ea şi va trăi după legea lubirii. 
Fiecare mamă trebuie să le sugereze această idee copiilor ei. 

Noua generaţie va aduce ideile noi ale lubirii divine. Dacă 
venim pe lume întotdeauna în acelaşi fel, adică mereu cu ideile 
noastre perimate şi obiceiurile ancestrale, cum putem pretinde 
să reeducăm fiinţele omeneşti care au existat şi lucrat timp de 
milenii? Nu vom putea să facem nimic. Omul nu poate fi 
reeducat decât în pântecele mamei, în curentul lubirii. Numai 
mama e capabilă să creeze o nouă fiinţă omenească. Fiinţa 
omenească nu poate să se schimbe decât cincizeci la sută, fiind 
asemenea unei nave fără cârmă pe care valurile o duc când într- 
o direcţie, când în alta. 

Cântaţi-i copilului vostru ca să devină o fiinţă bună şi 
nobilă. Lăudaţi-l în inima voastră! 

Dacă sunteţi un tată bun sau o mamă bună, îi veţi 
transmite copilului cel puţin una dintre calităţile voastre. 

Obiectivul mamei când aduce pe lume copilul nu este să 
rămână mic de înălţime, ci să crească şi să devină robust şi 
puternic. Planul lui Dumnezeu prevede să nu rămânem 
întotdeauna copii. 

Tot ce este creat simte atracţie pentru creatorul său. 
Copilul pe care l-aţi născut nu va pleca să trăiască în altă parte, 
ci vă va urma. Dacă aţi creat un copil nobil şi altruist, va fi doar 
alături de voi. Aşa se petrec lucrurile în viaţă. 


Numărul mintilor luminate din lume depinde de numărul 
mamelor luminate. Mama este răspunzătoare de educaţia 
copilului ei şi aceasta trebuie să 'nceapă înainte de naştere, 
adică în timpul sarcinii, după naştere, grija pentru educaţia lui 
creşte considerabil. Când îşi scaldă zilnic bebeluşul, mama 
trebuie să aibă ca scop curăţenia pielii, porii trebuie sa fie 
deschişi ca respiraţia să se realizeze complet şi cât mai profund. 
Respirația perfectă cuprinde o respiraţie simultană prin plămâni 
şi prin piele. 

În viitor, femeia însărcinată va trebui să evite orice 
influenţă malignă sau pernicioasă, dacă doreşte să creeze o 
generaţie bună, adică copii sănătoşi şi binevoitori. Modul de 
viaţă actual o plasează sub influenţa directă a exteriorului, a 
mediului şi este foarte greu pentru mamă să se sustragă de la 
influenţele din jur, bune sau rele. 

În viitor, încă din timpul sarcinii, mama va trebui să-şi 
înveţe copilul să se hrănească în mod corect şi natural. Hrana pe 
care ea o consumă şi felul în care mănâncă au o mare influenţă 
asupra obiceiurilor copilului care se va naşte. Există multe 
experienţe în acest domeniu şi savanții au ajuns la o concluzie: 
nutriția este unul dintre principalii factori care determină starea 
fizică şi psihică a copilului. Hrana formează şi construieşte fiinţa 
omenească, ea poate s-o înalțe, dar tot ea poate s-o facă să 
cadă în zone energetice periculoase. 

În timpul sarcinii, dacă nu ştie să se hrănească sau care 
trebuie să-i fie alimentaţia, mama nu va fi capabilă să dea 
naştere unui copil sănătos, binevoitor şi cu aptitudini bune. 
Dacă femeia însărcinată nu poate să filtreze toate impresiile 
negative pe care le primeşte din exterior, copilul nu va putea să 
fie bun. Dacă face o alegere dintre cărţile pe care le citeşte şi nu 
acceptă decât idei şi emoţii pozitive, va avea un copil bun. 
Trebuie să fie o sculptoriţă bună şi să lucreze pe deplin 
conştientă cu „dalta” ei. Fiecare lovitură de „daltă” trebuie să 
nimerească într-un singur punct şi să nu lase nicio urmă. La 
sfârşit, toate micile lovituri de daltă vor forma o statuie 
splendidă. 

Astăzi, toată lumea trăieşte situaţii dificile şi crede că nu 
mai poate să facă faţă acestor greutăţi. O viaţă corectă este 
posibilă, dar trebuie ca mama să fi aşezat în copilul ei credinţa şi 
speranţa în ea însăşi şi în Dumnezeu. Insărcinată, mama trebuie 


să conceapă pentru copil ideea cá va fi o fiinţă cinstită şi nobilă, 
că îşi va dezvolta calităţile şi talentele ca să devină genial sau 
sfânt, lucrând pentru întreaga omenire. 

Dacă mama, după ce a conceput copilul, va fi însufleţită şi 
entuziasmată de idei sublime despre omenire, îi va transmite 
copilului în timpul sarcinii toate aceste calităţi. Ea este 
asemănătoare cu Dumnezeu pentru copilul ei şi are capacitatea 
de a forma, după cum doreşte, materia din pântecele ei; dar de 
la naştere, bebeluşul va deveni independent în privinţa 
gândurilor şi a emoţiilor. Dacă mama îşi concentrează toate 
ideile şi toate calităţile, cu iubire şi înţelepciune, în copil în 
timpul celor nouă luni de sarcină, acel copil va avea toată viaţa 
o dispoziţie bună faţă de ea şi va fi întotdeauna gata să se 
sacrifice pentru ea. Când aud o persoană întrebându-şi mama: 
„De ce m-ai adus pe lume?”, înţeleg imediat că acea mamă, în 
perioada sarcinii, a avut idei negative. Sau poate că tatăl n-a 
fost binevoitor faţă de viitorul copil. Băieţii şi fetele poartă în ei 
gândurile părinţilor, aceasta este concluzia ştiinţei moderne. 

Chiar şi criminalul cel mai înrăit poate să fie corectat, dar 
numai când se află în pântecele mamei sale. lată de ce femeia 
însărcinată trebuie să aibă o „hrană” specifică: idei pure şi 
sublime, emoţii şi fapte nobile, luminoase şi altruiste. Aceasta 
este singura ei modalitate pentru a-şi ajuta copilul dacă acesta 
are deja înclinații negative. În prezent, observând modul în care 
mamele se hrănesc şi trăiesc în perioada sarcinii, precum şi în 
care pregătesc viaţa viitoare a copiilor, nu sunt foarte optimist. 

Prin modul său de viaţă în timpul sarcinii, mama determină 
în mare măsură starea organismului copilului şi destinul fiinţei 
omeneşti. 

Mama poate să îi facă viaţa copilului mai lungă- înainte de a 
naşte, îi poate modela urechile (ca să audă doar ce e pozitiv) şi 
toate organele pentru ca fiinţa omenească ce va veni pe lume 
să trăiască o sută de ani. Ea poate să determine longevitatea 
copilului. Mama îi făureşte destinul. Nu trebuie să neglijaţi 
niciodată forţa determinantă a ideilor şi a sugestiilor. 

In timpul sarcinii, nu arătaţi celorlalţi că aţi procreat. 
Ascundeţi-vă starea de sarcină, ca să nu vă expuneţi la pericole. 
Femeile însărcinate poartă haine specifice ca să nu li se poată 
ghici starea. Când copilul vostru vine pe lume, bucuraţi-vă şi fiţi 
mândre de faptul că viaţa a fost creată şi că un copil bun şi 


frumos a văzut lumina zilei. Dar, cât timp sunteţi însărcinate, 
aveţi grijă, căci acest „gând” pe care îl veţi aduce pe lume va fi 
singurul care vă va determina mai târziu întreaga existenţă. 

Ce fel de copii va avea o mamă a cărei minte nu se tulbură 
şi rămâne indiferentă la toate furtunile şi în faţa tuturor 
contradicţiilor vieţii, al cărei suflet este liniştit şi blând? Ea va 
aduce pe lume copii sănătoşi. Toate mamele care se bucură de 
pace sufletească nasc copii bine constituiți şi sănătoşi. Dar dacă 
o mamă, în perioada sarcinii, se îngrijorează continuu de 
condiţiile sau împrejurările vieţii, Va avea copii bolnăvicioşi şi 
plăpânzi. 

În viitor, când tânăra se va căsători şi va rămâne 
însărcinată, nu va trebui să admită nicio tulburare a minţii şi 
inimii sale. Propriile-i idei şi emoţii vor determina caracterul şi 
viaţa copilului. Ce fel de copii vin pe lume astăzi în ţările aflate 
în război? Sunt copii neliniştiţi şi nervoși. Mă veţi întreba de ce. 
Pentru că părinţii lor suportă mari nenorociri şi tulburări 
profunde. Pentru a crea o viaţă mai bună, e nevoie de calm şi 
linişte sufletească. 

Orice povară este greu de purtat şi totul depinde de fiinţa 
omenească. Femeia însărcinată poartă şi ea o povară, un jug, 
dar se bucură că va veni pe lume un copil. Mama calmă şi 
blândă, cu sufletul liniştit în perioada sarcinii, va transmite toate 
aceste calităţi bebeluşului, acesta fiind singurul mod de a 
ameliora viaţa generaţiilor viitoare. „Luaţi asupra voastră jugul 
meu, acum sunt liniştit şi pace e în inima mea.” Femeia 
însărcinată poate şi trebuie să repete acest verset. Indată ce 
copilul va veni pe lume, rostirea lui va fi inutilă, va fi prea târziu. 

Femeia însărcinată trebuie să poarte copilul cu calm şi 
linişte în suflet, ca să-i transmită toate calităţile. Oriunde v-aţi 
purta copilul, pe umeri, în spate, în pântece, în minte, în inimă, 
purtaţi-l cu bucurie, calm şi pace în suflet. 

Mama poate să-i inspire copilului gândul de a fi raţional şi 
inteligent, să-i transmită sentimente nobile, dar şi să-i oprească 
evoluţia, viitorul copilului fiind în mâinile ei. Dacă e prea 
temătoare, dacă nu e inteligentă şi raţională, dacă e frivolă şi 
nechibzuită, îi va putea transmite ceva nobil copilului? 

În cazul conceperii, sarcinii şi alăptării, dacă mama simte 
tulburări şi nelinişti, aceste stări îi vor fi transmise copilului. Dar, 
dacă este bine-dispusă şi simte emoţii pozitive şi luminoase, 


dacá e pliná de iubire privind frumusetea, atunci copilul va purta 
în el aceleaşi dispoziţii şi emoţii. 

Dacă o femeie însărcinată trăieşte stări înspăimântătoare, 
de exemplu dacă are intenţia să se răzbune, să fure ceva sau să 
ucidă pe cineva, copilul va fi predispus la crimă şi delicte. 

Mama are în mâna ei educaţia copilului. Lucrul cel mai 
important este ce va aşeza ca bază în inima copilului în perioada 
sarcinii. După naştere, va fi mai greu de educat copilul. De 
aceea declar că mama va transforma lumea. În perioada 
sarcinii, viitoarea mamă este capabilă să-i insufle copilului 
bunăvoință, înţelepciune şi inteligenţă; poate să insufle un elan 
sublim iubirii sale şi să-i întărească voinţa. 

Mama va naşte un copil pe care îl va forma ea însăşi. 
Aşadar, numai mama decide cum vor fi copiii ei. 

O femeie tânără bolnavă trebuie să se vindece întâi şi apoi 
să se căsătorească. Nu după căsătorie se va putea trata. Pentru 
procrearea generaţiilor viitoare, părinţii trebuie să aibă o bună 
sănătate fizică şi psihică. 

Singura fiinţă care este capabilă să transforme bărbaţii şi 
femeile din viitor este mama... Când poate să facă asta? Nu 
după naşterea copilului, nu în timpul sarcinii, ci cel puţin cu o 
sută de ani înainte de a deveni mamă. Întrebaţi: „Dar unde îi va 
găsi pe aceşti copii? Cum îi va educa fără să-i vadă?”. Sunt 
invizibili, dar există în toate gândurile şi în toate dorinţele pe 
care această mamă-suflet le-a avut într-un trecut îndepărtat. 
Este de ajuns să-şi condenseze dorinţele şi ideile ca să le facă 
fluide şi tari totodată, ca să le materializeze, şi atunci vor deveni 
reale şi vizibile pentru toată lumea. 

Mama joacă un rol important în lumea materiei, dar are 
unul şi în planul ideilor şi emoţiilor. Ea creează forma, da, dar tot 
ea pune în acea formă un conţinut şi un sens. Acest proces este 
un fel de transvazare şi de comuniune între sufletul mamei şi cel 
al copilului. 

In pântecele mamei, spiritul fiinţei omeneşti învaţă. Nu 
doarme, ci ia parte activă la munca spiritului mamei sale. 
Ambele lucrează ca să creeze noul corp al copilului. 


6. Naşterea 
Când se incarnează pe Pământ, spiritul pierde conştiinţa. 
Toţi copilaşii îşi pierd conştiinţa. Ţipă şi plâng, nu ştiu cum să-şi 


miste mâinile si bratele. Nu se pot hráni, dar printre acesti 
bebelusi existá un filosof, un cárturar care a invátat cândva o 
lume întreagă. Astăzi, când se găseşte lângă mama lui, nu ştie 
nici măcar cum să deschidă gura. E un fapt real. De ce este 
astfel? Pentru că acest savant şi-a folosit toate forţele 
intelectuale şi toată energia ca să-şi creeze corpul. Ceea ce a 
făcut este o creaţie, şi-a construit sălaşul. 

Conform acestei legi, un copil trebuie să se nască într-un 
moment bine stabilit şi precis. Trebuie să ne naştem în 
momentul determinat de Dumnezeu. Nu ca astăzi, când oamenii 
se nasc la noroc şi într-o ignoranță totală. Felul în care dăm 
naştere copiilor le conferă mai târziu înclinații negative. În 
lumea fizică, momentul precis în care o persoană sfântă trebuie 
să se incarneze pe Pământ este determinat cu mare precizie. 
Dacă acest suflet vine pe lume la sorocul său, va putea să-şi 
continue drumul predestinat. 

Copilul nu poate veni pe lume în orice moment. Bineînţeles, 
poate s-o facă întotdeauna după capul lui, când vrea şi cum 
doreşte, dar va suporta multe suferinţe. Geniile vin pe lume la 
date specifice, în momentul conjuncţiei unor planete: Soarele, 
Luna şi planetele cele mai importante. Sfinţii, maeştrii şi 
oamenii de geniu se nasc în momente precise când au loc 
conjuncţii şi aspecte planetare deosebite. 

Nu-i este permis tatălui şi nici mamei să aibă copii fără 
iubire. Când vă căsătoriţi, rostiţi amândoi numele lui Dumnezeu. 
Dacă Dumnezeu nu e cu voi, căsătoria şi naşterea copiilor vor fi 
doar o tranzacţie comercială. Un fiu vede lumina zilei graţie 
unor influenţe electrice care l-au creat. Aceasta înseamnă că 
bunătatea, electricitatea şi suferinţa pătrund în el. O fiică vede 
lumina zilei graţie unor influenţe magnetice. Smerenia, 
magnetismul şi tristeţea au creat-o. lată de ce tânărul suferă, în 
timp ce tânăra este tristă. 

Cei care se nasc în timpul nopţii poartă în ei semnele nopţii. 
Cei care se nasc în cursul zilei poartă în ei semnele zilei. Cei 
care s-au născut dimineaţa, la răsăritul soarelui, sunt radical 
diferiţi de cei care s-au născut seara, la apusul soarelui. În 
general, fiecare persoană poartă semnele particulare ale orei, 
minutului şi secundei naşterii sale. Din acest motiv există o 
mare diversitate a fiinţelor omeneşti. În funcţie de ora naşterii, 
unii poartă în ei în principal forţe venite din întuneric, în timp ce 


alţii poartă în ei în principal forte venite din lumină. Dar copilul 
care vine pe lume seara sau noaptea a fost conceput în timpul 
zilei, sub influenţa luminii, iar cel care s-a născut în cursul zilei a 
fost conceput seara sau noaptea, sub influenţa întunericului. 
Toate acestea dovedesc că natura evoluează după legea 
contrastului şi a compensării forţelor. Este imposibil să fi fost 
concepuţi în timpul zilei şi să ne naştem tot ziua. După cum este 
imposibil să fi fost concepuţi noaptea şi să ne naştem tot 
noaptea. Cel ce vine pe lume în aceste condiţii nu va putea să 
trăiască. 

Perioada existenţei viitorului copil în pântecele mamei este 
egală cu 19 milioane de ani de viaţă pentru omenire. Ocultiştii 
afirmă că fiinţa omenească a apărut pe Pământ în urmă cu 19 
milioane de ani. Luna a noua este luna adevărului, care 
protejează eliberarea acelei fiinţe omeneşti. Naşterea este o 
eliberare. Doar Adevărul este capabil să elibereze o fiinţă 
omenească din pântecele mamei sale. Dacă vede lumina zilei 
mai devreme sau mai târziu, nu va avea condiţii favorabile ca să 
trăiască. Fiinţa omenească trebuie să vină pe lume exact la 
timp. Doar adevărul va trebui să te facă să ieşi din pântecele 
mamei tale ca să poţi vedea lumina zilei. Fiecare persoană care 
este născută prin Adevăr are un viitor. 

Când o fiinţă omenească vede lumina zilei pe Pământ, altă 
fiinţă se va naşte în acelaşi timp cu ea, dar în cer. 

Când folosesc termenii „naştere”, „a se naşte” sau „a 
vedea lumina zilei” înţeleg conştiinţa care trebuie să fie 
transmisă de la mamă la copil. 

O persoană nu este mulţumită de felul în care arată şi se 
crede urâtă. De ce este urâtă? Ultimul bărbat văzut de mama ei 
înainte de a o naşte era urât. Dacă acel bărbat ar fi fost frumos, 
atunci şi ea ar fi fost frumoasă. Dacă un om este învăţat, cauza 
este aceeaşi: înainte de a-l naşte, ultimul om văzut de mama lui 
era învăţat. 

Când se naşte un copil, unde trebuie el să meargă? Dacă 
nu e mulţumit de mama lui, din ce motiv a venit pe Pământ? Un 
cuplu, precum şi copilul pe care îl va concepe trebuie să fie 
mulţumiţi, atât părinţii, cât şi copilul. Aşa vor putea toţi trei să 
evolueze şi să se ajute între ei. 

O mamă care vrea să dea naştere unui copil bun, inteligent 
şi curat trebuie să aibă tot timpul în minte această idee. Ceea ce 


visează mama se va realiza la copilul ei. Aşadar, de mamă 
depind calităţile copiilor. 

Ca să aducă pe lume un copil inteligent şi frumos, mama 
lucrează de zeci de ani în acest sens. Ca să dea viaţă unui copil 
genial, mama trebuie să fi avut în minte această idee de secole. 

Omul de geniu are trăsături specifice pe chip, pe craniu şi 
pe frunte. Fiecare fiinţă omenească vine pe lume cu o misiune 
specială, mică sau mare, n-are importanţă. De ce n-aţi avea 
bucurie în suflet chiar dacă copilul vostru este o fiinţă 
omenească cât se poate de obişnuită, ştiind că va putea să 
îndeplinească misiunea care i s-a dat? Rotiţa din mecanismul 
unui ceas îndeplineşte aceeaşi funcţie ca roata mare. 

Când se măresc petele din Soare, au loc un număr mai 
mare de căsătorii, de naşteri, oamenii Sunt mai veseli şi 
comercianții câştigă mai mulţi bani. 

Fiinţa omenească vine pe lume cu o cunoaştere bine 
determinată. 

Ca să vă căsătoriţi, trebuie să-l găsiţi pe cel care vă este 
predestinat ca soţ. După ce l-aţi găsit, veţi putea să vă căsătoriţi 
şi să aveţi copii. Numărul de copii este stabilit dinainte. Un 
specialist în chiromanţie vă poate spune câţi copii veţi avea şi 
câţi vor trăi, câţi dintre ei vor fi fericiţi. 

Din ce motiv aduce mama pe lume copii? Ca să înveţe să 
iubească şi, în acelaşi timp, pentru ca acei copii să aibă iubire 
pentru ea. Dacă o mamă nu-şi poate iubi copiii şi copiii n-o 
iubesc, nu va fi o adevărată mamă. Mama trebuie să fie legată 
de copiii ei trup şi suflet. Dacă nu e capabilă să stabilească un 
contact cu sufletul lor, se va depărta de ei, aşa cum şi ei se vor 
depărta de ea. Una dintre cauzele morţii unui copil vine de la 
mama lui, care n-a stabilit o legătură cu sufletul copilului. Mama 
care îşi iubeşte copiii introduce viaţă în sufletul lor. Longevitatea 
copilului depinde de mamă. Starea mamei în timpul sarcinii va 
determina viaţa copilului. Dacă femeia însărcinată nu crede că 
pruncul ei va trăi mult timp, copilul va muri prematur. Ceea ce 
mama a depus în copil, ca germen, îi va fauri viaţa. Ceea ce s-a 
spus despre mamă este valabil şi pentru tată, deoarece ei sunt 
cei doi poli ai existenţei, de amândoi depinde viitorul copiilor. 
Tatăl şi mama sunt factorii cei mai importanţi pentru viitorul 
copiilor lor. 


Copilul seamáná cu o mireasá care primeste multe cadouri. 
La început, ea doar primeşte, dar, după aceea, începe sá si 
dăruiască. Pentru fiecare dar, pentru fiecare cadou pe care l-a 
primit, oricât de mic, trebuie să-şi manifeste recunoştinţa 
oferind ceva în schimb, şi astfel se va arăta generoasă, atentă şi 
nobilă. Această lege se aplică în întreaga natură în modul 
următor: când o fiinţă vine pe lume, alte fiinţe (de la cele 
plasate în planul cel mai jos până la cele plasate în planul cel 
mai de sus) simt o mare bucurie si-si oferă darurile nou- 
născutului. Mulțumită acestor daruri, el se îmbracă şi îşi 
formează corpul de carne, apoi dobândeşte anumite calităţi şi 
diferite talente, apoi îşi începe noua viaţă. Aşa primeşte. Mai 
târziu, va munci şi se va dezvolta folosind bunurile naturii şi ale 
vieţii, dar va trebui şi să-şi arate altruismul faţă de Tot şi va 
trebui să dăruiască aproapelui. 

A fi mamă nu înseamnă doar a aduce pe lume câţiva copii. 
Născând, ca mame, ar trebui să introduceţi în copilul vostru un 
curent de viaţă atât de puternic, încât să se poată trezi în el tot 
ce este divin. Numai copilul care a venit pe lume în acest fel 
este în stare să se sacrifice pentru mama şi tatăl lui. Copilul care 
n-a venit pe lume în acest fel va deveni, crescând, din ce în ce 
mai autoritar faţă de părinţi şi le va impune propria-i voinţă. 

Femeia este aşa cum a văzut lumina zilei; bărbatul este aşa 
cum a văzut lumina zilei. Să nu vă închipuiţi că-i puteţi face 
sfinţi în această lume. Sfântul se naşte sfânt. Femeia virtuoasă 
şi bărbatul virtuos se nasc virtuoşi. Nu pot să devină astfel mai 
târziu. Dacă o fiinţă omenească nu s-a născut bună şi virtuoasă, 
nu va putea deveni astfel niciodată. 

Mama îi zice copilului: „Dragule, trebuie să ştii că eu te-am 
adus pe lume”. Pun o întrebare: „Oare această mamă spune 
adevărul?” Şi mai pun o întrebare: „Cine a adus-o pe lume pe 
această mamă?” Cel care dă viaţă nu poate să primească viaţă 
de la altcineva. Din acest motiv afirm că nicio mamă n-are 
dreptul să pretindă a-şi fi adus pe lume copilul. Toată lumea se 
naşte pur şi simplu. 

Un copil vine pe lume orb, dar vina nu e a naturii. Un copil 
vede lumina zilei fiind idiot, şi nici în acest caz nu e de vină 
natura. Infirmitatea sau neputinţa unui copil nu vine de la 
natură. Noi, fiinţele omeneşti, suntem de vină. In noi se află 
cauza, căci nu înţelegem ce se întâmplă. La noi există moaşe 


care ating cu mâna capul nou-născutului. Capul nu trebuie în 
niciun caz să fie atins, nici apăsat. 

Părinţii sănătoşi vor avea în mod sigur copii sănătoşi. Este o 
lege care n-are excepţii. Părinţii sănătoşi nu vor zămisli copii 
bolnavi. Părinţii care au talente vor avea copii cu talente, şi 
invers. De aceea se zice că după fructe se recunoaşte pomul. 

De ce o persoană este nefericită în viaţă? Cauza poate să 
fie un gând pe care mama l-a avut când a născut. De exemplu, 
un copil se naşte într-o zi de sâmbătă şi mama lui îşi zice: „Nu 
va fi norocos, va avea întotdeauna ghinion pentru că s-a născut 
sâmbăta”. Vă pun o întrebare: „Ce putem să aşteptăm de la 
acest copil căruia mama i-a sugerat acea idee negativă?” După 
ce va creşte, se va gândi doar la Saturn. Este drept să spunem 
că influenţele lui Saturn sunt dăunătoare pentru fiinţa 
omenească, în jurul acestei persoane se vor aduna unele 
elemente negative ale lui Saturn, cum ar fi plumbul, care îi vor 
dăuna. 

Există altă binefacere mai mare pe care o mamă o poate 
oferi fiului ei, decât aceea de a-l fi adus pe lume? Ea i-a dat 
viaţă fără ca el să ştie. Cu cât acest fiu ignoră mai mult binele 
pe care i l-a făcut mama, cu atât mai mult o va îndrăgi şi va 
rămâne sfântă în imaginaţia lui. Vorbind despre mama sa, va 
spune: „Tot ce e bun, frumos şi nobil vine de la mama mea”. 

Ceea ce trebuie să facă acum mama şi tatăl, profesorii şi 
institutorii, toate persoanele în general, este să fie raţionale. 
Dacă cineva nu este raţional, trebuie să-şi asume întreaga 
răspundere, dar şi faţă de generaţiile viitoare. Părinţii poartă 
vina pentru o mare parte dintre defectele copiilor. Dacă viaţa 
părinţilor nu este nici corectă, nici nobilă sau dacă au acceptat, 
unul sau altul, în mintea şi în inima lor, idei şi emoţii negative, 
chiar părinţii vor provoca nefericirea copiilor lor. Aceşti copii 
acceptă defectele părinţilor şi suferă toată viaţa fără să se poată 
debarasa de ele. Cum ar putea să le fie utili părinţilor sau 
societăţii? Au în ei defectele strămoşilor şi, în loc să contribuie la 
evoluţia lumii aducându-i ceva preţios, se distrug singuri. Ce 
putem aştepta de la un copil care nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi 
nu-şi iubeşte nici părinţii? Dacă doriţi să aveţi o prietenie 
profundă cu o persoană, încercaţi să aflaţi dacă Îl iubeşte pe 
Dumnezeu înainte de a se iubi pe sine. 


Dacă îl iubeşte pe Dumnezeu, va fi în stare să-şi iubească şi 
aproapele. 

La ce bun să te căsătoreşti dacă înţelegerea nu domneşte 
în familie? Ai o soţie, dar e tovarăşa ta? Nu. Ai copii, dar ştii ce 
au în suflet? Nu, nu ştii. A de naştere unui copil în mod fizic este 
un lucru foarte uşor. Important este să-l aduci pe lume spiritual. 
Naşterea reală înseamnă „a da viaţă copilului tău simultan în 
cele patru planuri, planul Adevărului, planul înţelepciunii, planul 
lubirii şi planul fizic, ca să se poată îmbrăca cu un corp din 
carne”. Asta înseamnă să fii născut de Dumnezeu. Numai cei 
care sunt născuţi de Dumnezeu au un viitor. 

In consecinţă, cel care vrea să aibă un copil sănătos şi bun 
trebuie să ia în serios căsătoria şi naşterea. 

Ce înseamnă naşterea? A aduce pe lume un copil. Pentru 
părinţi, aceasta înseamnă „să devină mai tineri”. Nu vor fi tineri 
decât dacă fiii şi fiicele lor îi iubesc. Dacă copiii nu-şi îndrăgesc 
părinţii, aceştia vor îmbătrâni repede. 

De ce trebuie mama să nască? Este o necesitate atât 
pentru ea, cât şi pentru apropiații ei. Este indispensabil în 
aceeaşi măsură ca mâncatul, băutul, respiratul, gânditul, 
simţitul, acţionatul. 

O femeie vrea să dea viaţă unui copil, dar, înainte de orice, 
trebuie să-şi pună o singură întrebare: „Pot să mă cresc pe mine 
însămi şi să cresc şi un copil?”. Dacă e capabilă s-o facă, va 
putea să devină mamă. Dacă nu, este preferabil pentru ea să n- 
aibă copii. 

Cum sunt părinţii, aşa şi copiii. Este o lege ineluctabilă. 

Dacă ucideţi pe cineva, într-o viaţă viitoare veţi deveni 
mama lui, ca să adunaţi materialul şi substanţele necesare 
pentru a-i construi „o casă” nouă. El va deveni copilul vostru, ca 
să deveniți conştienţi de valoarea vieţii omeneşti. Cu cât mai 
grele sunt naşterile femeii, cu atât mai mari sunt datoriile ei. 
Când naşte, femeia trebuie să | se adreseze lui Dumnezeu şi să- 
L roage s-o înveţe să-l îndeplinească bine voia. 

Fiul a comis multe delicte şi crime, dar mama vrea să se 
coboare asupra lui binecuvântarea lui Dumnezeu. Atunci, îi spun 
acestei mame: „Nu cere ceva ce fiul tău nu va putea utiliza 
niciodată”. 

Familiile cu mulţi copii sunt mai sărace decât cele care au 
copii puţini. Mai mult, din punct de vedere fizic şi psihic, părinţii 


care au copii multi sunt mai puţin rezistenti decât cei care au 
unul sau doi copii. Altfel stau lucrurile dacă copiii au un nivel 
cultural superior. În acest caz, chiar într-o familie numeroasă, 
aceşti copii aduc o energie considerabilă părinţilor. Când copiii 
au un nivel de cultură inferior, mamele devin sărace şi mai puţin 
rezistente. În schimb, când copiii au un nivel de cultură superior, 
mamele devin mai bogate şi mai rezistente. Această lege se 
aplică şi în cazul gândurilor şi emoţiilor omeneşti. 

Fericirea oricărei fiinţe omeneşti care trăieşte pe pământ 
depinde de ideile sublime şi de emoţiile nobile pe care le-a avut 
mama ei în timpul sarcinii. Depinde şi de înţelepciunea şi elanul 
spiritual al tatălui, dar şi de bucuria şi optimismul fraţilor şi 
surorilor. Acestea sunt condiţiile sine qua non ca să vină pe 
lume o fiinţă omenească fericită. 

Mama care nu este foarte tânără are copii raţionali şi buni. 
Mama care e tânără are copii cu inimi iubitoare. 

Primul proces cu care un bebeluş îşi începe viaţa este 
respiraţia. Înainte de a respira singur, a fost în pântecele 
mamei, unde s-a hrănit tară să Aspire. Mama respira, în timp ce 
el se hrănea. Ea îndeplinea astfel mai multe procese în acelaşi 
timp - muncă, hrănire şi respiraţie - , pe când copilul doar se 
hrănea. Înainte să respiri, eşti doar un embrion, un fetus în 
pântecele mamei, unde mănânci fără să respiri şi fără să 
gândeşti. Cât timp se poate trăi fără a se respira? Nouă luni. La 
sfârşitul celei de-a noua luni, dacă plămânii nu se deschid 
pentru prima răsuflare, eşti hărăzit morţii. Dacă bebeluşul vrea 
să iasă înainte de termen sau să rămână puţin mai mult în 
pântecele mamei, moartea i-ar putea fi inevitabilă. Dar timp de 
nouă luni maximum putem mânca şi dormi fără să respirăm şi 
fără să gândim. În cursul acestei perioade, mama gândeşte şi 
are grijă de viitorul ei copil. Când s-au împlinit cele nouă luni, 
este obligat să rezolve el însuşi problema. 

Primul impuls interior al nou-născutului este respiraţia. 
Îndată ce vine pe lume, începe să respire, deoarece legea 
mişcării este o lege a planului astral. Cu prima inspiraţie, 
bebeluşul începe să plângă. Aceasta dovedeşte că intră în 
lumea fizică, materială şi densă, care nu este armonioasă. Copiii 
plâng, persoanele de vârstă înaintată plâng şi ele, deoarece 
trăiesc într-un mediu lipsit de armonie. 


Întâi şi întâi, viaţa intră prin gură, apoi prin nas, pe urmă 
prin urechi şi, în sfârşit, prin ochi. 

Copilul care nu s-a născut încă este obligat până la sfârşitul 
lunii a noua să stea în pântecele mamei, ca să nu facă zgomot. 
Dacă i se întâmplă să părăsească înainte această „casă”, 
trebuie să aibă mijloace să facă rost de o nouă „locuinţă”. Când 
ne mutăm, trebuie să găsim înainte altă casă de locuit, înainte 
de a veni pe lume, orice fiinţă omenească beneficiază de 
respiraţia mamei, dar, după naştere, trebuie să respire singură 
în mod specific. Aflându-se în „casa” mamei sale, copilul este 
filosof şi nu face decât să reflecteze. leşind din acea „casă”, 
începe să plângă şi să întrebe ce să facă. Auzindu-i plânsetul, 
mama şi apropiații acţionează repede ca să-l ajute pe acest nou 
„locatar”. Nu numai mama are grijă de copil, toată lumea îşi 
aşteaptă propria mântuire de la aceste mici scânceli. Mama 
poate să aştepte mântuirea de la fiul ei? Fiul nu vine pe lume ca 
să-şi mântuiască mama. 

Pentru a se dezvolta corect creierul şi sistemul nervos, 
trebuie să ne naştem către data de 22 martie, ziua echinocţiului 
de primăvară, cu condiţia ca mama să fi fost într-o stare de 
fericire, resimţind sublimul în mintea şi sufletul ei. 

Cei care vin pe lume după 22 martie sunt mai înclinați spre 
idealism, la ei predomină activitatea capului faţă de cea a inimii 
şi suferă în general de dureri de cap. Când aud o persoană 
spunând că o doare capul, înţeleg imediat că s-a născut în luna 
martie, când Soarele se găseşte în constelația Berbecului. 

Dacă un copil este născut în luna mai, sentimentele şi 
emoţiile îi vor fi mai puternice decât raţiunea, va fi deci mai 
degrabă sensibil şi emotiv decât raţional şi înclinat spre 
reflecţie. Luna mai creează predispoziţii la mâncare şi băutură, 
la muzică şi plăceri. 

Copilul care s-a născut în luna decembrie, când creşte luna, 
va fi obligat să gândească. Rațiunea va prevala asupra inimii şi 
a sentimentelor. Cauza este că a venit pe lume iarna, în frig. 
Este o condiţie nefavorabilă de existenţă. Condiţiile nefavorabile 
obligă fiinţele să gândească. Prin gândire pot să rezolve 
problemele cele mai dificile. 

Fiecare naştere trebuie să se deruleze la o dată de o 
precizie matematică. Există date la care nicio fiinţă omenească 
nu poate veni pe lume. 


Uneori, un copil nu-si iubeste tatál. De ce? Pentru cá nu e 
din grupa lui sangviná. Pentru ca sângele sá se transmitá de la 
tată la copil, trebuie să existe conditii specifice. În caz afirmativ, 
copilul îşi va iubi tatăl şi-i va moşteni calităţile. Una dintre 
aceste condiţii este ca acest copil să vină pe lume când e soare. 
Există zile mari şi mici cu soare: o zi cu soare în secundă, o zi cu 
soare în minut, o zi cu soare în oră, o zi cu soare în 24 de ore, o 
zi cu soare în săptămână, o zi cu soare în lună, o zi cu soare în 
an. Cea mai mică zi cu soare este o secundă. Asta înseamnă că 
tatăl trebuie să aibă grijă să-şi transmită copilului calităţile 
alegând o zi frumoasă, însorită pentru conceperea lui. Ceea ce 
s-a spus despre Soare este valabil şi pentru Lună. Când mama şi 
tatăl nu sunt capabili să aleagă datele potrivite pentru 
conceperea şi naşterea copilului lor, va veni pe lume un copil 
care nu va semăna nici cu tatăl, nici cu mama. 

Cei care sunt născuţi dimineaţa sunt diferiţi în mod radical 
de cei care s-au născut seara. Fiecare persoană poartă în ea 
semnele orei, minutului şi secundei naşterii sale. 

Părinţii sunt doar condiţiile pentru naşterea copilului, care 
vine realmente din alt plan. 

Fiul sau fiica nu se pot debarasa cu uşurinţă de sugestiile şi 
de stările trăite de mama lor, de ceea ce a fost înainte de 
conceperea lor, în perioada sarcinii Şi cu câteva luni înainte de 
naşterea lor. 

Când femeia va naşte, se găseşte în condiţii nefavorabile şi 
nu ştie cum va decurge naşterea. 

Există cazuri în care mama moare, dar şi copilul, însă, 
odată copilul născut, mama uită de suferinţe şi simte doar 
bucurie. 

Cum vor fi copiii unei mame a cărei minte nu se tulbură şi 
rămâne nepăsătoare în toate furtunile şi contradicţiile vieţii, al 
cărei suflet este calm şi blând? Evident, ea va da naştere unor 
copii sănătoşi. Toate mamele care au pace în suflet nasc copii 
bine constituiți şi sănătoşi. Dar, dacă o mamă se îngrijorează 
permanent în perioada sarcinii, fie din cauza condiţiilor vieţii, fie 
a condiţiilor din mediul său, va aduce pe lume copii bolnăvicioşi 
şi plăpânzi. 

Când iubirea divină domneşte într-o familie, copiii care se 
nasc în ea sunt inteligenţi şi raţionali. 


O femeie care a invátat sá gândeascá bine va naste fárá 
durere. 


Fiecare nou-născut se găseşte în fata necunoscutului şi a 
incertitudinii vieţii sale. După ce a încheiat cercul întreg al vieţii, 
necunoscutul va deveni cunoscut şi incertitudinea va ajunge 
certitudine. Cât timp se află în pântecele mamei, bebeluşul se 
găseşte într-o incertitudine completă, se află sub influenţa 
mamei. Când vine pe lume, el intră în condiţii noi şi plânge. 
Plânsetul înseamnă două stări în acelaşi timp: bucurie şi tristeţe. 
Când vine pe lume, nou-născutul plânge şi plânsul lui exprimă 
bucurie. Este foarte fericit că a scăpat de condiţiile limitative în 
care se găsea înainte, deoarece, în pântecele mamei sale, se 
afla între viaţă şi moarte. 

Când nou-născutul intră în noile condiţii ale vieţii sale, 
prima privire, primul zâmbet şi primul cuvânt îi sunt adresate de 
către mama lui. Când bebeluşul plânge, puteţi să-i atingeţi uşor 
partea de jos a urechii sau vârful nasului, şi nu va mai plânge. 


7. Sexul copilului 

Dacă sunt prezenţi mama şi tatăl, vine şi copilul. În faţa 
tatălui va veni fiica, în faţa mamei va veni fiul. Aceasta este 
legea. Când tatăl este mai puternic, se naşte o fată; când mama 
e mai puternică, se naşte un băiat. Fata îşi iubeşte mai mult 
tatăl, în timp ce băiatul îşi iubeşte mai mult mama. Fata obţine 
de la tată iubire, forţă şi elan, iar de la mamă, inteligenţă. Dacă 
tatăl are un fizic mai slab şi mai puţin rezistent, acest defect îi 
va fi transmis fiicei sale. Va fi mai puţin rezistentă fizic, în 
descendenta tatălui, dar va avea inteligenţa din descendenta 
mamei. Când tatăl este sănătos, fiica Va fi sănătoasă şi va avea 
un corp bine structurat. 

Dacă mama nu este foarte inteligentă, fiica va fi şi ea mai 
puţin inteligentă. Ideal este să aveţi un corp sănătos cu o minte 
perfectă şi bine evoluată. Când creăm o familie, trebuie să 
respectăm legile Naturii inteligente. 

Când copilul este fată, aceasta înseamnă că acel capital 
investit de mamă este mai important decât al tatălui. Atunci, 
tatăl va profita de capitalul mamei. Este fericit să aibă o fată, 
pentru că o va iubi. Fiica îşi iubeşte tatăl, în timp ce fiul îşi 
iubeşte mama. Dacă într-o familie există doar o fată, tatăl va 


muri mai devreme si va pătrunde în fiica lui ca să-şi continue 
existenţa. Tatăl are o predilecție specială pentru fiica lui. Când 
copilul e băiat, aceasta înseamnă că tatăl şi-a investit capitalul, 
în timp ce mama va profita de el. Fiul îşi îndrăgeşte mama. Din 
iubire pentru fiu şi pentru fiică, mama şi tata vor învăţa 
semnificaţia numerelor 1, 2, 3. Dacă femeia nu devine mamă şi 
dacă bărbatul nu devine tată, nu vor înţelege niciodată sensul 
numerelor 1 şi 2. 

Există o regulă: în toate familiile în care fetele predomină, 
mama ajunge la o vârstă mai avansată. Există excepţii, dar, în 
mod normal, astfel se petrec lucrurile în viaţă. Când numărul de 
băieţi şi de fete este egal, atunci mama şi tatăl trăiesc mult. 
Uneori, se întâmplă chiar ca ambii părinţi să părăsească această 
lume în aceeaşi zi. Pentru ca viaţa mamei şi a tatălui să fie mai 
lungă, fiul şi fiica trebuie să trăiască în pace şi bună înţelegere. 
Şi părinţii trebuie să trăiască în pace şi bună înţelegere. In 
general, mulţi factori acţionează ca să prelungească şi viaţa 
părinţilor, şi a copiilor. 

Familia trebuie să aibă doi copii, un băiat şi o fată, nu mai 
mult. 


8. Îngrijirea copilului: alăptatul, alimentaţia, baia 
etc. 

După ce aduce pe lume copilul, mama trebuie să-l scalde, 
să-l hrănească şi să-l educe. Viaţa viitoare a copilului va depinde 
de calitatea laptelui mamei. Dacă mama nu are suficient lapte, 
va trebui să pună în el cea mai bună dintre ideile ei, cea mai 
bună dintre emoţiile şi faptele ei. Atunci, copilul ei va fi frumos 
şi sănătos. 

Fiinţa omenească vine pe lume fără credinţă şi de aceea 
mama trebuie să-i dea laptele ei, care e viu, ca s-o înveţe să 
aibă credinţă. Copilul îi zice mamei: »Am venit la tine fără nicio 
credinţă ca să-mi aduci la cunoştinţă propria-ţi credinţă şi să mă 
înveţi să am credinţa mea”. Alăptându-l şi schimbând sânul, 
mama îi va spune: „Copilul meu, vreau să ai căldură ca laptele 
meu şi lumină ca mintea mea”. Alăptându-şi bebeluşul la sânul 
stâng, mama îi transmite sentimentele călduroase şi nobile de 
care el are nevoie ca să existe. Alăptându-l la sânul drept, îi 
transmite ideile ei clare şi sublime. Inima este educată de 
inteligenţă, în timp ce raţiunea este educată de suflet. Aceasta 


este o idee cam abstractă şi metafizică pe care ar trebui s-o 
înţelegeţi pe deplin. 

Orice fiinţă omenească poate să gătească, dar nu trebuie 
să mâncaţi bucate făcute de alte persoane. Dacă am înţelege 
mai bine importanţa preparării bucatelor, a nutriţiei şi a hranei, 
am folosi toate aceste cunoştinţe la educarea copilului. Fiecare 
mamă trebuie să le aibă în vedere la educarea copilului. Până la 
şapte ani, ar trebui să-i pregătească singură mâncarea. Până la 
vârsta de şapte ani, copilul trebuie să mănânce doar alimente 
preparate de mama lui. 

La început, bebeluşul vrea să sugă de la sânul mamei, dar 
nu va trebui s-o facă mult timp. Vine o perioadă în care copilul 
trebuie să nu mai sugă de la mamă, ca să înceapă să mestece. 
Copilul poate să sugă de la mamă maximum doi-trei ani, dar 
mama va înceta treptat de a-i mai da sân. Va lăsa la o parte 
iubirea şi-şi va unge sânii cu chinină pentru ca pruncul să simtă 
laptele amar şi să nu mai vrea să sugă. Mama este obligată să 
mintă. Dacă aş fi mamă, nu mi-aş unge sânii cu chinină, ci mai 
curând aş pleca undeva patru-cinci zile, lăsând copilul la o bonă 
ca să plângă. De ce să folosim o minciună? 

Până la vârsta de maximum trei ani, mama îşi poate alăpta 
copilul, dar, din al patrulea an, va trebui ca el să-şi mestece 
singur mâncarea. 

Cum e hrana, aşa e şi omul. Hrana determină valoarea 
individului. Laptele pe care îl suge copilul îi determină calităţile. 
Copilul care este hrănit cu lapte matern va semăna cu mama 
lui. Prin „lapte matern” înţeleg laptele care conţine în el 
calităţile iubirii. 

Dacă mama este neliniştită, dacă îşi face griji şi se înfurie 
de câteva ori pe zi când îşi alăptează copilul, îl va otrăvi cu 
laptele ei. 

Laptele de capră este mai puţin periculos pentru copii şi 
mai sănătos. 

Odată ce a adus pe lume copilul, femeia care a devenit 
mamă va trebui să-şi alăpteze bebeluşul cu propriul lapte şi să 
ducă în acea perioadă o viaţă foarte curată, fără să permită 
vreunui gând negativ să-i apară în minte, şi va avea grijă ca 
nimic să nu-i tulbure pacea sufletească. Terciurile pe care 
mamele le dau astăzi bebeluşilor nu pot să înlocuiască 
niciodată, pentru copil, ce conţine laptele matern. Acesta are în 


compozitie elemente pretioase si forte inteligente pe care nu le 
veţi găsi nicăieri în altá parte, în niciun alt lapte. 

Când îşi alăptează copilul, mama trebuie să fie în cea mai 
bună dispoziţie. 

Mama fără copil nu e nimic. Când o femeie aduce pe lume 
un copil, dar n-are lapte să-l hrănească, înseamnă că nu-l 
iubeşte suficient. Unele femei n-au copii pentru că n-ar fi trebuit 
să se căsătorească sau deoarece căsătoria lor a fost prematură. 

La început, copiii trebuie să fie hrăniţi cu mâncare foarte 
bună. Pentru ca pruncul să mănânce bine, mama trebuie să aibă 
gânduri şi sentimente pozitive şi un comportament perfect. 
Dacă o mamă nu respectă această regulă, dacă are gânduri şi 
emoţii negative şi un comportament incorect, în sânii ei se va 
forma o hrană improprie. De la începutul vieţii, această mamă 
îşi otrăveşte copilul cu gândurile şi emoţiile ei. Îl otrăveşte fără 
să vrea. Tatăl trebuie să fie exemplar şi fără reproş, în general, 
tatăl nu ştie toate astea şi-i vorbeşte aspru soţiei ca să-i 
reproşeze ceva, de unde rezultă o otravă dăunătoare pentru 
copii, mai ales pentru sugari. Cuvintele răuvoitoare formează 
această otravă. Fiecare bănuială formează otravă. Toate 
gândurile negative produc şi formează otrăvuri. 

Nu uitaţi niciodată că viitorul fiinţei omeneşti este 
determinat de alimentele pe care le consumă. Cu cât alimentele 
sunt mai curate şi mai sănătoase, cu atât mai luminos şi sublim 
îi va fi viitorul. 

Omul s-a îndepărtat de lumea corectă a alimentaţiei. 
Dumnezeu i-a dat omului să mănânce fructe, dar el a încălcat 
această regulă. Din punct de vedere al igienei, carnea este 
impură. Celulele animalelor conţin multe impurități, microbi şi 
elemente denaturate care produc boli frecvente la om. Este 
imposibil să mănânci carne şi să fii perfect sănătos. 

Alimentaţia pe bază de carne are o influenţă rea atât 
asupra fizicului, cât şi asupra psihicului omului. Când mâncăm 
carne, dobândim calităţile animalului de la care provine carnea. 
Ştiind aceasta, ar trebui să fiţi atenţi la alegerea hranei. 

Veţi fi asemenea hranei pe care o consumaţi. 

Cele mai bune produse alimentare sunt cele mai adaptate 
la o digestie bună şi care produc cât mai puţine deşeuri 
dăunătoare pentru organism. 


Hrana vegetalá este mai purá decât carnea. Produsul cel 
mai pur este grâul. 

O hrană sănătoasă este digeratá într-o oră şi douăzeci de 
minute. Fiecare produs care cere o perioadă mai mare de 
digestie riscă să-i dăuneze organismului omenesc. 

Fiecare mamă îşi poate ajuta copiii arătându-le cum să 
trăiască. Dar ea însăşi trebuie să aibă o viaţă curată. Altfel, îşi 
va ucide propriii copii. Cum? Prin hrană şi prin modul de viaţă pe 
care li-l insuflă. 

Natura le-a definit strict fiinţelor ce trebuie să mănânce. Ea 
a decis că omul trebuie să mănânce produse proaspete şi curate 
care nu se descompun repede. Felul în care se găteşte în 
prezent nu este natural, s-a depărtat de natură şi din acest 
motiv oamenii riscă să suporte maladii şi suferinţe. 

Părinţii trebuie să aleagă cele mai bune produse alimentare 
pentru a le da copiilor luni, marţi, miercuri etc., căci aceasta 
este alimentaţia care creează fiinţele omeneşti. Chiar şi individul 
cel mai puţin cultivat se va schimba şi va deveni mai bun dacă 
există o hrană de bună calitate, constituită în principal din 
fructe. 

Dacă copilul este anemic, daţi-i să mănânce mai multe 
pere. Dacă are caracterul cam dur, daţi-i să mănânce mere. 
Dacă îi lipsesc calităţi de nobleţe, daţi-i cireşe, care favorizează 
şi o digestie bună. Dacă mănâncă doar fructe, copiii pot să se 
lipsească de celelalte produse alimentare. 

Alimentaţia vegetariană întăreşte aparatul nervos şi 
organismul devine mai rezistent. 

Mama are un copil mic. Ea îl poartă la sân, îl sărută, il 
strânge în braţe, îl scaldă şi îl hrăneşte, îndată ce a crescut, ea 
îşi schimbă atitudinea faţă de el: nu-l mai duce la sân, nu-l mai 
sărută, nu-l mai strânge în braţe. Nu-l mai scaldă în fiecare zi şi 
nu-l mai alăptează. Dacă la început copilul are impresia că 
mama îi dovedeşte astfel iubirea ei, ce va gândi apoi? Poate să 
constate că atitudinea mamei s-a schimbat, dar asta nu 
înseamnă nimic pentru el. Copilul nu face o apreciere corectă. 
Există cu adevărat o schimbare, dar este una exterioară. Faptul 
că băiatul sau fata creşte şi inima şi inteligenţa sa evoluează 
stau la baza modificării aparente a comportamentului mamei. 
Este un defect că nu mai scaldă copilul sau că nu-l mai duce în 
braţe? Este obligată să facă asta? Da, trebuie să se comporte 


astfel cât copilul este mic, pâná la vârsta de trei ani. Dar, de la 
începutul celui de-al patrulea an, el va trebui să facă aceste 
lucruri singur, cu propriile-i eforturi. 

Păsările îşi scaldă puii? Vacile îşi scaldă viţeii? Animalele îşi 
curăţă puii fără să-i scalde. Scăldatul este o artă inventată de 
om. Această inovaţie are calităţi, dar şi defecte. Natura nu 
scaldă decât plantele, deoarece acestea stau tot timpul afară, 
sub cerul liber. Atunci, spuneţi-mi, de ce nu-şi pun mamele copiii 
în ploaie, în loc să-i scalde? Popoarele din prezent au obiceiuri 
foarte diferite în privinţa îmbăiatului copilaşilor. Unele practică 
acele băi calde în fiecare dimineaţă timp de două luni după 
naştere, altele adaugă şi o baie seara. Odată cu vârsta, băile 
bebeluşului se reduc ca număr. Copilul trebuie să fie scăldat 
după legile naturii. Cele mai bune băi sunt ale ploii. O dovedesc 
plantele. Când plouă, ele devin mai proaspete. Animalele, 
păsările, fluturii se ascund de ploaie, şi de aceea viaţa lor e 
foarte scurtă. 

Numai mama poate să-şi sărute copilul şi nimeni altcineva, 
deoarece între mamă şi copil există o legătură foarte strânsă. 

Dacă mama ştie în ce fel să-şi sărute bebeluşul, poate să 
facă din el un geniu. Ea trebuie să ştie unde să-l sărute prima 
dată pe bebeluş. 

Fiecare sărutare dată de mamă îi transmite copilului o forţă 
vitală. Viaţa copilului depinde de sărutările pe care le-a primit 
de la mama lui. Cu cât sărutările date copilului de mamă sunt 
mai multe, cu atât este mai mare cantitatea de viaţă pe care i-o 
dă. După părerea mea, nicio altă persoană nu trebuie să sărute 
copilul, sau să se facă asta foarte rar. De sărutările materne va 
depinde calitatea vieţii introduse în copil. Sărutarea nu este 
ceva inutil. 

Unii copii sunt plini de forţe magnetice şi toată lumea vrea 
să profite de ele. În mod obişnuit, îmbrăţişăm un copil magnetic 
şi-l sărutăm. Copiii care sunt lipsiţi de acest magnetism nu sunt 
nici îmbrăţişaţi, nici sărutaţi. Dar există copii care ţipă şi plâng 
dacă vrem să-i sărutăm. Un astfel de copil zice: „Nu vreau să mă 
sărutaţi!”. De ce? Există persoane care iau ceva, atunci când 
îmbrăţişează copiii. Dar altele dau ceva din ele. Mama dă ceva 
din ea şi de aceea îşi sărută copilul. 


E foarte bine cá o mamá sárutá obrajii si mâinile copilului, 
însă, în acelaşi timp, trebuie să-i adreseze gândurile ei cele mai 
frumoase şi urările cele mai bune. 

Copiii care, în prima copilărie, au primit multe sărutări de la 
mama lor sunt mai inteligenţi decât cei care au fost lipsiţi de 
iubire. 

După naşterea copilului, mama trebuie să ştie câte minute 
trebuie să-l ţină la stânga şi câte la dreapta când îl alăptează. 
Trebuie să ştie cum trebuie să-l scalde şi despre ce trebuie să-i 
vorbească, cum să-l înalțe, cum să-l poarte şi în ce parte, mai 
ales. Nu trebuie să-l ţină pe genunchi, ca să nu devină leneş. 

Nimeni nu este mai magnetic decât copiii mici, de aceea ne 
atrag. 

După naşterea copilului, legătura intimă dintre mamă şi 
copil continuă să existe, dar în alt fel. Copilul care n-a fost dus în 
braţe de mama lui şi n-a fost alăptat a pierdut ceva foarte 
preţios. Există o legătură între dublurile eterice ale mamei şi 
copilului. De aceea, copilul nu trebuie să trăiască departe de 
mama lui până la vârsta de paisprezece ani. Îmbrăţişările, mai 
ales ale mamei, sunt de o importanţă esenţială pentru 
sănătatea fizică şi psihică a copilului. 


9. Părinţi, copii 

După naşterea copilului, fiecare mamă trebuie să ştie ce 
poate să devină copilul ei. În general, mamele îşi fac iluzii în 
privinţa copiilor. Mamele şi taţii din epoca noastră trebuie să 
înţeleagă bine această lege, ca să-şi pună copiii în contact, de la 
cea mai fragedă vârstă, cu Principiul inteligent, pentru a fi 
favorizați în evoluţia calităţilor lor. Când un copil este tulburat 
de la începutul vieţii de mama lui, de tatăl lui, de fratele sau 
sora lui, nu va putea să perceapă inteligenţa şi va rămâne idiot. 
Dacă părinţii şi fratele (sau sora) declară că acel copil nu va 
deveni „om”, ceea ce ei au spus va deveni realitate. Însă, dacă 
cel mai mic copil se opune declarând că vrea să devină „om”, 
aşa va fi. Totuşi se întâmplă rar. 

Dacă nu-ţi cunoşti tatăl şi mama, te vei lovi întotdeauna de 
greutăţi. Cunoscânduc-ţi bine tatăl, vei fi liber. Se poate replica: 
„Tatăl tău poate să fie sărac, atunci nu va putea să fie un tată 
adevărat, căci cel care trăieşte în sărăcie nu poate în niciun caz 


sá fie tată”. Este adevărat, sărăcia generează multe vicii în 
lume. Sărăcia este o artă destinată doar înţelepţilor. 

Uneori, se întâmplă ca o mamă, în virtutea caracterului, să 
nu-şi iubească unul dintre copii. Atunci, acel copil se va iubi el 
însuşi. lubirea mamei pentru un copil determină longevitatea 
acelui copil. Dacă mama îşi iubeşte copilul, dar el moare, 
aceasta înseamnă că iubirea maternă a fost slabă. Când mama 
îşi iubeşte copilul, n-ar trebui să aibă niciun gând negativ despre 
eventuala moarte a acelui copil. Dacă mama îşi iubeşte copilul, 
dar presupune că Dumnezeu poate să i-l ia, iubirea ei nu este 
suficient de puternică. Îndată ce îi vine în minte un gând 
negativ, copilul poate să moară; e posibil chiar să se întâmple. 

O femeie spune: „Trebuie să devin mamă!”. Ca femeie, 
dacă vrei să devii mamă, asta este de ajuns pentru tine, atunci 
pasărea, vaca, lupoaica şi leoaica vor fi şi ele mame. Dar ce au 
rezolvat aceste mame? 

Aducând pe lume copilul, mama trebuie să rezolve 
problema virtuţilor, pentru că trebuie să-i transmită toate 
virtuțile. Aşadar, aceasta înseamnă că nu este deloc suficient 
pentru o femeie să devină mamă, ci ea va trebui să înţeleagă pe 
deplin situaţia, ca s-o folosească în mod raţional. 

Omul a inventat scutecele. Ele sunt o invenţie şi o fantezie 
a oamenilor. Păsările n-au scutece, nici mamiferele. Doar 
bebeluşii umani au scutece. A crede că un bebeluş nu poate să 
crească fără scutece, fără să fie înfăşat, presupune că coloana 
lui vertebrală poate să fie deformată, dar este doar o teorie. E 
posibil să existe o deformare, dar se poate să nu fie deloc. 
Copilul însuşi are scutecele lui. Pielea este cel mai bun scutec pe 
care natura l-a pus la dispoziţia copilului. Nu există scutec mai 
bun decât pielea omului. Atâta timp cât pielea se află pe corpul 
bebeluşului, nu vă îngrijoraţi. Dacă pielea dispare, există o mare 
primejdie. Fără piele, mii de scutece n-au nicio valoare! 

Când mama vrea ca pruncul ei să se vindece, el se vindecă, 
atâta tot. Vreau să spun că aceasta este voinţa divină a lui 
Dumnezeu, care a pus viaţă în viaţa noastră şi nimeni nu ne 
poate lipsi de ea. Viaţa poate fi luată doar în cazul în care ai 
comis un păcat. 

Mama îşi iubeşte copilul, dar, îndată ce se îmbolnăvește, se 
îmbolnăveşte şi ea. Deoarece nu poate să-l ajute în mod direct, 


se imbolnáveste din cauza îngrijorării. De ce? Pentru că nu-L 
iubeşte pe Dumnezeu în copilul ei. 

Când tatăl şi mama nu sunt sănătoşi, copiii vor fi şi ei 
bolnavi. Când tatăl şi mama nu sunt inteligenţi, nici copiii nu vor 
fi. Când tatăl şi mama au un caracter bun, vor avea şi copiii. 

Intr-o familie în care iubirea şi armonia dintre mamă şi tată 
lipsesc, copiii se vor îmbolnăvi deseori. 

Copiii care au venit pe lume fără iubire şi nu sunt iubiţi în 
copilărie suferă frecvent de boli şi mor mai repede decât cei 
care trăiesc înconjurați de iubire. Când părinţii trăiesc în iubire şi 
bună înţelegere, copiii lor evită bolile. 

Când copiii sunt bolnavi, e bine să le faceţi masaje pe os în 
spatele urechilor, pentru că acolo se găseşte centrul vieţii. Acest 
masaj face organismul mai suplu şi mai rezistent. Nu-i permiteţi 
să vă atingă în acel loc cuiva care nu este binevoitor. 

Prin gândurile negative, prin spaimele sale, mama poate să 
agraveze starea copilului bolnav. Dacă se îmbolnăveşte după 
luna plină, când luna se micşorează sau când soarele se 
deplasează spre emisfera australă, copilul se va vindeca. 

Mama care este îngrijorată de copilul ei introduce în el 
otrava fabricată de fiecare gând sau sentiment de teamă. 

Dacă părinţii comit păcate, copiii nu vor avea viaţă lungă. 

Fiul care nutreşte ură pentru tatăl lui va muri înaintea sa. 

Când moare un copil, înseamnă că poate mama a făcut o 
greşeală pe care va trebui s-o corecteze. Dacă un copil e slab şi 
suferind, va muri ca să se nască în alt organism sănătos într-o 
altă existenţă. El poate să moară a doua oară, apoi a treia oară 
înainte de a-şi construi o „casă” mai bună, ca să locuiască în ea 
foarte mult timp. 

Dacă mama spune: „Doamne, nu-Ţi dau copilul meu, îl 
iubesc prea mult, n-ai nevoie de el. Vreau ca el să trăiască! Nu 
Ti-l voi da!”, copilul se va vindeca. 

Mama îşi sărută copilul şi îl idolatrizează crezând că el o va 
mântui. Asta înseamnă cupiditate. Ea presupune că acest copil 
ascunde un spirit mare, dar este pregătită să-l slujească aşa 
cum trebuie? Dacă nu este pregătită s-o facă, copilul va pieri. 
Atunci, se va întreba de ce Dumnezeu i-a luat copilul. 
Bineînţeles, este ceva cât se poate de firesc: nu ştie cum să-l 
slujească. 


Tatăl si mama trebuie si ei să încerce să înţeleagă 
inteligenţa, inima şi voinţa fiicelor şi fiilor lor. Nu se poate 
explica totul prin ereditate. Aceasta nu dovedeşte nimic. La o 
nouă generaţie, nu vom putea să transmitem din exterior decât 
ceea ce am putut percepe direct de la natură. 

Mama are inima plină de bucurie când copilul ei este lângă 
ea şi se cufundă în tristeţe când e absent. 

Fiul raţional şi bun aduce fericire adevărată părinţilor lui. 

A ne căsători înseamnă a crea condiţiile necesare pentru ca 
un suflet să evolueze. Acesta coboară de la Dumnezeu pe 
Pământ şi noi trebuie să-l orientăm. Îi vom spune: „Vino lângă 
mine!”. Dacă nu vrea să vină, va trebui să aştepte alte condiţii. 

Când mama şi tatăl devin mai tineri, şi copiii devin mai 
tineri. Întinerirea este un proces veşnic. lată de ce mama nu 
trebuie să îmbătrânească niciodată. Femeia trebuie să aibă doar 
un copil ca să devină mamă? Acest copil trebuie să fie primul, 
nu ultimul născut. 

Mama şi tatăl pot să întinerească dacă sunt iubiţi de copiii 
lor. 


10. Legea karmei 

Îndată ce ajungem pe Pământ, începem să cădem în 
greşeală. Fiinţa omenească vede că mama şi tatăl nu se bucură 
de sănătate, totuşi îşi imaginează că va putea ea însăşi să se 
întărească pentru a îndura tot ce i se va întâmpla în viaţă. Cum 
sunt părinţii, aşa e şi copilul. Asta e legea. 

Uneori, o femeie de culoare se căsătoreşte cu un bărbat 
alb. Dacă femeia este elementul care domină, atunci, în 
generaţiile viitoare (până la a patra), copiii care vor veni pe 
lume vor fi de culoare. Abia de la cea de-a patra generaţie va 
veni pe lume un copil alb. Dacă bărbatul este elementul 
dominant, primii copii vor fi albi, apoi vor veni pe lume, după a 
patra generaţie, copii de culoare. 

Uneori, când tatăl e genial, fiul nu este. Taţii pot să nu 
transmită spiritul de geniu copiilor lor. Mamele, mai bine decât 
taţii, sunt capabile să-şi transmită calităţile fiilor lor. Spiritul de 
geniu se transmite prin mamă şi mai ales prin sentimente şi 
afecţiune. 


Un om vine pe lume orb, dar nu este o intâmplare. Nici tatál 
si nici mama nu-şi procreează copilul orb, ci copilul singur vine 
pe lume orb. Va trebui să-şi răscumpere singur căderea. 

Dacă o femeie naşte un copil retardat, cine este de vină? 
Natura, sau mama? Când o femeie se pregăteşte să devină 
mamă, trebuie să fie conştientă de condiţiile şi împrejurările în 
care va concepe copilul şi să nu dea naştere astfel unui copil 
retardat. 

Cum se face că unii copii vin pe lume şi devin genii, 
înzestrate cu calităţi şi talente, în timp ce alţii sunt retardaţi? 
Există cauze sigure. 

O familie are un copil infirm (braţe şi picioare paralizate). 
Părinţii caută o modalitate de a-l ajuta. Aduc preoţi care să 
spună rugăciuni, îl duc în străinătate la cure de apă, dar nimic 
nu-l poate vindeca. De ce a venit pe lume infirm? Vicii mari au 
fost aşezate în acel copil. Dacă ar fi fost sănătos, ar fi comis 
furturi, crime, omucideri. Pentru a-l împiedica să facă toate 
aceste fărădelegi, Natura inteligentă i-a legat mâinile şi 
picioarele, ca inima să-i devină mai sensibilă şi mai bună. 
Indiferent de mijloacele exterioare pentru tratament, părinţii nu 
vor putea să facă nimic. 

Un copil poate să vină pe lume orb, infirm sau lipsit de 
talente, dar nu e de vină Natura. 

Fiecare gând impropriu naturii tale care îţi vine în minte, 
fiecare dorinţă sau elan nepotrivite cu esenţa ta interioară care 
vor pătrunde în inima ta vor produce întotdeauna contradicții în 
descendenta ta, fie la prima generaţie, fie la a doua, fiind posibil 
chiar şi după a douăzeci şi cincea generaţie. De fapt, orice 
contradicţie trebuie rezolvată la cea de-a patra generaţie. 
Natura nu poate să lase să subziste o contradicţie nerezolvată 
decât până la cel mult a noua generaţie. 

Se spune despre un ins: „E un imbecil”. Nu părinţii l-au 
conceput imbecil, ci el însuşi, manifestându-şi mama şi tatăl. 
Două teorii explică această situaţie. Conform celei dintâi, 
mamele îşi transmit propriile calităţi copiilor. Conform celei de-a 
doua, copilul există în plan invizibil ca fiinţă inteligenţă şi 
raţională şi el însuşi îşi alege mama şi mediul care se vor potrivi 
cu esenţa sa interioară. Mai târziu, va exercita o influenţă 
asupra mamei sugerându-i idei pozitive şi bune. Femeia 
însărcinată este capabilă să prevadă ce va deveni exact fiul ei 


notând genul de gânduri care o entuziasmeazá în perioada 
sarcinii. 


11. Educaţia copiilor 

Educaţia este un proces care se derulează în acelaşi timp la 
toţi membrii unei familii, ea îi priveşte atât pe părinţi, cât şi pe 
copii. Buna educaţie a tatălui şi a mamei înseamnă şi o bună 
educaţie a copiilor. 

Mântuirea omenirii se află în mâinile mamelor şi ale taţilor. 
Un tată care, de la început, le transmite copiilor tot ce are mai 
bun este ca un preot, un patriarh, un suveran sau un rege. O 
mamă care, de la cea mai fragedă vârstă a copiilor, le introduce 
în suflete idei nobile şi sublime, idei umaniste, este cu adevărat 
o regină. A fi tată sau mamă înseamnă a avea o funcţie sfântă 
dăruită de Dumnezeu omului. 

Există îngeri pe pământ, dar sunt rari. Unul la câteva mii de 
copii: un înger care coboară pe Pământ cu o misiune concretă 
de a călăuzi oamenii. Unii părinţi admiră sprâncenele, guriţele, 
urechiuşele, etc. copiilor lor, dar aceste particularităţi dezvăluie 
o dezvoltare care nu e corectă, exprimă defecte în caracterul 
copilului lor. Părinţii ignoră deseori frenologia, fizionomia şi 
astrologia, dar ar vrea să cunoască calităţile sau predispoziţiile 
copiilor şi cum le-ar putea fructifica graţie noilor metode ale 
pedagogiei moderne. Pentru aceasta, ar trebui să-şi pună o 
singură întrebare: Sunt iubiţi de copiii lor? Iubirea filială este 
prima condiţie a educaţiei reuşite la orice copil. Dacă copilul îşi 
iubeşte părinţii, îi va înţelege perfect şi va aprecia tot ce au 
făcut pentru el. In sufletul acestui copil, elementul divin este 
treaz şi ar fi deci posibil să fie bine educat. Dacă elementul divin 
nu este treaz la copil, acesta trebuie să fie pedepsit de părinţi ca 
să-l facă să fie ascultător, dar asta nu e educaţie. Fără 
elementul divin, orice educaţie e imposibilă. 

Mama şi tatăl trebuie să-i spună copilului: „Fiule, vei păşi în 
lumina dăruită de Dumnezeu! 

Vei manifesta sentimentele si emoţiile dăruite de 
Dumnezeu! Vei acţiona prin voinţa dăruită de Dumnezeu! Si 
trebuie să faci ce te sfătuim noi”. 

Cât timp copilul e mic, mama îi spune multe lucruri şi chiar 
îl bate la fund. Nu, să nu faci asta, mamă! Nu-l bate la fund, ci 
atinge-i cu tandreţe capul zicându-i: „Fie ca gândurile divine să 


pătrundă în mintea ta, ca să poti aduce lumină celorlalţi şi să-ţi 
ajuţi fraţii care sunt mai slabi decât tine”. 

Pune mâna pe capul copilului tău şi spune-i: „Fie ca 
sentimentele nobile şi sublime să-ţi pătrundă în suflet”. O mamă 
îşi sărută copilul strângându-l tare în braţe - această atitudine 
poate să contribuie la creşterea egoismului în el. Ceea ce face 
ea este un act subconştient (inconştient), dar va veni o zi în care 
va vedea rezultatul acestei iubiri. Mama se bucură când copilul 
e sănătos. Totuşi, înainte de orice ar trebui să pătrundă până în 
adâncul sufletului copilului şi să aşeze acolo seminţele 
adevărului. Dacă nu pune aceste seminţe în sufletul copilului, 
tot ce vrea să-l înveţe va fi ca o sămânță care cade pe un sol 
pietros şi nu poate decât să se usuce. 

Dacă nu-şi iubeşte copilul, mama nu poate să-i dăruiască 
nimic. Aşa cum, dacă nu-şi iubeşte mama, copilul nu poate să 
primească nimic de la ea. Mama trebuie să-şi iubească copilul şi 
acesta, să-şi iubească mama. 

Când îşi îmbrăţişează copilul, mama îi transmite o parte din 
forţele ei. Aşa cum copilul, când îşi îmbrăţişează mama, îi 
transmite şi el o parte din forţele sale proprii. 

Cum puteţi educa un copil brutal şi înapoiat mintal astfel 
încât să se comporte bine? Tot ce-l veţi învăţa astăzi va fi uitat 
mâine. Această educaţie este un dresaj, nimic mai mult. Copiii 
uită ce a putut să-i înveţe mama, ignoră complet şi nu aplică 
nimic în viaţă. De ce oare? Tot ce-şi învaţă copilul o mamă, prin 
această educaţie, nu prinde rădăcini în adâncul conştiinţei lui. 
Mama trebuie să-şi înveţe copilul să-L iubească pe Dumnezeu. 
lubindu-L pe Dumnezeu, copilul se va educa el însuşi. Dar ce fac 
mamele astăzi? Ocupă locul în care ar trebui să stea Dumnezeu 
şi le spun copiilor: „Trebuie să mă iubeşti pentru că te-am adus 
pe lume, te-am hrănit şi te-am educat”. 

Dacă mama şi tatăl nu depun în sufletul copilului imaginea 
sfântă a lui Dumnezeu, nu-şi vor îndeplini misiunea aşa cum ar 
trebui. Copiii trebuie să păstreze în inima lor imaginea sfântă a 
mamei şi a tatălui, care sunt în realitate mesagerii lui Dumnezeu 
şi reprezentanţii Lui. Copiii din Epoca Nouă trebuie să se 
distingă prin puritate şi sfinţenie. Când într-o familie va veni un 
astfel de copil, va fi o binecuvântare pentru casă şi pentru 
apropiaţi. Când coboară din Planul lubirii, fiinţa omenească 
aduce o binecuvântare pentru toate fiinţele omeneşti. 


Când are grijá de copii si se roagá pentru ei, mama face sá 
coboare din planul Inteligentei Sublime energii favorabile lor. În 
realitate, părinţii n-ar trebui să se îngrijoreze de viitorul copiilor 
lor. Doar trebuie să se roage pentru ei, să se gândească la ei şi 
să acţioneze asiduu în numele lor. 

Cu cât îi cântăm mai mult unui pom fructifer, cu atât mai 
dulci îi sunt fructele. Această lege este valabilă şi la oameni. Cel 
care a crescut ascultând muzică şi cântece va avea gânduri 
luminoase şi o inimă plină de iubire pentru aproapele lui. Se va 
bucura întotdeauna de toate lucrurile din viaţa lui. Orice i s-ar 
întâmpla, va privi totul cu bunătate, pozitiv şi optimist. 

N-ar trebui să-i permiteţi unei persoane să stea prea 
aproape de voi. In general, suferinţele îşi au originea în 
apropierea excesivă. Dacă îi va cere copilului să stea foarte 
aproape de ea, mama va suferi din această cauză şi copilul nu 
va putea să reuşească în viaţă. Aceasta înseamnă că, prin iubire 
prost înţeleasă, mama îi creează piedici şi handicapuri copilului. 
Dacă le îndepliniţi toate capriciile copiilor voştri, le creaţi 
obstacole. 

Vă pun o întrebare: De când a început mama să sufere din 
cauza copilului? înainte de a-l aduce pe lume, l-a conceput şi, în 
momentul în care acel copil a intrat în pântecele ei, au început 
suferinţele. Mă adresez unui om şi îl întreb: „Mama ta a suferit 
pentru tine, ştii care sunt aceste suferinţe? Te-a purtat nouă luni 
în pântece. Ştii ce înseamnă asta? Dacă neglijezi această 
suferinţă, vei pierde enorm”. Mama îşi poartă copilul în pântece 
şi o face din iubire. Deseori, mamele se miră de ce nu le iubesc 
copiii lor şi că uneori devin chiar neascultători şi capricioşi. 
inţeleg perfect de ce, lucrul acesta este foarte limpede. În 
perioada sarcinii, mama şi-a zis: „Ce nevoie aveam să concep 
acest copil?” Apoi a uitat de acest gând. Dar mai târziu, din 
când în când, i-a venit iar în minte.:... Ar putea să trăiască fără 
el, ar putea să-l alunge... De ce trebuie s-o facă să sufere? Şi a 
alungat încă o dată acel gând. Dar, mai târziu, şi-a zis din nou: 
„Ce nevoie aş avea să am acest copil? Mă lipseşte de libertate”. 
Câtă îngrijorare poate să stârnească acest copil mamei sale! 
Nici măcar nu se poate duce să danseze când are un copil! 
Copilul cere un singur lucru de la mama lui: să fie liniştită. Şi ea, 
ca şi el, de altfel. 


Nu-mi propun să linistesc un copil care este tot timpul 
nemulţumit şi a cărui mamă nu reuşeşte niciodată să-l 
mulţumească. E bosumflat şi se înfurie. Când îi dă mere, unu, 
două, trei, în fine zâmbeşte. Astfel, e vorba doar de trei mere... 

Dacă aveţi un copil neascultător, faceţi o experienţă cu el 
aplicând metoda iubirii. lubiţi-l şi nu vă gândiţi niciodată la 
defectele lui. Imaginaţi-vă că acest copil e bun şi raţional, şi veţi 
vedea că se va corecta. 

Mama îşi îndrăgeşte copilul, are încredere în el. Pentru ca 
acea încredere să fie absolută, mama trebuie să simtă pentru el 
o iubire divină. Dacă acest copil n-are o încredere absolută în 
mama lui, aceasta nu va putea niciodată să-şi manifeste faţă de 
el iubirea ei divină. 

Trebuie să ne adaptăm la copii şi să începem cu ce doresc 
să facă. Trebuie să începem cu simţurile şi să le propunem 
copiilor să lucreze şi să facă ceva, de exemplu să planteze 
copaci, să curețe grădina, să sape rigole, să îndepărteze tot ce 
împiedică scurgerea apei unui izvor, să degajeze poteci, să 
măture curtea. Toate aceste activităţi favorizează evoluţia 
simţurilor copilului. După ce simţurile sunt bine dezvoltate, 
inteligenţa va avea şi ea de profitat. 

Copilul trebuie să observe şi să studieze plantele şi să le 
iubească. În curtea fiecărei scoli trebuie să existe o grădină. În 
acele locuri se pot planta pomi care să fie conducători de 
energie divină: cireşi, meri, pruni, peri, gutui, nuci etc. Florile 
galbene transmit inteligenţă, în timp ce florile roşii transmit 
vitalitate şi sănătate. Dacă încurajați copiii să planteze flori de 
toate culorile (galbene, roşii, albe), acestea îi vor entuziasma şi 
îi vor stimula graţie frumuseţii lor. 

Parfumurile florilor nu influenţează întotdeauna în acelaşi 
fel toţi copiii. Unele parfumuri nu le sunt deloc pe plac. Puteţi să 
faceţi multe experienţe în acest sens. De exemplu, copilul e uşor 
bolnav. Luaţi un trandafir, o garoafa, o violetă sau altă floare şi, 
tară ca el să înţeleagă, treceţi pe sub nasul copilului toate 
aceste flori una după alta şi observați cum se comportă la 
fiecare dintre ele. Notaţi numele florii care îl influenţează cel 
mai mult, data şi ora când i-aţi dat să miroasă acel parfum. 
Repetaţi experienţa de încă două ori, ca să verificaţi şi să 
comparaţi rezultatele. 


Când un copil e plăpând, mama trebuie să amenajeze o 
grădiniţă şi să-şi lase copilul să planteze şi să ude florile, mai 
ales florile roşii, de exemplu, garoafele. Dacă este prea 
turbulent, copilul va trebui să planteze şi să ude flori albe şi 
albastre. 

Când vă educați copiii, trebuie să-i învăţaţi că musculiţele şi 
păsărelele simt şi ele durerile la fel ca oamenii. Dacă devin 
conştienţi de acest fapt, copiii spun: „Bine, nu le vom mai face 
să sufere”. În acest fel îi puteţi educa. Nu trebuie să le spuneţi 
că cutare sau cutare lucru e păcat. Copiii n-au nicio experienţă 
în privinţa păcatelor. 

Când îşi educă copilul, mama trebuie să folosească atât 
vorba dulce şi tandră, cât şi cuvântul aspru şi sever. Din când în 
când, îi poate prezenta dificultăţi de rezolvat care îl vor face să 
gândească. Chiar şi gândirea cea mai neînsemnată le permite 
centrilor corticali să se dezvolte. Totuşi, din iubire pentru copiii 
lor, mamele îi cruţă de dificultăţi şi suferinţe. Ele vor ca 
progeniturile să le fie sănătoase, rezistente, netulburate, dar 
Natura nu tolerează asta. 

Gândirea este un proces cosmic şi se manifestă în forme 
multiple. Dacă în cale îi apare un obstacol oarecare, distruge 
formele. Astfel, toţi cei care nu gândesc, adică nu dau curs liber 
acestui proces creator, vor fi  hărăziţi distrugerii si 
degenerescenţei. Din acest motiv, sarcina unică a tuturor 
părinţilor, obiectivul oricărei educaţii în general este să-i înveţe 
pe copii să gândească, deoarece viaţa cere să gândim bine şi 
corect. Gândirea trebuie să fie reală şi pozitivă. Fiecare dintre 
noi trebuie să înţeleagă legile prin care se manifestă viaţa 
însăşi. 

Până în prezent, n-am cunoscut nicio metodă de educaţie 
care să fie corectă şi perfectă. Se spune că trebuie să-i dăm 
libertate copilului. Dar în ce constă libertatea? înainte de orice, 
libertatea nu trebuie să admită nicio violenţă, dar trebuie să 
excludă şi a minţi, şi a face rău. Cel căruia îi veţi dărui libertatea 
va trebui să ignore minciuna. 

Într-o familie, când tatăl, mama şi copiii fac în fiecare zi o 
faptă bună, asta va conferi un viitor acelei familii. Aceasta este 
baza oricărei educaţii. Pentru ca un copil să poată fi bine educat, 
tatăl şi mama trebuie să fie un exemplu şi un ideal pentru el. 


O metodă bună pentru educarea copiilor constă în a vorbi 
mental subconştientului (inconştientului) lor seara, când sunt pe 
cale să adoarmă. 

Puteţi să educați copilul cel mai încăpățânat prin muzică. 

În planul fizic (lumea organică), mama şi tatăl joacă un rol 
foarte important prin sângele lor, căci prin el îi transmit copilului 
calităţile sufletelor lor. Educaţia copiilor este determinată de 
calităţile pe care mama le transmite copilului de la vârsta cea 
mai fragedă. Prin „sânge” nu înţeleg sângele obişnuit, ci sângele 
care e constant şi invariabil în toate împrejurările existenţei, 
sângele care este întotdeauna acelaşi, diferit de cel care se 
alterează şi se degradează. Germenii nobili pe care mama îi 
transmite prin sânge copilului sunt o esenţă prețioasă care se va 
răspândi în jur în parfumuri foarte fine şi plăcute. 

Dacă mama îi transmite un sânge impur, copilul va suporta 
consecinţele toată viaţa. 

Vrei să fii o mamă adevărată, dar nu eşti capabilă să te 
comporţi corect cu copiii tăi, nici să-i educi aşa cum trebuie. Ce 
mamă eşti dacă se întâmplă ca progeniturile tale să se bată? 
Mama adevărată este femeia care le inspiră copiilor respect şi 
stimă. 

Ce înseamnă cuvântul „pedagogie”? Secvența „ped” 
înseamnă copil, „ago” înseamnă a conduce. Aşadar, pedagogia 
este o ştiinţă pentru a conduce şi a face să evolueze copilul. 

Prima regulă a pedagogiei este următoarea: Tatăl trebuie 
să-şi îndrăgească fiul şi mama trebuie să-şi îndrăgească fiica. A 
doua regulă a pedagogiei: Fiul trebuie să-şi iubească tatăl şi 
fiica trebuie să-şi iubească mama. Este un schimb de energie. 

Oricât ar fi de mic, un copil poate să fie un suflet foarte 
evoluat. Mulţi copii sunt mai inteligenţi decât institutorii lor. 
Mulţi copii înţeleg mai bine decât părinţii legea sugestiei şi legea 
transformării energiilor. 

Unele persoane cred că copiii sunt stupizi şi naivi. Nu, 
deloc! Când îi spuneţi ceva unui copil, acesta vă înţelege şi-şi dă 
imediat seama dacă spuneţi sau nu adevărul. Nicio fiinţă nu e 
mai perspicace decât un copil. Copiii pot să vadă chiar şi prin 
ziduri. Aceasta este părerea mea despre copii. 

Ţineţi cont întotdeauna de următoarea regulă: Nu se poate 
aplica cu succes o regulă la aproapele nostru decât dacă o 
aplicăm la noi înşine. Îi spui unui copil că trebuie să fie raţional 


si docil, dar, dacă nu esti tu însuţi aşa, rezultatul va fi nul. Îi 
vorbeşti unui copil despre gândirea înţeleaptă şi de bun-simţ, în 
timp ce tu nu dai nicio dovadă în această privinţă, făcând 
reflecţii absurde. Cum să împărtăşeşti cu aproapele tău o idee 
pe care n-o înţelegi deloc tu însuţi? îndrăzneşti să-i vorbeşti unui 
copil despre adevăr fără să ai nicio idee despre ce înseamnă 
acesta în esenţa lui. 

Copiii care trăiesc în lume în prezent sunt mai inteligenţi şi 
mai raţionali decât cei din trecut. Copiii din generaţia viitoare 
vor avea o conştiinţă mai bună şi o inteligenţă mai evoluată 
decât copiii din epoca noastră. Un copil genial este dovada că 
solul în care a fost plantat este foarte bun. Condiţiile, atât 
interioare, cât şi exterioare, au fost perfecte. În aceste condiţii, 
este uşor să lucrezi. În ceea ce priveşte copilul care are talent, 
„solul” a fost bun, în timp ce pentru copilul obişnuit, acest „sol” 
a fost de departe mai puţin bun. Uneori, în viaţă, unii copii 
obişnuiţi vor dobândi talente utile şi alţii înzestrați cu talent vor 
deveni adevărate genii. Din zece copii obişnuiţi, unul singur va 
avea talent şi, din zece copii talentaţi, unul singur va deveni 
genial. În clasele în care nu există niciun copil de talent sau de 
geniu, elevii nu vor putea să evolueze în mod natural. Copiii 
care au talent sau geniu îi vor stimula pe toţi ceilalţi. 

De ce mama neglijează unele defecte ale copilului, 
încercând în acelaşi timp să-l educe bine? Ea presimte că, chiar 
având aceste slăbiciuni, copilul va putea să devină într-o zi un 
om celebru, util familiei şi patriei sale. Având acest 
presentiment, mama îşi zice: „Pentru acest copil, mă voi expune 
la toate riscurile şi la toate necazurile; îi voi suporta toate 
defectele”. De fapt, comportamentul ei este foarte raţional şi 
înţelept. Ce găseşte în acest copil? Ce element o leagă de el? 
Din punct de vedere fizic, cântăreşte doar câteva kilograme, 
dar, în acel corp mic, există un suflet divin care atrage iubirea 
mamei în aşa măsură încât ea are răbdarea de a avea grijă de 
el, fiind gata să-i satisfacă toate nevoile. 

Trebuie să existe şcoli speciale în care tinerii să poată 
studia şi să primească o educaţie pe baza legilor naturale 
sublime; astfel vor învăţa cum să devină nişte mame perfecte 
sau nişte taţi perfecţi şi, în acelaşi timp, constructorii societăţii 
viitoare. 


12. Rolul femeii şi evoluţia ei spirituală 

Mama şi tatăl trebuie să dea viaţă unor copii care să 
lucreze în slujba propriilor familii, a comunităţii şi pentru fiinţele 
omeneşti de pe Pământ. Lumea are nevoie de suflete nobile şi 
sublime. 

Nu putem numi „mamă” o femeie care aduce pe lume 
delincvenţi. O vom numi doar „femeie care hrăneşte răul şi 
crima”, nu „mamă”. Femeia trebuie să fie cu adevărat o mamă 
care aduce pe lume fii buni şi fiice bune. Trebuie să aducă pe 
lume doar suflete elevate şi luminoase, care să dea un sens real 
de mare valoare vieţii pe Pământ. Numai unei astfel de femei îi 
voi da numele de „mamă”. 

Mamele care doresc să aibă copii buni trebuie să accepte 
din toată inima aceste idei noi. Dacă se încăpăţânează în 
concepţiile lor vechi, ar fi preferabil ca ele să nu aibă copii. 

Iniţial, când Dumnezeu a creat femeia, aceasta era foarte 
diferită de femeia actuală. Femeia de pe Pământ nu seamănă cu 
cea din cer sau din rai. Femeia de pe Pământ este o reflexie şi o 
imagine palidă a femeii sublime şi nobile. In acest sens, iubirea 
este o reflexie exterioară în raport cu această femeie. lubirea se 
manifestă doar acolo unde există o femeie. Dacă nu există 
femeia, iubirea e absentă din inima omului. Dacă s-ar şti exact 
ce este femeia şi ar fi aşezată în adevăratul ei loc, lumea şi-ar 
reveni şi s-ar înălța imediat. După părerea mea, adevărata 
femeie este cea care salvează lumea, care ţine în mâini cheile 
existenţei, care manifestă marea forţă sublimă a _ lubirii, 
deținătoarea Vieţii, în consecinţă, salvarea lumii va fi opera 
femeii, nu a bărbatului. Acum, doresc ca toţi să puteţi deveni 
femei! Cu alte cuvinte, doresc ca sufletele tuturor fiinţelor 
omeneşti să fie pline de iubire; vreau ca toată lumea să fie 
iluminată, ca fiecare fiinţă omenească să fie o candelă aprinsă, 
să fie toţi fericiţi şi veseli, gata să-i ajute pe ceilalţi, adică exact 
ce înseamnă cuvântul „mamă”. De aceea, le urez tuturor 
fiinţelor omeneşti să devină „mame”, în zilele noastre, prin 
„mamă” se înţelege o femeie care aduce pe lume copii. Nu, 
adevărata mamă este femeia ai cărei copii sunt nemuritori. 
Dacă pruncii unei femei mor, ea nu e mamă. Adevărata mamă 
este femeia pură, fecioara, cea care, chiar şi după naştere, 
rămâne fecioară. Adevărata mamă este fecioara ai cărei copii 
sunt nemuritori. 


Declar: în lume există doar o singură putere capabilă să 
oprească şi să nimicească războiul, ca să facă să domnească 
pacea. Care este această putere? Femeia. Dacă toate femeile se 
unesc şi declară: „De astăzi, nu vom mai aduce pe lume 
criminali!”, asta va însemna sfârşitul războaielor; şi, dacă fiecare 
mamă îi va zice fiului ei: „Dacă îţi ucizi fratele, te voi renega, nu 
vei mai fi fiul meu!”, războiul se va sfârşi. În realitate, salvarea 
omenirii constă în refuzul conştient al femeii de a da viaţă 
criminalilor şi în renegarea propriului fiu care este asasin. În 
acest scop, nu este de ajuns ca două-trei femei să-şi 
conştientizeze misiunea, trebuie ca toate femeile să aibă, într- 
un fel sau altul, voinţa de a se înălța şi de a lucra în numele 
Salvării Lumii. Astăzi, mă adresez femeilor. Voi să vă adresaţi la 
rândul vostru altor femei, căci de acum înainte doar femeile vor 
fi răspunzătoare de realizarea acestei idei. Este sarcina lor 
esenţială. 

Eva, care se trage din Adam, era la început o tânără 
perfectă, o fecioară. Dar, după cădere (păcatul originar), toate 
femeile care s-au născut după Eva au pervertit lumea. Eva a 
născut un fiu cu înclinaţie spre crimă, Cain. Adam era tatăl lui 
Abel, nu al lui Cain. Cain a avut alt tată. În Sfintele Scripturi stă 
scris: „Sunteţi copii ai diavolului”. Aceasta ne face să 
presupunem că Satana a fost tatăl lui Cain. Este oare posibil ca 
o oaie să dea naştere unui lup? Dacă da, cauza se găseşte 
undeva în profunzimile existenţei. Abel a devenit victima lui 
Cain. Este posibil ca doi fraţi care au aceeaşi mamă şi acelaşi 
tată să se ucidă unul pe celălalt? Presupunem, aşadar, că aceşti 
doi fraţi aveau doi taţi diferiţi. Unul era stăpânul întunericului, 
celălalt era stăpânul luminii. În zilele noastre, jumătate dintre 
fiinţele omeneşti sunt Caini, şi cealaltă jumătate, Abeli. Atâta 
timp cât oamenii au credinţă în legea veche care dă naştere la 
delincvenţi şi criminali, vor exista omucideri. Femeia nouă, Eva 
nouă, trebuie să închidă pentru vecie poarta în faţa lui Cain, ca 
să nu mai vină pe lume. Câinii nu mai au dreptul să vină pe 
lume! Lumea n-are nevoie de delincvenţi şi criminali. 

Numai mama liberă poate să dea viaţă unor copii buni şi 
raţionali. 

Sunteţi prea grăbiţi. Timp de 8.000 de ani, oamenii au făcut 
greşeli şi păcate. Cum aţi vrea, intrând în Noua învăţătură, să 
corectaţi totul dintr- odată? Nu se poate! Uneori, a fost posibil, 


dar numai pentru eroi; însă nu toti oamenii sunt eroi. Există 
două căi pentru realizarea acestei învățături. Prima este 
educaţia din şcoli, a doua este mama. Toate mamele trebuie să 
cunoască această lege sublimă care spune cum vor trebui să 
vină pe lume copiii lor în viitor. Trebuie ca ele să cunoască 
condiţiile noi aşa cum grădinarii şi agricultorii studiază condiţiile 
bune pentru semănatul şi cultivatul plantelor. 

Mama trebuie să fie ea însăşi înclinată spre credinţă şi 
religie, pentru ca pruncul să fie şi el la fel. A avea simţul 
credinţei şi al religiei înseamnă ca inima să-ţi fie plină de iubire 
şi să faci totul ca să te mântuieşti tu însuţi, dar mai ales să te 
sacrifici în numele tuturor fiinţelor omeneşti. A fi legat de 
Dumnezeu înseamnă a avea calităţile lui Dumnezeu, care a 
creat tot universul, şi a-l percepe existenţa. Regnul vegetal şi 
regnul animal, create de Dumnezeu, sunt un impuls al vieţii 
divine care evoluează din sus spre jos. 


13. Metode de armonizare 

Munca nu lipseşte, este pentru fiecare suflet omenesc în 
funcţie de nivelul lui de evoluţie. Pentru fiecare există condiţii 
favorabile evoluţiei şi perfecţionării sale. Acum, toţi cei care 
suntem reuniți aici vom face un pas înainte. Pentru aceasta, vă 
spun un cuvânt, „AUM”, pe care îl puteţi folosi deseori. Când 
sunteţi trişti sau bolnavi, dacă aveţi mintea tulbure, rostiţi acest 
cuvânt de mai multe ori. Există cuvinte sfinte, ca acest cuvânt 
„AUM”, pe care trebuie să le rostiţi. Chiar dacă nu le înţelegeţi 
bine sensul, Duhul vostru îl înţelege bine şi asta vă va fi de 
ajuns. „AUM” este un cuvânt al Duhului Sfânt, încântând acest 
cuvânt al limbii Duhului Sfânt, acesta vă va înţelege şi vă va 
ajuta, căci vă cunoaşte şi ştie tot ce vă trebuie. 

Trebuie să respectaţi regula următoare: când sunteţi 
tulburaţi sau dezorientaţi, dimineaţa sau seara, concentraţi-vă 
asupra părţilor superioare ale nasului sau a punctului aflat între 
sprâncene. Acolo se găseşte un gol numit „spaţiul de 
supraveghere tăcută al Conştiinţei divine”. Concentrându-vă şi 
rămânând în stare de veghe, veţi aştepta să percepeţi cel puţin 
un gând clar, o iluminare. De exemplu, dacă vă gândiţi la o 
problemă oarecare căreia trebuie să-i găsiţi soluţia, opriţi-vă 
câteva clipe şi aşteptaţi să se aprindă o luminiţă, aceasta este 
un gând clar care vă va ajuta să găsiţi exact ce trebuie să faceţi, 


calea pe care trebuie sá apucati. Uneori, la o suferintá mare, ne 
incruntám. Este un mod inconstient si intuitiv al oricárui om de a 
îndrepta energiile inteligenţei spre acel centru dintre sprâncene. 
Ridicându-vă inteligenţa, o proiectaţi din centrul capului spre 
soarele central al lumii spirituale. După această proiectare în 
sus, gândurile vă vor aduce o oarecare ameliorare în viaţă. 


Table of Contents 


CARTEA 1 - FEMEIA, IZVOR DE IUBIRE SI DE VIATÁ..................... 5 
CARTEA A II-A - O NOUA CONCEPŢIE DESPRE FEMEI ŞI DESPRE 
NASTERE iii aan nt vlad E EEE Ae 56 
1. Venirea din COSMOS. ice ecua a and aa i Baia 56 
2: Mama, tatal, VU lic seu aia Se ia aaa i lt i a m ia te 62 
3. Ramurile [UDIFL......................ccccccccccccicciriricicicrcrecannnenenea 74 
4. Concepere, sterilitate, avort... eee eee eeeeeee 78 
5. Sarcina şi educaţia parentală... eee eee 86 
6: NaStel Easier eta nn aan i does ta e 98 
S (=> qU AEO e [1181 [5] Pn A A AA A EAT rar 113 
8. Ingrijirea copilului: aláptatul, alimentatia, baia etc...... 115 
9; Parin, COBII soarce ne i at ae aaa la ia aaa ie 122 
10. Legea KI PEI soi ioana et idle ae aia il ia 127 
11. Educatia cCOpiilOr. osie scie ciao a ion atacata aa aa 129 
12. Rolul femeii şi evoluţia ei spiritualâá........................... 140 


13. Metode de armonizare... eee eee era 143