Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1928 (Anul 5, nr. 203-255) 864 pag/DimineataCopiilor_1928-1669230553__pages51-100

DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCURESTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


„m... vtc.te 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | UN NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 1% „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


Director: N. BATZARIA 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


22 IANUARIE 1928 — Nr. 25 


Lă 


AA AAAAAAAAAAAAAAĂ 


CADOURI FOLOSITOARE 


Lina nu prea-i curățică, Că-mi rup hainele mereu, 
Zice de apă că-i-e frică. Rog, priviţi : aşa sunt eu? 
Ce-am primit şi pentru mine ? Dar la anu aş dori, 

Zău, să spun mi-i cam ruşine. Poate cineva ghici, 

Patru ace şi-un mosor ; Ce cadouri eu doresc ? 
Parc'aş îi vrun croitor. Nu ştiu dacă le primesc, 
Zice lumea — lumea rea, Insă vreau 'ntâi de toate 
Dar mă jur că nu-i aşa, Să dea Domnul sănătate 
Că mă prind de mărăcini La părinți, surori şi frati 
Și de garduri din vecini. Si la toți câți m'ascultaţi. 


a iti vs nenul MOȘULEȚ 
IARNA 


Iarnă, tu drăguță iarnă, 
Venişi iar în sat la noi, 
Alergând în fuga mare 
In a vântului suflare 
Printre văi... 


Suntem trei — de Anul Nou 
Am primit tustrei cadou : 
Somnorosul Nicuşor 

A primit deşteptător 

Ceas ce zbârnie şi-l scoală, 
Când e vremea pentru şcoală. 
Jar- sburdalnica de Lină 

De săpunuri o duzină. 

Căci vă spun, dar să păstraţi 
Taina, să nu mă trădati. 


Cântec de seară 


Culcă-te, copile, 'n pace — 
Pie-ți somnul lin, uşor... 
Mama pentru tine *ntr'una 
Poartă seama grijilor. 


Să te crească, să te-alinte 

Şi să-ți spună lucruri bune... 
Când te culci, ea fără tine 
Zice 'n gând o rugăciune : 


Ne-ai găsit şacum cu bine... 
Ce mai spui ?... Bine-ai venit... 


„Doamne, Doamne milostive, Ne ore Sea ce trăești... 
A? ... 


Tu, a toate Știutor, 
Vezi, trimele şi-astă noapte 


A id Eşti bătrână, dar la carte 
Ingerul tău păzitor, 


Nu ştiu dacă ne întreci |... 


„Puiul meu să-şi doarmă somnul Căci suntem băeți... cu minte 


Liniştit şi fericit... 
Tu eşti bun... mi-ascultă ruga 
De odoru-mi prea iubit...” 


Dormi... căci iarăşi fără tine 
Mama 'n gându-i s'a rugat... 
Ţi-a cerut de sus un înger 

Să vegheze ne'ncetat, 


Costin Făget 
———— p Aa — 


Zile "'ntregi... 


E o carte ce ne 'nvaţă 
Lucruri bune pe oricine |... 
Vrei s'o vezi şi tu acuma, 
Că-i frumoasă „ca nici una”? 
Hai cu mine... 
Gh. Th. Constantinescu 
Invăţător-Bahmutea 
DOC ID aMi 


———————— 


PAG. 4. 2000000000ooooooooooooooooooooooooooooooooeo DIMINEAȚA COPIILOR 


- POVESTE — 


Adaptată de Ali-Baba 


n împărăția piticilor...., dar unde 
este această împărăție a piticilor ?” 
mă întreabă Nicuşor, tâindu-mi dela 
început vorba. 

Impărăţia piticilor, dragul meu, 
; se găseşte înlăuntrul muntelui... 
Mm dar, na! am uitat şi eu cum îi zice 
acelui munte, care e departe, aşa 
departe că nu e chip de mers până acolo. De 
altfel, nici nu prea ştiu pe unde duce drumul. De 
aceea, e mai bine să mă laşi să spun povestea 
aşa cum mi s'a spus şi mie. 

In împărăţia piticilor domnea, prin urmare, ves- 
titul şi mult înțeleptul Puc I-iu, care era şi un bun 
prieten al copiilor, ajutându-i la multe. ’ 

Insă, cu trecerea anilor Puc îmbătrânise şi nu mai 
putea duce greaua povară a împărăției. Chemă, aşa 
dar, la dânsul tot norodul piticesc şi vorbi în felul 
următor: „Wam hotărît să dau scaunul împărătesc 
unuia mai tânăr şi mai în puteri decât mine. De 
aceea, v'am strâns să vă dau de veste că e vreme 
să vă alegeţi alt împărat”. 

Din ochii piticilor curseră lacrămi de jale şi durere 
şi răspunseră cu toţii într'un glas: „Nu găsim un îm- 
părat, care să ajungă în înţelepciune pe Măria Voas- 
träl” 

Unde mai pui că nici alegerea nu era tocmăi u- 
şoară. Unii vroiau pe Dic, alții pe Ric şi, în sfârşit, 
pe Toc, piticul care trecea drept un mare viteaz. 


Tot înțeleptul Puc îi scoase din încurcătură. ,„, Voiu 
domni, zise el, încă trei luni de zile. In vremea a- 
ceasta Dic, Ric şi Toc să meargă şi să cutreere lu- 
mea oamenilor. Care dintr'inşii va fi făcut pe pământ 
fapta cea mai bună, acela să fie împărat”. 

In aceiaşi zi, tocmai când se însera, Dic, Ric şi 
Toc plecară în lumea largă, unde petrecură, aşa cum 
era învoiala, trei luni de zile. Când se întoarseră, 
Puc strânse din nou norodul piticesc înaintea căruia 
cei trei pitici trebuiau să-şi povestească isprăvile lor 
de pe pământ. 

Cel dintâiu vorbi Dic Zicând: „După ce am eşit sus 
pe pământ şi am mers o oră, două, mi se făcuse 
somn. M'am culcat, aşa dar, într'o livede, dar când 
m'am trezit, ce mi-a fost dat să văd? Eram acoperit 
cu alb şi cât puteam cuprinde cu ochii, era alb în 
jurul meu. Ninsese în vremea când eu dormeam şi 
se lăsase un ger de crăpau pietrele. Bine că mam 
trezit, că altfel aş fi degerat şi eu acolo. Am sărit 
în sus, mi-am îndesat bine în cap căciula piticească 
pentru ca oamenii să nu mă poată vedea şi am dat 
fuga la cea dintâi casă ce mi-a eşit în drum, ca să 
mă încălzesc. 

„Am intrat pe coş şi mam dus lângă sobă. Dar, 
nenorocire! Soba era rece şi nici o scânteie de foc 
într'însa. „Mamă, mi-e frig! Mamă, pune lemne în 
sobă, că am degerat!” Aşa am auzit eu glasuri ve- 
nind din odaia vecină. Erau copii mici şi săraci, cari 
se rugau de mama lor. 


ANDI 
- 


DIMINEATA COPIILOR 


— Dragii mei, le răspunse aceasta cu ochii plini 
de lacrămi, navem un băț de lemn şi nici un ban 
ca să cumpărăm.” 

„Văzând aceasta, n'am stat o clipă pe gânduri, 
cu, cu tot frigul care mă răzbise, am dat fuga la 
pădure şi am cărat de acolo lemne, pentru ca să 
se poată încălzi sărmanii copii. 

„Dar n'am făcut numai atâta. Am cercetat toate 
casele oamenilor săraci şi oriunde am văzut că nu 
e foc în sobe şi nu sunt lemne, am cărat şi ziua 
şi noaptea. Aceasta a fost treaba mea în cele trei 
luni, cât am stat printre oameni. 

— Ura, Dic! strigară piticii bătând din palme. 
Ai făcut o faptă foarte bună”. Şi în cinstea lui ri- 
dicară cu toţii paharele lor, făcute din coji de alune. 

„Acum e rândul mew”, zise Ric şi vorbi precum 
urmează: „Eu unul am picat întrun ţinut, umde era 
mare lipsă de pâine. Fusese un an rău, cu recolta 
nimicită, aşa că numai cei prea bogaţi puteau să-şi 
facă rost de pâine, pe când săracii abia puteau să-şi 
fie zilele, mâncând coji de arbori şi tot felul de ră- 
dăcini. Ba chiar zilnic foarte mulţi dintr'înşii mureau 
de toame. 

„Ce am făcut eu? Strângeam petricele, le puneam 
în căciulă şi după ce spuneam de trei ori descânte- 
cul piticesc, pe care oamenii nu-l ştiu şi nu-l vor 
şti niciodată, pietricelele se prefăceau în pâini moi 
şi albe. Atunci dădeam fuga şi le împărţeam, fără să 
mă vadă cineva, pe la casele oamenilor nevoiaşi. 
Aşa i-am scăpat pe sărmanii aceia de moarte şi pieire. 
Atât am putut face în cele trei luni de zile”. 

Piticii fură încântați de această faptă a lui Ric 
şi-l îmbrățişară cu toţii. 

„Toc, acum e rândul tău!” zise Puc celui 'de al 
treilea pitic, care fusese între oameni. 

Toc îşi începu povestea zicând: „Mai întâiu, am 
picat într'o ţară de oameni suciţi, cari făceau totul 
pe dos. Dormeau ziua şi lucrau noaptea, culcau vitele 
în pat, iar ei în grajd, mâncau ciorba cu furculița şi 
carnea cu lingura, mergeau desculți iarna şi încăl- 
țaţi vara. Wam căznit şi m'am trudit fel şi chip, 
ca să-i cuminţesc, dar zadarnice au fost toate oste- 
nelile mele. 

„l-am lăsat şi eu în plata Domnului şi m'am dus 
întrun oraş mare, unde toate căile erau strâmbe şi 
toate duceau la: cârciumi şi la locuri de pierzanie şi 
stricăciune. Oamenii din oraşul acela erau cu toţii 
jucători, cari îşi dădeau la joc şi cămaşa de pe 
dânşii, erau beţivi, hoţi şi stricaţi. 

„Atunci mi-am zis: „Imi voiu da toate şilinţele 
să-i aduc pe drumul drept şi să-i scap de păcatul 
şi de mocirla în care au căzut. 

„Şi ce făceam? Când stăteau la joc sau la beţie, 
mă duceam fără să fiu văzut, la urechia fiecăruia 
dintr'inşii şi-i şopteam: „Omule, cuminţeşte-te; la- 
să-te de joc şi lasă-te de beţie”. 

Dacă nu mă asculta, îl trăgeam de barbă, câte 
odată aşa de tare, că-mi rămâneau în mână tufe 


Sică: Ac ii ae 


PAG. 6. 


întregi de păr. Omul sărea în sus de durere şi era 
nevoit să lase şi joc şi băutură şi să se întoarcă a-" 
casă. Dacă venea din nou, îi şopteam iarăşi la u- 
reche şi-l mai trăgeam de barbă. 

Aceasta mi-a fost treaba în cele trei luni de zile. 
E drept că m'am trudit mult şi am smuls multe 
bărbi de oameni păcătoşi, dar la urma urmelor am 
biruit: s'au lăsat cu toţii şi de joc şi de beţie. Iar 
nevestele şi copiii lor au vărsat atâtea lacrămi de 
bucurie, că din aceste lacrimi s'a făcut la marginea 
oraşului un râu întreg”. 


Nici nu isprăvise bine Toc de povestit, că Puc 
se cobori din scaunul împărătesc, merse la Toc şi 


îmbrăţişându-l, strigă plin de bucurie: „Tu eşti cel 
mai vrednic să-mi iai locul şi să domneşti peste 
poporul piticesc, fiindcă tu, iubite Toc, i-ai scăpat 
pe oameni de cel mai mare rău: de păcat şi de ti- 
căloşie!” 


Aşa a ajuns Toc împăratul neamului piticesc. 
Ali-Baba 


GSRCRNSACERARSOENRDRANCSEZENN LLLLLLLLLLLLLLLLLLLLid 


Cereţi pretutindeni 


„Almanahul Școlarilor pe anul 1928“ 


d e > 


PAG. 6. 


AAAMA AA AAAA AMA AAA AAAA AAA AAAAAAAAA, 


DIMINEATA COPIILOR 


à 


AAAAAAA AAA AAA AAA AAAAA AA AAA 


Bucăţi alese din marii scriitori streini 


Cei doi fraţi 


Doi frați călătoreau impreună. Pe la amiazi, se 
culcară în pădure la umbră, vrând să se odihnească. 
După ce se treziră din somn, zăriră in apropiere 


o piatră, cu inscripție pe dânsa. lată ce stătea scris 


acolo: 


Acela care va găsi piatra aceasta, să meargă 
înainte înainte în pădure, îndreptându-se spre soa- 
re-răsare. In drum, va da peste un râu ; să treacă 
în partea cealaltă, unde va găsi o'ursoaică cu puii 
ei; să-i ia pe ursoi şi să fugă la munte, fără să se 
întoarcă indărăt. Acolo va vedea o casă şi în casa 
aceasta işi va găsi norocul“. 

Fratele mai mic zice atunci celui mai mare: „Să 
mergem împreună. Poate vom reuşi să trecem râul, 
să-i luăm pe puii de urs, să-i ducem în casa aceea 
şi acolo să ne găsim amândoi norocul. 

— Eu unul nu merg după puii de urs, ii răs- 
punse frate-so, şi te at tuest şi pe tine să stai lo- 
cului. Mai intâiu, de unde ştim că cele scrise pe 
piatră sunt adevărate? Se prea poate să fie o glumă 
cum este iarăşi cu putință să fi citit greșit. Pe urmă, 
chiar să zicem că este așa, precum ‘stă scris, ne va 
apuca noaptea în pădure, nu vom găsi râul şi ne 
vom rătăci. 


LEON TOLSTOI 


„Dar să zicem că am găsit râul: putea-vom oare 
să-l trecem?. Poate că e larg şi repede. 
„Hai să mai zicem că l-am trecut! Crezi că e așa de 


LA AA AAA 


lesne să prinzi pui de urs? Poate ursoaica ne stâ- 
şie, aşa că, în locul norocului, să ne găsim moartea. 

„Al patrulea. Chiar dacă am reuşit şi cu ursoij, 
nu e chip să alergăm în vâriul muntelui, fără să 
ne odihnim. In afară de aceasta, nici nu se spune 
peste ce fel de noroc vom da în casa aceea. Te po- 
meneşti că e ceva care nu ne foloseşte la nimic”. 

Fratele mai mic însă, îi întoarse vorba zicându-i: 
„Eu unul nu sunt de părerea ta. Inscripţia de pe 
piatră n’a fost scrisă aşa fără rost. Inţelesul ei este 
limpede şi lămurit. 

Mai intâiu, nu e vre-un pericol mare să alergi. 
Al doilea, dacă nu mergem noi, un altul va descoperi 
piatra aceasta, va găsi în locul nostru norocul, iar 
noi nu me vom alege cu mimic. Al treilea: fără muncă 
şi osteneală nu poţi câştiga nimic în lume. In stâr- 
şit, al patrulea, eu nu vreau să trec drept un fricos”. 

Fratele meu mai mare grăi din nou la rândul său: 
„Cunoşti zicătoarea: cine umblă după prea mult, mare 
nimic. Sau zicătoarea cealaltă: e mai bine o vrabie în 
mână, decât o sută de vrăbii în gard”... 

Dar nici fratele mai mic nu se lăsă mäi pre jos: 
„Știu şi eu zicători mai bune decât ale tale, bunioară: 
para mălăiață, nu cade în gura lui Nătăfleaţă. 

Sau: cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi. Decât, a- 
dăogă el, e vremea să plec”. 

Plecă, pe când fratele mai mare rămase locului. 

Ceva mai departe, în pădure, fratele mai mic în- 
tâlni râul, îl trecu, iar la ţărmul celălalt zări o ur- 
soaică dormind. li luă ursoii, începu să alerge, fără 
să se întoarcă şi sosi la munte. 

Dar abia păşise pe vârful muntelui, o mare mul- 
time de popor îi eşi întru întâmpinare şi-l duse la 
oraş, unde îu ales împărat. Omul domni cinci ani. 
Insă în anul al şaselea, un impărat mai pu- 
ternic decât dânsul, porni cu războiu împotriva lui, 
puse mâna pe cetatea de scaun şi-l alungă de acolo. 

Fostul împărat pribegi multă vreme şi se întoarse 
apoi la fratele său mai mare. Acesta trăia liniştit la 
iară, nefiind bogat, dar nici sărac. 

Cei doi fraţi îşi povestiră unul alaca viața œ 
trăise fiecare din ziua despărţirei. 

Fratele mai mare îi zise: „Vezi că am avut drep- 
tate? Eu unul am trăit fără griji şi necazuri, pe 
când tu, care ai fost împărat, ai avut parte de o 
viaţă cât se poate de chinuită”. 

Fratele mai mic îi răspunse: „Nu-mi pare rău de 
cele ce mi s'au întâmplat. 

E drept că acum nu mai sunt nimic, dar pentru 
a-mi înfrumuseţa bătrâneţele, eu-am amintirile mele, 
pe când tu mai nimic”. de L. Tolstoi 

nemuritorul scriitor rus 


x u ARRE uer - 


DIMINEATA COPIILOR +eeeetttb00060000006006b640660d0d0ttbboveeee PAG. 1. 


Mergeam pe stradă: un cerşetor bătrân şi pră- 
pădit mă opri. Avea ochii aprinşi şi plini de lacrimi, 
buzele vinete şi zdrențe murdare... O, cât de urât, 
rosese sărăcia pe această ființă nenorocită! 

Cerşetorul îmi întinse mâna sa roşie, umflată, mur- 
dară; gemea rugându-se d> o pomană. 

Mam căutat în toate buzunarele: n'aveam nici 
punga, nici ceasornicul, nici măcar o batistă; n'aveam 
nimic la mine, iar cerşetorul aștepta, mişcând slab 
mâna, care îi tremura. 

Ruşinat, nemai ştiind ce să fac, am strâns cu pu- 


tere această mână murdară şi tremurătoare. „Frate, 
i-am zis, nu fi supărat pe mine; jur că mam ni- 
mic asupra mea!” 

Cerşetorul mă privi ţintă cu ochii săi inroşiţi, un 
zâmbet apăru pe buzele sale vinete şi imi strânse şi 
el degetele mele îngheţate. 

„Ei bine, frate, îmi răspunse el cu un glas răgu- 
şit, mulțumesc şi pentru atâta şi aceasta e o 
pomană!” 

Atunci am înţeles că eu însumi am primit ceva 
dela un frate al meu. 

de Ivan Turgheneff 
unul dintre cei mai mari scriitori 
ruşi 


Adevărul 


Mai înainte de orişice, trebue să iubim adevărul, 
să vroim să-l cunoaștem, să credem într'insul, să 
lucrăm, dacă putem, pentru a-l descoperi. Trebue 
să ştim să-l privim în față şi să jurăm că nu-l fal- 
şificăm nici odată, să nu-l micşorăm sau să-l exage- 
răm, chiar în vederea unui interes, care s'ar părea 
mai înalt decât dânsul, căci nu poate fi interes mai 
înalt decât adevărul. 


de Gaston Paris 
scriitor francez, membru al Aca- 
demiei franceze 


HAPLEA LUI MOŞ NAE 


La scrisoarea-ți, scump Moş Nae, 
Ce mi-ai. scris de sărbători, 
Că întârziu cu răspunsul, 
Să mă ierți de mii de ori. 


Insă ştii ce-avui pe capu-mi 
Şin revistă chiar ai scris, 
Cu nătângul de Gârleaţă, 
Ce de naiba-a fost trimis. 


Ci-că văr a fost cu mine, 
Că-i nepotu-mu de cummnată 
Al nepoatei de mătuşe, 
Ce minciună gogonată ! 


M'a dat gata — arză-l focul! - 
Praf en putini şin cămară, 
A topit tot, ce mai vorbă, 

Şi nu-i chip să-l dau afară. 


lar din pricina-i, Moş Nae, 
Am plecat eu din Hăpleşti, 
Şi cu Frosa, cu copiii 

Am fugit pân'la Blegeşti. 


Bine că primil-am vestea, 
Că s'a dus și s'a cărat, 


M'am Întors din nou acasă, 
Răsuflând mai uşura. 


Ce necazuri, ce necazuri | 
Insă totul s'a sfârşit, 
Şi-ți urez acum, Moş Nae, 
Un an nou şi fericit. 


Şi-ți ma spun că eu pe tine 
Supărat nu sunt de loc, 

Să fim iarăşi buni prieteni 
'N sănătate şi noroc. 


lar de Paşti te cale la sigur, 
Ouă roşii să ciocnim, 

Nu te teme, rândui ăsta 

Mai puțini o să venim. 


Hăplişor, Hăplina, Frosa, Ý 
Cu iubitul Urechilă, } 
Dar nu-i chip să nu-i aducem 

Pe Tánase şi Prostilă 


Dar e vreme pân'atuncea 
Şi-mi vei scrie, şi-li voi scrie, 
Iți doresc din nou, Moş Nae, 


Sănătate, bucurie. HAPLEA 


„Frumoşi mai sunt, să nu le tie de deochi!“ 


.. 


pop Ea r a ee ȘI IE 0 REA N 


DIMINEAȚA CO PIILOResesesseseesrepeseseseoseseoseeeoseesssdsadó Dă. 3! 
REPRODUCERI DE TABLOURI CELEBRE ` 


1) Grigorescu-Primăvara. 


2) K. Kronberger-In viscol. 


3) Grigorescu—'Ţărancă 
4) Grigorescu—Car cu boi. 
5) T. E. Rosenthal—Micul sculptor. 


6) Knut Ekwall—Pantalonii rupţi. 


TI TECE 
AC apa 
z 


Pat 


XX 
Lupii 


Era o noapte frumoasă. Stelele luceau pe cer... 
Fulguia uşor... Albise curtea, grădina şi munții c. 
înconjurau costelul. Un vânt rece le răcori faţa. A- 
plecându-se pe lângă case să nu fie văzuţi de cinev: 
din cetate şi vorbind încet, o luară la drum... Mâ- 
năstirea nu era colea... Avea o postață bunicică, şi 
îndemnându-se unul pe altul şi râzând să le mai 
treacă de urât, trecură printr'un crâng. Tocmai mai 
aveau câţiva paşi de făcut... Se vedeau ruinele bise- 
rii, când Troancă aruncându-și ochii în dreapta, 
apucă pe Tăgârţă de pulpana hainei. 

„Ce-i acolo?... şi arătă cu mâna... 

— “Unde, Mărite?... 

Colo,... ce, nu vezi? 
Aşi, nimic,... un câine... 

— Ce câine, mă?... Tu nu ştii că nu mai avem să- 
mânţă în toată împărăţia... 

— D'apoi atunci ce-i... 

— Lupt... 

—— Lup... şi servitorul vru să Şi o rupă la fugă... 
Mărite, nu-i şagă! 

— Păi... De bună seamă!... Dar nu trebue să fu- 
gim. 
— Atunci, ce facem?... 

— Să ne suim colo”..., şi arătând un copac bă- 
trân şi binişor să nu-i simtă, începură să se caţăre 
de crengile deşirate. Dar lupul îi simţi, şi din câteva 
sărituri, fu lângă ei... Apoi urlând, cum numai lupii 
ştiu să urle, începu să sgâlțâe copacul... 

Părul, căci păr era acel copac, unde se urcaseră 
amândoi, nu putea îi doborât. Acest lucru îl ştiau 
şi ei prea bine, dar mai ştiau că şi lupul cât e de lup 
poate să se urce în sus. Unde mai puneţi, măi copii, 
că urlând, fiara adunase alţi lupi, ce veneau turbaţi 
înspre ei, veneau înfometați, mirosind carnea de om, 
iar cel dintâi par'că: mai mare, mai năpraznic decât 
ceilalți, supărat că au venit atâţia, muşca tare cu col- 
ţii copacul care nu putea fi doborât. 


ae 000PBABE 
de V PETRE/CUN 


Lui  Troancă i se făcuse părul măciucă în cap; 
lui Tăgârță n'avea ce i să facă, căci era chel, dar 
spaima îi luase graiul. Tremurând amândoi, cu mâi- 
nile încleștate de coaja scorţoasă a copacului, priveau 
cu groază lupii, cari le tot dădeau târcoale şi 'naintea 
lor nu vedeau decât lupi şi iar lupi, mai mari sau 
mai mici, mai suri, mai roşcați sau mai gălbui şi 
nu-i de mirare, măi copii, dacă Tăgârţă o scăpa 
cu viaţă, să nu spue tuturor, gemându-se ca văzut 
şi verzi sau albaştri. 

Şi se porniră, măi copii, toţi lupii la un loc, toate 
lighioanele acelea, să urle de cutremurară cuprinsul a- 
uzindu-se răcnetul lor cale de două poste si mai 
bine şi văzând că de suit nu se pot sui, copacul 
fiind prea "nalt, începură să-l sâcâie la rădăcină, să-l 
sgâlţâie, doar, doar vor vedea în gura lor pe cei suiţi 
intr'însul. 


Sgribuliţi de frig, aşteptau o scăpare, dar nu venea 
de nicăeri... Cine era nebun să-şi lase bârlogul, acum 
în miez de iarnă; cine era nebun să se 'ncumete a 
pleca p'aşa vreme la drum, fără armă, fără un băț 
măcar, cum au plecat ăşti doi papă-lapte, cu mâinile 
în buzunarele nădragilor?... şi clipele li se păreau ani. 
Lupii nu se mişcau din loc şi, colac peste pupăză, 
vorba românească, nu erau destui, mai veniră câţiva 
să bage năbădăile în cei de sus. 

Intr'un târziu, când unul din lupi, poate cel mai 
infometat, începu să se cațăre pe copac, Troancă 
cătând la Tăgârţă care se suise mai sus, ii sopti: 

„Fă-ţi crucel... Fă-ţi cruce, Tăgârţă, cacum e a- 
cum! Şi în minţile lor începu să se 'mfiripe o ru- 
găciune, poate un Tatăl Nostru. 

Cocoşii palatului vesteau miezul nopţii. Alţi cocoşi 
din cetate răspunseră celor dintâi; luna începuse să 


sclipească mai tare, frigul să se înteţească și tremu- 


= 


DIMINEATA COPIILOR 


rând şi clănţănindu-le dinţii în gură, începută să-şi 
blesteme soarta. 

„Cine m'a pus? Mai bine mă lăsam omorit de 
duşmani, decât așa, să mor de frică”, gândea impăra- 
tul, iar Tăgârţă care era pricina stărei lor, deşi nu-i 
spunea nimic stăpânului, totuşi în gând se întreba: 
„Cine m'a blestemat... Cine? Mai bine tăceam din 
gură, căci acum clipele îmi sunt numărate. Şi săracii 
de ei aşteptând moartea ca pe ceva ce trebue să 
vină, amorţiseră. Limba le ingheţase 'n gură. Au- 
zind urletele fiarelor, erau duşi jumătate pe cea- 
laltă lume şi spre ziuă, servitorii palatului îi găsiră 


înlemniţi, strângând fiecare câte o creangă a copacului. 


Lupii, auzind hărmălaia aceia de glasuri şi sgomote, 
auzind trâmbiţele sunând, o rupseră la fugă. 

Câte au tras săracii, până i-au scoborit din co- 
pac, doar Domnul ştie... Unghiile li se infipseseră 
adânc în coaja părului; braţele se încolăciseră de 
frig, sau de frică, în jurul crengei, pe care şezuse. 
Câte au mai tras până i-au adus la viaţă, câte au tras 
servitorii palatului, vor spune-o şi la morţi... 

Troancă nu voia nici în ruptul capului să deschidă 
ochii. Din când în când, scotea câte un țipăt. Prin 
mintea lui nu vedea decât lupi, şi gemând ca omul 
pe ducă, i se învinețişe faţa, iar inima porni să-i 
bată- încet. Impărăteasa, când auzi ce sa 'ntâmplat, 
se repezi inainte să le dea ajutor şi trecu o săp- 
tămână, trecură două, ba mai bine, şi Troancă tot 
nu se inzdrăvenise... Purta ochii rătăciți de colo până 
colo... Privea în lături, fără să vadă ceva, ba ceva 
tot vedea el, măi copii, căci din senin se pornea pe 
strigat şi. nu-l putea astâmpăra nimeni... De bună 
samă, atunci săracul vedea lupii cu pricina, vedea îna- 
inte copacul, zăpada şi noaptea aceia grozavă. Toţi 
vracii şi vrăjitorii, toţi căutătorii în zodii şi câte 
toate ai împărăției, veniseră, ba pe poarte cea mare 
a palatului, o hârcă de babă murdară şi nespălatăj 


bătrână şi cocoşată, cu buriana morţilor, o creangă 
cu frunzele late „mai late ca bozul, ceru împărătesei 
să o ducă înaintea bolnavilor... 

Şi minune! Aplecându-se de şale, la urechia fie- 
căruia, începu să boscorodească ceva, poate un des- 
cântec şi lovindu-i cu buruiana peste ochi le strigă să 
se scoale... şi amândoi, deşteptaţi ca dintrun vis, 
incepură să îndruge, să scoaţă câteva vorbe... Des- 
tule pentru toţi, cari nu mai aveau speranţă să-l vadă 
pe picioare, destul pentru ei, căci d'acuma scăpa- 
seră de urgie. Se minunară şi ei şi se întrebau unul 
pe altul, dacă e adevărat că mai trăesc. Din pă- 
cate, pentru poporul din acea ţară, trăiau amândoi. 
Pe babă o răsplătiră cum se cuvine, în ciuda cărtu- 
rarilor, cari nu pricepeau cum a putut baba, femee 
fără carte şi învățătură, să-l lecuiască. 

(Va urma) 


Un concurs fotografic de... pisici 


In N-rul trecut am anunțat un concurs literar : prefa- 
cerea în versuri a două fabule din „Almanahul Şcolari- 
lor” pe 1928.- Concursul acesta se menţine şi aşteptăm 
lucrările, pe cari le dorim cât mai talentat scrise, pentru 
a le cerceta cu toată bunăvoința. 

Pe lângă acest concurs şi independent de el, anunţăm 
acum un concurs fotografic de pisoi sau pisici. Pentru 
a înlesni chiar concursul acesta am publicat în N-rul 
de faţă fotogratiile mai multor pisoi în diferite atitudini. 

Iată cum se va proceda cu noul concurs : cititorii cari 
au un aparat fotografic şi, bine înţeles, ştiu să umble cu 
el, şi în a căror casă se găseşte o pisică (sau un pisoiu), 
o vor fotografia cât mai clar şi în poziţia pe care ei o 
vor crede mai frumoasă şi mai nimerită. De ex., pot lua 
o fotogratie a pisicii când mănâncă, bea lapte, se 
joacă, îşi face toaleta etc. Nouă ni se va trimite la Re- 
dacție câte un exemplar din fotografia aceasta în cel 


mai târziu 20 de zilu “dela apariţia numărului de față. 
Vom publica cele mai reuşite fotografii, formând cu 
ele o pagină în revistă, iar cea mai bună dintre toate va 
obține un premiu, care va fi o mică şi plăcută sur- 
priză, i 

Punem numai ca o condiţie ca fotografiile să fie luate 
de cei cari jau parte la concurs, iar nu de alte persoane 
sau de fotografi. 


L AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA 


Toată lumea ştiţi ce spune ? 
Printre cărțile mai bune ; 

De curând ce-au apărut, i 
Minunat şi ne 'ntrecut i 
Este „Almanahul  Şcolarilor pe 


1928“. 
Prețul, Lei 25. 


De vânzare la toate chioşcurile de 
ziare şi la librăris, 


a 


PAG. 12. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


CINCI INTR'O MÂNUȘE 


— Poveste populară rusească — 


li 


ntr'o zi un ţăran o pornise afară din sat, mer- 

gând pe unde il ducea drumul. Dacă drumul 

ducea pe câmp, mergea şi el pe câmp. Dacă 

drumul trecea prin pădure, hai şi el prin pă- 

dure. Dacă drumul ducea la deal, urca şi el 
dealul. Dacă drumul cobora la vale, -cobora şi ţăranul 
la vale. Aşa mergea el, fără să sę oprească. La 
cingătoare atârnase o păreche de mănuşi mari şi 
noui-nouţe. Mănuşile acestea se tot legănau, pe când 
ţăranul umbla. 

Unei mănuşi, însă i ;se uri să se tot legene la cin- 
gătoare. De aceea, se desfăcu încetişor şi se lăsă 
jos pe pământ. Țăranul nu o văzu şi îşi căută îna- 
inte de drum. Mănuşa stă în mijlocul drumului cu 
gura larg deschisă şi cu degetul cel mare drept în 


sus. j 


Şi iată că vine şoricelul-mititelul. O vede, se o- 
preşte şi întreabă: „Stă cineva în casa aceasta?” ' 

Dar -nu-i răspunde nimeni. Atunci şoricelul-miti- 
telul se furişă înlăuntru, intră în degetul cel gros 
şi se aşeză acolo ca un boer mare. 

După puţin, vine sărind hop-hop! broscuţa-dră- 
guța. Bate în mănuşe şi întreabă: „Stă cineva în 
casa aceasta?” i 

Şi îi se răspunde: „Stau eu, şoricelul-mititelul. Dar 
cine-i afară? 

— Sunt eu, broscuța-drăguţa. 

— Vino, broscuţă, că-ţi fac parte în căsuţă”. 

Săn şi broscuța-drăguța în mănuşe şi acum lo- 
cuiau amândoi împreună. 


Nu după mult, veni şi iepuraşul-drăgălașul şi in- 
trebă şi el: „Stă cineva în casa aceasta”? 

—  Stăm noi, şoricelul-mititelul şi broscuţa-dră- 
guța. Dar cine-i afară? 

— Sunt iepuraşul-drăgălaşul. 

— Vino înlăuntru, că o să-ţi fie bine”. 

Mai trecu ceva şi se auzi alt glas de afară: 

„Stă cineva în casa aceasta?” 

—  Stăm noi, şoricelul-mititelul, broscuţa-drăguţa, 
şi iepuraşul-drăgălaşul. Dar cine-i afară? 

— Eu sunt vulpea cea şireată, ce-i vestită în lu- 
mea toată. 

— Vino şi tu, că la noi e mai plăcut decât a- 
fară”. [arsi 

Intră şi vulpea în mănuşe şi acum locuiau tus- 
patru, petrecând şi înţelegându-se de minune. 

„Stă cineva în casa aceasta?” se auzi din nou un 
glas de atară. 

„Stăm noi, şoricelul-mititelul, broscuţa-drăguţa, ie- 
puraşul-drăgălaşul şi vulpea cea şireată, ce-i ves- 
tită în lumea toată. Dar cine-i afară? 


— Sunt jupânul lup, cel slab la trup. 

— Vino şi tu, fiindcă aici e mai plăcut”. 

Intră şi jupânul lup, cel slab la trup şi aşa se 
făcură cinci la număr. 

Dar iată că din pădurea întunecoasă răsună un 
mormăit înfricoşător: Moş Martin eşia din vizuină 
şi venea la mănuşa din mijlocul drumului. Se a- 
propie şi bombăneşte cu glasul ieşit ca din fundul 
unui cazan mare. 

„Eu sunt urs, sunt Moş Martin, ce de foame acum 
leşin. Tot cen laba mea încape, nici un chip nu-i 
ca să scape. Brr! Brr! Eu sunt moş. Martin, ce 
de foame-acum leșin!” 


DIMINEATA 


COPIILOR 


„Musafirilor din mănușe li se strânse inima cât 
un purice. Tremurau cu toții, parcă erau apucaţi de 
şapte părechi de friguri. 

lar Moş Martin îi dădea într'una: „Eu sunt Moş 
Martin, ce de foame-acum leşin!”. Şi se apropia 
mereu de mănuşe. 

Insă, când fu aproape de tot, prietenii dinlăuntru 
săriră îngroziţi şi o luară care încotro a apucat. Şori- 
celul-mititelul se ascunse într'o. gaură, broscuţa-dră- 
guța sări într”o mlaștină, iepuraşul-drăgălaşul se piti 
după o piatră, vulpea cea şireată, ce-i vestită în 
lumea toată şi cu jupânul lup, cel slab la trup pie- 
riră în pădurea întunecoasă. 


PAG. 13. 


Moş Martin insă stă lângă mănuşe şi o priveşte 


M 


din toate părţile. O apucă apoi cu laba şi incearcă 
să şi-o pue el. 
Dar mănuşa- a pleznit şi povestea-mi sa sfârşit. 
Stan Protopopescu 


SSEONUSSANENNMNRNEVUNAOAINN? JBDUSRUN INENQEBNSGANUGESNOSSRCONDNUNNNRNSRRNNNAGORRENENNNSENS i musennsunsnnsrnntonnnavansn' 


Moş Dinu unchiul meu, nu mai era decât o ruină 
de om. In locul unui braț, atârna o mână goală şi 
îndoită: avea piciorul stâng de lemn, şi mişca greu 
piciorul drept. Peste rămăşiţele acestea se ridica ce 
figură liniştită şi veselă. Când vedeam privirea sa 
străbătută de o energie senină, simţeam că sufle- 
tul îi rămăsese întreg în trupul pe jumătate nimicit. 

De câte ori mergeam la unchiul meu, el ca sol- 
dat bătrân ce era, îmi spunea lucruri cari rămâneau 
în minte. Intr'una din zile lam găsit foarte îngri- 
jorat. 


„Andrei, îmi zise el, ştii oare ce se petrece la 
graniţa ţărei? 

- Nu, unchiule, i-am răspuns eu. 

— Ei bine, mă lămuri el, patria este in pericol!” 

Eram încă un copil mic, aşa că nu prea înţele- 
geam bine; totuşi, spusele unchiului meu m'au miş- 
cat întru câtva. 

„Până acum nici nu te-ai gândit poate ce este 
patria, zise din nou unchiul meu, punându-mi mâna 
pe umeri. Patria este tot ce te înconjoară, tot ce te-a 
crescut şi hrănit, tot ce ai iubit. Câmpia ce vezi, la- 
nurile de grâu, arborii aceştia sunt patria. 

„Legile cari te ocrotesc, pâinea ce câştigi cu munca 
ta, cuvintele ce spui, bucuria şi mâhnirea ce-ţi vin 
dela oameni şi dela lucrurile printre cari trăeşti, toate 
acestea sunt patria. O vezi, o respiri pretutindeni! 

„Inchipueşte-ţi, copilul meu, drepturile tale şi da- 
toriile tale, tot ce îți este drag şi toate trebuinţele 
tale, amintirile tale şi recunoştinţa ta; strânge toate 
acestea întrun singur nume şi numele acesta va fi 
patria... 

„Patria este familia în mare, este bucata de pă- 
mânt de care sunt lipite timpurile şi sufletele noastre”. 

Tremuram de înduioşare şi „aveam ochii plini de 
de lacrimi. 


de Emile Souvestre 
scriitor francez 


PAG. 14. '000000000000000000000000000000 0000000000000 | MINE ATA CO PHILOR 
Mitică face ocolul pământului 


XV. O vizită cu boroboaţe. 


Mitică învățase ceva. din amuzanta politeţe chi- 
neză şi mai ştia cum să se poarte, ca să nu treacă 
în ochii oblici ai lui Cen-To-Sen drept un mojic şi un 
barbar. Aşa, bunăoară, când să intre pe poarta casei 
bogatului negustor, Mitică făcu mai întâiu tot felul 
de complimente şi plecăciuni, refuză să păşească pra- 
gul până ce nu fu poftit de trei ori, spunând de 


ZEUL CHINEZ AL CERULUI 


fiecare dată că nu e permis. ca el, o fiinţă de ni- 
mic, să murdărească cu prezența sa strălucirea unui 
palat aşa de măreț şi alte chinezării în genul acesta, 

PAceiaşi comedie se repetă şi atunci când fu vorba 
să intre în salon şi când Mitică fu invitat să se 
aşeze pe un divan moale și foarte luxos. 

Cu toate acestea, ne fiind destul de înaintat în com- 
plicatele requli ale etichetei chineze, făcea la tot mo- 
mentul fel ae fel de boroboațe. De exemplu, când 
stăpânul casei ii oferi să fumeze dintr'o pipă, Mitică 
răspunse scurt: „Mulţumesc, nu fumez, iar pipa nu-mi 
place de loc”. 

— „Nu trebuia spus lucrul acesta”, îi şopti la 
ureche ncesdpărţitul tâlmaciu. 

Până când să caute să o dreagă, Mitică făcu 
altă boroboaţă. Aşa, privind în față pe Cen-To-Sen 
şi văzând că arată bine, îi zise, crezând că-i face 
plăcere: „Ce tânăr arăţi, domnule Cen-To-Sen!” 


Observă însă că la vorbele acestea Cen-To-Sen 
se încruntă rău de tot, parcă ar fi auzit cine ştie 
ce ocară. - 

„Ce dracu are?” se întrebă Mitică în gând şi 
din ochi întreabă pe tâlmaciu să-i lămurească pri- 
cina pentru care sa supărat stăpânul casei. 

„Trebuia, să-i fi spus tocmai pe dos”, îi -zise 
acesta la ureche. - 

„Am înţeles!” făcu Mitică şi adresându-se din nou 
lui Cen-To-Sen, îi zise: „Domnule Cen-To-Sen, a- 
rătaţi bătrân, foarte bătrân”, cred că aveţi peste o 
sută de ani”. 

Cen-To-Sen se însenină iarăşi la față şi plecând 
cu modestie ochii în jos, răspunse zicând: „„Mul- 
țumesc, domnule Mitică, dar, din nenorocire pentru 
mine, n'am decât mizerabila vârstă fragedă de 65 
de ani. 

— Nu-i aşa că doamna Cen-To-Sen e şi mai 
înaintată în vârstă şi mai bătrână decât d-ta?” întrebă 
mai departe Mitică, inchipuindu-şi că spune um nou 
compliment şi că face plăcere prietenului său. 

Decât de data aceasta Cen-To-Sen se intunecă 
şi mai rău la față, făcând chiar deabinelea pe su- 
päratul. ; . 

„Dumnezeu să-i ințeleagă pe chinezii ăştia! işi 
zise Mitică în gând. Oricum le vorbeşti, éi nu ştiu 
decât să se posomorască şi să se bosumile”. 

Tot tâlmaciul îi lămuri pricina nouei supărări a 
lu Cen-To-Sen. „La noi chinezii, îi zise el, nu e 
voe să întrebi despre femei şi e chiar mai bine 
să nu pronunţi cuvântul de femeie”. 

— Bun! îşi zise Mitică, am învăţat încă ceva. 
In cazul acesta am să-l intreb despre copii”. Şi 
fără să stea mult pe gânduri, se adresă iarăşi lui 
Cen-To-Sen şi îi grăi zicând: „Domnule Cen-To-Sen, 
sunt convins că sunteţi fericit in mijlocul copiilor 
d-voastre, că aveţi destui şi sunt cu toţii voinici şi 
sănătoşi. 

— Ce copii şi ce fericiţi! se grăbi să răspundă Cen- 
To-Sen adăugând: N'am decât patru purcei murdari, 
păcătoşi şi cei mai proşti de pe lume. i 

T pEu te întreb de copii, nu de porci”, îi se im- 
potrivi Mitică, mirat de răspunsul gazdei. 

Trebu ca tâlmaciul să-i vie din nou în ajutor, lä- 
miwinud-l că prin expresiunea „purcei murdari, pă- 
cătoşi şi proşti” Cen-To-Sen a înţeles pe copiii săi 
şi că a vorbit aşa din modestie şi bunăcuviinţă. 
„Ne stirni mai sunt şi chinezii ăştia cu modestia 
şi buna lor cuviință. Auzi d-ta, să spui de proprii 
tăi copii „că suni nişte purcei murdari şi proşti!” 
Aşa îşi zicea în gând Mitică. 


VI 


lite. „cite a 


DIMINEAȚA COPIILO RO000000000000000000000000000000000000000000e PAG. 15. 


Dar conversaţia cam începuse să lâncezească. Mi- 
tică iși frământa acum creerul, tot gândindu-se cam 
despre ce ar putea întreba, fără să-l jignească pe 
Cen-To-Sen şi fără să facă vreo nouă boroboaţă. In 
sfârşit, i sa părut că a găsit ceva. „Nu-i aşa, dom- 
nule Cen-To-Sen făcu el, că aveţi şi alte palate tot 
aşa de măreţe, tot aşa de strălucite ca palatul în 
care em nespusă fericire să mă găsesc acum, pângă- 
rindu-l cu mizerabila mea fiinţă? 

— In afară de această păcătoasă de cocioabă, că- 
reia numa: prezența d-voastră îi dă lumină şi stră- 
lucire, mai am la doi chilometri de Nanching o 
colibă, murdară, infectă, la care nici maş avea în- 
drăzneala să vă invit să o vizitaţi”. 

Tâlmaciui însă îi şopti lui Mitică la ureche: „E o 
vilă mere şi de toată frumuseţea, cum mu găseşti 
altă împrejurul Nanchingului”. 

Intre acestea, din vecini venea un sgomot, căruia, 
dintru început, Mitică nu-i dăduse importanţă. Dar 
sgomctul devenea din ce în ce mai tare şi mai 
supărător. 


„Cine ţipă aşa?” intrebă Mitică. 


— E aicea în cartier o şcoală şi în ora aceasta 
invaţă lecţia, repetând-o inaintea învățătorului. 

— Păi par'că vorbesc sau citesc toţi odată, ób- 
servă Mitică. 3 

— Ei, da, aşa cum trebue să înveţe după metodele 
chineze, cari, de sigur, sunt cele mai bune metode 
din lume, îi răspunse Cen-To-Sen mândru şi mul- 
tumit că are prilejul de a lăuda progresele ţărei sale. 

Mitică însă nu prea crezu în cuvintele din urmă. 
Ce metode bune, când acolo pare că e mai rău ca 
la Moşi? Totuşi, fu foarte curios să viziteze şi să 
vadă de aproape cum este şi cum funcţionează o 
şcoală chineză. Mai era o ocazie binevenită de a 
isprăvi cu vizita, care începuse să devie plictisitoare. 
Işi expriniă, aşa dar, dorința ca Cen-To-Sen şi tâl- 
maciul să binevoiască a-l conduce şi a-l însoți la 
şcoala, de unde venea acea gălăgie de bâlciu. 

Aceştia primiră, deşi nu păreau încântați de pro- 
punerea Românului nostru. 

Vasile Stănoia 


In numărul viitor „Cum este o şcoală în China”. 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului lunar No. 22 


DESLEGARILE JOCURILOR 


1) Joc în romburi 


3) Rebus 
APELE DUC REPEDE UN PEPENE 


2) Joc în zig-zag 


> 
>ro 

> a 

-i 


>»2m »2P>»>"YU 


z0-A02-3Iw>s= 
»m»»Z ÞJpþp 
PEE- 
> 


> 
3 > 


n Dela !.-li WASHINGTON 


4) Logogrif 
SCRIN-CRIN-RIN-IN 


DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 


CAPITALA 


Nicolae Holda, Sofica  Focşaner, 
Vasiliu V. Pumitru, Viorica Con- 
stante, Elena Massu, Mundi Fani 
Brener, Petre N. Lupea, Eugen Si- 
mion, Zoteanu Ignat, Aron Grassia- 
ny, Paula Gold, A. şi M. Grunberg, 
Barder Jean, Viorica Constantines- 
cu, Moscovici Albert, Herşcovici A- 
ron, Al. Clonaru, Constantin Drago- 
mirescu, Rodica Spacu, Şahan I. 
Titus, Rosenfeld Mircea, Zizi P. Mel- 
chisedec, Ion Al. Cantuniari, Sergiu 
R. Bisschoff, Lilly: Eskenasy, Silvia 
Tanach, Josef Schlesinger, Bădescu 
„Aurel, Wechsler Moise, Vlăsceanu B. 
Gheorghe, Florica Weinştein, Cocu- 
ta Pantazopol, Alina Mirea, Alex. 
(Lulu) Puricescu, Herşcu Mayer, Pa- 
naitescu C. Grigore, S. Cohn, Edith 
Zoller, N. Galperin, Georgescu N. 
Gheorghe, Haim Eugeniu, Alexan- 
drescu Ec., Lucreția Socaciu, Emilia 


Paltin, Radu Mihail, Jean H. Gărci- 
neanu, Iosephina Holly, Vasilica Ga- 
vrilescu, Beatrice şi Lydia Zelţer, 
Fănică I. Begu, Selmo Joseph, Samy 
I. Berschadschy, Ilie Peligrad, Sonia 
Camerman, Peligrad Romulus, Edith 
Ruth Beral, Eleonora I. Sersescu, 
Tomescu C. Maria, Perlman  luju, 
Fany Mayer, Hariclia D. Voineagu, 
Otto şi Armand Feltz, Lovensohn 
Arnold, Mircea M. Vrâncianu şi Ar- 
mand M. Vrâncianu, Armand Boxer, 
Domnica Constantinescu, Sirene H. 
Penchas, Lys king, Viorica Haraga, 
Jean H. Weissman, Rodica Zamfi- 
rescu-Goanga, Ida şi Didi Bilciure- 
scu, Lizica D. Voineagu, Cuperman 
C. Iancu. 


Au deslegat trei jocuri următorii 
cititori din 


CAPITALA 


Constantinescu Gh. Stelian, Hein- 
rich Glaubes, Marcel, Elise şi Delu 
Engher, Birnbaum I. Bernardo, Da- 


DIMINEAȚA COPIILOR 
i: 


nielescu P. Paul, Herman Zigu, Elby 
Laub, Covaliu Ionel, Nelu G. Econo- 
mu, Georgeta P: Marinescu, A. M. 
Moscovici, Lelia și Marcel Kaufman, 
Bertine Iuster. 


Au deslegat două jocuri următorii 
cititori din 
CAPITALA 


Nelu Sircus, Luca L. Ernest, Glas- 
ner Sella, Nora şi Ritta Gross, R. 
Clement, Ion E., Bèbe Schachman, 
Lobelsohn Adolf, Jenny Resnik, Gol- 
dring Jose, Smilovici Isac. 


Au deslegat un joc următorii 


cititori din 
CAPITALA 


Oscar Klinger, Dima a. Niculae, 
Ionescu P. Maria, Spiegler Carol, 
Iancu Negoiţă şi Ionel Luizich, Ly- 
dia Cohn, Harry Cohn. 


In numărul viitor se vor publica 
numele deslegătorilor din provincie, 
precum şi premiații. 


DE VORBĂ CU CITITORII 


I. Bân.-Loco.— In poezia «Românii» constatăm cu plăcere 
un talent promiţător. Insă, nu o publicăm, de oarece în am- 
bele strofe cam repeţi aceiaşi ideie. In afară de aceasta, dela 
o poezie patriotică se cere mai multă vigoare şi conciziune, 

al. Cic.„Galaţi.—Ne trimiţi dintr'odată mai multe bucăţi 
a căror citire ne răpește o vreme preţ'oasă și scrii pe ambele 
părţi ale hârtiei, fără să spui de unde ai lucrurile acestea. Ne 
pare rău, dar nu le putem publica, mai ales că nu ducem nici 
o lipsă de materie, 

sc. R'v.„Craiova.-— Te credem că e de d-ta încercarea 
în versuri „Ninge afară“, dar crede-ne și pe noi când îţi spu- 
nem că este slăbuţă şi că avem aşa de multe poezii, că nu mai 
ştim ce să facem cu ele. Te sfătuim, aga dar,— şi aceasta în 
interesul d-tale—să nu te grăbeşti a vroi să fii scriitor. 

Seb. Fr.-Loco. — Mulţumim pentru dragostea d-tale față 
de revistă, dar regretăm că n'uvem ce face cu desenele tri- 
mise de d-ta. Fii liniştit, că avem noi la dispoziţie desene din 
cele mai nimerite pentru revistă. 

V. Gh. Br.-T. Severin. — «Cei doi (iar nu doui) prieteni», 
Incepi cu o construcție puţin corectă din punctul de vedere 
gramatical: «Trăia doi prieteni». Apoi expresiui ca „verifi- 
cator“, „avertiza“ etc. snnt puţin nemerite pentru o poveste cu 
caracter popular. 

Pop I. Mih.-Loco. — Când s'au primit bucăţile d-tale, 
n-rul de Crăciun era şi pus în vânzare. In afară de aceasta, 
un elev de clasa l-a — fie și secundară— e prea mic pentru a 
face nuvele şi poezii reuşite. Nu te grăbi să trimiţi pentru pu- 
bhcare 

Hin. V. V.-Loco.—c<Omul cure nu ştia...» nu e, din cauza 
conținutului ej, potrivită pentru revista noastaă. Şi modul cum 
e povestită lasă de dorit. ; 

C. Mar. Cos.-Loco. — «Suflet chinuit», o poezie descrip- 
tivă şi de impresii personale, nu e tocmai potrivită progra- 
mului revistei noastre. In afară de aceasta, lungimea versului 
îi îngreuiază citirea. Noi preferim poezii de acțiune şi fáră 
inutile înflorituri de stil, 

G. Lon.-Galaţi.— Poezia d-tale „Cerşetorul“ n'are nici rimă, 


nici numărul exact de silabe la versuri. Se vede treaba că 
d-ta eşti încă mic, aşa că nu cunoşti regulele elementare din 
arta versificărei. 

St. M. Alb..R. Sărat. — „Poporul român“. Ceeace d-ta ai 
vrut să rezumezi în două foi de hârtie, se învaţă la şcoală mult 
mai complect. Afară de aceasta, d-ta atingi chestiuni de religie, 
de literatură, etc. pe cari nu le cunoşti şi dai explicaţii (cum 
e cuvântul relief), cari nu sunt exacte. Te scutim de osteneala 
de a fi colaborator şi ne este de ajuns să te știm cititorul 
nostru, A 

5. G. Av.„Ploeşti.— „Amurg». Poezia d-tale, o încercare 
de pastel, nu face parte din literatura pentru copii, aşa că nu 
se potriveşte pentru revista noastră. 

Jos. Nov.-Loco. —a Visuri» e o incercare stilistică, tinzând 
spre hteratura pură, dar cu inutile înflorituri de stil, cu ima- 
gini şi comparații de cari s'a abuzat şi cu expresiuni puţin ni- 
merite (fulgere luminoase şi instantanee, înmormântare sinis- 
tră etc.). Nu merge pentru copii, dar, așa încărcată cum e, ar 
merge cu greu și pentru o revistă literară. 

— CX ——— j 


+ 


Răsunmnet 


Cel mai bun dessert la masă E 
Este o ciocolată bună | 
„SUCHARD” ne-a dovedit-o 

Al cărui nume, azi, răsună. 


———— 000 kn 
Un sfat pe săptămână 
Noaptea deseori visăm 
Peste zi ceeace lucrăm. 


Fapte bune de-am făcut, 
Vom avea un vis plăcut. 


Atelierele „ADEVERUL« S$. A. 


"3 


m DIMINEATA 
1207 COPiiLoR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA.- 


/ aN 
N = a 


v 


a 38 
= 
4 


Stelele căzătoare. 


Cititorul nostru Tr. Gh. dela Buzău ne scrie ur- 
mătoarele; „Ce se' întâmplă cu stelele, cari ni se 
par că ar cădea jos pe pământ?” 

Răspundem. Mai întâiu să repetăm iü „ni se pare” 
şi că nu cad cu adevărat pe pământ. E drept că 
uneori — ceeace se întâmplă foarte rar — pe pă- 
mânt cad mici resturi din corpuri cereşti moarte şi 
sfărâmate. Aceste sfărâmături sunt ceeace numim „bo- 
lizi”. Bolizilor, poporul le zice „pietre din cer”. 

Stelele însă, sau, ca să întrebuinţăm un termen 
mai exact, „corpurile cereşti”, cari se răcesc, se sfă- 
râmă, despărțindu-se în mii şi mii de bucățele, Bu- 
căţelele acestea rătăcesc în imensele spaţiuri cereşti, 
unele dintr'insele, apropiindu-se de alte corpuri cereşti, 
se învârtesc în jurul lor, devenind un fel de sateliți 
foarte mici, altele formează cometele sau se înşiră 
la coada cometelor. 

Toate acestea, insă, se petrec departe, departe de 
pământ, aşa că nu e vre-o primejdie să ne cadă 
în cap sau să ne bombardeze. 


Răspuns la diferite întrebări, 


Răspundem cititorului I. Mal. dela Bolgrad, ob- 
servându-i ca pe viitor să se mărginească a pune 
întrebări simple şi scurte, iar nu să intre în discuţii 
pe chestiuni, cari depăşesc şi vârsta şi cultura sa. 

1. Scoarța pământului se îngroaşe prin faptul că 
— bineînţeles, încet de tot — pământul se răceşte 
inlăuntru, aşa că partea care este în stare fierbinte 
(se zice „incandescentă”) se întăreşte treptat-treptat 
şi se âlipeşte de scoarța pământului, îngroşând-o în 
felul acesta. 

2. Imprăştiindu-se primii oameni de pe pământ 
şi mergând fiecare grup în altă direcţie, s'au şi for- 
mat cu trecerea de vreme diferitele graiuri şi limbi. 

Deaitiel, limbi şi dialecte s'au format şi în vre- 
muri mai apropiate de ale noastre. De exemplu, din 
limba latină s'au format limbile şi dialectele neola- 
tine; din vechea limbă slavă s'au format atâtea limbi 
şi dialecte slave etc. 

3. Deschide un manual de „Istoria Românilor” şi 
vezi cine a fost Ştefan cel Mare şi familia sa. Fă la 
fel cu un manual de istorie antică. şi vezi cine a 
fost primul rege din prima dinastie egipteană, dacă 
această chestiune te interesează așa de mult. 

4. Intrebarea cu pepenele nu merită nici un răs- 
puns. 


TOATE Şi AMESTECATE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Cum să fiu scriitor ? 


Aşa ne întreabă cititorul nostru Mih. Gh. din Ca- 
pitală. Adăogăm că drăguţul cititor e elev în cla- 
sele primare, dar doreşte să-şi vadă numele publicat 
sub bucăţi făcute de dânsul. 

Răspundem spunând mai întâiu că micul nostru 
prieten se grăbeşte, punându-şi de pe acum astfel de 
întrebare. Scriitorii — scriitorii adevăraţi nu sunt 
copii cari cunosc literele şi, poate, şi cele patru 
operaţii de Aritmetică. Scriitorul este un om care a 
învăţat mult, a citit mult, cunoaşte bine limba şi 
literatura, posedă de asemenea cunoştinţe temeinice 
şi mai are, pe deasupra, experienţă şi spirit de ob- 
servaţie. 

Cum vrei ca un copilaş de zece sau de doisprezece 
ani să aibă calităţile şi cunoştinţele acestea? 

Mai ia în vedere, dragul meu, că acela care scrie 
pentru a îi publicat, înseamnă că el are de spus lu- 
cruri, pe cari le ştie mai bine decât alţii. Cam ce lu- 
cruri de acestea are de spus un copil, care ma ter- 
minat măcar cursul primar? 


Talentul scriitorului. 


Desigur că dela un scriitor se cere şi talent, adică 
darul înnăscut de a scrie în unele privinţi mai bine 
şi mai frumos decât alţii. 

Să nu se uite insă că talentul singur nu ajunge. 
Talentul, dacă nu e întreţinut de o cultură serioasă 
şi nu e cultivat printr'o muncă stăruitoare, nu fo- 
loseşte la mare lucru. ; 

Un tânăr, bunăoară, poate avea talent poetic sau 
talent de bun povestitor, dar dacă tânărul acesta 
mu munceşte, nu-şi imbogăţeşte mintea cu învăţă- 
tură, dacă nu citeşte şi nu cercetează cu atenţie 
scrierile marilor scriitori, ei nu va ajunge niciodată 
la înălţimea lor. 

Precum se vede, arta scrisului nu e o chestie de 
noroc. Nu e, cum am spus şi altădată, un şoarece, 
pe care să-l poţi prinde în cursă. Succesul, succesul 
adevărat nu se obţine decât prin muncă, prin cul- 
tură şi printr'o voinţă neclintită. 
VYYYYYYYYYYYPYYYYYYYYYYYYYYYVVYYYYYVYYYYYYYVYYYYVYVYVYYYY 

Toată lumea ştiţi ce spune ? 
Printre cărţile mai bune 

De curând ce-au apărut, 
Minunat şi ne 'ntrecut 

Este Almanahul  Şcolarilor 


pe 
1928“. H 
Preţul, Lei 25. 


ABONAMENTE : 1 AN 
6 LUNI 100 


29 IANUARIE 1928 — Nr. 207 


DIMINEATA 


COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


-. co. 


200 LEI 


Director: N. BATZARIA 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


TYYYYYYYYYYYYYYy 


| | UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


DE VORBĂ CU LUNA 


„Bună seara, dragă lună, 
Vrei să fii aşa de bună, 

Și să-mi spui la ce priveşti 
Pe furiş apoi zâmbeşti ? 
Se'mnțelege, eşti frumoasă, 
Insă prea eşti curioasă, 
Umbli tot după secrete 

La befi şi pe la fete, 


Afli ce-i în lumea toată. * 
Dragă lună, am aflat — 
Este oare-adevărat ? — 

La copii mai mult priveşti, 
lar pe urmă le grăbeşti 

Ca pe cei, ce nu-s cuminţi, 


Dacă poarta-i încuiată, 

Tu trimiți din bolta-albastră 
Raza-ți albă pe fereastră, 
Scormoneşte ori şi unde, 
“Prin odăi, prin pat pătrunde, 


Orice facem, ce gândim, 
Nu e chip să-ți tăinuim. 

Ba şi stelele lucioase 

Sunt ca tine curioase. 
Ceru? tot îl găuresc, 
Ochişorii îşi lipesc, 

Galeşi, blânzi şi drăgăstoşi. 
Ochişorii luminoşi. 


Si n'ascultă de părinți, 

Să-i arăţi lui Dumnezeu. 

De-i aşa, să vezi că eu 

Sunt cuminte-ascultător, 

Și la carte stlitor. 

Tot ce tata-mi porunceste, 

Mama ce mă sfătueşte 

Fac întocmai. Dragă lună, 

= Pune dar o vorbă bună 

Pentru mine şi te roagă 

Să mă [ie viața 'ntreagă 

"N sfânta-l pază şi 'ngrijire, 

Să nu cad în rătăcire”. 
Moşuleţ 


———— NC RR ———— 


MOARTEA PĂSĂRELELOR 


Stând seara lângă foc, adesea lăsam gândirea să mă 
ipoarte 
Pe drumurile de pădure, pierdute sub omăt... departe... 
I} clipa asta, poaten umbră atâtea păsărele mor! 
Şi'n pacea serilor de iarnă, am plâns atât de mila lor! 
Un stol de cuiburi părăsite, de ramuri goale animate, 
Se clatină nespus de jalnic, când printre ele vântul 
bate! 
Sub cerul plumburiu de iarnă, e numai jale şi tristeţe... 
Plâng păsările şi aşteaptă să vie gerul să le'ngheţe... 
Sărmanele gingaşe păsări, destinul lor mă înfioară! 
De ce sub valul iernii crunte, cu toate trebue să 
[moară? 


de François Coppée 


„Și totuşi, când din zări senine, va bate vânt de 


(primăvară, 

Când râurile-şi vor incepe din nou, sublima lor 
fanfară, 

Noi nu vom mai găsi mănunchiul scheletelor de 
îpăsărele, 


Prin iarba unde ne vom duce ca să culegem floricele... 
Oh! Drăgălaşele fiinţe! Când iarna crudă lo'mpresoară, 
Ce glas al inimii lendeamnă să se ascundă, ca să 
moară ?... 

Ştefan I. Stănescu 


de Alice Gabrielescu - 


emănau bine amândoi copiii, frumoşi ca doi 
îngeri, numai că Radu avea ochii negri, iar 
Rădița, surioara lui, avea ochii albaştri. Lu- 
mea care trecea pe stradă se mira: De ce 
ochii aceia frumoşi erau mereu înlăcrămaţi? 

Dar vecinii ştiau pricina. Copiii aveau mamă 
vitregă care-i certa şi-i lua la bătae din nimica 
toată. 

Aveau, bieţii copilasi o mângâere numai când pleca 
sgriptoroaica de-acasă. Scoteau atunci câte o carte 
frumoasă de poveşti dintro ladă unde-o ţineau as- 
cunsă şi citeau. 

Dar ce poveşti frumoase erau acelea! Cu zâne, 
cu feţi-frumoşi, cu întâmplări multe şi minunate, şi 
dintre toate una mai ales le p'ăzea. Când se între- 
bau: „ce mai citim?” răspundeau amândoi odată, 
ca şi cum ar fi fost înțeleşi: | 

— Povestea cu Negrişor şi Albăstrica. ! 

Era vorba arolo despre doi copii de împărat, o 
poveste mai mult duioasă decât veselă; ba, când 
întorceau fila arolo unde scria: 

„Şi atunci, Negrişor şi Albăstrica văzând că ta- 
tăl lor Soare-lmpărat pleacă din nou la război lung 
şi ei rămân numai cu împărăteasa care le făcea 
zile amare şi-i chinuia, şi nu le lăsa,o zi bună de 
la Dumnezeu, s'au hotărît într'o noapte, măcar că 
erau asa miri, să plece singuri în lume...” 

Când aiungeau aici, 
vedeau de lacrimile care le umpleau ochii. 

Cări, după cum ați înţeles poate, cei doi coceni 
de împărat aveau şi ei mamă vitregă şi povestea 
lor era povestea copiilor noştri. 

— Dacă am pleca şi noi? zicea Radu. Eu tare 
m'aş duce în lume! 

Dar Rădita mai mică şi mai fricoasă îl domolea: 

— Pe copiii aceia i-a primit Sfânta Vineri la casa 
ei, fiindcă erau de iîmpârat; dar noi, copiii lui Stan 
dulgherul? 

— Nu spunem. Ne ducem departe unde nu ne 
ştie nimeni şi zicem: Suntem chiar Negrişor şi Al- 
băstrica, feciorii lui Soare-Impărat. Parcă toată lumea-i 
cunoaşte? 

Şi într'o zi, după o ceartă mai grozavă cu mama lor 
vitregă. copiii. plânşi, bătuţi, nedormiţi, au hotărît: 

— Să plecăm! Oriunde vom nimeri, tot o să fie 
mai bine ca aici. 

De cum au eşit pe poarta casei, nici că s'au mai 
uitat îndărăt. Prin oraş au mers repede, strecurân- 


şi Radu şi Rădiţa abia mai 


du-se tot pe lângă ziduri, de frică să nu-i întoarcă ci- 
neva înapoi. Au eşit la câmp, dar şi aici au îndeşit 
pani căci se lăsa întuneric şi lor le era foame şi 
rig 

Abia când au ajuns, târziu de tot, în alt oraş, au 
îndrăznit să bată la geamul luminat al unei case şi 


Radu a început să spue aşa cum plănuiseră de- 
acasă: 


Eu sunt prinţul Negrişor 
Ea-i prinţesa Albăstrica 
Căutăm găzduitor 

A Masă, pat şi alt nimica. 


Un glas răstit le-a răspuns dinăuntru: 
— Ce? Aţi venit cu colindul? Incă nu-i Cră- 
ciunul. 

— Nu-i colind. Eu sunt prinţul Negrişor, ea-i 
prinţesa... 

—  Ştrengarilori Vă bateţi joc de oameni? Acuş 
ies cu bățul! 


Când au auzit copiii aşa, au şters-o repede, căci 


` doar de băț fugiseră de-acasă. 


Au mai spus cântecul din poveste la o casă de- 
alături. A eşit o femee: 

— Aşa? Masă, pat şi alt nimica? Iaca, eu vă mai 
dau ceva pe de-asupra. 

Şi a zvârlit după ei o cofă de apă rece. Radu şi 
Rădița au luat-o la fugă, scuturându-se de apă ca 
nişte căţei. 

— Poate-om nimeri odată: la sfânta Vineri, a sus- 
pinat fetița. 

— Eşti o proastă! o ocări Radu care-şi dădea seamă 
prea târziu de nebunia fugii lor. 

Au mai bătut la o casă. Acolo şedea o femee bă- 


E 


>> E 7 


Lă 


i 
DIMINEATA COPIILOR 


trână cu nepoţelul ei care, din întâmplare, ştia din 
carte povestea cu Negrişor şi Albăstrica. 
— Bunicuţo, a zis el, răspunde-le, te rog, întocmai 
ca sfânta Vineri. Cred ei că ne pot păcăli? 
Bunicuţa, ca „să-i facă pe plac, a deschis ușa şi 
a glăsuit ca din carte: 


Intraţi, copii de împărat, 
Dumnezeu vă ocroteşte 
e Aici, cum vedeţi, nu-i palat, 
Dar sfânta Vineri cu drag vă primeşte. 


Văzându-i apoi că sunt morţi de foame şi de 
oboseală, i-a ţinut pe noapte în casă, dar a doua 
zi sa prefăcut supărată: 

—  M'aţi minţit, copii. Am fost astănoapte la pa- 
latul împărătesc. Negrişor şi Albăstrica erau acolo, 
cuminţi şi veseli. Voi cine sunteţi dar? 

Atuna au căzut în genunchi Radu şi Rădiţa şi 
plângând au spus adevărat că tatăl lor este Stan 
dulgherul, care pleacă la muncă toată săptămâna 
departe de casă, că ei rămân numai cu mama vi- 
tregă şi nu mai pot îndura chinul de-acasă. 

— Las pe mine, a zis bunicuţa. 

Şi s'a dus chiar atunci la fabrica unde lucra tatăl 
copiilor. lar când a aflat Stan — căzi copiii nu în- 
drăzniseră să-i spue nimic până atunci — s'a dus 
omul întrun suflet acasă şi a pus-o pe goană pe 
mama vitregă. 

— Dar copiii cine să ţi-i îngrijească? a zis bu- 
nica cea bună. Mie mi-e milă de ei. Lasă-i la mine 
până se fac mari. Eu tot cresc un nepoţel. Au să 
se joace împreună. 

Şi aşa a rămas. 


— Mai făcut degeaba proastă! Zicea Rădiţa frä- 
țiorului. Nu vezi că am nimerit şi noi la sfânta Vi- 
neri din poveste. 


Alice Gabrielescu 


ECTITTITTTITITITTIII LII LILI LL LUI LL PL Lele ele a All LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL Lele elită 


O învățătură dintr'o întâmplare 


— 


Un om bogat călătorea odată pe un vapor, fiind 
însoțit numai de un servitor, care avea un copil în 
vârstă numai de vre-o 12 ani. Copilul, după ce a 
pornit vaporul pe mare, văzându-se între cer şi apă, 
a început să plângă şi să ţipe şi oricât au căutat 
călătorii să-l liniştească, el a continuat a plânge şi 
a ţipa. 

In cele din urmă, călătorii s'au supărat şi atunci 
bogătaşul s'a hotărât ca să se scape de copil, voind 
să-l arunce în mare, dar un învăţat care se afla pe 
corabie, a zis: 

„Domnule, dă-mi mie copilul şi numai în câteva 
minute, îl voiu linişti. 

— Bine, a răspuns bogătaşul, ia-l şi fă cum crezi; 
iar eu te voiu răsplăti împărăteşte”. 

Atunci înțeleptul a rugat pe un: marinar, ca să 
lege copilul cu o frânghie peste mijloc şi să- -| arunce 
în mare. 

După ce l-au lăsat ca să se-lupte câteva minute cu 


valurile mării, l-au scos şi l-au urcat pe corabie. Co- 
pilul, văzând că a scăpat dela moarte, a fugit în- 
trun colţ şi nu a mai zis nimic, scăpând astiel co- 
rabia de ţipetele lui neplăcute. 

Surprins bogătaşul a întrebat pe cel învăţat, că 
de ce acum copilul a tăcut. 

„Domnule, a răspuns învățatul, copilul acesta nu 
cunoaştea până acuma ce este mare; dar după ce a 
văzut moartea cu ochii, a înţeles că pe corabie e 
mai bine decât în apă, şi a tăcut. Un om trebue ca 
să cunoască mai întâi durerea, ca să poată. preţui 
mai târziu liniştea zilelor bune. Pentru cel sătul pâi- 
nea neagră nu e bună decât de aruncat; dar atunci 
când înflămânzeşte, e cea mai bună mâncare. 

D. Diaconescu-Dăeşţi . 
———— 0 u —— : 


Eu  sĂAlmahahul  Şcolarilor* am 
cumpărat şi de el sunt încântat. 


PAG. 6. '0Â..00000000000000000e0eteteooeoooootooooooooe) | MINEAȚA COPIILOR 


AA 


AAAA AAAA AA 


Fiinţa cea mai minunată 


Să vorbim acum de pruncul cel mai minunat. Când 
e în vârstă mică, nu ştie să-şi ducă singur de grije. 
Nu ştie să-şi facă îmbrăcămintea, nici să-şi caute 
hrana. Nu ştie să-şi facă o casă în care să locuiască. 

Toate aceste lucruri le fac pentru dânsul părinţii 
săi: El nu ştie să sboare, să innoate sau să alerge. 
Nici nu ştie să umble, mai înainte de a fi învățat 
dela alţii. 

Nu e nevoe-să vă spun despre ce fel de prunc 
este vorba, căci îl ghiciţi şi-l ştiţi singuri. Se poate 
că aveţi chiar unul în casa voastră şi ştiţi că, cres- 
când, într'o zi va deveni om. Nu prin ceeace ştie 
să facă acum pruncul acesta este ființa cea mai mi- 
nunată. Ceeace este de mirat la dânsul, e faptul 
că e capabil să înveţe să facă o mulțime de lu- 
cruri. 

de Florence Bass 
scriitoare americană pentru tineret 


O poveste adevărată 


Un om sărac se duse la un om bogat şi-i ceru de 
pomană. Cel bogat nu-i dete nimic şi-i zise: „Pleacă 
de aici!” 

Săracul însă nu plecă. Atunci bogătaşul se supără, 
luă o piatră şi asvârli cu ea în omul cel sărac. Acesta 
o luă de jos, o puse în buzunar şi îşi zise: „Am să 
păstrez această piatră, până ce voiu avea prilejul să 
arunc într'insul”. 

Un astfel de prilej se ivi în curând. Omul bogat 
săvârşise o faptă rea. I-sa luat toată averea şi a 
fost pus la închisoare. Omul sărac se apropie de 
dânsul, scoase piatra din buzunar şi se pregăti să i-o 
arunce. Insă, după ce se gândi puţin, asvârli piatra 
jos şi zise: 

„Văd că în zadar am purtat-o până acum. Pe când 
omul acesta era puternic şi bogat, mă temeam de 
dânsul; acum însă îl plâng şi-l compătimesc”. 

de Leon Tolstoi 
vestitul scriitor rus 


A gândi şi a lucra 


Să nu ne fie teamă de a avea un ideal prea mare, 
pentru ca să poată îi aplicat în viaţă. Să nu uităm că 
e nevoe de un fluviu de bunăvoință, pentru a pune în 
mişcare cel mai mic act de dreptate sau de dragoste. 
Trebue ca ideile noastre să fie de zece ori superioare 
purtărei noastre, pentru ca purtarea noastră să fie 
onestă. Trebue să voim nespus de mult binele, pen- 
tru ca să ne ferim puţin de rău. 


AAAAâAA 


Bucăţi alese din marii scriitori streini 


LA AAA AAAA AAAA AAAA AAAA 


E 


Nici o putere în lumea aceasta nu suferă pierderi 
mai mari decât ideia, care se coboară în existenţa 
de toate zilele. Deaceea, trebue să fim eroici în ideile 
noastre, pentru ca să putem fi buni sau cef mult 
neatârnători în actele noastre. 


LAA AAAA 


de M. Maeterlink 
un mare scriitor belgian 


Ziua Ecaterinei 


Ceasurile ne arată aproape cinci după amiazi. Mica 
Ecaterina şi-a primit darurile şi anume nişte pă- 
puşi de toată frumusețea. Este ziua numelui ei. Dar 
păpuşile nu vorbesc. 

Desigur că Dumnezeul lor nu le-a dat pe lângă 
surâs şi darul vorbirei. 

„Cât de fericite ne-am simţi, îşi zice în gând mica 
Ecaterina, dacă păpuşile ar vorbi. Am avea în ele 
pe cele mai bune prietene ale noastre. Totuş, socie- 
tatea Ecaterinei, formată numai din păpuşi, este des- 
tul de veselă şi plină de viaţă. 

Ecaterina începu să vorbească păpuşilor sale, dar 
ea întreabă şi tot ea răspunde. 

„Ce mai faceţi domnişoară? 

— Mulţumesc foarte bine. leri, însă am avut o 
mare neplăcere. Imi zdrobisem braţul stâng pe când 
mergeam să cumpăr prăjituri. Dar acum sunt com- 
plect vindecată. 

— Imi pare bine. 

- Ei, dar ce mai face micuța d-tale? 

- Ah,... este bolnavă. Are tuse măgărească. 
Ce nenorocire! Şi tuşeşte? 
Nu. Este o tuse care nu tușeşte. 

— Ştiţi, domnişoară, că săptămâna aceasta am 
avut doi copii! Š 

- Adevărat? Şi cu cei de azi, fac patru. 
— Patru sau cinci; nici eu nu mai ştiu. Zău, cre- 
de-mă, când ai atâţia copii, te încurci, te zăpăceşti. 
- Văd că d-ta ai o rochie foarte frumoasă. 
— Oh! am altele mai frumoase acasă. 
— Te duci la teatru? 
- Im fiecare seară. Ieri am fost la operă. 

— Eu, draga mea, merg la baluri în toate zilele. 

— Desigur că petreci foarte plăcut. 

— Da. Imbrac o rochie albastră şi dansez cu ti- 
nerii, toţi unul şi unul: prinți, cofetari, generali şi 


Ah! cât eşti de frumoasă azi, dragă prietenă! 
- E primăvară. 

Da. Dar ce păcat că ninge. 
- Iubesc zăpada fiindcă este albă. 
— E şi zăpadă neagră? 


DIMINEAȚA COPILLO Roeeee0e0e00000000000000900000000000000000ooo. PAG. ?. 


- Desigur; şi este aşa de urâtă!” 

lată dar o frumoasă discuție pe care mica Ecate- 
rina o însuilețea cu atâta îndemânare. Merită şi o 
mică mustrare: a vorbit tot timpul cu o singură pă- 
puşe, numai cu una, cu aceea care avea cea mai 
frumoasă rochie. Aceasta este o necuviinţă. O gazdă 
bună trebue să se poarte tot aşa de drăguţ cu toţi 
invitaţii. lar dacă vrea să arate cuiva mai multă 
dragoste, să o arate acelora cari sunt modeşti şi 
mai puţin fericiţi. Dar Ecaterina a înţeles aceasta. A 


ghicit care este adevărata bună-cuviinţă. l-a insu- 
flat-o inima. 

Apoi, mica gazdă a servit ceaiul şi ma uitat pe 
mimeni. Dimpotrivă, s'a arătat foarte bună şi dri- 

guță mai ales cu păpuşile sfioase, tăcute şi cu ro- 
Chii mai puțin elegante, păpuşi cari au luat prăjiturile 
cele mai mici şi mai neobservate. 

Desigur că mai târziu, Ecaterina va-avea în sa- 
lon invitați adevărați, față de cari va ştie cum să 
se poarte. de Anatole France 

Unul din cei mai mari scriitori francezi 


RĂU GÂNDEŞTI, RĂU PĂŢEŞTI 


Era în toiul iernei şi pe câmpia pustie nu se zărea 
mi urmă de verdeață sau de vietate. 

“Doar un iepure şi o vulpe rătăceau prin zăpadă 
mânaţi de foame. 

„Pe vremea asta, greu poţi găsi ceva de mân- 
care, zise vultea către iepure, abia mă ţiu picioarele. 

- „Adevărat, răspunse iepurile. Peste tot e pustiu 
ŞI Mi-e o ioame, că aş fi în stare să-mi mănânc 
urechile, dacă mi-ar ajunge până la „gură. 

Tot vorbind astfel, merseră mai departe şi iată 
că zăriră o fată de țăran, care venea spre ei, cu un 
coş în mână. Din coş se răspândea un miros foarte 
plăcut de pâine caldă. 

Vulpii îi veni o idee. 

„Ştii ceva, -zise ea -către iepure, lungeşte-te pe 
zăpadă ca şi cum ai fi mort. Când te va vedea 
fata, o să-şi zică: „Ce mai piele de mănuşi!” şi 
işi va pune coşul jos ca să te poată ridica. Intre 
timp eu iau coşul cu pâine, care ne va prinde bine 
pe gerul ăsta”. 

Iepurele ascultă sfatul vulpii şi se lungi pe pă- 
mânt, aşa fel că oricine Var fi luat drept sit iar 
vulpea se ghemui după un morman de zăpadă. 

Când fata ajunse în dreptul lor, totul se întâmplă 
aşa cum prevăzuse vulpea. 

Crezând iepurele mort, lăsă coşul jos şi se aplecă 
să-l ridice. In acest timp, vulpea se repezi din as- 
cunzătoare, şterpeli coşul şi o luă la fugă peste câmp. 
In aceiaşi clipă învie şi iepurele, care îşi urmă to- 
varăşa cât îl ţineau picioarele. 

Vulpea şireată alerga mereu, ca una care nu do- 
reşte să împartă prada, lucru care mâhni mult pe 
iepure. 

Nu se lăsă însă păcălit şi cum din întâmplare a- 
junseseră în apropierea unui iaz, zise către. vulpe: 

„Ce-ar fi dacă am prinde puţin peşte? ] Pâine caldă 
cu peşte, ar fi un prânz împărătesc. Vârăţi coada 
puţin în apă, şi peştii, care mau ce mânca, se vor 
prinde de ea. Grăbeşte-te insă, căci mai târziu apa 
o să îngheţe. 

Vulpea găsi gândul acesta minunat, dar peste pu- 


țin timp, văzu că, nu-şi mai poate scoate coada din 
apa care îngheţase. 

“Atunci iepurele luă pâinele şi le mâncă una, câte 
una, fără să-i pese de vulpe, care privea cu. jind. 
Apoi spuse: 

„„„Aşteaptă, coană vulpe, până la primăvară ‘când 
se va desgheța apa şi atunci vei putea pleca”. 

acestea, o luă la fugă, fără să asculte vae- 
tele vulpii, care scheuna ca un câine prins în cap- 
cană. ) 
x = Prelucrare de Romaniţa 


/ 


MAREA NEGUSTORIE A LUI HAPLEA 


1.3 de Moş Nae 
I. Se înfiin'ează „Marea găinărie dela Hăpleşti“ 


1) Nu ştiu dacă ţineţi minte, 9) Plin cu ţuică şi făcurăt 
Că ac Intre ei tovărăşie 
pile piine fe - Iar câştigul din vânzare 
Cumpărară un butoi roa Impărțit în două fie. 


4) Dar acum încep povestea 
Unei mari negustorii 


t Cu contracte şi cu firme 
Și mai ştiţi că mai pe urmă 2 
S'au certat şi s'au bătut. Şi ou două prăvălii. 


2) Poate wați uitat că ţuica 
Toată singuri au băut, 


5) Haplea stand o zi de vorbă 
Cu Tănase şi Prostilă, 
Fiind de faţă coana Frosa 
Si drăguţul Urechilă, 


„MA MAREA | , 
GAINARIE 


2 Vo to Sp 


BA $ co. 


7) „Nu-i negoţț mai bun pe lume 


Decât o crescătorie 
De găini, deci firma noastră 
Va fi „Marea găinărie !“ 


9) — Hai noroc! strigară toții 
Intrun glas de bucurie. 
Să trăiască, să sporească 
Marea noastră găinărie.“ 


=) 
B 
a 

D 
ao 
2 
a 
G 


G6) incepu să zică astfel: 
„Toată noaptea mam gândit 
Cum scăpăm de sărăcie, 

Si găsit-am, în sfârşit. 


8) „La Hăpleşti, Blegești ş'aiurea 
Câte ouă-s de vânzare 
Le luăm, le dăm la cloște 
S'o să facem treabă mare. 


10) E numit director Haplea, 
lar Tănase voiajor, 
Coana Frosa casieriţă, 
Nea Prostilă vânzător. 


(Va urma) 


Pa E) 


XXI 


Zece ani de secetă; zece ani de 
` nenorocire |... 


Impărăția lui Troancă era bogată. La şes creştea 
grăul mai mai să _întreacă omul; la munte locui- 
torii creşteau fel de fel de dobitoace; pe dealuri 
se pârguiau struguri tămâioşi şi coarnă, iar în râu- 
rile şi bălțile ce erau cu duiumul, în afară papu- 
rei, trăiau peştii, ce nu rar se 'ntâmplă în altă 
împărăție. Cu un cuvânt ţara lui Troancă era bo- 
gată, iar locuitorii nu duceau lipsă de nimic. 

Trecuseră câteva zile, de când împăratul era pe 
picioare. După ce mulţumi Domnului pentru milos- 
tivire, după ce mulțumi celor cari în timpul boalei 
l-au îngrijit, vrând să nu şeadă degeaba, cobori 
pe pridvorul din dreapta palatului. 

Ce îrumuseţe!... Soarele începu să se ascundă, să 
apună. Cerul se înroşise, iar pe albul lacului din jo- 
sul zidurilor palatului, rațele sălbatice, cu pene în 
mii şi mii de feluri, băteau cu labele apa, apoi se 
innălţau în sus, ascunzându-se în stuful legănat de 
vânt. 

Stând şi gândindu-se la cine ştie ce, holbând o- 
chii la bolta 'nseninată a cerului, pe care stelele în- 
cepură să se arate, deodată se cutremură.. Păcate, 
păcate, şi aproape alergând, porni drept la Tăgârţă 
pe care-l găsi în cunie stând la sfat cu bucătarul... 

„Porneşte!... 

— Unde stăpâne? 

— Chefmă poporull... 

— Acum noaptea? 

— Acum, numaidecât!... Să vină toţi!.. Poruncă 
de la mine”, şi Tăgârţă, luat cu nepusa masă, plecă 
să îndeplinească porunca împărătească. 

Şi norodul veni. Se adunară săracii, căci nu ştiau 
ce i-o mai fi iar împăratului, şi bătrânii sfetnici în- 
grijoraţi, înconjurară tronul, care fusese. scos afară 
in curte, de câţiva servitori. 

Troancă, uitându-se pe sub sprâncene la cei ce 
umpleau curtea, se sculă în picioare, apoi ridicând 


ae LMPARAG 
de VPETRE/CUN 


dreapta ca semn să se facă linişte şi privind la Tă- 
gârţă, care ca niciodată nu pricepea ce o fi vrând 
împăratul, grăi: 

„Oameni buni!... Scrie rău de mine, de ţară şi de 
voi toţi. Priviţi colo, şi Troancă ridică ochii în sus. 
Priviţi pe cer! Uitaţi-vă bine!... şi toţi ca la poruncă, 
se supuseră. 

„Colo,... lângă steaua aceia lucitoare,... colo, lângă 
drumul robilor, lângă fântâna balaurului, şi valea 
plângerei, mai jos de carul mare şi la răsărit de ca- 
rul mic, vedeţi voi, oameni buni, ceva?... 

— Da,... răspunseră, câţiva. 

— Ei,... ce vedeţi? 

— Apoi să trăeşti, Mărite,... nimicl... 

— Nu fiţi proşti, măil... Uitaţi-vă bine, căci ma- 
veţi orbul găinilor. Acolo spune răul... Acolo lângă 
steaua aceea, alături de cealaltă, care e la coada lu- 
ceafărului nopţii, şi în mijlocul meliţei, e o dungă 
albă. Aşa?... 

— Dacă zice Măria ta, aşa trebue să fie, adause 
Tăgârţă... 

— Aşa e, aşa e, răspunseră câţiva, sătui de şti- 
ința împăratului. 

— Vra să zică, pricepeţi. 

— Cu toţii, răspunseră într'un glas cei adunaţi. 

— Ei, atunci ascultați! Stelele spun rău. Spun, 
oameni buni, că peste capetele noastre s'o abate ne- 
norocirea, s'o abate seceta, care va ţine zece ani în- 
cheiaţi. lar pentru a nu muri. de foame şi pentrucă 
totdeauna eu, ca împăratul vostru, mam îngrijit de 
soarta tuturor, vă sfătuesc să mergeţi în alte“ țări 
şi să aduceţi bucate. 

„Lărgiţi hambarele, coşarele şi lisele; deschideţi-vă 
băerile pungii. Nu vă precupeţiţi, “apoi e amar de 
capul vostru. Vistiernicul meu vă va număra de fie- 
care căciulă care mare, şapte galbeni”, şi norodu' 


DIMINEATA COPIILO Reeee0t0000000000000000000000000000000000e0o0e PAG. ii. 


ingrijorat de proorocirea lui Troancă, se duse pe 
la casele lor, gândind că rău l-au judecat pe împă- 
ratul lor, căci unde s'a mai pomenit ca o altă ţară să 
aibă un aşa stăpân, să citească în stele, mai abitir 
decât toţi învățații. 

Şi,... încă de a doua zi, se porniră prin alte ţări, 
cu mic cu mare, să strângă bucate. Şi carele cu 
coviltir sau deschise, carele neunse cu scârţâitul lor 
îţi luau auzul. 

Şi zilele treceau una după alta. Fiecare locuitor 
pornea să-şi aducă pentru anii de secetă ce va să 
vină, de ale gurii, iar nevestele rămase acasă dă- 
deau zor la strânsul bucatelor de pe câmp. De sus 
picura o ploaie deasă şi măruntă, şi se sileau bieţii 
de ei să încarce, şi să ajungă mai iute acasă, căci 
nu le venea de loc la socoteală să-i apuce iarna pe 
drum. 


Și după câteva săptămâni, cei- porniţi întâiu kai 


siră tot întâiu în cetate. Umplură hambarele. 50- 
proanele toate şi fiecare se gândea acum că ori 
cât ar mânca, va avea destul în anii de secetă. 

Dar trecu un an, trecură doi, şi câmpiile erau pline 
de lanurile coapte. Spicele greoaie se aplecau la pă- 
mânt, iar porumbul era mai înnalt ca niciodată şi 


avea p'un cocean, doi trei ştuleţi, ba chiar mai mulţi. 
Nimeni numai avea loc unde să-l pună, căci bu- 
catele cumpărate umpluseră hambarele. 

Dacă văzură şi văzură că au fost traşi pe sfoară 
de prost, începură să blesteme de muma focului 
pe împărat, care-i băgase la cheltuială şi din cauza 
pisicilor, cari pieriseră, se înmulţiră guzganii şi în- 
cepură şi ei să dea raita prin sumedenia de bucate. 

Dădeau şi ei ajutor la gătatul porumbului, căci 
şı aşa se strica de geaba. 

Dar Troancă, întrebat de unii mai îndrăzneţi, o 
cam băgă pe mânecă şi ca să scape, aruncă moartea 
'n ţigan, 'spunând că, de! cărturarii din vremea lui 
mau ştiut să-l înveţe ca lumea. Dar Tăgârţă care 
era şi el pe acolo şi vrând să-i vină în ajutorul îm- 
păratului, adăugă: 

„Nu, Măritel... Domnul a vrut aşa! In pòteiva 
Lui nu putem să stăm nici unul şi închizându-le 
gura la acei ce ar fi vrut să mai spună ceva, plecă 
însoţit de împăratul, care se tot uita înapoi, să n'o 
păţească. Incepuse să cam ştie de frică; începuse 
să simtă ura poporului. 

(Va urma) 
———— cc kM 


Ce soartă il aştepta 


Un tânăr muncitor, obosit de lungul drum ce-l fă- 
cuse peste zi, se abătu pe înserate la o moară, vrând 
să ceară găzduire pentru la noapte. Intră în moară, 
dar nu întâlni pe morar sau pe alt cineva. Privi 
în toate părţile, trase cu urechea, dar nu zări pe 
nimeni şi n'auzi nici un glas, nici un zgomot. 

Mai făcu câţiva paşi, când ce-i fu dat să vadă? 
Pe o masă stăteau mai mulţi galbeni. 

Dintr'odată, duhul răului şi al ispitei îi şopti la 
ureche: „Pune mâna pe banii aceştia, că nu e ni- 
meni să te vadă. Nu uita zicătoarea: bate fierul până-i 


- cald” 


Insă îngerul său bun îi şopti la urechea cealaltă: 
„Nu săvârşi o faptă rea şi nu te atinge de banii a- 
ceştia, căci nu te aşteaptă sfârşit bun!” 

Tânărul ascultă de statul din urmă. Insă, se simţi 
străbătut de fiori puternici şi aproape fără să-şi dea 
seama, fugi din moară alergând şi nu se opri decât 
în vâriul unui deal, unde se culcă şi dormi până a 
doua zi. 

Când se deşteptă din somn şi îşi indreptă pri- 
virile în sus, fu îngrozit de ceeace văzu deasupra 
capului său: o spânzurătoare. Da, tânărul muncitor, 
dormise sub un ştreang, fără să fi bănuit măcar aşa 
ceva. 

„lată unde aş fi sfârşit, zise el mulțumind lui 
Dumnezeu că l-a ferit de ispită, dacă ascultam de 
duhul rău şi furam banii dela moară”. v, Bratu 

Îi +4 i 


Mama tatei, soacra mamei şi bunica mea câţi ochi 
au toate împreună ? 


(1420 00). 
Trimise de Georgescu-Constanţa—Loco 
——— 00 0 — ——— 


Un sfat pe săptămână 


Când aveți dureri, necazuri, 
Tineti minte, măi copii : 
După vreme rea, e soare, 
După jale, bucurii. 
———..——X = —— 


A VEI 
N'am - parale, — n'am nimica 
Am o singură plăcere 
Când mănânc puţin „SUCHARD” 
Mi-se pare cam avere. 


Cum, Petrică wai cumpărat încă 
„Almanahul Şcolarilor pe 1928 ?“ 

Păcat! Păcat! Fuga să-l iai, 25 de 
lei să dai, căci pe urmă nu-l găseşti şi 
amar ai să te căeşti. 

Unde este de vânzare? La orice 
chioșc de ziare şi la orice librărie, mare 
fie, mică fie“. 


de Vladimir Astronomul 


icuşor se întorsese dela şcoală cu 
nasul vânăt de frig, cu urechile 
tot aşa “de vinete şi cu mâinile a- 
proape degerate. 

„Moş Nae, zise el frecându-şi 
mâinile şi ţopăind, ca să se mai 
încălzească, am îngheţat, e un îrig 
de crapă pietrele. Ne-a spus d. 
învăţător că astăzi a fost ziua cea mai rece, fiindcă 
la orele 8 dimineaţa termometrul arăta 26 de grade 
sub zero. Nu-i aşa că 26 de grade sub zero înseamnă 
foarte mult şi că nu se poate un frig mai mare 
decât acesta?” 

Moş Nae zâmbi la întrebarea aceasta şi-i răspunse: 
„Se găsesc pe pământ oameni şi ţări, unde un frig 
de 26 de grade e un leac, o floare la ureche, o zi 
aproape caldă. 

— Şi oamenii din ţările acelea mai pot trăi şi 
nu se prefac cu toţii în blocuri de ghiaţă?” întreabă 
din nou Nicuşor, mirat de spusele lui Moş Nae. 

Moş Nae însă zâmbi pentru a doua oară şi apoi 
grăi zicând: „Omul, dragul meu, este mai tare de- 
cât piatra şi decât oţelul şi mai rezistent decât orice 
animal. Omul trăeşte şi rezistă şi în frigul cel mai 
mare şi în ţările cu căldură tropicală, unde - văzduh 
şi pământ se incing ca un coptor ars. Dar să-ţi vor- 
besc ceva despre ţările cu climă mult mai rece decât 
a noastră şi să-ţi povestesc un fapt, care s'a întâm- 
plat în adevăr”. 

Şi Moş Nae, după ce trase de câteva ori din ți- 
garea de care, spre disperarea lui, nu se poate des- 
părţi, continuă în felul următor: „Ai auzit şi ai citit 


chiar despre Polul Nord şi despre frigul de acolo. 
Mai ştii că în regiunile vecine cu polul Nord soarele 
nu se iveşte săptămâni şi luni de zile dearândul, 
aşa că în toată vremea aceasta domneşte un întu- 
neric, pe care îl mai împrăștie razele lunii şi sclipi- 
rea stelelor. 

„Cu întunericul, calea-valea, că tot te-ai putea îm- 
păca mai lesne cu dânsul. Ce te faci însă cu frigul 
şi cu zăpada? E frig, dragul meu, dar cum frig? 
De două ori atâta cât e la noi în zilele cele mai reci, 
fiindcă nu rareori termometrul se coboară la 50 de 
grade sub zero. Nici nu-ţi poţi închipui ce înseamnă 
50 grade sub zero. 

„Cu: toate acestea, acolo sunt oameni, nu aşa de 
numeroşi ca în ţările noastre din Europa, dar tot 
sunt oameni, cari trăesc şi rezistă la frigul acela. 
„Eschimoşii”, aşa le zice oamenilor acestora, îşi fac 
casele de zăpadă şi de blocuri de ghiaţă şi fii sigur 
că aceste case nu se topesc niciodată. Cât despre pri- 
mejdia de a lua vreodată foc... 

— O, întrerupse Nicuşor, cum e cu putință să ia 
foc nişte-case de zăpadă şi ghiaţă? 

— Nu e cu putinţă, îi întări vorba Moş Nae, po- 
vestind mai departe. 

In ţinuturile acelea ninge, ninge cu nemiluita luni 
de zile dearândul. Ştii până la ce adâncime ajunge 
uneori zăpada? Până la 1500, ba chiar pe alocuri 
şi până la două mii de metri, aşa că nu. răsar din 
zăpadă decât vârfurile munţilor înalţi, vârfuri cari 
par ca nişte insule. 

Din zăpada aceasta se formează sloiuri de ghiaţă, 
blocuri mari de o lungime de mai multe mii. de 
metri. Şi aşa, întro zi sau, mai bine zis, într'o 


ai 


DIMINEAȚA COPIILO R0000oo000000000000000000000000000000000000ee PAG. 15. 


noapte, căci de săptămâni de zile soarele nu răsă- 
rise în regiunile acelea, un adevărat munte de ghiaţă, 
şi zăpadă se desfăcu din nesfârşita întindere albă 
şi îngheţată şi alunecând încet, ajunse la mare. 

Doamne, Dumnezeule! Cu ce sgomot, cu ce vuet 
groaznic se prăvăli în apa mării. 

Credeai că se prăbuşise pământul unei ţări în- 
tregi sau că avusese loc un cutremur de pământ ne- 
mai pomenit până atunci. Marea se turbură până în 
adânc şi apele se ridicară în valuri puternice. 

Muntele de ghiaţă începu acum să plutească şi, îm- 
pins de apă, se îndreptă spre părţile de Miazăzi. 
Acolo era mai cald şi soarele răsărea în toate zilele. 
Soarele îşi aruncă razele sale asupra acestui mon- 
Stru de ghiaţă. O mică parte din zăpadă porni să 
se topească, picurând în lacrimi de argint. 

Privit din depărtare, muntele de ghiaţă înfăţişa 
o privelişte cum nu se mai poate de frumoasă. Stră- 
lucea la lumina soarelui, de ţi se părea uneori că 
este un munte făcut numai din perle şi diamante, 
alteori că este un palat din basme cuprinse de flăcări. 

El însă înainta mereu spre Miazăzi, ziua şi noaptea. 

In una din aceste nopţi vasul „Steaua Polară” se 
întorcea dela pescuit. Toţi oamenii dintr'insul erau 
veseli fiindcă norocul îi ajutase să pescuiască o ba- 


lenă, de pe urma căreia erau să se aleagă cu un 
câştig destul de frumos. 

Erau veseli, însă totodată foarte atenţi. Se gă- 
seau în apropiere de peninsula Labrador din Ame- 
rca de Nord şi ştiau că din pricina munţilor de 
ghiaţă ce vin din ţinuturile îngheţate, drumul este 
prin părţile acelea plin de primejdii. O ciocnire a 


vasului cu un astfel de mumte şi din vas nu sar îi 
ales decât ţăndări. 

Deaceea erau atenţi şi cercetau mereu termome- 
trele. Aveau termometre, ca să ştie ce temperatură 
este în văzduh şi mai aveau şi termometre agăţate 
de vas şi puse în apă, ca să vadă dacă nu se pro- 
duce cumva o schimbare a temperaturii în apă. 

Şi tocmai aici e marea primejdie. In adevăr, dacă 
temperatura din apă scade, aceasta e semn că în a- 
propiere se găseşte un munte de ghiaţă. 

De odată, căpitanul tresări. 

„Tomi, strigă el speriat ajutorului său, ne ame- 
ninţă. o nenorocire, Temperatura mării a scăzut, în 
văzduh se simte chiar un frig mai tare, iar marea 
se turbură în fiecare clipă. Dar din care parte vine 
blestematul munte de ghiaţă? Vine din faţa noastră, 
dela spatele nostru, din coastă? Cu neputinţă de ' 
înţeles. Şi nici nu putem şti, dacă e prea aproape 
sau e încă departe de noi. 

— Să încetinăm mersul vasului, răspunse ajuto- 
rul, pentru ca la caz de ciocnire cu monstrul de 
ghiaţă, izbitura să fie mai puţin puternică, să che- 
măm pe punte pe toţi oamenii din echipagiu şi... 
să ne rugăm lui Dumnezeu să ne vie în ajutor. 

Po când oi vorhoau așa. iată că în întuneric apăru 


deodată muntele de ghiaţă. Din fericire, el trecu a- 
lături de vas, fără să-l izbească şi-şi văzu înainte 
de drum. 
„Unde sa dus? întrebă Nicuşor. 
— A mers mereu spre Sud, departe, departe, până 
ce căldura l-a topit cu desăvârşire. > 
Vladimir Astronomul 


PAG. 14. » 


DIMINEATA COPIILOR 


Mitică face ocolul pământului 


AVI. Cum este o şcoală în China. 


Mitică, Cen-To-Sen şi tâlmaciul chinez porniră 
să viziteze şcoala chineză din cartier. In oraşele din 
China nu este nevoe să întrebi pe cineva unde anu- 


me este localul de şcoală, căci se cunoaşte după - 


sgomotul, am putea zice infernal, ce vine dela dis- 
tanţă. 

Şi nu doar că pricina acestui sgomot ar fi nu- 
mărul prea mare de elevi. De obiceiu, şcolile din o- 
raşe'e chineze sunt şcoli particulare, adică părinţii 
copiilor dintr'un cartier se înţeleg cu unul, care 
este institutor de profesiune, dar care nu e plătit de 
către Stat şi îi încredințează copiii, ca să le dea în- 
văţătură. 

Aşa se face că de cele mai multe ori şcoala este 
compusă dintr'o singură odae de clasă, în care nu 
sunt decât 20 până la 20 de școlari. Totuşi şcolarii 
aceştia, aşa puţini câţi sunt, fac o gălăgie cum nu 
fac 200 sau 300 din elevii din școlile noastre. 


[9] femeie chineză din popor, purtându-şi în spate 
copilaşul s 


Şi să nu se creadă că elevii chinezi ar fi mäi gă- 
lăgioşi, mai neastâmpăraţi din fire. Din potrivă, sunt 
foarte cuminţi şi aşezaţi. Dar aşa îşi învaţă ei lec- 
tiile: fiecare îşi repetă lecţia, strigând să-și rupă gât- 
lejul şi mai multe nu. 

Iată, să-l urmăm acum pe Mitică în vizita sa. Lo- 
calul de şcoală la care se ducea se compunea dintr'o 
odae ţinută cu chirie la etajul al doilea al unei case 
particulare. 


Mai înainte insă de a intra, fu rugat de tâlmaciu 
să aştepte puţin afară cu Cen-To-Sen, până ce el va 
merge şi-i va cere învățătorului voe pentru a putea 
vizita şcoala. 

Se vede treaba că învățătorul sa lăsat cam greu, 
deoarece tâlmaciul întârzie aproape o jumătate de 
oră până se întoarse şi spuse că acum pot merge 
şi ei doi. E 
Intrară câteşi trei şi ceea 
ce izbi mai întâi pe Mi- 
tică fu un chip de o ze- 
itate chineză mare, uri- 
tă, făcută din hârtie co- 
lorată şi aşezată în fun- 
dul odăei de clasă. Care 
şcolar venea de afară, 
se ducea drept la figura 
aceasta şi se arunca îna- 
intea ei, izbindu-se cu 
fruntea de pământ. „Es- 
te zeitatea, care ocro- 
teşte învăţătura şcola- 
ră”, îi lămuri lui Mitică 
tâlmaciul chinez. 

După ce şcolarul se 
inchina, înaintea ei. re- 
pela operaţia aceasta şi 
în celălalt colţ al clasei, 
unde pe o lungă tabelă 
de scânduri erau scrise 
mai multe cuvinle cu : s z 
litere mari de o schiopă. Cartă de viziti a Printalai Cing 


„E un sfat înțeleptese de al marelui şi nemurito- 
rului nostru Confucius”: explică din nou tâlmaciul. 

Mitică îşi aruncă acum privirile asupra d-lui în- 
văţător. Acesta era un bărbat tânăr, cam de vreo 
treizeci de ani. Pe nas purta însă o pereche de oche- 
lari cel puţin de patru ori mai mari decât ochelarii 
pe cari i-ar purta în Europa omul cel mai înaintat 
in vârstă. Dar se vedea bine că n'avea nici o nevoe 
de dânşii şi că-i purta numai ca să arate că este un 
mare învăţat. Inaintea lui era o măsuţă, pe care era 
cartea după care preda, iar lângă dânsa o nuia lungă 
şi subţire de lemn de bambus. 

„Nuia ca aceasta n'am pomenit la şcoala Ja care 
am învăţat eu”, îşi zise Mitică în gând. 

Dar ce făceau elevii în timpul acesta ? 

Elevii, mai toţi copii în vârstă mică şi în număr 
de 20—25, stăteau în picioare înaintea învățătorului 
şi repetau în cor căznindu-se să ţipe cât mai tare, 
lecţia ce le spunea învățătorul. 

Pe Mitică însă îl pufni râsul, când observă că fie- 
care elev se leagănă fără întrerupere, ridicând când 


DIMINEAȚA COPIILO R*ooooooo00000000000000000000000000000000000e PAG. 15. 


un picior, când celălalt şi mişcând şi capul în ace- 
iaşi direcţie. Era mai cu seamă amuzantă priveliștea 
cozilor de păr pe cari copiii, ca şi de altfel bărbaţii 
chnezi, le poartă lungi pe spate. Toate cozile acestea 
se mişcau şi se agitau în acelaş timp odată spre 
dreapta şi odată spre stânga. 

Dar ce lecţie le preda elevilor d. învăţător şi ce 
răspundeau ei ? Era o lecţie de citire, de gramatică. 
de geografie ? Degeaba se trudea Mitică şi se fră- 
mânta cu gândul, ca să poată ghici lucrul acesta, 
căci nu era chip de înţeles. 

In sfârşit, după vreo jumătate de oră de astfel de 
învăţătură, elevii se retraseră cu toţii în bănci, fie- 
care ocupându-şi locul. Acum sau pus să înveţe pe 
din afară ceeace le predase d. învăţător. Invăţau cu 
acelaş sgomot, mişcând în lọc de picioare, capul şi 
partea de sus a corpului. 

Când un elev credea că ştie lecţia, se scula din 
bancă şi eşea să o spună d-lui învăţător. Dar şi aci 
Mitică observă altă chinezărie. In loc ca elevul să 
spună lecţia stând cu faţa spre învăţător, din potri- 
vă stătea întors cu spatele la dânsul. 


Dar iată că intră un şcolar, care întârziase să vie 
la şcoală. Trebuia să fie pedepsit, iar învățătorul fă- 
ră să se-sinchisească de prezenţa lui Mitică şi a ce- 
lorlalţi doi vizitatori chinezi, înhăţă de guler pe şco- 
larul venit târziu, îl culcă cu faţa la pământ şi-i tra- 
se cu nuiaua cea lungă şi subţire vreo zece lovituri 
destul de dureroase. 

După ce sa isprăvit cu învățatul pe din afară, ur- 
mă lecţia de scris. Şi cu prilejul acesta Mitică văzu 


lucruri, cari nu se văd la şcolile din Europa. De 
pildă, ca să scrie, elevii chinezi n'au nici creioane, 
nici condeie, ci pensule mici având la vârf fire de 
păr, iar în loc de cerneală aşa cum întrebuinţăm 
noi, au cerneală de tuş, cu care se desenează. Şi a- 
devărul este că elevii mai de grabă desenează decât 
scrie, deoarece felul de a scrie şi mai cu seamă lite- 
rele chineze nu seamănă de loc cu ale noastre. 

Mai întâiu se ştie că Chinezii scriu de sus în jos, 
aşa că la ei rândurile sunt verticale, în loc de a fi 
orizontale. 

Al doilea. Fiecare literă chineză este compusă din 
20, uneori chiar din 30 şi mai bine de liniuţe. Indată 
ce ai greşit o liniuţă, n'ai desenat-o bine sau n'ai pu- 
s-o la locul ei, litera nu se mai poate citi. Şi se mai 
ştie că la Chinezi fiecare literă reprezintă un cu- 
vânt. aşa că alfabetul chinez are. zeci de mii de li- 
tere. 

Cum scriau elevii ? Invăţătorul dădu fiecărui elev 
câte un model cu mai multe litere. Modelul acesta 
era acoperit cu o hârtie transparentă, peste care 
fiecare elev trăgea cu pensula, copiind cât mai e- 
xact litera de desubt. 

„Vă trebue mulţi ani de zile, până ce învăţaţi al- 
fabetul acesta aşa de încurcat?“ îi zise tâlmaciului 
Mitică. 

„Invăţătura e lucru greu”, răspunse tâlmaciul, a- 
dăogând : „lar cartea după care învaţă copiii este fă- 
cută acum o mie de ani de un mare învăţat al 
nostru”. Vasile Stănoiu 

(In N-rul viitor: „Mitică în capitala Chinei“. 


RI LI LL LL LL LL LL lee el ll belele bb d ll nl n ad d n na nd n d d dă 


Rezultatul concursului lunar No. 22 
DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 


PROVINCIE Rossa. 


CARANSEBEŞ: Klementits Iosif. 
CURTEA DE ARGEŞ: Ioan V. 


SIBIU: Emil Olteanu, Mircea Scro- 


beţ. 
SLATINA: Dorel I. Teodoreanu. 
STRUNGA: Aurora M. Tomescu. 


BARLAD: Crăescu Petre, Grigore 
Costescu, Emilian Costescu, Chicoş 
C-tin, Raufman Louis. 

BLAJ: Valeria Oltean. 

BOTOȘANI: Uţă Şternberg, Apos- 
toleanu Georgeta. 

BRAŞOV: Tănase Dumitru, Alexan- 
dru şi Nicu Ivan. 

BRAILA: Ionel P. Măniţă, Mihail! 
şı Mirela C. Dragomirescu, Saul Hö- 
nig. 

BUZAU: Lenuţa N. Căzănoiu, Puiu 
şi Lică Rosenştein. 

CAMPINA: Bella Calmanovici. 

CERNAUȚI: Palievici Emanoil. 

CONSTANȚA : Alma Dumitrescu, 
Stănciulescu Emil. 

CHIŞINAU: Hartea Anatolie. 

CRAIOVA: Gabriela Damian, Paul 
1 Adrian Brădișteanu, Mihail şi Nicu 
Ciocalteu, Const. Catina, Iliescu L. 
Ion, Sternber 


David, Veronica St. 
Roşca, A. și 


. Morgenştein. 


DROCHIA: Ana şi Sara Breiman. 

FOCŞANI: Nicolae T. Nicolau, 

GALAȚI: Vasilică Roşca, L. P. Ru- 
biniţă, Zibileanu Dumitru, Florea V. 
Alex., Mina Goldring, Mira Han, Syl- 
via şi Lothar Braunștein, Iorgu V. 
Dudu, Friderica Kohn, Mihail 1. 
Gheorghe, Romeo Gheorghiu. 

GHELENGIC: Florentin Grigoriu. 

GIURGIU: Teodor Simionescu, A- 
dela Cămărășteanu, Maria Minciu- 
nescu. 

Hotin: Alexandru şi Viorica De- 
metrescu. 

ODOBEŞTI: Iacob şi Iosif Avram. 
„PITEŞTI: Ponovescu V.' Constan- 


tin. 
PLOEŞTI: Mircea Leon, Dorin Pe- 
trescu, Debora şi Bella Steiner. 
RADUCANENI: Aurelia Stuleanu. 
R.-SARAT: Marcus Grunberg, Leon 
şi Filip Schiffma 
SFT. GHEORGE: Florica Ionescu. 


TG.-FALCIU: Fănel Hanganu. 
TULCEA: Andrei N.. Sandu. 
TG.-MUREŞ: Sulică Nicolae. 
T.-MAGURELE: Andreiescu G. An- 
drei, Paulina Marin Iliescu. 
VASLUI: Tatiana Ivănescu. 


Au deslegat trei igcuri următorii 
cititori din 
PROVINCIE 


BACAU: Vasile I. Stoican. 

BAICOI: Marioara şi Săndel Ta- 
tulescu. 

BALȚI: M. Oighenștein, Iosif Țo- 


ler. 
BARLAD: Cecilia Săndulescu, Ed- 
viga şi Boleslav Rutcovsky. 
BOLGRAD: Valeri Radianoff. 
BOTOŞANI: Melanie  Spodheim, 
Leonard şi Rașşelica Adler, Stavra- 
che Mircea, Maican Aurel. 
BRAILA: Dionisie Opriş, Rădu- 


ai amet ude X 


iinr | ete 
PAG. 16, ¢0oẹ9+eeess555SFtëe00000000v000e00v000000000 D] MI NEATA COPIILOR 


Davidescu Maria. 
CALIACRA: Traian V. Hieroiu, 
CAMPINA: Victor” D. Irimia, Do- 

rel C. Mihăilescu. ` 
CAMPU-LUNG: Claudiu Forgaci. 
CHIŞINAU: Hortea Sergiu, 
CONSTANȚA: Ştefan Stănescu, 

Chiril M. Economu, Const. M, Eco- 


nomu. 5 
CRAIOVA: Ştefănescu Mişu, Euge- 


nia Şteiănescu, Aurora Gheorghiu, 
Gigel l. Negreanu, Dumitru Piso- 
schi, Angela şi Elena Draja. Victoria 
Marin, Frații Enescu, Nicu şi Cos- 
tică N. Borcea, Henri losef, Pau- 
lon L. Elio. 

FALEŞTI: George Berghiner, Iosif 
G. Fihman. 

GALAȚI: Ionel I. Şagareanu, Mun- 
teanu Mircea, Neculai C. Vasiliu. 

GAEŞTI: Stanciu C. Ion, 1. Geo. 

GIURGIU: .Bebe Baron, Eufrosina 
Popescu. 

IAŞI: P. Gh. Mateciuc, Claudia şi 
Alexandru Smochină, Rodica Şonţu. 

ISMAIL: Constantin Olteanu, Aurel 
Englezu. 

'LADEŞTI: Gh. Nafliu. 

ODOBEŞTI: Const. Gr. Mihai, Beca 
Schwartz, Maria. Gh. Munteanu. 

PITEŞII : Florica P. Nicolaescu, 
Jirayr H. Elluchian. 

PLOEŞTI: Maryşor Gh. Scorţeanu, 
Eugenia g Coca Lampadoride, Geor- 
pe M. Iliescu, Ionescu I. Constan- 


ROŞIORI: Pefte şi Mişu Nicola- 


escu. 
R.-SARAT: Petre Pişleru. 
SIBIU: Popovici A. Mircea. 
TARGOVIŞTE: Ica și liti Popescu. 
TG.-JIU: Angelescu N. Ovidiu, Ma- 
rioara Călcescu. 
T.-MAGURELE: Aşendorf Avram. 
T.-SEVERIN: Nicu N. Săndică. 


Au deslegat două jocuri următorii 
cititori din 
PROVINCIE 


VASILE-ALENANDRL: Neculai Ion, 
Neculai Ruxandra. 

BINAD-OLT : Dinu Ranetti, Dan 
Marinescu. 

BOGDANA: Săndulescu Lucian. 


BRANIŞTEA: Tarbuc Maria, Stan- 
ciu loana, Tarbuc Titina. 

BRAŞOV: Dorina Ludu. 

BRAILA: Dumitru şi Niţă S. Pană, 
Schonfeld Arnold, Gitta Blank, Do- 
rothée şi Estrella Thierer. 

CAPALNAŞI: Zeno Moldovan. 

CLUJ: Renée Finkelștein. 

CONSTANȚA: Cruceru I. Paul. _ 

CRAIOVA: Mişu Miereanu. 

FAGARAŞI Nicolae Filip. ` 

FALEŞTI: Haliiman Nehemiu. 

FOCŞANI: Jolanda Nicoară. 

GALAŢI: Bosard Gabril, Bosard 


Alexandru, Emil Stanciu şi Chiriţă 


Dumitru, Lauer Ghizi, Tarbuc Emil, 
Stanciu Gherghina, Chiriţă Jon şi 
Elena. 

GLURGIU: Dumitrescu M. Teodo- 
sie Niculae. 

IAȘI: Aristide Rauch. 

NEGREȘTI: Anişoara Dănilă. 

ORADEA: Adriana Mitescu. 

PARIS (Franţa): Angela Gagea. 

PITEŞTI: Betti şi Lică H. Davi- 
descu, Ene. 

PLOEŞTI: Nicolae G. Manolescu, 
Jeacques Abramovici, lonescu D. Te- 
odor. 

RADAUȚI: Creţu Constantin, A- 
drian Bănulescu, Bănulescu Iuliana. 

ROMAN: Magdalena I. Sanda, A- 
vram Froimovici, Surica Froimovici. 

R.-SARAT : Sezanov Victor, Po- 
pescu Soare. 

_T.-MAGURELE: Anghelescu C. Flo- 
rian. 

T.-SEVERIN: Eugen Pomojea, El- 
vira Boceanu. 

Au deslegat 
cititori din 


an joc următorii 


PROVINCIE 

BACAU: Roza şi Saly Niţă. 

BARLAD: Constanlin R. Nichitariu, 
Traian S. Ionescu. 

BISTRIȚA: Aurel Moldovan. 

BRAILA: Claudiu E. Bejan. 

BUDEŞTI: Paul şi Lenuţa C. Po- 
pescu. 

BUZAU: Ion Ghionaru, N. Gorgan. 


CETATEA-ALBA: Alexandra Cu- - 


rovschi. 
CONSTANȚA: Costică Bogatu. 
FALTICENI: Leopold şi Martin 
Wechsler. 
GALAȚI: Ungureanu N. George. 
IAŞI: Cernes Aron, Scolnik Meer. 


LESPEZI: Moses Aron, Bandel Tu- 


chy. 
"ORADEA: Moga Sabin. 
PIATRA. N.: Sava P. Sava şi Geor- 
geta Sava. A ; 
PLOEŞTI: Marinescu Alex., Hoff- 
berger Rudolf. ; 
RENI: Xenia şi Eugen Ebervain. 
SAVENI: ‘Rubin şi B. Coha. 
SCANTEIA: Weinştein Haim. 
SIBIU: Eugenia Niculescu. 
TECHIRGHIOL: Micu loan, Dră- 
ghinescu Constantin. 
E pă Stoian V. Mircea. 
TG.-OCNA: Leon Dollingher. 
TIMIŞOARA: Cosma Nicolaie, Im- 
broane Sorin. 
Deslegătorii din Capitală cari au 
trimis deslegările cu întârziere: 
Nicu L. A. Gadol, Jeana Drăgu- 
lănescu, Dumitrescu Z. loan, Daretta 
Pilosoff, Weissman M. Rubin, Marcel 
1 Mady Hasan, Leonida şi Sergin 
Sanlo iai Gadol, Cleopatra şi Marin 
Ştefănescu, Peristeri Nicolae. Osias 
Goldenberg, Ionescu Valeria, Renée 
Bacaly, Jeanne Marie Ornştein. Petre 
Í. Agheici, Ritta Weiss. 


PREMIAȚII 


Au câştigat premiile: 
L — fch 


icos Constantin, Bârlad, 


Ii. — Liziea şi Hariclia Voineagu, : 


București. i 
III. — Saul Hönig, Brăila. 
IV. — Edith Zolier, București. 
V. — Dumitru Pisoschi, Craiova. 
VI—XV. — Au câştigat câte un 
„Almanahul Şcolarilor pe 1928” ur- 
mătorii: 
Elena Massu, Bucureşti. 
Lovensohn Arnold, Bucureşti. 
Nelu G. Economu, București, 
Lelia şi Marcel Kaufman, Bucu- 
reşti. 
şahan I. Titus, Racunaj: 
Dorel I. Teodoreanu, Slatina. 
Sylvia şi Lothar Braunştein, Ga- 


Mi Qighengieia, Bălți. 

Maryşor Gh. Scorţeanu, Ploeșşti. 

Alma Dumitrescu, Constanţa. 

Premia ţii din provincie sunt ru- 
gati a ne lrimile adresele complecte, 

r acei din Capitală se pot prezenta 
personal la redacția revistei spre a 
primi primiile câştigate. 


a nasa 4ARGUAGO I555uunnnoconanunanauoonanasanconnasaasnaauanuanoonau a tuoaanannoanecanesanaanaaasi 


DE VORBĂ CU CITITORII 


I. C. Pon.-Ploeşti. — «Magaoaia» etr. Te înşeli, dragul 
meu. când «rez că nu mai sunt basme cu subiecte asemân.- 
toare cu baxmrle trimise de d-ta. D-ta n'a: incă experienţa si 
cultura necesarâ. pentru a reda poveştile popu'are in limba po- 
trivită, Nu e de ajuns ca o pove-te să aibă un subiect frumos, 
ci principalul este să ştii cum să o redai, Vei reuşi şi d-ta, insă 


ma! târziu, când vei fi mai mare, 


Crih. Arm. — «inșlătorul înșelat?» Cititorii ne fac o plá- 
cere muit wa mare, citind revista, iar nn colaborând [a dânsa 
la o vârstă când sunt iasă prea mici p:ntra a fi scrutor. 


Chir. Doc -Constanţa. -«Fapta lui Moş Matei». Nu e de 
ajuns să =pm ră e „adaptată“, ci ar fi trebuit s4 ne lămureşti 
dim ce limbă, din ce carte, cine este autorul buruţii. Resre- 
tăm, prin urmare, că nu o putem pubhca, precum nu putem 
publica mici anecduta despre care zici că e ecueasă». Noi nu 
incurajem deşteptă uinea la pungășii. 

Per. Liz.-Loco. — Basmul cu „Slântul Nicolae“, trimis de 
d-ta, are atitea greş; h de ortograhe, de prnctuație, de con- 
strucție de traze, că ar t ebui să-l refacem în ntregime, Pen- 
tru aceasta însă ne lipseşte şi timpul şi nu e d- datoria noas- 
tră, mai ales că nu ducem nici o lipsă de materia, 


Atelierele „ADEVERUL“ S, A. 


Aos ara 


ÎN N DIMINEATA 
[908 COPHLOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA. > 


~ 
LA Ta S 
il > 


/ PR d 7, i| ii f Aa 


d = mate adie 


PAG. 2. 


Incepătorilor cari ne trimit versuri. 


Pentru a satisface dorinţa  începătorilor, cari he 
trimit, mereu versuri, şi a încuraja pe cei harnici şi 
pricepuţi. literar în-ver- 


suri, concurs pentru care acordăm şi trei premii ce- 


am- anunţat noul concurs 


lor mai reuşite lucrări. 

Incepălorii au, aşa dar, ocaziunea bună pentru 
dânşii de a lua parle la acest conucrs, arătându-şi 
imdemânarea în arta de a face versuri. Ocaziunea e 
cu alât mai bună, cu cât şi subiectele date (preface- 
rea în versuri a două fabule din „Almanahul Şco- 
larilor pe 1928”) sunt destul de uşoare. 

Insă, în loc de a lua parte la concurs, mulţi înce- 


pători, prefăcându-se că nici nu ştiu de concursul 


literar, continuă să ne trimită zilnic. poezii — slabe, 
de sigur — şi cu subiecte cu totul altele. Rezultatul 
nu este altul decât că ni se răpeşte fără folos o vre- 
me prețioasă, vreme pe care vroim să o întrebuin- 
țăm tot spre binele revistei. 

Ii facem deci din nou atenţi asupra concursului 
literar şi-i sfătuim să-şi încerce puterile, luând par- 
te la dânsul, iar nu trimiţându-ne tot felul de ver- 
suri de cari nu avem nevoe. 


Răspuns la diferite întrepări. 


Răspundem cetitorului nostru C. Grig. din Capitală 
că: filmul cu Haplea este proprietatea desenatorului 
căre l-a lucrat şi că nu e de vânzare, ci se dă cu; 
chirie la diferite cinematografe. 

li răspundem aceluiaş cetitor că pe o scrisoare 
închisă pentru- America de Nord, ca şi pentru cele- 
lalte ţări, se pune o marcă de 10 lei, când e sim- 
plă şi de 20 lei când e recomandată. 


o 


Despre diferiți scriitori. 


‘Räspundem întrebărilor puse de cititorul nostru Po- 
pescu S. din R.-Sărat. 

1) Korolenco (născut la 1853, mort la -1921) este 
unul din cei mai buni nuvelişti ai literaturii ruseşti. 


TOATE $ AMES TETE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Dintre scrierile sale mai de seamă cităm: „Visul lui 
Macar, „,„Muzicantul orb”, etc. Aceste scrieri ca şi 
alte schițe mai scurte se găsesc şi în traducere româ- 
nească. pi 
: 2) Alfred de Musset (născut la Paris la 1810 mort la 
1857) este unul dintre cei mai de seamă poeţi lirici 
francezi. A scris. în afară de poezii şi piese dra- 
matice, precum şi romanul: „La confession d'un en- 
fant du siécle”. 

3) Wallace Lewis (născut la 1827, mort la 1905) 
este un scriitor american. In tinerețele sale a fost 
militar, iar după aceea avocat. El este autorul roma- 


nului „Ben-Hür” după care sa făcut um film de. 


cinematograf. 


4) Cajus- Sallustius (născut la 87 a. Cr. mort la 35 
a. Cr.)-este un istoriograt roman, fost partizan al 
lui Cezar. Din lucrările sale s'au păstrat până astăzi 
„De conjurationae Catilinae”. (Despre conjuraţia lui 
Catilina) şi „De bello jugurthino” (Despre războiul cu 
Jugurta). i 


YYYYYYYYvY 


LAA AAAA AAAA] 


Almanahul Școlarilor pe 1928 


este o adevărată comoară. 


Nu este pagină, nu este articol care să nu inte- 
reseze, să nu placă şi să nu instruiască, precum 
nu este pagină, care să nu fie îmbogăţită cu ilus- 
traţiuni din cele mai reuşite şi mai folositoare. 

In 130 de pagini cititorii vor găsi materia cea 
mai variată, cea mai distractivă şi mai instructivă 
cu putinţă. _ 

Grăbiţi-vă, aşa dar, să cereţi la toate librăriile 
şi chioşcurile de ziare 

„Almanahul Şcolarilor pe anul 1928“ 

Preţul unui volum cu o splendidă copertă în cu- 
lori Lei 25. 


„„Haplea— Păţănii şi năzdrăvănii“ 
Ediţia a Il-a Preţul, Lei 50 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | | UN NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 100 „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


5 FEBRUARIE 1928 — Nr. 208 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 
YYYYYYYYYYYYYYYY 


STEJARUL PĂSĂRI SFINTE 


Sus pe deal, stejarul falnic, 
Frunzele-şi aruncă'n droaie, 
Scuturat fiind de vitor Cum cântă păsărele 
Şi de ploaie. Un cânt de despărțire. j 
Și cântul ia cu ele. 


Ascult în prag departe 


Printre ramurile-i goale, 
SuiPal Crivăţului cânt, 


lar zăpada îl îngoapă, 
Ca'n mormânt. 


In zadar se'ncearcă iarna, 


Pornesc în şiruri, şiruri 

Plângând că nu mai cântă 

Si eu plâng... nu ştiu de cel... 
Plâng, plâng că nu-mi mai cântă... 


Cu furtună şi ninsoare 
Pe stejarul mândru, talnic, 


Să-l doboare. Vă aştept nerăbdător 
3 In cămin la geam privind 
In zadar zăpada cade, 4 
De acum în depărtare 


Peste cel ce stă de veacuri, 


El luceşte ca şi luna Să vă văd venind, venind... 


Pe drumeaguri. C. A, Neacşu-Bultea 
Demetrian Ben-Cârâc 
——— 00 00 — —— eck 
DE ZĂPADĂ 
Ae 
Fuly de zăpadă, Rece şi alb Vii dela ceruri, 
Puf uşurel, Ca flori de măr, Ne-aduci poveşti, 
Vii dela ceruri Ne cazi pe gene, Si ne-aduci cântec — 
Incetinel. Ne cazi în păr. Darnic ce eşti. 
: Ş $ E N : Fulg de zăpadă, 
Fulg de zăpadă, Fulg de zăpadă, Dar mai presus 
Fulgule bun, Prevestitor Din cer pe Domnul 
Impodobit-ai De daruri multe, Tu ne-ai adus. 
Pom de Crăciun, Vii rotitor ; G, Talaz 


——— = kÁ 


PAG. 4. 


oşneagul şi baba aveau um băiat 
deştept nevoe mare. Şi din băiatul 
acesta vroiau să facă un om învă- 
tat, pentru ca să le fie mângăie- 
rea tinereţelor, sprijinul bătrânețe- 
lor, iar după moartea lor să fie 
cine să le facă pomeni. 

Decât învăţătura costă bani, iar 
bieţii oameni erau săraci lipiţi. Moşneagul se duse 
de câteva ori la târg cu Ivănel, căci aşa îl chema 
pe băiat, ca să-l dea la un meşter bun şi priceput. 

Dar nimeni nu vroia să-l învețe de pomană. 

Şi se intorcea acasă moşneagul şi plângea şi plân- 
gea şi baba şi plângea şi micul Ivănel. 

In sfârşit, într'una din zile îi eşi înainte un târ- 
goveţ necunoscut şi-i zise moşneagului: „Il primesc 
eu pe Ivănel şi în trei ani de zile îl învăţ meseria mea. 
Insă, trebue să vii tocmai peste trei ani în aceiaşi 
zi şi în aceiaşi oră. Dacă vii, aşa cum îți spun, şi 
îți recunoşti băiatul, va fi al tău; dacă nu, va fi 
al meu pentru totdeauna”. 

Aşa de mult s'a bucurat moşneagul, că nici n'a 
întrebat cine este meşterul acela, unde îi este locuinţa 


DIMINEATA COPIILOR 


Prelucrare din rusește de Ali-Baba 


şi ce meserie îl va învăţa pe Ivănel. 1-1 dete pe mână 
şi se întoarse acasă. 

Nu ştia sărmanul moşneag că meşterul căruia i-a 
încredințat pe Ivănel era un vrăjitor din cei mai 
mari. ri 

Au trecut trei ani la mijloc. Moşneagul uitase de 
mult şi ziua şi ora când trebuia să meargă şi să 
caute pe Ivănel. Insă, cu o zi mai înainte, Ivănel, 
prefăcut într'o pasăre mică sbură până la casa pă- 
rinţilor săi, intră în odaie şi izbindu-se de pământ, 
îşi luă din nou chipul său omenesc. După aceea, 
închinându-se cu smerenie tatălui său, îi zise: „Tă- 
ticule, mâine se împlinesc trei ani de când m'ai dat la 
învăţătură, aşa că nu uita să vii în cutare loc şi să 
mă iai înapoi. Insă, nu va fi aşa de lesne să mă re- 
cunoşti. Stăpânul mai are în slujbă unsprezece lu- 
crători, cari au rămas pentru totdeauna la dânsul, 
fiindcă părinţii lor mau putut să-i recunoască. De 
aceea, să ţii bine 'n minte cele ce îţi spun acuma. 

„Mâine stăpânul ne va preface pe toţi doisprezece 
în porumbei albi, cu pene la fel, cu coadă la fel şi cu 
capul la fel. Să ştii insă că eu sunt acela, care va 
sbura mai sus decât ceilalți. 


DIMINEATA COPII LO R000000000000000000000009000000000000900000eei PAG. 5. 


„După aceea, ne va preface în doisprezece ar- 
măsari, de asemenea cu toţii de o potrivă. Eu însă 
voiu izbi pământul cu piciorul drept şi după semnul 
acesta mă vei recunoaşte. 

„Apoi va aduce înaintea ta doisprezece tineri, cari 
vor semăna între dânşii ca două picături de apă. 
Să ştii însă că eu voiu fi acela pe al cărui obraz se 
va aşeza o muscă”. 

După ce spuse acestea, Ivănel se izbi de pământ, 
se pretfăcu din nou în pasăre şi se duse zburând la 
stăpânul său vrăjitorul. 

A doua zi merse şi moşneagul în căutarea băia- 
tulu: şi făcând aşa precum îl învăţaşe, l-a recunoscut 
de trei ori la rând şi luându-l de mână, a plecat 
cu el acasă. 

Mergând ei aşa pe drum, se întâlnesc cu nişte 
vânători, cari cu câinii lor goneau din urmă o vulpe 
foarte frumoasă. Dar cum fugea şireata şi sprintena 
de vulpe, nu era chip să fie prinsă. 

»„ Tăticule, zise Ivănel, eu mă voiu preface întrun 
ogar şi voiu prinde vulpea. Vânătorii se vor mira 
de atâta isteţime şi îţi vor cere să mă cumpere. 
Vinde-mă cât mai scump, însă bagă bine de seamă 
să nu dai lanţul ce voiu avea de gât”. 

Aşa vorbi Ivănel şi izbindu-se de pământ, se pre- 
făcu într'o clipă întrun ogar minunat, care se luă 
după vulpe şi o prinse până numeri cinci. 

Vânătorii rămaseră cu gura căscată de mirare. Până 
atunci nu se pomenise un astfel de ogar. 

„Moşule, cât ceri pe el?” întrebară întrun glas 
vânătorii. 

— Nici un ban sub zece galbeni, le răspunse 
moşneagul adăugând: Lanţul ce are la gât îl păs- 
trez însă pentru mine”. 


v 


Vânătorii nu se tocmiră, ci îi numărară moşnea- 
gului pe loc zece galbeni şi trecându-i ogarului alt 
lanţ de gât, plecară mai departe. Mergând ei aşa, 
văd că dintr'un tufiş răsări o nouă vulpe. „Să dăm 
drumul noului ogar”, ziseră ei. li deteră drumul, de- 
cât ogarul, în loc să se ia după vulpe, o porni glonţ 
în spre partea pe unde plecase moşneagul şi-l ajunse 
repede de tot. Se izbi apoi de pământ şi îşi luă 
din nou chipul său de om. 

Ceva mai încolo întâlniră alți vânători, cari im- 
puşcau gâşte şi rațe sălbatice la marginea unui lac. 
„Tăticule, zise Ivănel, eu mă voi preface într'un şoim 
şi voiu omori o mulțime din gâştele şi rațele acestea. 
Vânătorii vor voi să mă cumpere. Tu vinde-mă cât 
mai scump, dar păstrează sfoara ce voiu avea de 
picior”. 

Şi se întâmplă aşa cum spusese Ivănel. Moşnea- 
gul îl vându tot pe zece galbeni, îşi opri însă sfoara 
cu care era legat de picior şi apoi îşi văzu mai de- 
parte de drum. In curând fu ajuns de Ivănel care, iz- 
bindu-se de pământ, îşi luă din nou chipul de om. 

Drumul îi duse la un oraş, unde tocmâi în ziua 
aceea se ţinea un târg de vite. „Tăticule, zise- lvă- 
nel, eu mă voiu preface întrun armăsar. Mă vei 
vinde cât mai scump, dar vei opri frâul”. 

După ce lvănel, izbindu-se de pământ, se pre- 
făcu în armăsar, veni să-l cumpere chiar stăpânul 
său vrăjitorul, care nu mai putea de necaz că-l scă- 
pase. Luându-şi, aşa dar, altă înfăţişare, ca sã nu 
fie recunoscut de tatăl lui Ivănel, îi zise: „Cât ceri 
pe calul acesta? 

— O sută de galbeni, însă frâul îl opresc peri- 
tru mine. 


PAG. 6. Â000000009000000000000000090000v9020000tteee )/ NEATA COPIILOR 


— Bine, opreşte-l, îi intoarse vorba şiretul vră- 
jitor, însă lasă-mi-l până duc armăsarul acasă şi 
apoi iţi dau frâul îndărăt”. 

Moşneagul crezu în cuvintele acestea şi îi dete 
armăsarul cu frâu cu tot. Atâta aştepta şi vrăjitorul. 
Sări în şea şi se făcu nevăzut. Ajuns acasă la el, 
legă armăsarul de iesle cât mai strâns şi tinându-i 
capul ridicat în sus. După vreo oră două, însă, veni 
la grajd fata vrăjitorului şi făcându-i-se milă de 
armăsar, îl mai destăcu puţin. 

După ce rămase singur, armăsarul, adică Ivănel, 
izbuti să se deslege deabinelea şi o rupse la fugă. 
Dar fu auzit de vrăjitor care, izbindu-se de pă- 
mânt, se pretăcu întrun lup şi se luă după dânsul. 
Ivănel, ajungând la un râu, intră într'insul, prefăcân- 
du-se întrun peştişor. 

Dar nici vrăjitorul nu se lăsă mai prejos, ci se 
prefăcu într'o ştiucă şi se repezi asupra peştişorului. 
Lille elle bel bebele Lb ini bela 


Când acesta văzu că e în primejdie de-a îi prins, 
inotă până la marginea râului, unde mäi multe fete 
spălau nişte pânză. Se apropie de cea mai frumoasă 
dintr'insele şi se pretăcu într'un inel de aur. 

Văzând aceasta, vrăjitorul se izbi de pământ, îşi 
luä din nou chipul de om şi apropiindu-se de fata 
cea frumoasă, care pusese inelul în deget, îi zise: 
„Frumoasă dudue, dă-mi, te rog, inelul, căci e al 
meu şi mi-a căzut chiar acum! în apă”. 

Fata îl scoase din deget, dar când să i-l dea, ine- 
lul se prefäcu în mii şi mii de boabe de mein. Vră- 
jitorul se pretăcu atunci în cocoş şi se puse să mă- 
nânce boabele de meiu. Insă un bob se pretăcu în 
uliu, care se repezi asupra cocoşului şi-l omori pe loc. 

Aşa îşi găsi moartea vrăjitorul cel rău. Cât despre 
Ivănel, povestea spune că a luat în căsătorie pe fata 
cea frumoasă şi a trăit cu dânsa ani mulţi şi fe- 
riciți. ALI-BABA 
ar ADOBNNNNRDENDONERNIODEORO INDORE ooRa 


PRIN LUNA IANUARIE 


Tobi şi Tabita stând de vorbă 


ra o seară friguroasă de Ianuarie. Fulgi mari 
de zăpadă cădeau fără sgomot, pe case, pe 
pomi, pe întreg pământul îngheţat. 
Inăuntru, Tobi şi Tabita, câinele şi pisica, 
tocmai puseseră stăpânire pe covorul de la 
sobă, din fața focului sglobiu şi prietenos. Socoteau 


a, 


că vor putea sta tihniți de vorbă, în lipsa copiilor, 
plecaţi de acasă pentru toată seara. 
„O să avem viscol. Nu crezi, Tobi? zise Tabita. 
— Maş mira să nu fié, răspunse Tobi. 


— Da. Pomii şopteau co să cadă multă zăpadă. 
Acum sunt mulţumiţi că nu mai au frunze — ar fi 
fost o povară prea grea pentru crăcile lor. 

— De sigur, adăugă Tobi, acum sunt mulţumiţi, 
pentrucă înţeleg, dar pe toamnă se tânguiau, când 
cădeau frunzele îngălbenite. 

— Imi pare că noi nu ne-am pierdut părul; blana 
noastră e mai stufoasă decât era pe vară. 

— Bine "'nţeles, ca să ne ţie cald, spuse Tobi. 
Câinele, pisica, tot astfel calul, boul au totdeauna 
blana nouă, îndeșită pentru lumile de iarnă. 

— Şi mugurii stau bine, făcu Tabita. Rămân înveliţi 
sub coaja pomilor ca întrun impermeabil, nici fri- 
gul, nici umezeala nu străbat până la ei. 

— Mă întreb dacă păsările au şi ele mai mult, 
decât îmbrăcămintea din timpul verii. 

— Oh! Da! au, răspunse repede Tabita, aşa 
de repede, că Tobi adăugă zâmbind: 

— A!.. da. D-ta cunoşti păsările. Făcuşi prin- 
soare bună ultima dată? 

— Nu, nu prea am avut noroc.. Pândesc un pi- 
țigoi, care are cuibul în ederă — dar — e prea iute”. 
Pisica storăi un timp, şapoi grăi zicând: 

„Mi se pare cau rămas singure. Auzeam pe Bot- 
gros stând de vorbă cu nişte vrăbii, că cele mai multe 
e cunoştinţele lor au plecat şi anul acesta spre 
ud. By 

„Te asigur, Tobi, nu e tocmai lucru uşor să prinzi 
o pasăre. Din fericire, noi pisicile avem dedesubtul 
labelor ca nişte penițe elastice, („tot aşa şi noi” în- 
trerupse Tobi), care ne ajută să nu facem sgomot, 
când umblăm — şi să putem sări iute. 

„Stii, adaugă ea cu mândrie, noi suntem de un 
neam cu leii şi cu tigrii. Sărim aşa cum nu poate 
sări alt animal. ? 


DIMINEATA COPIILOR 


Și eu mă inrudesc cu vulpea şi cu lupul, dar 
sunt mai mândru de vărul meu renul Eschimioşilor, 
care e înrudit şi cu vărul meu St. Bernard, acela care 
descoperă pe oamenii rătăciţi pe munţi şi acoperiţi 
de zăpadă. 

„Mai bine aş fi fost un St. Bernard, decât un fox... 
deşi atunci, mi-ar fi lipsit joaca după iepuri. 

- Cum sunt ghiarele d-tale? întrebă Tabita. Cred 
că nu sunt aşa de ascuţite ca ale mele — şi nici 
mu le poţi desface ca mine. 

Şi ce nevoe e să fie aşa de ascuțit? întrebă 
câinele: | 

— Este, răspunse pisica, şi nu numai ca să-mi 
prind prada, dar şi ca să mă pot căţăra pe pomi, 
atunci când trebue să mă apăr de câini”. 

Şi ca să-l convingă, încercă o mică probă, înfi- 
gându-le în spinarea bietului Tobi, de-l făcu să urle. 

După ce îi trecu necazul, Tabita îl întrebă dacă i-ar 
face plăcere să scoată limba. 

„Dece nu?” se grăbi Tobi, bun din fire. Pisica 
o examină şi găsi că nu era aşa de aspră ca aei. 

„Dar eu nu mă spăl cu limba ca d-ta. Şi, d-ră 
Tabita, tocmai voiam să-ţi spun, d-ta mi poţi păzi 
casa stăpânului, lătrând ca mine la caz de pericol”. 

Tabita rămase tăcută. Avea dreptate. 

„4, îşi aminti Tobi, mai înainte de amă culca, să-ţi 


spun câteva noutăţi despre un şoarece, care au sä 


te intereseze”. 
La cuvântul magic de şoarece, Tabita ridică urechile, 
indoi spatele, ochii îi sclipeau înfriguraţi cu pupilele 
mărite. Tobi începu: 
„Stăpânul şi cu mine obosisem alergând după iepuri 
şi tocmai ne pregăteam să ne întoarcem acasă, când 
ce crezi că găsim în scorbura unui trunchiu? Un 


RTR EC a E A a 


* 


-ER 


şoarece mititel. Drăgălaşa, mica făptură, încolăcită 
ca o minge, era adânc adormită. In adăpostul ei de 
iarnă adunase mare cantitate de semințe. 

Stăpânul băgă şoarecele în buzunar, aşa adormit 
cum era şi-l aduse acasă d-rei Margareta, care îi făcu 
un culcuş de lână unde să doarmă până în Aprilie. 
Afară numai dacă nu-l vor pume într'o cameră caldă 
să se deştepte”. 

Pe când vorbea Tobi, pupilele Tabitei se micşorau, 
urechile nu mai steteau în sus... era dezamăgită... 

Tobi se bucura în el însuşi de farsa ce-i făcuse 
ca răspuns la sgârietura de adineauri. Apoi îşi puse 
botul liniştit pe labe, să-şi facă somnul de seară. 
Tabita, neavând nici ea ceva mai bun, făcu la fel şi 
visă curând fluturi, şoareci şi chiar păsări, cât ï 
cerea inima. 4 

Prelucrare. din englezeşte de Zelda 


aP SAMAKA ARAR AKAARA SARARAN AATA ta? > e ADR 


Bucătți alese din marii scriitori streini 


SE E EEEE T E a A SEaB 


Zâna 


Intâlnisem odată o zâră, care alerga foarte grăbită 
fără să-i pese de numărul anilor ce-i ducea în spi-. 


nare. 

„Eşti aşa de zorită şi ne părăseşti aşa de curând? 

— Ah! mu mă întreba. Sunt foarte mâhnită! De - 
câteva sute de ani nu mai văzusem lumea voastră 
şi iată acum nu mai înțeleg nimic. Incerc să dărnesc 
frumuseţe tinerelor fete, curaj băeţilor, sănătate celor 
bolnavi, dar în zadar. Nimeni nu-mi primeşte darul. 
Toţi mă întreabă dacă am aur şi argint, căci astea 
sunt singurele lucruri pe: cari le doresc. Alerg aşa de 


repede, căci vreau să mă scap de această lume 
în care florile crângurilor îmi cer să le fac să fie 
diamante, iar fluturii îmi cer cai şi trăsură cu care 
să alerge prin livezi. 

— Nu, nu! răspumseră câteva flori, mici, gin- 
gaşe, cari auziseră ceeace vorbisem cu Zâna. 

Noi. avem picături de rouă pe frunzele noastre, 
ba, putem spune chiar, în ciuda nebuniei fluturilor, 
că noi avem aur şi argint. 

lată, zise Zâna, acestea sunt singurele fiinţe 


cu judecată pe cari le pot lăsa pe pământ”. 


de George Sand 
cunoscută scriitoare franceză 


CTITITITI LILLE LE LL LL elle bbei 3 


Cereţi pretutindeni 


„Almanahul Școlarilor pe anul 1928“ 


Preţul, Lei 25. 


MAREA NEGUSTORIE A LUI HAPLEA 


de Moş Nae 


II. Negustoria începe cu pagube. 


1) Nea Tănase cu-Urechilă, 2) Strânge multe şi nu-s scumpe, — 
Inhămat la cărucior, E deştept şi se tocmeşte, — 
Merge sate după ouă, Dar ciocnind mereu cu lumea, 
Pentru asta-i voiajor. Bea Tănase voiniceşte. 


3) Cum e vesel când se'ntoarce ? 4) „Semne bune, zise dânsul, 
Dar umblând pe trei cărări, Asta e negustorie, 
Intr'un şanţ căzu cu coşul, Când câştigi, său, că nu strică, 


Qule toate sunt jumări. Si o pagubă să fie“. 


PAG. 9. 


DIMINEATA COPIILOR 


5) Don director, domnu Haplea, 6) Casieriţa, coana Frosa, 
In registre a'nsemnat: | Purioasă este foc; 

„Am pierdut trei mii de ouă, Dar Tănase o'mbunează: 
Căci Tănase sa 'mbătat“. „Lasă coană, că-i noroc !“ 


7) Merge alte ca să strângă 8) Dar mai trebue şi cloşte, 


Nea Tănase, iar acum Ins'a naibei de găini 
Wa băut nici picătură, N'au nici gând să stea pe ouă, 


Ci-şi văzu frumos de drum. Fug şi sboară prin vecini. 


9) „Ce ne facem ? tot se'mtreabă, 10),,In nisipul cald de-afară, 
Marii noştri-asociaţi. Puneţi ouăle la soare 
Din Tâmpeşti venit-a unul Si vedea-veţi căntr'o lună, 
Si le zise: „Ascultaţi! bee. Câte-un pui dă fiecare“. 


Fa urma) 


EP cepe 


XXII 


Şi după această ispravă, împărătesei i se cam a- 
crise. De ce era ea vinovată să pălească în faţa 
supuşilor, pentru ce-ar mai trăi cu un prost? H 
crezuse ca toţi oamenii, dar azi când în orice clipă 
face câte una, la ce bun să mai rabde? Și tot 
gândind aşa, într'o noapte după ce-şi făcu cala- 
balâcul, se îndreptă, însoţită de-o slugă credincioasă, 
spre împărăţia tatălui ei. Se săturase pânăm gât 
de netot. 

Când auzi Toancă, mai să înebunească de su- 
părare, dar curând, curând se linişti, aducându-şi 
aminte de proverbul acela, că lac să fie, că broaşte-s 
destule. 

Tăgârță ştia una şi bună, că nu va avea nici 
odată stăpânul său aşa mândreţe de femee, că a 
pierdut mulți ani din viaţă, pierzând-o pe ea şi 
nu-i spunea nimic împăratului. De ce să-i strice 
inima, zicea el. Să-l lase aşa în apele lui, să creada 
ce o vrea şi cu drept cuvânt, cam aşa era. Cre- 
dincioasa slugă de astă dată avea dreptate. 

Şi împărăteasa după un drum greu şi istovitor, 
ajunse în ţara lui Papură Vodă. Când auzi bătrânul 
său tată de fără de legile ginerelui Troancă, se su- 
pără întratât, încât dădu poruncă să se pregătească 
oastea de război. Dar aducându-şi aminte că ză- 
darnică-i strădania, căci cu prostul nmo va scoate 
la capăt, se răsgândi. De ce ar omori atâta oaste 
pentru un nimic? Lasă,... că va găsi el alt om de 
omenie să-l ginerească, a greşit cu Troancă, dar 
nu va mai greşi cu alţii. Şi Papură Vodă zâmbind 
mulţumit, plecă să orânduiască cina în cinstea iu- 
bitei sale fiice. 


Furia norodolui. 


Jos, în valea palatului, după cum am mai spus, 
curgea o apă adâncă. Atunci când cerul era mohorât, 
iar din înălţimi picura ploaia, când isvoarele mun- 
telui porneau la vale împreună cu şuvoiul de apă, 
căzut de sus, îneca tot ce-i eşea în cale. Şi nici 
o casă pe mal sau prund, nu scăpa de urgie, nici 


PRE) ae IGPA 
de V PETRE/CU. 


un copac nu scăpa tealăr, nesmuls din pământ şi 
nu odată în vâltoarea apei se tot duceau la vale, 
lovite de stânci, cirezile ce fuseseră prinse pe câmp 
sau câte un locuitor ce sa încumetat să se lupte 
cu valurile spre a-şi scăpa avutul. Pe unda ce se 
sbuciuma, în cele două maluri, pluteau fel de fel 
de lucruri şi podurile rupte de apa înfuriatä, eşeau 
duse la vale, tot la vale, iar râul mugind şi dând 
din coadă ca un balaur, nu-şi găsea locul. Ar fi 
înghiţit tot pământul!... 

Locuitorii, de frică, făcură zăgazuri puternice, o 
îngrămăditură de lemne, pietre şi bucăţi de stânci, 
şi abătură mai la vale, albia râului. Dar apa trecea 
peste stăvilare. In fața ei, mu putea să facă nimeni 
nimic şi când venea mare, câmpia cu tot cuprinsul din 
jutu-i era o mare de apă. 

Troancă, după cum ştiţi, avea mare dragoste de 
pusese mai antărţ, dovlecii aceia şi acum de câtva 
timp, căpătase dela doi străini sămânță de nişte cu- 
rechi mari, cum nu se mai văzuse, şi se străduia zi 
şi noapte; nu-l prindea de loc somnul, şi când îl 
cătai, era în grădină, -plivind sau smulgând buru- 
ienele ce ţineau umbră verzei. 

Şi varza creştea văzând cu ochii, creştea şi se 
învelea. O foaie de-a ei, deşi nici nu împlinise luna, 
întrecuse în înălţime omul. Troancă era în al noulea cer 
de bucurie. I se izbândise visul să aibă aşa legumă 
minunată, şi acum toţi butarii împărăției, din zori 
şi până în noapte, ciopleau gorunul spre a tace, măi 
copii, butoaie pentru acritul verzei. Şi acele vase, 
să nu mint, dar întreceau cu mult turla bisericei ce 
se vedea ieşind din vârful copacilor, întreceau cu mult 
chiar căzile din pivnițele împărăției. 

Dar nu plouase de mult. Cerul era albastru, senin 
şi nici un nor nu se vedea pe boltă. Impăratul din 
astă pricină sta toată ziua supărat. Vedea că cu 


DIMINEATA CO b 11 LO R*0000000000000000000000000000000000000000000 PAG. il. 


grădina nu va fi nici o pricopseală, mavea apă s'o 
ude. Dumnezeu nu se 'ndurase de loc şi cum sta în- 
tro zi şi privea la frunzele îngălbenite, Tăgârțţă 
veni lângă el. 

„Mărite!... 

= Ce, Tăgârţă?.. 

- Zi să strice stăvilarele şi apa s'o abate şi la 
grădina Măriei Tale”, iar Troancă văzând că sluga 
are dreptate, chemă slujitorii şi le dete poruncă să 
strice ceeace făcuse cu atâta trudă şi atâta bănet. 

Dar nu cârți nimeni. A doua zi, când prin şanţu- 
rile şi şghiaburile făcute, începu să curgă apa, mult 
se mai veseli împăratul şi două zile întregi, două 
zile încheiate, nu se mişcă din grădină, bucurându-se 
că de-acum va creşte varza mare. 


Dar peste o săptămână cerul se acoperi de nouri 
şi unde mi se puse pe ploaie. Şi ploua, măi copij, 
cu găleata, de gândeai că sau rupt torţile cerului. 
Pământul se cutremura de atâtea tunete şi fulgere 
şi acum era numai o apă. 

Acum e acum, îmipărate, pe unde scoţi cămaşa?... 
Apele veniră mari, se înălțţau văzând cu ochii şi ne- 
mai fiind stăvilare să oprească puhoiul, începură să 
înece tot în cale. 

Şi pieriră în valuri sumedenie de oameni şi vite 
şi case multe se surpară, şi semănături multe ză- 
ceau sub apa, care nu ştia de nimic. Lovind măpras- 
nic tot ce-i şedea în cale, se înfrăţise cu toate pârăiele 
ce veneau sgomotoase dela munte. 

(Va urma) 


Lele lili LL LL LL LL LL LL LL LL LL LL ALL ll db bb dell dă 


Puţină Mitologie 


Mercur, cel mai sprinten 
dintre zei 


Zeul Mercur era fiul cel mai mic al lui Jupiter, 
căpetenia zeilor. Se zice că era foarte deştept şi 
sprinten şi că chiar din ziua în care sa născut 
sa apucat de pozne. Doica îl lăsase singur, cre- 
zându-l adormit. El însă sa sculat frumuşel, din 
leagăn, s'a înfăşurat în scutece ca într'o mantie şi 
a plecat să se plimbe şi să cunoască lumea. 

Pe drum sa întâlnit cu o broască ţestoasă şi o 
voce de lângă ei zicea: „Aceasta este o mimtă, care 
a fost prefăcută în broască ţestoasă, pentru că a în- 
lârziat la nunta lui Jupiter cu Junona. 

Mercur a rugat pe broască să-i dea carapacea şi 
legându-i pe deasupra câteva fire Tăcute din tulpini 
de trestie şi intestine de berbece, a făcut lira, un in- 
strument, care cântă foarte frumos. 

Pe o câmpie frumoasă, zeul Apolo păzea o cireadă 
de vaci, cântând din flaut. Era aşa de fermecat de 
cântecul său, că nici nu băgă de seamă, când Mercur 
îi fură cincizeci de vaci din cele mai frumoase şi se 
duse de le ascunse într'o peşteră din muntele apropiat. 

După ce ascunse vacile, Mercur luă două din ele şi 
le tăie în cinstea lui Jupiter, apoi se duse şi se aşeză 
in leagăn, pretăcându-se că doarme. Zeul Apolo băgă 
de seamă că îi lipsesc vacile şi foarte necăjit, căută în 
toate părţile. Tocmai târziu, îi spuse un ţăran că a 
văzut un copil mânând o cireadă de vaci. Apolo 
se gândi că Mercur trebue să fi- făcut aceasta şi se 
duse şi-l rugă să-i dea vacile, dar acesta îi răspunse 
că nu s'a mai văzut copil abia născut să fure coşco- 
geamite vaci. Atunci Apolo îl luă în braţe şi îl duse 
în fața lui Jupiter, care făcu pe hoţ să dea înapoi 
ceeace furase. Totuşi, Apolo era furios, fiindcă lip- 
seau două şi tocmai când se repezea să-i tragă o 
bătae lui Mercur, acesta începu să cânte din liră. Aşa 


de frumos era cântecul, încât Apolo îi făgădui că il 
iartă, dacă îi dă lui lira. Mercur i-o dădu şi astfel 
se împăcară. In timp ce se împăcau ei, văzură doi 
şerpi cari se băteau. Atunci Apolo aruncă între ei un 
băț şi şerpii se încolăciră în jurul lui împăcându-se. 
Mercur luă băţul cu şerpii încolăciţi pe el şi punându-i 
aripi, făcu din el băţul său de călătorie. 

De asemenea îşi puse aripi la picioare şi la pălărie 
şi astfel putea să sboare mai repede decât vântul. 
De aceea zeii îl tăcură poştaşul lor. Fiindcă se pri- 
cepea foarte bine la negustorii, a devenit şi zeul ne- 
gustorilor. Romaniţa 
CLU LL LL LL LL LL LL LL LL belele) 

Cereţi pretutindeni 

„Almanahul Şcolarilor pe anul 1928“ 


PAG. 12. 


ȘARPELE 


heorghiţă, un băiat de vre-o 11 ani, păştea 
vitele cu mai mulţi băeţi. Toată primăvara 
| 5 | şi vara şi-o petrecea pe imaş şi pe marginea 


pădurei. De multe ori, Gheorghiţă se răsleţea 
de ceilalți copii şi se adâncea în huceagul 
de pe malurile unui pârâu, după cuiburi. 

Nu-i plăcea băiatului să mai meargă şi altul cu 
el în asemenea ocazii. Ştia Gheorghiţă că prietenilor 
Iu le place să strice cuiburile păsărelelor şi de asta 
el se ducea singur. 

Ştia multe cuiburi pe malul pârâului şi chiar pe 
imaş în călcăturile mat adânci. Se ducea în fiecare 
zi să-şi vadă dragile sale cuiburi. Le făcea adăpos- 
turi în aşa fel, ca să nu poată îi descoperite de alt 
cineva. 

li plăcea mult să se uite la ouşoarele cele mici, 
fără să se atingă de ele. Auzise că păsările cunosc 
dacă cineva pune mâna pe ouă şi părăsesc cuibul, 
fără să se mai întoarcă. 

Când din ouleţe ieşeau puişorii mici şi drăgălaşi, 
Gheorghiţă nu mai putea de bucurie. Stătea multă 
vreme lângă cuib şi se uita cu nesat la cocoloşii fără 
puf şi cu gura mare şi galbenă. Mergea mereu la 
cuib până ce într'o bună zi nu mai găsea puişorii. 

Le auzia doar ciripitul prin apropiere şi atunci 
Gheorghiţă era tare mulţumit. Era sigur că de-acum 
au scăpat de vre-o mână rea şi nu mai dădea pe 
la căsuţa părăsită. Aşa petrecea el tot timpul cât 
erau cuiburi cu puişori pe imaş şi prin pădure. 

Intro zi, găsi în huceag pe malul gârlei, în apro- 
pierea casei ce era la marginea satului, un cuib în 
care era un ouşor mic. Nu prea cunoştea de ce pă- 
sărică să fie făcut. Seara spuse tatălui său ce fel este 


cuibul clădit şi ce culoare are oul. Tatăl îi spuse că 
e de „presură”. 

Lui Gheorghiţă i-se umplu sufletul de bucurie. In 
gândul său îşi făcuse un plan. Va aştepta până să 
scoată presura puii şi atunci va lua cuibul cu păsărică 
cu tot acasă. Cu gândul acesta se ducea în toată 
ziua să-şi vadă odorul de cuibuleţ. 

In cinci Zile, presura făcuse cinci ouleţe şi pe urmă 
stătea neclintită pe ele. După vre-o cincisprezece zile, 
Gheorghiţă găsi primul puişor. Bucuria lui era mare. 

„Diseară când va răsări luna, voiu veni să-mi iau 
odoarele mele micuţe”. 

Spre seară, înainte de a porni vitele acasă, se duse 
iar la cuib să vadă cam din care parte trebuie să 
pună mâna pe el, pentru a prinde şi păsărica mamă. 
După ce observă bine, pregăti locul, rupând nişte spini 
ce erau împrejur. Plecă mulţumit acasă şi-şi pre- 
găti o colivie pentru a ţine păsărelele. 

Seara, după ce toţi dormeau, el se sculă binişor 
de pe prispă unde se culca de obicei în tot timpul 
verei şi o porni spre huceagul cu pricina. Luna lumina 
ca ziua. In pădure privighetorile şi mierlele se între- 
ceau doinind. Aerul tare şi îmbălsămat de mirosul 
fâneţelor îl îmbărbătau pe Gheorghiţă. Când a ajuns 
pe malul pârâului, i-s'a părut că aude presura glăsuind 
disperată. Nu ştia ce să creadă. Incet cu vârful dege- 
telor, Gheorghiţă se apropie de cuib. Puse piciorul pe 
o creangă şi înălțându-se, puse amândouă mâinile 
pe cuib. Prinse cu putere. 

In loc de păsărică, simţi ceva rece ca ghiaţa şi 
tare. 

Cuprins de groază, retrase mâinile şi când se uită 
E A uta e rai oa = i e i Ape pla ti 1 ie E 


Citiţi umarea în pag, 13 jos. 


hiţă Comşa era unul dintre cei mai bogaţi 
săteni din Perşunari. Averea sa crescuse a- 

tât de mult şi din pricina norocului, dar şi 

din cauza hărniciei nevestii sale Marița, căci 

Ghiţă era cam leneş. Să nu-l fi sculat de 

vreme dimineaţa, că era în stare să facă moarte de 
om. Marița îi striga dimineaţa până când răguşea: 

„Scoală că sa făcut ziuă! Scoală, Ghiţă, că-i tot 
satul în picioare!” 

Azi aşa, mâine aşa, până când el îi spuse ne- 
veste-sii: 

„Ştii ce, femee, destul muncesc eu când sunt 
treaz, dacă am poftă să dorm, trebue să mă laşi 
în pace, altfel pâine şi sare cu mine nu vei mai 
mânca!” 

Ce era să facă biata tendit Tăcu şi se supuse. 

Trecură câteva zile şi intr'o bună dimineață, unul 
dintre cocoşii gospodinei începu să-şi dreagă glasul, 
din ce în ce mai tare, din ce în ce mai mult, până 
când întrecu pe toţi cocoşii satului: Cucuriguuuuu! Cu- 
curiguuuuu! 

Toate astea ar fi fost floare la ureche pentru Ghiţă 
Comşa, însă îi venea să moară de ciudă, în zorii 
zilei. Al naibii cocoş cum simţea că se îngâna noap- 


(Urmare din pag, 13) 


în cuib, dete un țipăt. Un şarpe mare stătea pe cui- 
bul micei presuri. Nu se înşelase. Păsărica ciripia jal- 
nic prin alunii dimprejur, cerând ajutor. 

Gheorghiţă, înspăimântat, fugea rupând pământul 
la deal spre casă. 

A doua zi povesti întâmplarea şi celorlalţi tova- 
răşi cu care păzea vitele. Unul mai mare fu de părere 
să meargă cu toţii, poate încă vor găsi şarpele şi 
să-l omoare. 

Se duseră cu toţii şi în adevăr că şarpele, fiind 
sătul, dormia încă pe cuib. Băiatul mai mare îl stârni 
cu băţul şi după ce dihania se dete jos, acesta îl lovi 
puternic omorându-l. In alun presura plângea puişorii. 
Gheorghiţă plângea de durerea mamei. Răutăcătorul 
îşi luase pedeapsa. 

Gheorghiţă e azi bătrân şi de multe ori povesteşte 
nepoților păţania lui zicându-le: 

„Să nu cumva să căutaţi sau să puneţi mâna în 
cuiburile păsărelelor. Dumnezeu pedepseşte pe cei ce 
caută să le facă vre-un rău”. Elena C. Şoltuz 


j PAG, 43. 


tea cu ziua, nu mai avea astâmpăr! 
Cucurigu-gagu ! Cucurigu-gQagu | 
Vine dimineața | 
Spală-ți, iute, fata, 
Şi, apoi, treci pragu, 
Du-te prin dughie, 
Du-te şi prin luncă, 
Scoală-te, bădie, 
Căci e timp de muncă 
Şi-o să ai câştig, 
Cucurigu-rig | 
Intr'o dimineaţă, Ghiţă îşi eşi din răbdări. Işi puse 
un cuţit la brâu şi zise: 

— In ciorbă acră, tot aşa o să-mi cânţi? Stai că-ţi 
dau eu ţie să mă mai scoli din somn cu noaptea 
în cap! Cu pătrunjel şi sare de lămâe o să te mă- 
nânc de necaz! 

Marița, auzind aceasta, rugă pe Ghiţă ca pe Dum- 
nezeu să nu taie bietul cocoș, că-i tare frumos. 
„E  pintenat, porumbac şi moţat! Şi unde mai 


pu că-i tare poznaş! Când azvârl grăunţe în bă- 
tătură şi strig toate păsările, el se arată, ţanţoş, ca 
un aer 


Să nu-i ia alt cocoş grăunţa de sub cioc, că-i gata 
pus pe luptă şi niciodată nu se dă bătut”. 

Dar Ghiţă nici m'o auzea. Deschise uşa şi se nă- 
pusti în ogradă. Mare-i îu însă mirarea şi grija când 
în loc să vadă grajdul vitelor inchis, găsi poarta 
dată în lături şi auzi înăuntru um zgomot neobiş- 
nuit. Erau nişte hoţi. Ghiţă voinic cum era, îi puse 


"pe goană, ajutat fiind de dulăii săi. 


„Acum să vedem de cocoş! zise Ghiţă. 

— Cum? Tot nu l-ai ertat, omule, după ce te-a 
sculat la timp ` şi te-a scăpat de rău-făcătorii ăştia? 

— O să vezi!” îi răspunse el, îndreptându-se spre 
coteţ. Puse mâna pe cocoş şi-l aşeză într'alt coteţ 
care era mai mare, mai frumos şi mai aproape de 
casă. Alexandru Bilciurescu 


PAG, 14, 


DIMINEATA COPIILOR 


Mitică face ocolul pământului 


XVII. Mitică în capitala Chinei. 


Mitică işi exprimă față de prietenii săi Cen-To-Sen 
şi Li-Șung-Po (acesta era numele tâlmaciului chi- 
nez) dorința de a părăsi Nanchingul şi de a merge 
direct cu aeroplanul său la Peching, capitala Chinei. 

„A, doriţi să vizita „Oraşul dela Nord”, îi zise 
tâlmaciul, dându-i următoarele explicaţii despre lim- 
ba chineză : „Cuvântul ching înseamnă oraş, iar pe 
inseamnă nord, deci Peching este „Oraşul dela 
Nord”, precum Nanching . este „Oraşul dela Sud”, 
cuvântul nan însemnând sud”, 

Mitică mulţumi pentru lămuririle acestea şi după 
aceea Îl întrebă: „Nu-i aşa că Peching, capitala Chi- 
nei, adică a celei mai mari țări de pe pământ, este 
un oraş de toată frumuseţea ?” 


ȚĂRANI CHINEZI 


La întrebarea aceasta, Li-Sung-Po cam strâmbă 
din nas şi zise: „Peching, care este mai mult un o- 
raş mongol de cât chinez, nu este nici cel mai mare, 
nici cel mai frumos oraş din China. In privinţa a- 
ceasta Nanching stă mult mai bine, pentru că este 
un oraş curat chinezesc şi pentru că în trecut, în 
vremile bune şi de înflorire a ţărei noastre, a fost 
capitala împărăției cârmuită de împărați din vestita, 
şi glorioasa. dinastie Ming, de origină pur chineză. 


"Această dinastie a fost răsturnată însă de hordele 


mongole, venite din Mongolia şi din Manciuria. In 


locul ei sau urcat pe tronul Chinei împărați mon- 
goli, cari ne-au subjugat pe noi Chinezii şi au făcut 
din Peching oraşul lor de scaun. 

„Sunt însă câţiva ani de când împărații aceştia au 
fost alungaţi de către patrioţii chinezi, cari au pro- 
clamat republica. 

— Aveţi republică, dar n'aveţi linişte în ţară şi de 
atâta amar de vreme nu faceţi decât să vă sfâşiaţi şi 
să vă măcelăriți între voi. îi întoarse Mitică vorba. 

— Vor trece şi furtunile acestea şi vor veni din 
nou pentru China zile bune şi frumoase”, îi răspun- 
se Li-Sung-Po pe un ton foarte liniştit. 

In dimineaţa zilei următoare, Mitică. fiind ajutat 
şi de o vreme frumoasă, luă în aeroplan pe credin- 
ciosul său Uragan şi înălțându-se în văzduh, se în- 
dreptă spre Peching, unde ateriză în seara aceleiaşi 
“zile, fiind găzduit la Ambasada unei Mari Puteri, 
prietenă bună cu România. 

După o masă la care sa mâncat aşa, cum se mă- 
nâncă în Europa şi după o noapte de odihnă, Mi- 
tică dori să viziteze oraşul şi să vadă ce era mai de 
seamă într'insul. 

„Ce e de văzut la Peching? îi zise zâmbind Am- 
basadorul care îl găzduise. Praf, care te înăbușe. 
când e vreme frunoasă, noroi până la genunchi, când 
plouă şi, în tot timpul un miros care te sileşte să 
umbli mereu cu batista la nas. Acesta este Pechin- 
gul. De altfel, adaugă Ambasadorul, vei vedea şi te 
vei convinge d-ta însuţi”. 

Ambasadorul îi propuse lui Mitică să înceapă vi- 
zitarea, eşind la marginea oraşului, la marile porţi 
de intrare şi de acolo să înainteze până în centrul 
oraşului. „Drumul acesta îl vom face călări, îi zise 
Ambasadorul. Am şi dat ordine să fie gata trei cai: 
doi cai pentru noi şi al treilea, pentru servitorul, 
care ne va însoţi.“ 

Insă, când să pornească, iată că o lifieră se opri 
înaintea porţii Ambasadei. Litiera era purtată de 
şase Chinezi, iar dintr'însa de deta jos un Chinez, 
îmbrăcat numai în mătăsuri şi având pe piept şi pe 
spate inscripţii cu fel de fel de figuri şi de litere 
chineze. „E un mandarin de rangul întâiu şi e se- 
crelarul general al ministerului de externe al Chi- 
nei”, şopti Ambasadorul la urechea lui Mitică. După 
aceea adaugă tot aşa de încet : „Să vedem ce a cău- 
tat aşa de dimineaţă”. 

Noul venit, ai cărui ochelari păreau că-i strivesc 
nasul său turtit, după ce făcu o plecăciune adâncă, 
vorbi în felul următor: „Istoriografii Chinei vor 
trece în Analele ţărei noastre că ziua cea mai feri- 
cită este aceea în care capitala noastră a avut ne- 
merilata cinste să primească vizita ilustrului avia- 


DIMINEATA COPIILOG R00000000000000000900000000000000000000000000 PAG. 15. 


tor, despre ale cărui isprăvi glorioase eu, ființă ne- 
mernică, n'aş putea vorbi, chiar dacă aş avea talen- 
tul tutulor oratorilor de pe toată suprafața pămân- 
tului. Ţiu numai să spun că mă găsesc în al noulea 
cer al fericirei din clipa în care guvernul meu mi-u 
dat însărcinarea, de care nu sunt de loc vrednic, de 
a vă sta la dispoziţie, însoţindu-vă peste tot şi ar- 
zând de. dorinţa de a indeplini poruncile ce veţi hbi- 
nevoi să-mi daţi în mărinimia voastră. 

- Guvernul chinez ni l-a pus pe omul acesta, ca 
să ne plictisească şi să ne spioneze”, zise Ambasa- 
dorul, plecat la urechea lui Mitică. 


O poartă de onoare dela Palatul imperial:din Peching 


Mitică, nemulţumit şi el de acest oaspe, pe care 
nu-l poltise nimeni. căulă să-şi ascundă  nemulţu- 
mirea şi să arate că acum ştie şi el să vorbească în 
felul Chinezilor. De aceea îi răspunse mandarinului 
chinez precum urmează: „Chiar dacă ar fi să trăese 
încă o mie de ani, tot n'aş putea uita o clipă ca eu, 
o muscă de nimic, un vierme târâtor. am avut parte 
de o cinste pe care nu o merit de loc. Iar faptul că 
strălucitul guvern al celui mai vechiu, mai mare și 
mai puternic stat de pe pământ, v'a ales tocmai pe 
Excelenţa Voastră, ca să mă însoţească, mă cufundă 
în cel mai adâne ocean al celei mai mari fericiri”. 

Răspunsul acesta făcu o impresie foarte plăcută 
asupra Chinezului, care zâmbi şi se plecă de trei ori 
cu toată smerenia. 

După aceste formalităţi şi chinezării, cortegiul 
porni. Inainte mergea, călare, de sigur, servitorul 
Ambasadei. ca să deschidă drumul, îndepărtând pe 
trecătorii cari se îmbulzeau. După el venea litiera 
în care se găsea secretarul general al ministerului 
de externe chinez, iar de o parte şi de alta a litierei 
Mitică şi Ambasadorul. amândoi călări, dar nevoiţi 
să meargă la pas din pricina litierei. 

Aşa merseră, ei, până ce eşiră din oraş, unde fă- 
cură un popas spre marea mulţumire a lui Mitică. 
Era mulţumit, fiindcă tot drumul fusese înăbuşit de 
praf, pe când de sus soarele trimitea o arşiţă dogo- 
ritoare. 

„Acum să ne pregătim să intrăm în oraş prin 
poarta cea mare”, zise Ambasadorul, care nu sufe- 
rise mai puţin de praf şi de căldură. 

de Vasile Stănoiu 
In N-rul viitor: „O capitală cum nu e alta”, 


CINE A FOST CORTEZ? 


Aşa ne întreabă cititorul nostru Al. Mit. din Ca- 
pitală. Răspundem că Fernando Cortez (născut la 


1485, mort la 1547) este cuceritorul Mexicului, care 


până atunci (anul 1519) era împărăția indigenilor 
americani, numiţi Astechi. Cortez I-a cucerit în numele 


SL 


DO CORTES 

CAVATO DA VN ORIGINATE EATTO (NA , 
şi H EI SI VORTASSI ALLA CONQUISTA DEL MESSICO: § 

E > aani se d 


n A 


regelui Spaniei, devenind după aceea guvernatorul 
Mexicului. In afară de aceasta, Cortez a făcut şi unele 
descoperiri în California. 

La sfârşitul vieţei sale sa întors în Spania şi 
a murit în oraşul Sevilla. 


DENNS IENCINRRN SERE (NNNEORANRSEFANRNNVDE aaa: 


In numărul viitor al revistei vom publica 
noul concurs lunar de jocuri (No. 23) cu 
mari premii. 

ÎMMMMuNuuuR URNE NNE NEBUNI NR NRNE 0NURRINRRERRDRNEN Baa 

Cu totii oltim 

ŞI ne'nveselim 


„Comoara cu povești“, 
(um alta nu găseşti, 


E frumoasă, minunată, 
Este splendid colorată, 
Opizeoi de lel am dat. 
Dar sunt încântat. 

K 


Aa- 


ie Aia Au EADS: 


DE VORBĂ CU CITITORII 


- Mug. N.-I;-Cluj. — Poezule trimise de d-ta sunt slăbuțe, 


D-ta dai statari sau te plângi de soartă, însă' asemenea lucruri 
trebuesc exprimate intr'o formă mult mai puternică şi mai con- 
cisă, pentra a face o poezie publicabilă. Te sfătuim să laşi pen- 
tru mai tirziu, când vet câpita mai multă cultură, înfăptuirea 
gândulni de a scr'e versuri . 

G. Pr.-C. Lung. — «Pè’nserate—Ciobănagul» sunt două în- 
cercări stilistice ale unui începător, De altfe:, genul acesta de 
poezii fă-â acphune nu se potriveste pentru revista noastră. 

Eug. Stel.-Loco.-— In cele două bucăţi în versuri, trimise 
de d-a, expriwi sentimente frumoase, dar vorbeşti -în acelaş 
timp de starea comerciului, de sporirea chiriilor şi alte ches- 
tiuni ca acestea, de cari nu se o upă de loc o revistă desti- 
natà în primul rând copiilor. Regretâm deci câ'nu le putem 

ublica, mai ales că ni se trimit enorm de multe versuri. 

B. Kij.-Pârliţii. —Nu te grăbi să faci poezii. Mai bine ci- 
tege şi inmulțezie-ți cunoştinţele. 

En. C. lon.-Galaţi. — „Luna“. Dragul meu, cum ră:are 
luna şi cum se plimvă pe cer, o vedem şi noi, fără să fie ne- 
voe să citim poezii despre aceasta. E un gen de care te sfă- 
tuim să te laşi. 

I. Bân.-Loco.— Regretăm că n'am avut ce alege din cel. 
trei poezii triunse de d-ta, 

Mar. Doic.-Constanţa. — O poceste, pentru a fi bună de 
publicat, trebue scrisă cu totul altfel şi fară numeroasele d-tale 
greşeli de ortografie şi punctuație, 

T. Liv.„Ciaiova. - «Moş Crăciun», Ne a fost cu neputinţă 
să o publicăw, aceasta dim lipsa de spațiu. 

San. N. I.-C. de Argeş. - „larna“. Mai întâiu d-ta nu cu- 
noşth regulele rmei, de varece «zăpadă» . nu poate rima cu 
ciarăa, nici «pierde» cu «alene» şi tot aşa de puţin copaiţ» cu 
«poveşti». Al doilea, scrii într'un gen de care n'avem nevoe, 
fiindcă fiecare din noi vede mai bine cu ochii ceeace d-ta 
vrei să ne artţi în versuri, 

Prinţul neascultător. Povestea aceasta lasă de dorit în 
ce priveşte limba şi construcţia fruzelor. 

Par. Mih,„Roman.  Drâguţă d-ră, ești încă prea mică 
pentru a cunoaşte regulele de versificare și a putea scrie ver- 
sur reuşite, Te stătuim să continui a fi cititoare, pentru ca 
mai târzin să poți scrie şi d-ta lucruri bune de publicat, 

Em. St.-Independenţa.—Povestea cu „Arabul şi Diavolul“ 
a tost pubiicata ae mult, dar într'o altă formă, Pe lângă a- 
ceasta n'a ţnut seamă de ceeace am dat de veste de nenu- 
mărate ori că la bucăţile traduse trebue să ni se spună atât 
numele auforului, cât şi cartea sau revista de unde au fost 
traduse. Aceeaşi observaţie şi pentru gbicitorile ce ne-ai trimis, 

P. I. los.-Loco. — Basmul „Zânele“ trimis de d-ta lasă de 
dont ca tradu-ere. Te-ai fnit prea mult de textul francez şi 
mai ales construcţia frazei este prea apropiată de fraza fran- 
ceză 

N. M. P.-Roş. de Vede.— Din cele trei poezii trimise de 
d-ta, „Cântec pentru copiluşi“ este “cea mai reușită și ar fi fost 
publicabilă daca ai fi țiaut msi de aproape seamă de nevoile 
rimei, de numărul mlubelor din vers și de accentul ritmic, 

Ad. Syl.-Loco. - Scrii că povestea «Fata crescută la palat» 
este prelucrată de d-ta; însă nu ne arăţi din ce limbă, după 
care autor și ce ai ințeles d-ta scriind «prelucrată» ? In afară 
de aceasta, limba întrebuințată de d-ta nu e tocmai ltmba cea 
mai potrivită pentru poveştile cu caracter popular. Regrstăm 
prin urmare că n'o potem publica, 

P. S.-t. Sărat, - Aşa cum e concepută poezia d-tale «larna» 
e puţin potriwtă pentru cititorii noştri. De altf-], iarna o ve- 
dem şi o simțun mai bine prin noi înşine, degât să citim des- 

re dânsa versuri cu inutile infiorituri de sti]. La întrebânile 
i-tsle ți se va răspunde la rubrica respectivă, 


BELOCEELLLLLLLLLELLELLLLLTILLLLLLLLLLL ELLE EE 


i Citiţi „Comoara cu poveşti“ 


- 


Te 
FAAA A i 
e. „ri 

` 


DIMINEATA COPIILOR 


Cine avea dreptate ? 


Intro zi de iarnă, un boer şi un ţăran mergeau 
impreună pe acelaş drum: Boerul era înfăşurat în- 
tr'o blană, făcută din piei de lup, dar cu părul în- 
spre înlăuntru. Țăranul purta un cojoc din” piei de 
oaie, însă cu părul înspre afară. 

„Vecine, îi. zise ţăranului boerul, dacă vrei să-ţi 
ție mai cald cojocul, întoarce-l pe dos, adică cu părul 
înspre inlăuntru, aşa cum port şi eu blana. 

— Nu, îi răspunse ţăranul, aşa cum îl port eu 
cu părul afară, ţine mai cald. Altfel, şi lupul, din care 
ai făcut d-ta blana, şi oaia, din care am făcut eu 
cojocul, ar fi purtat pieile cu părul înlăuntru”. 

Care din doi avea dreptate? 

—— ock 


Un sfat pe săptămână 


Cine laude-tți aduce, 
Este un linguşșitor ; 
Adevărul cine-ți spune, 
E prieten iubitor. 
——— OC RI ——— 
Doi prieteni de casă, se plimbă sub masă, când 
se întâlnesc, rău se învoesc. 
; (eorstd 1$ ajaur2)) 
+ + 
Când croitorul coase degeaba? 


„ (31e ei pou əmu pugo) 
Ea A 
Cine geme din greu şi nu e bolnav? 


(imog) 
Culese de Micheline Delage-Loco 
k= 
Veritabil 
Un tango e frumos 3 
Un Blus e adorabil i 


Dar eu doresc „SUCHARD" 
Că este veritabil. 
————— Doc Ro ———— 

Pe gânduri nu mai staţi, 
Ci fuga să luaţi 
Almanahul Şcolarilor pe 1928, 
Dela chioşc sau librărie, 
Mergeţi toţi cu bucurie, 
Căci dacă nu vă grăbiţi, 
Mai târziu nici nu-l găsiţi. 
Şi o să vă pară rău, 
Un „Almanah“ mai frumos, său, 
Pâwacum nici wa eşit, 
Admirabil la. citit, i 
Ilustrații ? Sute, sute, 
Minunate şi plăcute ?! 


PREŢUL, LEI 25. 
Atelierele „ADEVERUL“ $. A. 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA. > 


1209 COPIILOR 


Grăbită să scrie mămițichii sale, mititica a pătat hârtia şi a trântit sticla de cerneală 
în capul păpuşei. Preşui une. 3 


PAG. 2 


Protestanţi și ortodoxi. 


„Care este deosebirea între protestanți şi orto- 
dozi?” Aşa ne întreabă cititorul nostru St. R. Alex. 
din Capitală. 

Răspundem mai întâi că religia sau, mâi bine zis, 
confesiunea protestantă, de oarece şi protestanții sunt 
de religie creştină, sa format prin despărţirea ei 
de Biserica şi religia catolică în cursul veacului al 
16-lea. Intemeietorul protestantismului este Martin Lu- 
ther (născut la 1483, mort la 1546). german de o- 
rigină şi fost călugăr catolic. Luther, care a tradus, 
el cel dintâiu, în limba germană Noul şi Vechiul 
Testament, punând în chipul acesta bazele limbei li- 
terare germane de astăzi, sa răsvrătit împotriva a- 
buzurilor ce vedea că se săvârşesc în Biserica ro- 
maâno-catalică, a cerut îndreptarea lor, o viață mai 
modestă pentru slujitorii bisericei şi intoarcerea la 
Simplitatea şi curăţenia sufletească din vremea ve- 
chilor apostoli ai creştinizmului. 

Peniru purtarea aceasta, Luther a fost excomu- 
nicat de Papa dela Roma, el însă a continuat mai de- 
parte cu învăţătura sa, al cărei rezultat a fost înte- 
meierea protestantismului. 

Adăugăm că protestanților li s'a dat numele acesta, 
fiindcă ei au protestat împotriva hotăririlor luate în 
anul 1530 de către un sinod ţinut în oraşul Spira 
din Germania şi unde reprezintanţii Bisericii catolice 
erau în număr mai mare. 


m 


Prin ce diferă protestanții ? 


Intre religia protestantă, de o parte, şi religiile orto- 
doxă şi catolică, de alta, sunt, bine înţeles, deose- 
biri destule. Greutatea de a le arăta lămurit provine 
însă şi din faptul că religia protestantă, care nu res- 
pectă vechia şi sfânta tradiţie creştină, care nu ţine 
seamă de hotăririle cuprinse în canoanele alcătuite în 
soboarele sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi nu are o orga- 
nizaţie şi o conducere, care să-i păstreze unitatea de 
dogmă şi de credinţă, se imparte în o mulţime de 
secte, al Căror număr sporeşte mereu. 

O parte din protestanți, cum sunt, de pildă, cei cari 
se ţin de Biserica anglicană, au păstrat unele din ve- 
Chile şi sfintele aşezăminte creştine (au icoane in 
biserici, au eposcopi, etc.), aşa că ei diferă mai puţin 
de catolici şi de ortodoxi. Alţii, însă, au părăsit 
cu desăvârşire tot ce era statornicit de atâtea veacuri. 

Totuşi, vorbind in genere, deosebirile dintre dânşii 
şi ortodoxi şi catolici, sunt, între altele, şi urmăioa- 
rele: a) Protestanţii (e vorba de cei mai mulţi din- 


Și AEG TEETE 


tr'inşii) nu fac în bisericile lor sfânta slujbă şi mau 
sfântul Altar; b) Ei mau cultul sfinţilor şi nici icoane 
în biserici; c) Ei nu recunosc cele hotăiite de către 
sfintele sinoade bisericeşti; d) N'au un cler organizat, 
iar la dânşii preoţia este o profesiune, care poate 
îi oricând părăsită şi înlocuită cu alta, iar nici decum 
o taină şi o misiune sfântă, cum e la noi ortodoxii 
şi la catolici. 


Numele Românilor Macedoneni. 


Cititorul nostru Cos, Sim. dela Balaciu (Ialomița) 
ne întreabă de ce Românii Macedoneni se mai nu- 
mesc Ținţari ? 

Răspundem spunând mai întâiu că Românii Ma- 
cedoneni se numesc între dânșii Aromâni, ceeaca 
înseamnă tot Români, de oarece dialectul macedo- 
român are particularitatea de a pune un « înaintea 
cnvintelor cari încep cu litera r. De ex. ei zic 
aroşu, aråu, etc., (în loc de roşu, râu, etc.), 

Ținţari este o poreclă ce li s'a dat de către 
Slavi şi mai ales de Sârbi şi de Bulgari. l-au nu- 
mit aşa, pe semne, pentrucă în graiul macedoromân 
se aude cam des sunetul ¢ (te (i), care înlocueşte 
pe ce, ci, de ex. ei zic finti (cinci), (e fați (ce 
faci), etc, 


Numele de Român. 


Tot cititorul nostru Cos. Sim. dela Balaciu vrea 
să ştie origina cuvântului „Român“, nefiind sigur 
dacă acest cuvânt vine dela Roman sau dela Ru- 
mân, care ar îi însemnând „rob legat pământului“. 

Răspundem asigurând pe cititorul nostru că cu- 
vântul Român — indiferent că se pronunţă Român 
sau Rumân — nu este altceva decât cuvântul Ro- 
man, arătând numai origina noastră, iar nici decum 
o stare de robie. 

E adevărat, că în vremurile de restrişte din tre- 
cut, când Țara Românească era stăpânită de 0% 
mână de străini şi când în aşa zisele familii mari 
dela oraşe, aproape nu se auzea limba română, 
cuvântul Român sau Rumân ajunsese să fie sino- 
nim cu ţăran, de oarece ţăranul păstrase neatinse 
limba şi obiceiurile strămoşeşti. Iar ţăranul de atunci 
era clăcaş, neavând un petec de pâmânt al lui, şi 
rău apăsat şi prigonit. 

IILE LL LL LllLLbul, S 


Cereţi pretutindeni 


„Almanahul Școlarilor pe anul 1928“ 


6 LUNI 100 


12 FEBRUARIE 1928 — Nr, 209 


DIMINEATA 


COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI 


Director: N. BATZARIA 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


| UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


AAAA AAA AAA AAAA AAA 


IN ANUL AL CINCILEA 


Cu numărul de iaţă „DIMINEAȚA COPIILOR“ intră 
în anul al cincilea. Simțim o mulțumire constatând 
eă în cei patru ani cari au trecut, revista a apărut cu 
o reguaritate dela care nu sa abătut nici o singură 
dată. In ziua apariției abonaţii şi cititorii din întreaga 
țară au avut-o fără vreo întârziere. 

Mulţumirea noastră este însă mult mai mare, când 
vedem că dragostea şi interesul pentru revistă al co- 
piilor şi tinerilor au mers crescând şi întărindu-se. In 
aceasta găsim noi răsplata cea mai frumoasă a oste- 
nelilor noasre, a muncii grele şi fără răgaz ce depu- 
nem pentru a face din „DIMINEAȚA COPIILOR” o re- 


vistă cât mui folositoare şi cât mai plăcută pentru nu- 
meroşii ei cititori, 

Rezultatul obținut în cei patru ani ne dă puteri 
nouă şi un nou imbold la muncă. Mergând înainte pe 
drumul ce ne-am croit dela început şi care s'a dovedit 
că este drumul cel bun şi drept, ne vom da toate si- 
linţele ca şi în anul al cincilea „DIMINEAŢA COPII- 
LOR” să fie nu numai la înălţimea anilor cari au tre- 
cut, ci să meargă îmbunătăţindu-se din ce în ce şi pă- 
trunzând cât mai mult în sufletul şi în inima iubiţilor 


ei cititori. 
DIRECȚIUNEA 


RD — 


Rugăciune pentru drumeți 


Doamne, în astă seară tatăl meu, 

E înoptat pe drum şi drumu-i lung... 
Ajută, Doamne, pasul lui — mersu-i 
Să fie printre cei care ajung. 


Doamne, în astă seară mulţi părinți 

Vin de departe spre copiii lor — 

Noi, Doamne, aşteptăm şi te rugăm cuminţi 
Să ni-i aduci pe drum uşor. 


——— CF ——— 


Nici vânt în față să le bată, nici 

Cu cer înourat să nu-i întuneci — 

Noi, Doamne, suntem mici 

Dar Te vedem din ceruri cum aluneci 


Spre noi cu multe daruri revărsate, 

Spre noi, flori fragede crescute din noroi, — 
Și Te rugăm, ființe mici îngenunchiate, 
Pentru drumeții noştri dragi şi pentru not. 
G. Talaz 


OUL GĂINUŞEI 


Ce mai zarvă, gălăgie ! 

Ce să fie, ce să fie ? 

Oare ştiţi ce sa 'ntâmplat ? 
Găinuşa s'a ouat ! 


Cucurigu ! ne vesteşte 
Şi din aripi tot izbeşte 
Cocoşelul pintenat : 


Găinuşa s'a ouat ! Puişorul a eşit 


Găinuşa-acum cloceşte, 

De te-apropii, se sbârleşte, 
Tic ! tic! tic! aud uşor : 
E în ou, un puişor! 


Clo ! clo! clo? şi tic! tic! tic! 
la tăceţi, tăceli un pic. 
Hop ! din oul găurit 


„Bună ziua, cocoşel i 
Eşti drăguţ şi mititel, 

Dar vei creşte ingrijit 

Şi sub aripi încălzit. 


„Udinuşa te hrăneşte 

Un grăunte de găseşte, 

II păstrează pentru tine, 

1 ezi te poartă cu ea bine“. 
MOȘULEȚ 


PAG. 4 


e omul, despre care va fi vorba in 
povestea ce urmează, îl chema Ti- 
tu Boereanu. Adică, aşa zicea el 
„că îl cheamă. Insă, precum veţi 
vedea numai decât, mai potrivit 
ar fi fost să-i zică Plictisilă sau 
Chilipirescu. 

Deocamdată, să-i spunem şi noi 


Titu Boereanu. 

Lingăul acesta făcuse cunoştinţă cu soţii Ionescu, 
oameni cum se cade, gospodari cuprinşi în a căror 
casă  găseai de toate şi din belşug. Soții Ionescu, 
măguliți la început de cunoştinţa unui om, care zi- 
cea că se trage dintr'o veche familie boerească şi că 
are prieteni printre miniștri și deputaţi, îl poftiră 
într'o zi la masă. Titu Boereanu se grăbi să primea- 
scă, aducând cu dânsul o poftă de lup flămând de 
o lună de zile. 

Ziua următoare. cu vreo jumătate de oră înainte 
de vremea mesei, se pomeniră din nou cu vizita 
lui Titu Boereanu. „Am venit, zise el, socotind ca 
o datorie plăcută din parte-mi să vă mulţumesc pen- 
tru drăguţa d-voastră invitaţie din ziua de eri şi 
pentru delicioasa masă ce mi-aţi dat”. 

Dar după ce şi-a îndeplinit această datorie, lin- 
găul nostru nu s'a grăbit de loc să plece şi să-i lase 
pe oameni în pace. S'a pus să povestească ce ar fi 
vorbit cu cutare general, ce sfaturi ar fi dat cutărui 
ministru, cum este rugat să colaboreze la cutare 


LR —————— a 
5 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Marin Opreanu 


ziar sau revistă, în sfârşit, tot laude de acestea. cari 
n'aveau decât un singur cusur: acela că erau toata 
născociri de ale lui, nefiind adevărat măcar un cu- 
vințel. 

Cu poveştile acestea însă vremea trecea. Venise şi 
chiar trecuse ora când soţii Ionescu obișnuiau să 
stea la masă, iar musafirul nici gând să spele 
putina. 

Ce era de făcut ? Nimic altceva decât să-l oprea- 
scă şi pe el la masă, ceeace Titu Boereanu se grăbi 
să primească cu plăcere. 

A treia zi, cine bătea la aceeaşi oră la poarta so- 
ților Ionescu ? Cine, dacă nu Titu  Boereanu, care 
venea să-şi îndeplinească plăcuta datorie de a le 
mulţumi pentru drăguţa lor invitaţie din ajun şi de 
a-i asigura că masa a fost tot atât de delicioasă, ca 
şi cea de alaltăeri. 

Toate bune, decât şi de rândul acesta musafirul 
nu se arăta grăbit să plece. 

Ce era de făcut? Să-l poftească şi pe el la masă, 
pentru ca în chipul acesta să poată mânca şi ei: 

A patra zi, cine bătea la aceiaşi oră la poarta s0- 
ţilor Ionescu ? Titu Boereanu, se înțelege! 

Venea, fireşte, ca să-şi îndeplinească datoria de a 
le mulţumi pentru... în sfârşit, ca să mai lungim 
vorba ? Douăzeci de zile în şir, Titu Boereanu avea 
la aceiaşi oră o datorie de îndeplinit şi... o masă de. 
luat la soţii Ionescu. Decât bieţii oameni se plictisi- 


— e