Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1926 (Anul 3, nr. 99-150) 760 pag/DimineataCopiilor_1926-1669230529__pages451-500

15 AUGUST 1928. Мг. 131 


Cântec de seară... 


Іп amintirea lui Culiţă 
O, dormi uşor, căci sfânta lunt 
Sclipind pe bolta cea albastră, 
Aruncă din a ei cunună 
Pe leagónu-(i dela fereastră... 


O, dormi ușor, că "n taină vine 
Din ceruri, îngerul de pază, 
Soptindu-ți cântece divine 
Asupra ta, mereu veghiază... 


O, dormi uşor, căci blânda mamă 
Te-alintă iar ca să te culce... 
Din nou al nopții vis te cheamă 
In lumea lui, o, flutur dulce!... 


Gheorghe Gh. Ursu 
Жашхо-------- 


Mama şi copilul 


de Maximilian Glasberg 
Dormi, copilá, şi visează 
Despre regi, balauri, zmei... 
Eu rămas-am numai trează. 
Tu joacá-te "n vis cu ei. 


Ştii doar: De trei nopți de-a rândul 
Am veghiat şi te-am păzit, 

Tot la tine mi-a fost gândul... 
Mi-era somn, şaş fi dormit. 


Insă mama nu te lasă 
Singurică şi plângând. 
Fă-mi-te iar sănătoasă, 
Să te-aud din nou râzând. 


Dormi, fetița mea? Ei bine, 
Noapte bună, somn uşor. 
Mâine iar vei fi cu mine 
In grădină, puigor. 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREȘTI. — Str. SĂRINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE: 1 AN 150 Lul 
с 6 LUNI 80 „ 


UN NUMAR 4 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


Director : N. BATZARIA 


белеке ел 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. 


Căminul parinfesc 


O sfânt locaș al sujletului meu, 
Маі adăpostit în tine са drag, 
Când stropii de ploaie cuggeau şirag; 
Pe-acoperişu-ți luciu de pleu. 


Dar acum, îngârbovit ca-un mogneag, 
Orice lucru... îmi pare că e greu, 
Rugându-mă ?ntr'una la Dumnezeu: 
Să nu mai fiu în lume tot pribeag! 


..De-acuma, te las în părăsire 
O sfânt locas al vieții mele; 
Ce de ploi, mi-ai dat adăpostire!... 


Cu timpul, te vei ruina mereu, 

Căci vânturi si ploi te bat într'una 

О, sfânt locaş al sufletului теи!... 

Miuta |. Delafará-Arad 
——— cock - 


DORUL MEU 


. Vreau să uit de toată lumea 


Să stau pusnic în pădure 
Si "n cântări de păsărele, 
Să las gândul să mă fure. 


Să mă culc în iarba verde, 
Cer să-mi să-mi fie-acoperiş 
Și, visând, să mă trezească 

Șoapta blândului frunzig... j 


Roua florilor să-mi țină 
Loc de apă, când mi-e sete, 
E in loc de foame, teii 
u mirezme să mă 'mbete. 
..Si de-ar fi să mor acuma, 
Vreau să mor tot în pădure, 
Să mă 'ngroape fără jale 
Lângă stuful de răsure. 
G. Breazu-Leurden! 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Preiucrare de Ali-Bab 


1051 odată unul, căruia toată lumea nu-i 
zicea altfel decât „Jucătorul”, aşa cá ni- 
meni nu-şi mai aducea aminte cum il chea. 


mă. Şi îi zicea „Jucătorul” cu drept cu- 

vânt. Cât era ziua de mare şi noaptea 
de lungă nu făcea a'tceva decât să joace la jocuri 
de noroc. Din pricina acestei patimi, nenorocitul 
de el pierduse totul. Işi jucase şi casa şi o pierduse. 
A doua zi urma chiar să fie dat afară din casă. 

In ajun iată cá doi drumeţi veniră pe neaşteptate 
la dânsul şi îi cerură să-i găzduiască la noapte. 
Cei doi drumefi nu erau alţii decât Domnul Dum- 
nezeu — Slăvit să-l fie numele! — şi Sfântul Petru. 

Jucătorul” nu-i cunoştea. Totuşi, le zise: „Vă 
primesc cu dragă inimă, dar n'am paturi în cari să 
vă culc şi nici de mâncare n'am să vă dau”. 

— „Ne culcăm si pe jos, îi răspunse Dumnezeu, 
iar de mâncare ne cumpărăm noi înşine”. Sfântul 
Petru ii dete chiar trei lei de argint, spunându-i să 
meargă si să cumpere pâine. „Jucătorul” luă banii şi 
se duse, dar eşind din casă, văzu într'o cârciumă 
câțiva oameni, сагі jucau la cărţi. Duhul ispitei 
il împinse şi pe dânsul să intre în câuciumă şi să 
joace cu banii ce i se dăduse pentru pâine. Intră, 
jucă şi-i pierdu în câteva minute. 

Domnul Dumnezeu şi Sfântul Petru aşteptară, cât 
aşteptară, dar văzând că nu mai vine, eşiră să-l 
caute. Il vázurá venind în spre casă cu mâinile 
goale şi-i văzu şi el. Ruginat, minţi şi spuse că 
cei trei lei de argint îi căzuseră în drum, fără 
să-și dea seama. Acum se făcea că-i caută. 

Dumnezeu şi Sfântul Petru ştiau, bine înţeles, ade- 
vărul, dar nu-i ziseră nimic, ci îi deteră alţi trei 
lei de argint, ca să cumpere pâine. De data aceasta 


DIMINEAŢA COPIILOR 99999999999999%99%9999Ф99999999999999999%ФФФ PAG. 5 


»„Jucătorul” nu mai intră în cârciumă, ci se duse 
drept la. pâine şi se întoarse cu dânsa acasă. 

După ce şezură la masă, Dumnezeu îi zise: „Du-te 
în pivniţă şi scoate o cană de vin!" 

— „Butoiul e gol si n'am nici o picătură”, răs- 
nm ,Jucátorul"., 

„Te înşeli, ii întoarse Dumnezeu vorba, du- te 
.Si vei vedea că este", 

„Jucătorul” se duse la pivniţă şi văzu că butoiul 
era plin şi că vinul eră foarte bun. Umplu o 
cană mare şi o aduse la masă. 

A doua 21, mai înainte de a-şi lua rămas bun, 
Dumnezeu îi grăi zicându-i: 1 dăruese trei lu- 
cruri: alege tot ce-ţi place mai bine!" 

„Jucătorul” răspunse: „Mai întâiu vreau să câş- 
tig totdeauna la cărți. Al doilea, vreau са писи 
din grădină, să fie totdeauna încărcat de nuci şi, 

al treilea, mai vreau ca oricine s'ar sui într'ânsul, 


să rămâie acolo şi să nu se poată da jos fără 


voia mea. 

— „Sal făcut!” îi zise Dumnezeu, luându-și rămas 
bun şi plecând mai departe cu Sfântul Petru. 

„Jucătorul” avea acum noroc aşa de mare, cá 
în curând câştigă lal cărţi o jumătate din pământ. 

„Slăvite Stăpâne!” îi zise lui Dumnezeu Sfântul 
Petru”, nu merge aşa. Nu va trece mult si „Jucă- 
torul” va! câştiga pământul întreg. Să trimitem, aşa 
dar, Moartea să-l ia din lume”. 

Dumnezeu îi porunci Morţii să meargă şi să-l 
ia. „Viu numaidecât, îi zise „Jucătorul”, dar suie-te 
puțin in nuc şi culege câteva nuci, ca să avem 
се тапса! pe drum", 

Moartea se sui, dar rămase acolo, Rámase şapte 
ani de zile şi în vremea aceasta nimeni nu muri 
pe pământ 

‚ Sfinte poamne, nu merge aşa!” îi zise din nou 
lui Dumnezeu Sfântul Petru", Să mergem noi înşine 
şi să-i dám Morţii drumul”, Se duseră şi--i deterá 
drumul, iar Moartea se repezi la „Jucător” şi-l su- 
grumă cu mâinele-i osoase. 

, Jucătorul” porni acum pe lumea cealaltă, luân- 
du-şi іп traistă cărţile de joc. Ajunse la poarta 
raiului бі bátu, ca să-i deschidă. „Cine-i acolo?” 
întrebă dinlăuntru Sfântul Petru, 

— Eu, Jucătorul”, 

— „Nu, du-te, aici nu e loc pentru tine”. 

Văzând aşa, „Jucătorul” se duse şi bătu la poarta 
iadului, unde îi se deschise numaidecát. 

Acolo ега( Scaraoţehi cel mare, înconjurat de o 
mulţime de draci mai mici. ,Hai să te joc ре 
impielifafii aceştia!” îi zise lui Ѕеагаојеһі ,Jucá- 
torul” 

Incepură să joace, dar „Jucătorul” câştiga mereu, 
Speriafi, dracii şi drăcuşorii fugirá sburând la cer 
şi începură să sgârie cu unghiile şi să rupă cerul, 
fiindcă vroiau să se ascundă acolo, ca să scape de 
‚ Jucătorul”, 


-~ 


Sfântul Petru îi grăi iarăşi lui Dumnezeu, zicân- 
du-i: , Bunule Părinte, vrând, nevrând, trebue să-l 
luăm aicea la noi pe blestematul acela de Jucător”. 
Altfel, dau năvală toţi dracii şi ne rup în bucăţi 
cerul întreg”. 

Il luară, prin urmare, la cer, dar nici acolo „Ju- 
cătorul”” nu se astámpára o clipă. Se apucă să-i 


ispitească pe îngeri şi să joace cu dânşii. Şi se 
făcu іп cer mare zarvá şi о nespusă turburare. 

„Nici aicea nu-l putem ţine, că ne răzvrăteşte 
pe toţi îngerii. Să-l asvârlim afară şi ducă--se unde 
o fi!” Aşa! îi grăi lui Dumnezeu Sfântul Petru. 

Dumnezeu ascultă de rugămintea sfântului Său 
iubit şi porunci ca , Jucátorul" să fie aruncat afară 
din cer, In cădere, sufletul ,Jucátorului" se fără- 
mifá în mii de bucățele. Fiecare din bucáfele acestea 
intră în câte un om, făcând dintr'ángii jucători pă- 
timaşi. Aşa se face cá sunt atâţia nenorotiţi, cari 
având intr'ángii patima jocului, îşi pierd la jocul 
de noroc şi avere si linişte şi cinste. 


PAG. 6 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PFPERDASTRA INIPLO RITA 


orin şi Sorina sunt orfani de tată, iar inama 
S lor îi întreține, făcând pălării. 

HAşezată la fereastră, o fereastră care dă 

: într'o curte puţin curată şi în care nu е 

un fir de verdeață, biata cucoana Maria, 

căci aşa o chema pe mama copiilor, coase şi po- 

triveşte, cât e ziua de mare, flori şi păsări arti- 

ficiale pe pălăriile ce-i comandă cucoanele din car- 

tier. De multă vreme ea n'a mai văzut flori ade- 
vărate si n'a mai auzit cântec de păsări. 

E mulţumită că, muncind, îşi poate creşte co- 


piii si că aceşti copii sunt sănătoşi şi cuminţi. 

Insoţiţi de o vecină, Sorin şi Sorina se duc la 
plimbare, ies chiar pe câmp afară din oraş, se 
desfáteazá în iarba verde si în frumuseţea de flori. 
Numai mama lor nu se plimbá si nu merge sá 
respire aerul curat dela ţară. N'are vreme, biata 
femeie! 

Dar iată cá se apropie sărbătoarea Sfânta Ma- 
via, ziua cucoanei Maria. 

„Ce-i putem da mamei de ziua ei?" întrebă So- 
rin pe surioara sa Sorina. 

— „Eu ştiu ce i-ar face mümifichii plăcere”, 
răspunse fetiţa. „O cutie. plină cu flori şi care să 


` j-o punem la fereastra unde lucrează. De câte ori 


şi-ar ridica ochii, să aibă înaintea sa o grădiniță 
care să-i inveseleascá sufletul”. 

Decât о cutie са aceasta cu florile dintr'insa 
costă cel puţin o sută de lei. De unde ar putea 


Prelucrare de Vasile Stănoiu 


găsi copiii această sumă, care este pentru dânşii 
o avere întreagă? 

Dar lui Sorin îi dete ceva prin gând. Pe balco- 
nul dela etajul de sus, unde stă o cucoană bă- 
trână, căreia îi duce în toate zilele ziarul ei, So- 
rin a văzut o astfel de cutie, care n'avea nimic 
într'însa, şi a mai văzut mai multe ghivece goale 
de îlori, puse unele în:r'altele. 

Şi se înţelese cu Sorina să-i ceară cucoanei bă- | 
trâne să le vândă lor mai eftin cutia aceea de flori. 

„Dar ce nevoe aveţi de dânsa?” îi întrebă cam 
mirată cucoana bătrână. 

— ,Vroiam să-i facem mamei un- cadou de ziua 
ei şi să punem flori în cutie”, îi lămuriră cei doi 
copii. 

Plăcut impresionată de frumosul lor gând, cu- 
coana le zise: „Cutia nu o vând, ci v'o dăruiesc. 
Si am să vá mai ajut să cumpăraţi flori mai ef- 
tine, dar până atunci găsiţi de undeva pământ mai 
bun, ca să punem în cutie”. 

Sorin şi Sorina sărutară recunoscători тапа cu- 
coanei şi plecară de acolo veseli şi mulţumiţi. 

Acum trebuia să găsească pământ bun pentru 


flori. Şi de data aceasta norocul le veni într'aju- 
tor. Tatăl lui Mircea — Mircea era un prieten de 
şcoală al lui. Sorin — avea o grădină mare. De 
acolo copiii se duserá si luară două găleți pline 
cu pământ negru şi bun. 

Două zile mai târziu, cucoana cea bătrână, îi 


ETP PP Pe i, 


DIMINEAŢA COPIILORe€99999909099909994999909009990699949099960000* PAG. 7 


conduse pe Sorin şi pe Sorina la piaţa de flori 
şi pentru suma de patruzeci de lei — atâţia bani 
aveau copiii — le cumpără flori alese dintre cele 
mai frumoase şi cele mai plăcut mirositoare. 

Dar copiii nu vroiau ca mama lor să afle ceva 
mai înainte de ziua Sfintei Marii. Până atunci to- 
tul trebuia să rămâie un mare secret. Fură aju- 
taţi si la aceasta de cucoana cea bătrână, care 
luă la dânsa şi pământ şi flori şi se îngriji să 
le semene şi să le orânduiască aşa cum şiia ea 
maj bine. 

In sfârşit, iată că a sosit şi ziua de Sfânta Ma- 
ria. In dimineaţa acestei zile, mama lui Sorin se 
duse să târguiască ceva dela piaţă, căci ea, biata, 
nici nu se gândise că ziua aceea e ziua сі, a- 


n = 4 vw а 


tâta de mari erau grijite si necazurile ce o a- 


и. 

Sorin şi Sorina, după ce о văzură eşind, de- 
teră fuga la cucoana cea bătrână dela etajul de sus 
Cutia era gata cu florile puse într'insa. Sorin şi 
Sorina rámaserá uimiţi, văzând cât de frumos erau 
aşezate florile. 

După ce mulfumirá încă odată cucoanei celei bă- 
trâne, apucară amândoi cutia şi o duseră cu toată 
bágareà de seamă la fereastra la care mama lor 
lucra în toate zilele. Inchiserá după aceeâ fereastra 
şi traseră perdeaua. Acum putea veni şi mama lor 
căci surpriza era pregătită. ' 

După vre-o oră, mama lor se întoarse şi nici 
nu observă că e trasă perdeaua dela fereastră. „Cu 
atât mai bine,”, îşi ziseră Sorin şi Sorina. 

Ea se duse la bucătărie, ca să gătească ceva 
de mâncare, iar copiilor le zise să pună masa, 
aşa cum Sorin şi Sorina făceau regulat şi la prânz 
şi seara. 

Mama lor veni apoi cu mâncarea, dar mai înainte 


de a sta la masă, zise: „Să deschidem fereastra, 
ca să mai vie puţin aer curat de afară”. 

Se duse şi o deschise ea însăşi. Care nu-i fu 
mirarea şi după aceea bucuria, văzând frumuseţea 
de flori deia fereastră? 

„А, copiii mei, iubiții mei copii!” putu să zică 
printre lacrimi, strângând în braţe pe Sorin şi pe 
Sorina. 

Din ziua aceea lucrează cu o mai mare plăcere 
la fereastra infloritá. Ba uneori o auzi chiar cân- 
tând încet un cântec din copilărie, pe când vre-o 
albină sbárnie în jurul florilor. 

Din franțuzeşte de Vasile Stănolu 


| Legenda despre ! Mânăstirea Putna 


Reproducem după Cronicarul Neculce fără să 
schimbăm ceva, frumoasa legendă ce urmează: 


Ştefan-Vodă cel bun, când s'au apucat să facă 
mănăstirea Putna, au tras cu arcul Stefan-Vodá 
dintr'un vârf de munte, ce este lângă mănăstire, 
şi unde au agiuns ságea:a acolo au făcut pristolul 
în oltar, şi este mult loc de unde au tras până la 
mănăstire. Pus-au şi pre trii boiernaşi de au tras, 
pre vătavul de copii şi pre doi copii din casá!), 
deci, unde au căzut săgeata vătavului de copii au 
făcut poarta; iară unde au căzut săgeata unui co- 
pil din casă, au făcut clopotniţă; iară un copil din 
casă zic să fi întrecut pre Stefan-Vodá şi să-i fi 
căzut săgeata într'un deluşel ce se chiamă Sion, ce 
este lângă mănăstire, şi este semn un stâlp de 
piatră; şi zic să-i fie tăiat capul acolo; dară întru 
adevăr nu se stie, numai oamenii aşa povestesc. 
Fost-au şi bisericuţă de lemn întru acel deluşel 
şi s'au răsipit, fiind de lemn. Şi aşa au fost făcut 
mănăstirea de frumoasă, tot cu aur poliită; zu- 
grăveaia, mai mult aur decât zugrávealá, şi рге 
dinăuntru şi pre dinafară, şi acoperită cu plumb. 
Zic călugării să fi fos: făcut şi sfeşnicele cele mari 
şi cele mici, si policandru, si hora?), tot prinse 
de argint, şi pre urmă să le fi luat un domn şi 
să fi făcut altele de spijá, care le-am apucat şi noi; 
iară stricându-se un clopot mare la mănăstire, şi 
făcând călugării clopotul a doua oară, au pus a- 
ceste toate ce scriu mai sus în clopot ca să fie 
mai mare. 


1). Feciori de boeri dela curte cari'alcătuiau garda Domnului 
2). Locul unde Łe cântă, corul bi:ericii 
UBRBREREBBEREBSEZZEEEEZRSREERBSSEREZEE 


Inchisoarea de flori, 


Dragii nostri cititori, 

E frumoasă, captivantă, 
Dând un pol, tof; vă grăbiţi, 
S'o luaţi și s'o citiți 


A. EN 
© 
E XI ph 


| 


ШІ 


1) „Dragă Froso, vin acuma 
Dela noul donm notar, 
Om drăguţ, băiat de zahăr, 
M'a cinstit şi c'un pahar. 


2) „Și te roagă notăreasa, 
Du-te mâine negreşit, 
Zice: „Vreau să văd pe Frosa 
A iui Haplea cel vestit. 


3) „Dar să ştii, Frosino dragă, 
Cât mai tare să-i vorbeşti, 
Căci e surdă, vai! sărmana, 
Cum nu-i alta la Hăpleşti“. 


4) Pe'nserate merge Haplea 
“La cucoana notăreasă, 
Zice: „Frosa mea vă roagă 
Mâine s'o primiţi acasă'. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


EX 


PAG. 9 


5) — „Să pofteascá"... însă Haplea: 6) Coana Frosa merge-a douazi — 
„Bine, dar vă spun să ştiţi, Vai, frumos s'a dichisit!— 
Сл butuc e surdă Frosa, „Bună ziua!“ urlă dânsa, 


Deci, mai tare să-i vorbiţi“. De să crezi c'a'nebunit. 


7) Notăreasa de asemeni 8) Urlă ea, răcneşte Frosa, 


Tipá: „Bine mi-ai venit!“ Amândouă cât mai tare. қ 
Са din somnu-i greu notarul „Ce-au pátit?* se'ntreabă lumea, 
Speriat, a tresárit. trânsă'n stradă'n număr mare. 
| RW, 
ЖҰ 
LE  // 
%% 7% H, 2 
%” Ж 
22 
ПРА 
» % 2 
2 
9) „Dar de când, сисоапа Froso; 10) Si cucoanele'nţeles-au 
Asurzit-ai aşa rău?“ Haplea joc că şi-a bătut, 
-- „Să mă ierti, dar nu sunt surdă, Supárate-au stat trei zile, 


— „Ва nici eu nu-s surdă, таи!“ Dar pe urmă le-a trecut, 


PAG. 10 


қылта атанын OP Pe ea ое жад 


DIMINEAŢA COPIILOR 


m == ---------  — =» 


RIKKI- TIRRI -TAVI ~ RUDYARD KYPLING 


SAU MANCÁTORUL o SERPI 


А 


/ ^ 
4 Y2. 


Л 


ім ROMANESTE BE ӯ 


Ж "UR We g- 
a rj uH бр. v 


" 247) 
A pet 


bL, 


(8) (URMARE) 


— Voi omori pe om şi pe nevasta lui, apoi pe 
copil de voiu putea şi voi pleca fără zgomot. Atunci 
vila va rămâne goală şi Rikki-tikki va pleca. 

Rikki-tikki se infiorase de turbare şi ciudă auzind 
toate astea. 

Apoi văzu capul lui Nag ieşind din burlan ur- 
mat pe dată de lungul lui trup solzos şi rece. Cu 
toată furia ce-l frământa, ii fu totuşi foarte frică 
văzând mărimea sarpelui cu ochelari. Nag coti, îşi 
inállá capul şi privirea lui străbătu sala de baie, 
prin întunericul in care Rikki-tikki putea să vadă 
cum îi lucesc ochii. 

— Dacă l'asi ucide acum pe loc, Nagaina o să 
ştie; şi pe de altă parte, dacă am să mă lupt cu el pe 
pardoseală, o să mă doboare... Ce să fac? îşi zise 
Rikki-tikki. Nag se mlădiă în dreapta în stânga 
şi Rikki-tikki îl auzi bând din oala cea mare care 
slujea de umplut baia. 

— Bun, îşi zise şarpele. Acum să ne gândim; 
când omul a ucis ре Karait el avea un băț. Poatd 
să-l aibă şi acum, dar când va veni mâine la baie, 
va fi cu mâna goală. Am să aştept deci aci ca să 
vină... Nagaina SY m'auzi? Am să aştept aci la rá- 
coare până in zi. 

Nici un ráspuns nu sosi de afará si Rikki-tikki 
socoti cá Nagaina plecase. 

Nag se incoláci in jurul borcanului bombat, si 
Rikki-tikki tácu ca pământul. 

După un ceas, el începu să înainteze pas cu 
pas spre borcan. Nag era adormit si Rikki-tikki ji 
examină spinarea lui cea lată, întrebându-se се loc 
ar fi mai bun de atacat. 

— Dacă nu-i rup mijlocul dela prima săritură, 
işi zise Rikki, va putea să lupte mai терме сі 
dacă luptă... te-ai dus Rikki. 


Măsură cu ochii grosimea gâtului şarpelui mai 
jos de capişon şi văzu că e prea mult pentru 
fălcile lui; iar o muşcătură în spre coadă nu ar 
folosi decât să infurie pe Nag. 

— Va trebui neapărat să muşc la cap, igi zise el 
în sfârşit; la cap, d'asupra capişonului; iar când 
îl voiu apuca bine de acolo să nu-i mai dau drumul. 

Atunci el sări. Capul se afla ceva mai în afară 
de borcan ,sub indoitura burţii, iar în clipa când 
dinţii lui se înfipseră, Rikki se rezem cu spatele 
de burta vasului de pământ ca să lipească de pă- 
mânt capul lui Nag. Acesta rămase la început cam 
zăpăcit. Apoi începu să se sbatá dela dreapta la 
stânga scuturând pe bietul Rikki cum scutură un 
câine pe un şobolan înainte şi înapoi pe pardo- 
seală, în sus în jos, şi în formă de cercuri felurite; 
dar ochii lui Rikki erau roşii, el se ţinea bine. 

Atunci şarpele începu să biciuiască toate din juru-i 
cu coada răsturnând tot ce întâlnea, cutia cu săpun, 
peria de fric[iuni, izbind din când în când cu sgo- 
mot pereţii băiei de metal. Strângând mereu din 
dinţi, lui Rikki i se părea că i se inclestase făl- 
cile cu toate cá nu mai credea să scape cu viaţă 
din trânteala asta grozavă, preferă să moară cu 
dinţii în prada lui decât să o sloboadá. Ameţit de 
tot, cu trupul sdrobit de lovituri şi izbituri, crezu 
că se desface in bucăţi când, tocmai la spatele lui 
se auzi о pocnitură ca un tunet; un vârtej arzător 
îl făcu să-şi piardă cunoştinţa şi o flacără îi pârli 

ul. 

Omul, desteptat de sgomot, descárcase cele două 
gloanţe ale puştei sale asupra lui Nag, tocmai după 
capişon. 

Rikki-tikki, cu ochii închişi, contnua să ţină 
dinţii încleştaţi, căci acu era sigur cá e mort; dar 


/ 


DIMINEAȚA COPIILOR ФФФФФФОФФОФФФФФФФ999ФФ99999999%99999%9999909%9% PAG. 11 


capul ce strángea nu mai mişca şi omul ridicându-l 
zise: 

E tot Rikki, Aliso; şi de astă dată e viaţa 
noastră ре care micuțul a scăpat-o. 

Atunci sosi şi mama lui Teddy, cu faţa palidă 
de tot, ca să privească ceeace mai rămăsese din 
Nag; iar Rikki-tikki se târă până la odaia lui Teddy, 
unde îşi petrecu restul nopţii scuturându-se mereu 
ca şi când ar fi vrut să se asigure cá mai este in- 
treg iar nu fărămiţit în o sută de bucățele după 
сит i se părea. | 

A doua zi dimineaţa, el era foarte infepenit, dar 
tare mulţumit de isprava lui vitejească. 

— Acum, mai am pe Năgaina de doborit şi asta 
va fi mai grozav ca şapte Nagi; apoi unde mai 
"pui că ouăle ei trebue să învieze din ceas în ceas... 

— D-zeule sfinte! Trebue să má duc să văd pe 
Darzee — îşi zise el. 

Fără să mai aştepte dejunul, Rikki-tikki alergá 


spre tufigul de spini unde Darzee, cânta cât îl - 


tinea pliscul un cântec de triumf. . е 

Ştirea morţii lui Мад se răspândise prin toată 
grădina, căci măturătorul îi aruncase trupul pe bă- 
ligar. 

E O, zise Rikki-tikki cu mânie. Oare acu e 
vreme de cántat? 

— Nag a murit... a (murit... a murit? cànta Darzee. 
Viteazul Rikki-tikki l'a apucat de cap, şi nu i-a 
mai dat drumul. Omul a venit apoi cu Бар саге 
face si Nag ва desfăcut în două bucăţi. El nu 
o să-mi mai mănânce puişorii. 

Toate astea sunt destul de adevărate; dar unde 
e Nagaina? — întrebă Rikki-tikki, uitându-se cu 
grijă în jurul lui. , 

— Nagaina veni la burlanul sălei de bae sá 
cheme pe Nag, continuá Darzee; si Nag a iesit 
pe vârful unui băț... máturátorul Га cules ре băț 
şi. Pa aruncat pe băiegar!... 3 \ 

“Să căutăm ре marete Rikki-tikki cu ochii de jar. 
; 1 (Va urma) 


SBBBHENEREBERRERRRNNRREERRRERREEEEREPIESRERRERREEERERRREBSERNESSERERSHESNNERHEREERES I BRSERDREBERERRSBOSRRAREBNRRENENENNRU 


De unde vine raul 


— -—Át — ——— 


dânşii. Odată pustnicul se culcă sub un co- 

pac, iar corbul, porumbelul, cerbul si şar- 

pele se adunară tot aci, ea să-şi petreacă 
noaptea. Animalele începură să discute — de unde 
s'a luat răul pe pământ. 

Corbul zise: „răul provine mumai dela foame; 
când eşti sátul, te aşezi pe-o crengufá, croncăneşti, 
eşti vesel şi fericit; dar când umbli nemâncat vre-o 
două zile, ţi se urâsc toate. Nu pofi să stai pe loc, 
sbori de colo până colo şi nu-ţi găseşti pace. Iar 
când dai de carne, te arunci şi mănânci pe nealese 
Uneori se aruncă în tine şi ciomege şi pietre, te 
apucă lupii şi câinii, dar tu tot nu te laşi. Şi câţi 
de-ai noştri nu pier de foame! Răul e numai din 
această cauză. 

Porumbelul zise: „Eu cred că răul nu vine dela 
foame, ci dela-iubire. Dac'am trăi câte unul, n'am 
avea nici-o. grijă. Dar trăim părechi şi-o îndră- 
gesti aşa de tare pe porumbiţă, că numai la ea te 
gândeşti: e sătulă, mulţumită? Iar când pleacă dela 
tine, nu-ţi mai găseşti astămpăr, te gândeşti, poate, 
a prins-o uliul sau oamenii, iar când porneşti s'o 
cauţi, nimereşti singur în ghiarele păsării răpitoare 
sau în vreo plasă. Când însă piere porumbifa, nu 
mei mănânci, nu mdi bei, ci tot o cauţi si te jeleşti, 
Tot răul nu e dela foame, ci dela iubire.” 

Şarpele zise: „nu, răul nu provine nici dela iu- 
bire şi nici dela foame, ci dela răutate. Dac'am 
trăi liniştit şi nu ne-am dugmáni, ar fi bine de toţi. 
Dar, de se întâmplă ceva nu după placul tău, te 
înfurii şi nimic nu-ţi mai e atunci plăcut. Caufi 


n pustnic trăia în pădure şi fiarele nu se 
temeau de el; vorbea si se injelegeau între 


după L. Tolstoi 
numai pe cine să-ţi versi necazul şi eşti în stare 
să omori până şi pe mama şi pe tatăl tău. Şi eşti 
înfuriat, până te pierzi si pe tine însu-ţi. Răul e 
numai din cauza răutăţii.” 
Cerbul zise: ,,Nu, nu dela ráutate, nici dela iubire 
sau foame nu provine răul, ci numai dela frică. Dac'ai 


putea să nu te sperii de nimic, totul ne ar merge bine, 


Fugim repede, avem multă putere. Contra unui ani- 
mal mic te aperi cu coarnele, dela unul mare scapi 
cu fuga. Dar nu se poate să nu-ţi fie frică de 
ceva. Se rupe o crenguţă ori foşnesc frunzele, în- 
cepi să tremuri de frică, іпіта-ў bate, să sară, nu 
altceva si sbori, de-i crede cá ţi-au crescut aripi. 
Altădată trece un iepure sau o pasăre sboară din 
іші, ti se pare că e o fiară şi o iei la goană, 
până întradevăr dai de-un animal care te stâşie. 
Deseori te trezeşti fugind, fără să ştii dece, iar 
în fugă cazi într'o prăpastie şi-ţi găseşti sfârşitul. 
De dormit, dormi cu ochii deschişi, tragi cu ure- 
chea şi eşti atent la orice sgomot. Tot răul e dela 
frică.” i 

Atunci pustnicul grái: ; 

— „Răul nu provine nici dela foame, nici dela 
iubire, nici dela răutate şi nici dela frică, ci dela 
însăşi faptura şi corpul nostru. Dela el e şi foamea, 
şi iubirea, şi răutatea şi frica.” 

Din ruseşte de Mira Han-Galaţi 


Trei furnici au strâns la un loc 30 gráunfe de orz. 

Cât va strânge una singură? 

Răspuns: lipsindu-i forța necesară, nu va poate 
duce nici unul. 


can 


PAG. 12 


— о ţară frumoasă dar foarte depărtată; n'o 
căutaţi pe hartă şi nici în manualele de geo- 
grafie: n'o veţi găsi, — fu întuneric trei zile 
şi trei nopţi. 

Nici o rază de lună, nici o stea. 

E drept că pe vremea aceea nu existau nici lămpi 
electrice, nici lumânări (ca cele de azi), nici chi- 
brituri. 

Nici eu nu prea ştiu bine ce exista pe vremea 
aceea, dar ceeace adevărat este, cá în acele trei 
zile şi trei nopţi, n'a .existat nici o fărâmă de 
lumină care să arate drumul drumeţilor. 

Tot poporul socotea aceasta drept un blestem 
căzut sau asvârlit de sus, de Dumnezeu. 

Copiii începură să plângă de spaimă, femeile să 
se certe cu bărbaţii, bătrânii să se vaiete şi să 
îngâne rugăciuni, animalele începură să urle, co- 
pacii să se aplece spre pământ, păsările să [ipe, 
să Ире jalnic, înfiorător, să (іре de moarte... 

S'a întâmplat însă ca in ţara „Prințului care şi-a 
pierdut umbrela” să trăiască umil, afară, lângă por- 
tile cetăţii, într'o cocioabá dărăpănată, un moşneag 
cu plete albe şi încovoiat de bătrâneţi adânci. 

Simţi întunericul, auzi plânsetul copiilor, certu- 
rile femeilor cu bărbaţii, văicărelile bătrânilor, ur- 
letul fiarelor, tipátul păsărilor şi avu o idee năs- 
truşnică, | 


| m fara „Prințului care şi-a pierdut umbrela”, — 


DIMINEAȚA COPIILOR 


|! 


Ml ruit Y, 


- 


Claudiu Ilarion 

leşi din cocioabă апеуоіс, drepi с, -- nu mai 

eşise la lumina soarelui de mulţi ani — si se în- 

dreptă bâjbâind prin întuneric, până ajunse în mij- 
locul cetăţii. Acolo se apucă să strige: 

— Toţi acei cari vor să se facă imediat lumină, 
să vie la mine. 

Intâiu se făcu tăcere în toată cetatea. O tăcerea 
de mormânt. Moşneagul se sprijini mai mult în 
cârji şi strigă încă odată: 

— Toţi acei cari vor să se facă imediat lumină, 
să vie la mine. t 

Şi veniră spre moşneag, unul după altul, în 
rânduri lungi, nesfârşite, copii, femeile, bătrânii, 
apoi animale, la urmă păsările, — întrun cuvânt 
toate viețuitoarele cetății. 

Era întuneric şi sufla vântul puternic. Se auzeau 
gemete prelungi, din сапа în când. Şi toată mul- 
йїтеа aştepta. Moşneagul vorbi: 

— V'am chemat aci ca să se facă lumină. Dar 
înainte de a se face lumină, am să vă întreb: 
Ştiţi voi de ce regele cetăţii noastre, stăpânul no- 
stru, se numeşte „Prinţul care şi-a pierdut umbrela”? 

Mulțimea răspunse în cor: 

— Nu! Nu ştim. Dar noi vrem lumină! 

— Până nu veţi şti de ce stăpânitorul nostru 
se numeşte aşa precum îi zicem, întunericul o să 
sălăşluiască la noi în ţară. 

Moşneagul începu să istoriseascá: 


е Vna - 


DIMINEAȚA COPIILOR 999999999999099990999999990999099999999999090999099 РАС. 13 


— Când Kokoroku, prinţul nostru împlini unspre- 
zece ani, regele, tatăl lui, Dumnezeu să-l hodinea- 
scă în raiu, dădu mari serbări în saloanele şi gră- 
dinile palatului lui, împărţi bani de aur săracilor 
şi cerşetorilor din toată fara şi praznicul tinu un- 
sprezece zile. Toţi împărații si regii pământului 
trimiseră daruri scumpe lui Kokoroku. Elefanfi albi, 
tigri cu cercei de aur grei şi vechi, sclavi şi sclave 
negre şi albe, cai, măscărici, saci cu pietre scumpe, 
pungi de aur şi multe altele fură darurile pe care 
prinţul Kokoroku le primise... Dar cel mai frumos, 
cel mai minunat dar fu acela trimis de regele din 
Ulalume, ţara de dincolo de apa neagră. 

Era o umbrelă. O umbrelă mică, cu mâner de 
argint, cu capul de rubin, dar avea în capul mă- 
nerului un rubin mare cât o piersică răscoaptă. 
Kokoroku nu mai putea de bucurie. Dacă priveai 
prin rubin, vedeai toată ţara şi pe regele din Ula- 
lume, iar dacă deschideai umbrela, întunericul se 
răspândea în jurul tău şi dăinuia trei zile şi trei 
nopţi. In a unsprezecea zi Kokoroku deschise um- 
brela. Fu în toată cetatea trei zile întuneric greu. 
Apoi se ivi soarele. După ce se făcu lumină, Ko- 
koroku întristat, dădu ordin să se îngroape umbrela 


în cimitir, în fundul cimitirului, lângă gropile unde 
urma să se înmormânteze oamenii răi, oamenii cari 
au păcate mai multe din regatul său. 

După mulţi ani, când prinţul crescu şi se făcu 
voinic şi chipeş la înfăţişare, într'o seară i se făcu 
dor de umbrelă şi trimise slujitori s'o desgroape. 

Când o avu lângă el, Kokoroku care era mâhnit 
foarte în seara aceea, întrucât infeleptii si sfătui- 
torii ii vorbirá de supuşii lui cari s'au înrăit în 
deşertăciune si în blestemăţii, deschise din nou um- 
brela. 

Si se făcu din nou întuneric care finu trei zile 
şi trei nopţi în toată cetatea. 

In ziua a patra când se ivi soarele, Кокек саге 
se înveselise, întrucât ştia că păcatele tuturor su- 
puşilor lui se iartă, se pierd si se şterg prin în- 
tuneric, văzu că umbrela nu se mai găsea lângă el, 


văzu cu surprindere că umbrela dispăruse. Ani mulți, 
mulţi au trecut de atunci şi prinţul îşi căuta ne- 
contenit umbrela. Se vede că şi-a găsit-o deabia a- 
cum. Şi iar o fi deschis-o şi iar s'a întins întu- 
nericul în toată cetatea... 

Se părea că povestea moşneagului se găsea a- 
proape de sfârşit. 

Tinuse cam mult, căci fiece cuvânt, moşneagul 
il rostea, poate din cauza bătrâneţii, cu multă greu- 
tate. Pe cer se ivi deodată o fâşie de lumină, ca 
un fulger. Mulțimea strigă înveselită: 

— Lumină, luminá!... 

Si se fácu luminá. 

Când se ivi soarele pe cer, copii incepurá să 
sburde, femeile se grăbiră să plece pe la casele 
lor ca să îngrijească de bucate, bărbaţii se risi- 
piră care încotro, la muncă, moşnegii păşiră şon- 
tâc-şontâc, vorbind între ei. 

— De acu încolo vor trece multe, multe dimi- 
пеј, căci copiii noştri vor învăţa carte, femeile 
noastre vor avea grije de bucate şi voinicii noştri 
vor munci şi se vor lupta la nevoie pentru ţara 
şi stăpânul nostru, şi întunericul se va duce, din 
pustii în pustii, până în fundul iadului.... 

Claudiu Ilarion 


—— CC — ——9 
Răcoreală dela Hăpleşti 


Boerul, care avea moşie la Hăpleşti, chemă în- 
tr'o zi la oraş, unde locuia de obiceiu, pe fruntaşii 
satului, spunându-le că peste două zile va veni 
la Hăpleşti şi că va sta acolo vreo două ceasuri. 

„„Cu ce vă putem primi?” se grăbi să-l întrebe 
iubitul nostru Haplea. 

— „О, nu-mi trebue mai nimic, tăspunse boe- 
rul, decât dacă ţineţi, mi-ar face plăcere să-mi daţi 
ceva care să mă răcorească pe căldurile acestea.” 

Háplestenii, având în frunte pe Haplea, se in- 
toârseră acasă, gândindu-se cum l-ar putea răcori 
mai bine pe boer. 

„Am găsit!” strigă Haplea, „lăsaţi treaba acea- 
sta în grija mea!" ) 

După două zile, iată că sosea si boerul intr'o 
trăsură trasă de patru cai. Toţi Hăpleştenii erau 
in păr la marginea comunei. Cum se apropie boe- 
rul şi... se puseră să-l răcorească zdravăn. 

Nici nu ghiciţi cum şi în ce fel. Ascultati. Des- 
teptul de Haplea— să nu-i fie de deochiu — um- 
pluse cu apă două pompe de stins focul şi îndată 
ce văzu că se apropie trăsura boerului, le spuse 
Hăpleştenilor să-i tragă cu apă in trăsură şi in 


“ boer. 


„Ce-i aceasta?” strigă boerul zápácit şi speriat 
de aşa primire. 

— „„Răcoreală dela Hüplegti", îi lămuri Haplea. 
„„Dacă nici atâta apă nu vă rácoreste. apoi nici 
noi nu mai ştim ce să facem.” di 


PAG. 14 


ý % 


2 


DIMINEAŢA COPIILOR 


%/ m E 


GHIOITORI ISCUSITI 


u fost odată trei fraţi cărora, după moar- 
tea tatălui lor, nu le rămăsese altă avere 
РА decât un cal — şi acela nu tocmai straş- 


Totti cei trei fraţi lucrau cu calul a- 
cesta şi îşi câştigau de bine, de rău, pâinea de 
toate zilele. 

Intr'o dimineaţă însă s'au pomenit cu calul fu- 
rat. Fără să stea şi să-l caute, se duseră la îm- 
păratul, — căci pe vremea aceea împăratul făcea 
dreptate la toată lumea, şi îi se plânseră că peste 
noapte cutare vecin le-a furat calul. 

„L-aţi văzut cá e el?” îi întrebă împăratul. 

— „De văzut, nu l-am văzut, îi ráspunserá ei, 
dar am ghicit numaidecât cine e hoţul”. 

— „Mi-se раге cá vă сат lăudaţi, le întoarse 
împăratul vorba. lan să vedem, sunteţi intr'ade- 
văr aşa de deş:epţi?” 

Porunci sá i-se aducă trei lăzi închise. Intr'una 
din lăzi pusese o portocală. O arătă fratelui celui 
mai mare şi-i zise: ;,Ghici ce e în lada aceasta?” 

Omul se uită bine la ladă şi zise: „In lada 
aceasta e un lucru rotund şi plăcut la gust”. 

— „Аі ghicit destul de bine”, făcu împăratul 
care, luând a doua ladă, întrebă pe fratele mij- 
lociu: „Poţi să ghiceşti ce e în lada aceasta?” 

Se gândi puţin. şi fratele acesta şi răspunse: „In 
ladă e un lucru cu colţuri şi de mare folos”, 


i Marin Opreanu 

— „Aşa este, îi întări vorba împăratul din ce 
în ce mai mirat. In lada aceasta am pus o carte”. 

— „Dar ce este în lada a treia?” întrebă acum 
pe fratele mai mic. (In lada aceea împăratul în- 
chisese o Lăcustă). 

— „Ce a fost, nu mai este'", îi răspunse me- 
zinul. 

— ,Cum nu mai este?" întrebă din nou împă- 
ratul. 

— „A eşit, a sărit şi a sburat” , făcu cel in- 
trebat. 

In adevăr, impăratul deschise lada şi văzu că 
lăcusta sburase. 

Foarte mulțumit de deşteptăciunea lor împăra- 
porunci să li-se întindă o masă şi să le dea de 
mâncare. El însă se ascunse într'o odaie de alături 
de unde putea să audă ce îşi vorbesc cei trei 
fraţi între dânşii. 

Şezură la masă, dar fratele cel mai mare, cum 
duse o bucăţică de pâine la gură, zise: „Pâinea 
aceasta miroase a om mort”. 

— „lar carnea miroase a carne de câine” 
al doilea frate. 

— „Astea nu-s nimic, grăi la rândul său fra- 
tele cel mic, dar să vă spun eu ceva frumos de 
tot: Impáratul e puiu de Tigan!" 

Când împăratul auzi cuvintele din urmă, se duse 
numaidecât la maică-sa și-i zise: „Mamo, de се 


, făcu 


Ў 
” 


DIMINEAȚA COPIILORI 


nu mi-ai spus până acum că ел nu sunt de neam 
împărătesc, ci sunt un fiu de Tigan?" . A 

Dintru început, maică-sa nu vroi să-i Spuie că 
aşa este, dar la urmă de tot mărturisi şi ea, zi- 
cându-i că adevăratul ei copil murise îndată după 
naştere şi că chiar în ziua aceea a luat copilul şi 
l-a crescut ca pe-un fiu adevărat. „Acest copil pe 
care l-am alăptat şi l-am crescut, eşti tu, dragul 
meu!” îi zise ea împăratului. 

Şi adăugi: „Nimeni, nici chiar soțul meu, fostul 
împărat, —  fie-i ţărâna uşoară — na ştiut de 
lucrul acesta”. 

Ce ға întâmplat pe urmă? Impăratul a rămas 
împărat mai departe, dar celor -trei fraţi nu le 
mai dete drumul, ci îi făcu sfetnicii săi de cari 
nu se despárfea nici ziua, пісі noaptea. 

Marin Opreanu 


——— > 


Dragi copii, 


Nu-i аға că e bine să-l lăsăm pe Haplea să se 
odihnească puţin? Are şi el nevoe să mai meargă 
pe la băi, să se mai plimbe, să-şi mai caute de 
trebile sale. De sigur, aceasta пи înseamnă că nu 
ne vom mai gândi la dânsul, dar vorba noastră 
e ca pentru câtava vreme să spunem ceva şi des- 
pre alții, iar пи mereu mereu despre Haplea. 

Noi am сй că e bine şi de aceea, începând 
cu numărul viitor, уот publica la paginile 8 şi 
9 ale revistei o frumoasă povestire în versuri in- 
fitulată „Corbul buclucaş”, îmbogățită cu desene 
foarte reușite. Desenele acestea sunt făcute de ace- 
las autor, care јйсиѕе şi desenele pentru „Lir si Ti- 
bişir”, аға că suntem siguri Că о să vă facă plă- 
cere. lar după 4, 5 numere ne vom aduce aminte 
din nou de Haplea. 

Asa dar, începând cu numărul viitor, citiți cu toții 
la pag. 8-9 frumoasa si foarte amuzanta povestire 
„Corbul buclucaş”. 

Cum am spus, desenele sunt fücute de W. Busch, 
iar versurile sunt o prelucrare a subsemnatului. 


Mos Nae 
ОС m ——_. 


Cel mai scurt răspuns 


Marele inváfat francez Voltaire (citeşte Volter, 
cu accentul pe e) făcu odată o prinsoare cu un 
prieten al său, care din ei doi va putea să scrie 
celuilalt scrisoarea cea mai scurtă. 

Se infeleserá să-şi scrie în limba latină şi са 
Voltaire să scrie intáiu prietenului său. 

А doua zi Voltaire trimise prietenului sáu o scri- 
soare cu aceste două cuvinte: Eo rus, ceeace în- 
seamnă „mă duc ţară”. 

Dar răspunsul prietenului său fu şi mai scurt. 
1, ceeace înseamnă „du-te”, îi scrise el. 


PAG. 15 


Puţină Mitologie 


Narcise, tânăr de-o frumuseţe measemânată, era 
fiul râului Cefiz şi al nimfei Liriopa. 

De'ndatá ce veni pe lume, mama sa consultă pe 
proorocul Tiresias asupra soartei acestui copii, si 
primi răspunsul cá ,„„Narcise va ajunge la o vârstă 
înaintată dacă nu se va cunoaşte niciodată.” 

intr'o zi. în timp се străbătea câmpiile îşi ob- 
servă chipul într'o apă limpede şi se îndrăgosti 
atât de tare de propriul său chip încât nu mai vru 
să se depărteze de oglinda apelor. Cu cât se pri- 
vea mai mult, cu atât dragostea lui devenea mai 
mare: suspina, întindea braţele spre obiectul do- 
rit, încerca să-l prindă şi să-l imbráfigeze, şi vărsa 
lacrimi de ciudă şi de durere. Ghemuit zi şi noapte 
lângă fântâna aceea, fu nimicit de slăbiciune şi 
de supărare, : 

Coborând din munţi, nimfele il vázurá pe Nar- 
cise care murise tocmai atunci, si începură să plân- 
да. Se imprástiará apoi în toată valea ca să-şi 
adune tovarăşele, ca să îngroape, cu mari onoruri, 
pe prietenul lor. Incărcate cu frunze de chiparos, 
ele înaintară încet spre isvorul blestemat: dar nu 
mai gásirá corpul acelui pe care-l plângeau. In 
locul său creştea o floare nouă, albă, căreia ele-i 
dădură numele de narcisă. 


Castelul! dela Ems ч) — învățat român 
. Hașdeu. 


— Citesc în ochii tăi că vrei să spui o minciună. 
— Nu se poate, papa, tu nu poţi citi fără oche- 
lari... 
жжж 
ce е ара mărei sărată?” 


trucă e plină cu scrumbii sărate!... | 
Ба» 


A „De 
Pen 


NEGET ык. жыз rm mt e 
5 q^ m Ж "e. 
J э, 


PAG. 16.9€9999999999999090909090909099090990900090900000000 DIMINEAȚA COPIILOR 


De vorbă cu cititorii 


DUR. D. L-AR.-Váírea. — „„Copila murind”. Evităm să 
publicăm poezii în genul acesta trist. Recunoaştem, de 
altfel, bucuros că în viitor d-ta ai să reuşeşti. Anecdota 
cu ,Tiganul si baba" nu e tocmai politicoasă pentru 
sexul frumos. 

ТЕМ. SOL.-Loco. — „Fetița miloasá" este o bună com- 
poziţie de şcoală, scrisă caligrafic şi corect, dar nu este 
o bucată de publicat în revistă. D-ta, care esti, de sigur, 
o cititoare a ,,Пішіпені Copiilor”, ai ocazia să vezi cá 
bucăţile ce publicăm sunt scrise cu totul în alt gen. 
Ne pare rău că nu putem publica şi gluma. Te credem, 
când spui că e glumă originală, dar nu vedem spiritul, 
hazul dintr'însa. 

RUB. M. W.-Loco.--,,Tiganul şi iapa”. Anecdota tri- 
misá de d-ta este foarte cunoscută. Transcriind-o, d-ta ai 
făcut mari greşeli de ortografie şi punctuație, iar unul care 
vrea să fie scriitor, trebue să fie stăpân pe limbă şi să 
ştie să scrie corect şi fără greşeli. In afară de aceasta 
nu putem publica bucăţi іп cari sunt batjocorite autorităţile. 

N. POP.-Loco. — Scrii aşa despre glumele ce ai tri- 
mis: „Toate trimise de...” Ai uitat însă să spui şi de 
unde le-ai luat, aşa că nu le putem publica. 

S. Fr.-Loco. — „Cocoşul şi vulpea”. In afară de faptul 
pe care îl recunoaştem şi noi, că am publicat prea multe 
fabule în cari este vorba de vulpe, dar pentru ca fabula 
trimisă de d-ta să fie publicabilă, trebue retuşate unele 
versuri. Asa de pildă, „Pe о cracă el s'a pus”. Acest 
әсі” din versul al doilea e “inutil. Pe urmă „Şi te rog 
frumos” e un vers scurt, schiop. Mai sunt si altele. 


T. Gh. S.-Loco. — Ці vom. publica „Isprava mea”. 
Glumele nu sunt tocmai bune, ca sá fie date ca exemplu 
la copii. ' 

Con. Pin.-Lăpușna. — Ці publicăm, cu oarecari în- 


dreptări, fabula cu „Barza, peştii şi racul”. Celelalte două 
nu merg, mai ales bucata în versuri e slabă de tot. 

Mih. Mal.-Cahul. — „Ardealul nostru”, „Тага noastră”. 
Nimic nu e mai greşit decât să-ţi închipui cá e uşor 
să faci poezii cu caracter patriotic. Aceste poezii, când 
nu sunt bine reuşite, sunt o simplă înşirare de cuvinte 
şi de fraze mai mult sau mai puţin pompoase. Cât 
despre povestea trimisă de d-ta, compară-o în ce pri- 
veste limba şi claritatea frazelor, cu poveştile publicate 
de noi şi vei vedea deosebirea. 

Mai află că nu se zice „grei biruri”, ci „grele biruri”. 

Sav. G. Av.-Ploeşti. — „Primăvara”. Ді copiat în toiul 
verei şi ne-ai trimis o poezie despre primăvară. Ce 
să facem cu ea? Vezi că ţi-ai dat o osteneală pe care 
puteai să ţi-o cruţi. j 

Mar. Pet.-Ga'aţi. — „Şarada” trimisă de mata nu poate 
fi publicată, între altele şi pentru motivul cá nu ne-ai dat 
şi dezlegarea ei, iar noi n'avem vreme să stăm şi să 
о” dezlegăm noi înşine. 

Sav. Iv.-Bráila. —  I(i publicăm două glume. Cât 
despre cel tedouă poveşti, ele sunt si în literatura po- 
pulară română. Totuşi, îţi publicăm acea cu „шири 
mort”, dar fii atent când scrii, evitând greşeli Че orto- 
grafie şi având un scris mai caligrafic. 

Virg. Ion.-Galaţi. — Fabula din No. 128 despre care 
ne scrii a fost tradusă direct din ruseşte. Nu e nici o 
mirare că sunt şi alte fabule asemănătoare, origina 
fabulelor fiind comună, aşa că nedumerirea matale nu e 
îndreptăţită. 
VYVYYYTYYYVYVYYYYYVYYYYYYYYYYYYYYYYY 


Cititi si ráspánditi 


„DIMINEAȚA COPIILOR“ 


Curagiosul iepure! 


Un iepure, pe când se plimba la soare, îşi zări 


alături de dânsul umbra coarnelor sale. Umbra a- 
cealsta el o luă гері o dihanie mare cu două coarne 


şi de frică о rupse la o fugă nebună încotro ii. 


vedeau ochii. Decât ceiace ii se părea lui că е о 
dihanie alerga împreună cu dânsul. A 

Şi nu pieri această dihanie, decât după ce iepu- 
rele, istovit de atâta alergătură, se opri la umbra 
unui arbore. Acolo îşi zise singur: „Să nu fi avut 
picioare aşa de іші, cu siguranţă. că dihania mă 
prindea şi mă mânca”. 

lar dihania nu. era alta decât umbra sa. 

——— =: 


GLUME 


"Micul Marcel nu e cuminte şi de aceia este în- 
chis într'o odaie, în minutul în care se aduce o 
tortă la masă. După puțin. timp, mama vine şi-l 
întreabă: и 97 ги 

— „Ei, Marcel, vei fi cuminte altădată?” 

— „Da, răspunse piciul, plângând, dar mai. în- 
nainte să văd câtă tortă a mai rămas!...” 

ж.ж ж 


—  ,Puico, ce păpuşă vrei să-ți cumpăr? Un 


băiat sau o fetiţă?” 
— „Doi gemeni, papal... 


x г» Wodan 
— ocko E 
RENUME 
După cum am constatat 
Sunt multe ciocolate 'n lume. \ 
Dar „SUCHARD” mi-a'dovedit | ~ ` . 
Singurá-i, — cu renume. ` i 


Cui e foame codri visează. 
/ a * 9. 
Din colibá incá se nasc oameni mari. 
SN. 0: 
* * 
Prostul taie copacul ca să-i mănânce rodul. 
* 
ж” ж - = 
Cămaşa copilului arată се mamă аге. ~ 
OX*x*x pe vn 
Cine se culcă nemâncat, codri visează. 
КЕТЕ DEMOS 
Sá nu vinzi, să cumperi. 
$a 
Omul se cunoaste dupá fapte. 
жж ж 
Intinde-te cât te ajunge cureaua. 
жжж 
Lăcomia curmă viaţa. 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


ANUL III DIMINEATA 
IM I. 


se REVISTĂ SAPTAMANALA 
DIRECTOR: 


N. BATZARIA 


i Mini 
Y 
; FA 
“Й 


„UITE, СЕ FRUMOS SCRIE DESPRE CORBUL BUCLUCAŞ!“ PREŢUL, LEI 4 


PAG. 2 Лан 3, PERS 5 LNSCR 


„irezistibilă“, ,,febrilà''. 


O „devotată cititoare” пе întreabă: 

„Се înseamnă putere irezistibilă” şi „neastâmpăr 
febril” şi care este origina lor? 

Răspundem. Ambele cuvinte sunt luate din lim- 


„ba franceză şi înseamnă, primul, „irezistibilă”, că- 


reia nu-i te pofi împotrivi, venind dela cuvântul „re- 
zistenfá". 

„Febril” vine dela „febră”, friguri. 

Aşa dar, „neastâmpăr febril” înseamnă neastâm- 
păr puternic, agitat, ca şi cum ai fi cuprins de 
friguri. 

Credem că lămuririle acestea sunt destul de clare 
şi că „devotata cititoare” n'are nevoie de expli- 
сарі mai amănunțite. 


Un nou roman. 


Aceiaşi cititoare ne roagă frumos să publicăm 
un roman în „Dimineaţa Copiilor”. Acesta e şi 
gândul nostru. Vroim chiar să ne retragem pen- 
tru câtăva vreme undeva, ca să putem scrie mai 
în linişte şi să avem şi puţină vreme liberă. Aici 
toată vremea ni-e răpită cu cercetarea manuscri- 
selor, grija revistei, redactarea ei, plus cele alte o- 
cupafii şi obligaţii ce mai avem. Іп curând însă 
sperăm să putem îndeplini această dorință, care e 
şi a cititorilor, dar şi a noastră. 

li întrebăm însă de pe acum pe cititorii noştri: 
„Маг plăcea oare un roman іп felul cum a fost 
„Suflete de viteji?” 


Cuvântul ,,nomofilax*'. 


D-na Georgette Chir. din Capitală doreşte să ştie 
ce însemnează cuvântul ,потоШах” şi care e ori- 
gina acestui cuvânt. 

Răspundem. -Cuvântul „пото ах” e grecesc si 
e compus din două cuvinte: „nomos” (lege) si 
cit (păzitor), adică la un loc acela care păzeşte 
egea”. 

Aceasta e însemnarea lui etimologică. In realitate 
însă ,потоШах” este un titlu care se dá de 
inaltele autorităţi bisericeşti ortodoxe (Patriarhiile) 
unor persoane suspuse, învățate si cari au adus 
servicii cauzei religioase şi Bisericii, zs 

Aşa, de exeplu, fostul profesor la Facultatea 
de teologie din Bucureşti, Dragomir Demetrescu. 
avea titlul de „потойах”, titlu ce-i fusese acordat 
de către Patriarhia ortodoxă dela Constantinpol. 


сау 


TOATE 9 4Ч55ТЕ( 60 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ж. 


эСаге“ sau „сагі“? 


Е vorba de intrebuinfarea pronumelui ,,care" la 
nominativul p'ural. Trebuie să-l scriem cu e sau cu i? . 

Răspundem că nici scriitorii noştri nu sunt în- 
jelesi asupra acestui punct. Unii scriu şi la plural 
care alţii cari Пе exemplu unii scriu „oamenii 
cara au venit”, iar alţii scriu „oamenii cari au 
venit” 

Ba chiar vestitul şi mult învățatul Român, d. 
profesor universitar М. Jorga scrie în două feluri: 
cari, când e. vorba de un substantiv masculin şi 
care când e vorba de un substantiv femenin. Aşa, 
în exemplul de mai sus d-sa. scrie „oamenii cari 
au venit”, dar scria „femeile care au venit”. 

Cât despre noi, precum au putut să observe şi 
cititorii noştri, scriem totdeauna la nominativ plu- 
ral cari, indiferent de genul la care se referă. 


Cunoştinţe „enciclopedice“. 


„Ce înseamnă expresiunea aceasta?” ne întreabă 
d-ra Ang. Mar. dela Chişinău. 

Răspundem. Cunoştinţe enciclopedice înseamnă cu- 
noştințe în mai toate ramurile literare si științifice. 
Atunci când cineva are cunoştinţe, de sigur nu amă- 
пип е, despre orice, se zice cá e o persoană cu 
cunoştinţe enciclopedice. 

Cuvântul „encic'opedic” (substantivul este ,еп- 
ciclopedie”) este cuvânt de origină grecească, 


A ,Enciclopedie" în limba greacă înseamnă inváfá- 


tură in cerc, adică o învățătură care cuprinde totul. 


„Ortodox“ şi „catolic“. 


D-ra Ап-Сопв.. dela Timişoara ne pune urmă- 
toarele două întrebărri: „Care este deosebirea dintre 
ortodoxi şi catolici? Care este origina acestor cu- 
vinte?” N'avem loc pentru a răspunde pe larg la 
prima intrebare. 

Spunem numai cá ortodoxi sunt creştinii cari se 
fin de Biserica Răsăritului (Românii, Ruşii Grecii, 
Sârbii, Bulgarii şi o parte din A.banezi) iar catolici 
sunt creştinii al căror şef religios este Papa dela 
Roma. 

Catolici sunt Francezii, Italienii, Spaniolii, Por- 


—ughezi, Ungurii, Austriacii, o mare parte din Ger- 


mani, Irlandezii, popoarele din Centrul şi din Sudul 
Americei etc, 

Cuvintele „ortodox” şi „catolic” sunt greceşti. 
»Ortodox” înseamnă „drept credincios”, iar „câto- 


lic” înseamnă „universal”, care este în tot pământul. 


22 AUGUST 1928. — Nr. 132 


De-a; fi un pui de rândunea... 


“De-aș fi un pui de rándunea, 
Să zbor pe-a norilor cărare; 
Alături de тйтіса mea, 

Să ne topim departe ?n zare... 


Să las durerile în urmă, 
Să plutesc pe mări unduitoare; 
Si să-mi sting іп recea spumă, 
Tristețea mea mistuitoare. 


Si să uit de-acel pământ 
In care uitat-am să zâmbesc, 
In care uitat-am ce-i un cânt 
Si-un albastru colț ceresc. 


Departe, acolo ?п zări - senine, 
Cu vântu 'n jos zglobiu: 

Să mă iubească doar pe mine. 
Ce mult ag vrea să fiu! 


Acolo plânsul se sfârşeşte, 
Unde se-atinge nor cu nor; 
Acolo totu п veci trăieşte, 
Acolo în veci mu mor... 


De-aș fi un pui de rândunea, 

N'as fi cu corpul frânt. 

— O Doamne, aş spune ?n rugăciune, 
Eu slava Ta o cânt... 


De-aș fi un pui de rândunea, 
N'as avea gene "n veci udate, 
Aș fi lângă mămica mea, 
Colo în zări departe... 
loan Spic 
росс 09 —— 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACŢIA SI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREŞTI. — str. SARINDAR, 9 —11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN 150 Lal 
6 LUNI 80 , 


UN NUMAR 4 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


Director: М BATZARIA 


p 


Manuscrisele nepublicate nu se Tnapolazá. 


„La scăldat“ 


Veni Gustar cu zile lungi şi calde, 
Can grânişte să coacă boabele de grâu, 
Copiii de căldură o pornesc să scalde, 
In unda rece, limpede de râu... 


Vorbesc şi sar si fac atâta larmă, 
De par'car fi popoare de barbari; 
lar glasul lor, de dealuri greu se sfarmá 
Si râde soarele în ceata de ștrengari... 


Se hoinăresc cu toții goi pe maluri 
Si sar ca broaștele în apa lină... 
Târziu — când seara cade peste dealuri, 
Pornesc și ei spre case, la hodină... 
Zaharia George Buruiană 


—— M — i 
DOVADA... 


Cuprins de durere, un biet invalid 
Cerşește cu dreapta, căci stânga sburând, 
Țintise dușmanul cu ochiul flămând... 

Si astăzi сегѕеѕіе la colțul de zid... 


Stă palid, sărmanul, şi milă cerând 
La lumea ce trece prin vântul arid, 
In ochii lui turburi, ce mari se deschid, 
Se sbuciumă viața învinsă, gemând... 


Un mic băiețaş spre сһіри-і рд, 
Se "ndreaptá si "ntreabá cu glasul umil: 
— „раг cui ai dat brațul?” — iar el fericit 


Răspuns-a: — „Doar (ie, iubite copil!".. 
— „Un braț pentru mine!!P, — copilul a spus — 
„Să-ţi dau pe-amândouă mi-ajute Isus...” 


N. 8. Мїһаезоп-В. Sărat 
——— — DOE L9 ———— 


'nii spuneau că ar fi fost fraţi de naştere. 
Lucrul nu e tocmai sigur. Sigur e însă că 
nimeni nu-i văzuse despărțiți unul de altul. 
Dar ceeace este mai sigur decât orice, este 
faptul că nimeni nu-i văzuse făcând ceva. 

Aşa oameni leneşi nu se pomenise de când lumea. 
Inchipuiţi-vă cá li era chiar lene să mănânce şi 
că, din pricina aceasta, abia dacă mâncau la trei 
zile odată. 

Dar intr'o zi apa râului venise mare si înecase 
tot satul din care erau trântorii noştri Stan, Bran 
şi Bălan. Vrând, nevrând, au fost nevoiţi să plece 
şi ei. Si au plecat, dar cum? 

Luándu-se la braţ, se gândeau un sfert de oră 
până să ridice un picior şi se uitau ca nu cumva 
vreunul dintr'înşii face un pas mai mult decât ce- 
lălalt. 

Mergând ei aşa, că şi un melc i-ar fi întrecut, 
iată că văd strălucind ceva pe jos. „Ce e?" zice 
Stan. — „„Galben”, răspunde Bran. 

— „De аш”, încheie vorba Bălan. 

— ,Сіпе?” grăeşte din nou Stan. 

— „Il ia", continuă Bran. — „Ое jos”, isprăvi 
Bălan. 

— „Câ!” zise iar Stan. — „„Teşi”, făcu Bran. 
— „Trei”, adause Bălan. 

Incet, încet şi cu mare greutate se aplecară şi 
ridicară de jos galbenul de aur, ca şi cum ar fi 
ridicat cine ştie ce povară. 

Dar li era lene să-l poarte numai unul. De aceea, 
apucară fiecare galbenul cu câte un deget şi mer- 


será aşa până la cea dintâiu cârciumă се întâl- 
niră în drum. 

Fără să spue o vorbă, întinseră cârciumarului 
galbenul şi deschizând şi închizând gura, îi fă- 
cură semne cá îi cer în schimb de ale mâncărei. 

„Ce doriţi?” îi întrebă cârciumarul, mirat de aşa 
musafiri. 

„Pui”, se hotări, în sfârşit, să zică Stan. 

„Fripţi”, grăi după dânsul Bran. 

„Și vin”, făcu Bălan. 

„Şi iaurt”, se auzi din nou după o lungă tă- 
cere glasul lui Stan. 

Cârciumarul nu mai zise ceva, ci le puse pe masă 
tot ce ceruseră şi eşi din odaia aceea, căutându-şi 
înainte de treabă. 

Decât acum era vorba de o treabă mare de făcut. 
Cine să rupă puii? Trebuia să mişti mâinile, tre- 
buia muncă, nu glumá. 

Stan, Bran şi Bălan s'au lipit însă de zid şi stă- 
teau nemişcaţi, par'că n'ar fi fost vii sau parcă i-ar 
fi bătut cineva in cue. Aşteptau ca acela dintr'ingii 
care va spune întâiu o vorbă sau va mişca măcar 
mâna, să fie osândit să rupă puii. 

Dar pe când stăteau ei aşa, iată că un cerşetor 
intră în odaie, cerându-le de pomană. Ţi-ai găsit 
însă, oameni, cari să-şi dea osteneala să deschidă 
gura şi să vorbească. 

Văzând cum stă treaba, cerşetorul, care nu mai 
putea de foame, se aşeză la masă, mâncă puii, şi 
bău tot vinul. Ba bău aşa de mult vin, că-i veni 
poftă de glume şi ghiduşii. 


“ы. ; 
DIMINEAȚA СОРІІІ О | 


DIMINEAŢA COPIILORY0000000000000000000000000000000000000000ee: PAG. 5 


Luá, aşa dar, castronul cu iaurt şi-i unse pe 
cei trântori pe cap şi pe obraz. lar după aceea, 
zicând ,,Воддартовіс!” esi din odaie şi-şi văzu ina- 
inte de drum. 

Nu trecu multă vreme la mijloc şi un câine intră 
în odaia în care stăteau cei trei trântori рїї de 
perete, nemişcaţi şi plini peste tot de iaurt. 

Câinele mâncă intáiu oasele de pui, lăsate de 
cerşetor. Apoi văzând că nimeni nu-l dă afară şi 
nici nu-l ceartă, se apucă să lingă iaurtul din ca- 
pul şi de pe feţele trântorilor. 

Ei tăceau chitic. Aşa câinele linse întâiu pe Stan, 


apoi pe Bran şi, în sfârşit, trecu la Bălan. Dar 
pe când îl lingea pe acesta din urmă, nu ştiu cum 
se făcu că-l muşcă de ureche. 

„Aoleu!” ţipă Bălan de durere. 

— „Ai vorbit!” îi zise Stan. 

— „Taie puii!” îi strigă Bran. 

Au tăiat ei pui bine şi frumos, căci cârciumarul 
înțelegând cu ce soiu de oameni are de-a face, îi 
luă de braţ şi-i asvârli unul câte unul afară, unde 
ii puteţi vedea şi astăzi cum stau lungiţi la soare. 

N. Macedoneanul 


веса лан TU NS ELECTUS TOES ДЕ „ОГЫ ь ы тастары. zi ze Ta 


lonel vrea să citească! 


cându-mă spre oraş, după treburi. Un băe- 
fel ca de clasa I primară mă opreşte: 
— Sărut mâna, Taică Părinte. 
— Să trăieşti, micule. Ce vreai tu? 
— Taicá Părinte, dá-mi şi mie o carte ў ci- 
tesc... 
— Păi, ştii tu să citeşti?... In ce аш: eşti? 
— Sunt în clasa a doua primară. 
— Bine, să ştii că îţi aduc mâine o carte. Dar, 
cum te cheamă?... 
— Ionel Chirculescu. 
— Si unde stai? 
— Uite colo, lângă brutărie. 
— Să trăieşti! Să ştii că mâine, când voiu trece 
iar pe aici, am cartea cu mine... Tu să te joci 


E receam alaltáeri, pe şoseaua Filantropiei, du- 
3 


pe-afarü şi când mă vei vedea să vii să-ţi dau 


cartea... 

Am mers mai departe după treburile mele, gân- 
dindu-mă la Ionel... Ionel e copil bun... El a în- 
văţat două clase primare şi stie că o carte este 
lucru de mare pref. El stie cá, în cărţi, oamenii 
învăţaţi si cu dragoste pentru copii, scriu multe 
lucruri folositoare si fruumoase... 

Sunt mulţumit că Ionel mi-a cerut o carte... Io- 
nel putea să-mi ceară să-i cumpăr un covrig sau 
un pepene... Nu! El а poftit să-i dau o carte, 
ca să citească... Acest copil trebuie răsplătit! 

Când am ajuns, iar, acasă, am căutat printre 
cărţile copiilor mei şi am găsit o carte foarte fru- 
moasă, pe care am citit-o şi eu când eram co- 
pil. Această carte se numeşte /літа Copiilor, si 
a fost scrisă, mai întâiu, în limba italiană; pentru 
aceea toată lumea îi zice Cuore (adică inimă, pe 
italieneşte). Această carte este bună pentru Ionel 
şi pentru toţi copiii! 

Mai sunt şi alte cărţi bune pentru copii. Voi, 
dragii mei, — cititori ai „Diminefei Copiilor” — 
ştiţi, desigur si alte cărţi pe cari le-aţi citit voi 
înşivă sau despre cari v'au vorbit жылы. бі рто- 
fesorii voştri. 


de Gala Galaction 


Deocamdată, eu am ales, pentru Ionel, cartea 
Cuore. 

Ce lucru plăcut este să ştii să citeşti! Cărţile ne 
ajută să cunoaştem ţările depărtate, munţii, mă- 
rile, oraşele ѕітеіпе..., fără ca să пе depărtăm din 
grădiniţa noastră!... 

Cărţile ne arată cum trăiau oamenii altă dată, 
ce-au făcut strămoşii noştri, în ţara aceasta, cum 
Sau luptat ei pentru moşia strămoşească... — şi 
toate acestea le vedem prin carte, acum, în anul 


(Citeşte urmarea în pag. 6 jos) 


БИ 2 a 


апааа T^ COINS a «мен a С Әне “мын NEN ті. 


"PERSE РА 


P AG. 6 


DIMINEAT A COPIILOR 


Lupul, iepurele si vulpea 


n lup flămând cutreiera ţinutul căutând de 
mâncare. Deodată văzu un iepure, care dor- 
mea intr'un tufiş. 
„Bine că am găsit cu ce să-mi potolesc 
foamea", isi zise lupul si se apropie incet 
de iepure. Iepurele se trezi din somn, dar vă- 
zând pe lup înaintea sa, încremeni de groază şi 
rămase pironit locului. Revenindu-şi apoi puţin în 
fire, începu să se roage de lup şi să-i zică: „Lu- 
pule dragă, ştiu că ai tot dreptul să mă mănânci! 
Ifi spun numai cá sunt aşa de slab încât in loc 
să te saturi, mai rău îţi aprinzi foamea. Nu departe de 
aicea stă însă o vulpe, care e aşa de grasă, că 
nu mai poate alerga şi are pe dânsa aşa de 
multă carne, că nu se mai poate mişca. 

De aceea, haidem chiar acum la locuinţa ei. Eu 
mă fac tare să o scot din vizuină şi să o fac să-ţi 
pice tocmai în ghiare. 

O mănânci pe dânsa şi dacă nu te saturi ori nu-ţi 
place, mă mănânci apoi şi pe mine”. 

Lupul se lăsă înduplecat de vorbele acestea şi se 
duse cu iepurele la vizuina vulpei. 

Decât vulpea nu s'ar fi lăsat ingelatá de un 
iepure uşuratic şi de un lup care, precum ştim, 
numai deştept nu este. Totuşi, iepurele intră la 
dânsa în vizuină, ii dete binefe şi apoi îi grăi cu 

(Urmare din pag. 5) 


1926, măcar că faptele povestite sau petrecut cu 
sute şi cu' mii de ani mai înainte... 

ШЫҢ copii, să luaţi bună pildă dela Ionel, si 
să vă fie dragă cartea. Vedeţi, el este de-abia în 
clasa II-a primară şi doreşte să citească şi alte 
cărţi de cât acele pe cari le are. Ionel va ajunge 
om cuminte, fiindcă iubeşte cartea. Ionel va ajunge 
om cu stare, fiindcă proverbul românesc spune cu 
dreptate: 


Ai carte, 
Ai parte. 
8. Galaction 


un glas cât mai prietenos: ,, Cumátrá vulpe, iată, afară 
aşteaptă un drumeţ care se întoarce tocmai acum 
dela Locurile sfinte şi care dă binecuvântarea sa 
tutulor celorlalte fiinţe. A auzit şi despre tine, des- 
pre cucernicia şi smerenia ta. De aceea, doreşte să-ţi 
facă o vizită şi apoi să te binecuvinteze. Aşa dar, 
viu din partea lui, ca să te rog să-l primeşti”, 

Vulpea bănui că la mijloc nu e tocmai lucru curat, 
dar îşi ascunse bănuiala şi-i vorbi iepurelui în felul 
următor: „Este pentru mine o foarte mare cinste 
că o fiinţă aşa de sfântă binevoeşte să vie şi să 
mă cerceteze, dându-mi si preţioasa sa binecuvân- 
tare. Aşa dar, du-te şi spune drumeţului sfânt că-l 
primesc cu toată bucuria, dar că-l rog să mai aştepte 
puţin până ce fac curat în casă şi mai aştern şi pe 
jos un covor, aşa cum se cuvine pentru un oaspe 
atâta de înalt”. 

In uşurinţa sa, iepurele crezu că vulpea n'a în- 
feles nimic. Plin de bucurie, esi şi-i zise lupului: 
„Puţină răbdare, căci vulpea nu пе scapă!” 

Dar în vizuină vulpea nu stătea cu braţele în- 
crucişate. Gândindu-se la tot ce i-s'ar fi putut în- 
tâmpla, săpase chiar în mijlocul vizuinei o groapă 
destul de adâncă, pe care o acoperise cu frunze 
şi vreascuri. In afară de aceasta îşi mai făcuse o 
eşire secretă, pe unde să scape la vreme de pri- 
mejdie. 

După ce eşi iepurele, orândui groapa în aşa fel, 
în cât să cazi înăuntru, îndată ce puneai piciorul 
pe dânsa. După aceea, ducându-se la eşirea se- 
cretă, strigă de acolo: „Poftiţi, prea cinstifilor oas- 
рей, poftiţi in smerita mea locuinţă!” 

Asa zise şi o şterse prin esirea secretă. Cât des- 
pre iepure si lup, aceştia intrară grăbiţi in vi- 
zuiná,.. pentru ca să se pomenească tocmai in fun- 
dul gropii. Acolo lupul crezu cá iepurele a vrut 
să-şi râdă de dânsul. Aşa dar, îl sfâşie fără multă 
vorbă şi până să numeri cinci, îl şi înghiţi cu 
piele cu tot. 1 

Vasile Stănoiu 


A 


Vizite tie i <a ыдар i EE ре 22-2 


——— án -— 


Mi-e pielea subțire, 
I Asa că mi-e teamă 
Că se jumuleşte, 
Deci, bag eu de seamă, 


Tar de sănătate 
Sunt tare ca lun, 
La băi dac'ag merge, 
Mi-ar zice nebun. 


Moș Nae, citit-am — 

Și mult mam mâhnit, — 
Pe mine s'acuma 

Că m'ai părăsit. 


Si scrii tu că mers-am — 
Te dau eu de gol — 

La băi, la Govora, 

Ori la Techirghiol. 


Dar nu ştii tu, oare, 
C'aici- la Hăpleşti, 
Ori unde ai merge, 
Tot băi întâlneşti? 


Nu știi că-s grămadă 
Si bălți si băltoace 
Să stai toată ziua, 
Plücere de-fi face? 


Si tare má miră, 
Cum uiţi tu, Mog Nae, ч 
СФп doi ani de zile 
Eu fac doar o bae? 


Se poate de mine 

Să uiţi; să mă lagi 

Si scrii despre corbii 
Cei răi, buclucaşi? 


Dă-i naibei si)ncepe 
“De mine să scrii, 
Isprăvile mele 

Sunt sute şi mii. 
Stiu că cititorii 
Mai bine doresc 


Să afle de Haplea, 
Pe care-l iubesc. 


PAG. 7 


Din parte-mi, la rându-mi 
Să spui tutulor, 

Că dragi imi sunt dânşii, 
Фе ei că mi-e dor. >“ 


Asa dar, Mos Nae, 
De vrei ca să fim 
Prieteni cum suntem 
Si să ne iubim. 


Ascute-ți tu pana, 
Să scrii cu plăcere 
De Haplea ce-ţi zice: 
„lar la revedere!” 


Hăplişor la fotograf. 

Hăpiişor se duse la fotograf, ca să se fotogra- 
fieze cu hainele noi de marinar. 

— „Uită-te in acest loc, îi zice fotograful a- 
rătându-i obiectivul, о să iasă о păsărică. După 
aceea se băgă sub pânza neagră de la aparat... 

— „Аһ! Ce bine, — se gândi Hăplişor, — toc- 
mai ат la mine praştia şi pietricele, am să încerc 
să omor pasărea care o să iasă din cutie... 

lar când fotograful numără trei, Hăplişor ochi 
şi trase cu praştia drept în obiectiv... 

ж * ж 

Tatăl. — Vreau să ştiu, Gogule, eşti la іше 

la ceva întâiul? 


Gogu. — Sunt tată, întâiul care iese cum sună 
clopofelul. : x 
«жж 


НарШҙоғ nu înțelege. 

Hăplişor este îngrijorat, Haplea, tatăl său, il în- 
treabă ce are. 

— Vezi, tăticule, mi-ai spus că eu m'am născut 
la Tâmpeşti. 

— Adevărat. i 

— Mămica la Blegeşti, iar d-ta la Hăpleşti. 

— Da! Asa este! 

— Eu nu pot să înţeleg cum ne-am întâlnit to- 
tuşi tustrei? grăi Hăplişor. 

Trimise -dẹ R, Theodoslades-Brăila 


----------------------------------------------------------Һ--- Чат ттт 
! - 


А Т аа то ще 


PAG. 8 


DIMINEAȚA COPIILOR 


CORBUL BUCLUCAS 


Desene de W. BUSCH 


Prelucrare de MOŞ NAE 


3). Si pe craca'n care-i corbul 
icu merge drept ca orbul, — 
orbii, stie fiecare, 

Sunt destepti nevoe mare. 


” 


” Vi 4 
г d PN; 
(37 
72, 4, 
i > 


1). Тіси merge la pădure, 
Vrând să strângă nişte mure, 
Dar un corb când a zărit 
Ticu nrult sa 'nveselit. 


p s ~ 


4). Vrea să sboare, dar băiatul — 
iscusit e blestematul — · 
apca 'svârle drept în cap, 
orbu'-şi zice: „Vai, nu ѕсар!“. 


Li 


m 


2). „Eşti al meu!“ îşi zise el 
i se suie'n copăcel 
um se сафаға, priviţi, 
Că-i maimuţă să gândiţi. 
2 


---- 


III?! 


ET 


5). „На, te-am 
raca este cam subţire, 

б rupe, ce-a раїні: 
pământ s'a pomenit, 


prins!", Nenorocire, 


6). Insă rău nu şi-a făcut, 
Căci în mure a căzut. 


lară corbul — ce smintealá! — 
Este prins în căptuşeală. 


DIMINEAŢA COPIILOR 00000000000000000000000000000000000000000000 РАО. 9 


7). Тісизоғ când sa sculat, 
Tremură şi-i speriat. 
Corbul croncăne, se sbate, 
Dar să scape nu mai poate. 


== 


8). Când se 'ntoarce-acum băiatul 
Şi văzu pe disperatul, 
+ Zice: „Ura! isbutii, 
Văd са bine-l nemerii!“, 


t 


+ 


9). Şi mi-l prinde 'ncetişor: 


„„Haide-acasă, corbişor, 
Când te меде tanti Sia, ; 
Va fi mare bucuria“, 


10). lar acasă are Tanti 
Ми, cáfelugul Fanti 
511 primesc ei bucuros: 


„Ticu, vai, ce corb frumosi“, 


(Va urma) 


Wa. È 


AN A MES SNC CREARE а ome Ф 


рт 


di 


PAG. I0 


5; іуг;- t o 


cain 


RIKKI “Тік -ТАМІ. ~ RUDYARD 778 


1н ROMANESTE DE = fulmon 


"n *. % -/ 
Y 245 “ v 


(5) (URMARE) с" 


Şi Darzee îşi umflă din nou gâtlejul şi cântă. 

— „раба aşi putea să ajung până la cuibul tău, 
fi-as svârlii puii afară! zise Rikki-tikki. Orice lu- 
cru la vremea lui. Tu eşti aci în cuibul tău la 
loc sigur; dar colea jos eu trebue să mă pregătesc 
d'o nouă luptă. 

Opreşte-te deci un minut din cântat, Darzee". 

— Pentru dragostea marelui, frumosului Rikki- 
tikki am să mă opresc, răspunse Darzee... Ce este? 
o distrugătorule al teribilului Nag? 

— Pentru a treia oară, unde e Nagaina? 

— Pe bălegar, lângă grajduri, unde jeleşte pe 
Nag... glorios este Rikki-tikki, eroul cu dinţi albi. 

— Ci dă-i odată dracului dinţii mei albi. Dar 
ouăle ei, ai auzit tu unde le ţine? 

— In pepenărie, tocmai în fund, lângă zid, în 
locul unde bate soarele toată ziua. Sunt mai multe 
săptămâni de când ea le-a ascuns acolo. 

— Si tu nu te-ai gândit niciodată că trebuia să 
mi-o spui?... In fund de tot, lângă zid? 

— Rikki-tikki... nu cumva vrei să-i mănânci ouăle? 

— Nu chiar să le mănânc... nu... Darzee, dar 
dacă mai ai un grăunte de minte fă bine şi sboară 
în spre grajduri, prefăcându-te că ai aripa ruptă, 
ca să-laşi pe Nagaina să umble după tine până la 
stufişul ăsta. Vreau să mă duc „spre pepenărie si 
dacă aşi porni acuma, ea m'ar vedea. 

Darzee era o mică păsărică al cărui creer nu 
prea era deprins să cugete; şi ştiind că copiii Na- 
gainei se nasc din ouă, ca şi ai lui, nu i se părea 
drept să-i distrugă. 

Dar nevasta lui, o păsărică deşteaptă, ştia că 
ouăle de şarpe nu sunt altceva decât şerpii de 
mâine; deci ea sbură din cuib şi lăsă pe Darzee să 


țină de cald puişorilor şi să-şi urmeze cântecul 
asupra morţii lui Nag. 

Păsărica cea cuminte începu să sboare lângă bă- 
legar, sub nasul Nagainei gemând: 

— Ah! ce să mă fac! mi-e aripa ruptă!... 

Băieţaşul casei mi-a агипсаї o piatră şi mi- -a 
frânt-o. 

Şi ea sbură mai disperată ca niciodată. 

Nagaina înălţă capul şi şueră. 

— Tu ai fost aceia care ai vestit pe Rikki-tikki 
când am vrut să-l omor. Apoi, 'draga mea, ţi-ai 
ales cam rău locul unde să te vaiţi. 

Şi şerpoaica se îndreptă spre nevasta lui Darzee 
alunecând în praf. 

— Micul báefas mi-a rupt-o cu o piatră! — ўра 
înainte glasul ascuţit al femeei lui Darzee. 

— Ei bine, ca să te consolez, îţi voiu spune că 
după ce te voi mânca, voiu ucide pe băiat. Băr- 
batul meu zace pe bălegar de azi dimineaţă, dar 
înainte de a înopta, báefelul va dormi pe veci în 
casă. 

La ce nevoie să alergi aşa?... Sunt sigură că am 
să te prind... Proasto, ia te uită niţel la mine? 

Dar nevasta lui Darzee era prea pricepută ca să 
asculte de îndemnul şerpoaicei. Căci se ştie cá o- 
dată ce ochii unei păsări întâlnesc p'aceia ai şarpe- 
lui, ea este aşa de îngrozită încât nu se mai poate 
mişca. Femeia lui Darzee, piuind în chip dureros 
continua să sboare fără să părăsească pământul şi 
Nagaina îşi grăbi mersul. 

Rikki-tikki le auzi urcând potecufa care le de- 
părta de grajduri şi alergă spre capătul pepenă- 
гісі, la picioarele zidului... Асі, іп paieie calde, 
deasupra pepenilor, el găsi ascunse cu îndemânare, 
douăzeci şi cinci de ouă aproape de mărimea ce- 


M 
/ 


е) 


p n 
АТА COPIILOR 
E de gáinugá, dar cu pielifa albicioasá in loc de 


-- = Aa sosit tocmai la vreme, îşi zise el. 

Căci se puteau vedea şerpişorii încolăciţi înăun- 
trul pieliţei şi ştia că din clipa chiar când ies afară 
ei pot ucide un om şi tot atât de bine o nevástuicá 
El rupse cu dinfii vârful ouălelor având mare grijă 
să zdrobească şi şerpişorii, răscolind paiele ca să 
vadă dacă nu scapă pe vr'unul. 

La urmă пи mai rămăsese decât trei ouă, si 
Rikki-tikki începea să râdă printre mustáfi, când 
auzi pe nevasta lui Darzee ţipând cât o lua pliscul. 

— Rikki-tikki, am dus pe Nagaina până aproape 
de casă... ea s'a urcat în pridvor şi... oh! vino iute... 
se pregăteşte să omoare! 

— Rikki-tikki sdrobi două ouă, se rostogoli la 
vale din pepenárie cu al treilea in gură şi alergá spre 
pridvor ca fulgerul. 

Teddy, cu mama şi tatăl lui erau acolo in faţa 
ceştilor cu ceai. Dar Rikki-tikki văzu că ei nu mân- 
cau nimic. Sedeau împietriţi câteşi trei, iar fefe'e lor 
erau ca varul de albe. 

Nagaina, încolăcită pe covorul de trestie, lângă 
“scaunul lui Teddy la o distanţă prielnică pentru ca 


PAG. 11 . 


să ajungă piciorul gol al băiatului se могла cântând 
un cântec de triumf. 

— Fiu al omului care a ucis pe Nag al meu... 
Nu sunt încă gata... aşteaptă puţin... Staţi bine, ne- 
mişcaţi câteşi treil Dacă vă mişcaţi lovesc... iar 
dacă nu vá mişcaţi, tot lovesc... Oh, nebunilor, care 
ай ucis pe Nag al meu. 

Ochii lui Teddy erau ţintiţi asupra tatălui sáu 
care nu putea face altceva decât a şopti: . 

— Stai nemişcat Teddy... Nu trebue să te mişti... 
Teddy, stai nemişcat 

In clipa aceia sosi Rikki-tikki care ţipă: 

— Intoarce-te, Nagaina; intoarce-te si apără-te! 

— Orice lucru la vremea lui, — zise şerpoaica 
fără a mişca ochii. Voi regula îndată şi socotelile 
mele, cu tine. Priveşte-ţi prietenii Rikki-tikki. 

— Ei sunt încremeniţi şi albi, sunt îngroziţi... 
nu îndrăznesc să se mişte... iar dacă tu te apropii cu 
un pas mă arunc. ` 

— Du-te mai bine de-ţi vezi ouăle, zise Rikki- 
tikki, în pepenărie, lângă zid! Du-te de le vezi, 
Nagaina! 

Serpoaica se întoarse pe jumătate şi văzu oul 
pe pardoseala pridvorului. (Va urma) 


Dintr'o călătorie în Laponia 


Scrisoarea V. — Laponii si renii. 


Bossekop, în еш de Alten, 
Martie 


de suflete, care trăeşte în părţile cele mai 
nordice ale Europei, in regiunea care din a- 
ceastă cauză se numeşte Laponia. Acea re- 
giune cuprinde Nordul cel mai îndepărtat 
al Scandinaviei şi o parie a Rusiei la apus de 
Marea Albă. Laponii sânt, deci, supuşi, în parte, 
Rusiei. Laponia e o regiune de platou, de munţi, 
de bălți si de păduri. Fiind foarte rece şi acope- 
rită timp de 8 luni de zăpadă, nu e potrivită niciunui 
fel de cultură. Chiar păduricile de pini şi de mes- 
teacăni nu trăesc decât prin văile adăpostite şi în 
părţile mai puţin friguroase. Pămâniul e acoperit, 
în cea mai mare parte, de muşchi si de licheni 1). 
O astfel de ţară nu poate fi locuită decât de un 
popor păstor, vânător si pescuitor; şi întradevăr 
astfel e Laponul. Earna vânează animale cu blană 
şi sfranciogi 2); vara pescuieş:e în nenumăratele sale 
fluvii şi lacuri; dar in tot timpul anului ocupaţiunea 
de frunte a Laponului este paza renilor săi; şi 
„deoarece aceștia svântă repede păşiunea, rezultă tre- 
buinţa de а călări mereu. Earna, Laponii stau in 
interiorul ţării; vara emigrează spre coaste. Astiel 


" 


întâlnim familii care locuesc, în timpul ernii, in 


| aponii sânt un mic popor de aproape 30.000 


, 


locuri depártate cu peste douá sute de mile?) de 
locuinfele de vará. Earna trebue sá lupte mereu cu 
frigul; vara sânt urmăriţi de miriade 4) de țânțari 
care nu le îngădue nici zi, nici noapte bună. 
Călătoresc cu toate cele trebuincioase care, dealt- 
fel se reduc la foarte puţin. Bagajul lor cel mai 
voluminos este pânza de cort. Viaţa pe care o duc, 
la noi pare mai degrabă viaţă de câini; dar ei 
sunt mulţumiţi cu ea. Cea mai mare nenorocire pen- 
tru un Lapon ar fi să Не silit să-şi părăsească viața 
chinuită, dar liberă pe care o duce rătăcind prin 
munţi şi prin văi. Renii îi oferă aproape tot ceeace 
îi trebue. Astfel carnea şi laptele îi servesc ca 
hrană; se îmbracă din creştet pănâ'n tălpi cu pie- 
lea sa; din tendoanele sale îşi face aţă; stomacul 
său îi foloseşte ca ulcior; din oase, din carne face 
linguri, mănunche de cuțite si alte lucrări. Renul 
este animal de încărcătură, vara, de purtat, iarna. 
In fine acest cerb este fericirea Laponului nesta- 


tornic; fără el mar putea exista; şi fără Laponi 
platourile interiorului mar fi locuite... pret 

1) Plante diferit colorate care se gásesc pretutindeni — 
chiar si pe ziduri, lemne stânci, etc. 

2) Un soi de potârnichi. 

3) Аге valoarea diferită după {агі şi ţinuturi. Aici 


cam 1.500 m. (— milă toscană). 
4) Un număr foarte mare. 
Din S, Sommier 


de Paul |. Papadopol 


pa адр. 


Шау 


ERE E ЧИЕ. 


ENA té Шс АШ 


ле 


ES хез 
М Aaa 
ON 


Po TT 


ж 


` < 
NR ' 
SA Ali 
„ч e МА. 


bo 


“а luminat de ziuă. Soarele nu şi-a arătat 
încă strălucitoarea-i faţă şi micuța albină 
cu iufeala glonfului, şi-a luat sborul către 


fânețele înflorite. Se opreşte ici şi catá de 

rând; se opreşte dincolo, asemenea: nu-i 
rămâne locşor din flori nepipăit şi nemirosit de 
botişorul ei ascuţit. Nu găseşte: ori sucul a fost 
adunat de altele, ori florile s'au trecut. Bâzâie ne- 
căjită şi-şi îndreptează gândul în altă parte. 

Isi aduce aminte, că acum câteva zile, a gă- 
sit miere din belşug, într'o livadă dela marginea 
satului. E departe, dar se duce, nu pregetă. Caută 
şi-aici din floare în floare; prea puţină a găsit; 
florile se trecuse. 

— „Numai cu atâta, nu-i chip de "'ntors acasă. 
Ce vor zice surioarele despre hărnicia mea? Ce 
va spune regina noastră bună?” îşi zicea ea în- 
grijată. | | 

Mai ştia о livede mare си trifoiu, departe са la 
5 km. Acolo credea co să afle ce-i trebuia. Se 
simte cam obosită şi-i prea o cale lungă; dar tre- 
buie să-şi facă povara. Ісі ia inima "n dinţi, isi 
incordeazá puterile si porneşte cu toată iufeala. E 
târziu si agoniseala neînsemnată. 

O căldură înăbuşitoare îi covârşeşte puterile, luptă 
însă, luptă înainte, fără să se uite înapoi. 

Un vâjâit îi vesteşte sborul unei pasări duşmane 
şi pe loc îşi dă drumul jos în iarbă. Duşmanul 
după ea: era o prigorie. Sárácufa, ii ticăia inima 
de frică, ascunsă sub foaia ghimpoasá a unui scaete. 
Pleacă duşmanul, se depărtează; se ridică şi ea 
şi porneşte la drum întins. 


ФЕ, 


- » 
ч „Ал Ж... -! -a "i y, 4:7. 
i Э ұғатын: 


^ 


de Ше Lupu 


Ajunge: Un câmp mare, frumos, acoperit cu tri- 
foiu de curând înflorit, i se desfăşoară înaintea 
ochilor. Se simte obosită, dar nu stă, căci vre- 
mea maşteaptă. 

— „Viaţa e o veşnică luptă si cine nu luptă, 
piere. Numai trântorii stau”, îşi spune, îmbărbătân- 
du-se. 

La apus, o sprânceană de nor se ridică si ve- 
steşte a ploaie. Nu se sperie. Cercetează florile şi 
găseşte cu îmbelşugare dulceaţa. Adună, adună şi-şi 
umple desagii doldura. 

— „Când mai dau eu de-aşa pomană? Mâine 
poate vor afla şi altele locul si s'or grăbi şi s'or 
grămădi să adune tot”, îşi zicea sbârnâind de bs 
colo. i | i 

Norul se ridică, se tot ridică, până acoperi to 
cerul: e gata de ploaie. Porneşte înapoi, dar pu- 
terile îi sunt impujinate de-atâta alergătură şi по 
mai ţin să sboare cu iufealá. Şi-apoi povara mult 
о ingreueazá. 

Dela o vreme, începe să picure. Sileşte, sileşte, 
mereu. Picăturile se îndesesc, aripile i se udă, po- 
vara o supune; cade... Se târăşte cum poate până 
la un lipan şi se ascunde sub foaia lui cea lată. 
Ploaia curge de par'c'ar turna cu găleata. Lata 
foaie a lipanului tremură grozav de loviturile apei. 
Micuța e udă peste tot şi tremură şi de frig, dar 
şi de frică să nu-şi piardă strânsura. 

Ploaia cade cu nemiluita şi ea se mustră cá n'a 
fost deajuns de vrednicá ca să mo apuce pe drum. 

— „Ce-o fi zicând surioarele de mine? Ce o 
fi crezând máicu[a? Wor fi socotind drept leneşă 


— 


DIMINEAŢA COPIILOR 4999999909999999090999990999999900999909909909909099 PAG. 13 


şi mor bănui cam stat si m'a apucat potopul ăsta”. 
Aşa îşi zicea, se ciudea şi tremura. 

Seara se apropia si viaţa ii era primejduită; nu 
la asta se gândea, ci la datorie: cum ar face să 
ajungă mai degrabă la stup. 

Ploaia încetează, nourii se ochesc, soarele isi 
arată iarăşi auritu-i chip; razele lui nu mai în- 
călzesc însă cu destulă putere. Mica lucrătoare se 
târăşte până 'n vârful lipanului, îşi întinde ari- 
pioarele şi sbârnâie ca să şi le svinte; sunt ude 
prea tare şi cu anevoie se usucă. 

Incéarcá să sboare; abia merge puţin şi se lasă. 
Se ridică din nou şi iar se lasă: puterile n'o mai 
slujesc. Cu chiu, cu vai, a ajuns în sat. 


— „Iată curtea!... Iată prisaca!" 

Cade... Se ridică... Cade... Se ridică... 

— „lată stubeiulP” zice şi cade moartă lângă el, 
bâzâind plângător. 

Tovarăşele i-au auzit şi înţeles glasul şi se re- 
ped de-o ridică şi-o duc înăuntru. O descarcă de 
povară şi apoi o îngrijesc ca nişte surioare bune: 
o încălzesc cu căldura lor şi о svântă de udă- 
ciune, bătând din aripioare, până-şi vine în fire. 
Când se desmeticeşte, se uită lung la tovarăşe şi 
tare îngrijată le întreabă: 

— „Ați luat mierea? Ce-a zis тдісија de mine?" 


liie Lupu, fost Revizor școlar 


Pl ele ll 


— Poveste populară din Danemarca — 


——— — 
i 


oi flăcăi erau aşa de buni prieteni între 
dânşii, încât hotáriserá ca la nunta unuia, 
celălalt să vie negreşit, de oricât de de- 
parte ar fi. 

Dar unul din cei doi flăcăi muri mai 
înainte de căsătoria prietenului său. In seara nun- 
fii, pe când acesta din urmă şedea lângă mireasă 
şi masa era pe sfârşite, văzu că în odaie intră 
prietenul sáu, care murise de mult. Il văzu numai 
el — mirele — pe când nimeni din cei de fa 
nu putea să-l vadă. Г 


Mirele se sculă dela masă, îl întâmpină şi-l luă 
deoparte. i i 

Prietenul sáu ii zise: „Am venit la nunta ta, 
aşa cum îţi promisesem”, l | 

Mirele îl întrebă: „Cum îţi merge acolo unde 
stai acum?” 

Prietenul îi răspunse: „Imi merge aşa de bine, 
cá nici nu-ţi pot spune cu gura; decât pofi să 
vii şi tu un moment cu mine şi să vezi cum e 
acolo”. 

— „Aş veni bucuros, îi întoarse mirele vorba, 
decât chiar acum trebuie să mă prind în horă cu 
mireasa”. 

— „Mireasa poate să aştepte puţin, aşa că hai- 
dem să mergem”. 

Şi aşa, merseră amândoi în cer. Acolo totul era 
aşa de frumos, că limbă de om nu o poate spune. 
Prietenul cel mort îi zise mirelui: „Ci grăbeşte-te 
că te aşteaptă mireasa, care e foarte amărită”. 

El însă îi răspundea: „Mai stai, că abia ат 
venit”. 

Prietenul îi zise din nou: „Раг grăbeşte-te, cá 
te aşteaptă toţi nuntaşii şi sunt foarte supăraţi”. 

Mirele îi răspundea din nou: „Mai stai, că abia 
am venit”, 

In sfârşit, după ce prietenul său îi spuse încă- 
odată, mirele se cobori pe pământ, mergând drept 
acasă la el, unde credea că îl aşteaptă, mireasa 
şi nuntaşii. 

Acolo însă găsi totul schimbat cu desăvârşire. 
Nu mai era nici o nuntă şi nu se auzea nici-o 
muzică. Bietul om nu mai ştia pe ce lume se gă- 
seşte si, foarte nedumerit, întrebă pe o femeie bá- 
trână: „Dar nu e nuntă în casa aceasta?” 

— „Nuntă?! făcu baba si mai mirată. Sunt mulţi, 
foarte mulţi ani de când n'a mai fost nici o nuntă 
în casa aceasta. Imi aduc aminte că pe când eram 
o fetiță mică, bunică-mea îmi povestea că acum 
vre-o sută de ani fusese асі o nuntă, dar că mirele 


Citiţi urmarea în pag. 14 jos. 


Aie Ee: 


PAG. 14 


TSX 


(Povestire adevărată) 


— Uite, 'aşa cum il vedeți voi acum pe conu 
Sandu, — ne spunea tata într'o seară — numai 
datorită curajului şi inimii sale bune, a ajuns să 
fie ce este. 

De mic copil rămăsese orfan. Tată-său, canto- 
nierul Andronache, a fost ucis de tren, iar máicá-sa, 
femee slabă, a murit curând după el, lăsând pe 
bietul copil, care abia împlinise şapte ani, să trăia- 
scă cum o putea, de azi pe mâine, din mila sáte- 
nilor. 

Dealtminteri bucata de pâine şi leguma pe care 


(Urmare din pag. 13) 


pierise dintr'odată tocmai când vroia să o joace 
pe mireasă şi că de atunci na mai venit”. 

Atunci îşi dete biet de el seama că stătuse o 
sută de ani in cer şi cá în vremea aceasta toți 
cunoscuţii săi de pe pământ muriseră. Si se rugă 
de Dumnezeu să-l ia şi pe dânsul acolo unde. fu- 
sese o sută de ani, vreme care îi se păruse că 
n'a ţinut decât o clipă. 

Iar Dumnezeu i-a ascultat rugămintea şi l-a che- 
mat din nou în cer. 

Prelucrare de Marcu lonescu 


de D. Const. Merednu 


o mânca, azi dela unul, mâine dela altul, nu pu- 
tea trece drept pomană. Sandu ajuta oamenii pe 
cât îl ajutau şi pe el puterile: la unul spărgea 
un lemn, la altul aducea o doniţă си apă, altuia ii 
făcea târgueli dela cârciuma lui Ion Lopată, din 
capul satului şi câte alte treburi. 

Către toamnă, când se deschiseră şcolile, s'a dus 
singur la învățătorul satului şi i-a spus verde că 
el vrea să înveţe carte. Invăţătorul s'a uitat lung 
la el, l-a mângâiat şi i-a zis: „bravo Sănducule!”; 
apoi, când începură lecţiiie, nu ега unul în toată 
şcoala să-l întreacă pe Sandu. 

Duminicile si 'n zilele de sărbătoare cu vacile 
satului la păscut. In nimeni n'ar fi avut sătenii mai 
multă încredere ca în el. Neintrecut la fugă, alerga 
de colo până colo si pentru nimic in lume таг 
fi lăsat vreun dobitoc să se depărteze de cireadă. 

Cu cartea, cu munca pe la oamenii satului, se 
scurgeau anii unul după altul şi sosi şi ultimul an 
de şcoală. - | 

Ca de obiceiu, Sandu, luă premiul întâiu şi oa- 
menii mai cu dare de mână se gândeau să-l dea 
să înveţe o meserie, că tare îndemânatec era la 
toate. Se rupea o spitá la car, Sandu о făcea, 


<> 


DIMINEAȚĂ COPIILOR 


se frângea oiştea, el era gata s'o dreagă. Cu munca 
lui dârză şi grea ajunsese să crească spătos şi 
voinic ca niciunul din cei de seama lui. 

"Са toată viaţa lui muncită 5i plină de griji, 
din când în când se trezea şi 'n el — biet copil 
orfan — dorul de joacă. Vedea copii de seama 
lui hârjuindu-se in timpul liber, veseli şi gălă- 
gioşi şi, de multe ori, rămânea dus pe gânduri 
şi se uita la ei. Ar fi vrut să ia şi el parte la 
jocurile lor, să alerge cu ei împreună prin luncă şi 
pădure, să se joace seara pe uliţă de-a ,,Егері 
şi Porumbeii” si „Ман ascunsa”. Zadarnici erau 
însă dorinţele lui. Trebuia să muncească în timpul 
liber ca să-şi câştige pâinea. Cu toate necazurile 
lui avea si el două bucurii; una, când pleca cu 
cireada la păscut, în marginea iazului şi când soa- 
rele bătea dogoritor, să se scalde în apa limpede 
şi adâncă. Invăţase să înnoate ca un peste. Tre- 
cea iazul tocmai, hăt, departe, dincolo de sat şi 
deacolo, bălăcindu-se printre nuferi, venea încăr- 
cat de flori pe care le împărțea in sat fetelor 
să se gătească cu ele la horă. 

A doua bucurie o avea în zilele de sărbătoare 
când veneau boerii la conac. Se lăsa cu cireada 
pe vale către curtea boereascá si acolo, ghemuit 
printre tufişuri, se urca pe gard şi ceasuri dea- 
rândul (fără a pierde din ochi cireada), privea 
fermecat cum se jucau copiii boerului cu mingea 
în preajma lacului adânc, adumbrit de sălcii mari, 
pletoase. 

Mingile mari, frumoase, hainele copiilor boeru- 
lui şi jocurile lor îl atrügeau pe Sandu in mod 
neobisnuit. 

Odată, (de aci i-a venit lui norocul) cum sta si 
privea tácut la jocul copiilor, unul din ei — cel 
mare — domnul Mişu pe care-l cunoaşteţi si voi 
(pe vremea aceia n'avea mai mult de zece ani), 
tot jucându-se cu mingea îi scăpă în lac şi încer- 
când cu un băț să o scoată la mal, căzu in ара 
adâncă. Sandu — cocoţat pe uluci — rămase о 
clipă împietrit. Strigăteie de ajutor ale celor doi 
copii de pe mal si ţipetele disperate ale celui că- 
zut în apă îl desmeticiră şi cât ai clipi din ochi 
fu dincolo, peste gard. Desbrăcându-şi numai haina 
sări voiniceşte în apă, unde conu Mişu, aproape 
amefit de apá, incetase de-a mai fipa. In vremea 
aceasta oamenii curţii si boerul, atraşi de ţipete, 
veneau într'o fugă către lac. Din câteva svârlituri 
de mâini, Sandu fu lângă conu Mişu, îl apucă voi- 
niceşte de mijloc şi luându-i mâinile i le prinse 
de gâtul său. 

— Tin'te bine de gâtul meu boerule — zise 
Sandu — şi nu te mişca; apoi, innotánd voini4 
ceste esi la mal. 

Ce sá vá mai spui bucuria boerului, a cucoa4 
Ші şi-a tuturor de la curte. Se brodise acolo şi 
învățătorul si preotul, iar când boerul strângându-l 
în braţe pe Sandu îl întrebă ce răsplată vrea pen- 


PAG. 15 


tru fapta lui, Sandu, lăsă capul in jos si tăcu. 

— Spune măi Sănducule — zicea boerul — ce- 
re-mi ce vrei. De-acum încolo eşti ca şi copilul 
nostru. Uite părintele şi d-nul învăţător tocmai ve- 
niseră să-mi vorbească de tine. 

— Apoi, de, răspunse Sandu roşu ca racul şi 
uitându-se ţintă la d-nul învăţător — pe care-l în- 
felese din ochi — eu boerule vreau să învăţ carte, 
carte multá... iacá asta vreau eu. 

— Să trăeşti Sandule — glăsui boerul cu ochii 
scăldaţi în lacrimi de bucurie. D-nul învăţător si 
părintele de asta venise la mine să-mi ceară să te 
dau la carte. Dumnezeu a vrut ca prin întâmplarea 
asta să văd ce fel de băiat eşti. Tu ai scăpat 
viaja copilului meu. şi ca şi el ai şi tu dreptul 
la viaţă. O să înveţi carte la Bucureşti alături 


de Mişu şi ai să ajungi om de ispravă că eşti: 


tare inimos. 
laca aşa, copii, a fost trimes Sandu la carte 
pe seama boerului şi-a învăţat carte nu glumă. 


Acum cine e mai mândru ca boerul nostru cel 


bătrân, сапа pe timpul verii ii vede sosind dela 
Bucureşti pe conu Mişu şi conu Sandu. 

— Azi îi zi de veselie, oameni! striga boertil 
din pridvor către агдай — mi-au sosit ,feciorii" 
de la oraş. Şi păşind pragul, boerul îi întâmpină 
în drum sărutându-i părinteşte pe amândoi obrajii. 

D. Constantin Mereanu 
————— et 


Barza, peştii şi racul 


Lângă un iaz, trăia o barză bătrână, căreia îi 
era greu să mai prindă peşti. Se gândia barza, 
ce să facă? Când iată că-i trecu prin minte să înşele 
peştii. „Voi, peştilor, nici nu ştiţi ce pericol vă 
aşteaptă; am auzit dela pescari că vreau să dea 
iazului drumul şi să vă prindă, însă eu ştiu un 
iaz aici după deal. V'aş ajuta să mergeţi până 
acolo dar am îmbătrânit şi mi-e greu să zbor.” 

Peştii se rugară să le ajute. 

Barza zise: 

„Mă voiu trudi pentru voi şi vá voiu duce unul 
câte unul". 

Bucurosi peştii o roagă: ,,Du-má pe mine, du-mă 
pe mine!” 

Barza ii ducea pàná in ses, unde îi mânca. 

In iaz trăia şi un rac bătrân. Intro zi o rugă 
să-l ducă şi pe dânsul. 

„Haide, barză, du-má şi pe mine!" 

Barza luă racul în cioc şi zbură. Pe drum, tacul 
văzu in şes oase de peşte. Inţelegând ce se întâm- 
plase, strânse cu cleştele pe barză de gât şi o 
omori, pe urmă se întoarse înapoi la iaz şi po- 
vesti peştilor tot ce văzuse şi făcuse. 

Const. Pinamonti 
-oek 


3 


PAG. 16. 


De vorbă cu cititorii, 


I. К. H.-Loco. — Regretăm că nu-ţi putem publica 
povestea trimisă de d-ta. Intáiu, pentrucá lasă de dorit 
ca expunere, nu e complectă şi, al doilea, pentrucă nu 
publicăm пісі o bucată, care nu poartă semnătura în- 
treagă şi adresa exactă а trimiţătorului. De altfel, a- 
bu ега multe poveşti, aşa că nu ducem пісі о lipsă 
е ele. 

Stet. Dec.-Craiova. — „Căţelul si ul" sunt pri- 
mele incercári de a face versuri ale unui incepátor. Asa 
fiind, ele nu sunt tocmai reuşite, iar dacă ţi le licăm 
nu-ți facem un serviciu, сі, din potrivă, te inducem în 
eroare, făcându-te să crezi că ai ajuns acolo unde nu se 
ajunge decât după muncă, experienţă şi cuitură. 

Nie. C. Georg.-Galaţi. — Mult cunoscuta fabulă cu 
„Lupul recunoscâtor” lasă de dorit in versificarea d-tale. 
Ai şi rime cari nu merg. De ex.: „ішатріаге” nu poate 
rima cu „cale”, nici „doară” cu „boală”, 

1. C. -Tec. — Povestea „Fata moşului”, o poveste 
bine cunoscută, a fost publicată de mult in colecfiuunile 
de basme şi poveşti şi chiar în câteva variante. Citind-o 
în forma trimisă de d-ta, am observat că nu te ţii de 
limba in cari. trebue scrise poveştile populare, limbă 
care trebue să fie simplă şi cât mai apropiată de graiul 
poporului. Aşa de pildă, Ardeleanu! dela care spui că 
ai auzit-o, mar fi putut spune expresiuni са „,pretex- 
tând că se duc la lemne”, „la locul destinat”, etc. 

V. HA.-Crivina. — Іі vom publica poezia „Război”, 
A doua, „Durere de mamă”, e în genul trist de care ne 
ferim. De altfel, faci să rimeze „cer” cu ,jinger", ceeace 
nu prea merge. Cât despre bucata „„Maestrul”, ea se a- 
dresează prin forma si tendinţele ei de literatură pură 
altui public cititor, decât cititorilor revistei noastre. 

Lya St. — ,Mincinosului..", bine scrisă, nu е in forma 
de poveste. Cât despre „Moş Glumici”, credem cá ai fi 
reuşit mai bine, făcându-l in proză, asa ca un basm. 
D-ta ai talent, dar fiind la primele incercári, fireste, nu 
pofi reusi dintr'o datá. : 

R. Mih. — „„Glumele” trimise de d-ta se publică. ,,Glu- 
me" potrivite pentru copii mai рой trimite. De alt 
material n'avem deocamdată nevoe. E materie gata pen- 
tru mai multe numere, 

Aur Mol.-Bistri[a. — Iti publicăm cele trei glume, dar 
te rugăm, când mai trimiţi, fă cuvenitele despárfiri de 
rânduri şi nu scrie întreaga bucată, fără să începi dela 
linie. Observă cum publicăm noi glumele. 

L. Nal.-P.-Neamţ. — Regretăm că nu putem să-ţi pu- 
blicăm ев, deoarece nu ne ai spus de unde ai luat. 

Mar. Pec.Loco. — „Impărăteasa şi cele trei boabe de 
piper". Basmul cu subiectul acesta e publicat de mult si, 
te asigurám, cá e mai frumos de cum ni l-ai trimis d-fa. 
Nu e destul sá stii un basm, greutatea cea mare e sá 
ştii la rândul d-tale să-l povestesti si la aceasta reuşesc 
numai puţini. Se cere si experienţă, o cunoaştere adâncă 
a limbii, şi chiar un dar născut de a povesti. 

lor. I. St.-Loco. — ,Bunica". Poezii în genul acesta 
am publicat prea multe, iar a d-tale e cam lungă şi, 
afară de aceasta, cu o tendinţă literară, care se po- 
triveşte puţin cu programul revistei noastre. „La răs- 
cruce" e drăguță, dar e cam fără subiect, fără acţiune. 


In tot cazul, constatăm cu mulţumire că pentru un elev, 


de cursul inferior, dumneata ai un talent care promite, 
bineînţeles dacă munceşti cu stáruintá si mu te grábesti, 


ГГТЛТТТТТТТТТТТТТГІГІТІІІІІГІІІІІІІ11111111111111111111| 
Citiţi 
Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


ғ 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Dece măgarul are urechi lungi 


După ce Dumnezeu a tăcut lumea şi pe animale, 
pe acestea le-a chemat la sine şi le-a dat fiecăruia 
dintre ele câte un nume. Numele tău va fi ,,cal"', al 
tău „lew, al celuilalt „lup”, „urs”, „vulpe”, si aşa 
a dat nume fiecăruia dintre ele. După acestea, le-a 
spus ca în ziua următoare să se adune toate din nou 
la dânsul şi să arate că nici unul dintre ele nu şi-a 
uitat numele... 

Măgarul era şi el atunci un animal drăguţ; nu 
avea urechi lungi şi Dumnezeu îl dăruise Cun nume 
frumos; apoi l-a lăsat cu celelalte animale zicându-i 
să nu-şi uite numele şi ca а doua zi să se înfăţişeze 
şi să-şi spuie numele. 

In ziua următoare sau adunat din nou toate a- 
nimalele, fiecare dintre ele şi-au putut spune nu- 
mele, numai măgarul şi-l uitase. Dumnezeu sa su- 
părat pe dânsul, l-a prins de urechi şi l-a scu- 
turat zdravăn, încât urechile îi “au lungit. 

„Apoi tu, măgarule, aşa de repede ţi-ai uitat 
numele! — zise Dumnezeu. 

De atunci a devenit sărmanul asin măgar şi ure- 
chile i-au rămas pe veci tot aşa de lungi. 


Traducere de Petrinca Petre ” 


———— — eoe io 
Care e obráznicia pe care o face orice om cánd 
se duce la doctor? 
(одш) 20025) 
«жж 
Се face orice om când se deşteaptă? 
(0420 2puj2soq ) 
Trimise de-Georgeite Chiriţescu-Loco 
————©==жЖж 


Veritabii 


Un tango e frumos 
Un Blus e adorabil 
Dar eu doresc ,,SUCHARD" 


Că este veritabil. 
———— coc RI — 


Un prieten al lui Haplea murise. Un alt prie- 


ten al lui îl întreabă: „Ei Hapleo, vii la înmor- 
mântare?” 

— „Aşi... Ce sunt prost?.. Parcă el o să vie 
la înmormântarea mea?” 

Trimisă de Erlich A.-Piatra Neam[ | 
ЖҮ; | к жж 
Creditorul (mânios): „Nici acum nu-mi plăteşti? 
Eu trebuie să viu la d-ta în fiecare zi pe o iarnă 
ca asta, prin zăpadă şi viscol. 

Datornicul: „Бі, d-le, răbdare! O să vie şi ргі- 
măvara odată! Când rozele îmbobocesc şi zefirul 
adie, o să fie o adevărată plăcere pentru d-ta 
să mă vizitezi zilnic”, 


! 


Trimisă de Sava lvanof-Bráila | 
Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


i$ 


ANUL M DIMINEATA 
20751... 


REVISTA SAPTAMANALA 
Director: М. BATZARIA 


«СЕ SUPĂRAT AM FOST LA BĂI FĂRĂ „DIMINEAȚA COPIILOR !* PREŢUL, LEI 4 


PAG. 2 


Vechea religie a Turcilor. 


Mai mulţi cititori din R.-Vâlcea doresc să ştie 
de ce religie erau Turcii mai înainte de a îi îm- 
brăţişat religia mahometană. 

Răspunsul e simplu: Erau pofifeiști, adică se în- 
chinau la mai mulţi zei. Tot politeiste erau şi po- 
poarele vechi mai înainte de a se fi născut Domnul 
nostru Ilisus Cristos şi mai înainte de a fi de- 
venit creştini. Excepţie în timpurile vechi făceau 
Evreii, cari erau monoteiști, adică se închinau unui 
singur Dumnezeu. 

Astăzi religiile monoteiste sunt trei: religia creş- 
tiná, mosaicá şi mahometană. 


Faţa lunei. 


D-ra Sim. Silvia (numele d-tale de botez, а-га 
nu trebue scris cu igrec) vrea să ştie cum luna, 
învârtindu-se în jurul pământului, ne arată totdeauna 
aceiaşi faţă si nu ambele feţe. 

Fă, bună domnişoară, d-ta însăţi experienţa si 
vei vedea cum se poate. Dacă ai un glob, bine, dacă 
nu, pune pe masă o minge mai mare, căreia să-i 
zicem că e pământul. După aceasta ia în mână o 
portocală sau un măr (dar nu te grăbi să le mă- 
nânci). Să zicem că ai luat un măr. Mărul acesta 
să пе inchipuim cá e Zuna. Invârteşte-l acum (bine 
înţeles, tinándu-l in mână) în jurul globului sau 
mingei şi vei vedea că e foarte lesne să se învâr- 
tească, având mereu aceiaşi jumătate întoarsă spre 
glob sau spre minge. La fel se întâmplă şi cu luna. 

După aceasta, poftă bună la măr. 


Cum a fost făcut omul. 


Cititorul nostru Ciorn. Vladimir din Basarabia ne 
scrie, dorind să fie lămurit, că, pe când religia 
ne învaţă că omul a fost făcut de Dumnezeu, după 
teoria lui Darwin sar fi trăgând din maimuţă. 

Ni sa mai pus o astfel de întrebare şi am şi 


răspuns. Spunem din nou întâiu că Darwin n'a spus 


că omul se trage din maimuţă, El a spus cam 
altfel şi anume că atât omul, cât şi maimuța se 
trag dintr'un strămoş comun. Al doilea. Ce a spus 
Darwin e o părere şi sa dovedit mai târziu că 
părerea aceasta e greşită. 

Adevărul nu este decât unul singur: 
făcut de Dumnezeu. 


omul a fost 


Теме, 9 fies TECH 


ч. 


DIMINEAȚA COPT 


Cele mai însemnate popoare. 


Acelaş cititor ne pune întrebarea următoare: ,,Сагі 
popoare sunt cele mai însemnate din Evul Mediu 
şi Modern? 

Asa cum e pusă întrebarea e greu să i se dea 
un răspuns. Ar urma să facem un întreg curs de 
Istorie, ceiace nu e cu putință la rubrica aceasta. 

De aceea, n'avem decât să-i recomandăm să ci- 
tească un manual de Istorie şi să adăugăm са 
pentru fiecare om poporul cel mai preţios de astăzi 
este poporul din care face parte el însuşi. 

Pentru noi Românii, poporul care ni-e mai drag 
şi pe care suntem datori să-l iubim mai mult e 
porul român, iar ţara care trebue să ne fie mai 
dragă decât oricare alta e frumoasa şi iubita noa- 
stră Românie. 


Unui muncitor. 


Fiind în vacanţă, mam avut nici noi vreme să 
facem cercetări amănunțite în chestiunea poeziei 
„Hora Unirei”. Puteţi însă să spuneţi în toată li- 
niştea fetiţei d-voastre că este aşa cum scrie Coş- 
buc, de oarece nu se poate admite ca nemuritorul 
poet Coşbuc să fi făcut o astfel de afirmaţie, mai 
înainte de a se fi încredinţat că e adevărată. Mai 
ales în calitatea lui de Ardelean, Coşbuc nu putea | 
vorbi decât în cunoştinţă de cauză. 


Ce sunt ,,Stiintele Oculte?'' 


E intrebarea cititorului nostru P. бл. P. din co- 
muna Betesti, care cititor adaugá — si aicea gre- 
şeşte — că vrea să le înveţe, Hed amator de 
ştiinţele moderne. 

Cuvintele oculte si moderne n'au nici o asemá- 
nare între ele, fiecare dintr'insele însemnând cu 
totul altceva. Осие înseamnă secrete, ascunse, iar 
moderne. înseamnă care e din vremea de astăzi. 

Prin expresiunea „Ştiinţe oculte”, se înţeleg a- 
cele pretinse ştiinţe — fiindcă ele nu sunt ade- 
vărate — cari erau ţinute în secret, aşa ca mulţimea 
să nu poată lua cunoştinţă de ele. Astfel de ştiinţe 
erau în trecut — astăzi nimeni nu-şi mai pierde 
vremea cu ele — Astrologia, Alhimia, Magia etc. 

Asa dar, la întrebarea aceluiaş cititor cam încât 
timp le poate învăţa, îi răspundem că mare ce să 
înveţe, nefiind nimic de învăţat. 

———— Doc kn 


PCR 


DIMINEATA | 


COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR, 9 —11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN 150 Lī | UN NUMAR 4 LEI 

6 LUNI %W , IN STRAINATATE DUBLU 


7, 


29 AUGUST 1928. — Мг. 133 Director : М, BATZARIA Manusorisele nepublicate nu se Tnapolază. 


есеегеееееесееееөзсесезе otro 


| | Al celui се cu gânduri ne "ntinate 
LA DRU "TT Dádu sá bee buzei insetate, — 
Pârâui sopotind ispititor 
Ifi va cânta de ducă şi de dor, vii 
Şi de-i porni cu inima curată 


..Da-mi mâna si găteşte-te de drum! 


Vom pribegi pe alte căi de-acum... Iti va vorbi de bolta minunatá 
De mâine "n zori odaia de păpuşi : Cu mii de licurici ce strălucesc 
Va şti că suntem — hăt departe — duşi... Şi noaptea ?n apa lui se oglindesc, — 


Copilăria — basmul de argint 
Duiosul primăverilor alint, 
Minunea, floarea albă fără pată 

N'o să te mai cunoască niciodată... 
N'ai să mai râzi aşa, ca până azi — 


Şi — fără să fi singur nicidecum, — 

Aşa cum ţi-o fi sufletul, pe drum — 
Chiar paserile ciripind in crâng 

"[i-or spune şi când cântă si când plâng... 


— Vei învăţa să te ridici, să cazi, Dă-mi mâna... Lasă lumea de poveşti! 
Si ^n lumea fără cântec şi poveşti, Pornim pe calea celor omeneşti 
Pe oameni să-i cunoşti şi să-i iubeşti... Să căutăm ce-i bun şi ce-i greşit, — 
К Si ete 245.1 * — Si drumul nostru-i fără de sfârşit... 
In viaţă, nici dureri şi nici nevoi | George Silviu 
Nici când să nu te 'ntoarcá înapoi, Ж--х----- 
Să-ţi fie drumul drept şi luminos, 5 : E 
lar tu, — din pâinea gândului frumos Necazurile mamei de păpuși 
Să "mparţi cu 'mbelsugare, tuturor, — 
Că unii dacá-s răi, nu-i vina lor! Кеше ce curgi la vale 
f) să te duc pe шін de oras, Vesel si cântând mereu, 
Prin casa cáte-unui nevoias, — Tu ce-mi stai mereu in cale, 
Pe cámp, sá vezi sátenii ostenind lan ascultă păsul meu. 
Din zori şi рап” ce stelele se-aprind, — 
La munte, să vezi codri, ape, stânci, . Pápusica mea drăguță 
S'auzi ecou 'n văile adânci, — De opt zile zace greu, 
— Prin locuri blestemate "n care nu-s Cu-un picior şi cu o mână 
Nici basme şi nici cântece de spus Rupte... cum? Nu știu nici eu! 
Іп tárgu ^n care cerul e de scrum 
— Funingine pe case si pe drum -- Insă tie văd nu-ți pasă, 
Si ?п care geme tainic glas de һап Tu eşti vesel, pe când eu 
Când cade greu ciocanul pe ilău... Nu dorm nopți de grija asta, 


; A: Ce mi-a dat-o Dumnezeu. 
Vom colinda mereu, din loc în loc 


Vom auzi ciobani doinind cu foc, Ce să fac? Nu ştie nimeni, 
'Troiţele la "ncrucisári de cái De le spui nu mă ian seamă, 
Vor însemna uimirea "n ochii tái, — Nu cunosc, se vede, dânșii 
In cumpăna fântânilor ades Ce e dorul greu de mamă. 


Tu vei ghici adâncul înţeles Ог. Ovanesslan-Galaţi 


PAG. 4. 


Poveste dela Saşii din Ardeal 


Prelucrare de Ali-Baba 


i-că intr'un sat trăiau cândva doi vecini. 

Unul dintr'insii avea о sută de oi, iar ce- 
CA lălalt numai trei. Acesta din urmă zise ve- 

cinului sáu mai bogat: „Ingăduie-mi ca si 

oile mele să pască cu ale tale, căci unde 
pasc o sută, pot să mai pască încă trei”. Spunea 
aşa, fiindcă omul cel sărac n'avea loc de păşunat 
pentru cele tre biete oife. 

Dintru inceput, omul cel bogat nu prea voia, 
la urmă însă consimţi si el, aşa cá băiatul celui 
sărac mână la câmp cele trei oi la oile bogatului şi 
stătu şi el acolo, ca să le păzească. 

După câtăva vreme, împăratul ţărei aceleia trimise 
pe unul din slujitorii săi la omul cel bogat şi-i ceru 
o oaie mai grasă. 

Cel bogat n'avea cum să respingă cererea împă- 
ratului, cu toate acestea îi venea greu să jertfeascá 
măcar una din oile sale. De aceea porunci păstori- 
lor să prindă o oaie din cele trei ale săracului şi 
să o dea slujitorilor împăratului. 

Aşa făcură şi păstorii, decât băiatul săracului 
plângea văzând că i-se ia oaia. 

Nu mult după aceasta, împăratul ceru încă oaie. 
Omul cel bogat porunci din nou să i-se dea una 
din oile săracului. 

Băiatul săracului plângea şi mai tare, văzând că 
se duce încă o oaie. Ісі zise apoi în sinea sa: „Im- 
păratul o să ceară şi altă oaie, iar păstorii ve- 


cinului nostru au să-i dea şi pe cea din urmă oaie 
ce ne a rămas; mai bine este, aşa dar, să mă duc 
de aicea”. Ісі luă oaia şi se duse pe un munte înalt; 
acolo găsi iarbă fragedă din beişug şi apă rece, 
aşa că oaiei îi mergea foarte bine. 

După câteva zile tatăl băiatului îşi zise singur: 
„Hai să mergem să văd ce-mi face băiatul şi oaia!” 

El însă nu ştia ce se întâmplase până atunci. 
Se duse, aşa dar, la turma celui bogat şi întrebă 
pe păstori de băiat si de oi. Păstorii ii ziserá: 
Din porunca stăpânului am dat împăratului două 
din oile tale, iar cu cea de a treia a plecat băiatul 
tău şi s'a dus, nici noi nu mai ştim unde”. 

Omul cel sărac începu să se vaiete şi să-şi zică: 
Unde oare am să-mi găsesc băiatul?” Şi porni în 
căutarea lui, dar multă vreme nu-i putu da de 
urmă. Se duse la Soare şi-l întrebă, dacă nu i-ar 
putea arăta drumul. Se duse apoi la Vijelie, care 
avea o înfăţişare sălbatică de tot. 

„Stiu unde ţi-e băiatul, îi lămuri Vijelia, şi merg 
chiar intr'acolo si te iau şi pe tine". Il ridică in 
sus si cát ai clipi din ochi il duse pe munte la 
báiatul lui, care era intr'o yale pe care soarele nu 
o luminase nici o dată. i 

Omul cel sărac se bucură foarte, când igi văzu 
feciorul şi află din gura-i cum scăpase oaia. „Acum 
îi zise el, vom sta amândoi aicea şi vom îngriji 
de oaie, fiindcă ea e toată averea noastră”. 


p R PEPI 4 


DIMINEAȚA COPIILOR €e9999999999999969999999999999999999999990909. PAG. 5. 


Nu trecu mult, puţin, cá doi drumefi  venirá 
іпіго zi cam pe inserate la omul cel sărac si 
poposirá acolo. Unul din drumefi era însuşi Dom- 
nul nostru lisus Cristos, iar al doilea Sfântu Petru. 

Şi lisus Cristos grăi zicând: „Ое mult ce am 
umblat, suntem obosiţi şi aşa de flămânzi, că nu 
mai avem de trăit, dacă nu ni-se dă numai decât 
să mâncăm ceva carne”. Omului celui sărac îi se 
făcu milă de cei doi drumeţi pe cari, fireşte, nu-i 
cunoştea şi răspunse îndată: „Aş putea să vă viu 
intr'ajutor" Isi înjunghie oaia, făcu foc şi fripse 
o bună bucată dintr'insa pe care o dete oaspeți- 
lor. Acestia máncará si gásirá cá e minunat de 
gustoasă. 


După ce işi potoliră foamea, Domnul Cristos îi 
zise băiatului celui sărac să strângă oasele şi să 
le pună în pielea de oaie. Aşa făcu şi băiatul şi 
după aceea se culcară cu toţii. lisus Cristos şi Sfântul 
Petru se sculară cu noaptea în cap, binecuvântară 
pe omul sărac şi pe băiat şi plecară, fără să-i 
simtă aceştia. 

Când omul cel sărac şi fiul său se treziră din 
somn, ce le fu dat să vadă? Imprejurul lor era 
o mare turmă de oi, iar oaia ce fusese înjunghiată 
în ajun stătea mai în față şi era sănătoasă şi tea- 
fără. De gât îi atârna un biletel ре care stătea 
scris: „Toată turma aceasta este a omului sărac 
şi a băiatului său!” Trei dulăi mari săreau în ju- 
rul lor şi se gudurau foarte prieteneste. 

Omul cel sărac nu mai putea de bucurie de no- 
rocul ce dase peste dânsul, îşi luă turma si im- 
p'euná cu băiatul porniră spre casă. 

Când vestea aceasta se răspândi în sat, aler- 
gară toţi oamenii să vadă turma şi să se minuneze 
de frumuseţea de oi. Omul cei sărac nu mai avea 
răgaz povestind într'una. сит îşi găsise norocul cu 
ajutorul a doi drumeţi, săraci ca şi dânsul. 

Decât pizma şi ciuda îl rodea pe omul cel bo- 
gat. După ce se gândi si se răzgândi în toate fe- 
lurile îşi zise singur: „Dacă aşa stă treaba, in 
curând eu trebue să capăt şi mai multe!" Есі din 
casă, chemă pe toți drumeţii săraci si pe toţi cer- 
şetorii, îşi înjunghie toate oile, le fripse şi le dete 
acelora ca să le mănânce. Sirânse după aceea cu 
bägare de seamă toate oasele іп pielea fie- 
cărei oi si se culcă să doarmă alături de dru- 
meji şi de cerşe:ori. Dar nu-l apuca somnul, fiindcă 
socotea toată noaptea câte oi o să aibă el mai 
multe decât vecinul său, care înjunghiase una sin- 
gură, pe când el le tăiase pe toate o sută. 

Când se lumină de zi, sări în sus, voind să-şi 
pornească numeroasele sale turme. Dar nu văzu 
nimic. Toate oasele stăteau în piei, aşa cum le 
pusese în ajun şi nu se vedea nici o mişcare. 

„Da, ştiu care e pricina, îşi zise el, ar fi tre- 
bitit ca mai întâiu să plece drumeţii şi cerşetorii”. 

Şi întorcându-se spre dânşii, le strigă  rástit: 


„Haideţi, calicilor, cárafi-vá si pieriţi de aicea!” 
Ei însă nu se mişcară, până ce soarele nu se 
înălţă sus pe cer. ) 
Cât despre ойе sale, nu se înmulţiră de loc şi 
nu rămaseră dintr'insele decât oasele si pieile. 


Omul începu să blesteme, să tune şi să fulgere: cá 
isi prăpădise tot avutul si ne mai putând rábda 
o pierdere aşa de mare, se aruncă întrun Мс şi 
se înecă. "e ң 
lar omnl cel sărac ajunse foarte bogat şi. trái 
fericit. Se spune chiar că mai târziu fiul sáu a 
luat în căsătorie pe fata împăratului. a 


——— 0 схо 


ЧР HORN RR RT REI B CR EMT ERR E 


E 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Ce a făcut drágutul de Călin 


á'in porni intro zi de dimineaţă, trimis de 

tatăl său cu о scrisoare întrun sat mai 
îndepărtat. Cum nu se întorcea decât spre 
seară, îşi luă şi un coşuleţ cu de-ale mân- 
cărei. 

In drum găsi un biet câine atât de slab, încât 
îi se făcu milă de el şi-i dete o parte din mâncarea 
sa. Câinele o înghiţi, ca şi cum mar fi mâncat 
de două săptămâni iar când băiatul îşi văzu de 
drum, se luă după dânsul sărindu-i împrejur plin 
de recunoștință. 


П 
% 


Tot mergând, copilul, zări ип cal bătrân се ză- 
cea pe jos .şi gemea. Repede se îndreptă intr'acolo 
şi văzu cá era atât de slab, cá nu mai putea să se 
ridice. 

— „Mi-e teamă, îşi zise el, că dacă-i vin în- 
trajutor, ат să întârziu şi o să fie întuneric la 
întoarcere, mai ales cá se vorbeşte cá ar fi mulţi 
hoţi prin împrejurimi”. 

Totuşi, smulse “puţină iarbă şi o apropie de bo- 


airs en a ui pu Per TEE TENTE E 


tul calului care începu să mănânce ca si cum mar 
fi fost bolnav decât de foame. Aduse după aceia şi 
apă în pălărie şi îndată ce o bău, calul se ridică 
începând să pască. 

Băeţaşul merse înainte, când văzu un om sbătân- 
du-se intro mlaştină. 

„Ce faci acolo omule? strigă el Nu poţi ieşi 
dintrun loc atât de primejdios? 

— Oh! nu pot, răspunse omul, am căzut în mlaş- 
tină şi nu ştiu cum să ies, pentrucă sunt orb. 

—  Intinde-mi báful, zise Călin, şi te voiu trage 
afară”. 

Orbul întinse băţul şi băiatul îl apucă intrând cu 
mare grije în apă, ca să nu alunece, iar când ajunse 
lângă orb îl apucă de mână şi-l scoase afară. Or- 
bul mulţumi şi plecă spre casă. 

Abia făcu copilul câţiva paşi, când întâlni un 
biet marinar fără picioare care mergea în cârji şi 
care-i ceru ceva de mâncare. Călin scoase din co- 
өШеф ce-i mai rămăsese şi-i dete zicándu-i: 

— „„Aceasta-i tot ce am, te rog în schimb să fii 
bun si să conduci pe orbul acela până la satul cel 
mai apropiat. 

— Desigur, răspunse orbul, nu trebue să ne a- 
jutăm unii pe alţii?” 

Călin îşi urmă calea şi ajunse în sfârşit la sa- 
tul unde era trimis; isprăvi ce avea de făcut şi se 
întoarse în grabă către casă. Dar nu era nici la 
jumătatea drumului, că noaptea s? lăsă întunecoasă 
fără lună şi fără stele cari să-i lumineze calea. 
Sărmanul copil luă un drum greşit şi se găsi deo- 
dată în mijlocul unei păduri, unde rătăci multă 
vreme, fără să găsească vre-o ieşire. 

Doborât de foame si de oboseală, se aşeză la 
picioarele unui copac şi începu să plângă. Nu stătu 
mult aşa, că iată cáfelusul, care nu-l părăsise, ve- 
nea cu o legătură bine înodată, pierdută de vreun 
călător. Băiatul o desfácu şi găsi intr'insa pâine şi 
carne pe cari le mâncă cu multă poftă. | 

„Bine”, zise el căţeluşului, eu ţi-am dat să prân- 
zeşti şi tu mi-ai dat să cinez, văd că o binefacere 
făcută chiar unui câine nu este niciodată pierdută”. 

După ce mâncă, tot rătăcind ca să iasă la drum, 
zări un cal ce pág:ea înaintea lui. Apropiindu-se, 
recunoscu chiar calul pe care-l ajutase de dimineaţă. 

— „Poate, îşi zise, dacă am fost bun cu dânsul, 
o să mă lase să-l încalec şi mă va scoate afară 
din pădure”. 

După ce îl mângâie şi-i vorbi, calul se lăsă în- 
călecat şi-l duse dealungul pădurei până la o că- 
răruie care ducea la drumul mare. 

Călin era fericit; „Dacă nu i-aşi fi scăpat viaţa, 
ar fi trebuit să rămân în pădure peste noapte”. 

Insă mai avea de trecut printr'o mare primejdie. 
Mergând pe cărare, doi oameni se repeziră la dân- 


аас prm P o 


DIMINEAŢA COPIILOR ФФФФОФФФО999999999999%9999999999999999999990% PAG. 7. 


sul voind să-l desbrace de haine, dar câinele muşcă 
atât de tare ре unul dintre hoţi, încât acesta il 
lăsă şi începu să fugărească pe câine. In acea- 
stă clipă se auzi o voce care strigă: „Hoţii! Pe 
ei!” Cel de-al doilea hof se sperie şi el şi о luă 
la fugă. 

Copilul ridică ochii şi văzu pe marinar urcat 
pe umerii orbului. 

— „lată micul nostru prieten! Am sosit la timp, 
ca să-ţi întoarcem binele făcut. Găsindu-mă lângă 


un tufiş, am auzit pe hoţi cum vorbeau să fure pe 
un báefas şi dacă mar fi fost orbul, care să mă ia 
în spate, desigur că nu puteam să-ţi vin într'ajutor 
atât de repede”. 

Călin le mulţumi şi-i duse acasă la tatăl său unde 
găsiră de mâncare şi un pat bun. 

Băeţaşul îngriji de câine atâta cât trăi şi mu 
uită niciodată că trebuie să ajuţi întâiu pe alţii, 
dacă vrei să fii şi tu ajutat. 

Prelucrare de 0. C. 


Primit-am scrisoarea-fi 
Si rău mi-a părut, 
Că nu fiu la tine, 


Văzând cai crezut. 


La una c'aceasta, 
“да, па m'asteptam, 
Când ziua si noaptea 
In minte te am. 


Si chiar dacă, Hapleo, 
Aș vrea să te las, 
Mai toți cititorii 

Vor zice întrun glas: 


„Pe Haplea, pe Haplea, 
Pe el îl dorim, 

De dânsul și Frosa, 
Noi vrem să citim!” 


Gândii doar că-i bine 
Să te odihnesti, 

La băi sau la munte, 
Sau chiar la Hăpleşti, 


Crezui si de altii 
Că-i bine-a vorbi 
Căci de! Cititorii 
Se pot plictisi. 


Căci ei nu ne 'ntreabă 
De boli, sănătate, 

Ci "n fiecare număr 
Vor o noutate. 


Povestea cu „Corbul”, 
De stai s'o citeşti, 
Sunt sigur cà însuţi 
Frumoasă-o găsești. 


Ea nu plictiseste, 
Nici lungă nu este, 
Ca Lir, Tibisirul 
Hazlie-i poveste. 


Asa dar, răbdare, 
Și Stai liniștit 
Veni-va şi rându-ți 
Să fii mulțumit. 


Pe Mifu, Sosoiu 
De mult i-am lăsat 
Si totuşi sărmanii 
Nu sau supărat. 
Sunt vesel de vestea 
Că ești sănătos, 

Așa să fii, Hapleo, 
Si veșnic voios. 


AE 


——— n Á жа 


PAG. 8. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


CORBUL BUCLUCAS 


Desene de W. BUSCH li Prelucrare de MOȘ NAE 


fi). Dar bietei tanti Sia 
Foarte scurtă-i bucuria, 
De un deget o ciupeşte 
Si o strânge ca 'ntr'un cleşte. 


14). Os pe care-l dete Tanti 
Cáfelusului sáu Fanti. 
Asta vine ca 54-1 ia, 
Corbul nu vru ca să-l dea. 


"NUN 
CD aub 


12). Tipá, strigă şabia scapă, 
Pune degetul în ара, 
Ticu corbul Ра luat, 
Hinişor chiar l'a certat. 


13). Intr'o oală-apoi îl pune, 
Şi-i grăeşte: „Măi nebune, 
Fii cuminte, stai frumos!*^... 
Dar acolo e un os. б 


"Auc PIPI гі жа» AN e ESPERTI M." жаа ҚҰТ айынын а >. CE MESSI AER III T SUM T = Îl 


tọ 


——— “--- Tye чтүү ns Mcd 


tátil laşi 


| 
DIMINEAȚA COPIILOR €699900000499990000000000000940400000000000 PAG. 9. 


—2 


nt 


toga | 


r, 15). Ceartă mare-acum se 'ncinge, 
Fanti trage, corbu'mpinge. 
Vrea s'arate fiecare 
Că el este cel mai tare. > 


17). Ba'n spinare i-a sărit 
Şi de păr Va jumulit, — 
Miţu-aceasta când zări, 
Râse, de se prăpădi. 


У 


Biblis 


mp- tg 


18). Osul Fanti-l lasă jos 
şi se aruncă furios 
a la rându-i să-i plăteasca, 
Penele să-i jumuleascá. 


16). Fanti-i smulge în sfârşit, 
B de fugă s'a gătit 
orbul dar nu l'a lásat, 
Ci de coadă l-a muşcat. 


19). 'N vremea asta Miţişor 
Roade vesel din oscior, 
Insă Fanti când íi vede 
Drept la el mi-se repede. 


20). Rog acuma vá uitati, 
Cum duşmanii-s nemiscati: 
Sus e corbul, Fanti jos, 

ЭМ oală М и cel drácos. 


Va urma). 


———с=—ж=—=—%———— 


iue d 


PAG. 10. 


RIKKI TIR -TAVI 
SAV MANCATORUL o SERPI 


eDIMINEAT A COPIILOR 


— NP ш 


DE RUDYARD K YPLING 
iN ROMANESTE DE ет. 
== | 


9 


А A ya 4 


(6) URMARE SI SFÂRŞIT 


— Аһ... Ah!! Dă-mi-l zise ea. 

Rikki-tikki îşi puse labeie la fiece parte a oului, 
pe cât timp ochii lui se înroşiră ca focul. 

- Ce preţ dai pentru un ou de şarpe? 

Pentru un puişor al lui Nag?... pentru ultimul... 
ultimul dintre ultimii cuibului? Furnicile mănâncă 
acum pe ceilalţi pe pământ lângă pepeni. 

Nagaina se răsuci în jurul ei, uitând toate pen- 
tru salvarea oului unic; şi Rikki-tikki văzu pe ta- 
tál lui Teddy întinzând repede mâna lui puter- 
nică cu care apucă pe băeţaş de umeri, apoi il 
ridică peste masă şi îl puse la adăpost de colții Na- 
gainei. 

— Furată! Furată! Furatá! Rikk сік, сік! strigă 
Rikki-tikki triumfător. Copilul a scăpat iar eu, eu, 
sunt acela care am muşcat pe Nag de capişon în 
noaptea trecută, în sala de baie. 

Apoi începu să sară în toate părţile cu câteşi pa- 
tru labele odată târându-se la pământ din nou. 

— El m'a izbit d'o parte şi de alta, dar eu nu l'am 
slăbit. Murise înainte ca omul să-l fi tăiat in două... 
Eu, eu am făcut asta! 

Rik-tik, cik, cik!... Aici Nagaina.. Aici si apără-te. 
Nu о să mai stai mult timp văduvă. 

Nagaina văzu că pierduse orice şansă d'a omori 
pe Teddy şi oul se afla tot între labele lui Rikki- 
tikki. 

- Dá-mi oul, Rikki-tikki. 

Dă-mi pe ultimul din ouăle mete si mă voi duce 
să nu mă mai întorc, — zise ea, plecându-şi ca- 
pişonul. 

— Па, te vei duce, şi nu te vei mai întoarce 
niciodată; căci te vei duce pe bălegar să regăseşti 
pe Nag. Pázes:e, văduvioaro! Omul s'a dus să-şi 
ia puşca? -Păzeşte! 


Rikki-tikki sárea în jurul Nagainei căutând să 
fie cât mai departe de muscáturi'e ei, iar ochii 
lui lucrau ca doi cărbuni aprinşi. Nagaina se îndoi, 
apoi se aruncă asupra lui. Rikki-tiki sări in sus 
şi recăzu inapoi. Odată, încă odată, şi de câte ori 
ea vru 52-7 izbească, capul ei nu reuşi decât să 
atingă cu sgomot înăbuşit pardosea!a pridvorului. 
Apoi Rikki-tikki dansá in cerc ca sá ajungá la spa- 
tele ei si Nagaina se intoarse din nou ca sá-i facá 
faţă... iar coada ei foşnea pe jos ca foile uscate în 
vânt. 

Rikki-tikki uitase de ou. El zăcea încă la o parte 
şi Nagaina se apropie puţin câte puţin şi reuşi să-l 
apuce cu dinţii într'o clipă când Rikki-tikki se o- 
prise să răsufle, apoi ca o săgeată cobori poteca cu 
Rikki-tikki după ea. 

Când şarpele cu ochelari fuge ca să-şi scape viaţa, 
el seamănă cu un biciu care izbeşte gâtul unui cal. 
Rikki-tikki stia cá va trebui să o ajungă cu orice 
preţ, căci dacă nu, totul trebuia luat dela început. 

Nagaina fugea drept către ierburi.e cele înalte, 
lângă stufişul de spini şi tot alergând, Rikki-tikki 
auzi pe Darzee care-şi cânta mereu absurdul lui 
cântec de triumf. Dar nevasta lui Darzee, mai cu- 
minte ca el, îşi părăsi cuibul văzând pe Nagaina so- 
sind şi bătu din aripi în jurul capului ei. 

Cu ajutorul lui Darzee ar fi reuşit să o facă să 
se întoarcă altădată, dar Nagaina nu făcu decât 
să-şi lase jos capişonul şi-şi continuă drumul. To- 
tuşi această clipă de răgaz făcu ca Rikki-tikki să 
o ajungă şi cum ea se vâri în viziuna unde avea 
obiceiu să trăiască cu Nag, micii dinţi albi ai lui 
Rikki-tikki o apucará de coadă şi el intră după ea. 
Ori, prea puţine sunt nevăstuicile, oricâtă îndemâ- 
nare şi experienţă ar avea care să îndrăznească a 


DIMINEAȚA COPII LUR40000000000000000000000000000000000000000000 PAG. II. 


urma un şarpe în vizuina lui. Era întuneric іп 
gaură; şi unde mai pui că nu se putea şti dacă ea 
nu se lărgeşte ca să lase loc Nagainei spre a se 
întoarce şi a lovi? 

El nu se lăsă însă şi igi desfácu cu picioarele spre 

a face frână pe panta întunecată a vizuinei calde şi 
sed Apoi iarba din jurul intrărei gaurei încetă să 
se agite şi Darzee zise: 

— Sa isprăvit cu Rikki- tikki! Trebue sá cántám 
acuma cântecul lui de moarte... Curagiosul Rikki- 
tikki a murit! 

..Cüci Nagaina îl va ucide la sigur sub pământ.. 

Deci el începu un cântec din cele mai lugubre, 


“improvizat sub impresia emoţiei. 


Şi cum ajungea tocmai la fraza cea mai atingă- 
toare, iarba se mişcă din nou şi Rikki-tikki, plin 
de pământ se târă afară din gaură, un picior după 
atul, lingându-şi mustáfi!e. 

Darzee se opri cu un mic țipăt de uimire. Rikki- 
tikki scuturá puţin praful care-i murdărea blana 
şi strănută. 

— Sa isprăvit, zise el. Văduva nu se va mai 
întoarce niciodată. 

Şi furnicele roşii, care locuesc printre ierburile 
uriaşe îl auziră şi se coboriră în şiruri lungi ca 
să vadă dacă a spus adevărul. 

Rikki-tikki se ghemui în iarbă şi adormi pe loc, 
până la o oră târzie a după amiezii, căci ziua lui 
de muncă fusese grea. 

— Acuma, îşi zise el, când se deşteptă, am să 
mă întorc acasă. Povesteşte Căldărarului Darzee, 
pentru ca s'o spună întregei grădini, că Nagaina a 
murit. 

Căldărarul este o pasăre care face un zgomot 
asemănător unei lovituri de ciocan pe un vas de 
aramă; el este vestitorul public din orice grădină 
indiană unde povesteşte ultimile întâmplări tuturor 
vietátilor. 

Când Rikki-tikki urcă înapoi potecuţa, el auzi 
preludiul Căldărarului cu notele prime care insem- 
nau: „ascultați, ascultați”; s'ar fi zis cá e unul din 
acele mici gonguri (ciocan care cade pe un capac) 
cu care se anunţă masa; apoi sună monotonul: 


„Ding — dong — Tack" 
Nag а murit... dong! 
Nagaina a murit! 

Ding — dong — Tack! 

La semnalul ăsta toate pásári'e începură să cânte 
în grădină şi broaşteie să orăcăe; căci Nag si Na- 
даіла aveau obiceiul de а mânca tot aşa de bine 
broaste'e са si păsări'e. 

Când Rikki se înapoiă acasă, Teddy, mama lui 
Teddy (cu obrajii incá foarte albi, cáci ea lesinase,) 
şi ta:ál lui Teddy, iesirá in întâmpinarea lui si 
fură gata-gata să plângă de înduioşare sărutându-l. 

In seara aceia, el mâncă tot ce i se dete, până 
nu mai putu, apoi se duse la culcare cáfárat pe 


umărul lui Teddy, unde mama băiatului îl găsi atunci 
când se întoarse mai târziu, peste noapte. 

— El ne-a scăpat viaţa şi pe aceia a copilului zise 
ea bărbatului ei. E de necrezut?.... Ne-a scăpat viaţa 
la toţi. ‹ 

Rikki-tikki se deşieptă tresărind, căci nevăstuicile 
nu dorm decât cu un ochiu. 

— Oh, voi sunteţi? zise el. Ce vă mai turburafi de 
geaba? Toţi serpii au murit; si dacă a mai rămas 
vreunul... eu sunt aci. 

Rikki-tikki putea cu drept cuvânt să fie mândru 
de victoria sa; dar el nu abuză de dreptul lui şi 
păzi, grădina cu sfinţenie, cu dinţii si ghiarele, 
aşa de bine încât nici odată un pui de şarpe nu-şi 
mai arătă capul înăuntrul zidurilor. 


e е 
Ochiul boului 
meus 
Odată s'au adunat -toate păsările. Voiau să-şi a- 
leagă un rege. S'au adunat acolo vulturii, berzele, 
cioarele, corbii, porumbeii, ciocârliile, vrábiile si 
până şi micul ochiu de bou. Nu lipsea nici un fel de 
păsări. Nu ştiau însă ca din marea mulţime, pe 
cine să aleagă de rege. S'au sfătuit mult, dar înzadar. 

Deodată una din păsări strigă: 

„Acela dintre noi să fie rege, care va  sbura 
mai sus”. 

— „Bine, bine, bine!" -- răspunseră cele mai 
multe păsări. 

Sborul sa hotărât pentru a doua zi... Fiecare 
dintre ele voia să ajungă rege şi sburau toate din 
toate puterile lor in sus spre cer. Şi-au sburat, 
dar fiecare gândindu-se că vulturul are să fie in- 
vingătorul. 

Insă ce-a făcut ochiul boului? 

Sa ascuns între penele vulturului. Vulturul nu 
l-a observat şi 1-а suit cu sine în înălţime. Deo- 
dată vulturul se uită împrejurul său şi vede că el 
e mai sus ca toate celelalte păsări. Atunci ochiul 
bouiui a esit dintre penele vulturului, unde se as- 
cunsese şi-a început să sboare în sus. Şi-a sbu- 
raut mai sus ca vulturul. Astfel ochiul boului a ajuns 
rege. 

Insă celelalte păsări au văzut viclenia făcută de 
ochiul boului. S'au revoltat toate împotriva lui şi-au 
voit să-l pedepsească. Insă ochiul boului a sărit 
întrun stufiş des şi s'a ascuns printre spini. De 
aici n'a mai îndrăznit să iasă afară. 

Şi astăzi trăieşte printre stufisuri şi spini, de 
frica celorlalte păsări. 

Din ungureşte de Petrinca Petre 


VYVVVYVYYVYYYYYVVYVVVYYVVYYVYVYVYYVYYVYYTYTYYYVYYYYVYYYYYTYY ДЫ 


In numărul viitor începem publicarea unei pove- 
stiri intitulată „PÂRÂUL FERMECAT“ de distinsul 
nostru colaborator C. D. MenREANu. 

După ea vine rândul romanului promis, 


PAG. 12. 


Din minunata povestire a lui Nils Holgerson. 


n vremea veche, Uplandul era cea mal săracă 
şi cea mai neînsemnată provincie din toată Sue- 
dia. Cuprindea numai câmpii sărace de argilă 
şi câteva coline joase, pietroase. 

Toate în Upland erau triste şi posomorite; 
bietul de el simţea că celelalte ţinuturi îl socotesc 
calic în toată puterea cuvântului. 

In cele din urmă nu mai putu suferi gândul 
acesta. Intro bună zi se sătură aşa de cumplit 
de sărăcie, încât îşi luă un sac în spinare, un 
bát în mână şi porni să cerşească de la cei care 
o duceau mai bine. Intâiu merse tot spre sud, până 
ce ajunse în Schonen. Ajungând acolo, se plânse 
de sărăcia lui şi cerşi puţin pământ roditor. 

„La urma urmelor, nici nu mai ştii ce să le dai 
tuturor cerşetorilor cari te năvălesc, zise Schonen. 
Dar, ia stai! Tocmai am deschis câteva mine de 
тагда: poţi să-ţi iei pământul pe care l-am scos 
şi l-am svârlit pe margine”. 

Uplandul îşi luă brazdele, mu'[umi frumos şi porni 
din Schonen spre Gotlandul de apus. Ajungând a- 
colo, se jeli de sărăcia lui şi ceru iarăşi ceva 
pământ. 

„Pământ nu pot să-ţi dau, zise Gotlandul de 
apus. N'o să dau unui cerşetor nici o bucăţică din 
luncile mele roditoare. Dar dacă îţi poate folosi 
unul din ráulefele mele care curge pe câmpie, a- 
шісі ţi-l pofi lua". 

Uplandul luă râul şi mulţumi frumos, apoi porni 
spre Halland. Acolo se váitá iarăşi cá e sărac si 
ceru pământ. 

„Nici eu nu sunt mai bogat decât tine, zise Hal- 
landul, aşa că ar trebui să nu-ți dau nimic. Dacă 


DIMINEAȚA COPIILOR 


de Selma Lagerlöf 


însă crezi cá merită osteneala, poţi să desprinzi 
câţiva bolovani de piatră şi să [i-i iei". 

Uplandul îşi luă darul, mulţumi frumos şi porni 
iute către Bohuslan. Acolo i se îngădui să bage 
în sac atâtea stânci pleşuve câte-o pofti. 

„Nu раг a preţui mare lucru, zise Bohuslandul, 
dar ca adăpost contra vânturilor tot le poţi în- 
trebuinţa. Or să-ţi fie de folos, căci şi tu locuieşti 
la mare, ca şi mine”. 

Uplandul primea cu mulţumire tot ce i se dă- 
ruia şi nu refuza nimic, deşi pretutindeni i se dă- 
deau numai lucrurile la care stăpânii nu ţineau. 

Warmlandul îi zvârli o bucată de munte. West- 
manlandul îi dădu un şir de coline, Gotlandul de 
răsărit îi dărui o bucată din sălbatecul codru Kol- 
marden şi Smaland îi umplu aproape sacul cu pă- 
mânt mlăştinos, cu mormane de pietre şi cu co- 
line pline de burueni. 

Sormland nu vru să-i dăruiască decât câteva 
râuri ale Malarului; Dalarna nu voi nici ea să-i 
dea din pământul еі, deaceea întrebă pe Upland 
dacă nu Sar mufumi cu o bucată din Dalalf. 

La urmă mai primi dela Narke câteva lunci mlăş- 
tinoase de lângă Hialmar; cu asta sacul i se umplu 
de tot; atunci Upland socoti că adunase destul cu 
cerşitul. 

Ajungând acasă, şi scoțând din sac tot ce că- 
pătase, îşi zise: „Мат adus decât un morman de 
vechituri”. 

Suuspină şi începu să-şi bată capul ca să vadă 
cum ar ptea intrebuuinja mai cu folos darurile. 

Un an trecu după altul, şi în vremea asta Uplandul 
îşi orânduia averea; în cele din urmă toate fură 
aşezate după cum i se păruse mai bine. 


a 


DIMINEAŢA COPIILOR 9000000000Â000000000000000000000Â0000oooooee PAG. 13. 


In vremea aceea se discuta mult in Suedia in 
care provincie a ţării să locuiască regele, şi unde 
să-şi ridice castelul şi capitala. Negreşit, fiecare 
provincie voia să-l aibă ea pe regele, as'fel că 
discuţia dură multă vreme. 

„Socotesc că regele ar trebui să locuiască in pro- 
vicia care se va dovedi cea mai infeleaptá si cea 
mai destoinicá", zise in cele din urmá Upland. 

Ceielalte provincii gásirá sfatul bun. Se hotári deci 
ca ţinutul care s'o dovedi cel mai infelept şi mai 
destoinic sá primeascá pe rege si capitala. 

Cum ajunseră acasă, toate provinciile primirá o 
solie de la Upland, care le poftea la o serbare. 

„Ce ne-ar putea oferi calicul ăsta?” isi ziserá 
provinciile; totuşi, primiră invitaţia. — 

Când sosiră, rămaseră grozav de mirate de cele 
ce văzură: în faţa lor, se întindea Uplandul, muncit 
tot: în mijlocul provinciei stătea fermă lângă fermă; 
pe coastă se întindeau o mulţime de localităţi, şi pe 
toate apeie umblau numeroase corăbii. 

„Е o ruşine să umbli cu cerşitul când stai aşa 
de bine la tine acasá!", ziseră celelalte ţinuturi. 

„Мат poftit ca să vă arăt darurile voastre o- 
rânduite, căci vouă trebue să vă mulţumesc că o 
duc aşa de bine, zise Upland. Când m'am întors 
acasă, în primul rând i-am dat drumul lui Dalalf 
pe domeniul meu, şi anume în aşa chip, încât să 
alcătuiască două minunate căderi de apă, una la 
Soderfors si alta la Altkarlely. La sud de Dalalf, 
la Danemora, am aşezat muntele pe care l-am cá- 
pátat de la Warmland; atunci bágai de seamá cá 
Warmland nu s'a uitat bine la ce-mi dáduse, cáci 
muntele era făcut din cel mai bun minereu de fier. 
De jur împrejur am plantat pădurea dăruită de 
Gotlandul de răsărit şi acum se găseau în acelaş 
loc minereu, păduri şi căderi de apă. Se înţelegea 
de la sine că trebui să se ridice un bogat ţinut 
minier. 

„După ce rânduii aşa de bine în nord, aşezai 
colinele de la Westmanland; dar trăsei de ele şi le 
întinsei până ajunseră la Malar, unde alcătuiră limbi 
de pământ şi ostroave cari se acoperiră curând 
cu verdeață şi se prefácurá în grădini frumoase. 
Golfurile de la Sormland le împinsei cât putui mai 
mult înlăuntrul ţării; prin aceasta ea putu să dea 
adăpost la corăbii şi intră în legătură cu lumea 
din afară. 

„După ce fu gata totul în nord şi în sud, mă 
întorsei spre coasta de răsărit; atunci adunai toate 
stâncile goale şi mormanele de piatră, câmpurile 
sterpe şi ogoarele goale pe care mi le-aţi dat şi le 
aruncai în mare. Astfel se născură toate ostroavele 
şi insulele*mele, care îmi sunt de mare folos pentru 
navigaţie şi pentru pescuit şi pe care le socotesc 
drept cea mai prețioasă parte a avufiei mele. 

„Acum nu mai aveam nimic din darurile voastre, 
afară de brazdele din Schonen; pe acestea le pusei 
în mijlocul ţării şi din ele eşi roditoarea câmpie 


Vaksalai. Iar râul cel leneş pe care mi-l dăduse 
Gotlandul de apus, l-am condus peste luncă şi astfel 
formează o bună legătură cu golfurile Malarului”. 

Acum infeleserá celelalte provincii cum se pe- 
trecuseră lucrurile si cu toate cá tot mai erau puţin 
supárate, trebuirá să recunoască са Uplandul lu- 
crase bine. 

„Cu mijloace puţine ai făcut lucru mare. Da, 
tu esti întradevăr cea mai infeleaptá şi mai des- 
toinicá dintre noi toate", ziserá ele. 

„Vă mulţumesc de compliment, zise Upland. Dacă 
recunoaşteţi asta, atunci eu sunt provincia unde îşi 
va face regele capitala”. 

Iarăşi se supărară provinciile; dar vorba e vorbă 
şi aşa rămaseră lucrurile. 

Astfel Upland primi pe rege şi capitala ţării şi 
deveni cea dintâi dintre toate provinciile. Şi asta 
pe dreptate, căci înţelepciunea şi destoinicia şi azi 
încă mai fac prinți din cerşetori. 

Traducere de А. С. 
———— ockom . 


SOLDATUL CEL DESTEPT 


Intr'una din zile, Vodá esi la plimbare in haine 
schimbate, cum avea el obiceiu câte odată. 

Tot mergând pe drum îi se făcu sete şi intră 
intro cârciumă, unde chefuiau la o masă patru sol- 
daţi Бей. 

Ceru un pahar cu vin, stătu la o masă uitându-se 
liniştit la cei patru soldaţi, cari maveau nici un 
ban în buzunar. 

A stat Vodă până când soldaţii, ameţiţi de atâta 
băutură, se sculară de la masă şi, neavând cu ce 
să plătească, unul din soldaţi lăsă sabia amanet. 
Vodă îi însemnă numărul regimentului şi plecă 
şi el. 

Dimineaţa următoare cum se lumină de zi, Vodă 
merse, la regiment şi-i zise colonelului să scoată pe 
toţi soldaţii la instrucţie. Soldatul care lăsase sabia 
amanet, neavând timp să meargă 50 ceară, făcu 
numaidecât o sabie de lemn şi o băgă în teacă. Cum 
erau soldaţii puşi la rând, Vodă îl ochi pe soldatul 
cu pricina şi-i zise: „Eu sunt cel mai mare peste 
toată ţara şi pot să fac orice cu sufletele oameniloor 
şi de aceea Ці poruncesc să-i tai cu sabia ta capul 
colonelului”. Я 

La această poruncă soldatul răspunse: „Bine, Mă- 
ria Ta! îi taiu capul colonelului, dar de colonelul 
a săvârşit vreun păcat, sabia mea să-i  reteze 
numaidecât capul, iar de mar fi făcut niciun păcat, 
să dea Dumnezeu ca sabia mea să se facă în lemn”. 

Vodă, văzând deşteptăciunea soldatului, îl ridică 
la rangul de locotenent şi-i dete şi o bună răsplată 
în bani. 

Economlu Ghiriă-Constanţa 


———— oc ko 


PAG. 14. 


Biseri 


| fost odată trei frați. Le murise părinții 
A stăteau toţi trei în casa ce le rămăsese 
dela ráposati. 


Acum venise vremea sá se 
e despartă şi să împartă averea. Ce 
dit cei doi fraţi mai mari: 
- De ce să împartă ei avefea in trei şi nu ar 
împărţi-o în două? — Se sfátuirá si găsiră cu cale 
să-l alunge pe cel mic. 


s'au gàn- 


Uite, mái Ionicá, ziseră ei — a venit 
vremea să-ţi faci si tu un rost pe lumea asta, că 
по să te ţinem noi cât aminul. Ia-ți traista cu 


merinde şi pleacă în lume după noroc. Noi rămâ- 
nem acasă să îngrijim ogorul rămas dela părinţi. 
Zicând aşa, îi vârâră în traistă o azimă rece 
şi un bof de brânză apoi, petrecându-l până în 
marginea satului, îi arătară un drum lung şi întor- 
tochiat. 
Iacá mă, ţine minte, pe-aici s'o iei, şi să 
te tot duci, dar să ştii, fără noroc să nu te întorci. 
Drumul acela însă ducea către o pădure bleste- 
mată, în care cine intrase, nu mai făcuse calea 
înapoi. Pasă-mi-te fraţii voiau să scape pe veci 
de Ionică. f 
Ionicä, săracul, ce să ştie el: 
— Să ne vedem cu bine fraților şi cu noroc. 
Drum bun bäete! 
Si se despărțiră. і 
Merse băiatul nostru, merse ziua 'ntreagá și toc- 


ca dintr'un loeran 


de D. Const. 


mai când soarele scápáta peste coama dealurilor, 
ajunse la poalele pădurii şi cobori intr'o poiană 
înflorită. 

— Aici o să-mi fac culcuşul pentru noaptea asta 
— ісі zise băiatul şi scoțând azima şi brânza din 
traistă îmbucă de câteva ori, puse apoi traista sub 
câpătâi şi... noapte bună. N'apucă să afipeascá si 
unde se porni să vuiască pădurea de nişte strigăte 
grozave de se clătinau dealurile şi se îndoiau co- 
раб, ; 

— "Măi, ce să fie asta! — Се să vezi! O ceată 
de demoni росій şi negri ca noaptea veneau din 
inima pădurii către Ionică |ірапа si învârtind in 
mâini nişte sulițe inrosite in foc. 

— oleo vere — se gândi Ionică — nu ştiu 
de m'o tine pielea cu demonii ăştia, dar; până 
una alta ia să-mi fac rost de o bâtă ceva, că, de-o 
fi pe luptă nu vreau să mă las cu una cu două, 
nu vreau să-mi vând pielea aşa ieftin. 


Se ѕсша băiatul în picioare si rupse o cracă 
dintr'un copac, o prinse bine cu amândouă mâi- 
nile, dar; n'apucá să dea, că deodată se opri ceata 
demonilor şi vuetul se stinse. Ionică rămase o clipă 
uimit. Indată însă îşi dădu seama de ce se în- 
tâmplase şi plin de curaj porni înainte către spur- 
căciunile pădurii. Ce era? Craca pe care o rupsese 
din copac era aşa fel făcută că semăna leit, ba 


Mereanu 


ааттаан 


DIMINEAŢA COPIILOR €999999909990909909099909099099099099099990090090000909 PAG. 15. 


era chiar o cruce сит пісі тапа omului n'ar fi 
putut lucra mai cu măestrie. 

Demonii tremurau ca varga în faţa semnului sfânt 
şi când Ionică se apropie mai mult de еі înce- 
pură să se roage de ertare: 

— Toate bogăţiile pădurii sunt aie tale — mior- 
lăiau arătările — numai lasă-ne să plecăm de aci. 
Niciodată n'o să ne mai ne calce picioarele pen 
locurile astea. 

Ionică însă nu se lăsă amăgit. Se vârâ pridue 
demoni si pe care-l atingea cu crucea de lemn, pie- 
rea de parcă nu mai fusese. In puţină vreme mân- 
tui toată gloata drăcească apoi, inálfánd către ce- 
ruri o caldă rugăciune, se culcă cu crucea la câpă- 
tâiu. 

А doua zi, dis-de-dimineaţi, se sculá şi porni 
prin pădure. Іп mijloc dădu de un palat măreț, 
plin de bani şi bogății. Ега palatul demonilor. 

Ionică, adunând toate bogăţiile acelea, dădu foc 
palatului iar cu banii şi bogăţiile adunate porni 
în lume împărțindu-le la toţi cei lipsiţi. 

Mai târziu, când mântui impárfeala se întoarse 
în Satul lui si cu banii ce-inadins păstrase puse 
de se clădi, în mijlocul poenei din pădure, o bi- 
serică. Biserica aceasta era făcută numai din lemnul 
copacului acela — din care rupsese creanga — căci 
copacul era aşa de gros şi mare încât zeci de 
oameni -nu l-ar fi putut cuprinde. In vârful clo- 
potnifei puse crucea mântuitoare iar bisericei — 
fiindcă era făcută numai din lemnul unui copac i 
s'a zis „Biserica dintr'un lemn” şi... iacă aşa se 
sfârşeşte povestea. | 

D. Const. Mereanu 
00 00 — —— 

Elevul iese la harta Europei, care-i aşezată lân- 
да це. - 

Profesorul: lonescule! Unde-i Oceanul Atlantic? 

Elevul neştiind să se exprime cu ajutorul punc- 
telor cardinale, zise: 

— „Aici, lângă uşe, domnule profesor”. 

Trimisă de Lya Stănescu 


зое 

A (către amicul său): „Ultima dată când am esit 
cu bicicleta, mă apucă o straşnică durere de cap. 
Mă dau jos în dreptul unei- farmacii şi intru să 
iau o antipirină. Când am fost iar în stradă, dis- 
рагиве...” 

-- Се, durerea de сар? 

-- Ми, bicicleta. 

Trimisă de Sava lvanof-Bráila 


Inchisoarea de flori, 


Dragii noștri cititori, 

E frumoasă, captivantă, 
рапа un pol, toti vă grăbiţi, 
S'o luaţi sl s'o citiți. 


Cum să fiu om vestit 


— Monolog — 


Nu ştiu cam ce este un încăpățânat. Nu! Iată, 
eu unul nu sunt... Dar ceeace este adevărat e o 
mare dorinţă de a deveni celebru. O veche vorbă 
românească zice: ,,Усефю si vei putea”, deci fiindcă 
şi eu vreau, voi reuşi. Vreau să devin celebru mai 
înainte de a muri. Pe vremuri dintr'un nimic de- 
veniai celebru. Era-ceva foarte uşor. Sá vá dau 
câteva exemple. 

Goliat era ceva mai înalt de cum sunt ceilalţi 
oameni; l-au zis uriaş si a rămas celebru. Romanul 
Lucullus era foarte lacom, se invită singur la masă, 
şi prin aceasta a rămas... celebru! Apoi Diogene. 
Ce-a tăcut el? Se plimba ziua nămiaza mare cu o 
lumânare aprinsă, si aşa a devenit celebru! /ona 
din Biblie a ajuns celebru în urma unui accident. 
S'a dus la mare să se scalde, a înaintat în larg, 
a fost înghiţit de un peşte uriaş, care în loc să-l 
mănânce, l-a dat afară din stomah, făcându-l... ce- 
lebru! Şi chiar Cristofor Columb. Ce-a făcut el?! 
A descoperit din întâmplare America, şi prin flea- 
cul acesta a devenit celebru! 

Poţi deveni celebru, descoperind ceva. S'au des- 
coperit bretelele, umbrelele, fierul de încreţit părul, 
etc. Unul a ajuns celebru, descoperind... pralinele! 
Ah! dacă m'as numi, d. Umbrelă, dau d. Bretele, 
as fi o celebritate. Dar asa! 

Dar ca sá fii celebru, trebue sá ajungi cunoscut 
repede. Si cum! Imbrăcându-te altfel decât toată 
lumea. Te poţi îmbrăca la fel cu o stafie, ca un 
vrájitor, ca un profet, ca un sef de gará, etc. Tre- 
bue să găseşti un costum aparte. Ceva deosebit. 

In tot cazul, e greu. Trebue să-ţi pui fotografia 
în toate locurile, în toate restaurantele, la ministere, 
etc., pentru ca tuturor să li-se întipărească figura 
ta în minte. Dar dacă nu se uită nimenea la tine? 
Ce decepfie! Ce ruşine! 

Ah! dar toate fleacurile acestea te fac să-ţi treacă 
pofta de a fi celebru. Brrrr! 


Adaptare de Elsa Glasberg 
--------сосшшКтІшхо-------- 


La о masă cu musafiri aleşi, Sofia, о fetiţă de 
opt ani, vrea să spună ceva bunicului său. 

— Tată mare... 

Dar bunicul o întrerupe: 

-- Fetele mici trebuie să tacă şi să asculte. La 
sfârşitul mesei, bunicul devine binevoitor şi întreabă 
copila: 

— Се vroiai să-mi spui, fetița mea, vorbeşte a- 
cuma. 

— Prea târziu, căci era o muscă în salată şi 
ai mâncat-o. 

Din frantuzegte de Radu Mihaiu 
оса y ——09— ——— 


PAG. 10. әәФееәФФФоФәееесоФеоеоФеФетееФФФозоәФФФоФееег DI MINEAT A COPIILOR 


De vorbă cu cititorii 


Or. Ov.-Galaţi. — Fiindcă tot n'avem adresa d-tale, ili 
răspundem tot pe calea aceasta cá ifi publicăm poezia 
Маша” cu un titlu cam schimbat şi cu oarecari îndreptări, 
de oarece nu toate versurile rimau bine. Asa ,stiu" sau 
»Spui" nu pot rima cu cuvântul ,greu". 

Mulţumim pentru aprecierile nemeritate ce ni-le faci. 

Aur. Lambr.-laşi. — Бидат, trimite-ne adresa dumitale. 

M. Saf.-Loco. — „Bunătatea răsplătită”. Am primit si 
citit povestea ce ne-ai trimis si ІН dăm două sfaturi: 

întâiu, să scrii cuvintele întregi şi cu ortografia lor şi, 
al doilea, să te sileşti să ai un scris mai caligrafic. 

Incă un sfat: să continui a ne fi cititor, lăsând pentru 
mai târziu gândul de a deveni şi scriitor. 

Eug, Am.-Loco. — ltugăm, în legătură cu manuscrisele tri- 
mise, dă-ne adresa d-tale sau treci int2'o zi de meru ре la 
redacţia revistei între orele 5-—7 după amiazi. 

Bor. Res.-Loco. — „Impăratul si cei zece bandiți”. 
Ne trimifi o poveste, scriind: „va urma”. Nu te osteni, 
dragul meu, să пе trimiţi urmarea, căci noi avem de 
publicat poveşti multe şi scrise de oameni, cari sunt 
scriitori şi ştiu să povestească. Copiii citesc şi ascultă 
poveşti, iar cei cari le scriu sau le spun din gură sunt 
oameni mai înaintați în vârstă. 

Rub. Ros.-Dorohoiu. — Ne pare rău că nu-ţi putem 
publica  „ghicitorile”. Aceasta pentru motivul cá n'ai 
spus de unde le ai luat, iar noi am dat mereu de veste 
că nu primim spre publicare nici o bucată, dacă trimi- 
fátorul ei nu ne spune în acelaş timp de unde a luat-o. 

Petr. Pet.-Sân-Petru. — ІЙ vom publica bucăţile tri- 
mise. Constatăm cu plăcere că faci progrese frumoase 
la limba română, scriind din ce în ce mai bine. Te mai 
felicităm pentru scrisul îngrijit si caligrafic. Continuând să 
muncesti, vei ajunge, de sigur, departe. A 

СІ. Fr.-Cernán(i. — „Pâinea împietrită”. Cunoastem si 
noi povestea aceasta, dar intr'o formă mai frumoasă 
decât aceia pe care ne-ai trimis-o d-ta. Spunem mereu 
tinerilor noştrii cititori că nu e lesne să scrie ei poveşti, 
la aceasta pricepându-se mai bine oamenii cu experienţă, 
deci mai în vârstă. 

Kind. O.-Loco. — Dacă am publica toate anecdotele ce 
se aud, revista noastră numai revistă pentru copii n'ar 
îi. Noi nu putem primi snoave în cari nu se vorbeşte 
de Dumnezeu cu tot respectul şi cu toată smerenia. Nu 
a destul ca o glumă să te facă să râzi, ci trebuie să fie 
şi morală şi cuviincioasă. 

Let. Gr. Opr. — Te felicităm, mică domnişoară, si 
pentru scrisul îngrijit şi pentru bucata destul de frumoasă 


„ce ai scris. Astfel de bucăţi sunt, însă, mai mult com- 


poziţii de şcoală, iar colaboratorii noştri sunt, în genere, 
oameni mai în vârstă. D-ta promifi mult, când vei creşte 
mai mare. 

Mih. V.-Băceşti. — Fabula trimisă de d-ta cu păţania 
bietului măgar е foarte cunoscută si se găseşte în toate 
cărţile de şcoală. Noi nu publicăm astfel de bucăţi, pe 
cari cititorii le ştiu de mai înainte, ci ne silim să dăm 
mereu lucruri cari se publică acum pentru prima dată. 

Vă spun ca un prieten ce sunt al copiilor că, deocamdată 
şi până crestefi mai mari, să citiţi ce scriem noi, oamenii 
mai bătrâni, şi după ce veţi creşte mari şi veţi învăţa 
mai multă carte, veţi deveni şi d-voastră scriitoare. 
Atunci noi ne vom odihni, iar d-voastră veţi scrie lu- 
cruri frumoase şi plăcute. - 

Ald.-Loco. — Bucata în versuri ,,Оврар” este încercarea 
unui incepátor. De aceea, nu e destul de puternicá si 
are versuri cari cam schioapátá. Nu e nici o grabá sá 
faci de pe acum poezii si sá ceri sá fie publicate. 


————ooc—;kz090— — —— 


PENTRU TiNERII COLABORATORI 


!Din manuscrisele, fie in proză, fie în versuri, се primim 
zilnic vedem că tinerii noştri colaboratori înţeleg, în ge- 
nere, cam greşit rostul si programul revistei noastre. 

Le spunem deci cât mai lămurit că „DIMINEAŢA 
COPIILOR” nu apare, ca să publice încercări stilistice, 
сотро2 {і de clasă szu bucăți încărcate си înflorituri de 
stil, cu imagini, cu tot felul de epitete şi comparații, 
cu figuri de retorică şi cu pretenții de înaltă literatură. 
Astfel de producţii literare sau cu pretenţii de a fi literare 
mu-si ап rosiul iu revista noastră al cărei scop este, în 
primul rând, de a dezvolta gustul de citire si de viață mai 
intelectuală printre copii şi tineri, dându-le o lectură u- 
soará, simplă, dar plăcută, d'stractivá şi totdeodatá fo- 
lositoare. 

Scrisul pentru copii e ші gen deosebt de genul literar 
propriu zis, iar „DIMINEAŢA COPIILOR” mu este o 
revistă l'terará, — aşa cum sunt atâtea publicaţii în ţară — 
ci, repetăm, o revistă care e scrisă pentru copii şi la 
îndemâna inteligenţei şi priceperei lor. 

In al doilea rând, mu e tocmai lesne să scrii pentru 
copii şi să alegi subiecte cari i-ar putea interesa. 

E un gen destul de greu şi peutru a reuşi, se cere 
şi experienţă, şi o bună cunoaștere a sufletulmi copilului, 
si cultură şi chiar pentru mulţi un dar din naştere. 

Trebue mai întâiu să fii un bun povestitor, să te fe- 
reşti a vorbi despre propria ta persoană, adică de a- 
mintirile, impres'ile, pățăniile şi necazurile tale. Ce se în- 
tâmplă cu noi înşine, пи prezintă mare interes pentru 
lumea cealaltă. Că am plâns, că am râs, că ne am bucurat 
sau ne am întristat, aceasta ne DNE numai pe noi 
personal şi mai nimeni nu e doritor să asculte destăi- 
nuirile noastre. : БӨР. 

Se mai cere să scrii într'o limbă cât mai românească, 
desbrăcată de neologisme şi totdeodată cât mai simplă, 
curgătoare, fără fraze lungi şi greoaie. 

Acestea sunt cauzele pentru cari puţini sunt scriitorii — 
e vorba de scriitorii formaţi — cari reuşesc cu adevărat 
în genul literaturei pentru copii. Iar cei cari reuşesc sunt, 
in genere, oameni maturi, pregătiţi, având si experiență 
şi cultura necesară. 

Rugăm pe cei începători în ale scrisului şi pe tinerii 
colaboratori să ţie de aproape seamă de cele ce am scris 


în rândurile de față. DIRECȚIA 


———— = ———— 
Mămico 


Nu-mi place shimmy 
Nici fox-trotul nu-mi place 
Imi place ciocolata 
Deci vreau $SUCHARD” si pace. 
ТТТТІТІТІ112111111111111111111111111111111111111111111111) 
MĂRCI POSTALE pentru colectiuni. 

Pentru suma de lei 40 trimit 100 buc, mărci bune din col. 
Engleze, Franceze, Portugheze, márc! de peste ocean, state In- 
diene, state din America si Europa, etc. 

Leon Kreiss, - Cámpina, Str Lascár Catargiu No. 1. 


Citiţi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


— 


Atelierele ,,.ADEVERUL* S. A. 


ші DIMINEATA 
СЕР ӘП 


REVISTA SAPTAMANALA 
Director: М. BATZARIA 


DOREL : „E mai plăcută baia, când citeşti „Dimineaţa Copiilor“ ! PREŢUL, LEI 4 


PAG. 2 


e ———— — dc ры ТУТТАН А т - 


DIMINEAŢA COPIILOR 


„Literal“ şi „literar“ 


Cititorul nostru /. Seg. din capitală doreşte să 
ştie deosebriea de înțeles dintre cele două cuvinte. 

Răspundem: „Litera! înseamnă care e făcut cu- 
vânt cu cuvânt. De exemplu, de o traducere se zice 
Ше jiterală atunci când te ţii cât mai strâns de 
text şi nu laşi netradus niciun cuvânt. 

,Literar" înseamnă, întâiu, care se ţine, care se 
ocupă de literatură. De exemplu, o revistă literară, 
вегс diterar. Al doilea care are o formă îngrijită, 
frumoasă. Se mai zice limba literară, care e limba 
scrisă, spre deosebire de limba vorbită, aşa cum e 
vorbită de popor. 

La Români aproape nu există deosebire între 
limba literară şi limba vorbită, la alte popoare însă 
deosebirea este uneori aşa de mare că dacă unui 
om, care ma învăţat carte, ii se citeşte ceva din 
cărți, el nu înţelege mai nimic. 


--------- 


Сит scriu scriitorii ? 


Cititorul nostru N. Prim dela Brăila ne întreabă: 
„Pe ce fel de hârtie scriu scriitorii? Cât de re- 
pede. scriu ei?" 

Sá incepem cu intrebarea a doua. In literatura 
română nemuritorul scriitor dramatic Caragiale tre- 
. cea drept acela care scria mai încet şi se hotăra 
mai cu greu să scrie. Se oprea la fiecare frază, la 
fiecare cuvânt, citea, recitea, ştergea şi se trudea 
mult până să-i dea forma definitivă. In schimb, 
scrierile sale sunt aşa făcute cá mai un cuvânt de 
înlocuit,sau o virgulă de şters. 

Alţii scriu, desigur, mai repede, unii chiar foarie 
repede. 

Mai toţi insă îşi revăd ce au scris şi mulţi chiar 
transcriu, corectând şi schimbând. 

Mai repede decât toţi scriu, fireşte, gazetarii cari, 
deseori, din lipsa de timo, nici nu recitesc măcar 
ce au scris. 

Cât despre hârtie, fiecare scriitor preferă să scrie 
pe hârtie de calitate mai bună, care să nu fie scă- 
moasă. 

Si nu scriu decât ре o singură față a hârtiei. 


———— 


Cereri ce nu putem îndeplini. 


Tot d. N. Prim. ne cere — bine înţeles, rugându- 
ne irumos — să scriem un articol in care să arătăm 
regulile după cari se compun următoarele produc- 


țiuni literare: „un sonet, o comedie, о dramă, o re- 
vistă hazlie etc., adăugând că nu găseşte în vreo 
carte regulile acestea. 

Dragul meu, lucrurile acestea, nu se fac după 
reguli fixe. Cel mai bun sfătuitor şi îndrumător 
e talentul, ajutat de cultură, de spirit de observaţie, 
de bună cunoaştere a vieţii, de fineţe, de cele mâi 
multe ori ináscutá, de muncă îndârjită şi de o 
puternică voinţă de à reuşi. 

Pentru toate acestea mai cum să dai reguli şi 
îndrumări. \ 

Indrumări elementare şi explicaţii despre însem- 
narea lor se găsesc în manualele de literatură ce se 
predau în şcolile secundare. Dar nu e deajuns să. 


ştii regulile după cari se face o Р TUE 
sá devii poet. 


Intrebuintarea pronumelui „care“ 


Din manuscrisele pe cari le primim, vedem că 
unii dintre aceia cari vor să ne fie colaboratori, 
se cam încurcă atunci când întrebuințează pro- 
numele relativ „care”. Aşa, mai întâiu nu se ţin 
de regula, care cere ca pronumele acesta să fie 
pus îndată după substantivul la care. se referă. 
De exemplu. E greşit să -scriem. „Petru din Bu- 
curești, care a venit ieri”, căci pronumele саге, 
referindu-se la substantivul cel mai apropiat de 
dânsul, s'ar înțelege că nu Petru ci Bucureştii au 
venit 

De aceea, corect este aşa: „Petru, care a venit 
ieri dela Bucureşti”. Adică să observăm întotdeauna 
ca pronumele care să urmeze imediat substantivului 
la| саге se referă.. 

Şi să mai observăm ceva: să nu intrebuinfám prea 
des pronumele care şi cu „ajutorul lui să nu lun- 
gim prea mult frazele. 

Frazele lungi se infe'eg mai cu greu şi sună 
urit, iar când scriem grija cea mai mare a noas- 
tră să fie ca să fim cât mai lămuriţi. 

оссо 


NUMAI 


Eu când sunt cam indispus 
Imi-iau о ciocolată 
De mar exista ,,SUCHARD" 
Alta, — niciodată. 


ж-ш Жжшпақо------> 


5 SEPTEMBRIE 1926. — Nr. 134 


Sàrmanul Grui 


...... 


veas m. 


! 


(а 
ар, 


Std 


dom = 


I 
Era copilul nimănui... 
Creştea sălbatic ca un pui 
De urs ce sburdă ?n voia lui 
Prin codri deşi pe cărărui, 
Prin plaiuri verzi şi prin păduri 
Cu roșii fragi, cu negre muri... 
Din văgăuni când apărea 
In zori de zi, vai cum era! 
Frumos era şi drag să-l vezi, 
Când apărea de prin livezi, 
Cu chipul mic -și mespălat, 
Cu părul negru °піероѕаё, 
Gură mică de rubin, 
Ne'nfeleasá in suspin... 
Cu ochi mari, rotunzi, ce scald 
Privirea ?п lacrimi de smarald... 
Așa era sărmanul Grui! 


II 


Umbla hoinar cu gând hai-hui. 

Odată când era păstor 

La oi, în câmp... si "n. preajma lor 

Cânta cu glas o doină — rar, 

Veni la turmă un tâlhar 

Să-și făptuiască răul gând 

— Să jure oi — iar Grui (ipánd, 

Tâlharu-l prinse mánios 

Si limba lui i-o dete jos... 

De-atunci copilul a rămas 

Si fără graiu şi fără glas — 

Un rătăcit — pământului... 

Si plânge când іп minntea lui 

Se-arată a vieței soartă grea, 

Străpunsă odab de-o clipă rea... 
Petru Basiliu 


—— = x = ——— 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE: 1 АМ 150 LHI 
6 LUNI 80 „ 


Director : N. BATZARIA 


UN NUMAR 4 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


Manusorisele nepublloate nu se Tnapolazá. 


Război de copii 


Pe covor soldații gata 
Lupta vor s'o dea. 

Nu ştiu din ce fuse cearta, 
Dar сит ambii vor să- vadă 
Care e mai tare "n spadă, ` 
Luptă trebuia. » 


Comandanfii rogi са focul, 

Sunt doi copilasi. 

Unul, nu-şi găsește locul: | 
E-un băiat cu fața-aprinsă, 
Gura roşie şi ?псіпзй, 

Ochi de ingerasi. 


Celălalt — e o fetiță 
Ca o viorea: 

Nicu zice: — Ai rochif 
Si ești fată. Ai să "nvefi 
Ce grea-i lupta cu băieți. 
— Bine, vom vedea... 


Dar când lupta lor cea mare. 
Gata-i să se dea, 

Câinele din casă sare 
Planul lor de luptă-l strică 
Alergând dup'o pisică 

Ce îl supăra. 


Nicu plánge-acum іпігипа, 

Fata tot la fel. 

Trebui-va ca de-acuma, 

Cearta lor mereu să fie, 

Până când — nimeni ти ştie.. 

— Vai de-aga resbel! — 2 
V. Atanasiu-Crlvina 


EP — 


— Poveste populară din Danemarca — 


DIMINEAŢA COPIILOR 


- M. br | ў 
| 


Lad 


de Ali-Baba 


temeie avea trei fete. Intr'o zi, fetele acestea 
lorceau in, sezánd in pridvorul casei. Dar 
iată cá un porc intră in grădina lor şi 
începu să mănânce varză. 

„Du-te si goneşte porcul”, îi zise fetei 
celei mari mama lor. Fata luă un báf în mână şi 
se duse să-l gonească. Decât porcul îi grăi zi- 
când: „Fată bună, vino şi mă scarpină puţin!” 

— ..Ці arăt eu scărpinat!” îi răspunse fata si 
se repezi la el, ca să-l lovească cu băţul. Insă por- 
cul o luă la fugă şi intră într'o pădure. Fata alerga 
după dânsul. Dar în pădure se lăsă o ceaţă groasă 
şi biata fată se rătăci. 

Porcul se băgă după un tufiş şi eşi din nou după 
puţin, însă de rândul acesta ca un om, care îi 
zise fetei: „Vino cu mine, cá по să-ţi meargă rău. 
Мо să ai altă treabă, decât să găteşti mâncare 
pentru noi doi, încolo eşti liberă să faci tot ce 
poftesti". 

Fata n'avea încotro, mai cu seamă că, rătăcin- 
du-se, nu mai putea nimeri drumul spre casă. Se 
văzu, aşa dar, nevoită să meargă cu porcul. 

Ziua următoare porcul veni din nou in  grá- 
dină. Acum se duse să-! gonească fata a doua, 
dar se întâmplă şi cu dânsa ceia ce îi se întâm- 
plase sorei sale. Se rătăci în pădure, porcul luă chip 
de om şi îi zise şi ei să meargă cu dânsul, că va 


avea parte de toate bunătăţile si de «mult aur si 
argint şi că-i dă voe să facă tot ce îi doreşte su- 
fletul, numai nu-i dă voe să intre într'o singură 
odaie din palatul său. 

Porcul veni in grădină şi in ziua a treia. Esi 
acum să-l gonească fata cea mică. „Fată bună, 
vino şi mă scarpină puţin”, îi zise porcul. 

— „Lasă cá ifi dau eu scárpinat!" îi zise fata 
şi-l lovi in cap cu báful. Porcul fugi, ca si în 
zile.e celelate, drept in pădure, iar fata se luă 
după dânsul. li se întâmplă şi ei la fel cu ceiace 
îi se întâmplase surorilor sale. Adică, se lăsă o 
ceaţă deasă, ea se ră:ăci, porcul ii apáru în chip 
de om şi îi zise să meargă cu dânsul, mai spu- 
nându-i că are voe să facă tot ce pofteşte, numai 
să nu intre în două odăi ale palatului său. 

Să spunem aci că în aceste două odăi porcul 
închisese câ:e una din surorile fetei. 

Biata fată, vrând nevrând, merse cu porcul, pre- 
făcut in om, саге o duse la un palat strălucit şi 
unde aurul şi argintul erau în grămezi mari. Cu 
toate acestea, ea nu era fericită, mai ales când se 
gândea la surorile sale şi la maică-sa, care, acasă, 
îi ducea dorul. i 


Porcul, care îşi păstra mereu chipul de om, era 


mai toată ziua pe afară, aşa că fata stătea singură 
în casă. Insă, într'una din zile ea se uită prin