Omraam Aivanhov — Omul spre victoria destinului sau

Omraam Mikhael Aivanhov 


OMUL SPRE VICTORIA 
DESTINULUI SAU 


Cap. | - Legea cauzelor şi a consecinţelor 


De îndată ce omul acţionează, el declanşează 
inevitabil anumite forţe care vor produce tot atât de 
inevitabil anumite rezultate. Această idee de raport 
între cauze şi consecinţe este mai întâi conținută de 
cuvântul „karma”. Doar mai târziu „kharma” a luat 
sensul plăţii, pentru o transgresiune comisă. 

Karma-yoga, una din nenumăratele yoga care 
există în India nu este altceva decât o disciplină care 
învaţă pe individ a se dezvolta printr-o activitate 
dezinteresată graţie căreia se eliberează. În momentul 
în care omul introduce în activitatea sa cupiditatea, 
şmecheria, calculele necinstite, el îşi creează datorii şi 
cuvântul „kharma” ia în acel moment sensul pe care 
oamenii i-l dau în general: pedeapsa pentru greşelile 
săvârşite. 

În realitate, putem spune despre kharmă (în cel de 
al doilea sens al termenului) că ea se manifestă de 
fiecare dată când un act nu este executat la perfectie, 
ceea ce se întâmplă în general. Dar omul face 
încercări, el trebuie să se exerseze până va atinge 
perfecțiunea, iar atât timp cât încercările sale sunt 
ratate, trebuie să se corecteze, să repare erorile şi 
bineînţeles, pentru aceasta, trebuie să sufere. 


Veţi spune: „Dar atunci, acţionând, comitem în 
mod obligatoriu erori şi deci, va trebui să suferim 
pentru a le repara, nu e mai bine să nu facem nimic?” 
Nu, trebuie să acţionăm. Evident, veţi suferi dar veţi 
învăţa, veţi evolua... şi într-o bună zi nu veţi mai suferi. 
Când veţi fi învăţat să lucraţi corect, nu va mai fi 
kharmă. Faptul că fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare 
cuvânt declanşează anumite forţe care antrenează 
consecinţe, este de la sine înţeles. Dar să admitem că 
aceste gesturi, aceste cuvinte sunt inspirate de 
bunătate, de puritate, de lipsă de interes: ele vor 
atrage consecinţe benefice, iar aceasta se numeşte 
„dharmă |. 

Dharma este consecinţa unei activităţi ordonate, 
armonioase, benefice. Cel care este capabil să 
întreprindă o asemenea activitate, scapă de legea 
fatalităţii şi se plasează sub legea providenţei. A nu 
face nimic în scopul de a evita toate neplăcerile şi 
suferinţele, nu, nu este soluţia cea mai bună: trebuie 
să fim activi, dinamici, plini de iniţiativă, dar dând 
activităţii un alt mobil decât egoismul şi interesul 
personal. Este singurul mijloc de a scăpa de consecinţe 
dezastruoase. A scăpa de consecinţe, este imposibil: 
vor exista întotdeauna cauze şi consecinţe în orice 
activitate aţi avea; dar, dacă veţi ajunge a acţiona în 
mod dezinteresat, nu vor mai exista consecinţe 
dureroase, ci bucurie, fericire, eliberare. 

Dacă pentru a fi lăsaţi în pace, nu faceţi nimic, nu 
vă veţi dezvolta, nu veţi învăţa nimic, nu veţi câştiga 
nimic. Evident, nu veţi mai comite nici o eroare, dar 
veţi fi o piatră: pietrele nu fac niciodată greşeli! Este 
preferabil să greşiţi, să vă murdăriţi chiar, dar să 
învăţaţi. Cum aţi vrea, când aveţi muncitori într-o 
clădire, să nu cadă câteva picături de ciment sau de 


vopsea? Este imposibil. Trebuie ca să acceptăm petele, 
pentru ca, clădirea să se înalțe şi lucrul să fie făcut. 
După aceea, frecăm, spălăm, ne schimbăm, punem 
alte haine, dar cel puţin, casa este terminată. 

Peter Deunov spunea într-o zi: „Vă voi da la toţi o 
mică carte pentru ca să învăţaţi alfabetul” (noi spunem 
în bulgară „bucvartşe”... iar voi?... abecedar? bun, un 
abecedar)”. După un an vă cer să mi-l înapoiaţi. Unii 
dintre voi îmi dau înapoi acest „bucvartşe „absolut 
curat, impecabil: ei nu l-au deschis, pătat: deci nu au 
învăţat nimic. Alţii din contra, mi-l dau plin de 
însemnări, rupt, ei l-au deschis şi închis de sute de ori, 
l-au transportat peste tot, ba au şi mâncat pe el... Da, 
dar acum ei ştiu să citească!” Şi Peter Deunov 
concluziona: „Eu prefer aşa. „Eram pe atunci foarte 
tânăr şi îmi amintesc că foarte timid l-am întrebat: 
„Dar eu, în ce categorie sunt?” El mi-a răspuns: „Tu? În 
a doua categorie”. Bineînţeles, eram mulţumit, pentru 
că înţelegeam că aşa e mai bine. 

Da, nu ştiu în ce stare îi voi înapoia „bucvartşe-ul” 
dar în orice caz, el m-a clasat în a doua categorie, a 
oamenilor care vor ca lucrul să fie bine făcut... şi este 
adevărat. Câte erori vom comite, câte pete, câtă 
murdărie vom trimite, câte critici şi injurii vom primi, 
ce vreţi, aceasta nu are importanţă. Trebuie să ştim să 
citim, lucrul trebuie făcut, clădirea trebuie terminată. 
lar toţi cei care sunt întotdeauna foarte rezonabili, 
foarte prudenţi, pentru a nu se compromite, nu 
avansează. Atunci, Doamne, unde vor fi aceşti 
oameni ? 

În Apocalipsă este scris: „O, dacă ai fi rece sau în 
clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, 
am să te vărs din gura Mea”. De ce unii preferă să 
rămână călduţi? Nu este loc pentru călduţi. Nu trebuie 


să ne fie frică să greşim. Când învăţaţi o limbă străină, 
dacă nu spuneţi nimic, de frică să nu vă ridiculizaţi 
făcând câteva greşeli, nu veţi învăţa să vorbiţi 
niciodată. Trebuie să îndrăznim să ne ridiculizăm, să 
îndrăznim să facem greşeli, dar să învăţăm să vorbim. 
Ei bine, este acelaşi lucru cu kharma: nu trebuie să fim 
paralizaţi de frica de a comite câteva greşeli pe care va 
trebui să le reparăm. Căci pe măsură ce ne vom 
antrena să dăm actelor noastre un scop divin, nu mai 
provocăm kharmă, ci dharmă, adică darurile şi 
binecuvântarea cerului. 


II. 

Este imposibil să scăpăm de legea cauzelor şi a 
consecinţelor, totul este numai să ştim ce forţe ne 
pregătim să punem în acţiune. De aceea vă voi spune 
că legea cea mai formidabilă pe care ne-a dat-o 
inteligenţa cosmică se găseşte acolo unde nimeni nu o 
caută, acolo unde filozofii, teologii şi moraliştii nu mai 
ştiu să privească: în natură, şi în special în 
agricultură... Da, în agricultură. Toţi agricultorii ştiu că, 
dacă plantează un smochin, nu vor recolta struguri, ci 
smochine şi că dintr-un măr nu vor culege pere. lată 
cea mai mare lege morală: recoltăm ceea ce am 
semănat. 

Putem deci spune că agricultorii au fost primii 
moralişti; ei au fost cei care au înţeles că inteligenţa 
naturii a stabilit aici o lege strictă şi imuabilă: legea 
cauzelor şi a consecinţelor. Apoi, când au observat 
viaţa oamenilor, ei au constatat că regăsesc aceeaşi 
lege: dacă veţi fi cruzi, egoişti, violenţi, într-o bună zi 
această cruzime, acest egoism şi această violenţă vor 
cădea asupra voastră. Această lege se mai cheamă şi 


legea ecoului, legea şocului în sens invers. Glonţul va 
face o curbă şi va reveni să vă lovească. 

Ceea ce aţi semănat, veţi recolta. Dacă studiem în 
amănunt această lege fundamentală, dacă îi lărgim 
semnificaţia, ea devine un sistem bogat şi profund, 
fiindcă fiecare adevăr esenţial are aplicaţii în toate 
domeniile. Explicată în detaliu, această lege dă naştere 
unui întreg sistem filozofic şi iată pentru ce religia este 
atât de bogată acum în legi şi precepte. Dar, în 
definitiv, la originea tuturor acestor legi, există o 
singură lege - nu recoltăm decât ceea ce am semănat 
- căreia, după aceea, i s-au adăugat altele, de 
asemenea veridice, şi care sunt ca o extindere, o 
lărgire în domeniul filozofic. De exemplu vorbele lui 
lisus: „Nu face altuia ceea ce nu vrei să ţi se facă” sunt 
o prelungire a acestei legi. 

Cei care neagă şi resping toate aceste legi 
fundamentale se îndepărtează din ce în ce mai mult de 
adevăr; sufletul lor e sfâşiat de îndoieli şi incertitudini, 
sunt mereu loviți de existenţă. Şi totuşi, adevărul este 
foarte simplu, e în faţa ochilor lor. De ce gânditorii de 
azi nu vor să-l recunoască şi propun tot felul de teorii 
inventate de ei, care sunt în dezacord cu inteligenţa 
cosmică? Cum ei nu mai cred că există o morală 
bazată pe legile naturii, judecata lor este falsă, 
concluziile lor sunt false iar cei care citesc cărţile lor 
sau îi urmează, înghit toate erorile lor şi cad în 
dezordine, în nelinişte şi întuneric. Atunci, atenţie! 
Trebuie să învăţaţi să judecaţi şi să gândiţi. Dacă nu 
aveţi criterii de bază, oricine poate să vă inducă în 
eroare. Fiţi vigilenţi, nu vă lăsaţi influenţaţi de intelecte 
umane neluminate, urmaţi inteligenţa cosmică, care a 
ordonat şi organizat atât de minunat toate lucrurile. 


Chiar dacă nu credeţi în Dumnezeu, nu puteţi să 
nu recunoaşteţi că există o ordine în natură, prin 
urmare o inteligenţă care a creat această ordine. Să ne 
oprim numai asupra faptului că fiecare sămânță 
produce una identică. Cum să nu vedem aici opera 
unei inteligenţe? Numai observând această lege, 
suntem obligaţi să schimbăm viziunea noastră asupra 
lumii. Puteţi să nu credeţi în Dumnezeu, dar nu puteţi 
să nu credeţi că seminţele se reproduc exact, că este 
vorba de o plantă, un arbore, o insectă, un animal sau 
un om... Această lege este absolută, şi ea trebuie să vă 
facă să reflectaţi. Puteţi să vă permiteţi să fiţi ingrat, 
nedrept, crud sau violent dar aşteptaţi-vă că această 
lege va veni mai devreme sau mai târziu să se aplice în 
viaţa voastră, în detrimentul vostru. De exemplu, veţi 
avea un copil sau mai mulţi copii, şi cum vor semăna, 
voi, în primul rând, veţi avea de suferit, prin ei, de 
propriul vostru comportament. Chiar dacă Dumnezeu 
nu există, inteligenţa cosmică este aici, aveţi probe în 
permanenţă. 

Faceţi ce vreţi şi credeţi că nu veţi suporta nici o 
consecinţă... Credeţi ce vreţi, inteligenţa cosmică a 
înscris deja totul. Fiecare gând, sentiment sau act, este 
o sămânță care începe să crească şi dacă v-aţi arătat 
ingrat, nedrept, crud, violent, veţi regăsi într-o zi în 
calea voastră aceleaşi  ingratitudini, aceleaşi 
nedreptăţi, aceleaşi cruzimi, aceleaşi violenţe; ele vă 
vor cădea pe cap 20, 30 sau 40 de ani după aceea, şi 
în momentul acela veţi începe să înţelegeţi că există o 
inteligenţă cosmică care înregistrează totul. 


Citiţi Biblia şi Evangheliile dacă vreţi, lăsaţi profeţii, 
bisericile, templele, dar cel puţin acceptaţi această 
lege care există, irefutabilă: ceea ce semănaţi, 


AL 


recoltaţi. „Cine seamănă vânt, culege furtună” au spus 
înţelepţii care observaseră bine lucrurile. Cât despre 
savanții, gânditorii care vor să respingă acest adevăr, 
ei bine, şi ei la rândul lor vor fi prinşi la înghesuială, 
muşcaţi, este inevitabil, nu vor putea să scape de 
consecinţele actelor lor, şi în acel moment vor înţelege. 
Ei care sunt atât de inteligenţi, cum oare nu văd ceea 
ce este atât de simplu?... Vă voi spune chiar, că 
plecând de la această lege, se pot restabili toate cărţile 
sfinte din lumea întreagă... da, plecând numai de la 
această lege. 

Mulţi spun: „Evident, acest lucru sau altul sunt 
scrise în Biblie, în Evanghelii, dar este oare adevărat că 
Dumnezeu există?” Eu vă voi răspunde că aceasta nu 
trebuie să vă preocupe; nu aveţi nevoie nici măcar să 
ştiţi dacă lisus a existat sau dacă Evangheliile sunt 
autentice sau nu. Luaţi numai această lege, ea ajunge 
pentru a restabili totul şi pentru a vă îndruma către 
adevăr. Vedeţi, explicaţia mea e simplă. In acel 
moment, chiar dacă Dumnezeu nu există, vom fi 
obligaţi să-L inventăm; numai din cauza acestei legi, 
suntem obligaţi să-L inventăm. Atunci pentru ce să ne 
lăsăm influenţaţi de gânditorii la modă care, chipurile 
dezagregă totul? În loc să îndrume oamenii spre lucruri 
simple care există, vizibile, tangibile, ei îi antrenează 
mereu în reflecții şi argumente... „originale”. 
Înţelegeţi! Aceste argumente, deşi sunt contrarii 
adevărului, care este înscris peste tot în natură, sunt 
acceptate, toţi sunt încântați, din moment ce este ceva 
nou, original. 

Morala este o realitate, numai că oamenii nu o văd 
şi discută încă asupra lui Dumnezeu, asupra unui punct 
sau altuia din teologie... E inutil să discutăm, este 
suficient să ştim că totul se înregistrează, totul. Dacă 


natura face ca un arbore să înregistreze în seminţele 
sale proprietăţile, culorile, dimensiunile, gustul şi 
parfumul fructelor, pentru ce nu ar fi făcut-o şi pentru 
om? Natura a reuşit să înregistreze totul, iar morala 
este bazată pe înregistrare, pe memoria naturii. Da, pe 
memorie. Pentru că natura posedă o memorie pe care 
nimic nu o poate şterge. Şi cu atât mai rău pentru cel 
care nu ia această memorie în consideraţie! Ea va 
continua zi şi noapte să înregistreze cacofoniile, stările 
îngrozitoare pe care el le poartă în el şi într-o bună zi, îl 
va muşca, zdrobi, desfiinţa. Nimeni nu poate scăpa de 
această lege, nimeni nu a fost suficient de puternic 
pentru a-i putea scăpa: nici un împărat, nici un 
dictator,  nimeni...În memoria naturii totul este 
înregistrat. 

Atunci, atenţie, tot ceea ce voi faceţi, spuneţi, 
gândiţi, doriţi, se înregistrează în profunzimea celulelor 
voastre şi mai devreme sau mai târziu veţi culege 
fructele vieţii voastre. Numai veghind ca să nu 
propagaţi prin gândurile, sentimentele şi actele voastre 
seminţe tenebroase şi distrugătoare, veţi ajunge a vă 
crea un alt destin. 

Şi să nu credeţi că cei care sunt buni, generoşi şi 
plini de dragoste, primesc întotdeauna în schimb mai 
degrabă răul decât binele. Cei care se grăbesc să tragă 
concluzii propagă stupidităţi spunând: Faceţi bine şi 
veţi recolta întotdeauna răul. Nu, este greşit. Binele 
produce întotdeauna binele, iar răul produce răul. 
Faceţi binele, îl veţi întâlni, chiar dacă nu vreţi. Dacă 
faceţi bine şi vi se întâmplă ceva rău, este pentru că 
sunt încă oameni pe pământ care profită şi abuzează 
de bunătatea voastră. Dar trebuie să aveţi răbdare, 
trebuie să continuaţi, pentru că mai devreme sau mai 
târziu, ei vor fi pedepsiţi, vor fi sugrumaţi de către alţii 


mai puternici şi mai violenţi ca ei, şi atunci, vor 
înţelege, vor avea remuşcări şi vor veni să repare 
greşelile comise faţă de voi. lată cum binele produce 
roade, şi chiar dublu, pentru că în aceste cazuri Cerul 
ţine socoteală de tot ce aţi suferit făcând bine, de 
toate nenorocirile care vi s-au întâmplat, când nu le 
meritaţi ;el ţine cont şi recompensa e dublă. 

Acum, oamenii au nevoie de o ştiinţă solidă, 
completă, veridică, irefutabilă iar eu vă aduc tocmai 
această ştiinţă. Hai, încercaţi să negaţi că recoltăm 
ceea ce am semănat! Toţi, bineînţeles, sunt convinşi 
de adevărul acestei legi, dar numai în planul fizic. Este 
insuficient. Dacă merg mai departe, mai sus, ei vor 
regăsi această lege, pentru că lumea este o unitate: la 
toate etajele, la toate nivelele, se regăsesc aceleaşi 
fenomene, dar sub o formă diferită, de fiecare dată tot 
mai subtilă. 

Tot ce este pe pământ se regăseşte în apă iar tot 
ceea ce este în apă se regăseşte în aer... etc. Cele 
patru elemente sunt supuse aceloraşi legi, dar, dat 
fiind faptul că nu sunt din aceeaşi esenţă şi nici de 
aceeaşi densitate, se constată de la un element la altul 
câteva diferenţe în aplicarea legilor. Ele reacţionează 
mai mult sau mai puţin rapid, mai mult sau mai puţin 
violent, dar sunt exact aceleaşi principii care le 
guvernează. Lumea mintală a omului, de exemplu, 
corespunde aerului: ei bine, în ea găsim aceleaşi 
turbioane şi aceeaşi curenţi ca şi în atmosferă dar sub 
formă mai subtilă, a ideilor şi a gândurilor. Legile lumii 
fizice sunt identice legilor naturii. 

Când un grădinar nu vede crescând ceea ce nu a 
semănat, el nu se revoltă, el este cinstit, drept, el nu 
începe să strige, ci îşi spune foarte simplu: „Ce vrei, 
omule, dacă nu ai avut timp să semeni morcovi, nu vei 


avea morcovi. Dar vei avea salată, pătrunjel şi ceapă 
pentru că pe acestea le-ai semănat”. În aparenţă, 
oamenii sunt foarte instruiți în domeniul agriculturii. 
Da, când e vorba de fructe şi legume, sunt instruiți, dar 
de îndată ce e vorba de domeniul sufletului, al gândirii, 
ei nu mai ştiu nimic, cred că vor recolta fericirea, 
bucuria, pacea, chiar dacă vor semăna violenţă, 
cruzime, răutate. Ei bine nu, ei vor recolta la rândul lor 
violenţa, cruzimea, răutatea. Şi dacă în acel moment, 
ei încep să se agite, să fie furioşi revoltați, asta 
dovedeşte că nu sunt buni agricultori! 

Prima regulă a moralei este de a nu vă lăsa 
niciodată în prada unui gând, unui sentiment sau al 
unui act care să fie periculos sau nociv pentru alţii, 
pentru că veţi fi obligaţi să-l recoltaţi şi să-l „mâncaţi” 
şi dacă acesta este o otravă, voi veţi fi cei dintâi 
otrăviţi! În momentul în care veţi lua aceasta ca o 
regulă absolută, veţi începe a vă perfecționa. Ştiu bine, 
ceea ce îi împiedică deseori pe oameni să înţeleagă, 
este încetineala cu care se manifestă legile: nici binele 
nu vine imediat, nici răul. Un om nu încetează să 
încalce legile şi totul merge bine pentru el, în schimb 
un altul, care este cinstit, care face bine, nu întâlneşte 
decât dificultăţi; atunci, evident toţi trag concluzia că 
nu există dreptate. Fiinţele umane nu cunosc motivul 
acestei încetineli în recompense şi în pedepse. Ei îşi 
pun întrebări şi îşi spun: „Dacă legile ar acţiona mai 
repede, ar fi mai bine, pentru că am fi de îndată 
corectaţi sau recompensaţi şi am înţelege”. 

Ei bine, eu cunosc cauza acestei încetineli. Ea 
arată bunătatea şi clemenţa inteligenţei cosmice care 
vrea să dea oamenilor timpul de a face experienţe, de 
a reflecta, şi chiar de a regreta... de a se ameliora şi a 
şterge erorile. 


Dacă legile ar veni să ne pedepsească imediat 
pentru greşelile noastre, am dispărea, nu am putea nici 
măcar să ne ameliorăm. Cerul ne dă deci timp, 
trimiţându-ne pe ici pe colo câteva mici inconveniente 
pentru a ne face să reflectăm, şi noi avem astfel 
posibilitatea să reparăm. 

Cât priveşte pe cel care face bine, acesta nu este 
nici el imediat recompensat, şi este mai bine aşa; dacă 
ar primi imediat o recompensă, ar începe să se lase pe 
tânjeală, şi în acel moment ar transgresa toate legile. 
Atunci Cerul îl lasă să se întărească pentru a se afirma 
puţin, pentru a se cunoaşte; nu îi dă totul imediat 
pentru a vedea până la ce punct va continua să facă 
bine. Deci, vedeţi, sunt nişte motive pentru această 
încetineală. Dar că binele aduce într-adevăr bine, 
aceasta este absolut, iar că răul se termină... foarte 
rău, este de asemenea absolut! Ceea ce este greu de 
ştiut este timpul necesar pentru ca aceste consecinţe 
să se producă. 

Evident, pentru a continua să faci bine atunci când 
lumea întreagă se prăbuşeşte, câtă forţă, câtă putere, 
câtă voinţă, câtă decizie, câtă credinţă trebuie să 
avem! Şi acest lucru este plin de merit pentru că, în 
alte condiţii, e prea uşor să crezi în bine şi să continui 
în acest sens; totul este agreabil, totul este 
binefăcător, totul este uşor. Nu, nu, acum, când 
situaţia se înrăutăţeşte, este meritoriu să continuăm, 
fără a ne lăsa influenţaţi de condiţiile exterioare. Un 
Iniţiat, un discipol, încearcă întotdeauna să conteze pe 
puterea spiritului său. Chiar şi în cele mai grele condiţii 
el încearcă întotdeauna să deştepte în el puterile 
voinţei, a binelui şi a luminii. Aici se cunoaşte un 
adevărat spiritualist. Prin vorbe, bine înţeles, mulţi 
oameni pot să treacă drept spiritualişti, dar la cele mai 


mici inconveniente, ei vor fi de îndată la pământ. 
Atunci, unde este forţa spiritului? 

Fiecare aşteaptă ca toată lumea să fie delicată, 
amabilă, răbdătoare şi indulgentă cu el. Da, dar cum se 
poate obţine aceasta? Trebuie început prin a fi tu însuţi 
delicat, amabil, răbdător şi indulgent. Dacă vreţi ca 
ceilalţi să se comporte bine cu voi, trebuie să începeţi 
voi înşivă să vă comportaţi bine. Veţi spune: „Dar noi 
ştim aceasta!” Da, în teorie numai; există încă milioane 
de oameni pe pământ care se dovedesc a fi grosolani, 
duri, cruzi şi care se miră văzând pe alţii ripostând. Ei 
sunt convinşi că ceilalţi trebui să se supună şi să se 
plece voinței lor. Priviţi comportamentul lor: «i 
aşteaptă să obţină satisfacţii prin mijloace absolut 
contrarii aceea ce doresc şi invers, ei nu cred că 
semănând blândeţea, dragostea, bunătatea, vor obţine 
la rândul lor dragoste, blândeţe, bunătate. Şi totuşi, vă 
asigur, chiar dacă cineva se dovedeşte a fi rebarbativ 
sau rău cu voi, continuaţi să-i trimiteţi gânduri bune, la 
un moment dat el va capitula. 

Pentru a obţine afecţiune, încredere, trebuie să le 
chemaţi”. Dar le chemăm şi ele nu vin!” Nu, când spun 
să „le chemaţi”, aceasta înseamnă: să le produceţi. 
Când produceţi stări bune în voi înşivă, puteţi fi siguri, 
sută la sută, că le veţi regăsi la ceilalţi. Numai 
producându-le în voi înşivă, le veţi atrage. Toată magia 
este aici. Atunci, încercaţi: dacă vreţi să primiţi ceva 
care vă place foarte mult, încercaţi mai întâi să daţi. 
Nu putem să primim ceea ce nu am dat. Veţi spune: 
„Dar nu este adevărat, există persoane foarte bogate, 
foarte sus plasate, care nu dau nimic altora, care sunt 
închise, dispreţuitoare şi totuşi ele primesc fără 
încetare respect, stimă, onoruri... „. Aceasta este pur şi 
simplu pentru că ele au dat într-o altă încarnare iar 


acum primesc. Dar dacă ele vor continua să fie 
mândre, dispreţuitoare şi fără dragoste, ele vor primi 
exact acelaşi lucru mai târziu, prin alţii. 

Secretul reuşitei, secretul fericirii este de a 
manifesta ceea ce doriţi să aveţi. Dacă doriţi surâsuri, 
priviri binevoitoare, daţi surâsuri, şi priviri binevoitoare. 
Dacă vreţi ca Cerul, un înger, să vină să vă instruiască, 
găsiţi pe cineva mai puţin instruit decât voi şi începeţi 
să-l daţi un pic de lumină; imediat, aceasta se reflectă 
în lumea în lumea invizibilă şi veţi atrage deja spirite 
luminoase pentru ca acestea să facă acelaşi lucru cu 
voi. 

Ei da, această lege este formidabilă şi se poate 
utiliza în multe domenii. A surâde şi a primi un surâs, 
este puţin. Aţi dăruit un surâs şi l-aţi primit înapoi. Aţi 
fost drăguţi şi amabili, alţii au fost drăguţi şi amabili cu 
voi, este, bine, este un lucru bun; v-aţi prezentat 
civilizat, e de la sine înţeles, e necesar, sunteţi 
bucuroşi. Dar trebuie să aplicaţi această lege în alte 
regiuni, pentru ca ea să provoace rezultate şi mai 
formidabile decât un surâs, o strângere de mână, o 
privire sau câteva cuvinte amabile, aşa în trecere. 
Putem să punem în mişcare tot universul cu această 
lege, şi acesta este lucrul cel mai interesant: de a 
putea ajunge departe, foarte departe, de a putea 
mişca regiunile din spaţiu... 

Voi nu puteţi recolta altceva decât fructele 
corespunzând seminţelor pe care le-aţi semănat. 
Acum, după ce au fost furtuni, sau soarele a bătut prea 
puternic şi că totul a ars, că nu a plouat sau că păsările 
sau cârtiţele au mâncat seminţele voastre, aceasta 
este o altă problemă. E vorba de accidente care nu 
schimbă nimic din realitatea legii. Ceea ce sămânţa 
posedă în înăuntrul ei, nu se poate schimba. O putem 


împiedica să facă fructe, dar nu putem să-i schimbăm 
natura. Or, eu vă vorbesc despre natura seminţei. 

Deci, dacă sunteţi mereu amabili, drăguţi, politicoşi 
şi nu vi se răspunde cu aceeaşi monedă, acestea sunt 
detalii ;altfel, trebuie văzut şi de la cine vine, în ce 
condiţii... Poate sunteţi prea bun, prea milos, prea 
generos, prea de bună credinţă şi atunci bineînţeles 
sunteţi deja clasat în categoria imbecililor şi înduraţi 
convențiile pasagere ale oamenilor. Dar aceasta nu 
vrea să spună nimic, nu va dura, pentru că oamenii şi 
condiţiile variază, pe când legile sunt imuabile. Şi când 
din nou adevăratele valori sunt restabilite, totul va 
reveni la locul său şi veţi recolta ceea ce aţi semănat. 

Pentru moment, evident, trebuie să fii un crud 
pentru a fi apreciat, trebuie să striveşti pe ceilalţi să-i 
scuturi: atunci veţi fi considerat ca cineva foarte 
interesant, dar nu este pentru eternitate, şi după un 
timp un alt crud vine să vă biciuiască. Nu trebuie să vă 
lăsaţi impresionați de o situaţie care nu este decât 
momentană: după un timp se vede întotdeauna că un 
violent este torturat de unul şi mai violent ca el. 

Atunci, nu vă grăbiţi să căutaţi obiecţiuni. Eu 
cunosc mai bine decât voi tot ceea ce mi se poate 
obiecta. Nici nu aştept ca ceilalţi să mă întrebe: „Da, 
dar atunci...pentru ce aceasta...pentru ce cealaltă?” Eu 
însumi sesizez argumentele mele, pe care le atac şi 
dacă rezistă la tot ce fac, atunci spun: „Este aur! Este 
aur, deci este un adevăr”. Şi argumentele care nu 
rezistă? Ei bine, nu rămâne decât să fie îngropate: 
„Amin...aici odihneşte!... ,„ 

Acum vă voi da o imagine. Închipuiţi-vă o pădure 
splendidă, cu animale, cu păsări, cu arbori în floare şi 
plini de fructe de toate felurile. E o bogăţie! Numai că, 
există un inconvenient: ea este înconjurată de ziduri 


foarte înalte şi foarte groase care o fac să fie 
inaccesibilă. Pe aceste ziduri au fost puse chiar cioburi 
de sticlă şi sârmă ghimpată. Şi peste toate acestea, 
această pădure este periculoasă din cauza animalelor 
care se plimbă în ea: urşi, lei, tigri care se vor regala 
cu imprudentul care ar veni să se aventureze pe aici. Ei 
da, dar voi aveţi nevoie de aceste fructe, cum să 
faceţi?... Deodată descoperiţi nişte maimuțe în arbori. 
lată, sunteţi salvaţi. Luaţi un coş cu portocale, de 
exemplu, vă apropiaţi de zid şi începeţi să aruncaţi, 
una câte una, portocalele în maimuțe... Şi cum 
maimuța imită perfect, ele iau fructele din arbori, o 
mare cantitate şi vi le aruncă. Nu vă mai rămâne decât 
să le culegeţi şi să plecaţi cu coşul plin de fructe. 
Secretul este deci de a arunca cu portocale în 
maimuțe. 

Veţi spune: „Dar ce fel de poveste mai e şi asta?” 
Ca şi cum am avea ocazia să mergem în faţa unui zid 
şi să aruncăm cu portocale în maimuțe. Aceasta este 
doar o imagine. Nu aţi văzut niciodată un om care 
însămânţează un câmp? El aruncă cu portocale în 
maimuțe; numai că aceste portocale sunt minuscule 
iar maimuţele sunt ascunse niţel mai jos în pământ... 
Când semănătorul a terminat, el pleacă liniştit iar când 
revine, câteva luni mai târziu, el strânge recolta pentru 
a-şi umple grânarele. 

„A bine! veţi spune, dacă e aşa, am înţeles”. Nu, 
nu aţi înţeles nimic încă, nu aţi descifrat imaginea. Aici, 
maimuţele sunt forţele naturii; că sunt sub pământ sau 
în arbori, aceasta nu are importanţă, e un simbol. Și 
iată acum explicaţia: universul, pe care Dumnezeu l-a 
creat, este o pădure care cuprinde toate bogăţiile. 
Zidurile sunt obstacolele care împiedică omul să le 
atingă; maimuţele sunt creaturile lumii invizibile; 


portocalele sunt lumina şi dragostea pe care decideţi 
să le proiectaţi prin gândurile şi sentimentele voastre. 
Dar atunci ce se întâmplă? Câtva timp mai târziu, 
creaturile lumii invizibile fac acelaşi lucru ca şi voi, şi 
vă vor trimite însutit, adică binecuvântări. Dar dacă le 
trimiteţi acreala voastră, acestea vă vor fi şi ele 
retrimise într-o bună zi. 

„Cum aţi semănat veţi recolta”, adică: după felul 
cum acţionaţi în prezent, vă pregătiţi deja viitorul. In 
fiecare clipă prin munca voastră interioară, vă orientaţi 
viitorul. Îndată ce luaţi o decizie, bună sau proastă, vă 
orientaţi viitorul în sensul bun sau rău. 

Închipuiţi-vă că aţi decis astăzi a servi pe 
Dumnezeu, a ajuta pe oameni, de a nu vă mai lăsa 
influenţaţi de natura voastră inferioară: imediat, 
viitorul vostru devine frumos, luminos, puternic, toate 
splendorile vă sunt rezervate. De ce nu le trăiţi? Pentru 
că trecutul vă ţine încă. Dar dacă lucraţi menţinând 
mereu aceleaşi decizii, aceeaşi direcţie, încetul cu 
încetul trecutul se lichidează şi într-o bună zi veţi primi 
moştenirea divină. Dar iată că voi decideţi din nou să 
trăiţi o viaţă egoistă, totul se schimbă: vă preparaţi un 
alt viitor, plin de suferinţă şi deziluzii. Bineînţeles, în 
imediat veţi continua a vă bucura, a face afaceri, 
prezentul rămâne acelaşi pentru că aveţi câteva 
rezerve şi nu vedeţi viitorul sumbru care vă aşteaptă. 
Dar când rezervele vor fi epuizate, acest viitor 
îngrozitor va veni dintr-o dată. Viitorul este uşor de 
creat, dar trecutul este dificil de şters. 

Vă voi da o altă imagine. Vreţi să plecaţi în 
călătorie şi ezitaţi între Nisa şi Moscova. In sfârşit, vă 
decideţi pentru Nisa, să spunem: din acel moment, 
drumul prin care veţi trece este determinat, peisajele, 
staţiunile, întâlnirile... În momentul în care plecaţi în 


această direcţie, totul este calculat, trebuie să urmaţi 
un itinerariu fixat dinainte. Nu voi aţi creat aceste 
peisaje, existenţa lor nu depinde de voi, ceea ce 
depinde de voi este alegerea direcţiei. 

Noi nu creăm viitorul. Când se spune că omul îşi 
creează viitorul, este o manieră de a vorbi, e mai 
corect să spunem că a ales direcţia. Veţi spune „Am să 
iau drumul acesta”, de acord, dar nu voi veţi crea 
regiunile şi oamenii pe care îi veţi întâlni în acest drum. 
Sunt regiuni şi entităţi create de Dumnezeu de mult 
timp. Noi nu ne creăm soarta cea rea, noi ne 
îndreptăm spre ea: nisipuri mişcătoare, bălți, păduri 
periculoase... Noi decidem numai de orientarea 
noastră, asta e totul. Şi dacă e vorba de un viitor 
splendid, e acelaşi lucru: noi decidem numai să 
mergem către el, el este acolo, ne aşteaptă. In spaţiu 
există mii de regiuni sau de sfere populate de o 
infinitate de creaturi şi, depinde de decizia noastră, 
dacă ne înălţăm sau coborâm pentru ale vizita. 

Toate nenorocirile şi toate bucuriile există deja, 
alţii le-au cunoscut înaintea noastră, ele sunt create de 
mult; depinde numai de noi să decidem în spre ce ne 
îndreptăm. De aceea trebuie să decideţi acuma de a 
schimba direcţia şi a vă orienta spre regiunile din 
Paradis pe care Dumnezeu le-a creat pentru voi de o 
eternitate. 


CAP. II - Vei separa subtilul de solid 


Încă din copilărie, majoritatea oamenilor ştiu că 
atunci când mănâncă fructe, peşte, stridii, melci, 
trebuie să înlăture coaja, sâmburii, oasele, cochiliile. 
Când iau brânza, automat înlătură coaja. Ei sunt 
convinşi de necesitatea de a elimina din hrană 


elementele indigeste sau dăunătoare, şi chiar au 
inventat procedee ca rafinarea, sterilizarea, 
pasteurizarea... 

Inlăturând, separând, aruncând mereu partea 
necurată sau necomestibilă a hrănii, oamenii au făcut 
deci un pas enorm pentru a nu semăna cu animalele. 
Numai că ei nu au înţeles că există încă alte domenii 
unde trebuie curăţit, spălat, eliminat, făcută o triere, 
separat utilul de inutil, ceea ce este pur de impur. În 
domeniul gândurilor şi ale sentimentelor, există şi aici 
o hrană pe care o absorb şi o digeră, dar aici ei sunt ca 
pisicile :înghit pielea şi intestinele, adică tot ceea ce 
este impur şi nociv. Sunt multe progrese de făcut 
pentru a învăţa să triem hrana psihică cum o facem 
pentru hrana fizică. 

In Tabela de Smarald e scris: „Vei separa subtilul 
de solid „adică purul de impur. Evident, spunând 
aceasta Hermes Trismegistul mergea mult mai departe 
pentru că el vorbea de piatra filozofală. Este exact 
acelaşi principiu. Se separă purul de impur ca atunci 
când se extrag aurul şi pietrele preţioase din minereul 
lor. De altfel, toată viaţa e bazată pe acest principiu de 
separare, de triere, toate industriile, toate meseriile. 
Peste tot în magazine, în alimentare, pentru diamante, 
pentru pietre preţioase...se face o triere. Concursurile, 
examenele nu sunt altceva decât trieri iar când e vorba 
de alegerea unui general sau unei Miss Mode, este şi 
aici o triere de făcut. Dar în viaţa interioară, nu se ştie 
dacă trebuie de asemeni separat, eliminat, triat. 

Întrebaţi pe diverşi oameni, chiar instruiți, ce 
gânduri şi sentimente nocive pot să introducă boala şi 
dezagregarea omului, nu ştiu. Pentru ei, toate 
gândurile şi toate sentimentele sunt aproape 
echivalente. Ei nu se îndoiesc că şi aici, e o distincţie 


de făcut ca pentru alimente sau combustibile pe care 
le clasăm după calitatea lor :prima calitate, a doua 
calitate... 

În trecut se utiliza, pentru a ne încălzi şi lumina, 
materiale de o calitate atât de inferioară că ele făceau 
fum, ne ustura ochii, miroseau urât... oamenii erau 
aproape asfixiaţi! În schimb ce acum, se utilizează 
electricitatea, de exemplu, care nu face deşeuri şi nu 
produce fum. Chiar pentru cărbune se ştie că există 
mai multe calităţi: de la cel care dă multă căldură şi 
puţine deşeuri, până la cel care dă puţină căldură şi 
multe deşeuri. Oricare materie combustibilă: cărbune, 
lemn, petrol, benzină, paie conţine (dar în proporții 
diferite, şi acesta este aspectul important) câteva 
elemente necombustibile. Fiecare materie este deci de 
o anumită calitate, mai bună sau mai puţin bună, de 
aceea trebuie totdeauna făcută o alegere. Pentru 
sentimente este acelaşi lucru. 

Sentimentele sunt comparabile cu combustibilele, 
dar cum nu sunt toate de calitatea cea mai bună, ele 
nu pot să producă cea mai bună lumină, cea mai bună 
căldură, sau cea mai bună forţă de mişcare. Deci, ca şi 
pentru hrană, anumite sentimente pot fi „mâncate” iar 
altele trebuiesc aruncate, pentru că în ele s-a strecurat 
un deşeu, o murdărie pe care trebuie s-o înlăturăm 
pentru ca stomacul astral să o poată digera. 
Presupuneţi că sunteţi mâniat sau că aveţi sentimente 
de gelozie, de ură, de răzbunare, ce vor produce ele? 
Oh! Desigur, căldură, dar de asemeni mult fum, multe 
deşeuri, care vă vor otrăvi. lată ceea ce trebuie să ştiţi. 
Evident, în ştiinţa oficială, nu există o materie care 
studiază în detaliu sentimentele pentru a le clasa. 
Oricare sentiment hai! îl mâncăm, ne regalăm, fără să 
ne gândim la rezultatele pe care le va produce. Pentru 


gânduri e acelaşi lucru :nu se face nici o diferenţă între 
ele, nu există nici o scară de valori. 

Toţi cei care cred că pot să dea frâu liber celor mai 
excentrice pasiuni şi dorinţe sunt în realitate nişte 
ignoranţi care nu au studiat niciodată fiinţa umană 
pentru a şti cum a fost creată, la origine, în atelierele 
Domnului. Ei ştiu numai că exisă un stomac, un sex, 
atunci bineînţeles, trebuie să le satisfacem. Sunt de 
acord, dar nu trebuie făcut totuşi un triaj? Evident 
tinerii vor spune: „A! nu, nici un triaj!” Dar dacă 
acceptă să facă triaj pentru mâncare, pentru ce nu vor 
să admită că îngurgitând la întâmplare orice sentiment 
sau orice plăcere, se vor îmbolnăvi ? 

Omul mănâncă pâine, fructe, legume, peşte, carne, 
etc... Ei bine, în domeniul sentimentelor, există 
aceleaşi varietăţi şi aceeaşi bogăţie de hrană ca şi în 
planul fizic. Unele sentimente sunt mezeluri, brânză, 
ţuică ;iar altele sunt vin, fructe sau legume ;dar cum 
oamenii nu cunosc această lume a sentimentelor, ei 
mănâncă orice şi apoi sunt bolnavi. Trebuie deci ca ei 
să înveţe să nu se mai hrănească cu alimente care îi 
otrăvesc: mânia, răutatea, gelozia şi îndeobşte 
dragostea prea senzuală, căci în această dragoste, 
intră un număr foarte mare de elemente nocive. 

Veţi găsi întotdeauna la oameni dorinţe care fierb, 
cele mai răspândite în lume, nu lipsesc nicăieri. Dar 
ceea ce e rar, aproape de negăsit, este cuminţenia, 
care permite să se facă o alegere, pentru a nu păstra 
decât pe acelea care nu vor împiedica evoluţia lor. Ori, 
această înţelepciune este cea mai prețioasă, dar 
oamenii nu o caută, nu o vor. Ei spun: „Dacă suntem 
cuminţi, vom fi obligaţi să renunţăm la anumite bucurii, 
la anumite plăceri, şi noi nu avem chef să ne privăm. 
„A spune un asemenea lucru este a recunoaşte că sunt 


ignoranţi şi stupizi, pentru că, din contra, ei ar fi mult 
mai fericiţi dacă ar avea înţelepciunea pentru a 
discerne natura sentimentelor lor şi a face un triaj. 
Cum vor putea să găsească fericirea, fiind orbi? Când 
nu vezi nimic, când nu prevezi nimic pentru a te 
proteja, eşti la cheremul oricui. Nu vă imaginaţi că 
fericirea va veni dacă sunteţi orbi. Este ca şi cum vi s- 
ar fi dat un sac închis şi vi s-ar spune: „Hai, băgaţi 
mâna în sac, sunt de toate înăuntru, luaţi ce vă 
convine. „Şi iată că voi băgaţi mâna fără să priviţi, o 
viperă vă muşcă şi muriţi. Credeţi-mă, dacă sunteţi 
orbi va fi întotdeauna o viperă pentru a vă muşca. 
Dincolo de corpul fizic, omul mai posedă alte 
corpuri de materie subtilă :corpul eteric, astral, mental, 
cauzal, budic, atmic. Dând frâu liber pasiunilor, omul 
mişcă curenţii din planul astral unde se găsesc 
entităţile cele mai monstruoase şi fără să vrea, atrage 
aceste entităţi care vin să cotropească umanitatea. 
Această ignoranță a oamenilor, în ceea ce priveşte 
propria lor structură şi schimburile pe care le fac fără 
încetare cu toate făpturile invizibile din alte regiuni ale 
universului, este cauza celor mai mari nenorociri. De 
aceea discipolul care ştie, cum a fost construit în 
atelierele Creatorului şi că este în permanentă relaţie 
cu locuitorii din alte planuri, devine conştient de 
necesitatea de a face un triaj :el elimină anumite 
elemente, închide uşile forţelor ostile şi nu le deschide 
decât forţelor benefice, armonioase, constructive. 
Dragii mei fraţi şi surori, trebuie să ştiţi că corpul 
vostru va fi construit cu materialele pe care le 
absorbiți. Deci, dacă aceste materiale nu sunt pure, 
veţi fi impuri ;dacă aceste materiale sunt nocive, veţi fi 
bolnavi. lată o lege absolută, nu numai în planul fizic 
dar şi în planul psihic. Cum trebuie să fiţi atenţia nu 


mânca decât alimente bine curățate şi spălate, de 
asemeni cu gândurile şi sentimentele voastre, trebuie 
să fiţi atenţi, zi şi noapte, să supravegheați tot ce intră 
în voi. 

La graniţele fiecărei ţări se pun vameşi pentru a 
verifica cine intră şi cine iese. Aveţi şi voi vameşi la 
graniţa ţării voastre pentru a împiedica tot ce este 
periculos şi nociv să treacă? Ei nu! Atunci, intră oricine, 
venind de oriunde, şi voi sunteţi otrăviţi. Puneţi 
grăniceri şi la fiecare gând care vine, spuneţi de 
îndată: „Aşteaptă un pic, de unde vii tu? Care sunt 
culorile tale? Ce îmi vei aduce dacă te accept?” În felul 
acesta trebuie să prevedeţi consecinţele catastrofale 
ale unui gând care a venit să vă viziteze, şi să-l 
alungaţi. 

Triajul este o întreagă ştiinţă. Gândurile şi 
sentimentele nu sunt toate făcute din aceleaşi 
materiale, între ele există o gradaţie, şi cu cât mai mult 
vă înălţaţi ca să căutaţi aceste materiale, cu atât sunt 
mai pure. De altfel, aceasta este deja adevărat în 
planul fizic: se constată adesea că ceea ce este pur şi 
uşor urcă, în schimb ce e impur şi greu se depune la 
fund ca drojdia şi mâlul. 

Cu cât materialele sunt mai pure, cu atât sunt mai 
rezistente. De aceea, construiți corpul vostru cu 
materialele cele mai pure şi veţi rezista la suferinţe, şi 
chiar la moarte, pentru că materia de care dispuneţi va 
fi de o asemenea calitate că nici suferinţele, nici 
moartea nu vor avea impact asupra lui. Chiar şi 
diavolul nu se poate agăța decât dacă găseşte 
slăbiciuni şi vicii la cineva, deci materiale impure. Dacă 
omul suportă atâtea evenimente dezagreabile în viaţă 
este pentru că a dat forţelor răului posibilitatea de a se 
agăța de el şi de a pătrunde în el. 


V-am spus întotdeauna că nu îmi place să citesc 
cărţi pentru că nu în cărţile oamenilor găsesc cele mai 
mari adevăruri din existenţă, ci în cartea naturii vii 
unde văd că Inteligența cosmică a înscris totul. lar 
ceea ce vă spun astăzi, l-am descoperit la insecte, la 
furnici, la gândaci, la ploşniţe. Când o casă este bine 
curățată, nici o insectă nu vine. Dar lăsaţi câteva 
murdării, hrana putrezeşte şi insectele vin. Cum au 
ştiut ele că aici era ceva de ros pentru ele? Şi de ce 
puricii şi ploşniţele nu muşcă decât pe anumite 
persoane? Pentru că sângele lor conţine deşeuri care 
sunt o hrană excelentă pentru aceste insecte; lor nu le 
place decât ceea ce este impur, ceea ce este purnu le 
convine de loc. 

Dacă nu vreţi să vă năpădească aceste insecte, 
curăţaţi-vă casa; dacă nu voiţi să fiţi muşcaţi, 
purificaţi-vă sângele şi dacă nu voiţi să lăsaţi să intre în 
voi spirite răufăcătoare, nu le preparaţi hrana. 
Evangheliile prezintă cazuri de creaturi stăpânite de 
demoni. De ce? Pentru că aceştia au găsit în ei o hrană 
impură care le convenea. De aceea, lisus care gonea 
demonii, spunea celui pe care îl salva: „Du-te şi nu mai 
păcătui!” Adică: nu mai lăsa să pătrundă impurități în 
tine. 

Pe cât este de necesar omului, pentru sănătatea 
lui, pentru frumuseţea lui şi chiar pentru inteligenţă 
alegerea unei hrane spirituale, tot viitorul lui va 
depinde de aceasta. Calitatea elementelor pe care le 
absoarbe vor face din el un om de elită sau, din contra, 
o brută sau un criminal. 


Cap. III - Evoluție şi creaţie 


De la începutul evoluţie sale, omul s-a arătat 
dornic de a crea, cum o mărturisesc descoperirile 
arheologice, care au fost făcute asupra civilizaţiilor 
cele mai primitive. Şi chiar, din fragedă copilărie, 
copilul vrea să construiască, să deseneze, să 
coloreze... Putem spune că printre instinctele cele mai 
puternice, cele mai tenace pe care le posedă omul, se 
găseşte această necesitate de a fi un creator şi de a 
semăna astfel cu Tatăl său ceresc. 

Arta este o probă că această dorinţă pe care o 
simte orice om de a fi un creator nu se limitează la 
creaţia copiilor, la o simplă reproducere pentru a 
conserva specia. Ea se manifestă ca o nevoie de a 
merge mai departe, de a face un pas în plus, pentru a 
găsi ceva mai frumos, mai subtil, mai perfect. Puterea 
creatoare a omului rezidă la un nivel mai înalt decât 
cel al conştiinţei sale elementare; ea se găseşte într-o 
parte a sufletului său, care se manifestă în acel 
moment ca facultate de explorare, de contemplare a 
realităţilor care îl depăşesc şi de captare a elementelor 
acestora. A crea înseamnă a se auto-depăşi, a se 
depăşi. 

Dacă anumiţi inventatori au reuşit să facă 
descoperiri atât de revoluţionare, este pentru că ei au 
ştiut să se ridice până în domeniul imaginaţiei, şi mai 
sus încă, până la cel al intuiţiei, pentru a capta idei 
imagini, pe care le-au retranscris după aceea şi 
realizat. Ştiinţa oficială nu a explorat încă posibilităţile 
de intuiţie nici natura acestei facultăţi care, ca o 
antenă sau un radar, poate prevedea, prezice, şi 
proiecta în viitor. Când unii savanţi care sunt la 
jumătatea drumului între ştiinţa oficială şi ştiinţa 
ezoterică, lansează din timp în timp idei mai avansate, 
nu sunt crezuţi, ei sunt respinşi, criticaţi ;dar, mai 


târziu, oamenii sunt obligaţi să recunoască că aceştia 
au fost mari precursori. 

Această facultate de a imagina pe care o posedă 
omul este într-adevăr creatoare, şi dacă el ştie cum să 
o purifice şi să o cultive într-o stare de claritate şi de 
luciditate perfectă, ea este capabilă să-l facă să 
descopere realități care nu au fost niciodată 
întrevăzute până acum. Toţi inventatorii au petrecut 
ore întregi scufundaţi în cercetările şi meditaţiile lor şi 
nu se poate nega că intuiţia lor a fost o facultate într- 
adevăr autentică. lar noi, aici, într-o şcoală iniţiatică, 
facem exact acelaşi lucru ca ei, dar în mod conştient, 
în cunoştinţă de cauză, cu diferenţa că imaginaţia 
noastră nu este orientată spre descoperiri fizice, 
chimice, tehnice, ci interioare, spirituale. Nouă de 
asemenea, ea ne permite să facem descoperiri pe care 
mulţi nu pot nici măcar să le bănuiască. 

V-am spus-o deja în alte conferinţe că putem 
considera imaginaţia ca pe o femeie interioară care 
aduce pe lume copii reuşiţi sau rataţi, aceasta depinde 
de calitatea germenilor pe care i-am dat. Dacă aceşti 
copii fac prostii, stricăciuni tatăl este obligat să 
plătească amenzile şi câteodată este urmărit, pedepsit 
şi deposedat în locul copiilor. In schimb, dacă aceşti 
copii capătă premii, tot tatăl primeşte toate onorurile. 
Veţi spune: „Dar care sunt aceşti copii ?” Sunt 
gândurile şi sentimentele noastre, iar tatăl, suntem noi 
înşine. lată încă un domeniu foarte vast de studiat şi 
de aprofundat, dar ca să nu mă îndepărtez, voi reveni 
la esenţialul subiectului. 

Deci, acest instinct de creaţie pe care îl purtăm în 
noi toţi, ne îndeamnă să depăşim posibilităţile noastre 
ordinare şi ne pune în contact cu alte regiuni, alte lumi 
umplute de existenţe eterice, subtile, luminoase. ŞI 


graţie acestei părţi din noi înşine care a reuşit să se 
deplaseze şi să meargă mai departe pentru a capta 
anumite elemente cu totul şi cu totul noi, vom putea să 
creăm copii care ne sunt superiori sau capodopere 
care ne depăşesc. Pentru că, deseori, creaţia este mult 
mai frumoasă decât autorul ei. Vedeţi aici un omuleţ 
mic, de nimica, dar acest omuleţ a produs o operă 
gigantică, demnă de un uriaş, de un titan! Această 
parte subtilă din el însuşi, care are facultatea de a se 
deplasa, a ajuns să meargă foarte departe, foarte sus, 
unde ea s-a îmbogăţit acumulând elemente noi, iar 
apoi când s-a pus pe lucru, din mâinile lui a ieşit o 
operă nemaivăzută, prodigioasă, de care toată lumea 
este înmărmurită. 

Dacă toţi oamenii au nevoie să creeze, din 
nefericire puţini sunt capabili să devină adevăraţi 
creatori în planul spiritului. Foarte puţini se ridică până 
la acest nivel şi ştiu că, pentru a produce opere 
sublime trebuie să cunoască anumite legi şi să se 
exerseze într-un mod special. Care este acest mod, 
veţi pricepe îndată... 

Cum se face că pământul care este tern, gol şi 
steril iarna, se acoperă primăvara de o vegetaţie atât 
de frumoasă şi colorată: iarbă, flori, arbori şi fructe? 
Pentru că în această epocă el este mai mult expus la 
soare şi începe să primească de la el anumite 
elemente. El se pune pe treabă şi se depăşeşte, el dă 
„capodopere” extraordinare, colorate, dulci şi 
parfumate pe care le oferă tuturor creaturilor. Deci, 
dacă omul vrea să creeze şi să producă opere 
remarcabile trebuie şi el la rândul lui să găsească un 
soare, o creatură mai puternică şi mai inteligentă 
decât el cu care să se poată uni şi să facă schimburi. 


Înţelegeţi acum de ce noi mergem dimineaţa să 
privim răsăritul soarelui: pentru a învăţa să creăm 
opere care să-i semene, opere noi, limpezi, pline de 
lumină, de căldură, de viaţă. Dar, în realitate, soarele 
este aici un simbol... un simbol al lui Dumnezeu de 
care trebuie să ne apropiem pentru a ne uni cu El, 
pentru că numai graţie acestor schimburi cu Domnul, 
vom deveni creatori ca el. Aceasta este raţiunea 
rugăciunii, a meditaţiei, a contemplaţiei şi tuturor 
exerciţiilor spirituale. Dar neştiind dacă aceasta este 
clar pentru voi, voi încerca să aprofundez această 
problemă. 

De mult am dorinţa de a combate filozofia 
materialistă şi de a o desfiinţa. Veţi spune: „Ce 
ambiţie, ce orgoliu! Nimeni nu a reuşit să o facă până 
în prezent. „Ei bine, eu am câteva argumente foarte 
simple, graţie cărora cred că voi reuşi. lau două pahare 
şi vărs în ele două parfumuri diferite. Cele două pahare 
rămân separate, sunt două obiecte distincte. Din punct 
de vedere materialist, nu există nici o comunicare între 
ele, şi este adevărat: când e vorba de forma 
exterioară, de recipient este exact, obiectele rămân 
separate. Dar aceasta nu este adevărat dacă luăm în 
consideraţie conţinutul, pentru că din fiecare parfum 
se degajează particule subtile care urcă şi se 
răspândesc în aer, fuzionându-se. O ştiinţă care nu se 
ocupă decât de fenomenele vizibile, tangibile şi 
măsurabile, ignorând ceea ce se petrece la nivelul mai 
subtil al chintesenţei şi al emanaţiilor invizibile, 
încetează de a mai fi veridică: jumătate din adevăr îi 
scapă. 

Să luăm acum soarele. El este departe, este la 
milioane de kilometri distanţă, şi totuşi noi îl simţim 
aici, el ne atinge, ne încălzeşte, ne vindecă. Cum face 


el pentru a fi atât de aproape în ciuda depărtării? 
Pentru că din el iese o chintesenţă care face parte din 
el, razele lui, şi graţie acestor raze, el stabileşte un 
contact cu noi: ne îmbrăţişează, ne mângâie, pătrunde 
în noi, suntem în fuziune cu el. Pentru că lumina şi 
căldura soarelui nu sunt altceva decât soarele, putem 
deci spune că soarele şi pământul se ating, că 
planetele se ating. Priviţi planeta noastră: există 
pământ; dedesubtul pământului, apa; deasupra apei, 
aerul; şi deasupra aerului, eterul. La acest nivel putem 
afirma că planetele se ating. Ele nu fuzionează în 
componenta lor solidă, ci în cea subtilă, sufletul lor. De 
aceea astrologia a crezut întotdeauna în influenţa 
planetelor şi a constelaţiilor. 

Sa studiem acum aceste mici planete care sunt 
bărbaţii şi femeile. Ce se petrece între ei? Aici e un 
băiat şi acolo o fată: ei se privesc, îşi surâd...Dacă 
considerăm lucrurile din punct de vedere materialist 
vom spune: „lată două corpuri bine distincte, separate, 
ele nu se ating, deci între el nu există nici o 
comunicaţie. „Dar dacă considerăm problema din 
punct de vedere spiritualist, ne vom pronunţa altfel, 
pentru că, din moment ce sufletele acestor tineri 
comunică între ele, ei sunt realmente fuzionaţi prin 
fluidele şi emanaţiile lor, exact cum fuzionează razele a 
două stele în spaţiu. 

Aceste câteva cuvinte vă vor ajuta să înţelegeţi 
cum, graţie acestor corpuri subtile, omul are 
posibilitatea să atingă Sufletul universal şi să se 
unească cu el. lată motivul rugăciunii. Rugăciunea nu 
este nimic altceva decât un schimb cu Creatorul, un 
act prin care noi ne înălţăm deasupra noastră pentru a 
găsi elemente care să ne ajute să creăm opere 
perfecte, opere divine. lată încă un punct esenţial al 


moralei cosmice. Dacă un creator vrea să dea o 
capodoperă eternă, de neuitat, el nu trebuie să rămână 
numai la nivelul celor cinci simţuri, cum fac astăzi mulţi 
artişti. Acum este la modă, în artă, de a se opri asupra 
realităţilor celor mai prozaice. Cea mai mare parte a 
artiştilor nu ştiu cum să se înalțe pentru a contempla 
frumuseţea sublimă; ei nu propun publicului decât 
platitudini sau monstruozităţi, deşeuri, pentru că au 
uitat secretul adevăratei creaţii. 

Dacă vreţi să deveniți adevăraţi creatori, uniţi-vă 
cu Divinitatea pentru a primi de la ea câteva particule 
pe care le veţi comunica apoi creaţiei voastre, şi în 
acest fel, copilul vostru, sau opera voastră, vă va 
depăşi prin frumuseţea sau inteligenţa sa. lată, dragii 
mei fraţi şi surori, orizonturi noi: a şti să facem 
schimburi cu tot ce este superior, a şti că rugăciunea, 
meditaţia, contemplaţia sunt mijloace de creaţie. O 
existenţă întreagă nu vă va suficientă pentru a explora 
toate aceste posibilităţi, într-atât sunt de vaste. 

Nimic nu este mai important pentru om decât 
restabilirea legăturilor cu Creatorul. Nu aţi remarcat, că 
naşterea copiilor este bazată pe această lege: mama 
care trebuie să se unească cu tatăl, să fuzioneze cu el? 
Orice creaţie necesită unirea unui tată cu o mamă. 
Dar, dacă în concepţie nu intervine această latură 
subtilă care este sufletul, imaginaţia, pentru a capta 
elemente superioare, atunci creaţia va fi ratată, sau, 
dacă nu este complet ratată, ea nu va beneficia de nici 
o ameliorare. Ori, creaţia nu este o stagnare, o simplă 
reproducere, o copie, ci un pas înainte, o evoluţie. 
Graţie acestui instinct de a crea, fiecare făptură 
evoluează, cosmosul întreg evoluează. Pentru că, cu 
excepţia lui Dumnezeu, totul trebuie să evolueze. 


Cap. IV - Justiţie umană şi justiţie divină 


l. 

De milenii, oamenii au înțeles că existența în 
comun era bazată pe legea schimbului. Experiența i-a 
învățat că viața nu era posibilă decât cu condiția de a 
lua şi de a da, de a da şi de a lua, şi aceasta pe toate 
planurile, fizic, psihic şi spiritual. Această lege a 
schimbului ei au numit-o justiție: luaţi ceva şi trebuie 
să daţi echivalentul în schimb. Dacă reuşiţi să 
echilibraţi cele două părţi, vă manifestaţi ca un om 
just. 

Dar oamenii nu se preocupă prea mult să dea sau 
să înapoieze ceea ce datorează: ei iau mult şi dau 
foarte puţin, problema este reglată repede! Ei nu ştiu 
că treptat, treptat datoriile lor se înscriu undeva în ei, 
pe o mică bobină, unde totul se înregistrează şi că apoi 
vor trebui să plătească prin suferinţe. Ei au mâncat, 
băut, furat, abuzat de dragostea anumitor făpturi pe 
care le-au sedus şi înşelat, şi pentru că au fugit, ei îşi 
imaginează că nu vor fi găsiţi. Dar aici ei se înşeală. 
Chiar dacă şi-au schimbat numele, adresa, ţara, acolo 
sus, stăpânii Destinului posedă toate amprentele lor şi 
pot să le găsească urma; deseori chiar, în timpul 
acestei reîncarnări, după mulţi ani, ei se prezintă şi cer 
plata. Multe suferinţe nu sunt decât plata nedreptăţilor 
pe care omul le-a comis. 

Trebuie să înţelegem justiţia ca o eliberare: numai 
când am dat înapoi sau plătit ceea ce am luat, suntem 
liberi. De aceea aş vrea acum să vă fac să înţelegeţi 
justiţia în raporturile voastre cu familia, societatea, 
natura, şi chiar întregul cosmos. 

Omul a primit de la părinţii săi corpul, viaţa (să 
spunem viaţa, cu toate că nu ei o creează, ei o 


transmit numai ), a primit îmbrăcă minte, mâncare, 
locuinţă, educaţie... Este o datorie acumulată care 
trebuie să le fie plătită. Mulţi copii refuză să o 
recunoască, ei critică pe părinţi, li se opun, chiar îi 
detestă. Este nedrept. Părinţii i-au iubit, au suferit 
pentru ei, i-au hrănit, îmbrăcat, protejat, i-au îngrijit 
când erau bolnavi, s-au ocupat de educaţia lor. Omul 
are deci o datorie faţă de părinţii săi. 

Apoi omul are de asemeni o datorie faţă de 
societate sau de națiunea căreia îi aparţine, pentru că 
ea l-a dat o întreagă moştenire culturală şi de 
civilizaţie, cu şcoli, muzee, biblioteci, laboratoare, 
teatre... Ea pune de asemeni la dispoziţia sa trenuri, 
vapoare, avioane, medici pentru a-l îngriji, învăţători şi 
profesori pentru a-l instrui, armata sa, până şi poliţişti 
pentru a-l proteja. Apoi el datorează ceva rasei, pentru 
că ea l-a dat culoarea pielii, structura fizică şi psihică, o 
mentalitate. Şi nu este totul, el a contractat datorii şi 
faţă de pământul care l-a purtat şi l-a hrănit cu roadele 
sale, faţă de sistemul solar în întregime (pentru că 
graţie soarelui şi planetelor suntem fără încetare 
susținuți, însufleţiţi, reconfortaţi ), faţă de tot universul 
şi, în sfârşit, faţă de Dumnezeu. 

Câţi sunt cei care înţeleg că nu au făcut decât să 
ia, să ia, să ia şi că acum ei datorează enorm ?... Ah, 
dar după ei, ei nu datorează nimic; şi nu numai că nu 
datorează nimic, dar au pe deasupra dreptul să critice 
şi să dărâme totul. Ce mentalitate! Ceea ce ei nu ştiu, 
este că dacă vor continua, vor dispare, pentru că 
natura nu tolerează pe cei care nu-i respectă legile, 
pentru ea aceştia sunt făpturi primejdioase şi ea îi 
elimină într-un fel sau altul. 

Discipolul care a înţeles importanţa acestei legi a 
justiţiei iubeşte în primul rând pe părinţii săi, face totul 


pentru a le reda ceea ce le datorează. El dă de 
asemenea ceva societăţii, naţiunii, umanităţii întregi, 
sistemului solar, întregului cosmos şi în sfârşit lui 
Dumnezeu. El dă munca sa, gândurile sale, 
sentimentele sale, recunoştinţa sa... Prin activitatea sa, 
fără încetare, el trimite ceva bun întregului univers. În 
acest fel el îşi plăteşte datoriile şi natura îl recunoaşte 
ca pe o făptură inteligentă. Pe toţi cei care nu 
procedează astfel, ea îi consideră ca pe nişte hoţi, 
nişte făpturi necinstite şi nedrepte şi le trimite câteva 
pedepse pentru a-i instrui şi a-i cuminţi. 

A fi drept, este deci mai întâi a înţelege că există 
legi şi că pentru tot ce noi luăm de la natură, hrana, 
aerul, apa, căldura, razele soarelui, noi contractăm o 
datorie faţă de ea. Şi cum nu putem să plătim această 
datorie cu bani, trebuie să o plătim cu dragostea 
noastră, recunoştinţa noastră, respectul nostru şi 
voinţa de a studia tot ceea ce ea a scris în cartea ei 
mare. Noi o plătim de asemenea făcând bine tuturor 
creaturilor: dându-le toată căldura noastră, toată 
lumina noastră. Să presupunem acum că aveţi un 
Inţelept: el v-a dat comori... ce-i datoraţi exact? Veţi 
merge să-l căutaţi pentru a-l lumina, instrui, consola, 
cum a făcut-o el pentru voi? Nu, bineînţeles, el nu are 
nevoie de aceasta. Nu lui trebuie să-i faceţi toate 
aceste lucruri, ci altora. Faceţi tuturor fraţilor voştri 
binele pe care vi l-a făcut el şi va fi mulţumit, va fi 
plătit. 

Noi nu suntem obligaţi să redăm aerul pe care l- 
am respirat sub formă de aer, nici apa pe care am 
băut-o sub formă de apă. Cum am face pentru a 
fabrica aerul sau apa, sau încă căldura şi lumina 
soarelui?...Noi am primit corpul nostru de la pământ şi 
i-l vom reda într-o bună zi ; imposibil să facem altfel. 


Dar în aşteptare, atât cât trăim, noi păstrăm corpul 
nostru, nu ni se cere să-l dăm. Ceea ce putem da, sunt 
emanaţiile noastre luminoase, pentru că omul a fost 
creat în atelierele Domnului pentru a lumina, pentru a 
străluci, pentru a trimite raze în tot universul. El a 
primit o chintesenţă de lumină, pe care o poate 
amplifica fără încetare, şi trimite în spaţiu, dar cu 
condiţia de a se fi exersat, altfel el nu va da decât 
tenebre. lată deci, câteva idei noi pentru voi! În planul 
fizic noi suntem limitați, dar în planul spiritual 
posibilităţile noastre sunt infinite iar noi putem să 
redăm însutit tot ceea ce ne-a fost dăruit. 

Veţi spune că nu v-a fost niciodată prezentată 
justiţia de maniera aceasta. O ştiu bine, justiţia umană 
este atât de limitată! Câteva poveşti în faţa 
tribunalului: asasinate, furturi, divorţuri... Justiţia divină 
este altceva, ea este adevărata justiţie a cărei natură 
trebuie să o înţelegeţi în cele din urmă. Când simţiţi că 
cineva vă detestă, este o cauză, căutaţi-o. Poate aveţi 
o datorie faţă de această persoană ... 

Pentru ce nu vă debarasaţi de această datorie 
făcându-i bine, fie în planul fizic, fie în planul spiritual? 
Dacă voiţi să acceleraţi încă eliberarea voastră, alegeţi 
justiţia superioară :bunătatea, generozitatea, 
dragostea, sacrificiul. Graţie ei, o datorie pe care ani şi 
secole nu ar fi putut să o şteargă este reglată rapid, 
uneori imediat. De aceea unii au acceptat persecuțiile, 
moartea, supliciile, pentru a putea să se elibereze şi să 
plătească datoriile mai multor reîncarnări. Cei care 
sunt cu adevărat luminaţi aleg calea cea mai rapidă, ei 
sunt grăbiţi, nu vor să rămână încă mult timp să 
bâjbâie în regiunile inferioare, înlănţuiţi şi nefericiţi. Ei 
vor să devină liberi şi acceptă suferinţele. 


Bineînţeles, aceste făpturi nu sunt numeroase. 
Majoritatea preferă întotdeauna să fugă, să scape prin 
şmecherie de plata datoriilor. Numai că, iată, legea 
karmică îi găseşte întotdeauna şi le spune: „Ei, acuma 
trebuie plătit. „Mulţi ascultându-mă, îşi vor astupa 
urechile, dar într-o zi, copleşiţi de greutatea datoriilor, 
vor înţelege veridicitatea vorbelor mele şi se vor 
decide să facă socoteala tuturor datoriilor lor :la cine, 
cât, şi să le plătească sub o formă sau alta. Dacă nu le 
plătim tatălui, atunci cel puţin unui fiu sau soţiei. 

lată menirea discipolului: de a se preocupa de aici 
înainte de plata datoriilor sale şi de a da încă şi mai 
mult decât datorează, pentru a se elibera mai repede. 
lată deci, încă un lucru pentru voi: timp de câteva zile, 
treceţi în revistă viaţa voastră, întrebaţi-vă cum aţi 
acţionat, ce aţi luat şi de la cine, fără să daţi nimic 
înapoi; apoi, duceţi-vă şi căutaţi aceste persoane, 
scuzaţi-vă, daţi-le ce le datoraţi sau faceţi-le un 
serviciu spunându-le: „Eram inconştient, prost luminat, 
iertaţi-mă, dacă am comis erori. Luaţi aceasta pentru 
ca să fim în pace unul cu altul.” 

să presupunem chiar că nu mai puteţi găsi aceste 
persoane pentru că ele nu mai sunt pe pământ. 
Mergeţi la Dumnezeu cu gândul şi spuneţi: „Doamne, 
înţeleg astăzi pentru prima dată cât am fost de nedrept 
cu alţii. l-am înşelat, am abuzat de ei...Este prea târziu 
pentru a repara răul pe care l-am făcut, şi totuşi vreau 
să evoluez, vreau să înaintez. Atunci, Doamne, să 
facem un târg (justiţie, comerţ, este niţel cam acelaşi 
lucru!) lată, ia viaţa mea, ţi-o consacru; este tot ceea 
ce am mai preţios, dispune de ea, pentru a-mi plăti 
toate datoriile. Tu ştii mai bine decât mine cui şi cât 
sunt de îndatorat, sunt la dispoziţia ta pentru 


eternitate. „lată cel mai bun mijloc pentru a aranja 
lucrurile. 

lar când Domnul vede că aţi ajuns la un asemenea 
grad de conştiinţă încât vreţi să-l consacraţi toată viaţa 
pentru eternitate (şi subliniaţi bine „Pentru eternitate, 
Doamne, nu numai pentru această reîncarnare „), El 
este „înspăimântat”, Domnul, de lumina care iese din 
voi, căci El ştie foarte bine că pentru a ajunge să simţi 
şi să spui un asemenea lucru, înseamnă că aveţi o 
mare lumină, El este „orbit”! lată, spune El, să nu mai 
vorbim despre aceasta, este plătit, lichidat. Du-te 
acum Şi munceşte!” 

Ani întregi, când eram tânăr, am implorat cerul 
spunând: „Ce pot să fac? Sunt slab, prost, banal, sunt 
un zero...şi atunci ţineţi într-adevăr să rămân aşa? Nu 
vă sunt de nici o utilitate. Vă previn, veţi scoate chiar 
ţipete din cauza mea. Atunci, grăbiţi-vă, luaţi totul, 
faceţi-mă să mor şi instalaţi-vă în mine. Nu mai pot să 
trăiesc aşa cum sunt. Trimiteţi-mi îngeri, trimiteţi-mi 
toate creaturile inteligente, pure şi nobile. Voi sunteţi 
cei care veţi beneficia, altfel voi face numai prostii şi 
va fi vina voastră pentru că nu aţi luat în considerare 
rugăciunea mea!” Vedeţi, i-am ameninţat; atunci, 
scărpinându-se în cap, acolo sus, au zis: „Aoleu! Asta, 
ne pune în încurcătură. „S-au reunit, s-au sfătuit şi au 
găsit că dacă mă lăsau aşa cum eram, este adevărat, 
eram capabil să fac mult rău. De aceea au decis 
spunând: „Bine, bine, îl vom ajuta. „Şi acuma, mi se 
pare, că din când în când, fac câte ceva care nu este 
chiar cu totul respingător. 

lar voi, de ce nu faceţi acelaşi lucru? Ce aşteptaţi? 
Cereţi şi voi! Da, dar vă e frică să consacraţi viaţa 
voastră lui Dumnezeu, vreţi să o păstraţi. De câte ori 
am auzit oameni spunând: „Vreau să-mi trăiesc viaţa. 


„Da, dar ce viaţă? O viaţă idioată sau o viaţă divină? 
Toţi nu vor decât să-şi trăiască viaţa, adică o viaţă care 
nu are nici un sens. 

De aici înainte, trebuie vizat un alt scop, trebuie 
spus: Doamne, încep să-mi dau seama că sunt un 
nimic. Şi acum, mi-e ruşine, sunt dezgustat, mi-e 
scârbă de mine, de aceea sunt gata să Te servesc, să 
fac ceva pentru copii tăi, pentru lumea întreagă. 
„Trebuie să repetaţi acest lucru zi şi noapte. Chiar dacă 
Dumnezeu îşi astupă urechile pentru că s-a săturat să 
vă audă, continuaţi! Se va ţine un sfat la cei 24 de 
înţelepţi, un consiliu pe care îl cunosc de asemenea, o 
făptură formidabilă, sublimă... şi când se vor vedea 
astfel hărţuiţi de rugăciunile voastre, vor face un 
decret pentru voi, spunând: „lată, începând din cutare 
zi, cutare oră, va avea loc o schimbare în viaţa lui „iar 
decretul acesta va fi proclamat în toate regiunile 
spaţiului. Îngerii şi toţi servitorii cerului vor începe să-l 
aplice instantaneu şi veţi putea constata că în destinul 
vostru, ceva s-a schimbat într-adevăr. 


II. 

Majoritatea oamenilor nu au încă nici o stăpânire a 
impulsurilor lor. Dacă sunt decepţionaţi de cineva, vor 
face totul ca să-l dărâme în ochii celorlalţi şi să-i creeze 
o situaţie de nesuportat. Dacă această persoană riscă 
să se îmbolnăvească sau chiar să se sinucidă, nu-şi 
pun problema, ei nu se gândesc nici măcar că vor 
putea fi consideraţi responsabili de către Cer şi că sunt 
pe cale să-şi prepare o kharmă teribilă. 

Faptul de a fi fost înşelat sau decepţionat de către 
cineva nu vă dă dreptul de a povesti peste tot ceea ce 
acea persoană v-a făcut. Veţi spune: „Dar o facem 
pentru a restabili justiţia!” Nu, această înţelegere a 


justiţiei este la originea tuturor nenorocirilor. În numele 
justiţiei, primul venit crede că poate să pedepsească 
pe unii şi să le dea lecţii altora. Lăsaţi justiţia în pace. 
„Şi atunci, ce să facem ?” Recurgeţi la un principiu de 
dragoste, de bunătate, de generozitate. 

Sunt 2000 de ani de când lisus a adus această 
nouă învăţătură a dragostei, dar creştinii continuă încă 
să aplice legea lui Moise: „Ochi pentru ochi, dinte 
pentru dinte”. Ei nu au înţeles încă că pentru a deveni 
într-adevăr mari şi liberi nu mai trebuie să aplice 
această lege a justiţiei. Veţi triumfa oare văzând 
duşmanul complet dărâmat? S-ar putea să nu fiţi 
mândri de voi şi să începeţi să aveţi remuşcări de ceea 
ce aţi făcut; dar va fi prea târziu, vă veţi fi preparat 
deja condiţii foarte proaste pentru această reîncarnare 
sau pentru viitoarea. 

Trebuie deci să învăţaţi o altă atitudine. l-aţi făcut 
cuiva bine, i-aţi dat, de exemplu, bani şi într-o zi, găsiţi 
că pe această persoană nu merita să o fi ajutat: atunci 
mergeţi şi povestiţi tuturor ce aţi făcut pentru ea, 
arătând că ea nu a fost la înălţimea bunătăţii voastre. 
De ce povestiţi toate acestea? Dacă aţi făcut bine şi 
veţi merge să-l povestiţi la toată lumea, dărâmaţi acest 
bine. Era înscris acolo sus că trebuie să fiți 
recompensat şi acum, acţionând cum aţi făcut-o, 
anulaţi acţiunea voastră bună. 

Chiar dacă cineva v-a înşelat, chiar dacă cineva v-a 
lezat, nu face nimic, nu vorbiţi despre aceasta. 

Din contră, prin atitudinea voastră, trebuie să 
arătaţi acelei persoane că valoraţi mai mult decât ea; 
într-o zi, ei îi va fi ruşine şi nu numai că va face totul 
pentru a repara răul pe care vi l-a făcut, dar vă va lua 
ca model. Când vă veţi decide de a vă arăta mare şi 
nobil? Trebuie să închideţi un pic ochii şi să iertaţi, în 


felul acesta vă veţi înălța, veţi deveni formidabil. Şi 
chiar, ceea ce aţi pierdut, vă va fi redat însutit. Dacă 
nu, încercând să vă răzbunaţi, veţi crea atâtea lucruri 
negative, încât într-o bună zi ele vor cădea asupra 
voastră şi voi veţi fi cei călcaţi în picioare. In momentul 
acela veţi înţelege stupiditatea comportării voastre. 
Deci, orice vi s-ar face, nu încercaţi să vă răzbunaţi, ci 
aşteptaţi ca cerul să se pronunţe în favoarea voastră, 
ceea ce se va întâmpla în mod inevitabil într-o zi sau 
alta, dacă aţi acţionat bine. 

Înţelegeţi de aici înainte cât este de profitabil de a 
primi lumina iniţierii. Dacă lezăm un om obişnuit sau îl 
vexăm, el va riposta, bineînţeles, pentru a da o lecţie 
adversarului şi toată lumea va găsi că e normal, drept. 
Da, drept, poate după concepţia pe care o are lumea 
despre justiţie, dar, v-am spus-o, ceea ce este drept în 
ochii oamenilor de rând devine stupiditate în ochii 
iniţiaţilor. Căci iată ce se va petrece: din moment ce 
omul a pus în aplicare dorinţa lui de răzbunare, intră 
într-un cerc infernal din care nu va mai putea ieşi. De 
acord, el s-a debarasat de un duşman...dar vor fi 
întotdeauna alţii care vor apare şi va trebui din nou să 
facă efortul de a-i elimina, adică să întreţină în el 
sentimente şi atitudini care nu fac decât să întărească 
natura lui inferioară. Şi la sfârşit ce va fi câştigat? 
Nimic pentru că toţi aceşti duşmani masacrați vor 
reveni, ei nu au dispărut complet, ei se vor încarna şi 
vor avea toate posibilităţile să-şi ia revanşa. lată cum, 
cel care crede că s-a descotorosit de adversarii săi, îşi 
prepară în realitate alţii pentru viitor, şi el va fi cel care 
va sfârşi prin a sucomba. 

Această veche metodă a răzbunării nu aduce nici o 
soluţie ;din contră, ea complică lucrurile, îngreunează 
existenţa, măreşte datoriile karmice şi conduce în final 


la înfrângeri care mai devreme sau mai târziu vor forţa 
omul să dispară la rândul său. Atunci nu se va mai 
putea spune că el a acţionat cu o inteligenţă sublimă! 

Dar să luăm acum un adevărat lniţiat. El, de 
asemenea, a fost în mod fatal nedreptăţit, murdărit, 
călcat în picioare, lezat, umilit de către persoane care 
aveau interes să-l combată. Dar cum el cunoaşte 
legile, el aplică alte metode. În loc să se răzbune direct 
pe adversarii săi, el îi lasă în pace, liberi, liniştiţi: să se 
descurce cum vor! El ştie dinainte cum vor sfârşi, şi 
deci, în aşteptare, el se prepară. Pentru ce, ca să-i 
masacreze? Nu, v-am spus că el nu vrea să se încarce 
cu datorii de plătit, el vrea să fie liber şi puternic. ŞI 
puterea, nu este de a lua revolverul sau puşca pentru a 
omori duşmanul ;aceasta nu este putere, este 
slăbiciune...şi ignoranță, pe deasupra! 

Deci, Iniţiatul se prepară. El spune: „Ah! Ah! 
Credeţi că m-aţi răpus? Aşteptaţi, o să vedeţi ce-o să 
vedeţi!” Şi el începe o muncă uriaşă asupra sa, se 
roagă, meditează, învaţă, se exersează, până în ziua, 
când în sfârşit, el deţine adevărata putere. Şi dacă în 
acel moment duşmanii îl întâlnesc, ei rămân stupefiaţi. 
Se petrece ceva inexprimabil în capul lor, în sufletul 
lor, în inima lor... În faţa luminii acestui iniţiat care, în 
loc să se răzbune, a lucrat asupra lui-însuşi, ei se simt 
urâţi şi goi, ei văd că şi-au stricat existenţa şi decid să 
se schimbe. lată atunci, adevărata victorie, adevăratul 
triumf pentru iniţiat; fără ca să atace pe duşmanii săi, 
lăsându-i liniştiţi, el a triumfat. 

Noi spunem în Bulgaria: „Nu împingeţi un beţiv, el 
va cădea singur.” Şi este adevărat, cel care s-a îmbătat 
de orgoliul său, de mediocritatea sa, de grandomania 
sa, va cădea într-o zi singur fără ca să-l împingeţi. 
Dacă îl veţi împinge, legea vă va ţine responsabil de 


căderea lui, dar dacă îl lăsaţi liniştit, el va cădea 
fatalmente şi voi nu veţi fi vinovaţi cu nimic. In acest 
timp veţi fi ocupați numai ca să vă amelioraţi pe voi 
înşivă, veţi fi ocupați cu tot ce este pur, luminos, divin. 
Nu este cea mai bună soluţie? Ba da! Bineînţeles 
trebuie să avem multă dragoste, bunătate, răbdare, 
lumină, pentru a practica această metodă, eu nu 
cunosc o alta mai eficace. Fără răutate, fără răzbunare, 
voi  acumulaţi cărbuni  încinşi deasupra capului 
duşmanilor voştri: ei vă vor vedea şi aceasta ajunge. 
lar apoi, ei vor regreta şi vor veni să repare răul pe 
care vi l-au făcut. 

Pentru că există totuşi o lege în natură: faptul că 
într-o zi - dacă nu în această reîncarnare, va fi în 
viitoarea - toţi cei care v-au făcut rău, vor fi obligaţi să 
vă caute pentru a repara greşelile lor. Se poate că, 
simțind intuitiv că sunt foşti duşmani, veţi dori să-i 
înlăturați; nu face nimic, ei vor continua să se învârtă 
în jurul vostru şi să vă ceară să le acceptaţi serviciile. 
Legea este în felul acesta; s-a întâmplat deja multora 
acest lucru. Pe toţi cei care v-au făcut rău şi cărora nu 
le-aţi răspuns cu răul, legea îi va obliga (dacă vor sau 
nu, opinia lor nu contează) să vină să-l repare. 

Iniţiatul este capabil să se răzbune, da, dar numai 
cu lumină, cu dragoste. Şi voi, puteţi să vă răzbunaţi, 
este normal să te răzbuni, de ce nu? Dar sunt două 
moduri de a o face: să zdrobiţi complet adversarul 
vostru şi să-l sfâşiaţi, sau să-l lăsaţi intact, dar să 
produceţi în inima lui, în sufletul lui, o transformare 
completă care nu poate fi benefică atât pentru voi cât 
şi pentru el. Această a doua atitudine este de două ori 
mai avantajoasă. 

Îi sfătuiesc deci pe fraţii şi surorile Fraternităţii de a 
face tot posibilul pentru a regla problemele lor fără să 


lase să se creeze noi kharme. De ce chiar şi membrii 
unei familii trebuie să fie târâţi în faţa tribunalelor 
pentru probleme de bani? Oare nu pot să fie mai 
presus de aceasta? De ce făpturile umane trebuie 
mereu să se agaţe de interesele lor, de posesiunile lor? 
Să facă un gest, Doamne, şi vor fi liberi! Mai întâi, 
bineînţeles, ei nu pot fi foarte fericiţi că fac acest gest, 
ei suferă, sunt împovăraţi. Dar dacă parvin, ei vor 
descoperi noi regiuni, noi lumini, şi nimeni nu va fi mai 
mândru şi mai fericit decât ei, pentru că vor fi realizat 
ceva foarte dificil: să înfrângă natura lor inferioară, 
personalitatea lor. 

Personalitatea este aceea care sfătuieşte tot 
timpul pe om să-şi tragă spuza pe turta sa, să 
calomnieze, să se răzbune şi să meargă până la 
tribunal pentru a compromite pe ceilalţi. Şi apoi 
credem că am înţeles Învăţământul! Ei bine, nu, nu am 
înţeles nimic. Ascultăm conferinţe, citim cărţi, suntem 
încântați, dar continuăm să acţionăm după obiceiurile 
vechi, aceasta o văd. In faţa unei asemenea lumini, în 
faţa unei asemenea adevăruri, în faţa unei asemenea 
revelații, a continua încă să acţionăm ca toată lumea, 
este într-adevăr deplorabil. 

Dacă contaţi pe bunătatea, inteligenţa şi dragostea 
divină, pentru a vă ajuta să rezolvaţi problemele 
voastre, cerul nu vă va abandona, pentru că aţi făcut 
ceva care vă leagă de el. lată încă un punct ce mulţi 
dintre voi nu l-au înţeles. Ei nu au o suficientă credinţă 
şi încredere în puterea lumii invizibile, care poate să-i 
susţină şi să le uşureze existenţa, dacă lucrează după 
ceea ce ea le-a cerut. Ei au în schimb încredere 
întotdeauna în calculul şi necinstea personalităţii, de 
aceea nu reuşesc; mai devreme sau mai târziu, lumea 
invizibilă le va pune obstacole. In timp ce iniţiaţii, care 


respectă legile şi contează pe Cer, nu sunt niciodată 
abandonaţi. Chiar dacă lumea întreagă îi abandonează 
ei sunt susținuți, încurajați, luminaţi şi sfârşesc prin a 
triumfa. 


III. 

Vreţi să vă răzbunaţi pe cineva care v-a făcut rău? 
Bine, să admitem, dar puteţi şti absolut (cu certitudine) 
ce pedeapsă merită? Veţi spune: „Da, mi-a dat o palmă 
şi i-o voi întoarce. „De acord, dar reflectaţi, veţi şti să-i 
întoarceţi exact aceeaşi palmă? Nu. Şi pentru rest, nici 
atât, nu veţi şti niciodată să daţi înapoi exact răul pe 
care l-aţi primit... Deci, nu vă amestecați, lăsaţi pe cei 
care ştiu să dea la fiecare ceea ce merită. Dacă nu, în 
ignoranţa voastră, veţi comite erori pe care va trebui 
să le reparaţi într-o zi, în viitor veţi întâlni din nou 
duşmanul în calea voastră şi veţi mai avea încă 
probleme cu el. 

Această idee, că este imposibil să-ţi plăteşti 
datoria, este ilustrată în mod foarte original de 
Shakespeare în „Neguţătorul din Veneţia”. Cămătarul 
Shylock a împrumutat negustorului Antonio suma de 
3000 ducați precizând în contract că, dacă la data 
fixată, acesta nu va putea să-i dea suma înapoi, el, 
Shylock, va fi autorizat să ia o jumătate de kg de carne 
din corpul lui Antonio. La data cu pricină, Antonio, ale 
cărui vapoare au naufragiat cu toate bunurile lui, nu 
poate să-l dea suma lui Shylock, care îl târăşte la 
tribunal pentru a cere carnea care i se datora. Nici o 
rugăminte nu poate să-l înduplece pe Shylock iar 
tribunalul este obligat să execute sentinţa. Dar iată că 
un judecător (care, în realitate, era o tânără femeie 
deghizată ), intervine: el cere un cântar, îi cere lui 
Antonio să-şi dezgolească pieptul iar lui Shylock să-i ia 


jumătate de kg de carne dar, precizând, fără să verse o 
picătură de sânge deoarece contractul nu menţionează 
decât carnea; dacă face să curgă o picătură de sânge, 
toată averea îi va fi confiscată. Bine înţeles, lui Shylock 
îi e frică şi vrea să-şi retragă plângerea. Dar 
judecătorul insistă, adăugând: „Dacă măreşti sau 
diminuezi greutatea convenită măcar cu greutatea 
unui fir de păr, vei muri şi toate bunurile tale vor fi 
confiscate. „Shylock evident este şi mai înspăimântat... 
In sfârşit totul se aranjează prin urmare graţie 
înţelepciunii acestei tinere femei care a înţeles cât este 
de imperfectă justiţia umană. Şi chiar dacă admitem că 
putem să dozăm exact lucrurile, ar trebui ca, pentru a 
fi justiţie perfectă, condiţiile să fie şi ele aceleaşi. Oare 
a da amendă de o mie de lei unui om care nu are alţi 
bani pentru a trăi, reprezintă într-adevăr aceeaşi 
pedeapsă ca de a-i da o mie de lei amendă unui 
miliardar? Nu. Deci, vedeţi, este aproape imposibil de a 
face dreptate. De aceea, dacă gândiţi că o persoană v- 
a lezat, şi merită absolut o pedeapsă, adresaţi-vă lumii 
invizibile şi spuneţi-i: „lată, cutare persoană mi-a făcut 
asta şi asta şi din această cauză am mari greutăţi în 
cutare şi cutare domeniu. Vă cer deci să interveniţi 
pentru ca răul să fie reparat. „Depuneţi astfel o 
plângere în faţa cerului, cum o faceţi în viaţa de toate 
zilele în faţa tribunalului, iar cerul va vedea atunci cum 
trebuie să acţioneze. Dar voi, în orice caz, nu faceţi 
nimic. 

Pentru că există şi un alt lucru pe care îl ignoraţi 
deseori: este motivul pentru care anumite evenimente 
dezagreabile se produc în viaţa voastră. Poate că 
persoana de care credeţi că trebuie să vă plângeţi a 
fost intenţionat împinsă de lumea invizibilă pentru a vă 
da lecţii, pentru a vă face să înţelegeţi anumite 


adevăruri sau chiar să vă oblige să vă amelioraţi... 
Atunci, de ce să nu utilizaţi aceste circumstanţe pentru 
a face o muncă asupra voastră în loc de a rumega idei 
de răzbunare, de a vă revolta împotriva cerului care nu 
a exterminat încă pe duşmanul vostru... şi de a sfârşi 
prin a vă răzbuna pe alţii care sunt inocenți, cum se 
întâmplă deseori în viaţă? 

Deci, chiar dacă cineva se comportă râu cu voi, 
trebuie să învăţaţi, voi, să vă comportaţi bine. Nu voi 
trebuie să-l pedepsiţi, în univers există legi care se vor 
însărcina cu aceasta. Voi, nu trebuie să trăiţi cu 
preocupări negative pentru că ele vor acţiona în mod 
nefavorabil asupra stării voastre psihice şi chiar chipul 
vostru într-o bună zi va reflecta toate aceste 
sentimente rele pe care le-aţi avut. Spuneţi că vă 
apăraţi dreptul vostru...E posibil, dar lucraţi împotriva 
voastră şi nu veţi găsi astfel niciodată drumul cel 
drept. 


Cap. V - Legea corespondenţelor 


l. 

Organismul uman reprezintă un microcosmos 
construit exact după imaginea universului, 
macrocosmosului. Aceasta înseamnă că între om şi 
univers există corespondențe. Toată ştiinţa esoterică 
este bazată pe legea corespondenţelor. Omul este 
infinitul mic, cosmosul este infinitul mare, şi între ele 
există corespondenţa: fiecare organ al corpului nostru 
are afinitate cu o regiune din cosmos. Evident, nu 
trebuie să ne imaginăm că cosmosul posedă organe ca 
ale noastre, dar în esenţa lor, organele noastre şi 
„organele” cosmosului au ceva identic şi, prin legea 
afinităţii, noi putem să atingem în spaţiu forţe, centre 


şi lumi care corespund unor elemente din noi. Această 
cunoaştere a corespondenţelor ne deschide 
perspective nemaipomenite. 

Între om şi univers, între microcosmos şi 
macrocosmos, există, deci, o corespondenţă absolută. 
Dar, prin felul lui de a trăi, omul a distrus această 
relaţie ideală, perfectă, cu  macrocosmosul, cu 
Dumnezeu, iar acum problema se pune de a o restabili. 
Şi el o poate face, pentru că atunci când a ieşit din 
atelierele Creatorului, a primit tot ce îi era necesar 
pentru a se dezvolta şi a regăsi, dacă se rătăcea, 
drumul spre patria lui celestă. 

Când un copil vine pe lume, nu-i lipseşte nimic; 
poate are inima puţin mai la dreapta, sau stomacul 
puţin mai mic, sau rinichii care nu funcţionează bine, 
dar are totuşi o inimă, un stomac, rinichi, plămâni, 
nimic nu-i lipseşte. În acelaşi fel, fiecare spirit care vine 
să se încarneze pe pământ posedă organe şi 
instrumente care corespund tuturor calităţilor care 
sunt acolo sus, în cer, şi pentru că este astfel, totul 
este posibil pentru el; progresiv, bineînţeles, dar dacă 
cunoaşte legile şi le respectă, el poate întreprinde cele 
mai mari realizări. 

Şi care sunt aceste legi? Presupuneţi că aveţi două 
diapazoane absolut identice: dacă faceţi să vibreze 
unul, veţi remarca că celălalt, pe care nu l-aţi atins, 
intră în vibraţie. Se spune că este rezonanţa. Toată 
lumea cunoaşte acest fenomen, dar nu ne oprim ca să- 
| aprofundăm şi să înţelegem că se petrece acelaşi 
lucru între făptura umană şi cosmos. Şi omul poate 
ajunge să acordeze făptura lui fizică şi psihică cu 
vibraţiile universului, poate atinge puterile cereşti 
pentru a face un schimb cu ele şi primi astfel ajutor şi 
reconfort. Da, este un mod de a comunica. Voi vorbiţi 


şi sunteţi auziţi; puteţi chiar să provocaţi anumite forţe 
pentru a le face să vină până la voi şi să beneficiaţi de 
ele. Voi faceţi deci schimburi cu toate regiunile 
universului pe care le doriţi, ştiind că tocmai în acest 
schimb Dumnezeu a plasat pentru om cele mai mari 
posibilităţi de perfecţionare. 

Vă întrebaţi: „Dar cum să ne acordăm? Sunt atâtea 
detalii de luat în consideraţie!” Nu vă faceţi griji, 
aceasta se va face de la sine. Dacă cultivați dragostea, 
abnegaţia, indulgenţa, generozitatea, totul va începe 
să se acordeze de la sine, pentru că voi lucraţi cu forţe 
care, automat, armonizează totul în voi. Când un om 
şi-a detracat sistemul nervos, l-a făcut în mod 
conştient, lucid, ştiinţific? Ştia exact unde şi cum va 
introduce dezordinea? Nu, dar introducând în el 
gânduri şi sentimente bizare, a sfârşit prin a se 
detraca. 

Pentru a deveni nebun nu este necesar de a 
cunoaşte amplasamentul exact al tuturor centrilor 
nervoşi. Deci, în acelaşi fel, pentru a ajunge să acordaţi 
organismul vostru, trebuie să lucraţi cu gânduri şi 
sentimente superioare care vor face să vibreze 
armonios toate centrele voastre spirituale. 

Unii, care au făcut totul pentru ca nimic să nu mai 
meargă pentru ei, se plâng mereu că viaţa nu are sene 
şi că Dumnezeu nu există. Dar nu înseamnă că dacă ei 
sunt stupizi, bolnavi, şi nenorociţi, nu există în lume 
făpturi inteligente, sănătoase şi fericite! Da, numai 
judecata lor este defectuoasă. Să-şi amelioreze 
gândirea şi totul se va aranja. Dar să presupunem că 
sunteţi nenorociţi, speriaţi, că nimic nu merge, ce e de 
făcut? Ei bine, în loc să rămâneţi aici, să plângeţi şi să 
vă învârtiţi fără sens, de ce să nu mergeţi la fiinţele 
care vă pot ajuta? Veţi spune: „Unde sunt ele? Unde să 


le găsim?” Dar ele sunt aici, sunt aici tot timpul, lângă 
voi, prin gândire puteţi să vă adresaţi lor şi să le 
întâlniți graţie legii acustice de rezonanţă sau, cum o 
numesc eu deseori, legea simpatiei, afinităţii. De 
îndată ce cunoaşteţi această lege, voi sunteţi obligaţi 
să vă depăşiţi, să vă întreceţi, pentru a atinge coardele 
cele mai sensibile, cele mai subtile ale fiinţei voastre, 
pentru ale face să vibreze, ştiind că vor exista forţe, 
entităţi şi regiuni care vor răspunde. 

De câte ori m-am oprit asupra acestei legi acustice 
a ecoului! Voi spuneţi: „Te iubesc!... „sunteţi singur, şi 
totuşi auziţi o multitudine de voci care vă răspund: „Te 
iubesc... te iubesc... te iubesc... „Şi dacă spuneţi: „Te 
detest...” ecoul îl repetă de asemenea. Faptul că este o 
realitate în planul fizic, de ce nu ar fi, de asemenea, o 
realitate şi în planul gândirii? Luaţi o minge şi aruncați- 
o într-un zid: dacă nu vă daţi la o parte, ea va reveni 
asupra voastră şi vă va lovi. Este o lege analogă celei a 
ecoului: legea şocului în retur. Şi aici această lege este 
cunoscută pentru planul fizic dar nu se gândeşte 
nimeni niciodată că în planul psihic, ea există, de 
asemenea. Orice faceţi în bine sau în rău. vă va reveni 
în mod obligatoriu într-o zi. Fiecare sentiment pe care îl 
aveţi este de o natură determinată, va atrage din 
spaţiu forţe de aceeaşi natură, care se îndreaptă spre 
voi, în virtutea legii afinităţii. Graţie acestei legi se pot 
atrage din marele rezervoare ale universului toate 
elementele pe care le dorim, dar cu condiţia de a avea 
gânduri şi sentimente de aceeaşi natură cu aceste 
elemente. Gândurile şi sentimentele voastre sunt cele 
care vor determina în mod absolut natura elementelor 
şi a forţelor care vor fi atrase de foarte departe, 
undeva în spaţiu, şi care mai devreme sau mai târziu 
vor ajunge până la voi. 


Această lege a afinităţii este pentru mine cea mai 
mare cheie, cea mai mare enigmă, bagheta magică. Pe 
ea mi-am bazat toată viaţa. Cunoscând această lege, 
eu lucrez într-un sens determinat, gândindu-mă la tot 
ceea ce există mai bun, mai frumos, pentru mine şi 
aştept rezultatele. Multe lucruri mi s-au întâmplat deja 
iar altele vor veni mai târziu. Eu lucrez numai cu 
această lege pentru că ea cuprinde pe toate celelalte. 
Graţie ei pot să vă explic totul: structura oamenilor, 
inteligenţa lor sau prostia lor, bunătatea şi răutatea lor, 
fericirea sau nenorocirile lor, bogăţia şi mizeria lor, 
totul. 

Priviţi cum aceasta se întâmplă în mare pentru 
peşti. Marea conţine o infinitate de elemente chimice, 
şi iată că un anumit peşte. care atrage anumite 
particule, îşi formează un corp superb, colorat, 
fosforescent iar altul care atrage alte particule îi dau 
un corp tern şi urât. Aceasta nu se petrece bineînţeles 
conştient, dar fiecare peşte atrage elementele din 
mare, care-i corespund naturii sale. Este exact ceea ce 
se produce pentru noi. Noi suntem peştii scufundaţi în 
oceanul eteric şi cum acest ocean conţine toate 
elementele difuzate de către Creator, noi devenim, 
unul sau altul, după elementele pe care le-am atras, 
pentru a ne forma corpul. In acest fel totul se explică. 
Luaţi de exemplu pe cineva, care este urât, nefericit, 
mereu bolnav: aceasta nu vine din această încarnare, 
ci din reîncarnări anterioare în care el nu era nici 
instruit, nici luminat şi în care, în ignoranta sa, a atras 
elemente deplorabile de care nu mai ştie acum să se 
debaraseze. Atunci, atenţie, voi care cunoaşteţi 
această lege a afinităţii, care este legea magică cea 
mai formidabilă, baza întregii creaţii, trebuie să 
începeţi imediat să treceţi la treabă pentru a atrage 


particule de o natură atât de luminoasă, încât totul să 
înceapă să se restabilească în voi. Şi când cei care vă 
înconjoară vor vedea că aţi devenit mai simpatic, mai 
luminos, mai inteligent şi chiar mai puternic, toţi vor 
începe să vă considere altfel, şi destinul vostru se va 
schimba. Vedeţi, în viaţă totul are o legătură. În 
schimb, dacă sunteţi ignorant, dacă nu ştiţi pe ce legi 
este bazată existenţa, dacă tot timpul distrugeţi şi 
brutalizaţi tot ce Dumnezeu v-a dat, evident, forţele 
naturii nu vă pot ajuta mult timp; ele sunt obligate să 
vă abandoneze. Şi atunci, câte tristeţi şi disperări! 

Din nefericire, mulţi bărbaţi şi femei au ajuns până 
acolo: câţi nu am întâlnit eu! Ei nu ştiau nici măcar 
cum au ajuns aici, şi nici măcar nu puteam să le explic 
acest lucru într-atât totul era obscur şi haotic în capul 
lor: ei nu vedeau nici un sens în viaţa lor, nici o ordine 
în univers, nimic. Ar fi trebuit totul reluat de la început, 
să-i instruiesc câţiva ani. . şi în special, ar fi trebuit ca 
ei să aibă bunăvoința să asculte. 

Dar ei nu o aveau, şi nu în cinci minute aş fi putut 
să le arăt înlănţuirea faptelor: unde şi când au început 
să se rătăcească, şi cum, încetul cu încetul au ajuns la 
această situaţie deplorabilă. Din nefericire, marea 
majoritate a oamenilor nu acceptă să recunoască 
această înlănţuire a cauzelor şi a consecinţelor. Chiar 
dacă li se arată acest lucru cu argumente şi probe 
aproape tangibile, ei nu le văd. 

Pentru mine cuvântul „afinitate” este unul din cele 
mai semnificative, e un cuvânt magic! Pentru că 
această lege a afinităţii ne permite să atragem din 
oceanul cosmic cele mai bune elemente, cele mai 
strălucitoare, cele mai subtile pentru a construi corpul 
nostru de glorie, corpul de lumină care este în fiecare 
din noi... În alte conferinţe, v-am vorbit deja de acest 


corp de glorie, v-am spus cum îl construim, cum îl 
formăm. El este menţionat chiar în Evanghelii, dar nu 
găsim informaţii asupra lui. Corpul de glorie, îl avem 
toţi potenţial, dar noi trebuie să-l formăm, dându-i 
materiale, ca mama care o face pentru copilul pe care-l 
poartă în ea. 

Cum îşi formează mama pe copilul său?... 
Mâncând, respirând, bând, gândind, trăind, ea îi dă 
materiale şi, din ce în ce, copilul se dezvoltă. Ea este 
cea care îl formează, ea nu poate decât aceasta, 
neputând să-l creeze. Nici noi nu putem să creăm pe 
Hristos în noi: trebuie mai întâi ca sufletul nostru să fie 
fertilizat, pentru a concepe pe Hristos, şi apoi, ca şi 
mama, noi putem să-l formăm prin tot ceea ce emană 
din noi înşine, prin tot ceea ce putem trăi mai bun. 

Când avem, din timp în timp, stări de conştiinţă 
foarte elevate, când avem dorinţa de a ajuta lumea 
întreagă, de a lucra pentru Dumnezeu, de a ne 
despuia, de a face ceva nobil şi înălţător, în acel 
moment particulele pe care le emanăm se vor adăuga 
corpului nostru de glorie. lată cum putem să-l facem să 
crească; el nu poate fi format decât cu ceea ce avem 
mai bun în noi. Şi dacă îl hrănim mult timp cu carnea 
noastră, cu sângele nostru, cu fluidul nostru, cu viaţa 
noastră, într-o zi el începe să strălucească, să 
încălzească, devenind foarte puternic, foarte tare, 
invulnerabil, nemuritor, pentru că este format din 
materiale care nu se oxidează, care sunt eterne, el 
face minuni, la început în noi, şi apoi în afara acestui 
corp de glorie, corp de lumină, Hristos poate face 
minuni. 

Înainte de a forma acest corp în el, omul este 
întunecat, obscur, slab, vulnerabil, bolnăvicios; şi 
totuşi, fiecare poartă în el un germen de Hristos, pe 


care îl poate dezvolta. Şi astfel, revenim la legea 
afinităţii. Discipolul trebuie deci să parvină a se depăşi, 
a se întrece pe sine, pentru a atrage particulele cele 
mai pure, cele mai luminoase din oceanul eteric şi a le 
suda la corpul său de glorie. El poate să le obţină 
începând chiar de astăzi, mai întâi în cantitate mică, şi 
apoi din ce în ce mai mult în fiecare zi. Este de altfel 
ceea ce facem noi în fiecare dimineaţă, aici, aproape 
de soare: noi ne îndepărtăm de pământ, ne legăm cu 
cerul, cu soarele pentru a lua câteva particule foarte 
luminoase pe care le adăugăm corpului nostru de 
glorie... lată încă o parte din adevărata ştiinţă. 

Timp de ani şi ani, am lucrat numai pentru a 
ajunge să văd, să înţeleg structura acestui edificiu care 
este universul. Da, timp de ani... Era singurul lucru 
care mă interesa, zile şi nopţi întregi m-am dedublat 
pentru a avea viziunea clară a acestei şarpante, a 
acestor legături care există între toate aceste 
elemente ale universului. Esenţial, este de a vedea 
structura, de aceea, atât timp cât oamenii se vor 
mulţumi să studieze tot ce este împrăştiat în planul 
fizic, în lumea faptelor, ei nu vor trage decât concluzii 
eronate. Numai ridicându-se până în lumea legilor şi 
mai sus încă, până în lumea principiilor pentru a 
contempla această structură, ei vor avea această 
viziune clară a întregului ansamblu, pe care am 
obținut-o. 

Mi-au trebuit ani de zile, dar astăzi o posed şi de 
aceea pot să vă instruiesc, să vă luminez, să vă 
sfătuiesc: pentru că mă refer întotdeauna la acest 
model de perfecţiune. 

Nimeni, sau aproape nimeni, nu recunoaşte încă 
valoarea acestei filozofii. Dar nu va fi mereu aşa. Există 
forţe mai puternice decât omul, şi care îl vor obliga 


într-o zi să aprecieze acest învăţământ la justa sa 
valoare. Am o încredere absolută, de aceea nu-mi fac 
griji, trăiesc cu convingerea că, mai devreme sau mai 
târziu, fiecare lucru va fi la locul său. 

Pentru moment, pe pământ, totul este răsturnat: 
ceea ce are valoare este batjocorit iar ceea ce nu are 
nici o valoare ocupă primul loc. Priviţi, se dă valoarea 
cea mai formidabilă aurului, bijuteriilor, caselor, 
maşinilor. Şi ideilor divine ?... Nici o valoare! Ei bine, 
este exact contrariul a ceea ce am văzut în acest 
edificiu cosmic. Acolo sus, pe primul loc este o idee, un 
adevăr. lată ceea ce este considerat acolo sus: o idee, 
tot restul vine după aceea. 

Oamenii au răsturnat toate valorile şi nimic nu mai 
este la locul său. Vedem oamenii cei mai vicioşi şi cei 
mai diabolici, înconjurați de tot ce este mai bogat şi 
mai somptuos, în timp ce cei care au cele mai mari 
calităţi, nu posedă nimic din ceea ce corespunde 
acestor calităţi. Cum nu au nici o tentaţie ei nu fac 
nimic pentru a căpăta bogăţiile pe care nu le au, şi 
atunci ei posedă abia câteva nimicuri în planul fizic: 
exterior, nimic nu corespunde splendorii care este în 
ei. Dar nu va fi mereu astfel, pentru că există această 
lege a corespondenţei după care frumuseţea interioară 
trebuie să fie îmbrăcată şi în exterior de o aparenţă 
frumoasă, iar urâţenia interioară îmbrăcată în urâţenie 
exterioară. Inteligența naturii a decis astfel. 

Într-un trecut îndepărtat, când ordinea adevărată a 
lucrurilor era respectată, toţi cei care erau săraci pe 
dinăuntru, erau săraci şi pe dinafară, şi cei bogaţi pe 
dinăuntru erau şi pe dinafară. Ca şi Dumnezeu. 
Dumnezeu, care posedă toate calităţile şi virtuțile, 
posedă şi toată bogăţia universului. Numai aici, la 
oameni, această ordine nu mai există. Dar cum legea 


este absolută (tot ceea ce este jos trebuie să fie la fel 
cu ce este sus) într-o zi va fi altă ordine şi fiecare îşi va 
găsi locul său: cei care sunt bogaţi în inteligenţă, 
bunătate, nobleţe, vor avea de asemenea şi toate 
bogăţiile exterioare corespunzătoare şi cei care nu au 
aceste calităţi vor fi în mizerie. Evident, nu oamenii vor 
fi cei care vor restabili această ordine, pentru că ei nu 
ştiu cine merită şi cine nu merită; aceasta va fi opera 
Inteligenţei cosmice, pentru că legea corespondenţelor 
este o lege imuabilă în univers. 

Astăzi v-am dat o cheie; producând prin gândurile 
şi sentimentele voastre vibrații şi emanaţii cât mai 
ridicate, care vor parcurge un spaţiu foarte îndepărtat 
ca să caute printre miliardele de elemente cele care 
corespund, veţi putea redeveni stăpânii destinului 
vostru. 


II. 

Legea corespondenţelor este o lege totodată fizică, 
chimică, maică şi spirituală, care se poate enunţa 
astfel: legându-se cu ceea ce este perfect prin putere, 
prefect prin formă, prin culoare, parfum, frumuseţe, 
omul beneficiază de această perfecţiune pentru că el o 
introduce în el. Este o lege infailibilă, şi din ziua în care 
o veţi cunoaşte, nu veţi mai putea să vă despărțiți de 
această idee de perfecţiune, altfel veţi simţi că 
distrugeţi ceva în voi. Pe această lege este fondată 
adevărata religie. Pentru ce spunem omului să 
iubească pe Dumnezeu? Pentru că iubindu-L, meditând 
asupra Lui, el se leagă de perfecțiunea sa, splendoarea 
sa; atunci, desigur această splendoare începe să se 
instaleze în el, şi el este cel care va creşte, va înflori, 
va deveni frumos şi puternic. 


Dacă nu respectaţi această lege, nimeni din cer 
sau de pe pământ nu va putea veni să vă salveze. Şi 
înainte, cine venea să vă ajute ?Dumnezeu? Nu, deloc. 
Poate El nu ştia nici măcar ce faceţi. Dar există această 
lege pe care, de îndată ce o atingem, intră în acţiune şi 
se găseşte obligată să vină să vă susţină, să vă 
încurajeze şi să vă facă să ieşiţi din dificultăţile şi 
suferinţele voastre. Dacă nu aţi reuşit încă să atingeţi 
acest punct de eliberare, în pofida dragostei voastre 
pentru Dumnezeu, este pentru că în alte încarnări, aţi 
lăsat să se depună atâtea carapace în jurul vostru 
încât, chiar dacă lucraţi cu această lege., chiar dacă 
ea acumulează deja comori formidabile, voi nu le 
simţiţi. Dar continuaţi: încet, încet carapacea se va 
subţia, ea va sfârşi prin a dispare, şi tot ceea ce prin 
gândurile voastre, rugăciunile voastre, contemplaţiile 
voastre aţi adunat, toate aceste bogății, aceste comori, 
aceste frumuseți, aceste splendori se vor revărsa 
asupra voastră şi veţi fi inundaţi. Aţi acumulat fără să 
ştiţi un ocean întreg de binecuvântări, el este aici, gata 
să se reverse asupra voastră... 

Dacă religia voastră este fondată numai pe 
credinţe sau obiceiuri datorate educaţiei, familiei, 
societăţii, ea nu este solidă, ea nu este durabilă. 
Adevărata religie este fondată pe cunoaşterea legii 
afinităţii. In acel moment, înţelegem că trebuie să 
iubim pe Dumnezeu şi să ne gândim la El, nu pentru că 
Biserica a ordonat-o sau că este scris undeva în Biblie, 
ci pentru că există o lege absolută după care ne 
conducem, suntem noi cei care beneficiem de această 
dragoste, şi apoi, din cauza noastră, lumea 
întreagă...Dar această cunoaştere nu a intrat încă în 
capul oamenilor; proba, este că astăzi forte mulţi 
creştini părăsesc Biserica. Religia, aşa cum o înţeleg, 


nu are nici o bază solidă; acum trebuie o cunoaştere 
care se relevă în Iniţieri. Discipolul pe care Invăţătorul 
său îl antrena să facă anumite experienţe, atingea cu 
degetul realitatea, şi ceea ce înţelegea astfel, el nu 
mai putea să o pună la îndoială, această înţelegere era 
intrată în carnea sa şi nimic nu putea să-l facă să o 
piardă. 

Cu cât vă legaţi Domnului, cu atât veţi trăi în 
fericire, putere, atotcunoaştere, eternitate. Căutând, 
voi absorbiți toate particulele, forţele, razele, curenţii - 
numiţi-le cum vreţi - care vin din El. Nu ascultați 
ignoranţii. Toţi cei care se pronunţă cu atâta siguranţă 
asupra Domnului - şi pentru a decide că El nu există, 
pe deasupra! - ce ştiu ei pentru a îndrăzni să se 
pronunţe?... Ceea ce eu vă învăţ este verificat de mii 
de ani, şi eu de asemenea, l-am verificat şi îl verific 
încă în fiecare moment. 

Dumnezeu, El, nu are nevoie nici de dragostea 
noastră, nici de recunoştinţa noastră, nici de 
rugăciunile noastre; suntem noi care avem nevoie să-L 
iubim şi să ne rugăm. Unii, pentru a-L pedepsi, decid 
că nu vor mai merge la biserică, că nu îi vor mai 
aprinde lumânări. Înţelegeţi, cum El nu a servit 
interesele lor, El va fi pedepsit, Domnul. Şi...aoleu! El 
plânge, se lamentează, îşi smulge părul pentru că 
câţiva idioţi L-au părăsit. lată mentalitatea umană! În 
realitate, o repet, omul este cel care are interes să 
creadă în Dumnezeu şi să se roage. Dacă înlăturați pe 
Dumnezeu, să ştiţi că veţi plasa obligatoriu alte 
„divinităţi” în capul vostru - şi cum ele vor fi departe 
de perfecțiunea lui Dumnezeu, veţi începe să atrageţi 
spre voi, viciile, slăbiciunile şi bolile lor. Haideţi, 
întoarceţi-l spatele, El nici măcar nu o să observe, El 
este atât de sus. El şi-a astupat urechile la tot ceea ce 


zic idioţii, dar sunt ei cei care vor suferi pentru că vor fi 
lipsiţi de tot ceea ce El posedă, deţine şi reprezintă ca 
splendori. 

Toate naţiunile, toate societăţile care au decis să 
suprime pe Dumnezeu sunt pe punctul, fără să ştie, de 
a se descompune. Pentru moment ele îşi imaginează 
că sunt la adăpost, protejate, dar într-o zi vor înţelege 
ceea ce au pierdut. Este ca şi acel om care făcuse pact 
cu dracul pentru a avea bani. Dracul îi zice: „De acord, 
dar de fiecare dată va trebui să-mi dai ceva în schimb. 
De fiecare dată când îţi voi aduce bani, tu îmi vei da un 
fir din părul tău -Oh, dacă e numai asta, zice omul, 
asta nu e nimic. Un fir de păr!” 

Da, dar în foarte puţin timp, el devine chel, ceea ce 
provocă numeroase schimbări în viaţa sa...Numeroşi 
oameni gândesc astfel: „Ce vom pierde dacă ignorăm 
pe Domnul, dacă facem prostii? Nu se întâmplă 
nimic...” Şi de fiecare dată, o mică particulă de 
vitalitate, de frumuseţe, de farmec, se desprinde de 
voi, şi la sfârşit chiar dacă aţi câştigat pe plan material, 
veţi pierde tot ceea ce aţi avut mai preţios. 

Atunci, vă spun, nu lăsaţi nici o zi fără să vă legaţi 
Cerului, căci graţie acestei legi a afinităţii, veţi 
declanşa procese care vor avea obligatoriu 
repercusiuni importante. 

După mine, cea mai mare prostie pe care o putem 
face, este să ne rupem de Etern. Există mai multe 
feluri de prostii, inutil să încep acuma să le enumăr! - 
dar cea mai mare, cea care le depăşeşte pe toate, este 
aceasta, căci ea antrenează pe toate celelalte. 
Bineînţeles, eu nu cer nimănui să devină, cum spuneţi 
voi în Franţa „o ploşniţă de biserică „: tot timpul 
închisă în biserică şi bolborosind rugăciuni... Şi, în 
realitate, priviţi cu cine se aseamănă, cu aerul său 


rebarbativ. Dacă ea era cu adevărat sinceră, ar trebui 
totuşi să strălucească puţin, şi în loc să rămână o 
ploşniţă, ea ar fi devenit deja...un fluture! Faptul că ea 
nu s-a schimbat, aceasta înseamnă că religia sa este 
încă exterioară. Căci există religie şi religie... 

La ora actuală religia nu mai este bine privită, pe 
când înainte, toată lumea o respecta, atât pe ea, cât şi 
Biserica, preoţii. Cum unii preoţi simt această 
schimbare, pentru a păstra contactul cu mulţimea, 
acceptă să facă din toate câte puţin în bisericile lor. Ca 
urmare, ei sunt bine văzuţi: roşii, bucălaţi, veseli, iată 
„adevăraţii” preoţi..., biserici, care nu mai au nimic 
dintr-un loc sacru :unde este vacarm, se discută, se 
dansează... 

Nu mai ştim ce să inventăm pentru a atrage 
publicul. Nu, ceea ce va salva Biserica în lumea 
întreagă, este Ştiinţa iniţiatică pentru că ea va da 
religiei fundamente solide. 

Mulţi oameni nu se mai roagă, pentru că nu mai 
este rentabil. Când afacerile merg, pentru ce să mergi 
să te rogi şi să meditezi ?Este timp pierdut. Bineînţeles, 
rugăciunea nu vă va ajuta să obţineţi avantaje 
materiale, bani, case, maşini, un serviciu foarte bun 
sau o căsătorie bogată. Avantajele sunt de o altă 
natură: atunci când iubiţi pe Dumnezeu, când prin 
gând, sunteţi în comunicare cu El, primiţi calităţi, forţe, 
lumină...Evident, aceste avantaje sunt invizibile, dar 
cum acest aspect invizibil este totuşi real, el 
acţionează asupra tuturor celor cu care intraţi în 
contact: ei se simt întineriţi, reconfortaţi, consolaţi, ei 
încep să vă acorde încredere, să vă ofere tot felul de 
posibilităţi... chiar şi posibilităţi materiale. Totul începe 
prin latura spirituală. 


Rugându-ne la Dumnezeu, iubindu-L, nu trebuie să 
ne aşteptăm la nimic în planul material. Mulţi spun: 
„Mă rog, mă rog, dar sunt tot timpul în mizerie. „Deci, 
ei se aşteptau să devină bogaţi. Dar este uimitor felul 
în care ei înţeleg lucrurile! Trebuie să instruim oamenii 
despre realităţile şi legile lumii invizibile, pentru ca ei 
să priceapă în sfârşit ce este adevărata ştiinţă, 
adevărata religie, adevărata viaţă. Pentru moment, 
există o neînțelegere: ei continuă să aştepte anumite 
avantaje pe care nu le primesc, în timp ce ei primesc 
altele de care nu sunt conştienţi. 

Când sunteţi în legătură cu Dumnezeu, atrageţi 
toate calităţile pe care le posedă :ele se infiltrează, 
penetrează, şi deveniți astfel o fiinţă luminoasă, 
inteligentă, echilibrată. În acel moment, chiar bogăţia 
materială poate să vină, dacă este destinul vostru. Dar 
a cere mai înainte bogăţia materială, aceasta 
dovedeşte că n-aţi înţeles nimic. La început, nu o să vă 
surâdă totul cu siguranţă, bineînţeles, dar este 
aspectul invizibil care se va ameliora, şi dacă aceasta 
nu se vede, aceasta se simte. Nu simţiţi câteodată că 
cineva, prin simpla sa prezenţă, vă calmează, vă 
linişteşte, vă reconfortează şi că aproape de această 
fiinţă vă simţiţi bine... pe când o alta vă irită, fără să 
ştiţi măcar pentru ce? Acestea sunt fenomene 
invizibile, desigur, dar reale. 

Adevărata religie este fondată pe cunoaşterea legii 
corespondenţelor. De îndată ce vă branşaţi pe o 
anumită sursă, anumită centrală, anumită staţie 
emițătoare, inevitabil veţi primi câteva particule de la 
această staţie. lar dacă vă branşaţi pe staţia contrară, 
de asemenea inevitabil veţi primi mesajele şi undele 
de natură contrară. Nu le vedeţi? N-are multă 
importanţă, într-o zi le veţi vedea. Eu vă aduc astăzi o 


parte din această adevărată cunoaştere pe care o 
deţineau Iniţiaţii trecutului. Acceptaţi-o şi veţi deveni 
de nezdruncinat. 

= Şi dacă cineva îmi zice: „O-o, eu practic 
Invăţământul, fac tot ce îmi ziceţi, dar mă simt 
dezechilibrat, nervos, aproape de nebunie”, îi voi 
răspunde: „Vă înşelaţi crezând că urmaţi bine 
Invăţământul. In interior probabil aveţi alte priorităţi: 
sau orgoliu, sau o dezordine în domeniul sexual, sau o 
lipsă de stăpânire în imaginaţie... Poate, de asemenea, 
forţaţi lucrurile vrând să obţineţi prea repede meri 
rezultate spirituale. Şi toate acestea nu sunt conforme 
Invăţământului, nu trebuie să-l acuzaţi, mai degrabă 
voi nu vi-l însuşiţi bine. În voi înşivă trebuie să găsiţi 
cauza. „Invăţământul este aici pentru a echilibra 
oamenii, a-i întări, a-i face fericiţi, şi nu pentru a-i 
demola. Trebuie, deci, să cercetaţi ce lege încălcaţi, ce 
exces aţi comis pentru a fi în această stare. 

Un altul îmi va zice: „Eu nu mai vreau să-mi văd 
părinţii şi nici să-i vizitez :ei nu sunt destul de evoluaţi 
şi nici mistici. Eu vreau să mă eliberez de ei definitiv. 
„AICI, de asemenea, răspund: „Oare felul 
dumneavoastră de a gândi nu este excesiv şi 
dăunător? Sunteţi legaţi de ei şi nu puteţi să rupeţi 
această legătură atât de uşor..."Dacă în judecata, 
deciziile şi sensibilitatea voastră, sunteţi prea personal, 
urmează întotdeauna anomalii. Şi când există o 
anomalie, trebuie întotdeauna să cercetezi cauza în 
tine însuţi, nu în Învăţământ. 

Lăsaţi pe alţii să creadă ce vor, dar voi, care primiţi 
aici cunoaşterea marilor legi ale vieţii, să ştiţi că 
trebuie să doriţi imensitatea, perfecțiunea. Toţi cei 
care au respins religia gândind: „Ceea ce contează, 
este de a munci pentru a organiza societatea. A crede 


sau a nu crede în Dumnezeu n-are nici o importanţă”, 
se înşeală, pentru că după o anumită perioadă, 
această societate va degenera. Cum ea nu va avea un 
punct central în jurul căruia să se rotească, ea se va 
descompune, şi chiar ei vor înceta să fie indivizi sociali 
perfecţi: se va strecura printre ei aviditatea, interesele 
şi injustiţia. In felul acesta, la sfârşit, toate societăţile, 
toate imperiile şi regatele vor falimenta: pentru că n-au 
un punct solid de care să se lege pentru a împiedica 
forţele negative să se dezvolte. 

Când o societate este bine centrată pe un ideal 
superior, sublim, divin, în ea circulă o astfel de forţă că 
toate sălbăticiunile interioare sunt doborâte, dresate, 
ele nu mai îndrăznesc să se manifeste. In acel moment 
există mai multe posibilităţi să se stabilească legi juste 
şi mult mai multe şanse pentru ca membrii acestei 
societăţi să trăiască în abundență şi armonie. Dar când 
intensitatea spirituală începe să slăbească, când 
centrul sau capul nu este acolo, atunci se trezesc 
forţele negative care intră în posesia indivizilor pentru 
că nimeni nu le opresc, nimeni nu le ştrangulează. 
Dacă atâtea nenorociri s-au abătut pe pământ, asta 
este pentru că oamenii au lăsat să slăbească în ei şi în 
societate toate forţele divine, binefăcătoare. 

lată deci viaţa unui discipol: ea se învârte în jurul 
unei idei centrale. Şi această idee începe prin a 
intimida duşmanii care locuiesc în interiorul lui. Să 
luăm un exemplu în domeniul fizic. Anumite persoane, 
din cauză că duc o viaţă dezordonată, şi-au zdruncinat 
sănătatea şi tuberculoza a început să-i distrugă. Dar îi 
îngrijim, îi ajutăm să ducă o viaţă mai echilibrată: mai 
puţine agitaţii pasionale, o alimentaţie mai sănătoasă, 
un somn bun; în acest fel, organismul începe să 
secrete anumite substanţe care neutralizează şi 


imobilizează microbii şi sănătatea revine. Dar dacă 
bolnavul începe din nou să bea, să fumeze, să 
petreacă nopţi întregi în nebunii, iată protecţiile 
răsturnate şi boala începe să distrugă organismul. 

Ei bine, aceeaşi lege este şi în domeniul psihic: o 
viaţă spirituală ne ajută să construim bariere contra 
răului, toţi muncitorii sunt acolo, la lucru - căci există 
adevărate uzine în fiinţa umană! Dar dacă noi încetăm 
să ne supraveghem şi să trăim o viaţă armonioasă, 
forţele răului şi ale dezechilibrului ies, se propagă şi noi 
începem să ne periclităm sănătatea. Cea mai bună 
protecţie a noastră, este Dumnezeu -însuşi, şi noi 
trebuie să ne legăm de El, pentru ca forţa pe care o 
trezeşte în noi să poată distruge entităţile întotdeauna 
gata să ne prăbuşească. Dacă noi vrem să tăiem 
această legătură, bineînţeles, suntem liberi, dar este o 
libertate care, mai repede sau mai târziu, vom plăti-o 
foarte scump. 

lată deci o pagină a adevăratei ştiinţe. Eu am 
studiat-o în profunzime de-a lungul întregii mele vieţi. 

Nu în cărţi, nu, ci în toată fiinţa mea interioară: am 
plonjat complet în ea şi pentru mine, acum, este totul 
clar. Şi voi la fel, orice s-ar spune, oricare ar fi filozofii 
care sunt astăzi în atenţie, legaţi-vă de această idee a 
Divinităţii, căutaţi-o, gândiţi-vă la ea, iubiţi-o, invocaţi- 
o, pentru că astfel veţi primi energii extraordinar de 
puternice şi ele vor împiedica duşmanii voştri interiori 
să vă distrugă. Poate veţi fi încă muşcaţi din când în 
când, pentru că nu veţi fi ajuns să vă baricadaţi 
perfect, dar încet, încet, o să reuşiţi şi răul nu o să 
poată să vă atingă. Creştinii recită sau cântă: „Domnul 
este păstorul meu „,dar nu sunt decât cuvinte pentru 
ei, pentru că ei nu cunosc ştiinţa extraordinară care se 


ascunde în spate. Ei pronunţă aceasta mecanic, când 
în realitate sunt cuvinte magice. 

Credeţi-mă, nimic nu este mai important pentru noi 
decât Creatorul. Tot restul vine după aceea. Graţie 
acestei dragoste, totul se ordonează, se aranjează, se 
armonizează, şi chiar dacă nu ajungem încă la 
rezultate vizibile în această încarnare, nu face nimic, 
căci fiinţele care ne observă de sus ne privesc şi zic: 
„lată o fiinţă inteligentă”, şi ne dau aprobarea şi 
binecuvântările lor. 


Cap. VI - Legea naturii şi legile morale 


Observând oamenii constatăm că atât în alegerea 
lor cât şi în comportamentul lor nu au măsură: ori 
mănâncă pe săturate, ori insuficient, în amândouă 
cazurile îşi ameninţă sănătatea lor; sau, încă, muncesc 
până la epuizare, sau nu muncesc deloc şi se ramolesc, 
la fel pentru somn, distracţii, sentimente, gânduri... 
Pentru a explica aceste anomalii vom zice că au 
„depăşit marginile”, că au încălcat legile pe care ar fi 
trebuit să le cunoască şi să le respecte. 

Există legi fizice care dirijează organismul nostru 
precum şi natura însăşi, oamenii poate nu le respectă 
dar cel puţin admit prezenţa lor, ceea ce nu este cazul 
pentru legile morale. Rari sunt cei care acceptă astăzi 
să le cunoască; şi chiar dacă a mai rămas o mică 
credinţă în valoarea unei anumite ordine a lucrurilor, 
majoritatea scriitorilor, filozofilor, artiştilor, savanților 
emit teorii, scriu cărţi, creează opere care nu urmăresc 
decât să măture restul credinţei. Spre aceste legi 
morale mă îndrept în definitiv, căci fără cunoaşterea 
lor lipseşte ceva în înţelegerea omului, ceva esenţial. 


În realitate legile morale aparţin unei lumi ce nu 
este separată de lumea fizică, aceasta nu e dificil să o 
constatăm. Să luăm exemplul alcoolicului. La început 
era un om delicat, amabil, cultivat, atent, cinstit, 
generos, nici o calitate nu îi lipsea. Dar, începând cu 
ziua când el a început să bea, toate aceste calităţi au 
început să se şteargă şi chiar au dispărut. Să luăm un 
alt exemplu: un om la care pasiunea jocului a ajuns 
acolo încât îşi neglijează obligaţiile sale, uitând că are 
o nevastă, copii, o meserie... La început jocul era o 
activitate care nu avea nimic a face cu morala, dar în 
final cel ce a suportat consecinţele a fost domeniul 
moral. Cum n-au putut oamenii să vadă raporturile 
care există între aceste două lumi? Ei nu cred decât în 
aspectul material; foarte bine, el are importanţa sa, 
dar domeniul moral, domeniul interior îi este strâns 
legat de asemenea. 

Pentru Ştiinţa iniţiatică există trei lumi: lumea 
divină, care este lumea ideilor, lumea psihică, cea a 
gândurilor şi sentimentelor, ce reprezintă cu adevărat 
lumea morală; şi în sfârşit, lumea fizică care este cea a 
formelor şi a concretizării. Lumea materială este legată 
de lumea morală care, la rândul ei, este în legătură cu 
lumea ideilor, mult mai sus situată. Dacă oamenii nu 
văd aceste relaţii este pentru că ei n-au studiat şi 
observat bine lucrurile, iar atât timp cât această lacună 
nu va fi umplută, vor urma consecinţe dezastruoase 
pentru ei. 

Chiar dacă ignorăm legile morale, când începem să 
le transgresăm în mecanismul lor, suntem obligaţi să 
suportăm consecinţe mai mult sau mai puţin grave; şi 
atunci ne dăm seama că acest domeniu moral are la 
fel legile sale, dar cu mult mai subtile decât legile 
fizice, căci ele nu sunt înscrise numai în organism, ci în 


sufletul şi în spiritul omului. Cel care nu le respectă va 
vedea reproşurile altora de a fi egoist şi personal; el se 
va simţi repede lipsit de susţinere şi prietenie şi, 
indiferent de transgresiunea comisă, el trebuie să 
plătească. Cum? În toate felurile: prin remuşcări, 
suferinţe, regrete, decepţii, supărări şi poate de 
asemenea cu bani. Puteţi observa aceasta în orice 
domeniu. 

Totul stă în picioare, totul este legat; lumea morală 
este regizată de legi imuabile şi ireductibile pe care 
trebuie să le cunoaştem. Neglijăm aceste legi pentru 
că ele ni sunt scrise nicăieri şi credem că putem să ne 
permitem totul; nu, atât timp cât n-am înţeles că 
aceste legi există, nu vom putea realiza un adevărat 
progres. Nu este permis să zicem: „Eu, eu gândesc 
că...” sau „Eu pot face ceea ce vreau...” Pentru ce? - 
Pentru că veţi plăti. - Dar eu am toate drepturile! - 
Faceţi ce vreţi, dar veţi plăti. In natură totul se 
plăteşte, chiar fericirea, bucuriile şi extazurile. - Dar eu 
nu am bani! - Aceste legi nu vă cer bani (oamenii sunt 
cei care vă cer acest lucru tot timpul ), ci vă vor cere o 
parte din forţele voastre, din înţelegere voastră, din 
sănătatea, frumuseţea şi inteligenţa voastră. Dacă ştiţi 
să vă analizaţi veţi constata că există un deficit în casa 
de bani; Justiţiarii, Forţele cosmice, Inteligenţele care 
guvernează universul au venit pentru a vă retrage 
ceva, şi iată-vă sărăciţi! 

Pentru a deveni foarte bogat, nu trebuie să 
transgresăm niciodată legile naturii, nici legile morale 
şi nici chiar cele umane. Cu toate că legile create de 
oameni nu au acelaşi rost de a fi ca legile naturii, atât 
timp cât trăim într-o societate unde ele sunt foarte 
puternice, este mai bine să ne supunem (a respecta 
legea circulaţiei, de exemplu) ... Dacă puteţi să le 


transgresaţi fără a fi prinşi, natura nu va ţine cont de 
aceasta pentru că nu este afacerea sa. Dar dacă 
transgresaţi o lege a naturii, chiar dacă societatea 
continuă să vă respecte şi să se încline în faţa voastră, 
veţi fi bolnavi: da, legea naturii vă va pune în pat! Ea 
este cea care vă va pedepsi şi în nici un loc nu îi veţi 
putea scăpa. 

Puteţi să plecaţi oriunde, legea vă va găsi pentru 
că în interiorul vostru totul se înregistrează. 

Natura a prevăzut că omul se va aranja 
întotdeauna pentru a încălca legile, de aceea a plasat 
în el aparate de înregistrare. Nu îi mai rămâne decât să 
arunce o privire pentru a vedea ceea ce omul a mâncat 
sau băut, ceea ce a gândit, simţit şi făcut. Imposibil să 
o înşelăm! Şi acum, vreţi să mă convingeţi că numai 
oamenii fac înregistrări! Cum ar fi putut omul să 
fabrice un obiect pe care natura nu l-ar fi dat mai 
înainte ca model? Natura a făcut înregistrări înaintea 
omului, dar el este prea orb ca să o recunoască. Natura 
a luat deci toate precauţiunile, iar dacă omul 
transgresează legile sale, el trebuie să plătească. 

Incercaţi deci de acuma de a nu mai transgresa 
nici legile umane, nici legile naturii şi nici pe cele 
morale care sunt superioare legilor naturii. Dar în 
realitate legile morale fac parte din natură, căci natura 
are mai multe niveluri. Există mai întâi o natură pur 
fizică, apoi, deasupra, o natură mai subtilă la care 
aparţin gândurile şi sentimentele; în sfârşit, dincolo de 
aceste două naturi, domneşte lumea divină. Natura se 
supune de asemenea; aşa cum noi trebuie să ne 
supunem legilor spiritului căci spiritul comandă naturii. 
Când omul ajunge să depăşească aceste două naturi - 
natura pur fizică şi natura mai subtilă a gândurilor şi 
sentimentelor - el se găseşte deasupra legilor lor. El 


este atât de pur, luminos, puternic şi într-o atât de 
perfectă armonie cu spiritul, că în acel moment natura 
este cea care i se supune şi orice ar face, nu 
transgresează nimic. Este singurul caz unde omul 
poate să-şi permită totul fără ca să fie vreodată o 
transgresiune. 

Dar numai fiinţele excepţionale, ființelor 
predestinate, pot să se ridice deasupra legilor naturii şi 
a legilor morale. Aceste fiinţe au existat întotdeauna, 
există şi vor exista, dar sunt foarte puţine ca număr. 
Ele pot să-şi permită totul fără ca vreodată să comită o 
crimă sau un păcat. Este foarte dificil a explica, dar am 
primit în acest domeniu revelații fantastice despre care 
nu puteţi să aveţi nici o idee, căci este imposibil să 
vorbim. 

Pentru a vă ajuta să înţelegeţi, vă voi spune câteva 
cuvinte. Când un om este foarte pur, luminos, orice ar 
face este întotdeauna pentru bine. lar când un om este 
murdar, tenebros, când este înfundat în regiuni 
infernale, chiar dacă vrea să înlăture o mică pată de pe 
faţa altuia: el nu face decât să-l murdărească şi mai 
mult. În dorinţa de a purifica pe alţii un astfel de om îi 
murdăreşte; în dorinţa de a le simplifica viaţa, ei le-o 
complică. Pentru ce? Pentru că tot ceea ce se degajă 
din el este atât de haotic şi tenebros că orice ar face, 
distruge. Dar dacă o fiinţă este plină de lumină, 
dragoste, inteligenţă, chiar dacă loveşte pe cineva, în 
loc să-l ucidă îl va salva, pentru că tot ceea ce este în 
ea este divin. Pentru a ajunge până la această culme, 
până în regiunea Kether, trebuie să fii predestinat de 
cei Douăzeci şi patru de Bătrâni, trebuie să fii 
predestinat de mult timp ... Dar atâta timp cât 
discipolul se află pe acest drum, el trebuie să înţeleagă 
că există legi care trebuie respectate. 


Oamenii recunosc că în activitatea lor profesională 
există comportamente convenabile şi altele nu; dar de 
îndată ce este vorba de domeniul moral, ei gândesc că 
nu există nici o regulă a observa şi aici ei se înşeală. 
Când Hermes Trismegistul zicea: „Ceea ce este jos 
este ca şi ceea este sus, şi ceea ce este sus este ca şi 
ceea ce este jos „el enunţa un acelaşi adevăr, dar fără 
nici o precizare, vorbele sale cuprind toate planurile, 
toate domeniile, toate activităţile omului. In definitiv, 
un mare număr de principii, activităţi, obiecte, culori, 
forme, creaturi, regiuni, sunt conţinute în aceste două 
cuvinte „jos” şi „sus”. 

Mulţi au înţeles că ceea ce este jos, pământul, este 
asemănător cu ceea ce este sus, adică cerul. Nu este 
chiar atât de adevărat: ceea ce este pe pământ nu 
este asemănător cu ceea ce este pe cer. Nici formele, 
nici dimensiunile, nici lumina, nici culorile, nici gloria, 
nici măreţia, nu sunt jos, cum sunt cele sus: doar legile 
sunt aceleaşi. Hermes Trismegistul nu a precizat 
aceasta, căci el vroia să dea vorbelor sale un conţinut 
mult mai vast, pentru ca numai cei care sunt capabili 
să intre în mintea unui gânditor sau Iniţiat, să le poată 
descoperi. 

Prin ştiinţa pe care o au asupra legilor fizice, 
savanții au ajuns la aplicaţii extraordinare cum este 
expediţia pe lună, de exemplu. Dar dacă ar fi cunoscut 
legile morale, realizările lor ar fi fost mult mai mari, nu 
numai în domeniul material dar şi în domeniul vast, 
infinit, al sufletului şi spiritului. Ei studiază fizica şi 
chimia, este bine, dar există o fizică şi o chimie 
spirituală pe care ei nu le cunosc încă. Deci, un lucru 
esenţial lipseşte ştiinţei oficiale: cunoaşterea acestei 
lumi psihice regizată de legile morale. Şi cum, în plus, 
intelectualii încearcă să şteargă din conştiinţa omului 


puţinul sens moral care a ai rămas, ei lucrează la 
demolarea lui. Totul se va prăbuşi din cauza celor care 
neagă sau refuză existenţa legilor morale. 

Evident, poate nu este întotdeauna uşor de a găsi 
aceste legi, dar aceasta nu este un motiv pentru a 
pretinde că ele nu există. Nimeni nu poate diminua sau 
nega ceea ce am spus. Dacă ştim să observăm şi să ne 
analizăm, dacă avem suficientă răbdare, vom constata, 
mai repede sau mai târziu, că fiecare transgresiune 
interioară trebuie să fie plătită, pentru că în acest 
domeniu este dirijat de legile stabile ale moralei 
eterne. 

Comiteţi o transgresiune şi totuşi puteţi spune: 
„Mâncăm, dormim, câştigăm bani, o ducem foarte bine 
şi nu vedem nici o schimbare!” Ei bine, dragii mei, asta 
pentru că nu ştiţi să vedeţi ceea ce se întâmplă în 
aspectul subtil al fiinţei voastre. De-a lungul anilor o să 
continuaţi să faceţi afaceri, să traficaţi, fără să vă daţi 
seama că ceva începe să vă părăsească. Şi ce anume 
vă părăseşte? Este de datoria voastră să o aflaţi. Eu 
ştiu dinainte ce vă va părăsi şi ce schimbări enorme, 
înspăimântătoare, se vor produce în voi. După câţiva 
ani, veţi pierde prospeţimea şi elenul vostru, dar mai 
ales veţi pierde gustul vieţii. Acestea sunt pierderi 
imense, din punct de vedere spiritual! Dacă nu le 
vedeţi, este pentru că aţi rămas la nivel animalic. S-ar 
putea să continuaţi să lucraţi şi să câştigaţi mulţi bani, 
dar nu veţi mai fi un fiu divin, o fiică divină, supli, vii şi 
strălucitori, lumină. În interior s-au produs mari 
schimbări. 

Animalele mănâncă, vânează, se bat, se mângâie, 
îşi protejează puii lor, şi totuşi există mulţi oameni care 
nu fac mai mult, ei nu ştiu că au fost trimişi pe pământ 
cu misiunea de a manifesta gloria lui Dumnezeu şi de a 


face să înflorească tot ceea ce în ei este subtil şi divin. 
Ei au fost trimişi să facă din pământ o grădină de Rai. 
lată misiunea lor, dar au uitat-o; ei mănâncă, beau, 
prind rădăcini pe pământ şi nu mai vreau să se 
detaşeze. Atunci vor fi dezrădăcinaţi şi reexpediaţi de 
partea cealaltă, unde vor vedea că şi-au risipit 
existenţa, şi în acel moment, evident, ei suferă, 
Purgatoriul şi ladul nu este nimic altceva. Dar când vor 
plăti şi se vor curăța, vor urca mai sus, în primul Cer, 
apoi, din nou, ei vor cobori pe pământ pentru a putea 
să se dezvolte în bine. lată istoria genului uman. 

Trebuie, fără încetare, să amintim oamenilor 
misiunea lor pe pământ şi să le spunem: „Atunci, 
pentru ce aţi venit aici? Amintiţi-vă!” A na aminti... 
cum să ne amintim? Într-o Şcoală iniţiatică, cu marile 
adevăruri şi bunele influenţe pe care le primeşte, cu 
sprijinul Îngerilor, discipolul începe să-şi amintească de 
lumea minunată de unde a coborât şi spre cea care va 
trebui să se întoarcă într-o zi. Binecuvântarea cea mai 
mare pe care discipolul poate să o primească este de 
a-şi aminti. El îşi va aminti chiar de toate suferinţele pe 
care le-a îndurat, de toate greşelile făcute şi de toate 
datoriile, căci el trebuie să-i găsească pe cei ce i-a 
rănit, să se împace cu ei şi să repare greşelile, pentru a 
scăpa de karma sa. Aceasta este ceea ce îl aşteaptă pe 
discipol, ceea ce vă aşteaptă pe toţi. Veţi fi obligaţi să 
plătiţi într-o zi pentru tot ceea ce aţi luat pe nedrept de 
la alţii. Evident, aceste lucruri nu sunt prea agreabile 
să le auzim, cu atât mai mult cu cât oamenii preferă să 
fie  inconştienţi şi să ignore etern adevărurile 
dezagreabile. Dar chiar dacă nu avem plăcerea să le 
ascultăm, vom fi obligaţi să cunoaştem într-o zi 
adevărul, iar voi sunteţi foarte privilegiați să-l 
cunoaşteţi aici prin intermediul meu. 


Preparaţi-vă deci să reparaţi toate erorile voastre 
aşa cum mă prepar eu însumi. Să presupunem că 
fusesem cel mai mare răufăcător, cel mai mare 
incendiator, ei bine! Îmi pare rău, o regret şi vreau să- 
mi repar greşelile. Presupunând că v-am făcut rău la 
toţi: v-am dezonorat, furat, masacrat...să presupunem! 
Acum, suportându-vă, iubindu-vă, vorbindu-vă, plătesc, 
repar. Dar să presupunem că aceasta nu este 
adevărat... cu atât mai bine! Este o problemă ce o las 
expres de o parte; nu vreau să vă spun acum pentru ce 
şi cum am venit pe pământ, nici din care regiune am 
venit, aceasta nu mă priveşte decât pe mine. Reţineţi 
deci că sunt un om care a transgresat toate legile şi că 
acuma sunt condamnat să vă plătesc toate datoriile. 
lată, acest aspect vă este agreabil, nu-i aşa, să 
ascultați asemenea lucruri ?... 

Şi dacă accept să vorbesc astfel fără să fiu jenat, 
de ce voi, de asemenea, nu vă decideţi să gândiţi ca 
mine şi să reparaţi greşelile voastre faţă de soţul 
vostru sau soţia voastră, copii voştri, părinţii voştri, 
prietenii voştri? Desigur, preferaţi să vă credeţi 
ireproşabili iar eu vinovat şi criminal. Sunt de acord, 
sunt de acord, dar oare este adevărat? N-are 
importanţă... Dacă sunt capabil să mă descopăr 
imperfect în faţa voastră, faceţi la fel în faţa altora. 
Cineva are un copil care nu încetează să-l supere, să-l 
dezonoreze şi mi se plânge: „Cu ce am putut să-l supăr 
pe Bunul Dumnezeu ca să am un asemenea copil? - Cu 
siguranţă că aţi contractat o datorie faţă de el în 
trecut, altfel n-ar fi venit în familia voastră. ,„ 

Mulţi părinţi care sunt corecţi, cinstiţi, suferă 
pentru că au copii care sunt vagabonzi. Este firesc să 
ne mirăm după legile naturale, aceasta ar trebui să fie 
imposibil pentru că ei n-au semănat niciodată o astfel 


de sămânță. Dar există întotdeauna un motiv pentru că 
legea este justă. 

Nu demult un frate a venit să mă vadă: era foarte 
zbuciumat, căci arătându-se de o mare bunătate şi 
generozitate faţă de ai săi, nu primea în schimb decât 
ingratitudine şi cruzime; el era bulversat de această 
nedreptate. l-am spus: „Vreţi să vă dau o cheie, un 
remediu, un antidot eficace? Nu veţi mai fi nici 
revoltat, nici furios, vă veţi restabili complet când veţi 
şti un lucru: lumea invizibilă utilizează aceste mijloace 
pentru a vă întări, a vă elibera, sau a vă face să 
gândiţi, să deveniți mai buni. Ceea ce vă chinuie şi vă 
face bolnav este pentru că gândiţi că tot ce vi se 
întâmplă este injust. Gândiţi că este just şi veţi fi 
vindecat. „Acest frate m-a crezut, s-a restabilit 
devenind liniştit şi călduros; el gândeşte că poate 
plăteşte pentru vechile transgresiuni şi aceasta l-a 
salvat. Evident, trebuie să ajungi să accepţi această 
manieră de a gândi, altfel chinurile continuă, chinurile 
care vă distrug organismul, stomacul, inima sau 
sistemul nervos. 

Astăzi vă zic vouă acelaşi lucru: dacă injustiţia vă 
chinuie, acceptaţi această idee, că nu există injustiţie 
decât în aparenţă şi nu în realitate. Chiar dacă nu este 
adevărat, această idee este eficace, căci acceptând-o 
vă eliberaţi, nu mai suferiţi, deveniți mai buni. Am 
verificat-o pentru mine însumi. În trecut nu cunoşteam 
acest remediu şi îmi puneam adesea întrebări asupra 
tot ce mi se întâmpla. Acum, nu îmi mai pun întrebări, 
gândesc că totul este just şi îl merit, chiar dacă nu este 
adevărat. Ce a făcut lisus oamenilor pentru a fi 
crucificat?...Cu siguranţă că destinul lui lisus era 
excepţional iar voi nu trebuie să vă imaginaţi că 
sunteţi în acelaşi caz cu el. Totuşi, poate să se 


întâmple ca nevinovaţi să fie închişi şi masacrați. Dacă 
ei se revoltă împotriva acestei injustiţii, se vor chinui 
inutil. Aici, pe pământ, chiar dacă suntem nevinovaţi 
ca alţii, gândind astfel ne eliberăm. 

Sunteţi chemaţi să descoperiţi în voi înşivă o 
regiune spirituală ale cărei legi sunt neschimbătoare. 
Pentru cea mai mică încălcare a acestor legi, mai 
repede sau mai târziu, va trebui să plătiţi. Ceea ce vă 
înşeală este că plata nu e imediată, în schimb totul se 
înregistrează, totul are repercusiuni. Regăsim aceeaşi 
lege în numeroase domenii. În chimie, de exemplu, 
trebuie să aştepţi un anumit timp pentru ca hârtia de 
turnesol să treacă de la roşu la albastru, sau invers; 
pentru a se produce o schimbare completă e suficient 
o ultimă picătură, dar această picătură vine după 
multe altele. La fel, în mecanismul unui ceas, 
deplasarea acului indicator nu se face decât după 
declanşarea mai multor rotiţe. Timpul care se scurge 
între prima declanşare şi apariţia unui rezultat vizibil, 
tangibil, este mai mult sau mai puţin lung, dar cum 
toate sunt în legătură, rezultatul apare cu certitudine. 

Să presupunem că aveţi un anumit viciu sau o 
anumită pasiune; nu vedeţi de îndată repercusiunea şi 
continuaţi în acelaşi exces, ceea ce declanşează alte 
rotiţe, apoi altele, până într-o zi când vă întrebaţi 
pentru ce sunteţi extenuat, bolnav. Dar ceea ce vi se 
întâmplă era în acţiune de mult timp. Astăzi veţi primi 
somaţia trimisă de un controlor, dar aţi fi putut să vă 
aşteptaţi! De ce oamenii n-au înţeles această lege care 
se găseşte peste tot? Toate nemulţumirile şi 
nenorocirile lor vi pentru că n-au ştiut să interpreteze 
şi să studieze mecanismele diferitelor organe fizice şi 
psihice. 


Dacă vreţi să deveniți un fiu al Domnului, o fiinţă 
completă, trăind viaţa sufletului şi a spiritului, trebuie 
să respectaţi legile moralei veritabile, nu există o altă 
soluţie. Pentru toţi cei care încalcă aceste legi, porţile 
sunt închise. Lumea invizibilă nu se supune capriciilor 
oamenilor lipsiţi de respect, anarhişti şi destrăbălaţi. 
„Lumea invizibilă ?” veţi zice. Da, într-adevăr, această 
lume este invizibilă şi dacă spuneţi că nu puteţi crede 
într-o lume care este invizibilă, eu vă voi răspunde că 
nu ştiţi judeca. Gândirea voastră este invizibilă? Şi 
conştiinţa voastră, opiniile voastre, sentimentele 
voastre? Şi toate proiectele voastre, le vedeţi ?... Nu, şi 
totuşi sunteţi convinşi de existenţa lor. Voi vă certati, 
ba chiar ucideţi oameni din cauza convingerilor 
voastre, care, nu sunt totuşi vizibile. Nici măcar n-aţi 
observat că vă fondaţi toată viaţa pe lucruri pe care nu 
le vedeţi! Numai lumea invizibilă există, tot restul este 
probabil. Negând realitatea lumii invizibile, voi tăiaţi 
ramura pe care sunteţi aşezat, şi într-o zi veţi cădea 
jos. Cum nu au ruşine să refuze aceste adevăruri, în loc 
să recunoască că nu au studiat nimic? Negând lumea 
invizibilă, oamenii îşi semnează condamnarea la 
moarte. 

Oamenii vor suferi până când vor înţelege că 
lumea invizibilă este singura realitate. Şi iată 
argumentul pe care îl voi da la unul din aceşti 
ignoranţi: dumneata nu crezi decât în ceea ce este 
vizibil, nu -i aşa? Şi dacă cineva, într-o seară, vă 
strânge de gât, pe dumneata care eşti bogat şi vă zice: 
„Banii sau viaţa!” ei bine, chiar dacă până atunci nu 
credeaţi în viaţă, pentru că este invizibilă, în acel 
moment veţi începe să credeţi şi veţi da tot ce este 
vizibil pentru a păstra un lucru, care este invizibil. Ce 
inconsecvenţă! Pentru a fi logic, ar trebui să spuneţi: 


„Luaţi-mi viaţa, dar nu banii! „Dar atunci veţi fi mort şi 
ce mai puteţi face cu banii ?... Nimic nu este mai 
preţios decât ceea ce nu vedem. Viaţa este o realitate 
invizibilă şi totuşi sunteţi gata de a da totul pentru a o 
păstra. Ah! oamenii sunt extraordinari! 

Există oare o lume invizibilă? Se cere ca ea să fie 
respectată ca şi lumea vizibilă? Da, şi chiar mai mult! 
Trebuie, acum să fim conştienţi de existenţa acestei 
vieţi subtile şi să o apreciem. Veţi vedea atunci ce se 
va petrece în voi. Chiar dacă alţii nu vor observa nimic, 
în interior, veţi trăi o viaţă liberă, de bucurie, lejeră, de 
inspiraţie, o viaţă muzicală, armonioasă; veţi trăi 
adevărata poezie!... Şi dacă veţi reuşi, aceasta se va 
reflecta chiar în afacerile voastre materiale. Oamenii 
vor începe să înţeleagă ceea ce trăiţi şi poate lumea 
întreagă vă va aduce cadouri. Pentru că totul este 
legat: bogăţia interioară atrage bogăţia exterioară, 
numai că trebuie timp pentru a vedea efectele. Dacă 
veţi ajunge la această viaţă interioară perfectă, 
vibraţiile şi emanaţiile voastre vor ajunge să atingă 
lumea întreagă, până la stelele cele mai îndepărtate, 
de unde ele vă vor aduce toată fericirea li toate 
binecuvântările. 

O fericire se va prezenta de îndată în faţa voastră, 
este deja pe drum, se apropie şi va zice :"lată-mă! - 
Dar de unde vii? Cine te-a chemat şi când? - Tu, de 
foarte mult timp!” Ei da, fericirea este pe drum, dar e 
nevoie de timp ca să sosească, căci vine de departe... 
Şi, din păcate, este la fel pentru suferinţe. Nu ne dăm 
seama, dar le-am atras de foarte mult timp. De altfel, 
ce poate să i se întâmple unuia care este întunecat, 
ignorant sau stupid? Cele mai mari onoruri ?... Cele 
mai mari  iluminări?... vizita celor mai mari 
Arhangheli ?... Este imposibil! El nu poate să atragă 


astfel de splendori. Pentru ce? Pentru că există o lege 
de afinitate pe care Iniţiaţii din antichitate au ascuns-o 
în aceste cuvinte :” Cine se aseamănă, se adună. 
„Această frază conţine o ştiinţă întreagă, dar cum 
oamenii erau prea primitivi pentru a înţelege legea 
corespondenţelor (pe care o putem numi de asemenea 
legea afinităţii, legea ecoului, a şocului în sens invers, 
a polarităţii ), Iniţiaţii au preferat să o lanseze ca o 
formulă din popor. „Cum am putut să atrag toate 
aceste nenorociri? - Prin maniera voastră de a gândi şi 
acţiona, era fatal!” vor spune lIniţiaţii. Şi pentru 
bucurii? Voi aţi lucrat, făcut sacrificii, aţi fost 
generoşi...Totul este just, Cerul nu vă cere opinia 
voastră, aveţi ceea ce meritati. 


Cap. VII - Legea înregistrării 


Fiecare fiinţă, fiecare lucru, în natură, posedă 
dublul său, şi orice aţi face îl faceţi dublu. Dacă ajutaţi 
pe cineva sau îi faceţi rău, originalul acestei acţiuni se 
duce, dar ea lasă o urmă în voi înşivă, o amprentă de 
aceeaşi natură cu el. lată un adevăr pe care oamenii 
nu-l cunosc încă. Când ei fac bine sau rău, ei gândesc 
că aceasta nu ajunge mai departe decât actul pe care 
l-au comis. Ei, nu, din nefericire sau din fericire, 
aceasta nu se petrece astfel...din nefericire, dacă ei au 
făcut rău, şi din fericire dacă au făcut bine. 

Tot ceea ce există în natură: plante, insecte, 
animale, stele, munţi, totul este dublu. Dar pentru 
moment este numai omul care ne interesează. Cei care 
văd în invizibil sunt capabili să vadă dublul eteric al 
omului, care are exact aceeaşi formă şi aceleaşi 
funcțiuni ca şi corpul său fizic; şi chiar în anumite 
cazuri, acest dublu eteric poate fi retras şi atunci omul 


pierde sensibilitatea sa: îl putem înţepa, lovi, arde, el 
nu simte nimic. În realitate, chiar retras, corpul eteric 
rămâne legat de corpul fizic prin cordonul de argint. 
Dar dacă această coardă se rupe pentru un motiv sau 
altul (un şoc, o rană, o boală ), omul moare. 

Şi nu e numai corpul fizic care are un dublu, corpul 
astral, şi corpul mental posedă de asemenea: dublul 
astral, şi dublul mental care le dă energii (pentru 
corpul astral, energiile din domeniul sentimentelor, iar 
pentru corpul mental, energiile din domeniul 
gândirii).Dacă dublul astral este detaşat, omul devine 
total indiferent la tot, el nu mai simte nici sentimente, 
nici emoţii. La fel, atunci când dublul mental este 
detaşat, el devine complet incapabil să gândească. 
lată fenomene care nu sunt încă bine cunoscute şi 
explicate. Dacă medicii şi psihiatrii le-ar cunoaşte, ei ar 
putea să găsească cauzele mai multor anomalii psihice 
care până acum li s-au părut inexplicabile şi cărora, ei 
le caută cauza în planul fizic, când de fapt adesea este 
altundeva. 

să ne oprim puţin asupra acestui dublu. Voi ştiţi că 
în aparatul administrativ, când se face un act oficial, o 
înregistrare, un decret, se face şi o copie, o fotocopie. 
Originalul se trimite, dar păstrăm copia în arhive 
pentru a avea o referinţă. 

Nu oamenii au fost cei care au avut primii această 
idee, ci natura; şi pentru aceasta există întotdeauna o 
dublură pentru fiecare din acţiunile noastre. Şi când noi 
plecăm de partea cealaltă? Cu această dublură ne 
prezentăm în faţa Cerului, sau mai bine-zis cu cele trei 
dubluri, fizic, astral şi mental, pentru toate actele, 
sentimentele şi gândurile noastre. Originalele au plecat 
nu ştim unde, până la planete, până la stele, nu mai 


putem să le recuperăm, este prea târziu, dar a rămas 
întotdeauna în noi un dublu fidel şi adevărat. 

Când omul ajunge în cealaltă lume, el se prezintă 
cu filmul vieţii sale înaintea unui juriu de spirite 
evoluate şi acolo, el va trebui să asiste la proiecția lui. 
Proiecţia nu se face pentru aceste spirite, ele nu au 
nevoie să fie informate de viaţa acestui om, ele îl 
cunosc deja, ele ştiu dinainte nivelul său de evoluţie, 
păcatele sale, crimele, precum şi bunele sale acţiuni. 
Omul este cel care nu se cunoaşte, săracul, el este cel 
ignorant şi care îşi imaginează că este o divinitate... 
sau un monstru! Şi cum el se înşeală, o să i se arate 
exact ceea ce a fost. 

Nu entităţile din lumea invizibilă, ci noi avem 
nevoie să fim instruiți. Deci, noi toţi păstrăm aceste 
dubluri în interiorul nostru, pentru a putea să le 
transportăm când vom pleca de partea cealaltă. Şi 
acum, o credeţi sau nu, voi nu puteţi să schimbaţi 
realitatea, ea este astfel şi va rămâne aşa, 
independent de credinţa voastră. Bineînţeles, este 
mult mai înţelept a crede şi a accepta, pentru că 
aceasta permite de a vă corecta şi a vă perfecționa. 
Dacă toţi ar cunoaşte aceste mari adevăruri, eu 
gândesc că foarte puţini ar vrea să rămână în 
slăbiciunile lor. Dar cum ei nu le cunosc încă, ei 
continuă să trăiască ca înainte, fără să se îndoiască de 
consecinţele comportamentului lor. 

De aceea oamenii trebuie instruiți, mai ales copiii, 
zicându-le: „lată, există legi care sunt acestea sau 
acestea”, şi chiar dacă pe moment ei nu înţeleg prea 
bine, mai târziu ei se vor opri pentru a reflecta şi vor 
avea ocazia să verifice că e adevărat. 

Ce se întâmplă, de exemplu, când un om a comis o 
crimă? Pentru ce există fără încetare o amintire, un 


clişeu care revine şi care nu îl lasă liniştit? Cu toate că 
crima a fost făcută, s-a îndepărtat, totul s-a terminat, 
nu a mai rămas nici o urmă vizibilă şi criminalul este 
liber. Da, dar dublura a rămas şi el nu mai ştie cum să 
se mai descurce. Deci, vedeţi, nu merită osteneala de 
a căuta să studiaţi cărţile sacre ale umanităţii pentru a 
crede în aceste lucruri, putem de îndată, să le 
verificăm în noi înşine. Pentru ce aceste amintiri, 
aceste imagini, aceste reproşuri, pe care conştiinţa le 
face omului, încât el nu mai poate mânca, bea, dormi, 
până când nu le va repara? Pentru că totul s-a 
înregistrat în el. 

Inteligența cosmică a avut timp pentru a potrivi 
toate lucrurile şi a aranja cu înţelepciune tot universul. 
Numai în capul oamenilor, săracii, totul este 
dezorganizat, haotic, smintit. Orice le-am explica la 
acest subiect, ei răspund: „Nu, eu nu cred. „Dar cine se 
cred ei pentru a afirma aşa ceva? Dacă sunt atât de 
superiori, pentru ce în viaţa de toate zilele sunt atât de 
mici, slabi şi neputincioşi în a schimba cursul lucrurilor, 
sau a ieşi din suferinţele şi neliniştile lor ? 

Deci, totul se înregistrează. Cunoaşterea acestei 
legi este suficientă pentru ca să vă facă să fiţi atenţi de 
a nu vă lăsa la întâmplare. Căci toate gândurile rele 
care vin în capul vostru şi se duc, în realitate lasă în voi 
amprente care vor rămâne pentru eternitate. Cu atât 
mai mult cu cât, o dată imprimate, clişeele au tendinţa 
de a se repeta fără încetare, până la infinit. V-am 
vorbit adesea despre acest subiect, explicându-vă cum 
puteţi să imprimaţi noi clişee, pentru ca toate aceste 
obiceiuri deplorabile pe care le-aţi contractat în trecut 
să sfârşească prin a vă părăsi. Dacă nu faceţi nimic 
pentru a le înlocui, ele se vor repeta în fiecare din 
reîncarnările voastre. Dacă nu faceţi nimic, nu există 


nici un motiv pentru ca defectele voastre să nu reapară 
exact aceleaşi. Calitățile bune trebuie păstrate, 
întărite, chiar perfecţionate, pentru că ceea ce este 
bun poate întotdeauna să fie şi mai bun; dar greşelile 
trebuiesc reparate. 

Pentru a corecta defectele lor, oamenii nu cunosc 
mare lucru, ei se descurajează, pentru că tot timpul 
sunt pe punctul de a lupta contra anumitor obiceiuri pe 
care au început să le practice, nu ştim când, şi de care 
nu izbutesc să scape. În realitate, în loc să se oprească 
pe deformări, care sunt consecinţa unei munci 
distructive din trecut, mult mai bine ar fi să se 
oprească asupra ceea ce este de făcut în viitor. Deci, 
ar trebui neapărat să vă spuneţi ;"Acum, vreau să 
repar totul, să reconstruiesc totul”, şi în fiecare zi, cu o 
tenacitate, o credinţă indestructibilă, o convingere 
absolută, să munciţi în acest sens, să utilizaţi toate 
elementele pe care Domnul vi le-a dat: imaginaţie, 
gândire, sentiment, să vă concentrați ca să proiectaţi 
în voi înşivă cele mai frumoase imagini: a vă vedea în 
muzică, lumină, soare, în perfecțiunea formelor, cu 
calităţi de bunătate, generozitate, în posibilitatea de a 
susţine pe alţii, de a-i ajuta, a-i lumina... 

Pentru că totul se înregistrează, trebuie încercat să 
înregistrăm ceea ce este mai bun. Veţi vedea, dacă 
veţi începe această muncă, veţi fi atât de prinşi, 
absorbiți, inspirați, că veţi găsi o sursă de bucurie 
nesfârşită, căci veţi fi în procesul de a construi în voi - 
înşivă templul lui Dumnezeu. Eu nu cunosc o muncă 
superioară acesteia, de a construi în tine însuţi templul 
lui Domnului, cu materialele cele mai bune: gândurile, 
sentimentele şi actele cele mai dezinteresate... 

Aceste preocupări sunt foarte îndepărtate pentru 
majoritatea oamenilor care caută numai să înregistreze 


câteva cunoştinţe în creierul lor fără să înceapă 
adevărata muncă. Diferenţa dintre Învăţământul nostru 
şi toate celelalte şcoli, este faptul că în şcoli învăţăm, 
pe când aici lucrăm. Anumite cunoştinţe pot fi utile, 
dar ele nu ne transformă. Numai munca pe care o 
facem ne transformă şi nu ceea ce am citit şi ascultat. 
Cunoştinţele pot să ne stimuleze să muncim, dar nu ne 
vom transforma niciodată dacă nu mişcăm, dacă nu 
declanşăm forţe în noi. Dacă nu acţionăm, orice am 
cunoaşte, vom rămâne la fel. 

In Fraternitatea Albă Universală, primim câteva 
cunoştinţe, bineînţeles, dar mai ales impulsul de a 
întreprinde această muncă, de a se transforma pe sine 
însuşi, ce nu se poate face decât urcând, în fiecare zi, 
foarte sus pentru a căuta materiale, ca un muncitor, un 
zidar, un arhitect... Unii vor spune: "Dar eu nu am nici 
o plăcere să fac această muncă!” Şi iată, ei se clasează 
de îndată. Toate creaturile sunt clasate în natură; toate 
au găsit adăpostul lor, reşedinţa lor, toate şi-au 
fabricat îmbrăcămintea lor, coafura lor, penele lor, în 
relaţie cu gusturile şi tendinţele lor. Acest clasament, 
acesta este destinul. Şi pe noi la fel, într-o zi, natura ne 
va clasa după predilecţiile noastre. 

In realitate eu vă spun că natura nevoilor omului 
determină destinul său. Să luăm un exemplu: dacă 
aveţi nevoie de alcool, de drog... dacă aveţi nevoie să 
mergeţi toate serile în localuri de noapte sau la 
cazinou pentru a juca la ruletă, destinul vostru este 
deja trasat: decadenţă, ruină şi poate închisoarea. Şi 
dacă aveţi nevoia de a contempla frumuseţea divină, 
sau să răspândiţi pacea şi lumina în jurul vostru, aici de 
asemenea este clar: veţi întâlni fericirea şi 
plenitudinea. Cum se face că oamenii nu şi-au dat 
seama că fiecare nevoie, fiecare urare, fiecare dorinţă 


îi duc pe căi determinate care îi antrenează spre 
regiuni infectate de viespi, şerpi, sălbăticiuni, unde îşi 
vor lăsa pielea, sau spre regiuni luminoase, magnifice, 
unde vor întâlni toate bucuriile?...După înclinările sale, 
gusturile sale, dorinţele sale, omul îşi determină, el 
însuşi, punctul de sosire. Anumiți sunt predestinaţi să 
fie bolnavi, alţii, să suporte eşecuri, să fie rău trataţi, 
să fie victime, ei însuşi sunt cei ce s-au predestinat. 
Veţi zice: „Putem oare să scăpăm de acest destin ?” 
Pentru reîncarnarea actuală nu; în reîncarnarea 
precedentă, dacă am fi fost inteligenţi şi rezonabili, am 
fi putut să aranjăm multe lucruri pentru aceasta. Acum 
avem mari posibilităţi numai pentru viaţa următoare, 
dar cu condiţia de a munci zi şi noapte ca să facem 
alte înregistrări. 

Eu ştiu că ceea ce vă vorbesc este foarte dificil de 
realizat. Unde să găseşti în tine această voinţă şi acest 
elan pentru a începe o muncă şi a o continua? O 
muncă asupra ta-însuţi mai întâi, ştiind că tot ceea ce 
facem asupra noastră înşine se reflectă pe urmă 
benefic asupra lumii întregi. Toate celelalte munci, 
toate aceste activităţi materiale atât de combinate, 
numai Dumnezeu ştie dacă ele sunt benefice pentru 
alţii! Şi acestea, se pe toate contururile... La sfârşit, 
când omul se duce pe lumea cealaltă, entităţile cereşti 
nu îi mai pun întrebările: „Cum ai trăit? Ce ai făcut? Ai 
ajutat câteva persoane? Le-ai consolat, le-ai orientat 
spre Sursă ?” Ele nu îi pun întrebări pentru că ştiu, de 
mai înainte, că le va minţi, ele doar iau din om o mică 
bobină, pe care o proiectează, şi atunci ce vede el!... 

Veţi zice: „Dar aceasta nu e posibil!” Ba da, omul 
posedă în colţul inimii o bobină minusculă, un atom pe 
care toată viaţa sa este înregistrată... Priviţi bandele 
magnetice: aveţi o casetă, nu auzim nimic, dar puneţi 


această casetă într-un aparat potrivit şi veţi auzi... 
„Bărbierul din Sevilla”!... deci, pentru a vă împiedica să 
spuneţi poveşti şi să vă justificaţi, vă cheamă şi vă 
zice: „Aşezaţi-vă aici. „Vă aşează în faţa unui ecran 
unde vedeţi tot, până la cele mai mici detalii. Şi atunci, 
povestea nu spune cum părul vi se ridică pe cap. Veţi 
zice: „Dar nu avem păr în acel moment! Suntem fără 
păr!... „Există un altfel de păr, de o altă natură. Voi v- 
aţi lăsat aici părul vostru fizic, dar aveţi altul care se 
ridică pe cap! Şi iată, nu mai putem să minţim. 

Toate aceste adevăruri sunt prezentate în cărţile 
sacre, mai ales în cele din Egipt, în „Cartea Morților 
„„de exemplu, cu toate că nu va fi prezentată în 
aceeaşi manieră. Acolo, moartea se prezintă în faţa lui 
Osiris, sufletul său este cântărit, etc... Există de 
asemenea „Cartea Morților tibetană”, care revelă 
diferitele momente din pasajul sufletului spre lumea 
cealaltă, judecata sa şi condiţiile renaşterii sale. 

Acestea sunt cele câteva cuvinte despre 
înregistrare. Trebuie să înţelegeţi cât este de important 
de a face în fiecare zi noi înregistrări, mai bune. ŞI 
vechile înregistrări? Veţi ajunge încet, încet, să le 
acoperiţi cu ajutorul celor noi. lată o perspectivă care 
poate să vă încurajeze. 

Din nefericire, încă mult timp veţi continua să 
faceţi înregistrări care nu vor fi faimoase, pentru că 
veţi fi antrenați de cele care sunt, acolo, în interiorul 
vostru. Dar, cel puţin, fiţi conştienţi pentru a nu lăsa 
lucrurile să se agraveze. Şi de îndată ce vă daţi seama 
că aţi înregistrat ceva rău, reacţionaţi imediat, reparaţi 
pentru a împiedica consecinţele. Aţi avut un gând rău 
despre cineva, aţi zis câteva cuvinte care rănesc, aţi 
distrus ceva, fiţi conştienţi de aceasta şi reparaţi-o. 
Pentru moment nu veţi putea adesea să faceţi ceva 


mai mult, dar cel puţin faceţi-o. Anumite persoane nu 
fac nimic, dar nimic, pentru a repara un gând sau un 
act negativ, de câte ori am văzut aceasta! 

În timp ce alţii cel puţin îşi zic: „Mi-a scăpat, n-am 
putut să mă controlez. „Aceasta poate să se întâmple 
la noi toţi, dar cel puţin să ne dăm seama de îndată şi 
să căutăm cum să reparăm. 


Cap. VIII Reîncarnarea 


l. 

Aş vrea să vă vorbesc astăzi despre reîncarnare 
deoarece văd uneori printre voi anumite persoane pe 
care această problemă îi preocupă şi îi nelinişteşte. S-a 
spus tot timpul că omul nu trăieşte decât odată, de 
aceea ascultând vorbindu-se despre reîncarnare, ei se 
simt tulburaţi şi nimic nu este clar în capul lor. Putem 
să ne extindem foarte mult asupra acestui capitol, de 
exemplu să expunem concepţiile tibetanilor, ale 
hinduşilor, ale egiptenilor, lucrările şi experienţele lor. 
Dar mă voi mulţumi să interpretez doar câteva pasagii 
din Biblie, dovedindu-vă că lisus însuşi cunoştea şi 
accepta reîncarnarea. Veţi spune că aţi citit toate 
Evangheliile şi că nu aţi găsit nicăieri cuvântul 
„reîncarnare”. Vă voi răspunde că nu e de mirare 
faptul că nu s-a menţionat nicăieri, în mod explicit, 
reîncarnarea, într-o epocă în care toţi credeau în ea. 
Cum ar fi putut să bănuiască evangheliştii nevoia de a 
vorbi de acest lucru, în mod special în previziunea unei 
epoci în care oamenii nu vor mai crede în ea? Ei au 
înfăţişat atât de puţine lucruri în scrierile lor încât ar fi 
fost fără rost să se insiste asupra unui fapt care făcea 
parte din tradiţie. Nu este convingător? Bine, bine, veţi 
fi convinşi de îndată. 


Să luăm Evangheliile şi să studiem anumite 
întrebări puse de lisus sau de discipolii săi, precum şi 
răspunsurile date. Intr-o zi, lisus întreabă pe discipolii 
săi: „Dar voi cine ziceţi că sunt ?” Care este 
semnificaţia acestei întrebări? Aţi întâlnit oameni care 
să întrebe „Dar voi cine ziceţi că sunt ?”? Ei ştiu cine 
sunt şi nu se întreabă ceea ce ceilalţi pot spune. Pentru 
a pune o asemenea întrebare trebuie să crezi în 
reîncarnare. Şi iată ce răspund discipolii: „Unii spun că 
tu eşti loan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, ceilalţi că eşti 
leremia sau unul din prooroci. „Cum se poate afirma că 
cineva este unul sau altul care este mort de mult, dacă 
nu se subînţelege ideea reîncarnării? 

Altă dată, lisus şi discipolii săi întâlnesc un orb din 
naştere, iar discipolii întreabă: „Învăţătorule, cine a 
păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?” Vă 
întreb din nou: se pot pune întrebări atât de absurde 
dacă nu se crede în reîncarnare? Când ar fi putut 
păcătui acest om, în burta mamei sale? În care 
cârciumă mergea el, în ce cabaret? Ce afaceri 
necinstite făcea? Pe cine a asasinat? Deci, ori este o 
întrebare stupidă, ori ea subinţelege credinţa în 
existenţa unei vieţi anterioare. 

Veţi spune: „Da, dar discipolii lui lisus nu aveau 
şcoală, se zice că erau pescari, deci era posibil să pună 
întrebări bizare. „Dacă ar fi fost cazul însă, lisus l-ar fi 
remarcat. In Evanghelii se vede clar că nu ezita în 
anumite împrejurări să-i dojenească pe discipoli. Ori, el 
nu-i certa ci le răspundea foarte simplu: „Nu e vorba 
că el sau părinţii lui ar fi păcătuit...” Aici, de asemeni, 
este un punct important. Dacă discipolii au întrebat 
dacă fiul este orb din naştere pentru că părinţii săi au 
păcătuit, este pentru că ei învăţaseră din legea ebraică 
că fiecare anomalie, fiecare infirmitate, fiecare 


nenorocire este datorită unei transgresări a legilor dar 
că adesea, o persoană poate plăti pentru alta şi deci, 
când vedem pe cineva în suferinţă nu putem şti dacă 
ispăşeşte propriile lui greşeli sau dacă se sacrifică 
pentru altcineva. 

Aceasta era o credinţă răspândită la evrei. Tot răul 
era rezultatul unei încălcări, deci discipolii au pus 
întrebarea pentru că ştiau că un om nu se poate naşte 
orb fără motiv...sau numai pentru că lui Dumnezeu îi 
place să-l facă orb, cum îşi închipuie creştinii! Deci 
lisus răspunse „nu pentru că el sau părinţii săi au 
păcătuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu să se 
manifeste în el „adică pentru ca, trecând pe aici să-l 
vindec şi poporul să creadă în mine. Apoi le-a explicat: 
„Vi s-a spus că oamenii primesc suferinţe pentru două 
motive: ori pentru că au păcătuit şi sunt pedepsiţi sau, 
fără să fi săvârşit ei înşişi greşelile, ei iau karma altora, 
se sacrifică pentru a evolua. Dar există şi o a treia 
categorie care a terminat evoluţia, care este liberă şi 
deci nu are nici o obligaţie de a cobori pe pământ. Ei 
bine, acest orb din naştere face parte din a treia 
categorie. Nici el, nici părinţii lui nu au păcătuit, el a 
coborât cu această infirmitate, pentru a-mi da 
posibilitatea să-l vindec pentru ca lumea să creadă în 
mine. „Astfel, acest om salvează o mulţime de suflete. 

Şi dacă nu sunteţi încă convinşi, iată şi alte 
argumente. Intr-o zi, lisus află că loan Botezătorul a 
fost întemnițat iar textul spune numai: „După ce lisus a 
aflat că loan a fost predat, s-a retras în Galileea. „După 
câtva timp, loan a fost decapitat din ordinul lui Herod. 
După transfigurare, discipolii l-au întrebat pe lisus: 
„Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi 
llie ?” lar lisus a răspuns: „llie într-adevăr va veni şi va 
aşeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că llie a şi 


venit dar ei nu l-au cunoscut ci au făcut cu el câte au 
voit. „lar textul adaugă: „Atuncea au înţeles ucenicii că 
lisus le-a vorbit de loan Botezătorul. „Deci, este 
limpede că loan Botezătorul era reîncarnarea lui llie. 
De altfel, evanghelia menţionează şi că atunci când un 
înger s-a arătat lui Zaharia, tatăl lui loan Botezătorul, 
pentru a-i anunţa că soţia lui, Elisabeta, va da naştere 
unui fiu, el i-a spus: „Va merge înaintea lui Dumnezeu 
cu spiritul şi cu puterea lui llie.” 

Să vedem acum viaţa lui llie şi să căutăm ceea ce 
a făcut el pentru a fi decapitat când s-a reîncarnat mai 
târziu, în persoana lui loan Botezătorul. Este o poveste 
foarte interesantă. Ilie trăia în timpul regelui Ahab. 
Ahab se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Sidon-ului şi 
din cauza ei, se închina lui Baal. Ilie s-a dus în faţa 
regelui Ahab pentru a-i reproşa infidelitatea faţă de 
Dumnezeul Israelului spunându-i: „Nu va cădea în 
aceşti ani nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi 
zice eu. „Apoi, el plecă din ordinul lui Dumnezeu şi se 
ascunse în munţi pentru a scăpa de regele care îl 
căuta. După trei ani, seceta făcuse mari ravagii în 
toată ţara: poporul suferea de foame şi Dumnezeu la 
trimis pe Ilie să se prezinte din nou în faţa lui Ahab. De 
îndată ce-l văzu, regele îi reproşă cu violenţă de a fi 
cauza acestei secete. „Nu, zise profetul, tu eşti cauza, 
pentru că ai părăsit poruncile Domnului şi mergeţi 
după baali. Acum vom vedea cine este adevăratul 
Dumnezeu. Adună-i pe toţi proorocii lui Baal pe 
muntele Carmel...” Toţi proorocii fură adunaţi şi Ilie 
zise: „Daţi-ne doi viței; ei să-şi aleagă unul, să-l taie 
bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu aţâţe; iar eu 
voi găti pe celălalt vițel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu 
voi aţâţa. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului 
vostru iar eu voi chema numele Domnului 


Dumnezeului meu şi Dumnezeul care va răspunde cu 
foc acela este Dumnezeu. ,„ 

Profeţii începură ;de dimineaţă până la amiază au 
făcut invocaţii :"Baal... Baal... Baal... auzi-ne...” Dar n-a 
fost nici glas, nici răspuns iar Ilie a început să râdă de 
ei: „Strigaţi mai tare, că poate stă de vorbă cu cineva 
sau poate se îndeletniceşte cu ceva sau este în 
călătorie, sau poate doarme. „Profeţii strigau şi mai 
tare, ba chiar, cum practicau magia, îşi făcură răni pe 
corp sperând că, prin sângele care curgea, să atragă 
larvele şi elementalii care vor face să cadă focul pe 
altar. Dar nimic nu se produse. Atunci llie spuse: 
„Acum, ajunge, aduceţi-mi 12 pietre. „Şi cu aceste 
pietre a făcut un jertfelnic în jurul căruia au săpat un 
şanţ; a aşezat lemnele pe jertfelnic, a tăiat viţelul 
bucăţi şi le-a pus pe el. Apoi a stropit totul cu apă şia 
umplut cu apă şanţul. Acuma totul era gata şi llie 
invocă pe Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul lui 
Avraam, lui Isaac şi lui Israel, să cunoască astăzi 
poporul acesta că tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi 
că eu sunt robul tău şi că am făcut toate aceste lucruri 
prin cuvântul Tău. „Şi s-a pogorât focul din cer, atât de 
puternic că a mistuit tot şi lemnele, şi pietrele şi apa 
care era în şanţ. Tot poporul fu înfricoşat şi recunoscu 
că adevăratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. În 
acest moment, Ilie, fără îndoială un pic prea mândru de 
biruinţa sa, a dat ordin ca cei 400 de profeţi ai lui Baal 
să fie conduşi în preajma unui pârâu şi să fie 
decapitaţi. 

lată de ce era de aşteptat ca, la rândul lui, să i se 
taie capul. Pentru că există o lege pe care lisus a 
enunţat-o în grădina Ghetsimani în momentul în care 
Petre, năpustindu-se asupra servitorului lui Caiafa, îi 
tăia urechea: „Petre, bagă sabia în teacă, căci toţi cei 


care vor scoate sabia, prin sabie vor pieri. „Ori, în 
timpul unei singure existenţe nu se vede totdeauna 
temeiul acestor cuvinte. lată de exemplu cum a murit 
Ilie. Nu numai că nu a fost masacrat, dar s-a trimis un 
car de foc ca să-l ridice la cer. In schimb şi-a primit 
pedeapsa când a revenit pe pământ în persoana lui 
loan Botezătorul. lisus ştia cine este el şi ce-l aşteaptă. 
De aceea, cu toate că a spus numai lucruri bune 
despre el: „Printre cei care sunt născuţi din femeie, nu 
fu altul mai mare decât loan Botezătorul”, lisus nu făcu 
nimic pentru a-l salva, şi dacă nu a făcut nimic, este 
pentru că justiţia trebuia să-şi urmeze cursul. Acum 
putem înţelege pentru ce lisus a plecat când a aflat de 
întemnițarea lui loan Botezătorul; pentru că nu trebuia 
să-l salveze. Legea este lege. 

Dar să mergem mai departe: vă voi arăta acum că, 
fără reîncarnare, nimic nu are vreun sens în religie, şi 
nici chiar în existenţă. Veţi găsi fără îndoială preoţi 
cărora le veţi pune întrebarea: „Explicaţi-mi de ce un 
oarecare este bogat, frumos, inteligent, puternic, de ce 
reuşeşte în toate domeniile şi de ce altul este bolnav, 
urât, sărac, mizerabil şi slab cu duhul. „Ei vă vor 
răspunde că aceasta este voia Domnului. Uneori vă vor 
vorbi despre predestinare şi despre graţie, dar aceasta 
nu vă va lămuri cu nimic în plus. În orice caz este voia 
Domnului. 

să analizăm acest răspuns: fiindcă Dumnezeu ne-a 
dat un pic de judecată, să nu o lăsăm să ruginească! 
Astfel, Dumnezeu are capricii, face tot ce-i trăsneşte 
prin cap. El dă la unii totul iar la alţii nimic? Bine, 
înţeleg, El este Dumnezeu, aceasta este voia sa, este 
formidabil, mă înclin. Dar în cazul acesta găsesc de 
neînțeles ca după aceea să fie nemulţumit, furios şi 
ofensat când cei cărora nu le-a dat nimic bun comit 


greşeli, sunt răi, necredincioşi, criminali. Din moment 
ce Dumnezeu este cel care a dat oamenilor această 
mentalitate, această lipsă de inteligenţă sau de suflet, 
pentru ce îi pedepseşte? El are toată puterea, nu putea 
oare să-i facă buni, cinstiţi, inteligenţi, înţelepţi, pioşi, 
minunaţi? Nu numai că e din vina lui că aceştia comit 
crime dar pe deasupra îi şi pedepseşte pentru aceste 
crime! Şi aici apare non-sensul. El are toată puterea, El 
face ce vrea, e de la sine înţeles, nu i se poate reproşa 
acest lucru, dar atunci de ce nu este mai consecvent, 
mai logic, mai drept? Ar trebui cel puţin să-i lase pe 
oameni în pace. Ei bine nu, El îi va arunca în iad pentru 
veşnicie! 

Aici, din nou, găsesc că ceva nu merge. Eu spun: 
„Cât timp a păcătuit un om? 30 de ani, 40 de ani? Bine, 
atunci să rămână în iad 40 de ani, nu mai mult. Dar 
pentru veşnicie... „Aici într-adevăr nu mai sunt de 
acord. Gândiţi-vă un pic. Dar oamenii nu îndrăznesc să 
se gândească, atât sunt de hipnotizaţi de ceea ce au 
învăţat. A raţiona este o crimă, pare-se, dar atunci la 
ce serveşte inteligenţa? Dacă Dumnezeu ne-a dat-o, ce 
să facem cu ea ? 

Pe când, dacă acceptăm reîncarnarea, dacă o 
studiem şi o înţelegem, atunci totul se schimbă. 
Dumnezeu este într-adevăr stăpânul universului, cel 
mai mare, cel mai nobil, cel mai drept şi noi înţelegem 
că dacă suntem săraci, proşti, nefericiţi, este din vina 
noastră, pentru că nu am ştiut să utilizăm tot ceea ce 
El ne-a dat la origine, am vrut să facem experienţe 
costisitoare iar El, Domnul, cum este generos şi 
tolerant, ne-a lăsat să le facem spunând: „Ei bine, vor 
suferi, se vor da cu capul de pereţi, dar nu are 
importanţă, căci eu le voi da din nou bogăţiile mele şi 
dragostea mea... ei au încă numeroase reîncarnări în 


faţa lor... „Deci, ne-a lăsat liberi, iar tot răul care ni se 
întâmplă acum e din vina noastră. De ce Biserica a 
aruncat toată  responsabilitatea destinului nostru 
asupra lui Dumnezeu? Veţi zice: „Nu, ea n-a făcut 
aceasta, ci a suprimat numai credinţa în reîncarnare. 
„In realitate, dacă ne gândim bine, este acelaşi lucru. 

Până în secolul IX, creştinii credeau în reîncarnare, 
ca şi evreii, egiptenii, hinduşii, tibetanii, etc. Dar fără 
îndoială Părinţii Bisericii şi-au spus că această credinţă 
tărăgănează lucrurile în sensul că oamenii nu sunt 
grăbiţi să se amelioreze, ei voiau deci să-i împingă să 
se perfecţioneze într-o singură viaţă, suprimând 
reîncarnarea. De altfel, încetul cu încetul, biserica 
inventă lucruri atât de oribile pentru a-l înspăimânta pe 
oameni, încât în Evul Mediu nu se mai credea decât în 
Diavol, în infern şi în suferinţa veşnică. Biserica a 
suprimat, deci, credinţa în reîncarnare, crezând că 
astfel îi va putea obliga pe oameni să se amelioreze 
mai repede, dar aceştia nu numai că nu s-au ameliorat, 
dimpotrivă, au devenit şi mai răi... şi pe deasupra şi 
ignoranţi! lată de ce trebuie reluată această credinţă, 
fără de care nimic nu este la punct: viaţa nu are nici un 
rost, Domnul este un monstru şi aşa mai departe... 

Problema reîncarnării a fost studiată foarte serios; 
dar nu mă voi întinde asupra acestui capitol, există 
destule cărţi care tratează acest subiect... dacă nu ar fi 
decât modul în care tibetanii îl aleg pe Dalai Lama. Mă 
voi mulţumi numai să vă povestesc un caz extraordinar 
pe care l-am cunoscut în Bulgaria. 

Într-o zi, în Fraternitatea din Sofia, au venit părinţii 
unui copil care erau foarte tulburaţi pentru că copilul 
lor spunea nişte lucruri de neînțeles. Ei povesteau: într- 
o zi l-am dus la plimbare într-o regiune pe care nu o 
văzuse niciodată şi copilul s-a exprimat: „Oh, dar eu 


cunosc acest loc, eu am fost deja aici.” Într-adevăr el a 
descris împrejurimile, cu mare exactitate deşi era un 
loc unde nu fusese niciodată. (Părinţii ştiau însă că 
primul lor copil fusese deja în aceste locuri.) „Nu vă 
amintiţi? Când eram la şcoală, aici era locul unde mă 
ascundeam...şi tot aici m-am înecat în râu. „Într- 
adevăr, primul lor copil se înecase, dar celălalt nu ştia 
nimic, nimeni nu îi vorbise despre aceasta. Era deci 
primul lor copil care revenise să se încarneze în 
aceeaşi familie. Se întâmplă foarte rar ca un copil să se 
încarneze în aceeaşi familie, dar aceasta poate avea 
loc. Până când împlinesc 7 ani, putem să le punem 
întrebări copiilor, ei îşi amintesc multe lucruri. Dar în 
loc să-i asculte, multe mame le dau o palmă şi le spun: 
„Spui prostii, taci din gură. „Atunci, o dată, de două ori, 
de trei ori... până la urmă copiii nu mai îndrăznesc să 
povestească nimic. 

V-am arătat că, deşi cuvântul „reîncarnare” nu 
este scris în Evanghelii, anumite pasaje arată că 
această credinţă aparţinea tradiţiei. Pot să vă dau un 
alt exemplu în acest sens. Intr-un pasaj, lisus spune: 
„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel 
ceresc este. „Ce putem gândi despre această frază? 
Sau lisus vorbeşte fără să chibzuiască cerând unor 
oameni atât de imperfecţi să ajungă în câţiva ani la 
perfecțiunea Tatălui ceresc sau atunci nu-şi dă seama 
de măreţia lui Dumnezeu imaginându-şi că este foarte 
uşor să devenim ca El. Ambele cazuri vorbesc în 
favoarea lui lisus. In realitate, chiar şi această frază 
subînţelege reîncarnarea. lisus nu gândea că omul este 
capabil să devină perfect într-o singură existenţă, nu, 
dar el ştia că datorită dorinţei de perfecţiune şi 
eforturilor de a o obţine, după un şir de reîncarnări, 
omul va sfârşi prin a atinge acest ţel. 


Şi Moise, ce a scris la începutul „Facerii lumii „când 
descrie crearea omului? „Şi Dumnezeu a spus: să 
facem pe om după chipul şi asemănarea noastră, ca să 
stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele 
domestice, şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul 
său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut. „Dar unde a 
rămas asemănarea? Fără îndoială Dumnezeu avea 
intenţia să creeze omul după chipul şi asemănarea sa, 
adică perfect ca El, dar nu a făcut-o. L-a creat numai 
după chipul său, cu aceleaşi facultăţi, dar fără a-i da 
plenitudinea acestor facultăţi, asemănarea. 

Priviţi o ghindă, ea este după chipul tatălui său, 
stejarul, adică posedă aceleaşi posibilităţi, dar nu se 
aseamănă cu el, nu este ca stejarul încă, va deveni ca 
el numai când va fi plantată. mul este făcut după 
chipul lui Dumnezeu adică posedă înţelepciune, 
dragoste, forţă, dar într-o măsură atât de mică în 
comparaţie cu înţelepciune, dragostea şi puterea 
Creatorului! Dar într-o zi, când el se va dezvolta - cu 
timpul - îi va asemăna şi va avea virtuțile sale pe 
deplin. Deci, vedeţi, această dezvoltare, de trecere de 
la imagine la asemănare, subînţelege reîncarnarea. 
Dumnezeu a spus: „Să creem omul după chipul şi 
asemănarea noastră „dar nu a făcut-o. „Dumnezeu a 
creat omul după chipul său, după chipul său l-a creat ,,; 
Moise a exprimat ideea reîncarnării în absenţa 
cuvântului asemănare şi în repetarea cuvântului chip. 

lar oamenii nu ştiu să citească cărţile... cu atât mai 
puţin marea carte a naturii vii unde este înscrisă şi 
reîncarnarea. Să luăm imaginea unui arbore. Numai 
Cabaliştii au înţeles cu adevărat imaginea arborelui din 
care au făcut de altfel un simbol al universului: toate 
creaturile sunt plasate undeva în acest arbore, fie ca 
rădăcini, fie ca scoarță, frunze, flori sau fructe. După 


ştiinţa lor foarte vastă, toate existenţele, toate 
activităţile, toate regiunile au locul lor în Arborele 
vieţii. În diferitele epoci ale anului frunzele, florile şi 
fructele cad din arbore; ele se descompun şi devin un 
îngrăşământ care este absorbit de rădăcini. Cu fiinţele 
omeneşti se întâmplă acelaşi lucru. Când un om 
moare, el este absorbit de rădăcinile Arborelui cosmic, 
dar în curând el reapare sub o altă formă: creangă, 
floare, frunză, nimic nu se pierde, făpturile dispar şi 
reapar fără încetare în acest arbore formidabil care se 
cheamă Arborele vieţii. 

Vedeţi, reîncarnarea este înscrisă peste tot. Unde 
încă? în fenomenul evaporării apei. Apa din ocean se 
evaporă şi urcă în aer; apoi ea recade mai departe sub 
formă de zăpadă sau de ploaie şi se reîntoarce în 
ocean. Picătura de apă nu dispare, ea face o călătorie 
pentru a explora lumea: mai întâi urcă la cer, cade pe 
munţi, coboară în văi şi se infiltrează în straturile 
subterane unde se colorează, ba în galben, ba în roşu, 
ba în verde... Apa care urcă şi coboară, iată încă un 
fenomen în care este înscrisă legea reîncarnării: ca şi 
picătura de apă, fiecare spirit călătoreşte pentru a se 
perfecționa şi a se instrui. 

Doriţi alt argument? Bine. Seara, pentru a vă duce 
la culcare, vă dezbrăcaţi. Vă scoateţi veşmintele unul 
câte unul: vesta, cămaşa, tricoul... Seara, când vă 
culcaţi, este simbolul morţii; toate aceste veşminte pe 
care le părăsiţi reprezintă diferitele corpuri de care 
trebuie să vă eliberaţi unul după altul: mai întâi corpul 
fizic, apoi, după câtva timp, o săptămână sau două, 
corpul eteric; după aceea, corpul astral şi aceasta 
durează mult mai mult pentru că în planul astral sunt 
înghesuite pasiunile, dorinţele, toate sentimentele 
inferioare. Infernul este aici: planul astral şi planul 


mental inferior unde trebuie să stăm câtva timp pentru 
a ne purifica... Apoi, vă eliberaţi de corpul mental şi 
aici, începe Paradisul cu primul său cer, al doilea, al 
treilea...Tradiţia menţionează şapte ceruri. Dar numai 
după ce ne-am despuiat complet, intrăm goi în al 
şaptelea cer: „complet gol „adică purificat, fără piedici. 

Dimineaţa, este reîntoarcerea omului pe pământ, 
naşterea copilului. Ne reluăm veşmintele: tricoul, 
cămaşa, etc.... Când copilul vine pe pământ, el se 
îmbracă în primul rând cu corpurile sale subtile (atmic, 
budic, cauzal) apoi cu corpurile mental, astral, eteric şi 
în fine cu corpul fizic. Vedeţi, în fiecare seară ne 
dezbrăcăm, în fiecare dimineaţă ne reîmbrăcăm, facem 
aceasta de ani de zile, dar nu ne-am oprit niciodată 
pentru a reflecta asupra gesturilor noastre şi a ne da 
seama că ele corespund proceselor de încarnare şi 
dezincarnare, ale naşterii şi morţii. Şi totuşi, dacă am 
şti să interpretăm toate aceste gesturi, aceste munci, 
aceste comportamente, mecanismele hrănirii, 
respiraţia, etc....am putea face nişte descoperiri uriaşe. 
Pentru că toate aceste mistere ale universului sunt 
aici, reflectate în gesturile noastre, în vorbele noastre, 
în toate actele pe care le săvârşim în viaţă, dar pentru 
a le descifra, trebuie să fi studiat într-o Şcoală 
iniţiatică. 

Pentru a crede în reîncarnare, unii aşteaptă ca 
Biserica să se pronunţe oficial. Dar când, oare, o va 
face? Am avut deseori ocazia să vorbesc cu membrii 
clerului şi am văzut că mulţi dintre ei cred în 
reîncarnare dar nu îndrăznesc să o spună; dacă nu 
acceptaţi reîncarnarea, nu veţi avea niciodată o 
înţelegere a situației voastre (de ce sunteți 
întotdeauna urmăriţi, maltrataţi, sau de ce sunteţi 
întotdeauna ajutaţi, susținuți ), şi nu veţi şti cum 


trebuie să acţionaţi în vederea unei vieţi viitoare. Când 
nu cunoşti adevărul, unde poţi să ajungi? 

Credinţa în reîncarnare este unul din fundamentele 
moralei. Atât timp cât făpturile umane n-au fost puse 
la curent cu această lege a cauzei şi a consecinţelor, 
care continuă să acţioneze de la o existenţă la alta, 
putem să le ţinem toate predicile de pe lume, aceasta 
nu va servi la mare lucru. Câţi oameni cred încă că vor 
arde în veci în lad din cauza păcatelor lor? Bineînţeles, 
întâlnim oameni care, fără să creadă în reîncarnare, 
sunt buni şi cinstiţi din firea lor, da, dar nu putem fi 
siguri că aceasta va dura, în anumite împrejurări, 
instincte ca frica, pofta, dorinţa de răzbunare, etc... pot 
să învingă şi aceşti oameni nu mai rămân nici buni, nici 
cinstiţi. Ei da, pentru că moralitatea lor nu era 
construită pe o bază solidă: cunoaşterea legilor. 

Îndată ce admiteţi legea reîncarnării, voi începeţi 
să înţelegeţi că fiecare eveniment din viaţă (căsătorie, 
naştere, întâlniri, accidente, succese) are raţiunea sa 
de a fi, fiindcă totul are o cauză mai mult sau mai puţin 
îndepărtată. Această înţelegere va influenţa desigur 
sentimentele voastre, pentru că în momentul când aţi 
priceput că totul are un sens, nu vă veţi mai revolta şi 
nu veţi mai încerca să vă rezolvaţi problemele prin ură 
şi violenţă. Când ştiţi că tot ceea ce aveţi de îndurat 
este rezultatul unor greşeli trecute, veţi accepta, nu 
veţi mai acuza pe alţii de nenorocirile voastre. 

În fine, credinţa în reîncarnare vă împinge a vă 
consolida voinţa: deveniți puternici şi tari, evitând să 
comiteţi acte regretabile pentru care ştiţi că veţi avea 
de suferit şi vă veţi da osteneala de a vă construi un 
viitor luminos. 

În momentul în care cunoaşteţi legea reîncarnării 
totul este clar, înţelegeţi mult mai bine. Aveţi căldură, 


sunteţi fericiţi, mulţumiţi la gândul că veţi reuşi mai 
devreme sau mai târziu să obţineţi perfecţiune pe care 
o doriţi. Dar mai ales, aveţi viaţa: deveniți activ, 
întreprinzător pentru a vă făuri viitorul. Nu sunt 
acestea trei imense avantaje ? 


II. 

Citind viaţa a numeroşi sfinţi, prooroci şi Iniţiaţi, 
unii spun: „Au suferit, au fost martirizaţi. Cum se face? 
Nu au meritat-o...” Ba da, şi se poate găsi motivul în 
vieţile lor trecute, căci, chiar dacă ajungem să 
restabilim un ordin divin în noi, aceasta nu înseamnă 
că am plătit totul şi că trecutul este lichidat. Nu, 
trecutul este încă prezent şi nu lasă câmpul de 
activitate în întregime liber. Trebuie să ne plătim 
datoriile până la ultimul bănuţ. 

lată ce s-a întâmplat cu discipolii lui lisus: ei erau 
cu el, îi urmau învăţământul divin, trăiau în lumină, nu 
făceau nici un rău... atunci pentru ce au fost masacrați 
sau daţi pradă fiarelor? Pentru ce lisus nu i-a ajutat? 
Pentru că nu lichidaseră încă datoriile din trecut: în alte 
reîncarnări ei comiseseră anumite greşeli pe care nu 
au ştiut să le repare înainte de a pleca pe lumea 
cealaltă. Pentru acesta se spune (dar oamenii nu au 
înţeles sensul acestor sfaturi ); „Fie ca soarele să nu 
apună pe mânia ta „sau „Inainte ca soarele să apună 
du-te şi te împacă cu fratele tău. „Dacă luăm această 
expresie în sensul ei literal, durata de timp este foarte 
scurtă...cu atât mai mult dacă aceasta se petrece iarna 
când soarele apune foarte devreme! În realitate, nu 
este vorba de apusul soarelui în planul fizic. În planul 
simbolic al  Iniţiaţilor apusul soarelui reprezintă 
moartea omului, plecarea lui în lumea cealaltă. | se dă, 
deci, un răgaz de timp destul de mare, numeroşi ani, 


dar, odată scurşi, dacă nu s-a gândit să-şi plătească 
datoriile, sau nu a ştiut să o facă, odată „soarele 
apus”, legea kharmei intră în acţiune. Totul este 
înscris, pentru că totul lasă o amprentă care se 
întăreşte şi se cristalizează iar într-o bună zi trebuie să 
plătim, e imposibil să ne aranjăm altfel; dacă nu am 
reglat problema înaintea „apusului soarelui „trebuie să 
plătim până la ultimul bănuţ. 

Şi vouă care faceţi parte dintr-un învăţământ 
spiritual, şi deci care înţelegeţi, vi se pot întâmpla, din 
când în când, câteva accidente sau nenorociri. Faptul 
de a face parte dintr-o şcoală iniţiatică nu ne pune la 
adăpost total. Pentru a nu vi se întâmpla nimic rău, 
trebuie să fi lichidat toate datoriile din trecut. Dacă le 
mai târâţi după voi, faptul că urmaţi sau nu 
învăţământul, că sunteţi sau nu în lumină, nu schimbă 
nimic, trebuie plătite. Vedeţi deci, că problema se 
clarifică: sunteţi într-un învăţământ divin, e clar, trăiţi 
în această lumină, nu mai faceţi de acum încolo decât 
bine, e limpede, trebuie însă să ştiţi că acest bine va 
da rezultate în viitor şi nu imediat. Deci, când 
traversaţi perioade grele, trebuie să le acceptaţi şi să 
spuneţi: „Doamne, aceasta nu poate distruge lucrul 
bun pe care l-am făcut. Cu atât mai bine dacă am 
probleme, aceasta înseamnă că mă eliberez şi este 
foarte bine. Acum pentru că ştiu de ce mi se întâmplă 
aceste lucruri, nu mă voi mai revolta, nu voi mai cere 
să fiu scutit. ,, 

Veţi spune: „Dar lisus, el însuşi, mai avea încă o 
kharmă de plătit din moment ce a fost răstignit ?” Nu, 
pentru el cazul este cu totul diferit. Aici este vorba de o 
problemă esenţială de sacrificiu. Există făpturi care 
acceptă să-şi sacrifice propriile lor vieţi şi să treacă 
prin mari suferinţe, când de fapt nu mai au nimic de 


plătit. Dar acestea sunt excepţii. Când nu cunoaştem în 
detaliu această problemă a reîncarnării, riscăm să 
judecăm greşit. 

Putem clasa fiinţele în patru categorii din punct de 
vedere al reîncarnării. Prima categorie cuprinde 
creaturile pe care lipsa de lumină, de ştiinţă, de 
conştiinţă, de moralitate, le împinge deseori spre 
crime. Ei încalcă legile, prin urmare, se încarcă de 
grele datorii, iar când se reîncarnează vin pe pământ în 
condiţii care îi obligă să sufere pentru a plăti şi a 
repara; de aceea viaţa lor nu este deloc fericită. 

A doua categorie cuprinde fiinţe mai evoluate care 
încearcă să dezvolte anumite calităţi şi virtuţi pentru a 
putea să se elibereze. Dar în eforturile unei singure 
reîncarnări nu vor reuşi deloc să se restabilească, de 
aceea ei vor fi nevoiţi să revină pentru a termina 
această misiune. Ei vor fi atunci plasați în condiţii mai 
bune care le vor permite să aibă activităţi şi mai utile, 
mai elevate. Deci va trebui, cu toate acestea, să revină 
pentru a lichida încă anumite datorii din trecut până la 
eliberarea lor totală. 

In a treia categorie se găsesc fiinţe şi mai evoluate 
încă, care au revenit pe pământ numai pentru a 
săvârşi anumite opere. Ei aveau foarte puţine lucruri 
de aranjat distingându-se în această viaţă prin virtuţi 
mari, o conştiinţă foarte largă, consacrându-şi timpul 
facerii de bine. Când aceste fiinţe părăsesc pământul, 
ele şi-au terminat misiunea, şi nu mai revin. Totuşi, unii 
dintre ei, în loc să rămână în această stare de fericire, 
de libertate infinită de care se bucură în sânul 
Domnului, având milă şi compasiune pentru oameni, 
părăsesc această stare minunată pentru a veni cu 
bună ştiinţă ca să-i ajute acceptând chiar să fie 
omorâţi, masacrați. lar alţii care vor să continue o 


muncă spirituală deja începută pot, fără a se reîncarna, 
să se introducă într-o fiinţă foarte evoluată pentru a se 
manifesta prin ea. De altfel lisus a menţionat această 
posibilitate când a spus „Dacă Mă iubeşte cineva, va 
păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la 
el şi vom face locaş la el. „Aceste fiinţe nu sunt deci 
obligate să se reîncarneze: fără a lua un corp fizic 
separat, ei pot intra într-un om viu, traversa cu el toate 
etapele, gestaţia, copilăria, tinereţea, maturitatea 
pentru a lucra cu el şi prin el. 

Mulţi oameni vor să se elibereze, dar ei înţeleg 
greşit problema: fac totul pentru a scăpa de obligaţiile 
lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate 
legăturile şi iată, ei se cred liberi. Ei bine, nu, nu se 
poate obţine eliberarea în felul acesta. Adevărata 
eliberare începe prin plata tuturor datoriilor. Câţi 
oameni vor să se elibereze de nevasta lor, de copii lor, 
de patronii lor, de societate sau chiar de viaţă, 
sinucigându-se! Dar nu există o eliberare posibilă, 
dragii mei fraţi şi surori, atât timp cât nu aţi plătit toate 
datoriile pe care le aveţi, şi nu aţi şters toată karma. 

Trebuie să vreţi să vă eliberaţi, da, dar după legile 
divine, şi se întâlnesc rar fiinţe care ştiu să o facă. 
Chiar aici, în Fraternitate, unii nu pun problema în felul 
acesta: ei vor cu orice preţ să fie independenţi şi să 
scape de obligaţiile lor. E ca şi cum, după ce aţi 
mâncat bine într-un restaurant, voiţi să plecaţi fără să 
plătiţi. Este necinstit, e o lipsă de nobleţe şi spiritele 
luminoase din cealaltă parte nu acceptă o asemenea 
atitudine. Ne imaginăm deseori că ne-am eliberat 
pentru că am reuşit să părăsim fostul nostru patron 
sau fosta nevastă, dar în acel moment, alte necazuri şi 
alte capcane vă aşteaptă, pentru a vă arăta că greşiţi, 
este ceea ce se cheamă a cădea din Caribda în Scylla. 


Cel mai bun drum, cea mai bună metodă pentru a 
se elibera este dragostea; şi cea mai proastă, 
egoismul, avariţia, şmecheria, calculul. Prin 
generozitate, sacrificiu, bunătate, prin toate gesturile 
făcute pentru a dărui, lucrăm întotdeauna pentru 
eliberare. De aceea, în loc să vă agăţaţi de ceea ce 
aveţi, de a amâna, de a calcula, daţi!... Uitaţi-vă cum 
fac oamenii în momentul unei separări, al unui divorţ! 
Cu câtă îndârjire se agaţă de interesele lor! Ei da, dar 
ei nu ştiu că din cauza acestei atitudini, vor trebui s se 
întâlnească din nou şi să se suporte în reîncarnări 
viitoare. 

Numai dragostea, generozitatea, bunătatea, mila, 
iertarea, pun pe credincioşi pe calea eliberării. 
Bineînţeles, dacă veţi vorbi de bunătate şi de sacrificiu 
oamenilor obişnuiţi, veţi trece drept cel mai are 
imbecil, pentru că ei nu au această lumină şi nu cunosc 
valoarea generozităţii. Pe când un Iniţiat ştie că ceea 
ce merită cu adevărat e să dai, să ajuţi, să fii generos 
pentru că în felul acesta ne eliberăm. Deci, daţi, chiar 
mai mult decât dreptatea o cere, căci astfel vă eliberaţi 
şi mai repede. 


III. 

Cu naţiunile, ţările, popoarele, se întâmplă ceea ce 
se întâmplă cu fiecare fiinţă sau fiecare lucru care se 
naşte, creşte, îmbătrâneşte şi apoi trebuie să lase locul 
altora. Ei dau ceea ce trebuie să dea iar apoi se sting. 
S-ar zice că se odihnesc pentru a se putea trezi într-o 
bună zi ca să dea din nou comori şi bogății. Acest lucru 
s-a văzut în toate civilizațiile, este însuşi destinul 
religiilor ;fiecare îşi ia avântul, îşi întinde puţin câte 
puţin influenţa, ajunge la un punct culminant iar apoi 
pălesc, se sclerozează şi pierd marile secrete ale vieţii. 


Însăşi misterele, templele din Egiptul antic care 
deţineau cifrurile, ştiinţa, puterea, ce a rămas din ele 
astăzi? Toate aceste ştiinţe unde se găsesc? Toate au 
urmat legile imuabile ale vieţii :fiecare lucru sau 
fiecare făptură care se naşte trebuie să moară şi să 
cedeze locul. Numai ceea ce nu are început nu are 
sfârşit. 

Priviţi ce a reprezentat Grecia în trecut, toţi 
creatorii extraordinari pe care i-a dat omenirii: poeţi, 
dramaturgi, pictori, sculptori, arhitecţi, filozofi...lar 
acum...O ţară se poate compara cu un râu: vadul este 
totdeauna acelaşi, dar apa care curge este mereu 
diferită, mereu nouă. Locuitorii râului, stropii de apă 
vin, trec şi în timp ce vin alţii să le ia locul, ei se scurg 
către mare. Ajunşi la mare, ei sunt încălziţi de soare, se 
evaporă, devin uşori, subtili, se urcă în atmosferă până 
în ziua când vor recădea sub formă de ploaie sau de 
ninsoare pentru a cobori din nou în spre vale în torente 
şi în râuri. Un ciclu întreg, neîntrerupt. 

Ce este o ţară? O ţară nu este nimic altceva decât 
un râu unde se  reîncarnează succesiv ființe 
întotdeauna diferite, venite din alte locuri. Sau este ca 
o casă al cărei destin este de a fi locuită 10 ani de 
exemplu de anumiţi locatari, apoi 5 alţi ani de către alţi 
locatari. În timpul celor 10 ani, este muzică, cântece, 
armonie, apoi locuitorii se schimbă şi domneşte o altă 
atmosferă prozaică sau agitată; şi totuşi casa este 
mereu aceeaşi. În felul acesta se explică şi destinul a 
numeroase ţări: Grecia este mereu aceeaşi ţară, dar 
locuitorii ei nu mai sunt aceeaşi ca şi acum două sau 
trei mii de ani. Acelaşi lucru se petrece şi cu alte ţări. 

Veţi spune poate: „Dar atunci cum se face că 
Tibetanii, de exemplu, au păstrat aproape aceleaşi 
concepţii, aceleaşi idei, aceleaşi obiceiuri de mii de 


ani ?” Studiaţi organismul uman :celulele care îl 
locuiesc se reînnoiesc, nu mai sunt aceleaşi, dar ele fac 
mereu acelaşi lucru. Când se reînnoiește personalul 
dintr-o uzină, unele persoane sunt concediate iar altele 
sunt angajate să lucreze unii pe un anume ordinator, 
alţii pe un anumit aparat optic sau anumit circuit 
electric ;noul personal care ia locul celui vechi are 
aceleaşi cunoştinţe, exersat deja să facă aceeaşi 
muncă pentru a îndeplini aceleaşi funcţii. Spiritele care 
se vor reîncarna în Tibet sunt cele care au afinități cu 
Tibetanii şi sunt gata să meargă acolo. lar Tibetanii 
care s-au preparat pentru a fi ca Francezii vin să se 
reîncarneze în Franţa, chiar printre copii fraternității. 

Veţi zice: „Şi evreii care au fost totdeauna 
persecutați de secole?” Evreii care au fost martirizaţi 
erau ființe venite din alte popoare ale lumii şi 
reîncarnaţi în familii evreieşti, pentru că, după karma 
lor, ei trebuiau să fie persecutați şi masacrați ;dar ei nu 
erau evrei din totdeauna. Intr-un moment al evoluţiei 
lor, cerul i-a făcut să se nască în familii evreieşti pentru 
a plăti anumite datorii... lar Grecii de acum sunt şi ei 
alte suflete venite să se reîncarneze din alte părţi... 
poate din Bulgaria, pentru că aceste două ţări s-au 
detestat foarte mult timp. lar mulţi greci s-au dus să se 
reîncarneze în Bulgaria pentru a fi recompensaţi sau a 
fi pedepsiţi, nu se ştie. Căci mulţi oameni se duc să se 
reîncarneze la duşmanii lor. 

Când urâţi pe cineva, este exact acelaşi lucru ca şi 
atunci când îl iubiţi :aţi stabilit deja o legătură cu el. 
Ura este tot atât de puternică ca şi dragostea. Dacă 
vreţi să fiţi eliberaţi de cineva, să nu-l mai vedeţi 
niciodată, nu-l detestaţi, nici nu-l iubiţi, fiţi indiferenți. 
Dacă îl detestaţi, vă legaţi de el prin lanţuri de care 
nimeni nu vă poate desface, veţi fi tot timpul cu el şi 


veţi continua a avea de-a face cu el timp de secole. Da, 
aceasta nu o ştiaţi. Oamenii îşi închipuie că ura rupe 
toate legăturile. Din contră, ura este o forţă care vă 
leagă de persoana pe care o urâţi. Ca şi dragostea. Dar 
această legătură, evident, este diferită :dragostea vă 
va aduce anumite evenimente şi ura altele, dar tot atât 
de sigure şi tot atât de puternice ca şi dragostea. lată 
adevăruri pe care toate popoarele ar trebui să le 
înveţe, ele vor vedea astfel cât este de ridicol de a se 
detesta. Acum, nu vă miraţi, nu vă vexaţi, dacă vă 
spun că Franţa va începe să piardă geniile pe care le 
posedă încă. Artiştii săi, scriitorii şi filozofii, au dat lumii 
întregi bogății extraordinare dar dacă ea va continua 
să se îndepărteze de cerul de unde vin tocmai aceste 
bogății, toate geniile se vor duce să se reîncarneze în 
altă parte. Căci marile spirite nu ţin neapărat la o 
anumită naţionalitate, ele sunt cetăţeni ai universului. 
Popoarele sunt acelea care reclamă gloria de a-i fi 
văzut născându-se, dar ele, dacă îi întrebaţi, vă vor 
răspunde: „Noi suntem bine peste tot în univers :patria 
noastră este universul.” De altfel, când ajungem în 
lumea de dincolo, diferenţele de naţionalitate nu au 
importanţă. Dacă aţi fi putut vedea în timpul ultimului 
război soldaţi francezi şi germani morţi în lupte care se 
întâlneau dincolo! Ei se amuzau, râdeau împreună şi se 
găseau atât de stupizi de a se fi omorât între ei, din 
moment ce toţi erau copii lui Dumnezeu! 

Este atât de uşor pentru lumea invizibilă să 
dărâme o ţară şi să pună pe alta pe primul plan! Pentru 
ce face acest lucru? Aceasta nu ne priveşte. De 
exemplu, uitaţi-vă ceea ce reprezenta Bulgaria acum 
câteva secole :nimic, o ţară dintotdeauna săracă, 
mizerabilă, încălcată de toţi ;ea nu producea nici 
gânditori, nici artişti, nici savanţi. Dar acum lucrurile 


încep să se schimbe, pentru că nici gloria unei ţări, nici 
decadenţa sa nu durează etern. Şi China? Câte secole 
a rămas adormită, întârziată, cloroformizată? lar acum, 
ea se trezeşte şi face să tremure lumea întreagă. Cum 
se explică aceasta? Cine dirijează toate aceste lucruri? 
Pentru ce ? 

Totul este dirijat de sus: ierarhiile cereşti decid, iar 
pentru ele este uşor. Aceasta se petrece ca şi cu 
ajutorul pentru ţările sărace. Închipuiţi-vă o ţară 
mizerabilă,  subdezvoltată din toate punctele de 
vedere...Dar iată că o altă ţară, mai avansată şi mai 
bogată îi trimite o echipă de ingineri, de economişti, de 
tehnicieni: în câţiva ani ei sunt capabili să redreseze 
ţara. Lumea invizibilă face acelaşi lucru: trimite 
ingineri, savanţi, artişti, adică o echipă întreagă de 
suflete de elită, şi gata ei redresează toată cultura. 
Uneori ajunge ca să existe un singur om politic 
excelent şi o ţară se redresează în câţiva ani. 

Se poate ca unii dintre voi să fie vexaţi şi 
nemulţumiţi de a mă auzi spunând că ţara lor a 
adormit, dar aceasta nu depinde de mine, eu nu fac 
decât să constat. Nu sunt şovin, nu ţin partea nimănui, 
nu sunt nici bulgar, nici francez, sunt un cetăţean al 
universului, un fiu al soarelui. Nu aparţin nici măcar 
pământului. Atunci, de ce mă bat pentru Bulgaria, 
pentru Grecia, pentru Franţa? Eu sunt mai presus de 
frontiere. Dar constat că în momentul acesta savanții 
au mers mai departe în domeniul descoperirilor 
parapsihice în ţările slave: telepatia, psihometria, 
clarviziunea,  radiestezia. Chiar dacă în aparenţă 
situaţia pentru moment nu evoluează deloc în acest 
sens, Rusia va abandona într-o bună zi filozofia 
marxistă şi comuniştii vor deveni fraţi în marea 
Fraternitate Albă Universală. 


Totuşi, chiar dacă este un mare progres ceea ce 
Ruşii au descoperit pentru moment în domeniul 
parapsihicului, aceasta nu este nici măcar o sutime din 
ceea ce v-am revelat eu de ani de zile. Intr-o zi, ştiinţa 
iniţiatică va fi răspândită în lumea întreagă. Evident, nu 
în formele ei cele mai elevate, pentru că va rămâne o 
limită, un interzis: oamenii nu vor avea acces la 
ultimele secrete, ei nu sunt încă suficient de pregătiţi 
pentru a le primi, căci, prin natura lor, ei sunt 
totdeauna dispuşi să utilizeze toate descoperirile 
pentru a domina, profita, absorbi. dar în curând unele 
realităţi vor fi cunoscute şi puse în lumină în lumea 
întreagă şi aceasta va fi evenimentul culturii solare. 


IV. 

Lectura meditaţiei din zi : 

„Cea mai mică floare care apare pe pământ este 
legată cu tot universul. Dacă ea apare prea devreme, 
natura, care nu este de acord cu ea, o privează de 
orice sprijin şi ea moare. 

Pentru ca să veniţi pe pământ, a trebuit ca toată 
creaţiunea să consimtă. Veţi spune: „Dar eu nu sunt 
nimic, cum natura a putut să se preocupe de naşterea 
mea ?” Aşa este. Bugetul cosmic a fost studiat, s-a 
decis că puteţi să veniţi şi a fost prevăzut undeva cât 
veţi mânca şi cât veţi bea. Totul este legat. Apariţia 
fiecărui lucru, existenţa fiecărei fiinţe este legată de 
cosmos. Nimic nu se poate produce pe pământ şi în cer 
fără acordul întregii creaţiuni.” 


Ştiu, auzind această reflexie, mulţi vor fi uimiţi, 
şocaţi, căci oamenii sunt departe de a considera astfel 
lucrurile. După ei, tot ce se întâmplă este din 
întâmplare, nimic nu este voit, nimic nu e prevăzut, 


nici o inteligenţă nu prezidează fenomenul vieţii pe 
pământ şi, din cauza acestei filozofii, ei nu înţeleg 
nimic din evenimentele care se produc în lume. Luaţi 
de exemplu un arbore. Pentru ca acest arbore să poată 
creşte, să înflorească şi să dea roade, este necesar ca 
întreaga natură să-i dea hrana necesară, dacă nu, el 
moare. Dacă îi lipseşte apa, aerul, soarele, căldura sau 
uneori chiar grija omului, nu poate să trăiască. 
Arborele are deci nevoie de toată creaţiunea dar 
aceasta nu se vede pentru că sunt procese 
imperceptibile şi se crede că arborele este aici, aşa, 
din întâmplare. Şi omul? El trăieşte, respiră, moare... 
toată creaţiunea participă şi consimte ca el să poată 
continua să existe. Dacă ea îi refuză numai câteva 
elemente, aerul, apa, sau câteva vitamine, câţiva 
hormoni, el moare. De unde vin aceste elemente 
necesare? Universul întreg acceptă să i le dea. 

Priviţi cum se petrec lucrurile în lume, într-un stat, 
într-o administraţie, într-o familie. „Da, veţi spune, dar 
aici există oameni care gândesc, care calculează 
bugetul, care fixează cheltuielile: cât se consacră 
mâncării, cât încălzirii, întreţinerii, etc... şi care decid 
ce economii trebuie făcute, câte persoane trebuie 
concediate, câte altele păstrate sau angajate... „Şi 
atunci, când e vorba de venirea unei făpturi pe lume, 
credeţi că în univers nimic nu e calculat, totul se 
produce din întâmplare? Într-adevăr ignoranţa umană 
nu are margini! Dar acolo sus, există făpturi inteligente 
care calculează câţi oameni trebuie să coboare pe 
pământ, numărul de ani care trebuie să rămână acolo. 
Şi aceasta este o întreagă economie! 

Toate necesităţile oamenilor sunt prevăzute, totul 
este preparat pentru existenţa lor şi ei îşi imaginează 
că lucrurile se petrec aşa, din întâmplare, orişicum, şi 


chiar pentru a trimite o fiinţă ca lisus, nimeni nu s-a 
preocupat de a găsi momentul astrologic, epoca 
favorabilă... lisus a venit deci aşa, din întâmplare, nici 
măcar nu se ştie de ce. Ei nu, venirea sa a fost decisă 
acolo sus de către entităţile cereşti. Nimic nu este lăsat 
la întâmplare. Chiar şi venirea lui Hitler a fost calculată 
şi decisă înainte, pentru ca el să poată da o lecţie 
unora şi, bineînţeles, ca să primească şi el, la rândul 
lui, anumite lecţii. 

Veţi spune: „Dar cum fac ei acolo sus pentru a 
prevedea atâtea lucruri ?” Şi eu vă spun că totul este 
automatic, ca la ordinatoare!... Căci nu oamenii au 
inventat ordinatoarele, ele existau deja demult în 
natură. Maşina cosmică care conţine toate informaţiile 
necesare asupra trecutului unei anumite fiinţe 
hotărăşte ca aceasta să se nască într-o anumită ţară, 
într-un anumit an, un anume corp, cu anume 
facultăţi... şi atunci alte spirite sunt însărcinate de a 
supraveghea executarea acestor decrete. Totul se 
produce exact la data fixată: dacă trebuie să survină 
un accident, ei supraveghează, aşteaptă momentul şi 
la ora respectivă provoacă accidentul care se produce 
de manieră infailibilă. Oamenii îşi imaginează că este 
din întâmplare; ei bine, nu, era determinat matematic. 
Dacă un anumit copil trebuie să se nască într-o 
anumită epocă, maşina electronică determină cu 
precizie, pe zodiac semnul său, ascendentul, poziţia 
planetelor cu diferitele ei aspecte şi copilul ajunge 
exact în acel moment; însuşi conceperea sa era 
prevăzută dinainte şi fixată. Toată tema sa astrală 
corespunde exact cu ceea ce a făcut în alte reîncarnări 
:dacă va trebui să fie fericit sau să sufere, să aibă 
accidente... totul se decide automat. 


„Dar atunci, veţi spune, unde este libertatea ?” 
Libertatea, ei bine, libertatea se găseşte în spirit, ea 
este aici de fiecare dată ce spiritul se manifestă şi se 
decide să amelioreze, să schimbe, să accelereze 
anumite procese, dar în ansamblu, viaţa sa este 
declanşată ca un aparat pe care îl punem în mişcare, 
ca micile trenuri mecanice pentru copii: la un moment 
dat, ele se opresc pentru că nu au putut fi reîncărcate. 
Omul este asemănător unui aparat pe care îl construim 
pentru ca să trăiască atâta timp, într-un anumit loc de 
pe parcurs, ca un mic tren, el trebuie să întâlnească 
mici tunele, mici obstacole; totul este calculat dinainte, 
chiar şi întâlnirile „din întâmplare”. Când întâlniți un 
om care vă bulversează viaţa, era deja prevăzut de 
mult. Chiar şi o „dragoste fulgerătoare „era prevăzută 
şi decisă dinaintea naşterii voastre!... Când vedeţi un 
nou născut, totul este deja aşezat în «el, 
branşamentele, circuitele, instalaţiile. Este o uzină, un 
stat, o constelație, un univers! 

Nu vă miraţi dacă auziţi că, numai pentru ca o 
floare să poată trăi şi creşte, universul trebuie să 
consimtă şi să-i dea ce e necesar, altfel ea moare. Este 
ceea ce se întâmplă şi pentru voi. Dacă beneficiaţi de 
condiţii spirituale, mentale şi fizice favorabile, puteţi 
creşte şi înflori, pe când alte condiţii vă sunt contrarii şi 
vă împiedică a vă dezvolta. Uneori condiţiile care sunt 
favorabile altora vă sunt dezavantajoase vouă şi 
invers. Puteţi fi prin urmare dotați cu o mulţime de 
calităţi şi facultăţi, dar să fiţi privaţi de altele, de 
sănătate de exemplu şi aceasta pentru că anumite 
forţe, anumiţi curenţi din univers nu erau de acord cu 
venirea voastră pe lume şi provoacă tulburări. 

lată de ce trebuie să lucraţi pe armonie, să 
ajungeţi să introduceţi în voi armonia lumii întregi, a 


stelelor, a universului, căci dacă nu, va fi întotdeauna 
cineva sau ceva care vă va tulbura. De exemplu, 
familia voastră este în armonie cu voi, vecinii de 
asemenea; da, dar dacă alte persoane acolo sus, vă 
vor răul, veţi întâmpina unele greutăţi. Astfel, lucrurile 
bune sunt amestecate deseori cu cele rele. De aceea, 
insist mereu pentru ca să puteţi obţine această 
armonie cu cosmosul întreg, pentru ca totul în voi să 
fie frumos, luminos, ideal. 

Încă un exemplu: să presupunem că aveţi un 
prieten care vă iubeşte şi vă ajută realmente şi, de altă 
parte, un duşman care nu caută decât să vă facă rău. 
Din nefericire, unul nu merge fără celălalt; în timp ce, 
cu prietenul vostru (sau fiinţa dragă) petreceţi 
momente încântătoare, duşmanul nu încetează să vă 
creeze inconveniente, discuţii, supărări. Deci, dacă o 
vreţi sau nu, acest duşman contează de asemeni în 
viaţa voastră, va face prejudicii. lată de ce trebuie să 
fim în armonie cu întreaga lume. 

Evident, este greu, dar cel puţin trebuie să 
încercăm să ne armonizăm cu entităţile care sunt 
deasupra noastră, care îndrumă şi comandă existenţa 
noastră, iar apoi să lucrăm şi pentru a rezolva 
problemele cu oamenii. Pentru aceasta s-a spus: 
„Înainte ca soarele să se culce, împacă-te cu fratele 
tău. „Înainte ca soarele să se culce, înseamnă înainte 
de sfârşitul acestei reîncarnări, pentru că după aceea 
va fi foarte greu de a repara. Deci în această viaţă 
trebuie să găsiţi persoanele care le-aţi lezat, să vă 
puneţi de acord cu ele, să le daţi satisfacţie şi să trăiţi 
în pace. Fiecare gând, sentiment sau act negativ este 
totdeauna dăunător; chiar dacă noi nu vedem nimic, 
sunt entităţi vii care se deplasează, ele găsesc 


destinatarul şi se pun a-i dăuna. lar într-o zi, va trebui 
să plătiţi pentru răul pe care l-aţi făcut. 

Dar să ne oprim acum asupra acestei idei că 
destinul nostru e determinat dinainte. Cum v-am spus- 
o într-o altă conferinţă, înainte de a cobori pe pământ, 
avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu 
consimţământul ierarhiilor cereşti. Dar odată născut, 
nu mai avem aceste posibilităţi, totul trebuie să se 
petreacă după un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, 
muscular, circulatoriu, nervos, sănătatea, inteligenţa, 
totul este determinat, destinul este deja trasat. 
Închipuiţi-vă o făptură nu va avea prea mari bucurii, 
nici fericire, nici succes. Şi. din contră, o fată care se 
naşte frumoasă, cuceritoare, dotată cu toate 
splendorile, destinul ei este şi el deja fixat: va fi aleasă 
Miss Monde şi imediat iată, recepții, fotografi, 
multimilionari care îi cer mâna! 

De aceea v-am spus deseori: pentru această 
reîncarnare, nu puteţi să schimbaţi mult destinul 
vostru, dar, pentru următoarea, aveţi toate 
posibilităţile prin munca voastră, gândurile voastre, 
rugăciunile voastre. În această reîncarnare, sunteţi 
limitați, dar pentru următoarea, tot ceea ce cereţi 
acum, veţi avea. lată ce trebuie ştiut, altfel nu puteţi 
ameliora nimic, pentru reîncarnarea viitoare. De ce unii 
se găsesc într-o situaţie atât de deplorabilă? Pentru că 
nu au ştiut, în reîncarnarea precedentă, ce trebuia 
cerut, asupra cărui lucru trebuia lucrat, pentru ca să 
posede astăzi o posibilitate sau o virtute. Ei nu o ştiau, 
iar acum, dacă continuă să ignore acest lucru, viitoarea 
lor reîncarnare va fi şi ea ratată. 

De aceea, fraţi şi surori, ascultaţi-mă bine, 
profitaţi, utilizaţi toţi anii care vă rămân de trăit, 
meditaţi, doriţi, cereţi cele mai bune lucruri, pentru că 


astfel lansați deja proiectele care, în viitor, se vor 
materializa, cristaliza. Cristalizarea actuală rezistă şi 
refuză a fi schimbată; este normal atât timp cât nu 
este uzată, ea nu poate fi înlocuită. dar când omul 
moare, ceea ce a creat în bine prin gândul său se 
cristalizează în planul fizic şi el revine cu frumuseţe, 
inteligenţă, sănătate, bunătate, pentru că gândurile şi 
dorinţele pe care le-a transmis în sensul acesta s-au 
materializat într-o nouă structură, iar această 
structură, la rândul său, este tenace şi rezistentă, ea 
se opune forţelor negative şi distrugătoare. Munca pe 
care noi o facem acum nu este de fapt pentru această 
reîncarnare, de aceea unii dintre voi vin să-mi spună: 
„Nu văd rezultate, lucrez de ani de zile, nimic nu s-a 
schimbat, sunt mereu acelaşi”. Dar eu răspund: „Nu aţi 
înţeles nimic; aţi schimbat cu adevărat ceva, dar 
trebuie să aşteptaţi: când forma actuală va dispare, 
veţi vedea-o pe cea nouă, cea asupra căreia aţi lucrat, 
şi veţi fi stupefiaţi de splendoarea ei”. 

Vă spuneam adineaori că libertatea se găseşte în 
spirit. Dar trebuie să adaug încă câteva explicaţii. 
Observaţi comportamentul animalului sau al copilului. 
Animalul ascultă de legile naturale, el nu are libertatea 
să schimbe cursul lucrurilor sau să se opună ;aceasta 
nu îi este dat. Deci, el ascultă, este supus, e fidel 
legilor speciei sale şi de aceea este inocent. Chiar 
atunci când face ravagii sau se aruncă asupra unei 
prăzi, nu e din vina sa, este natura sa, este Natura care 
îl împinge. Şi copilul, de asemenea, ascultă instinctele 
lui, impulsiile care sunt în el, el nu posedă nici 
inteligenţă, nici voinţă, este ca un mic animal. Numai 
mai târziu, după câţiva ani, capătă posibilitatea de a se 
opune naturii şi legilor ei :el poate să aleagă, să 
meargă în armonie cu aceste legi sau să le încalce. 


lar acum, când omul este ocupat numai să 
mănânce, să doarmă, să se amuze, să facă copii, să 
muncească pentru a-şi câştiga existenţa, în ciuda a 
ceea ce se poate gândi, nu face decât să ducă o viaţă 
de animal, instinctivă sau pur şi simplu vegetativă. 
Căci animalele şi plantele fac acelaşi lucru. Este o viaţă 
pe care o duce aproape independent de el însuşi, de 
conştiinţa lui, de voinţa lui: el creşte, slăbeşte, pleacă, 
nu poate nimic. 

Dar când omul, cu conştiinţa şi inteligenţa sa, 
începe să se ocupe de această viaţă instinctivă, să o 
controleze, să o purifice, să-i adauge un element 
spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-şi 
schimba destinul. Ce este destinul? Este o înlănţuire 
implacabilă de cauze şi consecinţe căruia numai viaţa 
animală, biologică, instinctivă, îi este absolut supusă. 
Care este de exemplu destinul unei găini? Ea nu poate 
deveni nici rege, nici poet, nici muzician; ea este 
predestinată cratiţei. Destinul găinii este cratita! Toate 
creaturile au astfel destinul lor propriu. Destinul lupului 
este de a fi vânat, capturat, masacrat, sau dacă nu, 
transportat într-un parc zoologic. Destinul boului este 
de a fi înhămat să tragă la plug, săracul, până la 
sfârşitul zilelor; sau, dacă nu, de a fi despicat şi de a 
sfârşi într-o măcelărie. Boul nu poate să schimbe 
destinul său, ca şi celelalte animale. Chiar şi mieii, 
chiar porumbeii au destinul lor care este întru totul 
conform cu ceea ce reprezintă, după activitatea şi 
elementele din care ei sunt formaţi. 

Pentru a scăpa de destin, trebuie să încetaţi să fiţi 
sclavi, slabi, aserviţi acestei vieţi inferioare unde nimic 
nu depinde de voi: a respira, a procreea, a mânca, a 
bea, a dormi. este o viaţă care este departe de a fi 
divină. Ea este divină în măsura în care ea vine de la 


Dumnezeu, pentru că totul vine de la Dumnezeu, dar în 
sensul spiritual, ne este încă o viaţă divină. Viaţa 
divină începe când făptura omenească îşi dă seama că 
nu este numai un stomac, o burtă, un sex, o făptură 
făcută din carne, din oase, din muşchi, dar şi un spirit 
şi când începe, ca spirit, să vrea să acţioneze în 
domeniul său pentru a crea opere sublime, luminoase, 
grandioase. In acest moment, da, el scapă de destin, 
căci dacă ne identificăm cu corpul fizic, destinul este 
de a cădea bolnav, de a muri, de a fi transportaţi într- 
un cimitir şi de a putrezi. lată acest destin este deja 
fixat, nu putem să-i scăpăm. 

Viaţa spirituală dă posibilitatea de a adăuga ceva 
la această viaţă vegetativă, instinctivă a corpului fizic 
şi de a intra astfel într-un plan superior planului 
destinului. Pentru aceasta trebuie ca spiritul să înceapă 
să iasă, să se manifeste, să lucreze. să-şi lase 
semnătura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, să 
intervină în toate actele voastre şi să le dirijeze. În felul 
acesta voi ieşiţi din destinul vostru pentru a intra într-o 
lume a providenţei. Toate corpurile sunt predestinate a 
deveni praf... corpurile, da, dar nu spiritul: spiritul nu 
are destin, el este determinat de legile providenţei. 

In fine, cum putem ajunge până la providenţă? Ei 
bine, trebuie să ştim că între aceste două regiuni, cea 
a destinului şi cea a providenţei, se găseşte voinţa 
liberă, şi toată problema pentru discipol este de a 
ajunge a elibera atât de perfect voinţa sa, încât 
aceasta să poată să se mişte, să lucreze în lumea 
spiritului. În acel moment el intră sub influenţa 
providenţei şi vede în faţa lui o infinitate de alegeri şi 
de drumuri. El poate alege tot ce va voi, alegerea sa va 
fi mereu minunată. În timp ce în lumea destinului, nu 


există alegere, nu este decât un drum: distrugerea, 
dislocarea, dispariţia. 

Toţi oamenii care nu au lumina ştiinţei iniţiatice 
trăiesc cufundaţi în destinul lor şi ei sunt tot timpul 
busculaţi, oprimaţi, chinuiţi. Lumea destinului este 
implacabilă. Când omul i se supune, chiar dacă este 
rege sau împărat, destinul este inflexibil, el se 
înfăptuieşte şi iată capul său căzând sub ghilotină. E 
foarte greu să scapi de destin, pentru că, timp de 
multe reîncarnări anterioare deseori aţi lucrat pentru a 
vă crea o kharmă grea. Ori, legile cauzei şi ale 
consecinţelor sunt absolute, şi destinul, care nu este 
conştient, nu are nici o milă, se aplică tot atât de 
infailibil ca o lege fizică; loviți un pahar, el zboară în 
bucăţi. Legi fidele şi veridice, iată destinul! 

In această reîncarnare, noi avem posibilitatea de a 
ne crea condiţii bune pentru următoarea: ajunge să fim 
conştienţi şi să o ştim. Dar dacă nu lucrăm acum, 
viitoarea reîncarnare poate să fie şi mai grea. Deci, 
când biserica împiedică pe oameni să creadă în 
reîncarnare, ea îi împiedică să-şi amelioreze viitorul. 
Creştinii nu cunosc adevăratele lor posibilităţi. Li s-a 
spus că, după moarte, ei vor merge să se aşeze în 
dreapta Tatălui pentru că au fost la slujbă în fiecare 
duminică, sau că vor rămâne pentru eternitate în 
infern să fiarbă într-un cazan pentru că nu au mers la 
slujbă. Ca şi cum ar fi atât de uşor să mergi să te aşezi 
la dreapta Tatălui! De ce sunt însetaţi în felul acesta 
oamenii? Pentru a-i consola, trebuie să li se explice 
adevărul. 

Să rezumăm: toate creaturile, ele fiind foarte 
numeroase pe pământ, care se lasă împinse numai de 
instinctele lor, de nevoile lor fiziologice, şi nu fac nici o 
muncă spirituală, nu pot să-şi schimbe destinul; tot 


ceea ce este decretat pentru, se va realiza. În schimb 
cele care lucrează cu ardoare pentru a se apropia de 
această lume de lumină şi dragoste, vor putea să 
scape. destinul este crud şi implacabil, dar aceste fiinţe 
vor înceta să fie la cheremul lui în întregime: ele vor 
trăi de acum într-o regiune mai subtilă, unde vor primi 
elemente care vor neutraliza influenţe nocive. Dacă 
vreţi, e vorba şi aici de un destin. Providența este un 
destin, dar de o altă manieră: şi în ea totul este 
determinat, dar divin! 

lată! Ceea ce v-am spus este foarte important. Veţi 
şti de acum înainte că dacă vă veţi mulţumi să trăiţi ca 
toată lumea fără a face nimic în planurile superioare, 
nu veţi putea să schimbaţi mare lucru în destinul 
vostru, nu vă veţi putea crea propriul vostru viitor, 
pentru că vă supuneţi la ceea ce există deja. de altfel 
s-ar putea să aveţi un „destin bun „. Sunt destine care 
sunt în aparenţă foarte favorabile, de exemplu destinul 
oamenilor care trăiesc în bogăţie, cu de toate şi fără 
griji: nimeni nu îi deranjează, ei mănâncă, beau, 
călătoresc, se căsătoresc, au copii... o viaţă splendidă! 
Dar iată că în ochii iniţiaţilor, nu aceasta este cea mai 
bună viaţă. Există alte făpturi care lucrează, care luptă, 
care suferă, care se izbesc de obstacole, care nu mai 
au nimic... şi iniţiaţii văd că, în realitate, viaţa acestora 
este mult mai rodnică ca cea a acestor oameni în 
aparenţă favorizați. 

Făpturile umane îşi fac o idee mult prea 
materialistă despre fericire, chiar şi astrologii au fost 
cuceriţi de această mentalitate. Când trebuie să 
prezică un destin ei spun: „Oh, este formidabil, aveţi 
pe Jupiter în casa II, soarele în casa X, Venus în casa 
VII; deci veţi avea totul.” In timp ce dacă aveţi careuri 
şi opoziții, ei vă prezic toate nenorocirile şi vă plâng. 


Dar ei nu au înţeles nimic! Niciodată un Iniţiat nu va da 
o interpretare ca aceasta; el va privi în horoscopul 
vostru dacă veţi reuşi să înfăptuiţi anumite sarcini, să 
faceţi voia lui Dumnezeu, să întreprindeţi realizări 
divine. După aceasta, el nu se mai ocupă de careuri, 
nici de opoziții, nici de planete în exil sau în cădere, 
aceasta nu mai are importanţă. 

Dar această lumină, această privire diferită, 
această interpretare diferită, puţini astrologi 
contemporani sunt capabili să o cunoască. Ei rămân 
sclavii mentalităţii obişnuite, judecă lucrurile ca toţi 
materialiştii care găsesc că sensul vieţii depinde numai 
de bani şi de succes. Dar totul este trecător şi dispare 
foarte repede, iar apoi ?... Nu este dat orişicui să 
discearnă valoarea spirituală a unei teme astrale. 
Acolo unde alţii scot strigăte de admiraţie, eu mă uit şi 
văd că sunt oameni care nu vor face nimic pentru Cer, 
nimic. Şi totuşi au un „destin bun”, talente, bogății, un 
loc mai înalt în societate, dar în realitate în ochii cerului 
sunt faptele cele mai obişnuite şi cele mai insignifiante. 
Nu aş vrea niciodată să fiu în locul lor, nici să am un 
„horoscop bun” ca al lor. Există alte criterii, 
necunoscute astrologilor obişnuiţi pentru a judeca o 
temă astrologică. 

Aş putea să mă opresc încă asupra unui mare 
număr de puncte pentru a vă demonstra că astrologii 
nu au o înţelegere justă a lucrurilor. In loc să vă spună 
că aveţi o datorie de plătit într-un anumit domeniu şi 
de a vă explica cum să o plătiţi pentru a vă elibera, ei 
vă vor da sfaturi pentru a scăpa de un accident care 
trebuie să se producă la o anumită dată. Dar aceste 
sfaturi nu vă salvează: accidentul se va produce totuşi, 
nu în ziua în care v-au sfătuit să nu ieşiţi dar a doua zi 
sau cu o zi înainte! Deoarece, karma, care nu admite 


nici hoţie, nici trişare, îi împinge să facă erori în 
calculele lor. 

Veţi spune: „Dar atunci la ce serveşte astrologia 
dacă ea nu ne permite să ne ameliorăm destinul ?” Ba 
da, ea permite să ne ameliorăm destinul, dar nu prin 
fugă! Este mult de explicat, dar vă voi da totuşi un 
exemplu. Să admitem că aveţi o anume sumă de plătit 
la o anumită dată, dacă nu, vor veni să vă ia mobilele, 
să vă dea afară din casă şi veţi fi expuşi la ploaie, frig 
şi boală. Pentru a evita aceste dificultăţi, în loc să lăsaţi 
să vină evenimentul fără să faceţi nimic, vă preparati, 
lucraţi, economisiţi, şi când vine scadenta, plătiţi suma 
şi nu mai sunteţi daţi afară din casă. Această imagine 
poate fi transpusă în toate domeniile existenţei: printr- 
o muncă spirituală, puteţi evita un accident, o boală 
sau o prăbuşire financiară care vă aşteaptă. 

Atunci, dragii mei fraţi şi surori, v-am dat astăzi 
adevăruri absolute. Mergeţi, studiaţi, verificaţi şi veţi 
vedea că nu vă înşel. Aveţi mari posibilităţi, pentru că 
învăţământul vă ajută, prepară şi explică cum puteţi să 
vă făuriţi un viitor cu adevărat sublim. 


CUPRINS 
Cap. I - Legea cauzelor şi a consecinţelor.................... 1 
CAP. II - Vei separa subtilul de solid........................... 19 
Cap. Ill - Evoluție şi creaţie... eee 26 
Cap. IV - Justiţie umană şi justiţie divină.................... 33 
Cap. V - Legea corespondenţelor..............ceeeeeeee 49 
Cap. VI - Legea naturii şi legile morale....................... 69 


Cap. VII - Legea înregistrării... eee eee eee 83 


Cap. VIII Reîncarnarea