Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1931 (Anul 8, nr. 361-411) 750 pag/DimineataCopiilor_1931-1669230700__pages251-300

DIMINBATA GOBI DOR=  :046.7 


RR RA RR RR OOOO 


RRR 


+ 
ว่ 
$ 
i 
i 
: 
3 
i 
pi 
t 


| CARE E MAI FRUM 


OS? | 


๓ ๐ 2 ăi - 6 7 รั ร 756565414 ั 8 ฐ ู ั ณั ไ 10022002000000005056162656. 


Cititorilor iubiţi, Dintre noi, să spuneți drept, 
Stati puțin şi ne priviți. Mai frumos şi mai deştept, 
Cum vedeţi, noi suntem trei, Cine este, cum vă pare? 
Dolofani şi mititei, Haide, spuneți cu glas tare! 
๑ 57 Nitu 
ว จ 9 จ ย 999 จ จ จร จ จ ง จ จ ย ว ว 9 99 จ 9 99 ย 9 จ จ จ ย 19 จ จ อ ย จ อง ง ง อ ย 0 ง จ ง อ ง จ ย จ ย จ ง อ ว จ ย ออ ว จ ย ง จ ร อ ง จ ง ย จ อ ง จ ง อ อ อ ย อ ง จ ง อ ง ว ศา 
0 0119 0 080 


` DUŞMANUL PISICILOR | 


Tom a văzut โท carte 

O pisică desânată. 

„Ce mai cauţi pe aicea, 
Tu, lighioană blestemată!“ 


Supărat din cale-atară, 
Rupe cartea, o sfâşie, 
Căci când vede o pisică, 
Tom turbează de mânie. 
Filina 


อ ว ว งวง จ ว ย จ ง จ 0 จ จ จ” อ ง 9999 จ 9 จ ง 9 ย จ ง จ จ จ จ ร ง จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ ร อง จ จ จ จ ร จ ย จ จ ร จ จ จ ร จ ร ก จ ง ท 


PAG AES >. DIMINEATA: COPIILOR 


ESTEA Cenon 6 Thânteni 


Desene de GEO | | Text de MOŞ NAE | 


2) Despârţirea celor şase trântori 


O pornesc pe jos flăcăii, Când. ajung la o pădure, Poate-ar fi dormit trei zile, 
Me.g cu greu şi cum plecați, Toţi la umbră. se trântiră, Insă fost-au deşteptaţi 

Nici la drum şi nici la muncă Până în ziua următoare, De drumeti ce le strigard: 

Nu erau ei învățați. Ca buştenii chiar dormiră. „Hai, mai trântori, vă sculati!“ 


at 


จ 


S'au sculat incet, alene, „Numai merge—acum cu somnul, „Că veni-veţi toți aicea 
lard fratele mai mar» Ci povata-mi ascultați: După un an fără o lună, 
Incepu sd le vorbească, Să ne despărțim chiar astăzi, Ca să mergem iar la tale 


Scuturând pe liecare. Insă vreau ca să jurati. Căteşi şase împreună, 


DIMINEAŢA COPIILOR SERE 


„N vremea aceasta fiecare 
Meargă ori unde doreşte, 
Singur caută-şi norocul 

Si să facă ce pofteste . 


Toţi găsesc povata bună, 
Se sărută, 'mbrăţişează, 

Se despart şi la plecare 
Mult noroc vi îşi urează. 


Să vedem şi noi acuma 
Fiecare ce-a tăcut, 

Ce-a învățat, ce meserie 
Si prin lame ce-a văzut. 


Cu Călin eu zic să începem, 
Căci Călin, vezi, am uitat, 
Este fratele mai mare 

Cel povata care-a dat. 


Deci Călin porni pe drumul 
Ce ducea la o cetate 

Mare, 'ntinsă şi bogată, 
Unde-ajunse pe 'nserate. 


(ĂLA 
SIS 


Dă să vadă, dar de geaba, 
Nu zări nimic Călin: 

„Ce priviţi şi'n care parte?" 
Intrebă pe un vecin. 


„Ce, eşti orb? ii zise dânsul 
Nu vezi omul ce-a sărit 
Dintr'un vart de plop în altul 
Si nimica n'a pdtit? 


Când sosi el la piață, 
Lume multă întâlneşte 

Ce stă toată "ท nemişcare 
Si cu ochii în Sus priveşte. 


„Asta-i. Varor, acrobatul, 

Cel mai mare săritor, . 

Umblă-apoi şi pe frânghie 

Cu ochii 'nchişi şi p'un picior“. 
(Va urma) 


PAG. 10 =-- = DIMINEATA COPIILOR 


inei i-se părea că pisica ei spune altfel 
„miau” decât celelalte pisici. li pusese 


numele Mimi, tocmai pentrucă i-se părea 
că este altiel decât toate pisicile. Cei- 
laţi din casă nu spuneau pisicii Mimi, ci 
numai Pisi. 

La început, i-a spus şi Nina tot astiel, dar a- 
tunci pisica era mică de tot. Nu erau prietene bu- 
ne ca acum şi Mimi aproape nu era băgată în 
seamă. Nu e vorba, nici acum nue prea mare. 
Dar oricum, cunoaşte întotdeauna glasul Ninei, 
şi chiar dacă nu o strigă, pisica vine singură lân- 
gă stăpâna ei. 

Mimi este mică, are blana de un alb curat si 
pe alocuri negru strălucitor. 

Nina ştia mai înainte de a avea pe Mimi că pi- 
sicile prind şoareci şi dacă le superi, au obiceiul 
să sgârie. Din pricina aceasta, Nina se ferea de 
pisici. 

Cum S'a întâmplat să vie Mimi la ei, nu știe. A 
văzut-o doar într'o seară în bucătărie. 

„Ce e cu pisica asta? — a întrebat ea pe bucă- 
tăreasă. 

— Ce să fie? S'a pripăşit şi ea pe la noi. 

— Dacă o mângâi, sgârie? 

— Nu, pentru că e mică şi îi place să fie mân- 
gâiată”. 

Atunci Nina sa apropiat de Mimi şi a întins 
mâna spre ea. Pisica s'a ferit, dar văzând că Nina 


PISICA NINE 


EI 


| 
o 


0 priveşte cu prietenie, a inceput să ท บ โส น ท อ încet 
si s'a lăsat mângâiată. จ 

Insă blăniţa lui Mimi nu era tocmai curată. Pen- 
trucă tocmai atunci Nina nu avea ce face, s'a gân- 
dit să-i facă o baie. Şi după ce i-a făcut baia. i-a 
dat să mănânce. lar de atunci Mimi a rămas pisi- 
ca Ninei. 

Blăniţa lui Mimi era acum mereu curâtă si fru- 
moasă si felul cum se juca şi zicea „mi-au” o deo- 
sibea mult de celelalte pisici. Mimi era foarte 
delicată şi totdeauna aproape de stăpâna ei. 

O pisică oarecare este bună să prindă şoareci 
şi când e supărată, poate să sgârie. Mimi nici nu 
prindea şoareci şi nici nu sgâria. 

Dar Mimi era mai mult decât o pisică, era o 
prietenă. Şi pentru o prietenă nu este potrivit un 
nume ca Pisi. De aceea Nina s'a gândit să o bo- 
teze atilel si Mimi i s'a părut numele cel mai ni- 
merit. 

De obiceiu, Mimi avea rolul de guvernantă a 
păpuşii. Nina ştia că nu este bine să fie lăsaţi co- 
piii singuri şi de capul lor. 

Pentru asta ei au uneori câte o guvernantă, ca 
să-i supravegheze şi să aibă griiă de ei. Păpuşa 
era copilul Ninei. Nina, desigur, nu putea să vadă 
singură de păpuşe si atunci a împărţit grija cu 
Mimi. 

Ideia i-a venit într'o zi de vară, când Nina, Mi- 
mi și păpuşa sedeau în curte. Deodată Nina a fost 


DIMINEAȚA COPIILOR = PAG. 11 


chemată în casă de mama ei. Trebuia neapărat 
să se ducă şi nu-i venea la îndemână să ia si pă- 
puşa cu ea. 

Insă deoarece nu se îndura s;o lase singură, i-a 
spus lui Mimi să aibă grijă de păpuşe până când 
s'o întoarce ea. Mimi a dat din cap ca şi cum ar 
fi înţeles şi Nina s'a dus unde era chemată. 

Cu toate că ştia că păpuşa nu este singură, to- 
tuş Nina s'a grăbit să se intoarcă. Dar sa grăbit 
în zadar, căci păpuşa şedea cuminte şi Mimi era 
alături. Chiar în ziua aceea s'a înţeles cu Mimi, 
că de atunci înainte să fie guvernanta păpuşii. 

Şi Nina a fost mulţumită de guvernanta ei. Ca 
orice mamă bună, Nina voia ca guvernanta să se 
poarte bine cu copilul ei şi să-i spue poveşti. 

In adevăr, Mimi niciodată n'a pus laba pe pă- 
puşe, nici măcar ca s'o mângâie şi cât despre po- 
veşti, Nina era convinsă că în fiecare zi spune 
câte una păpuşii. Nici Mimi şi nici păpuşa nu pu- 
teau să vorbească la fel cu oamenii, dar cu sigu- 
ranţă că se înțelegeau de minune într'o limbă a 
lor. Ca orice guvernantă, Mimi avea şi leafă. 
Fiindcă însă Nina nu avea bani şi nici Mimi nu a- 
vea ce face cu banii, leafa nu era plătită în bani, 
ci în lapte şi în bucățele de friptură. 

Intr'o dimineaţă, Nina a dormit mai mult ca de 
obiceiu. Razele soarelui ajunseră aproape până 
în patul ei. 

Când s'a trezit, a auzit afară larmă. Vecina de 
alături vorbea tare şi după glas părea foarte su- 
părată. Din câte putea auzi, a înţeles că este vor- 
ba de o pisică şi de un borcan de dulceaţă. 


S'a îmbrăcat în grabă, însă până a fost gata, 
vecina tăcuse. 
Nu-şi amintea ca Mimi să îi făcut vreodată 


vreo poznă şi nici n'o credea în stare să facă aşa 
ceva. Totuşi, îi era teamă ca pisica de care spu- 
ne vecina, să nu fie Mimi. Când n'a văzut-o ie- 
şind în întâmpinarea sa şi nici prin curte, bănuiala 
Ninei se întări. Se întrebă dacă nu cumva Mimi, 
din greşală, a făcut vre-o prostie. 

Incepu s'o caute. 

A găsit-o în bucătărie, ghemuită sub masă, tot 
aşa de speriată, ca şi în seara când a văzut-o pri- 
ma oară. 

A strigat-o, dar pisica nu s'a încumetat să iasă 
de sub masă. li era parcă frică să-şi privească 
stăpâna si era toată mâniită. 

Nina era din ce în ce mai .mirată de purtarea 
pisicii. Bucătăreasa i-a lămurit însă totul. Mimi 
în dimineaţa aceia a uitat, pe semne, că trebue să 
stea lângă păpuşe şi lucru neobişnuit de grav, a 
sărit gardul. Ce ล făcut acolo, nu se ştie prea bi- 
ne. Rezultatul a fost că vecina a găsit-o cu labele 
întrun borcan de dulceaţă. 

Cum era şi firesc, vecina s'a supărat văzând a- 
ceasta şi a sărit cu un băț să pedepsească pe pi- 
sică, 


Se vede treaba că: Mimi nu s'a putut descurca 
prea repede, aşa că a simţit cum e gustul nuelii 
şi de aceea era acum aşa supărată. 

Dar odată cu asta s'a răsturnat şi borcanul ca- 
re s'a spart şi dulceata vecinei s'a împrăștiat pe 
105. 

Acum Mimi, murdară peste tot de dulceaţă, şe- 
dea sub masă neîndrăznind nici să miaune. Nina 
nu se aştepta la una ca aceasta. Şi îi părea rău, 
mai ales că s'a răsturnat borcanul cu dulseaţă al 
vecinei. 

Nina era cât se poate de supărată de întâmpla- 
rea aceasta. Insă era sigură că mai târziu Mimi 
avea să-şi ceară iertare, aşa cum ştiu pisicile să 
ceară iertare. Păcat însă, că nu putea să ceară 
iertare şi vecinei. Nina s'a plimbat, până aproape 
de amiazi prin curte, gândindu-se mereu la ne- 
plăcuta întâmplare de dimineaţă. 

Deodată însă găsi cum să împace lucrurile. 

Intră în casă si începu să scrie. li scria vecinei 
0 scrisoare: 


„Te rog să ierti pe pisica mea Mimi, că te-a 
supărat azi dimineaţă. Mimi este pisică foarte bu- 
nă şi nu face prostii. S'a întâmplat numai că tre- 
când prin cămara d-tale, s'a împiedicat şi a alu- 
necat cu labele în borcan. Dar să ştii că acurmn îi 
pare foarte rău că n'a umblat cu mai multă băga- 
re de seamă, ca să nu se impiedice. 

„Mimi ma rugat să cer iertare pentru ea, fiind- 
că ei îi e ruşine să vie la d-ta după fapta pe care 
a făcut-o”. 

Vecina d-tale şi stăpâna lui Mimi 
Nina 


După ce a scris scrisoarea aceasta, toată grija 
Ninei a dispărut. A pus scrisoarea într'un plic, sa 
dus pe lângă gard şi când credea că n'o vede ni- 
meni, a aruncat-o în curtea cealaltă, în așa îel, ca 
s'o găsească vecina şi s'o citească. 

Pe urmă s'a dus în bucătărie şi pentru că Mimi 
tot nu îndrăznea să iasă de sub masă, s'a vârât ea 
acolo şi i-a spus încet la ureche pisicei, aşa ca 
să nu audă bucătăreasa: 

„Mimi, azi mai supărat mult. Ar trebui să te 
cert şi să te bat. Eu însă, te iert. Numai să-mi 
promiti că altă dată n'ai să mai faci. 

Şi acum hai repede să-ţi fac bae, căci eşti mur- 
dară şi nu trebue să întârziem mult, fiindcă pă- 
puşa e singură”. 

Dinu Roco 


Citiţi cu toţii 


„Ştrengăriile lui Gigi“ 


อ 4 ร 5 


DIMINEAŢA COPIILOR 


RE II] 


e 


จ อ ง 191051586 ล 90 . 


"| 


a 
| 


PTA TE ญ่ [ร ท ง "IER 


ๆ i 


de Florica Rădulescu 


fost odată o fetiţă pe care o che- 
ma Lia. Fetiţa aceasta nu avea 
părinţi şi nici rude; trăia singu- 
ră, într'o odaie sărăcăcioasă, la 
marginea oraşului. 

Un singur prieten avea fetiţa: 
un căţel care o iubea foarte 
mult şi care o păzea de oamenii 
Cum nu avea pe nimeni care să-i poarte 
Lia îşi agonisea singură traiul, vânzând 
Din zori şi până'n seară, străbătea străzile 
însoţită de Castor, cățelul credincios. 


cei răi. 
de grijă, 
flori. 
oraşului, 

Catelul purta atârnat de gât un coşuleţ plin cu 


flori, cari se schimbau după anotimp. De era pri- 
măvară, ghiocei şi viorele  drăgălaşe  îndemnau 
trecătorii să le cumpere. Vara, garoafe şi tranda- 
firi; iar toamna, până târziu, când cădeau primii 
fulgi, crizanteme frumoase îi împodobeau coşu- 
letul. Iarna, însă, o ducea tare greu. Florile vii 
erau înlocuite cu flori de foiţă colorată. Garoafe- 
le, macii, crinii, nu mai atrăgeau acum cumpără- 
torii, şi câştiga atât de puţin, încât abia îi ajun- 
gea de o pâine. lar de încălzit, nici gând! 

De multe ori, obosită şi îlămândă, adormea îm- 
brăcată, strângându-se de frig, de ajungea cât un 
ghemuleţ. Castor o pândea până adormea si se 


'foarea de flori” 


suia şi el în pat, făcându-se 
ei. 

Intr'o iarnă, fetiţa s'a îmbolnăvit rău ร 1 n'a mai 
ieşit din casă. Nimeni n'a ştiut de ea; zăcea sin- 
gură; doar credinciosul ei prieten, Castor, se în- 
vârtea în jurul patului, privindu-şi stăpâna cu iale 
şi gemând de durere că nu-i poate da vreun aiu- 
tor. 

Intro noapte, Lia deschise ochii mari si privi 
în jurul ei. Unde se afla oare? Nu mai era în pa- 
tul ei, în care zăcuse atâtea zile si nopţi, ci pe 
un tron de aur, iar la picioarele tronului, stătea 
un pai, îmbrăcat în haine de catifea roşie. 

In jurul ei, se aflau douăsprezece domnite fru- 
moase; fiecare din ele având înfăţişarea unei 
flori. 

Timpul era călduros si mireasma îmbătătoare 
plutea în aer. 

„In ce ţară mă găsesc şi cum mă aflu pe 
tronul acesta de aur?” întrebă Lia, uimită de cele 
ce vedea. 

„Te afli în „Țara minunilor”, iar tu eşti Prinţe- 
sa Camelia, stăpâna noastră. Azi e sărbătoarea 
florilor şi tu primeşti defilarea supuselor tale. 

— Dar eu nu sunt prinţesă, sunt Lia „„vânză- 
zise fetiţa. 


covrig la picioarele 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ร 1 40 


— Ai fost odinioară, dar prin suferinţele îndu- 
rate pe pământ, ţi-ai câştigat nemurirea”. 

Lia nu ştia ce să creadă, privindu-se însă în o- 
glinda lacului vrăiit se văzu îmbrăcată într'o ro- 
chie ţesută din petalele florilor, iar pe frunte pur- 
tând o diademă din boabe de rouă, ce străluceau 
mai frumos ca diamantele regilor. Era atât de 


schimbată, încât aproape să nu se mai recunoas- 


că! 

Chipul îi era palid ca ceara, iar ochii ei negri, 
străluceau ca doi cărbuni aprinşi. Era neînchipuit 
de frumoasă, dar de o frumuseţe ce ar îi înspăi- 
mântat pe muritori. 

După ce se obişnui cu noua ei înfăţişare, îşi a- 
duse aminte de prietenul ei de pe pământ. 

„Unde e Castor? Ce sa întâmplat cu el? 

— Aici sunt, stăpână, zise o voce subţirică şi 
paiul, care până acum stătuse la picioarele tro- 
nului, sări în sus, plin de bucurie, şi se închină 
până la pământ în faţa ei. / 
„Tu eşti, Castor?... Şi tu ai luat o nouă înfăţi- 
şare!... Ce bine îmi pare că te văd!” strigă Lia, 
plină de bucurie. Acum că ştia pe prietenul ei 
lângă ea, se simți mai liniştită. 

Castor îi spuse: 

„Stăpână, în fiecare an, prin luna lulie, tu iei 
parte la sărbătoarea ce se dă în cinstea ta. Flori 
din toate neamurile vin să ţi se închine şi să-ţi a- 
ducă daruri”. 

Lia văzu cu uimire cum mii ร 1 mii de albine, 
venind în zbor grăbit, îi întindeau pe tavite de 
argint, fagurii aurii, culeşi din potirul florilor. Gu- 
stă din ei şi văzu că dulceaţa şi aroma lor e nein- 
trecută. Auzi apoi o melodie îngerească, ce pă- 
rea cântată de o harpă nevăzută si văzu cum flo- 
rile îşi îndoiau tulpinele şi în ritmul legănat al 
muzicii, ส ล ท ร ล น cele mai graţioase jocuri. 

Lia fu apoi luată pe braţe de cele douăsprezece 


DESPRE VACĂ 


"Un mic şcolar elveţian căruia i se dăduse o te- 
mă despre vacă scrise următoarele rânduri: 

„Vaca 6 un mamifer. Ea are patru picioare 
lungi până în pământ. In capul ei cresc aproxi- 
mativ doi ochi. Are două urechi lungi de măgar 
de lângă cari pornesc două încovoituri. 

Vaca tânără nu se numeşte vacă şi deaceea i 
se zice vitea. Fa nu ouă ca găinile noastre. Mă- 


runtaele ei le mâncăm noi, iar din pielea ei cis- 
marul satului face “ghete”. 
L. D. 


miot Flori, şi. simţi cum se înălța, 
mai sus.. 


sus... tot 


Peste câteva zile, vecinii găsiră trupul înţepe- 
nit de frig al vânzătoarei de flori, ce murise strân- 


gând la piept florile de foiţă colorată. 
Florica Rădulescu 


PP... ๐ ๑ % ๕ ๑ < ๕ ๐ ๕ ๑ ๕ ๑ ๐ ๕ ๕ 


=- 


| „CUVINTE INTELEPTE | 


(ม น ต ล pe cei morţi, dacă vrei să fii ţinut 
în cinste de cei vii. 

Vrei ca lumea să aibă despre tine-o părere bu- 
nă? Nu te lăuda singur. 

Unui om cinstit îi ajunge să zică da-sau nu, ca 
să fie crezut. (La Br uyere).. 

Fericit e omul care în orice găseşte partea cea 
bună a lucrului. 

Voeşte şi vei putea. 

Nouă din zece părți ale înţelepciunii sunt tă- 
cerea. (Balzac), 


PAG. 14 zoo 


- DIMINEAŢA COPIILOR 


๑ pollo, zeul soarelui şi Diana, zeiţa lunei, 
erau gemeni. Când erau încă în faşe, tâ- 
năra lor mamă fusese foarte prigonită de 
Juno, soţia lui Jupiter. 

Era nevoită să fugă din loc în loc, pur- 
tând copiii după dânsa, până, în sfârşit, un alt 
zeu, numit Themis, prinse milă de ea şi îi spuse 
să lase pe Apollo în seama lui. 

Themis ให โล ร ล ี copilul în scutece şi ii dete nec- 
tar şi ambrosie, (presupusă a îi hrana zeilor greci) 
aşteptându-se să-l vadă crescând tot mai mare şi 
mai voinic, pe zi ce trecea. Dar când buzele lui 
atinseră hrana cerească şi scutecele în care era 
infăşat se rupseră şi făcând o săritură pe pă- 
mânt, se schimbă dintr'un copil intrun băiat şi 
dintr'un băiat, intr’un flăcău mândru şi voinic. 

Ochii săi erau de un albastru închis, părul său 
lung şi auriu. „Daţi-mi o liră şi un arc, grăi el. Li- 
„ra: de aur îmi va fi prietenă, arcul încovoiat mă 
va desfăta, iar eu voiu fi oracolul, care va desluşi 
viitorul întunecat”. Zeii îl primiră cu mare bucu- 
rie pe muntele Olimp şi-l făcură conducătorul ca- 
rului Soarelui. 

Grecii aveau credinţa că soarele este un car 
de aur, care e condus zilnic dela miază-zi spre 
miază-noapte ร 1 pentru că dăduseră lui Apollo 
sarcina de a-l conduce, îl numiră Zeul Soarelui. 


APOLLO, ZEUL SOARELUI 


Apollo era şi zeul muzicei, pentrucă crângurile 
sunt pline de melodiile păsărelelor, când soarele 
işi aruncă razele lucioase deasupra lor. 

[| mai botezară şi zeu al medicinei, căci gre 
cii cei bătrâni şi înţelepţi ştiau ce foloase poate 
aduce soarele cel strălucitor, tuturor bolilor. 

Mai era şi zeul proorocirilor, căci ştia dinainte 
ce poate aduce viitorul, cum spusese şi lui The- 
mis. y 

Apollo omori odată un şarpe peste măsură de 
mare, Pythonul, care fusese spaima împrejurimi- 
lor, şi locuitorii recunoscători ridicară un templu 
în cinstea lui. 

Curând după ce ucise Pythonul, luă ไห ง bătaie 
de joc pe Cupidon, micul zeu al Dragostei. 

Ca să se răzbune, Cupidon luă din tolbă două 
săgeți: una de aur, care inspiră dragoste, a doua 
de plumb, care inspiră ură. Cu săgeata de plumb 
el străpunse pieptul frumoasei nimfe Dafne, iar 
cu cea de aur pe cel al lui Apollo. 

După câteva clipe, pe când Apollo sta lugit la 
umbră, trecu pe lângă el această nimfă încântă- 
toare. Dintr'o săritură, Apollo se ridică în picioa- 
re şi se luă după dânsa. Dafne, care se simţi cu- 
prinsă de ură împotriva lui, fugi mai repede ca 


(Citiţi urmarea în pag. 15 jos) 


== PAG. 15 


um poţi să fii dumneata supărat, bade 
Ghiţă? întrebă odată un sătean pe 
vecinul său. Văd că ai cea mai fru- 
moasă gospodărie din sat, pământul 
cel mai bun şi via cea mai roditoa- 


„È 


re! Nevasta dumitale a întrecut pe toate săten- 
cile noastre în vrednicie si cumintenie. Copilul la 
fel. Atunci cum poţi să te mai arăţi supărat? 


— Uite bine”, răspunse omul, înăbuşit ca şi 
cum 1 s'ar fi pus un nod în gât. 

Dar necazul lui Ghiţă Comşa, din comuna Per- 
sunari, nu uimea numai pe vecinul său, ci pe toa- 
tă lumea. Sătenii îşi ziceau: „Sănătos este. Avere 
are. Harnic este. Ograda îi e plină de păsări, ca- 
pre şi oi. Ceardacul şi ferestrele sunt numai -0 
iloare până toamna târziu. Muscatele rumene, li- 


เล ล ต ล 111: |: | 2322.273 3 3>+ ++ 3+++++++3+1+++++++++++3++ ห 13++++++++++++++2000020 ิ 082 ฎ 8722828822222020 ้ 0 ก เห็น พี เด ั น์ เติ ตั น ต น ตั ติ น ซี ท์ 


(Urmare din pay. ît-a) Apollo, zeul soarelui 


vântul, Cu o iuţeală şi mai mare, fugi şi zeul soa- 
relui după dânsa, strizând-o cu nume cât mai du- 
ioase şi rugând-o fierbinte să se oprească. 

Inima Dafnei bătea groaznic de spaimă, sim- 
tind că Apollo o va ajunge din urmă. 

„Tată Peneus, scapă-mă!” strigă ea desnădăij- 
duită. 

Nici napucă să sfârşească aceste cuvinte, că 
picioarele i se înţepeniră în pământ; trupul ei fra- 
ged şi mlădios se prefăcu în trunchiul unui copac; 


părul ei aruncat şi bătut de vânt se schimbă în 
frunze şi ramuri. 

Zeul râurilor o prefăcuse într'un laur. 

După aceea Apollo îşi făcu o coroană de lauri şi 
se jură ca acel arbore avea să-i fie deapururi 
sfânt. 

„Afară de aceasta, zise el, frunzele laurului vor 
fi veşnic verzi”. 
E'sa Stănculescu-Bolton 
------ ซ 222 ๐ 0 ๐ 0-------- 


PAG. 16— = = 


= —DIMINEAȚA COPIILOR 


pite cu faţa de geam, fac în necaz trecătorilor. 
După culesul viilor, grinda casei sale e plină cu 
ciorchini de struguri şi cu gutui coapte. Pe ziduri 
sunt prinse scoarte bogate, iar icoana e întotdea- 
una împodobită cu mănunchiuri de busuioc verde! 

Badea Ghiţă părea întradevăr fericit. Totuşi, 
ascundea o durere care îl rodea amar. Şi iată din 
ce cauză. El avea un singur băiat şi ar îi vrut să-l 
vadă mai voinic decât toţi flăcăii din“ sat. Dar a- 
cesta se încăpăţâna să mănânce mai nimic. Za- 
darnic îi spunea maică-sa că trebue să se hră- 
nească numai cu ceeace îi dă ea, iar nu cu ceeace 
vrea el, adică: seminţe de dovleac sau de floarea 
soarelui. Acestea toate nu făceau decât să-i stri- 
ce pofta de mâncare. Băiatul creştea, ca o pră- 
iină, înalt şi slab si faţa îi era galbenă şi suptă ca 


“la bătrâni. Tat'său îl privea cu mânie şi socotea 


aceasta ca o ruşine. 

„Ce are să se facă, când o ajunge îlăcău de 
intrat în horă? se gândea bietul părinte. O să fie 
de râsul celorlalţi flăcăi şi-l vor bate toţi”. 

După câtva timp, badea Ghiţă se. găsea în 
curtea morii, împreună cu acelaş vecin. 
„Dar unde ai rămas cu ochii, bade 

întrebă acesta. 

— Unde să rămân? Nu vezi colo, cine descarcă 
şi cară în spinare sacii plini? Nu vezi d-ta ce co- 
pilandru? E cât al meu de înalt. Puternic ca el 
trebuia să fie şi Ilie”... 

Mâhnitul părinte îşi aprinse o ţigară, ca să-i 
mai treacă necazul. Dar de-abia aprinse chi- 
britul, iată că amândoi sătenii se treziră loviți de 
un sac cu mălai si trântiţi la pământ. Furioşi, se 
ridicară să pedepsească pe acela care-şi bătuse 
ioc de bătrâneţele lor. Dar rămaseră uimiţi, când 
se văzură față în faţă cu Ilie, feciorul lui badea 
Ghiţă. 

„Dar de când eşti atât de puternic, Iliuta? îl în- 
trebă tat'său. 

— De când mănânc ce-mi dă mama la masă. Am 
văzut şi eu că tot mai bine e să aibe un flăcău 
muschi de fier, decât să fie slab ca o femee. la 
încearcă aci”... Tatăl său îi pipăi muşchii. 

„Adevărat sunt ca de fier! Iliuta, acum eşti o 
mândreţe de flăcău!”... 


Ghiţă? îl 


de Alexandru Bilciurescu 


i HERDAN iu 


_ Atelierele „ADEVERUL“, $. A 


| DE VORBĂ CU CITITORII 


Din. Par.-Loco. — „Cavalerul de aur”. Nu uita, 
micuţule cititor, că eşti abia în clasa treia prima- 
ră, aşa că e prea de vreme să poţi scrie de acum 
poveşti lungi care să fie bune de publicat. Aş- 
teaptă să mai creşti şi să înveţi mai multă carte, 
mai ales că nu e nici o grabă. 

Pav. D.-R. — Din cele două poezii trimise de 
d-ta, se publică „Cucul”. 

V. R. — „Amintiri”. E mai bine să evităm de a 
scrie, fie în proză, fie în versuri, lucruri cari pri- 
vesc propria noastră persoană. „Amintiri” sau 
„impresiuni” cu caracter personal — mai ales 
când nu prezintă vreo însemnătate deosebită — 
interesează puţin pe ceilalţi cititori. In cele trei 
„Vorbe înțelepte” n'am găsit ceva care să fie 0- 
riginal. Sunt cugetări foarte cunoscute. 

Incă ceva. Dece nu semnezi cu numele d-tale 
întreg? 

V. Ad.-Ploeşti. — Iți publicăm „Rugăciune 
pentru marinari”. Ne mirăm că în „Lună sau 
soare” refaci, imitând-o de aproape, bine cunos- 
cuta anecdotă a regretatului Th. Speranţă. Aşa 
ceva nu se permite. Cât despre „soldatul cu pa- 
raziţi”, e mai bine să nu scriem astfel de lucruri. 

A. C.-Loco. — „Vulpea cu Colindul”. Aşteaptă, 
micule şi drăguţule cititor, să mai cresti şi să în- 
veţi mai multă carte. Pe urmă, îţi va veni rândul 
să fii şi scriitor. 

M. Chr. - Loco. — Ne pare rău că nu putem pu- 
blica nici poezia intitulată „Mamei” şi nici cealal- 
tă. Amândouă sunt slăbuţe, iar când, după ce vei 
creşte mai mare, vei căpăta mai multă cultură, 
te vei supăra pe noi că ţi-am publicat asemenea 
încercări. Cât de „restituit”, fii bun şi citeşte la 
pagina a 3-a a fiecărui număr din revistă că ma- 
nuscrisele nepublicate nu se înapoiază! Excepţie 
nu putem face cu nimeni. 

S. Mat. - Loco. — „Sonetul? trimis de d-ta e 
destul de reuşit, dar prin forma şi stilul lui, nu se 
potriveşte cu programul unei reviste, care se a- 
dresează în primul rând copiilor. 

B. Nad. - Loco. — Ai, poate, dreptate cu fetiţa 
din poezia publicată în revistă. 


u: DIMINEATA 
COPIILOR 


REVISTĂ SAPTAMĀNALA 
DIRECTOR: N; BATZARIA. 


S 


EI 
| 


ง err 


„Păpuşicilor dragi, dacă nu mâncaţi voi, să ştiţi că mănânc eu toată prăjitura..” 


PREŢUL, LEI 5 


--------- -- e DIM เช อ แร ร ได ย์ เข อ ด 10 ซด ง 


Ce sunt „.Muzele“*? 


Aşa ne întreabă drăguţa noastră cititoare Marg. 
Em., spunând că ştie ceva despre Muze, dar că 
nu Ştie tocmai bine şi lămurit. 

Să căutăm să o lămurim acum. 

După credința — de sigur, greşită — a vechilor 
greci, muzele erau nişte zeități, având ca tată pe 
Zeus (Jupiter), iar ca mamă pe Mnemozini, (Me- 
moria). In număr de nouă, muzele locuiau cu cei- 
lalti zei, în vârful muntelui Olimp din Macedonia. 
Şeful lor era Apollo, zeul Soarelui, dar şi zeul poe- 
ziei şi al cântecului. 

Aşa, în palatul lui Jupiter, tatăl lor, pe când A- 
pollo cânta din liră, muzele cântau din gură. 

Insă muzele n'aveau numai darul de a cânta şi 
de a răspândi bucurie prin cântecele lor. In acelaş 
timp, ele erau socotite ca ocrotitoare şi cunoscă- 
toare ale ştiinţelor şi ale teatrului. Fiecare din 
cele 9 muze era o ocrotitoare a uneia din ramu- 
rile ştiinţei şi artelor. 


Numele celor 9 Muze. 


Dăm aci numele celor 9 muze, arătând totodată 
cum erau înfăţişate în tablouri şi care parte a 
ştiinţei sau a artelor reprezintă fiecare din ele. 

1) Cleo reprezinta istoria şi era înfăţişată ti- 
nând în mână un sul de papirus, 2) Euterpi repre- 
zinta poezia veselă, cântecul de petreceri şi era 
înfăţişată cu nişte îlaute lungi, 3) Thalia reprezin- 

“ta comedia ‘si era înfăţişată purtând o mască si 
făcând strâmbături, 4) Melpomeni reprezinta tra- 
gedia şi era înfăţişată purtând o mască serioasă 
şi întunecată, 5) Erato reprezinta poezia ditiram- 
bică, adică imnurile si orice alte poezii de laudă 
şi era înfăţişată cu o chitară. 6) Terpsichori re- 
prezinta poezia lirică (sentimentală) şi era înfăţi- 
şată cu instrumentul muzical numit liră. 7) Polim- 
nia reprezinta pantomina si nu era înfăţişată cu 
niciun semn deosebit. 8) Urania reprezinta astro- 
nomia și era înfăţişată ţinând în mână globul pă- 
mântesc. 9) Caliope reprezinta poezia epică, adi- 
că poezia vitejească şi era înfăţişată cu tablete 
sau cu un sul de papirus. 


‘zmeii, balaurii şi alte 


Unde sunt zeii din vechime? 


Fiindcă am scris mai sus despre muze şi am 
pomenit şi de zei şi zeițe, ne amintim de o între- 
bare făcută mai de mult de unul din cititorii nos- 
tri. Anume, cititorul acesta ne întreba: „Unde 
sunt acum zeii şi zeițele din antichitate şi dacă au 
dispărut, când s'a întâmplat această dispariţie?” 

Am zâmbit, citind întrebarea. Zeii şi zeițele în 
care credeau popoarele din timpurile vechi, nu 
sunt astăzi nicăeri, pentrucă n’au fost nicăeri ni- 
ciodată. N'a existat nici un zeu, nici o zeiţă, nici 
o muză, nici o nimfă, tot aşa cum nau existat 
lighioane năzdrăvane din 
basmele şi poveştile populare. 

Zeii, zeițele şi celelalte ființe supranaturale în 
care credeau popoarele vechi, mau existat decât 
în închipuirea acestor popoare. 


Locuinţa zeilor 


Precum au văzut cititorii noştri ori de câte ori 
s'au publicat în revistă bucăţi din Mitologie, locu- 
ไท เล zeilor şi zeitelor era în vârful muntelui O- 
limp. 

Muntele Olimp nu este un munte închipuit. A 
existat din totdeauna şi există şi astăzi. Acest 
munte, frumos la vedere, se găseşte la hotarul 
dintre Macedonia şi Tesalia. Sunt numeroşi — 
omenii, nu zeii — care s'au urcat până în vârful 
lui, unde, desigur, n'au întâlnit nici o urmă de zei 
şi nici de locuinţe de zei. 

Şi eu, care scriu rândurile de faţă, am trecut 
pela muntele Olimp, iar din oraşul în care pe vre- 
muri, am stat câţiva ani la rând, îl vedeam în toa- 
te zilele. Este, ce-i drept, un munte frumos şi mă- 
ret la vedere. Tocmai din pricina aceasta grecii 
din vechime îl socoteau drept cel mai potrivit, 
pentruca în vârful lui să locuiască zeii si zeițele. 


DE SIGUR 


Copii cuminţi 

Cari ascultă de părinţi 
Nu e lucru rar 

Să capete Suchard ! 


DIMINEATA 
"2 ล 00 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
| 


6 LUNI 10 ,, UN NUMĂR 5 LEI 


3 Mai 1931 - Nr..377 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


7 rrvvvvvvvvvvvvvv 


rrvvvevvevvvvrrvyvrvvvvvrvvevvvv 
จ อ อ ง อ ย จ ย ง อ ง จ อ ง 09 จ 9 ง จ อ อ ง อ อ 0 อ จ ง จ จ จ ว อ อ ง อ ย อ ง จ ง อ ง อ ย อ วง จ ย จ ง ร จ จ ย ย ร ว จ จ ย ร ว รง ง ว ง จ ว ง อ ง กอง ว ว อ 9 จอ ง 9 


๑ 


อ ว ย อ จ ออ จ 9 อ 9 อ อ จ อ ย ย จ อ อ อ อ อ จ อ ย จ ย อ ย อ ง จ อ อ ย จ ย อ ย ๑ 
- 


? 6 ๓ 
$ : 
$ a ร 
- + 
ร CANTATI, COPII! : 
z 9 ๑ ๑ ๐ ๑ ๑ เว ็ 
ร ว 
$ A ia $ 
3 Cantati, copii!... Ci, voi în cale să-i tiegiti E-atăâta soare-afară! : 
: Se reîntoarce primăcara Cuminţi şi zâmbitori Cântaţi cât sunteți mici, copii, ร 
3 Din ţările îndepărtate Și să cântați... Cantati cu glasurile voastre $ 
3 Cu jerba zâmbetelor scumpe, Duioase, argintii ; 
+ a a . A ๑ XA . .. vs Ù $ A . ๑ 
4 Cu florile înmiresmate, Cantati, copii... Și presărați în imnuri เง 
~ . v . “ศ์ w AI] . w . . v A . x v bd 
3 Cu fluturi, pasări călătoare, Se'ntoarce iarăşi primăvara Pe zâna Primăvară, i 
3 Cu soarele atât de blând... Săntinerească firea Pe zâna, ce soseşte i 
Și dacă vine 'n țară este, Sin sufletele voastre albe Cantati, cantati, copii, รู 
Că doar pe voi vă are 'n gând, Să răsădească fericirea... E-atăâta soare-afară!... 
3 Pe voi, copii, căci pentru voi Cântaţi, copii! 
: ad A ~ = RS ap Nicolae Mihă 
ร A strâns atâtea dragi comori... จ ขน 
PE E รา จ ส พ ต ร ว จ เฟ ต น ร ก AER SAOP ET 
RIS ES GE SE GE 
ETE 
LE SER 
$ 
3 
$ z $ 
$ Cu pas uşor de pisicutd In râs sa pomenit bunica. รู 
$ De nimenea ne auzit, Strângând la pieptu-i nepotica : 
i Sireata Marioara vine I-a zis: ,,Nu este ziua mea; $ 
ร Lângă iubita-i bunicuţă Ei, pânatuncea mai va încă, $ 
ร Şi cu cuvinte cristaline, Mai e o lună încheiată!” 
Meşteşugite din nainte, Dară micuța răsfățată, 
ร Ingână: „Astăzi am venit Cu şiretenie adâncă : 
$ Că-i ziua ta; e sărbătoare! 4 murmrat: „Păi, asta ştiu! i 
$ Şi-aseară ’n casă — maică mare — Insă eu, mamă mare, viu, Ei 
รู Eu m'am rugat la cer fierbinte, Ca să te felicit acuşa, ร 
$ Să fii de-apururi sănătoasă Fiindcă... mi s'a spart papuga!!” $ 
$ Şi darnică — aşa cum eşti —, 
$ Nencetat să îți iubeşti Zaharia G. Buruiană 
ร Pe nepotica ta voioasă!” : 


ร 
ป 
ป 


PAG. 4 ==- - 


DIMINEAȚA COPIILOR 


În l d ral: 
$ ด / 


pe 
i 


a 
Se 


e ae ke ae k k 


isi 


Pios RUSEAECĂ e 
f; ~ ~ PRELUCRARE. DE 


da 5 ป 
” ส „sosi i 


ALÍ BABA 


VANUSCA ardea de dorinţa de 
a vedea o zână. „Zânele trăese 
îm flori“, își zicea el şi privea 
cu băgare de seamă la fiecare 
floare, așteptând să iasă 0 zână. 

Insă Ivănuşcă locuia cu pă- 

rintii săi la oraş într'o casă a 
cărei curte era pavată, dar în 
care nu creșteau nici un fel de flori. Flori n’a- 
veau decât în vreo trei, patru ghivece. Dar flo- 
rile acestea arătau aşa de triste şi de stinse, că 
în ele mar fi locuit zânele. 

Şi nici în glastrele cu flori ale mătuşei Natalița. 

„Zânele, îşi zise Ivănuşcă, nu pot locui decât 
în florile care crese pe câmp și la aer liber. Am 
să merg să le caut acolo“. 

Intro seară, când începuse să se lase îmtune- 
ricul nopţii, Ivănuşcă plecă pe furiș de acasă și 
mergând drept înaintea sa, ajunse la pădurea 
în fața căreia se întindea o poiană verde şi în- 
florită. 

„In vreuna din florile acestea locueşte neapă- 
rat zâna florilor“, se gândi Ivănușcă şi se aşează 
la rădăcina unui stejar cu ochii ţintă spre mul- 
timca de flori din poiană. 

Si iată că în mijlocul poienei răsări şi cereseu, 
aşa cât ai clipi din ochi, o floare albă şi nease- 
muit de frumoasă. Tulpina floarei se înălță re- 
pede în sus, foile floarei se deschiseră şi din- 
lăumtru răsări o fecioară, îmbrăcată într'o ro- 
chie lungă şi mai albă decât zăpada. 

Fecioara aceasta se apropie de Ivănuşcă şi îi 
vorbi în felul ce urmează: 

„Sunt zâna florilor. Ştiu că tu eşti un băiat 
bun şi că iţi plac florile: nu le rupi, nu le calci și 
nu le arunci. Mai știu că nu chinuegti păsările 
şi că nu faci nimănuia rău. De aceea, mam ară- 


DIMINEATA COPIILOR =S 


tat ție gi am venit să-ți îndeplinesc dorința. Ce- 
re-mi tot ce vrei. 

— Vreau flori! strigă Ivănuşcă, fără să ae 0 
clipă pe gânduri. Vreau ca peste tot, la toţi 
oamenii şi în toate casele să fie flori, cât mai 
multe flori. 

- Bine, sa făcut! răspunse zâmbind zâna flo- 
lo la floarea aceasta şi cu ajutor ul ci vei a- 
vea oricâte flori dorești”. 2 

li dete lui Ivănuşcă o floricică roşie Şi îi zise: 
„Scutură puţin floarea aceasta şi vor răsări în 
drumul tău şi în jurul tău oricâte flori ai dori. 
Insă, adăugă zâna, dacă spui cuiva că nvai vă- 
zut pe minne, să ştii « că floarea ce ţi-am dat, îşi 
ra pierde tot darul ei‘ 

Acestea zise zâma şi intră apoi din nou în floa- 
rea din care egise. Ivănuscă rămăsese în mână 
cu floarea cea mică şi roşie. 

„Am văzut zâna! Am văzut zâna!“ stuiga el 
plin de bucurie şi mişcând floarea. Dar de o 
dată văzu că în jurul său răsări o grădină de 
flori frumoase, cum nu se mai văzuseră până 
atimei. Erau minunati crini albi, erau trandafiri 
de toate culorile, erau micgunele, floarea „nu 
mă uita“ şi tot felul de flori care de care mai fru- 
moase şi mai parfumate. 

„O, cât sunt de fericit!“ zicea Ivănușcă, săru- 
tand floricica din mână şi florile din jurui-i. Şi 
porni repede îndărăt spre oraş, ca să răspân- 
dească peste tot flori şi numai flori. 

Dar mergând pe drum şi mişcând mereu mâ- 
na în care ţinea floarea cea roşie, de o parte şi 
de alta a drumului răsăreau într'una mulţime 
nenumărată de flori, care îmbătau văzduhul cu 
aroma cea mai plăcută. Ivă ănuşcă se pleca îna- 
intea lor, le zâmbea cu drag şi le spunea: „lubi- 
telor flori, daţi-vă puţin la o parte, ca să nu vă 
cale. Mă grăbesc să ajung mai repede în oraş”. 

lar florile se dedeau la o parte, făcându-i 
drum să treacă. 

Ivănușcă merse drept acasă la ele. In curte, îl 
aşteptau fraţii săi şi surorile sale. „Unde ai fost 
până acum?“ îl întrebară ei. Insă Ivănuşcă, în 
loc să le răspundă, mişcă uşor floarea din mână 
si dintro dată curtea în care până atunci nu se 
vedea măcar un fir de iarbă, se prefăcu în ces 
mai frumoasă grădină de flori. 

„O, ce de flori şi cât sunt de frumoase!“ stri- 
gară copiii uimiţi de ceeace vedeau. 

„Faceţi un buchet şi să-l duceti mamei, le zise 
Ivănușcă, adăugând: eu merg prim oraş şi până 
la tanti Nataliţa, aşa că mă întorc mai târziu“. 

Mergând pe străzile oraşului, Ivănuşcă văzu 
că la fereastra unui case stau trei copii palizi la 
faţă şi care priveau trişti pe stradă. Ivănușcă se 
apropie de fereastră şi scutură puţin floarea din 
mână. De o dată, camera în care şedeau cei trei 
copii se umplu de flori, iar copiii nu mai ştiau 


floarea din mână. 


= ne PAG. -3 


ce să facă de bucurie. „Mămico, flori! Mămico, 
flori!“ strigau ei. 

Ivănuşcă merse în partea or așului, unde loeu- 
iau oameni săraci în case mici şi sărăcioase. La 
ว 0 อ ก ไล unei asemenea case, o fetiţă ce părea a fi 
bolnava, plângea stând pe genunchii mamei. 

„Dece plânge fetiţa? întreabă Ivănuşcă. 

— Imi cere flori, iar aicea nu se găseşte o sin- 
gură floare, îi răspunse mama fetiţei. 

— Nu plânge!“ îi zise Ivănuşcă şi mişcă puțin 
Şi sute de flori frumoase ră- 
săriră în jurul fetiţei care plângea. $ 

Mama fetiţei vru să-i mulțumea dar- Ivă- 
nuşcă se depărtă, mergând să ล ง hn อะ scă flori 
în toată partea săracă a oraşului. ซะ ล 

Aproape de intrarea unei biserici întâlni o 
altă fetiță, e are de asemenea plângea. Fetiţa a- 
ceasta avea, trecut de braţ, un cogulet în care se 
găseau GALE flori artificiale, făcute grosolan 
cu multă stâmgăcie. 

„Dece plângi, fetito ? 
propiindu-se de dânsa, 

— Fiindcă nimeni nu vrea să-mi cumpere din 
florile acestea. Ci-că nu sunt frumoase... răspun- 
se fetița printre lacrimi. 

— Am să-ţi dau eu flori mai frumoase, îi zise 
Ivănuşcă, DEEN asupra coguletului floarea 
cea năzdrăvană. Coguletul se umplu de flori aşa 
de ก รา เค ษา ต 8 อ.66 trecătorii căutară care de care 
să le cumpere mai repede, plătind preţuri cât 
mai bune. 

Ivănuşcă străbătu întreg oraşul, făcând să ră- 
sară flori peste tot. Se duse apoi la tanti Nataliţa, 
care nici nu bănuia pentru ce venise băiatul. 

Cu toate acestea, îl primi cu toată dragostea, 
fiindcă ţinea mult la Ivănuşcă. - 

„Ce vânt bun te aduce la mine şi ce floare ţii 
în mână?“ îl întrebă ea 

Drept răspuns, Ivănușcă mişcă puţin floarea 
şi casa şi curtea mătuşei Nataliţii se umplură de 
flori minunate. 

Tanti Nataliţa se freca la ochi şi credea că e 
vis ceeace vedea înaintea ei. Vru să-l întrebe pe 
Ivănuşcă, dar acesta o şterse repede, grăbindu= 
se să se întoarcă acasă, ว 

In curtea casei, curte care acum era cea mai 
frumoasă grădină de flori, îl aştepta surioara sa 
Ileana. „Ivănuşcă, îl întrebă ea, de unde ai găsit 
tu această floare atata venă ce ţii în mână? 

— Mi-a dat-o zâna florilor, pe care am văzut-o 
şi cu care am stat de vorbă“, răspunse Ivănuşcă, 


o întrebă Ivănuşcă, a- 


fără să se gândească la cecace îi spusese zâna. - 


In adevăr, din clipa accea floarea îşi pierdu 


darul ci, dar Ivănuşcă nu se mâhni prea mult 


din pricina aceasta. El era mulțumit că văzuse. 


pe zâna florilor şi că împodobise oraşul cu flori. 
ALI-BABA 


PAG. 6 = ==--- —— 


i unchiul Adrian povesti: 
5 „Acum vre-o treizeci de ani, am cu- 
4 noscut un mic şcolar, numit Ficu. Avea 
J 0 odaie de lucru foarte frumoasă ร 1 pe 
biroul său'se afla o figurină de porțelan 
care reprezenta o păstorită. Aceasta avea 0 ro- 
chita roză împodobită cu dantelă şi un pieptănaş 
de catifea albastră. Pe cap purta o cunună de 
flori. Păstoriţa era drăgălașă şi te privea mereu 
cu un aer dulce. 

Ficu iubea foarte mult figurina aceasta. 

Intr'o după amiază, Ficu şedea la birou şi îşi 
făcea lecţiile. Deodată, rămase cu tocul în aer. 
Tot ce se afla pe birou dispăruse, afară de păs- 
toriţă care înaintă spre dânsul si zâmbindu-i, îi 
zise: „De oarece mă iubeşti atât de mult, îţi voiu 
arăta ceva minunat. Fii atent!” 

Păstoriţa făcu un semn cu mâna şi lângă mar- 
ginea biroului răsări un castel frumos, înconiurat 
de o pădure deasă. Din castel eşi un prinţ care se 
duse spre păstoriţă, îi dete mâna şi amândoi — în 
sunetele unei muzici nevăzute — dansară un vals. 
In jurul lor apărură alte perechi încântătoare. 

Ficu era vrăiit. De-abia îndrăzni să răsuile si 
întinse o mână, ca să mângâie păstoriţa. Deodată 
se auzi... pac! 

Ce se întâmplase? Totul fusese un vis ร 1 când 
Ficu întinse mâna, trânti jos figurina de porțelan, 
care se sparse în zeci de bucăţi. 


Durerea micului şcolar nu v'o pot descrie. 


= —— DIMINEAȚA COPIILOR 


Pa 


7 A 


ไว ไล ิ ท ร 6 cu lacrimi amare moartea bietei păstoriţe, 
care numai pentru el dansase atât de frumos. 


. . . . . จ . . . จ จ 


Unchiul Adrian sfârşi povestea. Nepoţeii lui ră- 
maseră pe gânduri. Deodată Ionel, care este în 
clasa patra primară, zise tare: „Dar oare Ficu a 
strâns cioburile bietei figurine? 

— Da, lonele, le-a strâns”. 

Unchiul Adrian se sculă şi deschise sertarul u- 
nci măsuţe. Scoase dintr'o - cutioară un căpşor 
cu 0 cunună de flori şi un colţ de rochiţă roză cu 
dantelă. 

„Acum ştiţi cine era Ficu?” 

— Da, unchiule; tu”, răspunseră nepoteii în cor, 
privind cu mâhnire la bietele cioburi cari odată, 
de mult, hărăziseră un vis atât de frumos şi. de 
neuitat. 

Elsa Glasberg-Wodan 


Citiţi cu toţii 


HAPLEA 
ALTE PATANI ŞI NĂZDRĂVĂNII 


Ediţia ล Il-a 


DIMINEAȚA CUPIILU แร” PAG. ? 


PENTRU CITITORII MAI MICUŞI 


RI RR 


| MICA GRADINAREASA | 


In grădină răsărise un trandafir. De sigur, 
nu răsărise aşa dintr'odată şi nu crescuse în 
câteva zile. 

Trandafirul acesta era din anul trecut. A- 
cum însă era un trandafir - frumos, încărcat 
de flori cari îmbălsămau grădina cu parfumul 
lor. 

Cât de mult ţinea la el Luluca, fetiţa cea 
mică și drăgălaşă! 


? 
: 
: 
Nici nu se uita la alte flori, ci avea toată 
ร 
ป 


โซ ฆ ซ ซ็ ็ ์ 0 ้ ั ้ ั ้ 1 1 เ 35 เ 5 ๐ 0๐ 


grija de trandafirul cel frumos. Avea chiar 
mai multă grijă decât sar fi cuvenit, fiindcă 
îl stropea si când era nevoe şi când nu era ne- 
voe. 

Şi nu ร 6 mulțumea să-i toarne apă numai la 
rădăcină, aşa cum trebue stropite florile, ci 
vroia să-l stropească peste tot. Nu se lăsa până 
nu-i uda toate frunzele. 

Insă trandafirul crescuse înalt, iar  Luluca 
era încă o fetiţă mică, aşa că nu putea să a- 
jungă şi să-l stropească de sus în jos. 

Ce făcu atunci Luluca? Făcu ceeace vedeţi 
singuri. Se sui pe un scaun şi începu să-l stro- 
pească. 

Nu era nevoe să facă aşa, fiindcă trandafirul 
creştea şi se hrănea cu apa din pământ, cu 
apa ce primea de la rădăcini. 

Dar Luluca îşi închipuie că aşa cum face ea, 
iubitul ei trandafir va creşte şi mai mare şi va 
fi şi mai frumos. 

Să o lăsăm să facă, mai ales că trandafiru- 
lui nu poate să-i meargă rău din pricina a- 
ceasta. ว 


Dorina ; 
จ ง ง ว ง จ ง ย จ จ จ จ จ 1 ้ 393 ้ โน น +11111 ิ 11111 ฟ 11 ส 9159 ล อ 9 ง ๕. - ้ -- 4 ๐ 00 ๐ อ ง วง ง ย ย จ ง จ ง จ จ ร ง ง จ ง จ 9 จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ แจ ง จ จ จ จ จ จ อ ย จ จ 


อ ง อ ง อ อ ง จ อ ง อ ง อ อ ง อ ง อ อ ง อ อ ง อ ง อ อ อง ง อ ง อ ออ จ ว อ อ อ อ ง จง ง จ อ ย อ ง อ ง 1 อง อ อ ง อ ง ออ ง ออ ง จ ย ง ว ง จ จ จ อ ก ก 999 1999 005 


-099--0c9- 


oeeo 


pig 8 ๕ = SE SST ร DIMLNEATACOPLTLOR 


โป ๊ ง ษ ธ ร หิ ได CELOR O โต้ แห ล ดล 


3) Ce au ajuns Calin şi Sorin 


Ce gândi Călin în -sinea-i? Deci, de Varor acrobatul „Fără plată, măi Căline, 
„Uite, nene, meserie Se rugă ca să-i primească Nu primesc şi nu se poute, 
Ca s'o 'nvăț eu cât mai bine Ucenic, dar vezi că Varor Hai, destundă-ţi buzunaral, 
Si să scap de sărăcie“. Cere bani ca să-i plătească. Banii toți acum îi scoate. 


- Am doupăzeci de galbeni, zice, Cam strâmbă din nas don Varor, Şi'ncepu ca să-l învețe 


Aştia-s banii dela tata, Cică este prea puțin, Cum să umble pe frânghii, 
Rog, primeşte-i meşter Varor, Se 'nvoi însă la urmă Cum din pom în pom Să sară, 


Si aceasta fie plata“. Să-l primească pe Călin. Ş'alte multe şmecherii. 


0 


DIMINEAȚA COPIILOR 


mim 


lar Călin, zău, nici n'ati crede, Despărtindu-se de dânsul, Am aflat chiar dela lume. 
Fu aşa de priceput Ruzna'n lume a pornit, Bani destui a câştigul. 
Că in şase luni de zile, Pe la circuri, pe la bălciuri, Si aşa Călin al nostru 
Chiar pe Varor l-a “ntrecut. ` Unde-ujunse om vestit. Deveni un om bogat. 


Lar Sorin, al doilea frate, Unde era un mare meşter Fie sticlă, farfurie, 

Avu (ไห ้ 1 de noroc, Priceput în a lipi Fie fier sau fie lemn, 
Hoinărind mereu prin lume, Orice lucru ce s'ar sparge, Le lipea el de minune, 
Nimeri el într'un loc, Il lipea pân'ai clipi. Să nu vezi măcar un semn. 


Se 'nvoi Sorin cu omul lar Sorin — e drept să spunem — Va să zică, ştim acuma. 

Ca toți banii lui să-i dea, A muncit şi S'a trudit De Călin şi de Sorin, 

lar acesta să-l învețe Si în. scurtă vreme-ajunse Cve-i cu frații ceilalți patru? 
Meseria care știa. Meşter bun şi iscusit. Aşteptaţi, vă rog, puțin. 


(Va urma) 
ไท N-rul viitor: „Ce-au ajuns ceilalți 4 frați”. 


PAGAUE = ห ร BES EARB EE S ORA IA RAE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


De vorbă cu un locuitor din planeta Marte 


| Cum sunt crescuţi copiii in A RETR Marte | 


NY t oroc, Bir-Bar-Bor! i-am strigat eu ne- 


văzutului meu prieten din planeta 
ซ่ Marte. 
ป [ป ว์ -- Noroc, dar ce sa întâmplat? 
mă întrebă el cam mirat de de 
urarea mea. 

— Nu sa întâmplat nimic deosebit, i-am răs- 
puns eu. Am terminat cu masa şi am băut un 
pahar de vin în sănătatea ta. De aceea, ţi-am 
urat noroc. 

— Ii mulţumesc, îmi zise el, dar văd că nu 

-ai ținut de sfatul meu ca să beai numai apă. 


Nu cumva — Doamne fereşte! — ai mâncat şi! 


carne? 

— Da, am mâncat nişte friptură de miel: Te asi- 
gur că era delicioasă. 

— Brr! făcu Bir-Bar-Bor, mă cutremur numai 
gândindu-mă la grozăvia de a mânca şi înghiți 
carne. E ca şi cum mi-aş tăia un braţ, l-aş frige 
şi l-aş mânca. Dar, zise el mai departe, acum ce 
ai de gând să faci? 

— Acum îmi aprind, o țigară, i-am răspuns cu, 
adăugând, îmi pare e rău că nu eşti mai aproape, 
că ti-ag fi dat să fumezi și tie una. 

— Nu înțeleg ce-mi spui, îmi întoarse vorba 
Bir-Bar-Bor. Ce este această țigară aapi care 
îmi vorbeşti? Se mănâncă sau se bea 

— Nici nu se mănâncă, nici nu se SS tigara 
se fumează. Infăşori puțin tutun intr’o foiţă sub- 
tire de hârtie specială, după aceea o aprinzi la 
un capăt, iar celălalt capăt îl pui în gură şi tragi, 
adică aspiri. Aceasta înseamnă a fuma. 

— Tot nu înțeleg bine, îmi zise Bir-Bar-Bor, 
însă, spune-mi, te rog, pentru ce fumezi? Fuma- 
tul ține loc de mâncare sau îţi potoleşte setea 
sau îţi dă mai multă putere gi sănătate? Lămu- 
reşte- -mă, fiindcă despre țigări şi despre fumat 
n'am auzit nimic până astăzi“. 

Mărturisese, nu-mi venea de loc la îndemână 
să răspund la aceste întrebări ale lui Bir-Bar- 
Bor. Mă aşteptam ca în răspunsul meu să vadă 
un nou prilej de a-şi râde de noi oamenii depe 
pământ şi de a spune că suntem mesocotiţi şi 
scurți la minte. 


Totuși, a trebuit să-i spun adevărul că fuma- 
tul nu ţine loc nici de mâncare, nici de băutură, 
că nu numai că mu ne dă mai multă putere și 
sănătate, ci, dimpotrivă, ne slăbeşte, ne face rău 
şi ne strică sănătatea, otrăvindu-ne sângele și 
corpul. 


„Dacă-i aşa, sunteţi oare nebuni, ca să fu- 
mați?“ îmi aruncă Bir-Bar-Bor dela obraz: 

Cuvintele acestea mau durut şi wau supărat. 
„Dar voi, marţienii, l-am întrebat eu la rându- 
mi, nu mâncaţi şi nu beti ceva, care să vă facă 
rău? 

— Nici o dată, nici pomeneală de aşa ceva! 
îmi răspunse el scurt şi apăsat. Numai când se 
întâmplă să ne îmbolnăvim — ceeace, de áltfel, 
se întâmplă foarte rar — înghiţim şi noi câte o 
doctorie, care nu e tocmai plăcută la gust“. 

Mi-a părut bine că Bir-Bar-Bor a pomenit de 
boli şi de doctorii. Aşa puteam să schimb şi eu 
vorba şi să nu fiu nevoit să răspund la întrebări, 
care nu-mi făceau plăcere. 

De aceea, mam grăbit să-l întreb eu pe Bir-Bar- 
Bor: „Vă îmbolnăviţi des voi, marţienii, şi sunt 
la voi mulţi medici? 

— Ti-am spus că ne îmbolnăvim foarte rar, 


aşa, poate, o dată la douăzeci de ani. Ba chiar 


cei mai mulţi dintre moi nu se îmbolnăvesc nici 
o dată şi mor la sfârşitul vieţii lor de moarte 
naturală. Cât despre medici, n'avem vreo nevoe 
de ei, fiindcă fiecare din noi ştim să ne ducem 
de grije și să luăm, la caz de îmbolnăvire, 
doctoria care ne trebue. 

— Cum? întreb eu mirat. Toți marţienii mer- 
geţi la Facultatea de Medicină şi învăţaţi medi- 
cina? 
 -- Nu, îmi răspunse el, nu învaţă în mod spe- 
cial medicina decât aceia; care atunci când au 
fost examinati la vârsta de copii mici, au dove- 
dit că s'au născut cu inclinaţie pentru medicină. 

Acum nici eu nu prea îl înţelegeam bine pe 
prietenul meu. Nu-mi dădeam seama ce este a- 


„cel examen la vârsta de copii mici şi cum se dlo- 


vedea inclinaţia cu care s'a născut fiecare. 

Insă, Bir-Bar-Bor mă lămuri, spunându-mi ce- 
le ce urmează: 

Im planeta Marte, când un copil, fie băiat sau 
fată, a ajuns la vârsta de trei ani, — ceeace pe 
pământ face aproape şase ani — este prezintat 
unui comisiuni compusă din oameni învățați, 
dar care nu se pricep la alt ceva, decât să cu- 
noască la ce îl trage mai mult inima pe copil şi 
la ce sar pricepe să înveţe mai bine. 

Comisiunea îl examinează cât mai amănunțit 
pe copil, îi pune tot felul de întrebări, apoi hotă- 
reşte: „Copilul acesta e născut să fie medic sau 


DIMINEAŢA COPIILOR=== 


eS PAG II 


să fie inginer sau profesor sau meseriaş sau a- 
viator etc.“ 

Din ziua aceea, copilul este îndrumat la învă- 
{atura, care va fi specialitatea sa. Incepând ล ร ด 
de vreme, nu numai că învață bine, dar învaţă 
cu plăcere, fiind o învăţătură pentru care simte 
inclinatiune, 

Aşa se face că- un doctor sau un inginer din 
planeta Marte este mult mai priceput decât 


mulți doctori şi ingineri de pe pământ. 

„Nu cumva şi d-ta ai învăţat medicina? l-am 
întrebat eu pe Bir-BarBor. 

— N'am învăţat în mod special medicina, îmi 
răspunse Bir-Bar-Bor, fiindcă eu mam născut 
Insă, fiecare locuitor din Marte 


să fiu aviator. 


ştie, în afară de specialitatea sa, şi tot ce-i tre- 
bue şi îi este de folos în viaţă. Mai ales, mu există 
marțian, care să nu ştie cum trebue să-şi îngri- 
jească sănătatea. Oare nu faceţi la fel şi voi, oa- 
meni de pe pământ? 

— Cam facem şi nu prea, i-am răspuns eu cu 
jumătate de gură. Ci spune-mi, prietene Bir- 
Bar-Bor, l-am îmtrebat la rându-mi, la voi merg 
toți copiii la şcoală? 

— Se înţelege că merg, până învaţă fiecare bi- 
ne meseria pentru care sa născut. Dar dece să 
nu meargă toţi copiii la şcoală? adăugă el mirat 
de întrebarea mea. 


— Pentrucă, i-am răspuns eu, unii sunt leneşi, 
iar alţii silitori. Unii au părinţi bogaţi, iar alții 
au părinți săraci, aşa că aceştia din urmă nu pot 
să-i ţie mult timp la şcoală. 

— Iarăşi nu te înţeleg, îmi întoarse vorba Bir- 
Bar-Bor. Mai întâiu, nu văd pentru ce să fie 
copii leneşi. Ti-am spus că fiecărui copil îi pla- 
ce să facă ceva, sa născut eu o inclinaţie pentru 
o meserie oarecare, aşa că el munceşte cu dragă 
inimă. 

Al doilea, continuă Bir-Bar-Bor, nu ştiu ce ai 
vrut să spui prin cuvintele părinţi bogaţi şi pă- 
rinti săraci. Explică-te mai bine, că nu te înţeleg. 
— Mă mir că nu înţelegi un lucru atât de simplu, 
i-am. răspuns eu. Oameni bogaţi sunt. oamenii, 
care au bani mulţi, iar oameni săraci sunt oa- 
nienii care n'au de loc bani. 

— Acum te înţeleg şi mai puţin, îmi zise Bir- 
Bar-Bor. Nici nu ştiu ce sunt „banii“ despre care 
îmi vorbeşti, asa că nu pot înţelege cum unii 
cameni pot să aibă mulţi bani, iar alţii să n'aibă 
de loc. Ce sunt banii aceştia si ce faceţi cu ei? 
Ii mâneaţi sau vă îmbrăcaţi cu ci?“ 


ร ร 


Intrebarea din urmă a lui Bir-Bar-Bor ma fă- 
cut să râd cu poftă. a ad 20 

„Am să-ţi explic, i-am răspuns eu,- ce sunt pa- 
nii și la ce folosesc, dar, deocamdată, lasă-mă să 
răsuflu puţin. 


(Va urma) 


+ 


PAG. 19 


Og 
OP 
68@ 


fost odată o femee sărmană, 
care avea o fată, Ionica. Intru- 
na din zile, pe când şedeau la 
poartă, trecu pe uliţă o babă, 
care le întrebă dacă nu vor să 
le ghicească norocul. Fata se 
rugă de mamă-sa: „Mamă las’- 
să-mi spuie ursista!”  Femeea 


nu se împotrivi. 

Baba dădu cu ghiocul pentru fată şi-i spuse: 
„Ai să iei de bărbat pe un prinţ mort. Ai'să su- 
feri multe, dar să nu-ţi pierzi nădejdea! Du-te şi-l 
caută!”... 

După ce plecă baba, unde mi se puse fata pe 
plâns, şi plângi, plângi, până către seară. Când 
se mai linişti puţintel, mamă-sa îi zise: „Hai, fata 
mamei, să-ţi găseşti norocul!”. 

Porniră amândouă şi merseră şi merseră, până 
ce dădură de o ţară foarte frumoasă, dar unde 
toată lumea era cernită şi tare întristată. Intre- 
bară pe locuitori, care este cauza acestei tristeţi 
şi le spuseră că toţi ielesc pe prinţul lor, adormit 
pentru totdeauna în palatul său. 

„Mergeţi şi-l vedeţi!”, le îndemnară ei, arătân- 
du-le palatul prinţului. 

ionica şi cu mamă-sa intrară în palat şi nu gă- 
siră pe nimeni acolo. Dădură de o odae foarte 
frumoasă, în care erau două paturi cu saltele şi 
perine de puf. Fiindcă se înnopta si ele erau rupte 
de oboseală, au hotărât să rămână peste noapte 
în odaea aceea. Mama fetei s'a culcat şi a aţipit 
numaidecât. Fata însă nu dormia. Ea se sculă si 
începu a căuta din nou. 

Intră într'o odaie cu pereţii împodobiţi numai 
cu pietre scumpe, care străluciau atât de tare, că 
deşi era noapte, totuşi, în odaie era lumină, de 
parc'ar fi fost aprinse o sută de lumânări. Apoi 


DIMINEAȚA COPIILOR: 


PAG. 13 


intră în altă cameră şi de acolo, într'alta si tot 


aşa mai departe, deschise nouăzeci şi nouă de 
odăi, care mai de care mai bogat împodobită si 
mai minunat aşezată. Când intră într'a suta odae, 
ใน aproape orbită de lumina lumânărilor aprinse 
în jurul unei mese de aur, înconjurată de sfeşnice 
mici şi mari de aur şi de argint. Pe masă era un 
prinț mort. Fata se stăpâni să nu tipe.. Nu era 
speriată; era mai mult uluită de tot ce vedea. Se 
uită cu deamănuntul la prinţ: era tânăr şi frumos; 
părea că doarme. lonica se gândi la prevestirea 
babei cu ghiocul şi îşi zise: „lată ursitul meu!” A- 
poi plecă să vestească pe mamă-sa, că a găsit pe 
acel ce avea să-l ia de soţ. 

Bătrâna merse şi ea să-l vadă. Fa spuse fetei: 
„Draga mamei, mă întorc acasă. Tu rămâi, să-l 
tămâiezi din ceas în ceas, patruzeci de zile si pa- 
truzeci de nopţi. Bun e Dumnezeu! O să-l învieze! 
Vezi numai să nu cumva să adormi ร 1 să-l ไล ร 1 
netămâiat, că nu se mai scoală niciodată!” 

Spunând aceasta, femeea plecă. Ionica, în loc 
să se culce, tămâia ziua ร 1 noaptea pe prinţ, din 
ceas în ceas. 

L-a tămâiat ea aşa treizeci şi nouă de zile şi 
nouă de nopţi fără să închidă ochii. In cel din ur- 
mă ceas din cea de-a patruzecea noapte, veni în 
palatul acela o prietenă a lonicăi, trimeasă de 
mama acesteia şi ii spuse să se culce puţin, că îi 
ține locul până s'o scula. 

sonica se culcă, iar prietena ei merse la prinţ, 
să-l tămâieze. Cuni il tămâiă de trei ori împreiu- 
rul mesei, prinţul se ridică, de parcă n'ar fi fost 
niciodată mort. El îi mulţumi că l-a tămâiat cu 
credinţă până a înviat şi, drept recunoştinţă, îi 
făgădui s'o ia în căsătorie. 

อ Mergând prin odăile palatului, prințul dădu de 
ionica. 


— „Cine este fata aceasta?” întrebă el. 

— „Este o prietenă de-a mea, care a venit să 
mă ajute, dar care, în loc să te tămâie, s'a cul- 
cat”, îi răspunse cu răutate viitoarea sa soţie. A- 
ceastă fată voia s'o înlăture pe lonica prin min- 
ciuni, căci dacă ar fi aflat prinţul adevărul, lar 
fi pierdut. Prinţul spuse să o oprească la ei, ca să 
le fie sluinică. 

La amiază, hotărâră să meargă la un mare târg 
îndepărtat, ca să târguiască cele trebuincioase 
pentru nuntă. lonica trebuia să rămână acasă şi 
să pregătească masa, că aveau să vină mulţi nun- 
taşi. 

Când să plece, prințul o întrebă pe slujnică: 
„Tu ce vrei să-ți aduc dela târgul cel mare?” 

— „Un cuţit şi o piatră de ascuţit cuțitele”, 
răspunse lonica. Şi stăpânii ei au plecat. 

Ajunşi în târg, au cumpărat tot ceeace doriseră 
şi, după ce s'au mai plimbat, sau urcat în cora- 
bia cu care veniseră. 


Fiind vremea de plecare, căpitanul corăbiei fă- 
cu toate pregătirile trebuinicoase, dar corabia nu 
se urnia din loc. S'a muncit el multă vreme, însă 
fără nici o putere, căci corabia sta tot la țărm. A- 
tunci, rugă pe toată lumea să se dea jos. Spuse 
călătorilor să-şi aducă aminte, dacă n’a uitat să 
cumpere ceva din târg şi poate de aceea corabia 
nu vrea să pornească. Prinţul îşi aduse aminte de 
rugămintea lonicăi. Se duse repede în târg, cum- 
pără un cuţit mare şi o piatră de ascuţit si se în- - 
toarse pe corabie, care acum se deslipi cu uşu- 
rinţă de țărm. 

Cum ajunseră acasă, chemară servitoarea şi îi 
dădu piatra şi cuțitul. lonica mulțumi, le luă si 
plecă în bucătărie. Inchise uşa bucătăriei cu ză- 
vorul şi se apucă să ascută cuțitul pe piatră. 

Prinţul, care era foarte mirat că Ionica.nu ce- 
ruse să-i aducă altfel de daruri — nici măcar o 
rochie — se luă după ea ca să afle ce face cu lu- 
crurile căpătate. | FRA 

El merse până la bucătărie, unde găsind 
închisă, se uită prin gaura cheii. 

Ionica ascutea de zor cuțitul, zicând: „Cuţite, 
mă tai?” Şi piatra îi spunea la fel: ,,Nu!”. 

Deodată, fata izbucni în plâns, apucă bine cu- 
titul cu dreapta ร 1 îl îndreptă spre piept. Dar, în 
acelaş timp, prinţul îmbrânci uşa, care sări în lă- 
turi, şi o întrebă: 

— „Ce vrei să faci?” 

— „i-as spune, îi răspunse lonica, dar mi-e 
teamă că mă vei omori”. 

Prinţul îi jură că n'o va omori, orice i-ar spu- 
ne. Atunci fata îşi încetă plânsul şi îi povesti toa- 
te câte s'au întâmplat dela plecarea ei de-acasă: 
cum a pornit în lume să-şi caute ursitul, ştiind că 
va îi un om mort; cum a ajuns în această ţară; 
cum a intrat în palatul acela; cum a trecut prin 
cele nouăzeci şi nouă de odăi ร 1 tocmai într'a su- 
ta odae l-a găsit pe el; cum, după sfatul mamă-sii, 
a început să-l tămâieze, ziua şi noaptea, din ceas 
în ceas, cu credința că-l va învia; cum în cel din 
urmă ceas din a patruzecea noapte, venind prie- 
tena ei să-i ţină locul, s'a îndurat să se culce pu- 
tin; si cum, în sfârşit, tocmai în acel ceas a înviat 
el. 

—,„Carevasăzică, prietena ta ma minţit, când 
mi-a spus că ea ma tămâiat patruzeci de zile şi 
patruzeci de nopţi, fără să închidă ochii?” întrebă 
prințul. 

— Te-a minţit, Măria Ta!”, îl încredinţă fata. 

Prinţul se duse, căută în orac şi găsind aşa cum 
îi spusese Ionica, o luă în căsătorie. Pe mincinoa- 
să a oprit-o ca roabă, în palatul său. 

N. M.-Cioroiu 
——— — DOC 0-a —— 


uşa 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ama Dora este fina noastră: părinţii 
mei au cununat-o cu „Nănache” şi le-au 


Este bătrână acum: umblă  aplecată 
înainte şi faţa îi este brăsdată de sbârci- 
turi, iar părul alb ca zăpada. 

Din frageda copilărie şi până ce împreiurările 
vieţii m'au silit să-mi părăsesc satul, în casa noas- 
tră am pomenit-o. Indemânatecă la orice, era a- 
devărata conducătoare a gospodăriei părinților 
mei, când aceştia au fost — odată — cu stare. 

Ea m'a crescut, ma legănat şi mi-a cântat să 
m'adoarmă. Căuta să mă'mpace când plângeam— 
şi plângeam des, căci am fost un copil răutăcios, 
alintat şi obisnuit să mi se îndeplinească toate do- 
rinţele. 

Imi plăceau dulciurile şi mai ales rahatul! 

Pe vremea când eram de vre-o 3—4 ani, se 


MAMA DORA 


ร ๕ 


vindea rahatul în nişte cutii mici, de lemn. Când 
voiam să cer rahat, plângeam şi ziceam: 

— „Buba”, mam'Dolo!... 

„Buba” era pentru mine rahat. 

Ea se ducea fuga la dulap şi-mi aducea o cu- 
tiuţă cu rahat, pe care-l mâncam cu lăcomie. 

Totdeauna mama Dora trebuia să aibă grijă să 
nu-mi lipsească rahatul, căci dacă nu avea când 
îi ceream, plângeam de speriam pe toţi ai casei. 

Pe la 8--9 ani, avem răul obiceiu de a mă juca 
la nasturi. Tăiam nasturii de pe la haine şi-i pier- 
deam la joc, căci tovarășii mei erau mai şmecheri 
decât mine şi mă înşelau. 

Intro zi, observându-le „hoţia”, mam împotri- 
vit şi n'am vrut să le dau nasturii pe care pretin- 
deau ei că mi i-au câştigat. Atunci unul din ei, 
gras şi negru, m'a luat la bătae, mi-a luat toţi nas- 
turii ce-i aveam, şi nu i-a fost de ajuns pumnii ce 


A 


DIMINEAŢA COPIILOR === 


ECE = PAG. 15 


mi-i dase, căci în timp ce eu voiam să fug spre 
casă, a asvârlit c'o piatră, lovindu-mă în cap. 

A curs sânge şi am tipat îngrozit, pe când bă- 
tăuşul a rupt-o la fugă. 

Aude mama Dora țipătul meu si vine’n grabă. 
Cum mă vede, plin de sânge, iar pe celălalt fu- 
gind, a priceput ce se întâmplase şi, lându-se după 
el, nu s'a lăsat până nu l'a prins. Numai pielea lui 
ştie câte-a'ncasat! Eu ştiu însă că mi-am căpătat 
nasturii pierduţi. 

M'a luat apoi mama Dora şi m'a dus la dânsa, 
unde m'a spălat şi mi-a pus făină pe locul unde 
era rana, ca să stea sângele. 

„„Auzi, hotu! Să-mi bată băeţelu! Apoi las'că 
i-am arătat eu lui! M'o ţine minte toată viaţa!”.... 

O singură slăbiciune are Mama Dora: îi place 
să bea multă cafea neagră. De 5—6 ori pe zi o 
vedeam sorbind din ceaşcă, lichidul negricios, şi 
foarte mulţumită se simţea când avea „un praf 
de cafea şi câteva bucățele de zahăr”, pentru a-şi 
satisface această poftă. 

Când eram în liceu şi veneam pe acasă, îi adu- 


ceam şi o pungă cu cafea boabe, cumpărată din 


gologanii economisiţi de mine. 

Nu voia cu nici un chip cafea răşnită, ci numai 
boabe: 

— Sunt hoţi negustorii, maică, şi o amestecă cu 
fel de fel de nimicuri! Să-mi iei boabe, co „fac” 
eu! (Voia să spună că o prajeste şi o râşneşte 
dânsa)..... 

l-am dus într'o zi — nu de mult — o roche şi 
o basma. N'o văzusem de mult şi voiam să-i fac 
0 bucurie. 

Nu știu cum se făcuse că uitasem de cafea, sau 
poate credeam că şi-a schimbat obiceiurile. Când 
m'a văzut că intru pe uşă, a sărit tot sprintenă — 
de pe pat şi m'a sărutat ca şi odinioară când mă 
purta în braţe. 


„Ce mai faci, mamă Doro? 

— Cu bătrâneţele, maică! Aştept şi eu sfârşitul 
vieţii, căci am trăit destul! 

— „Uite ce ţi-am adus! şi i-am dat pachetul. 

L-a desfăcut încet, a privit lucrurile, apoi zâm- 
bind, mi-a spus: 


— Măi, măi, frumoase lucruri, maică, dar.... o 
leacă de cafea nu mi-ai adus?” 

Am tresărit: 

„Tii, ce uituc sunt! Să nu-mi amintesc eu că-ţi 
place cafeaua!? 

— Când ai să mai vii, să nu uiţi, maică! Pe- 
aici, pe la ţară, nu e bună cafeaua, si boabe nu 
găsesc. O slăbiciune am şi eu, nu ştii?” 

Desigur că imediat ce am sosit în oraş, am avut 
grijă să-i expediez mamei Dora un pachet cu ca- 
fea boabe, ca ,,s’o facă dânsa cum stie!”.... 

Toma Culcea 


"089-090 --029--029--099--090--009--089--080--050--009--089- -099--099--039--009--009--009--009---059--099--629--009--089--009--099- 


CUVINTE INŢELEPTE | 


Cine nu poate alerga, nare decât să umble. 
(Proverb italian). 

Poftele sunt o slăbiciune, iar virtutea e o pu- 
tere. 

Toată lumea se plânge de noroc şi nimeni nu 
se plânge de minte. 

Se crede că e adevăr, ceeace se spune mereu 
de toată lumea. 

Inveţi rău, ceeace înveți foarte repede. 

Bârfeala are aripi. (Socrate). 

Du-te încet la masa prietenilor tăi şi aleargă 
iute la nenorocirea lor. 


Nu putem rămânea buni, decât dacă ne silim 
să devenim şi mai buni. (G. Keller). 

Mulţi fac binele mai puţin din bunătate, cât 
mai ales din dorința de a fi socotiți cameni 
buni. 

Plăcerile sunt ca mâncările: cele mai simple 
sunt singurele de cari nu te desguşti niciodată. 

O picătură de miere îndulceşte o mare. de fie- 
re. (Proverb spaniol). 

Mult mai bine să ai două picioare, decât trei 
cârji. (Proverb). 

------ จ ด ๕2 ๐ ---- 


| BIBLIOTECA 


| UNIVERSITĂȚII 


PAG. 16 n 
| DE VORBĂ CU CITITORII | 
H. Ar. - Ploeşti. - Avem atâta materie nouă, 


încât nu ne putem gândi la republicarea lucrurilor 
vechi. Aşa dar, ne pare rău, dar nu putem primi 
propunerea d-tale. Celeilalte reviste ar trebui să 
te adresezi direct. 

Get. Mi. - laşi. — „Copilul si şcoala”. Dacă a- 
cum, când n'ai- decât şase anişori — cei mulţi 
înainte — ştii să faci versuri, să aşteptăm să mai 
creşti şi să înveţi mai multă carte, pentrucă atun- 
ci vei face poezii şi mai frumoase, pe care noi le 
vom publica bucuros. ` 

Rom. E. Gh. - Galaţi, — Ne- 
blicare o foarte lungă poveste turcească. Insă, 
întâiu, ai scris'o pe ambele fețe ale hârtiei, ceeace 
nu se obişnueşte cu manuscrisele destinate pu- 
blicărei. Al doilea, ai destul de numeroase greşeli 
de ortografie, de punctuație, precum si construcții 
puţin corecte de fraze. 

Regretăm, prin urmare, că nu o putem publica. 

Str. A. - Iţcani. — „Călătoriile şi aventurile” 
despre care ne scrii, au fost de mult traduse în 
limba română. De altfel, astăzi ele ar interesa pu- 
țin pe cititorii noştri. 

B. E. L. - C. de Argeş. — Aşteptăm dela d-ta 
ceva mai bun decât bucăţica despre sarmale. 

Con. St. - Loco. — „„Bunica”. E oare de d-ta 
poezia trimisă sau ai copiat-o de undeva? 

Fiş W.- Loco. — Poveşti despre „Făt frumos” 
şi „Ileana (Elena) Cosânzeana” s'au scris multe 
şi — să crezi — mai bine făcute decât poveştile 
trimise de d-ta. Eşti încă prea mic, pentru ca să 
poţi scrie de pe acum poveşti bune de publicat. 
Te sfătuim să continui a îi drăguţul nostru cititor. 

Pâr. M. M.- Loco. — „Fata pescarului”. Avem 
poezii aşa de multe, că ni se face un serviciu, 
dacă nu mi se mai trimit o bună bucată de vre- 
me. 

B. I. Kr.-Loco..—,,Mărul de aur”. Cu un subiect 
asemănător, am publicat poveşti mult mai fru- 
moase. Dată fiind vârsta mică a d-tale, e prea de 
vreme ca să scrii de acum povesti. Mai bine să 
continui a citi poveştile ce publicăm. 


ai trimis spre pu- 


CÂND NU TE PORTI 
CINSTIT 


Un brutar bogat dintrun oras, cumpăra rce- 
gulat untul dela acelaş ţăran, care era cunos- 
cut ca un om cinstit. 

Intr'o zi însă, brutarului i se păru că bucata 
de unt, care trebuie să cântărească un chilo- 
gram, era mai uşoară. O cântări, aşa dar, şi 
el si văzu că în adevăr era lipsă. Si în fiecare 
zi ţăranul îi vindea unt cu lipsă la cântar. 

Brutarul, pierzându-și răbdarea, chemă pe 
țăran la judecată. 

„Ai cântar acasă? întrebă judecătorul pe 
țăran. 

— Am, domnule judecător. 

— Dar greutăţi de cântărit ai? 

— Nam, domnule judecător. 

— Dacă n'ai greutăţi, cum faci ca să 
tărești untul? întrebă oirat judecătorul. 

— E foarte simplu ceeace fac, răspunse ta- 
ห ล ท น 1. De când brutarul acesta îmi cumpără 
untul, eu cumpăr dela el pâine. El îmi spune 
că fiecare pâine ce-mi vinde, are greutatea de 
un chilogram, aşa că eu mă servesc de această 
pâine ca de o greutate, pentru a cântări untul. 
Dacă are mai puţin de un chilogram, e din 
greşeala sa, pe când eu nam nici o vină” 

Judecătorul dete ţăranului dreptate. Pe bru- 
tar însă îl osândi, pentrucă vindea pâine cu lipsă 
la greutate 


cân- 


«๑ «๑ «๑ < ๐ ๑ < ๑ «๐ ๑ «๐ ๑ «๐ ๑ < ๐ ๑ ๐ ๑ «๐ ๑ ๑ ๐ ๑ ๐ ๑ ๐ ๑ ๐ ๐ 


x% INDISCUTABIL 
PAINEA 


HERDAN. 


CEA MAI 
BUNĂ 


Atelierele „ADEVERUL"“, 3. A. 


3 ac a CR s i: xs 
„lată, am învățat să con duc maşina... când nu umblă PREŢUL, LEI 5 


BAG CE STO aa ระ ๓ - > DIMINEAŢA: COPIILOR 


| Pagina distractivă | 


| Rezultatul concursului lunar Nr. 37 


DEZLEGĂRILE JOCURILOR 


1) Cuvinte încrucişate cu, Ştefan şi Ioan Dragomirescu, 
AEA NI E RE E เร ชา Netty Rosenberg, Mişu Herman, 
Nicolae Oprescu, Damian Rodica, 
Traian lonescu, Edelstein Louis, 
Mioara Contea, Ciocanea D. Ioan, 
Eschenazi Ernestina, Puiu Schwartz 
ma, Bicu Frucht, Bombonica. V. 
Fusu, Madeleine Lehrel, Cristescu 
Vasile, Lenuţa Mihail, Nicu Rotaru, 
Silvia Săvulescu, Gogu Dobrescu, 
Nicu Moldoveanu, Vasile Ionescu, 
Clara Virt, Năică Orzeanu, Aurica 
Cristescu, Elvira Vernescu, Tudor 
Mihăilescu, Jean Săvulescu, Pascal 
Săndulescu, Gh. Eftimescu. 


Au deslegat 1 joc următorii citi- 
tori din 


SUBS 


CAPITALA 


Francisca Held, Baruch şi Petrică 
Hidoşanuj Stoenescu Fanchy, Ella 
Cohn, Petre Sârbulescu, Rosenthal 
Isy, ‘Segall Osias, Ioji Bercovici, 
Viorica Ballif, Lenuta şi Nelu Ro- 
taru, Lily şi Mathilde I. Berman, 
Florica Florescu, Popovici loan. 


HS 


N/A 
H Ki Au deslegat 2 jocuri următorii 
26, แซ ็ โต 1 ด cititorii din 

A 5 f PROVINCIE 


BACAU: Florin Eftimescu, Adria- 
na Culler. 
BUZAU: Maryus Negulescu. 
BISTRIŢA: Aurel Moldovanu, 
BOLINTINEANU : Mişu Mătă- 
chiţă. 
BRAILA: Dragomirescu Mihail. 
i CARACAL: Jean C. Ionescu. 
CAPALNAS: Zeno Moldovan. 
CAMPINA: Nicu Slavu, Nicu lo- 
nescu, Sidoma Petrovică, Teodosiu 
lon. 
2 = = CHISINAU: V. Muşnițchi. 
Lăcomia siricd omenia CLUJ: Süzi Lupan, 
COMANA: Ahil Aighes. 
CONSTANȚA: Dulgherian V. şi 
เร Răduș. 
DEZLEGATORII JOCURILOR CRAIOVA: Mihai Popescu, Dia- 
——————————————————— conu A., Dumitrescu Stelian, Nico- 
lae Marinescu. 


เว เซ พ รณ ซ 


ต เข ี ต เส วิ เจิ เ ฑ 


2)  Monogramă 


Au deslegat 2 jocuri următorii Silvya, Niculae Pârvulescu, Katz Do- 


cititori din rina, Ion Stan, Marcovici Berthe, FALTICENI: Dorel Cazaban. | 
CAPITALA Jenny Biltz, Aurica Rohrlich, Vasi- A PER lie, 4 55 
lescu Alexandru, Dorina Schach- esa Po PTL II CIEL 
Simon Penchas, Rechi Ioan, Ele- man, Miulescu Constanța, Segall GALAȚI: Vasile Apostol, Sterian 


na Iordănescu, Apostol Marin, Nel- Blanche, Emil Dell’Orto, Gabrieles- 
ly Steriu, Victoria Ciuchard, Gea- cu Emil, Goma D. Gh., Longipescu 
lep 1. Mihail, Harry şi Mircea Jus- D. Gh., Sarina Levy, Sloventz Pe- 
ter, Mitică Dumitrescu, Nicolescu C. tre, Lazan Constanța, Rodica Spo- (Urmare în pag. 3-a jos) 


Apostolescu, Teodor Apostol, Mar- 
cela Ionescw, 


DIMINEATA 
COPiiL.OR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6767. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | IN STRAINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 , | UN NUMĂR 5 LEI 


10 Mai 1931 — Nr. 378 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 
ห ห เห เห ห เห ห ท่ ศก ร 


TITI TI III III INNA III ai 20... 2 2 ้ โล อ ล ว โย ย้ ไ ไป ว ป ว ไป โป ร แฟ ชร ฮ ซ ฮ ฒ 


ล ห ห เห ห เห ห เห ห เห ห เห เห เห ห เห เภ ห เท ห ห ห ศา ศา ศา 


| TESTAMENTUL EROILOR 


De-acum e rândul vostru! munciti fără încetare, 
Am biruit duşmanii şi patria-am salvat; Să înflorească tara; s'o faceți şi mai mare! 
Moşia noastră scumpă — aşa cum fuse-odată Uniti în gand şi'n tapte, crezând în Dumnezeu, 
V'o dăm ca moştenire, de voi a îi păstrată! Goniti din suflet vraja, ndddiduiti mereu! 


Ne-au apărat pământul, cu multă viteji, Si ajutaţi urmaşiii, de foame să nu piară! 
Si noi, la rândul nostru, păzitu-ne-am moşia, Să îngrijiţi de-asemeni de cei fără picioare, 
Făcând dovadă lumii, ce poate România. Sau orbi, sau fără brate, lăsate pe ponoare, 


Din Dunăre lu Nistru, din Tisa pân'la Mare Prin munţi, prin văi, pe dealuri, prin sate şi orașe, 
Este a noastră tara: E România Mare! Loviti de schiie, gloanțe - 3 de armele vrdimas2 
Cu bogdtii ascunse, ogoare 'mbelşusate, Si cari azi duc greul unei vieți amară 

Cu codrii verzi şi dealuri, livezi îmbălsămat! Ca drept recunoştinţă a jertfei pentru țară]... 


Lă 

+ 

$ 

$ 

ๆ 

$ 

$ 

+ 

$ 

$ 

$ 

E 

i 

£ 

$ 

Precum strămoşii noştri, în timpuri de urgie, Cinstiţi pe cei ce'n lupte căzut-au pentru (ară, 
f 

i 

เรื 

f 

$ 

ร 

ง Pe duşmani să-i infrangeti când vor mai cuteza 
i Să vie-asupra voastră, hotarele a schimba. 
In veci de veci lozinca „„Peraicea nu se trece“ 


1 S'o aibă tot Românul, şi capul să nu-şi plece!... 
$ 


อ 9 อ 9 ว 99999099 อ จ จ ิ ง อ อ อ อ อ อ ง อ อ ง อ อ เอ อ ง อ ง อ ง อ อ ง อ จ อ อ อ ย อ อ จ อ อ อ อ อ อ อ ง อ ย 9900 จ 99 จ 999 99 จ จ 9 จ จ อ ง จ ง จ 


Toma Culcea 


เพ ล ง ต ต ต ง ต ต ต ต ต ต ง ง ๓ อ อ อ hd 
rr 

IAŞI: Neculai Chirică, Vlad şi bu Cantonescu, Mallide Nicolai, ROMAN: Martha Râmniceanu. 

Anghel, Jenica Ghelman. Maria Sugă, Grigore Dore. R.-SARAT: Barbu Berceanu. 

TG-JIU: Aura Victorian. TG.-OCNA: Minuţa lacobsohn. 

TG.-MUREŞ: Ionescu Mihail. 


Rodica 
PLOESTI: Elvira Rapaport, Zizi 


Ionescu, Teodoru Sevasta, Hilde 

Gutfreund, Sisi Weisler, Beca Lei- VARTEJU: Marin „Constantin, PREMIAŢII : 

bovici. Marin Petre. : Prin tragere la sorţi au reuşit ur- 
R.-SARAT: Arhille Petrescu, Mi- VLAŞCA: Jean Vişan. mătorii premiaţi: 

za Marinescu. Au deslegat 1 joc următorii citi- 1) Silvia Săvulescu, Bucureşti. 


2) Rubinel Schwartz, Focşani. 
PROVINCIE 3) Lazan Constanţa, Bucureşti. 
4) Elvira Rapaport, Ploești. 


SNAGOV: Cornelia Alexandrescu. tori din 
SUCEAVA: Lili Stefan Căldăruș. 


TARGOVISTE: Constantinescu E- BALŞ: Mâines.u Ion. 3) E $ 
caterina. CRAIOVA: Mihăilescu Aurel. 5) Marius Negulescu, Buzău. 

TIGHINA: George Popescu. HUŞI: Lindner Solomon. Premiatii din provincie sunt ru- 

TULCEA: Ionel Bizameer, Roger LIPCANI: Haviş Raia. gati a ne trimite adresele complecte 
Redigo, Aneta Militaru, Catọn Va- PLOEŞTI: Iohan Nicolai, Lucian spre a le expedia premiile, iar cei din 


silde, Roger Dégéras, Bendu şi Bar- Ely Lazăr, Capitală se pot prezenta persona) 


PAG. 4 E = == DIMINEAȚA COPIILOR 


.4 5 
PE - 2 ๕ 4๕ 2 ร ร 


TITAN ว ั ฒ ส ญ แอ น ร ร y 

A | PNY ๕ 725 

n | A D ER fa A 

เต «1277 4 # 
A 7 p S A 3 1 dr 
ha ia aaa A PY 


Ir a. 4 4 
| ligji a 
E PUTS 


‘ar mai fi nevoie, cred, să vă mai 
aduc aminte pe larg de rându- 
nica voioasă, care-şi are cuibul 
în pridvorul casei mele. După 
cum ştiţi, zile şi seri dearândul 
am ascultat-o, povestindu-mi 
patanii de-ale ei şi de-ale altora. 
Niciodată nu mam dumerit cum 

se face, prin ce vraie, puteam să înţeleg glasul ei 
şi nici acum nu pot înţelege această minune. Să 
vedeţi! 

Mă scol într'o dimineaţă de vară mai devreme 
ca de obiceiu. Era zi de sărbătoare şi luându-mi 
puşca din cuiu, pornii voios către pădure, cu 
gândul să vânez ceva. kândunica mea sări din 
cuib şi se luă în zbor după mine. Imi tot da târcoa- 
le şi nu-i mai tăcea pliscul: 

„Cirip, cirip, cip, cip, cirip, ciriiip!” 

Numai aşa 0 ţinea dar, drept să vă spun, de 
data aceasta nu mai înţelegam nimic din ciripitul 
ei. 

„Ei! gândeam eu, să ştii că toate celelalte în- 
tâmplări, pe cari mi le-a povestit rândunica, n'au 
fost decât visuri de-ale urâte!” 

De cum am intrat în pădure, răcoarea binefăcă- 
toare mă învioră deodată şi cu o fericire negrăită 
in suflet începui să colind voios frunzișurile cău- 
tând vânat. 

In vremea aceasta rândunica mea mă părăsise 
şi nici nu mă mai gândeam la ea. Eram mirat însă 
că în toate locurile unde ştiam că mereu se gă- 
seste vânat, nu se afla nimic. In schimb, prin toti 
copacii cântau păsărele atât de frumos, că, în cele 
din urmă, uitai de ce venisem în pădure şi ase- 
zându-mă pe un covor de iarbă înflorită, rămăsei 
aşa ascultând, fermecat de cântecul miilor . le 
păsărele. 3 

Nu ştiu cât am stat aşa. Nu ştiu dacă am ve- 
ghiat sau am adormit, dar mam trezit deodată 
întrun sgomot asurzitor de  ciripituri. In jurul 
meu se strânseseră o sumedenie de păsări: sti- 
cleti, scatii, privighetori, prigorii, turturele, rân- 


a 
SN ฑ์) 


f ง น 
ห จ ซึ ง A Li 2 hy ว 
เฉ ONLA 


EONS A dap 


DIMINEAȚA COPITEOR- = 


== = eE e 


dunele, botgroşi, mierloi, ciocănitoare şi câte alte 


păsări minunate. Mă frecai zăpăcit la ochi şi mă 
mirai foarte, când îmi dădui seama că înţeleg gra- 
iul lor. 

„Nu se poate, visez! strigai uimit. 
. — Nicidecum, nicidecum, îlueră mierloiul.. 

— Nu visezi deloc, gazda mea, ciripi rândunica, 
pe care 0 recunoscui numai decât dintre altele. 

— Daţi-mi voie, gângăni o turturea gingaşă, să 
vorbesc eu mai întâiu cu „domnul” acesta. Pri- 
veşte ce zace la picioarele d-tale şi vezi ce pri- 
mejdie te-ar fi păscut, dacă surata mea „Ciocăni- 


. ไ อ ล ชล ล ”, rugată de chiriaşa ta „hRândunica”, nu 
ti-ar fi sărit în ajutor şi mar fi omorât cu ciocul 


ei zdravăn lighioana care vrea să te muşte”. 

In adevăr, lângă mine zăcea cu capul zdrobit 
un şarpe mare şi veninos. M'am cutremurat de 
groază si cu lacrimi în ochi, am mulţumit „Ciocă- 
nitoarei” pentru marele bine ce-mi făcuse. 

„Nu trebue .să-mi multumesti, răpunse ea, ci 
să ne făgădueşti că de azi încolo, nai să mai 
mergi la vânătoare să ucizi bietele păsărele şi a- 
nimalele fără de apărare”. 


Am promis, ba, am jurat chiar şi cu inima îm- 
păcată, pornii către casă. In jurul meu sburau vo- 
ioase păsările pădurii şi care mai de care îmi 
spunea câte o vorbă bună. 

Să mai vii pe la noi, cânta duios privighetoa- 
rea. Am să-ţi cânt o doină veche şi frumoasă! 

— Spune copiilor din sat să nu ne mai prindă 
în colivii, ciripiră deodată sticletele şi scatiul. Ne 
place aşa de mult să fim liberi!” 


Am mers aşa şi am vorbit cu. păsărelele până 
în marginea pădurii şi ca prin farmec, cum am 
păsit dincolo de umbra deasă a codrului, vraia 
s'a stins şi nam mai înţeles o iotă din cântecul 
lor. Auzeam pe fiecare ciripind în felul ei şatât. 

Rândunica mea sălta voioasă în jurul meu, mi 
se aşeză pe umăr, pe ţeava puștii şi ciripea, ciri- 


. pea într'una. Imi mulțumea, „desigur, pentru ju- 


rământul ce-l făcusem. TH 


De atunci, n'am. mai luat puşca din cuiu, decât 
când hoţii de lupi sau vulpile viclene cotrobăiau 
pe la oi sau la coteţe. 


D. C. Mereanu 


oo. 


e 


i o e 


ภู 0 POGENT OVOO COOOL daia a ai aaa aaa rr ere panarama e ere e e ie CEREALE Lied 


Vulturi!... de Români de prin funduri de zare 
Inaltd spre ceruri cântarea cântării, 

Căci astăzi serba-vor cu mic şi cu mare 

Pe Carol al Il-lea!... Regele Țării!... 


Si glasuri 'de clopot se scurg în spre val», 
3 Venind dela schitul bătrân din pădure. 

Drumeții se 'nchină... şi 'ngenuche'n cale, 

Credinţă curată din inimi să-i jure. 


Din slavă se varsă pârâu de lumină 

lar buciumul sună prelung prin vâlcele, 
Voind să deştepte strămoşii din tină, 

Sortiti ca să doarmă "n cosciug de şrapnele. 


๑ ง อ ง ย จ ย ว ย อ ย จ ย ก จ จ จ จ อ ง อ ง จ ย จ จ จ จ จ ย จ ร จ จ จ จ จ จ จ 


1 ห ม 


ย อ ว ว ง 9990990909900999999 


เ 
Flăcăii încins-au o horă sprințară 
Şi: sprinteni aleargă copii pe plaiuri. 


Sătenii vorbesc de recolta de vară 
Moşnegii îşi varsă tot focul prin naiuri. 


La geamuri atârnă ştergare aprinse 
In porți răsărit-au vlăstari de verdeață 
Ici... colo... la poartă stindardele prinse 
Simbolul Românului paşnic răstață. 


Treptat sărbătoarea s'a 'ncins cu tărie 
Odraslele joacă bătând bătătura 
Si 'n chiot de surle slăvesc pe vecie, 


‘Pe Carol al Il-l2a "ท strigăt sfânt: „Ural. de 
Nicolae Graur 


จ ง จ อ ง อ ง อ อ ย อ ย อ 0 อ ง 909 อ 8 จ จ 9 อ จ 909994 อ 4 (J จ อ อ อ ง อ อ ย อ อ อ ๑ 


BK[ZE CE MAT! Ek] 


E sărbătoare pe al tărei plai 
Şi-i vesel astăzi tot poporul, 
Domneste talnic Tricolorul 
In orice colţ, 
Mai ! azi 


[ 138 3»+»+> ้ ้ «- ้ «๕ ั ้ «อ ้ -«--- ั - ี ------- - ้ - ้ -:-----.- aa aE EEEa a a 


Azi doar e ziua sfântă: în.care Si Regele cu Voevodul Mihai - 
„Independenţa” a proclamat ` 
Carol-Vodă —i şi a siărâmat 0 ร ู ้ 
căci este „Zece Eroic, trecutul de- „Inchinare”. I-aclamă zgomotos—E Zece Mai! 


Primeşte-u oastei defilare — 
Zâmbind poporului strâns, care 


Theodor Cuzinsky-Gabrielescu 


อ ย ว ย 0 จ อ ย 999 จ อ ย อ 9 จ อ 9 อ 0 ย 99 จ จ อ จ จ ง จ จ ย จ จ จ จ จ 


RE AEAEE NARI E boo’ 


PAG. 6 


N 


RACE 7 


~p 


=== DIMINEAȚA COPIILOR 


[k| POVESTE DE 10 MAIU |*| 


In 1916 la serbarea de 10 Maiu. Eram în cl. IH 
primară la şcoala No. 1 din Craiova. Profesorul 
nostru domnul” I. Călin, după ce se încredinţă 
că am venit toţi, ne spuse cu vădită înflăcărare 
în glas: 

„Astăzi, copii, se împlinesc 39 de ani dela pro- 
clamarea independenţei ţării noastre, înfăptuită 
de bravul nostru rege Carol l... După cum vam 
spus în repetate rânduri, tot sub domnia regelui 
Carol, România s'a ridicat la rangul de regat, 
devenind un stat recunoscut de marile ţări din 
Europa, un popor viteaz şi puternic ร 1 neatârnat 
în hotarele sale... Ziua de astăzi, copii, 10 Maiu, 
zi de glorioasă pomenire, aminteşte aceste is- 
bânzi închegate pe pământul nostru!... 

„Cu acest prilej, tiu să vă spun că, vouă, co- 
pii —vă rămâne de îndeplinit o datorie sfântă: 
aceia de a lărgi hotarele noastre dăruite de 
Dumnezeu, dela Nistru şi la Tisa, pentrucă aţi 
învăţat că sunt mai multe ţinuturi locuite de 
Români şi odată-odată, trebuesc alipite la pa- 


tria-mumă si înighebate într'un singur stat!...” 
ere 


In acelas an, in August, isbucni 
mare. 

Ai noştri se avântară năpraznic peste duşman, 
trecură Carpaţii şi se credea pentru moment că 
isbânda va fi a noastră pe toată linia. Totuşi, i- 
namicul având un aliat mult mai numeros ร 1 mult 
mai înarmat decât noi, ne-a silit să-ne retragem, 


răsboiul cel 


astfel că armata noastră face front puternic la 
Oituz, Mărăşti si Mărăşeşti. Apoi, bătaia luată 
de dușmani aci, o va spune el şi dincolo de mor- 
mânt, până când hemaiavând încotro, a fost ne- 
voit să 0 ia la fugă înapoi, de unde venise. 

Ni s'a recuoscut în urmă de toată lumea drep- 
turile noastre asupra Transilvaniei, Basarabiei 
şi Bucovinei, iar în 1918, ele se contopiră defini- 
tiv cu România de dincoace de Carpaţi, înde- 
plinindu-se gândul de veacuri şi vorba „domnu- 
lui” profesor Călin... România Mare!... 

In 1928, am întâlnit pe fostul meu dascăl. 

L'am salutat. Nu m'a recunoscut. Totuşi, eu am 
deschis vorba şi, printre altele, i-am amintit şi 
de ultima serbare de 10 Maiu dinainte de război, 
dela şcoala  Odobeanu. Mă asculta cu o părin- 
tească privire şi parcă îmi sorbea cuvintele. 

„Da, domnule profesor, sa realizat visul 
nostru secular, dar nu noi, generaţia care abia 
căpătam cunoştinţe de carte pe-atunci, am făcut 
aceasta ci, părinţii noştri”. 

9:93 

Astăzi, când pentru prima dată se desfăşoară 
parada de 10 Maiu, înaintea Regelui Carol II, să 
zicem din toată inima: ว 

„Dea Domnul, Sire, să se îndeplinească toate 
năzuințele vrednicului popor pe care-l stăpâ- 
nesti şi să Te încununi, Sire, cu gloria si laurii 
biruinţei. 

Mircen Ciobanul 


DIMINEAȚA COPiLLU แร eee ie = PAG. 7 


.. 
แอ อ อ อ one enPOROROOORO0OR00000DOOODROOROONOOD setea caa acte etseR000000000000000900000000000000000000000000000eetestae 
r 


ร 

: | CONCERTUL PISOILOR | 
] 3 
ร๊ 

i 

รู 

f 

$ 

f 

$ 

Cinci p.soi, cinci Iratiori, Căci nu suit precum gândeşti, Strigd „bravo“! strigă „ura!“ 
Astăzi s'au trezit din zori Au şi note... pisiceşti. - lar ei cât le ține gura, $ 

Si se-apucă de cântul — Ce concert, zău, minunat! Cântă marsul pisicesc, ร 
Toată casa-a răsunul. Din vecini au alergat Cântă până răguşesc. ` 3 
Aşa harnici cântăreti, Le pisici mulțime mare, i i 

| Nici nu cred să mai vedeți, Stau cu ไอ น ไอ admirare. Filina รู 
อ อ 9 อ อ อ อ ง จ อ อ อ อ อ ง อ จ ง จ จ จ อ จ อ จ อ ย 5885.056991909 จ 8808490030003 3330000 จ 10090 จ 0 จ จ ย 1 0 ง จ ห 
ห ห ห ห น ร ศา น ONG GOGO GG GG pă OES OP NEF SSE e CA RFR NP 


AZOREL CEL LACOM | 


Cine stie si ghiceste 

Azorel la ce sândeşte? 
Dacă nu puteți s'atlati, 
Rog, fiți buni şi m'ascultaţi. 


Fiindcă-i lacom, s'a grăbit, 

De mâncat a isorăvit. 

Şi îşi zice: „Cear îi, | - 
La Dor?l de maş porti, 

Făr'să'ntreb, m'as apuca, 

Din mâncarea-i aş gusta?“ 


Insă tot nu îndrăzneşte, > 

Ştie bine ce păţeşte, 

Ştie bine că Dorel 

Mai voinic e decât el. N 
Si de-aceża stă privind. 

Si în sec tot înghițind. 


Lirili 


จ จ จ ง ก ห ห็ ั ถา จ ง ง ง ต ง ต ง ว ต ๐ ง ญ ญ ต พ ต พั ญ ฑ ษั ณั ณั ณั ญ ณั ณ์ ณ ษั 6 ั ษั ษั ษั ฑ ณ ฑ พ ณ ย พ เพ ฑ พ ฑ พ ฑ เฟ ั ก ฤ ญ พ ฤ ก ภั ฉ ๕ ๑ GG 0 00 


๑ อ + ว 9 จ ออ ย อย จ อ อ ง อ ย ย ย ย อ ยอง ค ย จ ง จ ย จ จ ง อย อ ย จ ง จ ง จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ ง จ จ จง อง จ ง จ จ ด 


PAR SE == = DINIWEA ȚA-COPLILOR 


Pavesria (6 แล ด 6 aiurea 


| Desene de GEO | | 


4) Ce-au ajuns ceilalţi patru fraţi 


Text de MOŞ NAE 


Neagu, cel; de-al treilea frate, Dar ce meşter? Nici nati crede, Chiar bătrânii şi ologii, 
Tot umblând din țară ' ท tară, Din arcuş când îi trăgea, Cei în cârji care umblau, 
Intâlni pe Doremifa, Toată lumea dimpreiuru-i li vedeai sărind într'una, 
Mare meşter în vioară. lute "n horă se prindea. Când vioara auzeau. 


Ba se spune că şi morții Vede Neagu şi îşi zice: Merge dar la Doremita 
Din: mormânt eşeau โท gloatd „lată lucru minunat! Și cu dânsul se tocmeşt> 
Si jucau, cum în viață Asta este pentru mine Să-l învețe ca să cânte 
Nu jucase niciodată. Meserie de'nvățar“. Si tOti banii ii plăteşte. 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


PS PS A 
a 


In puține luni de zile Cel de-al patrulea, Dănilă, intr'o zi găseşte dânsul 
Neagu-ajunse mare-artist, ` De noroc i-a fost sortit, Un moşneag care 8hiced 
Intrecu pe Doremita, Ca s'ajungă el în lume Tot ce-a fost şi ce-o să fie -- 
Col mai straşnic viorist. Ghicitor mult iscusit. Parcă'n carte le citea. 


De-ai pierdut ceva sau hoţii Drice gând sau orice taină Ucenic intră Dănilă 
Vieun lucru ti-au furat, Ți-o ghicea el negreşit, Şi muncind mereu de zor, 
Iti Spunea moşneasu'ndată, Să ascunzi ceva de dânsul, A putut în Scurtă vreme 
Unde e de căutat. Nu vra nici de gândit. Să ajungă ghicitor. 


Stan, al cincilea din leneşi, Şi pe apă, ca vapoare. Fie pasăre sau muscă, 
Invăţă să construiască lar. al şaselea, Ilie, Cat de sus ar îi sburat, 
Nişte case prea ciudate, Ochitor fără pereche De trăgea Ilie'n „le, 


Căci puteau ca să plutească Invăță ca meserie. Nu e chip să fi scăpat. 
. : (Va urma) 


In n-rul viitor: „Călin propune scăparea Domniței Marileana”. 


PAG. 10 


DIMINEAȚA COPIILOR 


SA Jy 


BH Bir-Bar-Bor ma invită în piata: Marte 7 


ir-Bar-Bor, i-am spus eu, după ce am 
lăsat să treacă puţin timp, ca să ne 
J mai odihnim şi unul si celălalt. Ei, 
gje prietene, am strigat eu ceva mai tare, 
crezând că nu mă auzise, mai eşti la 

aparatul de radio? 

— Se înţelege că sunt, îmi răspunde Bir-Bar- 
Bor. Adică aparatul de radio este cu mine, pentru 
că eu n'am stat locului de când am început să vor- 
bim. Am fost ide două ori la „Valea Albă” şi am 
făcut câte o baie de zăpadă. 

— Baie de zăpadă?! i-am zis eu cam mirat de 
vestea aceasta. La voi în Marte nu faceți baie în 
apăr 

— Facem şi în apă, dar mai ales facem băi de 
zăpadă, fiindcă e mai sănătos. 

— Şi cum faceţi baie în zăpadă? l-am întrebat 
eu din nou. 

— Ne desbrăcăm până la piele şi intrăm în ză- 
padă. ไท timpul acesta, ne frecăm cu zăpadă tot 
corpul. 

— Dar când e frig, nu faceți baie în casă şi în 
apă caldă? 

In apă caldă?! îmi întoarse Bir-Bar-Bor 
vorba, părând foarte mirat de întrebarea mea. Să 
intrăm în apă caldă, ca să ne fierbem? Așa ceva 
nu se obişnueşte la noi, iar în Marte nu e om, care 
să nu facă baie cel puţin de două ori pe zi. Si 
toată lumea dela noi face baie sau în apă rece sau 
în zăpadă. 

— Dar când e îrig şi ninge? 

— Ce are a face. Nouă în Marte nu ne e frig 
niciodată. 


— Insă, i-am zis eu mai departe, cred că nu 


puneţi în zilele de iarnă şi de ger şi pe copiii mici - 


în apă rece sau în zăpadă. 

— li punem, îmi răspunse el, chiar din ziua în 
care se nasc. Dar, adăugă Bir-Bar-Bor, din felul 
cum mă întrebi; înțeleg că voi, oamenii pământeni, 
trebue să fiţi nişte molatici şi nişte papă-lapte. De 
aceea, vă sfătuesc să nu vă luaţi la ceartă cu noi, 
cei din Marte, că o patiti rău de tot. V'am putea 
face praf. ALY 

— Mai domol, prietene, i-am zis cu. Nu fiţi aşa 
de lăudăroşi, fiindcă, orice mi-ai spune, dar sunt 
încredințat că noi, 'oamenii pământeni, suntem 
mult mai viteji decât voi. Mai întâi, fiindcă suntem 
mult mai mari la trup. Al doilea, fiindcă noi avem 
arme din cele mai perfecţionate şi ştim să le în- 
trebuințăm. Avem puşti, avem tunuri, avem mi- 


“zâmbind. Noi, 


traliere, avem gaze asfixiante, avem tancuri, avem 
aeroplane şi vapoare de războiu, aşa că dacă ar fi 
să ne batem cu voi, vam putea prăpădi pe toţi 
până la unul. 

— Poftim de încercaţi, îmi întoarse el vorba, 
ce-i drept, navem arme din cele 
ce mi-ai pomenit, pentrucă, precum ţi-am mai 
spus, nu facem războiu cu nimeni. Avem însă alt 
ceva. Avem nişte proectoare luminoase ce îm- 
prăştis o lumină, care arde şi prăpădeşte totul la 
zeci de chilometri de jur împrejur. ได วี" ส อ ajuns ca 
un copil să învârtească în mână un astfel de 
prosctor şi să ardă şi să nimicească totul în juru-i. 

De aceea, îţi spun încă odată, poftiţi de încer- 
cati să vă bateţi cu noi. Mai înainte de a mişca un 
deget, noi v'am şi făcut scrum şi cenuşe. 

— Dar, l-am întrebat eu, dacă nu faceţi războiu 
cu nimeni, ce nev e aveţi de proectoarele acestea? 
La ce vă îolosesc? 

— Le între buinţăm, ca să ardem şi să distrugem 
pădurile ce sunt de prisos ori să ardem buruienile 
de pe câmp. Insă, dacă duhul cel rău v'ar împinge 
pe voi, oamenii pământeni, să vă luaţi la ceartă cu 
noi sau să vă încumetaţi a veni aicea, ca să ne cu- 
ceriti planeta noastră, atunci le-am îndrepta si 
contra voastră. 

— Din fericire, i-am zis eu, suntem aşa departe 
unii de alţii, că nu e nici o primejdie de rălzboiu. 
Stati liniștiți pe planeta voastră si noi vom sta li- 
nistiti pe planeta noastră. 

„Insă, am adăugat eu mai mult în glumă, dacă 
într'o zi vin să te vizitez în Marte, nai să mă o- 
mori şi wai să îndrepţi asupra mea proectorul de 
care mi-ai pomenit. 

— Ce 
punse Bir-Bar-Bor cam mâhnit. Poftim, că te voi 
primi cu aripile deschise şi îţi voi da ca locuinţă 
cea mai frumoasă terasă din vârful muntelui 
Tormador. Ai să fii la o înălţime de 3000 de me- 
tri, iar priveliștea de acolo e minunată. 

— Mulţumesc, eşti foarte drăguţ, i-am zis, dar 
de ce să mă pui să stau tocmai pe 0 terasă din 
vâriul unui munte aşa de înalt şi să nu mă pri- 
meşti acasă la d-ta? 

— Păi, tot acolo stau şi eu, mă lămuri Bir-Bar- 
Bor. 

— Cum, zic eu, stai cocotat întrun vânt de 
munte şi n'ai şi d-ta o casă în care să locueşti, o 
casă undeva la oraş sau măcar la sat? 


— Nu înţeleg, îmi răspunse el, ce-ai vrut să 


vorbe sunt acestea, Moş Nae!, îmi răs-. 


๑ 


Q 


DIMINEAȚA COPIILOR: 


spui prin cuvintele „oraş” şi „sat”, fiindcă aşa ceva 
nu există la noi. Insă, de sigur, sunt şi la noi case, 
dar nu prea stăm şi nu prea locuim în ele. Nu lo- 
cuim decât vre-o două luni pe an în timpul cât 
țin ploile cele mari. Restul anului, însă, trăim la 
aer liber, iar noaptea ne culcăm pe terase des- 
chise. 

— Dar nu şi în nopţile ide iarnă, i-am observat 
eu, pentrucă aţi degera şi aţi muri. 

— Nu degerăni şi nu păţim nimic, mă asigură 
Bir-Bar-Bor. Ți-am spus că noi martienii suntem 
obişnuiţi cu frigul, iar cele două băi de zăpadă ce 
facem în toate zilele, ne întăreşte şi mai bine. Când 
ai să vii aicea, ai să vezi că şi tu te vei obişnui pe 
terasa din vârful muntelui Tormador. 


La auzul acestor cuvinte, nu m'am putut opri 


să zâmbesc, gândindu-mă mai întâi că invitaţia lui 
Bir-Bar-Bor era zadarnică. 


Pac. îi 


La plecarea din Marte, se va întâmpla acelaş 
lucru. Vor muri, adică, în drum toţi aceia ce au 
fost în Marte, iar pe pământ vor sosi oameni care 
sau născut pe drum, în spaţiul dintre Marte si 
Pământ, aşa că ei nu stiu nimic nici despre pla- 
neta Marte, nici despre Pământ. 

M'am mai gândit că, chiar dacă se găseşte mij- 
locul de a merge în Marte, nu eu, Moş Nae, am să 
îiu printre primii care să facă această călătorie, 
aşa că în zadar mă invită prietenul Bir-Bar-Bor 


Proectorul de lumină al lui Bir-Bar-Bor 


Ştiu doar că atâta cât mai am de trăit, oamenii 
mau să ajungă să inventeze mijlocul de a merge 
până în planeta Marte. . 

Am făcut chiar şi o mică socoteală. Aşa, dacă 
presupunem că de aici, de pe pământ, şi până la 
Marte se face o linie ferată şi că trenul de pe acea- 
stă linie ar merge cu o iuţeală 'de 100 de chilome- 
tri pe oră, i-ar trebui ca să ajungă până acolo 
vreo 150 de ani — şi aceasta cu condiţia ca trenul 
să meargă cu aceiaşi iuțeală şi fără întrerupere 
şi ziua şi noaptea. 

După socoteala aceasta, toţi cei ce vor pleca de 
pe pământ, vor muri în drum de bătrâneţe, se vor 
naşte alţi oameni, care de asemenea vor muri în 
drum, aşa că în Marte vor ajunge oameni, care 
mau fost nicicdată pe pământ şi nu ştiu nimic des- 
pre el. 


şi mă pofteste să locuesc pe terasa din vârful u- 
nui munte înalt de 3000 de metri. 
De aceia. i-am mulţumit frumos 
„Prietene Bir-Bar-Bor, mai bine să vii 
mine pe 1 ământ, că eşti mai tânăr”. 
-Se prea poate să viu şi eu, îmi răspunse el. 


(Va urma) 
«๑ < ๑ «๑ < ๑ < ๐ «๑ ๓ ๕ ๑ ๑ «๐ ๑ ๐ ๕ ๑ ๓ ๑ ๓ ๑ ๐๕ ๑ ๐ ๕๑ ๐ ๕ ๑ ๐ ๑ ๐ ๑ ๐ ๐ ๑ 


Cititi „NĂZDRĂVĂNIILE LUI GIGI“ 


şi i-am zis: 
d-ta la 


P. \ G 12 = Pau a = = == > 


FOST PEDEPSIT 
L INSEL 


ง 174 
A 
N CĂ di 
7 
| a 


= DIMINEAŢA COPIILOR 


f 


p? 
/ 


© 3 
AMI 
จ ้ 1060! 
ง 
- CH ค่ 
St ) | l; 


ândacul a aşteptat până ce s'a 
stins ultima: lumină, cea de pe 
salita care dă la cămară. Abia 
atunci a îndrăznit să-şi scoată 
mustăţile din gaura care stă- 
tuse toată ziua. A ascultat a- 
tent să se convingă că nimeni 
nu-l mai poate supăra si-apoi 
cu paşi repezi a luat-o pe lângă zid, îndreptân- 
du-se spre uşa cămării. น 

„Unde fugi ล ร ล repede, d-le gândac? răsună 
0 voce ascuţită. 

— A, tu eşti, greere! răspunse gândacul. Bună 
dimineaţa, amice. 

Bună dimineaţa ! răspunse la rândul său 
greerele — pentrucă trebuie să ştiţi că la gân- 
daci ziua e noapte şi noaptea e zi. 

— Eu mă duc puţin până în cămară, vorbi 
gândacul. Mi-e o foame grozavă şi trebue să târ- 
guesc ceva... 

— Hai că merg şi eu cu d-ta, se bucură gree- 
rele. Luându-se de braţ, porniră spre cămară, 
Se strecurară cu multă uşurinţă pe sub uşă si 
cu pas  vioiu, Suiră în mai puţin de un minut 
toate rafturile. 

„Suntem la etajul cinci, vorbi gândacul, colo, 
la capătul raftului, e o felie de şuncă de toată bu- 
nătatea; o pusese bucătăreasa pentru sufleţelul 
ei şi-a uitat-o acolo”. 

Greerele, când auzi de şuncă, se repezi de 
gata să-şi frângă scripca dar... bucurie în pal- 
ma stângă: şunca era stricată... 

„Nu fii prost, zise gândacul, nu-i stricată de 
loc”. Şi începu să imbuce cu poftă, căci gândacii 
se prăpădesc după lucruri stricate. După ce se 
îmbuibă bine, se întoarse către greere care înce- 
puse să cânte, uitându-şi astfel de foame. „Hai, 


LE) 


A 


DIMINEAȚA COPIILOR : 


măi greere, la alt raft să-ți dau şi ţie ceva de 
mâncare”. 

Coborârâ la raftul al treilea. Aici, pe-o farfuri- 
oară, nişte alune cojite şi mai la dreapta într'o 
farfurie adâncă, nişte piftie de gâscă. Greerele 
strâmbă din nas: „Nu-mi place, เล ิ ชล ิ 1 el supărat. 

— Dar atunci ce-ţi place? ţipă gândacul infu- 
riat. Caută-ţi singur, că eu nu mai vreau să 
ştiu”... şi sărind pe marginea fariuriei cu piftie, 
intră înăuntru să guste şi din piftie. Hotărit să 
se înapoeze acasă în borta lui, greerele începu 
să coboare pe marginea rafturilor. Când să sară 
jos... bucuria lui! — într'un borcănaş zări nişte 
zahăr pisat mărunt, zahăr ce mirosea grozav de 
îrumos. 


„Să ştii că e cu vanilie”, îşi zise Jel şi cât ai . 


bate din palme sări pe marginea borcanului. Cu 
multă băgare de seamă, întinse o mustață de 


care se prinseră câteva firicele dulci de zahăr. 
gata să leşine de 


Vâri apoi mustata în gură şi... 
plăcere. O dulceaţă şi un parfum cum nu mai 
întâlnise el niciodată. De bucurie strigă cât îl 
tinea gura: „D-le gândac!. . Vino repede jos, că 
am dai de ceva cum nai mâncat! d-ta de când 
eşti!...” 

Gândacul, cât ai clipi din ochi, se şi înfiinţă: 
„Ce-ai găsit? întrebă el răstit, mişcându-şi mus- 
tatile cu repeziciune. 

— „Zahăr pisat mărunt cu vanilie!” răspunse 
greerele, lingându-şi cu poftă vârful mustăţii. 

Gândacul, când auzi de zahăr, făcu un salt pe. 
cutia de cafea şi de-acolo se aruncă în borcan in- 
trând în zahăr până la gât. Apoi începu să mă- 
nânce cu lăcomie. Greierele ` urându-i ` „poftă 
bună”, se pregăti să-şi înfigă iarăşi mustata în 
zahăr. Gândacul, oprindu-se din mestecat, îl 
privi cu ochi răi şi-i zise răstit: „Nu-ţi dau voie 
să te atingi de zahărul meu!” Greierele îndrăsni 
cu glas slab: „Bine, dar eu l-am găsit, d-le gân- 
dac!” 

Taci! sbieră gândacul, eu îl ştiu aici de-o 
săptămână!” Şi mulţumit de minciuna lui, începu 
din nou să mănânce. Greerele oftă din suflet, îi 
dete „bună ziua” şi scoborând încet ultimul raft, 
ieşi din cămară strecurându-se pe sub uşă. In 
săliţă întâlni un prieten care îi spuse că lângă 
coșul cu lemne, „Societatea gândacilor cu frac” 
dă un banchet la care poate mânca şi bea ori- 
cine. Bucuros, fugi întrun suflet spre coşul cu 
lemne. Fu primit cu mare bucurie. 

„Bine-ai venit, Greerică! îi zise preşedintele. 
Avem mare nevoie de un cântăreţ la banchetul 
nostru”. Zicând acestea, îl pofti la masă lângă 
el. Cam pe la sfârşitul petrecerii, un gândac 
roşu, care servea şi de chelner, aduse vestea că 
un necunoscut cere să i se dea neapărat voie 
înăuntru. După oarecare chibzuinţă,  presedin- 
tele aprobă: „Să intre!” grăi el. 


Toţi întoarseră ochii spre uşă; în curând ล - 


păru un gândac ce părea îmbrăcat în pietre 
scumpe. Era de-o albeaţă strălucitoare şi, din 
când în când, pe haina lui măiastră sclipea câte- 
un bob de diamant. Afară de asta, străinul răs- 
pândea un parium nemaipomenit de frumos. 
Greierele, căznindu-se să-şi ascundă râsul, re- 
cunoscu îndată pe gândac. Noul venit, rotindu-si 
„privirea cu mândrie, vorbi: „Să mi-se puie un 
tacâm în capul mesei!” A 
Preşedintele răspunse scurt: „In capul mesei 
stă preşedintele societății, d-le gândac alb!” 
-- Nu-s nici un gândac alb! sbieră gândacul fu- 
rios. Sunt împăratul  gândacilor, ai înţeles?” 
Toţi gândacii se ridicară -speriați şi ploconin- 
du-se cu frică, îl invitară în capul mesei. 
Greerele fu pus să cânte un cântec de slavă 


către noul venit, ceeace şi făcu. Nu-i vorbă, îl- 


-~ bufni de vreo câteva ori râsul, dar nu se băgă 


de seamă. In curând toţi gândacii, în “frunte ‘cu pe 


gândacul cel alb, se îmbătară tun. Fi 

Se încinse o horă şi แท dans, de, se cutremură: 
locul. 

Cei tineri dansau dansuri i e cei mai în 
vârstă învârteau hora, iar o parte din ei, încon- 
jurand pe împărat, discutau punând tara la cale. 
Un gândac, sub motiv că vrea să-şi arate supu- 
„nerea către împărat, ceru să-i ร ดี ห น ไอ vârful pi- 
cioarelor. zi ad Lea 

Gândacul, mândru de mama focului, îşi în- 
tinse picioarele, ridicându-le. pe-o- perniță adusă 
în grabă de un slujitor. Supusul sărută picioarele 
împăratului, dar când se ridică, toţi ceilalţi vă- 


zură cu mirare că picioarele împăratului nu mai 


erau albe şi frumoase ca înainte, ci negre ca şi 
ale lor. In schimb, gândacul celălalt era alb pe 
la bot şi se lingea, dându-și ochii peste cap de 
bucurie. Intro clipă, toţi se aruncară asupra îm- 
păratului şin mai puţin de un minut, nu mai ră- 


mase din bietul gândac decât fracul care-l aco- 


perea pe spinare. 

Gândacii, ametiti de băutură, nu se mulțumi- 
seră să lingă numai zahărul de pe el, ci-l mân- 
caseră cu totul. Ingrozit, greerele alergă în- 
trun suflet acasă şi povesti nevestei şi copiilor 
toată întâmplarea. 

„lar voi, copii, termină el, să nu fiți niciodată 
răi cu gândacul, care nu ma lăsat să mănânc si 
eu puțin zahăr şi nici înşelători ca el, care. sa 
dat drept împărat, căci după cum aţi văzut, şi-a 
primit cu vârf si îndesat pedeapsa meritată”. 

Mircea Dan 


COZONAC! FRUMOS 


FAINA DE AUR HERDAN 


๕ 2 PERT S 


sergap 


PAG. 14 eo e --- 


: După GUY de TERAMOND 


aliful Harun-al-Rasid avea obiceiul de a 
ieşi foarte ades noaptea, incognito 
(fără a fi cunoscut), pentru a'şi da seamă 
prin el însuşi dacă oraşul era bine păzit 
şi dacă nu se făceau ceva nereguli. 

Ori. în seara aceea, el umbla pe străzi, deghi- 
zat ca negustor şi întovărăşit de credinciosul Gia- 
far, marele său vizir, când, oprindu-se dinaintea 
unei uluci înalte care împreimuia un loc viran, vă- 
zu, printr'o spărtură, într'un colţ, un omulet care, 
liniştit, mânca pâine cu brânză si bea rachiu, 
la lumina unei lumânări pusă pe un butoi vechi 
ce-i servea drept masă. 

— O să întreb pe sărăcanul ăsta, zise el, asu- 
pra purtărilor celor din guvernământul meu; ade- 
sea de la cei săraci cu duhul ne vin cele mai inte- 
lepte sfaturi... 

— Stăpânitor al Credinciosilor, strigă Giafar, 
înspăimântat; nu comite această imprudenţă: 
poate că e vrun răufăcător primejdios care nu 
s'ar da înapoi de la o crimă pentru a te jefui! 

— In cazul acesta, tu vei fi spânzurat, pentru 


== DIMINEAȚA COPIILOR 


Traducere de DETESTE 


ca să te'nveţi minte si să ştii că închisorile Statu- 
lui au fost făcute tocmai pentru această categorie 
de oameni cari nu sunt în stare să trăiască fără a 
face rău semenilor lor. Aşteaptă-mă mai încolo... 

Şi, lăsând pe marele său vizir mai mult mort 
decât viu din cauza acestei ameninţări, el împinse 
o ulucă si intră. 

— Te salut, frate, zise cel ce mânca sculându-se 
politicos de îndată ce'l zări: aşează-te în faţa 'mi 
şi împarte, te rog, modesta mea masă... 

Caliiul primi. 

Apoi, după ce isprăvi, întrebă brusc pe oaspete- 
le său: 

— Cine eşti şi ce faci tu? 

— Seniore, răspunse celălalt, mă numesc Ma- 
homed, al treilea fiu al unui hamal din port. Acum 
lucrez la un lăcătuș, unde câştig douăzeci de 
bani pe zi, pe care’i cheltuesc astfel: de cinci bani 
iau pâine, de cinci bani brânză, de cinci bani. ra- 
chiu, ร 1 de cinci bani lumânări... 

— Bine, zise Harun. Văd că eşti un om fericit; 


fi 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


= = PAG. 15 


dar de ce nu economiseşti nimic din câştigul tău 
zilnic? 

Omul care vorbia cu el se închină respectuos 
spre Meca şi murmură: 

— Allah, care a avut astăzi grijă de mine, va 
avea şi mâine! 

Califul îi mulţumi pentru că l-a ospătat 
şi se întoarse la palatul său, însă, voind să ştie 
dacă într'adevăr D-zeu se va gândi să'şi hrăneas- 
că îăptura, dete, înainte de a se culca, un ordin 
prin care interzicea lăcătuşilor de a'şi deschide a 
doua zi prăvăliile. 

La apusul soarelui se grăbi să se ducă în acelaş 
loc ca în ajun: omuleţul mânca în linişte, însă, pe 
masa lui, erau două lumânări, în loc de una. 

Califul se miră nespus de mult. 

— Mă întorceam dela atelier, îi explică Mahmud 
trist şi abătut din cauză că era închis, când am 
întâlnit în drumul meu pe cofetar, care mi-a pro- 
pus să frământ în toate zilele făină pentru prăii- 
turi. 

Pentru aceasta îmi dă de două ori cât castigam 
ca lăcătuș. Astfel am putut să cumpăr de zece 
bani brânză, de zece bani pâine, de zece rachiu, 
şi două lumânări... 

Harum-al-hRaşid primi şi de data aceasta să îm- 
părtăşească modesta masă la care a fost poftit. 
şi se retrase, admirând tare mult în el însuşi bu- 
nătatea lui Allah. 

Dar, de-abia retras, el porunci să se interzică 
tuturor cofetarilor de a vinde vre-o marfă până 
la un nou ordin. 

Acela care întrebuinţase în ajun pe Mahomed 
îl concedie, deci, când se prezentă a doua zi pen- 
tru a'şi continua lucrul, şi bietul om rătăcea me- 
lancolic prin oraş, când văzu nişte păzitori de-ai 
palatului cari urmăreau în zadar pe un asasin. 

Ei se amestecă imediat între ei si avu ferici- 
rea să-l aresteze. I se plătiră pe dată douăzeci de 
piaştri pentru a'l răsplăti, şi, cum se plângea că nu 
găseşte o sluibă statornică, îl înrolară pe loc, în 
poliţie, dându-i o sabie ca semn distinctiv al func- 
tiei sale. 

Seara, califului nu-i venea să-şi creadă ochilor, 
când îşi făcu plimbarea sa obicinuită: pe masă ar- 
deau cinci lumânări, luminând tot locul din juru-le, 
şi ea era încărcată cu o mare cantitate de brânză, 
fructe, pâine şi rachiu. Să 

— Seniore, zise Mahmud, binecuvintează pe 
Allah: mulțumită protecţiei sale, poţi să bei şi să 
mănânci cât poiteşti. 

Şi îi povesti ceia ce i se întâmplase. 

Harum-al-Raşid fuse foarte necăjit din cauza 
asta: cum adică, n'o să poată deloc prinde greşind 
pe Providenţă, şi acest mizerabil fiu de hamal să 
ție astfel până la capăt puternicului Stăpânitor al 
Credincioşilor, de care ascultă toți musulmanii 
din univers? 


El se jură, cu orice preţ, să-i vie de hac noroco- 
sului lucrător. 

Porunci să vină prefectul poliţiei şi-i dete ordin 
să dea afară din slujbă a doua zi, disdedimineaţă, 
pe. toți păzitorii palatului. 

Cum se înoptă, nu lipsi de a se duce să-şi dea 
seama de ceeace devenise filozoful său. Era însă 
cât p'aci să cadă pe spate de mare mirare: zece 
lumânări iluminau umbra în iurul lui ca interiorul 
unei moschei, ร 1 butoiul nu mai era destul de ma- 
re pentru ca să încapă pe el toate proviziile. 


Pe barba sfântă a Profetului! strigă Harun, 
da'cine'ţi îngăduie, prietenie, o asemenea risipă? 
Că am auzit astăzi, că poliţia a fost concediată de 
dimineaţă? 

Celălalt răspunse, liniştit, turnându-şi 
de rachiu: 

Intr'adevăr, prietene. Dar tocmai, eu m'am 
gândit că, deaoarece n’avea ce face, sabia mea 
nu-mi mai era de nici-o trebuinţă. Mam dus deci 
la un negustor de fiare vechi şi i-am vândut lama, 
pe doi lei de argint, înlocuind-o în teacă printr'o 
lamă de lemn. 

De data aceasta, murmură califul frecan- 
du-si mâinile, Pam încolţit: binefacerea lui Allah 
are margini... 

Chemă deci pe Giafar şi-i porunci: 

— Mâine în revărsatul zorilor, prin îngrijirea 
ta, strigătorii publici să vestească poporului că 
se va decapita asasinul prins alaltăeri pe când 
fugea, și că, Harun-al-Raşed invită pe cel care l-a 
prins, să vie să-i taie el capul. 

Piaţa publică se umplu în 


o cană 


curând de cu- 


(Citiţi urmarea în pag. 16 jos) 


IBLIOTECA TY 


UNIVERSITĂȚII 


| CUVINTE INŢELEPTE | 


Mulţi oameni se fi cunoscuţi Súpa felul cum 
ne privesc. 

Să nu te duci descult la.un pany semănat cu 
spini. (Proverb). 

Cine seamănă vânt, culege rE ER - EA 

Vorba multă, sărăcia ‘omului. E 

Nici un merit nu poate înlocui o inimă bună. 

Să ai minte sănătoasă în corp sănătos. (Juve- 
nal). ง 
Dacă ţii la viață; nu-ți risipi timpul, fiindcă 
timpul este stofa din care e făcută viaţa. (Fran- 
klin). 

Nu pretuesti apă, decât atunci când a secat 
fântâna. (Proverb arab). 

Numai nebunii își pot închipui. că 20 de ani 
51 20 de franci nu se isprăvese niciodată. (Fran- 


„Klin). 


Nu arăta greşelile altora cu un deget murdar. 
(Proverb). 


(Urmare din pag. 15) 
rioşii mentinuti cu anevoinţă, şi califul apăru, ur- 
mat de toți vizirii săi. 
Mahmud înaintă şi recunoscu cu groază pe Stă- 
pânitorul credincioşilor, aşa de temut, în negus- 
torul al cărui oaspete fusese 

Insă califul, înăbuşind un hohot de râs în barba 
sa la gândul încurcăturei neorocitului care nu se 
aştepta de loc la această aventură, comandă: 

— Trage’ti sabia şi taie-i capul! 

Atunci, călăul improvizat se . închină de. trei 
ori sărutând pământul şi răspunse: 

— Sire, ştiu că acest ins este nevinovat, şi to- 
tusi nu am dreptul să nu ascult de Majestatea 
Voastră: rog deci pe Allah, care vede totul mai 
bine decât noi, dacă cu adevărat acest om nu e 
vinovat, să se schimbe lama mea cea ascuţită în 
DN nevătămătoare... 

i, deodată, un lung fior de groază  scutură 
EY care începu să urle: 
- Minune!... Minune!.., 4 
Din teacă, Mahmud scosese 0 lamă de lemn... 
i Detest? 


NY lac. — - „Dureri neştiute”. E o poezie prea a- 


dâncă pentru cititorii unei revite destinată copiilor. 


Este o deosebire mare între felul cum ai scris- d-ta 
şi felul cum trebue scris în genul literaturei pen- 
tru copii. 


Marg. P.-Loco. — „Cum petrec gâştele” ' Aştep- 


tam, micuță şi drăguță domnişoară, “să mai cresti 
"şi, 0 ๐ 
“poeziile făcute de persoane mai mari. 


urmă să scrii poezii. Până atunci, . citeşte 


Ven. Em. G.-Loco, —-Ca încurajare, bucata. tri- 


misă de d-ta se publică. l-am schimbat însă titlul, 
“deoarece titlul pus lde d-ta nu se DADEA Cu con- 


ținutul. 

Tuţu-Strehaia. — - şi noi: — şi încă de 
mult — că povestea „Califul Aaien din care po- 
sedăm şi textul original, este de Hauf. Numai că 
acest Hauf, care este german, ma scris românește, 
ci în limba germană, aşa că bucata apărută in sea 
mineata Copiilor” este o traducere rezumată, i 
nu „un articol copiat”, cum scrii d-ta în mod pe 
şit. Mai află că. traducătoarea - este o cunoscută 


“scriitoare pentru copii şi tineret, iar nu o copi ilă, 


cum ti-ai închipuit. =.. 

G; Dul. - — „Primăvara”, „Rândunica”. Ne apucă 
negreşit iarna, dacă ar fi să publicăm câte poezii 
ni se trimit despre „rândunici” şi „primăveri”. Ve- 


dem că în'zadar e rugămintea ce facem mereu ci- ` 


titorilor noştri «de a nu ne trimite poezii, din care 
avem mult mai multe decât ne trebue și a căror 


„cercetare ne răpeşte un timp pe care l-am putea 


. întrebuința într'altfel cu mai mare folos. 


„S. W.-R. Sărat. — lar „Primăvara“! Ştim şi 
vedem cu toţii, dragul meu, că „a trecut iarna. AA 
şi viscoloasă, că „au răsărit flori şi verdeață”, 
„toată lumea-i bucuroasă”, dar nu vedem de ia 
nevoia de a spune lucrurile acestea în versuri slă- 
bute. Ne mai spui că eşti „un lector foarte vechiu”. 
Observându-ţi că e mai corect să zici „cititor”, iar 
nu „lector”, adăugăm că noi cititorilor “ostri nu 
Je cerem niciodată să fie şi colaboratori. Dimpo- 
trivă, îi rugăm să nu-și dea ORRA să colabo- 
reze. 


«๐ ><«<< ง < ๐ ๕ ๑ «๐ «๑๑ «๐ ๐ ๐ 


INDISCUTABIL 
“PAINEA * 


:HERDAN: 


CEA MAI 
BUNĂ 


Atalisrele „ADEVERUL“, $. A. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


| DE VORBĂ CU CITITORII 


9 


~ DIMINEATA 
N! 379 COPIILOR 
5 ว 


REVISTĂ ct 8 ฝ 50 ฝ 0 
: N. BATZARIA. 


ซ ร ii 
a ๑ %: 


= = 
ZE 


2 
” ศ์ 


II î 
ve pri 


> omo - 
panam 


m 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Excursiune“ şi „plimbare“. 


Cititorului nostru Pet. Dum. din Capitală îi plac 
şi „excursiunile” şi „plimbările”. Nu ne spune, în- 
să nouă ne place să credem că îi plac, cel puţin 
tot aşa de mult, şi lecţiile şi şcoala. 

Deocamdată, vrea să ştie care este deosebirea 
între „excursie” si „plimbare”. Dacă ar fi avut un 
dicţionar al limbei române, ar îi văzut că „excur- 
siune” înseamnă o călătorie afară din oraş, iar 
„a se plimba” (verbul „plimb” este o prescurtare 
din „preumblu”) înseamnă a umbla din loc în loc 
sau, şi mai bine, a umbla de plăcere. 

Aşa dar, când umbli de plăcere şi pe o distan- 
ta mică, înseamnă că te plimbi, iar când esind din 
localitatea în care te găseşti faci — tot de plăcere 
— o călătorie ceva mai lungă, înseamnă că faci 
0 excursiune. 


1 


Cum să scriem cuvintele „domnul“, 


„doamna“, „domnişoara“? 


E o întrebare la care am răspuns mai de mult. 
Insă, se vede treaba că sa uitat de cititoarea 
noastră Ad. Con, dela Galați sau că atunci era în- 
că în vârstă prea mică. 

De aceea răspundem din nou. 

Este vorba de a se şti dacă d dela începutul 
celor trei cuvinte de mai sus trebue scris totdea- 
una cu literă mare. 

Răspundem: nu trebue scris cu literă mare de- 
cât atunci când unul din cele trei cuvinte sunt la 
începutul frazei. 

De exemplu: „Domnul lonescu a sosit”. „Doam- 


na Petrescu este vecina noastră”. ,,Domnisoara 


Mateescu a luat la şcoală premiul întâiu”. 

Insă, când aceste cuvinte sunt înlăuntrul fra- 
zei, d trebue scris cu literă mică. De exemplu: 
„Am primit o scrisoare dela domnul Ionescu”. 
„Sărut mâna, doamnă Petrescu”. „Am văzut la 
şcoală pe domnişoara Mateescu”. 


Forma prescurtată. 


Se ştie că cuvintele „domnul”, doamna”, „dom- 
nişoara” se scriu şi prescurtate. Ba chiar, de obi- 
ceiu se scriu mai mult prescurtate decât întregi. 
Insă, nu sunt puţini aceia care stau la îndoială, 
neştiind cum anume să le scrie prescurtate, 

Cea mai bună formă de a le scrie prescurtate 


este următoarea: d. pentru „domnul”, d-na pentru 
„doamna” şi d-ra pentru „domnişoara”. 
Se înțelege, atunci când întrebuinţăm această 


formă, le vom scrie cu literă mare sau mică, tot 
cum facem şi când le scriem întregi. Adică, le 


vom scrie cu literă mare la începutul frazei şi cu 
literă mică înlăuntrul frazei. 


Cuvântul „Dumnezeu“. 


Indiferent dacă este la începutul, la miilocul sau 
la sfârşitul frazei, cuvântul „Dumnezeu”, îl vom 
scrie totdeauna cu D mare. La fel îl vom scrie şi 
când îl întrebuinţăm în forma prescurtată, care 
trebue scrisă aşa: „D-zeu”. 

De asemenea, trebue să scriem totdeauna cu 
literă mare pronumele care ţine locul cuvântului 
„Dumnezeu”. De exemplu: „Dumnezeu este tatăl 
nostru al tuturor şi El ne duce de grijă”. „Lău- 
daţi pe Dumnezeu, lăudâţi-L pre El toate neamu- 
rile”. Nu Te voi uita, Doamne, în zilele de bucurie 
şi în zilele de necazuri. Rugaţi-vă lui Dumnezeu 
şi aduceţi-l toate mulţumirile”. „In durerea mea, 
Ti-am cerut, Doamne, ajutorul Tău”. 

La fel vom face şi când scriem cuvântul lisus 
Hristos sau un pronume care îl înlocueşte. De ล - 
semenea, Siântul Duh se scrie totdeauna în felul 
acesta, adică cu primele litere mari. 


«Şi iarăşi o rugăminte 


Este o veche rugăminte ce adresăm cititorilor 
noştri şi pe care suntem siliţi să o repetăm mereu 
de ani de zile. 

Este rugămintea de a ne trimite cât mai puţine 
versuri spre publicare. Nu e zi dela Dumnezeu în 
care să nu primim la redacţie câte cel puţin 10-15 
poezii, pe când noi nu putem publica decât o dată 
pe săptămână, aşa cum apare „Dimineaţa Copii- 
lor”, cel mult trei poezii. 

Ce să facem cu celelalte poezii, mai ales că cele 
mai multe sunt aşa. de slabe, că nici nu merită nu- 
mele de poezie? 

Se ştie că e lesne să scrii câteva rânduri, gă- 
sind cuvinte care rimează. Dar aceste rânduri nu 
fac la un loc 0 poezie. 

Avem prea multe poezii, precum ne grăbim să a- 
dăugăm că şi în proză avem materie mult mai 
multă decât putem publica. 


> 


DIMINEATA 
COPiiLOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67, 


ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI | IN STRĂINĂTATE DUBLU 
6 LUNI 100 , | UN NUMĂR 5 LEI 


17 Mai 1931 — Nr. 379. Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCATILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


LAAGAAAAAAAAAAAAĂ LAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAARAAAAAAAAAL 
HH ก 9 ย ย จ ย ย ย ว จ อ ง จ ย อ อ ง จ อ ง จ ง ย ง จ จ จ ย ง 9 จ ง จ จ จ อ อ ง อ ง อ ง จก คอ ง อ ง จ ง จ จ ง อ ง จ ย จ จ จ จ จ อง จ ง 
PRIMĂ VARĂ 
Imi amintesc ca astăzi, prin ceața depărtării, Si eu veneam în goană de îi săream în braţe, 
De lanuri nestârşite unde adieri uşoare, Mică cu sort albastru şi cu mărgele roşii, 
Pe grâul mic şi verde pluteau spre largul zării Pe când curcanii straşnici se apropiau în tată 
Cu ciripit de vrăbii zburdalnice la soare. Si răbuineau amarnic, privindu-mă, geloşii. 
Era în primăvară, sub crânguri, viorele Trecut-a timp de-atuncia şi azi e primăvară, 
Şi alte flori micute îmi întindeau covoare, Pe holde nesidrsite a răsărit iar grâul 
lar eu copilul vesel cu părul în imele, Si ciripesc iar vrăbii şi vântul trece iară, 
Strângeam în sortuletu-mi maldăr pestrit de Bătrâni privesc cireşii cum curse ’n vale râul. 
floare 
Ograda e pustie, azi nimeni nu m'aşteaptă 
Când la conac cerdacul cu lucitoare geamuri Departe este tata în cimitir sub cruce, 
Părea că îmi zâmbeşte prietenos în cale, Dar sufletu-i şi astăzi spre bine mă îndreaptă $ 
Cireşi înalți în faţă îl ocroteau cu ramuri Si din vâltoarea vietei spre el sându-mi se duce. : 
Si-l străjuiau cu vârfuri care pândeau spre vale lubiţi-vă părinţii, copiilor zburdalnici, i 
Inconijurat de păsări, văd în ograda largă, Si căutați într'una doar mulţumiţi să fie, $ 
Cum şade zâmbind tata pe scaun de nuele . Căci timpul trece iute şi veți plânge jalnici ร 
Privea curcanul mândru umflat mai să se spargă, Când veţi vedea ca mine ograda că-i pustie. $ 
Cum se rotea cu şiru-i cel roşu de mărgele. Florica Oboganu i 


HHHHHHHHHHHHHHHH ย จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ จ 


3. LL CO 
| CANTEC DE PRIMAVARA | 
După zile scurte, grele, Mult iubită Primăvară, Haideţi dar la câmp afară, 
Primăvara a sosit. Te salut în țara mea. Să serbăm şi noi aşa 
Vin cocori şi rândunele Mult iubita Primăvară, 
Pe la cuibul părăsit. Norii trec, răsare soare, Ce-a sosit în țara mea. ; 
Curg izvoarele mereu. $ 
Şi cum se întorc în stoluri, Mii de păsări cântătoare J. Popa 
Firea prinde a se schimba, Preamdresc pe Dumnezeu. : 


เล --.' Rd 


n tot satul de pescari, aşezat în- 
tre nişte stânci dela marginea 
Mării Negre, nu era o fată care 
să ajungă în frumuseţe pe Ilea- 
na. Dar pe cât era de frumoasă, 
pe atâta era de mândră şi se- 
meaţă. 

Era şi ea fata unui pescar, om 
sărac şi necăijit ca mai toţi pescarii. Şi avea frați 
şi surori care munceau toată ziua, ajutând pe pă- 
rintii lor. 

Numai lleanei nu-i dădea inima brânci la mun- 
că. Ea avea altceva de făcut: să stea cu ceasurile 
înaintea oglinzii şi să se gătească. 

Pentru frumusețea ei, mulţi tineri din sat o ce- 
ruseră în căsătorie. Decât Ileana le întorcea spa- 
tele şi le zicea cu dispreţ: „Nu sunt eu născută, ca 


ILEANA IN FUNDUL MĂRII 


EE EE NP pi a, ER = 
| 0 VECHE LEGENDĂ POPULARĂ DSOD 


DIMINEATA COPIILOR 


de Ali-Baba | 


să fiu soţia unui bădăran ca voi! Cel ce mă va lua 
în căsătorie, trebue să fie cel puţin un prinț”. 

Toate bune, decât în satul acela şi în toate sa- 
tele dinpreijur nu se găsea nici urmă de prinţ, iar 
prinții adevăraţi nici nu bănuiau că într'un sat de 
pescari trăeşte o fată cu numele de Ileana . 

Deseori, Ileana rătăcea singură şi până seara 
târziu printre stâncile depe ţărmul mării. Aştepta 
poate să vie vrun Făt-Frumos şi să-i cadă în ge- 
nunchi. 

Insă, iată că într'o zi, cam pe la amurg, Ileana 
auzi, venind dinspre partea mării, nişte cântece 
care se auzeau din ce în ce mai aproape. Ileana 
putu să vadă acum 0 corabie în care erau mai 
multe sirene. 

Ea ştia ce sunt sirenele, adică acele ființe care 
au corp de femeie, dar în loc de picioare, au o 


จ ผู เยื่อ ด เพ แล ด อ ดง เพ ==- ------- 


coadă de peşte. Frumoase la chip, sirenele egeau 
din când în când la suprafaţa apei, ร 1 prin cân- 
tecele lor în adevăr fermecătoare, atrăgeau pe 
oameni, pe care îi duceau apoi la locuinţele lor 
din fundul mării. Insă, nici unul din nenorociţii a- 
ceştia nu se mai întorcea de acolo şi nu mai ve- 
dea lumina zilei. 

Şi aşa, sirenele eşiră la suprafaţa apei în seara 
în care Ileana se plimba dusă pe gânduri la tar- 
mul mărei. Sirenele, văzând-o, îi vorbiră în felul 
ce urmează: 

„lleano, fată frumoasă, dar cu puţină minte! In 
zadar îţi pierzi tinereţele pe pământ si aștepți să 
vie un prinţ sau un Făt-Frumos, care să te cea- 
ră în căsătorie. Dacă nu vii la noi şi la palatele 
noastre din fundul mărei, vei îi nevoită să te mă- 
riti cu un ţărănoiu care te va bate si te va pune 
să munceşti la câmp de dimineaţa până seara 
târziu. 

Dacă vii însă la noi îţi vom da ca bărbat un 
prinţ de neam mare ร 1 mai frumos decât soarele 
ce străluceşte pe cer. Vino, Ileano, vino!” 

Cuvintele acestea treziră bucurie în sufletul 
Ileanei. Să se mărite cu un prinţ — fie acel prinţ 
unul din fundul mărei! Era pentru dânsa îndepli- 
nirea visului ei cel mai frumos. 

De aceea, se grăbi să întrebe pe sirene: „Dar 
cum Să viu cu voi, fiindcă eu nu pot merge în 
apă?” 

Atunci sirena ce părea a fi mai mare peste ce- 
lelalte sirene, îi întinse un inel şi îi zise: ,,Trece-ti 
inelul acesta în deget şi vei vedea că poţi să în- 
noti şi să trăeşti în apă mai bine decât pe pă- 
mânt”. 

Ileana îşi puse în deget inelul, se aruncă în apă 
şi văzu că într'adevăr poate să se cufunde şi să 
meargă mai bine decât pe uscat. 

Aşa, însoţită de sirene, merse ea până în fundul 
mărei. Insă, acolo ce-i ใน dat să vadă? Cât puteai 
cuprinde cu ochiul, se întindea o grădină de o fru- 
musete neîntrecută. Flori care de care mai fru- 
moase şi mai plăcut mirositoare, pomi încărcaţi 
cu tot felul de fructe, mii şi mii de păsări cântând 
cântece minunate. lar în miilocul acestei grădini 
se ridica un palat de o măreție fără pereche. 

In palatul acesta locuiau împăratul şi împără- 
teasa apelor. 

Insă, pe când Ileana privea în uimire la frumu- 
setile acestea, sirena care îi dăduse inelul vrăiit, 
i-l scoase din deget şi îi spuse cu asprime: „De 
azi încolo, trebue să te prefaci şi tu în sirenă, aşa 
cum suntem şi noi, şi să fii sluinica împăratului şi 
împărătesei”. 

Chiar în clipa aceea, picioarele Ileanei se pre- 
făcură într'o coadă de peşte. 

Acum Ileana îşi dete seama că fusese înşelată 
de sirene, dar, din nenorocire pentru dânsa, era 


prea târziu. Incepu să muncească toată ziua la 
palat, ca o servitoare de rând. 

Prinții şi voevozii dintre cari visa să-şi aleagă 
un bărbat, treceau pe lângă dânsa fără să o bage 
în seamă şi fără să arunce asupra ei măcar 0 pri- 
vire. Acum înţelese Ileana greşeala ce făcuse că 
îşi părăsise părinţii, frații, surorile, că nu vroise 
să se mărite cu un om de seama ei. 


SERI 

Intr'una din zile, pe când sta întinsă pe ierbu- 
rile din fundul mării și își plângea soarta-i nenoro- 
cită, veni lângă dânsa o sirenă bătrână şi 0 în- 
trebă cu compătimire: „Dece plângi, copila 
mea?” 

lar după ce Ileana îi mărturisi că plânge de 
durerea de a fi despărțită pe vecie de familia sa, 
sirena îi zise: „E vina ta, pentru că ai vrut să te 
ridici mult mai sus decât ti s'ar îi cuvenit. Insă, 
pentru că văd că pocainta ta e sinceră, am să-ți 
destăinuesc eu miilocul să scapi de aicea şi să 
ajungi iarăşi la ai tăi. 

O, spune, spune mai repede! i se rugă Ileana. 

— Nu este alt mijloc decât ca un tânăr, care 
trăeşte pe uscat, să consimtă să te ia de soţie, 
cu toate că eşti sirenă şi fără să ştie că dacă el 
consimte la aceasta, corpul tău capătă din nou 
forma de mai înainte. Ştiu, adăugă sirena, că aşa 
ceva este foarte greu; totuşi, încearcă. 

— Voi încerca, răspunse Ileana oftând din fun- 
dul inimii. 

Ziua următoare, Ileana eşi cu celelalte sirene 
la suprafaţa mării, apropiindu-se cât mai mult de 
țărm. La țărm, Ileana văzu pe surorile sale si alte 
fete din sat. Le văzu şi o năpădi plânsul. 

Pe mare erau mai multe bărci de pescari. In 
una din aceste bărci era Ilie, un pescar tânăr si 
voinic, care ceruse pe Ileana de nevastă, dar de 


(Citiţi urmare: în pag 6 jos) 


PAG. 6 


Era seara şi noi copiii stam la o masă şi învă- 
tam. Atenţi cu toţii la lecţii, n'am observat venirea 
unchiului Niculae, care cum intră, se îndreptă spre 
noi. 

Cum îl văzurăm, ne şi agăţarăm de dânsul, ru- 
gându-l să ne spună o poveste. Aşezându-se pe un 
scaun, începu: 

„Era toamnă şi toate păsările se pregăteau de 
plecare spre ţările calde. Numai o rândunică ce-şi 
avea cuibul sub streaşina casei noastre, sta şi 
ingrijea de puiul ei, pentru că nu putea să zboare 
din pricina unei nenorociri. 

Plecaseră toate păsările. Numai ei nu. 

Din când, în când, puiul de rândunică încerca 
să zboare, până ce putu să zboare bine. Ca să 
plece în ţările calde, era prea târziu, fiindcă se 
apropia iarna şi frigul se mărise din ce în ce. Puiul, 
văzându-se bine, zbura mereu îără ştirea mamei 
lui, care îi spunea să nu iasă singur, că poate săi 
se întâmple ceva. 


«๑ ๐ ๑ «๑ ๐ ๑ «๐ ๑ «๐ ๑ «๐ ๑ «๕ ๑ «๐๑ ๐ ๑ «๕๐๑ ๕ ๑๐ ๑ ๐ ๕ ๑ ๐ ๑ 


(Urmare din pag. 5) 


care Ileana îşi bătuse joc. Insă, acum când îl zări, 
inima lleanei începuse să bată tare. 

„Hai să cântăm cântecele noastre cele โห น ท า 0 ล - 
se, ziseră sirenele, şi să-i ademenim pe tinerii 
pescari ca să-i ducem ca robi la stăpânii noştri 
din îundul mării”. 


Dar Ileana strigă cât o ţinea gura: „Ilie, nu te 
apropia de sirene, că te nenoroceşti pe viaţă!” 

Ilie, recunoscând glasul Ileanei şi văzând-o a- 
poi pe ea însăşi, răspunse plin de bucurie ร 1 de 
fericire: „lleano, tu eşti? Vino în barca mea şi să 
te duc din nou în sat acasă, unde toţi plâng după 
tine. : 


— Nu pot, Ilie, pentrucă sirenele m'au vrăiit şi 
m'au făcut şi pe mine sirenă, aşa că în loc de pi- 
cioare eu am o coadă de peşte. 

— lleano, îi întoarse vorba Ilie, eu, dacă vrei 
tu, te iau de nevastă şi aşa sirenă cum eşti”. 

Nici nu spusese bine vorbele acestea, că Ilea- 
na se si pomeni în barca tânărului Ilie, căpătân- 
du-şi din nou forma ce avusese mai înainte de a 
se lăsa înşelată de sirene. 

O săptămână după aceasta, s'a făcut nunta ce- 
lor doi tineri care, dacă n'au murit, trăesc şi as- 
tăzi veseli şi fericiţi. 

Ali-Baba 
—— ๐ w+ ๐ ——— 


PUIU, BAIAT RAUTACIOS 


—— DIMINEATA COPIILOR 


Intr'o zi, pe când rândunica se dusese după 
mâncare, puiul de rândunică începu să zboare prin 
prejurul cuibului. 

Când, ce să vezi! ; 

Puiu, un băiat răutăcios, trase cu praştia şi 
biata pasăre căzu aproape moartă. Răutăciosul, 
văzând-o aşa, îi făcu plăcerea de a mai da cu pi- 
ciorul, până ce ea îşi dădu sufletul. - 

Vă închipuiţi ce durere trebue să fi fost pe 
mama puiului, când nu-şi găsi odorul unde îl lă- 
sase”. 

Cu aceste cuvinte, unchiul isprăvi povestea. 

In casă domnea o linişte de groază, dar eu am 
ใด 2 

„De ce, unchiule, băiatul cel rău ล omorît săr- 
manul puişor?”. 

„Pentru că a fost răutăcios”, nepoţica unchiului. 

Mai târziu, unchiul plecând, noi ne-am culcat cu 
gândul la micul puişor. 

Venerica Em, Georgescu 


«๑ ๑ «๑ «๓ ๑ «๑ «๐ ๑ < ๐ ๑ ๐ ๑ «๐ ๑ «๐ ๑ ๐ 


GLUME COPILARESTI | 


August se îmbracă. Mama îi supraveghează 
toaleta. 


— „Ce înseamnă aceasta? zise ea deodată, iată 
că-ţi pui ciorapii pe dos. 

— Trebue, mamă căci au o gaură pe partea 
cealaltă. 


* * * 
Lui Ionel îi plac cadourile. 
„Mamă, ce-mi vei da tu de Crăciun? 
— Mai e timp să mă gândesc. Crăciunul e de- 
parte. 
— Dacă-i aşa, să luăm o trăsură!” 
Trimise de Jolanda N coară:Focşani 
๑59 
Nicu: „Tată, vreau să te întreb ceva”. 
Tatăl: „Ce vrei, Nicuşor?” 
Nicu: „Nimica, numai am vrut să te întreb, 


când s'a înegrit Marea Neagră!” 


Trimisă de Katz S. Emanuel 
—— ock =o 


Q 


DIMINEAȚA COPIILOR PAG. ? 


PENTRU CITITORII MAI MICUȚI 


จ อ ย จ ง 5 จ จ จ ง จ จ จ จ จ จ ง จ ง ง จ จ จ จ จ จ จ จ อ จ จ ง 


ป 
: 


จ ว ง ง ง ง ง อง จอ ง จ ง จ จ ง จ จ ง จ ง ง จ ยง จ ง ง จ ย จ ง จ จ ย จ ง ง จ ก จ จ จ จ จ 9 จ จ จ จ 9 จ จ จ จ 9 จ จ จ จ จ จ ง i: 


อ ง จ ย ง จ ย จ จ ย ง จ จ อ ง อ ย อ จ จ จ. จ จ จ จ ง จ ง จ ง ง ง จ จ จ จ จง จ 


|| CEARTA INTRE COTOI || 


„Miau! Miau! măi cotoi, 
Nepoftit, ce cati la noi? 
Şterge-o, du-te de pe-aci, 
Căci apoi te vei căi, 
Că'ntig ghiarele în tin, 
N'o să-ți meargă p'urmă bine.“ 
Dar cotoiul nu tăcea, 
Supărat îi răspundea: 
„la vorbeşte mai frumos, 
Că mă ştii că nu-s fricos, 
Ghiara-mi e mai ascuțită, 
lar puterea-mi e vestită. 
Jur pe Kir Cotoevici, 
Ce e sfânt între pisici, 
Clanta'nchisd de nu tii, 
Mă reped, te fac îăşii.“ 

จ ม ด ั า ม 
Uite-asa cei doi cotoi, 
Ce sunt gata de răsboi, 
Un într'altul tot privesc, 
Ochii viu le strălucesc. 


2 ๐ --------- 2 0 ๐ ๐ 0 


St. Pr. 


จ ว ง จ ย จ ง ว ง จ อ ย จ อย จ จ จ ย จ ง จ จ จ จ จ ย จ อ ง จ ง อง ง จ ง ย อ ย จ จ ง จ ย จ ย ง ง จ ย ง จง ง ง ว ง เจ ย ร รวง จ จ จ จ จ จ จ ศา HHHH 


CÂNTEC PENTRU PISOIU 


Pisoiul meu, cât eşti frumos; 
Ce păr moale, mătăsos, 

Ca un tigru eşti vărgat, 
Par'că pictor te-a pictat. 


Ai ochi mari, strălucitori, 
Si eşti blând, dar uneori 

Imi întinzi tu nişte ghiare, 
Că mă sgării şi mă doare. 


s Totuşi, dragă, te iubesc 
Şi de tine îngrijesc. 
Fii dar bun, nu sgâria, 


Că eu sunt mămica ta. 
Dorina 


1: (1111+++++++++-+-+--- ู ้ 133 ๐ เ 11< ิ 5<0 ๐ 25002002 ไ 7 ไ 002525006011460 


546.8 See eee DIMINEAȚA COPIILOR 


PAVvESTEA ((6 แ ล ด 6 TrånToni 
ก ร ๆ [To a wos nap] 


5) Călin propune scăparea Domniței Marileana 


cd EN a: 
6 > 


După-un an făr'de o jună, Ş'au plecat pe multe drumuri, Se revăd cu bucurie, 
Fraţii toţi au şi pornit, Dar a fost aşa să fie, Se sărută ei cu foc 

Ca să meargă la'ntâlnire, Ca'n aceiaşi zi toți şase Şi sunt veseli, căci cu toții 
Precum ştim că şi-au vorbit. In acelaş loc să vie. Parte-avură de norod. 


lar Călin vorbeşte'ntâiul. „Ştiţi porunca dela tata, „Deci avem noi pân'atuncea 
Ştim că-i cel mai mare frate : Când prin lume ne-a trimis, Inc'o lună de umblat. 
„Dragii mei, să deie Domnul Dup'un an de zile 'ntocmai 'N vremea-aceasta hai să facem 


Numai bine, sănătate. Să ne'ntoarcem, el ne-a zis. Lucru mare, minunat.