Revista Cinema/1990 — 1998/8-CINEMA-anul-VIII-nr-2-1997

Мг. 2/1997 


Anul VIII пг. 84 (407) REVISTĂ А CINEFILILOR DE TOATE VÂRSTELE 


тт Ит 


Începând cu acest număr vă propunem; 
să redescoperim cinematograful împreună 


\ 


Ei despre ei 
Marcello 
Mastroianni 


Sumar ECHIPA 


REDACTIONALÁ: 
februarie 
1997 Director-redactor sef 
3 PE MICUL ECRAN: Studioul de film TVR — 6 filme, Adina Darian 
эе Redactor șef adjunct 
4-5 REZULTATELE CONCURSULUI CU PREMII l 
EDIȚIA a IX-a Dana Duma 
DIALOG CU CITITORII: Putiná autobiografie; Secretar general de redacție 
Postere și publicitate; Realism și nerealism în fim Toana Statie 


6-11 EI DESPRE EI: MARCELLO MASTROIANNI: Ce 


viață frumoasă! Autoportret; Amoruri; Visconti si Publicisti comentatori 


Fellini Irina Coroiu 
12-14 HOLLYWOOD: via serial pug ан 
15-17 PE ECRANE: Vrâjitoarele din Salem: Meciul secolului; Şef de rubrica 
Martorul incomod; Ce zi minunată!; Cele două fete Doina Stănescu 
ale dragostei; Fantomă cu șofer Fotoreporter 
18-19 FESTIVALURI - DAKINO ‘96: Umorul vrăjitor; Victor Stroe 
Patru zile pline Director economic 
20-23 SPOT: Timpul înseamnă bani; Între nuduri și îngeri; Aurelia Ivănuș 
Trei oameni neinfricati; De la rock la film — un nou Manager difuzor 
episod; Ce mai citim? Adrian Constantinescu 


24-25 POSTER: Demi Moore 


26-27 FAN CLUB: Jonathan Brandis; Anthony Edwards; SE IN TH PERMANEN: 


Linda Hamilton Mircea Alexandrescu, Cálin Cáliman, 
28-29 PROFILURI: George Clooney; Uma Thurman Andrei Gorzo, George Littera, 
30-31  PORTRETUL LUNII: Gheorghe Visu David Melville, Dinu-Ioan Nicula, 


Iaromira Popovici, Dan Predescu, 


31:46 S-AU NĂSCUT ÎN Luna februarie | 
Eva Sârbu, Dumitru Solomon 


32-37 DOSAR TEMATIC: Actori-regizori; Regizori-actori 


38 REDESCOPERIND CINEMATOGRAFUL: 
cu Max Reinhardt Adresa redacţiei: Piaţa Presei Libere 1 
39 EUROPA CINEMA: Festivalul filmului suedez pentru Sector 1, 71341 București 
copii tel. 222.33.32. Intrarea B, Et. III. 


40-45  CINEGLOB 


NOU! 


ШИШЕ о 


D N c sU EP ORE ARES IE 8 luni — 5.500 lei. 6 luni — 11.000 lei. 12 luni — 22.000 lei. 
Plata se face prin mandat postal pe adresa redacției: 


Societatea Comercială S.R.L. Sentința civilă nr. 3087/SC Judecătoria Sect. 1, București Noul Cinema Piaţa Presei Libere nr. 1 Sector 1 


21 iulie 1992, inmatriculatá la Oficiul Registrului Comertului i : т 
cu nr: J/40/19554/1992 din 24.07.1992. ISSN 1220-1200 71341 Bucureşti, pentru DI: Adrian Constantinescu: 
Р Completaţi citet numele și adresa dumneavoastră. 
Culegere și paginare computerizată Secția Fotoculegere — Imprimeria Coresi De asemenea, la cerere, revista poate fi expediată postal 
prin ramburs și poate fi cumpărată direct din redacţie la 


Tiparul Imprimeria Coresi București R.A. x prețul de 2.000 lei/exemplar. 


Abonamentele se pot face prin Fotografii promoţionale e Buena Vista International 
и" (Touchstone Pictures, Hollywood Pictures Company, Peacock 

Ц е 1 . : ERU А с 
Cititorii din străinătate зе pot abona prin Films) = Forman € Columbia дочь 20th Century го — 
RODIPET S.A. P.O. Box 33-57, telex 11995, 11034; Guild Film Románia € UIP — Media Pictures International 
Fax 222. 64.07; Telefon: 222.41.26; € Warner Bros. — Ecran XXI € Arhiva revistei Noul Cinema 


Piata Presei Libere nr. 1, sector 1, 71341 Bucuresti € Coperta | din serialul Melrose Place, difuzat de Pro Tv 


Tn următorii ani filmele noastre vor fi de 

televiziune sau nu vor fi deloc. 

Nu e o previziune de Casandrá, ci una realistă, 
făcută după ce am asistat cum ceea ce numeam 
pompos cinematografie s-a pulverizat. Dacă în 
numai șapte ani s-a ajuns de la o producţie de 
douăzeci și cinci de lung metraje pe an la una 
de numai patru se poate anticipa ușor cifra în 
viitorul imediat. Sperând din toată inima că ea 
nu va fi totuși zero, am recepționat cu optimism 
inițiativele compensatorii ale Studioului de film 
al TVR care și-a luat în serios, de la o vreme, 
misiunea de producător de pelicule de кш. 
Am semnalat, la vremea premierei lor, calitățile 


unor creații precum Aici nu mai locuiește nimeni 
de Malvina Urșianu, Capul de zimbru de Nicolae 
Mărgineanu, 


nferintá la nivel înalt de Radu 


6 firme,» de 


cineastul Marius Dumitru Sopterean (care nu și-a 
asumat regia nici unuia) consacrăm câte un 
succint comentariu fiecăruia. 


Lumina 


Recunosc dintru început că Gheorghe Preda a fost 
numele pe care am pariat cel mai mult în timpul 
studenției sale. Am savurat umorul negru din 
Cântarea cântărilor și livrescul parodic din Madame 
Bovary, am apreciat inteligența sarcasmului din 
Schimbarea la față. Mi s-a părut cu totul remarcabil 
curajul său de a pătrunde în universul straniu al 
genialului și nefericitului regizor Aureliu Manea în 
Lumina din jurul trupului. Gheorghe Preda este unul 
din puţinele cazuri de studenți care au reușit, încă 
din perioada de ucenicie, să-și definească un timbru 
propriu şi să-și alcătuiască o incipientă rețea de teme 
și motive favorite. 

lată de ce ne-a mirat opțiunea pentru un subiect 
ca cel al peliculei T.V. Lumina. Povestea unui tânăr 


la Studioul de film TVR 


Puturi 


Meditatia 


Un titlu destul de neinspirat poartă acest totuși interesant 
film, cel mai omogen stilistic din ciclul Iubiri imposibile după 
părerea mea. Un spărgător de locuințe căzut sub vraja 
muzicii de pian și prins din pricina fatalei sale slăbiciuni: o 
poveste cu tâlc narată eliptic și fără a se recurge la cuvinte. 
Dialogul dintre zgomotul buldozerului, ce însoțește apariția 
hoțului, si melodia celestă a clapelor asigură și dramatism 
și suspans în acest scurt metraj ce dovedește încrederea 
autorului în capacitatea spectatorului de a auzi, de a vedea 
și dea me 

Scenariul: Marius Dumitru Sopterean € Regia: Vali Hotea 
€ Imaginea: loan Cristodulo e Cu: Emil Hoștină, Alina 


Stoica 
Aur 


Povestea unui adulter in care vinovata e pedepsitá in 
mod pervers: bárbatul furá rema dáruitá de amant si i-o 
face din nou cadou, prefácándu-se cá nu stie nimic. In afara 
poantei finale, restul e povestit destul de conventional si 


3 Mara Grigore, 
Mihai Constantin în Aur 


Gabrea. Am scris și vom mai scrie despre cât 
de mult fac televiziunile europene (franceză, 
spaniolă, italiană, belgiană) pentru cinema. Nu 
poate decât să ne bucure că acum li se alătură 
si televiziunea națională. Ea trebuie s-o facă, are 
mijloacele și datoria de a lansa noi talente. 
e recurge abuziv în ultima vreme la 
ideea că tinerii trebuie puși în valoare, 
de cele mai multe ori pur retoric. De aceea 
oamenii care fac realmente ceva pentru ei 
trebuie să fie, dacă nu láudati, încurajați să 
persevereze. Unul dintre aceștia este Dan 
Necsulea care, în calitatea sa de director al 
Studioului de Film al TVR a încredințat unor 
i absolvenți de la ATF regia unor scurt 
metraje grupate în ciclul imposibile iubiri, 
programate la început de an pe micul ecran. 
Numele tinerilor sunt deja cunoscute celor care 
au urmărit festivalurile porta ni pe cel de la 
Costinești sau DAKINO. Chiar dacă cele șase 
filme nu sunt perfecte și în orice caz nu de 
aceeași valoare, găsim în ele pasaje de cinema 
de calitate și ceva din acea prospeţime fără de 
care debuturile nu-și au rostul. Cu precizarea 
că cinci dintre ele dezvoltă scenarii semnate de 


@ Laura Сге}, 


Alexandru Jitea in Lumina 


încarcerat in anii ‘50 pentru o vină imaginară, cu 
torturile fizice și psihice la care este supus și căutarea 
salvării prin iubire, nu rezonează cu ceea ce mi se 
părea a defini pe acest cineast de o ironie 
postmodernă. Regizorul dovedește însă, chiar si în 
acest încrâncenat film, că știe să creeze atmosferă 
(mai ales coșmarescă) și să sugereze resorturile 
intime ale persoanejlor. Continui să-mi păstrez, totuși, 
încrederea în talentul lui Preda. 

Regia: Gheorghe Preda e Scenariul: Gheorghe 
Preda după o idee de Marius Dumitru Șopterean 
e Imaginea: Nicolae Niţă e Cu: Vlad Zamfirescu, 
Laura Cret, Alexandru Jitea 


Ploaia 


Sinișa Dragin a cucerit mai multe premii (dintre care 
unul mai important la Oberhausen) cu un reportaj 
mânios despre furtul petrolului, Tristetea aurului 
negru. Pare ciudat, dar înclinația sa poetică se putea 
intui chiar si din imaginile austere ale documentarului 
amintit, ea căpătând contur în acest mic film despre 
o farsă idioată cu un efect imprevizibil. O femeie foarte 
singură își găseşte perechea în urma unei glume al 
cărei autor e un june glumet, mirat și el „unde dai și 
unde crapă“. Ştiinţa detaliului este calitatea majoră а 
scriiturii lui Dragin care va apărea în curând pe micul 
ecran ca autor al unui lung metraj. 

Scenariul: Marius Dumitru terean e Regia: 
Ѕіпіѕа Dragin e Imaginea: Mihai Truicã e Cu: Oana 
Tudor, Ovidiu Niculescu 


@ Emil Нозїїпа, 
Alina Stoica în Meditaţie 


fără o prea abilă gradare a suspansului. Ar fi de remarcat, 
totuși, lucrul cu actorii, Mara Grigore și Mihai Constantin 
dovedindu-se convingători. 

Scenariul: Marius Dumitru $ terean e Regia: Teodor 
1 o Imaginea: Liviu Pojoni e Cu: Mara Grigore, 
Mihai Constantin 


Mușcatele 


Adulterul la vârsta a treia, ar putea fi rezumat subiectul acestui 
scheci ai cărui Жааны nu sunt priviți cu sarcasm, ci mai 
degrabă cu compasiune. Povestit corect, dar destul de previzibil, 
Mușcatele își găsește interesul într-un recital Mitică Popescu 
pe care mulți il vor fi savurat, cu siguranţă. 

Scenariul: Marius Dumitru Sopterean e Regia: Radu 
Muntean e Imaginea: Constantin Chelba e Cu: Mitică 
Popescu, Cita Baciu, Eugen Racoți 


Tragica poveste de dragoste a celor doi 


Revanșându-se asupra academismului filmului mai sus 
pomenit, regizorul Radu Muntean povestește pe muzică rock o 
altă „iubire imposibilă“, în care simţim trepidatia și scepticismul 
timpurilor moderne. Pentru bravura plan-secventei lungă cát 
filmul, atmosfera densă si modernitatea punerii în pagină, pelicula 
a câștigat Marele Premiu la Costinești la ediția trecută si a fost 
selectată de mai multe festivaluri internaţionale: O carte de vizită 
care obligă. 

Scenariul și regia: Radu Muntean e imaginea: Constantin 
Chelba e Cu: Sorin Cristea, Gianina Corondan, Adrian Plesca 


Dana DUMA 
3 


PUŢINĂ 


AUTOBIOGRAFIE 


Rezultatele concursului cu premii 
organizat de NOUL CINEMA 
în colaborare cu 
GUILD FILM ROMANIA, 
MEDIA PICTURES INTERNATIONAL 
și ROMANIAFILM 


S-a încheiat și ediția a IX-a a concursului nostru, pregátiti-vá pentru ediţia a X-a, 
în trei etape, ce va fi lansată în numărul viitor. Desi ne-ati mărturisit că întrebările au 
fost mai dificile, mulți ай răspuns corect. Din păcate, nu putem să vă oferim premii 
tuturor. Sorfii au decis astfel: 

e Marele premiu, 100.000 lei — Purcaru Liviu, Prejmer, jud. Brașov 


n mesaj emotionant și totodată 

straniu ne parvine de la VLAD 

CIOPRON (laşi): „Îmi este foarte 

dragă atmosfera rubricii dum- 

neavoastră și, acum, când 

ochii mei sunt din ce în ce mai 

slăbiți (? — d.s.), am înţeles bine si cât de drag îmi 
este filmul, ce sens al totalitátii îmi poate da“. 
i rmeazá 


mea a stat, mai mult sau mai putin, sub semnul 
filmelor si, mai ales, al actorilor. Mai întâi, sunt acei 
actori pe care-i ştim dintotdeauna, ca O'Toole sau 
Gabin. Si i-am admirat enorm, fără a le retine 
numele (i-am identificat mai recent) pe Georges 
Marchal (într-o mare montare, COLOSUL DIN 


- 
О 
к=” 
= 
O 
Ә 
O 


€ Câte un afiș si o insigná Independence Day — Mocanu Marius Narcis, București; 
Pascariu Cătălin, lași; lonescu Lavinia, Craiova; Laura Brátfálean, Cluj-Napoca; Mihai 
Tugui, București 

Obiecte promoționale puse la dispoziție de Media Pictures International: 

€ Tricou Sudden Death — losif Rad, Lupeni 

e Tricou Profesorul tráznit — Vlad Gheorghe, Slobozia 

e Câte un obiect Twister — Elisa Enciu, București; Dragomir Adrian, Bucureşti 

Obiecte promoționale oferite de Româniafilm: 

e Tricou și mapă Spy Hard — Frâncu Maria, Cornu, jud. Prahova 

e Tricou Spy Hard — Daniela Lupei, Hunedoara 

e Câte un afiș Cocoșatul de la Notre Dame — Cătălina lonescu, Timişoara; lulia 
Păuceanu, Onești; Soancá Liliana, Lumina, jud. Constanța 


Se pare că cele mai multe probleme le-a pus cea de a doua etapă, în special 
întrebările 2 si 3. Multi au indicat drept regizor al primelor două serii Batman pe Joel 
Schumacher. Acesta a realizat numai cea de a treia serie, Batman Forever, mult 
inferioară precedentelor, semnate de Tim Burton. De altfel în filmul lui Schumacher 
eroul era interpretat de Val Kilmer și nu de Michael Keaton. Și încă ceva: titlurile sunt 
Batman și Batman revine, si nu Batman | si И, asa cum ай răspuns mulți. 

La ultima intrebare, greseala cea mai frecventá a fost includerea in filmografia 
cuplului Dietrich — von Sternberg a filmelor Angel si Sapte pácate. E adevárat, 
Marlene Dietrich a jucat în aceste filme, dar ele sunt regizate de Ernst Lubitsch, si ay 

În unele plicuri am găsit un singur talon pentru concurs. Vă reamintim că toate taloanele unei ediţii trebuie 
decupate și trimise cu răspunsurile la respectivele etape într-un singur plic. De la Christinne Radu 
Pilon so ad urmata e pe a arii leo ta е ора, lulia Păuceanu a 

mai norocoasă, au sosit ambele plicuri cu răspunsuri. 

ыа а расан RR Rt Un Do a lunius орде a scu обл 
privind . Ștampila poștei este din Oradea. 

Îi rugăm pe câștigătorii din București să ne contacteze telefonic la nr. 222 33 32, pentru a айа cum pot intra 
în posesia premiului, iar pe ceilalți câștigători să ne confirme primirea premiilor. 

Vă mulțumim pentru urările făcute și pentru felicitări. Acum, câteva răspunsuri cu adresă precisă: 


e Bogdan Szava (Oţelul Roșu) — felicitări, la opt ani te dovedești un cinefil pasionat. Sau poate trebuie să-l 
felicităm pe bunicul tău? Sperăm să-ți tii promisiunea de a ne scrie în continuare. 

e Haidu Cornelia (Sighet) — vă respectăm dorința și nu facem publică scrisoarea. Observaţii interesante, 
mulțumim. O să încercăm să nu vă dezamăgim, și să rămânem „cea mai bună revistă de cultură cinematografică 
din țară”. (Nu vă supăraţi că v-am citat, sperăm!) 

e irina-Claudia Grig (Bacău) — mulțumim pentru aprecieri, ne bucurăm că tricoul, „vă vine ca turnat“ si 
așteptăm în continuare scrisorile dvs. 

e Rotaru Olimpia (Onești) — redactorul nostru șef vă mulțumește pentru scrisoare. Sperăm că între timp 
Weisen oie cap ip apoase pp pace pa Жул a ter кол oa 
fac plăcere); premiile se acordă prin tragere la sorti; scrisoarea a sosit, aveți dreptate în ceea ce privește 
explicația foto; de acord și cu celelalte observații. 

e Сила Marius (Brașov) — ne pare rău că nu ай auzit încă de Joseph von Sternberg. Cum aveţi doar 16 
ani, mai e timp destul. 

e Borsa Claudia (Reghin) — încântați că vreţi un concurs mai dificil, pentru cinefilii adevăraţi. Atenţie, însă, 
e! 


la capcan 
€ Székely Carol (Cluj-Napoca) — ай merita un premiu de originalitate. Nu trebuie să дезепай taloanele, ci 
să le десирай! 

e Tăpâriuie Alina (Rm. Vâlcea) — sperăm să fie doar începutul corespondenței cu noi. Răspunsurile au fost 
corecte, dar sorții au vrut altfel. 

e Stoica lonel (București) — cinci răspunsuri corecte, dar al șaselea lipsește cu desăvârşire. L-aţi uitat pur 
și simplu? 

е Bădescu Olimpia (Reșița) — mulțumim pentru fotografia cu von Sternberg. Filmografia nu este însă corectă. 

e Nicoliciu Ștefan (Timișoara) — dacă ar exista un premiu pentru fair-play, vi l-am acorda pentru acel „cu o 
plăcere deosebită de a fi concurat“ cu care încheiaţi scrisoarea. Vă spunem și noi „N-aţi câștigat, continuați!“, 
pentru că răspunsurile au fost corecte. Vă așteptăm si la alte ediţii. 


Alte scrisori vor primi răspuns la rubricile „Dialog cu cititorii“ sau “Fan Club". Vom expedia cărţile și revistele 
solicitate de unii cititori. Nu ne rămâne acum decât să-i felicităm pe toți cei care au dat răspunsuri corecte și 
vă invităm la ediția a X-a a concursului. 


4 


Materiale promoționale oferite de Guild Film România: E 

€ Un aparat foto Multiplicitiy — Mihail Dumitru, București Kim Rossi 
e Tricou The Truth About Cats and Dogs — Ileana 112, M. гаја, jud. Teleorman „Stuart 

€ Мара + pix Jingle All The Way — Anca Filip, Baia Mare și-a fermecat 

e Un ciorap pentru cadouri Jingle All The Way — Си Rodica, Zizin, jud. Brașov admiratoarele 
€ Un ren Jingle All The Way, Bogdan Szava, Ofelu Roșu, Jud. Caraș Severin in Pestera 

€ Tricou Independence Day — Ban Edit, Cluj Napoca monstrului 


sacru 


RODOS) si Hopkins (in ARCUL DE TRIUMF). Nu 
rcaserá 


înțeles măreția lu ui Mastroianni. Am Am gustat, puțin, 


gur)“ Urmează notații fulgurante filme: 
„СЕТАТЕАМИЕ КАМЕ т-а baeo si 


deziluzionat (...) CRUCISÁ lui Eisenstein 
"eim captivant, се ard alert și sigură Fo al 


lume personalá, un vis grotesc si profund, apro- 
piat de Goldoni și Da Fiore"... Antonioni: „asceza 
imaginii, un gust sec de vin alb, un inceput » 
amáráciune asprá, o asperitate a alienárii (...) 
filmele lui nu'pot fi “. Pasolini: „o emisie 
constantă de un instinct al nuantárii, o 
delicateţe a tonurilor vibrând de simbol“. De Sica: 
„povestitorul prin excelenţă și artistul unui uma- 
nism de care sunt foarte apropiat“. 

Un amănunt biografic: în aprilie 1997 Vlad Ciopron 
va împlini 19 ani. 

Vă spunem de pe acum La mulți ani! 


— 


би acest număr NOUL CINEMA pășește în al 8-lea an de existenţă. 
Vă mulțumim că ati fost alături de noi. 
Darul nostru aniversar a fost încă din luna decembrie 


cele 12 pagini în plus. 


Așa cum ne scrie o cititoare din Cluj, căreia îi mulţumim: 
„0 ofertă extrem de generoasă pentru numai 400 de lei în plus”. 
Din păcate, năvalnica escaladă a preţurilor 
ne obligă să ţinem pasul cu realitatea. s 


Din numárul viitor 


ne vedem obligati să ridicăm preţul cu 500 lei. 
Sperăm să puteți acoperi diferenţa — costul 
unui bilet și un sfert de transport în comun - si 
să rămânem împreună mai departe. 


POSTERE 


ȘI PUBLICITATE 
unt printre cei care aș- 
teaptă cu nerăbdare apa- 
гіна fiecărui număr al 

9 $ revistei „Noul Cinema“, 
nu numai pentru artico- 

lele, rubricile interesante 

pe care le publicați, ci și datorită posterelor noi pe 
care le aştept de la un număr la altul“, ne scrie 
ELENA DRUGĂ din Pașcani, jud. lași. Lui E.D. îi plac 
rubricile „Profiluri“, „Călătorii sentimentale“, 
„Fan-Club“, „Portretul lunii“, „însă nu același lucru îl 
pot spune și despre posterele publicate“. Cores- 
pondentei i se pare că numărul posterelor scade din 
cauza publicităţii, calitatea lor nu este dintre cele mai 
bune, după cum unii actori apar de mai multe ori, de 
exemplu, Antonio Banderas. Dacă alţi 
isi doresc aceste poze, noi ce putem face? Cât 
privește referirea la publicitate, E.D. a intuit bine: în 
felul acesta revista reușește să-și păstreze un рге} 
rezonabil. Cât despre filmele de televiziune, dacă nu 
au fost comentate în paginile revistei, vom încerca să 
introducem mai multe comentarii. E.D. ne roagă să 
publicăm o copertă cu Vivien Leigh și Clark Gable și 
un poster Richard Chamberlain. Vom tine seama dacă 
și alţi cititori îi vor sustine propunerea. 


REALISM 
ȘI NEREALISM 
ÎN FILM 


OZALIA SZASZ (Gornești, Mureș) 

“ne mulțumește pentru urările de 

succes, care i-au priit, întrucât a 

intrat la Facultatea de Istorie din 

Cluj. Nu avem de adăugat decât: 

bravo! Pe marginea filmului DIA- 

BOLIQUE, cu Adjani și Stone, ne scrie că pare făcut 
„din secvențele altor filme“: „Este ca și cum nu- 
mai personajul principal ține legătura dintre di- 
ferite întâmplări și personaje. Poate că e vina regi- 
zorului, care își pierde controlul asupra sce- 
nariului și asupra întâmplărilor din film“. Dar poate, 
ne dăm și noi cu presupusul, acest lucru nu e în- 
tâmplător, nu e „pierdere de control“, ci este pur și 
simplu deliberat. În definitiv, însăși corespondenta 
noastră intuiește aceasta: „După părerea mea, în 
artă, în zilele noastre, se manifestă o tendinţă spre 
lucruri confuze, exprimate confuz, în principiu o 


tendinţă spre ceea ce însemna dadaismul la 
începutul secolului XX. Poate că acest lucru are o 
influență puternică asupra transformării filmului. 
(...) Si din această cauză, unele lucruri — má refer 
în primul rând la filme, nu la alte arte — nu sunt în- 
telese așa cum trebuie, sau chiar nu sunt înțelese 
deloc“. Ca să nu o lăsăm pe Rozalia în plină confuzie, 
trebuie să precizăm că arta (inclusiv filmul) nu se 
exprimă numai realist, direct, dar si pe cái indirecte 
(simbolismul, suprarealismul etc.), ceea ce presupune 


un efort de imaginație din partea privitorului. Cores- 
pondenta ne roagă să initiem un curs de filmologie, 
având scopul, între altele, să explice diferiți termeni. 
De fapt, ar fi un fel de dicționar. Ne gândim. Poate că 
n-ar fi rău. (N. red. Urmăriţi „Lecţia de cinema”). 


Rubrica „Dialog cu cititorii“ 
este realizată de Dumitru SOLOMON 


z 
O 
v 
= 
5 
- 
О 


Marcello 
Mastroianni 


„маш Ce viata frumoasă! 


dar putini sunt cei 
care au reusit D a э Bs EU ен EE 
ca Marcello arelui dispărut nu i se potrivește nici un apelativ de tipul superstar, vedetă, nici sintagma ce 
د‎ mă i-a fost adesea atribuită si pe care a respins-o de fiecare dată, anume latin lover. Nu i se 
să păstreze Ў 
> dams dibilă potrivesc toate aceste comune calificative, din simplul motiv că el a fost unicul. 
Sfârșitul său la 19 decembrie a fost mediatizat pe toate canalele de televiziune din Europa și America, 
candoare însoțit fiind de rememorarea câtorva dintre rolurile sale din cele 160 de filme realizate în 50 de ani dedicati 
fit 1 
şi să rămână cinematografului. Oricare dintre 
întotdeauna fideli secvențele retrospective măsurau, 


fie si din câteva imagini, uni- 


lor înșile. à и БО, : 
А : citatea acestui actor innascut. 
El iubește viața Talentului său artistic i s-a 
şi o reinventează adăugat și talentul de a trăi viaţa. T P. 


în fiecare zi.“ Toti cei care l-au cunoscut, i-au 

fost aproape sau au avut doar 

Enzo Biagi fericitul prilej de a-l întâlni — 

printre care m-am numărat o 

dată la Cinecitta si a doua oară la 

Cannes — au fost frapati de imensa sa umanitate, de іпосепја cu саге 

înțelegea să primească viata așa cum este cu bune-rele, el rămânând 

întotdeauna gentil, firesc. Mastroianni dădea un sfat esenţial celor din 

jurul său, fie că aveau sau nu profesia sa: „Nu vă luaţi prea în serios.“ 

Subtextul complex al acestei observaţii era: „Nu vă socotiți 

extraordinari, nu vă împăunaţi“. Era o implicită invitaţie la simplitate. 

Cred că aşa a găsit Mastroianni calea către miezul lucrurilor si al 

afectelor. La Cannes el îi spunea fiicei sale Chiara: „Dacă vrei să fii 

convingător trebuie doar să te gândești la fiecare replică. Chiar dacă 

spui «bună dimineaţa», trebuie să crezi asta şi atunci expresia și 
gesturile potrivite vor veni de la sine“. 

coincidență tulburătoare pentru mine a fost să aud la Ra- 

dio România Actualităţi vestea morții lui Mastroianni chiar 

când citeam volumul „Се viaţă frumoasă!“ apărut cu trei 

luni în urmă în Editura Rizzoli cu subtitlul „Mastroianni se 

destăinuie“. O face într-o prelungită conversaţie cu prietenul său 

ziaristul, scriitorul, editorialistul de la Corriere della Sera si el 

septuagenar, Enzo Biagi. Titlul volumului este parcă esentialul îndemn 

lăsat moştenire de Mastroianni copiilor săi, prietenilor, colegilor, 

spectatorilor. „Pentru mine viaţa a fost frumoasă nu doar când mi-a 

oferit succesul, dragostea, ci şi când am plătit contul cu suferinţe 

adevărate la moartea celor dragi, la sfârșitul unor legături intime sau 

din pricina propriilor mele limite. Am fost în orice împrejurare bucuros 

că trăiesc si obișnuiesc să spun celui de sus cu barba albă: «Ce te 


priveşte? Lasă-mă pe mine să decid când ат să тог...»“ | 
u știu dacă Mastroianni a vrut să se prábuseascá ре ип A p= 
trotuar din Paris, având alături pe Catherine Deneuve și pe 
fiica lor, Chiara. Ceea ce apare însă evident din paginile (| 0 


acestui volum mărturie scris cu tandrefe si nerv de Biagi, este că 
suferințele sale mai mici sau mai mari nu au fost niciodată însoțite de 
invidie, resentiment care poate otrăvi viaţa făcând-o cu adevărat urâtă. 


maraton dintre cei doi suntem introdugi în intimitatea M. à ||| M dasiro "ae ‹ 
sentimentală și profesională a marelui sar Intimitate ce d l ( eno d | | 0 | d П П | | dt ( 0 n | d 
devine expresia generozității sale. Asa se profilează nu doar portretul | 
si autoportretul actorului, dar gi alte nenumărate portrete indirecte ale | ERI RIZZOLI 
cátorva dintre creatorii de film italieni care i-au fost aproape. y 


6 


Ё alăturare aleatorie dictată exclusiv de fluxul dialogului 


Autoportret 


© Divorţ în stil 
italian 
de Pietro Germi 
cu Stefania Sandrelli 


stimulat de curiozitatea lui Biagi. „Când 

eram adolescent mă detestam. Aș fi dorit să 
fiu atletic, robust, musculos, iar eu eram slab, 
aveam un torace ca о canistrá și picioare subțiri de 
pasăre. Nu cred că am fost vreodată frumos. Cred 
că am avut o față anonimă“. Este chiar această față 
anonimă care, stráfulgeratá de talent, a făcut din 
Mastroianni actorul care să se identifice cu toate 
fatetele italianului mediu, cu italianul etern. 

„Nu sunt nici măcar curajos. Prefer ca alții să ia 
deciziile pentru mine“ (fapt dovedit și în relaţiile sale 
cu sexul opus când ele au fost mereu cele care l-au 
abandonat). „Nu am făcut niciodată gesturi eroice 
și nici nu {їп să le am. Nu mi-am plăcut riscul, nu 
am purtat niciodată nici un fel de uniformă, nici 
măcar într-un rol. Nu am pus niciodată mâna pe o 
pușcă sau pe o altă armă și nici nu știu cum să 
trag. Mă simt mai bine singur cu mine însumi și din 
comoditate prefer compania celor pe care-i 
cunosc. Nu sunt prea darnic. Fac cadouri numai 
celor pe care-i iubesc și in general mă interesează 
doar automobilele, costumele și pantofii. Ador 
costumele și recunosc că am enorm de multe“. 
(Toate acestea le spune cel renumit pentru 


|| atá cum se autodefineste Mastroianni 


cochetária sa, dar de asemenea pentru fidelitatea 
sentimentelor față de prietenii săi și chiar față de 
femeile iubite). 


e Salut l'Artiste 
de Yves Robert 
cu Frangoise Fabian 


Cu Flora – soția sa — s-a cunoscut când erau în anul 
trei de studii la Academia de Artă Dramatică. Prietenul 
ei pe atunci era nimeni altul decât Nino Manfredi. Când 
Marcello a zărit-o pentru prima dată a comentat: 
„Огадща fată!“ Chiar Manfredi a dus-o într-o seară la 
un teatru unde juca Marcello. După spectacol au fost 
împreună la o pizzerie. Flora își amintește: „Eu am plătit 
masa. Е! nu avea nici o liră“. S-au căsătorit in 1950, la 
biserica San Gioachino din Roma. Flora era fiica unui 


muzician destul de cunoscut, Ezio Carabella. 


Mastroianni s-a născut în provincia Fro- 
sinone la Fontana Liri în 28 septembrie 1929. 
Mama era casnică, tatăl tâmplar și dulgher. A 
muncit toată viaja ca să-i întreţină pe cei doi 
copii Marcello și Ruggero (ajuns și el în lumea 
cinematografică un mare monteur; a decedat 
în septembrie trecut la 68 de ani). În copilărie 
a cunoscut sărăcia, mâncatul dintr-o strachină 
și spălatul în chiuveta de zinc din bucătărie. 
„Când tata a aflat că vreau să mă fac actor a 
fost disperat și mi-a spus să-mi iau un serviciu 
sigur. La școală chiar dacă aveam probleme 
cu filozofia eram bun la tehnică, dar pe atunci 
mergeam la cinema si îmi plăceau Clark 
Gable, Gary Cooper și mai ales Henry Fonda. 
Din literatură cel mai mult l-am iubit pe Cehov. 
Poate ei au decis alegerea mea“. 


„Sunt împotriva divorturilor, nu din sentimente 
catolice cum s-a crezut, ci pentru că le consider o 
durere“. Căsătorit la numai 21 ani, Mastroianni nu 
a divorţat în ciuda numeroaselor sale aventuri și a 
două legături pasionale cu Faye Dunaway și 
Catherine Deneuve. „Sunt foarte recunoscător 
vieţii care a fost generoasă cu mine. Am avut 
amoruri, succes, bani. l-am cheltuit întotdeauna și 
continui să o fac, nu mă preocupă viitorul, prin 
natură am fost și am rămas un optimist.“ 


| J na din calitățile acestui actor în viață si 

pe ecran a fost puterea de a se obiec- 

tiva si deci de a-și cunoaște carenfele: 
„Mi-a plăcut întotdeauna să joc. Nu m-am oprit 
niciodată. Poate că și din pricina sărăciei mele 
spirituale. Eu nu merg la cinema, nici la teatru, nici 
la concerte. Ca să nu mai vorbesc de muzee. Sunt 
un cititor mediocru... Îmi umplu viata cu meseria 
aceasta superbă care îţi oferă atâta privilegii pe 
care alții nu le au. A juca a însemnat pentru mine 
să mă amuz, să trăiesc. De când eram copil mă 
jucam de-a «tu ești hoțul, eu polițistul». De fapt de 
când eram mic îmi plăcea să mânuiesc 
marionetele, le făceam să se miște și inventam 
pentru ele povești. Când mi se părea că nu 
izbutesc mă infuriam teribil. Nu am aprofundat însă 
latura culturală a profesiunii mele. Într-un fel am 
făcut această meserie ca un diletant. Se spune 
despre mine că sunt actor din instinct, dar dacă nu 
aș filtra rolurile printr-un strop de inteligență 
înseamnă că aș fi un animal.“ 


7 


жы 


те PPP À —À 


: bm. 


1 ^w upá 46 de ani de căsnicie, în ciuda 
> multiplelor lor despărțiri, soția sa spune: 
| „Ani de zile legătura noastră a fost mai 
mult telefonică. Cred că nu l-am pierdut tocmai pentru 
că nu am stat prea mult împreună“. La prima lui 
escapadă, Flora s-a dus să plângă pe umărul lui 
Luchino Visconti. Acesta a sfătuit-o: „Fă-te că nu știi, 
se va întoarce la tine“. Atunci a fost doar începutul. 
De-a lungul anilor care au urmat Flora i-a acceptat 
toate aventurile. 

Una dintre statornicele legături ale lui Mastroianni 
(a durat vreme de 20 de ani) a fost prietenia sa cu 
Anna Maria Tato. „Ne-am cunoscut într-o perioadă 
extrem de implicată politic, spune Mastroianni. Anna 
era membră a Partidului Comunist și pentru ea idealul 
de bărbat și actor era Gian Maria Volontă. Legătura 
noastră s-a bazat însă pe rigoarea ei și pe ironia mea“. 

Tot sofia mărturisește: „Eu m-am căsătorit din 
pasiune și am rămas alături de el din afecţiune și 
tandreţe. Cu trecerea anilor nu m-am simțit niciodată 
dușmanca femeilor sale. La început mă înfuriam, 
eram geloasă, dar nu i-am purtat pică niciodată“. Așa 
din soția ofensată, Flora a devenit pentru el o 
adevărată prietenă. „Când am aflat că Deneuve 
așteptă un copil de la el, a fost prima dată când i-am 


propus să divorțeze. Marcello nu a vrut însă. Astăzi 
o iubesc pe Chiara care este gentilă și spirituală. Cu 
sora ei mai mică cu 20 de ani, fiica mea și a lui 
Marcello, Barbara, se înţelege foarte bine. Chiara îi 
seamănă fizic, Barbara i-a moștenit caracterul. Este 
întotdeauna la fel de sinceră ca si el, chiar și în cele 
mai delicate situaţii nu putea să mintă. Când s-a 
despărțit de Faye Dunaway pot spune că a fost cu 
adevărat disperat. Barbara și cu mine a trebuit să-l 
consolăm“. 
e Faye Dunaway a cunoscut-o când au 
filmat împreună Amantii în regia lui De 
Sica. lată cum relatează această întâlnire 
Faye Dunaway în memoriile ei recent apărute. 
„Mi-am propus întotdeauna să evit legăturile 
intime cu partenerii mei. De obicei sfârșesc rău odată 
cu terminarea filmărilor. Dar de Marcello m-am 
îndrăgostit de la prima noastră imbrátisare pe platou. 
Ne-am iubit la nebunie. Când ne-am întâlnit era 
despărţit de soţia sa. Dar știam că avea o legătură 
mai veche și alte aventuri. Pe parcursul acelor filmări 
am fost mult mai preocupată de Marcello, decât de 
personajul pe care trebuia să-l interpretez, deși de-a 
lungul anilor doar profesia m-a susținut în viață. Dar 
cu Marcello a fost altceva. Nu mai aveam atâta nevoie 


de cinema. În perioada celor doi ani am refuzat 
numeroase propuneri interesante spre disperarea 
impresarilor mei, dar eram prea îndrăgostită ca să 
mă pot gândi la altceva. Între noi a fost marea 
dragoste, marea pasiune, marea tandrefe*. Fidel 
principiului său de a nu divorța, Marcello a adus-o de 
fapt fără să o dorească, la capătul răbdării. Ea îi 
solicită o întrevedere lui Fellini si între patru ochi îi 
mărturiseşte că nu mai rezistă. Fellini îi spune: „Tu îl 
vei abandona iar el va fi foarte nenorocit“. Așa s-a si 
întâmplat. 

La o filmare în Spania, Harris Yulin partenerul ei 
a ajutat-o să-l uite. Când l-a întâlnit pe Marcello i-a 
spus că totul se sfârșise. Atunci, pentru prima dată, 
el i-a spus că divorțează și că se vor căsători. Dar 
era prea târziu. „Jurămintele lui nu mă mai interesau“, 
spune actrița. „Dar el nu m-a crezut. În final el a fost 
cel care a suferit mai mult". 

Din punctul de vedere al lui Mastroianni lucrurile 
se văd la fel: „Femeile mi-au dat mai mult decât le-am 
oferit eu. Poate asta se datorează naturii mele de 
actor. Noi vrem mereu să ne aflăm în centrul 
interesului, suntem nişte copii rázgàáiati si cred cá mai 
puţin capabili să ne dăruim în dragoste. Preferám să 
fim noi cei айша. 

^*^ u Catherine Deneuve а fost o epocă 

frumoasă. Apoi amorul s-a stins. Se 

întâmplă. Cred că așa stau lucrurile cu 

toate cuplurile. Eu am admirat întotdeauna pe cei 

care au rămas împreună toată viata. E foarte dificil. 

Le consider persoane superioare, dar sunt foarte 
rare. 

Cu Deneuve m-am întâlnit când filmam Tempo 
d'amore. Ea tocmai se despártise de François 
Truffaut. Aveam amândoi nevoie de o altă atracţie. A 
fost bine împreună aproape trei ani, dar amorurile 
născute din cinema sunt pasagere. Eu lucram în Italia, ` 
ea pe alte meridiane. Într-o zi Catherine a decis că 
povestea noastră s-a sfârșit: «Nu are sens să o mai 
prelungim în plictis». Dar eu eram încă îndrăgostit de 
ea si o întrebam: «Dar de ce? Ce am fácut?». Am 
plâns, redevenisem tată la 50 de ani și descopeream 
paternitatea. Când Barbara se născuse eram prea 
tânăr să gust acest sentiment. Acum mă temeam că 


n-am sá-o mai pot vedea pe Chiara". Dar si си 
Catherine a a continuat o relaţie de autentică prietenie, 
cum actrița franceză comentează: „Cine l-a cunoscut 
bine pe Marcello nu-l poate uita niciodată“. Atâtea 
mărturii în acest sens ne obligă să le credem. Oricum 
pe Marcello nu-l pot uita nici milioane de spectatori. 
Faimoasa scenaristă a generaţiei neorealiștilor 
Suso Cecchi d'Amico s-a numărat si ea printre 
prietenele sale. Ea consemnează: „Este adevărat 
că în privința escapadelor sale sentimentale е! a 
fost întotdeauna cel abandonat de iubite. L-a lăsat 
Faye, l-a lăsat Catherine și chiar Silvana Mangano, 
dragostea lui când avea 19 ani și ea 20“. „Mă 
îndrăgostisem de Silvana care locuia departe de 
casa noastră, spune Marcello, si îmi amintesc că o 
conduceam seara și-i furam câte o sărutare. Și gata. 
Asta îmi ajungea. Odată i-am cumpărat o floare si 
pentru că nu mi se părea destul de mirositoare am 
parfumat-o înainte să i-o dau. Dar într-o zi nu ne-am 
mai văzut“. Se știe, Silvana Mangano în urma unui 
concurs de frumusețe a devenit soția producătorului 
De Laurentiis și a intrat în lumea filmului. 
Mastroianni făcea parcă vrăji, tot ce atingea urma 
să aibă legătură cu cinematograful. De altfel toate 
legăturile sale amoroase mai statornice sau 
pasagere ca și cele amicale erau tot din star-sistem. 


(Continuare în pag. 11) 


Catherine Deneuve — 
îi spunea „îngerul“. 


Când a filmat prima oară cu 
tol а зара Min má pregátesc. 
ann puns: „Еи nu з 

Eu sunt mereu pregătit“. 


e 


E 


` 


Faye Dunaway 


Visconti si Fellini 


Z*n aceeasi prelungitá conversatie cu Biagi, 

Dus lui Fellini si Visconti apar foarte des. 

,Mi-a plácut intotdeauna sá am cu regizorii o 

anume complicitate. Fiecare film este o micá aventurá 

sentimentalá. O poveste de amor intre cel ce joacá si 

regizorul care-i acordă spaţiul. Si așa de la o secvență 
la alta se creează o legătură...“ 

lată câteva mărturii despre aceste legături. 

„Visconti m-a urcat pe scenă și m-a învăţat 
aproape tot ce ştiu dar nu am fost prieteni. În 
schimb cu Federico Fellini am fost prieten de la 
început. 

Pe Visconti l-am întâlnit doar de două ori. Prima 
dată în vara lui 1942 la Bologna unde venise cu 
Giuseppe De Santis în căutarea romanului lui James 
Cain „Poștașul sună întotdeauna de două ori“ din 
care se inspirau pentru Obsesie. Cu De Santis eram 
prieten încă de când se afirmase ca cel mai bun critic 
din generaţia noastră. Să lucrezi cu Visconti era într- 
adevăr foarte dur, desi atmosfera părea relaxată. Ziua 
filmam și serile mergeam să mâncăm la restaurante 
foarte bune. 

Cum începusem să interpretez diferite scenete 
încă din copilărie nu prea aveam idee ce înseamnă 
să fiu actor profesionist. De fapt mă descoperise 
administratorul Companiei Visconti, Emillio 
Amendola. Pe atunci eram student și jucam la 


OP ЕО: 


e Cu Maria Schell 
in Nopti albe, 
tot in regia lui Visconti 


scoalá cu Giulietta Masina. Dupá spectacol, acest 
domn a venit la mine si mi-a spus: «Vrei sá faci 
teatru cu adevărat?» l-am răspuns că încă învăţ 
dar... Întâlnirea cu Visconti a avut loc într-o sală 
din apropiere de Piaţa Spaniei unde el monta Un 
tramvai numit dorință. Era prezent si Zeffirelli în 
calitate de asistent al său. Visconti mi s-a adresat: 
„Amendola spune că ai anume calităţi. Vom vedea. 
Dacă ești bun сарей rolul, dacă nu să dispari". 
Gassman era protagonistul. Eu eram Mitch cel 
îndrăgostit de Blanche. Cum veneam dintr-un 
mediu muncitoresc rolul mi se potrivea de minune. 
Eram mai adevărat decât ar fi putut fi oricare altul. 
După o vreme când Gassman a abandonat rolul 
eu i-am luat locul. Mai târziu a venit momentul să 
jucăm impreun în Oreste de Vittorio Alfieri. Atunci 
lucrurile s-au complicat. Îmi era mult mai greu să 
spun versuri. Тїп minte cum Visconti mi-a strigat: 


10 


& În „haina“ Stráinului, 
croită de Visconti 


«Parcă ai fi o gorilă. Du-te mai bine și fă-te 
vatman». Îmi venea să-i răspund: «Nu sunt eu cel 
care v-a căutat. Voi ati venit după mine», dar Rina 
Morelli, marea actriță care era starul spectacolului 
și mă simpatiza, îmi făcea semn să strâng din dinți 
și să tac, ca și cum m-ar fi asigurat «Trece și asta». 
Cum era pur și simplu înspăimântat că Visconti 
mă va înlocui cu un actor mai experimentat, 


Giancarlo Zbragia, a doua zi înainte 
să mă urc pe scenă am dat buzna la 
barul de vizavi şi am dat pe gât două 
coniacuri. După primele versuri 

- rostite Visconti mi-a spus: «Vezi cá 
astăzi merge mai bine!». În cele din 
urmă am obţinut rolul. Într-o zi 
Blasetti a venit să vadă spectacolul 
şi deodată a spus: «Ăsta trebuie să 
facă сіпета!».“ 

Visconti e prezentat ca un 
profesor adevărat, ca o persoană 
fascinantă care ştia cum să dea 
încredere în sine actorului. „Era un 
maestru neîntrecut al recitării. Era 
tandru cu actorii săi chiar când îi 
insulta. De obicei se calma repede și 
se considera pe sine vinovat“. 

A п acea vreme lumea filmului 

I italian era împărțită în două 

clanuri. Cei de partea lui 
Visconti și cei de partea lui Fellini. 
Disputa era de ordin ideologic. Lui 
Fellini, într-o intelectualitate majoritar 
de stânga i se reproșa că nu este 
angajat politic așa cum Visconti — 
vlăstarul unei familii aristocrate cu un 
trecut de cinci secole — era cunoscut 
de toti drept „contele Roșu“. Apoi lui 
Fellini nu i se îngăduia că „trădase 
neorealismul“. 

Dar cum în artă conexiunile sunt 
mai ales de ordinul afinitátilor elective, 
Marcello s-a simțit întotdeauna mai 

apropiat de Fellini. 

„Cu el nu era ușor să тепііі raporturi bune. 
El era foarte exigent, dar în primul rând cu el 
însuși și apoi cu toti ceilalți. El respecta 
prietenia, dar aceasta nu-i influența opţiunile 
artistice“. Deși Marcello care-i era prieten a dat 
probe pentru Casanova, Fellini l-a ales până 
la urmă pe Donald Sutherland. Aici a fost însă 


d La dolce vita — inceputul colaborárii cu Fellini, 
aláturi de Anita Ekberg 


și decizia producătorului care dorea o vedetă 
de limbă engleză, dar în final Fellini nu a fost 
mulțumit de această alegere... „Cu el totul era 
ca într-o plimbare. Ori intrai în imaginarul său 
ori erai expediat. Ar fi fost inutil să-i ceri 
explicaţii pentru un rol de aceea îi era greu să 
lucreze cu actori străini care erau mai metodici. 
Îi prefera adesea pe cei luaţi din viaţă ca atare, 
care nu-i comentau indicaţiile. Dar între noi a 
fost o complicitate unică. Era foarte prevenitor 
cu femeile cu care lucra de la protagonistă 
până la ultima figurantă și știa pe fiecare cum 
le cheamă. Tot asa stia prin cele mai 
extravagante și neașteptate sugestii să obțină 
efectul dorit de la toţi actorii săi. (...) Totuși 
eram atât de diferit de Fellini! Mai întâi era 
diferența de statură, eu aveam un păr des, el 
nu. El avea mâini elegante, eu mâini de țăran 
apoi de cultură, și de calitate artistică. El privea 
femeile ca un copil gelos și vorbea mereu 
despre ele. Eu când aveam o fată o ascundeam 
și o Нпеат numai pentru mine. Ironia face ca 


(Urmare din pag. 9) 


Amintesc de Gina Lolobrigida, Silvana Pampanini 
Michèle Morgan, Micheline Presle, Simone 
Signoret, Brigitte Bardot, Anouk Aimée, Jeanne 
Moreau, Romy Schneider, Hanna Schygulla, Maria 
Schell, Shirley MacLaine, regizoarea argentiniană 
Maria Luisa Bemberg, Lucia Bosé și bineînțeles 
Sophia Loren de care îl leagă poate cea mai 
statornică afecţiune și admiraţie. 

„Cu Sophia a fost altceva, toti cred că făcând 
atâtea filme împreună (13) între noi ar fi fost... 
Dimpotrivă, între noi n-a fost decât o profundă 
afecțiune, un sentiment fratern și o enormă simpatie 
şi stimă. Publicul a văzut in noi logodnicii, amantii, 
soții. Dar nu а fost așa. Legătura noastră a început în 
1954 si nu s-a încheiat niciodată. Pentru mine ea nu 
era numai o bună actriță, ci și un om adevărat; un 
personaj complet, un amestec particular de lene 
orientală cu o voinţă teutonică. În ea găseai febra de 
a deveni cineva si nevoia de solitudine, dorința de a fi 
adulată de mulţime si necesitatea de a sta singură 
acasă. Dar câte suferințe a trebuit să îndure Scicolone 
până să ajungă la Loren?" 


ii negri, portret de grup slav 
t de Nikita Mihalkov, 
cu Silvana Mangano 


Ф Och 


pe ecran să fi jucat roluri de homosexual, 
impotent, încornorat, ba chiar de bărbat în- 
sárcinat". 

lată cum îl vede Fellini pe Marcello: „E un om 
mare. Un prieten foarte drag, leal, cu mult bun 
simt, un tip pe care-l poti găsi doar in romane, 
sau în filmele americane din anii '30. Între noi a 
fost o prietenie sincerá, exceptionalá. Giulietta 
Masina mi l-a prezentat. Jucaserá împreună într-o 
piesă când studiau la Academia de Teatru. Ea 
mi-a vorbit prima dată despre el. Iniţial rolul din 
La dolce vita (filmul cu care a debutat 
colaborarea lor) fusese gândit pentru Paul 
Newman. De Laurentiis insista pentru el fiind 
vorba de un superstar. Dar se comentează că ar 
fi fost și gelos pe Mastroianni căci îi curtase sofia, 
pe Silvana Mangano, când erau foarte tineri“. Dar 
Fellini nu credea că Newman era potrivit în rolul 
jurnalistului ambițios, sceptic și palavragiu. 
Mastroianni s-a dus să vadă Vitteloni și a fost 
entuziasmat. Apoi ei au făcut o plimbare cu 
mașina împreună. Amândoi povestesc că „au 
vorbit ca doi báietandri si au descoperit că priveau 
viața cu aceeași ironie malitioasá. Așa s-a născut 
extraordinara noastră complicitate“. 


văzu 


heia succesului acestui profesionist al fanteziei a stat în „plăcerea de a fi mereu altul“ așa 

cum mi-a spus-o într-o scurtă întâlnire avută la Cannes în mai anul trecut. Era prezent în 

festival cu filmul cineastului francez de origine chiliană Raoul Ruiz. Acesta îi propusese să 
interpreteze trei personaje diferite în filmul său intitulat Trei vieți și o singură moarte. Mastroianni l-a 
întrebat atunci: „Voi fi de fiecare dată machiat altfel?“ / „Ми“, i-a răspuns Ruiz — ale cărui viziuni suprarealiste 
pătrund esenţa vieții într-un mod mereu surprinzător — / „Vei fi doar tu însuți, dar de fiecare dată în altă 
ipostază“. 

„Această viziune corespundea cu însăși concepția mea despre arta actorului“, mi-a spus 
Mastroianni, „anume capacitatea de a-și schimba mereu identitatea. Eu mă simt jenat de acei 
actori care studiază un rol luni de zile şi au nevoie să cunoască mediul personajului respectiv ca 
să-l poată juca. Când termină rolul le este tot atât de greu să iasă din acel personaj. Eu am nevoie 
de numai câteva zile să citesc un scenariu și gata, joc personajul, și ies din starea sa odată cu 
terminarea filmărilor“. 

astroianni îmi definea de fapt diferenţa dintre actorii europeni si actorii americani. 

Primii mult mai stimulati de imaginar, ceilalți obișnuiți să se instruiască Іа „locul de 

muncă“ al eroilor fie ei boxeri, taximetristi, parașutiști etc., etc. Mastroianni era însă 
ceea ce chiar americanii numesc „a natural“. Născut din însuși talentul Italiei el s-a identificat cu 
natura italienilor. De altfel, el, care a jucat și s-a făcut înțeles pe toate meridianele nu ar fi putut fi 
decât italian. : 


; Grupaj de Adina DARIAN 
11 


ТОМ HANKS 


Cel care a intrat pe lista recordurilor în 
istoria premiilor Oscar (fiind premiat doi ani 
consecutiv pentru Philadelphia — 1994 și 
Forrest Gump — 1995) a fost mai întâi un 
îndrăgit actor de televiziune. El şi-a dovedit 
vocaţia comică în seria Bosom Buddies, 
realizată între anii 1980—1984. Hanks 
interpreta aici rolul unui tânăr newyorkez 
care, trecând printr-o perioadă financiară 
ghinionistă, se vede obligat să se 
travestească în femeie pentru a putea fi 
găzduit într-o pensiune ieftină destinată în 
exclusivitate clientelei feminine. Publicul 
american l-a adorat urmărind peripetiile 
comice din acest serial și, imediat ce el s-a 
încheiat, Tom Hanks a fost distribuit în primul 
său lung metraj hollywoodian: One, Two, 
Three... Splash!. Au urmat multe alte 
oferte, succesul din Big (1986) și nu după 
mult timp intrarea în norocoasa zodie a 
Oscarurilor. 


12 


nstantaneul succes al lui George & 
popularității dobândite jucând în» 
Multe dintre starurile hollywosi 
producătorilor de la marile studiouri пша 
Printre cei a căror carieră a fost propulsată 
rezonanță. Unele cazuri ne sunt cunoscute. 


OLLYWO( 


ROBIN WILLIAMS 


„Omul cu 1000 de feţe“, cum e supra- 
numit acest comic extrem de versatil, si-a 
cástigat popularitatea mai intái pe micul 
ecran. Telecomedia Mork si Mindy ce a 
debutat in anul 1978 a fácut din el un star 
datorită rolului de marțian ajuns din greșeală 
pe Terra în care el își proba verva comică. 


În această serie l-a remarcat celebrul regizor f 


Robert Altman care l-a distribuit în rolul prin- 
cipal din pelicula Popeye (1979). Dând aici 


viață celebrului marinar din desenele ani- ERES 


mate ale fraţilor Fleischer, el își începea 


cariera cinematografică strălucitoare, B 


întemeiată pe succese precum Good Morn- 
ing, Vietnam!, Hook, Regele pescar, 
Jumanji etc. 


BRUCE WILLIS 


După ce făcuse semi-figuratie în trei 
filme si un rolişor secundar în serialul 
Miami Vice (1985) báscáliosul Bruce a 
devenit peste noapte unul dintre junii primi 
ai Americii jucând în serialul Maddie si 
David. Premiul Emmy obținut în 1987 pentru 
umorul si farmecul personajului interpretat 
de el aici, detectivul sifonat si autoironic, i-a 
impus numele pe agenda producătorilor 
hollywoodieni. A urmat mega-succesul 
seriei Die Hard în care protagonistul 
împrumuta multe din datele televizivului 
Dave. Chiar dacă în cariera lui Bruce Willis 
au existat si filme mai putin prizate de 
public, precum Hudson Hawk sau Culoarea 
nopi prezența lui în pelicule prestigioase 
ca Pulp Fiction sau Douăsprezece 
maimuțe au menținut cota de popularitate 
a actorului. Succesul lui poate fi explicat și 
de fidelitatea sa față de tipul de personaj 
care l-a lansat, cel din Maddie și David. De 
fapt, Bruce Willis s-a schimbat de atunci 
foarte putin. 


JIM CARREY 


Și campionul grimaselor comice a 
început să-și dobândească notorietatea 
apărând pe micul ecran. Cel mai mare 
succes l-a datorat serialului Duck Factories, 
unde interpreta un creator de desene ani- 
mate. După ce a devenit vedeta programului 
T.V. In Living Colour, a început să intre în 
atenţia celor de la Hollywood. Ultimii trei ani 
au însemnat pentru el un adevărat triumf, 
peliculele ca Masca, Ace Ventura, Batman 
Forever sau Cable Guy propulsându-l în 
clubul actorilor plătiți cu 20 de milioane de 
dolari. 


poney, devenit vedetă la Hollywood datorită 
1n serial T.V., nu este un fenomen singular. 
ene de azi au reuşit să capteze atenţia 
după ce au devenit idoli ai micului ecran. 
e apariţiile televizive găsim nume de intensă 
altele, nu. Să le trecem puțin în revistă. 


EMMA THOMPSON 


Puţini ştiu că înainte de a deveni 
vedeta filmelor fostului sáu sot, 
Kenneth Branagh (Henric al V-lea, 
Mult zgomot pentru nimic, 
Prietenii lui Peter etc.), simpatica | 
Emma era un chip familiar pentru 
telespectatorii britanici. Aceştia au 
putut-o vedea în mini-seria comică 
Tutti Frutti și în serialele Fortunes 
of War (pentru care a obținut un 3 
premiu al Academiei Britanice de 
Film si T.V.) si Up for Grabb. 
Scenariul acestuia din urmă a fost | 
scris chiar de ea, ca și cel de la 
Ratiune si simtire pentru care a 
obtinut un premiu Oscar. Este a doua 
ei statuetá de aur, prima obtinánd-o 
pentru rolul din Howards End. 


SANDRA BULLOCK 


Si pe vedeta femininá cea mai la modá 
in acest moment la Hollywood au remar- 
cat-o producátorii pe micul ecran. Ea a jucat 
in serialul Working Girl inspirat din filmul 
cu acelasi titlu, a cárui protagonistá era 
Melanie Griffith. Având şansa de a fi 
partenera lui Keanu Reeves in Speed 
(Cursa infernală), Sandra Bullock a devenit 
instantaneu idolul publicului adolescent 
care adorá tinuta ei cu ghete grunge si bluze 
lălâi și spontaneitatea gesticii sale. În timp 


ce tu dormeai și Inimi furate i-au con- 
solidat statutul de vedetă. 


JOHNNY DEPP 


Înainte de a deveni unul 
dintre junii-primi ai Holly- 
woodului, el și-a câștigat 
popularitatea jucând în 
serialul T.V. Tineri polițiști, 
între anii 1987—1990. Tocmai 
când începuse să se plicti- 
sească de acest rol, el a fost 
salvat de regizorul Tim Burton 
care l-a distribuit în rolul prin- 
cipal din filmul fantastic 
Edward, gheare de argint. 
Același cineast i-a încredințat 
o altă partitură importantă a 
carierei sale, cea din Ed 
Wood. Și-a consolidat sta- 
tutul de vedetă adorată de un 
imens public feminin cu Don 
Juan de Marco sau Dead 
Man. 


13 


LN 


MICHAEL J. FOX 


Când împlinise 21 de ani, junele cu 
înfățișare adolescentiná a semnat un con- 
tract cu studioul de televiziune NBC pentru 
a interpreta un personaj de numai 15 ani in 
serialul Mosteniri de familie, care a devenit 
un fenomen de popularitate. Imensa 
audienţă se datora în bună parte umorului 
lui Michael J. Fox care n-a întârziat să as- 
pire a deveni o stea la Hollywood. În 1985 
el a fost convocat de regizorul Robert 
Zemekis să joace în Întoarcere în viitor, o 
peliculă S.F. de mare succes. A jucat roluri 
mai mici în Blue in the Face și Dragostea 
unui președinte și deţine rolul principal în 
The Frightners. 


WILL SMITH 


Idol al fanilor muzicii rap, el a devenit 
о stea de televiziune datoritá unui serial 
care s-a putut vedea si pe micile noastre 
ecrane, Printul din Bel Air. Fácándu-i 
o serioasă concurenţă lui Eddie Murphy 
la categoria vedete masculine de 
culoare, el a jucat in filme precum Sase 
grade de separare sau Báieti rái. Cel 
mai important titlu din filmografia sa 
rámáne insá Independence Day, 
fenomenalul block-buster unde a jucat 
cel mai savuros rol. 


HOLLYWOOD, 


уа 


Serial 


Au ratat (deocamdată) saltul 


Pe lângă aceste cazuri fericite de trecere de pe micul ecran pe 
marele ecran, există și vedete T.V. ale căror prime apariţii în filme 
hollywoodiene au fost un dezastru. Printre ghinionisti se numără: 


T 


€ Erika Eleniak (Echipa de 
interventie) neconvingátoare ín 
Beverly Hillbillies 


ө David Caruso (Politisti din New 
Ф York), extrem de criticat pentru rolul 
din Jade 


€ Pamela Anderson (Echipa de 
interventie) fácutá praf si pulbere 
de comentatori dupá rolul din 
Barbwire 


€ Luke Perry (Beverly Hills 90210) 
al cárui film de debut pe marele ecran 
Buffy a fost considerat atát de 
nereusit incát nici n-a mai fost lansat 
in sáli, ci direct in video. 


Grupaj de 
Dana DUMA 


14 


VRĂJITOARELE 


iesa omonimă a lui 

Arthur Miller, ре 

ecran си titlul The 

Crucible, evocă o 

vânătoare de vrăji- 

toare dintr-o comuni- 
tate puritană din Massachussetts în 
1692. Apărută în 1953, drama a fost 
proiectată de Miller ca un manifest 
împotriva vânătorii ce viza pe toți 
intelectualii americani care aveau 
opțiuni democratice de stânga, fiind 
consideraţi comuniști de către 
Comitetul de investigare a activităţii 
antiamericane condus de senatorul 
de tristă amintire McCarthy. Atunci, 
în anii' 50, la începutul războiului 
rece, să ataci mcchartiysmul era un 
gest impresionant. Critica liberalá a 
elogiat piesa. Miller a fost numit „cel 
mai mare dramaturg american al 
secolului.“ „The Observer“ l-a 
comparat în 1956 cu Lincoln. Chiar 
și astăzi Vrăjitoarele din Salem se 
bucură de o notabilă reputaţie (mai 
ales în Europa). Pentru cei care 
consideră piesa o capodoperă, 
această ecranizare fidelă și directă 
realizată de Nicholas Hytner nu poate 
fi o deceptie serioasă. 

The Crucible e povestea unei 
isterii mistice care cuprinde Salemul 
atunci când un grup de fete în frunte 
cu Abigail (Winona Ryder), nepoata 
pastorului, îi convinge pe toți că 
diavolul se află printre ei și despre 
valul de anchete, persecuții și execuţii 
provocate de confesiunile fetelor. 
Este de asemenea povestea lui John 
Proctor (Daniel Day-Lewis), omul 
simplu și integru, care preferă 


FANTOME 


ima atracţie exer- 

citată de acest film 

ar fi revederea lui 
Philippe Noiret, mare actor, 
cu un farmec deosebit, 
personalitate nu numai 
actoricească, a cărei 
calitate spirituală ieșită din 
comun а intuit-o bine 
Bernard Pivot când 1-а 
invitat la mult pretuita lui 
emisiune de la televi- 
ziunea francezá. Pentru 
mine, atât Noiret, cát 
si realizatorul filmului, 
Gérard Oury - mare 
meşter cândva într-ale 
comediei cinematografice 
— au însemnat argumentul 
hotărâtor. Dar, pe măsură 
ce filmul se derula, în- 


Miller şi conştiinţa 
Americii 


DIN SALEM 


Ф Winona Ryder, 
Daniel Day-Lewis 


spânzurătoarea unei declaraţii în care 
să recunoască că i-a slujit diavolului, 
alături de soția sa. Piesa are o temă 
puternică: responsabilitatea indivi- 
duală în faţa vinei colective, deși e 
facilă și plină de efecte teatrale prea 
vizibile. Miller a vrut ca dilema lui 
Proctor să fie universală, iar perse- 
cutiile tribunalului puritan să fie 
valabile pentru orice formá de 
fanatism si de intoleranță. Nu există 


Oricánd, 
oricum? 


ÎN TAXI 


cepeam să-mi fac mustrări: 
îmi spuneam că niciodată 
nu ai voie să intri la un film 
cu prejudecata alimentată 
de gloria de altădată. 


personaje pregnante si, desi acțiunea 
se petrece în secolul al XVII-lea, nu 
există intuiție pentru viata unei 
comunităţi de atunci. Există numai 
tipuri care funcţionează într-un 
dispozitiv dramatic cu scopul de a 


Fantomele lui Oury — un 
fel de alter ego al per- 
sonajelor ajunse în lumea 
de dincolo, dar confrun- 
tându-se, mai departe, cu 
cea pe care abia au 
părăsit-o — ar vrea să 
moralizeze ceea ce în 
existenţa terestră nu o 
făcuseră — din ipocrizie ori 
calcul social meschin. 


Stimaţi cititori 
Deși facem eforturi pentru ca rubrica Pe ecrane să 


țină pasul cu premierele, datorită schimbărilor survenite 
în programare (și care nu ni se datorează) se întâmplă 


ca unele cronici să apară cu mult înainte (vezi Stigmatul 
iubirii sau Looking for Richard) sau altele cu o lună 
mai târziu. Schimbarea unor titluri, în ultima clipă, este 
de asemenea, iniţiativa distribuitorilor. Regretám si noi 
ca și dumneavoastră această neconcordantá. ш 


susține dezbaterea. John Proctor nu 
vorbește ca un om simplu al timpului 
său, ci ca un precursor al „bunului li- 
beral“. Şi nu e de mirare că, atunci 
când Proctor si soția sa stau la masă, 
nu simţi nici o intimitate, nici o 
dependenţă; nu simţi legătura lor cu 
lucrurile din jur, cu casa ridicată cu 
mâinile proprii. 


(Urmarea în pag. 46) 
Andrei GORZO 


The Crucible e Producție: 
SUA, 1996 Twentieth Century 
Fox e Regia: Nicholas Hytner 
e Scenariul: Arthur Miller e 
Imaginea: Andrew Dunn ® Cu: 
Daniel Day-Lewis, Winona Ryder, 
Paul Scofield, Joan Allen, Bruce 
Davison 9 Distribuit de: Guild 
Film Románia { 


Numai că tonul devine tot 
mai mult unul de vodevil, 
iar morala este — mai pe 
ocolite spus — un fel de sarjá 
de тапа a doua. Încet, dar 
sigur, observaţiile inten- 
tionat revelatoare rămân 
doar pisăloage și banale iar 
interpreţii — vai, oricât de 
reputați ar fi unii dintre ei — 
cad, cu sau fără bună 
știință, în pantomime facile, 
oricum nu pe măsura lor. 
Abia de-l mai recunosti 
atunci pe Noiret. Și totuși, 
aș spune, pe unul ca 
el merită să-l vezi oricând 
şi oricum. 


Mircea ALEXANDRESCU 


Fantâme avec chauffeur e Pro- 
ducfie:Franta, 1996 Gaumont € 
Regia: Gérard Oury € Scenariul: 
Francis Veber € Imaginea: Robert 
Fraisse € Cu: Philippe Noiret, 
Gérard Jugnot, Jean-Luc Bideau, 
Charlotte Kady, Daniel Russo 
€ Distribuit de: Ecran XXI 


= 
o 


Michael Jordan 


egăsim în Meciul secolului ace- 
leași puncte de atracţie specifice 
filmului american mediu bine rea- 
lizat, conceput din start pentru un 
public de pe toate meridianele, 
filmul fiind patronat şi lansat de 
Warner Bros. Nume cu audienţă sigură nu puteau lipsi 
din generic. Bomba este lansată prin distribuirea în 
rolul principal al campionului de baschet chiar pe 
titularul acestui statut, anume Michael Jordan, care-și 


MARTORUL 


n nou film cu Steven 

Seagal. Propoziția 

aceasta spune a- 

proape totul despre 

Martorul incomod, 

cei care cunosc ante- 
cedentele starului putând să anticipeze cu 
ușurință că vor putea asista la urmăriri și 
la bătăi cu figuri de arte marţiale. Surpriza 
este însă că de această dată vor vedea 
dezvăluită o latură mai puţin cunoscută 
a idolului cu faimă de justițiar: mis- 
ticismul. 

Seagal declara, nu de mult, într-un 
interviu: „Am avut de mic o înclinaţie 
mistică. Când am ajuns în Asia, această 
pornire latentă a mea a căpătat și mai 
multă putere. Ceea ce nu se stie este cá 
acolo, în Orient, m-am dedicat nu numai 
artelor marţiale, ci m-am interesat și de 
acupunctură, terapie osoasă, ierburi și 
de practici mistice“. Experienţa per- 
sonală a starului este atribuită în acest 
film personajului jucat, un fost agent CIA 
devenit detectiv la Los Angeles. Re- 


16 


MECIUL 


SECOLULUI 


INCOMOD 


zolvarea unui caz de crime rituale îl va 


obliga să-şi folosească bagajul de ` 


cunoștințe despre esoterismul asiatic, 
ceea ce îl scoate din minţi pe partenerul 
polițist trimis cu forța să-l ajute. Inves- 
tigaţiile nu sunt lipsite de conflicte în 
sânul echipei de care aminteam, dar nici 
de momente de bătălii frenetice, cum 
bănuiam. Tot Seagal declara undeva: 
„Niciodată nu s-a văzut în peliculele mele 
violență fără sens“. Din păcate Martorul 
incomod contrazice partial acest „credo“ 
al vedetei. 


Dana DUMA 


The Glimmer Man e Produc- 
tie: S.U.A., 1996, Warner Bros e Regia: 
John Gray e Scenariul: Kevin Biodbin e 
Imaginea: Rick Bota e Cu: Steven 
Seagal, Keenen Ivory Wayans, Brian Cox, 
Bob Gunton e Distribuit de: Guild Film 
România 


ЖЛ xs a APE. 


хз 


face cu această ocazie debutul în cinema cu aceeași 
dezinvoltură, aplomb şi siguranţă cu care iubitorii 
sportului l-au văzut pe teren. Apoi ascultăm vocea lui 
Danny De Vito împrumutată unei vedete a necuvân- 
tătoarelor animate: iepurașul Bugs Bunny. Odată 
magnetul la public asigurat, tema combate o problemă 
la zi pentru realitatea americană: nu doar integrarea, 
dar chiar acceptarea nediferentiatá a celor de culoare 
în societate. Din pregeneric ni se prezintă o familie de 
culoare care trăiește după standardul „upper-middle 


EHEHHHNHHHEHHHEHHEHHNEEH 
class": vilă cochetă, confort, iar pustiul, de atunci E 
pasionat de baschet, e asigurat de tatăl sáu, campion № 
de baseball, că porţile celor mai bune universităţi îi № 
sunt deschise dacă el este „the best“. (Să fi stipendiat 
comanditarii realismului socialist de la noi pe sce- 
naristii de la Hollywood ce mai filme ar fi făcut şi cât B 
de convingátoare ar fi fost!) E 

După generic, filmul face un salt peste timp și puştiul № 
e deja student și campion de baschet Іа universitate. B 
După ce au adus sportul pe ecran cei patru scenariști Е 
organizează si o invazie extraterestră. Dar nu orice fel 
de invazie. Pe filiatia Spielberg, E.T. era un vlástar Е 
însingurat, un tandru monstrulet însetat de afecțiune, Е 
acum invadatorii sunt bătăioși, dar sunt doar niște Bii 
personaje animate deci inspiră aceeași afecțiune. x 
Inzestrate cu puteri miraculoase, ele nu vor „fura“ Б 
trupuri ca în Воду Snatcher al lui Abel Ferrara, сі 
talentul. În cauză fiind bineînțeles talentul bas- E 
chetbaliștilor, care in loc să dea la cos cad pe teren № 
са mustele... Remediul e căutat până si la o pre- gl 
zicátoare, personaj mai insolit in filmul nord american, E 
şi e gãsit ca în basme într-o... minge magicã. 

Recunoasteti acel cocktail de prototipuri al 5: 
profesioniştilor de peste ocean. Dar acest amalgam e 
vitalizat vizual printr-o autentică creativitate tehnică. j 
Grafica si montajul în stil B.D. si videoclip sunt rea- Eu 
lizate cu ajutorul computerului vrăjitor cu o fantezie ne- E 
limitatá si cu aportul a sute si sute de specialisti ale 
căror nume defilează pe genericul final, asigurándu-ne № 
că în acest domeniu nu se someazá. Meciul seco- № 
lului este desigur un produs de serie, dar o serie de j 


a.n. № 
E 


ESRR E 
Space Jam e Producţie: S.U.A., 1996. Ivan gy 
Reitman/David Falkken Prod. € Regia: Joe Pytka € ш 
Scenariul: Leo Benvenuti, Steve Rudnick, Timothy 
Harris și Herschel Weingrod e Imaginea: Michael! ы 
Chapman, A.S.C. € Cu: Michael Jordan, Wayne № 
Knight, Theresa Randle € Distribuit de: Guild Film № 
Románia B 


Steven Seagal 


ată unul dintre acele filme de la care pleci си 
impulsul de a îmbrățișa prima persoană ieșită 
în cale. O nouă comedie romantică ce pom- 
pează optimism în piepturile unor ființe cu 
puține motive de a privi cu speranţă viitorul: 
părinţii solitari. Cum se poate înfiripa o idilă 
atunci când alergi cu un copil de mână și ești hărțuit 
de îndatoririle profesionale ne demonstrează această 
peliculă cu situaţii şi replici amuzante și capete de afiș 
irezistibile: Michelle Pfeiffer și George Clooney. 
Farmecul și fragilitatea celei dintâi fac un personaj 
extrem de atașant din arhitecta plină de talent a cărei 
carieră e amenințată de catastrofele declanșate de 
puştiul ei în antecamera șefului, unde-l târăște după 
ea pentru că nu are cu cine să-l lase. Cât despre jur- 
nalistul bătăios jucat de Clooney, pe cine n-ar impre- 
siona că e pe cale să fie dat afară pentru că, ocupân- 
du-se de fetița lui, e cát pe ce să rateze întâlnirea față 
în față cu personajul suspus demascat pentru corupție 
în articolele sale? Felul în care destinele celor doi se 
intersectează și disperatele lor încercări de a se ajuta 
reciproc fac hazul acestui film în bună tradiţie a come- 
diilor lui Frank Capra din anii '30. Umorul sofisticat, 
replicile inteligente, eleganța și десеща interpreților 
sunt principalele lui argumente de atracție. Oricum, 
One Fine Day e o peliculă care (pentru mine cel puţin) 
explică misterul ascensiunii lui George Clooney, 
caracterizat aici de un personaj feminin de vârsta a 
treia, deci neputând fi bănuit că-i face avansuri, „a 
yummy male“ (un mascul delicios). Să-mi ierte fanii săi 
comparatia zoologică pe care o voi face — îi asigur cá 
e de bine — dar Clooney este un motan negru care 
cere, din privirile lui de cárbune stins in západá, 
protecţie și afecţiune. O face foarte convingător. 


Dana DUMA 


CE ZI 


MINUNATĂ! 


One Fine Day € Producţie: S.U.A., 
Twentieth Century Fox € Regia: Michael Hoffman € 
Scenariul: Ellen Simon, Terrel Seltzer € Imaginea: 
Rick Bota € Cu: Michelle Pfeiffer, George Clooney € 
Distribuit de: Guild Film Románia 


1996, 


George Clooney, 
Michelle Pfeiffer 


CELE DOUÁ FETE 


esi lui George Cukor numeroase 
actrițe americane îi datorează 
lansarea ca vedete, din anii*30—40, 
regizorul este considerat astăzi de 
nu puţini comentatori, un misogin. 
Să fi fost așadar o simplă coin- 
cidentá că ultimul rol al lui Greta Garbo, realizat sub 


Barbra Streisand 


ALE DRAGOSTEI 


bagheta sa în Femeia cu două fete, a determinat-o 
pe divă să pună punct carierei ei cinematografice, să 
se retragă în spatele ochelarilor ei fumurii în umbra 
unui anonimat liber ales până la sfârșitul zilelor ei? 
Am reamintit de acest film rămas un jalon în istoria 
cinematografului tocmai datorită eșecului lui Garbo, 
întrucât după 55 ani Barbra Streisand își asumă 


Jeff Bridges 


provocarea de a realiza in quadruplá calitate (pro- 
ducátor, regizor, interpret si muzician) o versiune 
proprie a „femeii cu două fete". 

Spre deosebire de Garbo cáreia perfectiunea 
chipului i-a interzis in mod natural orice complexe, 
impiedicánd-o sá redea sentimentele unei tinere 
frustratá de urátenia ei, Streisand — așa cum adesea 
a declarat — s-a simțit în adolescenţă handicapatá de 
aspectul ei fizic neatrăgător. Ea a putut astfel să se 
identifice cu ușurință cu dilemele eroinei. Asemenea 
„femeii cu două fete" ea a putut, prin voință si talent, 
să se metamorfozeze într-o adevărată Stea a 
ecranului și a muzicii pop. Alegerea celor doi 
coechipieri Jeff Bridges și Pierce Brosnan nu a fost 
mai puțin inspirată în susținerea acestei melo-comedii 
romantice. Filmul se face — ca și Forrest Gump — 
avocatul dreptului la fericire al fiecărui ins 
reamintindu-ne prin conflictul în cauză că „nu-i frumos 
ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!“ Motivația 
psihologică și caracterologică a personajelor susține 
story-ul care devine credibil și face happy endul 
necesar. Să nu așteptăm însă de la Barbra Streisand 
o expresivitate regizorală ieșită din comun. Asemenea 
colegelor ei care s-au apucat de regie în ultima vreme 
(vezi pag. 32) partea lor tare este colaborarea cu 
actorii. Evident tot experiența personală își spune 
cuvântul. De altfel încă de la debutul ei ca regizoare 
cu Yenti în 1983, Streisand a apelat tot la situații din 
propria-i biografie. 


Adina DARIAN 


The Mirror Has Two Faces e Producţie: S.U.A., 
1996, Tristar Pictures în asociaţie cu Phoenix Pictures 
e Regia: Barbra Streisand e Scenariul: André 
Cayatte și Сёгага Oury după filmul Oglinda cu două 
fete e imaginea: Dante Spinotti, A.I.C., Andrzej 
Bartkowiak e Cu: Barbra Streisand, Jeff Bridges, 
Pierce Brosnan, George Segal, Mimi Rogers e 
Distribuit de: Guild Film România 


17 


E 


FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM 
DoNNO 1996 


In concurs 


UMORUL VRĂJITOR 


um spectacolului cine- 

matografic de la noi îi lip- 

seste strálucirea, orice ini- 
țiativă care transformă т sărbătoare 
întâlnirea cu marele ecran este 
binevenită. Festivalurile, destul de 
numeroase în ultima vreme dacă ne 
gândim la prea puţinele producții 
autohtone, își asumă misiunea de a 
readuce în sala de cinema fastul după 
care tânjeam. Cel mai perseverent în 
recuperarea acestei dimensiuni se 
dovedește DAKINO, ajuns în de- 
cembrie trecut la a șasea ediţie. Com- 
petiția sa și-a schimbat profilul din film 
studenţesc în scurt metraj de ficțiune, 
animaţie și documentar, înscriind 
acum 47 de pelicule străine și 23 ro- 
mânești. 

Au fost prea multe, au coincis în pă- 
reri jurnaliștii care ar fi dorit ca selec- 
На să fi fost mai severă. Da, dar au 
fost și destule de calitate au recunos- 
cut aceiași, ideea fiind confirmată de 
interesul publicului. Cu toții s-au simțit 
bine în ambianța modernă a festiva- 
lului găzduit în surprinzător de civili- 
zatele săli din Palatul Copiilor. Dacă 
pentru asigurarea coeficientului de 
strălucire a spectacolului s-a apelat la 
prezența unor oaspeți din străinătate 
ca Marisa Berenson (insotindu-si 
medalionul prezentat la Cinematecá) 
sau Christian Leroy (compozitor bel- 
gian care a prezentat spectacolul mu- 
zical-coregrafic Dracula) ori la verva 
lui Horaţiu Mălăele (într-un minishow), 
pentru ingredientele atmosferei de 
sărbătoare din foaier (baloane, cafea, 
cosmetice oferite gratuit sau prin 
concurs) au fost cooptate firme de re- 
nume ce au contribuit si la fondul de 
premiere a concurenţilor. Dacă n-ar fi 
fost exprimată exagerat recunostinta 
faţă de acești sponsori, am fi putut 
spune că totul a fost făcut în tradiție 
occidentală. 

ar să revenim la concurs și 

D la filmele și autorii pe care 
acesta a reușit să-i pună în 

valoare. Au putut fi văzute scurt-me- 
traje de cert profesionalism, remar- 
cate (si premiate) deja în alte festi- 
valuri internaţionale, dar și altele rea- 
lizate în condiţii studențești. Dintre 


18 


acestea din urmă majoritatea provin 
de la Academia de teatru și Film din 
București și se regăsesc și în palma- 
resul festivalurilor de la Costinești sau 
Cinemaiubit. Este vorba în primul 
rând de câștigătorul Marelui Premiu 
DAKINO, O să fie bine de Titus Mun- 
teanu, nu numai presa dar și autorul 
fiind mirati de această decizie a 
juriului condus de Emil Loteanu. Nu 
se poate spune că filmului i-ar lipsi 
calitățile (umor negru, știința portre- 
tului), dar regizorul a dovedit că e 
capabil de mai multă inventivitate 
în creaţiile anterioare. În plus, la 
DAKINO au concurat pelicule mai 
bune. 

Una dintre acestea a fost Muzica 
sferelor (Spania) de Harmonia Car- 
mona, o reflecţie acidă despre ab- 
surdul cotidian. Povestea unei tinere 
care devine prizonieră în spaţiul unei 
toalete transformată într-un labirint de 
netrecut plasează sub o adiere de 
Îngerul exterminator al lui Bufiuel 
imaginea unui coșmar cotidian figurat 
eliptic și cu rafinamentul plastic. Tot 
spaniol este și scurt-metrajul Visul lui 
Adam de Mercedes Gaspar o ironică 
adaptare a motivului biblic al nașterii 
Evei, ce strălucește prin acuratețea 
folosirii tehnicii pixilatiei (animației cu 
actori). 

Admirabilul profesionalism carac- 
terizează și filme precum britanicele 
The Saint Inspector de Mike Booth, 
parodie polițistă (Premiu special) sau 
Mături de Luke Cresswell și Steve 
McNichols, o peliculá-balet (același 
premiu, ex-aequo). Se pare că umorul 
a fost tonul preferat la această ediție 
și nu ne-a mirat că deliciosul This film 
is a dog (S.U.A.) de Jonathan Ogilvie 
a primit premiul Academiei Са{а- 
vencu, că Film Noir (Australia) de 
Michael Liu, o șarjă amicală la adresa 
lui Quentin Tarantino, a fost premiat 
ca „cel mai original film“, sau că 
impecabilul Le réveil (Belgia) de 
Marc-Henri Wajnberg a dobândit 
premiul pentru regie. La capitolul in- 
ventivitate umoristicá trebuie ne- 
apárat amintit Fárá pantofi in cer de 
Cristian Dumitru, de un comic dis- 
perat (Premiul special oferit de Castel 


Ediţia a VI-a 


e This film is a dog, 
premiul Academiei Catavencu 


Film) si Grigore si Marieta de Cátálin 
Cocris, in acelasi timp o parodie a 
cinematografului american de acţiune 
și un studiu asupra moravurilor so- 
cietátii noastre „în tranziţie“. 

La DAKINO s-au remarcat și filme 
ce abordează un registru mai grav, ca 
macedoneanul Metri de viață de 
Momir Matovic sau documentarele, 
deja premiate la Costinești Ultimul 
„jidan“ de Florin lepan (aici un pre- 
miu special) sau Tonel și Vieru sau 
rostul cântării de Mugurel Vasiliu 
(premiul UARF). Ediţia de anul acesta 
a înregistrat trecerea la regimul de 
profesioniști a unor foști studenți ai 
ATF: de la Vali Hotea (Lucy Castle 
Hotea) la Gheorghe Preda (Întoar- 
cerea în paradis), pelicula acestuia 
din urmă aducându-i operatorului 
Cătălin Gabor un premiu pentru 
imagine. 


imeni nu poate nega că 
IN oso. in ciuda imper- 
fectiunilor sale, este o com- 
petiție importantă și foarte stimulativă 
pentru tinerii noștri cineaști. Chiar 
dacă palmaresul a fost controversat și 
prezentat la gala de închidere într-o 
manieră pseudo-hollywoodiană năs- 
cătoare de confuzie, el a propus totuși 
nume care merită atenţia publicului și 
a producătorilor. Deși profilul fes- 
tivalului nu este încă destul de lim- 
pede (lucru datorat și selecţiei nu 
destul de riguroasă), festivalul a fost 
un eveniment cinematografic și a 
intrat în обіѕпиіпја cinefililor de la noi. 
E sigur că nu numai Dan Chișu, 
directorul şi iniţiatorul DAKINO, ci și 
alții se gândesc deja la ediţia ur- 
mătoare. 


Dana DUMA 


În afara concursului 


PATRU ZILE: PCINE 


ei familiarizați cu festivalurile 

( cinematografice știu că de 
multe ori surprizele cele mai 

plăcute sunt prilejuite de „filmele în 
afara concursului“. Nici ediția “96 а 
Festivalului Dakino nu a făcut excep- 
tie. E adevărat că datorită deselor 
schimbări de program, multi au obosit 
și au renunțat să mai „vâneze“ unele 
dintre aceste filme, care au rulat la 
alte ore sau în alte zile decât cele 
anunţate iniţial, uneori cu sala aproa- 


e Emil Loteanu 


pe goală. As spune însă că cei care 
au abandonat cursa au avut de 


pierdut. 
nul dintre punctele de 
| | interes a fost filmul lui 
Andrzej Zulawski La Fem- 
me publique (1984), fascinantá si 
freneticá poveste despre iubire, 
despre raportul dintre fictiune si 
realitate și despre căutarea identităţii. 
Într-o echipă de filmare care lucrează 
la o adaptare a romanului Demonii de 
Dostoievski, se întâmplă lucruri ciu- 
date. Nimeni nu pare mulțumit cu 
viața sa, nimeni nu este ce pare a fi. 
Nici sentimentele nu sunt limpezi, iar 
actorii din filmul în film încep să se 
confunde cu personajele pe care le 
interpretează. Superba imagine 
semnată de Sacha Vierny sporește 
senzaţia de neliniște a spectatorului. 
Retinut de un accident al fiului său, 
Zulawski, initial anunțat ca președinte 
а! juriului, nu a mai putut veni la 
Bucuresti. Dar acest film a completat 
in mod fericit retrospectiva pe care 
institutul francez și Ambasada Po- 
юпіеі au organizat-o în vară, când re- 


gizorul ne-a vizitat {ага (vezi si 
nr. 7/96). 

Si soția lui Zulawski, actrița Sophie 
Marceau, a fost prezentá in calitate 
de regizoare cu scurtmetrajul L'En- 
vers à l'aube, o nefericitá pastigá a 
stilului partenerului ei de viață. 

Secţia de Peter Gothar poate servi 
drept model regizorilor nostri obsedati 
de parabole. Pentru cá acolo unde 
mulți dintre ei nu reușesc să ne co- 
munice nimic, cineastul maghiar iz- 
buteste intr-un mod strálucit. Poves- 
tea cálátoriei unei femei trimise la o 
sectie aflatá departe de lumea civili- 
zatá se transformá intr-o captivantá 
parabolá despre totalitarism. Trecerea 
de la realism la absurd se face gradat, 
ducánd spre final la o stare de dis- 
confort a privitorului, dar un disconfort 
benefic, dacá pot spune asa. pentru 
că acest film provoacă o reacţie, o 
gândire asupra temei propuse. Cu 
plăcere am recunoscut în distribuție 
multi actori români, iar imaginea de 
un notabil rafinament plastic este 
semnată de Vivi Drăgan Vasile. Mul- 
tumit de această colaborare, regizorul 
maghiar a lucrat cu directorul de 
imagine și la următorul său film. 

ot într-o lume stranie, gu- 
| vernată de legi proprii, se 
petrece și acțiunea din 
Aventurile secrete ale lui Tom 
Degețel, de Dave Bothwick, care 
pleacá de la cunoscuta poveste 
pentru a crea un film original. Tom 
Degetel este rátácit intr-un univers 
postmodern, populat de creaturi din 
metal, plastic sau cárpe, de oameni 
cu o psihologie incertá si de monstri 
înspăimântători. Sunt utilizate mai 
multe tehnici de animatie unite insá 
de o viziune artisticá limpede si 
coerentá. Aventurile micului personaj 
pot fi citite in diferite chei. E vorba de 
ceea ce se petrece in mintea unui 
copil incá nenáscut? Este un cosmar 
postindustrial? Un avertisment im- 
potriva manipulárii genetice? Fiecare 
spectator poate aduce argumente pro 
sau contra acestor ipoteze de lectură. 
Și nu sunt singurele. 


și scurtmetrajele grupate într-o 
retrospectivă a Festivalului Me- 
diawave din Ungaria, fiecare dintre 
ele propunându-ne alte tehnici, alte 
tematici, alte unghiuri de abordare și 
fiecare constituindu-se într-un mic 
eveniment pentru spectatori. Am 
reţinut în special My Baby Left Me de 
Milorad Krstic, îndrăzneață abordare 
a erotismului sub toate aspectele 
sale, cu o linie grafică incisivă, amin- 
tind când de Miró, când de Picasso. 
Creaturile desenate, nici oameni, nici 
monstri, sunt prezentate in cele mai 
imposibile acuplári, filmul dorind sá 
provoace o reactie din partea spec- 
tatorilor. 
Si The Sound of Music al 
scofianului Phill Mulloy dorește să 


A~ 
Г: domeniul animației s-au situat 


& Marisa Berenson, Dan Chisu 


provoace o reacție, de altfel unii spec- 
tatori mai sensibili s-au recunoscut 
șocați de această satiră а consu- 
mismului dus la extrem si a falsei ca- 
ritáti, în care invitaţii la un dineu de 
binefacere devoreazá efectiv tot ceea 
ce gásesc la indemáná, chelnerii 
grábindu-se sá le ofere ,trufandale" 
pregátite si din cersetorii de pe strázi, 
in momentul in care nu mai au pro- 
vizii. În numai 11 minute, încărcate de 
sens, Mulloy ne prezintă o imagine 
devastatoare. Grafica e aparent sim- 
plă, dar sugestivă, reducând per- 
sonajele la siluete abia schițate cu 
guri imense înzestrate cu dinţi 
ascuțiți. 

Am mai putea adăuga eveni- 
mentelor, „în afara concursului“ și me- 
dalionul dedicat actriței Marisa 
Berenson, invitată de onoare a fes- 
tivalului, la Cinemateca Română, 
cuprinzând trei dintre cele mai bune 
filme în care aceasta a apărut — Ca- 
baret, Moarte la Veneţia și Barry 
Lindon. Patru zile pline, după cum se 
vede. 


Rolland MAN 


Фа 
: Intoarcerea 
în paradis, ~ _ 
premiul ——— 
_ pentru imagine 


% The Saint 
Inspector, 
alt premiu special 


19 


untem deja obișnuiți cu filmele din . 
care se elimină secvențe întregi, din 
care cenzura cere înlăturarea 
anumitor scene din rațiuni ide- 
ologice, sau pentru că ele sunt 


găsit o altă metodă mai eficientă. Ei oferă o anumită 
sumă de bani pentru versiunea inițială, și o sumă mai 
mare dacă producătorii și realizatorii sunt de acord 
să mai ajusteze pe ici — pe colo și să aducă filmul la o 
durată în jurul a două ore. Se stie că publicul nu prea 
este dispus să meargă la cinematograf la un film care 


> 


Liv Ullman, 
o regizoare cu probleme 


durează trei ore sau mâi mult. Și, de asemenea, cu o 
versiune mai scurtă pot fi programate mai multe 
proiecţii zilnic. Deci, posibil, mai mulți spectatori. 
Timpul înseamnă bani. 

Unul dintre exemple este Kristin Lavransdatter, 
noul film semnat în calitate de regizoare de actrița Liv 
Ullmann. Ea avusese deja probleme cu strângerea 
prevăzut inițial dovedindu-se insuficient. Când, în 
sfârșit filmările s-au terminat, pelicula rezultată avea 
183 min. În Norvegia a rulat această versiune, și cu 
mare succes, fiind singura producție ce a ținut piept 
invaziei Independence Day, egalând numărul de 
spectatori record obținut de această peliculă în anul 
trecut. 


Dar Ullmann este norvegiancă, și distribuitorii 
se tem — pe bună dreptate — că spectatorii din 


20 


celelalte țări nu vor fi la fel de entuziasmați precum 
compatrioții regizoarei. Unul dintre co-producători, 
Dr. Herbert Kloiber de la Tele-München, a cerut 
ca pe piața germană să ruleze o versiune mai 
scurtă. Ullman s-a înfuriat și a declarat că, dacă 


„filmul va fi scurtat, ea îşi va retrage numele de pe 


generic. Presiunile au continuat si, în final, 
regizoarea a acceptat să se întoarcă în cabina de 
montaj pentru a realiza o versiune mai scurtă, de 
numai 143 min. 

În schimb, regizorul suedez Bo Widerberg a fost 
relativ ușor de convins să își scurteze ultimul film, 
Totul e posibil — un Urs de argint la Berlin (vezi și 
nr. 3/96) — pentru piața externă. Versiunea suedeză 
are 130 min., cea internaţională sub două ore. 
Widerberg a declarat chiar că e convins că acest 
lucru e benefic, pentru că astfel mai mulți spectatori 
îi vor putea vedea filmul. Am putea adăuga și că va 
câștiga mai multi bani, dat fiind cá este si 
co-producător. 

Ne putem aminti în acest context răspunsul pe care 
ka dat Luis Bunuel reporterilor care l-au întrebat їп 
1960, după proiecția la Cannes cu La dolce vita, ce 
crede despre filmul lui Fellini. „E bun“, a răspuns 
Bunuel. „Mă rog, atât de bun cât poate fi un film care 
durează peste 90 min“. 


Ite meridiane, alte obiceiuri. După 

cum se ştie, în Japonia este 

interzisă apariția pilozității pubiene 

pe ecran (vezi si nr. 4/95). Dacă 

există scene în care personajele 

sunt dezbrăcate, un pătrat alb 
acoperă pudic respectiva porțiune a corpului, 
deplasându-se de-a lungul și de-a latul ecranului când 
eroii se mișcă. Efectul e de-a dreptul comic, dar așa 
cere influenta comisie pentru codul etic al 
cinematografiei — EIRIN. 

Dincolo de nori, ultimul film al lui Michel- 
angelo Antonioni (vezi și nr. 11/95), conţine 
destule scene în care apar nuduri mai mult sau 
mai putin decorative. Așa că erau de așteptat 
destule probleme în legătură cu prezentarea sa 
pe ecranele japoneze. Autorităţile vamale care 
sunt autorizate să împiedice pătrunderea în țară 
a oricărui film ce ar putea fi considerat imoral 
sau ofensator — nu au avut însă nimic de 
obiectat. Era deja o primă victorie. Au urmat 
însă protestele EIRIN, care a cerut ca două 
scene să fie înlăturate sau măcar mascate prin 
sus-numitul „pătrat alb“. Wim Wenders, 


producător și co-regizor al filmului, se айа la 


Tokyo pentru premiera filmului și, imediat după 
ce a aflat hotărârea EIRIN, a depus o plângere, 
în care arăta că nuditatea nu este gratuită, nu 
este doar un element senzațional pentru 
atragerea spectatorilor, ci are o valoare 
artistică, fiind perfect integrată viziunii regi- 
zorale. Cum aceleași argumente le aduseseră 
în trecut zeci de cineaști, nimeni nu se aștepta 
ca Wenders să aibă câștig de cauză. Și totuşi, 
EIRIN a acceptat cererea sa ca filmul să ruleze 
în versiunea integrală, fără nici o intervenţie a 
cenzorilor. O premieră niponă! 

Wenders nu a fost la fel de norocos și în Statele 
Unite, unde se lucrează la un remake al filmului 
său Cerul deasupra Berlinului/Aripile dorinței, 
produs de Ted Turner. Avându-i în rolurile principale 
pe Nicolas Cage si Meg Ryan, City of Angels este 
regizat de Brad Silbering (care trece de la fantomele 
din Casper la ingerii de aici, páránd a se simti bine 
in domeniul supranaturalului. Sá sperám cá noul 
film ii va iesi mai bine decát superedulcoratul 
Casper.) 

Când Wenders a încercat să intervină, dorind să-și 
protejeze viziunea artistică, i s-a răspuns că City of 
Angels nu e chiar un remake, el fiind numai „vag 
inspirat” din filmul său. Aşteptăm а vedem ce 
înseamnă acest „vag“. 


entru că am vorbit despre diverse 

încercări prin care trebuie să treacă 

filmele înainte de a ajunge la 

spectatori, să ne oprim puțin la 

trei regizori, de naționalități diferite, 

a căror carieră a avut de suferit din 

cauza autorităților. Ei sunt Abraham Polonsky, Paul 
Carpita și Paul Meyer şi s-au întâlnit pentru prima 
dată toti trei anul trecut la Festivalul de la San Fran- 
cisco, care le-a dedicat o retrospectivă intitulată 
„Neînvinșii”. Criticul David Robinson nota atunci: „Cu 
ani în urmă erau consideraţi tineri regizori de viitor. 
Toţi au debutat cu brio. Dar carierele lor s-au întrerupt 
brusc, în urma conflictelor cu autorităţile din tara lor. 
Trei vieţi au fost mutilate, și nu în timpul nazismului 
sau al stalinismului, ci în societăţile liberale din Vest.“ 
Polonsky e american, s-a născut în 1910, a devenit 
un avocat cunoscut și a publicat câteva nuvele și 
romane care au atras atenția producătorilor de la 
Hollywood, care i-au oferit o slujbă de scenarist. Dar 
scenariul său la Golden Earrings (Mitchell Leisen, 
1947) a fost mutilat, versiunea finalá deosebindu-se 
radical de ceea ce scrisese Polonsky. A urmat Body 
and Soul (1947), scris pentru Robert Rossen, despre 
lumea boxului, film care ii deschide drumul spre regie. 


Vincent Perez şi Irene Jacob tot in 


Dincolo de nori de Michelangelo Antonioni 


б 


Robert Redford, actor și coproducător al filmului 
Tell Them Willie Boy Is Here 


Realizeazá un clasic al filmului negru, Force of Evil 
(1948), in care insinueazá o abilă critică a societății 
capitaliste. Desi apreciat de colegi si de critici — Robert 
Aldrich, asistent de regie pe atunci, il defineste ca 
„un film uimitor, în același timp realist și poetic" — filmul 
cunoaște dificultăți în distribuţie. În 1951 numele lui 
Polonsky este trecut pe lista neagră din epoca 
McCarthy (pe aceeași listă figura și vedeta filmului, 
actorul John Garfield), așa că nu își poate continua 
cariera în cinematografie. 

televiziune, semnează mai multe cărţi — interesant 
este faptul că unul dintre romanele sale, A Season of 
Fear, consacrat mccarthysmului, a fost publicat in 
limba engleză, în fosta RDG, în 1960. Abia în 1967 
poate semna din nou cu adevăratul nume scenariul 
la Madigan (г. Don Siegel) — film care a cunoscut un 
asemenea succes incát a fost apoi transformat intr-un 
serial TV. A mai regizat apoi douá filme, Tell Them 
Willie Boy Is Here (1970), realizat cu sprijinul lui 
Robert Redford, si Romance of a Horse Thief (1971). 
Acum este profesor de scenaristicá la University of 
Southern California. 

Paul Carpita, francez, náscut in 1922, fiu de docher 

si învăţător, înființează după război o mică societate 

i împreună cu prietenii săi. În 1953 
semnează în calitate de regizor Le Rendez-vous des 
quais, evocare a grevelor din docurile Marsiliei și a 
protestelor împotriva implicării Franţei în războiul din 
Indochina. Filmul a stârnit nenumărate polemici, 
cineastul a fost reţinut de poliție, care a confiscat și 
filmul, acesta fiind redescoperit în 1988 și distribuit 
pe ecran în 1990. Critica franceză 1-а salutat, 
considerând — exagerând puţin — că este „veriga lipsă 
din cinematograful francez dintre Toni (1935) de Jean 
Renoir si Cu sufletul la gură (1959) de Jean-Luc 
Godard". 

Alte douá filme semnate de Carpita, Je suis née à 
Berlin (1951) si Rencontre à Varsovie (1955) sunt 
considerate pierdute. În anii ‘50-60 mai realizează 
câteva scurt metraje de comandă, apoi se așterne 
tăcerea, până în 1995, când în sfârșit reușește să 
strângă banii necesari pentru a realiza un proiect 
vechi, Les Sables mouvants. 

Acţiunea este plasată în anii '60, în regiunea Ca- 
margue, fiind povestea unui tânăr refugiat politic din 
Spania franchistă, forțat de împrejurări să lucreze la 
negru. Carpita spune că are impresia că și-a reluat 
cariera exact din punctul în care practic fusese obligat 
să o abandoneze cu 40 ani în urmă, iar filmul rula 
încă, toamna trecută la Paris, în sălile „art et essai", 
cu un mare succes. 

Cel de-al treilea „neînvins“ este belgianul Paul 
Meyer. În vârstă de 76 ani, pregătește în prezent un 
nou film, 36 de ani după Déja s'envole la fleur maigre 
(vezi si nr. 8/95, pag. 14), realizat in 1960 in urma 
unei comenzi a Ministerului belgian al educaţiei, pentru 
a demonstra că politica de imigrație a guvernului este 
blândă și justă și copiii minerilor de origine italiană 
din Borinage sunt îngrijiţi cum trebuie. Cum Meyer nu 
a dorit să mintă în legătură cu realitatea sordidă din 
acea parte a Belgiei (deși imaginile sale sunt de un 
căutat estetism), filmul a supărat autoritățile, care au 
declarat că este „frumos ca o slujbă de înmormântare“ 
și i-au cerut să returneze toți banii investiţi. Meyer 
declară că încă nu și-a plătit toate datoriile către stat. 

Recent redescoperit, proiectat în marile festivaluri 
internaționale, Deja s'envole... a stârnit admirația 
criticilor, fiind comparat cu Las Hurdes al lui Bunuel. 

Întâlnirea celor trei de la San Francisco a fost 
considerată evenimentul festivalului. Fără 
resentimente, fără acreală sau amărăciune, ei și-au 
evocat traiectoriile cinematografice întrerupte. Dar 
consideră cu toţii că viața merge înainte și cá mai au 
multe încă de făcut, chiar la o vârstă înaintată. 


21 


De la rock la film — 
un nou episod 


m scris de mai multe ori despre 
starurile rock atrase de lumea 
filmului (vezi si dosarul tematic din 
nr. 6/93). Mick Jagger nu face 
excepţie. Chiar dacă mulli critici 
consideră că rolurile sale în film nu 
sunt la înălțimea prestatiilor din lumea muzicii, cred 
că cel putin excelenta sa performanţă actoricească 
din Performance (1970) de Nicolas Roeg și Donald 
Cammel — superb si bizar film, care a deconcertat 
critica prin indráznelile sale — merită să fie menţionată. 
Si asta nu doar pentru că sunt un fan Rolling Stones. 

La 53 ani, Jagger s-a hotárát sá facá o pauzá in 
cariera muzicală, și să se lanseze în producţia de 
filme. Proiectele sale includ 13 filme în următorii cinci 
ani, cu un buget total de peste 200 milioane lire 
sterline. Dacă ele vor prinde viaţă, rockerul va ajunge 
probabil cel mai important producător britanic, prin 
compania sa Jagged Films. Primul film, Tania, în care 
Antonio Banderas interpretează rolul lui Che Guevara, 
este deja terminat. Jagger a discutat și cu Harrison 
Ford și cu vechiul său prieten, Jack Nicholson, 
oferindu-le roluri în viitoare filme. Proiectele sale 
următoare sunt un îhriller situat în timpul războiului, 
Enigma, bazat pe un best-seller semnat de ziaristul 
Robert Harris; o biografie a lui Dylan Thomas; o 
comedie neagră; și un thriller contemporan. 

Partenera sa de la Jagged Films, Victoria Page, 
declara presei în toamna trecută: „Sunt 13 proiecte, 
dar am fi fericiți dacă am avea două în lucru anual. 
Mick e hotărât să producă filme bune, cu scenarii 
viguroase, care să pună și probleme. Vor fi filme 
inteligente pentru adulţi, nu comediile obișnuite pentru 
adolescenti". Jurnalistii văd în acest proiect un semn 
bun, care ar reflecta faptul că a crescut încrederea 
celor din lumea filmului în posibilităţile cinematografiei 
britanice, ştiut fiind că producătorii hollywoodieni 
folosesc studiourile britanice doar ca spaţii de filmare 
mai ieftine decât cele americane. Jagger a reușit să 
dea o lovitură celor de la Hollywood, achiziționând 
drepturile de autor pentru romanul Enigma, în ciuda 
faptului că Ted Turner începuse deja negocierile pentru 
acestea. Compania lui Turner, Castle Rock, lucra la 
acest proiect, Hugh Grant fiind contactat pentru a 
interpreta rolul principal. 

Lorne Michaels, producător de la Paramount — stu- 
dio cu care Jagger a semnat un contract — spune cá 
el crede cá Jagger este foarte serios in proiectele 
sale: „L-am văzut în timp ce pregătea turneul Steel 
Wheels al grupului Rolling Stoes — știe cum să 
pregătească două ore de spectacol. Planurile sale 
pentru Enigma sunt foarte clare, are deja în minte 
scenariul și modul în care vor fi transpuse în imagini 
unele secvenţe. Va fi ceva în stilul celebrului TheThird 
Man (filmul lui Carol Reed din 1949 — n.n.). Si dacă 
vrea așa ceva, va obține efectul dorit“. 

Bugetul este destul de ridicat; Harris a primit 
430.000 lire sterline ca drepturi de autor, iar 
dramaturgului Tom Stoppard i s-au oferit 750.000 lire 
pentru scrierea scenariului. Fascinat de roman, Jagger 
a vizitat locurile în care se întâmplă acţiunea și și-a 
cumpărat o mașină de decriptat „Enigma“, folosită de 
ofițerii britanici de contraspionaj în timpul războiului. 
„El face o treabă serioasă nu o aiureală de diletant", 
spunea un prieten. „Mick crede că a făcut tot ce a 
putut pentru rock până în acest moment, și că a sosit 


22 


@ Mick Jagger, un mogul şi în lumea cinematografică 


momentul să înfrunte o nouă încercare, în lumea 
filmului“. 

Jagger avea și un proiect împreună cu Jerry Hall, 
despre boema londoneză din anii'50, printre personaje 
întâlnindu-i pe pictorul Francis Bacon și pe „muza din 
Soho“, Henrietta Moraes. Nu se știe dacă, după ce 
Hall a ameninţat cu divorțul, acest film va mai fi realizat 
sau nu. 

Spre deosebire de majoritatea cineastilor britanici, 
Jagger nu este interesat de ajutoare financiare din 
partea loteriei britanice, care investește mult în 
industria cinematografică, și se spune că le-ar fi 
declarat acest lucru foarte clar oficialităților. „Е! crede 
că Arts Council — care acordă subventiile — duce o 


politică mult prea conservatoare și pune piedici unor 
filme care ar avea un mare potenţial comercial“, spune 
un partener de afaceri al lui Jagger. 

Sir Peter Middleton, consilier guvernamental în 
probleme cinematografice, recomandase ca și 
Marea Britanie să creeze un sistem al studiourilor 
asemănător cu cel hollywoodian. El este 
entuziasmat de ideile lui Jagger: „Are multe proiecte 
de diverse facturi în lucru, astfel că, dacă unul 
eșuează, există toate celelalte care vor face ca 
procesul să continue. Este exact ce lipsește azi în 
Marea Britanie“. 

Există totuși și persoane care nu au fost chiar 
bucuroase când au aflat ce intenții are Jagger — ceilalți 


membri ai formaţiei Rolling Stones, care au declarat 
presei: „Avem un contract cu Virgin Records pentru 
un nou disc în vara lui 1997. Nu credem că va fi de 
ajuns să înregistrăm coloana sonoră a unui film“. De 
ce nu? Si alții au vândut milioane de discuri cu muzica 
dintr-un film de succes. 


Ce mai citim? 


a cinefili impátimiti, probabil vă 

petreceti o bunăparte a timpului 

liber în sala de cinematograf. 

Apoi, desigur, citiţi revista „Noul 
Cinema". După ce ati terminat lectura revistei 
noastre, poate vreţi să citiți și o carte care are 
legătură cu lumea filmului. Vă propunem două 
recente apariții. 


Tom Wolfe, Д 
Rugul desertáciunilor, 
traducere de Radu Lupan, 
Editura Univers, 
București, 1996, 704 pag. 


Vă mai amintiţi probabil eșecul răsunător al filmului 
realizat în 1990 de Brian De Palma după acest ro- 
man. Și totuși, pelicula nu era lipsită de calităţi, în 
ciuda tuturor atacurilor critice. Probabil lucrul cel mai 
rău a fost distribuția neinspirată, pentru că nici Tom 
Hanks, nici Bruce Willis şi nici Melanie Griffith nu se 
descurcau prea bine în rolurile lor. Vă propunem ca, 
în momentul în care incepelti lectura, să-i uitaţi pe 
actorii pe care i-ati văzut în film și să încercaţi să vă 
inchipuifi personajele cărții cu alte înfățișări. Surpriza 
va fi plăcută. 

Oricum, materialul bogat al romanului poate cu greu 
să fie cuprins într-un film, fie el și de 125 min. Ceea 
ce contează aici este mai puţin acţiunea — palpitantă, 
e adevărat — și mai mult ceea ce se spune printre 
rânduri. Portretul New York-ului în anii “80 este em- 
blematic pentru întreaga Americă. Un New York 


o Tom Hanks si Melanie Griffith 
in Rugul desertáciunilor 


@ Henry Fonda, Un candidat la președinție 


disecat cu fineţe, în care relaţiile dintre oameni, dintre 
clasele sociale sunt prezentate într-o lumină crudă. 
Toată lumea detestă pe toată lumea, rasismul 
funcţionează bilateral, căci cei de culoare îi urăsc pe 
albi la fel de tare pe cât aceştia din urmă îi urmă îi 
urăsc pe negri, dar mai departe aceleași resentimente 
cu dublu sens există și între portoricani și negri, între 
irlandezi și italieni, între americani și britanici, între 
polițiști și bancheri, ziariști și boema artistică, avocaţi 
şi judecători ș.a.m.d. Într-o citadelă supraaglomerată 
fiecare este singur, și orice legătură umană se 
dovedește imposibilă. 

Umorul străbate fiecare pagină a cărții, uneori 
un umor incisiv, coroziv, neiertând pe nimeni. 
Antologice sunt paginile care descriu reuniunile 
mondene, în care participanţii par numai niște 
baloane cu forme umane, umplute cu un aer 
înghețat. Romanul a fost un best-seller în momentul 
apariției, la sfârșitul anilor ‘80 (publicat în foileton 
în revista Rolling Stones, apoi apărea în volum în 
1987). Filmul a fost realizat în 1990, și a fost un 
eșec. Ne putem întreba dacă — dincolo de scăderile 
ecranizării — acest eșec nu este, măcar în parte, 
datorat faptului că în acest răstimp luase amploare 
sindromul politically correct. Cei care in 1987 mai 
rádeau la glumele cu substrat rasial sau etnic, erau 
cam jenati sá o mai facá in 1990, speriindu-se cá 
vor fi taxati drept retrograzi. 


Gore Vidal, 

Orasul si stálpul, 
traducere de Cornelia Bucur, 
Editura Univers, 
Bucuresti, 1996, 168 pag. 


„Copil teribil“ al literaturii americane postbelice, 
Gore Vidal cunoaște bine lumea filmului: a colaborat, 
necreditat pe generic, la scenariul de la Ben Hur 
(William Wyler, 1959) — se pare că unele dintre cele 
mai interesante scene îi aparţin; a semnat o excelentă 
adaptare a piesei lui Tennessee Williams, Deodată 
vara trecută (J.L. Mankiewicz, 1959). Romanele sale 
au cunoscuto soartă cinematografică diferită — The 
Best Man/Un candidat la președinție, (Franklin 
Schaffner, 1964), satiră a moravurilor politice, a fost 
adaptat pentru ecran chiar de autor; Myra 
Breckinridge (Michael Sarne, 1969) a fost distrus 
de scenariști nepriceputi. Să mai amintim cá a 


colaborat și la scenariul de la superproductia erotică, 
amintită in mai toate cărțile de cinema ca un exemplu 
de prost gust, Caligula (Tinto Brass și Bob Guccione, 
1977-1980) și că a apărut în roluri secundare în mai 
multe filme, printre care incisivul Bob Roberts (Tim 
Robbins, 1992), fim care duce mai departe viziunea 
critică asupra politicii americane din Un candidat la 
președinție. 

O bună parte din Orașul și stâlpul se petrece chiar 
la Hollywood, și aici putem ghici modelele reale din 
care Vidal s-a inspirat pentru a crea câteva personaje. 
Un roman cu cheie, cum se spune, și cititorul se va 
amuza încercând să descopere cine au fost modelele 
reale pentru actorul Ronald Shaw, regizorul Cy, diva 
căreia i se spune ,zeita-scroafá". Si totul e си atât 
mai incitant cu cât acţiunea se petrece într-o lume 
„subterană“, cea a homosexualității. 

La apariția sa, în 1948, romanul a stârnit un 
adevărat scandal. Astăzi încă mai poate soca, desi 
între timp au apărut sute de cărți mai dure. Aici e vorba 
mai degrabă de o educație sentimentală — e drept, 
mai neobișnuită — cu pasaje lirice pe alocuri. Vidal a 
reluat cartea la începutul anilor'90 si a rescris o bună 
parte din ea. l-a adăugat și o postfață, care se termină 
provocator: „Trebuie să recunoaștem că actul sexual 
cel mai frecvent (...) este onanistic și cu siguranță 
că, nici măcar într-o societate absolut democratică, 
masturbaţia nu poate fi declarată norma de la care 
toate celelalte sunt doar devieri. În orice caz, actul 
sexual, indiferent cum ar fi el, nu e nici rău, nici bun. 
El există. Si cred că asta încearcă să demonstreze 
cartea de față, mai ales în forma sa revizuită“. 

Noi v-o propunem spre lectură nu ca pe un mate- 
rial de scandal. Mai degrabă unul de reflecţie. 


Pagini realizate de 
de Rolland MAN 


23 


иа 


— 


HEU PEPE PREA ania 


m s 


| 
| 


Alexandra Lucaș și prietenele ei: Ani, loana, 
Roxana, Mariana, lrina, Sabina, Raluca, toate din 
lași: 


JONATHAN BRANDIS. Născut pe 13 
aprilie 1976, părinţii lui l-au numit și Gregory (ca pe 
tatăl și bunicul lui), numele respectiv fiind o tradiție 
în familia Brandis. La doi ani, Jonathan arăta ca un 
îngeraș din picturile lui Tizian: blond, cu păr bălai 
cárliontat si cu ochi albaștri ca cerul. Un prieten al 
familiei îi sfătuiește pe părinţi să-și prezinte copilul 
la o preselecție pentru o serie de clipuri publicitare 
tv. Micuţul este „angajat“ (dintre 500 de candidati) și 
așa a început cariera artistică a tânărului Brandis. Cu 
un cont solid în bancă, părinții îl înscriu la o școală 
particulară din Los Angeles, Sherman Private School 
Debutează ca actor într-un basm, Poveste fără 
sfârșit (r. Wolfgang Petersen) văzut și pe micile 
noastre ecrane. Urmează serialele tv Full House, 
LA Law sau Crima e pasiunea ei, dar și Maestrul 
meu, Chuck Norris care-l face să îndrăgească 
artele marţiale. Cu această ocazie are prilejul să-l 
cunoască și să joace alături de Norris, actorul lui 
preferat. „Eram adolescent si, ca orice tânăr de 
vârsta mea, visam aventuri și iar aventuri. Pe atunci 
credeam că e suficient să știi cum să dai cu pumnul. 
Chuck m-a făcut să înțeleg că, înainte de toate, 
trebuie să fie înțelepciunea. Violenţa vine abia la 
urmă. A fost una din cele mai importante lecţii de 
viaţă pentru mine, iar Chuck a devenit unul din cei 
mai buni prieteni ai mei“. Rolul care l-a făcut 
cunoscut în lumea întreagă este cel al tânărului 
Lucas din serialul Sea Quest. Partener al unor actori 
faimoşi ca Roy Scheider si Michael Ironside, 
Jonathan Brandis a căpătat experienţă si speră s-o 
poată dovedi în viitoarele roluri. Până atunci el 
visează să devină tot atât de cunoscut ca Steven 
Spielberg (producător al serialului); s-a mutat 
împreună cu prietena lui, Tatyana Ali (Prinţul din 
Bel-Air) într-o superbă vilă pe malul oceanului; pe 
lângă pisica Mabel, câinele Mel și-a cumpărat un 
papagal pe nume Merlin. „Mi-ar fi plăcut enorm si un 
delfin dar e prea complicat să-l tin acasă, așa cá am 
renunțat“. 


Ludmila Stănescu, Bârlad; Arghir Corona, 
Constanța; Adriana Botianu, Zalău; Gherghina 
Válcu, Onești: 


ANTHONY EDWARDS. s-a născut în 
1962, în Santa Barbara, California. Tatăl lui este 
arhitect, iar mama desenatoare. „Eram cel mai mic 
între cinci fraţi și din cauza asta prima parte a 
copilăriei mele, cam până la 10 ani, mă jucam de-a 
«cum să semeni mai mult cu fratele mai mare». Asta 
până când am îmbrăcat jacheta din piele — пои-поща 
— a fratelui meu cel mai mare și am reușit să i-o sfâșii 
sărind un gard de sârmă. Întâmplarea m-a lecuit dar 
cred că și согесйа aplicată de tata. Са за má 
ситіпјеѕс, mama a fost de părere cá ar fi minunat 


26 


e Jonathan Brandis 


dacá as face... balet. Eram suficient de inalt pentru 
cei 10 ani ai mei, aveam picioarele lungi si părinţii 
mei erau 1псгедицай cá voi fi un al doilea Noureev. 
Eram singurul băiat într-o grupă de fete și trebuie să 
recunosc că n-am reușit niciodată să ies în oraș cu 
vreo balerină. De altfel, la 16 ani, arătam de 12.Așa 
că ce fată ar fi putut să mă ia în serios. Doamne, și 
cât visam să se spună și despre mine: «Dragă, dar 
e așa de drăguţ». Cam asta au însemnat pentru 
mine orele de balet.“ 

La 17 ani, Anthony își începe drumul spre 
celebritate. Mai întâi, cu videoclipuri comerciale 


pentru McDonald's. Debutul în film si l-a făcut in Fast 
Times at Ridgemont High în 1982, în regia lui Amy 
Heckerling. Au urmat roluri fără importanţă, cu toate 
că el era convins că merită mai mult. Din păcate, 
norocul nu prea avea intenţia să-și întoarcă fața spre 
el. A obținut totuși roluri secundare în două filme care 
au fost succese de casă: Top Gun și Mr. North. În 
momentul când i s-a propus rolul doctorului Mark 
Greene din serialul Spitalul de Urgenţă, Anthony 
Edwards hotărâse să se lase de actorie (în afară de 
asistentul lui Susan Sarandon în Clientul, nu mai 
primise vreun rol care-l să tenteze în film, iar de 
televiziune se cam săturase) și intenţiona să treacă 
în spatele aparatului de filmat. „Mă simțeam 
îngrozitor de frustrat. Știam că am talent, că pot face 
mai mult, dar rolurile mari treceau pe lângă mine, iar 
eu simțeam că înnebunesc. Când m-a sunat agentul 
meu să-mi spună că Amblin Productions (aparţinând 
lui Spielberg — n.n.) pregătește un serial despre viața 


` medicilor într-un spital de urgenţă, i-am zis: «Las-o 


baltă, m-am săturat. Incă o tàmpenie lacrimogená». 
El a insistat să citesc totuși scenariul episodului pi- 
lot și m-a asigurat că producătorii şi Michael Crichton 
— scenaristul — m-ar fi dorit în distribuţie. Chestia asta 


% 
5 
ы 

‚> 
s 
* 
* 
è 


` 
$ 
Á 


m-a hotárát." Succesul a fost fulgerátor. Edwards a 
devenit repede vedetá, chiar dacá nu aráta ca un 
Schwarzenegger: înalt (1,90 m), subţire, miop, si cu 
о calvitie precoce care i-a lásat in várful capului un 
puf ca de rãtoi. Si totuși, femeile îl găsesc 
fermecător, începând cu Linda Fiorentino, care i-a 
fost parteneră în 1985, în Gotcha!: „Este mulțumit 
așa cum este. Și totuși este de o mie de ori mai sexy 
decât toti tipii ăia din sala de gimnastică, musculosi, 
cu părul făcut permanent și cu dinţii implantafi. Este 
superinteligent, nostim, tandru, cea mai drăguță 


persoană pe care am întâlnit-o vreodată. Încât mă 
întreb de ce naiba nu l-oi fi luat de bărbat?“ Cam 
aceeași întrebare și-o pun câteva milioane de femei 
după ce l-au văzut în Spitalul de urgenţă. Edwards 
este recunoscut pe stradă și strigat: „Doctore!“ 
„Odată, un bărbat m-a oprit și mi-a spus că are 
impresia cá a făcut un infarct. l-am răspuns: «Atâta 
timp cât doar credeți că a fost un infarct, sunt sigur 
că v-aș putea ajutal»" 

Cu soţia sa, Jeanine Lobell, s-a întâlnit pe platou 
la Pet Sematary ІІ, unde el era actor, ea machieuzá. 
„I-am făcut curte două luni, așa, foarte serios, ca pe 
timpul bunicilor noastre. Apoi am cerut-o in cásátorie 
tot asa, dupá obicei, cu inel, sampanie, iar eu їп 
genunchi în fata ei.“ Jeanine adaugă: „Mă face să râd 
tot timpul, iar când suntem cu prietenii îi place să 
joace rolul soțului ascultător, începându-și, foarte 
serios, fiecare frază cu vorbele: «De altfel Jeanine 
spune»..." Anthony este tatăl a doi copii, unul de doi 
ani, celălalt de numai câteva luni. Înaintea lui 
Jeanine, Edwards a fost îndrăgostit de Meg Ryan pe 
care a întâlnit-o la filmările cu Top Gun. Astăzi, în 
ciuda celor care spun cá atunci cánd Meg l-a párásit, 
i-a frânt inima, el spune râzând: „Ce mare scofalá? 
Ne-am iubit vreo doi ani. Apoi ne-am despărţit. Eu 
m-am însurat și am copii. Ea s-a măritat cu Dennis 
Quaid și are copii. Sunt sigur că suntem amândoi 
foarte mulțumiți că nu ne-am căsătorit. Așa suntem, 
cred, mult mai fericiţi.“ 

În serialul In Cold Blood, difuzat la sfârşitul 
anului trecut de rețeaua tv CBS, Anthony Edwards 
schimbă registrul. El este, alături de Eric Roberts, 
ucigașul unei familii de la care fură... 41 de dolari. 
Scenariul este bazat pe cartea lui Truman Capote, iar 
Edwards este de nerecunoscut: neras și cu o 
cicatrice oribilă ce-i traversează fața. „Un fel de Doc- 
tor Greene combinat cu Mr. Hyde“, glumește el. „Nu 
știu cât {їп la profesia asta. Știu însă că {їп enorm la 
familia mea. Si dacă cineva m-ar pune să aleg între 
cele două i-aș spune: «OK, prietene! Treci în locul 
meu: fii actor si-ti promit că dacă ai talent iti dau și 
un premiu Emmy. Eu îmi iau copiii și mă duc la 
plajá»." 


Marcel Miháilescu, Bucuresti; Ludmila Luiza 
Petrescu, Bucuresti; losif Sterea, lasi: 


LINDA HAMILTON Are 40 de ani, doi copii 


si a fost partenera lui Arnold Schwarzenegger in 
Terminatorul I-II, film care a făcut din ea o vedetă 
internaţională. Se prezintă ca „o actriță cu ambiţie și 
noroc. Am avut noroc când părinţii mei m-au înțeles 
și m-au ajutat să fac meseria asta. Am avut noroc că 
am lucrat cu regizori foarte reputați. Am avut noroc 
că am început în televiziune, adevărata școală 
pentru un actor“. 

În 1984 ea juca pentru prima oară alături de 
Schwarzenegger în Terminator, gândind că nu era 
altceva decât încă un film de aventuri. „Datorită lui 
James Cameron, flerului și talentului lui, filmul însă 
a surprins pe toată lumea și a depășit 40 milioane 
dolari încasări. Doar că, pe atunci, toti aveau ochi 
numai pentru Arnold. El eclipsa tot ce era în jurul lui, 
deci și pe mine“. Dar nu complet. În 1987, un sce- 
narist și producător de seriale tv, Ron Koslow, mare 
admirator al Terminator-ului, scrie episodul pilot al 
unui serial intitulat Frumoasa și bestia, ce avea să 
fie difuzat de CBS. Pentru rolul principal feminin, 
Koslow s-a gândit de la început la Linda. „Mi-a plăcut 
rolul. Povestea de dragoste între o avocată new 
yorkeză și un bărbat cu aspect fizic respingător, 
trăind într-o lume subpământeană, m-a atras. Mi-a 
plăcut să fiu o eroină de tip gotic în timpuri mo- 
derne. Relaţia dintre cei doi eroi este și ea ciudată: 
atracţie si repulsie, în același timp. Dar niciodată 
respingátoare." Criticii au spus că ar fi putut deveni 
un star tv dacă ar fi avut mai multă ambiţie. Linda 
Hamilton susține cá pentru ea primează familia si 
scenariile bune. Un timp a încercat chiar să nu-l 
eclipseze prin celebritate pe fostul ei sot, actorul 
Bruce Abbott (cei doi au divorţat în 1990). A renunţat 
la Frumoasa și Bestia când a aflat că așteaptă un 
copil. „N-am vrut să lucrez 15 ore pe zi și doar să 
încerc să fiu mamă“. În 1989 s-a născut fiul ei, Dalton 


€ Anthony Edwards 


EJ Linda Hamilton 


Abbott. Marea amatoare de fotbal american, Linda 
Hamilton si-a numit báietelul dupá unul dintre cei mai 
cunoscuţi jucători, Dalton Hilliard de la New Orleans 
Saints. 

Їп 1991 i s-a propus rolul Sarah in continuare 
Terminator 11. Cu 3 luni inainte de inceperea 
filmárilor, ea s-a pregátit cáte 3 zile pe sáptámáná cu 
doi fosti membri ai miscárii israeliene Uzi Gal, 
învățând totul despre arme, judo si karate. În fiecare 
dimineaţă ea lucra intensiv în sala de gimnastică și 
alerga câte 2 kilometri zilnic. Astfel, a ajuns să alerge 
opt mile și să urce în pas alergător un deal fără nici 
o problemă. „M-am transformat într-un fel de 
superwoman. Mi-a prins însă bine. Singurul lucru 
neplăcut a fost că, după film, a trebuit să muncesc 
și mai mult ca să dau din nou corpului meu linia 
feminină. Eram atât de atletică încât arătam mai bine 
îmbrăcată în sacou și pantaloni decât în rochie de 
seară“. În prezent, Linda Hamilton filmează puţin și 
doar pentru televiziune. Mai are o fetiță de 3 ani și 
deocamdată „sunt hotărâtă să fiu cât mai mult 
mamă“. Și-a păstrat pasiunile de pe platou: figárile 
Camel si tartele cu lămâie. 

RĂSPUNS CINEGHICITOARE nr. 1/ 
1997: În fotografie sunt James Spader si Kurt 
Russell, parteneri in Stargate (r. Roland Emmerich). 


Doina STÁNESCU 


27 


„E о meserie cu riscuri. 
Soluția este 
să păstrezi legătura 
cu prietenii adevăraţi 
gi să ştii că cei care Ш 
surâd 
pot foarte ușor să-ți 
înfigă 
un cuțit în spate ". 


28 


EORGE 


CLOONE 


nul dintre cele mai 

adorate staruri ale 

serialelor de televizi- 

une, acest actor a 

devenit, dupá succesul 
mondial al Spitalului de urgentá, un 
nume pe care au inceput sá parieze 
producátorii de la Hollywood. Si nu 
oricum, ci pentru rolul protagonist din 
superproductia Batman si Robin, de 
pildă. Dacă ne gândim cá 
începuturile carierei lui 
Clooney au fost pur şi 
simplu dezastruoase, se 
poate spune că reușita 
lui (destul de târzie) pare o 
nouă întruchipare a basmu- 
lui Cenusáresei. 

Născut în urmă cu 35 de 
ani în statul Kentuky, nepot 
al actorului Jose Ferrer, el a 
început să practice meseria de actor 
făcând mici apariții în seriale. Ghinionul îl 
urmărea cu obstinatie: episoadele pilot în 
care a fost distribuit între anii 1984 și 1993 
au fost considerate de producători lipsite 
de perspective şi n-au mai fost niciodată 
urmate de alte serii. A făcut roluri 
microscopice în filme de serie „7“ ca Re- 
turn of the Killer Tomatoes sau în mai 
norocoasele pelicule Uite cine vorbește 
sau J.F.K., fără însă să fie remarcat de 
cineva. 


proje 


Culmea nesansei a fost că singurul 
serial de succes în care a jucat, 
Roseanne, a renunţat la personajul 
interpretat de Clooney numai după câteva 
episoade. O tristă amintire i-a lăsat și 
încercarea de a ajunge pe marele ecran, 
căci după ce fusese aproape sigur că va 
interpreta personajul autostopistului cinic 
din Thelma și Louise de Ridley Scott, i-a 
fost preferat în ultimul moment Brad Pitt. 

Norocul a început să-i surâdă abia în 
1995, când a fost distribuit în Spitalul de 
urgenţă, serial de televiziune de uriaș 
succes chiar și pe meleagurile noastre. 


„Nu te afli 
în locul potrivit 
la momentul potrivit 
decât o dată în viață. 
N-ai voie 
să ratezi ocazia “. 


Deşi contractul pentru continuarea 
episoadelor acestuia este semnat pentru 
încă trei ani, George Clooney a găsit timp 
şi pentru a devenit vedetă la Hollywood. El 
a jucat rolul principal in pelicula From 
Dusk Till Dawn de Robert Rodriguez 
(Desperado), înlocuindu-l cu succes pe 
Antonio Banderas pentru care fusese 
initial concepută partitura scrisă de nu mai 
putin celebrul Quentin Tarantino. 
Considerat acum 
unul dintre cei mai 
atrăgători bărbaţi de la 
Hollywood, el a deve- 
nit partenerul celor 
mai bine cotate vedete 
feminine. A jucat ală- 
turi de serafica Michelle 
Pfeiffer in comedia ro- 
manticá One Fine Day 
si de Nicole Kidman in 
The Peacemaker, un thriller produs de 
Steven Spielberg si regizat de Mimi Leder. 
Relatiile capricioase cu studioul Warner 
Bros ale lui Val Kilmer, interpretul lui Bat- 
man in pelicula semnatá de Joel Schu- 
macher, au devenit o nouá sansá pentru 
George Clooney care l-a înlocuit în noul 
sequel, Batman si Robin. Ce-i drept, el a 
acceptat sá fie plátit cu o sumá mult mai 
micá, dar perspectivele sale de a intra in 
clubul actorilor retribuiti cu peste 10 
milioane de dolari per film sunt sigure. 


O 


Recent divorțat (de actrița Talia Bal- 
sam) Clooney este o ţintă aflată mereu în 
atenţia fotografilor de la rubrica mondenă, 
care i-au surprins deja câteva noi idile. EI 
nu е, totuși, un subiect de scandal, ci mai 
degrabă unul excentric. Plăcerea lui de a 
apărea în public însoțit de mascota sa 
dragă, Max, un purcel ce amintește de 
Babe, a făcut deja deliciul multor reportaje 
din revistele ilustrate. lată un star care 
cultivă, in viața personală, o imagine mai 
putin romanticá decát aceea de pe marele 
(si micul) ecran. 


Dana DUMA 


n general cinefilii consideră Brazil 
drept cel mai bun film al regizorului 
Terry Gilliam. Pentru mine însă de 
neuitat rămâne Aventurile Baro- 
nului Munchausen (1989) care a 
rulat pe ecranele noastre în 1991. 
Există acolo o secvenţă în care, dintr-o imensă 
scoică, apare Venus, întruchipată de Uma 
Thurman. Si ce apariţie! Până si Botticelli — 
sursa de inspirație a regizorului — și-ar fi dorit 
un astfel de model pentru picturile sale. Cu 
trăsăturile perfecte, cu o desăvârșită armonie 
a proporțiilor trupului, Uma Thurman era o Ve- 
nus ideală, frumoasă din crestet până in tălpi. 
Dar frumusetea nu este singurul ei atu. 
Interpretándu-si personajul cu un amestec de 
іпосепја prefăcută şi perversitate, ea пе 
convingea că este si o actriță cu talent, nu una 


din acele apariții exotice pe care le uiti сапа 
producătorii descoperă o altă fată frumoasă 
care serveşte doar de decor într-un film. De 
altfel ea declară: „Mă interesează să fac un rol 
bun, nu să fiu transformată într-un produs al 
mass-media, o frumusicá bună de pus pe 
coperta revistelor“. 

Avea doar 19 ani când a apărut în acest 
film despre care s-a scris că a fost debutul ei. 
De fapt, cu un an înainte, ea jucase în Johnny 
Be Good (r. Bud Smith), pe care e de înțeles 
că vrea să-l uite. Nu era decât un filmuleţ 
despre problemele adolescenţei, ce nu a avut 
prea mare succes. În versiunea video au fost 
adăugate câteva scene „fierbinţi“, în speranța 
că acestea îi vor atrage pe cumpărători я 
producătorii își vor recupera banii investiţi. п 
același an mai apăruse și în alt film cu scene 
la fel de controversate, Kiss Daddy Good- 


UMA THURMAN 


night (г. Peter Пу Huemer), dispărut rapid de pe 
ecrane. 

A urmat un rol in Dangerous Liaisons (de 
Stephen Frears), unde actrița se simte bine in 
vârtejul complicatelor intrigi erotice. Situaţia se 
va repeta și în Henry și June (Philip Kaufman, 
1990), de un erotism rafinat care a dus la 
crearea unui nou calificativ pentru distribuția 
filmelor în Statele Unite — NC 17. În ciuda 
scandalului creat în jurul său, filmul nu a avut 
succesul scontat, dar el merită văzut măcar 
pentru senzualitatea tulbure pe care o emană 
personajul său. După Where the Heart Is al lui 
John Boorman, ea apare într-un alt film care a 
rulat și pe ecranele noastre, Analiză finală de 
Phil Joanou, un thriller erotic în trena 
faimosului Basic Instinct. Cu o simplă mișcare 
a mâinilor, cu un delicat semn cu degetul, cu 
o privire furișată ea reușește să sugereze mai 
mult decât arată partenera sa, Kim Basinger, 
care se dezgoleşte în repetate rânduri. 

Jennifer 8 de Bruce Rubin și Mad Dog 
and Glory de John McNaughton cunosc un 
succes de stimă. În acest din urmă film îl are 
ca partener pe Robert De Niro, iar revistele de 
scandal vorbesc de o idilă între cei doi. Uma 
spune însă: „Suntem doar prieteni buni. Cinăm 
adesea împreună, sporováim". Nu a fost 


singura dată când presa a scris despre viata ei 
intimă. Un mariaj furtunos de doi ani cu Gary 
Oldman s-a încheiat cu un divorţ in 1993 si cu 
cáteva declaratii deloc mágulitoare la adresa 
fostului ei soț. Anul trecut, pe când filma Beau- 
tiful Girls (г. Tod Demme) — în care are un rol 
scurt, dar reuseste sá-si eclipseze partenerii si, 
mai ales, partenerele — a început o idilă cu 
actorul Timothy Hutton. 

În 1994 a acceptat un rol în Pulp Fiction 
(r. Quentin Tarantino), deși la început dorea să 
refuze oferta: „Nu ştiam dacă rolul prietenei 
gangsterului era potrivit; scenariul era un 
adevărat scandal, dar Quentin m-a convins că 
va ieși un film foarte amuzant, groaznic de 
amuzant, dacă vreți. Si-apoi am avut secvenţa 
de dans cu John Travolta. Să dansezi cu John 
e ca și cum ai face un western cu John 
Wayne". Nominalizată la Oscar pentru rol 
secundar, Uma s-a bucurat până la urmă că a 
apărut în acest film prea violent pentru 
gusturile sale. 

Violenţa se pare că-i repugnă atât de mult 
încât, invitată în juriu la Veneţia în acelaşi an, 
face un scandal și ameninţă că părăsește 
festivalul dacă i se acordă un premiu filmului 
Turma de Marco Riso, în care considera că 
femeile sunt înjosite. 


În momentul în care a apărut în The Truth 
about Cats and Dogs / Cine pe cine iubeşte 
(r. Michael Lehman), face o declaraţie care 
demonstrează că nu e chiar atât de feministă: 
„Era ип rol de prostutá. Ni se spune că trebuie 
să interpretăm doar roluri de femei inteligente 
şi demne de respect, de parcă am avea 
obligaţia să bifám acţiuni bune într-o agendă 
politică. Așa că mi-am zis: «La naiba! la să o 
fac si pe tipa bună si proastál»" 

Filmografia ei mai cuprinde Even Cowgiris 
Get the Blues (Gus Van Sant, 1995), A Month 
By the Lake (John Irvin, 1996) iar în prezent 
filmează la The Eighth Day, peliculă SF în care 
îl are ca partener pe Ethan Hawke. În viitor va 
fi Poison Ivy în Batman and Robin de Joel 
Schumacher și probabil o va interpreta pe 
Marlene Dietrich, într-o peliculă semnată Pedro 
Almodovar, care a moştenit proiectul la care 
lucra în ultimele sale luni de viaţă Louis Malle. 
Poate că aceste roluri o vor mulțumi şi nu va 
mai face declaraţii de genul: „Am luat în trecut 
câteva decizii la care când mă gândesc... am 
impresia că le-am luat numai pentru a afla ce 
înseamnă suferința“. 


Rolland MAN 
29 


-ai cum să-l 
confunzi, n-ai 
cum să-l com- 
pari. Nu poti 
spune despre 
el ,E un al doi- 
lea..."—nu seamáná cu nici unul 
din actorii lumii, de care ne 
place sá apropiem numele 
actorilor nostri. Gheorghe Visu 
seamáná doar cu tatál lui, 
regizorul lon Visu, de care se 
declará foarte mándru; senti- 
ment in mod sigur reciproc. Are 
45 de ani, dar chipul cu trásáturi 
dáltuite, agresiv-expresive isi 
păstrează aerul juvenil de „ado- 
lescent cu probleme și biografie 
dubioasă“. In teatru, încă i se 
mai propun personaje „spre“ 30 
de ani.“ Trebuie să mai îmbă- 
trânesc — spune — și să má îngraș. 
Poate-mi schimb emploi-ul.“ Pen- 
tru înfățișarea de care acum 
vrea să scape, regizorii de film 
l-au folosit intens în roluri- 
variante la personajul clasic“ 
tânăr-neliniștit-răzvrătit-certat-cu- 
lumea-când-nu-cu-legea-victimă- 
sigurá-si-suspect-de-serviciu." 
Biografia personalá nu are nici 
о legáturá cu imaginea sugera- 
tá de infátisare. Educatie temei- 
nicá primitá de la mama, talent 
la desen moștenit de la tata si o 
înzestrare muzicală de luat în 
seamă — din moment ce e „dat“ 
la Școala de muzică. Face 
violoncel, deși el visa pianul. 
Absolut din întâmplare, la 15 
ani devine vedetă în serialul tv“ 
Cireșarii“. Părăsește violoncelul, 
„gest“ pe care azi îl regretă. Se 
gândește să dea la teatru, dar 
„consiliul de familie“ hotărăște 
că nu e cazul. Nu e pregătit. Se 
decide pentru latină și latină ar 
fi fost, dacă hazardul nu făcea 
să-l întâlnească pe Mugur Arvu- 
nescu, student în anul III la 
actorie care, în puţine vorbe: „Mi 
se pare că ai o figură foarte 
interesantă pentru teatru“, îl 
convinge să-și încerce, totuși, 
norocul. Norocul îi surâde la 
proba eliminatorie, dar îl tră- 
dează, mișelește, la ultima pro- 
bă: monologul. „Rugasem pe 
cineva să-mi găsească un mono- 
log, neapărat din teatrul american, 
pe care eu să-l rostesc uite-așa, 
stând cu picioarele pe masă și, la 
un moment dat să mă enervez, să 
mă ridic și să zic: Dă-o dracului 
de treabă, măi Joe! Persoana 
mi-a adus monologul lui Beranger, 
din Ucigaș fără simbrie. Habar 
n-am avut ce să fac cu el.“ Mai 
puțin sensibil decât Comisia la 
nepotrivirea lui de caracter cu 
Béranger, Moni Ghelerter inter- 
vine pe lângă actorul Petrică 
Gheorghiu să-l pregătească pe 
junele Visu pentru sesiunea din 
toamnă. „Am stat o lună și zece 
zile la Cheia, la domnul Petrică 
Gheorghiu. M-a luat de la zero. 
Mi-a făcut repertoriul, m-a învățat 
ce înseamnă să gândești o 
poezie și cum ajungi să înţelegi 


30 


Portretul lunii 


de Eva Sîrbu 


VISU 


GHEORGHE 


Cid, A, ry ^ oy 


reviste. 
No ul С, @лллд ә." 


s. 


Dacá iubesc filmul? 
Cum să nu-l iubesc?! 


înainte de a spune. De fapt, a 
știut să mă ,manevreze" în asa fel, 
încât să-mi pot pune în valoare 
cele câteva calităţi pe care le 
aveam.“ Stia care-i sunt cali- 
tátile? 

— Oarecum... Stiam cá am ta- 
lent pentru teatru. Mai bine spus, 
simteam. Apucasem sá vád teatru 
de foarte buná calitate — Livada 
de visini si D'ale carnavalului 
puse de Pintilie, Leonce si Leona 
pus de Liviu Ciulei, Priveste 
inapoi cu mánie... Vreau sá spun 
са stiam ce inseamná teatru bun. 
Mai stiam cá sunt firesc, cá pot sá 
vorbesc pe scená normal, asa 
cum o fáceau actorii buni, nu aga 
cum vázusem eu їпїг-о piesá la 
tv... Desi, acum má intreb: dacá 
as fi simţit, într-adevăr, cá sunt 
fácut pentru teatru as fi cedat atát 
de ușor? Sau m-aș fi bătut să-i 
conving pe ai mei că ori teatru, ori 
nimic... 

— Multi regizori, unii foarte 
buni, cei mai buni, te-au socotit 
făcut pentru film... 22 de filme în 
22 de ani ar fi o dovadă. 

— Nu cred că sunt făcut pentru 
film. Un actor făcut pentru film e 
Dan Nuţu. O generaţie întreagă a 
încercat să-l imite. Fără succes. El 
e unic. Eu, din toate filmele pe 
care le-m făcut, de iubit iubesc 
trei. Faleze de nisip de Dan Pita, 
Sfársitul noptii de Mircea Veroiu 
si Unde la soare e frig de 
Bogdan Dumitrescu. Dar, in ce 
má priveste, Faleze e o neimpli- 
nire. In prima zi de filmare am 
ratat cea mai importantá scená. 
Finalul. Dan Pita a trebuit să-l 
dreagá la montaj, din foarfecá... 

— Poate nu trebuia inceput cu 
finalul. Era o scená grea. 

— Un actor trebuie sá fie in 
stare sá filmeze oricánd, orice 
scená. Stiam scenariul bine, ar fi 
trebuit să fiu pregătit... De 
Sfârșitul nopţii tin minte că ат 
fost destul de mulțumit la pre- 
mieră. Nu mi-am găsit multe de 
reproșat. Dar nu l-am mai văzut 
de-atunci. Mi-e dor de el. Nu știu 
de ce nu a fost reluat, ca atâtea 
alte filme, după '89... Rezerve am 
și la personajul meu din Unde la 
soare e frig — deși l-am iubit 
foarte tare. Dacă vrei, pot să-ţi 
spun exact în ce scenă am fost 
stângaci, sau teatral, sau... 

— Nu vreau. Vreau să știu 
cum se împacă dragostea 
pentru film cu atât de multele 
nemulțumiri în ce privește 
întâlnirile tale cu el. 

— Filmul e un miracol. Cum să 
nu-l iubești? E un miraj. Te atrage. 
Te tine. Ne duceam — tin minte — 
și la cele mai proaste scena- 
rii, mai proaste decât cele mai 
proaste piese românești contem- 
porane. Și nu pentru bani. La cât 
de prost se plătea un rol, n-aveam 
nici măcar scuza asta. Ne du- 
ceam de nebuni... Sau poate 
pentru că filmul rămâne. Și tu 
împreună cu el... Nemultumirile 


mele față de un rol sau altul sunt 
mari, tocmai pentru că iubesc 
filmul. Mai ales că mi s-a dat 
şansa să-l fac. In general, ca ac- 
tor, am avut sansá. Am avut chiar 
trei sanse foarte mari. Prima a fost 
intrarea la Institut pe care ţi-am 
povestit-o. A doua mi-a oferit-o 
Sanda Manu, сапа т-а distribuit 
in Monolog cu fata la perete. Era 
0 piesá-comandá, trebuia sá iasá 
foarte repede, timp de montat un 
spectacol nu era, asa incát mi-a 
spus. „Tot ce pot, e să fac pen- 
tru tine un exercițiu de actorie“. 
Exercitiul ne-a reusit. A fost prima 
mea mare întâlnire cu un regizor. 
Státeam de cinci ani la ,National", 
mai bine sau mai ráu distribuit, nu 
prea bine vázut ca actor de teatru 
— fáceam deja film si tocmai 
dădusem concurs la „Teatrul Mic“. 
Exercitiul din Monolog... mi-a 
picat foarte bine. A fost un argu- 
ment în plus... A treia șansă mi-a 
fost oferită anul trecut. Ea a venit 
după un număr de eșecuri. Ultimul 
rol de care chiar și critica a fost 
mulțumită — nimeni n-a mai scris: 
„Acest actor talentat care ar trebui 
să se orienteze mai mult către 
film“, ca și cum orientarea depin- 
dea de mine, fusese Aufidius din 
Coriolan. In 1987! Esecurile au si 
ele rostul lor. Inveti din ele. Dar e 
bine să le lași in urmă la timp. 
Altfel, te blochezi. Nu mai faci ni- 
mic. În asemenea moment de 
blocaj și de totală derută, a apărut 
a treia șansă: Victor loan Frunză 
îl „pierde“ din distribuţia la Ta- 
merlan pe Gheorghe Dinică ple- 
cat să facă nu știu ce film. Sanda 
Manu află că Frunză e în căutare 
de Baiazid, mă propune și sunt 
acceptat... Am lucrat cu plăcere, 
am lucrat şi cu chin, dar nu mai 
conta. Victor a ştiut, ca nimeni 
altul, să-mi tempereze neliniștile, 
neîncrederea în mine, spaimele. 
Baiazid a fost primul lucru impor- 
tant care mi s-a întâmplat din '87 
încoace. Jaques Melancolicul, pe 
care îl joc acum în Cum vă place, 
montarea Nonei Ciobanu, este al 
doilea. Se pare că nu e rău ce fac, 
dar dacă e bine nu e meritul meu. 
Mie mi-a fost îngrozitor de frică de 
Jaques... Văzusem Cum vă place 
pus de Dan Micu, cu Victor Stren- 
garu în Jaques Melancolicul iar 
Victor era atât de Jaques Melan- 
colicul, încât atunci când mi l-a 
propus Nona, mi s-a părut cu ne- 
putință să-l fac. Până aproape de 
premieră mi-a fost frică. 

— Cu fiecare personaj te 
chinui așa? 

— ...Маі grav e că îi chinui și pe 
ceilalţi, care n-au nici o vină. Unii 
nici nu-și mai iau riscul să se 
chinuie împreună cu mine și îi 
înțeleg. Există multi actori buni si 
mai puţin intortocheati decât 
mine... Problema mea e că nu știu 
să spun Nu, când și cui trebuie. 
Nu sunt convingător în refuz. lar 
când, în fine, ajung să spun Nu, 
reuşesc să enervez pe toată 
lumea. 

— Ce se întâmplă cu un actor 
firesc $i spontan cánd se matu- 


rizeazá? Experienta її ajutá sau 
îi „tocește“ spontaneitatea? 

— Ei, sigur cá toceste. Stinge 
scánteia. Dar te si ajutá — dacá 
nu se transformá їп rutiná — uneori 
nici nu-ti dai seama cánd si cum. 
Oricum, de la o várstá, nu te mai 
poti descurca fără experienţă... 
Cât ești tânăr și neîmplinit, dar ai 
éclat, ai scânteie, te poti privi şi 
toată lumea te priveşte cu spe- 
rantá. Nu se stie cum о să агаў 
când o să fii gata. Mai plutește un 
mister în jurul tău. Ti se iartă multe. 
Тїп minte câte gesturi nejustificate 
făceam, си câtă inconstientà. Si 
mi se ierta. Dar când mi se întâm- 
plă acum să fiu la fel de incon- 
știent, de repezit si de impulsiv ca 
în tinereţe, nu mi se mai iartă și e 
normal. Actoria e o meserie colec- 
tivă. Cea mai măruntă stare de 


nervi, de sensibilitate în exces, de 
emoție negativă se transmite 
celor din jur. Ca să ti se îngăduie 
asemenea agresiuni asupra unui 
colectiv, trebuie să fii un actor 
genial. Trebuie să fii Stefan lorda- 
che. Dar uite că el nu profită de 
asta. N-am văzut actor mai disci- 
plinat, mai muncitor şi mai fără 
hachiţe ca el. l-am fost ucenic de 
când aveam 30 de ani. Am jucat 
cu el în Maestrul și Margareta, în 
Richard al 111-Іеа și l-am văzut 
cum muncește, cum constru- 
ieste, cum merge înainte cu rolul 
și lasă brazdă. Te trage după el. Te 
ia în „plasa“ lui, n-ai cum rămâne 
în urmă. N-ai cum! 

În ce-l privește, e un căutător 
de noduri în propria papură. 
Nu-i ajunge papura la câte no- 
duri își.găsește. Mereu nemul- 


то м 


tumit de sine si de ce face си 
sine, mereu cu ochii-n zare 
după un ceva-altceva. lubește 
teatrul, firește, dar nu-i ajunge. 
lubește filmul — cum să nu-l 
iubească?! — dar nici filmul nu-i 
ajunge. lubește muzica, dar nici 
ea... Cântă doar pentru prieteni. 
Nu compune. Șah nu mai joacă, 
iar de la desen a ajuns la un fel 
de gravură. „Operele“ de care e 
mândru sunt niște icoane 
zgâriate pe lemn. Prima, se află 
la fiica lui, loana. Restul, pe la 
prieteni. La 40 de ani s-a apucat 
de step. Pentru că step-ul în- 
seamnă ritm, înseamnă și vers 
și proză ritmată. Dar, bine- 
înțeles că nu știe dacă sau la ce 
o să-i folosească!... Oare ce fel 
de om se consideră el a fi? 

— Un om puţin peste obișnuit. № 


S-au născut în luna februarie 


@ 1 februarie 

— lon Cosma (1905) Brăila 

— Octavian Sava (1928) București 
— Nicolae Breban (1934) Baia 
Mare 

— loana Popescu (1939) Cioroiu 
Nou 

— Petru Popescu (1944) București 


© 2 februarie 

— Tudor Mușatescu (1903) 
Câmpulung Muscel 

— Doru Năstase (1933) București 
— Vladimir Găitan (1947) Suceava 


© 3 februarie 

— Stefan Mihăilescu-Brăila (1925) 
Brăila 

— Stefan 
Bucuresti 


lordache (1941) 


© 4 februarie 

— Şerban Cantacuzino (1941) 
Bucureşti 

— Ovidiu Bose Pastina (1956) 
Timișoara 


® 5 februarie 

— Erika Aurian (1932) Cernăuţi ` 
— Mircea Toia (1937) Galaţi 

— Victor Strengaru (1941) 
Timişoara 
— Mihai 
Bucureşti 


Bisericanu (1962) 


© 6 februarie 
— Lucia Mara (1935) Bucuresti 


© 7 februarie 
Helmuth Stürmer (1942) Timișoara 


@ 8 februarie 

— Eugenia Bosánceanu (1925) 
Rădăuţi-Prut, Botoșani 
—РотрШи Gâlmeanu (1932) 
Buciumeni, Dâmboviţa 

— Emanoil Petruţ (1932) Mărășești 
— Dan Necșulea (1942) București 
— Gabor Tarko (1952) Arad 

— Sorin Chivulescu (1953) 
Bucuresti 


© 9 februarie 
— Olimpia Daicoviciu (1928) Básesti, 
Maramures 


© 10 februarie 
— Victor Rebengiuc (1933) București 


© 11 februarie 
—Мапиеа Hodor (1947) Giurgiu 


© 12 februarie 

— Vladimir Popescu-Doreanu (1923) 
București 

— Paul Barbăneagră (1929) Isaccea 
— Cristu Polucsis (1929) București 


© 13 februarie 

— Horia Căciulescu (1922) Lugoj 

— Gilda Marinescu (1933) București 
— Mircea Duduş Neagu (1954) 
Prundu Bârgăului, Bistrița 


© 14 februarie 

— lon Manta (1906) Brăila 

— Paul Holban (1925) Bacáu 

— Vintilă Ornaru (1928) Folesti, 
Válcea 


7 — Octavian Cotescu (1931) Dorohoi 


— Adriana Păun (1940) București 


© 15 februarie 
— Alexandru 
București 


Bocánet (1944) 


© 16 februarie 
— Constantin Stoiciu (1939) lași 


© 17 februarie 

— Olimp Várásteanu (1929) Gratia, 
Teleorman 

— Constantin Dicu (1939) Turnu 
Mágurele 

— Magdalena Mărășescu (1948) 
București 


© 18 februarie 
— Constantin Cotimanis (1955) 
București 


© 19 februarie 
— Maria Ploae (1951) București 


® 20 februarie 

— Willy Ronea (1901) Dorohoi 

— Eugen Barbu (1924) 

— David Reu (1935) București 

— Ovidiu Miculescu (1961) 
Câmpina 


© 21 februarie 
— Olga Zissu (1933) București 
— Adina Petrescu (1950) Bucuresti 


® 22 tebruarie 
— Gyórgyi Kovács (1910) Cluj 
— Zephi Alsec (1923) Bucuresti 


@ 23 februarie 
— Răzvan Cernat (1945) București 


© 24 februarie 

— Marga Barbu (1929) Ocna 
Sugatag, Maramureș 

— Călin Papurá (1950) București 
— Andrei Both (1951) Târgu-Mureș 


@ 25 februarie 

— Constantin Ramadan (1896) lași 
— Costache Antoniu (1902) 
Tigánasi, laşi 

— Jean Georgescu 
București 

— Richard Oschanitzky (1939) 
Timișoara 
— Gabriela 
București 


(1904) 


Ricșan (1952) 


® 26 februarie 

— Jean Negulescu (1900) Craiova 
— Alexandru Repan (1940) 
Bucuresti 


© 27 februarie 
— Dorin Dron (1920) Cernesti- 
Lunca, Botosani 


© 28 februarie 
— Gheorghe Marinescu (1863) 
Bucureşti 


31 


Dictionareie îl indică în cinema pe regizor 
drept autor al filmului. Cel puţin în principiu! 
Si cum între actor şi autor diferă doar o 
consoană... 

Vârsta regizorului este multi-milenară. Din 
vremuri îndepărtate, în sanctuarul egiptean 
preotul făcea să evolueze un grup de recitatori 
figurând familia lui Osiris, în timp ce nişte 
bocitoare se lamentau în jurul lui Isis, iar 
câţiva cântăreți comentau acțiunea. Preotul ar 
putea fi considerat deopotrivă protagonist şi 
regizor! 

La începuturile artei a 7-a, persoana 
regizorului era confundată cu cea a 
operatorului ori a producătorului. Cu trecerea 
timpului, multi dintre membrii echipei de 
filmare au râvnit să devină regizori: operatorii, 
cameramanii, scenografii şi, desigur, actorii. 
Unii dintre ei au început prin a-și finanța filme 
proprii, respectiv rolurile, ca apoi să dorească 
să le și „dirijeze“. Tot astfel, unii regizori și-au 
conceput și susținut personajele proprii. Este 
aceasta o tradiţie preluată şi de la trupele 
ambulante de teatru ori circ care cutreierau 
lumea încă din evul mediu. 

О statistică relativ recentă inventaria 
aproximativ 200 de actori trecuţi în spatele 
camerei de filmat în decursul acestui prim secol 
de cinema, majoritatea în America şi îndeosebi 
bărbaţi, femeile evoluând, ca și în alte profesii, 
mai târziu spre acest statut. 

Motivele glisării sunt de naturi diferite, de la 
pasiune la orgoliu sau frustrare. Dacă iniţial 
regizorul era un simplu coordonator, el a 
dobândit în timp prerogativele sporite în 
materie de structură gi concepție. Igmar 
Bergman certifică acest lucru: „Nu există o 
dictatură a regizorului, este vorba doar despre 
o inevitabilă autoritate dobândită din faptul că 
regizorul este singurul capabil să vadă 
reprezentaţia în totalitatea ei.“ Pe de altă parte 
este știut că regizorul există prin actor căci 
„Dintre toate artele omenești, arta actorului 
exercită puterea de sugestie cea mai întinsă şi 
cea mai intensă“ (Tudor Vianu). lar „Un 
regizor care ignoră, care nu pricepe arta 
actorului, trebuie înlăturat de la început ca un 
candidat care a luat zero la teza scrisă“ (Camil 
Petrescu). Stanislavski a formulat laconic: „Ca 
să fii un bun regizor, trebuie să fii un actor 
înnăscut.“ Acest precept este valabil si în sens 
invers, fiindcă, așa cum spunea Meyerhold, 
„Actorul trebuie să posede facultatea de a 
vedea mental neîncetat într-o oglindă“ 
derularea spectacolului, a peliculei. Sau, cum 
indică și Peter Brook, sarcinile actorului se 
suprapun cu ale regizorului: „Regia nu trebuie 
să se lege superficial de text, ea trebuie să 
pătrundă până la gândirea profundă a 
E prin actor să facă, în modul cel mai 
viu, sensibil visul său publicului. “ 

Ca argument, iată câteva confesiuni ale / 
celor ín cauză: 


32 


Actori 
„Regizori 


cu dublă carieră 
A (Clint Eastwood) 


e, 2 cineast 


CLINT EASTWOOD: westernul a fost intotdeauna ca o oglindá. Azi, 
societatea noastră a devenit incredibil de permisivá în privinţa violenţei: părinții 
noștri n-ar fi tolerat niciodată ceea ce tolerăm noi. Noi acceptăm violența, atâta 
vreme cât nu ne atinge direct. Unforgiven vorbește despre asta și despre 
efectul violenței asupra celui care o exercită ca si asupra celui ce o suportă. În 
majoritatea westernurilor, cel care ucide n-are nici un fel de remușcări. li ucide 
pe răi şi asta-i tot. De astă dată, personajul reflectează și dă dovadă de 
sentimente. 

Noi am, crescut cu western-uri, nu westernul a făcut societatea violentă. 
Violenţa în western tine de contextul istoric și reprezintă o societate unde 
adesea trebuie să-ţi faci singur dreptate. O societate in care există mai 
puțină ambiguifâte. Unde valorile sunt mai clare. Dacă cineva e vinovat, i se 
trece o funie pe după gât. În societatea noastră birocratică, unde cel mai 
neînsemnat litigiu implică avocaţi și înfruntări juridice, această simplitate ne 
fascinează. 

Mi-a plăcut întotdeauna să evoc America profundă. Ea ascunde încă povești 
ce n-au fost spuse. La ieșirea de la Unforgiven, Sean Connery a făcut o 
remarcă interesantă pe care am luat-o ca pe un compliment: „E un subiect 
complet american, dar ai zice că-i filmat de un european!“ 


JACK NICHOLSON: Nu știu dacă 
ceilalți actori sunt de aceeași părere, dar, după 
mine, 80% din munca de actor este o treabă 
de relaxare. În ce privește restul, e vorba doar 
să aplici câteva idei conceptuale, ceea ce nu-i 
prea interesant. Vreau să zic că tehnica de 
bază este i pentru cea mai mare parte 
din actori. Diferentierea se face după 
personalitatea fiecăruia. Ca să începi să joci, 
trebuie mai întâi să fii tu însuţi! 

in cinema, dispunem de un enorm 
avantaj față de teatru: există totdeauna 
posibilitatea de a reface o scenă. E ceea ce 
spun când regizez alți actori, mai ales dacă 
sunt mai putin experimentați: „Nu uitaţi 
niciodată că există o dublă. Dacă o nouă idee 
vă vine subit, daţi-i curs! Poate e cea mai bună. 
Şi chiar dacă nu-i, se poate reîncepe. Dacă, în 
timpul scenei, ceva îţi spune că-i bine să te 
așezi decât să rămâi în picioare, așează-te!“. 

Ador să regizez, mai mult, as putea 
spune: sunt făcut pentru asta! Și totuși, în 
acest domeniu am mai puţin succes. Ceea ce 
mă determină să-mi pun întrebarea deza- 


AN 


Încrezător în vocaţia 
secundă (Jack Nicholson) 


greabilă: „Ei susțin са та iubesc, dar oare mă 
iubesc cu adevărat?“ În America trec drept un 
dinozaur sau un extraterestru. Niciunul dintre 
cele trei filme ale mele (Drive, He Said, 1972; 
Goin'South, 1978; The Two Jakes, 1980) n-a 
mers. N-aș vrea să intru în considerații 
comerciale. Pot să-mi anticipez eșecul și dacă 
se produce îl accept. Acum zece ani mă 
enerva că n-am succes. Acum m-am obișnuit. 
Cu toate astea mă consider un excelent 
realizator și nu vreau să fiu la cheremul cuiva 
care să decidă pentru mine când să fac un film! 

De obicei evit să joc în filmele regizate 
de mine. Dacă la primul meu film contractul pe 
care-l avem cu respectiva casă producătoare 


egizori 


má autoriza si eram realmente tentat sá incerc 
experiența, la al doilea am fost aproape obligat 
Sá joc. Eram foarte panicat de ideea са trebuie 


. Să fac două lucruri simultan si pástrez amintirea 


unei aventuri epuizante. In al treilea, evident, 
eram forțat să reiau rolul lui Jake Gittes din 
Chinatown. Billy Wilder mi-a spus că e cel mai 
bun film al meu: „Oricine poate face un film cu 
o sută de indieni, dar să reusesti o scenă fluidă 
doar pentru un personaj principal, un tip care 
vorbește stând așezat, asta nu-i simplu deloc!“ 


WOODY ALLEN: în copilărie nu 


citeam multe cărţi, dar în schimb mergeam 
foarte des la cinema şi filmele văzute atunci au 
constituit bagajul meu, rădăcinile si referintele 
mele culturale. Mă raportez la cinema așa cum 
cineva care scrie un roman citează pe alţi 
scriitori ca puncte de reper. Am văzut atâtea 
filme si mi-au plăcut atâtea, că dragostea pentru 
cinema se exprimă mereu, aproape inconștient 
şi automat. Ador Dial М for Murder al lui 
Hitchcock, ador Doamna din Shanghai de 


Welles, care-i cel mai mare cineast pe care l-a 
avut America. 

Am filmat cáte un film pe an si tot ce a 
insemnat viata mea privatá s-a reflectat la un 
moment dat ín filmele mele. Am filmat cu Diane 
Keaton, cu Mia Farrow, cu prietenii in general. 
Azi am 60 de ani și filmele mele exprimă 
problemele unui ins de această vârstă. Și chiar 
dacă — de exemplu — eroul este un tânăr pe care 
nu-l voi juca eu, subiectul reprezintă un punct de 
vedere propriu al unui ins de vârsta mea, pentru 
că la 30 de ani nu mă gândisem să abordez 
tema respectivă. 


NIKITA MIHALKOV: Am început 
jucând teatru. Apoi am intrat într-o şcoală de 
actorie și mi-am continuat studiile la Institutul de 
cinematografie unde l-am avut profesor pe 
Mihail Romm. Filmasem deja mult, jucasem în 
50 de filme, dintre care ultimul era o adaptare 
a lui Skolimovski după Turgheniev, Ape 


primăvăratice, cu Kinski. Trecerea 
mea în spatele aparatului de filmat s-a produs 
firesc. Nu mi-am spus: „Sunt actor, am jucat 
destul, m-am dezvoltat suficient și acum voi 
deveni un maestru, vreau să-i modelez pe 
alţii!“ Fusesem dat afară de la școala de 
actorie tocmai pentru că jucasem într-un film 
şi era interzis. Dar colegii m-au rugat să le dau 
o mână de ajutor pentru a-și putea pregăti 
гергегепїаја de sfârşit de ап. Aşa cá am 
montat un spectacol după „Doisprezece 
oameni furiosi" foarte reușit și foarte... 
cinematografic. 

La Piesă neterminată pentru pianină 
mecanică actorul prevăzut pentru rol și-a rupt 
un brat si se întâmpla să fie de talia mea; fără 
acest incident n-aș fi riscat niciodată să joc un 
rol cehovian în propriul meu film. Dacă priviţi 
atent, veţi observa că nu apar decât т 
momentele în care e imperios necesar. Nu 
există decât o scenă pentru care a trebuit să 
acumulez multă energie, aceea când plâng în 
timpul mesei. Pentru Sclava iubirii situaţia e 
aproape aceeași: un actor n-a venit la filmare. 
La Rubedeniile autorul scenariului m-a 
implorat să joc rolul chelnerului. Să joc în 
propriile filme n-a fost niciodată o dorință 
expresă și dacă apar în fugă și în Câteva zile 
din viața lui Oblomov sau Urga e ca un fel 
de semnătură. 


JERRY LEWIS: întotdeauna mi-a 
plăcut cum lucrau cineaștii filmului mut. 
Filmele lor erau foarte ușor de înțeles. Aflai 
repede cine e răul, cine bunul. 

Limbajul vizual e foarte simplu. Am 
prieteni în America care mă întreabă ce fac 
când sunt la Olympia, la Paris. Le răspund: 
„Fac un spectacol“. Ei mă iscodesc în 


e pasiunea regiei 
aton și Alan Alda) 


d 


Doi actori ai lui Woody Allen 
Е i 
(Diane 


continuare: „Dar cum pot să te înțeleagă?“ Şi 
eu le zic: „Nu vorbesc. Dacă m-aș apuca să 
vorbesc n-ar înțelege nimeni nimic. E suficient 
să vezi...“ De asta povestea mea de dragoste 
cu Franţa durează de atâţia ani. Ne înțelegem 
fără să ne vorbim. Oamenii nu pricep că 
limbajul cel mai adevărat e ceea ce vedem. 
Deși am un aer spontan, eu muncesc 
câte trei luni la un personaj. Sunt adesea 
întrebat dacă nu aș vrea să fac roluri 
dramatice. Dar eu asta fac de-o viaţă! E foarte 
dramatic să ai aerul unui imbecil fericit. E 
foarte dificil pentru un actor. E foarte dramatic 
și dureros să fii în centrul acțiunii, să fii cel 
care trebuie să-i facă pe oameni să râdă! 
Râsul e pentru mine ca respiraţia sau 
sângele ce ne curge prin vene. Cine nu râde 
niciodată moare tânăr sau are o viață teribil de 
plicticoasă. Râsul e vital. Lumea se ia mult 
prea în serios. Nu se râde suficient. Ar trebui 
să se râdă mai mult. Nu se poate schimba 


economia dacă nu se râde! 


33 


Vă reamintim pe câţiva dintre cei саге au debutat ca actori 
apoi s-au impus în istoria cinematografului ca regizori, dar si 
pe acei actori care, după ce au câștigat statutul de vedetă, 
s-au instalat sporadic în fotoliul de regizor 


e Alan ALDA (1936): The Four 
Seasons 1981; Sweet Liberty, 
1986; A New Life, 1988; Betsy's 
Wedding, 1990 


e Woody ALLEN (1935): de la 
What's Up, Tiger Lily?, 1966 la 
Everybody Says | love You, 1996 


€ Alexandre ARCADY (1947): Le 
coup de Sirocco, 1978; Le Grand 
Pardon, 1982; Le grand carnaval, 
1983; Hold up, 1985; Dernier été 
à Tanger, 1987; Pour Sacha, 1991 


e Alan ARKIN (1934): Little Mur- 
ders, 1971; Fire Sale, 1977 


€ Richard ATTENBOROUGH 
(1923): Oh! What a Lovely War!, 
1969; Young Winston, 1972; A 
Bridge Too Far, 1977; Magic, 
1978; Gandhi, 1982; Chorus 
Line, 1986; Cry Freedom, 1988 


€ Josiane BALASKO (1952): Sac 
de noeuds, 1985; Les keufs, 
1987; Ma vie est un enfern, 1991; 
Gazon Maudit, 1995 


€ Pierre BAROUGH (1934): Ca 
va, ca vient, 1970; L'album de 
famille, 1976-1981; Le labyrinth, 
1977; Le divorcement, 1979 


€ Lionel BARRYMORE 
(1878-1954): Life's Whirpool, 
1917; Madame X, 1929; The Un- 
holy, Night, 1929; The Green 
Ghost, 1929; His Glorious Night, 
1929; The Rogue Song, 1930; 
Ten Cents a Dance, 1931 


e Warren BEATTY (1937): 
Heaven Can Wait, 1978; Reds, 
1981; Dick Tracy, 1990 


€ Roberto BENIGNI (1952): Tu mi 
disturbi, 1982; Non ce resta che 
piangere, 1984; И piccolo 
diavolo, 1989; II Monstro, 1995 


e Claude ВЕНН! (1934): Le vieil 
homme et l'enfant, 1967; Mazel 
Tov ou le Mariage, 1968; Le 
pistonné, 1969; Le cinéma de 
papa, 1970; Sex-Shop, 1972; Le 
Mále du siécle, 1975; La 
Première Fois, 1976; Un moment 
d'égarement, 1977; Je vous 
aime, 1980; Le Maitre d'école, 
1981; Tchao Pantin, 1983; Jean 
le Florette, 1986; Manon des 
sources, 1986; Uranus, 1991; 
Germinal, 1994 


€ Juliet BERTO (1948): Neige, 
1981; Cap Canaille, 1983; Havre, 
1986 


€ Michel BLANC (1952): Marche 
à l'ombre, 1984; Grosse fatigue, 
1994 


€ Kenneth BRANAGH (1963): 
Henry V, 1990; Dead Again, 1991; 
Peter's Friends, 1992; Much Ado 
About Nothing, 1993; Mary 


34 


Shelley' Frankenstein, 1994; 
Hamlet, 1996 


€ Marlon BRANDO (1924): One 
Eyed Jacks, 1961 


€ Jacques BREL (1929—1978): 
Franz, 1971; Far West, 1973 


e Jean-Claude BRIALY (1933): 
Églantine, 1971; Les volets clos, 
1972; Un oiseau rare, 1973; Un 
amour de pluie, 1974; Les 
malheurs de Sophie, 1981; Un 
bon petit diable, 1983 


€ Mel BROOKS (1926): The Pro- 
ducers, 1967; TheTwelve Chairs, 
1970; Blazing Saddles, 1973; 
Young Frankenstein, 1974; Si- 
lent Movie, 1976; High Anxiety, 
1977; History of the World Part 
One, 1981; Spaceballs, 1987; 
Life Stinks, 1991; Robin Hood: 
Men in Tights, 1993; Dracula, 
1966; Dead and Loving It, 1996 


€ Richard BURTON (1925-1984): 
Dr. Faustus, 1967; (coregie cu 
Nevill Coghill) 


e James CAGNEY (1899-1986): 
Short Cut to Hell, 1957 


€ David CARRADINE (1936): 
Americana, 1973; You and Me, 
1975; A Country Mile, 1976; 
Around, 1976 


€ John CASSAVETES (1929— 
1989): Shadows, 1959; Too Late 
Blues, 1962; A Child is Waiting, 
1963; Faces, 1968; Husbands, 
1970; Minnie and Moskowitz, 
1971; A Woman Under the Influ- 
ence, 1974; The Killing of a Chi- 
nese Bookie, 1976; Opening 
Night, 1978; Gloria, 1980; Love 
Streams, 1983; Big Trouble, 1985 


€ Charlie CHAPLIN (1889—1977): 
peste o sutá de filme dintre care 
Tillie's Punctured Romance, 
(1914); The Kid, 1921; A Woman 
of Paris, 1923; The Gold Rush, 
1925; The Circus, 1928; City 
Lights, 1931; Modern Times, 
1936; The Great Dictator, 1940; 
Monsieur Verdoux, 1947; Lime- 
light, 1952; A King in New York, 
1957; A Countess From Hong 
Kong, 1967 


€ Patrice CHÉREAU (1944): La 
Chair de L'orchidée, 1975; Judith 
Therpauve, 1978; L'Homme 
blessé, 1982; Hotel de France, 
1987; La Reine Margot, 1995 


€ Kevin COSTNER (1955): 
Dances with Wolves, 1990 


ө Mireile Dárc (1938): La 
barbare, 1989 


ө Alain DELON (1935): Pour la 
peau d'un flic, 1981; Le Battant, 
1982 


€ Nathalie DELON (1938): 115 
appelent ca un accident, 1982; 
Sweet Lies, 1987 


e Robert DE NIRO (1943): A 
Bronx Tale, 1993 


e Gérard DEPARDIEU (1948): 
Tartuffe, 1984 


€ Vittorio DE SICA (1901—1974): 
peste o sutá de filme dintre care 
Sciuscià, 1946; Ladri di 
biciclette, 1940; Miracolo a 
Milano, 1951; Umberto D, 1952; 
Stazione Termini, 1953; Il Tetto, 
1956; La ciociara, 1960; leri, 
oggi, domani, 1963; 1 girasoli, 
1970; Il Viaggio, 1974 


€ Danny DE VITO (1944): The 
Ratings Game, 1984; Throw 
Momma From the Train, 1987, 
The War of the Roses, 1989; 
Hoffa, 1992; Matilda, 1996 


ө Arielle DOMBASLE (1953): 
Chassé croisé, 1982; La novice, 
1987; Les pyramides bleues, 
1988 


e Kirk DOUGLAS (1916): 
Sclawag, 1973; Posse, 1975 


€ Clint EASTWOOD (1930): Play 
Misty for Me, 1971; High Plains 
Drifter, 1973; Breezy, 1973; The 
Eiger Sanction, 1975; The Out- 
law Josey Wales, 1976; The 
Gauntlet, 1977; Bronco Billy, 
1980; Firefox, 1982; Honkytonk 
Man, 1982; Sudden Impact, 
1983; Pale Rider, 1985; Heart- 
break Ridge, 1986; Bird, 1988; 
White Hunter, Black Heart, 1990; 
The Rookie, 1990; Unforgiven, 
1992; A perfect World, 1993; The 
Bridges of Madison County, 
1995 


e Pierre ETAIX (1928): Le 
soupirant, 1963; Yoyo, 1965; Tant 
qu'on a la santé, 1966; Le grand 
amour, 1969; Pays de Cocagne, 
1971; L'áge de monsieur est 
avancé, 1987 


€ Marty FELDMAN (1934-1982): 
The Last Remake of Beau 
Geste, 1977; In God We Trust, 
1979 


€ FERNANDEL (1903-1971): 
Simplet, 1942; Adrien, 1943; 
Adhémar ou le jouet de la 
fatalité, 1951 


e Mel FERRER (1917): The Se- 
cret Furry, 1950; Green Man- 
sions, 1959 


€ Albert FINNEY (1936): Charlie 
Bubbles, 1967 


€ Peter FONDA (1939): The 
Hired Man, 1971; Idaho Transfer, 
1975; Wanda Nevada, 1979 


€ Jodie FOSTER (1963): Little 
Man Tate; 1991; Home for the 
Holidays, 1995 


€ Louis de FUNES (1914—1983): 
L'avare, 1979, coregie Jean 
Giraud 


€ Serge GAINSBOURG 
(1928-1991): Je t'aime, moi non 
plus, 1976; Equateur, 1983; 
Charlotte for Ever, 1986; Stan 
the Flasher, 1990 


€ Nicole GARCIA (1946): Un 
weekend sur deux, 1990; Le Fils 
preféré, 1994 


€ Vittorio GASSMAN (1992): 
Kean, 1957; Alibi, 1969; cor. 
Luciano Licignani si Adolfo Celi; 
Senza famillia nullatementi 
cercano affetto, 1972 


€ Ben GAZZARA (1930): Beyong 
the Ocean, 1990 


€ Mel GIBSON (1956): The Man 
Without a Face, 1994; 
Braveheart, 1995 


€ Terry GILLIAM (1940): And 
Now for Something Completely 
Different, 1971; seria Monthy 
Pyton Jabberwocky, 1977; Time 
Bandits, 1981; Brazil, 1985; The 
Adventures of Baron 
Munchausen, 1989; The Fisher 
King, 1991 


€ Bernard GIRAUDEAU (1947): 
L'autre, 1990; La face de l'ogre, 
1985; Un été glacé, 1991; La 
Transamazonienne, 1992; Le ca- 
prices d'un fleuve, 1995 


€ Lilian GISH (1896-1996): 
Remodeling Her Husbands, 
1920 


€ Sacha GUITRY (1885-1957): 
33 de filme dintre care Le roman 
d'un tricheur, 1936; Faisons un 
réve, 1936; Désiré, 1936; Le 
diable boiteux, 1948; Debureau, 
1950; Si Versailles m'était conté, 
1953 


€ Roger HANIN (1925): Le 
protecteur, 1973; Le faux-cul, 
1975; Train d'enfer, 1984; La 
rumba, 1987 


€ Richard HARRIS (1932): 
Bloomfield, 1972 


€ David HEMMINGS (1941): 
Running Scared, 1971; The Four- 
teen, 1973; Just a Gigolo, 1978; 
Survivor, 1981; Treasure of the 
Yankee Zephyr, 1982 


€ Charles HESTON (1923): 
Anthony and Cleopatra, 1972; 
Mother Lode, 1981 


€ Terence HILL (1939): Don 
Camillio, 1983 


€ Anthony HOPKINS (1938): Au- 
gust, 1996 


e Dennis HOPPER (1936): Easy 
Rider, 1969: The Last Movie 
1971; Out of the Blue, 1980, 
Colors, 1988; Backtrack, 1989; 
The Hot Spot, 1990; Chasers, 
1994 


€ Bob HOSKINS (1942): Rag- 
gedy Rawney, 1988 


€ Robert HOSSEIN (1927): 15 
filme dintre care Les salauds vont 
en enfer, 1955; Le goüt de la vio- 
lence, 1960; Les yeux cernés, 
1964; Le vampire de Düsseldorf, 
1965; J'ai tué Raspoutine, 1967; 
Point de chute, 1970; Les 
Misérables, 1982; Le caviar 
rouge, 1985 


€ Leslie HOWARD (1893-1943): 
Pimpernel Smith, 1941; The First 
of the Few, 1942; The Gentle Sex, 
1943 


€ Anjelica HUSTON (1952): The 
Bastard Out of Carolina, 1995 


€ John HUSTON (1906-1987): 
The Maltese Falcon, 1941; In 
This Our Life, 1942; Across the 
Pacific, 1942; The Treasure of the 
Sierra Madre, 1948; Key Largo, 
1948; We Were Strangers, 1949; 
The Asphalt Jungle, 1950; The 
Red Badge of Courage, 1951; 
The Africa Queen, 1951; Moulin 
Rouge, 1952; Beat the Devil, 
1954; Moby Dick, 1956; Heaven 
Knows, Mr. Allison, 1957; The 
Barbarian and the Geisha, 1958; 
The Roots of Heaven, 1958; The 
Unforgiven, 1960; The Misfits, 
1961; Freud, 1962; The List of 
Adrian Messenger, 1963; The 
Night of the Iguana, 1964; The 
Bible, 1966; Casino Royale, 
1967; Reflections in a Golden 
Eye, 1967; Sinful Davey, 1969; A 
Walk With Love and Death, 1969; 
The Kremlin Letter, 1970; Fat 
City, 1972; The Life and Times of 
Judge Roy Bean, 1972; The 
Mackintosh Man, 1973; The Man 
Who Would Be King, 1975; Wise 
Blood, 1979; Phobia, 1980; Vic- 
tory, 1981; Annie, 1982; Under 
the Volcano, 1984; Prizzi's 
Honor, 1985; The Dead, 1987 


ө Gerard JUNGNOT (1951): 
Pinot simple flic, 1984; Scout 
toujours, 1985; Sans peur et 
sans reproche, 1988; Une 
époque formidable, 1991 


e Louis JOUVET (1887-1951): 
Knock, 1933 


€ Ana KARINA (1950): Vivre en- 
semble, 1973 


€ Mathieu KASSOVITZ (1969): 
Fierrot le peu, 1990; Cauchmar 
blanc, 1991; Assasins, 1992; 
Métisse, 1993; Ea Haine, 1995 


€ Buster KEATON (1895—1966); 
numeroase scurtmetraje si The 
Three Ages, 1923; Our Hospita- 
lity, 1923; Sherlock jr., 1924; The 
Navigator, 1925; Seven Chan- 
ces, 1925; Go West, 1925; Bat- 
tling Butler, 1926; The Ge- 
neral, 1926; College, 1927; Steam- 
boat Bill Jr., 1928 


€ Diane KEATON (1946): 
Heaven, 1987; Wildflower, 1991, 
Unstrung Heroes, 1995 


e Gene KELLY (1912-1996): On 
the Town, 1949; Singin' in the 


Rain, 1952; It's Always Fair 
Weather, 1955; Invitation to the 
Dance, 1957; The Happy Road, 
1957; The Tunnel of Love, 1958; 
Gigot, 1962; A Guide for the Mar- 
ried Man, 1967; Hello Dolly!, 
1969; The Cheyenne Social Club, 
1970; That's Entertainment, Part 
II, 1976 


e Klaus KINSKI (1929): Paganini, 
1989 


€ Diane KURYS (194 ) Diabolo 
menthe, 1977; Cocktail Molotov, 
1980; Coup de Foudre, 1983; Un 
homme amoureux, 1979; La 
Baule — Les Pins, 1990 


e Robert LAMOUREUX (1920) La 
brune que voilà, 1960; 
Ravisante, 1961; Mais би este 


'donc passé la 7e compagnie? 
1973; Impossible pas francais, : 


1974; Opération Lady Marlene, 
1975; On a retrouvé la 7e 
compagnie, 1976; La 7e com- 
pagnie au clair de lune, 1978 


€ Burt LANCASTER (1912): The 
Kentuckian 1955; The Midnight 
Man, 1974 


e Charles LAUGHTON (1899- 
1962): Night of the Hunter, 1955 


e Stan LAUREL (1889-1965): 
Moonlight and Noses, 1925; On 
the Front Page, 1926; Never Too 
Old, 1926; The Merry Widower, 
1926; Wise Guys Prefer Bru- 
nettes, 1926 


€ Spike LEE (1957): She's Gotta 
Have It, 1989; School Daze, 
1988; Do the Right Thing, 1989; 
Mo' Better Blues, 1990; Jungle 
Fever, 1991; Malcolm X, 1992; 
Crooklyn, 1994; Clockers, 1995; 
Girl 6, 1996 


€ Jerry LEWIS (1926): The Bell- 
boy, 1960; The Ladies Man, 1961; 
The Errand Boy, 1961; The Nutty 
Professor, 1963; The Patsy, 1964; 
The Family Jewels, 1965; Three 
on a Couch, 1966; The Big 
Mouth, 1967; One More Time, 
1970; Which Way to the Front?, 
1970; Hardly Working, 1981; 
Cracking Up, 1983 


€ Max LINDER (1883-1925): 
Max dans sa famille, 1991; Max 
ashmatique, 1913; Max et les 
spion, 1915; Max en Amérique, 
1917; Max et les femmes, 1921; 
L'étroit mousquetaire, 1922; Le 
roi du cirque, 1925 


€ Sondra LOCKE (1947): Ratboy, 
1986, Impulse, 1990 


ө Peter LORRE (1904—1964): Der 
Verlorene, 1951 


€ Ida LUPINO (1914): Not 
Wanted, 1949; Never Fear, 1950; 
Hard, Fast and Beautiful, 1952; 
The Bigamist, 1953; The Hick- 
Kiker, 1954; Mother Superior, 
1965; Trouble with Angels, 1966 


€ Nino MANFREDI (1921): 
L'amore difficile, 1962; Per 
grazia ricevuta, 1971; Nudo di 
Donna, 1981 


€ Nikita MIHALKOV (1945): 
Atacul trenului cu aur, 1974; 
Sclava iubirii; 1976; Cinci seri, 
1979; Câteva zile din viaţa lui 


Oblomov, 1979; Rubedeniile, 
1981; Fárá martori, 1983; Ochi 
negri, 1987; Urga, 1991; Soarele 
inselátor, 1995 


€ Jean-Pierre MOCKY (1929): 
treizeci de filme de la Les 
Dragueurs, 1959, la Divine en- 
fant, 1989 


€ Jeanne MOREAU (1928): 
Lumière, 1975; L'adolescente, 
1978 


€ Nanni MORETTI (1953): lo 
sono un autarchico, 1976; Ecce 
Bombo, 1978; Sogni d'oro, 1981; 
Bianca, 1984; La messa e finita, 
1985; Palombella Rossa, 1989; 
Caro Diario, 1995 


e Eddie MURPHY (1961): 
Harlem Nights, 1989 


e Maurizio NICHETTI (1945): 
Ratataplan, 1979; Ho fatto 
Splash, 1980; Domani si balla, 
1982; Ladri di saponette, 1989; 
Volere volare, 1991 


€ Paul NEWMAN (1925): On the 
Harmfulness of Tobacco, 1959; 
Rachel, Rachel, 1968; Some- 
times a Great Notion/Never Give 
an Inch, 1971; The Effect of 
Gamma Rays on Man-in-the- 
Moon-Marigolds, 1972; Harry 
and Son, 1984; The Glass Me- 
nagerie, 1987 


€ Jack NICHOLSON (1937): 
Drive, He Said, 1972; Goin' 
South, 1978; The Two Jakes, 
1990 


e Laurence OLIVIER (1907): 
Henry V, 1944; Hamlet, 1948; 
Richard III, 1955; The Prince and 
the Showgirl, 1957; The Three 
Sisters, 1970 


€ Gérard OURY (1919): cincizeci 
de filme de la La main chaude, 
1960; la Vanille Fraise, 1989 


€ AI PACINO (1940): The Local 
Stigmatic, 1990; Looking for 
Richard III, 1996 


€ Sean PENN (1960): The Indian 
Runner, 1991; The Crossing 
Guard, 1995 


€ Anthony PERKINS (1932): Psy- 
cho Ill, 1985; Lucky Stiff, 1988 


€ Gérard PHILIPE (1922-1959): 
Till l'Espiégle, 1956 


e Marie-France PISIER (1944): 
Le bal du Gouverneur, 1990 


€ Michele PLACIDO (1946): 
Pummaro, 1990; Amiche de 
Cuore, 1993 


€ Sidney POITIER (1924): Buck 
and the Preacher, 1972; A Warm 
December, 1973; Uptown Satur- 
day Night, 1974; Let's Do It 
Again, 1975; A Piece of the Ac- 
tion, 1977; Stir Crazy, 1980; 
Hanky Panky, 1982; Fast For- 
ward, 1985; Ghost Dad, 1990 


€ Anthony QUINN (1915): The 
Buccaneer, 1938 


€ Robert REDFORD (1937): Or- 
dinary People, 1980; The Milagro 
Beanfield War, 1988; A River 
Runs Through It, 1992; Quiz 
Show, 1994 


e Burt REYNOLDS (1936): 
Gator, 1976; The End, 1978; 
Sharky's Machine, 1981; Stick, 
1985 


e Pierre RICHARD (1934): Le 
distrait, 1970; Les malheurs 
d'Alfred, 1971; Je sais rien mais 
je dirai tout, 1973; Le suis timide 
mais je me soigne, 1978; C'est 
pas moi c'est lui, 1979; On peut 
toujours râver, 1991 


e Tim ROBBINS (1958): Bob 
Roberts, 1992; Dead Man Walk- 
ing, 1995 


e Michey ROONEY (1920): My 
True Story, 1951 


e Maximilian SCHELL (1930): 
Erste Liebe, 1970; Der Fus- 
sganger, 1973; Der Richter und 
sein Heinke, 1975; Geschichten 
aus Wienerwald, 1979; Marlene, 
1983 


e Peter SELLERS (1925—1980): 
Mr. Topaze / | Like Money, 1971 


e Coline SERREAU (1947): Mais 
qu'est-ce qu-elles veulent, 1976; 
Pourquoi pas, 1978; Qu' est-ce 
qu'on attend pour être heureux!, 
1982; Trois hommes et un 
couffin, 1985; Romuald et 
Juliette, 1989; La Crise, 1995; La 
Belle Verte, 1996 


€ Martin SHEEN (1950): Ca- 
dence, 1991 


€ Sam SHEPARD (1943): Far 
North, 1988; Silence Tongue, 
1992 


€ Gary SINISE: Miles from 
Home, 1988; Of Mice and Men, 
1992. 


€ Alberto SORDI (1920): Fumo 
di Londra, 1966; Scusi, lei è 
favorevole o contrario?, 1966; 
Un italiano in America, 1967; 
Amore mio aiutami, 1969; La 
camera, 1970; Polvere di stelle, 
1973; Finché c'é guerra c'é 
speranza, 1974; 1 commune 
senso del pudore, 1976; Dove 
vài in vacanza-Vacanze intel- 
ligenti, 1978; lo e Caterina, 1980; 
lo so che tu sai che io во, 1982; 
In viaggio con papă, 1982; 1! 
tassinaro, 1983; Tutti dentro, 
1984; Un tassinaro a New York, 
1987 


€ Sylvester STALLONE (1946): 
Paradise Alley, 1978; Rocky ii, 
1979; Rocky III, 1982; Staying 
Alive, 1983; Rocky IV, 1985 


€ Barbra STREISAND (1942): 
Yentl, 1983; Prince of Tides, 
1991; The Mirror HasTwo Faces, 
1996 


e Erich von STROHEIM (1885— 
1957): Blind Husbands, 1919; 
The Devil's Passkey, 1920; Foo- 
lish Wives, 1922; Merry-Go- 
Round, 1923; Greed, 1923-5; 
The Merry Widow, 1925; The 
Wedding March, 1926-8; The 
Honeymoon, 1926-8; Queen 
Kelly, 1928; Walking Down 
Broadway / Hello Sister, 1932-3 


€ Quentin TARANTINO (1963): 
Reservoir Dogs, 1992; Pulp Fic- 
tion, 1994; Four Rooms, 1995 


(Continuare in pag. 46) 


35 


36 


PATRICE CHEREAU 


Dacă fac filme e pentru a-mi 
apropia corpurile și acea densitate 
fizică pe care teatrul nu poate să 
mi le dea. Dacă Regina Margot e 
filmat strâns e pentru că n-am vrut 
să mă depărtez de actori. Timp de 
20 de ani am fost foarte departe, la 
orchestră, acolo sus, pe scenă, ca 
pe o estradă. Acum am nevoie să 
fiu în contact cu figurile și corpurile 
personajelor mele şi, chiar dacă 
detest violenţa, mă fascinează 
spectaculozitatea ei. 

Ceea ce mă interesează când 
sunt în spatele camerei (şi nu în 
fata ei) este mișcarea însăși la 
care n-am acces prin pictură sau 

Q teatru. Prim-planul sau panorama- 
rea, decupajul, adicá scriitura. Má 
preocupă mișcarea actorilor, a 
corpurilor sau a mea însumi, care 
poate fi în contradicție cu aceea a 
personajelor de pe ecran. 

Nu-mi pot uita condiţia iniţială de 
actor de teatru. La filmele mele 
montajul e adesea făcut pe actori, 
mă lupt pentru o mișcare de cameră 
reușită sau un plan clar, străduin- 
du-mă să asigur momentele de re- 
lief pentru toti actorii. Asta îl 
agaseazá adesea pe monteur, dar 
mie imi place sá montez pe joc, si 
așa am procedat de la început. 

Esentialul in meseria de regizor 
este, pe de o parte, sá omogenizezi 
actorii intre ei si, pe de altá parte, 
actorii cu povestea, asigurándu-te cá sunt in 
miezul istoriei si nu doar o privesc. In asa fel 
încât spectatorul să vadă personajul si nu 
actorul sau persoana sa particulară. Este 
cunoscută butada cu un renumit actor care s-a 
oprit brusc din repetiție pentru a-i spune 
regizorului despre partenerul său: „Nu mai pot 
juca cu el, îl recunosc!“ 


ctori 


JOSIANE BALASKO 


Eu sunt un copil al lui '68. Am tráit elibe- 
rarea sexelor. E o șansă să tráiesti așa ceva! 


E ca reminiscenta unui paradis pierdut. lar 
comedia permite utopia. 

Una din marile mele revelatii cinema- 
tografice a fost cinematograful italian al lui Risi 
si Scola, în care drama si comedia cochetează. 
Am visat să pot realiza si eu această conjugare 
in film. În teatru e mult mai ușor. Când am scris 
Les Hommes preferent les grosses am avut 
în vedere tandemul Jerry Lewis — Dean Mar- 
tin. În ce privește Gazon Maudit n-am avut 
echi-valent, tema adulterului a fost tratată în 
multe feluri, dar personajul lesbianei n-a mai 
fost atacat în acest fel. Nu voiam nici într-un 
caz о caricatură sau ceva burlesc ca-n „La 
Cage aux folles". Am căutat să-i confer 
credibilitatea si asta e foarte dificil de regizat. 

In Franta prin excelentá se practicá un 
cinema de autor, fiecare e stăpân pe 
mizanscena lui, în vreme ce în SUA un regizor 
poate fi înlocuit în timpul fimărilor dacă nu mai 
corespunde exigenţelor producătorului. 

Ceea ce îmi place în această meserie este 
posibilitatea de a exploata situaţii și roluri 
diverse. Ceea ce-mi lipseşte cel mai mult pe 
platou când filmez şi joc e un... regizor! Nimeni 
nu se ocupă de mine si trebuie să mă descurc 
singură! 


MEL GIBSON 


їп copilărie am văzut multe filme și eram 
un spectator foarte atent. Multă vreme am 
aşteptat să văd filmul filmelor pe care până la 
urmă nu l-am descoperit. Când am citit 
scenariul lui Randall Wallace (nici o legătură 
cu personajul filmului Braveheart!) mi-am zis 
că s-ar putea să fie ăsta! Pe scurt, am încercat 
să fac filmul pe care totdeauna mi-am dorit să-l 
văd si am sperat ca gusturile mele să le 
întâlnească pe cele ale publicului. 

Am avut ideea să compensez cruditatea 
scenelor de violență cu delicatetea celor de 
dragoste. De la bun început mi le-am imaginat 
misterioase și romantice, pudice si senzuale, 
scăldate în clar de lună sau într-o lumină 
supranaturală care să le redea aerul de 
legendă. 


Vedetă în primul 
rând (Monica Vitti) 


KENNETH BRANAGH 


Shakespeare e grădina mea privats - 
domeniul meu. Nu sunt poate un Har 
„natural“, dar e un rol care má obsedeazà. Jo” 
Gielgud spune cá Hamlet rezumă їпїг=г 
procesul vietii: se ráde, se plánge. <= 
meditează. Si este de asemenea o зирењ 
poveste cu fantome! In ce priveşte cexs* 
Hamleti cinematografici, îmi place performants 
lui Mel Gibson în adaptarea lui Zeffirelli. ит 
place mai puţin filmul. In schimb, imi place 
mai mult acela al lui Laurence Olivier, cz 
dacă eu nu cred că el era în mod congenss 
un Hamlet. 


NANNI MORETTI 


Când am început să merg la cinema si = 
iubesc filmul, n-aveam in mod special gusis 
de cinefil. 

Maniera mea de lucru ca regizor e posibīā 
bineînţeles, când ai propria ta casă ġe 
producție. Vorbesc cu asociatul meu și-i spur 
„Mâine iau o cameră, un operator si un поте 
de sunet si merg să filmez...“ Știu cá în spate= 
meu există o structură solidă și suplă. 

In ultimii ani, regia a constituit unul d 
aspectele muncii mele. Am făcut un docu- 
mentar, am produs filme, am fost actor la 2% 
regizori, am deschis o sală de cinema. Nu în 
numele unei anume datorii, ci pur și simp 
pentru că-mi place! 

Intr-o perioadă în care sunt пагийе toate 
marile certitudini, nu se poate vorbi de realitate 
prin intermediul marilor teme, ci se caută sē 
se vorbească de lucruri mărunte, minimale 
personale. Eu totdeauna am vorbit de mine s 
niciodată, aproape niciodată, de marile 
probleme. 

Povestesc foarte simplu ce mi s-a întâmpl=: 
fără a inventa nimic. Natural, nu știam deloc 
cum va fi reacția publicului. E un lucru persona 
intim, delicat. Caro diario este un film care = 
impresionat multă lume, саге, din nefericire, s- 
regăsit în parte în povestirea mea... 


Cu mari șanse de a-și egala 
performanţele actoricești 
(Jodie Foster) 


Maestru si în fata si în spatele aparatului de filmat (Paul Newman) 


QUENTIN TARANTINO 


Avem 28 de ani când am realizat Rezervoir 
Dogs, primul meu film. Nu mai făcusem nimic 
înainte, decât un scurtmetraj și niște scenarii. 
La 22 de ani începusem să filmez pe 16 mm 
cu o cameră de împrumut. Vroiam să fac un 
scurtmetraj, apoi îmi pusesem în cap să fac 
un lungmetraj și timp de trei ani am filmat în 
week-end-uri cu banii câștigați muncind la un 
club video. Problema era că nu puteam vedea 
ce filmam pentru că n-aveam bani să plătesc 
laboratorul. În fine, după trei ani, am putut să-mi 
ofer o copie, și-am rămas împietrit: nu era nimic 
utilizabil! Mi-am zis că asta a fost școala 
mea de cinema si am învățat cum nu trebuie 
să faci film. Am continuat să lucrez pentru a 
aduna bani înainte de a mă apuca de un film 
adevărat și acest lucru a însemnat scrierea de 
scenarii: True Romance și Natural Born 
Killers... 

De când mă știu mi-am dorit să fac cinema. 
La început vroiam să devin actor, apoi, încet, 
încet, m-am simțit în decalaj față de ceilalți 
colegi, fiindcă eram înnebunit de cinema. 
Ei se gândeau la cariera lor, în vreme ce 
idolii mei erau Briam De Palma si alți regizori. 
Nu voiam să fiu ÎN cinema, voiam SĂ FAC 
cinema. 

Toată copilăria mi-am petrecut-o uitân- 
du-mă la filme. Părinţii mă luau mereu la 
cinema, apoi mă duceam singur la sfârșit de 
săptămână și restul zilelor mă uitam la televizor. 
N-am făcut sport și o duceam foarte rău cu 
școala: nu mă interesa. Nici mașinile nu mă 


pasionau. N-aveam decât două preocu- 
pări: filmul şi benzile desenate. Adoram 
filmele polițiste si horror. In special cele pro- 
duse de Roger Corman, precum Cage Heat 
de Jonathan Demme. Dar în același timp îl 
descopeream pe Godard Cu sufletul la gură 
si mai ales O bandá aparte, favoritul meu, care 
a dat numele companiei mele de productie! Am 
hotărât să devin regizor când am văzut la 
televizor Once Upon a Time in America a lui 
Sergio Leone. Priviţi acest film, e ca și cum ai 
deschide o carte despre arta regiei! 


MATHIEU KASSOVITZ 


Părinţii mei lucrează în cinema. Dacă ar fi 
fost brutari probabil as fi devenit si eu brutar. 
Сапа mergi la cinema metodic incepi sá ai un 
anumit mod de a privi, sesizezi cá o miscare 
de арага! are importantá, cá nimic nu-i gratuit, 
realizezi cá totul trebuie sá fie gándit in 
prealabil. Asta m-a determinat sá incerc si eu, 
dar altceva. 

Pentru un cineast oglinzile sunt ceva 
fundamental... 


JOHN TURTURRO 


Faptul de a juca îmi mănâncă din timpul 
necesar developării scenagtului. Nu iau lucrurile 
în ușor, nu vreau să mă flatez singur, dar nu 
vreau să depind de alţii. Obișnuiesc să desenez 
tot filmul înainte de a începe filmările și 


Pornind pe drumul 
tatălui (Anjelica Huston) 


câteodată schimb ceea ce era 
prevăzut. Vreau să intru în 
competiție cu mine însumi. Miza 
e uriașă și ai nevoie de o mare 
doză de umilință. 


TIM ROBBINS 


Am învăţat de la Robert 
Altman că poate fi și amuzant să 
faci filme! Imi place felul în care-i 
tratează pe actori. Te invită la 
vizionarea probelor, se ocupă si 
de momentele de pauză când se 
bea bere și se discută încât ai 
sentimentul real că faci parte din 
proiect. 

La filmări există o regulă tacită 
după care nu trebuie niciodată 
să-i vorbești unui actor de frus- 
tările tale, de dificultățile găsirii 
unui finanţator, de probleme le- 
gate de drămuirea timpului etc. 

Odată ce un actor a trecut la 
regie, devine conştient de 
presiunile care-l frământă pe 
realizator, ce înseamnă când un 
actor vine cu jumătate de oră 
întârziere etc. După ce am 
realizat Bob Roberts eu însumi 
am devenit un actor mult mai 
disciplinat. 

Grupaj de 
Irina COROIU 


37 


Redescoperind 
cinematograful 


cu MAX REINHARDT 


„Materia din care sunt făcute visele“ 


LU dintre cei mai cunoscuţi „scenariști 
hollywoodieni“, William Shakespeare, a murit cu 
aproape 300 апі înainte de inventarea 
cinematografului. In 1996, nu mai puţin de cinci filme 
cu bugete importante au fost ecranizări ale pieselor 
sale. Unii dintre regizori au tăiat o bună parte din text 
şi au mutat acţiunea într-un alt spaţiu geografic și 
într-o altă epocă. (A douăsprezecea noapte de 
Trevor Nunn, Richard Ш de Richard Loncraine). Alţii 
au păstrat cu sfințenie fiecare cuvânt din original, 
(Hamlet de Kenneth Branagh). Їп orice caz, toatá 
lumea e de acord cá in acest moment Shakespeare 
аге ос cotă'bună la box-office. 


I. 1935, situatia in lumea cinematograficá era 
Cu totul alta. Mogulii hol ieni au fost de-a drep- 
tul șocați în momentul în care s-a auzit cá Warner 
Brothers — studioul care-și baza renumele pe melo- 
drame cu gangsteri și musicaluri semnate Busby 
Berkeley — i nier să producă un film dup 
feeria Visul unei nopți de vară. Regizorul William 
Dieterle, is es din Germania, il convinsese pe 
patronul sáu, Jack Warner, cá Shakespeare ar aduce 
о notá de distinctie studioului, a cárui imagine era 
„prea proletară“ — putând astfel să intre in competiție 
cu studiouri mai „sofisticate“, precum MGM. Obtinuse 
și consimțământul lui Warner în ceea ce privește 
aducerea din Germania a fostului său mentor, 
adevărat magician al scenei, Max Reinhardt, pentru 
a realiza filmul. Cel mai celebru regizor de teatru al 
Europei, Reinhardt nu mai lucrase în cinematografie 
de 20 de ani. Și, pentru a înrăutăţi situaţia, „geniul 
german“ nu vorbea aproape deloc limba engleză. 

Numai cei care avuseseră șansa să vadă un 
spectacol regizat de Reinhardt au înţeles de се 
Dieterle insistase asupra acestei alegeri. El utiliza 
spaţiul scenic într-un mod asemănător cinemato- 
grafului. Lumina, pentru Reinhardt, nu era doar un 
mijloc de a scoate în evidenţă chipurile actorilor. 
Folosea jocurile de lumini și umbre, reușind să 
creeze o atmosferă învăluitoare, cu valente psiho- 
logice. În spectacole precum Miracolul si Moartea lui 
Danton, el a reuşit să creeze imagini scenice 
puternice și unitare, lucrând cu o imensă trupă de 
actori și figuranti. „Pentru Reinhardt", scria criticul 
Herbert Jehring „orice trebuie transmis prin 
intermediul tuturor simţurilor“. O definiţie mai apro- 
piată de cinema, decât de teatrul tradițional. 

Reinhardt chiar realizase două filme, în 1914 — 
O noapte la Venetia si Insula fericitilor. Spre 
deosebire de Griffith si de alti cineasti importanti, el 
a refuzat sá foloseascá inserturi scrise si a insistat 
să spună întreaga poveste doar în imagini. A 
considerat însă că aspectele tehnice ale filmului 
impun prea multe limite viziunii artistice și s-a întors 
la libertatea pe care i-o oferea scena. Mulţi importanti 
regizori germani din perioada mutului — Ernest 
Lubitsch, F.W. Murnau, Paul Leni, William (Wilhelm) 
Dieterle — 15 incepuserá cariera ca actori in 
compania lui Reinhardt. Tot aici debutase si cea mai 
cunoscutá regizoare a filmelor de propagandá 
naziste, Leni Riefenstahl, dar ca dansatoare (insá 
este o altá poveste!). 


vreu si antifascist convins, Reinhardt 
párásise Germania in 1933, cánd Adolf Hitler a ajuns 


38 


la putere. A inceput o existentá nomadá, plecánd in 
turneu în jurul lumii cu cele mai cunoscute producții 
ale sale. În 1934, spectacolul cu Visul unei nopți 
vară a fost prezentat în fața unei audienţe de 25 000 
persoane la cel mai mare teatru în aer liber din Los 
Angeles, the Hollywood Bowl. Cu această ocazie 
debutase în teatru o actriță de 18 ani, pe numele ei 
Olivia de Havilland (în rolul Hermia), și un băieţel 
obraznic de 10 ani, Mickey Rooney (în rolul Puck). 
Ambii își vor relua rolurile și în versiunea 
cinematografică și vor avea lungi cariere ca vedete 
holl: iene. 

Nu toți actorii din film au fost aleși personal de 
către Reinhardt. Ingrijorat de perspectivele 
comerciale ale unei adaptări shakesperiene, Jack 


Reinhardt nu avea deloc intenția să-și petreacă 
toată ziua dând explicaţii regizorale acestor 
persoane. Obișnuit cu viata din teatru, el refuza să 
se trezească înainte de prânz. Dimineaţa, munca pe 

latou era dirijată de Dieterle, co-regizor al filmului. 
einhardt sosea abia după prânz pentru a pune la 
punct ultimele detalii în legătură cu „pădurea 
magică“. Decorul creat de Anton Grot era atât de 
realist încât aproape că împiedica pătrunderea 
luminii, chiar în cazul celor mai puternice reflectoare. 
Он! săptămâni de filmare au trecut înainte ca cineva 
-și dea seama că figurile actorilor nu erau vizibile 
pe ecran. Directorul de imagine, Ernest Haller, a 
suferit o depresie nervoasă și a părăsit echipa. A fost 
înlocuit cu Hal Mohr, care a rezolvat problema 


Unul dintre puţinele filme 
în care imaginile par a fi preluate direct din vis, 
nesemănând cu nimic 
din ceea ce spectatorii au văzut în realitate. 


Warner a impus în distribuţie câteva dintre vedetele 
studioului, cu o cotă mare la box-office. Eroul roman- 
tic, Lysander, era interpretat de Dick Powell — 
cunoscut mai ales pentru comedii muzicale usurele. 
(Peste ani, Dick Роме! a recunoscut că n-a înțeles 
nimic din replicile sale din filmul lui Reinhardt.). Rolul 
comic al lui Bottom, actorul amator transformat în 
măgar era deţinut de James Cagney, care-și 
câștigase renumele pentru roluri de gangster dur, 
precum cel din Public Enemy (William Wellman, 
1931). Pentru a o interpreta pe Titania, cráiasa 
zánelor, Warner a ales-o pe Anita Louise — o 
frumoasá dansatoare blondá din trupa Ziegfeld 
Foolies. Resursele sale interpretative erau insá 
limitate — ca sá ne exprimám politicos. 


їп Visul unei nopti de vará 


@ Jean Muir si Mickey Rooney 


drapánd copacii cu voaluri fine care reflectau lumina. 
Stilul vizual neobisnuit al filmului se datoreazá 
acestui fapt. Dar Anton Grot a fost ingrozit, ame- 
nințând că se va sinucide. 

Erich Wolfgang Korngold, compozitorul pe care 
Reinhardt îl alesese pentru a face un aranjament 
muzical după partitura lui Felix Mendelssohn, a privit 
cu dispreţ materialul filmat. „Prost“, a zis în momentul 
în care a văzut cele 100 de zâne (în coregrafia 
semnată de Bronislava Nijinska, sora legendarului 
balerin) topáind în jurul razelor lunii. „Spectaculos, 
uimitor, de neuitat. Dar foarte prost“. 


udecând după standardele obișnuite, 
Korngold ar avea dreptate. Visul unei nopți de vară 


se apropie primejdios de limitele kitsch-ului. Jocul 
multor actori este îngrozitor, iar spectatorii sunt prea 
impresionați de costume și decor pentru a mai putea 
fi atenți la textul lui Shakespeare. Totuși filmul rezistă 

rin impresionanta inventivitate vizuală și prin modul 
în care crede în propria fantezie. Este unul din 
puţinele filme în care imaginile par a fi preluate direct 
din vis, nesemănând cu nimic din ceea ce spectatorul 
a văzut în realitate înainte sau după proiecţie. Curtea 
ateniană e transformată într-o mândră lume nouă, 
alăturând elemente din Jungendstil-ul Vienei 
sfârșitului de secol XIX altora parcă preluate din 
avangarda arhitecturală din anii '20 ai secolului 
nostru, reprezentată de Gaudi la Barcelona. In 
pădurea magică, zânele călăresc pe inorogi, copacii 
dansează un balet expresionist și o orchestră de 
spiridusi cântă muzica lui Mendelssohn. 

Precum cinematograful, zânele trăiesc doar la 
adăpostul întunericului. Este un vast Imperiu al nopții, 
condus de Oberon (Victor Jory), regele spiritelor care 
conduce acțiunile tuturor celorlalte personaje. Într-o 
secvenţă spectaculoasă, imensa pelerină neagră a 
lui Oberon acoperă întregul ecran. Pelerina devine 
astfel un simbol pentru întregul cinematograf — un 
spaţiu întunecat populat de puncte luminoase în 
mişcare; un loc în care oamenii merg să-și 
întâlnească fanteziile cele mai seducătoare și cele 
mai periculoase. Precum melodramele baroce 
realizate de alti doi refugiaţi din Germania, Josef von 
Sternberg și Marlene Dietrich (Shanghai Express, 
Împărăteasa roșie), Visul unei nopți de vară 
sfărâmă codul sacru al naraţiunii hollywoodiene, 
evocând puterea fanteziei de a controla mintea 
omenească. 

Bugetul a fost de 1,3 milioane dolari (o sumă 
enormă pe atunci), iar versiunea inițială avea patru 
ore și jumătate. Jack Warner a scurtat filmul la trei 
ore, rămânând încă un record de lungime pentru 
Hollywood. A dispărut pentru totdeauna un prolog 
spectaculos (scris de Reinhardt, nu de 
Shakespeare), în care Ducele Theseu al Atenei o 
răpește pe Hippolyta, regina amazoanelor. Dar nimic 
nu a putut salva filmul de cronicile sarcastice sau 
de-a dreptul criminale, criticii acuzându-i (simultan) 
pe cei de la Warner Brothers că îl vulgarizează pe 
Shakespeare și că au pretenții peste posibilitățile lor. 
Unul dintre puţinii care nu au avut obiecţii a fost 
scriitorul britanic Graham Greene — și aceasta doar 
datorită faptului că oricum dispretuia piesa lui 
Shakespeare. 


ublicul în schimb a fost mult mai receptiv. 
Reclama studioului spunea: „Trei sute de ani au 
trecut până când piesa a devenit film — acum aveți 
trei ore de pură desfátare!" Visul unei nopți de vai 
a fost unul dintre primele zece filme la box-office în 
1935. Din păcate însă, încasările nu au reușit să aco- 
pere enormele cheltuieli. Warner Brothers au renun- 
fat la planul de a mai produce încă două filme regi- 
zate de Max Reinhardt. Pierzându-și orice speranță 
de a se mai putea întoarce în Germania, Reinhardt 
a regizat câteva spectacole lipsite de strălucire pe 
Broadway, și a murit la New York în 1943. 

Cealaltă persoană care a avut mult de pierdut 
după această experienţă este Kenneth Anger — pe 
atunci un frumos báiefas de trei ani, în rolul micului 
print indian adoptat de Titania. Traumatizat de 
nereusita sa de a deveni copil-vedetă, Anger s-a 
răzbunat ca adult, scriind două cărţi, Hollywood 
Babylon 1 și ІІ. Aici erau expuse cele mai sordide 
scandaluri din lumea filmului, legate de droguri și sex. 
El a devenit și unul dintre cei mai cunoscuți regizori 
americani underground. Filme ca Inauguration of 
the Pleasure Dome (1954), Invocation of My 
Demon Brother (cu formatia Rolling Stones, 1968) 
şi Lucifer Rising (1981) dezvăluie o lume în care 
domină magia neagră, homosexualitatea și drogurile 

sihedelice. Insă stilul lor vizual neobișnuit este mult 
îndatorat lui Reinhardt. Anger este un Peter Pan al 
generaţiei beat, un print al spiridușilor care nu crește 
niciodată mare. 

Trecerea timpului a fost mult mai blândă pentru 
Visul unei nopţi de vară decât pentru multe filme 
„Clasice“ hollywoodiene, salutate de critici la vremea 
apariţiei. Cincizeci de ani mai târziu, filmul a constituit 
o sursă de inspiraţie pentru scriitoarea Angela Carter 
și pentru regizorul Neil Jordan, care au creat o altă 
pădure fermecată în The Company of Wolves 

1984). In ultimul ei roman, Wise Children (1991), 

arter a descris in termenii fictiunii, cu un umor 
irezistibil, realizarea filmului lui Reinhardt. A fost 
prima viziune personalá extravagantá transpusá pe 
ecran a unei piese de Shakespeare si e general 
recunoscut cà a deschis drumul altora — Othello 
(1952) al lui Orson Welles, Furtuna (1979) de Derek 
Jarman si Prospero's Books (1991) al lui Peter 
Greenaway. Dar niciodatá nu s-a mai realizat ceva 
comparabil cu Visul unei nopti de vará. Dupá 60 
ani, incá ne mai mirám cá un asemenea film a putut 


fi realizat. 
David MELVILLE 


UROP A . она 


FESTIVALUL FILMULUI SUEDEZ 


PENTRU COPII. În tradiția specifică 


ilmul pentru copii sau despre 
copilărie e unul dintre cele mai delicate lucruri 
pentru un cineast. Un adult are nevoie de multă 
intuiție și sensibilitate pentru a redescoperi 
sursele miraculosului copilăresc. Dacă e făcut 
cu afecțiune și cu inspiraţie, filmul pentru copii 
poate fi o experiență minunată; îți poate alunga 
negurile, gândurile rele, iti poate aduce cele mai 
năstrușnice vise. 

Am văzut cu plăcere 
patru filme de lung metraj 
și șase scurte, de anima- 
е, la Festivalul filmului 
suedez pentru copii | 
organizat de Ambasada 
Suediei la Bucureşti si la 
Palatul National al Copiilor ›. 
(11—17 decembrie 1996), 
deși au existat probleme 
de organizare și mi s-a 
întâmplat să aștept de- 
geaba prezentarea unora 
dintre ele. 

Copiii din Bullerby 
(1986) de Lasse Hallstróm 
(regizorul-scenarist care a 
făcut senzaţie cu Viața 
mea de câine) e o evo- 
care lirică a copilăriei se- 
nine și lipsite de griji. În 
momentele sale cele mai 
împlinite, filmul amintește 
de Pather Panchali al lui 
Satyajit Ray; ca și acolo, 
copiii descoperă miste- 
riosul în banal, în fluxul 
liniștit al zilelor. Dar filmul 
lui Hallstróm are o viziune 
de mici proporții; e doar o 
reverie despre șapte copii 
şi vacanţa lor de vară. 
Hallstróm exclude pro- 
blemele adultilor, exclude 
orice ar putea tulbura mica 
lume idilicá pe care o creeazá. Copiii din 
Bullerby se inspirá din lumea povestilor lui 
Astrid Lindgren, compatrioata lui Hallstróm si 
unul dintre numele cele mai indrágite in 
literatura pentru copii (aláturi de englezul Roald 
Dahl). Filmul e impregnat de o afectiune 
nostalgicá pentru o lume in care toti se cunosc 
si sunt vecini, in care nu s-a auzit incá de auto- 
mobil, de radio sau de televizor, in care fetitele 
stiu de la sapte ani cu cine se vor márita. Dar 
pentru o oră şi jumătate de proiecție, e prea mult 
pitoresc pastoral, sunt prea multe focuri de 
tabără şi naiuri cântând în noapte, sunt prea 
multe imagini frumoase si se petrec prea puţine 
lucruri; filmul e foarte molcom, ca și cum 
Hallstróm ar fi profitat de ocazie ca să-și ia o 
vacanţă de lume. Si nimic din ce-ţi arată nu se 
compară cu înfiorarea magică pe care ţi-o dă 
Pather Panchali atunci când Apu, al lui Ray, 
aleargă peste câmpie ca să vadă trenul trecând. 
Am remarcat că, pentru copiii din sală, filmul 
părea lung și plictisitor. Copiii, mai mult decât 
orice alt public, pretind de la un film să le spună 
o poveste — ceva cu cap și coadă. Stilul fluid si 


& Aschiutá de Bo Widerberg, 
un succes al anilor '70 


episodic al lui Hallstróm e pentru ei ca o 
invitatie la somn; e mai curánd un film pentru 
adulţii care visează la copilărie. 

Micul Simon se mută la noi, tot adaptare 
după Astrid Lindgren, în regia lui Staffan 
Gótestam, e mult mai vioi și mai captivant. (De 
astă dată, publicul era numai ochi și urechi.) 
La baza filmului stă visul de copil cu prieteni 
fabulosi, cu spiridusi pe care să-i ascundă de 
părinţi, cu extratereștri pe care să-i iei de 
pripas si să-i aperi de oameni mari — aceeași 
sensibilitate care a 
modelat și E.T. —ul 
. lui Spielberg. Eroul, 
pe nume Bertil, a 
| rămas fără surioará; 
părinţii lui sunt cum- 
& secade, dar n-au ni- 
ciodată timp pentru 
el; şi e silit să stea 
singur și părăsit în 
casa lor cea izolată. 
Dar într-o zi el își gă- 
seste un prieten — pe 
* micul Simon, un co- 
- pil atât de mic, încât 
poate intra in buzu- 
- nar. Simon are puteri 
magice, dar e com- 
plet neajutorat; lo- 
cuieste într-o galerie 
in peretele casei, in 
frig si in mizerie, si e 
terorizat de sobo- 
_ lanul cu care îm- 
parte adápostul. O 
combinatie intre Tom 
Degetel si Oliver 
Twist, Micul Simon e 
cosmarul oricárui 
copil care se simte 
singur. 

Filmele de ani- 
matie prezentate in 
festival nu au absolut 
nici o legáturá cu 
traditia Disney; nu sunt nici sentimentale, nici 
voioase. Unele sunt anecdotice si bizare 
(Copilul názdrávan, lepurasul si lepurilă). 
Cele mai interesante sunt niste fabule 
melancolice. In Fragmente din jurnalul unei 
vaci, fabulatiile prin care o vacă evadează din 
rutina destinului ei de rumegátoare devin din 
ce in ce mai omenesti. La inceput, ea se 
viseazá páscánd in libertate — fantezie foarte 
rezonabilá din partea unei vaci; dar apoi, se 
vede mergánd cu bicicleta, máncánd 
înghețată, mergând la cinema si la restaurant, 
devenind solistă de operă si in final ținând un 
speech la ONU. Un alt film de animaţie — 
Alban — e despre viața unui câine, cu toate 
fazele ei, de la naștere și până la moarte. 
Antropomorfismul acestor povești nu e folosit 
ca să ne facă personajele mai simpatice, ca 
la Disney, ci ca să ne atragă atenția asupra 
unei asemănări; par a ne spune că oamenii și 
animalele răspund la aceleași ritmuri, că 
vieţile lor se desfășoară după aceleași tipare. 


Andrei GORZO 
39 


La numai 22 de ani сапїагеа{а (și 


TELEGRAME 
DIN AMERICA 


€ Michael Ovitz și-a anus 
demisia din postul de presede 
al companiei Walt Disney c 
numai 14 luni de muncă efec 
Fost președinte al agenției <= 
impresariat Creative Artists, Оман 
i-a părăsit pe Mickey și Donald с: 
95 milioane de dolari în биг 
dintre care 50 milioane cas” s 
restul în acţiuni Disney. Micr== 
Eisner, marele patron, nu l-a = 
semnat încă pe succesorul ux: 
post care se pare că a adus des: 
ghinion celor care l-au ocupa 
până acum: în 1994, Franck Wess 
a murit într-un accident de = 
copter , iar Jeffrey Katzenberg = 
dădea demisia la putin timp dupê 
ce obținuse postul defunctului. Niu 
se știe încă ce va face Michae 
Ovitz, dar se spune cá intento- 
neazá sá intemeieze propria cass 
de producție. 

€ New York Critics’ Circle, re 
prezentat de 26 critici america 
au desemnat drept cel mai bum 
film al anului 1996 filmul fraților 
Coen, Fargo. Cei mai buni actor 
au fost numiţi Geoffrey Rush în 
Shine și Emily Watson în Break- 


actrița) Ophélie Winter recunoaște cá pentru 
tinere este din ce în ce mai greu să se lanseze 
în lumea filmului 


ing the Waves de Lars von Trier 
care la rândul lui a fost considerat 


CIFRE, CIFRE... 


€ Sylvester Stallone a pornit la 
asaltul... spectatorilor. Considerat 
de multi drept „regele filmelor de 
acţiune“, Stallone sustine cá cel 
mai recent film al sáu, Daylight 
marchează o adevărată cotitură 
în cariera sa. De altfel, el a ţinut 
să sublinieze, de câte ori a avut 
ocazia, dorința lui de a lucra си 
regizori și scenariști care să-i 
propună roluri de o cu totul altă 


Sylvester Stallone: „Rambo face 


parte, pentru mine, dintr-o mitologie 
defunctá" (cu Jennifer Flavin) 


factură decât cele cu care ne-a 
obisnuit (in aceastá categorie 
intrá Copland de James Mangold 
unde Stallone este cap de afiș 
aláturi de Robert De Niro, Harvey 
Keitel si Ray Liotta). Daylight este 
pentru el si un moment important 
din punct de vedere comercial. În 
doar douá sáptámáni de la 
premierá, filmul a incasat (in 
Statele Unite) 16. 653.910 dolari, 
ajutându-l (alături de Cliffhanger, 
Demolition Man, Expertul, 
Judge Dredd și Asasinul) pe 
Stallone să iasă din tunelul 
eșecurilor în care singur se afun- 
dase cu Oscar, Stai că mama 
trage și Cobra. 

® La sfârșitul anului trecut în 
fruntea box-office-ului american 
continua să rămână Independ- 
ence Day care, după 24 de 
săptămâni de difuzare a înca- 
sat 306.124.059 dolari, urmat 
îndeaproape de Twister cu 
241.688.385 dolari (în 23 săp- 
tămâni de difuzare). 

€ in Europa, la început de an: 
În Belgia pe primele locuri la box 
office se aflau Cocoșatul de la 
Notre Dame și Microcosmos 
(151.000 dolari și 55.000 dolari în 
prima săptămână); Italia: aproape 
incredibil, spun cunoscătorii, trei 
comedii italiene în box office-ul 
începutului de an: Sono Pazzo di 
iris Blond, A Spasso NelTempo 
și Il Ciclone. Germania: Același 
Cocoșatul de la Notre Dame 
înregistrând pe malurile Rinului 
aproape 1 milion jumătate de 
spectatori. 


cel mai bun regizor. Pentru cele 
mai bune roluri secundare au fos 
câștigători Harry Belafonte (Kan- 
sas City de Robert Altman) = 
Courtney Love (The Poeple vs 
Larry Flint de Milos Forman). 

e Sharon Waxman de la 
Washington Post a scris de 
curând cá Hollywood Foreign 
Press Association (HFPA — 
Asociația presei străine) 
organizatoare a Globurilor de aur. 
este compusă din 80 de membr 
dintre care 30 sunt reprezentant 
ai unor publicaţii dubioase din 
Lituania, Bangladesh și Egipt, 
în timp ce corespondentii lui 
Le Monde si Times nu sunt încă 
acreditați. Waxman denunţă de 
asemenea privilegiile de care 
beneficiază membrii asociaţiei 
din partea studiourilor. HFPA 
este subventionatá de canalul 
NBC care îi alocă în fiecare an 
700.000 dolari pentru retransmi- 
terea exclusivă a spectacolului 
din noaptea decernării Globurilor. 
În urma unei vii polemici, Mirjana 
Van Blaricom, fostă ргезедииа 
a HFPA a înființat International 
Press Academy și premiile 
Golden Satellites, decernate 
cu două zile înainte de Globul de 
Aur. Rămâne de văzut dacă IPA 
va reuși să surclaseze 50 de ani 
de existenţă și credibilitatea 
ai HFPA. 


AFACERI, AFACERI... 


„Johnny Rock Café“ a tras 
obloanele anul trecut, dar anul 
acesta Christophe Lambert și-a 
inaugurat un restaurant propriu la 
Paris... Si uite aşa, vedetele 
filmului se lansează în afaceri 
care nu au nici o legătură cu 
lumea cinematografică: conserve, 
viticultură, restaurante... Pe 
primul loc, se află firește, Planet 
Hollywood. Un succes cu ade- 
vărat... planetar. Cu 41 de res- 
taurante deschise în toată lumea, 
de la Moscova la Helsinki (în 
numai 15 zile s-au inaugurat 4) 
„trio-ul de șoc“ Schwarzenegger, 
Willis şi Stallone au dat lovitura. 
Cinefilii impátimiti intră in Planet 
Hollywood să se delecteze cu 
hamburgeri de curcan, să bea 
Cola și să asculte melodiile 
favorite. Din consiliul de admi- 
nistratie al Planetei... fac parte 
Melanie Griffith, Johnny Depp, 
Elton John şi Gerard Depardieu 
care este și unul din principalii 
furnizori de vin (din recolta pro- 
prie) ai Planet-ei. De altfel, De- 
pardieu este un serios педщаюг 
de vinuri, magazinele Carrefour 
achiziționând 60.000 de sticle din 
al sáu Cháteau de Tigné (la 
prețul de 35 franci sticla) care s-au 
vândut în doar câteva zile. Nici 


(4 


Bret Butler felicitată de Jonathan Winters 


pentru succesul serialului Grace 


; 
bun după 


Pierre Richard nu s-a lăsat mai 
prejos, vinul său Château 
Bel-Evéque, vânzându-se, e 
drept mai modest, in restaurantul 
„Le pied de chameau“ din Paris. 
Tot în „Orașul Lumină“ şi-au 
deschis cochete cafenele Guy 
Marchand (Chorus Caf6) și 
André Pousse (Napoléon et 
Chais). Kevin Costner, Burt 
Reynolds, Jack Nicholson si 
Eddie Murphy si-au deschis si ei 
cáte un ,mic local familial" pe 
bulevardele Hollywoodului. Cát 
despre Christopher Lambert el 
intentioneazá sá inaugureze un 
bistrou tipic franțuzesc la New 
York investind deja în acest plan 
150.000 dolari. Eroul din High- 
lander a jurat să ofere america- 
nilor „rață cu fructe roșii“, mânca- 
rea lui preferată. Partenera lui 
în afacere: Claudia Schiffer. De 
altfel, top modelele, chiar dacă 
trăiesc (cum se spune) cu bani 
şi apă minerală investesc se- 
rios în ... mâncare. Aceeași 
Claudia, plus Elle MacPherson 
şi Naomi Campbell au deschis 
la New York, Fashion Café si 
o replică a ei la Paris. Cât despre 
Paul Newman, specialist în 
fabricarea sosurilor de tot felul 
(de vreo 13 ani) el donează inte- 
gral beneficiile încasate de 
pe „vinegrete și alte specialități 
alimentare“operelor de bine- 
facere. 


un film de 
except Зе 


Ad, ra GC 
С а маса 


la 
5$ ©6666 
RESTAURANT 


41 


© McDonald's Romania 1996 


GLOBURILE 
DE AUR 


In luna ianuarie, Asociaţia Presei 
Străine de la Hollywood a acordat — 
ca de obicei într-un cadru fastuos — 
Globurile de aur pe anul 1996. 

Fericitii câștigători sunt: 

Cel mai bun film: The English Pa- 
tient; Cel mai bun film de comedie: 
Evita; cea mai bună regie: Milos 
Forman pentru The People vs Larry 
Flint; cel mai bun actor de dramă: 
Geoffrey Rush; cea mai bună actriță 
de dramă: Brenda Blethyn; cel mai bun 
actor de comedie: Tom Cruise; cea 
mai bună actriță de comedie: Ma- 
donna; cele mai bune roluri secundare: 
Edward Norton și Lauren Bacall; cel 
mai bun film străin: Kolya; cel mai bun 
cântec: „You Must Love Me“ (Evita) 


ge DIN NOU DESPRE 
FRUMUSETE 


Dr. Stephen Marquardt este 
considerat un fel de Leonardo DaVinci 
din Beverly Hills. Plecánd de la 
conceptul de “frumuseţe perfectă“, 
chirurgul californian și-a dorit să „revo- 
lutioneze universul prea rudimentar al 
manualelor utilizate de către chirurgii 
esteticieni tradiţionaliști“. Totul a 
început pentru е! la patru ani, când 
mama lui a suferit un accident de 
mașină și a fost desfigurată. Mai târziu 
a aflat că misteriosul „număr de aur“a 
fost descoperit de către Pitagora încă 
din Antichitate, de el și elevii lui când 
încercau să găsească o explicaţie 
matematică a armoniei muzicale si 
vizuale. Începând cu Pitagora și 
până la Le Corbusier, acest număr a 
fost folosit în toate artele de către cei 


@ Chipul lui James Dean se încadreazã perfect în „proportia de aur“ 


care au căutat frumuseţea dar şi 
perfecțiunea. Partenonul este un 
exemplu tipic pentru arhitectura clasicã 
unde „proporția de aur“ 1/0,618 este 
omniprezentă. „Omul perfect“ imaginat 
de Leonardo Da Vinci este dovada 
grăitoare: dacă distanța dintre ombilic 
şi tălpile picioarelor este de 1, distanța 
de la creștetul capului până la ombilic 
trebuie să fie de 0,618. Din întâmplare, 
Stephen Marquardt a regăsit numărul 
de aur. Impártind în mai multe arii 
figura umană, el a observat că tră- 


săturile se încadrau perfect între două 
pentagoane inversate care nu sunt 
altceva decât juxtapunerea a trei 
triunghiuri. In interiorul măștii astfel 
desenate, sunt regăsite proporțiile 
perfecte conforme numărului de aur: 
mărimea gurii trebuie să fie de 1,618 
cea a nasului; mărimea obrazului la 
nivelul nasului este egală cu de 1,618 
ori distanța de la obraz la colțul gurii; 
trei pentagoane se înscriu în interiorul 
măștii, două împrejurul ochilor si unul 
de la nas la gură. Vrefi să știți dacă 


Ф „Femeia epocii de piatră“ întruchipată — după canoane 
hollywoodiene — de Raquel Welch și Brigitte Bardot 


и a 


aveţi sau nu chipul ideal? Suprapuneti 
masca peste figura proprie. Poate 
aveţi norocul si aveți trăsăturile tot atât 
de perfecte ca ale lui James Dean, 
Paul Newman si Audrey Hepburn. Fru- 
musefea lor este intr-adevár cea 
clasicá, masca potrivindu-se perfect. 
Doctorul Marquardt a oferit astfel 
machiorilor Hollywoodului un cadou 
nepretuit. Folosind-o, aceștia vor ști ce 
detaliu de pe fata unui actor trebuie 
estompat sau dimpotrivă scos în relief. 
O adevărată mană cerească pentru 
Cetatea Visurilor. 


* 


ө „Doamnelor, civilizația a omorât 
în voi adevărata voastră fire“, susține 
psihanalista Clarissa Pinkola Estés în 
recenta ei carte intitulată Femmes qui 
courent avec les loups. Autoarea oferă 
o serie de sfaturi femeilor dornice să- 
şi descopere (şi să folosească) latura 
senzuală a personalităţii lor. „Fiţi cât 
mai aproape de animalele pădurii. 
Fiţi sălbatice! Nu vá sfiiti să vá îm- 
brácati în piei si blănuri de animale (ce 
vor spune însă apărătorii bietelor 
necuvântătoare?). Femeile au instincte 
pe care de multe ori se sfiesc să le 
dezvăluie. In fiecare din voi sălăș- 
luieste o sălbăticiune“, afirmă Clarissa 
Pinkola Estés. „Tot timpul vi se cere 
sá fiti drágute, intelegátoare, distinse. 
Ajunge! Scoatefi-vá ghearele! Aveţi 
chef să urlati în plină stradă? Ei bine, 
urlati! Regásiti-vá instinctele primare! 
Ca o tigroaică în savană, адитесай, 
prindeti și devorati prada. Dacă veli fi 
în deplin acord cu voi insevá veți fi si 
cu prietenii, familia si copiii vostri. Veţi 
avea toți bărbaţii la picioarele voastre. 
Veţi ști să găsiţi cuvintele și gesturile 
care-i vor subjuga. Incercaţi!“ Femeia 
întoarsă la epoca de piatră, pe 
jumătate dezbrăcată și cu pletele în 
vânt este cu mult mai seducătoare 
decât simplele muritoare cu sacoșa în 
mână din zilele noastre. Este însă о 
idee care nu-i aparține bătăioasei 
psihanaliste Clarissa, ci Hollywoo- 
dului care de la Raquel Welch în 
Luana până la Bo Derek în Tarzan, 
ne-a tot oferit frumuseți „primiti- 
ve“ brune sau blonde, mulate în blă- 
nuri de pantere croite în chip de bi- 
kini. Si ne place sau nu, toate aceste 
plásmuiri hollywoodiene au înfier- 
bántat suficiente minti masculine. 
Asa că, cele doritoare pot urma sfa- 
turile domnisoarei Pinkola Estés. 


SĂ LE DĂM CUVÂNTUL 


€ | se mai spune si actorul-ca- 
meleon. În Surving Picasso de 
James Ivory, Anthony Hopkins inter- 
preteazá pe genialul pictor spaniol, un 
rol „terapeutic“ cum îl consideră acest 
„umil artist“, britanic pur sânge, născut 
in Tara Galilor. 

„Mi s-a spus cá asemănarea cu 
Picasso este uluitoare. Pentru asta am 


muncit enorm. Am citit din scoarță în 
scoarță biografia scrisă de Arianna 
Stassinopoulos Huffington „Picasso: 
créateur et distructeur“ pe care, de 
altfel, este bazat filmul. Am citit ce-au 
scris despre el Hemingway, Malraux, 
Gertrude Stein. Am studiat aproape 
toate fotografiile pictorului la vârsta de 
60—70 de ani acţiunea derulându-se 


@ Picasso întruchipat de 
Anthony Hopkins (cu Natasha McElhone 


Anul acesta se împlinesc 15 ani de la moartea 
lui Romy Schneider (în Important este să iubesti — 
r. Andrzej Zulawski, 1975) 


în rolul Frangoisei Gilot) 


între 1943 și 1955, când Picasso a 
trăit povestea lui de dragoste cu Fran- 
сове Gilot, cu 40 de ani mái tânără 
decât el și cu care a avut doi copii: 
Claude şi Paloma. Aceștia s-au 
opus de altfel din răsputeri realizării 
filmului, neacordându-ne dreptul de a 
aduce pe ecran nici una din picturile 
tatălui lor. Un film despre Picasso 
fără... obiectul muncii lui (...) Mi-am 
dorit din adolescenţă să devin actor. 
Nu pentru meserie în sine, ci pentru 
celebritate. Când l-am văzut pe 
Richard Burton (e tot din Тага Galilor, 
ca mine) venind la sora lui într-un 
Jaguar pe care-l parca în stradă și toţi 
puștii căscau gura la el, când același 
Richard mi-a surâs și mi-a dat un 
autograf, atunci, în drum spre casă 
mi-am spus: «Trebuie să ajung ca el». 
Ce a urmat se cam știe... Toate rolurile 
au fost pentru mine un fel de terapie. 
M-au ajutat să scap de băutură și 
să încep o viață nouă. M-am apucat 
de regie, compun muzică și să pictez. 
Si chiar intentioneaz să devin cân- 
{аге} de muzică country“. 

e Anul acesta, Jodie Foster 
împlinește 30 de ani de carieră prilej 
cu care și-a făcut un mic bilanţ. 
Spicuim din el: „Cel mai mult si mai 
mult din meseria pe care o fac îmi 
place atmosfera de pe platoul de 
filmare: să stau în fata unei cafele, la 
ora 5 dimineaţa, cu încă o sută de 
oameni care-și povestesc tot felul de 
istorii și râd cu gura până la urechi. 
Totul pare atât de intim, cu toate că 
este atâta lume... In toti acești ani 


singura mea calitate (și defect 
totodată) care a rămas neschimbată 
este încăpăţânarea. Datorită ei am 
jucat în filme, am regizat și am scris 
scenarii. Multi mi-au cerut o grămadă 
de sfaturi. Unei tinere care vrea să 
ajungă la Hollywood i-aș spune: «Vrei 
să faci cu adevărat meseria sau vrei 
doar să fii vedetă? Oricum în ambele 
cazuri vei fi nefericită; dacă vrei să faci 
meseria, vedetariatul va deveni o 
problemă; dacă vrei să devii doar 
foarte cunoscută, ar trebui să știi 
că 90% din actori nu au de lucru; 
salariul unui actor este de 20 000 do- 
lari pe an si sfatul meu este că ar 
trebui sá te pregátesti pentru amán- 
douá aspectele acestei profesii". Ca 
regizoare, n-aș sti ce sfat să dau 
pentru că nu am făcut decât două 
filme. Cred totuși că trebuie să îți 
urmezi instinctul. lar ca producătoare 
i-aș spune: „Pregătește-te să faci o 
meserie îngrozitoare în care îţi vei 
petrece zilele luptând cu toată lumea. 
Dacă vei avea idei, ele nu vor fi 
niciodată acceptate; iar dacă vor fi, 
lumea te va ий pentru cá tu vei fi 
«dușmanul». Singurele recompense 
pentru un producător sunt banii și 
faptul că poate mânca la Polo Lounge 
din Beverly Hills Hotel. Si, uneori, îi 
ajutá (pe cei care nu au bani) sá-si 
realizeze propriul film. Eu una prefer 
sá fiu regizoare: numai atunci simt cu 
adevárat cá filmul imi apartine. Cea 
mai rea combinaţie este să fii pro- 
ducátor-actor. Ca producátor te afli 
acolo ca sá creezi probleme si din- 
tr-odatá nu te mai înţelegi nici. cu 
actorii, nici cu regizorul. 

Eu rezolv situaţia în felul următor: 
până la ora nouă dimineaţa si după ora 
opt seara sunt producător. În timpul 
zilei, angajez pe altcineva să fie 
producător în locul meu“. În meseria 
noastră trebuie să știi să selectezi. Fac 
un film pe an, întimp ce Sharon Stone, 
Demi Moore sau Michelle Pfeiffer au 
făcut deja câte trei! Găsesc foarte greu 
un scenariu care să-mi placă și pe 
urmă e dificil să vii în fața publicului 
cu ceva absolut nou care să îi și placă. 
Asa că stau si ,pritocesc" foarte bine 
scenariile pe care le primesc. În restul 
timpului... călătoresc, mă ocup de 
gospodărie, mă întâlnesc cu prietenii. 
Nimic deosebit“. 

€ Intrebati cum ar defini ultimii 
douázeci de ani de cinema mondial, 
au răspuns printre alții: 

Regizorul francez Jean-Jacques 
Beineix: „Numărul proștilor a crescut 
îngrijorător. Acum ei operează în grup. 
Nu mai lucrăm în domeniul artei, ci în 
plină industrie. Nu mai facem cinema, 
ci doar divertisment“. 

Faye Dunaway: „Este din ce în ce 
mai greu să găsești scenarii bune în 
cadrul marilor studiouri. Ca să faci un 
film cu adevărat bun trebuie să te 
adresezi independentilor. Ceea ce s-a 
schimbat cu adevărat, este că noua 
generaţie de actori de cinema nu face 
aproape deloc teatru. Si e păcat“. 

Dustin Hoffman: „Realizatorii ame- 
ricani n-au scápat de maniheism. 
Pentru ei personajele sunt ori albe, 
ori negre. Asta poate din cauza 
westernurilor, unde eroii sunt fie buni, 
fie răi, cale de mijloc nu există. Ne e 
foarte greu să înțelegem că natura 
umană este mult mai complexă“. 


Rubrica Cineglob 
este realizată 
de Doina STĂNESCU 


43 


Un Glob de aur 
pentru Madonna, 
interpreta Evitei 


e Ca într-un perfect film 
hollywoodian, fosta iubită a lui 
Stallone și fostul soț al lui Shannen 
Doherty — Angie Everhardt și Ashley 
Hamilton — s-au căsătorit la Beverly 
Hills, și unde altundeva decât în 
hotelul starurilor, Beverly Wilshire. 
Angie, „îngerul roșcat“ cum i se mai 
spune, a devenit actriță după ce a 
fost unul din manechinele la modă 
în Europa și Statele Unite. Gustul 
pentru actorie 1-а prins de la Kevin 
Costner, a cărui mai mult decât 
prietenă a fost, unii susținând 
chiar că la originea divorţului lui 
Costner se află tot ea. După o apa- 
Ге — de altfel remarcată — în 
Jade, alături de Linda Fiorentino, 
Angie joacă (alături de Mickey 
Rourke) într-o continuare a cele- 
brului 9 săptămâni 1/2 și într-o 
adaptare cinematografică a unuia 
dintre serialele-cult tv. Povestiri 
din criptă. Cit despre soţul ei 
(22 de ani), cu cinci ani mai tânăr 
decât ea, se poate spune că sin- 
gurele „merite artistice“ sunt că 
tatăl său este celebrul seducător 
George Hamilton și că a avut un 
accident de motocicletă care a fost 
cât pe-aici să-i fie fatal, patima 
pentru bolizii pe două roti fiind 
una din trăsăturile caracteristice 
tinerilor bogați, frumoși și... artiști 
la Hollywood. Cei doi proaspeţi 
insurátei' sunt convinși cá vor fi 
fericiți până la adânci bátráneti. 
Ceea ce le dorim și noi. 


44 


e Pentru a celebra steaua de- 
dicată lui Jack, pe Bulevardul 
Vedetelor de la Hollywood, clanul 
Nicholson s-a aflat în primele 
rânduri: soţia lui, Rebecca Brous- 
sard (cei doi căsătoriți se iubesc, 
dar locuiesc în apartamente dife- 
rite), copiii lor, Lorraine (şase ani) 
si Raymond (patru ani), Jennifer, 
(fiica actorului dintr-o căsătorie 
precedentă) și nepotul său, Sean. 

e Cartea de memorii a lui Brigitte 
Bardot recent apărută i-a adus 
acesteia — în afară de succesul de 
public și o grămadă de neplăceri. 
Deranjate de limbajul extrem de 
dur, unele persoane descrise de 
actriță în cartea ei au actionat-o în 
judecată. In urma afirmației „clo- 
potele bisericilor din orașele noas- 
tre au fost înlocuite de moschei“, 
Brigitte s-a văzut acuzată de ex- 
tremism, rasism si este tinta unei 
violente campanii de presă. Toate 
Marianne-le (simbolul Franţei) 
sculptate cu chipul ei au fost retrase 
din locurile publice iar o asociaţie 
antirasistă a chemat-o în fața 
tribunalului pentru „incitare la ură 
rasială“. In plus, Brigitte a fost dată 
în judecată și de fostul ei sot, actorul 
Jacques Charrier şi fiul lor, Nicolas, 
pentru „atentat la viața particulară“, 
cei doi cerând despăgubiri în valoare 
de 10 milioane franci. Aceasta a 
făcut-o pe B.B. să exclame cu náduf: 
„Pentru mine, Nicolas este топ. 
Definitiv!“ 

ө Maternitatea i-a adâncit 
Madonnei obsesia perfectionis- 
mului. După ce a intentat în dreapta 
și stânga tot felul de procese legate 
de „atentatul la viața particulară 
a copilului meu“, cântăreața a ho- 
tărât să părăsească New York-ul, 
„un oraș poluat, violent, incapabil 
să ofere fetiţei mele o viață decen- 
tă“ după cum a declarat. Starul s-a 
reîntors la Los Angeles, pe care îl 
părăsise în1994, după cutremurul 
din ianuarie. Pentru ea, L.A. este 
acum „singurul oraș unde pot să-mi 
cresc liniştită copilul“, Madonna 
uitând că jurase, nu cu mult timp în 
urmă să nu mai calce în Orașul 
Ingerilor. 

e Melanie Griffith a închiriat in 
urmă cu un an o vilá aparținând lui 
Michelle Pfeiffer. Aceasta s-a su- 
părat rău de tot aflând că celebrii ei 
chiriași, Banderas și Griffith au făcut 
o serie de schimbări fără să-i ceară 
acordul. Amenintatá cu un proces, 


Melanie a răspuns imperturbabilá: . 


„Nu cred că e cazul să facă prea 
mult scandal. Modificările aduse 
casei i-au mărit valoarea, așa că 
Michelle ar trebui mai degrabă 
să-mi mulțumească. N-a costat-o un 
sfant si vila arată mult mai bine așa. 
Si dacă nu-i convine, dărâm tot". 
Amenintatá cu o grămadă de moloz 
în curtea casei, Michelle Pfeiffer a 
renunțat. 

€ Actritele Diane Keaton, Bette 
Midler si Goldie Hawn au primit cáte 
1 milion de dolari fiecare in urma 
succesului comediei Clubul fos- 
telor sotii (т. Hugh Wilson) in care 
ele detin rolurile principale. Este 
o practicá curentá la Hollywood 
recompensarea actorilor dupá o 
premierá triumfátoare. Mell Gibson 


a primit un Range Rover pentru 
Arma fatalá 3 iar Tom Cruise un 
Mercedes cabriolet pentru Firma. 

e Kim Basinger si Alec Baldwin 
își trăiesc linistiti dragostea de vreo 
patru ani. De curând, ei și-au 
dezvăluit încă o dată sentimentele 
unul față de celălalt în paginile 
revistelor: Kim despre Alec: 
„Căsătoria cu el a fost ceva absolut 
uluitor. Paternitatea l-a schimbat, 
l-a îmblânzit. Este un tată minu- 
nat. N-o să mă auzifi niciodată vor- 
bindu- de rău. 11 iubesc nebunește 
şi nu cred că ne vom despărţi 
vreodată“. Alec despre Kim: „Este 
cea mai frumoasă femeie pe care 
am văzut-o vreodată. De câte ori o 
privesc simt că emoția mă co- 
pleșește. Este prietena mea, iubita 
mea, soția mea. Este cel mai mi- 
nunat lucru care mi s-a întâmplat 
în viață“. Ținând cont de cum se fac 
şi se desfac cuplurile la Hollywood 
să le ţinem pumnii şi să le иат: 
„Măcar să dureze“. 


Căsătorie în stil 
hollywoodian: 
Angie Everhardt 
cu Ashley Hamilton 


Tom Cruise nu mai 


foloseşte talonete pentru 
a fi la înălțimea soției 


sale, Nicole Kidman 


CINE 


P Dupá Claude Lelouch, a venit rándul lui Bille August sá realizeze 
propria versiune dupá romanul lui Victor Hugo, Mizerabilii. Produse de 
Mandalay Entertainment, filmul ii va reuni pe Liam Neeson (Jean Valjean), 
Geoffroy Rush (inspectorul Javert) si Uma Thurman (Fantine). Pentru 
personajul Cosette, producátorii ezitá intre Claire Danes si Nathalie Portman. 


de HBO, una dintre cele mai importante retele cablate din Statele 
Unite, a alocat un buget de peste 50 milioane dolari pentru From the Earth 
to the Moon, un serial in 13 episoade despre programul Apollo. Cel care se 
aflá la originea acestui proiect este Tom Hanks care de altfel este si 
producátorul executiv si va realiza primul episod. Frank Marshall, James 
Foley, Frank Darabont, Ted Demme si Lili Fini Zanuck vor fi regizorii 
următoarelor episoade. HBO va difuza serialul începând cu ianuarie 1998. 


Jean-Marc Barr va fi în Un Frangais au Caire un tânăr diplomat 
francez aflat în misiune т Egipt. Regizoarea de origine libaneză Randa 
Chahal Sabbag a întâmpinat numeroase dificultăți din partea cenzurii 
egiptene (filmările au loc la Cairo, în Fayoum si Saqqara). Cenzorii veghează 
sá nu se filmeze nici o scená care ar putea sugera integralismul musulman 
sau homosexualitatea. Secvenţele respective vor fi turnate în studiourile 


Goldie Hawn și Bette Milder la premiera 
filmului ale cărui eroine sunt, 
The First Wives Club (r. Hugh Wilson) 


franceze. Realizată pentru televiziune, pelicula va fi prezentată în premieră 
în luna aprilie, pe canalul franco-german Arte. 


Michéle Mercier a acceptat să fie iar Angelica și să treacă printr-o 
nouă serie de aventuri, de astădată după 30 de ani. Celebra „marchiză a 
îngerilor“ va pleca de astă dată spre Lumea Nouă, pe timpul a patru episoade 
tv. Serialul va fi produs de o companie canadiană, și va costa 120 milioane 
franci. Primele secvenţe vor fi turnate la sfârșitul anului acesta. 


Gwyneth Paltrow va fi Alba ca Zăpada într-o viitoare adaptare 
cinematografică a basmului fraților Grimm produsă de studiourile Disney. 
Unul dintre cei șapte pitici va fi interpretat de Danny DeVito. 


Actrița franceză Michèle Laroque (Pedale douce) și-a înființat 
propria casă de producție intitulată ANFM (care ar însemna — susține ea, 
Achetez nos films, merci — Ситрагай filmele noastre, mulțumim). Lăsând 
gluma de-o parte, noua companie are deja trei filme în proiect. 


E FILMEAZA! 


Guillaume Dépardieu A 
va fi patron de agentie 
matrimonialà in Alliance 
cherche doigt 


In Mizerabilii — 
Versiune Bille August — 
Liam Neeson este Jean 

Valjean (cu soţia, 
Natasha Richardson) 


tru episoade 


ercier 


cu acelasi chip al lui 


Angelica se întoarce.. lee 
ichăle М 


l 


p După debutul în Fallait pas! (г. Gérard Jugnot), campionul olimpic 
de judo, David Douillet a devenit un adevárat actor. El interpreteazá acum 
rolul unui ofițer de poliţie în La finale, o comedie despre suporterii unei 
echipe de fotbal în timpul Cupei mondiale din 1998. 


№ Barbra Streisand аге o pasiune: mâinile sale. Їп cel mai recent 
film al ei, Oglinda cu două fefe, există nu mai puțin de 16 planuri ale mâinilor 
ei cu unghiile impecabil manichiurate. 


În Alliance cherche doigt (Verighetă caută deget) (г. Jean-Pierre 
Mocky), Guillaume Depardieu este proprietarul unei agenţii matrimoniale 
care caută o mireasă pentru prietenul lui cel mai bun interpretat de Francois 
Morel. Din distribuție mai fac parte: Carmen Maura, Dominique Zardi. 


b Se aflá in fazá de montaj Tempéte dans un verre d'eau realizat 
de Arnold Barkus dupá cartea lui Jackie Berroyer ,La femme de Berroyer 
est plus belle que toi, connasse!". Autorul romanului este si interpret principal 
aláturi de Maria de Medeiros. 


DEN AAC MIRO RER a dM MC АЙ 


S-au născut în luna februarie 


• 1 februarie 

— Clark Gable — 1901, Cadiz, Ohio 
— Sherilyn Fenn — 1965, Detroit, 
Michigan 


' — Lisa Marie Presley — 1968, Mem- 


phis, Tennessee 


• 2 februarie 
— Farrah Fawcett — 1947, Corpus 
Christi, Texas 


* 3 februarie 
— Morgan Fairchild (Patsy Ann 
McClenny), 1950, Dallas, Texas 


* 4 februarie 
— Ida Lupino — 1918, Londra, Anglia 


• 5 februarie 

— Barbara Hershey (Barbara 
Herzstein) 1948, Hollywood, Califor- 
nia 

— Jennifer Jason Leigh (Jennifer Mor- 
row) 1962, Los Angeles, California 


• 6 februarie 

— Ramon Novarro — 1899, Durango, 
Mexico 

— Patrick MacNee — 1922, Londra, 
Anglia 

— Frangois Truffaut — 1932, Paris, 
Franța 


• 7 februarie 
— Miguel Ferrer — 1954, Santa Monica, 
California 


• 8 februarie 

— Lana Turner (Julia Jean Turner) 
1920, Wallace, Idaho 

— Jack Lemmon — 1925, Boston, 
Massachusetts 

— James Dean — 1931, Marion, Indi- 
ana 

— Nick Nolte — 1942, Omaha, Ne- 
braska 


* 9 februarie 

— Joe Pesci — 1943, Newark, New 
Jersey 

— Mia Farrow (Maria de Lourdes 
Villiers Farrow), 1945, Los Angeles, 
California 


• 10 februarie 
— Lon Chaney Jr. (Creighton Chanez) 
1905, Oklahoma City, Oklahoma 


VRÁJITOARELE... 
(Urmare din pag. 15) 


Si totusi, datoritá subiectului sáu, 
piesa ca si filmul au o anumită 
putere, determinándu-te sá te 
proiectezi în situaţia lui Proctor si 
să iti pui întrebări tulburătoare: 
ce-aș fi făcut — oare, într-o ase- 
menea situatie?, as fi fost suficient 
de tare în fata tribunalului? Proctor 
e de fapt conștiința Americii. Desi e 
un rol dificil, deși e dirijat ca să 
pozeze în martir (cu barbă și plete 
christice), Day-Lewis are o scenă 
intensă — momentul său de prăbu- 
sire emoțională în fata judecătorului 
Danforth. Paul Scofield în rolul jude- 
cătorului are o autoritate sinistră; 
vocea sa e de o precizie neome- 
nească, iar ochii nu clipesc nici- 
odată. Alegerea lui Proctor e impre- 
sionantă, dar și Spartacus privindu-l 
în ochi pe Crassus era la fel de 
impresionant; și nimeni n-a pretins 
că Spartacus ar fi o capodoperă. 
Același elogiu al omului care nu se 
lasă zdrobit funcţionează și în 
Vrăjitoarele din Salem așa cum a 
funcţionat și în Braveheart. 


46 


— Robert Wagner — 1930, Detroit, 
Michigan 

— Laura Dern — 1967, Los Angeles, 
California 

* 11 februarie 

— Leslie Nielsen — 1926, Regina, 
Canada 

— Burt Reynolds — 1936, Waycross, 
Georgia 

* 12 februarie 

— Lorne Greene (Lorne Green) 1915, 
Ottawa, Canada 

— Franco Zeffirelli — Florenta, Italia 

— Chynna Phillips — 1968, Los Ange- 
les, California 


• 13 februarie 

— George Segal — 1934, New York, 
New York 

— Oliver Reed — 1938, Londra, Anglia 


° 14 februarie 

— Vic Morrow — 1932 New York, New 
York 

— MegrTilly — 1960, Long Beach, Cali- 
fornia 

• 15 februarie 

— John Barrymore (John Blythe) 1882, 
Philadelphia, Pennsylvania 

— Marisa Berenson — 1948, New York, 
New York 

— Jane Seymour (Joyce Frankenberg) 
1951, Hillingdon, Anglia 

• 16 februarie 

— Sonny Bono (Salvatore Phillip 
Bono), 1940, Detroit, Michigan 

— Le Var Burton — 1957, Landstul, 
Germania 


* 17 februarie 

— Hal Holbrook (Harold Rowe 
Holbrook Jr.) 1925, Cleveland, Ohio 

— Lou Diamond Phillips (Lou 
Upchurch) 1962, Kuby Point, Filipine 
* 18 februarie 

— Jack Palance (Walter Palanuik) 
1920, Lattimore Mines, Pennsylvania 
— George Kennedy — 1925, New York, 
New York 


ACTORI-REGIZORI 
(continuare din pag. 35) 


€ Ugo TOGNAZZI (1922- 
1990): П mantenuto, 1961; 11 
fischio al naso, 1967; 
Sissignore, 1968; Cattivi 
pensieri, 1976; I viaggiatori della 
sera, 1979 

€ Jacques ТАТ! (1907—1982): 
Jour de féte, 1949; Les 
vacances de Monsieur Hulot, 
1953; Mon oncle, 1958; 
Playtime, 1967; Trafic, 1971; 
Parade, 1974 


ө Ingrid THULIN (1929): 
Brusten Himmel, 1982 


€ Jean-Louis TRINTIGNANT 
(1930): Une journée bien 
remplie, 1972; Le maitre nageur, 
1978 


€ Nadne TRINTIGNANT 
(1930): Mon amour, mon amour, 
1967; Ca п’ arrive qu'aux autres, 
1971; Défence de savoir, 1973; 
Premier voyage, 1980; L'Et6 
prochain, 1985; La Maison de 
jade, 1988 


— Milos Forman — 1932, Caslac, 
Cehoslovacia 

— Yoko Ono — 1933, Tokyo, Japonia 
— Oybill Shepherd — 1950, Memphis, 
Tennessee 

— John Travolta — 1954, Englewood, 
New Jersey у 

— Molly Ringwald — 1968, Roseville, 
California 

— Matt Dillon — 1964, New Rochelle, 
New York 


* 19 februarie 

— Merle Oberon (Estelle O'Brien 
Thompson) 1911, Tasmania, Australia 
— Lee Marvin — 1924, New York, New 
York 

— John Frankenheimer — 1930, Malba, 
New York 

— Andrew Shue — 1967, South Or- 
ange, New Jersey 


• 20 februarie 

— Sidney Poitier — 1924, Miami, 
Florida 

— Robert Altman — 1925, Kansas City, 
Missouri 

— Peter Strauss - 1947, 
Croton-on-Hudson, New York 


• 21 februarie 

— Ann Sheridan — (Clara Lou 
Sheridan) 1915, Denton, Texas 

— Sam Peckimpah (1925) Fresno, 
California 


® 22 februarie 

— Robert Young — 1907, Chicago, Illi- 
nois 

— Jonathan Demme — 1944, Centre 
Maryland 

— Kyle MacLachlan — 1959, Yakima, 
Washington 

— Drew Barrymore — 1975, Los An- 
geles, California 


* 23 februarie 

— Victor Fleming — 1883, Pasadena, 
California 

— Peter Fonda — 1939, New York, New 
York 


• 24 februarie 
— Barry Bostwick — 1945, San Mateo, 
California 


€ John TURTURRO (rr): Mac, 
1992 

e Liv ULLMANN (1938): Sofie, 
1992; Kristin Lavransdatter, 
1996 


€ Peter USTINOV (1921): 
School for Secrets, 1946; Vice 
versa, 1947; Romanoff and 
Juliet, 1960; Billy Budd, 1962; 
Lady L, 1965; Hammersmith Is 
OUT, 1972; The Man in Change, 
1982; Memed my Hawk, 1987 


€ Charkes VANEL (1892— 
1989): Dans la nuit, 1929; Le 
coup de minuit ou Affaire 
classée, 1935 


€ Monica VITTI 
Scandalo secreto, 1990 


€ John WAYNE (1907—1979): 
Alamo, 1960; The Green Berets, 
1968; 

€ Orson WELLES (1915- 
1985): Citizen Kane, 1941; The 
Magnificent Ambersons, 1942; 
The Stranger, 1946; The Lady 
from Shanghai, 1948; Macbeth, 
1948; Othello, 1952; Mr. Arkadin, 
1955; Touch of Evil, 1958; The 


(1931): 


— Edward James Olmos — 1947, Boyle 
Heights, California ` 


® 25 februarie 

— Enrico Caruso — 1873, Naples, Italia 
— Zeppo Marx (Herbert Marx) — 1901, 
New York, New York 

— Larry Gelbart — 1925, Chicago, lIli- 
nois 

— George Harrison — 1943, Liverpool, 
Anglia 

— Sean Austin — 1971, Santa Monica, 
California 


• 26 februarie 

— Betty Hutton” (Elizabeth June 
Thornberg) — 1921, Battle Creek, 
Michigan 

— Johnny Cash — 1932, Kingsland, 
Arkansas 

— Jennifer Grant — 1966, Burbank, 
California í 


• 27 februarie 
— John Steinbeck — 1902, Salinas, 
California 

— Joanne Woodward - 1930, 
Thomasville, Georgia 
— Elizabeth Taylor 


(Elizabeth 
osamond Taylor) 1932, Londra, An- 

glia 

— Michael Bolton (Michael Bolotin) 

1953, New Haven, Connecticut 


• 28 februarie 

— Vincente Minnelli — 1913, Chicago, 
Illinois 

— Zero Mostel (Samuel Joel Mostel) 
1915, New York, New York 

— John Turturro — 1957, Brooklyn, 
New York 

— Rae Dawn Chong — 1961, Vancou- 
ver, Canada 

— Robert Sean Leonard — 1969, 
Westwood, New Jersey 


• 29 februarie 

— William Wellman — 1896, Brookline, 
Massachusetts 

— Dennis Farina — 1944, Chicago, Illi- 
nois 

— Antonio Sabato Jr. — 1972, Roma, 
Italia 


Trial, 1962; Chimes at Midnight/ 
Falstaff, 1960; The Immortal 
Story, 1968; It's All True, 1993 


€ Cord WILDE (1934): 
Storm Fear, 1956; The Devil's 
Hairpin, 1957; Lancelot and 
Guinevere/Sword of Lancelot, 
1963; The Naked Prey, 1965; 
Beach Red, 1968; No Blade of 
Grass, 1971; Sharks Treasure, 
1975; The 5th Musketeer, 1979 


€ Gene WILDER (1934): The 
Adventures of Sherlock 
Holmes'Smarter Brother, 1975; 
The Word's Greatest Lover, 
1977; Sunday Lovers, 1981; The 
Woman in Red, 1984; Haunted 
Honeymoon, 1986 


e Jean YANNE (1933): Tout le 
monde il est beau, tout le 
monde il est gentil, 1972; Moi 
y'en a vouloir des sous, 1973; 
Les Chinois à Paris, 1974; 
Chobizenesse, 1975; Je te tiens, 
tu me tiens par la barbichette, 
1978; Deux heures moins le 
quart avant J.C., 1982; Liberté, 
égalité, choucroute, 1985. 


2% 


ө 
ES T L Я { Р 4+—\ de Mihai Zgubea 
ET O MIE DE EPIDERMA 
| POSAC | ee E]. d E eem A сос! 
NUC GOL! | A SOLICITA. | СИТА, Puiu | boc. ETE 
ны | | i КЕ 
i "M ir ERES | que | сл | 
Brem - - - ҮЧ uh A | m 
ACTORUL | | | S Wis: e ARĂ а RAM NE SRM Aa О | TERMEN, 
PRINCIPAL Û ЁШ pu i 1! : n г pa | SOROC 
IOANA г | 
JELESCU HINDUS (pl. DE SÁPUN 
Kd TEDE 
| DUMNEATA | | DEASUPRA | Mm Ей ANE 
pec E CU CUPR 
SENSIBIL OACH ULTIMUL 
ЙЕ, | 
| CEARTĂ | EE. 
Fu PROTEJAT 


| AMARATĂ | SOLZI VECHIUL 
TOT (en) CURIER 


TITLUL 
FILMULUI 


PĂR AL 
COTROBĂ- 
ITORI 


DEZLEGAREA CINEINTEGRAMA nr. 1/97 


$; M; В; G; A; E; REGINA MARGOT; VARA UCIGASÁ; CELEST; N; T; Т; RANI; CANALE; РА; |; MA; АТА; О; В; А; 1; ROSI; AZI; 
ISABELLE ADJANI; IS; TN; OMU; N; ITARI; P; OITA; APATIC; LESII; LUNA; TRAC; STATUT; CAMILLE CLAUDEL; LA. 


BANCOREX 


BANCA ROMÂNĂ DE COMERȚ EXTERIOR S.A. 


PUTEREA SUCCESULUI 


BANCOREX, înființată în 1968, este în 
prezent o bancă comercială cu caracter 
universal, cu experienţă în efectuarea operațiilor 
de comerţ exterior 

BANCOREX este cea mai bine capitalizată 
bancă românească, cu participări de capital la 
bănci mixte din: Paris, Londra, Milano, Frankfurt/ 
Main, Cairo, reprezentante in New York, 
Moscova, Chișinău, Salonic, Viena si sucursală 
la Nicosia. 


BANCOREX dispune de o reţea de bănci 
corespondente în 150 de {агі 

BANCOREX a dezvoltat într-o scurtă perioadă 
de timp, o reţea internă de peste 25 de sucursale, 
situate în București și în toată tara. 

BANCOREX este o prezenţă activă în cadrul 
comunităţii financiar-bancare internaţionale: 
membru direct al Camerei Internaţionale de 
Comerţ de la Paris, membru SWIFT, membru al 
VISA INTERNATIONAL. 


22-24 Calea Victoriei, 70012 BUCHAREST — ROMANIA 
Tel: +40.1-614 73 78; +40.1-614 91 90 Fax: +40.1-312 24 95; +40.1-311 27 51; +40.1-614 15 98 
Telex: 11 235; 11 703 ebank r, SWIFT: BRCEROBU