Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1926 (Anul 3, nr. 99-150) 760 pag/DimineataCopiilor_1926-1669230529__pages351-400

DIMINEAȚA COPIILOR: 


PAG. 15. ' 


O LUPTA 


htr'o vară, prin luna Iulie, urcam un deal pe o 
potecă la capătul căreia se găsea o grămadă de 
pietre. Câinele meu Turcu mă însoțea, vârân- 
du-si botul prin găurile de şoareci pe care le 
întâlnea în cale. Ajungând lângă grămada de 

pietre, el se opri şi deodată sări repede înapoi, 
scoțând un urlet dureros. 

Mă apropiai de bietul animal care-şi freca nasul 
de pământ, trecându-şi de mai multe ori laba peste 
bot, ca şi cum sar fi înfipt un spin acolo. Recui- 
noscui întradevăr pe nasul lui o mică înţepătură 
care începea să se umile pe margini. 

La gândul că Turcu fusese muşcat de o viperă 
care-şi avea poate locuinţa în grămada de pietre, 
strânsei tare partea înțepată ca să iasă din ea 
veninul odată cu sângele. Apoi, fără a mai întâr- 
zia, mă îndreptai spre casă urmat de Turcu, care 
era trist şi mergea cu capul în pământ. 


Umilătura creştea văzând cu ochii şi cerea o 


îngrijire grabnică. Din fericire aveam acasă alcali 
volatil, leac care nu dă greş în asemenea cazuri. 
Ii îmbibai cu această doctorie înţepătura şi-am ars-o 
cu un ac înroşit în foc. 

Câteva zile de odihnă fură deajuns pentru a 
vindeca bolnavul. Muşcătura viperei nu e mortală 
în ţara noastră, dar ea pricinueşte o rea stare (in- 
dispoziţie) a organismului — lucru care îndreptă- 
ţeşte teama tuturor de această reptilă. 

Mam gândit cum să fac să omor vipera care 
muşcase pe Turcu. Nevoind s'o atac de-adreptul, 
de teama de a nu fi muşcat la rândul meu, m'am 
dus în căutarea unui ariciu despre care un copil 
îmi spusese că l-a văzut în grădina vecinului meu. 

Am găsit ariciul aciuat în scobitura unui zid în 
ruină. L-am luat cu băgare de seamă şi m'am dus 
cu el pe deal la locuinţa viperii, nădăjduind că 
nu va întârzia să se ia cu el la luptă. Toată di- 
mineața am pândit clipa în care veninosul şarpe 
va ieşi din ascunzătoarea sa ca să se încălzească 
la soare. ; 

Către amiază, un sgomot de frunze uscate mă 


vesti cá ariciul .a început să se miste, mirosind. 


fără îndoială apropierea duşmanei sale. 

L-am văzut într'adevăr urcându-se pe grămada 
de pietre cu o îndemânare care m-a uimit. Apoi 
se opri în faţa viperei, de-ale cărei şuerături părea 
că nu-i pasă câtuş de puţin. 

Se repezi asupra ei muşcând-o de câte-va ori; 
furioasă, reptila atacă la rândul ei pe ariciu, care 
se lăsă muşcat. Lupta ţinu vre-o două minute. Când 
ariciul văzu vipera obosită şi speriată, îi înghiţi! 
capul şi-l stărâmă între dinţi. 

Credeţi poate că răsbunătorul câinelui meu a murit 
de muşcăturile viperei? Nu, el n'a suferit de lod 


de rănile căpătate căci veninul şarpelui nu are nici 
o putere asupra acestui animal privilegiat. f 

Ariciul meu a mâncat o parte din trupul viperei ` 
numaidecât, apoi s'a întors la tufişul său să se o- 
odihnească. Acolo l-am văzut peste o săptămână 
şi m'am încredinţat de deplina lui sănătate. 


Vânătoarea care se face la ţară împotriva ari- 
ciului nu e de loc îndreptăţită, căci el se mulţumeşte 
cu insecte, melci, cărăbuşi şi şerpi. Nu numai că 
e inofensiv, dar nici nu vatămă produselor de pe 
câmp şi din grădină. 

loan Ciorănescu 
EI ME 7 IDEL ID E RT, SORICEL a SR ENI CC 0623 CINE RE EI 


ÎNCĂ UNUL CARE SE DUCE 


Incă un colaborator care ne părăseşte pe vecie, 
murind în primăvara vieţii. E autorul bucății de mai 
sus, tânărul nostru prieten IOAN CIORĂNESCU, 
unul din harnicii colaboratori ai „Dimineţii Copii- 
lor” şi scriitor care promitea foarte mult. 

Neuitatul tânăr loan Ciorănescu era un scriitor 
care producea mult şi frumos. Nici nu împlinise 
încă vârsta de 20 de ani şi ajunsese să scrie la - 
o mulţime de reviste literare şi încă la reviste din 
cele mai bune ce avem. 

De asemenea, nici nu terminase liceul şi publi- 
case o frumoasă carte cu basme în versuri pentru 
copii. 

Dar Ciorănescu al nostru, pe al cărui mormânt 
proaspăt vărsăm lacrimi de prietenie şi bună pre- 
tuire, fusese atins de o boală nemiloasă şi care 
nu prea iartă. Din sanatoriul în care se dusese în 
speranţa că-şi va găsi leac şi alinare a suferințe- 
lor, ne a trimis trei bucăţi din.cari una e cea de mai 
sus, iar pe celelalte două le vom publica treptat 
în numerele viitore. 

—.c 08 


w 


—— r rE r a Í 


PAG. 16. $000000000000000000000000000000000000000o000o0? DIMINEATA COPIILOR 


De vorbå cu cititorii 


Poezii si iar poezii. — Din zece scrisori ce ni-se tri- 
mit, cel puţin în opt dintr'însele găsim versuri — fireşte 
cu rugămintea ca să fie publicate şi cu promisiunea că 
dacă publicăm pe cele trimise, ni se vor mai trimite şi 
altele cât mai multe. In zadar ne rugăm, în zadar cerem 
mereu cititorilor noştri să nu ne trimită poezii, fiindcă 
avem prea multe, aşa că n'avem ce face cu ele. Zilnic 
poşta ne aduce zeci de ii, 

Inţelegem de ce ni se trimit mai multe bucăţi în ver- 
suri decât în proză. Pentrucă şi subiectul e lesne de găsit 
şi nu se cere cine ştie ce cunoştinţe. Te uiţi, de exemplu, 
cum e vremea, cum e cerul, ce fac păsările, ce face 
soarele sau luna, cauţi apoi cuvinte a căror silabă de la 
urmă se potriveşte mai mult sau mai puţin şi... poezia 
s'a făcut. Adevărul e că de cele mai multe ori s'a făcut 
ceva despre care numai autorul ei îşi închipuie că este 
poezie, pe când în realitate nu e decât o înşirare stân- 
gace de cuvinte şi rânduri, cari se miră că au fost puse 
unele lângă altele şi cărora le lipseşte şi înţelesul şi 
orice frumuseţe. ` 

Nepublicând astfel de producţii, noi nu numai că ne în- 
deplinim faţă de cititori datoria de a nu le da bucăţi 
slabe din cale afară, ci facem totdeodată şi un serviciu 
celor cari ni le trimit. Când vor creşte mari şi le vor 
citi, ei cei dintâi vor fi supăraţi şi chiar ruşinaţi că 
au scris aşa ceva. Í 

Şi acum cei ce tin să fie poeţi cu orice chip, să cì- 
tească rândurile acestea şi să judece ei înşişi. 

C. N. N.-Loco. — , itu”. Regretăm, dar e slabă şi 
având în vedere cele de mai sus, nu o putem publica. 

Tr. Mir.-Cernăuţi. — „Dimineaţa Copiilor” e mulţu- 
mită că o iubesc cititorii, dar fiindcă şi ea îi iubeşte,| le 
spune totdeauna adevărul. lar un adevăr este şi acela că 
poeziile trimise de d-ta sunt slabe şi că e în interesul 
tău să nu faci astfel de încercări decât după ce creşti 
mai mare şi înveţi mai multă carte. Deocamdată, fii 
cititor. Ú 

Nep.-Pitesti. — „Pe prispa casei”. Chiar în prima strofă 
faci să rimeze „zâmbeşte” cu „poveste”, ceiace nu merge. 
Te grăbeşti prea mult să fii scriitor şi autor şi nu uita 
că nu de florile mărului e proverbul „graba strică treaba”. 

M. I. D.-Arad. — Am ales poezia „Căminul părintesc” 
şi va fi publicată. Nu uita că revista noastră nu e o re- 
vistă de înaltă literatură şi nici de încercări literare, ci 
O revistă în care oamenii formaţi ca experienţă şi cul- 
tură scriu lucruri plăcute şi folositoare copiilor şi lucruri 
pe cari copiii le înţeleg uşor. 

Gr. M.-Loco. — Descrierea d-tale „Un popas ţigă- 
nesc”' este o compoziţie de clasă, nu o bucată de publicat 
într'o revistă. De asemenea să ne ferim de traduceri din 
autori cari nu sunt cunoscuţi sau nu sunt numiţi. Fii li- 
niştit, de materie nu ducem lipsă. 

R. Th.-Brăila. — Am primit toate bucăţile, dar te sfă- 
tuim ca mai înainte de a ni le trimite nouă, arată-le cuiva 
ca să-ţi îndrepte greşelile de limba română, limbă pe 
care nu o cunoşti îndeajuns. 

V. P.-Liteni. — „„Traduse din franţuzeşte” nu e de 
ajuns. Trebue să spui din ce carte sau revistă (anul, 
numărul) ai luat glumele trimise, şi totdeodată să nu fi 
scris pe ambele feţe ale hârtiei. Aşa dar, regretăm că 
nu putem publica. Anecdota originală e cunoscută. 
sssnuusunuaunununasunaunnanananaununnununusnúasnaanunusununasnunúuq 


Tăcere 
De e frig, sau de e cald 
Am o singură plăcere; 
Cumpăr un pachet „SUCHARD” 
Savurându-l în tăcere. 


Puţină Mitologie 


Zeul Pan 


Pan era zeul câmpiilor şi-al pădurilor. A ve- 
nit pe lume cu picioare şi coarne de tap şi urechi 
mari, păroase, din care pricină era spaima nimfe- 
lor în tovărăşia cărora îi plăcea să petreacă. Odată, 
vru să se joace cu Siriana, dar aceasta, îngrozită 
de înfăţiaşrea lui, o luă la goană de-alungul u- 
nui râu. Un pas dacar mai fi făcut, Pan ar fi 
ajuns-o dar zeii, mişcaţi de spaima nimfei, o tran- 
sformară în trestie. 

Mult timp suspină Pan după această plantă nouă 
care, legănată de vânt părea că scoate sunete plân- 
gătoare. In cele din urmă tăie câteva tulpini şi 
făcu şapte găuri neegale pe care le uni printr'o 
aceeaşi linie. Astfel a fost creat fluerul ciobanu- 
lui din care Pan ştia să scoată sunete minunate. 

Pan se născuse în Grecia, dar cultul săy a fost 
adus până la Roma, unde preoţii îl sărbătoreau jert- 
findu-i tapi şi capre, în pieile cărora se îmbrăcau 
apoi. Astfel deghizați alergau pe străzile oraşului, 
înarmați cu bice cu cari loveau pe trecători, ca 
să facă poporul să râdă. 

Egiptenii cei vechi divinizau în Pan simbolul rod- 
niciei şi-al belşugului. Ei spuneau că tot dela el 
vin neliniştele neaşteptate şi uşoare sau spaimele 
închipuite cărora li s'a dat, din pricina aceasta, nu- 
mele de „panice'”. 

Daniela 


LILI LILI LL LL LL LL LL LL LL] 
Filatelişi!i-Colecţionari, vând : 


1) Un asortiment compus din 25 buc. Col. Engleze Lei 18 
2) Un lot compus din 60 buc. mărci din toate coloniile „ 40 
3) Un carnet cu 100 buc. mărci bune nici una la fel „ 50 
4) ” ” » 50 ” ” » » WU U 2 9 » 30 
5) 100 buc. mărci din Europa. > 215 
6) 1 coală cu 20 buc, mărci, de peste ocean, » 30 
7) 50 buc. mărci bune cal |. lð 
8) Ceilon 3 val. lei 10 | 14) Spania 8 val. lei 5 
9) Creta SB i ii 15) Angóla 4 » » 10 
16) Nev. Zelanda 3 „ „ 8 
10) Salvador Sri T £ 3 Q A 
Ki 17) Sud-Africa 3 „ „8 
11) Chile 6 , +, 10 1.18) Nev.-Sud-Vales 3 „ „8 
12) Malay 3 , > 12] 19) România Inco- 


13) India Engleză8 , ,, 42 ronare 4 » >10 


Lotul Senzaţional L. K. No. 20 compus din 114 buc. mărci 
din colonii Engleze, Franceze, Portugheze, tări de ocean, 
state din America, Europa şi posesiuni diferite lei 60, Mărcile se 
expediază imediat după primirea costului plus 10 lei pentru 
speze. La fiecare comandă indicaţi numărul respectiv. Bani prin 
mandat poştal sau scrisoare recomandată. Primesc abonamente 
pentru diferite reviste filatelice. 

Leon Kreiss, Sir. Lascăr Catargiu 1, Câmpina, 
sssanunannnununusnunu munumannunsə 


Cititi | 
Inchisoarea de flori 


Preţul unui volum LEI 20 
Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


a DIMINEATA 
| 195 p ØÐPqILG- 


REVISTA BÁPTAÁMANALA > 
(Difizeron, N. BATZARIA 


„LASĂ-MĂ, GÂNGANIE, SĂ-MI CITESC LINIŞTITĂ REVISTA !“ Ç PRETUL LEI 4 


——-aL 


PAG. 2. 


Ce este tubul lui Torricelli ? 


E intrebarea cititorului nostru H. Jus. dela Bráila. 
Ràrpundem. Torricelliztilosof şi matematic italian 
care a trăit in prima jumătate a veacului al 17-lea, 
este inventatorul barometrului, numit, după numele 
lui, tubul lui Torricelli. In legătură cu aceasta a- 


vem şi vidul lui Torricelli, care este în barome- . 


trul său, spaţiul fără aer din sus de mercur. 
Ar fi să intrăm în chestiuni prea de speciali- 

tate, dacă am intra în descrierea amănunţită a tuż 

bului sau dacă am arăta cum se obţine vidul. 


Dacă mai sunt planete locuite? 


E acelaşi cititor care doreşte să ştie, dacă, a- 
tară de pământ, mai sunt şi alte planete locuite. 
Cititorul nostru nu ne-ar fi pus întrebarea acea- 
sta, dacă ar fi urmărit regulat „Dimineaţa Copii- 
lor” şi ar Ti citit seria de articole publicate în 
chestiunea planetelor de către VI. Astronomul. 

Deasemenea, ar fi putut găsi lămuriri folositoare 
şi în „Almanahul Școlarilor pe anul 1926”, Aci răs- 
pundem în câteva cuvinte că se poate să fie ceva 
fiinţe inferioare în planeta Marte, precum, iarăşi 
s'ar putea admite ca să mai he şi în planeta Ve- 
nus (Luceafărul). Cât despre celelalte -plante 
(Mercur, Saturn, Jupiter, Uranus si Neptun), se 
poate spune cu siguranță că acolo nu sunt nici 
un fel de ființe, precum tot un corp mort, inghe- 
tat e si Luna. 


li mai răspundem aceluiaş cititor că nici n'am 


auzit de vre-o insulă Antekirta. 


Dacă mai există „pitici“ 


Un cititor care ne trimite săptămânal câte o a- 
devărată. listă de întrebări despre lucruri pe cari 
mau cum să-l intereseze, ne întreabă, între altele, 
dacă „piticii” există şi astăzi. li răspundem citi- 
torului acesta; sfătuindu-l totdeodată să se silească 
a-şi îndrepta scrisul, că pitici, asa cum se vorbeşte 
în basme si în poveşti, că ar fi fost nişte omu- 
leti cât un deget al nostru, m'au existat niciodată, 
tot aşa cum mau existat niciodată zâne şi iele şi 
zmei şi balauri şi cai năzdrăvani. Toate fiinţele 
acestea, ca şi strigoii sau vampirii, sunt o simplă 
închipuire a oamenilor. De aceea, nu trebuie să ne 
speriem de loc noaptea, când mergem pe întuneric 
sau când dormim singuri într'o odaie, 


— s 


TOCATE Și ÁMESTEGIE 


DIMINEATA COPIILOR 


Să învăţăm bine româneşte! 


Am observat de mult că unii dintre cititori şi 
colaboratori scriu greşit anume forme ale unor verbe. 

Aşa, una din greşelile cari se repetă mai des 
este aceea de a scrie persoana a 2-a singulară 
„stii” şi „fii? cu un singur í, atunci când trebuie 
neapărat doi í, scriindu-se aşa cum am scris noi. 
Dimpotrivă, trebuie scris „veni”, „zări” cu un sin- 
gur ¿, iar nu cu doi í, cum ne scriu greşit unii, 


„când e vorba de a întrebuința aceste verbe la per- 


soana a 3-a singulară. 

Deasemenea trebuie scris şi pronunţat „serviciu” 
cu æ la sfârşit, iar nu servici, cum am auzit pro- 
nunţându-se şi cum ni s'a scris de atâtea ori. 

Tot în legătură cu greşelile de cari trebuie să 
ne ferim, am citit chiar astăzi într'un manuscris 
propoziţiunea următoare: „Carol, ce-i gălăgia asta 
la tine?” O fi, pe semne, vre-o traducere ` din 
nemţeşte, dar o astfel de construcţie numai româ- 
nească nu este. Un Român ar zice: „Carol, dece 
faci gălăgie?” E şi scurt şi corect. 


Tot despre „Turnul Babel“. 


Cititorul nostru Dinu 7. din Braşov, doreşte să 
ştie dacă, în afară de Vechiul Testament, se mai 
vorbeşte despre Turnul Babel şi în alte scrieri din 
vechime. Fireşte că da. De exemplu, istoricul, grec 
Erodot, socotit şi ca părintele istoriei, scrie des- 
pre turnul -acela şi chiar dă multe amănunte. Mai 
găsim date şi în geograful, tot grec, Strabon, pre- 
cum şi în istoricul roman Dio Cassius. 

Arheologii moderni au făcut însă cercetări şi să- 
pături la fata locului, au studiat cu deamănuntul 
toate ruinele, toate inscripţiile şi documentele şi 
reuşit să reconstitue Tuurnul Babel, adică să-l re- 
facă aşa cum se crede că a fost. In privinţa a- 
ceasta sunt destule lucrări. 


Ce nu-i politicos să facem. 


Când scriem cuiva cu maşina de scris, nu tre- 
buie să iscălim scrisoarea scriiadu-ne numele cu 


“maşina, ci totdeauna iscălitura să fie de mână. 


Iarăşi nu e politicos să-i tăiem cuiva vorba, în- 
trerupându-l fără rost. š 
Să fim ràbdátori, să lăsăm pe cel care a în- 
ceput să vorbească să termine şi apoi så vorbim 

și să spunem ce avem de spus. 


A 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREȘTI. — Str. SĂRINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN 150 LEI | UN NUMAR 4 LEI 
6 LUNI 80 , || IN STRĂINĂTATE DUBLU 


4 IULIE 1926. — Nr. 125 Director: N. BATZARIA Manusoriseie nepublicate nu se înapoiază. 


CELE TREI SECURI Wmi mumi e pm 
) ) d Că nici aceasta a sa nu-i, 
T a Tera Ci altfel e securea lui, 
Un biet bătrân într'o pădure Se cufundă din riou în unde. 
Spre a-şi câştiga hrana din greu, 5 
Se obosia lovind mereu 
Si tăind arbori co secure. 


Si când ieşi de astădată 
De fier securea adusă fu, 
Si bietul om, voios acu 


Dar el pe malul unei ape -  Grăi că-i cea adevărată. 

ie e eriy Mee r a ` Bătrânul blând atunci îi spuse: 

S ; ela Alca Sa g = — „Pentru cai fost cinstit, să iei 
ecure pă c pe. Acum securile-astea trei 


Atunci grăi el plin de jale: Care de mine-au fost audse.” 


— „O vai! Cât sunt de sărac Şi se grăbi apoi s'asvârle 
De-acuma ce-am să mă mai tac Toate securile spre el 
Ca să câştig din nou parale? Şi-apoi se stinse 'ncetinel 
I = k Pe undele spumoasei gårle. 
svorul bucuriei mele KR Ian Onze 
Pierdut îmi e din astă zi. 14 ————k— o . 
De foame poate ni-or muri 
Copiii toti in chinuri grele”. Pe luncă numai floare... 
`: : , . s 
Şi cum şedea plin de ntristare E-atâta voioşie 
< Şi se rg JOS vii pon Pe luncă numai jloare... 
Incet 1 chipu sr: Su In joc sburdalnic, paste 
in fața lui o arătare: O turmă de mioare... 
Un moş bătrân cu albe plete . Cántánd din fluier, sade 
Care-o secure 'n mâini ţinea Pe iarbă "ntins, păstorul; 
De aur toată şi cu ea Pe-aproape se îngânii 
Porni spre om şi 'n mâini i-o dete: Cu doina lui, izvorul... 


— „Nu mai fi trist de-acum, nevasta Prin frunzele de sălcii 


Şi fiii tăi vor fi 'n curând Zejirul blând adie, 
Voioşi şi mai să-i vezi plângând p ra wa 
Dacă securea ta e asta.” sr 
| å geo tea ie Un roiu de fluturi sburdă "n 
— „O, nu, vai nu-i sunt eu stăpânul, _Văzduhul plin de soare... 


li spuse el, — la ce să mint?” E-atâta voioșie 
Atunci o alta de argint Pe luncă numai floare... 


Din apă scoase iar bătrânul, George Gh. Ursu 


Poveste populară sârbească Prelucrare de Ali-Baba 


n biet om sărac se băgă slugă la un. om 

bogat, fără să se înţeleagă de mai înainte 

ce şi câtă plată să primească. După ce se 

împlini un an, îi zise stăpânului său: „Dă-mi 

pentru munca mea atâta cât crezi de cu- 
viinfá!”. 

Stăpânul său scoase un gologan de aramă şi i-l 
dete, zicându-i: „Na, aceasta ţi-e plata!” 

Sluga luă banul de aramă, îi mulţumi stăpânului 
său şi. se duse apoi la un râu. Acolo îşi vorbea 
singur zitându-şi: „Cum se face că pentru o muncă 
de un an întreg să mi-se dea numai un ban — şi 
acela de aramă? Decât, Dumnezeu ştie dacă am 
avut dreptul şi la atâta. Te pomeneşti că nici ba- 
nul acesta nu lam câştigat pe dreptate. Am să în- 
cerc numai decât: îl arunc în apă şi dacă pluteşte 
deasupra apei, inseamnă că mi se cuvenea pe toată 
dreptatea, iar dacă se duce la fund, e semn că nu 
aveam dreptul să primesc nici atâta”. 

Isi făcu de trei ori semnul crucii şi-l aruncă în apă 
în numele Domnului Dumnezeu. Banul se duse în- 
dată la fund. 

„Nu mi-se cuvenea!” îşi zise omul şi scoțându-l 
din apă, îl duse inapoi la stăpânul ‚său şi-i zise: 
„Stăpâne, ia-ţi banul îndărăt, fiindcă nu Vam câş- 
tigat pe drept. Eu am să-ţi mai slujesc încă un an 
de zile”. 

După ce s'a implinit şi anul al doilea, îşi ceru 
din nou plata, iar stăpânul său îi dete iarăşi 
un ban de aramă. Omul făcu aşa cum făcuse şi 
întâia oară. Vrând adică să ştie dacă l'a câştigat 
pe drept sau nu, merse la râu şi-l aruncă în apă. 
Banul se duse iarăşi până'mn fundul apei. / 

Săracul nostru îl scoase din nou din apă, îl dete 


æ 


DIMINEATA COPIILOR 


stăpânului său, spunându-i cá tot nu i-se cuvenea 
şi-i sluji încă un an de zile. 

La sfârşitul anului al treilea primi dela stăpânul 
său, drept plată pentru o muncă de trei ani de zile, 
tot un ban de aramă şi dădu fuga la râu, ca să în- 
cerce dacă de rândul acesta l'a câştigat pe dreptate 
sau nu. Isi făcu, ca şi celetalte dăţi, de trei ori sem» 
nul crucii şi-l aruncă în apă în numele Domnului! 
Dumnezeu. De rândul acesta banul nu se duse la 
fund, “ci pluti deasupra apei. 

Foarte mulţumit, omul îl scoase din apă, il puse 
în buzunar şi merse apoi într'o pădure -unde-şi 
clădi o colibă şi începu să trăiască acolo. Câtăva 
vreme după aceasta, aflând că vechiul său stăpân se 
pregăteşte de un drum lung dincolo de mare, se duse 
la dânsul şi-i dete banul de aramă, rugându-l să-i 
cumpere ceva din ţara unde merge. Stăpânul său îi 
dete cuvântul să-i facă în voe, luă banul şi porni 
la drum. Aproape de ţărmul mării întâlni nişte 
copii, cari vroiau să înnece o pisică. Văzând aceasta 
omul cel bogat le dete copiilor banul ce-i dăduse 


DIMINEAŢA COPIILOR 00000000600660000006600060000006000000teeeee PAG. Š. 


fosta sa slugă şi luă în schimb pisica. Omul o puse 
în corabie şi isi văzu de drum mai departe. 

Două sau trei zile după aceasta se dezlănţui pe 
mare o furtună groaznică, de credeai că e sfârşitul 
lumei. Impinsă de valuri corabia în care se găsea 
omul ce cumpărase pisica rătăci săptămâni întregi, 
fără ca cei dintr'iînsa să ştie în ce parte de pământ 
se găsesc, In sfârşit, când furtuna se potoli, se po- 
meniră în portul unei cetăţi de care nici n'auziseră 
până atunci. Locuitorii din cetatea aceasta, aflând 
că în portul lor a intrat o corabie dintr'o ţară než 
cunoscută, alergară cu toţii să vadă ce fel de cota- 
bie este şi cum sunt oamenii dintr'însa. Unul care 
părea a fi truntaşul cetăţii aceleia chemă pe negus- 
torul cel bogat să ia împreună cina la dânsul acasă. 

Negustorul primi, dar când intră în casă la frun- 
taşul care îl cheniase, nu-i venea să creadă ochilor 
de cele ce vedea: odaia era plină de sute şi suta 
de şoareci şi guzgani, iar servitorii îi goneau, lo- 
vindu-i cu beţele. 

„Ce înseamnă şoricăria aceasta?” întrebă negus- 
torul în culmea mirărei. 

— „Aşa e totdeauna la noi, îi răspunse stăpânul 
casei, nici ziua nici noaptea n'avem o clipă de li- 
nişte din pricina dihăniilor acestora. Ba chiar noap- 
tea ne culcăm fiecare într'o ladă închisă fiindcă 
altfel rămânem fără nas şi fără urechi”. 

Negustorul isi aduse atunci aminte de pisica pe 
care o cumpărase dela copii şi-i zise gazdei: „Am 
eu ceva în corabie ca în cel mult trei zile să-ţi dea 
gata pe toţi şoarecii şi guzganii”. 

Stăpânul casei îi întoarse vorba zicându-i: 
ai aşa ceva şi este aşa cum spui, ad-o degrabă în- 
coace, că în schimb eu îţi umplu corabia cu aur şi 
argint”. 

Pe inserate omul aduse pisica, iar acest Mitu Mi- 
țişor sau Sosoiu Sosolici, că nu prea tiu minte cum 
o chema, când văzu atâta norod şoricesc strâns la 
un loc, unde mi-se repezi într'inşii şi dă- ig sugrumă 
şi omoară, că făcu un măcel cum nu se mai pomenise 
de când sunt pe lume şoareci şi pisici. A doua zi 
casa era plină de grămezi de şoareci omorâţi şi su- 
grumaţi, iar până în ziua treia na mai rămas în 
toată casa nici urmă de şoarece sau guzgan. 

Stăpânul casei îşi opri pisica şi-i umplu negus- 
torului corabia cu aur şi argint. Acesta luă înapoi 
drumul spre casă. La sosire fostul servitor se duse 
şi-l întrebă dacă i-a cumpărat ceva cu banul său 
de aramă. 

„lată bucata aceasta de marmoră!” îi zise el 
dându-i o bucată de marmoră mare şi frumos lus- 
truită. Omul cel sărac se bucură foarte mult, o duse 
la colibă şi făcu o masă dintr'însa. 

A doua zi merse să strângă lemne din pădure, dar 
la întoarcere ce să vadă? Bucata de marmoră se pre- 
făcuse în aur care strălucea mai puternic decât 
soarele. 


I 
”„Dacå 


Omul se sperie foarte si dete fuga la stăpânul 
său zicându-i: „Jupâne, ce mi-ai dat, nu e al meu; 
vino şi să vezi!” 

Stăpânul său se duse şi văzând minunea făcută 


` 


de Dumnezeu, grăi zicând: „Toţi sfinţii din raiu 
dau ajutor omului asupra căruia s'a vărsat mila lui 
Dumnezeu; vino, dragul meu, să-i arăt tot ce mai 
este al tău!” 

Şi-i dete tot aurul şi argintul ce adusese în co- 
rabie, ba pe deasupra îi mai dete şi pe fiică-sa de 
nevastă. 


Drumul drept te duce la ţintă, cotiturile te fac 
să rătăceşti. 
s*a 


Multe flori sunt prin lume, dar puține miroase. 
** i 

Nu dorm toţi câţi au ochii închişi. 

——— k= O 


PAG. 6. sððbktkkttbóðdótbóðbóktóðdoðdóðbóbbbðbbrsssa DIMINEAȚA COPIILOR 


De unde vine numele de America? 


Îi ai 


m văzut în numărul trecut că America a 

Ñ fost descoperită de Columb. La început 

ə America havea. un nume. li se zicea de 

NÝ obiceiu „Continentul Nou” sau „Lumea 

Nouă”. ` 

Mai târziu, când i s'a dat un nume, în loc să 

i-se zică, aşa cum era şi drept, Columbia, după 

numele descoperitorului ei, îi s'a zis America şi 
America a rămas până în zilele noastre. 


Americo Vespucci 


Se ştie că America a fost numită aşa după nu- 
mele lui Americo Vespucci, un navigator! italian, 
care a trăit cam tot în vremea lui Cristofor Co- 
lumb, a fost bun prieten cu Columb şi a făcut şi 
el patru sau cinci călătorii în America, făcând de- 
asemenea descoperiri importante, mai ales în Ame- 
rica de Sud. Totuşi, cel dintâiu descoperitor al 
noului continent fiind Columb, s'a făcut o mare ne- 
dreptate că s'a dat acelor pământuri numele lui 
Americo Vespucci. Veacuri întregi Americo Vespucci 
a fost chiar socotit ca un şarlatan, ca un om care 
fură dreptul altuia. 

Astăzi însă se ştie, în urma cercetărilor făcute, 
că bietul-om nu e tocmai aşa de vinovat. 

In adevăr, după cum Columb a murit, fără să 
ştie că a descoperit un continent nou, tot aşa se 
prea poate ca şi Americo Vespucci să nu fi ştiut, 
cât timp a trăit, că numele său a fost dat nou- 
lui continent. In tot cazul nu el a cerut sau a 
propus aşa ceva. 

lată cum s'au petrecut lucrurile. Ca şi Columb, 
tot aşa şi Americo Vespucci, care studiase bine 
matematicile şi astronomia, a părăsit patria sa Ita- 
lia (el era născut în oraşul Florenţa în anul 1451) 
şi sa dus în Spania, făcând când pentru Spania, 
când pentru Portugalia călătorii în noul continent. 
Din aceste călătorii el a lăsat însemnări scrise, 
cari — fie zis-în treacăt — nu prea se citesc aşa 
de uşor şi cu plăcere. : - 


O parte din aceste însemnäri a fost publicată în- 
trun volum la Saint-Dié, orăşel în Vosgi (Franța), 
de către un librar, german de felul lui. Libra- 
rul acesta, ca să dea mai mare importanță volu- 
mului publicat de dânsul si pentru ca să se vândă 
inai bine, a propus numele de America, ţărilor despre 
care Americo Vespucci ar fi scris cel dintâiu. Si- 
gur este că Americo Vespucci nici na fost între- 
bat — şi nici nu se ştie că a aflat măcar — ian 
Columb murise cu an mai înainte de apariția lu- 
crărei de care e vorba, asa că na avut cum să 
protesteze împotriva acestei nedreptati. 

Ceva mai mult. Se poate spune aproape cu si- 
guranță, că chiar de-ar fi trăit, mar fi protestat — 
aceasta din cauza unei curioase potriveli de nume. 
In adevăr, numele de America este de origină ame- 
ricană. Anume, indigenii din America, adică Pieile- 
Roşii ziceau America platourilor înalte dela Nica- 
ragua, de unde se scotea mai mult aur. Aşa, pe 
când Columb, în timpul celei de-a patra călăto- 
rii îi întreba pe indigeni de unde au atâta aur, 
ei arătau cu mâna spre platourile înalte, repetând 
mereu: America, America. In felul acesta, însuşi 
Columb şi tovarăşii săi cunoşteau cuvântul America, 
şi-l întrebuinţau pentru a numi partea centrală a 
Americei, care era mai bogată în aur. 

Aşa se face că mai târziu, când librarul ger- 
man. dela Saint-Di$ propuse numele de America 
pentru întregul continent, na protestat nimeni şi 
toată lumea a primit un nume care şi mai înainte 
de aceasta era cunoscut şi răspândit. 


N: "8, 
—— s k= — — — Ü— 
Ce fac toţi, oamenii în acelaş timp? 
"(3S94947Qul | ) 
* + * 


Ce face o barză, când stá într'un picior? 
"(17974492 əd Yp 11) 


... 
Cine are mai mult de douăzeci de ochi şi to- 
tuşi nu vede? 


(moz) 


... 
Unde trăieşte mai bine sgârcitul? 
7 (40puvQ pnaopinu ul) 


* X * 
Cine poate să fie mare cât o biserică si să nu 
cântărească nici cât o piersică? 


“(vágzun) 
* * * 
Cine poate merge până la Vaslui, fără să se 
oprească? `(munuaq ) 


Trimise de Wodan 
PI ——P 


—— 


DIMINEAȚĂ COPIILOR 


Prinţesă pe un bob de mazăre 


———Å——— .xM— 


za k 
` 


de Andersen 


fost odatà un print care voia sà se in- 
Á soare cu Q prinţesă, dar cu o prinţesă ade- 
vărată. Prinţul făcu ocolul lumei ca să 


găsească una; negreşit, nu era lipsă de 

prințese, dar niciodată -prințul cu putea fi 
sigur că erau adevărate: totdeauna era câte ceva 
care nu-i plăcea la ele. 

Prinţul se întoarse acasă foarte trist, căci do- 
rea mult să găsească ce căuta. 

Intr'o seară era o vreme îngrozitoare. Vântul 
urla, cerul era brăzdat de fulgere şi ploaia curgea 
cu găleata; deodată cineva bâtu la poarta caste- 
lului şi bătrânul împărat se duse să deschidă. 


In fata porţii văzu o prințesă. Doamne Dumne- — 


zeule, în ce hal era! 

Apa îi curgea din păr şi din haine, îi intra 
prin vârtul ghetelor şi-i ieşea prin tocuri. Totuşi, 
se dădu drept prinţesă adevărată. 

„Asta o so ştim noi îndată”, işi zise bătrâna 
împărăteasă. 

Si. fără să spuie nimic, intră în odaia de cul- 
care, destăcu patul şi puse la fund de tot un 
bob de mazăre. După aceea luă douăzeci de. sal- 
tele şi le puse peste mazăre si. douăzeci de perne 
pe care le puse deasupra saltelelor. 

Acesta era culcuşul destinat prinţesei. A doua 
zi dimineaţa o întrebară cum a dormit. 


„Foarte rău, răspunse prinţesa. Aproape nici n'am 
închis ochii! Dumnezeu ştie ce era în pat! Era 
ceva aşa de tare sub mine, că sunt toată numai 
vânătăi. Nici nu se poate ceva mai îngrozitor.” 

Auzind acest răspuns, cu toţii recunoscură că era 
o prinţesă adevărată, deoarece simţise mazărea prin 
douăzeci de saltele şi douăzeci de perne. Numai 
o prinţesă adevărată poate să aibă pielea atât de 
delicată. 

Prinţul o luă de soţie, foarte sigur de data a- 
ceasta că are o prinţesă de sânge. 

Mazărea fu expusă la muzeu, unde se vede şi 
astăzi..., dacă nu cumva a luat-o cineva. 

lată ceeace se cheamă o poveste adevărată! 

| Traducere de A. C. 


“msn... s... aú... 


Inchisoarea de flori, 
Dragii nostri cititori, 

E frumoasă, captivantă, 

Alta mai interesantă, 

Så mă credeţi, nu găsiţi, 
Dând un pol, deci, vă grăbiţi, 
S'o luaţi și s'o citiţi 

Si veți fi prea mulțumiți. 


ji I ` | = a a, 
MGE), 5 it 


ju 7 “tgl 


ab 


? — ~ — - —— — —VO DE —- ——— 
pp ver —r. — Y wpnss —w—— n — — - aaa 


PAG. 8 


DIMINEAȚA COPIILOR 


UM A MURIT 
FROSA 


de MOS NAE 


t. Merge Haplea la primarul 'am un ban de'nmormântare, 
Şi se vaită: „Ce-am păţit ! a dar mă'mprumută !” 
„Vai de mine şi de mine! lar primarul, bun la suflet, 

Noa tea Frosa mi-a murit. Fi indu-i i milă, il ajută. 


3. „Boygdaproste !” zice Haplea, 4. la un vin din cel mai straşnic, 
Şi oftând, îi mulţumeşte... Doi, trei litri bea'ncercând, 
4 Dar cu banii pentru Frosa „Bun e, dă-mi o damigeană !” ` 


Drept la cârciumă nimereşte. Merge-acasă tot cântând. 


PAG. 9. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


6. Ca să-l ia şi pe țârcovnic 
Şi să facă o'nmormântare, 
Strălucită, clasa'ntâia, 


5. Don' primar în vremea-aceasta 
Cu alaiul cel mai mare. 


Popei veste trimetea: 
Că Hăpleştii sunt în doliu, 
Deci părintelui spunea, 


7. lar femeile Hăpleştence 8. Merg cu flori şi cu coroane, 
Ba şi cioclii — ce mai jale! 
Numai bocete şi plânset 


Dela munte pân'la vale. 


Lasă toate orice treabă 
Şi'mbrăcate'n haine negre, 
Merg la Frosa, merg de grabă. 


SP SE 
10. „Nu vă temeţi”, z 


ice Haplea, 

„Căci vedeti ce s'a'ntâmpilat: 
Frosa-i vie, bea cu Haplea Când dormeam eu după masă, 
Sau ce văd e un strigoi? Că murise am visat“, 


9. Şi se duc, dar ce să vadă? 
— Doamne'ndură-te de noi! — 


PAG. Í0. ...00000000000bb0t0bb000000000teeteteoeeoeee D] MIN E ATA COPIILOR 


Dintr'o călătoria în Laponia ” 


Scrisoarea I. - Primele impresiuni. 


Crisiama 14 lan. 1885 
Scumpii mei nepoți, 


nchiul vostru şi prietenul său loan, s'au 

dus în ţara unde, timp de 3 luni, soarele 

nu-şi arată fata prietenoasă, unde cerul e 

luminat de aurora boreală şi unde timp 

de 9 luni pe an pământul îşi doarme som- 
nul său liniştit sub groasa mantie de zăpadă. Şi 
unchiul v'a promis să vă scrie regulat, povestin- 
du-vă tot ceiace va face şi va vedea, spre a vă 
da o idee de acele ţări ale întunericului şi ale 
frigului, fără să vă deranjaţi sau să pierdeţi 
rază din frumosul vostru soare... 


“ 


paee orgs cu ski pe zăpadă 


Totul aici ne place si ne destătează prin nou- 
tate şi originalitate, afară însă de lipsa luminei. 
Intunecimea prelungită îmi pare că e cusurul cel 
mai mare al iernilor înaltului Nord. Aici, deşi sun- 
tem încă la mai mult de 6 grade de cercul polar, 
în timpul acestor zile, soarele rămâne la orizont 
abia 4 ore şi. jumătate şi e mereu aşa de jos, 
încât, chiar la amiazi, lumina e slabă, cu atât 
mai mult, cu cât prin aer mai totdeauna ç ză- 
padă. Dimineaţa, dacă nu vrem să aprindem lu- 
mânările, trebuie să ne sculăm după 9 şi jumă- 
tate. La 2 şi jumătate luăm masa cu lumină ar- 
tificialá (lampă cu seu sau lumânare). In pri- 


1) Făcută dih Ianuarie pånă’n Aprilie 1885 de Stefano pom- 
mier în Norvegia, prin Laponia; Finlanda; Suedia, până la 
Capul Nord. 


mele zile această lipsă de lumină produce o mare 
tristețe, un fel de spaimă; pare că suntem apăsaţi 
de-o greutate pe care nu o putem -clinti, ca într'un 
somn. Ba chiar în puţinele ceasuri de lumină, a- 
ceasta e atât de crepusculară (slabă), încât iţi vine 
să-ţi freci ochii ca să nu-ţi fie .innegurată vede- 
rea; iar când încetează şi acea puţină lumină, în- 
cerci un simţământ obositor, cum imi închipui că 
trebuie să simtă acela care-şi pierde văzul. 

„Trad. după St. Sommier de Paul |. Papadopol 
——— ck 


Mágarul si cămila 


Un măgar şi o cămilă trăiau împreună într'o 
livede bogată în iarbă verde şi fragedă. Intr'una 
din zile, măgarudupă ce se îndopâse bine, nu 
mai putea de vesel ce era şi îi zise cámilei: „Am 
o poftă nebună să cânt un cântec!” 

— „Ba să taci din gură, îi întoarse cămila vorba, 
„că se întâmplă o nenorocire de câte ori se apucă 
şi măgarii de cântat”. 

Dar măgarul nici nu luă în seamă sfatul cămi- 
lei, ci îi dete groaznicului său glas drumul. Ne- 
norocirea nu întârzie să se întâmple. Nişte cărăuşi 
cari treceau ceva mai încolo, auzind sbieretul mă- 
garului, îl prinseră şi prinseră şi cămila. Ii în- 
cărcară pe amândoi cu poveri destul de greie şi 
își văzură înainte de drum. 

In curând măgarul obosi aşa de mult, că nu mai 
putea face un pas. Văzând aceasta, cărăuşii pu- 
seră pe cămilă povara lui, ba şi pe el însuşi. Biata 
cămilă abia putea duce o povară aşa de grea. 

Nu trecu mult la mijloc şi ajunseră în munţi, 
drumul fiindu-le pe o potecă îngustă ce se făcea 
deasupra unei prăpăstii adânci. „Acum e vremea si 
mă socotesc cu nepriceputul de măgar”, îşi zise că- 
mila în sine adăugând apoi cu glas tare: „Mi-a 
venit poftă să joc şi să sar şi nu e chip să fac 
într'altfel”. 

— „In numele lui Dumnezeu”. îi strigă - măgarul 
îngrozit, „nu juca aici, că mă arunci în prăpastie!” 

Insă cămila nu auzea de urechea aceea. Incepu 
să joace şi -să sară, dar dela cei dintâi paşi, mă- 
garul căzu de pe dânsa şi se prăvăli în prăpastie, 
în fundul căreia îşi găsi moartea. 

lată care i-a fost sfârşitul din cauză că a vrut 
să facă un lucru la care nu se pricepea, 

Stan Protopopescu 


AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA 


„Of şi Tepelus“ este o poveste Induloșetoare ŞI 
totdeodată Soarte acută h? citit, Suntem siguri că va face o 
deosebită bucurie cititorilor, Cereţi dar la toate chloşeurile de 
zare şi la librari 


Un exemplar de 36 pagial cu o frumoasă copertă seni 
sl cu lHustratlunl în text Lei 5 


DIMINEAȚA COPIILOR 


SPORT 


Cum am format corpul pentru jocul de Foot-ball 


Mama îmi cumpărase o minge de foot-ball. Tre- 
cusem clasa fără corijenţă şi cele trei luni de va- 
canție mi-se păreau fără sfârşit. „Ce bine este”, 
imi spuneam eu, „să petreci o vacanţie fără grije...” 
Si gândul mă ducea la camarazii mei, plecaţi pe 
câte o carte, sau posomoriţi, pe când în pomii 
grădinelor vrábioii săltau veseli şi te ivitau la 
joacă. „Jurai că am să învăţ totdeauna şi că nu 
voiu rămâne niciodată corijent sau repetent. Eu 
trecusem clasa. Eram mulţumit, şi de dimineaţă 
mingea mea cea mare răsuna în curtea din fund: 
bum!... bum!... bum!... Eu după ea în sus, în jos, 
când o loveam, când mo loveam, dar de fugit, 
fugeam, şi de gâfâit, gâtâiam... După câteva zile 
mă simţii cam greoi şi trupul îmi era ţinţuit. ,,Ce-o 
mai fi şi asta, îmi zisei eu, am răcit”. 

Nu spusei nimic mamei. Eram mândru. Cum èu, 
jucător de foot-ball să mă vait, eu care bat min- 
gea de trei coţi în sus? Şi mă plimbam prin curte 
tantos ca unul ce ştia să bată mingea..., mă fu- 
rişai însă în casă şi luai o aspirină şi o chinină 
(medicamente amare contra răcelei...) A doua zi 
însă corpul îmi era tot țintuit şi eu mă simțeam 


Cu mâinile în 
lături sus 

Se duce mânile în lături. Se duc mâinile în 

Se trage aerul pe nările sus, Se suflă puter- 


Om în poziţia de 
„drepţi“ 
Corpul în poziţia de 
drepti. Se suflă puternic 

pe gură (expiră) nasului (aspiră) 
Această mişcare o vei face de 15—20 de ori 
zilnic uşor şi fără a încorda (întări) muşchii în 
timpul executărei, pieptul s2 va forma se va face 
elastic şi respiraţia în timpul jocurilor (sporturi- 
lor), va fi uşoară şi regulată. lată una din te- 


Cu mâinile în 


nic pe gură 


greoi, dar de mâncat, mâncam şi de dormit, dor- 
meam... Sării întrun picior şi mă dusei lå domnul 
Vasilescu... Era acasă... Bătui la uşe respectuos 
şi luându-mi şapca dădui „bună ziua”. D-l Vasi- 
lescu mă chemă lângă dânsul şi mă întrebă de 
pricina venirii mele. 

„D-le Vasilescu”, începui eu. „Am fugit două 
zile după minge şi acum îmi simt corpul țintuit 
şi eu mă simt greoi...” 

D-l Vasilescu se uită la mine foarte atent, apoi 
incepu să-mi spună: „Puiule, jocurile copilăreşti, 
jocurile tinereşti sau sporturile cum se mai numesc, 
au toate o temelie. Această temelie este pieptul şi 
muşchii. Nu se începe nici un joc şi nici un sport 
până când pieptul nu este format şi muşchii des- 
voltaţi. Ceia ce simţi tu acuma ţintuirea şi greu- 
tatea, sunt cauzele începerei unui joc (sport) fără 


a fi pregătit. Iată o greşeală care îți va fi de 


folos...” Mă uitam întrebător la d-l Vasilescu... D-1 
Vasilescu zâmbi, îmi ghicise gândul. „Vrei să 
ştii” îmi spuse el „ce trebue să faci?” „Ei bine 
ascultă”: Dimineaţa vei face formarea pieptului 
(caritatea toracică) în modul următor: (fig.) 


Cu mâinile în 
lături 


Poziţia de 
„drepţi“ 
Se readuc mâinile în Se revine la poziţia 
lături. Se truge aerul de drepţi. Se suftå pe 
pe nări gură 


meliile jocurilor, iar cât despre desvoltarea muş- 
chilor ocoleşte în fugă în fiecare dimineaţă curtea, 


imcepând cu odată şi terminând cu douăzeci, adică: 


măreşti în fiecare zi cu „una” ocolirea în fugă 
a curţei tale. lată şi a doua temelie. 
Locot. Paul Epureanu 


Stăpânul nouei servitoare: „Dar dece ai adus 
tinicheaua aceasta de untdelemn în biroul meu? 
— „„Stăpâne, am adus-o aici, fiindcă curge şi-mi 
murdăreşte bucătăria!” 
Trimisă de Georgeta Veliiu-Brăila 


Jenică, plimbându-se cu tatăl său, dă peste o 
cireadă de boi de cari se sperie grozav de mult. 

„Fricosule, îi zise tatăl său, nu vezi că sunt boi 
de cari mâncăm aşa de des?” 

— Da, tată, decât aceştia nu sunt gătiţi. 


BAQ. îl. 


PAG 12. 


// 4 
Å F = 


Z, V / 
Bð 11 
= Á DV =P 


Tp Á legă 


ÐI 


— 


= 


ASE răia împreună cu o bătrână servitoare într'o 
casă de ţară. Nu avea nici soţie, nici co- 
$ pii, îi muriseră şi fraţii şi surorile. Afară 
de servitoarea cea credincioasă, nu era ni- 
meni care să se îngrijască de existenţa lui. 

Totuşi nu se simţea nenorocit. Avea un căţel nu- 
mit Don, care-i ţinea tovărăşie când pleca undeva. 
Casa lui era plină de cărţi frumoase, cu care-şi 
trecea ceasuri întregi, citindu-le cu drag. Grădiniţa 
lui aproape tot anul îmbălsăma văzduhul cu par- 
fumul florilor de care era -încărcată. larna, omul 
nostru semăna firimituri în faţa casei şi vrăbiile 
şi piţigoii se grămădeau să le ciugulească; ba u- 
nele păsărele îndrăzneau să ciugulească firimiturile 
chiar din palma lui. 

Fericirea lui nu era desăvârşită; mar fi putut să 
spună ce anume îi lipsea, dar vedea bine că-i lip- 
seşte ceva. Noaptea de multe ori se gândea la acel 
lucru, care-i trebuia, ca să se simtă deplin fericit 

Intr'o după amiază de iarnă, pe când se plimba 
prin zăpadă, pe o uliţă dosnică, împreună cu Don, 
văzu un lucrător cu nevasta şi copiii, care căuta de 
lucru. Omul ducea o fetiţă în braţe, femeea împingea 
o cărucioară, plină de catrafuse; după ei veneau doi 
băeţaşi şi o fetiţă, care se târau de-abia; se vedea 
bine că-i dureau picioarele. 

După ce trecură, omul singuratec îşi zise în sine: 

— Ar fi trebuit să le dau ceva bani. Sunt atât 
de săraci! Câţiva lei le-ar fi fost de ajuns ca să-i 


ZZ 
g 
Z 


4 | Vh $ 
: ÁV 711) 
7 SI | h 

| RE, 


DIMINEAŢĂ COPIILOR 


`e A 
Coe 


a. 


> 9 _ 


de Ana Niculescu-Codreanu 


mai îmbărbăteze. Şapte-opt lei le-ar fi arătat lumea 
sub o înfăţişare mai puţin aspră. 

In noaptea aceea nu putu să doarmă. In întune- 
ricul camerei, el revedea tabloul acelei familii de 
lucrători, nenorocitul convoiu al acelor sărmane fiinţe 
omeneşti ce deabia se târau prin zăpadă. 

— Oh, murmură el, — câţi-va lei ar fi fost mare 
lucru pentru nişte oameni aşa de săraci! 

A doua zi luă cu el pe Don şi ieşi, nădăjduind 
să întâlnească săraci. 

— Dacă nu vor fi ei, voiu găsi alţii! 

Dar în ziua aceea, (din intâmplare nu găsi nici 
unul. Peste noapte se simţi cu desăvârşire neno- 
rocit. Nu putu nici să scrie, nici să citească, nici 
să facă alte treburi; se gândi numai şi numai la 
necazul său, că nu găsise niciun sărac. 

— Mâine, gândi el, o să mă plimb pe ulițele 
principale ale satului şi de sigur am să întâlnesc 
lume săracă pe care câţiva lei ar face o fericită, iar 
eu voiu patea astfel să mă bucur de bucuria lor. 

Intr'adevăr a doua zi întâlni iarăş o biată familie 
care căuta de lucru. Don începu să latre furios. 

Domnul cel milos băgă mâinele în buzunar, scoase 
două hârtii de câte un pol, le întinse lucrătorului, 
zicând: 

— Primeşte-le! Iti vor fi de folos. 

Bietul om rămase cu gura căscată, apoi zâmbi 
de fericire şi zise: 

— Ah, Domnule, mă simt alt om, da, alt om! 
Dumnezeu să te binecuvânteze!... 


.` 
DIMINEAŢA COPIILOR 0000000000000000000000000000000000000******* PAG. 13. 


— Doamne, Doamne! ísi zise boierul. Ar fi tre- 
buit să le dau nu două, cinci hârtii. Bietii lui copi- 
laşi păreau tare lihniţi de foame! 

Nu se linişti până ce nu întâlni o văduvă care 
ducea un copil în braţe şi altul de mână. O în- 
trebă zâmbind: 

— la spune, rogu-te, ţi-ar prinde bine asta? 
Ti-o dăruesc. = N 

Şi-i întinse o hârtie de o sută lei. > 

“Chipul femeei palid şi descurajat se lumina. 

— O sută! exclamă ea uimită! E adevărat dar 
ceresc. 

— Dacă e aşa, îmi pare bine pentru d-ta, zise 
boierul. 

Femeea nu ştia cum să mai mulţumească şi plecă, 
zicând: 

— Par'că sunt cu totul alta, cu totul alta! 

Boierul îşi văzu de drum cu inima plină de o 
mare bucurie. 

De atunci viaţa începu să fie cu adevărat feri- 
cită pentru boierul cel singuratic. Pe lângă cărţile, 
păsărelele, florile şi câinele său cel credincios, o 
nouă bucurie se adăugase la viaţa lui, o bucurie pe 
care o ţinea închisă în sufletul său. 

Noaptea i se arătară în somn numai chipurile 
vesele ale lucrătorului şi ale văduvei, i se părea 
că îi aude repetând: 

— Parcă sunt un alt om! Par'că sunt cu totul 
alta! ' 

— In adevăr, zise boierul trezindu-se, si eu par'că 
sunt cf totul alt om! 


Intr'o zi se apucă să se bărbierească, când deo- _ 


dată lăsă briciul jos. Băgase de seamă că barba îi 
era aproape albă. 

— La ce bun, gândi el, să-mi păstrez averea? Pen- 
tru cine? Mai bine să ajut pe săraci, să-i fac 
fericiţi. 

Şi în fiecare zi căuta prin oraş şi prin sate oa- 
meni săraci cărora le împărțea din avutul său. 

— Dumnezeu să te binecuvânteze, ziceau săracii. 

Acestea sunt cele mai frumoase cuvinte pe cari le 
poţi adresa unui binefăcător. 

Când îmbătrâni de tot şi nu mai putu merge 
pe jos, îşi cumpără o trăsurică şi un cal. Cu buzu- 
narele pline de bani, cutreera străzile, mai ales pe 
vreme ploioasă sau viscoloasă, iar seara se întorcea 
cu buzunarele goale, dar cu inima plină de mulţu- 
mire. Servitoarea câteodată îndrăznea să-i spună: 

— Dar ce nevoie aveţi, d-le, să ieşiţi pe o vreme 
aşa de urâtă? o să vă îmbolnăviţi. 

— Aş, răspundea el, niţică ploaie, niţică ză- 
padă sunt bune pentru sănătate. Te întineresc şi eu 
vreau să rămân tânăr şi sprinten! 

sei Şi râdea de gluma aceasta, căci se vedea bine 
cât e de bătrân. 

Intr'o zi nu se mai putu scula din pat. Era bolnav. 
O răceală zdravănă îl ţintui pe loc. Toate îngri- 
jirile doctorilor fură zadarnice. 


devărat!... k f 


Când i se apropie ceasul din urmă, chipul sáu 
se lumină de o fericire sublimă. 

— Ce de săraci, Doamne Dumnezeule! Ce de 
săraci, zise el privind ţintă în tavan şi zâmbind. 

Ridică mâna dreaptă, ca şi cum ar fi salutat, şi 
apoi închise ochii pentru totdeauna. 


vert 
1 


De bună seamă, în clipa din urmă, toţi cei că- 
rora le făcuse pomană, veniră să-i aducă ultima 
salutare de mulţumire şi să-i şoptească la cap: 

— „Dumnezeu să te binecuvânteze!”... 

Din „Enciclopedia del Ragazzi“ de Ana Niculescu-Codreanu 


=o 
SACUL CU GLUME 


Inväțätorul: „Ce-i o medie?” 

Elevul: „O medie este un lucru în care găinile 
îşi fac ouäle”. ; (=g j 

Invütütorul: „Ce! Nu înţeleg!” 

Elevul: „Tata a spus ieri că găinele fac in me- 
die 120 de ouă pe an!” ' r 

Trimisă de Frederic Hauben-Cernăuţi 
* * x 
— „Ştii, mătuşe? Domnul Ionescu are 40 de 


— „Cum se poate? Imposibil... 
— „Ba da. E profesor!... i 
ç A * * * 
— „Ce ai acolo?” 
— „O broască ţestoasă. Am auzit că ele trăiesc 
1000 de ani şi vreau să mă conving deacă e a- 


1 
' (a I 
Wodan 


w a = w— PI 106385 3 Gos) Shu) 35 u 


PAG. 14. @000000004000000000000000000000000000000eeoee DI MINE AT A COPIILOR 


LA CAMP 


Canon în trei voci 


în pi plag G 


Boii trag mereu la jug 
Și țăranul lângă plug 


Bo- ü fag me- veu la plag S F-ra- m] 
Sal i 


hâis, cea ! 


| M A-L- frt 


Ploaia le stropeste-apoi 
les bucate pentru noi, 


yÁ Hăis, cea, hăis! Cea, hăis, cea! 
Supă brazde în pământ Hare-i, Doamne, mila Ta, 
Si semințele. friimânt Pururi Te vom lăuda, 
Cea, hăis, cea! Cea, hăis, cea! 
N. B. — Cântece şcolare se găsesc în „Lira Şcoiarului” (numai poezii) şi „Lira Maestrului” (notele muzicale 
corespunzătoare) ambele de d. A. L. Ivela, Editura Leon Alcalay, Bucureşti. 


TITI TITI LL LL LL LLLLLLL LL KK A A E K ele AKU AC A alele alei n K ulei FELLELELITIIIIIIIIIIILIILILLILILITEI IT 


Cei doi zăpăciți şi pământul 


Prelucrare din franţuzeşte de George Theo 


Doi săteni, Stan şi Bran locuiau pe aceiaşi 
şosea şi aveau casele una în fata alteia. 

Ei nu se puteau suferi şi se duşmăneau fără 
să ştie pentruce. s 

Din cauza unei găini care venea dela Stan 
în curtea lui Bran, acesta din urmă da loc la o 
ceartă furtunoasă de câteva ore. 

Dacă însă câinele lui Bran lătra în urma lui 
Stan, apoi pasămi-te altă ceartă, căci cine caută 
gâlceava cu lumânarea, o găseşte oricând şi pre- 
tutindeni. 

Traiul lor devenise o nesuferită povară. Deo- 
dată începură să se chibzuiască şi întro dimi- 
neaţă plecară amândoi spre alte meleaguri, luând 
fiecare o direcţie opusă. Stan o luă spre Miază- 
noapte şi Bran spre Miazăzi. 

Stan credea că a scăpat pentru totdeauna de 
duşmanul lui, iar Bran îşi zicea în sine că nare 
să se mai întâlnească niciodată cu vecinul lui rău- 
tăcios. 

Merseră cale lungă pe apă şi pe uscat, întâm- 
pinând multe şi mărunte greutăţi, dar urmau fie- 
care drum drept in fata lor. 

In urmă se 'ntâmplă ce trebuia să se 'ntâmple, 


Mergând astfel, se întâlniră nas în nas án cea- 
laltă parte a planetei şi nu le-a fost mică mi- 
rarea... ë 

Aceşti zăpăciţi nici nu visau că pământul fiind 
rotund şi calea se desemnează pe scoarță în for- 
mă de circonterinţă, după cum ai lega o portocală 
cu o panglică. ` 

Văzând aceasta şi-au dat seama că e mult mai 
bine să-ţi duci viaţa în linişte şi fericire şi im- 
brăţişându-se s'au jurat să nu se mai certe nici- 
odată. 


Cucuiata, vai de ea, 
Stă întrun vârf de nuia? 


“(pun ) 


+++ 


Ce-i mai lung decât drumurile 
Şi-i mai lat decât mările, 
Mai frumos decât florile, 
Mai drag decât turrurile, 
Și mai întunecos decât pivnițele? 
(m4339) 
Trimise de lonescu F. Maria-Bucuresti 


Citiţi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


A 


ZAO0Z0 VITEAZUL 


eu: Zozo nu e nici băiat nu e nici fată, nu 
e nici pisică nici căţel, nici purcel, nici găină, 
nici rață şi nici cocoş. Zozo e un epuraş de 
toată frumuseţea pe care ni l-a făcut cadou de 
Paşti unchiul Mihai. Pe unchiu Mihai îl cunoaşteţi? 
Nu? — Unchiul Mihai nu scapă niciodată prilejul 
de-a ne face surprize şi anul acesta ne-a făcut 
cea mai mere surpriză dându-ne pe Zozo. Un e- 
puraş! De când doream noi aşa ceva... Adică noi do- 
ream să avem doi, unul mare şi unul mic. Pe cel 
mare îl aveam acum şi de aceea l-am rugat pe 
unchiul Mihai care, de dealtminteri, nu ne refuză 
niciodată, l-am rugat să ne facă rost şi de unul 
mai mic ca Zozo, pe care să-l botezăm Lolo. 
Unchiul ne-a adus de Sf. Gheorghe şi pe Lolo. 


ozo!! Ştiţi cine e Zozo? Sigur că nu. Nici 
/ “maveţi de unde să ştiţi. Ei bine, să vă spui 
(3) 


Ce să vă mai spui bucuria noastră. Nu ne mai ju-. 


cam decât cu epuraşii. Ce gâteli! Ce panglici cu 
clopoței pela gât şi picioruşe! Ce pupături şi îm- 
popoţoneli! până ce 'ntr'o zi ne atrase unchiul a- 
tenţia că de atâtea zorzoane şi mângâeri prietenii 
noştrii, epuraşii, au cam început să slăbească şi 


să-i mai slăbim şi noi cu dragostea dacă vrem - 


să nu se îmbolnăvească. Apoi, pentrucă şi Lina, 
servitoarea, cam făcea mofturi când era vorba de 
curăţat dimineaţa prin casă, că, epuraşii erau ei 
frumoşi; dar. nu prea ţineau seama la curăţenie, pe 
aceste motive zic, tata, se hotărî să le schimbe 
domiciliul şi neluând seama de supărarea noastră, le 
făcu culcuşul în seră unde, drept e, aveau şi loc 
mai mult de umblat şi mai scăpau şi de mângâerile 
noastre cari, pe cât separe, îi cam supărau pe 
domnii epuraşi. 

Mutarea ageasta în seră a adus însă nenorocirea, 


de D. Const. Mereanu 


Bietul Lolo! L-am găsit într'o dimineaţă mort. Capul 
lui împodobit la gât cu panglicuţă roşie dispăruse. O 
pisică de prin vecini desigur îi curmase firul vie- 
ţii. Am plâns mult şi la urmă l-am îngropat în 
fundul grădinii unde ş'acum se află mormântul lui 
împodobit cu flori şi cu un stâlp la câpâtăi. (Noi 
am vrut să-i punem o cruce, dar unchiul a spus că 
nu e bine deoarece Lolo nu era botezat în legea cre- 
ştinească). Pe stâlp se poate citi cu tristeţă: „Aci 
zace în veci neuitatul şi drăgălaşul nostru epu- 
raş, Lolo, ucis mişeleşte de o mână criminală”. 

— Copii — ne spuse tata — să-l lăsăm pe 
Zozo încă o zi în seră. Pisica trebue să vie iar 
după pradă şi vom putea s'o prindem ca să-i dăm 
o lecţie să se înveţe minte. 

In adevăr, a doua zi, cum ştam la pândă, ve- 
dem goşgogea cotoşmanul că sare gardul şi se în- 
dreaptă spre seră. Printr'un geam spart intră înă- 
untru. Chemai pe tata ş-i spusei. Tata luă o scân- 
dură, astupă spărtura prin. care intrase pisica apoi 
mă trase lângă el şi privirăm înăuntru. Zozo sta 
nemişcat într'un colţ şi privea fix cotoiul care îna- 
inta încet către el. í 

Deodată, cotoiul făcu o săritură spre Zozo. A- 
cesta se trase în lături şi pisica se lovi .cu pu- 
tere de zid. Infuriat de lovitură, cotoşmanul, împle- 
ticindu-se porni o goană nebună după epure. Zozo 
mai sprinten şi mai neobosit la fugă alerga din- 
trun colţ în altul al serei. Cotoiul mai încercă odată 
şiretlic. Suindu-se pe un parapet de flori, se făcu 
că stă liniştit. Zozo nu-l pierdea din vedere. Incă 
un salt a! cotoiului şi o retragere bruscă a lui 
Zozo făcu pe cel dintâi să se lovească şi cu mai 


(Citește urmarea In pag. 16 jos) 


aa asa n ðs ra ni a a lð snúsi STI) 


PAG. 10. 00000000000000000000000000000000000000o0o0o0oo0oo DI MINE AT A COPIILOR 


- De vorbå cu cititorii 


Biblioteca „Tineretul”. — Suntem . mereu întrebaţi de 
diferiţi cititori din provincie „unde pot găsi exemplarele 
apărute în Biblioteca „Tineretul”. Răspundem că se gă- 
sesc de vânzare la chioşcuri şi la librării şi că preţul 
fiecărui exemplar din numerile 1, 2, 3 şi 4 este 5 lei, 
pe când „Inchisoarea de flori” de Max Nordau, având 
aproape 120 de pagini, deci 4 numere la un loc, se vinde 
cu 20 de lei exemplarul. Se pot procura şi direct dela 
parasirea revistei noastre, trimițându-se anticipat 
costul. 

Mih. Mal.-Jud. Cahul. — Ne şerii să-ți răspundem 
dacă aprobăm să ne trimiți manuscrise. Am spus de 
nenumărate ori si repetám şi acum că nu avem. nevoe 
de colăborarea de -afará şi că nu ducem nici o lipsă 
de materie, dar că nu refuzăm primirea nici unui ma- 
nuscris. -Cât despre publicarea lui, aceasta e cu totul 
altä chestiune. Nu publicăm . decât pe cele cari 
bine scrise, adică sorise de oameni cari au cultura ne- 
cesară, cunosc bine limba română, au priceparea la scris 
şi nu fac neiertate greseli de ortografie şi de punc- 
mane lată, cam ce fel de manuscrise primim şi chiar 

icăm. 

Av. 1. N.-Loco. — Nicuşor al d-tale care chinueşte 
bietele insecte e un caracter rău şi merită să fie pe- 
depsit, iar nici de cum să-l lăudăm, zicând că e cine 
ştie ce grozav de deştept. 

Tibuş.-Cernăuţi. — Iti publicăm ghicitoarea în versuri 
ŞI o glumă. Celelalte glume şi ghicitori sunt cunoscute 
st au mai fost publicate. 

M. Abr.-Brăila. —  „Păsărica”. Schița d-tale ar fi 
mers, (dacă te fereai de cacofoniile cari sunt cam dese 
sh dacă frazele aveau o construcţie mai îngrijită, mai 
românească. Ai neologisme cari nu sunt la locul lor 
(„„contrazicare”, „iritată””, etc.) şi construcţii de fraze 
cari sunt mai de grabă o tradugere nereuşită din limba 
germană. De ex.: „Cum poţi tu să mă contrazici, dacă nu 

1...” numai fel de construcţie românească nu este. 

G. Măer.-Braşov. .— „Mort pentru patrie”. Mulţumim 
de intenţie, dar noi nu numai că mam uitat o clipă pe 
cei ce au făcut România Mare, ci am scris şi publicat 
în revistă un roman întreg „Suflete de Viteji”. Bucata 


mGunnunnusussununanaaaasunanunununaanaanunusununanananaÑana 
(Urmare din pag. 15) 

multà putere de zid; dar, o labá prinse cu putere 

epurele. Câteva puncte roşii, de sânge, pătară blana 

lui Zozo albă ca zăpada. ra A 

In spaima aceia grozavă fricosul epuraş prinse 
curaj şi frica de moarte îi dădu puteri îndoite. O 
luptă aprigă se încinse. Cotoiul obosit de fugă slăbea 
din puteri. Ghiarele ascuţite şi dinţii lui Zozo mult 
mai puternici ca ai cotoiului se înfigeau cu re- 
peziciunea disperării. Cotoiul dădu să fugă pe unde 
intrase. Tata desfăcu puţin scândura şi înfăşcă de 
ceafa cotoşmanul blestemat care se sbătea miorlâind 
groaznic. Cu o nyia găsită la întâmplate îi trase 
vreo zece zdravene şi cand ii dădu drumul, sbura 
cotoiul de parcă avea aripi. 

De atunci nici nu i-am mai văzut blana prin gră- 
dina noastră iar Zozo, cu îngăduiala tatei ísi reluâ 
vechea reşedinţă, în casă şi fu botezat pentru voi- 
nicia lui „Zozo Viteazul”. 

D. Constantin Mereanu 
——— DOC — 


sunt . 


d-ale e însă prea încărcată de descrieri, înflorituri de 
stil, aşa că nu prea merge pentru o revistă destinată 
în primul rând copiilor. E N 

Sp. Ap.-Brăila. — E în interesul tău ca mai întâiu 
să înveți mai bine limba română, ortografia şi punctuaţia 
şi după aceea să te gândeşti a fi scriitor. 

L. Gold.-Loco. — Ne rogi să-ţi publicăm două ghi- 
citori cunoscute, iar noi te rugăm ca până ce creşti mai 
mare să înveţi mai multă carte să ne fii numai cititor, 
Mai târziu îţi va veni rândul să fü şi scriitor. Nu uita 
că acum eşti în clasele primare. 4 

M. C. Al.-Loco. — „Moş Simion”. Bucăţi cari încep 
arătându-se cum e lvremea, cum e soarele, ce face luna şi 
continuă cu „păsări sgribulite”, cu „raze binefăcătoare” 
nu prea sunt gustate şi au mai de grabă aerul de com- 
poziţii de clasă. Scrie mai simplu şi spune, povesteşte 
ceva, dar într'o formă mai originală, mai puţin bana- 
lizată. 

—.——— —— 
Soc. „Noua Maternitate“ organizează în luna lunie 


anualul concurs de frumuseţe și desvoltare fizică 


pentru copii. 
Inscrierile se primesc şi prin corespondenţă la 
sediul Soc. din Str. Traian No. 27. 


—— k F & N 
Peste ierburi, peste flori, 
Se întinde în spre zori, 
O cămașe aurie, 
Foarte rece. Spuneţi ce e? 


* 


(vung ) 
Culese de Nicolai M. Malahov-Ismall 
——— = x =!» — — — 


La un muzeu de antichităţi, printre care erau şi 
foarte multe oseminte de oameni, era un adevărat 
pelerinagiu în fiecare Joi. Doi provinciali auzind 
de acest muzeu se hotăresc să-l viziteze. Ajungând 
acolo, sunt plimbaţi prin toate camerele. La urmă 
ajung într'o cameră, unde nu se găseau decât două 
capete de mort, unul mare şi unul mic. Călăuza le 
explică: 

— Acest cap de mort este al lui Ludovic al 
16-lea, spuse el arătând capul cel mai mare. 

— Dar cel mic? 

— Cel mic este tot al lui, dar când eta mai 
tânăr!... 

* * X 

Un om se duse într'o zi la un doctor. Când îi 
veni rândul să fie primit, îi se plânse doctoru- 
lui că nu poate dormi noaptea. 

— „Cum? Nu dormi de loc? Care o fi cauza?” 

— „Cauza? Apoi cauza e... că sunt sergent de 
noapte şi n'am dreptul să dorm!...” răspunse omul. 


m BEKE ——— 

1 Cald 
Fie iarna cât de aspră Peri: 026602 388. 
Gerul nu mă sinchiseste s 


Când iau un pacheţel „SUCHARD” 
Sufletul mi-l încălzeşte. ' 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A, 


ul. ni DIMINEATA 
COPIILOR 


se REVISTA SÁPTAMANALA[ 7" ' 
= | r Diñeéron, N. GATZARIA 


„Să văd dacă Sosoiu mi-a scris în acest număr“, PREȚUL 4 LEI 


PAG. 2. 


Ce înseamnă ,,Românii uniți“? 


E întrebarea unui cititor care a văzut tot la 
rubrica aceasta din numărul 124 că, vorbind de 
ae aa Micu, am zis că e „Român unit” din Ar- 

Să lămurim ce-i cu chestiunea aceasta. Români 
uniţi, cărora li-se mai zice şi „greco-catolici” sunt 
o „parte din Românii din Ardeal, cari s'au unit 
cu Biserica romano-catolică, recunoscând ca şef 
religios mai mare pe Papa dela Roma şi primind 
încă trei puncte prin cari ortodoxii se deosibesc 
de catolici. Unirea aceasta s'a făcut în anul 1700 
sub Mitropolitul Atanasie, Mitropolit al Românilor 
la Alba-lulia. 

Să nu se creadă însă că Românii uniţi, despăr- 
țindu-se de Biserica ortodoxă, au devenit cu totul 
catolici. In bisericile lor; biserici cari nu diferă 
prin nimic de ale noastre, ale ortodoxilor, se ci- 
teste numai româneşte (iar nu latineşte, cum e la 
catolici), toată slujba şi rânduiala bisericii e ca 
la noi. Tot ca la noi sunt şi ceremoniile religioase şi 
posturile, şi sărbătorile, şi icoanele. 


Dece s'au unit? 


Mai înainte de a răspunde întrebărei acestia, să 
spunem că Românii uniţi sunt cam vreo treime din 
toţi Românii din Ardeal şi că în afară de Ardeal nu 
mai sunt alți Români, cari să recunoască supremaţia 
religioasă a Papei dela Roma. 

Adăugăm că cel important centru cultural al Ro- 
mânilor uniţi este B/ajul, oraş care e reşedinţa unui 
Mitropolit al lor şi unde au şcolile cele mai înalte. 

Cauza principală care i-a îndemnat pe frații noş- 
tri uniţi să se apropie de Biserica dela Roma au 
fost persecuţiunile cumplite la cari erau supuşi Ro- 
mânii şi în deosebi clerul românesc din Ardeal. 

Preoţii erau întrun hal de plâns, iar poporul 
român, tratat ca un popor de robi, era lipsit de 
orice drepturi. Copiii Românilor m'aveau măcar voe 
să înveţe carte, pentru ca nu care cumva să iasă şi 
dintr'înşii ceva oameni învăţaţi. Unindu-se, tineri 
Români au putut să meargă la Roma şi să în- 
vete la înaltele şcoli de acolo şi apoi, întorcându-se 
în Ardeal, să lupte pentru trezirea Românilor şi 
pentru cucerirea de drepturi. 


Să nu laşi drumul mare pentru cărare. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Marii scriitori uniţi. 


Românii uniţi ne-au dat, îndată după Unirea din 
1700, mari scriitori şi neobosiţi luptători pentru 
drepturile neamului românesc. Aşa, tot cam în vre- 
mea în care a trăit Samuil Micu, au trăit şi vestiţii 
George Șincai şi Petru Maior, amândoi călugări şi 
oameni foarte învăţaţi. 

George Şincai a scris o Cronică a Românilor, cro- 
nică scrisă cu atâta însufleţire în cât i-s'a zis cu 
drept cuvânt că este ca o Evanghelie naţională. 
Ungurii erau aşa de furioşi pe Şincai şi pe cronica 
sa, în cât censorul lor care a cercetat-o, a pus rezo- 
luţia următoare: , Cronica e bună de aruncat în 
foc, iar autorul ei de tras în ţeapă”. 

Petru Maior, ca filolog şi istoric, s'a străduit 
să dovedească în minunatele sale scrieri origina 
romană a poporului român şi a limbei române. 


Nemuritorul Saguna. 


Fiindcă e vorba de fraţii noştri din Ardeal şi 
de oamenii lor mai de seamă, nu putem să nu spu- 
nem ceva şi de cel mai însemnat om pe care l-au 
avut şi care este totdeodată unul din cei mai mari 
oameni ai Românilor de pretutindeni. Acesta nu e 
altul decât nemuritorul Mitropolit Andrei Baron de 
Șaguna. 

Născut în anul 1809 la Mișcolț (Ungaria de Nord) 
din părinţi, de felul lor Români din Macedonia, 
Andrei Şaguna a ajuns Mitropolitul Românilor ră- 
masi ortodoxi, adică neuniţi cu Biserica dela Roma. 

După unire, Românii ortodoxi continuau a fi pri- 
goniţi cu o înverşunare îndoită. Fără şcoli, fără 
biserici, apăsaţi, batjocoriţi, chinuiţi, bieţii Ro- 
mâni din Ardeal se credea că sunt osândiţi să 
piară. 

Se ştie însă că Românul nu piere, iar Şaguna 
a fost acela despre care se poate spune cu drept 
cuvânt că i-a scăpat pe Ardelenii ortodoxi, dându-le 
cea mai frumoasă organizaţie bisericească, reuşind 
să deschidă o mulţime de şcoli primare, secundare, 
seminarii, etc. 

De aceea, numele lui Şaguna va rămâne pentru 
Români în veci nemuritor. 
ELI LL LL Lele belele ele ee been ele ella) 


Citiţi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


11 IULIE 1926. — Nr, 126 


ABONAMENTE: 1 AN 150 LEI 
6 LUNI 80 „ 


sað 


IN GRÁDINA 


A adormit copilul 

La soare în grădină 
Şi păsările-i cântă 
Scăldându-se. în lumină. ` 


Un fluture pe-o floare 
Privindu-l par'că spune: 
„Tăceţi, să nu se scoale!” 
Dar ele, mai nebune 


Prin frunze, cântă întruna 
Şi către el privesc. 
Copilul doarme în soare 
Şi frunzele foşnesc. 
F. Voicu 


DR. a an au 


OINGO GJE 


Lui Florin 
Sub caisul înverzit, bunicul 
Stă cu nepotul, — ce alene 
Ascultă basmele ce-i spune, 
Cu Feti-Frumosi şi Cosinzene. 


Pe-un fir de aur împletește, 
Poveste fetii de împărat. 
Ce a räpit-o zmeul galben, 
Si-a dus-o ’n al său palat, 


Nepotul stă, — ascultă basmul 
Si tare mâniat pe smeu, 
Către bătrân se adresează, 
Zicând: — „Ehei! bunice, eu, 


Să fi căzut în mâna lui, 
(Dacă-aşi fi fost în locul ei) 
Cu dinții ași fi sfâșiat, 
Nu unul, — douăzeci de zmei. 
ð 1 Nillu 


I 


J DIMINEATA 
_ COPIILOR _ 


t REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
` BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 
UN NUMĂR 4 LEI 

IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Director : N. BATZARIA 


s | D ki : ; 


Manusoriseie nepublicate nu se înapoiază. „dA 


Nu e ‘mult decând Moş Nae, ` 
— Mos cu barbă mi se pare — 
Povestitu-ne-a de tine, $ 


Că făcut-ai cu balonul 1: STR 
O călătorie mare... = ph 

Ç k. 
Spusu-ne-a "ntre alte lucruri + iy 


Cum pe cap ți-au pus coroană s' 
Cu alaiu, Miradorenii, — š. ; 
Cum primit-ai dela dânşii, 7 «a +754 
Sceptru, sabie. si bland.... Ay 


Ca sii fie neatârnată 

Marea ta împărăție, ' 
Contra lui Tan-Tan, dușmanul, * 
Ai purtat războiul crâncen 

Cu o mare bărbăţie.... 


Ne-a mai povestit Moş Nae, 
Cum scăpat-ai dela moarte 
Pe Ileana cea frumoasă... 
Ai făcut „cred, o logodnă Po Sa 
De sa dus vestea departe... 


Na-a promis Moş Nae, apoi, 
Cü la nunta ta cea mare, 

O să fim chemaţi cu toții... 
Până-atuncea însă, dragă, 
Iți trimit o salutare, 


Și te rog totdeodată 
De balon sai grije mare, 
Căci la nuntă când venă-voiu 
Vreau să facem, împreună, 
Cu Moș Nae o plimbare.... 
Neculai G. Mihăescu-R. Sărat 
—— oJ — 


ci d atei d pentru Hăplișor,. | 


PAG. 4 0000000000000000000000000000000000000000o0o0oo DIMINEAȚA COPIILOA 


Prelucrare de Ali-Baba 


Poveste populară suedeză 


n păstor, flăcău chipeş şi voinic, îşi du- 
sese într'o zi turma într'un luminiş de 
pădure. Şezu după aceea la umbră şi se 
pregăti să prânzească. 

Dar tocmai începuse să mănânce, când 
dintr'un tufiş văzu sărind un guzgan mare de 
tot. 

„Ce să fie aceasta?” îşi zise ciobănaşul şi se 
duse să vadă locul de unde sărise guzganul. Dar 
când vru să privească în jos, căzu peste cap şi 
adormi pe loc. In somn visă că pornise să meargă 
la Domnița din „Muntele de Aur”, dar că nu ştia 
drumul. 

A doua zi îşi duse din nou turma la luminişul 
acela şi, la fel cum făcuse în ziua cealaltă, la 
vremea prânzului îşi scoase mâncarea din traistă. 
Şi de rândul acesta guzganul sări din tufis, pă- 
stâfăşul se duse să privească locul, căzu la pă- 
mânt, adormi îndată şi visă din nou despre Dom- 
nita din „Muntele de Aur”. Visă că dacă vrea să 


ARN 4 7 
"De. i) 


meargă până la dânsa, trebuie să Wate o pe- 
reche de opinci de fier. À 

Cånd se trezi din somn, isi dete seama cà to- 
tul mu fusese decåt un vis, cu toate acestea, isi 


băgă în cap să facă ce-o face, dar să meargă 


negreşit în căutarea „Muntelui de Aur” şi mai ales 


f a Domniței ce locuia acolo. 


In ziua a treia ciobănaşul nostru o porni cu 
noaptea în cap la luminişul cu pricina şi îi se 


# părea că mare să mai sosească ora prânzului, când 


guzganul ar fi sărit din tufiş. ENN 

Dar se întâmplă, aşa cum se intámplase şi în 
celelalte două zile: guzganul sări, ciobanul adormi 
şi visă din nou pe Domnița din „Muntele de Aur”. 
Visă cum că veni ea singură la dânsul şi-i puse 
în buzunar o scrisoare şi o panglică de aur. 

Nu mult după aceasta păstorul se trezi şi, spre 
nespusa lui mirare, îşi găsi în buzunar şi scri- 
soarea şi panglica de cari visase. Păstorul nu mai 
stătu acum pe gânduri, ci duse repede turma a- 
casă, luă din grajd un cal, îl vându, iar cu o 
parte din bani îşi făcu o pereche de opinci de 
fier. Le încălţă şi porni la drum. 

Merse el aşa multe zile şi multe nopţi, străbătu 
câmpii şi munţi şi văi, trecu Dumnezeu ştie cum 
şi în ce fel, peste o mare întindere de apă, până 
ce sosi là o pajişte verde şi de o negrăită fru- 
museţe. Cutreeră pajiştea în lung şi în lat, pri- 
vind în toate părţile, până ce, în sfârşit, zări un 
munte din vârful căruia se ridica un fum albăstriu, 

Ciobănaşul cel voinic luă drumul spre muntele 
acela şi când ajunse acolo, îi eşi întru întâmpinare 
o femeie care era, dragii mái, înaltă de mai bine 


DIMINEATA COPIILOR 
de nouă coti. Flăcăul nu se sperie, ci cui iñireabül 
de drumul care duce la „Muntele de Aur”. 


„Eu una nu ştiu, dar du-te şi întreabă pe sorăz = 


mea, care este cu nouă coti mai înaltă decât mine 
şi locuieşte într'un vârf de munte pe care ai să-l 
găseşti destul de lesne”. 

Şi aşa se întâmplă. Ciobănaşul găsi şi muntele 
acela, care era la fel cu cel dintâiu şi din al 
cărui vârf se înălța un fum albăstriu. 

Si iată că-i ieşi înainte o femeie nesfârşit de 
înaltă şi-l întrebă că ce caută prin meleagurile 
acelea. 

Dar ciobănaşul o întrebă, fără să clipească mă- 
car din ochi, de drumul care duce la „Muntele de 
Aur”. 

„Nici eu nu ştiu, îi întoarse ea vorba, decât 
du-te şi întreabă pe fratele meu care este cu nouă 
coli mai înalt decât mine şi locuieşte pe un vârf 
de munte ce nu-i departe de aici”. 

Flăcăul cel voinic se duse şi la al treilea munte 
şi fu întâmpinat de un uriaş, cum nu se mai vă- 
zuse până atunci pe pământ. Vă închipuiţi ce fel 
era, dacă avea o înălţime de douăzeci şi şapte 
de coţi. 


PAG. 5. 


„Care e drumul ce duce la „Muntele de Aur?” 
îl întrebă păstoraşul, fără să se sperie de, infă- 
şarea uriaşului. 

La întrebarea aceasta, uriaşul scoase un fluier 
şi flueră spre cele patru părţi ale cerului, chemând 
toate animalele câte se găsesc pe pământ. Şi ve- 
niră toate, dar mai întâiu veni ursul. = 

„Moş Martine, ştii unde este ;,Muntele- de Aur?” 
întrebă uriaşul pe urs. 

— „Nuuu! Nuuu!” răspunse Moş Martin în graiul 
său. 

Uriaşul flueră din nou, chemând de data aceasta 
toţi peştii cari trăiesc în mări şi oceane, în lacuri 
şi râuri. 

Şi veniră toţi, iar înaintea lor mergea balena. 

„Stii unde vine „Muntele de Aur?” întrebă u- 
riaşul pe balenă. 

— „Nuuu! Nu ştiu!” 
balenelor. 

Uriaşul fluerá din nou, chemând acum toate pă- 
sările cari sboară în văzduh. Şi veniră toate, iar 
în fruntea lor sbura vulturul. 

„Stii unde este „Muntele de Aur?” întrebă u- 
riaşul pe vultur. 

— „Da, ştiu!” răspunse vulturul. 

— „Dacă ştii, să-l duci până acolo pe flăcăul 
acesta, dar vezi să nu te porţi răă'cu dânsul!” 

Ciobănaşul se urcă pe vultur, care înălțându-se 
sus în văzduh, sbură peste păduri, peste munţi 
şi peste văi, până ce ajunse deasupra unei mări 
întinse. Acolo nu se vedea altceva decât.jos apa 


şi sus cerul. Na ES 
Vulturul se lăsă acum în jos şi-l cuftindă pe 

cioban în apă până la glesne, întrebându-l: „Ti-e 

frică?” na 
— „Nu, nu mi-e frică!” răspunse băiatul. . | 


răspunse balena în graiul 


Í Vulturul sbură din nou o bucată de drum, apoi 
îl cufundă din nou pe băiat în apă, de data a- 


f". 
4 


PAG. 6. 0000000000000000000000000000000000000000e0ee DIMINEATA COPIILOR 


ceasta până la genunchi, şi-l întrebă iarăşi: ,Ti-e 
frică?” 

— „Da, mi-e frică”, făcu păstorul adăugând: 
„Nu uita că uriaşul ţi-a spus să nu te porţi rău 
cu mine”. 

— „E adevărat că ţi-e frică?” întrebă încă o- 
dată vulturul. 

— „Da, mi-e frică!” îi întoarse din nou vorba 
ciobănaşul nostru. 
` Dar vulturul de colo, la rândul său: 

„Ei, şi mie tot aşa mi-a fost frică atunci când 
Domnița îţi pusese în buzunar scrisoarea şi pan- 
glica de aur”. 

Tot vorbind ei aşa, iată că ajunseră la un munte 
înalt, la care se intra printr'o mare poartă de fier. 
Bătură în poartă şi veni îndată o slujnică să le 
deschidă şi să le dea voie să intre. Ciobănaşul 
intră, dar vulturul îşi luă rămas bun şi sbură în- 
dărăt în ţara sa. 


` Flăcăului nostru, fiindu-i sete, îi se aduse o 
băutură răcoritoare întrun pahar de argint. După 
ce bău, puse în patiar, fără să fie văzut, pan- 
glica de aur şi dete apoi slujnicei paharul. Sluj- 
nica îl duse stăpânei sale, care nu era alta decât 
Domnița din „Muntele de Aur”. Uitându-se în pa- 
“har, întrebă: 

„A venit cineva?” 

— „Da, a venit un tânăr chipeş şi voinic”, 
punse slujnica. 

— „Să vie numaidecât la mine! porunci Dom- 
nita. Ciobănaşul veni şi Domnița îl întrebă: 
„cumva ai şi o scrisoare?” 

El scoase scrisoarea ce primise într'un chip aşa 
de minunat şi o dete Domniței, care, după ce o 
citi, strigă plină de bucurie: „In sfârşit, am scă- 
pat şi eu de puterea vrajei!” Şi cât ai clipi din 
oehi muntele se prefăcu în palatul cel mai fru- 
+mos, cu mobilele cele mai fine şi scumpe şi cu 
toate bunătăţile. 
` „E al nostru!” zise zâmbind Domnița, şi întinse 
ciobănaşului mâna ei albă şi fină, 

t, „Şi pe urmă, Sa mai întâmplat?” mă în- 
“treabă Silvia, care citeşte pr umeri, ce scriu eu 
aici `, 

' — pEi cë-sà se, întâmple? Pat se întâmplă 
în toate poveştile: ciobánasul' a luat de nevastă 
„pe Domnița .cea frumoasă şi s'a făcut o nuntă... 
dar ce nuntă? 

Să vă spuie mai bine cei ce au fost acolo. 

Ø R ; 


ha 


răs- 


„Nu k 


Cum se'nteleg albinele? 

Un învăţat care a urmărit de aproape traiul şi 
obiceiurile albinelor, povesteşte cele ce urmează: 

Intr'o zi de vară, sculându-mă mai înainte de 
răsăritul soarelui, m'am dus în grădină, unde avea 
mai mulţi stupi de albine. Am văzut cum câteva 
albine, eşind din stup, au sburat fiecare în altă 
parte, în căutarea de hrană pentru ziua aceea. i 

Nu trecu mult şi una din ele se întoarse, având 
pe dânsa un fel de praf gálbuiu. Albina aceasta 
găsi vre-o livadă cu flori şi vroia acum să spùie 
şi tovarăşelor sale să meargă acolo. Insă cum isă 
le spuie, căci albinele nu vorbeau aşa cum vår- 
bim noi oamenii. Se duse în mijlocul lor si în- 
cepu să se învârtească, să, sară în sus şi în jos 
şi să joace. Era semn că găsise ceva bun. Cele- 
lalte albine se îngrămădiră : atunci în jurul ei; şi 
începură să o miroase. i 

Albinele au, într'adevăr, mirosul foarte fin, dacă 
vre-o albină care nu face parte din: roiul lor le 
intră în stup, ca să fure miere, ele‘ o recunosc 
după miros şi o iau la goană. 

Tot, după miros se iau şi acum, ca să găsească 
drumul care duce la livada cu flori. 

După puţin, vine altă albină, care începe de- 
asemenea să se învârtească, să sară şi să joace. 

Ea a găsit ceva şi mai bun: flori din cari al- 
binele scot sucul din care fac mierea. Se îngrămă- 
desc: în jurul ei, o miroase bine şi apoi, luân- 
du-se după miros, pornesc la drum, ca să cu- 
leagă miere. 

In. chipul acesta mii “şi mi. de -albine trăiesc 
împreună în cea mai ‘bună înțelegere, muncind toate 
fără întrerupere şi fiindu-le bine-tuturor. 

Dela dânsele putem lua şi noi oamenii exem- 
ple si învăţăminte foarte folositoare. 

Vasile Stănolu 


Inchisoarea de flori, 


Dragii noștri cititori, 

E frumoasă, captivantă, 
Alta mai interesantă, - 

Så mă credeţi, nu găsiţi, 
Dând un pol, deci, vă grăbiţi, 
S'o luaţi și s'o citiți 

„Şi veţi fi prea aaa 


Citiţi 
` Metoda de a învăța si perfecționa „Innotul, de 
Locot. Paul Epureanu, champion de înnot. 
De vânzare la toate librăriile. Depozitul General: Tipografiile 
Române Unite str. Câmpineanu No, 9 Bucureşti. 


or ww; 


DIMINEAȚĂ COPIILOR 


VASCO PE GAMA 


PAG. ?. 


Cel care a găsit drumul pe mare spre India 


ristofor Columb a descoperit America, dar 
a descoperit-o fără să ştie şi fără să vrea. 
El plecase la drum, ca să caute altceva: 
anume drumul pe mare spre India şi Sudul 
Chinei. 

E drept că descoperirea lui este mult mai im- 
portantă decât găsirea drumului acesta, decât vorba 
e că Cristofor Columb nu şi-a atins scopul cu 
care întreprinsese lunga şi periculoasa călătorie. Ce- 
iace n'a izbutit să facă el, a făcut-o vestitul na- 
vigator portughez Vasco de Gama. 

Vasco de Gama s'a născut în anul 1469 la Sù- 
nes, un târguşor de lângă Lisabona, capitala Por- 
tugaliei. Navigator priceput şi foarte îndrăzneţ, Vas- 
co de Gama şi-a pus în gând să caute şi el drumul 
pe mare spre India, însă, în loc de a merge spre 
Apus, aşa cum făcuse Cristofor Columb, el să 
meargă spre Miazăzi. Cu câţiva ani mai înainte, 
un alt navigator curagios, anume Diaz, încercase 
şi el, fără să reuşească, să se coboare dealungul 
coastei Africei. Şi Vasco de Gama se hotărî să 
meargă pe acelaş drum. 

Se îmbarcă lângă Lisabona, având trei corăbii 
şi un echipaj de 160 de oameni. Era aşa de greu 
să găsească tovarăşi de drum, cari să se arunce 
în necunoscut şi să înfrunte primejdiile de tot fe- 
lul, încât a trebuit ca zece condamnaţi la moarte 
să fie iertaţi, pentru ca, luându-i şi pe dânşii, 
kjer de Gama să-şi poată complecta numărul de 


lantic spre Miazăzi, are de luptat cu furtuni, cu 
clima şi cu locuitorii din ţările unde făcea câte un 
popas. După multe zile de drum şi după rienumărate 
peripeții, ajunge la extremitatea de Sud a Africei, 
la capul numit „Capul Furtunilor” din cauza că 
acolo marea era mereu agitată şi suflau vânturi pu- 
ternice. Vasco de Gama însă reuşeşte să-l treacă, 
fără să i-se întâmple vreo neplăcere, şi de aceea, 
în semn de recunoştinţă, i-a schimbat numele de 
„Capul Furtunei” în acela de „Capul Bunei Spe- 
ranfei,” nume care se păstrează şi în zilele noastre. 

După aceasta Vasco de Gama schimbă direcţia. 
Incepu să meargă spre Nord, dealungul coastelor 
de răsărit ale Africei. Aşa, atinge gurile fluviului 
Zambez, e nevoit să intre în luptă cu indigenii din 
Mozambic, pe cari îi învinge, cu toate că ei erau 
în număr de câteva mii, dar la auzul detunăturilor 
de puşcă bieţii oameni, îngroziţi, au rupt-o la o 
fugă nebună. Obţinu după aceea dela regele din 
Melinda să i-se dea un pilot (marinar care conduce 
ştiind drumul de pe mare). Cu ajutorul acestui 


In sfârşit, pleacă, avântându-se pe Oceanul At- 


pilot, Vasco de Gama şi cu cele trei corăbii ale sale 
străbătu în douăzeci şi două de zile drumul pe 
Ocean dintre Mozambic şi India. In sfârşit, în ziua 
de 17 Mai 1498 intră în portul Calicut, după un 
drum total de un an şi o lună. 


CRISTOFOR COLUMB (în piesa pe corabia 
SANTA MARIA în (momentul când după o călătorie 
lungă şi pericoloasă, vede în sfârşit pământ în anul 
1492. În drinarii/săi cari puțin mai înainte se revolta- 
seră, acum îi cad în genuchi si îi cer iertare. 


mai cu seamă 
nevoie pentru 


Vă închipuiţi uşor de cât curaj şi 
de câtă voinţă stăruitoare a avut 
ca să meargă treisprezece luni pe un drum ne- 
cunoscut şi plin de primejdii. Dar scopul era a- 
tins: se descoperise şi se deschisese drumul pe mare 
spre India. 

Sute de ani pe drumul lui Vasco de Gama au 
mers toate corăbiile şi vapoarele din Europa în 
India, până în ziua în care a fost deschis ca- 
nalul de Suez, ceeace a scurtat foarte mult drumul. 
Astăzi drumul pe mare spre India este următorul: 
Marea Mediterană, canalul de Suez, Marea Roşie, 
Oceanul Indian. 

După ce a încheiat cu regele dela Calicut un 
tratat le alianţă, Vasco de Gama s'a întors în 
Septembrie 1499 la Lisabona, unde îi s'a făcut o 
primire triumfală. Atid 

00 kmo 

— Este doctorul pe care Vai consultat un doc- 
tor mare? A 

— Cum să nu fie? Este cu un cap mai mare 
decât minet... 


L 


— ` no  —— 


Cåt de norocos 
e Haplea 


Hi 


í) Merge Haplea-având în mână 2) Aprinzând-o la icoană, 
De cinci chile-o lumânare Crucea-şi face şi grăeşte : 
La biserică s'o ducă „„Că noroc mi-ai dat, o Doamne 
imtr'o zi de sărbătoare. Mulţumirile-mi primeşte !“ 


4) — „Nu-i nici una, nu-i nici alta, 


3) HE faitreabă-acum vecinii: 
„Ce-i norocul ce-avuşi parte ? Dar e ştraşnic de frumos, 
Ascultaţi, ca să pricepeţi 
Cum sunt cel mai norocos, W. S 


Ai găsit tu vr'o comoară ? 
Ori scăpat-ai dela moarte 2“ 


DIMINEATA -COPIILOR 


PAG. 9 


5) „Sunt trei zile, ba sunt două, 
Peste pod când am trecut, 
Ş'auzind bătăi, în apă, 

Eu mă uit... dar ce-am văzut. ? 


7) „Am văzut pe baba Sita — 
O cunoaşteţi, că-i din sat — 
Albituri spălând în apă, 
lar pe urmă a luat 


t š = 


— 


pitila 


g 
¿idii 


— 


9) „Ce noroc, imi zic atuncea, 
Că'n cămaşă nu sunt eu, 
Mă făcea piftie baba, 

Deci, vedeţi cum Dumnezeu 


6) „Ce-am văzut? Brr! mă cutremur 
Chiar acum când mă gândesc 
Şi c'avui noroc prea mare, 
Nu ştiţi cât mă fericesc. 


8) „0 cămaşă, numai una, 
Şi cu maiul voiniceşte 
Dán cămaşă făr'de milă, 

Ca nebună. zău, loveşte. 


Am dreptate dar, prieteni, 
Să fiu vesel mulțumit.“ 


PAG. 10. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Intr'o zi de zăduf... 


Z= rei copii se zăreau stând unul lângă al- 
tul la rând, pe malul râului. Acest râu 

$ care venea asemeni unui şarpe mare şi flá- 
mând, era foarte periculos, deoarece cu greu 

ar fi scăpat acela ce-ar fi căzut într'iînsul. 

Dar pe cât era de primejdios, tot atât era şi de 
net Pe o zi de zădut mai cu seamă nu te-ai 

mai fi săturat de el. 
Şi cei trei copii, 


Andrei, Dan şi Mioara, se 


in' bau dacă mar face mai bine să sară în râu 
Cu sú se răcorească puţin, decât să sufere căldura 
arzătoare a zădufului, care-i făcuse să uite cu de- 


săvârşire - de sfaturile mamei, ce le aminteau — 
de câte ori plecau să se joace — pericolul de-a 
se scălda în râul primejdios. 

— „Ştiţi ce-mi spune mie zădutul ăsta mare?” 
întrebă Andrei pe ceilalţi — privind cu ochi lacomi 
râul... „Uite, mie-mi pare car zice cam aşa: 


Nu mai așteptați copii 

C'am să vă topesc de vii, 
Dar de vreți ca să scdpafi, 
lute ’n râu să _v'aruncati! 


— Nu sări în râu, aşteaptă puţin, îi spuse Dan 
lui Andrei. Tu ne-ai povestit ce-ţi pare că auzi 
din partea zădufului; dar tu ştii ce-mi spune mie 
râul? Ia ascultă: 


Nu mai stati copii la gând 
Și săriți în râu curând! 

Vă voiu duce iute 'n cârcă 
Tocmai pân' la baba Hârcă, 


de Alex. Bilciurescu 


Baba Hârcă din pădure 

Cu dinți tari ca de secure. 
Pám la dânsa vă petrec 

Și apoi o să vă "nec! 

— Eşti un mare fricos! îi răspunse frate-său An- 
drei, râzând cu poftă, dacă nu vreţi să veniţi şi 
voi, mie puţin îmi pasă. Voiu sări şi mă voiu 
răcori singur. 

— Nu, nu, sări Mioara, oprindu-şi fratele- mai 
mare de a sări în râu, nu te vei scălda nici 
tu, căci mie mi s'a părut caud glasul mamei care 
ne spunea astfel: 


Dragii mei copii, suflete iubite, 

Tineti seama bine de-orişice ispite. 
Eu vă dau un sfat si să nu-l uitaţi, 
Căci de el în viață voi veți fi salvați! 


— Faceţi fiecare ce vreţi, dar să ştiţi că sun- 
teti nişte fricoşi fără pereche, răspunse Andrei. 

— Ai dreptate, întări Dan, viu şi eu cu tine să 
mă răcoresc, Mioara nare decât să aştepte până 
So topi zădutul!” 

Nu mai pierdură de loc vremea. Săriră amândoi 
în râul care-i duse numaidecât cu putere, ca pe 
nişte bostani seci. Mioara alergă ţipând, şi po- 
vesti totul părinţilor ,care nu ştiau ce să facă 
spre a-i putea salva... 

Dar toată graba lor de a-i salva, ar fi fost 
zadarnică, dacă nu sar fi întâmplat să fi fost 
văzuţi de nişte oameni, care depuseseră multă muncă 
până ce scăpară de la înec pe cei doi copii ne- 
ascultători. 

Alexandru Biloiurescu 
EEE rc TENET ep 

Intre copii 

La mare „la Constanţa. Copii mai mici şi mai 
mari se joacă. Unul dintr'înşii, care e pe jumă- 
tate în apă, îi strigă altuia: 

— „Hai în apă. E atât de bine!” “` 

— „Nu vreau, răspunde celălalt, nu vreau, pen- 
trucă pantalonii de baie sunt noi şi mi-e teamă 
că... îi ud!” 

* * * 

Pe stradă, un trecător liniştit este trântit de o 
bicicletă. Cel trântit strigă: 

— „Ei, domnule, nu poţi să suni?” 

— „Ba de sunat pot eu, dar nu pot să merg cu 
bicicleta... 1 


PE 
— Ei amice, unde ai fost vara asta? La munţii 
Alpi, -în munţii Balcani? 
— Nu. La muntele de Pietate!... 
. Wodan 


“DIMINEAŢA COPIILOR 90000000000000000000000000000000eo00tooeteee PAG. li. 


Dintr'o călătorie în Laponia 


Scrisoarea li. — In sanie și pe skiuri. 
Cristiania 17 lan. 1885 ` 
Scumpii mei nepoți, 


cum când ne-am obicinuit cu clima depe 

aici, hai pentru un timp oârecare in sa- 

nie şi pe jos, noaptea casi ziua. E fără 

„îndoială cel mai bun mijloc spre a scu- 

tura acel simţimânt de tristeţe de -care 
vă vorbeam. In sanie stai dumnezeeşte. Incotoş- 
mănaţi bine în blănurile noastre, cu o mare piele 
de urs pe picioare, cu o căciulă de păr îndesată 
peste urechi, cu înnaltul guler al mantalei ridicat 
astfel încât să nu lasă descoperit decât nasul şi 
ochii, sfiðezi (nu-ţi pasă de) orice fel de frig, 
oricare vânt şi 'orice zăpadă... 

Afară de acesta mai e apoi “acolo sus un alt 
sistem de mişcare, mult mai original şi mai des- 
fătător. Sunt sigur că, dacă l-aţi cunoscut, var 
plăcea atât de mult încât aţi dori să vedeţi, cel puţin 
pentru o jumătate de an, Italia acoperită de zăpadă 
spre a vă putea obicinui cu el. E vorba să a- 
lergi alunecând pe două patine, sau mai bine două 
țăndări de lemn, subţiri şi lungi, mai mult decât 
omul, largi cu atât cu cât piciorul e puţin ridi- 


cat la vârf. Acele patine se numesc ski-uri.' Când 
zic că e vorba de alergătură, trebue să adaog că 
începătorii ca noi se mulţumesc să, meargă -la pas. 
Acele binecuvântate skiuri au cusurul de a se încă- 
leca, cu toată grija ce aveţi de a vă ţine drepţi. Dacă 
vă îndreptaţi cu greu picioarele înăuntru, se încru- 
cişează înainte. Dacă dincontră, fără a observa, ră- 
suciți puţin picioarele în afară, patinele se încruci- 


şează înapoi. Atât în primul cât şi în al doilea 
sfârşitul e acelaş: cazi la pământ... sau mai exect 
în zăpadă. 

Când zăpada e mare şi moale şi picioarele se 
scufundă aşa fel încât îţi e aproape imposibil să 
mergi, skiurile sunt de foarte mare folos, pentri:că 
„sub acea întinsă stavilă zăpada cedează puţin sau 
de loc.' In multe părţi ale Norvegiei, în anumi 
timpuri, nu se călătoreşte fără ele. Mersul pe câ:n- 
pie în acest chip e un lucru de nimic. Partea fru- 

-moasă e să te laşi să aluneci la vale depe munte... 
Toate piedicile atunci cresc cu repeziciune cure 
poate să devie ameţitoare. Dar odată cu greu.a- 
tea creşte şi. plăcerea, în aşa măsură încât între- 
cerile: pe skiuri pe coastele dealurilor sunt o dis- 
tracțiune naţională. 

Ne-au povestit lucruri minunate de aceiace' Pot 
face unii pe aceste, patine. A zice că, pe unele po- 
vârnişuri aleargă întocmai ca un cal de cursă, ar fi 
să se zică puțin; trebue să-i comparăm deadreptiul 
cu un tren direct. Când şi-au dat drumul cu tcatà 
iuțeala pe coastele unui munte, pot executa sărituri 
de mulți şi mulţi metri care s'ar putea numi sbor uri, 
fără vreo sforţare, astfel încât, dacă întâlnesc vreo 
prăpastie care să le închidă calea, o sar depe o 
parte pe alta. Frumuseţea acestor exerciţii e că 
pe povârniş nu întimpini nici o oboseală, deoarece 
nu ai de făcut nimic altceva decât să te conduci 
şi să te ţii în, echilibru. 

Atât de folositoare sunt aceste skiuri încât, pe 
vremuri, Suedezii. aveau un regiment cărora li se 
dăduseră iarna în loc de cai (1). Laponii dealtfel, 
cari sunt deasemeni „meşteri în acest exercițiu,- se 
servesc de ele în vânătorile de lupi. 


Trad. după St. Sonia. de Paul |. zidul. 
„Pentru cine sunt paharele astea cu apă, Fro- 
! 


so?” 
i „Pentru cei care au sete.” 
„Dar acelea goale?” 
„Pentru cei cari wau... sete!...” 


k * x. 


„Jean dece nu te piepteni?” 
„Pentrucă nmam pieptene domnule profes r.” 
„Dece nu-ţi cumperi unul?” 
„Pentrucă atunci va trebui să mă piepten!...” 


* * *? 
„ Profesorul de fizică: Care sunt corpurile bune 
iată toată de căldură, Ştetănescule? 
Ștefănescu (care se arsese cu vătraiul): V¿/ tal 
domnule profesor. 
1) Astăzi asemenea regimente se găsesc la toate. fă- 
rile de munte, La noi sânt două, numite: Vânătorii de 


a W r Q | 
r JT += anna) 


PAG 12. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Dezlegătorul de ghicitori 


— Poveste populară — 


Wb Í l 
Kisi) 


M 


u fost odată trei fraţi, tustrei săraci lipiti. 
Intr'una din zile cel mai în vârstă din- 
tr'insii zise: „Mam săturat de atâta să- 
răcie! Mă duc în lumea largă şi dacă se 
întâmplă de mă fac om bogat, viu şi vă 

iau şi pe voi”. 
Şi porni la drum, mergând drept înainte multe 
zile şi multe nopţi. Aşa ajunse el până la o pădure 


( 


de Marin Opreanu 


care părea că nare sfârşit. Rupt de oboseală se 
culcă la umbră şi adormi. 

Pe când dormea, veni un omuleţ cu o barbă 
lungă şi albă, şi-l trezi strigându-i: „,Scoală-te, 
om leneş şi neruşinat ce eşti! N'ai ce mânca şi 
dormi ziua nămeaza mare. Scoală-te!”. 

Omul cel sărac se sculă şi zise: „Sunt obosit şi 
mam de lucru!” Dar omuleţul cel cu barba albă 
şi lungă îi întoarse vorba zicându-i: „Vino acasă 
la mine! Am să-ţi dau mâncare, băutură şi bani 
câţi doreşti, numai dacă ghiceşti o ghicitoare ce-ţi 
voiu spune.” Pătrunseră în desişul pădurei şi ajun- 
seră la o casă mare şi frumoasă. Intrară într'insa, 
iar omuleţul, deschizând o poartă de fier, zise: 
„Iţi dau toţi galbenii ce vezi aicea în grămezi, dacă 
ştii ce este ghicitoarea aceasta: 


O bucată de lemn şi patru sfori 
Un bețișor cu multe fire de păr. 
Cheamă pe jlăcăi şi pe fete 
La horă si la dans”. 


Omul cel sărac răspunse: „Nu ştiu, nu pot să 
ghicesc!” 

— „E vioara, făcu omuleţul care îi mai zise: 
Fiindcă n'ai ştiut, ai să stai aici şi ai să-mi fii 
slugă.” Şi-l puse pe bietul om la munci grele şi-l 
bătea şi-l chinuia şi ziua şi noaptea. 

Cei doi fraţi cari rămăseseră acasă tot aşteptau 
să primească vreo veste dela fratele lor mai mare, 
dar văzând că vremea trece şi nu vine nimic, se 
hotări şi cel de al doilea frate să plece în lumea 
largă şi dacă ajunge om bogat, să vie îndărăt acasă 
şi-l ia şi pe frăţiorul său. 

Plecă, dar îi se întâmplă şi lui la fel ca fratele 


DIMINEAŢA COPIILOK 000000000000000000000000000000000000000eooeoo PAG. 13. 


său mai mare. Omuleţul cel cu barbă lungă şi albă 
il duse şi pe el la casa lui şi-i puse ghicitoarea ur- 
mătoare: š 


»E un câine fără picioare si fără limbă, 
„De-l ridici de jos şi-l pui pe tine, 
„Latră şi urlă si scheaună, 

„Dacă-l culci, amuțeşte din nou”. 


— „Nu ştiu ce este, zise cel de al doilea frate, eu 
nu sunt aşa de deştept”. 

Omuleţul cel răutăcios îi grăi răstit zicându-i: 

„Dacă eşti aşa de prost şi nu ştii, să-ţi spun eu: 
e lanţul. Decât să ştii că de azi încolo eşti sluga 
mea”. Asa ajunseră cei doi fraţi slugile piticului 
cu barba lungă şi albă şi erau amândoi cât se 
poate de nenorociţi. 

Fratele cel mai mic aşteptă în zadar acasă veşti 
dela frații săi. Văzând că nu primeşte nimic, îşi 
zise singur: „Fraţii mei s'au dus şi mau uitat; 
dacă-i aşa, plec şi eu să-mi caut norocul!” Plecă, 
luând cu dânsul trei animale la cari ţinea mult şi 
RPR Í 


ţineau de asemenea la dânsul. Aceste animale erau 
un urs, un dup şi o vulpe. Ajunseră tuspatru la 
aceiaşi pădure blestemată şi acolo fratele cel mic 
le zise animalelor: ,,Mergeţi şi vă căutaţi de mân- 
care, dar când fluer să veniţi numai decât!” 

Cele trei animale se imprăştiară prin pădure, iar 
el se culcă şi adormi. Dar veni omuleţul şi-l trezi 
strigându-i: „Leneşule, nu dormi, ci te scoală şi 
munceşte!” 


— „Ce vrei dela mine?” îl întrebă el mirat. 

— „Vino acasă la mine şi am să-ţi dau mâncare 
şi băutură şi grămezi de galbeni, numai dacă ghi- 
cesti o ghicitoare ce-ţi voiu spune”. 

Il duse la palatul lui, şi deschise poarta de fer 
şi arătându-i galbenii cei mulţi, îi grăi zicându-i: 
„Ai tăi să fie, dacă ştii să ghiceşti ghicitoarea 
aceasta: | 


„De o pânză lungă, nesjârșită, l 
Toată fara-i şerpuită”. 


v 

— „Pânza aceasta sunt drumurile”, zise băiatul, 
fără să stea mult pe gânduri. : 

— „Asa este, ai ghicit şi văd cá eşti mai deştept 
decât fraţii tăi. Cu toate acestea, vei rămânea şi 
tu aici şi imi vei fi slugă, aşa cum îmi sut şi 
fraţii tăi”. 

— „Ba să am iertare, îi întoarse băiatul vofba, 
invoiala ne a fost să-mi dai bani, nu să-ţi fiu 


Decât omuleţul cel rău nici nu vroia să audă; de 
urechea aceea. Văzând aceasta, băiatul flueră şi 
veniră numai decât ursul, lupul, şi vulpea şi se-a-. 
runcară asupra omuleţului şi-l sfâşiară în sute de 
bucăţi. 

De bună seamă că palatul şi cu toate comorile 
dintr'însul rămaseră pentru cei trei fraţi, cari a- 
junseră boieri -din cei mai mari şi mai bogaţi. 

Prelucrare de Marin Opreanu 


GHICITORI ` 
Dece este biciclistul cel mai sărac om din lume? 
(man ¿n pzvaduod p9n4]uad ) 


* * + 
Ce este când cade un cosar în zăpadă? 
(puan) 
Í | | 
* * * : 


Unde e toatá lumea Duminica, la 12 ore? 
`(upumdas z asg) 
** peN 


Mătuşă-mea locuieşte dincolo de gârlă. Azi-noapte 
mi-a trimis o manta care acopere toate, numai gârla 
nu. Ghici ce e? 


*(vppdw 
HR (vppdn7) 
Dela noi şi påw la voi, numai funduri de tigăi. 
*(a7a7D04nSnp ) 
* * * A 
Cine trece peste mare şi nu se vede? 
(muvn) 
* * * H 
Sus tună, jos răsună. Ce este? | 
`(maəusn4 p) 
E, GI. 


PAG. 14. @99%909090000060000009000000ooooooooooooooooo0a DIMINEATA COPIILOR 


De ce iarna soarele este rosu? 


unt multi copii mici şi buni, cari mau nici 
tată, nici mamă. In timpul verei le merge 
şi lor destul de bine. Peste zi stau în gră- 


dini, se duc prin pădure sau chiar pe stră- 
zile oraşului şi se găsesc totdeauna oameni 
buni la suflet cari le dau de mâncare. Noaptea dorm 
pe vre-o bancă din grădina publică şi visează şi 
ei vise frumoase, ca şi copiii cari dorm în pat 
pe lângă părinţii lor. i 
Dar pe măsură ce se răceşte vremea şi ochii 
acestor copilaşi lipsiţi de adăpost devin mai trişti, 
iar când pică la pământ cea din urmă frunză de 
pe arbori, sărăcuţii de ei au uitat de mult râsul. 
Cu ochii lor mari şi trişti, se uită la păsările 
cari pleacă în ţări depărtate şi câţiva dintr'înşii 
le şi :strigă: „Iubite păsărele, luaţi-ne şi pe noi, 
fiindcă aicea o să fie frig şi e aşa de trist!” Iar 
păsările le răspund: „Copilul care acum în toamnă 
mai poate găsi o viorea înflorită, poate cu aju- 
torul ei să facă să-i crească şi lui aripi”. Şi co- 
piii caută vioreaua de toamnă, iar ochii lor se uită 
mereu trişti în depărtare.... i 


Dar cu tot căutatul, nici un copil nu găseşte 
vioreaua care are puterea să facă să-i crească a- 
ripi. 

Insă iernei celei aspre puţin îi pasă de privi- 
rile cele speriate ale acestor copii şi îndată ce 
croitorul ei i-a cusut haina cea albă, vine şi ea, 
întinzându-se în lung şi în lat. Copiii cei săraci 
mau hăinuţe calde şi de frig, degetele le învine- 
tesc şi le înţepenesc. Şi îi doare, îi doare mult 
pe micuţii. Şi nau pe nimeni, ca să le încălzească 
degetele, să le dea ciorapi calzi, aşa că sunt ne- 
voiţi să cutreiere străzile oraşului, îmbrăcaţi sub- 
tire de tot. Dar noaptea îi umple mai mult de 
grije. 

Din pricina frigului, e cu neputinţă să se culce 
în pădure, iar în casă nu-i primeşte nimeni. Când 
zăpada se aşterne înaltă pe străzi, umblă şi ei 
din sat în sat, cerşind dela oameni o bucăţică de 
pâine şi dela soare ceva căldură. Unora dintr'inşii 
li se dă voe să petreacă noaptea în vre-un şo- 
pron, dar cei ce mau găsit nici un adăpost, merg 
mai departe pe drumul. albit de zăpadă şi tre- 
mură toată vremea. 

E noapte adâncă, luna luminează, iar stelele cli- 
potesc vesele. Bieţilor: copilaşi li-se pare că lună 
şi stele îşi rând de dânşii. Şi când dau de vreun 
tufiş sub care nu e prea multă zăpadă, îşi zic 
în sinea lor: „Aicea va fi pătucul nostru. Zăpada 
e albă ca o perină”. Da, zăpada e albă, dar nu 
e caldă. Micile corpuri se înfig cât mai tare în- 
tr'insa. Din zăpadă răsar chipuri de femei îmbră- 


de Irma Singer 


cate în alb şi mângâie cu degetele reci obrăjorii 
celor ce dorm. > j 

După aceea vin şi prietenele lor, femei bune şi 
bătrâne, cari aduc copiilor un dar preţios. Darul 
acesta e un somn zdravân. 


In curând totul e dat uitărei, copiilor: li-e cald, 
fiindcă darul femeilor e aşa de bun! 

Dorm şi. dorm, nu mai simt frigul şi nu le mai 
pasă de zăpadă. Dimineaţa îi găseşte dormind încă 
sub tufiş. Un corb trece în sbor şi vrea să dea 
copiilor „bună dimineaţa”, dar când vede că nu 
se mişcă nici băeţaşul, nici fetiţa, corbul se în- 


DIMINEAŢA COPIILORW00000000000000000000009000000000000ooeooer PAG. 15. 


tristează şi se duce de le spune puilor săi că 
bieţii copii au murit. 

Dar în noaptea următoare, sub tufiş stiăluceşte 
o lumină argintie. Un îngeraş ţine o tavă de ar- 
gint şi tava srtăluceşte. Un al doilea înger se 
pleacă la copilaşul mort şi din trupşorul lui ii 
scoate încet inima. In clipa aceea, de jur împrejur 
se petrece ceva minunat. Tutiş, zăpadă, drum, to- 
tul străluceşte într'o lumină vie şi roşie. Lumina 
aceasta vine dela inimioarele copiilor. 

Ingeraşii îşi fac unul altuia semn, fără să spuie 
ceva din gură, căci ei îşi vorbesc din ochi. Iar 
ochii lor zic: „Vom duce inimioarele acestea la 
soare, ca să se încălzească”. Străbat încet şi lin 


cerul şi se duc la soare. Acolo e cald şi frumos, 
mult mai frumos decât pe pământ. Ingerii pun acum 
la soare inimile copiilor cari au murit inghetati 
de frig. 

Astfel de inimi vin din toate tárile si PARALAR 
ca: o minunată lumină roşie. De aceea şi noi în 
toate dimineţile de iarnă venan soarele colorat în 
roşu. ; SA Ha 

Copiilor le merge bine in ær, însă inimile lor 
cari sunt la soare, plâng în lacrimi roşii ca sân- 
gele, scurta lor viaţă. Lacrimile acestea umplu în- 
tregul soare atunci când răsare şi apune în tim- 
pul iernei. ` 
In romåneste de Vlad Nicoarš 


LL LL LL LILLE Lc LL Lb lalele nl EC 


Curiozităţi, Jocuri, Distracţii 


Acul plutitor 


Nu numai vapoarele pot pluti pe apă. Şi acul 
poate să plutească. Iată cum: 

Luaţi un pahar cu apă, puneţi o bucată de hâr- 
tie pe suprafaţa apei şi peste hârtie puneţi un 
ac. Insă, băgaţi bine de seamă, acul trebuie să 
fie curat, altfel şmecheria nu izbuteşte. 

Cu cât se va scufunda hârtia în apă, cu atât 
acul va pluti mai bine. i 

Incercati şi veţi vedea ce frumos este. 

Wodan 


Cel mai mare fruct din lume 


E multă, multă vreme, de când marea aruncă pe 
coasta apuseană: a Indiei nişte fructe foarte mi- 
nunate. Ele aveau ca şi nucile cocotierului coaja 
neagră ce închidea un miez cam anost cu un strat 
firos. Fructele aceste ereau de o mărime nemai po- 
menită, căci unele cântăreau 15-20 kilograme. Ni- 
meni nu ştia de unde vin; se credea că sunt un pro- 
dus al mării şi de aceia multă vreme au fost nu- 
mite cocosul de mare. 

Indienii găsiră că aceste nuci au o putere de vin- 
decare şi făcură din coaja lor tare, vase ce le 
umpleau cu vin sau apă, mai mult pentru cre- 
dinţa că lichidul turnat întrun astfel de vas de- 
venea tămăduitor. Datorită acestei credinţe care a- 
junse foarte populară, nuca uriaşă începu să aibă 
cătare şi să fie plătită foarte scump. 

Ea fu adusă chiar şi în Europa sub numele de 
nuca minune Salamos. 

Abia mai târziu se descoperi origina acestui fruct 
care stârnise atâta vâlvă în Indieni. Un inginer fran- 
cez, Barré vizită în anul 1769 insula nelocuită Pras- 
lin şi descoperi palmierul ce purta fructele uriaşe. 


Pomul ce atinge o înălţime de 40 metri şi ale că- 
rui frunze sunt cele mai mari din lume (cozile lor au 
o lungime de 10 metri şi o lăţime de 5 metri) 
fu numit Lodoicea Sechellarum. 

Barré îşi încărcă vaporul cu nucile-minune şi porni 
spre India. Când se văzu însă cantitatea lor şi li 
se află origina, farmecul rarităţei dispăru şi pre- 
tul lor scăzu simţitor. t 

Nuca şi-a păstrat însă renumele de a fi cel mai 
mare fruct din lume. 

Lodoicea înfloreşte abia când ajunge la vârsta 
de 35—40 ani; florile sunt galbene. 

Pomul a fost transportat şi în alte țări, 
nicăieri nu dobândeşte acea zii ce 
patria lui. 


dar 
o are în 


Supa are ochi, dar.... sărmana de ea! nu vede de 
loc. Nici chiar cu ochelari! 


Păcăleala cifrelor 
Adăugaţi o cifră şi ce mai doriţi altceva la 91 
şi faceţi aşa fel ca să aibe mai mică valoare decât 
10. Dar nu adăugaţi decât o singură cifră. 
Ehio :sundsyy) 
SNT. ——— VW à 


De vorbå cu cititorii 


Celor cari se supără. — Un copil trebuie să Tie Toarte 
mulțumit când îi îndrepți qreselile, îi spui adevărul şi-l 
pui pe calea cea bună. Noi cei mai în vârstă, n'avem 
voie să-i inducem pe copii în eroare, iar copiii. n'au 
voe să se supere atunci când li-se fac, spre binele lor, 
observaţiile cuvenite. Unde mai pui că cel care se supără 
recunoaşte prin aceasta că nu prea are dreptate în cele 
ce spune sau cere. 

Mug.-Câmpina. — „,„Nevinovăţie”. Dorinţa, prea timpurie, 
de a face versuri cu orice preţ, te-a făcut să în- 
trebuinţezi cuvinte, aşa cum un Român nu le întrebuin- 
teazá nici odată. Aşa, de pildă, numai româneşte nu e: 
„Cu nevoință îi rupe mâna”, sau „mâniat pe o întâm- 
plare”. lar versuri ca: „,Şintrebându-l cam ce are, îi 
spuse ce.pe suflet are” şi sună rău şi frumoase nu sunt. 

Maria Dum.-Loco. — Am citit şi noi povestea ce ne ai 
trimis „Băiatul cel lăudăros” şi am văzut că scrii literile 
destul de frumos, dar să te sileşti să scrii şi mai curat, 
fără să pătezi hârtia cu cerneală. 

C. V. P.-Suhuleţ. — „In primăvară”. Alături de unele 
versuri cari ar fi pulut merge, ai şi versuri slabe de tot 
de ex:: Copii... încearcă jocul lor de rând” şi altele la 
fel. Nu uita că nu îngrămădirea de epitete şi compa- 
raţii face frumuseţea unei poezii. 

Z. G. B.-Loco.. „Cavalerul „de turtă duice” nu-i 
destul de tare şi pe deasupra mai are cacotonii şi ver- 
Suri şchioape. Fireşte, că primim şi bucăţi în proză, 
nepunand trimiţătorilor decât condiţia să fie scrise bine 
şi în conformitate cu programul revistei. 

Pan. Mil.-Brăila. — Dacă publicăm poezia „Hora dela 
Plevna”, îl vom semna pe marele nostru poet Vasile 
Alexandri, care a făcut-o, iar nu pe dumneata, fiindcă 
ţi-ai dat osteneala să o copiezi. Ce uşor am fi devenit 
cu toţii poeţi vestiți, dacă toată munca ar fi fost nu- 
mai să copiem poezii făcute de alţii şi pe urmă să le 
iscălim, ca şi când le-am fi făcut noi înşi-ne! 

I. Boj.-Loco. — „Altă păţanie a lui Nicuşor”.. Modul 
cum sunt scrise versurile ce ne ai trimis şi greşelile de or- 
tografie arată că eşti încă prea mic, aşa că nu te 
grăbi să faci versuri. Mai află că nici în poezie nu 
se poate spune „Până nu ceva păţeşti, ci „până nu pă- 
testi ceva”. 

Iac. Som.-Loco. — O fi, cum spui dumneata, foarte 
frumoasă povestea „lepurele, vulpea şi ursul cel păcă- 
lit”, dar dacă e făcută de altul, dumneata n'ai dreptul 
să o semnezi. 

AI. B.-R.-Sărat.. —  „Sgârcitul nemulțumit”. E slă- 
buţă, dragul meu, şi regretăm că suntem obligaţi să 
te refuzăm. Alegem din fabula d-tale patru versuri, ca 
să vezi şi dumneata că nu sunt reuşite. „Şi de vrei anull 
acesta să-mi dai mie grija asta.” Acesta cu asta nu ri- 
mează. Şi continui în telul următor: „Şi atunci Sfinţia sa.” 
Aci e vorba de Dumnezeu, Căruia nu I-se zice nici odată 
„Sfinţia Sa.” Şi mai zici: „Ascultatu-i-a rugă”, cu ac- 

pe a, ceiace iarăşi nu merge. 
` G. P.-Cluj. — Bucăţile cari nu poartă semnătura în- 
treagă şi adresa trimiţătorilor, nu se iau în cercetare. Am 
spus-o aceasta de nenumărate ori. 


S. G. Gheorghiu-Ploeşti. — „Fuga Țiganului”. Anec- 


dota aceasta e de d. Th. D. Speranţia, aşa că nimeni nu 


PAG. 16 90000000000000000000000000000ttteeeoeoeeeoee DI MIN F AT Å COPIILOR 


are dreptul să o publice cu altă semnătură decât aceia 
a autorului. 1 


Fr. I. Ein.-Loco. — „Lumina surorii” e luată dintr'o 
carte de şcoală, iar, în afară de aceasta, e foarte tristă. 
L. S.-Loco. — „Pitpalac”. Ar fi mers, dar în strofa a 


H-a faci sà rimeze „fermecat” cu „pitpalac”, ceiace nu 
merge. In „La Mosi”, prima strofă e mai bună, a H-a 
mai puţin bună, iar a treia mai slabă. Mai ales ultimul 
vers. „Si se duc acas’ la rost” e cam greoiu. Se vede că 
începi acum, dar talentul nu-ţi lipseşte. 


AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA AAA AAAAA AAAAAAAAAAAAAAAAA 


Prietenul nostru lon Ciorănescu, distinsul colabo- 
rator al revistei noastre, trăeşte şi merge chiar pe 
cale de compiectă însănătoşire. , 

Scriem rândurile acestea cu o bucurie cu atât 
mai mare, cu cât de nespusă era durerea ce sim- 
tisem la vestea — din fericire greșită — că d-sa ar 
fi sucombat boalei. š 

Ñi uråm tånårului prieten si talentatului scriitor cát 
mai multă sănătate si o viață cât mai lungă. 


AAAA AAAA AAAA AAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAA AAAA AAAA AAA] 
Premiul 


La examen cu succes, 

x Am trecut o clasă, 
Premiul meu a fost „SUCHARD” 
De alt-ceva nu-mi pasă. 


—— k ——— $ 
Betivanul. — D-le cârciumar, pe d-ta mo să te 
ia în armată. piele 
Cârciumarul. — De ce? 
Bețivanul. — Pentru că mai măsura cerută. 
* * * 
Mama. — lar te-ai bătut cu pungaşii şi ai pier- 
dut doi dinţi! š 
Ionel. — Nu i-am pierdut mamă, îi am ascunsi în 
buzunar. 
... 


— „E acasă Tănase?” 

— „Nu, e la Ocnele-Mari.” 
— „Pentru multă vreme?” 
— „Pentru toată viaţa!...” 


Aducem la cunoștința cititorilor că s'a pus In vânzare foarta 
frumoasa poveste „Of şi Tepeluş', care formează 
No. 4 din „BIBLIOTECA TINERETUL“, 

Tepeluş‘‘ este o poveste induloșetoare și 


„Of şi 
totdeodată foarte plăcută la citit. Suntem siguri că va face o 


deosebită bucurie cititorilor, Gereţi dar la toate chioșcurile de 
zlare şi la librari 
„Of şi Tepeluş“. 
Un exemplar de 36 pagina! cu o frumoasă copertă colorată 
ŞI cu lustrațiuni In text Lei 5 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


am m DIMINEATA 
N COPHLER 


ae — 


REVISTA SĂPTĂMANALA 
Diiieeroa. N. SATZARIA 


„CE CITIM IN VACANTE?“ — „DIMINEAŢA COPIILOR!“ PRETUL 4 LEI 


PAG. 2. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Invârtirea pământului. 


Un elev dela liceul „Haşdeu” din Chişinău — 
numele acestui eiev nu l-am. putut. descifra — ne 
întreabă dacă pământul, în mişcarea sa în jurul 
soarelui, pleacă în toţi anii exact din acelaş punct 
şi se întoarce iarăşi la acelaş punct, sau dacă este 
vre-o deosebire de câteva secunde dela an la an. 

Răspundem. Pământul nu "pleacă, adică: nu por- 
neste din nici un punct, pentrucă: „aceasta ar -in- 
semna cà e o graniţă, o margine la care se opreşte 
pentru ca să înceapă din nou sà se învârtească, 
“ Pământul însă nu se opreşte nicàeri, aşa că “nu 
începe în niciun punct şi nu termină în niciunul. 

Faptul că noi începem anul în ziua de 1 Ianua- 
„rie nu înseamnă de loc că şi pământul din ziua 
aceea începe mişcarea sa în jurut soarelui, ci aşa 
sa luat 1 Ianuarie, pentrucă trebuia să se ia o 
datá de la care să înceapă anul. 

Dar pentru socotirea timpului în care pămân- 
tul se învârteşte odată în jurul soarelui astrono- 
mii au ales în spaţiu un punct închipuit, pe unde 
trece pământul. 


A 


Descoperitorii sticlei. 


j 


Acelaş cititor ne întreabă cine a descoperit sticla: 


şi ce întrebuinţau oamenii înaintea descoperirii sti- 
clei. 

Răspundem. Sticla a fost descoperită de vechii 
Fenicieni şi aceasta printr'o. simplă întâmplare. Spa- 
tiul. nu ne permite să povestim aci cum. s'a întâm- 
plat că s'a ajuns la cunoaşterea şi fabricarea sticlei. 

Ce întrebuinţau oamenii mai înainte, de sticlă? 
Ce să întrebuinţeze? N'aveau geamuri la ferestre, 
iar paharele erau de pământ sau de lemn, ca şi 
celelalte vase cari sunt astăzi de sticlă. 


Cuvântul ,,mineralogie“ 


Cititorul nostru d. Jean Făinaru dela Galaţi, ne 
întreabă despre origina cuvântului „mineralogie”. 

E un cuvânt de origină greacă, tot aşa cum sunt 
cuvintele „geometrie”, teologie”, „„cosmogratie”, 
„geogratie”, „aritmetică”, etc. f 

„Mineralogie” însemnează textual „a fi vorba de 
minerale” si mai lămurit, mineralogie este stiinta 
çare tratează despre minerale. 


- 


-ruine asupra nenorocitei Rusii, 


` 


„Gavotă“ şi „orologiu“. 


"E Gititorul nostru d. “Hary -17 delă Bráila, taer, š 


doreşte să ştie origina şi însemnătatea acestor cu- 
vinte. 

„„Gavotă” e cuvânt francez şi e un di di 
care a fost foarte la modă în Franţa în veacul 
al 17-lea şi al 18-lea. 

E un dans plăcut, grațios, dar nu putem da 
mai multe amănunte, fiindcă noi înşine nu ne pri- 
cepem la dansuri. 

Tot dela Francezi am luat cuvântul „orologiu”, 
însă vechia origină a cuvântului este grecească. 


Ce este ,„,bolşevizmul''? îi | 


Harnicul “nostru colaborator d. N. S. Mih. dela 


R.-Sărat, ne cere, în numele a mai multor colegi .: 
ce formă de guvernământ 
de care Dumnezeu ne-a ăia şi, + 


ai săi, să-i lămurim 
e „bolşevismul”, 
de sigur, ne va feri şi în viitor. 

„Bolşevismul”, dragii mei, este cea mai rea şi- 
mai :răufăcătoare tiranie. Tirania unei mâini de oa- . 
meni fără Dumnezeu şi cari au îngrămădit numai `; 
după ce, din una? 
din cele mai puternice împărăţii, 


sfâșiată, sărăcită şi cufundată în anarhie... 


au făcut o tară ; 


$ 


In deosebi, copiii au suferit îngrozitor depe urma ; 


guvernării bolşevice. Rău hrániti, rău îmbrăcați - şi; 


lipsiți de îngrijire, æi au pierit de boli şi de mi-: 
. zerie cu zecile şi cu sutele de mii. š 
Incă odaiă, Dumnezeu să ne ferească de guter- ; 


narea bolşevică. 


Cititorilor vint. 


foate şi amestecate” găsiţi răspuns la întrebările, 
ce ne adresăţi. De sigur, sunt şi/ chestiuni la cari 


nu răspundem şi aceasta din cauză că nu vedem. 


folosul ce ar rezulta pentru d-voastră. 
Deaceea, vă sfătuim să vă gândiţi bine mai în- 


nainte de a ne face o întrebare şi să nu ne intre-: 


baţi despre lucruri cari mau cum să vă intereseze.: 
Rubrica aceasta urmăreşte scopul să vă .dea în 


£ 


Vedeti, scumpii noştri cititori, cà la rubrica „De / 


w. 


cuvinte putine, dar cåt mai lámurite, cynostinfi pe: 


cari nu le aveți sau nu le puteţi: ' căpăta pe -altă 
cale. 


Aşa d dar, urmăriţi-o cu woe atenția. o: 
KØR «Grei Au SE 


Dagio 


» 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREȘTI. — Str. SĂRINDAR, 9—11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN 150 LEI || UN NUMĂR 4 LEI 


4 EN 
p. 


iÐ 


2 6 LUNI 80 „ ''IN STRĂINĂTATE DUBLU 
18 IULIE 1926. — Nr, 127 Director : N. BATZARIA Manuscriseie nepublicate nu se înapoiază. 
CARTEA L'a aplaudat... 

Din- ziua când bunicul Ker A Nicu, la teatru, | 
Surâzător şi blând Merge prima dat, 

Mi-a ?ntins o cărțulie cu poveşti Și-auzind aplauze, 

Din lumi împărăteşti, | Intrebü mirat: h Å 
Am uitat soldaţii, trántifi pe covor, 4 ` 

Am părăsit păpuşa L "| — „Tatt, ce-o fi asta? ` | 
Si pianul şi pisicul, i Oamenii că bat! i f 
Si am fugit nerăbdător, Å — „Asta însemnează V 
Nenemerind nici uşă, Că-i aplaudat. 

Cu cartea cea adusi de bunicul 

Cel blând şi iubitor. ie e) Dela şcoală, Nicu, 


Intr'o zi sosește, 
Plin de bucurie, 
lute povesteşte: 


Erau în cartea scrisă cu litere mici, mic? 
Cu poze colorate, 
Poveşti din lumi necercetate, 
De prin regate de pitici; 
pat F i b 
A Care pagin -un teza, 3 g 2 
Si n fiecare pagină era câte u aur, Şi mam răspuns indat. 
lar întrun basm spunea de un balaur, j e 

; VØ ; Atunci, profesorul, > 
Domnind întrun palat de diamant H» r? 

⁄ > Ma APLAUDAT”, 

Pe-un munte "nalt, de aur! 


— „Mi-’a dat o problemă, i 


` Glumistul 
Păpușa părăsită sa 'mbujnat — k= 
Parcă stătea să plângă, șa cal 


Pisicul a prins să strângă să ` 1 RÁS P U N = | | 


Mustiütile 'ncruntat, AN 


Cu o läbutță gata de zgâriat; „Vai, să nu ştii nici atâta! 
Pianul prăjuit wa mai cântat; i Pentruce mai mergi la şcoală? 
Grivei mârâia să mă muşte, Două numere-adunate — R 
lar soldații, i Doar că nu-i mare scofalà!”. 
Supăraţii, ; 
Ochiau să mă 'mpuste. Astfel s'a răstit la Gicu 

Dar eu, uitând pe toți, citeam ` Tatăl său, cam supărat. 


Insă Gicu, cu "ndrăzneală 


C ândul d leparte 
fst ELP dia Ăst răspuns pe loc a dat: 


Și nu mai isprăveam. 
Parcă voiam 


A poi, "să pol A EA „Dacă nu-i mare scojală, 
Intra cu mintea şi cu trupul tot, Cât jac patru și cu doi, 7, 
Comorile strălucitoare să le scot, — JER entruce nu ştie „Domnul fi 
Inchise de un vrăjitor, in carte. '* Si ne "treabă tot pe noi: 


Claudiu Ilarion Steiian Constantin 


PAG, d 00000000000000000000000000000040000004çoeoeeoo0o DIMINEATA COPIILOR 


lată cå a pátit-o si vulpea 


rea că stiti-de carc vulpe e vorba: de aceea 
care, înşelând pe corbul cel puţin la min- 
te, i-a şterpelit bucata de brânză. Dar cred 
că nu ştiţi ce s'a întâmplat mai pe urmă. 
Ascultaţi să vă spun. 

Bietul corb s'a întors acasă, adică la cuibul unde 
îl aşteptau nevasta şi copiii, vre-o patru pui de 
corb care de care mai negru. H aşteptau să le 
aducă de mâncare, căci erau cu toţii lihniţi de 
foame. 


FÈL 


y 


De aceea, cum îl zăriră, începură să croncănea- 
scă: „cro! cro! croa!”, ceeace în graiul corbilor 
înseamnă: „Vino iute si dă-ne să mâncăm”. ] 

„Croa! cro! croa!” răspunse corbul, ceeace, pre- 
cum lesne intelegefi, insemnează: „Nam găsit ni- 
mic!” 


de Stan Protopopescu 

Sá fi vázut atunci ce de plåns pe micutii pui 
de corb si ce de necaz şi mânie pe mama lor. 

„Nu ţi-e ruşine”, îi strigă ea corbului dojenindu-l, 
„să vii acasă cu ciocul gol! Trântor şi nătărău 
ce mai eşti! Cine ştie pe unde ai căscat până 
acum gura, aşa cum îţi este obiceiul, şi nu te-ai 
gândit că ai nevastă şi copii, cari mau avut ni- 
mic de mâncat cât e ziulica de mare”. 

Corbul stătea cu capul plecat în jos şi numai 
din când în când îl auziai că zicea: „croa! cro!”, 
adică: „N'am găsit nimic, crede-mă!” 

Nevastă-sa însă nu-l credea, ci îi dedea înainte 
certându-l şi mustrându-l. 

Intre acestea, iată că le veni în vizită coțofana 
care locuia în vecini, pe un arbore din apropiere. 

Şi deodată, aşa pe nepusă masă, coțofana îl în- 
trebă pe corb: „Dar de unde te-ai învârtit, ve- 
cine, de frumoasa bucată de brânză ce ţi-am vă- 
zut-o mai adineauri în cioc?” In adevăr, ea îl vă- 
zuse pe corb cu bucata de brânză, dar nu-l mai 
văzuse atunci când, înşelat de linguşirile vulpei, 
o lăsase să-i cadă din gură. - 

Foc şi pară se făcu nevastă-sa, auzind că el 
avea brânză şi că acasă nu adusese nimic. 

„Corb fără suflet, dacă nu de mine, dar cum 
nu ţi-a fost milă de bieţii copilaşi şi cum de te-ai 
îndurat să o mănânci singur toată?” 

Cam astfel de vorbe ii spunea ea şi multe al- 
tele pe care nu le mai ţin minte. 

Strâns cu uşa, corbul spuse tot adevărul, ju- 
rându-se pe toţi moşii şi strămoşii că el na mân- 
cat măcar o fărimitură şi că ticăloasa aceea de 
vulpe i-a şterpeiit bucata întreagă. i 

„Dela un nătâng ca tine nici nu mă aşteptam 
la ceva mai bun”, îi zise nevastă-sa, aruncându-i 
o privire de dispreţ şi întorcându-i spatele. 

— „Lasă, cucoană vecină, că vă răzbun eu!” zise 
coțofana luâhdu-şi rămas bun şi ducându-se la cui- 
bul ei. =s 

Ziua următoare cotofana găsi o piatră rotundă 
şi lucioasă şi se puse apoi la pândă, ca să vadă 
când era să treacă pe acolo jupâneasa vulpe. Aş- 
teptă aşa ca vre-o oră, două şi iată că vulpea 
se zăreşte înaintând încet şi cu băgare de seamă 
printre arborii pădurei şi mirosind cu botul ei lung 
şi ascuţit în toate părţile, doar-doar descoperă o 
nouă bucată de brânză. 

„Acum eşti a mea!” îşi zise coțofana în gând. 
Luă apoi în cioc piatra cea rotundă şi lucioasă 
şi sbură pe o cracă drept în drumul vulpei. Vul- 
pea o zări numai decât şi ochii îi sticliră de bucu- 
rie, fiindcă îşi închipui că în cioc coțofana nu 
ţinea altceva decât o bucată de brânză. 

„Stai că-i fac şi ei ce i-am făcut corbului!” îşi 


DIMINEAȚA COPIILOR»%0%000.00000000000000000000000000000000000ee PAG. 5. 


zise şireata de vulpe şi începu apoi cu glas tare: 
„Ah! iubita mea coţofană! Cât sunt de mulţumită 
că te văd şi ce bine îmi pare că eşti aşa de 
frumoasă, cum nu ţi-se găseşte părechea. Ci cân- 
tă-mi ceva ca să-mi înseninezi sufletul, că rău mai 
sunt amărită. Cântă-mi, că mi-sa spus că glasul 
tău e mai frumos ca al privighetoarei”. 


Coțofana asculta şi pândea momentul când vul- 
pea se apropia mereu, tot linguşind-o, lăudând-o 
şi îndemnând-o să cânte, iar când veni tocmai sub 
craca sub care se găsea coțofana, se ridică în două 
labe, uitându-se drept în sus. 

„la şi mănâncă!” strigă veselă coțofana, dând 
drumul pietrei care căzu drept pe botul vulpei, 
spărgându-i vreo trei, patru dinţi. 

Insângerată şi urlând de durere, vulpea fugi cu 
coada între picioare şi furioasă că a putut fi în- 
şelată de o cotofaná. 

Dar coțofana îi strigă de pe cracă: „Să-ţi fie 
de bine şi mai potteşte şi altă dată!” 

Stan Protopopescu 


IEEE P E faa a naie m 


O faptă frumoasă 


Intro frumoasă zi de primăvară, bătrânul cer- 
şetor şedea ca de obicei la umbra salcâmului din 
faţa şcoalei noastre. Era dus pe gânduri... 

„Oare, la ce s'o gândi moşneagul”, ne întrebăm 
noi, care eram în curtea şcolii în recreaţie. 

Când ne-a dat drumul la 12, ne-am dus la moş- 
neag, pe care nu-l părăsiseră gândurile. 

—- Dar ce ai, moşule, de eşti aşa trist?... îl 
întrebă unul dintre băeţi. Moşul oftă şi privind pe 
băiat îi zise: 

— „D'apoi ce să am flăcăule, decât necazuri şi 
iar necazuri. Of!... de mar lua D-zeu de pe pământ, 
ca să scape lumea de un neputincios cum sunt eu?” 

Pe câna vorbea bietul moşneag, ochii îi străluceau, 
lăsând să cadă două lacrimi. 

— „Moşule, nu mai fii trist şi hai spune-ne şi 
nouă necazul D-tale, că poate îți vom veni într'a- 
jutor. | 

— „Hei, dragii mosului, patruzeci de lei am avut 
şi pe aceştia mi i-au furat.” 

— Acesta ţi-a fost necazul moşule?... întrebă Mişu, 
premiantul cl. IV. 

— Da, chiar ăsta şi e atât de mare!... 

— Uite moşule eu îţi dau 5 lei şi mai rămâne să 
complectezi 35 lei, nu e aşa?... şi întorcându-se 
către colegii săi le zise: 

— Ascultaţi, băeţi, cred că sunteţi cu toţi îndu- 
ioşaţi de nenorocirea ce a dat peste acest om sărac 
şi neputincios. De aceia să-i dăm o mână de ajutor 
dându-i fiecare un leu sau doi, ca să strângă 40 lei. 

Abia isprăvi Mişu de vorbit, când toţi băieţii în- 
cepură să dea gologani moşului, aşa de mulţi încât 
a trecut de 40 lei. Când un copil îi dete cel din 
urmă ban, moşul prinse a zice: 

— Copii, vă mulţumesc din adâncul sufletului de 
binele ce mi-l'aţi făcut, bunul D-zeu să vă aibă sub 
paza sa, să vă îndemne spre fapte cinstite şi fru- 
moase, iar voi, dragi copii, să nu ştiţi ce sunt ne- 
cazurile. ti 

Ani M. Constantinescu-Craiova 


üGsnnunununúwaunúunauunununaanancunszananúnuusnananununuunus 

„Riki-Tiki-Tavi“ este titlul unei minu- 
nate povestiri a cărei publicare începe 
din n-rul viitor, continuându-se în câ- 
teva numere. 

„Riki-Tiki-Tavi' este tradusă din limba 
engleză anume pentru „Dimineaţa Co- 
piiior de către distinsa noastră cola- 
boratoare D-na FULMEN. 

Așa dar, pregătiți-vă să citiți cu toții 
„Riki-Tiki-Tavi“. 


i pc FR RR a i — 


Á 


a B. 


PAG. 6. 


Paznicul jucariilor 


ica este surioara cea mică a lui Săndel. Sau 
©) poate nu-l cunoaşteţi nici pe Săndel? Băe- 
gi țelul acela oacheş, neastâmpărat, cu capul 
ca un ciuf zburlit şi mereu. mânjit pe haine? 
Dar Rica, mă grăbesc să vă spun, nu-i 
seamănă, şi de data asta se bucură mai ales pă- 
rinţii. Rica e un model de fată cuminte, bună şi 
ordonată. Când pleacă la plimbare cu  mămica,, 
nu-şi lasă lucruşoarele ei vraişte prin odăi, cum 
face Săndel. Nu. Ea aşează tot: rochiţele in cui, 
cărţile pe raft iar jucăriile într'un cărucior albastru 
în care încap numai bine toate: maimuţoiul şi au- 
tomobilul în fund, ursuleţul, mingea de cauciuc şi 
celelalte mai mărunte deasupra. Apoi Rica le a- 
coperă cu o cuvertură de pluş tot albastru şi culcă 
peste ele un paznic credincios şi neclintit: păpuşa. 
Nu puteţi bănui cât este de frumoasă păpuşa 
Ricăi. Atâta doar să vă spun că seamănă cu fe- 
tia: amândouă blonde, cu obraji trandafirii. 


Acasă sunt nedespărţite. Iar când trebuie să iasă 


“la plimbare, Rica îşi sărută cu foc păpuşa, o a- 


şează pe căruciorul albastru şi o alintă: 
„„Pupico, nu plânge că mă întorc degrabă. 
Să ai grijă de jucăriile mele, să nu mi se piardă 


"vre-una. Tot pe tine te iubesc eu mai mult, dar 


şi ele mi-s dragi. Să le păzeşti bine, Pupico! 
Păpuşa, cum vă închipuiţi, nu răspunde, dar as- 

cultă, pricepe tot şi îndeplineşte dorinţa Ricăi. 
Acum, ce se întâmplă într'o zi? Dar mai întâiu 

să vă întreb: ştiţi ce este un cutremur? Dar nici 


DIMINEAȚA COPIILOR 


` de Alice Gabrielescu 


vorbă că ştiţi, de vreme ce citiţi regulat revista 
şi poate chiar vi s'a întâmplat într'o zi să sim- 
titi un cutremur, vre-un cutremur mic poate, nu 
ca acela de care vreau să vă povestesc acum. A- 
cela a fost un cutremur grozav. 

S'a întâmplat într'o seară de toamnă, când Rica 
şi cu mama ei nu erau acasă. Atât de puternică 
a fost zguduirea, încât şi cei mai viteji oameni 
s'au înfricoşat, simțind cum le fuge pământul de 
sub picioare. A ţinut trei clipe numai şi apoi a 
trecut. 

Dar chiar şi într'o clipă, câte nu se pot în- 
întâmpla? 

Să vedeţi. In cutremurarea pereţilor, iconiţa din 
odaia Ricăi s'a desprins din cui şi a căzut de" 
sus peste căruciorul cu jucării. Din cauza greu- 
tăţii, căci icoana era de argint greu, másuta pe 
care sta căruciorul, s'a prăvălit, şi cum era lângă 
o fereastră, păpuşa a căzut în picioare, sprijinită 
pe geam, iar căruciorul chiar la spatele ei, pe per- 
vazul ferestrei, fără să se răstoarne. 

‘Asta însă n'ar însemna nimic, dacă în odaia ală- 
turată nu sar fi întâmplat o adevărată nenoro- 
cire. In zguduirea cutremurului, s'a desprins fla- 
căra care se lăţea, aprinzând covorul, perdelele şi 
mobila, atât de iute încât când au prins de veste 
vecinii, casa ardea cu furie din toate părţile. 

Ce era de făcut? Au chemat pompierii. lată toc- 
mai atunci şi părinţii Ricăi sosind cu copiii a- 
casă. Era noapte, dar curtea era luminată de îlă- 
cări. Uşa din față ardea, nu se mai putea in- 
tra pe acolo, şi cum dădeau cu toţii târcoale ca- 


“sei, căutând să intre să scape ceva, Rica deodată 


dădu un țipăt: 

— Pupica! 

O văzuse la fereastră, în picioare, cu fruntea 
lipită de geam ca şi cum se uita afară, se uita 
să vadă pe cineva şi să-l cheme în ajutor. 

—  Tăticule! Scap-o! Păpuşica mea! 

Tăticu a lovit numaidecât cu băţul în geam, l-a 
spart şi a scos păpuşa afară. A scos şi cărucio- 
rul cu jucării şi asta a fost tot ce s'a putut salva 
din casă, căci focul cuprinsese toată clădirea şi 
până să vie pompierii, scrum şi funingine s'a ales 
din ea. 

Mult s'a minunat Rica de deşteptăciunea păpu- 
şii care, după închipuirea ei, trăsese singură la 
geam jucăriile scăpându-le de foc. Insă mămica 
i-a spus pe urmă că minunea a săvârşit-o iconiţa 
cea sfântă la care Rica se închina dimineaţa şi 
seara, şi pe care într'adevăr o găsise, printr”o 
miraculoasă întâmplare, deasupra căruciorului ei cu 
jucării. db di Alice Gabrielescu 


Brit q lo 


DIMINEAȚA COPIILOR 


BAG. 7. 


Magelan: cel dintâiu om care a făcut ocolul pământului 


2 vremea când Magelan a întreptins călăto- 
ria sa (anul 1519) în jurul pământului, cei 
UË mai multi oameni — şi chiar oameni învă- 
tati — nu credeau că pământul este rotund. 
Călătoria lui Magelan a dovedit însă tutulor 
că pământul nu are-altă tormă decât forma ro- 
tundă şi că pornind dela un punct şi mergând 
mereu drept înaintea ta, după mai multă sau mai 
puţină vreme vei sosi tot acolo de unde ai plecat. 
(In vremea când s'au petrecut cele ce povestim 
aicea, ocolul pământului se făcuse în aproape doi 
ani de zile. Astăzi cu ajutorul aeroplanelor şi al 
vapoarelor moderne s'a ajuns ca acest ocol să se 
poată face în nu mai mult de o lună). 


Magelan, al cărui nume a rămas nemuritor, a 
fost un navigator portughez, născut în târgul Sa- 
borosa cam pe la anul 1480. Mai înainte chiar de 
a fi împlinit 20 de ani, luase parte la războaiele 
Portugaliei şi fusese rănit într'una din lupte. Din 
cauza rănei acesteia, Magelan rămase şchiop pentru 
toată viaţa. 

Fiind nedreptăţit de regele Portugaliei, Manuel, 
părăsi Portugalia şi trecu în Spania, unde domnea 
vestitul rege şi împărat Carol Chintul. Intră în ser- 
viciul Spaniei şi în anul 1519 (Septembrie 20) por- 
neste din portul spaniol San Lucor de Barameda, 
având sub comanda sa 5 corăbii şi un echipagiu de 
265 de oameni. Nu porneşte ca să facă ocolul lu- 
mii. Nici nu se gândeşte la aceasta, ci scopul a- 
cestei călătorii era mult mai modest: îndreptându-se 
spre. Apus, să găsească drumul cel mai scurt la 
insulele Moluce. In loc de aceasta, a eşit cu totul 
altceva mult mai important. 

Din Spariia, îndreptându-se spre Apus pe drumul 
de apă, natural că mergi pe Oceanul Atlantic şi 
ajungi pe coastele de Răsărit ale Americei. Aşa s'a 
întâmplat şi cu Magelan, care în ziua de 13 Decem- 
brie, acelaş an, (1519) intra în gólful Rio-de-Janeiro, 
unde nu se opreşte decât prea puţin şi îşi continuă 
drumul mergând acum spre “Sud. 

“Insă, pe măsură ce înainta spre Sud sporeau şi 
greutăţile, ceeace a făcut ca echipagiul sà se re- 
volte. Magelan a trebuit să ia măsuri severe, pu- 
nând pe mai mulţi în lanţuri, iar pe doi dintre capii 
răscoalei condamnându-i chiar la moarte. In afară de 
aceasta, mai pierde, scufundată de furtună, una din 
cele 5 coiăbii ce avea. Totuşi, înaintează, făcând 
câte odată popasuri lungi, ca să exploreze ţara şi 
să intre în legătură cu locuitorii. 
` Printre aceşti locuitori, Magelan face cunoştinţa 
Patagonilor, oamerii de o statură uriaşe. 

Ceeace căuta acum Magelan era un drum pe mare, 
o strămtoare la capătul de Sud al Americei prin 


“care să“trăacă şi călătorind tot în direcţia de Apus, 
; să meargă până la insulele Moluce. 


MAGELAN 


Y 


Magelan isbuti. In ziua de 28 Noembrie 1520, 
putu să treacă prin strămtoarea, numită de atunci 
„Strămtoarea lui Magelan”. In faţa sa apáru acum 
o nouă şi nestârşită întindere de apă, un nou o- 
cean blând şi liniştit. Din cauza aceasta Magelan 
îi dete numele de „Oceanul Pacific”, nume care 1-4 
rămas şi în zilele noastre. 

Pe acest ocean, descoperit de dânsul, Magelan 
se-avântă îndreptându-se spre Nord-Vest şi la mij- 
locul lui Martie (ânul 1521) debarcă în insulele 
Filipine, după ce pe drum era cât p'aci să moară 
el şi cu oamenii săi de foame şi de sete. 

Magelan nu putu să „termine călătoria întreprinsă 
şi nu mai văzu Spania, căci el îşi găsi moartea la 
Filipine într'o luptă în care el cu 55 Spanioli ţinu 
piept la 1500 de indigeni. 

Magelan muri (1521), dar prima călătorie în ju- 
rul pământului era făcută. E drept că nu era dusă 
până la capăt, dar după moartea lui Magelan unul 
din locţiitorii săi, Sebastian del Cano, continuă dru- 
mul cu corabia Victoria şi se întoarse în Spania în 
ziua de 6 Septembrie 1522, adică trei ani dela ple- 
care. sii: i 

In afară de -dovada ce s'a făcut despre rotunjimea 
pământului, călătoria lui Magelan a fost foarte fo- 
lositoare şi din alte puncte de vedere: s'au descoperit 
coastele Americei de Sud, legătura dintre Ooeanele 
Atlantic şi Pacific. şi mai ales s'a descoperit Ocea- 
nul Pacific. Urmarea a fost că acum se cunoştea 
ce este şi cam cum este globul pământesc şi se 
ştiau şi marile drumuri dela un continent la altui. 


——— =: 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Dar ascultă-mă şi p'urmă 
Ai să vezi că nu-s de vină 
Nici Tănase, nici Prostilă 
Nici drăguța mea Frusină. 


Am pornit cu bucurie 

Noi cu toţii din Hăpleşti, 
Cu prieteni şi cu neamuri, 
Să venim la Bucureşti. 


'Mpodobit cu flori şi frunze, 
Merge în frunte Urechilă, 
După dânsul toată ceata, 
lar la coadă e Prostilă. 


imbrăcaţi eram cu toții 

'N haine moui de sărbătoare, 
Cât de Frosa... ce să spunem, 
Strălucea, zău, ca o floare. 


Mers-am noi aşa trei ceasuri, 
Când deodată — vai, ce-i asta! 
Bine c'au scăpat cu zile 
Urechilă şi nevasta! 


Se porneşte, dray Moş Nae, 
O furtună... ce furtună? 
Ce prăpăd, ce grozăvie, 
Cum trăzneşte şi cum tună! 


Ai dreptate, scump Moş Nae, 
Ca să fii tu supărat, 
Pân'acum că nu venit-am, 
Că'n zadar m'ai aşteptat. 


„S'a sfârşit!“ mi-am zis în gându-mi, 
ip şi fel nu-i de scăpat, 

Uite apa ne cuprinde, 

Zău, ne-am dus, ne-am înecat. 


Şi ploua, ploua sălbatic. 
Unde a stat atâta apă? 

Ne rugăm noi păcătoşii: 
„Doamne sfinte, tu ne scapă!“ 


Şi nu-i chip de mers'nainte, 
Cât cu ochiul poţi vedea, 
Ca o pânză nesfârşită 

Apa totul învelea. 


„indărăt!:“ se dă comanda 
Uzi leoarcă, în sfârşit, 
Ne întoarcem noi spre casă, — 
Nuw'ntreba cum am sosit. 
DT Sie Ç 


Asta-i pricina, Moş Nae, 

Nu fii dară supărat, 

Cum nu-s ploi şi cum nu-i apă, 
Vom veni noi neapărat, 


DIMINEATA COPIILOR 


PAG. 9 


O POVESTE FĂRĂ CUVINTE 


— — - 


PAG. 10. 


Pátania unui maimutoi de gumà 


de Dimitrie Nichifor 


entru cà Irina a trecut cu succes clasa in- 
tâia primară, a căpătat pe lângă alte multe 
We jucării cu cari să se distreze în timpul 
vacanței şi un maimuţoiu de gumă. 
Maimuţoiul era foarte caraghios, 
coadă şi când îl apăsai puţin pe burtă, pe pi- 
cioare sau chiar pe cap, tipa foarte tare, zicând: 
„Au! au! cu glas ascuţit. 

S'a jucat cât s'a jucat Irina cu el, dar în urmă 
plictisindu-se, începu să-l cam dea uitărei. 

Acum bietul maimuţoiu stătea uitat jos pe iarba 
din fundul grădiniţei, căci de două zile Irina nu-i 
mai făcuse plăcerea să stea cu el de vorbă. 

Nu ştiu prin ce împreujrare Foxi şi cu Moxi, cei 
doi căţeluşi ai Irinei intrară în grădină, căci ei 
nu prea aveau voie să intre acolo, pentru că stri- 
cau florile cu jocurile lor nebunatice. Acum mer- 
geau liniștiți, mirosind în dreapta şi în stânga. 
Când ajunse în fundul grădinei, deodată Foxi scoase 
un lătrat. prin care spunea tovarăşului său: 

„Ce naiba o mai îi şi asta, mă Moxi? Ia, te 
uită aci!” Şi amândoi căţeii priveau miraţi mai- 
muţoiul de gumă. 

„Ham! ham! făcu Moxi, 
Hai să-l mirosim!” 

Acum Foxi şi cu Moxi, 
mirosindu-]. 

„Seamănă a om”, zise deodată Foxi. 

— Seamănă dar nu e om; nu vezi că are coadă? 
lătră ' Moxi. 

— A dracului jigodie, zău, dacă am mai văzut 
aşa ceva.... şi după cum vezi bine e mort, nu mişcă 
de loc, zise Foxi. 


nu e lucru de glumă. 


îl cercetau de aproape 


avea 


Acuma Moxi puse laba pe pieptul maimufoiu- Ý 


lui, fapt care îl făcu să tipe „Au! au!... 

„Nu e mort, continuă Moxi, nu vezi că ţipă? 

— Păi -atunci de ce nu mişcă? Ori face pe mor- 
tul, zise Foxi. 

— Se vede treaba. la hai să-l scuturăm pu- 
tin. Zis şi făcut. -Cei doi căţei începură opera- 
tia de scuturare. 

In mârâeturile lor îşi spuneau reciproc: ` 

„Nu te lăsa, Foxi! 

— Nu te da, Moxi!” 

Bietul maimuțoiu tipa ca un disperat căii tră- 
gea de el..., dar căţeii au tras atâta până când 
l-au rupt. 

Maimuţoiul nu mai tipa de loc. 

— Vezi?! acum a murit, mârâi Foxi. 

Moxi îl încercă din nou cu laba: 

— Acum da, zise el, a. murit, nu 'mai ttipi... 
putem să mergem. 

— Ba nu, eu zic ca să fim mai: siguri, să-l mai 
scuturăm odată... 

— Că bine zici... I 

Si amândoi căţeii începură operaţia din nou... 

Când Irina intră în grădină şi văzu ce i se în- 
tâmplă maimuţoiului ei, începu să strige din toată 
puterea la cei doi căţei; iar când ridică de jos 
maimuţoiul şi văzu halul în care a ajuns, începu 
să plângă cu hohote. Apoi punând mâna pe. o 


le” | 


nuia, a început să alerge după cei doi căţei, dân- 


du-le o lecţie bine meritată. 


In ziua aceea Foxi şi Moxi nau primit garția. : 
lor de mâncare de eat pe asta. Asa i-a pedepsit. 


Irina. 
Dimitrie Nichifor 
— «Q > 


DIMINEAȚA COPIILOR 


$$ PAG. íi. 


Cei trei fluturi 


de loan Ciorănescu 


rau odată trei fluturi foarte drăgălaşi care 

=P se iubiau ca niste frati. Unul era alb, altul 

"1 B: rosu si cel de-al treilea galben ca aurul. 

Toată ziua fâlfâiau din aripi sub razele 

soarelui, oprindu-se pe toate florile din cale 

ca să-şi destăşoare tromba subţire ca un fir de păr 

şi să sugă cu destătare sucul dulce ca mierea închis 
în corolă. 

— „Ah, ce frumoasă e viaţa!” strigau ei câteodată. 
„Cât sunt de prietenoase florile care ne dau hrana! 
Cât de bun e soarele care ne încălzeşte! Ce fericiţi 
suntem noi fluturii!” Şi ei sburau mai departe 
voioşi şi lipsiţi de orice grijă. 

Dar vai! Bucuria lor nu fu de lungă durată. 
Intr'o zi, tocmai când ei petreceau de minune, 
soarele se ascunse înapoia unor nori groşi, cenuşii, 
şi o ploaie cu găleata începu să cadă. 

— „Oh, zise unul din fluturi, ce s'a întâmplat? 
Desigur `e sfârşitul lumi, soarele a murit!” 

Şi ceilalţi doi, încremeniţi de mirare şi de spaimă, 
nu ştiau ce să răspundă. Incercară să sboare, dar 
aripile le erau ude şi abia puteau să le mişte. 
Aciuaţi sub o frunză, se adăpostiră cât putură mai 
bine, dar degeaba, căci ploaia îi uda rău. Deodată 
zăriră nu departe de ei o lalea împestriţată cu 
roşu şi cu galben. Ea îşi închise prevăzătoare corola, 
dela cele dintâi picături ale ploii. 

— „Dragă lalea, pe cât de frumoasă eşti, pe atât 
trebue să fii de bună; te rog, deschide puţin peta- 
lele tale ca să putem intra o clipă să ne uscăm, 
suspină unul din ei cu o voce piţigăiată. i 

— „Deschid cu dragă inimă celui roşu si celui 
galben, răspunse floarea; aceştia sunt prietenii mei 
fiindcă sunt îmbrăcaţi ca mine, dar nu deschid celui 
alb pe care nu-l cunosc, căci străini nu primesc în 
casă la mine”. Susa Aa Mpa! 


— „Atunci, ziseră cei doi fluturi, n'o să intrăm 
la tine, căci nu vrem cu nici un preţ să ne lăsăm 
fratele singur în ploaie”. 

Dar fiindcă ploua fără întrerupere, ei se târâră 
cum putură până la un crin frumos şi înalt, care 
înflorea ceva mai departe. 

— „„Frumosule crin, tu atât de măreț şi de nobil! 
Vrei să ne laşi în corola ta până ce ploaia va 
fi încetat? Suntem atât de muiaţi de apă, că nu 
ne mai putem mişca aripile; o să murim dacă n'o 
să ne primeşti!” Dar crinul măsurându-i cu o pri- 
vire dispreţuitoare, le zise trufaş: 

„Ingădui pe cel alb să intre fiindcă are culoa- 
rea mea, dar nu-i las pe ceilalţi pe care nu-i cu- 
nosc!” 

Atunci fluturele alb supărat zise: 

— „Dacă nu ne adăposteşti pe toți, nam să 
intru nici eu, răule! Cum crezi că aş putea să-mi 
părăsesc frații? Mai bine murim toți nenorociti, 
udati de ploaie, decât să ne despărțiți”. Şi ei voirá 
să bată din aripi şi să plece mai departe, dar 
puterile îi părăsiră. Din fericire cineva le veni în 
în ajutor. Acest cineva nu era altul decât soarele, 
care auzind convorbirile dintre flori si fluturi ísi 
zise: — „Ah, ce frați buni şi drăguți, Ce mult 
tin unul la altul! Trebue să-i răsplătesc”. ! 

Indată el strápunse norii cu razele sale şi a- 
lungă departe ploaia. 

Ce fericiți fură micii tovarăşi! Ei îşi 
repede aripile şi căpătară noi puteri. 

— „ţi mulţumim o soare, binefăcătorul nostru! 
Fără tine sar fi sfârşit cu noi!” strigară fluturii 
care începură să sburde şi să sară veseli pe câmp, 
ne mai încăpându-i locul de bucurie. 

ioan Ciorănescu 
———c<rk= .—Ü 


uscarà 


PAG 12, 


lonică Papă 


e. 
ică pe Ionică tontul, l-a trimis într'o zi mai- 
cá-sa la târg să-i cumpere doi godaci şi 
nişte sămânță de grău. 

— Uite ici, măi Ionică, ține gologanii äştia 

şi să-mi aduci pentru ei doi purcei si două 

baniţi de grâu, i-a zis ea. Da’ ia bine seama să nu 
uiţi ce ţi-am spus. 


Ca să nu uite până la târg, Ionică tot spunea 
pe drum: „Doi purcei şi două baniţi de grâu..,, 
doi purcei şi două baniţi de grâu...” 

Un ţăran care îşi ara tarina ducând plugul de 
coarne, auzi. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Lapte si hoţii 


de Lia Hârsu 


— Ce să faci cu două baniţi de grâu, că nai 
de unde avea tu atâta ogor, măi tontule... îi zise 
ţăranul. 

Ionică pierdu şirul, uită vorbele mă-sii şi începu 
a mormăi: 

— Doi purcei, măi tontule... doi purcei, măi ton- 
tule... 

Iacă si vechilul moşiei care taman trecea pe-acolo. 

— Ce-i măi, ce îs ca doi purcei şi tont? Si 
unde-i arse vre-o două cu harapnicul lui Ionică de 
văzu stele verzi. 

— Ihihi, ihihi, începu Ionică a scânci, de ce mă 
bătuşi, măi nene?... 

— Las’ că bine ţi-am făcut..., răspunse vechi- 
lul şi-şi văzu de cale. 

Ionică uită şi de purcei şi de grâu şi începu 
a mormăi: „bine ţi-a făcut..., bine ţi-a făcut...” 
şi mergea mereu mormăind. 

Când aproape de târg văzu un om care se tru- 
dia să-şi ridice căruţa care se răsturnase într'un 
şanţ. Se opri şi el să se uite, tot mormăind me- 
reu: „bine ţi-a făcut..., bine ţi-a tăcut... 

— Ce face? Bine mi-a făcut? Stai că te învăţ 
eu minte... şi repezindu-se în urma lui Ionică il 
burduşi bine. 


Bietul Ionică se întoarse plângând îndărăt acasă 
şi-i povesti maică-si că a uitat la ce l-a trimis şi 
l-au bătut vre-o doi de l-au smintit. 

— Văd eu că nu eşti bun de nimic, îi zise mai- 
că-sa; de acum m'oi duce eu singură la târg, iar 
pe tine te-oi lăsa să păzeşti casa. 

La câteva zile după întâmplarea asta, având mai- 
că-sa treabă la oraş, îl chemă şi-i zise: 

— Eu mă duc la târg să vând nişte pui. Tu 
vezi de dă grăunţe la păsări şi mâncare la vite. 
Inţelesu-m-ai? Apoi plecă. 

Ionică luă vaca din grajd, ieşi cu ea din sat 
şi-i dădu drumul într'un câmp cu trifoi. Vaca mâncă, 
mâncă şi se umflă la burtă şi crăpă. 

— Vai de mine şi de mine, începu a se jeli 
Ionică, ce mă fac eu acu... mă omoară maica, nu 
alta. 

Şi ca să nu păgubească de tot vaca, o jupui, 
îi luă pielea, şi ducându-se cu ea în pădure o 
agăţă într'un copac ca să se usuce, apoi se urcă 
şi el în copac: Cum da el să aţipească, numai ce 
auzi nişte glasuri de oameni sub copac. 

— Hai acum să numărăm comoara şi s'o împăr- 
tim frăţeşte, zise unul. 

— Ba mie mi se cuvine mai mult, că eu v'am dus 
la locul unde era ascunsă, răspunse altul. 

— Da nu-s eu acela care am ridicat-o de jos? 


Wà 


DIMINE ATA. COPIILOR 99000000000000000000000000000000000000000ooe PAG. 13. 


zise cel de-al treilea. Mie mi se cuvine partea a 
mai mare. 

— Ba mie... ba mie... ba mie... şi se luară la 
ceartă. 

Ionică, tot smucindu-se ca să se uite mai bine, 
nu ştiu cum făcu, cum drese că scăpă pielea vacii 
taman peste hoti. 

— Dracul..., dracul... începură ei atunci a răcni 
şi o luară înspăimântați la fugă. 


Ionică se dădu jos din copac, adună banii, îi 
puse în pielea vacii şi se duse cu ei acasă. Când 
veni maică-sa de la târg şi văzu atâta bănet, zise 
bucuroasă: 

— Făcuşi şi tu o ispravă în viaţa ta, Ionică; 
de-acum am scăpat de sărăcie şi nici la târg nu 
te-oi mai trimite, da nici cu vitele acasă nu te-qi 
mai lăsa. Şi aşa a şi făcut. 

: Lia Hârsu 


suunnuannaasnanusnanúunuunwunaansasasunasnanasnusnnunuwauanuaunannunannananunnaaassa_ LL L ni lea d 


Povestea prinţului Myozotis 


de Pavel Al. Macedonski 


n împărăţia depărtată a norilor, trăia Azurina, 
prinţesa cu ochi de viorele şi cu părul ca un 
îuior de aur. Împăratul norilor o ţinea în- 
chisă întrun palat de diamant. 

Pe Azurina o păzea soarele, de care nu se 
putea apropia nici o ființă pământeană, căci pe 
dată o prefăcea în cenuşe. 

Când serile erau senine, Azurina ieşea la plim- 
bare însoţită de o sută de stele şi de luceferi. Lu- 
mea se minuna când o vedea; poeţii se descopereau 
în faţa aceştei frumuseți răpitoare; feciorii de îm- 
părat o visau în fiecare noapte, feţii-frumoşi îi fă- 
ceau serenade că doar se va uita şi la dânşii mi- 
nunata prinţesă. 

Azurina nu îndrăgea pe nici unul, iar ei ca să 
se răsbune, într'o seară, după ce ţinuseră sfat, se 
hotărâră să ridice o scară de piatră înaltă, până 
la cer, pe care să se urce în împărăţia norilor ca 
să răpească pe Azurina. 

Tatăl prinţesei atlând cele ce se urzeau, se pre- 
făcu în vijelie și pustii pământul trimițând și to- 


+ că 
— 


rente de apă care înecară totul. Impărăţia florilor, 
rămase însă neatinsă, căci Dumnezeu se milostivi 
nevoind să lipsească pământul de cele mai fru- 
moase din podoabele lui. 

De bucurie că scăpase de înec împărăţia tatălui 
său, Myozotis, prinţul florilor, dădu o mare ser- 
bare la care pofti pe cele mai îrumoase şi mai bo- 
gate roze şi crizanteme. 

Florăreasa Azurinei, ademenită da mirezmele im- 
bătătoare ce se ridicau spre ea, cobori în împărăţia 
florilor după pământ, pe aripele de mătase ale 
sburdalnicului fluture Zefirul. 

Prinţul de cum o zări pe trimeasa Azurinei, se 
schimbă într'o floare albastră de Myozotis, şi fu- 
rişându-se în buchetul de trandafiri cules de florä- 
reasă fu ridicat fără de veste la cer. j 

Azurina, primind în dar buchetul, îl aşeză intr'o 
glastră din iatacul ei. 

Şi Myozotis îşi scutură veşmântul de floare şi 
se înfăţişă Azurinei care lesne îi fu să recunoască 
pe fiul împăratului florilor, 


PAG. 14 


Tatăl Azurinei prinzând de veste însă, se făcu 
foc şi pară. Adunând pe toţi curtenii la sfat, ho- 
tări să pedepsească pe cei doi tineri, pe Myo- 
zotis pentru îndrăzneala de a se fi introdus în 
casa împăratului Norilor în formă de Myozotis, 
iar pe Azurina pentru faptul de a nu fi adus la 
cunoştinţa tatălui ei, transformarea floarei în om. 

Myozotis şi Azurina, pe când erau duşi la spân- 
zurătoare de întreagul alai, deodată cerul şi soarele 
se întunecă şi o pasăre enormă, cu ciocul şi ari- 
pele de fier se abătu asupra cortegiului şi cât ai 
clipi din ochi înghiţi pe cei doi osândiţi la moarte, 
apoi îşi urmă năpraznicu-i sbor. 

Văzând acestea, împăratul Norilor se schimbă în 
trăznet de mânie şi săgetă pasărea răpitoare în 
inimă. 

Pasărea ajunsă dupe urmă şi rănită de moarte 
se abătu la pământ, căzând în împărăţia florilor, 
unde mare fu veselia când, împăratul, spintecând 
pasărea scoase din pântecele ei pe Myozotis şi 
Azurina. Se întinse o masă mare, la care fu poftit 
şi împăratul norilor, care nici nu a vrut să audă de 
nunta lui Myozotis, ce se hotărâse să aibă loc 
chiar în acea zi. 

Deşi s'a scurs multă vreme de când Myozotis 
trăia fericit cu Azurina, împăratul norilor ori de 
câte ori isi mai aduce aminte de răpitorul fiicei sale, 
vârsă torente de lacrimi şi tună şi fulgeră de se 


cutremură pământul din temelie. 
Pavel Al. 


—— kas 
_SACUL CU GLUME 


2] | Ë 
— „Mätuşe, dece mirosi oăle?” 
— „Ca să văd dacă sunt proaspete”. ! 
— „Vezi d-ta cu nasul, mátuse?!...” 


* 
* * 


In mijlocul mesei un cozonac. Micul Mişulică 


Macedonski 


— „Mamä, ce stai aşa de tăcută?” 
— „Dar ce vrei să vorbesc?” 
— „Zi şi tu colea: „Mihaiu, mai ia-ţi puuţin 


„ 


cozonac! 
oase Å 
în ora de zoologie. De- 


* 

Petre a adormit iar, 
odată profesorul zice: 

— „Petre, ce facem cu balena?” 

— „O mâncăm!” 

— „Da-a-a! şi ce facem cu oasele?” 

— „Le punem pe marginea farfuriei!... 

Trimise de Wodan 

LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL] 


Citiţi 


Inchisoarea de flori 
Preţul 20 LEI 


DIMINEAȚA COPIILOR 


MAIMUȚA ŞI PAPAGALUL COCO 


Un Englez bogat adusese din călătoriile sale de 
peste Ocean, o maimuţă numită Fanfan şi „un pa- 
pagal căruia îi dăduse numele de Coco, pe care îl 
lăsa slobod prin camere, căci era foarte blând. Mai- 
muţei îi plăcea să stea mai mult la bucătărie, căci 
ea iubea mult pe Kati bucătăreasa, care îi dădea 
nuci şi alune. pă 

“Când Englezul dădea câte o serată la care venea 
multă lume, papagalul stătea în salon cocotat pe 
o plimbă şi mereu repeta frazele pe cari le auzea 
de la musafiri: „Frumoasă petrecere...., frumoasă 
petrecere”. Intro zi după amiază, Fanfan stătea 
lângă Kati, pe când aceasta jumulea o găină, o- 
peraţie ce îl interesa mult. Kati plecă apoi prin 
oras şi maimuța noastră se apucă de pozne. Cum 
maimuţelor le place să imite tot ce văd pe oa- 
meni făcând, se gândi şi ea ce ar putea să ju- 
mulească? Dar iată că vede pe Coco şi cu o mână 
sigură îl înşfăcă şi ţinându-l vârtos, începe a-l 
jumuli scoţându-i toate penele, pe când biata pa- 
săre tipa şi tot îngâna: „Frumoasă petrecere, fru- 
moasă petrecere”. F 

Când se întoarse Kati după o oră, Coco nu mai 
avea nici o pană şi tot repeta mereu aceleaşi cu- 
vinte: „Frumoasă petrecere, frumoasă petrecere”. 


Mama-Nuţa 
—— sk 


UN CONCURS DE DESEN SAU DE FOTOGRAFII 


Acest concurs la care pot, fireşte, să ia parle 
tofi cititorii „„Dimineţii Copiilor”, constă in urmă- 
toarele: Fiecare participant să ne trimită desenat 
(în tus) sau fotografiat (după alegere) un colț dela 
fară, o casă mai interesantă, o vedere mai fru- 
proasă, un oa Í o scenă dela țară, o turmă cu 
păstor, o moară, întrun cuvânt, fiecare să-şi a- 
leagă ceiace îi place mai bine sau ceiace poate face 
mai uşor. 

Lucrările ni-se vor trimite cel mai târziu 15 zile 
dela apariția “numărului de față. 

Cea mai bine reușită lucrare va fi răsplătită cu 
un premiu de 150 de lei. 

„ Și acum la lucru. i | 
——— sx 

Ce butoiu nu poate fi niciodatà plin. 

(pun) Ku] mao)ng) 
E * w 

Când ti-se pare area. mai adâncă. 

"(72994 27 puno) 


kok # | f 

' Ce me face bine si nu ne place. ; | 
(040790) 
Trimise de Rosner |. Aimâe-Loco 


— o 


dai USES 


KADIN 


DIMINEATA COPIILOR 0*99000000000000000000090000000000000000000000 PAG. 15. 


Dintr'o călătorie în Laponia 


Scrisoarea III. — Eiderul. 


Pe bordul vaporului 
Nordstyern 94 lan. 1885 


Scumpii mei nepoți, 


„ Ati auzit vreodată vorbindu-se despre eider, 
de acea elegantă specie de rață a ținuturilor nordice 


Eschimos stând înaintea cortului său 


care produce acele pene preţioase prin fineţea şi 
moliciunea lor (numite în franţuzeşte édredon) cu 
care se fac pernele cele mai moi şi mai calde? Acest 
animal grațios prisoseşte pe coastele norvegiene şi 
îl vedem mereu înnotând şi sburând împrejurul va- 
porului nostru. 

Căpitanul ne povesteşte chipul straniu şi crud 
de a culege roadele eiderului. Inchipuiţi-vă că a- 
cele sărmane sălbătăciuni îşi smulg singure cu cio- 
cul penele cele mai fine depe piept spre a-şi căp- 
tuşi cuibul. Atunci vine omul care ia toate penele 
de care iubitoarea mamă se despoiase spre a pre- 
găti un culcuş moale puilor săi. Omul repetă acest 
furt şi sărmana bestie continuă să-şi smulgă penele 
ce mai are pe tot corpul. Când mama a rămas a- 
proape goală, bărbatul se sacrifică la rândul său 
pentru copii, şi căptuşeşte cuibul cu propriile sale 
pene; acestea însfârşit sunt respectate de om pen- 
trucă sunt de calitate inferioară şi apoi pentrucă 
dacă eiderii s'ar supăra şi s'ar duce să-şi facă aiu- 
rea ciubul, locuitorii ținutului 'ar pierde un mic isvor 
de câştig. Omul îşi despăgubeşte această cruzime 
respectând eiderii tot restul anului. Nu numai că e 
oprit prin lege de a-i omorâ vreodată, dar în unele 


locuri pe unde-şi fac cuibul nu e îngăduit, sub 
nici un pretext, nici chiar să se descarce vreo armă 
spre a nu-i speria. Aceste animale înţeleg aşa de 
bine că nu au dece să se teamă de om după ce i-au 
dat penele lor, încât se apropie de vapor ca şi 
când ar fi fost domesticite, ba chiar se lasă să fie 
mângâiate în vremea clocitului. 
Trad. după St. Sommier de Paul |. Papadopol 


— =s 00 ———— 


Curiozităţi, Jocuri, Distracții 


Faceți o adunare cu patru cifre fără soți in asa 
fel ca totalul să fie 13. 


(SI=II+I+HL :Sundsy) 


Ce are 36 de vestminte fără cusătură? 
_ (vdvag =y) 


Ce vă aparţine numai vouă = cu care altii se 
servesc totusi mai mult? 
(anunn) ` 


Râul murmură, dar mare gură. 
— DOC kn 


La birt 


Domnul Cioată intră într'un birt şi cere o supă. 
Chelnerul i-o aduce. Dar nu trece mult şi domnul 
Cioată îl strigă: 

— Chelner! Nu pot mânca supa! 

Chelnerul se grăbeşte să-i ia farfuria de dinainte 
şi-i aduce alta. Dar după o clipă, aude iar stri- 
gând: 

—  Chelner! Nu pot mânca supa! 

Foarte mirat, chelnerul cheamă atunci pe patron 
care se apropie respectuos de client: 

— Cum de nu puteţi mânca supa? Mai gustoasăl 
ca asta nici nu se poate. Toţi clienţii o laudă... 

— Dar nici eu nu zic altfel, răspunde domnul 
Cioată. Numai că n'o pot mânca fiindcă n'am lin- 
gură. 

1 * k * 
Domnul: Câţi ani ai puile? 
Puiul: Când sunt acasă am cinci ani, iar în tren 


am trei ani!... 
Wodan 


— a a t —— a rT era 


PAG. 10 0@000000000060000000000000000000000000000@@%@@@ D] MINE ATA COPIILOR 


Al. B.-R.-Sărat. — „Fluturaşul”. Merită să fie dată ca 
exemplu stăruința d-tale în a face versuri şi a cere publi- 
carea lor, decât fii sigur că interesul dumitale este să nu 
te grăbeşti. Eşti încă mic, lipsit de experienţă şi de cul- 
tura necesară. Deocamdată citeşte şi studiază cu atenţie 
ce scriu alţii mai formaţi şi mai pricepuţi. Mai târ- 
ziu îţi va veni şi dumitale rândul să fii scriitor. 

R. I A.-Loco. — Iti publicăm ghicitorile. Cât despre 
lucrarea d-tale „O călătorie, etc,”, regretăm că nu o putem 
publica. Ne lipseşte spaţiul. 

Z. G. B.-Loco. — „Regretul meu”. Din fericire, nu e loc 
pentru această poezie. O întrebare: dece pe plic scrii „con- 
fidenţial?” Trimiterea spre publicare a unui manunscris 
m'are' într'însa cine ştie ce confidential. 

Eug. Am.-Loco. — Traducerea d-tale „Băiatul recu- 
Roscă.or” e scrisă pe ambele feţe ale hârtiei, ceiace nu se 
poate. Pentru astfel de traduceri ar trebui să vii la re- 
dacţie, ca să ne înţelegem mai bine. „Şarada” am şters-o, 
de oarece m'avem voe să ne facem reclamă personală. „A- 
ritmogriful” şi „Logogriful” vor fi cercetate de redactorul 
special. Noi, personal, nu. ne pricepem. 

Riz. Cor.-Cavarna. — „Hoţul micilor păsări”. Incepi 
aşa: „Un mic băiat” —' ceiace nu merge. Româneşte se 
zice: „un băiat mic” sau „un băeţaş”. Un rând mai încolo 
vorbind de pui, scrii aşa: „Mama lor le încălzeşte, le 
învaţă”, pe când trebuia scris (fiind vorba de pui) „îi în- 
încălzeşte, îi învaţă”. Vezi, aşa dar, că nu e tocmai lesne să 
devii dintr'o dată scriitor. 

N. Georg.-Loco. — Ne-ai trimis mai multe ghicitori, 
fără să spui de unde le ai luat. Toate, dar absolut toate 
sunt cunoscute şi publicate de nenumărate ori. 

M. 1ţ.-Tg.-Frumos. — „Ciobanul. şi oile” e o fabulă 
morală, dar lasă muit de dorit ca versificare. 

Aur. Mol.-Bistriţa. — Din glumele trimise nu prea am 
avut ce alege. Mai trimite, dar fii atent la construcţia lim- 
bei române, care e foarte deosebită de cea a limbei 
maghiare. i 

Ec. Chir.-Constanta. — „Soldatul deştept”. Rugăm să 
ne spui de unde ai luat bucata aceasta. 

Jean Făin.-Galaţi. — Nici nu ştim dacă există vreo 
prăvălie sau vreo instituţie care să vândă pietre pentru 
colecţiuni de nünéralogie şi nici mam auzit de aşa ceva. 
Or. Ov.-Galaţi. — Cele două poezii, mai ales a doua 
„Mama”, arată un progres îmbucurător, dar constatăm că 
nu prea cunoşti tehnica versului, numărul de silabe, 
etc. Caută de învaţă şi lucrurile acestea. 

Coc. Radu.-Braşov. — Anecdota în proză cu maimutele 
e cunoscută. Traducerea „După bătălie” ar fi publicatabilă, 
dacă îndreptezi unele versuri, căutând să fie toate, în ce 
priveşte cadenţa, numărul de silabe şi 'ceziunea ca versul 
„Din oastea biruită un Spaniol-scăldat”. Intreptează-o 
şi trimite-o din nou, bine înțeles dacă traducerea e făcută 
de dumneata. 


Citiţi 
' „Of şi Tepelus“. 
Un exemplar de 36 pagial cu e frumoasă copertă colorată 
sl cu Ilustrațiuni In text Lei 5 s Hey 


Păţania unui om înyâmtat 


Un biet om sărac mergea la oraş ducând în spi-. 
nare o povâră de lemne, ca să le vândă. Lemnele 
erau lungi, aşa că, întâlnind trecători, omul stri- 
ga: „„Păzeşte! Păzeşte!” š 

Unul din trecătorii aceştia era om ingåmfat si 
care mergea cu nasul in sus. Deaceea, na vrut 
să se dea mai la o parte, aşa că haina i-s'a prins 
de lemne şi i-sa rupt. : j : å 

Supărat foc, îl dete pe cel sărac în judecată, 
cerând să-i plătească haina. 

Judecătorul întrebă de câteva ori pe sărac să-i 
spuie cum s'a petrecut faptul. Omul cel sărac tăcea, 
însă, şi nu scotea o vorbă din gură. 

„La ce mi-ai adus aicea pe mutul acesta?” in- 
trebă judecătorul, răstindu-se la omul cel îngâm- 
fat. „Cum mă voiu înţelege cu dânsul?” 

— „Nu e mut, ci se preface, domnule judecă- 
tor. Când ducea lemnele în spinare, striga cât îl 
țineau puterile: Păzeşte! Păzeşte!” 

— „Dacă striga aşa, dece nu te-ai păzit?” ii 
zise judecătorul şi-i dete celui sărac drumul. 

— k= 


Tăti cule 


Eu voi fi sârguit 
Voi învăţa mere 
Să-mi ei un pachet”, 
Favoritul meu. 

—— k= 


Omul trage la om, si dobitocul la dobitoc. 


HARD”... 


Doftorul cel: mai bun este cumpătul. 

Să nu dea Domnul BA cât poate răbda. 

Nu e după cum va omul, ci după cum va Domnul. 

Cine doarme. mult, R putin. 
*wuunuuwsususnunusassausnaanusunazasasausnan 


Inchisoarea de flori, 


Dragii nostri cititori, 
E frumoasă, captivantă, 
Alta mai interesantă, 
Så mă credeţi, nu găsiţi, 

: Dând un pol, deci, vă grăbiţi 
S'o luaţi și s'o citiţi | 
Si veţi fi prea mulţumiţi. 


“Atelierele „ADEVERUL“ S. A.