Similare: (înapoi la toate)
Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOCX)
Cumpără: caută cartea la librării
Le-am spus că nu eram Maitreya... Maestrul mondial era deja încarnat în Bulgaria! (Krishnamurti). capte din COternitate MAESTRUL PETER DEUNOV MAESTRUL LUI OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV Dinasty Books Proeditură şi Tipografie REPERE BIOGRAFICE PETER KONSTANTINOV DEUNOV (1864-1944) este UNUL DINTRE CEI MAI MARI MAEŞTRI SPIRITUALI CONTEMPORANI. El a anunţat primul era Vărsătorului şi a promovat marea idee a Frăției Universale. Numit de discipoli BEINSA DOUNO, EL A REÎNSUFLEŢIT CREŞTINISMUL ORIGINAR ŞI ÎNVĂŢĂTURA ÎNȚELEPCIUNII ETERNE, IMPUNÂND O NOUĂ CONŞTIENTIZARE A IUBIRII, A FRĂŢIEI ŞI UN NOU FEL DE A FI ÎN VIAŢĂ. Peter Deunov s-a născut în ziua de 11 iulie 1864 la Nikolaevka, lângă Varna, în Bulgaria, fiind al treilea copil al unei familii ortodoxe. Tatăl său a fost primul preot şi învăţător bulgar care a oficiat în oraşul Varna după ce Bulgaria a scăpat de ocupaţia Imperiului Otoman. Deoarece, în tinereţe, dorea să se consacre Domnului şi să-i dedice întreaga sa viaţă, Peter Deunov a hotărât într-o zi să meargă la Muntele Athos ca să devină călugăr. Dar corabia s-a scufundat din cauza unei furtuni. Salvat de la înec, s-a îndreptat spre Salonic şi a mers la Biserica Sfântul Dimitrie ca să-i mulţumească lui Dumnezeu că scăpase cu viaţă. Ajuns în acel loc, a întâlnit un preot bătrân care, în cursul unei întrevederi misterioase, l-a convins să renunţe la călugărie şi i a dezvăluit că Providența aştepta cu totul altceva de la el. Foarte tulburat, a acceptat cu smerenie, s-a întors acasă şi s-a angajat activ în viaţa socială din ţara lui. Atunci a devenit Beinsa Douno. Peter Deunov a făcut şcoala la Varna, unde şi-a petrecut copilăria. Era un copil sensibil, vioi, atent şi gata oricând să-i ajute pe ceilalţi. Nu dorea să se vorbească despre el sau să iasă în evidenţă. Era mai degrabă singuratic, meditativ şi îi plăcea foarte mult să se plimbe singur în mijlocul naturii, ca să i descifreze limbajul ascuns şi să-i descopere numeroasele mistere. Îi plăcea mult şi muzica şi era atras în mod deosebit de vioară, la care cânta magistral. Mai târziu, a compus peste o sută de cântece şi melodii religioase. După studii, a obţinut un post de institutor într-un sat sărac şi a cântat deseori la vioară în faţa elevilor fermecaţi. La vârsta de 24 de ani, a plecat în America să studieze medicina şi teologia. Îi atrăgea pe studenţi graţie calităţilor de orator şi capacităţii de a vorbi despre marea înţelepciune secretă a naturii. Observaţi, spunea el, cerul înstelat şi percepeţi armonia şi înţelepciunea pe care o conţine şi înalta rațiune care e ascunsă acolo. Putem să descoperim acelaşi lucru în flori şi în torentele din jur. Nu v-aţi gândit niciodată la asta? Cine a creat această frumuseţe şi de ce? Deunov a câştigat astfel afecțiunea colegilor şi atunci a avut revelaţia sarcinii pe care o avea de îndeplinit pe pământ. Astfel, a luat hotărârea de a ajuta şi de a ghida omenirea în lumina spiritului şi a iubirii pe care o purta în el. In acea perioadă, s-a întâlnit cu iniţiaţi din Frăția Roza- Cruce, precum şi dintr-o veche ramură a mişcării bogumililor, expatriaţi din Bulgaria din cauza persecuțiilor. Aceste întâlniri i- au precizat orientarea şi misiunea viitoare. La vârsta de 31 de ani, Deunov a revenit în Bulgaria şi s-a instalat în munţi ca să ducă o viaţă de ascet consacrată meditaţiei, rugăciunii, contemplării şi comuniunii profunde cu natura. In cursul retragerii în satul Tetovo, la 33 de ani, duhul Domnului a coborât asupra lui şi, în urma acestei intense experienţe interioare, a devenit Maestrul Frăției Albe (Beinsa Douno) şi a lansat un apel discipolilor. La întoarcere, a organizat prima adunare a frăţiei la Varna, unde s-au prezentat trei persoane, iar maestrul a rostit aceste cuvinte la sfârşitul discursului: „Acum sunteţi doar trei, dar într- o zi veţi fi mii”. A început apoi să călătorească prin Bulgaria ca să-şi expună învăţătura în cursul unor conferinţe improvizate. Vreme de 11 ani a făcut studii frenologice (studiul personalităţii în raport cu structura capului) pe poporul bulgar. Mai târziu, a organizat o dată pe an o întâlnire spirituală numită „lanţul”, la care puteau să ia parte numai cei care primiseră invitaţie. La vârsta de 42 de ani, s-a mutat la Sofia şi a început să-şi răspândească învăţătura rostind conferinţe în fiecare duminică. Şase ani mai târziu, şi-a publicat prima carte, Testamentul culorilor. In ziua de 9 martie 1914, maestrul a organizat o celebrare, în cursul căreia a anunţat solemn venirea erei Vărsătorului, a noii Epoci de Aur. Câţiva ani mai târziu, diferitele instituţii religioase şi politice ale ţării s-au ridicat împotriva sa şi a învăţăturii pe care o răspândea, interzicându-i şederea la Sofia şi impunându-i domiciliul forţat la Varna. Deunov nu s-a descurajat şi, în urma acestei încercări, a înfiinţat Şcoala iniţiatică Izgrev („Răsărit de soare”), care a funcţionat până la plecarea lui pe cealaltă lume. Primele tabere de vară ale acestei şcoli s-au organizat pe culmile înalte ale Munţilor Rila, în regiunea celor şapte lacuri. A fost o ocazie pentru Frăţie să ducă o viaţă spirituală intensă şi să trăiască experienţe interioare minunate. Maestrul a rostit cu acea ocazie următoarele cuvinte: De ce v-am adunat aici. In această scoală? Ca să formez o frăţie de fiinţe omeneşti care simt o mare iubire unele pentru altele, ca să creez un mediu de iubire, pentru ca din acest centru să se poată revărsa în lumea întreagă valuri puternice de iubire. Această iubire se va răspândi în lume ca să ajungă în sufletele oamenilor şi să-i trezească. Invăţătura lui Beinsa Douno este atât de vastă, încât nu i se poate transmite întreaga bogăţie şi întindere, extrasă direct din sursa vieţii, ca şi din „marea carte a naturii vii”. Baza învăţăturii sale este creştinismul originar, pe care l-a restabilit în puritatea lui. În cursul reuniunilor şi al congreselor din munţi, a susţinut peste 7.000 de conferinţe improvizate despre toate subiectele. Este, aşadar, dificil să fie rezumată activitatea debordantă a acestui maestru spiritual din secolul al XX-lea. Ca să ne facem totuşi o idee despre mesajul fantastic pe care îl transmitea, reproducem un scurt text care vorbeşte de la sine: Noua învăţătură pe care o aduc are ca scop eliminarea din viată a condiţiilor care îi fac pe oameni să cadă în eroare şi să fie cuprinși de boală. Peste 75% dintre boli trebuie să dispară. Ea oferă metode pentru a pune capăt vechilor obiceiuri şi erorilor secolelor trecute. Deoarece această învăţătură conferă un sens vieţii voastre, oferindu-vă sănătate, inteligentă, lumină ca să vă facă liberi. Urmaţi-o. Este învăţătura pe care o caută fiecare suflet. Ea ne arată adevărata viaţă. Nu este învăţătura lui Peter Deunov. ci o învăţătură divină cunoscută din toate timpurile. Forte noi încep să acţioneze în omenire, se trezesc în sufletul omului, intrând în conflict cu lumea veche. Forţele pline de ură de până acum trebuie să cedeze locul forţelor noi şi vor apărea condiţii mai bune de viată şi de muncă. In vechea viată, al cărei rol s-a încheiat, s-a produs o descompunere ca în lumea organică. Dar această descompunere arată afluxul de energii care vor condiţiona o viată nouă. Unii întreabă cine sunt. Sunt trimisul lumii divine ca să proclam iubirea şi să-i pun în_aplicare forţa şi puterea în lume. Cel care propovăduieşte învăţătura divină este invulnerabil. Stiinta divină este eternă indivizibilă: a fost în trecut, e în prezent şi va fi în viitor. În consecinţă, persoana care a propovăduit-o şi o va propovădui nu contează. Întotdeauna contează Duhul Domnului. În toate timpurile şi în toate epocile, şi nicio putere din lume n-are posibilitatea să-l învingă. În ziua de 27 decembrie 1944, cel care a rostit aceste cuvinte şi şi-a consacrat viaţa binelui tuturor fiinţelor şi-a părăsit corpul pe deplin conştient, în mijlocul discipolilor şi prietenilor adunaţi să-l însoţească pentru ultima oară cu cântece. Prin viaţa sa, angajamentul pentru binele comun şi idealul lui pentru o lume unită în iubire şi frăţie, Peter Deunov a adus în rândul oamenilor o conştiinţă nouă, precum şi o speranţă luminoasă pentru toate fiinţele, în acea perioadă sumbră de război. Învățătura lăsată de el este un adevărat giuvaier, un diamant, o perlă, un copac magic pe care trebuie să-l reînsufleţim şi de care trebuie să avem grijă. Suntem răspunzători de el, pentru victoria binelui pe tot pământul şi între toate fiinţele, pentru ca într-o zi întreaga omenire să trăiască iubirea despre care ne-a vorbit. Mesajul lui, care cuprinde cunoaşterea omului în totalitate, a universului vizibil şi invizibil, se adresează fiecărei fiinţe care, în deplină libertate, caută iubirea, înţelepciunea şi adevărul în viaţă, pentru binele tuturor fiinţelor. Opera lui Peter Deunov este o invitaţie la descoperirea vieţii interioare intense şi pure a unui maestru spiritual autentic, care a reînnoit spiritualitatea în zorii secolului al XX-lea. Olivier Manitara, care a contribuit la renaşterea tradiţiei eseniene, recunoaşte în Peter Deunov pe unul dintre marii maeştri şi fii ai soarelui din epoca noastră! ADEVĂRUL Spuneţi întotdeauna adevărul, pentru că vă va face să creaţi (în jurul capului vostru) o protecţie contra răului. # Când nu sunteți pregătiți să acceptați un adevăr, nu vă enervați că vi se spune, căci sufletul vostru se va tulbura şi mai mult. De exemplu, deseori veţi dori să fiţi deţinătorii iubirii divine şi sunteţi în căutarea ei. E bine, dar, dacă n-aţi pus în aplicare iubirea omenească, care cere eforturi mici şi consum redus de energie, cum veţi pune în aplicare iubirea divină, care cere eforturi mari şi un consum enorm de energie? # Când adevărul acționează într-o persoană, chipul îi devine limpede, căci adevărul este o sinteză a tuturor razelor luminii. # Îndată ce va dobândi adevărul, omul va scăpa de suferinte. lubirea aduce suferințe, dar adevărul le face să dispară. # Adevărul vorbeşte cu astrele. Înţelepciunea vorbeşte cu planetele. lubirea a coborât pe Pământ ca să vorbească oamenilor şi celor mai mici fiinţe. Obiectivul adevărului este îndepărtat şi sublim. Numai cel ce e răbdător îl va putea atinge. A aşeza buzele pe icoane, a aprinde lumânări, a tămâia, a aduce sacrificii, toate acestea înseamnă îndepărtarea de adevăr. Nu asta e esenţial. Poţi să sacrifici o sută de bivoli, tot nu te apropii de Dumnezeu. # Geniile şi sfinții vin din lumea adevărului. Dacă nu suntem pătrunşi de elanul interior spre adevăr, nu putem deveni genii. Acestea se află în stare de elevaţie spre sublim. # După părerea mea, realul este ceea ce nu vedem. Pentru voi, realul este ceva de care nimeni nu vă va putea lipsi. Ceea ce nu putem demonstra în mod direct este, aşadar, singurul lucru care există cu adevărat. # Ființele adevărului lucrează într-o lumină interioară, iar cei care nu susţin adevărul lucrează în întuneric. Uneori, mergând în întuneric, vrem să avem rezultatele luminii interioare. Nu se poate. În felul acesta au acţionat unele fiinţe avansate care și- au schimbat şi şi-au trădat concepţiile bune şi corecte şi au influenţat rasa umană împingând-o pe o cale greşită în viaţă. Adevărul nu depinde de concluziile noastre, ci, dimpotrivă, concluziile noastre trebuie să-şi aibă originea în adevăr. # Adevărul este primul spirit, cel mai elevat, care a ieşit din Dumnezeu, dar nu poate să existe fără iubire. lubirea este tocmai elementul originar şi mediul natural şi etern pentru orice existenţă. Pentru ca principiul sublim al adevărului să trăiască şi să-i reînviem metodele, iubirea trebuie să fie un mediu indispensabil. 4 Adevărul nu e trist, e neinteligibil. # Adevărul nu va putea fi rostit; este întotdeauna trăit. ASTROLOGIA Apărând odată eu întâia rasă pe Pământ, astrologia îşi are originea în prima civilizaţie. Este fiziologia sufletului omenesc. Fiecare fiinţă are un soare care îi determină anii reuşiţi ai vieţii. Razele şi influenţa soarelui pătrund în întregul sistem solar. Cel ce e înţelept foloseşte doar orele, zilele şi lunile favorabile, iar în celelalte (care i-ar putea aduce nenorociri) posteşte şi se roagă. 4 Cercul zodiacului are 12 sectoare egale care sunt numite „case”. Fiecare casă este legată de o constelație zodiacală şi foloseşte ca rezervor în care curge cel puţin o parte din energia stelelor din constelația sa. Omul se află sub influenţa casei în care s-a născut. La fiecare 25.000 de ani, cercul zodiacului efectuează o revoluţie, deci un an solar la 25.000 de ani tereştri. După semnele Soarelui, ne aflăm în ultimul an al anului solar. 4 Văzând calitatea fiinţelor, putem ghici planeta lor de origine. Soarele este centrul tuturor celor care au lumina şi virtutea faptelor bune. Este o opinie care ar trebui bine argumentată ca să devină idee ştiinţifică. # Formele şi structurarea la fiinţa omenească sunt determinate de influența Soarelui. Luna îi influențează ideile şi religia, în timp ce substanța materială a formelor provine de la Pământ. Soarele se ocupă de inteligența omului, Luna este răspunzătoare de inima lui, Pământul îi modelează corpul fizic. Luna generează ideile fără să le orienteze, Soarele este cel care le determină direcția. Pământul pare un perceptor, deoarece tine cont de tot ce i-a dăruit omului şi de tot ce ar trebui să obțină de la el. # Spaţiul pe care îl traversează Pământul este plin de resturile unor lumi distruse şi de rămăşiţe formate de milioane de ani. Cerul este un ansamblu de fiinţe vii şi de lumi în care se manifestă divinul. Cei ce şi-au pierdut speranţa trebuie să iasă în fiecare seară să privească stelele. # Avem informații despre tot ce se petrece pe Lună. Seara, faceţi în aşa fel încât „aparatul” vostru să fie pe acea lungime de undă, şi veţi auzi veştile „la radio”. Pe Lună, există în jur de 100-150 de mii de persoane, savanţi. Dar tot acolo este şi purgatoriul. Dacă trebuie să vă purificaţi, acolo veţi fi trimişi. Cei virtuoşi sunt purificaţi, dar tot acolo vor fi orientaţi. După ce s-au purificat pe deplin, vor merge pe Mercur, pe Venus, mai târziu vor fi trimişi pe Pământ. # Luna nu e un corp ceresc mort. Există acolo grădini sub învelişul suprafeţei. Locuitorii au corpuri de eter, fructele sunt şi ele tot din eter, asemenea portocalelor care se topesc în gură fără să le mestecăm. # Dacă aveţi o indispoziţie, ar trebui să iubiţi Luna ca să vă vindecaţi repede. Când vă îmbolnăviţi după Luna plină până la ultimul pătrar, aceasta înseamnă că vă veţi însănătoşi repede. Argintul este emblema Lunii, având totodată şi acţiune curativă. Cineva vă face o vizită pe Lună nouă, şi asta înseamnă că vă aduce fericire. Când e Lună plină, invers. Nu veţi avea noroc, vor apărea necazuri şi complicaţii. Luna absoarbe deşeurile terestre. Absoarbe 75% dintre crimele oamenilor, restul de 25% persistă pe Pământ. După crearea celei de-a doua Luni, nu va mai exista criminalitate; oamenii vor fi lipsiţi de înclinația spre crimă. # Toți oamenii ar trebui să fie interesați de Lună, deoarece are influență asupra nervilor şi inteligenţei. Dacă gândurile, respiraţia şi digestia oamenilor nu sunt bune, aceste funcții nu sunt bune nici în societate. Pentru ca viaţa în familii, în comunitate şi în sânul tuturor popoarelor să fie mai bună, trebuie mai întâi ea fiecare individ să devină perfect; corpul fizic trebuie să fie sănătos, gândurile trebuie să fie corecte şi nobile, emoţiile şi acţiunile trebuie să fie demne şi altruiste. # Influența Lunii asupra evenimentelor din natură depinde de faza în care se află; influenţele sunt diametral opuse în faza care precede Luna nouă şi în cea care precedă Luna plină. Dacă plantați fasole, porumb, pepene verde sau alte plante, e mai bine s-o faceţi în faza de dinainte de Luna plină. # Semnele astrologice există atât în afara omului, cât şi în propriul lui corp, în creierul lui. Astfel, fiecare dintre noi are în encefal un soare, în jurul căruia se rotesc toate planetele. Tot ce vedem pe cer se găseşte în capul nostru. Forţele Soarelui structurează şi guvernează inima şi plămânii. Forţele lui Saturn structurează şi guvernează ficatul şi oasele. Forţele lui Jupiter structurează şi guvernează vezica biliară şi organele genitale. Forţele lui Venus structurează şi guvernează rinichii. Forţele lui Mercur şi ale Lunii structurează şi guvernează sistemul nervos central. Splina este conducătoare de energie solară, fiind, aşadar, sub influenţa Soarelui. Jupiter guvernează timusul, Mercur, tiroida, Saturn şi Uranus, hipofiza, Neptun, glanda pineală (epifiza). # Cifrele şi notele gamei suferă şi ele influența planetelor: do (Soare) -1, re (Mercur) - 2, mi (Venus) - 3, fa (Luna şi Pământul) - 4, sol (Marte) - 5, la (Jupiter) - 6, şi (Saturn) - 7. # Fructele suferă şi ele influenţele corpurilor cereşti. Cireaşa este sub influenţa lui Venus, care îi determină forma. Mărul e sub influenţa lui Venus şi a Scorpionului. Plantele şi fructele conţin energii provenite de la planetele de care sunt legate. Dacă doriţi să acţionaţi într-un anumit fel ca să vă amelioraţi caracterul, ar trebui să mâncaţi ceea ce vă va furniza energiile respective. Alimentele dulci au o relaţie cu Venus, alimentele acide sunt legate de Mercur, iar cele picante au o concordanţă cu Marte. Fiecare planetă are elementele ei pe Pământ. Dacă reuşiţi să înţelegeţi principiul lui Marte, veţi putea să înţelegeţi influenţa acestei planete asupra Pământului prin intermediul fierului. Aurul depinde de Soare, cuprul este legat de Venus, argintul este ataşat de Lună, staniul depinde de Jupiter, plumbul e legat de Saturn, platina e ataşată de Uranus. # Braţele şi mâinile se află sub influența Gemenilor şi a lui Mercur. Gambele şi picioarele sunt influențate de Peşti şi de Jupiter; plămânii sunt influenţaţi de Rac, capul, de Berbec. În funcţie de poziţia Lunii într-un semn al zodiacului, am putea să prevedem rezultatul unei intervenţii chirurgicale. Operarea unui organ trebuie evitată dacă Luna se află în semnul care guvernează acel organ. # Când un suflet părăseşte Pământul, îşi continuă existența aproape 45 de ani în lumea invizibilă, unde i se fac calcule foarte detaliate, adică i se întocmeşte horoscopul. După aceea, este trimis pe Pământ ca să realizeze acest horoscop. # Când vine pe lume, ființa omenească nu este nici fericită, nici nefericită, ci cu predispoziții de a deveni fericită sau nefericită. Numai momentul naşterii determină condițiile fericirii sau nefericirii sale. # Fiinţa omenească nu domină influențele planetelor. Totuşi, ar putea să folosească în mod raţional tot ce-i aduc ele. In zilele noastre, 75% dintre savanţi, pictori şi filosofi s-au născut sub impactul unuia dintre următoarele semne: Gemeni, Balanţă, Berbec, Scorpion, Fecioară. # Analizând caracterul şi aptitudinile unei persoane, veţi descoperi influențele condiţiilor în care a venit pe lume. Ideile sale evoluează şi se amplifică în faza care precede Luna nouă, în timp ce virtuțile evoluează şi sporesc în faza care precede Luna plină. Atunci Luna contribuie, aşadar, la evoluţia celor care au intrat pe calea spirituală. Fiinţele născute după 22 martie sunt idealiste, activitatea inteligenţei lor predomină faţă de cea a inimii şi au deseori dureri de cap. Copilul care vine pe lume în luna decembrie, în faza care precede Luna plină, va fi obligat să gândească şi să reflecteze. Frigul obligă fiinţa să gândească. Astfel va reuşi să rezolve problemele cele mai dificile. # Toate planetele au menirea lor. Ele sunt populate de ființe foarte avansate, a căror înțelepciune este superioară înțelepciunii noastre, deoarece au fost generate de Dumnezeu într-o epocă cu mult anterioară celei în care am fost generaţi de el noi, pământenii. AURA OMULUI Într-o zi, vom vedea învelişul din jurul corpului omenesc. El asigură sănătatea, reglând căldura organismului. Sub influenţa unei vieţi rele, acest înveliş se rupe şi agenţii exteriori provoacă maladii. Acest înveliş magnetic acoperă toate organele şi toate celulele fiinţei. # Aura este pielea corpului mental. Omul trebuie să aibă o aură sănătoasă dacă vrea să reuşească în viață. # Aura depinde de inteligența omului. Oricare ar fi împrejurările, nu le permiteţi să vă stânjenească. Lucrul care vă chinuie e mai tare decât voi. Dacă deveniți mai tari decât el, vă va părăsi. O idee vă va chinui până în momentul în care o veţi înţelege. O dorinţă sau o atitudine vă vor stânjeni până când nu le veţi înţelege sensul, dar, îndată ce îl veţi înţelege, toate dificultăţile vor dispărea. Numai lipsa noastră de înţelegere ne schilodeşte aura. # Bunătatea şi faptele bune sunt hrana aurei omului. # Prin concentrarea gândirii şi prin rugăciune conştientă ne putem apăra de toate influenţele rele din exterior. Fiind protejaţi, nu vom răci şi nu vom fi afectaţi de nicio maladie contagioasă. # N-ar trebui să umiliţi niciodată pe nimeni în sufletul vostru. Veţi respecta pe toată lumea şi nu vă veţi amesteca deloc în aura cuiva. # Dacă vă este mereu frică, vă veţi deregla aura; forţa voastră nu va mai putea să se manifeste. Nu lăsaţi niciodată frica să vă pătrundă în suflet! Nu vă lăsaţi curăţaţi de „scoarţă”! # E posibil ca cineva să dorească să acționeze asupra aurei voastre. Aceasta fiind tulburată, forța umană este imediat paralizată. Or, cel care vrea să lucreze trebuie să fie calm. # Omul trebuie să fie observat şi acceptat de aproapele lui de departe, de la mii de kilometri. Dacă vă apropiaţi prea mult de cineva, nu-l veţi putea vedea. Cauza este faptul că aurele voastre se întrepătrund, se împletesc, se stânjenesc, în acest caz, în loc să vă întrajutoraţi, vă stânjeniţi unul pe altul. Prin urmare, la conferințele noastre sau în societate, lăsaţi o distanţă de un metru între voi. # Dacă iubeşti un element, îl vei atrage. # Când inteligența este orientată spre exterior, aura e tulburată. # Nu veţi fi invulnerabili la agresiunea din exterior, la ambițiile josnice şi la orice influențe decât creând o barieră cu ajutorul rugăciunii. Ridicând vibraţiile aurei, vă veţi apăra de agresiunea răului. Rugăciunea este o metodă puternică de protecţie. BINELE MORAL, RĂUL, RĂUTATEA Morala divină înseamnă: binele pe care îl fac trebuie să vizeze întreaga omenire şi să genereze ceva nou care va fi util pentru toată lumea. # Fapta generoasă este păstrată în memoria omului doar în momentul în care e pe cale să se realizeze. Fapta generoasă care este deja săvârşită nu mai este o faptă generoasă. Nu există faptă generoasă trecută. Cât iubeşti, eşti bun. Când nu mai iubeşti, eşti deja o fiinţă care aparţine trecutului. Binefacerea este un proces interior constant şi neîntrerupt. # Fapta generoasă este o magie de care se foloseşte omul ca să transforme puterile negative inferioare în forțe pozitive superioare. O lege spune: „Dacă ai obstacole, greutăți sau o boală gravă, fă un sacrificiu pentru aproapele tău. Atunci, tot ce te stânjenea va dispărea”. # A dori bunăstare aproapelui ca şi ție însuţi, a le dori noroc şi succes celor apropiaţi ca şi ţie însuţi, asta este legătura interioară conştientă dintre fiinţele omeneşti. # În existenţă, tot ce se întâmplă este determinat şi urmăreşte numai binele. Nu e adevărat că oamenii buni nu văd răul, ci mai curând sunt atât de plini de bine încât bogăţia lui face răul să nu mai fie rău pentru ei. Infigânduşi rădăcinile în sol, planta ia numai hrana de care are nevoie. Binele pe care îl faci va fi cel ce rămâne şi pe el îţi vei construi viitorul. # Răul nu va putea niciodată să fie alungat de un alt rău. ÎI va face doar mai puternic. Nu trebuie să răspundem râului care ni se întâmplă decât cu bine. Astfel, când o idee negativă şi distructivă vă vine în minte, opuneţi-i imediat o idee mai bună şi pozitivă. # Răul nu are nicio forță. El se foloseşte de forța voastră. Nu vă apropiaţi de el! Ţineţi-vă la distanţă de orice rău! Nimeni n-a putut să lupte împotriva lui fără să dea greş. Nu foloseşte la nimic să ştii ce este omul rău. # Forţa stă în supunerea voluntară. Aceasta este, aşadar, rodul, efectul şi manifestarea iubirii. Răul constă în nesupunere. Aşadar, nesupusul este cel care e agitat şi cel ce nu cugetă. # Bunătatea menţine orice om într-o stare de prospeţime. Dacă nu, se descompune în părţile constituente. # Căutând răul, veţi fi complicii lui. Răspunzându-i cu alt rău, deveniți valeții şi sclavii lui. Dacă acţionaţi împotriva lui conform principiului iubirii, răul va deveni slujitorul binelui. # Dacă nu admiteţi că răul este o forţă cosmică în existenţă, nu veţi avea pace şi linişte în inima voastră. # Răul dezvăluie crimele şi delictele oamenilor, în timp ce binele le corectează. # Dacă vrei să posezi mai mult decât ai nevoie, vei crea răul în tine însuţi. Fără smerenie, nu se poate avansa niciodată spre sublim. # Binele poate să transforme răul şi să-l organizeze. Materia inertă, deşi neînsufleţită, poate şi ea să fie transformată. # Tot ce-l îndepărtează pe om de Dumnezeu este rău. Rău e şi tot ce-i face viaţa mai scurtă, tot ce i tulbură gândurile şi sentimentele, tot ceea ce-l face grosolan, bolnav, nervos, nemulţumit. Răul e o conştiinţă venită din exterior în fiinţa omenească. (în consecinţă, în existenţa noastră este importantă conştiinţa interioară sau intuitivă.) # Binele real pe care îl facem este doar acela pentru care nu primim nicio plată. # Aţi făcut vreun bine de care să beneficieze toți oamenii? ŞI câte persoane sunt mulţumite de fapta voastră generoasă? # Răul creează forme vizibile, în timp ce binele le organizează şi le înnobilează. # Răul există pentru cel ce nu înțelege legile. În timp ce, pentru cei care înţeleg legile şi le aplică, răul se transformă în bine. # Răul paralizează voința, inteligența şi inima, deci toată forța interioară a omului. # Nu trebuie să fac tot ce vreau, ci tot ce fac trebuie să fie bun, demn, frumos şi nobil. CONŞTIINŢA Importantă este acum trezirea conştiinţei omului. Pe vremuri, fiinţa omenească a trăit în Dumnezeu o perioadă despre care nu ştim nimic. Apoi, a ieşit din el ca un oftat, s-a trezit şi a început să trăiască individual, să evolueze. Cunoaştem existenţa omului doar începând din momentul în care a ieşit din sânul mamei sale sublime ca să intre în lumea transformărilor pe calea multiplelor contradicții, şi ar trebui să vă bucurati, pentru că ele dovedesc o existenţă în planul divin. Contradicţiile sunt pentru fiecare dintre voi posibilitatea de a cunoaşte. # Capacitatea de a vedea este o funcţie a conştiinţei. Cel ce are conştiinţa trează vede ce se întâmplă chiar şi în America şi nu trebuie să meargă la faţa locului ca să se convingă. # Ştiinţa interioară este un proces de purificare a conştiinţei. Conştiinţa este un proces care formează corpul mental. Corpul mental îşi primeşte hrana prin intermediul conştiinţei. 4 Hristos avea o conştiinţă trează şi de aceea putea să ştie direct, pornind de la lumea invizibilă, prin legătura sa neîntreruptă cu Cauza Primară, cu Principiul Etern. Hristos este unul dintre aspectele sublime ale realităţii cosmice. # Dacă popoarele ar fi fost lăsate să se guverneze singure, ar fi dispărut de mult de pe faţa Pământului. O lume raţională este plasată deasupra lumii oamenilor; ea reglează toate activitățile lor, menținând astfel echilibrul sistemului. # N-aţi venit pe Pământ ca elemente constitutive, ci sunteți conştiinţe individualizate care fac parte dintr-o Conştiinţă Supremă, pentru a vă îndeplini lucrarea aşa cum trebuie. O veți face dacă sunteţi în armonie cu această Conştiinţă Supremă, şi atunci forţele ei vor curge în voi. Când vă veţi pierde credinţa în ea, vă veţi pierde sensul vieţii. # Numai iubirea va rezolva problemele sociale, din momentul în care conştiinţa cosmică va deveni esenţa interioară a tuturor oamenilor. # În zilele noastre, toată lumea se declară împotriva violențelor, execuțiilor capitale şi a nedreptăţii, dar toate acestea există pentru că nu a venit încă acel timp; epoca marilor oameni de stat, a fiinţelor omeneşti cu mintea luminată şi inima nobilă şi sublimă, a celor care vor putea să rezolve problemele în deplină libertate conform cu conştiinţa sublimă. Conştiinţa oamenilor de stat actuali rămâne învăluită în întuneric. Ei nu înţeleg că fiecare violenţă generează o alta, că răul duce la alt rău şi că o moarte provoacă o alta. # Pe vremuri, indivizii, comunitățile şi popoarele nu erau legate unele de celelalte. Dar, în zilele noastre, toţi se simt membri ai unui Mare Tot, ceea ce numim suflet sublim sau conştiinţă cosmică, acesta fiind un factor important. La această conştiinţă aspiră omenirea din zilele noastre. Nu este vorba de conştiinţa de sine, nici de conştiinţa pentru sine, nici de subconştientul (inconştientul) fiinţei omeneşti. E vorba de conştiinţa cosmică sublimă care urmăreşte să transforme toţi oamenii în prieteni şi fraţi. # Sfântul apostol Pavel spune că a fost transportat în cel de- al treilea cer. Prin al treilea cer se subinţelege trezirea conştiinţei cosmice. Foarte mulți sunt sfinții, savanții şi marii oameni care au trăit în această conştiinţă. Inainte de a o atinge, simţim bucuria când apărând, când dispărând. Sarcina lui Hristos era să-i înveţe pe oameni să trăiască într-un mod corect şi nobil şi să acţioneze ca să-i ajute să trezească în ei înşişi conştiinţa cosmică. 4 Cu cât creşte mai mult lumina inteligenţei unui om, cu atât mai bună îi devine memoria. Cu cât memoria e mai puternică, cu atât mai mare este energia consumată. Cel care vrea să aibă o memorie puternică trebuie să încerce să sporească lumina propriei conştiinţe. # Mulţi sfinţi şi oameni celebri au trăit în conştiinţa cosmică. Buddha, Hristos, Pitagora, Swedenborg şi alţii au cunoscut viaţa şi condiţiile acestei conştiinţe. # Mintea este partea raţională a omului. Sufletul este conştiinţa sa. Ceea ce este legat şi coordonat de gândirea raţională este, aşadar, sufletul fiinţei omeneşti. # Corpul omenesc nu este încă pe deplin constituit şi nici perfect structurat. Intr-o zi, va fi perfect constituit, şi atunci sufletul se va incorpora total, iar omul va deveni nemuritor. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, dar încă nu e ca el. Dumnezeu este atotştiutor, în timp ce omul nu este. Ştiţi ce e pe Soare, ce reprezintă aerul, ce vi se va întâmpla astăzi, ce se află în adâncurile oceanului, ce este în centrul Pământului? Numai cel care are conştiinţa cosmică trează ar putea să ştie aceste lucruri. Poate să-şi părăsească trupul după dorinţă şi să facă ocolul Pământului, să pătrundă în interiorul lui, să meargă la Soare şi să se întoarcă de acolo. # Există adevăruri care nu sunt accesibile conştiinţei omului. Inteligența ființei omeneşti nu este încă pregătită să le conceapă. # Ideile luminoase nu vin constant. Există zile şi ore ale anului în care ideile divine coboară din lumea invizibilă ca să-i viziteze pe oameni, dar, deoarece conştiinţa acestora nu este întotdeauna trează şi vigilentă, multe dintre aceste idei vin şi pleacă fără să fie folosite. # Când zic ELEMENTE, înțeleg centrii unde se pot manifesta forțele. Există, bineînțeles, o lume mai mare decât a noastră. Lumea aceasta se datorează conştiinţei noastre. În spatele ei, există o altă conştiinţă care învăluie întreaga lume substanţială care rezultă din ea. Şi în spatele acestei conştiinţe există o altă conştiinţă, care uneşte această lume într-un cerc ca să acţioneze în ea. Tocmai din această conştiinţă spirituală provin multe fenomene. CREATORUL, DUMNEZEU, ATOTPUTERNICUL Dacă lucraţi pentru Domnul, atunci copacii, apele şi ceilalţi oameni, adică toate, vor lucra pentru voi. # A te reține nu Înseamnă a tăcea. Tăcerea exterioară nu e tăcere interioară. Când omul vrea să vorbească, trebuie să-l întrebe pe Dumnezeu, care se află în el însuşi, dacă trebuie să vorbească sau nu. Cui trebuie să-i vorbească? Intâi, lui însuşi, apoi, îngerilor (ca să înveţe să reflecteze) şi, în fine, Domnului, ca să înveţe să se roage şi să nu facă decât ce i va spune Atotputernicul. După ce va învăţa să vorbească cu el însuşi, cu îngerii şi cu Dumnezeu, omul va putea să le vorbească şi apropiaților săi, ca să le fie de folos. # De câte ori pe zi vă adresaţi Domnului ca să i cereţi sfatul, fără a-l cere altuia? În lumea invizibilă, există fiinţe inteligente care sunt pregătite întotdeauna să-i ajute pe oameni. Cuvintele lor sunt o binecuvântare pentru cel care li se adresează. Fiecare cuvânt pe care vi-l spun poate fi util pentru voi şi va fi de folos pentru instruirea voastră. # Începând de la atom şi până la Soare, totul este Dumnezeu. El se ascunde în orice lucru şi, prin urmare, în orice lucru există condiţii pentru progres şi ameliorare. # Sufletul este ataşat de ierarhii diverse şi foarte numeroase, în timp ce spiritul omului este legat de Dumnezeu. # Când iertați pe cineva, trebuie s-o faceţi în numele Domnului care trăieşte în el. Când iubiţi pe cineva, trebuie să-l iubiţi în numele Domnului care există în el. # Cel ce este legat permanent de Dumnezeu se apropie de „centrul sublim” al vieţii şi de aceea este plin de calm, lumină şi bucurie. În schimb, cei ce nu au o astfel de legătură se îndepărtează de acest centru şi au o viaţă plină de îndoieli, descurajări, ceaţă şi întuneric. # Dumnezeu a creat lumea prin Cuvânt. Apoi, a creat omul după chipul lui. Toţi oamenii sunt hrăniţi de Cuvânt şi aşa va fi milenii întregi. # Cel ce este ales e legat de Dumnezeu; forțele inteligenţei şi ale inimii sale sunt în armonie. # Dumnezeu e prezent peste tot. Suntem dependenți permanent de această prezență a Marelui Principiu, a principiului rațional şi inteligent. # Acolo unde Dumnezeu este absent, treburile sunt într-o dezordine fără leac. Forța voastră reală constă în legătura cu Dumnezeu. # Nu există ființă mai aproape de voi decât Dumnezeu. Nimic pe lume nu poate să existe fără ca la originea şi în esenţa sa să nu fie Dumnezeu. # Cunoaşterea (sau mai degrabă ştiinţa interioară) este bine definită: „Este viaţa eternă ea să te cunosc pe tine, Unicul şi Adevăratul Dumnezeu, şi pe Hristos trimis de tine”. # Odată pentru totdeauna, uitaţi tot ce e vechi şi nu mai vorbiţi despre asta. Spuneţi-vă doar, „Trebuie să fiu bun, sănătos, inteligent şi puternic, aşa cum vrea Dumnezeu să fiu”. Imbunătăţiţi-vă zilnic sănătatea, bunătatea, inteligenţa şi vigoarea. # Omul nu ştie nimic despre inima lui sau despre cea a naturii; nu ştie nimic nici despre inteligenţa lui şi absolut nimic despre cea a Soarelui; nu ştie nimic despre sufletul lui şi absolut nimic despre cel al universului; nu ştie nimic despre spiritul lui şi absolut nimic despre cel al Eternităţii. Totuşi, se interesează de Dumnezeu şi vorbeşte despre el, fără să aibă vreun elan interior spre el. # Demnitatea unui om este să împlinească voința lui Dumnezeu şi să pună în aplicare cele mai mici virtuţi. E posibil să fi câştigat victoria în lupta cea mai înverşunată, să fi format un întreg popor, dar, dacă într-o zi inima îţi spune să legi şireturile unui bătrân şi nu o faci, tot ce ai clădit se va nărui şi nu va avea nicio importanţă. # Am venit să dăruiesc viată şi s-o aveţi din belşug, a spus Hristos. Maeştrii spirituali, geniile, marii savanţi, oamenii buni, toţi sunt mesagerii Domnului. # Dumnezeu este lumina interioară a lumii. Lumina este primul chip al lui Dumnezeu, iar căldura, înfăţişarea lui. # Dacă nu aveţi inima deschisă pentru aproapele vostru, nu ÎI veţi putea vedea pe Dumnezeu. # De ce unii oamenii sunt mai fericiți decât alţii? Pentru că gândesc mai bine, simt şi acţionează mai bine. Dar voi nu ştiţi asta. Nu sunteţi măsura valorii lor. Dumnezeu îi preţuieşte ca să le-o dăruiască. # Dacă poţi ceda tentaţiei unei femei, cum ai putea să-l slujeşti pe Dumnezeu? Dacă poţi ceda tentaţiei unei pungi pline cu bani de aur, cum ai putea să-l slujeşti pe Dumnezeu? Dacă poţi ceda tentaţiei unei slujbe importante, unei poziţii sociale, cum îl vei sluji pe Dumnezeu? # Exact la miezul nopţii, la ora 24, dobândim înţelepciunea divină. Când toată lumea doarme, vom ridica ochii spre cel ce ne-a creat, ne vom deschide sufletul, îi vom mulţumi Domnului că ne-a creat şi ne-a aşezat în această lume atât de frumoasă. # Ignoranţii şi savanții sunt la fel în faţa Domnului. # Învierea, fiind legată de Dumnezeu, este o trezire a conştiinţei cosmice şi o ştiinţă de Dumnezeu. A | cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a renaşte. # Fidel şi adevărat este cel care are întotdeauna acelaşi comportament şi nu-şi schimbă atitudinea. Omul care iubeşte nu va putea niciodată să spună vorbe rele din adâncul inimii, pentru că acolo e prezent Dumnezeu. x Va veni o zi în care nimeni nu va putea să vă ajute, indiferent câţi prieteni aţi avea. Singurul care vă va putea ajuta este doar duhul divin. # Rugăciunea noastră către Atotputernic poate fi rostită în puține cuvinte: „Doamne, vreau să ajut”. Sau. „Doamne, îmi este foame”. # Dumnezeu se află în mine şi eu mă aflu în Dumnezeu; pot, aşadar, să fac totul. # Cineva vă spune: „Nu te iubesc. Te urăsc!”. Aceste cuvinte acționează asupra voastră ca o lovitură, vă rănesc. De ce vă rănesc aceste cuvinte? De ce vă mâhnesc? De ce vă descurajează? Dacă cineva nu vă iubeşte, altul o va face. Altul va veni să vă panseze rana şi ea va dispărea. Se va vindeca. Apoi, puteţi spune: „Cineva mă iubeşte. Dumnezeu mă iubeşte”. lar el înseamnă mai mult decât toţi ceilalţi. # lubirea divină este ascunsă în toate fructele. Pâinea, aerul, lumina, hrana, toate sunt iubirea lui Dumnezeu. A # Inainte ca iubirea divină şi duhul divin să umple ființa omenească, aceasta e un călător, ca un străin pe Pământ. _ # Indată ce vei fi în armonie cu Dumnezeu, vei fi în armonie cu viaţa şi cu destinul. Aceasta este, aşadar, conştiinţa cosmică. # O formulă care să vă protejeze: Să îndeplinim voința lui Dumnezeu. În asta constă forţa sufletului omenesc. # Pământul se învârteşte în jurul Soarelui, făcând o rotaţie completă într-un an, în timp ce Soarele şi întregul sistem solar fac o rotaţie în jurul Soarelui central, Alpheole, în două milioane de ani. Calculaţi întâi câţi ani v-ar trebui ca să faceţi o singură rotaţie şi cercetări numai în sistemul nostru solar... Atunci vă puteţi întreba dacă Dumnezeu există sau nu, dacă există alte fiinţe, alte ierarhii sau nu. 4 Numai Dumnezeu vă poate salva de la moarte. Nu îngerii, nici sfinţii, nimeni. Numai Dumnezeu îi salvează pe oameni. # Dacă Dumnezeu e cu mine, cine ar fi împotriva mea? # Dumnezeu vă acordă îndurarea lui, vă dă totul. Dar posibilităţile de a vă folosi mai mult sau mai puţin de această îndurare depind doar de voi. # Cel în care trăieşte Dumnezeu este o lumânare aprinsă pe care o vede toată lumea; arde şi luminează. Lumânarea divină nu e ca aceea de la biserică, nu scoate fum şi arde fără să se consume. # Dumnezeu e lumină, un alb luminos sublim care conține toate celelalte culori. Or, acestea sunt modificarea luminii divine. Toate culorile sunt forțe cosmice care pătrund în tot universul. H e Cel care a căzut nu mai are prieteni. În timpul marilor încercări, gândiţi-vă că nu sunteţi singuri, nici părăsiţi. Dumnezeu a ridicat mii de suflete căzute care şi-au pus nădejdea în el. # Inteligența, sufletul, bobul de grâu sunt cele trei principii în care Dumnezeu face să înflorească înţelepciunea sublimă. Bobul de grâu conţine forţe divine latente. Soarele l-a transportat pe Pământ. # Dumnezeu, care ne iubeşte, ne aplică întâi o purificare prin foc. În timpul acestei purificări, firesc, suferim. Totuşi, după ce ne am purificat, Dumnezeu va pune în noi toate virtuțile pe care le are el însuşi. Va înrădăcina în noi adevărul. Dumnezeu nu va pune niciodată toate virtuțile într-o fiinţă impură. Numai Dumnezeu e iubire şi n-o va recunoaşte decât cel care are această lumină. 4 A-i respecta pe oameni înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu. 4 Dumnezeu îţi dă o lecţie prin suferinţă şi alta prin bucurie. + Când lucrăm în numele Domnului, nu suntem niciodată singuri. Alături de noi va merge întotdeauna un altul ca să ne protejeze. + Când vorbim despre Dumnezeu, să înţelegem o colectivitate de spirite luminate, natura şi universul întreg. Când vorbim despre Dumnezeu, să înţelegem singularul, Unu. + Se realizează numai ce doreşte Dumnezeu şi ce dorim şi noi. + Dumnezeu se proiectează în întregime în fiecare suflet, acesta fiind motivul pentru care nu există două suflete identice. In această diversitate constă frumuseţea şi măreţia universului. + Înainte de crearea lumii, când toate fiinţele erau înlăuntrul Domnului, existau legăturile originare ale iubirii. Fiecare suflet omenesc iubea toate fiinţele, dar fiecare fiinţă într-un mod aparte. Exista o mare diversitate, deoarece existau milioane şi milioane de forme. După ce a trăit milioane de ani în sânul Domnului, la crearea lumii, Sufletul a îmbrăcat un corp substanţial condensat, a coborât în lumea fizică şi a adormit spiritualiceşte uitându-şi originea cerească, pierzându-şi starea cerească şi uitându-şi şi legăturile cu toate celelalte fiinţe dinaintea creării lumii. Prin trezirea treptată a esenței spirituale (în acelaşi timp cu elevarea spirituală) vom regăsi cu orice preţ acea stare cerească. Vor fi refăcute legăturile originare cu toate sufletele. Vom simţi din nou şi vom retrăi iubirea de altădată pentru celelalte suflete, pe când toată lumea exista în Dumnezeu. Refacerea acestor legături originare este obiectivul sublim la care aspiră Cerul. + Dumnezeu este un climat ce există şi în jurul meu, şi în mine însumi. # În natură, există doar un singur drept. Când înţelegi cu adevărat că faci parte din Tot şi când lucrezi întotdeauna în numele şi în profitul acestui Tot, atunci Totul lucrează şi el în profitul tău. Acesta este, aşadar, dreptul individului şi acest drept e unic şi puternic. Cel ce lucrează pentru sine va primi o singură dată, în timp ce acela ce lucrează pentru Dumnezeu va primi însutit. # Toate fiinţele omeneşti şi toate popoarele care l-au renegat pe Dumnezeu au dat întotdeauna greş. # Doamne, te iubesc pentru tot binele pe care l-ai făcut pentru mine de mii şi milioane de ani. Îţi mulţumesc pentru toate favorurile şi binefacerile cu care m-ai copleșit. În numele iubirii fără margini pe care mi-ai dăruit-o, voi face o faptă bună pentru o fiinţă omenească. În numele îndurării tale, doresc pentru toată lumea de pe pământ o viaţă în pace, în iubire şi bucurie. # Nu există forță pe lume care să vă poată mişca din locul în care v a aşezat Dumnezeu. # Atunci când ne adresăm Domnului, condițiile defavorabile devin întotdeauna mai puţin dure. # Dumnezeu este forţa sublimă bazată pe înţelepciune imuabilă şi pe inteligenţă. În el stau adevărul şi dreptatea, amândouă fiind imaginea frumuseţii, în el stau virtutea şi calmul. Dumnezeu este iubirea care e superioară oricărui lucru şi oricărei fiinţe vii. Un mister mai presus de orice ştiinţă. Providenţă care este superioară oricărei conştiinţe. Perfecţiune care depăşeşte orice idee. # Atitudinea voastră față de Dumnezeu este viața voastră interioară, viaţa voastră reală care e o viaţă în izolare şi singurătate. # Toate formele pe care le-a creat Dumnezeu sunt sacre, în fiecare formă trăieşte duhul sfânt. # Dumnezeu este esența tuturor lucrurilor. Numai Dumnezeu e realitate. # O furnică nu e în stare să vadă omul. Omul nu-l poate vedea direct pe Dumnezeu. Un ţânţar zăreşte o părticică dintr-o fiinţă omenească. Omul zăreşte o manifestare minimă a lui Dumnezeu. Piatra e piatră, dar cel care are o bună cunoaştere înţelege că e o părticică din Dumnezeu. În ea e închis un spirit adormit. # Lumina Soarelui nu-şi are originea în Soarele însuşi, ci în duhul sfânt. Lumina este manifestarea gândului pe care Creatorul l-a îndreptat spre toate fiinţele vii. Această lumină ne face să creştem şi ne susţine. Fără ea, viaţa, gândirea şi ştiinţa sunt imposibile. Ceea ce Soarele ne dăruieşte trebuie să fie primit şi transformat. În fiecare dimineaţă, îşi revarsă din abundență binefacerile şi energia pentru creierul, plămânii, stomacul şi tot corpul nostru. Această energie este Dumnezeu. # Am văzut multe femei şi bărbaţi care plâng pentru că şi-au pierdut persoane apropiate, care au plecat în cealaltă lume. Dar n-am văzut pe nimeni plângând pentru că şi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Fiecare om ar trebui să plângă tocmai pentru că a rupt legătura cu Dumnezeu, cu aproapele lui. # Dumnezeu nu este o entitate pe care să o putem demonstra. Există în afara conştiinţei noastre, şi pentru aceasta este nedemonstrabil. # Adevărul şi virtutea de a fi bun, de a face doar bine aproapelui nostru sunt cele două căi pe care se deplasează existența omului. Adevărul e o cale spre Dumnezeu; virtutea de a fi nobil şi generos este cealaltă, asemănătoare întru totul. Ele sunt aşezate ea bază a sufletului în fiecare fiinţă. # Cel ce este ales e unit cu Dumnezeu. Forțele minţii şi ale inimii lui sunt în armonie. # Căldura este un proces contrar luminii. Aceasta din urmă provine de la Dumnezeu, în timp ce căldura revine la el. # Dacă nu reuşiţi să-l descoperiţi pe Dumnezeu în interior, în voi înşivă, nu-l veţi găsi niciodată în exterior. Când îl veţi găsi în voi înşivă, îl veţi găsi peste tot în natură. # Se spune: „Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât şi-a sacrificat unicul fiu ea să-i învie pe toţi cei care vor crede în el”. Şi voi puteţi spune: „L-am iubit pe Dumnezeu atât de mult încât am sacrificat totul ca să-l cunosc”. # Omul care se întoarce cu fața spre Dumnezeu e ca florile care se întorc spre soare. E de ajuns să ne gândim la Dumnezeu şi o rază se va desprinde de el ca să ne pătrundă în suflet. Această rază ne este indispensabilă ca lumina soarelui pentru flori. Oamenii încearcă să-şi formeze o imagine a lui Dumnezeu, dar ce formă pot să dea ei luminii? În realitate, el creează imaginile şi formele. # Duhul lui Dumnezeu manifestat vorbeşte peste tot. # ÎI considerați pe Dumnezeu o necesitate exterioară, o ființă care urmăreşte şi pedepseşte, şi din acest motiv vă e teamă de el, în loc să-l iubiţi. Socotiţi că Dumnezeu se manifestă prin furtună, cutremure, suferinţe. Atâta timp cât îl veţi socoti astfel pe Dumnezeu, veţi rămâne întotdeauna departe de el. Acceptaţi-l întâi în voi înşivă, în sufletele, inimile, minţile voastre, ca o manifestare de gânduri sublime şi de sentimente nobile, ea un îndemn la fapte bune şi elevate. Apoi, în această optică, priviţi cerul şi stelele, opriţi-vă în faţa izvoarelor şi florilor, admiraţi munţii şi văile, simţiţi răsuflarea vântului. Dumnezeu e peste tot, în afara şi înlăuntrul nostru. Totul e plin de prezenţa lui. # Dumnezeu îţi vorbeşte tocmai atunci când toată lumea tace şi te părăseşte. # Înainte de a începe să mâncaţi, spuneţi: „Tu ne binecuvântezi, Doamne, şi noi primim belşugul bunătăţii tale”. # Fiecare ființă omenească este proiecția lui Dumnezeu. # Cerul întreg nu este de-ajuns ca să-l cuprindă pe Dumnezeu. Dar oamenii presupun că poate fi într-o biserică şi acolo merg să-i adreseze rugăciuni. Dumnezeu nu vorbeşte în biserici, ci numai în inimile şi sufletele oamenilor. # Când omenescul e absent, Dumnezeu se află în exterior, în zilele noastre, oamenii îl caută pe Dumnezeu în exterior. # Tot ce i se cere lui Dumnezeu cu sinceritate, precis şi concret va fi împlinit de el. Şi asta se face exact în momentul în care trebuie. # lubirea voastră de Dumnezeu nu trebuie să fie amestecată cu iubirea pe care o aveţi pentru altul. Iubirea de Dumnezeu este adevărata morală. Dacă mai există o altă iubire, morala va fi pătată în interior, în conştiinţă. Omul demn trebuie să încerce (cu toată puritatea şi sfinţenia) să aplice în viaţă iubirea de Dumnezeu. E singurul ajutor care îl va scoate din încurcături şi din cele mai rele condiţii. Va fi, aşadar, steaua luminoasă din drumul lui. Ca să avem puritate, trebuie să fim foarte inteligenţi. Atâta timp cât nu ne vom regla relaţiile cu toată lumea, cât nu vom începe să trăim în armonie, în înţelegere şi iubire, vom rămâne în mlaştina existenţei. # Cel ce are conştiinţa deschisă ca să vadă adevărul înţelege principiul sublim şi sfânt care uneşte toate fiinţele, atât pe cele mai evoluate, cât şi pe cele care abia încep să evolueze. Există o împletire a legăturilor interioare prin care Dumnezeu unifică toate creaturile. Şi fiecare creatură are propria valoare, care este egală cu aceea a tuturor celorlalte fiinţe. Dumnezeu ştie bine că într-o zi fiinţele cele mai mici şi cele mai puţin evoluate vor deveni la fel de mari, ca să atingă nivelul cel mai înalt de evoluţie. 4 Dumnezeu nu ne impune niciodată ce nu dorim. # Să consacram totul (forțele şi timpul) ideilor sfinte care ne pătrund în suflete, pentru a le realiza. # Deschideţi-vă inimile pentru divin şi nu vă gândiţi la ce vi se va întâmpla. Deschideţi-vă minţile pentru gânduri sublime şi luminoase şi nu vă faceţi griji pentru ziua de mâine. Aveţi credinţa că divinul are puterea de a-şi croi propriile căi. Prin divin vă veţi lega de oamenii buni, de sfinţi, de minţile luminate şi de Dumnezeu. # Dacă Dumnezeu nu m-ar iubi, n-aş fi viu. Sunt viu pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Cum ar putea să-i iubească pe toți ceilalţi şi pe mine nu? Nu-mi imaginez nicio diferenţă între mine şi ceilalţi. # Acolo unde e divinul, reuşita vine negreşit. # lubirea de Dumnezeu este un proces de reînnoire şi de regenerare. Acesta se realizează prin respiraţie corectă şi prin nutriţie: fructe, grâu, orez şi porumb. # Trebuie să fim foarte puternici ca să fim singuri cu Dumnezeu şi să mergem pe drumul cel bun. # Venind să existe în forul nostru interior, Dumnezeu şi Fiul ne vor învăţa lucruri superioare celor pe care le putem învăţa singuri. Dumnezeu ne va face să creăm o frumuseţe superioară aceleia pe care o putem crea singuri. CREDINŢA Forţa omului constă în credinţa sa şi în concepţiile sale despre lume. Altele se ocupă însă de reglarea vieţii sale. # Dacă ne pierdem credința, ne pierdem echilibrul. # Cred în Dumnezeu, am încredere în el, voi trăi după legea lui şi nu voi face niciun rău nimănui. # După părerea mea, credința este legea sublimă a inteligenței omeneşti. Cel care lucrează fiind călăuzit de credință are o mare lumină interioară. Este în legătură cu toate lumile populate de fiinţe inteligente. Dacă oamenii ar avea o intuiţie şi simţurile evoluate până la perfecţiune, ar putea să stabilească un contact direct eu aceste lumi şi aceste fiinţe. # Pentru nechibzuit, Dumnezeu nu există, dar există pentru omul inteligent. Dumnezeu există şi pentru cei care sunt puternici, sănătoşi, virtuoşi, clarvăzători, dar nu există pentru oamenii slabi, bolnavi, păcătoşi şi orbi. # E ceva sublim să spui cuiva un cuvânt plin de blândeţe. E ceva sublim să încurajezi pe cineva, să-i inspiri încredere şi credinţă. # Cel care are în inimă credință şi iubire nu-şi pune niciodată un prieten la încercare. Un bandit poate să ne jefuiască, dar un prieten n-o va face niciodată, căci ne iubeşte. CUNOAŞTEREA, ÎNŢELEPCIUNEA, ŞTIINŢA Fiecare domeniu al ştiinţei şi al artelor are fiinţele sale inteligente care îl susţin. Sănătatea şi forţa sunt susţinute şi ele de fiinţe inteligente; la fel şi binele. # Trebuie să ne căutăm cunoştinţele în sânul naturii, studiind vântul, norii, pietrele, copacii, florile. Trebuie să reflectăm, să observăm, să comparăm. 4 Aţi putea ofensa un muzician ilustru, un geniu, zicând că nu cântă bine? Ştie că e un maestru al instrumentului său şi că nimeni nu-l poate ofensa. Spuneţi-i unui savant adevărat că nu ştie nimic şi nu se va simţi jignit, deoarece ştie foarte bine că în douăzeci de minute poate să creeze un lămăâi şi chiar să vă ofere lămâi. Cu un simplu gest al mâinii, poate să facă un om paralizat să se ridice din pat. Orice i-aţi zice, nu va fi ofensat, fiindcă ştie foarte bine că dispune de o ştiinţă sublimă. # Oamenii pot să aibă cunoştinţe, dar nu pot să fie sursa lor. Lumea divină creează ideile, nu lumea oamenilor. # Numai oamenii raţionali primesc gratuit lucruri bune. Există savanţi ai luminii, dar şi ai întunericului. # În cărțile lor, Shakespeare, Goethe, Kant au adunat cunoştinţe enorme şi înţelepciune: asta e gloria lor. Sunt bănci vii care îşi oferă bogăţiile întregii lumi. Le aduc elogii lui Platon, Einstein, Pitagora, Isaia, leremia, Ezechiel, profeților, apostolilor, sfinţilor. Toţi şi-au rezolvat foarte bine problemele. # Cunoaşterea este doar ceea ce a fost deja dovedit, restul sunt doar presupuneri şi ipoteze. # Înţelepciunea este o lume în care, din timpuri imemoriale, se ascund toate valorile create de Dumnezeu, tot ce este creat de fiinţele sublime şi tot ce este creat de oameni. # În fiecare formă este ascunsă o idee divină sublimă, deci, „citind” formele una după alta, putem vedea că fiecare fiinţă are locul ei. 4 E frumos să vezi un om păstrându-şi calmul când e pus la încercare. 4 Apa vie este ştiinţa interioară a lui Hristos. # Dacă gândirea voastră are elementele necesare, vă veţi deplasa în aer aşa cum o faceți pe sol. # Ce ştiinţă aveţi dacă nu puteţi deosebi un lup de un miel? Ce ştiinţă aveţi dacă nu puteţi să faceţi diferenţa între prietenul vostru şi duşmanul vostru? Ce ştiinţă aveţi dacă nu puteţi să faceţi deosebire între maestrul vostru şi ceilalţi maeştri? # Cel care este inteligent are întotdeauna conştiinţa vigilentă şi nu se descurajează niciodată. Cel care e inteligent va putea face tot ce va dori. Nimic nu-i este imposibil. # Ştiinţa fiecărei ființe omeneşti constă în aplicare, nu vine din sarcinile exterioare pe care le poartă. # Maestrul vine la discipol imediat ce acesta e pregătit. CUVÂNTUL SFÂNT Cuvântul sfânt trebuie să pătrundă în sufletele oamenilor, care să-l accepte pentru a-l pune în aplicare. Aşa vor fi convinşi de forţa lui. Pâinea vie este cuvântul sfânt de care suntem pe deplin conştienţi. # Prin cuvântul sfânt, Dumnezeu umple cerurile şi miliardele de sori. El este o forţă magică şi prin el se pot face minuni. # Există un lucru mai sfânt decât icoanele şi Biblia: Hristos, care rostea cuvântul sfânt. + Biblia nu este o carte obişnuită scrisă într-un mod obişnuit. Are un aspect deosebit de viu pe care trebuie să-l înţelegem. Fiecare carte de valoare conţine o forţă însufleţitoare. + Cuvântul sfânt este pâinea. Pentru orice om, nu există nimic mai bun decât să asculte cuvântul sfânt. Este pentru suflet pâinea zilnică de care are nevoie permanent. Hrănindu-se cu acest cuvânt, sufletul omenesc devine puternic şi sublim. + Cuvântul sfânt lucrează în voi şi în întreaga natură, aducând peste tot viaţa şi reînnoirea. Când veţi fi în contact cu Totul, când vă veţi gândi la cuvântul sfânt, se vor forma hormonii care îi transmit puterile creatoare şi astfel veţi întineri. + Cuvântul sfânt reprezintă fructele copacului vieţii. Cu aceste fructe trebuie să se hrănească toate fiinţele omeneşti, ca să dobândească o viaţă veşnică. DEFECTELE, ERORILE, ILUZIILE Rea e dorinţa mea de a primi când dăruiesc. Când am ocazia să-i dăruiesc ceva aproapelui, ar trebui s-o fac fără gând ascuns. E posibil să mi se dăruiască ceva mai târziu, asta aş putea să iau. Această lege acţionează peste tot şi întotdeauna. # Vă temeţi de părerile pe care ceilalţi le au despre voi. Fără să vreţi să cunoaşteţi părerea lui Dumnezeu, vă opriţi şi vă poticniţi de ceea ce cred oamenii despre voi. # Când soarele străluceşte, încercaţi să nu dormiţi. Când Dumnezeu vorbeşte, încercaţi să nu dormiţi. Când maestrul vorbeşte, încercaţi să nu dormiţi. Cauzele reale pentru care nu sunteţi treji şi vigilenţi sunt în exterior. În jurul vostru, există fiinţe care vă atrag atenţia ca să ia ceva de la voi... furia, ura, îndoiala, ameninţarea sunt modalităţi care vă abat de la calea cea bună, dreaptă şi corectă ca „să vă jefuiască”. # Fiind împovărată, gândirea omului se deformează. Dacă speranţa unei ființe scade, vor veni bolile. Dacă credinţa îi scade, vor veni alte boli. Când iubirea îi scade, vor veni cele mai rele boli. Indată ce veţi reuşi să vă creşteţi speranţa, credinţa şi iubirea, toate bolile vor dispărea. # Ideea proprietății private poate să-l asfixieze pe ora. Nimic nu poate să fie proprietatea voastră, în afară de inteligență, inimă, suflet şi minte. # Unul dintre defectele capitale ale oamenilor este că ei se ocupă de erorile aproapelui. E o cale periculoasă, dar a nu sesiza erorile aproapelui este la fel de periculos. Oamenii observă erorile aproapelui şi apoi le judecă, dar trec sub tăcere erorile proprii, tăgăduindu-şi chiar propria vinovăţie. Dacă aţi făcut o eroare, nu vă rămâne nimic de făcut decât s-o recunoaşteţi sincer. # Cel care năzuieşte la elogiile oamenilor nu ştie absolut nimic. # Sunteţi săraci, şi asta vă face să suferiţi. Sunteţi bolnavi, şi asta vă chinuie. Nu aveţi casă, şi asta vă întristează profund. După părerea mea, ar trebui să suferiţi dacă nu aveţi nici cap, nici rațiune. Lipsa mâinilor şi a picioarelor, a nasului şi a ochilor-, asta ar trebui să vă chinuie şi să vă întristeze profund. Urechile, capul, stomacul, plămânii, toate sunt la locul lor, aveţi, aşadar, totul. Totuşi, sunteţi nemulţumiţi... pentru că nu vă daţi seama de bogăţiile inestimabile care există în voi înşivă. # Oamenii nu-şi pot corecta propriile defecte deoarece le este teamă de ceilalţi, de toţi cei aflaţi în jurul lor, căci aceştia le-ar cunoaşte în sfârşit erorile. Important este ca fiecare să-şi corecteze defectele, în loc să le acopere. Orice eroare corectată ne aduce ceva nou, bun şi frumos în caracter. # Civilizaţia modernă suferă de exces şi de surplus. Există conserve, făină, peşte în cutii... Totul este un exces pe care rasa albă îl va plăti foarte scump. Hrana la conservă este un flagel pentru omenire. În natură, nu e permis să faci conserve. # Vă supăraţi deseori pentru că nu gândiţi. Da, cineva v-a spus ceva neplăcut. Dar trebuie să fiţi inteligenţi şi să nu vă supăraţi niciodată. # Există o stare de care nu suntem conştienţi, şi această stare constă în a nu face nimic altceva decât să primim sau să luăm. Nu avem ca obiectiv decât să primim binefaceri, fără să dăruim nimic. Atunci apare răul, ca un proces care trebuie să ia ce am primit sau am luat. # Cineva este deranjat de statura sa mică, altul, de statura sa înaltă. Unul e necăjit pentru că e puţin cam gras, altul se chinuie pentru că e slab... Mereu suntem neliniştiţi de atâtea lucruri! Dacă luați ca bază virtutea, toate neliniştile şi chinurile vor dispărea. # Veţi obține o forță mai mare dacă renunţaţi să încercați... Există lucruri pe care e mai bine să nu încercaţi niciodată să le faceţi. # Vom fi nefericiţi dacă ni se vor realiza toate dorinţele. # Lumina pătrunde în organism prin milioanele de pori ai pielii ca să însufleţească trupul. Omul respiră şi prin toţi porii. Respiră şi cu inima, care primeşte lumina divină ca să creeze căldură. Dacă nu o primeşte, el rămâne în pană în viaţa sa. Fără o forţă interioară, nu suntem nici sârguincioşi, nici perseverenţi. Fără lumină, fără căldură şi fără forţă, rămânem de trei ori în pană. Din lipsă de lumină, nu mai vedem, din lipsă de căldură, îngheţăm, devenim inerţi, toate ne sunt indiferente. Din lipsă de forţă, nu mai avem voinţă şi nu mai vrem să facem nimic. Atunci pun stăpânire pe noi deznădejdea şi întunericul. # Fiecare fiinţă care vrea să dobândească ceva anume are deja posibilitatea să facă erori şi păcate. # Cel care riscă să-şi piardă libertatea nu e inteligent. Cel care poate să-şi piardă capul, banii, respectul celorlalţi nu e nici el inteligent. # Când doreşti ceva, eşti legat. Când nu jinduieşti nimic, eşti liber. Există dorinţe care nu trebuie să se realizeze. # Aţi prins rădăcini în toate formele perimate: slujbele pentru morţi, vechile credinţe, vechii idoli, femeile, casele... N-am reuşit să vă fac să renunţaţi la superstiții, la concepţiile voastre desuete. Nici nouă perechi de bivoli nu vor putea să vă tragă afară din iazul ăsta care v-a acoperit. Există lucruri în garderobă la care trebuie să renunţaţi pentru totdeauna şi să puneţi în locul lor haine nou-nouţe, extraordinare, frumoase şi luminoase, haine de sărbătoare. # Cel ce trăieşte în lux pe pământ, bucurânduse doar de plăceri, îşi risipeşte complet energia spirituală. Nu cereţi niciun sfat nici fricii, nici vanităţii. # Cel care face erori le face doar din neştiinţă. Dacă ar cunoaşte rezultatele, nu le-ar mai face. # Unii oamenii doresc ca după moarte chipurile să le fie sculptate în piatră ca să fie expuse în public, dar nu ştiu că, prin acest act, se dedică unei suferinţe seculare. Este o mare iluzie, deoarece nemurirea şi demnitatea nu constau în bus- turile sculptate. Bustul din piatră este o piedică pentru cel pe care comunitatea doreşte să-l facă nemuritor. Naturii nu-i place să i se fotografieze imaginile şi mai ales ca aceasta să fie pentru totdeauna. Omul se schimbă şi nu poate să aibă mereu acelaşi chip, încremenit odată pentru totdeauna. # Nu prețuiți valoarea timpului, nici al vostru, nici al celorlalți. Ce este o secundă? Intr-o secundă, poţi să devii om. Intr-o secundă, dacă eşti treaz şi vigilent, poţi să prinzi o idee. 4 Omul care e temător, care se îndoieşte, care urăşte, care nu doreşte binele aproapelui nu va putea în niciun caz să realizeze ceea ce doreşte. # Materialismul nu va oferi nimic bun lumii. Când o civilizație îşi pierde idealismul ca să devină materialistă, e sortită morţii. Când o învăţătură sau o religie devine materialistă, pierzându-şi idealismul, este sortită morţii. # Elogiul şi calomnia sunt un rău. Nu faceţi elogiul binelui şi nu calomniaţi răul. Adevărata înţelepciune este să fii surd la orice calomnie şi la orice elogiu. # Cel ce e stupid nu poate fi niciodată smerit. # Nu vă revendicaţi dreptul. Cui îl cereţi? Lui Pilat? # Cu cât veţi lua mai mult în considerare promisiunile şi linguşelile oamenilor, cu atât veţi face mai mulţi paşi greşiţi. # Singurul obstacol în viaţa rasei actuale ce-i împiedică pe oameni să evolueze este lăcomia în toate privinţele. # Erorile noastre sunt o lecție pentru ființele avansate. Orice eroare făcută de noi este o ocazie pentru ele să facă din ea ceva bun. # Vă plângeţi de viaţă şi de lume. Totuşi, ce i-aţi dăruit acestei lumi? Există măcar o singură persoană care să poată spune cu deplină sinceritate: „Am dăruit asta fără niciun interes, fără să fiu plătit, eu iubire şi din iubire. Am lucrat în numele Domnului”? # Binele şi fericirea nu vor putea niciodată să vină la noi dacă suntem complet cufundaţi în mlaştina ignoranței. # Cel care este leneş şi nu lucrează va fi întotdeauna expus necazurilor şi ghinionului în viaţă. Fiinţele leneşe sau stupide pretind întotdeauna că ceilalţi sunt răspunzători sau vinovaţi. Şi niciun regim politic nu e nici bun, nici favorabil pentru ei. Există persoane care aşteaptă ca Dumnezeu să le facă treaba şi să le scoată din încurcătură. Fiecare trebuie să-şi rezolve singur treburile, fără să aştepte alt regim politic, pe Dumnezeu sau altă reincarnare. Când Dumnezeu vine la voi, toate treburile voastre trebuie să fie aranjate şi lucrările bine făcute, ca să vă poată da altele. # Cunosc destui oameni în care spiritul este viu, dar care au rămas mereu aceiaşi, aşa cum erau înainte, irascibili, colerici, ţâfnoşi, nemulţumiţi. Pătrunzând în cel ce este avar, corupt, irascibil, generos, spiritul nu-l transformă. El creează condiţii şi pune fiinţa la încercare. Fiecare este întotdeauna ceea ce este. Or, fiecare trebuie să se străduiască în forul său interior în vederea transformării individuale. Nu ne putem transforma decât prin voinţă proprie. Transformarea este un proces pus în mişcare numai din iniţiativă proprie. ENERGIA, PRANA Forma oamenilor din epoca noastră nu este nimic altceva decât „prana în circulaţie". Când prana nu este distribuită în mod simetric şi egal în corpul omenesc, apar bolile. Când prana nu este distribuită simetrie şi egal în sentimente, se naşte nemulţumirea. Când prana nu este distribuită simetric şi egal în gânduri, se naşte nonsensul. # Energia vie care trebuie să ne împrospăteze organismul vine din coloana vertebrală. Măduva coloanei vertebrale are proprietatea să absoarbă prana din aer ca să o transmită organismului. Dacă o obstrucţie oarecare va apărea în cerebel, prana nu va putea circula spre creier şi va rezulta o stare de indispoziţie în tot organismul. # Sarcina omului este să armonizeze forțele organismului şi să creeze relaţii bune cu toate celelalte forţe. In zilele noastre, fiinţa omenească nu percepe corect şi regulat energiile din univers şi de aici rezultă că în unele locuri ale organismului există o cantitate mai mare de energie decât trebuie, în timp ce în alte locuri această cantitate nu e suficientă. Această distribuire inegală produce multe suferinţe. Chiar şi energiile cele mai subtile, dacă sunt concentrate într-un singur loc, generează stări supărătoare. # Razele soarelui de dimineață sunt cele mai utile pentru noi, oamenii. În Soare există un transformator mare care emană energii pe întregul Pământ, dar şi un transformator special pentru fiecare om de pe Pământ. Și fiecare are transformatorul lui individual, care primeşte lumina şi energia adresate numai lui. # Energia evoluează constant în eternitate. # Prana vine de la Soare, de la planete, de la astre. Acumulăm această prana în creier şi în gânduri, apoi ea se distribuie peste tot în corp. Dacă un organ este în suferinţă, putem extrage puţină prana acumulată deja în creier ca s-o facem să circule spre acest organ, ca să-l trateze şi să-l vindece. # Pentru a adapta energia gândului la capul omului, ființele superioare coboară din lumile subtile şi o transformă. Să nu vă imaginaţi că creierul omului are nevoie de aceeaşi energie ca şi stomacul. Energia care asigură funcţionarea stomacului este de un fel, cea care asigură funcţionarea plămânilor, de alt fel, cea care asigură funcţionarea creierului este eu totul diferită. Pentru generarea imaginii unei idei nobile şi sublime în creier, trebuie să existe o energie specifică, care nu e percepută decât de partea superioară a frunţii. Partea sa inferioară poate să perceapă altă idee. # Faţă de zilele frumoase şi însorite, zilele ceţoase şi umede sunt mai bune conducătoare de energii divine care vin din exterior. Zilele umede sunt magnetice. Există organisme care au nevoie categoric de umiditate. # Omul nu va putea să fie sănătos decât dacă va înțelege legile care guvernează prana. Modalitatea prin care acumulăm prana este respirația. Dar, în acelaşi timp, trebuie să ne comportăm corect ca să putem să primim prana şi să o folosim. Dacă inteligenţa, inima şi voinţa noastră nu funcţionează bine, ne vom lipsi de prana de care avem nevoie. Dacă nu gândim bine (întru adevăr), dacă nu simţim bine (întru iubire) şi nu acţionăm bine (întru dreptate, nobleţe şi abnegaţie absolută), sistemul nostru nervos, aparatul respirator şi cel digestiv vor fi lipsite de prana şi nu vor fi capabile să-şi îndeplinească funcţiile. # Fiecare zi conţine o energie diferită şi specifică, întrucât de fiecare dată acţionează fiinţe inteligente. Zilele săptămânii sunt, aşadar, diferite; la fel lunile şi anii. # O energie enormă este ascunsă în pietre, în mări, în univers, dar omul nu şi-a folosit complet capacitatea propriului creier şi nu foloseşte nici aceste surse extraordinare de energie. # Respirația este glorificarea Domnului. Cel ce nu poate să respire nu se glorifică nici pe sine, nu îl glorifică nici pe Dumnezeu. Dacă respiraţi perfect, veţi fi învăluiţi de binecuvântarea divină. # Duhul divin asigură energia Soarelui, care, la rândul lui, o introduce în creierul, în laringele, în inima şi în sufletul omului. De la Sirius şi de la Orion împrumută Sahasrara (chakra superioară) unele dintre culorile ei. # Munţii înalţi sunt receptorii celei mai bune părţi a energiei solare. Ei sunt depozitele de energie divină, o bază ca să lucraţi în deplină conştiinţă. # Îndepărtându-se de mişcările naturale şi de viaţa naturală, omul îşi pierde frumuseţea şi plasticitatea gesturilor. El îşi regularizează energiile din organism prin propriile mişcări. Cu cât sunt mai atente mişcările sale, cu atât mai bine îi sunt controlate energiile. Mişcările agită aerul, ale cărui vibrații sunt transmise corpului fizic prin dublul lui. Acesta este o antenă prin care se primesc impresiile din lumea exterioară. Acest dublu învăluie corpul fizic ca să-l protejeze de necazuri. Cu cât ne dominăm mai bine dublul, cu atât vom primi mai bine toate impresiile din exterior. # Pietrele preţioase conţin energii creatoare ascendente şi slujesc ca transformatoare naturale. De aceea, este preferabil să avem şi să purtăm pietre preţioase ca remediu profilactic împotriva influențelor maligne şi ca transformatoare ale oricărui instinct inferior şi ale oricărei ambiţii. # Cantitatea mică de conştiinţă va avea ca efect o memorie slabă. # Orice maladie şi tot felul de indispoziţii pot să fie tratate cu respiraţii profunde şi în deplină conştiinţă. Cei care nu respiră profund, nici cu iubire, nu pot să primească şi nici să asimileze prana din aer. EU ŞI CEILALŢI Când suntem singuri, fără nimeni în jur, ne aflăm în real, pe când, fiind cu altcineva, ne aflăm în umbre. # Ideile de care se ocupă oamenii sunt sfinte. Nu le puneţi întrebări despre ocupațiile sau despre gândurile lor, nici despre reflecţiile lor. E treaba lor. Vi se cere să treceţi pe lângă fiecare fără să-l deranjaţi cu gândurile voastre. # Omul pe care puteţi să contaţi întotdeauna este o fiinţă raţională şi bună, un prieten. # Cineva se plânge: „Mi s-a spus un cuvânt greu”. Cât cântăreşte acest cuvânt? Vi s-a spus că sunteţi nătângi. De ce e un cuvânt greu? Pentru că are vibrații în dizarmonie. După ce ați aflat asta, să nu îi mai spuneţi niciodată aproapelui un cuvânt care are vibraţiile nearmonizate. Fiecare cuvânt pe care vreţi să îl spuneţi cuiva trebuie să fie mai întâi pus la încercare pe voi înşivă. Dacă acest cuvânt nu vă face bine, nu îl rostiţi niciodată! # Există unele cuvinte, unele glume care vă murdăresc când le rostiţi. Dacă ascultați cuvinte şi glume de acest fel, sunteţi şi voi murdăriţi. Ele sunt ca nişte explozibili, nu ar trebui, aşadar, să le folosiţi şi nici măcar să le ascultați. # Dacă refuzaţi să faceţi serviciul pe care vi-l cere cineva, pe motiv că nu vreţi sau nu aveţi timp pentru asta, vă veţi lega de o lege negativă care acționează în natură. În acest caz, o întreagă serie de forțe negative vi se opun şi toate planurile voastre frumoase vor da greş peste un timp. Aceste forţe sunt asemenea unei ape subterane care vă distrug lent, dar sigur baza vieţii voastre. # Cineva trebuie să îi înapoieze o sumă de bani aproape- lui, dar nu are cu ce să-şi achite această datorie. Eu, care am bani, plătesc în locul lui. Cineva a comis un păcat. Nu îl voi acuza, îl voi ajuta mai degrabă aşa cum îngrijeşti un bolnav. # Nu ar trebui să vă daţi la întâmplare bunurile aproapelui sau oricui. Când doriţi să vă împărţiţi comorile, le veţi oferi celor mai buni, celor mai inteligenţi şi mai raţionali. # Voi toți doriți să fie corectată lumea exterioară. Dar tocmai lumea din voi înşivă trebuie corectată. # Dacă cineva nu poate să îndrepte spre voi priviri amabile şi frumoase, voi puteţi să-l priviţi astfel. Doriţi bunăstarea şi fericirea fiecărei fiinţe omeneşti. # Spuneţi-i omului o vorbă bună şi nu vă mai gândiţi la asta. Ce va face? Dacă o merită nu e treaba voastră. Nu a venit pe lume ca să fie de acord cu voi. Important e să fiţi voi de acord cu Dumnezeu şi să vă oferiţi ajutorul. În asta constau sensul şi frumuseţea vieţii. # Fiţi amabili şi binevoitori unii cu alţii. Întreceţi-vă în stimă. Când vă întâlniți, spuneţi-vă vorbe bune unul altuia. # De obicei, suntem precişi şi corecți faţă de toţi cei pe care-i iubim. Totuşi, cel care e onest este precis şi corect faţă de toată lumea. # Cel ce poate să se sacrifice în numele aproapelui are trăsătura esenţială a lui Dumnezeu, e un Domn. # Toată lumea suferă la o apropiere excesivă lipsită de orice frumusețe. Cu cât vă apropiați mai mult, cu atât mai mult se înrăutăţeşte comunicarea reciprocă. Cu cât fiinţele sunt mai îndepărtate una de cealaltă, cu atât se simt mai bine, căci astfel pot să evolueze mai repede şi în deplină libertate interioară. Locuind foarte aproape unul de celălalt, trebuie să fim foarte buni şi raționali, inteligenţi şi drepţi, delicaţi şi conştiincioşi. Cel care doreşte o apropiere fizică ar trebui să fie impecabil mental, sufleteşte şi trupeşte. Dacă nu e aşa, îndepărtaţi-vă la mii de kilometri de el. # Vă întâlniți cu cineva bine cunoscut şi vă spuneţi: „Acesta nu merită nici să-i zic Bună ziua”. Dar astfel voi înşivă vă puneţi în pericol. Spuneţi-i pur şi simplu: „Drum bun! îţi urez noroc în realizarea planurilor tale!” # Cui anume i-a făcut Dumnezeu daruri nu e treaba voastră. Nu vă pronunţaţi despre lucruri pe care nu le cunoaşteţi. Orice aţi vedea în lume, să ştiţi că, odată dăruit de Dumnezeu, fiecare lucru e bun şi acordat la momentul oportun. # Dacă aţi auzit ceva, nu vorbiţi despre asta. Cineva va fi ofensat, nu spuneți nimic. # Cineva a spus o vorbă rea despre voi. Nu vă simţiţi stânjeniți, căci pacea sufletului vă este mult mai importantă decât toate flecărelile. Fiecare bârfă îi va dăuna celui care a rostit-o. # Uneori, faceţi ceva ca să mulţumiţi pe cineva, dar există un om care să-şi fi mulţumit aproapele? Ca să-i mulţumiţi pe ceilalţi, aţi avea nevoie de miliarde şi nu se ştie niciodată dacă ceilalţi vor fi mulţumiţi. # Nu vă mai duceţi la cineva în vizită dacă sunteţi bolnavi. Nu vă duceţi să vedeţi un prieten dacă sunteţi înăcriţi. Rămâneţi în pădure, mergeţi pe sub copaci şi plângeţi acolo. După ce v-aţi liniştit şi v-aţi uşurat inima, vizitaţi-vă prietenul ca să vă dovediţi respectul şi iubirea faţă de el. # Ziceţi: „Doamne, fă să dispară de aici această persoană, ca să nu mă mai stânjenească!” Sau: „Doamne, individul acesta e o povară pentru mine, nu pot să-l suport. Vreau să dispară”. Şi unde ar trebui să îi ducă Dumnezeu? Dacă nu vor fi aici, vor fi în altă parte, unde îi vor încurca pe alţii, care vor vrea şi aceştia să scape de ei. Totuşi, Dumnezeu se bucură când aude pe cineva zicând: „Lasă-l pe omul acesta eu noi!” Când o fiinţă dezagreabilă vine la voi, toleraţi-o, pentru ca Dumnezeu să se simtă puţin mai uşurat. Trebuie să respectăm puritatea şi libertatea aproapelui nostru, a întregii lumi. 4 Fiecare om, bun sau rău, care vă vizitează îşi lasă întotdeauna influenţa asupra voastră. Dacă aţi fi clarvăzători, aţi vedea că o substanţă fină se degajă din fiecare ea să se aşeze ca o umbră pe cel cu care comunică. Din cauza acestei umbre resimţim o indispoziţie. Cel care e bun şi pur lasă o lumină în sufletul aproapelui său. # Un lucru vă încântă şi vreţi să îl aveţi cu orice preţ. Să vă întrebaţi imediat: „Oare toată lumea îl poate avea?”. Dacă răspunsul e negativ, renunţaţi şi voi. E o atitudine demnă şi nobilă. # Cineva spune: „Nu pot să-l suport pe acest om!” Totuşi, nu bănuieşte că, distrugându-l pe cel pe care îl detestă, se distruge pe el însuşi. # Vreţi să vă iubească oamenii. Aţi dat ceva de la voi pentru ei? Aţi sacrificat ceva? # l-ați prețuit pe cei care v-au iubit până în prezent? Le-aţi mulţumit celor care v-au făcut un serviciu oarecare? # Nu insistaţi niciodată să primiţi o sumă mai mare decât costul unui obiect. Dacă celălalt nu vrea să vă plătească, atunci e mai bine să-i faceţi obiectul cadou. # Cineva a spus= „N-am condițiile favorabile ca să fac bine”. Pentru o binefacere, pentru bunătatea inimii, avem întotdeauna şi peste tot condițiile necesare. # Credeţi că e nevoie de multă ştiinţă ca să înţelegeţi că cineva e bun sau râu? Omul bun e afectuos şi entuziast şi degajă lumină pentru toţi ceilalţi. Omul rău nu are nimic din toate astea. # Dacă îi dați bani cuiva, veţi avea dreptul să îi luaţi înapoi? Din punct de vedere uman, da. Din punct de vedere divin, nu! Mă refer la relaţii reale, autentice. # Dacă iubiţi un om, ce nevoie aveţi ca el să vă iubească? E o lipsă de înţelegere. Dacă produc un articol, îl vând şi vreau să primesc întotdeauna ceva în schimbul acestui articol... Dar nu e vorba de nicio iubire. # Când faceţi un bine, faceţi-l aşa încât nimeni să nu ştie. Numai Dumnezeu să ştie. Când faceţi un rău, dezvăluiţi-l, ca toată lumea să înţeleagă şi ca voi să vă corectaţi. # Îi spuneţi unui prieten: „îmi pare rău că te-am iubit”. Care e sensul acestor cuvinte? Nu puteți, aşadar, să iubiți a doua oară. Şi plecaţi... Nu, întoarceţi-vă, faceţi un pas în spate ca să vă corectaţi. Cum? Spuneţi pur şi simplu: „Sunt fericit că te-am iubit”. Dacă nu, Dumnezeu va regreta şi el că v-a iubit. „Dumnezeu te iubeşte şi eu, de asemenea”. Este singura modalitate, pentru om, de a-şi măsura iubirea. # Cineva spune despre altcineva: „Pe acesta nu-l pot iubi”. Când aud asta, ştiu deja că nu-l iubeşte pe Dumnezeu. lubirea învinge toate greutăţile. Dacă iubiţi, pentru voi nu vor mai exista oameni răi. # Când un om face o greşeală, profitaţi ca să învăţaţi ceva. Trebuie, aşadar, să ştiţi că orice lucru care se întâmplă pe Pământ este un act colectiv. Nu ştiţi de ce omul s-a abătut de la drumul drept sau a făcut un pas greşit. # Când cineva spune că iubeşte, trebuie să dăruiască fără să aştepte să i se dea ceva. Când cineva dăruieşte şi altul primeşte, amândoi ar trebui să aibă un sentiment sfânt. lubirea e un sentiment sfânt. # Oamenii suferă din cauza lipsei de iubire şi mor tot din lipsă de iubire. Au o mare iubire, dar e mai degrabă iubirea de ei înşişi. Dacă toţi oamenii ar avea pentru apropiații lor aceeaşi iubire pe care o au pentru ei înşişi, lumea n-ar mai aştepta nicio salvare de nicăieri. Ar fi salvată. # Treceţi pe lângă un om îmbrăcat foarte modest dar el are un suflet, o minte, o inimă, o inteligenţă. Toate acestea trebuie să le descoperiţi la el. Dacă sunteţi atenţi numai la exterior (hainele noi şi frumoase), neglijând ce e ascuns sub veşminte, nu veţi vedea niciodată ce e sfânt în el. # Dacă veţi vorbi de rău pe cineva, vă veţi lega de el şi vă veţi demagnetiza. li faceţi un serviciu vorbindu-l de rău. îl veţi purifica şi voi vă veţi păta. , 4 Sunteţi exact la fel ca omul căruia îi faceţi reproşuri sau pe care îl vorbiţi de rău. Inainte de a bârfi, aşteptaţi, reflectaţi, nu aruncaţi cu noroi în nimeni. Scoateţi doar o aşchie mică din ochiul vostru sau din ochiul duşmanului vostru; restul se va aranja. 4 Sunteţi grosolani pentru că nu aveţi lumină interioară. Noaptea, pietrele sunt reci. Având o lumină interioară, omul este blând, cald şi tandru. Imediat ce îşi pierde această lumină, devine rece şi grosolan. # Cel ce nu vă dăruieşte nimic şi nu ia nimic de la voi nu vă iubeşte. Cel ce vă dăruieşte fără să ia nimic nu vă iubeşte nici el. Cel care doar ia de la alții nu iubeşte pe nimeni. Dacă aţi şti ce este răul, n-aţi condamna niciodată pe nimeni pentru nimic. # Nu dezvăluiţi niciodată aspectul urât al aproapelui. E mai bine să vorbiţi de bine decât de rău. Dezvăluiţi întotdeauna aspectul pozitiv al fiecăruia, indiferent cine este. # Aţi ofensat pe cineva. Nu vă scuzaţi, dar, dacă îl vedeţi într- o situaţie dificilă, alergaţi la el, ajutaţi-l! # Ideea de proprietate sufocă omul. Ideea de a fi primul din lume, cel mai puternic, cel mai învăţat sufocă şi ea şi este identică cu noțiunea de proprietate. # Cel ce dăruieşte îşi face o binecuvântare sfântă lui însuşi. # Dumnezeu îl iubeşte şi eu, de asemenea. Asta e tot. Fără să mă preocupe caracterul lui. Dacă cred despre cineva că e bun, va deveni bun. Dacă cred despre cineva că e rău, va deveni rău. Noi îi determinăm (prin gândurile din sinea noastră) pe ceilalţi să fie buni sau răi. Dacă avem o părere rea despre cineva, gândurile lui vor fi rele; dacă avem o părere bună, gândurile lui vor fi bune. Să nu credeţi că puteţi face să se nască iubirea fără iubire! A # In natură, există o lege: imediat ce doriți ceva, Dumnezeu creează pentru voi condițiile favorabile ca să vă puteți realiza planul. Şi mai târziu, timp de mii de ani, veţi regreta că aţi făcut- o. Chiar dacă faceți ca o altă persoană să vă realizeze dorința, crima va fi comisă tot de voi. Uneori, presupuneţi că puteţi obliga aproapele să facă binele, dar nu e uşor. # Nu luaţi decât ce aveţi nevoie. Nu dăruiţi mai mult decât trebuie să dăruiţi. # Nu spuneţi niciodată tot ce ştiţi. Nu vindeţi şi nu daţi tot ce aveţi. Lăsaţi ceva şi pentru voi înşivă. # Cineva refuză să-mi facă un serviciu de care am nevoie, şi asta înseamnă că starea lui e morbidă. Dacă nu mă iubeşte, cauza e aceeaşi. # Nu spuneți niciodată unei ființe că o iubiți sau că nu o iubiți. lubirea creează tăcere, un singur cuvânt o poate strica. # A ne ocupa de defectele aproapelui nostru este o boală periculoasă. Beţia este o mizerie. Bârfa, critica, îndoiala, bănuiala, lăcomia, invidia, minciuna şi multe alte vicii sunt mizerii. Ar trebui să vă corectaţi singuri, fără să fiți atenţi la alții. Cel ce se ocupă de erorile şi de păcatele aproapelui riscă să facă aceleaşi erori şi aceleaşi păcate. Or, cel care observă virtuțile aproapelui le va manifesta el însuşi. # Să nu doriți (nici pentru altul, nici pentru voi) un lucru căruia nu-i puteți distinge nici utilitatea, nici nocivitatea. # Va trebui să învăţaţi cum, unde şi când puteţi să dăruiţi aproapelui. În unele cazuri, dăruiţi de la voi totul, în altele, nimic. Trebuie să oferiţi celorlalţi gratuit tot ce v a dat Dumnezeu. Nu ţineţi aceste daruri doar pentru voi. Le veţi oferi celorlalţi din abundența vieţii voastre pentru ca totul să curgă constant. Cel ce nu se dăruieşte pe sine e asemenea unui lac astupat şi mort unde nimic nu mai trăieşte. # Niciun regim politic nu vă va elibera. Libertatea nu e un proces exterior, ci interior. # Nu vă preocupați să aflați dacă ceilalți vă iubesc sau nu. Încercaţi să iubiţi voi înşivă, preocupaţi-vă numai de iubirea voastră. # Cel care e bun dăruieşte fără să-i pese ce dăruieşte, fără să se gândească cui a dat şi din ce motiv, fără să se întrebe dacă celălalt merită sau nu. # Nu plâng când oamenii mor, dar plâng când nu se iubesc sau trăiesc în nedreptate. Moartea este un fel de ipocrizie şi de minciună. # Cine e trimis de Dumnezeu? Cel care vă scoate din apă când sunteţi gata să vă înecaţi. Nici fratele, dacă nu vă scoate din apă, nu e trimis de Dumnezeu şi nu e fratele vostru adevărat. Cel care vă ajută când aveţi nevoie este trimisul lui Dumnezeu. # Când auziţi vorbe aspre de la soţul sau soția voastră, spuneţi: „Aceste cuvinte sunt atât de frumoase! Trebuie să învăţ ceva esenţial şi preţios din ele şi să le analizez. Ele ascund o comoară”. # Liber este numai omul eliberat de toate crimele şi delictele: intelectuale, spirituale, fizice. # Păstraţi pentru voi ce e puţin şi respingeţi ce e prea mult. În puţin constă forţa. # Cineva mi-a spus cuvinte răuvoitoare, dar greşeala este a mea că le-am acceptat. A comis greşeala de a-mi fi vândut o marfă proastă, dar e vina mea că ara cumpărat o. Cel care ofensează şi cel care este ofensat sunt vinovaţi deopotrivă. # Când faceţi bine cuiva, faceţi-l aşa cum nimeni nu ar fi făcut-o, frumos şi aparte. Şi nu cereţi să vi se dea bani. Nicio para. Binele pe care îl faceţi trebuie să fie lipsit de orice element de interes Imateriali sau de cupiditate. # Omul îi poate uni pe ceilalţi oameni fără ca ei să se adune. Putem fi uniţi fără să fim adunaţi într-un loc. # Fiecare trebuie să fie respectat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce nu este. # O ţinută bună şi corectă vă vădeşte echilibrul şi bunătatea. La fel mişcările frumoase şi armonioase. # Când observați în fiecare persoană prezenţa lui Dumnezeu şi îi acordaţi întreaga atenție cuvenită, sunteţi pe calea cea bună. Dar, dacă aşteptaţi ca o altă fiinţă să vă aducă fericirea, sunteţi pe o cale greşită. Nu vom găsi fericirea nici pe pământ, nici printre oameni. # Există trei feluri de sclavie: teama de cineva sau de ceva, ura sau ranchiuna şi altruismul sau iubirea. # Cu cât vă veţi dărui mai mult iubirea unei ființe rele, cu atât mai mult va creşte răutatea ei. Nu creaţi condiții favorabile evoluției răului. # Cel ce nu poate să se împace cu duşmanul său este prost, iar cel care vrea şi ştie cum să se împace este inteligent. # Relația dintre două persoane nu e un ataşament. Relația poate să creeze un ataşament, dar acesta este mai mult decât o relație. # Cineva spune că nu poate să iubească. De ce? Pentru că doarme. Altul mărturiseşte că nu are cunoştinţe. De ce? Pentru că doarme. Nu e rău, lăsaţi-l să doarmă. Nu îl treziţi, nu îl deranjaţi decât dacă vedeţi că i-a luat foc casa. # Nu permiteţi niciodată nimănui să se amestece în lucrarea voastră interioară. Şi nici voi nu vă amestecați nici în lucrarea interioară, nici în libertatea cuiva. # Sufletul este incredibil de frumos. E mai bine să vă apropiați unul de celălalt mai degrabă cu sufletele decât cu corpurile. # Toate sufletele avansate sunt apropiate de voi. Şi-au terminat evoluţia şi coboară din când în când ca să trăiască împreună cu voi. # Cineva poate să facă un sacrificiu ca să vă scoată din apa în care vă înecaţi, dar nu vă salvează pentru totdeauna - vă puteţi îneca a doua oară în altă parte. # Toţi oamenii sunt absolut indispensabili naturii şi nouă tuturor. Când moare un om, ceva moare şi înlăuntrul nostru. Când vine pe lume un om, ceva se naşte şi înlăuntrul nostru. # Dacă vreţi să i faceți un serviciu cuiva, puneţi-i în buzunar ceva bani fără să ştie. Ceea ce facem acum este exact contrariul: dăm cu intenţia de a face asta cunoscut cât mai multor persoane. Morala nouă este să dăruieşti şi să uiţi. # De ce nu trebuie să minţim? Pentru că, atunci când minte, omul rupe legăturile cu Dumnezeu, cu Hristos, cu ființele avansate şi creează astfel un obstacol în calea elevării sale spirituale. Când minţim, are loc o explozie astrală, căci un gând- formă se poziţionează în contradicţie cu faptul real. Şi această explozie acţionează în mod distructiv asupra celui care minte. Când minţim, rezultatul e o modificare subtilă în structura chimică a sângelui. # Fiecare om pregăteşte el însuşi toate condiţiile viitoare în care va exista. Sufletele de care este legat constituie, în realitate, aceste condiţii. # Chiar dacă există o singură persoană pe lume cu care nu v- aţi împăcat, ea va fi pentru voi un obstacol în lumea subtilă. # Nu poate fi prietenul vostru decât cel care şi-a deschis sufletul şi inima pentru voi. Prietenul vostru adevărat şi real este cel a cărui prezenţă vă face lacrimile să se usuce şi supărările, necazurile şi incertitudinile să dispară. # Dacă omul trăieşte numai pentru el, ce câştigă? Vor exista momente în care va fi mai fericit, dar vor veni alte momente în care fericirea i se va transforma în nefericire. # Îi spuneţi cuiva că e murdar. Dacă îl spălați, veţi vedea că în interior e curat. O monedă de aur acoperită de noroi va străluci din nou dacă o spălaţi. 4 Trebuie să vă preţuiţi şi să nu vă risipiţi timpul şi nici pe cel al apropiaților. O persoană politicoasă este atentă şi răbdătoare ca să asculte bine ce spun ceilalţi, fără a face pe cineva să-şi piardă timpul. # Un prieten nu ar putea niciodată să îl vorbească de rău pe prietenul lui. Cel care vă primeşte în casa lui şi împarte cu voi tot ce are este într-adevăr prietenul vostru. E minunat şi sublim să ai un prieten! Un prieten e ca Dumnezeu pentru un alt prieten. 4 Cel care creează condiţiile ca să existaţi este în realitate o fiinţă care vă iubeşte. # Rugaţi-vă pentru toţi oamenii, mai ales pentru cel pe care nu îl iubiţi şi pe care nu îl puteţi suporta. Prin rugăciuni, vă aduceţi contribuția la elevarea sufletului, la extinderea conştiinţei celui pe care nu îl puteţi suporta. # În lume acţionează o lege a periodicităţii şi, din cauza ei, tot ce facem aproapelui nostru se întoarce întotdeauna împotriva noastră după un timp. # Deşi sunteţi înşelaţi, şi ştiţi asta, fiţi mereu asemenea izvorului care dăruieşte tuturor. Izvorul dăruieşte fără să îi pese cine va bea din apa lui: un lup, un urs, un şarpe, un păianjen. Nu îi pasă unde îi va curge apa, spre un spin sau spre gunoaie. Dacă apa ar reflecta ca voi toţi, dacă ar refuza să ajute oamenii, ştiţi ce vi s-ar întâmpla? Tulburaţi un izvor şi priviţi cu atenţie ce va face în zece minute. Începând de la centru, va începe să se limpezească şi va îndepărta toată apa tulbure. (A) EVOLUA, EVOLUŢIA Fără sacrificiu şi fără idee, progresul este imposibil. # Magnetismul este o forță care contribuie la dezvoltarea universului şi a tuturor ființelor vii. Mişcarea de revoluție a Lunii în jurul Pământului, mişcarea Pământului în jurul Soarelui şi a Soarelui în jurul celorlalţi sori, toate acestea se datorează magnetismului. El menţine armonia în viaţă, în tot universul. Dacă ar dispărea, viaţa nu ar mai putea să se manifeste. Pierzându-şi magnetismul, omul devine ursuz, nemulţumit, totul îi pare urât şi negru. Chiar fiind într-un loc unde e cald, îi va fi întotdeauna frig. Magnetismul asigură atracţia şi căldura fiinţei omeneşti. # Omul evoluează călătorind din lumea fizică spre lumea sublimă şi din aceasta spre lumea divină. Planul divin ne aduce condiţiile favorabile evoluţiei. Fără nicio întrerupere şi fără niciun colţ neutru, el îi cere celui care accede la el să aibă o orientare individuală... Oriunde aţi fi, în toate planurile sau lumile, trebuie să fiţi întotdeauna vigilenţi şi să lucraţi în forul interior ca să vă perfecţionaţi... # În natura vie, o lege interioară cere ca omul, după ce a învăţat să evolueze, să îi ajute pe toţi ceilalţi. Aceasta înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu. # A venit ceasul ca omenirea să părăsească faza de sugestie ca să intre în faza de inspiraţie... Nimeni nu va putea avea o influenţă asupra inspiraţiei voastre, care este constantă şi creşte permanent... Când veţi ajunge la legea inspiraţiei, va începe pentru voi viaţa reală care vă va forma caracterul. Acţionând conform legii inspiraţiei, veţi pătrunde într-o lume nouă, cea a armoniei. # Conştiinţa divină este întotdeauna calmă şi tăcută. Contactul cu ea purifică conştiinţa individuală, alungă orice nemulţumire sau negativism şi îi conferă existenţei voastre adevăratul său sens. # Când vreţi să avansați, stabiliţi relaţii cu fiinţele inteligente. Fiecare ramură a unei ştiinţe sau a unei arte are fiinţele ei raţionale care o susţin. Fiinţele inteligente menţin şi starea de sănătate. Forţa şi virtutea fiecărui om sunt şi ele menținute de fiinţe inteligente. # Există atomi care sunt organizați. Există atomi care au traversat corpul subtil şi corpul divin. Există o evoluție în atomi şi una în materia însăşi. Totul evoluează în noi şi în afara noastră. _ # In principiu, fiecărui sistem de fiinţe superioare îi corespunde un sistem de ființe inferioare şi aceste două sisteme se influenţează unul pe celălalt. În urma acestei interacțiuni dintre sisteme creşte şi evoluează universul. În centrul tuturor se află conştiinţa divină, duhul sfânt, care normalizează totul în interiorul fiinţei omeneşti. # Binefacerea şi adevărul sunt cele două căi pe care înaintează omenirea. Adevărul este calea spre Dumnezeu. Binefacerea este şi ea o cale spre Dumnezeu. Amândouă stau la baza sufletului omenesc. Acum, ne aflăm în ultima zi în care putem îndeplini voinţa Domnului. FERICIREA Purtaţi fericirea în voi înşivă. Această fericire depinde de organizarea inteligenţei, inimii şi voinţei voastre; nu vă mai rămâne decât să utilizaţi aceste condiţii. Aveţi aerul ca să respiraţi, lumina ca să priviţi şi să percepeţi, aveţi cuvântul şi o limbă în care puteţi să vorbiţi cu blândeţe şi tandreţe. # Oamenii nu pot găsi fericirea pentru că o caută în afara a ceea ce primesc clipă de clipă. # Nu veţi putea să fiți fericiţi până când nu veţi iubi fără niciun interes cel puţin o persoană sau o fiinţă oarecare. lubiţi pe cineva fără să ştie, şi asta vă va face bine. Aşa veţi înţelege un adevăr. # Nimeni nu poate să intervină în fericirea altuia. Calea spre atingerea fericirii este echilibrul în plan fizic, echilibrul sentimentelor, ca să nu aveţi căderi după fiecare emoție, echilibrul gândurilor, ca să puneţi toate la locul lor fără a limita pe nimeni. Lăsaţi libere toate fiinţele vii, pentru ca fiecare să-şi poată urma propriul drum. # Când ştiu că există un UNU care mă iubeşte, sunt fericit. # Nu poate fi fericit decât cel care este inteligent. Fericirea nu este posibilă fără iubire. # Fericirea va veni singură în momentul în care veţi renunţa la voi înşivă şi de acolo de unde nu v-aţi aşteptat niciodată. # Fericirea adevărată este o legătură vie neîntreruptă cu Dumnezeu. FIINŢA OMENEASCĂ Trecând pe lângă voi, oamenii ar trebui să spună: „lată o fiinţă omenească împlinind vrerea Domnului”. Este cel mai mare elogiu care există. # Numai mintea lipsită de oprelişti şi inima generoasă sunt bogăţia omului. Dacă nu aveţi o minte lipsită de oprelişti, nici o inimă generoasă, nu veţi fi în realitate decât nişte măgari bine încărcaţi. # Nici locul pe care îl ocupă, nici funcţia nu îl creează pe om. Cel ce e prost, aşa va fi întotdeauna, oriunde ar fi plasat. # Ființa omenească nu a fost animal; este doar o formă de duh care a traversat fazele de planetă şi de animal, dar originea ei este Dumnezeu. A traversat fazele inferioare fără să se oprească la nivelul lor şi şi-a continuat evoluţia. Şi continuă până în zilele noastre să creeze forme. # Dumnezeu ne-a creat Înainte ca noi să fi adoptat formă omenească. Important este că existăm şi în afara acestei forme, împreună cu alte corpuri subtile, al căror număr, după părerea mea, este de douăsprezece. # În prezenţa unei fiinţe omeneşti care are caracter bun, pietrele preţioase devin transformatoare şi mediatoare de puteri divine. # Ființa omenească are un al treilea ochi, din care iese lumina divină, şi acest ochi o face să înţeleagă cum trebuie să privească. Ochii fizici sunt indispensabili, dar, fără al treilea ochi, care se găseşte în spatele ochilor fizici, nu am putea să îi transmitem nimic aproapelui nostru. # Uneori, vi se întâmplă să presupuneţi că aţi dobândit cunoştinţe. Da, aţi dobândit, dar în ziua de astăzi succesul vostru depinde de faptele de azi: de un gând bun, de o emotie bună şi de o realizare bună. # Cu cât fiinţa umană este mai nobilă prin faptele sale, cu atât e mai bună constituţia corpului său. # Nu putem avea lumină în minte, căldură în inimă, nici forță în corp dacă nu suntem deschişi spre Dumnezeu. Este ceea ce se numeşte „influx” în ocultism, influenţa spiritului asupra omului, adică legătura dintre divin şi om. # Binefacerea este o hrană pentru inimă. Fără bine, omul n-ar putea să fie nici sănătos, nici fericit. Inima se dezvoltă şi se perfecţionează numai grație generozităţii. Fără inimă şi minte nu suntem absolut nimic. 4 Cu cât oamenii vor evolua mai mult, cu atât mai multe elemente variate vor intra în viaţa lor. Sufletul, mintea şi inima sunt elemente aparte. Alte elemente aparte sunt gândurile, sentimentele şi emoţiile. O anumită faptă e posibil să nu aibă importanţă pentru voi, autorii ei, dar va constitui o posibilitate pentru o altă fiinţă. 4 De ce suferă oamenii? Pentru că nu sunt liberi. De ce sunt slabi? Pentru că au pierdut forţa spiritului. De ce fac paşi greşiţi? Pentru că au pierdut lumina inteligenţei. De ce sunt săraci? Pentru că au pierdut bunătatea inimii. Oricine a pierdut bucuria şi-a pierdut libertatea inimii. Dumnezeu i a făcut omului patru daruri pe care trebuie să le păstreze cu grijă: libertatea sufletului, puterea spiritului, lumina inteligenţei şi bunătatea inimii. # Aşezaţi-vă în faţa lui Dumnezeu ca un copil şi ziceți: „Doamne, binecuvântează-mă! îți mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit. Ajută-mă să-mi sporesc libertatea sufletului, puterea spiritului, lumina inteligenţei şi bunătatea inimii!”. Bogăția oamenilor este determinata de sângele lor. Ca să înţelegeţi dacă o persoană poate fi bogată, aţi putea să vă interesaţi de aspectul cantitativ al sângelui său. Descompunând sângele, veţi vedea elementele pe care le conţine. Dacă aveţi sângele sărac şi contaminat, chiar dacă vi s-ar oferi lumea întreagă, aţi rămâne întotdeauna săraci. Sângele, viaţa şi mintea constituie tot avutul fiecărui om. # Fiinţa omenească este formată din mai multe straturi eliptice întrepătrunse. Ele sunt corpul fizic, astral, mental şi cauzal. Corpul fizic are trei dimensiuni, corpul astral are patru, corpul mental are cinci şi corpul cauzal are şase. Materia acestor corpuri posedă structuri şi componente diferite. # Dacă aveţi gânduri bune şi armonioase, memoria vă va fi mai bună. # Omul va dobândi ceva doar dacă transformă lucrurile pentru ca ele să devină carnea şi sângele său. Achiziţiile reale sunt doar cele aflate întotdeauna la dispoziţia sa şi care îi schimbă caracterul adăugându-i ceva nobil şi constant. Aşadar, ceea ce vă aparţine nu vă va putea fi luat de nimeni. # Omul puternic nu se plânge şi nu se justifică. Suportă toate rănile şi-şi continuă drumul. # Când sufletul se hrăneşte, omul e puternic. Când inima se hrăneşte, omul e nobil. Când inteligenta se hrăneşte, omul e luminat la minte. Şi această lumină îşi are originea nu cum vă imaginaţi, doar în cărți. Venim pe lume cu aceste aptitudini. # Plantele degajă particule specifice care se manifestă printr- un parfum agreabil sau un miros neplăcut. Fiecare ființă omenească secretă prin organele corpului un fel de particule care se răspândesc în aer. cele pe care le degajă capul sunt diferite de cele pe care le degajă mâinile. Putem să simţim de departe dacă cineva este sănătos sau nu. Omul sănătos are un miros plăcut. Dacă creierul e sănătos, capul emite o lumină blândă şi agreabilă, asemenea capului sfinţilor. Pentru fiecare persoană, această lumină depinde de nivelul evoluţiei sale. Omul cu inimă generoasă şi deschisă are o forţă magnetică. Degajă o flacără deosebită, sfântă. Dacă aparatul digestiv îi este sănătos şi îi funcţionează perfect, emană forţă, sănătate şi vitalitate. # Cu cât e mai cultivată (deci mai bine transformată) materia corpului omenesc, cu atât mai elevată şi perfectă îi este viaţa. Gradul evoluţiei fiecărui om depinde de materia organismului său. # Nu există hrană mai bună pentru om decât merele, grâul, pâinea, uleiul şi toate fructele. Grâul e foarte important, căci are un aport mare şi-l face pe om mai rezistent. # Murim ca fiinţe omeneşti, nu ea entități create de Dumnezeu. Moare numai trupul. # Omul inteligent va putea să facă sute de pâini din una singură. Omul stupid se crede permanent sărac şi este mereu posac şi nemulţumit. # Materia există, dar Totul nu provine din materie. Aceasta este unul dintre factori, una dintre condițiile necesare manifestării vieții. Pentru ca o formă să fie creată în lume, trebuie să aibă o substanţă care să îmbrace forţele vii. Corpul, prin organele externe şi interne, este aspectul material al forţelor creierului, al conştiinţei. Plămânii, stomacul, muşchii, oasele, sistemul nervos şi toate celelalte sisteme şi aparate formează o construcţie monumentală prin care se manifestă inteligenţa. # Cu cât sunt mai ample şi mai aprofundate cunoştinţele unei persoane, cu atât mai mare este nevoia sa interioară de a învăţa, căci dobândirea de noi cunoştinţe este nelimitată. Cunoaşterea este bucuria din existența omului, în timp ce viața trăită în iubire este sensul acestei existente. # Blândeţea în lume provine de la cei care iubesc. Toate fructele dulci, toate sucurile dulci ale florilor provin de la culorile iubirii. Această iubire se naşte în inimă şi vine în noi din exterior ca o blândeţe. Tot ce este otravă provine din inimile fiinţelor rele. Gândurile omului trebuie să emane miros plăcut, inima trebuie să emită blândeţe şi corpul omului trebuie să radieze fermitate constantă. Lumina vine de la inteligenţa divină, căldura vine de la inima divină şi forţa vine de la corpul divin. # „Ridică te şi mergi!” Este o formulă absolută prin care putem să depăşim toate obstacolele şi să suportăm toate încercările. Vorbindu-i astfel propriei inteligențe, vom putea să ne ridicăm ca să mergem şi să ne realizăm toate aspiraţiile nobile. _ Cel ce e puternic nu se plânge niciodată. Işi îndură suferinţele, îşi acceptă rănile şi merge mai departe. Fiinţa omenească este un mic univers menţinut de energia divină şi de fiinţele superioare, de lumile sublime. # Când un spirit întunecat intră în voi, inteligența vi se întunecă, inima vi se întunecă şi vi se răceşte, corpul vă e cuprins de slăbiciune. Când un spirit al întunericului vă atinge uşor, vă pierdeţi forţa. # Nu trebuie să mâncăm orice pâine, nu trebuie să bem orice apă, nici să citim orice carte şi nu trebuie să credem în orice. # De la naştere, putem prezice dacă un om va fi bogat sau sărac. Bogăția este determinată de aurul conținut în sânge. Lungimea vieții depinde tot de el. Când aurul ca element este alterat, viața se scurtează. Aurul din sânge atrage aurul din exterior. # Omul nu poate dori să moară decât după ce şi-a îndeplinit misiunea pe pământ. # O fiinţă omenească se va debarasa de corpul muritor şi îl va îmbrăca pe cel nemuritor. # În cer sunt tot atâtea astre câți oameni pe pământ. Fiecărei fiinţe omeneşti îi corespunde un astru. Astrele conversează unele cu altele ca oamenii. Tot ceea ce eşti datorezi minţii, sufletului, inteligenţei şi inimii tale. # Prin frunte primim ce vine din lumea divină. De aceea, fruntea trebuie să fie descoperită, lată şi înaltă. # Ființa omenească ce a atins un nivel mediu în evoluția ei are 300 de miliarde de celule care trăiesc în ea şi învaţă odată cu ea. In timp ce omul genial are 15.000 de miliarde de mici suflete. E suveranul lor. În viitor, aceste mici celule îşi vor mări numărul. Venind pe Pământ, omul îşi sporeşte aceste mici suflete. Când nu se comportă bine faţă de aproapele lui, multe dintre aceste mici suflete dispar. Când iubeşte şi e vesel, numărul lor creşte. Bucuria pe care o simţiţi în inimă este prezenţa unui suflet care tocmai a sosit. Gradul acestei bucurii exprimă nivelul evoluţiei acestui suflet. Cu cât mai iluminat e sufletul, cu atât mai mare e bucuria. # Fiinţa omenească este ghidată de un spirit individual care îi aparţine, pe când animalele sunt ghidate de un spirit comun care acţionează asupra lor din exterior. # Când un om suferă pentru că o virtute nu este dezvoltată în el, această suferinţă e la locul ei. # Cel care emite iubire este înconjurat de o lumină vie. În consecință, va cunoaşte iubirea numai cel care va trăi întotdeauna în această lumină. # Ființa omenească trebuie să aibă demnitate şi smerenie. Trebuie să se judece singură înaintea unei judecăți venite din exterior. # Un om e la fel de important ca un sistem solar. # Mineralele, plantele şi animalele înseamnă ființa omenească descompusă în părţile sale componente. # Energia unui mare număr de plante ia parte la formarea organismului omenesc. # Poziția şi funcția oricărui om sunt determinate de inteligenţa, inima, sufletul şi, înainte de orice, de spiritul său. Nimeni nu vă poate lipsi de ce v-a dăruit Dumnezeu. 4 Nimeni nu vă va putea lua ce aveţi şi nimeni nu vă va putea da ce nu aveţi. Nimeni nu poate să vă facă inteligenţi sau buni dacă nu sunteţi. # Dacă zăriţi pe fruntea unui om semnul lui Hristos, daţi-i mâna. Dacă zăriţi pe fruntea altuia semnul Antihristului, al diavolului, îndepărtaţi-vă de el. _ # In lume, există o materie constantă şi pură de care depinde progresul omului. Ce se realizează în ea va rămâne în eternitate. Totuşi, există şi o altă materie, de tranziţie, impură, neorganizată şi în ea se nasc toate contradicţiile şi toate maladiile. Aceasta poate să fie în cantitate minimă, dar e dinamică. # Există în noi celule care înțeleg- limbajul plantelor şi al mineralelor. # Creierul unui om de geniu este format dintr-o substanță aparte, care nu există pe pământ. # Calitățile distinctive ale peceţii lui Hristos sunt iubirea, bucuria, pacea, răbdarea îndelungată, abstinenţa, blândeţea, smerenia, tandreţea, milostivirea, credinţa. # Pecetea diavolului este numărul 666 şi caracteristicile sale sunt adulterul, păcatul trupesc, magia, gelozia, sacrilegiul, minciuna, ipocrizia, ateismul. # Momentul cel mai frumos al omului este trezirea propriei conştiinţe sau zorii sufletului său. Cel care ajunge să îl trăiască găseşte o baghetă magică pentru viitorul lui; divinul i-a luminat conştiinţa. # Cel ce are o idee sublimă, în numele căreia este pregătit să devină martir, nu va avea teamă de nimic şi va rezista la toate. Moartea nu e grea pentru el. # Natura se foloseşte de simboluri şi de semne. Ea imprimă pe corpul omului amprenta fiecărei fapte pe care a comis-o sau a fiecărei binefaceri realizate. Ea notează astfel toate defectele şi toate virtuțile. # După o perioadă de şapte ani. omul intră într-o nouă fază, pentru că un corp nou se dezvoltă în el. Aceste corpuri sunt şapte. Persoanele a căror conştiinţă este mai elevată sau extinsă au trei corpuri în plus, iar cele care sunt şi mai avansate mai au două. In corpul omului pot să se formeze şi să evolueze efectiv douăsprezece corpuri. # Cântarea Cântărilor este o formulă alchimică. Solomon avea multe cunoştinţe, dar nu ştia un lucru: în om sunt înscrise ordinea, legile şi principiile. Acesta a fost motivul care l-a făcut să construiască un templu exterior, după modelul Templului Universal, un templu care conţinea o semnificaţie filosofică importantă - prin dimensiuni şi simboluri deoarece nu ştia că toate acestea existau în interiorul fiecărei fiinţe omeneşti. # Fructul conține energia condensată a soarelui. Sâmburele poartă în el arborele întreg. Şi, când acesta din urmă va avea alte fructe, se va ascunde din nou în sâmburele lor. Fiecare fiinţă omenească e conținută în gândirea sa. Sunteţi doar ce conţine gândirea voastră. Şi, de asemenea, ce exprimă sentimentele şi faptele voastre. # Cu cât sufletul îşi exprimă mai bine viaţa, cu atât mai rezistent e organismul uman. # Personalitatea poate să existe mai mult sau mai puţin în funcţie de ceea ce face în serviciul sufletului. Acesta are nevoie de alte surse absolut diferite de cele din care îşi extrage personalitatea existenţa. # Fiecare poartă în el ceva absolut specific şi frumos ce nimeni altcineva n-ar putea să aibă. # Pomul se cunoaşte după fructe. Dacă sunt acre şi amare, înseamnă că pomul are o anumită evoluţie; dacă sunt dulci şi au parfum plăcut, înseamnă că pomul are o evoluţie cu totul diferită şi altă cultură. Roadele omului sunt comportamentul şi faptele sale. Acestea vă vor ajuta să vă faceţi o părere şi să înţelegeţi gradul evoluţiei sale. # Fiinţa omenească este creată din lumină şi căldură. Dacă le suprimaţi, nimic nu mai rămâne din ea. # Omul a fost creat în planul gândirii divine. În voi există puțin din toate ființele inferioare. # Corpul omenesc este un mic sipet în care se găsesc multe comori ascunse. # Viitorul fiecărei fiinţe omeneşti nu depinde de ce ia sau primeşte, ci de ce dăruieşte. GÂNDIREA, IDEILE, A GÂNDI, A REFLECTA Forţa omului constă în gândire. Ea creează universul. Este un principiu al creaţiei. Când toţi oamenii se vor uni prin gânduri, chiar şi ce le e imposibil va deveni posibil. # Gândurile sunt vii. Multe fiinţe se înveşmântează cu gândurile noastre. Trebuie, aşadar, să ştim care sunt ideile şi gândurile pe care le acceptăm şi pe care le primim de la ceilalţi. În locul unei idei negative, puneţi imediat un gând pozitiv. # Gândul bun este corpul unei ființe sublime care vine la noi pentru un scurt răstimp. Vine cu misiunea să ne lase ceva şi apoi pleacă. # Nu le permiteți gândurilor triste şi întunecate să zăbovească mult timp în voi. Există comunități întregi din- tr- acestea, care funcționează după legea sugestiei. Să nu vă imaginaţi că sunteţi liberi. # Creierul primeşte gândul, nu-l produce, nici nu-l secretă. Creierul este asemenea unui aparat de radio: primeşte de departe undele sonore ca să le transmită în acelaşi fel. Creierul primeşte gândurile ca să le transmită şi, prin urmare, primeşte gândire dintr-o altă lume. Tocmai graţie creierului suntem influenţaţi de o lume care este de departe superioară lumii noastre. # Gândurile şi ideile trebuie să-rai fie clare, corecte şi pure pentru mine şi pentru ceilalţi, dar mai ales pentru Cel care există în forul meu interior şi pentru Cerul întreg, care le vede permanent. # Gândurile care apar în capul omului provin de la ființe raţionale din lumea mentală. Gândurile lor pătrund în spaţiul întreg. Fiecare primeşte gânduri ale căror vibrații corespund cu aparatul său mental. Fiecare fiinţă omenească este un ecou al activităţii naturii. # Lumina vizibilă este aspectul exterior al gândului, în timp ce lumina interioară este esenţa sa profundă. # Trebuie să ne îndreptăm gândurile în modul în care un izvor mare - curgând într-un iaz nămolos - face să dispară tot noroiul. Prin gânduri putem transforma condițiile exterioare. # Viteza gândului este de o mie de trilioane şase sute de bilioane de kilometri pe secundă. Dacă conştiinţa omului ar avea această viteză, ar fi permanent prezentă peste tot în univers. Atunci, n-ar mai fi lucruri apropiate sau îndepărtate. Gândul conține posibilități infinit de mari. # Milioane de oameni intervin în procesul gândirii voastre şi ajută ca gândurile şi dorinţele voastre să se realizeze. # La cel ce gândeşte nu mai au acces necazurile. Bolile şi contradicţiile, nefericirea şi destinul intervin întotdeauna în viaţa celor care nu gândesc. Omul care gândeşte n-are datorii - iubeşte, învaţă şi munceşte. # De ce suntem nerăbdători? Pentru că nu gândim. Cel care gândeşte constant are un parfum aparte. # Puteţi să emiteţi un gând rău spre cineva, dar el se va întoarce la voi ca să vă dăuneze. Un gând sau o dorință ar putea să vă aducă moartea, dacă nu înţelegeţi legile. In schimb, dacă le înţelegeţi, o idee şi un sentiment ar putea să vă aducă o binecuvântare. # Când un gând sublim leagă conştiințele individuale ale oamenilor, este vorba de o legătură reală. Chiar dacă locuim la celălalt capăt al lumii, tot suntem permanent legați cu toți oamenii de pe pământ, căci această legătură este Conştiinţa supremă. # O gândire bună este alimentată doar de calm şi de smerenie. Lipsită de aceste două calități, se aseamănă cu cea a unui animal. # Spuneţi despre un om. „Acesta nu mă interesează”. Nu vă interesează pentru că nu gândiţi bine, nu gândiţi corect. Sunteţi ambiţioşi pentru că nu gândiţi. Vă îndoiţi, vă descurajaţi, treburile voastre nu avansează pentru că nu gândiţi. # Dumnezeu v a dăruit multe bogății, dar nu vă interesează dacă ceilalți vă iubesc sau nu, scopul vostru este doar să găsiți mâncare sau să vă îmbrăcaţi bine... Nu sunt gânduri reale şi, prin urmare, asta nu înseamnă a gândi. # Gândirea îl hrăneşte pe om ca o pâine. Dacă gândurile nu sunt sănătoase şi salutare, cu orice ne am hrăni cantitativ şi calitativ, vom slăbi. Cel care trăieşte după legea iubirii, a credinţei şi a speranţei - chiar dacă mănâncă pâine uscată şi coji - va putea să fie sănătos şi vesel întotdeauna. Cuvântul sfânt este pâine vie (energie vie condensată) şi, cu cât mâncaţi mai mult din această pâine, cu atât mai mult primiţi de la ea. # Când inspirăm, să ne gândim la iubim când expirăm, să ne gândim la iubirea divină. În coloana vertebrală există trei canale, dintre care două sunt deschise. Prin aceste canale respirăm. Cel de al treilea canal se află în creier şi în aparatul simpatic. Este canalul adevărului, care e în prezent închis. Aşadar, în asta stă tot răul. Când acest canal se va deschide, aerul va putea să pătrundă fără nicio oprelişte spre creier, iar celelalte două curente vor fi de asemenea orientate spre partea posterioară a frunţii şi spre partea superioară a capului. În acel moment vom dobândi conştiinţa cosmică şi ne vom schimba complet. Chiar mari şi valoroşi, suntem nefericiţi şi neputincioşi, pentru că, în realitate, numai cele două canale sunt deschise şi canalul cel mai important este obstruat. Dintre aceste canale, unul este mai evoluat la femei, iar celălalt este mai evoluat la bărbaţi. Al treilea canal va fi mai evoluat la copii. Aceasta este noutatea pe cale să apară. Şi toate gândurile sublime care vin spre noi sunt copiii noştri. # Înainte de a începe să gândim, suntem nefericiţi. Când începem să gândim, ne regăsim fericirea. Atunci, tot ce era imposibil devine posibil. # Gândurile celui care gândeşte corect au ceva muzical. Ascund o forță enormă înlăuntrul său. # Gândurile fac minuni. Marile pietre ale piramidelor din Egipt au fost ridicate şi deplasate de o gândire puternică. # Nu omul creează gândurile, ci doar le primeşte şi le transmite. Gândurile care vin în mintea omului provin de la ființele inteligente ale căror gânduri umplu spațiul. Fiecare om primeşte gândurile ale căror vibrații sunt identice cu cele ale aparatului său mental. # Dacă gândurile voastre sunt pozitive, lumea va fi bună şi frumoasă pentru voi. # Ideile asigură sensul interior şi frumuseţea vieţii. O idee este puternică doar în cazul în care poate să crească şi să evolueze în condiţiile cele mai defavorabile. # Gândirea este forța omului. Cel care este complet dezinteresat are gânduri corecte şi echitabile. HRISTOS Hristos l-a eliberat pe om din jugul morţii. Dar oamenii n-au înţeles şi au creat religii şi biserici în numele lui. Hristos nu avea ca scop crearea de biserici, ci dorea să-i înveţe pe oameni să se străduiască să deschidă în ei înşişi o cale pentru tot ce este nemuritor. _ # Intr-o bună zi, conversațiile cu Hristos vor fi reproduse. Nimic nu se pierde în natură. Într-o bună zi, vom auzi lecţiile lui Hristos şi chiar vom putea să vedem tot ce s-a petrecut în realitate. Hristos a vorbit mult, dar Evangheliile reproduc foarte puţin. # Roadele a tot ceea ce este vechi şi perimat sunt acre. Or, misiunea lui Hristos era să aducă un altoi nou, pentru ca sevele să se transforme în beneficiul omului. După ce a fost pus, altoiul va avea potenţialul de a schimba toate sevele în beneficiul elevării şi înnobilării omenirii. # Hristos acționează înlăuntrul sufletului omenesc. Nu se va reincarna. De la Hristos începe evoluţia omenirii, dar el însuşi nu are evoluţie omenească. Hristos este fiinţă cosmică, lumina care acţionează în întreaga natură. Hristos este o legătură cu toţi cei care formează în prezent „cea de-a şasea rasă” şi care activează înlăuntrul tuturor fiinţelor omeneşti. INIMA Inima este un rezervor în care circulă energiile omului cosmic din exterior spre interior şi din interior spre exterior. Fiţi atenţi la linia inimii (din palmă). Cât e de lungă, care e direcţia ei, este egală cu linia capului? De lungimea şi de direcţia acestor două linii depinde caracterul individului. El este determinat şi de poziţia planetelor din sistemul solar în corpul omului. # Alungaţi-vă din inimă amărăciunea, invidia, certurile, împotrivirile, căci vremurile sunt grele. Spaţiul e plin de războinici divini care vor să învingă ordinea şi dreptatea. Dacă oamenii refuză să se îmbrăţişeze de bunăvoie, ca fraţi şi fiii aceluiaşi Tată, vor fi forţaţi s-o facă. # În viitor, energia emisă de inima omului va încălzi şi va lumina lumea. Dreptatea divină, care va veni odată cu apariţia „celei de-a şase rase”, va încălzi inimile oamenilor, în acest fel, va avea loc o înnobilare a întregii omeniri. # Inima este legată de univers (de spațiul extraterestru sau cosmos, pe vremuri), de unde îşi ia forțele vitale. Cu cât se manifestă mai mult forţele inimii, cu atât mai firesc evoluează inteligenţa. Când legătura dintre funcţionarea inimii şi energia cosmică este întreruptă, viaţa omului se întrerupe imediat. # Într-un timp foarte îndepărtat, existau doi sori pe cerul Pământului. După apusul celui dintâi, răsărea cel de al doilea. Ziua era atunci neîntreruptă. Soarele mare din noi este inima, iar soarele mic este inteligența. În timpul zilei, inima primeşte energie divină care trebuie să fie folosită de inteligență. Aceasta este lumina vieții. Ceea ce învaţă inima e bine învăţat. Tot ce învăţăm prin inteligenţă va trebui să fie verificat de inimă. In zilele noastre, oamenii îşi folosesc prea mult inteligența ca să lucreze, de aceea ar trebui să aibă posibilitatea să se odihnească. Prin urmare, inima ar trebui să controleze tot ce face inteligența. „Fiule, dă-mi inima ta!” Dumnezeu a creat inima fiinţei omeneşti, care să corecteze lumea. # Inima este o manifestare a lui AUM (OM). Inima păstrează în ea jumătate din binecuvântările pe care ni le dăruieşte Dumnezeu. # Inima e perfectă, independentă şi liberă, căci are o direcție autonomă. Dat fiind că inima reprezintă principiul divin în interiorul omului, e absurd să încercaţi să vă însuşiţi inima cuiva. Şi n-ar trebui să i permiteţi nimănui să şi-o însuşească pe a voastră. Această silabă reprezintă sunetul originar, primordial, de la care s ar fi structurat universul (n.ed.) # Acum este secolul electricității, al tehnicii, dar în viitor va fi al inimii. Tocmai energia emisă de inima omenească va lumina şi va încălzi existenţa celorlalţi pe lume. # Fiecare celulă a organismului are mica ei inimă. Toate micile inimi sunt legate de inima centrală a omului şi bat în ritmul ei. Totuşi, când ele nu mai funcţionează în armonie eu întregul organism, corpul putrezeşte. Îndată ce veţi fi legaţi de inima naturii, organismul vostru îşi va redobândi starea normală şi armonioasă. (A) IUBI, IUBIREA Îmi cereţi să vă spun cum să faceţi ca să fiţi iubiţi. Faceţi ca soarele. Dăruiţi! # lubirea dăruieşte tot ce făgăduieşte. Fără întârziere. Când făgăduieşte ceva, dăruieşte pe loc. Când primiți un călător peste noapte în casa voastră, înseamnă iubire. Dacă-i daţi de mâncare, o faceţi pentru că îl iubiţi. Primirea bună se trage de la soare, în timp ce hrana provine de la pământ. # O singură iubire contează. Când Îi spun unui bolnav „Te iubesc”, dacă se ridică din pat şi-şi recapătă sănătatea, aceasta e dovada că-l iubesc cu adevărat. # „Nimeni nu mă iubeşte”, zice cineva. „Dar tu pe cine iubeşti? Eşti reținut, stânjenit, neîncrezător faţă de toată lumea. Te aştepţi ca oamenii ceilalţi să te iubească şi să-ţi dăruiască. Dar dăruieşte-le ceva de la tine! Fâ-i un serviciu aproapelui! Invită pe cineva în casa ta şi stai la masă cu el!” # Nicio religie nu vă va putea salva dacă nu aveţi iubire în suflet. Religiile sunt aspectul exterior al existenţei. # Când iubiţi pe cineva, numai Dumnezeu trebuie să ştie. # A vă risipi energia nu înseamnă sacrificiu. Foarte mulţi îşi risipesc viața pretinzând că fac un sacrificiu. Fără iubire, sacrificiul e imposibil. # Există o singură soluţie: Dumnezeu mă iubeşte şi eu îl iubesc. # Dacă iubiţi o persoană, îi veţi reține cuvintele; dacă n-o iubiţi, nu vă veţi aminti nimic. Memoria e pe măsura iubirii voastre. # Vă veţi iubi fără să vă apropiaţi şi fără să vă îndepărtați prea mult unul de celălalt. # Numai sfinţii şi maeştrii înţeleg iubirea. Pe pământ, învăţăm să cunoaştem forţele iubirii, nu legile iubirii. # Îndată ce două persoane se iubesc, întreaga omenire participă la acea iubire. Toată lumea îi iubeşte pe cei care se iubesc. Când două persoane se iubesc, în cer izbucnește o mare bucurie; cerul întreg se bucură şi ia parte la iubirea lor. Singurul lucru prin care omul poate să atragă atenţia lumii invizibile este iubirea. # Concepând totul cu iubire, introduceţi viaţa în voi înşivă. Fructele, plantele, cerealele sunt suflete vii. Mâncându-le cu iubire, primiţi ce a pus Dumnezeu în aceste suflete şi astfel lumina lui vă va aduce o binecuvântare. La fel în privinţa cuvântului. Citind Sfintele Scripturi cu iubire şi cu înţelegere, veţi avea rezultate bune. # lubiţi fără să fiți îndrăgostiţi. A fi îndrăgostit înseamnă a aluneca într-o direcţie greşită. Dacă iubirea vă lipseşte din suflet, tot ce faceţi în exterior nu va conta. Dacă daţi cuiva o sumă mare de bani, să nu credeţi că aţi făcut un bine. + Descurajarea voastră provine din faptul că sunteţi departe de iubire şi de cunoaştere. Neavând iubire, nu aveţi nici cunoaştere interioară. Cu adevărat, din iubire provine binele din această lume. Şi numai calea binelui vă va îngădui realizarea planurilor. + Dacă iubirea vă face să iubiţi toate fiinţele vii, dacă vă întăreşte ideile în viaţă şi nu aşteptaţi niciun profit de la cel pe care îl iubiţi, asta înseamnă că iubirea voastră este divină. Dacă, din iubire, faceţi să pătrundă în cei pe care îi iubiţi viaţa, lumina şi libertatea, aceasta va fi dovada că iubirea voastră e divină. + lubirea menţine ordinea divină peste tot; hrăneşte toate virtuțile. Ea este starea naturală a spiritului, a sufletului, a inteligenţei şi a inimii, a întregului corp, ca şi a celor mai mici fiinţe care îl cunosc numai pe Dumnezeu. lubirea creează, aşadar, măreţia lucrurilor şi a celor mai mici fapte. # Aţi putea să iubiţi pe cineva care n-a sacrificat niciodată nimic pentru voi? # Orice elan din iubire este o binecuvântare. Fapta împlinită din iubire este puternică şi stăruie în veşnicie. # lubirea este o forță cosmică ce poate să fortifice corpul omenesc. Chiar manifestându-se la nivel inferior, iubirea este forța care pune în armonie toate organele şi stimulează viaţa fiinţei omeneşti. Ea aduce în noi lumina, căldura, cunoaşterea şi relaţiile bune, căci impulsul divin sublim stimulează întreaga natură să facă lumea mai bună. Şi problemele sociale ar putea fi rezolvate doar prin iubire. # Cele mai bune parfumuri din univers sunt răspândite de iubire. În lume, nu există forţă mai mare care să poată asigura cel mai bun aspect al unui chip. lubirea le va conferi, aşadar, frumuseţe femeilor, nu produsele cosmetice care acţionează din exterior. Dacă aveţi în voi iubire, veţi avea cel mai bun parfum. Dar, dacă doar vorbiţi despre iubire, fără ca ea să fi devenit esenţa voastră interioară, veţi fi întotdeauna urâţi. # Oamenii care şi-au pierdut iubirea nu mai au memorie. # Lumina se răspândeşte cu mare viteză deoarece curge din centrul iubirii. Când înţelepciunea şi adevărul vor să atribuie o viteză mai mare forţelor lor, le fac să treacă prin centrul iubirii. Toate virtuțile îşi trimit forţele prin acest centru ca să le imprime un impuls mai mare. # Recunoaştem iubirea unei fiinţe după căldura ei. lubirea aduce întotdeauna bună-dispoziţie. Cel care are iubirea în suflet seamănă cu un fruct, cel mai frumos şi mai savuros, cu pâinea caldă şi cu apa curată. KARMA, DESTINUL Fiţi siguri că nu vi se va întâmpla decât ce vă este predestinat. Karma voastră este stimulată, este deja matură şi trebuie să vă achitaţi de ea. Realizarea nu va putea să fie amânată în viitor. Dacă este amânată, veţi face un pas greşit. # Din viziunea karmei, frigul provine de la gândurile rele. Forțele negative din natură absorb toată căldura, tot ce e bine, tot ce e bun şi frumos. # Einstein trăieşte în cea de-a patra dimensiune. Nu va mai veni pe Pământ. Einstein s-a născut din nou. Numai celor care sunt născuți din nou le sunt încredințate secretele sublime ale naturii. # O prevestire şi un eveniment determinat pot să fie amânate sau anulate. Dacă omul care a comis un păcat se reîntoarce la Dumnezeu şi-şi corectează viaţa nefastă, pedeapsa îi va fi anulată. Dacă însă virtuosul, după ce a auzit că va fi binecuvântat pentru viaţa lui onestă, începe să păcătuiască, binecuvântarea îi va fi anulată şi înlocuită cu o pedeapsă. Omul singur îşi face destinul mai bun sau mai rău. # Datoriile actuale sunt făcute în trecut şi le achitaţi acum. Există datorii anterioare, care au fost făcute în urmă cu mii de ani, şi acolo stă tot răul. Trebuie să trăim bine acum ca să putem începe o nouă epocă fără datorii. # E greu să mori. Hotărâţi să vă părăsiţi corpul, dar sunteţi legaţi prin mii de fire, de mii de ani. Abia v-aţi ridicat cât de cât şi reveniţi în corpul vostru. Ar trebui să intrăm şi să ieşim din el în mod liber. # Ca să vi se dea ceea ce vreți, trebuie ca un număr mare de fiinţe omeneşti să aibă o părere bună despre voi şi să vă iubească. # Lumina este duhul care coboară din Soare şi e în contact direct cu viaţa noastră. El ne dăruieşte tot ce avem. Această forţă inteligentă (Dumnezeu) ne trimite duhul lui şi el clădeşte cu adevărat în interiorul nostru. Duhul creează legile şi se află în comunicare directă cu sufletul nostru. Fără suflet, nu putem concepe duhul. Când vorbim despre om, subînţelegem sufletul. # După ce şi-a găsit locul în sânul naturii, fiecare om simte o mică bucurie în suflet. Numai cel care îşi va găsi locul în natură se va bucura de deplina sa libertate. # Cauzele tuturor bolilor sunt karmice. De exemplu, urâţi pe cineva. Dacă moare, vine să vă facă necazuri din lumea invizibilă. Vă poate face să cădeţi şi să vă rupeţi piciorul sau braţul. De aceea, trebuie să vă împăcaţi cu acest duşman. # Dacă vă aflați pe orbita unei persoane, a unei societăți sau a unui popor, suportaţi obligatoriu karma lor. Totuşi, lucrând în numele şi în beneficiul Totului, veţi fi liberi să colaboraţi cu maestrul vostru spiritual interior. # Karma este întuneric, dharma este lumină. # Karma este o acumulare de forțe ale întunericului pe care trebuie s-o faceți să dispară. # Fiecare om poartă în el o energie spirituală aparte. Prin orice om curge o energie divină specifică, ce n-ar putea sub nicio formă să curgă prin altă persoană. # Va trebui să simţiţi şi să realizaţi ceea ce spuneţi; trebuie, aşadar, să existe o continuitate şi o consecvență între convingerile voastre profunde şi faptele voastre exterioare. Fiecare om se găseşte exact la locul lui şi fără el ceva din Unitatea existenţei ar fi tulburat. Omul, ca inteligenţă, ca inimă şi suflet, este indispensabil şi fără el universul nu se poate manifesta în armonia lui. # Există un singur destin; corectaţi abaterile de la legile vieții. # Karma înseamnă să admiţi în propriul spirit ceea ce nu este divin. # Dumnezeu v-a încredinţat o sarcină. E o problemă pe care aţi putea s-o rezolvaţi ca un microb sau ca un om, dar şi ca o fiinţă spirituală. # Vă îndreptaţi rugăciunile către Dumnezeu; nu vreţi să suferiți şi doriţi să evitaţi încercările. Lucrul cel mai bun care poate să vi se întâmple este ca suferințele să fie amânate o perioadă, dar nu vor fi niciodată suprimate. Fiecare va trebui să plătească tot ce a mâncat şi a băut, aşadar fiecare doarme aşa cum şi-a aşternut. # Cel care îşi stăpâneşte emoţiile îşi sporeşte capacităţile intelectuale. Dumnezeu îi dăruieşte o lumină în virtutea meritelor sale şi îi insuflă starea necesară ca să pătrundă treptat misterele cele mai profunde ale existenţei. LUMEA INVIZIBILĂ Morţii sunt la fel de vii ca fiinţele din jurul vostru. 4 Lumea invizibilă este inaccesibilă minţii şi concepţiilor noastre. Dar unei minţi mai bine organizate nimic nu-i este necunoscut şi nici inaccesibil. Pe pământ, există fiinţe ale căror corpuri sunt eterate şi mai luminoase decât ale altora. Ele emit lumină. 4 Serafimii, fraţii iubirii - sistemul nervos. Heruvimii, fraţii armoniei - plămânii. Tronurile, fraţii voinţei - inima. Stăpânirile, fraţii bucuriei şi ai nobleţei - stomacul. Virtuţile, fraţii mişcării, binefacerii şi ai creşterii - vezica biliară. Puterile, fraţii formelor şi ai artelor - ficatul. Principatele, fraţii timpului, ai stărilor sufleteşti şi ai delicateţii intuitive - splina. Arhanghelii, fraţii focului şi ai căldurii - rinichii. Ei conduc popoarele. Îngerii - pregătesc şi aduc viaţa - gândurile sublime, plantele. În ultimul rând vor fi sufletele oamenilor avansați. # Există lucruri care ne sunt imposibile. Ele sunt totuşi posibile şi sunt realizabile de către fiinţele care au un nivel superior față de al nostru. Există şi entităţi omeneşti pe care nu le vedem, deşi sunt tot materiale. Dacă cineva are o coloană vertebrală imobilizată sau dureri în şale, cauza este presiunea făcută acolo de una dintre aceste entităţi. „Deochiul” este, de fapt, presiunea unei astfel de fiinţe. # Întregul spaţiu în care trăim şi ne mişcăm este plin de fiinţe din tot felul de culturi. Şi noi scuipăm, ne suflăm nasul, înjurăm fără să ne gândim la daunele pe care le cauzăm tuturor acestor fiinţe aflate în jurul nostru şi care ne sunt deocamdată invizibile. # Toate fiinţele sublime sunt foarte frumoase. Şi gradul frumuseţii corespunde gradului lor de conştiinţă. Cele mai înzestrate cu conştiinţă sunt cele mai frumoase. Tot ce se întâmplă în această lume este vizibil celui apt să vadă. Oare o fiinţă a luminii trebuie să aibă un telescop ca să vadă ce se întâmplă la suprafaţa Soarelui? # Această lume şi Lumea Cealaltă sunt acelaşi lucru. Diferenţa se face doar în conştiinţa omului. Cel ce are o conştiinţă trează există în ambele lumi în acelaşi timp. Trecerea unei conştiinţe de la o stare la alta se numeşte moarte. # Gnomii sunt spiritele care formează materia şi au la dispoziția lor multe laboratoare. Aurul şi toate pietrele preţioase sunt produse de ei. Ondinele sunt spiritele apelor. Salamandrele sunt spiritele focului. Silfidele sunt spiritele aerului. Ele ne asigură prana pe care o asimilăm constant ca să ne înviorăm şi să ne menţinem viaţa. LUMINA Lumina se manifestă pe Pământ, dar nu provine de pe Pământ. Lumina pe care o vedeţi vine de la Soare. Şi lumina de la Soare vine de la alt soare. Intre soarele nostru şi adevăratul soare există un soare negru care absoarbe toată lumina. Inainte de a ajunge pe Pământ, lumina suferă câteva metamorfoze: lumina soarelui adevărat este absorbită de soarele negru; lumina soarelui negru este absorbită de soarele nostru şi el o transmite Pământului. # Lumina exterioară pe care o vedem este rezultatul gândurilor fiinţelor superioare aflate deasupra noastră. Din adâncul ochilor acestor fiinţe ţâşneşte lumina. # Întunericul îşi are originea în lumea fiinţelor întunecate, în timp ce lumina este originară din lumea fiinţelor luminoase. Întreaga omenire suportă influenţele lor inevitabile. Fiinţele luminoase şi-au încheiat evoluţia şi susţin lumea. Coboară pe Pământ din lumile superioare ca să ne ajute. Fac sacrificii mari, deoarece înţeleg legile divine. Fiinţele întunecate vor să-l subjuge pe om ca să-l împingă în urmă în evoluţia lui, dat fiind că altfel n-ar putea să se reincarneze, şi vor, prin reincarnare, să evolueze ele însele şi să-şi amelioreze situaţia. Orice gând luminos este o fiinţă sublimă, un înger care sălăşluieşte un timp în om. În zilele noastre, savanții analizează lumina şi manifestările sale cele mai simple. Nu bănuiesc că ea conţine şi transmite gândurile. # Dacă cineva v-a ofensat, ar trebui să fiți în stare să vă stăpâniţi, să faceți să dispară acea ofensă şi să simţiţi o satisfacţie, ca şi cum nu voi aţi fost ţinta acelei ofense. Dacă aţi circula cu viteza luminii, cine v-ar putea ofensa? Or, lumina trece prin locurile cele mai murdare, nu-i aşa? Şi pătrunde peste tot fără să se murdărească. # Lumina este atrasă de corpurile şi de conştiințele cu structură superioară. Fiinţele care trăiesc în pace interioară au în ele însele o lumină care acţionează asupra pământului, cultivând solul. Cei care sunt calmi atrag lumina divină ca s-o reflecte spre lume. Sunt luminoşi. Nu sunt temători, cum sunt consideraţi de obicei, ci mai degrabă înţelepţi. 4 Oamenii au o lumină în exteriorul, nu în interiorul lor. Un bătrân profet biblic spunea că ne poticnim în plină zi, ceea ce este dovada că nu avem lumină interioară. Cineva se împiedică în plină zi pentru că nu are lumină în cap sau nu are organe care să-l facă să vadă lumina, adică e orb sau are mintea în altă parte. # În natură, există vibrații de lumină muritoare şi nemuritoare. Există vibrații de căldură muritoare şi nemuritoare. Dacă omul îşi poate pune corpul şi creierul sub influenţa luminii nemuritoare şi a căldurii nemuritoare a Soarelui, va fi în legătură cu fiinţele superioare din lumile sublime şi va primi veşti de la Soare. # Lumina fizică poate să fie refractată, dar există o lumină astrală care nu este refractabilă în câmpul fizic. Exact aşa, în locurile în care cade acea lumină, obiectele devin invizibile. Dacă revărsaţi acea lumină asupra cuiva, acesta devine invizibil. # Adevărurile sublime ale vieţii sunt greu de transmis pe Pământ, deoarece trebuie să existe medii specifice şi metode potrivite cu care să fie date conştiinţelor oamenilor într-un limbaj inteligibil. Într-o zi, vor fi accesibile tuturor. Toate acestea se vor realiza în momentul în care omenirea va învăţa legile luminii şi efectele ei asupra organismului în general, precum şi efectul fiecărei culori în particular. # Lumina face sângele să circule. Sângele nostru circulă într- un ritm determinat de energia cosmică, de energia electrică. Electricitatea este o formă a luminii. Aceasta e impulsul primului principiu al universului. Ea pătrunde spaţiul întreg. Lumina conține 12 culori, nu 7. Aşadar, are 12 surse din care ţâşnesc 12 feluri de materie, care sunt indispensabile formării virtuților omeneşti. Pământul este învăluit de 12 sfere care sunt transformatoare specifice ale energiei solare. # Tot ce este important există în lumină şi provine din lumină. Dacă puteţi să condensaţi lumina, aveţi hrană. Va veni o zi în care oamenii se vor hrăni cu lumină. 4 Dacă nu veţi avea legătură cu razele curative şi înviorătoare ale soarelui, nu veţi avea forţă fizică. Dacă nu veţi avea legătură cu razele verzi ale soarelui, nu veţi putea creşte. Dacă nu veţi avea legătură cu razele galbene ale soarelui, care stimulează gândirea, nu veţi putea gândi. Dacă nu veţi avea legătură cu razele violete ale soarelui, nu veţi avea îndrăzneală, nici curaj. Dacă veţi realiza legătura cu aceste raze, veţi dobândi aceste calităţi. Dar de la pământ ar trebui să luaţi substanţa potrivită, căci razele soarelui au nevoie de conductori perfecţi. # Razele colorate ale luminii sunt ființe inteligente, suflete vii şi conştiente. Culoarea roşie este o ființă inteligentă; culoarea albastră, culoarea verde şi celelalte culori, la fel. Fiecare rază a luminii este o melodie. Când soarele răsare, în spaţiu răsună acorduri divine. METODELE DE LUCRU Când vă simţiţi indispuşi, posaci, arţâgoşi, nervoşi, spuneţi- vă: „Doamne, fă căldura ta să-mi încălzească inima!”. Dacă aveţi mintea confuză şi în întuneric, spuneţi-vă: „Doamne, fă ca duhul tău să-mi lumineze judecata!”. Sau. „Dăruieşte-mi lumina interioară a duhului tău!”. # Piatra prețioasă conține energie condensată. Uneori, îşi pierde puterea şi strălucirea ca să le redobândească mai târziu. Oamenii sunt cauza. Există persoane care fac pietrele prețioase să-şi piardă strălucirea, în timp ce alții le-o restituie. Ştiinţa ocultă foloseşte pietrele preţioase ca metodă de a transforma sau de a face să dispară necazurile şi de a-i vindeca pe bolnavi. # Cum trebuie să facem față ofensei? Dacă cineva vă ofensează, nu repetaţi cuvintele care v-au rănit. Nu spuneţi nimănui că un om v a ofensat. # Puneţi în aplicare zilnic o mică idee divină: dăruieşte aproapelui tău. Dăruiţi zilnic ceva din voi înşivă. Viaţa constă în actul dăruirii. Dăruiţi ce e mai frumos şi mai bun. # Dacă omul este legat de Cauza Inițială, nevoile îi sunt satisfăcute înainte să dorească ceva. Când iubiţi pe cineva, îi satisfaceţi nevoile înainte să vi se adreseze. Dacă nu-l iubiţi, nu-i daţi nimic. # E nobil să-i cereţi iertare celui pe care l-aţi ofensat, dar şi mai nobil s[-i iertaţi pe toţi cei care nu v-au ofensat dar v-au făcut mizerii, v-au provocat pierderi. Această calitate a omului mult evoluat nu poate fi atinsă cu uşurinţă şi din- tr-odată. Trebuie să lucraţi mult în sufletul vostru ca să reuşiţi. Încercaţi cel puţin un an să lucraţi la această calitate. # Uneori regretăm că am făcut un bine. Deseori vorbim fără greutate despre tot ce am făcut. Totuşi, după ce am făcut ceva bun şi raţional, ar trebui să trecem fapta sub tăcere. Binele are legătură cu universul. Bucuraţi-vă că aţi împlinit voia Domnului; aşa îl slujiţi. # Sunteţi descurajaţi. Sunteţi într-un impas. Nu puteţi să reflectaţi. Folosiţi culoarea galbenă a spectrului (luaţi culoarea galben-deschis a prismei) şi faceţi în aşa fel încât această culoare să strălucească în capul vostru. # Dimineaţa, când vă sculaţi, spuneţi-vă: „Doamne, binecuvântează tot ce e în mine şi în afara mea, ca să lucrăm în numele slavei şi măreției tale! Dăruieşte-ne lumina, ca să putem înţelege vrerea ta şi s-o putem îndeplini!”. # Dacă veţi putea să atrageţi direct din spaţiu substanţa necesară şi să vă umpleţi toate hainele de această substanţă iniţială şi magnetică, vă va fi cald întotdeauna, chiar şi în cel mai mare frig. Un veşmânt poate să fie foarte subţire, dar, dacă e magnetizat, nu există niciun pericol să răciţi. # Cântecul este o legătură între voi şi fiinţele inteligente superioare. Cântecele clasice, cântecele spirituale, mantrele, psalmii şi formulele de rugăciune îi permit omului să părăsească un plan (lumea fizică) ca să intre în alt plan (cel al mentalului) şi în lumea sublimă a spiritului. De aceea trebuie să vă folosiţi de ele în mod constant. # Hrana proaspătă şi pură, apa curată, aerul proaspăt, gândurile dezinteresate şi nobile şi razele soarelui matinal vă vor asigura puritatea sângelui. # Privind un vierme, încercaţi un oarecare dezgust. Dar în acel vierme există o posibilitate viitoare ascunsă de Dumnezeu. De ce-l striviţi, de ce călcați pe el cu dispreţ? Dumnezeu a creat acea formă; opriți-vă lângă ea şi pri- viţi-o. Trebuie să simţiţi o emoție plăcută. Faceţi-i concesii acelui vierme. Sunteţi fratele cel mare, iar el, fratele cel mic. Salutaţi-1. # Treceţi pe lângă cineva care are o slăbiciune oarecare. Fiţi atenți să nu aveţi aceeaşi slăbiciune. Dacă da, profitaţi de ocazie ca să vă corectaţi. Când întâlniți un om bun, fiţi atenți dacă aveţi aceleaşi virtuţi ca el. Dacă le aveţi, mulţumiţi-i lui Dumnezeu. Mulţumiţi-i şi dacă nu le aveţi, deoarece vi se oferă ocazia să le dezvoltați. Indiferent de situaţia în care vă aflaţi, folosiţi-vă de ea. Lucraţi cât este zi, căci vine noaptea, când nu veţi putea face asta chiar dacă aţi dori. Vine timpul când, chiar vrând să faceţi bine, nu veţi putea să-l faceţi. 4 Există în voi înşivă anumite stări cosmice pe care nu puteţi niciodată să le domoliţi fără forţa muzicii, a mantre- lor, a formulelor, a poeziei şi a rugăciunii. # Dacă sunteţi copleşiţi de o durere sau o suferință, vă recomand să faceţi o plimbare pe lângă cursul unui izvor. Nu mergeţi contra curentului. Apoi, la întoarcere, luaţi-o pe alt drum, ca să faceți un cerc. Sau puteți să citiți o carte bună sau un extras din Evanghelii. Sfintele Scripturi conțin o putere magnetică enormă. # Luaţi 1 g de aur pur, puneţi-l în 10 g de apă şi lăsaţi-l la soare două-trei zile şi, când sunteţi indispuşi, vexaţi, nervoși, absorbiți 10 picături din această apă. Pentru orice suferinţă, luaţi din această apă. E o magie? Magia e o ştiinţă, o înţelegere a elementelor în aspectul lor iniţial, nu în starea lor actuală, pe care alchimiştii o cunosc bine. În întregul univers, există un singur element: iubirea. Ea este elementul originar care a generat toate celelalte elemente, al căror număr depăşeşte 1 miliard, nu numai 90. # „Situaţia mea se îmbunătăţeşte”. Utilizaţi aceste cuvinte dacă sunteţi cuprinşi de deznădejde. Puteţi folosi sugestia pentru tratament, pentru ameliorarea memoriei, pentru încurajare, pentru a suporta şi a-i face pe ceilalţi să suporte suferinţa, pentru autoeducare. # Veţi sacrifica totul ca să aveţi Tot. # Dacă respectaţi legile divine, veţi face în aşa fel încât vecinii răi, fiicele şi fiii răutăcioşi şi colegii răutăcioşi să devină buni vecini, buni copii şi buni colegi. # Săptămâna asta, voi folosi doar cele mai bune cuvinte. Tot ce mi se va întâmpla voi considera ca fiind o binefacere. # Când vă aflaţi în faţa unei probleme insolubile, spuneţi-vă: „Ceea ce eu nu pot să rezolv va rezolva Dumnezeu ”. Există probleme pe care numai Dumnezeu le poate rezolva. # Ca să vă îmbunătăţiţi memoria, trebuie să vă diminuați intensitatea emoţiilor. # Suferinţa este doar o metodă prin care materia din voi e călită ca să se adapteze la energiile divine. # După ce aţi aflat care este efectul luminii, aţi observat că există ziua ore în care Soarele emite raze favorabile spre Pământ, mai ales din zori până la ora 10 şi exact la ora 12 a amiezii. Există şi raze negre negative. Ca să nu suportaţi influenţa lor, încercaţi să nu dormiţi ziua şi aveţi grijă să fiţi cu mintea trează şi concentrată. # Dacă nu analizaţi obiectele şi faptele eu o privire scrutătoare, dacă nu reflectaţi intens, creierul slăbeşte şi ar putea să se deterioreze. Cunoaşterea aduce viaţă creierului. Sentimentele aduc viaţă inimii. # Cele opt învățături propovăduite de Hristos sunt opt metode de lucru [fericiți cei săraci cu duhul.... fericiți cei fericiți făcătorii de pace...). # Când mergeţi, trebuie să fiți conştienţi că sunteţi o expresie sau o manifestare a luminii lui Dumnezeu. Fiecare dintre voi trebuie să fie tânăr. Părul alb e o mască. Ridurile sunt o mască. Spuneţi-vă: „Aşa e în afară, dar pe dinăuntru e cu totul altfel”. # Apa, aerul, căldura şi lumina sunt elementele care purifică. Analizaţi şi studiaţi proprietăţile acestor forţe ca să vă purificaţi cu ele. Speranţa este un mijloc de purificare a inimii, credinţa e un mijloc de purificare a inteligenţei, milostivirea şi iubirea sunt mijloace de purificare a sufletului. # Greşeala pe care o faceţi este o verificare în privinţa a tot ce vă lipseşte. Îndată ce observați că aţi făcut o greşeală oarecare, bucuraţi-vă. Veţi avea ocazia să vă corectaţi. Corectaţi fiecare greşeală pe care o vedeţi. E posibil s-o facă şi altul, dar n-are nicio importanţă, această greşeală este şi a voastră, corectaţi-o! # Oamenii inteligenți profită de condițiile actuale, în timp ce leneşii contează pe condiţiile viitoare. Oamenii inteligenţi învață din experienţele celorlalţi sau din propriul trecut, în timp ce proştii învaţă doar din experienţele individuale. # Astăzi veţi face cel mai mic bine, pe care nu-l va vedea nimeni. Să fie atât de mic încât numai Dumnezeu să-l poată vedea. Când vă sculaţi dimineaţa, spuneţi: „Astăzi, vreau să fac cel mai mic bine în numele Domnului!”. # Dacă mulţumiţi pentru suferințe, pentru dureri şi necazuri, acestea vă vor părăsi mai repede, efectul fiind invers în cazul unei atitudini de dezaprobare. # Numai viața spirituală este o forță prin care ne putem ameliora corpul şi sistemul nervos. În felul acesta, ne putem ameliora zilnic rostind mantre şi formule, cântând şi citind psalmi sau Sfintele Scripturi, ori plimbându-ne în mijlocul naturii. # Cuvântul AUM (OM) este sacru, deoarece ne-a rămas de la o civilizație sublimă. Aum, Amen, Amin, Om. un singur cuvânt cu o acțiune foarte puternică. Întregul univers se foloseşte de el. Dacă îl rostiţi des, chiar inconştient, îi veţi simţi forţa. Conţine totul. E cheia de care vă folosiţi ca să deschideţi orice uşă. # Indiferent ce muncă facem, trebuie să-l cântăm şi să-l slăvim pe Dumnezeu pentru ca rodul acestei munci să aibă binecuvântarea divină. # lubirea este un curent puternic pe care trebuie să-l faceţi să curgă prin voi, ca să ia cu el toate tulburările şi toate impurităţile trecutului. # De la Soare provine o energie care creează creierele, plămânii, corpurile oamenilor. Dacă ar şti când vin fluxurile acestei energii şi le-ar folosi, ar fi toți mult mai inteligenţi şi sănătoşi. Pământul a creat doar stomacul. # Dacă câteva persoane bune îşi concentrează gândurile asupra stării de bine a popoarelor, vor obţine rezultate importante. # Faceţi zilnic un bine cât de mic; aceasta ar trebui să fie o sarcină constantă. Fiecare îşi poate vizita prietenul din iubire. Fiecare poate să viziteze un bolnav, un om sărac, un om descurajat şi să facă asta din iubire. Fiecare poate, din iubire, să ude o floare care se ofileşte. # Există persoane care pot să-şi amelioreze corpul fără să fi făcut o cură într-o staţiune şi fără să folosească mijloacele obişnuite. Işi lasă corpurile fizice pe Pământ, iar corpurile lor subtile ies din ele ca să-şi ia zborul dincolo de regiunea Pământului, se încarcă acolo cu forţe proaspete şi revin apoi în corpurile fizice. Este o metodă foarte simplă ca să vă odihniţi, căci 10-15 minute sunt de ajuns pentru ameliorare. # Un sfert dintre spiritele elementare din fiecare regn ne domină corpul fizic. Elementele din cele patru regnuri trebuie să fie în echilibru ca să avem o stare normală şi armonioasă. Totuşi, trebuie să le subjugăm, în loc să ne supunem lor. # Omul puternic îşi face treaba în ziua cuvenită; omul slab o amână pentru altă dată. # Chiar dacă vi se întâmplă cea mai mare nenorocire din lume, spuneți: „Această nenorocire este o iluzie”. Orice vi s-ar întâmpla, spuneți: „E în avantajul binelui!”. Chiar dacă e ceva foarte neplăcut, chiar o tragedie, spuneți: „Orice rău e spre bine!”. Dacă faceţi astfel, acest gând se va întoarce la voi şi, dacă veţi continua s-o ziceţi, râul se va transforma în bine. Fiecare gând pe care îl emiteţi se va întoarce la voi. # Toate florile sunt create ca să-i ajute pe oameni prin culori, prin formă sau prin frunze. Dacă ochii voştri şi-au pierdut puţin din forţă din cauza neliniştilor şi grijilor, priviţi mai îndelung o floare galbenă. # Dacă aveți credință, tot ce veţi cere vi se va da. Dacă aveţi speranță, tot ce veţi cere vi se va da. Dacă aveţi milostivire şi iubire, tot ce veţi cere vi se va da. Sufletul poate să-şi manifeste forţa cu condiţia să nu fie legat de materie. Va fi puternic atâta timp cât va pătrunde materia fără să se lege de ea. # Este bine să avem în casă un album cu chipurile savanților, marilor muzicieni, pictori, scriitori - ca să le privim, să fim legați de ei, să ne interesăm de drumul pe care l-au parcurs şi de ceea ce au creat, ca să înţelegem cum şi-au creat operele şi cum au trăit. Aceasta ne va ajuta să profităm de binecuvântarea divină. # A asculta şi a înţelege bine este o calitate a conştiinţei omeneşti. E aşa de bine să ştii să asculţi şi să înţelegi! # Debarasaţi-vă de tot ce e inutil, nefolositor, de prisos. Nu lăsați în inimile voastre decât ce este esențial. Fiecare idee trebuie să aibă o sonoritate, un miros şi o savoare. Fiecare ființă vie îşi oferă omului iubirea într-un mod specific: florile prin miros, fructele prin savoarea dulce. La fel, aerul, apa şi lumina îşi transmit omului iubirea tot într-un mod aparte, specific lor. # Când sufletul ia parte la un act (indiferent care) al omului, acest act are sens şi forță. Sufletul este de origine divină. Seamănă cu un rege care semnează acte. Aşadar, aceste acte semnate de suflet au valoare reală. # Gândurile bune şi sentimentele frumoase pe care le avem Îi atrag spre noi pe ceilalţi oameni. Atrase sunt şi fiinţele din lumea subtilă, aşa cum florile îi atrag- pe oameni. Aceste fiinţe invizibile au nevoie de gândurile şi de sentimentele noastre la fel ca arborii fructiferi şi florile. Prin gândurile şi sentimentele noastre ne construim viitorul. # Dacă lăsăm procesele divine să acționeze în noi, dorințele ni se vor realiza mai repede decât în cazul în care am face totul cu eforturile noastre temătoare. # În lume, noul nu va veni în mod mecanic sau automat, întreaga lume (fiecare individ) va trebui să se nască din nou. # Când aveți un necaz, indiferent de ce fel (fizic, spiritual sau intelectual), imaginaţi-vă pietre preţioase. Incepeţi cu cele mai simple şi ajungeţi la cea mai frumoasă şi mai scumpă. Fiţi foarte atenţi ce piatră prețioasă vă face tristeţea să dispară. Trecând în revistă mental aceste pietre, legaţi-vă în acelaşi timp de virtuțile care sunt exprimate de ele. Fiecare poate să aibă o acţiune pozitivă asupra omului şi să-i modifice starea sufletească. Dacă nu reuşiţi de prima dată, nu vă descurajaţi, încercaţi de mai multe ori ca să reuşiţi. # Tot felul de activități şi de creații constituie truda comună a unor fiinţe evoluate şi sublime, inteligența coerentă a lumii. Singuri, fără ajutorul ființelor invizibile, nu puteți face nimic niciodată. # Trebuie să atrageţi gândul care va veni de la fiinţe mult superioare vouă. A avea sentimente nobile înseamnă a atrage sentimentele fiinţelor superioare. Gândul divin este transmis peste tot prin lumină, aer, sol, apă, prin intermediul plantelor şi animalelor, al pietrelor. Cel ce înţelege legile poate să-l primească de oriunde. # Să punem înlăuntrul nostru sămânţa iubirii şi a bucuriei, pentru ca pacea să încolţească în noi. Să punem în noi sămânţa răbdării constante şi a blândeţii, pentru ca rodul abstinenţei să crească în viaţa noastră. Este modul de a ne manifesta viaţa pe deplin: inima va fi înnobilată, inteligenţa, luminată, iubirea se va dezvolta şi vom ajunge la fericire. Este calea ascendentă a lui Dumnezeu pentru fiecare individ, pentru societate şi pentru întreaga omenire. 4 Ca să faceţi în mod corect exerciţiile pe care vi le dau, trebuie să aveţi o atitudine corectă faţă de toate fiinţele create de Dumnezeu. Fără armonie şi iubire, nu veţi putea să le faceţi aşa cum trebuie. Dacă învăţaţi aceste exerciţii în mod mecanic, nu vă vor aduce absolut nimic. MUNCA, A ACŢIONA Înainte de a începe o treabă, spuneţi: „Dumnezeu şi cu mine vom face asta”. Şi veţi reuşi. # Oricât ar fi de imposibil să realizaţi o activitate, spuneţi: „Pentru Dumnezeu pot să fac asta”. Sau. „Pot să fac această treabă, va fi bine făcută, pentru că e sfântă”. # Munca e singurul lucru care-l poate ridica pe om. Ca să vă puteţi arăta valoarea într-un domeniu, oricare ar fi el, va trebui să munciţi. Munca e sfântă. O muncă făcută cu iubire e o adevărată fericire. # Fiecare lucru care poate fi făcut va putea fi şi corectat. # Roadele omeneşti putrezesc, în timp ce roadele divine nu putrezesc niciodată. Indată ce pretindeţi că un copac e al vostru, e atacat de omizi, se usucă şi fructele lui se strică. Nu l- aţi creat, nu-i trimiteţi nici lumină, nici căldură, totuşi afirmaţi că vă aparţine. Indată ce o mamă pretinde că „acest copil e al meu”, s-a terminat, copilul se strică. Ce e al vostru? Nu deţineţi decât ceea ce aţi simţit în cursul vieţii şi e lipsit de defecte. Virtuţile şi frumuseţea pe care le-aţi pus cu adevărat în aplicare şi de care aţi dat dovadă constant în viaţă, numai asta vă aparţine. # Munca nu e un proces fizic, ci unul interior. Numai mintea omenească lucrează. MUZICA, A CÂNTA, CÂNTUL Fără muzică, nu veţi avea o concepţie bună despre viaţă. Toate stelele sunt note ale armoniei divine. Vântul bate, râurile curg, florile înfloresc şi plantele cresc - atunci se aud acorduri melodioase, căci mereu şi peste tot sunt tonuri muzicale. # _ Muzica este o binefacere divină. Muzica este o cale divină. ingerii cântau la crearea lumii. În prezent, o lume nouă este pe cale de a fi creată şi îngerii cântă din nou. Şi noi trebuie să luăm parte la această creaţie. # Ca să fii frumos, trebuie să cânţi; atunci energia divină circulă în armonie prin toţi muşchii. Când devenim transmiţători ai ideilor sfinţilor, ale ierarhiilor superioare, ale geniilor divine, ale muzicienilor de geniu şi a tot ce a creat Dumnezeu, corpul nostru va fi imediat armonizat. # Credeţi că, privind notele muzicale, veţi reuşi să cântaţi cu adevărat. Dar cântul real nu are nevoie de note. # Muzica este cel mai bun mijloc (şi plan dimensional) care ne aduce forţe divine. A cânta înseamnă să te speli şi să atragi binecuvântările lui Dumnezeu. # Fiecare om care gândeşte bine, profund şi angajat, care are emoţii şi sentimente luminoase şi nobile şi acţionează corect, adică la timp în beneficiul Totului, are muzica în fiinţa lui. Este, aşadar, un muzician excelent. # Cântul face să cânte fiecare celulă a corpului şi fiecare fibră a sufletului; este un curent puternic care ne purifică întregul organism. Natura cântă, păsările cântă, izvoarele cântă. Parfumul florilor este tot un cântec. NAŞTEREA, ÎNCARNAREA SUFLETELOR Sufletele din lumea invizibilă coboară în grup pe pământ şi sunt repartizate pe tot globul terestru. Aceste suflete sunt legate între ele astfel încât succesele sau reuşitele lor sunt şi ele legate între ele, iar pierderile şi eşecurile sunt la fel. Când cineva se plânge că treburile nu-i merg bine, motivul este starea treburilor tuturor sufletelor din care face parte. Dar, dacă aceste treburi încep să meargă bine, înseamnă că merg bine toate treburile celorlalţi. Cu cât un spirit individualizat este mai avansat, cu atât mai mare este grupul care îl însoţeşte. # Învierea este o stare - întoarcerea sufletului în starea iniţială şi esențială, în care existase înainte de a se incorpora în materie. Odată incorporat, se perverteşte, aşadar toate fiinţele omeneşti sunt impure. De aceea, trebuie să facem eforturi incredibile ca să ne putem purifica inima, inteligenţa şi corpul prin forţa minţii. Cauza impurităţii este materia însăşi. # Omul vine pe pământ ca să-şi corecteze greşelile, nu pentru propria plăcere. # Părinții sunt doar o condiție pentru naşterea copilului, în realitate, el vine pe lume în planurile superioare. # Incarnarea este ca şi cura nu v-aţi fi terminat o treabă pe Pământ şi ar trebui să reveniti ca s-o duceți până la capăt, într-o zi, când un om nu va mai avea nimic de terminat, nu se va mai incarna. NATURA, MINERALELE, PLANTELE, ANIMALELE Când zic „natură”, subiînţeleg- un ansamblu de fiinţe sublime care şi-au desăvârşit evoluţia. Ele formează o comunitate, o lume eternă şi de acolo se nasc lumile. Sub egida lor lucrează savanții de pe Pământ de mii de ani, în toate domeniile şi în toate direcţiile. # În natură există o lege, legea unității; există o măsură, unitatea; există o cauză, cauza inițială a tuturor lucrurilor. Legea unității conține şi legea pluralităţii. În unitate sunt incluse toate celelalte măsuri. Cauza iniţială conţine toate cauzele. # Omul nu poate să-şi impună opiniile asupra naturii. Până acum, n-a putut s-o subjuge şi nici în viitor nu va putea. Materialiştii admit că omul poate să stăpânească natura, şi acesta e defectul lor. # Vorbind despre proprietățile aurului, am în vedere aurul originar, care este exteriorizat de prima rază de lumină, care a trecut prin adevăratul Soare şi apoi prin Soarele negru şi mai târziu prin Soarele nostru şi odată cu ea a ajuns pe Pământ. Acest aur conţine proprietăţi deosebite aduse din sorii prin care a trecut. Este deţinătorul vieţii. Dacă cineva reuşeşte să obţină aurul în momentul în care acesta traversează Soarele negru, va fi înclinat chiar să omoare un om. Dacă cineva vrea să aibă viaţă bună şi sfântă, înseamnă că a reuşit să obţină aurul care a suferit toate cele patru transformări. Acest om înţelege proprietăţile aurului şi le foloseşte pentru marile lui aspirații şi dobândirea unor cunoştinţe bune. Când obţinem acest aur, trebuie să înţelegem binele care se ascunde în el ca să-l acceptăm şi si-l facem să pătrundă în organismul nostru. # Pietrele prețioase au o strălucire astrală şi pot să acţioneze împotriva influențelor nefaste ale planetelor. # Pietrele prețioase sunt copiii ființelor sublime şi au forță magică. # Fiecare piatră prețioasă ascunde în ea un spirit care învaţă. Un înger sau un spirit este închis în fiecare plantă, în fiecare animal, în fiecare fiinţă omenească. # Există arbori care (dacă îi iubiți şi vă apropiaţi de ei cu iubire) vor putea să vă dea multă energie ca să vă amelioraţi sănătatea şi evoluţia intelectuală, favorizându-vă chiar viaţa religioasă. Există copaci care sunt mai religioşi decât oamenii. Ce-aţi zice de pomul cunoaşterii binelui şi răului? Chiar până în zilele noastre, învăţăm clipă de clipă să facem deosebirea, nu-i aşa? # Dacă nu doriți starea de bine a plantelor din afara voastră, veţi pune piedică plantelor aflate în voi. În om există adevărate păduri care corespund cu pădurile naturale, dar şi izvoare, lacuri, mări, care corespund cu cele aflate în afara lui. # Fiecare fruct conține energie conform legilor celei de-a patra dimensiuni. # e Plantele ştiu cum să condenseze lumina ca să creeze cele mai bune fructe. Au mii de ochi; fiecare frunză are ochiul ei. Când vă aşezaţi sub un arbore, credeţi că nu vă vede. Vă vede mai bine decât voi. Există plante care ştiu exact cine sunteţi. Altele sunt atât de sensibile, încât se ofilesc când un tâlhar sau un om rău vin la ele. Şi se deplasează în alt loc ca să trăiască acolo. # Parfumul plăcut este iubirea pe care florile o oferă lumii. # Animalele sunt frații noştri mai mici. Boul este unul dintre ei, mai întârziat în evoluția lui, dar nu este un suflet omenesc decăzut. Decăderea unui suflet omenesc în bou este inadmisibilă. Nu există oameni degeneraţi printre celelalte ființe omeneşti. Maimuţele sunt oamenii întârziaţi în evoluţia lor. # Natura a înregistrat toate evenimentele care au avut loc din noaptea timpurilor până în prezent. O face şi acum. Nu vă rămâne decât să descoperiți individual aceste date înregistrate, ca să nu cădeți în eroare cu tot felul de teorii şi de ipoteze. In natură, nimic nu e ascuns sau acoperit, totul e înscris în analele sale. # lubiţi fiecare copac, fiecare floare şi fiecare animal ca pe voi înşivă! # Dacă sângele nu conține o cantitate suficientă de aur, omul nu-şi va putea pune în valoare caracterul. Dacă sângele lui nu conţine o cantitate suficientă de argint, nu şi va putea pune în valoare puritatea. Fiecare element prezintă o calitate specifică. Nu este de ajuns să ne gândim la asta, ci trebuie să şi înţelegem esenţa tuturor acestor elemente. # Natura este foarte inteligentă şi nu vă va lăsa niciodată să nu vă realizați planul. Ea poate, asemenea unei mări, să se retragă într-o parte, chiar veţi putea crede că sunteţi mai şireţi decât ea, dar vă va face să plătiţi de patru ori mai mult, vă va pune să daţi dobândă. Nu veţi putea să acţionaţi oricum faţă de ea. # Apa rece conţine unele adaosuri şi energii periculoase. Această apă poate să fie sub influența nopţii, a stelelor şi a norilor. Dacă n o încălziţi la soare sau n-o puneţi pe foc ca să fiarbă, ar putea să vă dăuneze când o s-o beţi. # Când se face ziuă, contradicţiile nopţii dispar. # Natura nu acceptă să investiţi oriunde capitalul de care dispuneţi. Tot ce aveţi trebuie să fie pus în circulaţie. Aceasta este legea naturii. # Natura are intenția să facă din voi ceva foarte bun; nu vă opuneți. Fiind veseli, suferind, căzând, ridicându-vă, venind pe lume, murind, orice s-ar întâmpla, aveţi încredere deplină în tot ce face, pentru că urmăreşte binele şi fericirea voastră. NOUA ÎNVĂȚĂTURĂ Obstacolele şi dificultăţile pe care le aveţi sunt pietrele pe care le veţi transforma în trepte pentru a progresa. Dacă sfinţii n-ar fi suferit, n-ar fi atins niciodată plenitudinea divină. # Un prieten adevărat este acela care e gata să sacrifice tot ca să vă puteţi ridica. Noua învăţătură cere un sacrificiu voit, nu unul făcut prin şantaj sau violenţă. Sacrificiul benevol, sacrificiul din iubire, aceasta e ceea ce aduce noul. # Trebuie să rezistaţi la orice tentaţii şi la orice gând negativ existent în spaţiu, nu trebuie să permiteţi unei ambianţe negative să vă influenţeze. # Nu veţi reuşi să respiraţi bine şi eficace dacă gândirea este inactivă şi impură. Gândurile curate atrag aerul curat. # Clipă de clipă, există riscuri şi pericole pentru noi. Doar printr-o bună concentrare a gândurilor şi prin rugăciune putem evita necazurile. # Ne vom schimba dacă vrem să ne schimbăm. Dacă nu vrem, nicio putere nu ne va face vreodată să ne schimbăm. Nu e un proces mecanic, ci unul ținând de liberul-arbitru şi de voință. # Noile condiţii cer noi conştiinţe. Atmosfera Pământului se va schimba radical şi va deveni mai puţin densă, cantitatea de oxigen se va micşora, presiunea atmosferică va scădea. Începutul unei noi epoci este precedat întotdeauna de condiţii nefavorabile. # Învățat este acela care îl cunoaşte pe Dumnezeu în urma propriilor experienţe, care e gata să facă totul în numele Domnului şi ştie clipă de clipă ce i se poate întâmpla. H e Dacă răul vine la voi şi vă zice să trăiţi aşa cum ştiţi, să mâncaţi, să beţi şi să nu vă gândiţi la nimic, voi să-i răspundeţi: „Nu, trebuie să am o inimă curată ca cristalul, o inteligenţă luminoasă ca soarele, un suflet nelimitat ca universul şi un spirit puternic ca Dumnezeu şi unit cu Dumnezeu”. # Smerit este cel care poate să-şi sacrifice toate bunurile în numele Domnului şi al întregii omeniri. # Studiind cu atenţie, un an, lumina razelor roşii, veţi vedea că efectul lor este foarte puternic şi curativ. Prin aceste raze, veţi simţi natura vie şi nemuritoare. Dacă veţi putea vedea această culoare roşie, care e foarte frumoasă şi luminoasă, n-o veţi uita niciodată. Dumnezeu a lăsat un mare secret în aceste pulsaţii, în aceste vibrații. De milenii, o natură esenţială este închisă în această culoare şi Dumnezeu aşteaptă ca toţi copiii lui să fie treji şi inteligenţi ca fiecare să se folosească de ea după propriile-i nevoi. Neglijăm această lumină, cerem ajutor şi murim în pofida abundentei oferite de Dumnezeu. Vom muri astfel mult timp de-aici înainte. Vom merge în Cer ea să învăţăm, apoi vom reveni până vom rămâne cu o cunoaştere adevărată: cunoaşterea tuturor lucrurilor bune care există în jurul nostru. # Dacă am trăi toţi în numele Domnului şi al iubirii divine, n- ar exista nevoiaşi. # Smerenia este un dar divin care protejează corpul de degradare. Este apărarea interioară împotriva tuturor păcatelor secrete care ar putea să se manifeste în orice clipă şi să crească în inima omului. Smerenia îşi exercită puterea asupra tuturor germenilor răi, făcând loc virtuţilor inimii, pentru ca acestea să crească şi să se simtă bine în suflet până prind rădăcini în viaţa spiritului nostru. Cel care poartă smerenia în suflet ea pe o virtute poartă şi amprenta sfinţeniei şi a adevărurilor divine. Spiritual este cel a cărui conştiinţă este întotdeauna trează şi gata să împlinească voinţa lui Dumnezeu. # Civilizația care nu va îndeplini voința lui Dumnezeu va dispărea. Statul care nu se va supune legilor divine va fi distrus, pe când, supunându-se lor, va primi binecuvântarea slavei divine. Aşa a fost până în prezent şi aşa va fi întotdeauna şi în viitor. # Când zic „un om calm şi blând”, înțeleg o fiinţă albă şi luminoasă care atrage lumina prin natura sa interioară ea s-o reflecte în exterior. Omul calm şi blând străluceşte şi acesta este motivul predestinării sale: va moşteni Pământul. Fiinţa calmă şi blândă are o conştiinţă avansată care atrage lumina. Aceasta nu e atrasă decât de corpurile şi conştiinţele perfect structurate şi organizate. Lumina şi conştiinţa creează viaţa interioară a omului. Fără ea, omul moare. Dumnezeu nu se manifestă decât în indivizii calmi şi blânzi. # Cel căruia îi vorbeşte Duhul nu se mai gândeşte la sine şi ocupă întotdeauna ultimul loc. # Elixirul vieții vine de departe, trece prin Soare şi coboară pe Pământ la fiecare 2.000 de ani, ca să aducă o viață nouă, o civilizație nouă, o epocă nouă. # Exactitatea este o calitate foarte frumoasă. Exactitatea este creaţie, armonie, ritm şi muzică. # Toţi suntem UNU, în unire indisolubilă. A face rău aproapelui nostru înseamnă a ne face rău nouă înşine. # Dorințele neîndeplinite şi ambițiile nemăsurate îl transformă pe om în sclav. # Cel ce iubeşte e puternic. Cel ce ştie e puternic. Cel ce e liber e puternic. Fiţi liberi în interiorul vostru şi limitați în exterior. # În viitor, vă veţi iubi mamele, taţii, persoanele apropiate şi prietenii în virtutea a ceea ce veţi putea face pentru ei, nu a ce fac ei pentru voi. # În general, suntem atenţi şi exacţi faţă de cei pe care îi iubim. Omul onest este atent şi exact faţă de toate fiinţele. # Fiecare om va avea ocazia să-i facă un serviciu duşmanului său şi să devină astfel prietenul lui. Profitaţi de ea! # Omul este în contact cu spaţiul extraterestru prin corpul lui. Orice dizarmonie din corp generează şi o dizarmonie în spaţiu. Există în organismul omului centri ce nu trebuie să fie atinşi. # Vedeţi în faţa voastră un vierme pe pământ. Puteţi să călcaţi pe el şi nimeni nu vă va condamna, căci nu există vreo lege care să protejeze viermii. Dar omul bun, fiinţa iubirii, calcă alături, ca să nu-l strivească. # Care sunt rezultatele, în cazul unui regim nou, dacă ne păstrăm caracterele, defectele şi slăbiciunile? Ce vom câştiga dacă ne distrugem casa veche fără să putem construi alta nouă? Natura nu ne permite să facem asta, căci ea distruge şi construieşte în acelaşi timp. # Nu aşteptaţi să facă altul tot ceea ce inteligența şi inima voastră pot să facă. 4 Acţionaţi. Nu aşteptaţi un ajutor din exteriorul vostru. NUMERELE, MATEMATICA Ca să nu vă fie teamă de numărul 13, trebuie să cunoaşteţi metoda conform căreia pot fi transformate energiile acestui număr. Când lumea invizibilă vrea să transforme omul, îl pune sub influenţa numărului 13. 3 înseamnă a uni credinţa, speranţa şi milostenia sau iubirea. 9 înseamnă a uni lumea fizică, lumea spirituală şi lumea divină. 4 Aţi studiat matematica, dar, dacă aţi fi studiat sensul ei interior, aţi fi aflat proprietăţile şi calităţile numerelor de la 1 la 10, le-aţi fi ştiut originea şi forţa dinamică pe care o conţin. Văzute din exterior, numerele sunt un fel de umbre, dar în spatele acestor umbre veţi găsi numerele adevărate şi reale. De exemplu, numărul 1 reprezintă o piatră prețioasă, o plantă, o insectă mică, un peşte, o pasăre, un elefant, un om, un înger, Dumnezeu. Acestea sunt întotdeauna forţe dinamice. Prin numărul 1 puteţi lucra în mod conştiincios. N-aţi putea să lucraţi nimic dacă n-aţi avea forţă şi toate forţele sunt conţinute în acest număr. Prin intermediul lui 1 lucrăm şi creăm. E un număr viu, cel mai puternic, cel mai inteligent, creează fără să rânduiască. Pentru ca această lume să fie bine rânduită şi să poată avansa, trebuie să intervină numărul 2. OMENIREA, LUMEA Calea pe care oamenii vor părăsi lumea contradicţiilor va fi găsită numai atunci când vor lua hotărârea să creeze o confederație a tuturor popoarelor de pe Pământ şi să renunţe la toate frontierele. Astfel, problemele sociale vor putea să fie rezolvate într-o anumită măsură. Este primul punct al regulamentului existenţei pământenilor. # Când se va trezi un sentiment în interiorul tuturor oamenilor - sentimentul şi convingerea că toţi sunt aproape de Dumnezeu - şi fiecare va fi pregătit să lucreze pentru aproapele lui, atunci va exista o frăţie şi atunci veţi fi fericiţi. Omul trebuie să lucreze pentru Tot din iubire, asemenea mâinii care lucrează pentru corp, nu pentru ea însăşi, îndată ce veţi începe să lucraţi pentru Dumnezeu, veţi lăsa deoparte toate treburile mondiale şi mondene şi veţi lucra cu calm, cu iubire şi zel. # Lumea are nevoie de indivizi care să fie gata să se sacrifice. Sacrificaţi-vă plăcerile personale şi distracțiile ca să dobândiţi bunurile sublime ale vieţii. Sacrificaţi-vă viaţa personală în numele vieţii omenirii. Lumea are nevoie de lucrători adevăraţi care să muncească fără interes şi din iubire, nu de persoane ca acelea care se laudă că au făcut ceva. # Dacă oamenii vor deveni mai buni şi mai raţionali, în aceeaşi măsură va spori şi aurul care se formează în Pământ. Aurul creşte şi se maturizează ca fructele, ba chiar are miros. Dacă oamenii vor fi mai răi, aurul şi pietrele preţioase vor fi rare în aceeaşi măsură. # După ce este cuprins de decădere fizică şi morală, un popor îşi sacrifică marii oameni. In istorie, orice popor care şi-a sacrificat marii oameni nu a dobândit nimic bun. Opunându-se ideilor sublime, deţinătorilor moralei şi spiritelor de geniu din rândul omenirii, acel popor n-a reuşit nimic şi n-are nicio şansă. # Ordinea umană actuală se află în conflict cu ordinea naturii vii şi, în consecință, aceasta este cauza care generează suferințele sociale. Căutăm cauzele acolo unde nu există. Singura cauză a contradicţiilor sociale este faptul că ne aflăm în conflict cu natura vie. # Dificultățile din viața actuală a rasei albe dovedesc naşterea Noului în sânul celei de-a şasea rase. # Toţi savanții şi toate persoanele celebre, toţi îngerii care au contribuit la bunăstarea şi progresul omenirii, cei care au ajutat- o să se ridice, toţi erau persoane modeste şi liniştite. # Acum, ne aflăm într-o epocă în care Pământul nostru şi sistemul solar părăsesc zona obscură de ignoranță ca să se apropie de o altă constelație (Alphiole), care deocamdată nu se vede. Este una dintre cele mai puternice constelații şi acolo se vor manifesta Pământul, corpurile şi spiritele noastre. Hristos a venit din acea constelație ca să le transmită oamenilor metodele şi principiile vieţii conştiente, raţionale şi inteligente. # La tranziția de la o epocă la alta, când o civilizație e pe cale să piară şi alta pe cale să se nască, se înregistrează mari suferinţe, contradicții, dezordini şi tulburări, dat fiind că toate formele vechii civilizaţii se distrug ca să fie create condiţiile favorabile pentru noua civilizaţie. # Rasa albă nu-şi exprimă încă aspiraţiile şi elanurile sufletului. N-a devenit încă rasa iubirii. La ea prevalează mai ales raţiunea obiectivă (stare a conştiinţei în care fiinţa este în contact numai cu planul fizic şi material), deşi stăruie manifestări minime şi parţiale ale conştiinţei superioare. Dar predomină mai ales violenţa, aviditatea şi distrugerea. # Fiinţe perfecte conduc omenirea. La început, centrul lor a fost în Atlantida; mai târziu, s-a deplasat în Egipt, unde au dirijat construirea piramidelor. În prezent, evenimentele sunt dirijate din Himalaya. # Evreii sunt împrăştiaţi, e adevărat, dar nu vor dispărea. Sunt protejați de Marele Principiu al vieții. Evreii respectă de mii de ani legea dijmei. Zece la sută din tot ce câştigă îi este rezervat lui Dumnezeu, săracilor, bolnavilor etc. Lor le-a făcut Dumnezeu 36.000 de promisiuni şi le-a îndeplinit. Aşadar, evreii vor primi ce este nou. # Religiile, sectele, statele sunt scutece în care mamele îşi înfaşă bebeluşii. Dar, când aceştia vor creşte, scutecele nu vor mai fi indispensabile. # Oamenii raționali şi buni, cântăreții şi poeţii vor pune ordine în lume. nu politicienii, nici banii. # În afara noastră, a oamenilor, există o comunitate de 101 fiinţe care sunt cele mai luminate, deoarece şi-au desăvârşit evoluţia. Sunt perfecte în cel mai înalt grad şi gândesc zi şi noapte la ridicarea şi înnobilarea omenirii. Şi-au activat gândurile care se vor realiza într-o zi. În prezent, lumea civilizată este plasată sub influenţa lor. Perturbările care survin sunt provocate de aceste gânduri care vor aduce roade reale în viaţă. E mai uşor să opreşti Pământul decât să împiedici aceste gânduri. Lumea se va corecta. Într-o zi, oamenii vor trăi ca fraţii. Cruzimea de acum va dispărea. 4 Unele persoane trebuie să moară pentru ca lumea să se amelioreze. Unele suflete trebuie să se nască pentru ca lumea să devină mai bună. # Venind pe Pământ deplin conştient pentru a-i ajuta pe ceilalţi, omul are liberul-arbitru şi dreptul de a veni pe lume acolo unde vrea. Cu cât este mai avansat în evoluţia lui, cu atât mai mare îi este libertatea pe care o are ca să coboare pe Pământ. Geniile şi sfinţii vin rar, când omenirea marchează etape în evoluţia ei. Maeștrii vin pe Pământ la fiecare 2.000 de ani. Ei aduc mari modificări şi reforme în viaţa omenirii. # În afară de a corecta lumea, trebuie să facem în aşa fel încât să nu mai existe niciun om care să sufere de foame. A asigura casă şi masă pentru toată lumea înseamnă a realiza vrerea Domnului pe Pământ. Pâinea, cunoaşterea, bunurile materiale şi bogăţiile trebuie să se afle în posesia tuturor şi în deplină libertate. Adică opusul a ceea ce există în prezent: unii risipesc cât vor, în timp ce alţii n-au nimic. Fiecare trebuie să fie învăţat, bogat, drept, sănătos şi puternic. # Fiinţele care i-au convins pe evrei să nu-l accepte pe Hristos sunt cele care au determinat Al Doilea Război Mondial. # Numai naşterea nouă a inimii în sânul omenirii îi va permite lumii să se corecteze. În faţa concepţiilor actuale, este imposibil. Dacă violențele persistă, lumea nu va putea să fie corectată. PURITATEA, VIRTUŢILE Nu trebuie să doriţi şi nici să râvniţi ceva. Aceasta e puritatea. # Uneori, e mai bine să renunţăm la un bun decât să-l acceptăm. # Dacă doriți să vă eliberați de ceva rău din voi, nu-l tăiați, ci scoateţi-l din rădăcină, ca să nu-i mai daţi voie să crească din nou. # Afirm că acela care rezistă la toate încercările are obiceiuri pure. În fața unei lăzi deschise, trece mai departe fără să ia nimic, în prezenţa unor femei frumoase, se opreşte puţin şi merge mai departe, şi nu e interesat deloc de aur, case şi bunuri. Pur, onest, nu se poticneşte, nu-l atrage niciun fel de putere, nu e orgolios, nu se descurajează, rezistă la toate tentaţiile. # Nu încercaţi niciodată să vă dezvinovăţiţi în faţa aproapelui vostru. Dacă vă dezvinovăţiţi, veţi semăna cu cel care îşi spală hainele în apa murdară a unui râu vrând a le face curate. # Izvorul pur nu devine niciodată mocirlos. Se purifică singur permanent. Omul pur nu se poate compromite, indiferent de condițiile în care va fi plasat. # Cei smeriţi, calmi şi sfinți trăiesc în puritate interioară şi exterioară. # Curăţenia şi puritatea trebuie să devină idealul vostru. Toate forţele din corpul omenesc ar trebui să se supună acestui ideal. RUGĂCIUNILE, FORMULELE Rugăciunea ridică nivelul vibraţiilor aurei omeneşti şi astfel individul devine invulnerabil la influenţele fiinţelor inferioare aflate în jurul lui. Rugăciunea este o comuniune cu Dumnezeu, este respiraţia sufletului, este expresia unei armonii sublime şi e singura forţă care ne poate elibera de brutalităţile şi de violenţa care există în lume. # Păzeşte-mă, Doamne, de orice forţă necurată trimițând un duh strălucitor şi fidel, care să mă ajute să văd realitatea de care este însetat sufletul meu! # Transformă, Doamne, orice mi se întâmplă într-un lucru bun pentru mine! # Rugăciunea este o metodă uşoară şi accesibilă ca să nu vă pierdeţi viaţa. Rugăciunea există ca să nu pierdeţi sentimentul pe care îl păstraţi în inimă, nici gândul pe care îl aveţi în minte. Rugăciunea este un ajutor real. # Este posibil ca în capul vostru să se adune o energie interioară care să poată ucide pe cineva. Acumulaţi această energie în timp şi, într-o bună zi, se naşte o intenţie nesănătoasă sau chiar criminală. Din acest motiv, vă sfătuiesc să fiţi legaţi în mod constant de Dumnezeu, pentru că există peste tot fiinţe tenebroase care-l pândesc pe om ca să-i facă rău şi să i aducă suferinţă. Rugăciunea este o barieră protectoare. # Când trebuie să suportaţi lipsuri, încercări, adresaţi-vă lui Dumnezeu cu vorbele: „Doamne, tu, care ai grijă de sufletele cele mai mici, tu, care te porţi cu blândeţe faţă de ele, poartă te blând şi cu mine aşa cum te porţi cu o musculiţă şi ajută-mă în acest moment greu!”. # Adevărata rugăciune este una singură. În toate momentele grele din viața voastră, spuneți: „Doamne, facă-se voia ta! Doamne, dă-mi mai multă lumină ca să-ţi înţeleg voia şi să pot îndeplini ce ceri de la mine!”. # Rugaţi-vă în aşa fel încât nimeni să nu vă vadă şi să nu ştie nimic. Dacă, în timpul rugăciunii, veţi simţi legătura cu principiul sublim, orice gând al vostru va fi limpede şi orice sentiment va fi puternic. # Dumnezeule puternic, înconjoară-mă cu zidul tău de diamant, cu cercul de foc al iubirii, pentru ca gândurile rele, magiile, calomniile şi atacurile duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi să fie respinse! # Dimineaţa, când vă daţi jos din pat, spuneţi cu braţele ridicate: „Te rog, Doamne, fă să circule în mine forţe vii cosmice, să pătrundă în fiecare celulă a corpului meu, să le aducă vigoare, viaţă şi sănătate, să-mi facă mintea mai puternică şi să pot îndeplini astfel misiunea pentru care am venit pe pământ!”. # Nu vă grăbiţi niciodată să faceţi ceva. În tăcere, în deplină încredere, cereţi-i lui Dumnezeu să vă ajute. # Nu vă puteţi lega cu natura fără să aveţi în voi un spirit care e permanent în stare de rugăciune. Rugăciunea este lumină şi căldură, ambele contribuind în mod obligatoriu la legătura dintre om şi Dumnezeu, dintre om şi natura inteligentă. # Naturii îi place să i se vorbească limpede, corect şi cu precizie. Când îi cereţi ceva în acest fel, este gata să vă dea. Orice suflet poate să primească ce doreşte, de aceea ar trebui să ştie să ceară. # Rugăciunea colectivă este puternică. Atunci când ne rugăm în comun în acelaşi timp şi în aceeaşi direcție şi toți suntem sinceri şi cu inima deschisă, rugăciunea va avea un rezultat bun. # O formulă: „Pot să accept tot ce e bun. Pot să pun în aplicare tot ce e bun. Când vreau să fac bine, nu există forță care ar putea să acționeze Împotriva mea. Pot să fac totul cu ajutorul lui Dumnezeu cel plin de iubire, care a creat totul pe lume”. Ajută-mă, Doamne, să evit comportamentul rău şi să realizez faptele bune pe care am uitat să le fac ieri! # Fie ca Dumnezeul Plenitudinii să ne învăluie cu duhul lui blând şi iubitor, ca să-i îndeplinim vrerea. Dumnezeu al iubirii, Dumnezeu al duioşiei, Dumnezeu al Plenitudinii, în numele iubirii tale, luminează-ne cu duhul tău sfânt şi umple-ne inimile cu pacea ta! # Fiecare verset şi fiecare parabolă rostite de Hristos sunt în realitate o formulă şi o problemă de rezolvat introduse în noi înşine din timpuri imemoriale. # Cel ce e smerit spune: „Doamne, facă-se voia ta, nu a mea!”. SĂNĂTATEA, VINDECAREA V-aş induce în eroare spunându-vă că un medic îi vindecă pe bolnavi. Nu vă va putea vindeca. Poate doar să vă uşureze suferinţa îndepărtând puţin din povara voastră prin măsuri igienice. Natura vindecă. Dumnezeu vindecă. # x Dacă aveţi o părere proastă despre cineva ori păstraţi cea mai mică ranchiună sau resentiment pentru cineva, veţi fi întotdeauna bolnavi şi bolile voastre vor fi greu de vindecat. În realitate, ideile negative sunt proastele fire conducătoare ale energiilor şi forţelor din corpul omenesc. + Contaminarea apare acolo unde sunt zone întunecate. Bolile sunt provocate de necurăţenie şi de întuneric. + Sunteţi bolnavi pentru că v-aţi îndepărtat de Dumnezeu, pentru că n-aţi respectat legile divine şi legile naturii. Vă veţi duce la Dumnezeu ca să-i spuneţi: „Doamne, nu îndeplinesc voinţa ta şi de aceea m-am îmbolnăvit. Acum, o voi îndeplini ca să mă vindec”. + Într-o zi, când savanții vor învăţa legile luminii şi ale căldurii, vor trata toate bolile cu energia luminii şi a căldurii. Nu va mai exista boală incurabilă. în aer, un element foarte nou este pe cale să pătrundă peste tot (în 1931), ca să participe la existenţa noastră. Fiind foarte uşor, pătrunde peste tot, fără să rămână nicăieri. Graţie unei metode noi de respiraţie, îl vom absorbi. Această metodă nouă era vizată de alchimişti ca să facă viaţa mai lungă. Conform acestei metode, trebuie să ţinem aerul inspirat mult timp în plămâni şi să-l expirăm lent. # A face totul din iubire şi fără să întrecem măsura, fără excese şi fără surmenaj: aceasta înseamnă să fim sănătoşi. # Credinţa, smerenia şi iubirea ridică vibraţiile joase sau inferioare, pulsaţiile lente ale organismului, şi pot să vindece maladia cea mai pernicioasă. + Gândul omului poate să facă să dispară orice durere din corp. În conştiinţa omului există forţe care pot să scoată orice infecţie şi boală din organism. # Vanitosul este bolnav, un bolnav incurabil. Omul furios, care urăşte, pizmuieşte, care e bănuitor sau suspicios este şi el bolnav. # Cel mai bun masaj îl fac razele soarelui din zori. Când vă trataţi cu lumina soarelui, nu vă veţi mai gândi decât la lumină. Faptul că afacerea voastră nu merge, că cineva e bolnav sau a zis ceva despre voi, toate acestea să fie lăsate deoparte ca să puteţi folosi aşa cum trebuie proprietăţile curative ale soarelui. # Toate bolile de care suferim sunt o acuzație împotriva noastră. Durerea dispare dacă bolnavul primeşte morfină, dar nu e vindecat. Cauza bolii vine de la alt nivel; totuşi, medicii nu ştiu şi din acest motiv n-o pot face să dispară. Nu reuşesc decât să camufleze durerea. # În grâu sunt ascunse forțe divine. Chimistul nu poate să descopere aceste forțe prin nicio analiză. Toate celelalte alimente completează grâul. Veţi mânca grâu şi orez fără să adăugaţi nimic. Animalele n-au diabet pentru că mănâncă mei. # Orgoliul şi vanitatea sunt cauzele unui număr mare de boli. Toate bolile dispar prin smerenie. Prin ea se debarasează omul de orice stare morbidă. # Comportamentul pozitiv şi drept face să crească oxigenul din corp. Sentimentele pozitive şi drepte cresc oxigenul din inimă. Gândurile pozitive şi drepte cresc oxigenul din creier. # Virusul nu e o celulă. El foloseşte structura celulei ca să se hrănească şi să se reproducă, apoi pune stăpânire pe ea şi aceasta moare. Atunci, atacă altă celulă. Calmul, credinţa, veselia şi iubirea alungă virusurile şi boala. # Există gânduri pline de venin, emoții pline de venin. Există gânduri care în doza cea mai mică pot să vă schimbe întreaga viaţă. Există emoţii pline de venin şi, când intră în voi, vor fi un obstacol pentru viaţa voastră. Există otrăvuri în lumea mentală, în lumea spirituală, şi mult mai multe în lumea oamenilor. Sunteţi nervoşi: asta e o otravă. Neliniştea şi teama sunt tot otrăvuri. Sunt, aşadar, cauza bolilor de tot felul, ale sufletului, ale inimii, ale minţii şi ale corpului. Veţi alege pentru voi hrana cea mai pură. Evitaţi mesele abundente, dar şi lipsa excesivă de hrană. # Fosforul scade în creierul nostru pentru că iubirea noastră a scăzut. Toate elementele care există în planul fizic, deci în corp, sunt supuse iubirii. La fel elementele din care este formată lumea spirituală şi mentală. # Ne menajăm corpul fizic, învelişul exterior, dar nu menajăm celelalte corpuri cu care suntem „îmbrăcaţi". Inima are corpul ei. Sufletul are corpul lui. Omul nu există numai prin corpul lui vizibil. # Nu mâncaţi niciodată alimente care nu vă plac. Fructul care vă place are efect curativ. A mânca mult înseamnă a împiedica viața spirituală. Omul, cu cât avansează mai mult, cu atât mănâncă mai puţin. Dacă mâncăm puţin, asta ne ajută să ne vindecăm. # Ca să ne vindecăm, trebuie să existe trei factori: natura, Dumnezeu şi fiinta omenească însăşi. Medicul este, deci, ultimul care vă poate trata şi vindeca. Urmează mediul înconjurător. Dacă toţi aceşti factori sunt în armonie interioară, orice boală va multe fiinţe, atât vizibile, cât şi invizibile. # Spuneţi-i bolii: „în numele Domnului în care cred, îţi ordon să ieşi din mine!”. # Tot ce poate fi în stare de fermentare nu aduce viață. Produsele divine aduc întotdeauna o forță în ele. Nu veți mânca şi nu veţi bea decât ce a creat Dumnezeu. # Dacă vă trataţi cu medicamente, acesta nu este un tratament real. Este doar un exerciţiu. Adevăratul tratament constă în ce a făcut Hristos: „Ridică-te şi mergi!”. # Când un om ia o boală contagioasă, aceasta arată că lumina lui nu este foarte puternică sau că sângele nu-i este foarte pur. Molipsirea se produce acolo unde sunt zone întunecate. Sănătatea omului (fizică şi psihică) depinde de lumina care străluceşte în el însuşi, deci de propria sursă de lumină interioară. Inteligența poate fi întunecată, şi atunci corpul se îmbolnăveşte. Toţi cei care sunt însetaţi de bogății sau de câştig, care invidiază, care se tem au o inteligenţă întunecată. Când inima îi este plină de iubirea raţională de Dumnezeu, omul nu poate să piardă vreodată lumina inteligenţei sale. # Nu există medicament mai bun ca apa caldă, dar trebuie să ştim cum s-o fierbem, în ce ustensile, la ce oră. Apa este primul element al vieții şi agentul ei transmițător cel mai bun, elixirul existenţei. Medicamentele nu fac decât să blocheze boala, în timp ce apa face să dispară maladia şi omul se vindecă. Apa şi lichidele în general trebuie să fie băute cu înghiţituri mici. Apa trebuie luată de pe foc în momentul în care începe să fiarbă, atunci degajă cea mai mare forţă. # E preferabil să vă expuneţi soarelui de la munte, căci ritmul Soarelui nu este perturbat şi nici jenat de norul astral al gândurilor care acoperă oraşul. # Curăţenia (exterioară şi interioară) este cel mai bun medicament contra tuturor bolilor. Prin curățenie se obține tonul de bază al vieţii. Curăţenia este mijlocul nostru de a obţine culoarea roşie. Şi ea este culoarea care ne aduce substanţa din care e creată viaţa. Această culoare roşie pe care o vedem este doar o umbră a adevăratei culori roşii. Ea va introduce în voi bucuria, căldura, lumina şi forţa. # Utilizarea energiilor Lunii depinde de cantitatea de argint din sângele omului. Argintul este cel mai bun transmiţător al acestor energii care purifică organismul. Acestei corelaţii dintre argint şi Lună îi corespunde o corelaţie între aur şi Soare. Dacă omul bolnav are aur în sânge, soarele va acţiona asupra lui şi îl va vindeca. # Când suntem sănătoşi, când avem sentimente puternice şi gânduri luminoase, vom avea aur în organism. Energia solară creează aur în om. + Pâinea şi apa, pacea şi iubirea, buna-dispoziţie sunt baza pentru ca omul să poată trăi bine. + Când sunteţi istoviţi şi slăbiţi, spuneţi: „Doamne, am păcătuit în trecut şi fac multe greşeli în prezent, dar tu eşti milostiv, ajută-mă să găsesc o ieşire din situaţia mea grea!”. + Inima omului poate să fie tratată şi vindecată doar prin iubire, bunătate, calm, abstinenţă şi hrană potrivită. SUFERINŢELE, ÎNCERCĂRILE Când suferiţi mult, oferiţi-i inteligenţei o muncă de natură să vă absoarbă în întregime. # Orice suferință este o posibilitate de a dobândi ceva sublim şi nobil. Nimeni pe lume nu a progresat spiritual fără să treacă prin încercări. # Boala şi sărăcia sunt binecuvântări pentru om. Sărăcia e ea atare înainte de a fi înţeleasă. Dar, îndată ce este înţeleasă, nu va mai fi sărăcie. Nemulțumirea provine din excesele dorințelor pe care nu le putem nici educa, nici orienta. # Nu întrebaţi despre motivul suferinței pe care o aveţi, ci ziceţi: „Facă-se voia Domnului!”. Astfel veţi obţine ceva preţios. # Suferinţa ne debarasează de tot ce e impur în noi şi de materiile purulente. Este o purificare. # Orice stare morbidă conține un diamant de cea mai bună calitate. Doar îndepărtându i ambalajul veţi putea să-l descoperiţi. Încă nu puteţi să înţelegeţi de ce vin suferinţele, cum i se dezvăluie omului universul spiritual şi de ce trebuie să suferim. # Suferința face să scânteieze şi să vibreze în noi o nouă revelaţie a iubirii, păcii, duioşiei şi purității. # Vor veni suferințele, dar şi tentaţiile. Veţi accepta absolut tot cu bucurie în suflet, atât răul, cât şi binele. # Originea suferințelor şi necazurilor oamenilor este lipsa unei lumini interioare. Lumina exterioară este benefică pentru toate fiinţele de pe pământ, este adevărat, dar poate fi jenantă pentru ochi. Lumina despre care ne vorbeşte Hristos aduce numai viață, fără să ne stânjenească. # Pedeapsa vizează transformarea anumitor forțe. Pedeapsa vă vine ca să vă facă să învăţaţi bine, să cântaţi bine la instrumentul vostru muzical, să cântaţi bine din gură, să reflectaţi bine, să vă comportaţi bine. # Deseori, spuneți că sunteți veseli. Puțin mai târziu, vă cufundaţi într-o tristeţe profundă şi chiar credeţi că-i detestaţi pe ceilalţi fără să puteţi explica motivul... Să ne gândim puţin. Avem o apă mocirloasă care curge. De ce? Marea e agitată. Nu se agită singură. Există ceva în afara apei şi agită marea. E posibil să fie aerul, dar nici aerul nu se agită singur. E probabil agitat de ceva din afara lui. Agitându-se, apa şi aerul devin mai proaspete şi mai pure... Tot aşa, suferinţele îl purifică pe om şi îl fac mai „proaspăt”. Dacă suferinţa n-ar avea o predestinare sublimă, Dumnezeu n-ar admite-o niciodată. # Atâta timp cât veți avea o slăbiciune pentru bani, glorie, orgoliu, pentru femei, pentru plăcerile vieții, pentru obiectele materiale, nu veţi putea niciodată să fiţi fericiţi. # Oamenii nu-şi vor pierde echilibrul, împiedicându-se, dacă vor avea capul plin de lumină şi de luciditate. # Răul vine în viaţa voastră ca să vă protejeze de un rău mai mare. Dacă veţi încerca să despărțiți binele de rău, vă veţi lovi de o maladie incurabilă. În împrejurările actuale, oamenii, aşa cum sunt creaţi, vor fi atacați de un rău mult mai mare dacă maladiile sunt excluse din existenţa lor. Un exces mare de energie n-ar putea fi controlat decât de maladii. # Porii corpului nu sunt astupaţi numai de sudoarea impură. Îi astupă şi gândurile şi sentimentele impure... Şi, apoi, ne întrebăm care e cauza indispoziţiei noastre. # Suferinţa provine din faptul că dublul astral (unul dintre corpurile sau vehiculele invizibile ale omului) se exteriorizează peste măsură şi primeşte mai multe impresii decât ar trebui. Dacă suferiţi prea mult, retrageţi-vă şi con- centraţi-vă dublul astral în interiorul vostru! # Suferind în exterior, în corp, câştigăm în interior, sufletește. Încă n-aţi fost supuşi la mari suferinţe. Încă n-aţi fost răstigniţi. Cel care a suferit, acela este puternic. Hristos a zis: „întristat e sufletul meu până la moarte”. Ce a simţit în sinea lui? Încercaţi să fiţi în acea stare sufletească şi să trăiţi ce a trăit el. Suferințele lui erau foarte profunde! Să fii într o astfel de stare fără să fii vinovat şi să mori ca vinovat fără să te poţi măcar dezvinovăţi! Asta înseamnă un caracter puternic. Este o iniţiere! # Suferinţa este un proces de purificare a inimii omului. Inima fiinţei omeneşti este corpul (sau vehiculul) lui spiritual numit şi corp (sau vehicul) astral. Când corpul astral nu este bine organizat şi nu se hrăneşte bine, omul e bolnav. Toate corpurile (vehiculele) noastre sunt legate şi se ajută unul pe altul. # Deseori, providenţa îi impune omului o mare suferință ca s[-l salveze de la o nenorocire mai mare. # Suferințele sunt focul divin care ne purifică scoțând din noi toate necurățeniile. UNIVERSUL, STELELE, PLANETELE, PĂMÂNTUL Oceanele sunt sângele Pământului. Munţii sunt coloana vertebrală. Zăcămintele de metal sunt nervii. Pietrele preţioase sunt glandele endocrine. Râurile şi fluviile sunt venele şi arterele. Apa este corpul eterat al Pământului. # În zilele noastre, planetele sunt tratate ca simboluri, dar, în viitor, oamenii vor atinge un nivel ridicat de evoluție şi astfel vor pătrunde în esenţa planetelor ca să înţeleagă secretul ascuns în ele. Planetele sunt fiinţe vii şi inteligente. # Pământul are un suflet viu. Pământul material este corpul lui. Pământul e legat de Soare în mod magnetic şi între ei e o mare iubire. În Soare sălăşluieşte un spirit sublim care este principiul său inițial rațional. El trimite totul Pământului. # Greutatea Pământului este 6 urmat de 21 de zerouri (de tone). Greutatea Lunii este 74 urmat de 16 zerouri (de tone), greutatea universului este 9 urmat de 90 de zerouri (de tone). Dimensiunile universului sunt în prezent 10 urmat de 28 de zerouri (de ani-lumină). # Viteza de mişcare a oricărui corp depinde de inteligența lui. Deci, cu cât e mai mare viteza, cu atât mai vioaie este inteligența. # Discul lui Sirius este cel mai armonios dintre discurile tuturor stelelor. După el se înşiră discurile tuturor astrelor de primă mărime, care sunt şi ele armonioase. Studiindu-le, veţi primi mult de la ele. # Aerul este un acumulator de lumină şi de căldură de la Soare. La rândul lor, lumina şi căldura acumulează energie revigorantă ca o baterie. # Astrele din galaxia noastră sunt 150 de miliarde. # Fără sfinţii şi fără oamenii buni şi generoşi, Pământul ar fi acoperit de ghetari. # Spațiul în care se roteşte Pământul nu e gol, ci plin de o forță puternică, de o inteligență puternică, care susţine nu numai Pământul nostru, ci şi toate lumile. # Toate formele de materie care există pe Pământ sunt energie subtilă condensată. Această energie spirituală provine de la ființele sublime din spațiul extraterestru. lerarhiile acestor ființe spirituale se află la originea tuturor categoriilor de energie subtilă. # Întregul univers este un organism viu şi inteligent, un suflet viu şi conştient unde domneşte un spirit puternic şi plin de viață. # Pietrele prețioase (ca o energie spirituală sublimă) provin din ierarhiile universului şi corespund esenței lor. # Activitatea Soarelui şi a Lunii, a planetelor, a astrelor şi a tuturor corpurilor cereşti exercită o influență enormă asupra vieții sufletului fiecărui om, care poate sau nu să fie conştient de asta. # Universul întreg evoluează într-O direcţie nouă. Omul nu moare, ci ajunge în condiţii în care conştiinţa se trezeşte. Pământul este pe cale de a ajunge în aceste condiţii divine noi. Întreaga lume e pe cale să se trezească. # Pământul a rămas în cea de a treisprezecea sferă de milioane de ani. Acum, iese din ea ca să urce. Epoca obscură Kali-Yuga s-a sfârşit. De câțiva ani, a început epoca Vărsătorului, o epocă mistică, în care zăpada şi toţi ghețarii au început să se topească. Vărsătorul purifică. Şi toţi oamenii care trăiesc în această epocă vor fi purificaţi. O perioadă de 2.100 de ani se întinde până la sfârşitul erei Vărsătorului. Vor avea loc mari schimbări şi tot ce e vechi va părea arhaic. Frunze noi vor creşte în locul vechiului frunziş. Ce e vechi şi perimat nu va mai mulţumi pe nimeni. O undă foarte puternică se va revărsa peste lume, puterile obscure vor dispărea, Pământul se va purifica. Cuvântul sfânt va fi prezent peste tot în văzduh. VIAŢA, MOARTEA, CALEA SPIRITUALĂ Ceea ce credeţi foarte profund şi statornic şi simţiţi în adâncul sufletului vă va determina întreaga viaţă. + Inteligența prelungeşte viaţa. Dacă omul, gândeşte bine, viaţa îi va fi mai lungă. # Când cuvântul Domnului va deveni o realitate în existenţa noastră, corpul ne va fi transformat. Viaţa adevărată este doar aceea în care Soarele ajunge o substanţă fizică în noi înşine. Soarele menţine viaţa şi Luna o purifică. # În animale este reflectată viaţa omului şi viața animalelor este reflectată în noi. Ceea ce avem bun şi frumos este datorat animalelor, în timp ce tot ce au ele rău provine de la noi. # Timpul risipit alterează viața. # Nu veţi reuşi să înţelegeţi sensul vieţii decât după ce v-aţi reincarnat de 777 de ori pe pământ şi în vieţi foarte importante pentru fiecare epocă, în care veţi fi făcut lucruri grandioase. Ştiţi care este numărul limită de reincarnări cardinale şi ordinare pe care omul trebuie să le aibă pe Pământ? # Ştiu că apa este formată conform legii „altoirii”, aşa cum un păducel este altoit cu un măr bun. Mărul nu este fructul păducelului, ci pur şi simplu e altoit la el. Când chimiştii vorbesc despre elemente şi combinaţiile lor, ghicesc şi legea altoiului. Toate elementele sunt altoaie pe anumite forţe ale întregii vieţi. Dacă veţi rupe ramurile altoite, veţi obţine elementele reale sau forţele vieţii sublime, care sunt acolo latente. # Ideile îi aduc existenței omeneşti sensul interior şi întreaga ei frumuseţe. # Oamenii nu pot să înţeleagă că viaţa se perpetuează graţie a ceea ce dăruim. Trebuie să dăruim permanent. Suferinţa prelungeşte şi ea viaţa. Suferinţa înseamnă sacrificiu şi acest sacrificiu face viaţa să continue. # Cel care trăieşte după principiile divine trăieşte în pace şi iubire pentru sine, pentru apropiații şi pentru duşmanii lui. Cel care îşi iubeşte duşmanul aparţine civilizaţiei viitorului. Dumnezeu m-a creat bun. Petele mi le-am creat eu însumi. Le voi şterge. 4 Unde e Cerul? Cerul e pe pământ. Aşadar, de voi depinde să trăiţi în Cer şi totodată pe pământ. # Cel care se sacrifică în numele unei idei este deja viu în sufletele şi inimile celorlalţi. Aceasta este viaţa reală. # Oxigenul gândurilor, al inimii şi al voinței face sângele pur. Sângele e viaţa noastră. Pentru gânduri, creăm un lichid bun; elixirul existenţei. g # In raționamentele şi reflecţiile noastre, importante sunt gândurile şi ideile noastre, dar, în viaţă, esenţial este să aplicăm răbdarea, docilitatea şi binele. Gândurile şi ideile ne vin de la Dumnezeu. # Ce poate dobândi un om într-o viață? Există ființe pentru care un singur minut este de-ajuns ca să trăiască viața voastră întreagă de 120 de ani. # Când nimeni nu vă poate ajuta, trebuie să vă ajutați singuri. Aceasta este filosof ia existenței. # Vrem să ne trăim propria viață, să avem soţie, copii şi bani. Asta înseamnă să trăim pentru noi înşine. Dar, îndată ce nu vom avea nici apartament, nici copii, nici soție, când vom fi deci singuri, vom găsi calea reală: aceea de a nu poseda nimic. Atunci, iubirea va fi singurul sprijin al omului. # Dacă, într-o zi, vom ajunge să descompunem viaţa ca să-i vedem elementele originare, ce va mai rămâne? O materie subtilă şi sublimă a cărei densitate este de mii de ori inferioară substanţei fizice mai rarefiate pe care o cunoaşte ştiinţa actuală. Această materie nu va conţine niciun element, va părea omogenă şi simplă, dar forţele care vor acţiona acolo vor fi eterogene. Într-un astfel de mediu există toate fiinţele a căror evoluţie este foarte avansată. # Ce cale să apucăm? Nu există decât una singură, calea naturii. # Cel care caută calea scurtă şi uşoară în viaţă caută calea absurdă. Calea bună şi raţională este calea lungă. Omul care există în sânul naturii are o cale lungă şi chiar nelimitată. Dacă vă grăbiţi să ajungeţi repede la capăt, nu uitaţi că acest sfârşit este începutul unei alte căi, cea a ideilor. Dacă în mintea voastră se naşte un gând (să mergeţi până la capăt), va fi un fel de urcare pe o înălţime de unde vă veţi întoarce spre ceilalţi ca să le daţi de ştire că, într-adevăr, aţi învăţat multe. # Moartea nu e nimic altceva decât ieşirea dintr-o veche ordine a lucrurilor. Trebuie să părăsim cu orice preţ ce e vechi, pentru că nu putem să trăim într-o casă neigienică. Dar, ca să intrăm în noua noastră locuinţă, inteligenţa, inima şi voinţa trebuie să ne fie pregătite, ca să n-o distrugem. # Cineva a murit şi-l plângem. Ce înseamnă a muri? Dacă eşti obligat să-ţi scoţi vechile haine şi să mergi la baie ca să te speli, va trebui ca cineva să plângă pentru vechile haine şi pentru cele noi cu care vei fi înveşmântat? # Oamenii din cea de a şasea rasă nu vor muri. Plecând din viața de pe Pământ, se vor dematerializa. # Ca să facem să domnească ordinea şi sistemul în mintea, sufletul şi inima noastră, trebuie să avem în noi acel UNU, care este calea pentru toată lumea. # Oamenii nu mor din cauza bacililor, mor din lipsă de iubire. # Mergeţi pe calea divină! lubiţi-l pe Dumnezeu! Dar cum? După ce aţi mâncat, ziceţi: „îţi mulţumesc, Doamne, pentru pâinea pe care mi-ai dat-o!”. După ce aţi băut apă, ziceţi: „iţi mulţumesc, Doamne, pentru apa pe care mi-ai dat- o!”. După ce răsare soarele, ziceţi: „îţi mulţumesc, Doamne, pentru lumina cu care mă luminezi!”. Ascultaţi un cântec, muzică, priviţi un pictor care pictează, ziceţi-, „îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai îngăduit să văd tot ce se află în jurul meu!”. Dacă întâlniți un om rău, ziceţi: „îţi mulţumesc, Doamne, că am înţeles cum nu trebuie să fiu!”. Într-o zi, le veţi fi foarte recunoscători acestor oameni răi. VIITORUL Omul se află pe Pământ de 18 milioane de ani şi va rămâne încă mulţi ani. În epoca celei de-a şasea rase, vom călători liber până la Lună şi la celelalte planete, vor exista comunicaţii cu Soarele şi celelalte planete în limbajul luminii. Într-o bună zi, oamenii de pe Pământ vor fi în contact cu fiinţele care locuiesc pe Soare şi pe celelalte planete. E o realitate, nu o utopie. # Învăţaţi şi de la prietenii voştri. Mulţumiţi-le bunilor voştri prieteni, văzuţi şi nevăzuţi, care vă ajută când vă adresaţi lor. Acolo unde se găseşte viaţa raţională şi inteligentă se află şi prietenii voştri. Aşadar, de relaţiile cu ei depinde viitorul vostru. 4 Civilizaţia actuală este una a minciunii, a ipocriziei şi a cruzimii. Într-o zi, nu va mai rămâne niciun suveran. După aceea vor veni binele şi frumosul pe Pământ. # Nu vă fixaţi niciodată dinainte cum trebuie să vi se deruleze viaţa. Să fie aşa cum a determinat-o Dumnezeu. V-a dat o gură de aur ca să nu rostiţi nicio vorbă amară. V-a dat ochi preţioşi ca două diamante ca să ţâşnească din ei lumina cea mai frumoasă. # Oamenii din viitor vor fi numiţi „fiii luminii”. Vor fi transparenţi - elanurile divine, lumina, căldura şi forţa vor trece prin ei fără niciun obstacol. # Într-o zi, Pământul va fi eliberat de toţi oamenii răi şi de toate fiinţele vorace şi rapace. Credeţi că oamenii răi sunt mai fericiţi şi că trăiesc mai bine, în prosperitate? Vă înşelaţi, bineînţeles. Nimeni nu e mai nefericit decât oamenii răi şi păcătoşi. # În prezent, intrăm în epoca arhanghelului Mihail, care este legată de forțele Soarelui. Pe pământ vine, aşadar, civilizația solară. Hristos este lumina interioară a lumii: toate spiritele întunericului fug din fața acestei lumini interioare. # În câteva milenii, vom putea călători după dorință până la Soare şi la celelalte planete. În zilele noastre, unii oameni merg pe Lună, pe Soare şi pe planete, dar nu aduc aceste deplasări la cunoştinţa tuturor. Merg acolo fără ştirea celorlalţi. # Să dorim puţin şi să facem mult: aceasta este direcția celei de-a patra dimensiuni. # Pentru viitor, lângă voi nu va rămâne decât ce iubiţi şi cine v-a iubit. Tot ce s-a învârtit în jurul vostru fără iubire se va scurge ca apa care coboară. # Tot ce dorim se poate realiza la un moment dat, căci ora, data, săptămâna, luna şi anul sunt doar circumstanțe exterioare. In mod obişnuit, un pom plantat dă fructe după patru- cinci ani, dar există şi o metodă naturală ca să dea fructe în patru-cinci ore. Vă spun asta ca informaţie, căci aşa se va întâmpla în viitor. Or, trebuie să aveţi cunoştinţe reale ca să faceţi un fruct să se coacă în câteva ore. # Când toate planetele, toate astrele şi toate constelațiile vor începe să strălucească în universul omului, acesta nu va mai fi legat de Pământ şi va fi capabil să facă tot ce va dori. Fiind purificat şi ameliorat, fiecare corp este o planetă superbă. # Ființele din cea de-a şasea rasă îşi vor încălzi şi lumina casele într-un fel diferit de al nostru. Venirea lor va fi însoţită de raze azurii deosebite pe cer, apoi vor avea loc modificări în atmosferă şi în starea sufletească a oamenilor. Toate fiinţele inteligente lucrează cu asiduitate şi purifică atmosfera fizică şi atmosfera spirituală a Pământului. A # Indată ce vom accepta ştiinţa divină interioară, vom crea o nouă civilizaţie. Civilizaţia veche poate să servească încă mult timp, dar cea nouă a Fiului Omului îi va lua locul. # Când omul se află pe Pământ, sufletul sălăşluieşte în corp o mare parte din timp. În viitor, corpul va fi perfecţionat. Omul va putea să devină după dorinţă invizibil (lichid, gazos) şi să meargă pe Soare. Noua civilizaţie care vine pe Pământ îi va modifica radical pe oameni. Aceştia vor avea cunoştinţe noi şi vor putea transforma materia: pornind de la o stare, vor obţine o alta. # Viteza luminii nu e statică şi nu e nici limita tuturor vitezelor. Există radiații a căror viteză este de departe mai mare decât cea a luminii şi, într-o zi, omul va putea merge instantaneu pe o altă planetă sau într-o altă galaxie. # În viitor, oamenii îşi vor lua hrana direct din natură, aşa cum iau aerul. Atunci, grâul nu va fi măcinat, produsele alimentare nu vor mai fi stocate în poduri, beciuri sau în lăzi, nu vor mai fi tăiate bucățele. # Într-o zi, după ce va învăța legile de guvernare a celulelor, de mărire ori de micşorare a corpului, de divizare în spaţiu şi de unire la loc, omul va depăşi toate greutăţile, abisurile şi obstacolele, fără să păţească nimic. Prin forţa voinţei, va putea să zboare asemenea unei păsări şi să călătorească de la Pământ la Soare. Există adepţi care fac asta chiar şi în epoca noastră. În zilele noastre, dacă o persoană afirmă că are credinţă în Dumnezeu sau că a vorbit cu bunicul ei care a murit, toată lumea spune că e nebună. In schimb, dacă nu eşti credincios şi nu vorbeşti cu cei trecuţi în Lumea de Dincolo, eşti considerat întotdeauna un om cu judecată. Totuşi, în viitor, toţi oamenii vor avea un mod de gândire cu totul transformat şi viaţa li se va schimba. 4 Pământul de sub Pacific este acoperit de apă, dar va ieşi la suprafaţă; va fi al şaselea continent. Se vor petrece mari schimbări spirituale, intelectuale şi fizice. Soarele şi Luna se vor schimba şi ele. Această viaţă trece şi face loc vieţii noi. Materia se va schimba. Din Soare vin curenţi magnetici enormi care ridică şi ozonează continentul. O parte din Franţa, din Belgia, din Grecia şi din Asia se va scufunda treptat. Sahara va fi inundată şi vor fi create o climă nouă şi o civilizaţie nouă. Europa va deveni o insulă a albilor. 4 Cu iubire şi înţelepciune în inimă, omul va avea toate condiţiile să ajungă la nemurire. Va veni o epocă în care fiecare va trebui să-şi transforme conştiinţa. Această mutație va fi provocată de schimbările din atmosferă, şi atunci, în noile condiţii, nimeni nu va putea să existe cu vechea conştiinţă. Condiţiile noi vor impune consecinţe noi. # În viitor, electricitatea va fi transportabilă fără fir. Atunci, fiecare ființă va avea propria lampă, căci capul îi va străluci. O va aprinde sau o va stinge după dorință. Va veni o zi în care oamenii vor folosi la iluminat energia propriilor gânduri. Aceasta se va realiza după schimbarea radicală a Pământului nostru. # Când zăpada şi gheaţa se vor topi şi apa va inunda pământul, în noroiul acestuia vor creşte cele mai frumoase flori şi cei mai buni pomi fructiferi. Binele va veni de la cei mai răi oameni. N-are importanță dacă credeți sau nu asta. Când soarele va străluci în toată puterea lui, ei vor avea cea mai mare abnegaţie de sine, vor munci cel mai asiduu şi vor fi mesagerii ideilor noi. # În viitor, vor fi restabilite comunicațiile dintre lumea vizibilă şi lumea invizibilă. Unii dintre voi vor fi martori. # Nu va trece mult timp până când nu va mai stărui nicio amintire despre civilizaţia actuală şi ştiinţele moderne, nici măcar o părticică. # În ziua în care iubirea oamenilor va creşte, planeta Venus va deveni mai mare. În prezent, Soarele corespunde cu inteligența şi conştiinţa oamenilor. În ziua în care nivelul lor spiritual va fi mai ridicat, Soarele va deveni mai mare, de o sută de ori mai voluminos. În epoca noastră, Soarele intră într-o fază nouă. # Unele elemente ale naturii poartă în ele nemurirea care le este dăruită periodic oamenilor. Elixirul vieții vine de departe, traversează Soarele şi coboară pe Pământ cu un val de nemurire. Acest val aduce o viaţă nouă, o civilizaţie nouă şi o epocă nouă. 4 Fiecare om va veni pe lume şi va muri de multe ori ca să ajungă la perfecţionare şi să dobândească viaţa nemuritoare. Într-o zi, nu va mai trebui nici să se nască, nici să moară, se va incorpora pur şi simplu. 4 Într-o zi, vom putea vedea tot ce se face în lumea noastră şi în cealaltă lume. Vor exista un „birou poştal” şi comunicaţii cu Lumea de Dincolo şi fiecare dintre noi va putea să vorbească apropiaților lui care au plecat deja. # Civilizaţia actuală trebuie să renunţe la cărbune. În viitor, savanții vor fi obligați să folosească energia solară - un combustibil pentru încălzit şi iluminat. # Marele Ocean se pregăteşte pentru o civilizație viitoare. Continentul nou va ieşi la suprafață din Marele Ocean. Unele teritorii vor fi acoperite de apă. Pământul se va schimba climatic şi organic. Se apropie epoca în care va avea loc un contact cu un alt sistem solar care îl va influenţa enorm pe al nostru. # În viitor, pâinea, fructele şi toate alimentele vor fi în interiorul omului. Va fi de-ajuns să ne gândim la o pară şi ea va fi pe loc în fața noastră. În munți, va fi de-ajuns să ne gândim la un izvor şi el se va ivi imediat în faţa noastră. # Substanța Pământului este pe cale să se transforme. Creierele oamenilor se schimbă şi ele. Într-o zi, vă veţi trezi şi veţi înţelege că creierele voastre nu mai sunt aceleaşi. # Va veni o zi în care veţi asculta la radio ce se va vorbi pe Soare. # Omul n-a asimilat încă substanța originară din care va putea să-şi construiască trupul nou. În această substanță nouă va intra într-o zi ca să existe acolo. Încă nu înţelege cum va putea să fie creat fără bărbat şi femeie. Dar crearea acestei materii nu cere prezenţa unui bărbat şi a unei femei. Omul va veni pe lume singur, fără să aibă nevoie de mamă sau de tată. Va fi şi bărbat, şi femeie. # Va veni o zi în care oamenii îşi vor uni gândurile şi sentimentele şi vor fi atât de raționali încât vor fi ca O singură fiinţă gânditoare. Vor exista o diversitate exterioară şi o unitate interioară. Ne pregătim pentru această nouă ordine. Această zi nu e foarte departe. Chiar în secolul nostru, oamenii vor fi martori ai unei noi ordini. A # În viitor, medicii nu vor mai tăia pielea ca să studieze corpul omului. Ca să formuleze un diagnostic, toţi medicii vor folosi clarviziunea. Medicul îl va examina pe bolnav din exterior şi din interior fără să-l atingă, deoarece pentru el materia va fi transparentă şi corpul omenesc, luminat. Vrând să ascundă ceva oamenilor, natura foloseşte culorile. Dar corpul incolor e transparent şi se poate vedea absolut totul. # În viitor, oamenii răi nu vor mai veni pe Pământ. Nu vor fi condiții favorabile pentru ei. Vor dispărea aşa cum au dispărut animalele antediluviene. Lupii vor fi exterminați de pe suprafaţa planetei. Nu vor mai exista animale carnivore. Mai târziu, oamenii răi vor dispărea şi ei. Va veni o zi în care gândurile oamenilor vor putea fi fotografiate, ca obiectele fotografiate în zilele noastre. Şi în această perioadă vor fi elucidate şi dovedite toate crimele şi delictele. # La originea frigului se află egoismul. Într-o zi, când oamenii vor avea gândurile şi sentimentele armonioase, Pământul se va înfăşură într-un veşmânt cald. Atunci Soarele va trimite energii care vor face Polul Nord locuibil. # În viitor, când conştiinţa lor va evolua, oamenii vor înţelege că Pământul este mult mai mare decât cel pe care îl cunosc în prezent. # Deocamdată, oamenii nu ştiu absolut nimic despre ființele care populează spațiul, dar, într-o zi, vor avea cunoştinţe despre asta. Furnicile există în lumea noastră, dar nu ştiu nimic despre ea. # Rugăciunea e o forţă magică. Materia nouă din care vor fi formate corpurile oamenilor în viitor va fi creată prin suferinţă în mijlocul focului, prin rugăciune şi concentrare, prin observaţii, reflecţii şi experienţe individuale. CUPRINS REPERE BIOGRAFICE. men 2 AD) ENA (UL ia a e tat di aa 9 ASTROLOGIA ona INN N NANA RARA AN A SNA SN a 12 AURA OMULUI: se ea oeei naaie aada osne pana 18 BINELE MORAL, RĂUL, RĂUTATEA... nene 21 CON N ec aa aa aa LR a a E a 25 CREATORUL, DUMNEZEU, ATOTPUTERNICUL.... eee nenea 30 celei E. INNA NARA NR ORION CI RI NN PIC NV N 46 CUNOAŞTEREA, ÎNŢELEPCIUNEA, ŞTIINŢA... 48 CUVÂNTUL SFÂNT... aaa aaa aa aa 51 DEFECTELE, ERORILE, ILUZIILE....... ceea en aa aaa 53 ENERGIA, PRANA. nt da sl nt al tu 61 A e = IE Ta POMANA RAO AI RN CNI NI NN IE E 66 (A) EVOLUA, EVOLUŢIA... aa aa aa 83 FERICIREA............. ici 0000 ai 86 FIINŢA OMENEASCĂ... aaa aaa 88 GÂNDIREA, IDEILE, A GÂNDI, A REFLECTA... 101 HRI TO e sea ec E cad 00 aa a a ta 107 [SERRA E N N PN AI N IN N CI 108 (AY IUBI AUBIR A stiut eine ăae E ta Oa maia 111 CANI A AD ES NUI E eee ni anda aaa ei la iR 116 LUMEA INVIZIBIL Acu ca ionela aut ea ad a a dd 120 LUMINA. aaa aa 123 METODELE DE LUCRU... aaa 127 MUNCA, A ACŢIONA ceea incanta dai 140 MUZICA, A CÂNTA, CANITUI oa aaa tc a 9 it aa 141 NAŞTEREA, ÎNCARNAREA SUFLETELOR... 143 NATURA, MINERALELE, PLANTELE, ANIMALELE... anna 145 NOUA INNA ACT DIEGA > see aaa ina aaa dt mai i 150 NUMERELE, MATEMATICA... aaa aa aa aaa 156 OMENIREA, LUMEA... eee 157 PURITATEA, VIRIDUȚI LE isus ineaca aaa elan 162 RUGĂCIUNILE, FORMULELE... nana 164 SĂNĂTATEA, VINDECAREA... 168 SUFERINŢELE, ÎNCERCĂRILE... nenea aa 175 UNIVERSUL, STELELE, PLANETELE, PĂMÂNTUL... nenea 179 VIAŢA, MOARTEA, CALEA SPIRITUALĂ... aan ae 182 VIITORUL., cefalee iai nada n aveati 0 aaa 187