Peter Deunov — Izvorul binelui

TREZIREA LA VIAȚA INTERIOARĂ 


Dinasty Books 


Proeditură și Tipografie 


Peter Deunov 


IVZORUL BINELUI 


PREFAŢĂ 


Izvorul binelui este o lucrare desăvârşită ce adună în ea 
chintesenţa tuturor învățăturilor transmise de Maestrul Peter 
Deunov pe parcursul întregii sale vieţi. Este o lucrare în care 
Maestrul exprimă direct cu sinceritatea caracteristică, esenţa 
vieţii şi a evoluţiei spirituale, găsind cuvintele potrivite ce ne 
conduc către simplitatea mistică, ce se rezumă la două 
elemente principale: suferinţa şi iubirea, de aici începând marea 
călătorie spre legătura cu Dumnezeu. 

Când eşti singur, părăsit de toţi, trebuie să ştii că Unicul 
este alături de tine. Dumnezeu îţi va spune: „Nu te nelinişti, nu 


eşti singur. Sunt cu tine”. 
In viziunea sa, suferinţa „inteligentă” are drept scop 


evoluţia spirituală, trecerea noastră la un nivel superior, căci 
prin suferinţă ne putem desăvârşi spiritual. Numai evoluând, 
prin acceptare şi înţelegere, putem depăşi suferinţa... 


Toate suferinţele, toate ororile vieţii există ca să putem trăi 
marea iubire divină şi să ştim că marea providenţă ne poate 
elibera de aceste suferinţe şi necazuri. Asta vom înţelege într-o 


zi. 
Ca instrumente, ne îndrumă să folosim rugăciunea, 
contemplarea şi reflecţia, considerând că principalul element ce 
ne dă forţă este însăşi credinţa noastră în divinitate, credinţa 
noastră în Dumnezeu. 
Forţa omului constă în credinţa lui în ordinea divină în 
exterior. Dumnezeu se îndepărtează de noi ca să nu ne 


deranjeze, dar în interior pătrunde în noi ca să ne încurajeze. 
Maestrul se apropie de paradigma: suntem copiii Domnului 


şi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Sa, exprimând 
faptul că: „Fiecare suflet este o formă specifică prin care se 
manifestă conştiinţa divină, arătând că Dumnezeu se poate 
oglindi în fiecare dintre noi, dacă avem răbdarea să găsim 
liniştea necesară pentru a-l simţi prezenţa. 


Trebuie să fim calmi ca suprafaţa apei pe care nimic n-o 
tulbură, pentru ca Dumnezeu să se poată reflecta în noi. Dacă 
se proiectează asupra noastră, vom evolua. Dacă nu, vom 


rămâne aşa cum suntem. 
Specific abordării sale spirituale, suferinţa nu este văzută 


ca o pedeapsă, ci mai degrabă ca o lecţie, pe care trebuie să ne- 
o însuşim, s-o acceptăm. 

Suferinţa nu este o pedeapsă, ea ne este dată ca o lecţie de 
învăţat. Dacă sunteţi supuşi unei încercări, nu fiţi tulburaţi în ea 
se ascunde un anumit bine care se manifestă la sfârşit, dună ce 
aţi rezistat. Nu forţaţi lucrurile. Să ştiţi că binele la care năzuiesc 
inimile şi discernământul vostru va veni curând. 

Suferințele nu durează mult. Mânia lui Dumnezeu durează 


doar o clipa, dar mila Lui, o eternitate. 
Lucrarea este o sursă de inspiraţie pentru cel care 


năzuieşte la linişte şi detaşare, la obţinerea stării de bine şi de 
autodesăvârşire. Mesajele Maestrului sunt directe şi simplificate 
la maximum, această abordare dând o valoare şi mai mare 
lucrării, ce poate avea rolul unui îndrumar. 


Omul trebuie să reflecteze îndelung la lucrurile frumoase, 
trebuie să aibă gânduri frumoase, sentimente frumoase şi 
acţiuni ca să poată elabora ce are valoare în caracterul lui 
Trebuie să vă filtraţi gândurile, sentimentele şi acţiunile. 

Când se găseşte în condiţii limitative, omul iese astfel ca să 
se deplaseze mai sus, spre Dumnezeu. leşiţi puţin astăzi, puţin 
mâine, până când intraţi într-o viată superioară celei de acum. 
Cel care se gândeşte la îngeri se află în lumea lor. Când vă 
gândiţi la Dumnezeu, vă aflaţi în lumea divină. Trăiţi în lumea la 
care vă gândiţi. 

Un exemplu des întâlnit astăzi ne ilustrează credinţele şi 
valorile false, bazate pe poziţiile sociale, titluri sau bogăţia 
materială. În final, toate reprezintă deşertăciune, acolo unde 
plecăm nu luăm nimic cu noi, însă clipele de bucurie, fericirea, 
împlinirea, pacea interioară şi credinţa nestrămutată sunt valori 
care ne aparţin de drept. 

Exemplul ilustrat de Maestru este pe cât de simplu, pe atât 
de elocvent în ceea ce priveşte fragilitatea valorilor noastre 
raportate doar la poziţia socială, la funcţiile şi onorurile ce ne 
definesc în faţa celorlalţi: 


Un general a fost condamnat, privat de drepturi şi aruncat 
în închisoare A fost eliberă după zece ani. Atunci a zis-, „Am 
înţeles viaţa. Am înţeles că gradul de general şi tot restul sunt 
doar lucruri inutile şi neserioase”. Când fiinţa omenească are 
eşecuri repetate se cuminţeşte, devine mai prudentă, mai 


raţională. Dobândeşte experienţă. 
De asemenea, Maestrul expune cu tact şi blândeţe ideea că 


suntem ceea ce gândim. Dacă ne afundăm în gânduri negre, în 
temeri, frici, ură, resentimente, cu siguranţă vibrația va scădea 
şi vom chema asupra noastră toate acele situaţii ce sunt 
compatibile cu această vibraţie joasă. Dacă, în schimb, vom 
năzui pacea, vom aduce gânduri de bucurie, de împlinire, de 
mulţumire, atragem asupra noastră şi lucrurile şi experienţele 
pozitive. 

Ideea creează forma [...] O lege spune: când omul îşi 
îndreaptă conştiinţa spre realitate, ea trăieşte veşnic în el. In 
timp ce, dacă îşi îndreaptă conştiinţa spre umbre. trăieşte în 
umbre. [...] Legea este următoarea: dacă vă gândiţi la un om de 
bine, lumina vă va apărea în intelect şi căldura, în inimă. Dacă 
vă gândiţi la o fiinţă obscură, intelectul vi se va înnegura şi 
inima vi se va răci. 

Deşi în lucrarea sa de referinţă Ghid spiritual al sănătăţii 
(2018) regăsim o abordare largă pe tema cauzei bolilor şi a 
legăturii dintre boală şi subconştient, dintre boală şi acţiunile 
noastre, în lucrarea de faţă Maestrul ne readuce în atenţie 
cauzele bolilor şi legăturile spirituale sau implicarea 
subconştientului nostru în activarea sau agravarea unei 
afecțiuni. Pe cât de simplu, pe atât de elocvent. Astfel, regăsim 
expusă pe scurt o reamintire a acestor cauzalități. 


Cauzele multor boli se ascund în subconștient. Ele sunt 
resturi ale trecutului ne care trebuie să le depăşiţi, [...] Există 
boli cauzate de lipsa iubirii, altele, de ignorantă, de 
nerespectarea regulilor elementare de igienă. Unele sunt 
provocate de faptul că persoanei nu-i place adevărul, că slujeste 
minciuna. Altele sunt rezultatul diferitelor griji. [...] În general, 


bolile apar când vibraţiile organismului scad. 
Dacă până acum a fost abordată suferinţa, apoi iubirea şi 


credința, este momentul să urmeze şi Calea, ce trebuie să 
facem, cum putem să ne unim cu divinitatea, cum putem să 
cerem ajutorul divinității şi, bineînţeles, pentru a obţine acest 


lucru, paşii ne sunt îndreptaţi către rugăciune, către legătura 
profundă cu Dumnezeu. 

Prin rugăciune, omul intră în legătură cu Dumnezeu şi cu 
fiinţele avansate. [...] Este de ajuns să rostiţi un verset din 
Evanghelie însufleţiţi de dorinţa de a-l înţelege pentru ca Hristos 
să vă ajute. El va aduce lumină în mentalul vostru şi vă va 
rezolva problemele. [...] Dacă unii oameni cred că se pot lipsi de 
rugăciune, de contemplare şi de reflecţie, se înşală amarnic. 

Când atitudinea ta faţă de Dumnezeu este corectă, toate 
persoanele se comportă bine cu tine. Dacă iubeşti oamenii, 
aceasta înseamnă că ai primit iubirea divină corect, în 


plenitudinea ei. 
Spre finalul lucrării avem de-a face cu un întreg elogiu 


îndreptat către iubire ca mod de a trai, ca mod de a evolua 
spiritual, de fapt, precum şi ca abordare a vieţii noastre şi a 
celor întâlniți pe parcursul acesteia. Ea reprezintă, în sine, 
liantul principal, cel care uneşte toate valorile umane esenţiale, 
tot şi toate. 


Există în lume ceva mai mare decât cunoaşterea. Este 
iubirea. [...] A iubi înseamnă a fi în armonie cu lumea divină a 


iubirii, cu lumea iubirii îngerilor şi cu lumea omenească a iubirii, 
adică cu toate fiinţele binelui. 


Acolo unde e iubire, totul se poate realiza. Acolo unde nu e 
iubire, totul se distruge. [...] Omul trebuie să trăiască în iubire 


aşa cum trăieşte în lumină şi în aer. 
Sunt sigur că după parcurgerea acestei lucrări de o 


profunzime desăvârşită, ce relevă principalele ingrediente ale 
apropierii noastre de divinitate, de entităţile benefice de lumină, 
de îngeri, de Creatorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât cititorul 
familiarizat cu opera Maestrului Deunov, cât şi cei ce intră 
pentru prima oară în contact cu învăţăturile sale vor avea şansa 
să descopere una dintre cele mai importante căi de evoluţie 
spirituală predată vreodată într-o şcoală de spiritualitate 
europeană. Să nu uităm că învăţăturile Maestrului Deunov l-au 
format şi l-au călăuzit pe discipolul său, bine cunoscutul Maestru 
Omraam Mikhaël Aivanhov. De asemenea, ar trebui să ţinem 
seama de actualitatea şi acurateţea de necontestat a 
observaţiilor sale privind evoluţia societăţii de astăzi, aflată în 
plină criză şi marcată de suferinţe şi conflicte sociale, dar şi de 


analizele şi remediile înfăţişate de Maestrul Deunov în timpul 
prelegerilor sale, încă de la începutul secolului trecut. 

Astăzi ţările europene se găsesc într-o fază de distrugere. 
Nu aplică învăţătura lui Hristos, ci învăţătura trecutului 
îndepărtat. Războiul este o supravieţuire a celor mai vechi 
credinţe. Cultura străveche se manifestă sub forme noi. [...] 


Evenimentele de acum sunt ca furtuna, vor trece. Tot ce se 


produce în prezent este spre bine. 

Karma popoarelor europene a ajuns deja la maturitate şi îi 
provoacă suferinţe întregi omenirii. 

Suferințele sunt semn că oamenii trebuie să-şi schimbe 


felul de a trăi şi să accepte învătătura divină. [...] Vin timpuri 


pline de durere, pentru că oamenii n-au acceptat în mod liber să 
îndeplinească Voința Divină. Această epocă a şi sosit. Tulburări 
şi mai mari - exterioare şi interioare - se vor produce pentru ca 
oamenii să se trezească şi să îndeplinească voia divină, care 
este slujirea lui Dumnezeu. Toate acestea vor veni, vor fi impuse 
omenirii. 

Cultura actuală dispare. Vine deja o nouă cultură şi ea va fi 
aplicată treptat în viată. 

Ideea mea esenţială este următoarea: iubirea este soluţia 


problemei sociale. 
In speranţa că v-am captat atenţia cu aceste câteva pasaje 


extrase din lucrarea Maestrului Peter Deunov, vă invit să 
descoperiţi mai departe, singuri, întreaga valoare a acestei 
lucrări de excepţie. 

Izvorul binelui - o carte pe care o recomand tuturor acelora 
ce au curajul să înţeleagă că lubirea şi Credinţa reprezintă 
principalele trepte ale evoluţiei noastre, aici, în efemera noastră 
şedere, în aceste vremuri, pe acest Pământ, împărtăşesc întru 
totul părerea Maestrului Deunov referitoare la suferinţă, nu 
consider suferinţa drept o pedeapsă, nici o plată sau un 
sacrificiu care vine în urma unui bun obţinut sau unei realizări. 
Ea reprezintă mai degrabă o lecţie şi putem scăpa de suferinţă 
învăţându-ne lecţia şi evoluând către o etapă superioară. 
Fiecare dintre noi venim aici cu o anumită misiune şi, pe 
parcursul existenţei noastre, avem de învăţat, de şlefuit... 

Ca piatra să fie netedă, trebuie prelucrată, şlefuită. [... 


După fiecare încercare, fiinţa omenească dobândeşte ceva bun. 


Citiţi-o şi după ce aţi parcurs-o lăsaţi să treacă o vreme, 
preţ de o săptămână, o lună... două... apoi recitiţi-o, căutaţi să 
priviţi dincolo de cuvintele scrise, lăsaţi-vă deschişi să primiţi 
mesajul Maestrului Deunov. Va merita! 

Pace, Lumină şi lubire! 
Teodor Vasile 


IZVORUL BINELUI 


Într-o zi de la sfârşitul anului 1944, un bărbat a sosit la 
Izgrev (Şcoala Iniţiatică Izgrev („Răsărit de soare”), înființată de 
Peter Deunov (n.tr.).). Venise în fugă şi gâfâia. Era grăbit. 

- Spuneţi-i maestrului că vreau să-i vorbesc! 

Acest om ezitase întreaga viaţă între Şcoala Divină şi lume. 
Acum alesese. 

Discipolii l-au anunţat pe maestru: 

- Un om vrea să-ţi vorbească. 

Maestrul a păstrat îndelung tăcerea, apoi a zis încetişor: 

- Spuneţi-i că s-a terminat deja concertul. 

Şi a repetat încet: 

- Concertul s-a terminat deja. 

x 


x x 


În dialogurile adunate sub titlul Izvorul binelui, maestrul 
aruncă o ultimă privire spre drumul parcurs, realizează o 
sinteză, face o nouă evaluare, aduce lămuriri despre tot ce 
spusese, se opreşte la esenţă şi le dă discipolilor ultimele 
indicaţii. 

Aceste dialoguri, precum şi învăţătura maestrului reflectă 
lumea perfectă din care a provenit, viaţa pură şi sacră spre care 
ne conduce. 

Viaţa aceasta vine acum pentru toţi fraţii. 


MAREA CAUZĂ PRIMORDIALĂ 


Binevoieşte să mi te arăţi după cum ţi-e voia. 
A nins câteva zile în şir. Totul a dispărut sub o mantie albă. 


Casele din sat aproape nu se mai vedeau. 

După ce au curăţat aleile, discipolii au intrat în casă să ia 
masa. In pofida zăpezii, veniseră mulţi vizitatori. Am mâncat, 
am cântat câteva cântece şi am ieşit. Aerul era rece, curat, 
întăritor. Maestrul a inspirat adânc, şi-a plimbat privirea în jur, a 
îndreptat-o spre cerul albastru şi s-a oprit, în sfârşit, la feţele 
preocupate ale celor prezenţi. 

- Totul este de la Dumnezeu, a zis el. 

A fost întrebat unde se găseşte Dumnezeu. 

- În aer. Dumnezeu îţi dă viaţă prin aerul care intră în tine. 
Dumnezeu - Marea Cauză Primordială - se găseşte în apă, în 
lumină, în pâine. Trăiţi în Dumnezeu. Dumnezeu vă iubeşte prin 
lumina lui, vă mângâie. Dumnezeu ni se arată prin soare, prin 
roadele pământului, dar noi nu-l înţelegem. Când ne simţim 
slăbiţi, Dumnezeu este în acea slăbiciune. Se întâmplă să ne 
credem foarte independenţi, dar, în realitate, în acele momente, 
suntem în el şi îi simţim independenţa. Când ne credem 
puternici, Dumnezeu ne aşază la celălalt pol slăbiciunea, iar 
când devenim smeriţi, ne înalţă. Ce nelimitată este inteligenţa 
care se gândeşte la toţi aştrii din univers! Există o adiere 
plăcută pe care o numim suflarea Domnului. Pentru mine, ziua 
are sens în măsura în care îl văd pe Dumnezeu ascuns în natură. 


IUBIREA CELUI UNIC 


În unele zile, casa Temelkov era plină de invitaţi. Oamenii 
veneau nu numai din oraş, ci şi din cele patru colţuri ale ţării. 
Fiecare voia să-l vadă pe maestru, să vorbească cu el, să 
primească sfaturi şi încurajări. Maestrul îi primea pe vizitatori 
unul câte unul sau în grup în camera lui mică, îi asculta şi 
vorbea cu ei. 

Mesele erau luate în comun. Totul se făcea firesc, ca într-o 
familie. Mica sufragerie abia îi adăpostea pe invitaţi. Surorile se 
ocupau de servit la masă. După-amiaza, aşa cum era obiceiul, 
cântam şi apoi începeau discuţiile. 

Un frate a întrebat: 

- Ce ar trebui să facă fraţii şi surorile la aceste evenimente? 

Maestrul a răspuns: 

- Să studieze conferințele şi cursurile de la început şi să le 
aplice. Fiecare cuvânt a fost rostit cu ocazia unei combinaţii 
specifice a planetelor şi Soarelui. Ne aflăm sub influenţa 
corpurilor cereşti: a Pământului, a Soarelui, a soarelui central. La 
fiecare poziţie a acestora trei şi la cea a tuturor celorlalte 
corpuri cereşti, ideile, cuvântul divin se manifestă într-un mod 
aparte. 

Apoi Maestrul a explicat: 

- Dumnezeu le-a dăruit tuturor fiinţelor tot ce le trebuie. 
Dar, în anumite momente, sufletul omenesc trece dintr-o stare 
de conştiinţă în alta. În aceste faze tranzitorii, conştiinţa omului 
se cufundă în întuneric până când intră din nou în conştiinţa 
divină, în iubire, unde e lumină şi bucurie. Este necesar ca omul 
să treacă prin aceste etape intermediare, o condiţie pentru 
evoluţia lui. Trecând prin aceste etape intermediare, omul se 
găseşte tot în domeniul iubirii, dar norii conştiinţei sale îl 
împiedică să vadă lumina. Trebuie să ştiţi că, atunci când 
sunteţi trişti, vă aflaţi pe cale să treceţi dintr-o stare de 
conştiinţă în alta. Această trecere de la conştiinţa omenească la 
cea divină aduce întotdeauna ceva nou. 

Cineva a spus: 

- Suferințele mă copleşesc. 

- Cu cât suferinţele sunt mai mari şi mai durabile, cu atât 
stările de bucurie şi de iubire care vor veni ca urmare a celor 


dintâi vor fi mai mari şi mai intense. Lucrul acesta se poate 
verifica, nu e ceva abstract, este ştiinţă. 

Omul trebuie să vadă iubirea divină chiar în cele mai mici 
lucruri. Când a creat lumea, Dumnezeu purta omul în mintea, în 
inima şi în sufletul lui. De aceea omul trebuie să considere 
creaţia lumii un act sfânt de iubire şi să fie pregătit la toate 
sacrificiile pentru Creatorul lui. 

Când eşti singur, părăsit de toţi, trebuie să ştii că Unicul 
este alături de tine. Dumnezeu îţi va spune: „Nu te nelinişti, nu 
eşti singur. Sunt cu tine”. N-ai trăit acea singurătate cumplită. 

Unica fiinţă care, întotdeauna, clipă de clipă, se gândeşte la 
noi şi nu ne uită niciodată este Dumnezeu. 

Toate suferinţele, toate ororile vieţii există ca să putem trăi 
marea iubire divină şi să ştim că marea providenţă ne poate 
elibera de aceste suferinţe şi necazuri. Asta vom înţelege într-o 
zi. 

Toate suferinţele prin care treceţi acum există ca să-l puteţi 
cunoaşte pe Dumnezeu, cauza primordială, şi, când îl veţi 
cunoaşte, va apărea bucuria. 

Un om crede că a fost uitat. Aceasta este o concepţie falsă. 
Nimeni nu ne poate elimina din conştiinţa divină. Din momentul 
în care omul admite că este o fiinţă separată, şi-a creat singur 
nefericirea. 

Una dintre calităţile omului inteligent este curajul. Nu se 
gândeşte la ce i se va întâmpla, la ce vor spune oamenii despre 
el. 

Forţa omului constă în credinţa lui în ordinea divină. În 
exterior, Dumnezeu se îndepărtează de noi ca să nu ne 
deranjeze, dar în interior pătrunde în noi ca să ne încurajeze. În 
lume pot să se producă perturbări de tot felul, oamenii pot să 
cadă şi să se ridice de multe ori, dar nu contează situaţia lor, 
căci Dumnezeu rămâne acelaşi faţă de ei. Mori, Dumnezeu are 
încredere în tine. Faci greşeli, Dumnezeu are încredere în tine. 

Toate suferinţele şi bucuriile au ca origine iubirea divină. De 
ce? Pentru că, nefiind în stare să-i înţelegeţi iubirea, treceţi prin 
suferinţe. 

Nu există bucurie mai mare decât cea care vă ajută să 
conştientizaţi că trăiţi, că există cineva unic care vă iubeşte. Vă 
spune în sinea voastră: „Nu vă fie teamă, voi orândui totul 
pentru voi. Într-o zi veţi primi binecuvântarea mea”. Dacă veţi 


ajunge într-una dintre lumile superioare, veţi găsi multe fiinţe 
care vă iubesc şi vă trimit gânduri bune. 

Cel care înţelege iubirea lui Dumnezeu nu întreabă ce este 
Dumnezeu. Dacă aţi aduna la un loc iubirea întregii omeniri, a 
tuturor oamenilor sfinţi, buni şi drepţi, a tuturor îngerilor şi 
divinităţilor din cer, toată această iubire ar reprezenta doar o 
parte microscopică din iubirea lui Dumnezeu. 

Am spus: „Binecuvântaţi sunt oamenii pentru că Dumnezeu 
îi iubeşte”. Nefericirea voastră stă în faptul că nu ştiţi că vă 
iubeşte. Vi se cere un lucru: să fiți conştienţi că Cel care vă 
iubeşte face totul pentru binele vostru. 

lubirea lui Dumnezeu constă în ceea ce dăruieşte fără 
încetare. Aceasta se numeşte influx, o scurgere a Lui în noi. 
Când acest proces este întrerupt, viaţa îşi pierde sensul. Atâta 
timp cât acest influx al vieţii Sale în noi este prezent, trăim şi ne 
bucurăm. 

De ce v-a creat Dumnezeu? Ca să aibă pe cine iubi. 

De ce ne aflăm pe pământ? Ca să învăţăm să-l iubim pe 
Dumnezeu. Atâta timp cât omul nu e legat de Dumnezeu, este 
asemenea unui călător naufragiat pe o insulă pustie. 

Numai Cel Infinit e capabil să închidă poarta răului, poarta 
condiţiilor rele. 

Măreţia lui Dumnezeu nu constă în faptul că făureşte aştri 
şi universuri. E în stare să le creeze într-o clipă. 

Când eşti copleşit de un necaz, toată lumea te 
desconsideră şi ai nevoie de un mic sprijin. Toţi cei care trec pe 
lângă tine îşi dau cu părerea-. „Din acesta n-o să iasă nimic 
bun”. Dar Dumnezeu, Creatorul universului, îşi opreşte lucrul 
Său, coboară până la tine fără să-l vezi şi-ţi spune la ureche: 
„Nu-ţi fie teamă, nu te descuraja. Te voi ajuta. Chiar azi îţi voi 
rândui treburile”. Şi iată că te bucuri. Acestea sunt lucrurile 
însemnate pe care pe săvârşeşte Dumnezeu, acesta este 
marele adevăr. 

Vorbesc despre Dumnezeu care vine la fiinţe în inimile lor 
disperate, grele de tristeţe. Îi ridică pe cei căzuţi până la 
înălţimea conştiinţei divine, pentru ca şi ei, ca toată lumea, să 
poată respira aerul pur şi să primească lumina divină. 

Fiecare suflet este o formă specifică prin care se manifestă 
conştiinţa divină. De aceea Dumnezeu veghează asupra fiecărei 
forme ca asupra unei flori delicate, pentru ca Divinul să se poată 


manifesta prin ea. Ce este binele etern? Deoarece izvorul este 
format din picături nenumărate care vin constant, binele etern 
este creat de nenumărate binefaceri mici care izvorăsc 
neîncetat. 

Cel Mare are o calitate aparte: îi atrage cu cea mai mare 
forţă pe cei care îl urăsc cel mai mult. 

Răul în lume este generat de neînţelegerea condiţiilor în 
care ne găsim. Dumnezeu nu se supără pe noi pentru greşelile 
pe care le facem. Ele îi oferă posibilitatea să-şi arate mila şi să 
le corecteze. După cinci-şase ani, veţi constata consecinţele 
greşelilor voastre şi le veţi îndrepta. 

Un om construieşte o casă frumoasă şi o închiriază unor 
persoane care, într-un an, o strică. Traduc: Dumnezeu a creat 
lumea foarte inteligent, dar noi, oamenii, o stricăm şi căutăm 
cauza pentru aceasta în afara noastră. 

Legea spune: Dumnezeu iubeşte toate fiinţele la fel, dar nu 
toate se folosesc de iubirea Lui. Unii pricep asta, alţii nu. 
Dumnezeu îi iubeşte pe oameni la fel ca pe îngeri, doar că 
îngerii sunt conştienţi de iubirea divină şi o primesc, în timp ce 
oamenii nu sunt întotdeauna conştienţi de ea. 

Imaginaţi-vă că nişte fiinţe ignorante şi-au construit o casă 
având doar o fereastră foarte mică, pe când casa altor persoane 
are ferestre mari care lasă să intre multă lumină. 

Şi voi ziceţi: „| se dă mult ăstuia!” | se dă mult pentru că 
are ferestre mai mari. Aerul şi lumina vor intra în casa voastră în 
funcţie de cât de mare e fereastra pe care o veţi deschide. 
Cantitatea lor va depinde, aşadar, de dimensiunea ferestrei 
voastre. Tot aşa energia şi binefacerile lumii divine vor intra în 
voi în funcţie de gradul de deschidere al conştiinţei voastre, al 
sufletului vostru. 

Binecuvântarea divină pătrunde în toate fiinţele. Fiinţele 
inferioare n-o rețin, totul se scurge în exterior. Trebuie să fim 
calmi ca suprafaţa apei pe care nimic n-o tulbură, pentru ca 
Dumnezeu să se poată reflecta în noi. Dacă se proiectează 
asupra noastră, vom evolua. Dacă nu, vom rămâne aşa cum 
suntem. Trebuie să fim puri, pentru ca imaginea lui să se poată 
reflecta în noi. Pacea şi puritatea sunt condiţiile indispensabile. 
Dacă nu credem în Dumnezeu, nu suntem capabili să primim 
iubirea Lui. 


Dumnezeu nu se foloseşte niciodată de persoane oarbe ca 
să-şi răspândească lumina. Dumnezeu îl lipseşte pe prost de 
darurile Lui, pentru ca oamenii să nu mai aibă încredere în el şi 
să nu-i mai înşele. Dumnezeu îl va ţintui pe prost la pat, ca să 
nu mintă şi să nu-i amăgească pe ceilalţi. 

Unii cred că Dumnezeu este supărat pe ei. Credem că 
Dumnezeu are ceva cu noi, dar, în realitate, noi suntem cei 
supăraţi. El ne trimite reflexul imaginii noastre şi zicem că El e 
supărat. Lăsaţi deoparte această iluzie. Dumnezeu nu este un 
Dumnezeu mânios, ci Dumnezeul iubirii. Noi ne mâniem şi 
credem că şi El e mânios. Aceasta e concepţia noastră. Când vă 
pedepseşte, această pedeapsă reprezintă o lecţie, ca să vă facă 
să reveniţi pe drumul cel bun. 

Vă voi destăinui un mare adevăr: Dumnezeu îşi arată 
iubirea faţă de fiecare suflet printr-o modalitate specifică. 
lubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare suflet este specifică. 


SENSUL SUFERINŢELOR 


Suferinţa nu este o pedeapsă, ea ne este dată ca o lecţie de 
învăţat. Noi îi dăm cuvântului „pedeapsă” o altă interpretare. 
„Pedeapsă” înseamnă: „Fac în aşa fel încât el să înţeleagă”. 

Dacă sunteţi supuşi unei încercări, nu fiţi tulburaţi. In ea se 
ascunde un anumit bine care se manifestă la sfârşit, după ce aţi 
rezistat. Nu forţaţi lucrurile. Să ştiţi că binele la care năzuiesc 
inimile şi discernământul vostru va veni curând. Fiţi atenţi să nu 
pierdeţi ocazia. 

Nu fugiţi de suferinţe, ci folosiţi-vă de ele. Apostolul Pavel a 
zis: „Suferințele de acum nu sunt asemenea marilor binefaceri 
pe care le aduc”. Diacul spune: „Suferinţa mi-a făcut bine”. Prin 
suferinţe, iubirea pregăteşte condiţiile pentru noi bucurii. 
Suferinta de acum este o condiţie pentru viitoarea Bucurie. 
Suferințele şi durerile sunt brăzdare divine care ară pământul ca 
să poată încolţi seminţele virtuţilor. Când suferă, omul devine 
mai bun, mai blând. 

Trezirea conştiinţei nu se produce în mod mecanic, ci cu 
ajutorul unor impulsuri generate de suferinţe. Cu cât obstacolele 
din calea omului sunt mai numeroase, cu atât posibilităţile de 
evoluţie sunt mai mari. Oamenii mari au întâmpinat obstacole 
mari. Asta nu înseamnă că au avut parte doar de suferinţe. 

Au avut bucurii pe care oamenii obişnuiţi nu le cunosc. 


SUFERINŢELE INTELIGENTE 


Cel care suferă şi rezistă până la capăt este un erou, va 
deveni un om adevărat. Cel care nu suferă nu va ajunge la 
nimic. Dacă vi se iveşte în cale o încercare, mulţumiţi-i lui 
Dumnezeu! încercările sunt privilegii pentru oameni. După 
fiecare încercare, fiinţa omenească dobândeşte ceva bun. 

Ca piatra să fie netedă, trebuie prelucrată, şlefuită. La fel şi 
pentru om. Ca să se trezească, are nevoie de şlefuire, de 
suferinţe. Grea e trezirea conştiinţei la om! Trebuie să fie încolţit 
ca să devină raţional. După fiecare aţipire a conştiinţei, apare o 
suferinţă ca s-o trezească, s-o învioreze, să ia avânt. 

Suferinţa vă va înălța. Fiţi mulţumiţi că suferiţi, veţi da 
roade. Dumnezeu va transforma suferinţele oamenilor în pietre 
preţioase care vor fi aşezate în formă de coroană pe capetele 
lor. În viitor, suferinţele îi vor împodobi omului capul. Când 
natura îi impune limite unei fiinţe, ea îi urmăreşte binele, 
trezirea forţelor ascunse din el. Orice suferinţă, orice dificultate 
şi orice încercare din viaţa omului urmăresc trezirea conştiinţei 
superioare în el. 

Când natura ne impune o suferinţă, simţim lucrurile în mod 
incorect. Când mama îşi aşază copilul în lighean ca să-i facă 
baie, el plânge, deoarece crede că e ceva rău. Nu înţelege că 
mama face asta pentru binele lui. 

Un general a fost condamnat, privat de drepturi şi aruncat 
în închisoare. A fost eliberat după zece ani. Atunci a zis: „Am 
înţeles viaţa. Am înţeles că gradul de general şi tot restul sunt 
doar lucruri inutile şi neserioase”. Când fiinţa omenească are 
eşecuri repetate, se cuminţeşte, devine mai prudentă, mai 
raţională. Dobândeşte experienţă. 

Când suferă, omul îşi corectează treptat gândirea, îndată ce 
gândirea a devenit corectă, se produce trezirea conştiinţei. 
Suferinţa aduce o nouă conştiinţă. Acesta este sensul suferinţei. 

Darurile pe care natura vie i le aduce omului sunt 
suferinţele inteligente. În ele se află experienţele care contribuie 
la evoluţia fiinţei. 

Roadele acestor suferinţe sunt elanurile care o fac să se 
dezvolte. 


Numărul suferințelor date fiecărui suflet corespunde cu 
nevoile propriei evoluţii. Suferințele nu sunt întâmplătoare. Mă 
refer la suferinţele inteligente. 

Tocmai mulţumită dificultăţilor şi suferințelor a atins fiinţa 
omenească nivelul actual de evoluţie. Tocmai ele o pregătesc 
pentru iubire. 


RĂDĂCINILE 


Fiecare obstacol este un examen pe care trebuie să-l 
trecem cu succes. Când în calea voastră se iveşte o încercare, 
să vă ziceţi: „A apărut ca să corecteze o greşeală pe care am 
făcut-o”. 

Când fiinţa ajunge la stăpânirea de sine, obstacolele şi 
suferinţele dispar. 

Suferințele din prezent sunt semnele vestitoare ale unei noi 
vieţi pentru care trebuie să fie pregătită o materie mai fină. Prin 
suferinţe, materia creierului devine din ce în ce mai fină. A suferi 
înseamnă a prinde rădăcini adânci în pământ şi a lucra. Prin 
suferinţe, obstacole şi reacţii, dobândiţi experienţă pentru 
marile legi care guvernează viaţa. 

Obstacolele de acum din viaţă nu vor reapărea în viitor. 

Inteligența pune capăt suferințelor. Dacă, după ce ai 
suferit, devii mai inteligent, trebuie să mulţumeşti, deoarece 
această suferinţă avea raţiunea ei de a fi. Dacă, după ce ai 
suferit, n-ai devenit mai inteligent, acea suferinţă nu era la locul 
ei. 

Când săpăm pământul, este un adevărat cataclism, o 
suferinţă pentru furnici şi râme. Noua cultură este semănată 
tocmai prin această săpare. Suferințele oamenilor sunt 
asemenea acestei săpări, care îi permite noii culturi să fie 
semănată în om. 

Oare nu folosim mănuşi de baie din pânză aspră ca să ne 
frecăm şi să ne curăţăm corpul? Corpul este curăţat, purificat cu 
ajutorul suferințelor. Gândirea divină nu se poate transmite 
corect dacă trupul omului nu este pur. Sistemul nervos este 
curăţat cu ajutorul dificultăţilor. După ce fiecare nerv este 
purificat, abia atunci este omul capabil să primească corect 
lumina divină şi fiecare gând. 

De ce vin suferinţele? Ca să fie eliminate impurităţile 
intelectului. 

Îngerii înţeleg sensul profund al suferințelor omenirii. Ştiu 
că în ele se ascunde binele ei. 

Marile genii nu s-au bucurat de cele mai bune condiţii, în 
timp ce aportul fiinţelor care au trăit în condiţii bune a fost 
foarte mic. De exemplu, Beethoven a lucrat în condiţii foarte 
proaste. Suferințele îl incită pe om să lucreze. A învinge 


dificultăţile şi suferinţele este o condiţie mai dură, dar trebuie să 
reuşim! Hristos le-a învins şi a înviat. 

În ziua în care vă veţi fi dus până la capăt evoluţia, îi veţi 
mulţumi lui Dumnezeu pentru toate nefericirile vieţii voastre. De 
acolo a provenit cel mai mare bine. 

Prin suferinţe, omul este călit şi pus la încercare. 


CINE ESTE PUS LA ÎNCERCARE ÎN VIAŢĂ? DISCIPOLUL 


Unora le este dat să tragă învăţăminte din propriile greşeli. 
Dacă li se va vorbi, nu vor înţelege. Aceste persoane învaţă în 
urma suferințelor. 

Când aveţi o suferinţă, ar trebui să ştiţi că prin această 
modalitate Dumnezeu vă fereşte de o abatere pe care eraţi gata 
s-o faceţi. Când se iveşte o încercare, trebuie să ştiţi că 
providenţa a trimis-o, ca să vă ajute să evitaţi marea nenorocire 
care urma să vină. Ca să nu vi se întâmple această nenorocire, 
providenţa vă trimite o încercare mai mică. 

Orice eşec ascunde o viitoare reuşită. După cum vedeţi, 
există multe motive ca să lucraţi. 

Suferințele reprezintă o mare ştiinţă divină. Fără ele, este 
imposibil să învăţăm. Ele aduc cunoaşterea. 

Când copacii sunt plantați aproape unii de alţii, trunchiurile 
sunt subţiri, cresc în înălţime. Când sunt plantați departe unii de 
alţii, cresc groşi şi cu ramuri bogate. La fel se întâmplă cu 
oamenii. In condiţii rele devin idealişti, în condiţii obişnuite, 
devin materialişti. 

Există o lege a naturii: atâta timp cât n-ai plâns, nu poţi să 
creşti. Ori tu trebuie să plângi, ori altul trebuie să plângă pentru 
tine. Dacă plângi pentru cineva, îl ajuţi. Oamenii consideră 
plânsul o slăbiciune. Nu e slăbiciune. Nu există fiinţă care să nu 
fi plâns vreodată. 

Suferințele sunt rădăcinile. Bucuraţi-vă de rădăcini! 
Bucuriile sunt ramurile. Bucuraţi-vă de ramuri! Un copac nu 
poate trăi fără rădăcini. 

Roadele arborelui reprezintă lumea divină. Aceasta nu 
înseamnă că dorim suferinţele, dar ele reprezintă o necesitate. 

Suferințele sunt aratul, bucuriile sunt culesul. Suferinţa 
trebuie să se transforme în bucurie, ce a fost semănat trebuie 
să crească. 

Toate fiinţele suferă, şi oamenii obişnuiţi, şi oamenii mari. 
Dar, suferind, oamenii obişnuiţi devin înăcriţi, pe când oamenii 
mari suferă şi evoluează. 

In toate încercările vieţii, omul nu trebuie să-l slujească 
decât pe Dumnezeu. Şi, dacă nu cedează la ispite şi suferinţe, 
ajunge la cunoaşterea de sine. 


SĂ SUFERIM CU IUBIRE 


Dacă, împovărat de dificultăţi, omul merge înainte fără să 
se poticnească, este puternic. Omul puternic rezistă la orice 
încercare. Suferințele sunt o povară pe care o tragem în sus. Din 
fericire, există fiinţe inteligente care ne ajută. Dumnezeu spune: 
„Chemaţi-mă când sunteţi trişti”. 

Prin aceste încercări şi suferinţe, omul are posibilitatea să 
determine gradul evoluţiei sale. Dacă are intelectul puternic, va 
rezista. Dacă nu, omul se va încolona în curentul general. Dacă 
suferi şi-ţi suporţi suferinţele cu bucurie, ai parte de iubire. 

Cu cât fiinţa este mai evoluată, cu atât suferinţele şi 
greutăţile prin care trece sunt mai mari. Să mulţumiţi că aveţi 
dificultăţi. Asta vă va ajuta să vă cunoaşteţi caracterul şi 
puterea convingerilor. 

Fiinţa omenească trebuie să fie pregătită să sacrifice totul 
pentru iubire, înţelepciune şi adevăr. 

Îmi este extrem de greu să văd un om suferind fără iubire. 
Este cu totul altceva când suferiţi în mod conştient şi cu 
demnitate pentru Adevăr. 

Dar acest lucru este posibil numai cu iubire. 

Ce voi câştiga expunându-vă la suferinţe, la persecuții, la 
foame din cauza mea? Dar, dacă în sufletul vostru apare o 
dorinţă profundă de a înţelege, de a-l găsi pe Dumnezeu şi viaţa 
universală, suferinţele voastre vor avea un sens. Sunt suferinţe 
de iubire. Când întâlnesc o astfel de fiinţă, îmi vine s-o 
îmbrăţişez. Dacă suferiţi fără iubire, vă voi spune: „Fraţilor, îmi 
pricinuiţi o mare durere!” 

De ce a permis aceste adversităţi Dumnezeu, pe care îl 
caracterizează perfecțiunea şi totala înţelepciune? Ca să ne 
pună la încercare lubirea. Dumnezeu vă întreabă: „După toate 
aceste suferinţe, mă mai puteţi iubi? Dacă da, iubirea voastră 
este adevărată. Fiindcă să mă iubiţi pentru toate binefacerile pe 
care vi le-am dăruit e firesc”. Astăzi, Dumnezeu i-a pus pe 
oameni în astfel de condiţii încât sunt obligaţi să treacă prin 
toate încercările. Apoi, după ce i-a testat, îi va primi în împărăţia 
lui şi le va da forţă, cunoaştere şi înţelepciune ca să guverneze 
lumea. 

Când i se dă o încercare, omul este capabil să învingă. 

Încercarea dată este pe măsura propriilor forţe. 


Când vă copleşeşte tristeţea, urcați mai sus! 

O mare parte dintre suferinţe sunt astfel doar în aparenţă. 
În viaţa de pe pământ, există întotdeauna decepţii. De exemplu, 
aplaudăm un actor. După ce a îmbătrânit, îl aplaudăm pe altul. 
Şi el zice: „Erau vremuri frumoase!” În viitor, acest om va avea 
din nou condiţii bune. Viaţa nu înseamnă o singură zi. 

Suferințele nu durează mult. Mânia lui Dumnezeu durează 
doar o clipă, iar mila lui, o eternitate. 

Există două extreme. Este inutil să suferim prea mult. 
Cealaltă extremă este absenţa totală a suferințelor. Trebuie să 
le simţiţi cât de cât. 

Nu ne punem în locul oamenilor care suferă, nici al 
animalelor pe care le facem să sufere. 

Când omul suferă, trebuie să aştepte răsăritul soarelui, 
îndată ce soarele răsare, toate suferinţele dispar. 

Când apare o suferinţă, gândeşte-te la toate fiinţele care 
suferă şi spune: „Mulţi alţii suferă în acelaşi timp cu mine”. 

Omul inteligent este deasupra suferințelor şi dificultăţilor. 
Mintea omenească este mai presus de toate. Nu există forţă 
care s-o poată distruge. Tocmai de aceea omul trebuie să 
învingă dificultăţile. 

Dacă aţi şti cât aţi îndurat în trecut! Nu vă mai amintiţi, aţi 
uitat. În timpul erupţiilor vulcanice, oamenii erau îngropaţi în 
lavă şi cenuşă. Nu există nenorocire pe pământ pe care omul să 
n-o fi trăit! 

Vine o nouă cultură. Tot ce se întâmplă va fi uitat. Atâta 
timp cât omul este bolnav, crede că nu va uita. Dar, îndată ce se 
vindecă, îşi uită boala, i se pare că visase. 


EFORTUL INTERIOR AL DISCIPOLULUI 


Rugăciunea este actul cel mai puternic din viaţa omului. Ea 
concentrează într-un tot gândurile, sentimentele şi voinţa 
omului. O astfel de rugăciune e puternică. 

Ea face minuni. Rugăciunea este acţiunea cea mai 
frumoasă. Este o conversaţie eu Dumnezeu. Nu există moment 
mai important decât acela în care omul vede chipul lui 
Dumnezeu! Ce dimineaţă minunată e aceea în care, de la 
trezire, conversezi cu Atotputernicul! 

Cel care nu e preocupat de Dumnezeu îşi pierde treptat 
forţele şi rămâne de căruţă. Cel care se gândeşte la îngeri se 
află în lumea lor. Când vă gândiţi la Dumnezeu, vă aflaţi în 
lumea divină. Trăiţi în lumea la care vă gândiţi. 

Un timp, trăiţi într-un mediu dat, apoi ieşiţi din el ca să 
intraţi în altul. Peştii au trăit în apă. După o perioadă, cei mai 
avansați dintre ei au ieşit ca să intre într-un mediu mai puţin 
dens, mai subtil. Sub acţiunea stânjenelii pe care o simțeau, le-a 
venit ideea unei alte vieţi, mai favorabilă, într-un mediu mai 
subtil: să trăiască deasupra apei. Şi aşa au devenit păsări. 

Când se găseşte în condiţii limitative, omul iese astfel ca să 
se deplaseze mai sus, spre Dumnezeu. leşiţi puţin astăzi, puţin 
mâine, până când intraţi într-o viaţă superioară celei de acum. 

Ideea creează forma. 

Legea este următoarea: dacă vă gândiţi la un om de bine, 
lumina vă va apărea în intelect şi căldura, în inimă. Dacă vă 
gândiţi la o fiinţă obscură, intelectul vi se va înnegura şi inima vi 
se va răci. 

Aceasta este legea relaţiilor noastre cu Dumnezeu. Când 
veţi stabili un contact cu Dumnezeu, lumina va apărea în 
conştiinţă şi o pace adâncă se va înstăpâni în inima voastră. 
Contactul cu îngerii vă va insufla gânduri luminoase şi 
sentimente sublime. 

Plantele şi animalele exercită şi ele o influenţă asupra 
voastră când vă gândiţi la ele. 

Legea spune: intraţi în legătură cu lucrurile la care vă 
gândiţi. 

Prin rugăciune, omul intră în legătură cu Dumnezeu şi cu 
fiinţele avansate. În momentul rugăciunii, Dumnezeu îi vorbeşte 
omului despre iubire şi despre fiinţele inteligente. 


Când vă treziţi dimineaţa, îndreptaţi-vă conştiinţa spre 
realitate. Apoi, indiferent de ocupaţie - studiu sau munca 
câmpului îndreptaţi-vă gândul spre lumea invizibilă şi cereţi-i 
ajutorul. In loc de asta, dimineaţa voi începeţi imediat să lucraţi, 
fără să vă gândiţi la marea realitate şi la forţele inteligente din 
natură. 

O lege spune: când omul îşi îndreaptă conştiinţa spre 
realitate, ea trăieşte veşnic în el. În timp ce, dacă îşi îndreaptă 
conştiinţa spre umbre, trăieşte în umbre. 

Rugăciunea şi contemplarea sunt eforturile pe care sufletul 
le face ca să se ridice mai sus. În acest fel se produce un flux de 
energie intelectuală şi munca din viaţa omenească conştientă 
este facilitată. 

A vă ruga şi a contempla înseamnă a trimite un raport spre 
acel mare centru din care aţi apărut. Care este conţinutul acelui 
raport? Este un raport al muncii pe care aţi făcut-o. Drept 
răspuns, între gândurile şi sentimentele voastre şi cele ale 
fiinţelor din lumea sublimă se va stabili un schimb corect. Dacă 
unii oameni cred că se pot lipsi de rugăciune, de contemplare şi 
de reflecţie, se înşală amarnic. 

Când vă rugaţi, vă definiţi pe voi înşivă. Când vă rugaţi, 
sunteţi în contact neîntrerupt cu întreaga creaţie. Ştiind aceasta, 
nu creaţi în voi vreun obstacol în calea acestui proces natural. 

Când se roagă, omul primeşte energii din lumea divină. 
Rugăciunea este guvernată de aceeaşi lege ca nutriția. Când 
omul e lipsit de hrană, simte o lipsă. Când sufletul este lipsit de 
rugăciune, simte şi el o lipsă. Rugăciunea este o nevoie 
interioară a sufletului. 

Rugăciunea este o realitate, nu o umbră. Ceea ce, într un 
moment anume, dă forţă intelectului, inimii, sufletului şi 
spiritului este un lucru real. 

Rugăciunea este o acţiune conştientă a sufletului omenesc. 
Când se roagă, sufletul iese din conştiinţa obişnuită. Acest 
proces se numeşte „ieşirea din palatul meschin în care trăieşte 
omul”. 

Aşa cum amiba îşi întinde piciorul mic ca să ajungă la 
hrană, omul se roagă ca să-şi dobândească hrana spirituală. 
Este un proces neîntrerupt. Pentru ca noul să pătrundă în om, 
trebuie ca el să-şi îndrepte mentalul în fiecare dimineaţă spre 
marele centru al lumii. 


Rugăciunea este o lege de „irigare”. Ea atrage toate 
influenţele benefice. Când omul se roagă, în jurul lui totul 
trebuie să crească şi să se dezvolte. Când omul va înţelege 
marea lege a rugăciunii, va putea să devină o fiinţă omenească 
adevărată, unul dintre marii iniţiaţi. 

Aţi văzut vreodată cum se roagă un înger? 

Rugăciunea este prima metodă pentru începerea studiului 
limbajului divin. Dacă nu vă rugaţi, nu-l veţi învăţa niciodată. 

Prin rugăciune, studiem limbajul lui Dumnezeu. Incă nu-l 
cunoaştem. 

Adevărata rugăciune este concentrare, izolare. Nimeni nu 
trebuie să vă vadă când vă rugaţi. Când un negustor se roagă, 
trebuie să-şi uite negustoria, toate relaţiile de afaceri. 

Rugăciunea este una dintre modalităţile prin care îl 
cunoaştem pe Dumnezeu ca iubire. Ea duce la iubire, la starea 
sublimă în care simţiţi nevoia de a ajuta, de a-l ierta pe 
aproapele vostru, de a-l ajuta să se ridice pe cel căzut. Toate 
acestea le datoraţi momentului petrecut în cămăruţa voastră 
secretă. 

Omul trebuie să se roage pentru ca Dumnezeu să nu-şi 
întoarcă faţa de la el. E cumplit când Dumnezeu îşi ascunde 
chipul de om. Întunericul, frigul şi singurătatea care se 
instalează atunci au o intensitate pe care omul n-a simţit-o 
niciodată în viaţă. 

Sfântul primeşte cunoaşterea prin rugăciune, contemplare, 
reflecţie şi observare. Sfântul se roagă îndelung înainte să fie 
inspirat şi să primească gânduri noi. 

Oriunde v-aţi afla, indiferent de situaţie, rezervaţi-vă o 
jumătate de oră sau o oră ca să vă gândiţi la Dumnezeu. Tocmai 
astfel se extinde conştiinţa. 

A te gândi la marea cauză primordială, la marele centru al 
creaţiei face mai mult decât toate bunurile materiale de care 
dispunem pe pământ. 

Când te gândeşti la Dumnezeu, energiile te întineresc şi 
fizic, şi mental. 

Când o fiinţă spune că nu sa gândit la Dumnezeu, aceasta 
este asemenea unui orfan de tată şi de mamă care rătăceşte în 
zdrenţe, fără adăpost. Ea devine o pradă uşoară pentru paraziți 
şi îşi pierde direcţia vieţii. Vorbesc în mod simbolic. Traduc: când 


un om nu se mai gândeşte la Dumnezeu, devine vulnerabil şi 
este atacat de fiinţe obscure, înapoiate. 

Un om nu poate să dobândească nimic dacă nu se roagă. 
Rugaţi-vă să primiţi mai multă lumină în conştiinţă! 

Nu există fiinţe mai cultivate decât îngerii. Faza următoare 
în care va intra omenirea este faza de îngeri. Atunci corpurile 
noastre grosolane vor fi transformate în corpuri dinamice. Vor fi 
formate din materie mai fină. Cum va fi aceasta creată? Prin 
rugăciune, contemplare şi meditaţie. Altfel spus, rugăciunea 
este o metodă de organizare a corpului spiritual, corpul nou în 
care va trăi omul. 

Îi întreb pe savantii şi pe filosofii de astăzi de câte ori pe zi 
îşi amintesc de Dumnezeu. Cauza necazurilor oamenilor din 
prezent constă în faptul că nu-şi amintesc de Dumnezeu. 
Rugăciunea este o metodă pentru rezolvarea celor mai grele 
probleme. Îndoiala, suspiciunea, neîncrederea, incredulitatea şi 
alte gânduri şi sentimente negative sunt cauza celor mai multe 
maladii ale omului. Prin rugăciune, el reuşeşte să învingă aceste 
stări negative. Rugăciunea are o forţă magică. 

Este de ajuns să rostiţi un verset din Evanghelie însufleţiţi 
de dorinţa de a-l înţelege, pentru ca Hristos să vă ajute. El va 
aduce lumină în mentalul vostru şi vă va rezolva problemele. 

Rugăciunea creşte vibraţiile aurei omului. Astfel el devine 
invulnerabil la influenţele inferioare din jur. Prin rugăciune, omul 
îşi creează o protecţie faţă de angoasele şi terorile lumii şi ele 
nu-l mai pot afecta. 

Când un om se roagă pentru realizarea unei dorinţe legate 
de bine, lumea invizibilă îi vine întotdeauna în ajutor. Dacă eşti 
bolnav, roagă-te la Dumnezeu, şi curând te vei vindeca. Nu 
există ceva pe lume cerut de oameni ce Dumnezeu să nu 
împlinească. Lumea este rezultatul dorințelor acestor mici fiinţe. 
Dumnezeu a făcut tot ce au dorit ele. 

Dacă toate fiinţele îşi întorc faţa spre Dumnezeu zicând 
„Doamne, am încercat toate metodele ca să îndreptăm lumea, 
arată-ne cum să reuşim”! şi se roagă din inimă, El le va arăta 
acea cale. 

Este o cale foarte simplă şi, îndată ce o vor folosi, 
Dumnezeu va veni în lume şi le va ajuta. 

Nu există în lume fiinţă vie, mică sau mare, al cărei apel să 
nu primească răspuns de la Dumnezeu. Nu există vreun caz în 


care Dumnezeu să nu fi răspuns la proasta funcţionare a 
„Scrisorilor” voastre. Aveţi grijă să funcționeze bine! 
Corespondenţa pleacă la ora lumii invizibile, dar, înainte de a 
ajunge pe pământ, scrisorile se pierd undeva şi le veţi primi cu o 
întârziere de câteva luni. 

Este frumos când omul e conştient că ocupă un loc în 
mintea lui Dumnezeu. În acest caz, toate cererile lui vor fi 
acceptate. 

Cereţi-i lui Dumnezeu să trăiască în voi şi să se manifeste 
prin voi. Numai el îi transfigurează pe oameni. 

Toţi oamenii caută sensul vieţii. Sensul vieţii constă în 
comuniunea cu Dumnezeu. 

Orele cele mai favorabile pentru rugăciune sunt primele 
după miezul nopţii, de exemplu, între 3 şi 5. Diacul zice: 
„Doamne, te chem în fiecare dimineaţă . Asta înseamnă că 
devreme, înainte de răsăritul soarelui, voi face lucrul cel mai 
important, mă voi uni cu marele centru al creaţiei ca să 
dobândesc energia necesară realizării muncii mele în ziua care 
urmează. Oriunde merge, indiferent de activitatea pe care o va 
desfăşura, omul are nevoie de energie. Dacă se lasă influenţat 
de lume, aceasta îl face să deraieze de pe linia vieţii sale. Când 
te trezeşti dimineaţa, vei avea un gând esenţial, te vei deschide 
ca o floare. Hristos petrecea nopţi întregi rugându-se. De ce? 
Pentru că în acele ore de rugăciune se umplea, se reîncărca cu 
energie ca un acumulator, înlocuind-o astfel pe cea consumată 
în cursul zilei. 

Omul trebuie să se roage, să lucreze asupra lui, ca să se 
pregătească pentru noul care vine astăzi în lume. 

Cât timp trebuie să ne rugăm? Constant. A te ruga nu 
înseamnă a-ţi întrerupe activitatea şi a nu face altceva decât să 
te rogi toată ziua. Poţi să te mişti, să lucrezi rugându-te. 
Activitatea nu exclude rugăciunea. Poţi să te rogi fără 
întrerupere. Numai cel care trăieşte în legea iubirii are aplecare 
spre rugăciune. Orice ar face, se roagă întruna. 

Altfel spus, în viaţa fiinţei care iubeşte, totul este 
rugăciune. Mama spune că n-are timp să se roage, pentru că 
este prea ocupată cu copiii. Cel care taie lemne zice că nu-i 
rămâne timp pentru rugăciune din cauza muncii sale. Cel care 
scrie pretinde acelaşi lucru. Fiecare spune că nu-i rămâne timp 
pentru rugăciune, contemplare şi reflecţie. 


A 


Primul lucru pe care trebuie să-l facem înainte de toate este 
să ne rugăm, restul trebuie făcut după aceea. Ca să poţi lucra, 
ai nevoie întâi să respiri. Altfel îţi va fi imposibil să-ţi faci treaba. 
Cei care nu se roagă nu sunt discipoli buni. Cei mai leneşi, cei 
mai incapabili, cei mai puţin înzestrați sunt discipolii care nu se 
roagă. 

Daţi-i o temă de dezvoltat unui elev leneş, şi el va spune: 
„De unde a mai scos şi subiectul acesta?!” Vă veţi ruga şi când 
sunteţi mulţumiţi, şi când sunteţi supăraţi sau când aveţi 
conştiinţa încărcată. 

Ne putem izola chiar în mijlocul mulţimii. Izolarea nu este 
un proces extern. 

Vă dau o regulă: Există pentru fiecare un val divin care îl 
ajută să-şi ia avânt. Când te trezeşti dimineaţa, nu te grăbi să 
mergi imediat la muncă. 

Opreşte-te, fă un efort interior ca să vină acel val divin, şi 
numai după aceea să pleci la muncă. E posibil să fii omul cel 
mai incult, dar, dacă te a vizitat Duhul Sfânt, din tine va ieşi 
întotdeauna ceva. 

Dacă gândirea, sentimentele şi fapta nu participă la 
rugăciune, atunci ea nu e autentică. A intra în cămăruţa ta 
secretă înseamnă a pătrunde în sufletul tău curat. 

Exact în acel moment, vei înţelege sensul profund al 
lucrurilor şi de ce trăieşti. Cu cât conştiinţa este mai elevată, cu 
atât mai mare este precizia rugăciunii. 

Când o persoană se găseşte într-o situaţie dificilă, o 
sfătuiesc să se roage ca să intre în legătură cu fiinţele 
inteligente care o pot ajuta. Unii zic că se roagă, dar nu primesc 
niciun răspuns. Cauza este conştiinţa lor, care nu e trează. 
Conştiinţa omului este ca o staţie de radio care primeşte şi 
emite unde sonore în spaţiu. Savanţii spun că deasupra 
pământului există o centură care provoacă devierea undelor şi 
le împiedică să urce. Astfel s-ar putea explica faptul că 
rugăciunea unor persoane nu reuşeşte să se ridice mai sus 
decât ele. Cu cât conştiinţa unei persoane este mai trează şi mai 
elevată, cu atât mai mare este probabilitatea ca rugăciunea ei 
să fie primită. 

Ce i se cere omului ca să poată intra în comuniune, în 
comunicare cu lumea invizibilă? Să aibă propria staţie radio. Şi o 
are. Când vă îndreptaţi gândurile de rugăciune în sus, va trebui 


să luaţi seama la undele negative: îndoiala, incredulitatea, 
neiubirea sunt unde feroce care se formează în lumea astrală. 
Ele au o influenţă nocivă asupra minţii omului. Dificultăţile din 
viaţa omului sunt atacuri ale acestor unde feroce. Ele creează şi 
obstacole în calea dorințelor de bine. 

Omul se roagă mai bine când e chinuit. Când eşti supus la 
suferinţe, încercări şi persecuții mari, te rogi aşa cum trebuie. 

Atâta timp cât vatra inimii nu e caldă, rugăciunea nu poate 
să ajungă până la Dumnezeu. 

Omul nu se poate ruga într-un loc impur. Trebuie să 
mergeţi într-un loc curat. 

Rugăciunea trebuie să fie „emisă” dintr-un loc pur. 
Rugăciunea pe care omul o adresează lumii invizibile trebuie să 
fie concretă în formulare. Altfel seamănă cu o cerere în care nu 
se spune ce se doreşte şi care rămâne fără rezultat. 

Dacă aş începe să mă rog acum, i-aş cere lui Dumnezeu 
forţa, cunoaşterea, înţelepciunea, iubirea, adevărul şi libertatea. 
Când omul se roagă, trebuie să ceară foarte puţin, dar, în 
acelaşi timp, ceva de care are nevoie cel mai mult. Rugăciunea 
este primită când e conformă cu voinţa divină. 

Faceţi următoarea experienţă. Concentraţi-vă şi ziceţi: 
„Doamne, sunt pregătit să împlinesc pe loc voinţa ta, care 
însufleţeşte tot ce trăieşte în lume”. Sau: „Dacă găsesc îndurare 
în faţa Ta, fă să simt bucuria Ta în numele iubirii, înţelepciunii şi 
adevărului Tău”. Ştiţi ce veţi simţi? Veţi simţi un tresărit de 
bucurie aşa cum n-aţi mai simţit niciodată. Vă veţi simţi 
renăscând. 

Omul poate fi transfigurat într-o clipă. Întoarce-ţi faţa spre 
Dumnezeu şi spune-i: „Doamne, aşază-mă în focul iubirii Tale”. 
Sau: „Doamne, ce vrei să fac pentru ca împărăţia Ta să 
izbândească pe Pământ şi numele Tău să fie sfinţit printre 
oameni?” 

O lege importantă spune că, atunci când rogi o fiinţă, ruga 
ta dobândeşte putere magică doar dacă este însoţită de iubirea 
pe care i-o porţi acelei fiinţe. 

Să ne concentrăm acum cinci minute şi să trimitem un 
gând bun spre lumea întreagă. 

Potrivit legii, dacă trimiteţi acest gând aşa cum trebuie, 
acţiunea pe care o veţi face prin intermediul lui va fi, poate, 
echivalentă cu ceea ce aţi împlinit în întreaga voastră viaţă. 


CELE DOUĂ LEGI 


Oamenii de astăzi trăiesc în iluzie aşteptând iubirea unii de 
la alţii. Deschideţi-vă inimile dinaintea lui Dumnezeu, dinaintea 
iubirii Lui şi atunci vă vor iubi şi oamenii. 

Ei reprezintă pluralitatea prin care se manifestă Dumnezeu. 
Ca să-i cunoaşteţi pe ceilalţi oameni, trebuie să-l cunoaşteţi întâi 
pe Cel Unic. Aşadar, ca să înţelegeţi pluralitatea, trebuie să 
înţelegeţi întâi unicitatea. Şi eu mă apropii de voi prin El, prin 
Dumnezeu. 

Când oamenii nu vă înţeleg, aceasta înseamnă că nu-L 
înţelegeţi pe Dumnezeu. Când oamenii se îndoiesc de voi, 
aceasta înseamnă că vă îndoiţi de Dumnezeu. 

Atitudinea ta faţă de Dumnezeu va genera aceeaşi 
atitudine din partea oamenilor faţă de tine. 

lată cum sună următoarele două legi. 

Prima: când oamenii te iubesc, aceasta dovedeşte că îl 
iubeşti pe Dumnezeu. 

A doua: când îi iubeşti pe oameni, aceasta dovedeşte că 
Dumnezeu te iubeşte. 

Aici este nevoie de o mică lămurire. Când spun că 
Dumnezeu te iubeşte, asta se înţelege în alt sens. lubirea pe 
care Dumnezeu o are pentru tine este imuabilă, dar, prin 
expresia „Dumnezeu te iubeşte” se înţelege că eşti receptiv la 
iubirea Lui. 

Aşadar, atitudinea celorlalţi faţă de tine depinde de 
atitudinea ta faţă de Dumnezeu. 

Când atitudinea ta faţă de Dumnezeu este corectă, toate 
persoanele se comportă bine cu tine. Dacă iubeşti oamenii, 
aceasta înseamnă că ai primit iubirea divină corect, în 
plenitudinea ei. Există două moduri de a face cunoştinţă cu o 
familie: dacă-i iubeşti pe copii, tatăl te va iubi; dacă-l iubeşti pe 
tată, copiii vor începe să te iubească. 

Făcând cunoştinţă cu copiii, făcându-le servicii, vei atrage 
atenţia tatălui lor. Traduc: semenii noştri sunt copiii lui 
Dumnezeu. Fiind în slujba semenilor tăi, copii ai lui Dumnezeu, 
stabileşti relaţii cu Dumnezeu. 


CAUZELE PSIHICE ALE BOLII 


Dacă alimentele stau mult în stomac fără să fie digerate, se 
formează substanţe toxice, care se răspândesc în tot organismul 
şi otrăvesc sângele. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu inima. Dacă 
în inimă se acumulează dorinţe neîmplinite, nerealizate, ele nu 
pot fi asimilate, ceea ce provoacă astfel crearea de toxine 
astrale. Acelaşi lucru se produce când fiinţa omenească reţine în 
ea gânduri ce nu se pot realiza. Şederea lor prelungită în creier 
provoacă formarea de toxine mentale. Prezenţa acestor toxine 
în organism este prima condiţie a bolilor. 

Legea este următoarea: O viaţă corectă purifică sângele. 
Când omul introduce un gând impur în intelect sau un sentiment 
impur în inimă, sângele îşi pierde puritatea. Gândurile şi 
sentimentele impure creează maladii. Tulburările paralizează 
intelectul, inima şi corpul. Unele boli sunt rezultatul unor 
tulburări survenite la nivelul intelectului, altele, la nivelul 
sentimentelor. Când sunt de ordin sentimental, tulburările 
afectează ficatul, vasele sangvine, inima etc. Tulburările sunt şi 
ele generate de lipsa de iubire. 

Dacă o persoană simte gelozie, îndoială, suspiciune, mânie 
sau are alte gânduri şi sentimente negative, trebuie să găsească 
modalitatea de a le transforma. În caz contrar, se va îmbolnăvi. 
Pentru fiecare gând sau sentiment negativ din tine, creează un 
gând sau un sentiment pozitiv, care îl va neutraliza şi îl va 
transforma pe primul. 

Orice  indispoziţie a spiritului influenţează sănătatea. 
Discipolul trebuie să cunoască originea bolii sale, să ştie dacă 
are caracter fizic, spiritual sau mental. 

Când oamenii îşi pierd iubirea, pune stăpânire pe ei 
tuberculoza. Cauzele tuturor bolilor, tarelor şi necazurilor din 
viaţă sunt spirituale. Dacă vreţi să fiţi sănătoşi, menţineţi în 
intelect gânduri pozitive şi în inimă sentimente pozitive. 

Cauzele multor boli se ascund în subconştient. Ele sunt 
resturi ale trecutului pe care trebuie să le depăşiţi. 

Vederea nu slăbeşte din cauza lacrimilor, ci din prea multă 
durere. Un om îşi pierde avuţia, altul, un fiu sau o fiică, şi nu 
reuşeşte să uite această pierdere. Tot gândindu-se la ce a 
pierdut, omului îi scade treptat vederea. Senzaţia că ne strânge 
ceva de piept este cauzată de o dizarmonie a sentimentelor. 


Senzaţia de greutate în stomac este provocată de o dizarmonie 
a acţiunilor. 

Există boli cauzate de lipsa iubirii, altele, de ignoranță, de 
nerespectarea regulilor elementare de igienă. Unele sunt 
provocate de faptul că persoanei nu-i place adevărul, că slujeşte 
minciuna. Altele sunt rezultatul diferitelor griji. 

In general, bolile apar când vibraţiile organismului scad. 

El devine o pradă uşoară şi atunci fiecare cauză 
neînsemnată exterioară este capabilă să provoace o stare 
maladivă. 

Regula este următoarea: pentru ca organismul să învingă 
boala, vibraţiile lui trebuie să fie ridicate. 

Nu uitaţi că fiecare boală este consecinţa unei infracţiuni 
comise fie în trecut, fie în viaţa prezentă. În loc să scadă, 
numărul bolilor creşte. Şi va continua aşa până când oamenii 
vor deveni conştienţi de necesitatea de a căuta cauzele şi de a 
le înlătura. 

Un domn mi-a povestit ce a trăit el. „De zece ani eram 
supărat pe mama şi pe tata. In acest timp, pe corp îmi apăruse 
un furuncul, de care nu reuşeam să scap. După ce a trecut, a 
apărut altul. Şi tot aşa, am suferit în aceşti zece ani de 
furuncule. M-am vindecat când am făcut pace cu părinţii”. În 
acest caz, energia urii se acumulase în furuncule, apoi a fost 
expulzată din corp. 

Reumatismul, de exemplu, în afara cauzelor pur fizice, este 
provocat şi de cauze psihice. Aceste cauze sunt înrădăcinate în 
gânduri, în sentimente şi în voinţă. În viaţă, orice gând negativ, 
orice sentiment negativ, orice acţiune negativă se manifestă 
sub formă de reumatism, de furuncule sau alte afecţiuni. 

Atenţie la teamă, ură, îngrijorare, invidie, gelozie şi la alte 
stări negative! Ele creează otrăvuri şi depuneri în organism. 

Boala poate să apară când o persoană nu s-a reconciliat cu 
alta care s-a stins din viaţă. Un preot bolnav a venit să mă vadă. 
Părea speriat. l-am spus că avea decedată o persoană apropiată 
cu care nu se înţelesese pe când era în viaţă. „Boala ta e 
cauzată tocmai de acea persoană. A recunoscut că îşi bătea 
mama şi din pricina asta murise. L-am sfătuit să se împace cu 
mama lui, ca să se poată vindeca. „Cum aş putea să fac asta? 
m-a întrebat. „Vei mărturisi totul în faţa lui Dumnezeu şi a 
mamei tale, recunoscând că nu era bine ce făceai. 


Bolile sunt un instrument educativ de care se foloseşte 
natura. Ea îi dă lecţii omului. Când suferă de o maladie, 
persoanele nemiloase, aspre devin mai blânde, mai tandre, mai 
sensibile. Fiecare boală este urmată de o mică ameliorare a 
caracterului omului. 


CALITĂŢILE IUBIRII DIVINE 


Un om eu concepţii obişnuite nu e capabil să manifeste 
iubirea divină. Doar când e inspirat de o fiinţă avansată, măcar 
o clipă, devine capabil să manifeste iubirea divină. 

V-am vorbit deja despre iubire, dar nu v-am spus niciodată 
esenţialul. 

Sunt doar la începutul acestui subiect. Ştiţi cum veţi deveni 
dacă rostesc cuvântul „iubire” aşa cum trebuie? Vă veţi ilumina, 
veţi radia, înveşmântaţi în forme de îngeri. 

Totul în lume este o manifestare a iubirii. Dar puţini ştiu ce 
este ea cu adevărat. Există o realitate exterioară lumii fizice. E 
ceva exterior voinţei, înţelegerii şi inimii voastre. Are doar 
puncte de contact cu ele. În condiţiile actuale, iubirea 
acţionează temporar din exterior până când organismul omului 
se acomodează cu ea. Motivul este că, dată fiind compoziţia lui 
actuală, organismul omului nu este în stare să-i suporte 
vibraţiile puternice. 

Nu explicaţi ce este iubirea, explicaţi-i manifestările. lubirea 
este singurul lucru pe care omul nu-l poate explica. Nu puteţi 
explica pâinea câtă vreme n-aţi mâncat din ea. 

Nu puteţi explica apa câtă vreme n-aţi băut din ea. De 
acum înainte, oamenii vor începe să vină spre iubire. Ea este 
forţa cea mai mare şi cea mai inteligentă din lume. Pătrunzând 
în fiinţă, aduce manifestările cele mai elevate şi cele mai 
frumoase ale spiritului. lubirea este întâi apanajul marilor 
învăţători, marilor discipoli, marilor credincioşi, apoi al marilor 
neofiti şi, în cele din urmă, al oamenilor obişnuiţi. 

Există în lume ceva mai mare decât cunoaşterea. Este 
iubirea. 

Dacă vreţi să descoperiţi sensul intrinsec al lucrurilor, să vă 
eliberaţi de limitările vieţii, trebuie să-l iubiţi pe Dumnezeu. În 
realitate, iubirea este drumul ce duce la adevărata cunoaştere. 
Nu vă ocupați de acea iubire care înrobeşte oamenii. Acea iubire 
se află în lume şi aţi simţit-o. lubirea divină nu creează 
contradicții în viaţă. Ea vă face să deveniți puternici. Vă face 
gândurile tenace. 

lubirea divină începe ca în exemplul următor. Un prieten 
vine să vă vadă şi vă citeşte două strofe dintr-un poem scris de 
el. Puneţi-vă în locul lui, bucuraţi-vă ca şi cum le-aţi fi scris voi. 


Numai că voi ascultați nemulţumiţi, zicându-vă: „De ce nu le-am 
scris eu?”. Cineva face un desen şi vi-l arată. Bucuraţi-vă. Nu 
ziceţi-, „De ce nu l-am făcut eu?”. Altul primeşte o moştenire; să 
vă pară bine pentru el. Altcineva s-a îmbrăcat cu haine 
frumoase; fiţi mulţumiţi pentru el. Trebuie să consideraţi 
gândurile şi dorinţele fraţilor voştri ca şi cum ar fi ale voastre, 
trebuie să fie sfinte pentru voi. 

Deschideţi în voi o cale pentru iubire. Aceasta înseamnă 
„aşezarea lui Dumnezeu în locul cel mai înalt din sufletul 
vostru”. 

Ideea voastră fundamentală trebuie să fie următoarea: să 
iubiţi aşa cum vă iubeşte Dumnezeu. 

Dacă intraţi în lumea divină cu iubirea omenească, nu veţi 
ajunge la nimic. 

Omul care are această iubire nu cedează ispitei, seducţiei. 
Este una dintre calităţile iubirii divine. 

Nimeni nu e capabil să-l ducă în ispită pe cel care are 
iubirea în suflet. 

Cel care are iubirea divină este invulnerabil. 

Animalele sălbatice recunosc şi ele iubirea. Când o 
întâlnesc, se trag înapoi. 

Când iubirea trece dintr-o lume în alta, creează suferinţă. 
Cel care înţelege această lege nu se descurajează niciodată. 

Când discipolul doreşte a dobândi cunoaşterea pe care o 
aduce iubirea, trebuie să se lepede de veşmintele vechi, adică 
de toate suferinţele sale inutile şi să renunţe la egoism. 

lubirea este prima condiţie a autodefinirii fiinţei omeneşti. 

A iubi înseamnă a fi în armonie cu lumea divină a iubirii, cu 
lumea iubirii îngerilor şi cu lumea omenească a iubirii, adică cu 
toate fiinţele binelui. 

Omul trebuie să ştie să-şi manifeste iubirea divină. Ea se 
manifestă în mii de feluri diferite pe care el trebuie să le 
cunoască. 


DARURILE IUBIRII 


Ţi e foame, vrei să-ţi satisfaci dorinţa de a mânca. Ţi-e sete, 
vrei să-ţi satisfaci dorinţa de a bea. Aceasta este iubirea. Când 
va intra în inima ta, va trezi în tine dorinţa de a lucra. 

Ce este iubirea? Este o poartă care îţi permite să mergi 
spre Dumnezeu. 

Ura este şi ea o poartă, dar una prin care îl părăsim pe 
Dumnezeu. 

Dacă în această lume nu reuşeşti să intri în Dumnezeu, nu 
vei putea deloc în lumea cealaltă. Numai iubirea va putea face 
să intre în tine ceea ce e sublim şi nobil. 

Este de ajuns ca omul să primească o frântură de iubire ca 
să simtă un avânt în cugetul lui. În iubire există lumină, bucurie, 
expansiune, viaţă, condiţii de evoluţie şi posibilităţi de a vă 
bucura de toate binefacerile. 

lubirea împarte chiar şi cele mai mici fărâme. 

Acolo unde lipseşte iubirea, sunt prezente suferinţele şi 
moartea. 

Când îi iubeşti pe nemuritori, vei deveni nemuritor. 

Când iubeşti, dobândeşti ceva. 

lubirea aduce consolare. Dacă vreţi să fiţi consolaţi, aplicaţi 
iubirea în viaţă. 

Când iubirea îl vizitează pe sărac, acesta devine bogat, în 
iubire vă extindeţi şi urcați mai sus. În neiubire vă micşoraţi şi 
coborâţi. 

Cel care iubeşte se înalţă. 

Toţi oamenii se înalţă prin trei lucruri: prin iubire, prin 
înţelepciune şi prin adevăr. Nu există excepţii. În întreaga istorie 
a creaţiei nu există fiinţă care să poată spune că s-a înălţat 
altfel. 

Ce este iubirea? Ceva ce câştigă întotdeauna. 

Ce este ura? Ceva ce pierde întotdeauna. 

Dacă cineva mă iubeşte, câştigă. Dacă iubesc pe cineva, şi 
eu câştig. 

De ce nu reuşiţi să vă realizaţi dorinţele? Pentru că nu 
cunoaşteţi încă iubirea în plenitudinea ei. Când omul are iubire, 
obţine cu uşurinţă restul. 

Sănătatea se obţine mulţumită iubirii. 


Neiubirea n-a contribuit încă la nimic. Neiubirea este o forţă 
sustrasă iubirii şi folosită în altă direcţie. Neiubirea va osteni şi 
va avea nevoie de odihnă. Nevoia de odihnă arată că trebuie să 
venim spre iubire ca să ne alimentăm din forţele ei. 

Când iubirea îţi vorbeşte, ai totul. Nu există suferinţă mai 
mare decât cea provocată de faptul că iubirea nu-ţi mai 
vorbeşte. Şi, când nu ne vorbeşte, o face din cauza lipsei 
noastre de înţelegere. 

lubirea vine şi totul e aproape; când pleacă, totul e departe. 
Când soarele străluceşte, totul e clar; când apune, totul devine 
neclar. 

Trebuie să profitaţi de cele mai mici daruri ale iubirii. Să nu 
vă doriţi să aveţi daruri mari de la iubire. 

A iubi este lucrul cel mai greu şi, în acelaşi timp, cel mai 
uşor. Unii vor spune că e uşor să pui în practică iubirea. E uşor 
pentru cel care ştie, dar greu pentru cel care nu ştie. 

Fiinţele iubirii au totul din abundență. Ea este o forţă 
magică. 

Indată ce omul intră în iubirea divină, intră în legătură cu 
binefacerile şi le împarte semenilor. 

In iubirea omenească totul moare. 

Numai iubirea dă din ea însăşi. Tot ce avem îi datorăm ei. 
lubirea dăruieşte întotdeauna, curge mereu şi nu seacă 
niciodată. lubirea spune: „lau totul şi dăruiesc totul”. Ca să 
reuşiţi s-o înţelegeţi, trebuie să dăruiţi. 

În iubirea divină manifestată şi realizată: încolţeşte binele, 
creşte dreptatea, înfloreşte adevărul, înţelepciunea îşi arată 
roadele. 

Nu putem să înţelegem înţelepciunea şi adevărul fără 
iubire. lubirea dă avânt gândirii. 

lubirea nu este atentă numai la formele exterioare. Atâta 
timp cât acorzi atenţie doar formelor exterioare, trăieşti într-o 
lume fizică. Atunci când eşti atent la conţinut, eşti într-o lume 
spirituală. Când eşti atent la sens, eşti într-o lume divină. 

Poţi vedea o fiinţă doar dacă o iubeşti. Numai fiinţa care 
iubeşte poate să vadă. Cel care nu iubeşte vede ca prin ceaţă. 
Nu vede şi nu aude. 

Când ajungi la iubire, trebuie să renunţi la tot ce cunoşti. 
Nu-i vei vorbi despre suferinţe, nu-i vei vorbi despre nimic. Nu 


vrea să-i vorbeşti despre trecut. Nu vrea să cunoască nimic nici 
despre viitor. 

Fiecare uşă deschisă vorbeşte despre iubirea înţeleasă. 
Fiecare uşă închisă vorbeşte despre iubirea neînţeleasă. 
Spunem despre cineva că „are inima închisă”. Nu bateţi la inimi 
închise. Un om vrea să fie bogat, important, puternic. E o inimă 
închisă. Aceste lucruri n-au nimic în comun cu iubirea. Unii cred 
că, dacă se îmbracă bine, dacă au cunoştinţe, vor fi iubiţi. 
Cunoaşterea este slujnica iubirii. 

Ea nu te va duce deloc la iubire. Cunoaşterea îi slujeşte 
iubirii ca mijloc de transport. 

lubeşti o persoană. Ea este un cuvânt în limbajul iubirii. Toţi 
oamenii sunt cuvinte ale iubirii. Pentru că aici, pe pământ 
oamenii nu sunt buni, nu mai sunt cuvinte ale iubirii, şi asta 
provoacă contradicții. 

lubirea este actul cel mai liber al sfinţeniei. 

Cine vrea să vorbească despre iubirea divină trebuie să 
aibă calităţi de erou. Care este sensul iubirii, rolul ei? Să-l înveţe 
pe om să trăiască în mod corect. 

Există zile speciale ale iubirii pe care numai noi le ştim. 

lubiţi fără patimă. Aş fi vrut să vă transmit starea unui 
suflet plin de iubire şi de credinţă vie în Dumnezeu. Ce frumos e 
veşmântul pe care îl poartă! Nu există nimic mai frumos decât 
să găseşti o fiinţă în inima căreia trăieşte iubirea divină. E ca şi 
cum ai fi găsit o piatră prețioasă sau un izvor. Aceasta trebuie 
să fie imaginea pe care să o aveţi despre iubire. 

Dacă ajungi în deşert cu iubirea divină, ea îl va transforma 
în grădină. 

lubirea e cea mai puternică, este o forţă. Nicio forţă 
exterioară nu este capabilă să-i reziste. 

Ingerii se înclină în faţa iubirii. Când iubirea începe să 
vorbească prin intermediul unei fiinţe, aceasta din urmă devine 
puternică. Puternic este cel care are iubire. Nu e capabil de 
nimic dacă iubirea nu acţionează în el. Fără iubire, nu există 
forţă, sănătate, viaţă. Ştiu cât timp va rămâne cu mine o fiinţă, 
totul depinde de forţa afecțiunii sale. Când iubim, rămânem mai 
mult. 

lubirea este primăvară, neiubirea este iarnă. Neiubirea 
poate fi comparată cu apusul soarelui, iubirea, cu răsăritul 


soarelui. lubirea e un foc pe care nimeni nu-l poate stinge. Când 
te-ai aprins de focul iubirii, vei arde veşnic. 

Toate legăturile pot să dispară, legătura iubirii, niciodată. 

Acolo unde e iubire, totul se poate realiza. Acolo unde nu e 
iubire, totul se distruge. 

Omul trebuie să trăiască în iubire aşa cum trăieşte în 
lumină şi în aer. 

Omul iubirii nu cedează ispitei, dar nici nu-i duce pe ceilalţi 
în ispită. 

Când omul slab apare pe drumul iubirii, aceasta îl ocoleşte, 
ca să nu-l strivească. 

Pentru toţi cei care nu cunosc iubirea, Dumnezeu are 
retorte speciale. li va educa. 

Când pomul începe să te iubească, se schimbă, dă fructe 
mai bune. Dacă te apropii de un izvor care te iubeşte, el începe 
să clipocească, să curgă mai cu putere. Dacă nu te iubeşte, 
debitul îi scade. În spatele izvorului stă o fiinţă inteligentă care 
te iubeşte. 

Dacă mâna unei persoane începe să te iubească, ea te 
iubeşte, sau persoana căreia îi aparţine? 

Lumea suferă din cauza iubirii mici şi prosperă mulţumită 
iubirii mari. 

Sensul vieţii constă în cucerirea permanentă a iubirii. 


GLASUL DINLĂUNTRU 


În interiorul invizibilului, în străfundul creaţiei, Domnul 
lucrează în taină în mintea şi inima oamenilor. Acţionează în 
fiecare celulă, calmează durerile, pune capăt tânguirilor şi 
gemetelor în lume. Va veni ziua în care va pune totul în ordine. 
El zice: „Nu-ţi fie teamă, aşteaptă puţin, fii răbdător, n-o să-ți 
mai fie rău”. Când ţi-e foame, El îţi spune: „Peste puţin timp, vei 
avea pâine”. 

Nu există stare mai bună decât cea în care simţi prezenţa 
lui Dumnezeu în adâncul sufletului. Eşti bolnav şi înlăuntrul tău 
el îţi spune: „Nu-ţi fie teamă, curând te vei vindeca” Şi tu te 
vindeci. Treburile ţi se încurcă, şi atunci Dumnezeu îţi zice: „Nu- 
ţi fie teamă, se vor aranja”. Şi chiar se aranjează. În zilele cele 
mai grele ale vieţii tale, El îţi spune. „Nu-ţi fie teamă, totul se va 
rezolva”. 

Apa luată de la izvor astăzi are mai mare importanţă decât 
cea luată în trecut. Este important ce ne spune Dumnezeu 
astăzi. În trecut, mama îi vorbea copilului în alt fel. Astăzi el a 
crescut, şi ea îi vorbeşte în alt mod. Dar, indiferent că e mare 
sau mic, aceste două feluri de a-i vorbi nu sunt contradictorii. 

Cine ne împinge spre ce este sublim şi nobil? Dumnezeu. 
Divinul din noi, acel glas lăuntric care ne vorbeşte este 
Dumnezeu. El vorbeşte înlăuntrul tuturor oamenilor. Când o 
persoană nu vrea să cedeze, glasul lăuntric îi zice: „Cedează, 
dăruieşte!” Uneori, glasul lăuntric spune: „Nu e bine ce faci”. 

Eşti mulţumit, te bucuri. Bucuria ta este cuvântul lui 
Dumnezeu. 

Dumnezeu le vorbeşte tuturor. Toţi îl aud când le vorbeşte. 
Când Dumnezeu începe să-i vorbească unui om şi chiar dacă îi 
spune un singur cuvânt, acesta face mai mult decât tot ce a 
putut omul să aibă până în acel moment. 

Numai Dumnezeu îl învaţă pe om. Vă doresc ca Dumnezeu 
să vă spună un cuvânt pe zi. Vă doresc să fiţi treji când vă 
vorbeşte. Vă va spune doar un cuvânt. Dacă nu-l percepeţi, veţi 
pierde totul. Când Dumnezeu le vorbeşte oamenilor, cei mai 
mulţi dintre ei dorm. Când le vorbesc îngerii, şi atunci dorm. 

Suferințele dezvoltă auzul omului ca să poată primi 
vibraţiile cele mai fine ale glasului divin. Aţi venit pe pământ ca 


să învăţaţi arta de a asculta glasul lui Dumnezeu. Acum începe 
viaţa pentru voi. 

Ascultaţi glasul lăuntric care le vorbeşte inimilor voastre. 
Este glasul lui Dumnezeu. Nu există fiinţă pe pământ căreia să 
nu-i vorbească acel glas. 

Dacă puneţi în practică iubirea, îngerii vor începe să vă 
viziteze, aducându-vă zilnic o scrisoare de iubire de la Tatăl 
vostru. 

Când Atotputernicul începe să i vorbească unui om, în 
mintea lui apare o lumină mare, inima i se lărgeşte şi începe să-i 
iubească pe toţi oamenii, toate animalele, florile, copacii, 
păsările. Totul e frumos pentru el. 

Ascultă ce-ţi spune Dumnezeu astăzi. Fii mulţumit de ce ţi-a 
spus în trecut. Ne închipuim că a vorbit cândva şi nu mai 
vorbeşte astăzi. Nu-i adevărat. Dumnezeu vorbeşte şi acum, 
dar, când faci o greşeală, nu-i auzi clar cuvântul, eşti indecis, 
eziţi. Dumnezeu le vorbeşte tuturor fiinţelor, le vorbeşte tot 
timpul. 

Toate gândurile, toate sentimentele şi acţiunile omului se 
reflectă în conştiinţa divină, şi atunci Dumnezeu îi vorbeşte. 

Astfel conştiinţa omului se reflectă constant în conştiinţa 
divină, şi aceasta din urmă îi vorbeşte omului. Asta înseamnă că 
acea conştiinţă divină se reflectă şi ea în conştiinţa omului. 


IUBIREA NECUNOSCUTĂ 


Cineva pusese pe masa maestrului un măr mare şi frumos. 
Acesta a aruncat o privire scurtă spre fruct, a zâmbit şi a zis: 

- Un înger vine la voi şi vă aduce o binefacere sau un ajutor 
şi pleacă. Nu-i ştiţi numele. Comportaţi-vă şi voi la fel. 

lubirea nu are mult timp ca să vă povestească ce este, care 
e numele ei. Este foarte ocupată. Din această cauză, îşi lasă 
binefacerile şi pleacă. 

Să iubeşti fără ca oamenii să ştie. E bine şi pentru tine. 

Cel care dăruieşte iubire nu trebuie să vorbească despre 
asta. Cel care o primeşte nu trebuie nici el să vorbească. Atunci 
când cineva iubeşte, să fie secret, ceilalţi nu trebuie să ştie. 

Uneori doriţi să le spuneţi celorlalţi cum a apărut iubirea în 
voi. 

Să nu vorbiţi despre ea. lubirea nu doreşte să vă audă 
spunând ce v-a dezvăluit. Dacă e nevoie, o va spune ea 
celorlalţi. Slăbiciunea lui lacob nu consta în iubirea lui pentru 
losif, ci în faptul că îşi exprimase iubirea în faţa fraţilor lui losif. 
Ei n-ar fi trebuit să ştie despre iubirea lui. Asta i-a fost greşeala. 

lubirea ideală este dezinteresată. Puteţi iubi pe cineva fără 
ca el s-o ştie. 

Altfel iubirea îşi pierde caracterul dezinteresat. Aceasta 
este diferenţa dintre iubirea omului şi iubirea divină. Este greu 
să te conformezi legii iubirii necunoscute! 

Puţini reuşesc. Numai fiinţele avansate sunt capabile. 

Când iubiţi, fiţi fericiţi pentru asta, deoarece împliniţi voinţa 
lui Dumnezeu. 

Aceasta este legea: dacă veţi spune că iubiţi, vă veţi pierde 
iubirea, veţi pierde ce aveţi. lubirea se ascunde. Nu suportă 
dezonoarea, murdărirea. Când iubiţi, nu spuneţi nimic! Dacă 
spuneţi cuiva că îl iubiţi, vor apărea contradicții. 

Respectaţi regula următoare: nu puteţi fi fericiţi dacă nu 
iubiţi cu o iubire necunoscută. Nu vă cer să credeţi pur şi simplu 
asta. Experimentaţi timp de un an: iubiţi fără să fiţi cunoscuţi, şi 
veţi fi convinşi de acest adevăr. 

Fiţi izvoarele din care apa curge neîntrerupt şi irigă 
sufletele fără ştirea lor. 


LEGILE IUBIRII 


Când ajungem la iubire, comunicăm cu Dumnezeu. Este 
singura modalitate care ne permite să ne apropiem de El. Dacă 
nu reuşim să ne apropiem, nu va putea să ne transmită 
cunoaşterea Sa. 

lată o regulă: când vorbeşti despre iubire, s-o faci în şoaptă, 
astfel încât abia să fii auzit. 

Să vorbeşti în acelaşi fel despre lumină şi înţelepciune. Să 
ai blândeţea răsăritului de soare. 

Virtuţile divine răspândesc mirosuri plăcute. 

Dacă dreptatea vă intră în inimă, adevărul în intelect şi 
sfinţenia în voinţă, veţi avea o aromă interioară mai plăcută 
decât a florilor. Această aromă, acest parfum se numeşte nux. 
Nu există nectar mai bun decât acest nux creat de natură. Este 
tocmai elementul pe care l-au căutat de secole alchimiştii. 

Când veţi şti să-l realizaţi, veţi fi nişte oameni fericiţi. 
Bucuria voastră va fi atât de mare, încât n-aţi putea s-o 
descrieţi. Elementul principal al acestui nectar este iubirea. 

Ştiţi cine vă iubeşte fără să scoată o vorbă. Parfumul iubirii 
este ca al garoafei, se simte de departe. 

Diversitatea este o lege a vieţii. Fiecare poate să aplice 
iubirea după cum înţelege şi el nu se va înşela niciodată. Nu e 
necesar ca omul să fie învăţat să iubească. 

O altă particularitate a iubirii este următoarea: nu vă veţi 
putea manifesta iubirea în acelaşi fel faţă de toată lumea, îl veţi 
iubi pe fiecare într-un mod specific. Deoarece fiecare persoană 
este o manifestare specifică a lui Dumnezeu, din acest motiv ea 
îşi manifestă iubirea într-un mod care îi este propriu. Simţiţi 
această nuanţă, simţiţi că iubirea unei anumite persoane are 
calităţi intrinsece aparte pe care alta nu le are. Aceasta creează 
diferenţa dintre fiinţele omeneşti. 

lubirea se manifestă întâi faţă de Dumnezeu, faţă de ce 
este sublim, apoi faţă de cei slabi, nevoiaşi, excluşi şi, în sfârşit, 
faţă de semenii noştri. 

Această ultimă formă de iubire se numeşte „iubire prin 
similitudine”. În ea există un schimb între suflete. Este o iubire a 
unei stări ascendente. În această iubire, sufletele cresc şi se 
dezvoltă, conştiinţa se extinde. 


Dacă un om de bine, dar cu caracter slab iubeşte un 
păcătos, cel dintâi va deveni ca păcătosul, va dobândi defectele 
lui. Dar, dacă iubirea primului este divină, acest lucru nu se va 
produce. 

In iubire trebuie să te înalţi, să stabileşti legătura cu lumea 
invizibilă, cu Dumnezeu. Un om de bine este în legătură eu cei 
puternici, aflaţi sus. Altfel vei fi deposedat de bunătatea ta. Dar, 
dacă eşti în contact cu cei puternici de sus, cu Dumnezeu, 
înseamnă că ţi-ai depus avuţia în banca cerească, iar aici, pe 
pământ, porţi doar carnetul de economii. Atunci este imposibil 
să ţi se fure ceva. 

O lege spune că, atunci când două persoane se iubesc sau 
se urăsc, în prima fază, una ia de la cealaltă caracteristicile 
pozitive şi apoi pe cele negative. E inevitabil. Indiferent că iubiţi 
sau detestaţi pe cineva, începeţi să semănaţi cu acea persoană. 

Intrebaţi ce trebuie să faceţi ca să evitaţi această lege. Nu 
puteţi. In schimb, îl puteţi iubi pe Dumnezeu în fiecare om. Deci, 
iubiţi-L pe Dumnezeu acolo unde se manifestă, ca să începeţi 
să-i semănaţi. Din acest motiv trebuie să începeţi să-l iubiţi pe 
Dumnezeu în fiecare fiinţă. 

O altă lege a iubirii spune: dacă iubeşti un om, iei jumătate 
din dispoziţia sau din indispoziţia lui. Dacă sărăceşte, sărăceşti 
şi tu. Dacă câştigă, câştigi jumătate din bogăţiile lui. O altă lege 
spune: când oamenii nu te iubesc, rămâne întotdeauna cel puţin 
unul care să te iubească. Şi, când toţi te iubesc, rămâne cel 
puţin unul care să nu te iubească. Este inevitabil. Aceasta se 
referă la faza actuală a evoluţiei oamenilor. 

Intâlniţi o persoană care vă iubeşte. De ce vă iubeşte? 
Pentru că mai demult aţi dorit să vă iubească, şi asta se 
întâmplă astăzi. 

Neştiute sunt căile Domnului! 

O lege spune: când te gândeşti la ce are o fiinţă mai bun în 
ea, această fiinţă vine. 

O altă lege a iubirii spune: cel în care trăieşte iubirea are o 
forţă de atracţie. E destul să treacă pe lângă o persoană pentru 
ca ea să simtă nevoia să-l urmeze. Dar asta se întâmplă la 
persoanele care au o conştiinţă trează. 

Cei care nu au conştiinţa trează consideră fiinţa iubitoare o 
persoană obişnuită. Fiinţa iubitoare este asemenea unei flori 
deschise care atrage albinele. 


De ce suntem atraşi de acea floare? Pentru că avem ceva 
de luat de la ea. lată ce reprezintă iubirea, viaţa ideală. Dacă 
principiul iubirii este prezent în noi, vom fi ca nişte magneţi. Să 
primească de la Dumnezeu şi să le transmită celorlalţi, aceasta 
este una dintre sarcinile omului. lubeşti anumite, persoane 
pentru că altele te iubesc şi cu această iubire le iubeşti pe 
primele. Este legea unităţii în iubire. 

Când spun că iubesc pe cineva, ştiu că această iubire este 
deja realizată undeva. Este realizată probabil în lumea fizică, 
spirituală sau divină. 

Sunt întrebat de ce iubirea îşi pierde din puritate. Ajungând 
la voi, gândirea, oricare ar fi ea, devine mediu. Trecând prin 
acest mediu de gânduri, iubirea este influenţată de gândurile 
voastre impure şi-şi pierde astfel din puritate. 

În iubire există o lege importantă: cel care te iubeşte este 
mulţumit cu micile lucruri pe care i le dai. Chiar dacă cel care te 
iubeşte îţi dă o boabă mică, fii fericit, pentru că ea va da naştere 
la ceva mare. Numai iubirea poate să transforme lucrurile mici 
în lucruri mari. În afara iubirii, lucrurile mari se micşorează 
treptat, pe când în iubire lucrurile mici devin mari. Trebuie să 
trăim toate astea. 


REGULILE PRACTICE 


Omul trebuie să ştie că nu va înceta niciodată să studieze. 
După ce va termina studiile într-o şcoală, va continua să 
studieze în alta. Omul poate să nu se mai ducă la liceu sau la 
facultate, dar există altă facultate care nu are nici început, nici 
sfârşit. Viaţa pe pământ îl pregăteşte pe om pentru o altă viaţă, 
mai mare. Viaţa pe pământ e un laborator în care se fac 
experienţe de tot felul. 

Omul trebuie să reflecteze îndelung la lucrurile frumoase, 
trebuie să aibă gânduri frumoase, sentimente frumoase şi 
acţiuni frumoase ca să poată elabora ce are valoare în 
caracterul lui. 

Dacă vă trece prin minte un gând frumos, nu-l pierdeţi, 
primiţi i şi realizaţi-l. Dacă nu-l acceptaţi, unul negativ vine în 
locul lui. În acel moment, fiinţe ale vampirismului spiritual îşi fac 
apariţia şi vă afectează. 

Trebuie să vă filtraţi gândurile, sentimentele şi acţiunile. 
Dacă punem un ou de rață sub cloşcă, iese o răţuşcă, dar găina 
nu e mama ei. Acelea dintre gândurile noastre cu care nu 
suntem de acord nu sunt ale noastre. Să plece răţuştele ieşite 
din ouăle de rață şi să rămână numai puişorii. 

Unuia dintre voi îi spun-. „Tatăl şi mama ta decedați 
acţionează în tine. ţi sugerează uneori lucruri negative”. Educă- 
i. De exemplu, când o persoană te ofensează, tatăl îţi zice: «Nu 
trebuie să suporţi asta, trebuie să ripostezi, ai şi tu demnitate!» 

Mama îţi spune şi ea ceva de genul ăsta. lată ce să-i spui 
tatălui: «Ce se va întâmpla dacă îi răspund, dacă îi adresez o 
injurie? Va urma scandal şi un rezultat trist. Şi, chiar dacă m-ar 
face cum i-ar veni la gură, asta tot nu m-ar schimba». Mamei îi 
vei spune: «Nu e un om rău. A zis toate astea, pentru că era 
enervat. Când o să-i treacă, o să fie iar drăguţ». 

Se spune: „Striveşte sub talpă şerpii şi scorpionii”. Asta 
înseamnă că trebuie să supui, să domini tot ce e inferior şi 
negativ în tine. 

Când îndrepţi o greşeală, voinţa se întăreşte. Cel care nu 
poate să-şi îndrepte greşeala are o voinţă slabă. 

Dacă aveţi tendinţa să vă mâniaţi uşor, urmaţi sfatul 
acesta: când simţiţi că vă înfuriaţi, luaţi stropitoarea şi apucaţi- 


vă să udati florile. În felul acesta se produce o transformare a 
energiilor. 

Dacă sunteţi nerăbdători din fire, călătoriţi într-o regiune 
muntoasă, spre izvorul unui râu cu apă limpede. 

Dacă aţi fost martorii unei dispute, scena îşi va lăsa 
amprenta în voi ca pe o peliculă fotografică. Treceţi mai 
departe, dar filmul scenei rămâne înregistrat în voi şi se 
proiectează din când în când, făcând zgomot. Din acest motiv, e 
mai bine să nu ascultați cuvintele şi scenele negative, ca să nu 
se înregistreze în conştiinţa voastră. 

Să zicem, de exemplu, că aveţi buzunarul plin de monede. 
La un moment dat, băgaţi mâna în buzunar şi-l găsiţi gol. Întâi 
de toate, păstraţi-vă calmul, acesta este felul de a vă educa al 
fiinţelor de sus. li sugerează cuiva să vă pună bani în buzunar şi, 
mai târziu, îi sugerează altuia să vi-i ia. Sau vă dau sănătate şi 
apoi v-o iau. Toate acestea sunt teste, puneri la încercare ca să 
puteţi evolua. 

Treci prin faţa unei case frumoase şi îţi doreşti să fie a ta; 
greşeşti. Să-ţi pară bine pentru proprietarul ei. 

Se spune: „Nu te împotrivi răului”. Asta înseamnă că nu 
trebuie să lupţi cu răul în tine, ci să-i faci loc divinului. Atunci 
răul va dispărea de la sine. 

Ca să nu-şi prejudicieze calităţile, omul trebuie să 
îndepărteze cunoştinţele inutile care nu-i aduc nimic. 

Contradicţii apar la oamenii de astăzi, pentru că nu ştiu să 
deosebească lucrurile esenţiale de celelalte. 

Când eşti bine-dispus, se creează lumea ta. Când eşti 
indispus, lumea ta se năruie. 

Când omul nu reuşeşte să-şi exprime în mod corect forţele 
spirituale, devine mai puţin sensibil. 

O persoană consideră că nu este înzestrată să le vorbească 
oamenilor. Atunci îi spun să cânte din gură sau la un instrument. 
Să foloseşti un dar prin care Dumnezeu te va binecuvânta. Când 
eşti croitor, chiar dacă nu ştii să vorbeşti bine, poţi să coşi haine 
pentru oameni şi să intri în contact cu ei. Dacă eşti agricultor, 
mergi în grădina lor şi seamănă ceva. Dacă eşti violonist, cântă 
puţin pentru ei, şi astfel veţi stabili o relaţie. Dacă eşti cizmar, 
fă-le pantofi, şi vei intra în relaţie cu ei. 

Există fiinţe reci care ne iau din căldură când trec pe lângă 
noi. 


Există fiinţe calde care ne iau frigul. Dacă ai căldură, vei fi 
bine primit oriunde te-ai duce. Dacă eşti rece, nu vei fi bine 
primit. 

Nu vorbi despre ce ai de făcut. După ce ai terminat, poţi să 
vorbeşti. Nu vorbi despre lucruri înainte de a le fi făcut, altfel vei 
avea parte de bețe în roate. 

Dacă vrei să te exprimi cu privire la un subiect, reflectează 
înainte de a vorbi, ea să găseşti o formă frumoasă de 
exprimare. 

Din fiecare dintre lecturile voastre trebuie să extrageţi o 
frază care să vă folosească drept regulă de aplicat în viaţă. 

Fiţi tandri şi delicaţi unii cu alţii, deoarece gândurile şi 
sentimentele divine se dezvoltă doar într-un mediu unde 
domneşte respectul reciproc. 

Când vă apropiaţi de o persoană blândă, aveţi o senzaţie 
plăcută pe care v-o oferă învelişul ei cald. Sănătatea depinde de 
blândeţe. Când omul îşi pierde blândeţea, începe să se usuce, 
să devină mai dur şi se îmbolnăveşte cu uşurinţă. Prin blândeţe, 
eu înţeleg manifestarea sufletului în lumea fizică. Atunci când 
vorbesc despre tandreţe, înţeleg manifestarea sufletului în 
lumea astrală. 

Dacă ofensaţi o persoană, îl ofensaţi pe Dumnezeu în ea şi 
veţi plăti cu o suferinţă. 

Dacă vedeţi o mică floare cu corola în jos, opriţi-vă lângă ea 
ca să înţelegeţi ce înseamnă asta. Dacă suferiţi de o scădere a 
moralului, veţi găsi ceva în comun cu ea. Căutaţi un mijloc s-o 
ajutaţi. Dacă vedeţi că are nevoie de apă, udaţi-o. Veţi constata 
imediat că, înviorată, reînsufleţită, îşi va înălța corola şi va 
începe să privească veselă spre lumea divină. 

Dacă sunteţi inteligenţi, veţi înţelege că apa ca simbol al 
vieţii este capabilă să amelioreze starea oricărei fiinţe vii. 

Aşadar, când sunteţi descurajaţi, ezitanţi sau cuprinși de 
îndoială, aduceţi în voi viaţa divină. 

Să fii capabil să transformi stările negative în unele pozitive 
înseamnă să fii cu adevărat un om învăţat. Ce reprezintă stările 
negative? Legea generală de transformare a stărilor spune: 
când eşti trist, înalţă-te! Dacă o persoană tristă se deplasează în 
lumea realităţii, tristeţea i se schimbă în bucurie. În viaţa 
adevărată, contradicţia nu există. 


CELE DOUĂ REGULI FUNDAMENTALE 


lubirea de Dumnezeu şi împlinirea voinţei Sale sunt cele 
două reguli fundamentale ale vieţii. 

Să trăieşti în Dumnezeu înseamnă să nu te împotriveşti 
niciodată divinului cu gândul, cu sentimentele sau cu faptele. 

Inainte de orice, omul trebuie să-l slujească pe Dumnezeu. 
Scripturile spun: „Nu fiţi sclavii oamenilor” (Corinteni 7,22 
(n.tr.)). 

O autoritate există în lume. Această autoritate este 
Dumnezeu. 

O persoană crede în Dumnezeu. Asta nu înseamnă încă 
nimic. La ce ţi-ar folosi să crezi în preşedintele statului dacă nu-i 
respecţi legile? 

Orbul nu vede lucrurile. Cel care nu gândeşte este orb din 
punct de vedere intelectual. Cel care nu împlineşte voinţa lui 
Dumnezeu este orb spiritual. 

O lege spune: „Când omul nu împlineşte voinţa lui 
Dumnezeu, îi face loc răului în el”. Adică devine vulnerabil şi 
cedează în faţa forţelor negative care acţionează în lume. 


BINELE IUBIT DE SUFLETUL OMULUI 


Ce caută sufletul omului în aspiraţiile lui cele mai sfinte, la 
ce visează? 

Obiectul vieţii este căutarea lui Dumnezeu. Astăzi toată 
lumea caută ceva. Pe cine caută? Pe Dumnezeu, marea cauză a 
vieţii. Viaţa provine din Dumnezeu. 

Dumnezeu se află în fiecare fiinţă care trăieşte. Gândeşti, şi 
în gândirea ta se află Dumnezeu. 

Idealul omenesc este unul; idealul pe care omul îl caută ici 
şi colo, de la o viaţă la alta, este mereu acelaşi. Omul îl caută pe 
Dumnezeu. Singurul bine iubit de sufletul omului este 
Dumnezeu. 

Visul, dorinţa interioară a sufletului omenesc este 
Dumnezeu. 

Când suferi, când durerile şi necazurile te copleşesc, 
acestea sunt manifestarea unui elan al sufletului care caută o 
deschizătură ca să-l vadă pe Dumnezeu. Şi, când l-a văzut, se 
simte pregătit pentru toate sacrificiile. 

Omul aşteaptă mii de ani să vină la el Dumnezeu. 

Omul îl caută în lume pe Dumnezeu. Dacă e conştient sau 
nu, aceasta e altă poveste. Dacă îl cauţi, vei urca sus în capul 
tău, îţi vei deschide receptorul-emiţător şi vei intra în legătură 
eu lumea sublimă. Credeţi că, dacă imaginea lui Dumnezeu va 
intra în capul vostru, nu va produce în voi marea transformare? 

Când fiinţa caută iubirea, în realitate ea caută imaginea 
sfântă a lui Dumnezeu, năzuieşte la Dumnezeu. Toţi oamenii 
caută această imagine sfântă. 

Voi întrebaţi-, „De ce există iubirea între oameni?”. Iubirea 
dintre două persoane este manifestarea iubirii primordiale care 
există între Dumnezeu şi sufletul omului. Dar, coborât pe 
pământ, sufletul nu este capabil de trezire şi de înţelegere 
imediată în ceea ce priveşte relaţia iniţială. In consecinţă, omul 
îşi exprimă iubirea fără discernământ. El are dreptul s-o facă, 
dar rezultatul acestei iubiri va fi diferit în funcţie de obiect. Dacă 
vei iubi un cal, vei avea un rezultat; dacă vei iubi un pom 
fructifer, rezultatul va fi cu totul altul. lar iubindu-l pe 
Dumnezeu, rezultatul iubirii tale va fi complet diferit de 
rezultatele tuturor celorlalte feluri de iubire. 


Ca să-l găsească pe Dumnezeu, omul trebuie să folosească 
fiecare dintre dorinţele sale. Tu spui: „Vreau să mănânc”. Deci 
trebuie să-l găseşti pe Dumnezeu pentru a te hrăni. O jumătate 
de oră în compania lui Dumnezeu face mai mult decât un milion 
de ani petrecuţi fără Dumnezeu. 

lubirea pe care Dumnezeu o manifestă faţă de noi este 
umiditatea care vine de la ocean, în timp ce iubirea noastră 
pentru Dumnezeu este apa ce trebuie să se întoarcă în ocean. 
Dacă această umiditate nu va veni, râurile vor seca. Şi, la rândul 
lui, fiecare râu trebuie să se verse în ocean ca să primească 
sare. Astfel înţeleg armonizarea interioară a omului. 

Omul trebuie întâi să înveţe să bea din izvorul curat. Având 
obiceiul să bea vin, beţivul crede că nu poate să se lipsească de 
el. Se poate trăi fără vin, nu şi fără apă. Se poate trăi fără iubire 
omenească, nu şi fără iubire divină. 

Vă veţi gândi la Dumnezeu ca la cel mai frumos, cel mai 
mare lucru de pe lume. Dacă vă gândiţi mereu la El, vi se va 
arăta. Soluţia constă în iubire. 

Faust a rezolvat, în parte, această problemă. A găsit 
fericirea făcând bine oamenilor. 

Dar n-a reuşit să atingă idealul care constă în a lucra pentru 
Dumnezeu. În ideea socială, omul lucrează pentru binele 
societăţii; în ideea divină, lucrează din iubire de Dumnezeu. 
Faust n-a ajuns la această concepţie. 

lubirea de Dumnezeu este o ştiinţă pentru sufletele 
sublime. Este calea cea mare pe care au parcurs-o ele însele. 
Când va merge în lumea invizibilă, cel care iubeşte marele 
principiu creator şi creaţia va avea acces la toate şi va fi admis 
peste tot. 

Vreau să-l îndrăgiţi pe Dumnezeu atât de mult încât casele 
voastre să fie protejate pe toate cele patru laturi şi inima să vă 
vibreze de iubire. 

Florile, izvoarele, stelele ştiu unde se găseşte cel pe care îl 
iubeşti. Începe prin a le iubi, şi abia după aceea îţi vor arăta 
unde se află El. Ele ştiu. lubeşte-le! 

lubirea de Dumnezeu este experienţa mistică pe care 
fiecare o va găsi şi o va trăi în felul lui. 

Sensul vieţii terestre este unul: cunoaşterea lui Dumnezeu. 
Atunci sufletul omului se află în EI, trăieşte în iubirea divină, în 
iubirea nelimitată care se manifestă peste tot în lume. Să nu 


credeţi că în afara lui Dumnezeu veţi dobândi ceva măreț. Nu 
veţi putea decât întru Dumnezeu. Când veţi începe să-l iubiţi pe 
Dumnezeu, o lumină frumoasă se va aşterne pe faţa voastră. 
Atâta timp cât îl iubim pe Dumnezeu, suntem în Cer, în rai. Când 
începem să ne îndoim de El, suntem în iad; acolo e locul 
suferințelor, al întunericului, al cruzimii. Suferințele vă urmăresc 
pas cu pas. 

Acum sunteţi în rai. Ca să nu ieşiţi, aveţi grijă să nu faceţi 
vreo greşeală. Când îl respingeţi pe Dumnezeu, vin şi 
suferinţele. Când credeţi în El, acestea dispar. Când începe să-L 
iubească pe Dumnezeu din tot intelectul lui, din toată inima, din 
tot sufletul şi din toate puterile, lucrând în mod conştiincios, 
omul este capabil să transforme suferinţele în bucurii. In caz 
contrar, vă veţi găsi în viaţa temporală şi nu veţi reuşi să 
realizaţi ce doreaţi. Veţi îmbătrâni înainte de vreme. Se spune: 
„Nu voi permite putrezirea, descompunerea”. Este experienţa 
celui care îl iubeşte pe Dumnezeu. 

Dacă îl iubiţi pe Dumnezeu, El va veni la voi şi viaţa voastră 
se va îmbunătăţi. Dacă sunteţi bolnavi, vă veţi însănătoşi; dacă 
sunteţi nevoiaşi, veţi fi copleșiți cu de toate. Chiar dacă veţi 
intra în foc, nu veţi pieri. Veţi avea toate uşile deschise. 

Cineva a zis: „Nu vreau să sufăr”. lubeşte-L pe Dumnezeu, 
şi vei avea totul. 

Cecitatea şi surditatea dispar, totul se rezolvă ca prin 
minune. 

Atâta timp cât iubirea e prezentă în voi, toată lumea vă va 
sluji. Acolo unde este iubire, e prezentă şi Mama. Dar, acolo 
unde nu e iubire, nici Mama nu e. 

O lege spune: „Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu din tot 
intelectul, din toată inima, din tot sufletul şi cu toată forţa, 
vibrezi în acord cu întregul univers şi atragi energiile din întregul 
cosmos, ele te vor regenera şi înălța. 

Cel care îl va iubi pe Atotputernic va avea totul. Va fi 
înconjurat de oameni de bine, toţi vor fi prevenitori cu el. Dacă e 
agricultor, recolta sa va fi abundentă, va primi toate 
binefacerile. Dar cel care n-are iubire faţă de Atotputernic nu 
primeşte nicio binefacere, adică nu e capabil s-o primească. 

Toţi vor să fie înţeleşi şi iubiţi de oameni. Atâta timp cât 
oamenii vor dori asta, vor suferi. 


Dacă vreţi să fiţi înţeleşi şi iubiţi de oameni, trebuie întâi să- 
| iubiţi pe Dumnezeu. 

Numai cel care îl iubeşte pe Dumnezeu are personalitate. 
Un om adevărat este cel care iubeşte nelimitat. Asta îl defineşte 
ca fiinţă omenească. Atunci veţi fi flori înflorite şi veţi răspândi 
un parfum foarte plăcut. Veţi fi atunci un izvor care curge tot 
timpul. lubind nelimitat, veţi intra în libertate. 

Centrul iubirii de Dumnezeu se găseşte în partea superioară 
a capului. Acest centru se numeşte „lotusul cu multe petale”. Nu 
este deschis încă. lar câtă vreme nu e deschis, nu puteţi 
înţelege viaţa. Îndreptaţi-vă gândurile spre acest centru, ca să 
se deschidă. Dacă nu-L iubiţi pe Dumnezeu rămâneţi 
întotdeauna  înăcriţi, iritaţi şi veşnic nemulţumiţi, sunteţi în 
contact cu principiul grosolan al vieţii. În iubirea de Dumnezeu, 
veţi atrage energii cosmice care creează condiţiile necesare 
manifestării însuşirilor voastre. Oare oamenii din prezent se 
iubesc? Iubirea lor e fictivă, adică trecătoare. Mă refer la marea 
masă. lubirea lor se raportează la sentimente, n-au evoluat 
îndeajuns ca să-L iubească pe Dumnezeu. 

lubirea de Dumnezeu este o concepţie nouă. Această idee a 
apărut la oameni din epoca profeților, dar e abia la primii paşi. 
lubirea de Dumnezeu nu le este dată celor care nu fac eforturi. 
Acum, va fi obţinută treptat. 

Trebuie să fie create următoarele patru legături. Prima: de 
la Dumnezeu la oameni. A doua: de la noi la Dumnezeu, adică 
de la creat la Dumnezeu. A treia: de la om la om. A patra, cea 
mai înaltă, este de la Dumnezeu la Dumnezeu. 

Ce înseamnă cea de-a patra legătură? înseamnă a-L vedea 
pe Dumnezeu în mine, dar şi în voi. 

După ce-L veţi găsi pe Dumnezeu, le veţi găsi pe toate 
fiinţele omeneşti. Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu ca să putem 
învăţa să le iubim şi pe celelalte fiinţe. Când veţi atinge 
ilimitatul în orice fiinţă, îi veţi vedea chipul cel mai frumos pe 
care l-aţi văzut vreodată, un chip care exprimă blândeţe şi 
inteligenţă. 

lubirea de Dumnezeu este capitalul pe care trebuie să-l 
valorificăm. Este noua cultură. 

Nu puteţi să fiţi fericiţi dacă nu-L iubiţi pe Dumnezeu. 
Aceasta înseamnă să iubim lumea întreagă, tot ce trăieşte. 


CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU 


Ideea de Dumnezeu trebuie să fie ideea directoare a tuturor 
oamenilor. Când ajungem la această idee, trebuie să avem un 
singur gând. Când ajungem la ce este omenesc, fiecare e liber 
să gândească după cum îi pare mai bine. 

Măcar o dată în viaţă ar trebui să aveţi această experienţă: 
să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu. 

In realitate, Dumnezeu este fiinţa cea mai cunoscută şi cea 
mai necunoscută din lume. Dumnezeu este prezent în pâinea pe 
care o mâncăm, în apa pe care o bem, în aerul pe care îl 
respirăm. E prezent şi în lumină. 

In faţa noastră apare marea sarcină: să-L cunoaştem pe 
Dumnezeu. Când o fiinţă îl cunoaşte pe Dumnezeu, lumina care 
se revarsă peste ea o dispune să facă un sacrificiu adevărat. 

Dacă, într-adevăr, credeţi că în câteva mii de ani îl veţi găsi 
şi îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, vă înşelaţi; cu atât mai puţin în 
10-20 de ani. Nici îngerii, care sunt atât de inteligenţi, nu-L 
cunosc încă. A-L cunoaşte pe Dumnezeu este un proces 
neîntrerupt, etern. 

Toţi vom învăţa în mod continuu să-L cunoaştem pe 
Dumnezeu în iubirea lui nelimitată, în înţelepciunea şi adevărul 
Lui. Chiar şi divinităţile, pe calea spre Dumnezeu, se simt 
neştiutoare ca nişte copii. 

Frumuseţea vieţii constă în lucrurile de neînțeles. Care sunt 
marile lucruri de neînțeles? 

Ca să ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, trebuie să 
sacrificăm totul pentru El. Cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu va 
începe o nouă ştiinţă şi o nouă cultură la care lumea nici n-a 
visat încă. 

Ca să-L cunoască pe Dumnezeu, omul are nevoie nu de 
una, ci de mai multe eternităţi. 

A nu manifesta interes faţă de Dumnezeu înseamnă a nu fi 
interesat de lecţiile care ţi se predau, a chiuli de la şcoală. 

Cel care nu încearcă să se apropie de Atotputernic pierde. 
Cel care pierde se expune unor mari suferinţe. 

Legea spune: „Nu-L puteţi cunoaşte pe Dumnezeu dacă nu- 
L iubiţi”. 


ELIMINAREA VECHIULUI 


Vine un val nou din spaţiul cosmic, valul iubirii divine. Este 
numit şi „valul de foc. Vibraţiile acestui val sunt foarte puternice 
şi nu pot să fie suportate de orice organism omenesc. Din acest 
motiv, se spune că Dumnezeu este un foc mistuitor. Cei care 
sunt pregătiţi să suporte vibraţiile acestui val şi îl acceptă vor 
primi iluminarea. Cei care nu vor putea să le suporte îl vor simţi 
ca pe un foc care îi va arde şi le va provoca suferinţe mari. 
Acestea îi vor pregăti ca să accepte iubirea, ca să se trezească. 
lată de ce acest val de iubire care vine se numeşte şi „focul 
divin”. El va arde tot ce este vechi şi impur. Când oamenii vor fi 
fost trecuţi prin acest foc divin, împărăţia divină va fi instaurată 
pe pământ. Eu zic: „Când va veni focul iubirii, unii se vor 
ilumina, alţii vor fi arşi, vor trece prin căinţă”. 

Astăzi vă aflaţi într-o fază importantă a vieţii voastre. Nu va 
mai dura mult până când veţi trece prin foc. Asta se va întâmpla 
în epoca voastră. Acest val de foc se va revărsa curând şi va 
curăța lumea. Toate gândurile, toate dorinţele omeneşti vor 
trece prin acest foc, care este cea mai bună dezinfecţie. 

Marea viaţă a intrat deja în voi şi vă va transforma. Aşa 
cum fierarul pune fierul în foc ca să-l separe de impurități, aşa şi 
marea lume inteligentă ne va face să trecem prin foc ca să ne 
purificăm şi să ne călim. 

Fiinţele care vin de sus spun: „Vom răsturna pământul şi 
vom alunga răul. Nu va mai încerca să vină altă dată printre 
voi”. 

Degradarea actuală este cauzată de această mare viață 
care se apropie acum. Dacă oamenii nu îmbrăţişează de 
bunăvoie principiul lui Hristos, întreaga cultură de acum va trece 
de şapte ori prin foc şi va fi purificată şi reînnoită. Valul de foc 
va traversa intelectul tuturor oamenilor. Veţi trece toţi prin 
acest foc divin, sufletele voastre vor fi eliberate şi veţi scăpa de 
sclavie. 

Dacă oamenii nu se trezesc şi nu se ridică în picioare, toate 
„plăpumile” în care s-au înfofolit vor fi arse. Tot ce a creat omul 
va arde şi va fi transformat în praf şi pulbere. Vă vorbesc aici 
despre venirea zilei lui Dumnezeu şi vă spun acum: „Suntem în 
ziua lui Dumnezeu . 


A rămas doar o jumătate de oră până la ultimul tren. Vai de 
cei care n-au achitat înainte nota de plată! Dacă Europa nu-şi 
corectează greşelile, o aşteaptă mari suferinţe. 

Vine Atotputernicul, a pus deja piciorul pe pământ. 
Suferințele care se înmulţesc şi se intensifică permanent sunt 
dovada şi semnul venirii iminente a lui Dumnezeu în această 
lume. 

Ştiţi ce a hotărât El? Să ardă tot ce e impur. O pulbere aşa 
cum n-aţi mai văzut niciodată se va ridica în aer. 

O purificare generală se va produce pe pământ, vine un 
Paşti inimaginabil pentru minţile voastre. Nu va rămâne nimic 
din statele europene şi din planurile diplomaților europeni. 
lubirea va distruge tot ce e vechi. Apoi vom începe să 
construim. Această efervescenţă din societăţi, această agitaţie 
din rândul celor afectaţi de suferinţă sunt semnele care 
prevestesc că Dumnezeu a pătruns peste tot. 

Aceasta are legătură cu karma omenirii, acumulată în miile 
de ani care au trecut. Ne găsim în ajunul unei vieţi noi. 
Omenirea nu poate intra în ea înainte ca toate concepţiile, 
gândurile şi sentimentele vechi să nu fie arse, fără excepţie, în 
suferinţă. 

Timp de milenii, omenirea s-a folosit de energii negative 
care astăzi se întorc împotriva ei. Oamenii s-au îndepărtat de la 
calea lor, consecinţa fiind toate necazurile care i-au lovit. 
Oamenii s-au îndepărtat de multe lucruri şi evoluţia lor a fost 
întârziată. Lumea invizibilă doreşte să-i ajute ca să poată evolua 
în mod corect. Ea trimite lucrători care, cu ciocanele în mână, 
muncesc la sălaşurile oamenilor. Acestea se numesc „condiţii 
defavorabile”. Prin viaţa lor nechibzuită, oamenii eliberează răul 
şi vin suferinţele. Ceea ce simte şi trăieşte omenirea, apăsându-i 
greu pe umeri astăzi, este karma ei. Este o datorie ce trebuie să 
fie plătită. Femeia „luată” din Evanghelia lui Matei (24, 41) şi-a 
lichidat deja karma, e liberă de orice obligaţie. Cealaltă, „femeia 
lăsată”, încă nu şi-a lichidat karma. 

Aşadar, evenimentele din prezent sunt lichidarea karmei. 
Astăzi se produce în mod foarte concentrat o lichidare 
accelerată a greşelilor omeneşti comise în existenţele trecute. 

Toate frunzele vechi cad toamna, sunt suprimate indiferent 
că vor sau nu. Rămân doar mugurii care vor da naştere unor 
ramuri, frunze şi flori noi la primăvară. 


Frumuseţea vieţii constă în transformări. După furtună vine 
vreme bună. 

Evenimentele de acum sunt ca furtuna, vor trece. Tot ce se 
produce în prezent este spre bine. Oamenii cred că ordinea 
mondială actuală este cea mai bună, dar Dumnezeu s-a săturat 
de crimele pe care ei le comit. 

Karma popoarelor europene a ajuns deja la maturitate şi îi 
provoacă suferinţe întregii omeniri. 

Suferințele sunt semn că oamenii trebuie să-şi schimbe 
felul de a trăi şi să accepte învăţătura divină. Evreii n-au vrut să 
accepte învăţătura lui Hristos şi au venit suferinţele. Popoarele 
creştine n-au aplicat învăţătura lui Hristos şi suferinţele le 
asaltează astăzi. Vin timpuri pline de durere, pentru că oamenii 
n-au acceptat în mod liber să îndeplinească Voința Divină. 
Această epocă a şi sosit. Tulburări şi mai mari - exterioare şi 
interioare - se vor produce pentru ca oamenii să se trezească şi 
să îndeplinească voia divină, care este slujirea lui Dumnezeu. 
Toate acestea vor veni, vor fi impuse omenirii. 

Cultura actuală dispare. Vine deja o nouă cultură şi ea va fi 
aplicată treptat în viaţă. Lumea invizibilă a hotărât să le dea o 
lecţie contemporanilor noştri cultivați, ca să-şi amintească de ea 
o mie de ani de-acum înainte. Se spune: „Mânia lui Dumnezeu 
se va revărsa asupra fiilor neascultători”. Aceasta înseamnă că 
olarul va sparge oalele cu defecte. 

În prezent, pământul întreg trece prin mari transformări, 
printr-un proces de reorganizare. Acesta va dura până când 
energiile sale vor fi reechilibrate. El va suporta tulburări 
profunde. Există modalităţi prin care să se afle care sunt 
regiunile planetei care vor fi cel mai afectate. 

Europa întreagă este cuprinsă de spaimă. Lumea întreagă 
se agită şi se clatină. Nu vă fie teamă. In aceste timpuri grele, îl 
vom cunoaşte pe Dumnezeu şi vom înţelege că este o mare 
energie inteligentă care transformă totul în bine. Rămâneţi 
calmi şi paşnici şi să ştiţi că epoca pe care o trăim este cea mai 
bună. 

Europa întreagă trece prin suferinţe cumplite. Europa 
actuală a aşezat pe fluviu un baraj care într-o zi va ceda sub 
presiunea valurilor. Din această cauză, cel care se află deasupra 
oraşului încearcă să se salveze la munte; cel care se găseşte la 
etajul inferior urcă la etajul superior. Vorbesc în mod simbolic. 


Se pune întrebarea ce ne aşteaptă în viitor. Imaginaţi-vă că 
sunteţi la Polul Nord, unde totul e acoperit de gheaţă. Casele 
sunt făcute din gheaţă, nu vedeţi apă nicăieri. Vă spun să luaţi 
măsuri, pentru că pământul va suferi o mare transformare. 
Soarele va începe să ardă foarte intens, va topi gheaţa, la fel şi 
casele, şi veţi începe să vă duceţi la fund. Veţi spune: „Ce soartă 
rea se abate asupra noastră!” Nu e soarta rea, ci blocurile de 
gheaţă care se topesc. 

Acum vă spun: „Dacă nu vă corectaţi viaţa, vă aşteaptă 
acelaşi lucru”. Nu e o ameninţare, ci cursul firesc al vieţii. 
Marele val, care e acum pe punctul de a veni, va distruge 
blocurile de gheaţă şi le va transforma în apă. Este un mare val 
inteligent. Nu e departe. După aceste evenimente, egoismul 
omului va dispărea, iar oamenii vor începe să trăiască liberi şi ca 
fraţii. A venit vremea în care oamenii trebuie să părăsească 
vechea viaţă. 

Acest Dumnezeu despre care vă vorbesc va zgudui 
pământul. Atunci veţi şti dacă v-am spus sau nu adevărul. 
Scripturile spun că Dumnezeu va zgudui pământul şi fiecare 
fiinţă vie va recunoaşte că în lume există o dreptate, un adevăr, 
o virtute, o iubire şi o înţelepciune. Oamenii din lumea întreagă 
trebuie să ştie că Dumnezeu există în lume şi vor recunoaşte 
acest fapt. 

Spuneţi că nu sunteţi încă pregătiţi pentru asta, că e încă 
devreme. 

Ce vă face să credeţi că e încă devreme? Pământul se va 
cutremura, pentru că nu sunteţi în acord cu Divinul. Apoi, după 
ce puştile şi tunurile vă vor fi distruse, vi se va pune întrebarea: 
„Veţi fi ascultători?”. Şi veţi răspunde: „Da, vom fi ascultători”. 
Văzând toate acestea, cu toţii o să vă potoliţi. Pământul întreg 
va fi cutremurat atât de rău, încât nu va mai rămâne nici urmă 
din cultura de acum. Totul se va petrece în acord cu marile legi 
ale naturii. Ordinea din prezent, minciunile oamenilor vor 
dispărea. 

Hristos a zis: „Soarele şi luna se vor întuneca şi stelele vor 
cădea”. Asta înseamnă că toate concepţiile religioase false îşi 
vor pierde sensul, că puterea temporală se va tulbura şi-şi va 
pierde forţa. 

De aceea discipolii trebuie să lucreze la propria evoluţie, să 
îmbrace o platoşă rezistentă, să-şi pună pe cap o cască pentru a 


rezista la acest val de încercări şi de suferinţe prin care va trece 
omenirea. Această platoşă este iubirea. 

Multor oameni le este dat să înveţe din propriile greşeli. 
Dacă li se vorbeşte, nu înţeleg. Şi atunci trebuie să înveţe 
păşind pe calea suferinţei. Acest torent tulbure format din 
suferinţe şi  potrivnicii se va opri la sfârşitul secolului. 
Bineînţeles, oamenii mai avansați se vor elibera mai curând de 
acest torent. Remediul popoarelor este suferinţa. 

Ce este de corectat va fi corectat, ce este de distrus va fi 
distrus. 

Utilizaţi cu folos puţinul timp pe care îl mai aveţi. Luaţi 
acum hotărârea de a începe să trăiţi noua viaţă. Condiţiile nu 
mai oferă posibilităţi răului ca să-şi continue existenţa, el va 
dispărea. Din el vor rămâne doar ultimele rămăşiţe. Lumina va 
alunga tot întunericul. Suferințele de acum vor trezi omenirea. 
Atâta timp cât ce e pur nu va fi separat de ce este impur, viaţa 
oamenilor nu va avea sens. 

După aceste evenimente, noul se va revărsa imediat peste 
lume. Va începe o epocă frumoasă. Astăzi e greu ca iarna. Dar 
ne găsim la sfârşitul iernii, totul e mai uşor primăvara, vara şi 
toamna. 

Când va veni noul, violenţa nu va mai exista. Nu va mai 
rămâne nimic din armele, închisorile şi tribunalele de astăzi. Ne 
vom debarasa de ordinea din prezent. Dumnezeu va crea o 
lume nouă. Când vor intra în noua viaţă, oamenii vor vorbi cu 
îngerii şi cu Dumnezeu. Cum vor vorbi cu Dumnezeu? în tăcere. 
Veţi privi stelele, luna şi soarele în tăcere şi vă veţi bucura. 
Dumnezeu se află în ele. Vă veţi bucura când veţi vedea fiecare 
piatră, fiecare plantă şi fiecare animal. Dumnezeu se află în ele. 
Vă veţi bucura simțind adierea blândă, vă veţi bucura în faţa 
micului izvor limpede. Dumnezeu se află în ele. 


CALEA SPRE DUMNEZEU 


Studiaţi iubirea ca forţă interioară. Toţi trebuie să aveţi 
acest scop. 

Ştiinţa iubirii este ştiinţa de astăzi şi cea a viitorului. 

Care este calea ce duce la iubire? Un discipol s-a dus la 
maestrul lui şi i-a cerut să-i explice ce este iubirea. Maestrul l-a 
dus lângă un râu, l-a apucat de gât şi i-a scufundat capul în apă. 
L-a ţinut aşa un timp şi, după ce i-a scos capul din apă, l-a 
întrebat: „Ce-ai simţit în apă?”. Discipolul a răspuns: „Am simţit 
o nevoie stringentă să respir!” Atunci maestrul i-a spus: „Când 
vei simţi o nevoie la fel de puternică de iubire, ea va veni la 
tine”. Pentru ca iubirea să vină la tine, aşază-te în locul pe care 
natura ţi l-a ales şi aşteaptă. Altfel iubirea va trece mai departe 
fără să vină la tine. Vrei să ştii cum să-ţi recunoşti locul. Când te 
aşezi în locul tău, te simţi împăcat cu lumea întreagă, pregătit 
să-i ierţi pe toţi. Orice dizarmonie care se produce în tine îţi va 
arăta că nu eşti în locul tău. 


IUBIREA VA ORGANIZA NOUA CULTURĂ 


În viaţă există o perfecţionare continuă. 

In lume există acum o ordine omenească. Ea se va prăbuşi. 
Lumea nu poate fi ameliorată în modul în care oamenii au lucrat 
în trecut, nici în modul în care lucrează astăzi. 

Unii spun că Dumnezeu i-a creat, pe unii, stăpâni, iar pe 
alţii, servitori, pe unii, bogaţi, iar pe alţii, săraci. Este greşit. 
Această lume, această ordine în care unora le este foame şi 
ceilalţi au totul din abundență n-a fost creată de Dumnezeu. Alţii 
se întreabă cum a putut Dumnezeu să permită existenţa în lume 
a unor astfel de nenorociri, de nedreptăţi sociale. 

Toate acestea au fost permise de oameni, dar sunt puse pe 
seama lui Dumnezeu. 

Versetul „Totul a fost creat de El” se referă la lucrurile mari 
şi eterne din lume, în timp ce tot ce este trecător, temporal nu e 
creaţia lui Dumnezeu. Tot ce face omul din proprie iniţiativă nu 
e de la Dumnezeu. 

Ni se aminteşte versetul care spune că „orice putere vine 
de la Dumnezeu”. Din acest verset lipseşte un cuvânt. 

Trebuie spus: „Orice putere dreaptă vine de la Dumnezeu”. 
Şi legea iubirii face parte din orice putere dreaptă. 

Cultura actuală este pusă la încercare. O cultură clădită pe 
nisip nu poate fi solidă. Oamenii nu ştiu să trăiască, nu ştiu să se 
hrănească, nu ştiu să construiască locuinţe etc. Ce-aţi putea 
aştepta de la o astfel de lume? Dar totul va fi transformat. 

Noua învăţătură oferă metode corecte pentru organizarea 
societăţii viitoare. 

Culturile care au fost întemeiate pe forţă au pierit. 

Învățătura pe care v-o transmit a fost experimentată. Ea 
conţine metodele de bază care le arată oamenilor modul de a 
trăi. Astăzi vă dăruiesc o învăţătură divină care va sluji ca bază 
ordinii viitoare. Această învăţătură se sprijină pe legile 
inteligente ale naturii. 

La momentul potrivit, omida spune: „Am mâncat şi am băut 
foarte mult, sunt ghiftuită. Acum las frunzele celorlalţi . Se 
încolăceşte în cocon. Apoi din cocon iese un fluture, care îşi ia 
zborul şi începe să se hrănească cu sucul florilor. Când va 
deveni lumea mai bună? Când omizile se vor transforma în 
fluturi. 


Problemele sociale pot să fie rezolvate într-un mod foarte 
simplu. Vor începe să fie soluționate când îşi va face apariţia la 
om noua conştiinţă. 

Îmi veţi spune că toată lumea vrea să se instaureze o nouă 
ordine. E foarte bine, sunt de acord cu voi. Dar ce se va 
întâmpla dacă veţi avea o ordine nouă, dar veţi păstra acelaşi 
caracter, aceleaşi defecte? E uşor să distrugi ce e vechi, dar ce 
veţi reuşi să construiți păstrându-vă acelaşi caracter rău? Natura 
nu va permite asta. Ea distruge şi construieşte în acelaşi timp. 

În momentul în care faci o greşeală, eşti în întuneric. 
Tragedia oamenilor constă în faptul că vor să facă lucrurile în 
întuneric. 

Nu condițiile exterioare creează dificultăţi în viaţa 
oamenilor, ci condiţiile interioare. Dumnezeu a creat lumi în 
care fiinţele dispun de toate condiţiile de viaţă necesare. Au fost 
prevăzute toate lucrurile de care au nevoie. Aşadar, condiţiile 
exterioare sunt dintre cele mai favorabile, dar lipsesc condiţiile 
interioare. Adică lipseşte conştiinţa nouă. 

Cauza lucrurilor se ascunde în lumea cauzală. Mentalul şi 
inima trebuie să treacă dintr-o stare de conştiinţă în alta. 

Unii vor să-i organizeze pe oameni. Lumea oamenilor este 
deja organizată. Fiecare fiinţă cu conştiinţa trează face parte din 
această lume organizată. Cei a căror conştiinţă nu s-a trezit încă 
se vor pregăti să intre în această lume organizată. 

Oamenii de astăzi vor întâi să reorganizeze omenirea, apoi 
societatea, apoi celula familială şi la urmă individul. Dar acest 
drum nu este cel corect. Vă ofer lămurirea următoare. Gândiţi- 
vă, de exemplu, la cei mai vestiți muzicieni care au făcut studii 
de muzică. Ei cunosc cu adevărat această artă şi veţi putea 
forma cu ei orchestra pe care o doriţi. Intr-un sfert de oră sau 
într-o jumătate de oră, veţi avea cea mai bună dintre orchestre 
şi o interpretare remarcabilă. 

De ce? Pentru că fiecare dintre muzicieni îşi cunoaşte 
perfect partitura. Încercaţi să adunaţi persoane care n-au habar 
de muzică pentru a forma o orchestră. Degeaba ar veni s-o 
conducă zece dintre cei mai buni dirijori. 

Oamenii doresc o ameliorare fizică a ordinii mondiale, dar 
trebuie să se producă şi o ameliorare spirituală. 

Despre ce conştiinţă vorbesc? Oamenii trebuie să-şi bazeze 
viaţa pe iubire şi, mulţumită ei, vor crea noua conştiinţă. 


Suferințele oamenilor de astăzi sunt mai mari decât cele 
din timpul lui Hristos. Soluţionarea problemelor dificile va fi 
adusă de iubire. Ea va veni sub o formă reală, vie şi va mătura 
tot ce e vechi. 

Astăzi ţările europene se găsesc într-o fază de distrugere. 
Nu aplică învăţătura lui Hristos, ci învăţătura trecutului 
îndepărtat. Războiul este o supravieţuire a celor mai vechi 
credinţe. Cultura străveche se manifestă sub forme noi. 

Ideea mea esenţială este următoarea: iubirea este soluţia 
problemei sociale. 

Cum? Înlocuiţi neiubirea cu iubirea. lubirea rezolvă toate 
problemele, şi ale intelectului, şi ale inimii, şi ale societăţii. 


MAREA LEGĂTURĂ 


lubirea pentru Dumnezeu vine astăzi. Această iubire îi va 
uni pe toţi oamenii. Toţi caută o lege mare capabilă să creeze o 
unire a tuturor oamenilor, a tuturor fiinţelor. Această lege este 
cea a iubirii. Nu există altă lege, alt sistem, cu excepţia iubirii, în 
stare să vă îmbunătăţească viaţa. O puteţi pune în practică, dar 
e important s-o faceţi în mod corect. 

Există o singură putere în lume: puterea iubirii. Nu recunosc 
nicio altă putere. Nu există putere mai mare decât cea a iubirii. 

Orice altă putere se înclină în faţa ei. Nu există fiinţă, mică 
sau mare, care să nu se încline în faţa iubirii. Pentru construirea 
ordinii mondiale noi, trebuie aplicată legea iubirii. 

Cea de-a doua lege este cea a înţelepciunii. lubirea aduce 
viaţă, înţelepciunea aduce lumină şi cunoaştere. 

A treia lege este cea a adevărului, care aduce libertatea. 

Fără aceste trei legi, nu se poate construi nicio societate, 
niciun stat. Ele sunt principiile de bază ale vieţii viitoare. Fără 
ele nu există nicio învăţătură. 

Aceste legi sunt aplicate peste tot în natură. 

O deviză spune: „Unirea face puterea”. Dar lipsesc de aici 
două cuvinte. Ar trebui să sune aşa: „Unirea în iubire face 
puterea”. 

lubirea uneşte. O unire fără iubire este creată în mod 
mecanic. Oamenii doresc unirea, dar unirea fără iubire este 
imposibilă. Legea spune: lubirea creează o legătură între toate 
fiinţele. Există o verigă comună care poate să lege omenirea 
întreagă: iubirea. Câţiva oameni de afaceri se pot uni ca să 
lucreze împreună. Dacă sunt împreună din interes comercial, 
gruparea lor nu va dura, se va destrăma. 

Nu are nicio legătură cu o asociere adevărată. Dacă vă 
leagă iubirea divină, nicio forţă nu e capabilă să distrugă 
această legătură. Dacă această legătură nu există, totul se va 
transforma în praf şi pulbere. Atâta timp cât iubirea nu e 
prezentă printre oameni, ei vor vorbi limbi diferite, care vor face 
imposibilă înţelegerea reciprocă. 


IUBIREA UNIVERSALĂ 


O frunză trebuie să iubească toate celelalte frunze ale 
copacului, pentru că depinde de ele. Există o legătură interioară 
între toate fiinţele. Trebuie să aveţi o relaţie interioară cu toate 
fiinţele vii. Căutăm acele relaţii care au existat la început între 
suflete. 

În fiecare fiinţă, fiecare plantă, fiecare animal sau fiecare 
om, veţi găsi cel puţin o trăsătură pozitivă pentru care să le 
puteţi iubi. Atâta timp cât unele persoane vă sunt plăcute şi 
altele dezagreabile, veţi vedea lucrurile în afara iubirii. 

Chiar şi în forma cea mai mică se ascunde un înger care, 
după mii şi milioane de ani, va schimba această formă şi va 
manifesta cunoaşterea pe care o poartă în el. 

Astăzi veţi studia iubirea pentru Tot. Este o lege pe care o 
veţi învăţa de la Dumnezeu. Nu puteţi învăţa singuri această 
lege. Numai cel care ştie poate să vă arate cum să iubiţi Totul. 
Cine este acest ştiutor? Dumnezeu. Dacă nu vă învaţă, veţi 
rămâne neştiutori. 

Ce trebuie să facă râul când trece printre copaci? Trebuie 
să lase ceva din el. Ce trebuie să facă omul când trece printre 
ceilalţi oameni? Trebuie să lase ceva din el. Dacă sunt morți, 
trebuie să-i trezească, să-i aprindă ca să se lumineze. Când vei 
intra în iubirea universală, vei asculta cântecul păsărilor, 
zbârnâitul cărăbuşilor, zborul fluturilor şi te vei bucura. Vei privi 
florile care se deschid, copacii care îşi pregătesc roadele, 
soarele care străluceşte şi te vei bucura. Şi, în sfârşit, când vei 
intra printre oameni, te vei bucura din nou ascultându-i cum 
vorbesc. 

În iubirea universală, toate fiinţele vor deveni prietenele 
tale. Chiar şi târâtoarele, chiar şi broaştele-râioase, care îţi 
stârneau dezgust, îţi vor deveni prietene. Dezgustul tău se va 
transforma în compasiunea pe care o vei avea pentru ele. Când 
vei vedea o broască-ţestoasă, o broască-râioasă sau un şarpe, 
vei şti de ce ţestoasa poartă acea povară în spinare, de ce 
şarpele se târăşte, de ce broasca-râioasă este rece. A pune în 
practică această iubire înseamnă a fi un spirit elevat şi mare. 

După părerea mea, orice inimă care nu e deschisă de 
dimineaţa până seara, ca să dăruiască tot ce are şi să 
primească tot ce i se dăruieşte, este o inimă anormală. 


Intrând în iubirea universală, vei intra în legătură cu 
universul întreg. Atunci vei simţi suferinţele tuturor fiinţelor vii. 

lubeşti o persoană. Dumnezeu vrea să le iubeşti şi pe 
celelalte aşa cum iubeşti acel suflet. lubirea ta pentru acel suflet 
este eşantionul prin care Dumnezeu îţi arată felul de a-i iubi şi 
pe ceilalţi. 

Dacă băcanul are un singur client, dă faliment. Dacă un om 
iubeşte doar o persoană, este un băcan cu un singur client. 
Dacă iubeşte o sută de persoane, e un băcan cu o sută de 
clienţi. Cu cât persoanele pe care le iubeşti sunt mai 
numeroase, cu atât câştigul tău este mai mare. 

Cu cât numărul persoanelor de care eşti legat e mai mare, 
cu atât conştiinţa ta este mai puţin vulnerabilă şi memoria, mai 
imbatabilă. Reuşita, succesul unui om depinde de numărul de 
suflete de care este legat. Dacă iubeşti o persoană, ştiinţa ta se 
reduce la unu. Dacă iubeşti două persoane, ştiinţa ta se reduce 
la doi. Numărul de persoane pe care le iubeşti determină gradul 
ştiinţei tale. 

În iubirea universală, simţi o bucurie interioară. Conştiinţa 
tuturor fiinţelor formează un tot şi tu conversezi cu această 
conştiinţă globală. 

Marea iubire reprezintă apele mari. Nu sunt nămoloase şi 
nu formează noroi. Apele mici sunt mocirloase şi formează 
noroi. 

Invăţătura pe care v-o transmit nu este una a moralei 
obişnuite. 

Este o învăţătură a marii iubiri. Această iubire este capabilă 
să amelioreze sănătatea, să lumineze inteligenţa, să lărgească 
inima, să dea avânt minţii. Indiferent de gruparea din care faci 
parte, de poporul din care provii, foloseşte te de această 
învăţătură. 

Când întâlnesc o fiinţă, nu vreau să cunosc detaliile 
trecutului ei. Nu mă interesează. De ce aş introduce în mine 
ceva negativ? 

Cel care cântă din gură sau la un instrument, în faţa 
publicului sau a unei singure persoane, trebuie să fie iubit. 

Este de ajuns ca un singur suflet să vă iubească, şi veţi fi 
ajutaţi să depăşiţi dificultăţile din viaţa voastră. Imaginaţi-vă 
atunci ce va deveni cel spre care îşi îndreaptă iubirea nu unul, ci 


nenumărate suflete. O astfel de fiinţă poate să ajungă foarte 
bine cântăreţ, muzician, dar şi pictor sau savant, tot ce doreşte. 

Atunci ne putem imagina ce înflorire, ce cultură superioară 
va exista pe pământ când va veni iubirea tuturor faţă de toţi. 


REZISTENTA 


Maestrul ne ajuta să vedem realitatea şi ne elibera astfel de 
iluziile şi de umbrele vieţii. Astfel ne arăta direcţia corectă de 


urmat. 
* 


x * 


lubirea formează aliajele cele mai rezistente. Nu există 
forțe care să poată separa elementele unite de ea. Ceea ce 
oamenii numesc „iubire” nu e iubire, deoarece cele două 
elemente pe care le-a legat acea iubire se separă. Acolo unde 
iubirea creează o legătură, separarea nu există. Orice aliaj în 
care Dumnezeu nu e prezent este condamnat să se 
descompună. Cum veţi recunoaşte iubirea divină? Ea creează 
aliaje rezistente. 

Cineva zice: „Aveam o iubire, dar s-a stins”. Cum ar fi 
posibil ca lampa pe care a aprins-o Dumnezeu să se stingă? E cu 
neputinţă. 

Îl numesc prieten pe cel care îmi este prieten nu numai într- 
o singură viaţă, ci şi din momentul ieşirii mele din Dumnezeu şi 
în restul până la întoarcerea mea în Dumnezeu. 

lubirea între suflete care se manifestă astăzi este rezultatul 
unor relaţii care au existat între ele vreme de câteva existenţe. 
Această iubire a fost pregătită de mii de ani. Veţi considera, 
deci, iubirea un act sfânt al vieţii. 

Calitățile iubirii divine sunt constanţa şi inalterabilitatea. 
Dacă iubirea unei persoane pentru voi se modifică, aceasta 
înseamnă că nu v-a iubit niciodată. 

Când un ins zice că iubirea slăbeşte, aceasta are legătură 
cu dispoziţiile lui trecătoare pe care oamenii le numesc în mod 
greşit „iubire”. Cineva spune: „Cândva aveam iubire, dar astăzi 
sunt bătrân şi am pierdut-o”. Nu, nu e iubire. Este doar o grefă 
trecătoare. lubirea nu se pierde niciodată, dar curentul iubirii 
care trece printr-o fiinţă se poate întrerupe. 

Cel care înţelege legile iubirii este capabil să-şi 
restabilească primele relaţii cu ea şi s-o dobândească din nou, în 
timp ce acela care nu înţelege legile iubirii va regreta că a 
pierdut-o. În realitate, n-a pierdut-o, trebuie doar să poată 
restabili curentul întrerupt. 


Când studiaţi manifestările iubirii la oameni, remarcaţi că 
acest curent se întrerupe în mod constant. Dar este numai o 
aparenţă, asta implicând doar conştiinţa exterioară a fiinţei, nu 
şi esenţa ei. Există obstacole exterioare, nori în conştiinţă care, 
în aparenţă, întrerup iubirea. 

Cu cât domeniul de conştiinţă în care fiinţa urcă va fi mai 
înalt, cu atât iubirea ei va fi mai continuă. Voi face o comparaţie. 
Vă aflaţi într-o cameră şi priviţi pe fereastră. 

În acest timp, trece pe stradă prietenul vostru. Îi urmăriţi 
mişcările şi îl vedeţi până la o anumită distanţă. După un 
moment, iese din raza voastră vizuală, deoarece înălţimea la 
care vă aflaţi nu vă mai permite să-l vedeţi. Dacă urcați mai 
mult, îl veţi vedea tot timpul. Cu cât treapta pe care vă plasați 
este mai înaltă, cu atât iubirea voastră va fi mai neîntreruptă. 

Am văzut fiinţe drepte care, după ce au dus o viaţă 
dreaptă, au spus într-o zi: „Nu merită să trăiesc aşa”. De ce? 
Pentru că n-au avut o înţelegere profundă a vieţii. 

O persoană o iubeşte pe alta şi este gata să facă totul 
pentru ea. Dar se întâmplă că ultima lasă mâncarea să se ardă 
pe foc, iar prietenul îi spune un cuvânt jignitor. Atunci fiinţele 
care veniseră să trăiască în ei pleacă. Astfel se pierde iubirea, 
dar e ceva temporar, în aparenţă. 

Dacă sentimentele vă sunt schimbătoare, într-o zi veţi 
suferi din această cauză. 


REALITATEA RELATIVĂ ŞI REALITATEA ABSOLUTĂ 


Omida este materialistă, coconul este idealist, în timp ce 
fluturele este realist. Vorbesc în mod simbolic. Imaginaţi-vă o 
cameră în care trăieşte o persoană. Acea cameră este închisă 
pe toate laturile. Este luminată. Persoana prezentă examinează 
camera. Este o materialistă. Altă persoană face o gaură în 
perete şi examinează prin ea ce se află în exterior. E o idealistă. 
Realistul se plimbă însă liber în interiorul şi în exteriorul 
camerei. 

Când afirmăm că material nu înseamnă real, vrem pur şi 
simplu să spunem că lucrurile materiale sunt o rezultantă. 
Rezultatul nu poate să existe decât dacă cel puţin două sau trei 
forţe au contribuit la realizarea lui. Când studiem materialul, nu 
trebuie să-l separăm de divin şi de spiritual, deoarece este o 
manifestare, un rezultat al spiritualului. 

Materialul şi spiritualul sunt una. Sunt două curente ale 
vieţii universale. Dacă nu poţi să înţelegi viaţa materială, nu poţi 
să înţelegi nici viaţa spirituală, şi viceversa. 

Considerăm real ceea ce vedem, şi avem dreptate. Dar la 
fel de real este şi ceea ce nu vedem. 

Lumea cealaltă şi această lume sunt una şi aceeaşi. 
Această lume este un sector mic, o proiecţie mică a celeilalte 
lumi. 

Lumea îngerilor este mai reală decât a noastră. 

Cum a fost creat universul? Este o întrebare deplasată, 
nepotrivită, pentru că universul există. Zicând aceasta, înţeleg 
lumea reală, deoarece lumea fizică este o umbră. In ceea ce 
priveşte crearea lumii fizice, nu este vorba despre creaţie, ci 
despre manifestare, despre exprimare. Lumina care există 
veşnic se găseşte deasupra lumii fizice. Umbra poate să apară, 
să dispară, să apară din nou etc. 

În prezent, trăim într-o lume temporală. O persoană care 
doarme şapte ore visează, de exemplu, că-şi termină studiile 
universitare, că primeşte o diplomă, că este numită profesor şi 
se trezeşte. Cum e posibil ca acea persoană să-şi termine 
studiile şi să devină profesor în şapte ore? In vis, asta este 
considerat real, dar, în realitate, e o iluzie. Pe pământ există 
lucruri iluzorii. Când ne trezim în lumea reală, înţelegem că ce 
este pe pământ e iluzie. Nu cu totul iluzoriu, dar mai puţin real. 


Realitatea absolută este felul în care Dumnezeu percepe 
lumea. Realitatea relativă este felul în care oamenii cei mai 
inteligenţi percep lumea. 


LEGEA DREPTĂŢII 


Lumea de acum, în totalitatea ei, este construită pe o bază 
falsă. 

Fiecare popor este o parte din organismul invizibil al 
omenirii. Fiecare popor dezvoltă virtuţi şi capacităţi specifice. 
Fiecare popor este un element al naturii şi, din acest motiv, are 
o misiune de îndeplinit în lume. Fiecare popor primeşte energii 
cosmice specifice, le transformă şi le transmite celorlalte 
popoare. Din acest motiv, fiecare popor are locul şi importanţa 
lui în viaţa ansamblului omenirii. Fiecare popor trebuie să creeze 
o idee folositoare pentru omenire. 

Astăzi oamenii cred că sunt singurul factor important, că 
totul depinde de ei. E fals. Există un factor divin pe care oamenii 
îl neglijează. O lege spune: „Orice stare trebuie să respecte 
dreptul divin în lume”. Orice popor, orice individ trebuie să 
respecte dreptatea divină în lume. Ea cere respectarea fiecărei 
fiinţe, protejarea drepturilor sale şi crearea de condiţii necesare 
dezvoltării. Nu distruge mica floare! Când citeşti o carte, nu 
trebuie să-i rupi paginile. Toate fiinţele din natură sunt litere pe 
paginile cărţii sale. Nu trebuie să faci să dispară niciuna dintre 
litere, niciunul dintre cuvintele din cartea naturii, altfel sensul se 
va pierde. 

Orice încălcare a dreptăţii divine provoacă consecinţe. Asta 
este valabil atât în viaţa personală, cât şi în cea colectivă. Niciun 
ministru, niciun om de stat nu poate să încalce această lege. 
Ştiţi care va fi condamnarea unui om de stat care a acţionat în 
mod nedrept? După ce va muri, va fi pus într-un bou căruia i se 
va tăia gâtul. Imediat după aceea acest om va intra în alt bou, 
care va fi ucis şi el în acelaşi fel. Apoi va intra într-un iepure care 
va fi omorât. Acest om îşi va aminti toate astea. Şi, când va 
reveni din nou pe pământ ca om, va zice: „Oare te-ai simţit 
vreodată ca un bou cu gâtul tăiat, ca un iepure ucis de un 
glonţ?”!. După tot ce a trăit, nu va mai încălca legea dreptăţii. 

Există în natură o lege: când un popor ucide reprezentanţi 
ai altui popor, le distruge corpurile şi trebuie să le dea altele noi, 
adică indivizii ucişi trebuie să se nască în poporul agresorului. 
Evreii masacrați de germani se vor naşte în Germania şi prin 
aceasta vor transforma profund spiritul poporului german. 


Popoarele trebuie să se pregătească pentru aplicarea 
legilor divine. Avem nevoie de oameni de stat inteligenţi, care 
să aplice în lume legile divine; nu era necesar să fie inventate 
altele. 

Toate popoarele vor deveni mai inteligente, fiindcă astăzi 
legea vine folosind drumul invers. Lumea are nevoie de oameni 
de stat inteligenţi pentru ca multe dintre nenorocirile popoarelor 
să fie evitate. Dar, pentru că asta nu s-a întâmplat, Dumnezeu a 
folosit calea inversă: popoarele devin inteligente şi nu vor 
aştepta până devin inteligente guvernele. 

Dacă urmaţi noua învăţătură, veţi găsi modalitatea de a vă 
plăti datoriile. Forţa învăţăturii noi constă în faptul că poate să 
plătească toate datoriile. 

Dacă acceptaţi noua învăţătură, nu va mai rămâne datorie 
neplătită, mă refer la karma. Popoarele europene suferă karma 
lor. Trăiesc strivite sub apăsarea ei. 

Astăzi există tendinţa de unificare a popoarelor. Toate 
popoarele trebuie să se unească. In această unire, trebuie să se 
aibă în vedere binele nu numai al unuia singur, ci şi al tuturor 
popoarelor. Legea spune: în fiecare popor există ceva bun. In 
unire, ce are bun un popor va fi transmis celorlalte. Ce au bun 
englezii, germanii, ruşii etc. va fi transmis celorlalte şi va fi creat 
un nou curent. Crearea unei legături între popoare va genera 
omul nou, va genera o nouă natură umană. 

Naționalismul trebuie să ajungă la sfârşitul său. Nu trebuie 
să întreţinem ura între popoare. 

Naționalismul e ceva inutil, lipsit de obiect. Se spune „o 
mare naţiune”. Nu! 

O naţiune vrea să fie mare ca să comande, să li se impună 
celorlalte popoare. Este o idee care face parte din vechea 
cultură. O naţiune nu trebuie să aibă ca scop mărirea teritoriului 
său. Toate popoarele făcând parte din acelaşi organism, o 
naţiune mare va semăna cu un picior prea dezvoltat 

În comparaţie cu celălalt, rămas prea scurt. Atunci vom 
avea un corp anormal. Aceasta va provoca fricţiuni, dureri, 
neplăceri. 

Rusia este legătura dintre Orient şi Occident. Este 
intermediară între Europa şi Asia. Aceasta este una dintre 
sarcinile sale. Ceea ce idealizăm la ea este lumina care vine de 


la loja albă. Fiecare popor trebuie să-L slujească pe Dumnezeu. 
Aşa arată noul în lume. 

Acesta este viitorul fiecărui popor. Un popor care nu-L va 
sluji pe Dumnezeu va plăti. Poporul bulgar n-a fost trimis ca să 
lucreze pentru o Bulgarie mare, ci ea să împlinească voia lui 
Dumnezeu, ca să-L slujească pe Dumnezeu. N-o să mai fie o 
Bulgarie mare, o Rusie mare, o Germanie mare, o Anglie mare 
etc. Nu va mai fi o forţă mare, ci popoare care îl slujesc pe 
Dumnezeu, care respectă legile divine. Fiecare popor care îl 
slujeşte pe Dumnezeu va avea binecuvântarea Lui, va primi 
mari binefaceri, va fi un popor avansat. 

Ce înseamnă să-L slujeşti pe Dumnezeu? în cazul de faţă, 
înseamnă următoarele: 

- aplicarea principiilor dreptăţii divine; 

- nicio folosire a forţei; 

- cooperarea popoarelor, întrajutorarea; 
- nicio dominare, doar slujire. 

Nu cantitatea (întinderea teritoriului şi numărul locuitorilor) 
face măreţia unui popor, ci calitatea. Orice popor care nu vrea 
să-L slujească pe Dumnezeu va fi lipsit de toate binefacerile, va 
fi răspândit ca poporul evreu şi va dispărea de pe faţa 
pământului. 

Măreţia unui popor constă în felul în care îl slujeşte pe 
Dumnezeu. Atunci un astfel de popor este puternic şi nimic nu-i 
poate rezista, este învingător întotdeauna şi în toate 
împrejurările. 

Binefacerile divine de care dispune sunt inepuizabile. 

Fiinţele avansate, strămoşii omenirii, care sunt pe cale de a 
cobori pe pământ, vor ajuta popoarele care îl slujesc pe 
Dumnezeu în mod corect, dar popoarele care nu vor să-L 
slujească nu vor primi niciun ajutor. 

Niciun popor nu va domina. Cel ce vrea să fie stăpân se 
înşală. Într-o epocă îndepărtată trăiau animale foarte mari. Ce s- 
a întâmplat cu ele? Dumnezeu le-a exterminat. Astfel cei care 
vor să fie stăpâni vor fi şi ei exterminați şi trimişi altundeva. 
Căci aşa a fost zis: „Cei blânzi vor moşteni pământul” (Matei; 5,5 
(n.tr.)). ` 

Imaginează-ți că o sută de persoane îţi datorează bani. |ţi 
vor strica viaţa. E preferabil să nu le ceri nimic, să le uiţi. In caz 
contrar, dacă faci procese împotriva a o sută de persoane, unul 


pe lună, socoteşte numărul de luni în care vei fi obligat să 
discuţi, să te cerţi şi să trăieşti în nelinişte. Poate vei reuşi să 
primeşti înapoi 1000 de leva, dar vei fi cheltuit mult mai mult. O 
persoană vine să te vadă şi-ţi zice-, „N-am bani, nu pot să 
plătesc”. Pentru că n-are, las-o în pace. Turcii spun: „Ce 
datorezi, nu da. Ce ţi se datorează, nu lua”. Aplicând asta la 
scară mare, înseamnă că trebuie să se practice iertarea 
reciprocă în relaţiile dintre popoare. 

Sunt întrebat când se va realiza noul pe pământ. Călătorim 
încet într-o şaretă trasă de boi. Înaintăm mai repede într-o 
şaretă trasă de cai, şi mai repede în automobil. Viteza unui 
avion este şi mai mare. Dar cea mai mare este viteza luminii. 
Intrebaţi când se vor rezolva lucrurile? Dacă, bunăoară, 
călătoriţi în şareta trasă de boi, veţi avea nevoie de mult timp. 
In schimb, dacă veţi călători cu viteza luminii, totul se va aranja 
în foarte scurt timp. 


CHINUL, MUNCA, ÎNDELETNICIREA 


În funcţie de scop, facem deosebire între trei feluri de 
activităţi. În primul rând, avem chinul, care înseamnă să 
munceşti forţat, să cobori. În al doilea rând, munca înseamnă să 
lucrezi pentru un salariu, să ieşi din materia densă şi să păşeşti 
mai sus. În al treilea rând, îndeletnicirea este o activitate 
benevolă, exercitată din iubire.  Îndeletnicirea înseamnă 
adevărata cultură. p 

Munca este pregătirea pentru cultură. In stadiul de muncă, 
omul acționează pentru o recompensă, pentru propriul interes, 
pentru bani. 

Pe pământ, activitatea supremă este activitatea din iubire. 
Activitatea al cărei scop este iubirea este superioară activității 
obişnuite. Este activitatea în care individul se sacrifică pentru 
ceilalţi, se sacrifică pe sine. Hristos a făcut-o. Dar acestea sunt 
lucruri de un grad înalt, ce nu pot fi înţelese în deplinătatea lor. 
Noul care vine în lume este activitatea din iubire. 

Am spus înainte că, în funcţie de impulsul pe care ni-l dau, 
există trei feluri de activităţi: chinul, munca, îndeletnicirea. 
Pentru mai multă claritate, formulez aceeaşi idee în felul 
următor-, activitatea este stimulată de trei factori: legea, banii şi 
iubirea. 

Primul factor este legea. Când lucrezi constrâns de lege, nu 
eşti liber. Când lucrezi pentru bani, ai puţin mai multă libertate. 
Când lucrezi din iubire, ai libertate deplină. Până acum, am fost 
în slujba legii, a banilor. De ce n-am putea astăzi să slujim 
iubirea? 

Eşti mobilizat şi ţi se spune: „Vei lupta pentru patrie sau vei 
face această treabă”. 

O faci fără salariu, pentru nimic, deoarece eşti constrâns de 
lege. 

A doua morală spune: „Vei munci pentru bani”. O persoană 
îţi cere să munceşti, iar tu zici: „Nu muncesc gratis”. [i se 
propune un salariu mic şi refuzi. Ţi se propune un salariu dublu, 
refuzi, dar, când ţi se mai dă ceva pe lângă ultima sumă, accepţi 
şi începi să munceşti. 

După regulile legii şi banului, ajungem la a treia: a lucra din 
iubire. Când lucrezi din iubire, primeşti şi în acest caz o plată, 


dar cu totul diferită. Lumea intră, în prezent, într-o ordine nouă, 
cea a iubirii, care este factorul cel mai puternic. 

De la stadiul muncii pe bani, omul trebuie să treacă la 
stadiul îndeletnicirii din iubire. Este activitatea supremă, drumul 
ce duce la libertate. 

Două exemple: un muzician merge, din compasiune, într-un 
spital şi cântă în faţa bolnavilor fără să primească plată; un 
pictor îşi expune gratuit tablourile în faţa bolnavilor, ca să le 
ridice moralul. 

Astăzi muncim pentru bani, fără să ne îndeletnicim cu ceva 
din iubire. Aceasta din urmă este marea sarcină care îi revine 
generaţiei viitoare. 

Cel care se chinuieşte muncind să treacă la munca 
remunerată. Cel care munceşte pentru bani să treacă la 
îndeletnicirea din iubire. 

Cea mai mică muncă, cel mai mic serviciu făcut din iubire 
dobândeşte o mare valoare. 

lubirea trebuie să fie mobilul oricărui lucru. Vă spun o 
poveste mistică. Cu mult timp în urmă, trăia un rege. Intr-o zi, 
plimbându-se prin grădinile sale, a cules cireşe şi a umplut un 
coş. A venit atunci un copil şi l-a întrebat: „Poţi să-mi vinzi din 
ele?”. Regele i-a răspuns: „Cireşele nu sunt de vânzare”. Atunci 
copilul l-a întrebat-, „Poţi să-mi dai?” Şi regele a răspuns: „Da, 
pot să-ţi dau”. Copilul era şi el inteligent. După ce a primit 
cireşele, a zis: „Pot să duc eu coşul?”. Regele a fost de acord. 
După o clipă, l-a întrebat pe copil: „Pot să te plătesc?”. Copilul a 
refuzat. 

Când un individ lucrează pentru altul, consumă energie 
divină care nu poate fi plătită, fiind inestimabilă. Din acest motiv 
cel care lucrează nu trebuie să fie plătit. Dacă i se dă ceva, să 
fie o remuneraţie prin iubire, nu prin salariu. 

Când faci ceva fără iubire, comiţi o crimă. Când iei ceva 
fără iubire, comiţi un furt. Când primeşti ceva fără iubire, 
săvârşeşti un furt. 

Tot ce este făcut cu iubire are un sens. 

În îndeletnicire nu trebuie să existe niciun obiectiv material. 
Atunci vom fi liberi şi independenţi. 

să fii totalmente dezinteresat este noua morală. 

Munca în care banii joacă un rol nu este divină. Cea în care 
banii nu joacă niciun rol este divină. 


Când te duci la cineva, îi spui: „voi lucra pentru tine 
gratuit”. Îţi termini treaba şi pleci. 

Fiecare popor are nevoie - ca să se transforme, ca să 
suprime închisoarea, spânzurătoarea - de o idee nouă, deo 
cultură nouă. 

În viitor, fiecare va lucra gratuit. 

Până când se va chinui omul trudind? Până în momentul în 
care va începe să lucreze din iubire. Voi merge primul la câmp 
să lucrez cinci ore pe zi gratuit. 

Dacă vom face astfel, vom fi un popor elevat, închipuiţi-vă 
ce ţară ar fi Bulgaria dacă toţi bărbaţii şi toate femeile s-ar 
comporta în acest fel! 

Adevărata muncă este aceea la care ia parte iubirea. 

Oamenii sunt ciudaţi uneori. Când devin religioşi, spirituali, 
îşi părăsesc munca. Nu, tocmai acela este momentul în care să 
începi să lucrezi şi, în plus, gratuit. 

Adevărata morală spune: „Tot ce face omul trebuie să fie 
dictat de iubire”. 

Acolo unde lipseşte iubirea, există crimă, minciună, rău. 

De ce lumea nu este încă una a armoniei? Ne aflăm în 
pragul acestei lumi. Omenirea viitoare va dori un cer nou, un 
pământ nou, o ordine nouă a lucrurilor. În cer, primul articol al 
constituţiei spune: „Vei lucra gratuit”. 

Cât plăteşti pârâul care îţi irigă grădina? Dacă El este în 
stare să te servească gratuit, de ce n-ar fi în stare şi omul? 

Această întrebare trebuie să se înţeleagă într-un sens mai 
larg. Nu aştepta să fii plătit pentru munca ta, nu aştepta 
mulţumiri şi recunoştinţă; ar fi ca şi cum ai aştepta un salariu. 
Vei lucra fără să aştepţi nimic în schimb. Când ţi se va mulţumi 
pentru ce-ai făcut, îţi vei primi salariul. Dacă nu ţi se va 
mulţumi, îţi vei primi binecuvântarea în viitor. 

Munca ta, fizică sau spirituală, trebuie să fie făcută în bună- 
dispoziţie şi eu iubire. Nu-i este permis discipolului să rămână 
inactiv. 

În ordinea mondială nouă, fructele nu se vor vinde. Veţi 
dărui fructele din iubire şi vi se vor dărui fructe din iubire. Orice 
îndeletnicire al cărei mobil e iubirea este plăcută. 

Ce este omenesc aduce suferinţă, ce e divin, bucurie. De ce 
există suferinţe în lume? Pentru că omenescul predomină 


divinul.  Dezacordurile decurg din ordinea omenească, 
binefacerile, din ordinea divină. 

Oamenii n-au studiat încă legile divine. Astăzi învață legi 
care nu sunt divine. 

Când iubirea e prezentă, cântaţi bine. Când lipseşte, sunteți 
lipsiți de inspirație. Acolo unde iubirea nu acționează, lucrurile 
stagnează. 

Dacă vei trece o dată pe undeva fără iubire, vei vedea cum 
se vor comporta oamenii față de tine. Dacă vei mai trece o dată 
cu iubire, vei vedea diferența. Lumea iubirii este o lume 
frumoasă. Legea iubirii este legea libertății. Doar lucrând din 
iubire este omul liber. Libertatea se câştigă slujindu-l pe 
Dumnezeu cu iubire. Sunteţi deseori în slujba altor ființe care n- 
au făcut nimic pentru voi. Atunci de ce să nu-l slujiţi pe 
Dumnezeu, care a făcut totul pentru voi, care v-a dăruit totul? 

Toţi trebuie să devenim slujitori cu bunăvoință. Atunci, din 
trudă chinuită şi muncă plătită, intrăm în îndeletnicire din iubire. 
Truda chinuită şi munca plătită sunt karma, iubirea este 
dharma. 

Mă întrebaţi în care dintre cele două legi vă aflaţi. Sunteţi în 
dharma. Când oamenii vor trăi în înţelegerea nouă, vor fi plătiţi 
dinainte. 

Când îţi dă un fruct, mărul îţi spune: „Mănâncă-mă şi 
seamănă-mi seminţele”. 

In viaţa nouă moneda de schimb va fi iubirea, nu banul. 
Când iubeşti pe cineva, l-ai plătit deja şi va face ceva pentru 
tine. Astăzi moneda de schimb este banul. Cu cât eşti plătit mai 
mult, cu atât îţi faci treaba mai repede şi mai bine, şi viceversa. 

Munca, până şi cea mai neînsemnată, făcută în numele 
iubirii divine, al înţelepciunii şi al adevărului divin, dobândeşte o 
valoare mare. 

Astăzi, indiferent de munca pe care o fac, oamenii se 
aşteaptă să primească ceva. Nu e rău să primeşti ceva pentru 
munca ta, e normal. 

Dar, spunând că trebuie să lucrăm gratuit, vreau să exprim 
ideea următoare: munca ta trebuie să fie făcută în acord cu 
legea iubirii, fără să te gândeşti dacă va fi plătită sau nu. Munca 
ta făcută cu iubire este inestimabilă. 

Un om angajează lucrători cu ziua. Primul cere 500 de leva, 
al doilea, 400, al treilea, 300, penultimul, 10 leva, ultimul zice: 


„Nu vreau bani, o să-mi dai ce vei dori”. Seara, patronul l-a 
plătit pe fiecare cu cât a cerut, iar celui din urmă lucrător i-a dat 
de două ori mai mult decât celui care ceruse 500 de leva. 

In această primăvară, aţi lucrat la câteva izvoare din 
această grădină. Oamenii din lume ar fi fost miraţi să ştie că aţi 
muncit gratuit şi, în plus, cu atâta zel şi bucurie. Dar ei nu ştiu 
că cei care lucrează din iubire primesc cel mai mare salariu: 
răsplata cea mai mare. Dar o primesc în secret, nu se ştie ce vor 
avea. 

Nu există nimic mai frumos decât să lucrezi pentru 
Dumnezeu. O astfel de activitate nu e un chin, nu e o muncă 
grea. Regimul social actual este unul de muncă chinuitoare. 
Numai când iubeşti slujeşti. Altfel, slugăreşti. 

Dumnezeu n-a creat stăpâni şi slugi, ci oameni care trebuie 
să trăiască precum fraţii. Stăpânii şi slugile sunt invenţii 
omeneşti. Toţi oamenii sunt fraţi şi surori şi între ei există relaţii 
libere şi curate. 

Se spune: „Cei puternici îndreaptă lumea”. Dar cum? 
Punându-se în slujba celor slabi. Cei puternici trebuie să-i 
slujească pe cei slabi. Într-o familie, eşti în slujba copilului, 
pentru că e slab. In societatea nouă va fi la fel, cel puternic îl va 
sluji pe cel slab. 

Slujitorii cui trebuie să devenim? Ai iubirii, ai înţelepciunii şi 
ai adevărului. 

Constrângerea, violenţa extremă care stăpâneau viaţa 
politică vor ceda locul colaborării şi slujirii. 

Unii întreabă: „Cum s-ar putea trăi fără bani?”. Noi ne-am 
făcut din ban stăpân şi apoi am zis că viaţa e imposibilă fără el. 

În lumea divină, nicio activitate nu e plătită. Acolo toată 
lumea lucrează gratuit. Va veni ziua în care banii nu vor mai fi 
utilizaţi. Dar sunt întrebat: „Cum vor trăi oamenii?”. Ca în cer. 
Dacă veţi merge în cer şi îi veţi propune cuiva bani, vă va 
răspunde: „Aici banii n-au valoare”. Va fi fericit să vă dea ceva 
gratuit. Aşadar, viaţa spirituală este exact opusul vieţii 
pământeşti. Cultura nouă este descinderea vieţii spirituale pe 
pământ. 

Ordinea actuală este o consecinţă a păcatului. Sus, în 
lumea spirituală, există o viaţă cu o ordine ideală. 

Alte fiinţe au încercat deja reformele sociale pe care ne 
propunem să le facem, le împrumutăm de la ele, dar credem că 


noi am creat această ordine socială. Ce se află în lumea 
spirituală este exact ce trebuie aplicat şi pe pământ. Moise a 
văzut sus modelul cortului sfânt şi l-a reprodus exact aşa cum îi 
fusese arătat. 

În prezent, în lume mobilul este banul, deoarece iubirea 
lipseşte. În viitor, va fi altfel. 

După ce a dat un concert, Paganini a întâlnit o fetiţă, care i- 
a spus: „îmi pare rău că n-am putut să asist la concertul tău, dar 
n-am avut bani să plătesc biletul”. Paganini a mers acasă la 
fetiţă şi a cântat pentru ea, din iubire. Alt exemplu. Intr-o zi, 
Paganini a văzut pe stradă un cerşetor bătrân care cânta la 
vioară. Bolul aşezat în faţa lui, unde trecătorii ar fi trebuit să 
pună monedele, era gol. Paganini a luat vioara cerşetorului şi a 
început să cânte. Mulţi trecători s au oprit în jurul lor, iar bolul 
bătrânului cerşetor s-a umplut curând de bani. Asta înseamnă să 
cânţi din iubire. 

Dacă cineva vine la tine şi-ţi cere să lucrezi, să-i spui: „Nu 
lucrez pentru bani, voi lucra gratuit”. 

N-am nevoie de bani, dar, când doresc, pot să dispun de ei. 
Unii îmi vor spune: „Arată-ne unde sunt bani”. Le răspund: „Nu. 
Când veţi începe să-l iubiţi pe Dumnezeu, veţi avea cheile 
tuturor caselor de bani”. 

Unii zic: „Nu se poate trăi fără bani”. Este la fel de adevărat 
ca atunci când zicem că bolnavul nu poate să se mişte fără 
trăsură. Dar cel care e sănătos n-are nevoie de trăsură. 

Bolnavul nu poate să trăiască fără bani, dar omul sănătos 
poate. 

Astăzi legea şi banii guvernează lumea, deşi ar trebui s-o 
slujească. 

Câte nopţi albe petrece o mamă care îşi creşte copilul? Cât 
de mult îl îngrijeşte? Sacrifică totul pentru el. Cine o plăteşte? 
Face toate astea pentru bani? Mama este slujitoarea iubirii, se 
sacrifică în numele iubirii. Ea ne dă exemplul slujirii gratuite. 

Ordinea divină nu e pe placul tuturor. Există indivizi care 
trebuie să trăiască cu bani, în timp ce alţii vor trăi fără. Unii 
călătoresc într-o şaretă trasă de boi. Cel care se deplasează cu 
avionul va plăti mai mult, dar va ajunge mai repede la 
destinaţie. 

Din punctul meu de vedere, lumea se va redresa când 
oamenii vor înţelege că trebuie să lucreze în mod dezinteresat, 


gratuit, din iubire. În viitor, o astfel de ordine va exista, şi acesta 
va fi lucrul cel mai sfânt din lume. 


PROBLEMA SOCIALĂ 


Oamenii trebuie să studieze legile care le guvernează 
corpul şi să le pună în practică în societate. Atunci în lume va 
domni ordinea. Trebuie să avem în vedere trei lucruri, în primul 
rând, pentru a cunoaşte legile lumii materiale, trebuie să 
studiem legile sistemului digestiv. In al doilea rând, pentru a 
cunoaşte legile lumii spiritului, trebuie să studiem legile 
sistemului respirator. În al treilea rând, ca să cunoaştem legile 
lumii divine, trebuie să studiem legile creierului. 

Stomacul are milioane de celule care lucrează în mod 
extrem de precis şi în armonie. Substanţa alimentară, chiar cea 
mai mică, este distribuită în toate locurile corpului ca să-l 
hrănească. Dacă ar trebui să plătim o centimă fiecărei celule 
pentru munca ei, care ar fi suma totală? Şi, dacă ar trebui să 
plătim 1,10 sau 100 de leva fiecăreia, ar putea omul să 
plătească o astfel de sumă? Suntem în stare să plătim pentru 
munca acestor celule? Nu. Ele lucrează gratuit. 

În lumea fizică ar fi la fel când starea divină ar fi instaurată 
pe pământ. 

Toţi oamenii vor lucra la unison ca aceste milioane de 
celule, iar lumea întreagă va trăi în armonie. 

De la sistemul digestiv totul este trimis în sistemul 
respirator. Şi, din acesta, totul este trimis în creier, apoi în tot 
corpul. 

În viitor aceste trei sisteme vor servi ca model pentru legile 
sociale. 

Orice treabă pe care o faceţi trebuie să fie în relaţie cu 
lumea fizică, lumea spiritului şi lumea divină. O muncă, oricare, 
nu trebuie să fie pur fizică, ci în acelaşi timp spirituală şi divină. 


ÎMPREUNĂ-LUCRĂTORI CU DUMNEZEU 


La început mama îl slujeşte pe copil şi, după ce el s-a făcut 
mare, trebuie să-şi ajute mama. Când un om vrea să-şi are 
ogorul, aşteaptă ca ogorul să vină la el? Nu, omul se duce la 
ogor. Când un om vrea să ia apă de la izvor, aşteaptă să vină 
izvorul la el? Nu, el se duce la izvor. 

Nu trebuie deci să aşteptăm ca Dumnezeu să facă totul, 
trebuie să lucrăm şi noi. 

Pentru om, singurul mod de a trăi este să-l slujească pe 
Dumnezeu. Vrem să-l slujim pe Dumnezeu, pentru că toţi am 
primit de la el. Am avut, de secole, încrederea lui. Ne-a dăruit 
toate binefacerile sale. Dar, dacă nu vrem să-l slujim, unde e 
noblețea noastră? 

Când zic că trebuie să îndeplinim voia Domnului, înţeleg că 
ni s-a încredinţat postul de casieri ai băncii divine ca să-i slujim 
pe ceilalţi. Pentru că tot ce avem este de la Dumnezeu. 

Am venit aici, pe pământ, ca să vedem ce a făcut 
Dumnezeu, ca să intrăm în contact cu el şi să facem ceva pentru 
el. Un verset din Evanghelie spune: „Suntem împreună-lucrători 
cu Dumnezeu” (Corinteni 3,9 (n.tr.)). Lucrând pentru Dumnezeu, 
luaţi parte la munca lui. Atunci se realizează tot ce doreşte 
sufletul omenesc. Dar să nu doriţi să realizaţi totul dintr-odată, 
să nu doriţi ca toate florile să se deschidă în acelaşi timp. 

Slujirea lui Dumnezeu - marea cauză primordială - este 
sensul vieţii. Este sarcina voastră, este lucrul cel mai mare! Cel 
care îl slujeşte pe Dumnezeu trebuie să fie cel mai bun, cel mai 
învăţat, cel mai puternic. 

El va fi supus la încercări ca să se vadă dacă e pregătit să 
slujească. 

Omul trebuie să fie interesat de tot ce e viu, de toate 
manifestările divinului. 

În slujirea lui Dumnezeu constă demnitatea fiinţei 
omeneşti. Dumnezeu dăruieşte puteri şi cunoştinţe celor care îl 
iubesc şi sunt gata să facă totul pentru El. Câte persoane sunt 
gata să urce pe rug pentru învăţătura Lui? 

Slujirea lui Dumnezeu nu se face prin constrângerea legii, 
cu forţa, ci de bunăvoie, dezinteresat. Trebuie să-L slujesc pe 
Dumnezeu nu pentru salariu, nici ca să primesc elogii. 


Când Dumnezeu vă încredinţează o lucrare, renunţaţi la 
orice plăcere. După ce veţi termina, vă veţi odihni. Cuvintele lui 
Hristos „a renunţa la tine însuţi” înseamnă că trebuie să păstraţi 
în conştiinţă o singură imagine, a lui Dumnezeu. 

Atâta timp cât vă căutaţi propria slavă în lume, veţi avea 
cultura de acum. 

Cel care îşi caută propria slavă va fi sclavul condiţiilor. Cel 
care caută slava lui Dumnezeu va fi liber. 

Ce îi oferă bucurie izvorului? Faptul că toţi cei care vin la el 
pot să-şi potolească setea. Nu-l interesează dacă îi aduci sau nu 
elogii. Se bucură când îi bei apa. 

Fiinţa omenească promisese să realizeze ideile divine, să 
îndeplinească voia divină când a ajuns pe pământ. Când îşi va 
ţine promisiunea, va deveni izvor cu apă cristalină. Va deveni o 
floare cu petalele deschise şi un copac încărcat de fructe bune şi 
coapte. 

Cum se va manifesta slujirea? Ceea ce faci fă pentru 
Dumnezeu. 

În asta constă slujirea lui Dumnezeu. Cel care slujeşte, cel 
care se sacrifică, este primul care are de câştigat. 

A ne manifesta iubirea înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu. 


CUPRINS 


PREA) AN atei emita îi dial ile eee aid 2 
IZVORUL BINELUI cn age i a cainii ii o a cd vi 10 
MAREA CAUZĂ PRIMORDIALĂ... eee 11 
IUBIREA CELUI UNIC... eee anna anna 12 
SENSUL SUFERI NT ELOR n sueta aaa ai la ati i a 19 
SUFERINŢELE INTELIGENTE... „eee eee eee nenea eee 20 
RĂDĂCINILE „nai ea anno e T E nana mut 22 
CINE ESTE PUS LA ÎNCERCARE ÎN VIAŢĂ? DISCIPOLUL.........u.. 24 
SĂ SUFERIM CU IUBIRE... eee eee aaa 26 
EFORTUL INTERIOR AL DISCIPOLULUI... eee 29 
CELE DOUĂ LEGI setea in i ta at tr aa 40 
CAUZELE PSIHICE ALE BOLII... eee eee aaa 42 
CALITĂŢILE IUBIRII DIVINE... eeeeneeee eee eeeeeeeeeaeeena nana 46 
DARURILE IUBIRII... eee aaa eee 49 
CEASUL DINLAUNTR Ueoedd bă ist la aa 55 
IUBIREA NECUNOSCUTĂ... eee eee aaa 58 
LEGILE IUBIRII... eee ae 60 
REGULILE PRACTICE... eee eee eee eee 64 
CELE DOUĂ REGULI FUNDAMENTALE... nea 69 
BINELE IUBIT DE SUFLETUL OMULUI... eee 70 
CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU... nene eee eee eee nea 76 
ELIMINAREA VECHIULUI... eee aaa 78 
CALEA SPRE DUMNEZEU... eee 86 
IUBIREA VA ORGANIZA NOUA CULTURĂ... mean nea 87 
MAREA LEGA DIRAL sai anni dead aia banca delia 91 
IUBIREA UNIVERSALĂ... nana 93 
REZI SIE ÎN DA aveti uliu oaia as a i mt 97 
REALITATEA RELATIVĂ ŞI REALITATEA ABSOLUTĂ... 100 
LEGEA DREPTA ŢI: eta ae tei ia aut ial aia 102 
CHINUL, MUNCA, ÎNDELETNICIREA, sean nea ca 108 
PROBLEMA SOCIALĂ... eee aaa an 117 


ÎMPREUNĂ-LUCRĂTORI CU DUMNEZEU... nenea 119