Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1932 (Anul 9, nr. 412-463) 754 pag/DimineataCopiilor_1932-1669230709__pages201-250

DIMINEAȚA COPIILOR 


HHH 


[CELE DOUĂ SURORII 


Şi te pune toată 'n gură, 
Parc'ai fi o prăjitură. 

— Hai atunci pe câmp afară, 
Că-i frumos ca zi de vară: 


„Unde mergem, Marioară? 
— Unde vrei tu, surioară 

— Hai să mergem la pădure, 
Să culegem fragi şi mure. 


— Nu acolo, că mi-e frică, 
Cum eşti tu fetiță mică, 
Vine ursul şi te ia, 

Zice: „Hai la casa mea“, 


Hai să mături, să săteşti, 
De ursoi să îngrijești. 

De nu faci cum spune el, 
Te înhaţă frumuşel 


HHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHH HHHH 


— Nu, că vine o furtună, 
Plouă, fulseră si tună. 

Și ne udă şi răcim, 

Poate chiar ne'mbolnăvim. 


— Hai atuncea în grădină, 
Pân'ce vremea e senină“. 
In grădină S'au plimbat 

Și frumos s'au mai jucat. 


PAG. 7 


Firicel 


|Pasărea măiastră” 
ROGER FERS 


i ăduţă, ca un copil cuminte şi si- 
litor la învățătură ce este, nu 
lasă să-i scape nici o clipă fără 
să caute să înveţe câte ceva, sau 
fără să prindă câte ceva la cap 
din cele ce îi spune taică-su că-i 
vor folosi vre-odată. 

De aceea după examen, vara 
trecută, Răduţă, vesel peste fire că a luat premiul 
întâiu cu cunună, nu-l mai răbdă inima şi seara 
când să se culce: 

— la-mă şi pe mine, tăicuțule cu tine, să-ți dau 
şi eu o mână de aiutor! 

Plugarul zâmbi: 

— Păi de ce ești tu bun, Răduţă, taică? O firimiţă 
de pui de om, fără nici-o putere... la stai mai bine 
colea să-ţi vezi de ale cărții. Să le înveţi din scoar- 
ță'n scoarță, ca să ştii de unde începi la toamnă... 

— Tăicuţule — se rugă copilul — le şiu de rost, 
toate, câte le-am. D'aceea te rog ia-mă şi'pe mine 
la secere, să-ți duc barem merindea. Şi-i vedea la 
toamnă ce pot eu! 


1) Din volumul „Poveşti, poveşti...” ce va apare în cu- 
rând. 


” — tu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Taică-su îi râdea inima de bucurie, văzându-şi 
odrasla că trage la matcă: 

— Ei bine, te iau! 

A doua zi dis-de-dimineaţă, în ciripitul vrăbiilor 
şi în triluri vesele de ciocârlii, Răduţu, mândru lu- 
cru mare, plecă d'acasă împreună cu taică-su, du- 
cându-i basmaua cu merinde şi pătruns de gândul 
că-i şi el bun la ceva. 


Printre holdele aurii miile de păsărele pare că 


înțelegeau şi ele bucuria băiatului, înălțând cântece 
sglobii, întrun iureş de veselie cu care spintecau 
tăria! 

lar de ici, de colo, se auzia ca un glas ciudat de 
cotoi, scoțând un „miau-miau!...” scurt, urmat de 
alte sunete nostime... „pit-palac! pit-palac!” ce îl 
sileau pe copil să râdă. 

Micuţ, cum era, nu prea ştia multe. 

— Ticuţule, ce dihanie face aşa... „miau-miau!" 
ca mirtanul nostru? 

Taică-su îl apucă de miiloc, ridicându-l în sus 
şi îl mângâie pe faţă rizând: 

— Aia nu-i dihanie, puiu” tatii! E o pasăre, dar 
nu-i ca toate păsările, ci-i'pasăre măiastră, pitpa- 
lacul — ceasornicul plugarului. 

Răduţ prinse la cap. Şi seara. când se întoarseră 
acasă, auzind ici şi colo, pasărea care'şi spunea 
numele, în faptul înserării, nu se mai putu ţine: 

— Dacă-i ceasornic, tăicuţule, prinde-mi şi mie 
un pitpalac, ca să mă deştepte din somn dimineaţa! 

— Bine, puiu” tatii... 

Şi, scurtă vorbă, când era gata să isprăvească 
de secerat, într'o dimineață Răduţă se pomeni că îi 
aduce un păsăroiu cenuşiu şi sperios peste fire, în- 
chis într'un ciur. 

— Iacă-ţi ceasornicul, puiw tati! D'aci încolo să 
te scoli şi să te speli, când ţi-o da el de veste! 

Iar copilul ne mai putând de bucurie, când auzi 
pasărea trgându-i un „miau-miau!” şi spunându-şi 
apoi numele, ca între holde, „pit-palac!... pitpalac!” 
începu să bată din palme. 

Griiuliu prinse să-şi vadă de pasăre, dându-i să- 
mânţă de cânepă şi meiu şi primenindu-i apa, în 
cănuţă, în fieş-care dimineaţă, după ce-l trezea cu 
„miau-miau-ul” ei, înainte de a porni la arie. 

Cu grija pasării şi cu bucuria că muncia şi el, 
trecură zilele de arşiţă, apropiindu-se toamna, cu 
roadele ei şi cu noui fiori ai învăţăturii. 

Pitpalacul, tot atât de frumos îl trezea din somn, 
în vărsatul zorilor, cu „miau-miau-ul” lui şi repe- 
tându-şi mereu numele ca şi cucul. 

Insă după ce se începuse şcoala în'aproape de 
Chrisovul viilor, într'o dimineață răcoroasă, Ră- 
duţ nu se mai sculă din pat, cu toate îndemnurile 
păsăruicii lui. 

Taică- -Su, văzând că-l doaré în gât, se duse cu 
gândul să nu îl îi prins pe copil molima ce bântuia. 


= = PAG,:9 


Şi fără să mai pregete, dete fuga la primăria satului, 
dând de ştire că i s'a îmbolnăvit singurul lui copil. 

Pe Răduţ îl treceau  năduşelile auzind că vine 
medicul. lar taică-su şi maică-sa nu ştiau ce să-i 
mai facă, obloiindu-l la gât, cum se pricepură şi ei, 
până să vină duşmanul bolilor. 


Pe înserate li se opri în poartă o 4zăsurică, iar 
după câteva clipe bătu cineva în uş 
Când deschiseră, intră în odaie un dom “cu pă-. 


rul şi barba căruntă, îmbrăcat ca tâ 
s'apropie de pătucul copilului zicâ i 

— Zi, dumneata eşti Răduţ, cel m 
al lui domnu Ivănceanu! r, 

Şi luându-i mănuţa fierbinte în vu lui alba şi 
moale ca un bot de mânz, scoase ceasul şi ştete, 
aşa câtva timp, cercetându-l peste tot. A 

Copilului îi veni inma la loc, văzând cu cât drag 
îi vorbeşte „domnu doftor”. 

Când îşi isprăvi cercetările, spre a-şi da soco- 
teală de suferinţa copilului, medicul se aşeză la 
masă şi pe o ţidulă albă scrise leacurile trebuitoare. 

lar când să plece, le spuse bieţilor părinţi: 

_— N'aveţi teamă. Copilul scapă că-i zdravăn şi 
m'aţi chemat la vreme. Că dacă se'mntărita duş- 
manca de boală, fără să-mi daţi de veste, o păţiaţi 
ca alde Ghiţă Lungu, căruia i-a fost frică de me- 
dic şi acum nu mai are nici un copil la vatră, din 
cinci, câţi i s'au prăpădit... 

Bunii părinţi se închinară, multumind lui Dum- 
nezeu pentru bunul gând ce li-l dase. 

Că, pe urma leacului dat de medic şi a alifiei cu 
care oblojiră gâtul bolnavului, Răduţ se simţi ceva 
mai bine; ba putu chiar să lege câteva cuvinte, de 
unde îi pierise par'că şi glasul. 

— Mamacă... pitpalacul! — zise el. 

Femeea, înviorată, se repezi în tindă unde era 
pasărea, aducând-o în ciurul ei, lângă culcuşul bol- 
navului. 

lar Răduţ se simţi şi mai bine când auzi pasărea 
spunându-şi numele „Pit-palac! pit-palac!” şi sco- 
țându-şi căpşorul cenușiu, printr'un ochiu al ciu- 
rului şi uitându-se curioasă la el, spunându-i 
par'că: „Ce, nu mă mai cunoşti? sunt tot...eu... pit-, 
palacul tău, care te. scoală din somn!” 

Copilul se înzdrăveni încet, încet, începând din 
nou să se deşepte dimineața în veselele chemări 
ale păsării măiastre, care-i spunea: 

— Haide, scoală-te! că pit-papalcul s'a sculat 
de mult! 

Iar el sărind din pat, voios se suia pe lavita de 
sub ciur spunându-i păsăruicii care îl aştepta cu 
căpşorul ieşit afară din ciur: 

— la-că-mă, te-am ascultat. 

lar pasărea îi răspundea veselă cu un „pit-pa- 
lac!” zglobiu. * 


„N. Pora | 


Sese iaa 


PAG. 10 == e i peace NEAT A COPIILOR 


DRUMUL LUI TĂNASE 
SPRE TARA SOARELUI 
GIEURE TEIE ME EROS vea 


098] de A'exandru Baiculescu 990 
0% i 86 


ntr’o zi de vară, caldă şi moleşi- 
toare, Tănase se afla pe câmp, 
lucrând de zor pe ogorul lui. Il 
trecuseră năduşelile din cauza 
zăpuşelii, şi Tănase, uitându-se în 
ciudat la soarele strălucitor, care 
vărsa valuri de căldură, se po- 
meni zicând: 

„Nu, nu e drept astfel! Vara e atât de cald, în- 
cât nici măcar să lucrezi nu mai poţi, în timp ce 
iarna, soarele parcă ne uită cu totul, lăsându-ne să 
tremurăm de frig. Am să mă duc la Dumnezeu, 
să-L întreb de ce a orânduit lucrurile în astfel”. 

A doua zi, dis de dimineaţă, Tănase îşi luă rămas 
bun dela nevastă şi copil și porni la drum. Când a 
ajuns la câmp, văzu departe pe linia zării, cum ră- 
săria de cealaltă parte a pământului, soarele mare 
şi roşu. Şi Tănase îşi făcu socoteala că acolo tre- 
bue să fie lăcaşul Soarelui, şi porni într'acolo. 

După vreme îndelungată de umblet, Tănase a- 
junse la marginea unei păduri, pe lângă care curgea 
o apă mare şi repede. Lângă această apă, la mar- 
ginea pădurii, îşi făcuse un pustnic bătrân coliba 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 11 


lui, trăind departe de oameni în post şi rugăciune, 
şi era foarte mult iubit de Dumnezeu. 

Tocmai când Tănase trecea pe acolo, pustnicul 
cafe se dusese pe marginea râului ca să culeagă 
nişte ciuperci pentru mâncare, fusese luat de şuvoi, 
şi era cât pe-aci să se înnece. Tănase, care era un 
bun înotător, sări în apă şi-l scăpă dela moarte. 
Pustnicul îi mulţumi şi-l binecuvântă, şi. Tănase 
porni mai departe. 

După ce trecu pădurea, Tănase văzu înaintea sa 
o dâră de lumină orbitoare, şi îndată apăru în fața 
lui un înger cu aripi albe şi sabie de foc în mână, 
care-i zise: : 

„lată, Tănase, eu sunt Arhanghelul Mihail. Şi 
fiindcă fapta bună pe care ai făcut-o a plăcut lui 
Dumnezeu, ma trimis să-ţi dăruesc această floa- 
re, care te va ajuta în toate primejdiile şi te va feri 
de rele”. 

După aceste vorbe, Arhanghelul Mihail se făcu 
nevăzut din faţa lui Tănase, care nu mai ştia ce să 
creadă. Se trezise doar în mână cu o floare albă, 
cu miros plăcut şi aşa de frumoasă, cum nu mai 
văzuse Tănase alta în viaţa lui. 

Mulţumind lui Dumnezeu, Tănase porni mai de- 
parte, trecu păduri şi râuri line, şi într'o zi văzu în 
depărtare un palat cu pereţii de aur şi cu ferestrele 
de cristal, care strălucia de-ţi lua ochii. Tănase îşi 
zise că acolo trebue să fie palatul Soarelui şi porni 
într'acolo. Dar în curând ajunse la un zid înnalt de 
piatră, şi oricât se căsni Tănase, nu putu să-l sară. 
Atunci îi veni în gând să atingă zidul cu floarea, şi 
pe loc se făcu o deschizătură prin care Tănase putu 
să treacă dincolo şi care se închise numai decât în 
urma lui. 

Când ajunse Tănase lângă palat, era amiază, şi 
soarele strălucea sus pe cer, când deodată răsăriră 
ca din pământ, doi câini mari, cu părul sbârlit şi cu 
dinţii de oţel, care se repeziră la el să-l sfâşie. Dar 
zărindu-i floarea albă în mână, câinii se îmblânziră 
pe loc, şi începură să se gudure în jurul lui Tănase, 
de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea. 

In ceardacul palatului, Tănase văzu o femee bă- 
trână, cu chipul blând, care torcea liniștită dintr'un 
caer'de-aur. 

Era mama Soarelui. Tănase îi povesti pentru ce 
venise acolo şi bătrâna îl sfătui să aştepte acolo, 
până seara, când se va întoarce fiul ei. 

Peste puţină vreme sosi şi Soarele în carul lui 
de aur şi de foc, tras de trei cai înaripaţi, sări din 
car şi veni în ceardac lângă mama lui. Era un flă- 
cău voinic cu ochii albaştri şi cu părul lung, auriu, 
Tănase îi zise: 

„Am venit să te 'ntreb, Soare, de ce dai aşa de 
multă căldură vara, iar iarna ne laşi să murim de 
frieri nS i 2 ; 

— Sunt patru surori, răspunse Soarele: Primă- 
vara, Vara, Toamna şi larna, care după voia lui 


Dumnezeu împart căldura şi lumina mea. Dar des- 
pre rostul lor, şi despre firea fiecăreia, poţi întreba 
pe Sf. Petre, care păzeşte poarta Raiului, nu depar- 
te de aci, căci eu sunt oprit să spun ceva”. 

Chiar atunci Tănase porni spre Raiu şi întrebă şi 
pe Sf. Petru acelaş lucru. Şi Sf. Petru îi povesti 
într'astfel: 

„După ce Dumnezeu a făcut Soarele, fiindcă i se 
ura de moarte noaptea în palatul său, a mai făcut 
patru fete frumoase, cu care să se joace Soarele. 
Fiecare dintre ele însă vroia ca Soarele să lumineze 
şi să încălzească într'un fel. Şi fiindcă se certau 
mereu, Dumnezeu a hotărât ca fiecare să poată să 
facă pe Soare să lumineze cum vrea ea, câte trei 
luni pe an. Şi astfel luară naştere Primăvara, Vara, 
Toamna şi larna. Fiecare stropeşte carul Soarelui 
cu aur şi foc. Vara îl stropeşte cu foarte mult, de- 
aceia timpul de iarnă e friguros. 

— Şi de ce a orânduit Dumnezeu în felul acesta? ` 
înrebă Tănase. $ 

— Lucrul îşi are rostul lui, răspunse Sf. Petre. 
Vara, pământul rodeşte şi coace grâul şi celelalte 
cereale, iar toamna se coc fructele şi copacii îşi lea- 
pădă frunzele. Iarna, când e frig, oamenii nu mai 
seamănă nimic, şi ogoarele se odihnesc şi se îmbui- 
bă cu apa din ploi şi zăpezi, ca iarăşi să se facă 
hrănitoare pentru vara ce va veni. lar primăvara 
încălzeşte pământul, ca oamenii să poată să are şi 
să semene. 

— Intr'adevăr, făcu Tănase, lucrul este foarte la 
locul lui şi Dumnezeu a avut mare griiă de oameni, 
ca să le facă roditoare ogoarele lor”. 

Tănase intră apoi în Raiu şi văzu traiul fericit pe 
care îl aduc acolo oamenii fără păcate în viaţă, pri- 
mi binecuvântarea lui Dumnezeu şi porni iarăşi 
spre palatul Soarelui. 

Era timpul când trebuia să se facă ziuă. Soarele 
eşi din palat, scoase caii şi carul care lucea, de nu 
te puteai uita la el şi se avântă în văzduh. Era di- 
mineaţă. Tănase îşi luă ziua bună dela mama Soa- 
relui, şi porni vesel spre casa lui. Dar aruncându-şi 
încă odată ochii spre palatul Soarelui, văzu patru 
ferestre, dela patru odăi, împodobite astfel: una, 
avea vase multe cu ghiocei, şi iarbă verde, Acolo 
şedea Primăvara. A doua fereastră avea un snop 
auriu de grâu, şi râmuri verzi şi tinere de pomi. A- 
colo era locuința Verii. 

A treia fereastră era împodobită cu coşuri mari 
de fructe, şi ramuri de pomi cu frunze galbene, şi 
acolo locuia Toamna. Cât despre a patra fereastră, 
ea n'avea decât zăpadă şi flori de giață, căci acolo 
locuia Iarna. 

Mulţumit de cele ce văzuse şi auzise, Tănase se 
întoarse acasă la el. Puse floarea albă şi sfântă în- 
trun vas cu pământ la fereastră. Ea îi ferea casa 
de rele şi-i aducea noroc. 

Alexandru Baiculescu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


| Desene de GEO | | Text de MOŞ NAE | 
| 16) Cum a fost păcălit Şerban de un pitic | 


Apa fierbe, dar minune ! Un miros plăcut și tare, „la să gust puțin!” îşi zice 
Căci coloarea și-a schimbat, Pofta, foamea ce'nteţește, Dar când degetul să pună, 
Este roză, răspândește Un miros ce te pătrunde. Auzi un glas subțire: 

Un miros prea parfumat. Ce mirat Şerban priveşte! „Hai noroc și vreme bună!” 


li răspunse: „Bună fie! Un pitic cu barbă lungă „Lasă-mă, grăi piticul, 
Insă cine mi-a vorbit ?” S'o căciulă ascuțită, “Ca să sorb o 'nghiţitură, 
Şi uitându-se 'mpreiuru-i. Incălțat cu cismulițe Mor de sete şi de foame, 


Un pitic el a zărit. Și cu fața rău sbărcită. Voi bea doar o picătură”. 


lar Șerban, râzând, îi spune: 
„Bea voinice, cât poftești, 
Insă mic cum eşti mi-i frică, 
In cazan că nimerești”. 


Mulţumind, veni piticul 
La cazanul ce fierbea, 
Se ridicăn picioruşe 

Şi se pleacă-apoi să bea. 


Stă Şerban și-l tot priveşte... 
Insă, ce-i? Ce sa 'ntâmplat * 
Inghiţi piticul apa, 
Picătură n'a lăsat. 


rån Şerban să-şi dee seama, 
Tot cazanul sa golit. 

lar piticul, dând cu tifla, 
Pâr zici trei, a și pierit. 


lată vin cei doi prieteni 

Si aduc o căprioară. 

Văd Şerban că se "'nvârtește, 
Supărat că-i foc și pară. 


Dar când el le povesteşte 

Cu piticul ce-a pățit, 

Stan, Bălan își râd de dânsul. 
Ca un prost sa păcălit. 


lar Bălan îi dă cu gura: 
„Să te'nșele un pitic ! 
Zău, rușine-i, măi Şerbane, 
Şi-i păcat că eşti voinic! 


In n-rul 


„Hai lăsați-mă pe mine, 
Ca de apă săngrijesc, 

Voi să strângeţi nişte ierburi, 
Ca o ciorbă să gătesc”. 


viitor; Şi Bălan e păcălit de 


Pleacă Stan și Șerbănică, 
Singur e acum Bălan, 
Face focul, cară apă 
Și tot toarnă în cazan. 
(Va urma) 


acelaş pitic 


mnr 


tAliierast 


AAN 
TO 


Fluerul fermecat 


(9) 
de MANOILOVA =—9g0 


ntr'o zi un negustor se întorcea 
dintrun târg învecinat, unde îşi 
vânduse marfa. Il apucă însă 
noaptea pe drum și trebuia să 
treacă printr'o pădure împânzită 
de hoţi. Tot gândind necăjit ce 
să facă, negustorul zări înain- 
te-i o casă părăsită şi dărăpâ- 


nată. 


Omul se gândi că e mai bine să rămâe peste 
noapte în dărămăturile acelea, unde era oarecum 
la adăpost de hoţi și de fiare. Zis și făcut. Urcă 
niște trepte scorojite, pătrunse înăuntru și trân- 
tindu-se pe o lespede, adormi buștean. 

Dimineaţa, când se trezi și vru să plece, zări pe 
lespede niște cuvinte săpate. Citi cu mare greuta- 
te: „Dacă mă vei căuta și mă vei înţelege, vei 
găsi o comoară”, 

Indată pofta de avere se deşteptă în sufletul 
negustorului și scormoni prin toate ungherile, dar 
nu găsi nimic. Se întoarse acasă, fără să spue 
cuiva cele ce aflase, luă un târnăcop și porni îna- 
poi spre dărămături. Ridică toate lespezile, săpă 
pământul sub ele şi timp de o săptămână nu făcu 
altceva decât să sape peste tot. Dar nu găsi de- 
cât pietre, iar sub una din lespezi, un fluer de 
lemn aproape putrezit. Il aruncă şi se întoarse 


DIMINEAȚA COPIILOR 


acasă supărat, zicându-și că de bună seamă cel 
ce săpase cuvintele acelea, a vrut să facă o glumă. 

Nu mult după aceea, trecu pe acolo un drumeţ 
desculț și flămând. N'avea casă și nici vreun rost. 
Ca să-și câștige o bucăţică de pâine, tăia din 
când în când lemne prin păduri. Dar de multe 
ori rămânea zile întregi, fără să aibe de lucru și 
nici ce mânca. 

Obosit, se culcă între zidurile dărămăturilor. 
Găsi piatra, citi cuvintele săpate, zări pământul 
răscolit de curând și se gândi cu amărăciune la 
lipsa de noroc. Credea că acel care scormonise 
pământul înaintea lui găsise comoara. 

Cum stătea lungit pe-o parte și simţea foamea 
strângându-i măruntaele, zări un flueraş de lemn, 
murdar, pe jumătate îngropat în pământ. Il luă, 
îl şterse bine cu o frunză, apoi îl duse la buze 
și suflă. Rămăsese fermecat. Din fluer eşi un su- 
net dulce, lin, ca o tânguire. 

Toată încăperea  răsună şi aerul se înfioră de 
sunetul acela trist. 

Omul se bucură. Uită de foame şi de oboseală 
şi porni la drum cântând. Pădurile și câmpurile 
fremătau de cântecul fluerului. 

Omul trecea prin sate și orașe; pretutindeni 
lumea se strângea să-l asculte. Şi astfel în scurtă, 
vreme, omul cel prăpădit își strânse destui bani, 
ca să-și clădească o căsuţă pe malul mării. Era 
fericit. Ducea o viață frumoasă acum. Numele 
lui era cunoscut peste mări și ţări şi ori unde 
se ducea, lumea îl asculta fermecată. 

Era în cântecul lui un sunet, care răscolea ini- 
mile şi făcea să curgă lacrimi din toţi ochii. Un 
lucru îl “mira însă: de ce fluerul lui cânta atât 
de trist? Ori cât se trudea să scoată un sunet 
vesel, nu putea. Fluerul lui știa numai să plângă. 
Şi într'o zi află taina. 

Cântărețul sta pe malul mării și sufla alene în 
fluerul aducător de noroc. Ii plăcea să stea ore 
întregi, lungit pe coasta stâncoasă a malului și să 
privească talazurile spumegânde. 

In ziua aceea era obosit, iar somnul se furișa 
încet pe la gene. Deodată, din lăuntrul fluerului 
eşi o melodie plângătoare. Cântărețul aplecă u- 
rechea și ascultă. Fluerul începu să-și spue po- 
vestea. 

„Bietul meu ciobănaș, unde ești, unde-ţi odih- 
nesc oasele, bietul meu ciobănaș? 

„Mam născut la marginea unui lac. Când am 
deschis ochii şi am văzut pe cer soarele auriu scli- 
pind atât de tare, am vrut să sbor la el și am 
crescut repede, repede, ca să-l ajung. Odată cu 
mine, creșteau în jurul meu sumedenie de surori; 
nici nu ne puteam număra, de multe ce eram. Și 
toate vroiam să ajungem la soare. 

„Dar pe când ne înălțam, auzirăm deodată vo- 
cea lacului, care ne striga: 


PAG. 15 


„Ce proaste sunteţi, la soare nu veţi ajunge 
niciodată și chiar de-aţi ajunge, var arde pe 
toate și var face scrum. Rămâneți cuminţi, lângă 
mine, care vă hrănesc și vă cânt ca sadormiţi”. 

„Și am ascultat. Iubeam mult lacul care ne le- 
găna cu undele sale, iubeam soarele la care nu 
puteam ajunge și iubeam mai ales vântul, care 
ne spunea povești frumoase. 

„Intro zi, trecu pe lângă noi un cioban voinic 
și frumos. Se opri, ne privi și ascultă. Vântul ne 
povestea tocmai ceva frumos, dar nu am putut 
asculta sfârșitul, căci ciobanul intră printre noi, 
trânti la pământ câteva surori, mă apucă, mă 
îndoi și mă rupse. 

„Am simţit o durere adâncă și am plâns. Cioba- 
nul zise atunci chicotind: „Minunată trestie”! 
Apoi de durere, am leșinat. 

„Când m'am trezit, ciobănașul mă mângâia, 
spunându-mi: „Acum vei cânta frumos, frumos de 
tot, pentru domniţa”, şi începu să sufle în mine 

„Era atât de frumos, încât mă miram cum pot 
să cânt eu așa. Se adunară toţi ciobanii și jucară 
o horă, de duduia pământul. 

„A doua zi, ciobanul își făcuse haine curate 
şi-mi zise: „Hai la vale”. 

„Am coborât muntele, până am ajuns în fața 
unui palat. La fereastra palatului sta domniţa, 
frumoasă ca o zână și zâmbea. Ciobănașul a în- 
ceput să sufle în mine şi eu am început să cânt. 

Cântam atât de frumos, că și păsările se opreau 
din zbor, ca s'asculte. 

„Induioșată de frumuseţea ciobanului şi de 
cântecul meu, domniţa spuse tatălui ei, că vrea 
să ia de soț pe cântăreţul fermecat. 

„Ca un fulger sări împăratulde pe scaun şi 
dădu poruncă să ucidă pe acel ce îndrăznea să 
ridice ochii până la domnițţă. 

Am fost închiși într'o cămară. Ciobanul, după 
ce se desmetici, începu să sape cu cuțitul, desgro- 
pă o lespede şi-mi spuse printre lacrimi: „Iţi sap 
mormântul, iar pe-al meu, mi-l sapă argaţii dom- 
nești”. 

„Pentru cea din urmă oară mă duse la buze și 
plânserăm amândoi. Era cântecul nostru de îngro- 
păciune. Apoi mă îngropă și puse lespedea la loc. 


„Nu știu cât am dormit printre suspine, dar 
deodată mormântul meu se lumină. O zână mică 


și drăguță ridicase lespedea şi-mi zise: „S'a sfâr- 


şit, ciobanul a trecut în lumea drepţilor”, și dis- 
păru. 

„Intuneric s'a făcut în jurul meu și am dormit 
un somn de plumb — o sută, cinci sute, o mie de 
ani — nu știu cât, până m'ai găsit. 

„Și iată pentru ce nu pot să cânt niciodată 
câânţec vesel, pentrucă plâng mereu după ciobă- 
nașul meu drag”. 


Manoilova 


PAG: 16 = sere = DIMINEATA COPIILOR. 


<< | 
ANN 


LEGENDA PĂIANJENULUI 
pi MEA vitel 0 MAST Pa 


© a A Oo 
d: Theodor Cuzinsky-Gabrielescu =e39 
© 


n tara prințului Zimba, se pripăşi- 
se — nu se ştie când și cum — 
un tânăr, anume Miobar. 

Frumos la chip, cu ochi verzi 
străpungători, ca două pumnale; 
cu toate că era destul de tânăr, 
cunoştea vrăiile, ca nimeni altul 
şi putea oricând să cheme într'a- 

iutor duhurile cerului, ale apelor sau ale pămân- 

tului. 

Vestitul Azaceus îi fusese învăţător. 

Atât de meşter ştiu să se poarte, că'mn puţin timp 
ajunse tovarăşul nedespărţit al prinţului Zimba. 

Acesta îi dădu chiar voe să locuiască în palat 
şi-i spuse-că putea oricând să se folosească de robii 
şi oştenii palatului, care vor primi ordinele sale, ca 
şi când ar fi ale lui Zimba însuşi. După ce se aşeză 
în palat, Miobar ceru ajutorul duhurilor pământu- 
lui; căci gândurile sale erau tot spre mărire şi din 
primul moment, dorise să fie pe tron în locul prin- 
tului. Puse într'un talger nişte mirodenii, cărora le 
dădu foc, apoi murmurând câteva cuvinte vrăijite, 


ema a mea A 


DIMINEAȚA COPIILOR == === 


ridică brațul şi descrise prin aer — împrejurul său 


— un cerc. 
La chemarea sa, răsări un duh, care vorbi: „Eu 
sunt Dioz. Porunceşte Stăpâne! 
- — Dioz, spuse Miobar, tu care cunoşti tot ce se 
află în măruntaele pământului, arată-mi locul de 
unde să pot lua aur — cu care pot fi stăpânul lumii. 
— Urmează-mă, Stăpâne! răspunse Dioz. 
După ce merseră puţin, ajunseră la malul mărei. 
Dioz bătu cu piciorul în pământ, care se despică 


în două, lăsând să se vadă o scară de marmură ro- 


şie; când duhul pe prima treaptă, 


puse piciorul 
Miobar îl urmă. 


Merseră astfel drum drept, apoi cotiră şi însfâr- ' 


şit ajunseră în dreptul unei peşteri, care strălucea 
de-ţi lua ochii.. 


Erau acolo grămezi de galbeni, diamante, sma- 


ralde cât oul de găină şi rubine roşii ca focul. 

Cine ştie ce pământean sau duh grămădise bo- 
găţiile acelea !... Strălucirea lor îl ameţi, de cum se 
desmetici, se încărcă el şi duhul cât putu să ducă, 
apoi eşiră la lumină. 

După ce-și ascunse bine comoara — având insă 
grijă să-şi ia un săculeţ plin cu aur şi diamante — 
se întoarse la palat. 

Zilele ce urmară, izbuti să câştige de partea sa 
pe o parte din robii ce erau în nipa prințului şi. 
mulți din oşteni. 

Intr'o dimineaţă, Miobar e. VITA prințului: „Prin- 
te, aş vrea să-mi clădesc un palat în care să stau 
și să nu-ţi mai fiu povară. 

— Bine, dar pentru asta îţi trebue aur mult, răs- 
punse prinţul. 

— Bani, atn. lată ce mi-a trimes unchiul meu!“. 

Si trăgându-l spre fereastră, îi arătă vre-o zece 
robi, care duceau fiecare câte un cal cu un samar 
greu în spate; era o parte din comoara dată de 
duh, pe care avusese grija s'o treacă prin fața pa- 
latului lui Zimba. 

Cu ajutorul duhurilor îşi clădi un palat măreț, în 
care făcu nişte tainiţe sub-pământene, spre a avea 
unde tăinui şi să-și facă vrăjile sale. 

Intâi vru să încerce miiloacele pământeşti —adi- 
că aurul; cu ajutorul lui, câştigă pe mulţi dintre 
curtenii lui Zimba şi pe alţi bărbați însemnați. 

De multe ori noaptea, se strângeau într'o tainiță 
unde îşi desvăluiau planurile şi vorbiau despre 
răsvrătirea pusă la cale. Strânseseră o mică oştire, 
cu care să ucidă pe cei ce s'ar fi împotrivit; dar cu 


o zi înainte de-a izbucni răzvrătirea, toate căpete- 


niile. şi toţi robii vinovaţi fură prinşi sau omorâți. 

Prinţul aflase! Cum? 

Nici el nu ştia dacă în vis sau aevea. Pe când se 
afla întins pe divan, i s'a arătat un bătrân care-i. 
vorbi, arătându-i trădarea şi numele trădătorilor. 

Când voi să se ridice, arătarea dispăru! 

A 


Singur Miobar scăpase, dar urmăritorii erau pe 
urmele lui. De cum aflase de prinderea . celorlalţi, 
Miobar se închisese înti'o tainiţă, încercând să facă 
cu ajutorul vrăjilor, ce nu putuse cu ajutorul oame- 
nilor. Ii 


Dar de-abia rosti prima vorbă, că într’ un bubuit nia 
de tunet, apăru în tainită un bătrân — era împă- EA 
ratul Seninului — stăpânul tuturor duhurilor, care-i să 
vorbi: „Ajunge, Miobar! supuşii mei nu te vor mai Si 
asculta. „SE 

Pentru că ai vrut să prinzi pe Zimba în latul unel- W 
tirilor tale, să te prefaci într'o insectă urâcioasă — AA 
ca şi sufletul tău — şi să-ţi țeşi pânza lipicioasă în A 
care vei sta, precum ţeseai planul tău de trădare!”... i 

„Când oştenii prințului pătrunseră în tainita ce Ai 
fusese adăpostul lui Miobar. văzură doar o insectă pe 
urâcioasă — cu picioare multe — ce-i fixa cu ochi+i “ă 
mici şi verzi, apoi se ridică pe un fir, spre tavan. (A 

De-atunci, î Îşi tese mereu pânza prin locurile în-: ie 
tunecoase şi în colțurile umbrite ale pereţilor. | ig 

Câteodată, se repede cu acul înveninat asupra i d 
vre-unei victime prinsă în plasă — cu speranţa că FSA 
va fi fiind Zimba, dar când îşi vede speranţa înşe- să $ 
lată, de necaz... îşi înfige trompa în trupul victi-- E 
mei. i e 

După ce s'a săturat, se pitulează întrun colt a “A 
pânzei... spre a pândi din nou. 200% 

Teodor Cuzinsky-Gabrielescu Ah 

4 AA 

FĂ, 

v Ri ri 
OUALE ROŞII DE PAȘTI f 
f E, 


Eg 


De când există frumosul obiceiu de a văpsi la : 


Paşti ouăle în roşu? lată ceea ce nu se ştie tocmai Ati 
bine. Se ştie numai că acest obiceiu creştinesc este că 
foarte vechiu. Se explică însă origina lui prin fap- vag 
tul că mâncarea ouălor era oprită în timpul: postu- RE 
lui mare, aşa cum este: peita şi astăzi la creştinii A 
ortodoxi. : Wa 

In timpurile vechi, în Sâmbăta din aiunu! lăsatu- So 
lui de sec se strângea o mare cantitate de ouă, care, i 


după ce erau binecuvântate de preot, erau păstrate Vă 
până 'n săptămâna Patimilor. In cursul săptămânei 
acesteia erau vopsite în mai multe culori, dar mai 
cu seamă în roşu şi după aceea, în ziua de Paşti, se 
împărțeau la prieteni, la copii şi la servitori. 

La unii ortodoxi este obiceiul ca fiecare să ia în 
buzunar câte un ou roșu, când merge la biserică în 
noaptea Invierei. Indată ce preotul vesteşte că 
„Hristos a înviat!”, creştinii aflători- în. biserică 
ciocnesc între dânşii ouăle şi îşi urează unii altora 
sărbători vesele şi fericite. 


) 


ne 


PAG. 18 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Răspunsuri 


mere pie to m ae 
întrebarea „Ce vr ei sa f 


ii în viață“ 


INELUI EEE 


Burneanu Ovid (cl. Il-a sec.) dela Cernăuți ne 
scrie: „Vreau să deviu ofițer de cavalerie şi să-mi 
apăr ţata la nevoe”. 


D-ra Yvonne M. Munteanu (cl. l-a sec.) din Ca- 
pitală ne scrie: „Am 11 şi jumătate. Cu părinţii am 
fost prin multe ţări străine şi m'au impresionat 
mult clădirile monumentale. De aceea, aş dori să 
deviu athitectă, ca să construesc şi eu ceva măreț, 
aşa cum Leonardo da Vinci a construit „Domul” 
dela Milano”. 


D-ra Bobocica Bucşa (cl. Ill-a pr.) dela Râşnov 
jud. Braşov) ne scrie că din greşală a fost trecută 
că doreşte să fie soră de caritate, pe când dorinţa 
ei este să fie soră de ocrotire. Deosebirea este că pe 
când surorile de caritate se ocupă numai de bol- 
navi, surorile de ocrotire se silesc să prevină boli- 
le, în care scop dau sfaturi la domiciliu mamelor 
cum să-şi îngrijească pe copii, ca să rămână sănă- 
toşi. Tot ele se ocupă şi de ocrotirea orfanilor şi 
săracilor. Pentru pregătirea surorilor de ocrotire 
este la Cluj o şcoală ale cărei cursuri sunt de trei 
ani de zile. 


D-ra Cuperman Niusea (€l. Il-a pr.) dela Cea- 
dâr-Lunga (jud. Tighina) ne scrie: „Vreau să fiu 
farmacistă, fiindcă este o carieră inteligentă şi 
curată. Cu această profesiune o să am posibilita- 
tea să ajut pe bolnavi”. 


„Pollack Leopold din Capitală ne scrie: „Aş vrea 
să fiu un om ca A. Briand, spre a lupta pentru bi- 
nele omenirei şi pacea popoarelor”. 


D-ra Ileana Stavropol (cl. Ill-a pr.) dela Te- 
cuci ne scrie : 

„Eu nu am pretenții, ca să fiu Miss România”, 

Ci să fiu sănătoasă, să-mi conduc gospodăria. 

Şi minte şi credință 

Aş vrea să am mereu, 

In toate biruință, - 

Să cred în Dumnezeu”. 


Marinescu M. Cornel din comuna Sfâlpeni( jud. 
Muscel) ne scrie: „In viață doresc să fiu un bun 
gospodar, iar în caz de războiu, un bun ostaş”. 


D-ra Ana lonăşescu (cl. Il-a pr.) din Capitală 
ne scrie: „Doresc să ajung o bună gospodină, fo- 
lositoare familiei mele şi ţării pe care o iubesc din 
tot sufletul. Pentru aceasa nu-mi trebue nici un 
titlu”. 


D-ra Sabine (Bincuţa) Bercovici (cl. l-a pr.) de 
la laşi ne scrie: „Mă rog ca bunul Dumnezeu să- 
mi ajute să învăţ bine şi să ajute şi părinţilor mei, 
ca să mă poată întreținea la şcoală pentru ca în 
felul acesta să pot ajunge o farmacistă eminentă. 
Atunci voi putea ajuta pe bolnavii săraci cu medi- 
camente gratuite, pentru că nu e ceva mai bun 
pentru un om decât să aline suferinţele celor lip- 
siţi de mijloace”. f 

Munţer S. Isac (cl. Il-a pr) dela Bacău ne scrie: 
„Dorința mea este să devin medic hirurg şi să sal- 
vez pe oamenii suferinzi, aşa cum d. profesor Dr. 
Hortolomei a scăpat, printr'o operaţie grea, viaţa 
mamei mele”. 


D-ra Lilly Berman (Cl. l-a lic.) din Capitală 
ne scrie: „Doresc să deviu o mare balerină, ca 
Anna Pavlovna. Când voi fi mare, voi dansa la 
Operă sau la teatre şi voi da şi concerte de vioa- 
ră, căci învăţ vioara dela vârsta de trei ani. Din 
banii ce voi câştiga, o parte o voi împărţi săraci- 
lor, iar cu partea cealaltă, voi clădi o şcoală pen- 
tru copiii săraci. Având astfel de gânduri, Dum- 
nezeu o să-mi ajute să ajung ceeace doresc”. 


Agapie S. Dumitru (cl. l-ia, şcoala de meserii) 
dela Buzău ne scrie: „Vreau să fiu un om bun, 
cinstit şi muncitor, căci munca  sfinţeşte viaţa. 
Numai prin astfel de purtare voi îi plăcut oame- 
nilor şi lui Dumnezeu”. 


Zigu Zaharia (cl. Il-a pr.) din Capitală ne scrie: 
„Doresc să mă fac inginer, să câştig bani mulţi, 
ca să pot ajuta pe părinţi şi pe cei nevoiaşi. Aş 
dori mult să am casa mea, făcută de mine”. 


D-ra Lucia Mârza dela Soroca ne scrie: Eu 
vreau să fiu doctoriță şi să am şi o revistă. Vreau 
să fiu .doctoriţă, căci şi mămica mea este docto- 
rias 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 19 


D-ra Florica M. Marinescu (Cl. V-a pr.) din co- 
muna Stâlpeni (jud. Muscel) ne scrie: „Gândul 
meu este să mă silesc la carte şi să mă rog bunu- 
lui Dumnezeu să-mi trăiască părinţii, ca să poată 
ingriji de mine. lar eu când mă voi face mare, să 
învăţ mai departe şi să mă fac o bună gospodină”. 


D-ra Livia St. lacovescu (cl. l-ia sec.) din Ca- 
pitală ne scrie: „In viaţă aş vrea să îiu o bună 
doctoriță, ca să pot alina suferințele celor bol- 
navi şi să pot aiuta şi pe bolnavii. lipsiţi de mii- 
loace”. 


Puiu Herțan (cl. Ill-a pr.) din Capitală ne scrie: 
Aş vrea să fiu profesor. De aceea, mă silesc să în- 
văţ bine. De când merg la şcoală, am luat premiul 
al II-lea”. 


D-ra Doris Ghetlev (cl. l-ia compl.) din Capi- 
tală ne scrie: „Visul meu este să ajung o profe- 


soară de Religie, îndrumând pe cei rătăciţi pe - 


calea cea bună şi arătându-le poruncile lui Dum- 
nezeu”. 


Ionescu V. Mircea (cl. l-ia lic.) din Capitală ne 
scriu: „Dorinţa mea este să deviu un bun inginer 
chimist, pentru ca să pot contribui la dezvoltarea 


toşi de lei”. 


industriei gazelor la noi în ţară. De asemeni, în o- 
rele de recreaţie, mă voi ocupa foarte nui cu 
sportul”. 


D-ra Sima Steliana (cl. IV-a pr.) din Capitală 
ne scrie: „„Dodinţa mea e să ajung o bună prote- 
soară de română şi germană, spre a lumina mai 
bine mintea copiilor. şi să-i fac să înţeleagă mai 
mult învăţătura de carte”. 


Stamate Nicolai (cl. V-a pr) dela gara Feteşti 
ne scrie: „Doresc să ajung un ofițer aviator, să 
intru în anul acesta la şcoala de aviaţie dela Me- 
diaş, iar peste 7—8 ani să es aviator şi la timpuri 
grele să fiu ţării de folos”. 


D-ra Coca Zissman dela Fălticeni ne scrie: 
„Vreau să fiu farmacistă, ca să pot da săracilor, 
cât îmi va sta în putinţă, medicamente gratuite, 
ca să nu moară cu zile din cauza câtorva păcă- 


i 


Nicolåe Simtion (cl. Il-a pr.) din comuna Mo- 
tru (jud. Sibiu) ne scrie: „Dorința mea este să fiu 
croitor, fiindcă şi tatăl meu este croitor şi vreau 
să-i ajut la lucru, când o fi bătrân”. - 

(Va urma) 


Li] a 
C O P | I $ înlocuiţi CINEMATOGRAFELE cu cetirea următoarelor cărți 
e potrivite pentru voi, de la care veţi învăţa mai mult: 
V..Enescu.'. ..... Jupân.: Guliţă (poveşti) .. î ........ Lei 40.— 
Mihali Lungeanu Alte povesti ...... ... K Seye oonde e >. 40.— 
|. C. Visarion .. .Ber Căciulă impărat ............ s 50.— 
10. VisariGn ', Corvin E aie tere, eae a aA = die ” 60.— 
I. C. Visarion 2. LUMEA CORANA e ie s iSo ra aN e. e > 50.— 
Zaharia Buruiană . Istorioare vesele şi triste (Citită cu multă 
plăcere de A. S. R. Voevodul Mihai) . > »  40.— 
Sag: i tt Mătuşica Diţa (povești) ..-........ s  80.— 
Eliza B..Marian .:. Domnita. Lila. 7. ice he etape aa o eee „u  50.— 
Popescu Lumină .Poveşti Noi ............. o re re s  50.— 
Th. D. Speranţia. .Chiţibuş cel Drăguţ. ....... s»  50.— 
I. Vulcănescu „Copilul Pădurilor ........ 5»  50.— 
Răzescu şi Stan . . Cei trei fluturzşi ........ E 20.— 
lon Cireşu ..... Visul lui Bimbirică ...... s O :25.— 
> Luncân '..3... Poveştile Tânărului ...... ..... 9 50.— 
V. Serdaru ..... Luptele dela Mărăşeşti .... ..... 35 25.— 
Fr. Nansen ..... Spre Pol (ilusirat) -rys te ee e e a 55 50.— 
Ch. Dikens ..... Dav d Copperfield (roman în trei volume). s, 180.— 
2. Stancu. 3... Ors'Copliior -ere e o co Ce e A careu Ra „ 40.— 
S. Nisipeanu  .. .Degeţei (movestire) .......... eee »  40.— 
W. Andreescu .. . Mai Multă Bunătate ........... 50.— CR 
Se găsesc de vânzare la toate Li 
librăriile, şi acolo unde nu se C U L T i R A R 0 v  N E A S C t 
găsesc, vă puteţi adresa la Editura 11 
: H. Steinberg & Fiul, Bucureşti Str. Pitagora No. 18 
e a a a a a d a >... a a a d 


foarte mult de atunci, nemăsu- 
rat de multă vreme, de pe când 
Solomon, fiul lui David, stăpâ- 
nea totul. Puternicul rege înţe- 
legea graiul muritorilor, mugetul 
fiarelorr, strigătul dobitoacelor, 
şuieratul șerpilor, ciripitul păsă- 
rilor, zbârnâitul, zumzetul și bâ- 
zăitul gângăniilor, precum și tot ceiace-și spun 
copacii codrilor și floricelele potecilor. 


Solomon hotărise fiecărei făpturi hrana, din 
care trebuia să trăiască: unora le dase carnea ce- 
lor mai slabi decât ei, altora iarba câmpiilor sau 
roadele ce se coc în păduri. 

Sarpelui fiul lui David îi spusese: 

„Tu te vei hrăni cu sângele omului!” 

Şi de aceia șarpele, ascuns în mărăciniș, pân- 
dea trecerea omului și se năpustea asupra lui, 
pentru a-i suge sângele. 

Nenorociţii oameni se plângeau așa de tare, in- 
cât vaietele lor ajunseră până la urechile puter- 
nicului stăpânitor. 

Solomon întrebă pe om: 

„De ce te plângi? 


— Stăpâne, șarpele trăește din sângele nostru. 
Nu va trece mult și seminţia noastră va pieri! 


EI G pe EPA DIDI A POR PIE E 
E 4 Ai P i y wN 


nE aAa 


DIMINEAȚA 


ta!” zise fiul lui David. 

Marele Solomon se gândi mult — şi, într'o zi, 
înștiință toate vieţuitoarele lumii, poruncindu-le 
să se adune în mijlocul unei câmpii nespus de 
mare. Leul, tigrul, lupul, calul, elefantul, vultu- 
rul, șoimul și mii și mii de alte vieţuitoare, aler- 
gară la chemarea stăpânului. 

Solomon se așeză pe tron și zise: 

„V'am adunat, ca să vă ascult plângerile. Vor- 
biţi!” 

Omul se propi de tron, se ploconi până la pă- 
mânt şi începu: 


„Stăpâne, cer ca șarpele să-și aleagă, drept 


hrană, alt sânge decât al meu. 

— Și de ce? 

— Fiindcă sunt cea dintâi în frunte» viețuitoa- 
relor”. 

Celelalte animaie începură să se împotrivească: 
unele răgeau, alteie mârâiau, chelălăiau, lătrau, 
strigau sau urlau. 

„„Tăcere! porunci Solomon. Cu începere de azi 
ţânţarul, cea mai mică dintre făpturi, să caute și 
să guste, care este sângele cel mai bun, mai ales, 
ce pe lume... Ori cure ar fi el, chiar și cel de om, 
jur că îl voiu da șarpelui. Peste un an, ca astăzi, 
să ne adunăm tot aici, ca să aflăm ce a descope- 
rit ţâţarul”... 

Vieţuitoarele se despărțiră şi, vreme de un an, 
gângania cea mică le înţepă pe toate și le gustă 
din sânge. 


Trecu sorocul. Pornind la adunarea hotărită de 
Solomon, țânţarul se întâlni în drum cu rându- 
nica. 

„Bună ziua, rândunico! o întâmpină el. 

— Bună să-ţi fie inima, cumetre țânţar. Da în- 
cotro sbori aşa de grăbit? 

— La adunarea tuturor făpturilor. Nu-ţi amin- 
teşti ce-a hotărît, azi un an, marele nostru stă- 
pân? 

— Adevărat. Uitasem dă însărcinarea, pe care 
ţi-a dat-o puternicul nostru rege. Ei bine, care 
este sângele cel mai gustos? 

— Al omului. 

— Al cui? 

— Ti-am spus, că e sângele de om”, mai zise 
odată țânţarul, care își închipuia că pasărea nu-l 
auzise bine. fi 

Dar la ea nu era decât un şiretlic. In vreme ce 
ţânţarul își deschidea gura, ca so lămurească, 
rândunica se repezi și îi smulse limba. 

Țânţarul înfuriat îşi luă drumul, urmat mereu 
de rândunică. Ajunseră amândoi, în aceiași vre- 
me, la adunarea lui Solomon. 

„Ei bine, întrebă fiul lui David, ai gustat din 
sângele tuturor vieţuitoarelor?” 


Sie NIRO e d 


CO PISLEO R CE a e piane mei IAA a i ce 


— Bine, pleacă! Voiu ţine seama de rugăciunea 


Nevolnica făptură făcu un semn, ca şi cum ar 
îi voit să spună, că și-a îndeplinit însărcinarea. 

„Care este sângele cel mai ales?” urmă Solo- 
mon. 

Mare  incurcătură pentru țânţarul, care își 
pierduse graiul, de când rândunica îi smulsese 
limba. 

„Bzz! Bzzz! Bzzzzzz! făcu el. 

— Ce spui? 

— Bzz! Bzzzz! Bzzzzzz!” răspunse deznădujduit 
mutul. 

Solomon era foarte nedumerit, când rândunica 
se înfățișă înaintea lui. 

„Stăpâne, zise ea, stăpâne, țânţarul a amuţit 
aşa, deodată pe neașteptate pe când veneam a- 
mândoi pe drum. Dar, înainte de a-şi pierde graiul, 
a apucat să-mi împărtășească izbânda cercetări- 
lor sale. 

— Vorbește! porunci Solomon. 

— Broasca este făptura, al cărei sânge este cel 
mai minunat. Asta e ceeae ce a mai apucat să-mi 
spună ţânţarul. Nu-i așa, prietene? 

— Bzz! Bzzzz! Bzzzz! bâzâi nenorocitul. 

— Ei bine, hotărî Solomon, de azi înainte şar- 
pele se va hrăni cu sânge de broască. Omul poate 
trăi liniștit”. 

Şi regele dede drumul supușilor săi. 

Şarpele nu era deloc mulțumit de această hotă- 
rire. In clipa în care rândunica trecea pe lângă 
el — râzând încă de chipul cum izbutise a-l pă- 
căli — târâtoarea se repezi spre ea. Dar păsărica 
zări mișcarea și-și iuți sborul. Şarpele nu izbuti 
să-i apuce decât mijlocul cozii. . 

De atunci rândunica are coada ca o furcă, iar 
şarpele este nevoit să se hrănească cu sânge de 
broască. 

Rândunica iubește pe om și urmează mereu a-i 
fi prietenă. Şi nici omul nu e nerecunoscător față 
de această pasăre binevoitoare. In vreme ce duce 
războiu înverșunat tuturor celorlalte păsări, rân- 
dunicii îi îngăduie adăpostirea, chiar sub streași- 
na casei sale, și privește ca un semn bun șederea 
ei în căminul său. 

Ocar 


......c.c.c.ccooo.c.cooce 


CE A SPUS DOMNU MONITOR 


in elasă don monitor 
Nes spunea eri de zor: 
Cine învaţă strună, 
Capătă o notă bună 

Pa şi ceva suplimentar 
Un pachet Suchard ! 


A 
Ă 
Şi 
"3 


IHĂIŢĂ, copil în vârstă de nouă ani, tot 
pipăia banul de douăzeci de lei ce avea în 
buzunar şi se gândea ce ar putea să cum- 
pere cu el. 

Trebue să spun însă că Mihăiţă nu că- 
pătase dela părinţii săi polul acesta și nici nu-l gă- 
sise. E de prisos să spun că nici nu-l furase, de oa- 
rece Mihăiţă este un băiat cinstit, aşa că nici prin 
gând nu-i trece să fure sau să facă vreo altă faptă 
rea. 

Cei douăzeci de lei cu care Mihăiţă se gândea ce 
poate să cumpere, îi câştigase ducând în spinare 
dela piaţă până acasă coşuleţul cu zarzavaturi ce 
cumpărase bucătăreasa unui om bogat. 

Mihăiţă se gândea, zicându-şi în sinea sa: „Dacă 
îi dau tatei, ştiu că-i fac o mare plăcere, fiindcă 
tata este de atâta vreme şomer şi nu mai câştigă ni- 
mic. Poate că e mai bine să-i dau mamei, care este 
încă slabă şi suferindă după boala de care a zăcut 
o lună de zile. Şi-ar cumpăra vreo doctorie,. care 
să-i ajute să se însănătoşească pe deplin. "Da, aşa 
am să fac: îi dau mamei”. Die ui 

Mihăiţă se găsea tocmai în faţa prăvălii de “tări, 
pe când îşi vorbea în felul acesta. Se uita şi el la 
frumoasele buchete din vitrină. Al dia 

De o dată, auzi răsunând clopotele dela biserici. 
Ziua aceea era Vinerea mare din săptămâna Pati- 
milor. lar clopotele sunau jalnic, chemând pe cre- 
dincioşi la slujba prohodului, 


— 


Biti 


Pie DIMINEATA COPIILOR 


= WE 
Ri | val PA 


Glasul trist şi tărăgănat al clopotelor trezi în Mi- 
hăiţă un gând ce nu-i venise până atunci. 

Fără să mai stea la îndoială, intră în prăvălie şi 
cumpără cu polul său un bucheţel modest de flori. 
Cu bucheţelul acesta în mână, Mihăiţă intră în bi- 
serica din apropiere şi după ce depuse florile la pi- 
cioarele lui lisus răstignit pe cruce, căzu în genun- 
chi şi începu să se roage în felul ce urmează: 

„Mântuitorule, care te-ai pogorât din ceruri şi ai 
îndurat să fii chinuit şi răstignit pentru binele şi 
mântuirea noastră a tutulor. Dă, te rog, sănătate 
deplină mamei şi fă ca bietul tata să găsească de 
lucru”. 

Sărută apoi picioarele Mântuitorului şi se întoar- 
se acasă cu un sentiment de uşurare şi fericire. 

Nu trecuse nici o oră la miiloc şi tatăl lui Mihăiţă 
se întoarse dela piaţă. Aducea un miel întreg tăiat, 
iar pe faţă i se citea o bucurie neobişnuită. 

„De unde ai găsit bani pentru miel şi din ce pri- 
cină arătaţi vesel şi mulţumit? îl întrebă soţia sa. 

— Nevastă, răspunse el, am fost angajat din nou 
ca maestru la fabrica de mobile unde am lucrat a- 
tâţia ani. Intru îndată după sărbătorile Paştelui, iar 
patronul fabricei mi-a şi dat leafa pe 15 zile”. 

Vestea aceasta fu cea mai bună doctorie pentru 
mama lui Mihăiţă, care se vindecă pe deplin. 

Iar Mihăiţă îşi zise: „Minunea aceasta a făcut-o 
rugăciunea mea către lisus Christos”. 

Vintilă Bratu 


ei tes! 


DIMINEATA COPIILOR == 


PENTRU COPII! 


Cei mai nemerit 


DAR DE PAȘTI 


este o carte! 
Inelul pierdut de N. Batza- 


ria . . » 40,— 
Haplea la Bucureşti sibi 1100,— 
Poveşti cu noroc de 

AlL-Baba . . ar 13 80— 
Păsărică draga mea. x » 40, — 
Cărticica păsărilor şi ani- 

malelor de lon Cireşu . „ 30, — 
Ursulică, românul unui 

căţel năzdrăvan de P. 

Ghiaţă-l. Rotaru. ».40,— 


Glume pentru copii, de 

Horia Prundu-Petre Ce- 

tină . „ 90,— 
Familia lui Chiţ- Chit “(tea- 

tru pentru copii) de ion 


Pas . » 50, — 
Haplea în străinătate, de 

Moş Nae. . » 50,— 
Jertta Lilianei, de N. Ba- 

tzaria . „ 60, — 
Ştrengăriile lui Gigi, de 

Moş Nae » 20, — 
Povestiri peniru copii, de 

L. Tolstoi, trad. de A. 

Toma 2-2 00,— 
Iconiţa Zorinei, de Q Ma- 

nolache. 3 2 ee WE, 
Irozii, de Anton Pann si E REE 
Moara Piticilor (poves- 

tiri), . „ 40, — 
Isprăvile lui Mirică Piţigoi  20,— 
Almanahul şcolarilor . . 25,— 


De vânzare la librării şi chioşcuri. 
Editura „Adevărul” S. A. 


oee 


Amatori de cuvinte încrucișate) 
CITITI s 


LUNI 2 MAI 1931 


(a 2-a zi de Paşti) 
va avea loc la 


TEATRUL VENTURA 


(Pasagiul Comoedia, Cal. Victoriei) 


Un singur spectacol 
extraordinar 


pentru copii şi tineret 


organizat de revista 


„DIMINEATA COPIILOR“ 


Sa pregătit un program 
bogat și vriat, compus din: 


Conferință instructivă. — Producţiunile 
comico-muzicale ale grupului de instru- 
mentişti Seidman-Drassinover - H6nigs- 
berg. — Teatru. — Clowni şi auguşti. — 
Senzaţionale numere de acrobație, etc. 
Mare tombolă gratuită cu delicioasele 
produse de ciocolată ,SUCHARD': 
Toţi copiii vor primi la intrare BRIOCHE 
șdela renumita fabrică „OTTO GAGEL:':* 
Se va trage la sorţi un frumos cadou o- 
ferit de cunoscuta casă de încredere 
„ARGINTĂRIA PFORZHEIM“ din str. 
Colţei, 6. — şi jucării dela ,,GALERIES 
LAFAYETTE':* (Palatul Socec) 
Bilete se pot lua din vreme dela redacția re 
viştei „DIMINEAȚA COPIILOR“. Str. Const. 
Mille 12, Etaj I 
Preţurile: Loja |T 160 lei, Loja II 120 lei, 
Fotoliu I 40 lei, Fotoliu II 30 lei, Balcon T 
30 lei, Balcon II 20 lei 


Lerrerrreren 


BON 


Pentru o reducere de 50'/, 
la LUNAPARK-MOŞI 


Posesorul acestui bon va obţine de la cassa specială 
din Luna Park, un carnet care-i acordă o reducere 
de 50% din costul tuturor atracţiunilor. 

E recomandabil ca copiii să fie întovărășiţi tot- 
deauna de o persoană mai mare. 


„UNIVE 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


Been 
SS 


RE ~- A — = A 


n A 


La inundații: „Curaj şi nu mai plânge, micule ! Scăpăm noi şi de prăpădul acesta!“ 


PREȚUL 5 LEI 


Ocolul lumei deandăratelea. 


Acum mai multe 
zile, a sosit în 
trecere la Bucu- 
rești americanul 
Plennie Wingo, 
de tel din Stateie- 
Unite. 

Acest Plennie 
Wingo este un 
om, câre sa a- 
pucat de o treabă 
foarte ciudată. 

Anume, în ziua 
„de 15 Aprilie 
anul trecut, a 
plecat de acasă 
dela el şi a pornit 
să facă pe jos o- 
colul lumei, însă 
mergând deandă 
ratelea, în loc să 
meargă înainte, 
ăşa cum umblăm 
' cu toţii. Poartă 
ochelari; cu niște 
oglinzi cu. care 


spatele său. 
Până acum a 
străbătut în E- 


pe jos în felu! 
arătat Germania, 
Cehoslovacia şi Austria. Din România, a plecat în 
Bulgaria, de unde va trece în Turcia, Persia, India, 
China şi Japonia. De când a plecat de acasă și 
până acum, a rupt 12 perechi de ghete, ceace face 
o pereche de ghete pe lună. 


Săptămâna care începe în ziua de Paşti şi se 
termină în Dumineca Tomei, poartă numele de 
„Săptămâna luminată”. Se'numeşte aşa, fiindcă 
marea minune. care este Invierea Domnului nos- 
tru lisus Christos, aruncă asupra lumei o lumină 
nouă şi binetăcătoare, înălțându-ne şi înveselin- 
du-ne sufletele. dă 


alt ala d 


poate vedea în , 


uropa, umblând . 


Se ştie că săptămânei care este înaintea Săptă- 
mânei luminate, i se zice „Săptămâna Patimilor”, 
fiindcă în acele zile de durere şi întristare Mân- 
tuitorul lumei a pătimit pentru noi, îndurând toate 
chinurile şi umilinţele şi sfârşind prin a se- lăsa 
răstignit pe cruce între cei doi tâlhari. 


Numele de lisus Hristos. 


Un cititor mai mic vrea să fie lămurit asupra 
numelui Domnului nostru lisus Hristos. „Nu cum- 
va lisus este numele de botez, iar Hristos numele 
de familie?” ne întreabă el? 

Nu, dragul meu, nu este tocmai aşa. E adevărat, 
„lisus” este numele de naştere al Mântuitorului şi 
este un nume ebraic. 

„Hristos” însă nu este un nume de familie, ci a- 
rată ceeace este Mântuitorul. „Hristos” este un 
cuvânt grecesc şi înseamnă „Cel uns”, „Cel ales”, 
adică ales. de Dumnezeu, ca să fie Mântuitorul lu- 
mei. Traducerea ebraică a cuvântului „Hristos” e- 


- ste „Mesia”. 


Să mai spunem acestui cititor că la creştini nu 
se dă numele de „„lisus” ca nume de botez sau de 
familie. Il găsim însă ca nume de botez la evrei, 
dar într'o formă cam schimbată, în forma de Eşua. 

Numele de „FHristos” îl găsim la creştini în for- 
ma de Cristea, Cristu sau ca nume de familie Cris- 
tescu, Hristescu. 


—— —— —— 


Origini de nume. 


Numele de botez sunt de origini diferite. Unele, 
de pildă, sunt de origină ebraică: Marcu, Matei, 
Lazăr, Ilie, Ion, etc. Altele sunt de origină latină: 
Tiberiu, Octavian, Lucreția, Iulia, etc. Altele de 
origină greacă: Alexandru, , Pericle, Haralamb, 
Nicolae, Gheorghe, Agata, Euirosina, etc. Altele 
de origină slavă: Pârvu, Stan, Stoica, Mircea, 
Vlad, etc. In sfârşit altele sunt de origină reli- 
gioasă creştină: Vanghele, Năstase, etc. 

lată, de exemplu, ce înseamnă aceste două din 
urmă nume. Vanghele, e cuvânt grecesc, vine de- 
la „Ev-anghelie”, ceeace înseamnă „Buna Vesti- 
re”. Năstase, de asemenea grecesc, vine dela cu- 
vântul „Anastasis”, care înseamnă Inviere”, adi- 
că „Invierea Domnului”. 


DP i i 


DIMINEATA | 
' COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6,67. 


ABONAMENTE: 1 AN 200 LHA | IN. STRAINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 ,„ UN NUMAR 5 LEI 


8 Mai 1932 — Nr. 430 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


rroorrr rr vro vro rr 


-930990060000000000000P00P000000ere poetei bPPAARAB EA POPARAAAeRA 00PPPAPAPIAO PPOPOPIRRRIAORAPAAPEPRPROOORARROPRAAAO-AAPARPRODOEROOoeCeeePROR Cea ana oootooset 


PĂDUREA 


HAH HHHH H H HHHH 


Când lumina zilei moare, Al tău freamăt, de departe, 
Vântul pe aripi mi-aduce Imi şopteşte'n şoapte line: 
Cântec dulce, cântec dulce — „Vincu bine, vir cu bine, 
Cântec de privighetoare. Oaspe scump din altă parte”. 
E chemarea ta, pădure, Din poiana-ți luminată 
lată, viu acum spre tine Mă aşez pe iarba moale | 
Pe-aripi line, pe-aripi line Inundată, inundată ÎN 7 ; 
Prin a nopții umbre sure. De-ale lunei raze pale. “ .* 
~ta a i d aD į 
lară tu cu somn pe gene Ra A: o 


Imi aduci poveşti duioase sa 
Și frumoase, şi frumoase, 
Cu Ilene Cosinzene. 


Po Roata eesareebore 0000000060 0P0009P000000000000009004003 


.990009009000000epoeerocereee 


Dumitru Manu-Brăila 
HHHH HHHH 


plc notă ac NCAA ad A PPP eReePePRRO0eOOLILRPLOLeLeetotetertee 


+ 

ł 

ps + 
- 

- 


- 
C0PPPPAPAA POPOR RPOLRPORO PAPE PRODRAAAAARIADA PPP aaa aaa aaa aaa aaa PPP P00040000000070000000000090000000aerPeeerereoeeetteeereeeee 
. 


XPLICAȚŢIE | 


? 
d 
pă 
i E 
T: 
Ionel, trecând, zărește „Mă miram, — Ionel își spune — 
LAAJ 


Două vaci într'o ogradă; Dimineaţa când mă scol, 
Sade ’n loc cu dinadinsul, Cine-mi dă cafea cu lapte!? 
Cât mai bine să le vadă. Iată adevărul gol: 


Una-i neagră cum e noaptea, „Vaca asta, din ogradă, 
Iară cealălaltă albă, Care-i neagră ca o noapte, 
Ca un bulgăr de zăpadă, Ea îmi dă cafeaua, iară 


Zoti de dimineață dalbă. Aia albă, îmi dă lapte!” 5 
Zaharia G. Buruiană 


aaa Leto REEE ELSEETEETTTTS 


LAAAAAAALIAIET TESA E EASA E AASER AARAA AAAA AAEE TEETAR AEAEE AAAA AAAA AAAA AAAA A AEAEE ERETTE TETTETEEETEEEEEEEEEETEEEEEE EEEIEE EEEE EEEE ETE E EEr 


79 y | 
| j 
/ | 


ni 


} 


wie 
/ 


iai 
A 


Pi 


MAM 
SU PP 


AD 
Ata 


] F 
HUIA 


ENAS 


DIN PĂZITOR DE PORCI... 
GINERE DE IMPĂRAT 


POVESTE POPULARĂ UNGARĂ 


4 


mult mai frumoasă decât dom- 
nițele din alte poveşti. Şi de- 
parte de tot mersese faima fru- 
museței sale. De aceea, la pala- 
tul tatălui ei veneau mereu fii 
de regi și fii de împărați, ca să 
o ceară de nevastă. Insă dom- 
niţa Lumina nu dorea să se mărite. 

Toată plăcerea, ei era să se plimbe în grădinile 
împărătești și mai ales să stea la umbra unui 
arbore, care crescuse așa de înalt, că nu un om, 
ci nici o pasăre nu putuse să ajungă până la 
vârful lui, 

Ca să vedeţi cât de mare şi ce fel era arborele 
acesta, vă spun că o frunză de a lui putea să a- 
copere și să umbrească un oraș întreg. 

„Dar într'o zi, se întâmplă o mare nenorocire. 


ro 


DIMINEAȚA COPIILOR E 


> PAG. 5 


Tocmai când domnița Lumina se plimba în ju- 
rul arborelui acesta, se stârni o furtună groaz- 
nică. Domnița — par'că ar fi fost un fulg ușor— 
iu ridicată de vânt în văzduh. Nimeni nu văzuse 
unde a dus-o vântul. 


Ce jale și durere pe bătrânul împărat, care era 
văduv de mulți ani și mavea alţi copii decât pe 
domnița, Lumina! Puse pe toţi slujitorii și pe toți 
oștenii săi să o caute peste tot și promise să o dea 
de soție aceluia care o va găsi şi o va aduce din 
nou la palat, iar pentru acela care era căsătorit 
promise o sută de saci cu galbeni. 

Mii și mii de oameni de toate vârstele porniră 
în căutarea domniței Lumina. Insă zadarnică le-a 
fost toată truda și căutarea, fiindcă nimeni n'a 
putut să dea de urma ei. Ai fi zis că o înghiţise 
pământul. 

Dar iată că într'o noapte, o zână i se arătă îm- 
păratului în vis și-i zise: „Domnița Lumina a fost 
răpită de Zmeul cel cu nouă capete şi dusă la pa- 
latul său din vârtul arborelui celui mare. Acolo o 
ţine închisă, vrând să o ia de soţie”. 

Când împăratul se trezi din somn, porunci crai- 
nicilor să vestească peste tot că Dumniţa Lumina 
va fi a aceluia, care o va scăpa din palatul zmeu- 
lui, palat ce se găsește în vârful arborelui ale că- 
rui ramuri se urcă până la cer. 

Indată ce aflară de vestea aceasta, sute și mii 
de tineri, fii de regi și de împărați, se grăbiră să 
vie şi să încerce să se suie în arborele ale cărui 
ramuri ajungeau până la cer. Dar plecară ruși- 
naţi și mâhniţi, fiindcă abia încercau să se caţere 
și cădeau cu toţii la pământ. 

In vremea aceasta, tânărul Ionică, flăcău chi- 
peș și viteaz, dar așa de sărac, că ajunsese un 
biet păzitor de porci, spăla și îngrijea rana unui 
purcel, care alunecase de pe o piatră și se rănise 
la picior. 


De altfel, Ionică, foarte bun și milostiv cu ani- 
` malele, ducea mult de grije tutulor porcilor, pe 
care era pus să-i păzească. 

Purcelul rănit se întoarse atunci spre Ionică și 
îi vorbi cu graiu omenesc, zicându-i: „Bunulmeu 
stăpân! Vreau să te răsplătese pentru grija ce-mi 
porţi și să te ajut să scapi pe domnița Lumina 
din ghiarele zmeului cu nouă capete. Priveşte la 
stânga ta. Vezi că stau orânduite şapte perechi 
de cizme. In ziua în care, rând pe rând, le vei ru- 
pe pe toate, vei ajunge în vârful arborelui. Acolo 
vei vedea o frunză mult mai mare decât celelalte 
frunze. Pe frunza aceasta este palatul zmeului. 
Fratele meu, care este un cal sburător în slujba 
zmeului, îţi va spune ce mai ai de făcut. 

— Dar în cât timp am să mă pot cățăra până 
în vârful arborelui? întrebă Ionică. 

— In șapte luni de zile, îi răspunse purcelul. 


o ea De oaie 


4, og roi CĂ leii ea et iN a a a 


— Şi de unde voi găsi de mâncare în toată vre- 
mea, aceasta? 

— Priveşte la dreapta ta: vezi că e un şervet de 
masă. Ia-l cu tine și de câte ori te apucă foamea, 
întinde-l pe o frunză și cere-i să-ți dea să mă- 
nânci. După ce ai isprăvit, strânge-l și bagă-l din 
nou în buzunar”. i 

Ionică nu mai întrebă ceva și nu mai stătu pe 
gânduri. Luă cele șeapte perechi de cizme, băgă 
în buzunar şervetul năzdrăvan şi merse drept la 
palat, unde se înfățișă împăratului și-i zise: „Mă- 
ria Ta, am venit ca să scap pe domnița Lumina”. 

Impăratul îi răspunse: „Dacă o scapi, ţi-o dau 
de nevastă și te fac urmașul meu la împărăție”. 

Ionică se duse la arborele cel mare, se descălță 
de opinci, își trecu o pereche de cizme și porni să 
se caţere. Ajutat de cizmele năzdrăvane, se suise 
așa de repede, că ai fi zis că este o veveriță. Când 
i se făcea foame, se oprea, întindea pe o frunză 
șervetul ce-i dăduse purcelul și îi zicea: „Şerveţe- 
lele, dă-mi o fleică bine friptă (de sigur, nu cerea 


în toate zilele fleică) și o sticluță de vin vechiu de 


Cotnar”. Şervetul îi dădea îndată tot ce.dorea Io- 
nică al nostru. 


Şi se suia, se suia mereu. Noaptea, dormea, fă- 
cându-și așternut şi pernă din frunze, care erau 
aşa de groase şi tari, că putea să alerge pe ele o 
întreagă oştire de călăreți. 

Iată că sau împlinit șapte luni de când Ionică 
pornise să se suie pe arbore, ca să scape din robia 
zmeului pe domnița Lumina. La sfârșitul celei din 
urmă zile din luna a șaptea, văzu că i se rupse 
cea din urmă pereche de cizme. Era semn că tre- 
bue să fi ajuns în vârful arborelui și la palatul 
zmeului cu nouă capete. 

In adevăr, Ionică văzu deasupra sa o frunză 
mai mare și mai groasă decât toate frunzele ar- 
borelui. Se sui pe ea și văzu că la mijlocul acestei 
frunze era palatul zmeului. 

Fără să stea pe gânduri și fără să-i fie teamă, 
intră în acest palat şi găsi într'o odae pe domnița 
Lumina, care plângea vărsând, șiroaie de lacrimi. 

„Domniţă, am venit să te scap!” îi zise Ionică. 

Domnița săltă de bucurie, auzind vorbele aces- 


„tea şi văzând pe Ionică despre care am spus că 


era un tânăr chipeș și viteaz. 

„Flăcăule, îi zise ea, îţi mulțumesc, însă dacă 
vrei să, izbutești, să nu-i spui zmeului că ai venit 
pentru mine, ci ca să te bagi la el ca vizitiu”. 

Nici nu isprăvise bine vorba, că zmeul, o diha- 
nie din cele mai groaznice, dete buzna în odae și 
se repezi la Ionică, vrând să-l sfâșie și să-l mă- 
nânce. 

„Cruţă-i viaţa, i se rugă domniţa Lumina. Bie- 
tul băiat a venit să se tocmească, vizitiu. 

— Dacă-i așa, zise zmeul, du-te la grajd, băete, 


Dn aut dili: a a O aș 7. 


D T EE EEE ics 


şi vezi să ai grijă d> calul meu, dar să nu-i dai să 
mănânce decât fân şi ovăz”. 

Ionică se duse la grajd, unde găsi un cal slab 
de-i numărai oasele. 

„Flăcăule, îi zise calul, vorbindu-i, ca şi purce- 
lul, cu graiu omenesc. Ştiu pentru ce ai venit și 
mai știu că te-a trimis fratele meu purcelul, de 
care ai avut aşa mult de grijă. Dar dacă vrei să- 
mi crească din nou aripile, pe care mi le-a ars 
stăpânul meu cel păcătos, dă-mi să mănânc pu- 
țin jeratec”. 

Ionică îi aduse din palat, fără să fie văzut de 
zmeu, o grămadă de jăratec. 

Calul îl înghiţi dintro îmbucătură şi din mâr- 
țoagă, se prefăcu pe dată întrun armăsar al că- 
rui păr strălucea ca soarele și cu o pereche de a- 
ripi nespus de frumoase. 

„Ionică stăpâne, îi zise din nou calul, pune a- 
cum pe mine șeaua, trece-mi frâul, iar tu încin- 
ge paloșul zmeului și aruncă-te în şea. 

Mai avem ceva de făcut, ca să putem scăpa pe 

„ domniţa Lumina”. 

Ionică “făcu întocmai, iar calul sbură pe o altă 
cracă a arborelui. Pe craca aceasta erau șapte 
vespi mari. 


= e MEN EATA COPINE OR 


„IN viespele acestea, îi lămuri el lui Ionică, stă 
toată puterea zmeului. De acea, tae-le cu paloșul, 
strivește-le și apoi n'avea nici o grijă”. 

Ionică tăie și strivi cele şapte viespi. „Acum, 
hai la domniță”, grăi calul, luându-și din nou 
sborul. 

In ușa camerei unde era domnița Lumina, 
zmeul se svârcolea pe jos, lipsit de orice putere. 
Domnița Lumina sări în șea după Ionică. 

„Inchideţi ochii și ţineţi-i închiși, le zise calul, 
până ce vă spun eu să-i deschideţi din nou. 

Luându-și sborul, calul îi duse drept la palatul 
împărătesc. 

Par'că e de prisos să vă spun cum se încheie 
povestea. Ghiciţi singuri că Ionică a luat de soție 
pe frumoasa domniță Lumina și că după moartea 
bătrânului împărat, s'a suit el în scaunul împă- 
răţiei. 


| 
| 


-© Prietenul săracilor 


Un anume Lepelletier, din orașul Orleans (ci- 
tește „Orlean”, cu accentul pe ultima silabă) din 
Franța nu numai că dedea săracilor tot ce putea 
să aibă el, dar cerea mereu pentru săraci dela toţi 
cunoscuţii săi. 

Intr'o zi, văzând pe un negustor bogat, care stă- 
tea în ușa prăvăliei, Lepelletier se apropie şi-i zi- 
se: „Domnule Aubertot, nu-mi dai ceva pentru 
prietenii mei? (așa le spunea el săracilor pe care 
îi ajuta). 

— Astăzi nu-mi este cu putinţă, îi răspunse ne- 
gustorul”. 

Insă Lepelletier nu se lăsă: „Dacă ai ști, îi zise 
el, pentru cine îţi cer un ajutor! 

E o biată femeiee care n'are o zdreanţă, ca să 
înfăşoare pe copilul ei nou născut. 

— Nu pot să dau! 

— Şi mai e un bătrân, care n'are de lucru și nici 
o bucăţică de pâine. 

— Și mai e un biet lucrător, care a căzut de pe 
schelă și și-a rupt un picior. ii 

— 'Ţi-am spus: nu pot să dau! 


— Poţi, domnule Aubertot, poți. Gândește-te că 
faci fapta cea mai frumoasă din viaţa d-tale. 

— N’auzi, omule? Nu pot să dau astăzi! Nu pot 
să dau nimic! 

— Dă-mi, dragă domnule Aubertot, d-ta care 
ești aşa de bun la suflet! 

— Dar lasă-mă în pace, omule! strigă negus- 
torul supărat. Când pot și vreau să dau, nu e nici 
o nevoe să mă rogi atâta”. e 

Zicând acestea, negustorul îi întoarse spatele 
şi intră în prăvălie. Insă Lepelletier îl urmă, ți- 
nându-se scaiu. Negustorui intră într'o odaie din 
fund, de acolo, în casă la el. Lepelletier nu-l slă- 
bea deloc. 

Pierzându-și răbdarea și supărându-se, negus- 
torul îi trase lui Lepelletier o palmă. Ştiţi ce făcu 
Lepelletier, după ce primi palma? Işi luă un aer 
zâmbitor şi zise: „Palma e pentru mine, dar ce- 
mi dai pentru săracii mei?” 

Negustorul, ruşinat, își recunoscu greșala, ceru 
iertare și îi dete lui Lepelletier o pungă plină cu 
bani. i 

Diderot 
scriitor irancez (1713 — 1784) 


DIMINEAȚA COPIILOR = — PAG.7 


PENTRU CITITORII MAI MICUȚI 


Aa A AAAAAAAARAAAAAAAA AAA RA AAA AGRAR niaaaai cecerererere [i sia aaa aaa iaaaaailaăa iileana iaaaed 


POPA RO POPOARE RARA ARRP RARA PPRRRRRA PPP POOPOCOD ORA PAAAARAARA DID P0POPOCOADOOCERRPAEROADRARARPPAARRAIAooret+ 


> 
Il ,..0.00ovecereerereeee 


€ 1PPoRooreeeeseeotoveneoorevere 


A SBURAT! 


A sburat, s'a dus, s'a dus, A sburat, sa dus, sa dus, 
Uite-o, uite-o, colo, sus, Uite-o în nouri colo, sus. 
Uite-o 'n pom că s'a oprit, Vai de mine şi de mine! 


Nu, că iarăși a fugit. Că de-acuma nu mai vine. 


A sburat, s'a dus, sa dus 
Vezi, Fifino când ţi-am spus, 
Colivia lasă 'n pace. 
Ei, acuma ce vei face? 


Lra EEEE EATER E REEERE EKETE EE EEEE EEE EEEa EEE EREET EEEE ETE Ea 


Li-ri-li 


PAA ALALLAAAAAA AAAA AAAA EAEE EEEE EEEE EEE TETTTT ETTET TE E EEEE EEEE E EEEE 


e 


r mereg PTEE y ti ORTE TE 
PPP pp Beamin II ge "Pra pr 


| Desene de GEO | | Text de MOŞ NAE | 


| 17) Şi Bălan e păcălit de acelaş pitic | 


S'a'ntâmplat ca ş'adineauri, Par'că-i ciorbă de găină, „la să gust, îşi zice dânsul, 
Apa toată s'a făcut Sau de peşte — în sfârşit, Doar cu degetul un pic”... 
Ciorbă grasă şi gustoasă, Lui Bălan îi face poftă Dar când degetul să'ntindă, 
Dar cu miros mai plăcut. Că de foame e lihnit. Răsări iar un pitic. 


Ei Po. 
IP mge DE) . ET 


$ s E t 
A. pe 


Tot aşa, cu barba lungă, Se apropie şi'ncepe: — Pune-ţi pofta'n cui, pitice, 
Cu căciulă ascuţită, „Rog, să sorb o'nghititură, Zise supărat Bălan, 
Incălțat cu cismuliţe Mor de sete şi de foame, Să mă'nşeli vrei şi pe mine, 


Și cu fața rău sbârcită. Voi bea doar o picătură. Cum făcuşi tu cu Serban? 


Ciad Mii 3 aaa EE ditai ine e e „im at caii iii Aita aia ia ai i i i a 


— N'am fost eu, grăi piticul, lar Bălan în gând îşi zice: Și Băl pi işi zioe iarăşi: 

Ci un frate-al meu mai mare, „Mi-e milă de pitic, „Cre E d răsturnat 
El e mincinos şi lacom; Ce-ar putea să soarbă bietul? Tot. 'azanu “cdei. piticul, 
Că pereche'n lume nare”. Nici o lingură, nimic.”. Dacă- Mea, ar Îi cripar".. 


Spre pitic se'ntoarce p'urmă: Vine'ncet, smerit piticul, Pân'să vadă ce-i cu dânsul 
„Haide bea, dar bagă seamă, Ca să soarbă o'nghițitură, Ce-i cu ciorba din cazan, 
Nu umbla cu fotârlica, Dar pân'să clipeşti odată, In izvor pieri piticul, 

Află că Bălan mă cheamă!” Nu lăsă o picătură. Dând cu tifla lui Bălan. 


lar acesta face spume, „De te-oi prinde iar p'aicea, O sfecli Bălan viteazul, 
Urlă, ţipă 'nfuriat, Ca un vierme te strivesc...” Capul pleacă de ruşine, 
Dă cu pumnii'n cap şi zice: Dar degeaba — din pădure, lar Şerban îi strigă vesel: 
„Ah, pitice blestemat! Stan, Şerban acum sosesc. „Frate, să-ți fie de bine!”. 
(Va urma) 


In numărul viitor: 


„Întâlnirea lui Stan cu piticul”. 


s 


iii ad = 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Hhhh» 


Răspunsuri 
la 


T4000000000000000000009000000000000000000e00eeeretereteeereeeereee 


imrebarea „0 Vrei Să fii in viată“ 


vrterereseee seeneeneetoreoseteatesere 


HiH 


| 11 |vrmareE]| 


D-rd Olivia Simtion (cl.-V-a pr.) din comuna 
Motru (jud. Sibiu) ne scrie: „Eu vreau să fiu pro- 
fesoară de religie, ca să învăţ pe copii poruncile 
lui Dumnezeu şi alte lucruri de folos. Insă nu sunt 
sigură că părinţii mei vor avea putinţa să mă dea 
la vreo şcoală mai înaltă decât școala primară”. 


Harri Zissman dela Fălticeni ne scrie: „Vreau 
să fiu un om cu multă șansă în viaţă şi în toate 
împreiurările. Prin șansă, să întrec în avere pe 
marii miliardari americani, nu pentru plăcerile 
mele proprii, ci pentru a fi de folos omenirei su- 
ferinde, atât prin averea ce aş putea pune la dis- 
poziţie, cât şi prin aceea că, fiind un om bine vă- 
zut, cuvântul meu să cântărească greu acolo unde 
neînțelegerile între oameni nu se vor putea apla- 
na dela sine. Şi aşa, să aduc între ci mulţumire, 
linişte şi bună stare”. 


D-ra Suzy (cl. II-a pr.) din Capitală ne scrie: 
Eu vreau să deviu doctoriță, ca să pot ajuta pe cei 
bolnavi la nevoe. Afară de această, simt că o să- 
mi placă medicina”. 


D-ra Mimi Laitin (cl. IV-a pr.) dela Orşova ne 
scrie: „Eu vreau să fiu pictoriță și stea de cine- 
ma”. 


lonel Rosenfeld (cl. Ill-a pr.) din Capitală ne 
scrie: „Eu doresc să deviu inginer şi arhitect, 
pentru a-mi putea clădi o casă frumoasă în care 
să locuesc cu părinții mei. Iar în calitate de'ingi- 
Her mecanic, să pot construi avioane cu care să 
fiu de folos patriei şi să ingrozesc pe duşmani în 
căz de: războiu”. 


D-ra Viorica Rusescu din Capitală ne scrie: 
„Aş vrea să mă fac profesoară de Istorie, ca să 
pot da copiilor simțământul pentru patrie și ca să-i 
învăţ ceva, despre care cred că e un lucru de ma- 
re folos. In adevăr, fără un pic de cunoştinţă des- 
pre patria ta sau chiar despre alte ţări, nu poţi să 
faci nimic în viață”. 


Jean Leibovici (cl. I-a pr.) din Capitală ne 
scrie: „Cu aiutorul lui Dumnezeu, vreau mai întâi 
să urmez liceul, pe urmă Universitatea şi apoi să 
mă fac profesor”. 


D-ra Bettica Tchil (cl. Il-a pr.) dela laşi ne 
scrie: „Aş vrea ca bunul Dumnezeu, când voi fi 
mare, să-mi dea şi mie noroc, pentru a putea răs- 
plăti pe buna mea tanti, care îngriieşte de mine şi 
de micul meu frățior, deoarece noi suntem orfani 
de mamă” 


D-ra Aldea C. Elena din Capitală ne scrie: „In 
primul rând, mă rog lui Dumnezeu să-mi ajute să 
termin cu bine cursul secundar. Când voi termina 
liceul, o să am mai multă minte, ca în prezent, şi 
o să ştiu unde să mă înscriu. lar acum aș dori să 
urmez Facultatea de medicină 


D-ra Anne Marie Diamandi Demetrescu (cl. 
l-ia sec.) din Capitală ne scrie: „Doresc cu ajuto- 
rul lui Dumnezeu să ajung doctoriță de ochi, ca 
să pot reda vederea atâtor nenorociţi, care nu pot 
vedea lumina soarelui”. 


Sicu Măcărescu dela laşi ne scrie: 
„Eu nu doresc, când voi ti mare, 
S'aiung un doctor cu renume, 
Un inginer sau magistrat. 

Nici nu ambiționez anume, 
Ca sajung vreun titrat. 

Eu nu aspir să fiu ministru, 
Să fiu un nobil gentilom, 
Dorința mea e pur şi Simplu, 
Ca să pot ajunge: pun om”. 


D-ra Voica René Bogddn (cl. Il-a niy i 0- 
neşti (jud. Bacău) ne scrie: „Aş vrea să. deviu 
doctoriță, dar nu chiar sigură, deoarece,- când 
eram mai mică, vroiam să devin. avocat, ca şi ta- 
tăl meu. Făcându-mă doctor, voi putea vindeca 
pe cei săraci, fără să le cer parale”. i 


D-ra Victoria Ştefănescu (Cl. I-a pr.) din Ca- 
pitală ne scrie: „Doresc să fiu doctoriță, ca să pot 
mângâia pe cei suferinzi”. 


D-ra Popescu Nelly (a. E -a profesională) din 
Capitală ne scrie: „Am dorința să mă fac o că- 
lugărită devotată şi credincioasă lui Dumnezeu, 
să mă rog pentru cei săraci, ca să le vie în aju- 
tor. Şi să mă mai rog pentru mama mea, care este 
suferindă”, 


DIMINEAȚA COPIILOR === 


PAG. 11 


Titi Constatin (cl. l-ia pr.) dela Craiova ne scrie: 
„Doresc să ajung primar, ca să pot ajuta pe pă- 
rinţii mei, din leafa mea să pot ajuta şi pe oame- 
nii lipsiţi de miiloace, mai ales iarna să le pot da 
lemne să nu îngheţe de frig şi măcar câte o pâine 
pe fiecare zi pentru hrană, fiindcă mor şi de 
foame”. 


Berman David (cl. IV-a pr.) dela laşi ne. scrie: 
„Aş vrea ca bunul Dumnezeu să mă aiute, cres- 
când mare, să fiu om cinstit, ` 
câştig existența zilei şi să fiu sprijinul bunilor mei 
părinți. lar în caz de războiu, să fiu un bun ostas 
şi să-mi dau sângele pentru patrie şi pentru scum- 
pul nostru Rege”. 


D-ra Herşcu Mina (cl. IV-a pr.) dela Focşani ne 
scrie: „Primul meu gând este să trec clasa a IV-a 
primară cu succes. In al doilea rând, nu ştiu ce să 


scriu, ca să mă fac, fiindcă până acum vroiam să: 


mă fac doctoriţă, farmacistă, filosoafă şi câte al- 
tele. Ce n'ar vrea omul să fié în viaţă! Aşa, în timp 
de războiu, vreau să mă îmbrac în haine de cer- 
cetaşă şi să fiu de folos ţării mele. Insă eu mă rog 
lui Dumnezeu să fiu sănătoasă împreună cu pă- 
rinţii mei, care muncesc pentru noi, şi cu sora mea 
şi frații mei. Şi mă voi mai ruga bunului Dumne- 
zeu, ca să mă fac o fată bună şi ascultătoare. Pe 
urmă, când mă voi face mai mare, voi asculta de 
sfatul părinților mei. Ce vor vrea dumnealor să 
mă facă, pentru a ajunge la un scop bun, accea 
mă voi face”. 


D-ra Herşcu Rozalie (cl. IV-a pr.) dela Focşani 
ne scrie: „In primul rând, aş dori să fiu sănătoasă 
toată viața mea cu părinţii mei, cu sora şi frații. 
Apoi să trec cu succes a IV-a primară, să urmez 
liceul, iar în timp de războiu, să mă îmbrac în 
haine de cercetaş şi să fiu ţării de folos. Aş dori să 
învăţ şi Conservatorul, fiindcă sunt înzestrată dr 
la Dumnezeu cu o voce drăguță. De aceea, vreau 
să ajung o mare concertistă, să merg în ţări străi- 
ne şi să fac ca numele României să ajungă de- 
parte”. 


D-ra Silvia Coniver (cl. II-a pr.) din Capitală 
ne scrie: „Prima mea dorinţă este să termin cu 
bine clasele primare, liceul şi universitatea și pe 
urmă să mă fac „farmacistă”. 


Costel N. loan (cl. I-a lic.) dela R.-Vălcea ne 
_scrie: „Influențat de săracii pe care îi întâlnesc 
adesea, mergând spre şcoală, naş dori decât să 
am posibilitatea, când voi fi mare, să ridic un azil 
pentru adăpostul acestor nenorociţi. inta mi-ar 
îi să deviu un doctor bun, ca să le dau şi ajutorul 
necesar”. 


iar prin cinste să-mi ' 


Aron Fischer (cl. Il-a pr.) din Capitală ne scrie: 


-Doresc să mă fac un aviator celebru, ca. să-mi 


ajut ţara la nevoe sau în vreme de războiu”. 


Roco Narodeţchi (cl. IV-a pr.) dela Bălți ne 
scrie: „Vreau să fiu inginer, să fac trenuri şi alte 
lucruri”. 


D-ra Ana Fridman (cl. IV-a pr.) din comuna 
Ciuciuleni (jud. Lăpuşna) ne scrie: „Doresc să 
termin facultatea de litere şi să ajung profesoară 
la liceu 'sau la şcoala normală”. 


D-ra Săndescu Aurelia (cl. I-a lic.) dela Con- 
stanta ne scrie: „Eu aş dori să fiu în timp de pace 
o profesoară vestită, să învăţ pe copii cu multă 
dragoste şi să-i pot aiuta pe cei neputincioşi, iar 
în timp de război să mă înscriu la Crucea ‘Roşie, 
unde să fiu soră de caritate, ca să pot îngriji pe 
cei bolnavi”. 


D-ra Sotia M. Heschia (cl. Il-a pr.) din Capi- 
tală ne scrie: „Eu doresc să deviu o farmacistă 
renumită, ca să viu în ajutorul celor loviți de soar- 
tă. Voi lua mai mult dela cei bogaţi, ca să pot da 
săracilor medicamente gratuite. De sigur, voi da 
şi eu din câştigul meu. Lucrurile acestea le pot face 
numai cu aiutorul lui Dumnezeu”. 

Vereş Niculae (cl. l-a lic.) din Capitală ne scrie: 
„Aş vrea să mă fac ofițer, să ajung apoi general, 
care să fiu o fală pentru ţară şi să o apăr de duş- 
manii ei, cari sunt acum atât de numeroşi”. 

D-ra Elena Rafael (cl. IV-a pr.) dela Timişoara 
ne. scrie: „Mama îmi spune să mă fac avocată, 
pentru că am guriţă bună, eu însă vreau să mă fac 
doctoriță, ca să ajut pe cei bolnavi”. 


Emil Raiael (cl. l-a pr.) dela Timişoara ne scrie: 
„Eu mă fac prim ministru, ca să fiu ţării mele de 
folos şi să-i fac dreptate”. 


Musia Grimberg (cl. IV-a pr.) dela Chişinău ne 
scrie: „Eu aş vrea să fiu inginer de război şi în 
timp de război să fac întărituri, pentru ca dusşma- 
nul să nu poată pătrunde în țară”. 


Balaban D. Luciliu Dumitru (Cl. Il-a pr.) dela 
lanca (jud. Brăila) ne scrie: „Doresc să ajung 
medic militar şi să fiu numit la un regiment de ca- 
valerie. Dragostea ce am față de soldatul român 
îmi dă dorinţa de a fi în mijlocul lor, iar când voi fi 
dator, să-i pot îngriji şi trata pe cei suferinzi, atât 
în timp de pace, cât şi în timp de război”. 

(Va urma) 


O) 
22% de D. C~. MEREANU 220 
%5 59 


NDEVA, întrun sat dei acelea ascunse 

prin văgăuni de munte, unde oamenii 

cresc şi trăese luptându-se piept la 

piept cu fiarele codrilor, trăia odată o 

văduvă sărmană care avea un singur 
fecior, anume Ionică. 

Băiatul acesta era viteaz nevoe mare, de aceia 
lumea îl poreclise Ionică fără frică şi nu de po- 
mană i se spunea aşa, căci în adevăr până la 
vârsta aceia când toţi flăcăii încep a se gândi 
la însurătoare, el nu ştiuse ce-i frica. 

Maică-sa,. care ar fi vrut să-l vadă şi pe el a- 
șezat la casa lui cu nevastă şi copii, îi tot da 
ghes cu însurătoarea, dar el o ținea una și bună: 

„Nu mă'nsor, mamă, până n'oi şti ce-i aia 
„frica”. 

La marginea satului în care trăia acest flăcău 


se afla un castel pustiu în care, zice-se, că um- 
blau toată noaptea fel de fel de stafii şi duhuri 
necurate. 


Văzând şi văzând mama lui lonică — sărma- 
na --- că n'o scoate la capăt cu feciorul său, se 


sfătui cu bătrânii satului și puseră la cale să-l 
trimeată pe băiat să doarmă o noapte în caste- 
lul cu stafii. Așa va afla şi el ce-i frica și-și va 
vedea apoi de gospodărie. 

Zis şi făcut. Ionică se învoi de îndată şi cum 
se lăsă seara, porni spre castel cântând şi flue- 
rând a haiducie. 

Cum intră între zidurile castelului, se pomeni 
înconjurat de o mulţime de dihănii cari miorlă- 
iau și mârâiau şi se repezeau spre el să-l sgârie. 


(Citiţi continuarea în pag. 14 jos) 


DIMINEAȚA COPIILOR === 


fost odată un împărat, care a trăit în vre- 
mea de demult. In acea vreme când împă- 

rații n'aveau altă treabă, decât să facă 
glume și să petreacă pe socoteala supuși- 
lor lor. 

Impăratul despre care este vorba în povestea a- 
ceasta, avea o fată frumoasă, cum sunt toate Dom 
nițele. In toate zilele veneau fii de împărați din 
alte ţări şi o cereau în căsătorie. Insă împăratul 
hotărise să nu dea pe Domnița de soție decât ace- 
luia care, spunându-i o poveste, l-ar face să zică: 
„Nu-i adevărat!” 

Lucrul nu era tocmai ușor, fiindcă la orișice 
împăratul răspundea: „Da, se poate să fie adevă- 
rat!” 

Dar iată că într'una din zile trecea pe la poarta 
palatului un morar tânăr și care era socotit drept 
omul cel mai deștept din tot ţinutul. Morarul avea 
un sac cu grâu pe măgărușul său. 

„Incotro, voinice? îl întrebă împăratul. 

— Merg 'să duc sacul acesta la moară, îi răspun- 
se morarul adăugând: Ah, Măria Ta, nu știi ce mi 
s'a întâmplat mai alaltăieri. 


9 
POVESTE POPULARĂ FRANCEZĂ == 


— Hai, spune ce ți sa întâmplat, îi zise, curios, 
împăratul. A 

— Aveam un sac cu grâu mai greu decât ăsta. 
Era aşa de greu, că pe drum a rupt măgărușul în 
două. 

— Şi ce ai făcut? 

— Am tăiat un băț, l-am trecut prin cele două 
jumătăţi rupte ale măgarului și l-am legat cu o 
frânghie. Așa am putut să-mi duc până acasă și 
grâul și măgarul. 

„După ce am sosit acasă, povesti mai departe 
morarul, am scos bățul și l-am pus într'un colţ din 
grajd. Insă, a doua zi când m'am sculat*păţul se 
prefăcuse întrun arbore, care crescuse până la 
lună. Atunci, mi-am zis: Hai să mă suiu până la 
lună, să văd ce mai e pe acolo. 

— Şi ce ai văzut la lună? întrebă împăratul din 
ce în ce mai curios. 

— Am văzut, repetă morarul, un om care vindea 
ovăz. Am stat o bucată de vreme de vorbă cu omul 
acela și apoi am vrut să mă cobor pe pământ. Dar, 
nenorocire! Băţul, adică arborele pierise. 

— Şi ce ai făcut? întrebă din nou împăratul. 


=> DIMINEAȚA COPIILOR 


PUG TL eee 


— Am răcut o frânghie din paie de ovăz și m'am 
lăsat în jos pe frânghia aceasta. Insă frânghia 
n'ajungea până la pământ, așa că am rămas atâr- 
nat între cer și pământ. 

— Și cum ai scăpat? 

— Am zis „Doamne ajută” şi mi-am dat drumul. 
Am căzut pe o stâncă, dar cu atâta putere, încât 
capul mi-a intrat în stâncă. 

— Poftim! Şi cum l-ai scos din stâncă? întrebă 
iarăşi împăratul. 

— M'am sbătut și m'am smucit atâta, încât ca- 
pul s'a deslipit de trup și mi-a rămas în stâncă. 
Atunci m'am dus să caut un drug de fier, ca să-l 
scot. Insă, pe când căutam drugul de fier, un lup 
s'a dus la stâncă, a găsit capul și l-a mâncat. 


— He! şi ce ai făcut? întrebă impăratul. 

— Ce puteam face? Am văzut numai că lupul 
lăsase o scrisoare în locul capului meu. 

— Şi ce era scris în scrisoarea aceasta? 

— Scria că Măria Ta ai fost servitor la tatăl 
meu — Dumnezeu. să-l ierte. 

— Nu-i adevărat! strigă împăratul roşu de mâ- 
nie. 

— Dacă nu-i adevărat, îi întoarse.vorba deștep- 
tul morar, înseamnă că am câștigat: Măria Ta tre- 
bue să-mi dai pe Domnița de soţie”. 

Impăratul văzu că a fost păcălit, totuși se ţinu 
de cuvânt și dete morarului de soţie pe frumoasa 
Domniţă. 

Marin Opreanu 


a n u 


Ionică al nostru începu să râdă şi unde-mi a- 
pucă o dihanie din acelea de coadă şi începu să 
o învârtească şi s'o plesnească cu capul de pe- 
reți! Apucă apoi alta și alta şi începu un danį 
şun tărăboiu de se auzea tocmai în sat, iar pe 
deasupra acestei larme glasul voios al lui Io- 
nică, hăulind un cântec de petrecere. 

Se minunară oamenii de atâta curaj şi i se 
duse vestea peste şapte sate. 

Iaca numai că dintr'un sat vecin veni într'o 
bună zi o fată însoţită de taică-său şi se opri la 
casa văduvei — mama lui Ionică. 

— Am auzit că d-ta ai un fiu care nu ştie ce-i 
aia frica?! Eu am venit să-l fac să cunoască şi 
el ca toată lumea ce-i aia frică. Unde e feciorul 
d-tale? 

— lacătă-l, doarme colo sub nucul cela din 
ogradă. 

— Tocmai bine — zise fata — şi luând din 
mâna tatălui său o căldare cu apă rece în care 
mișunau sumedenie de peștișori vii, se apropie 
incet de locul unde dormea flăcăul şi nici una 
turnă peste el căldarea. 

Apa rece și peșştişorii care se svârcoleau pe 
trupul lui Ionică, îl făcură să sară ca ars în sus. 

„Vâleu, ce frică am tras!” zise el frecându-se 
somnoros la ochi. f 


„De-acum cred că știi ce-i frica, bădie”, zise ` 


fata şi se porni pe râs. 

Ionică râse și el şi a râs tot satul când a aflat 
de păţania lui, iar peste o lună dela această în- 
TE Aeh râdeau iar şi se înveseleau'la nunta 
lui Ionică fără frică cu fetișcana cea, 


șteaptă. =, 


CARE ALEARGĂ 


"ZÂNA 


Am întâlnit mai deunăzi o zână drăguță, care 
alerga ca o nebună, cu toată vârsta ei înaintată. 

„Dece eşti așa de grăbită să pleci dela noi? am 
întrebat-o eu. 

— Lasă-mă, nu mă mai întreba, îmi . răspunse 
zâna. Sunt câteva sute de ani de când nu venisem 
pe pământ, iar acum nu mai înţeleg nimic. Am 
vrut să dau fetelor drăgălășenie, băeţilor curaj, 
bătrânilor înţelepciune, bolnavilor sănătate — în- 
trun cuvânt, tot ce o zână bună poate să dea oa- 
menilor lucruri de folos, însă m'au refuzat cu toţii. 

„Ai bani, ai aur și argint? mi-au zis ei. Altceva 
nu dorim“, 

Acum fug şi o şterg mai repede, căci mă aş- 
tept ca florile de pe câmp să-mi ceară giuvaeri- 
cale și fluturii trăsuri de aur, ca să se plimbe în 
livezi. 

„Nu-ţi cerem astfel de lucruri, zână bună, stri- 
gară florile de pe câmp. Noi suntem gătite cu pi- 
căturile de rouă de pe foile noastre. 

— Si noi, ziseră fluturii sburdalnici, avem aur 
și argint pe aripele noastre. 

— Iată, zise zâna plecând, singurele fiinţe cu- 
minţi ce las pe pământ”. 


M. S. 
PREMIUL NOBIL g 
Micuţi copilaşi 


Scumpi și drăgălaşi, 
Cine sare peste gard 
Ss Capătă un pachet „Suchard”, 


DIMINEATA COPIILOR === 


a) 


AEON i 


N 


N) 


ai acum câteva zile, cumpărasem, cu gân- 
dul ca să scriu în el o poveste mai lungă, 
un caet de hârtie velină. Ştiţi, cred, ce 
inseamnă „hârtie velină”. Este o hârtie 
de cea mai bună calitate, fină, albă, o 
hârtie pe care cerneala nu se întinde şi  peniţa 
alunecă. E o adevărată plăcere să scrii pe hârtie 
velină. 


Scrisesem câteva pagini, când hop! — nici eu nu 
ştiu cum şi de unde — răsări înaintea mea o floare 
albăstrue de in. 

După ce îmi dete „bună ziua”, îmi zise: „Văd că 
eşti mulţumit că scrii pe o hârtie, care e făcută din 
trupul părinţilor mei. 

— Nu înțeleg ce vrei să spui, i-am răspuns eu. 
Ce au de a face părinţii tăi cu hârtia din caetul 
meu? 

— Să-ţi explic şi ai să înţelegi”, îmi întoarse vor- 
ba floarea de in. 

După aceea, imi spuse povestea ce urmează: 

„Părinţii mei crescuseră pe câmp, tot acolo unde 
m'am născut şi eu. Trăiau în fericire, fiindcă erau 
încălziţi de razele soarelui şi răcoriţi de apa ploaiei. 
Insă, într'una din zile, au simţit o durere, care i-a 
făcut să-şi piardă cunoştinţa. Au fost tăiaţi, din 
rădăcină de secerea unui ţăran. 

„Au fost ţinuţi apoi câteva zile în apă, după aceea 
au fost puşi într'un cuptor încins. Cât au suferit, 
numai pielea lor ştie. 


Apoi, împreună cu mulți alți vecini, prieteni şi 


cunoscuţi, părinţii mei au fost tăiaţi, măcinaţi, zdro- 
biţi, de îţi era mai mare mila să-i priveşti. 

După ce au fost aduşi în starea aceasta, au fost 
trimişi la o ţesătorie. Acolo, au fost prefăcuți mai 
intâiu în fire subţiri, p'urmă ţesătorul a făcut din 
firele acestea o bucată mare de pânză fină şi foarte 
frumoasă. 

— O fi aşa, zic eu, tăindu-i îloarei de in vorba, 
dar caetul pe care scriu eu e de hârtie, nu de pânză. 

— Lasă-mă să povestesc până la sfârşit, mi se 
rugă floarea de in, şi vei vedea că scrii pe trupul 
părinţilor mei. 

„Am spus, aşa dar, că ţesătorul făcuse o frumea- 
să bucată de pânză. Insă, pânza a încăput pe mâna 
unor croitori, care, după ce au măsurat-o în lung 
şi în lat, au tăiat-o fără milă. Din bucăţile tăiate au 
făcut o duzină de cămăși, care au fost cumpărate 
de un tânăr elegant. 

„Dar cu vremea, cămăşile s'au rupt, iar servitoa- 
rea stăpânului lor a făcut din ele cârpe de şters far- 
furiile şi furculiţele. Insă, când s'au învechit şi câr- 
pele acestea, ea le-a aruncat la gunoiu, de unde 
le-a strâns o ţigancă şi le-a vândut, împreună cu 
multe alte cârpe, la un negustor. 

„La rândul său, negustorul acesta le-a vândut la 
o fabrică de hârtie. Din ele, fabricantul a făcut hâr- 
tia velină, pe care scrii acum. 

„Vezi, prin urmare, îşi încheie vorba floarea de 
in, că am avut dreptate, că hârtia pe care scrii, este 
făcută din trupul părinților mei”. 

Vintilă Bratu 


DA (fb SER E E e E 


== DIMINEAŢA COPIILOR: 


DE VORBĂ CU CITITORII | 


Nem. V. C.-Brăila. — „Povestea bobului de 
grâu”, aşa cum e scrisă de d-ta, este doar începu- 
tul unei poveşti mai lungi pe care o cunoaştem. 
Te mai sfătuim să fii atentă la ortografie şi la 
punctuație. 

P. Th.-Câmpulung (Bucovina). — Zicem şi noi 
că bine i s'a făcut băcanului Petru, dar credem că 
întâmplarea nu merită să fie publicată. 

I. Sch.-Roman, — „Lada cu aur”. — Aşteaptă 
să mai creşti şi să înveţi să scrii mai bine. Atunci 
vei ajunge şi d-ta scriitor. 

I. I. F.-Loco.— „Rugămintea lui Puiu”. Despre 
„Primăvară” s'au scris şi se scriu aşa de multe 
poezii, că numai cele bine reuşite mai pot inte- 
resa pe cetitori. Poezia trimisă de d-ta este însă 
destul de slăbuţă. 

I. R. N.-Loco. — „lubite călător” nu este o poe- 
zie în genul literaturei pentru copii. 

I. Vas.-Galaţi. — Directorul revistei noastre a 
citit cu atenţiune şi cu toată bunăvoința’ schiţa 
d-tale. „Cărţile lui Luchi”. E o schiţă prea lungă 
pentru ceeace se povesteşte. In afară de aceasta, 
nu este scrisă în genul literaturei pentru copii. la- 
tă două motive, p Rd à ngare regretăm că no pu- 
tem publicagaai aţiul de care dispunem 
este foaftecTësträns. 


M. Pop.-Buzău, — „Hoţul păcălit”. Povestea a- 
ceasta am citit-o tipărită de mult. De aceea, mul- 
țumindu-ţi pentru frumoasele sentimente ce porţi 
revistei noastre, ne pare rău că nu o putem pu- 
blica. 

Ser. CI.-Chişinău. — lţi dorim şi noi să aiungi 
„O poetă mare”, însă acum când eşti încă în vâr- 
stă mică, nu te grăbi să scrii versuri şi să lestrimiţi 
spre publicare. Acum învaţă carte şi citeşte poe- 
zii făcute de cei ce se pricep să le facă. Mai află 
că nu se zice „cântece frumoşi”, ci „cântece îru- 
moase”. 

T. Ned.-Loco. — „„Mama” e o poezie destul de 
reuşită, dar tristă şi este mai de grabă despre co- 
pii, decât pentru copii. 


M. P. C.-Galaţi. — Iti publicăm poezia „Clopo- 


țelul”, însă ne mirăm că o elevă aşa: de mică, cum 
eşti d-ta, ştie să intrebuinţeze la locul lor cuvinte 
grele. ca „tentaţie” şi altele. 

S. Hor.-Loco. — „Gheorghe Negru”. 
meu, o nuvelă de un scriitor aşa de cunoscut ca 
Prosper Mérimée trebue tradusă, iar nu luată ca 


subiect de localizare. In afară de aceasta, de un- 


de să găsim atâta spaţiu pentru, bucăţi aşa de 


Daad 


lungi? Regretăm, prin urmare. că nu o putem pe ; 


blica. 


i i n 


ie ae E o 


fii să citească 


ul Scolarilor 


pe anul 1932 


BON 


Pentru o reducere de tY 
la LUNAPARK-MOŞȘŞI 


Posesorul acestui bon va obține de la cassa specială 
din Luna Park, un carnet care-i acordă o reducere 
de 50% din costul tuturor atracțiunilor. 

E recomandabil ca copiii să fie întovărăşiţi tot- 

deauna de o persoană mai mare. t 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. AE E AA ye 


aenea KEERA EERE E EEES 


Amalorig Ie aai pia 


> A Jl 


| 


IMINEATA 
COPIL E 


„Puiule, ține umbrela bine deschisă, că a început să plouă tare“. PREȚUL 5 LEI 


PAG. 2 = = 


DIMINEATA COPIILOR 


Ce am dori să ştim. 


De atâţia ani de zile, întrebuintăm rubrica a- 
ceasta, pentru a răspunde la ceeace doresc să ştie 
iubiții nostri cititori şi pentru a-i lămuri în ches- 
tiunile despre care ne întreabă. Acum însă, în loc 
de a răspunde la întrebările cetitorilor, îi rugăm 
noi să ne răspundă la întrebările ce le facem în 
rândurile ce urmează. 

lată, de aproape nouă ani muncim pentru a- 
pariţia regulată a „Dimineţii Copiilor”, silindu-ne 
atâta cât ne îngădue puterile. ca această revistă 
să devie din ce în ce mai bună, mai plăcută şi mai 
interesantă. 

„Această dorinţă ne face să fim cam severi cu 
publicarea manuscriselor ce ni se trimit de către 
începători. Tot din dorinţa ca „Dimineaţa Copii- 
lor” să iasă cât mai bine, rugăm pe cititori să ne 
răspundă sincer şi cinstit la întrebările de mai jos. 


Ce fel de bucăţi vă plac mai mult? 


lată prima noastră întrebare. Insă, pentru a în- 
lesni cititorilor răspunsul, trebue să le lămurim 
două lucruri. Primul lucru este că „Dimineața 
Copiilor” apare, după cum arată şi titlul, pentru 
copii, iar nu pentru persoanele mari. Apare cu 
scopul ca, prin bucăţi scrise uşor, plăcut şi va- 
riat, să desvolte în micii ei prieteni gustul de ceti- 
re şi dorința de a învăţa, fără să obosească, lu- 
cruri ce le sunt de folos. 

Să nu se uite, aşa dar, că este vorba de o re- 
vistă pentru copii şi că bucăţile ce se publică sunt 
pentru copii. iar nu despre copii. 

A doua lămurire, care va înlesni răspunsul ce 
cerem cititorilor noştri, constă în a face o scurtă 
enumărare a rubricilor de astăzi ale revistei. 


Rubricile ,„,Dimineţii Copiilor*. 


Să le luăm pe rând, răsfoind revista dela în- 
ceput. 

La pagina a doua este în mod regulat o rubri- 
că „De toate şi amestecate”. La pagina 3 apar re- 
gulat două sau trei poezii trimise de colaboratorii 
noştri, colaboratori formaţi cea mai mare parte 
la revista noastră. Poezii apar şi la pagina 7, în- 
să poeziile dela această pagină sunt „cu poze” şi 
scrise aşa, ca să poată fi citite şi înţelese uşor de 


către copiii mici, care ar fi bine să le înveţe şi pe 
dinafară. ! 

Paginile 4, 5, precum şi paginile 12, 13 — pa- 
gini cari apar cu desene în culori — sunt pentru 
poveşti de imaginație şi cu subiect în genere 
popular. Tot cu desene în culori sunt paginile 8 
şi 9, unde se publică de obiceiu o povestire mai 
lungă, hazlie şi totdeauna în versuri. 

Mai publicăm cât se poate de des şi poveşti de 
ştiinţă, popularizată, scrise de colaboratorii noş- 
tri Vintilă Bratu şi Vladimir Astronomul. 


De asemenea, cu rare excepţii, nu lipseşte ru- 
brica „De vorbă cu cititorii” precum publicăm 
destul de des schiţe din viaţa reală, fabule, ghici- 
tori, glume, etc. 

Acum când am dat aceste lămuriri, repetăm 
întrebarea, repetând şi rugămintea de a ni se răs- 
punde: ce fel de bucăţi vă plac mai mult? 


Alte întrebări. 


Ce rubrici noui credeţi că este bine să introdu- 
cem la revistă? De pildă, doriţi să începem din 
nou publicarea unui roman pentru copii, aşa cum 
am publicat atâtea de când apare „Dimineaţa Co- 
piilor”? Dacă doriți un roman, cam în ce gen voiţi 
să fie? Răspunsul la această întrebare îl puteţi 
da mai bine, gândindu-vă la romanele ce au apă- 
rut până acum în revivstă şi pe care, de sigur. că 
le-aţi citit. 

Doriţi să continuăm cu publicarea de poveşti, 
în genul în care publicăm astăzi, sau doriţi altfel 
de poveşti? Vă plac, de exemplu, poveştile aşa 
cum scriu Ali-Baba, D. C. Mereanu, Dinu Piv- 
niceru, etc.? 

Ce credeţi despre cele ce se publică la pagina 
8 şi 9? Doriţi oare să începem a povesti din nou 
la aceste-pagini despre alte isprăvi ale lui Ha- 
plea? Sau nu cumva doriți mai bine să scriem 
despre aventurile lui Gigel? Sau ceva cum a fost 
povestea cu „Glonţ haiducul?” 

Ce credeţi despre copertele şi, în genere, des- 
pre desenele ce însoțesc bucățile din revistă? Ce 
fel de desene vă plac mai mult? 

De asemeena. care dintre colaboratorii revistei 
scrie mai bine după gustul vostru? 


-— ; 


EN 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI | IN STRAINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 .„ UN NUMAR 5 LEI = E 


Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


%15 Mai 1932 — Nr. 431 


EOOAAAAA AAAA AOA H H 


BALONASŞSUL 


Titi azi e bucuros 

Și-i semet, nevoe mare. 
Are un balon frumos, 
Dăruit de mama-mare. 


TER ALAALA aaa aAA 


Balonașul îi arată 
Tot făcându-i în necaz, 
Iar prieteni srânşi în ceată, 
Râd de ei și fac-mult-haz. 
Sburdă, țopăe pe stradă Ionică nu se 1qsă. BI BLIOTE( 
Cu balonul după el Ce mai plan ainga eRSIJ 
Si zărind într'o ogradă Și îndată ea Sl Aa Na 
EAD 


i 


Pe vecinul său Ionel, Către Titi a pornit. 


Oe min 


Cu un ac balonu'nțeapă. 
Poc!! îl arde în obraz 
Balonașul care scapă 
S'amândoi plâng de necaz. 


è 

Li 

i $ 

m i 
HHHPH HHHH HHHH H 


p 


hetn tienaan Me ee 


* 
sesser È 


k| CÂNTEC [>k] 


Ca să vadă 

Den pătucul de zăpadă 

Tot nu dormi, când eu vegheze. 
Prinde-ți pleopele... 

La uşă 

Stă un înger mic: patât! 


i 
Dormi, copilul meu! 
E seară. 
Umbrele la geam vin iară, 
Și-o scânteie din cenușă 


pă 
Manoilova : 
HHHH 


Tresări... Ar vrea și vântul 
Călătorul 

Să-și coboare prin coş cântul. 
Mi-a văzut prin geam odorul. 
Dormi, copilul meu... 

E noapte 

Și gaud prin curte șoapte... 
Vin trimiși de Dumnezeu 
Ingerii cun sac de vise, 
Ține-ţi pleoapele închise... 


F. Voicu 


HHHH HHHH HHH HHHH 10000040 


EAA HH H A HH H H H tt 


[i a nel EANN TEN EEn 
H e c Š 4 


. œe năpastă era să cadă pe capul meu, din 
senin, Doamne!... 

Acum vreo două zile, tata îi arăta ma- 
mei un ban de aur pe care îl cumpărase 
dela un sătean. Dar un adevărat ban de 

aur. Spunea că are să facă din el o podoabă pen- 
tu mama. Eu eram în pat, căci trecuse de ora 
zece seara. Dar eram curios să-l văd. Tata mi l-a 
arătat, râzând: „Ce te uiţi așa la el, măi broscane? 
Hei hei! Tu mai văzut de-ăștia. Dar mie, nu e 
mult de-atunci câţi mi-au trecut prin mână!” 
Ce puternic strălucia! Par'că era jar aprins. 
In noaptea aceea, visurile mele au fost pline de 
strălucirea banului de aur. Se făcea că alergam 
prin codri cu frunze de bani de aur, prin peștere 
cu pitici care se odihneau pe grămezi de aur.Flă- 
mând, adunam aurul în buzunare, la râu, în 
mâini. Piticii din peșteri mă dăruiau râzând și 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


__| DIN JURNALUL LUI IONEL | 


DE AUR 


jucând în jurul meu. Dar eu nu mă miram dece 
râdeau și jucau în jurul meu, 

Deodată, m'am pomenit pe un munte colțuros, 
alb ca o cretă uriașă — și eram singur. M'am 
căutat în buzunare, în sân; m'am uitat în pum- 
nii deschişi. Dar nu găsiam decât pietre albe, 
pietre, pietre. Ca un copil ce eram, m'am așezat 
jos — o! eram așa de obosit și trist — încât am 


început să plâng cu pumnii duși la ochi. Cât voiu 
fi stat așa, nu știu, dar deodată o vijelie mare se 
porni și o făptură uriașe cu trupul acoperind toa- 
tă întinderea stâncii pe care steteam, se ivi în 
fața mea. Capul îi era cât o baniţă, iar ochii — 
cât pumnii. Ea urlă în faţa mea: „Unde-i aurul? 
Ce-ai făcut cu aurul”? 


Am început să tremur și m'am sgârcit în mine 
de frică... 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


= =. PAQ.5 


Și m'am deșteptat întrun plâns cu sughiţuri. 
Până la ziuă n'am mai putut să dorm. 

A doua zi, par'că eram bătut de Dumnezeu, așa 
umblam de zăpăcit. Și mama s'a mirat. Seara, 
după ce mi-am făcut temele, m'am culcat imediat, 
fără să mai aștept pe tata să vină dela serviciu. 

Asta a fost aseară. Dimineaţa când m'am dat 
jos din pat, o văd pe mama că se uită lung la 
mine. Mi-am zis: „Dece s'o fi uitând așa?” M'am 
îmbrăcat, m'am spălat și mi-am băut laptele. 
Când să plec la școală, mama îmi zice: „Ionele, 
tatăl tău este tare supărat”. 

Am tresărit. Mama s'a uitat mai bănuitoare la 
mine. Eu îl iubesc așa de mult pe tata care pleacă 
dimineaţa cu noaptea în cap la serviciu și vine 
seara târziu, acasă, pe tata care niciodată nu m'a 
bătut și care mă ceartă așa de frumos, că nu pot 
să nu plâng. 

Am întrebat: „Dece, mamă? | 

— „Nu știe cine i-a luat banul de aur, pe care 
Vai văzut și tu, că nu-l găsește cu niciun chip. 
Știe bine că l-a pus în portmoneu și acum nu mai 
dă de el”. 

Am rămas trist. Bietul tata n'are noroc să-i 
facă mamei o bucurie. Dar am zis: „Bine, dar cine 
era să umble în potmoneul tatii? 

„— Tocmai. așa se gândește şi el; căci de banii 
ceilalți nu s'a atins. El zice că cineva din casă a 
umblat. 

— Adică?.... am respirat greu. 

— Bănueșşte că tu l-ai fi luat, că prea te uitai 
lung la el...” 

Camera începu să se  învârtească cu mine. 
Mama parcă juca în fața mea. Abia putui să 
rostesc: „Tata crede asta? Crede el asta?” Şi am 
începu să plângă cu hohote. Iată visul meu... 

Mama vroi să mă mângâie, dar fugii afară, iar 
deacolo alergai pe poartă în piață, la tata. Pe 
drum, visul îmi apăru în faţă. Fâptura din vis pă- 
rea că e tata care mă întreba: „Unde-i aurul?” 
Când am intrat în biuroul unde lucra tata, aple- 
cat peste un registru mare, abia îmi trăgeam 
sufletul. 

„Bună... dimineaţa... tată! și mă uitam aspru. 

— Bună dimineaţa, flăcăule!” Tata era liniștit. 

Trecură câteva clipe ca niște vecinicii, în care 
nu am putut să spun, apoi vorbii: „Am venit să-ți 
spun că eu nu sunt hoț”. 

Tata făcu ochii mari și murmură târziu: „Nici 
eu nu cred, fiule... Du-te la școală. Vom mai vorbi 
diseară”. Şi-mi strânse mâna. 

Plecai ca o furtună, așa cum venisem. Ştiam că 


Pi HHHH HH HHHH HHHH HHHH 


nu crede, dar mă bănuește. In clasă, am fost cu 
gândurile aiurea și de câte ori, ochii mi s'au îne- 
cat în lacrimi, dar domnul institutor n'a băgat de 
seamă. ' 

Seara, mi-am făcut temele pentru a doua zi. 
Ca să-l pot aştepta pe tata, am încercat să citesc 
pe Robinson. Dar literele îmi jucau înaintea ochi- 
lor, iar gândurile alergau nebune în jurul banu- 
lui de aur. 


Când scârțâi poarta, răsuflai ușurat. In fine, 
puteam să stau de vorbă cu tata. Ii voiu arăta că 
mare dreptul să mă bănuiască. 

„Bună seara, flăcăule!” Din mână lăsă jos un 
pachet mare. 

„Bună seara, tată! zisei încurcat. 

— Bine-ai făcut că m'ai așteptat. Destă pa- 
chetul pe care l-am adus”. 

Făcui cele ce-mi spuse, dar zisei: ,, Vom sta de 
vorbă despre banul de aur, tată — nu-i așa? 

— „Da, desigur! Dar mai întâiu, desfă pache- 
tur. 

Infrigurat, am tăiat șnurul care lega pachetul. 
Şi rămăsei uimit. Era un costum de haine și un 
plic. Mă uitai lung la tata, întrebător. 

„Rupe-l și citește-l”. 

Citii: „Iartă-l pe tatăl tău care te-a bănuit”. 

Ochii mi se umplură de lacrimi și hohotii în 
braţele tatii care mă săruta pe păr... 

Mai târziu, când mă liniștii, îmi spuse că, după 
vizita mea, la biurou, își cercetase din nou toate 
despărțiturile portmoneului, fără să găsească ba- 
nul de aur. Căutase apoi prin buzunare, tot fără 
vreun rezultat. Pipăise atunci toate buzunarele 
și deastădată la un buzunar al vestii simţise sub 
degete forma unui ban. Printr'o ruptură mică ba- 
nul de aur scăpase în căptușală. Şi așa, scăpasem 
de bănuială, de năpastă. 

Pentru această mică ruptură, mama a căpătat 
o duzină de ace și un mosorel de aţă cadou. Totuși, 
ea nu este prea supărată... Ştie că și banul de aur 
e acum al ei... 

Șt. Alexiu 


„-o-o- 2-22 0-00 2-2 o-0-.-. 


PREMIUL NOBIL 


Micuţi copilaşi 

Beumpi şi drăgălași, 

Cine sare peste gard 

Capătă un pachet „Suchard”. 


2-22 0-2. oo oo oo oo oo oo oo oo oo oo 0-00” 


Li aaa aaa aaa Aaaa AA AAAAAAAAAAAAAAARAAAAAAAAAAAAAAAAARAAA AAA Aaa aaa aaa aa 


= 


e iii 


PAG. 6 


DIMINEAȚA COPIILOR 


| ISPRĂVILE MIOAREI 


icuța mea Mioara cum se scula de dimi- 
neață, da fuga în grădină, ca să culeagă 
flori pentru mămițica, căci știa mititica, 

că ei îi face plăcere. 

Azi s'a sculat mai de vreme ca întot- 
deauna; era o zi încântătoare. Florile păreau învă- 
luite de aburul ce se forma din roua pe care o to- 
pea soarele. 

Mirată, Mioara privea cu admirație, căci ea nu 
mai văzuse nici odată o asemenea minune. 

Păsări și fluturi zburau în jurul ei și grădina 
era parfumată. 

Micuța Mioara nu îndrăzni să se apropie de 
flori, căci i se păru că sunt înconjurate de zâne 
şi ca să-i mai treacă timpul până ce vor pleca 
zânele, se hotărî să facă o plimbare până la he- 
leșteu. 

Aici rațe şi gâște se scăldau și făceau o gălăgie 
de-ţi lua auzul. 

Agale dinspre bucătărie venea și rața bătrână 
cu treisprezece boboci. Mergeau încet  mititeii, 
căci nu aveau putere, se născuseră de abia asea- 
ră; a văzut și Mioara cum i-a scos mămica din ou. 

Ajunși la marginea heleşteului, rața cea bă- 
trână bătu din aripi și se aruncă în apă; bobocii 
însă nu aveau curaj să sară în apă, care era prea 
mare pentru ei. 

Mioara crezând că nu intră în apă, fiindcă nu 
au aripi să sboare ca mama lor, se hotări să-i a- 
jute ea. Ii luă pe fiecare de gât și bine înţeles îi 
strângea bine, ca să nu-i scape jos să se lovească. 
li așeză binișor în apă, însă după ce ter- 
mină, văzu cu mirare că nu se mai mișcă; 
ba mai mult stăteau în apă cu picioarele în sus și 
cu ciocul deschis... 

Mioara luă unul din apă să vadă ce are şi con- 
stată că nu mai trăia, va să zică muriseră cu toţii? 
Ea i-a omorât!... și începu să plângă mititica, de-ţi 
era mai mare. mila să o vezi; dar se opri din 
plâns, căci își aminti ceva: mămica avea un coş 
plin cu ouă și ea văzuse cum i-a scos pe aceștia 
din ou. Va scoate alţii și gata... mămica n'o să știe 
nimic. 

Pe furiș Mioara se strecură în cămară și lângă 
coș s'a așezat jos. Apoi cu mare băgare de seamă, 
cum văzuse pe mămica, luă un ou și-l sparse la 
mijloc, dar când îl desfăcu văzu că oul nu avea 
boboc, ci era la fel cu ouăle pe care le aducea 
mămica la masă... 

Mai sparse unul la fel, apoi altul și unul câte 
unul, Mioâra noastră le sparse pe toate... 


Boboc de rață n'a găsit, în schimb şi rochița 
Mioarei și cămara erau pline de ouă. 

Mămica îngrijorată de lipsa Mioarei o căutase 
peste tot și negăsind-o  nicăeri, se duse până 


-la heleşteu; acolo găsi isprava fetiţei și și-a închi- 


puit că mititica s'a ascuns de frică. 

„N'o să-i fac nimica zicea mama, ea nu e de 
vină, căci n'a știut cum să umble cu ei”. 

Vezi, că mămica nu știa ce surpriză îi mai pre- 
gătește Mioara. 


După un ceas de căutare, mămica a găsit-o pe 
Mioara în cămară plină până la gât de albușuri 
și gălbenușuri de ouă proaspete, plângând lângă 
coșul gol. 

Avu un moment de necaz așa de mare, încât 
voi să-i dea o palmă... dar, văzând-o așa de mi- 
titică, i se făcu milă și în loc de bătae, o luă de 
mână şi o duse de-i făcu o bae caldă cu duș de 
apă rece, ca să nu răcească mititica și-i dădu o 
rochie curată. 

Şi să nu vă surprindă, copii, când vă voi spune 
că Mioara n'a plâns de loc de astă dată, când i-a 
făcut mămica bae!!... 

Era doar vinovată. 

Nikita Macedonski 


OPPE HHHH HHHH HHHH 


bodi 


LAAARAAARAAAAAAAAAA AAA 


oeeo 


HHHHHH 


Het 


Amator? de cuvinte incrucisate 
CITITI s 


DIMINEAȚA COPIILOR IIS = PAG.7 


PENTRU CITITORII MAI MICUȚI 


PPP PPeteReeeeeeeeeeeeee0eea RR pata teee000000000900000400000000000000000000000 E E E E E E E EEEE EE E E E E E E E 


2 3 2 Ale 34e e 2e 2e we fe ae 3 fe Fk k e k k 3 


AAAA AAAA AA ARALLSA ARAILE REEERE ETEEETTETE rrr 


Doui prieteni buni Zoica şi Sosoiu ca şi Sosoiu Sosoiici| 


Zoica are un pisoiu negru şi frumos. L-a bo- 
tezat Sosoiu Sosolici după numele vestitului 
Sosoiu Sosolici ce era regină între pisici. 

Zoica ţine mult la pisoiu şi pisoiul ţine la 
Zoica. 

Insă, ce i-a venit Zoichii în gând?” Am să-l 
învăţ, îşi zise ea pe Sosoiu Sosolici să stea în 
două lăbuţe şi să facă sluj! aşa cum face şi 
cățelul nostru Dorel”. 

L-a pus pe un scăunel şi a început să-i vor- 
bească, zicându-i: „Sosoiu Sosolici, să stai în 
două lăbuţe şi să faci sluj! Să fii ascultător şi 
silitor şi să faci aşa, cum te învăţ. Uite, vezi 


Pisul meu e băeţel. 


dacă înveţi”. 
Cum îl cheamă? Bonbonel. Sosoiu Sosolici se uita la bucăţica de zahăr 
şi nu se atingea de ea, fiindcă pisicilor nu le 


Dar să credeți că spun drept place zahărul. Era mic aşa că încă nu învă- 


Nam văzut așa deştept. tase să vorbească. Dacă ar fi ştiut să vorbeas- 
că, i-ar fi zis Zoichii: 

Când îl strigi îndată vine, „In loc de zahăr, mie să-mi dai bine o bu- 
căţică de carne sau o ceaşcă de lapte. Dar ori- 


Nu mă sgârie pe mine, ce mi-ai da, eu tot n'am să învăţ să stau în 
EIF două labe şi să fac sluj. Aceasta e treaba câi- 
Stă în brațe frumșel: 
f fe f 5 nilor. Noi pisicile avem altă treabă: să prin- 
Să-mi trăiască Bonbonel! dem șoareci”. 
Moş Nicoară Maica Lina 


(ALALIA TETEA A ARAARA ESEAS E AAEE AAEE E EEEE AEAEE RETETE EEEE EEE EEEE RERE EREEREER rE EEr rereana 10009000000000000000000000000000000ereeeaereeeeeeee 


E ake ak ak ake Ske Ske Ske sle ske ak e Ske Ale e ale le e 3 


AAAA AAAA AEAEE ETETE EEE EEE EEEE EEEE AAAA EEEE ARARA ET] LAA aAA Aaaah AAAA AA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA 


| 
bucăţica aceasta de zahăr? Este pentru tine, 


do e at Dee ADR PRD eee a e : 


PAG. 8 = DIMINEAȚA COPIILOR 


C 


Aa e 
si 


7 


K 


| Desene de GEO | | Text de MOS NAE | 
| 18) Intâlnirea lui Stan cu piticul | 


Stan voinicul îi priveşte: „E mai mare, zu, ruşinea! Toate bune, însă foamea 


„Măi, deştepţi mai sunteți voi! Cum vor râde toţi piticii! Pe tustrei îi chinueşte. 
Un pitic, o stârpitură, Și vor da ei sfoară'n țară: Iarăşi Stan e mai cuminte, 
Să vă'nşele pe-amândoi! „Uite, ăştia sunt voinicii!” Căci într'astiel le vorbeşte: 


„Hai, vă dați mai la oparte Ceilalţi doi se'ntind la umbră, lar în gând îşi zice singur: 
Şi culcați-vă pe iarbă, Trei minute, ş'au dormit, „De pofteşte iar piticul, 
Am eu grije de mâncare, Stan voinicul face focul, O să-i dau să ție minte, 
Pun şi ciorba ca să fiarbă”. Cară apă mai grăbit. Cine este Stan voinicul”, 


N N d d d RR a a Sa i i a ii i i ii i iai ii iii edita ii ai e y, 
j y g 


j Š FRUI 
Apa lierbe, Stan e gata Ce miros mai răspândeşte! 9 picătură!” TPC: 
Carne, ierburi ca să pună, Nici boer, nici împărat, Zise Stan şi (se grăbi (4 
Insă vede că se schimbă Nici un alt om de pe lume Două degete să ntindă, LAT] 
Intr'o ciorbă foarte bună. Ciorbă ca-asta na gustat. ok: 
Vorbăn limba piticească: „Sunt flămând şi mor de sete, Stan zăreşte pe piticul: 
„Stane, tu voinic de seamă, Rog, să sorb o'nghițitură, „la, poftim, bine-ai venit!” 
Fie-fi milă şi mă lasă, Vezi ce mic sunt, deci, voinice, Şi sărind din loc îndată, 
Ca să gust şi eu din zeamă. - Voi bea doar o picătură” Drept la el s'a repezit. 
Vrea de barbă să-l înhațe Deci, lui Stan îi dă cu tifla După el se-aruncă'n apă, 
Si'n tărbacă-apoi să-l dea, Și se'aruncă în izvor. Insă'ndată ce-a intrat, 
Dar simţi piticul gându-i, Mânios, strigă voinicul: Se închise iarăşi apa — 
Stan cu dânsul ce vroia. „N'ai să-mi scapi aşa uşor!” Oare Stan s'o fi înecat? 

(Va urma) 


In n-rul viitor: „Stan voinicul se duce sub pământ”. 


== DIMINEAȚA COPIILOR 


PÀG. O e = e = RE Ra e IER 
Po i o... 4 0000090990 2000000006000 AAAA rA H 
Răspunsuri 


la 


Astolaş losif dela Tg.-Ocna ne scrie: „Eu aş 
vrea să ajung un pictor mare, fiindcă am talent 
şi toți câţi văd lucrul meu şi priceperea'mea, se 
miră şi mă laudă”. 


D-ra Gaby Bischoff (cl. IV-a pr.) din Capitală 
ne scrie: „Vreau să am o situaţie, ca să pot între- 
tine un orfelinat de copii săraci şi să mă ocup de 
îngrijirea lor”. 


D-ra Estera Livşin (cl. Il-a com.) din Capitală 
ne scrie: „Dorinţa mea este să ajung profesoară, 
să luminez minţile copiilor şi să-i îndrept pe căile 
cele mai bune. Cu banii ce voi câştiga de pe urma 
muncii mele, voi ajuta pe părinţii mei, precum şi 
pe oamenii săraci”. 


Nicolae Chilom (cl. l-a pr.) dela Cluj ne scrie: 
„Dragă Moş Nae! Văzând pe fratele meu mai 
mare că vă scrie ce vrea să fie, am rugat şi 
eu pe tăticu să scrie despre mine, adică: „Eu aş 
vrea să fiu împărat peste toată lumea, ca să nu 
las pe nimeni să mai facă vreun război, că tăticu ne 
tot spune cât era de rău atunci”. 


Mircea Jereghie (cl. l-a lic.) dela Bazargic ne 
scrie: „Aş vrea să fiu artist. Aş vrea să fiu avocat, 
medic sau inginer... Dar câte n'aş vrea să fiu! O 
să aleg însă, când voi fi mai mare. Orice aş fi, 
vreau însă să fiu un cetățean de valoare şi chiar 
dacă aş fi sărac, vreau să fiu fala ţării mele iubite”. 


D-ra l. Finkelştein (cl. IV-a pr. din Capitală ne 
scrie: „Vreau să mă fac o profesoară, ca să-i în- 
văţ pe copii carte, iar pe cei săraci să-i primesc la 
şcoală pe gratis”. 


Bițişor C. Năstase dela Câmpulung (Muscel) ne 
scrie: „Sunt fiu de militar, iubesc pe soldați şi pe 
comandantul lor. Gândul meu este să mă fac mi- 
litar desăvârşit şi să ajung să fiu aghiotantul Ma- 
relui Voevod Mihai”. 


D-ra Bandel Cecilia (cl. Il-a pr.) dela Roman 
ne scrie: „Eu vreau să ajung profesoară, pentru 
că îmi place foarte mult învăţătura şi răspund 
foarte bine la întrebările profesoarei”. 


spunsur! „Ge vrei să fii în viaţă“ 


0090000000 00000900000000000PerePePeRRRRRAARROrALRRPRRARARAPRRRARAAARAAAAARRe 100" 00000000 aaa 


URMARE 


Constantin Zabolotnic (cl. Il-a pr.) dela Vatra 
Moldoviței (jud. Câmpulung, Bucovina) ne scrie: 
„Eu vreau să fiu un om fericit. Cât trăesc, să pot 
munci fără supărare, veşnic cu un zâmbet mândru 
pe buze la orice greutăţi şi să las ceva bun gene- 
raţiilor viitoare, căci rele rămân dela alţii. Lumea 
să fie mulţumită de mine, iar eu să fiu mulţumit 
de soarta mea”. 

Rosenberg Zoltan dela Freidorf (jud. Timiş) ne 
scrie: „Dorinţa mea este ca Dumnezeu să-mi ajute 
să am noroc în viaţă, iar când voi fi mare, să mă 
fac inginer”. 


D-ra Carmen Felicia Rotaru (cl. IV-a pr.) dela 
Sibiu ne scrie: „In viaţa mea, doresc să fiu artistă 
de cinematograf vorbitor, ca Anny Ondra. Când 
se va face un film românesc, să nu fie nevoe să se 
aducă artiste din străinătate”. 

Constantin Chilom (cl. Il-a pr.) dela Cluj ne 
scrie: „Aş vrea să fiu cel mai plăcut om al lui 
Dumnezeu, împlinind întru toate voia Lui”. 


D-ra Emilia Rosenwald (cl. Ill-a pr.) dela Cer- 
năuți ne scrie: „Aș vrea să mă fac cercetaşe, fiind- 
că îmi place sportul şi pot fi de folos patriei şi 
compatrioţilor mei în timp de războiu”. 


Anghel Gh. Gheorghe (cl. IV-a pr.) din Capi- 
tală ne scrie: „Doresc să fiu medic militar, să-mi 
pot apăra ţara la nevoe şi să pot vindeca pe solda- 
ţii bolnavi”. 


Nancy Weinberg din Capitală ne scrie: „Ştiu 
bine aritmetica şi toată distracţia mea e să fac nu- 
mai socoteli. Sper să ajung un urmaş al marelui 
matematician francez Nancy, ceeace îmi va pro- 
cura o frumoasă carieră în viaţă”. 


Ovidiu Toporanu (cl. Il-a pr.) din Capitală ne 
scrie: „Aş vrea să mă fac un bun ceasornicar, căci 
ceasornicarul este ca şi un doctor. Afară de aceasta, 
mai este o meserie curată, frumoasă şi distractivă. 
Dar deocamdată mă aflu bolnav în sanatoriul C. 
T. C. dela Carmen. Sylva”. (Din partea noastră, 
îi dorim grabnică însănătoşire. N. R.). 


DIMINEAȚA COPIILOR: = a z =: == PAG. 11 


INUNDAȚIILE IN IUGOSLAVIA: Publicăm o fotografie cu grupuri de oameni, printre 
care mulţi copii, rămaşi fără adăpost din cauza inundaţiilor din lugosiavia 


Urmare la răspunsurile întrebării „Ce vrei să fii în viată“ 


D-ra Georgeta Adlea dela Sibiu ne scrie: „Aş D-ra A. Kiparissi dela Sulina ne scrie: „Dorinţa 
vrea să ajung studentă şi să fiu folositoare ţării mea este să deviu o profesoară de pian, pentru că 
mele”. îmi place mult pianul”. ; 


D-ra Alisa Mavromati (cl. IV-a pr.) dela Huşi Costel C. Colţescu (cl. IV-a pr.) din Capitală ne 
ne scrie: „Doresc să cresc mai repede mare şi să SOME: „Aş vrea să ajung un învățat celebru, ca să 
i TAA : $ fac fala numelui răposatului meu tată şi fericirea 
mă fac o mare artistă de cinema. Aş mai dori mult mamei mele, care numai pe mine mă are”. 
să am un cal de călărie şi să călăresc mult”. h 
lulian Cr. Mănescu dela Cahul ne scrie: „Cu 
Stefan Fischer (cl. Il-a pr.) din Capitală ne toate că acum sunt mic, dar cu ajutorul lui Dum- 
scrie: „Eu vreau să fiu în viață un astronom cu- nezeu, sper să mă fac mare şi voinic, căci idealul 
noscut. Vreau să ştiu înaintea celorlalţi astronomi meu este să mă fac ofiter de cavalerie. Voi lupta 
şi oameni de ştiinţă, dacă sunt sau nu oameni pe din răsputeri, ca să-mi apăr moşia strămoşească, 
planeta Marte. Prin descoperirea aceasta să se lăsată de străbunii noştri. Aşa să-mi ajute Dum- 
audă în toate continentele nu numai numele meu,  nezeu!”. 
ci şi numele României”. i « (Va urma) 


PAG. 12 = = 


= = DIMINEAȚA COPIILOR 


tu 


J al re curioasă. Anume dacă unul din ei doi 
„asta nu e cu putință” sau „asta nu e de 
zeci de palme. 


KESI aplea și Tănase făcuseră o dată o prinsoa- 
ar spune vreo năzdrăvănie, vreo minciu- 
nă născucită. iar celalt ar răspunde că 

crezut”, să plătească douăzeci de lei. Dacă zice 

că n'are bani, atunci să stea şi să i se tragă două- 
Trecuseră câteva zile dela prinsoarea aceasta. 
Intro după amiazi Haplea și Tănase s'au întâlnit 


= = —— — 


prinsoarea, pe când Tănase nu se gândea la alt 
ceva decât cum să-l păcălească pe Haplea. 

Și aşa, mai vorbind ei de una, de alta, mai dând 
pe gât câte un pahar de ţuică, Tănase, tocmai 
când Haplea se gândea mai puțin la prinsoare, 
începu să ofteze și să zică: „Ah, prietene dragă! 
Nu știi ce mi sa întâmplat! Mu știi ce am pățit! 

-— Ce ţi s'a întâmplat și ce ai păţit? îl întreabă 
Haplea. 

— Azi noapte, îi răspunse Tănase, m'au călcat 
hoţii și mi-au furat din curte puţul cu apă, cu tot. 


— Cum să-ţi fure puţul și cum zici cu apa din 
el? Asta nu e cu putință! îi întoarse Haplea vorba. 

— Te-am prins! îi strigă Tănase vesel, adăo- 
gând: dă-mi douăzeci de lei.” 


Abia atunci își aminti Haplea de prinsoarea 
ce făcuse. „Da, zise el, văd că m'ai prins, dar eu 
n'am de unde să-ți dau douăzeci de lei. 


— Dacă-i așa, făcu Tănase, stai să-ţi trag două 
zeci de palme, precum ne-a fost învoiala.” 

Când auzi că e vorba să mănânce douăzeci de 
palme, lui Haplea nu-i veni deloc la socoteală. 
Insă, deșteptul de el găsi numai decât mijlocul, ca 
să iasă dn încurcătură. 


„Nu te grăbi cu palmele, grăi el. Am vrut să 
spun că n'am acum în buzunar douăzeci de lei, 
pentrucă eu îmi ţin banii acasă. De aceea, treci 
mâne pe la mine și ţi-i dau.” 

Haplea se întoarse acasă și povesti coanei Frosa 
păţania. „De dat douăzeci de lei, zise el, nici vorbă 
nu poate fi, pentrucă ia-i de unde nu-s. Dar 
nici douăzeci de palme n'am poftă să mănânc. 

— Lasă că te scap eu!” îi răspunse coana Frosa.. 

A doua zi, când se aștepta să vie Tănase, coana 
Frosa îi zise lui Haplea să se culce în pat și să 
stea cu braţele întinse și cu ochii închiși, ca și 
cum ar fi murit. Il acoperi apoi cu un cearșaf de 
pânză albă, îi puse pe piept o icoană, iar la cap 
îi aprinse o lumânare. 

Și iată că se zări Tănase venind. Coana Frosa, 
cum îl văzu, se puse să plângă și să bocească. „Ah, 
vai de mine și de mine! Ah ce am să mă fac! 

— Ce ai, coană Froso, ce sa întâmplat? o în- 
trebă speriat Tănase. 

— Ah, Tănase, nu mă întreba! E groaznic, este 
pentru mine prăpădul cel mare! A murit Haplea! 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


— Cum? Când a murit Haplea? întrebă Tănase 
şi mai speriat. 

— Aseară, când s'a dus la coteţ. L-a lovit cu 
piciorul un puișor de găină și l-a omorât pe loc! 

— L-a lovit cu piciorul un puișor de găină şi 
l-a omorât pe loc?! repetă Tănase foarte nedu- 
merit. Şi după ce se gândi puţin, adăogă: Dar asta 
nu e cu putinţă! Asta nu e de crezut!” 

Când Haplea, care făcea pe mortul în pat, auzi 
cuvintele acestea, sări în sus și strigă: „Te-am 
prins! Ai pierdut și tu! Dă-mi și tu douăzeci de 
lei! 

— Dă-mi mai întâiu tu, îi întoarse 
vorba, fiindcă tu ai pierdut mai înainte. 


Tănase 


— Păi, eu n'am bani, făcu Haplea. 
— Nici eu n'am, zise Tănase. 
— Atunci ce e de făcut?” 


Şi în loc să-și zică „Suntem chit”, au socotit 
că nu e alt mijloc decât să-și tragă unul altuia 
câte douăzeci de pâlme, ceeace au și făcut. 


pe 


-009--089- 


2-22 .-o- 2-2 2-0” 


m= 


Cititi: „HAPLEA LA ŞCOALĂ“ 


de MOŞ NAE 


Un volum lei 40 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


` 


* SCARA MUZICALĂ 


=| LEGENDĂ POPULARĂ DIN ITALIA | 


x 


Do, re, mi, fa, sol, la, si, do — scara mu- 
zicală! Care dintre voi, copii, na ridi- 
cat-o şi n'a coborât-o de zeci şi sute de ori în 
orele de muzică? Dar câţi dintre voi cunosc le- 
genda ei? Am auzit-o şi eu nu ştiu de pe unde şi 
mă grăbesc să v'o spun şi vouă, căci chiar dacă 
nu e adevărată, totuşi e destul de frumoasă. 
Povestea spune că undeva, într'o ţară oare- 
care, trăia într'o vreme un rege mare şi bun. A- 
nii bătrâneţii aiungându-l şi simţindu-şi sfârşitul 
pe aproape, se gândea zilnic la cei ce aveau să-l 
urmeze la tron şi toeimai aci era greutatea .cea 
mare. Regele avea foi fihgengen, care semănau 
între ei ca două pigături dea >Re. unul îl che- 
ma „Do” iar pe celalt „Ni 
tură era pus bietul Tede Mə ă dădea tronul lui 
Do, s'ar fi supărat Nino. de-l dădea lui Nino, s'ar 
fi supărat, tot pe Bună. dreptate, Do. / 
Intr'o bună zi chemă lă et-pe 
după cum îl sfătuise un sfetnic înțelept, le zise: 


In mare încurcă- 


gi. 
pf 


i /doi feciori şi, 


„Dragi copii! Anii vieţii mele s'apropie de 
sfârşit. Azi, mâine, Dumnezeu mă va chema la 
Dânsul să dau seama de faptele mele de pe acest 
pământ. Unul din voi va trebui să mă urmeze la 
tron, dar care? Amândoi aveţi drepturi egale, 
căci v'aţi născut deodată Deci, ca să nu se işte 
între voi certuri, iată ce am hotărât: In noaptea 
aceasta veţi dormi amândoi pe dealul din fața 
palatului şi acela dintre voi care va zări mâine 
dimineaţa cel dintâi soarele, acela să mă urmeze 
la tron”. 

Nino şi Do se învoiră bucuroşi, căci erau frați 
buni, înţelegători şi iubitori. 

Nino, mai norocos, se deşteptă cei dintâi toc- 
mai când soarele răsărise din grămada norilor. 
Plin de bucurie, sculă pe fratele său din somn şi-i 
zise: „Do, re mi îa, sol la!” Ceia ce pe limba ita- 
liană însemnează: Do, rege mă fac; soarele e 
acolo! La .aceste cuvinte Do răspunse scurt: „Si” 
(adică da). Şi iată cum ne spune legenda că s'ar 
fi născut scara muzicală. D. C. Mereanu 


SĂ PRIVIM CE 


RUL NOAPTEA 


E sigur, noaptea e făcută, ca să dormim 
şi să ne odihnim. Insă, mai înainte de a 
ne culca, putem eşi pentru câteva minute 
în curte şi să ne ridicăm ochii la cer. Mai 
ales într'o seară când cerul e senin şi îm- 

podobit cu mulțimea nenumărată de stele, iar luna 

este „plină“, adică în toată frumuseţea şi strălu- 
cirea ei. 


Să privim! Vedeţi o stea, care este mai aproapi 
de lună? Priviţi-o şi nu-i uitaţi numele: e steaua 
polară. Se numeşte aşa, pentrucă spre ea este în- 
dreptat polul Nord al pământului. Cu alte cuvinte, 
steaua aceasta ne arată în ce direcţie este Nordul. 

Şi dacă aţi şti ce călăuză bună şi sigură a fost 
timp de câteva mii de ani pentru corăbierii care na- 
vigau în largul mărilor! 

In zilele noastre, comandanții de vapoare se folo- 
sesc de busolă, ca să nu greşească drumul şi să ştie 
în ce direcție merg. Insă busola este o invenţie, 
care s'a făcut mai târziu. Mai înainte de a fi inven- 
tată, steaua polară ţinea pentru navigatori în tim- 


pul nopţii loc de busolă. Cum am spus, steaua po- 
lară arată Nordul. 

Bine înţeles, corăbierii din timpurile vechi erau 
in grea încurcătură şi în mare primejdie în nop- 
tile când cerul era acoperit de nouri, aşa că nu 
puteau să vadă steaua polară, care le servea de 
călăuză. Dar în astfel de nopţi, ei căutau să se re- 
tragă şi să se adăpostească în vreun port. 

Insă pe cer n'avem de văzut numai steaua po- 
lară. Numărul stelelor este doar de multe milioane. 
Ce-i drept, noi cu ochiul liber nu vedem decât cinci 
până la şase mii. Dar nici acestea nu sunt puţine, 
aşa că nu trebue să ne oprim tot timpul la o sin- 
gură stea. 

Şi ce mari sunt multe din stelele acestea! Sunt 
stele pe lângă care pământul nostru este ca un 
bob mărunt de nisip lângă un măr. Şi sunt stele 
care sunt aşa departe de pământ! 

„Cât departe? Ca de aicea la Paris?” mă în- 
trebă Mirciulică. 

Am râs. fiindcă nu există nici un corp ceresc la 
o depărtare aşa de mică, Luna, de exemplu, care 


=> 


PAG. 16 Ge 


= DIMINEATA COPIILOR 


este cea mai aproape de pământ. Cu toate acestea, 
dela pământ la lună nu sunt mai puțin de 386 de 
mii de chilometri, pe când distanţa în linie dreaptă 
între Bucureşti şi Paris nu este decât vreo 2000 
de chilometri. 

Şi acum să arăt cât departe de pământ sunt u- 
nele stele. 

Lumina străbate spaţiul cu o iuţeală de 320 de 
mii de chilometri pe secundă. Ei bine, pentru ca 
lumina uneia din aceste stele să ajungă până la pă- 
mânt, îi trebue un timp de mai multe milioane de 
ani, tot mergând cu iuţeala de 320 de mii de chilo- 
metri pe secundă. 

Vă puteţi face acum o ideie de depărtarea la care 
se găsesc aceste stele şi de întinderea nesiârşită 


a Universului? Foarte greu, aproape cu neputinţă! 
ts” 


Dar mai bine să privim cerul, fără să Încercăm 
astfel de socoteli pe care nici nu le putem face. 
Vedeţi un pi de stele, dintre care patru for- 
ă iii aghiu şi alte trei ca un fel 

Gt esa se numeşte în po- 

AN nu arte de el este grupul 
(si sr arut mic”. 
= arăt steaua” Marte, des- 
a scris aşa de mult în „Dimi- 


Ņ\ n ø să ne înțelegem. Marte nu este „stea”, 
N că „stea“ înseamnă un corp ceresc luminos, 
Cu lumină proprie; aşa cum este iasa Marte 


însă este o planetă, ca pământul, aşa că şi cl pri- 
meşte lumina, în timpul zilei, dela soare, iar în 


“timpul nopţii, dela lună. 


Planetele poartă acest nume şi pentrucă  rătă- 
cesc pe cer, neavând o poziţie fixă, aşa cum au 
stelele. 

De aceea, să-l căutăm pe: Marte şi să vedem în 
care parte a cerului se găseşte în seara aceasta. 
A, uite-l: vezi steaua aceea care este de un roşu 
mai închis, de un roşu ca sângele şi a cărei lumină 


„tremură? Este planeta Marte, fii sigură. 


Dar steaua pe care o vedem în direcţia Apusu- 
lui şi a cărei lumină este vie şi străluceşte mai pù- 
ternic decât celelalte stele? Nici aceasta nu este o 
stea adevărată, ci tot o planetă. Este planeta Ve- 
nus, căreia poporul îi spune „Luceafărul”. 

Poporul chiar crede că sunt doi Luceferi: „Lu- 
ceafărul de dimineaţă” şi „Luceafărul de seară“. 
Nu”, nu ese decât un singur Luceafăr, adică este 
planeta Venus, mare aproape cât pământul, şi care 
dimineaţa este la Răsărit, iar seara este la Apus. 

Dar Dorina ştie şi numele celorlalte planete, în 
afară de Venus, Pământul şi Marte. Ştie că mai 
sunt planetele următoare: Mercur, Jupiter, Saturn, 
Uranus şi Neptun — şi vrea să le vadă şi pe ele. 

Nu, Dorino, nu le putem vedea pe toate cu 'o0- 
chiul liber. De aceea, e mai bine ca acum să mergi 
la culcare, fiindcă s'a făcut târziu. 


Vladimir Astronomul 


-T ——= = a = e 


Toţi şcolarii să citească 


Almanahul Şcolarilor 


pe anul 1932 


Costul unui exemplar este lei 25 


2-2... o-o-o-. 


Pentru o reducere de 50'/, 
la LUNAPARK-MOŞI 


Posesorul acestui bon va obţine de la cassa specială 
din Luna Park, un carnet care-i acordă o reducere 
de 50% din costul tuturor atracţiunilor. 

E recomandabil ca copiii să fie întovărășiți tot- 
deauna de o persoană mai mare. 


HHHHHHHHHHHHHHHH HHHHHH 


E 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Ach. Eig.-Loco. — „Puiu” este mai de grabă o 
bucată în proză decât în versuri. Mai vedem că 
d-ta nu esti de loc atent la ortografie şi la punc- 
tuaţie, lucruri, de altfel, aşa de uşoare. 

Tăz.-Loco. — „Comoara de pe deal”. Povestea 
trebuia scrisă într'o limbă mai curgătoare şi cu 
fraze mai scurte. 

M. P.-Merei-Buzău. — ţi 
„Cântec de leagăn”. 

Tit. Traian şi Cultura P. O.-Flintoit Cock (Ca- 
nada). — Am ţinut seamă cu plăcere de cuprinsul 
scrisoarei d-voastre şi s'a făcut aşa ca pentru so- 


publicăm poezia 


. cietatea d-voastre să se dea 25 de bonuri cu drep- 


tul la tragerea premiilor. 
tat pe alţi abonaţi şi cititori ai „Dimineţii Co- 
piilor”. Rândurile scrise de d-voastră, care, deşi 
sunteţi aşa de departe. păstraţi legătura suileteas- 
că şi dragostea pentru Țară şi cultura română, 
ne-au bucurat şi înduioşat. 


Norocul însă a aiu- 


Atelierele „ADEVERUL“ 8. A. 


A