Peter Deunov — 03 Conferinte 1918-1919

rA 


EI A) (e (lu 7A 


E 5: 


pe 
PETER DEUNOV 


Com fetite 


2918-1919 


Cine clipeşte din ochi este o pricină de întristare, 
şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. 
Pilde 10, 10 


Dinasty Books 


Proeditură şi Tipografie 


Peter Deunov 


CONFERINŢE 1918-1919 


A umple şi a goli 


Scriptura spune: „Fără credinţă, nu se poate împlini voia lui 
Dumnezeu”. Eu aş zice: „Cu credinţă se împlineşte voia lui 
Dumnezeu”. Aveţi în vedere: ideea de Dumnezeu e dată de 
credinţă. Scriptura spune că, prin voinţa lui Dumnezeu, ceea ce 
cerem ni se va da. Această credinţă nu este una obişnuită, nu 
este cea pe care o au oamenii în general, ci cea a copiilor- o 
veţi găsi la ei. Trebuie să aveţi credinţa copiilor, nu a adulţilor. 
Aş vrea ca aceia care mă ascultă să nu creadă că sunt adulţi. 
Dacă cred cu adevărat asta, n-au de ce să vină aici; nu e nevoie 
de bătrâni pe Pământ, ei sunt pentru Cer. Veţi spune: „Am 
cincizeci, şaizeci de ani”. Nu vă înşelaţi în privinţa vârstei. După 
părerea mea, vârsta omului se formează după experienţa lui. Cu 
cât creşte experienţa, cu atât avansează vârsta, şi invers. 
Important este ce bogății purtaţi în rucsac în viaţa voastră. 
Puteţi să purtaţi o greutate de cincizeci de kilograme care costă 
cincizeci de leva; dar se mai poate să purtaţi doar un gram de 
diamant, care costă mii de leva. Importantă nu e greutatea, ci 
calitatea a ceea ce duceti. 

Unii zic: „Ştiu că Soarele se roteşte”. Dar soarele tău se 
roteşte? Voi ziceţi: „Ştiu că Luna e pe jumătate sau plină”. Dar 
luna ta e pe jumătate, sau e plină? Aici se ascunde ştiinţa - 
ştiinţa a ce e bine şi ce e rău. Vedeţi dacă inima vi se umple de 
bine sau se goleşte de rău. Aceasta înseamnă să ştiţi ce este 
golit şi ce este umplut. 

Ştiţi că Luna se umple 14 zile şi scade alte 14 zile. Aşadar, 
inima vi se va umple de bine 14 zile şi alte 14 zile va respinge 
toate murdăriile voastre şi ale societăţii. După aceea, veţi simţi 
o liniştire. Tot aşa fac şi doctorii. Când oamenii văd că pe cineva 
îl doare stomacul sau are diaree, cheamă imediat doctorul ca 
să-l vindece. În acest caz, cel mai bine este să se aştepte ca 
bolnavul să vomite, ca să se uşureze, ca tot răul să se scurgă. 
Un om s-a înfuriat şi a început să strige. Nu-l opriţi, să continue 
să strige, ca să dea totul afară. Dacă asta vă deranjează, 


astupaţi-vă urechile, îndepărtaţi-vă, nu e treaba voastră să opriţi 
canalul. Aceasta este filosofia învăţăturii noi, este învăţătura 
creştinismului. 

Se întâmplă ca soţul să se supere, să se înfurie pe soţie, şi 
ea vrea să-l oprească. Să aştepte să vomite. „Da, dar o să mă 
murdărească!” Stai la distanţă, nu în faţa lui, adu-i un lighean şi 
stai în spatele lui, până dă tot afară. Nu-l opri, vino-i în ajutor şi 
mulţumeşte că s-a eliberat de povară. Or, ce face femeia? Se 
duce din casă în casă şi spune: „Ştiţi ce nenorocire mi s-a 
întâmplat? Soţul meu a vomitat”. Dimpotrivă, asta e o fericire, 
căci s-a uşurat. 

Aşadar, chiar de acum, veţi vorbi mai puţin şi veţi face mai 
mult. Aşa fac profesorii cu elevii în şcoli. Ca să-i înveţe să 
lucreze, le dau să facă compuneri, teme pentru acasă etc. Când 
intraţi în lumea spirituală, să nu credeţi că sunteţi deja sfinţi şi 
puri. Asta va veni de la sine, nu vă fie teamă. Dacă vedeţi o 
lumânare şi vă întrebaţi cum arde, când arde mai bine etc., 
toate astea nu vă privesc. Lăsaţi deoparte reflecţiile, luaţi mai 
degrabă un chibrit, aprindeţi lumânarea şi faceţi-o utilă pentru 
voi. 

Vi se cere să năzuiţi să-L slujiţi pe Dumnezeu cu toată 
deplinătatea. Acest Dumnezeu despre care vorbesc vă vede, 
căci are milioane de ochi şi de urechi. Vă vede prin pisici, prin 
muşte, vă vede când le alungaţi. Dumnezeu vede tot, căci are 
multe locuri ascunse prin care vă observă. Dumnezeu nu se află 
nici în pisici, nici în muşte, dar vede prin ele. Când vă vede 
trecând pe lângă un păr sau privind o floare, vă cunoaşte deja 
intenţiile. Totul este cunoscut de Dumnezeu. Când beţi puţină 
apă, vă cunoaşte prin ea interiorul. 

Lucrurile cele mai importante şi mai necesare pentru voi 
sunt supunerea şi atenţia. Ce înseamnă supunerea? Supunerea 
înseamnă să faci ceva şi, când Dumnezeu face ceva, tu trebuie 
să fii atent. Astfel, trebuie acum să fiţi supuşi şi atenţi! Dacă 
sunteţi trimişi cu un furtun de udat în grădină, vi se cere s-o 
udaţi, nu să vă gândiţi de ce aţi fost trimişi voi să udaţi, şi nu 
altcineva. Tu ai fost găsit, tu ţii furtunul, udă atunci şi nu mai 
gândi, căci cel care udă grădina divină profită de roadele ei. 

Citiţi partea a patra din Apostolul Daniel. Ea este în 
legătură strânsă cu ceea ce vi se spune să faceţi. Nu vă 


cunoaşteţi viitorul, e ascuns de ochii voştri, nu ştiţi ce plan are 
Dumnezeu. Se spune: „Roagă-te ca să nu fii ispitit”. 

Mulţi dintre voi au mult de lucru, dar există o treabă mai 
importantă pentru care aţi venit. Voi fi scurt. Trebuie să 
reflectaţi în sinea voastră patru-cinci minute, ca să vedeţi dacă 
sunteţi pregătiţi să faceţi această lucrare, fără să regretaţi apoi. 
Şi anume, într-un răstimp de zece zile, începând de la 27 iunie, 
vă veţi trezi dimineaţa pe la ora patru şi, între patru şi cinci, veţi 
citi partea a noua din Daniel, veţi reflecta la ea cu atenţie, vă 
veţi ruga la Dumnezeu, ca în faţa unui preot, pentru păcatele 
apropiaților, pentru păcatele poporului vostru. Şi, dacă 
Dumnezeu hotărăşte, o să vă ierte. În acest fel, o să vă trimiteţi 
cererea lui Dumnezeu şi El va hotărî. Totuşi, apropiații care au 
plecat din această lume să se roage şi ei pentru voi, şi astfel va 
exista o rugăciune jos şi alta sus, aşa cum copacul se hrăneşte 
şi de sus, şi de jos. O să vă supuneţi influenţei lui Dumnezeu. O 
să mâncaţi de două ori pe zi: nu unt, nu ouă, doar hrană 
vegetală. O să mâncaţi dimineaţa după rugăciune şi seara 
înainte de rugăciune. Seara, veţi mânca înainte de apusul 
soarelui, în timp ce rugăciunea şi lectura din partea a noua le 
veţi face după apusul soarelui, pe la opt seara. Dumnezeu a 
supus lumea întreagă la post. Când veţi mânca dimineaţa şi 
seara, îi veţi mulţumi mult lui Dumnezeu. În aceste zece zile, o 
să respectaţi un post absolut al inimii şi al raţiunii: fără gânduri 
rele, fără dorinţe rele, fără cuvinte rele rostite despre aproapele 
vostru. În aceste zile, cereţi-l lui Dumnezeu doar lucruri 
importante şi necesare, nu lucruri vane. O să-L rugaţi pe 
Dumnezeu să-i susţină pe toţi fraţii şi surorile voastre, oriunde s- 
ar afla, să-i ajute pe cei care suferă, pe toţi cei care luptă cu 
răul. Puteţi folosi rugăciunea Tată/ Nostru şi altele. Incercaţi să 
fiţi sinceri şi inima să vă fie mereu călduroasă. 

Mergeţi spre Dumnezeu cu credinţă! Credeţi în blândeţea şi 
bunătatea Lui. Veţi vedea atunci rezultatele. 

Sofia, 26 iunie 1918 


Conferinţă despre energia sufletului 


Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului... 
Isaia 62, 3 


Cuvântul „cunună” are două semnificaţii. Prin acest cuvânt 
se înţelege dreapta mişcare în cerc, dreapta dăruire. Toate 
corpurile din spaţiu care îşi conservă energia se deplasează pe o 
orbită de formă circulară. Ceea ce este adevărat pentru 
corpurile cereşti este adevărat şi pentru om. lată de ce omul 
care vrea să-şi conserve energia trebuie să înainteze urmând o 
orbită rotunjită sau, mai simplu, astfel această lucrare se 
realizează în modul cel mai uşor. Cunoaşterea modurilor sau 
metodelor de conservare a energiei spirituale este o ştiinţă 
necesară pentru dezvoltarea adevărată a omului. 

Toate suferinţele din zilele noastre, individuale sau 
comune, sunt cauzate de aceste pierderi de energie divină. Cât 
sunteţi tineri, energia pe care o aveţi în organism este atât de 
mare, încât credeţi că nu va înceta niciodată. Dar este doar o 
iluzie a vieţii de pe Pământ. Această energie poate să fie 
pierdută aşa cum vă pierdeţi banii. Ea curge din voi aşa cum 
curge apa dintr-o sticlă spartă. Aşa fac podgorenii care ascund 
sub pământ vinul câţiva ani, unde fermentează încetişor. În acei 
ani, în vin se formează o anumită cantitate de dioxid de carbon 
şi deschiderea trebuie să se facă foarte precis, căci tot lichidul 
se poate scurge dintr-odată. La fel şi energia omului, care este 
ascunsă în suflet, în anumite momente poate să se scurgă 
brusc, ceea ce se întâmplă cu ocazia unei bucurii mari sau a 
unei mari dureri. De aceea, omul trebuie să ştie cum să se 
bucure şi cum să sufere. Aceasta este o artă. In acest caz, nu 
trebuie comise greşeli, căci s-ar putea ca omul să fie afectat. 

O să vă dau un exemplu prin care se poate vedea cu 
claritate care sunt consecinţele unei mari bucurii. In Istanbul, 
premiul la loterie a fost o navă englezească, care costa 4-5 
milioane de leva. Un docher a câştigat-o şi a fost invitat să-şi 
vadă câştigul. Or, pe drum, şi-a pierdut minţile de bucurie. 
Oamenii îşi pierd judecata la o bucurie mare sau la o durere 
mare. Ce înseamnă a pierde judecata? înseamnă pierderea 
energiei sufletului sau neînţelegerea limbii spirituale. N-ai de ce 
să fii nebun de bucurie, nici să suferi mult, căci prin bucurie 


mare se înţelege o suferinţă mare şi invers. Este o lege 
adevărată. Voi ziceţi: „Când o să mergem la Cer, o să fim foarte 
mulţumiţi, dar, când o să coborâm în iad, o să suferim”. Eu 
întreb de ce anume cei care sunt sus se bucură. Care este 
diferenţa între suferinţă şi bucurie? Durerea provine din faptul 
că am pierdut ce ni s-a dat. De exemplu, dacă ne pierdem 
sănătatea, banii, urechea sau altceva, o să suferim. 

În consecinţă, trebuie să învăţăm cum să păstrăm ce ne-a 
dat Dumnezeu. Ca să putem păstra ce ne-a fost dat, trebuie cu 
orice preţ să ne dublăm energia; de aceea, în Evanghelie a fost 
menţionată o lege: dublarea este o lege a seminţei - dacă nu 
seamănă, agricultorul pierde. In acest caz, creierul vostru este 
un ogor ce trebuie semănat. Dumnezeu a pus sămânţa în 
hambar şi, când vine sorocul, Dumnezeu zice: „Seamănă 
ogorul!”. Voi răspundeţi: „Anul acesta n-o să semăn, fiindcă am 
destulă hrană, o să mă odihnesc”. Vă lăsaţi creierele necultivate 
şi ele ajung să se atrofieze, cum se zice în limbaj ştiinţific. Arta 
supremă în felul de a păstra energia mentală este să ştii să 
cultivi creierul omenesc. Există trei moduri în care se consumă 
energia omenească: prin organismul fizic (braţe, picioare, 
muşchi, stomac, plămâni), prin gândirea omului şi reflecţie, prin 
pasiunile omului. 

Elementele cele mai periculoase pentru consumul energiei 
sunt pasiunile. Şi aceia dintre voi care se plâng că memoria îi 
lasă puţin câte puţin or să afle că pasiunile sunt la ei în exces. 
Acest fapt poate fi remarcat la fetele şi la băieţii de 15-16 ani. 
Este vârsta la care se îndrăgostesc şi încep astfel să uite şi nu 
mai reuşesc să-şi înveţe lecţiile. La fel li se întâmplă şi adulţilor 
care se îndrăgostesc de lucruri diferite, dar asta nu e lubire, eo 
iubire la prima vedere, cum ar fi iubirea de a bea. Asta e situaţia 
beţivului, care iubeşte paharul: se uită în el şi e mulţumit. La fel 
se întâmplă şi în lumea ideilor: în sens ocult, există idei fizice, 
idei de dorinţe şi idei spirituale. Ideile de dorinţe sunt cele de 
care suferă societatea din zilele noastre, adică epoca în care 
oamenii trăiesc acum are această natură. 

Această mişcare din noi, acest elan trebuie să fie cununa 
din mâna lui Dumnezeu. Prin expresia „mâna lui Dumnezeu” 
trebuie să înţelegem voinţa lui Dumnezeu. În lumea de astăzi, 
omul trebuie să aibă o voinţă puternică, iar eu vă ofer metodele 
prin care s-o întăriţi pe a voastră. Voi credeţi că aveţi voinţă. Da, 


aveţi, dar e obişnuită. Ca să ai voinţă, trebuie să ştii să te roteşti 
în cerc. Când vrem să dăm jos fructele din pom, îl scuturăm. 
Când aveţi în minte o idee monotonă, de exemplu nu suferiţi pe 
cineva, îi trimiteţi gânduri care trec de la voi la el şi de la ella 
voi şi, după una-două zile, simţiţi un disconfort mental. O să mă 
întrebaţi: de ce o anumită persoană vă ofensează cu cuvintele 
ei? V-a vorbit astfel ca să vă încerce voinţa. In Scripturi stă scris: 
„Trebuie să ai un coif ca să lupţi cu duşmanul. Duşmanii din 
lumea invizibilă pot să vă trimită o idee rea prin oricine: soţie, 
soţ, copii sau altă persoană. Chiar şi cei care vă iubesc cel mai 
mult pot să vă transmită o astfel de idee de care nici măcar n- 
aţi auzit. Trebuie să respingeţi aceste idei. 

Aţi auzit aceste cuvinte străvechi: „Dumnezeu va face 
totul”. Cum o să facă totul? Să presupunem că creşteţi într-o 
cameră viermi de mătase şi-l introduceţi acolo pe băieţelul 
vostru, un copilaş de unu-doi ani. Ce o să facă el cu coconii? Va 
călca pe ei şi-i va strivi. Tot aşa, puteţi lăsa să treacă o idee 
tânără de doi ani prin sufletul vostru, şi ea va strivi într-o oră toţi 
coconii. Prin cuvântul „cocon” înţeleg un gen special din 
gândurile, faptele sau dorinţele voinţei voastre. 

În viaţă, trebuie să urmăm cu precizie metodele oferite de 
natură. În natură, nu ne putem imagina Soarele ca pe un cerc 
negru, căci nu va fi niciun Soare; trebuie să ni-l imaginăm 
întotdeauna de culoare deschisă. Lumina este o mişcare în cerc, 
în primul rând, să reţineţi că fiecare gând, dorinţă, faptă a 
voastră este trimisă de lumea invizibilă şi să ştiţi că ceea ce se 
întâmplă trebuie să aibă loc în mod obligatoriu. Dacă înţelegeţi 
această lege a mişcării, veţi afla că un gând trimis de o 
persoană, care a trecut de la un capăt al orbitei voastre la 
capătul opus, va dispărea singur. Dacă vă aflaţi la acel capăt, îl 
puteţi capta. De aceea, nu primiţi niciodată pe loc o idee venită 
când vă traversează orbita de la primul capăt. De aceea, Hristos 
a spus: „Nu te opune răului”. Ceea ce înseamnă: nu i te opune, 
ci aşază-te la celălalt capăt şi apucă-l. 

Acum, bineînţeles, aveţi nevoie de experienţă, în ce constă 
această experienţă? Mulţi m-au întrebat cum trebuie să 
evolueze, să avanseze, cum văd una şi alta. Vreau nu numai să 
vedeţi lucrurile, ci să le şi cunoaşteţi. Una e să vedeţi un bob de 
grâu, alta e să-l plantați. Aşadar, nu este de ajuns să simţiţi o 
idee divină care vă este dată, ci trebuie s-o şi stăpâniţi şi s-o 


puneţi în aplicare. Vreţi, de exemplu, să vedeţi un înger. Se 
poate să vedeţi mulţi îngeri, vă puteţi duce să-i vedeţi, dar, la 
întoarcere, rămâneţi aceiaşi, doar povestiţi ce-aţi văzut, ca la un 
spectacol, şi cu asta treaba s-a terminat. Trebuie să adoptați 
aceste principii. Este important să intraţi în relaţie cu 
inteligenţa, cu spiritul îngerului pe care îl întâlniți. La fel şi în 
natură, întâi simţim lucrurile, apoi le vedem. Există multe 
animale care ne simt, dar nu ne văd. Într-o zi, după ce vor 
evolua şi vor ajunge la nivelul nostru, vor zice: „Acum, vedem 
lucrurile pe care altădată nu reuşeam să le vedem”. 

Vă voi da o încercare, pe care o puteţi face timp de o lună. 
Mulţi dintre voi o pot face. Să nu credeţi că, atunci când faceţi 
încercări, totul e perfect şi duce la un rezultat bun. Se poate să 
ajungeţi la un rezultat prost, dar asta nu trebuie să vă 
descurajeze, rezultatele cele mai rele pot să fie deseori cele mai 
bune. O să vă dau un exemplu ca să vă explic această idee. 
Soţia unui turc a râs mult, maxilarul i s-a deplasat şi gura i s-a 
deformat. Au căutat medici ca să-i pună la loc maxilarul, dar 
nimeni nu era în stare s-o facă. De aceea, soţul a decis s-o ducă 
într-o zi cu şareta la un doctor bun. Dar, pe drum, caii s-au 
speriat, au răsturnat şareta, femeia a căzut şi maxilarul a 
revenit la locul lui. Turcul pornise la drum ca s-o trateze la un 
specialist, dar Dumnezeu a găsit ceva mai bun, s-o facă să cadă 
pe acea femeie din şaretă şi astfel să-i pună la loc maxilarul... 
lată de ce să nu credeţi că a cădea din şaretă e un lucru rău, 
pentru că asta ar putea să vă pună la loc maxilarul! 

Să vedem care este încercarea. In primul rând, când vă 
vine în minte un gând de ură, schimbaţi-l cu iubirea. Vă voi 
arăta o metodă prin care veţi putea să schimbaţi ura în iubire. 
Puneţi-vă imediat în locul celui pe care îl urâţi, presupuneţi că 
faceţi aceeaşi greşeală faţă de Dumnezeu şi ziceţi: „Dumnezeu 
mă iubeşte cu toate defectele mele, de aceea voi face şi eu la 
fel cu acest om, o să-l iubesc!”. Indiferent de greşeala sau de 
comportamentul unei anumite persoane faţă de voi, vă găsiţi cu 
ea în aceeaşi situaţie ca în raport cu Dumnezeu. Dumnezeu nu 
şi-a schimbat până în acel moment comportamentul faţă de voi, 
vă iubeşte. Începeţi să vă deplasaţi gândul îndreptându-l spre 
Dumnezeu, apoi transmiteţi-vă gândul spre ceilalţi, spre cel pe 
care îl urâţi. lubirea pe care Dumnezeu o are pentru voi va trece 
de la voi spre cealaltă persoană şi va ocupa acelaşi loc în raport 


cu voi, în aceeaşi situaţie în care vă găseaţi în raport cu 
Dumnezeu, adică în conştiinţa acelui om se vor crea aceleaşi 
relaţii. 

În al doilea rând, în cursul acestei luni, nu vorbiţi pe nimeni 
de rău sau, când sunteţi vorbiţi de rău, tăceţi, comportaţi-vă ca 
şi cum n-ar fi vorba despre voi. E posibil să deveniți cam înăcriţi, 
dar purtaţi-vă ca şi cum n-aţi fi. Dacă o femeie bagă mâna într-o 
cocă alterată, îi sunt alterate şi mâinile? Chiar dacă tot corpul 
devine înăcrit, să ştiţi că sufletul nu este. Să nu credeţi că 
înăcreala exterioară se produce şi în interior. Să nu credeţi că e 
uşor să renunţaţi la vorbele rele, e o caznă serioasă. Nu vă cer 
să renunţaţi pentru totdeauna la bârfa, ci doar să vă reţineţi o 
lună. Nu mai bârfiţi exact o lună, ca să vă încercaţi voinţa. 

Sfatuindu-vă să schimbaţi ura cu iubirea, prima nu va 
dispărea pe loc, ci va continua să se arate. Dacă încercarea 
voastră reuşeşte de fiecare dată, veţi simţi o linişte interioară şi 
apariţia unei mici energii. Dacă însă încercarea nu reuşeşte o zi, 
veţi avea o mică pierdere de energie. In aceste treizeci de zile, 
veţi avea şi pierderi, şi reuşite, dar important e ca rezultatul 
final să fie bun. E posibil să cădeţi din şaretă, dar maxilarul 
vostru va fi până la urmă îndreptat. Vă propun aceste două 
încercări deoarece lucrează în mod natural, aşa cum lucrează 
îngerii în acest moment în lume. Veţi avea cooperarea lor. 

În al treilea rând, creaţi în voi înşivă o idee bună şi reţineţi- 
o toată luna. Când faceţi această încercare, gândiţi-vă 
întotdeauna că sunteţi liberi, nu vă gândiţi că lumea exterioară 
sau relaţiile voastre cu oamenii pot să facă ceva împotrivă. 
Înainte de a începe încercările, ziceţi: „în acest moment, când 
încep încercările, graţie forţei divine din mine, pot să fac totul!”. 
Să nu vă fie teamă de cuvântul „totul”, el cuprinde tot binele, nu 
tot răul. Nu există forţe, în acel moment, care să vă poată 
învinge. Ţineţi bine minte ideea: de fiecare dată când omul vrea 
să facă un bine, conştiinţa divină este întotdeauna trează. Când 
hotărâți să faceţi un bine, se creează o legătură între voi şi 
Dumnezeu, purtaţi deja un dialog, în moment în care hotărâți să 
faceţi un bine pentru Dumnezeu, El se gândeşte la voi. 

Aceste trei încercări pe care vi le propun vor fi o bază 
pentru purificarea ideilor şi inimii voastre înainte de a începe să 
luptaţi. Văd că mulţi dintre voi trăiesc ca unii care au cumpărat 
bilete la loterie şi aşteaptă câştigul. In al doilea an, mai cumpără 


un bilet, la fel şi în al treilea an, dar puţin probabil să câştige 
ceva. Nu aşa se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta 
trebuie să fie cucerită prin Forţă, Ştiinţa se dobândeşte prin 
Forţă, totul în lume se dobândeşte prin Forţă. Forţa înseamnă 
acele fiinţe raţionale superioare îngerilor. Ele sunt forţele lui 
Dumnezeu şi totul se obţine prin ele. Aceştia sunt arhanghelii. 

Mai târziu, după ce veţi face aceste încercări, o să puteţi 
alunga reumatismul, durerea de cap, tahicardia, ftizia şi alte 
boli, care există nu numai în organism, ci şi în minte şi în inimă. 

Stă scris în scripturi: „Vei fi cununa de slavă din mâna 
Domnului”. Prin cuvântul „cununa se înţeleg fiinţele angelice 
superioare. A fi cununa Domnului înseamnă să fii în relaţie cu 
duhurile supreme ale lubirii, care sunt şi izvorul lubirii divine. 
Celui care bea din acest izvor nu-i va fi niciodată sete. Există 
două categorii: cununa şi slava. Slava reprezintă arhanghelii 
care poartă voinţa lui Dumnezeu în plan fizic. Când vreţi să vă 
întăriţi voinţa, chemaţi un arhanghel, care e puternic, are 
putere. Este o lege care lucrează prin forţa inspiraţiei. Indiferent 
care ar fi fost idealul pe care mama l-a avut în timpul sarcinii, 
copilul ei aşa va fi. Ideile şi dorinţele noastre sunt asemenea 
fiinţelor la care ne gândim în acel moment. Dacă o femeie s-a 
îndrăgostit de un tânăr stupid, aşa va fi copilul lor. Ea îl vede pe 
tânăr altfel, şi-l imaginează perfect, dar, în realitate, nu este; 
ideea ei nu se potriveşte cu realitatea. Trebuie să fim atenţi la 
faptele lui. Nu trebuie să dăm atenţie exteriorului, că e frumos, 
că e curat etc. Un cap poate să fie curat, dar, în acelaşi timp, să 
fie lipsit de inteligenţă. 

Inţelegeţi faptele ca pe ceva raţional. A fi curat înseamnă o 
situaţie în care ai un picior rupt şi cineva vine să ţi-l pună la loc 
sau îţi uşurează durerile când suferi. Să luăm un exemplu. Un 
om crede că e curat; el intră la o reuniune de rugăciuni şi are 
idei urâte despre unul sau despre altul. lată ce înseamnă 
oamenii curaţi, care vin să strice ambianța unei reuniuni de 
rugăciune! Dacă sunteţi curaţi, trebuie să intraţi cu o bună- 
dispoziţie pe care să le-o transmiteţi şi celorlalţi. Altminteri, nu 
sunteţi precum cununa sau slava lui Dumnezeu şi, în realitate, 
într-o astfel de reuniune, omul va îmbătrâni curând. Cum să nu 
îmbătrânească? Dacă vreunuia dintre voi îi spun întruna că e 
urât, veţi vedea că într-o lună o să se facă mai negru la faţă. 
Dacă îi spuneţi unei persoane că e frumoasă, chiar va deveni 


frumoasă. Când vă văd uneori negri la faţă, zic: „Cineva a lucrat 
asupra voastră!”. În casa lui Dumnezeu, nu vreau viermi! Dacă 
există viermi, să rămână afară! Dacă cel care a trecut bine 
peste aceste încercări cade, îl voi ridica şi îl voi pune pe 
picioare. E o încercare perfectă. 

Când m-am hotărât să le vorbesc femeilor, era un timp 
ploios. Mi-am zis: „Această vreme arată că femeile n-au noroc”. 
Dar văd că azi e mai frumos, ceea ce înseamnă că li s-a acordat 
încredere femeilor. Soarele care străluceşte arată că şi el este 
de acord. Nu este doar o consolare, ci şi un fapt. 

Când începeţi să faceţi primele încercări, nu vă poticniţi. Nu 
vă pierdeţi sentimentele, ideile şi credinţele religioase pe care le 
aveţi. Fiecare bărbat şi femeie trebuie să-şi aplice experienţa. 
Am venit pe Pământ ca să câştigăm, ca să ne întoarcem bogaţi 
la Dumnezeu. A pierde e uşor, dar a câştiga este o artă, căci cei 
mai mulţi dintre voi nu gândesc. Această „pierdere” este numită 
de ocultişti demagnetizare. Dacă nu reuşiţi să efectuaţi singuri 
aceste încercări, chemaţi pe cineva în ajutor, lucraţi în colectiv. 
Dar trebuie să aveţi răbdare. În mod normal, începeţi să faceţi 
încercările dimineaţa sau când aveţi chef. O să întrebaţi dacă vi 
se va primi rugăciunea. Suntem obligaţi să ne rugăm, dar nu 
trebuie să ne intereseze dacă Dumnezeu ne va auzi sau nu 
ruga. 

Ca să reuşiţi în această viaţă, trebuie să aveţi o voinţă 
puternică, o minte puternică şi o inimă puternică. Ele se 
dobândesc doar când omul duce o viaţă pură şi sănătoasă. 
Altfel, nu ne putem aştepta la niciun fel de reuşită. Dacă 
urmărim istoria de la un capăt la altul, vedem că bărbaţii şi 
femeile care au reuşit cel mai mult au dus o viaţă pură şi 
sănătoasă. Dacă sunteţi murdari, înseamnă că vi s-a întâmplat 
să beţi şi aţi căzut. Greşim dacă credem că mama ne-a adus pe 
lume în păcat. Toţi cei care nu împlinesc voia lui Dumnezeu sunt 
născuţi în păcat; cei care împlinesc voia Domnului nu sunt 
născuţi în păcat. Cineva a zis: „Suntem păcătoşi”. Da, nu neg, 
comitem erori, dar nu ne-am născut în păcat. Toţi cei care 
împlinesc voinţa lui Dumnezeu s-au născut din lubire. 

Hristos vrea ca omul să fie drept în sufletul lui; ceea ce 
reprezintă acolo sus să fie la fel şi jos. Eşti tulbure, n-o ascunde. 
Când eşti tulbure, înseamnă că pruncii din tine sunt neraţionali. 
Dar asta se va rezolva. Străduindu-te astfel, toate 


inconvenientele vor dispărea şi binecuvântarea va cobori peste 
lume, în acest fel, oamenii vor fi. obligaţi să nu mai fure şi să nu 
mai mintă. Acum, o să vă exersaţi voinţa ca să deveniți puri şi 
sănătoşi. Când veţi reuşi, o să aveţi forţa să luaţi fructele din 
pomul vieţii, ca să vedeţi că totul e posibil. Numai aşa viaţa va fi 
interesantă. 

De acum înainte veţi fi permanent la şcoală. Până acum, n- 
aţi fost într-o astfel de şcoală. Până acum, aţi spălat vasele, aţi 
tăiat ceapa etc.; de acum înainte, veţi începe cu litera „a”, care 
este vocea voinţei. Numai aşa vă veţi exersa voinţa. 

Sofia, 26 iunie 1918 


Cel care clipeşte 


Cine clipeşte din ochi este o pricină 
de întristare, şi cine are o gură 
nesocotită se prăpădeşte singur. 
Pilde 10,10 


În această lună, aş vrea să citiţi toate pildele lui Solomon şi 
să le învăţaţi pe de rost pe cele care v-au impresionat mult. 

Observaţi că, dintre toate organele omului, ochiul ocupă 
unul dintre locurile cele mai importante. Ochiul se foloseşte de 
lumină şi mulţumită ei atingem obiectele. Sensibilitatea urechii 
se datorează vibraţiilor deosebite ale aerului. In cazul mirosului, 
mirosurile se răspândesc graţie particulelor din aer. Dar, când 
este vorba despre gust şi pipăit, trebuie să ne servim de 
mijloace pur fizice: limba sau degetele. In consecinţă, ochiul 
este un simţ pur mental. 

Clipitul conţine două mişcări: una când închidem ochiul, 
cealaltă când îl deschidem. Când îl deschidem e ziuă, e un 
moment. Când deschidem şi închidem ochii, trece o perioadă de 
24 de ore. Când închidem ochii, atunci au loc toate crimele din 
societate. Toţi clipiţi. Când vă trece prin cap o idee rea, clipiţi. 
Cel ce comite greşeli clipeşte des. Tânăra îi clipeşte tânărului şi 
el îi face cu ochiul. In acest fel se efectuează o mişcare 
nedreaptă a minţii omeneşti. A clipi înseamnă a cobori cu un 
pas. Ochii oamenilor care clipesc devin mai mici, iar despre 
oamenii care au ochii mici se spune să sunt şireţi. Acesta este 
rezultatul clipitului. Rațiunea vi se degradează prin aceeaşi lege. 
Când ochii devin mai mici, raţiunea se degradează, toate ideile 
şi sentimentele generoase dispar. Asta demonstrează că lumea 
voastră devine mai mică şi cercul cunoştinţelor se micşorează şi 
el. Solomon spune: „Cine clipeşte din ochi este o pricină de 
întristare”. Pentru cine? Pentru sufletul său. Căci ferestrele sale 
devin mai mici şi intră prin ele mai puţină lumină, dar tocmai 
prin ferestre intră viaţa. Dacă vă vine o idee divină, ziceţi: „încă 
n-a venit timpul”. Asta înseamnă că aţi clipit. Vi se cere să faceţi 
o treabă, dar voi ziceţi: „N-a venit încă vremea”. Aţi clipit. Clipiţi 
azi, clipiţi mâine, poimâine; fata îi face cu ochiul unui tânăr, la 
doi, la trei, toţi se iau după ea şi iese un adevărat scandal. Dacă 
o tânără e serioasă, niciun băiat nu se ţine după ea. In viaţă, 


există mulţi băieţi de acest fel, şi să nu credeţi că sunt doar la 
nivel fizic, ci sunt şi în inima şi în mintea lor. După un cilipit 
înţelegeţi omul care nu vrea să înveţe legile divine. 

Când omul îşi pierde starea mentală normală, dă din cap, 
clipeşte şi-şi mişcă picioarele, dar aceste mişcări sunt incorecte, 
seamănă cu un vârtej care nu face decât să învârtă praful. 

Tot aşa se explică legea durerii. Un om zice: „Sufăr!” Bine, 
ţine-ţi ochii deschişi! „Dar sufletul meu suferă mult!” Ţine-ţi 
ochii deschişi! „Mă doare spatele.” Stai la soare, ţine-ţi mintea 
deschisă, trează şi stai cu ochii îndreptaţi spre Dumnezeu! însă 
zici: „A, nu, nici vorbă să mă gândesc acum la Dumnezeu!”. Cu 
aceste cuvinte, ai închis ochii. O fată se îndrăgosteşte de un 
băiat şi iată că deja închide ochii pentru mama şi tatăl ei, pentru 
toată lumea din casă, se gândeşte numai la băiat. Aşa facem şi 
noi, închidem ochii, sufletul şi inima şi ne gândim doar la lucruri 
provizorii. 

Omul are trei feluri de ochi: unii sunt fizici, alţii se găsesc în 
suflet, ultimii, în minte. Dacă aveţi o bănuială, faceţi o mică 
încercare. Dacă vă treziţi de dimineaţă cu o indispoziţie, 
rămâneţi pe loc şi ziceţi: „N-am să clipesc!” îndreptaţi-vă mintea 
spre Dumnezeu, începeţi să vă gândiţi la Dumnezeu pentru tot 
ce e bun, pentru îngeri. Ce faceţi acum ca să vă îngrijiţi? Vă 
sculaţi dimineaţa, vă luaţi rucsacul şi vă duceţi la vecin ca să-i 
spuneţi: „Ştii ce mult sufăr?” Celălalt răspunde: „Ştii ce mi s-a 
întâmplat?” Amândoi mergeţi la un al treilea ca să-i povestiţi 
durerea voastră. Dar şi al treilea se plânge de necazurile lui. Şi 
ce se întâmplă? Fiecare îşi poartă propriul rucsac. Nu faceţi 
astfel! Adunaţi-vă toţi trei, aşezaţi-vă cu faţa spre răsărit, 
reflectaţi vreo zece-cincisprezece minute, şi mintea vi se va 
împrospăta, o lumină va pătrunde în ea. Atunci, îndată ce vă 
vine o idee, puneţi-o în practică. 

„Şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur.” în 
această pildă vedem simbolurile gurii. Cel care clipeşte 
pricinuieşte întristare, iar cel cu gura nesocotită este cel care a 
clipit mult timp. Judecata lui a devenit nesocotită prin faptul că a 
clipit mult timp, adică vorbeşte vrute şi nevrute. Toţi oamenii 
din zilele noastre suferă de asta. Soţul ţi-a spus cuvinte care te- 
au jignit şi te duci din casă în casă ca să spui cum se comportă. 
Când repeţi deseori un lucru, îl bagi în aceeaşi oală cu alţii: 
„Soţul meu e crud, vagabond, îl credeam generos!” Cealaltă 


răspunde: „Soţul tău e o floricică, ştii cum e al meu?”. A cui e 
vina? Soţul tău a clipit, şi acum a venit rândul tău. Soţul tău a 
clipit şi iată-te deja cu gura nesocotită. Desfrâul din lume, cele 
mai mari nenorociri sunt provocate de aceste imagini 
nearmonice şi lipsite de frumuseţe. De exemplu, îi vorbeşti 
cuiva şi el îşi strâmbă gura. Ce înseamnă această deformare? 

Dacă aluneci, o să cazi. Aşadar, sufletul celui care clipeşte 
va suferi, iar această împiedicare nu va fi nimic altceva decât 
pierzanie. Ţi se întâmplă să cazi de pe un pod în urma unui 
accident; e o împiedicare. Căderea e întotdeauna o pierdere a 
echilibrului din suflet. Cu ocazia unei astfel de căderi se 
întâmplă cele mai mari nenorociri. Cel mai important este să-ţi 
ţii raţiunea deschisă şi pură. O altă regulă importantă este să te 
gândeşti bine înainte, când urmează să vorbeşti despre ceva. 
Reflectează la ce ai de spus, va fi util pentru tine sau pentru 
alţii. Dacă ceea ce urmează să spui nu instruieşte pe nimeni, 
foloseşte gura pentru altceva. Gura nu e un canal pentru apă 
murdară. Din gura noastră trebuie să iasă doar cuvinte despre 
lucruri supreme şi pure, tot ce poate să ducă la generozitate. 

Vă voi arăta această lege, modul în care se mişcă fizic o 
idee. Dacă nu vă ţineţi mintea deschisă, adică nu vă controlaţi 
gândurile, acele impurități vor ieşi din gura voastră şi, după un 
timp, o să vă constipaţi, drept care va fi necesar să vă faceţi o 
clismă. Ziceţi despre cineva că e constipat. Eu zic că a clipit, că 
nu şi-a ţinut în frâu vorbele. Fiecare idee produce un act 
fiziologic asupra noastră şi de aceea este indispensabil ca din 
gura noastră să iasă doar cuvinte pure. Altfel, veţi chema 
doctorul. Nu aveţi nevoie de doctor, ci trebuie să căutaţi motivul 
fiecărei boli. Veţi zice: „Fac din gura mea un canal, va trebui s-o 
spăl!”. Toţi oamenii au făcut din gura lor un canal şi vor să 
trăiască bine. Gura voastră trebuie să fie jgheabul unui robinet. 
Dacă aveţi constipaţie, vă lipseşte priceperea. Stomacul şi 
intestinele trebuie să fie libere. 

Mai târziu, o să vă spun care este legătura dintre cap şi 
stomac. Între suflet şi mintea din corp există o legătură foarte 
strânsă. Aveţi în vedere că stomacul este capul sufletului. 
Stomacul e un bărbat, între acest bărbat şi cap există o legătură 
strânsă, se înţeleg bine, căci amândouă sunt de parte 
bărbătească. Plămânii sunt femeile creierului, iar inima e copilul 
lor. Stomacul are şi el o femeie şi un copil. Vreau doar să vă 


faceţi o idee, ca să înţelegeţi că fiecare gând care apare va 
provoca un anumit rezultat în organism, un rezultat care se va 
produce pe loc sau într-o altă viaţă. Dacă nu vă refaceţi 
gândurile, vor rămâne aşa chiar o mie de ani. Cineva va zice: 
„Sunt salvat prin mila divină”. Cum? Când cazi în apă şi te 
salvez, eşti salvat din milă, dar, după salvare, trebuie să începi 
să munceşti. 

Interpretez versetul pe care l-am citat, căci ştiu că vă 
înghesuiți slujindu-vă de guri. Ştiţi că gura unui om este una 
dintre armele cele mai rapide, este o mitralieră. Până acum, a 
fost în mâini străine, şi trebuie s-o eliberăm. Un om care nu 
greşeşte se loveşte cu capul de zid. După cap există următoarea 
clasificare a oamenilor: unii al căror cap e raţional şi cei al căror 
cap este doar un dovleac. În cazul în care capul vostru este doar 
un dovleac, n-aveţi posibilitatea să reuşiţi. Trebuie să vă forţaţi 
creierul ca să lucreze bine şi să-si facă treaba. 

Nu vreau să vă pierdeţi speranţa şi să vă opriţi din lucru. 
Când constataţi o eroare, să ştiţi că vine din afară, ea nu este o 
calitate a sufletului. Duceţi un rucsac, dar să nu credeţi că v-aţi 
născut cu el. Dacă aveţi în minte o idee rea, să ştiţi că nu e a 
voastră, alungaţi-o! Când vă spun că aveţi o idee rea, nu vă 
faceţi griji, deoarece ideea mea este să vă fac perfecţi în 
interior. Gândul pe care îl aveţi vă va face să suferiţi. Ca să 
treacă aceste gânduri, trebuie să le găsiţi în loc gânduri opuse. 
Nu clipiţi, ci găsiţi idei bune. Hristos a zis: „Cel ce intră cu ură 
este hoţ şi bandit”. Fiecare gând care ajunge la voi trebuie să 
treacă prin ochi şi prin creier. Fiecare gând care a intrat prin 
inimă e un bandit. Un astfel de gând nu trebuie să vă tulbure, 
dar să-l ţineţi la distanţă. 

În interiorul omului există trei unităţi. În Biserica Ortodoxă 
există trei subdiviziuni rânduite de o mie de ani. Ele arată 
dezvoltarea omului, în primul rând este secţiunea care ne 
instruieşte, apoi credincioşii şi, în al treilea rând, cea a preotului, 
care ţine slujba şi înţelege felul în care trebuie slujit Dumnezeu. 
Preotul este Maestrul. Altarul este locul Maestrului, care iese de 
acolo, pune foc şi tămâie în cădelniţă şi o arde. Dacă popii de 
astăzi clipesc, de ce ard tămâie? Ei nu ştiu de ce. Eu ştiu. Şi voi 
faceţi uneori la fel: puneţi tămâie în cădelniţele voastre şi-l 
urmăriţi pe diavol. Diavolul nu se alungă cu tămâie, care este 
doar un produs dezinfectant. A arde tămâie înseamnă că inima 


voastră trebuie să fie la fel de caldă. Ideile bune din inima 
voastră trebuie să iasă ca să purifice atmosfera în care trăiţi. 
Dacă tămâliaţi la fel, aţi înţeles simbolul tămâii. Dar, dacă duceţi 
abecedarul sub braţ fără să-l citiţi, nu vă va sluji la nimic. lată de 
ce Dumnezeu v-a dat ochi, care sunt ferestrele sufletului vostru. 

In consecinţă, de fiecare dată când e lumină, trebuie să ne 
ţinem ochii deschişi, ca să primim câtă lumină avem nevoie. 
Uneori, ziceţi: „E multă lumină!”. Alteori ziceţi: „E întuneric”. 
Atunci, deschideţi şi mai mult ochii. Unii oameni călătoresc 
noaptea, când e întuneric, dar şi noaptea e lumină, însă, ca s-o 
vedeţi, aveţi nevoie de organe mai sensibile, care s-o poată 
capta. Această lumină este folosită de clarvăzători. Adevăratul 
clarvăzător vede mai bine în timpul nopţii decât ziua, fiindcă nu 
clipeşte. Îşi ţine ochii deschişi. Încercaţi să reţineţi permanent 
ideea că trebuie să aveţi ochii deschişi. Se spune despre cineva 
că „a murit cu ochii deschişi” şi ceilalţi se grăbesc să-i închidă. 
Lăsaţi acel mort cu ochii deschişi. Acum toţi maeştrii şi toţi 
preoţii ţin să le închidă ochii oamenilor. Deschideţi-le ochii 
oamenilor! De exemplu, cineva nu e serios în viaţă şi voi 
spuneţi: „Şi crezi că vei deveni creştin! Eşti în urmă, noi 
cunoaştem deja multe lucruri!”. Asta înseamnă să închizi ochii. 
Ce ştiţi voi? Nu, nu faceţi aşa! Spuneţi-i fratelui vostru: „Frate, ai 
început bine”. Nu e importantă ora sosirii. Eu, când mă duc să 
mă plimb, merg încet, mă uit la toate sălbăticiunile, la tot ce 
întâlnesc pe drum, şi atunci ajung. Nu e necesar să te grăbeşti 
ca să ajungi la Piscul Negru. Când pleci ca să ajungi la Piscul 
Negru, observă pe drum izvoarele, priveşte animalele, fluturii şi, 
dacă ai mintea trează, o să vezi cum îşi împlineşte Dumnezeu 
lucrarea. Aş vrea ca ochii tuturor să fie deschişi. 

Voi întrebaţi: „Ce trebuie să facem ca să ne mântuim, cum 
să ne mântuim?” Cel ce nu clipeşte e mântuit, iar cel ce clipeşte 
se îneacă. Să nu descurajaţi pe nimeni. Feţele voastre, privindu- 
i, au un aer sever, dar nu sunt aşa fiindcă aveţi un caracter 
serios, ci mai degrabă din cauza unei tristeţi a tinereţii pierdute. 
Vă spuneţi: „Altădată eram tânăr, frumos!” Nu sunteţi bătrâni, 
nu vă înşelaţi. Ideile pe care le aveţi sunt vechi, dar sufletul e 
tot tânăr. Când corpul îmbătrâneşte, nu mai e în stare să vă 
interpreteze ideile, şi Dumnezeu le zice atunci îngerilor: „Du-te 
şi dezbracă-mi copilul ale cărui haine sunt murdare şi nu se mai 


pot spăla!” Eu spun: „Frate, vei fi dezbrăcat”. Sau, cum spuneţi 
voi, „trebuie să pleci şi să revii a doua oară”. 

Când vorbesc despre ochi deschişi, aş vrea să vă ţineţi 
corpul întotdeauna curat. O să vă spun ce influenţă au ideile 
bune asupra corpului vostru fizic. La sfinţii care au dus o viaţă 
pură se formează un parfum plăcut deosebit, un miros interior 
numit nux. Când aveţi o bună dispoziţie mentală, când aveţi o 
reflecţie oarecare, simţiţi un miros plăcut, care aparţine unei 
minţi elevate ce v-a vizitat. Există credincioşi care se roagă 
mult, dar nu văd nimic, se gândesc doar să fie mântuiţi. 
Renunţaţi la astfel de gânduri! Există suferinţe în cealaltă lume, 
dar aici sunt mai rele. Când comiteţi o crimă, simţiţi că vă aflaţi 
într-un mare iad. Fiecare a simţit acest iad în suflet, de ce 
căutaţi altul? Celălalt iad e doar un joc. Cel din interior este 
îngrozitor, şi atunci ziceţi: „Viermele acesta lucrează întruna, 
când o să sfârşească?”. Seamănă cu o tenie. Luaţi medicamente 
ca să scăpaţi de ea, o daţi afară, dar îi rămâne capul. Intrebaţi: 
„De ce mi-a venit tenia asta?”. Pentru că aţi avut ochii închişi. 
Prin această boală a intrat în voi un spirit impur care suge 
întruna. O să dispară îndată ce veţi învăţa să vă ţineţi ochii 
deschişi şi gura voastră nu va fi nesocotită. Vă puteţi antrena 
voinţa astfel încât tenia să iasă într-un minut. 

Aşadar, noi, oamenii de astăzi, ne putem trata singuri, nu 
avem nevoie de doctor. Trebuie să vă căliţi. Ca să ştiţi dacă 
gândirea vă e puternică sau nu, faceţi lucrul următor: aveţi 
reumatism şi nu reuşiţi să vă vindecaţi cu medicamente. Vedeţi 
întâi ce hrană vă trebuie şi apoi, prin forţa voinţei, începeţi să vă 
mişcaţi dintr-un loc în altul cu tot corpul. Când începeţi să vă 
deplasaţi dintr-un loc în altul, spuneţi: „Domnule, ai intrat în 
organismul meu când ochii mei erau închişi, ieşi acum pe uşa 
din spate!”. Există multe uşi din spate. Când o persoană 
răceşte, medicii îi prescriu aspirină, care provoacă transpiraţie. 
Uşile prin care se face transpiraţia reprezintă uşile din spate. Nu 
zic că nu trebuie să transpiraţi, ci doar că o idee care ne intră în 
corpul fizic trebuie să iasă prin aceşti pori. Porii se sacrifică 
pentru ochii noştri şi zic: „Suntem gata să ne slujim stăpânul”. 
Toate impurităţile ies prin uşi. Când omul face o greşeală în 
lumea morală, simte că în el se adună multe sedimente. Nu 
respingeţi această suferinţă, ci căutaţi-i cauza. Cineva a spus: 
„Vreau să fiu sănătos!” Dacă vreţi să fiţi, mergeţi pe drumul 


celor sănătoşi. Numai că, îndată ce simţiţi un junghi în spate, 
veniţi la mine.  Indispoziţiile, necazurile, suferinţele sunt 
necesare; nu vă descurajaţi, ci căutaţi mai degrabă o modalitate 
de a le utiliza. Diavolul a intrat în noi şi nu trebuie să-l aruncăm 
afară, ci să-l punem la treabă şi să-i zicem: „Am muncit pentru 
tine opt milioane de ani, acum e rândul tău să ne slujeşti!”. 
Diavolul e o creatură inteligentă şi, de aceea, trebuie pus la 
treabă. 

Exerciţiul principal pe care trebuie să-l faceţi în această 
lună este: dezvoltarea voinţei. Dar nu cea pe care o aveţi, ci 
aceea care este raţională, voinţa lui Dumnezeu. Cu ocazia 
dezvoltării voinţei, ideile voastre trebuie să fie foarte precise. Nu 
trebuie să aveţi două idei în minte în acelaşi timp. Totul e legat 
în noi ca într-un lanţ. Mai clar: urmărim un plan divin, trasat cu 
claritate, şi fiecare îşi face treaba diferit. Să zicem că unul dintre 
voi e ţesător, altul, scriitor, al treilea munceşte la vie etc. 
Comerciantul îşi va investi ideile în comerţ, ţesătorul, în ţesături, 
lucrătorul la vie, în lucrările lui; fiecare, în domeniul lui. Cel care 
e ţesător va ţese trainic, firul lui nu trebuie să se deşire. Fiecare 
idee se ţese prin gândurile şi dorinţele care apar. Şi astfel se 
formează ideea întreagă. Acest fir trebuie să fie solid şi ţesut 
după toate regulile. Acest fir ţesut astfel se va manifesta ca 
Forţă a voinţei voastre, căci voinţa trebuie să-şi dovedească 
întotdeauna trăinicia în lumea materială. 

Acolo unde vrem să interpretăm ideile proprii, vom avea 
dificultăţi şi obstacole. Lumea aceasta este un puzzle pentru noi. 
De exemplu, vă căsătoriţi cu un bărbat şi vreţi să fiţi fericite, dar 
nu reuşiţi să vă înţelegeţi. Cine e de vină? îi lipseşte ceva soţului 
vostru, dar şi vouă: amândoi aţi intrat în căsătorie cu ochii 
închişi. Dacă are capul puţin aplecat sau plat la spate, dacă ochii 
îi sunt prea mici şi buzele subţiri, ce aşteptaţi de la un astfel de 
bărbat? Asta arată că nu sunteţi făcuţi unul pentru altul. Bun, ce 
vă rămâne? Să vă faceţi buzele mai groase, să vă dezvoltați 
inima. Ca să vă dezvoltați inima, trebuie să vă puneţi la treabă 
voinţa. 

Frenologii spun că oamenii din zilele noastre au 41 de uşi 
prin care pot să primească vizitatori. Voi încercaţi să treceţi 
printr-o uşă, nu puteţi să intraţi, încercaţi alta şi, în cele din 
urmă, o să găsiţi o uşă prin care veţi reuşi să intraţi. Aşadar, 
aveţi multe moduri de a influenţa oamenii. Chiar şi copilul 


cunoaşte această lege şi, când vrea ceva, începe cu cuvintele: 
„Mami, dă-mi asta!” - „Nu acum!” începe atunci să te mângâie, 
să te sărute şi până la urmă consimţi. A deschis una dintre 
porţile tale şi a intrat. E un copil inteligent, deoarece şi-a folosit 
în acest fel voinţa. Tu vei replica: „Nu vreau să fiu ipocrit”. N-ai 
de ales, vei mângâia, îl vei face să strălucească pe acel om. 
Mâna lui e murdară, tu o vei spăla, îi vei face un pansament. 
Trebuie să studiaţi sufletul omenesc, nu-i o artă uşoară. Vorbesc 
despre relaţiile dintre oamenii sănătoşi. Dar, dacă amândoi 
sunteţi bolnavi, veţi chema un confrate. Se naşte copilul; el îi va 
vindeca pe tatăl şi pe mama lui. Fiecare membru poate să 
salveze întreaga casă. 

Deschideţi-vă ochii spre Dumnezeu! Să ştiţi că nu există 
nimic mai inteligent, mai binevoitor, mai sensibil decât 
Dumnezeu. Cineva a întrebat: „Bine, dar acest Dumnezeu de ce 
S-ar ocupa de mine?” îl faceţi să sufere pe Dumnezeu neavând 
încredere în El. Filosofii zic: „Nu e posibil ca Dumnezeu să se 
ocupe de tine, eşti doar un pigmeu!” Să ştiţi că Dumnezeu are 
grijă chiar şi de creaturile cele mai mici din ocean, le ascultă. De 
ce credeţi că pe voi nu vă va asculta? Totuşi, oameni din secolul 
al XX-lea, vă ţineţi ochii închişi şi vă lipsiţi de lumina Lui divină. 
Dacă locuim într-un beci vreo zece ani, trebuie să suportăm 
multe boli. Pretind că asta e adevărat nu numai pentru planul 
fizic, ci şi pentru lumea spirituală. Ne rugăm la Dumnezeu, dar 
nu ieşim din beciuri. Primul lucru este să deschidem ochii spre 
Dumnezeu. Dar veţi zice: „Nu ştiu ce este Dumnezeu”. Asta n- 
are importanţă. Se poate ca şi eu să nu cunosc elementele 
Soarelui, dar asta nu mă împiedică să mă întorc spre el ca să 
profit de razele lui. Oamenii de ştiinţă zic: „Nu te expune razelor 
lui, căci nu-i cunoşti forţa!”. Omul care se apropie de Dumnezeu, 
chiar dacă nu-L cunoaşte prea mult, e mântuit, indiferent că e 
bun sau rău. 

Să ştiţi că, în această doctrină despre care vă vorbesc, 
omul nu e sortit pierzaniei. Chiar dacă se întâmplă să vă pierdeţi 
mâinile, picioarele, ochii, urechile etc., nu vă aşteaptă pierzania. 
Totuşi, voi ziceţi: „A fost alungat”. Nu-i nimic, a fost alungat din 
şcoli un an, doi, apoi îşi va reîncepe studiile. Cel ce seamănă 
tulburare va fi alungat. Dacă nu sunteţi în stare să aplicaţi ce 
sunteţi învăţaţi, veţi fi alungaţi, ca să vină alţii care vor să 
asculte şi să pună în practică. 


În prezent, pe plan spiritual, vă aud deseori bătând în 
bănci. Nu se poate învăţa o ştiinţă în acest fel. Cel ce are voinţă 
va exersa nu doar asupra băncilor, ci şi a reumatismului sau a 
burţii, când îl doare. Primiţi idei pure, ca să vedeţi care este 
puterea influențelor pure. Dacă avansați fie şi cu o sutime de 
milionime de milimetru, este deja mult. Să nu credeţi că, odată 
cu începutul învăţării acestei doctrine, veţi progresa pe loc. Şi 
eu avansez încet, nu vă pierdeţi speranţa. Orice învăţat care 
vrea să observe înaintează încet. Dar voi vreţi să ajungeţi 
repede la capăt şi să spuneţi: „Sunt pregătit să devin profesor”. 
Acea sutime de milionime de milimetru este veşnică şi măsura 
cea mai precisă. 

Vă voi prezenta o figură. Imaginaţi-vă proiecția unui centru 
al infinităţii şi presupuneţi că, în 24 de ore, trebuie să formeze 
un cerc. Ştiţi ce viteză trebuie să aibă ca să facă 100 de 
milioane de kilometri? Aici, se mişcă foarte lent, însă sus se 
mişcă cu o viteză mai mare. În centru, viteza este mică, dar sus 
creşte. Dacă materia inimii voastre circulă cu o viteză 
asemănătoare, inima şi mintea voastră vor ajunge să se 
topească. De aceea, jos trebuie să înaintezi lent, pentru ca sus 
mişcarea să fie armonică. Şi mai ales nu vă pierdeţi speranţa! 

Ca să vă puteţi exersa voinţa, trebuie să transformați de 
fiecare dată o stare neplăcută în una plăcută. Vă voi prezenta o 
metodă ca să vă întăresc voinţa. De exemplu, aveţi un 
sentiment neplăcut şi nu reuşiţi să scăpaţi de el. Ridicaţi-vă şi 
consacraţi o oră pentru vizitarea unei familii care se găseşte 
într-o stare mult mai gravă decât a voastră. Nu ziceţi: „îmi arde 
capul, de ce m-aş duce să-i văd pe alţii!”. Vizitaţi o astfel de 
familie, căreia îi lipsesc lemnele, pâinea, care nu are nimic, staţi 
acolo zece-cincisprezece minute şi vedeţi dacă cineva se plânge 
sau nu. Intoarceţi-vă acasă şi comparaţi situaţia voastră cu a ei. 

Aş vrea să vă construiți propria clădire. Indiferent de ideea 
generoasă care vă stă pe suflet, puneţi-o în practică. O veţi 
pune în practică nu aşa cum scrie în cărţi, ci aşa cum vă 
împinge inima s-o faceţi. O veţi face nu din obligaţie, ci prin 
legea voinţei divine. Vă puteţi zice: „întâi, îmi voi repara casa”. 
Oare nu toţi oamenii sunt „clădirile” lui Dumnezeu? Dacă măcar 
unei singure persoane îi puteţi veni în ajutor, să ştiţi că şi aceea 
este clădirea lui Dumnezeu. Nu vă împotriviţi legii părinţilor 
voştri, păstraţi-vă voinţa în acord cu a lor, şi veţi fi mântuiţi. 


Nu abuzaţi cu călitul voinţei. E de-ajuns să faceţi zilnic un 
lucru mic. De exemplu, să-i daţi un pahar cu apă unui om; este 
suficient. O să spuneţi: „Chiar un lucru atât de mic!”. Este un 
fapt real. 

Altă regulă: Nu vă duceţi la oameni sau la familii când vă 
simţiţi nefericiţi şi disperaţi, ca să vă uşuraţi. Nu vă duceţi coşul 
de gunoi la apropiații voştri, nu trebuie să vă uşuraţi sufletul în 
acest fel. Dacă vă duceţi în alte case în scopul de a vă uşura 
sufletul şi a vă lăsa acolo mizeriile, toată lumea îşi va da seama 
şi n-are să vă mai primească. Vreau ca toţi să fiţi curaţi, să n- 
aveţi nimic sub unghii. Curăţaţi-vă hainele, spălaţi-vă, şi atunci îl 
veţi putea chema pe Dumnezeu! Gândul de a fi curat cere 
voinţă, ideea de a te duce curat în faţa lui Dumnezeu îţi reflectă 
conştiinţa. Dacă nu eşti curat, scoate-ţi hainele, spală-te şi du-te 
în faţa lui Dumnezeu să te rogi. Un elev neîngrijit nu este admis. 
Ceea ce nu înseamnă să fii maniac şi să controlezi curăţenia 
oamenilor. Fiecare trebuie să şi-o controleze pe a lui. Cel care se 
ocupă de mizeriile aproapelui se murdăreşte. 

Astfel, o să începem cu fizicul ca să ajungem la spiritual. i 
aprob pe oamenii de lume, căci au un început bun, acordă multă 
atenţie curăţeniei fizicului. Le este de ajuns să facă un pas 
înainte ca să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă posedă 
această artă (curăţenia fizică), vor putea să treacă cu uşurinţă la 
nivelul spiritual. Aceste lucruri sunt utile pentru crearea unei 
atmosfere binefăcătoare pentru gândirea omenească. Tocmai 
prin impuritatea ideilor se creează o atmosferă proastă, în urma 
căreia elevii se demagnetizează. Pentru funcţionarea raţiunii, 
trebuie să existe mereu curăţenie. Ca să observăm cerul, e 
nevoie de curăţenie. Astfel, Hristos, zicând că cei care au inima 
curată îl vor vedea pe Dumnezeu, ne spune că această 
curăţenie este o condiţie pentru vedere. Aşadar, reţineţi: 
curăţenia este o necesitate pentru întărirea voinţei. Se poate 
stăpâni doar prin ucenicie. Este o religie. 

Trebuie să ştim cum să utilizăm puterile pe care ni le-a 
dăruit Dumnezeu. Există un blocaj în suflet şi în inimă ce trebuie 
utilizat raţional. Ziceţi despre ceva: „Legaţi-l cu o funie ca pe 
bou”. Nu putem să facem aşa. Ce reprezintă funia? Funia eo 
lege cu care puteţi să vă conduceţi gândurile sufletului, raţiunea 
şi inima. Nu daţi atenţie dacă aveţi sau nu bună-dispoziţie. 
Faceţi o scurtă lectură şi, când ziua se sfârşeşte, vedeţi ce-aţi 


învăţat. Scrieţi asta într-un carnet. Până acum, viaţa voastră a 
fost foarte confuză: vă sculaţi dimineaţa şi staţi în bucătărie 
până la amiază, şi după-amiaza altă agitaţie, şi seara vă culcaţi 
obosiţi. Vă întrebaţi: „Mâine ne aşteaptă acelaşi lucru, când ne 
vom elibera?”. N-o să vă eliberaţi, căci prin această muncă 
câştigaţi cunoştinţe, vă căliţi voinţa mulţumită acestor greutăţi. 

Nu-i judecaţi pe ceilalţi, lăsaţi-i cu greşelile lor, dar cei mai 
puternici să le vină în ajutor celor mai slabi. Nu există rugăciune 
mai bună decât ajutorul dat fratelui tău. Dumnezeu la care te 
rogi este inteligent şi zice: „Nu-mi mai vorbi, mai bine ieşi afară 
şi fa această treabă!”. Dar tu vei zice: „Doamne, sunt ocupat”. 
Eşti ocupat, căci ţi-ai pus în spate o povară mai grea decât poţi 
să duci. Ca şi cum un copil a luat o algebră să se uite în ea, chiar 
dacă nu ştie să numere. La fel se întâmplă cu gândurile voastre. 
Uneori aveţi gânduri şi sentimente bune şi vă ziceţi: „Sunt într-o 
dispoziţie foarte bună”. Această dispoziţie vine de la un prieten 
care tocmai v-a vizitat şi v-a hrănit. Nu vă înşelaţi, mâine n-o să 
se mai repete. Principalul lucru pentru voi este să vă apucaţi de 
treabă şi să ştiţi că zilnic terminaţi o treabă importantă pentru 
voi. Păstraţi-vă inima pură, sufletul proaspăt, judecata trează şi 
mintea puternică! 

În această lună, ajutaţi-vă unii pe ceilalţi. Nu vă spuneţi 
între voi că maestrul a zis asta sau aia ca să vă sperie. Eu spun 
lucruri reale, voi interpretaţi greşit lucrurile. Cel care se 
instruieşte este mereu în frunte, iar cel care nu se instruieşte 
este întotdeauna la coadă. Există multe suflete omeneşti care s- 
au înălţat atât de sus, încât au ajuns la îngeri, şi mulţi îngeri s- 
au prăbuşit. Având în vedere că aveţi posibilitatea să vă instruiți 
şi n-o faceţi, ăsta e un păcat al sufletului vostru. Doar diavolul e 
bătrân. Gândiţi-vă că sunteţi tineri în această cunoaştere divină, 
ca să vă folosiţi întreaga voinţă! 

Unii oameni sunt bogaţi, alţii, săraci. Sărăcia e o muncă, 
bogăţia e un repaus. Există o sărăcie bună şi alta rea, adică o 
muncă bună şi una rea. Munca bună este cea pe care ştii s-o 
faci, iar cea rea, atunci când nu ştii să munceşti. La fel, există o 
bogăţie bună şi alta rea. Dar e posibil ca aceste situaţii să-şi 
schimbe rolul. Astăzi eşti sărac şi zici: „Slavă Domnului, am de 
lucru!”. Şi începi să lucrezi. Mâine eşti bogat şi zici: „Astăzi o să 
mă odihnesc”. 


Acum zic: „în seara asta vom face să se mişte lumea cuo 
sutime de milionime de milimetru, dar trebuie să lucrăm în 
colectivitate”. Când vă spun să transformați ura în iubire, 
sunteţi stupefiaţi, dar putem oricând să îndepărtăm ura, căci se 
află în interiorul nostru. 

Ştiţi cum e cel care mă ascultă şi nu pune în practică? Ca şi 
cum l-aţi duce să viziteze un mic restaurant doar ca să miroasă 
felurile de mâncare şi apoi să plece, cu toate că lui îi e foarte 
foame. Dar nu putem trăi doar ca să mirosim. In acelaşi fel, 
mulţi sunt cei care doar miros creştinismul şi zic: „E perfect, e 
delicios!”. Cel ce vrea să fie creştin prin cunoştinţele sale 
trebuie să ştie că poate fi mântuit, poate fi îngrijit, poate fi 
îmbrăcat, dar cunoştinţele nu pot să vină din milă. Aceasta este 
o înţelegere omenească. Petru zice: „în parte cunoaştem, în 
parte ne instruim”. Nu trebuie doar să reflectăm. Să gândeşti e 
datoria ta. Să te rogi arată că trebuie să plăteşti pentru ce ţi se 
cuvine. Zici: „Respir”. Eşti obligat să respiri, nu e o muncă a 
minţii tale. Cunoaşterea provine din minţi omeneşti, din 
înţelegerea voinţei divine. Vreau să fiţi liberi, să reflectaţi, aici 
dispoziţia voastră n-are importanţă. Profesorul nu poate să pună 
o notă elevului prin har ceresc. Dacă acesta nu învaţă, nu i se 
poate da o notă perfectă; nota perfectă se află în interiorul 
vostru. Eu n-am note perfecte, dar nu dau nimic din milă. Ce 
înseamnă nota perfectă? Este o lege a progresului, a dezvoltării. 
Când primeşti şapte, aceasta este legea perfecțiunii. 

Vreţi să începeţi cu lucruri importante, dar trebuie să vă 
întoarceţi puţin. Când Hristos a venit din cealaltă lume, 
Dumnezeu L-a pus înapoi la scoală. S-a instruit treizeci şi trei de 
ani, chiar dacă provenea dintr-un loc superior, şi s-a supus; era 
dulgher şi făcea scaune. Scaunul simbolizează o situaţie 
importantă, pe care omul trebuie s-o ocupe în lume. Există 
certuri în casă, peste tot, doar pentru scaune. Hristos a învăţat 
arta de a face scaune, ca să vă aşezaţi pe ele cu plăcere. Hristos 
avea dorinţa de a mântui oamenii. Cum? îi instruia să mănânce 
hrană sfântă. Trebuie să-ţi hrăneşti sufletul cu hrană sănătoasă, 
judecata, cu idei sănătoase, inima, cu sentimente sănătoase. 

Sofia, 7 noiembrie 1918 


O mică analiză 


_ Cuvintele împăratului Lemuel. 
Invățătura pe care i-o dădea mama sa. 
Pildele lui Solomon 31,1 


Prin cuvântul „împărat” se înţelege mintea omenească. Prin 
cuvântul „mamă” se înţelege Dumnezeu, mama divină, care a 
instruit-o pe aceasta. 

Ce să-ți spun, fiule? Ce să-ți spun, fiul trupului meu? (31, 2) 

Cuvântul „fiu” înseamnă omul care se află pe Pământ. 

Ce să-ți spun, fiule, rodul juruințelor mele? (31,2) 

Natura-mamă îşi trimite întotdeauna dorinţele spre copiii ei. 

Nu-ţi da femeilor vlaga şi dezmierdările tale, celor ce pierd 
pe împărați (31, 3). 

Primul lucru este să nu-ţi dai vlaga femeilor. Aici, prin 
cuvântul „femeie” se înţelege inima omului, care a pierdut calea 
cea dreaptă. De aceea, să nu-i dai vlaga ta. Prin „cele ce te 
pierd” se înţeleg defectele omeneşti, mândria. 

Nu se cade împăraților, Lemuele, nu se cade împăraților să 
bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari; ca nu 
cumva, bâna, să uite Legea şi să calce drepturile tuturor celor 
nenorociti (31, 4-5). 

Pentru mintea omenească, prima regulă este să nu bea vin. 
Prin „băuturi tari” se înţeleg vin cu miere, zahăr şi piper negru. 
Prin cuvântul „vin” se înţeleg bani. Chiar şi cel mai desăvârşit 
om, dacă i se dau bani, poate să-şi piardă capul. Prin cuvântul 
„vin” se înţeleg şi toate slăbiciunile care tulbură judecata 
omului, indiferent că e vorba de idei, dorinţe sau fapte care 
conduc dorinţele spre o cale greşită. 

„Cei nenorociţi” sunt toate ideile şi dorinţele bune ale 
omului. Orice om care îşi face nefericite dorinţele se întoarce cu 
faţa de la el însuşi. Dacă faci astfel în interior, la fel vei fi şi la 
exterior. Legea divină spune că omul la exterior reprezintă 
lumea fizică, iar cel care se întoarce spre interior, lumea divină. 
Niciodată oamenii din jurul tău nu-şi pot ameliora viaţa dacă tu 
însuţi nu eşti în stare s-o faci. lar aceia dintre voi care aşteaptă 
norocul să vină din afară se înşală şi sunt dezamăgiţi deseori. 
Nu vă aşteptaţi norocul să vină de afară, el se află în voi. Cui 
trebuie să i se dea vin şi băuturi tari? Daţi băuturi tari celui care 


piere şi vin celui cu tristeţea în suflet: să bea să-şi uite sărăcia şi 
să nu-şi mai amintească necazurile (31, 6-7). Daţi băuturi tari 
celor aflaţi în pericol şi vin celor care sunt nefericiţi, furioşi, 
posaci. Daţi-i să bea celui care e rău, celui care e furios! Nu 
reuşiţi să înţelegeţi de ce trebuie să i se dea de băut şi de 
mâncat celui rău, şi nu celui bun; nu sunteţi în stare să 
înţelegeţi această contradicţie. Dacă aveţi o curea tare, trebuie 
s-o băgaţi în ulei ca să se înmoaie. Cureaua moale nu poate să 
fie înmuiată în ulei. Asta înseamnă că energia dură trebuie să fie 
hrănită, să fie înmuiată în ulei, ca să devină moale. Omului 
nefericit care e dur daţi-i vin, pâine, şi va fi pregătit pentru 
muncă. Omul care e bun are în el această moliciune. Deschideţi 
gura pentru mut, pentru cauza tuturor celor părăsiţi (31,8). 
„Deschideţi gura pentru cel mut” înseamnă că omul raţional 
trebuie să-l apere pe cel ce nu poate să vorbească, iar cel ce 
poate să vorbească nu trebuie să fie apărat. Deschideţi gura, 
judecaţi cu dreptate şi apăraţi-i pe cel nenorocit şi pe cel sărac 
(31, 9). Voi, femeile care sunteţi mame, trebuie să judecaţi cu 
dreptate. Când bărbatul se aşază în scaunul judecătorului, 
trebuie să uite toate relaţiile personale, nu trebuie să gândească 
pentru sine, ci să devină o unitate cu Dumnezeu, cu omenirea, 
adică interesele lui Dumnezeu trebuie să fie ale sale, ca şi 
interesele omenirii. Cel mare înţelege micile interese, pe când 
cel mic include în sine pe un altul mic. 

Cine poate să găsească o femeie cinstită? Ea este mai de 
preţ decât mărgăritarele (31, 10). Prin „femeie cinstita' se 
înţelege o inimă bună. În Scripturi stă scris: „Le voi dărui o inimă 
de carne şi le voi scoate inima de piatră”. O femeie bună are 
inimă bună. O astfel de inimă are mai multă valoare decât 
mărgăritarele. 

Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de 
venituri (31, 11). „Bărbatul” înseamnă raţiunea omenească, 
care are şi inimă. Se zice „se încrede în ea”, căci inima despre 
care se vorbeşte este raţională. Reflectaţi la inima voastră! 
Dacă una dintre dorinţe vă dă posibilitatea să reflectaţi, atunci 
este o dorinţă raţională, dar, dacă nu aveţi această posibilitate, 
este periculoasă. Vedeţi care este reacţia voastră când sunteţi 
prost-dispuşi: izbucniţi imediat şi nu vă gândiţi la consecinţe. 
Femeia stupidă se ascunde în voi, adică inima stupidă. 


Belşugul înseamnă toate bucuriile pe care le dorim. 
Bucuriile provin de la inimă, ea reprezintă pământul pe care 
cresc toate bunurile divine. Ea fi face bine, şi nu rău, în toate 
zilele vieții sale (31, 12). Când nu faceţi rău nimănui, veţi avea 
mai mulţi prieteni, vă vor iubi mai mulţi oameni. 

Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice 
(31, 13). Hristos a zis: „Căutaţi, bateţi la uşă şi cereţi”. Aşadar, 
potrivit acestui verset, ea caută în mod evident. A căuta 
înseamnă dorinţele raţionale ale omului. Ea caută în toate zilele 
ei. Ce? Lână şi in. Lâna şi inul au două calităţi diferite: lâna 
reţine căldura, în timp ce inul o lasă să treacă. Este o problemă 
de igienă, de purtat haine de in în timpul verii şi de lână în 
timpul iernii. Preoţii evrei au purtat întotdeauna lenjerie de corp 
din in. Femeia raţională caută şi lucrează lâna şi inul, iar prin 
acestea două din urmă se înţeleg două dorinţe generoase. Lâna 
şi inul produc cele mai bune roade. 

Prin cuvântul „mână” se înţelege că acea femeie are o 
voinţă raţională ca să ţeasă lâna şi inul. Inul este gândul şi lâna 
este dorinţa. Când simte şi reflectează, ştie ce trebuie să facă cu 
ele. Prin „lână” se înţeleg dorinţele calde şi „inul” se presupune 
a avea puţin sânge-rece. Cuvintele „şi lucrează cu mâini 
harnice” înseamnă că ştie foarte bine să-şi pună la treabă 
voinţa. 

Ea este ca o corabie de negot; de departe îşi aduce pâinea 
(31, 14). 

Aceasta înseamnă că ea are cârma şi ştie 5 J să conducă 
corabia. Care este cârma omului? Limba. Corabia este gura, 
unde aduce pâinea de departe, din interior. Aşadar, ştie că 
aduce a navă comercială. 

Ea se scoală când este incă noapte... (31, 15). 

Aşadar, Soarele n-o vede culcată în pat. Ea este deja 
sculată, înainte să sosească stăpânul ei. 

şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi 
slujnicelor sale (31, 15). 

Casa înseamnă corpul. Inima, raţiunea şi toate dorinţele 
sunt slujnicele, cărora le împarte lucrul. 

Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei 
sădeşte o vie (31, 16). 

Ea zăreşte un ogor cu ochii, căci ochii sunt o fântână a 
adevărului. Vede ce este şi ce nu este drept şi cumpără ogorul. 


Prin „ogor” se înţeleg condiţiile exterioare fizice oferite de 
Dumnezeu. Prin „rodul muncii ei” se înţelege lumea inimii sale. 
„Via” înseamnă că toate ideile şi dorinţele sunt plantate în ea. 
Despre o astfel de persoană se zice că este magnetizată. £a îşi 
încinge mijlocul cu putere şi îşi oțeleşte brațele (31, 17). Prin „îşi 
încinge mijlocul” se înţelege voinţa ei. E o femeie care îşi 
lucrează corpul, face gimnastică, nu leneveşte. Are corpul 
frumos, fără defecte. Îşi defineşte bine faptele, dorinţele şi 
gândurile şi astfel îşi oţeleşte braţele. Vede că munca îi merge 
bine, lumina ei nu se stinge noaptea (31, 18). Prin „noapte” se 
înţelege starea în care vin durerea şi necazurile. Dar, chiar şi 
atunci, lumina ei nu se stinge. O femeie care suferă la necaz şi 
zice: „Până acum mergeam la biserică, credeam în Dumnezeu, 
dar începând de acum n-am să mai merg” este o femeie fără 
lumină. 

Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei țin fusul (31, 19). 
Oamenii din zilele noastre au descoperit că Pământul se 
învârteşte în jurul axei sale ca o furcă de tors. Or, femeile de 
altădată au ştiut că, dacă Pământul se învârteşte în jurul axei, 
atunci şi ele trebuie să se învârtească în jurul lor. Aşadar, fiecare 
femeie trebuie să-şi întoarcă cele două feţe spre Soare. Cele 
două părţi sunt bucuria şi tristeţea şi trebuie să le rotească în 
acelaşi timp. Faţa care este bucuria este luminoasă şi cealaltă 
este neagră. De aceea femeia trebuie să-şi rotească furca de 
tors. Când vin necazurile, rotiţi furca. Întrebaţi-vă: „Oare furca 
mea se roteşte?”. Totuşi, voi ce faceţi? Vă lăsaţi furca de tors şi 
ziceţi: „Pământul se roteşte”. Da, Pământul se roteşte, de aceea 
şi femeia trebuie să se rotească. Dacă Pământul nu s-ar mai roti, 
toată lumea ar muri şi, graţie acestei mame, toţi sunteţi 
îmbrăcaţi. 

Furca de tors înseamnă lumea divină. Acel fir arată energia. 
Fusul este sistemul solar. Furca se pune în şold. Calea Lactee 
înseamnă şodul spiritului omenesc. Sistemul solar încearcă să 
prindă acest şold. Toată lumea trebuie să aibă un fus. Dacă 
fusul nu se mai învârteşte, dacă n-are furcă şi fus, totul se 
învârteşte invers. 

Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde brațul 
către cel lipsit (31, 20). Nu puteţi să vă întindeţi mâna către cel 
nenorocit fără să vă fi spălat şi tors lâna. Cuvântul „nenorocit” 
din acest verset înseamnă sămânţa care n-a fost încă semănată. 


Întinzi mâna, iei aceste seminţe şi le semeni în grădină, şi astfel 
faci un bine. Odată ce-ţi întinzi mâna spre nenorocit, asta 
înseamnă că ai voinţă. Când faci un bine cuiva, îl ajuţi pe cel 
slab, nu pe cel puternic; şi nenorociţii sunt viitorul lumii. 

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei 
este îmbrăcată cu cărămiziu (31, 21). Cărămiziul înseamnă 
veşminte magnetice în lumea ocultă. Există oameni care 
contractează uşor orice boală; ei sunt goi. Orice persoană care 
se înfurie şi se îndoieşte este goală. Şi este adevărat. Adam şi 
Eva, după ce au comis păcatul, s-au dezbrăcat şi n-au putut să 
reziste la luptele exterioare. Puterea creştinismului constă exact 
în asta: toată lumea poate să fie îmbrăcată. Când începem să ne 
îmbrăcăm cu un veşmânt magic, percepem în noi o Putere. 
Acest fapt poate fi observat în viaţa noastră zilnică: când 
îmbrăcăm o haină, simţim o plăcere, o căldură, dar, dacă o 
scoatem, simţim o nemulţumire. Supărarea nu este altceva 
decât sentimentul că haina ne-a fost furată. Când suntem 
mulţumiţi şi voioşi, avem haina pe noi. Această lege este foarte 
corectă. Când copiii sunt veseli, sunt îmbrăcaţi, dar încercaţi să 
le scoateţi hainele, şi imediat devin nefericiţi. Aşadar, toate 
necazurile pe care le aveţi sunt provocate de faptul că vă 
lipseşte haina. Dacă aţi fi fost clarvăzători, aţi fi putut să faceţi 
diferenţa între a fi îmbrăcat cu această haină şi a fi fără ea. 

Ea îşi face invelitori, are haine de in subțire şi purpură. 
Soțul ei este bine văzut la porți, când şade cu bătrânii țării (31, 
22, 23). 

Prin „soţ” se înţelege raţiunea. Când raţiunea vorbeşte, 
toată lumea o ascultă, căci soţul unei astfel de femei este 
onorabil. Dacă e leneşă, nimeni n-o ascultă, căci soţul ei nu este 
onorabil. 

Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului. Ea 
este imbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine. Ea 
deschide gura cu înțelepciune, şi învățături plăcute îi sunt pe 
limbă (31, 24-26). 

Această lege a învățăturilor plăcute este folositoare pentru 
oricine. Reflectaţi asupra acestor versete şi eu o să vi le 
interpretez altă dată. 

Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu 
mănâncă pâinea lenevirii (31, 27). 


Această femeie nu consumă o hrană oarecare, ci alege doar 
una curată. Este cunoscut că lenea este mama tuturor viciilor. În 
fond, oamenii din zilele noastre sunt foarte leneşi. Merg la 
biserică ca să-L înşele pe Dumnezeu, aprind o lumânare şi zic: 
„Hai să ne rugăm, să aprindem o lumânare ca să obţinem ceva”. 
lau un bilet la loterie şi apoi se duc la cafenea ca să aştepte 
tragerea. Când vine ziua cea mare, văd că n-au câştigat; atunci, 
cumpără alt bilet şi merg la biserică, ca să aprindă o lumânare şi 
să se roage. Ei cumpără acţiuni, dar cursul lor scade şi pierd 
totul. Aceşti oameni sunt leneşi. Nu faceţi şi voi la fel, apucaţi-vă 
de treabă, exploataţi tot ce aveţi! Necazurile pe care le aveţi 
provin din lenea voastră şi plătiţi cu ele datorii vechi. 

De ce nu mănâncă ea pâinea lenevirii? Găsim deseori 
cazuri asemănătoare în societatea de astăzi, unde se consumă 
pâinea lenevirii. Un tânăr îi face curte unei tinere într-o anumită 
casă; el e bine îmbrăcat, existenţa lui pare bine asigurată, însă 
are datorii pe ici, pe colo. O caută pe acea fată bogată ca să-şi 
plătească datoriile. Tatăl şi mama ei îl agaţă repede şi, fără să-i 
cunoască starea materială, aranjează căsătoria tinerilor. Cei 
care i-au împrumutat bani încep să vină unul câte unul şi-şi zic: 
„E bogat acum, o să-şi plătească datoriile”. Părinţii se miră şi 
spun: „Ce ciudat, părea băiat bun!”. Da, dar pentru că v-aţi unit 
cu acest băiat leneş, veţi suporta acum consecinţele. 

Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi- 
i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le 
întreci pe toate” (31, 28, 29). 

Este adevărat că astfel de mame sunt respectate de copiii 
lor, ca şi de lume. In aceste versete, Solomon descrie femeia 
perfectă sau elanul sufletului omenesc. 

Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, 
dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată (31, 30). 

Prin expresia „se teme de Domnul” se înţelege că fiecare 
femeie credincioasă va fi lăudată. 

Răsplătiți-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la 
porțile cetății (31, 30). 

In această lună, studiaţi tot capitolul. 

Veţi încerca să înţelegeţi aceste formule vechi, să vedeţi 
care este forţa magică a furcii de tors. Când aveţi mintea 
tulburată, veţi face următoarea încercare: vă imaginaţi zece 
kilograme de lână, luaţi o copăiţă şi spălaţi mental acea lână. O 


spălaţi o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori, de cinci ori, 
până devine curată. Luaţi apoi un darac, dărăciţi o jumătate de 
oră şi faceţi din ea sculuri mari. Puneţi unul în furcă şi începeţi 
să toarceţi. Aş vrea să-mi povestiţi acest proces, să-mi spuneţi 
ce sentimente aveţi când toarceţi. O să-mi faceţi însemnări la fel 
ca naturalistul care observă la microscop un proces asemănător. 
Observaţi care este sentimentul pe care îl încercaţi după fiecare 
scul. Această formulă este furnizată de ocultism şi, într-o 
jumătate de oră, vă poate instrui mai mult decât un pedagog 
într-un an. Dacă cineva face gripă spaniolă, când stă în pat, să 
spele lână. 

Dacă aceste încercări dau rezultate, sunt adevărate şi 
corecte. Ce e inventat şi rezumat de noi nu putem experimenta. 
Să nu vă înşelaţi în privinţa anumitor cunoştinţe, care nu vă pot 
da forţă. Dacă vă vine o idee, reflectaţi asupra ei, păstraţi-o una- 
două zile în minte şi, dacă naşte ceva, e utilă. Nu reţineţi dorinţe 
şi idei care nu vă aduc nimic, învârtiţi permanent fusul, al cărui 
fir trebuie să cadă de sus, şi faceţi astfel două-trei fusuri. Acest 
proces trebuie să aibă loc în voi. Nu se cer doar rugăciuni, ci şi 
muncă. 

Ce înseamnă rugăciunea? Respirația se datorează sângelui 
care circulă. Când sângele pătrunde în plămâni şi se purifică, 
aceasta este rugăciunea. Dacă plămânii voştri n-au sânge, de ce 
respiraţi şi vă rugaţi? Ca să vă rugaţi, aveţi nevoie de oxigenul 
care purifică sângele. Uneori, vă rugaţi fără să ştiţi de ce. Ziceţi: 
„Doamne, aş vrea să am o situaţie mai bună!”. Sunteţi într-o 
situaţie proastă? Veţi replica: „Vrem să fim ca ceilalţi”. Nu 
sunteţi ca ceilalţi? Unii întreabă: „De ce să ne rugăm?” Ca să vă 
purificaţi sângele, ideile şi dorinţele! Dacă n-o faceţi de 
bunăvoie, providenţa va crea condiţii de rugăciune. Căci şi 
oamenii duri se roagă: se îmbolnăvesc, cheamă doctorul şi-i 
spun: „Te rog, doctore, ajută-mă!”. 

Dacă Dumnezeu te privează de ceva, te duci repede la 
cineva să ceri şi te rogi. O persoană sugerează: „Eu nu vreau să 
mă rog la Dumnezeu”. Bine, atunci alege pe altcineva. Există 
oameni care roagă caii: „Hai, mergi, calule!”. Te rogi la calul tău 
cu speranţa că te va ajuta să-ţi porţi povara. Din punct de 
vedere psihic, rugăciunea este o lege necesară. A te ruga la 
Dumnezeu este corect, înseamnă aer curat, în afara acestei 
rugăciuni, vei cădea din ce în ce mai jos. Cei mai buni pe care Îi 


vei întâlni vor fi din ce în ce mai impuri. Dacă nu eşti dispus să 
te rogi, coboară în stomac şi lucrează acolo. 

> 

Când lucraţi la aceste încercări, elanul vostru să nu fie 
egoist; toţi trebuie să studiaţi legile divine în acelaşi fel în care 
învăţaţi celelalte materii: ştiinţele naturii, bulgara, geometria şi 
altele. Orice persoană care a intrat la şcoală trebuie să verifice 
ce e corect şi ce nu este. Nu e ca în ziare, din care afli azi că un 
oraş a fost cucerit şi, peste câteva zile, scrie în ziar că a fost 
cucerit din nou. De exemplu, s-a scris că românii au intrat în 
Dobrogea, şi toată lumea şi-a pierdut încrederea. Apoi, ieri- 
seară, s-a scris că românii n-au intrat acolo. Semănaţi cu acea 
tânără care a visat că se căsătorise şi că avusese un copil care 
murise. Dimineaţa, când s-a trezit, i-a povestit totul mamei sale. 
Şi amândouă, foarte îngrijorate, au început să plângă. Vă 
necăjiţi mult cu lucruri fictive. 

Când intraţi într-o şcoală, trebuie să aveţi un anumit spirit 
critic, ca să verificaţi lucrurile, să aveţi o opinie despre lumea 
invizibilă şi legile ei. Doar în acest fel veţi putea avea un 
caracter solid. Eu vreau să spălaţi lâna singuri, s-o dărăciţi şi s-o 
toarceţi. Dacă nu ştiţi cum se face, o să vă învăţ. Este singura 
modalitate prin care oamenii devin mai nobili şi ating un nivel 
superior. Trebuie să lucraţi, să lucraţi şi iar să lucraţi! Când 
suferiţi şi sunteţi trişti, să vă ziceţi: „Mă apuc de lucru!”. 

Sofia, 5 decembrie 1918 


Introducere în lubire 
Efeseni 4 


Ca introducere la cuvintele de mai sus vă voi da un 
exemplu. Imaginaţi-vă că trece pe drum un şir de şarete şi 
fiecare dintre voi conduce una. Şaretele unora dintre voi merg 
bine, fără zgomot, în timp ce altele fac mult zgomot. Ce trebuie 
făcut ca să nu se mai işte atâta zgomot? Luaţi o găleată de 
catran şi ungeţi osiile roţilor, ca să înceteze scârţâitul. Acesta 
înseamnă suferinţele din viaţa voastră. Aşa că ungeţi-vă sufletul 
când scârţâie! 

Veţi studia cuvintele lui Pavel pentru Efeseni în legătură cu 
Pildele. Fiecare să se oprească la pasajele cele mai importante 
ale acestui capitol. 

Această introducere este utilă, de aceea trebuie s-o 
reţineţi. Să ştiţi că fiecare suferinţă este o introducere în lubire. 
O persoană întreabă: „De ce sufăr?”. Pentru că acum se scrie 
cartea ta, o introducere la iubire. Făcând această introducere, 
să nu credeţi că ştiţi totul. Cel care crede că ştie mult 
îmbătrâneşte de timpuriu. Ca să nu îmbătrânească, cel mai bun 
lucru pe care poate să-l facă omul este să creadă că are încă 
multe de învăţat. Aceeaşi dorinţă se manifestă la copii: vor să le 
ştie pe toate. Să nu ziceţi niciodată că asta e valabil pentru 
tineri, căci, dacă ziceţi că sunteţi bătrâni, veţi rămâne cu acest 
gând şi chiar veţi ajunge bătrâni. Nici nu o să vă daţi seama 
când o să vă cocoşaţi, veţi deveni ca semnele de întrebare şi 
toată lumea vă va spune că sunteţi bătrâni. 

Voi continua explicându-vă capitolul al patrulea. 

Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă 
purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu 
toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăauiți-vă 
unii pe alții în dragoste şi căutați să păstraţi unirea Duhului, prin 
legătura păcii (4, 1-3). 

„Întemniţat” înseamnă omul hărăzit şcolii lui Dumnezeu. 
Pavel zice: „Eu, care am fost convocat în şcoala lui Dumnezeu, 
vă îndemn să studiaţi, aşa cum eu am studiat, cu toată 
smerenia, blândeţea şi răbdarea, îngăduindu-i pe ceilalţi cu 
dragoste”. Rămânând în şcoală, se poate ca cineva să vă 
rănească, dar să vă spuneţi: „Nu-i nimic, camera e mică, lubirea 
poate să îngăduie!” 


„Căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” 
înseamnă să căutaţi să legaţi o lecţie cu alta, să faceţi legătura 
interioară realizată de Duh, adică de învăţător. 

Şi Pavel a mai vrut să spună: „L-am ascultat pe acest 
învăţător cu foarte mare atenţie”. 

În versetul următor, el scrie: 

Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi ați fost 
chemați la o singură nădejde a chemării voastre (4, 4). 

Pavel vrea să spună: „Mi-am conceput trupul pentru Duh, 
slujindu-l în speranţă”. 

Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. 
Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai 
presus de toți, care lucrează prin toţi şi care este în toți (4, 5, 6). 

În acest verset, Pavel zice: „Am făcut aceasta căci am 
ascultat şi am pus în practică ideile singurului Dumnezeu, care 
îmi vorbea despre o singură credinţă, credinţa în Sfântul Duh”. 
Un singur botez înseamnă a împlini, a simţi toate durerile şi 
dificultăţile cu recunoştinţă. Botezul nu înseamnă să fii cufundat 
în cazan, botezul este un examen prin care trebuie să treci. 
Pavel a zis: „De fiecare dată când învățătorul mă întreba, eu 
făceam Bine, adică ştiam răspunsul corect, căci îmi învăţam 
bine lecţiile”. 

Prin „un singur Dumnezeu” înţelegem locul, condiţiile care 
i-au fost date lui Pavel de Dumnezeu, căci Paul zice: „Trăim şi 
mergem întru singur Dumnezeu”. Adică suntem în aceeaşi 
şcoală. 

Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului 
lui Hristos (4, 7). 

Prin acest verset, Pavel spune: „Eu am pus în practică acest 
har divin”. Harul constă în aceea că, atunci când aveţi nevoie, 
duhuri mai elevate, numite îngeri, coboară ca să vă dea aripi, ca 
să vă ajute, să vă lămurească unele probleme. Această lămurire 
se poate face în diferite feluri. Ea vă poate veni ca un vis, prin 
inspirarea unei anumite idei când dormiţi, iar dimineaţa, când vă 
treziţi, să-l aveţi pregnant în minte. Ajutorul nu vine întotdeauna 
prin cuvinte. Există trei feluri de a vorbi: din exterior, din interior 
şi de sus, adică a-i vorbi corpului, inimii şi minţii. O persoană 
zice: „Haideţi să mâncăm, masa e gata!”. Asta înseamnă să-i 
vorbeşti corpului. Eu zic: „Să ne iubim!”. Asta înseamnă să-i 
vorbeşti inimii. Acest al doilea fel de a vorbi nu este la fel de 


bine înţeles ca invitaţia la masă. Cum veţi înţelege lubirea? 
Când vă spun: „Haideţi să-L cunoaştem pe Hristos!” asta 
înseamnă a-i vorbi minţii. Cum îl vom cunoaşte pe Hristos? 
Reflectaţi asupra lubirii şi a modului în care să-L cunoaşteţi pe 
Hristos. Explicaţi-mi cum iubiţi şi cum îl cunoaşteţi pe Hristos. 

De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat 
daruri oamenilor”. Şi acest „S-a suit” ce înseamnă, decât că 
înainte Se coborâse în părțile mai de jos ale pământului? Cel ce 
S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate 
cerurile ca să umple toate lucrurile (4, 8-10). 

Hristos, care a fost pe Pământ, a împlinit totul şi a zis: „Am 
învins lumea”. Cealaltă victorie, cea a trupului, ne-a lăsat-o 
nouă. Există trei lucruri care tulbură viaţa, mai exact trupul, 
lumea şi diavolul. Adversarul cel mai redutabil este trupul. El 
este legătura dintre om şi lume, iar lumea este legătura dintre 
trup şi diavol. Hristos, care a învins lumea, a rupt legătura dintre 
trup şi diavol. Ai o fată care corespondează cu iubitul ei, iar tu, 
ca mamă, distrugi această legătură, şi corespondenţa se 
opreşte. Astfel, Hristos a distrus legătura dintre trup şi diavol, 
care nu mai are loc la voi, decât dacă-l invitaţi. Pavel a zis: „Am 
trecut pe această cale, unde lupta noastră era mare”. 

Sub toate cerurile, toţi înţeleg prezenţa lui Dumnezeu în 
viaţa omului. 

Și El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alții, 
evanghelişti; pe alții, păstori şi învățători, pentru desăvârşirea 
sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui 
Hristos (4,11, 12). 

Observaţi că toate aceste lucruri sunt date pentru 
desăvârşirea sfinţilor. Cine sunt apostolii? Sunt cei cărora le 
vorbeşte Hristos. Proorocii sunt cei cărora le vorbeşte Duhul. 
Evangheliştii vin după prooroci, urmaţi de păstori şi învăţători. 
Găsiţi în voi ce este potrivit ca să deveniți apostoli. 

Reflectaţi asupra acestui verset: cum sunt apostolii, 
proorocii, evangheliştii, păstorii, învățătorii? Cuvântul „prooroc” 
a fost utilizat înainte de Hristos. Găsiţi legătura dintre prooroc, 
evanghelist etc. Omul trebuie să-şi dezvolte darul de apostol. 
Apostol este cel căruia i se vorbeşte din exterior. Prooroc este 
cel căruia i se vorbeşte din interior. Evanghelistul este cel ce a 
supus lucrurile. Când mâncaţi un măr, veţi spune vorbe bune şi 
veţi zice: „Este delicios”. Cine e păstorul? Păstorul este mama 


care hrăneşte copilul, ciobanul este cel care duce oile la păscut, 
învățătorul este cel care dă lecţii. 

Până vom ajunge toti la unirea credinței şi a cunoştinţei 
Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii 
plinătății lui Hristos (4, 13). 

Apostolii mergeau la Hristos, îl ascultau, îi interpretau 
doctrina. Duhul a lucrat în ei. Erau douăsprezece persoane. 
Profeţii au continuat treaba apostolilor şi erau mai numeroşi 
decât ei. Evangheliştii au fost şi mai numeroşi, iar păstorii şi 
învățătorii, cei mai numeroşi. Vedeţi câţi profeţi au fost. Trebuie 
să fi fost cel puţin un profet într-o biserică. În fiecare societate, 
oricât de mică, trebuie să existe cel puţin un profet. Fiecare 
profet trebuie să aibă cel puţin zece evanghelişti. E calea 
înmulţirii, darurile cresc în acelaşi fel. Fiecare poate fi profet 
pentru sine. Profet este fiecare persoană trezită, care vede 
lucrurile de departe. A învăţat la şcoală, a făcut studii şi începe 
să-şi realizeze cunoştinţele, face calcule şi, în sfârşit, prevede că 
o cometă va reveni în anii cutare sau cutare. Când predicția se 
realizează, oamenii spun: „Uite un profet”. Toate aceste daruri 
le-am primit ca să-L cunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu, ca să 
ajungem la starea de om perfect la o anumită vârstă, la vârsta 
plenitudinii lui Hristos. 

Alt verset spune: „Avem duhul lui Hristos”. Pavel înţelege 
prin asta legătura dintre sufletul şi corpul lui Dumnezeu. Zicând 
că mintea vă va călăuzi, Hristos aşază mintea la un nivel 
superior în raport cu sufletul. În unele cazuri, sufletul este pus 
între minte şi corp. Pavel spune: „Ca să aveţi duhul lui Hristos, 
trebuie să aveţi acea legătură dintre minte şi corp”. 

Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de 
orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia 
lor în mijloacele de amăgire (4, 14). 

Prin asta se vede că nu trebuie să mai fim copii. Poate un 
copil să meargă pe Muntele Vitoşa într-o noapte cu furtună? Ca 
să mergi acolo pe o astfel de vreme, trebuie să fii adult. lată de 
ce Pavel zice: „Nu mai sunt copil”. În urmă cu vreo cincizeci de 
ani, la Varna apăruse o ţigancă ce prezicea viitorul cu un melc. 
A fost foarte cunoscută şi veneau la ea oameni de peste tot. 
Țiganca câştiga mulţi bani, de aceea, într-o noapte, a fost 
atacată de nişte vagabonzi ca s-o jefuiască. Ea prevedea totul 
pentru ceilalţi, dar n-a putut să prevadă că va fi jefuită. Oricine 


vrea să-şi cunoască viitorul, dar numai ca să se joace. În mod 
normal, viitorul se ghiceşte într-o ceaşcă de cafea, în cărţi, după 
cântatul cocoşului şi după partea în care întoarce, după răgetele 
măgarului etc. Când omul porneşte la drum, are şi el clarviziuni: 
de exemplu, întâlneşte o şaretă goală sau un preot şi începe să 
se îngrijoreze. Aceste lucruri se află în voi de mii de ani, doar că 
aţi uitat cheia pentru a le interpreta, de aceea vă tulburaţi. De 
ce vă tulburaţi când trece prin faţa voastră o şaretă goală sau o 
pisică neagră? Ce trebuie să faceţi? Trebuie să ştiţi în ce 
moment nu va trece prin faţa voastră, când pisica se ascunde şi 
nu iese din ascunzătoare. 

Ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate 
privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos (4, 15). 

Pavel înţelege lubirea spirituală pură, unde nu există doi 
poli, de iubire şi de ură. În lumea spirituală, lubirea apare doar 
prin atracţie. Şi iubirea prin atracţie şi distincţie o cunoaşteţi: 
faceţi cunoştinţă cu cineva, îl atrageţi, dar după puţin timp vă 
săturaţi şi-l respingeţi. Aşa se întâmplă cu tinerii, dar şi cu 
bătrânii. Un tânăr iubeşte o tânără, apoi o respinge. Aceasta 
este legea Pământului: când două fiinţe se unesc pe Pământ, se 
resping în mod obligatoriu. Nu se poate fără această 
zdruncinătură. Să presupunem că staţi culcaţi pe un pat de o 
singură persoană. Să admitem că, din lipsă de loc, iubita voastră 
se culcă pe voi. O veţi suporta o jumătate de oră, nu mai mult, 
şi, deoarece e grea, veţi începe s-o împingeţi cu piciorul. Pe 
Pământ, nu există condiţii de iubire. Când iubeşti pe cineva, 
trebuie să-l ţii la o jumătate de metru de tine. In iubire, în mod 
normal, unul dintre cei doi va începe să se urce în spatele 
celuilalt. Se spune: „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. 
Ceea ce înseamnă să-l ţii la o jumătate de metru de tine. Dacă-l 
iubeşti mai mult decât pe tine, îl vei purta în spate. 

Într-o povestire din Ha/ima se spune că un domn care voia 
să treacă un râu a văzut pe mal un bătrân ce nu putea să-l 
treacă. L-a luat în spinare şi au trecut amândoi. Când să se dea 
jos, bătrânul n-a mai vrut şi domnul a fost obligat să-l poarte 
mai multe zile în spate. Deodată, i-a venit ideea să scoată sticla 
de vin, ca să-l îmbete pe bătrân. A băut din vin şi bătrânul l-a 
strâns de gât, vrând şi el să bea. Domnul i-a dat şi i-a tot dat 
până când bătrânul s-a îmbătat. l-a dat atunci drumul domnului 


şi amândoi au început să danseze. Aşadar, când iubitul nu vrea 
să-ţi dea drumul, dă-i să bea, şi pe urmă veţi dansa amândoi. 

Acum, toţi suferiţi din iubire. Eu numesc oamenii de pe 
Pământ nefericiţi din iubire. Toţi oamenii suferă din iubire şi apoi 
se plâng că nimeni nu-i iubeşte. Eu vă sfătuiesc să aveţi mai 
puţină iubire, ca suferinţele să scadă. 

lată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai 
trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor (4, 17). 

Credeţi că sunteţi învăţaţi. Omul învăţat e sănătos, n-are 
abcese, nici afecţiuni, e bogat. Păgânii vorbeau mai multe limbi 
şi nu reuşeau să se înţeleagă. Oamenii care nu se înţeleg 
vorbesc mai multe limbi. Unii cunosc limba stomacului, alţii, pe 
cea a inimii, alţii, pe cea a minţii. Unii zic: „Cunoscându-L pe 
Hristos, vom avea mai multă mâncare”. Dacă vreţi să-L 
cunoaşteţi pe Hristos ca să aveţi mai multă mâncare, asta nu e 
o bună înţelegere. A mânca este o necesitate atâta timp câtaio 
şaretă. Aşadar, cât timp ai o şaretă, trebuie să ai o găleată mică 
cu catran. Dacă laşi şareta, nu mai ai nevoie de catran. Rămâi 
doar cu calul, şi atunci vei duce doar desaga cu hrana ta şi a 
calului. Când ajungi într-un loc abrupt, o să-ţi laşi calul, o să laşi 
desaga cu mâncarea lui şi-o vei lua doar pe a ta. Tu ai un soţ, 
aşa că vei purta o găleată cu catran pentru el. Se poate să nu 
vrei, dar ce e legat nu trebuie să se dezlege. Ai copii, aşa căo 
să le duci găleata cu catran. Reflectaţi care sunt relaţiile dintre 
copii şi părinţi, dintre soţ şi soţie şi invers. De ce bărbatul caută 
femeia şi femeia, bărbatul? Scrieţi despre acest subiect ca şi 
cum ar fi un exerciţiu. 

Având mintea întunecată, sunt străini de viaţa lui 
Dumnezeu, din pricina neştiinței în care se află în urma 
împietririi inimii lor (4, 18). 

Eu interpretez această idee invers. Când inima e împietrită, 
e mai puţin de lucru şi, când e mai puţin de lucru, judecata se 
întunecă. O inimă împietrită nu poate să creeze nimic. O să 
mâncaţi mai puţin, iar, atunci când mănânci mai puţin, judecata 
se împietreşte. Cuvântul „inimă” este folosit în legătură cu 
pământul. Corpul trebuie să fie în mod obligatoriu sănătos. 
Inima înseamnă condiţiile, viaţa, adică ce se produce prin inimă, 
iar judecata înseamnă rodul procesului interior. 

Ei şi-au pierdut orice pic de simtire, s-au dedat la 
desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie (4, 19). 


Pavel zice că puritatea este necesară în viaţă. Când inima, 
stomacul sunt împietrite, în interior se petrece o descompunere, 
miroase urât. De aceea, ele nu trebuie să fie împietrite. 

Voi însă n-aţi învățat aşa pe Hristos (4, 20). 

Doctrina lui Hristos este doctrina vieţii, înseamnă să 
înţelegi legile fundamentale, dar nu aşa cum sunt în Cer, ci cum 
se dezvoltă pe Pământ. Dacă îl cunoaşteţi pe Hristos, când vă 
înfuriaţi, când nu sunteţi mulţumiţi de ceva, trebuie să vă 
polarizaţi imediat şi să vă schimbaţi starea, redobândindu-vă 
calmul. Dacă suprafaţa mării este tulbure, asta nu înseamnă că 
la fel este şi adâncul ei. Cunoscându-L pe Hristos, vom avea 
acea Forţă de a nu ne tulbura şi de a ne da porunci nouă înşine. 
Vreţi să daţi ordine unor forţe care se află în natură. Nu, daţi 
ordine forţelor din voi. Nu poţi să dai ordine oricui, înainte de a-i 
cunoaşte limbajul. Atâta timp cât nu înţelegi limba unui animal, 
nu-l poţi înţelege. Când îi spui calului „Dii!”, el porneşte. Trebuie 
să învăţăm limba acelor forţe vii din noi şi, când îi vom spune 
inimii să se calmeze, ea să devină calmă, şi când îi spunem 
judecății să fie liniştită, ea să ne dea ascultare. 

Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă 
dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele 
înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă 
îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o 
neprihănire şi sfințenie pe care o dă adevărul (4, 22-24). 

„Omul cel vechi” înseamnă toate ideile şi dorinţele false 
care vin din trecut şi se produc acum. Acele vechi obiceiuri 
reprezintă un veşmânt vechi tocit, prin care trece vântul cu 
uşurinţă. Omul cel vechi este stricat, pe când cel nou este 
sănătos. Mintea este forţa care îl uneşte cu raţiunea. 

A fi reînnoiţi înseamnă a adăuga zilnic puţin ulei. Mintea 
este o forţă care transformă munca în carburant şi raţiunea îl 
utilizează. Omul nou trebuie să fie creat asemenea lui 
Dumnezeu în Dreptate, Sfinţenie şi Adevăr. În Dreptate, în 
raport cu trupul; în Sfinţenie, în raport cu sufletul; în Adevăr, în 
raport cu raţiunea. De aceea, respingeţi minciuna, care e un 
defect al raţiunii, şi spuneţi-le întotdeauna adevărul apropiaților 
voştri. Toate neînțelegerile dintre oameni au loc din cauza 
minciunii, fiindcă ne înşelăm unii pe alţii. 


De aceea, lăsați-vă de minciună. Fiecare dintre voi să 
spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii 
altora (4, 25). 

Nu vă înşelaţi! Nu vă înşelaţi nici stomacul. În America, 
deseori, când le este foame, oamenii beau cafea. Nu vă înşelaţi 
stomacul cu cafea, ceai sau altceva. Şareta nu poate să meargă 
astfel. Veţi pune în stomacul vostru ceva potrivit. 

Mâniaţți-vă şi nu greşiţi. Să nu apună soarele peste mânia 
voastră. Nici nu dați prilej diavolului (4, 26,27). 

Un alt defect este mânia, care ţine de inimă. Inima să nu vă 
ardă, căci este periculos. Nu-i oferiţi acces diavolului, care 
locuieşte în corp, nu-i daţi posibilitatea să trăiască acolo. 

Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu 
mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit (4, 28). 

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care 
ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, 
orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice 
fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni 
unii cu alţii, miloşi şi iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi 
Dumnezeu pe voi în Hristos (4, 30-32). 

Lucrul vostru în această lună va fi să găsiţi ideile cele mai 
importante din spusele lui Pavel. O să găsiţi idei care se referă 
la corp, la suflet şi la minte, încercaţi să găsiţi o metodă ca să 
realizaţi această doctrină în viaţa voastră. Subiectul e important 
Şi, de aceea, dacă realizaţi doar o parte, va fi foarte bine. Să nu 
credeţi că vreau să deveniți învăţaţi pe loc. Este important să 
înţelegeţi exerciţiul într-un anumit moment. Găsiţi legătura 
dintre cuvintele către Efeseni şi Pilde. 

Al doilea lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă reţineţi 
când vorbiţi. Gândiţi-vă dinainte la ce urmează să spuneţi. Dacă 
sunteţi enervaţi, nu vorbiţi. Spuneţi doar ce este mai important, 
controlaţi-vă limba şi cuvântul. Şareta voastră să nu facă 
zgomot, calul vostru să nu se împiedice. 

Al treilea exerciţiu, pe care o să-l faceţi cel puţin o dată pe 
zi, este următorul: vă aşezaţi confortabil pe un scaun sau staţi în 
picioare, deschideţi o fereastră, lăsaţi un moment jos rucsacul, 
ca să fiţi bine-dispuşi, şi închideţi nara dreaptă, apoi trageţi aer 
pe nara stângă numărând în gând până la zece. Apoi închideţi 
nara stângă şi trageţi aer pe nara dreaptă ca mai sus. Veţi face 
acest exerciţiu de zece ori la rând, de cinci ori cu fiecare nară. 


Înainte să realizaţi exerciţiul, citiţi din cuvintele pentru Efeseni 
zilnic zece versete, începând cu primul capitol. Aveţi grijă să 
înţelegeţi ideile fundamentale din aceste versete şi să le reţineţi 
pe cele mai importante. 

Sofia, 16 ianuarie 1919 


Această învăţătură 


Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învățătura lui Hristos, 
n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta are pe 
Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce 
învățătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceti: „Bun 
venit!” 2 loan 1, 9, 10 

Aceste cuvinte reprezintă nucleul mesajului. 

Există două semnificaţii. De exemplu, copilul face primii 
paşi şi ce bucuroasă este atunci mama lui! Se duce să le spună 
vecinilor că odrasla ei a început să meargă. Inţelegeţi bucuria 
mamei? Copilul, care până atunci mergea doar de-a buşilea, ca 
un animal, începe să se ridice, să meargă, şi asta e bucuria 
mamei. 

Apostolul spune: „Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în 
învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în 
învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul”. Cred că mulţi 
îndrăznesc s-o ia înainte, dar aici este o dublă crimă. Când omul 
se înfurie, în sufletul lui intră ura şi el o ia înainte. 

Dacă un om o ia înainte în acest fel, nu mai rămâne în 
învăţătura lui Hristos. Învățătura lui Hristos este divină, este o 
doctrină a vieţii veşnice, nu a vieţii omeneşti, care e provizorie. 
Viaţa poate fi împărţită în trei categorii: a animalului, a omului şi 
viaţa divină. Viaţa animalului este una de suferinţe infinite, a 
omului este una de muncă infinită, viaţa divină fiind viaţa lubirii 
infinite sau a beatitudinilor. 

Principiul uman şi cel divin se schimbă în inima tuturor. De 
exemplu, iubiţi pe cineva - o prietenă vă face daruri, o invitaţi la 
voi, unde e binevenită. Dar, într-o zi, ziceţi: „Acum o urăsc”. 
Cum este posibil ca iubirea să se transforme în ură? Această 
iubire este omenească, o iubire cu motive. Şi astăzi toate 
societăţile suferă de o astfel de iubire. Dacă sunteţi bogaţi sau 
învăţaţi şi intraţi în vreo societate, toată lumea vă primeşte 
bine, căci are ce să ia. După ce ia ce aveţi, vă arată uşa pe care 
aţi intrat. Cu toate că aţi intrat şi aţi ieşit de nenumărate ori, tot 
n-aţi învăţat lecţia. 

Când este vorba despre această învăţătură, vă ziceţi: „Nu 
mă priveşte pe mine”. Latura bună sau rea a unei învățături vă 
priveşte, căci, dacă suferiţi, o faceţi pentru voi înşivă, ori, dacă 
sunteţi mulţumiţi, sunteţi pentru voi înşivă. Nimeni nu poate să 


intre în bucuria sau suferinţa voastră. În consecinţă, în acest 
caz, fiecare îşi poartă crucea. Mai mulţi dintre voi vor ca 
altcineva să le ia suferinţa, de aceea o povestesc la una, la 
două, la trei persoane şi aşa mai departe şi zic că oamenii nu îi 
înţeleg. Să presupunem că v-aţi luxat piciorul şi căutaţi un vecin 
să vi-l pună la loc, dar el, neştiind cum să facă, îl răsuceşte şi vă 
face şi mai rău. Căutaţi atunci alt vecin, dar nici el nu reuşeşte şi 
vă face şi mai rău. Cine e de vină, voi, sau cel care nu se 
pricepe? Voi sunteţi de vină, fiindcă vă daţi piciorul pe mâna 
unora care nu se pricep la această treabă. Trebuie să vă lăsaţi 
pe mâna cuiva cu experienţă. Stă scris în Scriptură: „Vorbiţi 
despre păcatele voastre unii altora”. Acum o să vă mai cer ceva: 
„ Ascundeţi-vă păcatele unii de alţii”. Dacă vă mărturisiţi 
păcatele unii altora aşa cum vă încredinţaţi picioarele vecinilor 
care n-au destule cunoştinţe, nu se va ajunge la nimic. De 
aceea, mărturisiţi-vă necazurile celor care înţeleg. 

Învățătura lui Hristos reconstruieşte armonia divină sau 
virtuțile pierdute din sufletul omenesc, în primul rând, trebuie să 
vă facă inima pură. Veţi replica: „Este posibil ca omul să aibă o 
inimă pură în această lume?”. Da, e posibil. Când omul stă în 
apă, este permanent curat. A doua schimbare pe care o poate 
produce învăţătura lui Hristos este să vă facă sufletul virgin. In 
ce constă asta? Agricultorul numeşte teren virgin pe acela care 
este bogat în sevă, căci cel sărac în sevă nu e virgin. In 
consecinţă, dacă sufletul vostru poate să dea viaţă la ceva bun, 
sublim, este virgin. Altfel, nu e virgin. 

loan spune: „Să rămânem în această învăţătură”. A rămâne 
în ea este ca şi cum aţi ieşi afară la aer curat şi aţi rămâne acolo 
să-l respiraţi. Când interpretăm învăţătura lui Hristos, când 
începe să trăiască în noi, vom simţi cu siguranţă o uşurare, o 
Puritate. Aşadar, puritatea va veni de la învăţătura însăşi. 
Fizicienii din zilele noastre au nişte discuri mari cu care se 
purifică. Când cineva face o încercare şi nu reuşeşte să se 
purifice, intră în acel disc, aprinde electricitatea şi în cinci 
minute devine curat. În învăţătura lui Hristos există o astfel de 
electricitate divină şi, când o lăsaţi să pătrundă în sufletul 
vostru, va produce în voi acea Puritate. 

Dacă unii dintre voi nu pot să reuşească să progreseze, s- 
au îndepărtat de ceva, dar nu asemenea copiilor mici. Când ne 
îndepărtăm de o anumită lege divină, ne pierdem imediat 


echilibrul şi liniştea. Pentru ca un om să poată trăi liniştit în 
această lume, trebuie să cunoască această învăţătură, căci ea 
este hrana sufletului. Aşa cum avem nevoie de hrana zilnică pe 
care s-o transformăm în forţă, şi învăţătura lui Hristos trebuie 
transformată în Forţă permanentă. Observ că mulţi dintre voi, în 
loc să devină calmi şi liniştiţi, devin nervoși, iritaţi - este o stare 
maladivă. Şi mai faceţi o greşeală: credeţi că ştiţi multe, şi 
pentru asta fiecare dintre voi îi judecă deseori pe ceilalţi. Mulţi 
aşteaptă să le vină o forţă, o revelaţie, ca să arate lumii că 
Dumnezeu este cu ei. Dar Dumnezeu se află în sufletele voastre 
de mii de ani, aşa că nu este necesar să le arătaţi ceva 
celorlalţi. Lumea are nevoie de Soare. Credeţi că aprinzând o 
lumânare educați lumea. Alţii vor aprinde o lumânare mai mare 
decât a voastră şi a voastră va fi inferioară. Trebuie să aplicaţi 
învăţătura lui Hristos pentru starea de bine a sufletelor voastre. 

Când vă amintesc un adevăr, văd că întoarceţi privirea spre 
ceilalţi şi credeţi că acele cuvinte îi privesc pe ei. Nu exclud pe 
nimeni, vorbesc tuturor. Răul e tot rău, chiar dacă sunteţi 
îmbrăcaţi în aur. Dacă aveţi corpul lepros, nu puteţi fi iubiţi. 
Sufletul conduce trupul. Când sufletul e pur, când în el trăieşte 
învăţătura lui Hristos, corpul vostru este sănătos şi toate 
lucrurile care vi se întâmplă le veţi suporta cu uşurinţă, veţi 
primi cu bucurie chiar şi cele mai mari suferinţe. 

Nu uitaţi că viaţa pământească nu este una de plăceri. 
Observaţi cum pescuieşte copilaşul. la o undiţă mică, pune un 
viermişor şi o aruncă în apă; peştele înghite viermele şi se 
prinde în undiţă. Deseori înghiţiţi momeala şi vă prinde diavolul. 
Prinzându-vă de undiţă, credeţi că sunteţi pe Calea cea bună. 
Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să rupeţi firul, apoi 
să chemaţi doctorul ca să vă scoată acul din gât. Vad că mulţi 
aveţi astfel de undiţe, care vin din trecutul vostru. Câte gloanţe 
nu rămân în corpul soldatului! Medicii spun că vor ieşi cu timpul, 
dar, când e vreme rea, durerile revin. Învățătura lui Hristos este 
una a lubirii divine şi veşnice. In consecinţă, dacă cineva este în 
stare să vă iubească de zece ori pe zi şi în acelaşi timp să vă 
urască de zece ori pe zi, nu credeţi învăţătura lui şi nu primiţi în 
casă o astfel de persoană. lubirea este aceea care dăruieşte 
viaţă veşnică. Dacă aveţi această viaţă în voi, o să puteţi 
înţelege secretele lui Dumnezeu. 


Aş vrea să puneţi în aplicare aceste două principii în viaţa 
voastră. O femeie care nu ştie să ţeasă va strica pânza. Nu 
lăsaţi în bucătărie o servitoare care nu ştie să gătească. Un 
bărbat care n-a făcut studii nu trebuie lăsat să vă educe copiii. 
Nu primiţi leproşi, căci acea lepră va rămâne în sufletul vostru. 

Nimic impur nu trebuie să intre în Ceruri, iar Cerul este 
sufletul vostru. Acum, păstraţi în voi acest principiu - să nu fiți 
ca elevii leneşi şi să-i cereţi profesorului să fie indulgent. Asta nu 
trebuie să se întâmple. De exemplu, un arhitect şi-a terminat 
studiile, dar profesorul a fost indulgent cu el. Care e profitul? îi 
spuneţi acestui arhitect să vă facă un plan. Va fi ca acela care 
trebuia să construiască la Varna un edificiu acum zece ani şi, nu 
demult, din el s-a prăbuşit un zid. Ce s-a întâmplat cu oamenii 
aflaţi înăuntru? Aşadar, orice om care şi-a terminat studiile cu 
indulgență va produce o falsă învăţătură, iar ideile şi dorinţele 
lui vor fi distruse. 

Nu zic că nu sunteţi pe Cale, că nu căutaţi acum Adevărul. 
Căci elevul care găseşte o soluţie ştie dacă e corectă sau nu. De 
multe ori, soluţiile au un rezultat dat, prin care se pot verifica. 
Elevul care nu-şi înţelege sarcina cere ca răspunsul să fie dat ca 
în carte; dar elevul bun zice: „Răspunsul la această soluţie dată 
în carte e greşit”. Aşadar, trebuie să corectaţi răspunsurile din 
carte şi să faceţi soluţiile după regulile matematicii. Acest 
proces, prin care veţi trece, va fi foarte util pentru voi. 

Învățătura lui Hristos este vie. Cum vi-L imaginaţi pe 
Hristos? Apostolul Pavel zice: „Nu-L cunoaştem pe Hristos aşa 
cum a fost”. Atunci, cum îl cunoaştem? Aşadar, există diferite 
modalităţi de a-L recunoaşte, de a-L simţi pe Hristos. Când zic 
că-L putem cunoaşte pe Hristos, înţeleg că Lumina poate fi 
cunoscută doar cu ochii, nu prin pipăit, nici prin miros, nici cu 
urechile. Cum recunoaştem înţelepciunea? Graţie urechilor. 
Aşadar, a asculta înseamnă a gândi. Cum recunoaştem iubirea? 
Graţie limbii. Gust-o, şi vei recunoaşte iubirea. Limba conţine 
două elemente în sine: dăruieşte cel mai bun lucru din lume şi 
prin ea ies cuvintele raţionale. Cuvintele bune şi minunate sunt 
rodul Iubirii. În consecinţă, dacă aţi înţeles lubirea, sufletele 
voastre vor fi roadele. În Iubire, fiecare cuvânt este o forţă. 
Uneori, cuvintele voastre sunt slabe. De ce? Pentru că vă 
lipseşte lubirea. Odată ziceţi: „lubeşte-ne!” Ca şi cum am zice că 
trebuie să mâncăm găini sau miei şi în acelaşi timp masa e 


goală; sunt cuvinte vane. Să presupunem că pe masă am pus 
găini desenate sau curci din lut, acoperite de un sos bun. Aţi fi 
răsfaţaţi? Este asta o învăţătură? Nu. Chiar şi cei care mă 
ascultă au urmat această cale şi încă o urmează. 

Voi zice: „lubiţi-vă!” N-am remarcat până în prezent lubire 
între voi. Lucrez cu voi de ani întregi şi din iubirea voastră nu 
pot să fac nici măcar o sfoară ca să salvez pe cineva. Dumnezeu 
zice: „V-am atras prin firele Iubirii Mele”. Acesta este un fir 
foarte fin. Întreg Pământul se ţine într-un astfel de fir, fiecare 
suflet se ţine într-un astfel de fir. Dacă firul se rupe, vă veţi 
îndepărta mult de Dumnezeu. Dacă vă ataşaţi de Dumnezeu, 
veţi fi legaţi cu acest fir şi veţi ajunge într-un centru, în jurul 
căruia o să puteţi să vă deplasaţi. Acesta cuprinde doctrina 
lubirii divine. 

Pot să verific câţi dintre voi posedaţi această lubire. Unii 
zic: „Sunt foarte vexat!” „De ce?” - „Pentru că n-am fost bine 
primit.” Vă întreb: L-aţi primit în voi pe Dumnezeu, pe Hristos 
aşa cum se cuvine? Nu-i un reproş, ci o problemă de evoluţie a 
omului. Căci hrana pe care o primim în corp, ca să se formeze 
noul nostru corp, trebuie să fie permanentă. lubirea divină nu 
seacă niciodată, în timp ce iubirea omenească seacă la fiecare 
şase luni. Dacă această iubire seacă, albia seacă şi ea, dar 
uneori au loc inundaţii mari şi apele se amestecă. Când sufletul 
vi se tulbură, mintea vă arată că sunteţi în iubirea omenească, 
nu în lubirea divină. Dacă nu iubiţi pe nimeni, asta arată că 
diavolul trăieşte în voi. Chiar şi diavolul are iubirea lui. Când 

lubirea din voi se transformă în ură, este o imitație a lubirii 
şi o astfel de iubire este numită iubirea morţii, de care moare 
astăzi toată lumea. O să vă dau un exemplu. La Varna, un tânăr, 
un băcan bogat, a hotărât să se căsătorească. A găsit o tânără 
care i-a plăcut şi a luat-o de nevastă. La puţin timp după 
căsătorie, el s-a îmbolnăvit grav. De ce? De la nevasta lui. A 
plecat în Europa să se vindece şi abia a reuşit după patru-cinci 
ani. De aceea, dacă o învăţătură produce în voi o astfel de stare, 
trebuie s-o respingeţi. 

Aşezaţi-L pe Hristos în voi şi ziceţi: „Iubirea divină nu se 
schimbă!”. Dacă gândiţi astfel, n-o să ziceţi că sunteţi păcătoşi, 
căci nu există fiinţă care, voind să intre în lubirea divină, să 
primească un răspuns negativ. Nu puteţi să intraţi în lubirea 
divină şi să vă bucuraţi de ea fără s-o cunoaşteţi. Intrând în 


lubirea divină, o să înotaţi, iar cine nu ştie să înoate se va îneca. 
Unii zic: „Eu, când intru în lubirea divină, o să înghit o jumătate 
de litru de apă ca să nu mă înec”. Da, dar acolo sunt milioane şi 
milioane de litri de apă. De aceea, fiecare trebuie să se ataşeze 
de lubirea divină ca să poată înota în ea. Ce înseamnă a înota? 
Mergând pe pământ, spuneţi că vreţi să fiţi aproape de 
Dumnezeu. Dar ce se întâmplă? Abia vă mişcaţi. Când sunteţi în 
apă, vă duceţi la fund; asta e legea înotului. Aceeaşi lege este 
valabilă pentru lubirea divină, dar în ea veţi rămâne la 
suprafaţă. Când o persoană este lovită de fulger, este aşezată 
cu faţa la pământ, ca acesta să ia electricitatea din ea. La fel, 
când sunteţi loviți de ură, aruncaţi-vă repede cu faţa la pământ. 
Asta înseamnă să te afunzi în lubirea divină, ca să se poată 
infiltra în tine, să ajungă la materie şi să pătrundă în tine. 

loan zice: „(pe) Tatăl şi (pe) Fiul”. Tatăl este Cel care ne-a 
dăruit originea, Fiul este lubirea manifestată. Această lubire 
despre care vă vorbesc nu este ceva provizoriu, nu e o bună- 
dispoziţie, ci o Căldură constantă. Aceasta o puteţi verifica 
singuri. Dacă într-o jumătate de oră simţiţi în voi reacţia opusă, 
e vorba de iubire omenească. Într-o zi aveţi chipul luminat şi 
ziceţi: „Sunt foarte aproape de Hristos!”. Totuşi, a doua zi, 
sunteţi într-o dispoziţie diferită. Acestea sunt fazele iubirii 
omeneşti, care este, pe de-o parte, caldă şi, pe de altă parte, 
rece. Când intraţi în iubirea animalică, veţi simţi dorinţa să vă 
răzbunaţi. În iubire intră bucuria răzbunării. lubirea divină 
armonizează cele două stări de iubire, animalică şi omenească, 
le pune de acord. 

Această învăţătură este necesară pentru viaţa voastră 
privată. Credeţi în Hristos, mergeţi la biserică, aprindeţi 
lumânări, întâlniți pe unul şi pe altul şi de fiecare dată îl căutaţi 
pe Hristos. Vă ziceţi: „După moartea mea, îl voi vedea pe 
Hristos”. Dar puteţi să muriţi în acel moment şi să continuaţi să 
trăiţi. Moartea înseamnă renunţarea la ură, nu eliberarea de 
corpul fizic. Unii zic: „Moartea este o închisoare”. Nu, 
închisoarea înseamnă defectele voastre. Dacă aveţi multe 
datorii, vi se scoate casa la mezat şi vi se reţine o parte din 
salariu. Aşadar, chiar dacă ieşiţi din corp, creditorii or să vă 
prindă la al doilea sau al treilea salariu, până vă achitaţi datoria. 
Ce trebuie să faceţi? Singura ieşire este învăţătura lui Hristos - 


intraţi în lubirea divină, şi toţi cei care îl iubesc pe Dumnezeu vă 
vor veni în ajutor. 

În fiecare şcoală se dau soluţii, după cum dă şi Dumnezeu 
în fiecare casă. Astfel de probleme pot să aibă soţii sau soțiile, 
copiii, prietenii etc. Şi eu rezolv deseori probleme; pentru mine 
sunteţi aceste probleme. Mă întreb de multe ori de ce vă certaţi 
între voi. Cu aceste certuri, distrugeţi tot ce-am construit, 
culegeţi florile pe care le sădesc. Cum o să vă primească 
sufletele avansate când vă veţi duce la ele în Cer? Imaginaţi-vă 
că vă aflaţi printre elevi care ştiu să cânte la un instrument, dar 
voi nu ştiţi nimic despre muzică; cum veţi fi primiţi de astfel de 
elevi? O să fiţi consideraţi spectatori. Dar, dacă ştiţi să cântaţi la 
un instrument, veţi fi primiţi ca unii de-ai lor. Acelaşi principiu 
există şi în viaţa creştină. Unii vor să fac din ei oameni perfecţi, 
să le dau cunoştinţe fără ca ei să facă vreun efort, să-i fac 
raţionali. Nu, nu există o astfel de învăţătură, învăţătura mea 
este învăţătura lubirii, a perseverenţei, a uitării de sine etc. Veţi 
învăţa singuri toate materiile, veţi studia literatura bulgară şi 
altele. Credeţi că scriitorii bulgari sunt stupizi. Dacă o să vă 
explic, de exemplu, ce scrie Penşo Slavejkov, o să vedeţi că se 
află la un nivel mai înalt decât voi, dar, dacă ar veni aici, l-aţi 
lăsa afară. Nu citiţi şi credeţi că, luând una dintre conferințele 
mele, veţi reţine o idee pe care s-o repetaţi deseori. Nu, asta nu 
vine de la voi, e o reproducere. Ceea ce vă dau eu trebuie să vă 
intre în creier, să producă o idee şi un sentiment, ca să intre în 
lumea divină şi să dea roade. Este învăţătura pe care a 
răspândit-o Hristos. 

Uneori luptaţi, suferiţi, dar, brusc, vă vine o idee care vă 
luminează şi ajungeţi să rezolvaţi problema. Aceasta dovedeşte 
că vi se vine în ajutor. Acum câteva zile, a venit la mine un 
domn care mi-a zis: „Un om m-a vexat, dar, deoarece am găsit 
calea, nu i-am răspuns în acelaşi fel, nu am căutat două cuvinte 
amabile în aparenţă, dar pline de sens, ca să nu le poată uita 
niciodată. Astfel, am hotărât să nu-i spun nimic, să nu-i dau 
pastila amară...”. Voi toţi daţi astfel de pastile amare societăţii 
din Sofia, dar aş vrea să urmaţi exemplul acelui domn, în acest 
fel trebuie pusă în practică învăţătura lui Hristos. lubirea stă în 
ştiinţa de a depăşi insultele. Două insulte nu fac cât o virtute. 
Când Dumnezeu ne iartă, vrea să ne recunoaştem singuri 
greşeala. Şi, când ajungem în starea de a concepe cu claritate 


lucrurile şi începem să plângem şi să suferim, Dumnezeu ne 
trimite îngerii ca să ne ajute. 

Renunţaţi la acele două cuvinte care sunt amabile pe 
dinafară, dar care nu aduc pacea, şi reţineţi cuvintele Tată şi 
Fiu. Dacă vreţi să faceţi ceva rău, puteţi să vă ziceţi: „Ce va 
spune Tatăl, care e sus, când mă va vedea în această stare?”. 
Sau: „Ce va crede fratele meu mai mare, Fiul?” Dorinţa rea va 
dispărea imediat şi în locul ei va veni reacţia opusă. Acesta este 
modul prin care ne putem reînnoi. 

În prezent, prin lume trec multe ispite care purifică. Veţi 
replica: „Ce crede Dumnezeu despre noi, ce crede Hristos?”. 
Dacă ştim ce crede Dumnezeu, vom şti şi ce crede Hristos. Căci, 
dacă nu ştim ce crede Dumnezeu despre noi, nu vom putea să 
ştim nici ce vor crede ceilalţi despre noi. lubirea nu poate să 
intre în noi decât dacă n-am mâncat trei-patru zile. Vă întoarceţi 
acasă obosiţi, frânţi de muncă, iar eu mă apuc să vă predic că 
Dumnezeu este lubire. Ce o să înţelegeţi din această lubire când 
vă e foame? Dacă vă spăl şi vă dau de mâncare, atunci veţi 
simţi lubirea - aceasta este învăţătura lui Hristos. Cineva vine şi 
vă ofensează şi voi aveţi ocazia să-L întâlniți pe Dumnezeu 
spunându-l: „Te rog, Doamne, fa ca această ofensă să se 
transforme în lubire!”. Uneori, după ce sunteţi ofensaţi, simţiţi o 
pace în suflet şi ziceţi: „Tocmai am fost ofensat, dar eu am 
reuşit să iert”. Or, după unu-doi ani, simţiţi din nou acea injurie. 
Dacă, la trei ani de la injurie, nu vă mai pasă de ea, atunci febra 
a trecut. Când va veni ora învăţăturii lui Hristos, fiţi siguri că nu 
vor mai fi ofense în lume. lată de ce vechii creştini se bucurau 
când erau persecutați şi hăituiţi. Orice om aflat în lubirea divină 
acceptă ofensele ca pe o cunună. Aveţi grijă să nu-L limitați pe 
Tatăl vostru şi nu fiţi atenţi la ce gândesc eu despre voi, ci fiţi 
mai degrabă atenţi la ce gândeşte Dumnezeu. El spune că 
ferestrele voastre sunt închise, că nu aveţi destulă lumină şi că, 
în ciuda hranei pe care v-o trimite, sunteţi tot înfometați şi 
bolnavi. 

În prezent, încercaţi să înaintați precum copilaşii şi nu 
mergeţi mai departe de învăţătura lui Hristos. Dacă ajungeţi la o 
problemă grea pentru voi, chemaţi-vă Tatăl şi ziceţi-l: „Tată, 
deoarece ni L-ai trimis pe Hristos pe Pământ, împlinească-se 
vorbele Tale!”. Deviza pe care trebuie s-o repetaţi este: „Vom 
face după voia Ta”. Veţi adăuga: „Nu promitem, fiindcă e greu 


de împlinit vrerea lui Dumnezeu”. Odată ce în voi a intrat 
îndoiala, aceasta e laşitate. Trebuie să îndeplinim vrerea lui 
Dumnezeu pentru El, nu pentru lume. Ce vă cere Dumnezeu? Să 
faceţi ce aţi promis. Acelaşi lucru vă cere şi Hristos. 

Vă puteţi înţelege prietenii în două feluri. Prietenul care nu 
vă aduce decât laude sau care vă arată doar greşelile nu este 
un prieten adevărat. Cel care, în acelaşi timp, vă aduce şi laude, 
şi vă arată şi greşelile este un prieten bun. El, când zăreşte pe 
voi o pată, ia peria şi o curăţă, iar voi îi mulţumiţi. Cu această 
perie, vă arată greşelile. Cu peria curăţaţi doar praful, dar, dacă 
o folosiţi la faţă, nu o faceţi în mod potrivit. 

Rostind în fiecare dimineaţă cuvintele Tată şi Fiu, veţi 
obţine o mare energie. Dacă aveţi îndoieli, abia dacă veţi primi 
ceva. Aşadar, dacă înţelegem sensul acestor două cuvinte, ne 
vom cufunda în natura întreagă şi vom fi în armonie cu ea. 

Care este prima, învăţătura, sau naşterea? Naşterea. Deci, 
cel care nu este născut în Duhul lui Dumnezeu ce va învăţa? 
Cineva spune: „Nu reuşesc să înţeleg acest lucru, n-am motiv”. 
Ca să înţelegi, întâi trebuie să aibă loc naşterea, divinul trebuie 
să provină din tine, şi abia după aceea vei începe să înţelegi 
treptat lucrurile. Lucrul cel mai elementar este să-ţi poţi 
schimba starea. Dacă, pentru cinci, zece sau cincisprezece 
minute, reuşeşti să-ţi schimbi starea după ce ai fost ofensat de o 
persoană, ai această ştiinţă în tine. De exemplu, te-a muşcat un 
câine - arta este să pui pe rană un astfel de leac încât să nu 
rămâi cu nicio cicatrice. Învățătura lui Hristos poartă în ea leacul 
pentru toate defectele. 

Acum, o să vă spun ceva despre ore. O persoană m-a 
întrebat dacă trebuie să se scoale exact la ora cinci. Când simţiţi 
o dorinţă mare de a vă ruga, atunci este vorba de ora cinci. 
Când simtiti o mare tristeţe, atunci ora este patru; când aţi 
stricat totul, ora este şase; când sunteţi foarte nefericiţi, ora 
este şapte. Cineva mă întreabă: „Când trebuie s-o fac?”. Când 
simţi impulsul! Cineva zice: „Acest impuls va veni altă dată”. Nu, 
dacă ratezi momentul, ora nu va veni. Mintea îţi spune: „Scoală- 
te ca să te rogi!” Tu răspunzi: „încă nu e ora cinci”. Să nu faci 
aşa, ci să te scoli, căci Duhul îţi spune că e ora cinci. In 
consecinţă, când luaţi din timpul vostru două ore, rămâne ora 
cinci. Veţi spune că este prea devreme. De ce? Pentru că v-aţi 
culcat târziu. Culcaţi-vă devreme, ca păsările. Voi ziceţi: „Nu pot 


să ies dimineaţa devreme, căci am treburi de făcut”. Chiar dacă 
n-ai reuşit să faci totul, ieşi! Dacă are loc un cutremur şi în acest 
timp îţi faci toaleta, aştepţi să o termini şi pe urmă fugi? Când 
Dumnezeu te cheamă, nu-ţi face toaleta; ţi-o poţi termina 
oricând în altă parte. 

Astăzi, toate toaletele noastre exterioare vor fi stricate, dar 
în interior va veni toaleta adevărată, potrivită sufletului nostru. 
Dumnezeu a zis: „Vă voi da haine noi”. Aceste haine noi vor fi 
igienice, calde, confortabile şi veţi fi mulţumiţi şi pregătiţi pentru 
orice muncă. Aceste haine, în ocultism, poartă numele de 
„veşmânt magnetic”. Bolile din zilele noastre nu sunt nimic 
altceva decât smulgerea acestui veşmânt. Te doare urechea, 
înseamnă că ţi-ai rupt în acel loc veşmântul; te doare piciorul, 
înseamnă că ţi-ai rupt acolo veşmântul etc. Acest veşmânt n-o 
să fie reparat, dar vă veţi întoarce spre Dumnezeu şi-l veţi cere 
să trimită meşteri ca să-l poată reînnoi, căci ei cunosc această 
artă. 

Acum, observ la voi o tulburare. Nu trebuie să vă tulburaţi, 
ci să vedeţi lucrurile în obiectivitatea lor. N-aţi rezolvat bine o 
problemă, atunci o veţi lua de la capăt. Dar veţi răspunde că 
faceţi doar greşeli. Da, faceţi greşeli, căci şi oamenii învăţaţi fac. 
Reîncepând să rezolvaţi problema, veţi înţelege ce a lipsit. In 
fond, viaţa voastră nu e rea, dar faceţi greşeli. Micile greşeli 
sunt mai periculoase decât cele mari, căci nu se văd. 

Este indispensabil să se creeze între voi o armonie de 
temperamente şi am hotărât să vă împart în clase, în funcţie de 
temperament. Două persoane nervoase, aflate în acelaşi loc, nu 
se pot înţelege; de aceea, una trebuie să fie mai rece şi cealaltă, 
mai caldă, ca să existe „transvazare”. Două fiinţe cu capetele 
ţuguiate nu pot să trăiască împreună, se vor lovi cu picioarele 
precum caii. Toţi cei care se muşcă, care se vorbesc de rău au 
capetele ţuguiate. De aceea, întâlnindu-vă, întrebaţi-vă: „Ai 
capul ţuguiat?” - „Da.” Atunci, caută altul. Un om lipsit de graţie 
are un cap ca un acoperiş. In viitor, educaţia copiilor în şcoli va 
trebui să ia în calcul frenologia. 

Acum, când vă vorbesc, vă loviți cu picioarele, căci nu vă 
înţelegeţi, curenţii voştri sunt diferiţi. Ar trebui să staţi la o 
distanţă de un metru unul de celălalt, dar acum, din necesitate, 
vă aflaţi ca într-o închisoare şi vă spuneţi: „Vino, răule, căci fără 
tine e şi mai rău”. Când cineva vă întinde mâna ca să vă salute 


şi v-o strânge pe a voastră, vă supăraţi, dar, dacă-l iubiţi, nu vă 
supăraţi. Ceea ce arată că gândurile voastre sunt diferite. Nu 
sunt împotriva acestui mod de a saluta, dar, dacă o facem des, 
e dăunător, însă, dacă vă hotărâți să nu vă salutaţi dând mâna, 
e şi mai rău. 

Omul sărac trebuie să aibă o muncă pentru a câştiga bani. 
Cineva zice că e stupid, dar nu spune adevărul, căci, dacă 
altcineva îi spune că e stupid, se va supăra. Nu aveţi dreptul să 
spuneţi că Dumnezeu v-a făcut stupizi. Dumnezeu ne-a făcut pe 
toţi inteligenţi, dar, după ce ne-am făcut studiile la diavol, am 
devenit stupizi. Vreau să urmăriţi Binele. Unii dintre voi au 
trăsături foarte bune, dar nu e vorba de cele care sunt 
artificiale, ci de cele care v-au fost dăruite de Dumnezeu. Unele 
femei poartă cozi mari, au feţe foarte albe, dar toate astea sunt 
artificiale, lucruri care pot fi luate înapoi. Artificialul este util, dar 
nu fundamental. Aşadar, virtuțile nu pot să fie artificiale; de 
aceea, vedeţi în fiecare soră doar binele. 

Legea lui Hristos este următoarea: să nu credeţi niciodată 
că sora voastră e ipocrită sau rea. Interesaţi-vă de lumea 
mineralelor, luaţi un cristal şi observaţi-l. Treceţi apoi la lumea 
animalelor şi, când ajungeţi la lumea omului, veţi vedea că 
virtuțile omului nu pot să fie întâlnite nicăieri, nici la minerale, 
nici la plante, nici la animale. Ceea ce dovedeşte că Dumnezeu 
trăieşte în om. Acesta este motivul pentru care mulţi dintre voi 
se poticnesc. Dacă credeţi că unul dintre voi e încă tânăr şi lipsit 
de experienţă, nu veţi putea să vă dezvoltați. Dacă păstraţi în 
voi o greşeală, vă poticniţi. 

Acum, dacă scot pe unul dintre voi ca să vă vorbească 
cinci-şase minute, n-o să-l suportaţi. Veţi spune: „De ce el? Și 
noi avem experienţă!”. Aveţi în vedere că nu se pot găsi două 
persoane care să aibă aceeaşi experienţă. Unii exagerează 
uneori vorbind despre experienţa lor. O persoană vă istoriseşte 
păcate pe care nu le-a făcut, ca să arate că e foarte modestă, în 
timp ce alta ascunde păcatele pe care le-a săvârşit. Ambele 
metode sunt greşite, în învăţătura lui Hristos, totul trebuie să fie 
bine interpretat. 

Vă vorbesc despre metode prin care să vă puteţi reînnoi 
inima, mintea şi sufletul. Spuneţi adevărul aşa cum e! Numai 
astfel vă va înălța Dumnezeu şi ceilalţi vor coopera la ideile şi 
dorinţele voastre. Orice carte citită va avea un sens pentru voi. 


Unii zic: „Să citim doar Biblia”. Bun, să zicem că ai citit Biblia şi 
vrei să citeşti altă carte: citeşte-o şi nu crede că vine de la 
diavol. Citeşte orice carte care poate să transmită o lecţie. 
Aceasta înseamnă să fii în lubirea divină, care este veşnică. 
Omul poate să fie fericit şi pe Pământ. Credeţi că sunteţi 
nefericiţi pentru că Dumnezeu nu vă iubeşte. Dacă credeţi asta, 
este vorba despre păcatele voastre provenite din karma. De 
aceea, ieşiţi din beciurile voastre şi puneţi-vă în inimă cuvintele 
Tată şi Fiu. 

Omul ideologic are nevoie de luptă, dar creştinii sunt laşi. 
Acum, dacă sunteţi alungaţi pentru un timp, veţi avea îndoieli 
dacă această învăţătură este sau nu adevărată. Chiar dacă 
consumaţi această hrană, tot veţi muri, singura diferenţă fiind 
că cel care a mâncat mai multă va avea mai multă experienţă şi 
mai multe cunoştinţe. Important este să nu gândiţi rău despre 
nimeni, asta vă cer. Gândurile voastre rele mă întristează mult. 

Când vă vorbesc despre învăţătura lui Hristos şi spun că ea 
vă va mântui, am în vedere toate nenorocirile, nu să fac din voi 
sfinţi. 

Vă vorbesc astăzi şi vă spun că toată ura, tot răul şi toată 
îndoiala din voi trebuie să dispară. Puneti în aplicare aceste 
reguli şi nu spuneţi care sunt rezultatele, ci deveniți mai 
puternici şi vedeţi care sunt roadele. Căci creştinii din zilele 
noastre fac doar publicitate. 

Reflectaţi în acest moment la versetele 9 şi 10 din acest 
capitol, ca şi la cuvintele Tată şi Fiu. 

Sofia, 17 aprilie 1919, Joia Paştilor 


invitarea lui lisus 


Și la nuntă a fost chemat 
şi lisus cu ucenicii Lui. 
loan 2, 2 


Nu există îndoială că petrecerile cele mai plăcute, cele mai 
solemne de pe Pământ sunt cele de nuntă. Aş vrea să lămuresc 
puţin principiul interior, semnificaţia interioară a căsătoriei, 
fiindcă în mintea voastră are un cu totul alt sens. După părerea 
voastră, căsătoria înseamnă unire, mariaj între două persoane, 
bărbat şi femeie, mai întâi logodiţi de preot, care face câteva 
rugăciuni, după care invitaţii mănâncă şi beau. Aceste petreceri 
continuă una-două zile, invitaţii pleacă şi mirii rămân singuri. 
Aceasta este partea exterioară a căsătoriei, pe care o cunoaşteţi 
foarte bine. Dar cuvântul „căsătorie”, în sens profund, înseamnă 
începutul unei vieţi noi. Cuvântul provine din vechea sanscrită, 
rădăcina înseamnă „ceea ce se întâmplă şi se realizează ca 
viaţă conştientă”. Căsătoria este un proces care duce omul 
dintr-o stare în alta, adică îl scoate dintr-o viaţă şi-l conduce în 
alta, unde vechile idei sunt respinse şi viaţa continuă cu altele 
noi. 

La această căsătorie au fost invitaţi lisus şi ucenicii Lui; 
astfel era prezent unul dintre cei mai mari învăţători. Această 
căsătorie a devenit un principiu care poate să determine în viitor 
cum trebuie să se petreacă nunțile. În viitor, lisus şi ucenicii Lui 
trebuie să fie întotdeauna prezenţi la fiecare căsătorie, dar nu 
lisus ca persoană, ci învăţătura Lui. N-am să vă expun în ce 
constă învăţătura lui Hristos, căci se poate explica prin două 
mari legi: iubeşte-L pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată 
inima, cu toată mintea şi voinţa; iubeşte-ţi aproapele ca pe tine 
însuţi. N-am să vă explic ce este lubirea. 

Voi rezuma ce am spus în conversațiile de joi. Aveţi în 
vedere două lucruri: când ascultați o persoană care vă vorbeşte, 
trebuie să vă îndreptaţi urechea spre locul de unde puteţi auzi 
cuvintele, nu să vă faceţi că ascultați; în al doilea rând, mintea 
trebuie să vă fie concentrată astfel încât să puteţi discerne bine 
cuvintele, nu doar să le auziţi, căci fiecare cuvânt conţine o 
anumită Forţă. De aceea lisus zice că fiecare forţă divină este un 


început al vieţii noi, adică viaţa nouă începe cu cuvintele lui 
Dumnezeu. 

Înainte de a continua, vă voi explica metodele de lucru din 
medicina de astăzi. Ea foloseşte întotdeauna două metode: 
alopată şi homeopată. Prima metodă recomandă medicamente 
care sunt mai degrabă amare; a doua metodă recomandă 
medicamente dulci şi dacă, în ambele cazuri, nu este posibil, se 
recomandă ca drajeul să aibă un înveliş dulce. Lumea 
contemporană este alopată, iar oamenii sunt atât de şireţi, încât 
pun un înveliş dulce pe lucrurile vieţii. Modul de vindecare al lui 
Dumnezeu este invers: drajeurile sunt amare în exterior şi în 
interior sunt dulci. Astfel, cura vieţii se derulează în două feluri: 
uneori un om este vindecat cu cuvinte amare, alteori, cu cuvinte 
frumoase. Am în vedere momentele din viaţa socială şi cele din 
natură. Totuşi, unor persoane nu le vin în ajutor nici cuvintele 
amare, nici cuvintele frumoase, şi asta fiindcă n-au înţeles 
condiţiile în care ar putea să le fie utile. Nu uitaţi că, în lume, 
situaţiile sunt definite la maximum. Deoarece există un timp 
bine definit pentru plantat, există şi un timp bine definit pentru 
cură. Acesta este un principiu divin, o lege divină care este 
adevărată pentru cei care vor să studieze învăţătura lui Hristos 
pentru a-şi ameliora viaţa, deoarece este o învăţătură a vieţii. 
Este posibil să aveţi multe dorinţe fie pentru a vă îmbogăţi 
cunoştinţele, fie pentru a avea mai multe bogății. Aceasta se va 
întâmpla în viitor, dar, acum, important este de a vedea care 
este modul raţional pentru realizarea învăţăturii lui Hristos. 

În versetul citat la început, se spune că lisus a fost invitat la 
căsătorie împreună cu ucenicii Lui. Ceea ce dovedeşte că mirii 
au înţeles că, dacă lisus n-ar fi fost invitat la căsătorie, ar fi lipsit 
ceva important. La începutul fiecărei activităţi, faceţi şi voi la fel: 
invitaţi-L pe Hristos. O să vă întrebaţi: „Nu putem să invităm pe 
altcineva?”. Da, puteţi, dar trebuie să poarte în sine două 
principii: să-L iubească pe Dumnezeu şi să-şi iubească fratele. 
lubirea de Dumnezeu şi cea pentru frate este o extensie, nu un 
sentiment obişnuit. A-i iubi pe Dumnezeu şi pe fratele tău 
înseamnă a le da una dintre camere. O să întrebaţi: „Şi eu unde 
o să locuiesc?”. Vei locui precum ţi-e voia, Dumnezeu va trăi în 
inima ta, iar fratele, în mintea ta. Nu eşti în stare să-ţi iubeşti 
fratele cât timp nu începi să te gândeşti la el; de aceea, trebuie 
să-l ai prezent în minte şi să-L păstrezi pe Dumnezeu în inima 


ta. Aceste două persoane îţi vor fi oaspeţii şi tu vei lucra pentru 
ele, adică ele vor fi învățătorii tăi şi tu, elevul lor. Dumnezeu din 
inima ta este lisus, fraţii tăi sunt ucenicii Lui, iar tu vei fi unul 
dintre invitaţii la căsătorie. După ce veţi avea aceste cunoştinţe, 
o să vă puteţi folosi bine mintea. Studiind operele unui poet 
celebru sau ale unui scriitor, ascultând o lucrare muzicală, 
privind pânzele unui pictor cunoscut, raţiunea voastră trebuie să 
înţeleagă aceste lucruri, căci ei vă sunt învățătorii şi fraţii şi o să 
vă instruiți astfel, dar trebuie să păstraţi în inimă principiul divin. 
Căsătoria este începutul unei vieţi noi. Tânărul şi tânăra ies din 
casa tatălui lor şi încep o nouă viaţă în doi - această analogie o 
puteţi aplica în fiecare domeniu al vieţii voastre. Elevii şi 
profesorii merg la şcoală şi încep o viaţă nouă. 

În mod normal, la căsătorie vin trei feluri de invitaţi: unii 
sunt simpli spectatori, alţii sunt invitaţi şi ultimii, rudele mirilor. 
Spectatorii din biserică sunt numiţi neinstruiţi, invitaţii, 
credincioşi, iar cei apropiaţi, elevi. La fel trebuie să vă împărţiţi 
şi gândurile în categorii, adică trebuie să ştiţi locul fiecărui gând. 
In lume, există trei feluri de idei: unele care provin de la 
Dumnezeu (ideile divine), altele care provin de la cei apropiaţi 
nouă şi ultimele care vin din noi înşine. Unele gânduri vin de la 
lume, altele, de la îngeri, cele din urmă, de la lumea divină. De 
aceea, trebuie să învăţaţi să recunoaşteţi care sunt ideile care 
vă vin, ca să nu faceţi greşeli în ceea ce veţi făptui. Nimeni nu 
este independent de mediul înconjurător, aşa că veţi accepta 
acele idei. Când veţi face comparatia între cele trei feluri de 
idei, o să puteţi recunoaşte originea fiecăreia, le veţi putea 
combate, ajungând astfel să evoluaţi corect. 

Alt lucru important este că mariajul e un loc de lucru. Când 
începeţi un lucru, trebuie să fiţi la o căsătorie. În afara 
căsătoriei, veţi simţi fiecare muncă drept o corvoadă sau o 
suferinţă. Invitaţii la căsătorie sunt întotdeauna veseli. Când 
vreţi să lucraţi în această lume, trebuie să vă imaginaţi că 
sunteţi la o căsătorie divină sau în epoca unei noi vieţi: acesta 
este singurul mod de a mântui un suflet. În virtutea aceleiaşi 
legi putem să creăm o cultură, o religie sau orice altceva. Lucrul 
principal este să nu daţi viaţă avidităţii cu ocazia căsătoriei. Un 
înger a fost trimis de Dumnezeu la o căsătorie, unde i-a plăcut 
mult prinţesa care era mireasă şi a vrut s-o ia cu el. Când vă 
aflaţi la o căsătorie, nu doriţi locul miresei, căci astfel încep 


toate certurile şi toate căderile. Văd eşecuri, confruntări, certuri 
între voi, căci vreţi să luaţi locul prinţesei, al miresei. Vă ziceţi: 
„Vrem să fim în locul ei!”. O să fiţi, dar în altă epocă, 
deocamdată sunteţi invitaţi. A fi invitat înseamnă a lucra. 
Hristos a fost prezent la acea căsătorie ca să-i binecuvânteze pe 
miri. 

Când luaţi hotărârea să începeţi o viaţă nouă, adică să vă 
căsătoriţi, trebuie să legaţi mintea (băiatul) cu inima (fata). 
Dacă vreţi ca această căsătorie să se facă după toate regulile 
divine, este obligatoriu să aveţi principiul divin în voi. Credeţi că 
această căsnicie va merge bine dacă mireasa, după ce intră în 
casa mirelui, îşi alungă soacra, surorile şi pe toţi apropiații? 
Dacă împliniţi voia lui Dumnezeu, o să vă ridicaţi la un nivel 
superior şi veţi aduce libertatea în sufletul vostru. Dacă păcătuiţi 
sau faceţi Binele, asta se trece în contul vostru - fiecare se înalţă 
prin propriile fapte. Dacă păstraţi acest principiu divin (unirea 
minţii cu inima), îi veţi avea în voi pe Hristos şi pe ucenicii Lui. 
Atunci, îndeplinind învăţătura lui Hristos, o să puteţi să 
înţelegeţi viaţa divină, care e prezentă în natură, şi o să ştiţi să 
vă instruiți apropiații. Căci fiii şi fiicele pe care le veţi aduce pe 
lume vor trece prin această căsătorie. Astfel se explică fiii buni 
şi fiicele bune. Când căsnicia nu e căsnicie, e ceartă, copiii care 
se vor naşte nu vor fi buni. Când vă vine în minte o idee sau o 
dorinţă, ele vor depinde complet de starea minţii şi inimii 
voastre. Felul de a gândi va fi în funcţie de starea minţii şi a 
inimii voastre. Dacă mintea e degradată, şi gândirea va fi la fel; 
dacă inima e degradată, şi dorinţa voastră va fi degradată. Să 
nu credeţi că ideile şi dorinţele sunt lucruri fantastice - ele au 
propriul chip şi corp şi trăiesc propria viaţă. Aceleaşi gânduri şi 
dorinţe vă formează în viitor creierul, plămânii, stomacul etc. 
Unii întreabă: „De ce să gândeşti bine?”. Ca să vă puteţi face în 
viitor un nou veşmânt. Aşadar, pregătim un veşmânt nou, în 
care ne vom îmbrăca mai târziu corpul spiritual. 

Aşadar, învăţătura lui lisus nu este una a formelor, graţie 
căreia putem să mergem într-o biserică sau să ne punem banii 
la o bancă, ci este o învăţătură de iniţiativă personală. Nimeni 
nu poate să gândească, să simtă sau să acţioneze în locul 
vostru. O să gândiţi, o să acţionaţi şi o să simţiţi pentru voi 
înşivă. Dacă gândiţi, acţionaţi şi simţiţi în spiritul binelui, veţi 
avea binecuvântarea divină. Dacă găsiţi legătura dintre viaţa 


voastră şi acest principiu divin, veţi putea repara multe suferinţe 
cu ocazia trecerii voastre prin această lume. Trebuie să găsim o 
modalitate de a ne ameliora viaţa, şi fiecare o caută. Dacă 
sunteţi un sâmbure de măr, o să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă 
dăruiască toate condiţiile ca întâi să ajungeţi pe sol şi apoi să vă 
dezvoltați. Dacă vă aflaţi în situaţia unui suflet omenesc, veţi 
cere condiţii favorabile pentru evoluţia voastră. Ceea ce suferă 
în noi, ceea ce se lamentează este sufletul închis acolo. Deseori, 
vrem să facem suferinţele să dispară. Nu putem să alungăm 
suferinţele, dar le putem transforma în bucurie. Transformările 
sunt deseori întâlnite în natură. De exemplu, cărbunele, în 
condiţii speciale, se transformă în diamant. 

lisus S-a dus la nuntă ca să le arate mirilor cum să trăiască. 
Fiecare dintre voi s-a căsătorit şi ştie ce > > vreme frumoasă e 
înainte de căsătorie, câte visuri, câte fantezii ale minţii sunt 
atunci! După căsătorie, fiecare zice: „Orice minune durează 
până în ziua logodnei”. Mirii sunt perfecţi, dar, îndată ce se 
căsătoresc, totul dispare, şi acesta este motivul pentru care 
oamenii zic: „Nu merită să te căsătoreşti”. Intr-adevăr, nu 
merită să te căsătoreşti, căci aceasta nu este o căsnicie, ci o 
ceartă. După părerea mea, mintea care se uneşte cu inima 
trebuie să fie sănătoasă, nu trebuie să fie atinsă de nicio boală. 
Inima care se căsătoreşte cu mintea trebuie să fie sănătoasă, 
pură. În acest caz, gândurile şi dorinţele, conform aceleiaşi legi, 
trebuie să fie şi ele sănătoase şi pure. Ştiu că voi, cei care mă 
ascultați, aveţi inima şi mintea tulburată. De ce? Pentru că 
această primă lege a fost încălcată. 

Când creştinismul ne spune că trebuie să ne întoarcem la 
Dumnezeu, asta înseamnă să ne întoarcem în rai, să ne 
întoarcem în acel mediu iniţial care creează condiţiile unei vieţi 
liniştite şi raţionale. Pentru a avea aceste condiţii, nu e nevoie 
de secole, căci într-un moment dat puteţi să fiţi buni şi, în altul, 
să deveniți răi. De aceea, când se zice că o persoană este bună 
sau rea din naştere, nu este adevărat. E posibil să vă naşteţi în 
bine sau în rău, dar în momentul exact al faptelor voastre 
sunteţi buni sau răi. Se poate să fiți foarte răi, însă, din 
momentul în care nu mai faceţi rău, deveniți buni, şi invers. 
Aşadar, Dumnezeu ne judecă după momentul faptelor noastre. 
Momentul dat ne defineşte reacţiile din trecut şi ceea ce vom 
deveni în viitor. Momentul în care faceţi rău arată că aţi fost răi 


în trecut, dar nu-i un reflex al trecutului. Unii vor replica: „Acum 
sunt rău, dar mă voi schimba în viitor”. Nu, faceţi fapte bune 
chiar în acest moment! Trebuie să nu mai faceţi rău, adică să 
chemaţi Binele din trecutul vostru. Este primul principiu pe care 
Hristos l-a transmis mirilor. Le-a cerut să se iubească. lubirea nu 
e nimic altceva decât a înţelege Binele, a planta şi a da viaţă 
Binelui în viaţa voastră. Mă refer la căsnicie, căci mulţi promit 
imposibilul. Câte promisiuni pentru viitor, care sunt doar vorbe 
goale! în economia lui Dumnezeu nu există nimic de prevăzut. 
Dumnezeu a prevăzut tot Binele pentru cei care fac Binele. Pe 
cei care nu fac Binele îi aşteaptă doar necazuri. Şi unii, şi ceilalţi 
vor suporta consecinţele conform legii divine. Şi asta nu fiindcă 
Dumnezeu vrea să-i pedepsească, ci deoarece consecinţele sunt 
urmări fireşti ale faptelor comise de noi şi, de aceea, nu le 
putem evita, în ceea ce priveşte ştiinţa şi cultura, întâi trebuie 
creată o viaţă morală, adică inima trebuie să se pregătească 
pentru ca mintea să-i poată înţelege dorinţele şi să le 
interpreteze ca idei. Acesta este un fapt. De exemplu, în 
America, s-a constatat că, dacă soțiile unor bărbaţi sunt bune, 
aceştia din urmă devin preoţi. Şi, invers, bărbaţii care au avut 
soţii rele au căzut foarte jos. Dacă aveţi mintea deschisă, dar 
inimii nu-i convine, trebuie să coborâţi mintea la un nivel mai 
jos. lată de ce Dumnezeu trebuie să trăiască în inimile voastre, 
ca să le transforme. Nu permiteţi altcuiva să vă transforme 
inima. Deseori se spune că un anumit bărbat a schimbat inima 
soţiei. În lume sunt numai schimbări, şi de aceea suferă toată 
lumea. Această schimbare rotativă seamănă cu mişcarea 
bicicletei. 

La acea nuntă au fost stabilite principii pentru toată lumea, 
prin care fiecare persoană poate să se înalțe şi să devină mai 
nobilă. Deseori, unii încep să plângă pentru greşeli din trecut, 
fiindcă au avut multe păcate, s-au purtat rău cu mama lor. 
Astăzi, au condiţii mai bune de viaţă, de muncă, dar le refuză şi 
zic: „Am păcătuit şi vom mai păcătui”. Eşti om şi poţi schimba 
actele legii, pentru că aceste acte sunt asemenea mişcărilor de 
pe bicicletă, care se roteşte mecanic şi numai în două direcţii: 
de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta. Şi viaţa 
noastră, aşa cum e, se poate schimba în aceste două direcţii. In 
acest caz, dacă nu mergi într-o direcţie, îţi continui drumul în 
direcţia opusă. La fel se întâmplă cu moara. Ea are două roţi: 


una se învârteşte într-o direcţie, a doua, în direcţia opusă, iar 
rezultatul este acelaşi. În prezent, roata ta se învârteşte de la 
dreapta la stânga sau în direcţia opusă şi te întrebi: „Pot să fiu 
bun?” întreabă-l pe morar, şi el îţi va răspunde. Aceste roţi se 
pot învârti în două feluri şi pot să strivească oamenii. 

Când mergeţi la o căsătorie, trebuie să vă formaţi limbajul. 
Este o ştiinţă aprofundată să ştii caracterul, obiceiurile limbii. 
Toţi vă doriţi foarte mult să ştiţi să vorbiţi. Uneori, vreţi să 
spuneţi ceva cuiva, ca să-i arătaţi că aveţi cunoştinţe despre un 
anumit subiect. Dar ce se întâmplă atunci? Nu numai că lucrurile 
nu se rezolvă, ci le stricaţi mai rău. Să ştiţi că toate vorbele rele 
se rostesc în afara căsătoriei, căci, acolo unde nu este căsătorie, 
este ceartă. Dacă ai idei rele în minte, trebuie să ştii că nu eşti 
la căsătorie cu Hristos. Dacă gândeşti lucruri bune, eşti la 
căsătorie împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. 

Zilnic poţi să fii la nuntă cu Hristos şi ucenicii Lui. Înţeleg 
aceasta ca pe un principiu, n-am în vedere dogmele bisericii. 
Vorbesc despre energia care circulă în viaţă. Pământul se 
apropie din ce în ce mai mult de Soare, dar asta se petrece atât 
de lent încât abia după câteva milioane de ani se va vedea cum 
este. Astăzi, toată lumea poate să aibă elementele Soarelui: 
lumina şi căldura. E posibil ca o persoană să mă întrebe: „Ai 
văzut tu Soarele, ştii cum arată?”. Nu, dar îi cunosc elementele. 
Altcineva mă întreabă: „l-ai văzut pe Hristos şi pe ucenicii Lui?”. 
Nu, dar ştiu două lucruri, două principii divine - lubirea divină şi 
înţelepciunea - care curg în mintea mea, ca în mintea întregii 
lumi, aşa cum curg lumina şi căldura Soarelui. Orice dorinţă 
bună şi orice idee bună sunt Hristos şi ucenicii Lui. Dacă 
înţelegeţi problema în principiu, Dumnezeu va fi pentru voi o 
Forţă raţională. Puteţi să faceţi încercări în această privinţă. Într- 
o zi veţi avea mijloacele nu doar să sesizaţi Lumina, ci, prin 
puterea auzului, veţi putea să sesizaţi chiar muzica ce iese din 
ea, apoi să percepeţi şi diferitele cuvinte. Puteţi să credeţi că 
este doar o iluzie. Nu, acesta este un fapt, deoarece există 
oameni care nu percep doar căldura şi lumina din exterior, ci le 
şi aud cântecele, înţelegându-le şi cuvintele. 

Dacă mintea şi inima voastră sunt pure, asta înseamnă că 
sunteţi clarvăzători. Când veţi fi puri în acest fel, veţi putea 
sesiza cine v-a trimis anumite gânduri. Acum însă recepţionaţi o 
idee fără să-i înţelegeţi sensul. De exemplu, când vă spun că 


trebuie să vă iubiţi, înţelegeţi lubirea într-un sens aparte. A iubi 
înseamnă pentru voi a avea o prietenă care să vă aparţină, iar 
în ziua în care ea cunoaşte pe altcineva, sunteţi gata să rupeţi 
prietenia. Imaginaţi-vă că aţi făcut cunoştinţă cu degetul meu şi- 
i spuneţi că-l iubiţi. Urmează al doilea deget, şi atunci vă 
supăraţi şi ziceţi: „De ce-i vorbeşti primului meu deget, pe care 
îl iubesc?”. Dar asta ţine de mine, nu de deget. 

Zilele acestea m-a vizitat o doamnă, care mi-a dat o idee 
bună şi mi-a arătat felul ei de a înţelege învăţătura lui lisus. Mi-a 
povestit că soţul n-o mai iubea şi o părăsise. Suferea mult şi 
plângea întruna, dar, într-o seară, a avut un vis. A văzut în vis că 
era vizitată de oameni necunoscuţi care îi ziceau: „Femeie, n-ai 
de ce să plângi, trebuie să ştii că inima soţului tău nu-ţi mai 
aparţine, de aceea n-ai dreptul să-i schimbi inima. Închipuie-ţi 
care ar fi starea soţului tău dacă altcineva ar veni în ziua 
următoare să-i ia inima. Ce se va întâmpla cu această inimă?”. 
Tot aşa, vrem ca toată lumea să aibă aceeaşi inimă ca noi şi 
vrem s-o schimbăm. Este cel mai mare rău. Fiecare inimă să 
rămână aşa cum a creat-o Dumnezeu. Fiecare inimă e bună la 
creare, dar se schimbă din cauza minţii care o conduce. 

Când îi zâmbesc unei persoane şi-i spun o vorbă bună, 
aceasta este foarte mulţumită de mine şi voi spuneţi că sunt 
bun. Dar, dacă sunt puţin posac, credeţi deja că mi-am schimbat 
caracterul. Aceste lucruri sunt în viaţă aparente. Uneori, tatăl se 
comportă cu severitate, dar nu e aşa în realitate. Nu trebuie să 
se arate sever, ci mai degrabă să zică: „Fiule, ceea ce faci nu e 
bine pentru tine, acest comportament e periculos, căci nu 
îndeplineşti voinţa lui Dumnezeu!” Profesorul ţine la tine, dar, 
dacă faci greşeli, îţi face observaţii. În acest caz, elevul apelează 
la iubire: „Domnule profesor, nu-i aşa că mă iubiţi?”. Da, dar ai 
săvârşit greşeli de mai multe ori şi trebuie să te corectezi. Dacă 
recurgi corect la această soluţie, vei salva viaţa multora; altfel, 
greşeala ta mă va compromite şi pe mine. 

Acum două zile, comentam tema culesului florilor şi ziceam 
că fiecare cules de zece flori aduce după sine moartea cuiva. 
Dacă-i spuneţi unei persoane zece cuvinte rele, casa cuiva va 
arde. Dacă plantați undeva zece flori, un om bun va veni pe 
Pământ. Faceţi observaţii de acest fel, ca să vedeţi că nu sunt 
doar vorbe. Observaţi pomii fructiferi dintr-o grădină. Atâta timp 
cât crengile lor sunt verzi, oamenii din acea casă trăiesc bine, 


dar, dacă ele încep să se usuce, viaţa lor se tulbură din cauza 
gândurilor confuze care au devenit predominante. După aceea, 
cineva din acea casă va muri. Un domn mi-a istorisit o 
întâmplare. Exista la Sofia o grădină de care se ocupa un 
grădinar. Intr-o zi, trebuia să curețe copacii şi unul dintre ei 
trebuia să fie tăiat. Dar grădinarul ţinea mult la acel copac şi 
repeta mereu că nu trebuia tăiat; totuşi, obligat de stăpân, l-a 
tăiat. Peste trei luni, stăpânul a murit. Dacă doborâţi copacul la 
care ţineţi, îi veţi urma. 

Tot aşa, voi, cei care mă ascultați acum, aţi luat cuţitele şi 
vă jucaţi cu ele ici şi colo. Aveţi multe cunoştinţe, ştiţi multe 
lucruri. 

Hristos a venit la nuntă ca să-i înveţe pe miri cum să ţeasă, 
deoarece căsătoria oferă alte condiţii de viaţă. Când vreţi să 
aveţi o dispoziţie mai bună, imaginaţi-vă că vă aflaţi la o 
căsătorie, fiindcă acolo e întotdeauna de mâncat şi de băut, 
după cum e şi muzică. Aş vrea ca toţi oamenii să poată cânta la 
un instrument sau din gură. Masa este viaţa spirituală, fiindcă, 
atunci când accepţi o idee sau o dorinţă, aceasta se transformă 
în hrană, care apoi îţi pătrunde în sânge şi te manifeşti prin 
viaţa ta. Aceasta dovedeşte că ai înţeles viaţa divină. 

In acest scop, menţineţi-vă creierul în stare normală. Mă 
veţi întreba care este starea normală. Starea normală se 
găseşte întotdeauna între două extremităţi, este deci la mijloc. 
Cum găsiţi mijlocul? Imaginaţi-vă că vi se dă o secantă şi vi se 
cere să-i găsiţi mijlocul. Veţi găsi mijlocul după ce veţi pune arce 
în ambele părţi cu ajutorul compasului. În punctul în care cele 
două arce se intersectează, veţi trage o perpendiculară pe 
secantă şi punctul respectiv va fi mijlocul ei. Puteţi să faceţi la 
fel cu gândurile voastre. După fiecare bucurie, după fiecare idee 
bună vine una rea. Observaţii cât timp durează fiecare idee bună 
sau rea; aceasta este o nouă psihologie. Trebuie să vă 
examinaţi pe voi înşivă, căci, dacă nu vă cunoaşteţi felul de a fi, 
cum aţi putea să cunoaşteţi faptele exterioare? 

Toate lucrurile din natură reflectă viaţa divină care trăieşte 
în noi. Reflexul arată o imagine care vine din exterior. Această 
imagine nu e creaţia voastră, ci este străină. Dacă vine în voi o 
bucurie, nu vine de la voi, nu e creaţia voastră. Gândul ca atare 
circulă şi se opreşte puţin timp în mintea voastră. Ideile bune 
sunt în mişcare şi se opresc în diferite locuri, acolo unde le-a 


fost stabilit. Fiecare staţie poartă un nume; voi sunteţi staţia. 
Gândurile se opresc pentru un anumit timp, cât durează oprirea 
trenului. Uneori se opresc un minut sau două, chiar mai mult; 
depinde de mărimea staţiei. Unele sunt în excursie şi vor să se 
oprească mai mult într-un loc, de aceea petrec acolo mai mult 
timp, o lună sau două, sau chiar mai mult. Aşa cum există idei 
bune voiaj oare, există şi idei rele la fel, care vin de la unii copii 
care nu sunt cuminţi şi se opresc, la fel, un timp în staţii 
determinate. Aşadar, ideile bune, ca şi cele rele, nu ne aparţin. 
Dacă vreţi ca unele idei bune să vă rămână mai mult timp, 
trebuie să le creaţi condiţii favorabile. 

Aceasta îi învăţa Hristos pe miri. Le spunea că vor avea în 
viaţă bucurii şi necazuri, multe gânduri bune şi rele, dar să 
reţină că nu le aparţin, ci sunt doar în vizită. Trebuie să ştiţi că 
nici binele nu este atât de bun, nici răul, atât de rău. Binele şi 
răul sunt aşa doar pentru momentul în care sunt făcute. Când 
încetăm de a le mai face, nu mai sunt aşa. Ca să fiu mai clar, o 
să vă dau un exemplu. Vă aflaţi la o distanţă de zece metri de 
un cuptor aprins. Ce veţi simţi? O mare plăcere. Ce o să simţiţi 
la cinci centimetri de cuptor? O să vă ardeţi mâinile şi veţi fugi 
departe de el. Acesta este raportul dintre lucruri, care le face 
bune sau rele. Acesta este raportul unei idei divine care vine din 
mai multe părţi. Care va fi gândul, bun sau rău, asta depinde de 
starea în care vă aflaţi. De aceea, avem nevoie de cunoştinţe ca 
să nu stăm în drumul trenului. Trenul regal trece, de aceea nu 
trebuie să ne aşezăm în calea lui. Hristos a spus să nu staţi pe 
calea ferată, să nu vă urcați pe acoperiş. Un om care se urcă pe 
acoperiş se pregăteşte să fugă. Aşa fac răufăcătorii când sunt 
urmăriţi. Calea ferată înseamnă bătrâneţea. Bârfeşti, nu eşti 
bine-dispus, nu crezi - stai mereu pe calea ferată. A ieşi şi a 
intra în lume are un sens cu totul diferit de cel pe care îl credeţi. 
De exemplu, construim o casă în care vom locui. De ce facem o 
casă? Pentru că, în condiţiile date, dacă n-avem un acoperiş 
deasupra capului, suntem în pericol, şi de aceea ne construim o 
casă. Din acelaşi motiv, trebuie să avem un perete exterior, 
care să ne poată proteja de diferite idei care ne vin din exterior. 
lată de ce trebuie să trăim în mod pur şi sănătos, ca să formăm 
în jurul nostru o aură care să ne poată proteja de orice pericol şi 
de orice rău. lată de ce lisus era prezent la nuntă, împreună cu 
ucenicii Săi. 


Vă voi da pentru două-trei luni câteva exerciţii. Primul. 
Scrieţi într-un caiet fiecare idee bună importantă şi fiecare idee 
rea. Urmăriţi ora la care vă vine cea bună sau cea rea ori dorinţa 
şi, după ce dispar, scrieţi ora plecării lor. 

Al doilea. Când vă vin gânduri sau dorinţe rele, încercaţi să 
le transformați în idei şi dorinţe bune. Pentru aceasta, întoarceţi- 
vă cu două mii de ani în urmă, ca să vă imaginaţi nunta pe care 
lisus a trăit-o împreună cu ucenicii Lui. Imaginaţi-vă casa în care 
a avut loc, ca şi invitaţii şi mirii. Încercaţi să stabiliţi unde era 
plasat Hristos, ce loc ocupau ucenicii, dar încercaţi să nu vă 
faceţi iluzii, ci să trasaţi ceva cât de cât veridic în imaginaţia 
voastră. Aşadar, veţi „fotografia” întreaga nuntă imaginându-vă 
locul mirelui, locul vostru etc. Îl veţi pune în inima voastră pe 
Hristos şi pe ucenicii Lui în minte, pe mire, în minte, pe mireasă, 
în inimă. Mirii trebuie să fie despărțiți unul de celălalt, căci, în 
lumea spirituală, două persoane nu pot să trăiască în aceeaşi 
cameră. Aici, mai multe persoane locuiesc în aceeaşi cameră, şi 
de aceea se ceartă. Locuitorii din cealaltă lume îşi lasă libere 
gândurile. În această lume, când vreunul vine să vă viziteze şi 
rămâne, fără să-şi dea seama că vă deranjează, sunteţi obligaţi 
să-l menţineţi. Vă veţi imagina că sunteţi bine îmbrăcaţi la 
nuntă, că sunteţi foarte mulţumiţi şi veseli şi veţi asculta ce le 
spunea Hristos invitați- lor. Dacă vă puteţi imagina asta, veţi fi 
pregătiţi să luptaţi cu dificultăţile acestei lumi, multe filosofii vi 
se vor lămuri şi vibraţiile minţii voastre vor deveni mult mai 
înalte. Închipuirea acestei imagini va avea influenţă şi asupra 
sănătății. 

Al treilea. Întrebaţi-vă de ce aveţi idei şi dorințe bune şi 
rele, de ce le preţuiţi pe unele mai mult, pe altele, mai puţin, de 
ce vă plac unele dintre ele şi altele deloc, de ce unele vă sunt 
simpatice şi altele nu. Veţi spune că din cauza karmei. Da, dar 
karma nu este de ajuns ca să explice totul, deoarece în acest 
caz există mai multe motive. Când sunteţi prost-dispuşi, gândiţi- 
vă la motivul acestei situaţii. Amintiţi-vă casa pe care aţi vizitat- 
o, cât timp aţi petrecut acolo şi ieşind din care casă vi s-a 
schimbat dispoziţia. Explicaţi-vă de ce sunteţi prost-dispuşi când 
ieşiţi dintr-o anumită casă. Explicaţi-vă de ce uneori, când vă 
întoarceţi acasă, acest sentiment revine şi vedeţi din ce parte, 
de la nord, sud, est sau vest. După ce găsiţi motivul acestui 
disconfort, nu vă înfuriaţi pe omul care l-a provocat, ci schimbaţi 


mai degrabă direcţia. Unul dintre prietenii voştri vă cere să-i 
împrumutaţi bani, cu condiţia să vi-i înapoieze peste zece zile, 
dar nu vine să vi-i dea. Nu vă supăraţi pe el. Dacă cineva nu e 
bine-dispus faţă de voi, înseamnă că are ceva de luat de la voi. 
Dacă n-are nimic de luat, a comis o greşeală, şi pentru asta zice: 
„Tatăl tău trebuie să-mi înapoieze bani şi, dacă poţi tu să mi-i 
dai, înapoiază-mi-i tu în locul lui!”. Când sunteţi bine-dispuşi, 
trebuie să ştiţi să vă păstraţi energia. Este o ştiinţă importantă 
să reţii energia gândurilor şi dorințelor bune. 

Al patrulea. În fiecare seară, când vă aşezaţi în pat, 
reflectaţi 10-15 minute la tot ce-aţi făcut în timpul zilei. Procedaţi 
în mod obiectiv. Identificaţi răul, ca să nu-l mai faceţi data 
viitoare. În ziua următoare, vă veţi ruga: „ Ajută-mă, Doamne, 
să ştiu să evit faptele rele şi să fac numai bine, aşa cum n-am 
făcut ziua trecută!”. Vă veţi observa viaţa aşa cum pictorul îşi 
priveşte pictura, fără să vă judecaţi. Dacă nu reuşim în viaţă, 
asta se întâmplă pentru că ne credem stupizi, păcătoşi etc. Nu 
sunteţi nici buni, nici răi, dar trebuie să mergeţi la nuntă şi să 
munciţi. Dacă copiii fac gălăgie în casă, amintiţi-vă că şi ei au 
fost la nuntă. În acest fel, veţi putea schimba, într-o oarecare 
măsură (50-65%), disconfortul celuilalt (soţ sau soţie) şi al 
copiilor. Aceste experienţe pot să vă consolideze buna- 
dispoziţie. 

Unele exerciţii le veţi face dimineaţa, altele, seara, căci 
dimineaţa sunteţi pozitivi şi seara, negativi. De aceea, când 
Soarele apune, oamenii sunt trişti. lată de ce, când un om vrea 
să fie smerit, trebuie să se roage seara, iar când vrea să fie 
compătimitor, trebuie să se roage dimineaţa. Energia 
Pământului este dimineaţa pozitivă, iar seara, negativă. La fel se 
petrece şi cu omul. De aceea, cântăreţul de psalmi zice că 
bucuria vine dimineaţa. Bucuria este o energie pozitivă, 
tristeţea, una negativă. Binele este o energie pozitivă, răul, una 
negativă. Când începeţi să faceţi exerciţiile, nu vă băgaţi în cap 
că nu veţi putea reuşi. 

Exerciţiile pentru nuntă le veţi face de trei ori pe 
săptămână, dimineaţa (duminică, marţi şi vineri). Exerciţiile de 
examinare a comportamentului de peste zi le veţi face în fiecare 
seară, la culcare. 

Noi punem pe primul plan mintea, apoi inima şi la urmă 
voinţa, dar la început a fost voinţa care acţiona, apoi dorinţa şi 


la sfârşit mintea. Dumnezeu, prin voinţa Lui, ne inspiră. Drept 
urmare, gândirea noastră începe să acţioneze, apoi acţionează 
inima şi, în sfârşit, voinţa. 

Sofia, 19 iunie 1919 


lubirea universală 


Subiectul conferinţei mele va fi lubirea universală. Folosesc 
sintagma în sens puţin mai larg decât se înţelege de obicei. 
Puteţi întreba ce are în comun lubirea universală cu noi. 
Răspunsul: lubirea universală este esenţa vieţii. Este lubirea 
care poartă condiţiile vieţii, este principalul stimulent al 
Pământului, adică un ideal spre care tindem cu toţii. lar viaţa 
însăşi, ca să se manifeste în totalitate, înseamnă libertatea 
acţiunilor. Ea se dezvoltă în patru direcţii: socială, politică, 
culturală şi spirituală. Sunt direcţiile unei realităţi mereu 
aceeaşi. Prin cuvântul lubire nu înţeleg iubirea obişnuită, care se 
stinge ca un tăciune în apă. Aceasta nu este lubire. lubirea 
adevărată este un tăciune care nu se stinge niciodată. Şi cel 
care înţelege sensul acestui tăciune viu a înţeles sensul vieţii 
pământeşti. De aceea, înţelepţii din Antichitate şi vechii 
alchimişti încercau s-o studieze şi înţeleseseră esenţa acestui 
tăciune viu. Cei care nu-i cunosc proprietăţile spun că lubirea 
arde omul. Da, există obiecte care ard, dar altele nu ard, aşa 
cum există metale care se oxidează şi altele care nu se 
oxidează, adică sunt combustibile fără să ardă, drept care sunt 
numite „metale preţioase”. Vă puteţi întreba: „Cum poţi fi 
interesat de un ideal, când te găseşti în condiţii de viaţă atât de 
rele?”. Eu însă o să vă întreb dacă puteţi dovedi că, într-adevăr, 
condiţiile de viaţă sunt chiar rele. Este doar o presupunere. În 
viaţă sunt lucruri rele tot atât de multe cât lucrurile bune, tot 
atâtea eşecuri câte redresări, tot atâtea pierderi câte câştiguri. 
Până la urmă, condiţiile se echilibrează. Ceea ce numim condiţii 
rele în viaţă sunt concepţia noastră subiectivă, o reflecţie 
omenească. Oamenii zic că omenirea este astăzi bolnavă, dar 
eu nu sunt de acord. Bolile sunt un anacronism, fiindcă omul nu 
începe să evolueze decât atunci când se acţionează împotriva 
voinţei sale. Asta se poate verifica oricând în viaţă. Toţi oamenii 
mari au suferit, şi suferinţele au fost stimulentul pentru înălţarea 
lor. În schimb, cei care n-au întâmpinat nicio dificultate, ci doar 
confort au rămas în urmă. Oamenii din zilele noastre vor să fie 
bogaţi, dar trebuie să facă o alegere, deoarece există două 
feluri de bogăţie: bogăţia care poate să-i facă să coboare şi 
bogăţia care îi înalţă. Dacă vă aflaţi pe un pachebot de croazieră 
precum Titanicul şi căraţi un sac cu patruzeci de kilograme de 


aur şi dacă lângă voi e altcineva ce n-are o astfel de greutate, 
care dintre voi doi are posibilitatea să se salveze când vasul 
începe să se scufunde? Voi, care duceţi sacul cu aur, sau 
celălalt, fără nicio greutate? Trebuie să găsiţi răspunsul. 
Cuvântul „aur” îl înţeleg în sens mult mai larg decât cel pe care 
i-l dau oamenii simpli. Pentru mine, aurul este o emblemă a 
cunoaşterii - a înţelege acele legi în virtutea cărora poţi să 
lucrezi în lume, să stăpâneşti forţele naturii, să le dirijezi în aşa 
fel încât să îţi fie utile ţie şi celorlalţi. Aceasta înseamnă că acele 
cunoştinţe pe care le ai nu se oxidează, nu ard, ci trebuie să fie 
păstrate şi utilizate pentru a face bine. 

O să vă spun o poveste ezoterică. Demult, într-un regat, 
toţi cetăţenii trăiau fericiţi. Trăiau ca fraţii şi erau fericiţi fiindcă 
regele lor nu era căsătorit. Dar erau preocupaţi: „Trebuie să 
găsim o tânără frumoasă cu care regele nostru să se însoare, ca 
să nu rămână singur şi să aibă moştenitor, altfel nu se ştie ce se 
va întâmpla cu ţara”. Au ales fata cea mai frumoasă şi l-au 
căsătorit pe rege cu ea. Regina a născut două fete. Una era atât 
de frumoasă, încât îi atrăgea pe toţi cu frumuseţea ei. Dara 
doua era atât de urâtă, încât toţi o evitau. Din păcate, când 
cineva din cetate se uita la fata frumoasă, îl dureau imediat 
ochii; persoana atinsă de ea devenea infirmă, iar cel întâlnit în 
drum nu se întorcea acasă sănătos. Şi, astfel, toţi oamenii au 
ajuns infirmi. În schimb, când fata urâtă ieşea la plimbare, cel 
privit de ea se însănătoşea şi cel pe care îl atingea cu mâna se 
vindeca. Veţi spune că e doar o poveste, nu realitatea. Dar este 
cât se poate de real, e viaţa noastră de toate zilele. 

Fiul vostru - cast, cinstit - pune ochii pe o fată frumoasă. 
Imediat, caracterul i se schimbă, judecata i se întunecă, inima i 
se perverteşte, deoarece frumuseţea nu stimulează decât 
manifestarea exterioară a vieţii omeneşti, adică latura sa pur 
fizică. 

Vreţi să fiţi frumoşi, bogaţi, puternici etc., dar vă întreb: ce 
om frumos, bogat, puternic n-a cunoscut moartea până în 
prezent? Unii vor replica: „Cu ideile tale, oamenii or să moară de 
foame!”. Şi voi, cu ale voastre, n-o să muriţi? Aş vrea să văd un 
om care nu moare într-un anumit sens sau în altul. Altul vrea să 
devină bun ca să nu sufere. Nu, cu cât sunteţi mai buni, cu atât 
mai mult veţi suferi. În ce constă atunci rezolvarea problemei? 


Doar în faptul că cel care e bun ştie de ce trăieşte, de ce suferă 
şi moare, iar cel rău nu ştie. Aceasta este diferenţa. 

Să nu credeţi că moartea este un lucru care intră în ordinea 
naturii. A existat un timp în care omul era nemuritor. Şi noi 
putem să nu murim. Dar ştiţi în ce sens folosesc cuvintele „să 
nu murim”? în sensul de a nu face păcate. Cel ce face păcate 
moare întotdeauna. Murim fiindcă strămoşii noştri şi străbunicii 
noştri au făcut păcate. Şi facem tot timpul greşeli pentru că 
purtăm în noi rezultatele păcatelor noastre din trecut. Popoarele 
din Orient numesc asta karma, sau legea cauzelor şi a 
consecinţelor. Aceste cauze nu se răsfrâng doar asupra 
persoanei înseşi, ci şi asupra societăţii, a întregii omeniri. Când 
vă vorbesc, am în vedere un mare adevăr pe care toţi îl puteţi 
verifica. Nu vorbesc de teorie, ci de experienţă. Astăzi, oamenii 
se întreabă: „Crezi, sau nu crezi?”. În lume, toţi oamenii cred. N- 
am întâlnit unul care să nu creadă. Dar există o diferenţă între 
credinţe. În regatul despre care v-am vorbit, unde oamenii 
sufereau din cauza fetei frumoase a regelui, a apărut un înţelept 
care avea un sâmbure de măr şi le-a zis: „V-am adus un leac 
pentru necazurile voastre”. Din acel sâmbure ar fi crescut un 
pom înalt de zece metri, care dădea fructe zemoase ce 
cântăreau o jumătate de kilogram fiecare, iar cel ce mânca 
mere nu ar fi fost afectat de fiica regelui. Era arborele vieţii. 
Oamenii n-au semănat sâmburele, ci şi l-au transmis unul altuia 
zicând: „înţelegeţi, acest sâmbure, dacă e semănat, din el 
creşte un pom atât de mare încât dă fructe dulci care cântăresc 
o jumătate de kilogram şi care pot să trateze bolnavii”. Toţi au 
început să vorbească despre sâmbure şi credeau în calităţile 
curative ale fructelor. Până la urmă, au pierdut sâmburele şi au 
început să spună că ceea ce se zicea despre el era neadevărat 
şi prostesc: e oare posibil să existe un pom atât de mare şi să 
dea astfel de fructe? E o minciună! Şi n-au mai crezut. 

Când o persoană din zilele noastre zice că nu crede, eu îi 
spun: „Prietene, ai pierdut sâmburele!” Poţi să fii om de ştiinţă, 
om serios, dar, dacă n-ai acest sâmbure în tine, lubirea, vei fi 
supus la mii de suferinţe. Nu vreau să mă opresc ca să explic ce 
este religia. Voi trebuie să rezolvaţi asta, pentru că acum o să 
vă vorbesc despre lubire. Vă întreb: Avem un sâmbure? Care 
dintre marii oameni de ştiinţă din secolul trecut şi din cel 


prezent a adus sâmburele? lisus Hristos a suferit, a înviat, dar să 
vedem rodul acestei suferinţe şi învieri. Sâmburele s-a pierdut! 

Voi continua povestirea. Acelaşi înţelept a apărut a doua 
oară în acel regat şi a zis: „Deoarece prima dată aţi pierdut 
sâmburele, acum n-am să vi-l mai dau, ca să vi-l transmiteţi din 
mână în mână, ci, atunci când voi găsi cetăţeanul cel mai demn, 
îi voi spune: «Trebuie să semeni acest sâmbure şi să utilizezi 
fructele pomului. Şi primul rod al acestui sâmbure este lubirea, 
care trebuie să domnească în rândul tuturor oamenilor, 
independent de credinţa şi de naționalitatea lor. Trebuie să se 
ridice mai sus decât familia, societatea şi poporul. lubirea 
trebuie să se răspândească în omenirea întreagă, fiindcă noi toţi 
facem parte din ea. Ea reprezintă un organism comun şi, dacă 
ea se simte bine, poporul, societatea, familia şi individul se vor 
simţi şi ei bine»”. 

Nu vreau să vă tulbur punctele de vedere. Nu asta 
urmăresc. Vorbesc în principiu. Şi iată de ce nu vreau să mă 
amestec în defectele sociale, politice, culturale şi spirituale. Nu 
e sarcina mea şi asta nu rezolvă problema. Când intru într-o 
casă în care oamenii suferă de foame, nu trebuie să le predic că 
Dumnezeu Se va gândi la ei şi să-i las cu acel gând. Nu vreau să 
le spun: „Credeţi în Dumnezeu şi contaţi pe El”. Susţin principiul 
următor: port întotdeauna în spate un sac plin cu pâine şi, când 
intru într-o casă în care oamenilor le este foame şi-i văd că se 
ceartă, le spun: „Aşezaţi-vă la masă şi veniţi să mâncaţi”. 
Atunci, pacea şi liniştea vor fi restabilite în casă. 

Oamenii din prezent au un punct de vedere greşit despre 
viaţă. Ei zic: „Aranjăm noi societatea, lumea”. Lucruri ideale, dar 
cum puteţi să vă instruiți societatea, fiicele şi fiii, oamenii 
politici, profesorii, preoţii, predicatorii? Vă sfătuiesc să mergeţi 
să studiaţi viaţa albinelor, ele vă vor învăţa cum să educați. 
Când vor să aibă o regină, pregătesc pentru ea o hrană specială; 
pentru lucrătoare, altă hrană; pentru trântori, altceva. Albinele 
ştiu să-şi ordoneze viaţa mult mai bine decât cei care doar 
raţionează. Nu e un reproş, ci o indicație că trebuie să studiem 
mai atent natura, unde sunt implicate toate legile şi toate 
exemplele de succes. 

În lubirea universală vom dobândi o înălţare a conştiinţei. A 
simţi vibraţiile sau a auzi vocile tuturor celor care suferă şi a-i 
ajuta înseamnă a te ajuta pe tine însuţi, poporul tău, omenirea 


întreagă. Cel în care acest sentiment este treaz şi acţionează, 
cel care s-a eliberat de toate obstacolele materiale poate să-l 
proiecteze peste tot în spaţiu şi să ajute pe oricine. Veţi spune: 
„Cum e posibil să ajuţi pe cineva fără să-l atingi?” La această 
întrebare răspund cu alta: „Soarele, care se află la 149 de 
milioane de kilometri de noi, ne atinge oare cu braţele?” Nu. 
Îndată ce-şi aruncă privirea la o distanţă atât de mare, totul 
începe să tremure în natură, să crească şi să dea roade. Unii 
spun: „Să ridicăm mâna şi să binecuvântăm”. E bine, dar, dacă 
ridicaţi mâna, trebuie să daţi ceva, aşa cum Soarele îşi ridică 
zilnic mâinile deasupra noastră şi răspândeşte energie, forţă 
peste bolnavi şi oameni sănătoşi. Cineva va zice: „De ce să ne 
ocupăm de Soare?”. Nu vă spun să vă ocupați de el, ci să-l 
folosiţi. Dacă cineva are moralul scăzut, să facă băi de soare; 
dacă şi-a pierdut energia, să se expună la soare; dacă e 
dezamăgit de idealul lui, dacă n-are nicio idee cum să lucreze, 
să iasă afară ca să-l încălzească soarele. Cineva va spune: „O să 
ne ajute Dumnezeu”. Vă întreb: Cum este acest Dumnezeu 
despre care vorbiţi? Dumnezeu se află în noi înşine. Când îl 
simţim, când începe să vorbească în noi, începem să iubim toţi 
oamenii în acelaşi fel şi suntem gata să ne sacrificăm pentru ei. 
Când Hristos a zis: „Nu există iubire mai mare decât cea a 
aceluia care îşi dă sufletul pentru prietenul lui”, a vrut să spună 
că acela oferă condiţiile necesare pentru ca prietenul să 
trăiască. Fie ca iubirea faţă de aproapele nostru să nu fie aceea 
care îl consideră păcătos şi-l mântuieşte, ci ca ea să-l vadă ca 
pe un frate, ca pe un prieten şi să-i ofere toate condiţiile ca să 
trăiască şi să evolueze. Să nu credeţi că veţi trasa o nouă cale 
de viaţă. Nu, calea vieţii fiecărui om este deja trasată şi e 
definită într-un mod strict matematic. Dezvoltarea şi modul de 
viaţă sunt predestinate. Aceasta este legea cauzelor şi a 
consecinţelor constante. 

În legea divină a lubirii nu există dizarmonie. Când o vom 
înţelege ca pe o forţă mare, atunci lubirea se va instala în noi. Şi 
atunci vom avea puterea să corectăm toate defectele sociale nu 
în mod mecanic, ci cu lubire. Când societatea îşi va îndrepta 
lubirea spre fiecare om, el îşi va schimba spiritul şi va da o 
direcţie vieţii sale. lată de ce, când zicem că Dumnezeu este 
omniprezent, avem în vedere totalitatea Existenţei, toate fiinţele 
al căror gând este îndreptat spre noi ca o forţă creatoare. Tot ce 


e rău în noi nu e divin, ci e al nostru. Noi am creat viaţa rea şi 
societatea de astăzi. Dacă mă întrebaţi de ce Dumnezeu a creat 
lumea în acest fel, o să vă răspund: „Eu ştiu că lumea a fost 
făcută altfel, dar, aşa cum o văd, consider că a fost stricată de 
oameni”. 

Voi toţi, cei care mă ascultați aici, aveţi diferite puncte de 
vedere despre viaţă. Nu sunteţi singurii cu aceste concepţii, mai 
sunt mamiferele, păsările, furnicile, plantele, toate trăind în 
funcţie de capacitatea lor de înţelegere. Dar încă nu acesta este 
adevăratul sens al vieţii, căci el este mai bogat, mai vast. În 
sufletul omului se ascund capacităţi şi forţe care pot să se 
trezească în condiţii specifice. Fiecare dintre noi poate să facă o 
mică experienţă, în ce constă ea? întâi, consideraţi că toate 
condiţiile pentru a deveni oameni adevăraţi se găsesc în voi. 
Dacă nu puteţi să folosiţi aceste condiţii, asta nu înseamnă că 
aceste posibilităţi nu există în voi, ci că n-aţi găsit şi n-aţi aplicat 
metodele potrivite. Oamenii de ştiinţă din zilele noastre şi 
filosofii încearcă de mii de ani să găsească exact aceste 
metode, ca să înalte omenirea. 

Nu avem nici măcar o religie care să aducă nemurirea 
omului. Eu zic că, în realitate, religia ortodoxă nu există în lume. 
Când zic aceasta, unii pot să mă întrebe cărei religii îi aparţin. 
Le răspund că nu aparţin niciuneia dintre religiile din prezent, 
goale, lipsite de conţinut. Vă voi spune de care aparţin şi voi 
determina ce înseamnă religie - definiţia cea mai scurtă: religia 
este legătura dintre lubire şi înţelepciune. Nu există o definiţie 
mai bună. Cel ce a găsit această legătură (lubirea se manifestă 
în inima sa şi înţelepciunea în mintea sa) are o religie, înţelege 
legea şi nemurirea însăşi. Această religie ne face asemenea lui 
Dumnezeu. Cum se poate ca omul să fie asemenea lui 
Dumnezeu? Să nu moară, fiindcă Dumnezeu e nemuritor! 
Hristos a zis: „Fiţi desăvârşiţi aşa cum desăvârşit este Tatăl 
vostru”. Şi nu se poate ca omul să fie nemuritor dacă nu e 
desăvârşit. Cineva a întrebat: „Şi sfinţii de ce-au murit?” Pentru 
că au suportat păcatele oamenilor. Când vom fi eliberaţi de 
păcate, nu vom mai muri, ci vom fi în situaţia în care este 
esenţa acestei învățături - trăirea în lubire şi înţelepciune. Omul 
care nu are această lubire nu poate fi religios şi nemuritor. 
Conform acestei definiţii (înţelegeţi-mă bine), a nu muri 
înseamnă a fi stăpânii tuturor situaţiilor din viaţă, a simţi 


bucurie şi când suferim, şi când ne bucurăm, a accepta în 
acelaşi fel şi insuccesul, şi reuşita. Pe cine lăudăm astăzi în 
viaţă, pe toţi acei eroi care au suferit şi au murit, nu-i aşa? Cui îi 
ridicăm monumente şi îi aducem coroane de flori? Hoţilor care 
jefuiau ce le aparţinea celorlalţi, bogaţilor care au strâns 
milioane, filosofilor care se distingeau prin cunoştinţele lor? Nu, 
celor care au suferit şi s-au sacrificat pentru omenire, lor li se 
aduce omagiu. 

Oamenilor din zilele noastre le place deseori să se întreacă 
în sofisme în privinţa existenţei lui Dumnezeu; ei întreabă dacă 
există un Dumnezeu. Eu nu rezolv problema într-un mod 
filosofic, ci spun simplu că Dumnezeu există aşa cum Soarele 
străluceşte. Imaginaţi-vă că staţi treji în timpul nopţii şi ziua, 
când Soarele străluceşte, dormiti; că vă treziţi întotdeauna când 
se ascunde Soarele. Studiaţi lumea întotdeauna noaptea şi 
ziceţi: „Soarele nu există”. Eu replic: „Schimbaţi-vă felul de a 
trăi, dormiţi noaptea şi staţi treji în timpul zilei, când Soarele 
străluceşte, şi-l veţi vedea”. La fel se întâmplă cu cei bogaţi, 
care se duc la fund cu povara lor. Nu-i condamn, ci doar le arăt 
nefericirea. Se află în fundul oceanului, unde nu pot să ajungă 
razele soarelui. Cum se pot mântui? Lăsând aurul pe fundul 
oceanului. Dar există viaţă acolo sus? Una formidabilă. Acele 
milioane pot să fie gândurile voastre şi puteţi să câştigaţi 
bogății, să ocupați un loc important sau să cuceriţi lumea. 
Eliberaţi-vă de acele gânduri. Spuneţi-mi care ministru a 
ameliorat soarta Bulgariei, a Angliei, unde este vechea Grecie, 
unde este Roma, cu gloria ei? Nu contest că omul trebuie să 
aibă scopuri, dar spun că urmăm o direcţie greşită, că înţelegem 
greşit viaţa şi că trebuie să-i punem cruce acestei înţelegeri 
greşite. 

Doi sculptori greci au vrut să-şi arate arta, să se observe 
care dintre ei o înţelege mai bine! Unul a sculptat un ciorchine 
de struguri atât de natural, încât a atras chiar şi păsările. 
Celălalt a sculptat o zeiţă nespus de frumoasă, pe care a 
acoperit-o cu un văl atât de delicat, încât primul i-a zis: „Dă lao 
parte vălul, să văd mai bine!”. Acest exemplu arată că cel care 
sculptase zeiţa era mai abil. Dar vă întreb: Aceşti doi artişti n-au 
murit oare? Au murit. Puteţi să înţelegeţi fiecare lege, puteţi să 
fiţi filosofi, oameni de stat etc., dar asta este doar umbra 
realităţii, ca operele celor doi artişti, nu este fondul vieţii. Fondul 


vieţii este să intrăm în armonie cu ea însăşi. Şi încă n-am intrat 
în această armonie. Contest aserţiunea oamenilor din zilele 
noastre care zic că trăiesc o viaţă adevărată. Nu trăiesc această 
viaţă, ci suferă şi se chinuiesc. 

După părerea mea, există suferinţă şi muncă. Noi suntem 
încă în suferinţă şi viaţa începe prin muncă. Şi munca este viaţă 
conştiincioasă - să simţi că eşti stăpân pe tine însuţi, pe 
judecata şi inima ta şi că nimeni nu te poate cumpăra. Să ai 
acea lubire mare care te inspiră. Şi nu numai că te inspiră, ci te 
şi stimulează constant, aşa cum sunt căldura şi lumina pentru 
viaţa plantelor. Pe oamenii din zilele noastre îi asociez (scuzaţi 
comparaţia) cu ceea ce urmează: un savant nebun a fost dus 
într-o sală mare de azil în care locuiau în jur de cincizeci de 
nebuni; el se ocupa cu strânsul paielor şi făcea grămezi, pe care 
le transporta dintr-un colţ în altul, iar ziua următoare repeta 
operaţia. Oamenii seamănă cu acest om şi întreabă de ce sunt 
nefericiţi. Pentru că îngrămădesc paie. E nevoie de acel vânt 
favorabil care să măture toate paiele, şi necazurile odată cu ele. 

Trebuie să ne comportăm cu apropiații noştri ca acel sfânt 
care s-a dus să vorbească cu Dumnezeu. Când trecea pe lângă 
un om bogat, acesta i-a zis: 

- Spune-l lui Dumnezeu că m-am săturat de această 
bogăţie. Să mi-o ia ca să pot să trăiesc cum trebuie. 

- Foarte bine, îi voi spune, a răspuns înțeleptul. 

A mers mai departe şi a văzut un om sărac, care i-a zis: 

- Spune-l lui Dumnezeu că m-am săturat de viaţa asta. Nu 
vreau să mai fiu sărac. Să-mi dea haine şi să-mi schimbe 
condiţiile de viaţă. 

- O să-l înfăţişez şi cererea ta, a răspuns înțeleptul. 

Când a ajuns la Dumnezeu, l-a povestit totul. Dumnezeu i-a 
zis: 

- Spune-i bogatului să se înfurie şi să protesteze împotriva 
Mea, iar Eu o să-i iau toată bogăţia. Şi spune-i omului sărac să 
fie mulţumit de viaţa lui, si-i voi dărui totul. 

Înțeleptul s-a întors şi i-a spus omului bogat ce i-a poruncit 
Dumnezeu, dar bogatul a replicat: 

- N-aş putea să fac asta. 


- Atunci, îţi vei păstra bogăţia. 


Apoi, i-a spus omului sărac recomandarea făcută de 
Dumnezeu, dar acesta a replicat: 

- Cum aş putea să fiu mulţumit în condiţii atât de proaste? 

Atunci, înțeleptul i-a spus: 

- Vei fi gol toată viaţa şi gol vei fi îngropat. 

Voi spuneţi că morţii merg la Dumnezeu, dar mergeţi la 
cimitire să le citiţi rugăciuni. Pot oare să fie în acelaşi timp în 
cimitire şi la Dumnezeu? Cel ce se află sus trebuie să le spună 
celor ce se află jos: „Credeţi că sunteţi morţi. Incepeţi prin a vă 
exprima recunoştinţa, şi veţi învia”. Să nu consideraţi vorbele 
mele o critică, n-am intenţia să-i reproşez nimănui credinţele. 
Nu fac decât să expun acele concepţii false despre viaţă care s- 
au strecurat în noi şi care ne împing spre calea greşită, ca să fim 
în dizarmonie cu viaţa însăşi. Vrem să trăim, dar ne pregătim de 
moarte. Cel ce a găsit legea lubirii universale, a acelei conştiinţe 
universale, nu mai moare. Puteţi să-i bateţi cuie în mâini şi în 
picioare, puteţi să-l răstigniţi, să-l puneţi în mormânt, va 
reîncepe să trăiască. Cel ce n-a învăţat această mare lege a 
lubirii nu va avea niciodată piatra de pe mormânt dată la o 
parte. 

Astăzi, oamenii zic: „Suntem păcătoşi, păcătoşi”. Nu vreau 
să mai aud aşa ceva! Eu ştiu că oamenii sunt buni în sufletul lor 
şi devin răi din cauza iluziilor şi voinţei lor. Caută fericirea şi 
cred că vor găsi drumul singuri. Nu-l vor găsi, fiindcă taţii şi 
bunicii lor l-au căutat şi nu l-au găsit. Hristos a zis: „Cei care vor 
fi auzit glasul Fiului Omului vor rămâne în viaţă”. Şi ce înseamnă 
Fiul Omului? Fiul înţelepciunii şi al lubirii. Cel ce a unit 
înţelepciunea cu lubirea a rămas în viaţă. Şi voi veţi învia când 
veţi auzi acest glas. Exact cum a spus lisus. Dacă veţi semăna 
sâmburele despre care v-am vorbit, în loc să-l transmiteţi din 
mână în mână, dacă-l semănaţi în inima voastră, viaţa şi 
învierea pe care le aşteptaţi atât de mult vor veni. Atunci, viaţa 
va apuca pe calea divină naturală. 

Există trei feluri de căsătorii. Una se numeşte unire 
comercială, alta, căsătoria unui stăpân cu servitorul, adică 
bărbatul-stăpân şi femeia servitoare sau invers. A treia este 
unirea în care bărbatul şi femeia trăiesc în lubire, înţelepciune, 
când trăiesc unul pentru altul. Doar dintr-o astfel de căsătorie se 
pot naşte copii buni, înţelepţi, sănătoşi, slujitori ai întregii 
omeniri. Dacă femeia care a rămas deja însărcinată este 


inspirată de idei mari pentru omenire, va transmite asta şi 
copilului înainte de a-l naşte, căci, odată ieşit din pântecele 
mamei, copilul devine independent în gânduri şi sentimente. 
Dacă mama îşi imprimă toate calităţile de lubire şi înţelepciune 
în copilul ei în cele nouă luni de sarcină, copilul va avea o 
dispoziţie bună faţă de mamă toată viaţa şi va fi gata 
întotdeauna să-şi dea viaţa pentru ea. Când fiul o întreabă pe 
mamă de ce l-a adus pe lume, înţeleg că mama, cât a fost 
însărcinată cu el, a gândit lucruri neplăcute, sau tatăl a fost într- 
o astfel de stare. Fiii şi fiicele poartă gândurile părinţilor. 
Aceasta este concluzia pe care a tras-o ştiinţa de azi. 

Nu consider societatea de astăzi la fel ca voi. Va pieri totuşi 
şi nimeni n-o va putea ajuta în prezenţa acestor gânduri. Cum s- 
o ajute? Dacă se schimbă condiţiile. O să vă dau un exemplu. 
Când gripa spaniolă făcea ravagii şi secerase şase milioane de 
persoane în lumea întreagă, oamenii m-au întrebat cum se pot 
trata. Le-am răspuns că nu sunt medic, dar, după legile pe care 
le cunosc, trebuie să bea apă caldă şi să mănânce cartofi calzi, 
şi criza va trece în una-două săptămâni. Acum, unii dintre voi 
vor spune: „Crezi că suntem atât de stupizi încât să mâncăm 
cartofi şi să bem apă?”. Nu înseamnă că sunteţi stupizi; eu vă 
ofer o metodă de tratament. Faceţi o încercare. Cei care au 
încercat, să spună care a fost rezultatul. Şi medicii ce făceau? 
Făceau injecții şi cei mai mulţi dintre bolnavi au plecat pe lumea 
cealaltă - la Sofia au murit 1.700 de persoane în 17 zile. Şi 
explicau: „A fost o criză, o complicaţie etc...” Eu zic că acei 
oameni trebuie să bea apă caldă şi să mănânce cartofi calzi. A 
bea apă caldă este şi injecție, dar din interior, nu din exterior. 
Important este să ştii unde s-o pui. 

Şi acum, dacă mă întrebaţi cum să fie tratată Bulgaria, 
spun să bea apă caldă şi să mănânce cartofi calzi. Când spun 
„apă caldă”, trebuie să ştiţi de unde să luaţi apa. De acolo de 
unde bea măgarul, fiindcă el alege locul unde apa e bună. Dacă 
folosiţi apa caldă, ea va aduce în voi astfel de elemente încât 
90% dintre crizele de astăzi, care macină societatea, vor 
dispărea. Apa caldă şi cartofii calzi înseamnă viaţa în lubire şi 
înţelepciune. 

Aşadar, lubirea universală ne va pune în legătură cu Viaţa, 
ca să putem înţelege sensul a toate: floare, copac, izvor, munte, 
casă, om. Ea ne va dezvălui marele secret al vieţii, ca să ne 


putem înţelege relaţiile. Când va intra în noi, ne va face eroi 
învingători puternici. Dacă omul e bolnav, dacă are necazuri, cât 
timp vor dura acestea este matematic definit. Bolile sunt 
provocate de unele fiinţe vii, microbi a căror viaţă nu este în 
acord cu cea a bolnavului. Bolile vor exista atâta timp cât vom 
lăsa aceşti microbi să existe în noi şi să-şi facă de cap. 

Dacă cineva m-ar întreba cât timp vor fi asasinate în lume, 
i-aş răspunde că atâta timp cât vor exista asasini. Cât timp vor 
exista furturi? Cât timp vor fi hoţi. Dar hoţii nu se nasc hoţi, ci au 
fost creaţi de concepţia greşită despre viaţă. Asasinii sunt copiii 
unei vechi culturi. Ideile rele, când intră în om, pot să-l ucidă. 
Ştiinţa contemporană arată că omul poate să fie hipnotizat, i se 
pot sugera gânduri ca să comită crime. Au fost făcute mai multe 
încercări cu tineri care n-au fost puşi în condiţii favorabile, şi s-a 
constatat în urma acestui examen că moralul lor dă greş. lubirea 
universală creează condiţii favorabile care suprimă toate 
otrăvurile din societate. 

Toate afecțiunile, gândurile rele, sentimentele rele, toate 
acţiunile rele sunt provocate de anumite vibrații ale unor materii 
care există în noi şi se manifestă în viaţa noastră. Aşadar, 
pentru ca omul să fie bun, pentru ca să aibă dorinţe şi gânduri 
bune, trebuie să adune materie pură, uşoară, şi să-şi organizeze 
forţele. Materia brută serveşte ca bază pentru apariţia unor 
crime. Şi, când se zice că „cei care aud glasul Fiului Omului vor 
rămâne în viaţă”, asta înseamnă că cei care înţeleg legea 
înţelepciunii şi a lubirii nu vor fi supuşi unor condiţii rele. Dacă 
locuiţi într-un beci unde soarele nu intră, condiţiile rele vă vor 
provoca reumatismul sau tuberculoza, ipohondria sau alte boli. 
leşiţi la Soare, deoarece condiţiile favorabile se găsesc la 
suprafaţa pământului. Eliberaţi-vă de umiditatea excesivă, şi 
atunci veţi aduce condiţii noi în viaţa voastră. Ce este 
umiditatea din om? Dorinţele excesive creează umiditatea. ŞI 
gândurile excesive creează uscăciunea. Asta înseamnă că 
umiditatea, ca şi uscăciunea au un rezultat rău asupra vieţii, în 
manifestările lor extreme. 

Acum, în această lubire universală la care s-a înălţat 
conştiinţa, găsim puncte de reper pentru dezvoltarea omului. O 
să vă dau un exemplu. Aveţi o mână pe care o ridicaţi deseori 
şi-i strângeţi degetele. De ce unele degete sunt mai mari şi 
altele mai mici şi de ce degetul mare este îndepărtat? Când 


braţul hotărăşte să acţioneze, toate aceste degete se adună şi 
degetul mare vine deasupra ca să le ajute; omul apucă plugul 
sau orice alt obiect şi lucrează, într-o societate care a fost 
creată, să zicem, ca o mână, unii pot să fie negustori. Degetele 
mici sunt oamenii de cultură şi de ştiinţă, degetele mijlocii, 
oamenii din justiţie şi politică, arătătoarele, ecleziaştii şi oamenii 
obişnuiţi, degetul mare, lumea divină, raţională a omului. Toate 
aceste degete trebuie să se unească şi să acţioneze. Atâta timp 
cât societatea (oamenii politici, de cultură, spirituali) sunt 
despărțiți, nu pot să producă efectul mâinii când adună toate 
degetele ca să se apuce de muncă. Pentru ca omul să-şi strângă 
mâna, e nevoie de voinţă. 

Dacă toţi oamenii ar şti cum să strângă degetele de la 
mână, ar putea fi într-o situaţie diferită, începeţi cu toţii să 
strângeţi degetele: întâi de la mâna dreaptă, care este mâna 
înţelepciunii, apoi de la mâna stângă, care este mâna lubirii. 
Când citiţi ziarul şi când beţi bere, strângeţi degetele şi ziceţi: 
„N-o să beau, n-o să fumez, n-o să mă înfurii, n-o să mă 
răzbun!”. Strângeţi degetele şi ziceţi: „îţi voi vorbi încetişor!”. E 
o mare filosofie, nu-i aşa? Vă învăţ o mare lege a vieţii, cum să 
strângeţi mâna pentru ca totul să meargă spre bine. Aplicaţi 
asta sau, cel puţin, încercaţi. Să nu credeţi că nu spun adevărul. 
Faceţi o mică experienţă şi, peste un an, când ne vom întâlni din 
nou, îmi veţi spune rezultatul. Este experienţa cea mai uşoară. 
Aş putea să vă explic şi alte experienţe, însă ar presupune mai 
mult efort. 

Dar nu trebuie doar să strângem mâinile, ci să le şi 
deschidem. Ce înseamnă mâini ridicate în sus spre spaţiu? 
Percepere de energie. Acceptând această forţă, strângeţi 
imediat degetele şi proiectaţi această forţă în gândurile şi 
dorinţele voastre, în felul acesta, o să creaţi un impuls puternic 
în viaţa voastră. Ziceţi: „Din marele depozit al naturii, unde se 
ascund atâta înţelepciune şi lubire, aş vrea ca mâinile mele să 
fie polarizate ca să accepte înţelepciunea şi lubirea, să accepte 
Binele, legătura care uneşte toţi oamenii de pe Pământ”. 
Strângerea în braţe înseamnă să dai ceva din tine, din iubirea şi 
înţelepciunea ta. Când îmbrăţişezi o persoană frăţeşte şi îţi 
proiectezi iubirea şi gândurile bune, transmiţi viaţă în ea. Când 
un tânăr îşi îmbrăţişează astfel iubita, îi transmite inspiraţie, 


viaţă. Dar cel care îmbrăţişează ca o caracatiţă şi se simte mort 
spiritual nu posedă nimic şi nu poate să dăruiască nimic. 

Acum, vă las cu acest gând: voi, cei care mă ascultați, să 
învăţaţi şi să-i învăţaţi şi pe apropia- ţii voştri să-şi strângă 
mâinile şi să îmbrăţişeze cu lubire şi înţelepciune. 

Veliko Târnovo, 19 august 1919 


lubirea cosmică 


Auzind expresia  „lubire cosmică”, veţi putea s-o 
consideraţi, la prima vedere, ciudată şi să vă întrebaţi cum ar 
putea iubirea să fie cosmică. Este posibil. O folosesc în sens 
foarte larg. Folosesc cuvântul „lubire” în sensul de energie care 
iese din centrul universului şi se deplasează spre periferie şi 
folosesc expresia „acţiunea de a lubi” în sensul de energie care 
vine de la periferie şi se deplasează spre centrul Creaţiei. 
Numesc lubirea un proces creator şi acţiunea de a lubi care se 
deplasează de sus în jos, un proces constructor. Când vorbim 
despre cultură, viaţă socială, politică şi spirituală, înţeleg 
acţiunea de a lubi, activitatea în sublima sa manifestare, adică 
un proces conştient care se realizează individual în univers. 

V-aş ruga să vă uitaţi un moment concepţiile, oricare ar fi 
ele, şi să reflectaţi împreună cu mine, fără să criticaţi. Dacă vreţi 
să beneficiaţi de asta, puneţi-vă în locul fotografiei, care arată 
imaginile aşa cum sunt, şi apoi criticaţi. Dacă vă situaţi de la 
început pe un teren critic, veţi percepe lucrurile într-un mod 
greşit, de unde şi critica nechibzuită. 

Vorbesc despre acţiunea de a lubi deoarece este un 
element necesar pentru fiecare dintre voi. Cel ce vrea să fie 
sănătos şi fericit trebuie să înţeleagă forţa interioară a acţiunii 
de a lubi. Mulţi vorbesc despre lubire şi despre acţiunea de a 
lubi confundându-le. lubirea creează, acţiunea de a lubi 
construieşte. Dar există şi un număr mare de cazuri în care 
lubirea distruge. Pisica mănâncă şoarecele împinsă de iubire, 
fiindcă e felul ei de a înţelege şi de a manifesta procesul lubirii. 
Şi ştiţi bine cum îl mănâncă, îl înghite cu totul. Şi suntem foarte 
miraţi să vedem că pisica, care e un model de curăţenie şi e 
foarte rafinată în acest sens, nu ştie să mănânce. Mulţi oameni 
fac precum pisica, nu ştiu să mănânce. Faptul că o persoană 
înghite în mintea ei un gând, cu toate impurităţile, arată că nu 
ştie să se hrănească. Acea persoană e lacomă şi are iubirea 
pisicii. Şi noi, când ucidem şi mâncăm animalele, ne exprimăm 
iubirea faţă de ele. Şi, dacă animalele ne-ar întreba de ce le 
ucidem şi le mâncăm, ar trebui să le răspundem că facem asta 
dintr-o mare iubire faţă de ele, că vrem să le punem în noi, nu 
doar să le privim din exterior. lubirea zice: „Nu recunosc nicio 


altă existenţă în afară de a mea şi fiecare altă fiinţă care se află 
în afara mea trebuie să intre în mine”. Aşa înțelegeau 

lubirea cei din vechime, aşa o înţelege generaţia nouă. 
Dacă am înţeles-o în alt fel, cred că vom cădea într-o 
contradicţie. 

În lumea de astăzi, socială, politică şi spirituală, toţi suferă 
de o lubire prea abundentă şi toţi au destulă. Mai simplu spus: 
dacă o femeie are multă lână pe care n-o lucrează, această lână 
începe să miroasă urât. lar eu spun: „lubirea ei a început să 
miroasă urât”. Trebuie ca ea să găsească procesul acţiunii de a 
lubi, să înceapă să lucreze lâna. 

Puteţi să aveţi multă lână, asemenea acelei femei, puteţi să 
fiţi negustori bogaţi, filosofi, savanţi, predicatori. E foarte bine, 
dar, dacă nu vă lucraţi cunoştinţele, vă spun că sunteţi 
predicatori de lână, negustori de lână, filosofi de lână, savanţi 
de lână etc. Aveţi doar lână nelucrată. Lâna trebuie lucrată, şi va 
fi în momentul în care va veni acel mare proces al lubirii 
Cosmice şi forţa cosmică se va trezi în noi, sau, aşa cum spun 
filosofii moderni, când Conştiinţa Supremă se va trezi în noi şi 
vom fi înţeles că trebuie să lucrăm pentru binele comun al 
întregii omeniri, al tuturor fiinţelor vii, indiferent că le vedem 
sau nu. 

Veţi spune că gândirea mea e cam bizară. Este adevărat, e 
bizară, dar nu toate lucrurile bizare sunt neapărat false, după 
cum nu toate lucrurile comune şi cunoscute sunt neapărat 
adevărate. Ca să fiu mai clar, voi folosi un exemplu. În trecut, în 
secolul de aur al culturii umane, în epoca primei rase de zei, 
trăia un mare înţelept. Un discipol a venit la el şi l-a rugat: „Aş 
vrea să mă înveţi unul dintre marile secrete ale existenţei: să 
mă transform în orice formă, să devin mare cât soarele, să 
umplu tot spaţiul şi în acest fel să fiu vizibil pentru toţi”, 
înțeleptul i-a răspuns: „Facă-se voia ta!” Discipolul s-a bucurat 
mult şi a zis: „Am aflat în sfârşit marele secret ca să fiu vizibil 
pentru toţi, şi acum voi fi fiinţa cea mai fericită din lume”. Dar a 
uitat să-şi întrebe maestrul cum să se micşoreze când ar fi dorit- 
o. A devenit într-adevăr mare, toată lumea îl vedea, dar nu 
putea să comunice cu ceilalţi, nu-i vedea pentru că era mult mai 
mare decât ei, nu putea să le vorbească, de aceea era mereu 
singur şi se simţea stingher. Toată lumea îl vedea extrem de 
mare şi mulţi savanţi, filosofi, astronomi au început să-l studieze 


şi să caute motivul pentru care natura îl făcuse atât de mare. Au 
fost formulate multe teorii şi legende despre originea lui. Marele 
înţelept, maestrul lui, a zis doar atât: „Cauza acestei mărimi nu 
este nimic altceva decât dorinţa discipolului de a fi mai mare, ca 
să-l vadă toată lumea. Şi i-am îndeplinit dorinţa”. 

Alt discipol s-a dus şi el la acest înţelept şi i-a zis: „Maestre, 
aş vrea să mă înveţi secretul de a-mi diminua mărimea astfel 
încât nimeni de pe lume să nu mă vadă”. Înțeleptul i-a îndeplinit 
şi lui dorinţa, şi discipolul a devenit foarte mic şi invizibil. Dar şi 
el, ca şi primul, a uitat să întrebe cum să-şi recapete mărimea 
iniţială, fiindcă, după ce a devenit invizibil şi a coborât în cele 
mai mari străfunduri ale universului, atunci când a dorit, nu s-a 
mai putut întoarce. 

Aceşti doi discipoli reprezintă cei doi poli opuşi ai lumii - 
unul formează lumile mari, celălalt, lumile mici, adică microbii 
care se cuibăresc peste tot, invizibili, şi chinuiesc astăzi 
oamenii. 

La un moment dat, alt discipol a venit la înţelept şi i-a zis: 
„Maestre, aş vrea să mă înveţi proprietăţile luminii şi ale 
căldurii, să devin în acelaşi timp vizibil precum lumina şi invizibil 
precum căldura. Vizibil ca lumina ca să luminez lumile mari şi 
invizibil precum căldura ca să încălzesc chiar şi cele mai mici 
creaturi vii de pe Pământ”. Maestrul i-a răspuns: „Facă-se voia 
ta!”. 

Aşadar, în lumea de astăzi, există trei procese care 
acţionează simultan. 

Conform unuia dintre ele, unii oamenii vor să se 
îmbogăţească, să devină învăţaţi, filosofi, miniştri, generali, să 
creeze un stat. Pe aceştia îi numim mari, deoarece au învăţat 
arta de a deveni mari. Au învăţat secretul de a-şi mări statura, 
de a atrage toţi oamenii, întreaga societate în jurul lor, dar n-au 
învăţat lucrul principal: arta de a organiza oamenii, societăţile 
ca unităţi conştiente. Magnetul atrage aşchiile de metal, dar nu 
ştie să le organizeze. A organiza nu înseamnă a educa; a forma 
nu înseamnă a învăţa legea acţiunii de a lubi. 

În consecinţă, când vorbim despre lumină, înţelegem un 
proces în care mintea omului se lărgeşte şi dobândeşte o 
conştiinţă de sine interioară; căldura înseamnă un proces de 
compresie, de construcţie interioară. Lumina este un proces 
care se deplasează de la centru spre periferie, iar căldura, un 


proces care merge de la periferie spre centru. Numesc lumina 
sânge arterial, iar căldura, sânge venos. lată de ce, când trece 
prin inima unui om, reprezentând sângele venos, acţiunea de a 
lubi absoarbe şi respinge toate impurităţile. lată de ce se spune 
că lubirea cosmică vindecă. Lumina şi căldura, adică sângele 
venos şi cel arterial din corpul omului, se schimbă tot timpul, şi 
graţie acestor două procese corpul omenesc a fost creat şi 
construit. Aceste două curente şi aceste două procese se găsesc 
peste tot: în mintea, în inima şi în sufletul fiecărui om. Aşadar, 
ca să studiem viaţa, trebuie să studiem felul în care a creat-o 
natura, nu aşa cum o vedem acum. 

Oamenii de astăzi pot să discute dacă sufletul există sau 
nu; este o problemă de înţelegere. Dacă omul are conştiinţă, are 
şi suflet; dacă gândeşte, are intelect; dacă are sentimente, are 
inimă. Vă puteţi imagina un obiect care se topeşte fără să vă 
gândiţi la căldură? Puteţi să vedeţi un obiect luminat fără să vă 
gândiţi la lumină? Iluziile ne sunt provocate de umbrele 
aruncate asupra noastră; de aceea, trebuie să aruncăm mai 
multă lumină şi căldură asupra noastră, ca să facem progresul 
vizibil. 

Ca să vă lămuresc toate acestea, mă voi folosi de o poveste 
ocultă. Dacă v-aş vorbi într-un mod filosofic, subiectul n-ar fi 
interesant pentru voi. Aş vrea să fac adevărul accesibil pentru 
minţile voastre, de aceea mă voi folosi de limba de care 
dispunem. În acel regat din Antichitate menţionat înainte, regele 
avea două fete, dintre care una era foarte frumoasă. Într-o zi, ea 
s-a dus la Marele Maestru al înţelepciunii şi i-a zis: „Maestre, aş 
vrea să mă faci atât de frumoasă încât oricine ar trece pe lângă 
mine să fie fermecat, atât de blândă încât oricine m-ar vedea să 
nu mai vrea să mă părăsească, în acelaşi timp, aş vrea ca sora 
mea să fie lipsită de aceste calităţi, pentru ca nimeni să n-o 
iubească şi să stea tot timpul acasă, ca să nu mă plictisească”, 
înțeleptul i-a răspuns: „Aşa să fie, precum zici!”. Această fiică a 
regelui a urcat pe un cal, a privit mândră în jur şi a zis: „Sunt 
fiica regelui!”. Toţi se adunau în jurul ei: oameni, cai, boi, muşte, 
tot ce întâlnea în drum. Caii erau atât de mulţi, încât au început 
să se lovească între ei cu copitele şi să se înghesuie care să fie 
mai aproape de ea, ceea ce a stârnit mult praf. Boii au început 
să se lovească între ei cu coarnele şi să se bată ca să fie cât mai 
aproape de ea. Albinele şi viespile au început să se înţepe. S-a 


stârnit atunci un zgomot mare şi s-a dezlănţuit o luptă, iar 
animalele au căzut moarte unele după altele. Văzând toate 
acestea, fiica regelui şi-a dat seama că înţelesese greşit viaţa 
din univers, nu ştia unde să mai stea, s-a dus la sora ei şi i-a zis: 
„Sora mea, ajută-mă, căci am făcut o mare crimă!” 

Vă întreb: Dacă o fiică de rege vine la voi şi provoacă 
atâtea lupte între voi, şi toată lumea se apucă de păr şi începe 
să se bată, această fiică a regelui ar fi sensul vieţii voastre? Nu. 
Dacă sunteţi nehotărâţi şi nu puteţi să găsiţi sensul vieţii, veţi 
căuta cauza în faptul că v-aţi neglijat sufletul. Fata frumoasă a 
regelui este corpul nostru, pentru care ne sacrificăm în cursul 
întregii vieţi. Filosofi, scriitori, politicieni, predicatori, toţi trăiesc 
doar pentru corpul lor, fiindcă, pentru noi, lucrul cel mai 
important este să ne satisfacem corpul: ce o să mâncăm sau o 
să bem, cum va fi preparată masa şi cu ce, carne sau vegetale, 
friptă sau fiartă etc. Organizăm banchete şi zicem că asta e 
filosofia vieţii! Eu vă răspund: asta e filosofia stomacului. Voi 
ziceţi: „Să ameliorăm viaţa socială”, dar vreţi să spuneţi: să vă 
amelioraţi stomacul social. Dacă aveţi stomacul deranjat, viaţa 
economică şi politică este şi ea deranjată. Întrebaţi un medic 
dacă o persoană care are stomacul deranjat are posibilitatea să 
filosofeze sau să facă politică. 

Acum câţiva ani, înapoindu-mă de la Kniajevo, am văzut un 
bancher în tramvai şi l-am auzit plângându-se unui prieten că, 
de la o vreme, nu i se dădea nimic de mâncare, doar puţin lapte. 
Prietenul l-a întrebat: 

- Dar de ce? Tu eşti stăpânul tău. 

- Da, dar am stomacul deranjat. 

- Atunci, o să suporţi consecinţele. 

Răul la stomac îl face pe om să cedeze în faţa oricărei 
filosofii. Stomacul administrează sentimentele şi acţiunile 
majorităţii oamenilor. 

lubirea cosmică este o lege importantă care distribuie 
activităţile tuturor forţelor din conştiinţa noastră într-un mod 
atât de armonios, încât oferă hrana potrivită necesară fiecărui 
lucru pe care îl creează: minţii, gândurile potrivite, inimii, 
dorinţele potrivite, voinţei, acţiunile potrivite. Doar mama te 
poate învăţa acţiunea de a lubi. Când mama construieşte 
organismul copilului său, îi oferă iubire graţie iubirii sale 
dezinteresate. Doar cel care se sacrifică trăieşte, deoarece 


simte bucuria care îl însufleţeşte. Mulţi bulgari bogaţi din epocile 
trecute nu mai trăiesc în memoria naţională, dar Botev(Hristo 
Botev (1847-1876), mare poet și revoluționar bulgar (n.ed.)), 
Rakovski (Gheorghi Rakovski (1821-1867), unul dintre liderii 
Mișcării Naționale de Eliberare de sub jugul otoman (n.ed.)) şi 
alţii, care s-au sacrificat, au supravieţuit în memoria naţională 
fiindcă au învăţat legea sacrificiului. Dar unii vor obiecta: „Da, 
dar Botev nu era credincios”. E puţin important dacă cineva 
crede la fel ca noi; important este că a înţeles şi a aplicat legea 
sacrificiului pentru aproapele lui. Asta este important şi necesar 
pentru evoluţia noastră ulterioară. Când mi se spune despre o 
persoană că nu crede, că are concepţii excentrice, întreb dacă 
concepţiile o înalţă, dacă înalţă societatea. Dacă da, n-are 
importanţă că oamenii o consideră necredincioasă. 

Dacă eu port o lumânare aprinsă şi altul poartă o lumânare 
neaprinsă, vă întreb care dintre noi este în dreapta credinţă. Cei 
care poartă o lumânare aprinsă sunt adevăraţi creştini. Când 
vedeţi pe cineva că poartă o lumânare neaprinsă, spuneţi-i să-şi 
aprindă lumânarea, şi atunci va fi un credincios adevărat. 

Le spun preoţilor, predicatorilor, cetăţenilor, socialiştilor, 
comuniştilor, tuturor, să-şi aprindă lumânarea ca să fie 
credincioşi adevăraţi. Aprindeţi-vă toţi lumânările, de la cel mai 
mare la cel mai mic, ca să nu mai fie nimeni cu o lumânare 
neaprinsă, fiindcă lumea are nevoie de lumină! Când lumina va 
străluci şi căldura va pătrunde în inimă, toată ura care există 
acum, precum şi dorinţa de a deveni mare sau mic vor dispărea. 

In conştiinţa cosmică, nu rezolvăm problemele din punctul 
de vedere al unui popor, ci al unei mari legi care dă elan şi sens 
vieţii noastre. Fiecare tată, fiecare profesor care educă copiii 
trebuie să aplice într-un mod reuşit noile metode de educaţie şi 
de formare ca să-şi poată ajuta descendenţii. Părinţii care îşi 
trimit copiii la şcoală o fac nu numai pentru ca ei să 
dobândească cunoştinţe, ci şi pentru ca să poată aplica în viaţă 
aceste cunoştinţe. Institutorii trebuie să-şi înveţe întâi elevii cum 
să mănânce, ce să mănânce, care sunt calităţile şi proprietăţile 
alimentelor, care sunt alimentele cele mai utile pentru sănătate; 
apoi, trebuie să-i înveţe cum să respire ca să poată trage în 
plămâni aer curat. Prin cuvântul „aer” înţeleg toate gândurile, 
indiferent care sunt ele, cu condiţia să aducă motivații şi 
impulsuri nobile pentru sufletul omenesc. Să nu credeţi că vreau 


să fac din voi credincioşi adevăraţi. Aveţi libertatea să gândiţi şi 
să acţionaţi cum doriţi. Nu vreau decât să vă arăt metode noi de 
viaţă, ca să nu ajungeţi într-o zi într-o situaţie echivocă. 

Compar situaţia în care se găseşte societatea din zilele 
noastre cu situaţia unei omizi care se hrăneşte cu frunze. Dar 
vine momentul în care omida se metamorfozează în fluture. 
Cum se va hrăni atunci? Nu se va mai hrăni cu frunze, ci va 
învăţa să-şi folosească aripile ca să-şi ia zborul şi să se înfrupte 
din seva florilor. Societatea de astăzi, conform legii evoluţiei, 
trece dintr-o stare în alta. Să nu credeţi că veţi trăi aşa cum aţi 
trăit până în prezent. Nu, Dumnezeu v-a lipsit deja de frunze, 
după cum scrie în legea divină. Dumnezeu nu vă mai permite să 
vă hrăniţi cu frunze când va veni pentru voi perioada fluturilor - 
veţi zbura şi veţi culege nectarul, va trebui să vă folosiţi trompa. 
Cu alte cuvinte, oamenii trebuie să înveţe să iubească. 

Această învăţătură aduce cultura nouă care va crea rasa 
nouă despre care omenirea din zilele noastre nici măcar n-are 
habar. Oamenii care vor veni vor fi mari în toate privinţele: 
virtute, dreptate, iubire, înţelepciune, adevăr. Vă veţi deschide 
casele pentru ei, veţi sta fără teamă în faţa lor, nu va fi nevoie 
ca jandarmii şi armata să vă protejeze, nu vă vor impune prin 
forţă convingerile lor, iar dezacordurile de astăzi nu vor mai 
exista. Va exista o cultură nouă; alţii vor rămâne în situaţia 
omizilor, dacă îşi vor păstra vechea mentalitate. Nu vă reproşez 
asta, ci vă spun ca să ştiţi ce este o mare lege pe care natura o 
aplică fără ezitare, fiindcă este cât se poate de dreaptă în 
acţiunile ei. 

Când pune omul într-o anumită fază a evoluţiei, ea vrea 
rezultate şi nu-l va aştepta, el trebuie s-o aştepte. 

Când vă vorbesc în acest fel, să nu credeţi că sunt împins 
de dorinţa de a face adepţi ai acestei învățături, ci vă previn că 
vă paşte un mare necaz, că, dacă vă înşelaţi şi rămâneţi câţiva 
ani în situaţia de omidă, nu vor mai exista frunze pentru voi. Vă 
sfătuiesc să vă transformați în fluturi cu zece zile mai devreme 
şi să începeţi să vă hrăniţi în noul fel. Dacă lăsaţi o boală să se 
dezvolte prea mult şi tot sângele vi se otrăveşte, ce va zice 
doctorul? „E prea târziu, trebuia să mă chemaţi mai din timp.” 
Mulţi politicieni ocupă poporul bulgar cu ce n-are nevoie în acest 
moment. Inţelegeţi că fiecare popor are o misiune predestinată 
şi, dacă n-o îndeplineşte cum trebuie, e pierdut, nimic nu-l poate 


salva. Fiecare individ are şi el o misiune bine determinată. Veţi 
obiecta: „Dacă recuperăm Macedonia, Tracia şi Dobrogea, nu 
mai avem nevoie de nimic altceva”. Nu, oamenii, oamenii sunt 
necesari, ca să guverneze corect un popor! Dacă vă vorbesc 
astfel, asta nu înseamnă că trebuie să vă repeziţi să deveniți 
membri ai vreunui partid. Am un punct de vedere destul de larg 
despre viaţă. Pentru mine, viaţa omului şi viaţa socială 
reprezintă un copac mare, dar acest copac are măcar o frunză, 
măcar o floare? Dacă aş avea timp, v-aş vorbi în detaliu cum 
arată fiecare partid. Fiecare partid, cu ideile şi dorinţele lui, 
corespunde unei crengi, unei frunze sau unui fruct dintr-un pom 
mare. Cât timp poate să trăiască o frunză a acestui pom dacă 
nu e pe creangă? Când vine toamna, ea se usucă şi vântul o ia 
cu el. 

Vă întreb acum unde vreţi să trăiţi, sus în copac sau jos pe 
pământ. Se spune despre cineva: „Omul acesta trăieşte”. 
Trăieşte, dar jos pe pământ şi în voia vântului. Omul care are 
Viaţă în el este întruna jovial. Când o persoană spune că se 
simte indispusă, asta înseamnă că a căzut la poalele copacului. 
A căzut pentru ca sucul ei să fie absorbit de rădăcinile copacului 
şi să se reincarneze într-o frunză nouă. Este reincarnarea de 
care unii sunt jenaţi şi pe care o contestă. Hristos a zis: „Dacă 
nu vă naşteţi din nou, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu”. 
Asta înseamnă: dacă nu vă reîncarnaţi, dacă nu intraţi în cultura 
nouă, nu veţi deveni membri ai acelei rase mari care aduce 
condiţii pentru dezvoltare şi viaţă tuturor. Împărăţia lui 
Dumnezeu se află în acea Cultură. In acea împărăție nu există 
morţi, servicii funebre, monumente şi toată lumea este veselă. 
Toţi oamenii mari vor apărea în această cultură nouă, vor aduce 
idei noi, vor fi mesagerii învăţăturii noi. Se spune: „Botev nu mai 
e, dar spiritul lui e aici”. Unde e spiritul lui? Ce trebuie să 
înţelegem când zicem „spirit”? Se cunoaşte legea principală a 
lui Lavoisier, că nimic nu se pierde în natură, iată de ce fiecare 
lucru care este manifestat trăieşte. Unele lucruri pot să se 
manifeste pentru cineva şi să rămână invizibile pentru altcineva, 
dar, dacă nu văd un lucru, oare asta înseamnă că acel lucru nu 
există? Un număr mare de teologi, de filosofi studiază această 
problemă destul de abstractă: Oare Dumnezeu există, sau nu? 
Pentru mine, Dumnezeu există. El este acţiunea de a lubi pe 
care o văd peste tot şi pe care o înţeleg foarte bine. Nu numai 


eu, ci şi toţi cei care îl slujesc pe Dumnezeu îl văd zilnic şi 
discută cu El. Acest Dumnezeu trăieşte în noi. Nu există om în 
care să nu sălăşluiască Dumnezeu. Nu trebuie să spuneţi nimic 
rău despre mine, nici eu despre voi, pentru că în mine şi în voi 
stă Dumnezeu, care nu poate fi vorbit de rău. Faptul că veniţi să 
mă ascultați arată că Dumnezeu a venit cu voi. 

Vă vorbesc despre ceva ce nu este nou, îl aveţi în voi de 
secole. Unii zic: „Domnul Deunov propovăduieşte o învăţătură 
nouă”. Este nouă doar pentru epoca în care se manifestă. De 
exemplu, călătoresc cu trenul de la Sofia la Târnovo şi obiectele 
se perindă repede prin faţa mea. Unele rămân în trecut, altele 
sunt reale şi altele sunt în viitor. Oare aceste obiecte nu există 
simultan? lată de ce trecutul, prezentul şi viitorul există 
simultan şi prezintă o realitate în lume. Cei ce au decedat, cei ce 
trăiesc acum şi cei ce vor veni în viitor sunt şi ei o realitate. Voi 
lăsa această problemă, aveţi 350.000 de ani ca s-o rezolvaţi. Voi 
reveni după această perioadă şi voi vedea dacă aţi rezolvat-o. 
N-o vom rezolva acum, fiindcă nu e din timpul nostru şi cere 
multe mii de ani ca să fie rezolvată. 

Problemele timpului nostru sunt că oamenii duc acum lipsă 
de pâine, de lemne, de sare, de zahăr, de locuinţe igienice etc. 
Pentru ca oamenii să fie satisfăcuţi şi ceilalţi să fie raţionali, unii 
cred că trebuie ca vinovăţii să fie spânzurați, să fie bătute 
femeile care seamănă discordie şi creează alte probleme, să 
declarăm război duşmanilor ca să ne răzbunăm. Oare femeile nu 
erau bătute până acum? Nu existau masacre, spânzurători, 
războaie? „Să schimbăm judecătorii.” Credeţi că noii judecători 
vor fi mai buni? Şi mai e un lucru care şchiopătează. Dacă mă 
îmbăt şi văd lucrurile într-un mod diferit, înseamnă oare că 
lumea mea e cherchelită? Semănăm cu bulgarul Ivan care, 
ducându-se în vizită la o familie, a fost tratat cu băutură. A băut 
cât a putut, dar, la un moment dat, a fost forţat să bea în 
sănătatea mamei, a fiului, a fiicei. lvan a băut în sănătatea 
tuturor şi s-a îmbătat atât de rău, încât abia a putut să ajungă la 
fântână ca să-şi adape calul. După ce calul şi-a potolit setea, s-a 
oprit, dar Ivan a insistat: „Bea în sănătatea mea!”. Dar calul s-a 
tras într-o parte. Atunci, Ivan i-a zis: „Tu înţelegi viaţa mai bine 
decât mine. Nu bei în sănătatea cuiva mai mult decât e 
necesar!” Noi facem ca Ivan. Ne adunăm ca să petrecem şi bem 
ori pentru binele unui partid, ori pentru binele unei organizaţii 


de femei, ori pentru binele femeilor etc. Facem compromisuri de 
mai multe ori până în momentul în care începem să semănăm 
cu Ivan beţivul şi apoi spunem că n-am înţeles nimic. 

Omul din zilele noastre trebuie să-şi înţeleagă sarcinile faţă 
de societate, ca s-o slujească cum se cuvine. 

Puteţi să aveţi întotdeauna în voi lubirea cosmică. Sunteţi 
nefericiţi, v-a murit copilul sau v-aţi pierdut avutul. De ce sunteţi 
nefericiţi? Pentru că lubirea cosmică nu lucrează în voi. 

Unul şi-a pierdut minţile, altul s-a descurajat. De ce? Fiindcă 
au pierdut lubirea cosmică. Când această lubire intră în noi, 
devenim puternici şi putem să facem orice. Omul în care ea 
acţionează nu se descurajează, ci zice că toate eşecurile, toate 
necazurile sunt umbre în viaţă. Nu vă temeţi de aceste umbre. 
Înţeleg necazurile din viaţă în felul următor: imaginaţi-vă un 
copac mare cu mii de frunze, care trăieşte liniştit. Se stârneşte o 
furtună şi frunzele încep să se lovească unele de altele şi să se 
certe: „De ce eşti atât de grosolană şi mă împingi?”. După ce 
furtuna trece, reîncep să trăiască în pace. In acest caz, cauza 
care a stârnit cearta este exterioară. Dacă acel copac ar 
înţelege marea lege a lubirii cosmice de a se evita cearta, s-ar 
transforma treptat în animal; dacă animalul ar înţelege lubirea 
cosmică, s-ar transforma în om, iar omul, în înger. Şi, când omul 
capătă această formă mai elevată, poate să stăpânească forţele 
naturale şi să depăşească toate necazurile. Trebuie să înţelegeţi 
această lege imitându-i pe copiii voştri. Ce fac când vor ceva de 
la mamă? O îmbrăţişează, o mângâie, o sărută şi-i zic tandru 
„mămico”. Ce înseamnă îmbrăţişarea? Copilul îi transmite 
iubirea lui cu mâna stângă şi mintea, cu mâna dreaptă. In felul 
ăsta, introduce în mamă forţa lui şi ea este gata să facă orice 
pentru el. De aceea copiii sunt iubiţi. Adulții spun: „Dacă sărut, 
nu iau cumva vreo boală?”. Copiii nu filosofează prea mult; dacă 
trebuie să sărute pe cineva, sărută şi gata. Dacă sărutarea mea 
ar vindeca pe un om, l-aş săruta. Dacă nu poate să facă asta, nu 
l-aş săruta. Fiecare sărutare trebuie să aducă cu ea ceva bun. 

Când cineva vizitează o persoană, nu trebuie să meargă cu 
mâinile goale, ci cu un dar. Când mergeţi la o femeie săracă, nu 
vă umpleţi portofelul cu bancnote, ci umpleţi-vă sacoşa cu pâine 
şi fructe. Asociaţiile caritabile trebuie să facă la fel. Şi acum 
există oameni care strâng bani de ici şi de colo şi organizează 
activităţi caritabile. Nu, dragă prietene, nu trebuie să fii generos 


cu bunurile altuia, nu poţi să trăieşti cu ceea ce aparţine altuia, 
în vremea culturii noi. Asociaţiile caritabile le împart bani 
săracilor şi apoi vor să li se plătească munca. Nu, nu trebuie 
plătit nimic. Când slujesc, trebuie să slujesc cu lubire. Când veţi 
veni la mine, o să vă primesc bine, o să vă dau de mâncare, o să 
vă spăl mâinile şi picioarele, o să vă dau tot ce aveţi nevoie, vă 
voi face toate serviciile aşa cum i le-aş face unui prieten. Asta 
cere cultura nouă. Şi acum, când cineva călătoreşte, vizitează 
un prieten o zi, apoi trebuie să meargă la hotel. 

Ştiţi în ce situaţie suntem noi, oamenii din ziua de astăzi? O 
să vă dau un exemplu. Un derviş (Membru al unei confrerii 
musulmane / Şef religios musulman (n.ed.)) s-a dus la baie, s-a 
spălat bine şi, când să plece, a văzut că n-avea bani să 
plătească. S-a adresat atunci proprietarului băii, i-a zis 
„mMulţumesc” şi a plecat. 

- Stai, şi banii? l-a întrebat proprietarul băii. 

- N-am bani. 

- Atunci, de ce-ai venit? 

Dervişul a fost foarte încurcat, şi-a îndreptat gândul spre 
Dumnezeu şi a zis: „Doamne, dă-mi bani sau distruge această 
baie”. 

In acel moment s-a auzit un zgomot mare. Baia s-a prăbuşit 
şi proprietarul a dat fuga să vadă ce se întâmpla. Dervişul a 
plecat liniştit. Şi, mergând el aşa, a văzut un imam” care se ruga 
şi i-a zis: 

- Ştiu că te rogi ca să ai bani. 

Societatea din zilele noastre suferă de dorinţa de a avea 
mulţi bani. 

lubirea cosmică spune: „Lucrează pentru inima ta şi 
plantează acolo dorinţe bune, fiindcă fiecare dorinţă bună dă un 
fruct bun. Plantează în mintea ta gânduri bune, fiindcă fiecare 
gând bun e un pom fructifer. Plantează acţiuni bune cu voinţa 
ta, fiindcă fiecare acţiune bună e un pom fructifer”. 

lubirea cosmică mai spune: „Nu te îndoi de tine, fiindcă 
fiecare îndoială este o plagă”. Şi conchide: „Fii curajos şi decis în 
viaţă şi în luptele care apar. Nu considera lupta o nenorocire, ci 
un proces de muncă. Încearcă să înţelegi procesul interior al 
vieţii, să găseşti acele legi după care este construit corpul, legile 


la care se supun stomacul, plămânii, creierul etc., ca să le poţi 
organiza corect”. 

Trebuie să avem condiţii acceptabile ca să se manifeste în 
noi acţiunea de a lubi. Aceste condiţii le avem în viaţă, ne-au 
fost date. Dacă nu le folosim, nu vom putea să ne eliberăm de 
consecinţele negative. Suferințele arată că ne-am pierdut 
energia vieţii. Vom suferi până când se va restabili echilibrul. 

Vă voi da un exemplu care arată că credinţa şi lipsa noastră 
de credinţă produc două rezultate contrare. La Roma trăia un 
mare pictor. El a hotărât să deseneze imaginea ideală a lui 
Hristos. A plecat să se plimbe prin oraş ca să caute pe cineva 
care să poată exprima acea idee. A găsit un tânăr care avea 22- 
23 de ani şi a început să-l deseneze. Desenul a fost foarte 
reuşit. Trei-patru ani mai târziu, pictorul a hotărât să-l deseneze 
pe luda lIscariotul. A plecat din nou prin oraş să caute un model 
potrivit. L-a găsit şi i-a propus să-l deseneze ca luda. Tânărul, 
mirat, i-a spus: „Domnule, e ceva foarte ciudat în treaba asta. 
Acum patru ani, mi-aţi propus să vă pozez ca să-L desenaţi pe 
Hristos şi acum vreţi să vă pozez pentru luda”. În ultimii ani, 
acel tânăr dusese o viaţă atât de vicioasă, încât îşi deformase 
foarte mult imaginea şi pictorul nu-l recunoscuse. Da, noi ne 
creăm caracterul şi trebuie să fim stăpâni pe noi înşine şi să nu 
aşteptăm ajutor din afară. Salvarea e în interiorul nostru. 

lubirea cosmică este un atelier perfect şi produce cu ce i se 
dă. Ea va lucra lâna pe care i-o aduceţi şi va zice: „Am fructificat 
ce mi-ai dat”. Ca să fiu mai clar, voi încheia conferinţa făcând o 
comparaţie cu o întâmplare. Un tânăr pe nume Stoian era în 
slujba unui comerciant bogat. Era cinstit şi tot ce câştiga 
împărțea săracilor. Stăpânul, văzând ce făcea servitorul, l-a 
certat şi l-a sfătuit să păstreze ceva ca să aibă la bătrâneţe, 
când nu va avea pe nimeni să aibă grijă de el. Când primea 
aceste observații, Stoian nu zicea nimic sau murmura: 
„Dumnezeu e milostiv”. Într-o zi, stăpânul a căzut într-un somn 
adânc şi a avut un vis: se plimba într-un loc frumos şi în mijlocul 
acelei naturi splendide a remarcat o vilă foarte frumoasă. A 
întrebat-o pe una dintre persoanele prezente a cui era acea vilă. 

- A servitorului tău, i s-a răspuns. 

- Dar e sărac, de unde a luat atâta bănet ca să cumpere 
această vilă frumoasă? 


- E adevărat că e sărac, dar tot ce câştigă pe Pământ 
trimite aici şi a construit o vilă frumoasă. 

Continuându-şi plimbarea, stăpânul a trecut prin locuri 
aride şi deşertice, a văzut o cabană mică şi sărăcăcioasă şi a 
întrebat: 

- A cui este această cabană? 

- E a ta, pentru că n-ai făcut nimic pentru săraci, i s-a 
răspuns. 

Povestea aceasta este adevărată în sensul că atâta cât dă 
mama copiilor în această lume, tot atâta va primi, şi va construi 
în cealaltă lume ori o vilă, ori o cabană. Dacă e generoasă în 
iubirea ei faţă de copii, va avea un palat. Prin „palat” înţeleg 
caracterul omului. Dacă introducem în lumea de astăzi această 
lege nouă, multe necazuri vor dispărea. 

Noul va veni şi noi, ca reprezentanţi ai culturii noi, vom 
începe să trăim fără ură, fără răutate. Fie ca acţiunea de a lubi 
şi lubirea să fie cele două stele călăuzitoare care să ne îndrume 
viaţa pe Pământ. 

Veliko Târnovo, 24 august 1919 


CUPRINS 


A üÜMPpPle sira Ol mica con ca aa eat ta dan nat tai 2 
Conferinţă despre energia sufletului... nene eee 7 
Cel care E DIE ȘCE e aci eve na pateu dl ta datat 19 
O mica`-anñaliZa sses RRC IOAN eaa RI DRP ORI 38 
Introducere În Iubire; sic aia aaa aaa ii aaa i i pa lt 50 
Această invatati Ac ana umeda dă cateii mii a at Rt De ala 63 
Invitarea lui :[I:S LIS si coerent an to aan d n d ae lied 81 
lubirga universalai akren EAA Caan 100 


lubirea cosmică