Omraam Aivanhov — Balanta cosmica 02

Omraam Mikhael Aivanhov 


BALANȚA COSMICĂ - 
NUMĂRUL 2 


Cap. 1 - Balanța cosmică - Numărul 2 


Soarele intră în semnul Berbecului pe 21 martie. 
Este echinocțiul de primăvară. Ziua este egală cu 
noaptea. După odihna din timpul iernii, natura se 
trezeşte: semințele încep să încolţească, mugurii apar 
în pomi. lar în timp ce soarele îşi urmează drumul 
străbătând semnul Taurului, al Gemenilor, al Racului, al 
Leului, al Fecioarei, observăm cum pământul se 
acoperă de frunze, de flori şi fructe. Pe 23 septembrie, 
atunci când soarele intră în semnul Balanţei, este 
echinocțiul de toamnă. Din nou durata zilelor este 
egală cu cea a nopţilor. Dar acum a venit vremea 
recoltelor, a culesului fructelor, după care natura va 
intra în repaus. După faza ascendentă (de la Berbec la 
Fecioară) începe faza descendentă (de la Balanţă la 
Peşti). 

Balanța este cel de-al şaptelea semn al cercului 
zodiacal. De ce există o balanţă pe cer şi ce ne învaţă 
ea? în mijlocul acestei succesiuni de creaturi 
însufleţite, fiinţe umane şi animale, care reprezintă 
zodiacul, balanţa luată separat este un obiect, şi mai 
exact un instrument de măsurare a greutăţii, ca şi 
cum, cu cele două talere ale sale, ar ţine în echilibru 
puterile luminii şi ale întunericului, puterile vieţii şi ale 
morţii. Balanța este precedată de Fecioară, o tânără 
fată care poartă spice de grâu, şi urmată de Scorpion, 
animal cu înţepătura veninoasă ce poate provoca 


moartea. Această opoziţie este subliniată şi de faptul 
că Balanța este dominată de Venus, în timp ce Saturn 
se află în exaltare. Ce asociaţie există între Venus şi 
Saturn! Venus, o tânără fată care încarnează gingăşia, 
schimburile armonioase, plăcerile, iar Saturn, un 
bătrân aspru care se complace în singurătate şi, 
înarmat cu o coasă, scurtează viaţa creaturilor. 

Balanța din zodiac este o reflectare a Balanţei 
cosmice, este echilibrul dintre două principii opuse dar 
complementare, datorită cărora universul a apărut şi 
continuă să existe. 

Stă scris în prima carte a Zoharului: „Cu două mii 
de ani înainte de creaţia lumii, literele erau ascunse, 
iar Dumnezeu, binecuvântat să fie, le contempla 
desfătându-se cu ele. Atunci când a dorit să creeze 
lumea, toate literele, dar în ordine inversă, s-au 
prezentat în faţa Sa.”.. Astfel Tav, Şin, Reş, Qof, Ţade, 
Pe, Ain, Sameş, Nun, Mem... se înfăţişează una după 
alta în faţa Creatorului şi îi expun calităţile ce le fac 
demne să devină instrumentele creaţiei sale. Dar 
Dumnezeu le trimite înapoi. Lamed, Kaf, lod, Tet, Het, 
Zain, Vau, He, Dalet, Ghimel se prezintă la rândul lor, 
dar Domnul le trimite şi pe ele înapoi. În sfârşit, se 
prezintă litera Bet, a doua literă a alfabetului, iar 
Dumnezeu îi spuse: „De tine mă voi folosi cu adevărat 
ca să zămislesc lumea şi tu vei fi astfel baza operei 
creaţiei”. De aceea primele două cuvinte ale Facerii, 
„Bereşit Bara”, încep cu litera Bet. 

Veţi spune: „Dar litera Alef? De ce nu o 
menţionaţi?” Ah, Dumnezeu i-a conferit literei Alef un 
destin special. „Litera Alef, spune Zoharul, va rămâne 
la locul ei fără să se arate. Dumnezeu, binecuvântat să 
fie, îi spuse: „Alef, Alef, de ce nu te-ai arătat înaintea 
mea, împreună cu celelalte litere?” Ea răspunse: 


„Stăpân al Universului, văzând toate literele arătându- 
se înaintea ta fără folos, ce rost ar fi avut să mă arăt şi 
eu? Apoi, văzând că i-ai acordat lui Bet acest dar 
preţios, am înţeles că nu se cade ca împăratul Cerurilor 
să îi ia darul făcut unuia dintre servitori săi, pentru a-l 
da altuia”. Dumnezeu, binecuvântat să fie, îi răspunse: 
„Ah, Alef, Alef, chiar dacă mă folosesc de litera Bet ca 
să realizez creaţia lumii, vei avea şi tu ceva în schimb, 
fiindcă vei fi prima dintre toate literele, iar eu îmi voi 
găsi unitatea numai în tine; vei sta la baza tuturor 
calculelor şi a faptelor din lume, iar unitatea nu se va 
găsi decât în litera Alef”. Alef, prima literă a 
alfabetului, reprezintă numărul 1, unitatea lui 
Dumnezeu. 

Din moment ce în alfabetul ebraic literele 
reprezintă deopotrivă şi numerele, a doua literă, Bet, 
reprezintă deci numărul 2. Astfel, creația este opera lui 
2. Or, ce reprezintă 2? Este 1 polarizat în pozitiv şi 
negativ, în masculin şi feminin, în activ şi pasiv. De 
îndată ce există manifestare, apare şi împărţirea, 
diviziunea. Unitatea este privilegiul lui Dumnezeu 
însuşi, domeniul său exclusiv. Pentru a putea crea, 
Dumnezeu, 1, a trebuit să devină 2. În 1 nu poate 
exista creaţie pentru că nu pot exista schimburi. 
Dumnezeu s-a proiectat deci în afara Lui, polarizându- 
se, iar universul s-a născut din aceşti doi poli. Polul 
pozitiv exercită o atracţie asupra polului negativ şi 
invers. Tocmai acest mecanism de acţiune şi reacțiune 
reciprocă este acela ce declanşează şi întreţine 
mişcarea vieţii. Oprirea acestei mişcări antrenează 
stagnarea şi moartea, întoarcerea la starea de 
nediferenţiere primară. Primele fraze ale Facerii ne 
arată că realizarea creaţiei s-a făcut prin diviziuni 
succesive. În prima zi a creaţiei, Dumnezeu a separat 


lumina de întuneric. În a doua zi, El a separat apele din 
înalt de cele de jos. În ziua a treia, a separat apele de 
pământ. lar cealaltă extremitate a creaţiei, celula, cel 
mai mic element din toate organismele vii, se 
reproduce prin dedublare, prin diviziunea în 2. 

Este o entitate închisă în ea însăşi. Pentru a ieşi, 
trebuie să devină 2. În Ştiinţa Iniţiaţilor, 2 nu reprezintă 
1+1 ca în aritmetică, ci 1 care, pentru a crea, s-a 
polarizat în pozitiv şi negativ. Numai că, pentru a 
înţelege termenii „pozitiv“! şi „negativ” atunci când 
este vorba despre două principii, nu trebuie să le 
acordăm acestora o semnificaţie psihologică sau 
morală (pozitiv fiind ceea ce este bun, constructiv, iar 
negativ, ceea ce este rău, distructiv). Trebuie să îi 
interpretăm amintindu-ne că aceşti termeni aparţin 
mai întâi vocabularului ştiinţelor fizice în care cele 
două mari forţe sunt electricitatea şi magnetismul. In 
amândouă cazurile, întâlnim polarizarea în pozitiv şi 
negativ, adică în emisiv şi receptiv: o priză electrică 
are doi poli; la fel şi un magnet. Atunci când aceşti 
termeni sunt transpuşi din domeniul forţelor naturii, în 
planul fizic sau spiritual, se aplică caracterul pozitiv 
sau emisiv principiului masculin, şi caracterul negativ 
sau receptiv principiului feminin. 

În Arborele Sefirotic (vezi pag. 18), Hohmah, 
înţelepciunea, este cel de-al doilea sefirot. Kether, 1, s- 
a divizat în pozitiv şi negativ. În Hohmah numele 
Domnului este lah fiind alcătuit din două litere, lod 
(principiul masculin) şi He (principiul feminin) care au 
generat universul. 

Celei de-a doua litere a alfabetului ebraic, Bet, îi 
corespunde cea de-a doua carte a Tarotului: Papesa. 
Printre alte detalii interesante, descoperim faptul că ea 
este coafată cu o tiară pe care se află o semilună a 


cărei formă se apropie de aceea a unei balante, iar ea 
este aşezată în faţa unor coloane între care este întins 
un văl. Aceste două coloane reprezintă, în mod 
simbolic, cei doi stâlpi ai Templului lui Solomon: Yakin 
şi Boaz. Yakin se află la dreapta, iar Boaz la stânga. 
Unul este albastru iar celălalt este roşu, ceea ce arată 
că sunt de naturi diferite. În zilele noastre cărţile 
Taratului sunt considerate mai ales ca un joc în care 
unii încearcă să citească viitorul. Dar Iniţiaţii din trecut, 
care le-au creat, au aşezat în aceste cărţi o mare parte 
a ştiinţei lor sub forma simbolurilor. Aceia care ştiu să 
interpreteze aceste simboluri văd cum se deschide în 
faţa lor un câmp imens de reflecţii şi descoperiri. 


A 


la Papesse 


a 2-a carte a Tarotului 
(Oswald Wirth: „Tarot - stampă din Evul Mediu”) 


Cele două coloane sunt deci de culori diferite, 
albastru şi roşu, ce exprimă opoziţia dintre masculin şi 


feminin. Regăsim aceeaşi idee în Arborele Sefirotic cu 
cei doi stâlpi ai Milei şi Rigorii situaţi de o parte şi de 
alta a stâlpului central, stâlpul Echilibrului. Pe stâlpul 
Milei, sefiroţii Hohmah, Hased şi Neţah reprezintă 
puterile masculine, iar pe stâlpul Rigori i, sefiroţii 
Binah, Gheburah şi Hod reprezintă puterile feminine; 
iar ei nu pot lucra armonios împreună decât atunci 
când sunt susținuți de această instanţă superioară ce 
este reprezentată de stâlpul central: sefiroţii Malkut, 
lesod, Tiferet, Daath şi Kether. Sunt aceste două forţe 
antagoniste, dar complementare, controlate de aceea 
care le domină pe toate, Kether, Coroana, pe care 
cabaliştii o numesc Balanța cosmică. 

Una dintre cărţile Zoharului, Sifra Ţeniuta (adică 
Cartea Secretă) începe prin aceste cuvinte: „Am 
învăţat despre Cartea Secretă că se referă la echilibrul 
balanței. Înainte de a exista balanţa, om nu se vedea 
cu om iar primii regi au pierit lipsiţi de hrană”. Aceşti 
regi sunt evident simbolici. Ei sunt în egală măsură 
menţionaţi spre sfârşitul cărţii ca „cei şapte regi ai 
ținutului Edom care sunt cojile căzute în lumea de jos“. 
Or, cuvântul „coajă” reprezintă traducerea literară a 
cuvântului ebraic „clifot“. Clifoţii sunt reflectările 


inversate, întunecate vini. Ei reprezintă 
deci energii, entit re nu respectă 
echilibrul balanței. De ace&ă Së spune că regii au pierit 
din lipsa hranei: ei nu au putut fi alimentaţi de marile 
lumini ce vin din Capul Sublim din înalt, Kether. 

Simbolul balanței domină întreaga creaţie. Am 
văzut deja că Arborele Sefirotic este împărţit de 
cabalişti în patru regiuni (A se vedea „De la om la 
Dumnezeu”, Izvor 236, capitolul Il: Prezentarea 
Arborelui Sefirotic.): 

- Olam Aţilut sau lumea emanaţiilor formată din 
sefiroţii: Kether, Hohmah şi Binah. 

- Olam Briah sau lumea creaţiei, formată din 
sefiroţii: Hased, Gheburah, Tiferet. 

- Olam leţirah sau lumea formării, compusă din 
sefiroţii Neţah, Hot, lesod. 

- Olam Asiah sau lumea acţiunii: Malkut. 


În fiecare lume, un sefirot central echilibrează alţi 
doi: 

- în Olam Aţilut, Kether îi echilibrează pe Hohmah 
şi Binah. 

- în Olam Briah, Tiferet îi echilibrează pe Hased şi 
Gheburah. 

- în Olam leţirah, lesod îi echilibrează pe Neţah şi 
Hot. 

- în Olam Asiah, Malkut echilibrează întreg edificiul. 


Balanța există deci în toate cele patru lumi. Şi din 
moment ce omul este o reflectare a universului, 
balanţa există şi în el în cele patru lumi. 

- în Olam Aţilut ce reprezintă lumea divină a 
sufletului şi spiritului: Neşamah. 


- în Olam Briah, care reprezintă lumea mentală, 
intelectul: Ruah. 

În Olam leţirah, lumea astrală, inima: Nefeş în 
Olam Asiah, lumea fizică, corpul: Guf. Deoarece ştiinţa 
balanței este deopotrivă şi ştiinţa omului, trebuie să 
ştim că regii din Edom se află în egală măsură şi în 
sinea sa: ei reprezintă cele şapte păcate capitale; iar 
dacă omul le lasă să se manifeste fără control în el, 
apar imediat dezordinea şi anarhia. Dar cum 
Inteligența Cosmică nu acceptă anarhia, toate fiinţele 
care rămân în afara ordinii create de ea sunt distruse: 
ele dispar de asemenea din lipsa hranei. Din contră, 
acela care caută să realizeze echilibrul balanței 
construieşte în sine Templul Domnului. 


SOF 
PIN (e 


Olam Aţilut 
Lumea Emanaţiilor 


Lumea divină 
Neşamah 


GHEBURAH 
Lumea mentală y J 
Ruah 


Lumea astrală 
Nefes 


Olam Briah 
Lumea Creaţiei 


Olam Iețirah 
Lumea Emanaţiilor 


Lumea fizică Olam Asiah 
Guf Lumea Acţiunii 


Toate aceste idei sunt cu siguranţă încă confuze 
pentru voi, dar să nu vă descurajaţi. Dacă nutriţi cu 
adevărat dorinţa să înţelegeţi şi să realizaţi în voi 
echilibrul balanței, datorită căruia veţi ajunge să 
armonizaţi  pozitivul şi negativul,  masculinul şi 
femininul, rigoarea şi mila, veţi primi iluminări. În 
timpul meditaţiilor voastre şi chiar noaptea, în timpul 
somnului, alte fiinţe în afară de mine, vă vor da 
explicaţii. Ştiinţa Iniţiatică are menirea să ne facă 
cunoscută originea lucrurilor. lar originea lucrurilor 
este lumea ideilor, a principiilor, a numerelor. Creaţia 
şi întreaga multitudine a evenimentelor ce se produc 
se pot reduce la numere, iar Ştiinţa Iniţiatică ne arată 
cum aceste numere se pun în mişcare ca să acţioneze. 
Numărul este ideea, iar cifra este haina sa, 
manifestarea sa. Cifra este chipul numărului. Dacă 
vom reuşi să însufleţim numerele, să înţelegem cum 
lucrează, ce rol joacă, vom vedea că acestea sunt forţe 
care acţionează în natură, iar îmbinările, separările, 
multiplicările, diviziunile lor generează forme şi 
mişcări. Cum să nu admirăm lucrarea numerelor atunci 
când privim cochilia unui melc sau structura unui 
cristal? Toate principiile aritmeticii se regăsesc în 
pietre, în plante, în animale, în stele, în corpul 
oamenilor, în viaţa lor psihică şi chiar în destinul lor. 

Să studiem acum numărul 2. De unde provine 
forma cifrei sale? La origini el nu se scria aşa cum Îl 
cunoaştem astăzi. Bucla de la început a-apărut mai 
târziu. La început, el se prezenta ca două linii paralele 
legate printr-un semn: Z. Acest semn ce leagă cele 
două linii este foarte important. El ne arată că cei doi 
curenţi nu sunt nici separați, nici contrari, fiind vorba în 
realitate de acelaşi curent care circulă în două planuri 
diferite. Totul se petrece ca în cazul curenților de aer 


de convecţie care circulă între pământ şi straturile 
atmosferice: partea de curent ce suflă la baza solului 
se îndreaptă într-un sens, iar cealaltă care suflă la 
altitudine se îndreaptă în sens invers. Ne dăm seama 
de toate acestea atunci când observăm direcţia norilor 
şi aceea a vântului la sol. 

Să privim deopotrivă şi nişte oameni ce învârt o 
roată împingând-o la fiecare extremitate cu o bară de 
lemn. Unii par că merg într-un sens, alţii în sens invers, 
dar în realitate, învârtindu-se, ei se îndreaptă în acelaşi 
sens, iar eforturile lor se adună. Dar ca să poţi face 
această constatare trebuie să te afli deasupra lor. Dacă 
rămâneţi la nivelul lor, veţi avea mereu impresia că ei 
se îndreaptă în două direcţii opuse. Invărtitul roții este 
asigurat prin lucrarea acestor două mişcări, în 
aparenţă contrare. Este interesant de studiat această 
imagine: ea ne arată că, dacă cei doi curenţi aparent 
contrari participă în realitate la realizarea aceluiaşi 
scop, înseamnă că ei sunt legaţi de centru. lar în 
univers acest centru este Dumnezeu. Trebuie să 
păstrăm această idee în minte atunci când studiem 
numărul 2. 

Toate aspectele vieţii sunt dirijate de numărul 2, 
fie că este vorba despre creaţie sau despre creaturi. 
Dar îl putem înţelege pe 2 numai dacă păstrăm 
conştiinţa lui 1. Există o realitate unică, dar 1 se 
polarizează şi tot restul decurge din această polarizare. 
Pentru noi este esenţial să înţelegem natura acestor 
doi poli, şi felul în care ei lucrează împreună. Dacă 
legăturile lor sunt armonioase, putem spune că există 
efectiv o polarizare, acest fapt fiind analog cu semnele 
de prietenie pe care anumite persoane şi le trimit de 
aproape sau de departe. Altminteri, nu mai putem 
vorbi despre polarizare, ci despre diviziune, despre 


confruntare. În loc să împlinească o lucrare în 
înţelegere, în armonie, cele două părţi se opun şi 
sfârşesc prin a se distruge. 

In realitate, diviziunea poate duce de pildă la 
încolţirea unei seminţe. De exemplu, pentru ca un 
grăunte de grâu să încolţească, trebuie ca să se 
divizeze. Înainte de încolţire, grăuntele este 1, dar 
semănat în pământ el devine 2. Apare şi 3, germenele 
ce era conţinut în el; atunci când iese din pământ, el 
începe să-şi extragă forţe din cele două părţi ale 
grăuntelui. Cele două principii îl hrănesc pe al treilea 
care creşte. In grăunte există deci diviziune, apoi 
fermentație, iar grăuntele însuşi dispare. Asistăm la 
moartea sa, dar această moarte are de jucat rolul ei nu 
numai în natură, ci şi în viaţa interioară. Datorită 
acestei morţi omul se va trezi la o nouă viaţă. lisus a 
spus: „Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, 
nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce 
multă roadă”. 

Numărul 2 este acela al iniţierii. Toate problemele 
cele mai profunde, cele mai complexe, cele mai 
periculoase, se găsesc aici în 2 care conţine chiar 
secretul existenţei Diavolului. Tot ceea ce are legătură 
cu 2 este dificil. Dumnezeu nu a spus despre cea de-a 
doua zi a Creaţiei că este bună. Se spune despre toate 
celelalte zile: „şi a văzut Dumnezeu că este bine”. Dar 
despre cea de-a doua zi nu se spune nimic. Dumnezeu 
nu s-a pronunţat despre această zi. Numărul 2 este cel 
mai redutabil, fiindcă în el se găsesc toate posibilităţile 
de divizare, de bifurcare. Aici începe deci răul. 

Nu este dat tuturor să se adâncească în acest 
studiu şi să aprofundeze misterul lui 2. Atunci când îl 
înţelegem şi când suntem în stare să lucrăm cu el, el 
devine numărul ordinii, al armoniei, al construcţiei, dar 


este şi numărul opoziţiei şi al distrugerii pentru acela 
care nu posedă înţelepciune. Deci totul depinde de noi, 
de capacitatea noastră de a studia şi a înţelege. In 
funcţie de înţelegerea şi comportamentul nostru, 
binele sau răul va fi acela care va ieşi din întâlnirea 
celor două forţe. 

Papesa reprezentată pe cea de-a doua carte a 
Taratului este aşezată în faţa celor două coloane ale 
Templului, iar între aceste două coloane este întins un 
văl mare ce ascunde şi interzice intrarea. Papesa ţine 
mâna sa dreaptă pe o carte întredeschisă (aceasta 
fiind de altfel singura carte a Taratului în care apare o 
carte) iar în mâna stângă ţine două chei. Aceste 
simboluri ne arată că trebuie să ne instruim ca să 
obţinem cheile ce permit îndepărtarea vălului şi 
accesul la Mistere. Cartea semnifică 2 şi cheile sunt tot 
2. Numărul 2 reprezintă intrarea în sanctuar. 
Pătrunzând prin această poartă, ne găsim în faţa unui 
drum straniu şi misterios. Nu putem şti ce vom întâlni 
urmându-l, dar este sigur că vom face mari 
descoperiri. Papesa ne spune: „Instruieşte-te, copilul 
meu, şi vei vedea cum totul în univers a fost aranjat 
minunat de Creator. Dacă nu vei studia, nu vei avea o 
viziune corectă a lucrurilor, nu vei fi în stare să faci 
legătura potrivită între elementele lui 2, vei întâlni 
opoziții şi duşmani, şi vei afla realitatea numărului 2 în 
luptă şi nenorociri”. 

Nu există decât un singur lucru de înţeles, unul 
singur: „2, existenţa a două principii pozitiv şi negativ, 
masculin şi feminin. Universul a fost creat de cele două 
principii, deci el nu va supravieţui iar omenirea nu va 
continua să supravieţuiască şi să progreseze decât 
datorită lucrării celor două principii. Veţi spune: „Ce 
simplu este? Ne-aţi spus că este greu!” Da, este foarte 


simplu, de ce să căutăm complicaţii? Complicaţiile apar 
numai din incapacitatea oamenilor de a înţelege şi a 
folosi diferitele manifestări ale acestei polarităţi. Cele 
două principii stau la baza vieţii şi le regăsim în toate 
fenomenele vieţii, fie ele fizice, psihice sau spirituale. 


Cap. 2 - Oscilaţiile balanței 


Atunci când un copil învaţă să citească, începe prin 
a descoperi literele alfabetului. De îndată ce le-a 
învăţat aşa cum trebuie, el este încet-încet în stare să 
le recunoască în cuvintele întâlnite, până în ziua în 
care ajunge să citească fraze întregi. La fel, pe 
parcursul Iniţierii, discipolul străbate numeroase etape 
de-a lungul cărora el vede cum se conturează şi se 
asamblează încet-încet literele marii cărţi cosmice care 
sunt elementele creaţiei. lar când la începutul 
Evangheliei sale, loan scrie: „La început era Cuvântul şi 
Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul... 
Toate prin El s-au făcut... “ aceasta înseamnă că la 
început toate principiile alfabetului divin au intrat în 
acţiune; din înaltul creaţiei până la bazele ei, şi până în 
planul fizic, ele au reprodus aceleaşi structuri ce le 
creaseră în înalt. Tot ceea ce există în planul fizic 
poate fi considerat drept cuvinte, fraze, poeme formate 
plecând de la diferitele elemente ale Cuvântului. 

Pentru un profan, natura apare la prima vedere ca 
o imensă neorânduială, o adevărată încăpere ticsită cu 
lucruri în dezordine, şi chiar dacă oamenii de ştiinţă au 
încercat să facă anumite clasificări ca să limpezească 
puţin lucrurile, foarte puţini sunt capabili să descopere 
legăturile secrete ce există între toate elementele 
creaţiei şi să observe că aceste elemente, aparent 
separate, formează în realitate un întreg. Numai 


viziunea întregului ne descoperă armonia principiilor 
care, la prima vedere, par să se opună (masculinul şi 
femininul, activul şi pasivul, pozitivul şi negativul, 
lumina şi întunericul, căldura şi frigul, binele şi răul) cât 
şi armonia fenomenelor ce decurg de aici. Pentru acela 
care vede clar, există balanţa, adică echilibrul. El însuşi 
se află în balanţă, nu mai părăseşte echilibrul. Dar 
echilibrul nu înseamnă sfârşitul oscilaţiilor, 
imobilitatea. Absența oscilaţiilor atrage după sine 
stagnarea. 

Atunci când Zoharul vorbeşte despre echilibrul 
balanței, nu este vorba despre o stare în care cele 
două talere ar rămâne complet nemişcate. Echilibrul 
perfect ar însemna reîntoarcerea la nediferenţierea 
originară dinaintea creaţiei. Atunci când Dumnezeu s-a 
polarizat ca să creeze, balanţa s-a pus în mişcare, a 
început să oscileze. De altfel, după anumite tradiţii, 
creaţia lumii nu a început cu constelația Berbecului ci 
cu aceea a Balanţei ce îi este opusă pe cercul zodiacal. 

Semiluna plasată deasupra capului Papesei explică 
bine şi ea această idee a oscilaţiei balanței. Deşi în 
anumite perioade o vedem sub aceeaşi formă circulară 
ca a soarelui, luna este reprezentată în mod simbolic 
de o semilună, adică având 2 coame. Da, nu se 
vorbeşte din întâmplare despre „coamele” lunii şi în 
anumite mitologii divinităţile feminine erau 
reprezentate prin animale cu coame. Femeia - aici, 
Papesa - care este simbolul viu al naturii create de 
Dumnezeu, este plasată sub semnul balanței, adică al 
fluxului şi al refluxului: după lumină, întuneric, şi apoi 
din nou lumină... după muncă, odihnă, şi din nou 
muncă... 

Atâta vreme cât creaţia nu va fi desăvârşită, 
balanţa va continua să oscileze. Echilibrul absolut este 


sinonim cu perfecțiunea, şi oare ce mai poate exista 
dincolo de perfecţiune? Nimic, totul se opreşte. 
Oscilaţia balanței ne arată că această creaţie este 
mereu în devenire: ea tinde spre echilibrul absolut, 
deci spre imobilitate, fără să îl atingă niciodată. În ziua 
în care îl va atinge, ea va reveni în sânul Domnului. 
Evoluţia presupune o continuă oscilație a talerelor 
balanței. lată încă o lecţie a numărului 2. Dacă 
mişcarea se opreşte, survine moartea, fiindcă echilibrul 
perfect împiedică schimburile. Or, viaţa nu este făcută 
decât din schimburi. Aceste schimburi sunt ca firele ce 
se tes între creaturi, cât şi între creaturi şi lucruri. În 
acelaşi timp, această mişcare trebuie să fie măsurată, 
fiindcă dacă unul dintre talere se ridică prea sus, 
celălalt va cobori prea jos şi urmează căderea: şi în 
acest caz oscilaţia se opreşte, nu mai există viaţă. 
Ceea ce noi numim echilibru este în realitate un 
anumit dezechilibru. Dar acest dezechilibru trebuie să 
rămână limitat şi temporar: echilibrul este provizoriu 
rupt ca să fie restabilit imediat. Din această ruptură de 
nivel ţâşnesc forţe ce trebuie repede să fie prinse din 
nou într-o mişcare contrară astfel ca să poată fi 
stăpânite. Deci această oscilație generează viaţa, şi 
putem spune că viaţa este un dezechilibru reechilibrat 
fără încetare. 

Acţiunea de a merge ilustrează perfect acest 
fenomen. Noi mergem avansând alternativ un picior, 
apoi celălalt. In momentul în care avansăm un picior, 
corpul nostru se găseşte într-un uşor dezechilibru pe 
care îl reparăm avansând celălalt picior. Observaţii cât 
de uşor este să ne pierdem echilibrul şi să cădem: cel 
mai mic obstacol, o piatră poate provoca căderea. Să 
nu mai vorbim despre acela care şi-a prelungit şederea 


în viile Domnului: oscilaţia mersului său ia proporţii 
spectaculoase! 

Fiecare element, fiecare obiect, fiecare situaţie, 
fiecare creatură este o sursă de energii, dar pentru ca 
aceste energii să se exprime, trebuie să le plasăm într- 
o stare de dezechilibru, adică pe o pantă. Să 
considerăm apa pusă pe o suprafaţă plană: ea se 
răspândeşte ca într-o întindere de apă calmă: nu există 
vreo pantă, ea nu poate circula. Dar daţi-i acestei ape 
o anumită înclinaţie, puterea ei va creşte, iar dacă este 
în cantitate mare va produce o energie capabilă să 
pună în mişcare uzine întregi. 

La fel stau lucrurile şi în cazul omului. Există în el o 
pantă pe care forţele nu încetează să coboare în 
cascadă, şi este nevoie ca acestea să fie canalizate ca 
să producă o lucrare folositoare. Numărul 2 este cea 
mai mare pantă pe care Dumnezeu a dat-o omului; 
trebuie numai ca această pantă să fie reechilibrată fără 
încetare, fiindcă un exces într-un sens poate produce 
un exces invers. Este ceea ce observăm de exemplu la 
persoanele la care stările de surescitare şi de tristeţe 
alternează. Viaţa noastră psihică este bazată pe un 
anumit dezechilibru, iar acest dezechilibru, atunci când 
este stăpânit, aduce bogăţie, creaţie. De exemplu, 
geniile nu sunt fiinţe echilibrate în sensul obişnuit al 
cuvântului (acest tip de echilibru nu generează adesea 
decât mediocritate). Dimpotrivă chiar: geniile sunt 
adesea fiinţe care, simțindu-se amenințate de puteri 
obscure, încearcă să le stăpânească prin muncă, prin 
creaţie, şi ajung să realizeze astfel opere măreţe. In 
timp ce altele, mult mai „echilibrate”, neavând de 
făcut mari eforturi ca să trăiască şi să se simtă bine, 
rămân neînsemnate, şterse. 


Un anumit dezechilibru este necesar pentru 
avansarea noastră, dar cu condiţia să ştim să ne 
supraveghem, să ne analizăm şi să ne îndreptăm 
atunci când talerele balanței arată un prea mare 
dezechilibru. A şti să-ţi echilibrezi forţele îţi oferă o 
putere magică asupra ta însuţi şi asupra naturii, dar 
trebuie totodată să te supraveghezi ca să păstrezi o 
anumită oscilație. Fiindcă în ziua în care talerele sunt 
perfect echilibrate, nimic nu mai avansează, moartea 
fiind aceea care se instalează. Moartea este echilibrul 
perfect! Este ceea ce observăm la anumite persoane: 
le vedem vorbind, mergând, trebăluind, şi totuşi ne 
dau senzaţia că sunt moarte fiindcă stagnează. Zi după 
zi le regăsim mereu asemănătoare cu ele însele ca şi 
cum un arc interior s-ar fi destins: ele au acelaşi chip 
împietrit, inexpresiv, repetă faptele şi cuvintele din 
ajun etc. Putem numi acest fapt echilibru, dacă dorim, 
dar ce plictiseală este pentru anturajul lor! Simţi 
nevoia să o iei razna! 

Există deci mereu câte ceva de îndreptat în tine 
însuţi. Dar există lucruri de îndreptat şi în judecăţile ce 
le avem despre alţii şi în atitudinea ce trebuie să o 
avem în ceea ce îi priveşte. Ceea ce numim dreptate 
nu este în realitate decât un şir de îndreptări de 
situaţie (de altfel, observați că dreptate-îndreptare au 
aceeaşi rădăcină), de aceea este atât de greu să fii 
drept! lată o noţiune de care adulţii - părinţi şi 
educatori - trebuie să ţină seama atunci când trebuie 
să se pronunţe asupra copiilor şi să vegheze asupra 
evoluţiei lor. In faţa aceluia care este cuminte, 
ascultător, ei au tendinţa să gândească: „Oh, ce 
drăguţ, ce adorabil este!” Desigur, este mai uşor să ai 
de a face cu un copil care rămâne liniştit atunci când i 
se spune să nu se mişte, care nu vorbeşte atunci când 


i se spune să tacă. Dar ce va face mai târziu acest 
copil atât de drăguţ şi cuminte? Cu siguranţă, nu mare 
lucru, el va rămâne neînsemnat, în vreme ce despre un 
copil autoritar,  nedisciplinat, punând probleme 
anturajului, părinţilor, vecinilor săi, educatorii nu 
încetează să spună: „Oh, el exagerează, priviţi câte 
prostii a mai făcut!“ Da, dar acest copil care oboseşte 
şi deranjează pe toată lumea are mai multe posibilităţi 
de a deveni cineva. Pentru moment se spune că 
exagerează, ceea ce înseamnă că talerele balanței sale 
sunt prost echilibrate, dar atunci când va înţelege să-şi 
canalizeze energiile, se va distinge prin caracterul şi 
talentul său. lar sarcina părinţilor şi a educatorilor este 
aceea de a-l ajuta să o facă. 

Oamenii sunt obligaţi să progreseze de asemenea 
şi în dezechilibrele existenţei: boli, încercări... De 
exemplu, ce este un război? O pantă vertiginoasă. In 
acest dezechilibru, cei buni găsesc condiţii să devină şi 
mai buni, iar cei răi vor deveni şi mai răi... Viaţa 
creează perturbații ca să îi pună pe oameni în acea 
stare de dezechilibru ce îi obligă să se dezvolte, să se 
transforme, sau, cel puţin, să se descopere şi să se 
cunoască pe ei înşişi. Câţi nu vor descoperi ceea ce 
sunt dacă nu vor întâlni încercări sau pericole! Astfel 
unii, care par neînsemnaţi, se manifestă ca nişte eroi, 
în vreme ce alţii care păreau capabili, inteligenţi, 
cinstiţi, se prăbuşesc imediat sau sunt antrenați să 
comită fapte mişeleşti, criminale. In câte domenii nu se 
mai poate verifica faptul că viaţa este creată de 
această oscilație dintre forţe sau situaţii contrare! 
întreaga abundență şi diversitate a bogățiilor ce apar 
la suprafaţa planetei noastre vin din faptul că această 
suprafaţă nu este plană, ci că există nivele diferite, de 
la vârfurile înalte până la adâncurile terestre şi marine. 


Diversitatea climei, a florei, a faunei, de unde provine 
în parte şi diversitatea civilizaţiilor, apare din faptul că 
suprafaţa pământului nu este nivelată, şi acest lucru 
este minunat! 

Nici oamenii nu trebuie să fie nivelaţi. De ce? 
Pentru ca să existe schimburi fructuoase între ei, o 
întreagă circulaţie. Singurul punct pe care trebuie să îl 
aibă în comun este acela al unui înalt ideal, al dorinţei 
de a progresa mereu în iubire şi lumină. În rest, ei pot 
fi diferiţi! Tocmai această diferenţă face ca viaţa lor să 
fie îmbelşugată şi frumoasă. 


Cap. 3-1şiO 


l. 
Cabaliştii dau mai multe reprezentări numelui 
Domnului, lod He Vau He m H Una dintre acestea este 
un triunghi în care acest nume este înscris cu litere 
strălucitoare: 


Acestei forme piramidale îi corespund cele patru 
planuri ale universului: 
- - Lui lod ' îi corespunde lumea Aţilut a emanaţiilor, 
planul divin (Amintim că ebraica se citeşte de la 
dreapta la stânga). Lui lod He ' n îi corespunde lumea 
Briah a creaţiei, planul spiritual. 
- Lui lod He Vau ' n ı îi corespunde lumea leţirah a 
formării, planul psihic. 


: Lui Iod He Vau He ' n ı n îi corespunde lumea 
Asiah a acţiunii, planul fizic. 

Fiecare nouă literă reprezintă un grad în plus în 
coborârea spiritului în sânul materiei. lod are ca 
valoare numerică 10; He 5; Vau 6. Suma literelor 
înscrise în triunghi este deci 72, iar 72 este „Şem 
hameforaş” (literal: „numele în detaliu”), adică cele 72 
de genii care conduc universul. 

lod, care este din punct de vedere grafic cea mai 
mică literă a alfabetului, puţin mai mare decât un 
punct, simbolizează Spiritul Cosmic, pe 1; dar dezvoltat 
în planul fizic el devine 10, universul. Fiindcă, pentru 
Ştiinţa lIniţiatică, la fel cum 2 nu este 1+1,10 nu este 
suma a 10 unităţi. Pentru a înţelege numărul 10, care 
este atât de bogat în semnificaţii, trebuie să îi studiem 
pe 1 şi pe O din care este compus, şi să vedem că 
fiecare are natura sa, activitatea sa, şi că au de făcut o 
lucrare împreună. lar pentru a înţelege această lucrare, 
trebuie să considerăm nu numai că 1 şi 0 sunt 
juxtapuse, dar că 1 pătrunde în 0 ca să-l însufleţească, 
să-i pună în mişcare. Aceasta se poate exprima şi prin 
desenul cercului cu un punct în centru A. 

Este scris la începutul cărţii Facerea: „La început a 
făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era 
netocmit şi gol. Intuneric era deasupra adâncului şi 
Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. “ 
Duhul lui Dumnezeu este principiul masculin care 
acoperea materia - simbolizată aici prin apă - ca să o 
facă să rodească. Apa este cercul, 0, iar Duhul lui 
Dumnezeu este punctul, 1. Fără spiritul care să o 
însufleţească, materia rămâne „tohu vabohu'“: lipsită 
de formă şi vidă. Dar atunci când este atinsă uşor, 
lucrată de spirit, toate posibilităţile pe care ea le 
conţine încep să se manifeste, ea devine un univers cu 


sori, constelații, nebuloase. Universul nostru este deci 
0, materia care a fost deja lucrată, însufleţită şi 
organizată de spirit, 1. 

Tot ceea ce vedem în univers este produs de 1 şi 
0, de 1 ce îl pătrunde pe O ca să-l însufleţească. Este 
un principiu al mecanicii: pistonul trebuie să intre în 
mişcare în interiorul cilindrului ca să acţioneze motorul. 
Nimic nu merge fără această mişcare. Şi roata, ce 
este? Un 0 (cercul) ce se învârte în jurul unui ax central 
(1). Roata ne arată pe 1 la lucru în O, spiritul care pune 
materia în mişcare. lar pământul are şi el o axă în jurul 
căreia masa sa, 0, se roteşte continuu. 

Acela care cunoaşte metoda de a studia numerele 
vede cum acestea devin semnificative, vii, active. Ca 
să formăm numărul 10, trebuie ca 1 şi 0 să fie legate şi 
mobile. Dar oamenii nu cunosc această realitate decât 
în domeniul mecanicii şi al sexualităţii, dar şi aici mai 
există încă atâta ignoranță! Pentru a „cunoaşte” 
femeia (termen folosit în Biblie) bărbatul trebuie să o 
pătrundă, iar rezultatul acestei cunoaşteri va fi un 
copil. Dar cum a fost conceput acest copil?... 1 se 
scufundă în O ca să-l studieze, dar o face fără lumină, 
în noaptea gândului său, şi de aceea rezultatele nu 
sunt deosebite. In felul lor de a lucra cu 10, oamenii se 
aseamănă cu pescarul care găseşte în vârful undiţei 
sale un pantof vechi scâlcit şi acoperit de noroi. Ei ar fi 
putut obţine aur, pietre preţioase, dar iată că nu 
pescuiesc decât nişte pantofi vechi! 

Orice act ce contribuie la întreţinerea vieţii în noi 
corespunde numărului 10. A mânca înseamnă a 
deschide gura, 0, ca să introducem hrana, pe 1, iar 
această întâlnire produce o energie. Şi ce observăm? 
Acţiunea luminii, 1, ce atinge ochiul, pe 0. Acelaşi 
fenomen există şi în cazul sunetului ce ne ajunge la 


ureche. Cât despre cap, care este de formă sferică, 
este şi el un 0, şi deasupra acestui O trebuie să 
coboare Spiritul. Atât timp cât nu a primit spiritul, 
capul nostru care este un 0, nu produce decât prostii. 
Dar în ziua în care este vizitat de raza celestă, el aduce 
pe lume un copil divin şi noi devenim 10. Până aici nu 
suntem decât 0. Veţi spune: „Ce interpretare!” Ei bine, 
da, sunt interpretări... 

Numărul 10 înseamnă că un purtător de lumină 
străbate obscuritatea materiei şi o luminează pentru a 
o studia. Este speologul care coboară în întunericul 
unei peşteri înarmat cu o torţă. Este vânătorul care 
intră într-o pădure, fiindcă în mod simbolic vânătoarea 
reprezintă altceva decât urmărirea unui cerb sau a 
unui mistreţ: în viaţa spirituală există un alt vânat de 
urmărit, alte comori de descoperit. 

Numărul 10 se află deopotrivă şi în noi înşine; este 
intelectul, 1, şi inima, O. Cu ajutorul intelectului trebuie 
să pătrundem în inimă (a noastră şi a celorlalţi) ca să o 
luminăm şi să facem o lucrare cu ea. Asemenea 
pistonului, intelectul trebuie să pătrundă şi să iasă din 
inimă. Acela care nu-şi foloseşte în acest fel intelectul 
nu este în stare să înţeleagă nimic, şi mai ales este 
incapabil să se cunoască. Putem spune că numărul 10 
reprezintă „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Pătrunzând cu 
lumina sa adâncurile profunde ale inimii, înţelepciunea 
îi va cunoaşte comorile, filoanele ascunse ale unor 
pietre, metale şi lichide preţioase. In această fântână 
întunecoasă a inimii, intelectul coboară şi urcă; el 
coboară şi urcă pentru a scoate din fântână apa 
valoroasă. Numărul 10 reprezintă deci lucrarea 
intelectului asupra inimii, dar şi aceea a spiritului 
asupra sufletului. În sensul său cel mai înalt, 10 
reprezintă omul al cărui spirit se cufundă în adâncurile 


Sufletului Cosmic pentru a scoate la iveală misterele, şi 
care se întoarce de acolo pe deplin iluminat. 

Trebuie să ajungem să îl cunoaştem pe 10 în 
planurile superioare. In orice creatură există o latură 
feminină care este obscuritatea şi o latură masculină 
care aduce lumina. Descoperim aceste două aspecte 
dezvoltate cu precădere la toţi oamenii care au fost 
mari creatori. 10 fără lumină este un 10 situat în lumea 
cu două dimensiuni; în lumea cu trei dimensiuni 10 se 
află în acţiune în sânul luminii. Este ceea ce ne mai 
învaţă cele patru litere ale numelui Domnului. lod '! 
tatăl, He n: mama, Vau i fiul şi He n: fiica, 
corespunzând celor patru principii din om: spiritul, 1, 
sufletul, 2, intelectul, 3, şi inima, 4. Adunați 1+2+3+4, 
şi obţineţi 10. Este bogăţia! A trăi în 10, înseamnă a 
avea o inimă pură, un intelect luminos, un suflet 
nemărginit ca universul şi un spirit puternic care 
depăşeşte toate obstacolele. 

Numărul 10, la fel ca toate celelalte numere, ne dă 
o metodă de lucru. Picioarele şi mâinile noastre sunt 
instrumente ale realizării, fiindcă cu ajutorul picioarelor 
ne deplasăm şi cu ajutorul mâinilor acţionăm. V-aţi 
întrebat de ce degetele de la picioare şi de la mâini 
sunt fiecare în număr de 10? Atunci când unele 
persoane se reunesc pentru o lucrare, ele formează un 
10. Când strângeţi mâna cuiva, este tot un 10. Acest 
gest nu este rezultatul întâmplării. Numeroase gesturi, 
ce ne sunt atât de obişnuite încât au devenit 
automate, au în realitate un sens foarte profund. 
Trebuie să întâlniți pe cineva pentru a vorbi, pentru a 
lua masa împreună sau pentru a stabili o lucrare: veţi 
începe prin a-i strânge mâna şi astfel creaţi o legătură. 
Una dintre mâini reprezintă întotdeauna 1 iar cealaltă 
0. Dacă faceţi amândoi acest gest în mod conştient, 


fiecare mână îşi joacă rolul ei şi rezultă astfel o 
armonie eficace. 

Două persoane care îşi strâng mâna arată că 
doresc să se înţeleagă pentru a merge apoi pe acelaşi 
drum. Da, dar cu condiţia ca una dintre cele două 
mâini să posede o energie pozitivă şi cealaltă una 
negativă. Dacă ambele mâini îl reprezintă pe 0 sau pe 
1, acest lucru nu mai este valabil. Două mâini active, 
pozitive, provoacă conflicte. Două mâini pasive, 
negative, rămân inerte, ineficiente. Gestul de a strânge 
mâna presupune întotdeauna realizarea lui 10, adică o 
activitate ordonată, fiecare mână reprezentând pe 5. 
A-ţi strânge mâna înseamnă: „Doresc să fac schimburi 
cu tine şi vreau să văd dacă putem colabora.“! Dar 
oare câţi oameni sunt preocupaţi să înţeleagă limbajul 
mâinilor? Ei se asociază fără să caute învăţământul lor 
şi aceasta poate produce multe lovituri şi deziluzii. 

lată încă un exemplu din domeniul pedagogiei. 
Aveţi un fiu şi doriţi să îl educați. Ei bine, este imposibil 
dacă nu descoperiţi mai întâi ceea ce îl poată face să 
lucreze, adică ceea ce reprezintă pentru el 0 din sinea 
sa, O din 1-ul său. Fără a cunoaşte acel 0 din cineva, 
nu putem face nimic pentru el. Acest O poate fi o 
ştiinţă, o artă, un prieten, o ambiţie, o virtute. Părinţii 
care reuşesc să cunoască acel 0 al copiilor lor le pot 
oferi acestora condiţiile pentru a pune 1 în acţiune, 
obţinându-l astfel pe 10. De aceea este bine să le 
propunem oamenilor cât mai multe activităţi. Aceste 
activităţi constituie atâţia de 0 unde pot ei să 
pătrundă, unde pot acţiona, şi care vor acţiona în 
schimb asupra lor. 

Numărul 10 ne învaţă să lucrăm în acelaşi timp cu 
principiul masculin şi cu principiul feminin, să fim în 
acelaşi timp bărbat şi femeie, dar şi copil şi bătrân. 


Bătrânul reprezintă intelectul; copilul, inima. A reuni 
aceste două stări înseamnă deopotrivă a realiza 
numărul 10. Copilul nu este ca un 0? El este suplu, se 
rostogoleşte peste tot ca o bilă, face tumbe. Bătrânul 
este 1, rigid, implacabil. La ora actuală, oamenii refuză 
să fie asemenea copiilor ca să-şi poată păstra 
autoritatea, prestigiul, şi numai aceste lucruri contează 
pentru ei. Dar pentru a atrage iubirea, trebuie să devii 
un copil. lar pentru a avea cu ceilalţi legături 
echilibrate, trebuie să fii în acelaşi timp şi copil şi 
bătrân: trebuie să fii un 10 în acţiune. 

Trebuie să studiem numerele pentru a descoperi în 
ele metode de lucru. Da, numerele sunt capabile să ne 
ajute, iar noi trebuie să învăţăm să le folosim. Acela 
care ştie să lucreze cu 10 se simte bogat, împlinit, 
fiindcă 10 este cifra căsătoriei. Acea căsătorie la care 
oamenii aspiră atât de mult, acea dorinţă de a întâlni o 
fiinţă care să le fie complementară, trebuie să o 
realizeze fiecare în sinea sa. Cum să te căsătoreşti în 
interior pentru a forma un 10? Cu ce şi cu cine să te 
căsătoreşti? lată esenţialul. Toată lumea trebuie să se 
căsătorească, nu trebuie să rămână nici măcar un 
singur celibatar! lar această căsătorie la care trebuie 
să aspirăm, este aceea a materiei şi a Domnului în noi 
înşine, căsătoria corpului nostru şi a spiritului nostru. 


II. 

Cum a creat principiul masculin, 1, principiul 
feminin, O, materia? Curbându-se şi unindu-şi ambele 
extremităţi. În acel moment, cercul s-a format, acel 
cerc ce reprezenta materia, întreg universul. 

Dar câte lucruri nu se mai pot spune despre 1 şi 0! 
Priviţi: putem pune 1 înaintea lui 0, sau pe 0 înaintea 
lui 1. Punându-l pe 1 înaintea lui O, îi creştem acestuia 


de 10 ori puterea: 1 devine 10. Dar dacă facem invers, 
01, diminuăm de 10 ori forţa sa, valoarea sa. 

Să transpunem acum acest fenomen în viaţa 
interioară: dacă îl puneţi pe 0, adică pe voi, pe primul 
loc, şi pe 1, principiul divin, pe locul doi, în urma 
voastră, vă diminuaţi calităţile şi posibilităţile de a 
avansa. In timp ce, dacă spuneţi: „Doamne, numai Tu 
eşti cu adevărat mare, puternic şi înţelept; Te voi 
aşeza înaintea mea, Doamne, mereu pe primul loc şi 
Te voi urma”, vă veţi mări capacităţile, veţi deveni 10. 
lată atitudinea adevăratului spiritualist: el îi dăruieşte 
primul loc Domnului pentru a fi bine sfătuit, bine 
îndrumat. Aceasta este adevărata umilinţă pe care ne- 
o învaţă ştiinţa Iniţiatică. 

Adevărata umilinţă nu constă, aşa cum mulţi au 
crezut, în a te înjosi până la distrugere, petrecându-ţi 
vremea spunând: „Eu nu sunt nimic, nu valorez nimic”. 
Adevărata umilinţă înseamnă a oferi în sine primul loc 
Divinităţii ca să poţi beneficia de toate calităţile 
acesteia: în acel moment, toţi acei O pe care îi aveţi în 
voi se vor situa în spatele lui 1 devenind tot atâtea 
bogății. Dar câţi oameni sunt capabili să înţeleagă 
acest adevăr? Ideile care circulă la ora actuală îi 
împing dimpotrivă să se plaseze înaintea Domnului, şi 
chiar în locul Domnului! Astfel ei degenerează, se 
micşorează şi se sting până la dispariţie. Ei au adunat 
prea mulţi de O pe primul loc. 

Unii vor spune: „Am înţeles, şi fiindcă O nu este 
atât de cunoscut, ne vom descotorosi de el şi îl vom 
păstra numai pe |”. Ei nu, şi în acest caz este vorba 
despre o înţelegere greşită. Acest 0 este necesar, nu 
trebuie suprimat; dacă nu îl veţi mai avea pe 0, nu veţi 
mai avea deloc materie asupra căreia să lucraţi şi veţi 
deveni ineficienţi. Vegheaţi numai să îl aşezaţi pe 1 


înaintea lui O, adică să nu acordaţi mereu primul loc 
intereselor şi calculelor voastre personale, egoiste. 
Puneţi toate acestea undeva mai în spate, şi vă veţi 
simţi mai luminaţi, mai bine călăuziţi, mai protejaţi. 

Măreţia acestei creaturi atât de imperfecte care 
este fiinţa umană constă în înţelegerea faptului că, în 
pofida lacunelor sale, ea poate face minuni cu condiţia 
ca să-l aşeze pe Domnul pe primul loc în mintea şi 
inima sa. Fără Dumnezeu, omul nu va ajunge prea 
departe; orice ar face, ar fi uman, mediocru. lată ceea 
ce trebuie el să înţeleagă, şi să facă totul ca Domnul să 
pătrundă în fiinţa sa, să se exprime prin el şi să-l ia în 
slujba sa. Tot acest demers interior este rezumat în 
numerele 1 şi 0. Acela care a înţeles toate acestea 
devine 10. Oamenii care spun: „Noi nu avem nevoie de 
Domnul, suntem inteligenţi şi universul ne aparţine”, 
sunt acele fiinţe care l-au pus pe 1 din ce în ce mai 
departe, la coadă, după o serie întreagă de 0, iar 
aceasta este cea mai proastă filozofie. O este foarte 
important, indispensabil, fiindcă este suportul lui 1, dar 
în urma sa. 

Această problemă a lui 1 şi O este inepuizabilă, iar 
eu vă mai pot oferi încă o interpretare. Să presupunem 
că aţi pus pe primul loc sentimentul iar gândirea după 
aceea: vă veţi lăsa conduşi de reacţiile, de impresiile 
voastre, fără să judecaţi, fără să chibzuiţi. Ei bine, 
acest fapt va diminua valoarea activităţii voastre şi veţi 
risca chiar să vă spargeţi capul. Aceasta nu vrea să 
însemne că trebuie să suprimaţi sentimentul, nu, 
fiindcă aţi fi lipsiţi de imensele bogății ale materiei 
asupra căreia gândul trebuie să lucreze. Puneţi numai 
gândul pe primul loc ca să găsiţi totdeauna soluţiile 
adecvate, cel mai bun comportament. lată ceea ce ne 


învaţă 10: că trebuie să aşezăm gândul înaintea 
sentimentului. 

Nu trebuie să-l suprimăm pe 0, el este extrem de 
util fiindcă măreşte valoarea lui 1. Dar 0 înseamnă 
rezervele, iar rezervele trebuie să se mulţumească să 
succeadă! 


Cap. 4 - Locul masculinului şi al femininului 


I. Adam şi Eva: spiritul şi materia 

Cele două principii masculin şi feminin se găsesc la 
originea Creaţiei. Nici o creaţie, de orice fel ar fi, nu 
este posibilă numai cu un singur principiu: trebuie ca 
acestea să fie împreună şi unite. Aceste două principii 
există mai întâi în înalt, Tatăl Celest şi Mama Divină, şi 
nu încetează să genereze lumi populate cu mulţimi 
nenumărate de creaturi. În planul fizic masculinul are o 
existenţă distinctă de cea a femininului, dar în înalt 
masculinul şi femininul sunt un întreg. 

Este scris în cartea Facerea: „Şi a făcut Dumnezeu 
pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a 
făcut; a făcut bărbat şi femeie”. Ceea ce înseamnă, 
potrivit Zoharului, că Dumnezeu l-a creat pe Adam, 
omul primordial, ca bărbat şi femeie, adică în posesia 
celor două principii. Veţi spune: „Dar Eva? Este scris 
imediat că Dumnezeu a creat-o şi pe Eva”. Da, 
Dumnezeu a zămislit principiul feminin din principiul 
masculin, El l-a obiectivat în faţa lui. Tocmai sensul 
acestei imagini i-a preocupat atât de mult pe teologi: 
Dumnezeu scoţând-o pe Eva din coasta lui Adam. 

Adam şi Eva nu sunt un bărbat şi o femeie, ci nişte 
simboluri. Adam este principiul masculin care i-a dat 
naştere Evei, principiul feminin. Ce înseamnă aceasta? 
Că primul principiu a ieşit din starea sa de maximă 


subtilitate ca să se condenseze, şi condensându-se a 
creat un alt principiu: Eva. Dacă în cartea Facerea se 
spune că Adam a fost creat înaintea Evei, înseamnă că 
Moise, care era un lniţiat, ştia că principiul masculin 
este mereu cel dintâi. Şi este cel dintâi fiindcă este 
principul creator, el se află la originea creaţiei, deci a 
materiei. Materia este un produs al spiritului, ceea ce 
Moise a reprezentat prin imaginea Evei scoasă din 
coasta lui Adam. Materia este o condensare a forţelor 
spiritului, de aceea în chip simbolic principiul feminin 
apare mereu după principiul masculin. Este ceea ce 
exprimă primele două litere ale Numelui Domnului: lod 


He! N. 


Literei lod ! simbol al principiului masculin, îi 
urmează litera He n, simbol al principiului feminin. 
Priviţi cât de expresivă este forma lor: He este ca un 
receptacul, o cupă, dar inversată. lod este cea mai 
mică literă a alfabetului ebraic, ea se aseamănă cu un 
punct, sau mai exact cu un germen, care este 
elementul prim al uni fiinţe vii. În momentul concepţiei, 
ovulul mamei, ce este ca o cupă, primeşte germenele, 
şi apare o nouă viaţă. 

La început există lod; la fel, la început există 
punctul. Punctul nu are dimensiune şi ne este aproape 
imposibil să-l definim; dar punctul în mişcare 
generează linia, iar linia în mişcare dă naştere 
suprafeţei, apoi suprafaţa care se mişcă generează 
volumul, adică spaţiul cu trei dimensiuni. Linia, 
suprafaţa, volumul, toate s-au născut din mişcarea 
punctului. Acum, plecând de la punctul care a generat- 
o, dacă veţi imprima unei linii o mişcare ce se roteşte 
în jurul acestui punct, veţi obţine un cerc. Cercul şi 
raza sa reprezintă uniunea liniei drepte şi a liniei curbe. 
Punctul este deci generatorul tuturor figurilor, iar 


punctul în cerc simbolizează Spiritul Cosmic însufleţind 
materia universului. Este ceea ce vor să exprime 
cabaliştii atunci când îl înscriu pe lod în He. 

Înţelegeţi acum mai bine în ce sens se spune că 
Eva a fost scoasă din coasta lui Adam. Spiritul, Adam, a 
generat materia, pe Eva. Apoi Adam şi Eva au lucrat 
împreună ca să creeze copii, adică tot ceea ce vedem 
în natură şi care nu este decât reflectarea a celor două 
mari principii din înalt. Un arbore se reflectă în apă: 
dacă putem să îi vedem reflectarea jos, înseamnă că 
arborele există în înalt. Această imagine foarte simplă 
ne permite să înţelegem problema evoluţiei. 

Ceea ce ştiinţa denumeşte „evoluţia speciilor” a 
fost neapărat precedată de o mişcare de involuţie, 
fiindcă nimic nu se poate ridica fără ca ceva să fi fost 
mai înainte coborât. Ca să putem urca la cer, trebuie 
mai întâi să fi coborât din cer unde totul îşi are 
originea. Este valabil pentru materie, ; este valabil şi 
pentru om cât şi pentru tot ceea ce există. Teoria 
evoluţiei a lui Lamarck şi Darwin nu acoperă decât 
cincizeci la sută din realitate. Înaintea evoluţiei 
materiei, a existat involuţia spiritului. Evoluţioniştii au 
observat lucrurile numai din exterior, din punct de 
vedere al organizării materiei, lară să ţină cont de 
forţele invizibile ce au lucrat înainte asupra lor. 
Evoluţia nu reprezintă decât jumătatea unui proces de 
manifestare. Observând-o izolat, o desprindem de 
adevărul vieţi, şi ea nu-şi găseşte locul în natură. Nu 
veţi putea să-mi dovediţi că evoluţia este posibilă fără 
ca vreun impuls prealabil să o fi declanşat şi continuă 
să o întreţină. lar acest impuls vine din înalt. 

Mai întâi a coborât spiritul, iar dacă observăm că 
materia evoluează, înseamnă că ea este antrenată de 


mişcarea ascendentă a spiritului ce o face să întoarcă 
spre locul ei de origine. 

Principiul masculin este deci primul şi trebuie să 
rămână primul. Dar bărbaţii nu trebuie să se umfle în 
pene şi nici femeile să fie ofensate: eu am spus 
„principul masculin” şi nu bărbatul. Aici este vorba 
numai despre principii, şi tot principii trebuie să 
observăm în mitul păcatului originar, şi nu un bărbat şi 
o femeie. 

Dumnezeu l-a creat pe bărbat, Adam, după chipul 
său: El reprezenta un ideal pentru acesta. Apoi 
Dumnezeu a luat o coastă din Adam ca s- o creeze 
femeia, pe Eva, iar bărbatul a devenit atunci un ideal 
pentru femeie. Bărbatul care se găsea mai aproape de 
Dumnezeu, de esenţa sa, de lumina sa, putea 
transmite femeii forţe pe care aceasta nu le putea 
capta direct. Or, Eva a făcut atâtea eforturi ca să-l 
atragă pe Adam la ea, încât acesta a uitat celălalt 
centru, Dumnezeu, şi întorcându-şi astfel privirea de la 
Dumnezeu ei au căzut împreună. Atât timp cât Adam l- 
a pus pe Dumnezeu în centrul existenţei sale, el era 
fericit, liber, el se instruia, şi datorită lui se instruia şi 
Eva. şi cum Adam îi transmitea Evei ceea ce învăţa de 
la Dumnezeu, tot aşa şi Eva transmitea ceea ce învăţa 
de la Adam altor creaturi: animalelor, plantelor şi 
spiritelor situate mai jos pe scara evoluţiei. Atunci când 
Adam şi-a întors privirea de la Dumnezeu spre Eva, a 
venit catastrofa, fiindcă nu numai că ei s-au pierdut, 
dar toate fiinţele instruite de Eva au fost antrenate în 
căderea lor (A se vedea „Limbajul simbolic, limbaj al 
naturii” (Vol. 8 din Opere Complete) capitolul: „De ce 
omul a antrenat animalele în cădere). 

Toate nenorocirile oamenilor vin de la refuzul lor 
de a accepta ierarhia universului. Mai putem exprima 


această idee spunând că ordinea succesiunii literelor 
din numele Domnului a fost inversată. He a trecut în 
faţa lui lod, sau altfel spus, principiul feminin, materia, 
a fost plasată înaintea principiului masculin, spiritul. 
Or, contrar a ceea ce mulţi îşi închipuie, ei nu vor 
rezolva mai bine problemele materiale punând materia 
pe primul plan. 

lată cum trebuie să înţelegem povestea păcatului 
originar. Nu este istoria unei femei, numită Eva, care l- 
a sedus, prin tot felul de tertipuri, pe un sărman 
nefericit pe nume Adam (cu atât mai rău pentru aceia 
pe care această poveste îi avantajează fiindcă le 
permite să-şi justifice disprețul şi respingerea femeii!), 
este cazul unei inversiuni în ordinea celor două 
principii. 


II. Adam şi Eva: înţelepciunea şi iubirea 

Este spus în cartea Facerea că Adam şi Eva n-au 
ascultat de ordinele primite şi au gustat din fructul 
interzis. Prin această nesupunere ei se îndepărtară de 
Creatorul lor, iar acum trebuie să regăsească calea 
spre casă. Fiind vorba despre o povestire simbolică, îi 
putem da diferite interpretări, ele vor fi întotdeauna 
corecte cu condiţia ca să respectăm regulile limbajului 
simbolic. Dar înainte de toate, trebuie să păstrăm în 
minte ideea că eu vă vorbesc aici despre principii, şi nu 
despre două persoane numite Adam şi Eva. 

Eu v-am spus deja că entitatea pe care o numim 
Dumnezeu este deopotrivă masculină şi feminină: 
Tatăl Celest şi Mama Divină. Şi tot la fel, fiinţa umană 
creată după chipul Domnului este polarizată în 
masculin (reprezentată de Adam) şi feminin 
(reprezentată de Eva). Incarnându-se, ea părăseşte 
neapărat pe Tatăl şi Mama sa celeşti. Dar chiar dacă 


este obligată să îi părăsească, nu trebuie să taie 
legătura care îi uneşte cu ei. Tatăl ei şi Mama sa nu au 
lăsat-o să plece oricum, singură şi lipsită de mijloace, 
Ei i-au dat posibilităţi să rămână în contact cu ei, 
acestea fiind sufletul (feminin) şi spiritul (masculin). 
Da, sufletul şi spiritul sunt entităţi vii, nu sunt obiecte 
inerte, ca o frânghie sau un lanţ, iar ca să rămâne 
legată de Tatăl Celest şi Mama Divină, fiinţa umană are 
o lucrare de îndeplinit cu înţelepciunea (principiul 
masculin) şi iubirea (principiul feminin) care sunt cele 
două atribute ale Domnului de unde decurg toate 
celelalte. lar cum atracţia nu se produce decât între doi 
poli opuşi, sufletul trebuie să se lege de Tatăl Celest 
lucrând cu înţelepciunea, iar spiritul să se lege de 
Mama Divină lucrând cu iubirea. 

Spiritul nostru trebuie deci să păstreze legătura cu 
mama sa, prin iubire, iar sufletul nostru să păstreze 
legătura cu Tatăl său, prin înţelepciune. Astfel ei 
transmit lumina lor intelectului şi inimii noastre. 
Altminteri, lipsiţi de această lumină, intelectul şi inima 
repetă greşeala lui Adam şi a Evei din Rai. La fel cum 
Eva a ascultat promisiunile înşelătoare ale şarpelui, 
animal terestru, şi l-a antrenat şi pe Adam care era mai 
slab ca ea, tot aşa şi inima înşelată de promisiunile de 
satisfacţii materiale, antrenează intelectul ce este mai 
slab decât ea. Da, inima oamenilor este totdeauna mai 
puternică decât intelectul lor. 

Adam şi Eva din noi nu se pot asocia ca să facă o 
lucrare bună decât cu condiţia ca să rămână fideli 
Tatălui şi Mamei lor, înţelepciunii şi iubirii. Altminteri, 
ce s-ar întâmpla? După tradiţia cabalistică, şarpele din 
cartea Facerea era demonul Samael. Eva l-a ascultat 
pe Samael, urmându-l, şi şi-a părăsit Tatăl, 
înţelepciunea. Atunci, Adam a imitat-o pe Eva şi şi-a 


părăsit Mama, iubirea, legându-se de Lilith, un demon 
femeie. Această poveste este de asemenea simbolică: 
ea ne arată că, în momentul în care inima şi intelectul 
nu mai primesc adevărata înţelepciune şi adevărata 
iubire prin intermediul spiritului şi al sufletului, ele se 
vor afla la cheremul puterilor întunericului. 

Lecţia pe care trebuie să o tragem din această 
poveste simbolică este aceea că oamenii nu trebuie să 
îşi părăsească cerul interior unde trăiesc părinţii lor. Ei 
trebuie să rămână credincioşi Tatălui şi Mamei celeşti, 
să nu coboare pe pământ, adică să nu se mărginească, 
în frigul, în întunericul care înghit totul. Cerul 
simbolizează tot ceea ce izvorăşte, înfloreşte, se 
pârguieşte neîncetat. Atunci când îţi părăseşti Tatăl şi 
Mama ta celeşti crezând că vei găsi în altă parte 
fericirea, izvorul seacă şi apare seceta, lipsa de 
armonie, discuţiile, pentru că ai trădat. Ţi-ai părăsit 
Tatăl, gândirea corectă, înţelepciunea, sau ţi-ai părăsit 
Mama, sentimentele de iubire pură, pentru a le înlocui 
cu o soţie sau un soţ obişnuit, adică tentaţiile materiei, 
gustul plăcerilor, ambiția socială şi toate 
compromisurile care eşti gata să le faci căutând tot 
felul de înlesniri. 

De câte ori în viaţă nu repetăm păcatul lui Adam şi 
al Evei! Inima şi intelectul, în loc să fie inspirate de 
suflet şi de spirit, se sprijină reciproc în lucrări ce nu 
sunt inspirate nici de înţelepciune, nici de adevărata 
iubire, antrenându-i pe oameni în aventuri jalnice. Îi 
vedem pierduţi, descumpăniţi şi cerând ajutor precum 
copiii care, rătăciţi în mulţime, se plâng: „Mi-am 
pierdut mama, mi-am pierdut tatăl”. Ei da, câţi nu sunt 
încă în acest stadiu! 

lată deci povestea lui Adam şi a Evei. Adam nu 
este un bărbat, nici Eva o femeie, deci nu trebuie să îi 


asimilăm pe toţi bărbaţii cu Adam şi pe toate femeile 
cu Eva. Povestea lui Adam şi a Evei este o descriere a 
proceselor psihice ce se desfăşoară în fiecare dintre 
noi, fie că suntem bărbaţi sau femei. Atunci când nu ne 
mai legăm intelectul şi inima de sufletul şi spiritul 
nostru care sunt reflectări ale Spiritului Cosmic şi ale 
Sufletului Universal, vom fi atraşi de regiunile 
inferioare şi ne vom prăbuşi. Aceasta este „căderea”. 
Noi suntem deci aceia care trebuie să ne străduim să 
nu părăsim Cerul, grădina Raiului. Dacă nu ne vom 
lega puternic de lumea din înalt, lumea de jos ne va 
înghiţi. 

Unii vor spune că toate acestea sunt foarte 
complicate. Dimpotrivă, sunt lucruri foarte simple, 
foarte clare. Ei consideră că sunt complicate, fiindcă nu 
sunt încă obişnuiţi să reflecteze şi să judece conform 
marilor simboluri universale. Dacă ei preferă acum să 
păstreze această poveste a unui bărbat şi a unei femei 
aflaţi într-o grădină unde se mai găseau un şarpe şi un 
pom, dacă consideră acest lucru mai clar şi mai bun 
pentru evoluţia lor, eu nu am nimic împotrivă, sunt 
liberi să o facă! 


III. Planul mental şi planul astral. 

Aţi înţeles acum că principiul masculin îl precede 
mereu pe cel feminin. De aceea, în om regiunea 
intelectului, planul mental, care este masculin, este 
plasată deasupra regiunii inimii, planul astral, care este 
feminin. Pentru ca acei curenţi care alimentează 
universul să poată circula în mod armonios în noi, 
trebuie deci ca planul mental, intelectul nostru, să fie 
orientat spre lumea divină, iar planul astral, inima 
noastră, spre planul mental. Atunci când mentalul se 
îndepărtează de lumea divină ca să se ataşeze de 


manifestările planului astral, el nu respectă ordinea 
universului şi circulaţia nu se mai face corect. 

In toate circumstanțele, inteligenţa, gândul, 
trebuie să o ia înaintea sentimentului, a senzaţiei. lată 
încă o aplicaţie a acestei reguli. De ce există atâtea 
persoane care suferă de dezechilibre psihice? Fiindcă 
sunt prea receptive. Ele sunt deschise la toate 
influenţele, atât bune cât şi rele, şi după un timp 
oarecare nu mai ştiu unde se află. Ele trebuie deci să 
judece, să studieze, să analizeze efectele acestor 
influenţe asupra vieţii lor interioare, şi să nu le accepte 
decât pe acelea ce se arată benefice, respingându-le 
pe celelalte. lată încă un caz în care principiul masculin 
trebuie să fie primul. Este ceea ce ar fi trebuit să 
înveţe persoanele care doresc să dezvolte facultăţi 
mediumnice, activitate ce este tipic feminină în 
măsura în care ea presupune receptivitatea. lar globul 
de cristal folosit de mediumi ca suport al clarvederii 
lor, este echivalentul principiului feminin în natură: 
apa. A fi medium presupune a fi receptiv la spiritele şi 
curenţii lumii invizibile. Dar aceste spirite şi aceşti 
curenţi nu sunt toţi luminoşi, puri, binefăcători; iar 
dacă nu te-ai exersat în prealabil să studiezi, să simţi 
natura acestor influenţe, dacă nu ţi-ai dezvoltat voinţa 
ca să fii capabil să respingi entităţile întunecoase, vei 
deveni victima lor. 

Trebuie să fiţi foarte prudenţi atunci când abordaţi 
acest domeniu al realităţilor invizibile, şi nu numai că 
trebuie să fiţi prudenţi, dar trebuie să posedaţi şi un 
mental solid. Acum când ştiinţele oculte încep să se 
răspândească, există tot mai mulţi oameni care aud 
vorbindu-se despre magia neagră, şi fiindcă aud 
vorbindu-se despre ea, văd peste tot numai magie 
neagră. De îndată ce întâlnesc ceva dificil sau dureros, 


ei găsesc explicaţiile în magia neagră: li s-a făcut 
magie neagră! Dar cine se cred ei? Ca şi cum ar 
reprezenta ceva atât de puternic, atât de redutabil 
încât întreaga lume ar trebui să se coalizeze ca să îi 
suprime! Adevărul este că sunt mai ales nişte 
neştiutori şi slabi. Ei au dezvoltat într-atât latura 
receptivă din sinea lor, s-au obişnuit atât de mult să se 
bălăcească în planul astral, în senzaţii, în emoţii, încât 
în loc să conştientizeze faptul că ei sunt responsabili 
de ceea ce li se întâmplă, îi acuză în schimb pe alţii. In 
vreme ce, există oameni care nu se gândesc niciodată 
la magia neagră, nu cred că aceasta poate exista, şi 
chiar glumesc pe socoteala ei. Bineînţeles, ei nu au 
dreptate dacă nu cred, dar cel puţin, atunci când 
întâmpină greutăţi, ei reacţionează, sunt dinamici, nu 
le este frică. 

Din nefericire, magia neagă există, dar este 
preferabil să vă situaţi deasupra acestei temeri ca să 
nu vă lăsaţi slăbiţi, paralizaţi. Dacă vă inoculaţi în voi 
senzaţia că vi se poate face magie neagră, atrageţi 
deja asupra voastră curenţi negativi. Da, din moment 
ce sunteţi slabi, atrageţi curenţi răi şi toate lucrurile 
întunecate ce plutesc în atmosferă. Este ca în cazul 
epidemiilor: dacă sunteţi fragili, receptivi, luaţi toţi 
microbii de la oamenii pe care îi întâlniți; dar dacă 
sunteţi robuşti, rezistenți, emisivi, aceştia nu vă ating. 

Nu trebuie deci să vă faceţi griji în privinţa magiei 
negre, întăriţi-vă, gândiţi-vă la lumină, lucraţi cu 
lumina, şi lumina din voi va alunga tot ceea ce este 
negativ. O roată ce se învârte foarte repede aruncă tot 
noroiul, dar imediat ce îşi micşorează viteza, toate 
murdăriile se lipesc de ea. Izvorul care ţâşneşte cu 
forţă aruncă frunzele şi micile ramuri ce l-ar putea 
bloca. Asemănaţi-vă deci cu izvorul, nu vă lăsaţi într-o 


lene psihică. De ce se adăpostesc oamenii în 
slăbiciune, în sentimentalitate? Ei ar trebui mai 
degrabă să reacționeze judecând, reflectând, căutând 
soluţii, în loc să adopte o atitudine pasivă: ei se plâng 
şi fac totul ca să fie compătimiţi: „Ah, eu te înţeleg, cât 
eşti de nefericit!“ şi se vaită de două ori mai mult. 
Asemenea copiilor. Un copil cade şi începe să plângă. 
Dacă îi spuneţi: „Oh, dragul meu, este îngrozitor cum 
te-ai lovit”, plânsul i se va accentua. Dar dacă îi 
spuneţi: „Priveşte, nu e nimic grav, n-ai păţit nimic, te 
poţi juca în continuare”, el îşi şterge lacrimile şi uită 
imediat. 

Trebuie să fiţi inteligenţi atunci când vreţi să îi 
ajutaţi pe oameni, altminteri îi veţi adânci în 
slăbiciunile lor. Câţi adulţi nu sunt asemenea copiilor! 
Ei se vaită veşnic şi alţii, neştiutori, crezând că le fac 
bine, îi consolează şi ei la nesfârşit. De acum înainte, 
trebuie să acţionaţi altfel şi să faceţi apel la principiul 
masculin, planul mental, gândul. 

Eu vă sfătuiesc pe toţi să nu vă mai preocupaţi de 
magia neagră, şi mai ales să nu credeţi că ea vă poate 
atinge cu atâta uşurinţă. Dacă veţi face o lucrare cu 
ajutorul gândului astfel ca să vă legaţi de entităţile 
celeste, de lumină, veţi fi la adăpost. Şi admițând chiar 
faptul că există persoane care doresc să vă facă rău 
prin magie, aceasta se va întoarce împotriva lor: ele 
vor fi expuse legii reculului. Fiindcă răul nu poate 
pătrunde într-o fiinţă ce este ocupată de Domnul, de 
îngeri: el va fi alungat şi va cădea pe capul aceluia 
care l-a trimis. Agăţaţi-vă de acest gând, şi veţi fi deja 
la adăpost. Dar dacă vă veţi simţi mereu slabi, 
vulnerabili, lipsiţi de protecţie, atunci veţi fi cu 
siguranţă expuşi, lată încă o aplicaţie a legii celor două 


principii: când să fii receptiv, când să fii emisiv, şi de 
ce. 


IV. Bărbatul şi femeia 

Atunci când studiem numele Domnului, lod, He, 
Vau, He n ı n ' constatăm că atât principiul masculin 
cât şi cel feminin sunt conţinute în mod egal în el. 
Aceasta arată că cele două principii sunt egale. Dar 
este o altă problemă felul cum oamenii sunt preocupaţi 
mereu să deformeze realitatea divină. Veţi spune: „Dar 
nu este adevărat, cele două principii nu sunt egale, 
fiindcă unul trebuie neapărat să-l preceadă pe 
celălalt”. Nu, ceea ce voi trebuie să înţelegeţi este 
faptul că valoarea reprezintă un lucru, iar locul un altul. 
Locul este o noţiune de ordin material, iar valoarea 
este o noţiune de ordin spiritual. În planul material, 
chiar dacă unele persoane sunt de valori egale, nu li se 
poate acorda tuturor primul loc, fiindcă nu există decât 
un singur loc întâi. 

să luăm nişte exemple. Mai multe persoane 
trebuie să urce pe o scară: pe fiecare treaptă nu se 
poate afla decât o singură persoană, şi chiar dacă ele 
sunt la fel de importante, nu vor putea urca decât una 
după cealaltă. Dacă vor începe să se certe dorind 
fiecare să treacă prima, vor rămâne toate jos. Dacă 
trebuie să trimiteţi o scrisoare unui cuplu, trebuie 
neapărat, scriind adresa, să menţionaţi numele 
bărbatului şi al femeii: „Domnului şi Doamnei X... “ sau 
„Doamnei şi Domnului X... “ lar dacă fiecare va fi 
nemulţumit, simțindu-se jignit că nu a fost menţionat 
primul, ei nu vor primi niciodată scrisoarea. 

Dacă bărbaţii şi femeile se confruntă pentru o 
chestiune de poziţie, înseamnă că ei nu ştiu să pună 
corect problema. Femeile se plâng că bărbaţii au 


ocupat primul loc, ele considerând nedreaptă această 
situaţie. Şi este adevărat, este nedrept, în măsura în 
care locul şi valoarea au fost confundate. Dar dacă ele 
nu au ca soluţie decât să ocupe, la rândul lor, acest 
prim loc, va fi deopotrivă nedrept. Chestiunea locului 
este secundară, valoarea este aceea care trebuie să fie 
considerată şi respectată. Două persoane, două 
obiecte pot avea aceeaşi valoarea fără să ocupe 
acelaşi loc. Trebuie deci să acceptaţi ca o persoană să 
se situeze înaintea voastră sau deasupra voastră, chiar 
dacă nu are o valoare superioară vouă. Dacă Iniţiaţii au 
aşezat principiul masculin înaintea principiului feminin, 
ei nu au făcut-o gândindu-se că principiul masculin 
este mai important decât principiul feminin, ci pentru 
că ei se înclină în faţa simbolismului cosmic. În mod 
simbolic, principiul masculin reprezintă spiritul; iar 
principiul feminin, materia: spiritul care este subtil, 
volatil, are tendinţa să se ridice spre înălţimi, în vreme 
ce materia, mai greoaie, tinde mai degrabă în jos. Dar 
fiecare are nevoie de celălalt: spiritul are nevoie de 
materie ca să se încarneze, iar materia are nevoie de 
spirit ca să fie însufleţită. Creaţia nu este decât 
rezultatul acestei întâlniri dintre spirit şi materie. Nu 
putem spune că într-o familie rolul sau 
responsabilitatea tatălui sunt superioare sau inferioare 
acelora ale mamei. Amândouă au aceeaşi valoare, 
aceeaşi importanţă, fiindcă amândouă sunt necesare 
ca să creeze un copil. lar spiritualiştii care nu ţin cont 
de materie sunt la fel de handicapaţi ca materialiştii 
care nu ţin cont de spirit. 

Principiul masculin este definit ca activ, iar 
principiul feminin ca pasiv, dar pasivitatea are un rol la 
fel de important ca şi activitatea. lar dacă principiul 
masculin aduce conţinutul, principiu feminin aduce 


ceea ce conţine, forma, iar forma este dotată cu o 
putere formidabilă de atracţie. Principiul feminin este 
definit drept pasiv pentru a-l opune principiului 
masculin, activ. In realitate, principiul feminin nu este 
inactiv, el exercită o acţiune, iar această acţiune, ce ia 
aspectul pasivităţii, este extrem de eficace, în loc să se 
avânte ca principiul masculin, principiul feminin atrage 
spre el. Aceasta este activitatea sa, iar acela care nu îi 
opune o adevărată rezistenţă va fi absorbit. Activitatea 
masculină este mai vizibilă, dar nu este mai puternică. 
Putem spune că a fi activ înseamnă să mergi de la 
centru spre periferie, iar a fi pasiv înseamnă să atragi 
elementele  periferiei către centru. Şi chiar dacă 
această atracţie nu este atât de vizibilă, ea este reală, 
ea acţionează. 


Locul ce se cuvine masculinului şi femininului... ar 
trebui bine înţeles într-o bună zi de acei bărbaţi şi 
femei ce şi-l dispută fără încetare, întorcându-se unii 
împotriva celorlalți. Timp de secole, de milenii, 
bărbatul şi-a accentuat dominaţia sa asupra femeii, iar 
acum Începem să observăm o situaţie inversă: femeia 
devine îndrăzneață, nu mai acceptă să fie supusa 
bărbatului, ea doreşte să aibă aceleaşi drepturi ca el, 
este gata chiar să joace rolul lui, să-i ia locul. Este 
normal, este legea compensaţiei. Bărbatul a mers prea 
departe. In loc să fie un model de cinste, de bunătate, 
de dreptate ca să obţină stima şi admiraţia femeii, el a 
abuzat de autoritatea şi de superioritatea sa fizică 
asupra ei, şi-a adjudecat toate drepturile, impunându-i 
femeii numai servituţi. Cum putea el spera ca această 
situaţie să dureze o veşnicie? 

în realitate, femeia simte o nevoie naturală de a-l 
admira pe bărbat, de a-i recunoaşte autoritatea, forţa 


sa. Dar dacă el se compromite, cum poate ea să îi mai 
recunoască o oarecare superioritate? Vreme de secole, 
revolta ei a rămas interioară, dar acum condiţiile s-au 
schimbat, bărbatul a devenit mai slab, a pierdut câteva 
poziţii strategice, iar femeia s-a înarmat, a pus 
stăpânire pe aceste poziţii, arătându-se din ce în ce 
mai capabilă, manifestându-şi calităţi de decizie, de 
inteligenţă, de curaj, de ce trebuie să mai păstreze o 
poziţie subalternă? Dacă bărbatul nu se va corecta, 
dacă nu va depune eforturi, dacă nu se va îndrepta, 
femeia îi va da o asemenea lecţie încât el îşi va aduce 
aminte de ea mii şi mii de ani. 

lar dacă, la rândul ei, femeia va depăşi limitele, 
dacă va comite acelaşi gen de greşeli ca şi bărbatul, 
poate că va reuşi pe moment, îşi va da cu părerea 
peste tot, se va amesteca peste tot , va dirija totul, dar 
va sfârşi prin a pierde şi ea avan ta- jele ce le 
dobândise. Vor exista răsturnări de situaţii, bărbaţii se 
vor trezi, vor reacţiona, vor relua puterea. Şi aceeaşi 
comedie va reîncepe... Până când? Până când 
înţelepciunea va veni la unii şi la alţii, şi atunci ei se 
vor considera cu adevărat egali, nu egali în aceleaşi 
regiuni, ci egali prin importanţa funcţiilor ce le deţin. 

Femeia este mai aproape de materie, este mai 
realistă, mai concretă, are mai mult bun simţ. În timp 
ce bărbatul, care se simte mai în largul său în planul 
gândului şi al abstracţiei, are tendinţa de a se pierde în 
teorii ce sfârşesc prin a nu avea prea multe raporturi 
cu realităţile vieţii cotidiene. El ţine discursuri, îşi 
clădeşte planuri, dar adesea discursurile sale nu rămân 
decât cuvinte, iar planurile sale nu sunt viabile. De 
aceea, atunci când aude absurdităţile bărbatului, 
femeia se plictiseşte deseori sau îşi bate joc de acesta. 


Comportamentul, atitudinea femeii este în raport 
cu aptitudinile ei faţă de maternitate, şi chiar dacă nu 
are copii, ea manifestă calităţi materne: devotamentul, 
compasiunea, solicitudinea în faţa fiinţelor mai slabe 
decât ea şi a tuturor creaturilor vii. Priviţi: cât timp îi 
trebuie bărbatului ca să participe la conceperea unui 
copil? Câteva clipe, apoi el poate să nu se mai 
preocupe, să uite că a făcut un copil, sau chiar nici 
măcar să nu afle! în vreme ce o femeie, cum ar putea 
să nu ştie sau să uite că poartă sau a purtat în pântece 
un copii? lar când acesta s-a născut, cum să nu se 
ocupe de această fiinţă plăpândă şi delicată? în vreme 
ce, deseori bărbatul a plecat deja în altă parte... Fie că 
dorim sau nu, rolul bărbatului şi al femeii în acest act 
atât de fundamental al perpetuării vieţii le influenţează 
temperamentul şi maniera lor de a considera lucrurile. 

Nici bărbatul şi nici femeia nu trebuie să domine, 
dar fiecare dintre ei trebuie să se străduiască să-şi 
domine propriul domeniu. Este normal ca femeile să-şi 
dorească să cucerească o libertate şi drepturi de care 
bărbaţii au privat- o, dar ele trebuie să încerce să 
ajungă la acestea aprofundând bogăţiile propriei lor 
naturi şi nu încercând să îi imite pe bărbaţi în modul lor 
de viaţă, în comportament, în felul lor de a fi etc. 
Fiindcă aceasta dovedeşte o neînțelegere a 
adevărurilor veşnice, şi ele vor trebui să o plătească 
foarte scump. 

Echilibrul vieţii este bazat pe polarizare, adică pe 
existenţa a doi poli de natură diferită astfel ca 
schimburile să se poată face între ei. Dacă există o 
uniformizare a acestor poli. schimburile nu se vor 
putea face, aceste schimburi minunate ce sunt o sursă 
de bucurie şi de inspiraţie. Atunci când au pierdut 
sensul vieţii ce se află în aceste schimburi dintre cei 


doi poli, bărbaţii şi femeile vor căuta remedii în 
farmacii sau la psihanalişti; dar nu există nici un 
remediu pentru aceia care nu înţeleg. Singurul remediu 
se găseşte în înţelegere. Dispariţia totală a polarităţii 
înseamnă moartea unei generaţii. Nu poate exista nici 
o scânteie, nu poate exista viaţă dacă cei doi poli, cei 
doi electrozi, nu sunt în mod clar diferiţi. 

In orice domeniu, echilibrul vine din faptul că 
există două forţe complementare. Soluţia nu constă în 
realizarea unei nivelări între bărbaţi şi femei: femeile 
să meargă la război iar bărbaţii să dea cu biberonul. 
Este normal ca femeia să-şi dorească să aibă aceleaşi 
libertăţi ca bărbatul şi să facă dovada aceleiaşi 
iniţiative, dar ea poate să reuşească fără să-l imite pe 
bărbat, fără să-şi dorească să-l înlocuiască sau chiar 
să-l elimine. Libertatea, îndrăzneala, spiritul de 
iniţiativă sunt calităţi pe care femeile le pot dezvolta, 
dar aprofundând ceea ce face esenţa principiului 
feminin. 


Cap. 5 - Dumnezeu dincolo de bine şi rău 


Am văzut că, în cazul Ştiinţei Iniţiatice, 2 este 
rezultatul polarizării lui 1, ceea ce înseamnă că cei doi 
poli, pe care îi considerăm ca opuşi, sunt în realitate 
conţinuţi în 1. li denumim masculin şi feminin, pozitiv şi 
negativ, dar îi putem numi totodată şi binele şi răul, cu 
menţiunea că trebuie să păstrăm foarte clar prezent în 
minte că ei sunt expresia lui 1 care este Dumnezeu, 
fiindcă au aceeaşi origine. 

O tradiţie ne spune că Lucifer, arhanghelul care s-a 
revoltat împotriva Domnului, este fratele lui Hristos. 
Tot ea ne spune că atunci când Lucifer a fost izgonit 
din înaltul cerului, el îşi pierdu în cădere smaraldul ce îi 


împodobea fruntea şi din acest smarald s-a făcut cupa 
din care losif din Arimateea a cules sângele lui lisus în 
momentul crucificării sale. Această cupă a devenit 
Sfântul Graal, simbol ce a jucat un foarte mare rol în 
istoria creştinătăţii. lIniţiaţii care au stabilit această 
legătură între Lucifer şi Hristos au dorit să ne facă să 
înţelegem că binele şi răul sunt doi poli opuşi ai unei 
singure şi aceleaşi realităţi. 

Existenţa noastră pământeană este în întregime 
condiţionată de alternanţa zilelor şi nopţilor. Veţi spune 
că aceasta apare din faptul că pământul este rotund şi 
se învârte în jurul axei sale. Da, dar oricare ar fi 
motivul, această alternanță a zilei şi a nopţii ce 
reglează viaţa întregii naturi, reglează totodată atât 
viaţa noastră fizică cât şi cea psihică. Nu am fi ştiut 
ceea ce este lumina dacă întunericul nu ar fi existat, 
nici ceea ce sunt înţelepciunea, dreptatea, frumuseţea, 
bucuria, dacă nu am fi fost obligaţi să ne lovim de 
prostie, de nedreptate, de urâţenie şi de tristeţe, 
înţelegerea se găseşte în comparații şi în confruntări. 
Dacă nu ar fi existat contrariile, am fi trăit într-o 
nediferenţiere. 

Nu trebuie să fim preocupaţi de faptul că există 
frumuseţe şi urâţenie, virtuţi şi vicii, slăbiciune şi forţă. 
Important este să învăţăm cum să ne comportăm în 
faţa celor doi poli ai unităţii, în loc de aceasta, oamenii 
nu încetează să ne întrebe de ce Dumnezeu permite 
existenţa răului. Trebuie să încetaţi să vă mai puneţi 
acest gen de întrebare. Binele şi răul sunt amestecate 
în mod intim; ca poli complementari, ei au de lucru 
împreună, şi este preferabil să nu vă amestecați între 
cei doi sau să încercaţi să îi separați. Este ca şi cum v- 
aţi amesteca în problemele unui cuplu. Când un bărbat 
sau o femeie sunt ataşaţi unul de celălalt, oricare ar fi 


părerea voastră asupra legăturii lor, să nu încercaţi să 
îi separați. lar atunci când se înfruntă, să nu vă postați 
între ei, ţineţi-vă la distanţă. 

Maşinile circulă pe şoşele unele într-un sens, 
celelalte în sens opus. Totul este în regulă dacă 
şoseaua este largă şi dacă maşinile sunt aliniate 
corespunzător pe sensul respectiv. Aceste maşini 
circulă în sens contrar, dar oare putem spune că un 
sens de mers reprezintă binele şi celălalt răul? Nu, răul 
apare dacă nu există distanţă suficientă între cele 
două sensuri: atunci se produce coliziunea. 

În absolut, nimic nu este bun şi nimic nu este rău, 
totul depinde de punctul de vedere în care ne plasăm. 
Să luăm exemplul apei şi al focului; dacă nu ştim cum 
să le folosim, putem provoca inundaţii şi incendii; dar 
este o binecuvântare dacă ştim cum să le folosim! 
Ceea ce este rău este ignoranţa ce ne împiedică să ne 
folosim aşa cum trebuie de unul sau de celălalt. Sau să 
ne folosim de amândouă împreună, iar atunci trebuie 
să păstrăm distanţa corespunzătoare, altminteri focul 
se va stinge iar apa se va evapora. Uneori, această 
distanţă ia forma unei oale... şi astfel putem fierbe apa 
pentru cafea! 

Încă un exemplu. În măsura în care organismul 
nostru produce resturi, putem vedea în aceasta o 
manifestare a răului; dar în măsura în care el are 
mijloacele necesare pentru a le elimina, în ce constă 
răul? Răul începe în momentul în care sistemul 
eliminator nu mai funcţionează. Sănătatea nu 
înseamnă că organismul nostru nu trebuie să producă 
deşeuri, ci să aibă mijloacele necesare pentru a le 
elimina. Binele, adevăratul bine reprezintă o 
coexistenţă armonioasă între două procese contrare. 
Binele, adevăratul bine este această Inteligență care a 


ştiut să conceapă felul în care cele două procese ar 
participa la conservarea vieţii. Vedeţi deci că 
răspunsurile la întrebările cele mai arzătoare le găsim 
în Cartea Naturii. 

Binele este susţinut datorită răului, iar binele la 
rândul său, fără să ştie, susţine deseori răul. 
Amândouă sunt înhămate la roata vieţii fă- când-o să 
se învârtă. Răul în sine nu există. Răul este un bine pe 
care nu am ştiut să-l înţelegem. Chiar şi ceea ce este 
foarte bun poate deveni rău atunci când nu există 
înţelegerea corespunzătoare. Din contră, acela care 
înţelege infernul şi diavolul reuşeşte să îi facă pe 
aceştia să lucreze în scopul binelui. Trebuie să ştii să te 
foloseşti de cei răi, fiindcă ei sunt rezistenți, neobosiţi. 
Nimic nu s-ar mişca pe pământ dacă ar exista doar 
oameni de bine. Totul este util, dar trebuie să găsiţi 
combinaţiile convenabile. Aceia care nu au înţeles 
acest lucru îşi petrec timpul luptând împotriva a ceea 
ce ei numesc rău, fără să ştie că atunci când răul se 
manifestă, binele devine la rândul său mai puternic, iar 
dacă ar fi reuşit să elimine răul, ar fi suprimat totodată 
şi binele. 

Răul nu există decât în lipsa luminii, a inteligenţei 
şi a forţei, ce ne face să devenim astfel prada lui. Dar 
răul este servitorul lui Dumnezeu, are rolul lui dejucat 
pe pământ şi trebuie să înţelegem acest lucru. Aţi citit 
în Biblie Cartea lui lov? Acolo este scris: „într-o zi 
îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi 
Satan a venit şi el printre ei”. Vă daţi seama, Satan era 
în mijlocul lor! Putea sta în spate, într-o parte, dar nu 
se afla printre ei ca şi cum ar fi ocupat acelaşi rang ca 
spiritele luminii. El apare deci aici ca un fiu al 
Domnului, iar Dumnezeu i se adresează numai lui 
chiar, şi ce conversaţie au! „Şi atunci Domnul a zis 


către Satan: „De unde vii?“ lar Satan a răspuns: „Am 
dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în 
jos” Şi Domnul a zis către Satan: „Te-ai uitat la robul 
meu lov, căci nu este nici unul ca el pe pământ fără 
prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se 
ferească de ce este rău?“ Dar Satan a răspuns 
Domnului şi a zis: „Oare degeaba se teme lov de 
Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul 
casei lui şi în jurul a tot ce este a lui, în toate părţile şi 
ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au 
umplut pământul? Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te 
de tot ce este a lui, să vedem dacă nu Te va blestema 
în faţă. Atunci Domnul a zis către Satan: „lată, tot ce 
are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi 
mâna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu”. 
Continuarea poveştii arată cum Dumnezeu l-a folosit 
pe Satan pentru evoluţia, înălţarea lui lov. Cât despre 
Satan, el i se supune lui Dumnezeu, nu face decât ceea 
ce Dumnezeu îi permite. Acela care a scris acest text a 
înţeles că binele şi răul se supun unei instanţe 
superioare, că sunt două curente legate de Tronul lui 
Dumnezeu. 

Tronul lui Dumnezeu este simbolizat în Arborele 
Sefirotic de sefirotul Kether. Puterea care domneşte în 
sefirotul Kether conduce universul cu ajutorul acestor 
doi curenţi opuşi pe care îi numim binele şi răul. Binele 
şi răul sunt ca cele două mâini şi uneori o mână o 
loveşte pe cealaltă... Problema binelui şi a răului nu vor 
putea fi niciodată rezolvate în planul fizic, deoarece 
originea a ceea ce uneşte aceste forţe contrarii se află 
în înalt. Privind aceste forţe din planul în care ne aflăm, 
vedem doar că ele se află în opoziţie, şi nu înţelegem 
de ce. Lucrarea noastră este deci aceea de a ne ridica 
până la cea de-a treia instanţă care ştie să le 


folosească pe celelalte două, într-un scop pe care 
acestea două nu îl cunosc. Da, binele nu ştie totul şi 
evident nici răul nu-l ştie. Acela care cunoaşte totul se 
găseşte deasupra binelui şi al răului. Este Domnul. 
Atunci adresaţi-vă Lui spunându-l: „Doamne, Tu care ai 
creat multe lucruri atât de vaste şi de profunde, mă 
vezi pierdut în mijlocul lor. Eu nu pot vedea clar cu 
ajutorul inteligenţei mele limitate. Trimite-mi îngerii tăi 
ca să-mi spună cum să înţeleg şi cum să acţionez”. 

Acela care a apelat la Dumnezeu se leagă de cea 
de-a treia instanţă. De ce religia nu menţionează 
niciodată cea de-a treia instanţă? Ea prezintă 
întotdeauna binele ca pe un echivalent al Domnului. 
Nu, binele ca şi răul nu este decât un servitor al 
Domnului. Pentru că ştim câte ceva despre bine ne 
imaginăm că îl cunoaştem pe Dumnezeu. Dar 
Dumnezeu este mai mult decât binele. Eu vă spun că 
Dumnezeu se află dincolo de bine şi de rău. La fel cum 
forţa mentală şi cea sexuală sunt polarizarea unei 
aceeaşi forţe, binele şi răul sunt la rândul lor 
polarizarea unei aceeaşi forţe. Veţi spune: „Cum, forţa 
mentală şi cea sexuală reprezintă o aceeaşi forţă? 
Aceeaşi forţă împinge o brută să se arunce asupra unei 
femei pentru a abuza de ea şi inspiră cele mai înalte 
capodopere ale gândirii?” Da. Dacă spuneţi că aceste 
lucruri vă deranjează fiindcă sunt aşa, eu vă voi 
răspunde că Dumnezeu nu a făcut lucrurile ca să ne 
convină nouă, El le-a făcut pentru ca noi să putem 
lucra. 

Eu simt cât de greu vă este să mă înţelegeţi în 
privinţa acestui subiect, fiindcă el răstoarnă toate 
concepţiile pe care oamenii şi le fac în general despre 
bine şi rău. S-ar spune că aceste concepţii sunt înscrise 
în carnea lor şi este imposibil să le înlăturăm. Dar atât 


timp cât nu îşi vor schimba punctul de vedere, ei nu 
vor putea pătrunde în Templul Domnului. Cum arată 
intrarea într-un templu? Ea este formată din doi stâlpi 
uniţi printr-un fronton şi acest fronton face legătura 
între stâlpul din dreapta şi cel din stânga. Simbolic, 
frontonul este cea de-a treia forţă ce lucrează cu 
celelalte două. In acelaşi fel, existenţa noastră este 
aşezată pe doi stâlpi, iar aceşti doi stâlpi oricât de 
distincţi ar fi nu trebuie să fie separați, ci dominați de 
un al treilea principiu ce face legătura între ei. 
Frontonul este într-un fel echivalentul lui Kether şi al 
stâlpului central din Arborele  Sefirotic. Regăsim 
aceeaşi semnificaţie în bagheta caduceului lui Hermes; 
chiar dacă aparenţa materială este diferită, bagheta, în 
centru, joacă acelaşi rol. 

Răul constă în dorinţa de a separa polarităţile, dar 
putem spune în egală măsură că răul poate fi şi dorinţa 
de a le asocia. La fel de rău este şi să le apropiem prea 
mult decât să le separăm; o anumită distanţă trebuie 
să rămână între ele. Templul se prăbuşeşte dacă dorim 
să unim şi să sudăm cei doi stâlpi. El se prăbuşeşte şi 
dacă îi îndepărtăm prea mult pe unul de celălalt sau 
dacă vrem să păstrăm doar unul dintre cei doi stâlpi. 
Un spiritualist care doreşte să alunge din el tot ceea ce 
este inferior pentru a fi complet luminos şi pur ca să se 
apropie de Dumnezeu, atrage asupra sa toate 
catastrofele interioare şi exterioare. 

Cele mai mari tragedii ale omenirii nu au ca origine 
un rău în sine ce a apărut de undeva, ci lipsa de 
înţelegere a oamenilor care au hotărât să denumească 
anumite lucruri ca „bine“ pentru că le convin şi pe 
altele ca „rele“ pentru că îi deranjează, şi cum ceea ce 
le convine unora îi deranjează deseori pe ceilalţi, şi 
invers, problema nu este niciodată rezolvată. Nu vom 


putea niciodată să punem de acord întreaga lume 
despre ceea ce reprezintă cu adevărat binele şi răul. 

La fel cum binele nu este Dumnezeu însuşi, 
calităţile şi virtuțile nu au o valoare absolută. Câţi 
oameni posedă mari virtuţi! Ei bine, da, dar ce fac cu 
ele? Nimic. In timp ce alţii care au tot felul de defecte, 
dar doresc să se îndrepte lucrând zilnic asupra lor, 
devin capabili să îndeplinească lucruri importante. 
Dacă nu ar avea aceste defecte, poate că nu ar face 
nimic. Da, s-au văzut oameni realizând fapte vitejeşti 
lucrând asupra propriilor defecte, în timp ce alţii, 
mulţumiţi de calităţile lor, nu făceau nimic. Ei bine, 
trebuie să ştiţi că Cerul nu dă doi bani pe ceea ce 
sunteţi, el nu ia în consideraţie decât ceea ce realizaţi 
cu ceea ce sunteţi. Este deci necesară, deasupra, o a 
treia instanţă care să ştie la fel de bine cum să 
folosească atât calităţile cât şi defectele. lar această a 
treia instanţă se află în noi, este Eul nostru Superior. 
Ceea ce contează este numai lucrarea pe care o facem 
asupra noastră înşine, ca să ne punem atât defectele 
cât şi calităţile în slujba unui înalt ideal. Câţi oameni nu 
se plâng că natura umană este păcătoasă şi purtătoare 
a germenilor răului! Dar nu trebuie să ne lamentăm, 
trebuie numai să lucrăm. Fie că este vorba despre 
vanitate, orgoliu, furie, gelozie, senzualitate, toate 
defectele trebuie puse la lucru. lată singurul punct de 
vedere bun, singura soluţie bună. 

Munca este aceea care contează, de restul nu vă 
ocupați; calitățile, defectele voastre sunt lucruri 
secundare. Atunci când aţi descoperit care este cea 
mai bună lucrare şi v-aţi decis să vă consacraţi ei cu 
sinceritate, unii şi alţii vă vor deveni cei mai buni 
servitori. Să luăm un exemplu foarte simplu. Vreţi să 
ridicaţi o greutate. Toate energiile conţinute ca putere 


în corpul vostru fizic sunt gata să vă dea o mână de 
ajutor: muşchii, inima, plămânii şi chiar creierul 
participă la această acţiune. Dar dacă nu aveţi dorinţa 
de a face ceva, toate organele voastre sunt 
demobilizate. Munca este aceea ce vă mobilizează 
întreg potenţialul. Prin muncă, un criminal poate să îi 
depăşească în generozitate, răbdare şi bunătate, pe 
oamenii cei mai virtuoşi. In vreme ce aceia care sunt 
consideraţi cei mai buni capitulează, fiindcă nu se 
gândesc să lucreze. 

Deci, eu vă repet: trebuie să încetaţi să vă întrebaţi 
de ce permite Cerul ca răul să existe. Spuneţi-vă mai 
bine că Cerul permite totul; şi el permite totul pentru 
că foloseşte totul. lar voi, la rândul vostru, trebuie să 
înţelegeţi cum să folosiţi aceste două aspecte, „binele“ 
şi „răul”, în lucrările voastre, exact ca un chimist care 
nu aruncă nimic pentru că ştie să utilizeze toate 
produsele existente în laboratorul său, chiar şi 
otrăvurile, fiindcă este nevoie de tot într-un laborator. 
Chimistul trebuie să fie pentru noi un model: din 
moment ce în laboratorul nostru interior posedăm 
puritatea şi impuritatea, lumina şi întunericul, ceea ce 
ne atrage spre înalt şi ceea ce ne împinge în jos, 
trebuie să învăţam să folosim toiul pentru a realiza 
planurile Domnului. Deci, nu distrugeţi nimic în voi, ci 
mulţumiţi Cerului că v-a creat aşa cum sunteţi, şi 
continuaţi să lucraţi! 


Cap. 6 - Capul alb şi capul negru 


l. 

Un pasaj din Zohar îl descrie pe Dumnezeu ca un 
cap foarte frumos, foarte nobil, cu o barbă şi păr lung 
şi alb. Dedesubt, un cap negru, care se strâmbă, se 


D” a: u 3 


AL 
ki 


\¥ \tr-o întindere de ape, ca şi cum ar fi 


Marele Simbol al lui Solomon 
(Eliphas Levi: „Dogmă şi Ritual de 
Magie înaltă“) 


Ce ne arată acest desen? Faptul că ceea ce numim 
răul, diavolul, nu este decât reflectarea, umbra 
Domnului în materie. De aceea, atunci când anumite 
religii îl prezintă pe diavol ca un adversar al Domnului, 
un adversar împotriva căruia El trebuie să lupte fără 
încetare, ele se înşeală. Dumnezeu nu luptă împotriva 
diavolului, aceasta ar însemna că El ar lupta împotriva 
Sa însuşi. 

Cum se explică faptul că anumite religii ce se 
pretind monoteiste au teorii şi un comportament ce 
contrazice chiar bazele lor? Ele îi opun Domnului un 
duşman, Diavolul, la fel de puternic ca El, ca şi cum 
Dumnezeu nu ar fi fost singurul Stăpân. Dar ce 
reprezintă aceste religii în care Dumnezeu are un 
duşman pe care nu ajunge deloc să-l doboare? lar 
oamenii sunt aceia care, atât de slabi şi firavi, trebuie 
să îi sară în ajutor! Oare astfel înţelegem măreţia şi 
atotputernicia Domnului? Aceste religii îl subapreciază 
pe Dumnezeu prezentându-L ca incapabil să-şi învingă 
adversarul. V-aţi gândit oare la toate acestea? 

Din nefericire, înţelegerea lor greşită nu se opreşte 
numai aici. Ele îl văd pe acest adversar al Domnului 
peste tot, gata să pătrundă în oameni sub tot felul de 
forme. Dar ce se întâmplă? Ele încearcă să îi combată 
în oameni,  considerându-i pe aceştia vânduți 
diavolului, fii ai lui Satan, neîncetând să îi masacreze şi 
atrăgând asupra lor blestemul veşnic. Aceşti neştiutori 


ar trebui să înveţe că nu există blestem veşnic, cel 
puţin aşa cum şi-l închipuie ei. 

Atunci când o fiinţă se complace în rău şi se 
încăpăţânează să lucreze conştient împotriva 
proiectelor Domnului, împotriva luminii, ea se 
împovărează atât de mult, se întunecă atât de mult 
încât se produce finalmente o separare între, sufletul ei 
omenesc şi sufletul ei divin: sufletul divin, sub forma 
unei scântei, o părăseşte şi se reîntoarce în oceanul 
luminii originare. Lipsit de această scânteie, sufletul 
omenesc se descompune şi dispare. Altminteri, oricare 
ar fi păcatele şi încălcările de legi comise, sufletul 
omenesc (dar ceea ce denumim „suflet“ este compus 
în realitate din mai multe suflete (A se vedea în: „Viaţa 
psihică: elemente şi structuri” (Colecţia Izvor nr. 222) 
Cap. 3: „Mai multe suflete şi mai multe corpuri”)) se 
poate purifica datorită sufletului divin care este legat 
de el şi care caută mereu să îl antreneze spre lumină. 
Cât priveşte pe aceia care îi persecută pe alţii sub 
pretextul că se află de partea Domnului, ei se 
transformă în realitate în nişte unelte ale diavolului pe 
care nu încetează să îl întărească. De ce trebuie să te 
războieşti cu diavolul? Eu v- am spus-o, diavolul este 
un servitor al Domnului, el are un rol de jucat, 
Dumnezeu se serveşte de el ca să îi stimuleze pe 
oameni, să îi facă să avanseze; El nu are nevoie de 
ajutorul oamenilor ca să îl combată, El ştie foarte bine 
să se descurce singur, El îl foloseşte. Asemenea 
câinelui ciobanului care trebuie să ducă vacile pe 
pajiştea lor, diavolul trebuie să ne conducă în grădinile 
Domnului; trebuie să cunoaştem toate acestea, şi chiar 
atunci când îl întâlnim, trebuie să îi mulţumim. A venit 
vremea ca toţi aceşti mari „soldaţi ai Domnului“ să-şi 
schimbe concepţiile asupra lucrurilor: în ziua în care 


vor înţelege că diavolul este unealta Domnului, ei înşişi 
nu vor mai deveni uneltele diavolului! 

Prima religie monoteistă a fost cea ebraică. Moise 
a dorit să formeze un popor care să cunoască acest 
adevăr al unui Dumnezeu unic. Chiar în Iniţierile unor 
religii politeiste se învăţa despre existenţa unui singur 
Dumnezeu, ceilalţi zei fiind prezentaţi ca personificări 
ale forţelor 

naturii. In afara unui singur Dumnezeu, totul 
devine lipsit de sens, totul se prăbuşeşte. Nimic nu se 
poate explica în afara unităţii. 

Veţi spune: „Cum aşa, diavolul nu există deloc?“ 
Aceasta depinde de realitatea ce o înţelegem prin 
cuvântul „diavol “. Diavolul nu există ca entitate 
individuală, care se opune Domnului ca un egal. Aceia 
care pretind că le-a apărut nu au făcut decât să-şi 
închipuie acest lucru. Aşa cum există spirite luminoase, 
există şi spirite ale întunericului, iar această 
colectivitate de spirite întunecoase poartă numele de 
diavol. Capul Alb şi reflectarea sa obscură reprezintă în 
realitate două lumi populate de creaturi. Dar diavolul 
nu există ca o entitate separată de Dumnezeu şi care | 
s-ar opune, diavolul este o forţă colectivă ce este 
hrănită, întărită de gândurile, de sentimentele şi 
faptele negative ale oamenilor. Diavolul este un produs 
al oamenilor care nu au înţeles problema binelui şi 
răului. 

Se mai poate spune şi că diavolul este o parte a 
omului însuşi, eul său inferior. Cum s-a format acesta? 
Omul a fost acela care, de-a lungul reîncarnărilor sale, 
nu a încetat să-l alimenteze prin slăbiciunile şi viciile 
sale, blocându-şi astfel calea spre Cer. Dar în om există 
totodată şi o entitate luminoasă, Eul său Superior, pe 
care el a format-o datorită gândurilor, sentimentelor şi 


faptelor sale inspirate de bunătate, de generozitate, de 
iubire, de sacrificiu. Dacă oamenii s-ar strădui să pună 
ordine în viaţa lor interioară, diavolul ar dispărea, n-ar 
mai rămâne decât cele două forţe antagoniste ale 
pozitivului şi negativului, ale  masculinului și 
femininului, cele două talere ale balanței cosmice cu 
care ei trebuie să înveţe să lucreze. 

Răul, adevăratul rău, este ignoranţa oamenilor, 
lipsa lor de iubire, de bunătate, şi totodată faptul de a 
nu considera ca utile toate forţele care circulă în 
univers. Diavolul este o creaţie a oamenilor neştiutori, 
şi este o creaţie cu atât mai îngrozitoare cu cât ei sunt 
mai neştiutori. Binele şi răul sunt forţe create de 
Dumnezeu, iar dacă răul reprezintă pentru noi diavolul, 
înseamnă că nu ştim cum să acţionăm împotriva lui. 

Veţi spune: „Dar oferiţi-ne cel puţin o metodă ca să 
ştim cum să acţionăm împotriva răului”. Vă voi spune o 
poveste. Un înţelept se găsea în grădina sa culegând 
cireşe. (De ce un înţelept n-ar culege cireşe? Maestrul 
Peter Deunov spunea într-o zi că acesta este singurul 
pom de pe pământ ce se găsea în Paradis). Deodată, 
aude un zgomot şi vede un om alergând: „Unde fugi. 
aşa? îl întreabă el. - Vecinul meu mă urmăreşte cu o 
puşcă: el pretinde că i-am pus foc în hambar. - 
Ascunde-te repede, voi aranja eu lucrurile.” Apare şi 
celălalt om: „Unde alergi aşa? îl întrebă înțeleptul, de 
abia îţi mai tragi sufletul. Nu vrei să te odihneşti puţin 
lângă mine? Priveşte aceste cireşe, sunt gustoase, 
serveşte-te”. Omul se aşează şi gustă cireşele, în timp 
ce înțeleptul îi arată florile din grădină, albastrul cerului 
etc. Această mică oprire i-a schimbat dispoziţia, el 
renunțând să-şi mai urmărească vecinul, propunându-i 
înţeleptului chiar să-l ajute la culesul cireşelor. 


Îmi veţi replica că este o poveste de necrezut. 
Luaţi-o în serios şi gândiţi-vă la ea. Inţeleptul ştia că se 
punea de-a curmezişul spunându-i omului furios: 
„Opreşte-te!”, celălalt l-ar fi bruscat fără să asculte 
nimic, iar el ar fi fost nevoit să folosească forţa, lată 
răul. Dar ce a făcut el? l-a distras atenţia, oferindu-i 
cireşe, lată binele. Aceste cireşe nu reprezintă evident 
decât o imagine, ar fi putut fi alune, un pahar de vin 
bun, sau altceva. Aceasta înseamnă că, pentru a-i 
împiedica pe oameni să facă rău, este mai bine să le 
îndrepţi în altă parte energia decât să li te opui. Sunt 
metode pe care pedagogii adevăraţi ştiu să le imprime 
copiilor. Există însă şi metode pe care le puteţi folosi 
pentru voi înşivă: atunci când vă simţiţi împinşi într-un 
sens periculos, încercaţi să vă orientaţi atenţia şi 
energiile într-o direcţie mai favorabilă. Există mereu 
impulsuri „nu totdeauna foarte catolice“ care vă vor 
vizita, dar depinde de voi dacă ştiţi să le dirijaţi într-o 
altă direcţie. 

Credeţi-mă, este posibil să faceţi diavolul să 
dispară printr-o mai bună înţelegere a lucrurilor şi 
printr-o viaţă în acord cu această înţelegere. Din clipa 
în care diavolul a dispărut, oare ce vor deveni binele şi 
răul? Vor dăinui, în om şi în afara lui, ca două forţe 
complementare ce lucrează împreună fiindcă sunt 
polarizarea lui Dumnezeu însuşi. 

Păstraţi prezentă în voi imaginea Capului Alb, 
despre care Cabala ne spune că fiecare fir de păr, 
fiecare fir de barbă reprezintă o virtute, cât şi 
reflectarea sa întunecoasă, ştiind că această reflectare 
nu poate fi cu adevărat ostilă fiindcă nu este o 
realitate, ci o iluzie, o umbră ce există datorită luminii 
şi care dovedeşte realitatea luminii. Cum să ieşim 
atunci din domeniul reflecţiilor, al iluziilor? înălţându-ne 


cu ajutorul gândului până la Capul Alb al Domnului. 
Imediat ce ne îndepărtăm de acest Cap Alb ca să 
coborâm în reflectarea sa întunecoasă, schimbăm 
starea de conştiinţă şi suntem siliţi să trăim experienţa 
răului, a suferințelor şi... a diavolului! 

Datorită acestei înţelegeri a lucrurilor lisus a putut 
spune: „Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde”. Ela 
mai spus: „Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi 
pe celălalt“! şi „Pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi 
ia şi cămaşa”. Da, cuvintele cele mai deosebite par 
ridicole aceluia care este lipsit de lumina lIniţierii. Dar 
dacă lisus a rostit aceste cuvinte, înseamnă că el se 
baza pe unitate, pe Capul Alb al Cabalei, Capul 
Domnului. Atunci când vom cunoaşte acest principiu 
unic, nici o contradicţie nu va mai exista, iar eu vă 
îndrum tocmai spre această unitate. 


II. 

Acela care a înţeles cât de important este să-şi 
pună ca ideal în viaţa sa unitatea, simte că prietenii săi 
luminoşi din lumea invizibilă încep să vină să-i 
şoptească: „Este bine, mergi înainte aşa, noi vrem să 
te ajutăm”. Aceasta nu vrea să însemne că entităţi 
întunecoase nu se vor apropia ca să-l tenteze, dar 
trebuie ca el să ştie să le răspundă. 

Aduceţi-vă aminte cum a răspuns lisus diavolului. 
„Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu 
Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă 
pâini. lar El răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu 
pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura 
lui Dumnezeu”. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, 
L-a pus pe aripa templului, şi l-a zis: „Dacă Tu eşti Fiul 
lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „îngerilor 
Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca 


nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău“. lisus i-a 
răspuns: „larăşi este scris. „Să nu ispiteşti pe Domnul 
Dumnezeul tău“. Din nou diavolul L-a dus pe un munte 
foarte înalt şi l-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava 
lor. şi i-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da ţie, dacă vei 
cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci lisus i- 
a zis: „Piei satano, căci scris este: „Domnului 
Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-l 
slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind 
la EI, II slujeau”. 

Există multe de remarcat despre acest citat (A se 
vedea în „Pomul cunoaşterii binelui şi răului” (Col. Izvor 
210) capitolul VI: „Cele trei mari tentaţii”). De ce lisus 
nu l-a alungat pe diavol rostind nişte invective? Fiindcă 
el cunoştea legile. El ştia că răspunzând răului prin 
violenţă, nu făcea decât să-l întărească pe acesta. 
Chiar şi spiritele rele se arată prudente şi politicoase 
unele faţă de celelalte atunci când se întâlnesc, cu atât 
mai mult un spirit al luminii atunci când întâlneşte un 
spirit al întunericului. 

Se povesteşte că discipolii sfântului Anton s-au 
întâlnit într-o zi cu un magician negru foarte puternic, 
şi nu numai că au refuzat să îl salute dar i-au adresat 
chiar injurii. Magicianul furios a ripostat şi au existat 
prejudicii. Ce credeţi că a făcut sfântul Anton când a 
auzit toate acestea? El şi-a certat discipolii. Cât despre 
magicianul care a venit să-i spună că i-a ocărât, el îl 
felicită: „Ai procedat bine, ei meritau o lecţie”. 

Ce a făcut deci lisus? El a răspuns punct cu punct 
la fiecare sugestie a ispititorului, iar cuvintele sale l-au 
făcut pe acesta să dea înapoi. In faţa răspunsurilor lui 
lisus, el nu a mai insistat. Textul Evangheliilor spune: 
„Atunci L-a lăsat Diavolul”. Vă gândiţi că nu aşa se 
rezolvă problemele voastre în viaţa de zi cu zi: dacă 


sunteţi tentaţi, o mică discuţie cu diavolul nu este de 
ajuns! Această conversaţie este evident simbolică. Este 
ca şi cum diavolul a pus anumite avantaje pe un taler 
al balanței, iar ca răspuns lisus a pus altele pe celălalt 
taler. Pe balanţa cosmică a luminii şi a întunericului, 
diavolul a pus bunurile materiale iar lisus a pus 
bunurile spirituale. El a răspuns exact, şi fiindcă a făcut 
ca balanţa să se încline de partea spiritului, îngerii au 
venit să îl servească. 

Şi voi trebuie să ştiţi să răspundeţi spiritelor care 
doresc să vă îndepărteze de adevăr. Spune- ţi-le că 
sunteţi încântați de venirea lor, dar aduceţi lumină 
când le primiţi, aprindeţi toate lămpile voastre 
interioare: aceşti vizitatori vor pleca pentru că sunt 
urâţi, prost îmbrăcaţi şi nu doresc să fie văzuţi. Atunci, 
ca şi lisus, veţi rămâne numai cu îngerii care vor 
continua să vă instruiască în filozofia unităţii. Îngerii 
sunt prezenţi de fiecare dată când omul obţine o 
victorie interioară. De fiecare dată când sunteţi mai 
puternici decât tentaţia, primiţi un supliment de forţă şi 
de lumină. Pentru că aţi repurtat o victorie asupra unei 
tentaţii inspirate de natura voastră inferioară, în zilele 
următoare veţi dispune de o nouă forţă. 

Ceea ce este greu, desigur, este să păstraţi 
această stare de graţie. Atât timp cât ne găsim pe 
pământ, nu ne putem menţine vreme îndelungată pe 
vârfurile pe care am ajuns să ne înălţăm. Trebuie să 
luptăm de fiecare dată ca să le recucerim. Atunci când 
părăsim lumea fizică ca să mergem în lumea spirituală, 
nu mai avem nevoie să luptăm, fiindcă nu vom mai fi 
supuşi tentaţiilor. Dar atât timp cât ne aflăm pe 
pământ, trebuie să lucrăm până în ultima clipă. La fel 
ca şi în cazul nutriţiei şi al respirației. Ne-am hrănit 
astăzi, trebuie să o facem şi mâine. Am respirat, dar 


trebuie să mai respirăm încă. O experienţă ne-a făcut 
să înţelegem sensul vieţii, dar ca să nu-l pierdem, 
trebuie să facem o alta, şi apoi încă una... Am învins o 
tentaţie, vom fi din nou tentaţi, şi din nou vom încerca 
să obţinem victoria. În lumea polarizării, nimic nu este 
niciodată definitiv. 


Cap. 7 - Alternanţe şi opoziții: legea contrariilor 


Masculinul atrage femininul, iar femininul atrage 
masculinul. Pozitivul atrage negativul şi negativul 
atrage pozitivul. De aceea întreaga viaţă se supune 
legii  alternanţei, care este legea  contrariilor. 
Dimineaţa, lumina alungă umbrele nopţii şi seara 
umbrele sunt acelea care recâştigă teren... Putem 
spune oare în acest caz că noaptea se opune zilei şi 
ziua nopţii? Da şi nu. Da, pentru că lumina este 
contrariul întunericului şi nu pentru că ziua şi noaptea 
lucrează împreună pentru a crea şi a întreţine viaţa. 
Priviţi: înainte de a veni pe lume, copilul petrece nouă 
luni ascuns în pântecele mamei sale... Pentru a 
germina, seminţele trebuie să rămână o perioadă de 
timp sub pământ... Albinele îşi tapetează stupul cu 
ceară pentru că au nevoie de întuneric ca să fabrice 
mierea etc. Câte lucrări nu încep să se facă în întuneric 
înainte de a ieşi la lumină! Lumina şi întunericul 
reprezintă entităţi, curenţi, energii pe care natura le 
foloseşte în lucrarea sa. 

Polii contrari se atrag. Tocmai de aceea viciilor le 
plac virtuțile şi invers. Nu fiţi şocaţi! De ce coboară 
îngerii pe pământ? Pentru a-i ajuta pe aceşti sărmani 
oameni care au atâta nevoie de ei! Sfinţii nu se iubesc 
prea mult între ei, dar se înţeleg foarte bine cu 
păcătoşii. Nici savanții nu se iubesc prea mult între ei, 


îi preferă pe neştiutorii care cad în admiraţie faţă de 
ştiinţa lor. Aşa sunt făcute lucrurile şi nu trebuie să vă 
bateţi prea mult capul pentru a cunoaşte motivele. 
Ceea ce contează este comportamentul ce trebuie 
adoptat în funcţie de diferitele condiţii ale vieţii. 

Peste tot, în toate domeniile, contrariile se succed 
constant. Şi în noi, stările opuse se succed deopotrivă: 
somnul şi veghea, munca şi odihna, sănătatea şi boala, 
slăbiciunea şi forţa, tristeţea şi bucuria, toate aceste 
stări şi energii contrare sunt stări şi energii necesare. 
Noi definim un lucru ca „bine“ şi pe altul ca „rău“, dar 
acel bine şi acel rău sunt prieteni. Trebuie numai să fim 
atenţi şi să ne supraveghem ştiind că după bucurie va 
veni şi necazul, după speranţă descurajarea, şi invers. 

Aţi avut un moment de mare bucurie? Ar trebui să 
vă aşteptaţi să primiţi ceva neplăcut din partea acestor 
evenimente sau a anturajului vostru, sau chiar de la 
voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să menţineţi această 
stare. Da, trebuie să vă aşteptaţi la acest lucru pentru 
că dacă deveniți nepăsători, veţi fi luaţi prin 
surprindere. Când aveţi momente de fericire, nu 
adormiţi, fiţi vigilenţi, pentru că şi extrema cealaltă 
este prezentă aşteptând să se manifeste în voi şi dacă 
vă lăsaţi surprinşi, puteţi pierde orice avantaj pe care l- 
aţi cucerit. Este o lege: totul este legat şi o mişcare 
produsă într-o regiune declanşează o altă mişcare în 
regiunea opusă. 

Latura bună a acestei legi este că atunci când 
sunteţi nefericiţi, descurajaţi, binele se pregăteşte să 
vă viziteze. Veţi spune: „Aha! Ei bine, atunci nu trebuie 
decât să aşteptăm.” Da, dar există mai multe 
modalităţi de a aştepta. Putem aştepta în mod pasiv 
dar putem aştepta fiind activi, căci este posibil să 
folosim aceste stări ca surse de energie. De ce nu 


faceţi şi voi ceea ce fac eu?... Sunteţi uimiţi: „Cum? Vi 
se întâmplă şi dumneavoastră să resimţiţi tristeţea şi 
descurajarea?” Bineînţeles, ce aţi fi crezut? Ca toată 
lumea, mi se întâmplă şi mie să fiu obosit, trist, 
dezamăgit; diferenţa este că eu ştiu cum să folosesc 
aceste stări. De exemplu: ultimele zile ale lunii 
descrescătoare sunt pentru mine o perioadă dificilă, 
mă simt mai puţin bine dispus din punct de vedere fizic 
şi psihic. Eu ştiu toate acestea, mă aştept la ele, şi 
când încep să resimt această stare, nici măcar nu 
încerc să o alung imediat, o flatez puţin spunându-i: 
„Ah! lată-te, ne regăsim” şi o folosesc, fiindcă această 
stare poate fi comparată cu un pământ roditor sau 
chiar cu bălegarul pe care îl punem la tulpina unei flori 
sau a unui arbust pentru a le face să devină mai 
viguroase, mai frumoase. 

Spuneţi-vă că decepţiile, tristeţile pot fi precum 
pământul roditor ce face să crească în voi florile cele 
mai colorate, mai parfumate. Da, şi în acest caz există 
o analogie cu planul fizic. Sunt experienţe pe care eu 
le-am făcut. Întreaga viaţă am făcut asemenea 
experienţe pentru că am înţeles cât este de important 
să ştii cum reacţionează psihismul nostru la una sau 
alta dintre solicitări astfel ca să găsesc mereu cele mai 
bune metode de a progresa. Eu ştiu de multă vreme că 
este posibil să extragem energii din stările noastre 
interioare, chiar şi din cele negative. 

Numai că trebuie să mă înţelegeţi bine, a folosi 
stările negative nu înseamnă să vă cufundaţi sau să vă 
complăceţi în ele. La Bonfin, eu am vorbit într-o vară 
despre acest lucru într-o conferinţă... Intr-o zi, am 
remarcat că un frate tânăr a cărui faţă era de obicei 
deschisă şi zâmbitoare, avea o figură tristă, plouată. Il 
chem şi îl întreb ce i s-a întâmplat. „Eu sunt foarte 


dezamăgit, logodnica mea care trebuia să vină să mă 
întâlnească zilele acestea mi-a telefonat că este 
reţinută la serviciu. -Ah, da, şi când va putea veni? - 
Peste trei săptămâni. - Şi de aceea de câteva zile aveţi 
această înfăţişare? - Dar Maestre, acum câteva zile 
într-o conferinţă aţi spus că atunci când avem o 
supărare, nu trebuie să încercăm să scăpăm de ea 
imediat... “ Doamne, cum sunt înţeles! Sunt momente 
în care într- adevăr mă iau cu mâinile de cap... 

Dar acest frate era tânăr şi i-am explicat: „Eu nu 
am spus că trebuie să ne cufundăm în necazurile 
noastre şi să le prelungim, ci să le folosim pentru o 
lucrare spirituală. Să luăm cazul tău: afli că logodnica 
nu poate veni atât de repede pe cât sperai, şi eşti 
dezamăgit. Pentru a depăşi această dezamăgire poţi 
încerca să-ţi spui: „Nu-i nimic, îmi este egal“, şi să 
găseşti câteva distracţii pentru a uita, dar aceasta nu 
este cea mai bună atitudine. lţi mai poţi folosi decepţia 
gândind, de exemplu: „Circumstanţele îi întârzie 
venirea, dar pentru a nu-i simţi lipsa, mă voi gândi la 
ea trimiţându-i mai multă lumină, mai multă iubire. 

Dimineaţa, la răsăritul soarelui, îmi voi imagina că 
este aşezată alături de mine şi că ne îndreptăm 
împreună spre soare”. Tu trebuie să găseşti imaginile, 
gândurile care îţi vor face bine. Acţionând astfel, creezi 
ceva frumos, solid, şi când vă veţi întâlni, veţi avea 
amândoi sentimentul că nu v-aţi părăsit nici o clipă. 
Dar dacă continui să întreţii această stare negativă, îţi 
faci rău, iar când logodnica ta va veni şi îţi va vedea 
acest chip îngrozitor, nu va dori decât să plece”. Şi 
bineînţeles, tânărului frate i-a revenit imediat 
zâmbetul. 

Ceea ce lipseşte cel mai mult oamenilor este 
cunoaşterea subtilităţilor vieţii interioare. Or, eu v-am 


mai spus, noi posedăm un întreg laborator, şi depinde 
deci de noi să căutăm aici elementele ce ne vor 
permite să adoptăm cea mai bună atitudine. Este 
imposibil să descriem aceste elemente în mod teoretic, 
fiecare dintre noi trebuie să le găsească pentru sine 
însuşi reflectând la toate evenimentele vieţii sale 
zilnice. 

Să revenim însă la legea contrariilor: ea se verifică 
atât în viaţa exterioară cât şi în viaţa interioară. Sunteţi 
capabili, inteligenţi, obţineţi succese? Aşteptaţi-vă la 
atacuri. Dacă vreţi să nu fiţi criticaţi, ridiculizaţi, treceţi 
neobservaţi. Nu 

faceţi nimic şi veţi fi lăsaţi în pace. Imediat ce 
apare cineva care se distinge prin bogăţia sa, 
frumuseţea sa, inteligenţa sa, tot atunci o mulţime de 
oameni se aruncă asupra sa ca să-l sfâşie. lar dacă 
doriţi triumful luminii, trebuie să vă aşteptaţi să 
provocati întunericul. Dar şi situaţia inversă se verifică: 
manifestarea lumii întunericului trezeşte lumina. Câte 
fiinţe nu s-au ridicat ca să facă auzită vocea dreptăţii şi 
a binelui atunci când puterile răului se dezlănţuiau! 
Dacă aceste evenimente nu s-ar fi produs, acele fiinţe 
nu ar fi avut ocazia să se exprime într-o asemenea 
manieră excepţională. Suntem deci obligaţi să 
concluzionăm că dacă nu vom avea duşmani, nu vom 
ajunge prea departe. 

Opoziția este aceea care ne obligă să luptăm, să 
ne străduim şi să descoperim unde se află adevărata 
noastră valoare. Veţi spune că este greu. Evident, dar 
este singura modalitate de a rezolva problemele. 
Atunci, în loc să vă plângeţi şi să vă revoltați, spuneţi: 
„îţi mulţumesc Doamne, datorită acestor greutăţi mă 
voi întări şi voi deveni cineva. “ Răul este ceva ce Îl 


obligă pe om să lucreze. Trebuie să lupţi ca să ajungi 
să te îndrepţi, să te orientezi, să te armonizezi. 

Dar există două feluri de luptă: aceea în care vă 
suprimaţi duşmanul şi aceea în care îl cruţaţi. 

Dacă vă veţi suprima adversarul, nu veţi mai avea 
de luptat... şi va fi o catastrofă, nu veţi mai progresa 
deloc! Dacă îl veţi cruța ca să luptaţi întreaga viaţă 
împotriva lui, veţi deveni puternici. Câţi oameni nu 
încearcă să se descotorosească de duşmanii lor! Ce se 
întâmplă însă în ziua în care reuşesc? Ei nu se simt mai 
fericiţi, au impresia că le lipseşte ceva, fiindcă aveau 
nevoie de aceşti adversari ca să se măsoare cu ei. Nu 
trebuie deci să ne suprimăm adversarii, ci să ştim cum 
să acţionăm ca să ne întărim, să ne îndreptăm... şi să-i 
îndreptăm şi pe ei cu acest prilej! Dar vom reuşi cu 
condiţia să nu-i considerăm ca un pe un rău. 

De altfel, realitatea constă în faptul că nu ne 
putem cu adevărat pronunţa niciodată asupra binelui şi 
răului, fiindcă nimic nu este în totalitate bine, şi nici 
rău. Chiar şi cele mai bune lucruri din lume îşi au 
inconvenientele lor. Să luăm exemplul venirii 
primăverii. Dintr-un punct de vedere, este minunat, 
lumina, căldura, totul înfloreşte, dar apar şi insectele: 
viespile, muştele, omizile... păduchii, ţânţarii... Deci, 
oricare ar fi condiţiile, trebuie să ne luăm anumite 
precauţii. Neştiutorii se prăbuşesc în orice condiţii, în 
vreme ce înţelepţii, dimpotrivă, ştiu cum să lucreze şi 
progresează în cele mai dure încercări. Mai putem 
observa încă: binele şi răul sunt atât de legate încât 
adesea unul ne conduce la celălalt. De exemplu, 
progresul tehnic este oare un bine sau un rău? Câte 
descoperiri care au început prin a fi un bine au sfârşit 
prin a produce catastrofe. Nu vă mai dau alte exemple, 
le veţi găsi voi înşivă judecând puţin. 


Când faceţi proiecte pentru o călătorie, o asociaţie, 
o schimbare de domiciliu, chiar dacă aceste proiecte vi 
se prezintă sub o aparenţă favorabilă, există în 
realitate ceva ce vă va scapă întotdeauna: 
consecinţele îndepărtate ale acţiunii voastre. Sau doriţi 
să distrugeţi pe cineva pe care îl consideraţi ca pe un 
concurent, un rival, un adversar şi chiar reuşiţi. In 
realitate, nu puteţi şti dacă i-aţi făcut cu adevărat un 
rău. Se întâmplă astfel pentru că alte fiinţe, din lumea 
invizibilă, supraveghează ceea ce se întâmplă; ele ar 
putea împiedica oamenii să acţioneze, iar dacă nu o 
fac, este deseori pentru că ştiu că vor putea deturna 
acţiunile lor. 

Binele şi răul... trebuie să aşteptăm ca să ne 
pronunţăm; timpul ne va spune dacă este vorba într- 
adevăr despre un bine sau un rău. Nu putem înţelege 
această problemă decât studiind exemple din propria 
noastră viaţă şi din istoria umanităţii. În orice caz, 
multe persoane pe care unii au încercat să le distrugă 
au reuşit, prin printr-un şir de circumstanţe, să 
întâlnească, din contră, succesul şi fericirea! 

Gândiţi-vă la povestea lui losif şi a fraţilor săi din 
Vechiul Testament. Din gelozie, fraţii lui losif au 
hotărât să scape de el, şi într-o zi când au plecat cu 
turmele la păscut, l-au vândut unor negustori care 
mergeau spre Egipt. Ajunşi în Egipt, negustorii l-au 
vândut la rândul lor lui Putifar, un slujbaş al faraonului 
care, impresionat de calităţile lui losif, l-a numit 
intendent al casei sale. În acest post l-au regăsit fraţii 
săi după anii de zile. Ce surpriză şi câte remuşcări 
pentru ei care au dorit să-l vadă mort! Dar cum s-a 
purtat Iosif? El le-a spus: „ Eu sunt losif, fratele vostru 
pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă să nu vă 
întristaţi, nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici, că 


Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru 
păstrarea vieţii voastre. Că iată, doi ani sunt de când 
foametea bântuie în această ţară şi mai sunt încă cinci 
ani, în care nu va fi nici arătură, nici seceriş. Căci 
Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să păstrez o 
rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în 
ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră printr-o slăvită 
izbăvire. Deci nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu, 
care m-a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată 
casa lui şi stăpân peste tot pământul Egiptului/* Iosif le- 
a spus clar: Dumnezeu a folosit forţele răului pentru a 
face un bine. Fiindcă un rău nu reprezintă Răul, iar un 
bine nu este Binele. 

Oare nu aţi observat şi voi evenimente ce păreau 
la început catastrofale iar la sfârşit s-au arătat 
benefice? Din păcate, am văzut şi invers: evenimente 
fericite ce s-au transformat în catastrofe, pentru că 
anumite persoane nu erau pregătite să facă faţă 
situaţiei. 

Spuneţi-vă că, indiferent ce faceți, există 
întotdeauna o forţă care vă împinge şi o alta care vă 
supraveghează şi face calcule. Dacă faceţi bine, 
înseamnă că binele v-a împins, dar răul vă 
supraveghează, aşteptând momentul să se manifeste 
şi el. Şi mai ales, dacă doriţi să mergeţi mai departe 
decât este necesar, trebuie să ştiţi că răul va roade 
surplusul, şi uneori chiar va înghiţi totul! De aceea, nici 
în bine nu trebuie depăşită măsura, altfel declanşăm 
forţe contrare. De ce spunem uneori „că mai binele 
este duşmanul binelui ?” Pentru că dorind să împingem 
binele mai departe decât ne-ar fi fost folositor, am 
provocat răul. Ei da, iată echilibrul balanței. 

Este esenţial să avem o conştiinţă trează, să fim 
vigilenţi. Trebuie nu numai să constatăm că există 


două forţe, dar să recurgem la o a treia, situată 
deasupra lor, ca să putem acţiona corect cu cele două. 
Atunci când veţi sesiza cu adevărat toate acestea, veţi 
înţelege de a vă înălța până veţi găsi acel loc interior 
pe care schimbările nu-l ating. In acel loc veţi învăţa să 
lucraţi cu forţe contrare. 


Cap. 8 - „Pentru a face minunile unui singur 
lucru“ simbolismul lui 8 şi al crucii 


Ca să înţelegem cum energiile psihice circulă şi 
lucrează în om, trebuie să observăm cum circulă şi 
lucrează ele în natură. Priviţi un arbore: cu cât 
trunchiul şi ramurile sale sunt mai înalte, cu atât mai 
mult rădăcinile sale se afundă în pământ. Este un 
sistem de compensare pe care îl regăsim în toate 
planurile, fie că este vorba despre cel fizic, psihic sau 
spiritual. Deci, cu cât omul tinde să se înalțe în 
conştiinţa sa, cu atât mai mult coboară în 
subconştientul său. Fiecare nivel al conştiinţei 
reprezintă curenţi, forţe, entităţi, şi el trebuie să 
vegheze să ţină în echilibru aceste două lumi. 

Cea mai mare greşeală a celor care se decid să 
îmbrăţişeze viaţa spirituală este aceea de a neglija 
realitatea lumii obscure pe care o poartă în sinea lor. Ei 
îşi închipuie că este de ajuns să doreşti să lucrezi 
pentru lumină, să vrei să devii înţelept, drept, 
dezinteresat, ca să le realizezi efectiv. Ei nu, din 
nefericire nu este aşa. Observăm cum anumite 
persoane vorbesc astfel despre iubirea spirituală, 
despre sentimente nobile şi dezinteresate, în timp ce 
ele trăiesc în senzualitatea şi dezordinea pasiunilor. lar 
altele îşi închipuie că s-au consacrat unui ideal, în timp 
ce în realitate au dat frâu liber vanităţii lor, nevoii de a- 


i domina pe alţii etc. Veţi replica: „Dar de ce? Ele sunt 
ipocrite, sunt lipsite de sinceritate?” Nu, ele pot avea 
adevărate aspirații spirituale; numai că „a aspira” la 
ceva nu înseamnă şi a realiza! lar dacă nu te 
străduieşti să pătrunzi în tine însuţi ca să înţelegi 
structurile şi mecanismele psihismului uman, te vei 
confrunta cu cele mai rele contradicții. La fel cum în 
macrocosm, în univers, capul negru este reflectarea în 
apă a Capului Alb, în acest microcosmos reprezentat 
de om natura inferioară este reflectarea naturii 
superioare. Intinderea de ape este reprezentată în el 
de diafragma ce separă în mod simbolic natura 
superioară de natura inferioară. Şi la fel cum capul 
negru nu poate exista fură Capul Alb, invers, natura 
superioară şi natura inferioară din om nu pot exista 
una fără cealaltă. 

Noi existăm datorită acestei legături a contrariilor: 
ceea ce este superior şi ceea ce este inferior, iar dacă 
dorim să păstrăm numai pe unul, vom muri. Corpul 
nostru fizic, cu creierul şi intestinele, constituie cea 
mai bună ilustrare. Această realitate este înscrisă în 
noi, ne însoţeşte pretutindeni. Fie că dorim sau nu, noi 
purtăm lumina şi întunericul, pe Sfântul sfinţilor şi 
mocirlele, viaţa şi moartea. Într-o bună zi spiritul 
nostru va părăsi corpul nostru fizic ca să se reîntoarcă 
în regiunile celeste, dar atât timp cât se găseşte în 
corpul nostru, vom fi supuşi tuturor contradicţiilor. 

„Tot ceea ce este jos este la fel ca tot ceea ce se 
află în înalt iar tot ceea ce se află în înalt este la fel ca 
ceea ce este jos” spune Hermes Trismegistul în Tabla 
de Smarald. Da, tot ceea ce este jos este la fel ca tot 
ceea ce este în înalt, dar inversat, aşa cum o arată 
această figură în care capul negru este reflectarea în 
apă a Capului Alb al Domnului. Şi Hermes Trismegistul 


mai adaugă... „pentru a face minunile unui singur 
lucru”. între lumea de sus şi cea de jos, între Cer şi 
infern, între Eul nostru Superior şi eul nostru inferior 
există o întreagă circulaţie; se fac schimburi continue 
şi trebuie să învăţăm să lucrăm cu aceşti doi curenţi. 

Numai filozofia unităţii ne permite să vedem 
lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. In Dumnezeu 
totul este 1, şi chiar dacă există 2, trebuie să-l 
înţelegem pe acest 2 din punctul de vedere al lui 1. 
Numărul 1 reprezintă totul şi conţine totul; universul 
există prin el, iar omul este reprezentat de acest 
număr 1. Există un Creator, un univers, şi nimic nu 
există în afara acestei unităţi. Nu trebuie deci să 
respingem nimic. Şi de altfel, chiar dacă am dori, nu 
am putea. Cea mai periculoasă dintre atitudini este 
aceea de a respinge natura inferioară din noi sau a 
refuza să o observăm. Ceea ce trebuie, este să 
înţelegem cum se aranjează lucrurile în interiorul 
acestei unităţi. 

Meditaţi deci asupra acestei fraze din Tabla de 
Smarald: „Tot ceea ce este jos este la fel ca tot ceea 
ce se află în înalt, iar tot ceea ce se află în înalt este la 
fel ca ceea ce este jos pentru a face minunile unui 
singur lucru”. Nu aţi înţeles încă suficient aceste 
cuvinte semnificative, foarte semnificative. Cum se 
poate ca aceste două lucruri inferior şi superior să fie 
capabile să producă „minuni dintr-un singur lucru“? 
Pentru că sunt unite. Atât timp cât sunt divizate, nu vor 
reuşi să producă minuni. Sensul vieţii, înţelegerea vieţii 
se află în această legătură între înalt şi jos. Atât timp 
cât această legătură nu se face, înţelegerea noastră 
rămâne incompletă şi existenţa noastră este chiar 
mutilată. 


Găsim o expresie a acestui adevăr în semnul cifrei 
8. Schematic, cifra 8 este formată din două cercuri ce 
se ating într-un punct. Fiecare cerc reprezintă o lume: 
cercul superior reprezintă lumea din înalt, cercul 
inferior reprezintă lumea de jos, iar cele două lumi se 
ating. Ca şi în Tabla de Smarald, numărul 8 ne învaţă 
că tot ceea ce este jos este la fel ca ceea ce este în 
înalt şi tot ceea ce este în înalt este la fel ca ceea ce se 
află jos. Cercul care este jos este la fel ca cercul de 
sus, ele se ating într-un punct şi formează o unitate: 8. 
În numărul 8 regăsim ideea conținută în cuvintele lui 
lisus: „ pe pământ ca şi în cer“. Cerul trebuie să 
coboare în noi, fiindcă pământul suntem şi noi, 
oamenii. Misiunea omului este aceea de a lega în el 
Cerul şi pământul, de a reflecta Cerul cu ajutorul 
pământului său, corpul său fizic, astfel ca să se 
manifeste în mod divin. Este de asemenea sensul 
acestui simbol străvechi al şarpelui care-şi muşcă 
coada. 

Faceţi acest exerciţiu: desenaţi cifra 8 con- 
centrându-vă asupra semnului rămas. Incepeţi de sus 
şi coborând desenaţi o curbă ce traversează o axă 
imaginară, ca un stâlp central de o parte şi de alta 
căruia circulă un curent. Formaţi bucla inferioară, 
treceţi din nou de cealaltă parte a acestei axe, urcați 
până reîntâlniţi curba descendentă, şi continuând 
ajungeţi la punctul de plecare. Plecaţi de sus şi vă 
reîntoarceţi sus. Tot ceea ce vine din Cer trebuie să se 
reîntoarcă la Cer. lisus spunea că venea de la Tatăl şi 
se reîntorcea la Tatăl. O tradiţie spune că atunci când a 
părăsit pământul, înainte de a urca la Cer, el a coborât 
în Infern. De ce? A greşit şi trebuie să ispăşească? Veţi 
spune că aţi învăţat că el s-a dus ca să elibereze 


suflete. Este uimitor cum poate să explice Biserica 
lucrurile! 

Câtă profunzime în numărul 8, acela al echilibrului 
perfect dintre lumea de sus şi cea de jos! Acum îl 
putem privi pe 8 şi orizontal: în acest caz el reprezintă 
balanţa cosmică. In matematică, acest semn este 
folosit ca simbol al infinitului. lar dacă suprapuneţi un 8 
în picioare peste un 8 culcat, obţineţi o cruce. 

V-am vorbit deseori despre simbolul crucii care 
este unul dintre cele mai răspândite şi mai bogate în 
semnificaţii (A se vedea în „Limbajul figurilor 
geometrice” (Col. Izvor nr. 218) Cap. 6: „Crucea”) în 
spiritul creştinilor crucea este atât de legată de religia 
lor, şi mai ales de moartea lui lisus, încât ei au uitat 
înţelesul şi universalitatea acestui simbol. Când eram 
în Quebec, mi s-a povestit despre cruce că exista încă 
înainte de apariţia creştinismului, fiind un simbol foarte 
răspândit printre indieni. Când misionarii au apărut, ei 
nu au acceptat ca populaţia pe care o considerau 
păgână, sau chiar sălbatică, să venereze o cruce care, 
evident, nu avea aceeaşi semnificaţie ca în creştinism, 
şi i-au persecutat pe aceşti indieni nefericiţi până când 
aceştia au renunţat la crucea lor. Câtă necunoaştere, 
ce punct de vedere îngust! 

Schematic, o cruce nu este altceva decât o 
întâlnire dintre o linie verticală şi una orizontală, dar 
din această figură atât de simplă decurge un mare 
număr de aplicaţii. Ceea ce ne interesează cel mai 
mult aici, sunt aceste două linii ce reprezintă două 
forţe, două direcţii opuse, dar care se întâlnesc pentru 
a produce uniunea celor două principii masculin (linia 
verticală) şi feminin (linia orizontală). Crucea este una 
dintre expresiile uniunii celor două principii. A înţelege 
crucea înseamnă să poţi pune în acţiune masculinul şi 


femininul, pozitivul şi negativul. Veţi spune: „Dar cum 
să le pui în acţiune? Este atât de neimportant?” La fel 
de important ca ştiinţa de a folosi apa şi focul. 
Imaginaţi-vă că nu ştiţi acest lucru... De câte 
posibilităţi nu sunteţi privaţi! 

Gândiţi-vă la tot ceea ce putem face folosindu-ne 
de apă şi de foc. Uniunea celor două principii a creat 
mişcarea. Şi ce este cu adevărat o roată? O cruce în 
mişcare. 

Să studiem acum crucea în spaţiu. Ea reprezintă 
universul ca verticalitate şi orizontalitate. Dar în 
realitate, aceste două direcţii se subdivizează: vertical 
în sus şi în jos, iar orizontal la dreapta şi la stânga. 
Sunt cele patru puncte cardinale. Cele patru puncte 
cardinale nu au numai rolul de a ne orienta pe pământ: 
toate fiinţele şi obiectele pot fi definite ca aparţinând 
unuia sau altuia dintre aceşti patru curenţi. Această 
idee are o aplicaţie foarte interesantă în domeniul vieţii 
interioare, fiindcă regăsim aici legăturile ce există între 
lumea superioară şi lumea inferioară. Putem spune că, 
în mod simbolic, calităţile, virtuțile se situează în 
partea superioară a liniei verticale, iar defectele, 
viciile, în partea inferioară.  Fiecărei virtuţi îi 
corespunde un viciu, şi invers. Deci, acela care vrea să- 
şi dezvolte o virtute trebuie să fie vigilent astfel ca să 
înfrâneze trezirea viciului corespunzător. 

Să mutăm acum problema în planul orizontal. Aici, 
în mod contrar planului vertical, nivelul rămâne 
acelaşi. Putem spune deci că fiecărei virtuţi îi 
corespunde simetric o altă virtute, sau fiecărui viciu un 
alt viciu. In planul orizontal, o virtute nu găseşte 
niciodată un defect de cealaltă parte, ci o altă virtute, 
şi la fel se întâmplă şi în cazul viciilor. Deci, pentru a te 
dezvolta armonios, trebuie să înveţi să lucrezi după 


cele două planuri, orizontal şi vertical. lată un punct 
foarte important. Eu v-am mai spus, dacă vreţi să 
cultivați o virtute şi o faceţi urmând numai linia 
verticală, veţi trezi în voi defectul corespunzător. După 
câtva timp de străduinţă, veţi simţi cum acest defect 
se manifestă, şi apar decepţiile, descurajarea. Există 
oameni care nu au decât cuvântul „iubire” pe buze, 
dar când observăm modul lor de a gândi şi de a trăi cu 
alţii, vedem atâta intoleranţă, atâta duritate! Unde se 
află atunci iubirea? Ce se întâmplă oare în mintea şi în 
inima acelora care vorbesc numai despre puritate?... 
Trebuie deci să fim foarte prudenţi. Dacă vreţi cu 
adevărat să vă perfecţionaţi, încercaţi să vă luaţi 
anumite precauţii ca să evitaţi această cădere şi să 
învăţaţi să lucraţi după simbolul crucii. Depinde de voi 
ca să observați care sunt calităţile (răbdare, 
dezinteres, generozitate, umilinţă, veselie) ce vă vor 
ajuta să obţineţi virtutea asupra căreia v-aţi decis în 
special să lucraţi. Dacă nu veţi învăţa să lucraţi cu 
crucea, ea va fi aceea ce vă va îngreuna ca o povară. 
Ce este destinul? O cruce. De ce se spune despre 
cineva că-şi poartă crucea? Veţi spune că este o 
referinţă la patimile lui lisus, aceasta însemnând: să-ţi 
suporţi încercările. Da, dar lucrurile merg mai departe. 
Destinul fiecărui om este înscris pe o cruce. Studiaţi 
zodiacul: cele douăsprezece semne se repartizează pe 
trei cruci: prima este formată din semnele Berbec - 
Balanţă, Rac - Capricorn; al doilea dintre semne Taur- 
Scorpion, Vărsător- Leu; al treilea dintre semne 
Gemeni - Săgetător, Fecioară - Peşti, în fiecare cruce, 
regăsim cele patru elemente grupate câte două: 
semnele focului şi aerului (masculin) şi semnele apei şi 
pământului (feminin). De exemplu, Berbec (foc); 


Balanța (aer), Rac (apa) şi Capricorn (pământ). Şi la fel 
pentru celelalte. 

Regăsim crucea în horoscopul fiecărei fiinţe, cele 
patru puncte cardinale  determinându-i destinul: 
Ascendent, Descendent, Mijlocul Cerului şi Fundul 
Cerului. In destinul nostru, ca şi în Cer, domnesc cele 


două principii masculin şi feminin, şi ele formează în 
mod simbolic o cruce. Acela care nu a învăţat să 
lucreze cu cele două principii suferă consecinţele 
ignoranței sale: el trebuie să-şi ducă crucea ca o 
povară, în vreme ce acela care ştie să lucreze cu cele 
două principii simte destinul ca un imens teren de 
descoperiri. Câţi creştini nu-şi închipuie că dacă poartă 
o cruce la gât vor fi protejaţi! Nu, nu este suficient să 
porţi o cruce. Numai înţelegerea crucii este singura ce 
ne poate proteja. 


Mijlocui cerului 


Descendent 


Ascendent 


Fundul cerului 


Uniunea celor două principii se regăseşte în figurile 
sau simbolurile esenţiale ale religiilor. Se poate cita în 
religia egipteană Sfinxul; în religia ebraică, crucea lui 
Solomon: cele două triunghiuri înlănţuite; în India este 
lingamul: un suport orizontal, principiul feminin, 
deasupra căruia se înalţă o tijă verticală, principiul 
masculin; la taoişti este cercul în care se înscriu cele 
două simboluri Yin (feminin, negru) şi Yang (masculin, 
alb) ce se întrepătrund. 


Crucea este o sinteză a tuturor fenomenelor vieţii. 
Adevărata cruce este fiinţa umană care a ştiut să 
dezvolte cele două principii, care a ştiut să-şi afâneze 
materia făcând-o demnă să primească Duhul Sfânt. 
Această coborâre a Duhului Sfânt în om reprezintă 
fuziunea materiei şi a spiritului. Este spus în Evanghelii 
că în momentul botezului său, lisus a primit Duhul 
Sfânt sub forma unui porumbel, şi a murit pe cruce. 
Câte simboluri de meditaţie! Catarii le-au reunit 


reprezentând un porumbel ce poartă o cruce în ciocul 
său. 


Cap. 9 - Caduceul lui Hermes - şarpele astral 


Corpul nostru fizic este construit simetric de o 
parte şi de alta a unei axe centrale, coloana vertebrală, 
şi în acest sens se poate spune că este guvernat de 
numărul 2. Avem 2 ochi, numărul urechilor este 2, iar 
creierul şi nasul, deşi sunt 1, sunt în realitate 2: 
numărul emisferelor este 2, al nărilor tot 2... Apoi, 
avem 2 plămâni, 2 rinichi, iar mai jos în cazul 
bărbatului numărul testiculelor este 2, iar la femeie 
ovarele sunt 2. În sfârşit, avem două braţe şi două 
picioare. 


Chiar dacă această simetrie nu este absolută, 
fiindcă latura stângă a corpului nostru nu este 
niciodată perfect simetrică cu cea dreaptă, ea există în 
mod fizic. Dar din punct de vedere psihic, problema se 
prezintă complet diferit. Studiul creierului uman a 
revelat că funcţiile celor două emisfere nu sunt 
identice: emisfera stângă este sediul facultăţilor 
analitice (logica, judecata) pe care le putem considera 
masculine, iar emisfera dreaptă este sediul facultăţilor 
de sinteză (intuiţia, sensibilitatea) pe care le putem 
considera feminine. Astfel, cele două emisfere au 
activităţi complementare. Putem spune deci că trupul 


n, 
Emisferă Creier Emisferă 
stângà dreaptă 
Plămân stâng Plămân drept 
Inimă 
Splină Ficat 
Rinichi stâng Rinichi drept 
Glande genitale 


nostru fizic este construit pe bază de simetrie, în 
vreme ce psihismul nostru se bazează pe polarităţi le 
masculină şi feminină, pozitivă şi negativă. 

După Ştiinţa lIniţiatică, doi curenţi pleacă din 
emisferele dreaptă şi stângă ale creierului şi coboară 


trecând alternativ de o parte şi de alta a coloanei 
vertebrale. Curentul care pleacă din emisfera dreaptă 
a creierului trece prin plămânul stâng şi inimă, se 
îndreaptă spre ficat, trece apoi prin rinichiul stâng şi 
glanda genitală dreaptă, apoi ajunge în piciorul drept. 
Cel de-al doilea curent pleacă din emisfera stângă a 
creierului, se duce în plămânul drept, apoi în splină, de 
aici în rinichiul drept, apoi în glanda genitală stângă şi 
în piciorul stâng. Aceşti curenţi se încrucişează deci şi 
la fiecare încrucişare are loc trecerea de la pozitiv la 
negativ, de la masculin la feminin, şi invers. 

Aceste alternanţe de polarizări pozitivă şi negativă 
sunt cele pe care le întâlnim în Arborele Sefirotic, care 
este de asemenea o reprezentare a omului. Arborele 
Sefirotic este construit pe trei stâlpi: o axă centrală, 
numită Stâlpul Echilibrului, iar de o parte şi de cealaltă, 
Stâlpul Milei (putere masculină, pozitivă) şi cel al 
Rigorii (putere feminină, negativă). Eu v-am arătat felul 
în care curentul ce emană din Kether coboară până la 
Malkut alternând polarităţi le masculină şi feminină. 

Caduceul lui Hermes este o altă reprezentare a 


structurii omului: cei doi şerpi care se încrucişează de 
o parte şi de alta a baghetei centrale sunt cei doi 
curenţi ce şerpuiesc de o parte şi alta a coloanei 
vertebrale. Hindugşii îi numesc Ida şi Pingala, iar canalul 


central din interiorul coloanei vertebrale: Suşumna. 
Exerciţiile de respiraţie pe care le facem zilnic (A se 
vedea descrierea completă a acestor exerciţii în: 
„Fructele Pomului Vieţii” (Vol. 32 din Opere Complete) 
Cap. 16 „Respirație umană şi respiraţie cosmică”) sunt 
în legătură cu polaritatea acestor 2 curenţi: astupând 
nara stângă inspirăm aerul prin nara dreaptă, apoi 
astupând nara dreaptă expirăm aerul prin nara stângă. 
Apoi invers: astupând nara dreaptă inspirăm prin nara 
stângă, apoi astupând nara stângă expirăm prin nara 
dreaptă. Aceste exerciţii de respiraţie contribuie la 
buna circulaţie a acestor 2 curenţi în noi. 

Peste tot la medici, la farmacişti se poate observa 
caduceul, dar cine îi poate bănui cu adevărat bogăţia? 
Ce reprezintă aceşti doi şerpi? Tradiţia prezintă şarpele 
sub două aspecte opuse: benefic şi malefic. In cartea 
Facerea, Moise spune că era „cel mai şiret dintre toate 
fiarele de pe pământ”. El este acela care, 
manifestându-se ca adversarul Domnului, i-a împins pe 
Adam şi pe Eva să nu îi mai asculte ordinele. Dar în 
cartea  Exodului este scris că Moise, la ordinul 
Domnului, a făcut un şarpe din bronz iar acela care îl 
privea se vindeca. Atunci când lisus îşi trimite discipolii 
în misiune, el le spune: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi 
nevinovaţi ca porumbeii”. El face deci din şarpe un 
simbol al înţelepciunii. La fel, în India, înţelepţii sunt 
numiţi „nagui“: şerpi. Cum se explică faptul că acelaşi 
simbol este considerat când malefic, când benefic? 

Să observăm puţin maniera în care şarpele se 
mişcă. El înaintează descriind o  sinusoidă. Or, 
sinusoida este mişcarea luminii. De aceea, atunci când 
Iniţiaţii doresc să, explice ce este acest agent magic, 
acest medium universal datorită căruia undele se 
propagă prin spaţiu, pe care îl numesc lumina astrală, 


ei se folosesc de imaginea şarpe- lui. Acest agent, prin 
el însuşi, este neutru, el posedă numai o funcţie de 
transmisie, şi transmite binele la fel ca şi răul. Şarpele 
astral are deci o natură dublă, bună şi rea, iar pentru a 
exprima această natură lIniţiaţii au plasat doi şerpi în 
jurul caduceului. Ei reprezintă cei doi curenţi pozitiv şi 
negativ ai luminii astrale. Primul este luminos şi cald, 
al doilea este întunecos şi rece; unul este alb, celălalt 
negru. Tradiţia îi numeşte Od şi Ob. Sunt cei doi curenţi 
ai vieţii şi ai morții, ai iubirii şi ai urii, adică ai atracției 
şi ai respingerii. Un al treilea curent care îi leagă este 
numit Aur: lumina. Acela care ştie să se folosească de 
cel de-al treilea curent îi poate comanda pe ceilalţi doi. 

Fiindcă şarpele a fost acela care i-a împins pe Eva 
şi pe Adam să guste din fructul Pomului Cunoaşterii 
Binelui şi Răului, el a devenit un simbol al cunoaşterii. 
Or, cunoaşterea, asemenea şarpelui astral, este 
neutră. Ea este bună sau rea în funcţie de felul în care 
este folosită. Fiinţele cele mai instruite pot fi cei mai 
mari binefăcători ai omenirii sau cei mai mari criminali. 
Cunoaşterea conferă putere. Magii albi sunt aceia care 
îşi folosesc ştiinţa în slujba binelui şi sunt legaţi de 
şarpele luminii. lar magii negri sunt aceia care o 
folosesc pentru rău şi sunt legaţi de şarpele 
întunericului. Dar şi unii şi ceilalţi se folosesc de acelaşi 
agent, de aceeaşi energie. 

Şarpele posedă două aspecte, dar este unic. 
Trebuie să îi învingem aspectele negative, şi atunci 
când am reuşit să o facem, el se pune la dispoziţia 
noastră, ne dă energiile sale. Da, dar mai întâi trebuie 
să-l dominăm. Dacă el este acela care ne domină, vom 
fi pierduţi. 


Dacă studiem legenda ghicitorului Tiresias, aşa 
cum ne-o prezintă mitologia greacă, vom găsi lucruri 
foarte interesante privind simbolismul şarpelui. 

După legendă, Tiresias era un tânăr grec, fiu al 
nimfei Chariclo, una dintre însoţitoarele zeiţei Atena. 
Tiresias le-a zărit într-o zi, atunci când acestea făceau 
baie goale într-un râu. Dar cum un muritor nu trebuie 
niciodată să surprindă un nemuritor, Atena îl pedepsi 
luându-i vederea. Chariclo a rămas neconsolată, iar 
Atena a dorit ca să compenseze această pierdere 
printr-o înzestrare minunată: ea scoase şarpele ce îl 
ţinea sub scut şi îi ordonă să purifice cu limba sa 
urechile lui Tiresias astfel ca acesta să poată auzi 
limbajul păsărilor profetice. 

După o altă versiune, mai cunoscută, Tiresias se 
plimba într-o zi la munte când zări doi şerpi ce se 
împerecheau. El îi lovi cu toiagul ca să îi separe, şi 
omori femela. Imediat a fost transformat într-o femeie. 
Şapte ani după aceea, revenind în acelaşi loc, el găsi 
încă doi şerpi împerecheaţi; din nou, el a vrut să Îi 
despartă, dar de această dată omori masculul şi îşi 
redobândi aspectul său de bărbat. Or, într-o zi, zeiţa 
Hera era pe cale să-i reproşeze lui Zeus, soţul ei, toate 
infidelităţile sale. Acesta îi răspunse că nu are de ce să 
se plângă atâta fiindcă, în iubire, femeia simte nevoia 
de mai multă plăcere decât bărbatul. Hera a protestat 
şi nu a fost de acord. S-a născut o dispută, şi la sfârşit 
ei au decis să-l consulte pe Tiresias fiindcă acesta 
trăise experienţa celor două condiţii masculină şi 
feminină, întrebat, Tiresias răspunse că femeia simte 
incontestabil mai multă plăcere. Hera furioasă îi luă 
vederea, dar Zeus îi acordă în compensație darul de 
profeție şi o durată de viaţă ce se întindea pe şapte 
generaţii. 


Ne va lua mult timp să studiem toate aspectele 
mitului lui Tiresias, dar fără să intrăm în detalii, putem 
nota bogăţia simbolismului şarpelui: de fapt, el atinge 
domeniul sexualităţii şi rolul celor două principii, 
domeniul cunoaşterii (claraudiţia şi clarvederea), şi în 
sfârşit pe acela al longevităţii, deci al medicinii. În 
mitul lui 

Tiresias, ca şi pe caduceul lui Hermes, există 2 
şerpi care reprezintă cei 2 poli masculin şi feminin, 
pozitiv şi negativ. 

Caduceul lui Hermes nu este numai o imagine a 
structurii omului cu cei doi curenţi care circulă de o 
parte şi de alta a coloanei vertebrale, el este simbolul 
puterilor pe care lIniţiatul a ajuns să le dobândească 
lucrând cu cele două principii ca să acţioneze asupra 
naturii, asupra sa însuşi, şi asupra celorlalţi. De aceea 
s-a făcut din caduceu un simbol al medicinii. Caduceul 
lui Hermes reprezintă o întreagă filozofie şi o disciplină 
de viaţă. El ne învaţă cum să lucrăm cu cei doi curenţi 
masculin şi feminin care circulă în univers. Un veritabil 
lniţiat care lucrează cu cele două principii, care 
cunoaşte puterea celor două principii ca instrument, ca 
armă, ca medicament, posedă adevăratele puteri. 


Cap. 10 - Principiul vieţii şi principiul morții: lona 
şi Horev 


l. 

Natura este teatrul unei lupte continue între 
principiu] vieții şi principiul morții. Primul uneşte şi 
organizează elementele peste tot unde pătrunde, în 
timp ce al doilea separă şi descompune aceleaşi 
elemente şi le retrimite în laboratoarele cosmice unde 
sunt preluate ca să fie folosite la creația noilor 


organisme. Aceste procese sunt observabile în toate 
regnurile naturii şi evident, şi în om. Ştiinţa Iniţiatică 
numeşte aceste două principii „lona“ şi „Horev“. 

lona şi Horev sunt două cuvinte ebraice ce se 
traduc prin porumbel şi corb. Porumbelul şi corbul sunt 
două păsări pe care Noe le-a scos din arca sa ca să 
vadă dacă apele potopului s-au retras. „După patruzeci 
de zile, spune cartea Facerea, a deschis Noe fereastra, 
pe care o făcuse la corabie. Şi a dat drumul corbului, 
ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, 
zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe 
pământ. Apoi, după el a trimis porumbelul, ca să vadă 
de s-a scurs apa de pe pământ. Porumbelul însă, 
negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s-a 
întors la el, în corabie; căci era încă apă pe toată faţa 
pământului. Şi a întins Noe mâna şi l-a apucat şi l-a 
băgat la sine, în corabie. Şi aşteptând încă alte şapte 
zile, a dat iarăşi drumul porumbelului din corabie. Şi 
porumbelul s-a întors la el, spre seară, şi iată avea în 
ciocul său o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut 
Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului. Mai 
zăbovind încă alte şapte zile, iarăşi a dat drumul 
porumbelului şi el nu s-a mai în tors”. 

Putem asimila lona, principiul vieţii, cu spiritul, iar 
Horev, principiul morţii, cu materia. De la formarea 
fetusului în sânul mamei, aceste două principii încep să 
se manifeste luptând unul împotriva celuilalt. Din 
momentul în care spiritul începe să coboare în corpul 
copilului ca să-l însufleţească, materia îi opune propria 
ei putere, şi în timp ce puterile vieţii se mobilizează ca 
să  însufleţească organismul, principiul materiei 
acționează deja în surdină ca să frâneze procesul, în 
primii ani ai vieţii, principiul materiei rămâne supus iar 
rolul său este secundar; el pune piedici atunci când 


poate, dar acţiunea sa este limitată de voinţa şi 
puterea spiritului. Mai târziu, atunci când spiritul a 
reuşit să-şi împlinească proiectele în corp, el se 
îndepărtează, şi atunci începe cu adevărat mişcarea 
descendentă. 

Perioada ascendentă este aceea a împlinirii, a 
înfloririi, a speranţei. Părinţii încântați constată că 
odrasla lor creşte „ca o ciupercă” fiind plină de forţă, 
de supleţe, de strălucire. Bătrânii suspină: „Ah! Ce 
frumoasă este tinereţea!” Acest principiu, a cărui 
funcţie este aceea de a aduna elementele, lucrează 
până la un anumit punct. Dar vine şi momentul în care 
spiritul începe să se îndepărteze de corp, în care nu-şi 
mai face lucrarea ca înainte: el vrea să părăsească 
corpul şi să meargă în altă parte, vizitând alte regiuni, 
făcând o altă lucrare, învățând lucruri noi. Principiul 
materiei are atunci din ce în ce mai multă îndrăzneală 
şi îşi urmează în mod activ activitatea sa de dislocare. 
Din când în când, spiritul intervine totuşi ca să i se 
opună, apoi se îndepărtează din nou. Până în ziua în 
care pleacă definitiv. 

Principiul distructiv nu întrerupe niciodată acţiunea 
sa; imediat ce viaţa apare, el începe lucrul. Dar 
puterea sa este limitată. Un anumit timp, el este ţinut 
la respect de puterea pe care spiritul o posedă asupra 
materiei. Apoi vine momentul în care obţine victoria, 
fiindcă există o lege: tot ceea ce se naşte trebuie să 
moară. Viaţa şi moartea sunt un frate şi o soră care îşi 
dau mâna şi lucrează amândoi în sensul evoluţiei. 
Moartea ne apare ca un lucru îngrozitor, dar judecaţi 
puţin, închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă şi-ar înceta 
lucrarea, ar fi şi mai rău!... Horev şi lona lucrează pe 
acelaşi şantier, dar în perioade diferite. Aşa cum spune 
şi Solomon în Eclesiastul: „Pentru orice lucru este o 


clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de 
sub cer. Vreme este să te naşti şi vreme să mori; 
vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai 
sădit. Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; 
vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti. Vreme este 
să plângi şi vreme să râzi... “ 

Numai spiritul este nemuritor şi se încarnează fără 
încetare în forme noi care, la rândul lor, vor fi distruse. 
În acest timp, omul care se străduieşte să ofere în 
sinea sa primul loc spiritului face să întârzie acţiunea 
principiului distructiv, ce este de asemenea asimilat de 
timp: Cronos sau Saturn; el se scaldă în acest izvor al 
tinereţii care este lumina divină şi se regenerează. El 
se străduieşte în toate faptele vieţii sale să-şi deschidă 
inima bunătăţii, blândeţii, frumuseţii, astfel ca să facă 
loc primăverii în fiinţa sa. 

Nu putem învinge principiul distructiv, dar trebuie 
să ne opunem lui în mod conştient, să îi împiedicăm 
acţiunea şi mai ales să ştim cum să-l folosim. Cum? 
Atunci când boala şi bătrâneţea încep să facă ravagii, 
atunci când îţi pierzi forţele şi mijloacele fizice, trebuie 
să-ţi spui că a sosit clipa ca să-ţi găseşti alte ocupaţii, 
alte surse de bucurie. Trebuie să ştii să foloseşti totul, 
iar dacă eşti lipsit de energiile fizice, trebuie să sapi în 
tine ca să faci să ţâşnească energiile spirituale care 
sunt inepuizabile. 

Inteligența Cosmică a organizat astfel lucrurile 
pentru binele nostru. Dacă principul care face să 
crească şi să împlinească fiinţele nu ar întâlni opoziții şi 
obstacole în planul fizic, omul s-ar pierde. Da, dacă 
bătrâneţea, boala şi alte rele nu ar exista ca să-i 
limiteze puţin, câţi oameni nu s-ar transforma în 
monştri! Dar toţi ştiu că drumul lor merge într-o 
singură direcţie: moartea; în acest domeniu, toţi 


oamenii sunt egali. Deci, toţi sunt obligaţi să se încline, 
să fie modeşti, să judece, să se cuminţească şi să 
descopere calea ce duce la Dumnezeu. 

Atât timp cât sunt tineri şi sănătoşi, oamenii 
nu se gândesc niciodată că principiul 
dezagregării va ajunge să învingă într-o bună zi. 
Ei au tendința să creadă că lumea le aparține şi 
viitorul nu va înceta niciodată să le surâdă. Ce 
surpriză 


16 
= Balanța cosmică - Numărul 2 

vor avea atunci când vor vedea că totul începe să 
le scape! în această luptă fără milă ce s-a angajat între 
lona şi Horev, unii doresc s-o reţină pe lona prin toate 
mijloacele, ceea ce îi îndeamnă să facă tot felul de 
prostii. Mulţi trăiesc această perioadă a bătrâneţii ca 
pe cea mai dureroasă a existenţei lor. Când înţeleg că 
Horev câştigă din ce în ce mai mult teren, ei aruncă în 
luptă tot ceea ce trebuiau să păstreze pentru o altă 
sarcină, şi pierd totul. 

Veţi spune: „Dar nu este corect să luptăm?” Da, 
dar să ştiţi cum să luptaţi, aceasta este problema. Nu 
am venit pe pământ ca să rămânem veşnic tineri şi 
sănătoşi, ci să facem un stagiu, o ucenicie. Cele două 
principii nu sunt duşmane; ele au fost create de 
Domnul şi trebuie să lucreze în alternanță. Funcţia lui 
Horev este aceea de a face ca elementele să se 
reîntoarcă la locul de unde au venit şi să elibereze 
astfel sufletul uman de lumea iluziilor. De aceea, odată 
cu trecerea timpului el îi ia lui lona împărăţia sa 
lumească, înțeleptul este acela care cunoaşte cât de 
sinuoasă este calea şi se străduieşte să folosească 
totul. În lumea spirituală, ascensiunea este 
neîntreruptă. Aici, jos, orice am face, ne vom vedea 
fruntea şi obrajii ridându-se, părul albindu-se, dinţii 
căzând. Dar trebuie să înţelegem că aspectul exterior 
nu are nici o importanţă dacă, în spatele părului alb şi 
al ridurilor, se exprimă strălucirea vieţii spirituale. N 

Se spune că moartea este îngrozitoare şi urâtă. In 
realitate, acest principiu care descompune este cel mai 
mare binefăcător: el permite fiinţelor să se elibereze ca 
să meargă mai departe, mai sus. lIniţiaţii, care cunosc 
planurile inteligenţei  Cosmice, acceptă realitatea 
acestor două principii şi se străduiesc să lucreze cu 


lona care purifică, înfrumuseţează, iluminează. lona 
este un principiu mai degrabă mental şi spiritual. Ştiind 
că acest principiu poate fi întărit atunci când este 
alimentat de gânduri curate, de sentimente generoase, 
putem să încetinim cu toţii acţiunea lui Horev din noi. 

Eu nu vă spun însă toate acestea ca să vă 
închipuiţi că puteţi trăi într-o veşnică tinereţe; nu veţi 
reuşi nicicum. Eu vreau numai să lămuresc această 
problemă ca să ştiţi să acordaţi preponderență 
spiritului: spiritul din voi este acela care va întreţine 
activitatea şi vă va oferi supleţea şi bucuria. Secretul 
tinereţii este acela de a nu te opri niciodată din mersul 
spre vârfurile munţilor spirituali. 


II. 

Nu este nevoie să fii un mare filozof ca să constaţi 
că există mereu în viaţă două forţe prezente ce se 
înfruntă, producând alternativ în noi sănătatea şi 
boala, bucuria şi tristeţea, speranţa şi descurajarea, 
moderaţia şi violenţa. Şi acestea sunt manifestări ale 
celor două principii ale vieţii şi morţii: lona şi Horev. 
Dar nu ajunge să constaţi aceste manifestări, trebuie 
de asemenea să fii vigilent ca să ajungi să echilibrezi 
aceste forţe antagoniste. 

Sunteţi iritaţi, prost dispuşi, nefericiţi? înseamnă că 
un taler al balanței voastre interioare atârnă periculos 
într-o parte. Trebuie deci să puneţi o greutate în 
celălalt taler. Dar ce greutate? Ei bine, de exemplu, 
gândul că sunteţi un fiu al Domnului, că aveţi un suflet 
nemuritor, că aveţi părinţi, copii, prieteni... Există 
atâtea lucruri de pus pe acest taler: gânduri, 
sentimente, cuvinte... Căutaţi-le, străduiţi-vă să vă 
impregnaţi până în momentul în care veţi simţi că aţi 
restabilit echilibrul. Da, dar trebuie ca acesta să fie un 


fapt conştient, altminteri veţi uita. În unele zile, nu ştim 
de ce, echilibrul se restabileşte singur, dar alteori nu, 
iar dacă nu ne obişnuim să reacţionăm imediat ce 
simţim ceva ce nu merge, putem lăsa să coboare în 
mod periculos unul dintre talerele balanței. 

Eu v-am prezentat atâtea metode care acţionează, 
care sunt puternice! De exemplu, cineva se poartă 
nedrept cu voi, este atât de răutăcios încât nu puteţi 
decât să-l detestaţi. Gândul acestor răutăţi vă 
urmăreşte şi luptaţi, suferiţi. lată ce trebuie să faceţi: 
pe celălalt platou al balanței puneţi numai această 
cugetare: „Oh, sărmanul, ca să fie atât de rău trebuie 
să fie cu adevărat foarte nefericit. Condiţiile în care a 
trăit au fost cu siguranţă foarte rele. Atunci, în loc să 
mă răzbun pe el, trebuie să-l ajut fiindcă eu sunt mai 
privilegiat”. lată cum înţelegerea, compasiunea fac o 
lucrare, şi începeţi să nu-l mai detestaţi. Astfel vă 
eliberaţi. Faceţi-o cel puţin pentru voi, ca să vă 
descotorosiţi de această povară a urii. judecând, 
reflectând, puneţi deja o greutate pe celălalt taler al 
balanței, şi veţi fi cei dintâi uşuraţi, liniştiţi. 

Există de asemenea oameni care sunt nefericiţi 
fără să ştie chiar de ce. Pe aceştia eu îi sfătuiesc să 
viziteze nişte ospicii, spitale sau închisori, ca să vadă 
ce înseamnă cu adevărat mizeria fizică şi morală. Să-şi 
dea seama de tot ceea ce ei posedă! şi vor vedea cu 
adevărat că trebuie să le fie ruşine să-şi arate astfel 
tulburările lor interioare care vin din faptul că nu se 
străduiesc deloc să-şi pună ordine în viaţa lor psihică. 
Ei sunt leneşi, atât de leneşi! Singurul lucru pe care 
ştiu să-l facă, este acela de a se grăbi spre farmacie la 
cea mai mică tulburare, la cea mai mică indispoziţie. 
Eu nu vreau să spun că nu trebuie să mergeţi la 
farmacie, că nu trebuie să luaţi medicamente. Dar de 


ce să recurgeţi numai la aceste remedii materiale, 
fizice, în vreme ce adesea cauza nu se află în planul 
fizic ci în regiuni mult mai subtile? 

Aveţi dureri de cap, de exemplu, şi luaţi aspirine, 
dar această durere de cap poate avea o cauză morală: 
iritarea,  neliniştea... Deci, chiar dacă obţineţi o 
ameliorare, ea nu este de durată dacă vă mulţumiţi să 
înghiţiţi un medicament. Să nu uitaţi că în acest caz 
puteţi de asemenea să recurgeţi la remedii psihice, la 
lucrarea gândului. Poate că este mai lungă, dar într-o 
bună zi este definitivă. 

Ce este un război? Un dezechilibru al balanței: 
oamenii au pus pe un taler invidiile lor, ambițiile lor, 
lăcomia lor, fără să pună nimic pe celălalt taler ca să-l 
echilibreze. Se ajunge astfel şi la clipa în care 
disproporţia este atât de mare încât violenţa domină: 
Horev, corbul, a învins pe lona, porumbelul. Este 
imposibil să împiedici neînțelegerile, ostilitățile între 
indivizi, între popoare. Dar dacă, în acelaşi timp, ar 
exista suficient de multe persoane ca să restabilească 
echilibrul datorită gândurilor, sentimentelor, 
rugăciunilor lor, talerul negativ al balanței nu s-ar mai 
apleca până la punctul în care războiul ar izbucni. Şi ce 
facem când războiul a izbucnit? Miniştrii, ambasadorii 
se întâlnesc, pun problema în faţa ONU, etc. Desigur, 
nu este inutil, dar este exact ca în cazul 
medicamentelor: în loc să acţionezi asupra cauzelor, 
acţionezi asupra consecinţelor. 

Ştiinţa lIniţiatică ne învaţă că înainte ca un război 
să se declanşeze în planul fizic, el s-a declarat deja în 
înalt, în planul psihic: sunt egregorurile, entităţile 
colective ale ţărilor care se războiesc. Nu credem 
îndeajuns în puterea gândului şi a sentimentelor. Se 
acumulează atâtea neînţelegeri, atâta ură în lumea 


psihică încât, fatalmente, faptele se împlinesc într-o 
bună zi. Faptele sunt mereu consecinţa gândurilor şi a 
sentimentelor. Dacă iubiţi pe cineva, dacă vă gândiţi la 
lucruri bune pentru el, imediat ce îl veţi zări, vă veţi 
grăbi ca să-l salutaţi, să-l îmbrăţişaţi. In timp ce, dacă 
nutriţi la adresa sa tot felul de gânduri şi sentimente 
rele, veţi reuşi să-l loviți. 

Nu este niciodată de ajuns să le spui oamenilor cât 
de important este să creeze focare de lumină şi de 
pace ca să neutralizeze puterea haosului. A venit 
vremea ca ei să înveţe cum lucrează forţele cosmice. 
Balanța există în toate domeniile. Ştiţi cum se 
calculează în fizică rezultanta a două forţe. Ei bine, 
această lege nu este valabilă numai în planul fizic, ci la 
fel şi în cel psihic. Dacă există de o parte câteva mii de 
fiinţe care lucrează cu adevărat pentru binele omenirii, 
în timp ce alte miliarde se ocupă numai ca să-şi 
aranjeze propriile afaceri arătându-se geloase, egoiste, 
răzbunătoare, cum mai vreţi ca binele şi pacea să 
triumfe? Şi în acest caz, evenimentele nu vor fi decât 
rezultanta forţelor existente. 

Gândurile, sentimentele, dorinţele, faptele exercită 
o presiune în lumea invizibilă, iar acelea care exercită 
cea mai mare presiune izbândesc. Veţi spune: „Dar 
există mult mai multe mii de oameni care doresc 
triumful binelui!” Da, dar atât de slab, de moale! Ceea 
ce-şi doresc, este să găsească într-o frumoasă 
dimineaţă trezindu-se, pacea, bogăţia, fericirea, fără să 
facă nimic ei înşişi pentru ca această pace, această 
bogăţie, această fericire să triumfe. Este adevărat că 
majoritatea oamenilor doresc pacea... Dar când vor 
realiza oare că alături de egoismul, de proasta lor 
înţelegere a lucrurilor, de lenea lor, nu vor putea 
atrage decât războiul? 


Cap. 11 - Triada KETHER - HASED - GHEBURAH 


I. Sceptrul şi globul 

Sceptrul şi globul sunt însemnele regalității şi, într- 
o manieră mai generală, ale puterii. De fiecare dată 
când un personaj este reprezentat cu un sceptru în 
mâna dreaptă şi cu un glob în mâna stângă, ştim că 
este un personaj regal. Dar ce cunoaştem despre 
semnificaţia profundă a acestor două obiecte? Oare 
monarhii înşişi le cunosc cu adevărat? 

In general, se consideră că sceptrul este simbolul 
autorităţii, iar globul acela al teritoriului asupra căruia 
se exercită această autoritate. În realitate, lucrurile 
merg mult mai departe. Sceptrul şi globul reprezintă 
cele două principii masculin şi feminin. Principiul 
masculin este întotdeauna simbolizat printr-o linie 
dreaptă (un sceptru, un caduceu, o lance, o spadă, un 
stâlp, un pom) şi prin mâna dreaptă. lar principiul 
feminin este simbolizat printr-o linie curbă (toate 
obiectele scobite sau rotunjite: o sferă, un vas, o cupă 
sau chiar o prăpastie, o grotă) şi prin mâna stângă. A 
ţine sceptrul şi globul înseamnă a înţelege cele două 
principii şi a şti să lucrezi cu ele. 

Regăsim echivalentul globului şi al sceptrului regal 
în lucrarea magică. Magul trasează un cerc pentru a 
delimita un spaţiu şi din acel moment spaţiul respectiv 
devine sacru, nici o entitate, nici un element străin 
lucrării lui nu mai are dreptul de a pătrunde. Apoi, în 
interiorul acestui cerc, el se foloseşte de bagheta sa 
pentru a comanda spiritelor. Cercul reprezintă spaţiul 
material în interiorul căruia magul va lucra, deci 
principiul feminin. lar bagheta, puterea spiritului său 
care va acţiona, adică principiul masculin. 


Aceste două obiecte simbolice care sunt sceptrul şi 
globul revelă o concepţie a regalității potrivit căreia 
regii pământului sunt reprezentanţi ai Regelui Cerului. 
Deci, ideal, monarhul trebuie să fie în acelaşi timp 
preot şi rege. Datorită faptului că este inspirat de 
modelul divin, el primeşte puteri pe pământ. Din 
păcate, istoria ne arată că lucrurile sunt rareori aşa, 
puţini dintre monarhi au fost capabili să încarneze o 
atât de înaltă concepţie a regalității. Şi câţi dintre cei 
cărora li s-a încredinţat sceptrul şi globul, nu au fost 
decât oameni slabi, neştiutori, dezmăţaţi, cruzi. Dar 
simbolismul a rămas... 

Din moment ce puterea pământeană şi puterea 
spirituală nu puteau fi încredințate unui singur om (un 
preot exersând puterea pământeană sau un monarh 
exersând puterea spirituală), ele au fost separate. Au 
existat diferite perioade istorice în care cele două 
puteri au reuşit să se echilibreze: preoţii şi monarhii 
conştienţi de responsabilităţile lor lucrau fiecare în 
domeniul său pentru binele poporului. Dar aceste 
perioade au fost rare şi de scurtă durată. S-au făcut 
abuzuri de ambele părţi: preoţii au dorit să îi domine 
pe regi pentru a-şi servi interesele, şi invers. De 
asemenea, în unele cazuri, s-a considerat că este 
preferabil ca cele două puteri să fie separate, 
independente una de cealaltă, fiecare lucrând de 
partea sa. Da, atât timp cât oamenii nu sunt la 
înălţimea funcţiei lor pentru că nu ştiu să lucreze 
dezinteresat, aceasta este cea mai bună soluţie. Dar 
ideal este ca aceste două puteri să lucreze împreună. 

Să revenim acum la cele două simboluri al 
sceptrului (care reprezintă principiul masculin) şi al 
globului (care reprezintă principiul feminin) şi să 


vedem ceea ce Arborele Sefirotic ne poate învăţa 
despre acest subiect. 

în vârf domneşte Kether, Coroana. Este capul, care 
acţionează folosindu-se de cele două braţe ale sale: 
sefiroţii celor doi stâlpi laterali ai Rigorii şi Milei ce 
reprezintă cele două principii masculin şi feminin. 
Regele, capul, este în înalt şi în mijloc, pentru a 
supraveghea şi a păstra un echilibru corect între cele 
două braţe, adică între indulgență şi severitate care 
sunt în mod particular simbolizate prin sefirotul Hased 
şi Gheburah. 

Când citim Evangheliile în lumina acestor noţiuni 
descoperim că aceşti doi curenţi erau reprezentaţi pe 
lângă lisus de către sfântul Petru şi sfântul loan. 
Sfântul Petru era un om dur, gata de luptă, mergând 
până în punctul de a scoate spada. Aceste trăsături de 
caracter îl făceau apt pentru realizări materiale şi de 
aceea lisus a sfârşit prin a-i spune: „Tu eşti Petru şi pe 
această piatră voi zidi Biserica mea”. Cât despre loan, 
din contră, întreaga sa existenţă a fost dedicată iubirii 
şi contemplaţiei. Sfântul loan şi sfântul Petru reprezintă 
cei doi curenţi pe care trebuie să ştim să-i echilibrăm, 
să îi folosim cu discernământ. Din păcate, de-a lungul 
istoriei, Biserica a adoptat mai ales manifestările 
sfântului Petru. 

Deci nu numai regii, ci toţi oamenii sunt legaţi de 
aceste simboluri ale sceptrului şi globului. Fiecare 
trebuie să ştie când să manifeste indulgență şi când 
rigoare. Fiindcă pe acest echilibru este bazată viaţa în 
societate. Dacă  manifestăm mereu severitatea 
(Gheburah) sau mereu indulgenţa (Hased), unde vom 
ajunge? Forța şi blândeţea sunt evident în opoziţie 
permanentă una cu cealaltă şi nu le putem cere să fie 
altceva decât ceea ce sunt. Aşa cum sunt, amândouă 


sunt necesare în viaţă şi în natură. Aceluia care se află 
în mijloc îi revine sarcina de a şti cum să le folosească, 
şi acesta este rolul capului: Kether. În momentul în 
care trebuie să acţionaţi cu severitate, treziţi în acelaşi 
timp şi indulgenţa în inima voastră, altminteri veţi 
deveni duri, nedrepţi. Şi invers, când doriţi să 
manifestaţi indulgență în privinţa unei persoane, 
trebuie în acelaşi timp să păstraţi o anumită rigoare 
pentru ca ea să nu-şi închipuie că sunteţi slabi şi că-şi 
poate permite totul. Da, trebuie găsit mereu un 
echilibru, şi acest lucru este dificil. 

Pe moment, poate că nu sunteţi interesaţi de ceea 
ce vă spun. Dar aşteptaţi să aveţi într-o bună zi o 
funcţie care să vă aducă oameni sub responsabilitatea 
voastră, şi veţi vedea dacă este cazul să ţineţi cont de 
toate acestea. Ca părinţi şi educatori, mulţi dintre voi 
au aceste responsabilităţi, dar ce fac ei? Se plâng că 
întâlnesc numai greutăţi de care, desigur, îi acuză pe 
copii şi elevi. 

Să nu acuzaţi pe nimeni decât pe voi, care nu ştiţi 
cum să echilibraţi cei doi curenţi ai rigorii şi milei, ai 
intelectului şi inimii! 

Toţi bărbaţii şi toate femeile posedă aceste două 
principii psihice simbolizate de sceptru şi glob, dar le 
lipseşte conştiinţa, ei nu-şi dau seama de bogăţiile pe 
care le posedă, şi cu atât mai puţin cum să le 
folosească. Intâlnim foarte rar fiinţe care sunt capabile 
să dezvolte armonios facultăţile intelectului şi cele ale 
inimii, fiinţe care ştiu să fie perspicace, riguroase, fiind 
în acelaşi timp capabile de indulgență, de supleţe şi 
deschidere în faţa celorlalte. Cauza constă în faptul că 
oamenii nu ştiu să alterneze activităţile ce hrănesc 
intelectul şi cele ce hrănesc inima. Acest echilibru 
necesită o mare vigilenţă. Dacă omul nu este 


conştient, dacă nu ia măsuri, riscurile sunt mari ca să 
fie antrenat să comită excese într-un sens sau altul. 


II. intelectul şi inima 

La fel cum în planul fizic avem două picioare pe 
care trebuie să le mişcăm unul după celălalt ca să 
putem merge, tot aşa şi în planul psihic trebuie să 
apelăm alternativ la intelect şi la inimă. lar în acest caz 
este mult mai greu. În planul psihic, majoritatea 
oamenilor merg într- un singur picior. Este adevărat că 
există mai puţini care se folosesc numai de piciorul 
drept - intelectul - fiindcă aici trebuie cel puţin să 
studiezi şi să judeci. În vreme ce aceia care se folosesc 
numai de piciorul stâng sunt foarte mulţi! Este mult 
mai uşor să te laşi copleşit de sentimente şi emoţii... 

Unii dintre voi sunt poate miraţi să mă audă 
spunând uneori că îmi place mult circul, considerând 
că acest spectacol este pentru copii. Da, este un 
spectacol pentru copii, fiindcă ei nu îi descoperă sensul 
său mai profund. Dar atunci când judecăm, înţelegem 
că anumite numere de circ reprezintă victoriile pe care 
omul trebuie să le obţină în viaţa sa interioară: 
îmblânzirea tigrilor, leilor şi a panterelor, lecţiile de 
dans ale urşilor şi elefanților, traversarea unui cerc în 
flăcări, aruncarea în gol şi prinderea, mersul pe sârmă 
etc. Să luăm exemplul acrobatului pe sârmă: ca să-şi 
păstreze echilibrul, el înaintează  îndepărtându-şi 
braţele sau folosindu-se de o prăjină orizontală. El 
trebuie mereu să-şi corecteze poziţia: la dreapta, la 
stânga... puţin mai sus, puţin mai jos. Această situaţie 
este deopotrivă aceea a omului, fiindcă viaţa este o 
sârmă rigidă, iar dacă nu vrea să cadă trebuie să se 
gândească mereu să adauge ceva într-un loc, să 


scoată altceva din altul, ca să menţină în echilibru cele 
două talere ale inimii şi intelectului. 

Centrul echilibrului se găseşte în urechi, iar 
înţelepciunea este legată simbolic de urechi. Înțeleptul 
este acela care ştie să păstreze echilibrul, care ştie de 
fiecare dată să redreseze situaţia. lar expresia „a 
redresa situaţia” înseamnă tocmai faptul că în 
existenţă lucrurile au mereu tendinţa să meargă fie 
într-un sens, fie în altul şi trebuie de fiecare dată să le 
îndreptăm. 

Atunci când două persoane sunt în conflict, 

ele au tendinţa instinctiv să se refere la o a treia, 
sau la o instanţă superioară care va pune lucrurile la 
punct, acest rol fiind, în principiu, cel al tribunalelor. 
Da, dacă se ajunge la tribunal, înseamnă că nu au fost 
în stare ele însele să-şi rezolve corect problemele. Nu 
putem să ne rezolvăm problemele, şi mai ales pe cele 
interioare, decât dacă ne concentrăm asupra unei a 
treia instanţe, mai înalte. Această instanţă, cea mai 
înaltă, cea mai puternică, o numim Dumnezeu, şi 
trebuie să ajungem până la ea ca să ne rezolvăm 
problemele. Este ceea ce semnifică locul lui Kether 
deasupra celor doi stâlpi. 

Inima şi intelectul posedă fiecare cincizeci la sută 
din adevăr, şi trebuie ca un al treilea factor să se 
interpună ca să spună când să se manifeste unul şi 
când celălalt. Dacă se ajunge la căsătoria intelectului 
cu inima, adevărul va exista din plin şi complet. Care 
este preotul care va oficia căsătoria? Cel de-al treilea 
factor ce stă la vârful stâlpului echilibrului: Kether. Da, 
Kether este preotul, factorul echilibrant. lată încă un 
subiect de reflecţie: de ce trebuie ca o a treia persoană 
(preot, primar) să prezideze căsătoriile? Această 


ceremonie a căsătoriei este plină de sens şi merită să 
medităm asupra ei. 

în realitate, această idee a unei forţe ce le 
echilibrează pe celelalte două poate fi înţeleasă într-o 
manieră mult mai largă. Viaţa noastră psihică se 
bazează pe trei elemente esenţiale: intelectul, inima şi 
voinţa. Intelectul gândeşte, inima are sentimente iar 
voinţa împinge la acţiune. Deci, pentru a avea o 
atitudine corectă, trebuia ca, în funcţie de 
circumstanţe, inima să echilibreze intelectul şi voinţa, 
fie ca intelectul să echilibreze voinţa şi inima, fie ca 
voinţa să echilibreze inima şi intelectul. Atunci când 
sunteţi tulburaţi, neliniştiţi, dezorientaţi, să ştiţi că în 
voi se află cauza: nu aţi ştiut ce principiu să puneţi în 
centru ca să le echilibraţi pe celelalte două. Cel de-al 
treilea factor nu trebuie niciodată să ia partea unuia 
sau altuia, ci să vegheze ca ceilalţi doi să se 
echilibreze. 

Calitatea esenţială pentru păstrarea echilibrului 
este vigilenţa. Priviţi acrobaţii: câtă vigilenţă, câtă 
concentrare! O secundă de neatenţie şi urmează 
căderea. La fel se întâmplă şi în viaţă: câte greşeli şi 
căderi nu avem fiindcă nu am simţit că balanţa se 
înclina periculos într-o parte! Ca să nu pierdeţi 
echilibrul, trebuie să vă concentrați asupra unui înalt 
ideal, care este de asemenea un aspect al acestei a 
treia instanţe, şi să-l aşezaţi în faţa privirii voastre 
interioare. Tot ceea ce veţi 

face atunci va rămâne în linia acestui înalt ideal ce 
vă menţine cu fermitate şi vă împiedică să cădeţi. 
Accidentele vieţii nu mai au prea multă influenţă 
asupra voastră fiindcă vă păstraţi echilibrul, ştiţi cum 
să reacţionaţi, ştiţi în ce moment şi în ce manieră să 


manifestaţi calităţile principiului masculin şi acela ale 
principiului feminin. 


III. Linia dreaptă şi linia curbă 

Este cunoscut faptul că linia dreaptă este cea mai 
scurtă cale de la un punct la altul. Dar trebuie mereu 
să ne folosim de linia dreaptă? Este foarte rar cazul în 
care dorind să ne atingem direct un scop, nu ne izbim 
de interese contrare cu ale noastre. Este deci de 
preferat uneori să urmăm o linie curbă, adică să o luăm 
pe căi ocolite, trecând prin locuri unde nu vom întâlni 
obstacole. Dar cum toate ocaziile nu ne sunt la fel de 
favorabile, trebuie să aşteptăm şi cel mai bun moment 
ca să trecem. Aceasta înseamnă că, atunci când vrem 
să ne realizăm proiectele, este mai bine să evităm să 
ne impunem imediat, ci să dăm dovadă de psihologie, 
de răbdare, de supleţe. 

In general, bărbaţii au mai degrabă tendinţa să 
urmeze linia dreaptă iar femeile linia curbă. Această 
tendinţă se regăseşte în conformaţia lor fizică: 
observăm în general mai multe linii drepte la bărbat şi 
mai multe linii curbe la femeie. Dar femeia este mai 
rezistentă în ciuda fragilităţii ei, fiindcă ştie mai bine să 
se adapteze decât bărbatul. ştiind că nu va fi niciodată 
avantajată de forţă, şi pusă de multă vreme într-o 
situaţie de dependenţă în raport cu bărbatul, ea a 
dezvoltat  perspicacitatea, supleţea, şi este mai 
inteligentă în anumite domenii. Bărbatul are tendinţa 
de a avansa mereu drept, şi întâlneşte fatalmente 
obstacole, dar cum doreşte să învingă, el nu dă înapoi, 
şi apare confruntarea. Este adevărat că la sfârşit, din 
cauza tuturor acestor lupte, el poate deveni o fiinţă 
excepţională căreia să i se confere mari 


responsabilităţi, fiindcă nu se lasă tulburat de criticile, 
opoziţiile şi obstacolele care îi apar în cale. 

Ca să devii o fiinţă de excepţie trebuie să ştii să 
mergi urmând linia dreaptă. Dar aceasta nu vrea să 
spună că linia dreaptă este mereu de preferat liniei 
curbe, totul depinde de domenii şi de circumstanţe. 
Traiectoria luminii este în acelaşi timp linia dreaptă şi 
sinusoida; ea ne învaţă că trebuie să ştim să avansăm 
urmând aceste două principii care sunt, în mod 
simbolic, linia dreaptă şi linia curbă. În natură totul 
este construit după aceste două linii, le regăsim chiar 
pe chipul nostru prin nas, care este schematic o linie 
dreaptă verticală, şi prin gură care este o linie curbă 
orizontală. 

Dar tendinţa naturală a oamenilor, bărbaţi sau 
femei, este aceea de a dori să se impună, adică de a 
cere, de a pretinde, de a constrânge, iar ceea ce este 
extraordinar este că acest lucru li se pare uşor. În 
momentul în care cer ceva, sau dau un ordin, nu se 
gândesc că vor întâmpina opoziții, aceasta fiind 
situaţia cea mai întâlnită, şi că se va declanşa atunci o 
luptă din care vor ieşi epuizați. Aceia care manifestă 
această tendinţă de a dori mereu să comande trebuie 
să se analizeze, şi vor înţelege de unde le apare 
oboseala. Bineînţeles, mulţi vor pretinde că au o 
meserie în care trebuie să-şi asume mari 
responsabilităţi, şi că munca lor îi oboseşte fiindcă 
ceilalţi nu încetează să le creeze greutăţi. Nu, oboseala 
nu vine de la muncă atunci când ştii cum să lucrezi, ea 
apare din confuzia ce o facem adesea între a lucra şi a 
comanda, a ne impune. 

Câte persoane nu realizează faptul că în toate 
manifestările lor au o atitudine dominatoare! Fie că 
este vorba despre viaţa lor profesională sau despre cea 


de familie, ele trebuie mereu să-şi impună punctul lor 
de vedere. Ei bine, această atitudine le uzează. Veţi 
spune: „Dar este obositor, eşti copleşit şi atunci când 
ai în spate pe cineva care-ţi comandă: fă aşa, nu fă 
aşa!“ Da, fiindcă nu se cunosc metodele de 
transformare a acestor curenţi emisivi. Dacă le-ar fi 
cunoscut, ar fi simţit, dimpotrivă, că se întăresc. 
Încercaţi şi veţi vedea: a învăţa să suporţi este o artă, 
şi în vreme ce acela care caută să se impună se 
epuizează, celălalt, care primeşte aceste energii şi 
ajunge să le transforme, se întăreşte. De ce credeţi voi 
că bărbaţii trăiesc mai puţin decât femeile? Fiindcă 
simt mai mult nevoia să-şi manifeste voința, 
necesitatea lor de a domina. In vreme ce femeile sunt 
mai mult obişnuite să suporte; şi adesea chiar, în mod 
inconştient, adoptând o atitudine mai pasivă, se 
întăresc. 

Linia dreaptă ne învaţă că trebuie să fim autoritari, 
dar voinţa trebuie să rămână sub stăpânirea 
inteligenţei şi să fie inspirată de elanul inimii. Acela 
care este animat numai de voinţă nu face decât să se 
războiască cu ceilalţi şi cu el însuşi, producând pagube. 
În acelaşi timp voinţa este motorul activităţii, iar a fi 
lipsit de voinţă este cel mai rău lucru. Trebuie să ai 
voinţă, adică să mergi urmând linia dreaptă, dar ştiind 
totodată să te foloseşti de linia curbă, adică să 
avansezi cu discernământul intelectului şi bunătatea 
inimii. 


Cap. 12 - Legea schimbului 
Întreaga viaţă în societate este bazată pe echilibrul 


balanței, adică pe schimburi echitabile. lar schimburile 
corecte se rezumă în două cuvinte: a primi şi a da. 


Activitatea ce ilustrează cel mai bine această idee este 
aceea a comerţului. Intraţi într-o băcănie, cereţi un 
kilogram de cireşe... Băcanul le cântăreşte ca să vă 
dea exact cât aţi cerut: el pune cireşele pe un taler al 
balanței, iar pe celălalt greutăţile. Evident, în zilele 
noastre, balanţele sunt mai moderne, dar sunt bazate 
pe acelaşi principiu. Apoi el vă oferă cireşele iar voi, în 
schimb, îi plătiţi. Dacă aţi plătit, totul este în regulă, 
sunteţi chit, altminteri veţi avea necazuri. 

Cum se face că oamenii au înţeles atât de bine 
importanţa acestei chestiuni a echilibrului în 
schimburile lor cotidiene? De mii de ani ei au căutat să 
pună la punct instrumente de măsură, de cântărit, ca 
să uşureze schimburile, şi tot din acelaşi motiv au 
creat şi banul. Problema este clară pentru toată lumea 
în planul material, fiecare ştie ce înseamnă schimburile 
corecte şi echitabile. Dar iată că aceasta nu este de 
ajuns, fiindcă legea schimbului atinge toate domeniile 
existenţei. Cineva spune: „Eu sunt corect, cinstit, îmi 
plătesc impozitele, le ofer salarii bune angajaţilor mei, 
nu îmi înşel clienţii”. De acord, dar cum te comporţi cu 
părinţii tăi, cu soţia ta, cu copiii tăi? 

Este mult mai uşor să fii cinstit şi corect în planul 
materia] decât în planul psihic! Observăm chiar cum 
unii oameni afişează tot felul de semne exterioare ale 
cinstei şi echităţii lor ca să ascundă mai bine necinstea 
în adevăratele relaţii umane care sunt mult mai 
nedefinite şi mai subtile decât raporturile de bani şi de 
interese materiale! Ei îi pot înşela pe alţii... dar nu 
totdeauna; însă ei nu înşeală Justiţia Divină care are 
alte concepţii decât justiţia umană asupra a ceea ce 
înseamnă cu adevărat a primi şi a dărui. 

Justiţia Divină nu judecă numai faptele voastre, ci 
şi gândurile, sentimentele, intenţiile voastre. Aţi dat în 


mod conştient un sfat prost cuiva, l-aţi îndemnat la 
revoltă, la disperare: din punct de vedere material, 
obiectiv, nu vi se poate reproşa nimic. Dacă această 
persoană merge la judecător şi spune: „Priviţi în ce 
stare m-a adus acest individ“, judecătorul îi va 
răspunde că acest caz nu este prevăzut în cod, că nu 
poate face nimic pentru ea. Mulţi oameni, ştiind că nu 
există nici un tribunal care să pedepsească gândurile 
rele, sentimentele rele, intenţiile rele şi cuvintele 
mincinoase, sunt destul de şireţi ca să fie impecabili în 
domeniul faptelor pentru a nu fi prinşi! 

Da, există oameni care sunt aşi în domeniul 
subînţelesurilor, ca să strecoare îndoiala în capul cuiva. 
De exemplu, un om vrea să-i facă rău colegului său de 
serviciu: el ştie că acesta este gelos pe soţia sa şi aşa, 
dintr-odată, îi spune într-o dimineaţă: „leri am trecut 
pe strada X... şi mi s-a părut că am zărit-o pe soţia ta”, 
ştiind că menţionând numele acelei străzi va trezi cele 
mai rele bănuieli soţului ei... Seara, la întoarcerea 
acasă, soţul îi face o scenă soţiei sale care se apără, se 
justifică, şi în sfârşit adevărul se restabileşte. Dar chiar 
dacă celălalt ia apoi un aer ruşinat şi ipocrit: „Oh! 
Scuză-mă, dragul meu, m-am înşelat, am confundat-o 
cu altcineva” răul este făcut, el a reuşit să insinueze 
îndoiala la soţ. Ce tribunal poate condamna un 
asemenea comportament? Există mii de modalităţi de 
a face rău fără a cădea sub jurisdicţia umană. Dar 
nimeni nu scapă de justiţia divină. 

lar în schimburile cu oamenii, vă puteţi comporta 
cinstit în aparenţă, nici un portărel nu se va prezenta la 
uşa voastră, dar ceva înăuntru vă va frământa 
repetându-vă: „N-ai fost drept, ai luat şi nu ai dat”. 
Chiar dacă nu sunteţi conştienţi, aici se află realitatea: 
ceva în interior vă frământă şi nu sunteţi fericiţi. 


Câte persoane nu întâlnim în viaţă care cad 
victime acestui gen de dificultăţi! Nu sunt lovite de un 
anume rău, dar nu încetează să exprime o 
nemulţumire, o amărăciune a cărei cauză nu o cunosc, 
şi evident pentru ele alţii sunt vinovaţi. Ele întreţin în 
sinea lor o stare jalnică găsind mereu ceva de criticat 
în atitudinea anturajului lor privitoare la ele. De ce nu a 
venit nimeni să le vadă? De ce nu au fost invitate? De 
ce nu li s-a scris? De ce nu au fost felicitate pentru 
maşina nouă, pentru noua rochie sau noua coafură?... 
Evident, fiindcă nu sunt iubite sau cineva este gelos pe 
ele... Motivele lor de reproş sunt nenumărate. 
Niciodată aceste persoane nu vor admite că veritabila 
cauză a dificultăţilor lor se află în ele însele. 

Adevărata tragedie a oamenilor constă în faptul că 
aşteaptă de la ceilalţi altceva decât pot 

ei să le ofere. lar ceea ce aceştia le oferă ca un dar 
preţios, ei îl nesocotesc, fiindcă nu aceasta aşteptau. Ei 
sperau mereu altceva, şi cum acesta nu vine, nu numai 
că sunt nerecunoscători de ceea ce au primit, dar 
devin răzbunători. Priviţi, oare creaturile umane poartă 
recunoştinţă Creatorului? Nu, şi ele au chiar tot felul de 
reproşuri să îi facă. Oare copiii sunt cu adevărat 
recunoscători părinţilor lor? îi auziţi adesea cum îşi bat 
joc de ei şi îi critică... Să nu mai vorbim despre 
plângerile discipolilor la adresa Maestrului lor! De ce el 
nu îi eliberează de toate relele lor fizice şi psihice?... 
De ce nu le dă mijloacele să-şi găsească o soţie (sau 
un soţ) şi o situaţie bună?... De ce nu le descoperă 
toate secretele Ştiinţei Iniţiatice?... Maestrul le-a oferit 
toate metodele ca să lucreze asupra lor înşişi, să se 
perfecţioneze şi să devină adevăraţi fii ai Domnului, 
luminoşi, surâzători, dar nu aceasta îşi doresc ei, nu, 
iar Maestrul este foarte vinovat că nu răspunde 


dorințelor lor. Fiindcă rolul unui Maestru este acela de 
a satisface toate poftele nemăsurate ale discipolilor 
săi; dacă nu aţi ştiut-o încă, ei bine, o veţi afla astăzi. 

Doamne Dumnezeule, ce să faci cu asemenea 
fiinţe? Nu trebuie să ne mai uimim apoi dacă ele sunt 
veşnic nefericite. Să înveţe puţin să ofere ceva în 
schimbul a tot ceea ce primesc de la Domnul, de la 
părinţii lor, şi de la Maestrul lor - dacă au unul. Să aibă 
cel puţin sentimente de recunoştinţă, şi balanţa se va 
echilibra din nou: ei vor găsi pacea şi bucuria. Fiindcă 
schimburile echilibrate sunt o lege a naturii, trebuie să 
înţelegeţi că ingratitudinea rupe acest echilibru şi într- 
o bună zi nu veţi mai primi nimic. 

Asistaţi la concertul unui virtuos... să spunem un 
pianist. El oferă publicului inspiraţia sa, rodul unei lungi 
lucrări, dar dacă acest public nu manifestă nici o 
recunoştinţă pentru această lucrare, dacă face zgomot 
sau chiar dacă este neatent, pianistul va simţi, şi chiar 
dacă este cel mai mare virtuos din lume, el nu va da 
tot ceea ce este în stare să dea, fiindcă schimburile nu 
se fac corect. Se mai poate întâmpla ca, privind în sală, 
acest pianist să descopere o singură privire încântată, 
fermecată. Atunci el va cânta pentru acea privire, pe 
care poate că nici n-a observat dacă aparţine unui 
bărbat sau unei femei, pentru acea lumină ce 
străluceşte acolo, în întunericul sălii, şi devine genial! 
Omul are nevoie, oricum ar fi, să simtă un ecou al 
faptelor, al cuvintelor sale. Dacă nu există 
reciprocitate, nici un schimb nu este posibil. Or, 
schimbul este legea vieţii. 

Vă lipsiţi de multe lucruri neştiind să recunoaşteţi 
valoarea a ceea ce vi se dă. Chiar şi persoana cea mai 
răbdătoare, cea mai generoasă, ajunge în final să se 
descurajeze. De ce să mai continue să vă facă bine, 


dacă voi nici măcar nu observați? Ea simte că-şi pierde 
vremea cu voi, atâta tot, şi se va îndrepta spre 
altcineva, mai capabil să aprecieze ceea ce ea vrea să 
ofere. Chiar şi un Maestru Spiritual trebuie să ţină cont 
de această realitate. El îşi oferă bogăţiile şi 
cunoştinţele unor oameni cărora le poate trezi un ecou. 
Altminteri, el tace, nu-şi încredinţează comorile unui 
vapor naufragiat. Veţi spune: „Dar nu ştiam că lucrurile 
stau astfel şi că trebuie să fim atât de atenţi!” Ei bine, 
trebuie să învăţăm. In limba franceză există expresia 
„legătură comercială cu cineva“ în sensul de „contact 
cu cineva“. Or, comerțul înseamnă „schimb“. Gândiţi- 
vă de acum înainte să meditaţi asupra tuturor 
aplicaţiilor ce derivă din acest cuvânt. 

In planul fizic, dacă oferiţi un obiect, este sigur că 
nu-l veţi mai avea. lar dacă în schimbul unui kilogram 
de cireşe cumpărate la băcănie daţi bani, aceasta va 
însemna ceva mai puţin în buzunarul vostru. Dar atunci 
când dovediţi recunoştinţă, chiar dacă nu vi se oferă 
nimic, primiţi. Da, acest lucru este extraordinar! 
Fiindcă recunoştinţa este o deschidere a inimii şi a 
sufletului vostru, şi deschizându-vă veţi primi tot ceea 
ce este frumos şi bun în natură şi în viaţă. Chiar dacă 
aceste cadouri nu vă erau personal destinate, le veţi 
primi voi, în vreme ce, acela care trebuia să le 
primească, dacă este ingrat, nu va primi nimic. 

Intr-o Şcoală Iniţiatică învăţaţi că legea schimbului 
este o lege inflexibilă: dacă luaţi, trebuie să daţi. ŞI 
chiar dacă nu luaţi deloc, va trebui totuşi să daţi! De 
ce? Fiindcă în acest fel veţi declanşa o mişcare, şi veţi 
primi ceva în schimb. Dar începeţi cel puţin prin a 
învăţa să daţi atunci când aţi primit, fiindcă va fi deja 
un progres. 


Revizuiţi tot ceea ce aţi trăit alături de creaturile 
care vă înconjoară. Examinaţi în mod sincer cum vă 
comportaţi cu părinţii voştri, cu copiii voştri, cu 
prietenii voştri, în societate, dar şi cu natura, şi în 
sfârşit cu Dumnezeu. Veţi observa că aţi luat multe 
lucruri de la creaturile vizibile şi invizibile fără să vă 
preocupaţi să înapoiaţi cât de puţin. Aveţi deci datorii. 
Ei bine, trebuie să ştiţi că v-aţi încarnat tocmai ca să 
plătiţi aceste datorii. Fără excepţie, noi avem cu toţi o 
karmă de rezolvat. Contează mai puţin faptul dacă este 
vorba despre o karmă individuală sau una colectivă. 
Există karme personale cât şi karme sociale, naţionale, 
rasiale, dar nu este neapărat nevoie să vă puneţi 
întrebări în această privinţă. Trebuie să ne plătim 
datoriile, atâta tot, fiindcă este vorba despre dreptate; 
altminteri vom acumula o datorie karmică. 

Karma are la origine dezechilibrul balanței. În ziua 
în care oamenii vor înţelege filozofia balanței, ei vor 
ajunge să aranjeze atât de bine lucrurile încât nu vor 
mai fi nici urmăriţi, nici pedepsiţi de legi. Ascultaţi-mă, 
şi străduiţi-vă să mă înţelegeţi. Atunci când veţi auzi 
cuvântul „justiţie”, va trebui ca întreaga voastră fiinţă 
să tresară la gândul că acest cuvânt conţine toate 
secretele echilibrului cosmic. 


Cap. 13 - Cheia şi încuietoarea 


V-aţi gândit vreodată ce este o cheie?... Cu un gest 
automat, aproape distrat, introducem zilnic cheia în 
încuietoare fără să ne întrebăm măcar ce reprezintă o 
cheie şi cu atât mai puţin să interpretăm simbolurile 
cheii şi ale încuietorii. Ele conţin o ştiinţă formidabilă! 
Cum am putea rezolva problemele vieţii, dacă nu ne- 
am gândit ce reprezintă o cheie şi o încuietoare? 


Schematic, putem spune că o cheie este alcătuită 
din trei elemente: o parte zimţată ce deplasează pana 
încuietorii, o tijă, şi în sfârşit, o extremitate de formă 
geometrică, deseori circulară, dar care poate fi şi 
triunghiulară sau cruciformă. lar funcţia unei chei, 
toată lumea o ştie, este aceea de a intra într-o 
încuietoare pentru a deschide sau a închide o uşă. 

Să revenim la cea de-a doua carte a Taratului. 
Papesa, aşezată în faţa unui voal întins între două 
coloane, stă cu mâna dreaptă pe o carte întredeschisă 
aşezată pe genunchiul său drept şi ţine în mâna sa 
stângă două chei: una de aur ce se termină printr-un 
triunghi şi cealaltă de argint, ce se termină printr-o 
cruce. Triunghiul şi aurul corespund principiului 
masculin: spiritul; crucea şi argintul corespund 
principiului feminin: materia. Acest lucru ne arată că 
dacă avem cunoaşterea celor două principii posedăm 
cheia ce deschide marea Carte a Naturii. Veţi spune: 
„Dar există două chei!” Da, dar aceste două chei nu 
reprezintă de fapt decât o singură cheie: cunoaşterea 
celor două principii. 

Vă mai amintiţi ce v-am spus despre numărul 2? 
Pentru Ştiinţa Iniţiatică 2 nu reprezintă 1+1, ci 1 
polarizat în masculin şi feminin. Trebuie întotdeauna să 
menţinem prezent în minte că 1 îl conţine pe 2 ca 
putere iar 2 este polarizarea lui 1. Atunci când Iniţiatul 
introduce cele două chei în încuietoare (putem 
considera natura ca pe o imensă încuietoare), poarta 
se deschide, adică voalul Templului întins între cei doi 
stâlpi se înlătură. 

Aceste simboluri ale cheii şi încuietorii se regăsesc 
în toate domeniile existenţei. Peste tot se găsesc chei 
şi încuietori ce deschid uşi, pentru că peste tot există o 


materie în care spiritul trebuie să pătrundă pentru a-i 
descoperi bogăţiile. 

Cabaliştii ne învaţă că acela care a parcurs cele 32 
de căi ale înţelepciunii reuşeşte să deschidă cele 50 de 
porţi ale lui Binah. Binah este Mama Divină, materia 
primordială, cea mai pură, cea mai subtilă. lar Tatăl 
Ceresc este cheia care deschide încuietorile materiei. 
Pentru acela care ştie cum să o deschidă, această 
materie este inepuizabilă. Este într-un sens ceea ce fac 
savanții atomişti: ei au ajuns să deschidă o poartă în 
materie, iar această putere fantastică pe care au 
eliberat-o astfel poate arde totul. Ei au găsit o cheie ce 
le permite să realizeze fisiunea atomului, dar nu ştiu 
încă să se folosească corect de ea pentru binele 
umanităţii. Prin spirit, singura cheie adevărată, ei vor 
reuşi să deschidă încuietorile materiei şi să elibereze 
puterile sale ascunse. Deocamdată, ei sunt departe de 
a cunoaşte secretele acestei materii primordiale pentru 
că nu adoptă o atitudine corectă faţă de principiul 
feminin, şi tocmai de aceea Mama Divină le refuză 
comorile sale. 

Toate comorile sunt conţinute în materie, dar nu în 
această materie pe care o cunoaştem şi care nu este 
decât o iluzie, o asemănare a materiei. Adevărata 
materie nu se găseşte aici. Nici măcar chimiştii şi 
fizicieni nu cunosc adevărata materie. Atunci când 
descompun materia, ei constată că eliberează energie. 
In realitate, dacă ar fi avut aparate mai perfecţionate, 
ar fi descoperit că această materie a cedat locul unei 
alte materii mai fină, mai subtilă, ce aparţine unei alte 
regiuni. Dar oamenii nu vor ajunge niciodată să 
descompună materia ultimă, numai Dumnezeu însuşi o 
poate face. Atunci când El va descompune materia, ea 
va reintra în sânul său, nimic nu va mai exista, va fi 


liniştea absolută, noaptea cosmică. Până aici, dispariţia 
materiei se aseamănă cu dispariţia norilor. Aţi observat 
aceasta: câţiva nori albi încep să se formeze pe un cer 
albastru complet senin... De unde au apărut? După 
câteva clipe ei s-au topit în spaţiu, nu mai există nimic. 
Deci, ei se aflau acolo, dar nu mai sunt... In realitate, 
densitatea materiei este aceea care se schimbă; 
materia nu dispare deloc, fiindcă ea este polul 
complementar al spiritului. Nici chiar fisiunea atomului 
nu face să dispară materia. 

Trebuie ca această materie să fie ceva 
extraordinar de viu, de curat şi luminos, pentru ca 
Dumnezeu însuşi să se folosească de ea ca să creeze. 
Adevărata materie este soţia Domnului, pe care 
cabaliştii o numesc Şekina. lar oamenii repetă în viaţa 
lor aceste fenomene cosmice, dar nu sunt conştienţi de 
ele. Ei nu-şi dau seama că reproduc, în cel mai simple 
fapte ale existenţei lor, misterele Creaţiei. Bărbatul are 
nevoie de femeie ca să dea un trup energiilor ce 
emană din el şi să aducă pe lume copilul, tot aşa cum 
artistul are nevoie de materie ca să dea formă ideilor 
sale. Şi acesta este deopotrivă misterul cheii şi al 
încuietori. 

In spatele simbolurilor cheii şi încuietorii se găsesc 
toate puterile, toate bogăţiile. Dar oamenii se folosesc 
în mod mecanic de cheia lor căutând încuietori. Oare 
ce deschid ei în acel moment? Uşi prin care diavolii 
încep să iasă ca să-i atace şi să-i distrugă treptat! Ei nu 
ştiu ce uşi să deschidă şi nici cum să le deschidă: în loc 
să învârtă cheia la dreapta, ei o răsucesc la stânga. lar 
atunci când doresc să închidă la loc o uşă ce au 
deschis-o printr-o întâmplare nefericită, ei nu mai ştiu 
cum să o facă, şi lasă să scape toate relele: este 
povestea cutiei Pandorei! 


Atunci când oamenii vor dori cu adevărat să 
studieze semnificaţia cheii şi a încuietorii, ei vor 
dispune de chei ca să deschidă încuietori la care nici 
măcar nu s-au gândit vreodată. Da, urechile, gura, 
nările, iată încuietori; chiar şi creierul este o 
încuietoare. Atât timp cât oamenii nu vor înţelege 
aceasta, le vor lipsi cheile ca să deschidă porţile 
naturii, dar şi porţile din ei înşişi. Câţi nu rămân încă 
închişi în propria lor închisoare interioară! Ei se află 
acolo, prizonieri, nenorociţi, cu o coajă de pâine şi un 
pahar cu apă, în vreme ce, dacă ar fi ştiut să găsească 
cheile pentru toate încuietorile ce le poartă în sinea lor, 
ar fi trăit în libertate şi belşug. Fiecare explică în felul 
său propriile nenorociri, dar eu vă spun: necazurile 
voastre vin din faptul că nu cunoaşteţi nimic despre 
chei şi încuietori! 

Ca să rezumăm, putem spune că o cheie există în 
cele trei lumi ale spiritului, ale sufletului şi ale corpului. 
Există deci trei chei, care reflectă această cheie unică 
ce nu o putem găsi decât în înalt. Hermes Trismegistul 
numeşte această cheie ce deschide toate uşile 
Telesma. Este „forţa cea mai puternică dintre toate 
forțele ce va învinge toate lucrurile subtile şi va 
pătrunde în toate lucrurile solide“. Această forţă 
Telesma vine de la soare, şi acolo trebuie să o căutaţi. 
Atunci când contemplaţi soarele, cereţi-i să vă 
descopere această cheie care vă va da viaţa veşnică 


Cap. 14 - Lucrarea spiritului asupra materiei - 
cupa Graalului 


Cele două principii masculin şi feminin, care sunt 
cele două principii ale spiritului şi materiei, îşi au 
originea în înalt, în regiunile celeste. Dar aceste 


principii se manifestă şi acţionează în toate planurile, 
până în planul fizic, şi în toate domeniile planului fizic, 
fiindcă polaritatea se exprimă în toate domeniile. 
Atunci când lucraţi, voi înşişi sunteţi spiritul care 
acţionează asupra materiei, iar acest lucru nu este 
valabil numai atunci când doriţi să fabricaţi un obiect 
sau să pregătiţi masa; activitatea spirituală este 
deopotrivă o lucrare a spiritului asupra materiei. „Dar 
asupra cărei materii?“ veţi replica... Aveţi răbdare, veţi 
înţelege imediat. 

Imediat ce conştientizaţi necesitatea de a îndrepta 
anumite lucruri în voi înşivă şi vă decideţi să începeţi 
această lucrare, vă polarizaţi: existaţi voi şi materia 
asupra căreia doriţi să lucraţi. Lucrarea spirituală cere 
mai întâi cunoaşterea de sine, adică să ştii să distingi 
eul de non eu. Trebuie deci să ne îndepărtăm de ceea 
ce în mod obişnuit denumim eul nostru dar care în 
realitate nu ne reprezintă, ca să ne apropiem de ceea 
ce suntem noi cu adevărat: eul nostru divin. Dacă 
dorim să facem o lucrare, înseamnă că noi 
conştientizăm deja că nu ne identificăm realmente cu 
acel obiect asupra căruia dorim să lucrăm, şi 
separându-ne de acesta, ne polarizăm. 

Polarizarea începe din momentul în care ne 
hotărâm să înfăptuim această lucrare. Ea se face în 
mod inconştient, dar pe măsură ce ne separăm de noi 
înşine, ea devine mai conştientă. Începem să 
observăm din ce în ce mai mult diferenţa dintre partea 
care face lucrarea, spiritul, şi cea care reprezintă 
obiectul, deci materia acestei lucrări. Ajungem chiar la 
concluzia că gândurile, sentimentele datorită cărora 
executăm această lucrare, nu sunt decât instrumente 
aflate în slujba noastră, înţelegem că adevăratul nostru 
eu se află dincolo de gânduri, de sentimente şi de 


fapte: el nu gândeşte, el nu simte, el nu acţionează, el 
se găseşte mereu dincolo, este lumină pură. 

Dar îndepărtarea de sine nu înseamnă că trebuie 
să te părăseşti definitiv. Noi nu-l părăsim pe acest eu, 
faţă de care luăm o anumită distanţă, dimpotrivă, îl 
păstrăm la vedere, şi după ce ne-am înălţat până la 
Cer cu ajutorul gândului, coborâm ca să-l orientăm mai 
bine şi să-i afânăm materia. Şi din nou ne îndepărtăm, 
şi din nou ne apropiem. Ne înălţăm spre Cer şi după ce 
ne-am întărit, limpezit, iluminat, coborâm din nou ca să 
ne instalăm în aceste locuinţe care sunt corpul mental, 
corpul astral şi corpul fizic. Până în acest moment, nu 
ne-am instalat cu adevărat în corpul nostru aşa cum o 
cred anumiţi materialişti; dimpotrivă, îl tragem după 
noi, suntem cufundaţi în el, striviţi, sufocaţi uneori, dar 
nu ne-am instalat în el. 

Spiritul nu se poate instala decât într-o locuinţă 
demnă de el. Aşteptând, spiritul (sau mai degrabă ceea 
ce credem că este spirit!) se plimbă cu corpul, exact ca 
un bărbat şi o femeie cumsecade ce se plimbă braţ la 
braţ, împleticindu-se... Ce spectacol! Dar aceasta este 
exact situaţia fiinţei umane care nu a înteles încă că 
trebuie să facă o lucrare asupra ei însăşi. Care este 
acea lucrare? Să elibereze principiul divin din ea pentru 
ca acesta să se poată ridica cât mai sus posibil, astfel 
ca la întoarcere să purifice, să ilumineze locuinţa ce îi 
aparţine. 

închipuiţi- vă că primiţi un teren ce nu a fost 
niciodată cultivat: este acoperit de buruieni. Il puteţi 
lăsa aşa cum este, necultivat, nelucrat. Dar îl puteţi de 
asemenea şi defrişa, lucra, însămânţa, uda, iar după o 
vreme el devine minunat: cereale, pomi fructiferi, 
legume, flori... Apropiindu-vă de el, l-aţi „spiritualizat”!. 
Dar a trebuit mai întâi să vă îndepărtați ca să căutaţi 


unelte care să vă permită să lucraţi această bucată de 
pământ. 

lată încă un exemplu. Se poate întâmpla ca un tată 
de familie să nu-şi găsească în ţara sa de lucru pentru 
a-şi putea întreţine familia; atunci el pleacă în 
străinătate. Acolo, lucrează o vreme, şi atunci când se 
reîntoarce după ce a câştigat mulţi bani, este fericit că 
poate asigura viitorul soţiei şi copiilor săi. Dar a trebuie 
mai întâi să-i părăsească o vreme ca să poată apoi să 
le satisfacă nevoile. Acelaşi lucru se petrece cu 
discipolul care meditează, se roagă, cu diferenţa că nu 
este vorba despre luni şi ani, ci numai de câteva 
momente atunci când spiritul se îndepărtează de 
corpul fizic. Rămânând prea legat de corp, el nu poate 
face mare lucru pentru acesta, deci pleacă „în 
străinătate” ca să câştige bani... să spunem mai 
degrabă ca să primească lumină. La întoarcere, el 
readuce acea lumină corpului şi locuitorilor săi: el îi 
luminează, îi însufleţeşte, îi purifică, îi regenerează. 
Dacă vă simţiţi uneori lipsiţi de vlagă şi pierduţi, 
înseamnă că spiritul vostru nu mai este cu voi, el 
călătoreşte. Să nu vă îngrijoraţi, el va reveni, şi în acel 
moment vă veţi simţi din nou activi şi creativi. 

Aceia care nu vor să plece în străinătate vor 
continua să-şi ducă cu ei în mod penibil corpul. Şi 
spunând „corpul“, eu înţeleg mai ales creierul care nu 
va fi niciodată pregătit să înţeleagă marile mistere ale 
naturii, nici să rezolve corect problemele vieţii. Trebuie 
deci să existe mereu această îndepărtare şi această 
apropiere. Această mişcare dublă este simbolizată de 
steaua lui Solomon: spiritul (triunghiul cu vârful în jos) 
coboară ca să se încarneze în materie, iar materia 
(triunghiul cu vârful în sus) trebuie să se afâneze, să se 
purifice, astfel ca să nu se mai opună vibraţiilor 


spiritului care lucrează asupra ei ca să o aducă la 
prima ei puritate, la lumina originară. Alchimiştii au 
denumit aceste două procese „solve” şi „coagula“, 
adică a dizolva şi a coagula. 

Pentru ca spiritul să coboare în noi, trebuie să ne 
consacrăm Cerului spunând: „Oh îngeri ai Cerului, 
arhangheli şi divinități, servitori ai Domnului 
Atotputernic şi ai Mamei Divine, luaţi-mă în posesia 
voastră cu tot ceea ce îmi aparţine, astfel ca împărăţia 
Domnului să se împlinească pe pământ şi Epoca de Aur 
printre oameni”. Atât timp cât nu sunteţi consacraţi 

Cerului, nu sunteţi cu adevărat determinaţi, şi nu 
ştiţi măcar în slujba cui vă aflaţi. Atunci, nu sunteţi 
folositori nimănui, nici altora şi nici vouă înşivă. 

în spaţiu se dă o luptă între forţele luminii şi cele 
ale întunericului, şi ca să contribuiţi la victoria luminii, 
trebuie să începeţi să reduceţi tot ceea ce este şi 
neclar şi întunecos în voi. Astfel veţi împlini programul 
pe care lisus ni l-a dat în rugăciunea de duminică, Tatăl 
Nostru.  „Sfinţească-se numele Tău” în intelectul 
nostru, „Vie împărăţia ta“ în inima noastră, „Facă-se 
voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ“, ceea ce 
înseamnă consecinţa primelor două activităţi. 

Fiecare om este vizitat fie de spirite luminoase, fie 
de spirite întunecate, fiindcă şi unele şi altele îşi 
găsesc în el hrana. După direcţia ce o urmează şi 
idealul care îl însufleţeşte, el atrage entităţi celeste sau 
infernale. Este deci o întreagă lucrare pe care trebuie 
să o efectueze asupra proprie sale materii ca să atragă 
spiritele luminoase şi să devină receptaculul Divinităţii. 
Divinitatea nu coboară într-un vas murdar, ea nu poate 
cobori decât într-o cupă luminoasă, cristalină, aşa cum 
este cupa Graalului. 


în lumina învăţământului nostru, ce cuprinde toate 
tradiţiile din trecutul cel mai îndepărtat, care ne dă 
cheile şi însufleţeşte toate simbolurile, această poveste 
a căutării Graalului ia o semnificaţie excepţională. 
După legendă, Graalul este o cupă prelucrată din 
smaraldul căzut de pe fruntea lui Lucifer atunci când 
acesta a fost aruncat în prăpastie. De această cupă 
lisus s-a servit în seara Cinei şi în această cupă losif din 
Arimateea ar fi cules câteva picături din sângele lui 
lisus după crucificarea sa. losif din Arimateea lăsă 
această cupă fiului său. Apoi, i s-a pierdut urma, şi de 
atunci oamenii au încercat s-o regăsească, dar în 
zadar. 

Cupa de smarald este principiul feminin: culoarea 
verde este aceea a lui Venus, dar în toată puritatea sa. 
Este  receptaculul, forma materială ce culege şi 
protejează la sânul ei principiul masculin, spiritul, 
reprezentat aici de sângele care este de culoare roşie, 
culoarea lui Marte. În semnificaţia sa iniţiatică, cupa 
Graalului este imaginea ideală a corpului omului care a 
ştiut să lucreze asupra propriei materii, purificând-o, 
făcând-o nealterabilă, incoruptibilă, demnă de a primi 
cea mai prețioasă dintre chintesenţe: sângele lui 
Hristos, spiritul. 

Deci, fiecare discipol al unei Şcoli Iniţiatice este un 
Parsifal care pleacă în căutarea Graalului. Dar în 
realitate, trebuie să plecăm în noi înşine în căutarea 
Graalului. Cupa Graalului este corpul nostru - şi înţeleg 
prin aceasta nu numai corpul nostru fizic, ci şi corpul 
nostru astral (sediul sentimentelor noastre) şi corpul 
nostru mintal (sediul gândurilor noastre). Fiindcă 
suntem vii, înseamnă că deja cupa noastră este 
receptaculul vieţii divine, al sângelui lui Hristos, al 
spiritului, dar este un receptacul imperfect. Câte 


strădanii nu mai sunt de făcut înainte a străluci ca 
Sfântul Graal şi a produce efectele sale minunate! 
După legendă, cavalerii erau aceia care plecau în 
căutarea Graalului, fiindcă virtuțile necesare pentru a 
realiza această lucrare interioară sunt acelea care îl 
caracterizează în general pe un cavaler: îndrăzneala, 
tenacitatea, loialitatea, fidelitatea, noblețea 
caracterului. lar învăţământul nostru ne oferă toate 
metodele ca să dezvoltăm aceste virtuţi. 

Mulţi se tem să se angajeze pe calea spirituală, 
fiindcă au impresia că se aruncă în gol. Evident, este 
periculos să te arunci în gol, atât timp cât nu ti-au 
crescut aripile. Dar acela care se aruncă în gol fiind 
însufleţit cu adevărat de dorinţa de a se pune în slujba 
spiritului, nu va cădea: aripile i se vor desface şi va 
zbura în spaţiu. Nu veţi fi feriţi de căderi rămânând în 
materie, dimpotrivă. lar dacă unii şi-au spart capul 
alegând viaţa spirituală, înseamnă că această alegere 
nu a fost inspirată de mobile curate, dezinteresate şi 
adevărat spirituale. Incercaţi să întrezăriţi viitorul ce se 
deschide acum în faţa voastră. Atunci când aţi 
descoperit minunile vieţii spirituale, ele sunt mai 
preţioase decât banii, mai preţioase decât aurul. Veţi 
spune: „Da, dar într-o zi ne-aţi vorbit despre un secret 
pe care-l cunoaşteţi ca să obţineţi aur, deci aceasta vă 
interesează cu adevărat”. Da, am spus-o, dar aţi uitat 
ce am mai adăugat. V-am spus că atunci când vreţi să 
obţineţi gradele cele mai înalte ale Iniţierii, trebuie să 
ajungeţi să nu vă mai folosiţi de cunoştinţele şi puterile 
voastre într-un scop material, ci numai într-unul 
spiritual (Măreţia unei fiinţe, adevărata sa putere, este 
aceea de a nu folosi niciodată în scop personal puterile 
ce le posedă. Acela care se foloseşte de practicile 
magice ca să obţină iubirea, mărirea, banii, sau să se 


descotorosească de un duşman, comite de fapt acte de 
magie neagră. Adevărata magie, magia divină, constă 
în a dori să-ţi foloseşti toate capacităţile, toate 
cunoştinţele, pentru realizarea împărăției Domnului în 
sine şi în ceilalţi. Foarte puţini magi ajung la acest grad 
superior în care nu mai au interes pentru magia în 
sine, în care nu mai întreprind operaţii magice, în care 
încetează să mai comande spiritelor ca să-şi satisfacă 
câteva ambiţii personale, în care unicul ideal este 
acela de a lucra în lumină şi pentru lumină. Aceia care 
reuşesc sunt teurgii, adică fiinţe care practică magia 
divină, lucrarea lor fiind complet dezinteresată. Aceştia 
sunt  binefăcătorii omenirii.). Am dorit să verific 
eficacitatea acestei metode pe care o cunoşteam: am 
făcut o încercare, şi după câteva zile am primit câteva 
mici monede de aur. Oh! Nu vă holbaţi aşa la mine, nu 
erau decât foarte puţine. Desigur, vreţi să ştiţi ce am 
făcut cu ele. Le-am dat. Vreţi să ştiţi cui? Ce curioşi 
sunteţi! Câtorva copii. Am magnetizat acele mici 
monede şi am dat-o pe fiecare dintre ele unui copil ca 
un talisman. Ce-aţi fi vrut să fac eu cu acele monede 
de aur? Am vrut numai să verific metoda. Am verificat- 
o, am văzut că merge şi mi-a fost de ajuns. Gândul 
meu se află în altă parte, lucrarea mea este în altă 
parte. 


Cap. 15 - Uniunea dintre eu şi corpul fizic 


Destinul unei fiinţe care vine să se încarneze pe 
pământ este în mare parte determinat de sexul ei, 
masculin sau feminin. De aceea, în toate ţările din 
lume, prima grijă a părinţilor la naşterea unui copil 
este aceea de a şti dacă este băiat sau fată, fiindcă 
după  conformaţia sa fizică, fiinţa umană este 


predestinată unei anumite funcţii sau activităţi mai 
degrabă decât alteia. În chip fizic, afectiv, mental, nu 
ne aşteptăm ca bărbaţii să se manifeste ca femeile, şi 
invers. Şi unii şi ceilalţi au capacităţi, anumite calităţi 
de dezvoltat, fiindcă au roluri diferite de asumat. 

La modul fizic, o fiinţă umană nu poate fi decât 
bărbat sau femeie, şi în general este imposibil să ne 
înşelăm în acest caz. Dar din punct de vedere psihic, 
lucrurile sunt mai complexe: în mod psihic, fiecare 
fiinţă umană posedă cele două principii şi nu putem 
deci să-l asimilăm pe bărbat cu principiul masculin iar 
pe femeie cu principiul feminin. Iniţiaţii din trecut care 
au meditat asupra enigmelor naturii umane au tradus 
această idee prin figuri, prin imagini, prin mituri, în 
simbolismul chinezesc al yin-yang-ului, partea yin 
neagră, feminină, conţine un punct alb iar partea yang, 
albă, masculină conţine un punct negru, exprimând 
astfel faptul că masculinul conţine întotdeauna o parte 
feminină şi invers. Şi în mitologiile greacă şi latină 
regăsim reprezentări ale Afroditei (Venus) având barbă 
şi pe Zeus (Jupiter) cu o barbă şi cu sâni de femeie. 

Bărbaţii şi femeile vii nu sunt principii abstracte, 
bărbaţii şi femeile vii sunt combinaţii ale masculinului 
şi femininului în proporţii inegale, şi chiar mai mult, de 
la o încarnare la alta, ei îşi pot schimba sexul fizic. 
Fiindcă Inteligența Cosmică a stabilit că, pentru a 
evolua, pentru a se perfecționa, fiinţa umană trebuie 
să cunoască ambele stări, ambele condiţii, obţinând 
astfel pe deplin calităţile fiecărui principiu. Se poate 
întâmpla ca o femeie să fie în realitate un bărbat 
ascuns într-o formă feminină, şi nu veţi găsi în ea 
principiul feminin pe care îl căutaţi. De ce această 
fiinţă are o formă feminină în timp ce temperamentul 
ei este acela al unui bărbat? Pentru a învăţa să 


îndulcească acest principiu masculin care a făcut din 
ea, în trecut, o fiinţă dură şi dominatoare. Sub această 
aparenţă feminină, ea este obligată să lucreze asupra 
calităţilor principiului feminin. La fel, aşa cum există 
femei care sunt în sinea lor bărbaţi, există şi bărbaţi 
care sunt în sinea lor femei: ei se simt foarte prost în 
trupul lor de bărbat. 

Majoritatea oamenilor au ambele principii aproape 
egal dezvoltate şi se adaptează indiferent de corpul în 
care se află, acela de femeie sau de bărbat. Dar alţii nu 
reuşesc, şi acest lucru poate explica multe cazuri de 
homosexualitate. Unele fiinte găsesc principiul 
complementar de care au nevoie la persoane de 
acelaşi sex. Fiindcă într-o manieră generală, nu forma 
exterioară este aceea care contează, ci senzaţia pe 
care o trăieşti în prezenţa acestei forme. Eşti atras de o 
fiinţă - bărbat sau femeie - la care găseşti principiul 
complementar, psihic şi spiritual. 

Un spirit, un. suflet se leagă de un corp pentru o 
viaţă. În momentul morţii intervine separarea, şi mai 
târziu, în încarnarea următoare, se va face o altă 
uniune. Eul omenesc nu este nici bărbat, nici femeie, el 
devine unul sau celălalt încarnându-se pe pământ în 
funcţie de cum este polarizat pozitiv sau negativ. Dacă 
este polarizat pozitiv, el se încarnează în general sub o 
aparenţă feminină pentru a poseda ambele principii; şi 
invers, dacă este polarizat negativ, el ia corpul unui 
bărbat. Vă veţi întreba: „Dar de ce depinde această 
polarizare a eului omenesc?“ De stadiul de evoluţie în 
care se află şi de lucrarea ce trebuie să o ducă la 
îndeplinire pentru a se perfecționa. 

încarnarea pe pământ este deja, într-un anume fel, 
o formă de căsătorie. Putem spune că prima căsătorie 


pe care o face o fiinţă umană este aceea a eului său cu 
corpul fizic, iar această căsătorie cere fidelitate. 


Cap. 16 - Taina împărtăşaniei 


Unii dintre voi se vor gândi fără îndoială că dau o 
importanţă excesivă problemei celor două principii 
masculin şi feminin. O fac pur şi simplu pentru că nu 
au ştiut să interpreteze anumite pasaje din Evanghelii. 

Recitiţi în Evanghelia după loan povestea vizitei pe 
care Nicodim i-a făcut-o lui lisus. Nicodim era un medic 
din Israel, şi de frica ca să nu se compromită pe lângă 
membrii Sanhedrinului, a venit să îl întâlnească pe 
lisus noaptea. El îl întrebă, iar lisus i-a făcut această 
revelaţie ce nu-şi va epuiza niciodată bogăţia 
simbolică: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va 
naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în 
împărăţia lui Dumnezeu”. Or, ce reprezintă apa, dacă 
nu principiul feminin? lar ce este spiritul, dacă nu 
principiul masculin, focul? (A se vedea în „Revelaţiile 
focului şi apei“ (Col. Izvor 232) capitolul |: „Apa şi focul, 
principii ale creaţiei”. 

Dar la fel de importante pentru înţelegerea celor 
două principii sunt cuvintele pe care lisus le-a 
pronunţat cu ocazia ultimei cine alături de discipolii 
săi. În timp ce mânca, lisus a luat pâinea, a 
binecuvântat-o, a rupt o bucată şi a dat-o discipolilor 
săi spunând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul meu”. 
Apoi a luat un pahar de vin, l-a binecuvântat şi l-a dat 
spunând: „Beţi dintru acesta toţi că este sângele meu. 
Aceasta să faceţi spre pomenirea mea”. Aceste gesturi 
şi cuvinte ale lui lisus sunt repetate de preot în timpul 
unei slujbe, în momentul împărtăşaniei. Nu vom putea 
înţelege ce reprezintă cu adevărat o slujbă religioasă 


dacă nu vom înţelege că este o ceremonie magică în 
care împărtăşania este momentul cel mai semnificativ. 
Pâinea şi vinul reprezintă cele două principii veşnice, 
masculin şi feminin, pe care s-a bazat întreaga creaţie. 

Atunci, de ce în religia catolică credincioşii nu îşi 
fac comuniunea decât cu pâine, cu anafura, trupul lui 
Hristos, care reprezintă principiul masculin? Vinul, 
sângele lui Hristos, principiul feminin este rezervat 
numai preoţilor. Credincioşii sunt hrăniţi numai cu un 
singur principiu, principiul masculin; principiul feminin 
lipseşte. 

Pentru mine totul este sacru şi nu doresc să mă 
amestec în problemele Bisericii Catolice; dar poate că 
într-o bună zi ea îşi va da seama că există ceva ce nu 
este complet. Nu cunosc motivele pentru care ea a 
hotărât astfel; poate aceste motive sunt valabile, eu nu 
ştiu, şi nu este treaba mea. Dar adevărata 
împărtăşanie presupune existenţa ambelor principii, iar 
suprimarea unuia dintre ele produce un dezechilibru. 

Veţi spune că acest lucru nu este atât de 
important: împărtăşania este un act simbolic, iar 
anafura pe care preotul o pune în acea cupă care este 
anaforniţa poate foarte bine reprezenta în acelaşi timp 
şi trupul şi sângele lui Hristos. Nu, dimpotrivă, într-un 
act simbolic trebuie luate în consideraţie toate 
aspectele astfel ca să îi aprofundaţi sensul. Nu este 
important faptul că acei credincioşi înghit anafura sau 
mănâncă o bucată de pâine, şi beau o înghiţitură de 
vin, fiindcă ei nu vor fi nici mai mult nici mai puţin 
sănătoşi. Important este ca ei să înţeleagă simbolul, iar 
dacă simbolul este mutilat în reprezentarea sa, 
percepţia lor va fi şi ea la fel. 

Absența principiului feminin în împărtăşanie este 
grea în consecinţe. Biserica Catolică a amputat religia 


de ceva esenţial pentru înţelegerea marilor mistere ale 
vieţii. Viaţa nu se poate naşte dintr-un singur principiu, 
ea se naşte din fuziunea celor două principii masculin 
şi feminin. Ne putem închipui o nuntă la care să fie 
prezent numai mirele? lar persoana care ar veni să 
explice: „Mireasa a rămas acasă, dar nu este grav, 
vom face totuşi ceremonia“, va fi mai degrabă prost 
primită. Nicăieri nu s-a văzut aşa ceva; chiar şi în ţările 
în care există obiceiul de a ţine pe femei închise, 
departe de priviri, mireasa este prezentă la căsătorie. 
Faţa îi este poate acoperită cu un voal, dar ea este 
prezentă. La ceremonie, atât bărbatul cât şi femeia 
sunt prezenţi fiindcă reprezintă cele două principii 
datorită cărora viaţa continuă să se perpetueze. 

Impărtăşania şi căsătoria sunt două taine care 
celebrează uniunea celor două principii masculin şi 
feminin datorită cărora viaţa se perpetuează din înalt 
până la baza creaţiei. Diferenţa constă în faptul că 
această căsătorie priveşte mai mult planul fizic, viaţa 
socială, în vreme ce împărtăşania se referă la planul 
spiritual şi la viaţa interioară. Dar simbolul este acelaşi 
şi îl regăsim la începutul şi la sfârşitul misiunii lui lisus. 
După Evanghelia lui loan, lisus a făcut primele minuni 
în Caana Galileii unde a fost invitat la o nuntă: a 
schimbat apa în vin. Ca să asiste la nuntă şi să facă 
acolo primele sale minuni, însemna că lisus vedea în 
această ceremonie cu totul altceva decât ceea ce văd 
oamenii obişnuiţi. lar taina împărtăşaniei a fost ultima 
faptă ce a săvârşit-o înaintea morţii sale. Cum să nu 
observăm atunci că învăţământul lui lisus se bazează 
pe cunoaşterea acestor două principii? 


Cap. 17 - Mitul androginului 


În dialogul intitulat Banchetul, Platon se referă la 
mitul androginului primitiv. În timpuri imemoriale, pe 
pământ au trăit creaturi umane care erau deopotrivă 
bărbaţi şi femei: ele erau de formă sferică şi posedau 
două chipuri, patru braţe, patru picioare, două organe 
genitale etc. Aceste fiinte posedau o vigoare 
excepţională, şi fiind conştiente de puterea lor, au 
început să-i atace pe zei. Foarte îngrijoraţi, aceştia au 
căutat o modalitate să le slăbească, iar Zeus a fost 
acela care a găsit soluţia: ele vor fi tăiate în două! 
Ceea ce s-a şi întâmplat. Şi iată de ce, de atunci, 
aceste două jumătăţi separate ale aceleiaşi fiinţe n-au 
încetat să rătăcească prin lume căutându-se una pe 
cealaltă pentru a se uni şi a-şi regăsi astfel integritatea 
lor primară. 

Această idee a androginului primitiv, fiinţa perfectă 
care posedă dubla natură masculină şi feminină, se 
regăseşte într-un fel sau altul în majoritatea marilor 
tradiţii religioase şi filozofice. Chiar şi în cartea Facerea 
o putem întâlni fiindcă anumiţi cabalişti au interpretat 
episodul în care Dumnezeu o scoale pe Eva din coasta 
lui Adam ca o menționare a separaţiei sexelor. ŞI 
alchimiştii văd în lumea minerală această polaritate a 
masculinului şi femininului pe care o exprimă prin 
simbolul lui Rebis, cuvânt ce înseamnă: lucru dublu. 
Rebis este o figură în formă de ou (care este un simbol 
al întregului) în interiorul căruia este reprezentat un 
corp cu două capete: un cap de bărbat deasupra căruia 
se află soarele (principiul masculin), şi un cap de 
femeie deasupra căruia se află luna (principiul 
feminin). Toate aceste tradiţii reiau ideea conform 
căreia creaţia este rezultatul polarizării unităţii. Fiecare 
creatură nu este decât o jumătate dintr-un întreg, ea 
se simte deci în permanenţă incompletă şi nu poate 


trăi în linişte decât în clipa în care îşi va găsi partea 
complementară. 

Întreaga aventură umană nu este deci decât 
căutarea unei jumătăţi pierdute. Peste tot observăm 
numai bărbaţi şi femei care se caută. Ei nu ştiu nici 
măcar de ce o fac, dar se caută, este un fapt instinctiv, 
o voce le spune că astfel îşi vor regăsi integritatea lor 
primordială. Din când în când, pentru câteva minute, 
câteva secunde, ei gustă ceva ca o fericire de 
nedescris, ca o dilatare misterioasă, dar aceasta nu 
este de durată, şi apar fatalmente decepţiile, 
necazurile. Dar cum nu-şi pierd niciodată speranţa, ei 
continuă să caute schimbând subiectul... sau obiectul! 

De ce se întâmplă toate acestea? De ce? De ce 
fiinţa umană nu ajunge să realizeze aspiraţiile sale cele 
mai profunde? Fiindcă această uniune nu trebuie să se 
facă mai întâi în planul fizic. Planul fizic nu trebuie să 
fie decât sfârşitul unei lucrări ce a fost în prealabil 
împlinită în planurile psihic şi spiritual. Altminteri, nu 
vom găsi, în cel mai fericit caz, decât plăceri şi stări de 
fericire trecătoare. Dacă unii, foarte puţini la număr, au 
ajuns să realizeze în chip durabil această unitate 
fuzionându-se în planul fizic, înseamnă că au făcut în 
prealabil o întreagă lucrare interioară. Fiecare fiinţă 
umană trebuie să caute să unească cele două principii 
mai întâi în ea însăşi, lată filozofia androginului, 
aceasta fiind cea mai înaltă filozofie care există. 

În mitul povestit de Platon, există un detaliu ce 
este deosebit de semnificativ: ca să slăbească acele 
creaturi care amenințau puterea zeilor, Zeus s-a 
hotărât să le taie în două. Ideea ce reiese din acest 
fapt este clară: puterea fiinţei umane constă în posesia 
celor două principii. Tocmai această posesie a celor 


două principii masculin şi feminin o face să fie 
asemănătoare zeilor. 

De fapt, chiar şi în starea de mutilare în care se 
află, fiinţa umană posedă în mod fizic cele două 
principii. Da, în gura sa: limba este un principiu 
masculin, iar cele două buze sunt un principiu feminin, 
ele având un copil: cuvântul. De aceea, singura putere 
adevărată a fiinţei umane se găseşte în cuvânt. Priviţi: 
printr-un singur cuvânt, ea poate obţine tot atâtea 
rezultate ca prin orice alt mijloc material. Ea poate 
construi şi distruge, poate aduna şi separa, poate 
restabili pacea sau declanşa un război, poate vindeca 
sau îmbolnăvi. Atunci când androginul primitiv s-a 
divizat, putem spune că, în mod simbolic, femeia şi-a 
păstrat buzele, principiul feminin, iar bărbatul limba, 
principiul masculin. De aceea, pentru a putea regăsi 
acum puterea lor originală, ei se caută pentru a se uni. 
Da, aici se găseşte originea îndepărtată a acestui 
impuls care face ca bărbaţii şi femeile să se caute. 

Chiar dacă observăm că această căutare ia adesea 
forma plăcerii, a distracţiei, sensul ei profund este 
acela de a regăsi unitatea Verbului, unitatea 
principiului creator care este masculin şi feminin. In 
partea superioară a corpului lor bărbaţii şi femeile au 
păstrat aceste două principii: în gură, limba şi cel două 
buze se află împreună. Deci, chiar dacă un bărbat 
singur sau o femeie singură nu pot zămisli un copil, 
prin cuvânt, fiecare, separat, este un creator datorită 
celor două principii ce există în gură. 

Toate Evangheliile nu sunt decât ilustrarea acestei 
idei. Datorită atotputerniciei Verbului lisus a făcut 
minuni. El îi spune slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul 
tău şi umblă! Atunci când îl învie pe Lazăr, el merge la 
mormântul acestuia şi strigă cu glas mare: „Lazăre, 


vino afară!“ Atunci când învie pe fata lui lair, el o ia de 
mână şi spune: „Copilo, scoală-te!“ Atunci când îl 
vindecă pe omul cu duh necurat, el ordonă demonului: 
„Taci şi ieşi din el!” Atunci când vindecă un lepros, el 
spune: „Voiesc, curăţeşte-te!” Atunci când potoleşte 
furtuna, el porunceşte mării: „Taci! încetează!” 

Eu v-am explicat adesea că felul în care corpul 
nostru este zămislit conţine o întreagă învăţătură. 
Despre problema celor două principii corpul nostru ne 
învaţă că numai jos în planul fizic acestea s-au separat: 
o fiinţă umană nu poate fi decât bărbat său femeie din 
punct de vedere fizic, hermafrodiţii fiind cazuri extrem 
de rare. Dar în înalt, în planul divin, cele două principii 
sunt reunite aşa cum sunt reunite în gură, şi de aceea, 
în înalt, fiinţa umană este o creatoare, este liberă, 
trăieşte în împlinire. Greutățile provin din faptul că, 
atunci când coboară ca să se încarneze, fiinţele, atât 
de obsedate de aparenţa lor exterioară de bărbat sau 
femeie, uită că în înalt, în planul divin, ei sunt 
amândouă. lar sarcina lIniţiatului este aceea de a le 
reaminti acest lucru. 

Când mă refer la „înalt”, trebuie să înţelegeţi că 
acest „înalt” nu este situat la ani lumină, înaltul se află 
deopotrivă în noi, partea superioară din noi înşine. O 
femeie trebuie să ştie că principiul masculin se află în 
ea, o aşteaptă, şi se va arăta la capătul căutării ei 
spirituale aducându-i forţa, cunoaşterea, înţelepciunea. 
Şi pe bărbat îl aşteaptă principiul feminin în înalt, în el 
însuşi, ca să îi dea adevărata frumuseţe, iubirea, viaţa 
divină în plenitudinea ei. 

Adevărata _lIniţiere este un proces interior la 
sfârşitul căruia o fiinţă umană este capabilă să 
fuzioneze cu partea complementară a fiinţei sale. De 
aceea ea nu se simte niciodată privată, niciodată 


singură. Contactele trupeşti nu sunt acelea care fac ca 
un bărbat sau o femeie să se simtă mai puţin singuri. 
Mulţi vă vor confirma! Ei şi-au înmulţit întâlnirile şi 
experienţele, dar în interiorul lor există mereu 
singurătatea, deşertul. Da, fiindcă anumite întâlniri 
trebuie să aibă loc mai întâi în sine, în planul psihic, în 
planul spiritual. Jos nu găsim decât ceea ce am realizat 
mai întâi în înalt. În exteriorul nostru nu găsim decât 
ceea ce am realizat deja în sinea noastră. 

Ceea ce este extraordinarul cazul oamenilor este 
faptul că, în domeniul iubirii şi al sexualităţii, ei 
manifestă mereu tendinţa de a interpreta greşit ceea 
ce li s-a spus pentru a-i ajuta. Imediat ce li se spune că 
păstrând aceleaşi puncte de vedere, aceleaşi vechi 
atitudini, nu vor regăsi niciodată ceea ce caută, ei îşi 
închipuie că sunt împiedicaţi să iubească şi să fie 
fericiţi. Şi totuşi, experienţa lor le-a arătat de zeci de 
ori că aceste puncte de vedere şi aceste atitudini nu le 
aduc decât eşecuri şi decepţii, dar nu iau în seamă 
toate acestea, ei doresc mereu să înceapă exact în 
acelaşi mod! După părerea lor, nu este vorba despre o 
înţelegere greşită a iubirii, nu, ci pur şi simplu de faptul 
că nu au întâlnit încă sufletul pereche. Fericirea 
constituie pentru ei o întâlnire. Atunci, ei caută acest 
suflet pereche, îşi consultă horoscopul, merg la 
clarvăzători ca să ştie dacă această întâlnire va avea 
loc în curând. Sau aşteaptă ca Maestrul lor să le 
prezinte persoana pe care providenţa le-a destinat-o. 

Din nefericire, lucrurile nu stau aşa, fiindcă sufletul 
pereche este înainte de toate o noţiune de ordin 
spiritual. Sufletele pereche se atrag ca iubirea cu 
înţelepciunea, ele sunt sufletul şi spiritul care se caută 
ca să fuzioneze. In semnificaţia lor iniţiatică, sufletele 
pereche sunt o repetiţie a celor două principii veşnice, 


masculin şi feminin, înţelegeţi bine toate acestea: 
sufletul pereche nu este un bărbat sau o femeie pe 
care îi întâlniți din întâmplare pe stradă, şi de care vă 
îndrăgostiţi la prima vedere. Intâlnirea sufletului 
pereche este mai întâi un proces psihic ce face, aşa 
cum v-am spus, ca partea superioară din voi înşivă să- 
şi atragă partea sa complementară. Şi trebuie să fi 
lucrat multă vreme ca să te identifici cu partea 
superioară. O femeie obişnuită nu poate atrage un 
arhanghel, iar un bărbat obişnuit nu poate atrage pe 
regina Cerului. Dar aceia care se vor strădui ca să se 
arate demni de jumătatea lor divină, o vor atrage. O 
legătură se va stabili cu ea, fiindcă ea locuieşte în ei. 
lar aceia care au ajuns să-şi găsească astfel sufletul 
pereche iubesc toate femeile şi toţi bărbaţii de pe 
pământ, îi iubesc în chip spiritual din cauza sufletului 
pereche care i-a satisfăcut deja din plin. 

Dacă doriţi să vă găsiţi sufletul pereche, să nu 
începeţi să îl căutaţi în exterior, ci lucraţi cu lumina, şi 
el va veni, atras de acea licărire pe care o vede că 
străluceşte în voi. Nu ştiţi unde se află sufletul vostru 
pereche? El ştie el însă unde vă găsiţi voi. Nu-l căutaţi, 
fiindcă dacă îl veţi căuta, veţi risca să vă înşelaţi. Este 
suficient să-l aşteptaţi în interiorul vostru: el va veni. 

Adevărata uniune nu se poate face decât în interior 
cu principiul divin care se găseşte în fiinţa voastră. 
Atunci când ajungeţi să aprindeţi scânteia, veţi simţi 
dintr-odată întreaga voastră fiinţă vibrând la unison cu 
imensitatea, topită în uni vers, şi întreaga voastră 
existenţă se va transforma. Esenţialul constă în a trăi 
cel puţin o dată experienţa unei asemenea fuziuni. Va 
fi asemenea unei picături de lumină ce va continua să 
trăiască în voi. V-aţi regăsit şi trebuie să continuaţi să 
menţineţi această uniune până când veţi ajunge să ştiţi 


tot, să obţineţi toate puterile. În acel moment va 
începe adevărata lucrare. Aţi trecut pe malul celălalt, 
sunteţi pe calea perfecțiunii, dar mai aveţi încă un 
întreg drum de parcurs. Aţi captat o picătură de 
lumină, şi datorită acesteia puteţi deja să beţi, să vă 
bucuraţi. Dar nu posedaţi încă oceanul, deci trebuie să 
continuaţi până vă veţi identifica cu oceanul luminii 
divine. In acel moment vă veţi regăsi cu adevărat. 

Atunci când v-aţi găsit principiul complementar, 
aveţi senzaţia că întâlniți acest principiu peste tot, la 
toate fiinţele, şi în întreaga natură. Nu veţi mai simţi 
acea lipsă care vă obligă mereu să căutaţi cu ce să o 
satisfaceţi, veţi simţi că toate întâlnirile ce le aveţi 
contribuie să vă îmbogăţească. Atunci când aţi realizat 
împlinirea în fiinţa voastră, vedeţi celălalt principiu în 
toate creaturile, sunt satisfăcuţi pe deplin prin ceilalţi. 
Sunt lucruri inexplicabile şi inexprimabile. Numai acela 
care le-a realizat le poate înţelege. Dar câtă cale este 
până aici! Să suferi mereu, să fii decepţionat, să cauţi 
mereu fără să găseşti. Ne spunem: „lată-l! A venit”, 
apoi, după o vreme, ne dăm seama că nu pe el îl 
aşteptam. Poate că este altcineva?... Şi vom continua 
până când vom descoperi că nu-l vom putea găsi decât 
în sinea noastră. Şi atunci când l-am găsit în sine, îl 
vom găsi peste tot în afară. 

Inţelegeţi-mă bine. Eu nu condamn şi nu sfătuiesc 
pe nimeni să evite contactul fizic. Eu vă explic numai 
că, dacă vreţi cu adevărat să aflaţi împlinirea în planul 
fizic, va trebui să realizaţi uniunea celor două principii 
mai întâi în voi înşivă. lar dacă, într-un cuplu, fiecare 
este conştient de această lucrare de îndeplinit, ei vor 
deveni unul pentru celălalt nişte preţioşi colaboratori. 
Prin atitudinea lor, prin gândurile lor, ei se vor ajuta 
mutual să descopere principiul complementar ce se 


află în sinea lor, şi în această unitate reconstituită, vor 
trăi senzaţia de a regăsi Paradisul pierdut. Evangheliile 
relatează despre o întâlnire pe care lisus a avut-o cu 
unii saduchei care au venit să-l întrebe despre învierea 
morţilor. lisus le spune: „Căci ia înviere, nici nu se 
însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui 
Dumnezeu în cer”. Mulţi au concluzionat că lisus vroia 
să spună că îngerii erau asexuaţi şi că în lumea 
cealaltă, nu mai există nici bărbaţi, nici femei, ci numai 
spirite la rândul lor asexuate. lată o interpretare 
greşită. Ca să înţelegeţi acest răspuns al lui lisus, 
trebuie să posedaţi câteva noţiuni exacte pe care vi le 
voi da imediat. 

Atunci când vorbim despre spirite, vorbim despre 
fiinţe care nu sunt încarnate, dar aceasta nu ne oferă 
nici o idee despre sex. Fiindcă spiritele nu au corp fizic, 
ele nu pot avea sex în sensul în care există la oameni; 
dar ele nu sunt nici cu adevărat asexuate, fiindcă sunt 
polarizate. În toate regiunile universului, până la tronul 
Domnului, polarizarea există, fiindcă în afara polarizării 
nu există manifestare. Manifestarea  subinţelege 
polarizarea, iar polarizarea subînțelege manifestarea. 
Suprimaţi polarizarea, şi manifestarea nu va mai 
exista, totul va reintra în haosul primordial care era o 
stare de nediferenţiere. 

Spiritele sunt deci polarizate în masculin şi feminin, 
şi între ele există legături, schimburi, despre care voi 
nici nu vă puteţi închipui. Ele nu se leagă prin legătura 
căsătoriei ca aici, pe pământ, dar fac fără încetare 
schimburi de iubire, iar din aceste schimburi ţâşneşte 
viaţa bogată şi îmbelşugată ce se propagă în întreg 
universul. Faptul că ele sunt libere şi că nu au nici soţ, 
nici soţie, nu înseamnă că nu fac nici un schimb. 
Dimpotrivă, aşa cum razele soarelui pătrund întreaga 


creaţie, ele se întrepătrund cu raze pure din iubirea lor 
şi se găsesc mereu în frumuseţe şi în bucurie. 

Ascultaţi-mă, nu este aşa de greu de înţeles. Dacă 
ştiţi cum să vă observați, veţi constata că o mare parte 
din viaţa voastră afectivă este constituită deopotrivă 
din asemenea schimburi. Plecaţi dimineaţa de acasă şi 
întâlniți bărbaţi şi femei pentru care nutriţi sentimente 
de prietenie, de simpatie sau de admiraţie. Îi salutaţi, 
ei vă răspund la salut şi sunteţi fericiţi. Aceste 
schimburi se fac prin intermediul inimii voastre, al 
intelectului vostru, ale sufletului şi spiritului vostru. ŞI 
chiar dacă nu întâlniți fizic bărbaţi şi femei care vă 
inspiră aceste sentimente de iubire sau de admiraţie, îi 
puteţi asculta la radio sau vedea la televizor. Citiţi de 
asemenea cărţi, ascultați muzică, contemplaţi opere 
de artă ce vă încântă. Oare aceste nu sunt schimburi 
ce le faceţi cu creaturi? Prin capodoperele lor, artiştii 
vă dau ceva iar voi, prin admiraţia voastră, prin iubirea 
voastră, le răspundeţi cu ceva. Veţi spune: „Dar mulţi 
au murit deja!” în mod fizic da, dar sufletul şi spiritul 
lor care au creat capodopere sunt nemuritoare şi 
continuă să vă alimenteze sufletul şi spiritul vostru. 

Ei bine, iată ce simplu este, spiritele lumii invizibile 
fac asemenea schimburi, ele se întâlnesc în spaţiu, se 
salută şi îşi continuă drumul. Nu înseamnă că dacă nu 
posedăm un corp fizic nu putem face schimburi. Şi voi 
faceţi la rândul vostru cu creaturile din jur mii de 
schimburi care nu sunt fizice. Nu îmbrăţişaţi pe toată 
lumea!... Nu sunteţi într-un pat cu întreaga lume!... Dar 
au loc fără încetare întâlniri care vă hrănesc, vă fac 
fericiţi. 

lubirea aşa cum o înţeleg cei mai mulţi oameni 
reprezintă cu adevărat o sclavie. Această iubire este 
limitată, posesivă, geloasă, crudă, nu există cuvinte 


pentru a-i exprima toate imperfecţiunile. Veţi spune. 
„Dar avem un corp, nu ne putem manifesta ca îngerii”. 
Trebuie să ştiţi că, în realitate, nu corpul vostru este 
acela care se opune cel mai mult manifestărilor 
spirituale ale iubirii, ci lumea voastră psihică, prost 
stăpânită: dorinţa de a poseda, de a vă impune, 
gelozia, capriciile, calculele, răzbunările... Faptul că 
aveţi un corp nu vă împiedică deloc să vă apropiaţi de 
această concepţie spirituală a iubirii, fiindcă sufletul şi 
spiritul din noi sunt la fel de reale ca şi corpul nostru 
fizic. 

Sufletul nostru există, spiritul nostru există, şi ele 
pot face schimburi cu toate celelalte suflete şi spirite 
din univers. Într-o bună zi, atunci când vor obosi să mai 
sufere, oamenii vor fi obligaţi să schimbe multe lucruri 
în concepţia lor despre iubire. Veţi spune: „Dar ne 
predicaţi iubirea liberă!” Niciodată, eu vă vorbesc 
despre o iubire care face fiinţele libere, nu vă vorbesc 
despre libertinajul care, dimpotrivă, le face sclave. 
Depinde numai de voi ca să găsiţi acum această iubire 
ce vă va face liberi. 


Cap. 18 - Fuziunea cu sufletul universal şi cu 
spiritul cosmic 


Ce este Dumnezeu? Câţi filozofi, teologi, mistici au 
încercat să ofere un răspuns acestei întrebări! Nici unul 
nu a reuşit cu adevărat, fiindcă Dumnezeu nu poate fi 
explicat cu ajutorul cuvintelor. Nu vom putea şti ce 
este Dumnezeu decât în ziua în care vom ajunge să 
fuzionăm cu El; dar vom şti numai pentru noi înşine, nu 
vom putea explica. 

Eu v-am explicat deja cum această entitate pe care 
o numim Dumnezeu este deopotrivă masculină şi 


feminină. Atunci când vorbim despre Spiritul Cosmic şi 
despre Sufletul Universal, vorbim despre Dumnezeu ca 
despre o entitate unică polarizată. Ne putem apropia 
totuşi de această entitate  inexprimabilă, de 
neconceput. Prin meditaţie, prin rugăciune, spiritul 
nostru intră în contact cu Sufletul Universal şi sufletul 
nostru cu Spiritul Cosmic. In acest fel se face fuziunea 
completă. 

Subiectul cel mai des tratat în arta sacră creştină 
este desigur acela al Fecioarei cu Pruncul. În general, 
vedem numai reprezentarea unei mame, Maria, alături 
de fiul ei lisus, şi suntem înduioşaţi. Dar un lniţiat 
observă ceva în plus în aceste tablouri, el vede acest 
dublu principiu masculin şi feminin; el vede pe Mama 
Divină purtând Spiritul Cosmic, şi ştie că atinge în 
acest caz latura cea mai misterioasă a religiei pe care 
cabaliştii au exprimat-o prin schema lui lod în He 3. 
Evident, nu există nici o comparaţie între sufletul şi 
spiritul omului şi Sufletul şi Spiritul Cosmice, dar ele 
sunt identice în esenţa lor. De aceea sufletul şi spiritul 
nostru au nevoie să fuzioneze cu aceste entităţi divine: 
Dumnezeul masculin şi Dumnezeul feminin. Sufletul 
nostru care se înalţă se alătură Spiritului Cosmic, iar 
spiritul nostru se alătură Sufletului Universal. Astfel se 
realizează schimburile între cele două entităţi spirituale 
ale noastre şi entităţile divine: latura masculină din noi 
înşine se uneşte cu latura feminină a Domnului, iar 
latura feminină din noi înşine se uneşte cu latura 
masculină a Domnului. Dar câtă muncă este necesară 
înainte de a ajunge la această fuziune! 

Iniţiaţii, marii mistici, sunt fiinţe care nu numai că 
au înţeles această realitate, dar au consacrat totul 
pentru a o trăi, şi trăiesc plăceri nelimitate. Altfel, ce 
aţi crede? Că ei erau nişte bieţi nefericiţi care, nu se 


ştie de ce - fără îndoială pentru că aveau mintea puţin 
bolnavă!- au abandonat toate plăcerile pământului 
pentru a trăi în singurătate, în privaţiuni, în ariditate... 
În deşert, nu! Ei bine, nu, ei mergeau să întâlnească 
cele mai mari bogății, cea mai mare împlinire. Toate 
religiile ne învaţă că trebuie să te rogi lui Dumnezeu, 
să Il adori, dar de ce? Aceste precepte sunt fondate pe 
legi privind legăturile care există între ora şi 
Dumnezeu, între sufletul şi spiritul omului şi Sufletul şi 
Spiritul Cosmice. Eu nu vă pot revela totul, pentru că 
sunt cele mai mari mistere ale Ştiinţei Iniţiatice, dar vă 
pot orienta cel puţin pe drumul cel bun. 

Sufletul şi spiritul nu sunt noţiuni inventate de 
minţi neclare, ele sunt realităţi ce corespund unor 
realităţi cosmice. Oricare ar fi numele care li s-ar da, 
omul posedă o părticică din aceste două principii 
creatoare. Corpul său se aseamănă cu universul creat, 
iar sufletul şi spiritul său, pe care nu le vedem, sunt 
reflectări ale celor două mari principii masculin şi 
feminin, Sufletul universal şi Spiritul Cosmic. Veţi 
spune: „Dar de ce suntem atunci atât de limitați în 
planul fizic?“ Pentru că în încarnările anterioare nu aţi 
acordat suficientă atenţie sufletului şi spiritului vostru. 
Aţi acordat mai multă atenţie intelectului şi inimii 
voastre, intelect şi inimă ce reprezintă aspectul inferior 
al sufletului şi al spiritului şi care, nefiind luminate de 
ele, v-au inspirat calcule interesate, dorinţe egoiste. 
Or, intelectul şi inima modelează la rândul lor corpul 
fizic, fiindcă planul fizic este întotdeauna modelat de 
forţele planurilor ce se găsesc imediat deasupra sa, 
adică forţele planului astral (inima) şi ale planului 
mental (intelectul). Prima lucrare a spiritualistului este 
deci aceea de a purifica, de a lumina şi de a înnobila 


inima şi intelectului său cu ajutorul puterilor sufletului 
şi spiritului. 

Tot ceea ce există în planul fizic a fost creat mai 
întâi în înalt, în planul divin, de către Spiritul Cosmic şi 
Sufletul Universal. Fuziunea lor, schimburile lor umplu 
spaţiul constelaţiilor, al nebuloaselor, al galaxiilor şi al 
creaturilor care populează aceste galaxii. Şi noi suntem 
creaţia lor, şi, la fel ca ele, noi putem crea. Da, şi noi 
putem crea la fel ca Dumnezeu, dar atunci când vom fi 
conştienţi, când vom fi eliberaţi, când principiul 
masculin şi principiul feminin din noi înşine vor dobândi 
plenitudinea mijloacelor lor. Şi pentru aceasta, trebuie 
să ne unim cu Dumnezeu. Rugăciunea, meditaţia, 
contemplarea sunt singurele metode pe care le avem 
pentru a ajunge să înţelegem toate misterele divine şi 
să devenim creatori. In dorinţa de a ne înălța pentru a 
pătrunde în Sufletul Universal, noi fertilizăm această 
lumină ce este materia creaţiei prin spiritul nostru. lar 
sufletul nostru, primeşte în schimb germenii Spiritului 
Cosmic şi aduce pe lume copii divini: iluminări, bucurii, 
fapte de nobleţe. 

Atunci când ne rugăm, când medităm, sufletul 
nostru este atras de Spiritul Universal iar spiritul nostru 
este atras de Sufletul Universal; iar când ele se 
întâlnesc, suntem împliniţi. Această întâlnire dă un 
sens rugăciunilor şi meditaţiilor noastre. Altfel, de ce să 
ne mai rugăm? A te ruga este altceva decât a adresa 
tot felul de cereri Domnului: „Am nevoie de asta, vreau 
acel lucru... “ Rugăciunea ne dă posibilităţi de a 
descoperi adevăratele dimensiuni ale fiinţei noastre. 
Sensul rugăciunii este tocmai această întâlnire a ceva 
din noi cu ceva asemănător din univers. Există aici o 
încrucişare: întâlnirea a două entităţi polarizate. 
Această încrucişare reprezintă cel mai mare secret al 


religiei: sufletul uman care caută Spiritul Divin şi 
spiritul uman care caută Sufletul Universal. Sufletul 
nostru este fertilizat de Spiritul Cosmic iar spiritul 
nostru fertilizează Sufletul Universal. Dumnezeu este 
androgin, iar fiinţa umană în sufletul şi în spiritul ei 
este tot androgină. 

Dacă bărbaţii şi femeile ar fi fost suficient de 
evoluaţi ca să realizeze în iubirea lor această întâlnire 
a sufletelor şi a spiritelor, iubirea lor ar fi reprezentat 
pentru ei o sursă inepuizabilă de bogății şi bucurii. Din 
nefericire, trupurile sunt acelea care se întâlnesc cel 
mai des, şi urmează astfel numai neînţelegeri şi 
decepţii. De aceea, aşteptând să ajungeţi la acel grad 
de evoluţie în care veţi fi capabili să vă oferiţi această 
împlinire unii altora, încercaţi cel puţin să o căutaţi în 
înalt legându-vă de Sufletul şi Spiritul Cosmice. 

Aceia care ajung să atingă regiunile luminii şi ale 
iubirii divine primesc curenţi de particule foarte pure şi 
foarte puternice ce pătrund până în profunzimile fiinţei 
lor şi hrănesc toate celulele corpului lor. Dar ai nevoie 
de o lungă pregătire pentru a primi această lumină, 
fiindcă este un curent de o putere nemaiauzită, iar 
dacă drumul nu este liber, dacă întâlneşte impurități, 
arde totul în calea sa. Este un incendiu îngrozitor care 
poate produce cele mai rele perturbații în organismul 
psihic şi chiar în cel fizic: o senzualitate nestăvilită, 
dereglări mentale, ca şi tulburări fiziologice ale inimii şi 
creierului. 

Da, trebuie să ştiţi, aceste exerciţii cer o adevărată 
pregătire. Nu este de ajuns să doreşti să întâlneşti 
Spiritul Cosmic şi Sufletul Universal pentru a reuşi. 
Trebuie să începeţi prin a face o lucrare de purificare. 
Eu v-am spus-o deja de sute de ori şi o repet pentru că, 
o constat, este un punct încă departe de a fi înţeles: 


este periculos să doreşti să pătrunzi în lumea spirituală 
dacă nu eşti în prealabil purificat (A se vedea „De la 
Om la Dumnezeu“ (Col. Izvor 236), Cap. „: „lesod, 
fundamentul vieţii spirituale”). Trebuie ca lucrurile să 
fie clare: această dorinţă de a atinge Sufletul Universal 
şi Spiritul Cosmic trebuie să fie inspirată de cel mai 
înalt ideal, de singura nevoie de a te perfecționa şi de 
a servi voinţei Domnului. 

În Ştiinţa Iniţiatică nu întâlnim numai cunoştinţe 
destinate intelectului, ci abordăm un domeniu ce 
atinge totalitatea fiinţei umane, resorturile cele mai 
intime, şi de aceea trebuie să fim extrem de prudenţi. 
A lucra cu sufletul şi cu spiritul înseamnă a lucra cu 
cele două principii creatoare, şi deci a atinge entităţile, 
curenţii cei mai puternici ai universului. În măsura în 
care creează viaţa, organele sexuale ale bărbatului şi 
ale femeii sunt în planul fizic echivalentul sufletului şi 
al spiritului, şi acela care se joacă de-a ucenicul vrăjitor 
cu puterile sufletului şi spiritului declanşează până în 
corpul său forţe formidabile pe care în curând nu le va 
mai putea controla. 

Aceia care abordează Ştiinţa Iniţiatică cu voinţa de 
a obţine puteri ce le vor permite să se îmbogăţească şi 
să îi domine pe alţii, se expun la mari pericole, fiindcă 
energiile care curg spre ei trec pe căi ce nu sunt libere 
şi aceasta produce în organism surescitări, excitaţii ce 
ating chiar organele genitale. Nu trebuie să ascundem 
realitatea. S-au cunoscut în istorie cazurile unor 
persoane care, dedicându-se ştiinţelor oculte, au 
sfârşit rău, şi întreaga lume a rămas stupefiată. Multă 
vreme aceste fiinţe au oferit imaginea înţelepciunii, a 
spiritualităţii: ele se preocupă numai să studieze, să 
reflecteze, să mediteze. Şi apoi, într-o bună zi, ca şi 
cum o forţă misterioasă ar fi pus stăpânire pe ei, ele s- 


au dedat la acte nesăbuite de dezmăţ, de violenţă: 
cele câteva succese obţinute le-au făcut să-şi piardă 
minţile. Ele nu ştiau că, dimpotrivă, cu cât există mai 
mult dorinţa de a te înălța, cu atât mai mult trebuie să 
te arăţi mai exigent cu tine însuţi, devenind şi mai 
dezinteresat, şi mai umil. Ele vroiau să aibă tot, să 
posede tot, iar aceste energii ce erau de o putere 
formidabilă au întâlnit în ele obstacole, toate acele 
impurități acumulate de ambițiile şi plăcerilor lor 
nemăsurate, şi au măturat totul în calea lor. Astfel au 
devenit victimele propriilor lor aspirații. 

Un alt pericol este acela de a considera viaţa 
spirituală ca pe un drog, un opium. Mi se întâmplă să 
primesc scrisori de la unele persoane care îmi 
povestesc viaţa lor: suferinţele, eşecurile, decepţiile 
lor... Dar acum, spun ele, după ce au descoperit Ştiinţa 
Iniţiatică, întreaga lor existenţă s-a schimbat, şi îmi 
arată cum s-a întâmplat, închipuindu-şi că mă vor 
bucura cu ceea ce sunt pe cale să descrie. Adevărul 
este că, nu numai că nu mă bucur, dar chiar mă 
îngrijorez, fiindcă ceea ce exprimă aceste persoane 
este înainte de toate o dorinţă de a fugi de muncă, de 
eforturi, de responsabilităţi, ca şi cum viaţa spirituală 
constă în a te lăsa în voia unor curenţi agreabili, în a 
pluti într-un spaţiu oarecare plin de imagini neclare. Ei 
nu, viaţa spirituală are exigente, şi exigenţe încă şi mai 
mari decât viaţa materială şi cea socială. Viaţa 
spirituală bine înţeleasă nu este o fugă din faţa 
realităţilor existenţei, ea trebuie să vă facă capabili să 
vă asumaţi chiar mai bine viaţa voastră pe pământ. 
Fiindcă şi aici întâlnim echilibrul balanței spre care 
trebuie să tindem: un acord între spirit şi materie. 

Iniţiaţii, marii Maeştri ne-a dat mereu acest 
avertisment: „Aceia care nu sunt puri să nu se apropie 


de sanctuar!” Dar ce este puritatea? Contrar a ceea ce 
mulţi oameni cred, puritatea nu se referă atât de mult 
la problema sexuală, sexualitatea fiind un aspect 
limitat al ei. Există alte forme de puritate mai înalte, 
mai importante. Adevărata puritate se află mai întâi în 
gânduri, în sentimente şi în dorinţe; este o virtute ce 
constă în a nu păstra nimic pentru sine. Tot ceea ce 
învăţăm, tot ceea ce dobândim, trebuie să-i facem să 
beneficieze, într-un fel sau altul, şi pe ceilalţi. Cât 
priveşte impuritatea, ea este egocentrismul sub toate 
formele sale. A vrea să fii pur ca să te păstrezi mai 
bine pe tine însuţi nu înseamnă puritate. Este pur cu 
adevărat numai acela care caută puritatea pentru a da 
mai mult celorlalţi, oferindu-le numai elementele cele 
mai preţioase. 

Adevărata puritate trebuie doar să vă folosească 
ca să pregătiţi sălaşul Duhului Sfânt astfel ca el să vină 
să se instaleze în voi, fiindcă vă va oferi condiţiile ca să 
lucraţi la venirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ. 
Prea mulţi din aşa zişii spiritualişti cred încă că a fi pur 
înseamnă să se păstreze deoparte de orice contact, 
închişi într-un vas. Nu, această puritate care nu aduce 
nimic este aproape inutilă, este chiar nocivă, fiindcă în 
această lipsă de acţiune numai diavolul ştie ce se 
poate întâmpla: fermentaţii, putrefacţii. Suntem uimiţi 
uneori să descoperim să aflăm ceea ce se află în 
mintea unor persoane aşa zis pure şi inocente. In 
realitate, dacă aţi găsit adevărata puritate, fie că nu 
permiteţi nimănui să vă atingă sau vă poate atinge 
întreaga lume, aceasta nu schimbă mare lucru. Sunteţi 
puri în ambele cazuri, fiindcă Duhul Sfânt se află deja 
acolo, iar atunci când Duhul Sfânt se află în voi, nimeni 
nu vă mai poate murdări: sunteţi un izvor care 


țâşneşte şi toate impurităţile, de oriunde ar veni, sunt 
aruncate. 

Există oameni care fac totul pentru a se proteja de 
microbi, dar cum rămâne ceva în ei ce atrage microbii, 
ei sunt mereu contaminaţi. In timp ce s-au văzut alte 
persoane pline de iubire, de devotament şi abnegaţie, 
care îngrijeau bolnavi contagioşi şi care nu au fost 
niciodată atinse; ca şi cum puritatea sentimentelor şi 
intenţiilor lor ar fi reuşit să purifice de asemenea 
sângele lor şi să le protejeze. Acum, nu trebuie să 
folosiţi ca pretext ceea ce v-am spus, pentru a vă 
arunca în braţele întregii lumi sau să circulaţi în 
mijlocul bolnavilor contagioşi fără a vă lua nişte 
precauţii. Aşteptând ziua în care veţi reuşi cu adevărat 
să introduceţi puritatea in voi, va trebuie să vă 
păstraţi, dar nu într-un scop egoist, trebuie să vă 
păstraţi pentru ceilalţi, pentru a-i ajuta. lată adevărata 
puritate, în timp ce cealaltă puritate este în realitate 
impură fiindcă este egoistă. Vă este clar acum? 

Adevărata puritate este iubirea divină, fiindcă 
iubirea divină este viaţa, este apa ce ţâşneşte din 
izvor, şi ea îndepărtează tot ceea ce este murdar, 
întunecos, obscur. Chiar dacă sunteţi albi ca zăpada, o 
puritate în care nu există iubire nu este cu adevărat 
puritatea. Câţi oameni nu au crezut că puritatea constă 
în a se păzi de iubire! Da, există fiinţe care sunt pure 
ca zăpada, dar şi reci ca zăpada, nu posedă iubire, iar 
puritatea lor este sterilă. Adevărata puritate este 
aceea a apei cristaline care ţâşneşte, care curge, şi 
care va uda câmpurile şi grădinile. Nu trebuie să ne 
ferim de iubire, ci de gândurile şi sentimentele egoiste: 
imediat ce asemenea sentimente pătrund în voi, nu 
mai sunteţi puri. 


În înţelepciunea sa, în imensitatea sa, în 
generozitatea sa, Dumnezeu a dat bărbatului şi femeii 
mijloacele de a-şi manifesta iubirea în planuri le 
superioare ale sufletului şi spiritului. Atunci, în loc să 
fiţi mereu atât de nefericiţi fiindcă după numeroase 
experienţe decepţionante nu aţi reuşit să vă găsiţi 
perechea, gândiţi-vă că Dumnezeu v-a pregătit pentru 
a vă manifesta iubirea fără încetare, fuzionând sufletul 
şi spiritul vostru cu Sufletul Universal şi Spiritul Cosmic. 
Aşa cum apa care coboară din cer va hrăni planta până 
la rădăcină, această energie ce vine din înalt vă va 
inunda, vă va impregna, depunând particule de lumină 
în toate organele corpului vostru, până la picioare. 

Eu ştiu că acestea sunt concepţii foarte 
îndepărtate încă de voi, dar nu contează. Steaua 
polară este şi ea foarte îndepărtată, dar ne putem 
dirija după ea, aşa cum au făcut-o toţi navigatorii de-a 
lungul mileniilor, ajungând la destinaţie. Aceste 
adevăruri pe care vi le descopăr sunt tot atât de 
îndepărtate de voi ca şi steaua polară, dar asemenea 
ei, ele vă vor ghida... 


CUPRINS 


Cap. 1 - Balanța cosmică - Numărul 2... eee 1 
Cap. 2 - Oscilaţiile balanţei...............cc eee 14 
Cap oF SU (0) A ioan E a 21 
0 ct Na ai il a 21 
Îi ostatec Das aa usa tatal Ia aul data 28 
Cap. 4 - Locul masculinului şi al femininului............... 31 
I. Adam şi Eva: spiritul şi materia..........eseeeeneernnennn 31 


II. Adam şi Eva: înţelepciunea şi iubirea.................. 36 


III. Planul mental şi planul astral... 39 


IV. Bărbatul şi femeia... eee eee eee 43 
Cap. 5 - Dumnezeu dincolo de bine şi râu.................. 49 
Cap. 6 - Capul alb şi capul negru... eee 59 

(FEROE e IDR N PM MI DAN NOD AAN N IRI 59 

| pole al aia ad aa aid nt aţa, taia 65 
Cap. 7 - Alternante şi opoziții: legea contrariilor......... 68 
Cap. 8 - „Pentru a face minunile unui singur lucru“ 
simbolismul lui 8 şi al crucii... eee eee 77 
Cap. 9 - Caduceul lui Hermes - şarpele astral............. 87 
Cap. 10 - Principiul vieţii şi principiul morţii: lona şi 
FIOLE se e tatea sado ae da Poeta are ra TEETE Saal aie 93 

[i rele iu ta el et i aa at am A aa EA 94 

l NE AI RE IRA AP E AO E On A a A m RINA 99 
Cap. 11 - Triada KETHER - HASED - GHEBURAH...... 103 

| SCEPERUI si glopuül marerena e oaie aa aie 103 

II. Intelectul şi inima... eee eee 108 

III. Linia dreaptă şi linia curbă... eee. 111 
Cap. 12 - Legea schimbului... eee 114 
Cap. 13 - Cheia şi încuietoarea...........ceee eee 120 
Cap. 14 - Lucrarea spiritului asupra materiei - cupa 
(are UCI IUN E tă careia cr it iti a aa E Dată 125 
Cap. 15 - Uniunea dintre eu şi corpul fizic................ 133 
Cap. 16 - Taina împărtăşanie... eee 135 
Cap. 17 - Mitul androginului.......c eee 139 


Cap. 18 - Fuziunea cu sufletul universal şi cu spiritul 
COSMIC e reana rile ala panica ll Pa aaa a 150