Omraam Aivanhov — Puterile gandului

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOCX)

Cumpără: caută cartea la librării

Omraam Mikhaël Aivanhov 


PUTERILE GÂNDULUI 


Cap. 1 - Natura activității spirituale 


l. 

Evident, omul este mai bine pregătit pentru 
activitatea materială decât pentru activitatea 
spirituală, deoarece instrumentele pe care le are, 
acționând asupra materiei, cele cinci simțuri, sunt mult 
mai dezvoltate decât instrumentele care îi permit 
accesul în lumea spirituală. De aceea, mulţi dintre cei 
care se angajează pe calea spiritualităţii au impresia că 
nu ajung nicăieri şi sfârşesc în descurajare. 

Câţi nu îşi spun: „Ce este această activitate, în 
care nu se văd niciodată realizările?” Cel puţin, când 
munceşti în planul fizic obţii rezultate: ceva se 
schimbă, se construieşte ori se distruge. Chiar şi o 
activitate intelectuală dă rezultate vizibile: eşti mai 
instruit, capabil să judeci, să te pronunţi asupra unui 
subiect sau al altuia”. Ah da, toate aceste lucruri sunt 
adevărate. Vreţi să construiți o casă: după câteva 
săptămâni construcţia apare, vizibilă şi tangibilă. În 
timp ce, dacă doriţi să creaţi în plan spiritual, nimeni 
nu va observa nimic, nici voi, nici cei din jurul vostru. 

Atunci, în faţa unei asemenea incertitudini veţi 
avea îndoieli ce pot merge până la dorinţa de a 
abandona totul, angajându-vă ca toată lumea într-o 
activitate în care este uşor să constaţi rezultatele. O 
puteţi face, dar într-o bună zi, chiar în mijlocul celor 
mai mari succese veţi simţi că, în interior, vă va lipsi 
ceva. Este inevitabil, deoarece nu aţi atins esenţialul, 


nu aţi plantat încă ceea ce trebuia în domeniul luminii, 
al iubirii, al puterii, al veşniciei. 

Ceea ce trebuie înţeles odată pentru totdeauna în 
privinţa activităţii spirituale este faptul că aceasta 
presupune o materie deosebit de subtilă, care scapă 
mijloacelor noastre obişnuite de investigație. 
Activitatea pe care este posibil să o îndeplinim în plan 
spiritual este la fel de reală ca cea pe care o 
desfăşurăm în planul fizic. Aşa cum în planul fizic este 
normal să tăiaţi lemne sau să pregătiţi mâncarea, la fel 
în planul spiritual este de asemenea adevărat că puteţi 
construi un edificiu, că puteţi declanşa forţe, orientând 
curenţi, luminând conştiinţe. Dar, dacă aceste lucruri 
nu se văd, înseamnă că avem de-a face cu o materie 
diferită. De altfel, cel ce trăieşte cu adevărat în lumea 
spirituală nu are nevoie ca aceste realităţi pe care le 
simte în jurul său să fie la fel de vizibile şi tangibile ca 
cele din lumea fizică. Dar, cu timpul, acestea se pot 
concretiza în acelaşi fel. 

Dar dacă aceste legi nu sunt cunoscute, dacă se 
aşteaptă imediat rezultatul muncii spirituale atunci 
apare descurajarea şi se distruge tot ce a fost 
construit. Deoarece această materie, aşa de subtilă, 
este foarte uşor de modelat. De aceea, după felul în 
care este sau nu convins şi perseverent, omul va 
construi sau va distruge. Adesea el construieşte, dar 
foarte repede ajunge să distrugă, împiedecând astfel 
realizarea, concretizarea definitivă a muncii sale. Ori, 
concretizarea materială trebuie inevitabil să se 
producă într-o bună zi. De altfel, dacă îi veţi întreba pe 
Iniţiaţi, ei vă vor răspunde: „Tot ceea ce vedeţi pe 
pământ nu este decât concretizarea elementelor 
eterice care, cu timpul, au ajuns la acest grad de 
densitate şi materializare”. Deci, dacă veţi avea 


credinţa şi răbdarea de a continua munca începută veţi 
ajunge să materializaţi în planul fizic tot ceea ce aţi 
dorit. Dacă veţi spune: „Dar eu doresc de ani de zile 
lucruri care nu se realizează!”, aceasta înseamnă că nu 
ştiţi cum să munciţi sau că, din anumite motive, 
dorinţele voastre nu se pot împlini. Dacă dorinţele tale 
privesc colectivitatea, întreaga omenire, evident că ele 
vor fi mai greu de realizat decât în cazul când ele te 
privesc numai pe tine. În timp ce tu doreşti pacea în 
lumea întreagă, câţi oameni nu doresc războiul? Şi, 
desigur, dorinţa lor se va opune realizării dorinţei tale. 
Dar nu trebuie să ne descurajăm. Ce ne spune lisus în 
Evanghelii? „Căutaţi împărăţia Domnului şi Dreptatea 
sa şi tot restul vă va fi dat vouă pe deasupra”. 
Căutarea împărăției Domnului poartă, în sine, propria-i 
recompensă. 

Munca spirituală şi munca materială reprezintă 
două activităţi distincte. Trebuie să ştim la ce ne 
putem aştepta şi la ce nu. Putem aştepta de la munca 
spirituală lumina, pacea, armonia, sănătatea, 
inteligenţa da, dar nu putem aştepta bani, faimă, 
recunoştinţă sau admirația mulţimii. Dacă veţi 
confunda cele două lucruri veţi deveni nefericiţi. Nu 
trebuie să aşteptaţi nici un avantaj material din 
activităţile spirituale. Ceea ce creaţi voi va rămâne 
încă multă vreme invizibil şi impalpabil. 

Acum, să luăm o imagine şi să spunem că 
diferenţa dintre un spiritualist şi un materialist constă 
în faptul că... spiritualistul îşi poartă casa cu el, peste 
tot unde merge! Da, spiritualistul, pentru care toate 
comorile sunt interioare, nu poate fi separat de 
acestea, nici măcar la moarte. Pentru că numai 
realizările interioare aparţin omului, numai ele au 
rădăcini înăuntrul lui, iar când omul trebuie să plece în 


cealaltă lume, el va purta în sufletul, în spiritul său 
pietre preţioase -calități şi virtuţi - pe care le ia cu el, 
numele său înscriindu-se în cartea vieţii veşnice. 

Deci, un spiritualist nu este bogat decât în măsura 
în care a luat la cunoştinţă că adevăratele bogății sunt 
spirituale. Dar dacă conştiinţa sa nu e luminată, el nu 
va poseda nimic, nu va fi decât un sărac, în timp ce 
materialistul are mereu nişte proprietăţi exterioare lui, 
care îi rămân, cel puţin o vreme, şi acest fapt îi conferă 
acestuia o — superioritate aparentă asupra 
spiritualistului. In această situaţie spiritualistul trebuie 
să înţeleagă unde se găseşte adevărata sa 
superioritate, altfel va fi pierdut. Ar trebui scrisă o 
carte cu titlul: „Măreţia şi mizeria spiritualiştilor”. 

Bogăția unui spiritualist este un lucru extrem de 
subtil, insesizabil chiar, dar dacă el este conştient de 
ea, va obţine Cerul şi Pământul, în timp ce ceilalţi nu 
vor avea decât o bucăţică mică de pământ pe undeva. 
De ce nu se înţeleg toate aceste lucruri? Poate cineva 
ar replica: „Dar eu înţeleg. linţeleg că numai 
posesiunile spirituale sunt sigure şi durabile, că nimic 
material nu ne aparţine cu adevărat, că lucrurile 
materiale vor trebui abandonate într-o bună zi, 
deoarece e imposibil să le luăm cu noi pe cealaltă 
lume. Dar, chiar ştiind că mă înşel, eu prefer să trăiesc 
încă această viaţă materialistă căci ea îmi place.” Ah 
da, din nefericire aşa se petrec lucrurile: când 
intelectul înţelege avantajul unui lucru iar inima 
doreşte un altul, ce poate face voinţa? Ea va urma 
dorinţa inimii, ea nu poate face decât ceea ce îi place 
inimii. Pentru a dori să trăieşti această viaţă vastă, 
largă, bogată din punct de vedere spiritual, va trebui 
să o iubeşti; nu este suficient numai să o înţelegi. 


Rolul meu este acela de a vă oferi explicaţii, 
argumente, şi pot să mă mai gândesc şi la altele, dar 
nu vă pot face să iubiţi viaţa spirituală, nu, acest lucru 
nu îl pot face. Sigur, într-un anume fel, vă pot 
influenţa. Când cineva iubeşte un lucru, această iubire 
devine contagioasă şi îi poate influenţa pe cei din jur, 
deoarece fiecare fiinţă omenească are posibilitatea să 
comunice celorlalte un element din ceea ce ea posedă; 
chiar şi pietrele, florile, animalele o pot face. Deci, e 
posibil ca ceva din iubirea mea pentru splendoarea 
lumii divine să vi se transmită şi vouă. Dar, depinde de 
voi să acceptaţi această influenţă. 

Eu fac mereu tot ce este posibil ca să vă fac să 
înţelegeţi ce drum aveţi interesul să urmaţi, dar gustul 
de a merge pe acest drum trebuie să vă aparţină. Când 
iubiţi ceva, sunteţi împinşi să vă apropiaţi de obiectul 
iubirii voastre. Când vă este foame, vă place mâncarea 
şi imediat o căutaţi în frigidere sau în magazine. Peste 
tot, lucrurile se desfăşoară astfel. Dacă iubiţi viaţa 
spirituală nu puteţi rămâne aşa, încremeniţi, cu braţele 
încrucişate: veţi fi împinşi să găsiţi o soluţie acestei 
iubiri, veţi face tot ce vă stă în putinţă pentru a vă 
satisface această nevoie de viaţă spirituală. 

în rezumat, se poate spune că este nevoie de un 
Maestru, care să explice clar discipolului în ce constă 
viaţa spirituală, de ce este important să ne apropiem 
de ea, dar rămâne ca discipolul să o iubească şi să o 
trăiască. Maestrul dă lumina, iar discipolul se pronunţă 
în inima sa: el o iubeşte sau nu, imediat urmând 
punerea sa în practică. Vedeţi cât de clare sunt 
lucrurile: lumina vine de la Maestru, iubirea vine de la 
discipol; mişcarea, actul, este rezultatul acestora două. 
Presupuneţi că Maestrul este aidoma unei lămpi: 


discipolul care iubeşte lectura se va apropia de lampă 
şi va începe să citească. 

Toată bogăţia unui spiritualist se află în el şi în 
conştiinţa lui; dacă el nu este conştient de această 
bogăţie va deveni mai sărac decât toţi materialiştii; cel 
puţin, materialiştii posedă ceva, pe când spiritualistul 
nostru nu are nimic. Dar, dacă el învaţă să-şi lărgească 
conştiinţa, pentru a comunica prin gândire cu toate 
sufletele evoluate ale universului, primind în dar ştiinţa 
lor, din lumina lor, ce materialist se poate compară cu 
el? Chiar şi pietrele preţioase şi diamantele pălesc în 
faţa strălucirii tuturor comorilor interioare, în faţa unui 
suflet scânteietor, plin de lumină. 

Spiritualistul care are conştiinţa vastă şi luminoasă 
este bogat precum Domnul, deci mult mai bogat decât 
milionarul care posedă numai bogății terestre. 
Materialistul nu ştie că el este moştenitorul Domnului, 
el se gândeşte mereu că este moştenitorul părinţilor 
sau rudelor apropiate, iar acest lucru este complet 
lipsit de valoare. Spiritualistul simte că este un 
moştenitor al Domnului, iar această bogăţie pe care el 
trebuie să o moştenească se găseşte în spiritul său. 
Atât timp cât nu veţi gândi astfel veţi fi mereu săraci şi 
neputincioşi. Veţi spune: „Să fim moştenitorii 
Domnului... Ce poveşti ne tot spuneţi?” Acestea nu 
sunt poveşti. Dacă conştiinţa voastră se luminează, 
veţi simţi că sunteţi, cu adevărat, moştenitorii 
Domnului. 

Oamenii care exagerează, mai ales pentru a-şi 
dezvolta facultăţile intelectuale, o fac din nefericire în 
detrimentul altor posibilităţi de explorare şi, mai ales, 
de realizare: viaţa subtilă a Universului scapă 
investigaţiilor şi activităţii lor. Coborând în materie ei 
şi-au uitat originea divină, nu-şi mai amintesc cât erau 


de puternici, de bogaţi, de frumoşi. Acum, pământul 
îi preocupă: cum să-l exploateze şi să-l lucreze 
pentru a se îmbogăţi. Dar va veni şi epoca în care, 
în loc să aibă mereu atenţia îndreptată spre lumea 
exterioară, ei vor relua drumul spre interior: nu vor mai 
pierde nici una din posibilităţile pe care le-au cucerit 
de-a lungul secolelor şi mileniilor (fiindcă implicarea 
lor în materie va rămâne o achiziție 
extraordinară), dar nu se vor mai concentra exclusiv 
asupra acestui aspect al Universului ci vor pleca să 
cucerească alte regiuni, mult mai bogate şi mai reale, 
unde îşi vor realiza opera lor de fii ai Domnului. Trebuie 
să ştiţi: când o fiinţă şi-a consacrat, cu adevărat, viaţa 
luminii, munca sa este de o importanţă decisivă pentru 
afacerile lumii. Oriunde ar fi, cunoscută sau 
necunoscută ea este un centru, un focar atât de 
puternic, încât nimic nu se poate face fără ea: căci ea 
administrează forţele universului într-un scop luminos, 
participă acolo sus la deciziile spiritelor. Vă miră 
acestea? Şi totuşi e normal. De ce spiritele luminoase 
care veghează asupra destinului lumii nu ar lua în 
considerare avizul altor spirite, care le seamănă prin 
străinătate, prin emanaţii? Dacă atunci când există 
decizii de luat pentru viitorul omenirii nimeni de aici de 
pe pământ nu ar putea să-şi exprime părerea nu ar fi 
nici logic nici just. Trebuie deci să ştiţi acum că vocea 
voastră poate fi auzită, pentru a decide destinul lumii 
şi că puteţi participa la întrunirile cereşti. Din acel 
moment, viaţa voastră va lua un nou sens. Veţi 
înţelege mai bine cât este de important să începeţi să 
trăiţi o viaţă divină, care vă va da demnitatea să vă 
faceţi auzită vocea, alături de entităţile sublime. 

Veţi întreba: „Dar discipolul este conştient de acest 
rol?” Poate să devină, dar la început el nu este, 


desigur. Există ceva în el care participă, care este luat 
în consideraţie, este ascultat, dar aceasta se petrece în 
sferele superioare ale conştiinţei sale, unde conştiinţa 
sa obişnuită nu are acces. Planul fizic este aşa de opac, 
aşa de dens, încât trebuie mult timp şi multe 
eforturi pentru ca evenimentele care se produc 
în regiunile celeste să capete contur aici. Deci, în 
primele momente, în primii ani, această 
participare nu va fi aşa de conştientă, dar va fi 
totuşi reală. Dacă nu, v-am spus, n-ar fi drept ca unii 
să ia toate puterile, iar pentru săracii spiritualişti să nu 
rămână posibilitatea de a-şi face auzite vocile lor în 
voturile celeste. Dar, pentru a vota acolo sus, trebuie 
să fii cu adevărat atent, conştient, pur; acest lucru nu 
se petrece ca pe pământ, unde toată lumea are dreptul 
să se pronunţe, chiar şi nesimţiţii sau criminalii. 

Când lisus spunea: „Tatăl meu Ceresc 
munceşte, şi eu muncesc la fel cu El”, el exprima 
această idee că Tatăl îşi asociază copiii la deciziile 
Sale. Şi, nu numai lisus singur poate participa la munca 
Tatălui, pentru că El a spus: „Cel care respectă 
sfaturile mele va putea să facă aceleaşi lucruri ca şi 
mine şi chiar mai mari”. De asemenea, şi noi vom 
putea participa, dacă îndeplinim condiţiile. Oare când 
se vor hotări creştinii să înţeleagă adevărurile cereşti, 
ce le vor permite să se elibereze şi să facă nişte lucruri 
minunate în folosul întregii omeniri? De ce să rămână 
mereu şterşi, pe undeva, mereu inutili? Oare acesta e 
idealul unui creştin, să-şi înmoaie degetele în apa 
binecuvântată, să aprindă lumânări, să  înghită 
aghiazmă, apoi să revină acasă, hrănindu-şi păsările în 
curte, bând un pahar, certându-se cu aproapele său? A 
venit timpul ca ei să înţeleagă învăţătura lui Cristos 
într-un sens mai larg, pentru a începe cu adevărat o 


lucrare în sensul arătat de El, în loc să se odihnească 
liniştiţi, asiguraţi că au fost mântuiţi prin jertfa Lui, prin 
sângele Lui, iar ei nu mai au nimic de făcut. 

Voi vă găsiţi pe pământ, ca şi cum aţi fi pe un 
câmp roditor. Oricare ar fi preocupările voastre, 
plimbarea prin pădure sau odihna, trebuie să evitaţi 
tot ce poate semăna a stagnare, introducând în 
voi o stare de activitate ordonată şi armonioasă, 
adică punându-vă în acord, făcând să conveargă 
toţi curenţii şi toate energiile care se găsesc în 
voi şi în afara voastră către sursa vieţii, către 
lumină. lată singura şi unica lucrare pe care discipolul 
trebuie să o aibă în vedere. O nouă lumină apare în 
lume pentru a da un sens tuturor activităţilor noastre: 
această lumină aduce cu ea o altă înţelegere a 
cuvântului muncă. 

întrebaţi pe cineva: „- Ce faci? - Muncesc”. Oh, el 
este încă departe de a înţelege esenţa muncii: el face 
diferite treburi, bâjbâie, oboseşte, dar aceasta nu este, 
încă, o muncă adevărată. Foarte rar, chiar şi printre 
Iniţiaţi, se poate spune: „Eu muncesc”. Mai degrabă se 
poate spune: „Eu fac ceva”, sau „trec prin experienţe 
nefericite”, sau „îmi bat capul cu anumite probleme”, 
iată cum se poate exprima majoritatea oamenilor! Dar 
pentru a putea spune: „Eu muncesc”, aşa cum a spus 
lisus, ar fi trebuit să ajungem până la Spiritul divin, 
pentru a-L lua de model, inspirându-ne din El. In 
realitate, numai Dumnezeu munceşte. La fel fac îngerii 
şi Arhanghelii, servitorii Săi, pentru că ei îl au ca 
model. De aceea, în învățăturile viitorului, cuvântul 
muncă va fi luminat de o nouă lumină, va lua un sens 
magic, deoarece printr-o asemenea muncă omul se va 
transforma. 


De două mii de ani nu s-a aprofundat încă 
semnificaţia acestei fraze: „Tatăl meu munceşte, şi eu, 
de asemenea muncesc cu El”. Nu ne-a întrebat nimeni 
ce înseamnă această muncă a Domnului, cum 
munceşte El şi de ce lisus era asociat cu El. In realitate, 
acest lucru este măreț! Nici eu nu pot avea pretenţia 
că am înţeles. Da, este ameţitor. Această muncă a 
lui Cristos este o muncă a spiritului, o lucrare a 
spiritului, a gândirii, pentru a purifica tot, a 
armoniza, a ilumina..., totul convergând către 
Izvorul divin, a cărui apă va putea vitaliza 
pământul şi creaturile sale. lată de ce lisus îl ruga 
pe Domnul să dea discipolilor săi viaţă îmbelşugată, 
pentru că viaţa este apa divină care face să crească 
tot. Lipsit de această apă, de această viaţă, omul nu va 
fi decât un deşert. Lucrarea lui Cristos, munca lui, este 
acea care face să curgă viaţa, iar omul, fiul Domnului, 
trebuie să înveţe să o îndeplinească. 

Desigur, până la atingerea acestui punct, oamenii 
trebuie să treacă, mai întâi, prin munci fizice dure, 
grele, stadiu în care se află majoritatea oamenilor la 
ora actuală. Este necesar, este o etapă: atât timp cât 
nu sunt capabili să îndeplinească o altă muncă, ei o au 
pe aceasta, fiindcă trebuie să facă ceva. Natura nu 
tolerează creaturile care nu fac nimic. Fiecare trebuie 
să fie implicat, mobilizat: o particulă care se plimbă 
fără rost nu este tolerată, ea trebuie să fie prinsă într- 
un ansamblu, într-un sistem. Cei care pendulează fără 
orientare, fără scop, fără sens, sunt atraşi şi înghiţiţi de 
alte centre îngrozitoare, care îi duc la pieire. Deci, 
trebuie să luptăm continuu împotriva acestor 
forțe de inerție, hotărându-ne să muncim, aşa 
cum Cristos însuşi o face. In realitate, orice muncă 
poate deveni o muncă spirituală. Pentru mine, totul 


este muncă. Cuvântul muncă sălăşluieşte în mintea 
mea, zi şi noapte. Eu caut să utilizez totul pentru 
această muncă; nu arunc nimic, ci folosesc. Chiar şi 
atunci când rămân nemişcat, fără să fac nimic în 
aparenţă, eu muncesc prin gândire, pentru a 
trimite viaţă, iubire, lumină peste tot în Univers. 
Faceţi şi voi la fel, pentru că, în acel moment vă 
veţi găsi, în sfârşit, sensul existenţei voastre. 


II. 

Conform Ştiinţei Iniţiatice, spaţiul este plin cu o 
materie subtilă de cea mai bună calitate, care este 
distribuită peste tot în jurul nostru, în noi. Această 
materie, care este fără formă, este oferită copiilor 
Domnului, ca o plastilină, pentru a putea obţine 
rezultate fantastice. Lumea invizibilă priveşte creaţiile 
noastre, se interesează de ele, apoi se pronunţă. Dacă 
se observă ceva care nu contribuie la armonia 
universală, ceva care deranjează sau distruge, ea îi va 
lipsi pe oameni de posibilităţi şi condiţii bune, iar 
aceştia se vor întoarce înapoi, căzând la un nivel 
inferior de evoluţie. Câte trepte nu există de la piatră 
la Divinitate! Deci, întrebarea care se pune pentru 
discipolul unei Şcoli Iniţiatice este să ştie care sunt cele 
mai bune munci, iar eu vă pot indica câteva. 

La început, discipolul se preocupă de 
perfecţionarea sa, el caută să-şi regăsească propria 
imagine, pe care o avea în trecutul îndepărtat, înainte 
de părăsirea Raiului, şi pe care acum a pierdut-o. El se 
ocupă de această imagine: doreşte să-şi regăsească 
chipul original, care era de o asemenea lumină, de o 
asemenea splendoare şi perfecţiune, încât toate forţele 
naturii îl ascultau. Chiar şi animalele se extaziau, 
văzându-l cum păşeşte. El era regele şi totul i se 


supunea, datorită perfecțiunii chipului său. Mai târziu, 
când a părăsit Raiul ca să-şi facă experienţele în lumea 
materială, el a pierdut această perfecţiune şi celelalte 
creaturi nu l-au mai recunoscut; cum el nu mai arată 
aşa de frumos, de expresiv, ele nu mai erau aşa de 
entuziasmate la vederea sa, întorcându-i spatele, 
nemaiascultându-1. Deci, discipolul care îşi aminteşte 
de acest trecut îndepărtat, nu se gândeşte decât să-şi 
regăsească chipul pe care l-a pierdut. Şi cum acest 
chip era cel al lui Dumnezeu însuşi, deoarece omul era 
făcut după chipul şi asemănarea Domnului, el are 
posibilitatea să şi-l regăsească, gândindu-se la 
chipul Domnului. Da, gândind la lumina, la 
splendoarea şi perfecțiunea Divinităţii, care este 
infinită, atotputernică, atotiubitoare, chiar fără 
să vrea, el îşi regăseşte propria imagine. Dacă 
Moise a spus în Facere că omul a fost creat după chipul 
Domnului, acestea nu au fost nişte cuvinte aruncate în 
vânt, inutile, nu, ele au constituit o indicație pentru 
Iniţiaţi, pentru a le arăta că ei trebuie să se ocupe de 
regăsirea acestui chip. Deci, discipolul învaţă să se 
concentreze când asupra perfecțiunii Domnului, când 
asupra iubirii Lui, când asupra înţelepciunii, când 
asupra puterii Lui... Dumnezeu are atâtea calităţi şi 
atribute încât discipolul nu va ajunge niciodată să 
epuizeze această bogăţie. Astfel, el se modelează şi se 
apropie de înţelepciune. Desigur, este o muncă lungă, 
infinită, dar printre cele mai importante: astfel, el îşi va 
regăsi calitatea de rege, pe care a pierdut-o. 

Evident, oamenii nu pot fi forţaţi, fiecare 
reacţionează după gradul său de evoluţie. Ce vreţi să 
facă o pisică? Orice i-aţi explica, ea vă va spune: „Nu 
ştiu să cânt la pian, nu ştiu să merg la cursuri la 
universitate, nu ştiu să comand o armată, dar ştiu să 


prind un şoarece”. Deci, explicaţi-i tot ce vreţi; ea va 
asculta politicoasă, va toarce puţin, apoi cu o singură 
mişcare vă va părăsi ca să se arunce asupra unui 
şoarece, şi va reveni lingându-şi botul. Fiecare înţelege 
după gradul său de evoluţie. Eu vorbesc pentru cei 
care simt că există o muncă de făcut cu ajutorul 
gândului. Aceştia se vor bucura şi vor spune: „Ah, iată 
o activitate pentru noi!” Ceilalţi vor merge să caute 
„Şoareci”, adică plăceri inferioare. 

Sigur, ştiu că foarte puţini oameni vor accepta 
aceste idei, atât de avansate şi de neobişnuite! 
Existenţa unei chintesenţe eterice care poate fi 
modelată, iată noutatea, dar, oare câţi oameni au auzit 
vorbindu-se de aceasta? Acum, au venit vremuri noi, 
iar omul va efectua munci noi. Există încă multe alte 
lucruri pe care vi le-aş putea spune. 

Poate unii dintre voi vor fi atraşi de către o 
activitate mai impersonală decât să se ocupe mereu de 
propria imagine. Aceia pot să se gândească cum 
lumea întreagă formează o familie ai cărei 
membrii se iubesc, se înţeleg, îşi zâmbesc; nu 
mai există războaie, nici graniţe, toţi călătoresc 
şi se întâlnesc în libertate. Pământul întreg cântă 
imnuri de bucurie şi de recunoştinţă Creatorului... Da, 
există atâtea lucruri bune la care poţi reflecta, pentru 
binele omenirii! Nu este oare preferabil, decât să vă 
gândiţi la atâtea lucruri prozaice şi egoiste? 

De asemenea, puteţi să vă gândiţi la viaţa tuturor 
entităţilor celeste: îngeri, Arhangheli, Divinităţi, la 
toate aceste ierarhii... Gândiţi-vă la calităţile lor, la 
lumina în care trăiesc ele, la iubirea lor şi mai ales la 
puritatea lor, dorindu-vă ca toată această splendoare 
să coboare pe pământ. În acest fel construiți punți, 
creaţi legături, pentru ca perfecțiunea, bogăţia, 


frumuseţea de sus, din înalt, să coboare, cu adevărat, 
într-o bună zi pe pământ. 

Da, în loc să lăsaţi gândirea să se plimbe, să 
rătăcească pe oriunde, trebuie să îi daţi de lucru. Fie 
că aşteptaţi într-o gară sau la dentist, orientaţi-vă 
gândirea în această direcţie, pentru a vă continua 
munca divină. La ce credeţi că se gândesc oamenii în 
metrou, în autobuz, în tren? Unul se gândeşte să se 
răzbune pe cineva care l-a ofensat, altul îşi doreşte 
femeia prietenului său, iar al treilea să-şi înlăture 
colegul din drum. E sigur, toţi au ceva în cap, dar 
adesea ceva urât, gândesc să facă rău, satisfăcându-şi 
dorinţele, sau reglând conturile cu vecinii. Abia dacă 
veţi observa unul sau doi care au ceva de comunicat 
cu Cerul. Toţi ceilalţi au preocupări obişnuite sau 
criminale. Eu îi văd. De altfel, nu este greu, deoarece 
totul se reflectă: tot ceea ce ei gândesc, ceea ce îşi 
doresc. Oamenii îşi închipuie că toate acestea se pot 
ascunde; nu, într-un fel sau altul, totul se află..., mai 
ales când vrei să ascunzi!... 

Da, merită osteneala să ieşiţi din anumite ocupaţii 
care nu vă aduc nimic, acordând mai mult timp 
activităţilor spirituale. În aceste activităţi veţi putea, în 
sfârşit, respira, veţi renaşte, ele vă vor elibera de 
Stăpânitorul acestei lumi, deoarece acest domeniu nu 
îi aparţine, nu veţi avea de-a face cu el, iar tot ce veţi 
primi în acele momente ca bogății sau binecuvântări, 
vă sunt oferite prin alţii, de către entităţile celeste, în 
timp ce voi vă veţi simţiţi liberi, liberi... 

încercaţi să meditaţi asupra acestor trei metode de 
lucru, pentru că esenţialul, în învăţământul nostru, este 
felul în care muncim: cunoştinţele, informaţiile risipite, 
pot fi găsite de fiecare în cărţi. Dar, oamenii citesc şi 
nu fac nici un exerciţiu. În timp ce, aici, munca 


contează. Ce v-am spus până acum constituie explicaţii 
teoretice, preliminarii, care sunt indispensabile, dar 
aceasta nu înseamnă, încă, muncă. Munca începe de 
abia acum. De acum, veţi începe să munciţi. Numai cu 
aceste metode găsim de lucru pentru toată lumea, 
pentru veşnicie, dar oare sunteţi gata pentru această 
muncă? 

Câţi oameni nu am întâlnit, care mi-au spus: „Ah, 
viaţa spirituală este formidabilă! Aş dori să mă dedic 
ei, dar mai întâi trebuie să mă achit de anumite sarcini 
faţă de familie”. Bine, de acord. Dar, după zece ani, 
după douăzeci de ani, i-am privit din nou: ei nu 
reuşiseră încă să se elibereze de aceste sarcini, iar unii 
chiar muriseră, fără să fi reuşit să dedice măcar un 
minut vieţii spirituale. De ce? Pentru că aveau o 
judecată greşită. Nu trebuie să aşteptăm un anume 
moment pentru a începe munca spirituală, nu trebuie 
să ne aranjăm treburile, deoarece nimic nu este 
niciodată cu adevărat pus la punct, mereu avem ceva 
de completat. Nu mai aşteptaţi, chiar dacă nu aveţi 
nimic aranjat, trăiţi de pe acum viaţa spirituală şi totul 
va decurge mai bine. Fiindcă, orice aţi face în domeniul 
material, nimic nu va fi definitiv aranjat. Este ca şi cum 
aţi încerca să redaţi forma sferică unui balon care a 
fost găurit. Când repari într-o parte, se strică ceva în 
altă parte. Vă credeţi liniştiţi când ieşiţi la pensie, copiii 
sunt mari, căsătoriţi, la casele lor... Dar iată că apar 
probleme în căsătoria lor şi trebuie să le rezolvaţi. Sau, 
apar nepoţii şi veţi avea astfel de lucru... Casa devine 
prea mică, acum, va trebui să vă mutaţi... Apoi, unul 
sau celălalt se pot îmbolnăvi..., vă spun, este 
interminabil! Deci, nu trebuie să aşteptaţi ceva 
anume ca să începeţi munca spirituală, munca 
făcută cu ajutorul gândului, deoarece prin 


această muncă veţi găsi cele mai bune soluţii la 
toate problemele care vi se vor pune. Nu contaţi 
pe nimic de la alţii. Cât timp nu veţi pune 
această muncă pe primul loc veţi avea decepţii, 
nu veţi cunoaşte nici satisfacția, nici împlinirea. 
Dacă îi veţi întreba pe creştini, ei vă vor spune că se 
încred în Domnul, în Providenţă. Dar, atunci de ce sunt 
ei mereu bolnavi, nefericiţi, mereu în mizerie? De ce 
bunul Dumnezeu nu vine să-i vindece şi să-i facă 
fericiţi? Simplu, pentru că nu poate. El nu poate să-i 
ajute, pentru că ei nu au sădit nimic pentru a oferi 
forţelor universului posibilitatea de a se pune în 
mişcare. Să semene un grăunte, şi vor vedea imediat 
dacă ploaia şi soarele nu vor veni să ajute la creşterea 
lui!... 

Da, sădiţi un grăunte - simbolic vorbind - şi toate 
puterile Cerului şi ale pământului vor fi acolo, cu voi, 
vă veţi sprijini pe ele, obţinând rezultate. lată singurul 
lucru în care eu cred, cu adevărat: munca gândului 
poate da un sens divin tuturor activităţilor vieţii 
noastre, astfel ca ele să devină binefăcătoare 
pentru noi înşine sau pentru toate celelalte 
creaturi din lume. Această muncă vă va ajuta, vă 
va susţine, vă va proteja. In general, activitatea 
profesională nu poate decât să-i atingă superficial pe 
oameni: mersul la lucru, la uzină, la birou, la laborator, 
discuţiile politice, îngrijirea bolnavilor, educarea 
copiilor, ei bine, toate acestea nu pot să trezească 
toate puterile puse de Creator în ei, cu excepţia 
momentului în care ei fac, prin gândire, o muncă ce 
atinge rădăcinile ființei lor. 

De acum înainte, trebuie să învăţaţi să faceți 
această muncă ce vă va aduce rezultate nelimitate, pe 
care nimeni nu vi le va putea lua, deoarece o veţi 


îndeplini în voi înşivă, acolo unde nimeni nu are acces. 
Chiar dacă aveţi o profesie extraordinară, importantă şi 
interesantă, începeţi de asemenea această muncă 
interioară, care va da sens tuturor faptelor 
voastre.  Păstraţi-vă meseria, dar faceţi această 
muncă pentru că ea este singura capabilă să vă 
amelioreze în profunzime, dând savoare tuturor 
activităţilor voastre. Dacă nu, puţin câte puţin, veţi 
pierde gustul treburilor, iar a pierde înseamnă cel mai 
mare necaz. De aceea, sunt sincer când vă spun că 
pentru mine contează această muncă depusă 
zilnic, mulţumită căreia întregul Univers se poate 
mobiliza. 

Vă voi sugera o imagine. Vă aflaţi la marginea 
mării şi cu un băț vă amuzaţi, agitând apa; după un 
timp, câteva fire de paie, apoi câţiva snopi de paie, 
câteva bucățele de hârtie încep să se rotească. 
Continuaţi, şi iată, deja câteva vaporaşe intrând şi ele 
în mişcare. Continuaţi..., continuaţi..., şi în curând 
adevărate pacheboturi vor fi antrenate, iar în final 
lumea întreagă! Nu este decât o problemă de 
continuitate. Să interpretăm acum această imagine. 
Fiinţa omenească, de asemenea, este aruncată 
într-un ocean, în oceanul eteric, cosmic, dar ea nu 
ştie prin ce mişcări poate influenţa mediul său, pentru 
a obţine rezultate. Ei bine, aceste mişcări sunt munca, 
despre care v-am vorbit. Fie că meditaţi sau vă 
rugaţi, fie că mâncaţi, vă spălaţi sau vă plimbaţi, 
puteţi profita de fiecare activitate pentru a 
deveni mai puri, mai luminoşi, mai inteligenţi, 
mai puternici, găsindu-vă într-o stare mai bună. 
Există atâtea ocazii, când adăugaţi prin gând, prin 
cuvânt, un element susceptibil să aducă îmbunătăţiri în 
voi şi împrejurul vostru! Deoarece, o ameliorare 


interioară aduce cu sine în timp şi pe cea 
exterioară. 

lată, munca este importantă, iar când discipolul a 
reuşit să o găsească, el nu se va mai opri din drum. îmi 
amintesc, când eram foarte tânăr, că Maestrul Peter 
Deunov avea obiceiul să-mi repete aceste trei cuvinte: 
„Muncă, muncă, muncă. Timp, timp, timp. 
Credinţă, credinţă, credinţă” 

Nu mi-a explicat niciodată de ce le tot repeta, dar 
acest lucru m-a preocupat de-a lungul anilor şi am 
înţeles că în aceste trei cuvinte stă condensată o 
întreagă filozofie. Deci, iată: munca însoţită de credinţa 
necesară continuității ei, şi mai ales timpul. Pentru că 
timpul este necesar! Nu trebuie să vă imaginaţi că 
totul se va realiza dintr-o dată. Acum, ştiu ce este 
„timpul”: anii au trecut şi văd că „timpul” înseamnă 
ceva. Şi munca! Câte nu ar fi încă de spus despre acest 
cuvânt! Oamenii muncesc, desigur, pot comite şi unele 
furtişaguri pentru a-şi câştiga pâinea, dar aceasta nu 
înseamnă muncă adevărată. Oamenii seamănă, 
transpiră, obosesc şi îşi imaginează că muncesc, 
pentru că trebuie să-şi câştige existenţa. Nu, ei nu au 
început-o încă, fiindcă lniţiaţii înţeleg munca ca o 
activitate a unei fiinţe libere, o activitate nobilă, 
măreaţă. Munca spirituală subinţelege activităţi de o 
natură particulară. Astăzi, v-am făcut să întrezăriţi cel 
puţin trei dintre acestea, dar există încă multe altele 
care vă aşteaptă. 


Cap. 2 - Cum să concepem viitorul 
Viitorul, chiar îndepărtat, oferă mereu o 


perspectivă minunată întregii lumi, în evoluţia omenirii 
fiind scris faptul că omul trebuie să se apropie din ce în 


ce mai mult de Divinitate. Deci, încercaţi să vă 
imaginaţi această stare extraordinară de dezvoltare, 
de înflorire, de întărire şi deja o veţi putea gusta, o veţi 
trăi, ea se va realiza pentru voi. lată un exerciţiu 
formidabil ce este capabil să transforme complet viaţa 
voastră. Oamenii sunt departe de acest mod de 
gândire şi astfel viaţa lor rămâne ştearsă, tristă, 
nefericită. 

Există două mari adevăruri ce trebuie cunoscute: 
mai întâi, faptul că gândirea este o putere reală, apoi, 
că ea vă permite să vă transformați în viitor şi vă 
permite să trăiţi acest viitor prin participare. Priviţi, de 
exemplu: dacă trebuie să faceţi faţă unei situaţii 
deosebite, să susţineţi un examen sau să vă înfăţişaţi 
în faţa unui tribunal, cu câteva zile înainte tremuraţi 
deja, vă  neliniştiţi, întrebându-vă: „Cum se vor 
desfăşura lucrurile?”. Când vă gândiţi la întâlnirea cu 
omul iubit, îl îmbrăţişaţi, gustaţi deja bucuria acelor 
minute apropiate sau, poate, îndepărtate. Dacă vă 
gândiţi să mergeţi la teatru ca să urmăriţi un 
spectacol, sau dacă aţi fost invitat la un dineu unde 
meniul va fi delicios, ei bine, veţi trăi la fel această 
seară, vă veţi bucura în avans. Deci, dacă gândul 
poate să vă proiecteze într-un viitor apropiat, de ce nu 
ar putea face-o şi într-unul îndepărtat? 

Puterea gândului este reală, atât pentru latura 
pozitivă cât şi pentru cea negativă şi deci trebuie să o 
folosim, să ne servim de ea, în sens pozitiv. Iniţiaţii, 
care au observat toate aceste lucruri, au descoperit 
mijloace extraordinare pentru a-şi ameliora existenţa, 
în timp ce majoritatea oamenilor nu se opreşte 
niciodată asupra experienţelor vieţii zilnice ca să poată 
profita de ele: oamenii trăiesc într-un mod inconştient, 
mereu în domeniul negativ: mereu cu faţa alungită, 


mereu preocupaţi de necazurile zilnice, întrebându-se 
de ce totul este înfricoşător, catastrofic. Nenorocirea 
nu vine, dar ei o gândesc continuu, aşa de bine, încât 
până la urmă ea va apare: da, cu puterea gândului ei 
au reuşit să o atragă! 

Toată lumea a putut să constate: se trăieşte în 
teroare sau în speranţă chiar înainte ca un eveniment 
să se realizeze. Dar, de ce să trăim numai într-un viitor 
apropiat, cel de azi sau cel de mâine? Eu, când vorbesc 
de viitor, subînţeleg acel viitor îndepărtat care este cel 
al omenirii pentru mult mai târziu, poate peste 
milioane de ani... Când văd oamenii gândindu-se la 
viitor, găsesc că acest viitor este atât de 
apropiat, încât pentru mine el a şi trecut. 
Deoarece, eu numesc trecut grijile, necazurile, 
suferinţele, îndoielile, ameţelile, frica. lar 
oamenii le repetă veşnic, pentru că ei 
proiectează acest trecut în viitor. Aşteptând să 
găsească suferinţe în viitor, ei le trăiesc deja 
astăzi, fără să ştie că pretinsul lor viitor nu este 
în realitate decât trecut. 

Trecutul, aşa cum îl înţeleg eu, este o stare de 
conştiinţă deplorabilă, unde lipseşte mereu câte 
ceva, în timp ce viitorul este o stare de 
conştiinţă perfectă. Deci, toate stările de conştiinţă 
imperfectă pe care le traversaţi: griji, temeri... aparţin 
trecutului, deoarece trecutul nu este decât dezordine, 
viciu, boală, animalitate. Viitorul, dimpotrivă, înseamnă 
ameliorare, perfecțiune, deoarece noi toţi ne 
îndreptăm spre perfecţiune. 

Atât timp cât proiectaţi imperfecţiunea de 
ieri asupra zilelor ce vor veni, veţi continua să 
reproduceţi, să repetaţi vechiul trecut şi viitorul 
vostru nu va fi altceva decât resturi de trecut, pe 


care vi le-aţi proiectat în viitor. Da, bine, este o 
proiecţie în viitor, dar o proiecţie a ceva ce este vicios 
şi cariat. In timp ce, dacă veţi proiecta tot ceea ce 
este frumos, luminos, perfect, veţi trăi deja 
adevăratul viitor care vă aşteaptă. Acest viitor 


este deja o realitate, pentru că îl trăiţi. lar când 
simţiţi în prezent lucruri care încă nu s-au 
realizat, puteţi simţi că există dovada lor, reală, 


sub o altă formă: nu în plan fizic, ci în cel al 
gândirii, ceea ce este formidabil. Deci, iată ce trebuie 


să învăţaţi să faceţi, exersaţi-vă în acest sens şi veţi 
vedea că nu veţi mai putea trăi aceeaşi viaţă ca în 
trecut, va fi imposibil. 

Este o binecuvântare pentru voi să cunoaşteţi 
aceste adevăruri, deoarece de acum înainte veţi 
deveni bogaţi şi înarmaţi cu noi cunoştinţe, vă veţi 
putea construi un viitor care va fi complet diferit de 
trecut. Acest fapt este sigur, matematic, absolut, 
asemenea marilor legi universale. Nu vă rămâne decât 
să vă lansați în această muncă spirituală. Şi, ca primă 
sarcină, veţi avea supravegherea propriei gândiri. 
Orice veţi face, aruncaţi mereu o privire în forul vostru 
interior, ca să ştiţi ce vă mai face gândirea, unde se 
găseşte ea. Să fiți mereu constienti, vigilenti, 
lucizi... De câte ori nu am pus unora întrebarea: „La ce 
vă gândiţi?” Şi ei nu ştiu răspunsul. Nu fuseseră 
niciodată atenţi la acest lucru. E extraordinar, aceşti 
oameni gândesc toată ziua şi nu ştiu la ce!... Cum vreţi 
ca, în aceste condiţii, să devină capabili să-şi domine 
forţele instinctive, să le orienteze, să le utilizeze? Este 
absolut imposibil. Dacă lăsaţi porţile deschise oricui, 
inconştient şi fără control, ei bine, aceste forţe vor 
ajunge într-o bună zi să vă domine. Pentru a deveni 
stăpânul lor, trebuie, imediat, să luaţi atitudine, să 


controlaţi situaţia, adică să fiti mereu constienti de 
gândurile şi sentimentele care vă traversează. 
lată cea mai mare calitate a unui discipol: el este 
mereu constient _ şi cunoaşte în orice moment 
natura curentilor care îl străbat: imediat ce 
alunecă în el un gând sau un sentiment negativ, 
el îl opreşte, îl înlocuieşte sau îl transformă. 
Aceasta este prima activitate; să dominăm,_ să 
orientăm, să stăpânim_ tot ce se opreşte în noi. 
Notaţi-o bine, este o cerinţă absolută. Adevărata 
Ştiinţă Iniţiatică începe prin aceasta: să nu lăsaţi, 
niciodată, să se producă un eveniment interior, un 
fenomen psihic, o emoție, fără să fiți la curent. 
Majoritatea oamenilor nu este conştientă de valoarea 
propriei sale vieţi interioare, cu excepţia momentului 
când trece prin tragedii sau catastrofe. În acel 
moment, da, ei simt că se întâmplă ceva cu ei, în ei, 
ceva groaznic. Dar, când evenimentele sunt mai puţin 
grave, ei nu sunt conştienţi; astfel, ei lasă să se 
acumuleze elemente negative care, puţin câte puţin, îi 
distrug, iar când observă aceasta, este prea târziu. 
Vedeţi deci, că prima voastră sarcină este să fiţi 
lucizi, să supravegheați ceea ce se petrece în voi şi 
imediat ce se iveşte un element negativ, să faceţi tot 
posibilul ca să-l remediaţi: astfel, veţi putea cuceri 
adevăratele puteri, la baza tuturor puterilor aflându-se 
capacitatea de observaţie. Aceasta nu vă împiedica 
activitatea, munca, creaţia. Unii îşi imaginează că, 
dacă încep să se observe, să se analizeze, nu vor mai 
face nimic. Nu, dimpotrivă, şi analiza trebuie să 
devină o _ obişnuinţă. Cei care îşi imaginează că 
viaţa lor psihică se va organiza singură, fără să 


facă nici un efort de analiză şi de luciditate, vor 
fi__dezamăgiți. Inutil să aştepte mari realizări 


spirituale, dacă le lipsesc calităţile elementare pentru 
începerea activităţii. 

începutul înseamnă să fii mereu treaz, vigilent, ca 
să fii imediat conştient de curenţii care te traversează. 
Există momente când faceţi curăţenie, dereticaţi sau 
conduceţi maşina şi sunteţi concentrați asupra acestor 
activităţi. Dar, în realitate, o parte din voi este 
cufundată în gânduri şi sentimente negative, 
duşmănii..., iar aceasta durează ore în şir, fără ca voi 
să observați. De aceea, trebuie să fiţi conştienţi, altfel 
toate acestea vor deveni asemenea unor fluvii 
subterane ce nu încetează niciodată să curgă, atât 
timp cât nu veţi interveni să schimbaţi ceva. 

Vedeţi, revenim mereu la preceptul enunțat de 
lisus:  „Vegheaţți şi  rugaţți-vă”. A _ veghea 
înseamnă, desigur, să nu dormiti, dar să nu 
dormiti în plan spiritual. Trebuie să fiti mereu 
treji şi vigilenţi în gânduri, ca să puteţi să vă daţi 
seama că există curenţi, elemente impure, nocive şi să 
le evitaţi. Cel care nu este vigilent, cel ce nu veghează, 
va fi expus la toate pericolele. Nu e nimic mai rău 
decât să trăieşti cu ochii închişi. Trebuie să păstraţi 
ochii deschişi, pentru a vă putea da seama, fără 
încetare, de ceea ce se petrece cu voi. Numai cel care 
păstrează ochii deschişi posedă inteligenţa vieţii 
interioare, el nu se va lăsa prins de cine ştie ce forţă 
sau de cine ştie ce entitate. Un om adormit este la 
bunul plac al oricui, oricine poate veni să-l atace prin 
surprindere! Trebuie deci să veghem. 

Şi acum „rugați-vă”: ce înseamnă să te rogi? 
După ce am vegheat, adică după ce am aruncat o 
privire pentru a şti ce se întâmplă, trebuie să 


intervenim, să ne implicăm direct în situaţia creată, 
pentru a elimina un element, a adăuga altul. 


împiedicându-ne astfel duşmanii să ne invadeze şi să 
ne tulbure. Aceasta înseamnă să te rogi. Să te rogi 
înseamnă să aduci un remediu, o îmbunătățire, şi ca să 
poti ajunge aici, cea mai bună metodă este să te legi 


de Cer. Creierul omenesc este un aparat de radio sau 
de televiziune: el captează anumite posturi, anumite 
lungimi de undă. Dacă veţi răsuci un buton pe 
tranzistorul vostru, vă puteţi alege emisiunea dorită: 
muzică, informaţii... Ei bine, în interiorul vostru, totul 
este la fel: dacă din greşeală apăsaţi pe un anume 
buton veţi auzi o muzică infernală, vacarm, dispute. 
Atunci, schimbaţi lungimea de undă! Cu ajutorul 
gândului sau al imaginaţiei apăsaţi pe un alt buton, vă 
va fi foarte uşor şi veţi auzi emisiunile Cerului. 

Rugăciunea nu înseamnă altceva decât atingerea 
butonului unei lungimi de undă mai scurte şi mai 
rapide, ce vă pune în contact cu Dumnezeu, 
modificând astfel mişcările şi vibraţiile voastre 
interioare. Rugăciunea înseamnă declanşarea unei 
mişcări pozitive în voi, unei mişcări luminoase, 
divine. Deci, nu uitaţi niciodată: primul pas spre 
libertate, primul pas spre putere înseamnă să aruncaţi 
mai întâi o privire în voi înşivă ca să aflaţi unde vă 
găsiţi, ca să remediaţi atât cât puteţi. 

Acest precept „Vegheaţi şi rugaţi-vă” este, deci, de 
o mare importanţă în viaţa spirituală. Corpului fizic 
trebuie să-i acordăm orele de odihnă necesare dar 
niciodată spiritul din voi nu trebuie să doarmă. Dormiţi, 
dar spiritul vostru trebuie să continue să lucreze chiar 
în timpul somnului. Există atâţia oameni pe pământ 
care sunt nefericiţi, care suferă, sunt în întuneric, dar 
în timpul nopţii un Iniţiat poate să-i ajute. Corpul fizic 
se odihneşte culcat, imobil, dar spiritul său merge 
peste tot pentru a ajuta şi a lumina creaturile. Spiritul 


nu doarme, el rămâne activ şi la voi, la fel, astfel că 
puteţi începe această muncă, dar cu condiţia să 
învăţaţi să vă pregătiţi somnul. Inainte de a adormi, 
spuneți: „lată, voi părăsi corpul meu în această noapte, 
mergând să mă instruiesc în lumea invizibilă şi să ajut 
oamenii”. Nu uitaţi niciodată să adormiti fără un ideal 
înalt, mergând să înfăptuiți diferite munci în lumea de 
dincolo, deoarece cu ajutorul acestui ideal vă veți 
construi viitorul, asemenea cu cel al întregii omeniri. 


Cap. 3 - Poluarea psihică 


Toată lumea gândeşte, dar cum o face?... Dacă se 
mută bălegarul dintr-o grămadă, se simte un miros 
neplăcut. Ei bine, la fel se întâmplă, în cele mai multe 
cazuri, când oamenii gândesc: ei mută bălegarul şi 
acest lucru infectează atmosfera! Toţi gândesc, nu 
există nici un om care să nu gândească, dar gândurile 
oamenilor plutesc ca frunzele în vânt. Mulţi gândesc 
cum să înşele, să fure, să omoare. Zi şi noapte oamenii 
se servesc de gândirea lor dar, cum ei nu ştiu să se 
servească de ea, aceasta nu prea le foloseşte; şi, nu 
numai atât, dar ea îi conduce spre derută şi distrugere. 
Să gândeşti cu adevărat înseamnă să ştii mai întâi la 
ce să te gândeşti, şi cum să gândeşti. 

Gândirea este o forță, o putere, un instrument pe 
care Domnul l-a dat omului pentru ca acesta să poată 
deveni creator asemenea Lui, adică un creator de 
frumusețe, de perfecțiune. In realitate, prin gândirea 
sa, omul poate să atingă tot felul de materiale, de 
chintesenţe, de creaturi, fie din lumea divină, fie din 
lumea infernului, iar acela care nu ştie că gândirea 
este creatoare va avea, deseori, preocupări negative şi 
neplăcute şi astfel se va distruge pe sine însuşi. 


De aceea, singurul lucru important este să fii 
conştient şi să ştii dacă ceea ce faci cu gândirea este 
cu adevărat folositor pentru propria persoană şi pentru 
lumea întreagă sau, dimpotrivă, vătămător. Astfel, va 
trebui să vă îngrijiţi, fără să vă tulburaţi, ca gândurile şi 
dorinţele voastre să se împlinească. E sigur, mai 
devreme sau mai târziu ele se vor realiza; şi dacă ele 
sunt rele, în ziua în care se vor împlini, veţi deveni 
victima lor. Din nefericire, natura omenească nu este 
încă foarte evoluată, iar primele dorinţe omeneşti - 
atunci când apar mijloace şi posibilităţi - sunt în folos şi 
sens personal, pentru achiziţii egoiste. lată care este 
pericolul. Din acest motiv, în trecut, Iniţiaţii preferau să 
păstreze tăcere asupra acestei probleme a puterii 
gândului; ei nu revelau aceste lucruri decât discipolilor 
a căror puritate şi stăpânire de sine o cunoşteau. Dar, 
fie că li se relevă sau nu aceste lucruri, oamenii 
folosesc inconştient această putere a gândului. Fie că 
ştiu sau nu, ei gândesc, doresc, râvnesc, îşi 
imaginează. Deci, dacă nu li se explică nimic, acest 
lucru nu va constitui o protecţie, nici pentru ei nici 
pentru alţii; de aceea este de preferat să-i instruiți, dar 
avertizându-i că se află în posesia unor mijloace care 
pot fi extrem de puternice. 

Deci, fiecare trebuie să ştie că dispune de anumite 
puteri, pe care natura i le-a conferit şi, datorită acestor 
puteri el va fi artizanul destinului său. | se va spune: 
„Faceţi ce vreţi, dar atenţie, veţi suporta consecinţele. 
Dacă doriţi bani, succese, mărire, să ştiţi de la început 
că nu le veţi putea păstra mult timp şi de asemenea, 
ele vă vor face dependenţi de toate fiinţele care le au”. 
lisus spunea: „Vine stăpânitorul acestei lumi şi el n-are 
nimic în Mine”. Aceasta înseamnă că stăpânitorul 
acestei lumi (în realitate, diavolul) posedă bogății ce le 


distribuie acelora care i se înclină. lisus nu avea nimc 
din el, El nu-i datora nimic, deoarece era liber. Acest 
pasaj al Evangheliilor este foarte profund. Dacă vă 
concentrați numai asupra achiziţiilor materiale intraţi 
în relaţie cu stăpânitorul acestei lumi, pentru că el 
dispune de toate acestea şi le distribuie. Deci, direct 
sau indirect, îi cereţi lui, şi cu el aveţi de-a face. Este 
posibil să le primiţi, dar în schimb va trebui să-i daţi 
libertatea şi voinţa voastră... Deci, atenţie! 

De asemenea, ceea ce ar trebui să ştiţi este faptul 
că gândurile şi sentimentele atât de murdare cu care 
oamenii îşi petrec timpul, împrăştiindu-le în jurul lor, 
fac din atmosfera psihică a pământului o adevărată 
mlaştină. Ce este o mlaştină? Un loc pe care nici o apă 
curgătoare nu vine să-l purifice, unde mişună gângănii 
de tot felul: ele îşi iau hrana şi îşi aruncă excrementele 
în aceeaşi apă, unele absorbind murdăria altora. lată 
din ce este constituită omenirea: din viermi, din 
mormoloci, din broscuţe aflate într-o mlaştină, pe cale 
să-şi arunce murdăriile, înghiţindu-le pe cele ale 
vecinului: şi astfel apar boala, ura, senzualitatea, 
necinstea, gelozia, lăcomia... Oamenii nu văd, dar, 
dacă ar fi clarvăzători, ar vedea forme oribile, negre, 
vâscoase ce ies dintr-o masă de creaturi, mergând mai 
târziu să se acumuleze în straturile atmosferice. Se 
poate face această experienţă, atunci când te apropii 
de oraşe, după un concediu la munte. Când eşti 
obişnuit cu puritatea munţilor, acolo unde trăiesc 
entităţi foarte luminoase, nu se poate să nu simţi 
coborând toţi norii care plutesc deasupra oraşului. 
Chiar şi atunci când atmosfera este clară se văd, se 
simt aceşti nori: ceva întunecos şi dens care acoperă 
oraşul. 


Din ce în ce mai mult ne plângem de poluare: 
oamenii de ştiinţă sunt alertaţi, descoperă că totul este 
poluat: pământul, apa, aerul, iar plantele, peştii, 
animalele sunt pe cale de dispariţie. Ei nu mai ştiu cum 
să mai îndrepte toate acestea. De altfel, chiar dacă ar 
găsi mijlocul, acesta nu ar ajunge decât să amelioreze 
situaţia exterioară, ceea ce este insuficient. Deoarece, 
în lumea spiritelor se propagă, la fel, miasme care sunt 
pe cale să omoare omenirea, iar dacă oamenii ar fi cu 
adevărat sensibili, ei ar simţi că atmosfera lumii 
psihice este mai greu de respirat decât cea a lumii 
fizice. Ne plângem de gazul de eşapament al maşinilor. 
Dar, oamenii nu fac nimic altceva decât să otrăvească 
atmosfera spirituală cu gaze toxice: prin gândurile lor 
necurate, prin sentimentele lor de ură, de gelozie, de 
furie, de senzualitate. Tot ceea ce mucegăieşte şi 
putrezeşte în om, ca gânduri şi sentimente necurate, 
produce degajări de gaze urât mirositoare şi asfixiante. 

Mereu acuzăm maşinile, dar oare ce înseamnă 
maşinile, pe lângă cele cinci miliarde de fiinţe 
neştiutoare, care nu au învăţat niciodată să-şi 
stăpânească viaţa interioară? 

Dacă acum există atâţia bolnavi, acest fapt nu se 
datorează numai poluării aerului, apei şi hranei, nu. 
Dacă atmosfera psihică nu ar fi atât de poluată, fiinţa 
omenească ar ajunge să neutralizeze toate otrăvurile 
exterioare. Răul vine, mai întâi, din interior. Când fiinţa 
trăieşte în armonie, forţele pe care le are în interior 
reacţionează şi resping impurităţile, chiar şi în planul 
fizic, iar organismul ajunge astfel să se apere. 

Deci, punctul slab se găseşte mai întâi în interior, 
şi puţin câte puţin această slăbiciune sfârşeşte prin a 
se manifesta, de asemenea, în exterior. Luaţi exemplul 
cuiva care are o credinţă extraordinară şi un sânge 


foarte curat: el poate să trăiască printre leproşi, 
tuberculoşi, ciumaţi şi nu va fi contaminat. În timp ce 
alţii, chiar dacă fug să scape, sunt atinşi de microbi! 
Da, pentru că în interior ei au ceva ce mucegăieşte şi 
acest mucegai este o hrană pentru microbi. Eu v-am 
explicat, deja, că puritatea sângelui, a gândului 
suprimă toate condițiile favorabile pentru 
nedoriti, chiar şi în plan fizic. În timp ce, dacă răul a 
pătruns deja în gânduri, sentimente, în inimă, în 
dorinţe, atunci aici găsim o poartă deschisă iar bolile 
se pot strecura mai uşor în plan fizic, făcând ravagii! 
Ştiinţa nu a înţeles încă acest lucru, ea a rămas la 
acest subiect cu mult în urmă. Asupra tuturor celorlalte 
puncte ea a avansat foarte mult, trimite maşini şi 
oameni pe alte planete, dar în explorarea lumii 
interioare ea se află în urmă. De aceea, nu mai există 
oameni sănătoşi pe pământ. În interior, trebuie_să 
introducem puritatea: în gânduri. În sentimente. 
În dorinţe. În priviri. În cuvinte. În gesturi. Toate 
emanațiile trebuie să fie schimbate, 
îmbunătățite. 


Cum să nu ne dăm seama că poluarea nu există 
numai în plan fizic? Există oameni care, fără să vă 
atingă, vă pot îmbolnăvi numai prin emanaţiile lor. 
Dacă ar exista laboratoare cu aparate atât de 
perfecţionate, s-ar putea verifica cum anumite 
emanaţii fluidice ale oamenilor sunt capabile să 
asfixieze mici animale. Şi, s-ar putea face şi 
constatarea inversă: emanaţiile unei fiinţe spirituale 
sunt binefăcătoare pentru toate creaturile, chiar pentru 
pietre, pentru plante, pentru animale! Prezenţa ei 
dezinteresată, plină de iubire, va acţiona favorabil 
asupra celor ce-o înconjoară, pe când numai simpla 
prezenţă a unui criminal i-ar influenţa negativ. Chiar şi 


spiritele care au părăsit pământul vin aproape de ea, 
pentru a se hrăni cu emanaţiile ei. Atmosfera 
pământului nu a devenit complet irespirabilă datorită 
unor astfel de fiinţe, care nu se gândesc decât cum să 
răspândească în jurul lor pacea şi lumina. 

Cum să-i înveţi pe oameni să-şi stăpânească 
gândurile, dorinţele, pentru a nu mai polua atmosfera 
şi regiunile eterice? Ei nu sunt suficient de vigilenţi, 
nici măcar pentru a evita poluarea planului fizic, dar, 
mai ales pe cea a planului psihic, pe care nici nu îl văd; 
ei continuă să emită gânduri urâte, sentimente urâte, 
care vor pătrunde în toate persoanele întâlnite. Poate, 
conştiinţa acestor persoane nu este aşa de trează, ca 
să realizeze natura elementelor care pătrund în ele, 
care le otrăvesc şi le distrug dar, chiar dacă ele nu îşi 
dau seama, aceste elemente acţionează deja; cei care 
le-au trimis vor fi pedepsiţi. Da, pentru că totul se 
înregistrează: câte locuri au fost poluate, câte fiinţe au 
fost murdărite, toate aceste lucruri se notează... 

Natura este un organism viu din care noi facem 
parte, fiecare fiinţă omenească fiind o celulă situată 
undeva, într-o parte a imensului organism cosmic ce o 
suportă, o hrăneşte, o întăreşte. Dacă se conduce ca o 
fiinţă răufăcătoare care otrăveşte atmosfera, ea devine 
un fel de tumoare în acest organism. Şi, cum natura nu 
poate suporta un individ care fără încetare crează 
focare de infecţie, ea face curăţenie, iar individul este 
expulzat. Orice aţi crede, natura ştie să se apere! 
Trebuie deci să gândim, să trăim în armonie în acest 
corp universal în care suntem „găzduiţi şi hrăniţi”. 

A trăi în armonie cu natura înseamnă să ne luăm 
precauţii pentru a produce mai puţină murdărie, mai 
puţine resturi şi să emitem gânduri pure, luminoase, 
binefăcătoare. Cum lucrurile nu rămân niciodată în 


acelaşi loc, ci se propagă, aceste unde purificatoare 
constituie o binecuvântare pentru omenire, dar unde 
se găsesc fiinţe luminoase care vor să îndeplinească 
bine această muncă? Nu există multe; fiecare este 
ocupat cu propriile interese şi încearcă să reuşească cu 
orice preţ, cu lovituri de pumn, de unghii, de dinţi şi de 
picioare. Peste tot se întrebuinţează aceste arme 
pentru a deschide o cale. Dar cât de costisitoare este 
această atitudine pentru umanitate! 

Trebuie ca pe tot pământul să se formeze nuclee 
spirituale, unde oamenii instruiți în Ştiinţa Iniţiatică vor 
învăţa să purifice atmosfera, la început atmosfera 
interioară, apoi cea exterioară, iar aceasta va conduce 
la venirea împărăției Domnului pe planetă. 


Cap. 4 - Viaţa şi circulaţia gândurilor 


l. 

Dacă există un lucru pe care trebuie să-l ştiţi, acela 
este că toate gândurile, oricât de slabe şi 
nesemnificative ar fi, constituie o realitate. Ele se 
pot chiar vedea şi există fiinţe care le văd. Evident, în 
plan fizic, gândul rămâne nevăzut şi nesesizat, dar el 
este real şi, în lumea sa, cu materialele subtile din care 
este alcătuit, constituie creatura vie, care acţionează. 
Necunoaşterea acestui adevăr este cauza multor rele: 
oamenii nu văd, nu simt că gândul munceşte, că el 
construieşte sau că el distruge şi demolează, iar ei îşi 
permit să se gândească la orice, fără să ştie că astfel 
îşi blochează drumul evoluţiei. 

Cea mai mare putere pe care Dumnezeu a putut s- 
o confere este cea a spiritului pe care El ni l-a dat. ŞI, 
cum fiecare gând este impregnat de această 
putere a spiritului care 1-a creat, evident că el 


acţionează.  Ştiind aceasta, voi puteţi deveni 
binefăcători ai umanităţii. De-a lungul spaţiului, până în 
regiunile cele mai îndepărtate, fiecare poate să-şi 
trimită gândurile ca mesageri, creaturi luminoase 
pe care le însărcinează să ajute fiinţele, să le 
consoleze, să le lumineze, să le vindece. Cel care 
face conştiincios această muncă pătrunde, puţin câte 
puţin, misterele creaţiei divine. 

Ce bine ar fi dacă ştiinţa oficială s-ar decide să se 
ocupe de această problemă atât de importantă, care 
este cea a gândului! Dar nu, pentru moment ea fabrică 
proiectile, bombe... Eu ştiu că anumiţi cercetători din 
SUA şi Rusia studiază problema telepatiei. Să luăm 
numai exemplul uneia dintre experienţele americane. 
S-au ales două persoane dotate cu facultăţi 
mediumice: una trebuia, prin gândire, să trimită 
mesaje, iar cealaltă trebuia să le capteze. Persoana 
„emiţătoare” era păzită la Washington D.C de o 
comisie de experţi aflată acolo pentru a verifica şi 
controla: toate mesajele trimise erau notate şi închise 
într-un fişet, pentru a elimina posibilitatea fraudelor. 
Persoana „receptoare” a fost dusă la bordul unui 
submarin în Oceanul Pacific, deci la mii de kilometri şi 
la mare adâncime. Ea nota mesajele pe care le primea 
şi era, la rândul său, supravegheată de o comisie care 
închidea mesajele, de asemenea, într-un fişet. Apoi, 
când s-au confruntat mesajele trimise şi mesajele 
primite, s-a constatat un extrem de mic procentaj de 
erori. 

Această experienţă a dovedit că omul este capabil 
să proiecteze unde foarte departe în spaţiu. Nu se 
cunoaşte direcţia finală a acestora, la fel cum nu se 
ştie nici distanţa parcursă de razele soarelui sau ale 
unei stele, pentru că razele unei stele de mii de ani 


continuă să parcurgă spaţiul. Acelaşi lucru se petrece 
şi în cazul gândirii omeneşti: gândurile noastre sunt 
razele unui soare care este spiritul nostru. Soarele 
proiectează o chintesenţă de o putere extraordinară, 
pe care razele sale - asemenea unor mici vagoane 
încărcate cu merinde şi comori - o transportă departe 
în spaţiu. lar spiritul nostru, asemenea soarelui, trimite 
raze, gândurile noastre, ce transportă binele sau răul 
cu care au fost încărcate. 

Această experiență demonstrează că, spre 
deosebire de razele alfa, beta, gama şi razele X care 
sunt repede oprite de apă, gândirea pătrunde în apă 
foarte adânc. Gândirea este deci mai pătrunzătoare 
decât aceste raze şi este capabilă să producă efecte la 
mare distanţă. Aveţi un gând: deja el vă părăseşte şi 
se duce, undeva, în lume, ca să acţioneze asupra 
creierelor altor persoane. Prin gândirea voastră puneţi 
în acţiune tot felul de mecanisme pe care nu le 
cunoaşteţi. Ce concluzie trebuie să tragem? Aceea că 
dacă se lasă libere gândurile negative, 
întunecoase, distrugătoare, prin legea afinității 
acestea declanşează în mințile a mii de persoane 
stări corespunzătoare. Chiar dacă noi nu ne dăm 
seama, aşa se petrec lucrurile. Astfel, devenim 
responsabili... Vom primi pedepse, deoarece 
nimeni nu are dreptul să influiențeze negativ o 
fiinţă omenească, sau să distrugă ceea ce este 
bun în ea. 

Dacă oamenii ar fi destul de sensibili, ei ar putea 
vedea nori care plutesc în jurul anumitor persoane, 
adică entităţi întunecoase; după un timp, aceste 
entităţi pleacă în spaţiu, producând stricăciuni, fără ca 
persoanele respective să realizeze că ele au constituit 
cauza. Imaginaţi-vă că detestaţi o persoană, mergând 


până la dorinţa de a o lichida, gândindu-vă zilnic la 
acest lucru; chiar dacă nu o faceţi, pentru că nu 
îndrăzniţi, gândurile voastre de moarte riscă totuşi să 
se realizeze deoarece va exista cineva în lume care, 
posedând aceeaşi structură, aceeaşi dispoziţie ca şi voi 
vă va capta gândurile, prin legea afinităţii, şi va comite 
undeva o crimă, a cărei cauză veţi fi, fără să bănuiţi 
măcar. Câţi oameni nu comit fapte îngrozitoare, 
spunând apoi: „Nu ştiu cum am ajuns aici, nu m-am 
gândit niciodată la acest lucru, am ascultat de un 
impuls ce era mult mai puternic decât mine” şi sunt ei 
înşişi miraţi, neînţelegând cum au putut face toate 
acele fapte. Ei bine, adesea fără ştiinţa lor, aceşti 
oameni au fost influenţaţi. Evident, ceea ce vă spun 
despre gândire este de asemenea valabil şi pentru 
sentiment. Asemenea gândului, sentimentul este 
o forţă care îl părăseşte pe om, ca să străbată 
spaţiul, cu scopul de a face bine sau rău. 

Deci, hotărâţi-vă să proiectaţi numai gânduri şi 
sentimente ce vor avea consecinţe dintre cele mai 
bune. Când veţi simţi că nu veţi mai stăpâni 
situaţia, că sunteţi luați de valul impulsurilor 
negative, reacţionaţi, încercaţi să _ imprimaţi o 
altă direcţie. Dacă nu veţi fi conştienţi, dacă 
întreţineţi gânduri urâte, fără să le acordaţi atenţie, ele 
vor lucra pentru nefericirea voastră. Stă scris în 
Evanghelii: „Fiţi vigilenţi!”. Adică, să fiţi atenţi cu tot 
ceea ce se petrece în voi înşivă şi nu cu ceea ce poate 
apare din afară. Din afară, nu riscăm mare lucru şi nu 
este necesar să fim mereu pe fază, ca să supraveghem 
cine va veni să ne amenințe la colţ de stradă. 

„Fiţi vigilenţi”... Spiritul, conştiinţa voastră, trebuie 
să fie vigilente! Acest sfat priveşte viaţa interioară mai 
mult decât viaţa exterioară. În exterior, sunteţi liniştiţi, 


nu riscaţi zilnic să vi se pună cuțitul în gât, dar în 
interior, câte lovituri nu primiţi! Sunteţi muşcaţi, 
înţepaţi, descompuşi, vi se aruncă apă fierbinte în cap 
şi apoi sunteţi băgaţi în apă foarte rece, este Infernul 
lui Dan te!... Ei bine, toate aceste tulburări 
constituie mici fărâme de gânduri ce le-aţi emis 
şi care se reîntorc acum spre sursă. Trebuie să 
cunoaşteţi această lege şi să înţelegeţi, de acum 
înainte, că nimic nu este mai important decât să fiţi 
conştienţi şi să vă supravegheați gândurile. Evident, nu 
veţi putea ajunge aici imediat. Veţi trece, încă, prin 
necazuri dar, cel puţin veţi avea posibilitatea să 
deveniți, într-o bună zi, stăpâni pe situaţie. 


II. 

După forţa, natura şi calitatea lor, dar şi după 
intenţia şi sentimentul pe care omul le pune în ele, 
gândurile se îndreaptă asupra unor fiinţe sau obiecte 
determinate. Anumite gânduri nu trăiesc mult timp, 
dar altele supraviețuiesc secole sau milenii. Da, există 
încă gânduri ce plutesc în spaţiu, în aer, din epoca 
egipteană, caldeeană, asiriană şi chiar atlanteană: 
unele dintre ele sunt atât de rele şi de veninoase încât 
fac încă ravagii, în timp ce altele, dimpotrivă, 
constituie sursa unor mari binefaceri... 

Trebuie să considerăm fiecare gând ca pe un 
individ care încearcă să trăiască cât mai mult timp 
posibil, până în momentul când, pierzându-şi forţele, 
moare. Toate gândurile de aceeaşi natură se alătură, 
se întăresc şi se amplifică. Nu suntem obişnuiţi să 
considerăm gândurile ca entităţi vii, aceasta nu se 
afirmă nicăieri în ştiinţa oficială, căci este un domeniu 
complet necunoscut. Numai Ştiinţa Iniţiatică, ce a 
studiat bine această problemă, ne învaţă că gândurile 


sunt entităţi vii şi ne spune că nu omul este acela 
care le crează. Ele pot veni să se instaleze în el, ca să-l 
distrugă sau să-l ajute, dar nu omul le crează: el 
pregăteşte numai posibilităţile pentru venirea lor. În 
cazul gândurilor, totul se petrece ca şi în cazul copiilor. 
Bărbatul şi femeia nu pot, niciodată, să creeze 
un copil, adică spiritul său: ei _îi construiesc 
numai locuința, corpul fizic, în care _ spiritul 
copilului va veni să locuiască, iar această 
locuință poate fi o cocioabă, un palat sau un 
templu, după calitatea materialelor pe care ei au 


reuşit să le pregătească. 
Omul nu crează, deci, gândurile, ci le atrage 


sau le respinge, pentru că în acest domeniu 
există legi egale, de atracţie şi de respingere. 
Dacă el le-ar crea, ar trebui de asemenea să le poată şi 
distruge, ori, nu este cazul, aţi făcut şi voi înşivă 
această experienţă! De câte ori gândurile nu se aruncă 
asupra voastră, ca viespile sau ţânţarii; este imposibil 
să vă debarasaţi de ele! De ce? Pentru că aţi creat 
condiţii care să le atragă; aţi lăsat să zacă impurități în 
voi, iar acestea atrag creaturi care iubesc murdăria. 
Purificaţi-vă şi veţi vedea atunci ce gânduri vor veni! 
Există gânduri în toate regiunile spaţiului... până în 
lumea Ideilor, despre care vorbeşte Platon. Ce sunt 
Ideile? Sunt principii veşnice, arhetipuri, forţe, care 
lucrează pentru formarea şi modelarea Universului. 
Acestea sunt divinităţi. Da, fiecare Idee este o 
divinitate. 

Veţi spune: „Dar atunci, cu ce şi cum atragem noi 
gândurile?”  Creăm noi gânduri care atrag alte 
gânduri?” Nu, adevărul este că venim pe lume cu 
gânduri deja instalate în noi; aceste gânduri sunt 


asemănătoare unor muncitori care participă la 
construcţia vieţii noastre. 

Fiecare dintre noi este asemenea unui gând. Întreg 
universul este populat numai cu gândurile Domnului; 
iar toate creaturile vizibile şi invizibile sunt gândurile 
Lui. Se poate spune, deci, că numai Dumnezeu 
gândeşte, iar noi gândim numai în măsura în care 
suntem capabili să ne apropiem de El, să ne 
identificăm cu spiritul Său. Atât timp cât nu suntem, 
încă, plini de Spiritul divin, există alte fiinţe care 
gândesc prin noi, care dispun de noi. Evident, aceste 
fiinţe pot fi de diferite feluri. Când sunteţi cuprinşi de 
bucurie, de dilatare, de o stare minunată, când aveţi 
gânduri de o mare înălţare spirituală, de o mare 
puritate, aceste gânduri sunt spirite foarte puternice 
care vin să vă viziteze, să vă recompenseze şi să vă 
ajute să rămâneţi pe drumul cel bun. Prezenţa lor 
crează în voi stări minunate, apoi ele pleacă iar voi vă 
pierdeţi aceste stări. Căutaţi să le găsiţi, dar nu mai 
ajungeţi la ele. Dacă voi le-aţi fi creat, ar fi trebuit să le 
puteţi regăsi atunci când doriţi. Dar nu, ele sunt nişte 
vizitatori care au venit în trecere! Ele au traseul lor, 
programul lor, şi când aţi pregătit în voi condiţii 
favorabile, puteţi primi temporar binecuvântarea lor. 

Dar, aşa cum v-am spus anterior, gândurile sunt de 
asemenea entităţi ce se găsesc în slujba omului, şi 
datorită cărora el are posibilitatea să atragă alte 
entităţi. Imaginaţi-vă că aveţi servitori: îi însărcinaţi să 
pregătească o petrecere şi să invite anumite persoane. 
Ei bine, nici aceşti invitaţi şi nici servitorii voştri nu sunt 
cu adevărat voi înşivă. Voi sunteţi stăpânul sau 
stăpâna casei, iar ei sunt servitorii voştri. În acelaşi 
mod, de la naştere, omul are în el însuşi, în slujba lui, 
un anumit număr de servitori: gânduri, dar şi 


sentimente, impulsuri, care sunt entităţi independente. 
Eu ştiu bine că vă este foarte greu să acceptaţi o astfel 
de idee şi aceasta se întâmplă pentru că nu aţi fost 
instruiți în acest fel. De asemenea, există savanţi care 
spun că gândurile sunt rezultatul secreţiilor creierului, 
exact cum bila este o secreție a vezicii biliare. Ei nu, 
aici ei se înşeală. 

Deci, atât timp cât avem în noi servitori, avem 
posibilitatea să le pregătim condiţii pentru ca Cerul să 
vină să ne viziteze şi să se instaleze sub formă de 
daruri, virtuţi, puteri. Şi, când nu mai corespundem, 
aceste entităţi ne părăsesc pentru că nu pot suporta să 
trăiască în asemenea condiţii: ele nu pot suporta 
urâţenia, mirosurile greţoase, fermentaţiile, şi se 
retrag. Dacă noi înşine am fi în stare să ne creăm 
propriile gânduri, atunci ar trebui să ne fabricăm şi noi 
capacităţi, sau să ne reținem darurile, nu să le 
pierdem. Ori, câţi oameni nu ti-au pierdut talentul de 
cântăreţi, de pictori, de scriitori, de muzicieni, etc... 
sau darul de vindecători, de clarvăzători. 


III. 

Fără întrerupere, în noi intră entităţi iar altele ne 
părăsesc. În noi înşine (în interiorul nostru) este un du- 
te-vino, fiindcă noi suntem asemenea unei case cu 
etaje şi camere, unde circulă mulţi locatari. Da, adesea 
stăpânul casei, săracul, este închis într-o mică celulă, 
într-o parte, şi nimeni nu-l ascultă, nimeni nu i se 
supune. lar ceilalţi, locatarii, servitorii, îi impun voinţa 
lor. Ei au organizat o revoltă, l-au închis într-o temniţă 
unde abia îi oferă o bucată de pâine şi puţină apă, ca 
să nu moară de foame, şi ei sunt aceia care conduc, 
care comandă... 


Nu mă credeţi? Dar aşa este, există mulţi oameni 
care nu mai sunt stăpâni pe situaţie, care nu mai sunt 
conducătorii propriei lor împărăţii. Toate entităţile care 
locuiesc în ei mănâncă, beau, se desfată, iar ei, săracii, 
nu le pot împiedica, nu mai au nici un cuvânt, nimeni 
nu îi mai ascultă. De ce? Pentru că ei nu au fost 
înţelepţi, s-au lăsat pradă plăcerilor inferioare, 
capriciilor, atrăgând astfel un număr din ce în ce mai 
mare de entităţi inferioare, care acum îi ţin legaţi. Le 
mai rămâne unica posibilitate să constate ceea ce se 
petrece, fără a mai putea schimba ceva. Ca să 
restabilească situaţia, ei ar trebui să-şi caute ajutoare, 
prieteni, să-şi gonească duşmanii reluând controlul 
asupra împărăției lor. Nu trebuie să aştepte, trebuie să 
acţioneze imediat, altfel totul va merge din ce în ce 
mai rău. 

Evident, vă este greu să înţelegeţi că nu voi înşivă 
vă creaţi gândurile, dar aceasta este realitatea. Omul 
dispune de o mulţime de gânduri ce stau în serviciul 
lui, exact cum un tată poate avea zeci de copii care îl 
ajută în muncă, dar pe care nu el i-a zămislit. Tatăl şi 
mama au dat doar corpul fizic, iar spiritul a venit din 
altă parte. Şi, raportat la spirit, noi înşine suntem, de 
asemenea, un gând, dar creat de Dumnezeu, nu de noi 
înşine. Noi suntem, deci, un gând puternic, bine 
înarmat, care are la rândul său în slujba sa alte 
gânduri. 

Noi suntem o creaţie a Domnului, numai El crează 
gânduri şi le poate trimite. Îngerii, Arhanghelii sunt de 
asemenea gânduri ale Domnului; Universul este 
templul pe care Domnul l-a populat cu gândurile sale, 
adică servitori, entităţi, spirite. Domnul a creat 
gândurile, spiritele iar Universul este locuiniţa făcută 
ca să le adăpostească. 


La fel, omul pregăteşte condiţiile, locuinţa care va 
primi gândurile. Nu el le creează, aşa cum nu crează 
viaţa copiilor săi. Părinţii sunt educatorii, li s-au oferit 
câteva creaturi să le îngrijească, să le educe. Ei nu ştiu 
nici de unde vin, nici cine sunt ele, dar trebuie să ştie 
că într-o zi vor da socoteală de felul cum s-au achitat 
de sarcina lor. Dacă au fost neglijenţi, neatenţi, vor fi 
pedepsiţi; iar dacă au fost educatori buni vor primi 
recompense pentru munca pe care au depus-o. 

Reflectaţi la această comparaţie dintre gânduri şi 
copii; vă pare poate foarte simplă, nu destul de 
filozofică, dar totuşi aceasta este realitatea. Sunteţi 
înconjurați de gândurile voastre, ca de proprii copii. 
Da, o droaie de copii! Trebuie să-i hrăniţi, să-i spălaţi, 
să-i instruiți; fără să fim conştienţi de acest fapt, unii 
sunt agăţaţi de noi, obosindu-ne, epuizându-ne; alţii 
pleacă oriunde în lume pentru a fura, a prăda. Dar, 
cum în lumea invizibilă există de asemenea o formă de 
poliţie, ea vă caută pentru a vă face responsabili de 
prostiile copiilor voştri şi atunci sunteţi plimbat prin 
faţa tribunalelor de sus, care vă condamnă să plătiţi 
daune şi interese! Aveţi necazuri, mâhniri, tristeţi, 
amărăciuni şi nu ştiţi de ce? Simplu, pentru că în lumea 
invizibilă aveţi datorii de plătit. 

lată de ce am insistat mereu asupra faptului că, 
prin dorinţele şi gândurile noastre, trebuie să formăm 
copii angelici, divini, care să ne înconjoare şi să ne 
aducă numai binecuvântări. 


Cap. 5 - Cum se întruchipează gândul în materie 
Trebuie să revenim, fără încetare, aspra acestei 


probleme a gândului: ce este el, cum lucrează, cum se 
întruchipează în materie şi care sunt condiţiile 


necesare ca el să se poată realiza, împlini. Multe lucruri 
în viaţă depind de buna înţelegere a acestei probleme. 
Dacă ea nu este clară, un număr de alte probleme vor 
rămâne fără soluţie. 

Anumiți spiritualişti, citind pe undeva că gândul 
este o forţă atotputernică, fără să fi studiat bine în ce 
caz este adevărat şi în ce caz nu este, se lansează în 
exerciţii de concentrare pentru a obţine rezultate în 
plan psihic şi, cum nu le obţin, sunt dezamăgiţi. Chiar 
dacă se concentrează ani în şir, ei nu vor ajunge la 
nimic, pentru că nu au studiat bine problema. Gândul 
este atotputernic, este adevărat, dar pentru a înţelege 
în ce constă puterea sa trebuie să ştim în ce regiune şi 
cu ce materie lucrează, cum influenţează el alte 
regiuni, apoi altele, până la coborârea lui în materie. 

Natura a stabilit legi. Atunci de ce omul trebuie să 
piardă atâta timp şi forţă pentru a înfrânge aceste legi? 
Dacă doriţi să vă parvină o bucată de zahăr din cutie 
până la gura voastră puteţi să vă concentrați mult şi 
bine, ea nu se va mişca, şi veţi fi descurajaţi, 
dezamăgiţi. In timp ce, priviţi: o luaţi cu mâna, o puneţi 
în gură şi, asta e, fără poveşti! Natura ne-a dat mâini 
pentru a apuca obiectele. Veţi spune: „Dar atunci, ce 
trebuie să faci cu gândul?” Cu gândul se pot realiza 
lucruri mult mai importante, numai că trebuie să-i 
cunoaştem natura, mecanismul şi să ştim cum 
lucrează. 

Gândul este o forţă, o energie, dar este de 
asemenea o materie foarte subtilă care lucrează într-o 
regiune foarte îndepărtată de planul fizic. Să luăm 
exemplul antenelor. Aţi văzut antene de radio sau de 
televiziune pe un acoperiş sau în vârful unui turn, şi 
ştiţi că ele servesc la captarea undelor, a vibraţiilor. De 
când sunt acolo, ele s-au acoperit de materie, sau au 


păstrat, undeva, ceva din ceea ce au captat? Nu, ele 
nu şi-au schimbat nici greutatea nici volumul; ele au 
primit ceva, dar acel ceva nu este material. Este mereu 
necesar un punct de vedere material pentru a produce 
unde, dar undele - ele însele - nu sunt materiale. Deci 
antenele captează vibrații de anumite lungimi de undă, 
apoi le transmit la tot felul de aparate care, la rândul 
lor, transmit mişcări altor aparate ce declanşează 
fenomene fizice. 

Sau, să presupunem că există o bilă, pe sol; cu 
mâna sau cu ajutorul unui obiect eu o lovesc şi lovind- 
o, îi comunic o energie. Nu i-am comunicat nimic 
material, dar această bilă începe să se rostogolească 
pentru că i s-a transmis o energie ce a pus-o în 
mişcare, şi ea se mişcă până la epuizarea acestei 
energii sau până la contactul cu un obstacol. 

Aceste exemple vă pot face să înţelegeţi că 
gândurile pe care le formăm nu ating, încă, materia 
densă, vizibilă; ele nu ating şi nu fac să vibreze decât 
ceea ce se apropie cel mai mult de natura lor, adică 
elementele cele mai subtile care există în noi sau în 
alţii. Deci, gândul nostru se comunică exact cum 
energia motrică se comunică bilei. 

Gândirea, ca energie, ca vibraţie şi forţă este 
percepută de anumiţi centri care sunt dotați cu antene: 
aceste antene, situate în creier sau chiar mai sus, în 
planul eteric, se pun în vibraţie şi trimit mesaje altor 
aparate; în acest moment, în tot corpul se produc 
înregistrări, cuplări, circulații de forţe, de energii. 
Evident, acestea nu se văd şi este inutil să aşteptăm să 
vedem rezultate în plan fizic. Dar, o schimbare s-a 
produs în plan subtil; şi dacă se întâmplă ca totuşi 
comunicarea cu alte regiuni mai dense, cu alte aparate 
mai rudimentare, să poată avea loc, se va ajunge la 


fixarea completă a întregului sistem de contacte şi 
comunicaţii. Aşa se întâmplă într-o uzină, priviţi: totul 
este conectat, totul este gata; există doar un buton pe 
care e suficient să apeşi; cum el este legat cu fire de o 
mulţime de maşinării, de circuite de transmisie, toate 
maşinile se pun în mişcare... 

Dacă ajungem să  realizăm o legătură 
asemănătoare în fiinţa omenească, gândul poate 
produce imediat rezultate palpabile în materie. Dar 
dacă comunicarea nu este stabilită corect de la un plan 
la celălalt, gândul nu poate acţiona imediat; apar găuri, 
zone moarte şi curentul nu mai trece. 

Gândul pe care omul îl proiectează acţionează deja 
în zona sa superioară şi pune în mişcare aparate de o 
mare subtilitate, dar el nu poate produce nimic în plan 
fizic atât timp cât releele de transmisie nu sunt 
cuplate. Imediat ce se stabileşte comunicarea, 
energiile circulă şi pot produce efecte în materie. În 
acel moment, gândul este puternic, este magic, se 
manifestă în plenitudine. 

II. 

Acum, pentru ca totul să fie clar, să ştiţi că atunci 
când se spune despre gând că se poate realiza, este 
absolut adevărat, dar să vedem cum trebuie înţeles 
acest lucru. Să luăm exemplul unui om care devine 
hoţ. La început, el se mulţumeşte să-şi imagineze: "Ah, 
ar fi suficient să mă strecor acolo, să întind mâna...”. El 
nu are încă nici dorinţa şi nici curajul necesar să o facă; 
din când în când el revine la aceste gânduri, îţi 
imaginează scena, condiţiile: mulţimea din metrou sau 
un mare magazin, şi mâna sa ce se strecoară într-un 
buzunar, într-o geantă sau pe un raft. Dar, aceasta 
rămâne, încă, în plan mental, el nu face deocamdată 
nimic, nu este capabil. Numai că, iată cum acest gând 


s-a înregistrat, el declanşează anumite mecanisme în 
plan astral şi, de aici, se deschide drumul său de 
coborâre până în materie. lar materia, aici, pentru 
hoţul nostru, este actul, gestul, fapta. La început este 
ca şi cum nu ar fi fost nimic, ceea ce-l preocupa pe 
acest om rămâne invizibil, în aparenţă el este cinstit, 
integru. Dar, deja gândul său a coborât în planul 
sentimentului; el începe să-şi dorească cu ardoare 
realizarea sa şi această realizare se va produce. 
Comunicaţiile, legăturile sunt pe cale să se facă şi, iată 
că într-o bună zi, mâna sa se prinde foarte natural de 
un portofel sau de un alt obiect. Deci vedeţi, gândul 
său care era foarte sus, în plan mental, a coborât în 
plan astral, adică în planul dorinţei şi de acolo, în 
planul fizic. Cum se poate spune atunci despre gând că 
nu se întruchipează? 

să luăm încă un exemplu. Un om este calm, liniştit, 
idealist. Când îi dai o palmă întinde şi celălalt obraz. 
Dar, iată că într-o bună zi citind lucrări istorice 
descoperă ideile unor gânditori, ale unor oameni 
politici din trecut care au tulburat societatea şi au 
antrenat mulțimile în tot felul de aventuri. Face o 
pasiune pentru ei, se hrăneşte cu operele lor şi devine 
din ce în ce mai curajos. În sfârşit, el se înscrie într-un 
partid, începe să acţioneze şi devine capabil să 
convingă, să-i antreneze pe alţii, şi iată-l în fruntea 
unei revoluţii în ţara sa. Totul a început prin idei, teorii, 
printr-o filozofie. Deci, cum poţi nega faptul că gândul 
nu are o putere formidabilă? El este invizibil, nu ajunge 
să mişte o bucată de zahăr, dar poate ridica milioane 
de oameni!... 

Gândul trece prin ziduri şi obiecte fără să lase 
urme şi, ca să acţioneze asupra materiei, trebuie să 
construiască punți, adică numeroşi intermediari. 


Determinaţi-l să treacă prin aceşti intermediari şi veţi 
vedea că el devine capabil să zguduie întregul univers. 
Acesta este sensul frazei lui Arhimede: „Daţi-mi un 
punct de sprijin şi voi ridica Pământul”. Punctul de 
sprijin este acest intermediar. Este nevoie mereu de un 
intermediar, căci gândul nu este puternic şi eficient în 
acţiune decât cu condiţia trecerii prin intermediari care 
îi permit coborârea în materie. 

Aveţi idei minunate, divine chiar, dar unde sunt 
rezultatele?... Acest fapt dovedeşte că trebuie să mai 
munciţi încă pentru a permite coborârea acestor idei în 
planul fizic. Ei da, aceasta este problema, ele trebuie 
să coboare! Veţi spune: „Am idei”. Bravo, este foarte 
bine, dar aceste idei vă vor lăsa să muriţi de foame şi 
de sete dacă nu veţi şti să le concretizaţi în acţiuni. Nu 
este suficient să aveţi idei. Mulţi oameni le au, dar 
trăiesc în aşa fel încât nu există niciodată o 
comunicare între aceste idei şi acţiunile lor. Trebuie un 
intermediar, un pod: acest intermediar este 
sentimentul. Prin sentiment, ideile se transformă 
în carne şi oase, materializându-se. 

Sentimentul este, deci, pârgia capabilă să 
acţioneze asupra materiei. Gândirea este prea 
îndepărtată, prea subtilă, trece fără să poată atinge 
ceva şi nimic nu va vibra. Ea nu poate atinge decât 
„antenele” noastre, aparatele personale cele mai 
subtile, situate foarte sus, în domeniul spiritului. 
Spiritul trebuie să treacă prin suflet, ca să atingă 
materia, adică prin intelect şi inimă. Pot să vă 
explic aceasta prin analogie, cu ajutorul unui fenomen 
pe care voi toţi îl cunoaşteţi: acţiunea soarelui asupra 
aerului şi a pământului. 

Soarele încălzeşte aerul şi vaporii de apă care 
formează atmosfera, aerul cald tinde să se ridice 


creând zone de înaltă presiune. Atunci, de la presiunile 
înalte către presiunile joase circulă vânturile. Când 
diferenţa de presiune se accentuează, vânturile devin 
foarte violente şi se pot produce tornade şi uragane 
devastatoare. În plus, sub efectul căldurii soarelui, apa 
din oceane, mări, lacuri, râuri se evaporă şi urcă. Când 
aerul atinge o anumită stare de saturație, vaporii de 
apă se transformă în ploaie sau în zăpadă, iar aversele 
şi torenţii acţionează asupra pământului, modelându-i 
relieful. În fiecare zi aceste fenomene atmosferice se 
produc pe toată suprafaţa pământului, iar cauza o 
constituie soarele. 

în noi, soarele corespunde spiritului, aerul - 
gândului, apa - sentimentului, pământul -corpului fizic. 
Când spiritul acţionează asupra gândului, acesta 
antrenează la rândul său sentimentul, iar sentimentul 
se aruncă la rându-i asupra corpului fizic, pentru a-l 
face să alerge, să gesticuleze, să vorbească. Deci, 
corpul fizic se mişcă sub efectul sentimentului, acesta 
este trezit prin gândire, iar gândul se naşte sub 
influenţa spiritului... Acest mecanism este acolo, în 
fiecare zi, sub ochii noştri: sub influenţa aerului, apa 
modelează pământul, îi dă forme, îl sculptează. 
Anumite locuri se acoperă de aluviuni, altele se macină 
şi sunt duse în mare, etc... La fel, prin spirit, prin 
gânduri, omul poate acţiona asupra corpului fizic, dar 
cu condiţia să aşeze aerul şi apa între cele două. Aici, 
aerul reprezintă sistemul nervos iar apa reprezintă 
sângele. Sistemul nervos reglează circulaţia sângelui în 
organism, iar sângele depune anumite elemente, ridică 
altele şi modelează astfel corpul fizic. 

Se poate studia acest subiect în detaliu, dar acum 
vă indic câteva linii generale. Eul superior este ideea 
generală care mă interesează şi se poate trage 


această concluzie: dacă fiinţa omenească ar şti să 
interpreteze şi să aplice în viaţa sa interioară acest 
proces natural, normal, al acţiunii soarelui asupra 
pământului prin intermediul aerului şi al apei, ea ar 
putea să realizeze mari transformări în sine şi în afară 
de sine. lată în ce constă puterea gândului. 

Trebuie să ştim, înainte de toate, că gândul nu 
poate exercita direct puterea sa în planul fizic. Trebuie 
să existe intermediari. Nu se ia jarul sau fiertura cu 
mâna, ci cu vătraiul sau cu o unealtă. Aşa se întâmplă 
peste tot. Braţul, dacă vrem să înţelegem ce este 
braţul, ei bine, este chiar intermediarul dintre gând şi 
obiect. Când iau această bucată de zahăr, cine 
acţionează? Gândul meu. Da, prin intermediul braţului, 
gândul a acţionat. Acum, să presupunem că gândirea 
mea rămâne inactivă... lată, am braţul, dar nici un 
gând, nici o dorinţă nu îl împinge să ia această bucată 
de zahăr: ei bine, braţul meu nu o va ridica. În acest 
sens se poate vorbi despre puterea gândului. 

Gândirea este mereu cea care îi face pe oameni să 
alerge sau să se oprească, care incită la război, la 
devastări sau la cele mai nobile acţiuni... Da, gândul 
este activ, poate acţiona, dar cu condiţia să 
existe braţe care să-l susţină. Omul, la fel, este 
un executant, un braţ. Braţul omului este un 
simbol al omului însuşi, ce reprezintă, la rândul său, 
un alt braţ. Da, braţul este un rezumat al omului; 
omul este un braţ pentru gând şi, poate că gândul 
este, de asemenea, un braţ pentru alte gânduri, din 
regiuni din ce în ce mai înalte, până la Divinitate, cea 
care foloseşte toate braţele, adică toate creaturile. 

lată de ce Ştiinţa Iniţiatică din toate timpurile a 
formulat ideea că tot ce vedem în natură -animale, 
insecte, copaci, munţi, lacuri, fructe, flori - nu sunt 


decât gânduri cristalizate. Omul este un gând, o idee... 
Şi, pentru a putea cunoaşte acum care este gândul, 
ideea ce se află la originea unei creaturi, este suficient 
să studiem acea creatură. Dacă un om este perfect, 
înseamnă că ideea care i-a dat naştere este perfectă. 
Fiecare gând se materializează: ploaia, 
caracatiţa, paharul, scorpionul, tigrul, au luat 
culoarea şi forma gândului ce s-a introdus în 
interior, un gând de cruzime, de răutate, de ură 
şi perfidie, de senzualitate. Deci, fiecare gând, 
fiecare idee (chiar dacă cei doi termeni „idee” şi 
„gând” au un sens diferit) are o formă, o culoare, o 
dimensiune. De aceea, toţi Iniţiaţii văd şi întrevăd 
lumea ca o creaţie a gândului, o condensare a lui, a 
gândirii divine. 

Când oamenii au gânduri şi dorinţe divine, deja 
aceste gânduri şi dorinţe se realizează într-o parte a 
universului, dar şi în însăşi fiinţa lor. Când oamenii sunt 
răi, răzbunători, cruzi, gândurile lor, dorinţele lor se 
realizează mereu sub o formă sau alta, într-o parte a 
lumii sau în ei înşişi. Acest fapt nu este vizibil imediat 
dar, într-o bună zi, totul se va vedea. De asemenea, 
mai trebuie să ştim că toate plantele veninoase şi 
toate animalele sălbatice sunt alimentate, 
hrănite şi susţinute prin gândurile şi 
sentimentele rele omeneşti. Da, veninul pe care ele 
îl conţin se distilează undeva şi se va întări nocivitatea 
acestor animale sau plante. In timp ce gândurile 
bune, sentimentele bune ale tuturor creaturilor 
vizibile şi invizibile vor întări tot ce este bun, 
încântător şi parfumat în natură. Deci, fără voia 
noastră, participăm la creaţie, cu tot ce are ea bun sau 
rău. 


Ceea ce îi împiedică pe oameni să înţeleagă 
efectele propriilor gânduri şi sentimente este faptul că 
aceste efecte nu sunt imediate. Dar nu efectele 
imediate trebuie să vă convingă. Unii spun: „Pentru că 
nu vedem rezultatele, ne este imposibil să credem”. 
Dar lIniţiaţii, care şi-au dat silinţa să observe, să 
constate, să verifice tot ce se petrece în natură, ştiu că 
totul sfârşeşte prin condensare. La fel cum se produce 
cristalizarea sării. Priviţi un lichid în care un chimist a 
dizolvat o sare şi veţi spune: „Nu este nimic în acest 
lichid”, pentru că nu vedeţi nimic. „-Aşteptaţi, vă va 
spune chimistul, îl vom încălzi”. Şi, sub efectul căldurii 
apar cristale. Dacă se crează condiţii favorabile, sarea 
cristalizează. De asemenea, există multe lucruri în 
mintea oamenilor: dacă le creaţi condiţii favorabile, le 
veţi vedea materializându-se în acţiuni. 

Acum, vă voi spune că gândul poate, de 
asemenea, să se întruchipeze în alt fel. De exemplu, 
cineva doreşte să pună, cu ajutorul gândului, sare în 
supă. După mine, v-am spus, este preferabil să-şi 
săreze supa luând sarea cu mâna! Dar, să presupunem 
că unii cunosc legile materializării gândului, aşa cum 
se practică la şedinţele spiritiste; atunci ei pot să 
materializeze o mână fluidică şi, cu aceasta deja 
condensată, dar invizibilă, vor căuta sarea şi o vor 
pune în supă. Gândirea este deci capabilă să atingă 
materia, dar într-un alt plan: trebuie să o înfăşurăm 
într-o materie mai densă, materia eterică; această 
materie eterică va atinge materia fizică, fiindcă ea 
aparţine aceleaşi regiuni şi, deci, ele au afinități. 

Ca să poată acţiona asupra obiectelor sau fiinţelor, 


gândul trebuie condensat. Acest lucru este posibil: 
lucrând mult timp asupra unor creaţii mentale, 


adăugându-le chiar particule din propria lor materie, 


oamenii ajung să îmbrace aceste forme gânduri de 
materie psihică. Anumiți fachiri o pot face rapid, 
pentru că ei cunosc tehnicile ce permit materializarea 
unei forme gând, pentru ca ea să devină vizibilă şi 
tangibilă. Dar, ceea ce se poate obţine astfel nu este 


de un nivel spiritual prea ridicat. A transmite pudră 
prin gânduri sau a face să se materializeze fructe sau 


flori, bineînţeles că este fantastic, dar asemenea 
dovezi pot contribui la venirea împărăției Domnului? 

Trebuie să ştiţi că _ lIniţiaţii nu se ocupă cu 
producerea unor asemenea fenomene. Ei o pot face, 
dar cunosc multe alte lucruri care îi determină să 
înţeleagă că acestea nu sunt activităţi economice, că 
ar pierde prea multă energie şi timp în zadar. Este atât 
de uşor să-ţi foloseşti mâna pentru a pune sare într-o 
supă! 

Dar, spre ce se concentrează atunci Iniţiaţii? Spre 
alte activităţi mult mai importante. Ei lucrează pentru a 
produce transformări  binefăcătoare în mintea 
oamenilor. Fiindcă, odată ce aceste transformări se 
produc în capul lor, mentalul va găsi mijlocul de 
comunicare cu sentimentul, iar sentimentul cu 
acţiunile..., şi astfel oamenii se vor îndrepta într-o 
direcţie bună. lată deci o activitate mult mai utilă decât 
aceea de concentrare pentru ridicarea sau îndoirea 
obiectelor, deoarece, preocupându-ne cu acest gen de 
practici, nu vom realiza nimic în sufletul, în inima şi 
intelectul nostru, ca să devenim mai buni, să ne 
instruim şi să ne îndreptăm spre Dumnezeu. 
Anumiți yoghini sau magicieni s-au oprit asupra unor 
fenomene de foarte mică importanţă, în timp ce 
adevărații înţelepţi îşi spun: „Este posibil, putem să o 
facem, dar pierdem mult timp şi energie, şi ce 
obţinem? Este atât de puţin! Nu merită osteneala. Ne 


vom concentra energia lucrând în alte domenii care 
sunt de milioane de ori mai importante pentru viitorul 
omenirii”. 

Este adevărat, eu sunt mirat când văd anumiţi 
fachiri, anumiţi yoghini, care s-au exersat în realizarea 
unor numere spectaculoase, ca să-i uimească pe toţi 
gură cască. Acela care posedă daruri psihice de 
excepţie, o capacitate de concentrare, o putere de 
gândire ieşite din comun, trebuie să le pună în serviciul 
cunoaşterii împărăției Domnului şi nu pentru exhibiţii 
de circ. 

Deci, nici pe voi nu vă sfătuiesc să vă angajaţi în 
aceste exerciţii de magie. Această cunoaştere pe care 
o posedăm trebuie să o utilizăm într-o muncă ce merită 
osteneala şi care este de cea mai mare importanţă 
pentru viitorul omenirii. Şi pentru că ştiţi acum că, mai 
devreme sau mai târziu gândul se realizează, va trebui 
să sporiţi speranţa, curajul şi să nu aşteptaţi rezultate 
imediate. Dacă veţi aştepta şi urmări rezultate 
imediate veţi fi dezamăgiţi, descurajaţi, veţi abandona 
totul şi e păcat! 

Deci, ce facem noi în Fraternitatea Albă 
Universală? Lucrăm pentru a construi punți. Mai 
demult, v-am spus: sunteţi lucrători de Poduri şi 
Şosele. Da, construiți punți între voi şi soare, 
între gândirea voastră şi materie, şi cum această 
instalaţie este delicată şi complicată, ne trebuie mult 
timp. Dar odată terminată instalaţia, veţi vedea cum 
totul va funcţiona! Veţi apăsa pe un buton şi, ca într-o 
uzină, toate maşinile se vor pune în mişcare, dar cu 
condiţia ca totul să fie bine legat. 

Priviţi un ceas: el are un arc ce pune în mişcare 
angrenajul, adică un sistem de roţi care, de la cea mai 
mică la cea mai mare, transmit mişcarea, acţionând 


limbile. Arcul nu este legat direct de limbi, pentru că 
le-ar da acestora un impuls prea brusc. Intre ele există 
intermediari, ca să controleze mişcarea, să o dozeze, 
să o regleze cu precizie. Astfel limbile pornesc... 
Vedeţi, aici apar intermediari între principiul care dă 
elanul, impulsul, şi organele care execută un ordin sau 
afişează un rezultat. Există încă multe mecanisme într- 
un ceas, pe care le veţi regăsi în organismul omului. 
Acela care observă şi judecă corect, va vedea acest 
mare adevăr în fizică, în chimie, biologie, geografie, 
istorie, în sociologie, în psihologie, peste tot... 

Pentru ca pământul sau corpul fizic să se 
transforme, trebuie mai întâi să se stabilească 
comunicaţii cu lumea spirituală, cu Cerul, adică cu 
lumea Ideilor, despre care vorbea Platon, lumea 
arhetipurilor, care nu este altceva, pentru mine, decât 
lumea divină. Aceste căi de comunicare trec prin 
suflet: spiritul nu ajunge să atingă materia decât prin 
acest intermediar care este sufletul, căruia îi 
corespunde în organismul omenesc sistemul 
nervos şi sistemul circulator. Sistemul nervos este 
mai aproape de spirit, iar sistemul circulator este mai 
aproape de materie. Sistemul nervos este analog 
aerului care alimentează focul, adică spiritul; 
sistemul circulator este analog apei care 
hrăneşte pământul, adică corpul fizic. Trebuie să 
studiaţi aceşti doi intermediari, aerul şi apa cărora le 
corespund în planul fizic gândirea şi sentimentul. 

Deci, în vârf se găseşte spiritul, care influenţează 
gândirea. Gândul este mai material decât spiritul şi 
este legat de sentiment. De exemplu, dacă vă gândiţi 
că un apropiat vă devine duşman periculos, vă veţi 
schimba sentimentele, nu-l veţi mai iubi. Invers, dacă o 
fiinţă pentru care nu aţi avut nici o trăire vă poate fi 


benefică, deoarece Providența v-a scos-o în cale pentru 
binele vostru, veţi începe să o iubiţi. Sentimentul 
variază după natura gândurilor, de câte ori nu s-au 
constatat toate acestea. Şi când este acolo, 
sentimentul îl împinge pe om spre acţiune, deoarece el 
doreşte mereu să se exprime prin acţiuni. Vă gândiţi la 
o femeie; dacă nu aveţi nici un sentiment pentru ea, 
gândiţi doar că e drăguță, amabilă şi o lăsaţi în pace. 
Dar, iată că apare sentimentul: dintr-o mişcare vă 
arătaţi întreprinzător. Sentimentul nu aşteaptă, el vă 
pune corpul în mişcare şi alergaţi să cumpăraţi flori, să 
îmbrăţişaţi persoana iubită. Când nu există sentiment, 
chiar găsind încântătoare persoana respectivă, veţi 
gândi: „Ah, nu, ea nu îmi spune nimic!” Dar imediat ce 
apare sentimentul, nu mai este acelaşi lucru; el se 
realizează imediat în materie, deoarece este legat de 
ea şi declanşează un întreg mecanism. 

Să nu încercaţi niciodată să atingeţi materia prin 
gândirea voastră, nu veţi reuşi niciodată. Gândirea 
serveşte mai ales la cunoaştere, la înţelegere, la 
orientare, dar ea nu poate acţiona asupra materiei 
dacă nu se amestecă inima. Cât timp dorinţa şi 
sentimentul nu sunt trezite în voi, nu veţi face nimic. 
Veţi acţiona, poate, din anumite raţiuni, dar fără 
convingere, fără gust. Anumite persoane nu încearcă 
nici un sentiment acţionând ca nişte automate. In timp 
ce, dacă există sentimentul... Oh! Evident, aceasta nu 
vrea să spună că ne-am orienta mai bine. Adesea chiar 
mai rău, pentru că ignorăm motivul pentru care 
acţionăm, dar ştiu cel puţin că suntem împinşi şi 
alergăm direct spre țelul propus. 

Am lăsat de-o parte multe detalii, m-am oprit 
numai asupra esenţialului, pentru ca acesta să fie clar. 
Reţineţi, deci, că gândirea este o forţă, ce trebuie 


corect înţeleasă. Cât timp nu aţi pregătit intermediarul, 
pârghia, braţul, să nu credeţi că gândurile vi se vor 
realiza, ele vor rămâne sus, în plan mental, plutind. Ele 
se vor înregistra, desigur, dar nu vor produce rezultate 
în materie, în timp ce, dacă le faceţi să coboare în 
sentiment, ele vor produce mereu rezultate. 

Să luăm acum problema hipnotismului. Veţi da, de 
exemplu, cuiva o bucată de hârtie spunându-i: „lată, 
este un trandafir, miroase-l, ce parfum are?” Şi el vă 
va spune ce parfum delicat are acest trandafir. Aceasta 
se întâmplă pentru că el se află într-o stare hipnotică, 
când gândirea se realizează instantaneu, dar nu în plan 
fizic ci în plan mental. Acest om v-a captat gândul. 
Gândul vostru, prin cuvintele ce le-aţi pronunţat, a 
format deja trandafirul în planul mental; şi cum omul 
nu mai este în planul fizic, el respiră cu un simţ mai 
subtil, în plan mental. Deci, el simte parfumul 
trandafirului, nu se înşeală. Sau, îi daţi cuiva apă 
spunându-i: „lată, este coniac, te vei îmbăta”. El bea şi 
se îmbată. Ce s-a întâmplat? La fel, omul nostru este 
într-o anumită regiune şi în această regiune apa nu 
mai este apă, ci alcool. Aceasta arată că puterea 
gândului este absolută şi imediată, dar unde? în planul 
mental. 

Ştiind aceasta, voi puteţi construi totul, puteţi 
realiza imediat totul, dar sus, nu în materie. Vreţi 
castele, parcuri, grădini, maşini, femei care dansează, 
păsări cântătoare?... Imediat, vor fi acolo. Dacă aţi fi 
clarvăzători, le-aţi vedea deja, pentru că ele sunt o 
realitate. Veţi spune: „Dar nu este nimic, nu le ating”. 
Da, pentru a le putea atinge, prietene, îţi vor trebui, 
poate, secole. lată adevăratul înţeles al problemei. 

Puteţi face tot felul de experienţe. De exemplu, 
suflă un vânt foarte neplăcut. Pronunţaţi câteva 


cuvinte pentru a-l îndulci spunîndu-i: „Ce amabil eşti, 
ce blând eşti! Nu eşti rău, din contră, îmi placi”. Şi 
câteva minute după... Oh! Evident, nu vântul s-a 
schimbat, ci voi. Ceva în voi s-a schimbat şi vântul a 
devenit ca o mângâiere. Dar trebuie să ştim să 
pronunţăm câteva cuvinte, pe care uităm să le spunem 
pentru a ne autosugestiona. Veţi spune: „Dar când te 
autosugestionezi, toate devin minciuni, iluzii”. Nu! 
Acestea sunt creaţii. Sugestiile sunt creaţii subtile; 
antenele au sesizat ceva şi au transmis totul până la 
epidermă şi papile, adică până la celulele sensibile. 
lată cum mulţi oameni pot fi sugestionaţi, chiar oameni 
normali. De câte ori nu sunt sugestionaţi oamenii, este 
de neînchipuit. Da, mulţimi întregi. Un om dotat cu o 
gândire puternică şi cu un creier puternic spune 
anumite lucruri şi toată lumea începe să simtă acele 
lucruri. Câte cazuri nu s-au văzut în istorie! 

lată, trageţi acum o concluzie. Lucraţi cu gândul, 
dar nu vă imaginaţi că gândul se va realiza imediat în 
planul fizic. Spuneţi: „Da, uneori este suficient să 
pronunţi câteva cuvinte pentru a te simţi imediat într-o 
altă stare”. Da, dar cum v-am explicat, acest lucru nu 
se produce în plan material ci doar în plan astral şi în 
plan mental; acolo aţi simţit ceva. Schimbarea poate 
surveni deci imediat, dar sus. Dacă sunteţi sus, imediat 
gândul vostru se va realiza. 

în lumea fizică, de asemenea, gândul se poate 
realiza imediat. Anumiți magi sau magicieni sunt 
capabili să facă să izbucnească furtuni sau să le 
liniştească, să provoace boli sau vindecări... Da, dar ei 
lucrează asupra intermediarilor, asupra „podurilor şi 
şoselelor”. Dar pe voi în orice caz nu vă sfătuiesc să vă 
lansați în exersarea puterii gândurilor voastre asupra 
materiei. Lucraţi cu puterea gândului, dar sus, cerând 


cele mai bune lucruri pentru evoluţia voastră şi a 
întregii umanităţi. Acolo veţi avea mereu rezultate... 
Apoi, înarmaţi-vă cu răbdare şi aşteptaţi... 

Credinţa mea, încrederea mea, nu sunt bazate pe 
vid, pe iluzii, ci pe ştiinţă. Tot ceea ce cred, tot ceea ce 
sper, tot ceea ce fac, este fundamentat pe cunoaştere 
şi puteţi şi voi intra liniştiţi în această cunoaştere. Dacă 
nu aveţi rezultate, nu trebuie să afirmaţi că tot ceea ce 
aţi învăţat este minciună, trebuie să vă revizuiţi 
instalaţiile, pentru a vedea dacă nu vă lipseşte o piesă, 
pe undeva. Este imposibil să vă puneţi maşina în 
mişcare fără anumite piese. Este imposibil ca ceasul 
vostru să vă arate ora exactă dacă înăuntru este praf: 
trebuie să-l daţi la curăţat. Deci, dacă ceva nu merge 
în voi, nu ştiinţa este cea care a greşit, poate fi 
cunoaşterea voastră, care nu este încă completă. 

Odată ce aţi înţeles acestea, aveţi toate 
posibilităţile să creaţi. Fiindcă creaţiile spiritului sunt 
adevăratele creaţii. Nu le vedeţi? Nu are nici o 
importanţă; nu vă opriţi asupra problemei de a le 
vedea sau nu. Trebuie să ştiţi că sunt realităţi, asta e 
tot. Şi, crezând în realitatea lor, ajutaţi aceste creaţii să 
se încarneze mai repede în materie. Da, dacă 
cunoaşteţi bine toate aceste adevăruri, puteţi 
uşura munca tuturor spiritelor luminoase din 
lume; destinul vostru este să participaţi total, 
conştient, într-o bună zi, la această muncă. Dacă 
până acum aţi fost ineficienţi, înseamnă că nu aţi fost 
pregătiţi, intermediarii nu au fost la înălţime, deoarece 
nu aţi lucrat îndeajuns asupra lor, necunoscându-i; 
atunci, cum să lucrezi cu ceva necunoscut? Dar, 
cunoscând acum existenţa şi importanţa lor, prin 
puterea credinței veţi putea lucra cu aceşti 


intermediari şi, apoi vă veţi putea lansa în creaţii 
deosebite. 

Deja unii dintre voi încep să creeze, dar 
aceste creaţii sunt încă hibride, slabe, instabile, 
căci voi nu sunteţi deocamdată nici foarte 
convinşi, nici conştienţi, iar o parte din gândurile 
voastre hoinăresc aiurea... În anumite zile deveniți 
mai conştienţi, în acord cu idealul vostru divin, mai 
hotărâți să vă puneţi în armonie cu el. Altădată 
spuneţi: „Bine, azi îmi iau liber, dar mâine vom vedea... 
Azi mai fac o concesie, dar mâine voi relua”. Cum 
doriţi, dar să nu vă miraţi dacă gândul vostru rămâne 
ineficient. 

Vă întrebaţi, acum, cum se realizează contactul cu 
lumea spiritului? V-am vorbit, recent, despre antenele 
ce captează unde, vibrații. La fel, omul posedă propriile 
sale antene spirituale. Dar, în timp ce antenele 
materiale de radio şi televiziune rămân fixe, antenele 
spirituale sunt mobile, extrem de mobile, fiindă sunt 
vii. Ele sunt comparabile cu o serie de diapazoane 
care, în funcţie de lungimea braţelor, vibrează la 
anumite lungimi de undă cu care sunt în rezonanţă, în 
afinitate. Puteţi face o experienţă: fixaţi pe suporţi mai 
multe diapazoane de lungimi inegale şi cântaţi la pian 
diferite note: do, mi, la... Ei bine, la fiecare notă veţi 
auzi un diapazon care răspunde: este cel care se află 
într-o afinitate perfectă cu unda care îi parvine. La fel 
se întâmplă şi cu oamenii. Dacă vor să capteze undele 
cerului, trebuie să-şi scurteze antenele; cu cât le va 
lungi mai mult, omul va primi unde mai joase, până în 
lumea infernului. Depinde de om să poată intra în 
contact, vibrând pe o anumită lungime de undă, 
funcţie de lungimea antenelor sale spirituale. Eu spun 
să lungim sau să scurtăm antenele, dar este un fel de 


a vorbi; se pot folosi, de asemenea şi alte expresii care 
să definească posibilitatea omului de a se materializa 
sau spiritualiza. Cu cât se va materializa, cu atât va 
primi comunicări din regiuni inferioare; cu cât el se va 
spiritualiza, cu atât viaţa lui va deveni mai intensă şi el 
va putea capta undele Cerului. Aceasta depinde de el, 
în el însuşi existând toate posibilităţile. 

lată un teren interesant, imens, pentru toţi aceia 
care vor să devină adevăraţi creatori. 

Reţineţi, deci, că gândul este atotputernic, dar în 
regiunea sa, adică în planul mental, pentru că fiind 
alcătuit dintr-o materie extrem de subtilă, el nu poate 
acţiona instantaneu, decât asupra unei materii la fel de 
subtile, modelând-o. Dacă vă doriţi un palat, un munte, 
un râu, un copil sau o floare, imediat acest gând se va 
realiza, se va materializa, dar în regiunea sa proprie. 
Pentru a se putea concretiza, trebuie ca el să coboare. 
Dar, cum gândul are mereu tendinţa de materializare, 
el coboară în planul astral, se îmbracă în veşminte 
puţin mai dense şi lucrează acolo. După câtva timp 
coboară în plan eteric, devine mai dens, până într-o zi 
când se va împlini în planul fizic. 

Această activitate a vieţii noastre psihice este ideal 
sugerată prin imaginea soarelui, care nu poate acţiona 
asupra pământului,  modelându-l, decât prin 
intermediul aerului şi al apei. Dacă veţi ajunge să 
înţelegeţi acest proces, veţi deveni capabili să faceţi 
minuni. Intreaga ştiinţă a magiei albe şi a teurgiei se 
află aici, conținută în această imagine a celor patru 
elemente: soarele (focul), aerul, apa şi pământul. 


Cap. 6 - Regăsiţi echilibrul dintre mijloacele 
materiale şi cele spirituale 


Omul are enorm de multe posibilităţi în planul fizic, 
şi cu mult mai multe în domeniul psihic, dar cum nu s-a 
exersat niciodată, nu ştie să se folosesască de 
posibilităţile gândului. Câţi oameni nu întâlnim în viaţă, 
aflaţi într-o situaţie neprevăzută, care încep să se 
sperie şi să se plângă la tot pasul! Niciodată nu se 
întreabă dacă în gândirea lor, în spiritul lor, nu ar putea 
găsi elemente capabile pentru a îndrepta situaţia. Nu, 
ei încep să alerge să-şi smulgă părul, să plângă, să ia 
medicamente... să utilizeze arme şi, de aceea totul 
merge din ce în ce mai rău. 

în faţa oricăror dificultăţi, primul lucru pe care 
trebuie să-l facem este să ne concentrăm, să ne 
reculegem, să ne conectăm la lumea invizibilă ca să 
avem în sfârşit lumina şi să descoperim cum să 
acţionăm. Numai dacă îndeplinim această unică 
condiţie putem fi lucizi, organizaţi, eficienţi. Sigur, pot 
fi folosite şi mijloace materiale, dar nu trebuie început 
cu ele, ci cu cele psihice. Cum vreţi să rezolvaţi situaţia 
când sunteţi speriaţi şi fără direcţie? în acel moment 
toate condiţiile necesare complicării sau distrugerii 
lucrurilor sunt îndeplinite. Şi aceasta se întâmplă 
deseori, se acţionează în grabă, orbeşte, şi atunci când 
izbucneşte un incendiu, devii aşa de înspăimântat 
încât, în loc să te îndepărtezi de foc, te arunci în el! 

Nu veţi putea găsi nici o soluţie fără lumină. Priviţi, 
de exemplu: sunteţi trezit noaptea de un zgomot, de 
ceva care a căzut şi s-a spart, sau de cineva care a 
intrat... V-aţi arunca în întuneric? Nu, pentru că ştiţi că 
ar fi imprudent. Primul lucru pe care-l faceţi este să 
aprindeţi lumina, ca să puteţi vedea şi apoi veţi 
acţiona. Ei bine, pentru orice situaţie în viaţă aveţi, mai 
întâi, nevoie să aprindeţi lumina, ca să vă luminaţi, 
adică să vă reculegeţi şi să vă concentrați, pentru a şti 


cum să reacţionaţi. Dacă nu aveţi această lumină, veţi 
merge în stânga, veţi bate la mai multe uşi, veţi 
încerca tot felul de mijloace care se vor arăta 
ineficiente. De ce? Pentru că acolo nu este lumină. 
Esenţialul este lumina; datorită ei se evită o mare 
pierdere de timp, de bani, se evită multe pagube. 

Cei care au acordat importanţă vieţii 
interioare, gândirii, voinţei, spiritului, îi 
depăşesc pe ceilalţi în stăpânirea de sine, în 
putere, calm şi împlinire. Acestea sunt lucruri 
verificate, dar nu au fost niciodată studiate ştiinţific, 
toate acestea fiind lăsate pe seama psihologilor şi a 
misticilor. Ştiinţa oficială ar fi trebuit de mult timp să 
se ocupe de această problemă, pentru că tot ceea ce 
se întâmplă în om este prea important ca să fie 
neglijat. Ar fi trebuit să studiem prin ce mijloace 
înţelepţii, Iniţiaţii, au ajuns să triumfe în orice încercări, 
de ce lucruri s-au folosit ei, unde au putut găsi toate 
aceste elemente. Ei bine, nu s-au făcut nimic din toate 
acestea. Intr-o zi, i se va reproşa ştiinţei că a lăsat 
această problemă la o parte. 

Oamenii au în ei înşişi factori extrem de eficienţi: 
gândul, imaginaţia, voinţa... dar, cum ei au obiceiul 
să alerge, de preferinţă, spre mijloacele exterioare, 
evident că facultăţile lor psihice nu se vor dezvolta. Ei 
nu găsesc încrederea şi caută mereu ceva în exterior, 
ceva material, palpabil. „Gândirea, gândirea, dar am 
încercat, fără nici un rezultat”. De ce? Presupuneţi că 
aveţi o slăbiciune fizică sau psihică: ca să o 
formaţi aţi lucrat aproape sute de ani, atunci 


cum vă puteţi imagina că în două minute o să vă 
descotorosiţi de ea? Pentru ca acest lucru să se 


întâmple, vor trebui să treacă tot sute de ani. Există o 
justiţie în Univers. 


în realitate, este bine să unim cele două mijloace, 
interioare şi exterioare, pentru a accelera lucrurile, dar 
munca trebuie începută imediat cu sufletul, cu spiritul 
şi gândul, şi apoi amplificată cu câteva elemente fizice, 
pentru a uşura procesul. Pentru moment, se întâmplă 
exact contrariul: ştiinţa face descoperiri, tehnica şi 
industria le aplică ca să facă să funcţioneze economia 
ţării. Astfel, în interesul economiei este otrăvită şi 
slăbită specia umană. 

Credeţi că exagerez? Nu! Se lucrează pentru 
progresul ştiinţei, dar nu şi pentru progresul 
umanităţii. Pentru a întreţine focul în căminul vostru, 
trebuie să-i daţi combustibil. Ei bine, aici combustibilul 
pentru ştiinţă îl constituie chiar oamenii... Deci, intraţi 
în cuptoare! lar focul continuă să funcţioneze datorită 
acestor victime. Peste cincizeci de ani nu va mai exista 
nici un om sănătos, şi când spun cincizeci, sunt 
generos. Vi se spune: „Luaţi asta, luaţi aceea”, şi aşa 
vă intoxicaţi. Dar eu vă spun: nu luaţi nimic, dar 
mâncaţi corect, dormiţi corect şi. mai ales, 

ândiţi corect! Ştiu că dacă aş vorbi secole despre 
acest subiect, puţini mă vor urma. Majoritatea vor 
spune: „Să recurgi la lumea interioară, la gând, ce mai 
înseamnă şi asta! Nu, noi ştim ce ştim!” şi vor continua 
să caute totul în exterior. 

Da, se poate spune că din cauza tuturor aparatelor 
şi a maşinilor pe care ştiinţa le-a pus la dispoziţia lor, 
oamenii sunt pe cale să-şi piardă puţin câte puţin 
capacităţile, pentru că nu mai fac eforturi şi nici vreo 
muncă interioară. Niciodată ei nu vor câştiga nimic în 
acest fel, în realitate, mijloacele exterioare nu fac 
decât să-i slăbească, în timp ce, în interior forţele 
spiritului rămân somnolente, paralizate. În aparenţă 
există progrese în modul de viaţă, dar, în realitate, se 


produce o slăbire a voinţei, a vitalităţii. De altfel, de 
câtva timp, anumiţi savanţi încep, în sfârşit, să se 
îndoiască de faptul că tot progresul tehnic contribuie, 
cu adevărat, la binele umanităţii. 

în realitate, oamenii nu au înteles niciodată 
adevărata rațiune a progresului tehnic. Toate aceste 
ustensile, aparate, maşini, mijloace de transport, există 
pentru ca oamenii să nu mai facă nimic - nici măcar să 
meargă - pentru că există maşini care fac totul în locul 
lor? Nu, aceste îmbunătăţiri au venit pentru ca ei să se 
elibereze de greutăţile materiale care îi strivesc, ca să 
se poată consacra, în sfârşit, activităţilor spirituale, 
divine. lată adevărata semnificaţie a progresului 
tehnic: să elibereze omul, dar în vederea altor munci, 
cele spirituale. Altfel, este foarte rău; dacă omul nu 
mai are nimic de făcut decât să stea întins pe nisip sau 
pe iarbă, să consume sau să lâncezească în timp ce 
maşinile muncesc, va fi foarte rău pentru el. Trebuie 
înţeles că Inteligența cosmică a permis toate aceste 
progrese materiale pentru ca omul, degajat de 
sarcinile materiale, să se poată consacra activităţilor 
sublime. 

Vreau acum să vă duc spre explorarea vieţii 
voastre interioare. Când apar greutăţi, griji, necazuri, 
spuneţi: „Voi îndrepta acest lucru, voi reîncepe să 
surâd, mă voi bucura, voi redeveni vesel”. Le veţi 
redobândi, dar cu condiţia să recunoaşteţi, mai întâi, 
că aveţi o asemenea posibilitate. Există momente în 
viaţă când vă simţiţi fericit, împlinit, nimic nu vă 
lipseşte... şi în momentul următor, deodată, aveţi 
impresia că sunteţi sărac, dezmoştenit. Veţi spune: 
„Da, pentru că înainte era o iluzie”. Ei nu, era o 
realitate, dar de o altă natură, o realitate pe care nu aţi 
apreciat-o. Acum, poate vă înşelaţi că vă lipseşte totul, 


şi vă înşelaţi; sunteţi orbit şi nu vedeţi tot ce este în 
jurul vostru, în voi. Problema este să descoperiţi ce vă 
lipseşte, şi veţi vedea că în realitate acest ceva îl aveţi 
acolo, la îndemână. 

Vă voi da o imagine: cineva, într-o mică mansardă 
se plânge că este sărac, abandonat, strivit. Eu îi spun: 
„Dar ştiţi cine era tatăl vostru, mama voastră, ce 
moştenire v-au lăsat? De ce rămâneţi închis aici? Priviţi 
aceste câmpii, aceste lacuri, aceste păduri, aceste 
case sunt ale voastre, mergeţi către ele”. El începe să 
le cerceteze şi ce descoperă? Că posedă lucruri 
măreţe! Nu ştia că este un moştenitor şi că toate 
aceste lucruri îi aparţin. Ei bine, acelaşi lucru se 
întâmplă când începeţi să exploraţi posibilităţile pe 
care le aveţi; ele ating infinitul, dar nu ştiţi, aici este 
problema. Evident, nu vă vorbesc de lumea exterioară. 
Lumea exterioară nu vă aparţine, bineînţeles, dar în 
interior totul vă aparţine. Da, universul interior vă 
aparţine, nimic nu vă lipseşte, totul este al vostru, 
mergeţi să vedeţi, umblaţi, vizitaţi pentru că sunteţi 
moştenitorii Tatălui Ceresc şi a Mamei Naturi. Cum 
puteţi gândi că sunteţi săraci şi lipsiţi de posibilităţi? 

Sigur, eu nu spun că trebuie complet neglijată 
latura materială. Nu predic să abandonaţi totul pentru 
ca să meditaţi şi să vă rugaţi în permanenţă, aşa cum 
au făcut-o yoghinii sau anumiţi creştini asceţi care au 
urmat acest drum. Scopul nostru este diferit, sarcina 
noastră este diferită şi ea nu constă în a câştiga câteva 
persoane şi a le antrena pe un drum spiritual şi mistic, 
nu. 

Sarcina noastră este să antrenăm lumea întreagă, 
dar nu putem antrena lumea întreagă pe un drum care 
era numai pentru câţiva. Şi, pentru că scopul nostru 
este diferit, metodele noastre, de asemenea sunt 


diferite. Faptul că nişte asceţi şi câţiva ermiţi au 
abandonat totul ca să se retragă în păduri şi 
deserturi, este de înţeles, dar să faci acum 
acelaşi lucru cu ţări întregi. unde fiecare să se 
găsească sub un copac sau într-o peşteră în 
rugăciune sau meditaţie, este lipsit de sens. Cine 


ar munci? Cine s-ar ocupa de hrană, pentru a asigura 
un minim necesar? Ar trebui ca toţi să se pregătească 
să moară de foame sau de frig! Eu vreau să vă dau un 
sistem filozofic aplicabil tuturor, pentru ca toţi să 
câştige bani, să se căsătorească, să aibă o familie, dar 
în acelaşi timp să aibă o lumină, o disciplină, o 
metodă. 

Problema este să punem la punct, concomitent, 
latura spirituală cu cea materială, deoarece ceea ce s-a 
încercat, în general, până acum a fost departe de acest 
ideal. Unii, ca să termine cu această lume, cu tentaţiile 
şi dificultăţile ei, mergeau să trăiască în singurătate şi 
meditații, în timp ce toţi ceilalţi erau implicaţi până 
peste cap în comerţ şi afaceri. Trebuie. În acelaşi 


tim să fim în lume şi să trăim şi o viață 
cerească. La mine, aceste două laturi sunt armonizate 
şi această armonie trebuie să apară şi la voi, deoarece 
voi vă aflaţi, încă, în momentul în care, dacă vă veţi 
lansa în viaţa spirituală vă veţi periclita afacerile, iar 
dacă vă veţi preocupa de afaceri veţi primejdui viaţa 
spirituală. Ah, nu, avem nevoie de amândouă, şi se 
poate ajunge la aşa ceva... 

Cu toate precizările pe care vi le ofer, voi simţiţi 
deja că viaţa voastră începe, în sfârşit, să prindă sens, 
să fie orientată, determinată, simţiţi că ştiţi încotro 
mergeţi. Deci, apare din ce în ce mai multă lumină şi în 
acelaşi timp bucurie şi fericire, fiindcă ele merg 
împreună. Atât timp cât vă veţi crede săraci şi 


dezmoşteniţi veţi fi nefericiţi, dar, dacă veţi descoperi 
deodată în casa voastră comori ascunse, nu le veţi 
observa, acestea vă vor lăsa indiferenți? Nu. Ei bine, 
acelaşi lucru se va petrece când vă veţi descoperi 
posibilităţile, bogăţiile, puterea voastră interioară. 
Astfel, surâsul va apare. 


Cap. 7 - Forţa spiritului 


Majoritatea oamenilor simte nevoia să se impună, 
să domine, de aceea caută puterea, forţa. Da, dar unde 
o caută? în maşini, în aparate, în arme, în tot ceea ce 
este exterior. Evident, în aparenţă ei o obţin; se pot 
impune, devin violenţi, distrug. Dar, adevărata forţă nu 
se găseşte aici. Vă simţiţi puternici având bani, maşini, 
avioane, rachete, mitraliere sau bombe atomice? Nu, 
acestea sunt în afara voastră, iar dacă le veţi pierde, 
unde se va găsi forţa voastră? Dacă vă credeţi 
puternici cu ceea ce posedaţi, forţa voastră nu este 
decât o iluzie; în realitate, nu sunteţi capabili prin voi 
înşivă să duceţi o greutate mai mare, să aruncaţi mai 
departe o piatră sau să vă eliberaţi de anumite greutăţi 
şi suferinţe. Deci, forţa nu vă aparţine. Dispuneţi de 
mijloace exterioare, da, dar ce faceţi dacă le veţi 
pierde vreodată? 

Iniţiaţii au înţeles demult că în loc să-şi petreacă 
viaţa căutând puteri pe care nu le vor avea niciodată 
cu adevărat, e preferabil să lucreze pentru a obţine 
adevărate puteri în ei înşişi. lată cu ce lucrează, cu ce 
se exersează. Ei ştiu că adevărata forţă se află în 
interior, în acest eu interior care gândeşte, simte şi 
acţionează. De aceea, ei au stabilit reguli, au dat 
metode ca să poată permite manifestarea completă, 
perfectă, absolută a acestui eu, a acestei fiinţe care 


dispune de tot: Spiritul. Şi, în spirit omul trebuie să 
caute forţa. Adevărata forţă se găseşte în spirit, în 
voinţa şi inteligenţa spiritului. 

Să luăm un exemplu: toţi admiră un microscop 
electronic care poate mări un obiect de 100 000 de ori. 
Dar ei uită esenţialul: anume că nu pot vedea nimic 
fără proprii lor ochi, şi că, dacă nu ar avea ochi, toate 
microscoapele din lume nu ar servi la nimic. De ce să 
se minuneze continuu de instrumentele exterioare, 
când tot meritul, toată gloria trebuie să cadă asupra 
celui ce vede? Şi cine este cel care vede? Este spiritul, 
el vede prin ochii voştri; deci, nici ochii voştri nu 
reprezintă esenţialul. Esenţialul este această existenţă: 
spiritul. Dar nu se ţine seama de acesta, el este mereu 
neglijat. 

Această atitudine greşită este o consecinţă a 
filozofiei materialiste care a rătăcit oamenii: i-a făcut 
să iasă din ei înşişi, pentru a-i duce să se piardă, 
departe, în pâcla materiei şi acum ei nu mai pot găsi 
adevărurile fundamentale care le-ar permite să-şi 
rezolve problemele. 

Trebuie să înţelegeţi: tot ce se găseşte în afara 
voastră, nu vă aparţine; ne este împrumutat pentru 
foarte scurt timp, şi nu acolo se află adevărata forţă. 
Ea se află în Creatorul tuturor lucrurilor, adică în 
spiritul care se manifestă. Dovada este că imediat ce 
spiritul părăseşte corpul, chiar dacă omul posedă încă 
toate organele, nimic nu mai funcţionează; stomacul 
nu mai digeră, inima nu mai bate, plămânii nu mai 
respiră, creierul nu mai reacţionează. Dacă îl cântăriţi, 
vedeţi că el cântăreşte tot cât înainte, nimic nu este 
schimbat; dar, el este mort, pentru că acea existenţă 
vie care gândea, care simţea, a plecat. Ei bine, ea era 
esenţialul. 


Esenţialul este viaţa, spiritul. Deci, de ce să 
căutăm ceea ce nu este esenţial? Se poate spune că 
singura diferenţă adevărată între un Inițiat şi un om 
obişnuit este că lniţiatul se opreşte direct asupra 
esenţialului. Iniţiatul caută spiritul, caută să-i dea toate 
posibilităţile de dezvoltare, îi evidenţiază conţinutul, 
bogăţiile. 

Priviţi o celulă: ea este construită din membrană, 
citoplasmă şi nucleu. La fel, fiinţa noastră se compune 
din corp, suflet şi spirit. De aceea, în Ştiinţa Iniţiatică 
se poate considera corpul ca „tegumentul” sufletului; 
sufletul este asemenea citoplasmei, unde circulă forţe, 
energii, viaţă; şi, în fine, spiritul este asemenea 
nucleului, locul unde se găseşte inteligenţa care 
creează, ordonează, organizează. Nucleul creează în 
mijlocul citoplasmei, fiindcă citoplasmă serveşte de 
materie nucleului. Forţa se găseşte în nucleu. La fel, în 
noi este spiritul care vrea să se manifeste şi prin 
impulsul său să creeze noi forme, să modeleze 
materia. Dacă omul a ajuns la nivelul său actual de 
dezvoltare, acest fapt se datorează eforturilor pe care 
spiritul le-a făcut asupra materiei, pentru a se putea 
manifesta. 

Când sunteţi inspirați, când simţiţi o forţă care vă 
determină să acţionaţi cu nobleţe, să-i ajutaţi pe alţii, 
să vă uniţi cu Sufletul universal, acesta este spiritul 
care se manifestă. Din contră, când vă simţiţi gol, 
descurajat, derutat, când sunteţi tentat să abandonaţi 
totul, înseamnă că materia a devenit preponderentă şi 
se opune eforturilor spiritului. 

Ce puteţi face în acel moment? Faceţi apel la 
intelect pentru a îndrepta situaţia. 

Intelectul, în om, este situat între spirit şi materie, 
sau mai precis, între spirit şi inimă, şi de aceea el 


poate interveni. Când vede că materia a ajuns să 
domine, să blocheze impulsurile divine ale spiritului, 
intelectul poate intra în acţiune pentru a susţine 
spiritul, pentru a-i deschide porţile. Din interior, spiritul 
se manifestă mereu, dar omul nu este conştient şi nu 
ştie că îi poate uşura munca sau din contră, să se 
opună oferind mai multe posibilităţi materiei. Dacă 
Iniţiaţii au format şcoli, ei au făcut-o în scopul 
antrenării oamenilor, pentru ca ei să poată munci cu ei 
înşişi, să se domine, să se purifice şi să permită astfel 
manifestarea spiritului. Dacă omul nu ar avea nici o 
posibilitate de acţiune prin intelectul sau voinţa sa, 
Iniţiaţii nu ar fi făcut nimic pentru a-l îndemna să ia 
cunoştinţă de rolul său în Univers şi totul s-ar face, 
deci, fără participarea sa. Ori, omul are un rol de jucat 
în evoluţia creaţiei şi Dumnezeu ţine seama de 
existenţa sa. Dacă Dumnezeu a creat omul, a făcut-o 
pentru ca el să contribuie la realizarea unei lucrări 
cosmice. 

Dumnezeu i-a conferit inerție materiei, iar 
spiritului, impuls; omul este situat între cele două. El 
este îmbrăcat pe dinafară în materie, dar în interior 
este aruncat în intensitatea spiritului. El primeşte, deci, 
această dublă influenţă: când spiritul care se 
manifestă, când materia care vrea să-l prindă şi să-l 
aducă spre haosul primordial. Omul este obligat mereu 
să lupte şi, dacă nu este luminat şi activ, se lasă pradă 
inerţiei. Tocmai acest fapt se întâmplă cu unii, la care 
predomină materia, pentru că ei nu fac nici o muncă 
intelectuală, spirituală, divină; ei se transformă în 
mlaştini invadate de mormoloci, țânțari, muşte, bălți cu 
mirosuri urâte. 

Discipolul care este luminat, ghidat, nu se opune 
spiritului, ci îi deschide toate porţile. lar spiritul, care în 


acel moment este rege, începe să lucreze în el pentru 
a armoniza totul, a înfrumuseţa, a ilumina, a vitaliza şi 
a trezi. Aceste transformări se pot face cu rapiditate, 
cu condiţia să se acorde prioritate spiritului. Materia nu 
ştie decât să înghită, să absoarbă, să mortifice, în timp 
ce spiritul ştie să organizeze, să vitalizeze, să 
însufleţească; el nu ştie decât atât să facă, şi de aceea, 
trebuie să i se dea întâietate. Câţi oameni nu au sfârşit 
prin a se pietrifica, deoarece au împiedicat spiritul să 
se exprime în ei! 

Dar, să mergem mai departe. Deoarece toate 
puterile se găsesc în spirit, iar el se manifestă prin 
materie, nu putem concepe spiritul în stare pură, 
complet degajat de materie. Dacă există, spiritul pur 
nu aparţine Universului nostru, şi nu se poate cunoaşte 
regiunea în care se găseşte. In Universul nostru spiritul 
şi materia sunt legate şi tot ce vedem, tot ce atingem, 
este construit din spirit şi materie, combinate într-o 
formă sau alta. 

Să luăm exemplul fisiunii atomului. Se presupune 
că materia produce explozia; nu, materia este numai 
forma care conţine, reţine şi comprimă spiritul care se 
manifestă ca foc şi căldură. Pentru ca explozia să aibă 
loc, trebuie ca spiritul să fie acolo, comprimat în 
materie, fiindcă materia singură nu poate face nimic, 
ea este doar un vehicul, un recipient. Dacă nu ar exista 
materie care să-l conţină, spiritul ar scăpa, pentru că 
este volatil. Savanţii se minunează de puterea 
materiei; ei nu au văzut că forţele care se degajă din 
ea sunt cele ale spiritului. Da, ele sunt închise acolo, 
un anume timp, ca să nu se piardă, în aşteptarea 
momentului când se vor putea manifesta. Dovada este 
că odată eliberate, aceste forţe nu mai pot fi 
recuperate; când spiritul a putut scăpa, este imposibil 


să-l mai poţi prinde şi să-l întorci spre regiunile de 
unde a venit. Cât priveşte materia, ea este pulverizată, 
nu mai rămâne nimic din ea, pentru că puterea 
spiritului este atât de mare încât ea ar distruge şi 
materia, dacă i s-ar oferi posibilitatea. 

Ce este un copac? Un rezevor, un fomidabil 
rezevor de energie care vine din soare. Este suficient 
să-l ardem ca să obţinem dovada. Când ardem un 
copac, nu facem nimic altceva decât să declanşăm un 
proces neîntrerupt de eliberare a energiei sub o altă 
formă, este acelaşi fenomen ca în cazul fisiunii 
atomului. Energiile care erau în copac se eliberează şi 
precum prizonierul care se eliberează cu zgomot de 
lanţuri şi lacăte, energiile lemnului izbucnesc, făcând 
să se audă un pârâit. Acest pârâit este eliberarea 
energiei solare; ea se eliberează sub formă de căldură 
ce poate fi utilizată. Şi, vedeţi, vaporii de apă, aerul şi 
gazele se duc sus; în focar nu rămâne decât puţină 
cenuşă, care este de fapt pământ şi al cărui volum este 
atât de mic în comparaţie cu cantitatea de apă şi de 
gaz care s-a eliberat. lată deci, încă o probă că materia 
proteja spiritul închis în ea. 

De unde vine energia pe care o eliberează copacul 
arzând? Ea nu se găseşte în lemnul propriu-zis, acolo 
este numai înmagazinată. Ea vine din soare. Materia 
nu poate produce forţe; forţa vine dintr-o altă regiune 
şi materia joacă numai rolul de menţinere şi 
conservare a sa. 

Iniţiaţii, care au studiat în profunzime diferitele 
manifestări ale vieţii, au dorit să ofere oamenilor 
metode pentru a-şi putea regăsi forţa lor 
primordială. Căci, în timpuri imemoriabile, omul 
poseda această forţă, şi întreaga natură îl asculta. Ela 
pierdut-o, lăsându-se antrenat în densitatea materiei, 


şi acest fapt a fost denumit căderea. Fiinţa omenească 
a comis deci o greşeală; ea şi-a pierdut forţa, lăsându- 
se înghițită de o materie mai densă, mai grosolană. 
Înainte, ea trăia de asemenea în materie, dar într-o 
materie eterică, mulţumită căreia ea făcea minuni. De 
aceea se spune în Biblie că Adam şi Eva trăiau în 
Paradis, în grădina Edenului, goi, în puritate şi în 
lumină, necunoscând nici boala, nici moartea. 

Dar, încercând să pătrundă într-o materie mai 
densă pentru a o explora, oamenii şi-au pierdut 
uşurinţa, libertatea, nemurirea. Ei au început să sufere 
de boli şi moartea a pus stăpânire pe ei. Acum, după 
mii de ani, totul continuă: suferinţa, boala, moartea... 
Şi va continua până ce ei vor regăsi drumul care îi va 
conduce la restabilirea vieţii lor primordiale. Este ceea 
ce Iniţiaţii numesc „reintegrarea fiinţei”, „întoarcerea 
la starea primordială de slavă”. lată întreaga filozofie a 
Iniţiaţilor. Ei ne spun: „Vă aflaţi situaţi între spirit şi 
materie, deci reflectaţi, studiaţi şi în fiecare moment al 
existenţei voastre observați ce este dominant în voi. 
Dacă simţiţi că se trezesc gânduri şi sentimente 
care vă îngreunează, vă zăpăcesc, încercaţi să le 
neutralizaţi, în loc să le lăsaţi să vă antreneze. 
Cei care se vor lăsa pradă materiei îşi vor pierde 
lumina, libertatea şi frumuseţea; în timp ce cei care 
reuşesc să se detaşeze de ea, conferind primul loc 
activităţii spirituale devin liberi, luminoşi şi puternici. 

Forţa se găseşte în spirit. Deci, trebuie să 
pătrundeţi din ce în ce mai mult în voi înşivă, să vă 
reculegeţi, ca să atingeţi principiul divin din voi. Într-o 
zi, un izvor va începe să ţâşnească şi vă veţi simţi 
împliniţi, susținuți, inundaţi de forţe inepuizabile. Dar, 
dacă veţi uita de spirit, contând numai pe latura 
exterioară (bani, case, maşini, arme), atunci forţa, 


adevărata forţă a spiritului vă va părăsi. De ce? Pentru 
că nu o susţineţi, nu vă gândiţi la ea, nu vă adresaţi ei, 
nu comunicaţi cu ea. Cu ceea ce vă rămâne din resurse 
vă veţi mişca puţin, dar nu veţi ajunge prea departe; 
vă veţi crede puternici încă, dar izvorul, sursa, se va 
opri din curgere, deoarece aţi rupt contactul şi atunci 
veţi vedea cât sunteţi de tari şi de puternici!... Veţi fi 
măturaţi, azvâărliţi, veţi dispare!... 

Majoritatea oamenilor nu pune preţ decât pe latura 
exterioară, dar oare pentru cât timp? în timpul vieţii au 
dobândit bani, arme, dar murind nu le pot duce cu ei şi 
cum pe pământ nu au lucrat să-şi întărească spiritul, 
când vor fi obligaţi să părăsească pământul nu vor mai 
avea nimic! Atunci ei încep să înţeleagă că a trecut 
vremea atotputerniciei lor, încep regretele, suferinţele 
şi acest lucru poate fi numit Infern. Ei încearcă apoi să 
revină lângă cei vii, încercând să vorbească soţiei sau 
copiilor, dar nimeni nu îi va auzi. Unii merg la şedinţele 
spiritiste şi intră în medium declarând: „Am dus o viaţă 
prostească, nu faceţi ca mine” şi nici acolo nimeni nu îi 
va crede. Intr-o zi, ei se vor reîncarna şi vor trebui să 
reînceapă de la zero, deoarece hoţii le-au luat toate 
bogăţiile adunate. 

Deci, vedeţi, deziluziile ce se pregătesc acelora 
care nu au cunoscut Iniţierea; îi putem compătimi! Dar, 
câte bogății nu posedă cei care au lucrat pentru a-şi 
cîştiga virtuţi, calităţi, capacităţi! Chiar dacă nu au 
nimic în exterior, ei sunt bogaţi în cunoştinţe şi forţe şi 
plecând de cealată parte ei iau cu ei aceste bogății. 
Deoarece ei au exersat aici pentru a le dezvolta, 
acestea le vor rămâne, nimeni nu va putea să le ia. Şi, 
chiar toate dorinţele ce le-au avut pe pământ vor găsi 
împlinirea din belşug, acolo. Cei care iubesc lumina şi 
culorile le vor putea contempla fără încetare. Pentru 


cei a căror suflet este plin de muzică şi simfonie, 
stelele şi întreg universul vor cânta. Cei care visau la 
descoperirea secretelor creaţiei vor primi, în sfârşit 
răspuns. 

Adevărata forţă se află în spirit, deoarece 
calităţile spiritului sunt, în mod particular, 
legate de forţă. inteligenţa, înţelepciunea, 
puritatea vă dau mari puteri. La fel şi iubirea. 
Dacă aveţi multă iubire, veţi ajunge, de 
asemenea, să depăşiţi stările voastre negative: 
necazul, tristeţea, furia, ura... deoarece iubirea 
se aseamănă cu un alchimist care poate 
transforma totul. Dar, adevărata forţă se 
găseşte în adevăr, pentru că adevărul este 
domeniul privilegiat al spiritului. 

lisus a spus: „Căutaţi adevărul şi adevărul vă va 
elibera”. Ca să ne putem elibera, trebuie să deţinem 
adevărata forţă, pe care înţelepciunea singură nu o 
poate poseda; mulţi înţelepţi nu au ajuns să se 
elibereze. Chiar şi iubirea, numai ea singură, nu vă 
poate elibera în întregime. Numai adevărul o poate 
face, adică unirea înţelepciunii cu iubirea. lată ceea ce 
ne învaţă Ştiinţa lIniţiatică. Dar, oamenii neglijază 
iubirea, înţelepciunea, imaginându-şi că banii îi vor 
elibera... Gândiţi-vă!... Banii îi vor aservi, deoarece le 
vor oferi toate posibilităţile ca să-şi hrănească natura 
lor inferioară, aruncându-se în plăceri, capricii şi chiar 
răzbunări, eliminându-i pe alţii, dacă aşa trebuie... 
Banii le vor deschide drumul ce duce direct în infern! 
Evident, dacă vor fi înţelepţi şi stăpâni pe situaţie, banii 
le vor permite să se elibereze şi să facă mult bine. Dar, 
daţi bani unor oameni slabi şi veţi vedea dacă se vor 
elibera. Poate o vor face în exterior, debarasându-se 
de vreun inoportun sau scăpând de persecuțiile altuia, 


dar în interior nu vor scăpa de propriile slăbiciuni, vicii, 
sau frică. Ei vor călători, dar vor transporta cu ei toate 
relele. Adesea, oamenii cei mai bogaţi sunt cei mai 
puţin liberi, în timp ce oamenii săraci, dar inteligenţi, 
sunt mult mai liberi. 

Ca să înţelegem mai bine, trebuie să punem de la 
început fiecare lucru la locul său şi tocmai aceasta 
facem într-o Şcoală Iniţiatică. Aici nu învăţăm zoologie, 
botanică, etnologie, geografie sau istorie, ci ştiinţa 
vieţii... Nu există nici o problemă pe care să o neglijăm. 
Există şcoli pentru tot felul de lucruri, dar unde putem 
învăţa ştiinţa de a trăi? Nicăieri. lată, ne aflăm într-una 
din aceste şcoli rare, excepţionale, unde se învaţă 
ştiinţa de a trăi: cum să gândeşti, să simţi, să 
acţionezi. Din nefericire, foarte puţini îi înţeleg 
valoarea; ceilalţi vor înţelege când vor fi nevoiţi să 
părăsească pământul, dar va fi prea târziul... 

Pentru moment, oamenii sunt încă victima acestei 
filozofii materialiste, care îi ţine foarte departe de 
adevărata forţă. Şi ei slăbesc pe zi ce trece. Dar, veţi 
vedea, de acum înainte, în câţiva ani materialismul va 
fi exclus, gonit, blestemat în universităţi, în şcoli, în 
familii, peste tot oamenii se vor instrui în ştiinţa 
spirituală. Atunci, ei vor observa că s-au împotmolit 
vreme de secole şi toate aceste descoperiri tehnice şi 
ştiinţifice nu au fost un „progres” real. Numai 
progresul spiritului este un progres adevărat, 
nimic altceva. Scrieţi aceste cuvinte, căci veţi avea o 
formulă de lucru pentru viitor. Se fac din ce în ce mai 
multe descoperiri, dar cuceririle care se limitează la 
bunăstarea fizică şi la confortul material nu îi vor face 
pe oameni mai buni. Dimpotrivă, ei devin mai egoişti, 
mai pretenţioşi, mai bolnăvicioşi, mai vulnerabili şi în 
acelaşi timp mai orgolioşi, mai dezmăţaţi. lată ceea ce 


a adus „progresul” căci nu este vorba despre un 
progres al spiritului... 

Progresul spiritului înseamnă să 
perfecţionezi creaturile, gândurile şi 
sentimentele lor, astfel ca starea lor de sănătate 
fizică şi psihică să rămână mereu pozitivă; dar pe 
moment progresul, sau aşa numitul progres, constă în 
deschiderea unor spitale, clinici şi puşcării, din ce în ce 
mai sofisticate! în loc să căutăm un remediu în spirit, 
îmbunătăţind mereu câte ceva, acolo în interior, toţi 
aleargă să caute în exteriorul lor. Nimeni nu se 
gândeşte să caute ceva în interior, nimeni, în afară de 
aceşti sărmani mistici, aceşti sărmani spiritualişti, 
dispreţuiţi mereu pe nedrept. 

Da, adevărata forţă vine din interior, din spirit, 
adică din centru. Desigur, nu putem nega rolul unor 
elemente folositoare dispuse la periferie, dar acestea 
sunt mai puţin importante. Ce este autentic se găseşte 
în centru, în spirit; tot restul este mai mult sau mai 
puţin falsificat, amestecat, impur. Chiar aurul şi 
pietrele preţioase, care reprezintă tot ce poate fi mai 
pur în natură, trebuie să fie extrase din minereul lor. 
Tot ceea ce se găseşte departe de sursă este 
amestecat cu impurități, deci trebuie curăţat, decantat. 
Doar cei care merg direct la sursă pot bea apă deo 
puritate absolută. 

Peste tot în univers, ca şi în om, se manifestă 
principiul vieţii şi al morţii. Când viaţa vrea să se 
dezvolte, forţe contrare încep să se trezească 
pentru a o zdrobi, a o oprima, iar viaţa trebuie 
mereu să se apere. Peste tot nu vedem decât 
acțiune şi reacțiune. Dacă omul nu se va 
supraveghea, este posibil ca puterea morţii să-l ducă 
cu ea. Câte lecţii nu se pot învăţa din acest adevăr! 


Cineva vine să mă vadă, plângându-se că nimic nu 
îi merge, că este descumpănită, dezamăgită în faţa 
existenţei. Eu o privesc şi îi răspund destul de simplu: 
„Vi se întâmplă acest lucru pentru că sunteţi înscrisă 
în ŞCOALA SLĂBICIUNII. - Ce şcoală? Sigur, când am 
fost tânără am fost înscrisă la şcoală, dar acum nu mai 
frecventez nici o şcoală”. Eu îi răspund: „Ba da, sunteţi 
înscrisă la şcoala slăbiciunii”. Ea nu pricepe deloc şi 
atunci revin: „lată, în această şcoală a slăbiciunii 
nu se face nici un efort, nici un exerciţiu fizic sau 
spiritual, ne refugiem în fotoliu, în confort, în 
lene. Poate este bine, minunat, dar ce se întâmplă în 
acel moment? Mişcările interioare încetinesc 
intensitatea vieţii, a spiritului, gândirea se 
diminuează, iar latura negativă se strecoară 
aducând impurități şi lăsând urme de care nu 
ştiţi cum să scăpaţi. Deci, va trebui să trăiţi o 
viaţă intensă, eliminând toate murdăriile care 
vor să pătrundă înăuntrul vostru şi care vă pot 
provoca tot felul de tulburări. Acum, înscrieţi-vă la 


ŞCOALA FORŢEI, adică MENŢINEŢI ÎN VOI MEREU 


ACTIVITATEA. VIGILENTA. DINAMISMUL. 
CURAJUL. ENTUZIASMUL”.  Ştiind că cele două 
principii - al vieţii şi al morţii - sunt într-o luptă 


continuă, nu trebuie să cedaţi şi nici să lăsaţi forţele 
negative să vă invadeze şi să vă stăpânească. Pentru 
moment ne simţim bine lăsându-ne în bătaia vântului, 
dar apoi paralizăm: nici sângele, nici celulele, nimic nu 
mai vibrează pentru a lupta şi a combate şi atunci ne 
acoperă praful, mucegaiurile şi ciupercile. Când o roată 
se învârte în viteză, noroiul nu se poate depune, fiind 
aruncat; dar, când mişcarea încetineşte, noroiul se 
depune. Aţi înţeles? Găsim aici o filozofie şi o ştiinţă 
extraordinare. Deci, de acum înainte va trebui să faceţi 


eforturi, deoarece voi singuri sunteţi interesaţi să nu vă 
lăsaţi pradă lenei şi moleşelii. SUNT NECESARE 
EXERCIŢII PENTRU MEMBRE, PENTRU PLĂMÂNI, 
PENTRU GÂNDIRE, PENTRU SENTIMENT, PENTRU 
SUFLET, PENTRU SPIRIT. În acele momente vă veţi 
afla într-o stare de vibraţie ce va arunca toate 
impurităţile şi aşa veţi continua timp îndelungat. 

Vă repet de ani de zile: „ÎNSCRIEŢI-VĂ LA 
ȘCOALA FORȚEI, FACEŢI EFORTURI', căci inerția 
aduce cu sine moartea. Veţi verifica, într-o bună 
zi, cât de necesară este viaţa intensă. lată de ce 
TREBUIE SĂ NE GĂSIM MEREU SUB SEMNUL 
ENTUZIASMULUI. SĂ NU RENUNŢĂM LA IUBIRE. 
LA IUBIREA SPIRITUALĂ, căci ea este cea care 
crează în noi o stare de emisie radiantă, 
îndepărtând tot ce este negativ şi întunecat. Cei 
care se consideră inteligenţi şi înţelepţi gândind la 
inutilitatea iubirii şi bunătăţii şi-au semnat propria 
condamnare la moarte, la început la moartea spirituală 
şi în final la cea fizică. 

Deci, trebuie să vă decideţi astăzi să înţelegeţi 
unde se află sensul vieţii, unde se găsesc sănătatea şi 
forţa. Forţa se găseşte în activitatea spirituală. 


Cap. 8 - Câteva legi ale activităţii spirituale 


Ceea ce contează în faţa Cerului nu sunt 
succesele pe care le obţineţi, ci eforturile pe care le 
faceţi, deoarece numai acestea vă menţin pe 
drumul bun, în timp ce succesele vă împing 
adesea la pierderea propriei vigilenţe. Chiar dacă 
nu aţi reuşit, dacă nu aţi obţinut nici un rezultat, nu 
înseamnă nimic: cel puţin aţi făcut un efort. 


Deci, nu cereţi succesul, el nu depinde de voi, ci de 
Cer, care vi-l va da la momentul potrivit. Eforturile 
depind numai de voi, căci Cerul nu le poate face în 
locul vostru. 

Aşa cum nimeni nu poate mânca în locul vostru, 
nici Cerul nu poate face eforturi în locul vostru; voi 
trebuie să le faceţi. lar răsplata v-o dăruieşte cum vrea 
şi când vrea, în raport cu evoluţia voastră. Câţi sfinţi, 
profeţi, lIniţiaţi nu au părăsit acest pământ fără să 
reuşească! Cu toată lumina, integritatea şi puritatea 
lor, ei nu au reuşit să-şi împlinească idealul, ceea ce 
arată că succesul nu depindea de ei. 

Adesea, unii dintre voi se neliniştesc: „Mă rog, 
meditez şi totuşi nimic nu se schimbă. De ce?” în 
realitate se produc mari transformări, dar ele sunt atât 
de subtile încât nu le puteţi vedea. Deci, regăsiţi-vă 
curajul. In Cărţile Sfinte se spune că Dumnezeu există 
şi vă este devotat. Toate eforturile pe care le faceţi 
lucrând asupra materiei voastre interioare, dominând- 
o, spiritualizând-o, pentru a deveni o prezenţă din ce în 
ce mai binefăcătoare întregii lumi, se înregistrează şi 
într-o zi veţi avea rezultate. Când? Este singurul lucru 
greu de ştiut, dar aceasta nu trebuie să vă preocupe, 
căci vouă vă aparține efortul muncii, iar Cerul va 
trebui să determine când, unde _ şi în cefel 


eforturile voastre vor fi recompensate. 
De altfel, eforturile poartă în ele recompensa. După 


fiecare efort, după fiecare exerciţiu de gândire, viaţa 
capătă o altă culoare şi un alt gust. Cu adevărat, dacă 
Iniţiaţii încearcă o asemenea bucurie şi fericire în cel 
mai neînsemnat lucru, acest fapt se datorează muncii 
spirituale pe care ei au depus-o. Dacă nu ar fi depus 
acest efort, ei ar fi fost asemănători oamenilor 
obişnuiţi, blazaţi şi lipsiţi de elan. Aceştia au totul, 


nimic nu le lipseşte, dar au pierdut gustul, deoarece în 
interior ei nu mai depun nici o activitate, sunt lipsiţi de 
o viaţă intensă. 

Chiar dacă rezultatele vizibile nu apar imediat, 
trebuie să ştim că nimic nu este mai eficient decât 
această muncă. Dacă rezultatele se fac aşteptate, 
aceasta se datorează faptului că lumea spirituală, 
divină, este mai greu accesibilă decât lumea materială, 
dar noi nu trebuie să ne descurajăm. Dacă vom 
abandona nu vom avea nici cunoaştere, nici 
discernământ. Cât timp îi trebuie salatei să răsară?... 
Dar ca să crească un stejar?... Da, dar cât rezistă 
salata? Şi cât timp poate trăi stejarul?... In viaţa 
interioară întâlnim exact aceleaşi legi: dacă vreţi o 
salată - simbolic vorbind - o veţi avea foarte repede, 
dar tot atât de repede se va veşteji; în timp ce, dacă 
vreţi un stejar, va trebui să aşteptaţi mult timp, dar el 
va trăi sute de ani. 

Deci, /ucrați, acesta este secretul, fără să _ vă 


impuneți__termene__pentru__ împlinirea aspirațiilor 
voastre spirituale. Dacă vă fixaţi o dată pentru 


obţinerea unui anume rezultat interior, învingându-vă 
unul sau altul dintre propriile defecte, nu veţi reuşi 
decât să vă tensionaţi şi evoluţia voastră nu va fi 
armonioasă. Deci, trebuie să LUCRAŢI. 
PERFECTIONÂNDU-VĂ FĂRĂ A FIXA TERMENE 
gândindu-vă că aveţi în faţă veşnicia, şi că într-o bună 
zi veţi ajunge să atingeţi perfecțiunea dorită. Trebuie 
să vă opriţi numai asupra frumuseţii muncii efectuate, 
spunând: „Este atât de frumos, încât nu mă preocupă 
scurgerea timpului pentru a ajunge acolo”. 

Mulţi spiritualişti gândesc că dacă au luat o 
anumită decizie lucrurile se vor desfăşura aşa cum o 
doresc ei, că instinctele se vor diminua iar 


înţelepciunea şi raţiunea vor triumfa. Ei nu se gândesc 
că alte forţe s-ar putea trezi şi opune realizării 
proiectelor lor, iar în ziua când văd că nu au reuşit, aşa 
cum au sperat, şi în perioada de timp dorită, devin 
agitaţi, furioşi, îi asaltează pe alţii cu ambițiile lor 
pierdute. Nu trebuie să ne lansăm în viaţa spirituală 
fără a-i cunoaşte legile, altfel rezultatele devin uneori 
mai rele decât în cazul în care am fi rămas cu 
preocupările obişnuite. 

De altfel, ca modalitate generală, nu trebuie 
niciodată să ne angajăm într-o activitate spirituală fiind 
foarte siguri pe noi, deoarece această siguranţă poate 
declanşa alte forţe ce se opun realizării proiectelor 
noastre. Acest lucru ar fi trebuit remarcat. Vă angajați 
să faceți ceva, într-o zi anume şi la o oră fixată, dar 
nu mai aveţi nici un chef să o faceți. Totuşi, în 
momentul în care v-ati angajat erati sincer, decis să vă 
îndepliniți programul. Deci, de acum înainte, nu mai 
promiteți cu glas tare. NU VA MAI ANUNŢAŢI 
PROIECTELE TUTUROR. PASTRATI-VA_ PLANURILE ŞI 
DORINŢELE NUMAI PENTRU VOI. ȘI ATUNCI VEŢI 
INTALNI MAI PUŢINE __ OBSTACOLE ÎMPOTRIVA 
REALIZARII PROPRIILOR PROIECTE. IATĂ O PROBLEMĂ 
FOARTE IMPORTANTA DE REŢINUT 

Discipolul nu trebuie să se angajeze în viaţa 
spirituală fără să posede în prealabil anumite noţiuni, 
altfel riscă să aibă surprize extrem de neplăcute. 
Putem compara fiinţa omenească cu un arbore. Da, 
asemenea unui arbore ea are rădăcini, un trunchi, 
ramuri pe care cresc frunze, flori şi fructe. Cu cât 
arborele creşte, cu atât rădăcinile se afundă mai mult 
în pământ, adică cu cât ființa omenească se dezvoltă, 
cu atât mai mult instinctele încep să-şi facă simțită 
prezența: apar senzualitatea, furia, orgoliul... 


Trebuie să cunoaştem bine natura omenească şi să 
înţelegem că un anume mecanism declanşat într-o 
parte a fiinţei antrenează declanşarea altuia, într-o altă 
parte a ei. Veţi spune: „Dar atunci, dacă toate acestea 
nu fac decât să întărească instinctele, de ce se ne mai 
ocupăm de viaţa spirituală?” în realitate, există 
mijloace pentru stăpânirea acestor forţe şi 
datorită lor se pot obţine mari realizări 
interioare. Este ceea ce se numeşte alchimia 
spirituală. Da, câte lucruri nu sunt de cunoscut, ca să 
nu ne rătăcim pe acest drum! 

Şi, chiar atunci când obţineţi o victorie, nu vă 
culcaţi pe lauri, fiţi şi mai vigilenţi, deoarece cealaltă 
parte vă poate ataca şi dacă vă lăsaţi surprinşi, puteţi 
pierde toate avantajele pe care le-aţi obţinut. Toate 
acestea reprezintă legi: cum totul se leagă, o mişcare 
greşită într-o anumită regiune provoacă o alta în 
regiunea opusă. De aceea, atunci când un lniţiat 
este ocupat cu o activitate ce implică multă 
lumină pentru omenirea întreagă, fără să vrea el 
trezeşte,  excită cealaltă parte, cea a 
întunericului. Dar, cum el ştie acest lucru, îşi va lua 
măsuri de protecţie. Trezirea forţelor întunericului, 
ostilitatea lor, nu trebuie să însemne renunţarea 


la activitatea pusă în slujba luminii. Dar, trebuie 
să ştim cum să ne ferim de moarte şi să continuăm 


munca până la victorie, învățând în acelaşi timp să 
utilizăm greutăţile ca nişte stimulente. 

Să nu uitaţi niciodată că în viaţa spirituală nu 
discipolul este acela care fixează termenii realizărilor. 
Adesea, când vede că cele mai înalte aspirații nu i se 
pot împlini, discipolul cade psihic sau devine iritat şi 
renunţă. Este păcat să renunţaţi pentru singurul motiv 
că succesele nu au venit la data propusă! Trebuie să 


continuaţi în împlinire, în splendoare şi pace, căci 
numai astfel veţi ajunge, într-o bună zi, la perfecţiune. 


Cap. 9 - Armele gândirii 


Există tot felul de exerciţii care se pot face cu 
ajutorul puterii gândului. De exemplu, treceţi printr-o 
dificultate: în loc să vă lăsaţi doborât de ea, preluaţi-o, 
puneţi-o alături de toate posibilităţile voastre, şi 
începeţi să le comparaţi. Veţi vedea că dificultatea nu 
va rezista, va dispare în faţa măreției, intensității 
celorlalte realizări ale voastre. Da, învăţaţi să vă 
comparaţi necazurile şi tristeţile cu bogăţiile voastre, 
cu frumuseţea idealului vostru, cu viitorul ce vă 
aşteaptă, şi veţi vedea că nu va mai rămâne nici o 
urmă de necaz sau de tristeţe. /ată o metodă eficace 
pe care trebuie să ştim să o practicăm: confruntarea. 
Adesea, în viaţă se pot observa aceste dezbateri. Încet- 
încet, unul din cei doi, acela care nu se află în adevăr 
se va simţi în greşeală, se va face mic, va bombăni, va 
capitula. lar adversarul său, care părea mai mic, mai 
debil, dar care se află în adevăr, va prinde putere şi se 
va redresa. De unde îi vin aceste forţe? Din faptul că se 
simte în largul său. Cu cât devine mai puternic, cu atât 
celălalt se simte mai neliniştit. La început, desigur, el 
ridică vocea, strigă pentru a-şi camufla tulburarea în 
faţa adevărului, apoi, dintr-odată se dezumflă ca o 
băşică. 

Tuturor vizitatorilor inoportuni din lumea invizibilă 
care vin să vă tulbure spuneţi-le: „Veniţi, veniţi, pe aici, 
haideţi să vă arăt ceva”. Puneţi-i în faţa bogățiilor 
voastre actuale şi a restului ce va veni în viitor. La 
început ei vor face pe grozavii, vor încerca să vă 
intimideze, dar curând nu va mai rămâne urmă de ei şi 


astfel veţi observa că vă puteţi transforma şi puteţi 
ameliora multe lucruri. De ce nu vă exersaţi? Viaţa 
este plină de tot felul de experienţe ce trebuie trăite, 
nu te poţi plictisi, apar mereu lucruri noi şi interesante 
de învăţat, de verificat, de creat. 

Dacă se prezintă în faţa voastră entităţi 
răufăcătoare ce doresc să vă convingă că vă găsiţi pe 
un drum greşit îmbrăţişând viaţa spirituală, atunci 
puneţi-i pe aceşti duşmani interiori în faţa frumuseţii şi 
profunzimii experienţelor trăite, reducându-i astfel la 
tăcere; ei vor pleca, lăsându-vă liniştiţi. Dacă vor 
reveni, menţineţi-vă aceeaşi atitudine, primiţi-i cu 
blândeţe, cu amabilitate: „Da, vă înţeleg argumentele, 
dar explicaţi-mi cum de am trăit aceste clipe sublime, 
înțelegând toate aceste adevăruri...” enumerând în 
detaliu realizările voastre. Ei vor rămâne complet 
derutaţi!... 

Aceste entităţi s-au prezentat în faţa celor mai 
mari genii, artişti, gânditori şi filozofi, şi chiar în faţa 
celor mai mari sfinţi sau lIniţiaţi, pentru a-i zdruncina şi 
a-i face să renunţe la munca lor. Şi, adesea au reuşit. 
Nici măcar pe lisus nu l-au cruțat! Amintiţi-vă de cele 
trei tentaţii din deşert. Dar, aţi văzut că lisus nu s-a 
lăsat convins, el i-a răspuns lui Satan, citându-i mari 
adevăruri din Biblie, iar acesta a trebuit să capituleze. 

Câte entităţi nu au venit şi în grădina Ghetsimani, 
tentându-l pe lisus în ultimul moment, spunându-i: 
„Nu, tu nu eşti obligat să suporţi acest destin şi poţi 
scăpa de moarte. Haide, ai făcut destule până acum, 
crezi că acest sacrificiu merită? De altfel, priveşte cum 
sunt oamenii: ei te-au trădat deja, nu te-au apreciat. 
Mergi şi salvează-te, du-te!” lisus era cât pe ce să 
cedeze tentaţiei. Dar, apoi şi-a revenit dintr-o dată, 
spunând: „Plecaţi! Eu am venit să-mi îndeplinesc 


misiunea şi trebuie să-mi fac datoria!”, iar spiritele rele 
au plecat învinse. Dar, ce stări de nelinişte a trebuit el 
să depăşească! 

Da, aceste spirite vin să tenteze întreaga omenire, 
nu numai pe voi, mari profeţi sau sfinţi pot cade pradă 
tentaţiei lor. Indoiala, fiica de moarte, senzualitatea, 
orgoliul, iată câte tentaţii apar! Mulţi sfinţi au trăit 
tentaţia orgoliului. Duşmanul le spunea: 
„Formidabil, tu m-ai învins, ai o putere extraordinară, 
ai o voinţă de fier! Ai nişte arme formidabile!”, pentru 
că el aştepta tocmai acest răspuns din partea lor: „Ei 
da, te-am învins pe tine demone, sunt foarte puternic” 
lăsând astfel să se manifeste întregul lor orgoliu. Dar, 
cei care s-au instruit în Ştiinţa Iniţiatică, fiind vigilenţi, 
răspundeau: „Nu eu te-am învins, ci Hristos care 
vieţuieşte în mine!” Şi astfel ei au învins tentaţia. 

Deci, întotdeauna trebuie să cunoşti răspunsul 
potrivit, să ştii să dai replica. Cuvântul „dialog” este 
acum la modă, dar mereu au loc dialoguri 
interioare cu aceste entităţi inferioare... o 
adevărată  ciondăneală! Şi dacă veţi şti să 
răspundeţi, adică să faceţi o muncă adevărată cu 


ajutorul gândului, veţi fi învingători: dacă nu. 


asemenea lui lisus: „Omul nu trăieşte numai cu o 
bucată de pâine, ci cu toate cuvintele rostite de 
gura Domnului”... „Să nu-l tentezi deloc pe 
Domnul Dumnezeul tău”... „îl vei adora pe 
Domnul Dumnezeul tău şi îl vei sluji numai pe 
el”... Căutaţi aceste adevăruri, căci ele constituie 
adevărate arme pentru respingerea spiritelor răului. 
Găsiţi-le şi aruncaţi-le spre ele. Numai atotputernicul 
adevăr le poate învinge, căci ele nu i se pot opune. 


II. 

Dacă se întâmplă să fiţi asaltaţi de imagini care vin 
să vă tulbure, trebuie să ştiţi că aveţi posibilitatea să le 
schimbaţi, concentrându-vă asupra lor, dându-le alte 
forme, alte culori: astfel, ele vor dispare, cedând 
voinţei voastre. 

să presupunem că înainte de a adormi, în această 
zonă care este frontiera dintre veghe şi vis, vă vedeţi 
mergând pe un drum noroios sau vă găsiţi într-o 
pădure plină de primejdii, şi nu ştiţi ce să faceţi. Să 
lăsaţi să se deruleze aceste imagini, să le suportaţi cu 
seninătate?... În momentul adormirii vă găsiţi la 
frontiera dintre planul fizic şi cel astral, pe cale să 
pătrundeti în regiunea astrală, iar aceste clişee care 
încep să vă invadeze au un sens, ele vă prezic ceva, vă 
avertizează că drumul vostru va traversa anumite 
obstacole neplăcute. De asemenea, contrariul poate 
apare: vă vedeţi într-o minunată grădină, plină de flori, 
de păsări şi muzică, şi aceste imagini anunţă o 
perioadă bună pentru voi. 

Dar, să revenim la cazul când imagini întunecoase 
vă învăluie. Deşi vă aflaţi pe cale să cădeţi în 
inconştienţă, puteţi păstra o anumită luciditate, 
reacţionând: vă forţaţi să pătrundeti prin gândire într-o 
regiune superioară, unde întâlniți imagini luminoase ce 
încep să apară. Aceasta nu înseamnă că veţi schimba, 
cu adevărat, mersul evenimentelor; dificultăţile şi 
probele vă vor asalta, deoarece ele depind adesea de 
condiţii exterioare vouă. Dar, cum aţi schimbat aceste 
imagini în voi, aţi declanşat în forul vostru interior alţi 
curenţi, alte forţe care vă vin în ajutor. Nu veţi putea 
împiedica producerea evenimentelor exterioare, dar 
veţi putea remedia câte ceva în interior, pregătind în 


voi anumite forţe ce vă vor permite să faceţi faţă 
evenimentelor. 

larna este un anotimp plin de greutăţi dar, dacă 
aveţi cu ce să vă încălziţi, veţi parcurge cu bine 
această perioadă. La fel se petrec lucrurile şi în viaţa 
interioară, trebuie să fiţi conştienţi de ceea ce se 
întâmplă cu voi. Imaginile întunecoase şi senzațiile 
penibile care vă asaltează sunt consecinţa faptului că 
trăim într-o lume traversată de tot felul de violenţe; 
este normal să primim contralovituri, nu ne putem 
opune. Este imposibil să schimbăm lumea, dar putem 
ameliora starea noastră interioară. Transformare lumii 
este problema Domnului, şi nu vom fi traşi niciodată la 
răspundere că nu am făcut-o. Dar, ceea ce ni se cere 
nouă este să ne hotărâm să transformăm măcar o 
singură creatură pe pământ, iar această creatură 
suntem noi înşine. 

Deci, imediat ce simţiţi curenţi nocivi în interiorul 
vostru, nevoi primitive, grosolane, senzuale, în loc să 
vă lăsaţi mereu pradă lor, nefăcând nimic, crezând că 
nu se poate face nimic, trebuie să reacţionaţi. Când 
veţi ajunge să vă amelioraţi starea interioară, lumea 
întreagă va fi transformată, deoarece o vom vedea prin 
alţi „ochi”. De ce îndrăgostiţii văd mereu lumea atât de 
frumoasă? Pentru că în ei înşişi totul este frumos, 
poetic. Plouă, ninge, dar ei au întâlnire şi pentru ei 
soarele este pe cer, cerul este senin, păsările cântă, 
florile sunt mereu parfumate, pentru că în inima lor 
este o veşnică primăvară. Indrăgostiţii constituie 
mereu o lecţie minunată pentru spiritualişti! 

Adevăratul spiritualist are convingerea că gândul 
este o realitate şi că toate puterile se găsesc în 
gândire. Ştiind aceasta, el profită de toate momentele 
vieţii, pentru a lucra cu gândul său şi chiar în situaţiile 


cele mai defavorabile, unde toţi sunt nefericiţi, 
oprimaţi, revoltați, spiritualistul ajunge să găsească 
lumina şi pacea. El se găseşte deasupra condiţiilor, în 
timp ce cei care nu ştiu să lucreze cu gândirea lor îşi 
petrec timpul plângându-se şi rămânând învinşi. Ei nu 
realizează că posedă un instrument ce îi poate aşeza 
deasupra condiţiilor şi în neştiinţa lor ei se limitează, 
slăbesc şi mor. 

Omul are puterea să neutralizeze condiţiile, înainte 
ca acestea să poată acţiona negativ asupra lui. Dar, 
trebuie să lucreze ca să poată ajunge aici. Dacă 
aşteaptă fără să facă nimic, dacă aşteaptă o 
îmbunătăţire de la sine a lucrurilor, el va sfârşi, 
evident, strivit. Chiar şi cei mai mari Maeştri, când se 
reîncarnează pe pământ, trebuie, adesea, să înfrunte 
cele mai vitrege condiţii: privaţiuni, boli, persecuţii..., 
dar ei ajung să le depăşească, fiindcă au adoptat 
filozofia spiritului. Deci, de acum înainte, orice vi s-ar 
întâmpla, spuneţi: „Da, este adevărat, există condiţii 
vitrege, dar în interiorul meu am posibilitatea să 
declanşez curenţi adevăraţi, puternici, care vor aduce 
rezultate”. In acel moment, vă veţi situa deasupra 
lucrurilor, a condiţiilor, altfel veţi fi sub ele, şi veţi fi 
zdobiţi. Dacă, de acum încolo veţi gândi zilnic aşa, 
după o vreme, în toate împrejurările vieţii, chiar şi cele 
mai defavorabile, cele mai îngrozitoare, veţi ieşi mereu 
învingător. Pentru că, în interior, veţi şti să puneţi în 
acţiune forţe ce vor depăşi condiţiile. 

Spiritul stă deasupra lucrurilor, şi când veţi ajunge 
să vă alăturaţi lui, să vă identificaţi cu el, veţi primi 
forţa, uşurarea, iluminarea. Dar, oare câţi oameni au 
acceptat această filozofie? Ei nu lucrează cu spiritul, 
aşteptând mereu condiţii bune, de aceea sunt mereu 
vulnerabili. Dacă se întâmplă să obţină câteva succese 


şi să aibă puţină fericire, acest fapt se datorează 
ajutorului primit sau vreunei situaţii exterioare ce nu 
va dura prea mult, şi nu pentru că filozofia lor este 
adevărată. 

Veţi spune: „Da, dar ne sfătuiţi să trăim într-o lume 
subiectivă!” Ei bine, da, cu adevărat noi începem 
explorarea lumii subiective. Dumnezeu a ascuns toate 
puterile în lumea subiectivă. Materialiştii nu posedă 
nici o putere conştientă în domeniul gândurilor şi al 
sentimentelor, pentru că ei se bazează mult pe lumea 
obiectivă, fizică, materială, pierzându-şi încrederea în 
posibilităţile lumii interioare; ei caută chiar să şteargă 
urmele acestei lumi. 

Evident, există un pericol pentru spiritualişti: 
acesta este că, ştiind că pot modifica în ei înşişi 
curentul gândurilor şi al sentimentelor lor, 
schimbându-şi tristeţea în bucurie, descurajarea în 
speranţă, ei îşi imaginează apoi că pot, de asemenea, 
să schimbe cu uşurinţă lumea exterioară. Ah nu! 
Avantajul lumii subiective este acela că ea vă pune în 
contact cu forţele invizibile, subtile ale naturii. Această 
lume subtilă este o realitate, dar nu realitate concretă, 
materială; şi, fiind convinşi astfel de ceea ce simţiţi, 
veţi dori să-i convingeţi şi pe alţii, vă veţi pregăti mari 
dezamăgiri. Lumea obiectivă există, la fel şi cea 
subiectivă, dar trebuie să cunoaştem corespondenţele, 
relaţiile care există între ele, pentru a le putea adapta. 
Dacă lumea interioară devine totul pentru voi, atunci 
lumea exterioară sfârşeşte prin dispariţie; atunci vor 
apare toate anomaliile, iluziile, erorile, iar voi veţi 
deveni, pur şi simplu, de râsul lumii. Cât despre 
materialiştii care neglijează lumea subtilă, ei se 
descurcă, evident, mai bine în planul fizic, dar pe de 


altă parte, îşi pierd posibilităţile de a deveni creatori în 
interior. 

Adevăratul creator este omul care gândeşte; 
numai prin gândire se pot crea lucrurile. În planul fizic 
nu se crează, ci se copiază, se imită, se compilează. 
Adevărata creaţie are loc în lumea spirituală. Deci, 
chiar dacă comandă materiei, dirijând-o şi obligând-o 
să muncească pentru ei, materialiştii pierd împărăţia 
spiritului; ei se opresc la materie, coboară la nivelul ei 
şi pierd puterea de a comanda, adică îşi pierd forţa lor 
magică. 

lată de ce vă spun: dacă ştiţi să vă folosiţi mereu 
de voinţa, de gândul vostru, de spirit, pentru a vă 
modela toate impulsurile ce vă vin din interiorul fiinţei, 
veţi deveni creatori, veţi avea o putere formidabilă. 
Dar, să nu vă faceţi iluzii! Pentru că gândirea voastră 
vă ascultă, pentru că sunteţi capabili să faceţi o muncă 
de transformare interioară, să nu vă imaginaţi acum că 
planul fizic vă va asculta aidoma. Mulţi nu văd 
diferenţa şi îşi pierd capul pentru că au amestecat cele 
două lumi. V-am vorbit despre îndrăgostiţii care, atunci 
când doresc să se întâlnească, transformă iarna în 
primăvară. Această primăvară este cu adevărat vie 
pentru ei, în ei, în timp ce în exterior iarna este pe 
deplin stăpână. Dacă ei îşi imaginează că le ajunge 
doar întinderea mâinii pentru a face păsările să cânte, 
zăpada să se topească..., ei pot aştepta mult şi bine! Ei 
bine, tocmai acest lucru se întâmplă cu anumiţi 
spiritualişti..., ei îşi imaginează! Unii, chiar cred că, la 
simpla pronunțare a unor cuvinte magice, se va 
deschide un munte, ca în povestea lui Ali-Baba şi cei 
patruzeci de hoţi, şi nu vor avea de spus decât: 
„Sesam deschide-te”, găsind comori pentru a trăi în 
abundență până la sfârşitul vieţii. Nu, este mult mai 


înţelept să muncească decât să aştepte în acest fel 
comorile. 

Evident, dacă un discipol exersează zilnic pentru a 
se transforma şi a se înfrumuseţa interior, pentru a-şi 
îmbunătăţi gândurile şi sentimentele, curenţii pe care 
el îi crează pot ajunge să influenţeze materia fizică şi, 
în acel moment ea devine capabilă să producă 
fenomene obiective, pentru că totul este legat, 
vibraţiile, particulele, undele, emanaţiile se proiectează 
şi impregnează lumea obiectivă care poate deveni 
astfel strălucitoare şi luminoasă ca şi lumea subiectivă. 
Dar pentru a ajunge aici trebuie timp şi exerciţii! 

Acordaţi importanţă spiritului, şi nu numai că veţi fi 
deasupra împrejurărilor, dar ele vor începe să se 
schimbe: pentru că împrejurările sunt inerte, 
neînsufleţite şi doar prin spirit, care este veşnic viu, le 
puteţi schimba. Viaţa nu rămâne pe loc, imobilă, ea 
animează fără încetare lucrurile. Folosiţi puterea sa de 
reînoire,  determinaţi-o să intervină, dacă nu 
împrejurările vă vor bloca veşnic calea. 


Cap. 10 - Puterea concentrării 


Concentrarea constituie una dintre cele mai 
importante însuşiri într-un mare număr de activităţi 
zilnice. Graficienii, chirurgii, acrobaţii, etc ştiu bine 
acest lucru. Toţi se concentrează pentru a evita un 
gest greşit ce ar putea produce o catastrofă. Şi 
muncitorii au nevoie de concentrare, pentru a nu-şi 
tăia braţul sau piciorul lucrând la maşină. Câte 
accidente nu se produc din cauza unei neatenţii! 
Concentrarea stă la baza siguranţei, succesului! în 
general oamenii au înţeles-o şi ajung să o realizeze în 
profesia lor, dar în domeniul psihic, spiritual sunt încă 


departe de a-i înţelege importanţa. Poate, din joacă vi 
s-a întâmplat să concentrați razele soarelui cu o lupă, 
aprinzând apoi o bucată de hârtie... De ce nu aţi 
transpus niciodată acest fenomen în domeniul psihic 
pentru a înţelege că, odată concentrați asupra unui 
punct şi menţinând timp suficient concentrarea, 
gândirea trebuie să aprindă - simbolic vorbind - 
anumite materiale? Lupa constituie deja un exemplu 
grăitor al puterii de concentrare, dar fizicienii au mers 
mai departe ajungând să pună la punct laserul. 
Lumina, având prin natura ei tendinţa dispersiei, i-a 
determinat pe specialişti să caute metode de a o 
concentra; şi când au reuşit toate acestea, s-au găsit 
tot felul de aplicaţii tehnice, medicale, strategice... 
Acum, s-a dovedit faptul că lumina fizică este 
atotputernică, dar de ce să nu credem, la fel, în 
atotputernicia luminii spirituale, a gândirii? 

Unul din cele mai bune exerciţii de concentrare pe 
care vi l-am dat este meditaţia la răsăritul soarelui: vă 
concentrați asupra soarelui fără să lăsaţi să intre în voi 
nici un alt gând şi rămâneţi aşa un moment mai lung, 
într-o atitudine sacră. Dacă o faceţi corect, în curând 
vă veţi simţi întăriţi, luminaţi, împliniţi. Şi dacă sunteţi 
suferind, puteţi contribui la ameliorarea stării voastre 
de sănătate proiectând razele soarelui asupra celulelor 
organului bolnav, adică raze de lumină, de bunătate, 
de vitalitate, de bucurie. 

Da, puteţi să contribuiţi cu adevărat la ameliorarea 
propiei  sănătăţi, mulţumită concentrării gândului. 
Desigur, unii vor considera că este timp pierdut. De ce 
să te mai concentrezi când există atâtea 
medicamente, pilule, remedii şi nu trebuie decât să 
deschizi gura. Ei bine, este un raționament greşit, 
deoarece nu prin acest mod pasiv veţi ajunge să vă 


dezvoltați, nici să declanşaţi forţe interioare puternice 
care vă vor putea aduce servicii şi atunci când veţi 
părăsi pământul. 

Trebuie să ştiţi că un singur lucru este cu adevărat 
important pentru om şi acesta este capacitatea de 
concentrare asupra obiectelor divine. Această 
capacitate îi va permite acestuia să-şi continue cu 
uşurinţă drumul în veşnicie. Să presupunem că, 
părăsind această lume, veţi fi înconjurați de o 
atmosferă neagră, obscură, în care nu vă veţi putea să 
vă vedeţi nici prietenii, nici pe îngeri... Cine va veni să 
vă salveze din această singurătate şi obscuritate? 
Capacitatea voastră de concentrare asupra obiectelor 
divine. Această capacitate rămâne şi după moarte, 
pentru că ea nu provine din creier, ci din spirit, care 
este nemuritor. 

Când omul îşi părăseşte corpul fizic, această 
capacitate persistă în spirit fiindcă spiritul gândeşte, 
simte, acţionează. El o face prin materia corpului fizic, 
iar când se eliberează de acesta, să nu ne imaginăm că 
el îşi pierde capacitatea de simţire, de gândire, de 
acţiune; din contră, din acel moment el devine 
puternic. De aceea, discipolul care s-a obişnuit să se 
concentreze asupra obiectelor luminoase va fi foarte 
puternic în lumea de dincolo; îi va fi suficient să se 
concentreze asupra Domnului sau asupra luminii, ca să 
poată îndepărta tulburările şi întunericul. Dar, dacă nu 
şi-a dezvoltat această putere pe pământ, el nu o va 
putea folosi în cealaltă lume. De aceea trebuie să vă 
obişnuiţi să vă concentrați zilnic asupra celor mai înalte 
subiecte. 

Spiritul este o putere formidabilă, dar nimeni nu 
crede în această putere, şi ştiţi de ce? Fiindcă am 
încercat un minut şi, la sfârşitul lui văzând că nu se 


întâmplă nimic, ne-am spus: „De ce să mai pierdem 
timpul? Spiritul nu poate nimic, gândul este ineficace”. 
În realitate, nu s-a înţeles nimic. Trebuie să ştiţi că 
dacă gândul şi spiritul nu pot face nimic, acest fapt se 
datorează materiei care a devenit foarte dură şi opacă, 
iar pentru a reuşi să o schimbăm, adică să o facem 
sensibilă şi subtilă, ne trebuie mii de ani. Şi cum 
munca nu a început încă, materia opune o rezistenţă 
foarte puternică. Dacă omul ar fi lucrat în acest sens, 
corpul său fizic s-ar fi prezentat mult mai suplu, mai 
uşor de educat, mai permeabil gândului. Această 
muncă ar fi permis luminii, spiritului, să pătrundă în 
materie. Dar, pentru moment, realităţile fizice, 
condiţiile materiale rămân cele mai puternice, iar 
oamenii, induşi în eroare, se opresc asupra aparenţelor 
şi nu ştiu nici să vadă, nici să simtă în lumea spiritului, 
Cerul, Divinitatea. 

Revenind la puterile concentrării, se povesteşte că 
în India există fachiri care, după ce au exersat mulţi 
ani concentrarea, ajung să acţioneze atât de puternic 
asupra chintesenţei eterice (numită în sacrită 
„akasha”) încât sunt capabili să producă germinarea 
seminţei văzând cu ochii: în câteva ore planta creşte, 
înfloreşte, rodeşte şi se pot consuma fructe coapte şi 
delicioase. Aceasta pare o imposibilitate şi totuşi este o 
realitate ce se poate uşor explica. Fachirii au lucrat 
asupra akashei, făcând-o să acţioneze asupra clişeelor 
conţinute în sămânță, deoarece, fiecare arbore poartă 
în seminţele lui un fel de clişeu eteric ce reprezintă 
sinteza diferitelor sale caracteristici. Toate calităţile 
arborelui sunt astfel sintetizate în sămânță, şi totodată 
înregistrate. Forma, talia, culorile, proprietăţile nocive 
sau curative există potenţial într-o sămânță, dar pentru 
a le face să apară, trebuie să plantăm sămânţa, s-o 


udăm, şi încet-încet natura însăşi, cu trecerea anilor, 
cu blândeţe, duce arborele la maturitate. 

Dar, această evoluţie poate fi accelerată. Da, dacă 
prin concentrare se ajunge la intensificarea 
forţelor luminii, ale căldurii şi ale vieţii ce vin din 
soare, din atmosferă, din pământ, pentru a 
alimenta mai rapid sămânţa altfel decât o poate 
face natura, se reuşeşte accelerarea procesului 
de creştere a plantei. Vedeţi cât de clare şi limpezi 
sunt lucrurile! Deci, cel care ştie cum să folosească 
forţa akashică, acea chintesenţă ce conţine toate 
elementele de care planta are nevoie în procesul 
creşterii (vitalitate, căldură, lumină, magnetism, 
electricitate) intensifică această forţă care 
accelerează dezvoltarea clişeelor. De exemplu, dacă 
este vorba despre o sămânță de mango, în câteva ore 
ne putem găsi în faţa unui arbore de mango încărcat 
cu fructe tocmai bune de gustat. 

Dar, cel mai interesant lucru este să ştim că 
acelaşi proces există şi în plan spiritual; acolo, la fel, 
putem dezvolta mai repede, mult mai repede, anumite 
posibilităţi care există în noi. Chiar dacă nu facem 
nimic, aceste posibilităţi se vor dezvolta totuşi prin 
forţa lucrurilor, dar numai în câteva mii sau chiar 
milioane de ani şi este păcat să aşteptăm atâta timp. 
Există multe seminţe în noi, pe care Creatorul le-a 
depus, tot felul de germeni, adică calităţi, capacităţi, 
daruri, care încă nu au apărut. Ele se aseamănă 
cu seminţele care nu au fost luminate, stropite, 
pentru moment. Priviţi, în timpul iernii, chiar dacă 
pământul este plin de seminţe de tot felul, nici una nu 
creşte, deoarece lumina şi căldura nu sunt suficiente. 
Şi atunci ele aşteaptă... Dar, iată că odată cu venirea 
primăverii se produce, din nou, o concentrare de 


lumină şi căldură, şi toate seminţele ce au stat ascunse 
cresc, germinează... Veţi spune: „Toată lumea ştie 
aceasta, chiar şi copiii”. Da, dar când aceste fenomene 
trebuie transpuse în domeniul spiritual, se observă o 
ignoranță grozavă. Dacă veţi întreba: „Cum putem să 
vedem seminţele, calităţile pe care Dumnezeu le-a pus 
în noi, sunt ele ceva real?”, eu vă voi răspunde că 
trebuie să mergeţi mai aproape de soare. El le va 
încălzi şi le va face să răsară la lumină. Când vorbesc 
despre soare, înţeleg soarele spiritual, în primul rând, 
şi apoi pe cel fizic. Soarele lumii fizice este acolo, ca să 
ne poată arăta cum se petrec lucrurile în domeniul 
spiritual. Dar, cum oamenii nu cred în puterea soarelui 
spiritual, găsesc că nu au nevoie să meargă să se 
expună luminii şi căldurii sale, pentru a produce 
apariţia capacităţilor şi virtuţilor îngropate în ei. Nu 
este nimic de mirare dacă pe „pământul” lor nu creşte 
nimic. Ei rămân în întuneric şi frig, tremură şi sunt 
nefericiţi. De ce nu se apropie de soarele spiritual, de 
Dumnezeu, ca să poată avea bucuria de a vedea 
încolţind şi crescând toate aceste mici răsaduri în 
grădina lor? 

De astăzi, încercaţi să învăţaţi să vă concentrati, 
ca să declanşaţi o forţă spirituală, divină, puternică. 
Trebuie să începeţi de acum munca, dacă doriţi ca 
realizările voastre să continue, apoi, în lumea 
spirituală. Şi aşa cum v-am explicat, materia nu mai 
este aşa de densă acolo, nici opacă, ci o materie suplă 
şi docilă, ce se supune, luând forma, dimensiunea şi 
culorile gândului. Se poate face orice cu această 
materie subtilă. 

Deci, luaţi concentrarea ca pe un exerciţiu extrem 
de important şi antrenaţi-vă zilnic cu subiectele cele 
mai spirituale. Veţi simţi repede efectele, deoarece în 


loc să vă împotmoliţi în aceleaşi suferinţe şi greutăţi, 
veţi creşte din ce în ce mai mult, eliberându-vă, trăind 
o viaţă plină de armonie, de lumină, de pace. 


Cap. 11 - Bazele meditaţiei 


În general, la om, meditaţia constituie o obişnuinţă 
mai degrabă lipsită de forţă. Din când în când, atunci 
când apar dificultăţi, suferinţe sau probleme de 
rezolvat, omul devine gânditor şi reflectează pentru că 
trebuie să găsească o soluţie. Dar aceasta nu se poate 
numi meditaţie, este numai o reacţie instinctivă, 
naturală în faţa unui pericol sau a unei nenorociri. Da, 
în acel moment, instinctiv, omul care are nevoie de un 
refugiu se retrage în el însuşi şi începe chiar să se 
roage, să se întoarcă către o Fiinţă pe care a neglijat-o, 
deoarece până în acel moment totul se desfăşurase 
bine pentru el. Acum, el revine către această Fiinţă. O 
caută, deoarece îşi aminteşte că în copilărie părinţii îi 
spuneau că Ea este atotputernică, atotştiutoate, 
atotiubitoare; atunci el | se adresează, cerându-l 
ajutorul, în cea mai mare umilinţă, dar cu un sentiment 
de o putere extraordinară. Da, dar acestea sunt 
excepţii, cazuri speciale: un pericol, un război, o boală 
sau moartea. 

în viaţa obişnuită, atunci când sunt liniştiţi şi 
fericiţi, oamenii nu-şi manifestă dorinţa de a se ruga 
sau de a medita şi nu consideră deloc util şi 
indispensabil acest exerciţiu, nu-i zăresc deloc 
importanţa. Când totul merge bine, ei gândesc că nu 
merită să se aventureze în zonele vagi şi nebuloase ale 
meditaţiei. Dar, la necaz, în greutăţi deosebite, când 
observă că nimic din ceea ce este concret şi material 
nu îi mai poate ajuta, ei caută în interior un sprijin, un 


ajutor, un adăpost care să vină din regiunile celeste. 
Este bine, numai că acest ajutor ar fi fost găsit mai 
uşor dacă nu s-ar fi aşteptat ocaziile excepţionale când 
s-a recurs la ajutorul Cerului, dacă această meditaţie ar 
fi fost învățată şi exersată zilnic. Nu este posibil să te 
cunoşti pe tine însuţi fără ajutorul meditaţiei, nici să 
devii propriul tău stăpân, nici să dezvolţi calităţi şi 
virtuţi. Oamenii rămân foarte slabi în viaţa lor 
interioară, în sentimentele lor, în dorinţele lor, 
neacordând un loc preponderent meditaţiei. 

Sigur, nu trebuie să ne facem iluzii, este foarte 
greu să meditezi. Atât timp cât eşti angajat în 
preocupări materiale sau cufundat în pasiuni, nu poţi 
medita. Trebuie să căutaţi eliberarea interioară, pentru 
a vă putea proiecta gândirea spre atingerea Veşniciei. 
Am cunoscut oameni care meditaseră ani în şir, dar 
pierduseră vremea sau se tulburaseră uneori, neştiind 
sau nedorind să ştie că, pentru a medita, trebuie 
îndeplinite anumite condiţii. Atât timp cât nu sunteţi 
liberi în interior, nu veţi putea medita. Atâţia oameni 
înşeală, fură, beau sau se culcă cu oricine şi apoi 
„meditează”! Ei nu, nu este posibil, deoarece natura 
acestor activităţi nu o permite; ele rețin gândirea în 
regiunile inferioare. 

Ştiu că, din ce în ce mai mult, meditaţia devine o 
modă, dar acest fapt nu mă bucură deloc, văzând aici 
cum o mulţime de nefericiţi se angajează într-un 
domeniu necunoscut. Cum vreţi să meditaţi, dacă nu 
aveţi un înalt ideal care să vă facă să ieşiţi din propriile 
capricii, din desfrâu, din plăceri, din dorinţe, pentru a 
vă conduce până la Cer? 

Nu veţi putea medita înainte de învingerea 
propriilor slăbiciuni, înțelegând anumite adevăruri, şi 


nu numai că nu o veţi putea face, dar va fi chiar 
periculos să încercaţi. 

Unii închid ochii sau iau anumite poziţii, dar ce se 
petrece, oare, în interiorul lor? Unde se găsesc ei? 
Numai bunul Dumnezeu o poate şti. Dacă aţi putea 
intra în mintea lor, ca să vedeţi ce fac, veţi descoperi 
că ei dorm! Aceasta este meditaţia lor profundă!... S-a 
ajuns chiar până la prezentarea unor experimente 
publice de meditaţie! E ridicol. Ce meditaţie se poate 
face în faţa publicului? Uneori, acest lucru este posibil, 
dar trebuie să fii atât de avansat, de eliberat, încât, 
oriunde te-ai afla, să fi în stare să meditezi, căci spiritul 
îţi este legat, fără întrerupere, de lumea divină. Dar 
această iubire pentru lumea divină presupune o 
evoluţie excepţională, ceea ce nu este cazul cu cei 
care fac demonstraţii publice de meditaţie. 

Dacă vreţi să vă faceţi o idee despre felul cum 
meditează majoritatea oamenilor, priviţi o pisică: ea 
meditează în faţa găurii şoarecelui timp îndelungat, da, 
meditează cum să prindă şoarecele. Da, aceasta este 
meditaţia, pentru majoritatea oamenilor: ei meditează 
asupra unui şoarece, pe undeva, dar un şoarece cu 
două picioare!... 

Meditaţia nu este un exerciţiu aşa simplu, precum 
se bănuieşte. Trebuie să fii foarte avansat ca să 
meditezi, şi mai ales să ai o iubire formidabilă pentru 
lumea divină. În acel moment, fără să faceţi vreun 
efort, gândirea voastră este deja concentrată, şi 
meditaţi chiar şi fără voia voastră; gândirea voastră 
este atât de degajată încât ea este cea care, 
independent de voinţa voastră îşi vede de treabă. 

Unii mi-au spus deja: „De ani de zile încerc să 
meditez, dar creierul meu se blochează, nu ajung la 
nici un rezultat”. De ce? Pentru că nu au înţeles că 


fiecare moment al vieţii lor nu este izolat, ci este legat 
de toate momentele care îl preced, şi care poartă 
numele de trecut. Ei nu au înţeles că trecutul lor îi 
îngreunează, îi jenează, şi cum doresc imediat să 
mediteze, îşi forţează creierul, care se blochează. Nu 
este nimic de făcut... Niciodată nu s-au întrebat: 
„Vreau să meditez, dar trebuie să-mi pregătesc 
creierul şi organismul, să pun totul la punct, pentru a 
putea face aşa ceva”. Să presupunem că aţi avut o 
dispută cu cineva. A doua zi, când doriţi să meditaţi, 
trecutul apare dintr-o dată şi voi nu vă puteţi opri din 
reflecţie: „Ah, ah, câte mi-a spus..., dacă îl voi găsi, îi 
arăt eu lui!” lată subiectul în jurul căruia se învârte 
meditaţia. Ce zgomot, ce dezordine! în loc să vă 
ridicaţi spre regiunile divine, atingeţi tot ce aţi trăit în 
trecut, defilând cu toate aceste amintiri... Da, un întreg 
cortegiu de figuri şi evenimente apar, care vă 
îmbrobodesc şi nu mai puteţi ieşi din ele. Aceeaşi 
poveste se repetă de-a lungul anilor şi, evident, 
rezultatele nu pot apare. 

Omul poate deveni atotputernic, dar cu 
condiţia să ştie un anumit număr de lucruri în 
particular, şi să realizeze că fiecare moment al 
existenţei este legat de celelalte precedente. 
Acesta este sensul spuselor lui lisus când sfătuia 
să nu te preocupi de ziua care va veni. Da, 

fiindcă aranjându-vă viaţa încă de astăzi, ziua ce 
va veni, următoarea, vă va găsi liberi: veţi putea 
dispune cum doriţi de voi, concentrându-vă gândul 
asupra subiectului dorit, căci totul a fost aranjat, deja, 
din ajun. In timp ce, dacă nu aţi aranjat nimic, a doua 
zi veţi fi încurcaţi, alergând în stânga şi în dreapta, ca 
să remediaţi lipsurile şi erorile, trecutul, şi nu veţi fi 


liberi ca să lucraţi în prezent, nici să creaţi ceva în 
viitor. 

Deci, atunci când doreşte să mediteze, discipolul 
luminat se pregăteşte dinainte, se purifică, nu se 
încarcă cu tot felul de preocupări inutile, ci se 
străduieşte să obţină cea mai mare dorinţă de 
perfecţionare, pentru a putea ajuta pe alţii; el este un 
model, un exemplu, un fiu al Domnului, animat de 
dorinţa sublimă de a împlini voinţa Lui, aşa cum ne 
cere lisus în Evanghelii. Dar, pentru a realiza 
prescripţiile lui lisus, nu este suficient numai să doreşti, 
trebuie să şi posezi anumite cunoştinţe. Există mulţi 
oameni care doresc, dar care nu ajung la nici un 
rezultat, pentru că nu ştiu cum să procedeze. Cineva a 
lăsat deschis robinetul de apă sau de gaz, a uitat 
bebeluşul în baie, şi iată că în momentul meditaţiei îşi 
aminteşte!... Cum vreţi să mai mediteze? 

Deci, trebuie să vă pregătiţi dinainte, şi când veţi fi 
liberi în corpul vostru, în gândurile şi sentimentele 
voastre, când în sfârşit aţi scăpat de această 
închisoare care este viaţa zilnică, veţi începe să vă 
ridicaţi interior: simţiţi că există o nouă viaţă, largă, 
vastă, profundă, şi deveniți aşa de dilataţi, de 
încântați, încât vă aruncaţi într-o altă regiune... O 
regiune care în realitate este în voi înşivă: da, această 
viaţă divină curge în interiorul vostru, şi aţi ajuns, în 
sfârşit, preţ de o clipă, să trăiţi adevărata viaţă. Astfel, 
lumea divină începe să se trezească în voi, şi nu o veţi 
putea uita; aveţi cretitudinea că sufletul este o 
realitate, că divinul există, fiind populat de nenumărate 
creaturi. De unde vine această certitudine? Din faptul 
că aţi reuşit să creaţi forţe, încă necunoscute, forţe 
mult mai puternice şi mai benefice, în timp ce, înainte, 


eraţi prins într-un angrenaj de puteri ostile, ce vă 
chinuiau până la nimicire. 

lată de ce întotdeauna Iniţiaţii ştiu şi ne învaţă. 
Meditaţia este o problemă filozofică, psihologică, un 
act cosmic de cea mai înaltă importanţă şi odată ce 
discipolul a gustat din savoarea acestei lumi 
superioare, convingerea i se întăreşte şi simte că 
facultăţile sale încep să-l asculte; când el vrea să-şi 
pună gândirea în mişcare, ea se declanşează, când 
vrea să o oprească, ea se opreşte ca şi cum toate 
celulele întregului organism s-au decis să se supună. 
Cât timp nu va ajunge la această stăpânire de sine, el 
va avea nevoie de ore şi ore pentru a-şi găsi liniştea, 
deoarece celulele continuă să se agite şi nu îl mai 
ascultă, spunându-i: „Te înşeli dacă crezi că ne sperii! 
Noi râdem de tine, nu tremurăm, nu-ţi purtăm respect, 
căci ne-ai arătat numai neştiinţă şi prostie”; şi astfel 
ele procedează după cum le taie capul. Cunoaşteţi 
toate acestea, nu-i aşa? Dar, sunt şi zile când ele vă 
ascultă pentru că, din întâmplare sau conştient, aţi 
mers mai sus, declanşând forţe superioare, câştigând 
autoritate; şi cum celulele recunosc ierarhia, ele 
ascultă de patron, de stăpânul lor. i 

De altfel, aşa se petrec lucrurile şi în viață. In 
servicii, în administrație, în armată, fiecare îşi 
manifestă dorinţa de a urca pe trepte superioare, ca să 
devină director, preşedinte, şef de cabinet, general, 
pentru că în acel moment, cu epoleţii şi decoraţiile la 
haină, se va impune celorlalţi care se vor înclina în faţa 
lui. Chiar dacă este un imbecil sau un călău, acest 
lucru nu contează, lui i se va da ascultare. De unde 
vine acest simţ al ierarhiei? Nu oamenii au inventat 
ierarhia, căci ei nu au posibilitatea să inventeze nimic. 
Prin intuiţie, prin tatonare şi prin instinct, ei nu fac 


decât să descopere ceea ce există deja în natură. 
Peste tot, în natură, există o ierarhie; în cer (stele, 
constelații), pe pământ (râuri, munţi, arbori, animale) 
şi chiar în om, totul este ierarhizat... 

Ştiind foarte bine că pentru a deveni şef şi pentru a 
te impune celorlalţi trebuie să urci câteva trepte în 
plus, ar fi bine să se înţeleagă că lucrurile stau la fel şi 
în domeniul spiritual; trebuie să urci un grad în plus, 
pentru ca locuitorii care sunt în interior să te asculte. 
Este exact acelaşi principiu, funcţionează aceeaşi 
regulă. lată ceea ce caută Iniţiaţii, ca totul în interiorul 
lor să li se supună. Ei nu cer să domine munţii, stelele, 
animalele sau oamenii, ci vor să se domine pe ei înşişi, 
să fie stăpânii corpului lor, gândirii lor, sentimentelor 
lor, lucrând ca să ajungă aici. 

Toate exercițiile spirituale, precum meditaţia, 
permit omului să scape din ce în ce mai mult din 
aceste capcane, obstacole, din aceste lanţuri şi 
închisori care l-au aservit complet lumii subterane. 
Câte fiinţe nu i-au căzut pradă!... Ele nu au fost 
luminate şi s-au lăsat rostogolite până în acea lume 
îngrozitoare, denumită Infern sau Diavol. Numiţi-o cum 
vreţi, dar ea este o lume reală în care mulţi sunt pe 
cale să se piardă, pentru că nu au vrut să se folosească 
de mijloacele de salvare pe care Ştiinţa lIniţiatică le 
învaţă. Ei se credeau foarte inteligenţi, dar în realitate 
erau doar orgolioşi şi încăpăţânaţi, şi iată unde au 
ajuns... 

Singurul mijloc de a scăpa din aceste vârtejuri, 
nelinişti, îl constituie meditaţia. Dar, aşa cum v-am 
spus deja, pentru a putea medita, mai întâi trebuie să 
reglezi, să pui la punct câteva lucruri. De exemplu, 
când o mamă doreşte să facă o prăjitură, dacă copiii 
sunt prin preajmă, o strigă, se agaţă de ea, îi trag 


masa şi ea nu poate face nimic. Ca să poată lucra, ea 
trebuie să-i pună în pat şi să-i adoarmă. La fel se 
petrec lucrurile și cu noi. În interior, avem copii, o 
groază de copii, este formidabil! Deci, trebuie să-i 
culcăm pe aceşti puşti exuberanţi, ca să putem face 
treabă, şi atunci când treaba este gata, revenim la ei şi 
le distribuim prăjitura! 

Ca să putem medita, trebuie să cunoaştem natura 
muncii psihice. De exemplu, ne trebuie niciodată să 
cerem creierului să se concentreze brusc asupra unui 
subiect, căci celulele nervoase vor fi atacate, se 
blochează, şi apare durerea de cap. Primul lucru care 
trebuie făcut este să ne destindem, să rămânem pasivi 
cumva, observând această liniştire a celulelor. Desigur, 
fără un antrenament prealabil nu se va putea alunge 
aici aşa de repede, dar cu timpul, câteva secunde vor fi 
suficiente. Deci, la început trebuie să muncim cu 
blândeţe, cu pace şi iubire şi, mai ales să nu forţăm. 
lată secretul unei meditații bune. Şi, atunci când simţiţi 
că sistemul vostru nervos este bine-dispus, bine 
reîncărcat (deoarece această atitudine pasivă permite 
organismului să-şi recapete forţele), atunci vă veţi 
putea orienta gândirea către subiectul ales. 

Pentru ca să realizaţi acest lucru, în fiecare zi, fără 
oboseală, fiind mereu pregătiţi, activi şi dinamici, 
dispuşi să realizaţi lucruri mari, trebuie să ştiţi să vă 
purtaţi corect cu creierul vostru. Acest lucru este foarte 
important. Dacă vreţi să continuaţi ani în şir activitatea 
spirituală, de acum înainte fiţi atenţi să nu vă 
precipitaţi dintr-odată asupra unui subiect, chiar dacă îl 
iubiţi, chiar dacă îl aveţi la inimă, deoarece va apare o 
reacţie violentă. Incepeţi blând, liniştit. Cufundaţi- 
vă în oceanul de armonie cosmică ca să vă 
extrageţi de acolo forţele. Şi, când vă veţi simţi 


încărcaţi, mergeţi, lansaţi-vă într-o lucrare la 
care să participe întreaga voastră fiinţă. Da, 
pentru că nu numai intelectul, ci întregul vostru 
corp, întreg poporul de celule trebuie mobilizat 
pentru a face munca spirituală. 

Deci, în primele momente încercaţi să nu gândiţi, 
să aruncaţi numai o privire în forul vostru interior ca să 
constataţi că totul merge bine. Dar ocupaţi-vă la fel şi 
de respiraţie: respiraţi regulat, nu vă mai gândiţi 
la nimic, simţiţi numai că respiraţi, aveţi numai 
conştiinţa, senzaţia că respiraţi... Veţi observa 
cum această respiraţie va aduce un ritm 
armonios în gândurile şi sentimentele voastre, în 
întreg organismul: acest fapt va fi binefăcător. 

Unii vor spune: „Dar eu nu ştiu ce este meditaţia şi 
nici nu doresc să ştiu; voi face sacrificii, voi fi milos, voi 
face bine altora şi aceasta ajunge”. Nu, nu este 
suficient, pentru că acţionând se pot încălca legi, se 
pot încurca şi distruge multe lucruri dacă nu se începe 
prin meditaţie. De ce? Pentru că numai meditaţia vă 
permite să aveţi o viziune clară a lucrurilor: pe cine să 
ajutaţi, cum, în ce domeniu... 

Puteţi medita asupra multor subiecte: al sănătăţii, 
al frumuseţii, al bogăției, al inteligenţei, al puterii, al 
slavei... asupra îngerilor, arhanghelilor şi a tuturor 
ierarhiilor cereşti. Toate subiectele de meditaţie sunt 
bune, dar cel mai bine este să meditezi asupra 
Domnului însuşi, ca să te impregnezi cu lumina şi 
forţa Sa... şi să meditezi în scopul de a-L sluji, deal 
te supune şi de a te uni cu El. Nu există meditaţie mai 
puternică şi mai binefăcătoare decât aceasta. Toate 
celelalte au ca mobil interesul, profitul, voinţa de a 
utiliza forţele oculte pentru îmbogăţire sau pentru 
aservirea celorlalţi. Iniţiaţii au înţeles că cel mai 


avantajos lucru este tocmai acela de a nu căuta 
avantajul personal, ci de a căuta să devină servitorii 
Domnului. Restul nu este decât mai mult sau mai puţin 
magie neagră sau vrăjitorie. lată de ce, fără să-şi dea 
seama, majoritatea  ocultiştilor se  bălăceşte în 
vrăjitorie. Deoarece ei se servesc de aceste forţe 
invizibile pentru a obţine avantaje, a domina, a subjuga 
femeile şi nu pentru a sluji Domnului. Vedeţi, deci câte 
grade şi grade există în meditaţie... 

Evident, trebuie să începeţi meditaţia cu subiecte 
accesibile. Fiinţa umană este creată în aşa fel încât nu 
poate trăi normal într-o lume abstractă. Deci, la 
început trebuie să ne agăţăm de ceva vizibil, tangibil, 
apropiat, de ceva ce iubim. Ştiţi, este uşor să te 
concentrezi pe mâncare când nu ai mâncat de mult. 
Fără să vrei, te asemeni cu pisica, care se 
concentrează să prindă şoarecele. Nu este cazul să 
faceţi eforturi, totul vine de la sine. De asemenea, 
priviţi cum băiatul se concentrează asupra fetei pe 
care o iubeşte! Da, ore întregi, zile întregi. Pentru că o 
iubeşte, el nu are nevoie să facă eforturi. Ce meditaţie! 
El nu se poate smulge din vraja ei... 

Deci, începeţi meditaţia cu ceea ce iubiţi, apoi 
o veţi lăsa deoparte dar începeţi cu ceea ce vă place, 
cu ceea ce vă tentează..., desigur alegând un subiect 
spiritual. Incepând cu subiecte care vă plac, veţi 
dezvolta în voi mijloace şi metode de lucru putând 
abandona apoi aceste subiecte, dirijându-vă spre 
regiuni mai îndepărtate, mai abstracte. Evident, dacă 
începeţi prin a vă concentra asupra spaţiului, a 
timpului, a veşniciei..., nu veţi ajunge la mare lucru. 
Mai târziu, vă veţi putea concentra asupra vidului, a 
străfundurilor, a neantului, dar începeţi cu subiecte 


mai accesibile şi înaintați progresiv către subiecte mai 
abstracte. 

O repet, meditaţia cea mai măreaţă este aceea de 
a intra în comuniune cu Dumnezeu, de a te supune Lui, 
de a vrea să-L serveşti, pentru a deveni un instrument 
în mâinile Lui. În această fuziune, toate calităţile 
Domnului, puterea, iubirea, înţelepciunea ŞI 
imensitatea Sa se vor îndrepta spre voi şi într-o zi veţi 
deveni o divinitate. Unii vor spune: „Ce mare orgoliu 
este în dorinţa de a deveni o divinitate!” Dar, să 
citească evangheliile! „Fiţi perfecţi, a spus lisus 
aşa cum este Tatăl vostru Ceresc”. Nu există 
ideal mai înalt; lisus ni l-a dat, dar creştinii l-au uitat. 
Mulţi cred că este suficient să meargă din când în când 
să aprindă o lumânare la biserică, întorcându-se apoi 
acasă şi ocupându-se de gospodărie, crezând că aşa 
sunt buni creştini. Ce ideal formidabil! Datorită unor 
asemenea creştini este sigur că împărăţia lui 
Dumnezeu nu va veni curând... Ah, sărmană 
creştinătate, ce bine se observă aici faptul de a nu cere 
prea mult de la fiinţa umană, căci altfel orgoliul o va 
domina. Ei bine, eu sunt de o altă părere, trebuie să 
puneţi cel mai înalt ideal în inima, în sufletul şi în 
spiritul vostru, iar acest ideal este să deveniți un 
instrument absolut în mâinile Domnului, pentru 
ca El să gândească, să simtă şi să acţioneze prin 
voi. Vă abandonaţi în voia înţelepciunii, a luminii, vă 
aflaţi în serviciul luminii, iar lumina atotcunoscătoare 
vă va conduce paşii. 

Da, omul se află totuşi pe pământ, dar ce trebuie 
să facă el aici? lisus a 

spus... Vedeţi, mă refer mereu la ceea ce a spus 
lisus. El a spus totul, de ce să mai inventăm noi ceva 
după el? A spus: „Să fie pe pământ precum în Ceruri”. 


Da, acest lucru înseamnă că pământul trebuie să fie o 
reflecţie a Cerului. lar acest pământ este corpul nostru 
fizic. Deci, după ce aţi muncit ca să atingeţi 
vârful, trebuie să coborâţi pentru a organiza 
totul în corpul fizic. Nemurirea este sus, lumina de 
asemenea, armonia, pacea, frumuseţea, tot ceea ce 
este subtil se află sus; şi, tot ce se găseşte sus, trebuie 
să vină să se încarneze în planul fizic. CEREŢI SĂ 
DEVENIŢI SERVITORII DOMNULUI ŞI, ÎN ACELAŞI 
TIMP, LUCRAŢI CA SĂ FORMAŢI ÎN VOI ACEST 
SCOP CE SE NUMEŞTE CORPUL LUMINII. CORPUL 
SLAVEI. CORPUL NEMURIRII. AL LUI CRISTOS. 
Acest corp este menţionat de asemenea în Evanghelii, 
numai creştinii nu s-au oprit asupra Evangheliilor, nu 
le-au aprofundat, fiindcă nu îi interesează, dar toţi se 
consideră creştini buni, fără excepţie. 

Veţi spune că a te ocupa de pământ nu constituie 
un ideal extraordinar, în timp ce hinduşii... Da, hinduşii, 
budiştii, nu caută altceva decât părăsirea pământului, 
acest pământ al suferinţei, al războaielor, al 
mizeriilor... Ştiu, aceasta este filozofia lor, dar aceasta 
nu este filozofia lui Cristos. FILOZOFIA LUI CRISTOS 
ESTE ACEEA DE A FACE SĂ COBOARE CERUL PE 
PĂMÂNT, ADICĂ DE A REALIZA ÎMPĂRĂȚIA LUI 
DUMNEZEU ŞI DREPTATEA SA. lisus lucra pentru 
această împărăție şi a cerut şi discipolilor săi să 
lucreze la fel. Deci, tot aşa trebuie să lucrăm şi 
noi începând cu corpul nostru fizic. lată adevărata 
filozofie. Nu mă interesează ceea ce au înţeles alţii. 

„Fie ca voinţa ta să se facă pe pământ precum în 
Cer”... Dar, unde sunt muncitorii? Oamenii au o altă 
filozofie în mintea lor, de aceea ei vor reveni pe acest 
pământ până ce vor face din el o grădină a Paradisului. 
In acel moment ei îl vor părăsi, mergând pe alte 


planete, lăsând pământul animalelor, care vor evolua 
şi ele la rândul lor. Sunteţi miraţi, nu-i aşa?... Oamenii 
au fost trimişi pe pământ ca muncitorii pe un şantier, 
dar ei nu-şi fac griji şi, în loc să muncească, se amuză. 
Nu trebuie să ne uităm datoria, TREBUIE SĂ NE 
GÂNDIM ZILNIC LA TRANSFORMAREA 
PĂMÂNTULUI ÎNTR-UN PARADIS, apoi, Domnul se 
va pronunţa, spunând: „AŢI FOST MUNCITORI BUNI 
PE OGORUL MEU, DECI INTRAŢI, MUNCITORII MEI, 
ÎN ÎMPĂRĂȚIA BUCURIEI ŞI A SLAVEI MELE”. De 
asemenea, în Evanghelii lisus vorbeşte despre 
muncitorii care au fost trimişi să lucreze pe un ogor. Ei 
bine, noi suntem aceşti muncitori. Ce am plantat? 
Unde am lucrat? 

Voi cunoaşteţi parabola servitorilor şi a talanţilor. 
Este aceeaşi idee. Servitorul a fost pedepsit, deoarece 
şi-a îngropat talanţii. Acest servitor rău îi reprezintă pe 
cei care nu au făcut nici o muncă, care se amuză, care 
nu se gândesc decât să se îmbogăţească şi să trăiască 
mai bine pe pământ. Aceasta nu are nici o legătură cu 
filozofia lui Cristos. Noi am fost trimişi pe pământ 
pentru a face o anumită lucrare, şi apoi Domnul ne va 
oferi tot, întreg universul ne va aparţine. De aceea, 
atunci când văd cum mulţi oameni care îşi spun 
spiritualişti, ocultişti, mistici întrevăd existenţa lor 
pământeană, acest fapt mă întristează. Ei se 
căsătoresc, fac copii, dau recepții, mănâncă şi beau la 
fel ca oamenii obişnuiţi. Ce fac ei cu lucrarea pentru 
care au fost trimişi pe pământ? Nimic. Şi voi, la fel, 
intraţi în voi înşivă şi veţi vedea că ceea ce faceţi nu 
are nici o legătură cu filozofia lui Cristos. 

lată, v-am oferit astăzi DOUA DINTRE CELE MAI 
BUNE METODE DE MEDITAȚIE: cum să vă consacraţi 
în întregime serviciului divin şi cum să realizaţi, 


să materializaţi pe pământ tot Cerul care este 
sus. Sensul vieţii este conţinut în aceste două 
activităţi, iar ceea ce se găseşte în afara lor are o 
semnificaţie, desigur, dar nu o semnificaţie divină. 
Dumnezeu a creat omul după chipul său. El 1-a creat 
ca să devină asemenea Lui. Dacă nu mă credeţi, 
mergeţi să-L întrebaţi. Toată viaţa mea am căutat ce 
există mai deosebit şi am găsit. Dar „a găsi” nu 
înseamnă că trebuie să încrucişezi apoi mâinile şi să nu 
mai faci nimic. Dimpotrivă, în acel moment trebuie să 
începem să lucrăm, pentru că ceea ce am găsit trebuie 
să realizăm şi aici pe pământ, aşa cum există deja în 
înalt. Nu este suficient că am realizat destule lucruri în 
gândul nostru. Trebuie să le realizăm şi în planul fizic, 
şi acest lucru este mult mai greu, şi de mai lungă 
durată. 

Evident, ar mai fi încă multe lucruri de adăugat, 
dar ajunge pentru astăzi. Trebuie să  înţelegeţi 
importanţa meditaţiei şi mai ales faptul că pentru a 
obţine rezultate trebuie să veghem asupra gândurilor, 
sentimentelor şi acţiunilor noastre, adică asupra 
întregului nostru mod de viaţă, începeţi prin a medita 
asupra unor subiecte simple, accesibile, ajungând 
încet-încet la subiectele cele mai înalte şi, într-o zi nu 
veţi mai lucra decât pentru a deveni un instrument în 
mâinile Domnului, pentru a realiza Cerul pe pământ. 
Nu există ceva mai grandios, mai divin. Aceasta este 
împlinirea tuturor legilor divine, a întregii înţelepciuni. 

să nu uitaţi niciodată că prin meditaţie aveţi toate 
posibilităţile să oferiţi o deschidere eului vostru 
interior, această fiinţă misterioasă şi subtilă astfel ca el 
să poată ieşi să se dezvolte, să arunce o privire în 
spaţiul infinit, să înregistreze toate minunăţiile şi să le 
realizeze apoi în planul fizic. Evident, în marea 


majoritate a timpului, ceea ce vede, ceea ce 
contemplă această fiinţă din noi nu ajunge până la 
conştiinţa noastră, dar repetând des aceste exerciţii, 
încet-încet, descoperirile pe care ea le face vor deveni 
conştiente; şi iată cum apare o comoară ce se va 
instala în voi şi va rămâne veşnic în posesia voastră. 

Trebuie să prindeţi gustul meditaţiei, astfel ca ea 
să vă pătrundă în gândire, în inimă, în voinţă ca o 
nevoie, ca o plăcere, fără de care viaţa nu mai are nici 
savoare, nici sens. Trebuie să aşteptaţi cu nerăbdare 
acest moment, când veţi merge în sfârşit să vă 
cufundaţi în veşnicie şi să beţi din elixirul vieţii 
nemuritoare. Nu văd încă în voi această bucurie şi 
această nerăbdare. Trebuie să vă asemănaţi cu beţivul 
care nu se gândeşte decât la vin, şi în momentul 
meditaţiei să vă spuneţi: „în sfârşit, sufletul meu, 
spiritul meu, inima mea vor putea îmbrăţişa universul 
întreg cel puţin pentru câteva clipe, găsindu-se faţă în 
faţă cu imensitatea”. 

Dumnezeu a oferit posibilitatea fiecărei fiinţe 
create să găsească hrana care îi convine. Priviţi, 
numai, animalele; există nenumărate specii: insecte, 
păsări, peşti, mamifere... şi pentru fiecare natura a 
pregătit o hrană diferită, adaptată special. Cum se face 
că numai oamenii nu găsesc ceea ce au nevoie? 
Desigur, fiecare ştie unde să găsească hrana fizică. Dar 
pentru hrana psihică, spirituală, oamenii nu mai ştiu 
cum să se descurce. Şi totuşi, la fel, ea este distribuită 
peste tot în univers, trebuie numai să cunoaştem 
regiunea unde se găseşte lucrul căutat. 

Dacă vă veţi aventura într-o regiune mlăştinoasă, 
infestată de țânțari, de viespi şi de şerpi, e evident că 
pe ei îi veţi întâlni. Dar, ca să întâlniți vulturi, trebuie să 
mergeţi la munte. Vreţi să contemplaţi frumeseţea, 


aflându-vă într-o mansardă? Trebuie să ieşiţi, să vă 
plimbaţi în pădure, într-o grădină sau pe malul mării. 
Dacă vreţi să vă instruiți trebuie să mergeţi la 
universitate sau într-o bibliotecă. Pentru fiecare lucru 
trebuie să găsiţi regiunea care îi corespunde. Acest 
lucru este valabil şi în plan material şi în plan spiritual. 
De aceea, discipolii unei Şcoli Iniţiatice consacră zilnic 
un anume timp meditaţiei, vizitând regiunile lumii 
invizibile, deoarece ei ştiu că vor putea găsi acolo tot 
ceea ce le trebuie pentru echilibrul, înălţarea şi avansul 
lor spiritual. 

Veţi spune: „Dar cum să găseşti aceste regiuni? 
Cine poate să ni le indice? Cel puţin, în planul fizic 
există cărţi de geografie cu hărţi şi informaţii, există 
atlase, enciclopedii... Dar cum te poţi orienta în lumea 
invizibilă? Ah, iată exact ceea ce nu ştiţi! în domeniul 
psihic se produce un fenomen analog cu cel care 
permite unui radiestezist să găsească, de exemplu, o 
persoană cu ajutorul unui „martor” (un fir de păr sau o 
haină ce a aparţinut persoanei respective). Radiestezia 
este bazată pe legea afinităţii. In cazul nostru, ceea ce 
serveşte drept martor este gândul vostru, care 
prin afinitate va întâlni în spaţiu elementele ce îi 
corespund. Planul spiritual este astfel organizat încât 
simplul fapt că te gândeşti la o anumită persoană, la o 
anumită regiune sau element, îţi permite să atingi 
direct această persoană sau element, oricare ar fi locul 
în care ele se găsesc. Deci, nu este necesar să 
cunoaştem exact locul, ca în cazul planului fizic, unde 
avem nevoie de hărţi şi de indicaţii precise. 

În plan spiritual, în plan divin, nu este necesar să 
faceţi cercetări, este suficient să vă concentrați 
puternic gândirea voastră, pentru că ea vă va conduce 
acolo unde veţi dori. Vă gândiţi la sănătate, sunteţi 


deja în regiunea sănătăţii... Vă gândiţi la iubire, vă 
aflaţi deja în regiunea iubirii... Vă gândiţi la muzică, 
sunteţi în regiunea muzicii... Şi dacă sunteţi sensibili, 
dacă aveţi un dar, captaţi ecouri ale acestei muzici 
celeste. Să nu credeţi că marii compozitori „inventau” 
muzica pe care o compuneau. Nu, ei transcriau ceea ce 
auzeau, şi adesea nici nu puteau transcrie ceea ce 
auzeau, pentru că nu existau pe pământ sunete sau 
acorduri capabile să reproducă cu adevărat muzica 
regiunilor sublime. Şi aceeaşi dificultate există pentru 
pictori, pentru poeţi, pentru toţi artiştii, pentru că omul 
nu este încă pregătit să capteze şi să transmită 
frumuseţea lumii divine. El nu este gata, dar poate 
ajunge acolo dacă face o muncă spirituală adevărată, 
înlocuind în el toate particulele care sunt vechi, uzate, 
fără strălucire, prin particule cereşti, pure, luminoase. 

Veţi spune: „Dar cum şi unde găseşti aceste 
particule?” Tocmai v-am explicat, gândirea însăşi se 
însărcinează cu găsirea lor. Din momentul în care vă 
gândiţi la aceste particule noi, vi le imaginaţi în 
toată subtilitatea lor, puritatea lor, 
luminozitatea lor, le veţi atrage, iar celelalte 
sunt efectiv înlăturate, înlocuite. Desigur, nu 
imediat, aceasta depinde de intensitatea iubirii 
voastre, de credinţa voastră, de munca voastră, 
dar într-o zi toate aceste particule care nu vibrau 
în armonie cu regiunile cereşti vor fi înlocuite şi 
veţi ajunge să captaţi, să sesizaţi realităţile cele 
mai subtile, cele mai sublime din univers. 

De când ştiinţa a descoperit că întreg cosmosul 
este traversat de unde care ne aduc mesaje sonore, ea 
se străduieşte să pună la punct aparate din ce în ce 
mai sensibile, pentru a le capta. Ceea ce ea nu ştie 
este că aceste aparate există în fiinţa umană, 


dintotdeauna. Fiindcă, Creatorul care a pregătit omul 
pentru un viitor de bogăţie imensă, a plasat în el 
aparate, antene, capabile să sesizeze şi să transmită 
toată inteligenţa şi splendoarea creaţiei sale. Dacă 
pentru moment omul nu a ajuns aici, înseamnă că el 
nu a lucrat în acest sens, nu exersează şi nici nu 
cunoaşte toate aceste posibilităţi. Dar ele există, toate 
aparatele sunt pregătite, ele aşteaptă momentul să fie 
declanşate. Aceste aparate sunt chakrele şi anumiţi 
centri ai sistemului nervos, ai creierului şi ai plexului 
solar. Dar pentru moment, toate aceste aparate atât 
de perfecţionate dorm: omul nu este capabil să 
capteze mesajele ce vin din toate punctele universului, 
din constelaţiile cele mai îndepărtate. De altfel, într-o 
anumită măsură este preferabil, pentru că aceste 
mesaje sunt în număr atât de mare, încât în starea 
actuală de lucruri cel care ar ajunge să le recepţioneze 
ar înnebuni sau ar muri fulgerat. Aceste mesaje nu vor 
mai fi periculoase atunci când omul se va întări 
suficient în interior, pentru a putea rezista. Să luăm o 
imagine. Aţi văzut cum se dezvoltă dovleacul? La 
început el este suspendat de o tijă mică pe care o 
puteţi rupe cu uşurinţă. Dar, pe măsură ce dovleacul 
creşte, mica tijă se întăreşte, rezistând unei greutăţi de 
mai multe kilograme. Acelaşi fenomen se produce cu 
fiinţa umană. Pe măsură ce, în meditaţiile ei, ajunge să 
simtă aceşti curenţi cosmici, ceva lucrează în ea 
pentru a-i permite să reziste la toate aceste tensiuni. 
Dar, trebuie ca toate acestea să se facă progresiv. Unii, 
care vor să înveţe totul dintr-odată, să-şi dezvolte 
toate facultățile dintr-o mişcare, se expun la 
dezechilibre foarte grave. Un medic recomandase un 
medicament unui bolnav: el trebuia să ia zece picături 
pe zi din acest medicament, timp de o lună. „O lună, îşi 


spune bolnavul, dar este prea mult!” El a băut tot 
conţinutul flaconului în aceeaşi zi... şi a murit. Ei nu, 
trebuie să se ia cu răbdare, regulat şi astfel organismul 
ajunge să se întărească şi devine din ce în ce mai 
capabil să reziste tensiunii. 

lată, deci, esenţialul din ceea ce trebuie să ştiţi: 
aveţi posibilitatea să captaţi prin meditaţie toate 
elementele universului de care aveţi nevoie. 
Gândirea, prin legea afinităţii, se însărcinează să 
găsească aceste elemente. Exact acelaşi lucru se 
întâmplă cu fiinţele umane: când vă gândiţi la o 
persoană, chiar dacă este la capătul lumii, printre cinci 
miliarde de indivizi care sunt pe pământ, gândul vostru 
va merge exact către această persoană la care vă 
gândiţi, şi nu către alta. Este ca şi cum gândul vostru 
ar fi fost magnetizat pentru a atinge precis această 
persoană. 

Deci, de acum înainte, când vreţi să obţineţi un 
element din univers sau să atingeţi o entitate, gândiţi- 
vă la acest element sau la această entitate fără să vă 
preocupaţi de locul unde se găsesc: gândul vostru va 
ajunge direct la ei. 

Este, dacă vreţi, ceea ce se întâmplă cu anumiţi 
câini cărora li se dă să miroasă o haină sau o batistă 
aparţinând unei persoane. Acest obiect fiind impregnat 
cu emanaţiile respectivei persoane, câinele este 
capabil să o descopere la distanţe foarte mari... Un 
miros, este aşa de subtil, dar câinele se îndreaptă 
neabătut printre sute de persoane şi nu se opreşte 
decât la cel care trebuie găsit. Este exact ceea ce face 
gândul, care va găsi de-a lungul spaţiilor nu numai 
elemente, ci şi fiinţe vizibile sau invizibile care pot să 
vă întărească, să vă lumineze sau să vă ajute. 


Cap. 12 - Rugăciunea creatoare 


l. 

Puteţi fi sfărâmați în aşa fel încât veţi crede că nu 
mai rămâne nimic din voi. Totuşi, un atom din voi va 
supravieţui mereu; şi el va putea reconstitui pentru voi 
întregul univers. Acest atom este darul de a te ruga, 
de a implora. Este darul cel mai mare pe care 
Dumnezeu | l-a făcut omului. Căci dacă acesta nu 
ar fi existat, fiinţa umană ar fi dispărut de mult timp. 
Această idee a existenţei unui „ATOM AL 
RUGĂCIUNII” de care nimeni nu vorbeşte, trebuie că 
vi se pare inacceptabilă, imposibil de crezut... totuşi, 
aţi auzit deja spunându-se în Ştiinţa lIniţiatică despre 
existenţa, în vârful inimii, a unui atom care are 
rolul să înregistreze, de-a lungul vieţii, gândurile 
omului, adică ceea ce el simte, ceea ce el 
trăieşte. Acest atom nu are puterea să intervină, să 
modifice, el nu face decât să înregistreze. In realitate, 
ele este o bobină minusculă care se derulează fără 
încetare de la începutul până la sfârşitul existenţei şi în 
momentul morţii el se opreşte şi se detaşează. 

Ei bine, există la fel în om un atom care are 
proprietatea să ceară ajutor, ca să îndrepte situaţiile. 
Dacă acest atom nu este dezvoltat, pentru că omul nu 
se roagă, totul se desfăşoară pentru el exact cum i-a 
fost destinat. Acest atom, desigur, nu poate schimba 
liniile mari ale vieţii care sunt greu de modificat, dar în 
domeniul subtil, eteric, el poate produce schimbări. 
lată de ce persoanele care sunt obişnuite să se roage 
suferă mai puţin. Când apar evenimente dificile, ele 
simt mai puţin descurajarea în interior, amărăciunea. 
Adesea evenimentele penibile sunt legate de 
colectivitate şi este imposibil să le evităm: războiul, de 


exemplu. În timpul unui război, nu pot fi evitate 
privaţiunile şi nefericirea, dar în interior, cel care se 
roagă, care acţionează prin sufletul şi spiritul său, 
transformă toate aceste dificultăţi. Deşi în exterior 
evenimentele rămân la fel, acolo unde alţii se pierd, se 
descurajează sau chiar se sinucid, el găseşte forţe, 
hrană şi încurajare. 

Nu trebuie să suferi, nu trebuie să te laşi, ci să 
încerci mereu să îndrepţi câte ceva. Nu veţi putea 
ameliora totul, dar ceea ce faceţi reprezintă o mică 
sămânță care este pe cale să rodească. Şi dacă ar 
trebui să staţi 100% în întuneric şi în frig, procentul 
real nu va fi mai mare de 99%! Aţi pronunţat câteva 
cuvinte, v-aţi rugat, vă concentrați pe o imagine 
luminoasă, şi totul este ca un strigăt, pentru ca cineva 
să vă vină în ajutor. Voi nu observați viaţa din jurul 
vostru şi totuşi vă spun mereu că de la ea trebuie să 
luaţi lecţii. Priviţi copilul: cine 1-a instruit, cine i-a 
revelat puterea cuvântului? Când se simte în pericol 
strigă: „Mama”! Cum a învăţat acest copil să 
folosească acest cuvânt magic? Dacă nu ar fi strigat, 
mama sa nu ar fi ştiut că el are nevoie de ceva. Darea 
îl aude şi se grăbeşte să-l salveze. Atunci, de ce 
oamenii nu scot măcar un sunet adresat Cerului? 

Acum, obiceiul de a te ruga este din ce în ce mai 
mult pe cale să se piardă, şi este păcat. De ce să te 
rogi, gândesc oamenii, când nu îţi lipseşte nimic?... In 
realitate, rugăciunea ţine de alt tip de lucruri. Chiar 
dacă aveţi totul, când nu vă lipseşte nimic, trebuie să 
vă rugaţi. De ce? Pentru că rugăciunea este o creaţie. 
Sunteţi miraţi?... Toate fiinţele simt nevoia de a crea. 
Dar, dacă nu s-au dezvoltat anumite calităţi, 
inteligenţa, lumina, ele nu crează nimic, copiază numai 
lucrurile, le reproduc. La fel, taţii şi mamele care nu au 


făcut nici o muncă interioară înaintea conceperii 
copiilor lor, reproduc în ei propriile lor slăbiciuni, boli. 
Inţelegeţi că o creaţie nu este în realitate decât o 
reproducere, adevărata creaţie situându-se în înalt. 
Ştiind acestea, omul care vrea să creeze, încearcă să 
se autodepăşească şi, prin sufletul şi spiritul său, 
captează elemente din regiunile cereşti. Apoi, tot ceea 
ce face, tot ceea ce crează, posedă elemente 
superioare celor din lumea obişnuită, pentru că el a 
reuşit să se orienteze către Cer, să se înalțe, să atragă 
ceea ce vine de foarte sus. ADEVĂRATA RUGĂCIUNE 
ESTE O CREAŢIE. Când vă rugaţi, nu vă adresaţi 
numai unui om cumsecade, aflat cine ştie unde, numai 
pentru că el este şeful, directorul sau bancherul ce vă 
poate da sau împrumuta ceva, sau unei femei, 
implorând-o să vă ofere o privire. Cu acest fel de 
rugăciune nu veţi obţine mare lucru, pentru că cei 
cărora vă adresaţi sunt ca voi, au acelaşi nivel, 
aceleaşi slăbiciuni. 

Adevărata rugăciune stabileşte legătura cu Fiinţa 
sublimă, Creatoarea Cerului şi a pământului. Rugându- 
vă Creatorului, vă legaţi de această Fiinţă sublimă care 
este imensitatea, infinitul şi prin această legătură aveţi 
posibilitatea de a capta, de a atrage ceva din lumile 
superioare spre noi, spre lumea în care trăim, spre 
beneficiul tuturor creaturilor. Pentru că trebuie să ştiţi: 
elementele, particulele şi „electronii” ce provin din 
această regiune sunt atât de puternice, încât unul 
singur poate produce multe transformări. îl veţi simţi 
vibrând în voi: el purifică, luminează, vindecă, 
restabileşte armonia şi această stare benefică 
acţionează asupra tuturor celor din jurul vostru. Fiind 
influienţaţi, şi ei se vor dezvolta. Chiar şi fiinţele cele 
mai slabe, mai neajutorate, posedă acest atom al 


rugăciunii datorită căruia pot evolua chiar dacă le 
lipseşte totul: bani, hrană, îmbrăcăminte, chiar dacă 
sunt închişi, ele pot deveni puternice. Facultăţile, banii, 
forţa nu sunt date tuturor, dar puterea acestui atom o 
pot folosi toţi, ca să ceară, să cheme în ajutor spiritele 
luminoase din înalt. Când trebuie să faceţi faţă unor 
mari dificultăţi, dacă nu cereţi nimic, rămâneţi 
neputincioşi. ACEST ATOM AL RUGACIUNII ESTE 
SINGURUL CARE POATE REMEDIA TOTUL; DAR DACA 
NU-L ACTIVAŢI, VEŢI TRECE PRIN TOATE SUFERINŢELE 
CARE V-AU FOST DESTINATE. PUTEREA ACESTUI ATOM 
SE GĂSEŞTE ÎN PSIHIC, ADICĂ ÎN GÂNDURILE, ÎN 
EMOŢIILE VOASTRE. RUGÂNDU-NE, CHIAR DACĂ ÎN 
EXTERIOR NU S-A SCHIMBAT NIMIC, NU RĂMÂNEŢI ÎN 
ACEEAŞI STARE. DACĂ ESTE RĂZBOI, EL CONTINUĂ, 
DACĂ ESTE GER, VĂ ESTE FRIG, DACĂ PLOUĂ, VĂ UDĂ, 
DAR RUGACIUNEA A PRODUS SCHIMBARI ÎN VOI 
ÎNŞIVĂ. UN OM VA MURI, SINGUR, ABANDONAT, ÎN 
MIZERIE, DAR DATORITA RUGACIUNILOR EL PLEACA ÎN 
BUCURIE, ÎN PACE, ÎN LUMINĂ, ÎN TIMP CE ÎN ACELEAŞI 
CONDIŢII CEL CARE NU SE ROAGĂ VA FI INVADAT DE 
SENTIMENTE DE REVOLTĂ ŞI DE URĂ. Chiar dacă nu 
reuşeşte să schimbe condiţiile exterioare, rugăciunea 
acţionează enorm, măcar pentru încarnarea viitoare. 
Cea mai mare parte a omenirii ignoră încercările 
religiei de a convinge un criminal sau un necredincios 
să se căiască, să ceară iertare Domnului înaintea 
morţii, din cauza importanţei acestui ultim minut. Dacă 
cineva care a fost bun, virtuos, credincios, toată viaţa 
sa se revoltă sau îşi pierde credinţa în ultimul minut, 
este pe cale să distrugă binele făcut în timpul vieţii... 
Pentru că, ultimul minut contează. Vedeţi cât este de 
important să cunoaşteţi legile şi să te supui lor. Deci, 
chiar dacă nu aţi reuşit să schimbaţi nimic în această 


viaţă, nu este foarte important; dacă aţi trăit bine 
ultimul minut al vieţii voastre, viitorul se va schimba, 
încarnarea voastră viitoare va fi mai bună. Nu uitaţi 
acest lucru, niciodată! 


II. 

„Când te rogi, spune lisus, intră în camera ta, 
închide poarta şi roagă-te la Tatăl tău care este acolo, 
în secret”. Dar CE ESTE ACEASTĂ CAMERĂ 
SECRETĂ DESPRE CARE VORBEA IISUS?... NIMIC 
ALTCEVA DECÂT O STARE DE CONŞTIINŢĂ. Când 
discipolul ajunge să creeze în el liniştea şi pacea, când 
are nevoie să exprime Domnului iubirea sa, el este 
deja în această cameră secretă. Vă întrebaţi unde este 
situată? Ea poate fi în inimă, în intelect, în suflet. În 
realitate, este o stare superioară de conştiinţă până la 
care voi aţi reuşit să vă ridicaţi. 

Meditaţi, de exemplu, asupra unor adevăruri 
sublime, pe care nu reuşiţi să le percepeţi... şi iată că, 
după un timp, veţi înţelege. Ce s-a întâmplat? De unde 
a venit această înţelegere? Spiritul vostru o posedă din 
eternitate, dar era un domeniu la care conştiinţa 
voastră nu avea acces. Fiindcă omul care nu ştie ce se 
petrece în subconştientul său, cu atât mai mult nu va 
şti ce se întâmplă sus, în cer, în cerul lui, în spiritul său, 
în supraconştiinţa sa. 

Vă puteţi închide cât vreţi între patru pereţi pentru 
a vă ruga, dar dacă nu aveţi iubire pentru 
Dumnezeu, dacă nu ajungeţi să atingeţi această 
stare de ardoare, care este cea a rugăciunii, nu 
veţi putea nici să găsiţi, nici să intraţi în camera 
secretă. EA ESTE O STARE DE MARE 
CONCENTRARE, DE PACE, DE LINIŞTE 
INTERIOARĂ, UNDE TOT RESTUL DISPARE, UNDE 


NU MAI EXISTĂ NIMIC DECÂT RUGĂCIUNEA 
VOASTRĂ, DECÂT CUVÂNTUL VOSTRU INTERIOR 
CARE PARCURGE SPAŢIILE. ÎN ACEL MOMENT, 
CHIAR DACĂ VOI NU ŞTIŢI CĂ VĂ AFLAŢI ÎN 
ACEASTĂ CAMERĂ SECRETĂ, SUNTEŢI ÎNTR- 
ADEVĂR ÎN EA. 

Camera secretă este un simbol măreț şi de mare 
profunzime, care cu siguranţă era cunoscut înainte de 
lisus. Toţi Iniţiaţii ştiu că, pentru a te ruga, trebuie să 
intri în această cameră, deoarece în afara ei Cerul nu 
te aude. De ce? Presupuneţi că sunteţi pe stradă şi că 
vreţi să vorbiţi cu un prieten care se găseşte în alt 
oraş. Nu veţi pută vorbi fără să nu intraţi într-o cabină 
telefonică, unde este un aparat la care veţi forma un 
număr şi veţi avea legătura. Dacă veţi rămâne pe 
stradă, puteţi striga, puteţi urla, prietenul nu vă va 
auzi. Pentru a fi auziţi de Cer, trebuie să intrăm în 
această cameră secretă de care vorbeşte lisus, fiindcă 
ea este amenajată astfel, cu aparate „telefonice” care 
permit comunicarea cu lumile superioare. Şi, iată încă 
ceva: când intraţi într-o cabină telefonică închideţi uşa, 
pentru a putea auzi şi vorbi în linişte. De aceea şi 
această cameră trebuie să fie la fel, liniştită. Munca 
interioară nu se poate face în zgomot. 

Deci, trebuie să ajungem să înţelegem că există în 
interior un loc foarte liniştit unde trebuie să 
pătrundem, închizând uşa după noi. Inchiderea porţii 
înseamnă să nu lăsaţi să pătrundă alte gânduri, 
dorinţe, altfel totul va fi tulburat în comunicarea cu 
Cerul şi nu veţi primi nici un răspuns. Doar în camera 
secretă lucrurile se desfăşoară corect: vorbiţi, auziţi, 
adresati o întrebare Cerului şi primiţi răspuns. Dacă nu 
ajungeţi să înţelegeţi bine ceea ce vi se spune, cauza o 
constituie uşa ce a rămas deschisă. Deci, camera 


secretă este un loc al liniştii şi al tainelor. Ceilalţi nu 
trebuie să observe ceea ce spuneţi, cum şi cui spuneţi. 
Desigur, uneori nu îi veţi putea împiedica să-şi dea 
seama că vă rugaţi. Dar, cu cât îşi dau seama mai 
puţin, cu atât este mai bine. Evangheliile vorbesc 
despre acel fariseu care se găsea în templul 
lerusalimului şi care se ruga cu atâta ostentaţie... Ei 
bine, camera secretă este tocmai contrariul... 
ACEASTĂ CAMERĂ SECRETĂ SE POATE 
IDENTIFICA CU INIMA. CU LINIŞTEA INIMII. Dar, 
evident, aici nu inima este aceea care corespunde 
planului astral, care este locul dorințelor inferioare, al 
pasiunilor. Camera secretă este inima spirituală, adică 
sufletul. Atât timp cât nu vom ajunge să obţinem 
adevărata linişte, înseamnă că nu am reuşit, încă, să 
pătrundem în această cameră. Există atâtea „camere” 
în om! Şi, printre toate aceste camere, foarte puţini 
oameni au găsit-o pe aceea care iubeşte liniştea. 
Majoritatea s-a rătăcit în alte camere şi acolo se roagă; 
dar, cum acolo nu există aparate corespunzătoare, 
Cerul nu le primeşte gândurile şi rugăciunile. Pentru ca 
rugăciuniea să fie primită, trebuie îndeplinite anumite 
condiţii. De exemplu, de ce în trecut Iniţiaţii au 
transmis acest gen de împreunare a mâinilor, în 
rugăciune? Este un simbol, căci adevărata 
rugăciune înseamnă să împreunezi cele două 
principii: inima şi intelectul. Dacă numai inima este 
aceea care cere, în timp ce gândirea nu participă, 
adică nu se uneşte cu inima ci rămâne alături, 
rugăciunea voastră nu va fi primită. Pentru ca ea să 
fie primită, trebuie să vină din inimă şi din 
intelect, din gând şi din sentiment, adică din cele 
două principii: masculin şi feminin. Câte tablouri 
nu există cu persoane în poziţii de rugăciune, chiar şi 


copii cu mâinile încrucişate! Dar niciodată nu s-a 
înţeles profunzimea acestui gest. Aceasta nu înseamnă 
că, pentru rugăciune, trebuie obligatoriu să împreunezi 
mâinile fizic, nu, nu atitudinea fizică contează, ci 
atitudinea interioară. Trebuie să împreunaţi sufletul şi 
spiritul, inima şi intelectul, deoarece împreunarea lor 
dă puterea rugăciunii. Este ceva formidabil care se 
proiectează: în acelaşi timp daţi şi primiţi, sunteţi activi 
dar şi receptivi. 

Multe neînţelegeri rămân în mintea oamenilor în 
privinţa rugăciunii. Ei îşi imaginează că esenţialul 
constă în cuvintele rugăciunii. Nu, adesea cuvintele se 
opresc alături, ele nu pot urca până la Cer. Gura 
mormăie ceva, dar omul nu se roagă: în el nu vibrează 
nimic. Desigur, pentru a ajuta realizarea, cuvântul 
pronunţat este foarte important, da, dar cu condiţia ca 
dorinţa voastră, gândirea, să fie deja puternice în 
planul spiritual: cuvântul este atunci ca o semnătură 
care permite declanşarea forţelor de sus. 

Să presupunem că aţi dori să treziţi în voi un 
sentiment de iubire către Dumnezeu. Sentimentul 
constituie ceva pur psihic, nu aveţi nevoie să folosiţi 
cuvântul, puteţi să vă atingeţi scopul doar prin simpla 
forţă a propriei dorinţi. Dar, să presupunem că aţi dori 
să obţineţi o realizare în plan fizic, material, în acest 
moment cuvântul pronunţat este necesar. Dar, 
esenţialul rămâne în intensitatea gândului şi a 
sentimentului; altfel, chiar dacă veţi pronunţa ore în şir 
cuvintele, ele nu vor da nici un rezultat, nu veţi fi 
ascultat. De altfel, voi ştiţi, deja, simţiţi când 
rugăciunea vă este ascultată sau nu. Exisă zile când 
simţiţi o asemenea forţă, o asemenea împlinire, când 
ştiţi că Cerul v-a ascultat, în sfârşit, ruga. Aceasta nu 
înseamnă că rezultatele vor apare dintr-odată în planul 


fizic, nu; realizarea nu se face imediat dar ruga v-a fost 
auzită, ea a fost luată în considerare şi acest lucru este 
esenţial: simţiţi că propria rugăciune a fost auzită. 

Totul stă, deci, în intensitate, iar intensitatea 
este mereu legată de puterea de a degaja 
gândurile şi sentimentele de toate preocupările 
străine rugăciunii. De aceea, atitudinea este foarte 
importantă: să ajungeţi să vă simţiţi degajaţi... SA 
LĂSAȚI DEOPARTE, PREŢ DE O ORĂ SAU DOUĂ, 
ALTE PREOCUPĂRI,  SCUFUNDADU-VĂ ÎNTR-O 
MUNCĂ SPIRITUALĂ INTENSĂ, CACA NUMAI 
ÎNDEPLININD ACEASTĂ CONDIȚIE VEŢI FI 
ASCULTAT DE CER. 

Aşa cum există o corespondenţă între lumea 
subtilă a conştiinţei, a gândirii, a sentimentului, a 
energiilor şi lumea materiei, DE FIECARE DATĂ 
CÂND VEŢI AJUNGE SĂ OBŢINEŢI STĂRI DE 
CONŞTIINŢĂ RIDICATE, ELE VOR ATRAGE DIN 
COSMOS MATERII DE MARE PURITATE, DATORITĂ 
CĂRORA VĂ VEŢI PUTEA CONSTRUI UN CORP 
LUMINOS, UN CORP DE SLAVĂ. TREBUIE SĂ 
ÎNCEPEŢI LUCRÂND ÎN PLANUL SPIRITUAL: 
PLANUL MATERIAL SE VA TRANSFORMA 
AUTOMAT. 

Fiecare lucru spiritual are o corespondenţă 
materială, iar fiecare particulă de materie îşi are 
propria corespondenţă în planul spiritual. Trebuie 
numai să muncim în plan spiritual, prin gând, prin 
rugăciune, pentru că aceşti curenţi invizibili atrag 
elemente din regiunile sublime. Toţi Iniţiaţii şi-au bazat 
munca pe această lege a corespondenţelor, şi dacă ei 
au o încredere absolută în înţelepciunea divină, 
aceasta se datorează şi faptului că ei sunt conştienţi că 
ceea ce este divin în interiorul fiinţei se va exterioriza. 


Singura lor grijă este să se întrebe mereu, dacă ceea 
ce fac este corect, armonios. In rest, ei sunt absolut 
convinşi că există o statornicie în legile naturii şi că 
ceea ce este realizat în lumea spirituală se va realiza 
într-o zi şi în planul fizic. 


Cap. 13 - Cucerirea vârfului 


Căutarea divinității este de lungă durată şi 
pretențioasă. Uneori eşti dezamăgit, ai impresia că 
munceşti în zadar. Dar, acest fapt este numai aparent, 
asemenea celui care sapă un puț, în căutarea apei... 
Deşi nu găseşte încă apa, reflectarea acesteia există în 
mintea, în inima şi în sufletul celui care o caută. El 
trăieşte cu ideea, cu gândul, cu speranţa că într-o bună 
zi o va găsi. Şi dacă această apă nu a ţâşnit încă în 
planul fizic, el o simte deja curgând în sufletul său. În 
acelaşi mod, acela care îl caută pe Dumnezeu, deşi nu 
găseşte nimic palpabil, lucrează cu o realitate foarte 
puternică care există în el. El îşi poate spune: „Desigur, 
nu l-am aflat încă pe Domnul, dar El s-a reflectat prin 
gândurile şi sentimentele mele, deoarece această 
speranţă, această credinţă este deja ceva ce vine de la 
Dumnezeu”. 

lată o altă imagine. Un căutător de aur este 
preocupat să treacă prin sită nisipul unui râu şi, cu 
fiecare firicel de aur câştigat, el se îmbogăţeşte. În 
acest timp, un alchimist se află în căutarea pietrei 
filozofale ce transformă metalele în aur... şi vreme 
îndelungată el nu găseşte nimic, este la fel de sărac. 
Dar, într-o zi, după ani sau secole, dacă o găseşte 
(dacă lucrează după reguli, el trebuie să o găsească), 
într-o secundă, alchimistul devine omul cel mai bogat 
din lume: el poate transforma chiar şi munţii în aur. 


Cel care îl caută pe Dumnezeu se aseamănă cu 
alchimistul care nu a găsit încă piatra filozofală şi, în 
acelaşi timp, cu căutătorul de aur aflat pe malul râului, 
separând nisipul ca să găsească câteva firicele de aur. 
Căci,  aflându-ne în căutarea  Divinităţii, este 
obligatoriu să obţinem zilnic câteva particule din 
lumina Sa, din iubirea Sa, din puterea şi 
frumuseţea Sa. Eu aşa fac: mă aseamăn cu 
alchimistul, fac o lucrare a cărei rezultate nu le văd 
niciodată, dar acest fapt nu mă descurajează; 
asemenea căutătorului de aur, eu mă bucur de 
firicelele de aur primite zilnic, ele sunt deja o reflectare 
a pietrei filozofale, a prezenţei divine. 

Adesea vă spun: căutaţi inaccesibilul, căutaţi ceea 
ce nu puteţi nici obţine, nici realiza. Pentru că datorită 
acestei căutări, veţi obţine zilnic ceva în plus. Desigur, 
nu veţi avea niciodată totul, dar atunci când vă 
concentrați asupra unui scop inaccesibil sunteţi obligaţi 
că parcurgeţi regiuni noi, depăşind etape noi, şi acest 
progres contează mult. Voi nu cereţi nici cunoaştere, 
nici frumusețe, nici sănătate sau fericire, voi cereţi 
Absolutul, Divinitatea. Ei bine, veţi avea şi tot restul 
căci, pentru a ajunge până la Dumnezeu sunteţi 
obligaţi să treceţi prin lumină, prin frumuseţe, 
sănătate, cunoaştere, bogăţie, iubire şi fericire şi toate 
minunile care brăzdează acest drum. 

Fericiţi vor fi cei care pot să mă înţeleagă! De ce să 
vă fixaţi atenţia asupra unui lucru mic care nu vă va 
aduce nici o satisfacţie? Chiar atunci când îl veţi obţine 
veţi fi dezamăgiţi. Ceea ce este limitat nu va putea 
niciodată să umple imensitatea sufletului şi a inimii 
voastre. Numai Absolutul, Dumnezeu-însuşi, vă poate 
aduce împlinirea, şi veţi putea obţine totul, chiar şi 


ceea ce nu aţi cerut, căutându-L fără încetare, fără să 
vă opriţi din drum. 

Desigur, nu este prima dată când vă vorbesc 
astfel; de multă vreme v-am clarificat acest subiect, 
dar sunt mereu obligat să-l repet, deoarece vă văd 
mereu preocupaţi de tot felul de nimicuri, în speranţa 
că acestea vor putea umple acest spaţiu imens care 
este în voi... Nu, să nu o credeţi. Deci, iată două 
drumuri: unul care în aparenţă nu aduce nimic, 
exceptând deziluziile, dar el vă va oferi totul, încât într- 
o zi veţi putea spune: „Nu am mai nimic şi totuşi 
universul îmi aparţine”; în timp ce celălalt drum, orice 
v-ar aduce, vă va lăsa mereu nesatisfăcuţi, deşi veţi 
deţine câteva lucruri, dar esenţialul v-a scăpat. 

Toţi cei care îşi cunosc bine natura activităţii spun 
despre obstacolele întâlnite: „Ei da, acestea sunt 
inconvenientele meseriei”, şi acest fapt nu îi împiedică 
să continuie. Toată lumea ştie că fiecare meserie îşi 
are propriile inconveniente. Dar de ce spiritualiştii nu le 
cunosc pe ale lor? Pentru că se descurajează, pentru 
că vor să abandoneze şi acest fapt arată că ei nu au 
înţeles neajunsurile meseriei lor: dacă le-ar fi cunoscut 
dinainte, ei şi-ar fi continuat cu şi mai multă ardoare 
munca. Când sunteţi descurajaţi, ar trebui să vă 
încurajați voi înşivă şi mai mult!... Văd că nu mă 
înţelegeţi, şi totuşi aceasta este adevărata alchimie, 
piatra filozofală. 

Deci, zilnic trebuie să vă obişnuiţi să mergeţi foarte 
sus cu gândul. Dacă nu obţineţi imediat rezultate, 
aceasta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Din 
cauza opacităţii materiei care vă îmbracă, nu ajungeţi 
încă să simţiţi nici o schimbare. Nu simţiţi nimic, nu 
vedeţi nimic şi vă imaginaţi că nu există nimic. Ba da, 
ceva este: pe măsură ce vă străduiţi, drumul vi se 


dechide în faţă, se stabileşte un pod între voi şi 
regiunile cereşti şi într-o bună zi vă va fi necesară doar 
o concentrare de câteva minute asupra acestor 
regiuni, pentru a simţi imediat bucuria, forţa, fericirea. 
Nici o practică spirituală nu oferă mai mult decât 
obişnuinţa de a te concentra asupra imaginii vârfului, a 


lui Dumnezeu. Evident, creştinii nu prea au învăţat 
să caute Fiinţa sublimă, ei se adresează sfinţilor, 


profeților şi nu îndrăznesc să meargă mai 
departe. Sfinţii, apostolii, martirii constituie un bun 


subiect de meditaţie; dar este mult mai bine să te 
obişnuieşti să te concentrezi asupra punctului cel mai 
înalt, al vârfului. În acel moment, veţi declanşa 
anumite forţe, o mişcare: din acest vârf se dau ordine 
în privinţa voastră şi cei ca le execută pot fi Iniţiaţi, 
sfinţi, profeţi, persoane din anturajul vostru şi chiar 
păsări sau animale... Da, executarea ordinelor se poate 
face prin animale, prin spiritele naturii sau prin cele 
patru elemente. 

Unii vor spune: „Dar este prea departe să mergi să 
atingi vârful, este foarte greu şi nu este practic. Eu 
prefer să mă rog la Sfânta Tereza sau la Sfântul 
Antonie, pentru că am pierdut ceva şi ei mă vor ajuta”. 
Desigur, o puteţi face, dar aceasta nu vă va împiedica 
să vă concentrați, de asemenea, asupra vârfului, a 
Domnului. De ce? Pentru că El dirijează totul, totul 
depinde de El. 

Ştiinţa Iniţiatică ne explică că noi suntem construiți 
asemenea universului: şi noi avem un vârf sau un 
centru - este acelaşi lucru - iar acest centru care 
reprezintă Divinitatea este Eul superior. Deci, 
când vă concentrați asupra vârfului universului, când îl 
rugaţi şi-l imploraţi pe Dumnezeu, ajungeţi să atingeţi 
această culme a fiinţei voastre: acolo, aceasta 


declanşează vibrații extrem de pure şi de subtile, care 
produc în voi prin propagare transformări 
binefăcătoare. Deci, chiar dacă nu vi se îndeplineşte 
dorinţa, veţi câştiga un element spiritual. 

Este adevărat, adesea ruga nu vi se îndeplineşte 
deoarece Inteligența cosmică consideră că ceea ce aţi 
cerut vă poate face mai mult rău decât bine, şi atunci 
ea refuză să vi le acorde. Dar, utilitatea acestei cereri 
constă în atingerea vârfului care este în voi înşivă, în 
declanşarea unei forţe, cea mai înaltă, care se propagă 
şi produce sunete, parfumuri, culori, influenţându-vă 
toate celulele, toate entităţile care locuiesc în voi. 
Astfel, veţi ajunge să câştigaţi elemente extrem de 
preţioase. 

Pentru obţinerea adevăratelor rezultate trebuie să 
atingem acest centru, punctul care organizează totul, 
care comandă totul. Să luăm un exemplu: vă aflaţi 
situat undeva în societate, necunoscut și 
nesemnificativ şi nu puteţi, deci, să schimbaţi nimic în 
destinul ţării. Pentru a putea face ceva, va trebui să 
mergeţi până în centru, acolo unde se află preşedintele 
sau regele. In acel moment puteţi realiza totul 
deoarece aţi atins centrul. Dacă rămâneţi undeva la 
periferie, nimeni nu vă va asculta. Deci, cel care nu-şi 
aranjează afacerile decât la periferie, nu poate 
schimba destinul ţării sale, nici în bine, nici în rău, ceea 
ce evident este preferabil. 

Aceeaşi lege se găseşte şi în lumea interioară. Atât 
timp cât nu vă veţi concentra asupra vârfului, 
bineînţeles că veţi obţine ceva, dar esenţialul nu va 
depinde de voi. In timp ce, dacă vă aflaţi în centru, 
puteţi răsturna lumea întreagă, fiindcă acest centru vă 
dă toate posibilităţile, totul depinde de voi. Vedeţi 
acum de ce oamenii cu adevărat inteligenţi nu se 


ocupă cu realizări trecătoare şi cu nimicuri. Ei muncesc 
şi se îndreaptă către vârf, fără să se preocupe de 
durată, chiar dacă aceasta ar fi de sute de ani. O 
singură fiinţă poate schimba destinul omenirii, dar cu 
condiţia ca ea să fi putut atinge vârful. 

Când alegeţi vârful, care este în voi ca o stare de 
conştiinţă, veţi poseda aceleaşi puteri ca şi Dumnezeu 
şi nimeni nu vă va putea rezista. 

Da, prin felul în care este construită lumea, eu vă 
pot dovedi că Inteligența cosmică a aranjat astfel 
lucrurile încât adevărata forţă să se găsească numai la 
vârf. Dacă nu mă credeţi, înseamnă că nu aţi înţeles 
nimic, şi nu vă va rămâne decât suferinţa. Eu nu v-o 
doresc, dimpotrivă, nu vreau să vă văd niciodată 
suferind. Dar, când nu înţelegeţi mare lucru, nu se 
poate să nu suferiţi. Suferinţa există pentru a-i obliga 
pe oameni să înțeleagă... Deci, ea este o 
binecuvântare! 

Acum, vă voi revela unul dintre adevărurile cele 
mai importante de ştiut: toţi Maeştri au făcut-o şi 
Ştiinţa Iniţiatică o subliniază: acela că, FIECARE 
DINTRE NOI VA MERGE ÎNTR-O BUNĂ ZI SĂ 
TRĂIASCĂ ÎN REGIUNEA UNDE ŞI-A DIRIJAT 
GÂNDURILE. Deci, când veţi pleca din această 
lume, veţi merge să  reîntâlniţi regiunea 
gândurilor voastre. Dacă aceste gânduri au fost 
înalte, veţi merge în regiunea cea mai sublimă, 
şi invers, dacă gândurile voastre au fost dirijate 
spre Infern, veţi întâlni Infernul. lată cel mai mare 
adevăr. Deci, dacă voi nu veţi cere decât inteligenţă, 
iubire, frumuseţe, fiţi absolut siguri că nici o forţă a 
naturii nu vă va putea împiedica vreodată să locuiţi în 
această regiune determinată, adică în regiunea 
gândurilor şi dorințelor voastre. 


CUPRINS 


Cap. 1 - Natura activităţii spirituale....................... 1 
PEE ode Avea ta A da ea a dau i 1 
Cap. 2 - Cum să concepem viitorul... 20 
Cap. 3 - Poluarea psihică... eee 28 
Cap. 4 - Viaţa şi circulaţia gândurilor.. 35 
[ie lac e ca 0 tă îi dia ai i i 35 


Cap. 5 - Cum se întruchipează gândul în materie 45 
Cap. 6 - Regăsiţi echilibrul dintre mijloacele 


materiale şi cele spirituale..............c eee eee 65 
Cap. 7 - Forța SPUI Ul scoasa eee arata ai pac 72 
Cap. 8 - Câteva legi ale activităţii spirituale......... 86 
Cap. 9 - Armele gândirii... eee 91 
Cap. 10 - Puterea concentrării... eee 100 
Cap. 11 - Bazele meditaţiei..............cceeeeee 107 
Cap. 12 - Rugăciunea creatoare............eeeneee 128 


Cap. 13 - Cucerirea vârfului... eee 138