Omraam Aivanhov — Armonie si sanatate

Omraam Mikhaël Aivanhov 


ARMONIE SI SĂNĂTATE 


Cap. 1 - Viața este primordială 


l. 

La început există viaţa. Observaţi creaturile: la 
început ele posedă viaţă, şi mai târziu ajung mai mult 
sau mai puţin să simtă, să gândească, să acţioneze cu 
eficienţă. 

Viaţa... acest cuvânt rezumă toate bogăţiile 
universului care sunt aici, nediferenţiate, neorganizate, 
aşteptând ca o ordine să vină să le aşeze şi să le pună 
la treabă. Astfel, în cuvântul „viaţă” sunt incluse toate 
prefacerile viitoare. Toate organele care trebuie să 
apară într-o zi dintr-o celulă sunt deja conţinute în ea 
ca putere, ca într-o sămânță ce trebuie plantată, 
udată, îngrijită pentru ca să rodească. Deci, după un 
timp, ca şi în cazul grăuntelui, din această magmă, din 
acest haos, din această realitate nedefinită care este 
viaţa, totul începe să iasă şi să ia o formă. 

Astfel au apărut organele pe care le posedăm 
acum, şi vor apărea multe altele în viitor... 

Dat fiind faptul că trupul fizic este constituit după 
imaginea corpului astral, corpul astral după imaginea 
corpului mental şi tot aşa până la planul divin, aşa cum 
noi posedăm cinci simţuri în planul fizic, tot aşa 
deţinem şi cinci simţuri în planul astral şi în cel mental: 
pipăitul, gustul, mirosul, auzul şi vederea... Aceste 
organe nu sunt încă dezvoltate în celelalte planuri, dar 
ele există şi aşteaptă să se manifeste. Atunci când ele 
vor fi formate, noi vom avea posibilităţi extraordinare 


de a vedea, de a simţi, de a auzi, de a gusta, dea 
acţiona, de a ne deplasa. Viaţa, fiinţa vie, celula 
însufleţită, microorganismul conţin toate posibilităţile 
de dezvoltare, dar este nevoie încă de mii de ani 
pentru ca ele să ajungă să se exprime din plin. Acesta 
este misterul, splendoarea vieţii. 

Observaţi-i pe oameni: ei lucrează, se distrează, 
aleargă la stânga şi la dreapta şi iar la stânga, se lasă 
angrenaţi în tot felul de preocupări, şi în acest timp 
viaţa lor se reduce, este în pericol, pentru că ei nu sunt 
preocupaţi de ea. Ei se gândesc că, din moment ce 
sunt în viaţă, se pot folosi de aceasta pentru a obţine 
tot ceea ce îşi doresc: bogăţie, plăceri, cunoaştere, 
glorie... Atunci ei o vlăguiesc, o vlăguiesc... şi când nu 
le mai rămâne nimic, sunt obligaţi să îşi oprească toate 
activităţile. Nu are nici un sens să acţionaţi astfel, 
pentru că pierzându-vă viaţa, pierdeţi totul. Viaţa este 
cea mai importantă şi trebuie deci să o protejaţi, să o 
purificaţi, să o sfinţiţi, să eliminaţi tot ceea ce o 
otrăveşte sau blochează, pentru că datorită ei obţinem 
apoi sănătatea, forţa, frumuseţea, puterea, inteligenţa. 

In conferinţa despre cele cinci fecioare înțelepte şi 
cele cinci fecioare nebune, eu v-am explicat că uleiul 
despre care vorbea lisus reprezintă simbolul vieţii. 
Atunci când omul nu mai are nici o picătură de viaţă, 
lampa sa se stinge şi el moare. Uleiul îşi are 
corespondenţă în toate domeniile: pentru plante, el 
este apa; pentru toate creaturile terestre, el este aerul, 
iar pentru fiinţa umană este îndeosebi sângele; pentru 
afaceri, este aurul sau banul; pentru o maşină, este 
benzina etc... 

Viaţa este materia primordială, rezervorul din care 
țâşnesc zilnic noi creaţii ce vor avea nesfârşite 
ramificații. Plecând de la această viaţă nediferenţiată şi 


inexpresivă ce există ca o posibilitate oarecare, spiritul 
creează fără încetare noi elemente, noi forme... 

Oamenii se ocupă însă de orice în afară de viaţă: 
dacă ei s-ar fi gândit mai întâi la viaţă, cum să o 
păstreze, cum să o protejeze, cum să o con-serve în 
cea mai mare puritate, ei ar fi avut din ce în ce mai 
mult posibilităţi să obţină ceea ce îşi doresc, pentru că 
această viaţă iluminată, strălucitoare, intensă, le poate 
oferi totul. Cum ei nu posedă această filosofie, îşi 
risipesc viaţa, se gândesc că, din moment ce sunt vii, 
totul le este permis. Fiecare îşi spune: „Din moment ce 
sunt în viaţă, trebuie să fac ceva..”. Dar câţi reuşesc să 
realizeze ceea ce îşi doresc? Foarte puţini, majoritatea 
au răvăşit totul. De acum înainte trebuie, să aveţi o 
altă filosofie, să ştiţi că modul în care gândiţi 
acţionează deja asupra vieţii voastre, asupra rezervelor 
sale, asupra chintesenţei fiinţei voastre şi că, dacă 
gândiţi prost, stricaţi totul. 

Să luăm un exemplu: un băiat care are un tată 
foarte bogat, îşi face studiile, lucrează, iar tatăl său Îl 
întreţine. Dar iată că fiul începe să facă prostii, 
risipeşte în tot felul de plăceri banii pe care îi primeşte 
de la tatăl său; atunci, tatăl îi taie fondurile, nu îi mai 
dă nimic... Care este vina fiului? El a comis cea mai 
mare greşeală ce constă în a-şi compromite propria 
viaţă, adică condiţiile, energiile şi curenţii ce sunt 
simbolizaţi în acest caz de bani. Dacă noi procedăm la 
fel folosind şi abuzând de existenţa noastră după cum 
ne place, permiţându-ne să încălcăm toate legile, ne 
epuizăm rezervele şi ajungem în mizerie, poate nu în 
mizeria materială, fizică, dar în cea interioară. Viaţa 
este singura bogăţie care există, şi oricare ar fi numele 
pe care i-l (A se vedea „Parabola celor cinci fecioare 
înțelepte şi a celor cinci fecioare nebune” în Vol. 217 


Colecţia Izvor: „Un nou înţeles al Evangheliilor”) dăm: 
bogăţie, subvenţii, petrol, energie,  chintesenţă, 
înseamnă la fel, pentru că acest cuvânt „viaţă” poate fi 
înlocuit de oricare dintre aceşti termeni. 

Oamenii îşi petrec însă viaţa risipindu-şi timpul, 
alergând după achiziţii ce nu sunt la fel de importante 
ca însăşi viaţa. Ei lucrează ani în şir pentru a-şi 
satisface ambițiile şi se regăsesc într-o zi atât de 
doborâţi, de blazaţi, încât punând în balanţă ceea ce 
au obţinut şi au pierdut, îşi dau seama că au pierdut 
tot pentru a câştiga foarte puţin. Dar aşa sunt 
plămădiţi oamenii: ei sunt gata să piardă totul, fiindcă 
nu au fost niciodată instruiți că este mai important să 
fie sănătoşi şi bucuroşi - chiar dacă nu au nimic altceva 
- decât să câştige nişte bogății de care nu pot profita 
fiindcă s-au extenuat urmărindu-le. Un proverb spune: 
„Un câine viu face mai mult decât un leu mort.” Dar 
mulţi preferă să rămână nişte lei morţi... 

Ceea ce lipseşte însă este adevărata filosofie. încă 
din copilărie, oamenii ar trebui sfătuiţi să nu-şi 
risipească viaţa pentru a o putea consacra unui scop 
sublim; fiindcă atunci viaţa se îmbogăţeşte, creşte în 
forţă şi în intensitate, asemenea unui capital ce este 
fructificat. Aţi plasat un capital într-o bancă din înalt, şi 
în loc să fie irosit, împrăştiat, el se măreşte, şi fiindcă 
sunteţi mai bogaţi, aveţi posibilităţi mai bune de a vă 
instrui, de a lucra. In timp ce, dedându-vă plăcerilor, 
emoţiilor, pasiunilor, vă irosiţi viaţa, fiindcă tot ceea ce 
obţineţi trebuie să plătiţi, şi plătiţi cu viaţa voastră. 
Nimic nu se obţine niciodată fără vreun sacrificiu. În 
Franţa spuneţi că nu puteţi face o omletă fără să 
spargeţi nişte ouă. Dar eu afirm exact contrariul. Eu 
cunosc secretul: plasaţi-vă capitalul într-o bancă din 
înalt, şi cu cât lucraţi mai mult, cu atât deveniți mai 


zdraveni şi puternici. Da, în loc să slăbiţi, vă întăriţi 
fiindcă elemente noi năvălesc puternic în voi pentru a 
le înlocui pe cele pierdute. Dar pentru aceasta trebuie 
să vă plasați „banii”, „capitalul” vostru într-o bancă 
celestă... 

lată de ce este atât de important să ştiţi în ce scop 
lucraţi şi pentru cine, fiindcă în funcţie de caz energiile 
voastre iau o anumită direcţie. Vorbind simbolic, dacă 
acela pentru care lucraţi este tatăl vostru, nu numai că 
nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi. Deci, lucrul cel mai 
important este să ştiţi la ce vă consacraţi forţele, în ce 
direcţie lucraţi fiindcă viitorul vostru depinde de 
aceasta: sărăciţi sau vă îmbogăţiţi. 

Cei mai mulţi oameni lucrează fără ştirea lor 
pentru un duşman ascuns în ei înşişi care îi pradă, îi 
sărăceşte. Un adevărat spiritualist este mai inteligent, 
el lucrează şi îşi cheltuieşte toate energiile pentru 
cineva care se găseşte în el însuşi, şi el este acela care 
câştigă. lată inteligenţa: să şti să te îmbogăţeşti şi nu 
să sărăceşti. Şi nu este ceva personal, ceva egoist, 
dimpotrivă. 

Vă hotărâți de pildă să nu lucraţi pentru voi, ci 
pentru colectivitate... Şi cum sunteţi legaţi de această 
colectivitate, sunteţi o parte a acesteia, atunci când 
colectivitatea se ameliorează, se  înfrumuseţează, 
aceasta se resimte la fiecare individ al colectivităţi, 
deci şi asupra voastră. Câştigaţi fiindcă v-aţi plasat 
capitalul într-o bancă ce se numeşte familia, 
colectivitatea, omenirea, fraternitatea universală, din 
care sunteţi o parte. În timp ce, atunci când lucraţi 
pentru voi înşivă, adică pentru micul vostru eu 
mediocru, energiile voastre se pierd şi nu obţineţi 
nimic bun. Spuneţi: „Ba da, ba da, fiindcă am lucrat 
pentru mine”. Nu, fiindcă eul vostru personal, separat, 


egoist, este o prăpastie, şi lucrând pentru el aţi aruncat 
totul în această prăpastie. Nu astfel trebuie să lucraţi. 
Individualiştii, egoiştii nu văd tot ceea ce ar putea 
obţine lucrând pentru colectivitate; ei spun: „Eu nu 
sunt prost, lucrez pentru mine, mă descurc..”. şi astfel 
îşi pierd tot capitalul. 

Atunci când spun: colectivitatea, eu nu doresc să 
vorbesc numai despre omenire, ci şi despre univers, 
despre toate creaturile din univers, despre Dumnezeu 
însuşi. Această colectivitate, această imensitate pentru 
care lucraţi este ca o bancă şi tot ceea ce faceţi pentru 
ea se va întoarce într-o bună amplificat asupra voastră. 
Asemenea acestei bănci, universul face mereu afaceri 
formidabile şi se îmbogăţeşte fără încetare cu noi 
constelații, cu noi nebuloase, cu noi galaxii, iar toate 
aceste bogății se vor îndrepta spre voi. 

Aceia care nu lucrează decât pentru ei înşişi în loc 
să lucreze pentru imensitate, sărăcesc; nimeni nu se 
mai gândeşte la ei, nimeni nu îi iubeşte, nici chiar 
familia lor, fiindcă devin prea egoişti. Ei nu s-au gândit 
niciodată la alţii, de ce s-ar gândi cineva la ei? Şi astfel 
ei devin trişti, amărâţi, necăjiţi. Dar nu se gândesc 
niciodată că poate filosofia lor era greşită... Ah, nu, ei 
aveau dreptate şi ceilalţi au fost nedrepţi şi răi. Ei 
meritau desigur să fie iubiţi, ajutaţi... Să merite, să 
merite... dar ce au făcut bine pentru a merita ceva? în 
timp ce, aceia care sunt plini de iubire, de bunătate, de 
abnegaţie, chiar dacă la început sunt consideraţi nişte 
naivi şi proşti, cu cât timpul se va scurge, cu atât mai 
mult se va vedea că sunt nişte fiinţe excepţionale, şi 
într-o bună zi întreaga lume va veni să îi 
recompenseze, să îi răsfeţe, să îi iubească. Ei au lucrat 
pentru întreg universul şi într-o bună zi îşi vor primi 
recompensa... Dar nu imediat, desigur. 


Atunci când plasați bani într-o bancă, nu primiţi a 
doua zi dobânda, trebuie să aşteptaţi, şi cu cât 
aşteptaţi mai mult, cu atât aceasta este mai mare. 
Exact aceeaşi lege funcţionează şi în domeniul 
spiritual. Lucraţi cu multă iubire, cu multă răbdare, cu 
multă încredere şi nu aveţi la început nici un rezultat... 
Să nu vă descurajaţi; dacă vă descurajaţi, înseamnă că 
nu aţi descifrat bine legile care vă guvernează viaţa 
zilnică. Da, trebuie să cunoaşteţi legile băncii şi ale 
administraţiei! Dacă le cunoaşteţi, înţelegeţi că trebuie 
să aşteptaţi. Apoi bogăţiile vor apărea din toate părţile 
şi va fi imposibil chiar să vă salvaţi!... întreg universul 
va ploua peste voi cu bogății extraordinare fiindcă voi 
sunteţi aceia care le-aţi produs. Aceasta este 
dreptatea! 

înţelegeţi cât de prostească este filosofia egoistă. 
Ne încredem în aparenţe, dar aparențele sunt 
mincinoase, v-am spus-o de atâtea ori! Pentru a 
descoperi adevărul, trebuie să căutăm dincolo de 
aparenţe; ceea ce este considerat drept profitabil şi 
folositor în prezent, este în realitate adesea dăunător 
în viitor. 

Nu vă risipiţi deci viaţa pentru nimic în lume, 
fiindcă nimic ca valoare nu se poate compara cu viaţa. 
Există desigur cazuri deosebite în care unii oameni şi- 
au dat viaţa pentru a-i salva pe alţii, pentru a apăra 
anumite idei. Profeţii, Iniţiaţii care şi-au dat viaţa 
pentru o idee, pentru slava Domnului, nu au pierdut 
nimic în realitate, fiindcă Cerul le-a dat imediat o viaţă 
nouă, mai bogată şi mai frumoasă, fiindcă şi-au 
sacrificat viaţa pentru bine. Eu nu spun că trebuie 
neapărat să ne salvăm viaţa; nu, există cazuri 
excepţionale... Dar în general, discipolul trebuie să-şi 
păstreze, să-şi purifice şi să-şi intensifice propria viaţă, 


fiindcă ea este izvorul, rezervorul, punctul de plecare al 
tuturor celorlalte evoluții: intelectuală, afectivă, 
estetică etc... 

Atunci când spun că oamenii nu se preocupă de 
viaţă, că nu lucrează ca să o păstreze, îmi puteți 
reproşa că nu este adevărat, că toţi lucrează pentru a- 
şi prelungi viaţa. Da, să şi-o prelungească, dar nu să o 
spiritualizeze, să o purifice, să o ilumineze, să o 
sfinţească, să o divinizeze. Prelungirea vieţii este 
destinată plăcerilor, afacerilor necurate, crimelor. Vă 
închipuiţi oare că medicii se gândesc să prelungească 
viaţa oamenilor pentru ca aceasta să fie consacrată 
luminii sau binelui întregii lumi... deloc! Am dreptate 
deci atunci când afirm că nu ne ocupăm de viață, adică 
nu suntem în stare să obţinem bucuria, frumusetea, 
puterea, bogăţia, gloria, cunoaşterea, fără a ne risipi 
viaţa. Orice am face, ajungem mereu să ne risipim 
viaţa. 

Hotărându-vă să lucraţi numai pentru 
înfrumusețarea vieţii voastre, intensificând-o, 
purificând-o, sfinţind-o, vă lărgiţi toate capacităţile. 
Fiindcă această viaţă care este pură, armonioasă, va 
atinge alte regiuni unde acţionează asupra altor 
entităţi care vin apoi să vă ajute, să vă inspire. 
Indirect, viaţa este aceea care se ocupă să vă aducă 
tot restul, dar numai dacă este pură şi armonioasă. 

în ziua în care veţi înţelege că esenţialul constă în 
modalitatea de a trăi, veţi primi tot ceea ce doriţi fără 
chiar a cere. De aceea doresc să vă spun exact 
contrariul cuvintelor lui lisus: „Să nu cereţi şi vi se va 
da!... Să nu bateţi şi vi se va deschide!..”. Da, dar 
când? Atunci când veţi trăi o viaţă divină. Şi va fi scris 
într-o zi în noua Evanghelie, fiindcă lisus o gândea 
deopotrivă, dar nu a putut să o spună: în epoca când 


vorbea, oamenii nu ar fi putut înţelege. Dacă ar reveni, 
el ar spune: „Trăiţi o viaţă divină şi nu cereţi nimic. 
Veţi avea totul!” De ce ? Fiindcă trăind această viaţă 
divină, daţi. Şi atunci primiţi. Chiar dacă nu v-aţi 
exprimat nici o dorinţă, aceasta nu are nici o 
importanţă, Cerul vă copleşeşte cu binefacerile sale. 


II. 

În ziua în care veţi învăţa cum să emanati viaţa 
pentru ca ea să vă facă revelații şi să vă deschidă 
toate porţile, veţi şti în sfârşit ceea ce ea este cu 
adevărat. De aceea, de acum înainte, lucraţi să 
intensificaţi şi să fructificaţi această viaţă, ce poate 
produce fenomene din cea mai înaltă magie asupra 
inimilor, a sufletelor, a inteligenţelor, a entităţilor şi 
forţelor naturii, şi chiar asupra obiectelor lumii fizice. 
Da, se apropie clipa în care toţi trebuie să înţeleagă cât 
de  deplorabil este să risipească o veşnicie de 
splendoare pentru o existenţă mediocră pe care să şi-o 
petreacă mâncând, bând, dormind şi alergând aiurea 
pentru a-şi satisface poftele nemăsurate; oare este cu 
adevărat inteligent acest lucru? 

Dacă lIniţiaţii au reuşit să obţină echilibrul, pacea şi 
toate binecuvântările, este pentru că ei s-au ocupat de 
viaţă, înțelegând că cea mai puternică magie care 
există se găseşte numai în viaţă şi nu în altă parte. Da, 
viaţa, a putea insufla viaţa, nu există magie mai mare: 
a însufleţi fiinţele, a le stimula, a le exalta, a le învia. 
Acela care nu a înţeles acest adevăr este gata să 
distrugă rădăcinile existenţei sale. El nu va şti 
niciodată ce este adevărata viaţă! 

De ce vă hrăniţi de trei ori pe zi, poate chiar de 
patru ori? Mâncaţi, beţi, apoi lucraţi, citiţi etc... Dar de 
ce mai întâi mâncaţi? Oare vă instruiți, lucraţi atunci 


când mâncaţi? Nu, introduceţi viaţa în voi şi atunci 
când ea începe să pătrundă, merge peste tot şi 
stropeşte celulele braţelor, picioarelor, urechilor, gurii, 
creierului etc... care primesc energii. Picioarele pot 
atunci să alerge şi câştigaţi locul întâi la o întrecere. 
Braţele pot lovi, sunteţi un boxeur sau altceva şi iată 
încă un premiu! Apoi vorbiţi, iar limba voastră care 
este ca o mitralieră, vă mai aduce încă un succes... Şi 
tot aşa şi în cazul urechilor, al creierului. Dar dacă nu 
v-aţi hrănit, nu puteţi nici alerga, nici lovi, nici vorbi. 
Vedeţi dar că, atunci când aţi introdus-o în voi, viaţa se 
însărcinează să vă viziteze celulele, să le întărească, să 
le stimuleze, şi toate capacităţile voastre se trezesc. La 
bază se află deci viaţa ce însufleţeşte, alimentează 
întregul organism. 

În acelaşi mod viaţa ne poate pune în contact cu 
lumea divină. Am tras această concluzie despre ceea 
ce se petrece în existenţa cotidiană. Eu nu inventez 
nimic, voi sunteţi aceia care nu ştiţi să observați. Ochii 
voştri pot vedea şi urechile voastre pot auzi pentru că 
aţi mâncat. Dacă nu mâncaţi câteva zile, nu veţi vedea 
şi nici nu veţi mai auzi la fel de bine. Atunci când viaţa 
lipseşte, totul merge prost... Dar în ziua în care veţi 
reuşi să vă faceţi viaţa luminoasă, pură, spirituală, ea 
va deschide în voi alte urechi şi alţi ochi: atunci veţi 
începe să auziţi şi să vedeţi în planul invizibil, veţi 
vedea legi, adevăruri, corespondențe... Adevăraţii 
Iniţiaţi nu studiază din cărţi, ei descoperă în lumea 
invizibilă realități încă necunoscute filosofilor şi 
savanților. Ei le sesizează pentru că posedă această 
viaţă superioară ce însufleţeşte corpurile lor subtile. Ea 
este aceea care îşi asumă sarcina să le facă revelații. 
Problema este numai să dobândeşti această viaţă. 


Mulţi spun: „Dar eu trăiesc, trăiesc... mănânc, 
beau, fac afaceri”. Nu, ei nu trăiesc, se mulţumesc să 
vegeteze, ei încă nu ştiu ce înseamnă să trăieşti. 
Fiindcă viaţa posedă grade, miliarde de grade. De 
aceea lisus spunea că a venit pentru ca discipolii săi să 
aibă viaţa din plin. Despre ce viaţă vorbea? Discipolii 
lui erau vii!... Ce viaţă dorea pentru ei? în realitate, el 
vorbea despre o altă viaţă, despre un nivel de viaţă 
atât de subtil, de spiritual, de luminos, de divin ce 
permite să vadă, să audă, să simtă, să guste, să atingă 
ceea ce nu poate fi atins printr-o viaţă pur fizică, 
animalică. lată cum înţelegea lisus viaţa şi se ruga ca 
Cerul să le dăruiască discipolilor această viaţă 
spirituală, singura care permite să înţelegi şi să respiri 
în regiunile celeste. 

Cunoaşteţi şi cântecul Maestrului Peter Deunov: 
„Sine moi, pazi jivota: Fiul meu, păstrează viaţa, 
scânteie ascunsă în tine..”. Aceasta dovedeşte că 
Maestrul Peter Deunov înţelegea în acelaşi fel 
importanţa vieţii. Da, acum sunt necesari instructori, 
pedagogi care vor clarifica această problemă esenţială: 
viaţa. 

Plantaţi o sămânță şi ea devine într-o bună zi un 
arbore cu rădăcini, trunchi, ramuri, frunze, flori, fructe. 
Cum a putut sămânţa produce o asemenea bogăţie? 
Viaţa are toate posibilităţile, trebuie numai să îi 
imprimi direcţia, trebuie să o orientezi aşa cum 
orientezi apa. Dacă nu orientezi apa, pentru ca ea să 
treacă exact pe acolo pe unde cresc legumele şi 
fructele, ea nu le va putea uda, şi ele se vor usca. 
Grădinarul, care ştie acest lucru, sapă şanţuri şi lasă 
apa să treacă pe drumul trasat pentru a alimenta toate 
plantele. De ce nu v-aţi oprit la acest lucru? Veţi 
înţelege că, înainte de toate, trebuie să lucraţi asupra 


vieţii, adică să găsiţi apa şi apoi să o canalizaţi. lar 
pentru fiinţa umană, a o canaliza, înseamnă a o 
îndrepta spre înălţimi, aşa cum se procedează în cazul 
clădirilor care au douăzeci, cincizeci, o sută de etaje. 

Deoarece fiinţa umană este comparabilă cu un 
zgârie-nori, dar ea nu are o sută cincizeci de etaje, nu, 
ea posedă mii de etaje în sinea sa şi ai căror locuitori 
trebuie alimentaţi până la ultimul etaj, adică până la 
creier. Dar ce fac aceştia? Ei lasă să curgă această apă 
numai în jos, acolo unde se află instinctele, pasiunile, 
dorinţele cele mai joase şi nu le mai rămâne deloc 
pentru a alimenta celulele spirituale. Atunci locuitorii 
dorm, sunt amorţiţi, paralizaţi, şi nu pot produce nimic. 
Da, în creier trăiesc entităţi al căror rol este de a face 
cercetări, de a observa, de a trimite mesaje sau de a le 
capta, dar ele sunt anemiate - lipsa apei! - ele nu le pot 
face treburile, nici îndeplini funcţiile lor. 

Dacă omul nu evoluează, este pentru că nu îşi 
orientează viaţa spre regiunile sublime. Viaţa este 
ceea ce înfloreşte, ce aduce rod. Când plantați o 
sămânță, după un timp veţi vedea că viaţa începe să 
se manifeste. Limbajul ei se află aici: apariţia micilor 
rădăcini, a  frunzuliţelor... Aceasta este viaţa: o 
înfrumusețare, o îmbogăţire, o năpădire! Şi pentru voi 
este la fel: dacă începeţi să vă ocupați de viaţa 
voastră, dacă o plantați, o udaţi şi o orientaţi spre înalt, 
ea va înflori şi înflorind, ea va trezi celule, capacităţi a 
căror existenţă nici nu o bănuiţi. Vedeţi cum nutriția 
explică totul. Hrănindu-vă, introduceţi în voi viaţa iar 
această viaţă, dacă ştiţi să o dirijaţi, îşi asumă sarcina 
să se infiltreze peste tot şi să vă aducă bucurii şi stări 
de conştiinţă de o bogăţie şi o splendoare de 
nedescris. Chiar şi poeţii şi muzicienii nu sunt capabili 


să exprime toate formele, culorile, expresiile şi 
melodiile prin care viaţa se poate manifesta. 

Dar de ce acum nimeni, nici chiar printre biologi, 
nu ştie ce este viaţa? Ei ştiu multe lucruri, ei se pot 
pronunţa despre o mulţime de combinaţii chimice, dar 
când este vorba despre viaţă, se mulţumesc să spună: 
„Este cel mai mare mister”. Este cel mai mare mister 
pentru că ei nu au înţeles niciodată că trebuie să mergi 
mult mai sus pentru a descoperi ce reprezintă ea. În 
înalt putem cunoaşte viaţa, nu jos; jos se află instinctul 
vital, viaţa animalică, vegetativă, minerală... Dar când 
vor urca spre regiunile sublime de unde vine viaţa, 
când vor avea percepții mai spirituale, mult mai 
subtile, oamenii vor descoperi ce reprezintă cu 
adevărat viaţa. 

Viaţa este Dumnezeu însuşi. În afara Domnului nu 
există viaţă. El este cel care a creat şi a distribuit viaţa 
şi dacă oamenii nu o pot cunoaşte, este pentru că în 
conştiinţa lor ei rămân separați de Dumnezeu. Viaţa îşi 
are izvorul în Dumnezeu şi numai aceia care se apropie 
de  Divinitate o pot cunoaşte. Numai Dumnezeu 
creează viaţa şi ne poate învăţa misterul vieţii. 

Cel puţin, pentru întâia oară astăzi, înţelegeţi-mă şi 
spuneţi: „Ne vom orienta acum viaţa într-o altă 
direcţie, o vom armoniza, valorifica, consacra, sfinţi”. 
Şi totul va începe să se amelioreze: sănătatea voastră, 
senzaţia pe care o aveţi despre voi înşivă, iar tot ceea 
ce va veni după aceea spre voi va fi de o altă natură. 
Dar dacă vă încăpăţânaţi să vă păstraţi vechile 
concepţii, cu atât mai rău pentru voi, veţi mai vieţui 
încă câţiva ani, iar când veţi ajunge pe lumea cealaltă, 
vi se va arăta cât de săracă v-a fost existenţa, cât de 
lamentabilă. Chiar dacă aţi citit biblioteci întregi, chiar 
dacă aţi studiat în cinci sau şase universităţi, vi se va 


spune că aţi trăit ca nişte animale şi vă veţi întârzia 
enorm evoluţia. 

Eu v-am menţionat deja, esenţialul constă în 
scopul spre care vă îndreptaţi, spre idealul pentru care 
lucraţi. Totul se află aici. Să nu mai credeţi că trebuie 
să trăiţi şi să gândiţi într-un anumit fel pentru a fi 
apreciaţi de alţii, fiindcă aceasta nu înseamnă 
adevărata viaţă, ci numai aparenţa ei. Străduiţi-vă să 
trăiţi viaţa divină, ca toţi aceia care nu s-au temut 
niciodată, care au avut îndrăzneala şi răbdarea de a 
continua să meargă în ciuda obstacolelor şi a 
adversităţilor, şi veţi obţine într-o bună zi forţa, 
puterea şi lumina. 

Desigur, aparenţa vă va oferi mereu câte 
mărunţişuri de câştigat, dar alături există atâtea 
tragedii! Aceia care se mulţumesc cu câteva „ronţăieli” 
nu-şi dau seama că în acest timp ei înşişi sunt 
ronţăiţi... şi încă cum! în vreme ce, aceia care nu s-au 
oprit asupra aparenţelor şi au ales adevărata realitate, 
vă vor putea spune în ce bogății şi splendori trăiesc. 
Aveţi deci încredere în ei, urmaţi-i, nu rămâneţi pe căi 
bătătorite; evident, este mai sigur, fiindcă întreaga 
lume a trecut pe acolo, în timp ce drumurile mici ce 
conduc spre înălţimi sunt poate mai riscante, dar 
acesta nu este un motiv. 

Viaţa este apa care întreţine, care însufleţeşte, iar 
dacă o orientaţi spre înălţimi pentru a hrăni în sinea 
voastră toate aceste fiinţe până acum lipsite de vlagă 
şi somnolente, ele se vor trezi, îşi vor relua lucrările şi, 
datorită instrumentelor pe care le posedă, vă vor 
informa despre univers, despre viaţa voastră 
interioară... Vreţi să vă dau câteva exemple despre 
felul cum unii îşi irosesc viaţa? Priviţi domeniul iubirii. 
Atâţia oameni îşi irosesc viaţa în vânt în loc să o trimită 


să îi hrănească pe locuitorii creierului lor! Ei se 
îndobitocesc, se întunecă fiindcă şi-au orientat viaţa 
spre adâncuri. In timp ce alţii, care încearcă să 
sublimeze şi să transforme această energie, pe care au 
consacrat-o, au devenit genii, instructori, binefăcători 
ai omenirii. 

Dacă m-aţi înţeles bine astăzi, vă puteţi reconstrui 
viitorul. Decideţi-vă în sfârşit să însufleţiţi aceste fiinţe 
care vă locuiesc, astfel ca acestea să-şi poată îndeplini 
lucrarea. Până acum nu aţi ştiut să interpretaţi 
fenomenele ce se produc zilnic sub ochii voştri, nu aţi 
înţeles că aceleaşi fenomene se produc şi în domeniul 
spiritual. Şi mai ales nu aţi înţeles că viaţa este 
adevărata magie, ea vă va aduce stima, respectul şi 
iubirea oamenilor şi a întregului univers. Dacă vreţi să 
faceţi magie, o puteţi face, dar fără să pronunţaţi 
formule, fără să trasaţi cercuri, să afumaţi atmosfera şi 
să faceţi ceremonii: concentrați- vă numai ca să vă 
amelioraţi viaţa, să o îmbogăţiţi, să o înfloriţi, plină de 
iubire, de abnegaţie, de puritate, şi distribuiţi-o, 
proiectaţi-o peste tot în univers. 

Acceptaţi, de acum înainte, ceea ce eu vă spun şi 
nu vă mai irosiţi viaţa. Veţi replica: „Oare nu trebuie să 
muncim să câştigăm bani, să ne cumpărăm o casă, o 
maşină, să ne căsătorim, să avem copii?” Eu nu am 
afirmat niciodată contrariul. Eu am spus numai că, aşa 
cum oamenii procedează, ei fac excese şi se distrug. 
Este foarte bine dacă lucraţi să vă asiguraţi existenţa şi 
să aveţi posibilitatea să gândiţi, să meditaţi, să iubiţi. 
Dar ce de să doriţi să înghiţiţi totul? Vă doriţi un lucru, 
apoi un altul, şi încă un altul... şi vă irosiţi viaţa pentru 
a le obţine. Nu, trebuie să lucraţi cu chibzuinţă, 
consacrând această lucrare unei idei divine. Toţi aceia 
care doresc să devină şefi, preşedinţi, campioni, într-un 


domeniu sau altul, sunt obligaţi să depăşească 
anumite limite, şi atunci îşi pierd desigur sănătatea şi 
echilibrul,  sfârşind adesea în clinici sau ospicii 
psihiatrice. lată oamenii pe care întreaga lume îi iau 
drept modele! 

lar pentru tineret, acestea sunt vedetele 
cinematografului sau ale muzicii, nişte şefi musulmani, 
sau nişte drogaţi, sau nişte anarhişti luaţi drept 
modele, urmându-i fără reţinere pentru a-i imita. Presa, 
cinematograful, teatrul, publicitatea, totul contribuie să 
îi orienteze pe o cale dăunătoare. S-ar spune că au 
jurat cu toţii pieirea omenirii... deopotrivă de fapt cu 
propria lor pieire! Oamenii se îndreaptă spre abisuri, 
dar cum acestea nu apar imediat, ei nu le întrevăd şi 
aleargă în continuare după ele. Dacă ar fi fost posibil 
să le vadă de la distanţă, şi-ar fi luat măsuri de 
siguranţă; dar cum acestea sunt departe şi ascunse, ei 
aleargă, aleargă... şi cum nu se pot opri, ei clachează. 
Există un moment când este însă prea târziu, şi chiar 
atunci când văd prăpastia, ei nu mai pot da înapoi, 
totul s-a sfârşit. Am auzit mulţi oameni spunând: „Eu 
văd în faţa mea prăpastia, dar nu mai am cum să o 
evit!” 

Dacă mi-aţi pune acum întrebarea: „De ce există 
atât de puţine fiinţe care se decid să-şi schimbe viaţa, 
felul de a gândi, de a simţi, de a acţiona? Care sunt 
motivațiile?” în primul rând, înseamnă că ele nu au o 
idee clară despre avantajele aduse de o asemenea 
schimbare. Ele sunt convinse că viaţa trăită de 
întreaga lume reprezintă adevărata viaţă. Dovada stă 
în felul lor de a se exprima: „Aşa e viaţa!” în faţa 
tuturor lucrurilor triste şi groaznice, ele repetă: „Ce 
vrei, dragă, aşa e viaţa!” Cum să te mai poţi schimba 
dacă nu eşti convins că există o viaţă mai bună? în al 


doilea rând, oamenii nu cred că este posibil să se 
schimbe. Şi în al treilea rând, pentru cei mai mulţi este 
dificil, aceasta le cere prea mult efort, de aceea ei nu 
sunt foarte hotărâți. In rest, comparativ, totul este 
uşor: să obţină diplome, să câştige bani este foarte 
uşor... dar a-şi schimba viaţa, a se transforma, oh, la, 
la! 

Biologii încearcă desigur să amelioreze specia 
umană, dar ei lucrează numai în planul fizic. Ei 
gândesc că, operând schimbări la nivelul 
cromozomilor, vor produce dintr-odată nişte genii. Este 
posibil... dar aceasta este o altă chestiune, şi este 
adevărat că este greu să te ameliorezi. lar eu v-am dat 
până acum atâtea metode de a vă schimba viaţa, de a 
vă transforma... de exemplu cum să faceţi grefe. Să ne 
închipuim că aveţi în grădină un pom fructifer, un gutui 
care dă fructe cu gust foarte acid. Dar cum are multă 
sevă, multă forţă, îl puteţi altoi şi veţi obţine fructe 
gustoase. Aşa cum v-am explicat, aceste grefe (A se 
vedea: Cap. „Grefa” în „Alchimia spirituală: căutarea 
perfecțiunii”) trebuie interpretate în domeniul interior, 
psihic. 

In realitate, nu este aşa de greu să te transformi, 
totul depinde de dorinţa pe care o ai de a reuşi. Atunci 
când eşti dezgustat, scârbit de pro- pria-ţi persoană, 
până a nu te mai suporta, dacă nutreşti cu adevărat o 
dorinţă intensă de schimbare, de a deveni puţin mai 
bun, această dorință poate produce efecte 
extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii această 
dorinţă intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o 
abandonează şi toate hotărârile lor înțelepte se năruie. 
Trebuie să hrăniţi în mod constant această dorinţă, şi 
într-o bună zi vă veţi schimba, vă veţi transforma, şi 
aceasta reprezintă învierea. Mulţi îşi închipuie că 


pentru a învia trebuie să aştepte sfârşitul veacurilor, 
atunci când toţi morţii se vor trezi şi vor ieşi din 
morminte. lată cum interpretează creştinii lucrurile. Și 
atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i aşa?... Toţi 
morţii care se trezesc la viaţă!... Ei nu, acum, imediat, 
în această viaţă trebuie să înviem. poate produce 
efecte extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii 
această dorinţă intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o 
abandonează şi toate hotărârile lor înțelepte se năruie. 
Trebuie să hrăniţi în mod constant această dorinţă, şi 
într-o bună zi vă veţi schimba, vă veţi transforma, şi 
aceasta reprezintă învierea. Mulţi îşi închipuie că 
pentru a învia trebuie să aştepte sfârşitul veacurilor, 
atunci când toţi morţii se vor trezi şi vor ieşi din 
morminte. lată cum interpretează creştinii lucrurile. Și 
atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i aşa?... Toţi 
morţii care se trezesc la viaţă!... Ei nu, acum, imediat, 
în această viaţă trebuie să înviem. 


Cap. 2 - Lumea armoniei 


M-am gândit să vă vorbesc despre armonie, dar îmi 
dau seama cât de greu vă va fi să mă înţelegeţi, nu din 
punct de vedere intelectual, desigur, ci în interior, în 
sinele vostru. Fiindcă această problemă nu îi preocupă 
pe oameni. Dimpotrivă, modul lor de viaţă contribuie la 
antrenarea lor în preocupări şi activităţi atât de 
îndepărtate de armonie, mai ales de cea pe care 
Iniţiaţii o concep!... încercaţi totuşi să mă ascultați cu 
atenţie. 

Dacă credeţi cu adevărat în perfecţionarea 
voastră, în împlinirea fiinţei voastre, în mântuirea 
voastră, trebuie să lucraţi asupra armoniei, 
echilibrându-vă fiinţa cu toate forţele universului, 


întreaga putere a spiritualistului se găseşte tocmai în 
voinţa sa de a se afla în armonie cu întreg corpul 
universului, de a atinge vârful şi de a trăi viaţa 
Domnului. 

Există o lume a armoniei, o lume veşnică de unde 
a ieşit multitudinea infinită a formelor, a culorilor, a 
sunetelor, a parfumurilor, iar eu am pătruns în această 
lume. Cerul mi-a acordat în trecut permisiunea de a 
gusta această armonie: eu am fost smuls din corp şi 
am ascultat armonia sferelor... Nu am mai trăit 
niciodată asemenea senzaţii, de o asemenea bogăţie, 
de o asemenea intensitate... Aceasta nu se poate 
compara cu nimic. Este ceva de nedescris, aproape 
imposibil de suportat, atât de mult trăieşti senzaţia de 
înălţare, de dilatare în spaţiu. Era atât de frumos, de 
divin, încât mi-a fost frică... M-am temut de această 
splendoare, fiindcă îmi simţeam întreaga fiinţă 
dilatându-se până la dizolvare şi dispariţie în spaţiu. In 
acel moment am întrerupt acel extaz şi am revenit pe 
pământ. Acum regret că am făcut-o... dar cel puţin, 
pentru câteva secunde, eu am trăit, am văzut, am 
ascultat cum vibra întreg universul. Pietrele, arborii, 
munţii, mările, stelele, sorii şi toate creaturile cântau 
într-o armonie atât de măreaţă, de sublimă, încât 
puteai spune... că nu se compară cu nimic cu ceea ce 
există în planul fizic. Mi-a fost frică fiindcă totul era 
atât de puternic, de intens încât, dacă ar mai fi durat 
câteva secunde, eu aş fi murit, transformându-mă în 
pulbere. Cerul m-a pus să experimentez astfel pentru 
a-mi forma o idee despre ceea ce reprezintă armonia 
celestă. Pitagora, Platon şi alţi mulţi filosofi au vorbit 
despre această armonie, dar eu mă întreb câţi dintre ei 
au putut să o trăiască cu adevărat. 


Amintirea acestei experienţe îmi umple acum 
sufletul, ca şi cum ar fi suficientă să menţină, să 
susţină şi să alimenteze întreaga mea viaţă spirituală. 
Da, să descoperi cum a fost construit universul, cum 
vibrează în armonie prin voinţa acestei Inteligenţe 
Cosmice care a dat un sunet, o voce, fiecărui lucru, 
fiecărei fiinţe... 

Unii s-au mirat deseori că toate aceste conferinţe 
pe care le ţin de ani de zile prezintă o asemenea 
unitate, că nu au existat niciodată contradicții în 
cuvintele mele, ca şi cum totul venea dintr-un singur şi 
acelaşi punct, din centru. Cunoaşterea acestei unităţi 
nu mi-a fost dată de lectura unor cărţi, ci datorită 
faptului că am ascultat muzica sferelor. În faţa acestei 
armonii, înţelegem cum trăieşte universul, cum 
vibrează, care este structura sa, care este destinaţia 
sa. Mulţi îşi închipuie că trebuie să citească, să 
studieze, pentru a afla adevărul. Nu, adevărul se 
găseşte în lumea de sus, nu în lumea de jos. Eu m-am 
dedublat mulţi ani pentru a contempla această 
construcţie, această organizare care este cosmosul. Eu 
am contemplat universul, nu acela pe care îl vedem cu 
toţii, cel fizic, ci unul al structurii, al lumii arhetipurilor. 
Şi am reuşit. Această armonie a sferelor pe care am 
ascultat-o a fost rezultatul tuturor cercetărilor mele, al 
tuturor lucrărilor mele, al tuturor exerciţiilor mele de 
dedublare. lar de atunci, ea a rămas pentru mine un 
criteriu, o mostră, un model, un punct de referinţă 
pentru a înţelege şi evalua apoi fiecare lucru. 

Acum veţi înţelege că toate cunoştinţele mele, 
întreaga mea inspiraţie provin din această regiune 
unde am ascultat armonia celestă, muzica sferelor. Ea 
îmi explică tot. Şi, de altfel, nu sunt atât de multe 
lucruri de explicat. Voi realizaţi această armonie şi 


înţelegeţi totul dintr-odată: înţelegeţi înţelepciunea 
Domnului, înţelegeţi pacea, înţelegeţi iubirea. De multe 
ori, unii dintre voi mi-au spus: „leri am crezut că am 
înţeles totul, iar acum nu mai înţeleg nimic!” Ei da, 
fiindcă ei au pierdut această armonie. De aceea, 
trebuie să vă impregnaţi fără încetare cu acest cuvânt 
„armonie”, să nu vă mai gândiţi la un altul, să îl 
păstraţi ca un fel de diapazon, şi imediat ce vă simţiţi 
neliniştiţi sau îngrijorați, luaţi acest diapazon şi 
ascultaţi-l pentru a vă acorda întreaga fiinţă cu această 
regiune a armoniei. 

Deoarece această regiune există cu adevărat, 
cabaliştii o menţionează în Pomul Vieţii, Arborele 
Sefirotic. Fiecare sefirot din Pomul Vieţii exprimă o 
nuanţă a armoniei divine, dar sefirotul care 
guvernează armonia sferelor este Hohmah, unde 
domneşte lah. lah este numele Domnului în acest 
sefirot. Servitorul său este Raziei, Arhanghelul luminii, 
al ştiinţei, al înţelepciunii, al puterii Cuvântului; el îi are 
sub comandă pe Ofanimi, numiţi Heruvimi în religia 
creştină, care veghează sub puterea Cuvântului asupra 
armoniei cosmice. Imperiul lor este imens; el se întinde 
până la zodiac al cărui nume ebraic este Mazalot. 

Dacă vă doriţi fericirea, împlinirea, trebuie să vă 
gândiţi la armonie, să lucraţi să vă puneţi în armonie 
cu întreg universul. Perseverând, veţi simţi într-o zi că, 
de la picioare până la cap, totul în voi intră în 
comunicare şi vibrează la unison cu viaţa cosmică. În 
acel moment, veţi înţelege ce reprezintă viaţa, creaţia, 
iubirea... Nu înainte. înainte nu puteţi înţelege. Din 
punct de vedere intelectual, exterior, ne închipuim că 
înţelegem ceva, dar nu, înţelegerea, adevărata 
înţelegere nu se face prin câteva celule ale creierului, 
ea se face prin întreg corpul, chiar şi prin braţe, 


stomac, ficat... întreg corpul, toate celulele trebuie să 
înţeleagă. înţelegerea este o senzaţie. Simţiţi, şi în acel 
moment înţelegeţi şi ştiţi, fiindcă aţi gustat. 

Nici o înţelegere intelectuală nu se poate compara 
cu senzaţia. Când simţiţi iubire, ură, furie, necaz, ştiţi 
ce reprezintă. Este fals dacă afirmaţi: „Eu ştiu ce este 
iubirea” fără să fi fost niciodată îndrăgostiţi. Dar dacă 
aţi simţit iubirea, o cunoaşteţi. Poate că nu o veţi putea 
nici explica, nici exprima, dar o cunoaşteţi şi o 
cunoaşteţi cu adevărat. Aceasta este cunoaşterea, a 
vibra la unison cu tot ceea ce există. Atunci când 
întregul vostru corp vibrează la unison cu un adevăr, 
cu o senzaţie, cu un obiect, voi le cunoaşteţi. De aceea 
discipolul trebuie să fie preocupat în mod special să 
intre în armonie cu toate creaturile tuturor ierarhiilor 
celeste pentru a vibra la unison cu ele. Dacă lucrează 
astfel, noapte şi zi, pentru această armonie, va gusta 
senzaţii nespus de frumoase şi preţioase. In timp ce 
acela care propagă dezordinea va fi el însuşi într-o zi 
distrus, strivit, fiindcă lucrează cu forţe negative, cu 
forţe ostile şi distructive. Trebuie, odată pentru 
totdeauna, să vă decideţi să cunoaşteţi legile naturii, 
dar şi să învăţaţi cum este construit omul şi care 
trebuie să fie raporturile sale cu aceste legi. 

Atunci când ajungeţi să atingeţi inima unei 
persoane, îi atingeţi întreaga fiinţă. Dacă îi atingeţi 
picioarele, degetele sau urechile, nu veţi produce un 
efect prea mare asupra ei, dar atingeţi-i inima, şi 
întreaga sa fiinţă va începe să simtă că este atinsă, 
prinsă. Pentru a exprima faptul că am fost emoţionaţi 
de cineva, spunem adesea: „Mi-a ajuns până la inimă.” 
Trebuie deci să atingem inima, inima fiinţelor, inima 
lucrurilor, inima universului. lar inima universului o veţi 
atinge numai prin armonie. Datorită armoniei veţi 


atrage la voi toate calităţile şi virtuțile; ele vor veni 
spre voi fiindcă veţi atinge inima şi nu numai periferia, 
undeva, jos... 

lar dacă doriţi să atingeţi inima universului, nu veţi 
reuşi cu măruntele voastre calităţi. Fie că sunteţi avari 
sau generoşi, nervoşi sau calmi, tandri sau duri, 
aceasta nu are mare importanţă. Există fiinţe care, în 
pofida virtuţilor lor, nu au reuşit să atingă inima 
Domnului. Nu o putem atinge decât intrând în armonie 
cu El, vibrând la unison cu El. Fiecare încearcă să 
lucreze asupra unei mici calităţi, a unei mici virtuţi: 
răbdarea, milostenia, dărnicia... Este bine, dar aceste 
sunt numai nişte firimituri în comparaţie cu această 
imensitate care este armonia. Evident, este bine să fii 
generos, milos, bun, blând, modest; dar mulţi oameni 
care posedă aceste calităţi trăiesc încă într-o lipsă de 
armonie, ei nu devin perfecţi datorită acestor calităţi. 
Acestea trebuie lăsate deoparte, nu trebuie să vă mai 
preocupe. Veţi spune: „Da este îngrozitor ceea ce ne 
sfătuiţi! Religia nu ne-a învăţat niciodată aşa ceva.” 
Lăsaţi în pace şi religia! Ocupaţi-vă numai de armonie, 
fiindcă ea vă va conduce spre toate celelalte virtuţi. 

Dacă lucraţi asupra armoniei pentru a o forma, ao 
trăi şi a o propaga, nu este nevoie să vă ocupați în 
mod deosebit de fiecare virtute, de fiecare calitate. Da, 
pentru întâia oară vă spun că nu trebuie să dezvoltați 
neapărat o virtute fiindcă aceasta cere mult timp. 
Poate că nici întreaga viaţă nu vă va fi de ajuns, şi ce 
veţi face ca să le dezvoltați pe celelalte? Existenţa 
voastră se va scurge devenind miloşi, blânzi sau 
răbdători, iar celelalte calităţi le veţi lăsa deoparte. 

Eu vă reamintesc totuşi să nu vă ocupați de o 
anumită virtute, ci să vă concentrați asupra armoniei 
şi, dintr-odată, ea va face să crească toate virtuțile 


dintr-odată. Eu aşa procedez. Eu las în pace toate 
virtuțile; eu nu încerc să devin nici generos, nici 
răbdător, nici indulgent; nu merită, este timp pierdut. 
Eu vreau numai să trăiesc în armonie şi întrezăresc 
faptul că pot dintr-odată să exprim celelalte virtuţi, 
fiindcă această armonie mă obligă să devin inteligent, 
înţelept şi înţelegător. In timp ce, dacă în sinea voastră 
sunteţi dezordonaţi, încercaţi cel puţin să fiţi înţelepţi 
şi amabili! Nu veţi reuşi, fiindcă vă găsiţi într-o lipsă 
îngrozitoare de armonie. 

lată un subiect de reflexie. Armonizaţi totul în voi şi 
veţi fi în stare să acţionaţi cu o asemenea înţelepciune, 
cu o asemenea perspicacitate, cu o asemenea 
inteligenţă, încât vă veţi întreba: „De unde îmi vin 
toate acestea?” Da, rezolvaţi situaţiile, găsiţi soluţii, 
daţi sfaturi, deoarece armonia vă va educa. Feriţi-vă 
însă de lipsa armoniei, ca de cel mai mare duşman pe 
care îl puteţi introduce în voi, fiindcă totul este apoi 
pierdut şi nici o virtute nu vă mai putea salva. 

Armonia este deci sinteza tuturor calităţilor, a 
tuturor virtuţilor reunite. Lucrând asupra armoniei, 
atingeţi miezul lucrurilor, Sufletul Universal, centrul, şi 
de acolo vin ordinele, curenţii, forţele care transformă 
şi organizează totul. Atunci când nu ne aflăm în 
armonie, când suntem agitaţi, încordaţi, iritaţi, chiar 
dacă am lucrat asupra unei calităţi, nu este nimic de 
făcut: tot ceea ce există rău în noi înşine ne macină, ne 
înţeapă, ne loveşte, ne distruge. Orice strădanie am 
depune, nu înaintăm prea mult fiindcă am nesocotit 
stăpâna tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor: armonia. 
Totul înfloreşte în armonie: privirea, exprimarea 
voastră se înfrumuseţează, gesturile voastre sunt mai 
cumpătate, cuvintele mai constructive, gândurile mai 
inteligente. Se spune că lenea este stăpâna tuturor 


viciilor, dar nu se vorbeşte deloc despre stăpâna 
tuturor virtuţilor: este armonia. 

Desigur, muzicienii vă vor vorbi despre armonie şi 
veţi rămâne surprinşi despre multitudinea explicaţiilor 
lor, dar ei nu vă vor revela aspectul inițiatic al armoniei 
fiindcă nu îl cunosc nici ei înşişi. Din punct de vedere 
strict muzical, ei vă vor învăţa mult, dar despre 
armonia înţeleasă aşa cum eu v-am revelat-o, nici un 
muzician nu vă va putea vorbi: armonia legată de toate 
virtuțile, de perfecţiune şi chiar de sănătate. Da, de 
sănătate, fiindcă lipsa armoniei vă macină şi roade 
sănătatea. Acela care înţelege se gândeşte numai cum 
să se acorde cu toate entităţile şi inteligenţele divine, 
el caută să creeze armonia şi să o introducă în toate 
celulele sale. 

Numai armonia vă poate aduce toate 
binecuvântările, toate comorile Cerului. Cerul cedează 
numai în faţa limbajului armoniei. Dacă doriţi să îi 
vorbiţi, să îi cereţi ceva, să îl convingeti să se ocupe de 
voi, să ştiţi că Cerul nu cunoaşte un alt limbaj. Orice aţi 
face, dacă l-aţi ameninţa, dacă aţi refuza să mergeţi la 
biserică închipuindu-vă că îl pedepsiţi, Cerul rămâne 
insensibil. Dar vorbiţi-i despre limbajul muzicii, adică 
despre armonia care este muzica absolută, muzica 
perfectă, muzica superioară, şi atunci Cerul vă ascultă 
şi vă împlineşte rugăminţile. In Cer nu se vorbesc mai 
multe limbi, ci una sin gură, aceea a armoniei; iar dacă 
ştiţi să vorbiţi pe limba sa, Cerul vă răspunde şi vă va 
satisface. 

Eu observ că vă străduiţi în toate domeniile, 
închipuindu-vă că acestea sunt mai importante şi că, 
datorită lor, veţi fi la adăpost, ocrotiţi, fericiţi, lăsând 
deoparte armonia. Dar poate că astăzi mă veţi înţelege 
mai bine fiindcă vă interesează, eu vă arăt că aveţi un 


mare interes să lucraţi cu armonia, fără încetare, 
neobosiţi, ştiind că numai ea vă va aduce tot ceea ce 
vă doriţi: prietenia, iubirea şi mai ales prezenţa divină. 
Noi ne apropiem de această armonie perfectă cântând 
împreună, voi aţi simţit deja de mai multe ori prezenţa 
unor entităţi celeste... Tocmai armonia le atrage. Ele se 
plimbă printre noi împărțind flori şi alte cadouri... 
Simţiţi ceva, dar nu realizaţi că au sosit unele entităţi. 
Străduiţi-vă şi mai mult, folosiţi-vă cât mai mult voinţa 
pentru ca Cerul să apară, şi eu vă asigur că el va veni. 
El este cu noi, în spatele nostru, iar voi veţi deveni 
martorii unor manifestări extraordinare; veţi simţi o 
fericire atât de imensă şi nu o veţi putea înfrâna, 
deoarece curenţi foarte puternici vă vor străbate fiinţa 
şi vă vor face să tremuraţi şi să vă înfioraţi în cel mai 
pur extaz. 

Armonia se află la baza tuturor succeselor, a 
tuturor realizărilor divine. Trebuie să vă gândiţi fără 
încetare să introduceţi în voi armonia, numai astfel veţi 
putea începe să executaţi lucrările care vor avea 
rezultate în veşnicie. Dar de câtă muncă, de câtă 
voinţă, de câtă concentrare este nevoie ca să ajungeţi 
la această armonie! Dar atunci când reuşiţi, puteţi 
manevra forţe considerabile pentru binele omenirii. Nu 
simţiţi oare că întreg universul, toate forţele naturii 
sunt de acord cu mine şi mă încuviinţează? Observaţi, 
şi veţi vedea că întreaga natură este de acord, că 
aprobă spusele mele. 

Străduiţi-vă zilnic să intraţi în armonie cu întreaga 
creaţie. Pentru aceasta, vă armonizaţi mai întâi cu 
Domnul, Principiul Creator, Cauza  Primordială. îi 
spuneţi: „Dumnezeul meu, până astăzi nu am fost nici 
înţelept, nici instruit, dar îmi văd greşelile şi sunt gata 
să mă îndrept, îţi cer iertare. De acum încolo, eu 


doresc să fiu în armonie cu Tine. Trimite-mi lumina Ta 
pentru a nu mai încălca legile Tale. Permite-mi să-ţi 
intuiesc prezenţa. Te voi asculta, îţi voi îndeplini 
voinţa”. 

Vă adresaţi apoi îngerilor şi Arhanghelilor: „Voi aţi 
venit adesea să îmi aduceţi mesaje din partea 
Creatorului pentru a mă avertiza sau lumina, dar eu 
mă aflam atunci în tumultul pasiunilor şi nu v-am auzit 
glasul. Vă rog să continuaţi să-mi trimiteţi lumina, 
fiindcă vă voi asculta. Eu ştiu că voi sunteţi cei mai 
mari servitori ai Domnului, eu vă respect şi vă iubesc.” 
Apoi vă adresaţi Maeştrilor, binefăcătorilor omenirii, 
tuturor acelora care s-au sacrificat până la capăt 
pentru Cauza Divină: „Maeştri, eu nu v-am ascultat, 
crezând în atotputernicia ştiinţei omeneşti. Eu înţeleg 
acum că ceea ce voi aţi înţeles şi descoperit este 
adevărul, esenţialul; eu vreau să vă ajut şi să vă 
slujesc. Trimiteţi-mi ştiinţa şi cunoaşterea voastră”. 

Vă veţi armoniza apoi cu întreaga omenire. Veţi 
spune astfel: „Dragii mei fraţi şi surori, fie ca pacea şi 
armonia să domnească între noi! Să ne uităm 
slăbiciunile şi imperfecţiunile, să uităm răul pe care l- 
am putut face şi să lucrăm împreună pe tărâmul 
Domnului, pentru a transforma pământul într-o grădină 
a Paradisului în care vom trăi toţi ca fraţi”. 

Veţi vorbi apoi animalelor: „Noi trebuie să vă 
ajutăm pe voi care, la începutul creaţiei, trăiaţi cu noi 
în armonie şi pace, fiindcă prin greşeala noastră aţi 
devenit crude şi condiţiile voastre de viaţă au devenit 
atât de grele. Eu vă trimit lumina astfel ca să avansați 
repede pe calea evoluţiei”. 

Veţi vorbi deopotrivă plantelor: „Oh, pomi, plante 
şi flori atât de încântătoare ce acceptaţi să rămâneţi 
nemişcaţi şi să suportaţi toate intemperiile, sunteţi un 


adevărat exemplu pentru noi! Eu vă mulţumesc pentru 
hrana şi frumuseţea florilor ce ni le oferiţi. Eu vă trimit 
cele mai bune gânduri, eu vreau să fiu în armonie cu 
Vol. Daţi-mi prospeţimea şi puritatea voastră, iar eu vă 
voi dărui iubirea mea”. 

Veţi vorbi pietrelor: „Voi care susţineţi omenirea, 
solul pe care păşim, voi care de mii de ani daţi un 
exemplu de stabilitate, de forţă, permiţându-ne să vă 
folosim pentru a ne construi casele şi o mulţime de alte 
clădiri minunate, daţi-ne forţa voastră; noi vă vom 
oferi-o în schimb pe a noastră, astfel ca într-o bună zi, 
în viitor, să vă puteţi trezi... Ce armonie va domni de 
acum încolo între noi!” 

Inchideţi ochii şi repetaţi întregului univers: „Eu te 
iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc, eu sunt în armonie 
cu tine!” 


Cap. 3 - Armonie şi sănătate 


Dorind să fie liberi şi independenţi de Dumnezeu, 
oamenii se opun voinţei şi proiectelor sale, repetând 
păcatul lui Lucifer şi al primilor oameni. Această 
dorinţă de eliberare, de a fi anarhic, de a se revolta 
împotriva poruncilor Domnului se află la originea 
tuturor nenorocirilor omenirii. Trebuie să înţelegeţi 
aceasta. Este foarte simplu, foarte clar, poate fi 
rezumat într-o singură frază: de când oamenii au dorit 
să rupă legătura cu armonia celestă, toate nenorocirile 
au început să cadă pe capul lor. Şi va fi mai rău, fiindcă 
ei se îndepărtează din ce în ce mai mult de Izvor, ei 
devin din ce în ce mai anarhici, nu mai respectă nimic. 
Da, aceasta va atinge proporţii îngrozitoare. Peste tot, 
chiar în religie, chiar într-un învăţământ spiritualist, toţi 
sunt contaminaţi de aceşti germeni ai anarhiei, şi 


trebuie să ne aşteptăm la evenimente catastrofale: 
războaie, boli... 

Trebuie să ştiţi însă şi voi: cu cât spiritul anarhiei 
se instalează în lume, cu atât mai mult se propagă şi 
cancerul. Fiecare boală organică are la origine o 
slăbiciune sau un viciu în persoana respectivă, iar 
oamenii îşi creează ei înşişi majoritatea bolilor lor. 
Atunci când nervozitatea creşte, o boală apare... Atunci 
când senzualitatea creşte, apare o altă boală... Atunci 
când lipsa armoniei este mare, o a treia boală îşi face 
apariţia. Toate bolile sunt consecinţa unei dezordini 
determinate, iar cancerul este în special consecinţa 
anarhiei. Deci, pentru a le preveni, trebuie să lucraţi 
asupra armoniei, să vă gândiţi zilnic la armonie, să vă 
armonizaţi cu întreaga omenire, cu întreg universul. 
Desigur, nu veţi fi capabili să trăiţi neîntrerupt în 
această armonie perfectă, dar trebuie mereu să fiţi 
conştienţi, vigilenţi, să redeveniţi stăpâni pe voi înşivă 
ca să nu menţineţi mult timp în voi lipsa armoniei, 
fiindcă această stare se propagă până în celule şi 
organismului îi este din ce în ce mai greu să se opună 
dezordinii create astfel în el. 

Desigur, fiecare organ al corpului nostru este 
specializat şi se ocupă să-şi îndeplinească lucrarea sa, 
fără să se intereseze de ceea ce fac celelalte. Nu ne 
putem aştepta ca un organ să se ocupe de 
funcţionarea ansamblului corpului. Pentru ca armonia 
şi binele ansamblului să fie respectate, Spiritul Cosmic 
a plasat în fiinţa umană o inteligenţă superioară care 
supraveghează, controlează. Datorită acestei 
inteligenţe, mişcările fiecărui organ sunt reglate, 
specializarea lor fiind folosită şi dirijată în vederea 
bunei funcţionări a ansamblului. 


Fiinţa umană este plasată aproape ca un arbitru 
între organele sale şi această inteligenţă ce a primit-o 
de la Cer, iar dacă are anumite preferinţe pentru unele 
organe, ca stomacul şi sexul de pildă, uitând de 
interesul ansamblului, anarhia se instalează în ea, şi 
este în pericol. Dar dacă acordă prioritate acestei 
inteligenţe care conduce, care echilibrează, ea va simţi 
o stare de armonie ce o va face capabilă să lucreze şi 
să creeze fără încetare. 

Din nefericire, la ora actuală, peste tot se observă 
tendinţa de răspândire a anarhiei. S-ar putea spune 
chiar că există şcoli unde se predau lecţii de 
dezorganizare,  inoculându-se oamenilor furia și 
revolta. În loc să propage viruşi pentru a declanşa un 
război biologic - ceea ce le-ar atrage reproşurile lumii 
întregi - unele ţări, pentru a-şi distruge adversarii, 
propagă virusul nemulțumirii şi al revoltei. Şi iată cum 
apare cancerul! în mod inconştient, toţi contestatarii şi 
anarhiştii devin liderii acestui virus. Dimpotrivă, toate 
mişcările spiritualiste, toate ordinele  iniţiatice care 
lucrează să instaureze pacea, armonia, fraternitatea, 
astfel ca oamenii să se poată înţelege, uni şi iubi, 
propagă germeni ce distrug cancerul. Dacă aceste 
centre iniţiatice nu ar fi existat, întreaga omenire ar fi 
fost contaminată de multă vreme. Eu ştiu că foarte 
puţini oameni vor accepta această idee. Ei vor spune: 
„Ce ne tot spune el? Nu există nici o legătură între 
anarhie şi cancer; aceasta nu este părerea biologilor”. 
Ei bine, să rămână la părerea biologilor. Eu vă spun 
însă că acest cancer este consecinţa anarhiei care se 
propagă în lume. Este adevărul, şi de aceea trebuie să 
lucrăm fără încetare pentru a restabili armonia. 

Din nefericire, dacă vom compara imensa mulţime 
a celor lucrează pentru distrugere şi ridică munţi de 


greutăţi şi neguri, vom descoperi cu greu o mână de 
oameni care înţeleg că trebuie să se unească pentru a 
crea armonia, opunându-se tuturor nenorocirilor ce 
ameninţă omenirea: războaiele, mizeriile, dar şi 
bolile... dar aceste fiinţe nu sunt capabile să lupte 
împotriva influenței nocive a altora. Deoarece 
cantitatea este foarte importantă în a realiza ceva pe 
pământ: numărul acelora care sunt buni, puri, luminaţi, 
capabili să participe la formarea unei fraternităţi 
universale ale cărei decizii vor cântări în balanţele 
cosmice. Cei mai mulţi oameni rămân individualişti, 
preocupaţi de propriile interese, în loc să înţeleagă şi 
să se unească pentru a transforma totul, şi să participe 
la această construcţie formidabilă. 

Dimpotrivă, un adevărat spiritualist lucrează 
pentru o idee divină, iar această idee îl susţine, îl 
recompensează. Această idee, care este în legătură cu 
Cerul, reprezintă deja o întreagă lume, şi ea îi aduce 
bucuria, entuziasmul, speranţa. Dacă nu aveţi o idee 
divină pentru care să lucraţi, chiar dacă celelalte 
activităţi vă aduc mulţi bani, nu veţi fi nici bucuroşi, 
nici fericiţi, fiindcă nu sunteţi legaţi de Cer. Dar dacă 
lucraţi pentru o idee, chiar dacă nu vi se mulţumeşte, 
chiar dacă nu vi se recunoaşte ceea ce faceţi, vă veţi 
simţi mereu împliniţi. Trebuie să înţelegeţi aceasta. 
Puneţi-vă în minte o idee divină, lucraţi pentru o idee 
divină, şi veţi vedea ce face această idee pentru voi: 
ea vă va ameliora întreaga existenţă, vă va prelungi 
chiar viaţa... 

încercaţi, deci, să înţelegeţi puterea şi eficacitatea 
unei idei, cum lucrează ea, cât este de vie!... Credeţi- 
mă că nimic nu este mai stimulant, mai glorificat, ca o 
idee divină! Eu vă vorbesc aici despre ceea ce am 


verificat asupra mea. Tot ceea ce vă spun este extras 
din experienţele mele. 

Aceia care lucrează pentru o idee sunt fiinţe foarte 
puternice, foarte rezistente, iar Cerul se bazează pe 
ele. Cât despre celelalte, ele vor hoinări într-o zi într-un 
loc, altădată în altul, şi nu vor înţelege niciodată nimic 
cu adevărat, învăţământul nostru este unul divin şi 
trebuie să lucrăm pentru el, pentru ca ideea împărăției 
lui Dumnezeu pe pământ să se propage, ideea 
armoniei şi a iubirii. Atunci toate bolile voastre vor 
dispărea. lar eu vă spun că, dacă există pe pământ 
adevăraţi medici, adevăraţi vindecători, aceştia sunt 
Iniţiaţii, fiindcă ei ajung la sursa bolii. Ceilalţi intervin 
atunci când este prea târziu. Oamenii trebuie îngrijiţi 
înainte de a deveni bolnavi. Din momentul în care lipsa 
armoniei (adică ura, bârfa, răutatea, gelozia, revolta) 
încep să pătrundă în ei, boala se instalează deja. 
Fiindcă boala nu reprezintă altceva decât o dezordine. 
lar atunci când o dezordine se întâlneşte cu o altă 
dezordine, ele fac casă bună împreună! în vreme ce, 
dacă armonia există în voi, dezordinea nu poate 
pătrunde, armonia o împiedică. Acestea sunt legi 
foarte importante care trebuie cunoscute. 

Câte nu faceţi în lipsa armoniei! Vă îmbrăţişaţi 
soţia, copiii sau prietenii atunci când sunteţi trişti, 
tulburaţi, iritaţi. lar lucrările cele mai importante le 
efectuaţi tot în dezordine; de aceea aveţi atât de multe 
eşecuri. 

în fiecare dimineaţă, trezindu-vă, trebuie să 
începeţi ziua  acordându-vă la lumea armoniei 
universale. Numai după aceea veţi putea pregăti micul 
dejun, vă veţi îmbrăţişa copiii, îi veţi îmbrăca, le veţi 
vorbi sau veţi pleca la serviciu. Atunci când veţi intra 
într-o casă, primul vostru gând trebuie să fie: „Fie ca 


armonia şi pacea să domnească în această casă!” Dar 
oare câţi oameni gândesc astfel? Ei intră, şi deja au 
declanşat cearta dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi 
copii etc... lar atunci când mergem pe străzi, în 
magazine, peste tot, chiar şi prin şcoli, nu observăm 
decât oameni lipsiţi de armonie şi care se îmbolnăvesc 
unii pe alţii. 

Mulţi îşi închipuie că fiind mereu împotrivă, în 
dezacord, sunt pe cale să-şi afirme inteligenţa, 
autoritatea... Ei sunt mândri că au reuşit să tulbure 
atmosfera, pentru ei fiind o dovadă de putere. Ei bine, 
nu, este foarte uşor să distrugi armonia, este chiar cel 
mai uşor lucru: spuneţi un cuvânt jignitor, aruncaţi o 
privire piezişă, faceţi un gest ameninţător, spargeţi un 
obiect, iată! Dar pentru a restabili armonia, este nevoie 
de o întreagă ştiinţă şi de multă muncă! 

Legile armoniei sunt legile cele mai importante ce 
există în univers. Judecaţi, meditaţi, observați în ce 
stare acţionaţi, şi veţi înţelege de ce în anumite cazuri 
nu obţineţi rezultate bune. Chiar atunci când doriţi să 
faceţi bine, dacă nu sunteţi în armonie, acest bine nu 
întruneşte condiţii favorabile pentru a se manifesta, şi 
chiar deranjaţi ceva în lumea invizibilă. Nu trebuie să 
faceţi niciodată ceva în lipsa armoniei, şi mai ales 
conceperea copiilor. Părinţii trebuie să fie vigilenţi: 
dacă nu se unesc în armonie pentru a concepe un 
copil, atunci infernul se va strecura în acel copil sub 
forma bolilor, a deficienţelor, şi apoi ei îşi vor smulge 
părul din cap întreaga viaţă. Acordaţi zile şi luni întregi 
altor activităţi, dar nici un minut pentru a vă pune în 
armonie; nu vă vedeţi interesul. 

Or, armonia este cea mai bună armă împotriva 
bolii. Dacă sunteţi bolnavi, înseamnă că întreţineţi o 
dezordine în voi; aţi hrănit anumite gânduri, anumite 


sentimente, atitudini şi aceasta se reflectă asupra 
sănătăţii voastre. De ce într-un anumit organ şi nu în 
altul? Fiindcă totul este calculat matematic după legile 
pe care le-aţi încălcat. Dacă doriţi să vă vindecaţi 
acum, trebuie să vă gândiţi numai la armonie: zi şi 
noapte să vă conformaţi, să vă sincronizaţi, să fiţi în 
acord, în consonanţă cu întreaga viaţă, viaţa 
nesfârşită, viaţa cosmică. Aceasta este adevărata 
armonie. Este insuficient însă dacă vă armonizaţi 
numai cu câteva persoane: cu soţia, cu copiii, cu 
părinţii voştri, cu vecinii, cu prietenii. Trebuie să fiţi în 
acord cu viaţa universală. Din nefericire, mulţi sunt în 
acord cu persoane complet mediocre, şi în dezacord cu 
viaţa universală; şi lipsa armoniei apare încet-încet, se 
instalează în ei, până în ziua în care boala se 
declanşează. 

Atunci când eu vă spun toate acestea, să ştiţi că 
mi le spun şi mie însumi; Să nu vă închipuiţi că eu 
doresc să mă exclud din toată această istorie. Dacă mi 
se întâmplă ceva, dacă simt unele dureri, eu îmi spun: 
„Dragul meu, vezi că nu ai reuşit încă să obţii « 
această armonie despre care vorbeşti. Treci la treabă!” 
Ceea ce vă povestesc mă priveşte deci şi pe mine. Veţi 
replica: „Aceasta înseamnă că nu sunteţi atât de 
avansat, de evoluat?” Nu atât de mult, este adevărat, 
dar diferenţa dintre mine şi mulţi alţii, este aceea că eu 
am înţeles importanţa armoniei, iar ceilalţi nu au făcut- 
o încă. Desigur, mai există însă multe lucruri de 
curăţat, de purificat, de transformat de sublimat, de 
însufleţit, de înviat în fiinţa mea. Eu nu am pretenţia că 
am venit perfect pe acest pământ!... Chiar şi Iniţiaţii 
posedă deficienţe şi defecte. Atunci când vin să se 
încarneze, ei întâlnesc familii ce le transmit prin 
ereditate o mulţime de imperfecţiuni şi boli. Şi atunci ei 


„înghit” de două, de trei, de o sută de ori mai mult 
pentru a accelera procesele: curăţenia, purificarea 
etc... De aceea, ei realizează această armonie mult 
mai repede decât alţii. Aceasta este explicaţia. Să nu 
vă închipuiţi că atunci când Iniţiaţii ajung pe pământ, 
totul este absolut pur, armonios şi divin în ei. judecaţi 
puţin!... Eu cunosc realitatea. Dar nu aceasta este 
problema: nu trebuie niciodată să vă justificaţi 
spunând că aţi moştenit un anumit defect al părinţilor. 
Spuneţi-vă numai: „Dacă aş fi meritat mai mult, m-aş fi 
reîncarnat într-o familie mai bună. Eu am greşit, nu 
părinţii mei. Acum, trebuie să pun totul în ordine, să 
curăţ tot, să purific tot”. lar după un timp, veţi întineri, 
veţi deveni luminoşi, strălucitori... Trebuie însă să vă 
hotărâți, să deveniți conştienţi, să luaţi lucrurile în 
serios. 

lar ca să ştiţi dacă aţi reuşit, sau nu, să vă aflaţi în 
armonie, vă va fi uşor, întreaga voastră fiinţă vă va 
spune. Atunci când toate celulele voastre vor vibra la 
unison, nu veţi putea să nu simţiţi. Dacă vă este sete, 
nu aveţi nevoie de nimeni să vă spune că trebuie să vă 
potoliţi setea. La fel, dacă aţi reuşit să obţineţi această 
stare de armonie, nu veţi avea nevoie să vi se spună: 
veţi simţi din toate părţile nişte forţe formidabile 
învăluindu-vă fiinţa, aura voastră va vibra, iar voi veţi fi 
refăcuţi. lar dacă trăiţi, dimpotrivă, în dezordine, în 
haos, nu aveţi nevoie să vi se spună în ce stare jalnică 
vă găsiţi, ştiţi deja, şi admițând că, în acel moment veţi 
fi felicitaţi, vă veţi simţi în sinea voastră atât de 
ruşinaţi încât nu veţi mai şti ce să faceţi! 

Vedeţi, lumea invizibilă doreşte să ne instruiască 
prin propria noastră experienţă, nimeni nu va fi scutit. 
Numai că, oamenii nu înţeleg acest limbaj, ei nu trag 
nici o concluzie. Or, adevărata lucrare înseamnă 


tocmai aceste experienţe asupra cărora trebuie să ne 
aplecăm şi să tragem concluziile necesare, pentru a 
putea merge mai departe pe calea spiritualităţii. Noi 
repetăm însă întreaga viaţă experienţele nefericite şi 
nu facem nimic să îndreptăm lucrurile. Suferim, 
acceptăm desigur toate acestea, dar ne obişnuim cu 
toate aceste dezordini şi nu reacţionăm, trăim de azi 
pe mâine. Ei nu, nu, trebuie să înţelegem imediat şi să 
ieşim din această situaţie. lar pentru a ieşi de aici, 
trebuie să medităm asupra armoniei, să dorim, să 
iubim armonia, să o introducem peste tot, în fiecare 
mişcare, în fiecare cuvânt, în fiecare privire. De ce este 
atât de greu? 

Chiar într-un învăţământ ca al nostru, ce poate 
apropia fiecare fiinţă, fiecare suflet, fiecare inimă în 
această luminoasă înţelegere, mulţi nu sunt încă 
pregătiţi să înţeleagă aceste adevăruri. Ei preferă să se 
deschidă tuturor curentelor anarhiei ce se propagă, în 
loc să lucreze pentru armonia universală. De aceea eu 
nu pot să fiu fericit. Desigur, nu este vorbe despre 
mine, fiindcă eu am realizat această armonie. Dar 
fericirea mea nu este completă, fiindcă adevărata mea 
fericire vizează fericirea voastră şi cea a tuturor 
oamenilor. Atât timp cât este cazul să-mi îndeplinesc 
lucrarea, să mă pun în armonie cu Divinitatea, eu am 
tot ce îmi trebuie, eu sunt foarte fericit, împlinit. Dar 
sarcina mea nu se opreşte aici. Lucrarea mea nu se 
aseamănă ca aceea a multor călugări al căror singur 
scop este să-şi salveze propriul suflet. Eu trebuie să 
mă străduiesc ca şi alţii să poată realiza ceea ce am 
reuşit eu să fac. Dar nu reuşesc. Eu încerc să trag de 
ei, să îi târăsc, dar ei nu mă înţeleg, nu mă urmează. 
De aceea eu nu pot fi fericit. Nu mi s-a acordat numai 


mie însumi însărcinarea de a fi fericit, ci de a-i face pe 
toţi oamenii să fie prezenţi la această fericire. 

Dacă v-aţi strădui să înţelegeţi şi să aprofundaţi 
aceste adevăruri, veţi ajunge la aceleaşi concepţii, la 
aceeaşi lumină, la aceeaşi împlinire, şi în acel moment 
eu voi fi susţinut, voi fi ajutat, şi toţi împreună vom 
putea transforma întreg pământul, făcând bine lumii 
întregi. Dar mulţi nu reuşesc să mă urmeze, ei nu 
doresc să mă înţeleagă, eu simt aceasta; ei au în minte 
tot felul de idei contrare acelora pe care eu vi le expun. 
lată necazul şi tristeţea mea, oare mă înţelegeţi? Nu 
este vorba de mine în acest caz. Eu mi-am rezolvat 
destule probleme. Dar lucrarea mea constă în a nu 
rămâne complet singur ca să îndeplinesc voinţa 
Cerului, ci de a vă antrena deopotrivă şi pe voi în 
aceeaşi direcţie. 

De acum înainte, în loc să vă gândiţi la tot felul de 
lucruri secundare:  distracţiile, afacerile, iubirile, 
gândiţi-vă la armonie, să realizaţi această armonie în 
întreaga voastră fiinţă astfel ca toate celulele voastre 
să vibreze la unison. Să luăm exemplul unei orchestre. 
Toată lumea a ascultat o orchestră, toată lumea ştie 
că, dacă un singur executant nu cântă în acord cu 
ceilalţi, el distruge armonia ansamblului. Ei bine, 
acelaşi fenomen se produce şi cu corpul fizic, cu 
întreaga fiinţă, fiindcă organele se aseamănă cu nişte 
instrumente ce trebuie să cânte împreună o partitură. 
încercaţi să citiţi atunci când aveţi dureri de cap, colici 
sau dureri de dinţi... nu veţi înţelege nimic fiindcă 
această lipsă de armonie vă împiedică. Trebuie ca totul 
să se calmeze şi să se uşureze pentru ca să puteţi 
înţelege. 

Câte lucruri nu există în viaţa noastră zilnică ca să 
ne facă să înţelegem importanţa armoniei! Fie că este 


o orchestră, o corală, un balet sau chiar o paradă 
militară, toţi trebuie să se armonizeze. Totul în natură 
şi în viaţă este gata să ne instruiască despre ce este 
ordonat, armonios, estetic, dar omul în sinea sa 
continuă să trăiască în dezordine şi cacofonie... Ah, să 
nu îmi mai vorbiţi despre oameni! Ei nu doresc să se 
pună în armonie cu legile universului. Ei sunt singurii, 
de altfel, care nu se află în armonie. Animalele, 
insectele, plantele sunt în armonie, spiritele naturii, 
îngerii... toţi, cu excepţia oamenilor. Da, nişte 
anarhiști... 

Lăsaţi acum totul la o parte şi gândiți-vă numai la 
această ordine pe care Domnul a creat-o la începutul 
lumii, ca să restabiliți în voi această armonie 
primordială. Zilnic, câteva minute, trimiteţi iubire 
tuturor fiinţelor luminoase care populează universul. 
Spuneţi-le: „Eu vă iubesc, eu sunt în acord cu voi, eu 
vreau să trăiesc veşnic în armonia voastră”. Încet- 
încet, această armonie vă va învălui, aducându-vă 
lumina, bucuria, şi vă veţi simți atât de puternici şi 
rezistenți încât nu vă va mai fi frică nici chiar de 
moarte. Da, datorită acestei armonii veţi ajunge să 
învingeţi moartea. 

Numai că, pentru a atrage armonia, pentru a o 
construi, trebuie desigur să o iubiţi. Atât timp cât nu o 
iubiţi, cât nu aveţi nevoie de ea, nu o veţi atrage. Dar 
eu simt că începeţi să o iubiţi... şi că vă străduiţi sincer 
pentru a crea această armonie în voi înşivă şi în jurul 
vostru. Continuaţi şi, într-o bună zi, veţi simţi toate 
transformările ce se fac în lume datorită lucrării 
noastre: peste tot, datorită existenţei noastre aici, 
suntem pe cale să purificăm atmosfera pământului şi 
să inspirăm mulţi oameni care doresc să iasă din 
dezordinea în care se găseşte actualmente lumea. Da, 


trăind în această armonie, nu numai că începem să 
preţuim împărăţia lui Dumnezeu, dar mai ales trimitem 
pe întreg pământul, până la stele, curenţi, unde, forţe 
de o asemenea intensitate şi splendoare, încât mai 
devreme sau mai târziu întreaga omenire va fi obligată 
să se amelioreze, să se transforme, să trăiască în 
belşug şi pace. 


Cap. 4 - Bazele spirituale ale medicinii 


Medicina occidentală este extraordinară, cu toate 
mijloace pe care ea le posedă astăzi prin progresele 
chimiei, chirurgiei, utilizării razelor!... Dar de ce, în loc 
să se vindece, oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi? 
Ne întrebăm dacă există cu adevărat două persoane 
sănătoase pe întreg pământul, şi se descoperă chiar 
noi boli. Desigur, veţi spune că aceste boli au existat 
mereu, dar că oamenii erau atunci neştiutori, nu le 
diagnosticau, şi nici nu le tratau. Este ceva adevărat, 
dar nu în totalitate. lar eu nu voi afirma, ca mulţi alţii, 
că ele se datorează numai poluării aerului şi apei sau 
falsificării hranei. Este adevărat că uzinele îşi aruncă 
impurităţile în apă, aerul este infestat de tot felul de 
gaze şi nori de fum, legumele şi fructele sunt cultivate 
cu îngrăşăminte chimice, iar uleiul, zahărul, untul, 
pâinea, totul este modificat, falsificat!... Dar acesta nu 
este decât aspectul material al problemei; adevăratele 
cauze ale bolii sunt în altă parte, ele se găsesc în 
modalitatea de a gândi, de a simţi, de a acţiona. 
Despre acest aspect nu se vorbeşte niciodată; nu se 
explică niciodată că un anumit gând sau sentiment 
poate altera sau otrăvi. Se încearcă vindecarea prin 
înghiţirea câtorva medicamente, dar ceea ce nu se 
cunoaşte, este faptul că, în realitate, gândurile şi 


sentimentele sunt acelea care distrug sau 
reconstruiesc. 

De abia de douăzeci sau treizeci de ani în Europa, 
cu ajutorul medicinii psihosomatice, s-a început să se 
înţeleagă cu adevărat faptul că psihismul joacă un rol 
în boli, ajungându-se în sfârşit la latura subtilă a 
omului. Dar această latură subtilă a existat din 
totdeauna! Oare de ce medicii se mai încăpăţânează 
însă în multe cazuri să nu vadă decât aspectul 
material, fizic? Acum patruzeci sau cincizeci de ani, toţi 
se preocupau numai de numărul de calorii necesare 
bunei funcţionări a organismului, se vorbea numai de 
cantitatea de protide, lipide, glucide şi săruri minerale 
pe care omul trebuia să le absoarbă prin hrană. Apoi s- 
au descoperit vitaminele, şi atunci s-a vorbit numai 
despre vitamine care, în doze mici, au o acţiune mult 
mai puternică decât protidele, glucidele etc... Acum, 
ultima descoperire sunt glandele endocrine ale căror 
secreţii foarte subtile, hormonii, sunt şi mai 
importante. 

Oricare ar fi însă importanţa lor, glandele 
endocrine nu sunt responsabile de tot ce se petrece în 
organism: ele nu fac decât să execute ordinele primite, 
iar dacă ele sunt blocate, dacă secretă prea mult sau 
prost, este pentru că ele depind de alte funcţii mult 
mai subtile pe care cercetătorii nu le-au descoperit 
încă. Da, mai există încă lucruri de descoperit. 
Invizibilul este acela care comandă vizibilului, lumea 
subtilă comandă lumii fizice, spiritul comandă materiei. 
Dar contemporanii noştri nu au acceptat încă aceasta. 
Ei îşi închipuie că latura subtilă, psihică, depinde de 
materie, de corpul fizic, şi că de pildă gândurile sunt 
secretate de creier exact cum bila este secretată de 
ficat! In realitate, este exact invers, fiindcă gândurile 


sunt entităţi vii. Dar eu v-am vorbit deja despre toate 
acestea şi nu voi mai reveni. 

Fiinţa umană posedă în sine elemente capabile să 
se opună bolii. Dovada: se cunosc cazuri în care 
bolnavii care erau condamnaţi de medici au reuşit să 
se vindece. Cum? Cu ajutorul voinţei, al puterii 
gândului. Nu se întâmplă cu toţi, desigur, fiindcă 
trebuie să ai dezvoltate anumite capacităţi, dar este 
posibil. Eu v-am povestit despre unele plante ale căror 
rădăcini nu sunt fixate în pământ şi ele trăiesc 
suspendate în aer, extrăgându-şi energia necesară din 
atmosferă. Cum au reuşit?... Dacă unele plante sunt 
capabile să absoarbă în condiţii asemănătoare toate 
elementele ce le sunt necesare, fiinţa umană ar trebui 
să o facă şi mai bine! Chimiştii vor spune: „Acestea 
sunt procese chimice, este vorba mereu despre 
chimie...” Desigur, totul este chimie, dar chimia ascultă 
de spirit! Spiritul este capabil să producă elemente 
chimice curative. Ei bine, medicina nu a recunoscut, şi 
nici nu a acceptat încă aceste puteri ale spiritului, şi 
iată în ce constă eroarea sa. 

Trebuie să recunoaştem totuşi că medicina 
conştientizează din ce în ce mai mult efectele 
binefăcătoare ale armoniei asupra sănătăţii; ea 
descoperă din ce în ce mai mult că multe maladii apar 
din cauza lipsei de armonie ce s-a instalat în viaţa 
interioară a oamenilor: lipsa armoniei în gândurile, în 
sentimentele lor etc... Medicina şi psihologia au găsit 
tot felul de termeni ştiinţifici acestor maladii, în timp ce 
eu am un vocabular simplu ce explică multe lucruri: eu 
numesc această situaţie lipsa armoniei. Dacă 
observăm cum armonia şi opusul ei acţionează în toate 
domeniile, în toate activităţile, în toate sectoarele 
societăţii, oricare ar fi cuvintele savante de care ne-am 


folosi pentru a le exprima, aceasta s-ar reduce mereu 
la două cuvinte: armonie şi lipsa armoniei, sau, mai 
exact, ordine şi dezordine. 

Medicina a făcut pe parcursul secolelor progrese 
considerabile, ea a găsit mijloacele de a învinge ciuma, 
holera, tifosul, tuberculoza etc... Dar ea nu reuşeşte 
încă să vindece omenirea de tulburările sistemului 
nervos: anxietatea, neliniştea, nervozitatea, depresiile 
ce acţionează defavorabil asupra organismului. Şi cum 
ştiţi, de altfel, bolile se deplasează: dacă în trecut 
exista în special o regiune a corpului ce era atinsă, 
astăzi există o alta: de exemplu, sistemul nervos sau 
inima. Desigur, există încă altele. Nu sunt totdeauna 
nişte boli incurabile, dar ele sunt foarte răspândite şi 
unele sunt foarte greu de vindecat, ca poliomielita, 
cancerul etc. 

Eu însă sunt foarte mulţumit să constat că există 
totuşi un reviriment în mediile medicale şi că apar din 
ce în ce mai multe tendinţe noi care se apropie de 
învăţământul nostru. Şi cum teoriile, punctele de 
vedere pe care noi le-am dat sunt cele ale Ştiinţei 
Iniţiatice şi există din timpuri imemoriale, aceasta 
dovedeşte că ştiinţa oficială se reîntoarce spre marile 
adevăruri din trecut. Au existat în ultimul timp atâtea 
reacţii împotriva antibioticelor şi a chimioterapiei ce au 
dat în anumite cazuri rezultate negative, încât medicii 
sunt puţin agitaţi. Mulţi îşi îndreaptă privirea spre 
homeopatie fiindcă au observat că medicina alopată, 
ocupându-se numai de boală, uită omul cu însuşirile 
sale individuale, specifice. Ei au realizat deopotrivă că 
distrugând microbii şi viruşii ce cauzează boala, ei 
înlătură alţi microbi folositori organismului. 

Medicina a înţeles deopotrivă că facultăţile psihice 
cu care omul este înzestrat îl fac pe acesta foarte 


diferit de toate celelalte fiinţe vii. Ea a observat că 
aceleaşi remedii nu acționau în acelaşi mod asupra 
tuturor bolnavilor, şi că nu trebuie administrat 
obligatoriu acelaşi tratament tuturor acelora care au 
aceeaşi boală.  Homeopaţii buni studiază în 
amănunţime fiecare persoană: temperamentul său, 
dorinţele sale, stările sale psihice, şi îi administrează 
tratamentul care îi convine ei şi nu unei alte persoane. 
Ei au constatat că, pentru fiecare bolnav, trebuie ţinut 
cont de un ansamblu de elemente pe care le 
denumesc „factor de mediu”, în vreme ce medicina a 
neglijat până acum mediul în care se propagă boala, 
studiind numai boala însăşi. Ne reîntoarcem acum spre 
principiile expuse de Hipocrate. Hipocrate era un 
medic grec care a studiat medicina Egiptului şi Indiei. 
El arăta că trebuie acordat organismului mai ales 
posibilitatea de a se apăra, fiindcă organismul, adică 
natura, ştia să-şi pregătească apărarea pregătind 
spontan unele elemente chimice capabile să 
neutralizeze agenţii bolii. Atunci când un om îşi 
dezvoltă rezistenţa propriului organism, este atât de 
bine înarmat încât duşmanul se întoarce din drum la 
vederea acestor modalităţi de apărare. Dovada: în 
timpul unor epidemii s-a observat prezenţa unor 
oameni care circulau liniştiţi printre bolnavi fără să fie 
atinşi de boală, în vreme ce alţii, care îşi luaseră tot 
felul de măsuri de precauţie, erau răpuşi de boală. De 
ce? Deoarece, la prima categorie terenul nu era 
favorabil proliferării microbilor. Bolile nu atacă omul 
atunci când văd că locul este foarte bine apărat. 
Hipocrate ajungea să întărească organismul prin 
mijloace naturale, băi, ceaiuri de plante, expunere la 
soare, odihnă, purificare, post etc... În vreme ce, 
astăzi, luând cantităţi de pilule ce slăbesc organismul, 


oamenii îşi împiedică organismul să se apere; bazându- 
se mereu pe remedii exterioare, ei nu îşi dezvoltă 
forţele din sinea lor. 

Folosiţi medicamente la cea mai mică indispoziţie; 
nu este bine. De ce să nu încercaţi mai întâi o metodă 
naturală? De exemplu, dacă aţi răcit şi tremuraţi, 
dezbrăcaţi-vă şi frecţionaţi-vă energic cu un prosop sau 
o mânușă de baie uscată, sau o mânușă cu păr aspru, 
apoi îmbrăcaţi-vă şi beţi mai multe ceşti de apă caldă, 
încotoşmănându-vă în plăpumi. Veţi transpira şi veţi 
avea astfel şanse să vă restabiliţi. încercaţi metoda 
mea, ea este simplă şi eu am experimentat-o de zeci 
de ori. Să nu procedaţi ca majoritatea oamenilor care 
aşteaptă să fie bolnavi şi care, în acel moment, au 
nevoie ca să se îngrijească de un întreg arsenal 
medical. Nu trebuie să aşteptaţi. 

Apoi, fiţi atenţi, nu înghiţiţi orice, altminteri 
organismul vostru nu va mai face faţă tuturor 
atacurilor la care este expus. Multe anomalii apar din 
cauza abuzului de produse farmaceutice. De aceea, în 
loc să faceţi experienţe extinse în domeniul chimic, 
trebuie să căutaţi în alte direcţii; bolnavii trebuie 
plasați în condiţii complet diferite, pentru a trezi 
puterile adormite în ei înşişi. Fiinţa umană este 
zămislită ca să poată neutraliza tot răul din ea. Numai 
cunoştinţele lipsesc, voinţa lipseşte, într-un cuvânt, tot 
ceea ce este de natură spirituală lipseşte. 

De altfel, aproape toţi sunt consideră în 
unanimitate că antibioticele, şi chiar radioterapia - 
razele ultraviolete, infraroşii, de cobalt etc - produc 
efecte secundare foarte dăunătoare. Se fac experienţe 
fără să se ştie ce se poate declanşa, şi anumiţi bolnavi, 
fără ştirea lor, servesc astfel drept cobai. Sau se 
folosesc animalele; dar ceea ce se potriveşte în cazul 


animalelor, nu este obligatoriu bun pentru om. Cum ne 
putem gândi că ceea ce a avut succes la un şoarece 
sau un iepure va putea reuşi şi în cazul omului? 
Structura fiinţei umane este complet diferită de cea a 
şoarecilor şi a iepurilor! Apoi nu avem dreptul să 
omorâm mii şi mii de animale pentru a face 
experienţe. Este o crimă pe care omenirea o va plăti 
într-o bună zi. 

Dacă citiţi Facerea, veţi observa că Dumnezeu a 
permis oamenilor să ucidă animalele numai pe timpul 
lui Noe. Lui Adam şi Evei, El le-a dat ca hrană legume şi 
fructe. Mai târziu, la ieşirea din arcă, cum oamenii şi-au 
pierdut inocenţa şi lumina, li s-a permis să omoare 
animalele pentru a se hrăni cu ele, dar li s-a interzis 
însă să atenteze la viaţa umană deoarece „sângele 
uman cere răzbunare”. Ei bine, eu cred că şi sângele 
animalelor cere răzbunare şi că multe boli vin de aici. 
Atât timp cât omul va vărsa sângele animalelor, tot aşa 
şi sângele uman va trebui vărsat. Aceasta reprezintă 
dreptatea. 

Acum, o parte a medicinii se reîntoarce spre 
Hipocrate, spre natură. De exemplu, se redescoperă 
binefacerile apei de mare şi se construiesc din ce în ce 
mai multe centre de talasoterapie. Apa de mare 
conţine toate elementele necesare organismului, 
fiindcă aici întâlnim aceleaşi elemente ca şi în sânge. 
Tocmai datorită apei de mare egiptenii l-au vindecat pe 
Platon; iar babilonienii, chinezii şi japonezii cunoşteau 
deopotrivă această terapie. Eu sunt în totalitate de 
acord cu această terapie, fiindcă ea corespunde 
învăţământului nostru, care doreşte să restabilească 
echilibrul în om luând din acest rezervor inepuizabil 
care este natura tot ceea ce lipseşte organismului. 
După ultimele descoperi ale ştiinţei, se ştie acum că, 


asemenea tuturor creaturilor, omul apare din mare şi 
în el se regăsesc toate elementele acesteia. Atunci 
când înoată în apa mării, echilibrul său se restabileşte, 
fiindcă această apă era elementul său primordial. 

Este de asemenea foarte bine să beţi apă de mare, 
ca şi cum aţi fi făcut o adevărată transfuzie; la fel se 
poate proceda şi cu stridiile. Veţi spune: „Dar aceste 
elemente nu se pot lua sub forma unor pastile 
fabricate în laboratoare?” Nu, nu este acelaşi lucru 
fiindcă, în mare, aceste elemente sunt vii şi organismul 
le absoarbe şi le asimilează astfel mai bine. Nu este 
foarte recomandat pentru oameni tot ceea ce este 
fabricat într-o fabrică sau laborator. Unii pretind că 
mineralele conţinute în apa de mare au fost aduse 
acolo de ploi, râuri şi toate apele ce au străbătut 
straturile de pământ, dar ultimele cercetări au arătat 
că iodul, borul şi alte elemente foarte rare descoperite 
în mare nu se găsesc pe pământ; originea lor este încă 
necunoscută. 

Ar fi ideal să se poată face băi cu apă de mare 
încălzită, fiindcă astfel apa pătrunde mai uşor în sânge 
aşa cum au  demonstrat-o ultimele descoperiri 
ştiinţifice. S-ar putea adăuga acestei ape alge fiindcă 
acestea deţin deopotrivă o mare capacitate curativă. 
Bunica mea vindeca în acest mod, iar eu ştiu astfel de 
şaizeci de ani că este posibil să se restabilească 
armonia organismului făcând băi cu apă caldă şi 
ierburi. Este bine de asemenea să vă hrâniţi cu alge. 
Japonezii mănâncă multe, ceea ce le conferă o 
rezistenţă extraordinară. Atunci când m-am aflat în 
zona Pacificului, în insulele Hawai, am văzut magazine 
unde se vindeau tot felul de cochilii, crustacee, peşti şi 
de asemenea alge, dar nişte alge de o asemenea 
formă, de o asemenea consistenţă şi gust ce nu le mai 


mâncasem niciodată. lar oamenii cumpărau multe 
fiindcă existau din belşug. Ah, dacă aţi putea să vă 
procuraţi alge! Ele conţin toate elementele nutritive. 
Desigur, ele se pot găsi în unele centre de sănătate, 
dar trebuie să fiţi precauţi, nu se ştie dacă sunt mereu 
proaspete, nici în ce condiţii au fost pregătite. Ar trebui 
să mergem să ni le culegem noi înşine în anumite 
locuri, dar nu este uşor, marea este atât de poluată! 

Vedeţi deci cât de inconştienţi sunt oamenii... 
Aceia care preconizează talasoterapia sunt încântați de 
rezultatele date de apa de mare şi de alge, dar nu se 
întreabă niciodată de unde provin aceste forţe şi 
energii pe care marea le transmite. Ei uită mereu 
esenţialul, iar esenţialul este soarele! El este acela 
care dă apei de mare şi algelor această vitalitate pe 
care oamenii o pot apoi extrage. El este factorul 
esenţial, apa de mare şi algele sunt numai nişte 
transmiţători. Dacă apa de mare nu este însufleţită de 
soare, ea nu va aduce nici o binefacere. 

Esenţialul lipseşte întotdeauna din raţionamentul 
oamenilor, fiindcă ei nu posedă adevărat ştiinţă: ei nu 
se gândesc niciodată că tot ceea ce există pe pământ 
are la origine soarele. De exemplu, ce este un arbore? 
Nimic altceva decât o rezervor de raze de soare 
condensate. Când ardem un copac, toată această 
lumină se întoarce la soare lăsând în urmă nişte gaze, 
vapori de apă şi puţină cenuşă. lar marea, ca şi 
copacul, nu este altceva decât un rezervor de raze 
solare. Soarele priveşte marea, o umple de viaţa sa, şi 
bând această apă sau scăldându-ne în ea, noi primim 
viaţa pe care soarele a depozitat-o aici. Fitoterapia şi 
aromoterapia folosesc plantele. Este o terapie pe care 
v-o recomand în aceeaşi măsură. De ce? Pentru că 
plantele au şi ele proprietatea de a capta şi concentra 


în ele elemente care vin din soare sau din stele. Eu am 
o încredere absolută în virtuțile lor şi dacă ştim cum să 
le dozăm şi să le combinăm, ele nu cauzează nici un 
prejudiciu. Vă recomand, să folosiţi deci cât mai mult 
plantele. 

Chiropraxia a fost redescoperită de un American şi 
s-a răspândit încet-încet în toate ţările, dar este o 
ştiinţă foarte veche. lată încă o terapie pe care v-o 
recomand; de altfel, eu am subliniat deseori 
importanţa coloanei vertebrale spunându-vă că multe 
maladii sunt consecinţa unor defecte pe care aceasta 
le prezintă: o deviaţie, un nerv presat, o vertebră 
tasată... lar cum nervii hrănesc organele, nu trebuie să 
încercăm să tratăm organele fără să tratăm nervii de 
care acestea depind, iar aceşti nervi trec prin coloana 
vertebrală. Organele sunt indirect legate de creier prin 
coloana vertebrală; ea este deci ca o punte între creier 
şi restul corpului, şi dacă ea nu funcţionează corect, 
apar tot felul de anomalii. Trebuie deci restabilit 
curentul ocupându-ne de nervii ce trec prin coloana 
vertebrală. Aceia care au studiat această ştiinţă au 
vindecat multe boli; ei au reuşit să vindece şi 
surditatea, care în anumite cazuri se datorează unei 
anomalii a coloanei vertebrale. 

Magnetismul este şi el o terapie şi este, de altfel 
împreună cu fitoterapia, una dintre cele mai vechi. Din 
toate timpurile, Iniţiaţii au vindecat cu ajutorul 
magnetismului. Priviţi ce se spune în Evanghelii: lisus a 
atins bolnavii, şi i-a vindecat. Cum? Introducând în ei o 
forţă, forţa sa, un fluid armonios, perfect. Era ca şi cum 
ar fi introdus viaţa. Şi ce face viaţa? Exact ceea ce face 
un suflu de aer pur când respiraţi, sau o transfuzie de 
sânge: ea restabileşte echilibrul organismului. Când un 
Iniţiat atinge un bolnav, el face o adevărată transfuzie 


de vitalitate pentru că el trăieşte o viaţă armonioasă, o 
viaţă împlinită, o viaţă divină. Este ca şi cum şi-ar da 
sângele şi bolnavul se restabileşte instantaneu. 
Magnetismul este deci cea mai veche medicină, aceea 
a _lniţiaţilor care vindecau prin contact, sau pur şi 
simplu printr-o privire, prin câteva cuvinte, fără a 
atinge bolnavul. În realitate este principiul injecţiei, din 
moment ce constă în a face să pătrundă ceva în corp. 

Există încă multe alte terapii. Unii, chiar înainte de 
război, s-au interesat de celuloterapie. Ei vindecă, 
prelungesc viaţa sau încetinesc îmbătrânirea injectând 
în corpul uman celule măcinate provenind din splina 
sau ficatul, din ganglionii, rinichii, etc... anumitor 
animale. Celuloterapia era deja cunoscută de secole, 
iar Paracelsus o cunoştea şi el. Ştim că există încă în 
Africa sau America, triburi care mănâncă anumite 
organe de animale pentru a le dobândi calităţile. De 
exemplu, ele cred că pentru a avea forţa şi curajul unui 
leu, trebuie să îi mănânce inima, în timp ce acela care 
mănâncă inima unui iepure devine temător. Evident, 
celuloterapia dă rezultate, dar este un fel de magie 
neagră din moment ce antrenează sacrificiul 
creaturilor vii. Este deci o terapie pe care nu o 
recomand. Este adevărat că ea vindecă, dar trebuie 
găsite alte mijloace. De pildă, Voronov făcea transplant 
de glande de maimuţă pentru a-i reda omului 
activitatea sexuală, dar s-a renunţat la această metodă 
pentru că s-a observat că, regăsindu-şi forţa sexuală 
prin această metodă, omul se reîntorcea şi spre 
animalitate. Dar, oricum, prelevarea celulelor animale 
pentru a le introduce în organismul uman nu este de 
dorit, iar eu nu o recomand. 

Eu resping tot ceea contrazice ştiinţa pe care am 
studiat-o, Ştiinţa Iniţiatică. Această Ştiinţă Iniţiatică 


A 


consideră omul în întregul său, nu numai o latură a 
fiinţei sale: ficatul, splina sau inima... Hipocrate spunea 
că, atunci când există deja o tulburare într-o parte a 
corpului, întreg organismul este afectat. Trebuie să 
restabilim deci armonia generală, şi latura bolnavă va 
fi vindecată de organismul însuşi. In orice caz, 
medicamentele, injecţiile, antibioticele vor rămâne fără 
efect dacă fiinţa umană continuă să menţină 
dezordinea în sinea sa prin gândurile şi sentimentele 
sale. 

Eu nu sunt de acord nici cu metodele care, studiind 
fiinţele şi lucrurile, le separă pe acestea de întreg, de 
această unitate care este universul, fiindcă ele le 
distrug. Nu se poate ajunge astfel la o judecată 
corectă. Este un obicei prost să analizezi, să diseci 
lucrurile. Eu am afirmat adesea că, pentru a studia 
lucrurile, nu trebuie să le smulgem din pomul vieţii. 
Dacă le separăm, le distrugem frumuseţea, lumina, 
strălucirea, vitalitatea, le reducem la stadiul de 
cadavre. lar ştiinţa studiază tocmai aceste cadavre. Şi 
eu fac uneori nişte analize, tocmai pentru a vă orienta 
cât mai bine spre sinteză; eu nu mă opresc la analiză, 
fiindcă simpla analiză nu face decât să dezintegreze. 

Dacă demontaţi un ceas, puteţi cunoaşte toate 
piesele sale componente... numai că el nu mai 
funcţionează. Biologii cunosc foarte bine elementele 
constitutive ale omului; plecând însă de la aceste 
elemente, ei sunt incapabili să creeze o fiinţă umană, o 
fiinţă care gândeşte, păşeşte, acţionează. Elementele 
există, dar lipseşte esenţialul: viaţa care cunoaşte 
dozele, combinaţiile şi toate condiţiile necesare pentru 
o bună funcţionare a organismului. Trebuie să 
redeşteptăm viaţa, fiindcă ea singură ştie cum să 
restabilească echilibrul în stomac, în creier, în plămâni, 


peste tot. Dar cum biologii nu se preocupă de viaţă, ci 
de materie, ei nu reuşesc. Atât timp cât ei nu se vor 
descotorosi de filosofia lor materialistă şi mecanicistă 
ce separă lucrurile de unitatea cos mică, ei nu vor reuşi 
să salveze omenirea de boală. Idealul lor este desigur 
foarte nobil, ei fac mari sacrificii, posedă o inteligenţă 
şi capacităţi extraordinare, dar filosofia lor este greşită, 
de aceea multe lucruri le scapă încă din vedere. 

Tot ceea ce vă spun se află în armonie cu această 
măreaţă filosofie ce mi-a fost transmisă şi pe care 
întreaga lume o va adopta într-o bună zi. Ştiinţa este 
deja obligată să se întoarcă din ce în ce mai mult spre 
adevărurile din trecut. De exemplu, chimiştii şi-au 
bătut joc mult timp de alchimişti care pretindeau că 
transformă plumbul în aur, dar ei au descoperit apoi 
că, deoarece atomul de plumb are 82 de electroni iar 
cel de aur 79, dacă se înlătură din plumb 3 electroni, 3 
protoni şi câţiva neutroni, se obţine aur. Din nefericire, 
nu se poate fabrica acest aur în cantităţi mari, fiindcă 
el este încă instabil şi procesele de fabricare sunt 
foarte costisitoare. Ştiinţa oficială începe deci să se 
pună în mişcare, începând să se intereseze de 
frenologie, de telepatie, de radiestezie, şi în curând ea 
va recunoaşte şi astrologia. Veţi constata într-o bună zi 
că, toate aceste adevăruri pe care noi le-am enunțat 
de multă vreme, le veţi vedea, le veţi asculta şi le veţi 
citi peste tot. Ştiinţa va realiza din ce în ce mai mult că 
anticii au făcut mari descoperiri (oare cine i-a 
instruit?...) fără ajutorul telescopului sau al 
microscopului, şi atunci ea va studia cu seriozitate tot 
ceea ce ne-au învăţat Iniţiaţii şi va fi o mare agitaţie. În 
acel moment, totul se va răsturna: se va învăţa ştiinţa 
vieţii, sinteza, şi atunci împărăţia lui Dumnezeu va fi 
posibilă. Dar atât timp cât fortăreaţa ştiinţei oficiale 


materialiste nu este răsturnată şi înlocuită cu ştiinţa 
Iniţiaţilor, dezordinea va continua. 

Vă voi arăta acum de ce medicina preconizată de 
Ştiinţa Ezoterică le depăşeşte pe celelalte. Medicii au 
studiat în general în universităţi ce conferă mereu 
laturii fizice o poziţie primordială, şi ei neglijează 
gândurile, sentimentele, comportamentul, modul de 
viaţă care, din contră, trebuie să se afle pe primul loc. 
Adevărata terapie este felul nostru de viaţă; iar toate 
celelalte vin pe al doilea, al treilea, al patrulea loc... 

Medicina psihosomatică studiază legătura dintre 
psihism şi corpul fizic, modul în care ele reacţionează 
unul asupra celuilalt. Medicina psihosomatică câştigă 
teren, şi este minunat, dar ea va fi şi mai eficace 
atunci când teoriile ei se vor baza pe o filosofie, pe o 
viziune de ansamblu veridică. Această viziune de 
ansamblu are ca punct de plecare fiinţa umană, fiindcă 
fiinţa umană se găseşte la baza oricărui lucru. Nici un 
progres adevărat nu va putea fi făcut în nici un 
domeniu (ştiinţific, economic, social, psihologic, 
medical...) atât timp cât nu se va cunoaşte structura 
fiinţei umane, forţele ce există în ea, cât şi legăturile ei 
cu universul, chestiuni pe care Ştiinţa Ezoterică le-a 
studiat de mii de ani. 

Mulţi oameni de ştiinţă consideră omul drept o 
maşină; multă vreme ei l-au judecat într-o manieră 
mecanicistă, fără să se întrebe dacă în el există 
anumite forțe, entități şi  inteligenţe complet 
necunoscute, capabile să producă elemente noi în 
organism. Ei nesocotesc faptul că omul posedă corpuri 
subtile. Ei nu ştiu ce reprezintă gândul, nici voința, şi 
cu atât mai mult sufletul şi spiritul, şi puterile pe care 
acestea le conţin. Cum îşi pot atunci imagina că, având 
aceste lacune, ei vor vindeca fiinţa umană? Este 


imposibil. Desigur, planul fizic este important, dar 
trebuie să privim deopotrivă mai sus, acolo unde se 
găsesc alte existenţe, alte entităţi. Ceea ce eu vă spun 
aici se bazează pe o adevărată cunoaştere şi omenirea 
va fi obligată într-o bună zi să ajungă aici. Fiinţa umană 
este ceva mai mult decât o putem atinge şi vedea; ea 
nu se cunoaşte, şi nici medicina nu o cunoaşte. Da, 
medicina noastră lucrează încă asupra unor fiinţe pe 
care nu le cunoaşte; cum ar putea să obţină atunci 
mari rezultate? 

Primul lucru ce trebuie cunoscut este că, dincolo 
de corpul fizic, omul posedă alte corpuri de natură 
subtilă: corpul eteric care impregnează corpul fizic şi 
care este purtătorul vitalităţii şi al memoriei. Apoi, 
corpul astral, adică corpul sentimentelor şi al emoţiilor. 
Apoi corpul mental... Eu v-am vorbit adesea despre 
aceste corpuri diferite: eteric, astral, mental, cauzal, 
budic, atmic (A se vedea Colecţia Izvor: „Viaţa psihică: 
elemente și structuri”, Cap. 3: „Mai multe suflete și mai 
multe corpuri”.) şi nu am să mai revin astăzi asupra 
lor. De pildă, să luăm exemplul unei persoane al cărei 
corp eteric nu este legat în mod corect de corpul fizic 
prin punctul său de legătură: ea are unele indispoziţii, 
şi totuşi medicii nu observă nimic, deoarece corpul fizic 
este perfect normal. Ei da, nu se cunoaşte încă 
modalitatea de a se acţiona asupra corpului eteric. 
Atât timp cât medicii nu cunosc existenţa corpurilor 
subtile ale omului, să nu se aştepte la vindecarea 
completă a bolilor! 

Trebuie deci să se studieze mai întâi fiinţa umană, 
fiindcă ea este cheia universului. Atât timp cât nu 
posedăm această cheie, ne vom găsi în faţa unor 
probleme nerezolvabile. Cercetătorii trebuie să acorde 
acum întâiul loc omului şi vor descoperi întreaga sa 


latură invizibilă: aura sa, emanaţiile, vibraţiile sale, 
schimburile pe care el le face cu toate entităţile care 
populează natura şi diferitele lumi, puterea ce el o are 
de a se deplasa în spaţiu, de a capta unde, de a vedea 
şi a acţiona la distanţă... Atunci totul se va schimba. 
Atunci când ne ocupăm de om, ne aflăm în miezul 
lucrurilor, fiindcă omul este cu adevărat cheia tuturor 
misterelor. 

Cărei terapii îi putem conferi acum întâia poziţie? 
Toate acelea pe care vi le-am enumerat: fitoterapia, 
talasoterapia, chiropraxia, şi chiar chimioterapia nu 
sunt cele mai eficace. Cea mai bună terapie este de a 
gândi, de a simţi şi a acţiona în armonie cu forţele şi 
existenţele luminoase ale naturii şi ale întreg 
universului. Omul trebuie deci să cunoască aceste 
forţe, aceste existenţe şi să se fie în acord cu ele. 
Aceasta este prima medicină. Desigur, eu nu le elimin 
pe celelalte, fiindcă unui bolnav aflat într-o stare foarte 
gravă nu i se poate recomanda să-şi schimbe modul de 
viaţă. In acest caz este nevoie de a acţiona repede: săi 
se administreze antibiotice, să i se facă o transfuzie de 
sânge, sau chiar să fie operat. Dar trebuie să se 
înţeleagă că cea mai bună medicină se practică zilnic 
prin modul de viaţă, adică prin maniera de a gândi, de 
a simţi, de a crede, de a iubi, de a se hrăni... 

lată de ce este atât de important ca, în loc să ne 
concentrăm mereu asupra bolii, să începem să studiem 
sănătatea, factorii de care ea depinde (respiraţia, 
nutriția, comportamentul), iar legile ce îi asigură 
stabilitatea să fie cunoscute de toţi. Atunci nu va mai fi 
nevoie să se cheltuiască miliarde pentru a construi 
laboratoare de cercetare sau spitale, aşa cum se 
procedează în permanenţă acum. 


Din nefericire, la radio, la televizor, atunci când se 
prezintă interviuri cu medici, aceştia nu vorbesc 
niciodată despre modul de viaţă: ei vorbesc despre 
tratamente noi, despre vaccinuri, raze, operaţii etc... 
iar oamenii au impresia că pot trăi oricum, 
nerespectând nici o regulă, făcând toate excesele 
posibile, fiindcă medicina va găsi vreo modalitate de a- 
i vindeca, permițându-le să-şi continue viaţa lor 
dezordonată. Astfel, guvernele vor fi obligate încă să 
cheltuiască sume fantastice de bani pentru a-i vindeca 
pe oameni... până când se va descoperi în sfârşit că cel 
mai important lucru era foarte simplu: modul de viaţă. 

Evident, nu putem să nu îi admirăm pe anumiţi 
medici, descoperirile, sacrificiile lor, este un lucru 
extraordinar! Dar se poate totuşi afirma că multe 
dintre strădaniile lor nu au folosit la mare lucru, fiindcă 
ei nu au ştiut în ce direcţie să cerceteze. Alţii îmi vor 
obiecta că, dacă sănătatea sau boala depind de modul 
de viaţă, copiii nu ar trebuie să fie bolnavi, fiindcă ei nu 
au avut timp să nutrească gânduri şi sentimente rele, 
nici să comită fapte rele. Este adevărat, în aparenţă, 
dar numai pentru aceia care ignoră faptul că fiinţa 
umană revine de mai multe ori pe pământ. Dacă un 
copil este bolnav, este din cauza modului său de viaţă 
avut în existenţele anterioare: el a meritat să se 
încarneze într-o familie în care părinţii i-au transmis 
anumite lacune. 

Atât timp cât Ştiinţa Iniţiatică nu a fost studiată, 
adevăratele cauze nu vor înţelese, deci se vor trage 
concluzii greşite. Dar mereu o regulă rămâne valabilă: 
aceea de a plasa pe primul loc modul de viaţă, de a 
gândi, de a simţi şi a acţiona. Atât timp cât nu aţi 
înţeles aceasta, nu numai că nu veţi restabili nimic în 
această existenţă, dar veţi crea condiţii rele pentru 


viitoarele voastre încarnări. Acceptaţi, atunci, toate 
aceste adevăruri transmise de Marii Iniţiaţi. Spuneţi-vă: 
„Deoarece există lucruri ce îmi scapă, mă voi încrede 
în ştiinţa divină şi voi acorda întâietate modului meu 
de viaţă”. Veţi putea adăuga apoi toate terapiile dorite. 
Dar eu insist, trebuie să acordaţi prima prioritate 
modului de viaţă. 

Mai există încă o terapie pe care tocmai v-am 
menţionat-o indirect, aceea a soarelui. întreaga 
omenire se va întoarce într-o bună zi către soare, care 
este o sursă inepuizabilă, iar soarele va fi acela care va 
face vindecările complete - dar după modul de viaţă 
personal ce va constitui mereu prima terapie. Atunci 
când omenirea va trăi după legile divine, ea nu va mai 
avea nevoie de clinici şi de spitale. Se vorbeşte deseori 
în zilele noastre despre construirea unor noi spitale, 
fiindcă există din ce în ce mai multe boli şi mai mulţi 
bolnavi. Ceea ce înseamnă că oamenii trăiesc din ce în 
ce mai prost, şi gândesc din ce în ce mai rău. Ei sunt 
din ce în ce mai educați şi savanţi, dar sunt din ce în ce 
mai bolnavi. Este îngrijorător, deoarece există de o 
parte o evoluţie, dar de cealaltă... cum oare să o 
numim, decădere? Nu se va reuşi remedierea acestei 
situaţii cu ajutorul elementelor materiale, fiindcă 
Dumnezeu nu a conferit o eficacitate absolută 
materiei. Materia rămâne mereu un paliativ. 

Corpul fizic este hrănit cu alimentele şi băuturile 
de care are nevoie, dar fiinţa umană nu este 
constituită numai dintr-un singur corp: ea este un 
suflet, ea este un spirit, iar sufletul şi spiritul nu se pot 
hrăni cu came, legume sau hormoni! Dar cum ştiinţa 
nu a prevăzut nimic pentru a răspunde nevoilor 
sufletului şi spiritului, ele sunt înfometate, însetate, ele 
suferă. De aceea, observăm atâţia oameni cărora nu le 


lipseşte în aparenţă nimic: ei au un serviciu, o familie, 
o casă, o maşină, dar în sinea lor, ei se simt neîmpliniţi, 
nesatisfăcuţi sufleteşte. Aceasta dovedeşte că ei şi-au 
neglijat sufletul, iar cât priveşte spiritul lor, nici nu mai 
merită să mai vorbim! Medicina viitorului va fi obligată 
să considere toate necesităţile fiinţei umane până la 
domeniile spiritului şi spiritului, pentru a-i putea aduce 
elementele ce îi lipsesc. 

Inţelegeţi-mă bine, învăţământul nostru nu vă va 
da nici case, nici maşini, nici haine, dar veţi găsi aici 
tot ceea ce vă poate împlini sufletul şi spiritul. lar 
atunci când sufletul şi spiritul sunt satisfăcute, ele 
acţionează asupra corpului şi declanşează în el procese 
noi. Atunci, chiar dacă nu este bine îmbrăcat sau nu s- 
a hrănit îndeajuns, corpul păşeşte cu mândrie, cu capul 
sus. Da, învăţământul nostru vă oferă elementele cele 
mai preţioase şi indispensabile pentru echilibrul şi 
fericirea voastră. 

Se ştie că mulţi bolnavi ar putea fi vindecaţi prin 
câteva cuvinte adecvate rostite de medic; dar cum 
este grăbit, acesta se mulţumeşte să scrie o reţetă şi 
pleacă. Pentru mulţi medici, iubirea, speranţa, 
încurajările nu contează; şi chiar ei îi omoară pe unii 
bolnavi spunându-le că nu se vor vindeca niciodată, că 
mai au doar câteva luni sau zile de trăit. Şi totuşi, unii 
medici îşi dau seama că trebuie să aibă relaţii amicale 
cu bolnavul, fiindcă nu numai medicamentele sunt 
acelea care vindecă. In trecut, mulţi medici erau 
apostoli, în vreme ce acum ei sunt adesea nişte 
mercenari. În Statele Unite se întâmplă chiar ca un 
bolnav să nu-şi întâlnească medicul: calculatoarele pun 
diagnosticul şi, în funcţie de rezultat, bolnavul îşi 
întâlneşte sau nu medicul care îi trimite reţeta prin 
poştă. Există din ce în ce mai puţine contacte umane, 


totul este mecanizat şi iubirea dispare. Or, tocmai 
iubirea este cea care vindecă. 

Dar totul se va schimba într-o bună zi, iar oamenii 
vor descoperi că iubirea, încrederea, speranţa le 
lipsesc, şi că îndoielile, bănuielile, conflictele, lipsa de 
armonie îi îmbolnăvesc. De aceea eu insist: medicina 
cea mai eficace este modul vostru de viaţă. Desigur, 
eu nu susţin că acesta acţionează la fel de repede ca 
un medicament. Atunci când înghiţiţi o pilulă, aproape 
imediat puteţi simţi rezultatele. Dar oare aceste 
rezultate sunt durabile? lar organismul va tolera mereu 
bine aceste medicamente? Medicina pe care eu v-o 
propun este lentă, dar este cea mai sigură şi, pe 
parcursul vremii, cea mai eficace. Ea presupune numai 
ca omul să accepte o filosofie corectă, adevărată, ce 
îmbrăţişează totul, fiindcă tot restul depinde de ceea 
ce noi gândim. 

lar când vorbesc despre filosofie, eu subînţeleg 
singura şi unica filosofie ce nu este rezultatul unor 
acumulări intelectuale, ci a fost descoperită de Marii 
Iniţiaţi prin capacităţile lor extraordinare de clarvedere 
şi dedublare. lar eu pot să vă spun că Cerul m-a ales 
pentru a fi unul dintre moştenitorii acestei filosofii 
divine. Fără ea, nu putem găsi calea şi, orice am face, 
ne vom rătăci. De aceea, eu acord întâietate acestei 
filosofii care ne explică cum să trăim în armonie cu 
toate forţele şi toate lumile, pentru ca în noi să nu mai 
existe nici lupte, nici contradicții. Ea ne revelă 
deopotrivă cum este construit omul şi ce schimburi au 
nevoie să facă sufletul şi spiritul său cu forţele naturii. 
Ca şi respiraţia: respiraţia este şi ea un schimb 
indispensabil, iar dacă omul este lipsit de ea, el moare. 
Şi tot la fel va muri dacă sufletul şi spiritul său nu 
respiră, adică nu fac schimburi cu cosmosul. 


Gândiţi-vă deci să vă legaţi de forţele naturii: va 
exista atunci o lumină ce vă va face să vedeţi universul 
ca o construcţie, ca un edificiu formidabil, în care totul 
este legat de la vârf la bază, iar în acel moment veţi 
putea restabili multe lucruri în Vol. De ce nu apreciaţi 
valoarea adevărurilor pe care vi le dau? Fiindcă eu nu 
sunt celebru şi recunoscut? Pe mine ceea ce mă 
interesează este să cunosc adevărul. Lui i-am 
consacrat întreaga mea viaţă. Restul, celebritatea, 
gloria, nu mă interesează la fel. De altfel, ele vor veni 
fără vrerea mea, fiindcă dacă vă aflaţi în adevăr, mai 
devreme dau mai târziu veţi fi recunoscuţi. lar dacă vă 
aflaţi în greşeală, veţi fi deopotrivă descoperiţi, şi chiar 
dacă aţi fost ovaţionaţi, veţi fi uitaţi într-o bună zi. Nu, 
nu, eu lucrez pentru ceva ce nu va fi niciodată uitat, 
nici înlocuit. 

Cel mai important este deci să învăţaţi cum să 
trăiţi, cum să gândiţi, să simţiţi şi să acţionaţi. În alte 
conferinţe, atunci când v-am explicat procesul formării 
plantelor sau al peştilor, sau chiar al copilului în 
pântecele mamei sale, eu v-am vorbit despre legea 
afinităţii, şi v-am arătat cum omul se leagă prin 
gândurile şi sentimentele sale de regiuni, de entităţi, 
de forţe şi de elemente din spaţiu care îi corespund, şi 
cum ajunge să le atragă . Da, omul atrage ceea ce este 
legat de el, este absolut, şi aşa se explică sănătatea şi 
boala, forţa şi slăbiciunea, inteligenţa şi prostia, 
frumusețea şi urâţenia etc. Acestea sunt elemente ce 
au fost atrase (A se vedea Colecţia Izvor: „Omul spre 
victoria destinului său”, Cap. 5: „Legea 
corespondenţelor”.). 

Dacă întâmpinați greutăţi, acestea se datorează 
fără îndoială faptului că în trecut aţi deranjat prin 
ignoranţa voastră ordinea lucrurilor; dar acum, datorită 


acestei filosofii iniţiatice ce vă învaţă să lucraţi asupra 
gândurilor, dorințelor voastre, vă puteţi lega de 
entităţile şi regiunile cele mai spirituale, construindu- 
vă un corp cu toate calităţile dorite: sănătate, forţă, 
frumusete... Acesta este secretul învierii. Dacă 
acceptaţi să înţelegeţi şi să aplicaţi această ştiinţă, veţi 
avea puterea nu numai să vă ocrotiţi de boli, ci să vă 
reconstruiţi corpul aşa cum doriţi. Desigur, se poate ca 
el să rezite pe moment eforturilor voastre, fiindcă de 
secole aţi lucrat în mod inconştient la distrugerea sa, 
iar acum este nevoie de timp îndelungat pentru a-i 
restabili sănătatea. Ceea ce vă spun este profund. 
Diploma de medic se obţine după şase, şapte ani de 
studii, dar pentru a poseda ştiinţa vieţii este nevoie de 
mii de ani, atât este de vastă! 

Atunci când veţi înţelege nevoile sufletului şi ale 
spiritului, veţi înţelege deopotrivă că ele trebuie 
orientate spre o lucrare. Tot restul depinde de această 
activitate a sufletului şi a spiritului, fiindcă acolo, în 
suflet şi spirit, se află toate cauzele; restul constituie 
numai consecinţele. Atunci când ştim că am reuşit să 
atingem regiunea cauzelor (acolo unde se declanşează 
forţele), trăim în pace, în certitudine, fiindcă 
cunoaştem consecinţele ce vor urma. lată cum se pot 
vindeca bolile psihice: oferind omului cunoaşterea, 
certitudinea. O fiinţă se simte dezorientată, neliniştită, 
neîmplinită, deoarece ea nu se leagă în mod conştient, 
prin sufletul şi spiritul ei, la forţele luminoase ale 
naturii. Dar când lumina apare, ea îi arată că este 
legată de imensitate, de veşnicie, că poate comunica 
cu forţele cosmice, că îşi poate transforma viaţa. lar 
atunci siguranţa şi bucuria o însoțesc. Atât timp cât nu 
îi luminăm pe oameni, este aproape inutil să încercăm 
să îi vindecăm. Ei trebuie luminaţi încă din copilărie. Nu 


putem să îi ajutăm pe oameni să-şi rezolve problemele 
lor fizice şi psihice decât arătându-le adevărata lor 
natură, cum sunt ei legaţi de Pomul Vieţii şi cum pot 
extrage de acolo forţe pentru a lucra şi a se 
transforma. 

Să nu uitaţi niciodată: esenţialul constă în filosofia 
şi modul de viaţă; iar în planul fizic trebuie conferit 
primul loc soarelui. Ştiinţa va studia într-o bună zi cum 
se poate vindeca un bolnav cu ajutorul soarelui. In ce 
moment, cât timp trebuie să te expui la soare, cum să 
expui la soare apă în sticle de diferite culori, la ce oră 
trebuie să bei din ele, cum să lucrezi cu lumina soarelui 
sub toate formele sale, iar cu ajutorul aparatelor să se 
capteze din soare toate elementele curative pe care 
acesta le conţine. Va fi ceva extraordinar! Ştiinţa nu 
acordă momentan soarelui o mare consideraţie, 
deoarece ea se interesează numai de materie, de 
elementele chimice. Şi totuşi, dacă apa de mare, 
algele, ierburile, arborii şi chiar pietrele şi cristalele 
vindecă, este pentru că acestea îşi extrag forţa lor 
vindecătoare din soare. Soarele va fi ultimul ce va fi 
apreciat, dar când îl vom descoperi, vom fi obligaţi să îi 
conferim întâia poziţie: ne vom hrăni din soare, vom 
respira soarele şi vom asculta chiar şi muzica sa, 
fiindcă vom poseda aparate capabile să o capteze. Da, 
cea mai frumoasă muzică vine de la soare, deopotrivă 
şi cele mai importante mesaje. Vom asculta deci 
emisiunile soarelui. Vă întrebaţi dacă vă vorbesc 
serios? Desigur, este tot ce poate fi mai serios. 

Eu consider că terapia viitorului va fi cea a 
soarelui: să priveşti răsăritul de soare, să te legi de el, 
să te concentrezi asupra lui pentru a primi toate 
particulele ce le trimite. Ştiinţa nu cunoaşte încă 
aceste particule eterice cu care sunt încărcate razele 


de soare. Deşi nu a ajuns încă să admită latura cea mai 
subtilă a materiei, medicina a descoperit totuşi că 
elementele imponderabile sunt cele mai importante în 
organism şi pentru organism. După ce a încercat să 
vindece tulburările digestive, circulatorii, respiratorii, 
eliminatorii, ocupându-se numai de organe, ea a 
descoperit în final că secrețiile imperceptibile ale 
glandelor endocrine sunt cele care excită sau 
blochează funcţiile organelor. 

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Sistemul endocrin 
nu este ultima descoperire, fiindcă glandele endocrine 
depind de centri din ce în ce mai subtili... până la gând. 
Este ca şi cum în gând ar exista nişte glande care 
comandă întregului organism. De la gând până la 
organe există o întreagă ierarhie pe care ştiinţa o va 
descoperi într-o bună zi. Da, eu consider că glandele 
endocrine nu sunt cele mai importante deoarece ele 
mai depind şi de alte funcţii. Omul acţionează asupra 
sistemului său glandular prin gândurile şi sentimentele 
sale, şi astfel organismul său suferă sau îşi revine, iar 
dacă continuă sau încetează să crească, dacă slăbeşte 
sau se îngraşă, nu numai glandele endocrine sunt 
sigurele responsabile. 

Este totuşi interesant de remarcat că ştiinţa 
lucrează acum cu elemente din ce în ce mai subtile. În 
medicină, homeopatia foloseşte remedii până la a 
treizeci şi una diluţie centezimală; s-ar putea crede că 
nu mai există nimic, dar totuşi mai este încă ceva care 
acţionează. Fizicienii descoperă aspectele din ce în ce 
mai subtile ale materiei: după protoni şi neutroni, 
mezonii şi neutrino. Atunci când vor ajunge la 
elementele eterice, ei vor descoperi particule şi energii 
încă necunoscute care vin din soare, şi o întreagă 
ştiinţă se va dezvolta privind razele de soare. Şi chiar, 


în loc să se caute vitaminele în farmacii, acestea vor fi 
luate direct din razele de soare. Vitaminele întâlnite în 
farmacii nu pot fi asimilate perfect de organism, deci 
este mai bine să fie luate din fructe şi legume unde 
soarele le-a depus. Nu se cunosc încă toate 
proprietăţile ce le posedă cele mai cunoscute legume, 
precum ceapa, prazul, ridichea etc... Chiar şi frunzele 
de ridichi trebuie consumate, fiindcă sunt gustoase şi 
mai hrănitoare decât ridichile înşişi. Şi napii sunt 
deopotrivă extraordinari. 

În încheiere, aş dori să vă spun că, dacă ştiţi cum 
să respiraţi, cum să beţi, cum să mâncaţi, veţi lua 
vitamine de oriunde soarele le-a depus, fiindcă cel mai 
important lucru este starea psihică în care primiţi 
lucrurile. Dacă nu vă găsiţi într-o stare favorabilă, 
puteţi să înghiţi vitamine întreaga zi fără să vă întăriţi 
organismul. Puteţi chiar provoca tulburări undeva în 
digestie sau circulaţie. Medicii nu insistă niciodată 
asupra importanţei stării de conştiinţă, a atitudinii 
interioare ce trebuie avută faţă de lucruri: de aceea 
medicamentele prescrise” de ei îşi pierd o parte din 
eficacitate. lată încă un lucru esenţial: atitudinea cu 
care întâmpinăm lucrurile. 

Mulţi îmi spun: „Maestre, atunci când suntem cu 
dumneavoastră, noi gândim, simţim, acţionăm altfel, 
nu mai avem probleme, totul merge bine. Dar când ne 
îndepărtăm pentru un timp, nu mai este la fel: ne 
găsim în realitatea prozaică, nu mai avem aceeaşi 
convingere, nu mai rămâne aproape nimic din ceea ce 
ne-aţi spus”. lar eu răspund că am făcut aceleaşi 
experienţe în tinereţe cu Maestrul meu Peter Deunov. 
lar dacă mă aflu acum cu voi, este ca să vă conving nu 
numai să acceptaţi anumite adevăruri, dar şi să vă 
străduiţi să le menţineţi cât mai mult timp posibil. 


Viaţa este grea?... Mie îmi spuneţi! Trebuie să luptaţi 
mereu, să faceţi faţă şi obosiţi. Eu ştiu că viaţa este 
foarte dificilă. Nu vă voi explica de ce este aşa pentru 
moment. Eu mă aflu alături de voi ca să vă fac să 
înţelegeţi că, dacă acceptaţi lumina acestui 
învăţământ, veţi deveni mai puternici, mai curajoşi, iar 
pacea şi speranţa se vor instala în voi. 

Atunci când vă întoarceţi acasă, străduiţi- vă să 
menţineţi vii în voi aceste adevăruri pe care le-aţi 
primit, să nu le uitaţi. Spuneţi-vă: „Eu ştiu că nu voi 
putea scăpa de realităţile vieţii zilnice, dar trebuie să 
mă străduiesc să fiu vigilent în ziua în care poverile, 
descurajările şi gândurile rele vor veni. Orice s-ar 
întâmpla, eu nu voi ceda, nu mă voi apleca, nu îmi voi 
pierde avântul, entuziasmul şi speranţa”. Da, agăţaţi- 
vă de adevărurile pe care eu vi le dau, luaţi o gură de 
aer şi apoi faceţi faţă realităţii. Atunci veţi deveni 
puternici şi rezistenți, veţi deveni un izvor de viaţă. 
Oare nu este mai bine aşa? 

Mulţi afirmă: „Ah! Eu am înţeles! Acum voi deveni 
puternic. Să vedem ce se întâmplă!” Dar atunci când 
evenimentele apar, ei capitulează. Apoi, când vin aici, 
le este ruşine că au fost aşa de slabi şi se îndreaptă 
spunându-şi din nou: „Să vedem ce se întâmplă!” Da, 
până la următoarea vizită... cel mai înţelept lucru este 
să reveniţi aici până veţi deveni de neclintit. Acesta 
este învăţământul: să devii de neclintit, şi orice s- ar 
întâmpla, să vă amintiţi că sunteţi nemuritori şi că 
Dumnezeu v-a dat toate posibilităţile. Dacă veţi uita 
aceasta, veţi fi distruși. 

înţelegeţi-mă deci bine!... Veţi replica: „Noi vă 
înţelegem, vă înţelegem..”. Nu, nu aveţi încă această 
înţelegere pe care eu o am în vedere. A mă înţelege 
înseamnă să rămâneţi de neclintit în convingerile 


voastre. Unii sunt, dar alţii... imediat ce se găsesc în 
vâltoarea vieţii, ei se lasă influenţaţi de mentalitatea 
materialistă care se gândeşte să asigure numai 
bunăstarea şi succesul material, fără a lua în 
considerare nevoile sufletului şi ale spiritului. 

Credeţi-mă, descotorosiţi-vă de această filosofie 
materialistă care vă va slăbi, vă va dezumaniza. lată 
dovada: atunci când unui om i se inoculează ideea că 
el este numai materie, că sufletul nu există, că nu 
există viaţă după moarte, ce se mai poate aştepta 
atunci de la el? El va comite orice crimă şi nu trebuie 
să ne mirăm. Cel mai grav este faptul că, prin aceste 
idei el îşi pierde voinţa de a face ceva sublim, se 
distruge în el puterea spiritului. Deci, el este ucis. In 
vreme ce, dacă acest om devine conştient că există un 
spirit, că el este spirit şi că, dacă i se oferă posibilitatea 
să se exprime, el va ajunge să facă lucruri măreţe, i se 
dau adevăratele puteri: corpul său începe să-l asculte, 
să se conformeze deciziilor sale, şi el nu clachează în 
faţa lipsurilor, a necazurilor, a bolilor; el înaintează, 
este puternic, rezistent şi antrenează întreaga lume! 
Dar dacă adoptă filosofia materialistă, el nu mai 
reprezintă nimic. lată pericolul de a acorda întâietate 
corpului fizic, materiei, laturii exterioare, obiective. 
Desigur, dimensiunea răului nu apare imediat, dar 
fiinţa umană slăbeşte încet-încet şi moare. Recitiţi 
conferinţa despre forţa spiritului, veţi găsi acolo toate 
elementele pentru a avansa şi a învinge toate 
greutăţile. Da, acum trebuie să adoptați filosofia 
spiritului. Să nu îi ascultați pe cei slabi şi dezumanizaţi 
care vă împing spre pământ. Este adevărat, noi 
suntem materie, ţărână, dar numai într-o anumită 
măsură: cealaltă parte este celestă. 


Singurul lucru ce mă interesează este această 
filosofie pe care v-o transmit cu răbdare şi care vă 
oferă toate posibilităţile de a vă dezvolta la infinit. 
Toate filosofiile care nu recunosc că omul poate avea 
această posibilitate de a evolua până la infinit nu îi pot 
da acestuia adevăratul sens al vieţii. Părăsiţi, deci, 
toate aceste filosofii. 


Cap. 5 - Respirație şi nutriţie 


Viaţa pământeană a omului începe printr-un suflu, 
prima inspiraţie. Plămânii se umplu cu aer datorită 
primei inspiraţii, se pun în mişcare şi declanşează 
viaţa. lar după mulţi ani, atunci când se spune că 
cineva şi-a dat ultima suflare, toată lumea înţelege că 
a murit. Suflul înseamnă începutul şi sfârşitul. Viaţa 
începe printr-o inspiraţie şi sfârşeşte printr-o expiraţie. 

Merită desigur să ne oprim asupra procesului 
respirator pentru a reflecta, pentru a înţelege că baza 
existenţei se găseşte aici, şi să ne exersăm astfel ca el 
să se efectueze din ce în ce mai bine. La majoritatea 
oamenilor, acest proces este împiedicat, diminuat sau 
otrăvit. De aceea, ei trebuie să înveţe să lucreze cu 
aerul pentru a se însufleţi, a se purifica şi a intensifica 
viaţa în ei. 

Pentru a înţelege mai bine fenomenul respirației şi 
legile sale, îl putem compara cu ceea ce se întâmplă în 
nutriţie. Ce facem atunci când mâncăm? înainte de a 
trimite mâncarea în stomac, o mestecăm. Gura este ca 
o mică bucătărie în care se pregătesc alimentele: ele 
se taie, se coc, se amestecă cu puţin ulei, adică salivă, 
şi anumite glande se ocupă de această lucrare. De 
aceea se recomandă ca hrana să fie mestecată vreme 
îndelungată până ce devine aproape lichidă. Dacă este 


înghițită fără să fie mestecată suficient, ea nu este 
bine preparată, organismul nu o poate asimila, şi 
rezultă multe resturi. Dacă hrana ajunge în stomac 
insuficient mestecată, organismul este obligat să 
cheltuiască multă energie pentru a o transforma, şi 
iată cum apare oboseala. 

Să nu vă închipuiţi că oboseala apare mereu 
datorită faptului că aţi muncit prea mult. Nu, ea vine 
adesea dintr-o risipă de forţe. lar hrana este mai greu 
de digerat şi organismul întâmpină multe greutăţi să o 
asimileze tocmai atunci când este înghițită fără a fi 
bine mestecată, şi deopotrivă fără să fi fost impregnată 
de gândurile şi sentimentele proprii. 

Trebuie să ştiţi că, pentru a efectua o lucrare 
spirituală în condiţii adecvate, este nevoie să vă 
protejaţi organismul şi să nu îi impuneţi cheltuieli 
inutile de energie. Unii îşi închipuie că, pentru a fi 
sănătoşi, activi, rezistenți, trebuie să mănânce mult. 
Nu, este o greşeală. Puteţi face într-o zi această 
experienţă: mestecaţi fiecare înghiţitură de hrană cât 
mai mult timp posibil, chiar mai multe minute, până ce 
aceasta dispare complet în gură, şi veţi observa că, 
mâncând chiar foarte puţin, aţi asimilat forţe pentru 
mai multe ore. Vă vorbesc despre această experienţă, 
fiindcă am încercat-o şi eu adesea în tinereţe în 
Bulgaria, în vremea studenţiei, eu eram foarte sărac şi 
adesea aveam foarte puţină hrană, dar mi-am dat 
seama că, mestecând îndelung alimentele, mă 
simţeam mult mai sătul decât dacă aş fi mâncat într-un 
ritm obişnuit. Aşa am înţeles că hrana posedă energii 
pe care nu am învăţat încă să le eliberăm şi să le 
folosim. 

Aş mai adăuga la acest subiect că este de preferat 
să nu ne săturăm complet la masă, ci să păstrăm la 


plecare încă o mică senzaţie de foame. De ce? Pentru a 
lăsa de lucru corpului eteric. Da, pentru a umple acest 
mic vid ce l-aţi lăsat, corpul eteric este silit să mai 
caute hrană în regiunile mai subtile, şi după câteva 
clipe, nu numai că nu veţi mai avea foame, dar vă veţi 
simţi plini de noi energii, de energii fizice, dar şi 
psihice, şi vă veţi simţi mintea mai limpede. În vreme 
ce, dacă v-aţi săturat, paralizaţi activitatea corpului 
eteric şi este foarte rău pentru sănătate, fiindcă întreg 
organismul este ameninţat astfel să lâncezească. 

Nu trebuie să paralizaţi corpul eteric, ci să îi oferiţi 
mereu acestuia dorinţa de a fi activ, de a avea ceva de 
făcut, de căutat. Fiindcă datorită acestei activităţi a 
corpului eteric vă menţineţi sănătoşi. lar pentru a 
determina corpul eteric să devină activ, nu trebuie să 
satisfaceţi corpul fizic; dimpotrivă, această mică 
privaţiune simțită de corpul fizic incită corpul eteric la 
lucru. 

Să revenim însă la analogiile existente între 
respiraţie şi nutriţie. 

Aceleaşi legi guvernează aceste două procese. Nu 
este bine să respirăm repede, fiindcă aerul nu are timp 
să coboare profund în plămâni pentru a-i umple, a-i 
umfla, a-i dilata. Trebuie să respirăm lent, profund şi 
chiar, din când în când, să reținem pentru câteva 
secunde aerul în plămâni înainte de a-l elibera. De ce? 
Pentru a-l „mesteca”. Da, plămânii ştiu să mestece 
aerul, aşa cum gura ştie să mestece alimentele. 

Atunci când gura mestecă alimentele, acţionează 
deja ca un stomac, dar ea se ocupă de latura subtilă a 
hranei. Aceasta nu a fost studiată încă aşa cum 
trebuie. Gura este un stomac subtil, spiritual, în care se 
desfăşoară cea mai importantă lucrare. Stomacul 
primeşte partea cea mai grosieră a hranei de îndată ce 


gura a absorbit întreaga parte eterică, subtilă. Acest 
lucru se poate verifica. Un bolnav a trebuit să 
postească mai multe zile; desigur, el se simte foarte 
slăbit. îi daţi un fruct: el începe cu greu să îl mestece, 
şi chiar înainte de a-l înghiţi, el simte că forţele îi revin. 
Aceasta dovedeşte cu adevărat că în gură există 
celule, glande care extrag primele din hrană partea 
cea mai eficace, mai profundă. Apoi, stomacul se 
ocupă de elementele cele mai grosiere. 

Oamenii care mănâncă mult şi cu lăcomie, trimit în 
stomac cantităţi de hrană mestecată prost iar gura nu 
a putut extrage elementele cele mai subtile; ei vor 
avea poate astfel oasele mai puternice, muşchii mai 
tari şi mai mult sânge în vene, dar sistemul lor nervos 
nu va fi alimentat. Sănătatea sistemului nervos 
depinde de lucrarea care se face în gură. Dacă doriţi să 
aveţi o rezervă inepuizabilă de forţe nervoase, să vă 
puteţi stăpâni corpul fizic, emoţiile, sentimentele, 
mestecaţi calm, domol, în mod conştient şi cu iubire. 
Experimentaţi, şi veţi vedea că veţi creşte considerabil 
forţa sistemului vostru nervos. Cei mai mulţi oameni 
mănâncă repede, înghit fără să mestece, şi apoi sunt 
agitaţi, nervoşi, întreaga zi. Educaţia de sine începe 
printr-o nutriţie conştientă, raţională. Acela care 
respectă legile nutriţiei se va simţi liniştit, calm, şi va 
dobândi stăpânirea de sine, autocontrolul, pacea. Vreţi 
să vă stăpâniţi nervii? începeţi prin nutriţie. 

Putem înţelege acum, prin analogie, cum se 
regăsesc legile nutriţiei în procesul respirației. Aerul pe 
care îl respirăm este ca o „înghiţitură”, o înghiţitură 
plină de forţe extraordinare. Dacă îl eliminăm prea 
repede, plămânii nu îl pot „coace”, nu îl pot „digera”, 
nici asimila corespunzător pentru ca organismul să 
beneficieze de forţele ce le deţine. lată de ce mulţi 


oameni sunt obosiţi, nervoşi, iritaţi: ei nu ştiu să se 
hrănească corect cu aer, ei nu îl „mestecă” deloc şi îl 
elimină imediat. Ei respiră numai cu partea superioară 
a plămânilor, iar rezultatul este că aerul viciat nu poate 
fi eliminat şi înlocuit cu aer curat. Respirația profundă 
este un exerciţiu minunat pe care trebuie să vă gândiţi 
să îl practicaţi, fiindcă el reînnoieşte energiile. 

Aveţi o maşină sau o motocicletă; le alimentaţi cu 
un combustibil lichid: benzina. Atunci când scânteia 
motorului aprinde benzina, aceasta se transformă în 
gaz (adică în elementul aer). Atunci se degajă o 
energie, şi datorită acestei transformări generatoare 
de energie vehiculele cu motor pot funcţiona. Ei bine, 
la fel se întâmplă şi atunci când ne hrănim: pe măsură 
de alimentele se descompun în gura noastră, în stomac 
şi aşa mai departe, ele trec succesiv prin mai multe 
etape şi aceasta degajează de fiecare dată energie. 

Hrana este obligată deci să se transforme în corpul 
nostru, trecând prin mai multe etape. Atunci când o 
mestecăm, ea devine lichidă, degajă atunci o anumită 
energie, fiindcă elementul gazos se eliberează de 
această materie lichidă în care era comprimat, închis: 
el are nevoie de a se destinde, de a se dilata şi 
eliberându-se, el declanşează anumite procese. 
Elementul gazos eliberează la rândul său un element 
eteric, destinat să hrănească alte regiuni şi să 
declanşeze alte mişcări. lată secretul vieții. 

De ce ne hrănim? Pentru a obţine din hrană forţa 
ce este concentrată în ea. De unde vine această forţă? 
Din soare. Da, soarele şi-a comprimat energiile în 
legumele şi fructele cu care ne hrănim. El îşi trimite pe 
pământ energiile, şi toate plantele şi vegetalele le 
absorb sub o formă eterică şi le condensează într-un 
mic volum. Cât despre creaturi, ele fac operaţiunea 


inversă hrănindu-se, fiindcă a te hrăni înseamnă a 
descompune materia pentru a elibera forţele pe care 
soarele le-a înmagazinat în aceasta. 

Da, soarele şi-a introdus forţa în întreaga natură. 
Chiar şi pietrele sunt pline de ea. De aceea, dacă 
petreceţi câteva zile la munte sau la ţară în zile 
însorite, căutaţi pietrele mari încălzite puternic de 
soare şi întindeţi-vă pe ele; aceasta este o metodă 
curativă foarte puternică. 

Soarele revarsă o energie considerabilă în întreaga 
natură pe care fiinţele o captează şi o absorb. Această 
energie se găseşte deopotrivă şi în aer sub forma a 
ceea ce hinduşii denumesc drept prana. Cel mai 
propice moment de a capta prana sunt cele câteva 
minute care preced răsăritul soarelui. Priviţi deci 
soarele la răsărit: el este calm, atât de fraged încât ai 
dori chiar să îl bei... Nu te poţi detaşa de el, eşti 
aproape trist fiind obligat să îl părăseşti pentru a-ți 
relua ocupațiile vieţii zilnice. 

Cel mai important nu este să absorbiți o mare 
cantitate de hrană, de lichid sau aer, ci să le asimilați 
în mod corespunzător. Pentru aceasta, trebuie să le 
reţineţi îndelung, pentru a extrage din ele tot ceea ce 
conţin. Ştiţi oare câtă energie conţine o bucată de 
pâine?... Ce credeţi?... Ei bine, o energie suficientă ca 
să pui în mişcare un tren cu o sută de vagoane ce dă 
ocol de trei ori pământului! Atunci, de ce trenul care 
suntem noi nu parcurge decât câţiva metri cu această 
înghiţitură? Fiindcă noi nu am ştiut să extragem din 
aceasta întreaga energie pe care o conţine. 

La fel se întâmplă şi cu aerul pe care îl respirăm. 
Ca să extragem din aer un maxim din bogăţiile sale, 
trebuie să îl comprimăm, să îl reținem în plămâni. În 
timpul acestei compresii organismul lucrează: el 


provoacă fazele de aprindere şi explozie dintr-un 
motor. Cum aerul nu poate scăpa, natura îi deschide 
mici căi în organism astfel ca el să poată circula prin 
acestea. Dacă îl eliminaţi imediat, dacă îl lăsaţi să 
scape, întreaga energie ce o conţine se pierde. 
Datorită retenţiei, această energie urmează micile 
canale pe care natura le-a amenajat pentru ea. Ea îi 
spune: „Vino pe aici! Treci pe dincolo!..”. şi pe traseul 
energiei, natura a dispus mii de angrenaje ce trebuie 
atinse pentru a fi puse în mişcare. 

La fel, dacă asistați la răsăritul de soare şi nu vă 
gândiţi să îi reţineţi razele, dacă le lăsaţi să treacă fără 
să faceţi nimic, ele vor rămâne nefolosite şi ineficace. 
Dar dacă le captaţi în mod conştient, dacă le acumulaţi 
şi le comprimaţi în voi, le deschideţi o cale în spiritul 
vostru: Ele circulă ca o forţă formidabilă, declanşează 
centri puternici şi vă veţi simţi uneori chiar ca nişte 
vârtejuri de foc. i 

Chiar şi o băutură trebuie reținută puţin în gură. In 
primii ani când eram discipolul Maestrului Peter 
Deunov, ficatul meu nu funcționa foarte bine... L-am 
întrebat într-o zi pe Maestru ce trebuie să fac ca să mă 
vindec. lată ce mi-a răspuns el: „lei câteva înghiţituri 
de apă în gură, le reții şi încerci să înghiţi încet această 
apă, cu calm, gândindu-te la ea, simţindu-i gustul... Fă 
acest exerciţiu de mai multe ori pe zi şi te vei vindeca. 
- Oh, ce mai înseamnă şi asta? Să beau câteva 
înghiţituri de apă gândindu-mă la ea şi mă voi 
vindeca?” Eu nu credeam, atât era de simplu, dar 
Maestrul nu mi-a dat altă explicaţie. Mult mai târziu am 
înţeles. Evident, tulburările grave ale ficatului nu se 
vindecă numai bând astfel apa, dar faceţi acest 
exerciţiu din când în când, deoarece va avea un efect 
binefăcător asupra voastră. 


Vedeţi, cel mai mare secret constă mereu în a 
transforma elementele într-un grad mai mare de 
subtilitate: elementele solide în lichide, cele gazoase în 
elemente eterice. Acela care este capabil să o facă 
posedă secretul de a se inspira veşnic de la Izvor. 
Toate fiinţele o fac deja într-o manieră puţin 
inconştientă, de aceea ele sunt în viaţă, dar nu o fac în 
totalitate, o fac într-un mod mecanic, fără a se gândi la 
aceasta. Or, procesul nu se realizează la fel dacă eşti 
conştient sau nu. 

A subtiliza materia înseamnă a elibera energia 
conținută de aceasta. Tot ceea ce este gros, compact, 
greu, reprezintă o materie neorganizată în care 
energia rămâne prizonieră. Cu cât închidem în noi 
înşine mai multă energie, ca marii mâncăcioşi de pildă, 
cu atât mai mult ne facem rău. Dimpotrivă, energia 
trebuie eliberată. Acesta este de altfel şi rolul 
respirației în timpul meselor: ea ne permite să 
eliberăm mai bine energiile conţinute în hrană. Eu v- 
am spus-o adesea: nutriția este o combustie; or, focul 
are nevoie mereu de aer ca să fie reactivat, de aceea 
suflăm deasupra sa. Dacă respiraţi bine de câteva ori 
atunci când mâncaţi, combustia alimentelor se face 
mai bine. Este de ajuns să vă opriţi de trei, patru ori, în 
timpul unei mese pentru a respira profund: hrana 
eliberează astfel mai mult energiile. 

Sarcina noastră nu este aceea de a condensa, de a 
materializa energia, ea este deja condensată la un 
grad suficient. Ceea ce trebuie să facem este să o 
degajăm, să o eliberăm. Marii lniţiaţi care cunosc 
această lege a dezintegrării materiei descompun 
câteva mii de miligrame din creierul lor, şi datorită 
energiei astfel eliberate ei fac minuni. Ei operează 
această dezintegrare cu ajutorul gândului. Este un 


secret pe care îl cunosc de mii de ani. Ei aplică fisiunea 
atomului propriului creier care este o materie de o 
bogăţie inepuizabilă. 

Cineva va spune: „Dar şi eu pot să dezintegrez 
deopotrivă materia: eu am avut temperatură patruzeci 
de grade, şi am slăbit trei kilograme!” Ei nu, o 
adevărată eliberare de energie presupune extragerea 
unor forţe. Din contră, febra vă slăbeşte, ea distruge 
numeroase celule, şi pierdeţi materie fără să câştigaţi 
forţe. In timp ce acela care meditează, dezintegrează 
cu ajutorul concentrării câteva particule infime de 
materie care degajă energie şi este cu atât mai benefic 
şi mai de dorit cu cât alte particule mai pure şi mai 
luminoase vin să le înlocuiască. Ceea ce nu este cazul 
atunci când este vorba despre o boală sau de o altă 
cheltuială de energie. Trebuie sa ajungi să discerni 
printre pierderile de energie, care vă îmbogăţesc şi 
care vă secătuiesc. 

Pentru a degaja elementele eterice din aer, este 
deci necesar, cum v-am spus-o să „mestecaţi” aerul. 
Plămânii sunt alcătuiți din mai multe regiuni: una este 
comparabilă cu o gură, alta cu stomacul, dar 
poziţionate de jos în sus. De altfel priviţi plămânii: nu 
seamănă ei cu un arbore răsturnat care are trunchi, 
ramuri şi frunze? Arborele îşi are frunzele în sus în timp 
ce plămânii îşi au „frunzele”, alveolele, în jos. Prin 
frunzele sale, arborele face schimburi cu atmosfera 
gazoasă exterioară, în timp ce plămânii lasă să 
pătrundă aerul în ei prin „trunchi” şi „ramuri”. Acum, 
dacă vrem să împingem mai departe observaţia, ne 
vom da seama că baza plămânilor funcţionează ca o 
gură şi vârful lor, ca un stomac. Când mâncăm, noi 
introducem mâncarea în gură, prin partea de sus, 
pentru a o mesteca, apoi ea coboară în stomac. Când 


respirăm, este invers: o respiraţie profundă umple 
plămânii de aer până la bază, în profunzimea alveolelor 
şi acestea încep să „mestece” aerul, ca o gură; altfel, 
respiraţia rămâne superficială, aerul este reţinut în 
vârful plămânilor (stomacul lor), nemestecat. Trebuie 
să  practicăm  masticaţia profundă, respirația 
abdominală: dacă nu facem ca aerul să coboare până 
în baza plămânilor, absorbim numai particulele mai 
grosolane. Dar dacă trimitem aerul până în baze, până 
în punctul de a face presiune asupra diafragmei, având 
grijă să-l reținem câteva momente, „gura” intră în 
funcţiune şi ea este aceea care reţine particulele 
eterice cele mai subtile pentru a le trimite în tot 
organismul. 

Dar, pentru a extrage din atmosferă elementele 
subtile pe care le conţine, nu trebuie numai să reținem 
aerul inspirat, ci să-l trimitem încet din baza 
plămânilor, în înalt. Aici, el exercită o presiune asupra 
celulelor lobilor superiori care sunt pregătiţi pentru o 
cu totul altă lucrare decât celulele lobilor inferiori. 
Ştiinţa va verifica mai târziu aceste realităţi, căci toate 
celulele organismului, chiar şi cele din interiorul 
aceluiaşi organ, sunt diferenţiate, specializate şi 
reprezentate conform sarcinilor lor. Celulele situate la 
baza plămânilor sunt destinate absorbției aerului într-o 
altă manieră decât cele situate la vârf. De aceea, este 
mai dăunător pentru sănătate să respirăm superficial 
decât să înghiţim mâncarea nemestecată. Aceia care 
au o respiraţie profundă se hrănesc cu adevărat, în 
timp ce aceia care respiră superficial fac doar să se 
menţină în viaţă, dar nu se hrănesc. 

Pentru a ne face să înţelegem mai bine importanţa 
respirației, Maestrul Peter Deunov ne-a reamintit într-o 
zi un episod biblic al luptei lui lacov cu îngerul. După ce 


l-a învins pe lacov, îngerul îi spune: „Lasă-mă să plec 
fiindcă apar zorile.” Dar lacov îi răspunde: „Nu te las să 
pleci până nu mă binecuvântezi.” Şi Maestrul ne-a 
explicat: „lată, ar trebui să faceţi acelaşi lucru cu aerul: 
primiţi-l, umpleţi-vă plămânii şi nu îl expiraţi până ce 
el nu v-a dat toate binefacerile ce le poartă”... Vi se 
pare că a fost o reacţie violentă din partea lui lacov? 
Nu, este un exces de zel, o ardoare spirituală, iar noi 
trebuie să facem acelaşi lucru. Atât timp cât aerul nu 
ne-a dat toate binefacerile ce le conţine, el nu trebuie 
expirat. Acesta este secretul împlinirii. 


Cap. 6 - Respirația 


I. Efectele sale asupra sănătății 

Ştiinţa respirației s-a dezvoltat mai ales în India, în 
urmă cu mii de ani, cu tehnici deseori complexe. 
Această ştiinţă este atât de vastă încât sunt necesari 
ani, secole, pentru a o studia. Yoghinii, asceţii au 
înţeles importanţa respirației, nu numai pentru 
vitalitate, dar şi pentru funcţionarea gândirii, fiindcă ei 
au avansat foarte mult în cercetările lor şi au putut 
sesiza că toate ritmurile organismului nostru se 
bazează pe un ritm cosmic. 

Acum, bineînţeles, eu nu vă sfătuiesc să vă 
aventuraţi în exerciţii complicate, nu sunteţi yoghini 
indieni, şi dacă nu sunteţi prudenţi şi înţelegători, 
riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi sănătatea, 
cum li s-a întâmplat deja multora. 

Exerciţiile de respiraţie pe care noi le practicăm în 
Şcoala noastră sunt foarte simple. lată-le: 


1. Vă astupaţi nara stângă şi inspirați profund 
aerul prin nara dreaptă numărând patru timpi. 
2. Reţineţi aerul şaisprezece timpi. 
3. Astupaţi nara dreaptă şi expiraţi prin nara 
stângă numărând opt timpi. 
Reîncepeţi exerciţiul inversând: 
1. Vă astupaţi nara dreaptă şi inspirați profund 
aerul prin nara stângă numărând patru timpi. 
2. Reţineţi aerul şaisprezece timpi. 
3. Astupaţi nara stângă şi expiraţi prin nara 
dreaptă, numărând opt timpi. 


Repetaţi de şase ori exerciţiul pentru fiecare nară. 

Când ajungeţi să faceţi acest exerciţiu uşor, puteţi 
dubla timpul, adică opt, treizeci şi doi, şaisprezece, dar 
vă sfătuiesc să nu mergeţi mai departe. 

Respirația joacă un rol capital în viaţa unui 
spiritualist, de aceea el trebuie să îşi organizeze timpul 
în aşa fel încât să poată face acest exerciţiu în fiecare 
dimineaţă înainte să mănânce. După micul dejun, nu 
este acelaşi lucru, plămânii sunt jenaţi în mişcarea lor 
şi este chiar nociv. Trebuie întotdeauna să faceţi 
exerciţiile de respiraţie pe nemâncate sau la patru, 
cinci ore după masă. 

Voi adăuga că, atunci când inspirați profund - cu 
ambele nări de această dată - nu trebuie să inspirați 
aerul brusc. Inspiraţi întotdeauna lent şi îndelung, iar 
apoi la expiraţie puteţi proiecta aerul dintr-odată şi cu 
putere. 

Respiraţi lent, ritmic, acordând întreaga voastră 
atenţie acestui aer ce pătrunde în Vol. Gândiţi-vă că el 
este purtătorul elementelor binefăcătoare care vor 
contribui la sănătatea voastră. Cineva va spune: „Eu 
fac exerciţii de respiraţie de ani de zile şi nu văd nici 


un rezultat.” Ce ştie el? Poate nu este perfect sănătos, 
dar în ce stare s-ar afla dacă nu ar fi făcut aceste 
exerciţii? Şi apoi, este el sigur că în timpul acestor 
exerciţii şi-a concentrat gândurile spre vindecarea 
dorită? Nu s-a gândit oare la cumpărăturile pe care 
trebuie să le facă după amiază, sau la ultima discuţie 
cu soţia sa sau cu patronul? în acel moment, nici un 
rezultat nu este posibil. 

În timpul exerciţiilor de respiraţie, trebuie să lăsăm 
de o parte toate grijile vieţii zilnice, să nu admitem nici 
o dispersie, ci să facem această lucrare cu întreaga 
gândire, cu toată credinţa. Credinţa este un sentiment 
divin care trezeşte în om forţe nebănuite de gândire şi 
acţiune, de aceea ea stă la baza tuturor vindecărilor. 
Chiar dacă nu ea este cea care produce vindecarea, ea 
reprezintă condiţia esenţială. 

Exerciţiile de respiraţie făcute cu regularitate 
ameliorează sănătatea. Există pentru fiecare dintre noi 
o metodă ce trebuie să o găsim ascultându-ne medicul 
interior. Fiindcă noi toţi avem un medic interior şi acela 
care nu-l ascultă va fi forţat să apeleze la medicii din 
exterior. Ascultaţi de medicul vostru interior, el vă va 
indica cum să respiraţi, de câte ori pe zi, şi în ce 
momente să faceţi aceste exerciţii, căci acest lucru 
diferă de la o persoană la alta, şi fiecare trebuie să îşi 
găsească propriul ritm. 

În ceea ce îi priveşte pe medici, ar fi bine ca ei să 
se ocupe de persoane înainte ca acestea să se 
îmbolnăvească, ar fi suficient să îi înveţe să respire. De 
altfel, în viitor, medicii nu se vor mai ocupa de bolnavi. 
Sunteţi uimiţi? Da, ei se vor ocupa de cei sănătoşi 
pentru a-i învăţa cum să îşi menţină sănătatea, în timp 
ce acum ei nu fac decât să repare oalele sparte, şi 
atunci când reuşesc să o facă!... Respirația profundă 


este un puternic remediu preventiv cât şi curativ. Şi 
chiar dacă trebuie să luaţi un medicament, acesta va 
acţiona mult mai bine asupra voastră dacă, 
absorbindu-l, adăugaţi şi respiraţia profundă şi 
conştientă. 

Respirând profund, gândiţi-vă cu o convingere 
profundă că primiţi prin aer binecuvântările divine. 
Mulţi dintre voi se îndoiesc încă, atât de nou este 
pentru ei, că Dumnezeu a pus în aer toate elementele 
utile şi necesare sănătăţii noastre. Ei bine, ei trebuie să 
se convingă şi să se străduiască să le absoarbă. Veţi 
spune: „Dar cum să facem?” Este simplu, respiraţi 
concentrându-vă asupra ideii că absorbiți elementele 
de care aveţi nevoie: calciu, iod, magneziu etc. Da, 
fiindcă organismul ştie foarte bine ce îi lipseşte, el 
adăposteşte o întreagă echipă de chimişti competenţi 
care ştiu să extragă din aer substanţele cele mai 
necesare. Desigur, aceasta nu va înlocui mersul la 
farmacie pentru a căuta medicamente. Veţi avea 
nevoie de mai puţine produse farmaceutice dacă ştiţi 
să captaţi prin respiraţie elementele necesare sănătăţii 
voastre. Singura creatură de pe pământ capabilă, cel 
puţin pentru moment, să respire conştient este fiinţa 
umană: de aceea se spune despre om că este un suflet 
viu. Fiţi deci conştienţi că respirând, absorbiți viaţa 
divină. 

Această viaţă divină, această chintesenţă foarte 
prețioasă conținută în aer, a fost denumită de yoghinii 
indieni prana. Prana stă la baza tuturor energiilor din 
cosmos. Dimineaţa, la răsăritul soarelui ea este în 
cantitate foarte mare. Respirând în mod conştient 
aerul prin nări, punem în mişcare anumite uzine în corp 
ce încep să lucreze pentru extragerea acestei 
chintesenţe. Odată captată, această chintesenţă 


începe să circule în lungul nervilor. Yoghinii, înţelepţii 
Indiei care au studiat sistemul nervos au înţeles că 
această prana atât de subtilă circulă ca un foc în 
ramificaţiile nervoase situate de o parte şi de alta a 
coloanei vertebrale. Aşa cum sângele circulă de-a 
lungul venelor, arterelor şi capilarelor, tot aşa şi acest 
fluid foarte subtil, prana, circulă de-a lungul sistemului 
nervos. Este o hrană ce întăreşte vitalitatea, echilibrul, 
luciditatea. Dar evident, trebuie să fii foarte exersat ca 
să poţi capta prana. 

Respirația mai are şi o influenţă asupra funcţionării 
creierului. Este bine să citiţi, să studiaţi, să meditaţi, 
dar trebuie să ştiţi că funcţionarea creierului depinde 
de restul organismului, şi în special de plămâni. 
Desigur, plămânii nu au o acţiune directă asupra 
creierului, dar ei constituie un factor foarte important 
pentru purificarea sângelui. lar atunci când sângele 
este pur, el irigă creierul depunând în el elementele ce 
uşurează înţelegerea, meditaţia. 

Obişnuiţi-vă deopotrivă să faceţi în timpul zilei 
câteva  respiraţii profunde aşezând palma mâinii 
stângi, întoarsă, pe plexul solar, iar dreapta deasupra 
celei stângi. În timpul acestui exerciţiu trebuie să 
simţiţi dilatarea şi contractarea diafragmei. Respirația 
acţionează asupra circulaţiei şi este important pentru 
toate organele corpului ca aceasta să se facă în cele 
mai bune condiţii. 

în ceea ce priveşte diafragma, voi ştiţi că ea joacă 
deopotrivă un mare rol în respiraţie. In timpul 
inspiraţiei, când plămânii se dilată, diafragma coboară, 
iar în timpul expiraţiei, când ei se contractă, diafragma 
urcă din nou. Anumite boli digestive sau pulmonare se 
datorează unei proaste poziţii sau unei contracţii a 
diafragmei. Diafragma este un muşchi puternic care 


trebuie să rămână suplu. Respirând, trebuie să 
supravegheați şi poziţia coloanei vertebrale pentru a o 
menţine cât mai mult timp dreaptă. Coloana vertebrală 
are o importanţă capitală pentru sănătate: totul 
depinde de ea. Dacă nu este dreaptă, se pot produce 
multe dezordini în organism şi în viaţa psihică! 

Noi mai facem zilnic şi exerciţii de gimnastică şi 
este de dorit să armonizăm respiraţia cu mişcările 
executate. Trebuie să inspirăm atunci când ridicăm 
braţele, să reținem aerul pentru un timp şi să expirăm 
numai atunci când ne aplecăm; deci să inspirăm atunci 
când corpul se întinde şi să expirăm atunci când el se 
pliază. Legând corect gesturile cu respiraţia, veţi 
înţelege mai bine sensul lor şi veţi obţine rezultate mai 
bune. 

Ne putem folosi de respiraţie pentru a remedia 
anumite neajunsuri. Să presupunem că vă aflaţi într-un 
loc friguros şi că nu aveţi nimic cu ce să vă încălziţi. 
Respiraţi atunci foarte profund şi reţineţi aerul cât mai 
mult timp: trimiteţi astfel la periferia corpului sângele 
cald ce se află în interior; cum el este cald, el combate 
frigul exterior. Eu mă protejez în acest fel. 

Obişnuindu-vă să faceţi exerciţii de respiraţie, vă 
amelioraţi sănătatea, echilibrul, luciditatea creierului şi 
chiar voinţa. Faceţi această experienţă: dacă aveţi de 
ridicat o greutate, o faceţi mai uşor după ce aţi inspirat 
profund. lar dacă sunteţi tulburaţi, de ce nu cereţi 
ajutor plămânilor? Ei sunt gata să vă sară în ajutor. 
Inspiraţi şi expiraţi profund două sau trei minute şi vă 
veţi regăsi calmul. Aveţi nevoie de ajutor, este normal, 
dar de ce să îl căutaţi mereu în exterior în timp ce el se 
găseşte în voi? 

Trebuie să învăţaţi să respiraţi conştient, adică să 
legaţi gândul de respiraţie pentru a putea atinge 


forţele ascunse din subconştient. În loc să vă faceţi 
respiraţiile zilnice într-o manieră automată şi să vă 
umpleţi mintea numărând timpii în care trebuie să 
respiraţi, folosiţi-vă mâinile pentru a număra, şi 
degajaţi-vă gândul, umpleţi-l cu ideile şi imaginile cele 
mai luminoase, şi veţi face astfel o lucrare minunată. 
Respirația conştientă şi profundă aduce binecuvântări 
incalculabile pentru viaţa intelectuală, pentru viaţa 
emoţională şi pentru viaţa fizică. Trebuie să îi observați 
efectele bune în creierul vostru, în sufletul vostru, în 
toate însuşirile voastre; ea este un factor foarte 
important pentru toate domeniile vieţii. Să nu neglijaţi 
niciodată această problemă. 

In toate acţiunile vieţii zilnice, în relaţiile voastre cu 
ceilalţi, gândiţi-vă şi să respiraţi, aceasta vă va permite 
să vă stăpâniţi. De exemplu, înaintea unei întrevederi, 
pentru ca discuţia să nu degenereze într-o dispută, sau 
atunci când trebuie să dojeniţi un copil sau să îl 
pedepsiţi. Trebuie să alungaţi tot ceea ce vă poate 
tulbura ajutându-vă de o respiraţie profundă: gândurile 
se vor limpezi şi se vor clarifica. 

Studiaţi-vă, observaţi-vă atunci când suferiţi, când 
deveniți furioşi sau senzuali: respiraţia voastră îşi 
pierde regularitatea, profunzimea, ea devine sacadată, 
cu sufletul la gură. O respiraţie neregulată trezeşte 
forţele negative. Ar fi de ajuns să respiraţi numai cinci 
minute astfel pentru a declanşa forţele negative în 
voi... Şi invers. 

Aţi observat cât de mult încetineşte respiraţia în 
timpul somnului? Cum în timpul somnului nu acţionăm 
deloc, nu cheltuim decât o mică cantitate de materiale, 
avem deci nevoie numai de o foarte mică cantitate de 
aer pentru a alimenta combustia. Dimpotrivă, fiind 
treji, şi mai ales în timpul anumitor activităţi, ritmul 


respirator se accelerează deoarece este nevoie de o 
mai mare cantitate de combustibil. Plămânii permit ca 
aceste cheltuieli de energie să se deruleze fără ca 
omul să dispară. Dacă nu respira, el nu ar fi primit 
nimic din aerul înconjurător pentru a-şi însufleţi 
energiile şi s-ar fi prăbuşit ca o lumânare ce se topeşte. 
De aceea, eu susţin că oamenii sunt nişte orbi şi 
neştiutori atunci când pretind că pot avea tot soiul de 
trăiri sexuale fără să se epuizeze. Ritmul respirației lor 
în timpul acestor excese le dovedeşte dimpotrivă că ei 
cheltuiesc cantităţi enorme de energie. 

In partea posterioară a creierului sunt situate 
centrele iubirii: iubirea de familie, de prieteni, 
capacitatea de a face schimburi, de a comunica cu 
oamenii, iar mai jos, în creierul mic, centrul iubirii 
sexuale. lar atunci când sângele curge prea mult în 
acesta din urmă, sunteţi gata să daţi frâu liber 
senzualităţii voastre. Pentru a scăpa acestei tentaţii, 
trebuie să respiraţi profund: vă veţi exprima într-o 
modalitate mai agreabilă, mai benefică. 

O bună respiraţie armonizează schimburile. Să 
luăm un exemplu concret. Oamenii vă strâng mâna ca 
să vă salute; unul cu căldură, pentru a exprima cât vă 
apreciază, altul cu moliciune, un altul cu neglijenţă 
pentru a vă arăta că acest gest nu înseamnă mare 
lucru pentru el, un altul vă agaţă degetele... într-o 
strângere de mână trebuie să treacă un curent benefic, 
altminteri acest gest nu foloseşte la nimic. Ei bine, 
dacă nu respiraţi corect, profund, nu puteţi strânge 
mâna benefic unui prieten. înainte de a da mâna cu 
cineva, respiraţi profund... (desigur, cu discreţie) şi 
procedaţi tot aşa când ajungeţi în vizită la cineva, 
astfel întrevederea voastră se va desfăşură mai 
armonios. 


Vi se dau exerciţii, practicaţi-le, ele vă vor întări şi 
vă vor permite să înfruntaţi mai bine greutăţile. Ceea 
ce contează este atenţia şi concentrarea pe care le 
puneţi în ele; eu am verificat-o de atâtea ori! 


II. Cum să ne cufundăm în armonia cosmică 

Inspirația şi expiraţia, aceste mişcări de flux şi 
reflux ce ne umplu şi ne golesc alternativ plămânii, 
sunt acelea care ne fac să trăim. Este o lege 
universală: în natură totul respiră, animalele, plantele 
şi chiar pământul. Da, fiindcă pământul este viu, şi el 
are nevoie să inspire şi să expire. Desigur, el nu 
procedează ca noi: optsprezece respiraţii pe minut; 
ritmul său se întinde pe durata multor ani, de aceea el 
este imperceptibil. Dar el se dilată şi se contractă 
deopotrivă, dimensiunile sale nu sunt niciodată 
aceleaşi, şi poate că datorită dilatărilor şi contracţiilor 
sale se produc falii, erupții vulcanice şi multe alte 
fenomene. Pământul este viu, el respiră, iar stelele 
respiră şi ele... Da, ele inspiră şi expiră, respiraţia lor 
ajunge până la noi, iar noi o simţim sub forma unor 
influenţe. 

Totul respiră, arborii, oceanele, chiar şi pietrele. 
Veţi replica că acest fenomen nu poate fi conceput în 
afara plămânilor. De ce nu? Viaţa nu are neapărat 
nevoie de aceleaşi organe pentru a asigura aceleaşi 
funcţii. Priviţi un copac: el nu are nici plămâni, nici 
stomac, nici ficat, nici intestine, şi totuşi respiră, se 
hrăneşte, asimilează, se reproduce... Şi trăieşte adesea 
chiar mai mult decât omul! El rezistă intemperiilor, dă 
flori şi fructe parfumate. În timp ce omul, în pofida 
inteligenţei sale, este atât de fragil încât orice fleac îl 
poate distruge. 


Studiind respiraţia şi legăturile sale cu ritmurile 
universului,  Iniţiaţii au descoperit că pentru a 
comunica cu o anumită entitate sau regiune a lumii 
spirituale, trebuie să găseşti un anumit ritm şi să ţi-l 
însuşeşti ca o cheie, aşa cum se procedează când se 
caută o anumită lungime de undă pentru a capta un 
post de radio. Lungimea de undă este un factor foarte 
important pentru a intra în comunicare cu o anumită 
staţie emițătoare. La fel stau lucrurile şi în cazul 
respirației: trebuie să ştim în ce ritm să respirăm 
pentru a intra în contact cu o anumită regiune a 
universului. 

Respirația ne poate revela deopotrivă mari 
mistere, dar cu condiţia să ştim să o acompaniem 
printr-o lucrare a gândului. Expirând, gândiţi-vă că vă 
puteţi întinde până la hotarele universului, apoi 
inspirând, revenii spre voi, spre eul vostru ce este ca 
un punct imperceptibil, centrul unui cerc infinit. Vă 
dilataţi din nou, şi din nou vă contractaţi... Veţi 
descoperi astfel această mişcare de flux şi reflux care 
este cheia tuturor ritmurilor universului. încercând să 
conştientizaţi în voi această mişcare, pătrundeţi în 
armonia cosmică şi se face un schimb între univers şi 
voi, fiindcă inspirând, primiţi elemente din spaţiu, iar 
expirând, proiectaţi în schimb ceva din inima şi sufletul 
vostru. 

Acela care ştie să se armonizeze cu respiraţia 
cosmică pătrunde în conştiinţa divină. Dar foarte mulţi 
dintre voi sunt încă atât de departe de o înţelegere a 
dimensiunii spirituale a respirației! Dacă simţiţi 
această dimensiune, veţi lucra întreaga viaţă ca să 
inspirați forţa şi lumina Domnului, pentru a dărui apoi 
această lumină întregii lumi. Fiindcă expiraţia mai are 


şi acest rol: să împartă lumina pe care am reuşit să o 
extragem lângă Dumnezeu. 

A inspira, a expira... A inspira, a expira... Trebuie 
să ştim că respiraţia priveşte toate manifestările 
spirituale. Meditaţia este o respiraţie, rugăciunea este 
o respiraţie, extazul este o respiraţie, întreaga 
comunicare cu Cerul este o respiraţie. Respirația ne 
arată intensitatea schimbului. Atunci când comunicaţi 
cu Cerul, respiraţi profund ca şi cum aţi îmbrăţişa fiinţa 
iubită... 

Natura a lăsat peste tot mijloace pentru a dezvălui 
aceste mistere. Este sigur că, dacă filosofii practicau o 
respiraţie conştientă, ei ar fi găsit soluţia la unele 
probleme ce constituie încă nişte enigme pentru ei şi 
despre care continuă să vorbească şi să scrie fără să 
înţeleagă mare lucru din acestea. De altfel, capacitatea 
de gândire este legată de respiraţie. Acela care respiră 
prost, îşi întunecă deja creierul. 

Acela care a înţeles semnificaţia profundă a 
respirației simte încet-încet cum respiraţia sa se 
topeşte în respiraţia Domnului. Fiindcă Dumnezeu 
respiră deopotrivă: El expiră şi lumea apare, El inspiră 
şi lumea dispare. Evident, inspiraţiile şi expiraţiile 
Domnului se derulează pe parcursul a miliarde şi 
miliarde de ani. Este ceea ce spun Cărţile Sfinte ale 
Indiei: Dumnezeu va inspira într-o zi, iar acest univers 
va fi înghiţit şi se va întoarce în neant... Apoi, 
Dumnezeu va expira, şi o nouă creaţie va apare pentru 
a exista din nou miliarde de ani. Dumnezeu respiră 
mult mai repede prin intermediul omului, dar în 
cosmos respiraţiile sale sunt foarte lungi. Deci, cu cât 
respiraţia noastră este mai lungă, cu atât mai mult de 
apropiem de respiraţia Domnului... 


Unul dintre cele mai bune exerciţii pe care vi-l 
recomand acum, este acela de a vă obişnui zilnic, de 
mai multe ori pe zi, să respiraţi lumina. Alegeţi un loc 
liniştit unde să nu puteţi fi deranjaţi, luaţi o poziţie 
comodă şi  respiraţi. Inspiraţi, închipuindu-vă că 
atrageţi lumina cosmică, această lumină infinit mai 
subtilă decât lumina soarelui, această chintesenţă 
impalpabilă, invizibilă, care pătrunde totul. Lăsaţi 
această lumină să pătrundă în voi, să circule prin toate 
celulele voastre, prin toate organele voastre... Apoi, 
expirând, o eliminaţi din voi, o proiectaţi pentru a 
ilumina, a lumina, a ajuta întreaga lume. Este un 
exerciţiu extraordinar, fiindcă din punct de vedere 
cabalistic, voi deveniți litera Alef. Alef, prima literă din 
alfabetul ebraic, este simbolul fiinţei care primeşte cu 
o mână lumina celestă, şi cu cealaltă o distribuie 
oamenilor. Nu puteţi deveni Alef dacă vă gândiţi numai 
la voi, dacă păstraţi totul numai pentru Vol. Alef este 
fiinţa care se gândeşte numai să dea, să reîncălzească, 
să lumineze, să însufleţească, fără să se ocupe de sine 
însăşi. Este un creator, un salvator al omenirii, un fiu al 
Domnului. 

Acela care învaţă să respire conştient îşi luminează 
intelectul, îşi reîncălzeşte inima, îşi întăreşte voinţa, 
dar îşi pregăteşte deopotrivă condiţii propice pentru 
viitoarele sale reîncarnări. Deoarece, respirând cu o 
conştiinţă trează, el intră în armonie cu entităţi foarte 
evoluate, le atrage, creează o legătură cu ele. Astfel 
aceste entităţi luminoase acceptă să vină să lucreze în 
el, şi într-o zi, atunci când el va părăsi pământul, el îşi 
va regăsi în celelalte lumi aceşti „prieteni” cu care a 
învăţat deja să lucreze. Să nu uitaţi niciodată că 
organismul vostru formează o societate ai cărei 
membri se străduiesc să-i menţină unitatea. Pentru 


A 


moment, nu îi cunoaşteţi pe aceşti asociaţi care 
locuiesc acolo, în interiorul vostru, dar în ziua în care 
veţi ajunge în lumea de dincolo, îi veţi reîntâlni şi veţi 
şti că erau nişte prieteni care locuiau în casa voastră şi 
îi veţi reîntâlni într-o viitoare încarnare. lată o 
chestiune foarte importantă de ştiut pentru acela care 
vrea să se manifeste corect şi să împlinească misiunea 
divină pentru care a coborât pe pământ. 

lată încă o problemă asupra căreia nu v-aţi gândit. 
Inspirând, noi preluăm aerul atmosferic, şi datorită 
oxigenului conţinut în acesta noi continuăm să trăim; 
în timp ce, expirând, noi eliminăm elemente poluante, 
bioxidul de carbon etc... Toată lumea cunoaşte aceste 
lucruri şi îşi închipuie că este o situaţie definitivă. Nu, 
de ce omul trebuie mereu să ia materiale pure şi 
însufleţitoare din univers şi să elimine impurități şi 
otrăvuri? Desigur, atât timp cât în interior el nu a ajuns 
încă să trăiască o viaţă pură, aşa se va întâmpla, dar în 
ziua în care el va reuşi să gândească, să simtă şi să 
acţioneze în mod divin, el nu va mai elimina impurități: 
el va inspira viaţa pură şi va expira viaţa pură. Veţi 
spune că este imposibil. Ba da, este posibil, au exista 
sfinţi, Iniţiaţi care s-au purificat într-atât încât tot ceea 
ce ei eliminau, tot ceea ce ei degajau, parfuma 
atmosfera. Viaţa divină pe care au primit-o nu era 
murdărită în ei înşişi de impurităţile lor, de răutăţile lor, 
ci ei o proiectau la fel de limpede, de luminoasă, de 
binefăcătoare pe cât o primiseră. Trebuie să vă 
exersaţi să realizaţi aceasta. 

Studiind prima literă a alfabetului ebraic, alef, veţi 
înţelege că ea nu este altceva decât simbolul 
schimburilor: a primi şi a da. Primiţi lumină şi daţi 
lumină, primiţi puritate şi daţi puritate, primiţi iubire şi 
daţi iubire. De aceea, Hristos a spus: „Eu sunt Alef”. 


Fiindcă el este singurul care dă lumina la fel de pură 
precum a primit-o. 

Eu ştiu că vă călăuzesc spre regiuni aproape 
inaccesibile, dar dacă aveţi ca ideal de a dărui lumina, 
iubirea divină şi puritatea aşa cum le-aţi primit, 
pregătiţi terenul pentru ca într-o bună zi, tot ceea ce 
veţi emana, tot ceea ce veţi proiecta, să fie lumină 
pură. Pentru a realiza acest ideal, nu există decât un 
singur mijloc: să lucraţi pentru ca ideea de fraternitate 
să se propage în lume, pentru ca împărăţia lui 
Dumnezeu şi Dreptatea Sa să coboare pe pământ. 
Atunci aerul pe care îl veţi expira va fi un suflu viu. 


Cap. 7 - Nutriţia în diferitele planuri 


Cine nu a remarcat? Atunci când ne-am hrănit pe 
săturate, spunem: „Ah, ce frumoasă este viaţa!”, în 
timp ce, dacă nu avem nimic de mâncat, viaţa îşi 
pierde sensul!... Dar v-aţi aflat, oare, cel puţin o dată în 
situaţia de a nu vă putea procura hrana? Cei mai mulţi 
dintre voi, desigur, nu; atunci, nu puteţi înţelege, nu 
puteţi simţi cu întreaga voastră fiinţă că nutriția stă la 
baza vieţii. 

lar dacă nutriția stă la baza vieţii, este important 
să fim atenţi cu ceea ce ne hrănim. Eu nu doresc să vă 
vorbesc despre acest subiect în detaliu. Există din ce în 
ce mai multe cărţi care tratează regimuri alimentare, 
dietetice. Eu m-am oprit mereu asupra felului cum ne 
hrănim şi voi insista asupra acestui subiect. Chestiunea 
nutriţiei este foarte vastă. Cum să ne hrănim? Totul se 
găseşte aici. Desigur, eu preconizez vegetarismul(Un 
vegetarism în sens larg ce nu exclude deci nici ouăle, 
nici brânzeturi le, nici chiar pestele. A sc vedea acest 
subiect în volumul „Yoga nutriţiei”, Cap. 5 din Colecţia 


Izvor.) şi o nutriţie sănătoasă: evitarea alcoolului, a 
alimentelor tratate chimic, şi mai ales excesele. Medicii 
sunt alarmaţi de ceva timp, fiindcă oamenii consumă 
prea mult zahăr, prea multă sare, prea multe grăsimi. 
Una dintre primele calităţi ce trebuie să le dobândim 
este prudenţa, măsura. De aceea, eu nu sunt de acord 
nici cu aceia care acordă o importanţă exagerată 
dieteticii. Unii consideră că ar trebui să mâncăm numai 
cereale, alţii, numai fructe, sau că nu trebuie să bem 
nici un strop de vin, de ceai sau de cafea. Nu, este 
exagerat. Trebuie să fim cumpătaţi, atâta tot. La o 
ocazie, un pahar cu vin nu poate face rău nimănui, 
desigur, exceptând cazul unei persoane cu probleme 
de sănătate. Cât despre cafea, ea acţionează în mod 
favorabil asupra plexului solar, iar dacă beţi dimineaţa 
o ceaşcă, înainte de meditaţie, vă veţi simţi stimulaţi. 

Depinde de fiecare dintre voi, în funcţie de 
temperament şi de starea de sănătate, să simţiţi ce 
aveţi nevoie. Nu este sarcina mea să vă sfătuiesc în 
amănunt în acest domeniu, există alţii mult mai 
calificaţi. Din ce în ce mai multe persoane se ocupă de 
problema nutriţiei, chiar şi în Fraternitatea noastră, şi 
este important, dar pentru mine esenţialul constă să 
înţelegeţi că această problemă nu se limitează la 
corpul fizic. lar dacă corpul fizic are nevoie de hrană 
pentru a subzista, inima, intelectul, sufletul şi spiritul 
au nevoie deopotrivă să se hrănească, iar nesocotirea 
acestui adevăr i-a făcut pe oameni să piardă sensul 
vieţii. 

Viaţa nu reprezintă nimic altceva decât un schimb 
neîntrerupt între univers şi acest mic atom care 
suntem flecare dintre noi. Viaţa cosmică pătrundă în 
om, el o impregnează cu emanaţiile sale şi o trimite 
apoi în univers. El absoarbe din nou această viaţă, şi 


din nou el o trimite înapoi. Tocmai acest schimb 
permanent dintre om şi univers se numeşte nutriţie, se 
numeşte respiraţie şi se numeşte deopotrivă iubire. 
Viaţa este un schimb între două lumi, iar acela care nu 
face schimburi, moare. Trebuie să facem schimburi cu 
pământul pentru a trăi în planul fizic; trebuie să facem 
schimburi cu apa pentru a trăi în planul astral, inima; 
trebuie să facem schimburi cu aerul pentru a trăi în 
planul mental, intelectul; trebuie să facem schimburi 
cu căldura şi lumina pentru a trăi în suflet şi în spirit. 

Eu mă întreb totuşi dacă voi realizaţi ce reprezintă 
acest proces al nutriţiei extins la întreg cosmosul: fiinţa 
umană găsindu-şi în diferitele regiuni ale spaţiului 
hrana ce corespunde diferitelor sale corpuri. încercaţi 
să înţelegeţi şi veţi începe să simţiţi universul ca o 
întreagă simfonie. 

Nu trebuie să limităm noţiunea de hrană numai la 
planul fizic. Nu este suficient numai să mâncăm. 
Dovada: mulţi oameni care se hrănesc de două, trei, 
patru ori pe zi, se plâng: „Eu mă simt ciudat, eu nu 
sunt în apele mele”. Mereu problema de a nu putea 
pleca de la masă!... 

Nutriţia trebuie să se găsească pe primul plan, dar 
în toate regiunile: să facem schimburi nu numai cu 
laturile dense, ci şi cu cele subtile ale universului. 
Numai că, pentru a putea face aceste schimburi, 
trebuie ca drumurile de comunicare să fie libere. 
Atunci când aceste căi sunt blocate, circulaţia se face 
prost şi apar tulburările: energiile sunt blocate. Exact 
ca nişte ţevi înfundate. Ele trebuie desfundate. Cum? 
Prin purificare. În planul fizic, atunci când apare o 
suferinţă în organism, postim, luăm purgative sau 
facem clisme. În planul psihic, aceste suferinţe se 
remediază prin purificare. 


Rugăciunea, meditaţia, extazul reprezintă 
deopotrivă o modalitate de hrană. Datorită lor, gustaţi 
o hrană celestă, ambrozia, hrana nemuririi. Ea este o 
hrană imaterială, dar pentru alchimişti ea exista şi în 
planul fizic, iar ei au denumit-o elixirul vieţii veşnice. 
Da, se poate spune că ea există în planul fizic, fiind 
răspândită în întreaga natură, iar soarele este acela 
care o distribuie. Dacă în timpul primăverii şi verii, noi 
privim în fiecare dimineaţă răsăritul soarelui, o facem 
tocmai ca să putem sorbi această chintesenţă, această 
ambrozie pe care soarele o distribuie în întreg 
universul, şi ale cărei particule le primesc stâncile, 
plantele, animalele, oamenii. Dar aceste particule 
captate de toate fiinţele vii în mod inconştient, oamenii 
trebuie să înveţe să le capteze într-o manieră 
conştientă din acest fluid care este focul, lumina 
soarelui. 

În noua civilizaţie care se apropie, oamenii vor 
învăţa cum să se hrănească cu aceste particule subtile. 
Eu ştiu că mulţi dintre voi vor fi surprinşi să audă 
asemenea lucruri: şi totuşi, această modalitate de 
hrană este în ordinea naturală a lucrurilor. Nu trebuie 
să ne mulţumim cu o hrană greoaie, fiindcă ea lasă 
mereu resturi ce blochează şi otrăvesc organismul. 
Dacă ne hrânim cu lumină, nu vor exista resturi; 
lumina nu lasă resturi, fiindcă ea este pură. Dacă 
ardeţi lemne sau cărbune într-o sobă, a doua zi va 
trebui să înlăturați cenuşa, înainte de a reaprinde soba. 
La fel se întâmplă şi cu organismul. Dacă nu evacuaţi 
resturile, după ce aţi mâncat şi aţi băut, veţi muri. 
Boala are la origine anumite resturi ce nu au putut fi 
eliminate. Da, se poate spune că boala este rezultatul 
unor materiale pe care organismul nu le-a putut 
elimina. În vreme ce, sănătatea este rezultatul unor 


transformări atât de rapide şi subtile încât nu mai 
rămâne nimic impur în organism. 

Atunci când veţi şti să absorbiți această 
chintesență pură propagată de soare, veţi simţi că 
sănătatea vi se va ameliora, inteligența vi se va 
lumina, inima vi se va dilata şi voința vi se va întări. 
Veţi spune: „Da, dar eu am contemplat de ani de zile 
soarele, şi nu am obţinut nici un rezultat!” înseamnă că 
nu aţi făcut-o corect. Rezultatele depind de 
modalitatea de a lucra şi nu de timpul acordat 
acestora. De fiecare dată când veţi şti cum să vă 
hrăniţi cu câteva  înghiţituri din această sursă 
inepuizabilă care este soarele, veţi simţi mari 
schimbări în bine declanşându-se în sinea voastră. 


Cap. 8 - Cum să devenim neobosiţi 


Auzim deseori spunându-se: „Eu sunt obosit!” Ei 
da, toată lumea este obosită. Şi totuşi oamenii se 
agită, aleargă la dreapta şi la stânga fără răgaz. Este 
bine să-ţi doreşti să fii activ. Dar pentru a putea 
rămâne mereu activi fără să obosim, trebuie să ştim să 
ne destindem, şi nu o dată sau de două ori pe zi, nu 
este suficient, ci de zece, cincisprezece, douăzeci de 
ori, chiar dacă de fiecare dată durează un minut. 
Imediat ce aveţi un moment liber, oriunde, în loc să vă 
pierdeţi vremea sau să vă enervaţi fiindcă aţi fost 
lăsaţi să aşteptaţi, profitaţi de această ocazie pentru a 
vă uşura şi a vă regăsi echilibrul: vă veţi relua apoi 
activităţile cu forţe proaspete. 

Ceea ce dăunează atât de mult contemporanilor 
noştri este această febră, această permanentă 
tensiune în care ei trăiesc şi care aduce daune în viaţa 
lor psihică, fiindcă această precipitare împiedică nu 


numai manifestarea calităţilor lor, ci ea produce tot 
felul de anomalii în comportamentul lor. Eu le spun 
câteodată unora: „V-aţi lăsat „robinetele de apă şi gaz” 
mereu deschise, şi ele curg, curg întreaga zi. La sfârşit 
rezervoarele voastre sunt goale, sistemul vostru 
nervos este epuizat. Dacă vă gândiţi câteva minute să 
vă „închideţi robinetele”, nu veţi mai fi niciodată 
epuizați”. 

Gândiţi-vă deci din când în când să vă plasați în 
mod conştient într-o stare de pasivitate. Dar, desigur, 
nu în orice stare de pasivitate. Pasivitatea despre care 
vă vorbesc este o stare în care trebuie să reuşiţi să vă 
reîncărcaţi, dar cu condiţia să fie controlată cu 
inteligenţă, altminteri veţi atrage curenţi negativi, şi nu 
forţele Cerului. Este o problemă foarte importantă ce 
priveşte întreaga viaţă psihică a omului şi pe care 
fiinţele receptive, de exemplu mediumii, ar trebuie să 
le studieze cu atenţie. Dacă nu sunteţi conştienţi şi 
vigilenţi, atragem deopotrivă binele şi răul, şi din 
nefericire adesea mai mult răul decât binele. De aceea 
este important să învăţaţi să deveniți mediumi 
conştienţi, capabili să vă găsiţi într-o stare de 
pasivitate fără a atrage nimic negativ. 

Pentru a deveni neobosiţi, trebuie să învăţaţi să 
lucraţi cu cele două principii, masculin şi feminin, 
emisiv şi receptiv. Este imposibil să fiţi activi întreaga 
zi. În momentul în care vă încetaţi activitatea, puneti- 
vă deci în mod conştient într-o stare de receptivitate, 
dar legându-vă de Cer, pentru a atrage numai energii 
pure şi luminoase. 

Nu este uşor să înveţi să-ţi economiseşti forţele. 
Oamenii sunt avari, nu economi. A fi econom nu 
înseamnă neapărat să fii egoist; cum a fi risipitor, nu 
înseamnă neapărat să fii generos, ci mai degrabă să 


dovedeşti o lipsă de discernământ. Da, trebuie să ştiţi 
să distingeţi: aceia care îşi risipesc forţele şi aruncă 
totul pe fereastră sunt consideraţi generoşi. Ei nu, 
aceasta este imprudenţă, vanitate sau prostie, orice 
vreţi, dar nu generozitate. Pentru a te arăta generos 
trebuie să cunoşti arta economiei, altminteri ce vă va 
mai rămâne de distribuit dacă aţi risipit totul? lar a fi 
econom înseamnă a cheltui fiecare lucru la timpul său, 
la locul său, atât cât trebuie, nimic mai mult. 

Nu vă gândiţi prea mult să vă puneţi într-o stare de 
pasivitate; vă lăsaţi mereu cuprinşi de acea febrilitate 
ce a devenit acum atmosfera normală şi care este 
foarte dăunătoare echilibrului uman. De acum înainte, 
trebuie să vegheaţi mai bine asupra sistemului vostru 
nervos oferindu-i din când în când o destindere. 
Cincisprezece minute pe zi, de cincisprezece ori un 
minut, gândiţi- vă la aceasta, nu va fi timp irosit, 
dimpotrivă, veţi vedea ce veţi câştiga. Veţi spune: „Da, 
dar eu atâtea de făcut!” Bineînţeles, dar puteţi găsi 
totuşi timp pentru a vă retrage într-o cameră liniştită, 
unde vă aşezaţi pe burtă pe pat sau pe covor, cu 
braţele şi picioarele destinse, vă lăsaţi purtaţi ca şi 
cum v-aţi scufunda într-un ocean de lumină, fără să 
mişcaţi, fără să vă gândiţi la nimic... Numai un minut, 
şi vă veţi ridica reîncărcaţi. 

lată, asta-i tot, este puţin, dar este foarte 
important. Aplicaţi adesea această metodă pe care v-o 
dau, şi veţi vedea că veţi avea forţe pe tot parcursul 
zilei. Altminteri, chiar dacă nu faceţi nimic, veţi fi 
obosiţi. Aţi remarcat de altfel: uneori nu aţi făcut nimic 
şi aţi obosit; chiar după un repaus de trei ore pe un 
şezlong, mai sunteţi încă obosiţi. De ce? Fiindcă nu aţi 
ştiut să opriţi în interior robinetele: vă puteţi odihni 
oricât, forţa voastră se va disipa aiurea. Este păcat, 


deoarece din cauza oboselii sunteţi obligaţi să vă 
neglijaţi activităţile esenţiale. 

Vorbindu-vă despre destindere, eu am lăsat 
deoparte chestiuni elementare. Este evident că, pentru 
a fi bine dispuşi, trebuie să vă hrăniţi şi să dormiţi 
suficient, şi să respiraţi corect. Dacă nu aţi mâncat de 
multă vreme, vă puteţi destinde oricât, dar această 
destindere nu vă va aduce forţe. Atunci când vă 
sfătuiesc să vă destindeţi, eu înţeleg mai întâi că aţi 
respirat, aţi mâncat şi aţi dormit corect, acestea fiind 
condiţii indispensabile. Dar chiar dacă aţi acumulat 
astfel multe energii, se poate să le pierdeţi cu uşurinţă 
dacă nu ştiţi să vă reîncărcaţi. Somnul, nutriția şi 
respiraţia sunt deci numai nişte preliminarii 
indispensabile; cât despre destindere, aceasta este un 
mijloc psihic de a distribui bine energia, de a o face să 
iasă în mod regulat şi de a reîncărca apoi bateriile. 

Există desigur yoghini, Iniţiaţi care au ajuns la o 
asemenea stăpânire a gândului lor încât, chiar dacă nu 
au mâncat, nici băut, nici dormit, ei sunt capabili de a 
se branşa atât de intens cu marile rezervoare de forţe 
cosmice, încât captează astfel energii extraordinare pe 
care le transformă în energie pentru corpul fizic. Este 
posibil, asemenea fiinţe există, dar ele sunt foarte rare; 
trebuie să fii antrenat în mod excepţional pentru a 
ajunge la acest nivel, şi nici unul dintre voi nu a ajuns 
încă la acest stadiu. 

Vedeţi dar că eu aşez fiecare lucru la locul său, eu 
subliniez ce este esenţial şi ce nu este, ce este posibil 
şi ce nu este. Depinde acum de voi să mă înţelegeţi 
corect şi să aplicaţi corespunzător metodele ce vi le 
prezint. 

Aş mai adăuga acum că, cel mai mare secret 
pentru a putea menţine activitatea în cele mai bune 


condiţii, este de a învăţa să lucraţi cu iubire. Fiindcă 
iubirea întăreşte, însufleţeşte, în vie... lubirea! Când nu 
avem această iubire şi lucrăm numai pentru bani, 
pentru a ne câştiga existenţa, aceasta nu dă rezultate 
bune. Câştigăm desigur ceva bani, dar devenim 
nervoşi şi sănătatea se şubrezeşte. Lucraţi cu iubire 
ore în şir şi nu veţi simţi oboseala; dar dacă lucraţi 
câteva minute fără iubire, furioşi şi revoltați, totul se 
va bloca în interiorul vostru şi veţi fi la pământ. Există 
acum ideologii care răspândesc revolta şi 
nemulţumirea printre muncitorii din întreaga lume, şi 
care au rezultate fantastice, fiindcă sunt scântei care 
aprind tot. Este foarte uşor: hotărâți- vă să propagaţi 
revolta şi veţi reuşi. Dar spuneţi oamenilor că 
nemulţumirea este nocivă şi că trebuie ca ei să lucreze 
cu iubire, şi nu veţi avea succes. Oamenii nu sunt încă 
copţi la minte pentru a înţelege unde le este 
adevăratul interes. 

Trebuie să înţelegeţi eficacitatea, puterea iubirii. 
Faceţi cu iubire, tot ceea ce faceţi... sau nu mai faceţi 
deloc! Fiindcă tot ceea ce faceţi fără iubire vă 
oboseşte, vă otrăveşte chiar şi nu vă mai miraţi apoi că 
vă deveniți epuizați, bolnavi. Faceţi totul cu iubire! 
încercaţi, depinde numai de Vol. Cineva mi-a cerut într- 
o zi mijlocul de a deveni neobosit. Eu i-am răspuns: „Eu 
doresc să vă dezvălui secretul, dar oare l-aţi putea 
realiza?... Secretul constă în a simţi o mare iubire 
pentru tot ceea ce faceţi, deoarece iubirea trezeşte 
toate puterile din om”. 

Vă aflaţi într-o Şcoală Divină unde sunteţi învăţaţi 
să vă reconstruiţi. Voi nu aţi realizat încă importanţa 
acestei sarcini, dar  bucuraţi-vă, fiindcă aveți 
perspectiva de a vă putea revigora în sfârşit viaţa. 


Cap. 9 - Cultivaţi mulţumirea 


Nu se vorbeşte adesea despre importanţa de a ne 
simţi mulţumiţi, satisfăcuţi, şi foarte puţini oameni 
conştientizează nocivitatea acestui prost obicei de a fi 
nemulţumiţi de tot şi de toată lumea şi de a tulbura 
peste tot armonia. lar ceea ce este şi mai grav, este 
faptul că în epoca noastră există tendinţa de a 
considera multumirea ca un semn de naivitate, de 
prostie, iar nemulţumirea, dimpotrivă, ca pe unul de 
inteligenţă. 

Desigur, dacă păreţi puţin nemulţumiţi numai ca să 
vă creşteţi prestigiul, pierderile nu sunt mari, dar dacă 
nemulţumirea se instalează cu adevărat în voi, este o 
catastrofă şi trebuie luate măsuri de prevedere. 
Cauzele unei nemulțumiri arzătoare trebuie analizate. 
Foarte des ele se întâlnesc într-o judecată greşită sau 
într-o educaţie defectuoasă. 

Din punct de vedere intelectual, o nemulţumire 
prelungită, întreținută în mod conştient sau 
inconştient, distruge ceva în om. Acela care se plânge 
de Domnul, de existenţă şi de întreaga omenire trebuie 
să ştie că această atitudine dăunătoare îi va da în 
interior multe sfaturi greşite. Cum el nu-şi poate 
împiedica exprimarea şi manifestarea sentimentului 
său, nemulţumirea capătă un chip întunecat, o privire 
urâtă, o voce dură, gesturi bruşte ce îl fac antipatic 
celorlalţi. Dacă este adevărat că există tendinţa de a-i 
considera pe nemulţumiţi mai inteligenţi decât ceilalţi, 
nu îi găsim însă agreabili ca anturaj şi ne îndepărtăm 
de ei. Cum să rămânem lângă aceia care se plâng 
mereu şi otrăvesc atmosfera cu plângerile şi 
incriminările lor? Nemulțumirea este un fum negru ce 
invadează sufletul, iar acela care o întreţine se va 


distruge. Evident, buna dispoziţie, bucuria nu se pot 
instala definitiv de azi pe mâine. Buna dispoziţie este 
adesea expresia unui temperament determinat, şi 
nimic v nu este mai dificil decât schimbarea 
temperamentului. Şi totuşi, cu ajutorul gândului, al 
iubirii şi voinţei, se poate ajunge la modificarea stărilor 
interioare. 

Dacă oamenii ar fi fost cinstiţi, lucizi, ei ar fi 
constatat că, în realitate, latura pozitivă în viaţă este 
totdeauna mai importantă în cantitate şi în calitate. Un 
exemplu foarte simplu, obişnuit: pe Coasta de Azur 
există pe parcursul anului mai multe zile frumoase 
decât ploioase, dar la cea mai mică aversă, toată 
lumea se plânge de vreme proastă; oamenii uită că a 
fost timp frumos de multe săptămâni. Tocmai aşa se 
acţionează în toate domeniile vieţii. A fi nemulţumit 
înseamnă a mărturisi că nu vrei să ai o viziune clară a 
realităţii. Trebuie cel puţin să ai tăria de a vedea cele 
două laturi. 

Acela care este mereu mulţumit, optimist, nu se 
află nici el în adevăr, dar a fi furios fiindcă cineva a 
spus ceva ce nu v-a convenit, că aţi plătit mai mult 
pentru un lucru decât era prevăzut, că ciorba este prea 
sărată sau că vi s-a rătăcit ziarul, şi să reacţionaţi în 
faţa unor mici inconveniente ca şi cum ar fi nişte 
catastrofe, înseamnă a crea în voi o stare de 
autodistrugere. încercaţi de acum încolo să puneţi în 
balanţă toate detaliile vieţii cotidiene care vă irită cu 
faptul că aveţi braţe, picioare cu care puteţi face 
lucruri minunate; mai aveţi şi ochi, urechi, un nas şi o 
gură ce vă permit să vedeţi, să ascultați, să simţiţi, să 
respiraţi, să gustaţi, să vorbiţi, să admiraţi... Aveţi 
deopotrivă o meserie, o casă, prieteni... lar pentru o 
mică piedică, sunteţi gata să uitaţi toate aceste bogății 


inestimabile şi să tulburaţi viaţa întregii familii şi a 
societăţii? Este dovada că nu sunteţi inteligenţi. 

Da, folosiţi această metodă de comparaţie: puneţi 
faţă în faţă micile neajunsuri ale existenţei şi toate 
bunurile cu care Providența v-a înzestrat din belşug şi 
trageţi concluziile. Adesea se procedează exact invers: 
se compară puţinul avut cu bogăţia vecinilor: „Ah, 
acela are deja o maşină, iar eu nu am decât o 
bicicletă!... Ah, aceea poartă diamante, iar eu, nişte 
perle false!...” Aceste sunt nişte comparații proaste! 
Dacă doriţi să faceţi neapărat nişte comparații, de ce 
nu vedeţi toate avantajele ce le aveţi în raport cu 
atâtea persoane handicapate, nefericite sau bolnave? 
Această  ingratitudine şi nemulțumire constantă 
constituie o lipsă de inteligență din partea oamenilor: 
în loc să vadă binecuvântările cu care Cerul îi 
copleşeşte, ei văd peste tot numai motive de a-şi 
pierde credinţa, iubirea şi recunoştinţa. 

Imi veţi replica că aveţi motive întemeiate să fiţi 
nefericiţi, fiindcă aveţi numai eşecuri, nu întrezăriţi nici 
un viitor în faţa voastră... În realitate, zilele nu 
seamănă între ele, iar dacă astăzi soarele s-a ascuns 
printre nori, mâine îl veţi vedea răsărind şi totul vă va 
surâde. „Da, spun unii, dar eu sunt deja bătrân, la ce 
să mă mai aştept?” Nu ştiţi oare că într-o bună zi veţi 
reveni pe pământ ca un copil căruia toate speranţele i 
se vor îndeplini şi veţi reîncepe o nouă viaţă, 
îmbogăţită de experienţele trecutului? 

Există răspunsuri la tot ceea ce tristeţea şi 
descurajarea pot aduce. Trebuie numai să acceptaţi să 
priviţi altfel lucrurile, să judecaţi altfel: în faţa fiecărui 
eveniment, a fiecărei situaţii, opriți- vă un moment 
pentru a considera cele două aspecte: negativ dar şi 
cel pozitiv. Nu trebuie desigur să vă amăgiţi spunând 


că totul este bun, dar trebuie deopotrivă să refuzaţi să 
vă opriţi numai asupra aspectelor întunecate ale vieţii. 
Gândiţi: „Oh, dar noi ştim toate acestea!” Ei bine, 
puneţi- le în practică dacă este atât de simplu! 
Observaţi- vă, veţi descoperi că uitaţi adesea această 
regulă şi vă lăsaţi pradă nemulțumirii şi pesimismului. 
lar atunci nu numai că nu judecaţi corect, dar vă 
împiedicaţi sufletul să se împlinească şi să-şi ia zborul. 
Astfel vă distrugeţi spiritual şi chiar fizic. De ce se 
spune în limbajul obişnuit despre o persoană mereu 
îngrijorată şi nemulțumită că „te scoate din sărite” sau 
că „îţi mănâncă sufletul”? 

Nemulțumirea este acceptabilă numai dacă eşti 
nemulţumit de tine însuţi. Nu trebuie să fii mulţumit de 
sine, chiar dacă obţii mari rezultate spirituale. De ce? 
Fiindcă rişti să devii orgolios, înfumurat, şi să-ţi 
întrerupi astfel evoluţia, propria împlinire. Dacă sunteţi 
nemulţumiţi de voi înşivă, acest sentiment vă va 
stimula, vă va face să lucraţi, să vă amelioraţi. lar ca 
această nemultumire să nu devină o obsesie 
distructivă, trebuie să  restabiliţi echilibrul fiind 
mulţumiţi de ceilalţi. Această atitudine interioară vă va 
împiedica să cădeţi într-o stare foarte negativă ce ar 
putea să vă conducă la o descurajare completă. 
Căutaţi frumosul şi binele la toate fiinţele, şi îndeosebi 
la acelea care au contribuit prin geniul, prin virtuțile 
lor, la evoluţia omenirii: veţi fi astfel mereu încântați, 
nu va exista nici un pericol să mai disperaţi. 

Au existat muzicieni, poeţi, pictori de geniu care, 
într-o perioadă de descurajare, şi-au distrus operele. Ei 
erau zidiţi de vii în singurătatea lor, ei nu au ştiut să-şi 
depăşească propriile probleme şi să vadă ce este bun 
la ceilalţi: aceasta i-ar fi protejat împiedicându-i să-şi 
reverse nemulţumirea asupra lor înşişi şi a creaţiilor 


lor. Iniţiaţii nu sunt mulţumiţi de ei înşişi, dar sunt 
mulţumiţi de operele Domnului, ei sunt încântați de 
servitorii Domnului. În acest fel, ei îşi remediază 
nemulţumirea inspirată de propriile imperfecţiuni. 

Acela care îşi dă seama că nu poate să-şi 
manifeste calităţile pe care spera să le posede, nu 
trebuie să se descurajeze sau să se revolte. Dacă se 
descurajează şi se înfurie împotriva sa, sau a celorlalţi, 
sau împotriva Domnului, este foarte rău pentru el; 
trebuie să devină mai umil, altminteri aceasta 
dovedeşte că judecata sa nu este corectă, că este 
supus încă naturii sale inferioare care a reuşit să se 
fofileze într-un moment când a găsit condiţiile propice. 
Este ca şi cum Cerul ar fi spus unor anumitor persoane 
sau circumstanţe: „Ah, muşcaţi-l puţin, sau spuneţi-i 
câteva cuvinte ca să vedem ce se întâmplă”. lar ceea 
ce se întâmplă este o harababură ce dovedeşte că el 
nu era pregătit să înfrunte încercările. Ei bine, chiar în 
acel moment, el nu trebuie să se întristeze şi să se 
descurajeze, altfel se dovedeşte că este un pretenţios 
care îşi doreşte lucruri încă irealizabile, ia dacă nu 
redresează situaţia, el se va distruge. Este permis să fii 
trist, dar numai la insuccesele sau necazurile altora, nu 
a propriilor dorinţe şi ambiţii nepotolite. Aceia care cad 
pradă adesea unor asemenea stări trebuie să ştie că ei 
nu sunt foarte evoluaţi, deoarece tristeţea lor este 
legată de nişte cauze inferioare. 

Pentru a rezuma problema, putem spune că există 
un curent al vieţii şi unul al morţii, iar primul grad al 
morţii este nemulţumirea. Da, fiindcă nu se iau măsuri 
de prevedere, nemulţumirea se transformă în necaz, 
iar necazul în durere. Această durere care atinge la 
început numai planul psihic ajunge în final şi în planul 
fizic, într-o zi ea devine boală, iar boala antrenează 


moartea. între nemulţumire şi moarte, etapele sunt 
evident numeroase, dar încet-încet una o atrage 
inevitabil pe cealaltă. Dimpotrivă, mulţumirea vă 
plasează în curentul vieţii. Acela care este mulţumit se 
simte plin de gratitudine către Cer şi trăieşte în linişte; 
această linişte îi dă forţa, forţa îi aduce împlinirea şi el 
începe să guste din Viaţa Veşnică... 

Acela care aspiră la perfecţiune, care doreşte ca 
spiritele naturii să îl ajute în lucrarea sa, trebuie să fie 
recunoscător în faţa' a tot ce posedă şi să aducă ceva 
pozitiv celorlalți. De acum înainte, să fiţi deci 
satisfăcuţi, şi în special de lucrurile pe care le-aţi 
disprețuit sau neglijat, încercaţi zilnic să găsiţi cel puţin 
un lucru care vă încântă şi aşezaţi-l în inima şi 
intelectul vostru. Dacă mulţumiţi zilnic Domnului, dacă 
sunteţi mulţumiţi de tot ceea ce El vă dă, veţi poseda 
secretul magic ce vă poate transforma viaţa, şi chiar şi 
spiritele luminoase ale naturii se vor apropia de voi ca 
să vă ajute. 


CUPRINS 


Cap. 1 - Viaţa este primordială... eee 1 
Cap. 2 - Lumea armoniei... eee eee ea 20 
Cap. 3 - Armonie şi sănătate... eee 31 
Cap. 4 - Bazele spirituale ale medicinii....................... 43 
Cap. 5 - Respirație şi nutriţie... eee 73 
Cap. 7 - Nutriţia în diferitele planuri... 99 
Cap. 8 - Cum să devenim neobosiţi...........ceeeeeeeee. 103 


Cap. 9 - Cultivaţi mulţumirea...........cc eee 109