Peter Deunov — Secretul celor trei lumi

SECRETUL 
CELOR TREI LUMI 
PETER DEUNOV 


ORIZONTURI SPIRITUALE 


EDITURA ORFEU 2000 


iubirea, înţelepciunea şi adevărul în viaţă, pentru binele tuturor 
fiinţelor. 

Învățătura augustei Frăţii Albe Universale se bazează pe 
trei principii: Dragostea, înţelepciunea şi Adevărul, care 
formează tripla revelaţie a Dumnezeului unic. 

Cele trei aspecte ale divinității manifestate sunt 
fundamentele oricărei înţelegeri şi realizări spirituale. 

Lucrarea fundamentală a discipolului care aspiră la 
comunicarea cu ierarhia  Maeştrilor omenirii constă în 
supravegherea atentă a ceea ce primeşte sau emană din el prin 
intermediul gândurilor, sentimentelor sau acţiunilor sale din 
viaţa cotidiană. 

Secretul celor trei lumi: lumea divină, lumea spirituală şi 
lumea materială, sau pentru oameni: gândirea, sentimentul şi 
voinţa, este cheia care deschide poarta adevăratei cunoaşteri 
iniţiatice şi care permite rezolvarea tuturor problemelor 
existenţei. 

Cel care nu cunoaşte această cheie este condamnat la 
studierea exclusivă a lumii faptelor materiale, neglijând lumea 
legilor şi principiilor care sunt forţele motrice ale lumii vizibile. 
Astfel el se mulţumeşte cu suprafaţa lucrurilor şi rămâne 
prizonierul domeniului aparenţelor, al iluziei fără a putea atinge 
plenitudinea vieţii şi adevărata cunoaştere. 

Ştiinţa celor trei lumi este cheia care deschide toate porţile 
iniţierii. 


Prefaţă 


Pentru a înţelege sensul vieţii, trebuie să acceptăm să-i 
urmăm învăţăturile, să devenim elevi conştienţi ai marii forţe a 
vieţii care însufleţeşte universul. 

Sensul vieţii rezidă în faptul că pământul este o şcoală 
uriaşă şi că oamenii vin aici pentru a face anumite experienţe, 
pentru a se îmbogăţi, a se îndrepta şi a progresa rapid. 

Această şcoală a vieţii divine are trei nivele: şcoala 
suferinţei, pe care o cunoaşte toată lumea, şcoala înţelepciunii 
şi şcoala iubirii. Fiecare fiinţă trebuie să treacă prin aceste trei 
şcoli pentru a atinge plenitudinea dezvoltării sale armonioase. 

Pentru a pătrunde în şcoala înţelepciunii trebuie să fii deja 
un discipol conştient şi să accepţi să lucrezi asupra propriei tale 
materii, să-ţi activezi viaţa interioară; aceasta este şcoala în 
care este dată cheia trinităţii. 

Şcoala iubirii corespunde lumii divine, fiind şcoala fericirii, a 
libertăţii, a plenitudinii, învăţătura învățătorului lisus fiind 
generată de strălucirea acesteia. 

Cei ce nu acceptă nici dragostea, nici înţelepciunea se 
pomenesc obligatoriu în şcoala suferinţei, a încercărilor. Nu este 
însă o pedeapsă, ci o etapă necesară dezvoltării armonioase a 
omului. 

Necazurile, suferinţa conţin ele însele multă înţelepciune şi 
dragoste. Ele sunt adesea necesare trezirii sufletului. 

În şcoala vieţii divine, recunoaştem trei forţe care formează 
tripla revelaţie a Dumnezeului unic. Aceste trei forţe, aceste trei 
aspecte ale divinității materiale, sunt baza indispensabilă a 
înţelegerii învăţăturii universale. Toate religiile esoterice le 
menţionează şi se poate spune că secretul celor trei lumi este 
cheia care deschide porţile iniţierii în înţelepciunea divină. 

În învăţătura Johanită (Sectă din Orient ai cărei membri 
sunt botezați în numele Sfântului loan Botezătorul) o numim 
„Tripla revelaţie a lui Dumnezeu” sau „Ştiinţa Trismegistă”. 
Termenul  „Trismegist” înseamnă de trei ori mare; el 
desemnează starea de fapt a celui ce posedă ştiinţa celor trei 
lumi: lumea divină, umană şi a naturii vii. 

Pentru a fi un „Trismegist”, trebuie nu numai să cunoşti 
cele trei lumi, ci şi raporturile, schimburile care au loc 
permanent între acestea. Iniţiaţii sunt interesaţi îndeosebi de 


raporturile, de legăturile ce ţin laolaltă fiinţele şi diferitele 
ierarhii din natura vizibilă şi invizibilă. 

În cazul oamenilor, această triplă revelaţie a unităţii divine 
se regăseşte în facultatea de-a gândi, simţi şi înfăptui. Toată 
lucrarea unui discipol ce înaintează pe calea luminii în cadrul 
şcolii înţelepciunii constă în a-şi dezvolta armonios aceste trei 
facultăţi, prin care se poate dezvălui şi manifesta lumea divină a 
iubirii. In cadrul intelectului, aceasta revelaţie produce lumina 
înţelepciunii, în al inimii - căldura dragostei, şi în cadrul vieţii - 
puterea libertăţii. Aceste trei elemente sunt cele datorită cărora 
un discipol se poate înălța până la cunoaşterea adevărului, 
pentru ca apoi să îl transpună în faptele sale. 

Dacă un discipol aspiră la cunoaşterea adevărului unic şi 
absolut, el poate, precum Buddha, să ia decizia de-a se aşeza 
sub un copac în poziţie de meditaţie şi să facă un efort 
formidabil de concentrare a gândirii pentru a se înălța spre 
lumea adevărului. El îşi îndreaptă atunci gândurile spre adevărul 
unic ce înglobează toate micile adevăruri particulare, toate 
punctele de vedere mai mult sau mai puţin limitate. EI 
reflectează, construieşte concepte şi caută o definiţie clară, o 
viziune limpede a adevărului. Când de pe urma meditaţiei sale 
ţâşneşte lumina, discipolul şi-a atins scopul, cunoaşte acum 
adevărul şi îl înţelege. Acum, el nu mai are nevoie să-şi 
concentreze gândurile asupra acestui subiect, deoarece 
gândirea vie nu e interesată decât de ceea ce nu cunoaşte încă. 
Când ştii cu adevărat un lucru, nu te mai gândeşti la el, e firesc. 
In acest sens, discipolul înţelege că viziunii sale îi lipseşte ceva, 
şi are acum nevoie să resimtă prin intermediul simţurilor sale 
interne ce anume este adevărul ca sentiment. El ştie instinctiv 
că acest simţământ interior îl va face să înainteze şi mai departe 
pe calea căutării adevărului. Atunci, el îşi începe concentrarea 
senzitivă şi elaborează în sinea lui sentimentul adevărului 
absolut. 

O dată ce acest sentiment şi-a făcut apariţia, el poate să 
resimtă în străfundurile sale ce anume este adevărul. 

El are acum o înţelegere a adevărului prin intermediul celui 
de-al doilea centru al sentimentului. Această nouă înţelegere 
pare plină de căldură. Discipolul simte însă că mai există un 
element care îi scapă pentru a atinge esenţialul, adică 
plenitudinea  revelaţiei. Din acest motiv, el hotărăşte să 


persevereze în concentrarea sa, deoarece simte nevoia de a fi 
adevărul, de a fuziona cu el, de a se contopi cu el pentru a 
atinge unitatea desăvârşită, identificarea, şi de a ieşi din 
separație. 

Pentru a cunoaşte în mod real adevărul, trebuie ca tu însuţi 
să fii adevărul, să fii una cu el. In această experienţă, discipolul 
descoperă că specificul separaţiei este o iluzie şi că în realitate 
el a fost mereu una cu adevărul, legat indisolubil cu acesta, dar 
că nu o ştia, uitase. El simte senzaţia de-a se trezi dintr-un vis 
îndelungat. Acesta este punctul final al revelaţiei. 

Ca subiect de concentrare am luat adevărul, dar discipolul 
e liber să aleagă subiectele care i se potrivesc mai bine. Dacă, 
de exemplu, ia ca subiect o portocală, el începe prin a-şi 
concentra gândurile şi îi analizează culoarea, forma, compoziţia 
chimică, funcţiile... Este faza de concentrare intelectuală. 

Apoi, el trebuie să încerce să simtă portocala, şi pentru 
aceasta o va coji şi o va mânca, gustându-i savoarea, 
impregnându-se de parfumul ei... aceasta fiind concentrarea 
senzorială. Apoi, se va identifica cu portocala pentru a deveni 
una cu ea, aceasta fiind concentrarea vie, trăită. Chiar şi în 
simplul fapt de-a mânca o portocală regăsim legile ştiinţei 
trismegiştilor. 

Omul ştie prin intelect că portocala e bună pentru el, ştie 
unde să o găsească şi cum să o cojească... Apoi o gustă, o 
savurează, apoi în sfârşit îi asimilează elementele care vor 
fuziona cu el în alchimia digestiei. Recunoaştem clar aici cele 
trei faze ale procesului cunoaşterii iniţiatice, a percepţiei 
inteligibile. 

Omul poate percepe fiinţele prin intermediul minţii sale, a 
sentimentelor sale şi a vieţii. Prin gândirea activă, un discipol 
tese o punte de lumină între ignoranţa sa şi cunoaştere, tot aşa 
cum noaptea aprindem lumina pentru ca ea să ne dezvăluie 
obiectele. Dar cunoaşterea astfel dobândită nu este completă, 
deoarece această lumină a gândirii nu face să apară decât 
latura exterioară, suprafaţa lucrurilor, tot aşa cum coaja 
portocalei ascunde pulpa şi sâmburii, cu toate că în acelaşi timp 
ea dezvăluie acţiunea şi prezenţa lor. Sâmburii simbolizează 
spiritul, iar fructul în sine - sufletul. Coaja, corpul fizic, materia 
ascunde spiritul şi sufletul, dar în acelaşi timp ele dezvăluie 
acţiunea şi prezenţa lor. Dacă discipolul vrea să pătrundă latura 


interioară a lucrurilor, el trebuie să-şi dezvolte sensibilitatea. Cu 
toate acestea, chiar şi prin intermediul sensibilităţii, cunoaşterea 
nu este încă desăvârşită, deoarece lipseşte esenţialul: viaţa 
intimă, spiritul. Abia prin intermediul celui de-al treilea centru de 
cunoaştere devine discipolul ceea ce voia să ştie, putând spune: 
„Sunt asta”, deoarece cunoaşterea a devenit o stare de fapt. 
Doar această stare de fapt este adevărata cunoaştere din punct 
de vedere inițiatic. 

Gândirea şi sentimentul sunt mijloace de acces la această 
cunoaştere divină. Ele sunt totodată mijloacele prin care o 
putem manifesta ulterior în lumea exterioară. 

Bineînţeles, într-un asemenea proces de cunoaştere, corpul 
fizic al discipolului nu se transformă în portocală; fuziunea se 
produce la nivelul conştiinţei. Adevărata cunoaştere, sau gnoză, 
este înainte de toate o experienţă interioară. Din acest motiv, 
învățătorul Sfântul loan spune: „Şi acest oraş (omul solar) nu are 
nevoie nici de soare (gândirea), nici de lună (sentimentul) 
pentru a-l lumina. Deoarece el este luminat de gloria lui 
Dumnezeu şi mielul este farul său (iluminarea vieţii omeneşti de 
către viaţa divină)”. 

Putem să avem destule cunoştinţe intelectuale sau 
sentimentale, dar în acelaşi timp să nu fim nimic. In acest caz, 
orice cunoaştere nu este decât deşertăciune sau mai curând 
abur, din care nu va rămâne mare lucru în următoarea 
reîncarnare. 

Discipolul care s-a aşezat pe jos ca să cunoască adevărul 
adevărat poate să rămână toată viaţa în meditaţie mentală sau 
în contemplaţie în faţa adevărului, dar de îndată ce parvine la 
identificare, se ridică şi se pune în mişcare pentru a acţiona şi a 
lucra întru adevăr, fiindcă el este adevărul ce se manifestă în 
lume. 

Această ştiinţă a trismegiştilor este extrem de vastă, dar ce 
este important de ştiut e că un discipol trebuie să-şi dezvolte 
armonios aceşti trei centri ai cunoaşterii pentru a primi, a 
deveni tripla revelaţie a lui Dumnezeu, pentru a fi cu adevărat el 
însuşi în realitatea fiinţei sale. 

Pentru aceasta, discipolul îşi poate imagina că, din înaltul 
cerului, dincolo de stele, o rază de lumină strălucitoare ca un 
diamant se desprinde din soarele tuturor sorilor şi coboară 
înspre el pentru a pătrunde în verticalitatea solară a coloanei 


sale vertebrale. Această rază este cea a „individualităţii-care- 
sunt”. Menţinându-şi concentrarea asupra acestei raze de 
lumină diamantină, şi ţinându-se cât poate de drept, el îşi spune 
în sinea lui: „în raza de diamant a fiinţei mele adevărate care 
sunt veşnic, dragostea divină îmi dilată inima şi ordinea 
cerească se pogoară în voinţa mea spre binele tuturor fiinţelor”. 

Fireşte că această mantra trebuie să fie pronunţată în 
conformitate cu arta magică a trismegiştilor, gândind-o, simțind- 
o şi fiind una cu ea. 

Această cunoaştere a celor trei centre de inteligenţă din om 
trebuie aplicată în cazul conferinţelor şi mai ales a esenţelor 
meditaţiilor date de învățătorul Peter Deunov. Aceste esențe de 
meditaţie provin din străfundurile şi înălțimile lumii divine; ele 
conţin influenţa şi forţa triplei revelații. Din acest motiv, ele 
posedă puterea necesară pentru a-l ajuta pe discipol să-şi 
dezvolte armonios cele trei centre. 

Fie ca recunoştinţa şi dragostea noastră să se înalțe spre 
învățătorul Peter Deunov, acest binefăcător al omenirii, şi ca 
învăţătura divină să fie aplicată în lume de un număr tot mai 
mare de Fraţi şi Surori fără nici un fel de limitări, greşeli şi iluzii, 
şi spre binele tuturor făpturilor. 

Aplicarea învăţăturii divine cu sinceritate, puritate şi 
limpezime este cel mai mare dar ce poate fi făcut unei fiinţe 
eliberate şi realizate care a acceptat limitarea materiei cu tot ce 
implică acest lucru pentru a veni în ajutorul oamenilor de-a 
lungul întregii lor vieţi. 

Fie ca toţi cei ce se trezesc şi ajung să vadă lumina să fie 
binecuvântaţi şi apăraţi de strălucirea solară a şcolii divine. 


Olivier Martin 


Cele trei lumânări 


În simbolul pe care îl vedeţi sunt trei cercuri concentrice. 
Ele reprezintă cele trei lumi: lumea divină, lumea spirituală sau 
astrală şi lumea materială. Studierea lor este cheia esenţială ce 
deschide toate uşile adevăratei cunoaşteri. Universul, oamenii şi 
toate lucrurile sunt construite după modelul celor trei lumi 
simbolizate de acest desen. 

Atâta vreme cât oamenii nu cunosc această cheie, ei sunt 
condamnaţi să studieze doar faptele lumii materiale, neglijând 
lumea spirituală şi cea divină, lumea legilor şi a principiilor care 
sunt forţele motrice ale lumii faptelor. În acest fel, ei se 
mulţumesc cu suprafaţa lucrurilor, rămânând prizonierii 
domeniului  aparenţei, al iluziilor, fără a putea atinge 
plenitudinea vieţii şi adevărata cunoaştere. 

Dacă facem analogia cu fiinţa omenească, cercul exterior 
este corpul fizic, cu toate posibilităţile şi condiţiile pe care le 
posedă pentru a se manifesta: forţa vitală, voinţa. Al doilea cerc 
este sufletul ce uneşte corpul şi spiritul, iar al treilea reprezintă 
spiritul împreună cu toate potenţialele sale. 

Pentru fiinţa omenească, capacitatea de a primi şi de a 
transmite mişcarea vieţii corespunde posibilităţilor şi mijloacelor 
cercului exterior; posibilităţile şi mijloacele acestor trei cercuri 
sunt capacitatea de a primi şi transmite: mişcarea vieţii - pentru 
cercul exterior, căldura sentimentului - pentru cel de-al doilea, şi 
lumina gândirii - pentru cel de-al treilea. 

In cercul exterior, discipolul lucrează pentru a-şi uni voinţa 
cu atotputernicia voinţei divine. În cel median, el se străduieşte 
să-şi deschidă inima spre a recepta dragostea universală, iar în 
cercul interior el primeşte în mintea şi inteligenţa sa lumina 
înţelepciunii cosmice. 

Diametrul cercului exterior indică felul-în care omul se 
comportă primind influenţele celor trei cercuri, ale celor trei lumi 
- fizică, spirituală şi intelectuală. In funcţie de ceea ce primeşte 
mai întâi - forţa vieţii, căldura sau lumina - omul dobândeşte o 
mai mare capacitate de-a lucra respectiv pe plan fizic, în 
domeniul sentimentelor sau în lumea intelectuală. Vom spune 
despre acesta din urmă că dă prioritate gândirii. 

Forţa, căldura şi lumina reprezintă trei lumânări aprinse în 
interiorul omului. Pentru a-şi duce la bun sfârşit toate acţiunile, 


omul utilizează aceste trei lumânări aprinse în el. Succesul său 
în orice privinţă depinde de cantitatea de forţă, de căldură şi de 
lumină a acestor trei lumânări. 

Un discipol lucrează conştient asupra lui însuşi pentru a-şi 
spori puterea, căldura şi lumina voinţei, sentimentelor şi minţii. 
In felul acesta el izbândeşte în tot ce întreprinde pentru 
împărăţia Domnului. Dar oamenii care nu cunosc această ştiinţă 
vor să devină celebri fără a se folosi de trei lumânări. Cum vor 
proceda? Vor face ca măgarul? Când a creat lumea, Dumnezeu 
le-a întrebat pe toate animalele dacă erau mulţumite de situaţia 
lor. Măgarul, care găsea că e prea mic, s-a plâns. Toate 
animalele care treceau pe lângă el râdeau de talia sa, iar unele 
nici nu-l observau. Măgarul voia aşadar să fie mai mare pentru 
ca să semene cu celelalte animale. A mai cerut, deopotrivă, şi 
un glas mai puternic, pentru ca toţi să-l poată auzi. Dumnezeu i- 
a îndeplinit dorinţele, dar, începând să ragă, măgarul le-a 
speriat pe toate celelalte animale. Răgetul măgarului e puternic, 
dar lipsit de orice conţinut. Văzându-l pe măgar, omul i-a 
apreciat talia şi l-a luat în grădină, ca să o păzească de corbi şi 
de alte păsări. Măgarul s-a complăcut în rolul de paznic şi, când 
a văzut păsările zburând din cracă în cracă, a început să alerge 
după ele, ca să le alunge. Făcând însă aceasta, el a strivit toate 
florile şi legumele din grădină. Văzând pagubele, stăpânul l-a 
bătut şi l-a alungat. 

Cu toate acestea, măgarul era considerat inteligent. Când 
primul rege al lumii urma să se căsătorească, el l-a chemat pe 
măgar ca să-i spună ce părere are despre regină. Privind-o, 
acesta a spus: „Cu această regină, regele îşi va începe bine 
viaţa, dar şi-o va încheia prost”. Din cauza sincerităţii sale, 
măgarul şi-a atras multe necazuri. Din momentul în care şi-a 
permis să-şi spună părerea despre regină, mulţi au început să-şi 
bată joc de el. Acum, când rage, măgarul spune: „Nu-ţi da 
părerea despre regina lumii”. Altfel spus, nu spuneţi ce credeţi 
cu adevărat. Trăiţi în adevăr, dar fără a vorbi despre el. Nu vă 
daţi părerea despre înţelepciune, nici despre dragoste. Trăiţi în 
dragoste, fără a vorbi de ea. Dacă vi se pune o întrebare despre 
dragoste, înţelepciune sau adevăr, păstraţi tăcerea. Trăiţi în 
dragoste, înţelepciune şi adevăr, şi numai atunci veţi putea 
vorbi despre ele aşa cum trebuie. 


Oamenii din zilele noastre suferă fiindcă vorbesc de 
dragoste, înţelepciune şi adevăr fără a le cunoaşte cu adevărat. 
Dar să lăsam anecdotele. In fiecare anecdotă se ascunde un 
oarecare adevăr. Pentru a pătrunde înţelesul acestui adevăr, 
omul trebuie să mediteze, altfel nu va pricepe nimic. Cel ce nu 
gândeşte cu propria lui minte aşteaptă ca fericirea să-i vină din 
afară. Dar în ce fel vine fericirea? Ea vine din frumuseţe, 
sănătate, din bine, din bunătate, inteligenţă, forţă. Omul frumos 
e fericit, omul sănătos e fericit, omul bun e fericit, omul 
inteligent e fericit şi omul puternic e şi el fericit. Dimpotrivă, cel 
ce e urât, rău, bolnav, prost şi slab nu e fericit. 

Unii se plâng că oamenii nu îi iubesc. De unde ştiu ei asta? 
Cum consideră ei dragostea? Ea nu e ceva material, pe care să-i 
poţi cântări! Atunci, cum puteţi şti dacă sunteţi iubit sau nu? 
Există trei feluri de-a şti dacă cineva vă iubeşte sau nu. Cel ce 
vă iubeşte vă aduce lumina, căldura şi puterea. Când intră în 
camera dumneavoastră, lumina lămpii devine mai puternică. 
Dacă iubiţi pe cineva, trebuie să-i aduceţi cel puţin unul dintre 
aceste lucruri bune: lumina, căldura sau puterea. Dacă îi aduceţi 
lumina, cerul său se va ilumina; dacă îi aduceţi căldura, plantele 
lui se vor dezvolta bine; şi dacă îi aduceţi puterea, sănătatea lui 
se va ameliora. 

La ora actuală, toată lumea vorbeşte de apariţia noii culturi, 
a noii ere. Cum se recunoaşte influenţa acestei noi culturi ce se 
instaurează? Ea va împărţi corect şi armonios lumina, căldura şi 
forţa în inima omenească. Când toate aceste forţe nu sunt bine 
echilibrate, omul e indispus. 

Unii spun: „Am o stare proastă, nu mă simt bine”. Aceştia 
se simt astfel fiindcă nu primesc cum trebuie lumina, căldura şi 
forţa naturii. Cel ce primeşte armonios forţele naturii vii se simte 
întotdeauna bine. 

Acum voi face o experienţă cu voi ca să vedem dacă aveţi 
ureche muzicală. Voi interpreta o melodie ca să constatăm ce 
anume primiţi înainte de toate: lumina, căldura sau forţa. Orice 
s-ar întâmpla, nu trebuie să vă tulburaţi, ci să rămâneţi liniştiţi, 
atenţi la tot ce se întâmplă în voi. Această experienţă este 
importantă pentru a evalua, pentru a testa sensibilitatea voastră 
muzicală. Vreau să verific dacă simţurile voastre sunt 
armonioase sau nu. Ceea ce vă voi cânta va acţiona asupra 
voastră un an întreg. Unul poate percepe ceva astăzi, altul peste 


câteva zile, săptămâni sau luni, dar influenţa durează un an 
încheiat. 

Tradiţia iniţiatică afirmă că învățătorul Peter Deunov era 
reîncarnarea marelui iniţiat Orfeu şi aceasta explică faptul că a 
adus atâtea contribuţii în domeniul muzicii în folosul întregii 
omeniri. Toată opera şi viaţa sa sunt impregnate de această 
muzică divină pe care a ştiut să o creeze în el după armonia 
cosmică. 

Pentru a-şi dezvolta simţul muzical, discipolul trebuie să 
asculte muzică frumoasă şi inspirată. În linişte şi pace, în tăcere 
interioară şi reculegere, el analizează efectul pe care îi produce 
muzica în el, în cele trei centre, ale gândirii, sentimentului şi 
voinţei. 

Muzica corespunde mai degrabă centrului sentimentului, al 
simţirii, senzaţiei, imaginaţiei, iubirii, armoniei etc. Datorită ei, 
discipolul poate crea o ambianţă, o atmosferă de lumină în aura 
sa şi în a celorlalţi. 

Muzica conţine forţă, sentiment şi gândire. Discipolul al 
cărui simţ muzical este treaz poate utiliza muzica într-un mod 
magic pentru a crea curenţi de lumină în sufletul lumii, pentru a 
declanşa anumite forţe în el, pentru a-şi rezolva problemele, etc. 
Prin puterea conținută în muzică, el devine un creator activ, 
dinamizând în el idei sublime, imagini, senzaţii, impresii, 
impulsuri care îl propulsează pe calea ce duce la împărăţia 
luminii şi a libertăţii. 

Dacă discipolul vrea să dobândească lumina inteligenţei 
sau puterea dragostei, îi este de ajuns să aleagă o muzică 
adecvată, să-şi imagineze că inteligenţa se instalează în el şi că 
trăieşte în dragoste. El utilizează această metodă magică pentru 
a rezolva toate problemele pe care le întâlneşte în cale. 

In muzică este conținută posibilitatea celei mai înalte magii 
albe. Prin extazul muzical, discipolul pătrunde în lumi invizibile şi 
poate declanşa impulsuri de lumină, armonie şi viaţă. 

La un alt nivel, în natură totul este muzică, totul vibrează şi 
cântă; fiecare posedă propria sa influenţă, propria lui notă în 
simfonia cosmică şi discipolul care îşi deschide sensibilitatea în 
faţa acestei muzici a vieţii universale constată că face şi el parte 
din marele tot, că este o notă în marea partiție. Cunoaşterea 
acestei note divine a omului este un mare pas înainte în 
procesul „cunoaşte-te pe tine însuţi” al iniţiaţilor. 


Discipolul se exersează în a produce muzica cea mai 
minunată cu putinţă prin intermediul gesturilor din viaţa sa 
cotidiană, a atitudinii sale, a gândurilor, cuvintelor, întâlnirilor, 
dialogurilor şi comunicării cu ceilalţi, cu natura şi cu Dumnezeu. 

În muzică există un ritm şi ritmul indică faptul că viaţa 
începe să se organizeze. Ritmul conţine un secret important, iar 
cunoaşterea lui îi îngăduie discipolului să efectueze o lucrare în 
favoarea luminii. Pentru a învinge unele obstacole, forţe 
nedorite şi obiceiuri ce trebuie schimbate, el trebuie să 
stabilească în viaţa sa cotidiană un ritm muzical, care să fie în 
armonie cu idealul său. 

Întreaga creaţie a fost întemeiată pe legea universală a 
armoniei. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vor trebui să 
devină permeabili faţă de această armonie: muzica din natură. 

Toată natura este impregnată de muzică. Din lumea 
invizibilă, ca şi din cea vizibilă emană muzică. Când o fiinţă este 
receptivă, progresia ei pe calea evoluţiei este foarte rapidă. 
Pentru celelalte, e mai lentă. 

Important nu e doar să cânţi, ci mai ales să ştii cum să 
cânţi (în această privinţă, recomandăm lucrarea scrisă de Frida 
Theodosy: L'art du chant divin, metodă de dezvoltare spirituală 
şi de uniune cosmică în conformitate cu învăţăturile Maestrului 
Peter Deunov şi O.M. Aivanhov. Editura Telesma). 

Tonurile din muzică, indiferent că e vocală sau 
instrumentală, nu pot fi îmbinate la nimereală. Dacă îmbinaţi 
tonuri ce nu se potrivesc, creaţi o dispută muzicală. 

Aceasta se întâmplă destul de rar, dar trebuie ştiut că chiar 
şi cea mai neînsemnată dispută muzicală produce un anumit 
efect asupra lumii luminii, a căldurii sau deopotrivă a forţei. 

Lumea luminii reprezintă lumea divină, iar cea a căldurii, 
lumea îngerilor. 

Îngerii se ocupă de împărăţia vegetației. Florile sunt o 
expoziţie organizată de îngeri. 

Lumea forţei reprezintă lumea umană. Gândurile şi 
sentimentele omeneşti sunt asemănătoare unor flori existente 
în lumea nevăzută. Unele din aceste gânduri sunt aidoma 
spinilor. 

Cele trei lumânări din om trebuie să fie aprinse pentru ca el 
să poată învinge toate greutăţile vieţii. Prima lumânare aprinsă 
este cea a gândirii divine: ea trebuie să ardă necontenit şi să 


răspândească lumină, fiind legată de sursa înţelepciunii. A doua 
reprezintă căldura divină: ea este în raport cu sursa iubirii. A 
treia este simbolul forţei divine, fiind legată de sursa adevărului. 

Când aceste trei lumânări sunt aprinse şi ard în om, elare o 
înţelegere corectă, este genial, bun şi sănătos. Pentru el, 
situaţia exterioară pe care o are pe pământ nu are prea mare 
importanţă. Ce aţi putea câştiga dacă aţi trăi într-un palat regal? 
Omul inteligent rămâne întotdeauna acelaşi, indiferent că 
trăieşte într-un palat sau într-un bordei. Cel ce este idiot rămâne 
idiot şi într-un palat, ca şi într-un bordei. 

Dacă sunteţi idiot, dar posedaţi putere şi bunătate, ce aţi 
face cu ele? 

Dumnezeu a creat lumea umană pentru îndeletnicirea 
plăcută a oamenilor şi a fiinţelor superioare care, din când în 
când, coboară pe pământ ca să se distreze. Şi uneori, 
Dumnezeu însuşi se distrează cu oamenii. Indiferent pe ce cale 
au apucat-o oamenii, Dumnezeu îi priveşte întotdeauna cu 
simpatie. În viziunea lui Dumnezeu, toate gândurile, 
sentimentele şi actele omeneşti îşi au locul lor. Din toate 
acestea, el zămisleşte ceva frumos. 

În urmă cu trei ani, am asistat la conferinţa unui mare 
pictor american. Pentru a-i pune opera la încercare, unii 
desenau diferite linii fără nici o noimă, iar pictorul le îmbina într- 
un asemenea mod, încât crea din ele imagini frumoase şi figuri 
armonioase; el punea fiecare linie la locul ei. 

Oamenii de azi nu au ajuns încă nişte artişti buni, nişte 
pictori talentaţi. Fiecare contradicţie face parte dintr-un tot. 
Dacă vă împiedicaţi de o contradicţie şi nu o concepeţi ca 
făcând parte din tot, sau ca pe o linie dintr-un tablou, şi nu o 
puteţi pune la locul ei, înseamnă că încă nu sunteţi un pictor 
bun. A 

Spuneţi despre cineva că e rău. In ce constă partea rea din 
el? De exemplu, dacă e băcan, nu a cântărit corect şi a pus zece 
grame de zahăr în minus. 

Dar ce înseamnă astăzi zece grame, când poţi protesta 
chiar şi pentru trei? Ştiţi ce înseamnă trei grame de zahăr? Ştiţi 
câte bucăţi de zahăr sunt conţinute într-un kilogram? Nici măcar 
nu le-aţi numărat. 

Discipolul nu trebuie să se polarizeze pe aspectele negative 
ale vieţii, ci să studieze, să se concentreze asupra aspectelor 


constructive, pozitive. Oprindu-se doar asupra aspectelor 
negative, el sfârşeşte prin a le atrage asupra sa, prin a le 
semăna şi a deveni la rândul său negativ, conform legii magice: 
cine se aseamănă, se adună. Bineînţeles, nu trebuie nici să 
ignore aspectul negativ şi să se cantoneze în iluzia credinţei că 
totul e pozitiv. Aspectul negativ există momentan şi discipolul 
trebuie să înveţe să-l considere ca atare, şi mai ales nu trebuie 
să îi acorde o importanţă pe care nu o are. 

Adeseori, în aspectul negativ al vieţii se ascunde o comoară 
tainică, un impuls de viaţă, care îngăduie celui ce o descoperă 
să se îmbogăţească. Prin gândirea, sentimentele şi actele lui, 
discipolul trebuie să înveţe să transforme negativul din el însuşi, 
din alţii şi din împrejurările vieţii în pozitiv, în constructiv. 

Când ni se întâmplă să avem un necaz, trebuie să urmăm 
preceptul învățătorului lisus: „lubiţi-vă duşmanii!” Un „duşman” 
este adesea un prieten ascuns ce vine să ne dezvăluie că ceva 
nu este încă desăvârşit în noi. lubindu-l, suntem într-o dispoziţie 
adecvată pentru a-l ajuta să-şi rezolve problema care este şi a 
noastră.  lubindu-şi duşmanii,  ajutându-i să-şi rezolve 
problemele, discipolul devine un alchimist care transformă tot 
ce atinge în aur, în lumină. 

Inainte de-a dori să rezolve problemele lumii întregi, el 
trebuie să se ocupe de ale sale proprii. Abia atunci când este 
îndeajuns de întărit, când posedă lumina în gândurile sale, 
căldura în sentimente şi intensitatea vieţii divine în actele sale 
poate el să-i ajute pe ceilalţi. 

Câte boabe de grâu sunt într-un kilogram? între 
douăsprezece şi şaisprezece mii, depinde de grâu. Dacă bobul e 
mare, într-un kilogram sunt douăsprezece mii; dacă e mai mic, 
sunt paisprezece, iar dacă e şi mai mic, atunci sunt până în 
şaisprezece mii. Cu un kilogram de grâu pe an, nu poţi face 
mare lucru! 

Dacă aveţi nevoie de pâine, ce faceţi? Luaţi un bob de grâu, 
îl acoperiţi cu un ştergar, puneţi mâna deasupra şi în cinci sau 
zece minute veţi avea o pâine proaspătă. Vreţi mere? Luaţi alt 
bob de grâu, îl acoperiţi cu un ştergar, vă puneţi mâna deasupra 
şi în câteva minute veţi avea mere. Orice aţi dori, îl veţi avea. 
Ce poate fi mai uşor? Şi în acest fel, viaţa vă va fi mai uşoară. 
Va spuneţi că aveţi nevoie de legume? Luaţi vreo zece boabe de 
grâu, puneţi-le sub un ştergar, întindeţi-vă mâna deasupra, 


reculegeţi-vă câteva secunde îndreptându-vă gândurile spre 
înalt, şi legumele vor apărea. Omul are nevoie de cunoaştere! 
Un violonist bun îşi ia vioara, o acordează şi cântă, fiindcă ştie 
cum să o facă. Cel ce nu are experienţă, chiar dacă are o vioară 
bună, nu poate cânta la ea. Dacă reuşiţi să vă armonizaţi 
gândirea cu lumea divină, totul e posibil; dacă vă puteţi acorda 
inima cu lumea, spirituală, puteţi avea totul; şi dacă puteţi să vă 
acordaţi voinţa cu legile lumii omeneşti, totul devine cu putinţă. 
Astăzi toate aceste lucruri sunt imposibile, dar în viitor 
imposibilul va deveni posibil. 

În legătură cu bobul de grâu, un Frate, discipol al 
învățătorului Peter Deunov, relatează anecdota următoare: 
„Putem evoca un exemplu în care s-a manifestat puterea 
ascunsă a învățătorului, în primii ani de existenţă a comunităţii 
noastre la Isgrev, nişte Fraţi şi Surori şi-au exprimat dorinţa de-a 
semăna grâu pe un ogor. Un discipol tocmai ne trimisese un 
obroc de grâu de cea mai bună calitate. După ce ogorul a fost 
arat, învățătorul, întorcându-se spre elevii aflaţi de faţă, a 
întrebat dacă ştie cineva să semene. Un tânăr, agricultor de 
felul lui, a spus că da. „«Atunci, seamănă ogorul», i-a spus 
învățătorul. Tânărul Frate şi-a pus un săculeţ la brâu, l-a umplut 
cu boabe şi s-a apucat de treabă. După un timp, a observat că 
mai rămăsese foarte puţin grâu şi că cea mai mare parte a 
ogorului nu fusese semănată. Era clar că grâul nu avea să 
ajungă. Nişte Surori au observat aceasta şi au spus: 
«învăţătorule, nu a mai rămas decât foarte puţin grâu. Trebuie 
să trimitem pe cineva la oraş să mai cumpere.» învățătorul a 
răspuns, zâmbind, că nu avea nici un rost, şi i-a spus 
semănătorului să-şi continue treaba. Acesta din urmă s-a 
conformat şi, în chip inexplicabil, săculeţul rămânea plin cu 
grâu! Chiar şi după ce a semănat tot ogorul, mai rămăsese 
puţin!” 

În templele din Antichitate, iniţiaţii se exersau pe un bob de 
grâu pentru a-i extrage puterea. Ei numeau această putere 
conținută într-un singur bob de grâu forţa de bază a tuturor 
forţelor. Datorită acestei puteri divine erau apoi capabili să 
obţină toate miracolele. 

Se întâmplă adesea ca oamenii să încerce un sentiment de 
ruşine. De ce anume le e ruşine? 


Dacă simţiţi ruşine din cauza minciunii, a cuvintelor rele, a 
gândurilor şi a sentimentelor răuvoitoare, asta o înţeleg. Dar să- 
ţi fie ruşine pentru că nu ai încălțări, pălărie sau veşminte, asta 
nu o mai înţeleg. 

Odinioară era ruşinos să nu porţi pălărie, dar acum cei mai 
mulţi bărbaţi au renunţat la ea şi nu se simt ruşinaţi câtuşi de 
puţin. Astăzi, să umbli fără pălărie e considerat ceva obişnuit, 
dar trebuie să ştim că nu a fost întotdeauna aşa. În această 
privinţă, oamenii au realizat un oarecare progres. Important nu 
e să porţi sau nu pălărie sau încălțări, ci să ai o anumită 
dispoziţie interioară. 

Lumea luminii îi cere discipolului libertate. Cel ce se mişcă 
prin această lume trebuie să fie liber. Nu poţi gândi liber dacă 
nu intri în lumea divină. 

Lumea căldurii cere şi ea libertate. Nu te poţi simţi liber 
dacă nu intri în lumea spirituală, sau, altfel spus, în lumea 
căldurii. Lumina guvernează căldura şi căldura guvernează 
forţa. Deci cel ce este liber în lumea divină e deopotrivă liber în 
lumea spirituală, şi cel ce e liber în lumea divină e liber şi în 
lumea fizică. 

Lumina şi căldura sunt nişte inteligenţe motrice în lumile 
superioare. Prin intermediul lor, fiinţele înțelepte guvernează 
forţele lumii fizice. 

Pentru a pătrunde în lumea luminii, discipolul trebuie să fie 
capabil preţ de o clipă să renunţe la toate prejudecățile, 
concepţiile şi ocupațiile din viaţa zilnică. El mai trebuie să 
cunoască legile care guvernează lumea gândirii, fiindcă prin 
gândire poate intra discipolul în legătură cu lumea divină. 

Fiinţa umană este un emiţător-receptor de gânduri, 
sentimente şi impulsuri în interiorul oceanului cosmic în care 
este cufundată. Gândurile emit o muzică, o vibraţie, se atrag 
reciproc, se unesc sau se resping. Gândurile bune atrag 
binecuvântările cerului, producând în discipol o stare benefică, 
şi în anumite cazuri ele pot chiar genera o reală iluminare. 

Discipolul care doreşte să pătrundă în lumea luminii trebuie 
să renunţe la toate prejudecățile, ideile primite de-a gata, 
pentru a se deschide lumii divine, sincronizându-se cu ea. In 
linişte şi în relaxare corporală, el îşi înalţă gândirea spre sferele 
sublime ale luminii divine. În această stare, el captează 
gândurile cele mai luminoase şi le lasă să acţioneze asupra lui, 


să pătrundă în toate sferele fiinţei sale pentru a instaura ordinea 
cosmică. 

El poate să aleagă deopotrivă un gând precis şi să se 
concentreze pentru a intra în comuniune cu el, pentru a crea un 
contact cu influenţa sa magică din lumile invizibile. El se va 
simţi atunci înconjurat, protejat, iubit, îndrumat, inspirat de 
acest gând. 

Pentru aceasta, în tăcere şi linişte, el începe să se 
concentreze asupra gândului: „Sunt lumina” sau a purității 
absolute, asupra adevărului, curajului, forţei, frumuseţii, 
umilinţei, a vieţii interioare etc. El trebuie să formuleze gândul 
printr-o frază, ca de exemplu, în cazul luminii: „Sunt lumina, 
cunosc, iubesc şi trăiesc în lumină”. 

Discipolul repetă această frază în gând, rămânând extrem 
de concentrat pentru a lăsa să lunece şi să dispară celelalte 
gânduri care încearcă să se strecoare prin fraza sa. Acest 
exerciţiu poate fi prelungit atâta cât poate discipolul. Se poate 
ca efectele să nu se producă în timpul acestuia, dar se vor 
produce cu siguranţă ulterior, deoarece gândirea conştientă 
este o forţă creatoare puternică, ce nu rămâne niciodată fără 
efect. 

Discipolul trebuie să capete bunul obicei de-a declanşa 
voluntar şi conştient curenţi de lumină în sufletul lumii cu 
ajutorul gândurilor luminoase. 

Dacă discipolul este atent la gândurile care îl străbat în 
cursul unei zile, el va învăţa multe, îndeosebi că cele mai multe 
dintre gândurile sale sunt mecanice. Discipolul trebuie să se 
concentreze voluntar asupra gândurilor luminoase pentru a intra 
în contact cu lumea divină şi pentru a-şi armoniza sentimentele 
şi actele. 

Gândirea conştientă este un instrument puternic, pus la 
dispoziţia discipolului pentru a se elibera de forţele nedorite 
care îi încetinesc înălţarea spre libertate. 

Prin actul creator al gândirii luminoase, conştiente şi 
voluntare, discipolul îşi regăseşte libertatea divină. 

Mulţi dintre voi vor să fie puternici. Aceasta nu se poate în 
lumea fizică decât dacă îl iubeşti pe Dumnezeu din toată inima, 
din tot sufletul, din tot intelectul şi din toată puterea. Cel ce nu îl 
iubeşte pe Dumnezeu în acest fel constată că lumea luminii, a 
căldurii şi a forţei i se închide în faţă. 


Când îl iubeşti pe Dumnezeu, cele trei lumi îţi sunt 
deschise: cea fizică, spirituală şi cea divină. Dacă nu îl iubeşti, 
lumea întreagă îţi este închisă. Te simţi izolat de toată lumea, 
ceva nu e în regulă cu tine şi viaţa ta îşi pierde rostul. Te simţi 
rătăcit şi cauţi motivul. Acesta este totuşi simplu: eşti lipsit de 
lumină. 

E de ajuns să-ţi pui în cameră o lampă cu gaz ca să te poţi 
orienta. Dar fără lumină te vei simţi întotdeauna pierdut. 

Toţi oamenii care trăiesc în lumea fizică sunt permanent în 
coliziune unii cu ceilalţi. De ce se ciocnesc? Fiindcă nu au 
lumină. 

Lumea contemporană în care trăiesc oamenii este cu totul 
descumpănită, debusolată şi din acest motiv îşi face apariţia 
această abundență excesivă de gusturi, dorinţe, gânduri şi 
sentimente. 

Copilul îşi întinde mâna ca să apuce un măr dintre cele mai 
mari. El nu ştie că uneori merele cele mai mari nu sunt foarte 
bune. lar adulţii, şi bătrânii caută la rândul lor mere dintre cele 
mai mari. Aceste mere vor fi utilizate în viitor, dar astăzi încă nu. 
Un copil de un an poate mânca un asemenea măr? Când va 
avea 102 ani, atunci le va mânca, dar deocamdată, cât e mic, le 
va mânca pe cele mai mici. 

Unii spun că oamenii nu îi iubesc. Aceasta înseamnă că nu 
înţeleg dragostea. Omul nu acţionează prin el însuşi, ci pentru el 
se manifestă fiinţele pe care le iubeşte: dacă eşti căsătorit, în 
tine trăieşte soţia ta care te iubeşte. lar în această femeie 
trăieşte soţul ei, deoarece el e cel ce o iubeşte. Aşadar, bărbatul 
îndeplineşte ceea ce femeia face în el şi femeia îndeplineşte 
ceea ce bărbatul face în ea. Totuşi, omul crede că este propriul 
său stăpân şi că el e cel ce acţionează, iar femeia crede acelaşi 
lucru. Dacă li se spune că e un altul care acţionează prin 
intermediul lor înşişi, se vor supăra. Copilul vrea şi el să se 
comporte ca un stăpân. Deci, cel ce vrea să fie stăpân e un 
copil. El poartă în sine dorinţa copilului. 

In Rusia, la oamenii simpli există credinţa că cel ce e sărac 
pe pământ devine bogat în cer. Într-o zi, un simplu soldat s-a 
pus să chibzuiască: dacă pe pământ sunt un simplu soldat, pe 
lumea cealaltă voi fi general. O dată, când era beat-turtă, abia 
ţinându-se pe picioare, se întâlneşte cu o bandă de răufăcători. 
Aceştia hotărăsc să se folosească de el şi, luându-l cu ei, îl 


deghizează într-o uniformă de general, iar unul dintre 
răufăcători îi spune: „Eşti deja pe lumea cealaltă. Pe pământ nu 
erai decât un simplu soldat, iar acum eşti general. Uită-te cum 
eşti îmbrăcat”. Soldatul s-a uitat în oglindă şi s-a bucurat. 
Atunci, răufăcătorii i-au spus: „Acum poţi să te porţi ca un 
general şi, orice ordine ai da, ele vor fi îndeplinite”. Soldatul a 
scuipat pe jos şi răufăcătorii au curăţat podeaua. A scuipat într- 
un alt loc, şi ceilalţi au curăţat din nou la repezeală. Apoi a spus: 
„Vreau să mănânc”. Răufăcătorii au pus masa şi l-au servit fără 
întârziere. „Vreau nişte tărie”. La care ei au răspuns: „Nu există 
tărie aici, dar în rest îţi putem da orice doreşti. Când te vei 
întoarce pe pământ, ţi se va da şi tărie”. După o vreme, 
generalul şi-a exprimat dorinţa să-şi găsească o femeie ca să se 
însoare. Răufăcătorii i-au adus una, dar mai trebuiau să-i 
procure şi haine şi podoabe pentru tinerii căsătoriţi. Câţiva 
membri ai bandei, însoţiţi de general, s-au dus prin magazine ca 
să cumpere tot ce trebuia. Au intrat într-un mare magazin, au 
luat cele mai frumoase bijuterii şi nu au dat decât o mică sumă 
de bani, sub pretextul: „Deoarece cumpăram multe lucruri din 
magazine diferite, vom plăti restul mai târziu. Generalul va 
rămâne aici ca garanţie, până ce vom aduce banii”. Şi generalul 
se tot uita înjur, aşteptându-şi prietenii, când deodată îl vede pe 
superiorul său, care trecea prin faţa magazinului. Atunci soldatul 
l-a chemat şi i-a spus: „Pe pământ eu îţi eram subordonat, dar 
acum îţi sunt superior”. Ofiţerul l-a recunoscut pe fostul lui 
soldat, dar nu reuşea să înţeleagă ce se întâmplase de ajunsese 
să fie în uniformă de general. Atunci, a luat poziţie de drepţi. 
Apoi însă s-a adresat autorităţilor şi în foarte scurt timp, acestea 
l-au dezbrăcat pe soldat de uniformă, ceea ce l-a dezmeticit din 
beţie. Au înţeles atunci cu toţii că toată treaba fusese organizată 
de o bandă de răufăcători, dar cel ce a suferit cele mai mari 
pagube a fost proprietarul magazinului. 

Care este diferenţa dintre lumea reală şi cea ireală? Lumea 
ireală este umbra celei reale. Realul este lumea divină şi toate 
celelalte lumi sunt mai mult sau mai puţin nişte umbre. 
Rațiunea de-a fi a tuturor acestor umbre este de-a face posibilă 
înţelegerea. Lumea divină, ca şi lumea realităţii, nu are umbre şi 
din acest motiv rămâne neînţeleasă. 

In lumea fizică, umbrele reprezintă contradicţiile. Prin ele, 
lumea devine comprehensibilă. Aşadar, toate contradicţiile, 


disonanţele din muzică, din vorbire şi din viaţă sunt necesare 
intelectului uman. Ele clarifică lucrurile. În viitor, contradicţiile 
vor dispărea. 

Ţi se întâmplă să spui că cineva te-a ofensat. Te simţi 
ofensat fiindcă înţelegi sensul cuvintelor, dar oare te-ai simţi 
ofensat dacă ti-ar fi spus aceleaşi cuvinte în franceză sau în 
engleză? Atunci ai fi văzut că omul îţi spunea ceva, dar, 
neînţelegându-i limbajul, nu te-ai fi supărat. În acest caz nu 
există nici o ofensă, în lumea divină nu există nici cea mai mică 
ofensă. Acolo nu există vorbe rele sau injurioase. Dimpotrivă, 
dacă pătrunzi în lumea fizică, ofensa e pretutindeni. 

Ce este lumea divină? E lumea în care nu există nici o 
vorbă rea sau injurioasă. Dacă intri în această lume, nu te poţi 
înfuria, orice ai simţi. Chiar dacă ai vrea să ofensezi pe cineva, 
nu ai putea să o faci. O dată intrat în lumea divină, uiţi imediat 
toate suferinţele şi nenorocirile. Dimpotrivă, de îndată ce ieşi, ţi 
le aminteşti pe loc. 

De ce lucrurile stau aşa şi nu altfel? Nu contează motivul, 
dar e un fapt că în lumea fizică ne amintim întotdeauna de 
negativ, în timp ce în lumea divină îl uităm. 

Discipolul nu trebuie să se identifice exclusiv cu trupul său 
fizic, şi nici să accepte pasiv condiţiile materiale defavorabile din 
exterior, ci să dea preponderență spiritului viu care se află 
deasupra tuturor condiţiilor, în lumea luminii şi a libertăţii. 

Prin puterea minţii sale active şi conştiente, discipolul se 
poate înălța spre lumea divină, pentru a se identifica şi uni cu 
spiritul, cu Dumnezeu. 

Aşa se face că în toiul celor mai mari încercări şi necazuri, 
discipolul poate primi un impuls interior, o forţă, o protecţie, o 
iluminare care îi îngăduie să transforme condiţiile exterioare, să 
devină activ, creator. 

Discipolul care descoperă întreaga putere a minţii posedă 
cheia cu ajutorul căreia să pătrundă în lumea luminii, în care 
negativul dispare cu totul. Cel ce nu posedă această cunoştinţă 
e la cheremul circumstanțelor materiale ale vieţii, fără a se 
putea face nimic, şi nu încetează să se plângă, e veşnic 
nemulţumit şi acuză condiţiile defavorabile ale lumii fizice. In 
acest fel, forţele negative îi acaparează puterea creatoare a 
gândirii şi el nu-şi mai poate uita deloc necazurile, fiind cufundat 
în tristeţe şi furie. 


Lumea divină şi lumea fizică nu sunt două lumi separate, ci 
formează o singură şi unică lume. Totul depinde de starea de 
conştiinţă. Discipolul poate fi prezent în lumea fizică, şi totuşi 
trăieşte, respiră şi gândeşte în lumea divină. Aceasta este o 
stare de existenţă în care negativul dispare cu totul. Când este 
înconjurat de condiţiile defavorabile ale lumii fizice, el le 
recunoaşte, le observă şi îşi spune: „într-adevăr, condiţiile 
exterioare îmi sunt defavorabile, dar în sinea mea, prin gândirea 
mea conştientă, deţin posibilitatea de-a mă înălța şi de-a trăi în 
lumea luminii pentru ca apoi, prin sentimentele şi voinţa 
luminate de strălucirea gândirii mele, să posed deopotrivă 
posibilitatea de-a genera impulsuri ce vor modifica şi vor 
ameliora condiţiile exterioare. 

Gândurile sunt nişte fiinţe vii şi reale, cu ajutorul cărora 
discipolul poate transforma condiţiile negative ale vieţii în 
condiţii pozitive. Învățătorul Peter Deunov a spus acest lucru 
într-unul din cânturile sale: „Misii”, ale cărui cuvinte înseamnă: 
„Gândeşte corect, şi poartă în tine gânduri sfinte pentru viaţă”. 
E un efort al minţii îndelungat şi laborios, pe care discipolul 
trebuie să-l depună conştient. 

Data viitoare când condiţiile de viaţă vă sunt nefavorabile, 
încercaţi să faceţi această experienţă: în loc să vă lăsaţi 
copleşiţi de descurajare, daţi uitării lumea fizică şi faceţi efortul 
de-a vă înălța mintea spre spirit. In acest scop, puteţi utiliza 
muzica, mişcări de dans liber, parfumuri etc., care să vă ajute să 
transformați ambianța, calitatea aerului ce vă înconjoară. Veţi 
dobândi atunci noi impulsuri, idei, inspiraţii, iluminări din lumea 
divină, şi le veţi putea înfăptui cu ajutorul voinţei. In acest fel, 
veţi alunga orice urmă de întunecime din voi. 

În urmă cu câţiva ani eram la Tîrnovo (Fosta capitală a 
Bulgariei (n. t.)). Un domn venea adesea la mine ca să-mi ceară 
bani, iar eu îi dădeam de fiecare dată. Într-o zi însă i-am spus: 
„Ascultă, decât să vii în fiecare zi să-mi ceri bani, ar fi mai bine 
să-mi spui cât îţi trebuie cu totul ca să nu mă mai deranjezi 
zilnic. Eu nu sunt bancher ca să dispun întotdeauna de banii şi 
de timpul meu. lar dacă nu am bani, trebuie să împrumut ca să- 
ţi dau”. După trei zile, s-a întors ca să-mi ceară 1500 de leva. l- 
am dat. A luat banii regretând că nu îmi ceruse 10.000 de leva, 
şi a plecat supărat. 


Sunt mulţi cei care, intrând în lumea divină, nu doresc prea 
multe lucruri, dar după ce le primesc sunt supăraţi, regretând că 
nu au cerut mai mult. Dar tu, ca discipol, trebuie să te 
mulţumeşti cu puţin. Un singur grăunte este la fel de preţios ca 
şi câteva milioane de grăunţe. 

În lumea divină, lucrurile neînsemnate sunt la fel de 
preţioase ca şi cele importante. Lucrurile importante s-au 
manifestat deja în spaţiu şi timp, iar cele neînsemnate ascund în 
ele capacităţile, potenţialul interior. Ele par mai puţin însemnate 
fiindcă nu beneficiază încă de condiţiile necesare pentru a 
creşte şi a se dezvolta. După un timp însă un gând neînsemnat 
poate deveni genial. 

Un gând neînsemnat poate face dintr-un om un geniu sau 
chiar un sfânt. Priviţi viaţa ca pe o sumă de entităţi mici şi mari. 
Citiţi Sfânta Scriptură şi fiţi atenţi la tot ce scrie acolo, indiferent 
că sunt lucruri importante sau neînsemnate. 

Deocamdată, cărţile sfinte reprezintă un testament uman. 
Ele nu sunt scrise într-o limbă divină. Dacă ar fi fost scrise într-o 
limbă divină, ar fi reprezentat cu totul altceva. 

Acolo se vorbeşte despre cele trei lumi, dar nu ştim care 
din ele este cea divină. Dacă vezi lucruri frumoase, atunci te afli 
în lumea divină şi tot ce e în jurul tău e divin. Spui despre cel 
care a căzut în noroi că procedează în manieră omenească şi te 
întrebi: „Poate omul să gândească, dacă e în noroi?” 

lar eu vă întreb: „Pot plantele să-şi extragă seva hrănitoare 
din noroi?” Fructele dulci cresc din noroi. După ce a trecut prin 
straturile de nisip, apa murdară devine pură şi iese la suprafaţa 
pământului, formând izvoare minunate. În lipsa lui de 
înţelegere, omul crede că lumea divină este rea sau impură, dar 
în realitate este pură şi nimeni nu o poate întina. Lumea umană 
e cea impură, şi scopul discipolului e să o purifice. Fireşte că e 
foarte greu să purifici gândurile şi sentimentele omeneşti, şi din 
acest motiv oamenii suferă. Dumnezeu priveşte înspre ei, fără 
să îi judece, dar le şopteşte: „Purificaţi lumea în care trăiţi”. 

Am dori să subliniem o frază a învățătorului Peter Deunov: 
„Dacă vezi lucruri frumoase, înseamnă că te afli în lumea divină, 
şi tot ce te înconjoară e divin”. Pentru iniţiaţi, adevărata 
frumuseţe este o calitate a divinității, şi Platon spunea: 
„Frumuseţea e splendoarea adevărului”. Bineînţeles că pentru a 


cunoaşte această frumuseţe divină trebuie să deţii o întreagă 
ştiinţă, ca şi o anumită sensibilitate interioară. 

Cei mai mulţi oameni caută frumuseţea în lumea fizică, în 
formele exterioare, dar adevărata frumuseţe nu se situează aici, 
ci trebuie căutată în lumea luminii, în strălucirea, în emanaţiile 
cele mai subtile şi mai pure ale fiinţelor şi lucrurilor. Pentru a 
exprima această idee, cabaliştii au situat frumuseţea în 
Sefirahul (În limba ebraică cuvântul sefirah este de genul 
feminin. Însă, în limba română, acest substantiv se comportă 
asemenea unuia neutru, (n. ed.)) Tiferet (Pentru aprofundarea 
subiectului vezi: Helmut Hark, Forța de vindicare a arborelui 
vieții, Editura Orfeu 2000. (n.ed.)) din schema arborelui vieţii. 
Tiferet înseamnă splendoare şi corespunde soarelui 
(Recomandăm în acest sens cartea lui Olivier Martin, Le Soleil 
de Shamballa el l'école divine du Maitre St-Jean, Editions 
Telesma (n. ed.fr.)). Situând frumuseţea în Sefirotul Tiferet, 
cabaliştii voiau să dea de înţeles că adevărata frumuseţe nu se 
găseşte în lumea fizică, ci în splendoarea lumii luminii, pe care o 
întruchipează soarele. 

Pentru ca soarele să poată fi văzut, trebuie înainte de toate 
ca atmosfera să fie pură. Cabaliştii asociază puritatea cu 
Sefirath lerod din arborele vieţii. Acest Sefirath este plasat chiar 
între pământ şi cer, pentru a arăta astfel că doar cei ce duco 
viaţă pură pot să cunoască şi să aprecieze adevărata frumuseţe 
şi să pătrundă în starea de conştiinţă a lumii divine. Această 
stare de conştiinţă pe care o generează contemplaţia adevăratei 
frumuseți este inexprimabilă, şi cere înainte de toate să fie 
trăită, simțită. Bineînţeles, trebuie să recunoaştem că 
frumuseţea există şi în lumea fizică, dar, după cum spune 
învățătorul Peter Deunov în privinţa lumii reale şi a celei ireale, 
această frumuseţe nu este decât o umbră ce îngăduie oamenilor 
să se înalțe treptat spre adevărata frumuseţe ce se află 
îndărătul umbrelor, îndărătul formelor lumii fizice. Dincolo de 
formă şi prin intermediul ei trebuie să descoperim ideea, ca şi 
strălucirea de viaţă pură pe care o răspândeşte această idee. 
Ideea este cea care face înainte de toate ca forma să fie 
frumoasă şi atractivă. Forţa idealului său grandios e cea care îi 
îngăduie discipolului să se înalțe înspre frumuseţe pe aripile 
credinţei înțelepte. 


Această viziune ideală a fiinţelor şi a lucrurilor se 
întemeiază pe o sensibilitate pozitivă pe care discipolul trebuie 
să şi-o cultive cu bună-ştiinţă. O dată ce discipolul şi-a dezvoltat 
această facultate, această viziune inteligibilă şi pură a 
frumuseţii din spatele formelor, el posedă puterea de-a înnobila, 
de-a sanctifica până şi rutina vieţii cotidiene. 

In viziunea adevăratei frumuseți, chiar şi cele mai 
neînsemnate lucruri capătă un înţeles cosmic şi divin, şi artistul 
transformă detaliile cele mai nesemnificative ale vieţii într-o 
trambulină prin care să ajungă la divinitate, ia lumea 
perfecțiunii. 

Când discipolul contemplă adevărata frumuseţe, atunci 
izvorul vieţii curge în el, făcându-l să pătrundă în curentul sacru 
al vieţii, să se înalțe spre lumea spiritului, a purității, a armoniei, 
a libertăţii, a plenitudinii, a echilibrului, şi tot ce îl înconjoară 
devine grandoarea veşniciei. 

Adevărata frumuseţe este un înger puternic, care îl 
protejează şi îl îndrumă pe discipolul care a ştiut să apeleze la el 
în drumul său. 

Este extrem de pozitiv să ne acordăm timp de câteva ori pe 
zi pentru a ne minuna cu bună-ştiinţă în faţa frumuseţii pe care 
o exprimă pietrele preţioase, lumina soarelui în natura vie, 
culorile strălucitoare ale unei prisme, gândurile elevate ale unui 
maestru al înţelepciunii etc. Asistând la răsăritul soarelui, 
discipolul poate deopotrivă să colaboreze cu îngerul frumuseţii 
imaginându-şi, de exemplu, că pătrunde în împărăţia luminii. El 
îşi lasă atunci toate celulele corpului să se deschidă, să se 
impregneze de splendoarea, strălucirea, muzica şi plenitudinea 
vieţii lumii divine, a frumuseţii sublime. El priveşte, ascultă, 
simte cu ochii sufletului perfecțiunea absolută a împărăției 
frumuseţii. 

Există două feluri de-a privi lumea: al celui decepţionat de 
viaţă, care nu mai aşteaptă nimic de la ea, şi a celui care, purtat 
de viziunea ideală a frumuseţii, se simte plin de ardoarea 
fericită de-a transforma lumea prin puterea credinţei sale 
inteligente. 

Toţi cei ce sunt îndrăgostiţi de viaţă cunosc adevărata 
frumuseţe şi o adoră în sine cu bucurie, umilinţă şi simplitate. 

După scurt timp, învățătorul Peter Deunov a dezvăluit o 
altă cheie importantă: „Spui că cel ce a căzut în noroi 


procedează în manieră omenească, şi te întrebi: «Poate omul să 
gândească dacă e în noroi?» La care eu vă întreb: «Pot plantele 
să-şi ia seva nutritivă din noroi? Fructele dulci cresc din noroi. 
După ce a trecut prin straturi de nisip, apa murdară e curată şi 
iese la suprafaţa pământului, unde formează izvoare minunate. 
In neînţelegerea sa, omul crede că lumea divină este rea sau 
impură, dar în realitate ea este pură şi nimeni nu e în stare să o 
întineze. Lumea omenească e cea impură şi scopul discipolului e 
să o purifice.»,, 

Prin aceste cuvinte, învățătorul Peter Deunov arată limpede 
ce este munca spirituală. Fiinţa omenească este un spirit de 
lumină căzut în noroi, întruchipat în corp, şi care însufleţeşte 
lumea fizică. Această idee este foarte bine exprimată la 
începutul Evangheliei Sfântului loan: „Şi lumina străluceşte în 
beznă şi bezna nu a biruit-o”. Lumina din om este spiritul 
întruchipat în materie, într-un corp fizic: bezna. Munca 
discipolului constă în spiritualizarea materiei şi în materializarea 
spiritului în scopul de-a zămisli fructe dulci. Spiritul se manifestă 
în om prin mijlocul gândurilor sale, a sentimentelor şi a faptelor. 
Discipolul poate acţiona prin intermediul acestor trei lumi 
asupra materiei pentru a o transforma în fructe. Aceste fructe 
sunt virtuţi, calităţi, posibilităţi noi pe care spiritul uman nu le 
poate dobândi decât întruchipându-se în materie. Suferințele, 
contradicţiile din lume provin din faptul că oamenii nu sunt încă 
puri, total conştienţi, treji la nivelul gândurilor, sentimentelor şi 
faptelor lor. Instrumentele lor interioare nu sunt încă întru totul 
potrivite pentru a se putea folosi de ele în chip conştient şi a 
domina materia. 

Pentru a pregăti şi purifica aceste instrumente interioare, 
trebuie deci ca ele să treacă prin straturi de nisip, adică prin 
suferinţe, limitări ce trebuie depăşite, contradicții etc. O dată ce 
cele trei centre vor fi gata să întruchipeze spiritul divin şi să 
domine materia, atunci oamenii vor deveni nişte izvoare de apă 
pură şi divină la care vor veni să se adape toate spiritele naturii, 
toate vieţuitoarele. Abia atunci împărăţia lui Dumnezeu va 
domni pe pământ şi peste toate conştiinţele în toată 
splendoarea ei. 

Fiinţa omenească este aidoma unei plante, unui copac ale 
cărui rădăcini pătrund în profunzimile pământului, iar crengile se 
înalţă spre cer. Crengile reprezintă gândurile, rădăcinile - voinţa, 


iar trunchiul - sentimentele. Aceste trei sunt facultăţile asupra 
cărora trebuie să lucreze discipolul pentru a deveni un 
intermediar viu şi conştient între spirit şi materie. Gândurile sale 
trebuie să întruchipeze înţelepciunea divină, curentul sacru al 
luminii; sentimentele sale - dragostea universală, curentul sacru 
al muzicii cosmice, iar actele sale - adevărul, curentul sacru al 
vieţii. 

Adevărul, sau actul corect din viaţă este generat de 
uniunea dintre dragoste şi înţelepciune existentă în discipol. 

Necunoscând lumina învăţăturii iniţiatice întemeiată pe 
cunoaşterea celor trei lumi, unii spiritualişti spun: „omul nu 
poate gândi dacă se află în noroi”. Aceasta vrea să spună că cel 
ce caută divinul trebuie să părăsească lumea fizică. Discipolul 
însă tocmai că nu trebuie să părăsească materia, viaţa 
cotidiană, ci să lucreze asupra ei, în deplină cunoştinţă de cauză 
şi cu dragoste. 

Munca exercitată asupra materiei dezvoltă, întăreşte voinţa 
şi face să se nască mişcarea vieţii. Această mişcare generează 
la rândul ei căldura iubirii ce sfârşeşte prin a produce focul 
sacru, lumina iluminării. Aceasta este metoda prin care 
discipolul poate transforma viaţa cotidiană, materia în lumină şi 
noroiul în fructe dulci. 

Munca discipolilor în lumea fizică trebuie întreprinsă cu 
această nouă conştiinţă. Discipolul nu trebuie să lucreze doar ia 
nivelul gândirii, a sentimentului sau al acţiunii, ci trebuie ca 
lumina gândirii să fie transformată în sentimente şi acte, la fel 
cum munca, activitatea din lumea fizică trebuie să fie 
transformată în sentimente şi gânduri. 

Ştiinţa _iniţiatică nu este doar o învăţătură de înalt nivel 
filosofic şi idealist, ci pretinde deopotrivă să fie experimentată în 
viaţă. Deopotrivă, pentru ca acţiunea desfăşurată în cadrul vieţii 
să fie corectă, trebuie ca ea să fie conformă cu lumina 
înţelepciunii şi a căldurii iubirii. Cel mai neînsemnat gest 
efectuat în planul fizic este o manifestare a mişcării vieţii, a 
voinţei. Armonizându-şi toate gesturile cu lumina înţelepciunii şi 
căldura inimii, discipolul ajunge să dobândească dominaţia 
armonioasă a curentului sacra al vieţii. 


Esenţe ale meditaţiei 


Lucrând în cele trei lumi 

Sunt mulţi cei ce suferă de diverse boli. Ei au nevoie deo 
lucrare fizică făcută cu dragoste, o lucrare spirituală şi una întru 
Dumnezeu, îndeplinite deopotrivă cu dragoste. 

Trebuie lucrat în toate cele trei lumi. 


Acţiunea 

Dacă la o acţiune au luat parte dragostea, înţelepciunea şi 
adevărul, aceasta este divină. 

Dacă sufletul, spiritul şi corpul tău au luat parte la ea, 
atunci este îngerească. 

Dacă mintea, inima şi voinţa ta au colaborat, atunci ea este 
omenească. 

Dragoste, înţelepciune, adevăr 

Dragostea este calea tuturor celor ce trăiesc pentru 
Dumnezeu, înţelepciunea este calea tuturor celor cărora 
Dumnezeu li se manifestă. Adevărul este calea tuturor celor 
care învaţă să-L slujească. 

Pentru discipol, fiecare zi trebuie să fie una în care 
dragostea şi înţelepciunea se dezvăluie şi în care adevărul 
învaţă să slujească divinul. 

Fie ca dragostea din voi să fie pe măsura intensității vieţii 
ce sălăşluieşte în voi. 

Fie ca înţelepciunea din voi să fie pe măsura luminii divine 
ce vă călăuzeşte. 

Fie ca adevărul din voi să fie pe măsura capacităţii voastre 
de a-L sluji pe Dumnezeu. 

Dragostea rezolvă toate contradicţiile; fără ea, existenţa nu 
se poate armoniza. 

Înţelepciunea aduce soluţia pentru contradicţiile 
intelectului. 

Adevărul domină contradicţiile voinţei. 

Dragostea este cea mai mare forţă din lume, dar trebuie să 
fie însoţită de înţelepciune şi de adevăr pentru a putea fi 
aplicată pe pământ. 

Înţelepciunea este cea mai înaltă culme; ea rezolvă 
antagonismele dintre bine şi rău, punându-le pe amândouă la 
lucru. 


Adevărul este cel mai mare dirijor, care conduce întregul 
univers. 

Ce este cel mai greu de dobândit e înţelepciunea divină. 
Adepţi, îngeri şi zei eşuează când se pomenesc în faţa 
încercărilor înţelepciunii. 


Imnul grandios al naturii 

Veşnicele manifestări ale naturii concurează la întreţinerea 
în noi a gândurilor şi a sentimentelor sublime: spectacolul 
stelelor fără număr, răsăritul soarelui, limpezimea unui cer 
senin, strălucirea luminii, adierea vântului, apa curând, mişcarea 
pământului, înflorirea plantelor, ciripitul păsărelelor, bucuria 
omului... 

Acest imn grandios al naturii trebuie să răsune profund în 
sufletul nostru, la unison cu viaţa noastră interioară trează. Abia 
atunci sufletul se va putea elibera de limitările terestre şi să-şi ia 
zborul spre soare, patria sa eternă. 


Dragoste, înţelepciune, adevăr 

Sufletul este templul adevărului; intelectul e sanctuarul 
înţelepciunii, iar inima e altarul iubirii. 

Rugăciunea 

În viaţa oamenilor, rugăciunea este acţiunea cea mai 
puternică, deoarece uneşte strâns gândurile, sentimentele şi 
voinţa. 

Ea constituie lucrarea cea mai frumoasă şi îndeplineşte 
miracole. 

Rugăciunea este conversaţia noastră cu Dumnezeu. 


Puritatea 

De îndată ce o apă impură pătrunde într-un pârâu limpede, 
ea îl tulbură. Nu daţi voie unor curente îndoielnice să vă 
perturbe. 

De îndată ce observi că în tine e ceva tulbure sau rău, 
caută imediat să te eliberezi. Pentru aceasta, îndreaptă-ţi 
gândurile, inima şi voinţa spre Dumnezeu, cerându-i să-ţi dea 
lumina, căldura pură şi forţa sa eliberatoare. 


Ricoşeul 


Ţine bine minte ce îţi spun acum: fiecare gând, bun sau 
rău, se întoarce la izvorul său şi duce cu el tot ce a dobândit în 
drumul lui. 

Nu poţi trimite cuiva un gând fără să-i suporţi consecinţele. 
E o lege ineluctabilă. 

Se poate să fi uitat ce ai făcut odinioară, dar astăzi, mâine, 
peste ani sau secole, te vei izbi de această realitate. 

Mulţumeşte-i aşadar lui Dumnezeu pentru tot ce ţi se 
întâmplă, şi acceptă totul cu un gând nou; în conformitate cu 
forţa acestei legi, el ţi se va întoarce într-o bună zi aducânducţi 
achiziţii importante şi te va ajuta să-ţi lichidezi datoria. 


Puritatea interioară 

Pentru a învinge cu uşurinţă bolile şi suferinţele, pentru a 
depăşi contradicţiile vieţii lumeşti,  purifică-ţi gândurile, 
sentimentele şi actele. Lucrează întru dobândirea a ceea ce se 
cheamă „puritatea interioară”, şi atunci sângele ţi se va purifica 
şi el. 


Adevărata cunoaştere 

Fă experienţa de-a aplica dragostea în toate gândurile şi 
acţiunile tale. 

Prin această forţă incomparabilă, vei vedea sporind treptat 
în tine binefacerile adevăratei, realei cunoaşteri. Vei descoperi 
un nou înţeles al vieţii tale şi, cu o conştiinţă neîncetat lărgită, 
vei păşi în lumină spre înţelepciunea divină. 

Această lumină eternă te va face să descoperi imensa şi 
armonioasa frumuseţe a vieţii şi nenumăratele posibilităţi pe 
care ea le oferă. 


Masa zilnică 

Nu te apuca să mănânci fără a avea un gând de mulţumire 
iubirii universale, sursa veşnică a oricărei forme de viaţă. 

Recunoştinţa omului, conştiinţa sa deschisă măreției şi 
plenitudinii vieţii îi umplu inima şi sufletul de căldură vie, ce face 
să sporească în el tot ce e nobil, elevat şi etern. 

Hrănindu-te, nutreşte aşadar respect şi venerație pentru 
binefacerile iubirii şi a înţelepciunii divine. Astfel, vei vedea cum 
în tine se instaurează bucuria şi o bună dispoziţie permanente; 
vei fi cuprins de o fericire nouă. 


Unitatea celor trei centre 

Important nu este doar ceea ce gândeşti, ci şi felul cum 
trăieşti. 

Pentru ca o problemă să poată fi corect rezolvată, trebuie 
ca gândurile, sentimentele şi actele tale să se contopească într- 
un tot armonios. 

Trebuie să fii consecvent cu tine însuţi în fiecare moment al 
vieţii. 


Legătura sacră 

Printr-o dorinţă nobilă, un impuls elevat, discipolul se 
uneşte cu spiritul fiinţelor superioare care îl pot ajuta şi susţine 
în toate împrejurările. 

Atâta vreme cât durează această legătură, el trăieşte în 
conştiinţa acestor mari fiinţe şi lumina lor îl face să înainteze în 
bine; el se integrează în ritmul vieţii universale care conferă o 
direcţie corectă tuturor dorințelor sale. 


Şcoala divină 

Vouă, elevilor marii vieţi, vi se cer nu numai cunoştinţe 
teoretice, ci şi o aplicare înţeleaptă a cunoştinţelor voastre, şi 
asta în tăcere, în umilinţă, deoarece, dacă drumul pe care îl 
aveţi de străbătut e binecuvântat, el e şi lung. 

La orice vârstă, la fiecare treaptă a instruirii voastre, 
consideraţi-vă drept nişte şcolari începători. 

Te instruieşti prin tot felul de lecţii şi de experienţe 
agreabile sau amare. 

Elevul mulţumeşte întotdeauna pentru unele ca şi pentru 
celelalte, şi îşi continuă bucuros drumul spre bine, spre 
desăvârşire. 

Din toate împrejurările vieţii, el ştie să tragă foloase pentru 
a se ameliora, pentru a lucra şi sluji mai bine. 


Sublimul 
In lumea asta, lucrul cel mai necesar e hrana, cel mai 
plăcut e muzica şi cel mai sublim e rugăciunea. 


Mişcarea conştientă 


Fiecare mişcare este expresia unor anumite forţe vii ce 
străbat fiinţa. 

O mişcare este perfectă când exprimă combinaţia 
armonioasă a forţelor spiritului, inimii şi voinţei. 

Mişcarea este frumoasă când e făcută conştient, sub 
controlul muzical al inimii şi gândirii. 

Mişcările lipsite de armonie, nechibzuite ne demonstrează 
existenţa unei conştiinţe încă neorganizate. 


Tăcerea 

Tăcerea este mediul în care se maturizează concepţiile; e 
creuzetul adevăratei creaţii. 

Dumnezeu şi marile spirite lucrează în tăcere. 

Spiritele obişnuite nu pot capta gândurile oamenilor; din 
acest motiv, cel ce vrea să izbutească în orice ar face trebuie să 
tacă, să evite să vorbească despre intenţiile sale dacă nu vrea 
să întâlnească obstacole exterioare şi interioare. 

In tăcere, o tăcere constructivă şi nu pasivă, discipolul 
poate transforma negativul în pozitiv, înlăturând din cale tot ce 
îi stăvileşte evoluţia. El îşi rezolvă problemele cele mai dificile în 
tăcere şi linişte absolută, când totul doarme şi doar Dumnezeu 
veghează. 


Cele trei condiţii 

Dacă greşelile omenirii nu sunt soluționate într-un mod 
chibzuit, ele sunt rezolvate prin război. 

Boala este un război, ea fiind cea care îndreaptă în cele din 
urmă gândurile, sentimentele şi acţiunile greşite. 

Libertatea ta depinde de corectitudinea gândurilor, 
sentimentelor şi voinţei tale. Numai dacă aceste trei condiţii 
sunt îndeplinite vei putea exprima dragostea şi vei poseda 
sănătatea, fericirea şi înţelepciunea. 


intelect, inimă şi trup 

Nimic nu e mai măreț decât să-l cunoşti pe Dumnezeu prin 
intelect, să-l iubeşti cu inima şi să-l slujeşti cu trupul. 

Trebuie să-ţi creezi o minte care să fie o bună conducătoare 
de lumină, o inimă care să fie o bună conductoare de căldură şi 
un corp care să fie un bun conductor al forţelor naturii. 

Dumnezeu şi-a pus bunurile în mintea, inima şi trupul tău. 


După cum îţi sunt gândurile şi sentimentele, aşa vor fi şi 
condiţiile exterioare. Dumnezeu ţi-a pus în mână o armă ce îţi 
poate fi de ajutor. 

Trebuie să-i mulţumeşti Domnului pentru bunurile pe care ţi 
le dă chiar astăzi. 


Aplicarea corectă în viaţă a intelectului, inimii şi voinţei 


Pentru ca un om să fie energic, puternic şi sănătos, 
conştiinţa sa trebuie să fie veşnic trează şi intelectul său 
receptiv. El trebuie să se ferească de orice influenţă negativă şi 
să vegheze ca în inima şi în intelectul său să nu pătrundă nici un 
sentiment străin care ar risca să-şi facă sălaş şi să-l domine. 

Există în lume situaţii dăunătoare ale căror consecinţe le-aţi 
putea suferi şi care vă privează de mult bine. De exemplu, 
sunteţi în contact cu cineva care, în loc să vă aducă un gând 
benefic, vă pune în stare de somnolenţă, de dizarmonie, într-un 
cuvânt, într-o stare pasivă. 

Energia cerebrală, care trebuie să slujească la însufleţirea 
minţii voastre, poate fi deviată ca un pârâu într-o grădină; 
vecinătatea unei persoane lipsite de magnetism poate perturba 
curentul forţei voastre cerebrale. 

Când două fiinţe care se iubesc conversează, una vorbeşte 
în timp ce alta ascultă cu atenţie, şi reciproc. In acest caz, 
energiile lor operează un transfer pozitiv. Într-o bună zi însă ele 
încetează să se mai iubească; interesul mutual care le însufleţea 
dispare, şi ele ajung să-şi dăuneze reciproc: energiile lor se 
resping. Este deci preferabil ca două fiinţe între care armonia e 
absentă să se despartă. 

Ştiţi probabil că lumea actuală utilizează hipnoza în destule 
împrejurări. Aplicarea sugestiei poate fi întâlnită în aproape 
toate domeniile vieţii. Astfel, de exemplu, oamenii se supun 
voinţei Domnului nu din convingere, ci cel mai frecvent sub 
influenţa fricii şi a sugestiei. 

Când vă aflaţi în asemenea condiţii hipnotice, cei ce le-au 
creat profită de pe urma lor, şi voi sunteţi cei ce suportă 
consecinţele! 

În cadrul dezvoltării lor spirituale, elevii şcolii divine trebuie 
să vegheze ca forţele inimii, intelectului şi voinţei să fie mereu 
treze şi vigilente. Un discipol nu are dreptul să risipească şi să 
disperseze forţele pe care Dumnezeu i le-a încredinţat; el nu le 
poate împărtăşi celorlalţi decât energiile suplimentare a căror 
utilizare nu îi este necesară. 

Cel ce îşi lasă capitalul spiritual aservit plăteşte scump 
această greşeală. Înţelegeţi-mă bine: dacă aţi sădit un pom care 
vă dă fructe bune, aveţi dreptul să sacrificați fructele, dar nu şi 


pomul. E o lege pe care trebuie să o înţelegeţi dacă vreţi ca 
viaţa spirituală să se dezvolte în voi. 

La elevii unei şcoli spirituale, sau ai unei fraternităţi, există 
pericolul ca energia lor, îndreptată iniţial spre lumea superioară, 
să ajungă să tindă spre un scop material. În acest caz, va avea 
loc ineluctabil o regresie şi o prăbuşire. Scopul vostru final 
trebuie să fie pur spiritual, chiar dacă mijloacele şi metodele îşi 
păstrează un caracter material. 

Unii vin să mă asculte pentru a dobândi cunoaşterea şi 
înţelepciunea, deoarece aspiră să devină apoi nişte „învăţători” 
apreciaţi şi retribuiţi! Dacă devin „învăţător” ca să câştig bani 
sau pentru a dobândi vreo putere vanitoasă, atunci scopul meu 
e material. Dacă însă urmăresc obiectivul de a-mi ameliora viaţa 
proprie şi pe cea a semenului meu, dacă acţiunea mea slujeşte 
la înălţarea sufletelor spre divin, convingându-le să renunţe la 
părerile false, atunci scopul meu este pur. 

Un discipol al şcolii divine nu trebuie să se amăgească; el 
trebuie să-şi cunoască posibilităţile şi capacităţile, ca şi suma de 
cunoştinţe şi de forte de care poate dispune, fără a se 
supraestima şi nici a se subestima. Abia atunci el va putea conta 
pe el însuşi în toate circumstanţele vieţii, şi în aceste condiţii 
studiul şi înţelegerea lumii divine obiective îi vor deveni posibile. 

Atâta vreme cât omul nu se va încredința divinului ce 
rezidă în sinea lui, el va recădea mereu sub influenţa vechilor 
sale moduri de-a gândi şi vedea, care vor anula toate 
manifestările binelui. 

Unul din principiile Fraternităţii Albe este înfăptuirea ideii: 
„Fraternitate şi Unitate”, ceea ce înseamnă înălţarea conştiinţei 
la forme mai elevate. 

Finalitatea experienţelor şi aplicaţiilor nu este aceea de-a 
satisface curiozitatea discipolului, ci de a-l face să înţeleagă 
acest mare adevăr: cel ce îl iubeşte pe Dumnezeu poate izbuti 
în tot ceea ce doreşte. Bineînţeles, această lege nu este valabilă 
decât pentru bine şi nu pentru rău. 

În toate circumstanţele vieţii, exprimaţi dragostea; ea vă va 
elibera de spaime şi de îndoieli. Când vedeţi că cineva a făcut o 
greşeală, nu îl criticaţi, ci aplicaţi dragostea faţă de el: rugaţi-vă 
să poată ieşi din situaţia respectivă. 


Omul recurge la Dumnezeu şi nu i se adresează decât 
atunci când se găseşte în condiţii dificile şi grave, când se simte 
singur, părăsit de toţi. 

Un discipol trebuie să nu uite că omul se dezvoltă şi se 
maturizează prin încercări şi suferinţe. Cu cât discipolul este mai 
dezvoltat şi mai puternic, cu atât mai mult reuşeşte el să-şi 
rezolve problemele în mod pozitiv. Un învăţător se bucură când 
are discipoli buni: ei îl înţeleg mai bine, şi din acest motiv el le 
dă sarcini din ce în ce mai greu de îndeplinit. Ei nu merg pe un 
drum bătătorit. 

Viaţa nouă pe care lisus a dăruit-o omenirii este un capital 
cu ajutorul căruia oamenii îşi pot plăti toate vechile datorii. În 
calitate de discipoli ai acestei noi vieţi, trebuie să lucraţi asupra 
voastră înşivă cu asiduitate. 

Care este sarcina atribuită fiinţei umane? Cea de-a 
manifesta, de-a creşte, de-a înflori şi de-a produce un fruct 
divin. Pentru aceasta, ea trebuie să dea dovadă de o voinţă 
puternică ce trebuie să se afirme în domeniul lucrurilor mărunte, 
nu în al celor importante. Ca elevi ai noii vieţi, grăbiţi-vă să vă 
faceţi concesii mutuale, să vă iertaţi, să aveţi respect şi stimă 
faţă de toate fiinţele. Acestea sunt primele condiţii pentru 
instaurarea iubirii. Acolo unde se manifestă dragostea, îşi fac 
apariţia şi condiţiile favorabile înălţării şi dezvoltării. 

Viaţa voastră actuală nu este încă adevărata viaţă, ci doar 
începutul unui bine pe care îl veţi simţi mai târziu în toată 
plenitudinea sa. 

Intr-o bună zi, ne vom afla într-o altă ambianţă decât 
aceasta; vom accede la o lume nouă, la o cultură nouă. 
Organismul vostru va fi ameliorat, iar condiţiile vor fi minunate. 

Va fi tot pământul nostru, dar el va fi suferit schimbări 
radicale. Lumea actuală va trece printr-o transformare organică; 
întreaga materie va suferi o nouă cristalizare, totul se va 
schimba! Ne vom întâlni şi vom revedea reuniunile noastre 
actuale desfăşurându-se sub ochii noştri ca un film. Vom 
constata că, în cutare oraş, în cutare condiţie, supunându-se 
cutărui impuls venit din suflet, ne aflam adunaţi laolaltă în urmă 
cu mii de ani. Şi ne vom mira că viaţa s-a desfăşurat astfel! 

Această viziune, ca şi multe altele, vă va ajuta să înţelegeţi 
mai bine sensul încercărilor prin care va fi trebuit să treceţi. 
Copiii trebuie să aibă răbdare: momentul actual nu este decât o 


scurtă percepţie anticipată a viitorului. Această viaţă viitoare se 
pregăteşte deja, dar nu este încă formată. Veţi intra cu toţii în 
ea şi veţi fi cu toţii bineveniţi. 

Pentru a accede la acest viitor şi a nu vă întârzia evoluţia 
indispensabilă, trebuie neapărat să vă ocupați de înălţarea 
intelectului, a inimii şi voinţei voastre. Trebuie să fiţi atenţi să nu 
o corupeţi pe aceasta din urmă, să nu o puneţi în slujba unor 
forţe contrare, adică în slujba răului. Nu trebuie să abdicaţi de la 
dreapta voinţă, nici măcar spre folosul celui mai scump prieten; 
ea trebuie păstrată pentru îndeplinirea planului divin. Nu este 
îngăduit nici să-ţi înlănţui semenului cu ajutorul inimii sale. 
Acestea sunt nişte reguli a căror încălcare nu este iertată unui 
adevărat discipol. Cel ce transgresează aceste legi va bea 
paharul karmei până la fund şi nu va fi mântuit decât atunci 
când va fi înţeles lecţia. 

In trecut aţi acumulat greşeli ca urmare a slăbiciunii, 
ignoranței şi lenei voastre; aţi contractat datorii ale căror 
consecinţe vă afectează negativ: aceasta este karma. Dar cu 
ajutorul iubirii şi a uniunii fraterne puteţi să vă eliberaţi de ele. 
Feriţi-vă aşadar să-i criticaţi şi să-i acuzaţi pe alţii; critica, fie şi 
doar mentală, e o răutate psihică. 

Va atrag atenţia: urmaţi o învăţătură sacră! Pentru a deveni 
discipoli adevăraţi ai Fraternităţii Albe, trebuie ca sfinţenia să vă 
impregneze intelectul, inima şi voinţa. Gândirea voastră trebuie 
pusă întru totul în slujba binelui, inima în slujba iubirii şi voinţa 
în slujba înţelepciunii divine. Acestea sunt nişte legi ce nu suferă 
nici o excepţie. Dacă respectaţi aceste reguli, veţi dobândi 
binecuvântarea lui Dumnezeu, veţi acumula cunoştinţe din ce în 
ce mai bogate şi o putere din ce în ce mai mare, iar sufletul va 
vedea înfăptuindu-se treptat bucuriile pe care vi le doreşte. 

Mulţi spun: „Nu am nevoie de învăţător, Spiritul îmi 
vorbeşte direct!” Aceştia nu au înţeles că ceea ce aud ei nu este 
Spiritul, ci doar nişte spirite. Din negura veşniciei, am avut 
dintotdeauna nevoie unul de celălalt, iar cei ce pretind contrarul 
se înşeală. Cel ce e născut din Dumnezeu are întotdeauna 
nevoie de ceilalţi, fiindcă Dumnezeu trăieşte şi în ei. 

Trebuie să ascultați ce vă spune Domnul. Totul trebuie să 
se îndeplinească cu dragoste şi fără violenţă. 

Când aplicăm iubirea, ni se deschid toate uşile şi toate 
bunurile sunt la dispoziţia noastră. 


Acum, trebuie deci să ne deschidem intelectul, inima şi 
sufletul aşa cum se cuvine, pentru ca să se poată dezvălui 
această măreaţă lege a iubirii ce instaurează armonia în toate şi 
în tot. 

De ce mă aflu aici, printre voi? Dacă va abateţi de la 
vorbele mele, veţi simţi foarte repede că Dumnezeu vă lipseşte. 
Aceeaşi lege e valabilă pentru mine ca şi pentru voi. Aveţi 
nevoie de fratele vostru şi el are deopotrivă nevoie de voi 
fiindcă Domnul vieţuieşte în amândoi. Toţi oamenii au nevoie 
unii de alţii; în acest fel se manifestă în noi prezenţa lui lisus, a 
iubirii Lui. 

Uneori, e de ajuns şi o privire pentru a da ajutorul pe care îl 
aşteptăm, fie şi inconştient, de la semenii noştri; în acest fel, 
dragostea poate transmite tot ce e mai înalt, însufleţitor şi nobil. 

Predic acum, tinerilor şi deopotrivă bătrânilor, dragostea 
care nu încetează niciodată, care curge dintr-un izvor nesecat, şi 
pe care trebuie să o primiţi în inima voastră. 

Primul lucru ce trebuie făcut e să fii atent să zăgăzuieşti 
accesul la intelectul vostru al oricărui rău; în nici un chip nu 
trebuie să îngăduiţi pătrunderea unor preocupări secundare, 
inutile sau negative. 

Deviza elevului şcolii Fraternităţii Albe trebuie să fie: 
„Inima, spiritul, sufletul şi voinţa i le consacru şi mi le pun în 
slujba Domnului”. Orice făptură ce procedează astfel este 
binevenită şi îi deschidem toate uşile. Dar cel ce neglijează 
această regulă va găsi uşile închise, şi va rămâne afară 
aşteptând o nouă epocă. 

Le recomand tuturor puritatea. 

Cine e pe drumul cel bun? Cine e pe drumul cel rău? Cine 
face binele şi cine greşeşte? Aceasta nu ne priveşte; ce e 
important, e hotărârea pe care am luat-o de a-l sluji pe Domnul. 
În acest fel, vom studia şi vom acţiona precum îngerii care 
studiază şi îndeplinesc voinţa divină! aceşti fraţi superiori ne vor 
dezvălui poezia, artele şi regulile lor de viaţă. 

În viitor, va trebui să începeţi să vă comportaţi ca nişte 
discipoli ai Fraternităţii Albe; va trebui să fiţi recunoscuţi ca 
atare după comportamentul şi felul vostru de-a trăi. 

Fiecare elev, frate sau soră, trebuie să meargă drept ca un 
„I”, cu pieptul înainte şi nu adus de spate; spinările încovoiate 
trebuie să se îndrepte. Chipul trebuie să fie luminos, cu o 


expresie care să dezvăluie forţa virtuţilor. Din ochii discipolului 
trebuie să ţâşnească iubirea şi energia. Gura nu trebuie să fie 
strânsă, iar buzele, abia întredeschise, să exprime sănătatea şi 
viaţa. 

Străduiţi-vă să fiţi puternici şi voinici, pentru ca astfel să 
faceţi ca un eventual adversar să se gândească de două ori 
înainte de-a vă ataca. 

Fiţi slabi când e vorba de-a face răul, şi puternici când e 
vorba de bine. 

A fi puternic înseamnă să ai sub stăpânire înlăuntrul şi să-ţi 
controlezi toate moleculele trupului, toată musculatura. 

Când începeţi un lucru, duceţi-l la bun sfârşit. 

Hrăniţi-vă cu alimente sănătoase. Nu uitaţi că gura, prin 
care se exprima iubirea, trebuie să fie pură. Trebuie să vă 
dezvoltați mirosul şi sensibilitatea. Fiţi atenţi faţă de flori, plante 
şi animale; evitaţi chiar să striviţi vreo furnică ce vi se iveşte în 
cale. 

Doar dragostea vă poate îngădui să respectaţi toate aceste 
legi în chip firesc. 

Intenţia mea e de-a rupe toate legăturile care vă ţin şi de-a 
nu le lăsa decât pe cele ce vă unesc cu Dumnezeu. Atunci 
Domnul va alcătui împreună cu voi o structură de viaţă nouă, 
întemeiată pe dragoste. 


Esenţe ale meditaţiei 


Gânduri şi sentimente 

Gândurile şi sentimentele bune pe care le nutrim îi atrag pe 
oameni, ca şi pe fiinţele superioare. 

Precum parfumul florilor sau poamele coapte din copaci, 
gândurile frumoase şi sentimentele nobile atrag fiinţele vizibile 
şi invizibile. 

Gândurile şi sentimentele noastre sunt tot atât de 
indispensabile pentru lume ca şi florile pentru albine. 

Ne construim viitorul prin intermediul gândurilor şi 
sentimentelor. 


Sensul efortului 

Cel ce vrea să-şi intensifice viaţa interioară prin credinţă, 
speranţă şi dragoste trebuie să lucreze conştient asupra lui 
însuşi. Care luptător a ajuns puternic fără să fi făcut exerciţii 
pentru a-şi dezvolta muşchii? 

Un campion este un om puternic, d.nr pentru aceasta el şi - 
a lucrat ani de zile muşchii. 

Un filosof posedă forţa intelectului, profunzimea gândirii, 
pentru că îşi pune neîncetat creierul la treabă. 

Omul virtuos are o inimă mare fiindcă şi-o exersează 
constant. Şi apa se purifică străbătând o serie întreagă de 
procese: precipitare, filtrare, evaporare. Nimic nu se obţine 
dintr-o dată, fără efort. 

Unii cred că este inutil şi chiar prostesc să perseverezi în 
efort, dar trebuie ştiut că lucrurile înțelepte, inteligente se 
ascund adesea sub aparenţe inutile. Când un om crede că e 
foarte inteligent, el încetează să înveţe şi pierde treptat tot ce a 
dobândit. 

Un om bogat, care nu se gândeşte decât la avuţia pe carea 
strâns-o deja, neglijând totodată să o fructifice, sărăceşte 
progresiv. 

Asemenea oameni seamănă cu bondarii care zumzăie, intră 
şi ies din stup fără să aducă o picătură de miere. 

Astăzi există destui bondari în stupul divin, care riscă să fie 
expulzați şi distruşi. 


Încrederea în Dumnezeu 


Indiferent ce vi se întâmplă, spuneţi: „E spre binele meu”, 
şi veţi vedea cum lucrurile se rezolvă. Frumuseţea vieţii constă 
în a nu te îngrijora, chiar şi atunci când nimic nu pare să meargă 
cum trebuie. 

Nu aveţi nici o grijă, nici o temere; fiţi întotdeauna mulţumit 
fiindcă Dumnezeu a creat lumea pentru ca voi să fiți fericiţi. 
Dacă sunteţi nemulţumiţi, acriţi, negaţi prin aceasta însăşi 
înţelepciunea supremă din lume. 

Nemulțumirea este o lepră pentru conştiinţă şi necazul 
slăbeşte sistemul nervos. 


Binele universal 

Nu poţi fi bun dacă nu respecţi binele altora, şi nici acţiunile 
lor meritorii. Dacă nu apreciezi o lucrare bună înfăptuită de 
altcineva, înseamnă că nu ai nobleţe de caracter. In natură 
există o indivizibilitate: tot ce se petrece în cadrul ei priveşte pe 
toată lumea. Să nu crezi că eşti o fiinţă aparte. 

Dacă cineva a făcut ceva bun, beneficiezi şi tu de pe urma 
lui. 


Prima rază de soare 

Ca discipol, mergi în întâmpinarea primei raze de soare. 

Această imagine a răsăritului soarelui conţine ideea 
întâlnirii cu spiritul divin; e momentul când Dumnezeu ne 
vizitează. 


Dumnezeu 

Dumnezeu este conştiinţa omului. Nu îl căutaţi pe aici sau 
pe dincolo; din clipa în care îl descoperiţi în voi, îl veţi vedea 
pretutindeni! 


Viaţa închinată totului 

Omul cu adevărat moral gândeşte şi acţionează pentru 
apropiații săi aşa cum ar face pentru el însuşi, cu un impuls 
interior sacru îndreptat înspre „Tot”, înspre Dumnezeu. 

El doreşte binele pentru toţi şi se bucură de succesele 
celorlalţi la fel ca de ale sale proprii. 

Cel care nu trăieşte decât pentru sine, indiferent ce eforturi 
face şi ce rezultate obţine, nu va fi niciodată pe de-a-ntregul 
satisfăcut. 


Materialiştii 

lisus a spus: „în lume fiţi prudenţi ca şerpii şi simpli ca 
porumbeii”. 

Materialiştii sunt adesea şireţi, inteligenţi, dar neglijenţi în 
ce priveşte viaţa superioară, divină. 

Ca discipol, vă aparţine să le daţi exemplu prin câteva 
gesturi frumoase şi veţi putea, în schimb, să vă inspirați din 
inteligenţa şi iscusinţa lor. 


Încercările 

Când gândeşti şi suferi, cerul te observă şi îţi acordă 
încredere; el te consideră o fiinţă capabilă să înfăptuiască un 
lucru bun. Dacă viaţa ta e lipsită de obstacole, el te priveşte cu 
condescendenţă, ca pe un om inapt să-şi asume 
responsabilităţi. Bucură-te deci că eşti pus la încercare! 


Simţul muzical 

Să înveţi să îndeplineşti voinţa tatălui nostru ceresc e o 
mare ştiinţă. E un lucru la fel de dificil ca şi a studia muzica sau 
cântecul. 

Pentru a ajunge la rezultate bune, un muzician trebuie să 
depăşească mari dificultăţi. Odinioară, când mă apucasem să 
cânt la vioară, toată lumea îmi spunea: „Vioara nu-ţi dă de 
mâncare”. Cu toate acestea, am perseverat. Primul meu 
profesor era bun; m-a învăţat regulile fundamentale ale 
instrumentului. Al doilea era un ceh, şi era un muzician genial. Îl 
ascultam cu plăcere când cânta. Cunoscuţii mei mă întrebau ce 
urmăream continuând să studiez muzica, despre care 
considerau că nu e un lucru indispensabil în viaţă. Poate că nu 
este indispensabilă, dar e foarte importantă, deoarece merge 
mână în mână cu viaţa. 

Sunt douăzeci de ani de când mă ocup de problema 
raportului dintre muzică şi sufletul omenesc, ca şi de influenţa 
sa educativă asupra omului. Am ajuns la concluzia că fiinţa 
omenească nu îşi poate îndeplini convenabil treaba dacă nu 
este în sinea ei muziciană. 


Simţul muzical la om este vehiculul şi transformatorul 
forţelor naturale. De fiecare dată când am avut greutăţi, m-am 
întors spre vioara mea, pentru ca ea sa mă ajute să găsesc cea 
mai buna cale de a le depăşi. 

Muzica îl ajută pe om să găsească soluţia pentru 
problemele sale şi face miracole. 


Practicarea binelui impersonal 

Cel ce face binele se uneşte cu marile fiinţe înțelepte. 

Dacă după ce aţi făcut de câteva ori binele, vă spuneţi: 
„Am făcut asta fiindcă sunt bun!”, greşiţi. Trebuie să vă spuneţi: 
„Dumnezeu a acţionat prin mine”. 

Omul trebuie să fie bun înainte de toate pentru a manifesta 
prezenţa lui Dumnezeu în el, fără să aştepte nici o recunoştinţă 
din partea celor pe care i-a ajutat. 

Omul e bun fiindcă divinul ce sălăşluieşte în el este bun. 


Metodă pentru intuiţie 

Odinioară omul poseda într-o mult mai mare măsură 
capacitatea de-a presimţi ce îl aşteaptă, ce i se poate întâmpla. 

Acum, el şi-a pierdut în bună parte această facultate şi 
trebuie să încerce să-şi recâştige sensibilitatea primară prin 
exerciţii adecvate. 

De exemplu, luaţi o carte pe care aveţi de gând să o citiţi şi 
puneţi-vi-o încet pe frunte, concentrându-vă şi îndreptându-vă 
gândurile spre lumea înţelepciunii, pe care o întrebaţi: „Trebuie 
să citesc cartea asta, sau nu?” Rămâneţi apoi un minut sau 
două într-o aşteptare calmă şi veţi auzi atunci o voce blândă 
care vă va spune dacă lectura cărţii respective vă poate fi utilă 
în vreun fel. 


Gândirea 

Gândirea emană din marele centru al universului. Pentru 
ea, nu există nici obstacole, nici timp, nici spaţiu, nici materie. 
Ea se mişcă cu o viteză superioară celei a luminii şi se propagă 
teoretic la infinit. 

Prin gândire se exprimă marea lume înţeleaptă a creaţiunii 
şi omul posedă darul minunat de-a capta şi de-a înţelege acest 
limbaj. 


Prin gândire, omul, în calitate de cetăţean al universului, 
comunică cu lumile îndepărtate, şi în acest fel i se oferă 
posibilitatea de-a face schimb de cunoştinţe, deoarece viaţa 
este una singură în imensa ei varietate. Noi o cunoaştem sub 
aspectele ei cele mai diverse: o lume îndepărtată ne vizitează 
sub forma aerului, a apei, a pâinii, a unei flori parfumate, a unui 
fruct savuros. 


Cele trei atribute ale divinului 

Mântuirea omenirii nu rezidă în vreo fiinţă, nici în sfinţi, şi 
nici în îngeri. 

Ingerii, sfinţii şi oamenii de bună credinţă nu sunt decât 
slujitorii divinului. 

Mântuirea lumii rezidă în cel ce a creat-o, în Dumnezeu, 
care include, cuprinde şi pătrunde totul. 

Această lume divină posedă trei atribute, fiind singura care 
le posedă: dragostea, înţelepciunea şi adevărul. Ele sunt 
substanţa şi realitatea sa. 


Puritatea, lumina şi libertatea 


Puritatea: necesitatea sa 

O igienă mai completă este necesară vieţii oamenilor de 
astăzi. 

Este indispensabilă igiena corpului, a hainelor, a locuinţelor, 
dar este nevoie şi de o igienă a intelectului, inimii şi sufletului. 

Condiţia indispensabilă sănătăţii şi vieţii armonioase, 
echilibrată şi constructivă, rezidă atât în igiena fizică, cât şi în 
cea a gândurilor şi sentimentelor. 

Impuritatea, oricare ar fi terenul în care prinde rădăcini, 
determină indispoziţii, boli şi moartea prematură. 

Lăcomia, consumul cărnii, criticile, invidia, fumatul, 
alcoolismul etc. sunt vicii, dar şi impurități. 

Când fumezi, îţi transformi nasul într-un horn! 

Una dintre funcţiile nasului este de a folosi la respiraţie. În 
afara rolului său de furnizor de energie vitală, aerul, pe care 
trebuie să-l respirăm conştient şi din abundență, ne ajută să ne 
clarificăm şi să ne purificăm gândurile. 

Sentimentele şi gândurile impure sau egoiste acţionează în 
organism ca nişte veritabili viruşi fiind sursa unor tulburări 
nervoase grave. Aceşti paraziți psihici constituie, de asemenea, 
cauza lipsei de armonie între sentimente şi gânduri şi, deci, a 
suferinţei pentru individ. 

A ne ocupa de vicii şi de slăbiciunile oamenilor este în egală 
măsură o adevărată molipsire psihică care ne distruge liniştea şi 
armonia interioară a spiritului. 

Puritatea exterioară şi interioară, acest echilibru decis şi 
voluntar pe care trebuie să-l atingem, este prima condiţie a 
dezvoltării autentice şi sănătoase a tuturor facultăţilor noastre. 

Sufletul tinde spre puritatea totală, o doreşte şi o caută cu 
ardoare. Toate personalităţile de seamă, geniile, binefăcătorii 
omenirii şi-au cultivat puritatea luminii minţii, care este 
condiţionată de existenţa unui suflet cinstit şi chibzuit. 

Cel care are grijă de puritatea spiritului şi a trupului său va 
fi întotdeauna iubit. Femeia care are sufletul şi sentimentele 
pure este iubită şi respectată. Bărbatul chibzuit, cu mintea 
luminată, este de asemenea iubit, căutat şi susţinut pentru a-şi 
atinge țelul. 


Cei care neglijează să-şi întreţină puritatea inimii sfârşesc 
prin a-şi pierde lumina şi înţelepciunea gândurilor; descoperă 
cum dispare afecțiunea care îi înconjura, atât din partea soţului 
sau soţiei, cât şi a prietenilor. 

Într-un cuplu armonios echilibrat femeia trebuie să aibă 
sufletul pur şi omul să aibă mintea luminată; astfel, amândoi îşi 
vor menţine sănătatea şi vor evolua din punct de vedere 
spiritual. În felul acesta, cultivând puritatea totală în ei, bărbaţii 
şi femeile de astăzi pot să înceapă să trăiască sănătos şi în 
bucurie. 

Pentru a deveni elevi autentici ai marii şcoli a vieţii, pentru 
ca secretele naturii vii să vi se dezvăluie, astfel încât să ajungeţi 
să înţelegeţi legile vieţii raţionale şi constructive, pentru a vi se 
dezvolta conştiinţa, este necesar să începeţi să vă simţiţi frate şi 
soră a tuturor fiinţelor. Este indispensabil să vă comportaţi ca 
atare în relaţiile pe care le aveţi eliberându-vă de orice îndoială 
şi egoism. 

Trebuie să vă faceţi o curăţare interioară completă; trebuie 
ca vorbele să vă fie chibzuite, ca orice urmă de indispoziţie sau 
nemulţumire să vă dispară din suflet. Aceasta vă este cerută 
valul puternic de dragoste universală care vine de sus şi 
coboară acum în această lume. 

Dacă acceptaţi acest impuls, el vă va elibera de sclavia 
milenară şi vă va conduce spre înviere, spre lumină, spre 
puritate, spre libertate. 

Când femeia îşi pierde puritatea dragostei, când are 
tendinţa să încerce să profite de sentimentele pe care bărbatul 
le are faţă de ea şi când bărbatul face din femeie un idol, 
amândoi se prăbuşesc într-un materialism profund. În această 
stare lumina spiritului şi libertatea sufletului îi părăsesc. 

Pentru a beneficia de puterea şi de frumuseţea iubirii 
autentice, trebuie ca toate impulsurile pe care le aveţi, fiecare 
act pe care îl faceţi să fie pure, ideale. 

Dedicaţi-vă cu toţii studierii şi experimentării metodelor 
purității totale asupra dorințelor şi gândurilor voastre; este calea 
cea mai scurtă care duce la viaţa nouă, raţională, fericită şi 
abundentă. Numai cei care se dedică acestui ţel pot trece pragul 
care duce la cunoaşterea superioară, la lumina interioară şi la 
libertate. 


Elevul conştient tinde, în toate activităţile sale, să cultive 
iubirea divină; îşi potoleşte astfel setea de adevăr şi de 
libertate, adăpându-se la izvorul viu. Caută cunoaşterea, forţa, 
sănătatea în exemplele furnizate de viaţa fiinţelor evoluate, a 
geniilor, a marilor maeştri ai omenirii şi în învăţătura lor. 

Ucenicul care este animat de un ideal înalt îl urmează, cu 
credinţă şi curaj. Impulsul sănătos pe care îl are - acela de a 
deveni un servitor bun al iubirii universale puternice, un lucrător 
calificat al binelui în toate şi peste tot, dar dacă nu va cultiva 
puritatea totală, va eşua şi va sfârşi prin a recădea în egoismul 
şi minciuna ce îl vor conduce în mod inevitabil spre întuneric şi 
moarte. 

Dacă doriţi să fiți iubiţi, protejaţi împotriva bolilor, dacă 
vreţi să vă amelioraţi relaţiile cu ceilalţi, întăriţi-vă memoria 
pentru a studia mai bine, dobândiţi cunoştinţe şi înţelepciune, 
fiţi puri în inimă şi spirit. Această idee fundamentală de puritate 
trebuie să vă însoţească neîncetat; trebuie să vă fie călăuzitor 
permanent la orice oră din zi. 

lubirea este prima şi cea mai mare realitate a vieţii, căreia 
îi aduce lumină şi armonie, frumuseţe şi bunătate. Adevărul este 
cea mai înaltă manifestare a iubirii, mediul în care iubirea 
domneşte în deplinătatea gloriei sale. lisus i-a răspuns lui Pilat: 
„Am venit pentru a manifesta adevărul”. 

Binecuvântaţi sunt cei cu inima şi mintea pure, ei se 
apropie de marea înţelepciune, înţeleg cum acţionează aceasta 
fără încetare în lume pentru eliberarea sufletului omenesc, 
pentru înălţarea tuturor, fără nici o excepţie. Inima este centrul 
vieţii omeneşti; dacă găzduieşte aspirații pure, înalţă şi purifică 
mintea, limpezeşte gândurile şi le întăreşte capacitatea de 
creaţie. 

Puritatea absolută este deci terenul pe care trăieşte, se 
dezvoltă şi se maturizează discipolul vieţii universale. 

Puritatea îi conferă ucenicului tărie de caracter, îi 
eliberează din sclavia slăbiciunilor şi a viciilor şi îl apără de 
influenţele nefaste. 

Insuccesele pe care le aveţi în viaţă provin de la norii care 
vă întunecă orizontul. Fiecare greutate şi fiecare suferinţă vă fac 
să reflectaţi, să vă analizaţi şi să vă dea o lumină mai 
strălucitoare care vă va purifica cerul. 


Omul trebuie să aibă caracter şi să fie convins de 
necesitatea de a lucra conştient şi continuu, prin toate 
mijloacele şi cu toată voinţa, la perfecţionarea şi ameliorarea 
condiţiei sale. Prin reîncarnare omul învaţă legea sacrificiului 
fără de care nu există evoluţie. Sufletul nostru doreşte să ne 
înalțe să ne perfecţioneze; puritatea este condiţia esenţială 
pentru realizarea acestei dorinţe arzătoare. 

Reflectaţi, fiţi conştienţi de această misiune, de această 
problemă primordială a vieţii voastre. Cu bucurie şi 
recunoştinţă. Lucraţi fără încetare asupra voastră pentru a 
dobândi gânduri, sentimente şi acte pure. 

Sănătatea şi buna dispoziţie depind în mod esenţial de 
acest fapt: ca toate manifestările voastre spirituale şi fizice să 
fie pătrunse de ideea de cinste şi puritate. Ideea de puritate 
trebuie să vă fie la fel de scumpă cum îi este unui tânăr 
imaginea tinerei pe care o iubeşte. Fie ca puritatea să fie iubita 
fiecărui bărbat şi iubitul fiecărei femei. 

Vă recomand tuturor puritatea absolută. Fizică şi spirituală. 
Fiecare dintre voi să construiască în sine, în conştiinţa sa 
imagini şi concepţii pure ale tinerei, tânărului, căsătoriei, 
celibatului, iubirii, copiilor etc. 

Şcoala vieţii divine, Frăția Albă, aşteaptă de la toţi discipolii 
săi o curăţare interioară raţională. 

Pentru a dobândi cunoştinţe şi o gândire pătrunzătoare, 
constructivă, fiţi puri! 

Exactitatea, memoria mereu activă, mintea mereu gată de 
muncă, buna dispoziţie, energia trupului - toate acestea sunt 
alimentate şi susţinute de puritate. 

Pentru mulţi această idee de puritate absolută se află încă 
în stadiu de sămânță; însămânţaţi-o în voi înşivă cu certitudinea 
că va da roade gustoase. Intreaga, voastră fiinţă să-i procure 
condiţiile favorabile creşterii, dezvoltării, maturizării. Veţi fi pe 
deplin recompensaţi pentru eforturile şi pentru munca pe care o 
veţi realiza asupra voastră. 

Puteţi forma grupuri de doi, trei, zece..., având cu toţii ca 
ţel realizarea nobilului ideal de puritate. Acest ideal nobil poate 
acţiona atunci asupra voastră cu forţă, înnoindu-vă în întregime 
şi ameliorându-vă existenţa într-un mod nesperat. 

Pentru a întâmpina epoca vărsătorului ce va veni, faceţi o 
curăţenie totală în voi şi reconstruiţi-vă viaţa pe baze noi. 


Este o muncă frumoasă, captivantă şi purtătoare a unor 
posibilităţi nelimitate. Viaţa trebuie să ne fie pură precum 
cristalul, ca diamantul! 

Sacrificând obiceiurile vechi şi rele, dobândim puritatea şi 
integritatea care se află la baza servirii fraţilor şi a semenilor 
noştri. 

Să fim gata să arătăm tuturor afecțiunea noastră, cu 
blândeţe şi înţelegere. Să fim sinceri cu noi înşine, fără teamă şi 
Ură umbre. Să fim asemănători izvorului abundent şi pur care 
ţâşneşte fură încetare şi respinge imediat orice impuritate. 

Începeţi prin a vă purifica conştiinţa, este un punct de 
plecare pentru orice candidat la noua viaţă spre care se 
îndreaptă omenirea. 

Puteţi să fiţi puri! Este dreptul vostru ca membri ai marii 
vieţi universale. Dacă vă îndoiţi de capacitatea voastră de a 
dobândi puritatea totală, să ştiţi că vă aflaţi încă sub influenţa 
ideilor primate care s-au opus evoluţiei voastre corecte. 

Greşelile comise pe parcursul îndelungatului proces al 
perfecţionării nu vă pot împiedica să primiţi imensele binefaceri 
ale purității. Atâta vreme cât sunt principiul ascendent al vieţii, 
atâta timp cât inima mea nutreşte dorinţe şi sentimente nobile, 
atâta timp cât am în minte gândul nobil al iubirii faţă de 
Dumnezeu, de semenii mei şi de toate fiinţele vii, puritatea se 
află în mine. Dacă încep să judec, să mă îndoiesc de divinul care 
se află în mine şi în toţi oamenii, puritatea dispare! 

Ca ucenici ai unei vieţi mai bune, puteţi şi trebuie să fiți 
puri. După puritate vine lumina, apoi libertatea absolută. 

Fiecare suflet, care emană de la Dumnezeu cel milostiv şi 
Tată sublim al tuturor fiinţelor, vine pe pământ pentru a învăţa 
să se purifice şi prin aceasta, să se perfecţioneze. Pe drum o 
întâlneşte pe zeiţa binelui care îi propune să îl accepte în 
templul său, cu condiţia de a fi înveşmântat în puritatea 
absolută; sufletul îi promite, dar apoi nu îşi ţine promisiunea. 
Zeița binelui distruge atunci prin moarte templul impur al 
sufletului. 

Zeița binelui distruge toate templele impure. Le 
reconstruieşte apoi şi le oferă foştilor proprietari, spunându-le: 
„Păstraţi-vă templul, conştiinţa şi trupul pure, căci atunci veţi 
putea obţine sănătatea şi milostenia divină!” 


Acesta este țelul luminos al existenţei voastre, spre care 
sufletul vostru aspiră cu toate puterile cu care l-a înzestrat 
Creatorul, care doreşte că noi să creştem şi să ne dezvoltăm 
corect, pentru a deveni după chipul şi asemănarea Sa. 


Esenţe ale meditaţiei 


Orgoliul şi umilinţa 

Dacă nu lucraţi conştient pentru a vă controla tendinţele ce 
va împing spre orgoliu, se vor ocupa alţii să vă înveţe umilinţa! 

Este un destin greu cel al omului care întreţine un respect 
de sine exagerat, ca şi sentimente de orgoliu moştenite din 
existenţele trecute. Trebuie să treacă prin multe suferinţe 
pentru a se elibera de această stare nefastă şi a învăţa 
modestia. De multe ori va trebui să se roage pentru a i se da de 
lucru, pentru a-i fi acceptate serviciile şi se va izbi de 
nenumărate refuzuri! 

Natura vie va pune la treabă tot felul de mijloace pentru a-l 
obliga pe orgolios să devină cu adevărat umil; îl va sili să 
milogească, să cerşească, îl va face să îndure blamul, disprețul, 
umilinţele până ce se va hotărî să-şi schimbe caracterul. 


Puterea gândirii colective 

Prin gândurile lor colective oamenii pot, într-o oarecare 
măsură, să influenţeze schimbările timpului. 

Dacă un număr mare de oameni nutreşte aceleaşi gânduri, 
în acelaşi timp, aceste gânduri devin dinamice şi capătă o forţă 
puternică de acţiune. 


Rugăciunea 

Când ne rugăm ne îndreptăm într-un mod interior 
gândurile, sufletul, inima, spiritul spre sursa vieţii din care ne 
tragem. 


Conştiinţa trează 

Pentru discipol este esenţial să aibă conştiinţa luminată, 
căci atunci poate urma calea dreaptă a vieţii. 

Lucraţi în vederea trezirii şi dezvoltării conştiinţei voastre, 
care este ochiul fiinţei umane. Dacă ai conştiinţa luminată, nu 
poţi să te abaţi de la drumul drept. Dacă vă clătinaţi, căutaţi 
cauza în voi înşivă. 


Lucraţi asupra conştiinţei voastre, care închide în ea 
condiţiile vieţii. Ele sunt oferite tuturor, dar ni se cere un efort 
permanent. 

Viaţa ca primă condiţie este dată fiecărui om; fiecare 
poartă în el flacăra gândirii, a sentimentelor şi a acţiunii. 
Profitaţi de această flacără, vegheaţi ca ea să nu se stingă 
niciodată. 

Numai de voi depinde să mergeţi în lumină sau în întuneric. 


intuiţia 

Intuiţia este un sentiment just, care nu minte niciodată. 
Având un caracter divin, ea reprezintă căpitanul corăbiei 
umane; atâta vreme cât discipolul dă ascultare acestui căpitan, 
el nu poate în general să facă greşeli. 

Intelectul, inima şi voinţa sunt slujitorii acestui căpitan; 
supunându-se ordinelor sale, discipolul duce o viaţă corectă, dar 
dacă le neglijează, el se îndepărtează de dreapta cale. 


Calea cea mai scurtă 

Calea cea mai scurtă pentru a accede la noua viaţă este de- 
a înţelege că toţi oamenii formează un tot şi că trebuie să 
acţioneze după legile iubirii. 


Metodă practică 

Se întâmplă să fiţi prost dispuşi, sau nu vă simţiţi prea bine; 
faceţi atunci un automasaj. După aceea, scuturaţi-vă mâna. 

Este preferabil să fiţi singuri, pentru a vă putea concentra 
mai bine asupra înţelepciunii supreme. 


lubire 

Dacă iubeşti pe cineva, de ce vrei să te iubească şi el? Eo 
neînțelegere sterilă. 

Să iubeşti pe cineva înseamnă să-i vrei binele şi să-l laşi 
liber. 


Muzica 

Muzica constituie cea mai bună legătura între creier, inimă 
şi trup. 

Când omul cântă, totul se armonizează în el. 


Muzica este o stare interioară, un acord intim cu cei ce 
conduc lumea. 

Nu există vreo fiinţă pe lume care să nu înţeleagă muzica. 
Arborii înfloresc, soarele străluceşte, vântul bate, fluviile curg; 
toate acestea se fac prin legea muzicii. 

Pretutindeni e muzică. 


Furia 

Dacă vă lăsaţi pradă furiei, lară nici o reţinere, risipiţi inutil 
multă energie pe care ar fi preferabil să o utilizaţi într-un scop 
productiv. 

Furia însăşi nu este întotdeauna nefastă, cu condiţia să 
utilizezi în chip valabil surplusul de energie pe care o generează. 

Într-o stare de tensiune nervoasă, omul poate să aibă un 
randament mai mare decât în starea de calm. 

În primul caz, el simte un elan de activitate şi muncă; în cel 
de-al doilea, pasivitatea îl împinge adesea să amâne 
îndeplinirea sarcinilor sale. 

Omul activ e satisfăcut de viaţă; cel pasiv e dezamăgit. 


Omul adevărat 

Nu ajungi un om adevărat decât începând din clipa când te 
hotărăşti să-l iubeşti pe Dumnezeu. O asemenea fiinţă va fi 
întotdeauna veselă şi pozitivă, indiferent de circumstanţele pe 
care le-ar putea întâlni. 


Muncă închinată totului 

Ca discipol, lucraţi în numele dragostei universale, în 
calitatea sa de val sublim exercitându-şi acţiunea de neînlocuit 
în lume. 

Puneţi în practică legea divină pretutindeni şi faţă de toate 
fiinţele. Veţi  resimţi atunci bucuria interioară, deoarece 
bunăvoința Domnului va începe să vă vorbească. 


Gândire şi libertate 
Gândirea este unica forţă, singurul principiu înţelept care 
asigură echilibrai şi controlul omului. 


O fiinţă care ascultă de dorinţele sale primare, de pasiunile 
nechibzuite îşi pierde libertatea şi ajunge un sclav. 


Învățătorul 
Invăţătorul îşi iubeşte discipolul care îşi recunoaşte 
greşelile, le îndreaptă şi trage învăţăminte de pe urma lor. 


Sănătatea 

Dacă sunteţi bolnavi, căutaţi cauza. 

Din punct de vedere psihic, toate bolile provin dintr-o lipsă 
de armonie între marele simpatic şi creier. 

Sistemul nervos al marelui simpatic este în relaţie cu 
digestia şi respiraţia. 

Dacă omul gândeşte, simte şi acţionează corect, el va fi 
întotdeauna sănătos. 

Sănătatea depinde deci de trei factori: gândirea, 
sentimentele şi acţiunile corecte. 


Credinţa 

Adevărata credinţă conţine în ea toate posibilităţile vieţii. 

Dacă cineva îşi afirmă credinţa în Dumnezeu şi în acelaşi 
timp se plânge că îi lipseşte una sau alta, credinţa sa nu e 
adevărată, nu este decât o credinţă extrem de superficială. 


Florile 

Nu ai voie să culegi flori din plăcere; dacă faci asta, va 
trebui ca într-o bună zi să le redai viaţa. 

Legile naturii sunt cele ce impun acest lucru. 

Dar oamenii, în neştiinţa lor, taie sau smulg în chip 
nechibzuit florile şi spun: „Sunt flori, aşa că nu simt nimic”. 

Este însă o greşeală, iar clarvăzătorul întrezăreşte în 
spatele fiecărei flori o fiinţă înţeleaptă. 


Uniunea în Dumnezeu 

Primiţi în voi iubirea lui Dumnezeu şi puneţi-o în practică. 

Bucuraţi-vă de tot ce vedeţi: de cer, de soare şi de lună, de 
stele, de arbori, de orice e în natură. Vedeţi în toate 
manifestarea lui Dumnezeu. 

Acolo unde e Dumnezeu, e şi dragostea, lumina, adevărul şi 
libertatea. 


Acolo unde e iubire, e paradisul. 
Cel ce trăieşte în dragoste şi-a regăsit Fraţii şi Surorile care 
îl iubesc din negura tuturor secolelor. 


Fraternitate 

Raporturile dintre fiinţe nu vor fi corecte decât atunci când 
ele se vor aprecia reciproc şi se vor simţi indispensabile unele 
faţă de celelalte. 


Blândeţea 

Când cineva se simte gata să pună în practică blândeţea, 
să se adreseze în sinea sa lui Isus: „Doamne, vreau să 
dobândesc blândeţea şi să o aplic în viaţa mea pentru a-ţi urma 
calea fără să mă abat de la ea, fără îndoieli şi fără ezitare”. 


Sensul vieţii 

Ca să trăiască mai bine, oamenii au nevoie să simtă un elan 
înspre căutarea adevăratului sens al existenţei: acest elan e dat 
de dragoste. 


Puritatea, lumina şi libertatea 


Lumina 

Dragostea este autoarea întregii vieţi. 

Proiecţia vieţii este lumina, factor esenţial, deşi tăcut, al 
creaţiei formelor vii. Lumina şi viaţa sunt aliate în îndeplinirea 
aceleiaşi sarcini. Lumina este veşmântul vieţii; din acest motiv, 
razele soarelui fac să crească şi să se dezvolte toate formele 
care poartă în sine viaţa. 

Lumina cea mai pură, care ne hrăneşte creierul şi ne 
îndeamnă la o gândire corectă, vine şi ea din soare, dar din 
centrul său; ea ne conduce la cunoaşterea iubirii, care este 
manifestarea lui Dumnezeu. 

Când un om hotărăşte să sacrifice ceva din el pentru a face 
un bine, el produce lumină în spiritul şi în gândurile sale. Acest 
sacrificiu îi aduce limpezime şi corectitudine în gândire şi în 
discernământ. 

In dragostea lui nesfârşită, Dumnezeu, care e lumină totală, 
se sacrifică neîncetat pentru binele tuturor fiinţelor, aducându-le 
continuu viaţă, lumină şi impulsul spre ce e nobil, elevat. 

Dumnezeu este izvorul luminii şi se manifestă în ea. Prin 
spiritul său, care este o emanaţie luminoasă ce umple întreg 
universul, sufletul nostru se uneşte cu Nelimitatul, numit şi 
Părintele spiritelor luminoase, sursă de iubire, înţelepciune şi 
adevăr. 

Ce este lumina? Lumina nu constă doar în unde şi vibrații, 
aşa cum se afirmă; ea este o forţă vie care lucrează în formele 
pe care le zămisleşte. Acţiunea ei este conştientă, armonioasă şi 
extrem de inteligentă. 

Toţi aştrii din imensul univers, din care nu putem vedea 
decât o parte infimă, sunt locuiţi de fiinţe ce iradiază lumina 
puternicii lor gândiri. Lumina soarelui nostru este şi ea reflecţia 
gândurilor luminoase ale unor fiinţe extrem de înaintate care ne 
trimit cele mai pure vibrații ale înţelepciunii şi vieţii lor perfect 
organizate sub forma luminii. Această lumină este conductoare 
de forţă vie; fiecare rază este purtătoarea unei energii vitale 
specifice şi poate fi comparată cu o ţeavă care aduce apă, sau 
cu un fir conductor prin care ne vine energie electrică. 

Mişcarea luminii se face în spirală, în circuit continuu. 
Ştiinţa afirmă că lumina este compusă din vibrații conţinând 


reflexul a şapte culori ale spectrului solar, de la roşu la indigo. 
Acestea sunt limitele între care ochiul uman contemporan poate 
capta lumina. Dar, de fapt, aceste vibrații sunt elemente ale 
luminii, care nu este o vibraţie. 

Alţii spun că lumina este mişcare, dar acesta nu este decât 
încă un atribut al luminii. Se afirmă, în sfârşit, că ea ne face să 
descoperim lucrurile, ne face să le vedem, să le înţelegem, dar 
că însăşi forma lucrurilor este lumină condensată. Lumina pe 
care o vedem, care ne luminează este doar un reflex al altor 
energii de un ordin mai înalt. 

Cei ce pot să vadă şi să înţeleagă lucrarea naturii vii ştiu că 
totul este lumină. Toate formele de pe pământ, minerale, 
vegetale şi animale, ca şi corpul omenesc, sunt lumină 
condensată sub diferite aspecte. 

Pentru cei ce văd, lumina nu reprezintă doar vibrații şi 
mişcări, ci este o forţă vie, conştientă, inteligentă, reflectată de 
gândirea pură a fiinţelor umane evoluate care sunt impregnate 
de spiritul vieţii universale. 

Acolo unde este lumină este şi înţelepciune. Lumina care 
umple spaţiul din jurul lumilor şi a formelor demonstrează că în 
natura cea fără margini lucrează o inteligenţă înţeleaptă şi 
ordonată. Deci orice formă este lumină: firul de iarbă, floarea, 
planta sunt produse pornind de la lumină. Într-o bună zi, aceste 
forme se vor transforma şi vor fi înlocuite de noi manifestări. 
Fiinţele omeneşti, oricât ar fi ele de ancorate în greşeală, se vor 
alătura în cele din urmă lumii luminii, devenind lumină pură, 
deoarece au fost create în acest scop. 

Lumina este marele factor nu numai al dezvoltării fizice şi 
intelectuale a omului, ci şi a vieţii sale spirituale şi a caracterului 
său. 

Adevăratul clarvăzător îl întrezăreşte pe om înconjurat de 
diferite reflecţii ale razelor colorate ale luminii, şi este cât se 
poate de util să studiaţi acţiunea acestor raze luminoase (în 
privinţa ştiinţei razelor luminoase şi a lucrărilor practice 
efectuate în domeniul culorilor, consultaţi cartea Maestrului 
Peter Deunov: Testamentul culorilor, conţinând: „Culorile, 
căutare a iluminării”, de Olivier Martin, Editura Telesma) asupra 
stării voastre de spirit şi a comportamentului vostru fizic şi 
psihic. Observaţi de asemenea efectul pe care îl produc asupra 


voastră culoarea hainelor pe care le purtaţi şi culorile ce 
acoperă pereţii locuinţei voastre sau a locului de muncă. 


Lumina spirituală 

Lumina se manifestă diferit în funcţie de lumile în care se 
dezvăluie ea. Lumina primită în lumea fizică este diferită de cea 
care pătrunde în lumea spirituală, care este la rândul ei diferită 
de cea care iluminează şi iradiază lumea divină. 

Pentru a primi lumina spirituală şi pentru a înţelege lumina 
divină, trebuie să cultivi elevația vieţii interioare şi să fii în cele 
din urmă pătruns de limpezimea marii conştiinţe cosmice. 

Marilor mistici, care s-au ridicat până la înălţimea acestei 
lumini şi care o pot capta, li se dezvăluie o lume necuprinsă, 
ascunsă omului de rând; este planul viu al marelui univers, 
iradiind în tot ce e creat lumina vie, raţiunea, inteligenţa şi 
armonia. 

Lumina spirituală este plină de raze intens colorate, de 
nuanţe fine şi blânde, care umplu de viaţă cerească sufletul 
fiinţei spirituale şi mistice care le descoperă. Pentru această 
fiinţă,  limpezimea luminoasă a planurilor superioare a 
universului este infinit mai reală şi strălucitoare decât lumina 
lumii fizice, care nu este decât o slabă oglindire a celei din 
lumile spirituală şi divină. 

Spiritul sufletului omenesc întruchipat într-un corp poate 
avea momente inspirate de pură elevaţie, când percepe 
strălucirea luminii spirituale şi divine, prin care se exprimă 
marele făuritor al naturii vii, şi care e singurul ce ne poate 
dezvălui adevărul din viaţă. 

Gradul dezvoltării fiinţei omeneşti depinde de cantitatea de 
lumină pe care o poate primi de sus. Omul se înalţă spiritual, îşi 
ameliorează caracterul şi îşi limpezeşte conştiinţa în funcţie de 
cantitatea de lumină divină pe care o primeşte şi pe care ştie să 
o folosească în chip corect datorită gândirii sale concentrate şi 
controlate. 

Toate fiinţele bune şi înțelepte sunt mai mult sau mai puţin 
înconjurate de lumină spirituală. Dar cele care s-au abătut de la 
viaţa ascendentă, de la propria lor desăvârşire şi de la aplicarea 
legii iubirii universale sunt în sinea lor întunecate şi limitate. 


Lumina ce emană din dragostea pură este adevărata sursă 
a întregii clarităţi de conştiinţă şi a forţelor vieţii înțelepte, prin 
intermediul cărora se intră în împărăţia Domnului. 

Îl putem recunoaşte pe discipolul care învaţă să gândească 
corect, pur şi eficient după lumina vieţii sale interioare, după 
echilibrul şi armonia existenţei sale interioare. 

Sfinţii sunt conduşi de lumina lor interioară, pusă în slujba 
adevărului. Omul plin de dorinţa de-a înfăptui voinţa divină 
studiază legile şi metodele vieţii înțelepte şi corecte şi învaţă 
treptat, dar neîncetat, să le aplice cu o voinţă tenace. El este 
impulsionat de lumina spiritului său şi această lumină creşte în 
el în funcţie de eforturile pe care le face de-a se ameliora, iar 
acest lucru îi aduce multă bucurie şi încurajare. 

Viaţa înţeleaptă, adică puternică şi liberă, se distinge de 
existenţa pur fizică prin inteligenţa superioară a fiinţei care este 
îndrumată spre bunătate, dreptate şi frumuseţe. 

De pe chipul unei fiinţe a cărei conştiinţă e elevată, dreaptă 
şi a cărei inteligenţă este echilibrată şi activă emană o lumină 
blândă. 

S-a spus că cei buni, cei drepţi, geniile şi sfinţii au o stea 
care îi conduce, îi călăuzeşte şi îi apără; aceasta nu este doar o 
expresie poetică, ci o realitate, deoarece viaţa prezentă a 
oamenilor şi a existenţelor lor viitoare depind de „steaua” lor, 
adică de cantitatea de lumină spirituală pe care au acumulat-o 
prin viaţa lor interioară şi exterioară. 

Naşterea lui lisus pe pământ a fost însoţită de o 
strălucitoare „stea”, de pura lumină divină, care a fost văzută de 
păstorii cu suflete curate şi de trei înţelepţi iniţiaţi, cu spiritul şi 
conştiinţa treze, care au venit din îndepărtatul Orient ca să-şi 
aducă  ofrandele şi mărturia  mântuitorului nou-născut, 
purtătorului de adevăr şi lumină. 

Noua şi actuala venire a lui lisus în inimile şi gândurile 
omeneşti este însoţită de o stea ce luminează conştiinţa tuturor 
fiinţelor de bună-credinţă. Această stea este mult mai puternică 
decât cea din urmă cu 2000 de ani, dar ea nu este vizibilă decât 
pentru cei ce sunt sincer gata să lucreze cu credinţă întru 
ameliorarea lor, întru desăvârşirea lor în dragoste, înţelepciune 
şi adevăr, şi a purificării lor. Aceştia, împreună cu cei ce îi vor 
urma, vor primi plenitudinea luminii divine şi strălucirea soarelui 


vieţii interioare; li se vor oferi condiţii mai bune de studiu şi 
muncă, fizică şi psihică. 

Lumina lui lisus vine; ea pătrunde deja în inima şi intelectul 
oamenilor. Ea îi pregăteşte pentru ideea fraternității umane, a 
necesităţii prezente de-a se înfăptui prin întrajutorare, respect, 
toleranţă şi dragoste reciprocă. Toţi îşi vor avea steaua lor, 
flacăra luminii spirituale deasupra capului, la fel ca cei dintâi 
apostoli ai lui lisus. Aceste lumini vor însemna că vor fi stabilit 
un contact real cu lumea superioară cerească, cu ceilalţi slujitori 
evoluaţi ai întregii vieţii. 

Când această lumină vie, coborâtă de sus, învăluie un 
suflet, ea luminează deopotrivă şi spiritul fiinţei care nu se mai 
îndoieşte atunci de calea pe care o are de urmat, şi nu mai ezită 
să se angajeze curajos în căutarea adevărului. Acesta este unul 
dintre cele mai importante momente pe care le poate trăi un 
om. În el se nasc impulsuri nobile şi blânde care, sporindu-şi 
forţa şi intensitatea, îi aduc fermitate şi putere, făcându-l 
invincibil. 

Nu există nimic comparabil cu percepţia luminii cosmice şi 
cu aplicarea sa corectă. Datorită ei se coc toate poamele 
existente în natură şi tot ce este necesar dezvoltării şi înălţării 
omenirii. 

Frumuseţea, sub toate formele sale este şi ea o 
manifestare a luminii. Aceasta aduce cu sine blândeţea, veselia, 
înţelepciunea, forţa; ea vă învaţă să vă disciplinaţi gândurile, să 
vă organizaţi şi armonizaţi viaţa astfel încât să o faceţi să fie 
plină şi abundentă. 

Ca elevi ai noii vieţi, studiaţi oglindirea celor şapte raze 
colorate ale luminii din spectrul solar; acestea sunt cele şapte 
căi ale gândirii umane în procesul ei de dezvoltare; ele sunt 
totodată cele şapte lumi în care fiinţele lucrează cu ordine şi 
cunoaştere întru înfăptuirea gândirii divine. Şi mai sunt şi cele 
şapte mari virtuţi care vă sunt necesare pentru a învinge 
armonios dificultăţile ce se ivesc în calea vieţii voastre (Vezi 
cartea Maestrului Peter Deunov, Testamentul culorilor, Editura 
Telesma). 

Discipolul care lucrează sincer la ameliorarea sa, depunând 
eforturi pentru a se înnobila în bine şi în frumos, ajunge treptat 
să primească direct lumina spiritului divin. Acesta îi purifică 
intelectul, descotorosindu-l de tot ce este perimat şi inutil 


pentru dezvoltarea sa ulterioară. Ea îl învaţă să descopere 
întotdeauna din ce în ce mai mult binele şi frumosul depuse în 
sufletul său şi să şi le manifeste mai adecvat. 

Viciile, bolile provin din lipsa de lumină spirituală. 

Toate animalele dăunătoare trăiesc în mare parte în 
întuneric, în vizuini unde nu ajunge lumina solară. In general, 
fiinţele care trăiesc în greşeală nu agreează lumina. Din acest 
motiv, spunem: căutaţi mereu lumina în locuinţele şi spiritele 
voastre, pentru a vă uni bucuroşi cu energiile solare. lubiţi 
energiile luminoase, tonifiante ale soarelui; primiţi-le în voi prin 
toate mijloacele interioare şi exterioare, conştient şi cu 
recunoştinţă. 

Soarele primeşte lumina pe care ne-o trimite din centrul 
divin al cosmosului. El o transformă apoi astfel încât sistemul 
nostru nervos cerebral să o poată utiliza cum trebuie pentru a 
chibzui bine şi a gândi corect. 

Lumina divină pe care centrul soarelui i-o trimite omului 
pătrunde în locurile cele mai ascunse ale intelectului vostru, în 
gândurile voastre cele mai intime. Ea suscită în voi dorinţa de a- 
| cunoaşte pe cel în care trăim şi evoluăm, cel ce este spiritul 
Domnului, Dumnezeul viu al iubirii manifestate, lisus, lumina 
vieţii. 

Primind în noi această lumină, suntem sănătoşi, gândim şi 
procedăm corect. 

Deschideţi deci larg ferestrele lăcaşului vostru fizic şi psihic 
pentru a profita de binefacerile sale. leşiţi la aer cât de mult 
puteţi, pentru a capta direct razele solare, purtătoare de forţă, 
energie şi viaţă. 

Dacă aveţi conştiinţa trează şi gândirea îndreptată spre 
înalt, norii nu vor fi un obstacol. În acest fel îl veţi cunoaşte pe 
Dumnezeu din ce în ce mai bine prin lumina abundentă care vă 
va pătrunde. 

Prin razele sale luminoase, limpedea înţelepciune divină vă 
aduce adevărata cunoaştere necesară pentru a lucra bine şi a 
vă desăvârşi. 

Prin cuvintele „principiu divin în om”, se înţelege conştiinţa 
trezită prin intermediul luminii interioare care limpezeşte şi 
iluminează intelectul uman. Acest principiu este marea forţă 
înţeleaptă din lume, care reglează şi călăuzeşte viaţa întregii 
omeniri, şi care îndreaptă orice fiinţă spre adevăr. 


Lumina care este o energie vie pătrunde în toate 
ungherele, pure sau impure. Dacă, pogorând din Prea-înalt, ea îi 
vizitează pe pescari pentru a-i ajuta să înţeleagă binele şi să-l 
aplice, omul trebuie cu atât mai mult să se aplece, cu umilinţă şi 
blândeţe în suflet, spre cei mai dezmoşteniţi şi să dăruiască 
ceva din energia sa constructivă. 

Vastă şi dulce este inima luminii! Gândiţi-vă la ea, iubiţi-o; 
nenumărate sunt binefacerile sale! 

Sensul vieţii rezidă în legătura conştientă cu lumina ce 
emană din Dumnezeu. 

Noul val de lumină ce înconjoară această lume este 
vestitorul înaltei culturi a iubirii şi fraternității ce se pregăteşte 
pe pământ. Deja încep să se observe, în anumite porţiuni ale 
spaţiului ceresc, străluciri subtile de un albastru mai deschis. 
Este rezultatul influențelor spirituale vii venite din centrul 
cosmosului în direcţia pământului şi care pătrund în creierul, 
inima şi spiritul oamenilor, înnoindu-le şi ameliorându-le. 
Aceasta ne demonstrează că, în lumea superioară, nenumărate 
fiinţe avansate lucrează intens la curățirea fizică şi spirituală a 
atmosferei terestre. Oamenilor le sunt date astfel condiţii mai 
bune, în vederea eforturilor de autoeducare şi de dezvoltare a 
sentimentelor lor de fraternitate. 

Lumea superioară, care vă este încă invizibilă, îi ajută 
înainte de toate pe cei care vor sincer şi ferm să-l slujească pe 
Dumnezeu şi binele. Aceste fiinţe avansate vă spun: „Să nu 
aveţi nici o îndoială, nici o teamă; lucraţi cu credinţă. Nu peste 
mult timp, totul se va ordona şi vi se va deschide o cale nouă, 
liberă şi luminată”. 

Să fie lumină! Lumină în minte, căldură în inimi, măreție în 
suflete, forţă şi fermitate în spirite! 


Esenţe ale meditaţiei 


Plimbare matinală 

În timpul plimbărilor voastre matinale, să aveţi acest gând: 
„Doamne, îţi mulţumesc pentru energia vie (prana) pe care ne-o 
trimiţi o dată cu razele soarelui. Simt că mă pătrunde în toate 
organele şi le aduce forţă, sănătate şi viaţă. 

Ea este expresia dragostei tale pentru noi. Îţi mulţumesc, 
Doamne”. 


Protecţia spirituală 

Să ştiţi că în calitate de elevi ai noii vieţi sunteţi urmăriţi de 
fiinţe din lumea invizibilă care observă toate gândurile şi 
gesturile voastre şi care sunt gata oricând, cu ajutorul intuiţiei 
voastre corecte, să vă lumineze în clipele dificile ale vieţii 
voastre. 

Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru ajutorul dat de fiinţe mai 
avansate, care sunt slujitorii lui, pe care i-a însărcinat cu 
misiunea de a-i sprijini pe oameni de-a lungul dramului lor 
pământesc. 


Echilibrul dintre gânduri, sentimente şi acţiuni 

Discipolul înţelept îndreaptă zilnic, în fiecare clipă, raportul 
de echilibru dintre sentimentele, gândurile şi acţiunile sale; 
deoarece aceste forţe vii, dacă nu le controlăm, ar avea 
continuu tendinţa să se abată de la armonia ce trebuie să existe 
între ele. 

Din acest motiv, discipolul trebuie să înveţe să chibzuiască, 
să se concentreze, să se analizeze, în scopul de a-şi repune în 
fiece clipă viaţa interioară în ordine. 


Fericirea 
Omul nu este nimic prin el însuşi, şi nu poate cunoaşte 
fericirea decât prin Dumnezeu. 


Masa Johanită 

Suntem înconjurați de energii malefice şi benefice. Pe care 
le primim? Receptarea depinde de starea în care se află 
organismul nostru, ca şi de conştiinţa noastră. 


Universul este plin de energii; el este totodată pătruns de 
vibrații care vehiculează gândurile şi ideile unei lumi mai 
elevate. 

De exemplu, dacă cineva se află într-o stare spirituală 
negativă, cu dorinţe de răzbunare, înclinat spre descurajare, el 
devine receptiv la energiile ce vibrează negativ. Ele pătrund în 
unitatea sa trupească şi spirituală şi acţionează într-un mod 
distructiv asupra organismului său. 

Din acest motiv, este recomandat să îndepărtați, în timpul 
meselor, orice gând negativ, orice grijă şi discuţie, şi să cultivați, 
dimpotrivă, bună-dispoziţia, impregnându-vă de sentimente de 
gratitudine şi dragoste; trebuie să savurezi hrana şi să te 
gândeşti la ceea ce mănânci. 


Vegetarianismul 

Toţi adepţii noii vieţi trebuie să adopte hrana vegetariană, 
preludiu al hranei spirituale. Ei trebuie să scoată carnea din 
mesele lor şi în acest fel îşi vor recăpăta bucuria de-a trăi. 


Dragostea 
Dacă sunteţi iubiţi, fericirea va veni la voi şi vă va urma pas 
cu pas. 


Meditaţia de dimineaţă şi seară 

În fiecare dimineaţă şi seară, discipolul rămâne un timp 
într-un loc izolat şi liniştit, cu gândirea concentrată pentru 
meditaţie şi rugăciune. 

Când gândim, când chibzuim, concentrați, şi când ne rugăm 
cu fervoare, atragem o mai mare cantitate de sânge spre părţile 
anterioare şi superioare ale capului nostru. 

Aceasta este o lege. Ea ajută la dezvoltarea organelor 
noastre spirituale situate în aceşti centri şi totodată la 
echilibrarea armonioasă a tuturor părţilor corpului nostru. 


Legătura cu Dumnezeu 
Dumnezeu este pentru sufletul nostru ceea ce soarele care 
răsare este pentru pământ. 


Dacă e convins de acest lucru, omul poate evolua şi se 
poate dezvolta. 

Dacă aveţi această legătură cu Dumnezeu, cu dragostea 
universală, veţi fi sănătoşi, inteligenţi, veţi percepe viaţa în 
toată plenitudinea ei, de la cele mai mici manifestări şi până la 
cele mai mari. Astfel, veţi dobândi o voinţă puternică, gânduri 
puternice şi o inimă nobilă. 


Comuniunea cu divinul 

Ceea ce trimitem spre Dumnezeu, primim înapoi de la el; 
dacă e ceva rău, el nu îl acceptă şi ne revine nouă integral; dar 
dacă e ceva bun, el ni-l înapoiază cu un beneficiu. 

Suferințele noastre provin din gândurile pe care le avem şi 
din sentimentele impure pe care Dumnezeu nu le acceptă, 
deoarece el este puritatea absolută şi unică. 

Sursa fericirii sau nefericirii noastre se află deci în noi 
înşine. 


Privirea şi auzul 

Un discipol trebuie să fie atent la felul cum priveşte şi la 
ceea ce priveşte! 

El trebuie să fie atent la felul cum ascultă şi la ceea ce 
ascultă! 

In fiecare zi, el îşi impune sarcina de-a privi ceea ce este 
frumos şi de-a asculta cuvântul Domnului care îi vorbeşte din- 
lăuntrul său. 

Dacă în el apare ceva negativ, trebuie să îl alunge departe, 
pentru a fi atent doar la ceea ce e frumos şi minunat în lume. 


Cele trei puncte de contact 

Spiritul uman are trei puncte de contact cu spiritul divin: 
dragostea, înţelepciunea şi adevărul. 

La primul contact, o dragoste puternică şi irezistibilă îl 
cuprinde cu totul pe discipol şi el se transformă într-o sursă de 
viaţă debordantă. Şi, dat fiind că acest şuvoi are nevoie să se 
reverse, are loc al doilea contact cu Dumnezeu: înţelepciunea e 
cea care îi schiţează calea pe care se va putea mişca liber. 


Spiritul omenesc aspiră deci înainte de toate la viaţă; apoi 
la cunoaştere şi, în sfârşit, la libertate. 


Dreptatea 

Orice suflet trebuie să fie drept. De ce? Pentru ca din el să 
emane marea lumină. lar iubirea îi va fi dezvăluită în lumina ce 
emană din dreptatea sa. 

Dreptatea este baza pe care dragostea se manifestă şi de 
unde iluminează sufletul omenesc. 

Toate sufletele pot fi drepte şi pot să emită lumină. 

Sufletele care nu vor să strălucească sunt cele ce luptă 
împotriva lui Dumnezeu. 

Ca discipol, nu lupta împotriva lui Dumnezeu. Întră în 
lumina dreptăţii şi recunoaşte că nu trăieşti cum trebuie. 

Nu lupta cu augustul Părinte al iubirii, care uneşte întreg 
universul, şi toate fiinţele în armonia lui. Sanctifică-i numele 
fiindcă el e cel ce s-a sacrificat. 

El s-a sacrificat de nenumărate ori pentru binele tuturor 
fiinţelor. Şi dacă îi auzi o dată glasul, vei simţi născându-se în 
tine dorinţa de-a te sacrifica şi tu pentru el. 


Discipolul şi cuvântul 

Discipolul nu vorbeşte despre lucrurile sfinte şi elevate 
decât cu oameni înţelepţi, savanţi, cu suflete aflate în căutare, 
cu un caracter nobil şi spiritual. Cu proştii, el nu vorbeşte decât 
despre lucrurile obişnuite ale vieţii zilnice... despre ceapă, 
usturoi, despre banii pentru nunţi şi divorţuri, despre procesele 
juridice, adică despre banalităţile curente ale vieţii cotidiene. 

Nu risipiţi ceea ce aţi învăţat şi ceea ce trebuie să utilizaţi 
ca fundamente ale vieţii voastre. 

Uneori spuneţi lucruri neadecvate vreunui interlocutor, dar 
vă daţi seama imediat că nu vă înţelege. Atunci vă supăraţi, dar 
adevărul e că nici voi nu aţi înţeles cui anume îi vorbeaţi. 


Contemplarea frumuseţii 

Frumuseţea din natură slujeşte educaţiei omului. 

În fiecare zi, în fiecare clipă trebuie să ne unim, în 
sentimente şi în gânduri, cu ceea ce satisface nevoia noastră de 
frumuseţe, ordine, ritm şi armonie: tablourile frumoase, muzica 
bună, florile, spectacolele naturii etc. 


Răsăritul soarelui, contemplat în aer liber într-o grădină, la 
ţară, sau şi mai bine, în vârful vreunui munte este o viziune a 
cărei frumuseţe rămâne vreme îndelungată întipărită în noi 
înşine, sau la fel de bine splendoarea unui cer înstelat, arborii 
înfloriţi primăvara etc. 

Prin aceste contacte, ne unim cu dragostea şi înţelepciunea 
divină, şi conştiinţa noastră se înalţă spre sferele cele mai pure 
şi mai armonioase ale universului. 


Aplicarea iubirii 

Pentru a atinge divinul în viaţa voastră, sunt necesare 
eforturi. 

Ca elevi ai noii vieţi, obişnuiţi-vă să faceţi concesii celor 
apropiaţi, străduiţi-vă să-i iertaţi, manifestaţi consideraţie şi 
respect faţă de ceilalţi. Acestea sunt încercări de aplicare a 
iubirii. 


Adevărul 

Adevărul nu este scris în nici o carte: el nu ne poate veni 
din afară, ci din interiorul nostru. 

Din exterior vin toate mijloacele auxiliare, dar adevărul 
însuşi nu se dezvăluie decât prin intermediul supraconştiinţei 
noastre. 


Puritatea, lumina şi libertatea 


Libertatea 

Necesitatea şi libertatea 

In sufletul oricărui om sălăşluieşte un impuls înflăcărat spre 
libertate. 

Omul este determinat să lucreze la desăvârşirea sa pentru 
a atinge acest înalt ideal de libertate totală, deoarece el simte 
că doar pătrunzând în cunoaşterea legilor eterne ale vieţii va 
putea beneficia de libertatea exterioară şi interioară la care 
aspiră. 

La origine, sufletele trăiau în Dumnezeu, având o libertate 
totală, fără limite, dar ele au ieşit, rupând astfel legătura directă 
ce le unea cu el. Interior, ele s-au îndepărtat de pura gândire 
divină şi, prin aceasta, şi-au pierdut libertatea. Sarcina fiinţei 
coborâte pe pământ este de-a lucra, prin cunoaşterea 
„adevărului”, la regăsirea acestei libertăţi primordiale la care 
are dreptul. 

Legile vieţii înțelepte, conştiente cer ca trupul, inima şi 
intelectul să se dezvolte într-o manieră armonioasă, într-un 
acord perfect. Acest proces cere sprijinul luminii interioare şi 
libertate în gândire. 

Când trupul e sănătos, adică liber de influenţele 
dăunătoare, organele sale funcţionează corect. Când inima este 
liberă şi curată, sentimentele se exprimă corect, în respectul şi 
stima faţă de toţi ceilalţi. Şi doar intelectul animat de o 
conştiinţă limpede şi liberă poate să emită gânduri corecte. 

Libertatea îi este necesară oricărei fiinţe, dar în timpul şi 
locul util. 

Libertatea este indispensabilă celui ce tinde spre 
îndeplinirea înaltului ideal al vieţii sale. Fiecare om are dreptul 
de-a trăi în libertate, dar el nu îi este dat decât în măsura în care 
cunoaşte binefacerile adevărului. 

Toate fiinţele aspiră la libertate, dar fără să chibzuiască, 
fără să înţeleagă că ea depinde exclusiv de adevărul şi 
dragostea pe care le au în ele. 

Cea mai mică manifestare de violenţă sau de nedreptate 
este un atac la adresa libertăţii, a adevărului şi a dragostei. 


Dumnezeu i-a dat libertatea fiinţei umane lăsându-i dreptul 
de a decide dacă vrea să îndeplinească sau nu marile legi ale 
creaţiunii. 

În multe împrejurări, omul se întreabă: „Nu sunt oare liber 
să fac aşa cum vreau?” Ba da, sunteţi liberi, dar sunteţi şi 
răspunzători de actele voastre şi de consecinţele lor: trebuie 
deci să vă instruiți în cunoaşterea legilor divine. 

Dumnezeu se manifestă în fiinţele libere. Dacă spiritul său 
găseşte această stare de libertate, el începe să pătrundă în 
viaţa voastră şi voi începeţi să acţionaţi după planul lui. 

Libertatea materială din lumea actuală nu este decât 
prefigurarea marii libertăţi spre care aspiră sufletul vostru: 
eliberarea din sclavia păcatului şi a legăturilor negative, a 
minciunii şi a morţii. 

Această libertate vă este necesară; ea vă va face să 
evoluaţi pe toate planurile. 

Libertatea este o stare de spirit, ea rezidă în puritatea şi 
limpezimea concepţiilor, în lumina interioară. 

Studiaţi şi experimentați metodele care vă vor permite să 
vă coordonaţi sentimentele şi gândurile. Această legătură 
armonioasă astfel creată vă va lumina conştiinţa şi spiritul; vă 
va face liberi, înţelepţi şi echilibraţi pe toate planurile. 

Cel ce poate zămisli lumină în el însuşi se eliberează de 
condiţiile negative ale vieţii, nemaifiind limitat de ele. 

Libertatea este înainte de toate o calitate de spirit. Un om 
poate să se afle în închisoare şi să fie liber. Dar el poate de 
asemenea să fie liber în exterior şi totodată limitat interior, 
captiv al ideilor şi aspirațiilor false. 

Există fiinţe care, fiind întemniţate corporal, au rezolvat 
totuşi mari probleme, cum ar fi cea a vieţii reale, a adevăratei 
libertăţi, a satisfacţiei pe care o aduce ajutorarea inteligentă şi 
fraternă a semenilor, a manifestării iubirii divine etc. Dimpotrivă, 
alte fiinţe, aşa-zis libere, dispunând de bani, de bunuri 
materiale, de o poziţie socială înaltă sunt totuşi neliniştite, 
chinuite de îndoială şi de teama de a-şi pierde averea, 
sănătatea, renumele etc. Despre ce libertate mai poate fi atunci 
vorba? 

Sarcina primordială a omului este să caute adevărul şi să-l 
înţeleagă; doar el îi poate da libertatea necesară pentru a-şi 


dezvolta forţele vitale latente pe care le are în sine, şi pentru a- 
şi utiliza cum trebuie existenţa. 

Am spus că omul adevărat este cel care şi-a echilibrat 
raporturile dintre inima, intelectul şi voinţa sa. El ştie de-acum 
că libertatea sa depinde de uniunea interioară cu lumina divină, 
cu desăvârşita armonie a lumilor superioare locuite de fiinţe 
extrem de evoluate, care îşi trimit neîncetat gândirea limpede 
spre sufletele omeneşti. Acest adevăr vă va face liberi! 

Adevărul este lumina care pogoară din lumea divină. În 
sensul absolut al termenului, doar Dumnezeu este „liber”; dar şi 
noi putem fi, datorită legăturii cu el, a iubirii noastre faţă de el! 

Sufletul omenesc care trăieşte în adevăr îl cunoaşte pe 
Dumnezeu ca dragoste, ca libertate fără limite. Când omul 
ajunge să resimtă această libertate în el, toate poverile ce-l 
copleşeau, toate limitările care îl oprimau dispar. El simte 
pacea, seninătatea, bucuria; conştiinţa sa se înalţă şi se 
amplifică şi el vede partea ascunsă a lucrurilor. Atunci încep să 
dea roade seminţele calităţilor şi virtuţilor ce i-au fost sădite în 
suflet şi care aşteptau de mii de ani momentul de-a se dezvolta 
şi manifesta. 

Adevărata libertate, cea care are adevărul ca sursă, este 
întru totul impenetrabilă pentru problemele pământeşti. Ea nu 
depinde nici de ştiinţa oamenilor, nici de ordinea socială sau 
politică; ea nu se bazează pe legi sau puteri exterioare. 
Libertatea care decurge din ordinele umane sau religioase nu 
este decât o umbră palidă a adevăratei libertăţi. 

Ce libertate este aceea care trebuie protejată prin forţa 
armelor? 

La început, toate fiinţele au fost create astfel încât să fie 
libere; dacă ulterior libertatea a ajuns să le lipsească, motivul 
trebuie căutat în omul însuşi, care a rapt legătura primordială 
ce-l unea cu sursa veşnică de viaţă, cu Dumnezeu. Apoi, 
căutând libertatea pierdută, omul şi-a făcut multe alte legături, 
de data aceasta nefaste, care l-au îndepărtat şi mai mult de 
adevăr. 

Principiul divin lucrează neîncetat în scopul de a-l elibera, 
de a-i lumina conştiinţa, astfel încât să înceapă cu bună-voinţă 
să se transforme. Atunci, fiinţa umană făgăduieşte că se va 
instrui, că va studia legile vieţii divine ce îi sunt oferite, dar după 


scurt timp renunţă şi o apucă din nou pe dramul iluzoriu al 
greşelii, care îl duce la atâtea suferinţe! 

Libertatea nu vine dinafară, ci emană din interior, din 
spiritul adevărului, din divinul existent în om. În sânul acestei 
libertăţi, el se poate analiza, judeca, poate recunoaşte ce anume 
din el este lumină şi ce e întuneric şi, prin aceasta, se poate 
abţine cu bună-ştiinţă de la tot ce nu e înţelept. 

Toată activitatea înţeleaptă care, la început, este însoţită 
de limitări şi sacrificii nu întârzie să îl elibereze şi să fie fecundă. 
Dimpotrivă, orice lucra care începe cu uşurinţă se limitează în 
scurt timp şi degenerează, ceea ce reprezintă răul. În aceasta 
rezidă legătura profundă dintre bine şi libertate, pe de o parte, 
şi dintre rău şi sclavie, pe de alta. 

Tot ce contribuie la înlănţuirea libertăţii omului este rău; tot 
ce îi procură şi mai multă libertate durabilă este bun. 

Calea libertăţii este luminată de noblețea sufletului, de 
credinţă şi de compasiunea unei inimi caritabile. 

Libertatea este precedată de două acte: abţinerea de la 
„rău”, de la orice violenţă şi greşeală, şi facerea de bine, oricât 
de neînsemnat şi de anonim ar fi el, făcând astfel încât 
dragostea să fie mobilul oricărei activităţi fizice sau spirituale. 
Absența iubirii în orice manifestare, indiferent de natura ei 
limitează bunele rezultate ce pot fi aşteptate. 

Binele şi dragostea eliberează şi duc la o viaţă plină şi 
abundentă. 

Libertatea se apropie de cei ce încearcă să reînnoade 
legătura cu dragostea universală, care îl recunosc pe Dumnezeu 
ca fiind dragoste şi înţelepciune şi care ştiu că ei înşişi au 
datoria de-a manifesta binele şi adevărul. 

Dragostea divină eliberează, în timp ce dragostea 
omenească limitează, fiindcă este interesată. 

Omul liber înţelege limbajul naturii vii, o ascultă şi i se 
supune; el primeşte totul cu bucurie; nu se teme nici de sărăcie, 
nici de boli, nici de suferinţă, fiindcă ştie că prin ele va învăţa 
ceva util şi că în ele se ascund viitoarele lucruri bune din viaţa 
lui. 

Să slujeşti cu dragoste, de bunăvoie, cu bucurie e libertate; 
munca sub constrângere e robie. 


Libertatea înseamnă ca fiecare să poată manifesta divinul 
în mintea, inima, trupul şi prin voinţa sa. Astfel, îţi eşti util ţie 
însuţi, aproapelui tău şi întregii omeniri. 

Libertatea se manifestă şi în limitările înțelepte pe care ţi le 
impui ţie însuţi şi în îndeplinirea conştientă a marilor legi ale 
vieţii universale, ale naturii însufleţite. 

Cum să dobândeşti libertatea? Fiecare vrea să fie liber: 
organic, fizic şi spiritual. 

Pentru a atinge acest scop, fiinţa umană trebuie să 
înţeleagă şi să aplice puritatea totală, interioară şi exterioară. 
Ea trebuie să fie inteligentă şi înţeleaptă în toate domeniile 
existenţei. 

Orice fiinţă aspiră la libertate; totuşi, trebuie să cunoaştem 
mijloacele de-a o dobândi, să ştim de unde provine. Nu, desigur, 
din exterior, ci prin efortul conştient, asiduu asupra ta însuţi; 
desăvârşindu-te, cultivând toate posibilitățile binelui, 
frumosului, sănătăţii existente în om. 

Fiinţa care este încă sclava păcatului şi a minciunii trebuie, 
pentru a se elibera, să se nască din nou în adevăr. 

„Noua naştere” înseamnă ruptura legăturilor care împiedică 
purificarea noastră, dezvoltarea noastră corectă şi ascensiunea 
noastră spre perfecţiune. 

Lanţurile destinului, ale necesităţii impuse de bătrâna 
karma trebuie rupte. Noua naştere este restabilirea legăturii 
primordiale a omului cu Dumnezeu. 

Pentru a fi liber, omul trebuie să reînnoade şi să menţină cu 
sfinţenie această legătură cu creatorul său; cu oricare altă Fiinţă 
el trebuie să întreţină relaţii înțelepte, pure şi echilibrate, dar nu 
trebuie să stabilească nici o legătură, de orice fel ar fi ea. 

Dumnezeu vrea ca toţi, fără deosebire, să fie liberi ca el 
însuşi. Domnul spune: „Vreau ca în împărăţia mea a dreptăţii 
toate fiinţele să fie libere şi să se iubească precum fraţii şi 
surorile ieşite din acelaşi tată”. 

Veţi cunoaşte adevărul şi el vă va face liberi. Pentru a 
cunoaşte adevărul trebuie ca mai întâi să devii conştient de tine 
însuţi, să te analizezi profund pentru a recunoaşte stadiul în 
care ne aflăm, şi să te pui la treabă cu curaj pentru a te 
îndrepta, rugându-te cu umilinţă la Dumnezeu să ne ajute; în 
sfârşit, trebuie să te eliberezi de toate minciunile, atât faţă de 
tine însuţi cât şi faţă de ceilalţi. 


Natura vie nu dă libertatea decât oamenilor înţelepţi; pe 
ceilalţi îi ţine captivi. De ce? Fiindcă, dacă ar fi eliberaţi, ar pomi- 
o de capul lor, la nimereală. Or libertatea este mişcare, desigur, 
dar o mişcare ce se îndreaptă într-o singură direcţie: cea a 
adevărului, care este țelul pe care creaţia l-a atribuit tuturor 
fiinţelor. 

Nu sunt cu adevărat liberi decât cei ce iubesc adevărul, 
care trăiesc în el şi pentru el. 

Când omul rezistă dorinţei nechibzuite de-a mânca sau de-a 
bea mai mult decât trebuie, el este liber. Când, ispitit să bage 
mâna în portofelul altuia, se abţine, este liber. Dar când cedează 
şi îşi satisface toate dorinţele, el încetează să mai fie. 

Omul liber cunoaşte şi aplică regulile nutriţiei sănătoase şi 
controlate; el ştie să respire profund, calm şi ritmic; el vrea să-l 
slujească pe Dumnezeu, şi îl slujeşte cu bucurie. 

Liber este cel ce îşi poate reface viaţa, şi care apoi îşi ajută 
aproapele să şi-o amelioreze şi el. 

Fiinţa liberă e puternică; ea poate suporta dificultăţile, 
suferinţele, ofensele. Fricoşii şi cei slabi nu sunt liberi fiindcă 
sunt supuşi unor influenţe străine dăunătoare, iar curajul şi forţa 
le lipsesc. 

Libertatea nu constă în a exprima, împotriva a tot şi a 
toate, opinia ta personală, în a-ţi manifesta voinţa. Ea 
presupune relaţii corecte şi înțelepte între fiinţele care îşi 
respectă interesele reciproce. Aceasta este cu putinţă dacă 
trăim întru iubire, adevăr, dreptate şi virtute, adică trăim întru 
Dumnezeu. 

Fie ca adevărul să fie țelul principal al vieţii voastre; el este 
în voi şi în el rezidă libertatea voastră. Oamenii şi popoarele vor 
fi libere pe măsură ce îşi vor îndrepta cu dragoste şi venerație 
spiritul înspre înţelepciunea divină sădită în ei. 

Omul liber îşi poate controla organele corpului său fizic; el 
devine stăpânul înţelept al tuturor actelor sale. 

Libertatea şi răbdarea merg mână în mână. Doar cel ce e 
răbdător e liber, şi doar omul liber poate fi răbdător. 

Popoarele de astăzi s-au rătăcit; ele îşi imaginează că sunt 
creştine şi că îl cunosc pe Dumnezeu, dar lisus le întreabă: „Ce 
aţi făcut cu învăţătura mea? Unde e întruchiparea ei?” In 
perioada ultimelor războaie, 50 de milioane de oameni au fost 


ucişi! Nici măcar animalele cele mai inferioare nu au provocat 
vreodată atâta suferinţă şi nu au comis atâtea crime! 

Oamenii mai aşteaptă apariţia unor reformatori care să 
impună pacea şi libertatea prin intermediul unor legi; asta 
denotă o necunoaştere absolută a legilor profunde ale vieţii: 
libertatea nu se instaurează prin jugul legilor! Pentru a fi liberi, 
trebuie să începeţi să înfăptuiţi tot ce vă cere Domnul. El 
doreşte să trăiţi cu toţii în chip fratern, în pace. Mai întâi, 
eliberaţi-vă de minciună; ea este cauza dezacordului, a 
violenţei, a lipsei de încredere, a antagonismului. Apoi, vă este 
necesară cunoaşterea legilor divine, ca şi o puternică dorinţă de 
a vă apropia de adevăr. Atunci, viaţa vă va dezvălui imensa şi 
armonioasa ei varietate, frumuseţea sa şi vă veţi umple de 
bucuria şi uşurarea de-a fi liberi. 

Gândi ţi-vă la următorul lucru: libertatea, indiferent că este 
exterioară sau interioară, e strâns legată de puritate. Faceţi deci 
în aşa fel încât gândurile, sentimentele şi actele voastre să fie 
sincere şi pure; e o regulă pe care o puteţi urma cu toţii, de 
îndată ce vă veţi fi dat seama de unde va veni libertatea 
voastră, cea reală, singura care vă va deschide calea unui viitor 
luminos şi vă va oferi condiţiile indispensabile reuşitei voastre, 
înfăptuirii dorințelor voastre celor mai sacre. 

Pentru ca acest adevăr să vă însoţească întotdeauna, faceţi 
în aşa fel încât conştiinţa voastră să fie luminată de studiul şi 
aplicarea iubirii, a înţelepciunii şi a adevărului, aceste trei 
principii eterne ale vieţii, care sunt baza acestei învățături 
divine. 


Esenţe ale meditaţiei 


Reîncarnarea 

Existenţa pe pământ este un imens laborator, în care au loc 
experienţe neîncetate al căror scop este ca o viaţă să succeadă 
altor vieţi succesive, din ce în ce mai desăvârşite. 

Astfel, omul îşi ameliorează caracterul, îşi dezvoltă 
seminţele benefice puse în el de către creatorul său şi 
elaborează forţele binelui pentru el însuşi şi pentru aproapele 
său. 

Este o lucrare captivantă, niciodată încheiată, care e 
sprijinită de o conştiinţă trează şi luminată de tot ce este bun şi 
frumos: de adevărata viaţă. 


Forţa binelui 

Bucuraţi-vă întotdeauna de bine, de frumos, de ce e bun, 
oriunde le-aţi afla. 

lubiţi binele din toate şi din tot: este o forţă vie care va veni 
şi la voi, cu binefacerile sale. 

Legaţi-vă prin gândire de fiinţele bune, puternice, 
sănătoase; veţi fi astfel în comuniune cu aceeaşi energie, 
energia divină, care lucrează în ei. 

Există oameni buni şi înţelepţi pretutindeni; fără ei, viaţa nu 
s-ar putea manifesta cum trebuie. 

Dacă, într-o aşezare, nu s-ar găsi măcar zece fiinţe umane 
bune, sănătoase şi înțelepte, acea aşezare nu ar putea exista. 
Uniţi-vă deci cu aceste fiinţe pentru ca să fiţi şi voi înzestrați cu 
aceleaşi calităţi. 


Delicateţea 

Daţi întotdeauna dovadă de cea mai mare delicateţe unii 
faţă de ceilalţi. 

Gândurile şi sentimentele divine cresc în voi prin stima şi 
respectul reciproc şi printr-un comportament plin de sinceritate 
şi puritate. 


Starea de conştiinţă divină 
S-a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor, şi atunci 
veţi căpăta pe deasupra tot ce mai e”. Asta înseamnă: căutaţi în 


voi înşivă starea de conştiinţă divină prin care fiinţa este în 
contact cu ceea ce e mai bun şi mai pur în ea. 


Lucrarea divină în tăcere 

În tăcere, dar cu o forţă irezistibilă, soarele trimite pe 
pământ energia necesară creşterii şi dezvoltării a tot ce trăieşte 
pe suprafaţa sa. 

În acelaşi fel, tot în tăcere, energia vieţii divine, marele 
adevăr lucrează în interiorul oricărei forme şi al nostru înşine, 
pentru a transforma şi a ameliora totul. 


Viaţa adevărată 

Omul de astăzi studiază natura şi cunoaşte multe lucruri, 
dar această ştiinţă rămâne pentru el ceva trecător, tranzitoriu, 
aşa cum sunt spectacolele desfăşurate pe scenă. 

Viaţa fiinţelor poate fi comparată cu o piesă de teatru în 
care fiecare joacă un anumit rol, care nu este real. 

Viaţa adevărată este interioară, nu exterioară. 


Lucrarea pentru tot 

Toate bunurile pe care fiinţele le-au dobândit în trecut şi 
toate cele pe care le dobândesc în prezent vor fi în viitor 
proprietatea întregii omeniri. 


Comuniunea cu invizibilul 

Fiecare discipol trebuie să posede o idee călăuzitoare, un 
fel de linie telefonică ce-i permite să comunice cu lumea 
superioară înţeleaptă, care e oricând gata să-i vină în ajutor. 

Dar câţi sunt cei care pot astăzi să contacteze direct fiinţele 
superioare ale lumii invizibile pentru a primi de la ele ceva 
sfaturi utile? 

Oamenii se ocupă cu rezolvarea treburilor din lumea fizică, 
dar încă nu pot acelaşi lucru pe plan spiritual. 


Filosofia vieţii 
Filosofia vieţii constă în a şti să-ţi exprimi la timpul potrivit 
şi cu măsură fiecare gând, fiecare sentiment şi fiecare act, şi să 


nu ţi le manifeşti nici înainte, nici după momentul ce le este 
hărăzit. 
Altfel, nimic nu se poate face cum trebuie. 


Inimă şi minte 

O inimă înţeleaptă poate fi un bun educator pentru 
intelectul omului. 

Ceea ce mintea învaţă în mii de ani, inima i-o poate spune 
într-o singură zi. 

Ceea ce o inimă înţeleaptă a aprofundat de multă vreme, 
mintea abia începe să studieze. 

Inteligența poate orice, dar iniţiativa trebuie să revină 
inimii. Din acest motiv, omul trebuie să înţeleagă adevărul mai 
întâi cu inima sa, şi apoi cu raţiunea. 


Gândire, sentiment, acţiune 

Studiind viaţa omenirii, puteţi să constataţi că trei lucruri 
principale îl împing pe omul înţelept înainte: gândirea limpede, 
sentimentele bune şi acţiunea nobilă. 

Dumnezeu e cel ce a sădit în om această forţă şi bogăţie 
constituite de gândurile limpezi pe care le primeşte de la lumea 
superioară, bunele sentimente care germinează în inima sa şi 
acţiunile nobile ale voinţei sale. 

Prin intermediul acestor trei posibilităţi, fiinţa umană îi 
descoperă pe Dumnezeu în ea, şi în acest fel îi este cu putinţă 
să-şi păstreze echilibrul şi să învingă în orice situaţie, oricât de 
dificilă. 


Prezenţa lui Dumnezeu 

Dumnezeu e cel ce face ca tu să fii mulţumit, bucuros şi 
plin de voie bună. 

Acolo unde e Dumnezeu, se află şi forţa, frumuseţea şi 
plenitudinea. 

De îndată ce ai căpătat viaţa, Dumnezeu e în tine. De 
îndată ce ai înţelepciunea, Dumnezeu e în tine. De îndată ce 
simţi cea mai mică libertate, Dumnezeu e în tine. 

Acestea sunt dovezile prezenţei sale. 


Dumnezeu 


Trebuie să vă eliberaţi de orice noţiune negativă în ce-l 
priveşte pe Dumnezeu. Dacă cineva moare, trebuie să vă 
spuneţi: „Aşa a vrut Domnul!” Izbucneşte un război? înseamnă 
că Dumnezeu a vrut-o. Cineva se îmbolnăveşte brusc? Tot 
„voinţa divină” e la mijloc! Trebuie totuşi să ştiţi că dacă 
oamenii se bat, ei sunt singurii răspunzători pentru aceasta. 

Că ne naştem, da, asta e de la Dumnezeu, dar că murim, 
asta nu e de la el. 

Domnul zice: „Nu vreau moartea păcătosului”. Dacă 
suntem sănătoşi şi bucuroşi, asta e de la Dumnezeu, dar dacă 
suntem bolnavi şi descurajaţi, asta nu e de la el. 

Cine este Dumnezeu? E cel ce se gândeşte la tine, care te 
ajută să-ţi învingi problemele. E cel ce te poate scăpa de la 
moarte. Cel ce iubeşte prin noi e Dumnezeu. lar noi nu-i putem 
întâlni decât pe calea dragostei. 

Când vă veţi însuşi ideea că sunteţi o manifestare a lui 
Dumnezeu, atunci totul va fi posibil pentru voi: înţelepciunea şi 
forţa vor fi în voi, şi toate problemele voastre se vor rezolva cât 
se poate de lesne. 


Respirație 
O respirație corectă ajută la formarea caracterului şi 
întăreşte lumina intelectului şi căldura inimii. 


Noţiuni despre cele trei lumi 
„Fii întotdeauna credincios, autentic, pur şi blând!” 


Din moment ce aţi venit pe pământ, trebuie să aveţi o 
noţiune clară despre lumea fizică. Astfel stând lucrurile, trebuie 
să dobândiţi deopotrivă o noţiune a lumii spirituale şi a lumii 
divine. Aceste trei lumi reprezintă cele trei puncte de contact 
ale omului cu creaţia. 

Când vorbesc despre lumea fizică, oamenii înţeleg lumea 
timpului şi a spaţiului. Prin „lume a spaţiului”, ei subînţeleg 
lumea celor trei dimensiuni: cea a liniei drepte, care se mişcă 
într-o direcţie, lungimea; cea a suprafeţei, ce se mişcă în două 
direcţii, lungimea şi lărgimea; cea a volumului, care se mişcă în 
trei direcţii, lungimea, lăţimea şi înălţimea. 

Totuşi, linia dreaptă, suprafaţa şi volumul posedă mai multe 
posibilităţi de mişcare; suprafaţa are două dimensiuni, dar patru 
posibilităţi de mişcare; iar volumul, cubul, corpul, deşi are trei 
dimensiuni, posedă şaisprezece posibilităţi de mişcare. Prin 
analogie, vom spune că omul care trăieşte exclusiv pentru el 
însuşi se mişcă exclusiv în lumea fizică, în lumea cu o 
dimensiune. Dacă vrea să-şi găsească un prieten sau o prietenă, 
el abordează lumea cu două dimensiuni: lumea spirituală, lumea 
sentimentelor, începând să se gândească la apropiații săi şi nu 
numai la el însuşi. lar din momentul când începe să gândească 
întru tot, adică la supremul din viaţă, el intră în lumea divină. 

Lumea fizică reprezintă părţile, iar lumea divină întregul. 
Este motivul pentru care lumea fizică este oglindirea lumii 
divine, lumea spirituală fiind legătura dintre cele două. 

Dacă reflectăm mai profund asupra acestei legi a părţilor şi 
întregului, constatăm că omul, ca parte, iese treptat din el însuşi 
pentru a merge în întâmpinarea semenilor săi şi în cele din urmă 
pătrunde în întreg, unde toate părţile se unesc. 

Studiind comportamentul omului fizic, puteţi desluşi natura 
curenților de forţă care acţionează în el. Aceste forţe variază 
continuu, fiind când pozitive, când negative. 

Ceea ce se produce astfel în viaţa interioară a omului se 
reîntâlneşte totodată în manifestările lumii exterioare: suntem 
înconjurați când de oameni buni, când de oameni răi. Cu toate 


acestea, între oameni există o legătură interioară, indiferent că 
sunt buni sau răi. 

Care om e bun? Care e rău? putem răspunde cu greu la 
această întrebare, deoarece există oameni buni şi răi activi, şi 
oameni buni şi răi pasivi. 

Cineva comite o greşeală şi încearcă un sentiment de 
contrariere excesivă. De ce? Deoarece vrea să devină bun fără 
întârziere! Aceasta este însă imposibil, deoarece greşelile sunt 
indispensabile în viaţă; omul se studiază progresiv doar greşind 
şi înşelându-se, lovindu-se de contradicții, de obstacole, el 
dobândeşte experienţe cărora trebuie să le confere un specific 
constructiv. 

Studiind viaţa oamenilor celebri, putem observa că au 
trecut cu toţii prin perioade de mare zbucium. 

Pierzând direcţia pe care lumea divină i-o oferă, omul 
întâlneşte inevitabil mari dificultăţi şi încercări. Foarte puţini au 
un drum fără obstacole şi, în consecinţă, rari sunt aceia care nu 
cunosc contradicţiile. 

Cu cât conştiinţa îi este mai elevată, cu atât mai mari sunt 
încercările pe care le întâlneşte un om. Veţi obiecta: „Nu ne 
putem elibera de contradicții prin cunoaştere?” Ba da, cu 
condiţia să ştim de care cunoaştere e vorba. Există o cunoaştere 
care îl adoarme pe om. Adevărata cunoaştere e cea legată de 
legile şi principiile vieţii, şi nu cea care se limitează la forme şi 
imagini. 

Sarcina omului e să ajungă la ştiinţa pozitivă care este 
aplicabilă în toate domeniile vieţii, şi mai ales în viaţa umană. 

Chiromanţia, de pildă, îi dezvăluie omului latura voluntară a 
vieţii sale. Prin fizionomie, putem cunoaşte laturile pozitive şi 
negative ale caracterului. Frenologia arată calitatea şi cantitatea 
energiilor, pozitive şi negative din organism. Astrologia 
dezvăluie combinaţiile favorabile şi nefavorabile pe care le 
întâlneşte omul în cursul existenţei sale, şi aceasta îi dă 
posibilitatea de-a preveni un pericol sau o nenorocire. 

Ca discipoli, trebuie să studiaţi ştiinţa esoterică, făcând 
totodată eforturi pentru dobândirea purității şi a umilinţei, fără 
de care aţi fi expuşi pericolului de-a dezvolta în voi orgoliul şi 
vanitatea. 

În şcolile iniţiatice, nu numai neofiţii pot eşua, ci şi elevii 
foarte avansați. Mulţi îngeri care urmau aceste şcoli au eşuat la 


examene şi sunt şi acum constrânşi să coboare pe pământ ca să 
înveţe lecţiile pe care le-au studiat insuficient la vremea lor. În 
tovărăşia oamenilor, ei se mişcă deci între viaţa divină şi cea 
umană, între binele şi răul din lume. 

Aveţi nevoie de cunoştinţe, de forţe, dar şi de o credinţă 
fermă datorită căreia să puteţi învinge dificultăţile. 

Orice ştiinţă pe care aţi dobândit-o e lipsită de valoare dacă 
nu o aplicaţi. Trebuie să aveţi drept ţel, aşadar, să vă dezvoltați 
cunoştinţele cu o credinţă de nezdruncinat, aplicând in orice 
clipă a vieţii deviza: 

„Fii întotdeauna credincios, autentic, pur şi blând!” 


Esenţe ale meditaţiei 


Puterea gândirii 

Gândirea este o forţă considerabilă, care poate fi utilizată 
fie ca energie pozitivă, constructivă, fie ca o energie negativă. 

Pentru a evita să-şi facă rău sie însăşi, sau aproapelui, 
discipolul se exersează neîncetat în a-şi cultiva şi a-şi eleva 
gândirea, a-şi lumina spiritul întru adevăr. 

Sentimentele şi gândurile nutrite de o fiinţă se răspândesc 
la mare distanţă, atingându-i pe semenii ei, şi se întorc la sursa 
lor, impregnate de binele sau de răul pe care l-au propagat. 


Uniunea în Dumnezeu 

Dacă îl cauţi pe Dumnezeu în exterior, nu te afli pe calea 
cea bună. Dumnezeu e în pâinea pe care o mănânci; Dumnezeu 
e în apa pe care o bei; Dumnezeu e în lumina care te pătrunde. 

În afară de toate astea, unde să-l cauţi pe Dumnezeu? El e 
acolo unde ai reuşit să intri în legătură cu el. 

Esenţialul este de a-l cunoaşte pe Dumnezeu şi să-l slujeşti; 
slujindu-l, dobândeşti forţa şi ajungi la adevărata viaţă. 

O muscă poate fi conductoare de gânduri elevate. Pentru 
voi, o muscă este o făptură neînsemnată; observaţi-o cu o lupă 
şi vedeţi ce frumoasă este. 

Unele dintre ele, care şi-au păstrat calităţile primordiale, 
sunt inteligente. Dacă o asemenea muscă se aşează pe nasul 
vostru, pe frunte sau pe cap, înseamnă că vrea să vă spună 
ceva. 

Ca toate fiinţele vii, musca poate fi conductoare de gânduri 
elevate. 

Prin ea, unele fiinţe înțelepte îi vorbesc omului; ea îi spune, 
de exemplu, că nu gândeşte sau nu procedează corect. 

Cineva s-a hotărât să facă ceva rău; o muscă i se aşează pe 
nas; el o alungă, dar ea se întoarce de două, trei ori la rând, 
pentru a-l sili să-şi revizuiască gândirea şi să renunţe la dorinţa 
sa nefastă. 

Un altul e pe cale de-a scrie o scrisoare ce va avea urmări 
rele; o muscă îl deranjează până ce înţelege că trebuie să 
renunţe la această scrisoare. 

Veţi întreba dacă musca e conştientă de ceea ce face? 
Dacă acţiunea muştei e în măsură să-l abată pe om de pe o cale 


eronată pe care a apucat-o, înseamnă că acţiunea respectivă e 
conştientă şi justificată. 

Puteţi spune că este o coincidenţă, dar felul în care 
interpretaţi lucrurile nu are nici o importanţă; ce e important, e 
că, în conştiinţa colectivă a naturii vii, toate fenomenele sunt 
legate indisolubil. 

Forţa intelectului, a inimii şi a voinţei 

Intelectul trebuie să fie de două ori mai puternic decât 
voinţa. Dacă aceasta este mai puternică decât intelectul, veţi fi 
un om-animal, şi nu un om adevărat. 

Forţa voinţei trebuie să se exprime prin intelect, prin 
rațiune. 

Prin voință puternică, înțeleg o voință strunită de rațiune. 

Forța inimii voastre trebuie să fie de două ori mai mare 
decât a voinţei. 

Forţa inimii voastre şi cea a intelectului trebuie să fie egale. 

Dacă inima capătă supremație asupra intelectului, vă 
nenorociţi singuri. 


Legea devenirii 

Unii spun: „Ce-aş mai vrea să fiu un geniu, sau o 
celebritate!” Da, dar geniile, celebrităţile nu sunt nişte pui care 
ies din ou brusc. Ei au fost nevoiţi să lucreze asupra gândurilor 
şi a dorințelor lor sublime, şi să le înfăptuiască. 


Relaţiile spirituale şi fizice 
Relaţiile spirituale îi înalţă pe oameni, în timp ce raporturile 
fizice riscă să-i înjosească. 


Rugăciunea 

A te ruga nu înseamnă să reciţi dimineaţa, la iuţeală, o 
rugăciune şi să pleci la lucru! 

Cel ce se consacră slujirii Domnului petrece ore întregi în 
rugăciune şi contemplaţie. 

Rugăciunea nu presupune să murmuri maşinal fraze 
învăţate pe de rost; întreaga viaţă trebuie să se convertească în 
rugăciune. 

Acesta este „noul” din lume, noul la care trebuie să aspiraţi 
ca discipoli şi care nu se vesteşte prin cuvinte. 


Un discipol trebuie să se studieze singur 

Studiindu-se singur, discipolul învaţă să cunoască lumea 
interioară şi pe cea exterioară; el înţelege ce poate percepe din 
diferitele lumi. 

Dacă, de exemplu, percepe unele lucruri prin intermediul 
ficatului, el intră în contact cu lumea inferioară; dacă le percepe 
prin inimă, intră în legătură cu lumea umană; dacă o face prin 
intelect, se uneşte cu lumea superioară, a gândirii. 

Gândirea este lumea divină din om. 

Cel ce este incapabil să primească gândurile prin partea 
superioară a creierului nu poate şti ce este divin, dat fiind că 
acest izvor pur ţâşneşte din munte şi coboară la vale, potolind în 
cale setea tuturor. 


Pentru a realiza imposibilul 

Vreţi să reuşiţi să faceţi imposibilul? Intraţi în relaţie cu 
fiinţele bune de pe pământ, cu îngerii şi cu Dumnezeu. 

Realizând această triplă uniune, discipolul va înţelege 
semnificaţia versetului: „Lucrurile imposibile pentru om sunt 
posibile pentru Dumnezeu”, şi va dispune de un capital ce îi va 
îngădui să-şi satisfacă toate aspiraţiile. 

Vă urez să înmănuncheaţi aceste trei legături pentru a 
cunoaşte succesul în cele trei lumi; doar astfel vă veţi dezvolta 
corpul fizic, veţi deveni mai buni la inimă şi vă veţi lumina 
intelectul. 


Autosugestia 
E preferabil să vă sugestionaţi singuri decât să vă lăsaţi 
influenţaţi de alţii. 


Exerciţiu de seară 

În fiecare seară, înainte de culcare, rămâneţi o clipă în 
picioare şi uniţi-vă cu suprema lumină a spiritului divin spunând: 
„în numele dreptăţii absolute, îmi recunosc greşelile şi sunt gata 
să le îndrept”. 


Tutela lumii invizibile 

Sunteţi cu toţii sub tutela lumii invizibile. Tutorii voştri sunt 
fiinţe elevate, sublime, pe care trebuie să le ascultați. Cea mai 
mare dorinţă a lor este să reuşiţi să evoluaţi. 


În fiecare seară, trebuie să faceţi inventarul zilei. Credeţi că 
sunteţi liberi, dar libertatea nu va veni decât o dată ce 
desăvârşirea voastră se va împlini. 


Un motiv al eşecurilor 

Astăzi, eşecul înregistrat de numeroşi oameni în ceea ce fac 
se datorează faptului că eforturile lor nu sunt însoţite de un 
gând la adresa a ceea ce este Suprem în viaţă. Ei se nasc, se 
căsătoresc şi mor fără Dumnezeu. 

Vreţi să creaţi ceva, să începeţi o lucrare, să vă căsătoriţi? 
Întrebaţi-l înainte de toate pe cel ce v-a creat ce trebuie să 
faceţi. El ştie ce este indispensabil fiecăruia, şi i-o va indica dacă 
acesta va avea grijă să-l consulte. 


Puritatea 

Astăzi, oamenii au nevoie de purificare; ei trebuie să-şi 
purifice gândurile, sentimentele şi dorinţele pentru a şi le elibera 
de reziduurile trecutului. 

Purificându-şi conştiinţa, viaţa lor va deveni pură. Nu vă 
luaţi după manifestările exterioare ale fiinţelor, ci încercaţi să vă 
daţi seama dacă nu sunt însufleţite de vreo lucrare întru 
Domnul. 

Fiecare lucrare înfăptuită pentru Dumnezeu este sacră şi 
pură. 


Calea binelui 
Binele este o cale ce ne deschide posibilităţi în lumea fizică, 
în cea spirituală şi în cea divină. 


Credinţa 
Credinţa este conştiinţa măreției şi omniprezenţei lui 
Dumnezeu; ea este deplina expresie a vieţii pe pământ. 


Metodă 


Dacă vreţi să captaţi un curent terestru pozitiv, încordaţi-vă 
muşchii întregului corp timp de câteva secunde, de preferinţă 


O 


~r ` 


dimineaţa, astfel încât să profitaţi de energia venită din soare 
spre pământ. 


Adevărata lucrare 


Oamenii se folosesc de cuvântul „lucru” (muncă) pentru a 
desemna orice activitate. 

De exemplu, auzi pe câte unul spunând: „Mă grăbesc, am 
de lucru”. Dacă observăm în ce constă „lucrul” pe care 
respectivul îl are de făcut, ne dăm seama că el nu răspunde 
sensului profund al termenului. 

Cuvântul „a avea de lucru” capătă un sens diferit în funcţie 
de planul pe care ne plasăm. El are o semnificaţie specifică în 
viaţa cotidiană, o alta în domeniul mental, şi iarăşi alta în ce 
priveşte viaţa spirituală. 

În viaţa curentă, declarăm că avem un lucru important de 
făcut, sau urgent, atunci când trebuie, de exemplu, să ne 
întâlnim cu cineva ca să discutăm despre o afacere, sau despre 
nişte interese comune. Tot acest cuvânt e folosit când trebuie să 
îndeplinim un demers, să solicităm un serviciu, ba chiar să 
facem o vizită, sau să ne întâlnim cu o persoană iubită! 

În ce priveşte planul spiritual, „a avea de lucru” capătă o 
altă dimensiune, însemnând altceva: şi anume să îndeplinim, în 
deplină cunoaştere şi rațiune, țelul pentru care a venit omul pe 
pământ. 

Doar cel ce şi-a înţeles predestinarea ca elev al vieţii, care 
şi-a găsit locul în marile meandre ale activităţilor omeneşti, care 
profită de fiecare împrejurare pentru a lucra la propria sa 
perfecţionare şi la a semenului său - numai el lucrează cu 
adevărat. 

Cum putem deosebi această lucrare de trudă sau muncă? 
Prin rezultatul eforturilor şi al actelor îndeplinite, şi prin maniera 
în care se implică fiinţa respectivă. 

Când trudeşte, omul se înjoseşte fizic sau spiritual, iar când 
munceşte, rămâne întotdeauna nesatisfăcut, în ciuda eforturilor. 

Prin lucrare, dimpotrivă, el se instruieşte, se desăvârşeşte 
şi descoperă sensul vieţii. El nu regretă timpul astfel cheltuit şi 
se simte satisfăcut, plin de putere şi de energie pentru a 
întreprinde şi alte lucruri. 

Orice acţiune înaltă, înţeleaptă, ne aduce o încurajare 
prețioasă şi contribuie la dezvoltarea noastră şi a celorlalţi 
membri ai comunităţii umane. 


Să îndeplineşti o lucrare adevărată înseamnă să lucrezi la 
realizarea binelui, şi toate făpturile pot coopera la înfăptuirea 
unui asemenea bine. 

Fiecare e liber să aleagă modalitatea care îi convine mai 
bine pentru a manifesta binele; e o artă pe care omul trebuie să 
o înveţe, cu înţelepciune şi dragoste, dacă vrea să devină un 
„om nou”. Această „lucrare” umple sufletul de căldură şi 
bucurie. 

Adevărata muncă nu poate fi definită într-un fel precis; este 
o operă divină, o contribuţie la eterna creaţie universală în sânul 
căreia omul este chemat să se perfecţioneze în cunoaştere şi în 
dragoste, pentru a răspunde şi a realiza predestinarea sa de 
suflet viu, de fiu al lui Dumnezeu. 

Orice fiinţă care aspiră să „lucreze” pentru unitatea 
creaţiei, împreună cu divinul aflat în el însuşi, nu are nevoie să 
întrebe ce trebuie să facă, deoarece glasul său interior îl 
luminează şi îl călăuzeşte întruna. li este îndeajuns să îi dea 
ascultare şi să înainteze cu credinţă şi dragoste. 

La fel cum răţuşca, abia ieşită din ou, ştie să înoate, omul 
cu gânduri sincere şi cu inima curată ştie cum să iubească şi 
cum să îndeplinească voinţa divină. 

Nu de metode duc oamenii lipsă, ci de bunăvoință şi de 
simţul vieţii spirituale, al uniunii cu gândirea divină. 

Corpul nostru este instrumentul de lucru din lumea fizică, şi 
totodată locuinţa temporară a sufletului nostru, monadă eternă. 
Fără corp, omul nu şi-ar putea înfăptui sarcinile pe pământ şi din 
acest motiv trebuie să înveţe să-şi întărească vitalitatea cu 
energiile pe care natura i le oferă cu atâta generozitate în 
abundență. 

Aceste energii se găsesc în primul rând într-o hrană 
adecvată, în aer, apă, lumină şi în razele solare. 

Pentru a progresa în realizarea unei vieţi chibzuite şi 
constructive şi a obţine sprijinul fiinţelor de pe planurile 
superioare, omul trebuie să-şi organizeze existenţa astfel încât 
să se dezvolte spiritual. În aceasta constă adevărata muncă în 
acord cu marea viaţă universală. Dar nu trebuie ca omul să 
păstreze doar pentru el binefacerile de toate felurile pe care le 
atrage şi le obţine printr-un asemenea mod de viaţă; o dată ce 
necesităţile sale legitime sunt satisfăcute, el trebuie să împartă 


surplusul cu semenii săi, dând dovadă de dragoste şi 
inteligenţă. 

Utilizarea energiilor naturii vii este controlată de ierarhiile 
superioare a căror sarcină e să supravegheze evoluţia umană. 

Unii vor să trăiască aşa cum doresc, după propria lor 
voinţă. Dacă observăm existenţa celor ce au trăit după bunul lor 
plac, neglijând ordinea divină şi legile vieţii universale, putem 
constata că nu au ajuns prea departe! li aştepta un vid 
apreciabil! 

Forţele înțelepte şi ordonatoare ale naturii au posibilitatea 
de a corecta orice individ şi chiar un popor întreg care se abate 
de la ordinea cerească. Capii de familie fac la fel: ei călăuzesc 
creşterea copiilor lor până ce aceştia ajung să înţeleagă că ceea 
ce sunt învăţaţi e spre binele lor. În definitiv, să îndeplineşti 
voinţa divină, să lucrezi pentru Dumnezeu, adică să munceşti, 
înseamnă să te pui în postura de-a primi cele mai mari 
binefaceri fizice şi spirituale. 

Un om de aspect modest, care trece, cum se spune, 
neobservat, dar care se dedică sincer, în tăcere, propriei sale 
educaţii e mai mare şi mai înţelept decât anumite persoane 
vanitoase care fac mult zgomot, dar care nu progresează cu un 
pas în dezvoltarea lor umană şi universală. 

Munca începe prin gândire. 

Instrumentul gândirii umane este creierul. Construit din 
substanţa cea mai fina, dar cea mai rezistentă, el constituie 
capitalul esenţial, moneda de aur pur care i-a fost dat omului 
venit pe pământ pentru a se desăvârşi şi a învăţa să gândească 
şi să acţioneze corect. 

Omul îndeplineşte corect orice muncă activându-şi creierul, 
cultivându-şi neîncetat gândurile. 

Gândurile inspirate de dragoste, de un impuls generos, 
întăresc întotdeauna unitatea în afecţiune, speranţă, prietenie, 
stimă şi îndepărtează orice sentiment egoist. 

Sentimentele pure ale omului iau şi ele parte la lucru; ele 
sunt factori de relaţii armonioase cu semenii săi. Sentimentele 
exercită o acţiune deosebit de puternică asupra firilor emotive, 
influenţabile, impulsive şi schimbătoare. 

Ce efecte deplorabile produc sentimentele când izbucnesc 
într-o personalitate necontrolată! Dar atunci când oamenii încep 
să dobândească o gândire corectă şi reuşesc să se educe în 


consecinţă, ei pot deveni apți pentru marea lucrare ale vieţii 
divine, călăuzite de dragoste. Ei intră atunci în categoria celor 
buni şi milostivi, care îşi urmează bunele impulsuri ale inimii lor. 

Al treilea factor necesar muncii este voinţa, posibilitatea 
de-a acţiona. Această voinţă trebuie să fie inspirată şi susţinută 
de gândirea limpede, conştientă şi de sentimente echilibrate şi 
nobile. 

Voința este capacitatea de-a traduce în acte, rapid, orice 
gândire constructivă şi orice intenţie înţeleaptă. În acest fel 
putem constata că pentru a îndeplini o lucrare în lumea fizică şi 
spirituală, omul are nevoie înainte de toate o serioasă pregătire 
interioară: o autoeducaţie luminată, conştientă, armonizând 
raţiunea, sentimentele şi voinţa. 

Această şcoală a vieţii noi oferă posibilitatea respectivă 
tuturor discipolilor ei, transmiţându-le regulile şi metodele, 
explicându-le legile care le vor îngădui să reuşească fără 
întârziere să se integreze curentului renovator al întregii vieţi de 
pe acest pământ. A venit timpul ca fiinţa omenească să devină 
conştientă de posibilităţile şi puterile sale; să aspire şi să tindă 
prin toate mijloacele ei la libertatea morală şi spirituală, şi 
atunci tot restul va veni de la sine. 

La păsări, tatăl şi mama au grijă de pui până când aripile 
acestuia cresc şi îşi poate lua zborul; în acest moment, părinţii 
sunt eliberaţi de orice datorie. Dat fiind că natura i-a dat păsării 
un veşmânt călduros şi frumos, ea devine atunci un locuitor 
independent al spaţiului şi poate pleca în căutarea hranei. 

La oameni, părinţii trebuie să aibă grijă de copii ani de zile, 
în cooperare cu educatorii şi cu ajutorul instituţiilor sociale. 
Această făptură micuță trebuie să crească fizic şi mental pentru 
a ajunge să aibă o justă înţelegere a sarcinilor ei; până atunci, 
ea trăieşte protejată, ajutată, susţinută. Dar când soseşte vârsta 
să păşească singură în viaţă, apare o primejdie: deseori, o 
slăbiciune, un soi de inerție, o teamă inexplicabilă o împiedică 
să se avânte cu încredere în lume şi să-şi formeze, prin 
experienţă şi încercări, o gândire stabilă şi un caracter ferm. 

Asemenea fiinţe devin adesea nişte eroi trişti ai psihologiei 
nuanţelor; ei sunt influenţaţi de formele şi opiniile străine; aleg 
cele mai uşoare căi şi nu gândesc cu propriul lor creier. lar din 
cauza slabei intensităţi a gândirii lor, ei se opun cu o 


încăpățânare ignorantă ideii că există un spirit universal care 
conduce totul, pretutindeni. 

Asemenea oameni refuză să vadă în jurul lor miracolele 
zilnice ale înţelepciunii şi iubirii divine şi, din pricina lenei, îşi 
însuşesc idei perimate, lipsiţi pentru totdeauna de energie 
constructivă. 

Omul care urmează calea ascendentă lucrează la 
dezvoltarea darurilor şi a capacităţilor din el, îşi exersează 
facultatea de-a gândi, observa şi experimenta orice lucru nou. El 
nu se lasă niciodată să alunece pe panta faptelor aşa-zis 
tradiţionale. 

Imperativele lumii materiale, modurile şi manierele ei de-a 
gândi nu pot tulbura şi nici şterge ideile şi principiile elevului 
noii vieţi, idei şi principii gravate în monolitul conştiinţei sale 
treze, şi nu scrise pe nisip. Ne putem bizui pe un asemenea om, 
care îşi schimbă doar forma corporală, dar nu şi înaltul ideal. 

In lume, dragostea este mai presus de toate şi poate orice; 
Orice lucru făcut cu dragoste, adică cu entuziasm şi îndemn, cu 
gânduri curate este o adevărată „lucrare”, o operă divină. 

Discipolul care se bizuie pe puterea iubirii divine poartă în 
el plenitudinea vieţii; el este un lucrător al Domnului, un fiu 


binecuvântat al tatălui ceresc, bun şi atotputernic. 


Esenţe ale meditaţiei 


A-L iubi pe Dumnezeu 

Cel ce se iubeşte pe sine, sau care îşi iubeşte semenii mai 
mult decât divinul pe care îl poartă în el, va trăda întotdeauna 
pacea atât de necesară sufletului său; el va fi infidel conştiinţei 
sale superioare. 


Comuniunea cu îngerii 

Frumuseţea vieţii rezidă în acordul necesar dintre gândirea 
omului şi cea a fiinţelor avansate. 

Ce armonie poate fi mai măreaţă decât cea care constă în a 
gândi la fel ca aceste mari fiinţe? 

Deasupra noastră, îngerii sunt întotdeauna gata să ne 
instruiască; să fim deci atenţi la ceea ce ne învaţă, fiindcă ei 
înţeleg mai bine viaţa decât noi. 

Să urmăm calea lor pentru a ne corecta greşelile. 

Lucraţi asupra voastră înşivă pentru a vă dezvolta percepţia 
interioară, astfel încât să intraţi în contact cu ei.. 


Conştiinţa 

Studierea conştiinţei face necesară o analiză aprofundată a 
înclinațiilor, a dispoziţiilor schimbătoare ale spiritului nostru. 

Pacea interioară, sănătatea, puterea voinţei, acuitatea 
gândirii, sentimentele bune, o dispoziţie bună sau rea şi, în 
general, toate forţele fiinţei depind de starea conştiinţei. Din 
acest motiv, omul actual trebuie înainte de toate să-şi studieze 
conştiinţa, să înveţe să şi-o purifice şi să şi-o dezvolte. 


Realizarea dorințelor 

Când doriţi un lucru şi acţionaţi cu chibzuinţă pentru a-l 
obţine, păstraţi prezentă în spiritul vostru ideea puterii divine 
incluse în voi înşivă; forţele naturii superioare vă vor veni atunci 
în ajutor. 

Condiţiile defavorabile 

Pentru un discipol nu există condiţii potrivnice. 

Ceea ce oamenii numesc condiţii defavorabile sunt pentru 
el stimulente care îl incită să lucreze şi mai mult asupra lui 
însuşi, să descopere posibilităţile pe care natura vie le-a sădit în 
el. 


Pacea 

Atâta vreme cât omul nu îşi iartă din toată inima duşmanii, 
nu se poate elibera de ei. 

Dacă nu sunteţi împăcaţi cu semenii voştri, chiar şi cu cei 
ce vă fac rău, nici o ştiinţă, nici o şcoală şi nici o formulă nu vă 
poate ajuta. 


Bolile 

Fiecare boală este consecinţa greşelilor comise în trecut 
sau în prezent. 

În zilele noastre, bolile se înmulţesc, în loc să scadă. Cât va 
mai continua acest lucru? Până când oamenii vor înţelege că 
trebuie să caute cauzele bolilor în ei înşişi şi, când le vor fi găsit, 
că trebuie să înveţe cum să le înlăture. 

Când încâlci legile marii naturi înțelepte, te îmbolnăveşti. 


Dragostea 

E un lucru sublim să concepi ce este dragostea. 

Dragostea este o forţă sacră. Ea a creat şi menţine viaţa. 

Dragostea a dat naştere universului, şi ea e generatorul a 
tot şi a toate. 

Ea ne va chema înapoi în minunata împărăție, 
inexprimabilă în cuvinte omeneşti, din care am ieşit odinioară. 

Netreziţi încă din somnul adânc şi înşelător al iluziei, 
oamenii cred că doar sufletele slabe, sentimentale, necombative 
vorbesc de dragoste. Dimpotrivă, dragostea este o forţă uriaşă. 

Nu putem trăi fără să o încercăm măcar o dată. 

În realitate trăim pentru dragostea ce decurge din sublimul 
spirit universal, murim pentru această dragoste şi înviem pentru 
ea. 

Vă vorbesc despre dragostea care vindecă toate rănile. 
Faptul că omenirea continuă să trăiască înconjurată de 
infirmităţi, dezordine şi războaie arată că încă nu a înţeles 
această forţă divină. Dacă ar fi înţeles-o, dragostea ar fi 
vindecat-o de toate suferinţele. 


Respirația 

Ca discipoli, trebuie să consideraţi inspirația şi expirația ca 
nişte procese în relaţie cu gândurile şi sentimentele voastre. 

Fiecare inspiraţie are ca scop să regularizeze şi să purifice 
sentimentele, şi fiecare expiraţie e legată de purificarea 
gândurilor. 

Ştiind acestea, fiţi conştient de respiraţia voastră, deoarece 
în acest fel veţi putea nutri gânduri şi sentimente pure şi 
elevate. 


Dragostea divină îl eliberează pe om 

Nu spuneţi că nu aveţi pe cine sau ce să iubiţi. 

Când treceţi pe lângă un izvor, o floare sau un pom, opriți- 
vă o clipă şi căutaţi frumuseţea existentă în ele. 

În fiecare lucru există frumuseţe şi înţeles. 

Ochii celui ce iubeşte văd altfel. El vede ceea ce este 
frumos în om şi chiar în toate animalele. 

Dragostea face ca totul să fie scăldat în lumină şi îl 
eliberează pe om de orice prejudecată şi teamă. Faceţi o 
încercare. 

De exemplu, începeţi să vă ocupați de o plantă, fertilizaţi 
pământul şi stropiţi-o. 

Floarea însăşi vă va arăta cât de mare e dragostea voastră. 


Sugestia şi inspiraţia 

Când sufletele omeneşti se încarnează pe pământ, ele cad 
instantaneu sub influenţa puterii iluziilor şi a sugestiilor. 

Forţele întunericului, care au ca sarcină să stăvilească 
evoluţia, creează iluziile şi deopotrivă sugestiile negative. 

Nu uitaţi că sugestia este o calitate umană. Cel care 
cedează sugestiei poate întâlni pe cineva care posedă o mare 
facultate de sugestie şi care îl poate face să-i adopte ideile, care 
îi vor stânjeni dezvoltarea. 

Cel mai benign rău este aceia că îi vor frâna evoluţia. 

Din aceste motive, fiinţele luminoase au ca sarcină să 
transforme sugestiile în inspiraţii. 


Oamenii noi, discipolii vieţii divine, trebuie să treacă de la 
influenţa sugestiei la cea a inspiraţiei. 

Inspirația este legea divină. Ea nu vine de la om, ci de lao 
lume superioară. 

Dacă putem influenţa sugestia printr-o altă sugestie, nu 
putem influenţa în schimb inspiraţia. Ea e ceva invariabil. Din 
acest motiv, oamenii care cedează sugestiei sunt instabili, în 
timp ce cei inspirați sunt echilibraţi şi stabili. 

Oamenii inspirați învaţă totul fără efort, în timp ce cei ce nu 
se pretează inspiraţiei trebuie să facă mari eforturi pentru a 
învăţa. 

Pentru cei inspirați, totul devine uşor şi firesc, ei sunt în 
armonie cu ei înşişi şi cu mediul înconjurător. 


Comportamentul discipolului 

Legea Domnului constă în a acţiona faţă de ceilalţi la fel 
cum te comporţi faţă de tine însuţi. lar comportamentul care se 
apropie cel mai mult de perfecţiune este cel ce constă în a te 
conduce faţă de ceilalţi aşa cum Dumnezeu se comportă faţă de 
noi, adică: să păstrăm imaginea tuturor fiinţelor în intelectul, 
inima şi aspiraţia noastră spre un ideal înalt, aşa cum o face 
Dumnezeu pentru noi. 

Chiar şi fiinţa cea mai infirmă are un loc important în 
gândirea Domnului. 


Dumnezeu 

Să nu vă înaoiţi de existenţa lui Dumnezeu. El este prezent 
în tot cuprinsul spaţiului, şi lumile sunt susţinute de forţa sa. 

El se manifestă prin nenumărate forme vizibile, şi când 
spunem că Dumnezeu e invizibil, aceasta nu se referă decât la 
cei ce nu văd. Îngerii, serafimii, spiritele luminoase, sfinţii, cei 
drepţi, oamenii buni îl văd pe Dumnezeu. 

Nelimitatul, Dumnezeul absolut, nu poate fi văzut, dar îi 
puteţi contempla cele mai mici manifestări în viaţa 
pământească. Să mănânci un fruct şi să-l afli pe Dumnezeu în el 
valorează mai mult decât toată gloria şi bogăţia de pe lume. 


Transformarea gândurilor şi a sentimentelor 
negative 


lată un exerciţiu simplu de pus în practică şi care poate 
salva omenirea de la multe suferinţe inutile. Când un gând 
negativ pătrunde în discipol şi începe să-l tulbure, sau când un 
sentiment dezagreabil pune stăpânire pe el, acesta trebuie să le 
înfrunte, să le examineze în linişte şi cu precizie, în acelaşi fel în 
care un savant studiază un fenomen oarecare, prin logică şi 
analiză, şi după ce s-a convins de inutilitatea şi negativitatea lor, 
trebuie să le predea, ca pe nişte oaspeţi nepoittiţi, puternicului 
curent  subconştient şi înțelept care le va învinge, 
transformându-le, aşa cum un savant se debarasează de copiii 
inoportuni care i-au invadat cabinetul de lucru, trimiţându-i la 
dădaca ce îi va captiva şi distra povestindu-le basme. 

Dacă discipolul reuşeşte să facă asta, înseamnă că a reuşit 
să înfăptuiască un lucru important pentru binele omenirii. 


Pregătirea pentru somn 

Pentru a avea un somn bun, dormiţi, atât cât se poate, cu 
capul întors spre nord sau nord-est. Inainte de culcare, ţineţi-vă 
picioarele sub apă caldă; aceasta vă va da o reacţie de liniştire. 


Transformarea energiilor 

Ca discipoli trebuie să fiţi pozitivi. Tindeţi spre bine şi 
aplicaţi-l pretutindeni în viaţă. 

Indiferent cum se poartă ceilalţi cu voi, nu vă gândiţi 
niciodată să vă răzbunaţi. Plătiţi-o duşmanului vostru prin 
dragoste, înţelepciune, adevăr, dreptate, bine, compasiune. 
Aceasta este aplicarea legii transformării energiilor. 

Prin această lege, vă menţineţi în contact permanent cu 
fiinţele înțelepte şi elevate, le înţelegeţi limbajul şi vă folosiţi de 
el. 


Să ştii să profiţi de lecţiile trecutului 

Există pe lume exemple ce trebuie să vă folosească drept 
lecţie. De exemplu, în Scripturi se spune că, pentru Israel, 
„Dumnezeu era ca o cămilă încărcată!” Feriţi-vă să cădeţi în 
aceeaşi eroare şi să aruncaţi propriile voastre greşeli în spinarea 
lui Dumnezeu. 

Fiecare gând eronat, fiecare sentiment negativ este o 
povară ce se acumulează pe umerii voştri şi ai lui Dumnezeu. 


Fr 


Inteligența, inima ş / ţa lor asupra vieţii 


Putem caracteriza (a i principii ale gândirii, 
sentimentului şi voințe orţe care lucrează la 
edificarea vieţii umane. 

Aceste forţe sunt invizibile şi abstracte, ele neputând fi 
concretizate ca forţe materiale, dar se exprimă prin intermediul 
celor trei principale sisteme ale organismului uman şi în acest 
fel le putem judeca şi analiza manifestările şi acţiunea. 

Principiul inteligenţei sau puterea vieţii intelectuale depinde 
de sistemul nervos cerebral; creierul şi simţurile joacă un rol 
principal în această privinţă. 

Principiul inimii sau forţa sensibilităţii este în relaţie cu 
funcţiile respiratorii, digestive şi circulatorii, în care plămânii, 
stomacul şi vasele sangvine îşi au rolul lor. 

Aceste organe sunt în raport cu sentimentele omului. 

Voința depinde de cea mai înaltă facultate umană: 
raţiunea. 

Voința este forţa care se manifestă prin ceea ce se cheamă 
aparat locomotor, în care rolul cel mai important este deţinut de 
oase, muşchi, ligamente şi extremităţi. 

Omul inteligent, care are o voinţă disciplinată, ştie cum să- 
şi folosească armonios diferitele membre ale corpului; el 
manifestă conştient o forţă superioară a naturii. Dar acest 
principiu nu acţionează decât în anumite momente, când 
necesitatea se face simțită. De exemplu, omul flămând care se 
hrăneşte se conformează exigenţelor principiului necesităţii 
deoarece hrana îi potoleşte foamea. Totuşi, doar o hrană 
convenabilă, în raport intim cu organismul său este susceptibilă 
să-l satisfacă. Ori de câte ori hrana nu este adecvată şi nu 
răspunde condiţiilor unei vieţi sănătoase, ea este motiv de boală 
şi a lipsei de vitalitate. 

Gândirea, ca forţă conştientă în om, îl îndeamnă să caute 
cele mai bune condiţii care să-i permită să trăiască fericit. 

Toate fiinţele vii, chiar şi cele mai mici, posedă o facultate 
de observaţie şi totodată un instinct în vederea asigurării 
mijloacelor de existenţă. Acestea sunt primii pionieri ai ştiinţei. 
O mică experienţă vă va dovedi acest adevăr. Dacă aruncaţi 
undiţa într-o apă curgătoare, limpede şi un peşte se prinde în 
cârlig, dar reuşeşte să se elibereze, veţi vedea că apoi el se va 


roti în jurul acestuia pentru a-l examina minuţios. Acest peşte îşi 
va întipări în minte aspectul cârligului şi nu se va mai lăsa 
niciodată prins. 

Oamenii de ştiinţă au efectuat şi alte experienţe: nişte 
melci au fost puşi într-o grădină împrejmuită de un fir metalic 
prin care trecea un curent electric slab; fiecare melc care a 
simţit o dată şocul electric nu s-a mai apropiat de firul metalic. 

Cei ce nu au observat asemenea lucruri consideră că 
fiinţele inferioare nu au nici un fel de inteligenţă. Adevărul este 
că vedem uneori cum aceste fiinţe inferioare înţeleg atât de 
bine anumite lucruri şi demonstrează o asemenea capacitate 
inventivă, încât în anumite privinţe îl depăşesc pe om. 

Să dăm un alt exemplu: dacă îi smulgeţi un braţ unei stele 
de mare, ea şi-l va regenera, ceea ce omul care şi-a pierdut un 
braţ nu poate face. Veţi spune că natura e cea care face aceste 
lucruri; dar dacă e aşa, de ce nu face ea să crească la loc braţul 
pierdut de om? Steaua-de-mare are deci o facultate pe care 
omul nu o are. 

Când un virtuoz execută o bucată muzicală, cine este în 
realitate interpretul - natura sau omul? Omul, bineînţeles! în 
acest caz el se distinge ca individ; această interpretare este 
specialitatea sa. Dar el nu a dobândit-o într-o zi, nici într-o lună, 
sau un an, ci este rezultatul eforturilor unei serii de generaţii de 
indivizi care au lucrat în această direcţie. Unul din ei, totuşi, a 
reuşit să exprime această specialitate printr-un act inteligent şi 
individual. 

În lume, fiecare fiinţă vie exercită o influenţă mai mult sau 
mai puţin importantă asupra mediului înconjurător. Conform 
acestei legi, discipolul se străduieşte să-şi dezvolte şi să-şi 
actualizeze, prin intermediul unei munci conştiente, forţele şi 
calităţile pozitive sădite în el. 

Orice fiinţă are în ea toate posibilităţile infinite ale lui 
Dumnezeu şi un discipol caută să-l găsească pe Dumnezeu în el 
pentru ca apoi să-l manifeste în lume într-un mod corect pentru 
binele tuturor fiinţelor. Bineînţeles, el nu poate ajunge într-o 
singură zi la cunoaşterea supremă şi la dobândirea posibilităţii 
de-a manifesta divinul în desăvârşire; pentru aceasta este 
nevoie de o activitate susţinută timp de secole înainte ca omul 
să ajungă să manifeste corect divinitatea aflată în el de la bun 
început. 


Dacă e să dăm un exemplu, şi conform legii analogiilor, 
putem spune că creierul este un organ necesar exprimării 
conştiente a gândirii. Posibilitatea exprimării conştiente a 
gândirii există în om de la bun început, dar fără elaborarea 
creierului această posibilitate nu se poate manifesta. 

Luând în considerare structura creierului, dispunerea 
celulelor sale, repartizarea funcţiilor, prelungirea sistemului 
nervos în toate porțiunile corpului, putem contempla activitatea 
acestei forţe individuale, inteligente, interioare, care a lucrat 
atâta vreme într-o singură şi unică direcţie pentru a forma acest 
organ indispensabil dezvăluirii gândirii. Prin intermediul acestui 
organ, omul poate să-şi exteriorizeze forţa gândirii şi să 
influenţeze lumea exterioară. 

Când creierul se dezvoltă normal, adică atunci când 
urmează continuu calea ascendentă, îşi face apariţia o cultură 
umană înaltă, aflată sub conducerea forţelor binelui. Ceea ce 
numim  „răul” reprezintă calea descendentă a activităţii 
creierului. 

În conformitate cu legea analogiilor, putem spune că lupul 
urmează calea descendentă, în timp ce oaia merge pe calea 
ascendentă. 

Fiinţele care urmează drumul ascendent sunt inteligente şi 
nobile, în timp ce celelalte, care coboară pe drumul opus, nu au 
nici o cultură adevărată, degenerează şi activităţile lor provoacă 
întotdeauna un rău. 

Anomaliile vădite care există în viaţa umană dovedesc că 
legile înțelepte şi inteligente ale naturii vii au fost încălcate. De 
cunoaşterea acestor legi depinde viaţa ascendentă a fiinţei 
omeneşti. 

Când forţele naturii se angajează în curentul descendent al 
dezvoltării lor, în scurt timp îşi fac apariţia toate formele şi toate 
organismele inferioare ce constituie baza curentului ascendent 
ce trebuie să genereze înalta cultură a omului. 

Înainte ca un curent evolutiv să fie posibil, trebuie ca un 
curent involutiv să se fi produs. 

Timp de mii de secole, a avut loc o luptă cumplită pentru 
supremație între forţele inferioare ale naturii şi în acest fel au 
apărut mările, oceanele, munţii, vulcanii etc. Când lupta aceasta 
a atins paroxismul, şi-au făcut apariţia alte forme, mai elevate, 
printre care forma umană. 


Evoluţia formelor a luat acum altă direcţie, iar lupta, deşi 
nu a încetat, şi-a pierdut foarte mult din intensitate. 

Când această înaltă dezvoltare îşi va atinge apogeul, vom 
avea o nouă cultură bazată pe fundamente şi legi cu totul noi. 

Deocamdată, activitatea mentală a omului pe pământ este 
în întregime concentrată în celulele ce constituie creierul său. În 
consecinţă, este cât se poate de util să studiem igiena acestora. 

Să luăm ca exemplu celulele denumite piramidale, care 
formează stratul superior al creierului; vom observa că ele sunt 
legate, de parcă ar fi înnodate prin extremităţile lor. Când 
creierul este sănătos şi funcţionează normal, aceste legături 
dintre celule sunt armonioase şi prin sinapsele lor se transmite 
energia cerebrală, al cărei rol este de-a fi vehiculul gândirii. Vom 
spune atunci că omul gândeşte şi simte corect, că, adică, 
gândirea şi sentimentele sale sunt echilibrate şi se manifestă 
corect. Dacă examinăm creierul în totalitatea sa, considerându-l 
ca un întreg, constatăm că partea sa anterioară serveşte la 
manifestarea forţei pur intelectuale, partea sa posterioară la 
manifestarea sentimentelor personale şi familiale, partea 
superioară este sediu! sentimentelor morale, iar regiunile 
laterale servesc la manifestarea impulsurilor volitive şi a 
instinctelor combative. Acţiunile lor pot fi distrugătoare dacă nu 
sunt controlate de voinţă. 

Prin voinţă înţelegem principiul inteligent care conduce şi 
guvernează. 

Când toate celulele piramidale funcţionează armonios, 
intelectul, sentimentele şi voinţa funcţionează la fel. Dacă însă 
apare oboseala, surmenajul, sau dacă omul se alimentează 
nesănătos ori duce o viaţă agitată, are loc o acumulare de ceea 
ce se cheamă acid lactic, care paralizează acţiunea celulelor 
piramidale, mutilându-le: observăm atunci că extremităţile lor 
se contractă, lăsând interstiţii între ele. Într-o asemenea stare, 
omul simte frecvent nevoia să doarmă, nu are nici un chef de 
muncă, se simte mereu indispus, nervos etc. 

Cel ce nu cunoaşte legile profunde ale lumii superioare nu 
ştie nimic nici despre activitatea spiritului uman, care lucrează 
după regulile matematice create de la începutul lumii. 

Imensul univers actual, cu activităţile sale strict şi înţelept 
determinate, este edificat şi condus după această matematică 
divină şi imuabilă. Uneori s-ar zice că acţiunile naturii sunt 


nechibzuite, oarbe. Această falsă viziune a lucrurilor provine din 
acumularea acizilor lactic şi uric în celulele piramidale ale 
creierului, ceea ce face ca atunci când trebuie să observăm, să 
chibzuim şi să acţionăm, să ne enervăm şi să spunem că viaţa 
nu are sens! Ne găsim atunci în acelaşi caz ca un celebru 
predicator american al cărui stomac era bolnav, dar care nu 
acordase nici o atenţie acestui fapt. Dar când acizii nocivi 
produşi de stomacul său i-au atins creierul, el a început să 
creadă că toţi cei ce îl ascultau sunt proşti şi incapabili să-l 
înţeleagă, drept pentru care a început să tune şi să fulgere 
împotriva lor, susţinând că nu sunt capabili nici să priceapă cum 
trebuie să trăiască! Nişte oameni pioşi şi-au trimis însă 
predicatorul într-o clinică unde i s-a spălat stomacul cu apă 
caldă, şi unde a fost supus unei diete sănătoase, unei igiene 
raţionale. Datorită acestui regim, acizii nocivi au dispărut din 
organismul său şi cu creierul împrospătat, predicatorul nostru s- 
a întors la amvon cu mintea limpede şi spiritul învigorat. Aflat în 
această nouă dispoziţie, el a declarat că împărăţia lui Dumnezeu 
venea pe pământ şi că vedea în persoana fiecăruia dintre cei ce 
îl ascultau Fraţi şi Surori! 

Oamenii credincioşi ar explica acest fenomen declarând că 
era posedat de demoni; medicii ar susţine că creierul acestui 
predicator era anormal; dar adevărata cauză constă pur şi 
simplu în faptul că nu a respectat regulile elementare ale unei 
nutriţii corecte, igienice şi pure. În acest fel, el a lăsat să 
pătrundă în organismul său otrăvuri care şi-au exercitat 
acţiunea nefastă asupra bazelor facultăţii sale de-a gândi, simţi 
şi acţiona. 

Oamenii „cultivaţi”, la modă, discută de pe poziţii opuse, 
cerând dovada existenţei sau inexistenţei lui Dumnezeu! Dar 
chestiunea este clară: dacă viaţa se desfăşoară după înaltele 
legi matematice ale spiritului uman, iar gândurile, sentimentele 
şi actele înțelepte au drept rezultat binele pentru om şi pentru 
apropiații lui, Dumnezeu există fără nici o îndoială, asta se 
înţelege de la sine! Dar când aceste legi, stabilite dintotdeauna, 
sunt încălcate, creierul omului este intoxicat de acizi; gândirea 
sa întunecată face ca viaţa să decurgă din ce în ce mai rău 
pentru el şi pentru cei din jurul său; atunci se spune că nu există 
Dumnezeu şi, în locul lui, îşi fac apariţia cei ce judecă. Dar, dacă 
Dumnezeu există, nu e nevoie de nici un fel de judecător! în 


consecinţă, din acest punct de vedere, considerăm că toate 
manifestările anormale: minciuna, hoţia, crima, invidia, ura etc. 
sunt datorate acumulării nechibzuite în om a acestor acizi inutili. 

Astfel, bulgarii, cu bunul lor simţ firesc, spun pe bună 
dreptate despre câte unul că „s-a acrit rău de tot”, sau „ce s-a 
mai acrit!”. Aşadar, viaţa armonioasă va începe de îndată ce 
oamenii vor putea fi salvaţi de această acidificare, ducând o 
viaţă pură şi chibzuită prin respectarea legilor naturii vii. 

În acest sens, şi pentru ca celulele piramidale ale creierului 
să aibă o configuraţie corectă, trebuie să simţim întotdeauna 
elanurile şi aspiraţiile cele mai nobile şi trebuie să avem o 
alimentaţie simplă, care este totuşi cea mai adecvată şi mai 
bine asimilată. 

Când toate celulele creierului sunt menținute într-o stare 
normală şi funcţionează corect, capul şi chipul nostru capătă o 
formă faimoasă şi armonioasă, extremităţile dobândesc o 
simetrie armonioasă, iar plămânii şi stomacul funcţionează 
perfect. Atunci ne aflăm întotdeauna într-o excelentă stare de 
spirit, plini de bucuria de-a trăi şi gata să ne sacrificăm pentru 
binele semenilor noştri. Fiindcă doar omul bun şi simţit ştie să 
se sacrifice; omul nechibzuit este sacrificat de forţele 
înconjurătoare. Aceasta se petrece actualmente cu locuitorii 
pământului; natura înconjurătoare îi sacrifică, adică le ia viaţa. 
Nici o teorie ştiinţifică nu a oferit până în prezent mijlocul de-a 
scăpa de acest rău. De mii de ani, oamenii suferă şi mor, sunt 
loviți de bolile cele mai cumplite şi cad pradă celor mai grele 
frământări, iar viaţa lor exterioară e plină de vicisitudini. Şi 
totuşi, până acum, oamenii nu au reuşit să-şi dea seama de 
cauzele reale ale acestei stări de lucruri şi se consolează 
spunând, în felul oamenilor simpli: „Aşa a făcut Dumnezeu 
lumea”, sau „E un rău inevitabil al vieţii omeneşti”, aşa cum 
susţin cu tărie raţionaliştii. Scolasticii afirmă că este o simplă 
iluzie; cât despre materialişti, ei atribuie răul condiţiilor vieţii 
exterioare. Ei bine, fie! O „iluzie”, dar care e totuşi suficient de 
tangibilă pentru a face să plângă lumea întreagă! 

Situaţia noastră seamănă cu cea a predicatorului care 
susţinea că nu avem deloc nevoie de bani, că aceştia sunt o 
„iluzie”! Dar când unul dintre cei ce îl ascultau l-a jefuit, 
predicatorul nostru a început să se lamenteze, repetând cui voia 
să-l asculte că i s-au furat banii. Cel ce îl furase i-a spus doar 


atât: „De ce vă plângeţi? Aţi scăpat de ceea ce este inutil în 
viaţă..”. 

Banii sunt un mijloc, un instrument introdus de oameni 
pentru a face ca toată lumea să lucreze; el serveşte la schimbul 
de energie dintre ei, constituie un mijloc de comunicare şi îi 
încurajează să muncească, să trudească. Dar dacă banii sunt 
deturnaţi de la adevărata lor funcţie şi devin un instrument al 
nenorocirii şi al crimei, ai violării conştiinţei aproapelui şi al 
chinuirii celor săraci, atunci vom spune că în acest caz banii nu 
sunt necesari, nefiind utili şi benefici. 

Trebuie să ne regăsim pacea sufletului nostru, să căutăm 
ce anume în noi este realmente conform cu raţiunea. O vom 
face nu negând, ci admițând; nu prin metoda urii şi a maliţiei, ci 
prin aceea a iubirii şi a nobleţei, adică prin intermediul tuturor 
virtuţilor pe care le conţine spiritul uman. 

Când vom începe să studiem cu înţelepciune metodele 
naturii inteligente şi să vedem în fiecare fiinţă un suflet viu şi 
conştient, vom fi foarte aproape de soluţia acestei sublime 
probleme a vieţii, adică vom şti cum să folosim aceste trei mari 
forţe: intelectul, inima şi voinţa noastră. 

Vom folosi intelectul examinând atent condiţiile de viaţă; 
inima, căutând să avem un înţeles, o idee justă despre 
conţinutul acestei vieţi; şi voinţa, dându-ne seama cu 
exactitudine de legile vieţii şi de rezultatele sale definitive. 

Trebuie să ştim că fiecare formă este necesară pentru ca 
un conţinut să se poată exprima prin intermediul ei; şi că fiecare 
conţinut este indispensabil pentru ca să se exprime sensul 
interior, profund al vieţii înseşi. În consecinţă, forma, conţinutul 
şi sensul sunt strâns legate între ele: forma cu intelectul, 
conţinutul cu inima şi sensul cu voinţa umană. 

Când gândirea noastră este pozitivă, constructivă, posedăm 
forme frumoase şi adecvate în care putem plasa conţinutul 
divin: viaţa. De îndată ce avem acest conţinut divin, inima 
noastră începe să se manifeste normal şi celulele piramidale ale 
creierului lucrează la unison. În această stare, obţinem forţa şi 
echilibrul interior care dau un sens vieţii, iar acesta îngăduie 
voinţei să se manifeste în deplinătatea forţei sale. 

Abia din momentul când ne folosim judicios de voinţa 
noastră ajungem să cunoaştem sensul şi plenitudinea vieţii. 


Să gândim, să simţim şi să acţionăm conduşi de puritate şi 
de deplina corectitudine, iată ce este indispensabil pentru buna 
funcţionare a intelectului, inimii şi voinţei. 


Esenţe ale meditaţiei 


Gândurile divine 

Dumnezeu nu-şi impune gândirea, dar o depune în noi 
pentru a vedea dacă o păstrăm. 

Deseori, noi neglijăm şi pierdem gândurile şi sentimentele 
sale elevate, drept pentru care resimţim ulterior o mare 
suferinţă. 

Când ai pierdut o virtute, înseamnă că ai lăsat să-ţi scape o 
idee divină! 


Puterea gândirii 

Gândirea e ceva extrem de puternic! 

Trimiteţi-i cuiva, în deplină conştiinţă şi cu dragoste, un 
gând constructiv şi veţi putea vedea efectul. 

Un gând corect aplicat are puterea de-a vindeca. Totuşi, 
pentru ca această experienţă să reuşească, trebuie să avem o 
credinţă şi o gândire puternice, care să nu admită nici o 
îndoială. 


Cheia plenitudinii vieţii 

Căutaţi-l şi vedeţi-l pe Dumnezeu pretutindeni! 

Faceţi ceea ce cere dragostea! Este singura cale prin care 
veţi putea să obţineţi fericirea şi să reuşiţi în orice faceţi, este 
cheia interioară a unei vieţi pline şi împlinite. 

Nu există o situaţie mai bună decât cea în care Dumnezeu 
trăieşte în noi şi se ocupă de treburile noastre. 


„Cunoaşte-te pe tine însuţi” 

Când se spune că omul trebuie să se cunoască pe sine 
însuşi, aceasta înseamnă că trebuie să descopere şi să iubească 
principiul divin aflat în el. 

Pentru aceasta, e suficient să urmeze calea luminoasă 
trasată de lisus, şi atunci va putea să recunoască prezenţa 
divină, nu numai în el însuşi, ci şi la ceilalţi şi în întreaga natură; 
pe lângă aceasta, îi vor fi oferite condiţiile pentru o dezvoltare 
pozitivă. 


Purificarea 


Un discipol trebuie să fie implacabil în convingerile sale, 
neavând voie să-şi îngăduie nici o slăbiciune, ci să se purifice 
complet, până la capăt. 

Nu trebuie nici să vă criticaţi, nici să regretaţi, ci trebuie 
doar să vă constataţi greşelile şi să le îndreptaţi. 

Nu uitaţi că o acţiune negativă necorectată imediat se 
poate transforma într-o slăbiciune gravă şi dăunătoare. 

Faceţi deci ceea ce trebuie pentru ca acest microb să nu se 
instaleze în voi, fiindcă o dată instalat, s-ar înmulţi rapid. 


Protecţiile invizibile 

Să ştiţi şi să nu uitaţi că multe fiinţe înțelepte se 
interesează de voi şi vă ajută în fiece clipă. 

Voi nu le puteţi vedea, dar trebuie să ştiţi că succesele 
voastre în viaţă se datorează iubirii şi solicitudinii acestora. 

Raporturile lor cu voi sunt asemănătoare cu cele dintre 
părinţi şi copii, sau celor dintre fraţi şi surori. 


Prezenţa lui Dumnezeu 

Astăzi, majoritatea oamenilor îl consideră pe Dumnezeu ca 
pe o necesitate exterioară, ca o fiinţă care pedepseşte şi 
persecută, şi din această cauză simt faţă de el mai mult frică 
decât dragoste. Pentru ei, Dumnezeu se află în furtuni, în 
cutremurele de pământ, în toate suferinţele! Aceştia nu îl caută 
în ei, ci în afara lor. 

Atâta vreme cât îl vor vedea astfel, vor rămâne departe de 
el. 

Ceea ce trebuie să faceţi este să îl primiţi mai întâi în voi, în 
sufletul vostru, în inima voastră, ca expresie a gândurilor şi 
sentimentelor elevate, ca îndemnuri spre lucrări nobile şi 
dezinteresate. Şi atunci, priviţi din fiinţa voastră intimă în afară, 
spre natura înconjurătoare şi îl veţi vedea pe Dumnezeu în tot 
ce e frumos şi pur: în cerul spuzit de stele, în izvoarele limpezi, 
în flori, în pajişti şi în piscurile munţilor. 

Ascultaţi vântul care bate: Dumnezeu este pretutindeni. 

Il veţi vedea în afara voastră şi în voi, sus şi jos, la stânga şi 
la dreapta. 

Nu există loc pe lume unde să nu se afle Dumnezeu. 


Oricând, indiferent că vă treziţi dimineaţa sau vă culcaţi 
seara, să ştiţi că viaţa are un sens fiindcă totul este plin de 
prezenţa lui Dumnezeu. 


Sensul vieţii 

Omul a venit pe pământ pentru a-i aduce binecuvântarea 
divină; din acest motiv, el poartă numele de fiu al lui Dumnezeu, 
de slujitor al divinului. 


O nouă viaţă pe pământ 

În vremurile noastre, pământul nu este încă perfect şi 
continuă să fie în creaţie constantă. Fiecare zi adaugă ceva nou. 
Fiecare epocă aduce noi elemente care îl reorganizează şi îi dau 
un nou aspect, o nouă direcţie. 

Noua viaţă trebuie să fie aplicată pe pământ; ea îi va 
schimba formele introducând puterea şi frumuseţea divină. 


Uniune cu invizibilul 

Când te afli în faţa unei probleme, îndreaptă-ţi conştiinţa 
spre fiinţele înțelepte şi spune: „Cer ajutorul şi asistenţa marilor 
fiinţe care au străbătut aceeaşi cale pe care o străbat şi eu 
acum”. 


Adevărata cale 

Inima trebuie să fie plină de dragoste, intelectul, de 
înţelepciune, iar sufletul, de adevăr. Aceasta este adevărata 
cale. 


Răsăritul soarelui 

Cu o oră înainte de răsărit, soarele exercită prin energia sa 
o influenţă pur psihică asupra omului: este ca o baie a sufletului 
şi orice fiinţă se simte împrospătată în interiorul ei. 

Această forță acționează asupra celulelor corpului, 
reînnoindu-le energia şi creând în organism un nou elan pentru 
acţiune. 


Al treilea ochi 

În punctul situat între sprâncene, chiar la rădăcina nasului 
se află un centru înzestrat cu rațiune care reglează curenţii 
electromagnetici care circulă în jurul ochilor. 


Acest centru, pe care îl putem numi cel tăcut, e o entitate 
plină de rațiune, ce reglează şi organizează forţele din natură. 


Fraternitatea mondială 

O nouă idee de fraternitate începe să se nască; ea se 
exprimă prin Societatea Naţiunilor, prin aspiraţia la apropierea 
dintre popoare, la  reciprocitatea de acţiune, acordurile 
economice dintre naţiuni, dorinţa ca toţi cei oprimaţi să se 
bucure de libertate etc. 

Nu mai aşteptăm decât momentul ultim, când profetul va 
spune: „Să vină spiritul!” Atunci toate aceste fragmente se vor 
asambla într-o mare unitate, şi ne vom afla în faţa faptului 
împlinit al umanităţii unite în legea fraternității umane. Şi aceea 
va fi ziua resurecţiei universale pe tot cuprinsul pământului. 


Lucrul cu cele patru elemente 

Ca discipol, mănâncă pâinea cu dragoste şi gândeşte-te că 
Dumnezeu e în ea. 

Bea apa cu dragoste şi gândeşte-te că Dumnezeu e în ea. 

Respiră aerul cu dragoste şi gândeşte-te că Dumnezeu e în 
el. 

Primeşte lumina cu dragoste şi gândeşte-te că Dumnezeu e 
în ea. 

Prin cuvântul dragoste înţelegem Dumnezeu, şi Dumnezeu 
e pretutindeni. 

Pâinea, apa, aerul şi lumina sunt conductorii vieţii. 


CUPRINS 


PE E | CAL El stoca aid a Dal i a n AE EAA dia alta 4 
Cele trei MUFA DEL se vanitate aia nr iei 12 
Esenţe ale meditaţiei............... eee eee eee eee eee eeeeeae 41 
Aplicarea corectă în viaţă a intelectului, inimii şi voinței........... 49 
Esenţe ale meditaţiei............... ee eee eee eee eee ee eeeaeae 58 
Puritatea, lumina şi libertatea... eee eee eee 65 
Esențe ale meditatie. noi orare vata ana e aan ra 73 
Puritatea, lumina şi libertatea... eee eee eee 80 
Esenţe ale meditaţiei............... eee ee eee eee eee eee 91 
Puritatea, lumina şi libertatea... nea 98 
Esenţe ale meditaţiei...............c eee eee eee eee eee eeeeree 108 
Noţiuni despre cele trei lumi... ee eee eee eee 114 
Esenţe ale meditatie sii ia cata oana at ie ia ea te a 118 
Adevarata lucrare; cea ie i atatea na pi e ate 125 
Esenţe ale meditaţiei...............c eee ee eee eee eee eeeeree 133 
Inteligența, inima şi voinţa. Influenţa lor asupra vieţii............ 141 


Esenţe ale meditaţiei............... eee eee eee eee eee 153