Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1926 (Anul 3, nr. 99-150) 760 pag/DimineataCopiilor_1926-1669230529__pages551-600

PAG. 7. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Dorel kui Azorek 


Azoricd, dragul meu, 

Unde suntem tu si eu ? 

De noi cine mai vorbeste ? 
La noi cine se gândeşte ? 
Văd Mos Nae ne-a uitat, 
Zău, frumos nu sa purtat. 
Noi, săracii, îl iubim, 
Noapte, ziua îl pázim, 

Cu credință câinească, 
Vitejie bărbătească. 

Când venit-au la furat, 
Ной, pungasi i-am alungat, 
Totdeauna ne-am căznit, 
Ca să fie mulțumit. 

lar răsplata ? Vai, cum este! 


Despre noi nu dă nici veste, 
Că se 'ntreabá fiecare. 
Unde-s câinii noştri oare ? 
Mai trăeşte Azorel ? 

A pățit ceva Dorel ? 

Tot cu Haplea, Hăplişor, 

Cu Sosoiu, Miţişor, 

Insă, astăzi, instársit ! 
Rândul nostru ne-a venit. 


Deci, te'ntreb mai întâiu de toate 


Despre scumpa-ti sănătate, 


Căsătoria lunei 


— Cântec mitologio sârbesc — | | |2 


Luceafărul zilei se laudă şi zice: 

„Pe luna din ceruri o voi mărita-o; 

Voi cere la nouri un fulger să-mi deie, 
Pe Dumnezeu sfântul eu nag îl voi face, 
Sân Petru şi Pavel cumnaţi au să fie, 4 
lar cuscru mai mare Ion prea sfinţitul, 
Ре Sàn Niculae voevod il voi face, | 
Ше prorocul să mâne trásura | | 


Asa ситі se laudă Luceafărul zilei, e 
Aşa, vezi, că-i dede si Dumnezeu sfântul: 
Că luna din ceruri a fost măritată, 


Vara aceasta ce-ai făcut ? 
Cam pe unde-ai petrecut ? 
Cât de mine, eu am stat, 
Toută vara nemişcat, 

Nici la munte, la răcoare, 
Nici la băile de mare, 

Să nu crezi din vina mea, 
Ci Moş Nae îmi zicea : 
„Măi Dorel, în astă vară, 
Nu mai mergem noi pe-afará, 
Cum Revista s'o lăsăm 
Singură şi să plecăm ? 
Căci iubiții cititori, 

Ce de ea sunt doritori, 
Nu 'nfeleg o săptămână, 
Fără dânsa să rămână. 
Nu e chip dar de plecat, 
De odihnă şi de stat“. 
Deci, de el nedespărțit, 


Noi într'una am muncit, 
El scria, eu il pázeam, 
Până seara nu eseam. 
Dar cum noaptea se lása, 
Biet Mos Nae mă scotea, 
Ne plimbam noi împreună 
'N toate nopțile cu lună. 


| П 


ШШ) 
| 


|! + de frunte. 


Cățeluşa mititica — 

Ştii că-i zice Bombonica — 
Si cu Turcu, un duláu, 

Care este foarte ráu, 
Ne'nsofeau si ne jucam, 

Ca nebuni noi alergam, 

Alt vrun câine de 'ntálneam, 
Pielea rău i-o tăbăcearm. 

lar Moş Nae ne certa, 
Supărat ne tot zicea : 
„Bine, Turcu şi Dorel, 

Nu vedeți că-i ип căţel, 

Ce nimica nu vá face ? 

Fiți cuminţi şi dați-i расе!“ 
Dar o zi când am eşit 
Singur, vai ce am pátit ! | 
Un duláu, un ticălos, 

M'a 'nhád(at si m'a pus jos 
M'a muşcat, m'a sfâşiat, 

Nici nu stiu cum am scápat. 


S'am eu multe ca să-ți scriu, 
Dar mai bine-i zic sá viu 
Sá te уйа, te vizitez, 
Dulce să te 'mbrá(isez. 
Pân' atuncea prin scrisoare 
Iti trimit o sárutare 

Din limba cáineascá de Mog Nae 


Si naş vru să fie cel Domnul unicul, 
Sân Petru şi Pavel cumnaţi se fácurá, 

lar cuscru mai mare Ion prea sfinţitul, 
Ilie prorocul mânat-a trăsura. 


Cel fulger începe la daruri să'mpartă: 
Lui Dumnezeu dede'nălţime cerească, 
Şi Sfântului Petru căldurile verei, 
Ion ia zăpada şi frigul si даја, 

Lui Sân Niculae domnia pe ape, 
Prorocul Ше ia fulger si trăznet. 


După originalul sârbeso de N. Batzaria 


 — "CO. 
Nici din grindă cer 


c de bute, nici din mojic om 


“ұл, 
AL ы ry 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 8. 


RĂZBUNAREA ELEFANTULUI 


Adaptare de HOS NAE 


Dosene de W. BUSCH. 
4) Elefantul se intoarce 


Și aleargă furios 
іра, urlă şi mi-l prinde 


Pe cel Negru urâcios, 


f) іп pustiul din Sahara, 


Elefantul se plimba 
Vesel, mándru, dar cáldura 


Sete mare-i aducea. 


5) 'Dă să scape-acum drácoiul, 
Dar nu-i eun că-i apucat 
De ureche. lefantul 
Rău de tot l'a scuturat, 


2) іп sfârşit, avu norocul 
Peste apă că dădu 
Trompa 'ntinse si vro oră 
Ne тігегирі el tot Баш. 

6) Ba-l împinge şi-l târăşte 
Рат’ la apă, pân’ la lac. 
э, icálosule, îi zice, 

Stai acuma că ţi-o fac!“ 


3) Dar un Negru, rău la suflet, 
Insă straşnic vânător, 
li asvârle o săgeată 
Şi-i loveşte la picior. 


іі afundă "n jos cu capul, 

ât p'aci e să-l înece, 
Negrul tremură şi ţipă, 
Adâncit în apa rece. 


7) 


TINTA NP ciuma e жөні ors, Em n Ten SPI DICUNT pue 


| 


DIMINEAT A COPIILOR 


8) După câteva minute, 
iar în sus îl ridică 
Si de crocodilul groaznic 
Elefantul il scápà. 


9) Fuge Negrul, — elefantui 
Nici acuma nu-i dă pace, 
Căci îl scaldă şi-l stropeşte, 
Ciuciulete chiar îl face. 


т М 


PAG. 9. 


10) Si de pantaloni-l apucă, 
Unde-i duce? Stati puţin, 
Să vedeţi cum se răzbună, 
Elefantul cel hain. 


11) Căci găsind în drum um cactus, 
Ce-are spini ca un cuţit 
П asvârle drept în mijloc, — 
Vai de Negru ce-a рай! 


12) Răzbunat îi elefantul, 
Merge-acasă 'ncet, voios, 
Cât de Negru, nu se ştie, 
De-a scăpat el sănătos, 


Răspuns nimerit 


Intr'un cerc de prieteni, Haplea povestea odată 
următoarele: 

Acum mai mulţi ani, deschisesem la Pârfifii-de- 
Jos o cârciumă şi-i pusesem firma „La măgarul 
sur”, după culoarea părului iubitului meu prieten 
şi tovarăş Urechilă. 

Intr'una din zile, se opri înaintea cârciumei un 
cuconaş îmbrăcat în haine cenuşii, pudrat şi mă 
întrebă, luándu-má de sus: „D-ta eşti măgarul 
sur?" 

— ,N'aud bine, i-am răspuns eu, de aceea te 
rog sá vorbesti mai tare". 


LIV а, Т Тү 


— D-ía eşti măgarul sur?" zise din nou cuco- 
naşul, strigând cât il ţinea glasul”. 

— Nu, i-am întors şi eu vorba, strigând mai 
tare decât dânsul, eu sunt cârciumarul care în mo- 
mentul acesta stau cu măgarul sur”. 

—— 00 RI — 


In numărul viitor vom începe publicarea unor ne 
mai pomenite pátánii ale iubitului nostru Haplea. 
Titlul acestor pàtánii este ,,Моатіеп si învierea 
iui Наріса“ de Mos Nae. ror pátániile acestea, 
despre care n'a auzit nimeni până acum, vor fi 
frumos si bogat ilustrate de desenatorul nostru d. 
Iordache si se vor continua ín mai multe numere. 

Asa dar, începând cu numărul viitor, urmăriţi cu 
toţii de aproape „Dimineaţa Copiilor“, 

— > 


p 


PAG. 10 


pem 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Рака за fermecat 


4 (Urmare) 


Lisandru ii dădu drumul şi la câtăva vreme peş- 
tele esi lângă mal ţinând сеа 'n gură. Flăcăul o 
luă numaidecât şi deschizând poarta porni mai de- 
parte. Curând începu să-şi mai încetineze pasul, căci 
ceia ce văzu în jurul lui îl minună foarte. De jur 
împrejur, cât vedea cu ochii se ridicau palate mă- 
refe cu turnuri strălucitoare, cu ziduri şi scări de 
marmoră albă ca laptele. In mijlocul acestui oraş de 
palate se 'nălţa un castel zidit numai іп rubine şi 
diamante cu acoperişul de smaralde şi safire, cu 
uşi şi ferestre de cristal, cu trepte de argint şi aur 
şi cu marginile de fildeş. Toate aceste frumuseți 
însă erau pustii. Picior de om nu se zărea de ni- 
căeri. Peste tot însă bufnife si cucuvele asemănă- 
toare celor din peştera părâului fermecat. Lisan- 
dru îşi dădu seama că şi aci apăsa acelaş bles- 
tem şi o porni iarăş la drum. Nu mai merse mult 
şi ajunse într'o livede cuprinsă între patru dealuri 
înalte, în mijlocul căreia se afla o fântână mare 
zidită 'n piatră. — Era fântâna cu „apa vieţii”. 

Umplându-şi plosca pe care o purta la brâu, îşi 
mai frecă odată picioarele cu unghia de căprioară 
şi porni înapoi, nu ca vântul, ci ca gândul, spre 
peştera isvorului fermecat. 

Ajungând la poarta de aramă îi eşi în cale peş- 
tele cela cu cap de om şi-i ceru cheia porţii, a- 
meninţându-l cu moartea; dar, când văzu plosca 
plină cu „Ара vieţii” odată dădu un țipăt şi pe 
loc crăpă în mii de fârâmi. 

La poarta de oţel ii esi înainte piticul. 
în mână o frigare inrogitá 'n foc. 

— Alelei, pui de lele, zise el, ochii am să [i-i 
scot! şi se repezi spre Lisandru. Acesta, nici una, 
пісі două, muie degetul în apa din cană şi când 
ау odatá ѕрге pitic пісі cá se mai vázu urmá 
din el. 

Chiuind de hăuleau văile, se tot duse flăcăul până 
ce, cu voia Domnului, ajunse în peştera ferme- 
cată. Cum intră în peşteră, stropi peste tot locul 
cu „Ара vieţii” şi deodată, ca prin farmec, peş- 
tera se lumină ca ziua. Pereţii de pe cari pica apa 
se schimbară în ziduri curate de marmură albă ca 
spuma. Stâncile dinprejur luară forme de scaune 
şi divanuri cu totul şi cu totul de aur şi încrustate 
cu pietre preţioase: In acelaş timp, chipul cel de 
piatră începu încet, încet să prindă viaţă şi peste 
puţină vreme înaintea lui Lisandru sta o mándrefe 
de voinic îmbrăcat în zale de aur. 

Apropiindu-se de Lisandru, îl strânse cu dra- 
goste la piept şi cu lacrimi de bucurie în ochi îi 
povesti cum fusese blestemat de о vrăitjoare să 
rămâe stană de piatră până va veni cineva să-i 
aducă „Ара vieţii”. | 


Тїпеа 


De D. Constantin Mereanu 


— Eu sunt prinţul Diodor — zise voinicul — 
acesta este palatul meu si tot ce ai vázut in dru- 
mul către fântâna cu apa vieţii este împărăţia mea. 
Bufnifele şi cucuvelele cari le-ai văzut aci şi aiurea 
sunt supuşii mei vrăjiţi ca si mine. Precum vezi, 
ş'au recăpătat si ei chipul de oameni şi-şi văd 
fericiţi de treburi. i 

In adevăr, palatul se umplu de viaţă. Slugi, îm- 
brăcate în haine scumpe, roiau de colo până colo 
după treburi. Lisandru privea uimit şi nu-i venea 
să crează ochilor minunea înfăptuită de el. 

— De-acum încolo — zise prinţul Diodor — să 
ne prindem fraţi de cruce şi niciodată să nu ne 
mai despărţim. 

Lisandru îi povesti atunci şi el viața lui şi-i 
spuse ce l-a făcut să plece în lume. 

— De-i aşa — răspunse prinţul — să ne pre- 
gătim de drum. Vom lua cu noi darurile cele mai 
bogate şi cu alai împărătesc să mergem în ţara ta. 

А doua zi, pornirá disdedimineafá. Prinţul si Li- 
sandru in fruntea unui alai măreț, în sunete de 
surle şi tobe şi după un drum de câteva zile a- 
junseră cu bine în satul lui Lisandru. 

Povestea spune mai departe că prinţul Diodor 
luă de soţie pe sora lui Lisandru şi două nunţi se 
făcură deodată: nunta lui Lisandru cu Ileana, fata 
bogatului şi nunta prinţului Diodor cu Maria, sora 
lui Lisandru. A ţinut petrecerea zece zile şi zece 
nopţi, apoi a pornit alaiul cu nuntaşii către pala- 
tul prinţului unde a durat fericirea şi veselia până la 


sfârşitul vieţii lor. SFÂRȘIT 
Păianjenul 


Ghemuit, cu picioarele strânse, păianjenul aşteaptă. 
După ce şi-a făcut pânza toată stă acum la pândă. 
Nici nu se mişcă, numai firele subţiri tesute cu atâta 
maestrie tremură par'cá sub adierea uşoară a serii. 

Globul aprins luminează frumos si tare. 

Fluturaşi cu aripi poleite, gândăcei verzi şi roşii 
sboară împrejurul lămpii pline de veselie şi fericire. 

N'a trecut mult — si era fatal — cel mai drăguţ 
dintre drágufi, cel mai mic din toată micimea asta 
de gângănii cari forfotesc uşor s'a prins. S'a sbă- 
tut de câteva ori şi-atât! Pânza se lasă în jos 
sub greutatea binevoitoarei gazde care, cu cea mai 
mare satisfacţie vine să-şi ia prada. Fluturaşii fug 
îngroziţi. Numai el micuțul a rămas. După се l'a, 
învelit frumos în pânza lui albă rostogolindu-l re- 
gulat între picioarele subţiri, păianjenul se duce 
agale în colţul lui unde adoarme fericit. 

1979 Zoe 8. Rloci 


DIMINEAȚA COPIILOR 


O rubrică nouă. 


E nouă această rubrică, însă se înrudeşte de a- 
proape cu ceâlaltă rubrică mai veche, anume cu 
„De toate şi amestecate.” 

"De aceea, serveşte, dacă vreţi, şi drept. compléc- 
tare a rubricei din pagina a doua. 

La această rubrică nouă vom publica, între al- 
tele, date despre scriitorii şi oamenii însemnați ai 
Românilor şi străinilor, fapte însemnate din trecutul 
țării, descoperiri si invenfiuni importante şi, in ge- 
nere, orice cunoştinţe cari pot fi de folos cititorilor. 

Iar cititorii vor fi aşa de drágufi si ne vor cq- 
munica impresiile lor, spunându-ne sincer, dacă le 
place sau nu şi ce mai cred ei că trebue să introdu- 
cem. In marginile posibilului, vom ţine seamă de 
observaţiile şi cererile lor. 


Dimitrie Cantemir 


Născut la 1673, mort la 1723, Dimitrie Cantemier, 
care a ocupat câtăva vreme şi tronul Moldovei, a 
fost în vremea sa omul cel mai învățat din Europa, 
aşa în cât Academia din Berlin l-a ales ca membru 
al ei în anul 1714. 

Cantemir cunoştea foarte multe limbi, printre cari 
limbile orientale şi limbile vechi. Dela dânsul ne-au 
rămas mai multe scrieri dintre cari cele mai însem- 
nate sunt /sforia Imperiului otoman, scrisă de el 
în limba latină şi care multă vreme a fost cea mai 
bună lucrare despre istoria Turciei. 

(Astăzi cea mai nouă şi mai complectă /sforie 
a Turciei este cea scrisă în limba germană de d. 
profesor N. lorga şi publicată în cinci volume). 

А doua mare lucrare a lui D. Cantemir este Des- 
crierea Moldovei, scrisă tot în limba latină. 

Mai pomenim că Dimitrie Cantemir, care cunoştea 
foarte bine şi limba turcă, este cel dintâiu care а 
introdus notele muzicale la Turci 
. Tot dela dânsul ne au rămas lucrări scrise şi 
în limba română. 


——M—— —— 


Ce am fost si ce suntem 


Ilustraţia de faţă, reprezintă o caricatură, fă- 
cută după încheierea păcii dela Iaşi din anul 1791. 
Rusia, Turcia şi Austria, ca să-şi bată joc de Ro- 


Însemnări si cunostin 
folositoare 


A ow 


PAG. 11. 


mâni, stau la o masâ şi joacă în cărţi soarta Mun- 
teniei şi Moldovei. 


Vedeţi cát de umiliţi şi de batjocoriţi eram acum 
vre-o sută şi ceva de ani. Cât s'au schimbat lu- 
crurile de atunci! Astăzi Rusia e în prada anarhiei 
şi e distrusă de bolşevvism, Turcia este un stat 
mai mult asiatic, iar Austria, dintr'un imperiu mare, 
cum era mai acum câţiva ani, a devenit astăzi o 
fárigoará mică şi săracă. 

România, însă, liberă şi independentă, este as- 
tăzi un stat înfloritor şi puternic cu aproape 18 
milioane locuitori. 


Ce este ,,mamutul''? 


E întrebarea d-rei Lil. Con: din Capitală. 

Ráspundem: Mamutul a fost, căci astăzi nu mai 
există, un animal din familia elefantului, dar mai 
mare decât elefantul, având peste 3 metri înălţime, 
cu corpul acoperit bine de păr, iar cei doi dinţi 
cari îi eşeau afară, caşi la elefant, aveau o lungime 
până la 4 metri şi erau îndoiţi spre inláuntru. Greu- 
tatea acestor doi dinţi este aproape de 200 de 
chilograme. 

Mamuţii au dispărut încă din vremea potopului, 
aşa că astăzi nu se gásesc— si aceştia prea pu- 
fini — decât ca fosile. 

In gheţurile Siberiei de Nord s'au găsit тати 
bine păstraţi cu pielea şi carnea pe dânşii. S'au 
mai găsit îngheţaţi si în lăuntrui pământului. 


di. ----сшісше---. |.| 


PÁSTORUL CEL VOINIC 


— Poveste dela Românii din Macedonia — 


de;N. Macedoneanul 


е întâlniră odată în drum Necuratul — de- 
parte de noi şi de casele noastre — Ciuma 
şi Holera, de cari Dumnezeu să ne fe- 
reascá. 
Se întâlniră şi igi ziseră: „Hai să luăm 
diseară masa împreună”. 

— ,Unde?" — „La mine", zise Necuratul. 

Dar când veni ora de masă, Impieliţatul zise: 
„Мат nimic de mâncare! Nu cumva afi adus voi 
ceva?” 

— „Eu nam adus nimic”, răspunse Ciuma. 

— „Nici eu", făcu Holera. 

Iar de flămânzi ce erau, le chiorţăiau mafele în- 
tr'înşii. 

Ce-i de făcut? „Nu departe de aicea, zise Ne- 
curatul, e un păstor cu o turmă de oi, una mai 
grasă decât alta. Să se ducă una din voi şi să-i 
fure o oaie”. 

Se sculă, aşa dar, Ciuma şi merse, zicându-şi 
în gând că e deajuns ca păstorul să o zărească, 
pentru ca să îngheţe de frică. 

Dar păstorul era tare de înger si inima nu tre- 
mura într'însul. Indatá ce văzu cá urâcioasa de 
Ciumă se apropie de turmă, asmufi asupra ei du- 
lăii săi, cari se repeziră să o prindă şi să o sfâ- 
şie în bucăţi. Cu chiu, cu vai, putu scăpa Ciuma 
teafără. 

Nefácànd ea nici o ispravă, merse acum Ho- 
lera. Cine nu s'ar speria de Holeră? 

S'o fi speriând mulți oameni, dar pástoragul no- 


stru când о văzu, nici пи clipi măcar din ochi. 
„Ho, pe ea!” le strigă el câinilor. Şi baba Holera 
a fugii, de-i răpăiau tălpile. 

„Acum e rândul meu, zise Aghiuță şi să ve- 

deii cá cu mine păstorul nu o scoate la capăt”. 

Se prefácu într'un fum negru şi merse la turmă. 
Numai când ajunse lângă păstor, care cânta din 
fluier, îşi luă înfăţişarea sa adevărată. Smulse după 
aceea sabia din teacă si mişcând-o deasupra ca- 
pului păstorului, îi zise acestuia: „Dacă nu-ţi as- 
tâmperi câinii şi nu-mi dai oaia cea mai grasă, 
să ştii că îţi taiu capul”. 

Acum se cam sperie si voinicul nostru şi vrând 
nevrând, îi dete lui Scaraofchi oaia cea mai grasă 
din turmă. 

Rânjind de bucurie, Scaraofchi luă oaia in spi- 
nare şi ducându-se la musafirele sale, le zise: ,Ei 
vedeţi cá ciobanuiui nu i-a mers cu mine!" 

Toate bune, decât nici el, nici Ciuma şi nici 
Fiolera nu ştiau cum să umble cu oaia. Nu-i tăia 
capul cum să o jupoaie, cum să o curețe si cum 
să o îrigă. „Stai că-l aduc aicea pe cioban să ne 
o gătească el", grăi Necuratul. 

De rândul acesta se prefăcu într'o flacără şi cât 
ai clipi din ochi, fu lângă păstor, unde îşi luă 
din nou înfăţişarea sa şi-l ameninţă iarăşi că-i taie 
capul, dacă nu merge să le jupoaie şi să le frigă oaia. 

N'avu încotro bietul păstor, ci se duse şi făcu 
aşa cum, îi se porunci. 

Dar ре când їгідеа oaia, îşi roti ochii şi văzu 


II IE 


DIMINEAȚA COPIILOR»€999999990999999999999999990990009099009909009949 PAG. 13. 


că de jur împrejur sunt o mulţime de ghemuri 
de (tort, cari se depănau pe un fus. Unele din 
ghemuri erau mai mari, altele mai mici, iar altele 
pe sfârşite. 

„Ce sunt ghemurile acestea?” întrebă el. 

— „„Ghemurile acestea, îi lămuri Necuratul, sunt 
vieţile oamenilor. Fiecare om îşi are, aicea ghemul 
său. Omul al cărui ghem e mare, înseamnă că are 
mult de trăit, unde vezi ghemuri mai mici, înseamnă 
că sa scurtat viața oamenilor acelora, iar oamenii 
ale căror ghemuri sunt ре sfârşite, înseamnă că in 
curând au să închidă ochii pe vecie”. 

— „Şi nu se poate schimba, adică nu se poate 
prelungi sau scurta viaţa oamenilor ale căror ghe- 
muri sunt aicea?” 

— „Nu, făcu Necuratul, nimeni nu poate schimba 
ceva, nici chiar eu, ori cât de mare e puterea mea”. 

Ciobanul ceru acum să-şi vadă şi ghemul său, 

г Scaraofchi i-l arătă. Era un ghem gros si mare 


de tot. „Care уа să zică „grăi din nou păstoraşul, 
mai am mult de trăit.” 

— „Cel puţin încă patruzeci de ani de azi încolo”, 
îi răspunse Aghiuţă. 

— „Și nu e cu putinţă să mor mai înainte sau 
să mă omoare cineva?” 

„Nu, nimeni nu-ţi poate scurta viaţa nici cu 
o zi măcar”. 

— „Atâta doream să ştiu”, zise bucuros ciobanul 
şi când îţi ridică oaia cu frigare cu tot, dă-i pe cap 
Necuratului, trage-i Ciumei, trage-i Ho'erei, de le 
zdrobi toate oasele dintr'înşii. Si fugi Necuratul, 
cât îl ţineau picioarele, şi fugi după dânsul Ciuma 
şi o rupse la fugă şi Holera. Şi nu se opriră decât 
în fundul iadului unde povestiră ce páfiserá. 

Ci-că din ziua aceea Aghiuţă, Ciuma şi Holera 
fug din drumul păstorilor şi nu mai dau pe la 
dânşii. 

N. ман 


MBUSREREZUNNEEZSESENSNEUNENHESEHENNEBZESDINEERBEDERMESNSEERRESUNSEUSERZENSESSEESBENEUEREEUTS. EDHBEZEBEERESEDSEZHREREZEUEESEBEREESEK; 


nui biet cálugár care tráise singur intr'o 

peşteră ii dăruise cineva o vacă. Această 

vacă ега acum totă averea călugărului. 

Un hoţ, însă, om certat şi cu legea 

şi cu Dumnezeu, îşi puse în gând să îure 

vaca sărmanului călugăr. De aceea, folosindu-se 

de o noapte fără stele şi fără lună, porni өрге 
pestera unda cálugárul ізі ауға locuinfa. 

Dar сапа sá se apropie de pesterá, zári іп in- 
tunerecul nopţii cá mai eră cineva care mergea 
pe acelaş drum. „Te pomenesti cá şi acesta o 
fi vreunul de meseria mea!” Şi ca să-i arate că 


lui nu-i e teamă se apropie de drumepul od. ne- 
cunoscut şi-i strigă răstit: „Cine eşti si încotro 
mergi?” 

— „Sunt dracul!” îi răspunse celălalt — şi ochii 
îi străluceau ca doi cărbuni aprinşi. „Sunt dracul, 
zise el din nou, şi mă duc să-l sugrum pe călugăr, 
fiindcă aşa mi-a poruncit stăpânul meu Scaraojchi 
din iad.” 

— „Iar eu, ii întorsese hoțul vorba, n'am nimic 
cu călugărul, dar mă duc să-i fur vaca”. 

Acum mergeau ei împreună, însă când s'au apro- 
piat bine de tot de peşteră, hoţul se socoti şi îşi 


PAG. 14. 


zise în gând: „Va trebui ca dracul să mă lase 
întâiu să fur vaca şi după aceea să facă el ce 
are gând cu călugărul. Altfel, când va vroi șă-l 
gâtuie, călugărul va фра, se vor deştepta şi cei 
trei drumefi, cari în noaptea aceasta dorm іп peş- 
teră, şi îi vor sări în ajutor. In chipul acesta 
nu numai că nu voiu putea să-i fur vaca, dar 
mă vor prinde şi va fi vai şi amar de mine”, 

Se întoarse, aga dar, către diavol şi-i zise: „Ascultă 
prietene, să fur eu întâiu vaca şi apoi fă ce vrei 
cu călugărul”. 

— „Nici gând de aşa ceva, făcu încornoratul, 
il gâtuiu eu întâiu pe călugăr, după aceea рой 
să iai şi vaca şi tot ce găseşti acolo.” 

— „Ва nu, întâiu vaca”, stárui hoţul. 

— „Сит? Cutezi să te impotrivegti mie, fiul 
iadului?” Şi i se mişcau în cap coarnele şi din 
ochi îi fágneu flăcări de mânie. 

— „Ми dau пісі o ceapă degeratá pe toţi cei 
din neamul tău”, grăi şi hoţul. 

Dar impeliţatul se aruncă asupra hofului şi-i vâri 
unghiile іп gât. „Ajutor! 'Săriţi că mă omoară! 
diavolul!, începu să strige hoţul. 

La strigătele acestea se deşteptă din somn călu- 
gărul şi se trezirá şi cei trei drumefi Călugărul 
esi din peşteră, ţinând intr'o mână sfânta cruce, 
iar in mâna cealaltă o strachiná cu apă sfinţită. 

Cât despre drumeţi, fiecare dintr'ingii puse mâna 
ре câte un băț mai tare şi mai gros. 

La vederea crucii şi apei sfinfite, diavolul o 
rupse la o fugă nebună, oprindu-se tocmai în fun- 
dul iadului. Nici hoţul nu stătu mult locülüi. Temán- 
du-se ca nu cumva befele drumeţilor să se rupă pe 
spatele său, o şterse şi el, fără să-şi mai ia 
rămas bun. 

Aşa, din pricina certei şi neinfelegerei dintre hof 
şi diavol, călugărul şi-a scăpat şi viața şi vaca. 

Marcu Ionescu 


— e ВОС —— —— аа 
CURIOZITÁTI 


Tăiatul unghiilor 


Se vede că nu avem dreptate să ne tăiem unghiile 
fără socoteală şi fără să ne uităm la ziua în care 
luám în mână foarfecele. In Anglia se bagă mult de 
seamă la aceasta, căci sunt zile bune şi rele pentru 
a-şi tăia unghiile. Este o superstiție foarte răs- 
pândită la Englezoaice, la oricare treaptă a socie- 
tăţii ar aparţine. A-şi tăia unghiile Luni: veste;— 
Marţi: un dar de o pereche de pantofi; — Miercuri: 
sănătate; — Joi: bani; — Vineri: nenorocire; — 
Sâmbătă: călătorie. 

Duminică? Duminică este ziua Domnului şi a re- 
pausului; este interzis de a-şi tăia unghiile în 
acea zi. 

Trimisá de Eugenia Amuday 


DIMINEAȚA COPIILOR 
Putiná Mitologie 


Ko E Re TEES 


Ceres, zeița grânelor şi-a secerisului, o căuta 
pe fiică sa Proserpina, răpită de Pluton, zeul In- 
fernului. 

Intr'o zi, pe când această mamă nenorocită că- 
lătoarea sub înfăţişarea unei simple muritoare, se 
aşeză pe o piatră ca să se odihnească. Fiica lui 
Celeus, regele ținutului prin care Ceres se oprise 
tocmai atunci, zárind-o şi judecând după infáti- 
şarea ei că trebue să fie tare necájitá, se apro- 
pie de ea si o rugá sá vie si sá se odihneascá in 
casa tatălui sáu. Ceres primi; si Celeus o primi 
atát de frumos incát zeita, recunoscátoare pentru 
găzduirea primită, insánátosi pe Triitoleme, fiul 
regelui, care era încă în leagăn. 

Făcu mai mult încă ; îşi luă însărcinarea de-al 
creşte pe Triitoleme si de a-l face nemuritor. 
Pentru aceasta, în timpul zilei îi dădea să sugă 
laptele său dumnezeesc, iar noaptea îl aşeza pe 
cărbuni aprinşi pentru a-l desbrăca de tot ceeace 
avea omenesc în el. Copilul creştea cum vezi cu 
ochii, într'un mod atât de minunat încât curiozi- 
tatea mamei sale fu deşteptată: vru să stie ce 
se petrece în timpul noptei, şi ce miiloace ferme- 
cătoreşti întrebuințează Ceres. Se ascunse deci 
într'un colt al odăei, dar văzând pe zeița gata să 
aşeze ре fiul ei de-asupra focului ţipă atât de 
tare — de spaimă — că vraja fu ruptă. Ceres, 
nemai putând face nemuritor pe tânărul Trifto- 
leme, vru să-l facă cel puţin iubit de toată lu- 
mea ; il invátá să semene grâu şi să facă pâine ; 
îi dărui apoi un car tras de doi balauri şi-l tri- 
mise să colinde pământul, ca să înveţe pe oameni 
agricultura. 

Intors din călătoriile sale, Triftoleme introduse 
la Eleusis, reşedinţa tatălui său, cultul zeiţei Ce- 
res, şi dădu o mulţime de serbări în onoarea ei, 
a acestei binefăcătoare zeități. 

Ceres era înfăţişată sub forma unei femei în- 
coronată cu spice, ţinând într'o mână o tortá a- 
prinsă, iar în cealaltă un mac. 


Mare ocaziune de mărci postale pentru colectiuni. 
Pentru suma de lei 60 trimit 20 serii din următoarele ţări: 
Angola, Bolonia, Guatemala, Danzig, Creta, Spania, Chile, Fin- 
landa, Jugoslavia, Fiume, Salvador, Nord-Eorneo, Canada, India, 
Australia, Nev-Zelanda, Colonia Capului, Sud-Africa, Lichten- 
stein s! România încoronare. Fiecare serie este compusă din 3, 
4. 5 şi 20 valori.— Márcile sunt garantat in starea descrisă şi se 

expediază imediat după primirea costului plus 10 lei spese. 
Fiecare cumpărător primeşte un frumos carnet pentru mărci. 
Leon Kreiss, Str, Lascăr Catargiu T, Câmpina, 


DIMINEAȚA СО0Р111.0В%ФеФФФ%99999999999999999999999999999999995<99% PAG. 15. 


Rezultatu! concursului de desen 


2 | 
кс d y | mi. eb амаз wd S eure á% 
2% Bukas. mag so 2 ү. 
^ .. quem au ... ..- 
] --——— ама аллаа ri 
- ama, 


„Эрге Ногег“. Schiţă care a obţinut premiul l-iu 
la concursul de desen. 


Precum am anunțat în n-rul trecut al revistei, premiul 
I-iu la concursul de desen a fost câştigat de d. Augustin 
Neilu-Popescu, care este rugat să se prezinte la adminis- 
{тайа Revistei noastre, ca să-l incaseze. | 

Аш mai trimis desene pentru concursul de mat sus 
şi următorii: Renée Manoél din Capitală (Un peisaj în timp 
de iarnă). Ciornei Vladimir din o ig (Hotin) (Păsări in 
culori, două schiţe). D-ra Ecaterina Russe din Giurgiu 
(O schiţă іп creion: „Luceafărul de Eminescu). Petre 
Sabin din R.-Vâlcea (О fotografie după biserica „Cetăţuia”, 
unde a fost omorât Radu dela Afumaţi). Stefan Mihăl- 
cescu din Capitală (Diferite vederi fotogra din ţară). 
I. Ghihai (O moară ţărănească, o casă de ţară si un peisaj, 
toate in tuş). А. Pisoschi dela T.-Severin (un simplu 
decalcaj. D-ra Paraschiva Basiliu din Capitală (Două 
schiţe: „La ţară” si pe „Lac”, amândouă іп tuş). Petrea 
Gh. Pal. din comuna Botești, jud. Roman (Trei schiţe cu 
creionul). Jean Goldsman din Galaţi (О fotografie). Ioan 
M. Cristescu din Capitală (Flori în culori). Aron Herş- 
covici din Capitală (O moară de vânt, schiță în creion). 
D-ra Virginia Drob din Vaslui (Trei schiţe: „In miez 
de noapte”, „Podul peste Someş” şi „In împrejurimile 
Vasluiului”, toate în tus). Paul Somer din Predeal (O ve- 
dere dela ţară în peniță). Domnișoarele Constanţa si 
Teodora G. Constantinescu din Capitală (câte o schiţă 


cu aomh; d-ra Pierrette Alegg din Capitală (O schiță 
cu creionul). Corneliu Teodorescu din Oradea-Mare (О 
schiță originală cu creionul). D-ra Sylvia Braunstein din 
Galaţi („O vedere din munţi”, peisaj lucrat în peniță). 
Lothar Braunstein din Galaţi (Păstor cu turma de oi, în 
po Eutropiu Salos din R.-Sárat („La adápat", ares 
ucrat in peniță). Constantin Nec. David din Botesti, jud 
Roman (О casă ţărănească, Harta Moldovei si un plug de 
lemn, toate în culori). Frantz 1. Einschenk din Capitală 
„Trei ciobani”, schiţă în tuş). R. Psalt din Capitală (Trei 
otografii „Pe peronul gării de Nord" şi „Automobilul care 
a făcut înconjurul lumei”). D-ra Eugenia Rothlânder din 
Constanţa (Peisaj în peniță din împrejurimile Constanţei). 
Domrigoarele Dora si Aurelia Stănescu din Capitală (Câte 
o schiță cu creionul). D-ra Pierrette Panaitide Loco (О 
schiță cu creionul). Ion М. Vâlceanu (Vapor pe mare a- 
tată, în tuş). erman Saul din Botoşani (O fotografie 
Botoşani). D-ra Mira Han din Galaţi („Biserică de 
saf’ şi „La Cişmea”, vederi din Basarabia cu creionul). 
i G. Ion din Capitalá (Trei vederi in tus). D-ra E- 
Basarabescu din Alba-lulia („Catedrala Incoronárei" 
şi „O schiță cu creionul). D-ra Maria Şerban din Ca- 
pitală (O schiţă colorată). Avram Şnaider din Făleşti, 
jud. pl (Un desen cu creionul). Ioan Gh. Mihaiu-Loco 
(trei fotografii desenate). Маху Marcus-Loco (Trei de- 
sene cu creionul). Marcus Schwartz-laşi (Un desen în 
cerneală. Stoicescu D. Gh.-Loco (Mai multe desene co- 
piate) 


şi Eutropin Saloş (R.-Sărat). 
————— DOC 00 ———— 


Intrebări și răspunsuri 


Ce stă în mijlocul oraşului Paris? 
(4 24237) 


жж ж 
Cum amesteci zahárul in ceai — пи in cafea — 
cu mána stánga sau cu dreapta? 
(vitan2un пә стя) 
жж җ 
Ce pofi ţine in mâna dreaptă şi in stânga nu? 


(Bums mjog) 
кжж 


Ce se udă mereu si ce пи se usucă niciodată. 
(vquiT) 
Culese de Wodan 


Inchisoarea de fiori, 
Dragii nostri cititori, 

E frumoasă, captivantă, 
Alta mai interesantă, 
să mă credeţi, nu găsiţi, 
рапа un pol, toj! vă grăbiţi, 
S'o luaţi si s'o citiți. 

Şi veli fi prea mulţumiţi. 


PAG. 16. merit 


DE VORBĂ CUCITITORII 


Dan C.-Buzău. — Povestea cu „Cei trei urşi” a fost 
publicată de mult în „Dimineaţa Copiilor”. Celelalte ma- 
nuscrise s'au primit şi se vor pubiica treptat. N'am 
primit însă nici un răspuns la scrisorile noastre, scrisori 
prin. cari îţi ceream diferite lămuriri. 

La redacţie avem noui lucrări cari pot fi consultate 
сш folos. 

V. P..Liteni, — Regretăm, dar glumele trimise acum 
în urmă de d-ta nu sunt tocmar reuşite, aşa cá nu le 
"putem pubiica. 

І. Col.-Fălciu. — Іа basmul „Lăcomia pierde omenia’ 
sunt amestecate elemente din diferite basme. In afară 
de aceasta, modul d-tale de povestire е cam uniform 
şi abuzezi de gerunzii „Se opri văzând”, „văzu venind” 
se repetă cam des. 

Ап. Leib.Telega. — Fireşte, drăguță domnişoară, cá 
Нарйбог tráeste şi e sănătos. Răbdare, îl va vent şi lui 
din nou rândul. 

Sof. Pmuerb.-Galaţi. — Rugăm, dă-ne adresa d-tale, 
având a-ţi face unele . comunicări privitoare la manus- 
crisele trimise de d.ta. 

Brădiş. — Ті se va publica poezia „Când copilul n'are 
astâmpăr”, dar să ai răbdare până її vine гапаш. 

А. Gh.-Pucioasa. — „Socoteală greşită” e povestirea 
unei întâmplări personale, fără vreun interes deosebit 
pentru cititori. 

St. І. St.-.Loco. — Prin felul cum e scrisă, „Тага bas- 
тейт” e mai de grabă o poezie cu tendinţ, de literatură 
pură, asa că se adresează айш public cititor decât citi- 
:orior revistei noastre. 

T. Vas.Loco. — „Credinţa in Dumnezeu'. Regretám 
dar n'avem vreme să corectám povestea. trimisă de d-ta. 
Nu e observată nic! ortografia, nici punctuafia, aşa cá 
trebue refăcută toată. 

N. St.-Teleorman. — „Vraja” nu e о poezie pentru 
copii, ci intră în categoria poeziilor de literatură lincă. 
Asa fiind, regretăm cá nu o putem publica. 

Agr. C. C.Loco. — Ghicitorile trimse de d-ta, mică 
domnişoară, sunt copiate, asa cá ne pare rău, dar nu 
le putem publica. 

. Pr. D. D..Craiova. — E slábujá întâmplarea cu ,,mo- 
Sierul'", versificatá de d-ta. N'ai ţinut seamă nici de cele 
mai elementare reguli ale tehnicet versului. 

Г. Liv.-Ceziova. — ІН publicăm poezia „Bobocii”, dar 
puţină răbdare până îi vine: гапіиг. 

Pan. Gh.-Mánástirei. — „Ploaia”, fiind, cum spui d-ta, 
о primă încercare, ` fireşte că nu e reuşită. In mei toate stro- 
ісе. se repetă aceiaşi ideie şi versurile nu sunt destul 
de. puternice. 


Hi. Нар. Таѕі. — Іп publicăm două glume. Primim tot 
.ce e bun şi refuzăm tot ce e rău. 
P. lon.-Loco. — Іп poezia „Spre seară”, afară de 


strofa întâia, celelalte, trer nu prea merg. Aşa, versul 
„Findcă toat' cireada”, din strofa а П.а, explicafia, cam 
inutilă din strofa а treia, аро! în strofa a 4-а scrii: 
„Vacile veni (în loc de veniră) şi faci să rimeze cu 
adormii, ceeace nu se poate. Regretăm, prin urmare, că 
mt te putem satisface. 

Gol. P. si Br. S..Galaft. — V'am răspuns la întrebarea 
voastră. Cát despre giume originale, lăsaţi aceasta pentru 
mat târziu. Lo 

Al С. N..Loco. — „„Glumele” trimise de d-ta au ceva 
spirit, dar nu sunt încă destu: de reuşite pentru a putea 
fi publicate. 

Ros. І. Ai.Loco. 
n'ai stat de geaba în vacanţă. Са, de 
mai creşte şi mat învaţă. i 

———— oc 00 ———— 


— E frumos din partea d-tale cá 
publicat, mai rabdá, 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Celor cari vor să fie colaboratori 
ПО Е" A 8 RS DER clu NERONE, Gs REL A RO d 

Constatăm, din manuscrisele ce primim zilnic, că mulţi 
dintre cei cari vor să fie colaboratori la Revista noastră, 
тіш-ҙі îndeplinesc o datorie foarte necesară: datoria de 
a se ţine in curent cu E ce scriem în Revistă şi mai, 
ales cu ceeace îi priveşte de aproape. 

Anume. Am Ă ^q veste de nenumărate ori să mu 
scrie decât pe o singură față a hârtiei, lăsând faţa cea- 
laltă albă. Totuşi, manuscrisele multora sunt scrise ре 
ambele pagini. Am explicat, cu ocaziunea aceea, că prin 
aceasta mm înțelegem ca tot manuscrisul să fie cuprins 
într'o singură pagină, ci pot să fie şi mai multe, dar 
să fie o față scrisă, ima goală P asa mai departe. 

A! doilea. Am mai at că manusctisele să nu fie 
scrise cu creionul, ci питаі cu cerneală, scrisul cât mai 
citef, iar rândurile cu mai mult spațiu între ele. 4 

A! treilea. Am mai dat de veste — nici noi ma mai 
ştim de cát» ori — că mu primim spre cercetare manus- 
crise ai căror trimifátori mu semnează cu numele lor în- 
treg si adevărat şi mu-şi dat adresa. 

А! patrulea. Am spus cât mai lămurit şi cât mai des 
să mu mi-se trimită, căci n'avem ce face cu eie, bucăţi 
mate din cărțile de școală sau diu alte cărți şi reviste, 

А! cincilea. Când ni-se trimit traduceri sau prelucrări, 
mu e destul să se өрле „prelucrare” sau „traducere”, ci 
să mi se arate lămurit limba din care s'a făcut bucata, 
numele autorului şi titlul cărți! sau ai revistei din саге 
a fost luată. 

Şi, în sfârşit, nu poate fi cineva colaborator la o re- 
vistă, dacă mu o citeşte regulat, pentru ca să vadă spi- 
ritul şi programul în care e redactată. 

Rugăm, prin urmare, pe toţi cei ce vor să fie colabora- 
tori să fie іп deaproape seamă de cele scrise in rân- 


durile de faţă. 
б DIRECTIUNEA 


———— — oc ko 


Fotografie luatá de fotograful nostru pe plaja dela 
Balcic, unde cititorii nostri își citesc „Dimineața 
Copiilor“ 


«scOBEDEERUPENRETMNEAWRRBEBENRNENXERDSDORDRENERFRRBDIEBERRBAM[ 


BUCURIE 


Am fost la teatru, — cinema, 
Şi nu m'am bucurat prea tare 
Luându-mi un pachet ,,SUCHARD" 
Avui o bucurie mare... 
oC RI ———— 
Cel călare nu crede celui. pe jos. 
N'are urechi şi umblă să-şi cumpere cercei. 


Atelierele „ADEVERUL« S. A. 


шн DIMINEATA 
COPIILOR 


REVISTĂ SAPTAMANALA 
Оіяестов: М. BATZARIA 


— БА CITIM INTÀJU „MOAR ТЕА SJ INVIEREA LU) HAPLEA”, PRETUL 4 LEI 


PAG. 2 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Cum umblăm pe pământ? 


[Б ыы 

. . Eltitorii noştri Gold. Р. $i Sol. dela Galaţi nu pot 

să-și explice cum se face cá cei dela Polul Sud nu 
umblă spânzurați in aer, dat fiind cá pământul e 
rotund. Acestor cititori le propunem următoarele: 
să ia o portocală (fără să se grăbească de a о 
mânca) şi să prindă după aceia trei sau patru furnici 
punându-le fiecare în diferite părţi ale portocalei. 
Vor vedea că toate umblă, așa cum umblă furnicile, 
fără ca vre-una din ele să fie spânzurată în aer. 
Ceeace este o portocală pentru furnici, este şi pă- 
mântul pentru „oameni, cu deosebire cá noi oamenii 
suntem faţă de mărimea pământului mult mai mici 
decât este o furnică faţă de mărimea portocalei. 


„Cinematograf'', ,,telegraf'' etc. 


Ce inseamnă aceste cuvinte si care e originea lor? 
Aşa ne întreabă cititorul nostru Al. Pet. dela Chipi- 
náu. 

Iatá si rüspunsul mostru. Cuvintele de mai sus 
şi cele cari sunt cam în felul lor sunt de origină 
greacă. Compuse fiecare dintr'insele din două cu- 
vinte, însemnarea lor etimologică e următoarea: ,,Сі- 
nematograf", înseamnă „,descrierea” sau „arătarea 
prin mişcări.” Cuvântul »chinima" in limba greacá 
înseamnă „mişcare” iar „graf? vine dela verbul 
„grafo” însemnând scriu sau, cum e aci, „descriu, 
arăt. » 

„Telegraf? înseamnă „scrierea prin sârmă”. De a- 
semenea ,/onograf" înseamnă scrierea cu vocea, cu- 
vântul foni (cu accentul pe ;) în limba greacă în- 
semnând voce. 


nr 


Ce înseamnă ,,autograf''? 


La întrebarea aceasta, pusă de d-ra Lil. Con. 
dela Galaţi, răspundem că „autograf? este un cu- 
vânt grecesc, compus din două cuvinte: auto si grafo, 
ceeace înseamnă „scriu eu însumi”. Asa dar, auto- 
graf este un manuscris, scris întreg cu mâna auto- 
rului si semnat de el. Te adresezi, bunioară, unui 
` scriitor cunoscut sau unui alt om însemnat şi-l годі 
sâ-ţi dea un autograf, adică, aşa, câteva rânduri 
scrise şi semnate de el. 

Mai lămurim că autografele marilor scriitori sau 
ale aitor oameni celebri cari au murit, sunt foarte 
mult căutate şi se vând cu preţuri mari, atunci când 
se găsesc în mâinile particularilor. 


eve 


TCAE și fies EC 


Omer si poemele sale. 


Cititorul nostru Mir. Trand, dela Cernăuţi! vrea | 
să stie ceva despre /Ша4а. Precât ne aducem aminte, 
noi am scris despre Omer, lămurind că a fost cel 
mai vestit poet grec din antichitate şi că a scris 
marele poeme epice //ada si Odissea, ambele tra- 
duse foarte frumos şi în limba română de d. pro- 
fesor universitar G. Murnu. Am spus atunci că în 
Iliada se povesteşte războiul ce l-au avut grecii 
cu Troienii, iar іп Odissea páfániile lui Ulise 
(Odisseus), după ce a părăsit Troia şi a rătăcit 
douăzeci de ani, până să ajungă în patria sa /faca. 


“ 


Diferite răspunsuri. 


Hamburg, cel mai mare port al Germaniei, este 
aşezat la gurile fluviului Elba. 

Muntele Ararat se găseşte in Armenia şi are о 
înălțime de peste 5000 de metri. După cum stă 
scris la „Vechiul Testament”, pe vârful acestui mun- 
te se oprise corabia in care intrase Noe, ca RE 
scape de potop. 

Munţii Pirin se găsesc în Bulgaria. 

La întrebarea d-rei El. L. dacă fluturii au nervi 
în aripi, răspundem că, fireşte au şi în aripi, cum 
au peste tot. 

Concursul de desen s'a închis şi acum publicăm 
rezultatul. Cititorului care semnează Craioveanul, re- 
gretăm că nu-i putem răspunde, de oarece nu şi-a 
dat nici numele, nici adresa. Nu trebue şi nu e de 
loc bine ca tinerii noştri cititori să se obişnuiască 
a scrie, fără să spue cine sunt şi cum îi cheamă. 
E un obiceiu urât. 

Cititorului C. Simi. din Balacha îi spunem cá în 
„Almanahul Scolarilor pe 1926” găseşte lámuririle 
necesare despre tricolorul românesc. Cât despre în- 
treburea privitoare la ¿eu (monedă), se va răspunde 
separat. 

Cititorului 7. Seg. din Capitală îi răspundem că e 
adevărat că părul şi unghiile cresc şi după moartea 
omului. 

Cititorului Clg. Fred din Cernăuţi it răspundem 
cá rubrica biografică o găseşte la „Insemnări” şi 
cunoştinţe folositoare”, iar la întrebarea sa despre 
cel mai puternic popor s'a şi răspuns intr'un nu- 
már trecut. Se vede treaba cá n'a urmárit regulat 
revista. i i 

mem e ООО emm 


“у, 54) т е и 
ЕЧ DIMINEATA 
GE Pila ei 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREȘTI. — Str. SARINDAR, 9 —11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN - |а 
6 LUNI 9 „ IN STRAINATATE DUBLU 


3 OCTOMBRIE 1928. — Nr. 138 Director : N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se Tnapolazá. 
f 099099944494990490994944994404à090990949040440909094940404499004400099994409900499900090000900099 09900900091 9909900099900099099. 00999009995094900099900094909099090009009909000099400040099000090 9000000000 00000 0000000000000 29022 


e Q B» E p. [27 Vezi ? Fiecare brad е altfel, iată: 
i Acesta are scoarța sfásiatd, — 
SEE E Acela, scorburos si gárbovit 
De fulgere, ades a fost lovit, — 
Cel'lalt, voios, cu un avânt. nespus, 
Isi 'nal(d fruntea verde, tot mai sus, 
Si par cá toți au suflet omenesc: 
In codru, nu se mai deosebesc ! 


..De-aci incepe codrul : lumea lui 

E lumea doinei, lumea dorului ! 
Copac lângă copac, — bătrâne vremi 
Te fac icoane scumpe să rechemi, — 
Si'n şoapta lină-a îagilor umbroşi 

Să simţi plutind iubire din strămoşi ! | 
Privit-ai tu cum creste din pámánt —— ocko 


George Silviu 


А “энда, 
Plápánda mladá legánatd'n vánt 


Si cum trec anii, zi de zi, si fac p^r ў ЕЗ OB (22 e | | 


Din ramura firavá, un copac ? 


Ghicit-ai frământarea їгип2й când Lipa-lipa, mac-mac-mac! 

Aleargá norii, ceru 'ntunecánd, — A pornit rața să-şi scalde à 
Sau cánd pe 'ntinsu-albastrului ceresc Puisorii mici în lac... ii 
Cocorii "п sir, din aripe váslesc з 

Fugind de tristul toamnei scáncet, сит Are şapte, dar ei tac · 

Se smulg din rai şi cad pălite'n drum ? La scăldat o gălăgie 

Văzut-ai cum se sbuciumă ades De-ai credea cá sunt o mie... 

Cum freamătă de-un tainic înțeles, mac-mac-mac! 


De par'că-i suflet omenesc în trunchiu ? й A A UE 
Si cum viermisori le plac, 


O salcie cum plánge in genunchi, — Scarmănă 'n nămol de zor 

Un plop semet cu clopoței de-argint Si îi prind în pliscul lor... 

Sunând la blândul vântului alint, — mac-mac-mac! 

Stejarul neinfránt ca un voinic 4:4 

Stánd dárz, când vin furtunile, de mic, — Broastele când i-aud tac, 
Mesteacánul eu coaja de opal ц . Dar plăcându-le si lor 

Zámbindu-(i liniştit, provincial, — Un asa măiestru сог, 

Sau bradul imbiindu-te sá vii, — , Vor si ele sd-i imite: 

Să furi adâncul bolţii sinilii ?! oac-oac-oac! 

Aci, ре trunchiu, un nume s'a săpat : Şi-au plutit ei până 'n seară, 

Cu vremea a crescut, şi minunat Când, sătui cu toți de lac, 
Márturiseste gândul unui om, ; Hai! şi ei, încet: mac! тас!. 
Statornicit — precum il vezi — de-un рот! j Lipa-lipa, acas’ plecară... 

Asa aşi vrea si'n suiletu-ți curat um. жЕ 
Prin vremi să пи se şteargă ce-am săpat, lar în urmă, bietul lac, 

Si când vei creşte mare şi frumos, 1 Tot ii chiamá: oac-oac-oac! 

Márit să fie se:nnul luminos.... Р sd lon Livadă 


мы е Въ Mani > S йй... " cn n РЕНЕ 


1 
% 


әр 


- Poveste „populară da Ali-Baba - 


S. ovestea începe aşa cum încep foarte multe 
D povesti. 
Au fost odată un moşneag si о babă. 
Toată averea lor nu era decât un cocoş 
şi o gâină. Coccşul cânta, iar gâina făcea 
ouă. Dar unde e sărăcie, acolo îşi уага şi Aghiuţă 
coada şi aduce certuri şi neînţelegeri. 

Şi aşa, dela o vreme încoace, moşul se certa cu 
baba, iar baba se certa cu moşul. 

„Nu mai e chip de trăit în felul acesta!” zise 
într'o zi baba. 

-- „Dacă-i aşa, să ne despărţim!” făcu şi mo- 
sul. M 

Se despărţiră, împărţindu-şi averea. 

Moşul luă cocoşul, iar în partea babei căzu găina. 
Din ziua aceea fiecare igi trăia in seama lui, ne- 
vrând ca unul să ştie de celălalt. 

Dar 'cocoşul moşului era un cocos deştept nevoe 
mare. Aşa, scormonind într'o zi prin gunoiu, găsi 


DIMINEAȚA COPIILOR 


anl ТҮ] rout 


uj ET | 


rw 


un galben de aur. I] luá in cioc si porni vesel si 
mândru, să-l ducă moşului. 
Insă pe drum ii esi înainte fiul de împărat, il 


` prinse şi-i luă din cioc galbenul de aur, zicându-i: 


»Hofule, l-ai furat din tezaurul nostru împărătesc!” 

Dar ţi-ai găsit cocoş să se lase aga cu una, cu 
două. Sbură drept pe fântâna, care era în faţa 
palatului împărătesc şi de acolo începu să cânte 
şi să strige, de se auzea la cinci poştii depărtare: 
„Cucurigu! Feciorul de împărat mi-a furat un gal- 
ben de aur!” 

Auzi toată lumea şi auzi şi împăratul, care se 
făcu foc de mânie. ,,Мате neruşinat trebue să fie 
şi cocoşul acesta, când zice că feciorul meu i-ar fi 
furat lui un galben de aur! Par'că în tezaurul meu 
mar fi grămezi de galbeni!” 

Şi porunci să fie prins cocoşul şi băgat în te- 
zaur, ca să se indoape cu galbeni până ce o crăpa 
de mâncat. 

Când se pomeni în tezaurul împărătesc, coco- 
sul începu să inghitá la galbeni, dar nu aşa cu 
lăcomie, ci atâta cât putea să rabde. Când văzu 
cá inghifise în deajuns, se opri şi se pitulă intr'un 
colţ, îndărătul uşei, aşteptând să vadă се are să 
se mai întâmple. 

А doua zi, împăratul, urmat de fecioru-so şi de 
sfetnicii împărăției, se duse în tezaur, încredințat 
că mincinosul de cocoş a plesnit şi a murit de 
pe urma galbenilor ce o fi înghiţit. Insă, îndată 
ce deschiseră uşa, cocoşul fârşt! si p'aci ţi-e dru- 
mul. Merse drept la moşul şi-i zise: „Tata moşule, 
leagă-mă cu capul in jos de o grindă şi dă in mine 
cu un băț, căci te aşteaptă o mare bucurie.” 

Aşa făcu şi moşul, când... ce să vadă? 

Din cocoş galbenii de aur curgeau gârlă, că se 
strânse jos o grămadă mare. Nici nu e nevoe să 
spunem ce bucurie simţi bietul bătrân, care se po- 
meni dintr'o dată om bogat. 


A om c5 Ури в-а 


DIMINEAȚA COPIILORA 


Cocogul, însă, nu se astâmpără. Lăsă să treacă o 
zi la mijloc si cocofándu-se din nou pe fântâna 


f Ж 7 
Zi / 


— A х 
ГА 


/ 
7] 


din faţa palatului, incepu să cânte şi să strige: 
»Cucurigu! Feciorul de împărat mi-a furat un gal- 
ben de aur!" 

Impáratul, auzindu-l nu mai putea de mânie. De 
rândul acesta porunci ca blestematul de cocos să 
fie aruncat in mijlocul ergheliei de armásari, ca sá 
fie fácut praf de copitele acestora. 

Ce făcu, însă, cocoşelul nostru? Dádu fuga la 
urşii si la lupii din pădure şi-i pofti pe toţi să 
vie şi să se ospăteze cu carne de armăsar. Fireşte, 
dihăniile primiră invitaţia şi când se repeziră în 
erghelie, nu lăsară nici un armăsar în viaţă. 

Cocoşul se întorcea acum mândru şi umflându-se 
în pene. Dar ajungând la un râu, râul îi zise: ,,Со- 
созше, nu-ţi dau voe să treci peste mine!" 

— „Dacă nu-mi dai voe, s'a sfârşit cu tine!” 
îi răspunse răstit pintenatul. Şi nici una, nici alta, 
se puse şi-l înghiţi tot. 

De acolo sbură drept în vârful fântânei şi începu 
iarăşi cântecul sáu: ,„Сисигіди! Feciorul de îm- 
părat mi-a furat galbenul de aur!” 

Impăratul, care nu-şi mai incápea in piele de 
ruşinea ce-i făcea cocoșul, dădu acum poruncă să 
fie ars un cuptor de șapte ori si intr'insul să fie 


PAG. 5. 


aruncat cocoşul, ca să fie prefăcut în scrum şi cenuşe. 

Dar cocoşul năzdrăvan găsi leac şi la aceasta. 
Vărsă dintr'insul toată apa râului ce inghifise, si 
nu numai că se stinse cuptorul, ci se înecară şi pie- 
riră şi cuptor şi palat cu împăratul şi feciorul lui. 

Acum cocoşul era liniştit şi ducea un traiu din 
belşug cu stăpânu-so moşneagul. 

Babei, însă, nu-i mergea de loc bine la bordeiul 
ei. E adevărat că găina i-se oua aproape în toate 
zilele, dar cum e chip să trăeşti си un ou pe zi? 

Sărăcia o făcu să-i treacă supărarea ce avea pe 
moş şi să se ducă la casa lui. Rămase însă mirată de 
belşugul şi bogăţia ce văzu acoio. 

„De unde ai făcut rost de atâta bánet?" il in- 
trebă ea. Moşul îi răspunse zicându-i: „L-am trimis 
pe cocos la Valea Zânelor, unde a stat de dimineaţa 
până seara. Când s'a întors, l-am spânzurat cu 
capul in jos de o grindă, l-am bătut cu un báf şi au 
esit dintr'însul grămezi de galbeni de aur." 

— „Stai că fac şi eu la fel cu gâina mea”, îşi 
zise baba. Şi îşi trimise gâina să stea o zi în „Va- 
lea Zânelor”. La inapoiere, o legă şi ea cu capul 
în jos de o grindă şi începu să dea într'insa cu 
Баш. Dar nu eşea nici un galben de aur, ba nici 
mácar un ban de aramá. 

Baba, însă, lovea intr'una, până ce biata gâină 
îşi dete sufletul şi muri. 

Cu moartea gâinei baba ajunse de nu mai avea 
cu ce să-şi fie zilele. А răbdat ea de foame o zi, 
două, dar după aceea se duse la moşul şi se rugă 
să o primească şi să trăiască din nou împreună. 

Moşneagului i se făcu milă de dânsa, o primi a- 


casă la el si din ziua aceea ei trăesc, fără să ducă 
lipsă de ceva. lar cu ei trăeşte nedespárfit si mult 
deşteptul cocog. 
All-Baba 
—— OD i E 


рти ачу 


k 


PAG. 6. €9999990999099909999999096090990040940900909900009000 DIMINEATA COPIILOR 


PAPAGALUL 


Sus, aproape de streaşină, supt burlanul umed, 
era o mansardă. li cunosteam numai scările ce du- 
ceau la ea, negricioase si scârțâitoare, gata parcă 
să se prăbuşească; eu maş fi îndrăznit niciodată 
să mă sui pe ele, si totuşi mansarda era locuită de 
o bătrână singuraticá. Nu primea niciodată scri- 
sori, parc'ar fi fost pe lumea cealaltă, dar singură 
tot nu era: lângă ea, la geam unde mofáia toată ziua, 
se desluşia pe un băț, o pasăre colorată: un pa- 


pagal. 


De mult doream sá váz deaproape o asemenea 
pasăre; cei de pe betele colindátorilor muzicanți 
nu-mi pláceau, imi fáceau impresia c'au fost pic- 
taţi cu pensula. Mai erau si trişti, posaci, pe 
când cel de sus, dela mansardă avea culori ce pă- 
reau că strălucesc ca nestimatele. Aş fi :dorit mult 
să-l văz, să-i mângâi penele. 

Bătrâna nu primea niciodată vizite. In mintea 
mea de copil încolţi ideea că-i о vrájitooare, desi- 
gur, avea acolo sus cap de mort, şerpi şi o vatră 
unde-şi fierbea otrăvurile... Papagalul făcea şi el 
pe misteriosul: tácea mâlc, îi lipsea limbufia ca- 
racteristicá a neamului său. 

Asta mă îrciudă grozav. O lună de zile, rumegai 


planuri diabolice; pentru acest lucru, cercetai toată 
colecţia lui Jules Verne; dar, la naiba, era vorba a- 
colo de zboruri prin aer, drumuri spre centrul pă- 
mântului, şi altele, dar nu găsii nici o explicaţie pen- 
tru a mă putea urca la etajul al doilea al unei 
case. 

Totuşi, mă înarmai c-o fringhie cu noduri, şi'n 
ziua când ii zării capul intr'o rază de soare, indrep- 
tai pumnul ameninţător: Vom vedea! 

In noaptea aceea, státui în picioare, Бапа pa- 
har după pahar cu apă, să nu adorm. Aruncai o 
ultimă privire în oglindă, să văd cum îmi şeade cra- 
vata de apaşi, apoi dispărui în noapte... cum spune în 
roman. Casa cu pricina era lipită de a noastră, şi fu 
un joc pentru mine să mă catár pe burlan, care cam 
pârâia puţin. Incolo am ajuns cu bine. Fereastra avea 
geamul spart... Incă o strângere de inimă avui, fiind 
puţin emoţionat ca erou ce nu ţine seamă de pericole. 

Nici nu mă uitam în jos, mă gândeam numai că 
peste câteva clipe voi fi fericitul posesor al papa- 
galului misterios — pe care il voi învăţa eu să 
vorbească, negreşit... Ei... au! simfii că ceva sa 
prins în părul meu, mă trage, ceva с. e eşise ре 
geamul spart. Imi pierdui echilibrul . 

— Се cauţi aci? Pe unde-ai v.nit? Un argat 
somnoros mă ridică de jos. Nici nu ştiu cum ajunse 
sus acolo. 4 

Luna esi din nouri, luminând feeric. 

— Tu esti? Dar ce-i asta, ce-ai în cap? 

Vru să-mi pue mâna pe cap, dar mă pomenii 
bătut de aripi furioase, un croncănit strident îmi 
suna la urechi; ființa aceia uricioasă din cap, ame- 
nina să má jumuleascá. — Lasă! țipai eu, furios, 
incremenit, nestiind ce diavol imi sárise în spi- 
nare. 

— E Felix... papagul mătuşei de sus! Cum... Nu 
ştiu ce mai mormăi argatul, că ajunsesem la scară, 
bătu în uşă şi sculai baba, care veni despletită, cu 
lumânarea sub nas, curat ca o vrăjitoare. Felix 
al meu, când o văzu, începu să croncănească ca 
apucat, cercánd cu ghiarele lui lungi, să se descurce 
din pletele mele, dar mai rău se încurca. Nu mai 
putui » rabd, si incepui să plâng: 

— Іші! 

— Felix! croncáni si vrăjitoarea printre dinţi, 
iar afurisitul de papagal îşi luă vânt in urletele 
mele, dispáru pe uşă trăgând în ghiare frumoasele-mi 
plete blonde — pentru totdeauna. 

Deatunci purtam tichie, si decáteori ii záream ca- 
pul sus la mansardá, indreptam pummul gi mai fu- 
rios: 

— Vom vedea! ү 

Dar la el, nu má mai urcam. 


i lon Spic 
ERE 2 d 


Di 
54. 


“Dragul meu, sunt fericit 


DIMINEAŢA COPIILOR 


De scrisoarea-ti ce-am primit. 
Slavá, dar lui Dumnezeu, 
Că 'nviat-am tu si eu ! 

ins’ acuma mă grăbesc 
Ce-am рай să-ți povestesc. 
leri în curte când sedeam 
Si la tine má gândeam, 
Aud glas cam subțirel 

Care imi strigă: „Azorel! 
„Vino, dragă, vino 'ncoa, 
C'am să-ți spui şi eu ceva“. 
"М sus, in jos тат tot uitat, 
Sá văd cine m'a chemat. 


Puiul zice: 


Ce minune-acum sá vezi — 
Cá te mint, záu, sá nu crezi — 
Mă chemase un pui fript 

Şi 'n frigare chiar înfipt. 


..Ce-i cu tine?" i-am grăit 
incrutat si cam rástit. 
„Azorel! 

»Vin' de gustă putintel, 

Ce să vezi cát sunt gustos", 
Mirosea aşa frumos! 


Eu, bietul, ce să fac? 

„Haide, zic, să-i fiu pe plac, 
Hai să gust şi eu un pic, 

Să nu creadă că-s mojic“. 

De picior Гат apucat, 

Dar nu ştiu сит s'a 'ntâmplat, 
Că cu el m'am pomenit 

Tot în gură. — In sfârşit, 

Vrând, nevrând Гат dat eu gata, 
Dar să vezi acum răsplata. 


Lina, fata cea din casă, 

Cum mă vede, furioasă 

la un băț şi ce-am ра? 

Nici nu e de povestit 

Corpul tot ş'acum mă doare — 
Dare-ar ciuma 'n servitoare — 
Ba sunt şchiop şi d'un picior, 
Eu credeam chiar сат să mor. 
Şi-i ziceam: „Ascultă, Lind, 
Zău, mă jur că пат vr'o vind. 
Puişorul m'a înşelat 

Si 'n gură-mi a intrat“. 

insă ea m'a tot lovit, 

Până când. а oboslt. 

insă cum mă fac mai bine, 
Vin de grabă eu la tine, 

Pâr atuncea, rog, primeşte 

Un sărut ce-ţi dau îrăteşte. 


Din imba cáinsasca de Mug Nae 


~ 


REGINA-FLELORHKOR 


La marginea unei ape stătătoare, in desişul ne- 
străbătut al stufului, la lumina soàrelui, creșteau 
câteva mici floricele gingase si roze. 

“Erau trei la număr şi semănau între ele ca nişte 
picături de apă. 

Parfumul ce-l răspândeau era atât de dulce şi 
ате ог, încât orice vietate fie pasăre, fie insectă, 
ce ar fi trecut pe acolo, trebuia să rămână o clipă 
locului. 

Dar dela un timp, una din frumoasele floricele 
nu mai semăna cu cele două surori ale sale, ci luă 
о înfăţişare cu totu] alta. 

Petalele se indesiserá luându-şi fiecare altă for- 
mă, care mai de care mai frumoasă şi mai gingaşe. 

Coloritul devenea din ce în ce mai viu şi parfumul 
imbáta pe toate celelalte flori. 

Ce însemna oare această schimbare? 

Floarea păstra secretul şi, deci, numai ea putea 
să știe. In sânul sáu, se născuse o micuță regină си 
numele de Rodica: Rodica trebuia să fie de acum 
încolo atotputernica stăpână a acestor trei flori. 

Sclavele sale, spre apărarea micutei lor regi- 
ne, aveau grijă întotdeauna spre seu... să strângă 


petalele florii, ca nu cumva vreo însectă atinge plă- 
pândul corpuşor al Rodichii. 

In fiecare Duminecă, micuța regină încăleca pe 
spatele unui fluturaş şi se ducea departe, páná'cànd 
nu se mai vedea. 

Apoi voioasá se întorcea şi-şi petrecea restul 
zilei între pereţii imbátátori ai floarei. 

Fericirea celor trei flori si a тісијеі lor. regine 
nu finu mult timp, căci o viespe răutăcioasă tre- 
când pe acolo, izbuteşte -să străbată până la p*iucul 
Rodichii. Micuța este infepatá şi moare... 

Multă jale a fost în ziua aceea. Florile şi sclavele 
au plâns amarnic, îngropând pe micuța lor regină 
la marginea apei. Odată cu pierderea Rcdichii, flo- 
rile încep să se usuce şi să dispară din acel“ loc, 
care mai înainte era un sălaş al fericirii. Cine e 
curios să ştie dacă înadevăr Rodica a fost mult 
jelită, să se ducă la marginea: apei şi va vedea 
sclavele plângând-o si acum. ` 

4 ‘Alira Duca- Constanța 
enpsnnannnaausanessnzonengnonnnunsansaraaninnassnuanassar 

Cu ce se sfârşeşte fiecare ssi 

(2. "T" пэ) 


Gk EX 


EMI A 


PAG. 8. 


| Nm ( \ | 
lie 


eX 


DEJENE-DE: M-IORDACHE-:TEXT-DE.-MOJ-NAE 


1) Dragii mei, povestea noastră 2) intro vreme bietul Haplea 
IE cam lungă — să iertati, Наш de tot chiar sárácise 
'Dar îi cum am auzit-o, Si norocul să-şi găsească, 
'Rogu=vă dar ascultați. N lumea largă el pornise. 


3) Pe'nserate se opreşte . 4) „Ştiu ghici norocul lumei 


La un meşter croitor. | Şi trecutul, viitorul, _ l 
„Cine esti ?* întreabă omul, Dau în cărţi, citesc în stele, 


— "Ен sunt Паріиѕ Haplinor ! - Eu sunt Haplus ghicitorul“, 


DIMINEAȚA COPIILOR €999999909909900999009090009900090090009909909000000 PAG. 0. 


5) — „De-i aşa, ghiceste-mi mie 6) Rău se'ncruntá Haplea-al nostru, 
Cum. mi-o merge рата moarte, „Ми ştiu ce boscorodeste : 
Mă pândesc ceva necazuri ? Hocus-pocus, tafer-mafer* — 


De copii avea-voi parte 7“ Şi la stele tot priveşte. 


ШШ 
| | 


! 


7) Zice-apoi umflándu-si glasul : 8) ,,Cát de boli, un soi de ràie 
„Lună, stele, cum ne'nvafá, De un ochiu vei fi tu chior, 
bucurii şi fericire Dar încolo, n'avea grije, 
Vor fi partea-ti în viață. Toate-s bune'n viitor. 


Ir Жалы, 4 


9) „©: copil, vr'o şase, şapte, 10) Muifumit e croitorul 
Trei băieţi si patru fete, De-aşa vrednic ghicitor, 
Căci aşa stă scris în stele, Şi-i gráeste : „N seara aceasta 
Ce de mine n'au secrete“, „Stai la noi, don Haplinor.* 


| i (Уа urma} 


PAG. 10 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ZIUA MAMEI 


7% «аннан ыла шыга Штат 


e - 


Persoanele: CALIN, DOINA, TUSA LUCRETIA, MA- 
MA LUI CALIN SI A DOINEI. 

(Scena reprezintă o odaie in care sunt câteva păpuşi, 
о masă şi câteva scaune.) 


CĂLIN (singur, plimbându- -se pe scenă): Care va 
să zică, azi e ziua mamei. Ce bine imi pare, тай 
ales că-i vom face o surpriză plăcută. Dar ce nu 
mai vine Doina? (se uită pe fereastră afară) văd 
că nu e gătită. Se vede treaba că s'a întâlnit cu 
prietena ei Adina si acum flecăresc âmândouă... 
Dar, stai cá aud paşi pe scară... Bun, în sfârșit, 

DOINA (intră iute, ţinând în mână un buchet 
mare de flori.) Ei, Căline, ifi place? Nu-i aşa cá 
e frumos buchetul ce am ales? 

CALIN. Nu е urât, dar prea ai întârziat. Eu 
‚апа acuma veneam de şapte ori. 

DAINA. Da, dar tu făceai totul pe dos. Tu nu 
vrei să şiii că graba strică treaba. 

CĂLIN. Ei, lasă, să nu ne certăm şi pune bu- 
chetul pe masă. 

DOINA. — Nu-e oare bine să pun lângă dânsul 
şi. cutia cu salul ce am tricotat? 

CĂLIN (mirat). — Ai tricotat un sal? Ştii tu 
să tricotezi? 

DOINA. — Nu prea ştiam, dar mi-a arătat 
Adina şi am învăţat. Am făcut un şal drăguţ, ca 
să-l dau mamei astăzi când e ziua ei. 

CĂLIN. — Ai făcut foarte bine, Doina, dar eu 
ce să-i dau din partea mea? | 


DOINA. — l-ai putea face o urare, spusă asa 
mai frumos. 
CĂLIN. — Ar її bine, dar cine să mă înveţe? 


(Se opreşte atent). Sst, par'că vine cineva. N'o 
fi mama? (Se aud bătă în ие). Intră!.. А, е tuşa 
Lucretia. 

TUŞA LUCRETIA. — Bună ziua, dragii mei! 
(li sărută pe amândoi)). Ce treburi învârtiţi voi sin- 
guri în odaie? O, şi ce buchet frumos aveţi pe masă! 

DOINA. — Azi e ziua mamei. 

TUSA LUCRETIA. — Foarte frumos din partea 


voastră cá ғай gândit la aceasta. Diseară aduc 
şi eu o prăjitură şi luăm masa impreună. 

CĂLIN. — Da, decât eu vreau să-i — mamei 
un compliment, o urare şi.. 

DOINA... Şi nu ştim cum se face. 

TUŞA LUGRETIA. — Vă învăţ eu. Să-i spuneţi 
aşa: ,lubitá mamă, astăzi este ziua ta. Vrem să-ți 
spunem! o urare, dar nu ştim cum se face şi de aceea 
iti spunem numai cá te iubim foarte mult şi cá vom 
face tot се stá іп puterea noastră, ca să fii fericită”. 

CĂLIN (bind din palme). Foarte frumoasă şi 
uşoară de inváfat!.. 

DOINA (jucând). Asta e urarea mea, e frumoasă, 


nu e grea! 

TUSA LUCRETIA. — La revedere páná diseará 
( Ese). 

DOINA. — Ма duc sá incuiu poarta. 


CĂLIN. — Lasă, nu e nevoe, acum suntem gata. 
Indată ce vine mama, îi sărim de gât să-i мро: 
„La mulţi ani, тат со!” 

DOINA. — Dar ia sá vedem, avem máinile cu- 
rate? (Se uită la ale ei, apoi la mâinile lui Călin). 
Bun, merge. 

CĂLIN. — Cât sunt de mulţumit, 
iid de jucat si de sárit. 

OINA. — Tot aşa şi eu. (Se iau de mâini si 
uu cântând): 
„Să sărim, să jucăm, | 
Si pe Domnul să-L rugăm! 
Ca pe mama s'o păzească, 
Fericită să trăiască!” 
Uraaa!” 

UN GLAS DE AFARĂ. — Ei, dar ce este gălă- 
gia aceasta? 

DOINA. — Mama! 

CĂLIN. — Da, să-i deschidem. (Doina deschide). 

MAMA (mirată). Ei, dar ce înseamnă toate ace- 
stea şi ce-i buchetul de pe masă? 

DOINA (îmbrăţișând-o). Mămico dragă, la multi 
ani! De ziua ta îți ofer buchetul acesta şi un sal 
ce am tricotat. (7i dă cutia de carton in care € salut). 

CĂLIN (închinându-se): lubită mamă, astăzi este 
ziua ta. Vrem să-ţi spunem o urare, dar,nu știm 
cum se face şi de aceea îţi spunem: numai că te iu- 
bim foarte mult şi că vom face tot ce stă în puterea 
npastrá, ca să fii fericită. (O îmbrățișează). 

МАМА (deschide cutia şi scoate şalul tricotat). 
Iubifii mei copii, ce surpriză plăcută! Cât esti de 
harnică, Doina! Şi cât eşti de drăguţ, Căline! Ve- 
nifi din nou în braţele mele. (/7 fine ре amândpi іт- 
brütigati ). 

Asa, dragii mei, iubiţi-mă totdeauna şi eu am să 
fiu cea mai fericită mamă! (Cortina). 

(Din franţuzeşta) 


Doina! Am 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Miron Costin (1633 – 1691) 


Miron Costin este cel mai însemnat cronicar al 
Moldovei, Era un om foarte învăţat şi cunoştea bine 
"şi limbile latină, polonă şi maghiară. In limba polonă 
a scris chiar un poem în care vorbeşte despre coloni- 
zarea Daciei cu Romanii. 

Fiind dintr'o mare familie de boeri moldoveni, 
Miron Costin a ocupat şi înalte funcțiuni іп Mol- 
dova. Intrun тапа, când fusese trimis la turci 
cu nişte treburi importante, Miron Costin le-a spus 
despre împărăţia turcească următoarele frumoase şi 
patriotice cuvinte: „Suntem bucuroşi noi Moldovenii 
să se láfeascá împărăţia în toate părţile cât de 
mult, iar peste ţara noastră nu ne pare bine să 
se láfeascà." 

Cele mai importante lucrári in prozá ce ne au 
rămas dela dânsul sunt: „Cartea pentru descüle- 
catul de ntáiu a țărei Moldovii si neamului moldo- 
venesc” şi, a doua: „Letopisețul (Cronica) ţării 
Moldovei dela Aaron Vodă.”, lucrare їп care sunt 
povestite în mod amănunţit evenimentele dintre anii 
1594—1662. 

' Miron Costin а murit, fiind omorît la moşia sa 
din porunca Domnului Moldovei Cantemir. 


Strămoşii Romanilor şi Dacilor. 


Cititorul nostru Serg. Popov. doreşte să 
cine au fost strămoşii Romanilor şi Dacilor. 

Răspundem. Cu multe mii de ani înainte, locuia 
pe platoul Asiei Centrale un popor care purta nu- 
mele de „„Arieni”. Treptat, treptat, Arienii aceştia 
s'au despărţit. Unii au luat drumul spre Sud si 
Sau aşezat în India, alţii s'au aşezat în Persia, 
iar alţii — şi aceştia sunt cei mai mulţi — au 
trecut în Europa, dar nu toţi odată şi nu în acelaş 
timp. 

Din Arienii, cari au venit în Europa, fac parte 
şi Dacii şi strămoşii Romanilor. 

Popoarelor de rasă ariană li-se mai zice şi popoare 
„indo-europene” tocmai din cauza cá unii s'au aşe- 
zat în India, iar alţii în Europa. 


ҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮТҮҮҮҮҮҮҮҮ 


Citiţi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


ştie 


Însemnări și cuno 
telositea 


i ^у 


PAG. 11. 


tinţe 


re 


Selma Logerlóff 


"Рат aci portretul vestitei scriitoare suedeze Sel- 
та Lagerlóff, din саге am publicat şi vom continua 
să publicăm frumoasele legende din lucrarea sa” 
„Minunata călătorie a lui Nils Holgersson”, lucrare 
care a fost tradusă în toate limbile europene. 

Selma Lagerlóff s'a născut în anul 1860 intr'un 
sat din ţinutul Vermland, ţinut páduros şi bogat 
în lacuri foarte frumoase. Multă vreme a fost o 
simplă învăţătoare şi până la vârsta de 30 de ani 
n'a publicat nimic. Scria, încercând în diferite genuri. 
Scria şi poveşti şi romane şi piese de teatru, dar 
scria numai pentru dânsa. 

Când a apărut însă prima sa lucrare (,,Legenda 
lui Gösta Berling”), Selma  Lagerlóff a devenit 
deodată celebră. In anul 1909, ii se dă cel mai 
mare premiu internaţional pentru literatură: pre- 
miul Nobel. 


Lucrarea „Minunata călătorie а lui Nils Holger- 
sson" a fost rugată să o scrie anume pentru copii 
şi este una din cele mai frumoase în genul acesta. 


DIMINEAT A COPIILOR 


T 


Legenda Jemtlendului 


Din minunata poveste a lui Nils Holgersson 


ME dată, pe vremea când mai erau uriaşi in 
j Jemtland, un uriaş bătrân de munte stătea 
X în faţa casei şi-şi fesála zorit caii. Deo- 


dată caii începură să tremure grozav, ca 
de frică. 

— Ce-i cu voi? zise uriaşul privind în jurul lui 
ca să vadă de ce se speriaseră. 

Dar nu se vedeau prin apropiere nici urşi, nici 
lupi; singurul lucru ce văzu fu un călător, care 
de departe nu părea aşa de mare şi de puternic ca 
dânsul, totuşi ега destul de chipes si se vedea cá 
dispune de puteri mari. Călătorul urca poteca spre 
coliba uriaşului. Cum îl văzu, acesta începu şi el 
să tremure din tot trupul ca şi caii, nu mai stătu să 
isprăvească lucrul început, ci alergă repede înă- 
untru, la nevastă-sa, care torcea сафі dintr'un caer. 

— Се sa întâmplat? întrebă femeea. Eşti pa- 
' lid ca moartea. 

— Cum să nu fiu palid, răspunse uriaşul, dacă 
văd venind un drumef care — aşa de sigur pe cât 
eşti tu scţia mea — nu poate fi altul decât Asa-Tor. 

—  Negreşit, nu-i o vizită binevenită, răspunse 
soţia uriaşului. Nu poţi să-i vrăjeşti ochii ca să ia 
gospodăria noastră drept o stâncă şi să se ducă pe 
aici încolo? 

— E prea târziu ca să mai fac fermece, zise 
uriaşul, căci îl şi aud deschizând poarta şi in- 
trând în curte. 

— Atunci te sfătuesc să te ascunzi și să mă 


de Selma Lagerlöf 


laşi pe mine să-l primesc, zise femeea repede. О 
să fac tot ce o să pot ca să-i tai pofta să mai vie 
altădată. 

Planul plăcu nespus de mult uriagului. El se duse 
în odaia de alături, iar soţia lui rămase în sală pe 
bancă şi urmă să toarcă liniştită, ca şi cum nu bă- 
nuia nici o primejdie. 

Pe vremea aceea întregul ţinut al Jemtlandului era 
un singur podiş neted, sterp şi pustiu; nici măcar 
o pădure de molifţi nu putea creşte. Nu era пісі 


un lac, nici un râu şi nici câmpuri pe care să 


poată umbla plugul. Pe vremea aceea nu erau nici 
măcar munţii şi grămezile de stânci care sunt im- 
prăştiate acum în tot ţinutul. Acestea se aflau de- 
parte de tot, spre vest. In tot ţinutul, cât era de mare, 
nu puteau trăi oameni, dar cu atât le mergea mai 
bine uriaşilor. Ei erau aceia care voiau ca ţinutul să 
rămâe pustiu si neospitalier; de aceea wriasul se 
speriase cu drept cuvânt când văzu venind spre 
casa lui pe Asa-Tor. El ştia că Asii nu erau bine- 
voitori față de acei ce răspândeau în jurul lor fri- 
gul, întunerecul şi singurătatea, căci prin aceasta 
împiedecau pământul de а rodi si de a se impodobi 
cu locuințe omeneşti. 


Scoția uriaşului nu avu mult de aşteptat; după 
câteva clipe răsunară în faţa casei paşi apăsajt; că- 
lătorul pe care îl văzuse uriașul pe potecă smuci uşa 
şi intră în odae. Nu rămase la uşă, cum fac deobicei 


- 


DIMINEAȚA СО0Р111.0К%Фф09009999999999999999900%%0099%999009999994 PAG, 19. 


călătorii, ci merse drept spre femeen, care şădea in 
partea cealaltă a sălii. 

Dar сайда: lucrul Când crezu cá străbătuse o 
bună distanţă, văzu că nu se depărtase decât pu- 
fin de tot de uşă şi cá mai era mult până la vatra 
din mijlocul odăii. 

Străinul făcu câţiva paşi mai mari, dar după 
ce mai merse o bucată, i se păru că şi femeea si 
căminul erau cu mult mai departe decât când in- 
trase. La început casa nu i se păruse cine ştie cât 
de' mare; băgă de seamă cât era de mare numai când 
ajunse la cămin; era atât de obosit, încât trebui să 
se sprijine in băț, ca să se odihnească. Сапа fe- 
meea văzu cá străinul se opreşte locului, puse 
caerul jos, se ridică de pe bancă si din câţiva 
paşi ajunse lângă dânsul: 

— Nouă, uriaşilor, ne plac odăile mari, zise ea, 
bărbatul meu se plânge adesea că e prea strâmt 
aici. Dar pentru cineva care nu poate face paşi mai 
mari decât: tine, imi dau seama că trebue să fie 
foarte obositor să străbată odaia unui uriaş. Acuma 
spune-mi cine eşti şi ce vrei dela uriaşi? 

Era învederat cá drumeţul avea pe buze un răs- 
puns violent; dar fără îndoială cá nu voia să se 
ia la ceartă cu o femee, căci răspunse foarte liniştit: 

— Numele meu este Mână-tare, sunt viteaz si 
am dus la bun sfârşit multe aventuri. Tot anul am 
stat acasă in ferma mea, intrebándu-má dacă nu 
mai era nimic de făcut pentru mine, când auzii 
pe oameni zicând că voi, uriaşii, îngrijiţi foarte 
rău de pământul de aici, aşa încât afară de voi nu 
mai poate sta ninieni aici. Atunci am pornit re- 
pede la drum, ca să vorbesc cu bărbatul tău des- 
pre aceasta şi să-l întreb dacă nu vrea să facă ordine 
mai bună. 

— Bărbatul meu este dus la vânat, zise femeea, 
şi când о să vie acasă о să-ţi dea el singur rás- 
puns la întrebare. Dar să-ţi spun un lucru: ca să 
vie cineva cu o asemenea întrebare la uriaşul mun- 
filor, ar trebui să fie un om mai mare decât tine. 
Ar fi mai bine, pentru faima ta, să eşi mai iute din 
odae, fără să mai dai ochi cu uriaşul. 

— А, nu, odată ce sunt aici, am să-l aştept; 
răspunse omul care spusese că-l cheamă Mână-tare. 

— Eu te-am sfătuit cum am crezut mai bine, 
zise uriaşa, acum fă ce crezi. Până atunci şezi 
ісі pe bancă, am să-ţi aduc o băutură de bun venit. 

Femeia luă cana şi se duse în colţul cel mai 
depărtat al odăii, unde se afla butoiul de bere. Nici 
acesta nu-i раги oaspelui deosebit de mare, dar 
când femeea scoase серш, berea ţâşni cu atâta 
zgomot în cană, ca şi cum Sar fi rostogolit în 
odae o cădere de apă. Cana se umplu îndată. Dar 
când voi să pue cepul la loc, femeea nu fu în 
stare, berea năvăli spumând, împinse cepul, şi curse 
pe jos. Femeea mai făcu o încercare, dar nu izbuti. 
Atunci chemă pe străin în ajutor. 


— Nu vezi că curge berea, Máná-tare? Vino 
'ncoa şi bagă cepul in butoi. 

Oaspetele îi alergă îndată în ajutor, luă сері 
şi încercă să-l үйге іп gaură, dar berea il împinse 
iar şi-l asvârli departe, apoi continuă să curgă cu 
aceiaşi putere, făcând baltă pe jos. Toată podeaua 
era plină de lichid şi ca să poată sta, in odae, 
străinul. trebui să sape în pământul pietros jghiaburi 
adânci, aşa cum fac copiii primăvara în nisip, 
ca să se scurgă zăpada topită. Din loc în loc scobi 
cu picioarele găuri, în care să se adune lichidul. 
Femeea privea foarte liniştită, dar dacă oaspetele 
s'ar fi uitat la ea, ar fi văzut cá era mirată s 
totodată îngrozită. 


i 


Dar când străinul isprăvi, Iemeea п 7152 cu un 
ton batjocoritor: 
— Ці foarte mulţumesc, Máná-tare. Văd că faci 


ceace-ji stă în putere. Bărbatul meu îmi ajută 
altfel să pun cepul, dar nu oricine poate fi aşa 
de tare ca el. Dacă tu nu poţi face asta, ar fi 
mai bine să-ţi vezi de drum de îndată. 

— Nu plec până nu fac ceeace mi-am propus 
zise străinul — dar părea cam ruşina: şi cam abătut, 


———— —— o 


PAG. 14. 9999900909990909000000090099990090909000009090000090 DIMINEATA COPIILOR 


— Atunci бегі colo pe bancă, zise femeea. Vreau 
să pun căldarea la foc ca să-ţi gátesc un taler de 
terciu. 

Şi făcu cum spusese, dar când terciul fu aproape 
gata, ea se întoarse spre oaspe şi îi zişe: 

— Tocmai văd cá nu mai am făină ca să-ţi fac 
terciul. Crezi că ai să fii destul de tare să învârteşti 
moara de lângă tine? Câteva învârtituri sunt deajuns. 
іг boabe sunt între pietre. Dar trebuie să-ţi aduni 
toate puterile, căci piatra nu merge tocmai uşor. 

Oaspele nu se lăsă mult rugat, ci se apucă şă 
învârtească moara. Intâi nu i se păru prea mare, dar 
când apucă mânerul ca să-l învârtească, piatra fu 
atât de grea, încât тісі по putu urni din loc; igi 
puse toate puterile, dar nu putu învârti mai mult 
decât odată. 

“Uriaşa privia sfor[árile lui plină de uimire, dar 
tăcu; după ce lăsă moara îi zise: 

— Del sunt obişnuită cu un ajutor mai bun din 
partea bărbatului meu, când nu vrea piatra să umble 
Dar nu poate nimeni să ceară dela tine mai mult 
decât poţi. Trebue însă să recunoşti şi tu că cel 
mai bun lucru ar fi să nu te întâlneşti cu cel care 
poate măcina cât vrea la moara asta. 

— Cu toate astea am de gând să-l aştept, 
puse Mână-tare încet de tot şi blând. 

— Ei, atunci stai colo pe bancă până ţi-oiu 
раш, căci trebue să-ţi petreci noaptea aici, 
femeea. 

Ea ii fácu un pat din multe perne si páturi, apoi 
ii urá noapte buná. 

— О să-ţi fie patul cam tare, zise ea, dar bär- 
batul meu aga doarme totdeauna. 

Voind să se lungeascá cum se cade in pat, Mână- 
tare simţi sub el aşa de multe ridicáturi şi adâncituri, 
că nici vorbă nu putea fi de somn. Se suci şi se 
invárti cánd pe o parte cánd pe alta, dar nu putu 
închide ochii. In cele din urmă, înfuriat,  svârli 
pernele în toate părţile, apoi dormi liniştit până la 
ziuă. у 

Сапа razele soarelui pátrunserá pe fereastrá, se 
sculá si esi din casa uriagilor. Trecu prin curte si 
esi pe poartá, dar сапа o inchise, vázu deodatá pe 
femeea uriagului lângă el. 

— Văd cá tot te-ai hotárit să-ţi vezi de drum, 
Máná-tare, zise ea; desigur ásta e lucrul cel mai 
înţelept pe care-l pofi face. 

— Dacă bărbatul tău poate dormi intr'un pat ca 
acela pe care mi l-ai aşternut mie astă noapte, zise 
Mână-tare posomorit, nu vreau să mă pun cu el, 
căci trebue să fie un om de fier, cu care nu poate 
nimeni să se ia la luptă. 

Uriaşa se rezemă de poartă. 

— Acum, Mână-tare, când ai esit din curtea mea 
trebue să-ţi spun că drumul tău la noi la uriași, 
n'a fost aşa de puţin onorabil pentru tine, cum 
desigur, crezi tu. Nu-i nici o mirare că ai găsit 


răs- 


face 
zise 


drumul prin odaea mea aşa de lung. Ai străbătut 
tot podişul care se numeşte Iemtland. De asemeanea 
nu-i de mirare cá n'ai putut pune cepul la butoi, 
deoarece din butoi a curs toată apa care se to- 
pise pe munţi. Când ai făcut să se scurgă apa 
de pe jos în jgheaburi, ai săpat brazde şi găuri 
cari au devenit râuri şi lacuri. N'a fost o probă 
neînsemnată de putere că ai învârtit odată pia- 
tra de moară, căci între pietre nu erau gráunfe, 
ci piatră de var şi ardezie. : 

Dintr'o învârtitură ai măcinat aşa de mult, incót 


tot podişul s'a acoperit de pământ bun, roditor. 


Nici faptul cá n'ai putut dormi în patul pe care 
ti Pam aşternut nu mă miră, că în el am pus vâr- 
furi de munţi mari şi colfuroase. Acum tu le-ai 
risipit peste jumătate de ţară. Pentru asta se poate 
ca oamenii să nu-ţi fie aşa de recunoscători ca 
pentru celelalte. Acum îţi zic drum bun şi-ţi făgă- 
duesc că eu şi bărbatul meu o să plecăm de aici 
într'un loc unde nu o să ne poli vizita uşor. 

Cálátorul, auzind acestea, se infuria din ce in ce 
ce mai mult. Când isprăvi uriaşa, puse mâna pe 
ciocanul pe care îl purta la brâu. Inainte însă de 
a-l putea scoate, femeea dispăru si pe locul unde 
fusese casa uriagilor nu se mai vedea nimic decât 
un perete cenuşiu de stânci. Dar fluviile mari şi 
lacurile cărora Mâna-tare le croise drum ре po- 
diş şi pământul roditor pe care îl măcinase, a- 
cestea nu dispăruseră. De asemenea, nu dispăruseră 
nici munţii таге cari îi dau lemtlandului atâta 
frumuseţe iar celor cari îl vizitează, le dáruesc pu- 
tere şi sănătate, veselie, curaj, şi iubire de viaţă. 

Deaceea, din toate faptele pe care le-a săvâr- 
şit Asa-Tor, nici una nu e mai de lăudat decât cea 
pe care a făcut-o în noaptea când a zvârlit stân- 
cile din munţii Frostrics în Nord, până la mun- 
tele Helag, in Sud, dela înălțimile Ovics până din- 
colo de lacul Stor, ba chiar până la Silarna, mun- 
tele cel înalt dela graniţa ținutului. 

Traducere de A. C. 


DOR z—09—— —— 

Ce nu poate povesti nici un om? 

(pmu » 09) : 
еге 

-- Chelner, adu repede un pieptene! 

— Pentru ce? 

— Să pieptán supa, cá am găsit un păr in ea. 


х k ж 
Cine stie toate limbile? 


(11023 ) 
icm dă Frederic Hauben-Gernăuţi 


Vine. 

Doi copii stau de vorbă. Deodată unul dintre ei, 
privind cerul care era foarte înourat, întrebă pe celă- 
lalt: 

— „Ei, ce zici Nicule, vine ploaia?” . 

— „Сит să nu? E la gară!... 


DIMINEAȚA COPIILOR9999999909090900909090000000090099090999099909099099999 P AG. 15. 


Se povesteşte că in wtimul rázboiu, războiu din 
care, datorită jertfelor dureroase şi vitejiei fără sea- 
măn a arma:ei române, a ieşit „România Mare”, 
se dăduse 'într'o zi o luptă crâncenă între câ- 
teva regimente româneşti şi câteva regimente tur- 
ces. 

Insă, din cauza ceţei si a invá'mágelei, un soldat 
român, cum inain:a, căzu intr'un şanţ mare şi a- 
dânc, de unde nu era lesne să iasă. După puţin, 
vede căzând în şanţ lângă dânsul un alt soldat. 

Acesta era un soldat din armata turcă. 

Atât Turcul, cât şi Românul, puseră mâna pe 
baionete, vrând să se străpungă unul pe altul. 

Dar fiecare din ei se gândi şi igi zise: „Са- 
maradul de lângă mine nu mi-a făcut nici un rău”. 

Si cum Românaşul nostru, care din şederea sa 
in Dobrogea învățase ceva turceşte, iată cá cei doi 
soldaţi intrară în vorbă, povestindu-şi unul altuia 
despre casă şi despre cei rămaşi acasă. Amândoi 
erau căsă:oriţi şi amândoi aveau сор, cárora le 
duceau aga de mult dorul. 

„Care va să zică, legám prietenie între noi si 
ne ajutăm unul pe altul”, îşi ziseră cei doi sol- 
daţi îniinzându-şi mâna şi îmbrăţişându-se. 

Incepură acum să strige pe rând după ajutor: 
Românul româneşte, iar Turcul turceşte. Şi iată că 
auziră soldaţii români, cari erau în apropiere, ve- 
niră şi-l scoaserá întâiu pe soldatul român. 

„In -şanţ mai e un camarad”, le zise acesta. 

Dar când il scoaserá pe al doilea şi vázurá cá 
e so.dat din armata duuşmană, nu-l primiră toc- 
mai prieteneste. 

».Camaradul aceste mi-e ca un frate, le lămuri 
soldatul român, aşa cá mai bine mă omoriţi pe 
mine, de cât să vă atingeţi de dânsul. Norocul 
a vrut să fim scăpaţi de soldaţii români, dar şi 
el sar fi purtat tot aşa cu mine, dacă ne-ar fi 
scos din şanţ Turcii”. 

Soldaţii români nu-i făcură nici un rău solda- 
tului turc, ci ingrijirá de dânsul ca de un bun prie- 
ten toată vremea cât a ținut războiul. 

Viad Nicoară 
—— DOC N mme — 


Cine cheltueste peste ceeace câştigă, n'are în casă 
mămăligă. 


Omizile 


Un cultivator observase, pe un măr tânăr care 
incepuse sá se imbrace cu frunze si flori, cáteva 
omizi. Imediat porunci fiului său să le di- 
strugă pentrucă împiedică pomii să dea fructe. Dar, 
în loc să-şi asculte părintele, copilul amână, pentru 
а doua zi, împlinirea poruncii. 

Dar nici a doua zi, nici în zilele următoare nu 
dădu ascultare. 

Când în cele din urmă se duse în grădină să 
distrugă omizile, cu mirare văzu că, se inmulfi- 
seră peste măsură: ісі pomii erau plini şi spe- 
тапа de fructe pentru acel an, era pierdută. 

Cu apucăturile rele ale copiilor se întâmplă tot 
aşa, dacă le distrugi la timp, scapi uşor, dacă însă 
amâni acest lucru de pe o zi pe alta, ele se in- 
mulfesc atât de repede încât пи te mai pofi scăpa 
cu una cu două. i 
din l'alieneste de Paul I. Papodopoi 
————ooc—;kz——9———— 


CURIOZITÁTI!I 


Despre numere 


Un chip curios de a număra il аз popoarele de 
sub Himaleia. Acestea întrebuinţează numerile până 
la o mie şi mai mult, dar nu au nume abstracte, 
ca Europenii, ci nume concrete. Aşa in loc de unu 
zic numele unui lucru care e numai unul in iume, 
deci soare; in loc de doi, zic ochi, fiindcă omul are 
doi ochi; pentru £rei zic foc, fiindcă ei cunosc trei 
feluri de foc: fulgerul, focul obișnuit şi vulcanii, in 
loc de patru, zic babe; în loc de cinci, zic degete, 
şi aşa mai departe. Dar ceeiace este interesant 
la aceste popoare, e că dela 20 încolo nu mai au 
nume noui de lucruri, ci fac întocmai ca noi, Euro- 
penii. Deci, în loc de 27, zic unghii și soare; (un- 
ghiile fiind în număr de 20) 22—unghii şi ochi; 
23—unghii şi foc. D. ex. pentru 723, zic tocmai 
acele numere cari numesc pe 7, 2 şi 3, deci: soare, 
ochi şi foc; sau 241--осһі, babe si soare. А face 
socoteli cu astfel de numere este, và inchipuili, 
destul de greu. 


Trimisă de Eugenia Amuday 
-ш-хо----- І | 


———о==шж 

La şcoală. 

Profesorul arátànd degetul cel mic : 

— QCum se numeste acesta ? 

Nimeni nu răspunde. · 

— Auricularul, zise serios profesorul ; se nu- 
meşte aşa, pentrucă se pune uneori în urechi. 

Apoi continuând şi arătând arătătorul : 

— Dar acesta ? 

— Мавісшагш, răspunse un elev ; pentrucă se 
pune uneori în nas. Trimisă de АІ. Haber-lagi 


——ÓÁ—  Ó "MÀ 


PAG. 16.999999099909909909999990909999909999999090900000099 DIMINEAT A COPIILOR 


WT mE n m m MÀ 


DE VORBÀ CU CITITORII 


Is. I. Ios..Bráila, — Trebue să ne spu de unde ai 
luat bucata „Prin muncă la demmtate'. 

Bl. Trof.-Constanţa. — Іп cele două poezii, trimise 
de d-ta, se întrezăreşte un talent promiţător, dar se 
vede totdeodatá că d-ta nu cunoşti regulele elementare 
ale rimel. Nu te grăbi, aşa dar, să ceri publicarea unor 
modeste încercări de începător. 

Tut. Th.-Constarţa. — Aceleaşi observați ca ma! sus. 
află cá „amorţite” nu rimează cu „frânte”. Cât despre 
povestea ,Berbecul cu lâna de mătase”, trimisă de amân- 
doi, vă sfătuiesc să citfi bucata „Trimiţătorior de po- 
уезі”, pubicstá in No. 134. 

Ion. Mitr.Loco. — „Norocul Іш Petre". №1 ştim ce 
ыға mai întâmplat Іш Petre din poveste. $1 mai ştim 
ceva: cá egi încă prea mic, aşa că, până ce cresti mare, 
să пе laşi pe noi să scriem poveşti, iar d-ta să fit un 
mic şi drăgălaş cititor. 

Car.-Brăila. — Despre Creangă. scriem în „Almanahul 
Şcolarilor pe anul 1927”, iar іп revistă am şi în- 
fünfat o rubrică în care vom da, însă mai pe scurt 
de cum ай scris d-ta, biografiile marilor nostri scriitori. 

C-tin М. Găl.-Ploești. — Cum să publicăm, semnán- 
du-te pe d-ta care n'ai făcut decât să copiezi, bucăţi 
ie ae de A, Pann şi alți scriitori? Aşa ceva nu e cu 
pu 3 

С. М. M.-Cámpina. — Poezia trimisă de d-ta se 
P MU. Geor.-Cernánfi. — Am văzut cá ştii să copiezi 
destul de bine şi că vei avea cu vremea un scris frumos. 

And. Con.-Bá!fi. — Fii liniştit, că avem noi fabule mai 
frumoase decât aceea trimisă de d-ta. Giumele tr 
sunt publicate. 

М. Pop.-Loco. — „Avut-a Vlad cap?" Dragă 
cei cari nu fac decât să transcrie bucăţi făcute de 
mau voe să le semneze ei. Na е mare lucru să соф 
principalul este să ştii să faci din capul d-tale. 

Riz. Cor.-Cavarna. — Citeşte „Măgarul lui H 
din n-rul 2 al revistei şi vei vedea că e aceiaş 
din "Cei doi hoţi” ce ne ai trimis. Pentru jocurile dis- 
tractive nu se răspunde la rubrica aceasta. Se publică 
cele găsite bune şi se distrug celelalte. 

Col. Rag.-Bálfi. — Poezia „Liniştiţi” e slăbuţă şi cu 

versuri cari schioapátá. Traducerile fiind luate din cărţile 
de şcoală, regretăm că nu le putem publica. 
. F. M.-Odobeşti. — După scris şi după greşelile ce 
faci, vedem cá езі încă prea mic, pentru ca să fii scriitor. 
Deocamdată învaţă şi citeşte cele scrise de oameni mai 
în vârstă. 

Sicá-Loco. — „Cine ascutá, nu piere”. Dragul meu, d-ta 
faci multe greşeli de ortografie, de punctuație si de 
construcţie a frazelor, aşa că „poveștile“ d-tale au 
nevoie de a fi complect refăcute, lucru pentru care ne 
lipseşte vremea. j 

T. Elm. Deva. — Mai munceşte să-ţi insusesti mai 
bine limba literară, iar nu un graiu рїп de provincia- 
Елпе, si după aceea vei fi şi d-ta scriitor, la „Di~ 
mineata Copiilor”. Până atunci, fii sigur cá avem la 
redacţie materie destulă. 

Al B.-R.-Sărat. — ,Pátania lui Haplea” nu e aşa де 
hazlie. Gluma e cunoscută. 

А! D.-Constanţa. — „Rodica” ţi-se publică, dar cu 

. Ec.-Constanţa. — Іп bucata „lertarea fiului...” 
гере des aceleiaşi fraze. Regretăm cá nu о putem 


Silv. Bon.-Loco. — Nuvela d-tale „Un oropsit” e prea 
încărcată de înf.orituri de stil de cari te sfătuim să te 
fereşii, căci ele înăbuşe acţiunea şi ingreueazá inutil citirea 
şi înţelegerea. ақа zer 


VERSITÉ 


Răspuns în numărul viitor 


Cei mai mulți din cititori, cari ne trimit vreun manuscris 
spre publicare sau ne рил ceva întrebări, cer să le rás- 
pundem neapărat în muumărul viitor al revistei. 

Acestora le spunem — deşi am mai spus de câteva 
ori lucrurile acestea — că numărul viitor, pe care îl în- 
teleg ei, este întotdeauna gata tipărit, când se primeşte 
scrisoarea sau manuscrisul. O revistă ca a noastră, cu 
atâtea desene și ilustraţii în culori, пи se face chiar 
în ajunul zilei de apariţie, ci se pregăteşte cu mai multe 
zile înainte. 

О bucată trebue tipărită, 1 se fac la са desenele 
necesare, desenele sunt date apoi Іа zincografie, ca să facă 
după ele clişee. Toate acestea mu se fac intr'o zi şi 
nici în mtima zi. 

Al doilea. Zilnic primim zeci de manuscrise gi cam 
tot atâtea întrebări. Le cercetím în ordinea în care so- 
sesc şi în aceiași ordine dăm şi răspunsul nostru. 
Fete urmare, răspundem atunci când ii vine fiecăruia 
rândul. у 

Aşa fiind, este de prisos să mi-se ceară răspuns іп 
numărul viitor. Se răspunde pe rând şi la toţi сай ax 
drepiul la un răspuns. 

DIRECȚIUNEA 


--------өосешікішшже-------- 


LA CONCURSUL DE DESEN а mai luat parte 
si d-ra Maria Ionescu din Capitală, trimițând trei 
schițe, dintre cari una în culori şi pentru сагі merită 
o mențiune onorabilă. 


PI STAI. 


RD” e cea mai veche marcă, 
7 à е О ştiu de când eram copil, 
voe pos delicioasá, 
бекен бүгө gustul meu subtil. 
——— росс: z—09—— —— 


Un tipograf dintr'un oraş primi într'o zi comanda 
de a imprima pe panglica unei coroane mortuare, 
aceste cuvinte: 

„Dormi liniştit! La revedere!” 

Două ore mai târziu tipograful primi următoarea 
telegramă: „Vă rog să adáogafi „în ceruri”, dacă 
mai este loc. 

Şi a doua zi, ziua înmormântării, cei de faţă citeau 
pe funda coroanei: „Dormi liniştit! La revedere, în 
ceruri, dacă mai este loc”. 

------ос--Жшшхо-------- 

— lar ai spart un pahar. Ştii се meriţi? О bă- 
taie bună. 

— Mulţumesc, domnule. Nu cer nimic. 

ж * ж 

— Mamá, cu ce e lipită luna pe cer? 

— Cu clei, puiul meu! 

— Stelele? 

— Tot cu clei! 

— Păi atunci când plouă... nu se deslipesc? 

Culese de Wodan 


Atelierele ,ADEVERUL* S. A, 


ANUL p 2 i Г faf EATA 
COPIILOR 


REVISTA SAPTAMANALA 


Director: N. BATZARIA 


ба Ра 


„NU MĂ LAS EU DE REVISTĂ, САТ OI FI SI САТ EXISTĂ !“ PREȚUL 4 LEI 


PAG. 2. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Unui ,, modest cititor“. 


Unul din cititorii noştri, care semnează „Un mo- 
dest cititor,” ne pune câteva întrebări şi apoi a- 
daugă: „Oricum veţi găsi întrebările mele, vă rog 
să-mi răspundeţi.” 

Nu, dragul meu, nu răspundem. Intâiu, pentrucă 
nu i-ai dat numele şi adresa, iar anonimilor nu 
li-se răspunde. Al doilea, te ingeli crezând că e 
deajuns ca oricine să ne întrebe tot ce-i trece prin 
gând, pentru ca noi să stăm şi să-i răspundem. 

Trebue să ştim cine este acela care ne scrie, 
iar după aceea trebue ca întrebările să aibă un rost 
şi să fie făcute cu scopul de a învăţa ceva de folos, 
iar nu pentru ca să-şi satisfacă o curiozitate de 
copil capricios. 

De asemenea, nu răspundem 1а întrebări, cari nu 
corespund cu programul unei reviste pentru copii, 
cum ar fi, de o pildă, întrebări despre probleme 
filosofice sau de inaltá matematică. Astfel de che- 
stjuni nu-şi au locul in revista noastră. 


De când e leul (moneta) ? 


E întrebarea cititorului nostru C. Sim. din Balaciu 
(Ialomița). Ráspundem. Leul a fost înfiinţat in vir- 
tutea unei legi din 22 Aprilie 1867. lată art. 1 
din legea aceasta: 

„Se adoptă sistemul monetar zecimal metric astfel 
precum există în Franţa, Italia, Belgia şi Elveţia. 
Cinci grame argint, din cari 835 din 1000 argint fin 
şi 165 din 1000 aliagiu, compun unitatea rows 
a României sub numirea de leu.” 

lar art. 2 spune cá leul se imparte in una sută 
părţi denumite bani. 

Până atunci circulau în ţară monete turceşti, a- 
ustriace, ruseşti şi Zeii vechi a căror valoare a fost 
fixată, prin legea de mai sus, 
37 de bani 1000 de lei vechi. 


—— — 


De ce monetei i s'a zis „leu“? 


Numele acesta e o traducere a cuvântului tur- 
cesc „arslan”, care în limba turcească înseamnă leu. 
Anume, sultanul turc Suliman al 11-lea a bătut pen- 
tru întâia oară nişte monete turceşti, de argint, 
cari aveau pe. dânsele chipul unui leu si cărora, 
din cauza aceasta, li-s'a zis „arslan gurusu", adică 
„guruşul” (piastrul) cu leu. 

Aceşti lei de argint circulau și în țările Româneşti. 


la 370 lei noi şi: 


De altfel, Zeul vechiu de argint avea асеіаѕ valoare 
cu piastrul turcesc. 
Şi Bulgarii au făcut la fel în ce priveşte РРА 


monetei lor, căreia îi zic Zev, cuvânt саге în limba - - 


bulgară înseamnă tot leu. 

Cât despre hârtia monetă a Băncii Naţionale ro- 
mâne, (hârtii de 20, de 100 etc.), ea a fost PR 
in circulaţie în anul 1881. 


,, Haiduci*' şi ,,banditi''. 


Care este deosebirea între haiduci si bandiți? Аза 
ne întreabă cititorul nostru Sor. Nic. dela Con- 
stanța. 

Deosebirea e mare, dragul meu. Bandiţii nu sunt 
decât nişte tâlhari de rând, cari atin drumul cálá- 
torilor paşnici sau atacă pe oamenii la locuinţele 
lor, cu gândul să-i jefuiască sau chiar să-i cmoare. 
De aceea, bandiții sunt nişte indivizi pentru cari 
nu putem avea decât dispreţ. 

Haiducii sunt sau, mai bine zis, au fost cu totul 
altceva, căci astăzi nu mai există. In trecutul de 
restrişte a] poporului român, haiducii erau nişte 
revoltați cari, luând drumul codrului, căutau să 
prindă sau să omoare pe cei cari apăsau poporul 
бі să apere pe cei nedreptáfifi sau obijduifi. 

Unul din haiducii cei mai ES! a fost haiducul 
Jianu, 


„Smecher“ şi „inteligent“ 


Rugám pe cititori să facă bine deosébirea intre 
ințelesu], care e cu totul deosebit, al celor două cu- 
vinte de mai sus, căutând să nu fie „şmecheri”, ci 
„inteligenţi” in înțelesul bun, înalt şi folositor al cu- 
vântului. 

„Şmecherul” e un om de rea credință, incapabil 
de o muncă serioasă şi productivă, pricepându-se 
numai să mintă şi sá înşele. Unui astfel de om nu 
i-se zice „deştept”, ci e pur şi simplu un ticălos 
de pe urma căruia nu ese nici un bine. 

Inteligența” este creatoare, productivă în. sens 
bun. ,Inteligent" e acela care munceşte o muncă 
serioasă, folositoare, fără să-şi piardă vremea cu 
nimicuri şi mai ales fără să caute a înşela şi a minţi. 


ЧҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮҮ 
citifi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


10 OCTOMBRIE 1928. — Nr. 139 


Lossesesened 


Chiar aseară, Strengárescu 

Alerga printro grădină, 

Când în fața lui zăreşte 

Cum se mişcă o lumină. 
Haide, iute, ca s'o prindă: 
„Ăsta e un licurici!“ 
Dar de-odată, cade busna 
Intr'o ша de urzici. 


la să-l fi văzut atuncea!.. 
(Fața toată urzicată) 
Dar râdea... râdea, copilul 
Si spunea: „Nu-i prima dată!“ 
Ei, nu vrea să stea, nebunul, 
Pân' nu prinde licurici; 
Doar acum по să mai cadă 
"М altă tufá de urzici! 


A prins doi... îi (ine 'n mână... 
latá-acum şi-i pune ‘п frunte 
Si s'aşează 'n două labe — 
Ca un lup — lângă o punte. 
Pe acolo-i ştie dânsul 
Că trec oamenii din sat, 
Când se 'ntâmplă dela lucru 
Să se 'ntoarcá pe 'nserat. 


Nenea Vlad, venea — ca omul — 
Dela treaba sa, când vede 
Cum un lup pitit în iarbă 
Către dânsul se repede. 
ЕІ, de frică, ia o piatră 
51-1 loveşte intre ochi. 
Bravo, lupule! de-acuma 
Să nu-ți fie de deochi! 
Florian Florescu 
DOC RD ———— 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
31 BUCUREŞTI. — Віт. SARINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 
А : ABONAMENTE: 1 AN 150 LWI || UN NUMAR 4 LEI 


6 LUNI 99 „ IN STRAINATATE DUBLU 


Director : N. BATZARIA 


Când copilul n'are-astâmpăr,.. 


Manusorisele nepublicate nu se înapolază. 


Nebunatecul 


Lvi Mircea 


Nici odată el nu poate 
Să-şi găsească locul lui, 
Nu dă pace nimănui 

Si e supărat de toate. 


Totdeauna nebunii, 

Ese deseori pe stradă, 
Unde stă mereu la sfadă 
Chiar cu cei mai răi copii. 


Nici odată nu ascultă, 
Face numai tot ce vrea, 
Nu stie ce е tácerea, 
Doară zarvd cát de multă. 


Dar cánd lin seara se lasá 
Este aspru pedepsit 

Si e mult timp nevoit 

Ca să stea închis in cusă. 


V. Atanaslu-Crivina 
——— — DOC шоо — —— 


Ce ne spune un copil 


Când eram în vârstă mică, 
Când cu greu puteam umblu, 
Mămiţica, dándu-mi mâna, 
Pasii slabi imi sprijinea. 


Astăzi când crescui mai mare, 
Când pot singur să alerg, 
Insotind pe scumpa mamá, 
Vesel, mândru cu ea merg. 


Când voiu їі bărbat în vârstă, 
Mama când va 'mbătrâni, 
Ajutánd-o, sprijinind-o, 
Pentru dânsa voiu munci. 
Mosulet 


PAG. 4. Нн ннен Din. 
ВАВА SITA CARE VREA SĂ FIE BO. 


XM 


Ew LÀ 


de săracă si nevoiage, ca să-i plângi de 
milá. Mai avea ea in ogradá o vacá, vreo 
zece oi, o grădină cu zarzavaturi şi cu tot 
felul de pomi roditori. In sfârşit, aşa cum 
era baba Sifa, avea tot ce-i trebuia traiului ei de 
femeie bătrână şi care se mulțumea cu puţin. 

De altfel, nici ea nu se plângea, ci muncind din 
zori şi până noaptea, se culca liniştită şi mulfu- 
mind lui Dumnezeu. 

Insă, într'o seară, când se întorcea dela câmp, 
unde îşi ducea vaca şi oile, ca să pască, baba Sifa 
auzi că la conacul moşiei boerului din sat se cântă, 
se dansează, se petrece de minune. Se opri pu- 
йїп în poarta conacului şi văzu cá in curte esise 
nevasta boerului, ca să primească pe musafiri, cari 
veneau în trăsuri luxoase, ca să ia parte la petreceri. 

Nevasta boerului era tânără, frumoasă, îmbrăcată 
într'o rochie de o mătase fină şi scumpă şi încăr- 
cată peste tot de giuvaericale, cari străluceau mai 
puternic decât soarele. 

Vederea aceasta îi turbură toate gândurile babei 
Siţa. „Dece să nu fiu şi eu tot aşa de bogată ca 
această cucoană? Dece să n'am şi eu haine şi giu- 
vaericale ca ale ei, casă mare şi frumoasă si dece 
să nu dau si eu ospete şi petreceri, la cari să 
poftesc pe toţi boerii şi oamenii de seamă?” 

lată ce-şi zicea in gând baba Sifa, indreptán- 
du-se spre casa ei mică şi sărăcăcioasă, 


B ABA ЅІТА era o bătrână săracă. Dar nici aşa 


Nar 
“% 
E 
` 


de V. 


Se inoptase deabinelea, dar baba Şiţa nu-şi gä- 
sea astâmpăr. „Vreau să fiu si eu bogată! Vreau 
să duc şi eu un traiu ca al cucoanei boerului! 
Vreau sá fiu gi eu boereasá!" 

Şi baba Siţa găsi cum să-și împlinească dorinţele 
acestea. 

„Mă duc, îşi zise ea, vorbindu-şi mai departa 
singură, la Zivedea piticilor. Ştiu că la miezul nopţii 
piticii Pic, Poc şi Puc, cu cari sunt cam prietenă, vin 
şi dansează în jurul stejarului din mijlocul livezii. 
Mă duc chiar în noaptea aceasta ca să le cer să mă 
facă şi pe mine bogată”. 

Isi іпсше poarta căsuţei sale, îşi luă băţul in 
mână şi o porni pe întunerec. După un drum de 
vreo două ore, ajunse la stejarul din livedea piti- 
cilor. Şezu jos, aşteptând pe prietenii săi Pic, Poc 
şi Puc. 

Când bătu miezul nopţii, iată că veniră şi piticii, 
îmbrăcaţi fiecare altfel, dar având tustrei nişte Багы 
ce le cădeau până la pământ. à 

Se luară de mâini si incepurá o horă piticească, 
sprintenă şi aşa de sáltáreatá, de credeai cá omu- 
leţii aceia sboará si nici mating pământul. Jucară 
şi săriră ca vreme de o oră, după aceea se întoar- 
seră spre baba Sita si o întrebară: , Ce cauţi pe 
aicea, babo Sifo?" 

— „Vreau să mă faceţi bogată, aşa cum este ne- 
vasta boerului din sat şi să duc un traiu ca al ei.” 

— „Te facem, îi răspunseră piticii, dar ni-e că 
te vei căi. Să ştii, însă, că dacă nu ţi-o merge bine 
cu bogăţia, să vii din nou să ne găseşti, ca să 
te facem iar săracă”, 

— „Cât despre asta, le întoarse ea vorba, să 
fifi încredinţaţi că n'am să mai dau pe aicea.” 

— „Vom vedea!” ziseră piticii, zâmbind şi fă- 
cându-şi бетпе între dânşii. 

După puţin îi grăiră din nou: „Intoarce-te acasă, 
că sa făcut precum ai dorit.” 


DIMINEAȚA COPIILORMee999909999909990990999090909999909999990909099090990909€ PAC. 5. 


Baba Sifa le mulțumi şi luă drumul. spre casă, 
mai mult alergând decât umblând. . 

Când ajunse, ce-i fu dat să vadă? Intâiu că din 
casa ei nu rămăsese nici o urmă, căci pe locul acela 
se ridica acum un palat frumos şi măreț, cum nu 
se mai văzuse până atunci. Când să intre îm curte, 
altă minune: ea însăşi nu mai era îmbrăcată în 
hainele ei vechi şi ponosite, ci era toată în dantele 
fine şi mătăsuri scumpe, degetele îi străluceau de 
inele de briliante, cercei mari şi groşi îi atârnau 
de urechi, iar la gât avea un colan cu şapte rânduri 
de mărgăritare. 


Servitori, îmbrăcaţi de asemenea în haine scumpe,. 


forfoteau în toate părțile, pe când nenumărate tră- 
suri aduceau musafiri cari de cari mai eleganfi. Cu 
toți se grăbeau să-i se închine şi să-i sárute mâna 
— o mână uscată şi noduroasă de munca făcută 
o viaţă întreagă. 

lar un servitor care părea a fi mai mare peste 
ceilalţi şi ale cărui haine erau tivite cu fire de 
aur, veni înaintea babei Siţa şi plecându-se sme- 
rit până la pământ, îi zise: „Сисоапй, masa е 
servită!” 

Baba Sifa se pomeni in fruntea unei mese, cum 
nu vázuse nici in vis. Oaspefii erau numai cucoane 
bogate si boeri toți unul şi unul. Cât despre mâncări, 
erau aşa de multe şi gătite in aga ісі cá baba 
Sifa nici nu ştia măcar cum le zice şi — aceasta 
a fost tocmai partea cea rea — пісі“ cum se ser- 
veşte. 

Da, de acum încolo încep neplăcerile şi chinu- 
rile babei Siţa. Ea, fiind gazdă, trebuia să ser- 
vească. Dar nu ştia, sărmana, cum trebue ţinută 
furculifa, cum se umblă cu cuțitul. Era aşa de stân- 
gace, că toată lumea dela masă râdea pe infundate 
şi işi făcea semne. „Се mitocancă!” igi şopteau 
încet cucoanele. 

Decât nu era numai atâta. Baba Sifa se pome- 
nise in picioare cu o páreche de pantofi de moda 
nouă, cari о strângeau de-i storceau lactimi din 
ochi. „Aoleu!” se váeta ea încet. 

Ba o mai strângea şi rochia că-i venea să plez- 
nească. Pe urmă, nici nu putea lua parte la vorba 
musafirilor. Vorbeau oamenii de vânătoare, de a- 
lergări de cai, de expoziţii de pictură, de operă şi 
teatru, adică de lucruri de cari nici n'auzise până 
atunci baba Sifa. Ea ştia cât lapte dă vaca, de 
vremea când se tund oile, câte ouă fac găinele, când 
se seamănă prazul şi ceapa. 

Asa dar, cât a ţinut masa, a tăcut şi a stat ca 
o stană de piatră. 

După aceea începu balul, pe care trebuia să-l 
deschidă tot ea, dansând cu boerul care îi fusese 
vecin de masă.. Muzica intoná un vals sáltáretf. 
Dar dela primii paşi baba 5Ңа, care nici nu stia 
ce e aia vals, se poticni şi-se lungi pe parchetul 
din salon. Се mai de râsete, ce mai ae pe 
socoteala ei! 


Supărată foc, baba Şiţa se duse in dormitor si 
se culcá. Insá, nu putu inchide ochii toatá noaptea. 
Tocmai in zori, сапа aţipise pufintel, auzi bătăi 
în uşe şi glasul servitorului care îi striga: „Cur 
coană, vă rog, sculafi-vá, cá vă aşteaptă musafirii 
să porniţi la vânătoare. E gata şi calul d-voastră”. 

„La vânătoare?! Sá călăresc eu care în toată 
viaţa mea n'am încălecat decât o singură dată pe 
un măgar şi am căzut şi de pe acela?! Nu, nu! 
Spune-le musafirilor sá plece singuri si sá facă 
ce vroesc, eu una nu mă mişc din pat toată ziua.' 

Si în adevăr, baba Sifa státu în pat până seara, 
iar după ce se înoptă, isi luă băţul in mână şi о 
o porni la livedea piticilor. La miezul nopţii ve- 
niră, eşind din pământ, şi cei trei pitici. Pic, Poc 
şi Puc. 


„Dragii mei, le zise baba Sifa, luându-le ina- 
inte, am venit să vă rog să mă faceţi iar săracă, 
aşa cum fusesem până mai ieri. Bogăția nu e de 
mine şi am văzut că traiul Gamenilor bogaţi este 
un adevărat chin. Vă rog, aşa dar, scăpaţi-mă de 
dânsa şi daţi-mi înapoi vechea si plácuta mea sá- 
rácie cu care má impácam aga de bine." 

Piticii ii împliniră rugămintea si baba Sifa, in- 
torcándu-se acasă, găsi totul așa cum fusese mai 
înainte de a se fi degteptat într însa dorinţa de 
a -se нн 


Vasile Stănoiu 


PAG.. 6. 


DIMINEAȚĂ COPIILOR 


SCRISOARE DELA URECHILĂ 


Cititori, vă cer iertare, 

De cumva v'am supărat, 
Deşi nu ştiu, biet de mine, 
Să fi fost eu vinovat. 

Dar mă mir,nu pot pricepe, 
Cum de nu mai întrebaţi 
Despre bunul Urechilád, 

Si de ce mă lepădați? 

Eu, sărmanul, căutat-am 
Să vă fiu cât mai plăcut — 
Haplea-al nostru fără mine. 
N'ajungea el cunoscut. 

Bun prieten şi tovarăş, 
Peste tot Гат însoțit, 


Foame, ploaie, trig si bețe 
Impreun am împărțit. 
Mă cunoaşteţi din revistă, 
Din „jurnalul“ ce scriam 
Ce-am раі, văzut în viață, 
Regulat vá povesteam. 
Ba şi chipul mi-l cunoaşteţi, 
Sunt măgarul cel frumos, 
Părul sur, urechia lungă, 
-Chipes, mândru, drágástos. 
Si spuneaţi par'că-odată, 
Că de mine vi-e dor, 
Că sunt vesel şi de spirit, 
Că plăcut sunt tuturor. 


lar acum тай dat uitării 
Par'că nici n'as fi trăit, 
Dragii mei, vá spun cu lacrüni, 
Amărit sunt si mâhnit. 
Deci vă rog pe voi cu toții, 
Ca să-i cere(i lui Mos Nae, 
Si de mine să vorbească, — 
Oare sunt eu vr'o potae? 
Sunt vestitul Urechilă, 
Sunt măgarul cel iste, 
Cum al doilea nu-i în lume, 
'Mai frumos şi mai glumet. 


Transorisă de Mog Nae 


Nunta fluturaesului 


n fluturaş îşi zise intr'o zi: „E vremea să 
mă căsătoresc!” Şi hoinărind prin câmpii 
şi livezi, zburând din floare în floare, în- 
tâlni un gândăcel mititel căruia ii zice 
„Măriuţă”, dar căruia ii mai zice şi „vaca 
Domnului”, 
„Măriuţo dragă, îi zise fluturaşul; nu vrei să 
іс măřiți după mine?" i 
— „Vreau!” răspunse gândăcelul, făcând o ple- 
căciune foarte politicoasă. 


. Fluturaşul dete atunci fuga într'o grădină mare 
şi plină cu flori. 

e, Crini şi trandafiri, garoafe si micşunele, strigă 
el, vă poftesc la nunta mea! Imbrăcaţi-vă în rochiile 
cele mai frumoase şi veniţi de grabă!”  . 

In ziua nunfei, iluturagul si Măriuţa venită pe о 
foaie de ederă, trasă de un cărăbuş de aur. In jurul 
şi în urma lor mergeau florile, gătite care de care 
mai frumoase. Si veniseră multe si din toate păr- 
file: din grădini, din câmpii şi din păduri. 

Era, mă credeţi, nunta cea mai frumoasă ce se 
văzuse vreodată. Nu te mai puteai sătura, privind 
la minunăţia de culori a florilor. Si aerul era plin 
de parfumul lor atât de plăcut. 

Mirii şi nuntaşii s'au -oprit la umbra unui liliac, 


unde trebuia să aibă loc petrecerea. După ce se 
făcu cununia, nuntaşii fură ospátafi cu o plăcintă 
de miere, adusă de albine. 

Incepu apoi muzica: fánfarii şi musculifele negre 
zumzniau încet şi frumos, ре când о viespe fină 
şi sub[iricá ii tot zicea din chitară. 

Se incinse după aceia o horă sprintenă si sál- 
táreafá, cum nu se mai văzuse de mult. 

Dar când petrecerea era în toiu, trandafirul în- 
gálbeni de o dată Ја faţă, dánfuitorii se opriră şi 
începură să tremure. 

Ce se întâmplase? 

Un băiat, un băiețaş sglobiu şi nebunatic venea 
alergând intr'acolo. 

„E Titel, băiatul cel mai groaznic şi care nu 
ştie ce e mila” , strigă fluturaşul adăogând: „,Fu- 
ОИ şi scápafi cum puteţi!” 

Răutăciosul de Titel ţinând in mână o pălărie de 
paie, se repezi dr a fluturaş. „Ajutor! Ajutor!” 
strigă îngrozită biata mireasă. 

Viespile, albinele si ţânţarii încearcă să-l piste 
pe băiatul cel rău, el însă ii goneşte, lovindu-i cu 
pălăria. 

Şi iată că fluturaşul lovit şi ei, cade la pământ. 
Dă din aripi, se mai sbate puţin şi apoi moare. 

Titel îl ia de jos şi se întoarce acasă, mândru 
de biruinţa sa. 

Toate florile sunt triste, se veştejesc şi foile le 
cad în verdeață. 

„Copil fără milă ce-ai făcut? De ce să-l omori 
pe bietul fluturaş? Nu ştii oare, că fluturii şi flo- 
rile sunt pentru frumuseţea şi plăcerea ochilor noştri? 
Fugi încolo, copil nemilostiv! Du-te încolo, tu care 


(Citeşte urmarea în pag. 7 jos) 


QN Ені; nos 
\ à AI | 


"s 


TRANDAFIRUL 


Cunosti, micule, legenda trandafirului cáruia, fiind 
invidios, i-au crescut spini — са sá se fereascá 
toți când: l-o atinge? 

lată aci povestirea unui alt trandafir, poveste ce 
'am auzit-o dela un călugăr bătrân, bătrân, cu plete 
albe бі. incovoiat de ani. E povestea unui trandafir 
care imbobocise într'o zi, în curtea unei mânăstiri — 
lângă 9 cruce mare de lemn. Cálugárul се] bătrân 
il uda în toate diminefele cu apă rece şi proaspătă, 
îi grămădea muşuroiul de pământ la rădăcină — sid 
mángáia cu duioşie. 

Trandafirul avea ип prieten scump — о frumoasá 
rândunică, care igi făcuse cuibul pe un copácel, — 
lângă trandafir. Si rândunica toată ziua cânta; tran- 
dafirul o asculta vrăjit şi rămânea drept pe tulpină, 
înfipt ca un stejar, de parcă ar fi vrut să spuie 
„Ce minunat!” 

Nu e vorbă, nici rândunica nu stătea numai în 
cuibul său, ci îşi urma cântecul zburând — apoi 
se oprea din zborul său şi se aşeza pe tulpina 
trandafirului. Ii povestea, cu glasu-i argintiu viaţa 
sa liberă, frumoasele locuri pe unde trecuse — şi 
sfárgia voioasá, descriindu-i măreţia intinsului váz- 
duh. Atunci trandafirul îşi deschidea larg petalele, 


(Urmare din pag. 8) 


simți o plăcere, făcând o moarte de fiinţe nevino- 
vate!” 

Biata Măriuță, amărită şi indureratá, se тетбіс 
sub o frunză a liliacului si plânse multă vreme 
moartea frumosului fluturaş. 

Din ziua aceea ea are pete negre pe rochia sa 
roşie. | 
Prelucrare din franţuzeşte 


împrăştiind un miros delicat — şi zâmbia mulţumit. 

Veni toamna cea posomoritá. Frumoasa rându- 
nică se ináltá în zbor şi nu se mai întoarse. Bietul 
trandafir, trăia acum trist şi palid. Dar iată că 
după câteva zile rândunica se întoarse; avea o aripă 
frântă şi se târa pe pământ. Se apropie. de tran- 
dafir şi se culcă la rădăcina lui. Apoi corpul îi 
rámmase nemişcat, cu ghiarele încleştate şi -cu ochii 
fintifi spre scumpul său prieten. Trandafirul îşi 
îndoi tulpina şi atinse într'o sárutare -mută — си 
frumoasele petale corpul rece al moartei. Si nu 
se mai mişcă. 

Călugărul cel bătrân, care venise a doua zi să 
stropească grădina, rămase uimit. Trandafirului ii 
pierise frăgezimea ca prin minune: era uscat. Prin- 
tre petale vestejite, o picătură de rouă se strecură 
uşor, ca о lacrimă... 

Valer Emilian 


——— —ooc— 
Costică. — „Mamă, ia-mi si mie о pereche de 
ghete!” 
Mama. — „Nu-mi ajung banii! 
Costică. — „Atunci ia-mi numai o gheată şi ta 
vei mai avea bani, imi iei şi pe cealaltă.” 
x^ 


Profesorul scoate Ја, lecţie trei elevi şi ii în- 
treabă: 
„Care din voi poate să-mi spue de ce se trag 
clopotele?” 
„Би; răspunse un elev. C agone se “trag de 
fránghie. Ы 
Trimisá de lonesou F. Maris Loco 


WV. 


5-- ——————————————— — ------ — ——-— —— - " еее ————— — - — --- ---- 
—- - ЖҰТ = r. " " — —— 


PAG. 8. әФООФфФФ%%9%99%99%9%9959999999999999699999е е | MINE AT A COPIILOR 
stipviereo fui , 
xo 
ice f 
2 - (URMARE) | | 
j KRE ; $ : СЕ > > A 
14) — „Am să stau!” íi zice Haplea 12) 'Nghite Haplea şi mănâncă, 
Si la masá se ageazá. Este cât trei lupi flămând, à 
roitorul н nevasta C'o sá dea de-astfel de masá 
Cu un peşte-l ospătează. | Nu-i trecuse nici prin gând. 
13) Dar vedeţi nenorocire, - 14) Și d'odată se TCR 
Cum se face cá'nghifi | a pământ si a rămas , 
Os de peste — si chiar maro. | Ţeapăn, mort, іп nemiscare, 
Drept іп gât fi se opri: > Fără suflu, fără glas. 


15) ,Aoleu !“ ţipă femeia, 
i „Ghicitorui а murit! 
Toţi pe noi o să dea vina, 
Vai, ne-am dus, ne-am prăpădit ! 


17) „Stai, nevastă, zice omul, 
Fii cuminte, mai domol, 
Nu tipa, te rog, prea tare, 
Căci aşa ne dăm de gol. 


19) 5,S'ai să мегі“. Ea de picioare, 
ЕЙ de cap îl apucará 
ne Haplea pán'la doctor 
'N miez de noapte îl purtará. 


16) e mánáncá puscária, 


hiar și streangul — vai de noi І 
Tu, bărbate, esti de viná, 
C'ai adus pe-acest strigoi“, 


18) „Stai că eu gásit-am leacul, 
Ca de el să ne scăpăm, 
Hai la doctorul Sterpelea, 
Pán'acolo să-l cárám. 


! 


М. us : ÎN M 
20) lar acolo bat în poartă, | 
Ese sluga sus pe 5сага 


i din somn cam speriată 
nirebá : „Cine-i afară 7“ 


(Va urma). 


PAG. 10. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


RĂSPUNSURI DE OM DEŞTEPT 


— Poveste populară — 


ani, fără ca în vremea aceasta să fi putut 
vedea vreodată pe împărat la faţă. 
După се s'a întors acasă, oamenii din 
sat il întrebară să le spue cum e împă- 
ratul. Soldatul nostru mărturisi însă cá nu-l văzuse 
nici o dată. 

„Nu ţi-e ruşine, îi ziceau părinţii şi prietenii, 
ai stat o viaţă de om în armată şi n'ai fost vrednic 
să vezi faţa împăratului.” 

Soldatul se simţi jignit de cuvintele acestea şi 
de aceea, făcând stânga împrejur, porni glonţ la 
palatul împărătesc, unde i-se dete voe să intre. 

„Ce-i cu tine, voinice?" Il întrebă împăratul. 

Soldatul răspunse: ,, Ti-am slujit douăzeci şi cinci 
de ani, fără să te fi văzut. Acum am venit să 
te văd.” 

— „Бі bine, priveste-má |” 

Soldatul se învârti de trei ori in jurul împăra- 
tului, privindu-l şi cercetându-l cu bágare de seamă. 

„Nu-i aşa că sunt frumos?” îi zise râzând îm- 
păratul. 

— „ра, stăpâne, eşti frumos şi bine făcut. 

— „Bine, voinice, acum să-mi spui: Ce depăr- 
tare este dela pământ până ]a cer? 

— „Este atâta depărtare, că atunci când se face 
sgomot sus în cer, 'se aude jos pe pământ. 


g n soldat slujise la oaste douăzeci şi cinci de 


H 


— „Şi cât de întins e pământul? 

— „Soarele răsare în partea aceasta şi apune 
în partea cealaltă: aceasta este intinderea pămân- 
tului, 

— „Şi cât de adânc e pământul?” 

Soldatul răspunse: „Sunt nouăzeci de-ani de când 
a murit şi a fost înmormântat bunicu-mio, iar de 
atunci şi până astăzi nu s'a întors încă acasă. Acea- 
sta înseamnă că pământul este foarte adânc.” 

Impăratul fu mulţumit de răspunsul soldatului 
care arăta cá e cm deştept. Totuşi, îi zise: ,, Te voiu 
pune la închisoare, însă bagă bine de seamă: am 
să-ţi trimit acolo treizeci de gâşte, iar tu trebue 
să te pricepi să smulgi dela fiecare din ele câte o 
pană.” 

După aceea împăratul chemă treizeci de negus- 
tori bogaţi si le puse aceleiaşi întrebări се pu- 
sese soldatului. Negustorii n'au ştiut să răspundă, iar 
împăratul îi trimise la închisoarea unde se găsea 
soldatul. Acesta ii întrebă pe negustori: „Oameni 
buni, dece afi fost puşi la închisoare?” 

Negustorii îi răspunseră: „Păi, impăratul ne-a 
cerut să-i spunem ce depărtare este dela pământ 
până la cer? Cât de întins e pământul? Cât e de 
adânc? 

lar noi, oameni simpli, n'am ştiut ce să-i răs- 
pundem." 

— „Daţi-mi fiecare din voi câte zece galbeni de 
aur şi vá voiu învăţa eu ce trebue să răspundeţi.” 

Oamenii se grăbiră să-i dea, iar soldatul le spuse 
dezlegarea ghicitorilor. 

Două zile după aceasta, împăratul chemă din nou 
la dânsul pe negustori şi pe soldat. Le puse iarăşi 
negustorilor aceleiaşi întrebări şi văzând că de rân- 
dul acesta au ştiut să răspundă, le dete drumul. 
Intorcându-se apoi spre soldat, îl întrebă: „Ai 
ştiut să smulgi câte o pană dela fiecare?” 

— „Da, împărate, le am smuls chiar câte zece 
pene dela fiecare din gâştele acestea de negustori. 

— „Stai departe, voinice? 

— „Саза mea mu se vede. de aici, aşa că stau 
destul de departe. 

-— „Bine, ia şi din parte-mi punga aceasta си 
o sută de galbeni şi du-te cu Dumnezeu.” 

Soldatul se întoarse acasă la el şi de atunci duse 
un traiu din belşug. ; 

Leontina-Maura Ştefănescu 
оос роо meae aan 


Cum sare purecele în pat? ~ du 
(sol әй 1$ ados umo) 
Trimisă de loan C. Popascu-Plosşti 
—— — — ooa; K EDO — — — — 


DIMINEAȚA COPIILOR 


De ce origină sunt Americanii? 


Asa ne întreabă cititorul nostru Kir. Jv. dela care 
primim regulat câte o listă de întrebări, unele po- 
trivite, iar altele puse aşa la întâmplare, numai ca 
să se afle în treabă. Chiar la intrebarea de mai sus 
i-am fi putut răspunde cu o întrebare: , De cari 
Americani e vorba, fiindcă toată America nu e.un 
singur stat si în continentul Americei nu trăeşte 
un singur fel de populaţie?” 

In loc de aceasta, insa, noi să zicem că micul 
nostru cititor a vrut să ştie numai despre origina 


locuitorilor din Síate/e Unite şi de aceea răspundem | 


precum urmează: 

Mai înainte de descoperirea Americei, în Statele- 
Unite trăiau indigenii, cunoscuţi sub numele de 
Pieile-Roșii. După aceea, Statele Unite au fost cu- 
cerite de popoarele din Europa şi mai cu seamă 
de Englezi, cari s'au dus şi s'au aşezat acolo în 
număr foarte mare. Afară de Englezi, sau dus cu 
timpul şi o mulţime de Germani, Olandezi, Spanioli, 
Francezi, etc. Indigenii, al căror număr nu era aşa 
de insemnat, au fost mereu împinşi în interiorul 
țării, unde trăesc şi astăzi în număr de câteva mi- 
lioane. 

Marea majoritate a populaţiei o formează însă 
cei de origină engleză şi limba engleză e limba lo- 
cuitorilor din Statele Unite. 


Literatura populară sârbească. 


Cititori, aci să spunem câteva cuvinte despre li- 
teratura populară sârbească. Sârbii au, mai ales în 
ce priveşte poemele şi baladele epice (poézii vité- 
jești) una din cele mai bogate literaturi populare din 
Europa. Toată istoria Serbiei, toate suferinţele şi 
luptele poporului sârb sunt cuprinse în poeziile ace- 
stea. Multe dintr'însele sunt foarte lungi, având 
chiar până la două mii de versuri. Şi de sigur, sunt 
foarte frumoase. Intr'însele este deseori vorba şi 
despre Domnii şi eroii din trecutul poporului ro- 
mân. Şi se vorbeşte despre dânşii cu laudă şi stimă. 

Dacă cititorii ne cer, într'unul din mumnereie vii- 
toare putem publica o astfel de poezie populară 
sârbească. Cea din n-rul trecut a fost aleasă ïn- 
tr'adins mai scurtă, numai са să fie ca model. 


“x ee -—— 


kb A— -...-. -. -. e 


| етгі Şi сипо; іп 
-folositoare 


PAG. il. 


Anton Pann 
Anton Pann (1794—1854) sa náscut în Bul- 
garia din tată RomânsMacedonean. Incă de copil 
se duse cu familia sa în Basarabia, iar de acolo 
veni mai târziu la Bucureşti, unde a fost cântăreţ 
şi după aceea director de tipografie. 


жа” 


АА» 


Anton Pann, care astăzi este cam dat uitărei, а 
adus pe vremea sa cele mai mari servicii pentru 
ráspándirea in poporul de jos a gustului de citire 
si a inváfáturei. Oamenii cari nu ştiau carte, băieţi 
de prăvălie se puneau stáruitor să înveţe numai şi 
numai ca să poată citi scrierile lui Anton Pann, 
lucruri scrise în limba cea mai simplă, cu subiecte 
luate tot din popor şi de aceea erau foarte căutate 
şi gustate. Nu era casă de oameni din popor, care 
să n'aibá „„Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea”, „O 
şezătoare la ţară” sau „Povestea Vorbei” de Anton 
Pann. Acestea si cu „„Fabulele” sunt cele mai în- 
semnate şi mai răspândite lucrări ce ne-au rămas 
dela dânsul. | 


In numárul viitor vom publica, íntre 
altele, ,,Povesfea regelui Lear“, după 
vestita tragedie a lui Shakespeare. 

Va fi una din cele mai duioase si mai 
mișcătoare povești ce am publicat рапа 
acum. Si e scrisă așa ca să poată fi 
citită cu plăcere și înțeleasă ușor chiar 
și de cel mai mici din cititorii noștri. 


PAG. 12. 


ANETA CEA BUNA 


Poveste populará din Corsica 


$ u fost odată două surori, una foarte bo- 

gată, cealaltă foarte săracă. Sora cea să- 

racă avea şase copii. Ducându-se într'o zi 

Ја soră-sa bogată, îi zise: „Dă-mi, te rog, o 

pâine, căci nu mai avem ce mânca eu şi 

copiii mei.” Soră-sa îi răspunse: „Vino să-mi faci 
pâine, dacă vrei -să-ți dau de mâncare.” 

Biata săracă fu nevoită să primească şi în schimb 
căpăta o pâine pe zi. Era însă prea puţin pentru 
dânsa si cei şase copii ai ei. De aceia, după ce ter- 
mina de făcut pâine, se ducea cu mâinile, de cari 
se lipise aluat şi făină, le spăla în apă şi cu zeama 
aceia făcea o fiertură cu care îşi hrănea copiii. Cu 
toate acestea, copiii ei erau rumeni la față şi sănă- 
toşi, de-[i era mai mare dragul să te uiţi la dânşii. 

Dimpotrivă, copiii Mariei, — căci aşa o chema 
pe sora cea bogată, — cu toate că aveau totul din 
beşug, erau prăpădiți de slabi si bolnăvicioşi. Din 
pricina aceasta, Maria avea mare pică pe copiii 
sorei sale. 

Intr'o zi, pe când Aneta, — acesta era numele 
sorei celei sărace, — făcea pâine, Maria se duse 
la casa ei, ca să vadă ce dă Aneta copiilor de mân- 
care. 


„Mama ne face o fiertură cu făină”, răspunseră ei. 


— „Da de unde a găsit făina? Aveţi oare fäină 
acasă ? 


Prelucrare de Ali-Baba 


— „Nu, dar mama vine acasă cu mâinile albe de 
făină, le spală în apă şi după aceia pune ceaunul 
pe foc. In mai puţin de o jumătate de oră, fiertura 
e gata şi noi mâncăm. 

— „Aha, îşi zise în gând Maria cea rea, soră- 
mea îmi fură făină şi aluat; stai că mam să-i mai 
dau voie. 

Din ziua aceea Aneta era constrânsă să-şi spele 
mâinile mai înainte de a pleca dela casa sorei sale. 

Acum şi copiii bietei Anete incepurá să slăbea- 
scă şi să devie- palizi la față. Maria era foarte mul- 
[umitá văzându-i aşa şi din zi in zi impufina рек 
nea ce-i dádea Anetei pentru munca еі. 

Intr'o seară, Aneta nu mai avea nici o mâncare, 
ca să dea copiilor săi. Se aşeză mâhnită la vatră 
şi se porni să plângă. „De ce plângi mamá?" о 
întrebară copiii. Ea plecă în jos capul şi nu răs- 
punse nimic. In curând foamea îl sili pe copii să 
ceară de mâncare şi să strige unul după altul: ,,Ма- 
mă, nu mai putem rábda, dă-ne să mâncâm ceva.” 


. 9i fiindcă ea nu răspundea nimic, au început gi co- · 


piii să plângă. Indatá Aneta păru cá se. trezeşte 

dintr'un somn foarte greu. „Dece plângeţi, copiii 

mei"?.ii întrebă ea. 
— „Nu mai putem de foame, mamă.” 

— Тасей, căci avem bani destui- şi vom face о 

mâncare foarte bună. Tu, Nicule, du-te şi umple 


DIMINEAȚA COPIILOR€99090090000900900090009009009000900009090009009 PAG. 13. 


"“căldărea cu apă. Tu, Ionele, adu nişte lemne, ca 
să aprindem focul mare. Eu mă duc să cumpăr 
carne multă şi mă întorc îndată.” Aneta ieşi şi se 
duse la sorá-sa Maria. ,,ӛшгіоаго, îi zise qa, dá-mi 
te rog, puţină pâine, căci imi mor copiii de foa- 
me," Maria, însă, nu vru să-i dea nici o fărămitură. 

Aneta se întoarse acasă amărâtă şi mâhnită. , Ce 
le-aşi putea da?" se întreba mereu dânsa. Deodată 
îi veni un gând. Luă din drum trei pietre mai fru- 
moase şi le infágurá într'o hârtie. Când ajunse a- 
casă, se făcu că este foarte veselă. ,,Copii mei, zise 
ea, acum mergeţi şi vă jucaţi şi am să vă chem! în- 
dată ce mâncarea e gata. Copiii ieşiră în curte zi- 
cându-şi bucuroşi: „Се bine că vom avea de mâncare 
în seara aceasta!” 

Aneta puse cele trei pietre într'un ceaun pe care-l 
aşeză pe foc. Copiii se întorceau unul câte unul şi 
întrebau mereu: „Nu e încă mâncarea gata?" Ea 
însă le spunea să mai aştepte. La urma urmelor, co- 
piii nu mai putură răbda şi se puseră din.nou pe 
plâns. lată însă că atunci un străin bătu în poartă 
şi se rugă zicând: „„Găzduiţi-mă, vá rog, în seara 
aceasta, căci sunt un biet nenorocit şi n'am unde 
să-mi plec capul.” 

— „Dar mavem nimic să-ţi dăm. 

— Nu cer decât să mă încălzesc puţin şi să mă 
culc întrun colţ.” După се se încălzi puţin strái- 
nul, care după îmbrăcăminte părea a îi un cerşetor, 
grăi din nou zicând: „Dă-mi te rog, puţină pâine!” 

‚ — „Vai, omule, nam nici о fárámiturá," ii răs- 
punse Aneta. 

Cerşetorul, însă, dete din cap şi zise: „Femeie, 
nu eşti milostivă, dulapul tău e pln de pâine albă 


şi tu.nu vrei să-mi dai măcar o bucăţică. Dar dacă ! 


zici că n'ai pâine, dă-mi cel puţin o felie de carne. 

— Nam nici carne. 

— Dar ce fierbe in ceaunul acesta? 

— Nimic, apă chioară.” 

In vremea aceasta copiii strigau plângând: ,,Ма- 
má, ni-e foame, mamă, ni-e foame!” 

— „Femeie, zise din nou străinul, eşti foarte rea 
că nu le dai copiilor tăi de mâncare. 

— Vai omule, n'am nimic şi vom pieri си toţii de 
foame.” 

Străinul grăi din nou şi zise: „Dacă n'ai nici 
pâine nici carne, dă-mi cel puţin un pahar din vi- 
nul се] bun ce-l ai în pivniţă. 

— Dar în pivniţă nu e nici o picătură de vin, îi 
intoarse Aneta vorba. 

— Cum, întrebă din nou străinul, n'ai înjunghiat 
un porc? N'ai şunci în cămară? Si n'ai brânză din 
cea mai gustoasă? 

— Nu, mam nimic”, făcu din nou Aneta. 

— „Vrei să mă 'ngeli, femeie. Dă-mi te rog si mie, 
dă-le şi copiilor puţină pâine si carne, căci ni-e foa. 
me rău de tot. 

— „раса nu mă crezi, omule, uitá-te în ceaun si 


ai să vezi că nu-i nimic intr'inéul decât trei bolovani 
de piatră. 

— Ohl! ce mai de carne!" strigă cerşetorul şi 
scoase din ceaun trei bucăţi mari. „Şi uite ce fiartă 
e, adăugă el. Acum, du-te, scoate pâinea din du- 
lap şi vinul din pivniţă.” 

Femeia, care nu mai ştia pe ce lume se găseşte, 
se duse, deschise dulapul şi găsi pâine şi multă 
şi foarte gustoasă. Se cobori apoi în pivniţă şi văzu 
acolo trei butoaie pline cu vinul cel mai bun. Mân- 
cară si băură cu toții din belşug. Stráinu] сеги 
apoi şuncă şi brânză. Aneta se duse în cămară 
şi văzu o mulţime de şunci şi mai multe putini 
cu brânză. Veni cu sorful plin, pe când străinul 
îi zicea: „Vezi, femeie, cá ai de toate, de ce шаі 
înşelat?” 

— Jur că n'am avut nimic şi că ceeace s'a în- 
Rum cu noi este o minune a lui Dumnezeu Sfán- 
ul. 

— Ai dreptate, zise cerşetorul, am făcut minu- 
nea aceasta pentru voi. N'am vrut să-ți moară co- 
piii, pe сагі îi iubeşti atâta şi pentru cari ifi dai 
atâtea osteneli. Sá ştii, însă, cá voiu pedepsi ре 
sora ta Maria, саге. аге о -inimă aga de impietritá. 


Chiar astăzi am să ard toată averea ei, am să-i omor 
turmele de oi, şi am să-i prefac casa în cenuşe.” 
Străinul plecă, dar chiar în noaptea aceea din în- 
treaga avere a Mariei nu rămase nici o urmă. A 
doua zi Maria şi copiii ei căzură în sărăcia cea 


PAG. 14, 9099999990969 9999 990991999999 999o90609eve DI MINEATA COPIILOR 


mai neagră. Si nimeni nu vroia să-i ajute, căci Maj- 
ria era cunoscută ca o femee care nu ştia ce-i mila. 
In sfârşit, se duse şi la casa sori sale Aneta. 
„Eşti aşa de bună, ca să-mi dai un codru de pâine, 
căci îmi mor copiii de foame? 

— De bună seamă că da, şezi şi mănâncă tot 
ce-ţi doreşte inima. Dar unde-ţi sunt copiii? 

— Vai, mi-au murit cu toţii. 

— Atunci de ce m'ai minţit spunándu-mi că ceri 
un codru de pâine pentru copii? 

— Fiindcă fusesem aşa de rea cu tine, încât cre- 
deam că mie m'ai să vrei să-mi dai.” 

Aneta insă o primi си dragă inimă, şi o finu acasă 
la dânsa, unde Maria trăi fără să ducă lipsă de 
ceva până la sfârşitul zilelor sale. 

МІ-Ваһа 


Ráspuns cum ii se cuvenea 


Inainte vreme, oamerii bogaţi aveau obiceiul ca, 
în loc să meargă cu, trăsura, să umble intr'un fel 
de trăsură fără roţi căreia îi zicea litieră şi care 
era purtată pe umeri. Acest mod de a merge pe 
sus se mai întrebuinţează in zilete noastre la Chi- 
nezi şi, în parte, la Japonezi. 

Se povesteşte că într'un oraş oarecare trăia un 
bogătaş, om vanitos, mărginit la minte şi care nu 
mergea niciodată pe jos, ci totdeauna in litierá. 

Ba chiar, ca să se deosibească de ceilalţi, bogă- 
taşul acesta tocmise doi servitori negri, nişte Ha- 
rapi de cari se speriau trecătorii, doar văzându-i. 
Toată lumea se ferea din drumul lor şi le făcea loc 
să treacă. 

Intruna din zile, întâmplarea făcu să umble in 
mijlocul străzii un măcelar care purta, ад фар de 
un băț, doi viței injunghiafi. Cum îl văzură Harapii, 
începură să se răstească ]a el strigându-i: „Ei, tu 
de colo, dă-te mai la o parte că trece stăpânul 
nostru!” 

Decât măcelarul nu era om care să se sperie de 
nişte uricioşi ca aceia şi nici nu se îngrijea de bo- 
gătaşul cel scurt la minte. 

De aceea, fără să facă un pas mai la o parte, se 
întoarse spre Harapi şi le zise cu un aer foarte 
liniştit: „Bine, măi oameni, mai drept e să vă daţi 
voi la o parte şi să-mi faceţi mie drum, căci eu 
sunt unul singur şi port pe umeri doi viței, ре 
când voi sunteţi doi și purtaţi numai un singur 
vițel.” 

Marin Opreanu 


Bărbierii din Madrid 


m 


— Poveste umoristică — 


Nu-i tocmai sigur că povestea de faţă este cu 
totul adevărată. Fiind însă destul de amuzantă, o 
povestim şi noi aşa cum am auzit-o dela alţii. 

Cică о dată un Spaniol, după ce trăise mai mulţi 
ani la Madrid, fu apucat de dorinţa de a vedea si 
alte ţări. Se hotári, asa dar, să facă o călătorie 
în Franţa. Pe vremea aceea nu existau căi ferate 
şi nici şosele, aşa că Spaniolul trebuia să facă 
drumul călare pe cal, pe catâr sau pe măgar. 

Cumpără, prin urmare, un măgar — fiindcă mă- 
garul era mai ieftin — şi porni la drum. 

Insă, de oarece părul măgarului creştea foarte 
iute din cauza marilor călduri din Spania, călă- 
torul nostru luă cu dânsul şi doi bărbieri. Invoiala 
era ca în fiecare seară, îndată ce poposesc la o 
cârciumă, bărbierii să rază măgarul în întregime, 
ceiace nu se făcea aşa cu una cu două. Trebuia 
să-i dea peste tot cu săpun, iar după ce terminau 
de ras, să-l ипда cu un uleiu parfumat. 

Decât nici bărbierii nu puteau face pe jos lungul 
drum dela Madrid până in Franţa, de aceea isi 
cumpărară câte un măgar, care avea, de asemenea, 
nevoe de a fi ras. Aşa dar, fiecare dintr'ingii îşi 
întocmi câte un bărbier. 

Dar nici bărbierii aceştia nu puteau merge pe 
jos, aşa că îşi cumpărară şi ei doi măgari, pe 
cari, la rândul lor, trebuia să-i radă. Prin urmare, 
îşi intocmirá si ei/câte un bărbier, bárbierii a- 
ceştia aveau si еі /măgari, deci ei întocmiră alţi 
bărbieri si aşa mai departe. Vă închipuiţi acum! 
numărul bărbierilor şi al măgarilor. 

“бі aşa, când călătorul spaniol ajunse în vârful 
Pirineilor, acei munţi cari despart Franţa de Spa- 
nia, se opri, întorcându-se să vadă cu ochiul dru- 
mul ce făcuse. 

Dar rămase îngrozit de ceeace văzu. Din Piri- 
nei şi până la Madrid nu se vedea decât un şir 
lung si nesfârşit de măgari, cálárifi de bărbieri. 

„Aoleu! îşi zise Spaniolul. Dacă toţi bárbierii 
aceştia se ţin după mine până la sfârşit şi imi 
cer să le plătesc, nu averea mea, dar nici tezaurul 
împărătesc nu poate să-i îndestuleze. Decât ştii ce 
am să fac? De aci încolo drumul e mai uşor, 
fiindcă merge la vale, aşa că pot să-l fac şi pe jos. 
O şterg, prin urmare, binişor, fără să mă vadă ei 
şi le las măgarul meu. Să-l taie, să-l mănânce, în 
sfârşit, facă ce o pofti cu dânsul”. 

Asa se gândi Spaniolul şi... p'aci fi e drumul. 

Cât despre bărbieri, se întoarseră la Madrid su- 
рагар foc, fiindcă nu câştigaseră о lescaie în -tot 
drumul. 

Prelucrare de Vintilă Bratu 


DIMINEAŢA COPIILOR 


SAVANTUL 


După Hemnlfer 


іп fiu de ţăran se întoarse din străinătate, 

unde îu trimis de tatăl său, om cu stare, 

ca să studieze. Dar băiatul ajunsese mult 

mai prost decât înainte. Se fudulea cu în- 

vátátura sa si după un timp toti sătenii se 

feriau din calea lui, căci nu-i mai slăbea cu discu- 
{Ше sale. 

Intr'o zi se plimba pe câmp, preocupat de-o 
chestiune foarte importantă. Nu ştiu cum se făcu, 
dar tânărul savant alunecă şi căzu intr'un şanţ 
adânc. Un ţăran, care tocmai atunci trecea pe a- 
colo, alergă să aducă o frânghie, pentru a-l scoa- 
te din şanţ. In timpul acesta, tânărul se aşeză în 
groapă cât mai comod şi vroi să afle, cu orice 
preţ, cauza care-l făcu să cază. 

— „О fi vre-un cutremur, atractiunea pămân- 
tului, sau poate presiunea atmosferică 2% 

Țăranul se întoarse cu frânghia şi-o aruncă în 
sant, strigând băiatului : „Apucă bine fránghia si 
am să te scot afară“. Dar prostul de colo: ,As- 
teaptă niţel, bade; întâiu trebuie să ştim ce fel 
de lucru e frânghia“. 

— „А, e uşor de răspuns“, zise ţăranul râzând, 
„е un lucru, cu care se scot acei се cad intr'o 
groapă“. 

— „Bine“, continuă savantul, „dar pentru asta 
trebue inventată o maşină electrică sau vre-un 
alt aparat, nu o simplă frânghie“. ° 

Táranul, pierzárdu-si răbdarea, zise : 


„Ca să faci o maşină, îţi trebuie mult timp. 
Până atunci să ne folosim de frânghie şi.. 

— „Stai“, îl. întrerupse învățatul. „Dar ce-i aia 
timp ? Timpul, bade, e un lucru...“ 

— „Timpul este un lucru preţios, pe care nu 
vreau să-l pierd, stând de vorbă cu nebunii“, ii 
tăie vorba ţăranul. „Stai aici, până voiu veni din 
nou. Ar fi bine să trimit pe toti mincinosii si 
smintiții ca să-ţi ţie de urit. Păcat, însă, că е 
groapa prea mică“. 

Zicând acestea omul plecă, lăsând pe tânăr să 
inventeze o maşină, cu care să poată esi din 
groapă. Mira Han 

осоо 

Mama stă si tata dă. 

(vnd) 


ж ж + 
Am un sac plin cu mac. Stă cu gura in jos şi 
nu se varsă niciodată. 
(vouidumm| 1$ pmusoH) 
Ат! o fetiță cu o rochiţă roşioară îmbrăcată. Сапа 
o desbrac, toți încep a lăcrăma. 
| (24022) 
bud. 5 Trimisă de Chirilá Ç. Gh, Roman 


‚ PAG. 15. 


Nu râde de aproapele tău 


eana, о fetiţă ca de vre-o unsprezece ani, sta 
44 
“= 


pe plaje în miilocul unor prietene şi conti- 
nua să îlecărească fără să fi obosit câtuşi 
de puţin. 

„Uitaţi-vă, spunea ea prietenelor, foarte 
puţine fetite sunt drágute aci. Cea mai mare parte 
din cele de colo sunt táránoaie. Aia de acolo, in 
roşu, vorbeşte prea tare, cealaltă îmbrăcată pes- 
trit, face pe eleganta si pe manierata. Asta de-aici 
se bate ca un băiat cu toti, şi... să-ţi spun drept: 
leri m'a rugat să mă joc cu ea şi am refuzat-o!“ 

— „Totuşi, zise Mioara, ea e bună prietenă cu 
Cristina şi nu poţi spune că Cristina n'are maniere. 

— „Da, dar se 'mbracă prost si n'are nici un 
gust. De altfel foarte, foarte putine dintre fetele 
de aci din localitate sunt ceva mai bine si mai drá- 
gute. Uite, aia de colo in bleu are picioare strámbe, 
fata neagrá ca de tigancá si poartá pálárie albá.. 

Cealaltá de dincolo e imbrácatá intr'un galben 
mai rău decât o lămâe... Uite-o si p'aia îmbrăcată 
în roşu, ce palidă este la fatá.. Pe urmă uite-te la 
rochia ei ce scurtă е... şi се mers de rață are. Nici 
tovarăşa ei nu e lipsită de cusururi: Are nişte 
mâni ca... nişte picioare de păianjen!“ 
` Cu gurile căscate, fetiţele o ascultau pe Jeana, 
fără să zică vreuna ceva, căci îi ştiu caracterul ei 
încăpățânat şi ambițios si nu voiau să intre în 
ceartă cu dânsa. 

Limbufia ráutácioasei continua să afunde pe 
aproapele еі... Nemulțumirea însă începu să se 
ivească în grupul fetitelor, cari nu puteau asculta 
atâtea vorbe grele... 

Şi deodată, nemaiputând răbda, Mioara îşi luă 
inima în dinţi şi zise: 

— „Ascultă-mă, Jeano,.. eşti cu adevărat drá- 
guţă, elegantă, şi ai multe calităţi, dar ai un mare 
cusur: te ocupi prea mult de alţii. Pe mine mă o- 
preşte mama să privesc pe alţii cu răutate şi nu 
pot să nu mă supun sfaturilor ei, ascultándu-te. 
Ceeace ai spus tu până acum o fi adevărat... nu 
ştiu... se poate... dar n'aş putea să te mai ascult. 

„Ат trebui să nu-ți mai râzi de nimeni şi să de- 
vii mult mai bună la suflet... de nu... eu și cu su- 
rorile mele nu vom mai fi prietenele tale!“ 

Şi din ziua aceea, Jeana s'a desbărat de uritul 
obiceiu. 

După Rolande de G. T. 
———— ос sk z—599— — — 
Unde e sărăcie e şi ceartă. 
ж * ж 
Unde intrá cearta 'п casá, de acolo norocul iasá. 
—--— Wei L————— 


xil 
%--4/%” 


f Emi TE: | { 


(а 


Loma. [o —————————— DI MINE AT A COPIILOR 
Ce spune rândunica? 


. .DE VORBĂ CU CITITORII 


Rab. Ber.-Loco. — Bună domnişoară, în traducerea 
d-tale „Voluntarul din...” sunt o mulţime de nume proprii, 
pe cari cititorii noştri n'au cum să le ştie. In afară dd 
aceasta, povestea interesează mai mult pe Francezi decât 
pe Români. 

‚ I... G. B.-Loco. — тана „Nu má uita" e cunos- 
сша si pa de mult. afará. de aceasta, d-ta 
ai scris ambele fețe Hey hârtiei. 

Gogu.- Pid — Anecdota cu cei „doi bage d am 
Leer de mult in revistá, numai cá in loc de pui, 

am 

Cor. NA Mia (Bihor). — Noului si micului cititor 
din Marghita, localitate pe care o cunoaşte şi scriitorul 
acestor rânduri, îi vestim că simpaticul Haplea îşi face 
din nou apariţia în revistă, aga: cá nu mai e nevoe să-l 
rugăm cu alte scrisori, 

. Col.-Fălciu. — „Dobitoacele lui...” e destul de bine 
scrisă, dar aceasta ne dă dreptul să aşteptăm din partea 
ditale lucrări aa ее Mai observá, te rugám, si ге- 
gue d фара 


At.-Crivina. — Ат fi publicat cu plăcere poezia 
die »Scolarul", însă n din strofa a doua nu poate 
rima cu „prostii şi nici „zilnic” din strofa a treia cu 
»voinic". Refá-o, indreptánd-o Si trimite-o din nou. 

Dav. Stein. -Ismail. ,Ceasul de aur". Am spus de 
"geh ori cá nu “publicăm bucăţi traduse din cărțile 
de şcoală, bucățile acestea sunt cunoscute de cei mai 


т славне Y M. Haplea? poop e eria a 
pov şi poezii cu a poi, a met, 
într'o glumă de câteva rânduri ai făcut destule greşeli 
de ortografie, scriind „scoalăte”, ,cátefi", „s'ă”, pe când 
trebuie scris scoală-te, câte îți, să. Vezi, aşa dar, că esti 
încă mic, aşa cá cel mai bun lucru e sá continui-a fi 
cititor. 

Ion. C. Rip.-Loco. — Ці publicăm о Шта. Intre- 
bárile puse de d-ta sunt simple „curiozităţi”, iar nu în- 
trebári cari să-ţi нипйеавса gradul de cunostinfe fo- 
lositoare: 
` М. C. T.-Marghita. „Pomul plânge” are versuri 
si expresiuni puţin potrivite ЄР рой sis ce trebue să grec 
domine în astfel de poezii ă să-şi, satisfacă” E RA 
' de хо M sentiment аргїпз””), uu ase" nu poate $a 
cu „caise 

Hr. T. St .- Marghita. — S'au publicat aşa de multe 
basme cu zmei carj răpesc fete am cu Feţi-Frumoşşi, cari 
le scapá, incát, ca sá mai publicám in „очні acesta, ar 
trebui să fie ceva nou şi necunoscut până acum 

M. І. E.-Olteniţa. — „Mi-e dator”. Crede-mă, ' dra ul 
meu, că pe cititori puţini îi interesează dorințele şi pla- 
nurile noastre personale: 

М. C. G.- „Deşt iunea hofului". e scrisá 
cu destule neologizme („favorizat”, ,tratament"), iar, in 
al doilea rând, nu е un fapt care "meritá a fi dat ca 
exempli. 

Kir. Ivan-Silistra. — - Ştim că eşti cititor si abonat, us 
te sfátuim să te sileşti să ai un scris mai îngrijit, mai citef 
si oy ordonat. 


M.-Bistriţa.  — Povestea cu „Cei mouă şoricei” 


nu e aşa de interesantă. Avem în româneşte bucăţi ase- 
mănătoare mai frumoase. : 


Citiţi şi răspândiţi 


„DIMINEAȚA COPIILOR“ 


А fost odată un báefag mic. Aşa ca pumnul meu. 
Poate chiar şi- mai mic. Totuşi cerea ca mămica sa 
să-i dea şi lui o bucată mare de carne, mare cât 
luase şi tăticul lui din farfurie. 

„Tu eşti încă un băiat mic — îi zice mămica — 
dacă ai mânca atâta cât tăticul tău, de sigur te-ai 
imbolnávi." 

Vremea trecea .Intr'o zi, pe la amiazi o rándu- 
nică zburá la fereastră. ,,Сігіріғсі-сі-гір, ciripeşte 
rândunica. Băiatul întrebă pe tăticul său: »Táticule, 
ce spune rândunica? 

— „Rândunica, dragă băiete, spune că celui mic 
puţin, celui mare mult. Pentrucă dacă cel mic cere 
mult, nu capătă nimic. 

Băiatul. n'a înţeles aceasta. Şi întreabă din nou: 

— Ce ciripeşte, dragă tată? 

— „Spune că copilului celui mic îi trebue o bu- 
cată mică de carne, iar omului mare îi trebue o bu- 
cată mare de carne. Dacă copilul cel mic pofteşte 
o bucată mare, nu capătă nimic. 

Acum băiatul a înţeles vorba rárndunicii. Altădată 
ma mai poftit bucăţi mari de carne. 

Din ungureşte de Aure! Moldovan-Bistriţa 
-Oom 

— Ştii, mamă? Astăzi am putut răspunde la în- 
trebarea învățătorului numai trei. 

— „Şi între aceşti trei, ai fost şi tu? 

— Da! Aceştia au fost Nicu, Petrică şi eu. 

— Sunt foarte bucuroasă, dragul: meu? Dar ce 
va întrebat învățătorul? 

— Ne-a întrebat cine a spart geamul din clasă! 


Învățătorul: — Constantinescule, m litri de lap- 
te dă vaca voastră? 
Elevul: — Zece. 
Învățătorul: — Câţi litri păstraţi pentru voi? 
Elevul: — Trei litri, d-le învăţător. 
Învățătorul. Ei, aşa dar, câţi litri rămân pen- 
tru vânzare? 
Elevul: — Doisprezece lilri. 
Trimise de Petre Cebotarenco-Hotin 
дос kz00———— 


О bonboană 


O bonboană la ,,SUCHARD" 

Este o minune! 

Căci 'n lume am umblat 

Dar... n'am găsit mai bune. 

-—— —— SOC. --жә------ › 

Táranca: „Doresc о oglindă, domnule”. 
Vânzătorul: „Una de mână?” 
Țăranca: „Nu, pentru obraz!” 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


mU UT E 


REVISTA SAPTAMANALA — MEM 


7727 


Di RERO. N. SATZARIA 


^". a 
Тез інкен 
M pu “27 
tas 49: 
Ар бек 
й; stima 
өзгесі gr 
se tie 


5а XI 


„CU TOȚII TE CITIM 
SI CU DRAG TE IUBIM !“ 


“pentru cititoare, Maria, Elena, Ecaterina, sau сп пп 
alt nume. Câţi dintre noi ştiu însă сіць 2 fost şi ce au 


М 


PAG, 2. 


y 


Dragi cititori si cititoare! Ne-am gândit să mal fa- 
cem ceva. Să vă arătăm anume ce a fost sfântul sau 
sfânta pe ale căror nume le purtaţi. 

De exemplu, ne chiamă —e vorba de numele no- 
stru de botez — Nicolae sau Ion sau Tudor, еїс„ sau, 


-~ făcut stinţii sau sfintele pe ale căror nume le purtám? 


Şi пп е așa că suntem datori să ştim măcar atâta 


„lucru: cine si ce a fost patronul nostru sau sfânta 


după care cititoarelor li s'a dat numele ? 

Ei bine, intrebafi-ne si поі vá vom explica. Ne veţi 

arăta cum vă chiamă, în ce zi a anului este—după ca- 
 lendarul ortodox — ziua voastră onomastică şi, ре 
“rând, veţi avea în revistă lămuririle necesare. 

“Уй mai spunem ceva. In „Almanachul Scolarilor pe 
anul 1927“, Almanach care e aproape gata, se explică 
cele mai multe din sărbătorile principale, aşa că pen- 
tru acestea nu va fi nevoe să dăm alte explicații în re- 
vistă. Să aştepte, bunăoară, apariţia „Almanachului pe 
1927” aceia pe cari îi cheamă Gheorghe, Dumitru, Ni- 
colae, Ion, Petre, Pavel, Mihail, Constantin, Elena şi 
Maria. Ceilalţi însă ne pot întreba de pe acum. 


————— 


Răspuns la trei întrebări. 

1) Invențiile. 

Intrebárile cárora le ráspundem aci sunt puse 
de cititorul nostru Mih. Tif din Piteşti (?) 

Care e cea шаі veche şi cea mai nouă invenţie? 

Prima şi cea mai mare descoperire a fost făcută 
in ziua când omul preistori adică omul care trăia 
în peşteri si in păduri, a patut să facă foc. Iar 
fabricaţia sticlei, găsită întâmplător de către vechii 
Fenicieni, poate trece drept cea mai veche invenţie a 
omenirei. 

Cât despre cea mai nouă şi totdeodată cea mai 
importantă invenţie, este radiofonia, putem auzi la 
“Bucureşti sau în orice altă localitate din România, 


- toate concertele cari se dau la Viena, la Paris, la 


Londra, la Roma etc. 


i Е ж ж ж 
- 2) Portul naţional. : 


»Unde se gáseste cel mai curat port nafional ro- 


- mánesc?" La intrebarea aceasta am mai ráspuns. Se 


vede, deci, că cititorul nostru n'a urmărit regulat 
revista sau a uitat. Am spus atunci că, după pă- 
rerea generală, cel mai frumos, mai curat şi tot deo- 
dată mai bogat port naţional este portul țărănesc 
al femeilor din județul Muscel. 

 Rugám cu prilejul acesta să nu ni-se pue din 
nou întrebări la chestiuni despre cari ат mai scris. 


TOATE, 9 AMESTEC 


DIMINEAŢA COPIILOR 


-mv 
2 


3) Gustul apei. A | | 

„Dece ара de fântână are un gust deosebit de 
apa de râu (cititorul a scris /ди cu А mare, ceeace 
este o greşeală), ştiind că apa n'are nici un gust?” 
Nu ‘toată apa n'are. пісі un gust şi dovada e toc- 
mai cele scrise de cititor. Adevárul e cá apa cur- 
gătoare si apa de izvor de munte are un gust 
plăcut, apa de fântână are, de cele mai muite ori, 
un gust sálciu, iar apa de mare are un gust sárat. 


„ilustru,“ „celebru,“ ,,savant''. 


Cititorul nostru Eug. B. dela Brăila doreşte să 
stie, dacá intre cuvintele de mdi sus este vreo 
deosebire. 

Ráspundem: „Ilustru” si „celebru” sunt cuvinte 
sinonime, adică au aproape acelaş înţeles, insem- 
nând un om care e vestit, al cărui nume e cunoscut, 

„Savant” e un om care ştie mult, care e vărsat 
intr'o ştiinţă sau în câteva ştiinţe. Se zice: „sa- 
vantul istoric, savantul filolog Cutare”. 

Un mare savant este, bine înţeles, şi celebru. Dar 
nu orice om celebru sau ilustru este neapărat și 
un savant. Sunt, de exemplu, generali celebri, cart 
nau fost savanţi. Un cm, fără să fie chiar învă- 
fat, poate deveni celebru prin vreo faptă de seamă 
sau prin vreo calitate deosebită. Sunt artişti celebri, 
muzicanți celebbri, fără si Не savanţi. 


/ 


| 
ба cáutám sá fim cát mai bunl. 


Intre altele, să căutăm a fi cât mai buni și în 
sensul următor: Fiecare om are, precum se ştie, 
şi părţi bune şi cusururi. Ei bine, nu este un mo- 
tiv de laudă pentru noi, atunci сапа пе sforfám 
să descoperim cusururile celorlalți şi închidem ochii, 
când e vorba să vedem şi calităţile lor. \ 

Din potrivă. Mai întâiu să fim atât de sinceri şi 
de generosi la suflet, in cât să vedem şi să re- 
cunoaştem cu plăcere calităţile şi părţile bune ale 
prietenilor şi cunoscufilor nostri. 

Al doilea. Să nu uităm că cel ce este pornit să 
vadă numai părţile rele şi simte o bucurie răută- 


. сіоаѕа când crede cá a descoperit vreun defect sau 


vreo greşeală, dovedeşte cu aceasta că el însuşi 
are un caracter rău şi un suflet mic. 
Dela astfel de oameni, însă, nu te poţi aştepta 
la cine ştie ce lucruri bune. 
соо a e aia 


| 


Ё D ABONAMENTE: 1 AN 


17 OCTOMBRIE 1928. — Nr. 140 


Poezie de învăţat pe din afară 


Nu mâine, ci astăzi 
„Mamă dragă, zice Nicu, 

Ат de scris si йе пуй[аї, 

Dar voi face mâine totul, 

Azi am poftă de jucat“. 


— „Bine Nicu, spune mama, 
Fá asa, cum te-ai gândit. 
Lasă cartea, mergi la joacă, 
Să nu zici că te-am oprit. 


„lată fac si eu ca tine, 

Nu pun masa, nu gătesc, 

Iti dau тйїпе de máncare, 
„Astăzi stau şi m'odihnesc". 


— „Раг, тйтісо, azi mi-i foame, 
Până mâine nu pot sta. 

= „De nu poți, copile dragă, 
Vezi că nu-i din vina mea. 


„Cine vrea ca să mănânce, 
E dator şi să muncească, 
Cine nu munceşten lume, 
N'are dreptul să trăiască. 


,la-(i, dar, cartea si caetul 
Scrie, 'nva(á mai de grabă, 

Si să nu laşi cát trăi-vei 
De-azi pe mâine nici o treabă“. 


DIMiIMEA'TA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA 
BUCUREȘTI. — Str. SARINDAR 9—11, — TELEFON 6/67 
UN NUMAR 4 LEI 


6 LUNI 80 IN STRAINATATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA Manuserisele nepublicate nu se Tnapolazi. 


.MOSUL MEU“ _ 


Pe unchiul, ,mogu meu” 
Ce povestea cu rost, 
Să-l ierte Dumnezeu 
Că tare bun а fost! 


И văd parcă 'ntre noi 
Bătrân-bătrân de tot, 

Си chipul lui vioiu, 

Cu barba de orn... 

Cum vesel, fericit, 

Isi depăna vre-un basm, 
De pe-un tărâm — pornit 
In lumea cu fantasm... 


Si noi copii — сат mulți — 
In juru-i ascultam, 

Cum pasărea-o asculți, 

Când cântă sus pe ram... 


Avea frumosul dar 

De-a ne "ngira poveşti... 
— „Mai spune una doar 
Cu fețe "*mpărăteşti!...? 


Si unchiul spunea iar 
Din sacu-i fără fund, 
Cu glasul lin si rar 
Si blând — din ochi râzând... 


..Azi, viața moşului 
Sa stins cu darul ei... 
Si eu în locul lui 

Le povestesc Pai mei... 


Moșuleţ 
—————оо==Жж——-——— ------ әсе шх0------- dire 
Se scuturá din ramuri, in roiuri frunza toatá, Pe plaiuri nu mai suná talángile la oi, 
Si 'n geamuri jalnic vântul a început să bată. Şi zilele's cernite şi triste ca şi noi. 


In stoluri păsărele pornesc grăbite iară, E linişte 'n vâlcele, şi toamnă e in toate 


Lăsând în urmă codrii şi tristă-a noastră ţară. Şi pretutindeni astăzi е 'n tot singurătate |, 
Р : Theodor Gh.: Şovălală 


„PAG. 4. 


EAR (citeste Lir) era un rege, care dom- 

nise în timpurile de demult in Britania. 

N'avea băeţi, ci trei fete: Goneril, cea mai 

mare, Regana sie Cordelia, cea mai mică 

şi totdeodată cea mai iubită. Cele două 
dintâi erau măritate, iar pe Cordelia o cereau 
іп” căsătorie in acelaş timp şi regele Franţei 
şi ducele Burgundiei, cari aşteptau de mult răs- 
punsul regelui Lear. 

Lear, însă, simțindu-se prea bătrân, îşi împărţi 
regatul -în trei părţi si. chemând lângă dânsul pe 
sfetnici, pe fetele sale, pe cei doi gineri, precum 
si pe cei doi, cari cereau тапа Cordeliei, le vesti 
că vrea să se retragă de pe tron şi cá e hotărit 
să răsplătească mai generos pe aceea dintre fiicele 
sale, despre care se va fi convins că tine mai mult 
la dânsul. Le poiti, aşa dar, ca fiecare dintr'insele 
.. Sá spue înaintea celor de faţă cât de mult îl iubeşte. 
. Cea dintái vorbi Goneril, ca fiind mai mare, şi 
zise: „Te iubesc, tată şi stăpâne, mai mult decât 
lumina, decât aerul şi decât libertatea... Te. iubesc 
atâta cât poţi iubi‘ viaţa, când e însoţită de sănătate, 
de frumuseţe, de toate onorurile şi de toate daru- 
rile.” 


P.vestea vegelui AOAR. 


- 


dupá Shakespeare 


Bátránul rege, lingusit in slábiciunea sa, ii dete 
numai decât o mare parte din ţările salé, păduri 
umbroase, câmpii bogate, râuri şi livezi întinse. 

Vorbi apoi sora mijlocie şi zise: ,,Goneril a spus 
adevărurile pe cari le am şi eu în inimă, dar n'a 
spus totul. Eu din рагіе-ті declar cá nu există 
pentru mine alte plăceri decât dragostea pentru tatăl 
meu şi că numai această dragoste poate să-mi facă 
fericirea vieţii mele.” 

Regele, încrezător în aceste cuvinte mincinoase, 
îi dete şi ei o parte tot aşa de bogată din pământu- 
rile sale. eR 
, Intorcándu-se apoi spre Cordelia, la care ţinea 
mai mult, îi zise: „Tu, bucuria: mea, ce mi-ai putea 
spune, ca să-ţi dau o parte mai bogată decât aceea 
a surorilor tale?” 

— „Nimic, tată!” 

— „Cum nimic?” strigă Lear jignit. 

Cordelia repetă: ,,Мітіс. Te-iubesc aşa cum e 
datoria mea, nici mai mult, nici mai puţin. Dece 
surorile mele s'au măritat şi au bărbaţi, dacă spun 
că toată dragostea lor e numai pentru tine?” 

Regele, care nu-şi mai credea urechilor, exclamă 


mirat: „Aşa de tânără si aşa de puţin drăgăstoasă!” 


DIMINEAȚA COPIILOR 


E 


DIMINEAȚA COPIILOR 00000000000000000000000000000000090000000009 PAG. 3. 


— „Aşa de tânără şi aşa de sinceră, tată!” ii groaznică noapte de iarnă. E îrig de crapă pietrele. 
întoarse Cordelia vorba. şi suflă un vifor cumplit. Bătrânul rege, cu capul, 

Atunci regele Lear, furios de astfel de răspuns, gol, rătăceşte pe câmp şi strigă: „Vânturi şi vijelii,, 
о isgoni pe biata Cordelia dela Palat, o desmosteni, suflați şi aduceţi prăpăd! Furtuni cataracte, vár- 
dând partea ei celorlalte două surori. sati valurile voastre . asupra pământului si. ine- 

Dar în rătăcirea sa Lear făcu ceva mai mult. cali-l până in vârful clopotniţelor!., Vànturilor;. 
Se lepádá, în folosul celor două fiice (Goneril si voi, furtunilor, tunetelor şi tráznetelor, voi .nu 
Regana) de toată puterea si de toate drepturile sunteţi copiii mei, aşa că pe voi nu vă acuz da 
sale de rege, cu condiţia ca fiecare din ele să-l nerecunoştinţă, Vouă nu vam dat ţara mea, voi 
găzduiască pe rând câte o lună, pe dânsul cu o nu-mi datorafi nici о ascultare!” . 
sutá de cavaleri si 54-і dea onorurile regale. Intrebá 
apoi pe ducele Burgundiei şi pe regele Franţei, 
dacă vreunul dintr'înşii mai doreşte să ia de nevastă. 
pe Cordelia, care acum era săracă şi dezmostenitá. 
Ducele Burgundiei se retrase. 

Dar regele Franţei grăi zicând: „Frumoasă Cor- 
delio, eşti mai bogată prin sărăcia ta şi mai dragă 
prin singurătatea іп care te găseşti. Rege Ј.еаг, * 
fiica ta fără zestre va fi regina noastră, regina | 
supugilor mei şi a frumoasei mele ţări Franţa. la-fi 
rămas bun, Cordelio! Vei găsi aiurea mai mult decât . 
ceeace pierzi aicea.” 

Şi Cordelia, cu lacrimile în ochi, pleacă să devie 
soiţe de rege şi regina Franţei. 

Acum, însă, începe pentru nenorocitul de Lear, . 
care nu-şi păstrase pentru dânsul nici o avere si 
nici un petec de pământ, partea cea mai dureroasă | 
din viaţa sa. Se duce mai întâiu la Goneril, ca să! 
stea acolo prima lună. 

Dar nu trec multe zile la mijloc şi Goneril îşi 
dă pe faţă răutatea inimei sale. Oamenii ei încep să 
se poarte rău şi nepoliticos cu suita regelui şi chiar 
cu regele Lear. Nu-i servesc masa la timp, ii spun ; 
în tot momentul că din pricina lui şi-a suitei de 
cavaleri se fac mari cheltueli şi încurcături, ba 
chiar intendentul Gonerilei cutează să-i spue pe 
fatá ca să se poarte mui bine şi să ceară mai puţin, 
că, la urma urmelor, nu e la el acasă, ci la Goneril. 

Goneril, în loc să ia apărarea tatălui său, dă 
totdeauna dreptate oamenilor ei şi îi spune să păs- 
treze numai cincizeci de cavaleri şi să dea celorlalţi 
drumul. à 

li-se deschid atunci ochii bătrânului Lear si, iz- Lu urmă intră într'o colibă, isi stasie hainele 3 si 
bindu-se pe frunte, strigă desperat: „O, Lear! Lear! mintea îi se rátáceste cu MERTANEN Benn Jue 
Lear! Loveste poarta aceasta, prin care ai lăsat să  înebunise deabinelea! p 
iasă mintea şi să intre nebunia! Dar mai am o fiică!” Goneril şi Regana împing, însă, ней Şir р 

Cât se înşeală însă bietul Lear, inchipuindu-si tatea până intr'acolo cá trimit oameni, ca ваз Y- 
са la Regana va găsi o primire mai bună! Din po- moare pe nenorocitul de Lear. Dar Kënt, un servită 
trivă. Această fiică, tot aşa de rea са şi Goneril, credincios, care nu şi-a părăsit regele şi” саран, 
mai їпїйїп nu vrea să-l primească de loc, iar după 1 scapă şi-l duce la Douvres (citeşte . D р? ) pé^táf- 
ce se îndură să-i deschidă porţile castelului, ii face mul mărei. De acolo Kent trimite `їп` “Fr еу 
aspre imputări şi-i spune cá deocamdată ea nu-l  Cordeliei, ca să vie in ajutorul tatălui” i № 
poate gázdui si cá ar face bine sá se intoarcá din Cordelia vine cu o armată franceză. Hr қарас 
nou la Goneril, cáreia sá-i ceară iertare şi de care іп cari Lear isi regăseşte judecata, şi recie 
sá asculte intru totul. pe Cordelia nu mai poate de* “ruşii, ein 

Intre acestea Goneril, însoţită de o suită nume- du-se că s'a purtat aşa de rău cu "amsa $i minti- 
roasă, vine la sorá-sa Regana, care o primeşte cu rile sale sunt săgeți otrávite, cari Ме іта; 
bucurie, pe când tatăl lor e lăsat afară pe cea mai Nenorocirea este, însă, cá armata adusă de Cor- 


- 


PAG. 6. ФФФФОФОФО999%0%9999999999%9999999999999%9%9%99 е DI MIN E AT А COPIILOR 


delia e bătută de armatele trimise de Goneril şi 
Regana. Cordelia şi Lear sunt făcuţi prizonieri. Dar 
când îi trimite la închisoare, bătrânul Lear îi zice 
mulţumit Cordeliei: 

„Vino, Cordelio, vino să mergem la închisoare. 
Noi doi singuri, vom cânta ca păsările în colivie. 
Când tu imi vei cere binecuvântarea, eu ў voiu cere 
iertare, cázándu-[i in genunchi. Aşa vom trái noi: 
ne vom ruga, vom cânta, ne vom spune poveşti din 
vremurile vechi si vom ráde fluturilor cu aripi de 
аш... Vino si şterge-ţi ochi!” 

In sfârşit, se pare cá sună ceasul scápárei şi 

tru biefii prizonieri. Dar.., e prea târziu. Mai 

nte ca Goneril si Regana să piară şi ele, victimă 
ticăloşiei si intrigilor lor, aceste fiinţe fără suflet 


сот, 


şi fără Dumnezeu au trimis un sclav, care a su- 
grumat pe Cordelia în puşcărie. Regele Lear gă- 
seşte, la rândul său, atâta putere, ca să-l omoare 
pe sclavul acesta. Luând apoi în braţe pe Corde- 
lia care murise, se vaetá şi zice: „Cordelia! Cor- 
delia! A, ce zici? Vocea Cordeliei era dulce şi dez- 
mierdătoare. Sărmana mea fiică nevinovată e gâ- 
tuită! Cum, un câine, un cal, un şoarece au viaţă şi 
numai tu nu mai ai nici un suflu? Tu nu te vei mai 
întoarce niciodată, niciodată, niciodată! Priviţi, pri- 
vifi buzele ei!" 


Si inima regelui se sfágie, se sfarmá şi cade gi - 


el mort; ţinând în braţe pe iubita si nenorocita sa 
fiicá, Cordelia. 
Rezumatá in formá de poveste de N. Batzarla 


ALECU 


ănducu meu a crescut mare. Dintr'un co- 

tişor de om, care-ţi râdea numai cu ochii 

cum era, s'a făcut cogeamite băiat voinic 

care ştie ce vrea și înţelege ce-i spui. Pe 

lângă asta, ca dovadă a creşterii lui, şi-a 

mai dobândit şi o poreclă, iscată — ce e drept — 

din senin, dar care-l personifică mai mult decât 

chiar numele. De pildă, dacă-l strigi, „conu' Alecu”, 

e mai sigur cá lui i-ai vorbit, decât dacă-i spui 
„Sănducu”. 

Intr'o dimineaţă vine în odaie la mine, lipăind 
-= picioruşele goale pe scânduri şi-mi strigă de 
a uşă: 

-- „Bună dimineaţa!” 
— „Bună, coane Alecule, i-am răspuns, ce mai 
feci?” - 

Si i-am întins mâna prieteneşte ca unui coleg. 
El, foarte serios, mi-o strânse cu toată însemnă- 
tatea datorită acestui act solemn, apoi, sufocat de 
bucuria care-l năpădea înnecându-l, izbucni intr'un 
torent de vorbe repezite, neinfelese, care i se cioc- 
heau în gurija lui mică, lovindu-se, frămătându-se 
ciuntindu-se... Din toate însă, vedeam că se desprinde 
o fericire nemaipomenită, care nu-i da rágaz să 
vorbească răspicat. Insfârşit am înţeles cá „mămi- 
chifa" ii dăduse voie să umble desculf si asta con- 
stituia atât pentru dânsul, cât şi pentru mine un 
eveniment vrednic de ţinut minte. Mai liniştit de 
această confidenfá intimă se urcă cam cu greu pe 
un scaun, îşi alătură capul de al meu, şi-şi vâri 
$i el nasul în cartea care sta deschisă inainte-mi 
pe masă. Apoi, după o pauză savantă, mă întrebă 
discret: 

— „Аі un conon"? 

Asta înseamnă că trebuie să-i dau un creion. 


— „Și altceva nu-ți mai trebuie ţie, coane Ale- 
еше?” 


-- „Şi hâtie”. 

Mă scol cu sgomot de pe scaun si mă indrept 
spre biurou. Sănducu mă urmează cu paşii mărun- 
fei şi ochii lucitori de bucurie. .După ce capătă 
cele cerute, mă priveşte rugător: 

— „Те log, îmi faci un cal?" 

Conu' Alecu nu-şi poate închipui cá, dacă ai 
hârtie şi creion, poţi desemna altceva decât un 
cal. Mă aşez din nou la masă şi incondeiez cât 
pot mai bine un cal cam ţeapăn, cu o trăsură 
cât o cutie de chibrituri după dânsul. Sănducu şi-a 
lărgit însă pe ziua de astăzi cercul cunoştinţelor 
artistice, căci după ce vede că am terminat, glă- 
suieste din. nou: 

— „Imi faci şi-un iepulag?" 

Un cap urechiat de iepure răsare mirat, dede- 
subtul roţilor dela trăsură. Conu' Alecu admiră sa- 
tisfăcut. Nu-s deloc măestrite trăsăturile mele depe 
hârtie, dar Sănducu e atât de mulţumit de dân- 
sele, încât le consideră, fără îndoială, mult su- 
perioare pânzelor lui Murillo. 

— „la desemnează şi tu ceva, coane Alecule!" 

Сопи’ Alecu nu poate desemna, dar şi 'nchipuie 
că poate. Schifeazá deci câteva linii nesigure cu 
creionul, apoi aşterne hârtia peste carte, astupân- 
du-mi pagina pe care o citeam. 

— „Asta-i un bou!" 

Multă zoologie mai ştie azi conu' Alecu. Mă mi- 
nunez: - 

— „Tare-i frumos!” 

El admirá tácut, cu capul plecat pe umárul meu. 

— „Să-ţi dau ţie ceva?” : 

Ştie cl ce-i acel ,,ceva" si deaceea râde vesel, 
cu gândul la făgăduială. 

— „Să-ţi dau?" oU LLLA EISE&I 

— „ра”. 

li dau un biscot ca să-şi mânjească toată fața 


p TS 


DIMINEATA COPIILOR 


cu dânsul. E] il mozoleşte grăbit, apoi igi ia hâr- 
tia cu opera cea grozavă şi rosteşte hotărit: 

— „Mă duc acasă.” 

— „Bine, coane Alecule, la revedere!” 

Il iau în braţe şi-l sărut şi mă sărută şi el 
pe mine, de-mi umple tot obrazul de fărămituri 
galbene. li mai strecor în buzunar două biscoturi, 
ca de plecare. 

— „Să-i dai şi lui Victoraş”. 

El imi mai aruncă din prag un „pa!” şi aleargă, 
trântind din fugă uşa. П aud tropotind prin o- 
gradă şi, prin fereastră, îl văd cum îşi grăbeşte 
mereu paşii, pázind cu а mână că nu-i sară co- 
moara din buzunar. La poartă se 'mpiedicá de Hec- 
tor, dulául. Câinele a mirosit şi acum începe să-l 
bâjbâie cu botul. Сопи’ Alecu vâră fără şovăială 
mâna, în buzunar şi scoate un biscot, ce-l întinde 
generos. Şi pe când câinele hăpăie lacom, el trân- 
teşte zdraván portiţa de rásuná strada ş'o rupe 
mai departe de fugă. 

Peste o clipă îl aud strigându-l voios pe frate-său 
în ograda de-alături: 

— „Vitolaş, uite ce-ţi aduc!” 

Bietul con' Alecul Am să-i păstrez un biscot 
mare, cum îi place lui, să i-l dau numai pentru 
dânsul când o mai veni pe-aici. 

Aurel Lambrino-laşi 
EEBURBSEERBERBESEBENSEESSNEZENEEOGERSEENNEN 


PAG. f. 


HÁPLISOR LUI MOS NAE 


Ce-i asta, Mos Nae, 
Cd nu pomenesti 

De mine nici vorbă ? 
Ori nu má iubesti ? 
Tii minte, o datá 
Mereu povesteai, 

Prin țări depărtate 
Mă tot trimeteai. 
M'ai dus si'n Sahara, 
S'am fost împărat, 
lar astăzi pe mine 

De tot mai uitat. 
Sunt sigur, se'ntreabă 
Orice cititor : 

„E mort sau trăeşte, 
Ce-i си Hăplişor ?“ 
ІН scriu aste rânduri, 
Ca tu să vesteşti 

La toți cunoscutii 

Că sunt la Hăpleşti. 
Cá-s bine si teatăr, 


Si sper căn curând, `` 


Sd laşi tu pe alții, 

Sá trec eu la ránd. 

Iti spun cá la scoalá 
Am fost repetent 

Doi ani într'o clasă — 
Vezi ce inteligent. 

Eu n'am stat ca tata, 
Atunci când era mic, 
Cinci ani într'o clasă — 
Si nu ştia nimic. 

Pe tata, Moş Nae, — 
Spun dela obraz — 
Mereu că se'ndeasă, 
Mi-e mare necaz. - 
Tot dânsul şi dânsul, 
Ce-a fost, ce-a făcut, 
Cum moare 'nviazá 

Şi tot ce-a văzut. —- 
Apucă-te 'ndatá 

De mine să scrii, 


же 


De vrel са de-acuma 
Prieten să-mi fii. 

Pe Mitu, Sosoiu, 

Pe corbi, elefanți, 

Dă-i naibei şi lasă-i, — 
Nu fac nici doi ѕіапіі. 
Cerándu-ti iertare, 

De toate ce-ţi scriu, 

ІН spun că din suflet — 
Doresc eu să-ți fiu _. 
Prieten, cum'fost-am | 
Si-s nerăbdător 

Să-mi scrii o scrisoare, 
Al tău 


D 


21) > „Rog, deschide-ne mai iute, 
Càci aducem un bolnav, 
Om bogat, plăteşte bine, 

Dar e caz urgent şi grav“, 


23) Merge sluga, — croitorul 
la pe Haplea în spinare 
Si urcándu-l sus pe scară, 
НІ aşează la intrare. 


22) — y,Stati niţel, le zice slug 
Domnul doctor e culcat, 
insă cred cá se trezeşte 
De clientul e bogat“. 


24) Dup'aceea cu nevastă, 
O şterseră pâm'zici trei. 
„Domnu doctor, să-ţi trăiască, 
а cu dânsul tot ce vrei!“