Omraam Aivanhov — Reguli de aur pentru fiecare zi

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOCX)

Cumpără: caută cartea la librării

Omraam Mikhaël Aivanhov 


REGULI DE AUR PENTRU 
FIECARE ZI 


1 - Viaţa, bunul cel mai de preț 


De câte ori nu vi se întâmplă să vă irosiți viaţa 
alergând să adunaţi sau să obţineţi bunuri mult mai 
puţin importante decât viaţa însăşi! V-aţi gândit, 
vreodată, la aceasta? Dacă aţi şti cum să-i daţi Vieţii 
întâietate, dacă v-aţi preocupa să o păstraţi, să o 
protejaţi, să-i conservati integritatea, puritatea, 
posibilitățile dv. de a obţine ceea ce doriţi ar creşte 
implicit. Căci tocmai o astfel de Viață luminoasă, 
iluminată, intensă, este ceea ce vă poate oferi totul. 

Voi credeţi, însă, că, din moment ce sunteţi în 
viaţă, totul vă este permis. Ei bine, nu! După ce vor fi 
trecut anii în care veţi fi muncit pentru a vă satisface 
ambițiile, într-o bună zi vă veţi simţi atât de epuizați, 
atât de blazaţi, încât, punând în balanţă ceea ce aţi 
obţinut şi ceea ce aţi pierdut, veţi realiza că aţi pierdut 
aproape totul pentru a câştiga foarte puţin. Câţi 
oameni nu îşi spun: „O viaţă am! Vreau să o trăiesc din 
plin pentru ca să obţin tot ceea ce îmi doresc: bani, 
plăceri, cunoaştere,  glorie..."Şi atunci trag tare, 
muncesc, muncesc şi când nu mai au resurse, sunt 
obligaţi să-şi oprească toate activităţile. O viaţă trăită 
în felul acesta nu are nici un sens, căci, dacă îţi pierzi 
Viaţa, pierzi totul. Esenţialul este Viaţa, şi, în 
consecinţă, ea trebuie protejată, purificată, 
consolidată, trebuie eliminat din ea tot ceea ce o 
împiedică sau o blochează, căci numai datorită Vieţii 


puteţi obține sănătatea, frumuseţea, puritatea, 
puterea, inteligenţa, dragostea si adevărata bogăţie. 
Deci, de acum înainte, lucraţi la înfrumusețarea vieţii, 
la intensificarea ei, la sacralizarea ei. Rezultatul îl veţi 
simţi imediat: această viaţă purificată, armonioasă, va 
contacta alte regiuni intrând în relaţii cu o mulţime de 
alte Entităţi care vor veni apoi să vă ajute şi să vă 
inspire. 


2 - Să împăcăm viaţa materială cu Viaţa 
spirituală 


Nu vă cere nimeni să neglijaţi total viaţa materială 
şi să vă consacraţi numai meditaţiei şi rugăciunii, aşa 
cum au făcut-o unii mistici şi asceţi care au vrut să 
fugă de lume, de greutăţile şi de tentaţiile ei. Dar nici 
nu este bine să vă lăsaţi acaparaţi total de 
preocupările materiale, aşa cum fac din ce în ce mai 
mulţi oameni. Toţi trebuie să fiţi în stare să lucraţi, să 
câştigaţi bani, să vă căsătoriţi, să vă întemeiaţi o 
familie, dar, în tot acest timp, să aveţi o Lumină, 
metode de lucru care să vă permită să progresaţi pe 
calea evoluţiei. Problema este, deci, de a perfecționa 
atât aspectul spiritual, cât şi cel material: să fiţi 
implicaţi în lume, dar să trăiţi, în acelaşi timp, o Viaţă 
cerească. Acesta trebuie să fie țelul vostru. Bineînţeles 
că nu este uşor, căci vă aflaţi încă în stadiul în care, 
dacă începeţi o Viaţă spirituală, vă periclitaţi situaţia 
materială, dar dacă vă preocupaţi de afaceri, neglijaţi 
Viaţa spirituală. Ei bine, nu: ambele sunt necesare şi 
este posibil să le împăcaţi. Cum?... Procedând în felul 
următor: orice veţi întreprinde, începeţi prin a vă 
spune: „Eu caut Lumina, eu caut lubirea, eu caut 
Puterea adevărată; oare făcând acestea, sau altceva, 


le voi obţine?” Reflectaţi bine şi, dacă ajungeţi la 
concluzia că respectiva preocupare sau activitate vă 
îndepărtează de ideal, renunţaţi la ea. 


3 - Consacraţi-vă viaţa unui ţel superior 


Este foarte important să fiţi conştienţi de țelul 
pentru care lucraţi şi în folosul cui lucraţi, căci, în 
funcţie de acestea, energiile voastre iau o direcţie sau 
alta. Dacă vă consacraţi viaţa unui ţel superior, ea se 
va îmbogăţi, va câştiga în forţă şi în intensitate. Este 
situaţia unui capital pe care îl fructificaţi: vă plasați 
capitalul într-o bancă cerească şi, în loc să fie cheltuit, 
risipit, el va creşte şi vă îmbogăţeşte. Şi astfel, mai 
bogat, aveţi posibilitatea să vă instruiți şi să lucraţi mai 
bine. Cel care cedează plăcerilor, emoţiilor, pasiunilor, 
îşi risipeşte capitalul, viaţa, căci tot ceea ce obţine 
trebuie plătit şi mijlocul de plată este viaţa. In timp ce 
plasându-vă capitalul într-o bancă aflată sus, cu cât 
lucraţi mai mult, cu atât vă întăriţi, căci elemente noi, 
mai pure, mai luminoase, vin să completeze 
permanent în voi ceea ce aţi cheltuit. 


4 - Viaţa zilnică: o materie pe care Spiritul 
trebuie să o transforme 

În orice act al vieţii, chiar în cel mai simplu, trebuie 
să învăţaţi să puneţi în acţiune forţe şi elemente care 
să vă permită să transpuneţi acest act într-un plan 
spiritual şi să atingeţi astfel un grad superior de viaţă. 

Să luăm, ca exemplu o zi obişnuită: dimineaţa ne 
trezim, şi imediat se declanşează o mulţime de 
procese, de gânduri, de sentimente şi gesturi: ne 
ridicăm, aprindem lampa, deschidem geamurile, ne 
spălăm, pregătim gustarea de dimineaţă, plecăm la 


lucru, întâlnim oameni etc... Câte lucruri sunt de făcut, 
şi toată lumea este obligată să le facă. Diferenţa 
constă în aceea că, în timp ce unii le fac din obişnuinţă, 
mecanic, alţii - cei care posedă o Filosofie spirituală - 
caută să introducă în fiecare din aceste acte o viaţă 
mai intensă, mai pură, şi atunci totul se transformă, 
totul capătă un sens nou, sunt tot timpul inspirați. 
Bineînţeles, vedem în jurul nostru o mulţime de oameni 
dinamici, întreprinzători, dar toată activitatea lor se 
limitează pentru obţinerea succesului, a bunăstării 
materiale, a gloriei; ei nu fac nimic pentru a-şi face 
existenţa mai senină, mai echilibrată, mai armonioasă. 
Şi această atitudine nu este inteligentă, căci această 
viaţă debordantă îi epuizează şi îi îmbolnăvesc. Deci, 
obişnuiţi-vă să priviţi viaţa cotidiană cu toate actele pe 
care trebuie să le îndepliniţi, cu evenimentele care vi 
se întâmplă, cu oameni cu care sunteţi în contact, 
permanent sau întâmplător, ca pe un material asupra 
căruia trebuie să lucraţi pentru a-l transforma. Nu vă 
mulţumiţi să acceptaţi ceea ce vi se oferă şi să vă 
supuneţi pasiv încercărilor la care sunteţi expuşi: 
preocupaţi-vă permanent să adăugaţi un element care 
să însufleţească, să dea viaţă, să spiritualizeze acest 
material. Căci în aceasta constă adevărata Viaţă 
spirituală: să fii capabil să introduci în fiecare activitate 
un element, un ferment capabil să proiecteze această 
activitate pe un plan superior. Veţi replica: „Şi atunci 
meditaţia... şi  rugăciunea?...” Da, într-adevăr, 
rugăciunea şi meditaţia sunt acelea care vă ajută să 
captaţi acele elemente mai subtile, mai pure şi care vă 
permit să daţi actelor voastre o nouă dimensiune. Pot 
apare în viaţa voastră evenimente care să vă împiedice 
să efectuaţi exerciţiile spirituale pe care v-aţi impus să 
le practicaţi zilnic. Dar acest lucru nu trebuie să vă 


împiedice să fiţi în contact cu Spiritul. Căci Spiritul este 
mai presus de forme, mai presus de practici. In orice 
situaţie, în orice împrejurare, puteţi intra în contact cu 
Spiritul pentru ca să vă însufleţească şi să vă 
înfrumuseţeze viaţa. 


5 - Nutriţia, privită ca o activitate yoga 


Câţi oameni dezechilibraţi, din cauza unei vieţi 
trepidante, caută mijloace pentru a se reechilibra! Ei 
practică yoga, zen, meditaţia transcendentală sau 
încearcă să înveţe să se relaxeze. Toate acestea sunt 
foarte bune, dar eu consider că există un exerciţiu 
mult mai simplu şi mai eficient: să învăţăm să 
mâncăm. Vă miră? De ce? În loc să mâncăm oricum, în 
zgomot, cu nervi, cu grabă chiar - şi apoi să mergeţi să 
faceţi yoga! - nu este mai bine să înţelegeţi că în 
fiecare zi, de 2 - 3 ori pe zi, aveţi ocazia să faceţi un 
exerciţiu de destindere, de concentrare, de armonizare 
a tuturor celulelor? 

În clipa când vă aşezaţi la masă, începeţi prin a 
alunga din mintea voastră tot ce vă poate împiedica să 
mâncaţi în pace şi armonie. Şi, dacă nu reuşiţi imediat, 
aşteptaţi, pentru a începe să mâncaţi în momentul 
când aţi reuşit să vă calmati. Dacă mâncaţi într-o stare 
de agitaţie, de nervi sau de nemulţumire, introduceţi în 
voi o agitaţie, vibrații dezordonate, care se vor 
transmite în tot ceea ce veţi face ulterior. Chiar dacă 
vă veţi strădui să creaţi o aparenţă de calm, de 
stăpânire de sine, va emana totuşi din voi o anumită 
agitaţie, o tensiune şi veţi comite erori, vă veţi izbi de 
oameni sau de obiecte, veţi rosti cuvinte nepotrivite 
prin care veţi risca să pierdeţi prieteni sau să vi se 
închidă porţi. În timp ce dacă mâncaţi într-o stare de 


armonie, veţi rezolva mai bine problemele ce vi se vor 
prezenta ulterior şi, chiar dacă în cursul zilei veţi fi 
obligat să alergaţi în dreapta şi în stânga, veţi simţi în 
voi o linişte pe care activitatea voastră nu o va putea 
tulbura. Începând cu începutul, cu lucrurile mărunte, 
vom putea ajunge foarte departe. Să nu credeţi că 
oboseala provine întotdeauna din prea multă 
activitate. Nu: ea survine , deseori, ca urmare a unei 
risipe de forţe. Şi, iată, atunci când înghiţim mâncarea 
fără să o mestecăm suficient şi fără să o impregnăm 
suficient cu gândurile şi sentimentele noastre, ea 
devine mai greu digerabilă, iar organismul nu va putea 
beneficia din plin, datorită efortului pentru asimilarea 
ei. Atunci când mâncaţi fără să  conştientizaţi 
importanţa acestui act, chiar dacă organismul se 
întăreşte prin hrană, el nu primeşte din ea decât 
partea grosieră, materială, şi care nu este comparabilă 
cu energiile de care aţi putea beneficia dacă aţi şti 
cum să mâncaţi în linişte şi să vă concentrați asupra 
hranei, pentru a prelua elementele eterice şi subtile. 
Deci, în timp ce mâncaţi, concentraţi-vă asupra hranei 
şi proiectaţi asupra ei toata iubirea voastră; în acel 
moment se produce separarea între materie şi energie: 
materia se dezagregă, în timp ce energia pătrunde în 
voi, putând dispune astfel de ea. In alimentaţie, 
importante nu sunt alimentele propriu-zise, ci energiile 
pe care aceste alimente le conţin prin chintesenţa din 
ele, căci în această chintesenţă este viaţa. Partea 
materială a alimentului constituie doar suportul, iar 
chintesenţa, atât de subtilă, atât de pură, nu trebuie să 
alimenteze doar planurile inferioare, corpul fizic, corpul 
astral, corpul mental; ea trebuie să alimenteze, de 
asemenea, sufletul şi Spiritul. 


6 - Respirația 


„Să mestecăm” aerul pentru a-i extrage energiile. 
Obişnuiţi-vă să faceţi, în timpul zilei, câteva exerciţii de 
respiraţie. Dar, pentru a fi într-adevăr folositoare, 
respiraţiile trebuie să fie lente şi profunde. Aerul curat 
trebuie să aibă timp pentru a cobori în plămâni, pentru 
a-i umple şi pentru a elimina aerul viciat. Şi nu numai 
că trebuie să respirăm profund, dar este bine, din când 
în când, să reținem aerul în plămâni înainte de a-l 
expulza. De ce? Pentru a fi „mestecat”; căci plămânii 
mestecă aerul la fel cum gura mestecă alimentele. 
Aerul pe care îl inspirăm este ca un „dumicat”, plin cu 
energii revitalizatoare. Pentru a profita din plin de 
aceste energii, trebuie să le dăm plămânilor timp 
pentru a-l mesteca şi digera. Când respiraţi astfel, fiţi 
conştienţi că, prin aer, primiţi în corpul vostru o Viaţă 
divină. 


7 - Dimensiunea psihică şi spirituală 


Exerciţiile de respiraţie au, Bineînţeles, o acţiune 
benefică asupra sănătăţii, dar şi asupra voinţei şi a 
gândului. Puteţi experimenta: dacă aveţi de ridicat o 
mare greutate, veţi reuşi mai uşor după o respiraţie 
profundă. În toate amănuntele vieţii zilnice, în relaţiile 
cu ceilalţi, amintiţi-vă să respiraţi conştient, şi aceasta 
vă va permite să aveţi controlul asupra voastră. 
Inaintea unei întâlniri, de pildă, pentru ca discuţia să 
nu degenereze într-o dispută, luaţi-vă obiceiul de a 
respira corect. Şi atunci, când sunteţi tulburat, de ce 
nu cereţi ajutorul plămânilor? Ei sunt acolo pentru a vă 
ajuta. Timp de două-trei minute, inspirați şi expiraţi 
profund: gândurile voastre se vor uşura şi se vor 


limpezi. Aveţi mereu nevoie de ajutor, şi este normal, 
dar de ce îl căutaţi mereu în exterior atâta timp cât el 
există în voi? 

Dacă ajungeţi să sesizaţi sensul profund al 
respirației, veţi simţi, puţin câte puţin, cum propria 
voastră respiraţie se contopeşte cu Respirația cosmică. 
În timpul expiraţiei, gândiţi-vă că reuşiţi să vă dilataţi, 
să vă extindeţi până la marginea Universului, apoi la 
inspiraţie, reveniţi către voi, către egoul vostru, care 
este asemenea unui punct imperceptibil, centrul unui 
cerc infinit. Din nou vă dilataţi şi din nou vă 
contractaţi...Veţi descoperi astfel această mişcare de 
flux şi reflux care constituie cheia tuturor ritmurilor 
Universului. Prin efortul de al conştientiza în voi înşivă, 
intraţi astfel în Armonia cosmică şi apare un schimb 
între Univers şi voi, căci inspirând, primiţi elemente din 
spaţiu, şi expirând, trimiteţi în schimb ceva din inima şi 
sufletul vostru. Cel ce ştie să se armonizeze cu 
Respirația cosmică intră în Conştiinţa divină. Din ziua 
în care veţi simţi această dimensiune, veţi dori ca toată 
viaţa să inspirați din Forţa şi Lumina Domnului, pentru 
ca apoi să o dăruiţi lumii întregi. Căci expiraţia 
înseamnă şi a distribui Lumina pe care aţi reuşit să o 
absorbiți de la Dumnezeu. Respirația conştientă aduce 
binefaceri  nemăsurate vieții fizice, emoționale, 
intelectuale şi spirituale. Va trebui să conştientizaţi 
efectele ei benefice pentru creier, pentru suflet, pentru 
toate facultățile voastre; este un factor deosebit de 
puternic în toate domeniile vieții. Nu neglijaţi niciodată 
acest aspect. 


8 - Cum să recuperăm energiile 


Prea des vă lăsaţi antrenați de această agitaţie, 
care de acum a devenit o stare obişnuită a oamenilor 
şi care este foarte dăunătoare echilibrului lor fizic şi 
psihic. Trebuie să daţi mai multă atenţie sistemului 
vostru nervos şi să-i acordaţi, din timp în timp, câte o 
destindere. Aţi putea, de exemplu, să vă retrageţi într- 
o încăpere liniştită, să vă întindeţi culcaţi pe burtă, pe 
un pat sau pe jos, pe un covor, cu braţele şi picioarele 
destinse; să vă lăsaţi ca şi scufundaţi într-un Ocean de 
Lumină, fără să vă mişcaţi, fără să gândiţi... După unul 
sau două minute vă veţi ridica reîncărcaţi. Aceasta 
este tot; e foarte puţin, dar foarte important. 
Bineînţeles că veţi replica că nu există întotdeauna 
posibilitatea de a vă întinde astfel. Ei bine, atunci 
rămâneţi pe scaun; principalul este să rupeţi tensiunea 
în care trăiţi. Este nevoie să ştiţi să vă opriţi, şi nu 
numai odată sau de două ori pe zi, ci de zece, 
cincisprezece, douăzeci de ori. Aceasta poate să nu 
dureze decât unul sau două minute, important este să 
vă obişnuiţi să o faceţi cât mai des. Ori de câte ori 
aveţi un moment liber, indiferent unde vă aflaţi, în loc 
să pierdeţi timpul sau să vă enervaţi că trebuie să 
aşteptaţi, profitaţi de ocazia ivită pentru a vă linişti şi a 
vă regăsi echilibrul; vă veţi relua apoi activitatea cu 
forţe sporite. 


9 - lubirea ne face neobosiţi 


Cel mai mare secret, pentru a ne desfăşura 
activitatea în cele mai bune condiţii, este să învăţăm 
să lucrăm întotdeauna numai cu iubire. Căci iubirea 
este cea care dă puteri, viaţa, care renaşte. Când 
această iubire nu există şi când munca este 
considerată doar ca un mijloc de subzistență, această 


atitudine nu conduce la rezultate bune. Bineînţeles, 
banii se câştigă, dar dispare bucuria, entuziasmul, 
omul devine iritabil şi sănătatea sa se alterează cu 
timpul. Lucraţi preţ de mai multe ore cu iubire şi nu 
veţi simţi oboseala; lucraţi un timp mai scurt, fără 
iubire, cu supărare sau revoltă, şi totul se va bloca în 
interiorul vostru, vă veţi simţi slăbiţi şi fără forţă. 
Trebuie să înţelegeţi eficacitatea, puterea iubirii. În tot 
ce faceţi puneţi iubire sau, dacă nu, mai bine renunţaţi 
la a face acel lucru. Tot ceea ce faceţi fără iubire vă 
oboseşte, ba chiar vă otrăveşte, aşa încât să nu vă 
mire dacă după, aceea sunteţi epuizați sau bolnavi. 
Câtă lume se întreabă cum să combată oboseala! 
Secretul este să pui iubire în tot ceea ce faci, căci 
iubirea este ceea ce trezeşte toate energiile. 


10 - Progresul tehnic oferă omului timp liber 
pentru o activitate spirituală 


Dacă ştiinţa şi tehnica vă pun zilnic la dispoziţie 
produse noi care vă uşurează viaţa, aceasta nu 
înseamnă că trebuie să lânceziţi. Toate aceste facilităţi 
trebuie să le consideraţi ca pe nişte posibilităţi create 
pentru a vă dedica activităţii spirituale. lată adevărata 
semnificaţie a progresului tehnic: să-i ofere omului 
timp liber, cu scopul de a-l folosi în alte lucrări. 
Rămâne mai puţin să trudiţi pe materia exterioară? 
Aceasta vă este dat ca să aveţi mai mult timp, pentru 
ca să lucraţi cu materia voastră interioară, să o 
stăpâniţi, să o spiritualizaţi şi să deveniți astfel o 
prezenţă benefică pentru lumea întreagă. După fiecare 
efort, după fiecare exerciţiu, viaţa capătă o altă 
culoare, un alt gust. Câţi oameni nu sunt copleșiți de 
bunăstare, şi totuşi sunt atât de blazaţi încât nu mai 


simt nici o bucurie! Aceasta pentru că în interiorul lor 
nu mai există nici o activitate, nici o viaţă intensă. 
Dacă ar fi fost luminaţi, ar fi continuat să se bucure de 
tot, dar fără a se opri din eforturile interioare, căci 
această activitate este cea care dă gust fiecărui lucru. 


11 - Aranjaţi-vă locuinţa interioară 


Trebuie să vă obişnuiţi să puneţi accentul pe 
posibilităţile Lumii interioare, acolo, în interiorul vostru, 
unde vă aflați  scufundaţi în permanenţă. Nu 
întotdeauna sunteţi în situaţia de a privi, de a asculta, 
de a atinge, sau de a gusta ceva din exteriorul vostru, 
în schimb vă aflaţi mereu în prezenţa voastră, în 
această Lume interioară, ale cărei bogății nu ştiţi încă 
să le folosiţi. Această Lume vă aparţine: Oriunde 
mergeţi o luaţi cu voi şi vă puteţi baza pe ea, în timp 
ce lumea exterioară vă poate rezerva, în orice 
moment, o deceptie. Poate că, pentru un moment, vă 
puteţi închipui că deţineţi ceva, dar, după un scurt 
timp, nu mai deţineţi nimic: fie că vi s-a luat, fie că l-aţi 
pierdut. Dacă sunteţi în căutarea abundenței, a 
plenitudinii, aflaţi că numai în interiorul vostru le puteţi 
găsi. Nu cunoaşteţi, nu ştiţi tot ceea ce deţineţi, cu ce 
cunoştinţe şi cu ce puteri, adevărate comori, v-a 
înzestrat Dumnezeu. Va trebui acum să faceţi un efort 
pentru a simţi şi pentru a folosi toate aceste resurse. 
Vă voi da o imagine. Unii oameni au ştiut să-şi aranjeze 
atât de bine locuinţa încât nu ies din casă cu prea 
mare plăcere pentru a merge în alt loc unde întâmpină 
zgomote, praf, înghesuială. În timp ce alţi, care trăiesc 
prost, într-o locuinţă mizeră, fără nici un confort, 
folosesc orice prilej pentru a pleca de acasă (ceea ce 
de fapt nu este adevărata soluţie, dar mă rog...). Şi 


acum, să interpretăm. Spiritualistul este cel care şi-a 
aranjat atât de bine forul său interior, încât nimic nu-i 
lipseşte: poezia, culorile, muzica, toate se găsesc în el 
şi el suferă când este obligat să „iasă din casă”, să-şi 
părăsească toată această frumuseţe. In timp ce 
oamenii obişnuiţi, care nu sau preocupat niciodată să- 
şi creeze un interior plăcut, se gândesc mereu să plece 
şi să se distreze în altă parte. Cum rămân singuri cu ei 
înşişi, se plictisesc, apare sărăcia. Deci acum staţi 
puţin şi  analizaţi care este situaţia cea mai 
avantajoasă. Din moment ce sunteţi zi şi noapte cu voi 
înşivă, nu este mult mai indicat să vă amelioraţi acel 
loc pe care nu-l veţi părăsi niciodată? De ce să lăsaţi în 
paragină interiorul vostru ca pe o locuinţă cu geamurile 
sparte şi pline de pânze de păianjen? De acum înainte, 
preocupaţi-vă mai intens să  înfrumuseţaţi, să 
îmbogăţiţi şi să armonizaţi totul în voi; nu numai că vă 
veţi simţi foarte bine la voi acasă, dar, în această 
locuinţă minunată, veţi putea primi şi invitaţi. Da, 
Spiritele luminate se vor bucura să vă viziteze; poate 
unele se vor hotărî chiar să locuiască definitiv, iar voi 
veţi fi cei care veţi beneficia de prezenţa lor. 


12 - Lumea exterioară este o reflectare a Lumii 
voastre interioare 

Fiţi convinşi de faptul că nu veţi putea găsi nimic în 
exteriorul vostru, dacă nu aţi găsit mai întâi în voi 
înşivă. Căci, chiar dacă găsiţi ceva în exteriorul vostru, 
dacă nu l-aţi găsit în interiorul vostru, veţi trece pe 
lângă el fără să-l observați. Cu cât descoperiţi mai 
intens în voi lubirea, Înţelepciunea, Frumuseţea 
interioară, cu atât le veţi întâlni mai des în jurul vostru. 
Vă închipuiţi că, dacă nu vedeţi anumite lucruri, ele nu 
există. Ba da, ele există şi, dacă nu le vedeţi, aceasta 


înseamnă că nu le-aţi cultivat suficient în voi înşivă. 
Lumea exterioară este constituită numai din 
reflectarea Lumii interioare, deci nu vă mai amăgiţi, 
căci nu veţi afla niciodată bogăţia, pacea, bucuria 
exterioară, dacă nu aţi depus eforturi să le descoperiţi 
în voi înşivă. 


13 - Pregătiţi-vă viitorul, trăind corect prezentul 


Nu o dată, v-aţi făcut griji cu privire la viitor, 
gândindu-vă că nu sunteţi protejaţi împotriva 
accidentelor, a bolilor, a sărăciei... Dar de ce să vă 
otrăviţi existenţa imaginându-vă tot felul de lucruri rele 
ce vi s-ar putea întâmpla? 

Este adevărat că nu ştim ce ne rezervă viitorul, 
dar, cel mai bun mijloc de a evita posibilele necazuri 
din viitor, este de a te strădui să trăieşti chibzuit în 
prezent. Viitorul va fi aşa cum îl construieşti în prezent. 
Deci, fiecare clipă de „acum” este importantă. Aşa cum 
prezentul este o consecinţă a trecutului, tot aşa viitorul 
este o prelungire a prezentului. Totul este înlănţuit; 
trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt rupte între ele. 
Viitorul se construieşte pe fundaţia care i-o faceţi 
acum. Dacă această fundaţie este proastă, este 
evident că nu trebuie să vă aşteptaţi la un viitor 
strălucit; dar, dacă ea este bună, nu aveţi nici un motiv 
de îngrijorare: aşa cum sunt rădăcinile, tot aşa vor fi şi 
tulpina, ramurile şi fructele. Trecutul este consumat; 
dar el a generat prezentul, care, la rândul lui, poartă în 
el rădăcinile viitorului. Trebuie, deci, să începeţi să vă 
construiți de pe acum viitorul, îmbunătăţindu-vă 
prezentul. Pentru aceasta, trebuie ca în fiecare zi să vă 
puneţi întrebarea: „la să văd ce am spus astăzi? Care 
au fost sentimentele şi gândurile mele?” Şi dacă aţi 


acţionat prost, dacă aţi avut sentimente negative, 
gânduri rele, să ştiţi că v-aţi aliniat de partea Forţelor 
întunecate şi că ele vă vor distruge viitorul. Dacă aţi 
trăit o zi într-un mod care să vă nemulţumească, 
încercaţi, cel puţin la culcare, să-i anihilaţi efectele, cu 
cele mai bune gânduri, luând cele mai bune decizii 
pentru a doua zi. Aceste gânduri, ca nişte albine 
harnice, vor spăla şi vor repara totul în timpul nopţii şi 
veţi începe ziua următoare în condiţii mai bune. 


14 - Trăiţi prezentul în plenitudine 


Unii oameni trăiesc numai în trecut, în trecutul lor, 
parcă ar fi prizonierii unor evenimente petrecute în 
viaţa lor şi nu pot merge mai departe. Alţii, dimpotrivă, 
se aruncă în viitor, dar într-un viitor fantasmagoric, 
creat de imaginaţia lor şi care nu se va îndeplini 
niciodată. Este bine să privim, din când în când, în 
trecut, dar numai pentru a analiza când şi unde am 
greşit, sau când şi unde am acţionat corect, pentru a 
trage învăţăminte. Trecutul constituie un tezaur de 
experienţe pe care le putem utiliza pentru a trăi 
prezentul cât mai bine. Dar în acelaşi timp, analizând 
trecutul, este bine să ne lansăm şi în viitorul 
îndepărtat, pentru a ne întreba cum îşi imaginează 
Dumnezeu viitorul umanităţii, în ce splendoare, în ce 
Lumină va ajunge ea să trăiască. Bineînţeles, sunt 
mulţi cei care se gândesc la viitor, dar la ce fel de 
viitor? În general ei îşi spun: „Peste câţiva ani ne vom 
căsători, vom avea copii, o ogradă, o căsuţă în faţa 
căreia vom putea sta şi vom putea să ne fumăm 
liniştiţi pipa privind la vacile care trec... sau la trenuri! 
O să respirăm şi puţin praf, apoi o să intrăm în casă, o 
să mâncăm, o să bem şi un păhărel, apoi o să ne 


culcăm.” Doamne ce viitor frumos! Veţi spune: „Dar nu 
aşa, noi...” Ştiu, voi vă gândiţi că veţi câştiga bani, că 
veţi face afaceri, că veţi obţine o oarecare glorie - 
profesor universitar, om de afaceri, ministru sau şef de 
stat - că veţi avea alături, zi şi noapte, o fată frumoasă 
pe care să o puteţi îmbrăţişa... Dar ce reprezintă toate 
acestea? Este de plâns! Acum trebuie să învăţaţi să 
priviţi mai departe, dincolo de acest viitor îndoielnic, şi 
să căutaţi orizonturi noi, să deschideţi ferestrele către 
infinit pentru a vedea care este adevăratul viitor al 
omenirii, cum îl imaginează Dumnezeu, şi să anticipati, 
deja, prin modul vostru de viaţă, acest viitor. Să nu vă 
împiedicaţi de noţiunea de timp, să nu spuneţi 
niciodată: „Da, dar atunci eu nu voi mai fi în viaţă, nu 
va mai fi epoca mea”, căci, spunând acestea, vă 
interziceţi adevărata frumusețe, vă  interziceţi 
înţelegerea adevăratului sens al vieţii. Prezentul 
trebuie să fie timpul acţiunii conştiente, luminate, care 
îşi trage înţelepciunea din experienţele trecutului, dar 
care este, în acelaşi timp, stimulată de toate 
posibilităţile viitorului. lată perfecțiunea: lecţiile pe 
care vi le-a dat trecutul (şi numai Dumnezeu ştie câte 
lecţii ne-a dat trecutul umanităţii!) şi viitorul cu 
promisiunile sale nelimitate. Dacă ştiţi cum să trăiţi în 
prezent, exprimând experienţa trecutului şi frumuseţea 
viitorului, vă apropiaţi de Divinitate. Care sunt acele 
versuri pe care Serafimi le cântă în faţa Tronului 
Domnului? „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul 
Dumnezeul Cel Atotputernic, acum şi pururea şi în vecii 
vecilor.” lată cum conştiinţa voastră poate creşte la 
dimensiunile Conştiinţei divine. 


15 - Importanţa începutului. Fiţi conştienţi de 
Forţele pe care le declanşaţi 


Nu trebuie să întreprindem niciodată ceva fără să 
cunoaştem Forţele pe care astfel le punem în acţiune. 
Căci începutul este esenţial. Aici, la început, se 
declanşează Forţele, care, odată pornite, nu se mai 
opresc în drum, ci acţionează până la capăt. Vă aflaţi 
pe un munte, aveţi deasupra voastră o stâncă enormă, 
gata să se prăbuşească la cea mai mică mişcare; 
depinde de voi dacă ea va rămâne la locul ei sau dacă 
îi veţi provoca căderea. Dacă din cauza voastră ea 
începe să se clatine, nu mai aveţi posibilitatea de a o 
opri: vă va strivi, atât pe voi, cât şi pe alţi împreună cu 
voi. lar dacă veţi deschide porţile unei ecluze, va fi 
inutil să încercaţi apoi să opriţi apa!...Este întotdeauna 
uşor să provoci forţe sau evenimente, dar este foarte 
greu să le dirijezi, să le orientezi, pe scurt să le domini. 
Expresia „ucenicul vrăjitor” desemnează tocmai pe 
acel nechibzuit care a dezlănţuit nişte curenţi, pe care 
apoi este incapabil să-i mai stăpânească sau să-i mai 
dirijeze. Când agitatorii declanşează o revoltă, nu mai 
există mijloace pentru a o stăpâni: ea le scapă de sub 
control. Înainte de a pronunţa un cuvânt, de a arunca o 
privire, de a scrie o scrisoare, de a da curs unei acţiuni, 
voi deţineţi toată puterea; odată declanşată acţiunea, 
s-a terminat, nu mai sunteţi decât spectatori, dacă nu 
chiar victime. În plan fizic, în plan astral sau în plan 
mental, Legea este una şi aceeaşi. Când simţiţi furia că 
se naşte în voi, dacă vă hotărâți să o stăpâniţi pe loc, 
ea nu se va declanşa, dar, dacă o lăsaţi să 
izbucnească, nu-i veţi mai putea opri cursul. Şi acelaşi 
lucru este valabil şi pentru idei: dacă le lăsaţi să-şi facă 
cuib în voi, vor sfârşi prin a se înrădăcina. Deci fiţi 
vigilenţi şi nu uitaţi niciodată că numai la început 
deţineţi, cu adevărat, puterea. 


16 - Căutaţi Lumina înainte de a acţiona 


Înainte de a vă lansa într-o acţiune mai importantă, 
primul lucru de făcut este să vă reculegeţi, să vă 
conectaţi la Lumea invizibilă pentru a vă crea cele mai 
bune condiţii pentru a acţiona. In stare de agitaţie, de 
dezorientare, comitem erori, încurcăm sau distrugem 
lucrurile. Şi aceasta se întâmplă destul de des: 
acţionăm în grabă, orbeşte, iar rezultatele nu sunt 
grozave. Pentru a acţiona corect trebuie, mai întâi, să 
căutaţi Lumina. Acest lucru îl faceţi deja în planul fizic: 
sunteţi trezit noaptea de un zgomot, ceva care s-a 
spart în cădere sau cineva care a intrat... Şi atunci ce 
faceţi, daţi buzna, aşa, în întuneric? Nu, căci este 
riscant. Întâi aprindeţi o lumină ca să vedeţi, şi abia 
apoi acţionaţi. Ei bine, în orice situaţie din viaţă trebuie 
mai întâi să aprindeţi lumina, adică să vă concentrați, 
să vă reculegeţi pentru ca să ştiţi cum să acţionaţi. 
Dacă nu aveţi lumină, o veţi lua la stânga, la dreapta, 
veţi bate la mai multe porţi, veţi încerca tot felul de 
mijloace care se vor dovedi nepotrivite. Deci, înainte 
de a întreprinde ceva mai important, este necesar să 
vă concentrați câteva minute gândurile asupra Lumii 
inteligente, din Lumină, şi să cereţi să aflaţi cum este 
cel mai bine să acţionaţi. Răspunsul va veni sub forma 
unei idei, a unui sentiment precis sau a unei imagini 
simbolice. Dacă răspunsul este foarte clar, puteţi trece 
la acţiune. Dar dacă simţiţi o nehotărâre, un 
resentiment, o tulburare sau o contradicţie, aceasta 
înseamnă că obstacolele sau duşmanii vă barează 
calea. Atunci, amânaţi totul pentru a doua zi, puneţi 
din nou întrebarea şi aşteptaţi înainte de a acţiona, 
până când drumul va fi clar şi liber. 


17 - Supravegheaţi întotdeauna prima mişcare 

Când sunteţi pe punctul de a întreprinde ceva 
pentru prima dată, aveţi grijă să fiţi calmi, concentrați- 
vă întreaga atenţie asupra primului gest, a primei 
mişcări şi executaţi-o corect, fără nici o greşeală. 
Repetaţi-l puţin mai repede, şi apoi din ce în ce mai 
mult, până când veţi atinge ritmul şi viteza dorite: veţi 
observa că execuţia va fi din ce în ce mai uşoară, 
rămânând în acelaşi timp, impecabilă. Indiferent de 
gestul sau de actul pe care îl aveţi de executat, dacă 
de la început v-aţi creat un tipar corect îl veţi repeta 
întotdeauna cu corectitudine. Dacă astăzi comiteţi 
erori într-un anumit domeniu, aceasta se datorează 
faptului că în trecut, fără să vă daţi seama, i-aţi creat 
un tipar defectuos. Dacă la prima mişcare, la primul 
gest, cu un obiect sau cu o persoană nu aţi fost atenţi 
şi aţi comis o eroare, acum suportaţi consecinţele: 
greşelile se acumulează şi se agravează cu trecerea 
timpului. Este foarte greu să reparăm în prezent 
greşelile comise în trecut şi înscrise în noi, dar este 
uşor a învăţa să creem corect tiparele noi. 


18 - Conştientizaţi-vă obişnuinţele mentale 


Oamenii sunt rareori conştienţi de obişnuinţele lor 
mentale. Unul, când trebuie să întreprindă un lucru, se 
crispează imediat, se enervează; altul, în faţa oricărei 
situaţii noi, are ca primă reacţie pesimismul, devine 
critic sau se îngrijorează; un altul se revoltă, un altul se 
descurajează... Dar cum toate acestea sunt atitudini pe 
care, nefiind conştienţi, ei nu le pot remedia, şi astfel, 
în orice situaţie, ei găsesc un pretext pentru a fi 
negativi. Primul lucru pe care îl aveţi de făcut este să 


vă studiaţi, pentru a vă cunoaşte modul în care 
reacţionaţi. Din momentul în care vedeţi clar în voi, 
deţineţi deja mijloacele de a face faţă situaţiei: imediat 
veţi primi un elan pentru a mobiliza toate posibilităţile 
pe care Dumnezeu le-a creat în subconştientul, 
conştientul şi supraconştientul vostru: astfel, în fiecare 
zi veţi progresa, datorită obişnuinţei pe care v-aţi 
creat-o de a vă observa şi de a fi lucid faţă de voi 
înşivă. 


19 - Atenţie şi vigilenţă 


Atenţia îmbracă mai multe aspecte. Aspectul ei cel 
mai cunoscut este acea atitudine susţinută, necesară, 
pentru a-ţi îndeplini corect sarcinile, pentru a audia o 
conferinţă sau a citi o carte. Dar există şi o altă 
atenţie, care se numeşte observarea de sine, 
introspecţia. Ea constă în a conştientiza, în fiecare 
moment al zilei, ceea ce se petrece în interiorul nostru 
pentru a discerne curenţii, dorinţele şi gândurile care 
ne străbat. Această atenţie este însă insuficient 
dezvoltată. De aceea, când vine momentul să rezolvăm 
ceva, să înţelegem o problema importantă, creierul ne 
este obosit, întunecat şi nu ajungem să ducem un lucru 
la bun sfârşit. Pentru ca creierul vostru să fie mereu 
disponibil, trebuie să fiţi atenţi, prudenti şi cumpătaţi în 
toate activităţile, căci altfel, chiar dacă Adevărul în 
persoană ar apare în faţa voastră, voi tot nu l-aţi 
înţelege. Pentru a fi capabili a face faţă în mod 
înţelept, inteligent, tuturor situaţiilor, trebuie să vă 
păstraţi în permanenţă gândirea trează şi vigilentă. Cel 
ce nu este vigilent, cel ce nu deschide ochii, este 
expus tuturor pericolelor. Nu există nimic mai rău 
decât să trăieşti cu ochii închişi. Trebuie să ţinem ochii 


mereu deschişi pentru a aprecia în permanenţă stările 
de conştiinţa în care ne aflăm. Numai cel ce-şi ţine 
ochii deschişi posedă inteligenţa vieţii interioare, el nu 
se mai lasă înlănţuit de orice forţă, de orice entitate. În 
timp ce pe un om adormit... este clar că oricine îl poate 
surprinde! Deci, în concluzie, vegheaţi asupra atenţiei 
interioare, atenţie de fiecare clipă, pentru ca să ştiţi în 
fiecare moment ce se petrece în voi. Exersaţi. Nu este 
suficient să vă faceţi numai seara un examen de 
conştiinţă, ci, în orice moment al zilei, trebuie să fiţi 
capabili să spuneţi care sunt dorinţele, gândurile şi 
sentimentele care vă străbat, să le cunoaşteţi originea, 
natura, să fiţi capabili, la nevoie, să luaţi precauţiuni 
sau chiar să reparaţi daunele. In viaţa de toate zilele, 
de îndată ce se produce un accident, vedem pompierii 
sau armata ieşind imediat şi intervenind pentru 
stingerea unui incendiu, repararea unui pod, degajarea 
unui drum, salvarea răniților etc. În plan fizic ni se pare 
normal să se repare imediat toate stricăciunile. Dar, în 
plan intern, nu ştim cum să procedăm, lăsăm 
distrugerile să se producă, fără să reacţionăm. Ei bine, 
nu: de cinci ori, de zece ori, de douăzeci de ori pe zi, 
trebuie să privim în noi înşine pentru a vedea ce 
trebuie reparat şi să nu întârziem a o face. Altfel, 
lăsând pentru mai târziu, devine prea târziu, suntem 
distruşi, dizlocaţi. 


20 - Urmaţi o singură direcţie spirituală 


Pentru a face, cu adevărat, o muncă spirituală 
trebuie să ne aliniem unei filosofii, unui sistem şi să-l 
aprofundăm; altfel, ceea ce se întâmplă cu organismul 
psihic se întâmplă exact şi cu cel fizic. Dacă absorbiți 
tot felul de alimente heteroclite, vă îmbolnăviţi; similar, 


stomacul psihic poate fi supus unei indigestii în funcţie 
de ceea ce aţi îngurgitat. Ce vreţi să faceţi cu un 
amestec de tradiţii egiptene, hinduse, tibetane, 
africane, aztece, ebraice? Măcar de aţi avea o 
structură mentală suficient de solidă pentru a vă 
descurca prin ele! Dar mulţi de abia sunt capabili să-şi 
facă o idee clară despre un sistem filosofic; şi atunci, la 
ce le foloseşte să citească totul, să cunoască totul? Ca 
să-şi piardă capul atâta tot. Şi apoi, evident, urmează 
să acuzăm spiritualitatea că dezaxează lumea. Nu este 
vina spiritualităţii dacă lumea şi-o imaginează ca pe un 
târg unde poţi găsi toate atracțiile, chiar pe cele mai 
periculoase, cum ar fi drogul, magia neagră sau 
sexualitatea desfrânată. Este timpul să înţelegeţi că 
adevărata spiritualitate înseamnă să ajungeţi să fiţi voi 
înşivă expresia vie a Învăţăturii divine pe care o 
urmaţi. 


21 - Insistaţi mai mult asupra practicii, decât 
asupra teoriei 


încercaţi să înţelegeţi mai bine diferenţa între 
activitatea spirituală şi activitatea intelectuală. De 
exemplu, aveţi o portocală; din punct de vedere 
intelectual puteţi afla o mulţime de lucruri despre ea: 
originea ei, povestea ei, greutatea ei, forma «i, 
proprietăţile ei, elementele chimice care o compun, 
diferitele moduri în care poate fi folosită, poate chiar şi 
simbolismul ei... Într-o Şcoală iniţiatică nu veţi afla 
poate nimic din toate acestea, dar veţi învăţa 
esenţialul: să  gustaţi portocala! Aceasta este 
activitatea spirituală. Nu atât să acumulaţi cunoştinţe 
teoretice, cât să „mâncaţi” portocala, adică să aplicaţi, 
să practicaţi. Este mai greu, cere eforturi, dar numai 


astfel vă puteţi transforma. Bineînţeles, nu se poate 
nega că este interesant şi poate chiar util să cunoşti 
tentativele pe care omenirea le-a făcut timp de milenii 
şi secole pentru a străpunge misterele Universului şi a 
se apropia de Divinitate, dar aceasta nu este de ajuns. 
Din moment ce toate aceste religii şi sisteme filosofice 
vorbesc numai despre divinizarea noastră, despre 
splendoarea noastră, despre perfecțiunea noastră, 
trebuie să depunem eforturi pentru realizarea acestui 
ideal. Nu vă grăbiţi să-i imitaţi pe aceia care se 
îngrămădesc să asiste la toate conferințele erudite 
despre Înţelepciunea şi Ştiinţa Iniţiaţilor din trecut, dar 
incapabili de a-şi conduce viaţa cu Inţelepciune. Este 
ridicol, şi nu aceasta este spiritualitatea. 


22 - Puneţi calităţile morale înaintea talentului 


Atunci când un bărbat sau o femeie dovedesc 
aptitudini deosebite pentru arte, ştiinţă sau sport, 
toată lumea îi priveşte cu admiraţie şi nimeni nu îşi 
pune întrebarea dacă respectivul este drept, bun, 
cinstit, generos. Nu, talentul este ceea ce toţi admiră şi 
încearcă să cultive. De aceea, Pământul este acum plin 
de oameni talentaţi, dotați, este formidabil, sunt o 
mulţime. Şi totuşi, de ce toate aceste însuşiri, aceste 
capacităţi, aceste talente nu pot salva lumea? Tocmai 
pentru că ele nu sunt suficiente. Este minunat să 
primeşti de la Providenţă darul de a fi poet, muzician, 
fizician, economist sau înotător etc., să-l dezvolţi, dar 
mai important este să trăieşti în acord cu Legile divine, 
adică să lucrezi în fiecare zi pentru a deveni mai 
înţelept, mai cinstit, mai generos, mai stăpân pe tine. 
Lumea are nevoie mai mult de fiinţe capabile să 
manifeste calităţi morale, deci de artişti, oameni de 


ştiinţă, sportivi, etc. Deci, fiţi atenţi, nu vă lăsaţi şi voi 
atât de impresionați de persoanele dotate şi talentate, 
nu vă propuneţi niciodată ca ideal să ajungeţi ca ei. 
Idealul vostru trebuie să fie cel mai înalt ideal: de a vă 
apropia în fiecare zi de perfecţiune. lar perfecțiunea 
înseamnă a deveni mai luminos, plin de căldură, 
dătător de viaţă, ca şi Soarele, pentru a trezi, a lumina, 
a stimula, şi a fertiliza toate făpturile. 


23 - Fiţi mulţumiţi de soarta voastră şi 
nemulţumiţi de voi 


Există mai multe feluri de a fi mulţumit. Primul este 
cel al animalelor: ele sunt mulţumite de soarta lor, şi 
nu văd limitele şi, deci, nu caută să le depăşească, nici 
să progreseze. Dar această mentalitate, normală 
pentru animale, nu e benefică oamenilor... cu toate că 
sunt mulţi care o adoptă. Al doilea fel, de a fi mulţumit 
cu propria soartă, o numim mai degrabă acceptare. 
Omul înţelege că încercările prin care trece sunt 
rezultatul greşelilor sale din trecut, şi le suportă. Dar el 
nu se mulţumeşte numai cu atât: el ştie că are de făcut 
eforturi pentru a repara aceste greşeli, pentru a umple 
golurile, şi aceasta este înţelepciunea. Trebuie să ne 
acceptăm soarta ca pe o consecinţă a greşelilor pe 
care le-am comis în experienţele noastre anterioare, 
dar să nu ne mulţumim niciodată cu gradul de evoluţie 
la care am ajuns şi să căutăm să progresăm tot timpul. 
Nemulțumirea de sine este, deci, un sentiment 
stimulativ, care poate să vă ajute ca să vă amelioraţi. 
Dar, pentru ca ea să nu devină o obsesie distructivă, 
trebuie stabilit un echilibru. În ce fel? Fiind mulţumit de 
ceilalţi. Această atitudine interioară vă va ajuta să nu 
cădeţi într-o stare prea negativă, care să vă conducă la 


descurajare. Descoperiţi Frumosul şi Binele în ceilalţi 
şi, mai ales, în cei care, prin geniul şi virtuțile lor, au 
contribuit la evoluţia omenirii. 


24 - Activitatea spirituală nu rămâne niciodată 
fără rezultate 


Nimic nu este mai important, mai salvator, decât a 
prinde gustul activităţii spirituale, de a o îndrăgi şi de a 
nu lăsa să treacă nici o zi fără a se lega de Cer, a 
medita, a se ruga... Opriţi-vă, de mai multe ori pe zi, 
timp de câteva minute, şi căutaţi să aflaţi în voi înşivă, 
punctul vostru de echilibru, centrul vostru divin. 
Treptat, veţi începe să simţiţi că, în toate situaţiile 
vieţii, aveţi în interiorul vostru un element nemuritor, 
etern, indestructibil... Chiar dacă aceasta nu se 
observă, chiar dacă nimeni nu vă apreciază eforturile, 
chiar dacă pe plan material nu aveţi nici un beneficiu, 
nu vă opriţi niciodată să acumulaţi bogății spirituale, 
căci veţi deveni, înăuntrul vostru, mai liberi, mai 
puternici şi veţi plana deasupra evenimentelor. 
Această activitate spirituală este unica bogăţie, 
singurul bun care vă aparţine cu adevărat. De tot 
restul puteţi fi deposedat oricând; singura, activitatea 
voastră vă aparţine pentru totdeauna. 


25 - Regenerarea corpurilor noastre: fizic, astral 
şi mental 


Fiecare gând, fiecare sentiment, fiecare dorinţă, 
fiecare act are proprietatea de a atrage din spaţiu 
elementele materiale care îi corespund. Gândurile, 
sentimentele, dorințele şi acţiunile luminoase, 
dezinteresate, susţinute de o voinţă fermă, atrag 


particulele unei materii pure incoruptibile. Dacă prin 
calitatea vieţii voastre psihice lucraţi zilnic pentru a 
atrage această materie, ea pătrunde şi se instalează în 
întregul vostru organism, îşi găseşte locul şi goneşte 
toate particulele vechi, prăfuite, îmbăcsite, mucegăite. 
In acest fel, puţin câte puţin, veţi reuşi să vă reînnoiţi 
corpul fizic, corpul astral şi corpul mental. 
Contemplând Lumea divină sub toate formele ei de 
Lumină, de Frumuseţe, de Muzică, de Armonie, 
culegeţi particulele noi; şi, din moment ce fiecare din 
ele are viaţă, ea nu vine singură, ci aduce cu ea forţe şi 
spirite de aceeaşi natură. Sarcina voastră este, deci, de 
a lucra zilnic pentru a înlocui în voi particulele deja 
învechite cu noi particule cereşti, strălucitoare. Cineva 
mă va întreba poate: „Dar de ce să ne străduim atât 
pentru nişte rezultate care nu vor dura decât o singură 
existenţă? Merită oare osteneala?” Da, pentru că, în 
realitate, este singura activitate ale cărei rezultate 
sunt definitive. Când veţi părăsi Pământul, singurele 
bogății pe care le veţi lua cu voi vor fi bogăţiile 
interioare pe care le-aţi dobândit graţie eforturilor pe 
care le-aţi depus. Şi când veţi reveni pentru 
următoarea Reîncarnare, le veţi readuce cu voi: din 
momentul concepţiei, din momentul gestaţiei, materia 
corpurilor voastre - fizic, astral şi mental - va fi 
modelată, formată exact conform calităţilor şi virtuţilor 
pe care le-aţi dezvoltat în această întrupare. 


26 - Căutaţi-vă în fiecare zi Hrana spirituală 


Dimineaţa, când priviți Soarele, gândiţi-vă că 
razele sale care ajung până la voi sunt fiinţe vii, care 
vă pot ajuta să vă rezolvaţi problemele zilei; dar numai 
cele din ziua respectivă, nu şi cele de a doua zi. A doua 


zi trebuie să mergeţi să le consultaţi din nou, dar tot 
numai pentru ziua respectivă. Nu vor răspunde 
niciodată pentru două-trei zile în avans. Ele vă vor 
spune: „Nu-ţi face griji. Vino şi mâine, iar noi îţi vom da 
răspunsul”. În fiecare zi, atunci când mâncaţi, nu faceţi 
în stomacul vostru provizii pentru o săptămână, ci doar 
pentru o zi: mâncaţi pentru astăzi, iar mâine 
reîncepeţi, din nou. Ei bine, cu lumina trebuie să 
procedaţi la fel, căci lumina este o hrană pe care 
trebuie să o absorbiți şi să o digeraţi zilnic, pentru ca 
ea să se transforme în voi în sentimente, gânduri, 
inspiraţie...De ce să nu aplicăm, şi în cazul luminii, 
aceiaşi logică precum în cazul hranei? Noi spunem: 
„Este adevărat că am mâncat ieri, dar asta nu mai 
contează, vreau să mănânc şi azi”. Acelaşi lucru se 
întâmplă şi cu lumina: aveţi nevoie de ea în fiecare zi 
pentru a vă hrăni. 


27 - Revizuiţi-vă periodic viaţa 


Este benefic pentru buna voastră dezvoltare, să vă 
revizuiţi periodic viaţa. De ce? Pentru că adesea, din 
cauza activităţilor şi a preocupărilor cu care sunteţi 
confruntaţi, viaţa voastră tinde să ia o orientare care 
vă îndepărtează, din ce în ce mai mult, de Idealul 
vostru spiritual. Uitaţi că rămâneţi pe pământ numai 
un timp scurt, că va trebui să lăsaţi aici toate bunurile 
materiale pe care le-aţi achiziţionat, ca şi titlurile şi 
poziţia socială pentru obţinerea cărora depuneţi acum 
atâtea strădanii. Veţi spune că toată lumea ştie asta. 
Da, toată lumea o ştie, dar toată lumea o şi uită, chiar 
şi voi, lăsându-vă antrenați de exemplele pe care le 
vedeţi în jurul vostru. De aceea, este nevoie să faceţi, 
din timp în timp, o pauză pentru a privi înapoi şi a 


analiza direcţia pe care o urmaţi, activităţile în care 
sunteţi în curs de a vă angrena, pentru a face o triere 
în urma căreia să nu păstraţi decât esenţialul. 


28 - Puneţi în acord scopul şi mijloacele 


Unul din motivele pentru care nu progresaţi în 
activitatea spirituală este şi acela că vă lăsaţi 
angrenaţi într-o multitudine de munci care nu au nici o 
legătura cu activitatea spirituală, amăgindu-vă cu 
gândul că aceste acţiuni nu vă vor îndepărta de culmile 
pe care doriţi să le atingeţi. Nu, realitatea este că dacă 
vă apucaţi să experimentați, şi una şi alta, să gustaţi şi 
de colo şi de colo, fără a vă preocupa de calitatea şi de 
natura acestor experienţe, în momentul în care, în 
interior, veţi vrea să vă ridicaţi, nu vă veţi mai putea 
desprinde. Din moment ce aspiraţi la un nivel înalt de 
elevare spirituală, sunteţi obligat, pentru a-l putea 
realiza, să renunţaţi câte puţin la unele lucruri. Când v- 
aţi petrecut noaptea în tot felul de distracţii şi de 
agitaţii, credeţi că dimineaţa veţi mai fi în stare să 
meditaţi? Dacă unele persoane nu reuşesc să 
progreseze, în pofida explicaţiilor şi metodelor care le 
sunt permanent prezentate, aceasta se datorează 
faptului că ele au încă prea multe preocupări şi 
activităţi străine Vieţii spirituale: banii, confortul, 
satisfacerea plăcerilor, poziţia socială... Eu nu spun că 
trebuie suprimate toate aceste preocupări: ele nu sunt 
total incompatibile cu Viaţa spirituală, dar este 
necesară mai întâi rezolvarea unei probleme; aceea de 
a pune în acord scopul şi mijloacele. Gândiţi-vă la toate 
însuşirile pe care le posedă fiinţa umană şi la modul în 
care sunt ele utilizate? În slujba cui sunt ele puse? A 
sexului, a burţii şi a pasiunilor. Ei bine, de acum 


înainte, trebuie să faceţi tocmai contrariul: să puneţi 
toate talentele şi calităţile voastre în slujba unui Ideal 
înalt, în slujba Spiritului şi a Luminii. 

Analizaţi-vă, şi veţi vedea câte daruri divine 
posedaţi, daruri pe care le sacrificați capriciilor naturii 
inferioare, şi apoi vă plângeţi: „Nici nu mai ştiu ce este 
cu mine!” Este normal: când ţi-ai dorit şi ai adunat 
prea multe lucruri de tot felul, te trezeşti scufundat 
până în gât în contradicții. Luaţi exemplul diamantului: 
dacă diamantul este atât de pur, aceasta se datorează 
faptului că în el nu există şi alte elemente, el este doar 
carbon pur. Adăugaţii un alt element şi el nu va mai fi 
diamant. La fel discipolii, care vor să guste din toate, 
să pipăie totul, să experimenteze totul, să cunoască 
totul, îşi pierd valoarea de diamant şi rămân doar nişte 
pietre opace. Adevăratul discipol trebuie să se îndrepte 
către un ţel unic, un unic Ideal, o singură dorinţă, o 
singură hrană. Şi, din acel moment, el va trăi cu 
adevărat în Lumină. 


29 - Corectaţi-vă cât mai grabnic greşelile 


Nu lăsaţi niciodată un rău interior să se amplifice 
până acolo încât să nu-l mai puteţi remedia. Să 
presupunem că, din greşeală, v-aţi băgat picioarele în 
ciment lichid, dar sunteţi cu gândul în altă parte şi 
neglijaţi să le scoateţi: ce se va întâmpla atunci? 
Cimentul se va întări, va deveni atât de compact încât, 
pentru a vă elibera picioarele, va fi nevoie de unelte 
pentru a sparge cimentul, şi se poate întâmpla chiar să 
vă răniţi. Ei bine, tot astfel se petrec lucrurile şi în Viaţa 
interioară: dacă nu ne gândim să corectăm rapid 
anumite greşeli, anumite deficienţe, după aceea este 


deja prea târziu, reparația costă prea scump şi se pot 
produce şi alte stricăciuni. 


30 - Închideţi uşa Entităţilor inferioare 


Slăbiciunile voastre sunt ca nişte uşi prin care 
Entităţile care vor să ne dăuneze încearcă să se 
strecoare. Când cedăm anumitor slăbiciuni, le dăm 
dreptul de a se introduce în noi pentru a ne chinui. 
Dacă le rezistăm, dacă nu cedăm, ele nu au nici o 
putere asupra noastră. Entităţile negative nu au decât 
puterea pe care le-o acordăm noi. Dacă nu vreţi să 
aveţi de a face cu ele, nu le deschideţi uşa. Ele nu vă 
forţează, ele vă fac doar sugestii, voi sunteţi cei care le 
acceptă. Majoritatea oamenilor îşi imaginează că 
necazurile lor vin aşa, din senin, deodată. Nu, ei sunt 
cei care le-au pregătit, care le-au chemat, care le-au 
deschis uşa. Cum? Lăsându-se pradă poftelor, 
slăbiciunilor, încălcărilor: În chiar acele momente 
Diavolii găsesc uşa deschisă şi intră. Deci, atenţie, 
ţineţi uşa bine închisă pentru ei. 


31 - Ideile determină acţiunile 


Spuneţi că  depuneţi eforturi pentru a vă 
transforma şi că nu reuşiţi, că toate bunele voastre 
hotărâri nu servesc la nimic? Nu vă descurajaţi, 
transformările profunde nu se produc instantaneu, ele 
cer timp. Dacă vă menţineţi permanent bunele hotărâri 
luate, mai devreme sau mai târziu, veţi ajunge să 
acţionaţi după cum doriţi. 

Priviţi un şarpe: când vrea să se strecoare într-o 
gaură, el începe prin a-şi introduce capul şi, indiferent 
cât de lung îi este corpul, coada este silită să-l urmeze. 


Cum el înaintează printr-o mişcare ce descrie o 
sinusoidă, coada poate crea impresia că se deplasează 
în sens invers deplasării capului, dar, în realitate, ea 
sfârşeşte prin a trece tot pe acolo, pe unde a trecut şi 
capul, căci ele nu sunt separate, iar coada urmează 
întotdeauna capul. În mod simbolic, capul reprezintă 
facultatea de a raţiona, de a cântări, de a lua o 
orientare sau alta şi, în mod obligatoriu, restul corpului, 
adică execuţia, punerea în fapt îi urmează. lată 
avantajul de a gândi mereu corect; chiar dacă, pentru 
moment, nu acţionaţi conform ideilor pe care le aveţi, 
insistând, păstrând cel puţin o atitudine mentală 
corectă, veţi sfârşi prin a antrena toate forţele care 
opun rezistenţă în voi prin a acţiona după cum dictează 
Spiritul. Încă nu sunteţi conştienţi de importanţa unei 
filosofii corecte. Mulţi îşi imaginează că pot lăsa să 
intre în mintea lor orice fel de idei, fără ca acestea să 
împieteze asupra comportamentului lor. Nu, ei încă n- 
au înţeles că, întotdeauna, coada urmează capul. Deci, 
atenţie, fiecare este dator să-şi supravegheze zilnic 
gândurile pe care le lasă să-i treacă prin minte: dacă 
sunt anarhice, imorale, într-o bună zi, comportamentul 
lui va fi tot anarhic şi imoral. Legea acţionează atât în 
bine, cât şi în rău. 


32 - Eforturile noastre contează mai mult decât 
rezultatele 


Ceea ce contează pentru Cer nu sunt succesele pe 
care le reputați, ci eforturile pe care le faceţi, căci 
numai ele vă menţin pe drumul cel bun, în timp ce 
succesul vă poate tenta să renunţaţi la vigilenţă. Chiar 
dacă nu aţi reuşit, chiar dacă nu aţi ajuns la un 
rezultat, nu face nimic: cel puţin aţi lucrat. Deci nu 


cereţi succesul, el nu depinde de voi, ci de Cer, care vi- 
I va da atunci când va socoti de cuviinţă. Ceea ce 
depinde de voi este efortul, căci Cerul nu-l poate face 
în locul vostru. Tot aşa cum nimeni nu poate mânca în 
locul vostru, Cerul nu poate mânca în locul vostru, 
adică să facă eforturi pentru voi; voi sunteţi cei care 
trebuie să le faceţi. lar succesul, Cerul este cel care îl 
determină, atunci când îl vrea şi aşa cum îl vrea, după 
cum consideră el că este preferabil pentru evoluţia 
voastră. Dealtfel, eforturile poartă în ele însele 
recompensa. După fiecare efort, după fiecare exerciţiu, 
de gândire, viaţa ne apare în altă culoare, cu un alt 
gust. Deci lucraţi asta este important, fără să vă fixaţi 
termene pentru realizarea aspirațiilor spirituale. Dacă 
vă fixaţi un termen pentru obţinerea unui anumit 
rezultat interior, sau a victoriei asupra unui anumit 
defect, nu veţi reuşi decât să vă crispaţi, iar 
dezvoltarea voastră nu va mai fi la fel de armonioasă. 
Trebuie să lucraţi să vă perfecţionaţi fără să fixaţi un 
termen, gândindu-vă că, de fapt, aveţi în faţă 
eternitatea şi că, într-o zi sau alta, veţi ajunge să 
atingeţi perfecțiunea pe care o căutaţi. Fixaţi-vă doar 
asupra frumuseţii lucrului pe care l-aţi întreprins şi 
spuneţi-vă: „Din moment ce este atât de frumos, nu 
mă interesează câte secole sau milenii îmi vor trebui 
pentru a ajunge acolo!” 


33 - Să acceptăm eşecurile 


Cel care simte că nu reuşeşte să manifeste 
calităţile asupra cărora lucrează, nu trebuie să se 
descurajeze sau să se revolte. În faţa eşecurilor trebuie 
să fim umili, o altă atitudine dovedind că raţionamentul 
nostru nu este cel corect. Cauza este întotdeauna 


natura inferioară, care a reuşit să se strecoare într-un 
moment când a găsit condiţii prielnice. Un eşec este ca 
şi cum Cerul ar fi spus unor persoane sau unor 
circumstanţe: „la duceţi-vă şi muşcaţi-l puţin, spuneţi-i 
câteva vorbe să vedem cum reacţionează”. Şi, ceea ce 
se întâmplă, este o harababură care dovedeşte că nu 
eraţi încă pregătit pentru a înfrunta încercarea. 
Eşecurile nu trebuie nici să vă întristeze, nici să vă 
descurajeze, altfel înseamnă că nu sunteţi decât un 
pretenţios care doreşte lucruri încă nerealizabile; dacă 
nu sunteţi capabili să vă depăşiţi decepţia, veţi sfârşi 
prin a vă distruge. Aveţi voie să vă întristaţi, dar numai 
pentru insuccesele sau necazurile celorlalţi, nu pentru 
propriile voastre dorinţe, ambiţii sau pretenţii 
neîndeplinite. Dacă vedeţi că nu reuşiţi încă să 
manifestaţi o calitate, să învingeţi un defect, să 
înlăturați un obicei prost, în loc să vă revoltați sau să 
vă descurajaţi, spuneţi-vă: „Asta provine din faptul că 
în trecut nu mi-am îndeplinit sarcinile aşa cum trebuia 
şi acum totul îmi este mai dificil”. lată ce trebuie să vă 
spuneţi şi să vă puneţi imediat din nou pe lucru. Da, şi 
chiar dacă nu mai aveţi decât un an de trăit, un singur 
an, trebuie să continuaţi, să continuaţi... veţi remarca 
toate schimbările care vor urma. Căci purtăm cu noi 
toate achiziţiile spirituale pe care le-am făcut, dacă am 
căutat sincer să ne perfecţionăm. 


34 - Imaginaţia, metodă de lucru asupra ta 


Deseori, văzând cât este de greu să-ţi corectezi 
defectele, te simţi nefericit, descurajat. In realitate, în 
loc să ne împotmolim în slăbiciunile noastre, care sunt 
rezultatul dezordinilor în voia cărora ne-am lăsat în 
trecut, este de preferat să ne preocupăm de ceea ce 


putem face pentru viitor şi să ne spunem: „Acum, voi 
repara totul, voi reconstrui totul” şi, în fiecare zi, cu o 
credinţă de nestrămutat, o convingere absolută, să 
lucrăm în acest sens, adică să folosim toate elementele 
pe care ni le-a dăruit Dumnezeu: Imaginaţia, gândirea, 
sentimentele şi să ne recreăm, să ne remodelăm aşa 
cum dorim să fim. Imaginaţi-vă înconjurați de Lumină, 
susţinând cu iubirea şi generozitatea voastră pe toţi cei 
care au nevoie, rezistând tuturor dificultăţilor şi 
tentaţiilor... Puțin câte puţin, imaginile pe care le 
formaţi despre aceste calităţi prind viaţă, ele lucrează 
asupra voastră, vă transformă şi, în acelaşi timp, atrag 
din Univers elemente corespunzătoare pentru a le 
introduce în voi. Bineînţeles, este necesar foarte mult 
timp şi foarte multă muncă pentru a ajunge la un 
rezultat, dar, în ziua în care îl veţi obţine, nu veţi mai 
avea nici un fel de îndoială. Veţi simţi deasupra voastră 
o Entitate care vă protejează, vă instruieşte, vă 
purifică, vă luminează, iar în cazurile dificile va aduce 
sprijinul de care aveţi nevoie. După ce aţi format în 
plan mental, multă vreme, această imagine a 
perfecțiunii, încetul cu încetul ea va cobori în planul 
fizic pentru a se concretiza. 


35 - Muzica, suport al activităţii spirituale 


învăţaţi să utilizaţi muzica pentru a face o 
activitate spirituală: ea vă va ajuta în realizarea celor 
mai bune dorinţe. De obicei, aveţi foarte multe dorinţe 
bune, dar nu ştiţi ce trebuie să faceţi pentru a le aduce 
la îndeplinire. Ori, muzica constituie un ajutor foarte 
puternic pentru realizarea lor. Ascultând muzică, în loc 
să vă lăsaţi gândurile să vagabondeze, concentraţi-vă 
asupra ceea ce vă doriţi mai mult. Dacă va doriţi 


sănătate, imaginaţi-vă într-o formă foarte bună: 
indiferent de ce faceţi, vă plimbaţi, vorbiţi sau mâncaţi 
vă imaginaţi într-o stare de sănătate înfloritoare, pe 
care o transmiteţi tuturor celor din jurul vostru. Dacă 
ceea ce vă doriţi este Lumina, Inteligența, utilizaţi 
muzica pentru a vă imagina că învăţaţi, înţelegeţi că 
Lumina pătrunde în voi, şi chiar o propagaţi, o daţi 
altora. Dacă vă doriţi frumuseţe, forţă, voinţă sau 
stabilitate, procedaţi în mod similar. Lucraţi astfel în 
toate domeniile în care simţiţi că aveţi lacune. 


36 - Influenţa benefică a unei colectivităţi 
spirituale 


Câţi nu sunt aceia care simt că nu sunt pe drumul 
cel bun: sufletul lor, conştiinţa lor se revoltă şi se 
hotărăsc să-şi schimbe modul de a trăi. Ei reuşesc câte 
puţin, dar apoi se rătăcesc din nou. Atunci regretă, se 
roagă, iau din nou decizi, dar nici de data aceasta nu 
durează. Bineînţeles că este deja un pas în a 
recunoaşte că nu eşti pe drumul cel bun, dar nu este 
suficient, trebuie să ajungi să perseverezi în deciziile 
bune. De aceea, o colectivitate spirituală, o 
Fraternitate spirituală este atât de necesară, 
indispensabilă, pentru binele nostru, ea creează 
condiţiile optime pentru a ne menţine pe drumul cel 
bun. Astfel, când se întâmplă să ne simţim obosiţi şi 
avem chef să lăsăm totul baltă, văzându-i pe ceilalţi 
cum perseverează suntem încurajați şi antrenați. Cu 
excepţia unor foarte rare situaţii, oamenii au în general 
nevoie să fie susținuți, stimulaţi, căci apare, 
întotdeauna, un moment în care elanul lor spiritual 
slăbeşte. Veţi replica, poate, că nu doriţi să fiţi 
influenţaţi în nici un fel, că vreţi să fiţi liberi să faceţi 


ceea ce vă place şi, de aceea, nu doriţi să intraţi într-o 
colectivitate în care v-aţi simţi limitați. Ei bine, în acest 
caz nu sunteţi inteligenţi. Cine dă dovadă de 
inteligenţă înţelege că are nevoie de protecţie şi se va 
pune în situaţia în care va fi împiedicat de a face 
nebunii, ba, din contră, unde va fi liber de a se lansa în 
acţiuni benefice, luminoase. 


37 - Nu vă bazaţi decât pe activitatea voastră 


Din moment ce activitatea voastră este benefică şi 
dezinteresată, trebuie să aveţi încredere în Legile 
divine: eforturile voastre vor fi într-o zi recompensate. 
Spuneţi un cuvânt, faceţi un gest, aveţi o dorinţă, un 
gând: ele sunt imediat înregistrate şi, într-o zi, ele vor 
da rezultate. Pe aceste Legi trebuie să vă bazaţi: totul 
în jurul vostru poate să se schimbe, mai puţin aceste 
Legi. Prietenii vă pot trăda, familia voastră poate fi 
preocupată de cu totul altceva şi să uite de voi, dar 
aceste Legi vor fi întotdeauna prezente pentru a vă 
trimite exact ceea ce meritaţi, după modul în care aţi 
lucrat. Deci, nu contaţi pe nimic altceva decât pe 
activitatea voastră. Veţi spune: „Dar Domnul, Ingerii, 
Sfinţii, nu putem conta pe ei?” Ba da, desigur, dar 
numai cu condiţia să fi lucrat. Dacă nu aţi plantat nici o 
sămânță, chiar dacă îl chemaţi pe Domnul în ajutor, tot 
nu va creşte nimic. Domnul a făcut Legi pe care 
oamenii trebuie să le cunoască şi dacă ei le ignoră, El 
nu va răsturna ordinea Universului pentru a face pe 
placul ignoranţilor. Plantaţi o sămânță, şi toate Legile 
Naturii vor contribui pentru ca planta să crească. 
Aceasta însemnează că, mai întâi, trebuie să ne bazăm 
pe activitatea noastră proprie şi apoi pe Dumnezeu, 
adică pe Legile pe care El le-a stabilit în Univers. 


38 - Trăiţi în poezie 


Când mergem pe străzi sau intrăm în magazine, 
când călătorim cu trenul, autobuzul sau metroul, în 
general nu vedem decât feţe întunecate, triste, 
crispate, închise, revoltate. Ei bine, nu este un 
spectacol prea plăcut. Şi, chiar dacă n-ai nici un motiv 
să fii trist sau să te simţi nefericit, trecând prin acest 
mediu, eşti influenţat în rău: revii acasă cu o stare de 
nemulţumire pe care o transmiţi întregii familii. lată 
modul deplorabil de viaţă pe care oamenii şi-l creează 
permanent unii altora. De ce nu fac un efort pentru a 
arăta peste tot o faţă deschisă, zâmbitoare, 
luminoasă? Ei nu ştiu cum să trăiască această viaţă 
poetică datorită căreia ar fi uimiţi unii de ceilalţi. 
Adevărata poezie nu rezidă în literatură, adevărata 
poezie este o calitate a Vieţii interioare. Toată lumea 
iubeşte muzica, dansul, pictura, sculptura, artele: 
atunci de ce să nu punem Viaţa interioară în armonie 
cu aceste culori, ritmuri, forme, melodii? Poezia este 
ceea ce iubim şi căutăm la oameni: ceva uşor, luminos 
ceva ce avem nevoie să privim, să simţim, să respirăm, 
ceva ce ne linişteşte, ne armonizează, ne inspiră. Dar 
câţi sunt aceia care încă n-au înţeles aceasta şi trăiesc 
fără să le pese de impresia neplăcută pe care o produc 
asupra celorlalți. Ei sunt mereu  dezagreabili, 
bosumflaţi, cu buzele strânse, încruntaţi, privirea 
bănuitoare şi, chiar dacă încearcă, prin diferite artificii, 
să-şi îmbunătăţească aspectul, viaţa lor interioară 
prozaică, obişnuită, sfârşeşte prin a transpare. Aşa 
încât lăsaţi poezia poeţilor care o scriu. Viaţa pe care o 
duceţi trebuie să fie poetică. Da, noua artă însemnează 


a învăţa să creezi şi să răspândeşti poezia în jurul tău, 
să fii plin de căldură, expresiv, luminos, viu! 


39 - Cunoaşteţi-vă bine pentru a acţiona corect 


Dacă nu vă cunoaşteţi foarte bine, dacă nu aveţi o 
imagine clară asupra calităţilor şi defectelor voastre, a 
capacităţilor şi a slăbiciunilor voastre, nu puteţi reuşi în 
ceea ce întreprindeţi, nici, mai ales, să trăiţi în armonie 
cu celelalte făpturi, şi de aici decurg complicaţii, 
ciocniri, certuri. Se poate face chiar această 
constatare: că majoritatea dificultăţilor din viaţa zilnică 
vin din aceea că oamenii nu se cunosc pe ei înşişi. Cine 
suntem, ce reprezentăm, de ce anume suntem 
capabili; tocmai în aceste aprecieri ne înşelăm adesea, 
şi aceasta este foarte grav, pentru că aici sunt 
pericolele cele mai mari. Tot ceea ce întreprindeţi în 
viaţa voastră personală, ca şi în viaţa socială, riscă să 
eşueze dacă, la bază, nu aţi pus o foarte clară 
cunoaştere a caracterului şi a facultăţilor voastre. 


40 - Porniţi cu dreptul 


De felul în care faceţi primul pas într-o acţiune, de 
starea în care vă aflaţi, de intenţia pe care o aveţi, de 
toate acestea depinde calitatea muncii voastre, 
succesul pe care îl veţi obţine, sau, din contră, 
insuccesul la care veţi fi obligat să faceţi faţă. Vi se 
pare ciudat că de un detaliu atât de mic depinde o 
întreagă înlănţuire de circumstanţe; vă recomand: 
studiaţi-vă bine. Dacă plecaţi de acasă într-o stare de 
agitaţie, veţi declanşa forţe haotice, iar dacă, în 
această stare, veţi merge la cineva pentru rezolvarea 
unei afaceri delicate, ce poate să se întâmple? În tot 


timpul acţiunii, aceste Forțe se vor agita în voi; cu cât 
vă veţi apropia de ţel, cu atât veţi fi mai agitaţi şi mai 
prost dispuşi. Şi atunci, în ce mod veţi rezolva acea 
problemă? Din contră, dacă aţi depus o activitate 
interioară ca să fiţi calmi, senini, plini de iubire, dacă 
faceţi primul pas în această stare de spirit, cu cât veţi 
avansa, cu atât vă veţi afla într-o stare tot mai 
favorabilă pentru a încheia afacerea în condiţiile cele 
mai avantajoase cu acea persoană. Este ceea ce 
numim „a porni cu dreptul”. 


41 - Evitaţi să vă exprimaţi nemulţumirea 


Puţini sunt cei care au cumpănit nocivitatea 
obiceiului de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de tot şi 
de toată lumea, tulburând astfel Armonia peste tot pe 
unde trec. Nemulțumirea nu este de acceptat decât 
dacă ea se referă la propria persoană. Cel care nu 
conteneşte de a-şi exprima nemulţumirea faţă de 
Dumnezeu, faţă de existenţă şi faţă de lumea întreagă, 
trebuie să fie conştienţi de faptul că această atitudine 
pernicioasă îi va da în interiorul său o mulţime de 
sfaturi greşite. Şi cum el nu-şi poate împiedica 
sentimentul să se reflecte în comportamentul şi în 
fizionomia sa, puţin câte puţin, faţa şi privirea sa vor 
deveni tot mai întunecate, gesturile tot mai bruşte, 
vocea dură, ceea ce-l va face să devină antipatic 
celorlalţi. Căci, cu toate că, în general, se consideră că 
persoanele nemulţumite sunt mai inteligente, ele nu 
sunt considerate ca prezenţe agreabile, iar lumea are 
tendinţa de a se îndepărta de ele. Cum să stai mereu 
în prezenţa acelor persoane care nu deschid gura 
decât pentru a critica şi pentru a infesta atmosfera cu 
plângerile şi reproşurile lor? 


42 - leşiţi „cu plin” înaintea celorlalți 


Peste tot, în toate ţările, există obiceiul de a duce 
un cadou persoanelor cărora le faceţi vizite. Este o 
foarte veche tradiţie, bazată pe legea care cere să 
mergi în întâmpinarea celorlalţi cu dorinţa de a le duce 
ceva. Dacă întotdeauna veţi merge la întâlnirile cu 
prieteni cu mâinile goale, vorbind concret sau simbolic, 
vor sfârşi prin a nu vă mai iubi, şi vor spune: „Dar ce se 
întâmplă cu tipul acesta? Când vine este gol şi mă 
goleşte şi pe mine”. Sau vor deveni din ce în ce mai 
neîncrezători, îşi vor lua măsuri de prevedere până în 
ziua când vă vor închide definitiv uşa inimii şi a 
sufletului lor. Dacă nu aveţi ce să le duceţi prietenilor, 
cel puţin o privire caldă, un zâmbet, câteva cuvinte 
însufleţite, care sunt adevărate cadouri vii, mai bine să 
nu vă duceţi la ei. Trebuie să vă obişnuiţi să daţi 
permanent, şi să daţi oamenilor ceea ce le este cel mai 
binefăcător. Dacă ştiţi să lucraţi cu Forţele pozitive ale 
Naturii, veţi fi stimaţi şi iubiţi. Şi, întrucât fiecare gest 
este magic, încercaţi să nu salutaţi niciodată pe cineva 
având un recipient gol, mai ales dimineaţa, altfel să 
ştiţi că, fără să vreţi, îi urâţi golul, lipsa, sărăcia, 
nereuşita pentru întreaga zi. Dacă trebuie să 
transportaţi un recipient gol, puneţi totuşi ceva în el; 
nu trebuie neapărat să fie un conţinut preţios, poate fi 
doar apă, care este lucrul cel mai preţios în ochii 
Creatorului, sau orice altceva, şi salutaţi oamenii pe 
care îi întâlniți cu gândul că le aduceţi sănătate, 
abundență, fericire. Nu uitaţi niciodată că există în voi 
un pământ minunat de cultivat, ale cărui recolte, flori 
şi fructe, le puteţi distribui tuturor celor pe care îi 
întâlniți. Şi tocmai datorită acestei dorinţe permanente 


de a dărui ceva din sufletul, din Spiritul vostru, Viaţa 
nu va înceta să ţâşnească în voi. 


43 - Mâna, instrument de comunicare şi de 
schimburi 


Importanţa mâinii apare în mod deosebit în viaţa 
zilnică, căci ea este mijlocul de comunicare între fiinţe. 
Ce fac oamenii când se întâlnesc sau se despart? 
Ridică un braţ, pentru a se saluta, sau îşi strâng 
mâinile. De aceea, trebuie să fiţi deosebit de atenţi la 
ceea ce daţi cu mâinile voastre. Dacă salutaţi pe 
cineva, faceţi aceasta tocmai pentru a-i da ceva bun. 
Cine nu ştie să dea nimic, dovedeşte cât este de sărac 
şi de nenorocit. Bineînţeles că, pentru mulţi, a da mâna 
nu este decât un gest convenţional şi ei fac acest gest 
în mod mecanic. În acest caz este mai bine să se 
abţină. Dar, pentru cei care au conştiinţa trează, a da 
mâna este un gest plin de semnificaţie şi foarte 
eficient prin care se poate încuraja, consola, da viaţă şi 
multă iubire celor din jur. Salutul trebuie să fie o 
adevărată comuniune, călduros şi armonios. Când daţi 
mâna cuiva, trebuie să simţiţi un curent care trece. 
Pentru aceasta, înainte de a-i întinde mâna, respiraţi 
profund (Bineînţeles cu discreţie), căci o respiraţie 
profundă armonizează schimburile, şi doriţi-i sănătate, 
pace, Lumină. 


44 - Din privirea voastră să radieze viaţa divină 


Dacă majoritatea oamenilor au învăţat să-şi 
stăpânească gesturile şi vorbele (nu se aruncă asupra 
primului venit care îi irită, sau care îi atrag, pentru a-l 
lovi, sau a-l îmbrăţişa, nici nu spun oricui, în mod 


brutal, ceea ce gândesc despre el), ei nu au învăţat 
încă să-şi controleze privirea când exprimă invidie, 
senzualitate, dispreț,  ostilitate...Cum privirea nu 
produce, însă, în plan fizic efecte tot atât de vizibile ca 
un gest sau ca un cuvânt, nimeni nu a fost încă 
pedepsit pentru o privire; şi, totuşi, cât sunt de mari 
perturbările şi pagubele pe care anumite priviri le pot 
produce în plan subtil! Privirea este o proiectare de 
Forțe, de Energii benefice sau malefice, întunecate sau 
luminoase: de aceea, trebuie să învăţăm să o 
stăpânim, să o educăm, pentru ca ea să producă 
numai efecte benefice. Viaţa spirituală începe şi prin 
educarea privirii. Incercaţi să vă apropiaţi de oameni 
privindu-i doar cu o iubire dezinteresată şi cu Lumină, 
la fel ca şi Soarele care, privindu-ne în fiecare zi, ne 
trimite raze dătătoare de viaţă. Oriunde veţi merge, 
băgaţi de seamă ca privirea voastră să fie sinceră, 
limpede, călduroasă, pentru ca fiinţele pe care le 
întâlniți să primească prin voi câteva raze de Viaţă 
divină. 


45 - Nu povestiţi grijile şi necazurile voastre 


Vă închipuiţi că grijile şi necazurile voastre îi 
emoţionează pe ceilalţi, şi atunci le povestiţi în 
speranţa că se vor interesa de soarta voastră. Dar ei 
nu vor dori atunci decât să scape de voi cât mai 
repede! Ei da, din nenorocire, sau din fericire, aşa este 
construit omul: dacă vreţi ca toată lumea să vă 
ocolească, vorbiţi zilnic despre necazurile voastre, 
bolile voastre, grijile voastre şi veţi vedea dacă, în 
scurt timp veţi mai avea auditoriu! Deci, este o 
atitudine stupidă! Mai bine ţineţi ascunse aceste 
detalii. În general, ceilalţi nu au capacitatea de a găsi 


soluţii la problemele voastre, şi atunci la ce bun să le 
mai expuneţi? Ei tot nu pot nimic. Deci, nu numai că vă 
pierdeţi timpul  povestindu-vă în zadar toate 
problemele, dar, în acelaşi timp, scădeţi în ochii 
celorlalţi care nu vă vor mai aprecia. Îşi vor da seama 
că nu sunteţi nici inteligenţi, nici puternici şi se vor 
îndepărta de voi. Dacă vreţi să nu vă pierdeţi prietenii, 
ascundeţi necazurile voastre nu le spuneţi nimic, nu vă 
plângeţi lor, dar, în schimb, legaţi-vă de toate Puterile 
cereşti, de toate Entităţile luminoase, care sunt peste 
tot, în jurul vostru, gata să vă ofere ajutorul lor. Din 
acel moment, veţi deveni mai puternici, mai tari, mai 
luminoşi, iar acea forţă şi putere care va emana din voi 
va atrage oamenii, ce vor simţi că sunteţi diferiţi de 
ceilalţi pentru că suportaţi dificultăţile şi rezistaţi 
încercărilor fără a vă plânge. Atunci, cu admiraţie vor 
veni în jurul vostru pentru a lua exemplu, pentru a lua 
forţă, iar aceştia vor fi prieteni câştigaţi pentru 
totdeauna. Deci, oricare ar fi dificultăţile voastre, nu îi 
copleşiţi pe ceilalţi cu ele. Datorită acestui efort pentru 
a fi dezinteresaţi, generoşi şi curajoşi, nu numai că veţi 
reuşi să vă rezolvaţi mai bine problemele, dar Entităţile 
cereşti, văzând activitatea gigantică pe care o duceţi 
cu voi înşivă vă vor da ajutorul lor. 


46 - Evitaţi critica; folosiţi doar cuvinte pozitive 


Mulţi n-au învăţat încă să-şi stăpânească gândurile 
şi sentimentele; în timpul conversaţiilor îşi dau frâu 
liber şi povestesc te miri ce despre unii , despre alţii. Ei 
bine, să ştiţi că acesta este un lucru foarte grav, căci 
dacă aţi calomniat pe cineva, dacă i-aţi ştirbit 
prestigiul sau onoarea, pot apărea evenimente 
supărătoare pentru el, pentru evoluţia lui şi Cerul vă va 


condamna. Bineînţeles, cineva ar putea spune: „Dar eu 
n-am crezut, cu adevărat, în cuvintele rele pe care le- 
am spus despre el”. Da, este posibil, dar trebuie să ştiţi 
că Spiritele răuvoitoare preiau aceste cuvinte negative 
pe care, mai devreme sau mai târziu, le aduc la 
îndeplinire. Cuvintele noastre sunt suporturi materiale 
pe care noi le furnizăm lor şi de care ele se servesc 
pentru a-şi aduce la îndeplinire scopurile negative. Nu 
avem ce să le reproşăm; noi suntem aceia care nu 
avem voie să le creem condiţii pentru a putea face rău. 

Deci, fiţi vigilenţi: în clipa în care vă daţi seama că 
aţi mers prea departe cu critica sau cu acuzaţiile aduse 
cuiva, căutaţi imediat alte cuvinte, alte gânduri, alte 
forţe care să repare stricăciunile. Doar cu această 
condiţie Legea vă va găsi corect. In general, este mult 
mai bine să nu încheiaţi niciodată o conversaţie cu 
cuvinte negative. Chiar atunci când sunteţi obligat să 
faceţi o critică corectă cuiva, trebuie să vă străduiţi să 
o încheiaţi cu aprecieri pozitive. Există întotdeauna şi 
ceva pozitiv în orice fiinţă, aşa că găsiţi-i măcar o 
singură calitate, menţionaţi-o şi opriţi-vă aici. Un 
criteriu foarte bun pentru a te cunoaşte şi pentru a şti 
unde te afli, este acela de a-ţi analiza propriile cuvinte. 
Vorbiţi fără rost? Ceea ce povestiţi este dezlânat, 
excesiv, interesant? Obişnuiţi să-i bârfiţi pe ceilalţi?... 
După ce v-aţi analizat, urmăriţi-vă. Înainte de a vorbi, 
întrebaţi-vă de ce vreţi de fapt să deschideţi gura: 
pentru a face un bine, pentru a lumina pe cineva, a-l 
elibera, a-l vindeca, sau pentru a-l sărăci, a va socoti 
cu el, a-l umili, pentru a vă satisface astfel tendinţele 
naturii voastre inferioare? In acest caz este mai bine să 
tăceţi. Şi, în general, cu cât vorbiţi mai puţin, cu atât 
este mai bine. Cuvintele sunt acelea care, de cele mai 
multe ori, menţin fiinţa în sferele inferioare ale 


evoluţiei. Deci, în viitor fiţi mai atenţi. Indiferent pe 
cine întâlniți, încercaţi să vorbiţi numai despre lucruri 
utile, constructive, astfel încât plecând acasă, fiecare 
să gândească despre celălalt: "Ah! Fie binecuvântaţi 
aceşti oameni pentru toate vorbele lor pline de 
încurajare, care m-au făcut să văd mai clar lucrurile şi 
să doresc să rămân întotdeauna pe drumul Luminii!” 
Limba nu le-a fost dată oamenilor pentru a-i slăbi sau 
a-i anihila pe ceilalţi. Rolul ei este de a-l ridica pe cel 
căzut, de a-l lumina pe cel aflat în întuneric. De a le 
arăta drumul celor rătăciţi. Limba le-a fost dată 
oamenilor numai pentru a binecuvânta, a mulţumi, a 
se uni în înţelepciune, dreptate şi iubire. Cei care 
neglijează valoarea acestei bogății pe care o au, o vor 
pierde într-o zi, în această viaţă, sau în alta. 


47 - Fiţi prudenţi cu cuvintele pe care le rostiţi 


Trebuie să fiţi prudenţi când vorbiţi, să nu spuneţi 
vorbe mari, să nu vă angajaţi cu uşurinţă, căci puteţi 
întâmpina cele mai mari dificultăţi în a vă ţine 
angajamentele. Cineva jură că nu va avea niciodată 
legături cu o anumită persoană, că nu va proceda 
niciodată ca o altă persoană ale cărei acte le 
condamnă... şi, iată, că puţin timp după aceea, face 
tocmai contrariul celor afirmate. De ce? Pentru că 
există Entităţi în lumea invizibilă care, văzând că acel 
om este atât de sigur pe el, au chef să-l pună la 
încercare: ele îl tentează pentru a vedea cât rezistă, iar 
el, foarte repede, cedează. Şi astfel, mulţi oameni fac 
tocmai pe dos ceea ce au promis solemn că vor face. 
În unele ţări există obiceiul ca, după ce au făcut 
anumite afirmaţii, oamenii să bată în lemn, pentru a 
îndepărta o posibilitate de desfăşurare neprielnică a 


evenimentelor. Acest obicei poate părea o superstiție, 
dar este semnificativ: el demonstrează că anumite 
fiinţe simt, în mod subconştient, că există un risc în a 
face afirmaţii cu prea mare siguranţă. 


48 - Orice promisiune devine o legătură 


Dacă faceţi cuiva o promisiune, trebuie să vă 
străduiţi să o respectaţi. Mulţi ţin discursuri frumoase: 
promit una şi alta, promisiunile nu-i costă nimic. 
Bineînţeles, este mult mai uşor să spui ceva, decât să 
faci acel lucru. Unii, după ce fac o promisiune, sunt 
liniştiţi: de ce să-şi ţină promisiunea? Ei bine, aflaţi că 
pentru Ştiinţa iniţiatică, o promisiune este ca şi o 
semnătură, un angajament, un contract. In plan eteric, 
cuvintele se înregistrează şi este exact ca şi cum aţi fi 
făcut acea promisiune în scris: nimeni şi nimic în lume 
nu vă poate elibera, cu excepţia persoanei căreia i-aţi 
făcut promisiunea. Dacă este o persoană nobilă, 
înţelegătoare, vă poate dezlega de ea; dacă nu, 
trebuie să o îndepliniţi. veţi replica: „Dacă mă voi 
adresa Cerului, voi cere Domnului să mă dezlege de 
această promisiune”. Dar nici chiar Domnul nu o va 
face, căci El nu va încălca Legile pe care El Insuşi le-a 
stabilit. Voi sunteţi cei care, înainte de a promite, 
trebuie să cântăriţi bine dacă veţi putea ţine acea 
promisiune. Să nu spuneţi niciodată: „Eh, pot să 
promit, asta nu mă angajează la nimic”. Ba da, tocmai! 
În plan fizic, poate că nu aţi făcut această promisiune 
în scris, nu vor exista probe pentru a vă condamna, dar 
în Lumea subtilă, cuvintele voastre există. Nu pe 
hârtie, ci într-un adevărat film vorbitor! Da, căci atât 
voi, cât şi vorbele voastre, au fost înregistrate. 


49 - Cuvântul magic 


învăţaţi şi obişnuiţi-vă să vorbiţi cu iubire şi cu 
blândeţe, nu numai oamenilor, ci şi animalelor, 
plantelor, florilor, păsărilor, copacilor, întregii Naturi, 
căci acesta este un obicei divin. Cel ce ştie să pronunţe 
cuvinte care inspiră, care dau viaţă, posedă, prin gura 
lui, o baghetă magică; el nu rosteşte niciodată 
degeaba acele cuvinte. Căci, întotdeauna în Natură, 
unul dintre cele patru elemente, pământ, apă, aer şi 
foc este prezent, atent, aşteptând să îmbrace tot ceea 
ce omul a exprimat. Se poate ca realizarea să se 
producă foarte departe de cel care a dat germenii, dar 
fiţi convinşi că ea se produce întotdeauna. La fel cum 
vântul poartă seminţele şi le seamănă în depărtare, tot 
aşa cuvintele voastre frumoase îşi vor lua zborul şi vor 
produce, departe de ochii voştri, rezultate frumoase. 
Dacă aţi învăţat să vă stăpâniţi gândurile şi 
sentimentele, să vă puneţi într-o stare de Armonie, de 
Puritate, de Lumină, vorbele voastre vor produce 
vibrații care vor acţiona benefic asupra întregii Naturi. 


50 - Legătura vie cu Natura 


Dacă mâna este un mijloc de a intra în relaţie cu 
oamenii, ea este şi un mijloc de a intra în relaţie cu 
Natura. De aceea, de cum deschideţi dimineaţa 
fereastra sau uşa, salutaţi întreaga Natură, Cerul, 
Soarele, copacii, lacul, stelele... Mă veţi întreba „La ce 
bun”? Pentru ca să vă conectaţi imediat la Izvorul 
Vieţii. Da, căci Natura ne răspunde. Când treceţi pe 
lângă un lac, un munte, o pădure, vorbiţi cu ele... Când 
ieşiţi din casă dimineaţa, salutaţi toată Natura, Ingerii 
celor patru elemente, al pământului, al apei, al aerului 


şi al focului, iar apoi chiar Gnomii, Ondinele, Silfele şi 
Salamandrele. Şi copacilor, pietrelor, vântului, spuneți- 
le, de asemenea: „Te salut, te salut!” Încercaţi, faceţi 
aşa, şi veţi simţi în voi ceva ce se echilibrează, ce se 
armonizează: multe nelămuriri şi incertitudini vă vor 
părăsi, numai pentru că aţi salutat Natura vie şi 
creaturile care o locuiesc. În ziua în care veţi şti să 
întreţineţi legături vii cu toată Natura, veţi simţi cum 
Viaţa adevărata va pătrunde în voi. 


51 - Să nu alegem calea cea uşoară, ci ceea ce 
este în folosul evoluţiei noastre 


În mod conştient sau inconştient, făpturile au 
tendinţa de a scurta unele stări şi de a prelungi altele. 
Dacă suferim, dacă avem un necaz, dorim ca acesta să 
treacă mai repede, în timp ce, dacă suntem fericiţi, am 
dori ca aceasta să dureze pe veci. Din păcate, această 
tendinţă nu se manifestă întotdeauna când trebuie şi 
nici în bunul sens al lucrurilor. Când este vorba să 
lucrăm, să facem eforturi, să reflectăm, să intrăm în 
comuniune cu Cerul, simţim dorinţa ca totul să se 
termine cât mai repede, în timp ce atunci când este 
vorba să stăm la masă, să bem, să ne distrăm, să 
petrecem, ni se pare întotdeauna că se termină prea 
repede. Ei bine, nu acesta este comportamentul unui 
adevărat spiritualist. Când se simte bine, când se află 
într-o situaţie agreabilă, dar care nu îi aduce nici o 
îmbogăţire spirituală, un spiritualist îi va reduce timpul 
sau chiar o va întrerupe. Dar când va avea de făcut un 
lucru sau un efort, el va căuta, din contră, să-l 
prelungească. Căci el a înţeles ce bogăţie şi ce 
profunzime există în fiecare efort, în timp ce bucuriile 
şi plăcerile, deseori, servesc doar ca un cloroform, 


pentru a-l menţine în slăbiciune şi a-l îndepărta de 
adevăr. Deci, în faţa fiecărei posibilităţi care vi se oferă 
obişnuiţi-vă să vă puneţi întrebarea: „Ce aport poate 
avea aceasta pentru evoluţia mea?” Dacă nu vedeţi un 
aport substanţial, ci, mai mult, timp şi energii pierdute, 
renunţaţi la ea. Viaţa ne oferă o sumedenie de tentaţii 
şi, dacă n-am învăţat încă suficient să ne controlăm, 
pentru a le rezista, vom ceda şi apoi vom regreta, 
pentru că ne vom simţi slăbiţi şi apoi înrăutăţiţi. Am 
putea evita unele greşeli dacă, înainte de a ne lansa 
într-o aventură ne-am spune: „Făcând aceasta îmi 
satisfac o dorinţă; bine! dar care vor fi repercusiunile 
acţiunii mele asupra mea şi asupra celor din jurul 
meu?” Cel ce nu-şi pune asemenea întrebări va fi 
surprins, pe urmă, de ceea ce i se întâmplă. Şi n-ar 
trebui să fie, căci ceea ce se întâmplă era de prevăzut, 
consecinţele fiind întotdeauna previzibile. 


52 - Progresăm prin rezistenţele ce ni se opun 


Nu vă mai plângeţi de dificultăţile şi obstacolele pe 
care le întâmpinați, căci tocmai ele vă ajută să 
progresaţi. Datorită cărui fapt pot înainta vapoarele în 
apă şi avioanele în aer? Pentru că atât apa, cât şi aerul 
opun rezistenţă. Avansarea nu este posibilă decât în 
condiţiile în care mediul opune o anumită rezistenţă. 
Piedicile, dificultăţile, joacă acelaşi rol ca şi apa sau 
aerul, ele fac parte din ordinea firească a lucrurilor, iar 
noi trebuie să ştim cum să le folosim, pentru a avansa. 
Când urcați pe munte, n-aţi remarcat că asperităţile 
sunt cele care vă permit să vă agăţaţi şi astfel să 
urcați? Atunci, de ce doriţi ca viaţa voastră să fie 
netedă, fără asperităţi! În aceste condiţii, niciodată nu 
veţi reuşi să ajungeţi în vârf, şi, mai ales, la coborâre 


ce uşor veţi putea cădea! Din fericire pentru voi, viaţa 
este plină de asperităţi, şi, datorită lor, sunteţi încă în 
viaţă. Da, de aceea nu trebuie să cerem o viaţă 
netedă, fără suferinţe, fără inconveniente, fără 
supărări, fără duşmani, căci nu vom avea nimic de care 
să ne agăţăm şi vom putea cădea. Toţi cei care cer să 
trăiască o viaţă uşoară şi îmbelşugată nu-şi dau seama 
că, de fapt, îşi doresc propria lor nenorocire. 


53 - Să nu fugim de eforturi şi de responsabilităţi 


Cei care cred că pot scăpa de responsabilităţile şi 
obligaţiile pe care le au, pentru a gusta dintr-o viaţă 
mai uşoară, nu cunosc, de fapt, legile severe după care 
se desfăşoară destinul. Unul găseşte că familia lui este 
dezagreabilă, că munca lui este o corvoadă, anturajul 
lui plictisitor şi de aceea vrea să le părăsească. Un altul 
fuge de toate responsabilităţile din societate. O femeie 
s-a plictisit de soţul ei şi caută un altul, mai amuzant, 
mai seducător. Ei bine, acestea nu sunt atitudini 
recomandabile. Evident că nu vă este interzis cu 
stricteţe să vă părăsiţi serviciul, anturajul sau chiar 
familia, dar nu înainte de a vă fi îndeplinit toate 
datoriile faţă de ei, căci, altfel, veţi fi constrânşi de 
Lege să-i regăsiţi pe toţi aceia pe care nu aţi fost în 
stare să-i suportaţi. Dacă doriţi să nu mai revedeţi pe 
cineva niciodată, plătiţi-i toate datoriile şi nu-l veţi mai 
revedea niciodată. lată una dintre legile pe care 
oameni nu le cunosc. Fac totul pentru a părăsi pe 
cineva care îi incomodează, pentru a tăia legătura cu 
el, dar de câte ori karma a obligat, deja, pe câte cineva 
să-şi regăsească părinţii, soţia, copii sau şeful într-o 
altă întrupare! Dacă destinul ne-a plasat în anumite 
condiţii, există o motivație serioasă. În faţa 


dificultăţilor externe trebuie să devenim rezistenți. 
Cum anume? Tot aşa cum procedează sportivii care se 
antrenează zilnic, sau ca exploratorii,  alpiniştii, 
navigatorii care se antrenează pentru a rezista căldurii, 
frigului, oboselii, privaţiunilor de hrană sau de somn şi 
care sunt capabili să înfrunte intemperiile şi cele mai 
mari pericole. Antrenaţi-vă şi voi asemenea lor pentru 
ca să rezistaţi, să fiţi tari, nu atât fizic, cât psihic şi 
moral. Bineînţeles că, dacă apare un moment în care 
simţiţi că nu mai rezistaţi situaţiei, vă puteţi retrage 
pentru puţin timp, dar numai pentru a reveni şi a-i face 
faţă din nou, până când veţi deveni din nou rezistenți. 
Dacă ştiţi să alegeţi calea dificultăţilor, Domnul vă va 
trimite Ingeri pentru a vă ajuta, dar dacă veţi alege 
calea cea uşoară, veţi fi obligaţi să vă reîntoarceţi 
pentru a vă asuma toate responsabilităţile de care aţi 
fugit. 


54 - Scuzele nu sunt suficiente, greşelile trebuie 
reparate 


Dacă aţi greşit faţă de cineva, scuzele nu sunt 
suficiente: trebuie să reparaţii stricăciunile. Numai cu 
această condiţie sunteţi achitat. Nu este suficient să-i 
spuneţi celui pe care l-aţi supărat: „Îmi pare rău, iartă- 
mă...”, căci Legea divină vă va urmări până când veţi 
repara răul pe care i l-aţi făcut. Veţi spune: „Dar dacă 
persoana m-a iertat?” Nu, lucrurile nu se rezolvă atât 
de uşor, căci Legea şi persoanele nu sunt unul şi 
acelaşi lucru. Persoana vă poate ierta, dar Legea nu vă 
iartă; ea vă urmăreşte până când veţi fi reparat tot 
ceea ce aţi stricat. Evident că cel ce iartă dă dovadă de 
nobleţe, de generozitate, el se dezleagă, se eliberează 
de chinurile care îl menţin în regiunile inferioare ale 


planului astral. lisus a spus că trebuie să iertăm 
greşiţilor noştri, pentru ca să ne eliberăm de gândurile 
negative şi de răzbunarea care ne macină. Dar iertarea 
nu rezolvă problema: iertarea îl eliberează pe cel care 
a suferit, păgubit, dar nu şi pe cel care a făptuit 
greşeala. Pentru a vă elibera trebuie să reparaţi. 


55 - Inteligența se dezvoltă în confruntarea cu 
dificultăţile 


Pentru cel ce ştie să le folosească, dificultăţile 
constituie cele mai bune condiţii pentru dezvoltare. 
Dar, în loc să studiem aceste dificultăţi pentru a le 
înţelege şi a le putea învinge, în general, ne lamentăm, 
ne plângem... Asta dovedeşte că n-am înţeles încă de 
ce este plasat creierul în partea superioară a corpului! 
Dacă am fi înţeles, în loc să rămânem mereu în partea 
de jos, în inima, în emoţii, în suferinţe şi văicăreli, am 
face eforturi de a ne ridica până la Raţiune, la 
Inteligență, la Lumină. Când vă vine să plângeţi, 
spuneţi-vă: „Bine, uite, îţi dau satisfacţie: uite chiar 
pregătesc o batistă; dar mai aşteaptă puţin şi lasă-mă 
să reflectez”. Şi atunci reflectaţi, căutaţi şi ve-ţi găsi cu 
mult mai repede o soluţie decât dacă v-aţi fi lăsat în 
voia supărării. Altfel, plângeţi timp de trei sau patru 
ore, iar când veţi fi epuizat, evident, vă veţi calma, dar 
nu veţi fi mai avansat, din contră: v-aţi cheltuit 
energiile, dar dificultăţile au rămas. Şi, a doua zi, 
povestea se repetă... Atunci, în loc să vă lăsaţi mereu 
stăpânit de sentimente, lăsaţi-le de o parte şi încercaţi 
să atingeţi un alt nivel din voi, un nivel spiritual, cel 
care este pură Raţiune, pură Înţelepciune, pură 
Lumină. De douăzeci, de treizeci de ori pe zi se ivesc 
ocazii pentru a ne exersa, ocazii foarte benefice. Şi, 


astfel, situaţii aparent neplăcute, în realitate vor 
contribui la binele nostru. Viaţa are din plin tot ceea ce 
este necesar pentru a instrui oamenii. Înţelepţii 
reflectează la toate; se instruiesc despre tot şi 
utilizează cu folos totul. În timp ce ceilalţi, care nu 
posedă Lumina, nu ştiu să tragă folos din nimic, şi, 
chiar dacă li se întâmplă lucruri bune, nu numai că nu 
sunt capabili să le înţeleagă sau să le utilizeze, dar, 
mai mult decât atât, fac în aşa fel încât ele se întorc 
împotriva lor. Deci, dacă sunteţi conştienţi, vigilenţi, 
toate încercările vor contribui la evoluţia voastră, căci 
veţi şti să le folosiţi. Veţi spune: „Oh, la, la, iată o 
ocazie grozavă!” şi, cu cât mai dese vor fi ocaziile, cu 
atât vă veţi dezvolta luciditatea, perspicacitatea şi 
inteligenţa. 


56 - Fiecare problemă are o cheie potrivită 


leri aţi reuşit să rezolvati o problemă, dar iată că 
astăzi s-a ivit alta: Bineînţeles că nu puteţi utiliza 
aceiaşi soluţie ca cea de ieri, căci fiecare problemă 
necesită o soluţie proprie. Acasă aveţi la fiecare uşa 
câte o broască cu cheie proprie; deci, nu puteţi 
deschide toate uşile cu aceeaşi cheie: trebuie să găsiţi 
cheia corespunzătoare. Şi în viaţa psihică există 
diferite chei pentru diferite uşi. Dacă vrem să folosim 
mereu aceeaşi cheie, vom rămâne în faţa unor uşi 


închise. Există trei chei principale: Iubirea, 
Ințelepciunea şi Adevărul, lubirea deschide inimile, 
Inţelepciunea deschide intelectul, iar Adevărul 


deschide voinţa. Când aveţi o problemă de rezolvat, 
încercați diferite chei. Dacă cu prima cheie nu se 
deschide, încercaţi-o pe a doua, şi, dacă nici a doua nu 
o va deschide, încercaţi-o pe a treia. În fiecare zi avem 


nevoie de hrană, de băutură, de somn, de adăpost, de 
îmbrăcăminte, de a lucra, de a ne plimba, de a citi, de 
a asculta muzică, de a întâlni oameni, de a gândi, de a 
iubi, de a admira... Inteligența cosmică este cea care 
provoacă aceste nevoi, punându-ne în faţă toate 
aceste probleme de rezolvat pentru a ne învăţa să ne 
dezvoltăm în toate domeniile şi în toate planurile. De 
îndată ce apare o nouă nevoie, se naşte o nouă 
problemă, apoi alta şi încă alta... iar noi trebuie să ne 
exersăm pentru ca să găsim de fiecare dată o soluţie 
potrivită. În lume nu contenesc să apară nevoi noi, 
creând noi probleme, deci noi activităţi. Cauza este 
viaţa însăşi care curge, circulă, deplasează obiecte, iar 
omul este obligat să-i urmeze cursul. Trebuie să 
trecem printr-un loc anume, apoi prin altul, sau trebuie 
să corectăm traseul energiei aşa cum o facem cu unele 
cursuri de apă. Viaţa nu ne lasă să stăm pe loc, ea ne 
obligă să trecem prin locuri diferite pentru a ne învăţa 
să vedem, să înţelegem, să simţim, să acţionăm în 
toate felurile posibile. Deci, trebuie să căutăm 
permanent soluţii pentru noile probleme pe care ni le 
pune viaţa, dar, vă repet, aceste probleme sunt, în 
general, de trei feluri: de voinţă, de inimă şi de 
intelect, sau altfel spus, privind corpul, sufletul şi 
Spiritul. 


57 - Nu insistaţi pe laturile dezagreabile ale 
vieţii 


să vă înfuriaţi pentru că cineva a spus nişte 
cuvinte care vă displac, pentru că aţi plătit un obiect 
mai scump decât v-aţi aşteptat, pentru că mâncarea 
este prea sărată, pentru că cineva v-a rătăcit un obiect 
şi să reacţionaţi în faţa unor astfel de nimicuri ca şi 


cum ar fi nişte catastrofe: aceasta este cu adevărat o 
atitudine prostească. Trebuie să învăţăm să punem în 
balanţă micile contrarietăţi ale existenţei şi toate 
bunurile pe care Providența ni le-a dăruit din plin. Dar, 
în loc de aceasta, noi facem contrariul: comparăm 
mereu puţinul pe care îl avem cu posesiunile vecinilor: 
„A, ăsta are deja o maşina şi eu n-am decât o 
bicicletă!... A, ăsta are un diamant şi eu n-am decât 
nişte perle false!” Dacă ţinem neapărat să facem nişte 
comparații, de ce nu relevăm toate avantajele pe care 
le avem în comparaţie cu atâţia alţii care nu le au, care 
sunt nefericiţi sau bolnavi? Imi veţi spune că aveţi 
motive serioase de nemulţumire, întrucât întâmpinați 
numai nereuşite, nu aveţi nici un viitor în faţă etc. În 
realitate, zilele nu seamănă între ele şi dacă astăzi 
Soarele a fost acoperit de nori, mâine îl veţi vedea 
răsărind şi totul vă va surâde. „Da, spun unii, dar eu 
sunt deja bătrân, ce mai pot spera?” Nu ştiţi că într-o zi 
veţi reveni din nou pe Pământ, ca un copil căruia toate 
speranţele îi sunt permise, şi că veţi începe o nouă 
viaţă, îmbogăţită de experienţele trecutului? Există 
răspunsuri pentru tot ceea ce tristeţea şi descurajarea 
pot obiecta. Dar trebuie să acceptăm, cel puţin, să 
privim lucrurile sub un alt unghi, şi aceasta este posibil 
printr-un raţionament corect; în faţa oricărui 
eveniment, a oricărei situaţii, opriţi-vă o clipă pentru a 
cântări cele două aspecte: cel negativ (pentru că vreţi 
asta!), dar şi cel pozitiv. Nu trebuie, Bineînţeles, să ne 
amăgim că totul este bun, dar trebuie, în acelaşi timp, 
să ne refuzăm de a ne opri întotdeauna numai asupra 
aspectelor negative ale vieţii. Vă gândiţi: „O, noi ştim 
deja toate astea”. Da? Atunci procedaţi aşa dacă vi se 
pare aşa de simplu! Observaţi-vă şi veţi descoperi că 
uitaţi cam prea des să utilizaţi un raţionament corect. 


58 - Suferinţa este un avertisment 


Natura a instalat în noi Entităţi care veghează 
asupra noastră, iar când începem să demolăm ceva în 
corpul nostru fizic, inima şi intelectul încep să ne 
înţepe, să ne muşte, pentru a ne spune: „Haide, ia-o 
înapoi pe drumul cel drept!” Da, acesta este suferinţa. 
Suferinţa ne este dată ca să ni se arate că ne-am 
abătut de la condiţiile bune, unde totul este clar şi 
uşor. Suferinţa este, deci, o Fiinţă trimisă din Lumea 
invizibilă pentru a ne salva şi nu trebuie să luptăm 
contra unui salvator. Cu cât luptăm împotriva 
suferinţei, cu atât ea devine mai teribilă. Ea spune: „A, 
nu vrei să înţelegi? Ei bine, ai să vezi tu ce ai să vezi”, 
şi ea se înteţeşte. Dar, în clipa în care am înţeles şi am 
decis să ne reparăm greşelile, suferinţa primeşte 
ordinul de a ne părăsi, căci ea şi-a făcut treaba, şi-a 
îndeplinit misiunea. Deci, în loc să ne revoltăm şi să 
luptăm împotriva ei, trebuie să punem puţină ordine în 
mintea noastră şi să ne adresăm Domnului: „lată, 
Doamne, unde am ajuns din cauza modului meu 
prostesc de viaţă. Acum am înţeles şi vreau să mă 
îndrept; Te rog, ai încredere în mine, dă-mi condiţii 
bune pentru a avea posibilitatea de a repara totul şi a 
mă consacra slujirii Tale”. lată unicul lucru bun de 
făcut. Dar să te revolţi este stupid. Suferinţa nu vine 
din întâmplare, nici pentru a se răzbuna, nici pentru a 
ne pedepsi: ea este o simplă servitoare trimisă de 
Domnul pentru a ne preveni. Din moment ce nu putem 
evita suferinţa, este preferabil să o suportăm şi să 
progresăm, decât să suferim şi să rămânem aceeaşi! 
Câţi nu sunt aceia care suferă şi nici măcar nu ştiu de 
ce! Şi asta este îngrozitor: să treci prin încercări, prin 


nenorociri fără să înţelegi niciodată de ce, căci aceasta 
poate continua la nesfârşit. Deci, de acum înainte, 
încercaţi să înţelegeţi care este motivul pentru care 
suferiţi, aceasta fiind singura modalitate de a vă 
elibera şi de a progresa. 


59 - Să mulţumim pentru fiecare încercare 


Câţi nu sunt aceia care, în faţa unei încercări, încep 
prin a se revolta împotriva Cerului: „Cum, tocmai mie 
să mi se facă una ca asta?” Ei bine, da, tocmai 
dumitale şi dumneata trebuie să o accepti, încercând 
să tragi învăţămintele cele mai utile pentru propriul 
progres spiritual. Aflaţi că în stadiul actual de 
dezvoltare a Pământului şi al punctului în care a ajuns 
umanitatea, omul nu poate să nu sufere. Pământul 
este ca o şcoală de corecție şi, în acelaşi timp, un 
centru de ucenicie. Suferinţa este deci inevitabilă şi, 
dacă o acceptaţi, puneţi în mişcare Forțe ascunse care 
produc în voi o imensă muncă. Când sunteţi într-un 
moment dificil, spuneţi-vă că, din moment ce sunteţi 
un fiu al lui Dumnezeu, posedaţi în voi mijloacele 
pentru a trece această probă. Trebuie să iubiţi probele. 
Dar „a le iubi” nu însemnează a le căuta prosteşte (ele 
vin oricum, fără să le căutaţi), ci înseamnă, pur şi 
simplu, să le treceţi cu bine, să fiţi recunoscători, 
pentru că toate au un sens. Dacă ne revoltăm 
împotriva Justiţiei divine, ne îngreunăm povara; pentru 
a ne-o uşura trebuie să mulţumim Cerului. Veţi spune: 
„Cum! Să mulţumim Cerului dacă suntem bolnavi, 
nenorociţi sau în mizerie?” Da, aceasta este un mare 
secret. Chiar nefericiţi fiind, trebuie să găsiţi un motiv 
pentru care să mulţumiţi Cerului. Sunteţi sărac, sunteţi 
nenorocit? Mulţumiţi, mulţumiţi, bucuraţi-vă că-i vedeţi 


pe ceilalţi bogaţi, în abundență, şi veţi vedea... După 
puţin timp, anumite uşi se vor deschide şi 
binecuvântările vor începe să plouă peste voi. Învăţaţi 
să mulţumiţi şi pentru încercări, căci acesta este modul 
cel mai bun de a le transforma. Dacă vă revoltați, nu 
dovediţi decât că sunteţi orgolioşi şi că nu sunteţi în 
stare să transformați aceste încercări în aur şi în pietre 
preţioase. Dar dacă spuneţi: „O, Doamne, îţi 
mulţumesc; ştiu că există, cu siguranţă, un motiv 
pentru care mi se întâmplă aceasta, trebuie să învăţ 
ceva. Sunt departe de a fi perfect şi, probabil, că am 
făcut nişte prostii”. Datorită umilinţei voastre veţi 
simţi, dintr-o dată, că ceva se schimbă, se 
îmbunătăţeşte. Încercaţi, şi veţi vedea. Trebuie să 
înţelegeţi că dificultăţile trebuie folosite şi să vă 
bucuraţi chiar atunci când, la prima vedere, nu există 
nici un motiv de bucurie. Aceasta este o filosofie care 
vă dă posibilitatea de a trece peste dificultăţi, de a le 
domina, de a plana deasupra vieţii, de a fi stăpân 
peste toate situaţiile. Şi, în afara puterii voastre, a 
forţei sufletului vostru, Providența va spune: „Luaţi-i 
obstacolul acela, scutiţi-l de acea suferinţă...” Până în 
ziua când va permite să fiţi eliberaţi de tot ceea ce vă 
împiedică încă. 


60 - Încercările ne obligă să ne folosim propriile 
resurse 


Multe dintre suferinţele şi încercările vieţii ne sunt 
trimise de Lumea invizibilă pentru a ne obliga să 
utilizăm Forţele spirituale ce se află în noi. Când 
suntem  îndestulaţi, bogaţi, copleşiţi de bunuri, 
rămânem la suprafaţa lucrurilor, în timp ce izolarea şi 
tristeţea ne împing să intrăm în noi înşine pentru a 


căuta noi resurse. Rolul Iniţierii este de a învăţa omul 
să pătrundă în sine pentru a găsi adevărata bogăţie, 
adevărata forţă, adevăratul sprijin. In trecut, Iniţierea 
se făcea în temple; acum ea se face peste tot, în viaţă 
şi în momentele în care ne aşteptăm cel mai puţin. Vă 
gândiţi: „Dar, de ce Lumea invizibilă, tocmai ea, nu ne 
previne dinainte, prin semne, că vom avea de trecut 
prin încercări?” Pentru că, tocmai în situaţiile 
neprevăzute, suntem obligaţi să pătrundem mai adânc 
în noi înşine şi să facem eforturile cele mai mari. Toţi 
veţi avea de trecut prin încercări şi bucuraţi-vă, căci 
acestea sunt bogății noi. Toţi cei care nu au suferit 
sunt săraci şi, vorbind simbolic, nu au culori pentru a-şi 
picta tablourile. Dar cel care a suferit, poate utiliza 
toate senzațiile pentru a picta tablouri. Marile genii, 
toţi cei care au făcut ceva în decursul existenţei lor, au 
suferit mult. Ei posedau o cerneală neagră şi din ea au 
scos cele mai frumoase culori. 


61 - Gândiţi că suferinţele sunt trecătoare 


În faţa oricărei greutăţi ce se iveşte în faţa voastră, 
spuneţi-vă: „O, asta nu va ţine mult. Este doar pentru 
un moment, e trecător”. Vă surprinde? Nu credeţi că 
poate avea vreo eficienţă? Ba da, este o formulă 
eficientă, am verificat-o. Numai la gândul că suferinţa 
este trecătoare şi, deja, o suportăm mai uşor. Şi, de 
fapt, este un adevăr. Ea nu durează pe veci. Douăzeci, 
treizeci, patruzeci de ani? Ei bine, asta nu este o 
veşnicie. Trebuie însă să aveţi răbdare, căci, de fapt, 
voi sunteţi aceia care, de-a lungul anilor, v-aţi 
complăcut în aceste situaţii încurcate. Atunci aţi fost 
răbdători,  perseverenţi, ba chiar un model de 
perseverenţă! Ei bine, a venit momentul să vă dovediţi 


perseverenţa şi în a vă restabili. Atât Binele, cât şi 
Răul, au nevoie de timp pentru a se manifesta. Deci, 
de acum înainte, oricare vor fi încercările la care veţi fi 
supuşi, spuneţi-vă: „Acesta nu este decât un moment 
mai dificil de trecut; în curând nu va mai rămâne nimic 
din el, căci eu deţin acum mijloacele pentru a-mi 
reface viitorul şi pentru a-l trăi după regulile Cerului”, 
şi puneţi-vă imediat pe lucru. 


62 - Priviţi în sus 


Când daţi de o greutate, aveţi obiceiul să faceţi din 
ea centrul preocupărilor, să o vedeţi numai pe ea, să 
rumegaţi tot ce nu merge, tot ceea ce constituie un 
motiv de griji, de îngrijorare, de supărare... A privi aşa, 
permanent în jos, nu este cea mai bună soluţie: trebuie 
să încercaţi să priviţi în sus, acolo unde se află Lumina, 
Inţelepciunea, Frumuseţea, şi tot ceea ce vă poate 
încânta în a găsi mijloacele pentru a depăşi 
dificultăţile. Griji, supărări, vor exista întotdeauna, nu 
veţi fi scutiţi de ele. Pentru ca să le puteţi depăşi, 
trebuie să  procedaţi aşa cum faceţi contra 
intemperiilor sau contra insectelor: să vă echipați. 
Pentru a vă apăra de ploaie vă luaţi o umbrelă; pentru 
a face faţă frigului vă îmbrăcaţi în haine groase, sau vă 
instalaţi o încălzire; iar contra ţânţarilor vă acoperiţi 
sau folosiţi un insecticid. Ei bine, în lupta cu greutăţile 
trebuie să priviţi în sus pentru a vă lua, de acolo, 
Lumina şi Forţa. Numai cu această condiţie veţi 
învinge. 


63 - Metoda zâmbetului 


Când nu sunteţi într-o formă bună, fiindcă v-aţi 
ieşit din fire, sau pentru că aţi primit veşti proaste, sau 
pentru că cineva v-a constrâns, aveţi la îndemână o 
metodă formidabilă: aceea de a utiliza metoda 
zâmbetului. Chiar şi atunci când sunteţi singuri 
încercaţi să zâmbiţi pentru a vă demonstra că sunteţi 
deasupra greutăților. Gândiţi-vă că sunteţi 
invulnerabili, nemuritori, eterni şi zâmbiţi-vă, aşa, 
trecând prin faţa unei oglinzi. La început poate că va fi 
un zâmbet cam forţat; n-are importanţă, este deja 
începutul unei îmbunătăţiri. Căci, în dosul acestei 
metode a zâmbetului, se află metoda iubirii. Din 
momentul în care v-aţi hotărât să aplicaţi această 
metodă, vă veţi simţi mai bine dispuşi, şi veţi găsi mult 
mai uşor rezolvarea problemelor. 


64 - Metoda iubirii 


Când vă simţiţi agitaţi, înfricoşaţi, nefericiţi, trebuie 
să încercaţi să reacţionaţi. În loc să vă împărtăşiţi 
altora grijile, sau să vă lăsaţi măcinaţi de ele, liniştiţi- 
vă şi începeţi să faceţi câteva respiraţii profunde. 
Pronunţaţi, apoi, un cuvânt de iubire, faceţi un gest de 
iubire, trimiteţi un gând de iubire... veţi constata că 
ceea ce fermenta în voi şi intra în putrefacție a fost dat 
afară şi trimis foarte departe. Făcând apel la iubire, aţi 
deschis în voi un Izvor care, lăsându-l să curgă, va 
purifica totul. Vedeţi cât este de uşor: este suficient să 
vă deschideţi inima şi să daţi drumul iubirii. încercaţi şi 
vă veţi întreba de ce n-aţi procedat aşa şi până acum. 
Auziţi vorbindu-se despre iubire şi râdeţi: dar lumea se 
joacă cu iubirea în loc să o folosească drept o cale de 
salvare. Să trăiţi cu iubire, însemnează să trăiţi la un 
nivel de conştiinţă foarte ridicat, reflectat în toate 


actele vieţii, să trăiţi în acea stare care armonizează în 
voi totul, care vă menţine într-un perfect echilibru, 
acea stare care este un izvor de bucurie, de forţă şi de 
sănătate. 


65 - Lecţia scoicii perliere 


Cum face scoica de produce o perlă? Înainte de 
toate, există un grăunte de nisip care a pătruns în 
cochilia ei şi care constituie pentru scoică un 
inconvenient, căci o irită. „A, îşi spune ea, cum să fac 
să scap de el? Mă zgârie, mă mănâncă, ce să fac?” Şi 
iată că începe să reflecteze; se concentrează, 
meditează, cere sfaturi, până în ziua când înţelege că 
nu ajunge niciodată să scape de acel grăunte de nisip, 
dar că are posibilitatea de a-l înveli până va deveni 
neted, lustruit, catifelat. Şi când a reuşit, este fericită şi 
îşi spune: „A, am reuşit să înving o dificultate!” De mii 
de ani scoica perlieră îi învaţă pe oameni, dar oamenii 
nu şi-au însuşit lecţia. Şi care anume este această 
lecţie? Aceea că, dacă reuşim să ne înfăşurăm 
dificultăţile într-o materie luminoasă, dulce, irizată, 
vom dispune de bogății nemaiîntâlnite. lată ce trebuie 
să înţelegeţi. Deci, de acum înainte, în loc să vă 
plângeţi şi să staţi să vă măcinaţi fără să faceţi nimic, 
munciţi şi secretaţi acea materie specială în care vă 
puteţi înfăşura dificultăţile. Când vă aflaţi în faţa unui 
eveniment neplăcut, a unei persoane insuportabile, 
bucuraţi-vă şi spuneţi: „Doamne, ce şansă, încă un 
grăunte de nisip, iată o posibilitate pentru o nouă 
perlă!” Dacă înţelegeţi imaginea scoicii perliere veţi 
avea de lucru pentru toată viaţa. 


66 - Învăţaţi să vă împărtăşiţi fericirea 


Există zile în care sunteţi bucuroşi: vă simţiţi 
bogaţi, fericiţi... Vă gândiţi, oare, în acele momente să 
împărtăşiţi din fericirea voastră şi celor care sunt în 
sărăcie şi în nenorocire? Trebuie să ştiţi să daţi o parte 
din această abundență spunând: „Dragii mei fraţi şi 
surori din lumea întreagă, ceea ce am eu este atât de 
minunat încât vreau să-l împart cu voi. Luaţi şi voi din 
această bucurie, din această Lumină!” Dacă păstraţi 
această bucurie doar pentru voi, fără să vreţi să o 
împărţiţi, Fiinţe răuvoitoare din Lumea invizibilă, care 
vă pândesc, vor face în aşa fel încât să o pierdeţi. La 
un moment dat, se va întâmpla ceva imprevizibil, care 
vă va face să pierdeţi această fericire. Pentru a vă 
putea păstra bogăţiile interioare, trebuie să le 
distribuiţi. Tot ceea ce veţi dărui astfel, se va aduna în 
contul vostru din băncile cereşti, de unde le veţi putea 
extrage mai târziu, atunci când veţi avea nevoie. Şi 
aceste comori rămân în voi, nimeni nu va putea să vă 
deposedeze de ele, căci le-aţi pus în rezervoarele de 
sus. 


67 - Exersarea stăpânirii de sine în relaţiile cu 
ceilalţi 


Aveţi un patron, un asociat, un prieten şi, dacă în 
timpul unei conversații nu sunteţi destul de atent şi de 
stăpân pe voi, dacă lăsaţi, din nebăgare de seamă, să 
vă scape câteva vorbe nepotrivite, atunci răul s-a 
produs, relaţiile s-au rupt: vă dă afară, sau ia hotărârea 
să nu vă mai vadă. Şi de aici complicaţii, necazuri...Vă 
spuneţi că veţi încerca să le dregeţi; asta este foarte 
bine, numai că nu este întotdeauna posibil şi riscă să 
fie de lungă durată şi foarte costisitor. Cel mai 


rezonabil este să înţelegem că, de la bun început, 
trebuie să fim foarte atenţi pentru a nu complica 
situaţiile, măcar atât cât depinde de noi. In afară, 
Doamne Dumnezeule, va fi întotdeauna dezordine, vor 
exista întotdeauna certuri, şi acolo nu puteţi face mare 
lucru. Nu este chiar atât de uşor să faci să domnească 
pacea în lume. Dar, în tot ceea ce faceţi voi, puteţi, 
întotdeauna, să vă străduiţi să acţionaţi, astfel încât să 
păstraţi ordinea şi armonia. 


68 - Să rezolvăm problemele prin iubire, nu prin 
forţă 


În relaţiile lor cu ceilalţi, oamenii sunt mereu 
tentaţi să rezolve problemele prin forţă şi iată că, din 
contră, ele se complică, totul se înveninează, căci, prin 
această atitudine, ele provoacă natura lor inferioară, 
adică dorinţa de ripostă, de a le ţine piept şi chiar de a- 
i extermina. Atâta vreme cât oamenii nu vor alege 
Forţa spirituală, Forţa luminoasă, Forţa lubirii divine, ci 
vor apela la forţa brutală, ei nu vor rezolva nimic. 
Singura soluţie este de a da dovadă de bunătate, de 
iubire şi de umilinţă. Bineînţeles că lucrurile nu se vor 
rezolva imediat, căci dacă vă veţi dovedi blânzi şi 
umili, ceilalţi, foarte rău educați, vă vor considera slabi, 
proşti şi vor profita pentru a continua să vă calce în 
picioare. Dar aşteptaţi... In timp îşi vor da seama că 
atitudinea voastră nu este dictată de slăbiciune, ci, din 
contră, de o mare putere morală, spirituală; atunci, ei 
vor fi cei care vor deveni mai umili, mai respectuoşi şi 
lucrurile se vor aranja. Aşa că, începând chiar de 
astăzi, încercaţi să rezolvaţi problemele cu părinţii, cu 
prietenii, cu duşmanii, arătându-le iubire şi bunătate. 
Acţionând astfel, puneţi în acţiune o Lege care îi va 


obliga, mai devreme, sau mai târziu, să răspundă în 
acelaşi fel. 

Răspunzând cu furie la furie, cu ură la ură, cu 
violenţă la violenţă, aplicaţi o filosofie învechită care 
nu a prea dat rezultate. Bunătatea este cea care se 
opune răutăţii, iubirea înlătură ura şi cu blândeţe 
combatem furia. Trebuie să vă fie clar, odată pentru 
totdeauna, că, conform Legii, doar Binele are puterea 
de a lupta cu răul, căci Binele este puternic, nemuritor, 
în timp ce răul este slab. El poate fi comparat cu o 
piatră azvâărlită în sus: cu cât trece timpul, cu atât forţa 
ei de a se ridica scade. In timp ce Binele este o piatră 
aruncată de sus în jos, din vârful unui turn; cu trecerea 
timpului, mişcarea ei se accelerează. Acesta este 
secretul Binelui: este slab la început, dar atotputernic 
la sfârşit. Răul, exact invers, este foarte puternic la 
început, dar, cu timpul, slăbeşte. Trebuie să cunoaşteţi 
aceste realităţi! 


69 - Învăţaţi să depăşiţi Legea dreptăţii 


Cineva v-a produs un rău? Aceasta nu vă dă 
dreptul să vă răzbunaţi pe el. Veţi spune: „Dar este 
pentru a face dreptate!” Nu, acest fel de a înţelege 
dreptatea stă la baza tuturor nenorocirilor. In numele 
dreptăţii, primul venit crede că are dreptul de a-i 
moraliza pe unii, de a-i pedepsi pe alţii... Lăsaţi 
dreptatea în pace! „Şi atunci ce să facem?” Să 
recurgeţi la un principiu care este dincolo de dreptate, 
un Principiu de lubire, de Bunătate, de Generozitate. 
lată, sunt deja două mii de ani de când lisus a adus 
această nouă Învăţătură şi, totuşi, creştinii continuă să 
aplice Legea lui Moise: „Ochi pentru ochi, dinte pentru 
dinte”. Ei încă n-au înţeles că pentru a fi cu adevărat 


mari, pentru a deveni liberi, nu trebuie să aplicăm 
într-atât Legea dreptăţii, nu trebuie să mai căutăm 
răzbunarea. Răzbunarea este o modalitate veche, 
preistorică, ce nu aduce rezolvarea: din contră, ea 
complică lucrurile şi ne măreşte datoriile karmice. Să 
zicem că aţi făcut un bine cuiva, l-aţi ajutat, l-aţi 
susţinut, apoi, într-o zi, descoperiţi că, de fapt, el nu 
merita ceea ce aţi făcut pentru el. Ei bine, acceptaţi 
această situaţie: nu căutaţi să vă răzbunaţi, să-l 
pedepsiţi şi nici nu începeţi să povestiţi această 
întâmplare la toată lumea! Când oare veţi începe, în 
sfârşit, să daţi dovadă de generozitate şi de nobleţe? 
Trebuie să închideţi puţin ochii, să uitaţi şi să iertaţi: 
numai aşa veţi creşte şi vă veţi întări. Şi să ştiţi că, 
ceea ce aţi pierdut, vă va fi redat mai târziu însutit. 
Altfel, încercând să vă răzbunaţi, stârniţi Forțe 
negative care, într-o zi, se vor întoarce la voi şi vă vor 
strivi. 

În aşteptare, dacă doriţi să-i daţi, într-adevăr, o 
lecţie duşmanului vostru, începeţi o muncă gigantică 
asupra voastră înşivă: rugaţi-vă, meditaţi, învăţaţi, 
faceţi exerciţii până în ziua când, în fine, veţi deţine 
adevărata înţelepciune şi adevăratele puteri. Şi dacă 
se va întâmpla să vă reîntâlniţi, va fi uluit simțind 
Lumina şi Forţa voastră. El va înţelege atunci că, în 
timp ce voi aţi lucrat pentru a deveni mai înţelepţi, mai 
generoşi, mai stăpâni pe voi înşivă, el nu făcea decât 
să se urâţească, şi îi va fi ruşine. Singurul lucru care 
contează este să vă îmbunătăţiţi pe voi înşivă, să vă 
ocupați de tot ceea ce este constructiv, pur şi divin. 
Bineînţeles că, pentru aceasta, este nevoie să aveţi 
multă iubire, Lumină, dar eu nu ştiu să existe vreo altă 
metodă mai eficientă. Şi, întrucât există o Lege 
conform căreia fiecare este obligat să plătească răul pe 


care l-a pricinuit, toţi cei care v-au adus daune vor fi, 
într-o zi, obligaţi să vină şi să vă caute pentru a-şi plăti 
greşelile. Se poate întâmpla ca, simțind intuitiv că sunt 
duşmani mai vechi, să doriţi să-i îndepărtați. Nu are 
importanţă. Vor rămâne în preajma voastră şi vă vor 
ruga să le acceptaţi serviciile. Pentru acesta este 
Legea: Toţi cei care v-au pricinuit vreun rău cărora nu 
le-aţi răspuns tot cu un rău, vor fi obligaţi (indiferent că 
vor, sau nu vor asta, părerea lor nu contează) să vină 
într-o zi şi să repare tot răul pe care vi l-au provocat. 


70 - Fiţi capabili de gesturi dezinteresate 


Cât de mult timp pierdeţi şi cât efort risipiţi pentru 
a face să fie respectate cele ce credeţi că sunt 
drepturile sau posesiunile voastre! De ce vă agăţaţi 
mereu de interesele voastre? Doamne, faceţi un gest 
dezinteresat şi veţi fi liberi! La început, Bineînţeles că 
nu veţi fi prea fericiţi făcând aceste gesturi, veţi suferi, 
vă veţi simţi constrâns. Dar, dacă veţi reuşi, veţi 
descoperi tărâmuri noi, zone luminoase şi nimeni nu va 
fi mai fericit şi mai mândru ca voi. Pentru că aţi reuşit, 
atunci, un lucru foarte greu: să învingeţi natura 
inferioară care vă împingea mereu să vă luptaţi pentru 
a vă păstra avantajele materiale. Dacă vă veţi baza pe 
Înţelepciunea şi pe lubirea Cerului, El nu vă va părăsi: 
din moment ce aţi făcut ceva care să vă lege de El, El 
va veghea asupra voastră. Nu vă pierdeţi niciodată 
încrederea în Lumea invizibilă: ea îi susţine pe toţi 
aceia care se conduc după Legile ei. Dacă, însă, urmaţi 
sfaturile naturii voastre inferioare, nu veţi ajunge 
niciodată cu adevărat la scopul propus: odată şi odată, 
Lumea invizibilă vă va pune obstacole. Dar, dacă vă 
bazaţi pe Cer şi îi respectaţi Legile, nu veţi fi niciodată 


părăsiţi. Chiar dacă lumea întreagă vă părăseşte, veţi fi 
susținuți, încurajați, luminaţi. 


71 - Folosiţi-vă de simpatii pentru a prinde curaj, 
iar de antipatii pentru a vă întări 


Simpatia şi antipatia sunt mişcări naturale pe care 
însuşi Inţelepţii le cunosc. Totuşi, diferenţa constă în 
faptul că Inţeleptul îşi domină antipatiile şi nu se lasă 
orbeşte în voia simpatiilor. El ştie că şi unele, şi 
celelalte, provin din experienţe avute în vieţi 
anterioare cu fiinţele pe care le reîntâlnește acum şi 
că, deci, ele nu-l pot informa cu imparţialitate asupra 
acestor ființe. Atunci, el încearcă să manifeste 
bunătate faţă de cei care îi sunt antipatici şi să 
recunoască greşelile şi lipsurile celor care îi sunt 
simpatici. Nici voi nu trebuie să vă lăsaţi în voia 
simpatiilor şi a antipatiilor fără a le analiza, ci trebuie 
să învăţaţi să le folosiţi. Când cineva vă este simpatic, 
Gândiţi-vă la el pentru a vă bucura şi pentru a prinde 
curaj. Da, cineva care vă este simpatic are o acţiune 
favorabilă asupra voastră şi puteţi trage folos din 
starea bună în care vă aduce. Veţi spune: „Dar cu 
cineva care îmi este antipatic?” Ei bine, şi în acest caz 
se poate face ceva. Spuneţi-vă: :intre noi doi, acum, 
trebuie să depăşim asta!” Şi, în loc să o ştergeţi sau 
să-i trimiteţi gânduri negative, vă veţi exersa să-l 
suportaţi. Făcând aceste eforturi, voi sunteţi cei care 
câştigă, pentru că reuşiţi astfel să vă învingeţi natura 
inferioară care, mereu prezentă, vă îndeamnă la luptă, 
la neînţelegeri şi complicaţii. În momentul în care veţi 
reuşi, veţi pătrunde într-o Lume de Frumuseţe şi de 
Lumină; în curând veţi constata că totul se schimbă, 
căci toţi cei pe care înainte îi priveaţi cu răceală şi cu 


ostilitate, vor simţi că privirea voastră s-a schimbat şi 
vor începe să vă iubească. Da, întotdeauna se ivesc 
ocazii pentru a vă întări. De ce să nu profitaţi de ele? 
Vă agăţaţi de sentimentele voastre de simpatie şi de 
antipatie şi nu rezolvaţi nimic. Ei bine, tocmai de aceea 
trebuie să faceţi ceva, ştiind că acestea sunt impulsuri 
pe care le puteţi utiliza pentru evoluţia voastră. 


72 - Utilitatea duşmanilor 


În loc să vă plângeţi, mai bine încercaţi să 
înţelegeţi motivele pentru care anumite persoane 
survin în viaţa voastră şi vă produc evenimente 
neplăcute. Poate că aceste persoane au fost înadins 
trimise de către Lumea invizibilă pentru a vă da lecţii, 
pentru a vă face să înţelegeţi anumite adevăruri, 
pentru a vă obliga să vă îmbunătăţiţi... Atunci de ce să 
nu folosiţi aceste prilejuri? In loc să născociţi idei de 
răzbunare, în loc să vă revoltați, gândind că Cerul ar fi 
trebuit până acum să-l extermine pe duşmanul 
vostru... şi chiar să sfârşiţi prin a vă răzbuna pe alţii, 
care sunt nevinovaţi, aşa cum adesea se întâmplă în 
viaţă, profitaţi şi de această ocazie pentru a lucra 
asupra voastră. Deci, chiar dacă cineva are faţă de voi 
un comportament necorespunzător, în schimb voi 
trebuie să învăţaţi să vă comportaţi bine. Şi, primul 
lucru pe care îl aveţi de făcut pentru a reuşi, este să 
căutaţi să vedeţi ce lecţii puteţi învăţa din aceste 
întâmplări neplăcute. Cel mai rău lucru pentru un om 
este să trăiască nutrind sentimente negative la adresa 
altora. Căci, trebuie să ştiţi: curenţii vieţii noastre 
psihice, înainte de a ajunge la ceilalţi, încep prin a ne 
traversa pe noi înşine. Dacă suntem animați de 
sentimente de bunătate, vom fi primii care vom profita 


de această bunătate, iar dacă suntem răi, vom fi cei 
dintâi otrăviţi. Aveţi obiceiul să spuneţi: „Sunt furios 
împotriva ăluia, o să-i arăt eu lui!” Bine, s-a făcut, dar 
veţi fi primul intoxicat de propria voastră furie. 


73 - Transformaţi răul 


Trebuie să încercaţi să transformați tot ceea ce 
primiţi de la ceilalţi sub formă de critici sau manifestări 
de ură. Ele sunt aidoma unor pietre obişnuite, pentru 
care trebuie să găsiţi o modalitate de a le transforma 
în pietre preţioase. Aceasta este alchimia adevărata. 
Din moment ce pământul este în stare să o facă, de ce 
n-am fi şi noi? Principalul este să ne punem această 
problemă. Fiinţa umană deţine toate forţele şi puterile; 
chiar şi piatra filosofală se află în el, piatră care 
transformă toate metalele în aur. Atâta vreme cât nu 
veţi vedea lucrurile astfel, veţi fi nenorocit, copleşit şi, 
cel mai mic cuvânt negativ spus la adresa voastră, vă 
va dărâma. 


74 - Adevăraţii duşmani sunt în noi 


Câţi nu sunt oamenii care întreţin în ei sentimentul 
revoltei? Revolta contra unei situaţii pe care o 
consideră insuportabilă, sau împotriva unei persoane 
pe care o socotesc necinstită, sau nedreaptă... Dar 
oare revolta aceasta este, întradevăr, atât de 
necesară? Dacă simţiţi nevoia de a vă revolta, puteţi 
găsi teren pentru a face un lucru bun chiar înăuntrul 
vostru. Da, toate slăbiciunile voastre, toate înclinațiile 
voastre inferioare, nu credeţi că constituie suficiente 
motive de indignare şi că ele merită efortul de a le 
combate? Dacă revolta există în Univers, însemnează 


că ea are un rost. Nu poate fi suprimată; deci trebuie 
să-i înţelegeţi rostul şi să o puneţi şi pe ea în slujba 
Idealului vostru înalt. Atunci, veţi şti precis unde, când, 
cum şi împotriva cui, sau a ce, să vă revoltați... Trebuie 
să ne revoltăm, dar numai împotriva Entităţilor 
inferioare care s-au instalat în om sub formă de 
slăbiciuni şi care îl macină, îl înşeală. Câţi dintre voi nu 
sunt nefericiţi pentru că sunt conştienţi de defectele 
lor, de slăbiciunile lor! Da, dar ei nu s-au revoltat încă 
suficient împotriva acestor defecte, pentru a lua 
decizia de a scăpa de ele pentru totdeauna. Aşa încât, 
încetaţi de a vă mai revolta zilnic împotriva soţiei, a 
soţului, a şefului, a guvernului etc. şi revoltaţi-vă 
împotriva voastră pentru că adevărații duşmani zac în 
voi, bine camuflaţi şi mereu preocupaţi de a vă întinde 
curse sub forma tentaţiilor, a poftelor, a dorințelor 
necontrolate. lar voi, fără să vă daţi seama, îi 
mângâiaţi, îi alintaţi, îi hrăniţi. Ei bine, de azi încolo 
împotriva acestor duşmani va trebui să vă revoltați. 


75 - Treziţi Binele în ceilalţi 


Foarte puţini sunt aceia care conştientizează 
proporţia daunelor provocate de mania pe care o au de 
a vedea mereu doar partea proastă a lucrurilor. Multe 
relaţii, prietenii, se strică din cauza acestei tendinţe de 
a căuta defectele celuilalt, de a nu observa la el decât 
ceea ce este rău, criticabil şi chiar de a găsi o plăcere 
în a răscoli viaţa cuiva, pentru a descoperi detalii 
compromiţătoare. Înțeleptul se străduieşte să vadă 
ambele părţi, în acelaşi timp: şi Binele, şi Răul. El nu 
este orb, nu se lasă păcălit, dar consideră că partea 
esenţială a fiinţelor, esenţa lor, este Binele. Fixându-şi 
atenţia asupra Binelui, el atrage Forţele acestuia şi le 


face să sporească, atât în el, cât şi în ceilalţi. De aceea, 
toţi sunt atraşi spre o astfel de fiinţă: ei simt că în 
preajma ei se trezesc şi cresc germenii propiei lor 
Naturi divine. 


76 - Trăiţi cu iubire 


lubirea este cea care ne dă cele mai mari 
posibilităţi de succes, iubirea este cea care ne face mai 
capabili, mai lucizi, mai pătrunzători, este cea care 
pregăteşte condiţiile pentru manifestările cele mai 
armonioase, cele mai constructive. Dar cine se ocupă 
de iubire? Dragostea sexuală, da, interesează pe toată 
lumea, dar iubirea fără obiect, spirituală, este 
întotdeauna lăsată pe ultimul loc. Unii vor spune: „Dar 
dumneavoastră nu trăiţi în lumea asta! Nu vedeţi cum 
sunt oamenii: nu pot fi iubiţi!” Aflaţi că, poate, nici unul 
dintre voi nu a trecut prin cele ce am trecut eu; dacă 
există cineva care să cunoască condiţiile teribile ale 
existenţei, atunci eu sunt acela. Dar tocmai atunci, în 
chiar acele condiţii, când simţi că nu-ți vine să iubeşti 
pe nimeni pentru că, pe drept cuvânt, de jur împrejur 
sunt numai motive pentru a-ţi închide inima oamenilor, 
tocmai atunci trebuie să iubeşti. Altfel, la ce serveşte 
această Ştiinţă iniţiatică, la ce serveşte această 
Filosofie divină? Numai pentru că există câteva capete 
pe care nu le puteţi suporta, nu trebuie să ne lipsim de 
cea mai mare binecuvântare: iubirea. Deci, iubiţi, iubiţi 
lumea întreagă, iubiţi toate făpturile... Această 
dragoste este cea care vă armonizează totul în voi. 
Urmăriţi-vă în timpul diferitelor activităţi; veţi observa 
cât de tensionată şi de crispată este fiinţa voastră: 
faţa, mâinile mai ales, şi în tot acest timp energiile 
voastre se scurg în mod inutil. Aceasta se întâmplă din 


cauza că nu ştiţi să lucraţi cu iubire. Atunci, opriţi-vă, 
destindeţi-vă complet, mai ales creierul vostru să fie 
destins, opriţi-l pentru câteva minute din funcţionare 
pentru a nu simţi altceva decât iubirea care curge prin 
voi...Cel mai mare secret, metoda cea mai eficace, 
este de a iubi. Când ieşiţi dimineaţa din casă, gândiţi- 
vă să salutaţi toate fiinţele, din lumea întreagă. 
Spuneţi-le: „Vă iubesc, vă iubesc...” Şi abia apoi plecaţi 
la lucru. Toată ziua vă veţi simţi fericiţi, dilataţi, iar 
relaţiile voastre, cu ceilalţi vor fi mai uşoare, căci v-aţi 
trimis iubirea tuturor fiinţelor din Univers; şi, din toate 
colţurile spaţiului, această iubire va reveni la voi. 
Există atât de multe lucruri de făcut pentru a face viaţa 
demnă de trăit. 


77 - Deveniţi asemenea unui Izvor 


Izvorul tâşneşte şi curge fără oprire, iar dacă 
cineva vrea să-l murdărească, aruncând în el gunoaie, 
el continuă să curgă şi curentul va duce gunoaiele. 
Izvorul rămâne mereu curat, viu, pentru că el nu se 
opreşte nici o clipă din curgere. Găsiţi filosofie mai 
bună decât cea a Izvorului? Luaţi Izvorul drept model, 
deveniți asemenea lui, adică iubiţi, iubiţi în pofida şi 
împotriva a tot. Această iubire care tâşneşte vă va 
apăra de impurități şi de suferinţe; nici măcar nu veţi 
observa că cineva a încercat să vă murdărească şi să 
vă dăuneze, căci curgerea Izvorului va îndepărta orice 
ar putea să vă facă rău. Păstraţi în voi, zi şi noapte, 
această imagine a Izvorului care curge şi care aruncă 
răul şi impurităţile, iubiţi fără încetare şi nu veţi mai 
suferi. 


78 - Cerul ne-a dăruit bogății, pentru ca să 
învăţăm să fim generoşi 


Dacă aveţi în preajmă persoane greu de suportat, 
aceasta este pentru ca să învăţaţi să iubiţi. Intr-o bună 
zi, când veţi părăsi Pământul şi vă veţi înfăţişa în faţa 
Entităţilor cereşti, ele vă vor cere socoteală şi vă vor 
spune: „De ce nu aţi dat dovadă de iubire faţă de 
semenii voştri?” „Păi, pentru că erau urâţi, răi, proşti: 
„Nu, aceasta nu este un motiv; voi aţi primit din Ceruri 
bogății foarte mari: ochi, gură, urechi, inteligenţă, o 
inimă, iar ele v-au fost date pentru a iubi, nu pentru ca 
să calomniaţi, să dispreţuiţi, să distrugeţi şi să călcaţi 
în picioare: „Da, dar erau nişte nenorociţi!” „Ei bine, 
tocmai de aceea, aveaţi un motiv în plus pentru ca să 
le dăruiţi şi mai multă generozitate!” Nimic nu vă va 
putea justifica. 


79 - Uitaţi-vă duşmanii cu gândul la prieteni 


A fost cineva nedrept cu voi, aţi fost criticati, 
calomniaţi? Bine, am înţeles, dar de ce să rămâneţi cu 
gândul acolo şi să fiţi nefericiţi zile în şir? Spuneţi-vă: 
„Chiar dacă unii nu mă iubesc, mulţi alţii mă iubesc; 
Dumnezeu însuşi mă iubeşte!” Astfel vă veţi gândi la 
prietenii voştri, la Lumea divină, la Dumnezeu care a 
creat atâtea lucruri bune şi frumoase de care voi 
beneficiaţi în fiecare moment al existenţei voastre, şi 
veţi uita răul ce v-a fost făcut. Exersându-vă în acest 
fel, veţi ajunge să deveniți insensibili la partea 
negativă a lucrurilor. 

Adevărata sensibilitate este deschiderea totală 
către Ceruri şi închiderea faţă de tot ce este negativ şi 
întunecat. Altfel, dacă sunteţi sensibili doar la ceea ce 


este negativ, aceasta este de fapt susceptibilitate, o 
manifestare  bolnăvicioasă a personalităţii. La ce 
fericire vă puteţi aştepta când nici Cerul, nici Îngerii, 
nici florile, nici păsările, nici prietenii nu mai există 
pentru voi, ci doar oamenii nedrepţi şi răi? 


80 - Întăriţi-vă împotriva criticilor 


Aţi fost criticaţi, calomniaţi, şi iată-vă prăbuşiţi. De 
ce? Pentru că nu eraţi pregătiţi. Trebuie să ştiţi, 
dinainte, că întreaga viaţă va fi aşa. De ce să vă 
imaginaţi că voi veţi fi scutiţi? Deci, acum, ridicaţi-vă 
puţin şi spuneţi-vă: desigur, nu este pentru ultima oară 
că primiţi critici şi că, dacă nu faceţi nimic pentru a vă 
întări astăzi, ei bine, când aceasta se va repeta, vă veţi 
prăbuşi din nou. Bineînţeles, sunteţi miraţi: aţi dori să 
vă spun că, vouă, această nu vi se va întâmpla 
niciodată, că de acum înainte veţi fi protejaţi, scutiţi. Ei 
nu, eu vă spun doar să vă pregătiţi pentru alte 
încercări de acelaşi fel! Trebuie să ştiţi, dinainte, că tot 
soiul de evenimente neplăcute vi se pot întâmpla. 
Dacă nu vi se întâmplă, cu atât mai bine, mulţumiţi 
Cerului; şi dacă vi se întâmplă, mulţumiţi din nou 
Cerului pentru că cel puţin aţi fost pregătiţi. 


81 - Învăţaţi să vă puneţi în situaţia celorlalţi 


Oamenii au, rareori, obiceiul de a se pune în 
situaţia celorlalţi, şi de aici decurg o mulţime de 
judecăţi greşite, cruzimi şi nedreptăţi. Ei nu vor să-şi 
părăsească niciodată propriul punct de vedere: 
măsoară, cântăresc, judecă totul după gustul lor, după 
înclinațiile şi preferinţele lor, fără să ţină seamă 
vreodată de ceilalţi. lar acum, când mijloacele de 


comunicare le permit să vină atât de uşor în contact, ei 
trebuie să înveţe să-şi depăşească câmpul lor limitat 
de cunoştinţe, căci altfel, tot ceea ce ar putea servi la 
o apropiere între ei va servi la a se distruge. Deci, 
înainte de a acuza pe cineva, încercaţi pentru câteva 
minute măcar să vă puneţi în situaţia lor; şi, deseori, 
veţi constata că, dacă aţi fi în acea situaţie, aţi 
proceda, poate, de zece ori mai rău. Prin numai câteva 
minute de astfel de exerciţii veţi dobândi calităţi de 
nobleţe, răbdare, indulgență şi blândeţe. Faceţi, deci, 
exerciţiul următor: puneţi-vă pentru câteva minute în 
„pielea” persoanelor care nu vă sunt plăcute şi pe care 
le suportaţi greu, şi veţi vedea că nu se poate să nu 
căpătaţi înţelegere faţă de ele şi să nu le iubiţi. 


82 - Câteva sfaturi referitoare la copii 


Fiţi atenţi la modul în care le vorbiţi. Adulții nu dau 
suficientă atenţie modului în care se adresează 
copiilor. Unii îi tratează ca pe nişte incapabili, nişte 
răufăcători, nişte idioţi, şi copiii,  sugestionaţi, 
hipnotizaţi, devin, după un timp, într-adevăr proşti şi 
incapabili. Trebuie să ştiţi: cuvântul este puternic, 
acţionează şi că, ceea ce le spuneţi copiilor, poate 
avea o influenţă foarte dăunătoare asupra lor, să-i 
blocheze sau să-i sperie. Deseori adulţii - părinţii, 
educatorii - sunt aceia care îi distrug pe copii. Pentru a 
se face ascultați, pentru ai face să lucreze sau să stea 
cuminţi, de ce este nevoie să fie speriaţi cu bau-bau, 
cu lupul, cu poliţia sau cu altele de acest fel? În 
decursul întregii lor existente, aceşti copii se vor putea 
simţi ameninţaţi, în pericol şi vor deveni o bună 
clientelă pentru psihanalişti. Sunt multe lucruri pe care 


adulţii trebuie să le corecteze, în atitudinea lor faţă de 
copii. 


83 - O metodă pentru a le dezvolta calităţile 


Pentru a fi nişte buni educatori, părinţii trebuie să 
se gândească la toate calităţile şi virtuțile care zac în 
sufletul şi spiritul copilului lor. In loc să se 
mulţumească să-i administreze copilului o pereche de 
palme sau două la fund, pentru a-l învăţa minte să nu 
mai repete anumite prostii, ei ar trebui să se 
concentreze asupra scânteii divine din copilul lor, să 
facă toate eforturile pentru a o dezvolta şi astfel, mai 
târziu, acest copil va face minuni. Şi chiar atunci când 
copilul doarme, ei pot sta pe marginea patului lui, 
mângâindu-l cu blândeţe, fără să-l trezească, şi să-i 
vorbească în şoaptă despre toate calităţile minunate 
pe care ei doresc ca copilul să le manifeste mai târziu 
în viaţă. Ei vor introduce, astfel, în subconştientul lui, 
elemente preţioase care, peste ani, când el le va 
descoperi, îl vor apăra de multe greşeli şi pericole. 


84 - Creați în jurul lor o atmosferă armonioasă 


Pentru a educa un copil nu este suficient să-l 
trimiteţi la şcoală, fie ea şi cea mai bună. Dacă acasă li 
se oferă copiilor spectacolul certurilor, al minciunilor şi 
al necinstei lor, cum îşi închipuie aceşti părinţi că vor 
educa copilul? S-a observat că un sugar se poate 
îmbolnăvi şi poate prezenta tulburări nervoase din 
cauza certurilor dintre părinţi, chiar fără să fi fost 
prezent. Căci aceste certuri crează în jurul copilului o 
atmosferă de dizarmonie pe care copilul o resimte, 
pentru că el este încă foarte legat de părinţi. Sugarul 


nu este conştient, dar corpul său eteric resimte 
şocurile. Vedem unii părinţi care se poartă faţă de copii 
lor într-un mod atât de ciudat, încât ne întrebăm dacă 
într-adevăr ei îşi iubesc copiii. Bineînţeles că ei vor 
răspunde afirmativ. Dar nu este aşa; dacă i-ar iubi cu 
adevărat, şi-ar schimba comportamentul, ar încerca 
măcar să-şi îndrepte anumite slăbiciuni care se reflectă 
cu consecinţe negative asupra copiilor. Atâta vreme 
cât nu fac aceste eforturi, ei nu-şi iubesc copii cu 
adevărat. 


85 - Oferiţi-le o imagine fără cusur 


În orice situaţie, adulţii trebuie să se dovedească 
fără cusur în faţa copiilor, să nu aibă slăbiciuni sau 
defecte. Când adulţii (părinţi, educatorii) lasă să se 
întrevadă slăbiciunile lor, copii sunt  tulburaţi, 
dezorientaţi, căci nu mai au nimic solid de care să se 
agaţe. În mod instinctiv, copiii caută întotdeauna să se 
sprijine pe fiinţe care întrupează dreptatea, noblețea, 
puterea, ei toţi poartă în ei o nevoie instinctivă de 
dreptate şi de adevăr, şi, atunci când constată că 
adulţii care se ocupă de ei comit o acţiune reprobabilă, 
ceva în ei se dereglează. Copilului care se simte mic, 
slab, îi place să aibe deasupra lui o autoritate 
infailibilă, care îl protejează. El este neştiutor în toate, 
dar ştie că este slab; de aceea are nevoie de protecţie 
şi se aciuieşte în braţele mamei pentru a-i simţi 
căldura. El nu caută sprijinul numai în plan fizic, ci şi în 
plan psihic. De aceea, atunci când un copil înţelege ca 
mama sa, tatăl său, părinţi sau profesorii, nu sunt la 
înălţimea sarcinii pe care o au, el se simte pierdut, sau 
se revoltă... Aceasta este originea multor tragedii în 
familie, sau în societate. 


86 - Condiţiile pentru ca o corecție să fie 
benefică 


Este de preferat să nu bateţi niciodată copilul. În 
mod cu totul excepţional, dacă într-adevăr o merită, o 
palmă sau o bătaie la fund nu-i face rău, dar atenţie!... 
Nu pălmuiţi niciodată un copil când sunteţi furioşi, căci 
veţi lăsa în memoria lui o impresie de ură, de răutate, 
de injustiţie, în timp ce, de fapt, pentru a-l educa, el 
trebuie să simtă ca sunteţi drept şi, tocmai de aceea, îi 
aplicaţi corecţia. Dacă sunteţi în situaţia de a aplica o 
corecție unui copil, fiţi atenţi la privirea voastră. În ea 
nu trebuie să se citească nici furie, nici ostilitate, nici 
vreun alt sentiment negativ, căci copilul va uita repede 
palma sau bătaia la fund, dar niciodată ceea ce a citit 
în privirea voastră. Deseori, adulţii bat copiii pentru că 
sunt exasperaţi, sau pentru că au ajuns la capătul 
răbdării: este o reacţie foarte proastă. Palmele sau 
bătaia la fund nu trebuie să se datoreze enervării 
părinţilor - enervarea nefiind un sentiment pedagogic -, 
ci dorinţei de a-i face pe copii să înţeleagă, spre binele 
lor, că există anumite reguli ce trebuie respectate. 


87 - Puterea cuvântului dezinteresat 


Câţi oameni nu sunt aceia care, după ce au 
desfiinţat pe cineva prin critică şi reproşuri, pretind: 
„Dar eu am spus toate acestea spre binele lui, vroiam 
să-l ajut, am fost sincer, atâta tot!” În realitate, ei 
simțeau pur şi simplu nevoia să-şi verse iritarea, 
nemulţumirea, şi au găsit drept pretext sinceritatea. 
De ce, sub imperiul furiei, devenim deodată sinceri? 
Puteţi să aduceţi toate argumentele pe care le doriţi: 


dar atâta vreme cât mobilurile voastre nu vor fi cu 
adevărat dezinteresate, spirituale, ceea ce veţi spune 
nu va produce niciodată efecte bune. Cuvintele voastre 
nu vor fi cu adevărat puternice şi benefice, decât în 
ziua în care veţi fi pe deplin stăpâni pe gândurile şi 
sentimentele voastre; altfel, oricare ar fi bunele 
voastre intenţii de a-i ajuta pe ceilalţi, nu numai că nu 
le sunteţi de ajutor, ci, dimpotrivă, le veţi dăuna îi veţi 
rătăci. 


88 - Aprofundaţi un Adevăr înainte de a vorbi 
despre el 


În Viaţa spirituală există o regulă care cere ca, 
atunci când primim un Adevăr, să începem prin a-l trăi, 
înainte de a-l predica celor din jurul nostru. Da, aceasta 
este o regulă foarte importantă care trebuie reţinută. 
Un Adevăr trebuie experimentat şi exersat, iar atunci 
când a devenit „carne şi os” în voi, când a fuzionat cu 
voi, nimic în lume nu mai poate să facă să-l pierdeţi. În 
timp ce, dacă începeţi să vorbiţi în dreapta şi stânga 
despre un Adevăr pe care tocmai l-aţi aflat, el vă va 
părăsi: l-aţi expus pe tarabă la piaţă, nu vă mai 
aparţine şi sunteţi din nou slabi şi nefericiţi. Trebuie, 
deci, să începeţi prin a-l ţine în voi pentru ca să vă 
aducă forţă şi să vă ajute să învingeţi încercările la 
care veţi fi supuşi. Din acel; moment, el nu vă va mai 
părăsi. Atâta timp cât nu aţi trăit şi nu aţi experimentat 
un Adevăr, el nu face parte din voi; de aceea, el vă 
poate părăsi şi va trebui să luptaţi şi să suferiţi pentru 
a-l regăsi. Trebuie, deci, să-l păstraţi un anumit timp, 
să trăiţi cu el pentru a-l face să fie al vostru; de atunci 
încolo, nu numai că nu vă va părăsi, dar când îl veţi 
împărtăşi celorlalţi, el va avea o asemenea forţă, o 


asemenea putere, datorită  sincerităţii exprimării 
voastre, încât veţi reuşi să îi convingeti. Timbrul vocii 
voastre, emanaţiile care vor ieşi din voi, vor fi cu 
adevărat convingătoare, căci aţi păstrat vreme 
îndelungată în voi acel Adevăr, şi prin aceasta l-aţi 
întărit. 


89 - Începeţi prin a deveni voi înşivă mai 
înţelepţi 


Oamenii sunt obişnuiţi să observe mereu 
slăbiciunile şi imperfecţiunile celorlalţi, dar niciodată 
pe cele proprii. Ei pretind celorlalţi inteligenţă, 
bunătate, cinste fără a-şi pune întrebarea cum sunt ei. 
Dacă sunt atât de puţini oameni perfecţi în lume, 
aceasta se datorează faptului că toţi gândesc la fel: 
toţi aşteaptă eforturi din partea celorlalţi, ei înşişi 
putând foarte bine să rămână aşa cum sunt. Ei bine, 
consecinţele acestei atitudini sunt foarte dăunătoare, 
şi, mai ales, în cazul celor al căror rol, sau meserie, 
este de a se ocupa de alţii. Să luăm, bunăoară, cazul 
părinţilor: ei se ocupă de copii lor, şi este bine aşa, 
este datoria lor; dar oare au ştiut, mai întâi, să se 
ocupe de ei înşişi, înainte de a se ocupa de copii lor? 
Nu, au trăit cum a dat Dumnezeu, dar au lăsat 
dezordinea să se instaleze în ei şi acum, deformaţi sau 
chiar dărâmaţi, se cred capabili de a-şi educa copiii! 
Faptul că copiii lor primesc exemplul unui 
comportament deplorabil, care va influenţa negativ 
psihicul şi chiar sănătatea lor, asta n-are nici o 
importanţă. Câţi oameni nu se căsătoresc decât pentru 
că singuri se plictiseau, şi apoi, când au copii, se 
trezesc în faţa unor probleme de nerezolvat. Înainte de 
a vrea să-i educați pe ceilalţi, ocupaţi-vă de propria 


voastră educaţie; altfel, este ca şi cum aţi vrea să 
ştergeţi o mică pată de pe faţa cuiva, dar având 
mâinile negre de cărbune: îl murdăriţi şi mai tare. Toţi 
cei care se apucă să-i lumineze şi să-i facă pe ceilalţi 
mai înţelepţi, fără ca ei înşişi să fie luminaţi, nu fac 
altceva decât să-i dezorienteze. Lăsaţi-i, deci, în pace 
pe ceilalţi şi preocupaţi-vă doar de propria voastră 
îmbunătăţire. De ce să vă pierdeţi timpul jelindu-vă 
asupra  imperfecţiunilor umanităţii? Nu vă mai 
preocupaţi de ea; ocupaţi-vă de propria voastră 
perfecţionare: din acel moment nu veţi mai fi copleşiţi 
de atâtea griji, nu vă veţi măcina, ci vă veţi accelera 
evoluţia, pentru că vă veţi concentra asupra 
perfecţionării voastre. 

Credeţi-mă, lăsaţi-i pe ceilalţi să facă ce cred, iar 
voi lucraţi asupra voastră. Voi sunteţi cei care trebuie 
să progresaţi, cei care trebuie să fiţi exemple. Nu veţi 
reuşi să-i faceţi pe oameni mai înţelepţi nici cu cele 
mai frumoase discursuri, dar, dacă veţi fi voi înşivă un 
exemplu, ei vă vor urma chiar fără voia lor. De aceea, 
în loc să aşteptaţi mereu ca să fie armonie în familia 
voastră, în anturajul vostru, la slujba voastră, şi să 
plângeţi că ea nu există, începeţi prin a o crea 
înăuntrul vostru. Când ceilalţi vor simţi cât de mult v- 
aţi schimbat, vor fi obligaţi să se schimbe şi ei, căci 
este contagios, este magic; o fiinţă care lucrează 
sincer asupra sa degajă asemenea forţe încât 
determină anturajul său să procedeze la fel. Trebuie să 
cunoaşteţi natura oamenilor, să ştiţi ceea ce sunt şi să 
nu vă preocupaţi prea mult de acea latură a lor care vă 
inspiră  semtimente negative. Căci, există o 
corespondenţă între ceea ce ne preocupă şi stările în 
care ne aflăm. Dacă vă lăsaţi pradă sentimentelor 
negative faţă de ceilalţi, nu vă miraţi când vă veţi simţi 


prost dispuşi: nu este nimic de mirare. Pentru a nu fi 
niciodată zdruncinaţi, tulburaţi, descurajaţi, trebuie să 
vă bazaţi numai pe activitatea depusă în interiorul 
vostru. 


90 - Soarele, model de perfecţiune 


Dacă aveţi un prieten pentru care nutriţi respect şi 
admiraţie, frecventându-l, veţi recepționa, chiar fără 
voia voastră, unele dintre calităţile sau defectele lui. 
Sfârşim, întotdeauna, prin a semăna fiinţelor sau 
lucrurilor pe care le iubim sau admirăm; aceasta este o 
lege. In mod similar, dacă veţi lua obiceiul de a privi în 
fiecare dimineață Soarele,  minunându-vă de 
generozitatea lui, de puterea lui, de toată viaţa care 
izvorăşte din el, veţi simţi, cu timpul, unele schimbări 
ce se vor produce în voi, de parcă o parte din lumina, 
din căldura şi din viaţa lui pătrunde în voi. Soarele este 
imaginea perfecțiunii, şi, dacă îl veţi lua ca model, 
dacă, asemenea lui, veţi dori să fiţi luminoşi, plini de 
căldură şi dătători de viaţă, într-adevăr vă veţi 
transforma. Evident că niciodată nu veţi ajunge să fiți 
la fel de luminoşi, de plini de căldură şi de viaţă ca şi 
Soarele, dar, numai dorinţa de a dobândi aceste 
calităţi, vă va proiecta în sferele cereşti şi veţi reuşi, 
într-adevăr, să faceţi minuni. Pentru a avea o influenţă 
benefică asupra oamenilor, trebuie să intraţi în fiecare 
zi în contact cu Soarele pentru a primi câteva particule 
noi, pe care le veţi transmite celor din jurul vostru. 
Soarele este singurul care vă poate dărui ceea ce aveţi 
nevoie pentru a putea ajuta şi iubi oamenii. Cât timp 
nu vă veţi concentra asupra acestui model de căldura 
şi de lumină, veţi fi pradă manifestărilor naturii voastre 
inferioare. Priviţi ce se întâmplă în lume: nu vedeţi 


decât oameni care vor să profite de pe urma celorlalţi, 
să-i supună, să-i zdrobească. Nu e nimic de laudă! În 
timp ce în Soare, aveţi imaginea unei fiinţe generoase, 
care radiază şi, prin aceasta, sunteţi influenţat, chiar 
dacă admitem că el nu este o făptură inteligentă şi 
raţională în sensul pe care îl înţelegem noi, totuşi, 
contactul cu căldura şi cu lumina sa, vă vor inspira 
sentimente de  fraternitate față de ceilalți: 
generozitate, bunătate, răbdare. Deci, luaţi Soarele ca 
model. In timpul zilei, supravegheaţi-vă şi analizaţi-vă 
punându-vă întrebarea: „Oare acum radiez şi propag 
lumină? Oare încălzesc şi deschid inimile celorlalte 
fiinţe? Oare le aduc viaţă?” Da, în fiecare clipă a unei 
zile puneţi-vă aceste întrebări, căci aici aveţi cheia 
perfecțiunii voastre. 


91 - Secretul adevăratei psihologii 


Dacă oamenii sunt slabi psihologi, aceasta este din 
cauză că sunt mereu preocupaţi de propria lor 
persoană. Ei sunt ca legaţi la ochi de către valul naturii 
lor inferioare, care îi împiedică să distingă ceea ce se 
petrece în capul sau în inima celorlalţi. Chiar şi atunci 
când iubesc pe cineva, valul îi împiedică să vadă; 
astfel, rămân surprinşi când, dintr-o dată, constată 
transformările produse în soţia lor, soţul lor, copii lor, 
prietenii lor, transformări pe care nu le-au prevăzut şi a 
căror apropiere n-au simţit-o. Numai cel care şi-a 
dominat natura inferioară şi a devenit capabil de a uita 
propriile interese poate, într-adevăr, să-i cunoască şi 
să-i înţeleagă pe ceilalţi. lată o metodă pentru a reuşi 
să ieşiţi din limitele conştiinţei voastre individuale. 
Folosiţi-vă imaginaţia şi proiectaţi-vă foarte sus, pentru 
a intra în legătura cu Fiinţa care îmbrăţişează totul, 


care poartă în Sine toate făpturile şi pe care le 
hrăneşte. Întrebaţi-vă cum vede El viitorul umanităţii, 
ce proiectează El pentru ea, pentru evoluţia ei. Atunci 
când veţi încerca o apropiere de această Fiinţă 
nemăsurat de mare şi de luminoasă, în subconştientul, 
conştientul şi supraconştientul vostru se vor produce 
nişte lucruri care vă vor provoca experienţe şi senzaţii 
de nedescris. Trebuie să repetaţi acest exerciţiu până 
veţi ajunge să simţiţi că vă topiţi în acest Ocean de 
Lumină care este Dumnezeu. Şi când această practică 
a devenit pentru voi un obicei şi când veţi ajunge să 
simţiţi momente de împlinire prin comunicarea cu 
fiinţele cele mai elevate, atunci veţi putea începe să 
coborâţi în conştiinţa oamenilor, pentru a învăţa să-i 
cunoaşteţi, pentru a simţi nevoile lor, suferinţele lor, 
făcând, astfel, o muncă constructivă pentru întreaga 
umanitate. 


92 - Dincolo de aparențele oamenilor, căutaţi 
sufletul şi Spiritul lor 


învăţaţi să priviţi toţi bărbaţii şi toate femeile cu un 
sentiment sacru şi, dincolo de veşmintele lor, de forma 
trupului sau a feţei lor, veţi descoperi sufletul şi Spiritul 
lor care sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dacă veţi şti 
să vă opriţi asupra sufletului şi Spiritului lor, toate 
făpturile pe care le-aţi neglijat, le-aţi părăsit, le-aţi 
disprețuit, vă vor părea deosebit de preţioase. Cerul 
însuşi le-a trimis pe Pământ deghizate, El le consideră 
ca pe nişte comori, ca pe receptacule ale Divinităţii. 
Deci, la toate fiinţele pe care le întâlniți, luaţi mai puţin 
în considerare aparenţa fizică, averea, situaţia, 
instruirea, şi mai mult sufletul şi Spiritul, căci, altfel, nu 
veţi ajunge niciodată să cunoaşteţi esenţialul. Spuneți- 


vă că până şi cei care aici se prezintă sub formă de 
cerşetori sunt, în realitate, în ochii Domnului care i-a 
creat, prinți şi prințese. 


93 - lubiţi fără a-i pune în pericol pe ceilalţi 


Atunci când iubiţi o fiinţă, în loc să vă agăţaţi în 
mod egoist de ea, propuneţi-vă să o conectaţi la 
Ceruri, să o conectaţi la Izvorul nesecat al Vieţii pentru 
ca, neîncetat, să se poată alimenta şi regenera. Nu 
este nimic mai important decât să ştii cum să iubeşti. 
Dacă doriţi fericirea şi împlinirea fiinţei iubite, încercaţi 
să vă gândiţi mai puţin la voi, căci riscaţi să o antrenați 
în regiunile inferioare ale poftelor şi ale dorințelor 
voastre. Dragostea nu însemnează a atrage o fiinţă 
către sine, ci, din contră, este dorinţa de a se depăşi pe 
sine, prin dorinţa de a face ceva măreț pentru celălalt, 
şi nu există nimic mai măreț decât a-l conecta la Izvor. 
Apropiaţi-vă de fiinţa iubită, priviţi-o, îmbrăţişaţi-o, şi 
imaginaţi-o în Ceruri, alături de Mama divină, sau de 
Hristos, de Tatăl ceresc, sau de Sfântul Duh... Şi chiar 
dacă nu sunteţi atât de intimi pentru a o lua în braţe, 
încercaţi să o conectaţi cu gândul la Izvorul Luminii; 
doriţi-i să înţeleagă noua Viaţă, doriţi-i să trăiască în 
liniştea şi pacea din care nu a gustat încă vreodată. 
Faceţi în aşa fel încât iubirea voastră să contribuie la 
deschiderea şi împlinirea fiinţelor pe care le iubiţi. 


94 - lubiţi fără a vă pune în pericol 


lubirea este o Forţă care lucrează şi vă transformă, 
făcându-vă asemănători celui pe care îl iubiţi. Dacă 
iubiţi o fiinţă egoistă, vulgară, necinstită, rea, una câte 
una slăbiciunile sale pătrund în voi şi sfârşiţi prin a-i 


semăna. Dar dacă vă concentrați asupra Domnului, 
dacă-i dăruiţi iubirea voastră cu convingerea că este 
imensitatea, un Ocean de Lumină şi de Viaţă, puţin 
câte puţin conştiinţa voastră se lărgeşte, se luminează 
şi Viaţa divină începe să circule prin voi. Învăţaţi, deci, 
să iubiţi. Bineînţeles că este permis, chiar necesar, să 
iubiţi toţi oamenii. Dar, pentru a nu cobori la nivelul 
slăbiciunilor lor, este nevoie să-l iubiţi mai întâi pe 
Dumnezeu. Cel ce îl iubeşte pe Domnul, poate iubi pe 
oricine, pentru el nu vor mai fi pericole; lubirea divină îl 
va întări şi îl va susţine deasupra pericolelor. Când un 
salvator se aruncă în apă pentru a scăpa un om de la 
înec, el îi dă picioarele pentru a se agăța de ele; dar 
dacă celălalt vrea să-l apuce de mâini, este obligat să-l 
lovească în cap, pentru a-l face să-şi piardă cunoştinţa; 
doar aşa îl poate salva, altfel se îneacă amândoi. La fel 
să faceţi şi voi, păstraţi-vă braţele pentru Dumnezeu şi 
lăsaţi-vă picioarele oamenilor! Nu le dăruiţi toată 
iubirea voastră căci vă veţi pierde odată cu ei. Câţi nu 
sunt cei care iubesc pe oricine, oricând, oricum şi apoi 
afirmă că iubirea aduce toate nenorocirile. Nu, 
niciodată! Neştiinţa lor în privinţa iubirii este pricina 
nenorocirilor, nu iubirea, căci lubirea este Dumnezeu şi 
Dumnezeu nu aduce niciodată Răul. Dar trebuie mai 
întâi să-l iubiţi pe Dumnezeu, să vă impregnaţi cu 
vibraţiile Sale, şi abia apoi veţi putea să-i iubiţi şi să-i 
ajutaţi pe ceilalţi fără pericol. Din moment ce sunteţi 
conectaţi la Izvor, puteţi să vă dăruiţi forţele fără să 
slăbiţi, căci Apa în voi se reînnoiește permanent. Dar, 
dacă tăiaţi această legătura, cum rezervele voastre nu 
sunt nelimitate, vă veţi epuiza curând. 


95 - Numai îmbogăţindu-vă în preajma Domnului 
puteţi ajuta celelalte făpturi 


Nu părăsiţi niciodată Cerul, indiferent pentru cine, 
copil, soţie, soţ, căci numai fiind legaţi de Ceruri puteţi 
să-i ajutaţi. Veţi spune: „Dar ce rău este în a-ți 
consacra timpul muncii, soţiei, copiilor, prietenilor?” O, 
nici un rău, evident, este foarte bine să vă manifestaţi 
ca un om al datoriei, serios şi conştiincios. Dar nu într- 
atât încât să uitaţi de Ceruri. Sentimentalismul, 
ataşamentul orb nu vă vor conduce nicăieri. Cum 
reacţionează, într-un caz de forţă majoră, un tată care 
îşi iubeşte cu adevărat familia? El are curajul de a o 
părăsi, pentru o vreme, pentru a pleca în străinătate să 
câştige bani. In timp ce altul, care nu are aceeaşi 
dragoste, n-are curajul de a pleca. Deci, vedeţi, în 
aparenţă primul şi-a părăsit familia, dar a făcut-o 
pentru a-i ajuta: el a plecat în străinătate să câştige 
bani, iar la reîntoarcerea sa toţi vor fi fericiţi; în timp ce 
acela care n-a vrut să-şi părăsească familia, o ţine în 
sărăcie şi pe el de asemenea. Şi acum, să interpretăm. 
Cel ce-şi iubeşte cu adevărat soţia sau soţul, copii, 
prietenii, ştie să-i părăsească din când în când pentru a 
„merge în străinătate”, Adică în Lumea divină, unde va 
aduna comori, iar la revenire va împărţi tuturor daruri. 
In timp ce acela care nu înţelege, va rămâne mereu cu 
familia sa, dar ce-i va putea dărui? Nu prea mare lucru, 
câteva mărunţişuri, câteva coji de pâine mucegăite 
rămase prin dulapuri. Şi cât timp trebuie să rămânem 
în străinătate? Asta depinde: poate o jumătate de oră, 
o oră, poate o zi întreagă... Singura iubire adevărată 
este cea care aduce fiinţelor tezaurul curat al Cerului. 


96 - Circulaţia iubirii 


Nu vă mai preocupaţi să aflaţi dacă cel pe care îl 
iubiţi este, în acelaşi timp, şi cel care vă iubeşte. De 
ce? Pentru că iubirea circulă, ea trece de la unul la 
altul: o primim şi trebuie să o dăm mai departe. Ceea 
ce îi dăruiţi fiinţei iubite, ea dăruieşte mai departe, la 
rândul ei, celei pe care o iubeşte, şi se formează astfel 
un lanţ, un curent care porneşte de la voi şi revine la 
voi prin mii de alte fiinţe. Pentru a înţelege mai bine 
această idee, este suficient să ne imaginăm că toţi 
suntem alpinişti pe o aceiaşi coardă. Trebuie ca fiecare 
să urce iar coarda să rămână mereu întinsă. Dacă îi 
veţi spune celui dinaintea voastră: „le iubesc, 
întoarce-te şi uită-te la mine” împiedicaţi urcarea 
întregii coloane. Să te întorci pentru a merge către 
celălalt, însemnează a da înapoi, însemnează să 
destinzi coarda, să-i împiedici pe cei care sunt înaintea 
ta să-şi continue urcuşul şi pe cei din spate să-şi 
continue drumul. Fiecare trebuie să meargă în sens 
unic, în sensul deplasării întregului lanţ. Nu avem voie 
să ne oprim pentru a ne privi şi a ne vorbi; trebuie să 
urcăm către înălţime, continuu, fără pauze, fără 
slăbiciuni. 


97 - lubirea poartă în ea răsplata 


Inima noastră trebuie să fie plină de iubire pentru 
oameni pentru că ei sunt, cu toţii, fraţii noştrii. Trebuie 
să ne gândim la ei şi să îi ajutăm fără a ne aştepta nici 
la cea mai mică recompensă, căci, în realitate, avem 
deja răsplata: această deschidere interioară, această 
căldură care ne copleşeşte atunci când iubim. Aceasta 
este o mare răsplată şi nu există în toată viaţa alta mai 
mare. Aşteptaţi mereu să fiţi răsplătiți pentru ceea ce 
aţi făcut? Aceasta dovedeşte, din partea voastră, o 


proastă înţelegere a lucrurilor. Cel care a înţeles 
secretul iubirii nu aşteaptă nimic; el dăruieşte gratuit. 
Şi pentru că el trăieşte permanent în împlinire şi în 
bucurie, el radiază, şi astfel câştigă încrederea multor 
prieteni. Unde aţi putea găsi o răsplată mai mare ca 
aceasta? 


98 - Cel ce știe să se deschidă către ceilalţi nu 
este niciodată singur 


Câţi oameni nu se plâng de singurătate! Cu toate 
că în jurul lor sunt o mulţime de persoane, ei se plâng 
de singurătate. In realitate, ceea ce îi izolează este 
atitudinea lor: nu ştiu să se deschidă, nu ştiu să 
iubească, nu ştiu să spună două cuvinte de încurajare 
sau de consolare, nu ştiu să dăruiască; aşteaptă mereu 
ca ceilalţi să fie cei care vin spre ei. Dar ceilalţi sunt, 
de obicei, foarte ocupați, au propriile lor griji şi 
probleme, au preocupările lor... Aşa că nu auzim decât 
plângeri: „Nimeni nu vine să mă vadă, nimeni nu mă 
iubeşte, nimănui nu-i pasă de mine”. Şi, totuşi, de ce 
mereu ceilalţi trebuie să fie cei care iubesc şi care se 
interesează de soarta lor? Dacă suferiţi de singurătate, 
nu rămâneţi cu mâinile în sân fără să faceţi nimic. În 
loc să staţi retraşi într-un colţ, măcinaţi de gânduri, să 
aşteptaţi atenţiile şi dragostea celorlalţi, fiţi voi cei 
care faceţi primul pas, porniţi voi către ceilalţi. Nu 
există nici un motiv pentru a vă simţi singuri când 
există lubire, când există Lumină. Dacă vă simţiţi 
singuri însemnează că v-aţi exilat singuri în afara lubirii 
şi a Luminii. De câte ori nu am insistat pentru ca să 
ieşiţi puţin din egocentrismul vostru şi să faceţi ceva şi 
pentru ceilalţi. Părinţii obişnuiesc să le spună copiilor: 
„Nu fii prost, nu face tu primul pas, lasă-i pe ceilalţi să 


vină să te caute”. Bineînţeles că se poate întâmpla să 
vină mereu ceilalţi să-i caute, dar asta numai în cazul 
în care ei ştiu să fie utili. Dacă vă veţi face brutari, 
oamenii vor veni să caute pâine. Pentru a fi căutaţi de 
oamenii, trebuie să fiţi în stare să le dăruiţi ceva. Cel 
care nu are nimic de dat, nu atrage pe nimeni şi 
rămâne singur. Nu trebuie să le reproşaţi celorlalţi că 
nu vin spre voi. Schimbaţi-vă, fiţi plăcuţi şi veţi vedea 
cum vor veni. Luaţi exemplul trandafirului înflorit: el 
răspândeşte un parfum minunat şi toată lumea se 
apropie de el să-l miroasă, chiar albinele şi fluturii, şi 
asta pentru că s-a deschis. Atunci voi de ce rămâneţi 
închişi, fără parfum? 


99 - Prezenţa divină este singura care poate 
umple cu adevărat sufletul omenesc 


Fiecare îşi doreşte să întâlnească o fiinţă alături de 
care să poată progresa pe calea vieţii cu încredere, o 
fiinţă cu care să-şi poată împărtăşi unul celuilalt cele 
mai intime gânduri şi emoţii. Dar nu este uşor. In câte 
romane, filme, piese de teatru, bărbaţi şi femei îşi 
istorisesc spaimele, suferințele, provocate de 
imposibilitatea găsirii unei astfel de fiinţe! Aceasta se 
întâmplă din cauză că sufletul omenesc nu poate fi 
umplut, o dată pentru totdeauna, decât de către 
Dumnezeu. Cel ce vrea să învingă singurătatea, cel ce 
vrea să simtă în fiecare zi că este plin de o prezenţă 
făcută numai din bucurie şi fericire, trebuie să se 
unească cu Dumnezeu. Singurătatea este o stare a 
conştiinţei pe care au cunoscut-o şi cei mai Mari 
Iniţiaţi. lisus însuşi a trecut prin acest tărâm întunecat 
şi pustiu atunci când a strigat: „Tatăl Meu, de ce M-ai 
părăsit?” Toți vor cunoaşte, într-o zi, această 


singurătate. De ce? Pentru că nimeni nu-şi poate 
dezvolta, cu adevărat, credinţa, speranţa şi iubirea 
atunci când este fericit, satisfăcut, înconjurat de 
prieteni, ci doar atunci când este singur şi părăsit în 
interiorul său, căci nu există alt mijloc pentru a putea 
traversa singurătatea decât acela de a te sprijini pe 
Fiinţa care susţine toate lucrurile. Trebuie să crezi în 
acea Fiinţă nemuritoare, să O iubeşti, să speri în Ea. 


100 - Traversarea pustiului 


Se întâmplă în Viaţa spirituală să te simţi 
înăuntrul tău de parcă ai traversa regiuni pustii, lipsite 
de viaţă: nu mai ai chef de nimic, totul devine lipsit de 
farmec, totul pare străin. Aceasta este starea cea mai 
gravă în care se poate afla un spiritualist. Nu să te 
îmbolnăveşti este cel mai grav, nici să nu ai bani sau 
să ai o nereuşită, ci să nu mai simţi iubire, lan, 
credinţă. Şi cum aceasta se poate întâmpla oricui, 
trebuie să ştiţi să faceţi faţă acestei situaţii. Chiar în 
plin pustiu trebuie să fiţi capabili să spuneţi: „Doamne, 
Dumnezeule, sunt în mâinile Tale, Tu eşti cel care mi-ai 
ales calea şi, indiferent dacă pe ea există apă sau nu, 
eu merg pe ea, căci sunt în slujba Ta. Te iubesc 
Doamne, ajută-mă!” Asta este, nu trebuie să acceptaţi 
să vă pierdeţi atât de uşor credinţa şi iubirea, ci să 
continuaţi cu şi mai mult zel, iar credinţa voastră să fie 
de două ori mai puternică. Este singura voastră 
salvare. Nu vă opriţi cu impresia că v-aţi rătăcit în 
pustiu, străduiţi-vă să mergeţi mai departe, căci veţi 
găsi, cu siguranţă, un fruct sau apă; chiar şi în mijlocul 
unui pustiu există o oază. Continuaţi să mergeţi până 
veţi găsi în interiorul vostru o oază cu Apă, care vă va 


da posibilitatea de a vă continua drumul. Această Apă 
este umilinţa, este iubirea. 


101 - Puritatea permite legătura cu Lumea divină 


Vă plângeţi că cerul este surd, crud şi că nu 
răspunde chemărilor voastre... De fapt, voi vă aflaţi 
scufundaţi în Lumea divină şi dacă, totuşi, vă simţiţi 
atât de izolaţi, despărțiți de Ea, aceasta este din cauză 
că, prin gândurile şi sentimentele voastre inferioare, v- 
aţi creat învelişuri opace care, asemenea unui ecran, 
vă împiedică să mai comunicaţi cu Ea. Dacă veţi lua 
hotărârea să lucraţi asupra voastră înşivă, să vă 
curăţaţi, să vă purificaţi corpurile subtile pentru a le 
reda receptivitatea şi sensibilitatea, veţi descoperi că 
nu există nimic care să vă separe de Cer. Pentru un 
spiritualist, este deosebit de important să ştie cum să 
elimine impurităţile din organismul sau psihic; tocmai 
de aceea exerciţiile de purificare trebuie să ocupe un 
loc important în viaţa sa, şi nu numai cele de purificare 
fizică: respiratorii, abluţiuni, post etc., ci şi cele de 
purificare prin mijloace spirituale: concentrarea, 
rugăciunea. Prin aceste exerciţii, el introduce în el o 
substanţă care dezagregă toate elementele străine şi 
nocive, dă posibilitate Vieţii divine să înceapă să 
circule prin el. De aceea, în fiecare zi, o dată, de două 
ori, gândiţi-vă la curăţie, la purificare. Faceţi loc Apei 
să circule prin voi, Apei pure din Ceruri. Această 
Puritate vă va aduce nu numai toate binecuvântările, 
dar prezenţa voastră va fi folositoare şi celorlalţi: veţi 
face bine tuturor făpturilor pe care le veţi întâlni, le 
veţi lumina şi le veţi pune şi pe ele în contact cu Cerul. 


102 - Cerul nu răspunde decât la semnale 
luminoase 


Pentru a atrage Spirite divine şi a le trezi dorinţa 
de a vă veni în ajutor, trebuie ca viaţa pe care o duceţi 
să fie în acord cu Legile divine. Altfel, ele îşi închid 
ochii, îşi astupa urechile, nu văd şi nu aud nimic, vă 
lasă să vă spargeţi singuri capul. Le puteţi atrage 
atenţia asupra voastră numai prin felul vostru de a trăi. 
Ele trebuie să vadă semnalele, Lumina care tâşneşte. 
Numai atunci când, zărind din depărtare o fiinţă din a 
cărei inimă, suflet şi Spirit tâşnesc zilnic scântei şi 
focuri de artificii, minunat colorate, ele îşi spun: „la te 
uită, ce sărbătoare este acolo; hai să mergem şi noi!” 
şi se apropie, le cade dragă acea fiinţă şi, adesea, îşi 
fac lăcaşul în ea pentru a-i fi de ajutor şi, atunci, totul 
devine uşor acelei fiinţe. lată de ce merită să vă 
schimbaţi felul de viaţă: pentru a atrage ajutorul şi 
chiar prezenţa tuturor acestor Spirite luminoase care 
vor veni să vă ajute în munca voastră spirituală. 


103 - Recunoştinţa, cheia fericirii 


Vă plângeţi: „Ah, cât sunt de nefericit!” „Bine, de 
acord, dar aţi mulţumit astăzi?” „Să mulţumeşti cui şi 
pentru ce?” „Puteţi să respiraţi şi să mergeţi?” „Da: 
„„Ei bine, mulţumiţi domnului, pentru că există oameni 
care nu pot nici să meargă, nici să mănânce, nici să 
deschidă gura!” Sunteţi nefericiţi pentru că niciodată 
nu v-aţi gândit să mulţumiţi. Pentru a vă schimba 
starea, este mai întâi nevoie să recunoaşteţi că nu este 
nimic mai minunat decât faptul de a fi viu, de a putea 
merge, a putea privi, a putea vorbi. Ştiţi voi câte 
miliarde şi miliarde de Entităţi, elemente şi particule 


sunt puse în joc pentru a putea menţine în viaţă un 
singur om? Nu vă daţi seama, şi sunteţi mereu 
revoltați şi nemulţumiţi. Deveniţi recunoscători! De 
cum vă sculaţi mâine dimineaţă, mulţumiţi Cerului. 
Câţi oameni nu se mai trezesc deloc dimineaţa sau se 
trezesc paralizaţi! Spuneţi: „lţi mulţumesc, Doamne, 
pentru ca Tu mi-ai dat şi astăzi viaţă şi sănătate; 
Doamne, voi împlini voia Ta!” Însuşirile voastre, 
talentele voastre, virtuțile voastre sunt, de fapt, trimişi 
ai Cerului care şi-au făcut lăcaş în voi pentru a lucra. 
Trebuie să deveniți conştienţi de acest fapt, căci, în 
ziua în care deveniți mândri de succesele voastre, ca şi 
cum tot meritul v-ar reveni vouă, Într-un fel sau altul, 
aceşti prieteni se vor îndepărta şi veţi pierde acel 
talent sau acea virtute. Câţi oameni nu şi-au pierdut 
talentul din cauza orgoliului! În timp ce alţii, din contră, 
şi-au atras calităţile sau le-au amplificat prin umilinţa 
lor. Şi când vă simţiţi fericiţi, încântați, fără să aveţi 
vreun motiv deosebit, să ştiţi că atunci aţi primit vizita 
Făpturilor cereşti. Dacă nu apreciaţi ceea ce ele fac 
pentru voi, veţi pierde această stare. Pe urmă, 
degeaba vă veţi strădui să le mai regăsiţi, s-a terminat, 
aceste fiinţe nu vă mai vizitează, nu vă mai aruncă nici 
o privire, nu vă mai zâmbesc, nu vă mai adresează nici 
un cuvânt, nu mai mişcă nici un deget pentru voi. 
Singurul lucru, care poate nemulţumi Spiritele 
luminoase, este lipsa de recunoştinţă. Le place să fie 
apreciată dragostea lor, generozitatea lor. Ele cunosc 
şi chiar scuză defectele şi slăbiciunile voastre, nu se 
împiedică de ele; din contră, ele spun: „O, săracii, în ce 
hal sunt, trebuie să-i ajutăm!” Dar, dacă văd că nu le 
apreciaţi prezenţa, ele vă părăsesc. Nu pentru că ar 
avea nevoie de această recunoştinţă, dar dacă nu le 
apreciaţi, nu veţi putea niciodată să profitaţi, într- 


adevăr, din plin, de tot ceea ce ele ar putea să vă 
dăruiască. Deci, nu uitaţi cel mai mare secret, cea mai 
importantă cheie pentru fericirea şi promovarea 
voastră, este recunoştinţa. Atâta vreme cât veţi 
aprecia darurile Sale, Cerul nu vă va părăsi. 


104 - A şti să scăpaţi de Rău 


Să presupunem că aţi pornit într-o plimbare prin 
pădure şi că v-aţi rătăcit, că aţi părăsit drumul şi că aţi 
luat-o pe un drum care v-a condus într-o regiune 
mlăştinoasă, plină cu muşte, viespi, țânțari şi şerpi. Şi, 
iată-vă, dintr-odată ameninţaţi, asaltaţi, pişcaţi... Ei 
bine, ce va trebui să faceţi în această situaţie? Să o 
luaţi la fugă, să faceţi cale întoarsă, în căutarea 
drumului corect. Cum vreţi să scăpaţi de toate aceste 
insecte şi târâtoare? Singura cale este de a părăsi 
ţinutul lor. Tot aşa, dacă din nebăgare de seamă v-aţi 
rătăcit în regiunile inferioare ale planului astral, 
populat de Entităţi răufăcătoare, care încep să vă 
înţepe, să vă muşte, grăbiţi-vă să părăsiţi acele locuri. 
În planul psihic al gândurilor, al emoţiilor, al 
sentimentelor, nu este recomandat de a zăbovi sub 
influenţa curenților negativi, pentru că este o zonă 
periculoasă, şi este întotdeauna mai bine să se evite 
confruntarea. Dacă zăboviţi în întuneric, nu-l veţi 
învinge: el va fi cel învingător. Dacă zăboviţi în ură, ura 
este cea care vă va distruge. Dacă zăboviţi în frică, în 
senzualitate, în pasiuni, în răutate, ele vă vor învinge, 
nu voi pe ele. De aceea trebuie să le părăsiţi cât mai 
degrabă. In planul fizic şi în planul psihic nu lucrează 
aceleaşi legi. In plan fizic, trebuie să daţi dovadă de 
voinţă, de tenacitate, să vă susţineţi punctul de 
vedere, deci să nu cedaţi teren, ci să vă angajaţi, să 


luptaţi pentru a vă întări; în timp ce, în plan psihic, este 
mai bine să nu vă opuneţi Forţelor ostile. Veţi întreba: 
„Dar cum să scăpăm de ele?” Există atât de multe căi! 
Şi una dintre cele mai eficiente este rugăciunea. 


105 - Rugăciunea, cel mai sigur adăpost 


Rugăciunea este actul prin care ne ridicăm până la 
acea Lume plină de Lumină unde Domnul a aşezat tot 
ceea ce ne este de trebuinţă pentru echilibrul nostru, 
pacea noastră, înflorirea noastră. Se poate întâmpla ca 
Dumnezeu Însuşi să nu ştie că noi avem nevoie de 
ceva, şi, de fapt, nici nu este necesar ca El să ştie: din 
moment ce totul ne-a fost pus la îndemână, ţine numai 
de noi ca să ne ridicăm şi să luăm toate cele de 
trebuinţă, pe care le cer inima şi sufletul nostru, şi 
chiar să ne refugiem acolo. Să luăm un exemplu: cel 
din urmă. Sunteţi urmăriţi de vrăjmaşi şi alergaţi, 
alergaţi pentru a scăpa de ei. Şi iată cum, cu sufletul la 
gură, plini de colb, nimeriţi într-o adunare de oameni 
care tocmai mănâncă, beau şi se bucură cu cântece, 
dansuri, miresme... Nimeni nu va spune: „Hei, tu de 
colo, ce faci aici? Eşti un intrus, ieşi afară!” Din contră, 
sunteţi bine primit, vi se dă cu ce să vă spălaţi, să vă 
îmbrăcaţi şi sunteţi invitat la ospăț. Vrăjmaşii noştri, în 
tot acest răstimp, au rămas afară la poartă şi nu vă pot 
face nici un rău...Ei bine, aceasta este rugăciunea: 
Alergaţi, alergaţi, ca să scăpaţi de curenţii dăunători, 
de Entităţile răufăcătoare care vă persecută şi ajungeţi 
într-un loc unde Domnul se bucură în tovărăşia 
îngerilor, a Arhanghelilor şi a tuturor divinităţilor. 
Domnul nu doreşte decât să vă primească în mijlocul 
lor. Puteţi rămâne acolo oricâtă vreme doriţi; în acelaşi 
timp, vrăjmaşii voştri se vor retrage cu buzele umflate; 


apoi veţi putea reveni la voi acasă, copleșiți. Deci, de 
aici înainte, când vă veţi simţi tulburaţi, nefericiţi, în 
loc să mergeţi să vă plângeţi în dreapta şi stânga, să 
luaţi calmante sau excitante, încercaţi să schimbaţi 
regiunea în care vă aflaţi, făcând apel la acest mijloc 
minunat şi atât de folositor pe care Marii Iniţiaţi ne-au 
învăţat: rugăciunea. In situaţiile cele mai grele gândiţi- 
vă că nimic nu este definitiv şi că trebuie doar să vă 
mişcaţi din acel loc. Da, să vă mişcaţi din acel loc. 
Domnul nu va veni să vă caute acolo unde vă aflaţi, el 
nu va trage de voi ca să vă scoată din Infern şi să vă 
aşeze în Ceruri. Voi sunteţi cei care trebuie să vă 
străduiţi pentru a vă ridica până la El. 


106 - Retrăiţi bucuriile spirituale 


Când aţi reuşit să atingeţi o stare bună, este 
important să ştiţi cum să procedaţi pentru ca să o 
prelungiţi. In realitate, când aţi trăit o stare de 
armonie, de împlinire, este ca şi cum aţi gravat nişte 
amprente: ele rămân în voi de neşters. „Atunci, mă 
veţi întreba, de ce această stare nu se menţine? De ce, 
în minutele următoare ne simțim îngrijorați, 
descurajaţi?” Pentru că viaţa este o curgere continuă; 
momentele se succed, creându-vă mereu alte impresii, 
întâmplări noi, şi, cum nu aţi fost suficient de vigilenţi, 
n-aţi ştiut să rămâneţi pe aceleaşi amprente, v-aţi lăsat 
dus de alte idei, de alte sentimente, de alte activităţi şi 
v-aţi pierdut pacea şi bucuria. Dar, ceea ce trebuie să 
ştiţi, este că amprentele stărilor pe care le-aţi trăit au 
rămas undeva în voi, aşezate ca discurile sau benzile 
magnetice, în discoteca voastră. In ziua în care vă veţi 
aminti că există acolo o voce minunată care cântă 
melodii cereşti, veţi putea scoate şi pune acel disc în 


aparatul din interiorul vostru, şi iată-vă din nou 
încântați, entuziasmați: Veţi regăsi aceeaşi stare. 
Trebuie să vă vină în gând să o faceţi... Trebuie să 
derulaţi, să reascultaţi din nou aceste înregistrări 
divine. Bineînţeles că în viaţă suntem deseori deranjaţi, 
traşi, împinşi, dar, credeţi-mă, în pofida acestora 
putem restabili, regăsi şi întreține aceste stări 
superioare de conştiinţă. Aceasta ţine de obişnuinţa: să 
trăim vigilenţi, cu atenţia mereu îndreptată către 
Lumea divină, începându-ne ziua, de dimineaţă, cu 
gândul de a înfăptui totul în acea zi având gândurile 
îndreptate către Cer. Dacă vă veţi obişnui să vă 
menţineţi această atitudine în tot cursul zilei, veţi 
vedea că nimic nu va reuşi să vă clatine pentru multă 
vreme. Bineînţeles că anumite evenimente ne pot 
întoarce pe dos, nu neg asta: o veste rea, o boală, un 
accident. Dar, dacă aţi luat obiceiul de a păstra în voi 
stările bune, veţi trece peste aceste tulburări mult mai 
repede, căci veţi înţelege că Dumnezeu a dat 
atotputerea nu materiei, ci Spiritului din voi. Păstraţi, 
deci, cu sfinţenie, şi cât de mult cu putinţă, toate 
trăirile voastre divine, căci fiecare clipă trăită este 
nemuritoare, o puteţi regăsi, ea s-a întipărit în voi şi 
nimeni nu v-o poate lua. 


107 - Rămâneţi de neclintit 


Trebuie să vă întâlniți cu oamenii, să trăiţi cu ei, 
să-i iubiţi, dar cu grijă, ca să nu le împărtăşiţi 
slăbiciunile. Dăruiţi-le câteva particule, câteva raze din 
inima şi din sufletul vostru, dar fără ca să pierdeţi 
nimic din idealul vostru, fără să faceţi concesii sau să 
încălcaţi Principiile spirituale, rămânând mereu cinstiţi, 
drepţi, corecţi. Dovedind că sunteţi maleabili, trebuie 


să rămâneţi fermi şi de neclintit în convingerile 
voastre. Chiar şi tăiat în bucățele, un adevărat slujitor 
al Domnului rămâne de neclintit în iubirea sa şi 
credinţa sa. Dar, pentru a ajunge până aici, el trebuie 
să posede cunoştinţele Ştiinţei iniţiatice. Cel care îşi 
închipuie că, fără aceste cunoştinţe, se poate arunca în 
vâltoarea vieţii şi să iasă de acolo teafăr, se înşeală. O 
sumedenie de lucruri vă pot ademeni, rătăci, vă pot 
dezechilibra! Dacă vă veţi supraaprecia forţele, veţi 
cădea victimă ca şi ceilalţi. Deci, instruiţi-vă, 
dezvoltaţi-vă voinţa şi, mai ales, străduiţi-vă să ţineţi 
vii în voi toate adevărurile Iniţiaţilor. Spuneţi-vă: „Ştiu 
că eu nu voi putea niciodată să scap de realitatea 
zilnică, aşa că trebuie să fiu treaz; orice s-ar întâmpla, 
să nu las să se stingă flacăra din mine, entuziasmul şi 
speranţa”. Agăţaţi-vă de aceste adevăruri: graţie 
meditaţiei şi rugăciunii, luaţi câteva guri de oxigen şi 
apoi mergeţi să înfruntaţi realitatea! În acel moment, 
veţi deveni, într-adevăr, tare şi puternic. 


108 - Să ştiţi să discerneţi dacă o persoană 
exercită o influenţă bună asupra voastră 


Deseori, vă întâlniți cu câte o persoana şi nu ştiţi 
dacă pentru voi este sau nu bine să o frecventaţi. E 
foarte simplu: dacă simţiţi că în prezenţa ei vă simţiţi 
mai lucid, că ea trezeşte în voi generozitatea şi 
bunătatea, dacă vă stimulează în muncă, e bine să 
continuaţi să vă întâlniți cu ea; indiferent ce vi se 
spune despre ea, ea vă face bine, şi asta contează. ŞI, 
din contră, dacă întâlnindu-vă mereu cu o persoană 
constataţi că totul se complică în voi, că nu mai ştiţi 
unde vă aflaţi, că nu mai resimţiţi pentru ceilalţi decât 
sentimente de animozitate sau de dezgust, că v-a 


scăzut elanul pentru orice, străduiţi-vă să nu o mai 
întâlniți. Chiar dacă este o celebritate sau o persoană 
cu stare, depărtaţi-vă de ea, căci are o influenţă 
nefastă asupra voastră. 


109 - Deschideţi-vă către influenţele benefice 


Când vă minunaţi în faţa unei flori, aveţi senzaţia 
că acea floare este ca o prezenţă care, prin culorile ei, 
forma ei, mireasma ei, vă vorbeşte şi îşi croieşte un 
drum în voi, în corpurile voastre subtile, pentru a trezi 
în sufletul vostru forma, parfumul şi culoarea care îi 
corespund. Tot la fel se întâmplă şi cu un obiect 
respingător: îl simţiţi ca pe o prezenţă ce introduce în 
voi elemente nocive. Tot ceea ce se află în jurul vostru, 
exercită o influenţă asupra voastră, chiar dacă nu 
sunteţi conştienţi. Şi, tocmai aceasta este important, 
să deveniți conştienţi, să fiţi treji şi, în măsura în care 
puteţi, să nu vă  expuneţi decât influențelor 
binefăcătoare. De cum simţiţi că o făptură sau un 
obiect vă influenţează în bine, trebuie să vă deschideţi 
porţile lăuntrice pentru ca aceste influenţe să pătrundă 
cât mai adânc în voi. Dacă nu vă deschideţi către ele, 
chiar şi cele mai minunate lucruri vor rămâne 
ineficiente, nu vă vor atinge. Deci, mergeţi pe malul 
unui râu, lângă un izvor care tâşneşte şi gândiţi-vă că 
aceea este imaginea adevăratului Izvor al Vieţii care 
trebuie să ţâşnească şi să curgă prin voi... Mergeţi la 
Soare, contemplaţi-l, deschideţi-vă către el, pentru ca 
el să deschidă în voi Soarele spiritual, căldura, 
Lumina... Mergeţi în preajma florilor şi cereţi-le secretul 
parfumului lor, plecaţi urechea la ele pentru a învăţa 
cum să extrageţi chintesenţele cele mai parfumate ale 
inimii şi ale sufletului vostru... Dacă vegheaţi să vă 


deschideţi numai influențelor armonioase, frumoase şi 
pure, veţi deveni voi înşivă o binecuvântare pentru toţi 
cei care se vor afla în preajma voastră. 


110 - Influenţa creaţiilor artistice 


Tot ceea ce omul vede sau aude acţionează asupra 
sistemului său nervos, şi, dacă astăzi atâţia oameni 
suferă din cauza tulburărilor psihice, aceasta este 
pentru că, din ce în ce mai mult, ei trăiesc în dezordine 
şi în urâţenie. Chiar şi ceea ce ar trebui să-i lege de 
Lumea Armoniei şi a Frumuseţii, arta, a încetat să-şi 
mai îndeplinească misiunea. Din ce în ce mai mult, 
poezia este doar o înşiruire de cuvinte în care fiecare 
găseşte sensul pe care îl vrea el; muzica, zgomote 
ciudate şi ritmuri violente, dezordonate; Pictura, linii 
care pornesc în toate părţile şi culori parcă aruncate la 
întâmplare. Toate acestea influenţează puternic în 
negativ oamenii, aducându-i înapoi, către haos. 
Alegeţi, deci, cu grijă cărţile pe care le citiţi, muzica pe 
care o ascultați, imaginile şi spectacolele pe care le 
urmăriţi. Incercaţi să nu vă opriţi decât asupra 
adevăratelor capodopere, ale artiştilor cu adevărat 
inspirați de Ceruri, pentru a vă lega de existenţe mai 
înalte decât voi. Veţi începe, astfel, să simţiţi ceea ce 
aceşti creatori au trăit şi, chiar în pofida voinţei 
voastre, veţi fi aproape obligaţi să parcurgeţi, în urma 
lor, drumul pe care l-au contemplat şi le-au explorat. În 
aceste regiuni veţi gusta şi voi din adevărata Viaţă. 


111 - Fiţi conştienţi şi plini de iubire în folosirea 
obiectelor 


Zilnic folosiţi o sumedenie de aparate, unelte, 
obiecte de tot soiul! Şi, aproape tot timpul, le mânuiţi 
distrati, neglijenţi, cu neîndemânare. De ce nu le 
apucaţi conştient, cu grijă şi cu iubire? Chiar dacă nu 
acceptaţi ideea că felul în care folosiţi obiectele poate 
avea asupra lor o influenţă nocivă sau binefăcătoare, 
trebuie să admiteţi că ele au, în orice caz, influenţă 
asupra voastră. Faceţi experienţa şi veţi vedea că, 
dacă împingeţi şi trântiţi obiectele, efectul este altul 
decât atunci când le utilizaţi cu iubire. Trebuie să 
învăţaţi că, orice aţi face, să o faceţi încercând să 
introduceţi în gesturile voastre ceva mai bun, mai 
spiritual. 


112 - Consacraţi locurile şi obiectele 


Aveţi o casă, un apartament sau, cel puţin, o 
cameră, folosiţi zilnic un anumit număr de obiecte... 
Aceste obiecte, aceste sălaşuri trebuie să le consacraţi 
Divinităţii, pentru ca ele să servească numai Binele. 
Cereţi Cerului să vă trimită ajutorul Spiritelor 
luminoase pentru a vă scăpa de toate particulele şi 
influenţele negative. Apoi, consacraţi-le unei Virtuţi, 
unei Entităţi cereşti, rugându-le să binevoiască să 
sălăşluiască în acele locuri, sau să impregneze acele 
obiecte, pentru ca ele să acţioneze favorabil asupra 
voastră, asupra familiei voastre, asupra sănătăţii soţiei 
sau soţului vostru, a copiilor voştri a intelectului lor, a 
Spiritului lor. Obişnuiţi-vă cu aceste practici, şi veţi 
vedea cât de mult vă veţi simţi ajutaţi, susținuți, 
întăriţi. 


113 - Noi lăsăm urme peste tot pe unde trecem 


Tot ceea ce facem în cursul unei zile lasă urme în 
locurile pe care le-am ocupat, amprente, clişee, o 
întreagă memorie care rămâne acolo, fixată în planul 
eteric, pe pereţi, pe mobile, pe obiecte. Nici măcar nu 
este necesar să atingem obiectele pentru a lăsa urme 
pe ele; chiar fără a le atinge, simpla voastră prezenţă, 
emanaţiile corpului vostru fizic, corpului vostru astral, 
corpului vostru mental, se imprimă în ele. Şi prin 
locurile prin care treceţi, asupra persoanelor pe care le 
frecventaţi, lăsaţi, de asemenea, urme bune sau rele, 
luminoase sau întunecate. De aceea este atât de 
important, să lucraţi asupra gândurilor şi 
sentimentelor, pentru a le îmbunătăţi, a le purifica, 
ştiind că nu numai prin fapte, dar şi prin gânduri sau 
sentimente, puteţi face atât Bine cât şi Rău. Peste tot, 
orişice aţi face, încercaţi să lăsaţi numai urme de 
Lumină şi de lubire. Treceţi pe un drum sau pe o 
stradă; binecuvântaţi acel drum sau acea stradă 
cerând ca toţi cei care vor trece pe acolo, după voi, să 
primească Pacea şi Lumina, să fie atraşi pe Calea cea 
dreaptă, să vibreze la unison cu Lumea divină. 


114 - Noi influenţăm oamenii şi întreaga creaţie 


Oamenii sunt rareori atenţi la efectele pozitive sau 
negative ale stărilor în care se găsesc. Chiar şi cu 
fiinţele pe care le iubesc, se dovedesc neglijenţi şi 
neatenţi. Când un bărbat are necazuri şi este nefericit, 
tocmai atunci se duce la iubita lui pentru a o lua în 
braţe şi a se consola; prin sărutările lui îi dă ei 
necazurile sale, descurajarea sa, dar nu-i pasă, nici 
măcar nu dă atenţie acestui fapt. Şi câţi nu sunt 
părinţii care procedează la fel cu copii lor! Bărbaţii, 
femeile, fac tot timpul schimburi între ei. In ce constă 


aceste schimburi? Numai Dumnezeu ştie ce conţin, 
sau, mai corect spus, numai Diavolii o ştiu! Când 
suntem iritaţi, nervoşi, sau prost dispuşi, nu-i atingeţi 
pe ceilalţi, mai ales pe copii, şi nici nu le înmânaţi 
nimic, căci, odată cu furia şi cu proasta voastră 
dispoziţie, îi antrenați în partea negativă. Şi chiar 
atunci când pregătiţi de mâncare, fiţi atenţi să nu vă 
aflaţi în orice stare de spirit, ştiind că gândurile şi 
sentimentele voastre vor impregna hrana pe care 
familia sau prietenii voştri o vor absorbi. Învăţaţi şi 
obişnuiţi-vă să fiţi atenţi la tot ceea ce faceţi, 
dezvoltându-vă conştiinţa şi sensibilitatea. Trebuie să 
nu uitaţi niciodată că stările voastre lăuntrice nu vă 
privesc numai pe voi, ci îi influenţează şi pe ceilalţi. 
Chiar dacă nu o simţiţi foarte limpede, vă aflaţi în 
legătură cu toţi membri familiei, ai societăţii, iar atunci 
când progresaţi, toată lumina şi bogăţiile pe care le 
primiţi se reflectă asupra persoanelor de care sunteţi 
legaţi. Datorită progresului vostru, progresează şi ele. 
Poate că ele nu-şi dau seama, dar Cerul vede că ele 
progresează datorită vouă. Şi, acelaşi fenomen se 
petrece, dacă începeţi să vă întunecaţi, să coborâţi: 
familia voastră şi societatea, care sunt legate de voi, 
sunt supuse din cauza voastră unor influenţe nefaste. 
Aşa se face că atragem după noi fiinţele către Ceruri 
sau către Infern. Ei bine, da, suntem răspunzători. 
Deci, doriţi să fiţi utili, să ajutaţi întreaga omenire, 
chiar şi animalele, plantele, copacii?... Încercaţi să 
faceţi viaţa voastră din ce în ce mai spirituală, căci, pe 
nesimţite, în mod subtil, antrenați întreaga Creaţie 
către înălţimi, atrageţi binecuvântări asupra tuturor 
fiinţelor. 


115 - Aveţi libertatea de a accepta sau dea 
refuza influenţele 


Trebuie să ştiţi că numai de voi depinde dacă 
acceptaţi sau nu o influenţă. Chiar şi Spiritele Răului nu 
au nici o putere asupra voastră, dacă vă închideţi faţă 
de ele. Bineînţeles că dacă nu aveţi discernământ, 
dacă nu ştiţi să vă protejaţi, dacă nu luaţi măsuri de 
prevedere, ele vă pot atrage spre Infern. Ele ştiu cum 
să vă ademenească cu felurite momeli şi, dacă muşcaţi 
şi înghiţiţi cârligul, sunteţi în plasă şi, cu binişorul, ele 
vă conduc spre pieire. Dumnezeu le-a dat această 
putere, dar numai dacă voi sunteţi slabi, dacă nu 
sunteţi luminaţi. Dar dacă refuzaţi să vă lăsaţi atraşi în 
direcţia în care ele vor să vă conducă, şi, în plus, vă 
aşezaţi sub influenţa Spiritelor luminoase, veţi scăpa 
de ele, ele nu vor avea nici o putere asupra voastră. 


116 - Purificaţi-vă de tot ceea ce ar putea hrăni 
pe cei nedoriți 


Dacă lăsaţi să zacă prin casă resturi de mâncare, 
foarte curând, tot felul de insecte, muşte, viespi, 
furnici, şoareci, vor veni să se hrănească. Murdăria le 
atrage. Pentru a scăpa de ele trebuie să faceţi 
curăţenie. Altă soluţie nu există. Să le goniţi sau să le 
omorâţi nu este suficient; atâta vreme cât veţi lăsa să 
zacă prin casă resturi, veţi avea şi insecte, căci vor 
veni mereu altele. Pentru a scăpa de ele, pentru 
totdeauna, trebuie să faceţi curăţenie şi, astfel, ele se 
vor duce să-şi caute hrană în altă parte. Trebuie să ştiţi 
că, de asemenea, dacă acceptaţi şi păstraţi în voi 
anumite sentimente, dorinţe sau gânduri care nu sunt 
nici luminoase, nici pure, vor veni anumite Entităţi 


întunecate, cărora le plac aceste impurități, şi veţi fi 
sâcâiţi, chinuiţi. Orice aţi face, atâta vreme cât păstraţi 
în voi elemente care fermentează, care putrezesc, veţi 
fi pradă acestor nedoriți. Pentru a scăpa de ei este 
necesar să vă supravegheați gândurile şi sentimentele, 
să lucraţi asupra lor cu scopul de a le purifica şi a le 
transforma într-o hrană plăcuta Spiritelor cereşti. 


117 - Consacrarea Spiritelor luminoase 


Spaţiul este locuit de miliarde de Entităţi 
răufăcătoare, care au jurat pieirea speţei umane. 
Bineînţeles că este locuit şi de nenumărate Entităţi 
luminoase, care sunt acolo pentru a o ajuta şi ao 
apăra. Da, dar ajutorul şi protecţia lor nu pot fi cu 
adevărat eficiente dacă oamenii înşişi nu fac nimic. 
Dacă inima voastră, sufletul şi Spiritul vostru rămâne 
deschis către cele patru vânturi, fără a fi consacrate şi 
împrejmuite de o barieră de Lumină, cei nedoriți au 
dreptul de a intra, de a face vraişte şi de a pleca 
luându-vă toate comorile. Ei nu sunt vinovaţi, voi 
sunteţi cei care trebuie să luaţi măsuri pentru a-i ţine 
la distanţă şi a atrage, din contră, Spiritele luminoase, 
spunând, în fiecare zi: „Doamne, Dumnezeule, Mamă 
divină, Sfântă Treime, Îngeri şi Arhangheli, servitori ai 
Domnului, servitori ai Luminii, prieteni cereşti, toată 
fiinţa mea Vă aparţine, instalaţi-Vă în mine, folosiţi-mă, 
dispuneţi de mine pentru Slava lui Dumnezeu, pentru 
Impărăţia Cerurilor pe Pământ”. lată ceea ce trebuie să 
repetaţi zilnic. Dacă nu o faceţi, să nu vă mire că alţii 
sunt cei care se instalează în voi. Dacă nu vă gândiţi să 
invitaţi Entităţile cereşti, să nu vă mai miraţi că alţii vor 
fi aceia care se vor instala în voi, alţii deloc cereşti. Voi 
sunteţi aceia care hotărâți de cine vreţi să fiţi „locuiţi”. 


Dacă nu invitaţi Îngerii, ei nu vor încerca să intre în voi; 
Diavolii vor fi aceia care vor pătrunde în voi fără să 
aştepte să fie invitaţi, căci ei nu au respect pentru 
nimic. Dacă vreţi să vină Îngerii, voi trebuie să luaţi 
hotărârea de a pronunţa aceste cuvinte fermecate: 
„lată, aici eu sunt propietarul, eu sunt stăpânul, deci, 
veniţi, totul vă stă la dispoziţie, totul Vă aparţine”. 
Când aceste Fiinţe luminoase simt că îndeplinesc 
voinţa proprietarului, devin foarte curajoase, se aruncă 
asupra celorlalte şi le gonesc. Dar, atâta vreme cât 
stăpânul casei nu a pronunţat aceste cuvinte, ele nu 
fac nimic, ele îi respectă dorinţa. Ei da, acestea sunt 
Regulile divine. 


118 - Puneţi-vă în slujba Cerului pentru a 
beneficia de protecţia Lui 


Dacă aţi fi, de exemplu, slujbaşi la Stat, acesta v-ar 
apăra şi, în principiu, nimeni nu v-ar putea ataca fără 
ca să fiţi apăraţi de către această autoritate care 
veghează asupra voastră. La fel, cel care se pune în 
slujba Cerului şi vrea să lucreze pentru Cauza divină, 
devine un fel de „slujbaş” asupra căruia veghează, de 
aici înainte, Lumea invizibilă. Îngerii îl apără şi au grijă 
de el, el nu se mai simte singur în pustiul vieţii, căci 
este membru al Marii Familii divine. Dacă vă puneţi în 
slujba Cerului, pentru a participa la realizarea 
Împărăției lui Dumnezeu Şi a Dreptăţii Sale pe Pământ, 
viaţa voastră va fi ocrotită de o puternică protecţie, 
Fiinţe luminoase vor merge alături de voi pentru a vă 
susţine şi a vă lumina. 


119 - Un talisman adevărat 


În timpul războiului, pentru a proteja geamurile de 
vibraţiile exploziilor violente, care ar fi putut să le facă 
ţăndări, oamenii lipeau pe ele benzi de hârtie care 
neutralizau vibraţiile. Să transpunem acest fenomen în 
viaţa interioară: se întâmplă să fim supuşi atacurilor 
gândurilor şi sentimentelor negative, care se manifestă 
ca nişte bombardamente riscând să spargă 
„geamurile”. Ei bine, dacă lipiţi benzi de hârtie, adică 
dacă păstraţi în inima voastră imaginea unui Sfânt, a 
unui Profet sau a lui Hristos, pe care să vă concentrati, 
deoarece o veneraţi, deoarece o iubiţi, această 
imagine se opune tuturor vibraţiilor haotice şi astfel 
rezistaţi. În creştinism au existat, dintotdeauna, mistici 
care au contemplat şi au adorat chipul lui Hristos, 
considerându-l un talisman destul de puternic pentru 
a-i lumina şi a-i păzi de orice rău. Dacă vreţi, într- 
adevăr, să posedaţi un talisman, alegeţi chipul unei 
fiinţe pure, luminoase, drepte, înțelepte, al unui 
adevărat Fiu al Domnului sau a unei adevărate Fiice a 
Domnului, şi contemplaţi-l îndelung în fiecare zi 
încercând să vă identificaţi cu el. 


120 - Aura, cea mai eficientă protecţie 


Oamenii au ştiut să perfecţioneze nenumărate 
aparate pentru a se apăra în planul fizic: priviţi 
seifurile, lacătele, uşile blindate, alarmele, ca să nu 
mai vorbim de arme: tunuri, tancuri, rachete etc... Dar, 
în plan spiritual, au rămas săraci, lipsiţi, expuşi tuturor 
agresiunilor. Şi, cu toate acestea, mijloacele şi armele 
de tot soiul nu lipsesc. Tot ceea ce s-a inventat în plan 
fizic îşi are corespondentul şi în plan spiritual. 
Veşmintele, de exemplu, care ne apără de frig, de 
căldura, de lovituri, de intemperii, de insecte, sunt, în 


planul spiritual, reprezentate de aura, care este una 
dintre cele mai eficiente protecţii. Adevăratul veşmânt 
al omului îl constituie aura sa, cu toate culorile ei, care 
reprezintă calităţile şi virtuțile lui. Da, aura este haina 
spirituală pe care v-o ţes virtuțile şi, în special, 
Puritatea şi Lumina interioară. In acel moment, 
nedoriţii, care nu găsesc nimic de care să se agaţe, 
pentru că nu există hrană pentru ei şi pentru că nu 
suportă Lumina, vă vor părăsi. Aura are un rol 
fermecat, ea acţionează asupra Spiritelor din Lumea 
invizibilă, atrăgând Spiritele luminoase şi 
îndepărtându-le pe cele întunecate. În fiecare zi, 
gândiţi-vă să formaţi de jur împrejurul vostru un cerc 
de Lumină care luminează necontenit şi ale cărei unde 
binefăcătoare se răspândesc asupra voastră şi în jurul 
vostru. 


121 - Domnul este punctul nostru de sprijin 


Dacă reuşiţi să-l aşezaţi pe Domnul în vârful 
existenţei voastre, mai presus de toate dorinţele, de 
toate interesele voastre personale, se vor produce în 
voi transformări mari şi veţi deveni o lume organizată. 
A-L plasa pe Dumnezeu în vârful cel mai înalt al fiinţei 
tale, însemnează a-ţi găsi un punct de sprijin de 
neclintit. Când un obiect este suspendat solid, el poate 
fi balansat în toate direcţiile, tot va reveni în mod 
automat în poziţia de echilibru. Şi cu fiinţa omenească 
se întâmplă la fel. Atâta vreme cât nu v-aţi stabilit solid 
punctul de sprijin în Dumnezeu, veţi fi dezechilibraţi de 
orice mică agitaţie sau dezordine din viaţa voastră. 
Dar, în ziua în care veţi reuşi să vă puneţi toate 
speranţele, toată credinţa, toată încrederea, toată 


dragostea în Creator, veţi rămâne, orice s-ar întâmpla, 
solizi şi rezistenți. 


122 - Consacraţi-vă inima Domnului 


Nu sunteţi în siguranţă decât atunci când îi dăruiţi 
totul Domnului: Spiritul vostru, sufletul vostru, trupul 
vostru... Da, chiar casa voastră şi banii pe care îi aveţi, 
căci Domnul este singurul în stare să vă sfătuiască 
cum să-i folosiţi în scopuri bune. Dar, înainte de toate, 
este nevoie să-i dăruiţi inima voastră, căci El este cel 
care v-o cere. De ce? Pentru că în inimă se strecoară 
Cel Viclean. Inima corespunde planului astral, care 
atinge planul fizic: de aceea Forţele întunecate din 
lumea subpământeană o pot influenţa mai uşor decât 
pot influenţa sufletul şi, mai ales, Spiritul. Orice rău aţi 
face, nu puteţi antrena şi Spiritul. Spiritul este o 
scânteie care nu poate fi niciodată întunecată sau 
stinsă, căci se află prea aproape de Dumnezeu. 
Domnul vă cere inima voastră, dar voi îi răspundeţi: „Şi 
de ce, Doamne? Inima mea este dăruită aceluia sau 
aceleia...” „Bine, înţeleg, şi ne-am înţeles, spune 
Domnul, dar dăruieşte-Mi-o cu toate acestea, pentru că 
toate nenorocirile şi suferinţele tale provin din faptul că 
tu îţi păstrezi inima pentru tine şi ea îţi joacă doar 
feste”. Dăruiţi, deci, Domnului inima voastră, şi ea va fi 
în siguranţă. El ştie cum să umble cu ea, El nu o va 
lăsa să-i scape, să cadă, în timp ce cu cel sau cu cea 
pe care îi iubiţi nu puteţi fi niciodată siguri. Atâta 
vreme cât nu-i dăruiţi Domnului inima voastră, veţi fi 
permanent expuşi la mari tulburări lăuntrice. Câte 
fiinţe deosebite nu au fost târâte de către inima lor în 
tot felul de dezordini sau de nebunii! Inima... nimeni nu 
este la adăpost de Demonii care caută să pună 


stăpânire pe inima omenească. De aceea, trebuie să 
căutaţi mereu paza Cerului, dăruindu-i inima voastră 
Domnului. Şi Domnul va trimite Îngeri ce se vor aşeza 
în inima voastră şi vor lucra pentru a o păstra la 
adăpost. 


CUPRINS 


1 - Viaţa, bunul cel mai de preţ..............ccee eee 1 
2 - Să împăcăm viaţa materială cu Viaţa spirituală...... 2 
3 - Consacraţi-vă viaţa unui ţel superior...........cei... 3 
4 - Viaţa zilnică: o materie pe care Spiritul trebuie să o 
transfor Onenen san EEn iata li Seal N iba 3 
5 - Nutriţia, privită ca o activitate yoga........................ 5 
6 -Respiratia ereinen ital oaie el E aaa 7 
7 - Dimensiunea psihică şi spirituală................ceeei.. 8 
8 - Cum să recuperăm energiile... eee 9 
9 - lubirea ne face neobosiţi............cc eee 10 
10 - Progresul tehnic oferă omului timp liber pentru o 
activitate SpIniLuala iso ăia cane oa a at Ed a aa o 11 
11 - Aranjaţi-vă locuinţa interioară... 12 
12 - Lumea exterioară este o reflectare a Lumii voastre 
IINLEIO ERE ee ocna en datat E an ses tan late 13 
13 - Pregătiţi-vă viitorul, trăind corect prezentul........ 14 
14 - Trăiţi prezentul în plenitudine.............cceeeeeee. 15 
15 - Importanţa începutului. Fiţi conştienţi de Forţele 
pe care le aeclansăti. ceata anno aaa ata aa ae aaa e a 17 
16 - Căutaţi Lumina înainte de a acționa.. 18 


17 - Supravegheaţi întotdeauna prima mişcare......... 19 


18 - Conştientizaţi-vă obişnuinţele mentale............... 20 


19 - Atenţie şi vigilenţă...........ceee eee 21 
20 - Urmati o singură direcţie spirituală..................... 23 
21 - Insistaţi mai mult asupra practicii, decât asupra 
LEONE | ai ode a nat aa mad ta ea E E 23 
22 - Puneţi calităţile morale înaintea talentului.......... 24 


23 - Fiţi mulţumiţi de soarta voastră şi nemulţumiţi de 
i 25 


24 - Activitatea spirituală nu rămâne niciodată fără 


FEztiita Le nie eee a a a a E i ap EED 26 
25 - Regenerarea corpurilor noastre: fizic, astral şi 
MENCA E cuc a had E E 27 
26 - Căutaţi-vă în fiecare zi Hrana spirituală.............. 28 
27 - Revizuiţi-vă periodic viaţa... eee 29 
28 - Puneţi în acord scopul şi mijloacele..................... 30 
29 - Corectaţi-vă cât mai grabnic greşelile................. 31 
30 - Închideţi uşa Entităţilor inferioare... 32 
31 - Ideile determină acţiunile... eee 33 
32 - Eforturile noastre contează mai mult decât 
FEzItate Es iai ia sati a aa al adela AT 34 
33 - Să acceptăm eşecurile..........cee eee 35 
34 - Imaginaţia, metodă de lucru asupra ta............... 36 
35 - Muzica, suport al activităţii spirituale.................. 37 
36 - Influenţa benefică a unei colectivităţi spirituale. .38 
37 - Nu vă bazaţi decât pe activitatea voastră........... 39 
39 Trait IN" poezie seina r bea bou aj oa dia alta 40 


39 - Cunoaşteţi-vă bine pentru a acţiona corect......... 41 


40 - Porniți cu dreptul..........ssssssressrerrsrrrsrrrrrrsrrerrrerrere 41 


41 - Evitaţi să vă exprimaţi nemulţumirea................. 42 
42 - leşiţi „cu plin” înaintea celorlalți... 43 
43 - Mâna, instrument de comunicare şi de schimburi 
cai ia ada ai aa E E CR e cana A 44 
44 - Din privirea voastră să radieze viaţa divină........ 45 
45 - Nu povestiţi grijile şi necazurile voastre.............. 46 
46 - Evitaţi critica; folosiţi doar cuvinte pozitive......... 47 
47 - Fiţi prudenţi cu cuvintele pe care le rostiţi.......... 49 
48 - Orice promisiune devine o legătură.................... 50 
49 = Cuvântul: Magi Ga accea dale aa alin ied 51 
50 - Legătura vie cu Natura... eee eee 52 
51 - Să nu alegem calea cea uşoară, ci ceea ce este în 
folosul evoluţiei noastre... eee ae 52 
52 - Progresăm prin rezistenţele ce ni se opun.......... 54 


53 - Să nu fugim de eforturi şi de responsabilităţi...... 54 
54 - Scuzele nu sunt suficiente, greşelile trebuie 


reparate octet dt elada 000 aa e D ude 56 
55 - Inteligența se dezvoltă în confruntarea cu 
dificultatile na ase scai cantare socata o ar coroana e az o a pa ri 57 
56 - Fiecare problemă are o cheie potrivită................ 58 
57 - Nu insistaţi pe laturile dezagreabile ale vieţii...... 59 
58 - Suferinţa este un avertisment... eee 61 
59 - Să mulţumim pentru fiecare încercare................ 62 
60 - Încercările ne obligă să ne folosim propiile resurse 
SER RO ERE NICI EEE ERIE SPIDER ERIC A ee TI CEL ORE ie RS e NNE, MR ER Mețe 64 


62 - Priviţi IN-SUS. e ceea cauta a E a ot 39 bule du d 66 


63 - Metoda zâmbetului........ce eee eee eee 66 
64 - Metoda 1 DI cete esec enescu estice al d i alai 67 
65 - Lecţia scoicii perliere..............cme eee eeeeee 68 
66 - Învăţaţi să vă împărtăşiţi fericirea... 69 


67 - Exersarea stăpânirii de sine în relaţiile cu ceilalţi69 
68 - Să rezolvăm problemele prin iubire, nu prin forţă 


Ac sagital a st a A a ot Da aa De a bă 70 
69 - Învăţaţi să depăşiţi Legea dreptăţii...........ceeeeee. 71 
70 - Fiţi capabili de gesturi dezinteresate.................. 73 
71 - Folosiţi-vă de simpatii pentru a prinde curaj, iar de 
antipatii pentru a vă întări... eee eee 74 
72 - Utilitatea duşmanilor... eee eee 76 
73 - Transformaţi răul... eee eee eee eee eaeee 77 
74 - Adevăraţii duşmani sunt în noi... eee 77 
75 - Treziţi Binele în ceilalţi... eee eee 78 
76 - Trăiți cu UBIRE: zei ea tata te ion e za aa atare ea ca n 79 
77 - Deveniţi asemenea unui lzvor...........cee eee 80 
78 - Cerul ne-a dăruit bogății, pentru ca să învăţăm să 
Mir GENEROSI: tatea etansa aaa ti alai aa 81 
79 - Uitaţi-vă duşmanii cu gândul la prieteni.............. 81 
80 - Întăriţi-vă împotriva criticilor.. 82 
81 - Învăţaţi să vă puneţi în situaţia celorlalţi............. 83 
82 - Câteva sfaturi referitoare la copii..................e.... 84 
83 - O metodă pentru a le dezvolta calităţile............. 84 
84 - Creați în jurul lor o atmosferă armonioasă.......... 85 


85 - Oferiţi-le o imagine fără cusur... eee 86 


86 - Condiţiile pentru ca o corecție să fie benefică.....87 


87 - Puterea cuvântului dezinteresat................ceee... 87 
88 - Aprofundaţi un Adevăr înainte de a vorbi despre el 
sa Are Eforie Rt Ma anu a il 88 
89 - Începeţi prin a deveni voi înşivă mai înţelepţi..... 89 
90 - Soarele, model de perfecţiune..............ceeeee, 91 
91 - Secretul adevăratei psihologii... 92 
92 - Dincolo de aparențele oamenilor, căutaţi sufletul şi 
SPINtUNTO pe ne POOR E II N ARICI NR RE 94 
93 - lubiţi fără a-i pune în pericol pe ceilalţi............... 94 
94 - lubiţi fără a vă pune în pericol... 95 
95 - Numai îmbogăţindu-vă în preajma Domnului puteţi 
ajuta celelalte făpturi... eee eee 96 
96: Circulatia: MIDI ear dan ese a Pai talia 98 
97 - lubirea poartă în ea răsplata.............ce eee 98 
98 - Cel ce știe să se deschidă către ceilalţi nu este 
niciodata SIDO za ciao ţa aaa tata aaa alui a e 99 
99 - Prezenţa divină este singura care poate umple cu 
adevărat sufletul omenesc... eee eee 100 
100 - Traversarea pustiului......... eee eee 101 


101 - Puritatea permite legătura cu Lumea divină...102 
102 - Cerul nu răspunde decât la semnale luminoase 


AE (alea iapa d in al ata fat atlet 103 
103 - Recunogştinţa, cheia fericirii... eee 104 
104 - A şti să scăpaţi de Rău.......... ceea 106 
105 - Rugăciunea, cel mai sigur adăpost.................. 107 
106 - Retrăiţi bucuriile spirituale................ceeee.. 108 


107 - Rămânetțti de neclintit i ces acasa ae geaca beci sea aa 110 


108 - Să ştiţi să discerneţi dacă o persoană exercită o 


influenţă bună asupra voastră... ne 111 
109 - Deschideţi-vă către influenţele benefice......... 111 
110 - Influenţa creaţiilor artistice... 112 
111 - Fiţi conştienţi şi plini de iubire în folosirea 
ODIECtElO nrnna o RTR ADI RPR RANI RR EEE 113 
112 - Consacraţi locurile şi obiectele........................ 114 


113 - Noi lăsăm urme peste tot pe unde trecem...... 114 
114 - Noi influenţăm oamenii şi întreaga creaţie...... 115 
115 - Aveţi libertatea de a accepta sau de a refuza 


ifluentele me sase aaa aaa a aaa Ga aaa a ea eat 117 
116 - Purificaţi-vă de tot ceea ce ar putea hrăni pe cei 
FECORITI saizeci E 117 
117 - Consacrarea Spiritelor luminoase.................... 118 
118 - Puneţi-vă în slujba Cerului pentru a beneficia de 
protectia [Ulian lesa ana za cară ana etala Dei e aia 119 
119 - Un talisman adevărat... eee 120 
120 - Aura, cea mai eficientă protecţie.................... 121 
121 - Domnul este punctul nostru de sprijin............. 122 


122 - Consacraţi-vă inima Domnului.......... eee, 122