Peter Deunov — 04 Conferinte 1920

2? > 5 
PP L = > A SE Re 
(di , (aurită 


f g 
PERT 
CANNA 


A js v 
EA s 


WEA 


RO 
Pind » a 


NOUA OMENIRE 


Dinasty Books 


Proeditură şi Tipografie 


Peter Deunov 


CONFERINŢE - 1920 


Interpretări despre ocultism, spiritism, teozofie, 
misticism şi creştinism 


Dacă o forţă existentă în natură n-are relaţii cu senzațiile 
noastre, nu poate să producă o reacţie. Sunteţi, de exemplu, 
printre oameni orbi şi le aprindeţi un chibrit. Lumina pe care o 
degajă există oare pentru ei? Nu. Aşadar, indiferent ce forţă 
funcţionează în viaţa noastră, dacă n-o putem percepe, adică 
dacă nu putem să percepem lumina acelei forţe, nu putem nici 
s-o înţelegem. Orbul poate să atingă chibritul şi să spună: „E un 
chibrit”. Poate să creadă că ştie bine ce este un chibrit, dar, în 
realitate, n-a înţeles nimic. Este adevărat că e un chibrit, dar 
conţine în interior ceva mai preţios, lumina. Dacă ochii voştri pot 
să perceapă lumina, deschideţi o carte, citiţi şi înţelegeţi ce este 
scris. 

Astfel, când ajungeţi la forţele ocultismului, va trebui s-o 
prindeţi pe fiecare dintre ele şi s-o folosiţi. Cel care se îndoiește 
şi zice: „Dovedeşte că această forţă a ocultismului există cu 
adevărat!” judecă greşit. În şcoala ocultismului, nu există 
explicaţii şi dezbateri. Nu este o şcoală pentru verificat fapte şi 
adevăruri. Nu ne ocupăm de adevărurile moarte, ci de 
adevărurile vii din lume. 

Spiritismul arată mişcările Spiritului. El este embrionul 
lucrurilor, un lucru care nu este format încă. Ca să înţelegeţi 
spiritismul trebuie să-i creaţi acestui embrion condiţii ca să 
treacă prin toate fazele de dezvoltare şi formare. În consecinţă, 
spiritismul este o doctrină încă neformată. 

Teozofia este o doctrină pentru slăbirea dezacordurilor din 
lume. Este o doctrină a reconcilierii dintre bărbat şi femeie, 
nimic mai mult. Când zic că bărbatul trebuie să se reconcilieze 
cu femeia, înţeleg că omul trebuie să se reconcilieze cu 
Dumnezeu. Cel ce crede că este teozof trebuie să cunoască 
această lege: cum să se reconcilieze cu cel pe care îl urăşte. 
Există un dezacord între tine şi Dumnezeu? Trebuie să te 
reconciliezi! Dacă nu reuşeşti s-o faci, nu eşti teozof. Noi, 


oamenii din ziua de astăzi, cu spiritul nostru critic, semănăm cu 
acel ienicer foarte zgârcit care i-a cerut unui croitor să-i facă 
haine, dar, deoarece ştia că îi plăcea să înşele, stătea tot timpul 
lângă el, ca să observe cum croia, ca să nu taie din material şi 
ceva pentru propria persoană. Dar croitorul, văzând acel 
material frumos, a tăiat o bucată mare şi a zis: „Aceasta este 
pentru Sfântul Nicolae” Apoi a aruncat-o afară. lenicerul a 
izbucnit: „Ce faci?”. Şi s-a repezit să recupereze bucata, timp în 
care croitorul a tăiat o altă bucată, şi mai mare, şi a pus-o sub 
scaunul lui. Deci vreau să spun că noi, cei care criticăm şi 
suntem tot timpul atenţi să nu fim înşelaţi, ajungem să fim 
înşelaţi întotdeauna. 

Misticismul nu este o lege pentru înălţare, ci pentru 
coborâre. Misticul nu se înalţă, ci se întoarce spre Dumnezeu în 
sine. Este periculos, căci, în timpul coborârii, nu ştie cum să facă 
şi riscă să cadă şi să se betegească. 

Eu compar ocultismul cu ştiinţele naturale din zilele 
noastre. Ocultismul este o ştiinţă pentru studierea fenomenelor 
Pământului, pentru studierea invizibilului, nu a ceea ce este 
vizibil. Nu se ocupă de lumile fără formă. Ceea ce s-a format în 
sine, ce are formă, conţinut şi sens, acesta este obiectul 
ocultismului. 

Atunci, unde vom plasa creştinismul? Credeţi că e o ştiinţă? 

Replica unei cursante: Vă rog, cer o explicaţie. Faceţi o 
diferență între creştinism şi ocultism? Cuvintele din Evanghelie 
sunt aceeaşi doctrină ca ocultismul? 

Studiaţi natura aşa cum e. In ocultism nu există morală. 
Studiază lucrurile aşa cum sunt, ca fapte veritabile. 

Replică: Deci în creştinism e diferit? 

Ocultismul este o ştiinţă care examinează forţele naturale, 
originea, funcţionarea şi punerea lor în practică. Ocultistul este 
un om realist, nu crede, lucrează cu faptele din natură, cu 
lucrurile materiale. Misticul trăieşte mereu cu inima lui, îi 
examinează vibraţiile şi toate stările prin care trece. În sensul 
creştinismului, creştin poate să fie şi misticul, şi teozoful, şi 
spiritistul. Dacă considerăm domeniul Spiritului în sens larg, în 
diferitele lui ramuri, e vorba de spiritism. Pericolul, la spiritism, 
constă în faptul că oamenii posedă în sine alţi embrioni care, în 
realitate, sunt dăunători pentru ei. Dar vom lăsa deoparte, 
deocamdată, ce spun criticii. Spiritismul este o mişcare; teozofia 


este reconcilierea dezacordurilor; misticismul este coborârea; 
totuşi, se poate spune şi că este o lege a muncii; ocultismul dă 
toate formele prin care se poate trăi pe Pământ şi e singura 
ştiinţă care ne învaţă cum să trăim şi ne poate salva de toate 
necazurile, în timp ce creştinismul este o ştiinţă pentru 
distrugerea karmei, pentru plata vechilor datorii. Dacă luăm 
versetul din Evanghelie care spune că Hristos a suportat 
păcatele din lume, aceasta înseamnă că şi-a plătit datoriile. Ce 
reprezintă creştinismul? A şti să plăteşti datoriile oamenilor. Și 
cine poate să plătească datoriile? Doar cel bogat. Aşadar, omul 
bogat poate să devină creştin şi săracul nu poate. 

Replică: Şi făgăduiala că Hristos îmbogățeşte? 

Este un credit acordat creştinilor. Negustorii plătesc cu 
credit care nu le aparţine. Oamenii din zilele noastre sunt 
creştini, căci Hristos este creştin. 

Teozofia este o ştiinţă pentru reconcilierea sexelor, în timp 
ce creştinismul, pentru apropierea şi unirea lor. Creştinismul 
este, în sens interior, o ştiinţă care uneşte mintea cu sufletul. 
Ceea ce se proclamă acum nu e creştinism, el trebuie să 
suporte reforme. Dacă creştinismul ar fi aşa cum îl interpretăm, 
lumea ar fi avut o cu totul altă înfăţişare. Dar vom lăsa această 
problemă, căci nu este obiectul conversaţiei noastre. 

Acum o să vă întreb dacă aţi învăţat ce este suferinţa. Vom 
începe cu ea. Din punct de vedere al suferinţei, în spiritul ei, 
vom examina celelalte ştiinţe: teozofia, misticismul etc. Vă voi 
da încă o explicaţie pentru ele. Teozofia are şapte moduri de 
interpretare. Ocultismul şi misticismul au şi ele o latură 
exterioară şi alta interioară. Societatea teozofică înseamnă în 
prezent doar latura exterioară, organizarea. Teozofia 
examinează formele, ce pot fi numite anatomia teozofiei. 
Creştinismul a trecut prin prima fază a dezvoltării şi, după două 
mii de ani trecuţi, a început dezvoltarea anatomiei 
creştinismului: oare Fiul vine de la Tată, sau nu, şi multe alte 
dezbateri la conciliile universale. Şi azi găseşti câte un creştin 
care te întreabă: „Crezi în cele trei chipuri ale lui Dumnezeu?”. 
„Cred.” „Atunci eşti creştin!” Dar eu întreb: „Tu, care crezi în 
cele trei chipuri ale lui Dumnezeu, ce înţelegi prin asta?” 

O să vă explic. Cel de-al doilea chip al lui Dumnezeu este 
chipul lubirii. Bărbatul şi femeia, toţi oamenii trebuie să caute 
acest al doilea chip, lubirea. Şi, când se spune că Dumnezeu 


este Treimea, oamenii zic deseori cuvinte de neînțeles. Marii 
maeştri, care au scris despre acest subiect, aveau concepţii 
foarte clare în această privinţă, dar discipolii lor au înţeles greşit 
doctrina. Spiritismul este o doctrină care provine din Frăția Albă, 
dar şi el a fost ponegrit. Teozofia este o altă doctrină trimisă de 
sus care a fost înţeleasă greşit de discipoli. 

Ocultismul este o doctrină provenită tot din Frăția Albă, dar 
în care găsim ocultişti şi negri, şi albi. Misticismul şi creştinismul 
sunt şi ele corupte. Vreau să fiu clar. Când un preot sau un 
episcop îşi îmbracă veşmintele, asistă la căsătorie şi spune: „Dă- 
mi bani”, eu îl numesc mag negru. Magul alb lucrează fără să fie 
plătit. Dacă o tânără îşi pune straie frumoase cu intenţia de a 
înşela un tânăr, şi ea este un mag negru. Aşadar, ocultiştii, 
teozofii, misticii şi creştinii trebuie împărţiţi în albi şi negri. 
Cineva va spune: „Eu sunt teozof ”. Alb, sau negru? „Alb.” 
Atunci ne putem înţelege. „Negru.” Atunci voi avea o părere 
aparte. N-are importanţă dacă sunteţi spiritişti, teozofi, mistici 
sau creştini dacă sunteţi negri; lumea e plină de ei. Cei 20 de 
milioane de oameni pierduţi în război arată ce este creştinismul 
în zilele noastre. Nu cred că însuşi creştinismul e vinovat, ci 
creştinii negri. 

Avem nevoie de o înţelegere corectă a ocultismului: să 
coborâm în adâncul suferinţei, căci în ea nu există dezbinare, ci 
unire. Oamenii păcătoşi sunt păcătoşi căci n-au suferit, iar 
credincioşii sunt credincioşi căci au suferit. Dacă ziceţi că există 
contradicții în ceea ce vă spun, vă răspund că Hristos spune că, 
la sfârşit de veac, va trimite spiritele rele şi pe fiii lor la o 
suferinţă infinită, îi va trimite să sufere în fundul iadului. De ce? 
Tocmai fiindcă n-au suferit. Oamenii răi nu se consumă, numai 
cei buni o fac. Aţi lucrat şi aţi câştigat bani, apoi a venit cel rău 
şi a furat; el nu suferă. Dacă hotărâți să nu suferiţi, am să 
consider că faceţi parte dintre cei negri. Pentru cei care nu 
suferă, este scris că vor merge, în viitor, în locul chinurilor. 
Puteţi să reflectaţi la asta cât doriţi, tot acolo veţi ajunge. 

Prima regulă pentru discipolul care vrea să devină ocultist 
este să nu creadă că ceilalţi îi împiedică mintea să se 
îmbogăţească, ci că face asta singur. Căci lumea este atât de 
mare, încât e loc pentru toţi. Apoi, nu trebuie să creadă că 
cineva îi poate împiedica inima să crească, deoarece lumea 
sentimentelor este atât de mare, încât e loc pentru toţi. Altfel 


spus, prima regulă, în această etapă a discipolului, este 
suferinţa. Trebuie să creadă că nimeni nu-i poate influenţa şi 
tulbura mintea şi nici inima, căci lumea e mare. Nu reuşiţi să 
prindeţi ideea, nu-i aşa? Un gând poate să fie clar şi să 
influenţeze dacă suntem la acelaşi nivel cu cel care l-a rostit. 
Cum funcţionează legea cuvântului? Pentru ca un om să vă 
poată influenţa în bine sau în rău, trebuie să vă coboare la 
nivelul lui, e singurul mod de a influenţa o persoană. În 
consecinţă, atâta timp cât aveţi mintea îndreptată spre lumea 
infinită, unde funcţionează legea divină, veţi fi liberi, salvaţi; 
îndată ce credeţi că cineva vă poate influenţa, aţi coborât un 
pas mai jos în această lume. Când servitorul crede că stăpânul îi 
impune limite, el se limitează deja, cu acel gând. Vă plimbaţi în 
haine rupte, întâlniți un nobil pe care îl cunoaşteţi sau un om 
bogat, dar el trece pe lângă voi, nu vă salută şi vă spuneţi: 
„Nimeni nu mă salută pentru că sunt sărac!”. Dar, dacă v-ar fi 
salutat, v-ar fi transmis ceva? Nimic, doar v-ar fi tachinat puţin. 
Dacă o persoană vă vede şi vă zâmbeşte, ce aţi câştigat de pe 
urma acelui zâmbet? Nimic, sunt doar iluzii de mag negru. Când 
un om zâmbeşte, trebuie să simtă din adâncul sufletului 
prezenţa lui Dumnezeu în acel moment. 

Ce trebuie să înţelegem prin zâmbet? Când zâmbim, 
trebuie să fim mulţumiţi de zâmbetul nostru. Nu este important 
dacă oamenii vor fi mulţumiţi sau nu de zâmbetul nostru, noi 
trebuie să fim mulţumiţi de zâmbetul nostru. Chiar şi când 
suntem posaci trebuie să funcţioneze aceeaşi lege, în şcoala 
ocultistă, chiar şi aerul posac trebuie să fie după toate regulile şi 
prin el trebuie să simţiţi prezenţa lui Dumnezeu. Credeţi că, 
dacă văd pe cineva care urmează să fie spânzurat, o să 
zâmbesc? Nu, o să mă încrunt, îl voi invoca pe Dumnezeu şi 
îngerii şi voi spune că ceea ce se întâmplă nu este corect - nu că 
faptul nu este real, ci că oamenii aceia au înţeles greşit legea 
divină. L-au condamnat pe acel om pe baza unui articol dintr-o 
lege, dar care este autoritatea acestei legi sau, în general, a 
tuturor legilor? Ele trebuie să fie veşnice, de neschimbat. În 
ocultism, omul poate fi pedepsit, dar numai dacă el singur o 
cere - trebuie să ceară singur pedepsirea. Aceasta este legea 
ocultismului. 

O să citez un gând: unii zic că nu trebuie să torturăm 
animalele, dar ştiţi că cele mai multe animale vor singure să fie 


torturate, ca să ajungă la un nivel superior? Aşadar, când se zice 
să nu torturăm animalele, trebuie să înţelegem să nu le 
torturăm pe acelea dintre ele care nu vor să fie torturate. Totuşi, 
dacă nu le torturăm pe cele care vor să fie torturate, le facem 
evoluţia mai lentă. Multe dintre găinile pe care le-aţi mâncat au 
progresat, voi nu. Deci găinii care vrea să fie torturată ca să 
progreseze trebuie să i se spună: „îmi pare rău, nu pot să-ţi tai 
gâtul, fiindcă nu vreau să-mi stopez evoluţia; dar, dacă vrei 
neapărat să progresezi, găseşte pe altcineva să te taie şi să te 
mănânce”. Un elev care a intrat într-o şcoală ocultă n-are 
dreptul să facă să sufere pe nimeni. Are dreptul să-şi provoace 
numai sieşi suferinţă, să coboare în adâncul său şi s-o simtă, iar, 
când revine pe Pământ, să lucreze conform legii pe care a 
învăţat-o. De aceea vă spun că nu trebuie să vă torturați unii pe 
alţii. 

Un prieten mi-a povestit o întâmplare: era foarte sensibil şi 
sufletul lui avea impulsuri bune, voia să trăiască bine cu 
oamenii. Dar, când s-a întors din străinătate şi a întâlnit bulgari, 
aceştia au început să-l ironizeze. După un timp s-a gândit să 
găsească o modalitate ca să-i ţină în frâu. A plătit doi hamali ca 
să-l ocărască. S-a aşezat lângă ei şi le-a suportat toate 
înjurăturile, în speranţa că va putea să suporte astfel injuriile 
celorlalţi. După câteva zile, omul şi-a zis: „De ce plătesc doi 
hamali ca să mă insulte, când societatea e plină de astfel de 
oameni? Pe primii îi plătesc, celorlalţi n-am să le dau niciun 
ban”. 

Conform şcolii oculte, toate neplăcerile care vi se întâmplă 
sunt de bine. Când aveţi necazuri, încercaţi să le rezolvaţi, dar 
nu în mod artificial. Cunosc cazuri în care două persoane se 
întâlnesc, se îmbrăţişează şi zic: „Să facem pace!”. Dar, de 
îndată ce ies afară, continuă să se insulte. Acesta nu e un mijloc 
de reconciliere. Resemnarea trebuie să aibă loc în interiorul 
vostru. Când coborâţi în adâncul suferinţei, sunteţi pregătiţi să 
spuneţi: „Lumea e prea mare pentru mintea şi inima mea, voi 
accepta chinul sub toate formele”? Acesta este momentul 
psihologic cel mai important. Vreau ca toţi elevii să se întoarcă 
la ei înşişi şi să creeze o atmosferă plăcută. E ultima seară de 
joi. 

Replică: Mai avem o zi de joi. 


Atunci următoarea este ultima. Nu mai primesc invitaţi. Aşa 
fac beduinii: puteţi să fiţi invitaţii lor trei zile, dar a patra vă pun 
să munciţi la câmp sau să aveţi grijă de vacă. Consideraţi 
această lege perfectă. Celui care rămâne în şcoala noastră i se 
va da ceva de făcut: la vie, cu vaca, copist etc. 

Apoi, altă regulă: nu vreau să vorbiţi în afară despre tot ce 
vorbim noi aici, la şcoală! Puteţi să vorbiţi, dar, în acest caz, nu 
voi fi răspunzător de consecinţe. Nu vorbiţi despre o doctrină pe 
care n-aţi încercat-o încă. Ar fi cea mai mare prostie pe care o 
puteţi face. Puneţi-o în practică, fiindcă nu ştiţi încă dacă este 
adevărată. În Anglia, există o comisie de experţi care 
controlează stocul produs de fabricanți şi vândut de 
comercianţi. Şi numai după ce experţii şi-au pus ştampila pe 
stocul controlat pot fabricanţii şi comercianții să exporte sau să 
vândă în Anglia şi în alte părţi. Voi sunteţi ca nişte negustori 
detailişti cu un stoc necontrolat, iar mie nu-mi plac astfel de 
negustori. Orice lucru trebuie să fie controlat. 

Prima sarcină pe care o voi da femeilor în acest domeniu va 
fi, de exemplu, următoarea: să zicem că una dintre voi are o 
fiică pe care n-o iubeşte - să facă atunci în aşa fel încât să 
înceapă s-o iubească. Sau soţul nu este credincios, ceea ce este 
o problemă de rezolvat. Unuia dintre voi îi e teamă, altul e 
bolnav - va trebui să faceţi cele necesare. Fiecare boală este 
formată de fiinţele care sălăşluiesc în noi. Fiecare boală se 
formează psihologic şi organic prin intervenţia monstruoasă a 
acestor fiinţe. Când una dintre aceste fiinţe pătrunde în 
organismul vostru, trebuie să urmaţi aceeaşi lege: poate să stea 
doar trei zile, căci, dacă o lăsaţi mai mult, va provoca atunci 
cancer şi veţi muri, iar ceilalţi vor spune: „Dumnezeu să-l 
ierte!”. Dumnezeu nu iartă în astfel de cazuri. El îi iartă doar pe 
cei ce nu fură şi nu spun minciuni. 

Cineva va veni aici ca să ia ceva şi să-l întoarcă împotriva 
mea. Vai de cel care va îndrăzni s-o facă! Blestemul va cădea 
asupra lui nu doar până la a patra generaţie, ci până la infinit! 
Aceasta este măreţia legii divine: „Cel ce propovăduieşte 
împotriva Duhului Sfânt”, zice Hristos, „nici în acest veac, nici în 
viitor nu va fi iertat”. Tot ce veţi învăţa aici este un mare 
adevăr, pe care trebuie să-l puneţi în practică în viaţa voastră, şi 
trebuie să fiţi sinceri cu voi, cu ocazia acestei puneri în practică. 
Sinceri nu numai cu mine, ci şi cu Dumnezeul vostru, cu 


raţiunea şi cu inima voastră, cu mintea şi cu sufletul vostru în 
toate manifestările. Trebuie să vă aşezaţi în genunchi! Să nu 
ziceţi mâine: „Deunov vrea să ne hipnotizeze şi să ne 
manipuleze”. 

Să ne punem de acord: începând de acum, veţi avea de 
trăit mii de ani pe Pământ şi, în fiecare şcoală ocultă în care aţi 
intra ca să aflaţi calea evoluţiei voastre, vi se vor da 
întotdeauna reguli. Dacă nu acceptaţi suferinţa ca factor al 
viitoarei voastre existenţe, veţi rătăci prin lume fără să 
înţelegeţi sensul interior al vieţii. Suferinţa va face, din voi toţi, 
eroi. Eu vreau să fiţi eroi, să nu vă fie teamă! Or, dacă n-o să vă 
chinuiţi, o să vă fie teamă şi nu veţi fi eroi. Nu vreau să folosesc 
cuvintele: „Nu vă fie teamă”, ci altele: „Chinuiţi-vă!” Acceptaţi 
chinul, căci vi s-a dat de către lumea invizibilă. Nu vă forţaţi 
niciodată. Există unii dintre voi care, chiar dacă vor, nu sunt 
aleşi ca să se chinuie. Nu toţi cei care mă ascultă vor fi chinuiţi, 
ci chinul va veni pentru cei care sunt eroi. Cel care se chinuie 
trebuie să considere suferinţa un privilegiu. Şi primul lucru pe 
care îl veţi simţi, la coborârea spre adâncul suferinţei, va fi 
liniştea. Veţi pătrunde în sufletul fiecărei fiinţe suferinde, veţi 
începe să înţelegeţi cât de mult suferă şi veţi zice: „Ce rău m- 
am înşelat până acum!”. Se va isca în voi o tristeţe pentru toate 
fiinţele care suferă şi veţi avea dorinţa s-o plasați unde vă găsiţi, 
să ajutaţi celelalte fiinţe să se înalțe sau, cel puţin, să li se 
micşoreze suferinţa. Cel ce n-a înţeles suferinţa calcă cu 
picioarele pe ceilalţi şi zice: „Tu cobori şi eu voi urca!”, 
învăţătura lui Hristos spune că trebuie să simţim suferinţa 
fiecărei fiinţe. leşind din suferinţă, vom folosi alte metode, cu 
care vom afla cum să transformăm, să utilizăm forţele oculte. 
Dacă acceptaţi suferinţa, lumina va ieşi din interiorul vostru, 
adică Duhul Divin, care se află în voi, se va trezi şi va ridica 
vibraţiile creierului şi ale inimii voastre. Celulele creierului şi ale 
inimii se vor transforma organic, şi astfel starea creierului şi a 
inimii se va modifica şi ea. 

Conştiinţa fiecărei celule este limitată. Există multe celule 
din conştiinţa noastră care nu sunt mulţumite de situaţia lor. Şi, 
când se adună milioane de astfel de celule, simţim o 
indispoziţie. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne 
educăm într-un fel nou celulele creierului, ale inimii şi ale 
stomacului. Ne putem reînnoi foarte uşor celulele, dar această 


transformare se poate efectua doar dacă coborâm în adâncul 
suferinţei. De acolo, Duhul Sfânt ne va înălța, vom urca pe 
aripile înţelepciunii divine şi, când iubirea divină va intra în 
inima noastră, va aduce în ea o inspiraţie. Atunci, îngerii vieţii 
ne vor ajuta să evoluăm şi vom ieşi din adâncul suferinţei. De ce 
a înviat Hristos? Fiindcă Cel care se afla sus a venit jos şi L-a 
înviat. Dumnezeu se găseşte în Cer şi totodată în iad. Cel care 
urcă lângă Dumnezeu este trimis de Dumnezeu jos, iar cel aflat 
jos este adus de Dumnezeu sus. Toţi preoţii creştini din zilele 
noastre ne învaţă că trebuie să mergem sus în Cer, lângă 
Dumnezeu, dar eu spun: o să mergeţi sus pentru că Dumnezeu 
vă trimite jos. Vouă, cei care mă ascultați, vă place calea 
uşoară. Cale uşoară în lume nu există; există una îngustă. 

Alt lucru pe care elevii trebuie să-l înveţe este supunerea. 
Nu să fie indiferenți, ci să coboare în adânc, să uite ce gândesc 
oamenii despre ei şi să simtă doar propria suferinţă. 

lată câteva reguli la care va trebui să reflectaţi şi pe care să 
încercaţi să le aplicaţi, fără să faceţi eforturi nesincere. 

Altă dată, când voi avea ocazia, vă voi vorbi despre 
originea păcatului, cum a intrat răul în lume. În timpurile trecute 
nu eram aşa cum suntem astăzi. Care sunt motivele decăderii 
noastre? în prezent, nu se poate găsi un om care să fie bun. Cel 
care plânge, ca şi cel care zâmbeşte, cel care vorbeşte bine şi 
cel care vorbeşte rău, toţi sunt totuna. Când vedem un negustor 
de piele tăbăcită, toţi îl deplângem, fără să ştim că situaţia lui e 
bazată pe pielea a mii de oi, pe care le-a omorât. Negustorul 
spune: „Acesta e stocul meu, eu l-am câştigat”. Am o obiecţie: 
„Eşti un mare hoţ şi minţi, căci ţi-ai câştigat bunul pe spinarea 
animalelor, le-ai luat pielea”. Cineva va spune: „Asta e casa 
mea, eu am făcut-o, cu multe eforturi”. Eu răspund: „Ai făcut-o 
pe spinarea multor persoane, cărora le-ai luat pielea”. Altcineva 
va spune: „Acesta e corpul meu”. lartă-mă, dar nu-i corpul tău. 
Căci, pentru a menţine un corp omenesc, ştii câte fiinţe suferă, 
câte mame, câţi taţi, fraţi şi surori şi-au dat viaţa pentru el? De 
aceea, n-aveţi dreptul să credeţi că ceea ce aveţi este al vostru. 
Conform creştinismului, primul lucru pe care trebuie să-l aveţi în 
vedere este că tot ce posedaţi nu e al vostru, ci al lui 
Dumnezeu. Când unii mă vorbesc de rău, le zic: „Să ştiţi că nu- 
mi apăr proprietatea!”. Dumnezeul cunoscut de mine este 
foarte bun, dar poate fi şi foarte rău. Este atât de bun, încât nu 


există altul mai bun decât EI, dacă-l facem voia; şi nu există 
altul mai rău decât El când nu-l îndeplinim voia şi facem rău. Şi 
trebuie să zicem: „Doamne, îţi mulţumim că ne-ai dăruit acest 
corp care e al Tău!” Aşa trebuie să gândim. 

Pe de altă parte, noi acum doar ne insultăm precum 
docherii şi zicem: „Cară-te de-aici!” De ce? Eu am zis deseori că 
sunt gata să mă retrag, dacă sunt cauza necazurilor voastre. 
Dar nu pot să vă dau corpul meu. Nu e nici al meu, nici al 
vostru; îl voi încredința Stăpânului meu. Mintea şi inima | le voi 
încredința Lui, nu puteţi fi stăpânii lor. Aceasta trebuie să ştie 
fiecare elev care studiază ocultismul, teozofia, spiritismul, 
misticismul, creştinismul, căci ele au aceeaşi finalitate şi explică 
această viaţă divină. Starea de spirit e una, şi starea sufletească 
e alta. Există cinci stări, care se deosebesc unele de altele. 
Voința, inima, raţiunea, sufletul, mintea sunt pentru noi lucruri 
cunoscute. Ştim că suferim. Resimţim doar câteva diferenţe: 
uneori, gândurile noastre sunt luminoase, alteori, întunecate; 
uneori, judecata ne este limpede, alteori, tulburată; uneori, 
avem sentimente clare, alteori sunt haotice; uneori, avem forţă, 
alteori nu avem. Se spune: „Avem suflet”. Dar ce reprezintă 
sufletul? Ceea ce simţim în acest moment nu este manifestarea 
sufletului. 

Primul lucru pe care vi-l cer este să faceţi în aşa fel încât să 
liniştiţi marea agitată din voi; fiţi netulburaţi şi liniştiţi. În 
societatea de astăzi, avem nevoie de multă mână de lucru care 
să-i ajute pe nefericiţi. Căci multe edificii se vor distruge şi 
multe suflete vor fi pustiite. Dorinţa mea este să vă salvaţi din 
casele voastre distruse. Prin fiecare disconfort fizic înţeleg că 
grinda voastră a putrezit şi a cedat. Invidia, ura şi toate 
defectele de acest fel sunt grinzi care au cedat în edificiul 
vostru, corpul vostru. 

Sofia, 12 februarie 1920 


Forţele din natură 


Voi face o generalizare despre blândeţe, supunere, 
electricitate, magnetism şi suferinţă. Blândeţea şi supunerea 
arată calea minţii, electricitatea şi magnetismul, calea sufletului, 
iar suferinţa, calea corpului sau lumea fizică, adică viaţa pe 
Pământ. Să faceţi întotdeauna legătura între blândeţe şi minte, 
supunere şi suflet, electricitate şi creier, magnetism şi sistemul 
nervos simpatic, suferinţă şi toate necazurile vieţii. Este o 
legătură corectă. 

Elevul care studiază ocultismul trebuie să folosească un 
limbaj lesne de înţeles, să vorbească clar despre sine. O legendă 
bulgărească spune că, în ziua de lordan, cerul se deschide şi cel 
care îl vede poate în acel moment să ceară orice, şi va primi. Un 
bulgar a observat cerul câţiva ani la rând, întotdeauna în acea 
noapte, în speranţa că va vedea cerul deschizându-se. Într-un 
an, pe când privea pe fereastră, a văzut cerul deschizându-se şi 
a vrut să-l ceară lui Dumnezeu: „Dă-mi o baniţă de aur!”. Dar, în 
grabă, a zis: „Dă-mi o baniţă de cap! (!)”. Capul i-a devenit 
atunci mare cât o baniţă, astfel încât nu-l mai putea scoate pe 
fereastră. Această lege funcţionează şi în ocultism, adică se 
întâmplă ceea ce omul cere sau gândeşte. 

Aşadar, o lege din ocultism spune că toate bunurile din 
lume sunt legate de blândeţe şi supunere, toate forţele sunt 
legate de electricitate şi magnetism, adică de creier şi sistemul 
nervos simpatic, şi toate necazurile, de suferinţă. Ca să fiu clar, 
vă voi explica de unde provine suferinţa: fiecare elev care nu 
respectă una dintre legile eterne existente creează suferinţă. 
Totuşi, acest elev, în mod conştient sau nu, exclude faptul de a 
fi comis o greşeală şi îşi continuă viaţa, şi încă una, şi încă una, 
şi legea suferinţei continuă să funcţioneze. Această lege 
funcţionează ca un râu care îşi caută calea şi ia o altă direcţie, 
diferită de cea pe care o avea înainte. Aşadar, eu numesc 
suferinţă o metodă sau un mod de refacere a vieţii omeneşti. 

Voi, cei care v-aţi adunat aici ca să ascultați învăţătura 
ocultă, aveţi vârste diferite, nu-i aşa? Vreau să vă eliberaţi de 
ideea că ştiţi anumite lucruri. Nu vă tăgăduiesc cunoştinţele, dar 
ele, în ocultism, au valoare după ce trec de şapte ori prin focul 
divin şi se purifică. Astfel de cunoştinţe pot să fie utilizate în 
organizarea nouă a vieţii noastre. 


Avem Ştiinţa prin care să ne refacem viaţa prezentă. Ca să 
putem învăţa această ştiinţă divină, trebuie să-i înţelegem 
formele şi regulile de care se slujeşte. Voi folosi o mică 
explicaţie. Dacă plantați un bob de grâu, o ghindă sau un 
sâmbure de măr, forţele divizării sau ale polarizării din ele vor 
funcţiona astfel încât toate forţele magnetice din pământ să 
tragă planta în jos. Ceea ce înseamnă că orice rădăcină îşi caută 
curenţii magnetici care îi slujesc ca hrană. Aceste rădăcini 
încearcă nu doar să rămână stabile, ci şi caută acei curenţi din 
pământ, care se încrucişează ca nişte pâraie. lată de ce fiecare 
rădăcină se ramifică în direcţii diferite şi, când găseşte acel 
curent necesar, îşi face treaba. De aceea, unele rădăcini 
pătrund în adâncul pământului, altele stau mai la suprafaţă, 
altele ies deasupra, şi de aceea rădăcinile au dimensiuni 
diferite. Dacă pământul este negru sau reprezintă un taluz, 
rădăcinile caută curenţii de la suprafaţă. Nu veţi sesiza aceşti 
curenţi, fiindcă nu aveţi sensibilitatea necesară. 

Toate gândurile bune care provin din creierul vostru se 
proiectează în spaţiu, se deplasează în sus, apoi în jos, 
asemenea acelor curenţi în cazul plantelor, şi caută reciproc un 
magnetism viu sau o electricitate, pe care să le folosească la 
formare şi dezvoltare. Aşadar, gândurile bune ale celui care le 
trimite nu se îndepărtează, ci rămân strâns legate de el. 
Savanţii din zilele noastre, care cunosc prea puţin ocultismul, 
cred că gândurile noastre sunt departe de noi. Nu, fiecare gând 
bun sau rău pe care îl emiteţi este tot al vostru, nimeni nu vi-l 
poate lua, vă aparţine, căci sunteţi creatorii lui. Trebuie să 
reţineţi asta. Fiecare plantă, după ce şi-a proiectat rădăcinile în 
diferite direcţii, începe să-şi dezvolte succesiv ramurile, 
frunzele, culorile, fructele, care în final se coc. Aşa se dezvoltă 
fiecare gând. 

În şcoala ocultă este interzis orice cuvânt rău, judecarea 
păcatelor celorlalţi, adică sunt interzise gândurile rele. Ştiţi de 
ce? Pentru că, dacă gândiţi rău despre o persoană, vă trimiteţi 
rădăcinile spre ea şi acolo nu găsiţi niciun fel de hrană pentru 
voi. Acele rădăcini despre care e vorba încep să sugă sucul 
acelei persoane, dar acesta este otravă, care vă otrăveşte 
treptat viaţa şi o distruge. Multe femei îşi distrug viaţa nu numai 
pentru că au soţi răi, ci chiar prin gândul că au soţi răi, şi încep 
să slăbească, să se usuce şi într-o zi să zică adio acestei lumi. 


Soţul zice: „Nu ştiu de ce mi-a murit soţia”. Acelaşi lucru se 
întâmplă şi cu elevul din şcoala ocultă. De aceea li se spune 
elevilor să nu gândească de rău despre nimeni, adică să nu-şi 
înfigă rădăcinile sufletului într-un om rău, să stea departe de el! 
Aceasta este latura ştiinţifică a problemei. 

Trebuie să înţelegeţi că suferinţa arată adevărata cale a 
deturnării. Când spun să se coboare în adâncul suferinţei, fac 
apel la următorul fapt de zi cu zi: un om călătoreşte în munţi, 
dar se rătăceşte. Ca să găsească direcţia bună, trebuie să se 
întoarcă din drum până la locul de unde s-a rătăcit. Când ajungi 
la o cotitură şi vezi că ai pierdut drumul într-o călătorie lungă, o 
să faci cale-ntoarsă şi-o să revii în locul de unde te-ai abătut. 

Ca să puteţi înţelege forţele din natură şi să le folosiţi ca să 
faceţi bine, trebuie în mod obligatoriu să dezvoltați simţuri 
reciproce sau organe ale sufletului. În stadiul prezent al 
civilizaţiei de astăzi, multe dintre aceste organe sunt mutilate. 
Mulţi dintre creştinii care merg pe această cale au devenit mai 
sensibili şi zic: „Nu merită să fii bun, adică să fii sensibil, să 
suferi”. Generozitatea omului constă tocmai în a fi sensibil, treaz 
la suferinţele şi bucuriile celor din jur. 

Creierul este organul electricităţii. Partea sa din spate 
conţine electricitate negativă, iar partea din faţă, electricitate 
pozitivă. Deci există dedublare. 

Astfel, dacă electricitatea din faţă o ia înaintea celei din 
spate, omul devine foarte activ în reflexe, ba chiar brutal. Dacă 
electricitatea negativă din creier o ia înainte, omul devine pasiv, 
dar, în acelaşi timp, plin de dorinţe ascunse şi irealizabile, în 
urma cărora se nasc ura, invidia şi alte sentimente de acest fel. 
Când vorbesc despre electricitate pozitivă şi negativă înţeleg 
legea fluxului şi a refluxului care are loc în creier. În natură, 
aceste maree se produc cu regularitate şi sistematic, căci 
Dumnezeu le asigură funcţionarea. În natură, erorile sunt 
excluse, dar ele ajung pe Pământ şi în creierul nostru, drept care 
urmează întârzierea. Când păţiţi un necaz, de exemplu vă arde 
casa sau vă pierdeţi banii, vă rupeţi un picior sau nu mâncaţi 
câteva zile, ori altceva, echilibrul dintre fluxul şi refluxul din 
creier se rupe imediat. Trebuie să aveţi în vedere că dezvoltarea 
şi succesul din viaţa voastră în lume depind de aceste maree 
care au loc sistematic în creierul vostru. 


Unele şcoli consideră această succesiune regulată o 
condiţie pentru ca omul să poată fi magnetic. Şi eu spun că, 
pentru ca un om să fie magnetic, fluxul şi refluxul trebuie să 
aibă loc în el cu regularitate. 

Aşadar, primul lucru care vi se cere este să nu aşezaţi un 
obstacol în calea mareelor voastre. Multe nebunii şi lucruri 
anormale din viaţă sunt provocate de dezechilibrul dintre flux şi 
reflux. Reţineţi această explicaţie, căci este aplicată în viaţa 
voastră. Trebuie să cunoaşteţi actele provenite în urma 
mareelor sufletului vostru. Puneţi în practică această metodă, şi 
veţi vedea că va fi cât se poate de naturală, în cele mai mici 
detalii. Dacă observați natura, o să vedeţi că fiecare lucru vine 
la timpul lui bine stabilit. 

Elevului care studiază ocultismul nu-i este permis să aibă 
predilecţii pentru bine sau pentru rău. Ideea asta nu vă este 
foarte clară, nu-i aşa? O să vă explic. In cazul în care trebuie să 
fac o operaţie, folosesc un cuţit ascuţit, nu tocit. Cuţitul ascuţit 
reprezintă omul rău, iar cuțitul tocit, omul bun. In consecinţă, la 
operaţie, mă voi folosi de un om rău, o să-l prefer omului bun. 
Când Dumnezeu vrea să pedepsească lumea, preferă 
persoanele rele şi, când vrea să construiască ceva, le preferă pe 
cele bune. Când vrea să dezrădăcineze, Dumnezeu preferă 
persoanele rele şi, când vrea să planteze, le preferă pe cele 
bune; când vrea să facă găuri, preferă persoanele rele, când 
vrea să creeze, le preferă pe cele bune. In ocultism, nu te superi 
pe oameni când fac rău, doar că fiecare act trebuie să se facă 
într-un timp bine determinat. 

Acum, nu vorbesc despre morala socială de aici pe Pământ, 
căci nu cere nicio critică din punct de vedere ocult. Dacă îmi 
împart bunurile săracilor, va fi rău pentru mine şi bine pentru 
apropiații mei. Dacă fur de la apropiații mei, e bine pentru mine 
şi rău pentru ceilalţi. Astfel, în lume, pentru fiecare lucru există 
două măsuri: bine pentru sine şi bine pentru ceilalţi. In 
consecinţă, am două alegeri de făcut: ori să-mi dau banii 
celorlalţi, ori să le iau banii celorlalţi. Aşadar, există două 
metode prin care se poate acţiona, şi amândouă sunt corecte. 
Dacă şase persoane, care duc în spate fiecare câte douăzeci de 
kilograme de aur, încep să se înece şi eu le iau povara, le fac 
oare rău? Nu, le salvez viaţa. Salvându-le, am drept asupra 
aurului lor. Dacă duc douăzeci de kilograme de aur şi mă înec în 


mare, iar unii îmi vin în ajutor şi-mi iau povara din spate ei, au 
drept asupra aurului meu. Astfel reconciliez această morală, 
acesta fiind punctul de vedere al ocultismului asupra binelui şi 
răului. Or, dacă tu vei întâlni un om cu aur, îl opreşti, îi dai aurul 
jos din spate şi i-l iei, atunci eu spun: „lată un comportament 
care nu se manifestă în timpul bine determinat pentru el, altfel 
spus, fructul e cules verde”. 

Astfel, faceţi cum puteţi mai bine ca să puneţi în aplicare 
această lege, conform căreia voi veţi fura şi eu voi fura de la voi, 
dar la timpul potrivit. Folosesc verbul „a fura” în sens larg şi 
precum culesul fructelor din grădină. Nu aşa cum fac hoţii: 
stăpânii livezii abia şi-au văzut roadele muncii, dar hoţii se 
grăbesc să culeagă perele şi merele din pomii lor. 

In prima conferinţă v-am vorbit despre blândeţe şi 
supunere. Ele au legătură cu ideea pură a unui om. Ceea ce 
înseamnă că omul care este lipsit de blândeţe şi de supunere nu 
poate să aibă o idee pură. Orice gând omenesc se hrăneşte doar 
cu blândeţe şi supunere; în afara acestor calităţi, gândul ar fi 
asemănător cu cel al animalelor. Această lege este bine definită. 
Acelaşi lucru se întâmplă cu fiecare dorinţă. O dorinţă care e 
hrănită cu electricitate vie şi magnetism viu este o dorinţă a 
sufletului, iar fiecare dorinţă care nu este impregnată de 
această electricitate vie şi de magnetism nu este o dorinţă a 
inimii. Aşadar, toate gândurile rele sunt hrănite în afara 
blândeţii şi a supunerii; toate dorinţele rele provin din afara 
electricităţii vii şi a magnetismului viu. Consideraţi electricitatea 
vie şi magnetismul două forţe mari şi raţionale din lume. 
Suferinţa este copilul fizic, născut ilegal al omului, pe care tatăl 
şi mama trebuie să-l admită ca fiind al lor. În ocultism, nu este 
permis să pierzi sau să ucizi copii. Adică nu se permite uciderea 
unui gând sau a unei dorinţe, indiferent că sunt ale tale sau ale 
altuia. Poţi să accepţi sau nu un anumit gând sau o anumită 
dorinţă, dar n-ai dreptul să le distrugi. Deci fiecare trebuie să 
aibă libertatea să acţioneze după cum doreşte. Nimeni n-are 
dreptul să se opună şi să manipuleze nici persoana bună, nici 
persoana rea. 

Vă voi expune mari legi divine, pe care le puteţi pune în 
practică dacă doriţi, altfel veţi suporta consecinţele. Aveţi în 
vedere că aceste legi, aceste forţe cu care intraţi în legătură, 
vor avea o reacţie asupra voastră când conştiinţa începe să vi 


se deschidă. Această lege este eternă. Nu vi se permite să 
purtaţi umbrelă sau pălării mari ca să vă protejaţi capul de 
soare, de această lumină vie. Căpătaţi obiceiul de a suporta 
această lumină vie, nu purtaţi pălării! Aveţi în vedere că vă 
aşteaptă o muncă serioasă. 

Prin expresia „muncă serioasă” înţeleg mişcare, înţeleg că 
trebuie să mergeţi, că nu trebuie să rămâneţi în acelaşi loc. Nu 
trebuie să credeţi că sunteţi bătrâni sau tineri, ci doar că sunteţi 
elevi care trebuie să înveţe. Veţi considera viaţa aşa cum 
reacţionează fiecare elev când trebuie să rezolve o problemă 
dificilă: se urcă în pat seara, dar rămâne în minte cu ideea că de 
dimineaţă trebuie să se scoale devreme ca s-o rezolve, şi o face. 
Unii dintre voi au câteva ore încă, să zicem două sau trei, ca să 
înveţe, apoi vor adormi. Nu-i nimic, vor continua să studieze a 
doua zi. Elevul care n-are gândirea concentrată se va strădui 
toată ziua să-şi amintească gândurile din ziua precedentă şi nu 
va reuşi. 

Altă situaţie: veţi urmări care sunt momentele zilei care 
corespund blândeţii, care corespund supunerii, electricităţii, 
magnetismului, suferinţei şi chinului. Toate se polarizează. 
Chinul e mai puternic, suferinţa este la polul opus chinului. 

În prezent, profesorii au observat ceva nepotrivit la şcoală. 
În clasă intră profesorul de matematică şi toţi elevii sunt 
receptivi, deoarece această materie trezeşte în ei electricitatea. 
După profesorul de matematică, intră cel de chimie, care 
stârneşte şi el electricitate la elevi. În consecinţă, din cauza 
cantităţii mari de electricitate adunate, elevii se simt puţin 
agitaţi. Dacă intră al treilea profesor a cărui materie stârneşte 
tot electricitate la elevi, aceştia devin şi mai nervoşi şi fac 
gălăgie. Nu, materiile din programa şcolară trebuie să fie în aşa 
fel aşezate încât una să stârnească la elevi electricitate şi 
următoarea, magnetism. Acelaşi lucru îl observăm şi în natură, 
legea fiind aceeaşi. De exemplu, se naşte un fiu: fiind creat de 
influenţele electrice, în el au intrat blândeţea, electricitatea şi 
chinul. Se naşte o fată: a fost creată prin supunere, magnetism 
şi suferinţă. Dacă cineva mă întreabă din ce elemente este creat 
fiul meu, o să-i răspund: „Din blândeţe, electricitate şi chin”. 
Despre fiica mea voi spune: „Din supunere, magnetism şi 
suferinţă”. lată de ce băiatul se chinuie şi fata suferă. Trebuie să 
evităm monotonia în munca noastră. Nu vreau să fac din voi 


oameni pioşi, căci este o doctrină monotonă. Astăzi, omul pios 
apare ca un cal pus la muncă cu ochelari la ochi şi care priveşte 
doar înainte. Omul pios, îndată ce se trezeşte, se duce la 
biserică, seara, iar la biserică, dimineaţa, la biserică, seara iar la 
biserică şi toată lumea zice: „lată un om pios”. 

i In munca ce vă aşteaptă, veţi dezvolta diferite domenii. 
Intâi, veţi excita partea inferioară a creierului - mintea cel mai 
puţin dezvoltată a omului, reflecţiile asupra naturii, a tuturor 
formelor, formațiilor, culorilor, cifrelor. Apoi, veţi excita formele 
superioare ale minţii: imaginaţia, ascultarea, reflecţia, muzica, 
spiritul creativ. În sfârşit, veţi excita lubirea de Dumnezeu, de 
oameni şi de animale. Vom provoca şi sentimentul credinţei şi al 
speranţei, al amabilităţii şi al prieteniei, dar nu în sensul care li 
se dă astăzi. Vom face apel şi la Dreptate - forţele executoare 
de la care provine distrugerea, adică latura executivă a vieţii. 
Desigur, aceasta este dificilă, căci, dacă decidem acum să 
provocăm muzica, nu toţi o veţi putea percepe. La mulţi dintre 
voi, simţul muzicii e bine dezvoltat, dar foarte puţin sunt 
dezvoltate blândeţea şi supunerea. De ce Hristos a zis: „Sunt 
înţelept şi supus în inima mea”? Omul înţelept şi supus poate să 
depăşească cu uşurinţă toate necazurile din lume. 

O metodă naturală de a vă modifica singuri este de a vă 
pune în locul omului înfometat. În acest caz, nu vă gândiţi la ce- 
aţi mâncat ani întregi, asta n-are importanţă. E posibil să fi 
mâncat bine înainte, dar important e ce mâncaţi acum. Dacă nu 
mâncaţi bine, o să vă pierdeţi viaţa. În ocultism, timpul prezent 
este foarte important. 

Acum, o să vă leg de natura vie, şi ştiţi ce se va întâmpla cu 
voi? O să vă spun o povestioară. Un bandit a intrat în laboratorul 
unui fizician bogat din Europa cu gândul să fure. Fizicianul avea 
în laborator două recipiente cu ajutorul cărora făcea experienţe 
asupra electricităţii. Ghicind care erau intenţiile hoţului, i-a dat 
cele două recipiente şi i-a zis: 

- Ţine-le puţin să-mi termin experienţele, apoi fa ce vrei! 

Banditul a luat recipientele, fizicianul a pornit electricitatea 
şi acesta a început să tremure violent. 

- Dă-le drumul din mână! i-a zis savantul. 

- Nu pot! 

Fizicianul l-a întrebat: 


- O să mai încerci vreodată să furi de la savanţi? 

Acum, dacă şi voi aţi venit să furaţi de la mine, o să fiţi 
zgâlţâiţi de efectul acelor recipiente. Natura vie este atât de 
inteligentă, încât nu s-a găsit încă nici măcar un om care s-o 
înşele în metodele ei. De aceea, eu numesc natura vie cea mai 
bună mamă. Dacă o ascultați, vă va oferi o învăţătură cum n-aţi 
mai avut niciodată. 

O să vă mai dau o formulă: acceptaţi lucrurile ca şi cum ar 
fi vii. O să vă explic cuvântul „viu”. Privim tabloul unui pictor 
celebru şi eu întreb dacă acel tablou este viu. Vă spun că da, e 
viu. Voi îmi veţi replica cum că nu se mişcă. Să presupunem că 
aveţi un copac şi aerul din jurul lui e foarte calm, nu bate vântul 
şi de aceea ramurile nu i se mişcă. Când nu zăriţi nicio mişcare 
a ramurilor lui, ce veţi gândi despre el, că nu e viu? Pictura este 
la fel de vie ca şi copacul, în acest caz. În viitor, pictorii nu vor 
mai avea nevoie de pânze. Eu pot să-mi imaginez o pictură vie 
şi s-o ţin în faţa voastră una, două, zece ore sau două zile, apoi 
ea să dispară. Există vreo contradicţie, vreo îndoială cu privire la 
existenţa sa? Ea există, dar, într-un anumit moment, o deplasez 
în altă parte. Aşadar, un pictor care realizează un tablou poate 
să-l proiecteze acolo unde vrea. Aţi observat cum se schimbă 
culoarea florilor, cum li se formează puţin câte puţin culoarea, 
pe măsură ce cresc? Trebuie să admitem că toate culorile 
artificiale create de oameni devin cu timpul mai deschise sub 
influenţa soarelui, pe când cele create de natură devin şi mai 
frumoase expuse la soare, fiindcă sunt vii. Atâta timp cât 
pictorul se gândeşte la floarea pe care o desenează, ea devine 
din ce în ce mai vie; dacă se opreşte, ea dispare. 

Prima exigenţă faţă de elevul care studiază ocultismul este 
ca el să aibă o imaginaţie puternică. Fără imaginaţie, nu va 
putea să facă nimic, şi de aceea trebuie s-o dezvolte. O să vă 
ofer o metodă pe care o veţi putea practica pentru a vă 
concentra gândurile. Dacă unul dintre voi este distras, să ia un 
ac şi să şi-l înfigă în mână o jumătate de centimetru. Când îl va 
durea rău, va începe să se gândească la mâna lui, şi distragerea 
va dispărea. Dacă îţi înfigi de zece ori acul în mână şi începe să 
curgă sânge, omul subconștient din tine va zice: „Nu merită să 
fiu distras”. Necazurile din ziua de astăzi sunt astfel de ace 
înfipte de natură în mintea noastră, în scopul de a reflecta bine, 
şi în inimi, ca să stea la locul potrivit. Aceste ace înfipte în voi vă 


împing să reflectaţi doar la lucruri importante. Astfel, mulţi 
războinici s-au întors de la război cu mintea şi inima aşezate la 
locul potrivit. 

Timpul vizitei se apropie de sfârşit şi vă întreb dacă veţi 
pleca sau veţi rămâne. Celui care pleacă i-aş recomanda să 
petreacă un timp în altă parte, iar celui care rămâne îi voi da de 
lucru. Vă întrebaţi acum ce sarcini serioase vă vor fi 
încredințate. Două plăcute şi alta neplăcută. 

Acum, vă cer tuturor să fiţi înţelepţi şi supuşi, înţelepciunea 
şi supunerea, precum şi elanul spre o puritate absolută dau 
sensul vieţii. Fără această puritate nu puteţi avansa nici măcar 
un pas. Întâi, trebuie să scoateţi din voi defectele. Nu vi le 
ascundeţi, nu ne forţaţi pe noi să le găsim. 

Aşadar, dacă vreţi să reuşiţi trebuie să fiți curajoşi şi 
hotărâți, ca să vedeţi care vă sunt defectele, fără marea 
înfumurare pe care o manifestaţi acum. Veţi cobori zece trepte! 
Toţi elevii care au defecte în minte, în inimă sau în corp le vor 
prezenta cu claritate. Cea mai grea este îndepărtarea acestor 
defecte. 

În America, un profesor foarte cunoscut în domeniul artei 
de a vorbi, Silva Nea, era foarte vizitat de oameni care îşi 
terminaseră studiile superioare în arta oratoriei şi a retoricii. 
După discuţia cu profesorul, toată lumea se simţea confuză, 
fiindcă le vorbea sincer, fără ceremonie. Arta de a vorbi a 
acestui om era de a le spune adevărul. Dacă ieşea cineva în faţa 
lui ca să recite, îi zicea: 

- Coboară, coboară lângă mine. 

Apoi stăteau de vorbă. 

- Acum te înţeleg, poţi să urci la loc! 

Oratorul începea din nou. 

- Stai, stai, n-am înţeles, coboară, coboară! 

Nu recitaţi şi voi, ci spuneţi-mi un adevăr simplu fără să-l 
imaginaţi, un adevăr expus cu claritate, ca să fie bine înţeles. 
Aşadar, vom încerca să creăm simplitatea şi armonia în relaţiile 
noastre, între mine şi voi trebuie să fie relaţii simple şi fireşti. 

Feriţi-vă de relele imitații ale vieţii. Într-o regiune din 
America, trăia un episcop căruia îi plăcea să-şi ţină capul puţin 
înclinat, în timp ce umărul îi era puţin ridicat. Toţi episcopii din 
regiune îl imitau. Astăzi, toate obiceiurile rele sunt cauzate de 
imitarea relelor obiceiuri ale unui anumit episcop. Folosesc 


„episcop” în sens figurat, căci tatăl este episcopul din casă şi 
mama e soţia lui. 

Primul lucru care vă este necesar este să vă dezvoltați bine 
imaginaţia, pentru ca lucrurile să vă fie expresive. Când vi se 
spune ceva, trebuie să vi-l puteţi imagina imediat. Nu puteţi să 
progresaţi în arta ocultă fără a avea imaginaţie. 

Să ştiţi că lumea e mare şi voi sunteţi singuri. Când vă 
simţiţi rău, imaginaţi-vă că vă aflaţi în mijlocul multor oameni. 
Dacă v-aţi săturat de oameni, imaginaţi-că sunteţi singuri. Nu 
vreau să aşteptaţi totul de la mine, feriţi-vă de această iluzie. O 
să vă explic această lege divină în felul următor: când pui un 
bob de grâu în pământ, el trebuie să-şi activeze energia. Care 
sunt condiţiile acestei acţiuni? Lumina şi căldura, care vin de 
sus, dar şi umiditatea şi ploaia. Când are aceste condiţii, începe 
să încolţească. Şi eu folosesc faţă de voi legile ştiinţei oculte, 
căci şi voi aveţi toate condiţiile necesare ca să vă dezvoltați. 
Căldura şi lumina vin de la Dumnezeu, iar umiditatea este viaţa, 
şi nu ne rămâne decât să utilizăm aceste condiţii exterioare. 
Pământul e corpul nostru, în care e sădit bobul de grâu, adică 
sufletul nostru. Căldura este lubirea, Lumina este Adevărul 
divin, iar înţelepciunea se produce graţie procesului de creştere. 
Este calea pe care se exprimă mişcările corecte ale corpului. 

Invăţătura despre care vă vorbesc nu trebuie să fie 
comparată cu altele şi nici să se vorbească despre ea în afară. 
De ce? Atâta timp cât nu experimentați ce învăţaţi, cum să le 
povestiţi celorlalţi? în Antichitate, un rege avea urechi de urs. 
Când erau chemaţi bărbierii să-l radă, la ieşirea din castel 
fiecăruia i se tăia capul, ca să nu spună că regele avea urechi de 
urs. Intr-o zi, a fost chemat un bărbier pentru rege, dar, după ce 
şi-a făcut treaba, el a înţeles ce-l aştepta şi a început să-l roage 
pe rege să-i cruţe viaţa, făgăduind că nu va spune nimănui ce 
văzuse la castel. Regelui i s-a făcut milă şi l-a eliberat. Bărbierul, 
ca să fie sigur că nu va spune nimănui, a fugit departe de castel. 
A păstrat mult timp secretul, însă, într-o zi, s-a dus în pădure, a 
făcut o gaură în pământ şi a strigat tare în ea: „Regele are 
urechi de urs!”. Şi voi faceţi la fel. 

Când elevul de la şcoala ocultă face o greşeală, cea mai 
mare pedeapsă este ca toţi cei din jurul lui să tacă şi astfel să-l 
demaşte. 


O altă regulă pentru elev: să fie sincer faţă de mintea şi 
sufletul lui, faţă de sine. 

Pentru data viitoare, aş vrea ca unul dintre voi să scrie ceva 
despre sistemul osos, despre schelet, altul, despre funcţiile 
inimii şi despre circulaţia sângelui, al treilea, ceva despre 
aparatul digestiv. 

Sofia, 19 februarie 1920 


Mama maiestuoasă 


Am citit temele scrise despre sistemul osos, inimă şi 
funcţionarea aparatului digestiv. 

Am fost trimişi pe Pământ nu ca invitaţi, ci ca lucrători. Nici 
Pământul nu-şi suportă invitaţii mai mult de trei zile. Toate 
necazurile de astăzi provin din faptul că vrem să fim invitaţi pe 
Pământ. Astfel, când vă vorbesc din punct de vedere ocult, dacă 
mă întrebaţi de unde provin necazurile din lume, o să vă 
răspund că provin din dorinţa voastră de a fi doar invitaţi pe 
Pământ. Pământul este un loc pentru cele mai importante 
lucrări. Pentru fiecare fiinţă, indiferent cât de mică, există un loc 
şi o muncă definită matematic pe care trebuie s-o facă. Astăzi, 
în lume, fiinţele superioare trăiesc pe spatele celor mai puţin 
elevate. 

V-am cerut intenţionat să-mi descrieţi sistemul osos, inima 
şi aparatul digestiv, căci voi, elevii care studiaţi ocultismul, n- 
aveţi nicio idee despre ce se petrece în acest moment în 
interiorul vostru. Fiecare dintre voi trebuie să-şi examineze 
organismul. Singurul lucru real pe care îl posedaţi în această 
lume este organismul vostru. Atâta timp cât nu vă examinaţi 
organismul, veţi fi ignoranţi şi n-o să puteţi înţelege natura. 
Mama noastră maiestuoasă, natura, pune mâna pe voi, vă 
impune toate regulile educaţiei, fără iertare. 

Vă vorbesc despre educaţie deoarece de acolo trebuie să 
începeţi - în natură se ascunde modul de educaţie. Ceea ce 
vedeţi a fi sălbatic în natură, ceea ce noi, oamenii din zilele 
noastre, credem că este o dizarmonie în lume, sunt în realitate 
acte dintre cele mai armonioase. Încă nu îndrăznesc să vă spun 
că natura trebuie să fie examinată cu partea ei opusă. Trebuie 
să începeţi şi voi să vă examinaţi viaţa cu partea ei opusă. De 
exemplu, bunătatea unui om depinde de latura lui rea, care stă 
în rădăcinile vieţii sale. În consecinţă, putem să determinăm 
matematic că bunătatea unui om este atât de mare pe cât de 
mare este latura lui rea din rădăcinile vieţii sale. Exclud 
înțelegerile voastre morale şi nu iau în calcul faptele voastre 
rele. Prin rău înţeleg acea materie care funcţionează contrar 
vieţii voastre. E 

V-am cerut să examinaţi viaţa cu partea ei opusă. In 
prezent, mulţi au dorinţa să se arate mai buni decât sunt sau 


mai răi decât sunt. Este o situaţie falsă şi natura nu admite o 
astfel de înşelătorie. 

Natura are două metode pe care le foloseşte: ori 
determinaţi lucrurile în mod matematic, în timpul lor exact, ori 
renunţaţi la a preciza timpul. Pentru a determina ora exactă a 
forţelor care funcţionează în noi, trebuie să ne dezvoltăm 
simţurile din organism ca să funcţioneze, adică să ne dezvoltăm 
sensibilitatea spirituală. Să luăm ideea de frig: ea prezintă un 
proces psihologic, motivele psihologice ale frigului. Cum să 
traducem frigul, emblema cui este? A urii. Aşadar, ura seamănă 
cu frigul. Faceţi analogie între frig şi ură. Ce produce frigul în 
organism? Strângerea. Adevărat, fiecare corp se strânge într-o 
anumită măsură la frig. Ura provoacă aceeaşi reacţie, face să se 
strângă omul. Opusul frigului este căldura. Manifestarea căldurii 
este lubirea. Ce produce căldura? Lărgirea. Ce produce lubirea? 
Tot lărgirea. În consecinţă, ocultiştii, care înţeleg legile, pot, 
graţie căldurii, să influenţeze ura şi, graţie frigului, lubirea. Magii 
albi din şcoala ocultă albă folosesc căldura împotriva urii, în 
timp ce magii negri folosesc frigul pentru contracararea lubirii. 
Magii albi folosesc căldura ca să întărească lubirea, în timp ce 
magii negri folosesc frigul ca să întărească ura. Dacă mă 
întrebaţi de ce iarna e frig, vă voi răspunde că aceste două loji, 
cea Neagră şi cea Albă, funcţionează în natură. Şi, conform 
acestei legi, aceia dintre voi care au urmărit ce vreme era cu 
ocazia luptei dintre Puterile Centrale şi Antantă au observat 
rezultatul următor: când Puterile Centrale obțineau victoria era 
întotdeauna frig şi, când Antanta obținea victoria, era cald. Și 
atunci, din punct de vedere pur ocult, tragem concluzia că 
şcoala ocultă Albă era de partea Antantei, în timp ce loja 
Neagră, de partea Puterilor Centrale. Dacă ele ştiau sau nu, asta 
e altă poveste. Făcând pace, Loja Neagră a schimbat tactica şi a 
început să acţioneze asupra Antantei, în timp ce Loja Albă a 
început să acţioneze asupra Puterilor Centrale, adică au 
schimbat rolurile. N-o să mă opresc asupra acestui subiect, doar 
l-am expus. Situaţia în care vă aflaţi într-un anumit moment, 
ţinând cont de una dintre idei, poate fi susţinută de Loja Albă 
sau de Loja Neagră. 

Astfel, dacă vreţi să vă educați, trebuie să determinaţi în 
primul rând de unde vin ideile pe care le aveţi şi care vă 
interesează. Trebuie să aveţi în vedere că toate acţiunile şi 


ideile noastre pe Pământ ne determină viitorul. E posibil ca o 
idee prezentă să vă poată determina viaţa pentru o mie de ani. 
De aceea, aveţi în vedere că ceea ce faceţi acum faceţi pentru 
voi înşivă. Pot să treacă mii de ani, dar nu veţi putea evita 
drumul vostru în direcţia bună. 

Acum, doctrinele false ale Frăției Negre deformează 
versetele Sfintei Scripturi. Şi, când vor să vă acuze de un păcat, 
să deformeze ceva, citează imediat un verset care le convine. 
Fraţii negri, când vor să acuze pe cineva că a săvârşit un păcat, 
sunt foarte amabili cu el, îi propun găini, prăjituri până să-i pună 
laţul de gât. Îndată ce-o fac, îl împing înainte cu vârful suliţei, 
fără să-i mai dea nici prăjituri, nici găini. Atunci începe aşa-zisul 
destin negru. Bulgarii spun: „Ce m-a legănat, m-a şi terminat”. 
Or, elevul care studiază ocultismul nu poate şi nu trebuie să 
judece astfel. Concepţiile lui trebuie să fie foarte clare, să nu fie 
supuse interpretărilor stupide şi credințelor din trecut. Elevul 
trebuie să verifice singur lucrurile în mod temeinic, în timp ce 
umbrele, lucrurile secundare vor veni de la sine. Fiecare trebuie 
să interpreteze corect legile, să ştie dacă este sau nu supus 
legilor, dacă crede sau nu în Dumnezeu. Nu înţeleg cuvântul 
„Dumnezeu” în sensul dat de voi, ci înţeleg legea ocultă în 
sensul de a avea credinţă în legea vie a naturii. Dar nu legea în 
sensul de „influenţă”, căci fiecare influenţă vă este clară, orice 
influenţă este rezultatul şi provine de la centrul viu şi raţional. 
Aşadar, când zicem că ceva are influenţă asupra noastră, 
aceasta se datorează ideii pe care o poartă fiecare influenţă. 
Când iau de mână o persoană şi o ajut să meargă, este 
rezultatul ideii din mine. În consecinţă, ideea voastră trebuie să 
fie bine determinată: aveţi sau nu credinţă. 

Cum determinăm credinţa? Când vine adevărata credinţă, 
vor veni şi îndoiala, şi dezacordul din viaţă. Acolo unde există 
dezacorduri, viaţa a început. Este un semn prin care se 
recunoaşte că a început viaţa adevărată a elevului. Dacă 
dezacordul lipseşte, sunteţi departe de adevăr, aceasta este o 
lege valabilă pe Pământ. Dar acest dezacord nu trebuie să-i facă 
să se poticnească pe cei care au voinţa de a se instrui. In 
conferinţa precedentă, când am spus că omul care nu este 
pregătit să urmeze învăţătura nu trebuie să intre în Şcoala 
Ocultă, am înţeles prin asta că nu trebuie să pună piciorul în 
şcoala Mamei voastre, căci ea o să-l arunce afară prin toate 


regulile artei. Puteţi să intraţi doar cu toată supunerea 
sufletului, şi veţi vorbi încetişor şi cu tandreţe. Orice intonaţie 
aspră a minţii sau a sufletului va atrage toate forţele opuse şi vă 
veţi poticni pe calea voastră. 

În Vechiul Testament stă scris: „Dumnezeu îi respinge pe 
semeţi şi îi binecuvântează cu harul Lui pe cei supuşi”. Prin 
„Dumnezeu” înţeleg Mama, Natura vie. Cum exprimă Mama 
această respingere? îşi apucă copiii semeţi cu trei degete, îi 
ridică, îi aruncă şi zice: „Mă cunoaşteţi, ştiţi ce pot să fac din voi, 
o să vă înfuriaţi? Pot să fac din om vietatea cea mai 
microscopică!”. Voi veţi replica: „Nu, omul nu se poate întoarce 
în evoluţia sa, ca să devină animal”. Nu-i adevărat, omul se 
poate întoarce în evoluţia lui şi după toate regulile acestei mari 
legi a Mamei. Creştinii zic: „Omul care s-a născut om rămâne 
veşnic om”. Da, dar, dacă nu respectă regulile Mamei, ea îl va 
întoarce şi va urma atunci o călătorie lungă de la o formă la alta 
şi trebuie să treacă milioane de ani ca să se purifice. Cu ocazia 
trecerii, va umple zece butoaie de lacrimi, nu le va uita 
niciodată. Când Hristos zice că va trimite pe cineva la un chin 
veşnic, spune că va trimite toţi episcopii, savanții, filosofii şi 
slujitorii lor să sufere, să-şi umple butoaiele cu lacrimi. Vor trece 
prin marele foc. Acesta nu este cel care e descris; e calm, are 
plăcerile lui, e un foc de purificare şi de supunere. 

Eu vă previn să vă feriţi de cele trei degete ale Mamei 
voastre, Natura, căci e periculoasă! Şi când, în Biserica 
Ortodoxă, se face semnul crucii cu trei degete, asta înseamnă 
să te fereşti de cele trei degete ale Mamei. Felul aparte de a 
face semnul crucii în sens ocult este următorul: aminteşte-ţi cele 
trei degete ale Mamei tale în mintea, inima şi voinţa ta! Oamenii 
credincioşi spun că în acest gest se ascund Tatăl, Fiul şi Sfântul 
Duh. Poate să fie adevărat, dar trebuie să ştiţi că acestea sunt 
cele trei degete ale Mamei voastre, cele trei forţe raţionale care 
lucrează în ea. Şi ea este maiestuoasă, Mama voastră natura! Și 
voi, cărora vă place să faceţi zgomot, trebuie să ştiţi că pot să 
mă plâng de voi la Mama voastră şi să-i spun să vă apuce cu 
cele trei degete ale sale. Aşadar, toţi trebuie să aveţi grijă. Ea o 
să vă întrebe: „Pentru care motiv te-am trimis, ca să studiezi, 
sau să filosofezi, să slujeşti, sau să dai ordine?”. 

Hristos a înţeles această lege pe când era elev la Marea 
Şcoală Ocultă. Scriptura spune că, atunci când s-a pomenit cu 


faţă omenească, s-a supus. Ca să câştige harul acestei Mame 
divine, era pregătit să suporte toate suferinţele. În ocultism, 
Tatăl este cunoscut ca fiind Mama. El este lubire, dar nu în felul 
în care concepeţi această Mamă-lubire. Nici măcar să nu vă 
gândiţi să comparaţi această Mamă Divină cu iubirea pe care o 
cunoaşteţi. Nu există analogie pentru această noţiune. O 
numesc Mama Divină nu în sensul că L-a născut pe Dumnezeu. 
Şcoala ocultă înţelege Mama Divină ca reprezentare a tot ce 
este viu în lume. 

Să ne întoarcem, căci sunt lucruri cam îndepărtate, care 
pot să vă stârnească teama şi tulburarea. Nu asta urmăresc, 
căci teama este un sentiment, iar în om au fost descoperite 
până acum patru calităţi. Dacă toată viaţa voastră este doar 
teamă, nu înţelegeţi viaţa. Teama trebuie doar să prevină omul, 
trebuie să vă amintească tot ce aţi învăţat, dacă aţi înţeles bine 
şi dacă aţi acţionat bine. Astfel, teama este utilă ca să arate că 
aveţi responsabilităţi. După aceea vine sentimentul de 
conştienţă, ca să spună: „Ai făcut-o după toate regulile legii 
divine”. 

Acum, primul lucru care vi se cere este să admiteţi ca 
regulă citatul: „Dacă nu sunteţi precum copiii, nu veţi putea 
intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Traduc: dacă nu sunteţi 
asemenea copiilor, nu veţi putea intra în nicio şcoală ocultă, în 
nicio ramură a acestei mari şcoli raţionale. 

A doua regulă este: elevul din şcoala ocultă trebuie să 
înveţe să păstreze tăcere, ca să poată reflecta. Gândirea trebuie 
să-i fie bine formată, nu trebuie să fie dispersată, nu trebuie să 
aibă gânduri contradictorii sau îndoieli. O persoană spune: 
„Gândesc”. Da, dar ce? Dacă observați feţele oamenilor din 
prezent, veţi vedea că ei nu reflectează, ci se scarpină. 
Gândirea filosofică din zilele noastre este doar o scărpinare şi 
scheletele şi oasele arată la ce nivel a ajuns gândirea lor. 

Primul lucru care vă aşteaptă este să restabiliţi gândirea 
corectă. Veţi întreba: „Cum să ştim care e gândirea corectă?”. 
Aceasta poate fi dovedită. Este o lege care există de la începutul 
timpurilor: puterea sufletului de a gândi corect. Aşadar, 
deoarece sufletul poate să gândească întotdeauna bine, n-o voi 
dovedi, fiecare poate pune la încercare asta. Care ar fi primul 
rezultat al acestei gândiri corecte? Când ajungeţi la stadiul de a 
pune la încercare această gândire corectă în voi, toate reflecţiile 


rele vă vor părăsi, în mintea voastră se va aprinde o lumină şi 
veţi începe să vă acomodaţi cu toată lumea. Veţi putea să 
înţelegeţi relaţiile dintre cauze şi consecinţe şi de ce sunteţi aşa 
cum sunteţi, şi nu altfel. Scriptura spune: „Pământul să tacă, 
Dumnezeu să vorbească”. Tăcerea este prima regulă din fiecare 
şcoală: când elevii merg la şcoală, profesorul intră după ei şi toţi 
elevii tac, ca să vorbească profesorul. 

De aceea, când această Mamă divină începe să vorbească, 
toată lumea trebuie să tacă. Uneori, ne forţează să tăcem. Ne 
trimite o mare nenorocire şi ne spune: „Taci!”. Atunci, tu zici: 
„Nu sunt dispus să vorbesc”. Şi începi să reflectezi. Te gândeşti 
şi spui: „Viaţa n-are sens”. In acea tăcere ai auzit glasul Mamei 
tale, care vine din străfundurile sufletului. Acea voce este calmă 
şi-ţi va vorbi încet şi cu tandreţe, aşa cum nicio voce nu ţi-a mai 
vorbit vreodată. Dar când îţi va vorbi acea voce? După ce omul 
a trecut prin toate suferinţele şi a umplut zece butoaie cu 
lacrimi. Când vei auzi acea voce, să ştii că pe Pământ este 
numai iubire, afecţiune etc. Acea voce produce în om o 
schimbare magică instantanee. E posibil să fii omul cel mai 
nefericit, cel mai rănit de pe Pământ, e posibil să fi fost la un 
pas de moarte, dar, dacă ai auzit acea voce vorbindu-ţi, în tine 
se trezeşte pe dată „alimentarea”. Voi căutaţi secretul, adevărul 
vieţii oarecum în altă parte şi ziceţi: „învaţă-ne cum să-l găsim!” 
învăţaţi să înţelegeţi singuri şi să găsiţi acel secret în interiorul 
vostru. Uneori, fără să ştiţi de ce, puneţi mâna pe fruntea unui 
copil care plânge. De ce-o faceţi? Câţi savanţi şi filosofi din 
Bulgaria cunosc motivul acestui gest? O să vi-l spun eu. Când 
puneţi mâna dreaptă pe partea superioară a frunţii, inspirați 
unul dintre cele mai nobile sentimente. În acea parte a capului 
se găsesc mulţi centri, dar atingeţi în principal harul, lubirea 
divină. Şi, dacă cel care îşi aşază mâna pe fruntea voastră are 
har, veţi simţi imediat plăcere. Mama care pune mâna pe capul 
copilului îi vorbeşte minţii lui: „Natura Mamă, care mi-a 
încredinţat creşterea ta, te iubeşte, şi iubirea ei nu se schimbă 
niciodată”. Şi acea mamă, care pune mâna pe fruntea copilului, 
este un fel de mamă vitregă, care se ocupă de el. Aşadar, când 
vă neliniştiţi uneori, puneţi-vă mâna pe frunte, sau s-o facă 
altcineva, concentraţi-vă mintea asupra acelui loc şi, când vă 
chemaţi Mama maiestuoasă, totul va trece. Este un gest frumos. 
Trebuie să ştiţi sensul acestui gest; este vorba de metodele noi 


de educaţie. Fiecare gest din natură este bine determinat şi, din 
acest punct de vedere, toţi oamenii pot să fie răi sau buni. Dacă 
vă plânge copilul şi îl luaţi de mână, îl aduceţi lângă gura 
voastră şi suflaţi spre el, răul copilului va trece. Dar, dacă în 
astfel de cazuri strângeţi buza de jos şi o împingeţi în faţă, aţi 
făcut deja ceva rău. Fiecare gest incorect din partea voastră, cu 
mâna sau cu gura, murdăreşte mintea. Şi gesturile au influenţă. 
lată de ce fiecare gest al mâinii, al ochilor trebuie să fie bine 
definit şi trebuie să fie făcut după toate regulile divine. 

Oamenii foarte instruiți din zilele noastre seamănă cu acei 
copii care încep să scrie pentru prima oară luând creionul şi 
mâzgălind pe hârtie. Acel copil mâzgăleşte hârtia şi-i zice 
mamei sale: „Mama, priveşte ce-am scris!”. Dar ce-a scris el nu 
conţine nicio idee divină, n-are niciun sens. Tot aşa şi ziarele din 
zilele noastre, care scriu numai prostii. Tot aşa într-o şedinţă de 
spiritism, când mediumul scrie ceva pe hârtie ca să obţină la 
sfârşit litere. Mulţi dintre creştinii din zilele noastre, ale căror 
minte şi inimă seamănă cu aceste scrieri copilăreşti, scriu, dar 
nu se întâmplă nimic. 

Aşadar, începeţi prin a face semne, apoi cerculeţe şi la 
urmă litere. Invăţaţi să vă opriţi şi să vă observați acţiunile, 
astfel încât, atunci când faceţi un simplu gest cu mâinile, ochii 
sau gura, să fiţi mulţumiţi. Fiţi atenţi în acţiunile voastre, dar să 
nu vă fie teamă. Deseori, unii poeţi, vorbind, îşi mişcă şi capul. 
Acest gest îl explic în felul următor: „Măcar să cadă perele astea 
putrede!” Voi spuneţi despre ei: „în ideile pe care le au se 
ascunde ceva important; ca poeţi, vor scrie ceva”. Nu vor scrie 
nimic. Astfel, aveţi grijă ca gesturile voastre să fie armonioase. 

E posibil ca uneori să doriţi să faceţi mai bun pe cineva. In 
şcoala ocultă, nu îi este permis nimănui să vrea să facă mai bun 
pe cineva, aceasta este o insultă. Cel care îl face mai bun pe 
altul şi cel care se lasă să fie făcut mai bun săvârşesc amândoi o 
crimă. Credeţi că roata aceea care se învârteşte în fabrică nu 
are o mişcare bine determinată? Credeţi că trebuie închisă acea 
canalizare prin care trece apa murdară? Nu, căci veţi aduce o 
mare nenorocire oamenilor, dacă o veţi face. Acel om care se 
supără reprezintă un canal; de aceea, lăsaţi să treacă toată apa 
impură prin el, nu-l opriţi. 

Aşadar, elevul raţional trebuie să înţeleagă bine motivele şi 
consecinţele fiecărui lucru şi să ştie că viaţa este definită într-un 


mod raţional, în ea nu există nicio excepţie, niciun hazard, totul 
este prevăzut, chiar şi cele mai mici detalii. Asta nu înseamnă 
limitarea voinţei omeneşti, căci la nivelul la care vă aflaţi nu 
aveţi nicio voinţă. Vă spun adevărul. Consider că doar omul care 
poate să depăşească insulta şi să ierte are cu adevărat voinţă. 
Cel căruia i se ia toată bogăţia şi ştie să uite are voinţă. Omul 
care îi vine în ajutor celui care a căzut, chiar dacă are de lucru, 
are treabă, posedă o mare voinţă. A-i ordona unuia şi altuia nu 
înseamnă să ai voinţă. Voința începe cu păcatul. Dacă înţelegeţi 
aşa problema, se va aprinde o scânteie în mintea voastră. 

Faceţi o încercare, pentru ca Mama voastră să vă poată 
vorbi. Dacă ţineţi mult la ideile voastre de astăzi, Mama voastră 
n-o să vi se adreseze, nici în mii de ani, ci doar o să vă apuce cu 
trei degete. Zicând că Mama o să vă apuce cu trei degete, nu 
am în vedere viaţa voastră personală, ci înfăţişez, în principiu, 
care sunt legile. Aceste legi au o excepţie, nu sunt complet 
mecanice. Deci, zicând că Mama voastră o să vă ţină cu trei 
degete, spun că asta se va întâmpla atâta timp cât vă veţi 
opune. Dar, în momentul în care vă veţi schimba, şi ea îşi va 
schimba comportamentul faţă de voi. Nicio filosofie, nicio logică 
nu este în măsură să schimbe natura. Dar, în momentul în care 
simţiţi în voi înşivă o penitenţă, atunci când nu urmaţi calea cea 
bună, Mama voastră va avea imediat alt comportament. Când 
va fi bine-dispusă faţă de voi, veţi simţi pe loc plăcere, uşurare. 
Ca să ajungeţi aici, veţi lupta în acest timp şi orice persoană 
care vă va aţine calea va fi rea. 

Natura nu regretă că există copii răi, e mulţumită, căci fac 
treabă bună. Ea îşi pune copiii la locul potrivit. Când obosesc, ei 
zic: „Mamă, am învăţat această artă”. Mama răspunde: „Bine, 
vă voi arăta alt domeniu”. Văd că sunteţi obosiţi de viaţă şi 
ziceţi că n-are sens. Tot ce aţi învăţat până în prezent nu vă 
este suficient şi credinţele pe care le aveţi nu sunt pozitive. 
Dacă aţi fi torturați pentru credinţa pe care o aveţi, câţi dintre 
voi aţi fi gata să vă sacrificați, să muriţi pentru ea? Veţi replica: 
„Trebuie să ne gândim un moment, şi apoi să răspundem că 
suntem gata să ne sacrificăm”. 

Acum, mă voi întoarce la ideea gesturilor frumoase şi vă voi 
da două exemple. E o zi frumoasă, soarele străluceşte, o stâncă 
mare stă cu faţa spre sud şi la est se vede un izvor pur, din care 
iese un râuleţ care curge tot spre est. Acum vă prezint aceeaşi 


imagine, dar opusă: o stâncă mare cu faţa spre nord, la vest 
curge un izvor pur. Dacă vizitaţi astfel de locuri, în mintea 
voastră vor curge două idei diferite. Observaţi cine sunt oamenii 
care locuiesc pe versanţii dinspre nord, unde râurile curg spre 
vest, şi cine sunt oamenii care locuiesc pe versanţii dinspre sud, 
ale căror râuri curg spre est. Faceţi o comparaţie între unii şi 
ceilalţi, aceasta va fi sarcina voastră. Această temă poate fi 
făcută de unii dintre voi într-o săptămână, de alţii, într-o lună, 
iar de alţii, într-un an. 

De aceea, în cadrul educaţiei, trebuie să utilizăm natura, 
căci, în diferitele forme pe care le-a creat, se găseşte o mare 
idee fundamentală, care poate să transforme dispoziţia minţii, a 
inimii, a voinţei. Vă voi explica de ce trebuie să fiţi atenţi la nori, 
să intraţi în legătură cu ei şi să nu credeţi că sunt morţi, ci să 
ştiţi că sunt întotdeauna vii. Uneori, pe cer se formează mari 
munţi de nori, spre nord sau spre sud; observați aceşti nori vii în 
spaţiu, gândiţi-vă de ce unii sunt la nord şi alţii, la sud. Oamenii 
din zilele noastre sunt obosiţi, mici, căci nu observă cerul, ci 
sunt interesaţi permanent de pământ, de ce au creat ei singuri, 
iar asta e ceva atât de mic! Dacă oamenii ar ieşi din casă pentru 
a observa cerul, norii şi stelele, dispoziţia li s-ar schimba şi ar fi 
mai generoşi decât acum. 

Pe vremuri, oamenii îşi făcuseră idoli la care se închinau, iar 
ăsta stârneşte astăzi râsul. Totuşi, oamenii din zilele noastre şi- 
au construit case, au ogoare, se bucură de ele, căci au cu ce să 
se hrănească. Nu este asta idolatrie? Să nu aveţi niciodată în 
minte ideea că locuinţa, ogorul sau via pot să vă hrănească. Nu 
trageţi nicio speranţă în privinţa asta. Dacă credeţi aşa, nu 
sunteţi pe drumul cel bun. Vin în faţa voastră ca în faţa unor 
elevi din şcoala ocultă. Veţi respinge aceste case pe care le 
aveţi în minte şi le veţi considera un simplu exerciţiu. În America 
sunt case de douăzeci, de treizeci de etaje. Eu spun că ceea ce 
avem nu sunt case, ci închisori dintre cele mai oribile, cimitire. 
Există locuinţe în care razele soarelui n-au intrat niciodată. Asta 
nu e cultură, nu vă extaziaţi de aceste mari edificii. Eu aş fi 
preferat să trăiesc într-o casă bulgară din afara oraşului, în loc 
să trăiesc într-un edificiu de douăzeci de etaje, care costă 
milioane, chiar dacă sunt lipsit de confort. Voi face o analogie. 
Un scriitor descrie casele unui oraş, descrie drumurile, ordinea 
care domneşte în el, iar voi citiţi şi spuneţi: „De ce toate astea 


nu m-au impresionat?”. Pentru că nu e nimic nou. Dacă acest 
autor ar dezvolta acţiunea în natură, i-ar descrie acesteia 
acţiunile, atunci s-ar vedea efectul. Un autor descrie iubirea 
dintre două persoane: una e pe scenă, cealaltă e în lojă. Nu, 
sunt actele cele mai denaturate. Ca ocultişti, nu vă pierdeţi 
vremea cu aceste romane, citiţi doar ce poartă un ideal. Dacă 
unul dintre voi începe să scrie, să nu fie ca acei autori. Vedeţi 
felul de a scrie al psalmistului în cântecele lui! El zice: „El este 
ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la 
vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc” (Psalmi 1, 3). El 
compară toţi oamenii cu arborii, cu munţii, cu râurile, cu 
izvoarele, iar lumea, cu marea etc. Toate acestea au o 
semnificaţie. In aceste descrieri, psalm- istul, fiind ocultist, a pus 
adevărate idei divine, care conduc lumea. Interpreţii au înţeles 
greşit aceste forme, drept care oamenii de astăzi nu sunt în 
stare să gândească corect. 

Acum, aveţi de rezolvat o problemă: să vă întoarceţi cu cel 
puţin opt mii de ani în urmă, în faţa porţii raiului, ca să vă arăt 
calea cea rea pe care aţi apucat. Când oamenii au ieşit din rai, 
aveau în faţă două căi şi au ales una. Întreaga omenire a apucat 
pe calea greşită şi oamenii ziceau: „Am fost obligaţi la asta!”. 
Nu, exista şi o altă cale, şi ea era cea corectă, calea îngustă. 
Printr-o cale îngustă se înţelege acea cale maiestuoasă a naturii 
vii şi trebuie să păşim pe ea. Nu vă puteţi întoarce pe drumul pe 
care aţi ieşit, dar eu vă voi arăta cum să mergeţi pe drumul 
opus, drumul îngust. Când veţi ajunge la acel loc al începutului, 
vă voi arăta calea de urmat, pentru direcţia nouă a evoluţiei 
voastre. 

Gândiţi-vă: „Unde eram acum o sută de ani?” Opriţi-vă, 
apoi gândiţi-vă unde eraţi acum o mie de ani, acum două mii de 
ani, acum trei mii de ani, patru, cinci, şase, şapte şi opt mii de 
ani. Străbateţi mental un astfel de traseu şi opriţi-vă la fiecare 
situaţie. Nu veţi face nimic excepţional, dar, întorcându-vă cu 
mintea pe acel drum, veţi împlini această lege. Şi, când veţi 
ajunge la locul în care vă găseaţi acum opt mii de ani, reţineţi 
starea pe care o aveaţi, ca şi gândul care vă vine după ce veţi 
reveni la situaţia prezentă. Dacă mintea voastră nu are niciun 
gând sau nu trăiţi nicio stare, să nu vă chinuie asta, continuaţi 
să vă deplasaţi înapoi pe drum. Eu vă voi arăta treptat relaţiile 


matematice prin care veţi putea lucra. Exerciţiile pe care vi le 
dau sunt dintre cele mai uşoare. 

Intrebarea din mintea voastră este: Cum te poţi întoarce cu 
opt mii de ani în urmă, cum poţi face asta? Să luăm exemplul 
copilaşului. Când se ridică pe picioare, are vreo idee cum să 
meargă? Nu, îşi urmează instinctul: se ridică, cade, se ridică iar, 
cade iar etc. Tot aşa, mintea voastră seamănă cu un animal cu 
patru picioare. Oamenii inteligenţi au patru picioare: se ridică, 
cad, se ridică şi spun: „Nu putem să judecăm, bine”. Nu, o să 
cădem, o să ne ridicăm, o să facem o reverență cât stăm pe 
cele două picioare şi o să începem să reflectăm. Astfel, reţineţi 
că mintea voastră nu e omenească, are patru picioare, dar nu 
trebuie să vă ofensaţi. Dacă mintea ne-ar fi fost omenească, 
viaţa noastră ar fi fost altfel făcută şi n-am fi fost în situaţia în 
care ne aflăm acum. Fiecare poate să găsească dovezi că 
mintea noastră nu este instruită. Puteţi găsi două persoane 
aflate la acelaşi nivel, într-o casă care trăieşte în lubire? Foarte 
rar, şi asta când sunt sănătoase. Nu din lipsa dorinţei de viaţă, ci 
pentru că avem ceva deformat în noi. Intorcându-ne în starea 
noastră iniţială, ne vom elibera imediat. Atunci, ne vom afla în 
situaţia unui om care s-a vindecat cu apă şi cu băi de soare - 
transpiră, respingând toate impurităţile, după care are o 
senzaţie de nou-născut. 

lată de ce trebuie întâi să vă eliberaţi de aceste impurități 
care s-au adunat în voi de ani întregi, ca să rămână doar 
sângele pur, adică gândirea pură a lui Dumnezeu şi inima pură a 
lui Dumnezeu. Apoi, vă aşteaptă acelaşi lucru ca pe omul care 
cântărea o sută douăzeci de kilograme, şi apoi s-a îmbolnăvit de 
tifos şi a ajuns slab ca un ţâr. Acelaşi lucru se va întâmpla cu 
voi, veţi respinge anumite lucruri care nu sunt utile şi veţi simţi 
că deveniți mai stupizi. Nimic nu va merge bine atâta timp cât 
nu deveniți mai stupizi. Când veţi ajunge complet goliţi, viaţa 
divină va veni din alt loc ca să vă umple. 

Nu vi se cere un mare eroism, ci doar credinţă şi supunere 
ca să puteţi face această mică încercare. Imi veţi cita versete, şi 
asta este conform cu voinţa lui Dumnezeu. Orice faptă bună 
este în conformitate cu voinţa divină. Orice idee bună, orice 
faptă bună, cât de mică, este în conformitate cu voinţa divină. 
Să ştiţi că fiecare faptă bună dă un rezultat bun şi va putea să 
se realizeze, dar asta cere timp. De aceea, cea mai mică 


dorinţă, cel mai mic elan, într-un anumit timp, va produce un 
rezultat bun. Fiecare idee bună şi fiecare dorinţă bună este 
inspirată de elanul Mamei voastre divine, care vrea să vă ridice 
la nivelul la care se află ea. 

Acum, între voi există o mică dizarmonie. Voi verifica să 
văd dacă motivul se află la voi sau la mine. O să vă faceţi 
exerciţiile voastre şi eu mi le voi face pe ale mele şi, când le 
vom sfârşi, ne vom regăsi în punctele comune. Aveţi credinţă şi 
nu ezitaţi. 

Ca regulă, veţi prevedea lucrul următor: vi se cere credinţa 
în voi, în sufletul vostru raţional, astfel încât să rămână liber să 
gândească şi să înţeleagă tot ce a făcut Dumnezeu. Astfel încât 
sufletul să vă fie treaz, astfel încât să vă puteţi alimenta cu 
bunurile divine din lume. Astfel, printre toate regulile, puneţi în 
primul rând Credinţa. 

Sofia, 26 februarie 1920 


Credinţa 


Care este ideea principală a ultimei reuniuni? 

Replică: Ultima reuniune de vineri consta în a învăța să 
păstrăm tăcerea, să fim precum copiii, să dezvoltăm 
compasiunea, să lucrăm asupra minții, asupra virtuților, asupra 
dezvoltării simțurilor şi să organizăm Rusaliile. 

De Rusalii, fiecare trebuie să aplice legea abnegaţiei de 
sine. Cel care acceptă Duhul Sfânt trebuie să împlinească voinţa 
lui Dumnezeu, nu să se comporte cum îi trece prin minte. De 
altfel, chiar şi acum faceţi doar voinţa voastră, dar slujiţi o 
voinţă străină, care se află în interiorul vostru. 

Veţi încerca să creşteţi credinţa în voi. Există un verset care 
spune că fără credinţă nu se poate împlini voinţa lui Dumnezeu, 
dar credinţa ne este necesară ca să facem lucruri minunate. Aţi 
făcut exerciţii asupra credinţei voastre, şi ce exerciţii au fost? Ca 
să vă dezvoltați credinţa, i se cere fiecăruia să instaleze în el 
pacea interioară. Omul trebuie să se integreze în viaţa de astăzi, 
în condiţiile în care trăieşte, ca să înceapă să se formeze de la 
nivelul la care se află acum. De exemplu, câţi dintre voi au avut 
curajul să se urce în aeroplan? Puţini sunt cei care vor avea 
curajul s-o facă, fiindcă asta cere eroism. Şi câte încercări ar 
putea să vă vină în această lume? Dacă un om poate să urce 
sus cu aeroplanul, atunci îşi va întări voinţa. 

Veţi considera credinţa ca pe rădăcinile unei plante, pe care 
o plantați în pământ şi care stă acolo graţie rădăcinilor. În 
virtutea aceleiaşi legi, omul este ataşat de Dumnezeu graţie 
credinţei. Când vă prindeţi tare, şi Dumnezeu vă ţine tare. Prin 
toate veacurile şi toate încercările, oamenii care au avut 
credinţă în Dumnezeu n-au fost niciodată înşelaţi. Totuşi, mulţi 
oameni, cu toate că au avut o mare credinţă, au suportat mari 
suferinţe, fiindcă ele au fost necesare dezvoltării lor. Având 
credinţă, suferinţele lor au avut un sens. Toţi aţi avut experienţe 
legate de credinţă, de aceea nu veţi căuta o alta, ci o veţi 
dezvolta pe cea pe care o aveţi, ca să puteţi trece într-o fază 
nouă. Să zicem că aveţi o barcă pe care vreţi s-o trageţi pe 
uscat. Un om trage, trage, dar nu reuşeşte singur şi-şi pierde 
credinţa. Vine încă unul, trag amândoi şi nu reuşesc, vine al 
treilea, al patrulea, şi tot nu reuşesc. Se adună până la urmă 
zece persoane şi o trag pe uscat. Au credinţa că e nevoie de 


zece persoane ca s-o scoată din apă. Aşa că veţi pune în 
practică aceeaşi lege: dacă una nu este de ajuns ca să facă o 
treabă, adunaţi două, trei, patru, până la zece persoane, pentru 
reuşită. Aceasta este legea credinţei: când toţi se unesc, începe 
să funcţioneze legea divină. Slăbiciunea creştinilor se explică 
prin faptul că ei se dezbină şi, când unul nu este de ajuns ca să 
facă o treabă, îşi pierde credinţa şi gândeşte că cei mai mulţi 
dintre oameni nu pot nici ei s-o facă. Nu, trebuie să vă uniţi 
zece, douăzeci, treizeci de persoane, şi această forţă comună va 
reuşi. Numai acţionând astfel veţi avea un rezultat bun. E nevoie 
de voinţă şi iar de voinţă! 

Ca să reuşiţi să păstraţi tăcerea, trebuie să vă dezvoltați 
bunăvoința. Binele care se ascunde în voi trebuie să fie 
dezvoltat într-un fel sau altul. Fiecare om are propriile metode 
de lucru. 

Situaţia prezentă a oamenilor este asemănătoare cu cea a 
funcţionarilor care îşi aşteaptă o lună salariul. Dar, dacă aceşti 
funcţionari sunt concediaţi, ce vor face? Deci credinţa este acea 
stare, acea forţă dinlăuntrul sufletului care îi permite omului să 
se adapteze, adică să nu fie, la fiecare pas, surprins de condiţii. 
Trebuie să reflectaţi, să distrugeţi acea atmosferă densă din voi. 
Reflectaţi permanent atâta timp cât simţiţi că aveţi o forţă 
diminuată. 

Celor care fac gimnastică le cresc muşchii şi apoi pot să 
ducă greutăţi mari. E un proces care ia amploare treptat. 
Credinţa unui copil şi credinţa unui sfânt sunt diferite: credinţa 
copilului se dezvoltă într-un domeniu şi cea a sfântului, în altul. 
Şi îngerii au credinţă, dar e mult diferită. Credinţa conţine o lege 
importantă, care nu cunoaşte excepţii. Dacă, uneori, nu există 
rezultate, motivul este încălcarea acestei legi. Dacă unul dintre 
voi iartă şi nu primeşte nimic, înseamnă că n-a cerut în mod 
potrivit. Cel ce se îndoieşte nu va primi ce cere. Primul lucru 
privitor la credinţă este să n-ai nicio îndoială. 

Deoarece până în prezent n-aţi făcut decât să vorbiţi, lucrul 
cel mai inteligent este să vă adunaţi vineri şi să păstraţi tăcerea 
o jumătate de oră. Incercaţi să faceţi ce vi se spune duminică 
sau joi. Dacă vreuna dintre aceste reguli nu este pusă în 
practică, se va produce mult material fără să fie aplicat. Acelaşi 
lucru se întâmplă în şcoli, când profesorul le dă multe lecţii 
elevilor: elevii nu reuşesc să înţeleagă tot, memoria lor e 


înţesată şi astfel devin şi mai stupizi. Se vorbeşte despre voinţă, 
intuiţie, credinţă şi alte lucruri, şi nu ştiţi ce să alegeţi. Incepeţi 
prin a medita asupra credinţei. 

Aşadar, când vă adunaţi, tăceţi, meditaţi atâta timp cât 
simţiţi că în voi se aşterne armonia. Aceasta dovedeşte că în voi 
se adună armonia. Dar, pentru aceasta, se cere muncă. Faceţi 
exerciţii o duminică, două, trei - continuaţi să exersaţi aici şi 
afară. 

Pentru această vineri, aveţi întrebări, un subiect precis 
despre care să discutăm? 

Replică: Ca să avem o unitate, o armonie între noi, ca să 
putem lucra, ne vom împărți în grupe. 

Aceste grupe au început să lucreze? 

Replică: Câteva. 

Din aceste grupe pot să facă parte două-trei surori care să 
realizeze treabă pentru zece persoane. Uneori, două persoane 
sunt de ajuns ca să facă o treabă pentru treizeci de persoane, 
nu depinde de cantitate. 

E nevoie de credinţă ca să se poată stabili o stare calmă a 
minţii; trebuie să fii sigur că nu te îndoieşti ca să-ţi domini fiinţa 
şi, în timpul tăcerii, să poţi suporta totul. Există metode pentru 
aceste lucruri; totuşi, sunt atâtea iluzii care vă tentează, încât 
nu vă mai rămâne timp liber. Dar, pe de altă parte, e mai bine 
pentru voi, altfel nu veţi şti să vă umpleţi timpul. Acolo unde v-a 
aşezat Dumnezeu este cel mai bun loc pentru voi. V-a pregătit 
bine munca, cu condiţia să ştiţi s-o faceţi. De exemplu, dacă 
fiecare dintre voi îşi stabileşte ca scop să aducă armonie 
prietenilor care nu trăiesc cum trebuie, să le vorbească despre 
lucruri sublime, despre Dumnezeu, lăsând la o parte problemele 
personale, câte lucruri n-ar putea să facă! Dacă aşteptaţi ca 
lumea să se aranjeze singură, nu va putea s-o facă nici în zece 
mii de ani. Dacă nu vă apucaţi de treabă, nu veţi putea deveni 
mai buni decât sunteţi. Viteza dezvoltării voastre depinde de 
voinţa proprie. Binele pe care îl veţi avea depinde de puterea 
voinţei voastre. Un om poate fi recunoscut dându-i o sută de 
leva şi urmărind felul în care va cheltui banii: dacă-i risipeşte ca 
să bea, atunci, dacă mâine îi veţi da o mie de leva, va face la 
fel. Credeţi că o albină, dacă ar avea puterea să vă facă altceva 
decât să vă înţepe cu acul, n-ar face-o? Adevărul nu constă în 
ceea ce posedaţi, ci în ştiinţa de a-l utiliza. Dacă Dumnezeu vă 


dăruieşte talentul cu care abateţi o mie de persoane de pe calea 
cea bună şi le trimiteţi în prăpastie, întreb: de ce mai aveţi acest 
talent? Acelaşi lucru îl fac savanții din zilele noastre, care caută 
diferite modalităţi ca să omoare oamenii. Ce rost are această 
ştiinţă? Cunoştinţele voastre trebuie să fie utilizate pentru binele 
omenirii. 

Vă spun ce puteţi face. Să admitem că sunteţi cheia unei 
instalaţii - munca asta v-a fixat-o Dumnezeu. O să ziceţi: „Ce 
depinde de mine?”. Multe! Când vă învâărtiţi, începe să 
strălucească peste tot. Dacă sunteţi o cheie, depinde de voi 
dacă un om va face sau nu o crimă. Dacă vă învârtiţi şi-l 
luminaţi, va avea posibilitatea să vadă clar şi va comite crima; 
dacă nu vă învârtiţi, nu va vedea nimic în întuneric şi crima nu 
va fi comisă. Oamenii buni sunt chei. Unii spun: „Să ne rugăm 
pentru oamenii răi!” Nu aveţi de ce, ţineţi în mână cheia şi, în 
funcţie de nevoie, veţi deschide sau veţi închide. Odată, Ilie l-a 
rugat pe Dumnezeu să plouă, căci trecuseră deja trei ani de 
când Dumnezeu închisese cerul şi nu mai permitea să plouă. 
Această problemă trebuie înţeleasă astfel: fiecare trebuie să ştie 
că reprezintă o cheie şi că poate să facă multe lucruri. Dacă va 
fi devotat postului, va fi foarte util. Dar, dacă lasă cheia la 
întâmplare şi zice: „învârtiţi această cheie cum doriţi”, întâi vor 
venii copiii, care o vor învârti într-o parte, apoi în alta până se va 
rupe. Când oamenii se lasă conduşi de copii, pierd toată 
puterea. Unele persoane în vârstă, privind cum merg lucrurile, 
zic: „Pe oamenii de azi îi conduc copiii”. Aşa fac multe mame, 
care dau tot ce le cer copiii, nu se opun ca ei să ia cheile şi să le 
ţină în mâna lor. Nu, mama trebuie să învârtească cheia şi să-i 
spună copilului: „Când ţi-e foame, te voi hrăni, când ţi-e sete, o 
să-ţi dau apă, când eşti gol, o să te îmbrac, când vei fi lipsit de 
cunoştinţe, te voi educa, dar, dacă nu vrei să înveţi, să scrii sau 
să mănânci, o să-ţi trag o palmă!”. În realitate, aşa se întâmplă 
cu toată lumea: un om nemulţumit de una sau de alta bombăne, 
se plânge, de aceea Dumnezeu îi trimite un necaz, îl supune 
unei educaţii divine, îi dă o palmă! Aşadar, când Dumnezeu ne 
hrăneşte, vom mânca, când ne dă să bem, vom bea, când ne 
instruieşte, vom studia, şi astfel vom evita inconvenientele în 
viaţă. 

Unde e ascunsă cheia din voi? Cheia se află în cunoaştere. 
Cum a făcut Ilie ca să închidă cerul, ce a făcut ca să-l deschidă? 


S-a rugat, şi s-a deschis. Trebuie să aveţi credinţă şi cunoaştere. 
Dacă omul este ignorant, cum se va ruga? Rugăciunea cere 
cunoaştere. Şi aveţi de ce vă ruga: ca să fiţi inteligenţi, buni, 
cinstiţi şi drepţi. Adunaţi-vă să meditaţi şi fiecare va găsi în el o 
latură slabă şi una puternică. Orice persoană are cel puţin o 
latură slabă, iar o latură slabă distruge deseori laturile bune ale 
omului, adică le face inutile. 

Întrebare: Cum se poate ca omul nerăbdător să devină 
răbdător? 

Înfigeţi-vă un ac în mână şi vedeţi cât sunteţi de răbdători. 
Cine vrea să înveţe răbdarea să cheme pe altcineva să-l înţepe 
cu ace. 

Aveţi în vedere că toate dorinţele care apar în voi nu sunt 
ale voastre. Faceţi încercări în această direcţie şi verificaţi. V-aţi 
gândit deja să faceţi ceva pentru Dumnezeu şi, odată cu 
această dorinţă, v-a venit în cap o altă idee, să vă faceţi o haină 
nouă, să vă cumpăraţi o pereche de pantofi? Şi prima dorinţă 
dispare, lucrul cel mai important este amânat pentru altă dată. 
De fiecare dată când ne vine ideea cea mai importantă, odată 
cu ea apare şi una mai puţin importantă. Veţi încerca să 
respingeţi această idee neînsemnată, căci ea este inspirată de 
Loja Neagră. Când hotărâți să faceţi ceva bun, de la Loja Neagră 
vi se spune: „Nu e pentru tine!”. Vă ziceţi de multe ori: „Voi fi 
răbdător!” Dar de la Loja Neagră vi se spune: „încă nu eşti 
matur, de aceea nu poţi să fii răbdător”. Şi amânaţi totul pentru 
un prilej mai bun. Ei da, aveţi nevoie de răbdare tocmai pentru 
că nu v-aţi maturizat încă. Când vă veţi maturiza, asta va veni 
de la sine, evident. 

Acum, veţi învăţa arta de a tăcea. A învăţa să taci este cea 
mai mare binecuvântare. 

Întrebare: Există oameni care tac doar în exterior şi în 
interior clocotesc? 

Veţi înţelege tăcerea spirituală, a tăcea în faţa lui 
Dumnezeu. Când vă adunaţi, izolaţi-vă. Căpătaţi obiceiul, când 
vă gândiţi la ceva, să fiţi singuri; când spuneţi ceva, să credeţi 
că vorbiţi pentru voi înşivă; când reflectaţi la tăcere, să credeţi 
că tăceţi pentru voi înşivă. Doar aşa va putea elevul să înveţe să 
tacă. 

Aş vrea să începeţi să lucraţi la propria perfecţionare, este 
sarcina cea mai dificilă. O să vă dezvoltați credinţa, 


compasiunea, inima, raţiunea, imaginaţia, muzica. Toate 
acestea aşteaptă să fie dezvoltate, şi asta în timpul vostru 
disponibil. Deocamdată, Dumnezeu v-a dat două ore de lucru. 
Ce faceţi în acest timp? Unii dintre voi au progresat mai mult, 
dar toţi trebuie să lucraţi. Fiecare persoană are unele slăbiciuni, 
care nu provin din rea-voinţă, ci din propria karma. 

Intrebare: Se poate transforma situația din sufletul nostru 
dacă lucrăm bine asupra lui? 

Dacă am fi în situaţia omizilor, chiar dacă am mânca multe 
frunze, nu vom putea să ne transformăm în fluturi până când nu 
va veni vremea pentru asta. În acest timp, ele trebuie să câştige 
forţă, ca să ajungă în starea de fluture. Vă puteţi polariza. Omul 
poate să se poticnească într-un moment şi să se întoarcă cu o 
sută de ani în urmă, iar în alt moment poate să progreseze cu o 
sută de ani înainte. In fiecare seară, omul trebuie să se purifice 
în faţa lui Dumnezeu, ca să nu devină slab. Omul bun trebuie să 
fie puternic. 

Se zice deseori că omul trebuie să se depăşească pe sine. 
Nu este fundamental să-ţi învingi propria personalitate, e un 
lucru rău, dar trebuie să te cunoşti. Aşadar, sensul nu se 
ascunde în victoria asupra sinelui. Să spunem că ai obiceiul să 
loveşti şi, ca să nu mai faci asta, îţi rupi mâna. Ce-ai câştigat cu 
asta? Nu, trebuie să spui: „Această mână este supusă voinţei 
mele, trebuie s-o controlez!”. Nu vreau să luptaţi cu şinele 
vostru, ci să ştiţi să vă controlaţi. 

Intrebare: Omul reuşeşte să se rețină uneori, dar înăuntrul 
lui clocoteşte. Cum să oprim această emoție interioară? 

Să clocotească. Eu aş putea să vă vindec pe toţi într-un an. 
Dacă am avea la dispoziţie o grădină frumoasă plină de culori, 
de flori diferite şi de stupi de albine, o livadă cu pomi fructiferi, 
plină de fructe diferite, şi o grădină de zarzavat, v-aş trimite să 
le lucraţi, ca să luaţi din energia şi calmul lor. 

Dacă sunteţi anemici sau nu foarte bine-dispuşi, vă voi 
trimite să vă ocupați de cireşi, şi veţi vedea că veţi avea o 
dispoziţie mai bună. Dacă aveţi o credinţă slabă, o să vă trimit 
să lucraţi la varză, s-o udaţi şi să aveţi grijă de ea. Acestea sunt 
formule, cu toate că sunt făcute din acţiuni exterioare. Dacă nu 
sunteţi dispuşi spiritual, puneţi-vă mâna pe frunte, şi totul se va 
schimba în cinci-zece minute. Dacă nu se foloseşte acest mijloc, 
atunci cei care iubesc matematica, scrisul sau desenul să 


prefere una dintre aceste ocupaţii. Desenaţi un triunghi, 
coloraţi-l în roşu, albastru sau verde şi, după nici trei minute, 
dispoziţia vi se va schimba. 

Întrebare: Ca să treacă timpul, nu-i aşa? 

Nu, aceasta vă dă o oarecare forţă, cu care îl dirijaţi pe 
diavol şi îi spuneţi: „înţelegi aceste triunghiuri?”. El vă răspunde: 
„Le înţeleg”. 

Uneori, îi văd pe unii care sunt foarte nervoși şi, când un 
om îi insultă, îi zic: „Să nu mai treci pe-aici!” Apoi, se calmează 
şi, gândindu-se mai bine, îşi dau seama că acel om n-a făcut 
nimic, că era un simplu trecător. Acestea sunt stări tipic 
psihologice. Este o stare densă în atmosferă: de exemplu, doi 
nori negri trec unul pe lângă celălalt, electricitatea lor îi atrage, 
oxigenul se umple de ozon şi voi atrageţi această electricitate 
de sus în jos. Dacă sunteţi furioşi, duceţi-vă undeva în pădure, 
începeţi să strigaţi, să urlaţi la copaci, la pietre, care vor fi pline 
de ozon, şi asta va trece. Un profesor american mi-a povestit că 
nu-i plăcea să meargă la bal, dar îi plăcea să danseze. Aşa că, 
atunci când dorea tare mult să danseze, lua un scaun şi dansa 
cu el prin casă. Era ridicol chiar în faţa lui, în acea situaţie, dar 
după aceea se simţea mai bine. 

Puteţi aplica metodele care vă sunt date; unii le vor utiliza 
pe unele dintre ele, alţii, unele diferite etc., după nevoia pe care 
o aveţi. Trebuie să utilizăm natura, ea este adevărata 
modalitate a curei. Viaţa cetăţenească din prezent nu este 
foarte naturală, rezultând o stare nu foarte naturală, o stare a 
energiei pe care nu v-o puteţi procura din altă parte. Toată 
lumea o caută, dar nu vine de nicăieri. 

Mai aveţi o metodă de lucru: de exemplu, unul dintre voi 
are multe probleme, de aceea unii dintre voi trebuie să-şi trimită 
gândurile bune spre el, ca să-l ajute. Când cineva e bolnav şi nu- 
şi poate lucra ogorul, douăzeci dintre apropiații lui merg în locul 
lui, lucrează douăzeci de ore, şi iată că ogorul este lucrat. Nu 
zicem deseori că trebuie să ne ajutăm între noi? Viaţa cea mai 
grea este să trăieşti singur. 

Nimeni nu trăieşte pentru sine, nimeni nu moare pentru 
sine. De ce cresc în natură mulţi copaci în acelaşi loc? Ca să 
reţină umiditatea. Acolo unde găsim doar o singură floare, ea se 
usucă repede. Astfel, când se adună mai multe persoane, ele 
rețin pentru mult timp umiditatea. Şi, când omul e singur, 


trebuie să aibă condiţii foarte bune, multe cunoştinţe, ca să 
poată trăi în lume. Acum dispuneţi de condiţii, aveţi tot ce vă 
trebuie. 

Deseori, când folosesc anumite simboluri, văd că nu le 
interpretaţi corect. De exemplu, citez o lege, spun că legea 
divină nu cunoaşte excepţii, dar mila lui Dumnezeu poate să 
slăbească legea. Mai spun că nimic nu ni se face cadou, şi e cât 
se poate de adevărat, dar mila lui Dumnezeu este o altă lege. 
Şi, potrivit ei, dacă omul este gata să accepte lucrurile, i se face 
un cadou. Ambele lucruri sunt adevărate: în afara lui Dumnezeu 
nu se primesc cadouri, iar, întru Dumnezeu, totul este dăruit. 
Dacă un general vrea să se înalțe în societate, asta înseamnă 
demnitate, dar trebuie s-o facă prin forţa ştiinţei sale, prin forţa 
curajului. Un profesor poate să-şi înalțe situaţia doar prin forţa 
cunoştinţelor, nu prin graţia lui Dumnezeu. Când sunteţi invitaţi 
la o masă, e posibil să vi se rezerve locul de frunte, dar în 
societate nu puteţi fi puşi pe primul loc dacă nu meritati. 
Aşadar, primul loc presupune muncă. 

O persoană zice: „Vreau să am talent!”. Poate cunoaşteţi 
povestea nemulțumirii măgarului. Când l-a creat Dumnezeu, 
măgarul a început să se uite pe ici, pe colo, şi a observat că 
toate animalele erau foarte mari, pe când el era doar ceva mai 
mare decât iepurele, şi suferea mult din această cauză. A 
început să se roage mult cu glas tare pentru ca Dumnezeu să-l 
facă mai mare. Dumnezeu i-a auzit rugile şi l-a făcut mai mare şi 
cu o voce mai puternică, dar oamenii au început să-l pună la 
muncă şi a ajuns şi mai nefericit. Aşadar, sensul vieţii nu constă 
în cantitatea mare, ci în cea mică pe care ne-a dat-o Dumnezeu 
şi în locul pe care ni l-a hărăzit destinul. Acum, nu ştiţi locul ales 
vouă de Dumnezeu şi ce se va întâmpla cu voi. Dacă aţi fi 
sâmburi de măr şi aţi fi plantați într-un pământ nisipos, nu s-ar 
alege nimic de voi, dar, dacă aţi fi plantați într-un pământ fertil 
şi s-ar avea grijă de voi, aţi deveni meri frumoşi. 

Acum veţi medita la dezvoltarea voastră. Să nu credeţi că 
nu veţi avea ispite, necazuri. Va veni momentul în care veţi 
întreba: „Până când să duc această povară?” 

In prezent, toţi sunteţi lipsiţi de forţă şi de bunăvoință. 
Reaua-voinţă este mai dezvoltată. Nu fiindcă nu sunteţi buni, ci 
pentru că reaua-voinţă învinge bunăvoința. Aceste două puteri 
iau o anumită direcţie şi, fiindcă o parte din materia corpului 


nostru nu este pură, în noi au loc perturbări. Trebuie să ne 
purificăm de păcate, căci există în noi ceva impur care 
împiedică dezvoltarea bunăvoinţei, şi trebuie să facem eforturi 
mari ca să aruncăm afară aceste impurități, să chemăm materia 
divină, adică să creăm omul nou. 

Astfel, veţi lucra la dezvoltarea credinţei şi a voinţei. Ca să 
vă dezvoltați voinţa, trebuie să aveţi în minte un anumit ideal. 
Luaţi-L ca ideal pe Hristos, care s-a manifestat în lume. Notaţi 
cele mai sublime, cele mai raţionale momente care se manifestă 
în viaţa voastră - ele sunt manifestarea divinului. Astfel de 
momente sunt rare, dar veţi încerca să păstraţi această imagine 
care se manifestă în voi. În acele momente rare, Dumnezeu v-a 
vorbit. 

Aşadar, toţi puteţi să aveţi bunăvoință. Vă vorbesc de 
experienţa pe care o puteţi avea. Aveţi nevoie de voinţă. Toţi 
sunteţi buni! Zâmbiţi când zic că sunteţi buni, dar ştiţi ce înţeleg 
prin asta? Vreau să spun că acela care trăieşte cu Dumnezeu nu 
poate să fie rău. 

Vă voi spune în ce categorie intră unele dintre experienţele 
voastre. De exemplu, aveţi senzaţia de foame - cum este 
sentimentul foamei? Fizic. Mâncaţi şi simţiţi plăcere. Cum este 
sentimentul plăcerii în acest caz? Tot fizic. Nu puteţi conta pe 
această plăcere, căci e pe plan fizic. Aveţi un prieten la care 
ţineţi şi, când e lângă voi, simţiţi mai multă plăcere. Este o stare 
mentală, dar nu e constantă, nu se poate construi o casă pe un 
sentiment. Şi acum sentimentele care arată prezenţa supremă a 
lubirii: când iubiţi pe cineva şi nu simţiţi nicio schimbare, 
indiferent că e sau nu lângă voi, acesta este un sentiment divin. 
Toate formele care se schimbă în voi nu sunt importante. 

Alt lucru pe care trebuie să-l învăţaţi este să ştiţi să tăceţi. 
Cel care L-a văzut pe Hristos trebuie să tacă. Atunci Hristos va fi 
o forţă în el. Dacă sunt doar o lumânare aprinsă, aş avea nevoie 
s-o dovedesc? Trandafirul are nevoie să dovedească faptul că e 
trandafir? Nu, o va dovedi mirosul. Dacă nu crezi în mirosul lui, 
cum recunoşti trandafirul, după formă? 

Primul lucru pe care îl doresc de la voi este să vă grăbiţi să 
vă respectaţi reciproc. Ceea ce facem în exterior trebuie să fie 
reflectarea confortului interior, pe care îl vom avea în numele lui 
Dumnezeu. Astfel, o să vă rugaţi toţi, ca să vă faceţi căile 
plăcute lui Dumnezeu, ca să vă reconciliaţi cu ceilalţi şi să 


aduceţi în voi armonia şi divinul, ca să vă înţelegeţi şi să vă 
iubiţi. 
Aceasta este calea, acestea sunt încercările pe care trebuie 
să le faceţi ca să vă pregătiţi de Rusalii. 
Sofia, vineri, 5 martie 1920 


Lucraţi cu iubire 


Aş vrea să ştiu: De ce aţi cerut această întâlnire? 

Replică: Vrem să fim încă o dată cu dumneavoastră, 
Maestre. 

Vreţi să puneţi anumite întrebări? 

Ştiţi de unde vine verbul bulgar „a cunoaşte”? De la o 
rădăcină veche care înseamnă a trăi o viaţă conştientă. Este 
singurul mod de a da un sens cunoaşterii. A trăi o viaţă 
conştientă înseamnă o viaţă veşnică. Sunt, aşadar, sinonime: 
viaţa şi viaţa conştientă. Aşadar, nu este de ajuns doar să trăim, 
ci trebuie să trăim o viaţă conştientă. A cunoaşte înseamnă a 
trăi în sensul deplin al cuvântului. 

În prezent, oamenii duc o viaţă şovăielnică, strâng avere. 
Aţi observat deja elevi care încep să studieze muzica şi nu 
înţeleg nimic, adică nu pot să cânte nimic. Dacă un astfel de 
elev este lipsit de dorinţă şi de iubire pentru muzică, profesorul 
poate să dezvolte ceva în el? Nu. In virtutea aceleiaşi legi, dacă 
sunteţi lipsiţi de o dorinţă puternică, intensă de viaţă, ce poate 
să facă Dumnezeu pentru voi? Aşadar, ceea ce căutaţi se află 
înlăuntrul vostru. Dar există şi lucruri care nu se găsesc acolo. 

Profesorii care predau muzica le impun întotdeauna elevilor 
să cânte studii şi să exerseze, nu să execute fragmente 
muzicale sau să dea concerte, căci se vor perverti. Un elev 
trebuie să înveţe întâi arta de a interpreta muzica. Astfel viaţa 
se va derula într-un mod corect, elevul care va studia îşi va 
atinge scopul. Şi omul care vrea să aibă o viaţă divină trebuie să 
utilizeze metodele prin care să atingă această viaţă. Fiecare 
elev trebuie să aibă propriile sale metode. 

Acum, îi zăresc pe aceia dintre voi cărora mintea începe să 
le spună: „Eu aud deja Duhul Sfânt vorbindu-mi”. Dar ştiţi care 
este diferenţa când vorbeşte Duhul Sfânt? Duhul Sfânt le-a 
vorbit lui Ilie şi lui Isaia, dar cum anume? Aşadar, Duhul Sfânt 
vorbeşte în acelaşi fel tuturor. Un profesor de muzică poate să 
predea la cincizeci sau la o sută de elevi, dar unul abia a învăţat 
notele, altul a luat doar două-trei lecţii, altul, cinci lecţii etc. Nu 
reuşiţi să înţelegeţi că între voi există o gradaţie în ceea ce 
priveşte prezenţa Duhului Sfânt. Nu este de ajuns ca el să 
vorbească în voi, ci trebuie şi să cunoaşteţi legile vii ale lui 
Dumnezeu. În această privinţă, inventatorii din zilele noastre 


dau cel mai bun exemplu: fac una, două, trei încercări ratate 
trudind la un lucru, dar continuă încercările timp de 
cincisprezece-douăzeci de ani şi tot eşuează, până când unul îşi 
atinge scopul, dar altul nu. Trebuie să fii tenace. Astfel, cel ce 
vrea să meargă pe calea divină trebuie să fie tenace. O 
învăţătură nu se însuşeşte într-o singură zi. Nu pentru că ar fi 
dificilă, ci pentru că asta cere timp. Cu ocazia studierii acestei 
învățături veţi întâmpina multe dificultăţi. Imaginaţi-vă că un 
profesor are douăzeci-treizeci de elevi la studierea muzicii, aflaţi 
în condiţii diferite: unul are un tată bogat (i-a cumpărat un 
instrument bun), altul are un tată sărac (acest elev n-are pantofi 
şi are nevoie să-i prindă din urmă pe ceilalţi în privinţa 
condiţiilor exterioare care îi lipsesc, şi totuşi trebuie să înveţe 
lecţiile). Însă, deseori, cei mai săraci au un caracter mai bun în 
comparaţie cu elevii bogaţi - săracii sunt mai căliţi. Mulţi dintre 
voi semănaţi cu acei elevi bogaţi şi vreţi să dobândiţi o artă fără 
prea multe eforturi. p 

În creştinismul din zilele noastre există două categorii. În 
prima categorie găsim o adunătură de straturi, asemenea 
grămezii de hrană pentru îngrăşarea porcului, a cărui slănină 
devine grasă şi unde se formează grăsime, care nu este totuşi 
forţă musculară. La fel se formează straturi pe pământ sau într-o 
casă părăsită, unde, din lipsa curăţeniei, se formează straturi de 
praf. Este o acumulare şi o abundență exterioară. In cea de-a 
doua categorie a creştinismului, acumularea este ascunsă într-o 
creştere interioară - particulele sunt unite şi în fiecare 
funcţionează viaţa. Uneori, aceste particule nu sunt unite, 
fiecare trăieşte individual şi zice: „Nimeni nu trebuie să se 
amestece în treaba mea”, în cealaltă situaţie, fiecare particulă 
este legată de alta şi toate sunt vii. 

În consecinţă, experienţa voastră trebuie să se construiască 
pe această a doua categorie. De exemplu, aţi citit o carte - este 
o îngrămădire. Un autor a scris ceva care poate să fie foarte 
adevărat şi credeţi că, citind ce este scris, aţi înţeles totul. Nu 
puteţi să înţelegeţi, pentru simplul motiv că nu vă găsiţi în 
aceleaşi condiţii ca el, nu-l înţelegeţi, nu ştiţi ce l-a împins să 
scrie. Citiţi Evanghelia, citiţi ce a zis Hristos, ce a spus Isaia, dar 
nu ştiţi ce L-a motivat pe Hristos să spună tot ce a spus. 

Atâta timp cât nu ajungeţi în aceleaşi condiţii, nu veţi putea 
să înţelegeţi această învăţătură. Când va veni în noi Duhul 


Sfânt, va forma în noi această capacitate de a înţelege. De 
aceea, când viaţa vi se îngrămădeşte şi începeţi s-o gustaţi, 
credeţi că o cunoaşteţi, dar din voi se ridică doar praf. Toate 
acele particule se degajă, dar nu e ceva organic. Aceasta există 
în voi şi ziceţi: „Nu-i adevărat, ne-am înşelat”. Da, dacă sunteţi 
îngrămădiţi, atunci v-aţi înşelat, nu e ceva viu. Dacă apa trece 
de nouă ori peste praful vostru şi el nu dispare, e ceva organic; 
dar, dacă se ridică, e ceva secundar. Eu doar constat legea care 
formulează viaţa. 

Nu puteţi să evitaţi îndoiala. E ceva firesc, inevitabil. Nu 
fiindcă ea este legea, dar în condiţiile prezente e inevitabil. La 
toţi oamenii lipsiţi de credinţă, mânia, ura, invidia, minciuna şi 
multe altele sunt inevitabile. 

Întrebare: Dacă acea lumânare este aprinsă în mintea 
noastră, după cum spuneți, aceste lucruri sunt tot inevitabile? 

Nu, când acea lumânare este aprinsă în Duhul Sfânt, adică 
atunci când Dumnezeu aprinde acea lumânare, o va pune în 
sfeşnic şi va spune: „Astfel această lumină va străluci în faţa 
lumii”. In acest fel, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu, aici se 
ascunde sensul. 

Intrebare: De cine depinde ca acea lumânare să fie aprinsă, 
de Dumnezeu, sau de noi? 

Depinde de înţelegerea pe care o aveţi cu Dumnezeu. Acele 
flăcări care le-au apărut apostolilor nu erau astfel de lumânări? 
Totul depinde de Duhul Sfânt. El este deosebit de celelalte 
duhuri. Sunt multe altele. 

Lucrurile se spun şi se seamănă, dar pentru fiecare lucru 
este un timp bine stabilit. Vă spun să nu credeţi că încă n-a 
venit timpul. Lucrarea voastră nu se poate face când sunteţi 
stăpâniţi de nelinişte. Să nu credeţi că, începând să plângeţi şi 
să vă plângeţi, vă va ajuta. Nimic nu vă poate ajuta. Lamentările 
au o cu totul altă semnificaţie: când mergeţi în întâmpinarea 
unui om plin de cruzime, plângeţi ca să-l faceţi mai îngăduitor - 
pământul are nevoie de apă! Când mergeţi să vă întâlniți cu un 
om bun, aveţi nevoie să plângeţi? El, dacă vă vede fără haine 
sau fără încălțări, n-o să vă îmbrace? Credeţi că, spunându-i că 
sunteţi la un pas de sinucidere, nu vă va lua apărarea? 
Dumnezeu este o Fiinţă raţională şi, când ajungem la El cu 
această credinţă pozitivă, n-are două păreri. 


Acum, ne ducem la Dumnezeu cu raţionamentele noastre 
de oameni. Uneori, suntem foarte îngrijoraţi şi jenăm Duhul 
Sfânt în sine. Imaginaţi-vă că mama face o prăjitură, în timp ce 
copilul stă pe lângă ea şi strigă întruna. Ea o pregăteşte şi el o 
întreabă: „E gata prăjitura?”. Copilul să aibă răbdare cât timp 
mama pregăteşte prăjitura. Prăjitura se va face mai repede dacă 
copilul stă lângă mama lui, dacă strigă şi-o întreabă mereu când 
e gata prăjitura? Nu, să aducă puţină apă, câteva lemne, să 
aprindă focul, să se bucure stând lângă mama lui, şi prăjitura va 
fi gata mai repede. 

Viaţa creştinească e uşor de dus, dar e prost înţeleasă. Veţi 
spune: „Cutare an a trecut, n-am devenit creştini?” Sunteţi 
creştini, dar diferenţa constă în raţionament. E posibil să aveţi 
doi-trei fii sau patru fiice, dar numai unul vă va înţelege. Vă 
întreb: Cum trăiţi cu ceilalţi fii şi celelalte fiice? Trăiţi şi cu ei. 
Sunt ca invitaţii voştri, vin şi zic una, alta şi pleacă, pe când 
celălalt copil rămâne acasă să vă ajute. Tot aşa ziceţi şi voi: 
„Doamne, vreau asta sau aia!” Sau: „l-am spus tatălui meu să- 
mi cumpere asta sau aia şi mi-a cumpărat”. Acesta este unul 
dintre obstacolele din cauza cărora nu reuşiţi. Acum, în această 
viaţă adevărată, există un alt raţionament interior, ce nu poate 
fi înţeles cu cuvinte. Veţi ajunge la această profunzime, acest 
calm interior, la această pace şi înţelegere a vieţii divine. 
Acestea sunt lucruri vagi, dar veţi ajunge la partea practică a 
învăţăturii, ca să faceţi din casele voastre oaze în deşert cu 
pomi fructiferi, iar un călător aflat în trecere va putea să se 
oprească acolo. 

Replică: într-o conversaţie precedentă, spuneaţi că, atunci 
când vrem să ne schimbăm situația fată de apropiați, trebuie să 
ne schimbăm relațiile cu Dumnezeu. 

Replică: Cum putem realiza practic această învățătură? 

Pentru asta, aveţi trei situaţii: prima este când suntem în 
slujba oamenilor, fiind atunci în situaţia servitorilor; a doua 
situaţie este atunci când suntem în slujba noastră şi viaţa 
noastră prosperă; a treia situaţie este când suntem în slujba lui 
Dumnezeu, împărţiţi-vă munca proporţional în fiecare zi şi 
vedeţi căreia dintre cele trei categorii îi corespunde munca pe 
care o faceţi. Omul care este în slujba lui Dumnezeu poate să fie 
şi în slujba oamenilor, dar poziţia lui va fi diferită. Astfel vă veţi 
schimba prima poziţie, îl veţi sluji pe Dumnezeu. Această dorinţă 


o veţi găsi în adâncul sufletului, este o aspirație a lui. Este o 
situaţie pe care o înţelegeţi de la început, nu e o situaţie pe care 
o veţi învăţa. Toţi sunteţi conştienţi de asta, o ştiţi, dar spuneţi 
că n-a venit încă timpul. E o slujire dificilă, trebuie să o învăţaţi. 

Vă poticniţi când vreţi să-L slujiţi pe Dumnezeu. Trebuie să 
vă eliberaţi de situaţia în care vă aflaţi, ca să nu ziceţi: „Noi 
suntem femei”. Bărbaţii vor să-L slujească pe Dumnezeu, dar 
spun: „Noi suntem bărbaţi”. Copiii vor să-L slujească pe 
Dumnezeu, dar spun: „Noi suntem copii”. Profesorii vor să-L 
slujească pe Dumnezeu, dar spun: „Noi suntem profesori”. Este 
o situaţie provizorie, care vi s-a dat doar ca să învăţaţi anumite 
lecţii. De exemplu, într-un teatru puteţi să jucaţi rolul de 
servitor. Vi s-a dat să învăţaţi acest rol, căci fiecare rol are 
trăsături şi caracteristici pe care trebuie să le cunoaşteţi. Dar nu 
jucaţi nici primul, nici al doilea personaj. Aţi venit doar ca să 
învăţaţi acel rol. În afară de asta, veţi studia lucruri care fac 
parte din sufletul vostru. 

În natură, udaţi florile care se află mai aproape de fereastră 
la fel ca pe celelalte, dar ele sunt mai proaspete, fiindcă primesc 
mai multă lumină, pe când cele care rămân într-un loc mai 
întunecos, la nord, se vor ofili repede. 

În consecință, vegheaţi întâi ca lumina divină să 
strălucească neîncetat în sufletul vostru, căci lumea poate să 
dispară, dar lumina divină va străluci veşnic. Dumnezeu e 
lumină. 

A doua situaţie în lume este că toată lumea aşteaptă mai 
mult de la ceilalţi, care nu pot prospera. Să ştiţi că există o altă 
lege conform căreia vibraţiile sufletelor nu sunt aceleaşi. Există 
credincioşi care, cu ocazia contactului cu ei, nu numai că nu vă 
înalţă, ci vă şi coboară mai jos, la nivelul lor - asemenea situaţiei 
din fizică în care amestecul a două lichide cu temperaturi 
diferite ia temperatura medie a celor două. De aceea, conform 
acestei legi, trebuie să vă apropiaţi după vibraţiile inimilor 
voastre. Sufletele care au aceleaşi vibrații se pot ajuta între ele, 
dar, când n-au aceleaşi vibrații, rămân în urmă. Rațele care 
zboară la fel înaintează mai repede şi, când nu zboară paralel, 
încep să zboare mai încet. Puteţi să mânaţi calul şi boul în 
acelaşi fel? 

Examinaţi acum ce vă îngrijorează, eliberaţi-vă de 
sedimentele din voi. Asta înseamnă o afluenţă persistentă a 


unei vieţi noi în voi, căci ce e vechi, chiar dacă îl acoperiţi, tot 
vechi rămâne; haina veche, chiar dacă o spălaţi, chiar dacă o 
cârpiţi, tot veche rămâne. Acum, veţi spune uneori: „Când eram 
copil credeam aşa de mult!”. Credinţa copiilor este una, cea a 
adulţilor, alta. Credinţa se dezvoltă şi ea. Apostolul Pavel a zis: 
„Când eram copil, judecam ca un copil, când am ajuns bărbat, 
am părăsit lucrurile copilăreşti”. 

Aceia dintre voi care nu reuşesc să înţeleagă vor deveni 
curioşi şi vor continua de acolo de unde au ajuns; fiecare va 
continua de unde a ajuns. Şi voi ar trebui să faceţi ca planta ce 
creşte câte puţin în fiecare zi. Altfel, nu va exista dezvoltare, nu 
va exista capacitate de înţelegere. Trebuie să ajungeţi în acea 
stare în care să simţiţi puternic prezenţa lui Dumnezeu când 
vreţi să faceţi ceva. Când şareta se răstoarnă, vă găsiţi drumul 
mai departe, dar e important să-l găsiţi înainte să se răstoarne. 
Aceasta este forţa vieţii. 

În condiţiile de azi, oamenii doar se poticnesc. Atmosfera 
este plină de suflete nedezvoltate care se fofilează pe lângă voi 
şi simţiţi deseori ceva neplăcut, sunteţi nemulţumiţi. Motivul e 
dat de acele suflete. Teozofia le numeşte suflete elementare. 
Toţi trebuie să vă eliberaţi de ele. Acele suflete trebuie să se 
cultive, să fie învăţate să se supună legii divine, să lucreze. 

Replică: Oare acele suflete ne împiedică să avansăm? 

Da. 

Replică: Ele câştigă ceva? Da, vin să fure de la voi. 

Replică: Care e metoda prin care să scăpăm de ele? 

Când apar, puneţi-le la treabă, învăţaţi-le să coasă, să 
toarcă, daţi-le de făcut ceva în bucătărie. Ele reacţionează doar 
la nivelul minţii şi o să le spuneţi: „Acest gând nu-i al meu, 
această dorinţă nu-i a mea!”. Aşa le veţi respinge. Dacă omul se 
lasă manipulat de toate dorinţele şi gândurile care îi trec prin 
minte şi inimă, ce se va întâmpla? Aceste gânduri şi dorinţe 
trebuie să treacă precum apa şi vântul, iar noi trebuie să luăm 
din ele doar ce ne este necesar - nu totul e pentru noi. 

Vă las deplină libertate şi vă cer ca toate regulile pe carevi 
le dau să le studiaţi după deplina voastră voie şi să le puneţi în 
aplicare astfel încât să fiţi în stare să vă puneţi singuri frâul şi 
tot singuri să vi-l luaţi. Nu vă impun nicio disciplină, vă las să 
faceţi totul în mod liber. De multe ori, călăuziţi de forţa de a face 
bine una sau alta, daţi dovadă de invidia Apostolului Pavel şi 


ziceţi: „Eram invidios, dar eram lipsit de o bună înţelegere a 
lucrurilor”. Dacă intraţi într-o grădină, unde vă veţi duce, nu 
lângă acel păr sau acel măr care are fructe mai frumoase? 
Nimeni nu este stupid să se ducă lângă un măr sălbatic, ci se va 
duce să mănânce mere bune. Aceeaşi lege funcţionează şi în 
lume: dacă aveţi roade bune în voi, fără să invitaţi pe nimeni, 
oamenii vor veni la voi. Aşa se prezintă lucrurile în practică şi 
sunt foarte corecte: după bogăţia minţii şi a inimii voastre vă vor 
fi determinate relaţiile de azi cu cei din jur. 

Replică: Am crezut întotdeauna că cel ce face eforturi va 
ajunge în împărăţia lui Dumnezeu. 

Replică: Care este cea mai puternică virtute ca să avem 
rezultate bune? 

Prin expresia „a lua cu forţa împărăţia lui Dumnezeu” se 
înţelege că numai cel ce avansează va dobândi împărăţia lui 
Dumnezeu. Imaginaţi-vă că ieşiţi de dimineaţă pe o culme 
muntoasă ca să întâmpinați soarele. Dacă vă răspândiţi în toate 
părţile, fără să rămâneţi în acelaşi loc, soarele va da tuturor din 
puterea lui. Dacă vă aşezaţi unul lângă altul şi aşteptaţi la coadă 
ca să primiţi harul, se va produce, probabil, o dizarmonie. 
Aşteptaţi cu toţii în acelaşi timp harul lui. Aceasta este 
învăţătura divină: nu are un timp determinat sau o ordine, vă 
veţi prezenta toţi odată. 

Replică: Vrem să ne conduceţi sus în munți. 

Acum şi copiii pot să urce pe munte. Nu e greu să mergi pe 
munte. 

Felul vostru de a pune problema este asemănător cu statul 
într-o cameră în care se află o fereastră mare şi, lângă fereastră, 
se găseşte o oglindă mare, în care se reflectă soarele dimineţii, 
în prezent, staţi şi priviţi reflectarea soarelui în oglindă. Nu veţi 
putea găsi niciodată adevărul în acest fel. Oglinda vă va arăta 
că soarele răsare dintr-o anumită profunzime, adică vă va arăta 
că adevărul este în spatele vostru. 

Fiecare dintre voi trebuie să pătrundă în sufletul lui. Nu vă 
cunoaşteţi încă sufletul. Aveţi nevoie de experienţă, pe care 
fiecare trebuie s-o dobândească personal. 

Astfel, trebuie să vă întoarceţi cu faţa spre Dumnezeu şi să 
spuneţi: „Doamne, aprinde-mi lumânarea aşa cum crezi tu de 
cuviinţă!”. Veţi lăsa totul în grija Duhului Sfânt şi el va aprinde 
lumânarea. Această lumânare nu este aprinsă încă în voi? 


Lumânarea trebuie aprinsă şi pusă în sfeşnic, ca să daţi la o 
parte oborocul şi să ziceţi: „Aşa va străluci Lumina!” 

(Maestrul priveşte afară, unde plouă liniştit.) 

Ploaia dovedeşte că aveţi nevoie de mai multă viaţă. 
Vremea arată că ceea ce vă face să vă poticniţi sunt ceţurile de 
sus, care sunt emblema vieţii. Dificultăţile pe care le întâmpinați 
nu sunt chiar atât de mari pe cât credeţi. Puneti o problemă 
mică la microscop, o observați şi ziceţi: „Nimeni n-a mai întâlnit 
o problemă atât de mare ca a mea!” Adevărul e că problemele 
sunt ale voastre. Sculaţi-vă în fiecare dimineaţă încet, încercaţi 
să vă concentrați gândurile, să vă păstraţi calmul interior, să 
pătrundeţi gândirea divină, căci unele experienţe pe care le 
aveţi sunt karmice şi inevitabile. 

Replică: Aţi spus ieri că, aprinzând această lumânare, 
problemele karmice dispar. 

Da. Puteţi hotărî să le puneţi capăt. Aveţi acea credinţă 
pozitivă? Consider credinţa pozitivă ca fiind prelungirea 
conştiinţei. In lumea divină, lucrurile sunt ca la urcarea într-un 
tren. Veţi respecta regulile trenului - dacă întârziaţi, nu vă 
aşteaptă. Veţi urca în el, veţi călători şi veţi cobori într-un 
anumit loc. N-o să vă întrebaţi cine conduce trenul, nici n-o să 
vă fie teamă că locomotiva se va desprinde de vagoane. Ci veţi 
zice: „Să ne rugăm la Dumnezeu să nu se întâmple ceva în 
timpul călătoriei!”. Veţi merge la Dumnezeu cu sufletul, nu cu 
trupul. Şi veţi pune în suflet credinţa voastră. Încercaţi să nu vă 
tulburaţi, aveţi nevoie de credinţa vie! 

Să zicem că vă aflaţi într-o încurcătură şi vă consumati. 
Această situaţie provine deseori din folosirea unor alimente greu 
de digerat, care lasă sedimente. Altă dată, sentimentele voastre 
contradictorii vă fac rău: de exemplu, iubiţi şi urâţi în acelaşi 
timp şi atunci simţiţi înţepături în regiunea inimii. Trebuie să 
faceţi să dispară sentimentele contradictorii, şi înţepăturile vor 
dispărea. Altă dată, e posibil ca o persoană să vă atace cu 
gândurile ei şi să simţiţi acelaşi lucru. De aceea, trebuie să 
învăţaţi să vă protejaţi, să duceţi o astfel de viaţă încântătoare 
încât săgețile să ricoşeze din armura voastră. Sufletul vostru 
trebuie să respingă toate faptele rele şi nedrepte, să se 
elibereze de vechile chinuri. 

Replică: O să ne eliberăm, dar dacă ele nu vor să ne 
elibereze? 


O să vă elibereze. Încercaţi să fiţi bogaţi prin credinţă şi 
cunoştinţe. Altădată, oamenii mergeau la mănăstire, stăteau 
singuri zece, cincisprezece sau douăzeci de ani ca să devină 
puternici. 

Fiecare are o mare lumânare aprinsă, dar fiecare lumânare 
străluceşte în mod diferit. 

Trebuie să vă rugaţi unul pentru altul. Gândurile bune pe 
care vi le trimiteţi sunt binefăcătoare, pe când cele rele 
provoacă reacţii proaste. Sfânta Scriptură spune: „Rugaţi-vă unii 
pentru ceilalţi, ca să vă vindecaţi”. 

încercaţi să vă găsiţi sufletul şi să vă întoarceţi faţa spre el. 
Găsindu-vă sufletul, veţi simţi o plenitudine interioară, pe când 
acum simţiţi un gol şi faceţi zilnic un pas înapoi. 

Replică: Ca să ne găsim sufletul, e nevoie de evoluţie, sau 
depinde de voința subiectului? 

Trebuie să distrugeţi obstacolele, ca să puteţi progresa. 
Totul trebuie cântărit cu balanţa lui 

Dumnezeu, şi nu va mai fi dizarmonie. Când Dumnezeu 
vrea să facă un om să-L asculte, îl supune la inconveniente, boli 
şi foamete. Când omul îl ascultă, îi vorbeşte în mod raţional. 
Dumnezeu le vorbeşte oamenilor în două feluri: folosind rațiune 
fizică şi cuvinte raţionale. 

Să aveţi întotdeauna dorinţa de a vă aprofunda 
cunoştinţele. Păstraţi zilnic tăcerea zece minute, cincisprezece 
minute, ca să învăţaţi să tăceţi. Cufundaţi-vă în şinele vostru şi 
reflectaţi pur şi simplu. 

Căutaţi mai multă libertate, nu vă impuneţi limite. Când 
lucraţi la evoluţia voastră, faceţi în fiecare zi ceva pentru 
sufletul vostru. Nu vă temeţi că ar fi un lucru neînsemnat! 
Formele religioase, judecarea, moralizarea împiedică mult 
dezvoltarea oamenilor. Eu înţeleg altfel situaţia: nu sunt obligat 
să vă fac morală, sunteţi nişte flori care trebuie să se ude 
singure şi să se întreţină, ca să crească. Unii zic: „Vreau să 
devin mai bun”. Dacă mergeţi pe calea cea bună, veţi progresa. 
Pentru că sunteţi la niveluri diferite, cineva spune: „Nu sunt în 
dispoziţie bună”. Omul nu poate să fie întotdeauna în dispoziţie 
bună pe plan fizic. Uneori, se găseşte în situaţia unui copac ale 
cărui frunze şi flori au căzut şi voi ziceţi: „Ne-am schimbat 
părerea despre el”. Nu, n-a făcut decât să se dezbrace, dar 
trupul i se va îmbrăca din nou. Lucraţi cu lubire! Cu acea iubire 


despre care vorbea Tolstoi: să fii gata să părăseşti totul, să fii 
gata să slujeşti pe toată lumea, fără să aştepţi să fii plătit. Veţi 
face de bunăvoie tot ce vă cere lubirea. Această lubire îi cere şi 
regelui, şi servitorului să renunţe la sine, să fie slujitori. 

Arătaţi-vă iubirea pentru toată lumea, pentru cei slabi, 
pentru infirmi, pentru copii! Când sunteţi trişti, mergeţi la 
oameni care sunt şi mai trişti decât voi, faceţi-le bine, şi o să vă 
treacă; sau citiţi biografia unui om celebru care a suferit. Există 
multe metode de tratament. 

Această lume, de la un capăt la altul, eu o numesc lumea 
decepţiei. Unii o numesc lumea încântării, dar pentru mine este 
una a decepţiei. Când vin pe lume, toţi sunt mulţumiţi. În primul 
an, toţi se uită la tine ca la un rege, toţi execută ce porunceşti 
şi-ţi dau ce le ceri. Dar, treptat, eşti detronat odată cu trecerea 
timpului: în al treilea an, devii prinţ, în al cincilea an, ministru, 
apoi, şef, ca apoi să ajungi servitor. Eşti trimis jos şi ţi se spune: 
„Acum nu mai eşti ca altădată, când erai copil!”. Ţi se pune 
săpăliga în mână şi eşti trimis la vie. În lumea spirituală, 
Dumnezeu foloseşte drumul invers: te numeşte întâi slujitor, 
apoi, rege. Când veţi deveni clarvăzători, vă veţi transporta în 
epoca vieţii voastre de altădată în Egipt sau în altă parte, veţi 
vedea scene din acea viaţă, veţi înţelege rolul pe care l-aţi jucat 
şi veţi zice: „Slavă Domnului, am înţeles în sfârşit ce eram!”. Şi 
astfel viaţa fiecăruia va putea să devină plăcută. 

O să încercăm să ne reparăm viaţa prin voinţa lui 
Dumnezeu şi s-o înţelegem aşa cum este. 

Sofia, luni, 10 mai 1920 


Armonia în relaţii 


În matematica superioară ocultă, există două principii care 
afirmă: relaţiile de pe Pământ în raport cu Soarele determină 
relaţiile Soarelui în raport cu Pământul. Schimb Pământul cu 
omul şi Soarele cu Dumnezeu şi vom avea această interpretare: 
relaţiile omului cu Dumnezeu determină relaţiile lui Dumnezeu 
cu omul. În consecinţă, din această lege provin toate 
dezacordurile din viaţa noastră privată şi socială. Armonia 
relaţiilor îmi inspiră a doua interpretare: relaţiile sufletului cu 
mintea determină relaţiile minţii cu sufletul. Mai fac o 
interpretare, schimbând sufletul cu copilul şi mintea, cu mama: 
relaţiile copilului cu mama determină relaţiile mamei cu copilul. 

În Scriptură veţi găsi un verset în care Hristos vorbeşte 
despre omul care şi-a construit casa pe nisip şi piatră. Urmând 
regulile acestei legi, aveţi în vedere că, în relaţiile voastre, nu 
sunteţi liberi să gândiţi, să simţiţi şi să acţionaţi aşa cum vreţi. 
Cineva replică: „Eu sunt liber să fac ce vreau!”. E un gând 
greşit. Ca să se poată întâmpla aşa, trebuie să vă eliberaţi de 
toate gândurile străine. Dacă gândiţi ce vor oamenii, nu e 
corect. E ca şi cum un om s-ar lăsa dus de jandarmi şi ar merge 
acolo unde-l duc ei. Reţineţi că nu vreau să vă dovedesc nimic, 
nu vreau să vă impun nimic, vreau doar să vă eliberez de 
sclavia în care vă aflaţi. 

Aţi putea să înţelegeţi greşit, căci, spunând că eu vreau, 
asta se înţelege ca o exprimare omenească. Dorinţa lumii 
invizibile sau a lui Dumnezeu este ca toţi copiii Săi să fie liberi. 
Nu vreau să mă ocup de trecutul vostru, asta vă priveşte; eu mă 
interesez de timpul vostru prezent şi viitor. Şi numai eu vă pot 
ajuta pe drumul pe care vă aflaţi. Fiecărui gând, fiecărui 
sentiment sau fiecărei acţiuni îi corespunde o formă prin care 
poate fi interpretat(ă). Şi legea este: când ele sunt interpretate 
sub această formă, simţim satisfacţie şi plăcere. In caz contrar, 
simţim nemulţumire. Ceea ce nu este un semn rău, ci un impuls 
care ne cere să admitem această formă superioară. 

Pe vremea apostolilor a existat o divizare în rândul 
creştinilor de atunci, cei care erau cu Petru, cu apostolii, cu 
Pavel sau Hristos. Şi Pavel a zis: „Eu am plantat, alţii au udat şi 
Dumnezeu a făcut să crească”. N-are importanţă dacă ai plantat 
şi ai udat, important este ca Dumnezeu să facă să crească. ŞI 


toate principiile se îndreaptă spre creştere, nu spre întrebarea 
cine a plantat şi cine a udat. Şi eu vă zic să nu părăsiţi relaţiile 
care au fost deja create acolo unde v-a aşezat Dumnezeu. 

In acest an trebuie să vă organizaţi, să respectaţi disciplina. 
Sunt gata să-l ascult pe fiecare şi aş dori să fiţi cel puţin pe 
jumătate ca mine. Şi Hristos a zis: „Elevul trebuie să semene cu 
învățătorul lui”. Vreţi să faceţi ceva şi eu vă spun: „Faceţi”. Dar 
ştiu că legea zice că felul în care judecaţi pe cineva se va 
întoarce împotriva voastră. Trebuie să fiţi liberi! 

Dacă vreţi să primiţi binecuvântarea divină, trebuie să-L 
ascultați pe Dumnezeu. Aşa mi s-a spus şi am venit înadins. De 
aceea, vă spun că există trei situaţii. Prima - dacă nu vreţi să 
urmaţi învăţătura despre care v-am vorbit, vă răspund 
categoric: Foarte bine, sunteţi liberi! A doua - sunteţi pregătiţi 
să urmaţi învăţătura lui Hristos conform Evangheliei? Dacă da, 
atunci faceţi-o în deplinătatea ei. A treia - sunteţi gata să urmaţi 
învăţătura lui Moise în deplinătatea ei? Eu sunt un intermediar, 
forma celui care transmite poate fi diferită. Dacă vă spun o 
maximă, o lege, puneţi-o în practică, n-aveţi nimic de pierdut, 
chiar dacă numele meu nu apare în cărţile sfinte. Vă expun 
aceste trei posibilităţi deoarece aveţi îndoieli. Eu aş vrea să nu 
suprim nimic şi aş dori să puneţi în practică toate trei 
învăţăturile. În plenitudinea lor, ele reprezintă acelaşi lucru. Aş 
vrea să puneţi în practică partea interioară. Soarele are pentru 
noi valoare prin lumina pe care ne-o trimite. 

Aş vrea să existe între voi armonie. Nu vreau să mă 
amestec în viaţa voastră şi nu vreau să vă judec, ci doar prezint 
consecinţele şi vă îngrijesc ca şi cum aţi fi bolnavi. 

Există trei feluri de legi: pentru frăţie, pentru prietenie şi 
pentru cunoaştere. Incă nu sunteţi fraţii mei. Ca să fii frate în 
Frăția Albă, trebuie să-ţi sacrifici viaţa pentru aproapele tău, 
aceasta este legea frăţiei. Eşti răspunzător de Unitate. Dacă n-o 
realizezi, eşti vinovat. Acum, urmez legea prieteniei faţă de voi, 
nu a frăţiei. 

Învățătura pe care v-o dau constă, în cea mai mare parte, 
în lucrul următor: vreau să vă fac cunoscute legile naturii vii, 
ceea ce nimeni încă n-a predat vreodată. Şi asta se învaţă 
treptat. In cărţile pe care le citiţi, e lucru uşor, dar, dacă învăţaţi 
legile naturii vii, această şcoală e aspră. Vreau să fiți liberi în 


gânduri şi sentimente. Eu nu vă limitez în nicio privinţă, dar alţii 
o vor face. 

Acum, o să studiaţi legea supunerii şi a blândeţii. Urmează 
electricitatea şi magnetismul şi, în al treilea rând, chinul. Or, voi, 
la Sofia, aţi început cu chinul. Trebuie să aveţi o rezervă de 
energie ca să treceţi prin acest foc. Nu fac decât să vă ofer 
metoda prin care să vă pregătiţi pentru blândeţe şi supunere, 
electricitate şi magnetism. 

Nu eu am creat aceste lucruri, ele există. Voi trebuie să 
rezolvaţi aceste lucruri la Sofia. Veţi întreba cum. De exemplu, o 
sută de persoane sunt condamnate la închisoare pentru datorii, 
or eu sunt bogat - plătesc şi zic: „Eliberaţi-i!” 

Fiţi independenţi. Fiecare trebuie să aibă propria gândire, 
nu vă influenţaţi unul pe altul, dar ajutaţi-vă între voi. 

Doresc să vă iubiţi şi să vă respectaţi. Aceasta este prima 
lege a Frăției Albe, care nu poate fi schimbată. Nu mai aveţi 
timp. Vă aflaţi în anul douăzeci din secolul al XX-lea. Karma 
voastră s-a mărit şi, dacă n-o lichidaţi corect acum, veţi rămâne 
două mii de ani în urmă. Trecând înainte, alţii vor veni în locul 
vostru. Nu vă opriţi, aveţi mare încredere în legea divină! Aveţi 
experienţa trecutului, înţelegeţi foarte bine lucrurile, nu sunteţi 
orbi. 

Să fiţi la Târnovo pe 17 şi pe 18. 

Încercaţi să păstraţi armonia între voi. 

Veliko Târnovo, duminică, 8 august 1920 


Noua omenire 


În această conferinţă va fi vorba despre „noua omenire” şi 
voi examina acest subiect din alt punct de vedere. 

Noul în lume este soarele care răsare, iar vechiul este 
soarele care apune. Aceasta este o lege a naturii. Nu numai eu 
spun asta, ci şi fiecare mamă şi fiecare tată. Când doi tineri se 
căsătoresc, primul copil care se naşte în casa lor este soarele 
care răsare, speranţa în ce va veni. Dacă credem că noul aduce 
ceva dăunător pentru societate şi întreaga omenire, atunci 
avem o concepţie falsă despre marile principii care acţionează 
în natura vie. Dacă avem astfel de concepţii, de ce să vrem copii 
care ar putea să le aducă necazuri părinţilor? Câte zile şi nopţi 
se chinuiesc mamele cu copilaşul care nu ştie încă să 
vorbească, cu acel „nou” care a venit! Acel „nou” este încă vag 
la început, dar mama este în stare să prindă, să asculte cu 
atenţie şi să înţeleagă limbajul acelei noi fiinţe, acelui copilaş. 

Tot aşa, într-o societate, la un popor unde există fiinţe cu 
suflet sensibil, care au conştiinţa dezvoltată şi inima elevată la 
un plan înalt, acestea înţeleg şi ele acest „nou” pe care îl poartă 
şi îl aduc pe lume. 

Şi contemporanii lor, care nu îi înţeleg pe iniţiatorii acestor 
idei noi, zic: „Aceşti oameni sunt anarhişti, comunişti, eretici, 
membri ai unei secte etc”. Dar aceste cuvinte n-au nicio 
semnificaţie. 

Dacă judecăm în acest fel, mă întreb: care este diferenţa 
dintre un comunist, care trăieşte cu aceste idei, şi altul care 
trăieşte cu vechile lui idei, şi al treilea, care trăieşte cu noile sale 
idei? 

Diferenţa constă în faptul că acela care trăieşte cu idei noi 
îşi dă seama că are în el un elan, o energie, o viaţă, o evoluţie. 
Cel care trăieşte cu idei vechi e bătrân, forţele îl părăsesc, 
slăbeşte, îi e teamă de viitor, se gândeşte la bătrâneţea lui, şi 
de aceea doreşte să devină bogat, să semneze contracte de 
asigurare. Zic că aceste persoane sunt bătrâne, sunt cimitire, 
reprezintă moartea, sunt cimitirele omenirii. Dar cimitirele nu 
aduc omenirii nicio idee nouă, îi provoacă lumii doar necazuri şi 
suferinţe! Acolo, în cimitir, sunt îngropaţi regi, preoţi, predicatori 
şi muzicieni, poeţi, toţi cu păcatele lor. Dacă mă întrebaţi de ce 


mor oamenii, vă voi răspunde că oamenii mor din cauza 
concepţiilor lor vechi. 

Şi, atunci, cum va învia omenirea? Eu zic: „întineriţi, 
deveniți purtători ai noii învățături divine, emblema Frăției”. 

Dar în ce constă Frăția? Cel care zice că e fratele tău 
trebuie să fie gata să sacrifice totul pentru tine: viaţa, bunurile 
şi onoarea. Când un popor întreg ajunge să înţeleagă ideile 
Frăției, el trebuie să fie gata să sacrifice totul pentru aceste idei. 
Altfel, nu există nicio Frăţie, nicio egalitate. Când cineva 
propovăduieşte marele adevăr că Dumnezeu există şi, în acelaşi 
timp, nu-şi sacrifică nici viaţa, nici bunurile, nici onoarea pentru 
El, asta înseamnă că n-a înţeles marea învăţătură a vieţii. 
Aceasta este Frăția şi egalitatea, ceea ce propovăduia Hristos. 

Să revenim la trecut şi să aplicăm învăţătura lui Hristos, 
pentru că în ea găsim eliberarea lumii. Ce ne învăţa şi ne 
propovăduia Hristos? El propovăduia marea idee a unei omeniri 
noi. Care sunt calităţile atribuite omului din omenirea nouă? 
Profeţii evrei de acum două mii de ani, care erau clarvăzători, 
ziceau că Dumnezeu va crea inimi noi, făcute din trup, în care 
se va aşeza Duhul Lui şi care va fi cunoscut din fragedă pruncie 
până la vârsta adultă. Atunci nimeni nu se va mai întreba dacă 
Dumnezeu există sau nu. Fiecare va sta încrezător sub 
smochinul lui. Pacea şi lubirea vor domni printre oameni, armele 
vor fi transformate în unelte agricole şi nimeni nu se va mai 
război. Războaiele vor fi imposibile. 

Hristos a evocat aceste două principii ale noii şi vechii 
omeniri în următoarele cuvinte: omul raţional, care a înţeles 
sensul vieţii, şi-a construit casa pe stâncă. Vântul şi umflarea 
fluviilor n-au putut s-o distrugă. „Stânca” simbolizează 
principiile solide ale naturii vii. Omul nesocotit, care n-a înţeles 
sensul vieţii, şi-a construit casa pe nisip, şi furtunile, inundaţiile 
i-au distrus-o. Fluviile şi furtunile sunt oamenii care trăiesc fără 
principii. Ei creează în societate perturbații, care demolează 
casele construite pe nisip. Aşadar, aceste două culturi - cea 
veche şi cea nouă - sunt bazate pe două principii. Vechea 
omenire din zilele noastre îşi slujeşte încă egoismul şi, în acest 
sens, Frăția nu poate să existe. Dar omenirea nouă va fi 
altruistă. Egoismul va deveni un servitor al omenirii. Deci ideile 
noi nu se referă doar la binele individului sau al societăţii, ci şi la 
binele tuturor fiinţelor raţionale. Prin fiinţe raţionale înţeleg 


toate fiinţele în general, deoarece nu există vreuna care să nu 
fie raţională. Dacă sunteţi surzi şi un om vă spune ceva la 
ureche, nu-l auziţi, vă întrebaţi de ce nu-l înţelegeţi pe acel om 
şi cine e de vină. 

Nu e vina celui care vorbeşte, ci a celui care n-are 
capacitatea să audă ce i se spune. 

Orbul nu poate să vadă lumea aşa cum e, pentru el lumea 
este întunecată, fiindcă n-are simţurile dezvoltate. Societatea 
modernă are nevoie să-şi dezvolte simţurile. Şi această 
societate se dezvoltă acum potrivit unei mari legi. Nici natura nu 
mai este aşa cum era acum milioane de ani. La fiecare o sută de 
milioane de ani, în natură se produce o schimbare mare. Dacă 
vă întreb de câte milioane de ani există sistemul nostru solar, 
veţi răspunde că unii savanţi din zilele noastre îi dau o sută de 
milioane de ani, alţii, două sute de milioane, alţii, cinci sute de 
milioane etc. Ştiinţa ocultă spune că de la crearea sistemului 
nostru solar până în prezent au trecut 250 de miliarde de ani. 
Sunt date ce nu se pot nici dovedi, nici combate cu dovezi. Sunt 
doar ipoteze. Lucrurile se pot dovedi numai în anumite condiţii şi 
doar dacă acceptăm un anumit număr de axiome şi de principii. 
Oricum, pentru a înţelege un adevăr, trebuie să aveţi date. Şi în 
lume există puţine adevăruri dovedite. Să luăm, de exemplu, o 
idee dragă vouă: omul are suflet sau nu. Afirm că jumătate 
dintre intelectualii de astăzi resping această idee, cealaltă 
jumătate o susţin, dar nici unii, nici ceilalţi nu pot nici s-o 
dovedească, nici s-o tăgăduiască. Când întrebăm o persoană 
dacă sufletul există şi ce formă are, ea ne răspunde: „Da, 
sufletul există, dar nu ştim în ce formă”. Putem să dovedim doar 
lucruri care au o formă, conţinut şi sens, iar pe cele fără formă, 
conţinut şi semnificaţie nu le putem nici dovedi, nici respinge. 
Vă vorbesc despre o idee dragă sufletelor voastre, pe care aţi 
moştenit-o. Aveţi anumite idei, aspirații şi elanuri, dar ele se 
exprimă felurit. Şi fiecare dintre voi are propriile aspirații. De 
exemplu, tânărul vrea să-şi găsească aleasa inimii. Bătrânul va 
spune: „Astea sunt prostii. Pe vremuri, şi eu eram interesat de 
lucrurile astea, dar acum n-am nevoie de o tânără”. Dar pentru 
tânăr nu-i acelaşi lucru. Nu mai doarme de nopţi întregi, se 
trezeşte devreme şi-şi caută fata cu ochi negri. Mama şi tatăl 
sunt uimiţi de ce se întâmplă cu fiul lor. Fiul zice: „Ideea nouă pe 


care mi-o va aduce viaţa nouă, pe ea o caut”. Cine are dreptate, 
tânărul, sau bătrânul? Eu zic că tânărul. 

Odată, vulpea trecea pe lângă un măr şi a văzut sus pe o 
creangă o bucată frumoasă de brânză. l-a aruncat o privire şi şi- 
a văzut de drum, zicându-şi că nu făcea două parale. De ce? 
Pentru că era prea sus şi nu putea să ajungă la ea. Dar, dacă 
bucata ar fi fost jos, lângă vulpe, ar fi zis că nimic mai bun decât 
acea bucată de brânză nu exista pe lume. 

Referitor la omenirea nouă, putem să găsim aluzii în Noul 
Testament, în Apocalipsă. Au trecut două mii de ani de când 
Sfântul loan Evanghelistul a prezis că femeia va aduce pe lume 
această idee mare a omenirii şi a determinat numărul de 
oameni aleşi care să poarte această idee: 144.000 de persoane. 
Dacă adunaţi 1 cu 4 şi cu 4, obţineţi numărul 9. Acest număr 
este rezultatul unei evaluări a oamenilor care au toate calităţile 
nobile şi pozitive. Unii vor spune că aceste 144.000 de persoane 
se află în Cer. Nu, aceşti oameni sunt acum aici, pe Pământ, au 
sosit deja pe Pământ şi s-au incarnat în oameni instruiți. Unii 
sunt scriitori, alţii, poeţi, savanţi, şi toţi îndeamnă omenirea să 
pornească pe drumul ce duce spre ideea nouă, spre divin. Se 
luptă cu obscuritatea, cu lanţurile care paralizează omenirea. Şi 
această agitaţie, această furtună care se apropie se realizează 
mulţumită lor, căci ei vor răsturna lumea. Dar să nu consideraţi 
asta o prevestire rea. Oamenii instruiți de astăzi au înghiţit 
multă apă murdară şi, de aceea, trebuie să-i aşezăm cu capul în 
jos ca s-o dea afară. Şi, după ce toată mizeria se va scurge, vor 
fi ridicaţi cu capul în sus şi vor putea să înceapă viaţa nouă. 

Unii vor spune: „Ne doare-n cot de această omenire nouă, 
când e atâta suferinţă în prezent”. Dar trebuie să înţelegem că 
suferinţele sunt necesare pentru dezvoltarea omului. Este 
adevărat că oamenii de astăzi suferă mai mult, dar aceste 
suferinţe au ceva nobil şi cei care au suferit vor organiza 
societatea. Nu este oare adevărat că fiecare mamă însărcinată e 
supusă unor suferinţe, unor încercări? Suferă pe când se 
formează copilul în pântece, dar, după ce copilul s-a născut, 
este eliberată de toate suferinţele. Aşadar, suferinţele arată că 
suntem purtători ai unei mari idei divine şi că, atunci când 
copilul se va naşte şi vom fi gata să suportăm toate suferinţele, 
chinul va înceta să mai existe în noi şi va veni bucuria. 


Va veni pe Pământ o nouă epocă; ştiinţa ocultă din prezent 
spune că un val nou se pregăteşte să vină dinspre soare. Dacă 
m-aş exprima în termeni noi, ei ar fi de neînțeles pentru voi şi 
conferinţa mea ar fi cu totul abstractă. Valul care va veni va 
atinge creierul omenesc şi unele persoane vor deveni excentrice 
sub influenţa lui. Un om excentric este cel care nu vorbeşte mult 
sau, dacă vorbeşte, spusele îi sunt incoerente. Extremele între 
oameni există, dar există o normă la omul de mijloc. Se spune 
că vorbele noastre trebuie să fie întotdeauna logice. 

După părerea mea, există trei tipuri de logică în lume: pe 
prima o numesc pur materialistă, a doua este logica vieţii 
conştiincioase, iar a treia este logica divină. În logica divină nu 
se admite nicio minciună, şi atunci, pentru ca omul să poată 
lucra cu primele două logici, trebuie să aibă un suflet nobil şi 
elevat, adică să fie gata să se sacrifice pentru fraţii lui şi să nu 
trăiască doar pentru el. 

Alt lucru de determinat este punerea în evidenţă a 
adevărului. Ca să verificăm adevărul, trebuie să avem timp şi 
experienţă. Toţi oamenii instruiți de astăzi, care ne propun teorii 
diferite, analize în domeniul medicinei, tehnicii, fizicii, chimiei 
sau în alte domenii, au nevoie de un anumit timp ca să-şi 
experimenteze teoriile. O teorie nu e bună dacă nu dă rezultate, 
chiar dacă e foarte corectă din punct de vedere al calculelor 
matematice. De exemplu, un englez s-a angajat să studieze 
douăzeci şi cinci de ani o singură problemă: modul de 
funcţionare al unei maşini zburătoare. În acest scop, a făcut 
toate calculele exacte şi, fiind sigur de el, a publicat un anunţ în 
ziare. Dar a omis un lucru: n-a verificat calculele în practică. 

Când s-a început experimentarea maşinii zburătoare după 
datele şi calculele furnizate de el, ea n-a mers: roata se 
învârtea, dar maşina nu putea să-şi ia zborul. Inventatorul a fost 
fluierat şi aşa s-a terminat totul. Dar oamenii care au venit după 
el au început să studieze natura vie, fiziologia păsărilor, a 
aripilor şi cozilor lor. Oamenii au învăţat metodele de a zbura şi 
pe această bază au construit maşina zburătoare. Ce mult s-a 
bucurat omenirea când a descoperit modul de a zbura! Dar 
aceste maşini zburătoare, precum baloanele, aeroplanele, 
zepelinele, n-au fost folosite pentru binele omenirii, aţi văzut ce 
s-a făcut cu aceste maşini în ultimele războaie şi cât pot să fie 
de periculoase. 


Mi s-a spus astăzi: „Dezvăluiţi-ne unul dintre marile 
secrete”. Eu zic: Unul dintre marile secrete pentru om este să 
înveţe să se vindece zburând. Când oamenii sunt neurastenici, 
se pot vindeca în acest fel. O femeie bolnavă poate să încerce 
să zboare o jumătate de oră, şi-şi va redobândi sănătatea. 
Mâine, când soţul ei va fi bolnav, îl va putea pune în nacela unui 
balon, ca să poată zbura şi el şi să-şi redobândească sănătatea. 
Aceasta asigură o vindecare uşoară deoarece aerul din sferele 
superioare este mai pur. Acolo unde trăim, aerul conţine mult 
gaz carbonic. Şi, dacă suntem nervoşi astăzi, aceasta se 
întâmplă deoarece în aer există o cantitate mare de gaz 
carbonic pe care îl respirăm şi care aproape ne otrăveşte 
organismul. Ştiţi ce simţim când intrăm într-un oraş? Dacă v-aţi 
dezvoltat al şaselea simţ sau, aşa cum se zice, simţul 
psihometric, aşa cum se întâmplă la unele persoane care au 
acest dar, şi veţi arunca o privire în oricare oraş, veţi fi 
dezgustaţi de atmosferă şi nu veţi dori să locuiţi acolo din cauza 
duhorii! Oraşele şi casele noastre sunt adaptate la mirosul 
omenirii din zilele noastre. lată de ce viaţa a început să devină 
din ce în ce mai insuportabilă. Şi aceste idei noi divine, care vin, 
aduc viaţa nouă în lume. Moartea, nenorocirile, suferinţele, 
nebunia sunt provocate de cauze psihice diferite de cele care li 
se atribuie. 

Viaţa prezentată astfel duce la concluzia că ordinea actuală 
trebuie să-şi schimbe forma. Şi cei care poartă ideile noi au 
dreptate să ceară această schimbare. În natură, această 
schimbare se poate produce succesiv, dar se va produce şi în 
viaţă ori succesiv, ori instantaneu. Turcii au o zicală care s-ar 
putea explica astfel: când un om are cap de lemn şi Dumnezeu 
îi zice o dată sau de două ori ce trebuie să facă, dar el nu face, 
legea necesităţii se aplică la el. 

Ideea fundamentală a învăţăturii noi este Frăția, care 
trebuie aplicată în familii. 

Mamele şi taţii trebuie să înţeleagă această lege 
fundamentală a Frăției, pentru a putea crea noile condiţii de 
educaţie a copiilor. Cum se procedează, după vechiul tip de 
educaţie, în cazul unui tânăr care e impetuos şi derbedeu? E 
torturat, e aruncat în închisoare. Dar în închisoare îşi pierde 
sănătatea şi statul îl hrăneşte. Acest tânăr poate să devină un 
cetăţean perfect. Are în el un exces de energie care ar trebui să 


fie pus la treabă în mod abil. Ziceţi despre el: „Da, dare un 
păcătos, un răufăcător”. Societatea a creat condiţii cărora nu le 
poate face faţă. 

Şi, în acest fel, în loc să-L studiem pe Dumnezeu viu, natura 
vie, şi să acţionăm în funcţie de legile Sale, acţionăm împotriva 
noastră, crezând că există multe legi în lume. Nu, în natura vie 
există doar o lege, pe care o aplică tuturor, săracilor şi bogaţilor. 
Săracul spune: „Dar acest om bogat are cu ce se hrăni şi ce să 
bea, trăieşte în belşug, iar eu n-am nimic”. Nu ştiţi că suferinţele 
acelui om bogat vor veni peste vreo patruzeci sau cincizeci de 
ani. Oare natura nu-i face să slăbească pe bogaţi ca şi pe 
săraci? Ce înseamnă că natura îi face să slăbească pe oameni? 
Vrea să le spună: „N-aţi învăţat legea Frăției”. 

Şi, dacă veţi citi primul capitol al Genezei, veţi vedea că 
Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei: „Puteţi să mâncaţi după 
plăcere din orice pom din grădină, dar de unul nu trebuie să vă 
atingeţi, căci, în ziua în care veţi mânca din el, veţi muri 
negreşit. Fructul interzis este egoismul din zilele noastre. Un om 
care vrea ca ceilalţi să muncească pentru el şi trăieşte pe 
spatele celorlalţi, un om care vrea să mănânce în detrimentul 
văduvelor şi al orfanilor, un om care vrea să se războiască cu 
multe popoare, el mănâncă din fructul oprit. 

lată de ce noi toţi trebuie să fim implicaţi în această mare 
învăţătură. Oare Hristos a propovăduit că vor fi războaie, că ne 
vom lupta şi că ne vom ruga ca Dumnezeu să-l ajute pe unul 
sau pe altul dintre beligeranţi? în urmă cu o mie sau două mii de 
ani, asta avea un sens, dar acum a căzut în desuetudine. Unde 
este acea ortodoxie cu care ne grozăvim, unde e adevăratul 
creştinism? Mă adresez acelora care se consideră adevăraţi 
creştini. Trebuie ca ei să acţioneze potrivit legii lui Hristos. lar 
cei care nu sunt creştini trebuie să acţioneze după concepţiile şi 
legile lor. Cineva a zis: „Nu sunt creştin”. Care sunt atunci legile 
şi concepțiile după care trăieşti? „Sunt liber-cugetător.” 
Acţionează după gândurile tale libere. Trebuie să acordăm acest 
drept fiecărui om, fiindcă în el e ceva bun, e ceva nobil în 
sufletul lui. Oferiţi condiţii fiecărui om, şi el va putea să se 
înalțe. Dacă trăieşte în condiţii nefavorabile, va eşua. 

Vă voi da încă o dată exemplul celebru al pictorului italian 
care voia să picteze imaginea lui Hristos şi, bătând oraşul, 
observa oamenii căutând un chip potrivit. Şi, într-adevăr, a găsit 


un tânăr de douăzeci de ani şi a pictat imaginea lui Hristos după 
chipul lui. A fost o pictură reuşită. Zece ani mai târziu, acelaşi 
pictor a decis să picteze imaginea lui luda şi, căutând un chip 
potrivit, a găsit un tânăr care i-a zis: „Mă uimiţi, domnule, căci 
acum zece ani am pozat ca să pictaţi imaginea lui Hristos şi 
astăzi vreţi să pozez ca să-l pictaţi pe luda!”. 

Zece ani de viaţă vicioasă transformaseră chipul acelui 
tânăr atât de mult, încât începuse să semene cu luda. 

Nu credeţi că, dacă o tânără se abate de la calea cea bună 
şi ajunge într-un bordel, chipul ei va purta urma acelui gen de 
viaţă? O astfel de femeie mi-a povestit într-o zi că soţul a fost 
bun cu ea cât timp a avut bani, dar, după ce i-a tocat, a părăsit- 
o şi ea a apucat pe căi greşite. Mi-a zis: „Vreau să merg la 
biserică, dar nu mi se dă voie”. Acea femeie dorea să ducă o 
viaţă curată şi, când cetăţenii se vor schimba, ea se va înălța. Şi 
despre celelalte femei care vor să se lase în voia senzualităţii lor 
se spune: „Trebuie să fie şi astfel de femei pe lumea asta. Nu, 
spun că trebuie să le scoatem pe surorile noastre din casele rău- 
famate. Nu trebuie forţate, ci trebuie să li se arate calea cea 
bună şi să fie învăţate cum să trăiască. 

Acum vin oamenii purtători de idei noi şi de sentimente 
altruiste, cu ideile învăţăturii divine, şi aceşti oameni îi vor apăra 
pe cei defavorizaţi. Aceşti oameni nu sunt oricine, poartă 
semnele pe faţă, în ochi, pe mâini. li veţi recunoaşte. lată care 
sunt semnele: dacă persoana este doctor şi poartă învăţătura 
nouă, când vine la voi vă aduce medicamente şi nu acceptă să 
fie plătit, ci spune: „Serviciile mele sunt gratuite”. Dacă e preot, 
când vă cheamă pentru botez sau serviciul funebru, nu cere 
niciun ban, ci zice: „Slujesc învăţătura nouă”. Dacă e negustor, 
ca reprezentant al noii învățături, face comerţ cinstit. Dacă e 
profesor, va lucra gratuit. Imi veţi răspunde: „Dacă toată lumea 
va lucra gratuit, lumea va da faliment”. Da, lumea de-acum va fi 
schimbată, dar vor veni concepţii noi. Veţi întreba: „Cum vom 
trăi fără să fim plătiţi, fără bani?” întreb: „Cu câte mii de leva au 
fost plătiţi mama şi tatăl ca să crească şi să educe cinci sau 
şase copii? Există vreo lege care să-i oblige pe mamă şi pe tată 
să se trezească de cinci sau şase ori noaptea ca să se ocupe de 
copiii lor mici?” Nu există nicio lege, nicio Constituţie, şi lucrul 
acesta merge mai bine şi mai natural decât toate celelalte care 
ascultă de legi stabilite de guvern. Aşa că mama şi tatăl ne dau 


prima lege pe care trebuie s-o respectăm. Vă spun că, dacă 
trăiţi într-o casă aşa cum fac părinţii şi copiii, dacă trăiţi aşa cum 
trăiesc fraţii şi surorile, sunteţi pe calea cea bună. 

Din punctul de vedere al învăţăturii noi, nu vă aşteaptă 
nicio mare catastrofă. În realitate, o catastrofă mare va lovi 
lumea, dar va lovi toate edificiile fără bază solidă, toţi copacii 
putrezi, fără trunchi bun. Îi va dobori o mare idee care va veni, 
dar o lege, un curent va curăța tot ce e putred şi va rămâne 
doar ce e solid. 

Când suferiţi, nu căutaţi cauza. Zic: „Soarele este cauza 
tuturor necazurilor de pe Pământ, a tuturor suferințelor şi 
bucuriilor noastre”. El provoacă toate potopurile, epidemiile, el 
cauzează cutremurele, în general el este cauza a tot ce se 
întâmplă în întreaga natură. Dar Soarele spune: „Dacă eşti 
înţelept, vei putea utiliza raţional energia mea, îţi voi aduce tot 
harul meu, dar, dacă nu eşti, îţi voi provoca cele mai mari 
suferinţe”. Soarele poate să-şi schimbe energia, dar va străluci 
întotdeauna şi Pământul se va roti întotdeauna. 

Şi am să vă spun: există în mecanica supremă a ştiinţei 
oculte o lege conform căreia, când o roată se învârte, la o sută 
de milioane de rotații poate să existe o excepţie. Pământul 
nostru seamănă cu această roată. După ce va face o sută de 
milioane de rotații în jurul Soarelui, va avea loc o excepţie în 
mişcarea lui, catastrofală sau, în grad ascendent, favorabilă. 
Astfel de excepţii s-au întâmplat foarte des, o astfel de excepţie 
urmează acum. Pământul nostru a făcut deja atâtea rotații şi se 
găseşte mai aproape de această excepţie. N-am să vă precizez 
data. Aţi putea să nu mă credeţi acum, dar, când va veni acea 
zi, vă veţi convinge de spusele mele. 

Putem să aplicăm această lege ezoterică în raport cu 
Soarele. După ce va face o sută de milioane de rotații, va avea 
loc o excepţie. Savanţii din zilele noastre spun că, pentru o 
revoluţie, Soarele are nevoie de 20 de milioane de ani. Oare ştiţi 
ce se va întâmpla când Soarele va face o astfel de excepţie? 
Dacă această excepţie cade într-un grad descendent, întregul 
sistem solar se va stinge, soarele nostru se va întuneca şi, din 
această cauză, viaţa nu va mai exista. Dar, dacă această 
excepţie cade într-un grad ascendent, energia solară va creşte 
de zece ori şi, atunci, păzea, oameni de pe Pământ! 


În consecinţă, există o coincidenţă relativă în acest moment 
- Soarele, precum şi Pământul au făcut cele o sută de milioane 
de revoluţii şi urmează acum două excepţii. Este o lege pe care 
o pot dovedi folosind matematica, cu fapte şi date, dar care nu 
aparţin acestei societăţi. Imi trebuie timp ca să dovedesc 
formulele şi faptele care sunt utilizate în ştiinţa ezoterică. Nu 
vreau să vă sperii cu asta, ci să vă spun că excepţiile există şi 
fiecare om trebuie să fie la postul lui, pregătit să le primească. 

Şi Hristos spune: „Preafericit acel slujitor care rămâne 
vigilent la post, de teamă să nu vină stăpânul şi să-l găsească 
adormit”. Dacă vă imaginaţi că, fiindcă mâncaţi şi beţi, viaţa o 
să-şi continue drumul domol şi liniştit, vă înşelaţi. 

Savanţi din zilele noastre spun că omul n-a trăit mai mult 
de opt mii de ani, dar ştiinţa ezoterică zice altfel. Ea dovedeşte 
că omul a trăit mai mult decât ne asigură savanții. Că omul 
există de mai bine de opt mii de ani; craniile găsite din acea 
perioadă sunt o dovadă. Dar nu putem prezenta dovezi că omul 
a trăit de mai mult timp. Chiar dacă am putea prezenta astfel de 
fapte, relaţia dintre ele este atât de subtilă încât se poate spune 
că nu există. Şi când am zis, într-o conferinţă, că degetul mare 
determină dezvoltarea voinţei omeneşti, unii au spus că asta nu 
era logic. Dar degetul mare chiar este rezultatul voinţei omului. 
In trecut, când se dorea pedepsirea unui încăpățânat, ca să se 
pună capăt crimelor sale îi erau tăiate ambele degete mari. Şi, 
atunci, vă întreb de ce degetul mare al unui om e mai mare 
decât degetul mare al altuia, de ce degetul mare la unii are o 
formă mai regulată decât la alţii. Toate astea înseamnă ceva, ne 
vorbesc despre dezvoltarea voinţei şi raţiunii omului. Dacă 
privim degetul mare, înţelegem cum se derulează dezvoltarea 
unui suflet. Dacă dezvoltarea e corectă, degetul mare e regulat, 
fără deformări. Dacă există deformări, asta înseamnă că există 
o deformare în organism. Dacă avem nasul, ochii şi gura 
deformate, asta are o semnificaţie. Doctorul va spune: „Aici e 
ceva anormal, o criză de apoplexie”. Dar eu zic că aici este o 
dizarmonie între organele corpului, între asocierea forţelor, între 
gândurile şi emoţiile unui om. 

Dacă aş dezvolta această ştiinţă nouă doar ca teorie, fără s- 
o pun în practică, n-ar avea niciun sens. Fiecare realitate trebuie 
să aibă o anumită formă. Vorbesc despre realităţi care au 
cantităţi determinate, în acelaşi fel în care matematicianul se 


ocupă de formule, chimistul, de atomi şi molecule, fizicianul, de 
forţe ca fiind lucruri determinate, deloc abstracte. 

Acum, zicem că omul are un suflet. Oare sufletul este o 
unitate determinată? Unde este situat el, în creier, sau în inimă, 
în plămâni, sau în stomac? Ştiinţa modernă nu poate să spună 
nimic despre suflet. 

Acum, revin la subiect. Omenirea nouă trebuie să înceapă 
întâi cu anatomia omului. De aceea vreau să manifestaţi interes 
faţă de anatomie. Când începeţi să construiți case, la început 
puneţi grinzile, pregătiţi schelăria casei şi apoi începeţi 
construcţia. Schelăria este anatomia. Cineva va zice: „Nu avem 
nevoie de anatomie”. Nu, nu vă puteţi lipsi de ea. Nu există 
copil, mamă sau tată care să nu studieze anatomia. Când croiţi 
o haină, începeţi tot cu anatomia. Tiparul este un model 
anatomic şi croiţi după el. Oamenii moderni studiază viaţa din 
punct de vedere anatomic, „croiesc” întruna. Ce înseamnă a 
croi? Omenirea nouă nu va studia doar anatomia, ci şi fiziologia. 
Cum studiaţi fiziologia când vă construiți casa? Puneţi ferestre 
ca să intre aerul. Dar cu ce se ocupă fiziologia? Se ocupă cu 
funcţiile organelor, funcţiile inimii, circulaţia sângelui. Ca să 
existe condiţii favorabile în viaţa noastră, trebuie să ţinem cont 
de fiziologie în fiecare casă. Voi, cei care vă construiți acum 
case, aveţi ferestre mari? Vă recomand să puneţi la case uşi mai 
mari, şemineuri mai mari. Îmi place să am şemineuri mari şi 
sunt împotriva sobelor care se folosesc astăzi. Voi ziceţi: „Pe 
vremuri, bunicul şi bunica erau foarte sănătoşi”. Da, dar bunicul 
avea şemineuri mari în casă, aerisirea era bună, iar voi mergeţi 
în sens invers, trăiţi în gaz carbonic şi cu siguranţă nu sunteţi 
foarte sănătoşi. E nevoie de o mare ventilaţie. 

Fiinţele care vor forma omenirea nouă vor trăi, se vor 
înmulţi ca să răspândească peste tot ideile noi. Voi toţi puteţi 
deveni membri ai omenirii noi. Care dintre voi nu agreează 
frăţia şi egalitatea? Care tată nu vrea ca fiul lui să devină 
savant, să nu rămână ignorant? Omenirea nouă cere ca fiecare 
om să fie cinstit, adică să-şi depăşească egoismul, să fie drept, 
înţelept şi bun. Să cultivați aceste patru caracteristici nu doar în 
aparenţă, ci în sens absolut, să fiţi cinstiţi astfel încât să nu 
sacrificați niciodată interesele celorlalţi pentru binele propriu, ci 
întotdeauna să vă sacrificați interesele pentru binele aproapelui. 
Veţi spune: „Dacă facem asta, vor veni peste noi necazuri, 


suferinţe”. Şi cu ideile actuale unde e fericirea? Oare n-au fost 
ucise trei milioane de persoane, oare nu sunt pline atâtea 
închisori? Oamenii mor şi astăzi, pentru că slujesc această 
cultură veche care spune că omul e lup pentru om. 

Hristos a zis: „Voi toţi sunteţi fraţi”. 

Oare eu am creat această învăţătură? Vă zic: dacă nu vreţi 
să trăiţi după învăţătura lui Hristos, trăiţi după cea a lui Moise; 
dacă n-o vreţi nici pe aceasta, atunci trăiţi după legile statului 
vostru, dar, în orice caz, purtaţi-vă ca nişte oameni cinstiţi şi 
drepţi, respectaţi-vă cuvântul dat. Astăzi, vă comportaţi când 
după Moise, când după Hristos, confundați legile. Unele 
persoane mă întreabă: „Tu spui întotdeauna adevărul?” Da, 
reflectez la fiecare cuvânt pe care îl spun. Dacă vorbesc onest, 
corect, vorbesc spre binele meu, pentru că nu vreau să-mi 
umplu de ruşine onoarea, fraţii, numele lui Dumnezeu. Dacă vă 
întâlnesc într-o zi, vreau să ştiu că am fost întotdeauna drept 
faţă de sufletul meu, iar voi trebuie să mergeţi tot pe acest 
drum. Doar în acest fel, cu această învăţătură, putem să facem 
mai buni mamele şi taţii, căci celelalte învățături aduc suferinţe, 
numai suferinţe! 

În ştiinţa ezoterică, există forme şi legi determinate. Legile 
acestei Frăţii Albe, ale acestor 144.000 de suflete luminoase, de 
o sută de milioane de ani până în prezent nu s-au schimbat în 
acest timp. lată de ce spun că legile naturii sunt raţionale şi 
constante. Fiecare gând poate să producă un rezultat după mii 
de ani. Dacă plantăm un gând rău, ne poate cauza propria 
moarte. Dacă vă explic viaţa cu evenimentele ei de zi cu zi, o 
pot examina din punctul de vedere al hinduşilor, ocultiştilor şi 
din punctul de vedere al creştinilor. Adevărul va rămâne acelaşi; 
de exemplu, cineva te întâlneşte şi te ucide. În acest caz, noi, 
creştinii de astăzi, zicem: „Aşa i-a fost scris de la Dumnezeu”. 
Eu spun că Dumnezeu nici n-a zis, nici n-a scris vreodată că un 
om ar trebui să-l omoare pe altul; cineva a făcut-o şi Dumnezeu 
doar i-a permis. Legea hinduşilor explică aşa: îl omorâseşi în 
urmă cu câteva reincarnări, şi atunci, astăzi, în această viaţă, 
acelaşi om pe care l-ai ucis te-a ucis şi el pe tine. Aşadar, puteţi 
să acceptaţi una sau alta dintre explicaţii. O să spuneţi: 
„Aceasta este o învăţătură eretică, ne putem reincarna?”. 
Putem şi nu putem. Una este la fel de adevărată ca şi cealaltă. 


A crede sau a nu crede în reincarnare este un lucru 
secundar. Sufletul are forţa să-şi creeze toate formele: depinde 
de el să vină să trăiască aici pe Pământ de câte ori hotărăşte. 
Dacă sufletul vrea să vină pe Pământ, Dumnezeu îi va acorda 
asta. Sufletul care vrea să se reincarneze o va face. 

Atunci, în acest sens, hinduşii au şi ei dreptate ca şi 
creştinii. Când zic „suflet”, mă refer la acel suflet divin şi 
conştient care poate să vină aici de câte ori vrea. Dar mai există 
o lege în lume care explică lucrurile în alt fel, ca să fie clare şi să 
formeze o morală comună. De exemplu, un om a comis o 
fărădelege, a furat de la altul, şi-şi zice: „Cine m-a văzut furând 
în întuneric?” Ei bine, pe când fura, se uita în dreapta şi în 
stânga, îi era teamă! De ce? Va avea remuşcări, îl va mustra 
conştiinţa. Dar ce este conştiinţa? Acele 144.000 de persoane, 
membri ai Frăției Albe, zic: „Domnule, am văzut fărădelegea 
săvârşită de tine şi, potrivit legii noastre, care nu se schimbă 
niciodată, te condamnăm şi vei suporta consecinţele faptei 
tale”. Atunci, domnul acela, ca să-şi uşureze conştiinţa, se 
retrage undeva, posteşte vreo douăsprezece-cincisprezece zile 
şi apoi se duce la un preot să rostească o rugăciune, ca să-şi 
găsească liniştea. Preotul trebuie să acţioneze după legile 
omenirii noi şi să zică: „Frate, te vei spovedi în faţa lui 
Dumnezeu. Dar, pentru ispăşirea fărădelegii tale, doar să 
posteşti douăsprezece-cincisprezece zile cred că nu este de 
ajuns pentru Dumnezeu”. 

Am să vă spun cum să vă spovediţi în faţa lui Dumnezeu. 
De exemplu, dacă ai incendiat casa aproapelui tău, îţi vei 
corecta fapta: vei merge la cel pe care l-ai făcut să sufere, îi vei 
cere iertare, îi vei cumpăra o casă nouă şi mobilă nouă şi-i vei 
achita toate datoriile. Dacă nu faci aşa, nu vei primi iertarea. 

Dumnezeu spune: „Dacă ai violat o femeie, în viitoarea 
reincarnare o vei lua de soţie sau va fi copilul tău, îl vei creşte, 
şi astfel îţi vei plăti păcatele”. Şi tinerii de astăzi zic: „Nu e grav 
să violezi o femeie”. 

În America, un tânăr, fiul unui negustor bogat, a violat o 
tânără şi a abandonat-o. Ea a căzut în desfrâu şi apoi a murit. 
Tânărul a făcut studii de teologie şi a devenit un predicator 
celebru. Toată lumea considera că era un om evlavios şi bun. Se 
căsătorise şi avea un fiu care, la şaisprezece ani, a devenit o 
mare pramatie. Oamenii se mirau cum de un tată aşa evlavios 


putea să aibă un fiu atât de rău. Eu spun că acel fiu era gândul 
lui senzual. Tatăl se ducea în fiecare noapte să-şi aducă fiul 
acasă, dar abia după vreo zece ani a reuşit să-l aducă pe calea 
cea bună. Şi în acest fel şi-a plătit datoria. 

Le recomand tinerilor de azi să-şi ţină promisiunea atunci 
când îşi iau un angajament. Ce se întâmplă în zilele noastre? 
Tinerii se căsătoresc azi şi mâine nu se mai iubesc, cer divorţul 
şi au rezolvat problema. 

Dacă mă întrebaţi unde se află Dumnezeu, o să vă răspund: 
„Nu e în cerul pe care îl vedeţi”. Unele persoane zic: 
„Dovedeşte-ne că Dumnezeu există”. Existenţa lui Dumnezeu n- 
are nevoie de dovezi. Nici furnica, cu conştiinţa ei inferioară, n- 
are organe care să-i permită să înţeleagă că oamenii există. 
Când e prinsă cu două degete sau când urcă pe capul cuiva, 
furnica zice: „O, pe ce colină înaltă am urcat!” Ea priveşte 
lumea de la acea înălţime şi, când revine lângă semenele ei, 
spune: „Azi am vizitat un munte mare”. Aşa şi Dumnezeu ne 
prinde cu două degete şi noi întrebăm dacă există Dumnezeu. 
Da, El este cele două degete şi ne zice: „Nu poţi să urci pe capul 
Meu”. 

Dacă nu-L vedeţi în fraţii voştri pe Dumnezeu viu, înseamnă 
că nu înţelegeţi deloc această învăţătură. Dacă nu-L văd pe 
Dumnezeu în voi, învăţătura mea e falsă. Dacă nu vă iubesc şi 
nu sunt gata să mă sacrific pentru voi, răspândesc o învăţătură 
falsă. Şi voi trebuie să vă sacrificați. O Frăţie trebuie să existe în 
această lume. Aceasta este învăţătura pe care trebuie s-o 
acceptaţi. Este răspândită de toate persoanele bune, de toate 
mamele şi de toţi taţii, de toţi fraţii şi de toate surorile. Unii 
întreabă: „Câţi bani trebuie să plătim ca să slujim?”. Nu trebuie 
nicio plată. Mă refer la acei oameni care se consideră creştini, 
nu la alţii. De aceea Hristos a zis: „Cei care nu sunt creştini să 
iasă, ca să cunoaştem cine e pentru şi cine e contra”. 

Oamenii zic despre unii dintre ei: „lată adevăraţi creştini 
evlavioşi!” în ce constă evlavia lor? „Se duc regulat la biserică.” 
Nu, biserica suntem noi, trupurile noastre vii sunt biserica. Dacă 
nu putem să ducem o viaţă curată şi respectabilă, ce vor deveni 
bisericile noastre? Ce s-a întâmplat în Rusia? Rusia n-a ascultat 
de Tolstoi, care era glasul lui Dumnezeu viu. Şi clerul a adus 
bolşevismul. Bolşevismul este biciul lui Dumnezeu din mâna lui 
Hristos. Şi astăzi ne întreabă: „Asta aţi creat în atâţia ani?”. 


Hristos a acţionat în Rusia, nu Satana. Când un chirurg ia 
bisturiul ca să facă o operaţie, ştie cum să-l folosească pentru a 
tăia doar partea bolnavă, fără să atingă partea sănătoasă. 
Chirurgul care nu e expert nu va şti cum să facă operaţia, chiar 
dacă are în faţa celorlalţi reputaţia de a fi perfect în acel 
domeniu. Şi bulgarii trebuie să-i fie recunoscători bolşevismului, 
dar asta n-are nicio legătură cu subiectul nostru. 

Şi americanii ce-au făcut? Ne-au trimis ani de zile misionari 
ca să predice învăţătura lui Hristos, dar, în timpul războiului, le- 
au vândut bulgarilor 10.000.000 de kilograme de faină cu 2 leva 
de aur kilogramul. Şi cât valorează astăzi 1 leva de aur? 10 leva. 
Asta înseamnă că 1 kilogram de faină costa 20 de leva. Dar cum 
cred americanii că au acţionat după învăţătura lui Hristos? Au 
pierdut ocazia să dea un bun exemplu. 

Nu, acesta nu este creştinism! Trebuie să schimbăm totul în 
lume. Niciun popor nu trebuie să forţeze un alt popor, nicio 
societate nu trebuie să forţeze o alta, niciun om nu trebuie să 
forţeze un altul, ci toţi trebuie să trăiască după marea lege a 
lubirii. Dacă veţi accepta această învăţătură, totul se va 
schimba şi poporul vostru va fi binecuvântat. Şi această lege va 
veni. Dacă n-o veţi accepta, alţii o vor face. 

Vă voi da un exemplu. În timpurile vechi, în secolul de aur, 
existau două regate, unul al espertiţilor şi altul al meneziţilor. 
Regele espertiţilor avea un fiu şi, conform cutumei de atunci, a 
chemat înţelepţi care să determine destinul fiului său. După cea 
făcut calcule, unul dintre aceşti înţelepţi i-a spus regelui: „Fiul 
tău va trece printr-o criză mare când va avea douăzeci de ani, şi 
de aceea trebuie să-l trimiţi păstor în alt regat, ca să înveţe 
marile legi ale naturii vii”. Tatăl a urmat sfaturile înţeleptului şi i- 
a zis fiului: „Fiule, acum trebuie să munceşti fără preget ca să-ţi 
câştigi existenţa”. Şi l-a trimis păstor în regatul meneziţilor. 
Tânărul a petrecut acolo zece ani bătuţi pe muchie şi a învăţat 
legile naturii. În cel de-al unsprezecelea an, a văzut-o într-o zi pe 
fiica regelui meneziţilor plimbându-se pe un cal alb. Era însoţită 
de gărzi, dar, atrasă de frumuseţea florilor, de pajişti şi de 
natură, fata a coborât de pe cal şi s-a îndepărtat de suită, în acel 
moment, un şarpe s-a ivit dintre pietre şi a muşcat-o de mâna 
dreaptă. Indată ce păstorul, fiul regelui, a observat, cunoscând 
legile naturii, a supt otrava din rană. Privind asta de departe, 
gărzile au crezut că tânărul o ofensa pe prinţesă, şi au tras cu o 


săgeată otrăvită, care l-a rănit la mâna stângă. Când a văzut 
asta, prinţesa s-a apropiat, i-a rupt repede mâneca hainei şi a 
supt otrava din rană. Vă întreb acum: cine a salvat pe cine? 
Băiatul i-a zis fetei: „Tu ai suferit de otrava şarpelui, eu, de 
otrava omului”. 

Aşadar, femeile suferă de otrava şarpelui. Ştiţi cine e 
şarpele? E marele lor egoism. Femeile, ca şi bărbaţii, trebuie să 
se salveze de această otravă. 

Cred că va veni o mare căldură, care va topi gheţurile. Vor 
fi mari evaporări în munţi, valuri limpezi vor începe să curgă. 
După aceea, va apărea o vegetaţie luxuriantă şi seminţele 
semănate de mii de ani vor încolţi, vor creşte, vor înflori, vor 
face fructe şi oamenii din întreaga Rasă Albă îşi vor da mâinile. 
In lume va veni această cultură nouă pe care nimeni n-avea 
curajul s-o aştepte şi pe care nimeni n-o văzuse vreodată. Şi voi 
toţi veţi fi cetăţeni ai acestei culturi noi, ai acestei omeniri noi! 

Veliko Târnovo, 19 august 1920 


CUPRINS 


Interpretări despre ocultism, spiritism, teozofie, misticism şi 


CS CNI II ia cata o aa anu udat eat a a taiati i ve al 2 
Fortele din NnätUla secol 6 ai bei aa a caii aa 18 
Mama IalestuUOaAS 5 setati ni ca aa ia cat e iai a 34 
Credinta IRI ORI RE AO TE II IRI RR SIR EAI E e DA NISA PNR 52 
bucrati CU UBIIFE: coniac a ana taia i at 66 
Armonia în relatii sura intenet a ei dan 81 


Nâya-almehilei;ssiisc saca aa iii a ia a ii 85