Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1931 (Anul 8, nr. 361-411) 750 pag/DimineataCopiilor_1931-1669230700__pages1-50

m" DIMINEATA 
[36] COPIiiLOR 


Dmacron N AATZARIA. 


' A) 
gi V 
0 f 


j h 
f t 
ME 
Jig P 
/ 
| ! 
WI HII 
ilh N 
-A s 
| 
ir, 
y 
t ¿4 
4 . 


nAi căzut, fiindcă wai luat lecţii de pssqa dela mine.” PREŢUL. LEI 5 


O întrerupere provizcrie. 


Rubrica „De toate si amestecate” a trebuit si 
fie întreruptă câteya săptămâni. Cetitorii nostri 
au văzut singuri care a fost cauza intreruperei. 
Pagina aceasta a fost întrebuințată pentru a anun- 
ta marile premii ce „Dimineața Copiilor” acordă 
abonaților şi cititorilor ei. ` 

Acum când s'a terminat cu publicarea premii- 
lor,- continuăm din nou rubrica despre care ştim 
că interesează pe cititorii revistei noastre. 

Insă, de oarece am intrat întrun àn nou, — să 
sperăm că va fi pentru toţi un an aducător de no- 
roc Şi bucurie, am socotit că e bine ca mai înainte 
de a răspunde la întrebările ce ne sunt puse de 
cititori, să dăm câteva sfaturi şi îndrumări. Sunt 
sfaturi şi îndrumări, pe cari le credem de folos. 


Să ne silim a scrie bine. 


Să ne silim a scrie bine, atât copiii, cât şi oa- 
menii mari. 

Ințelegem „a scrie bine” 
puncte de vedere: 

1) Să ne silim —si lucrul este foarte cu putinţă— 
să avem un scris cât mai frumos, cât mai cali- 
grafic. Să scriem aşa ca scrisul nostru să fie cât 
mai plăcut la vedere şi să poată fi citit cât mai 
lesne de alte persoane. 

2). Să scriem, fiind cât mai atenţi la punctuație 
şi la ortografie. Punctuaţia nu e greu de învăţat, 
iar ortografia limbei române este cea mai uşoară 
cu putinţă. Dacă ne obisnuim dela început să fim 
cu atenţie la scris, vom reuşi foarte lesne să scri- 
em fără greşeli de punctuație și de ortografie. 

3). Să ne silim să scriem cât mai curat. Adică, 
să nu scriem făcând mereu ștersături sau pătând 
cu cerneală hârtia pe care scriem. A. trimite câte 
o “scrisoare scrisă în felul acesta, este ca şi cum 
te-ai duce la cineva nepieptănat, murdar pe faţă 
şi cu hainele în dezordine. 

Dar, „a scrie curat” mai înseamnă ceva. In- 
seamnă ca tot ce scriem, să fie bine înțeles şi plă- 
cut la cetit. De aceea, să ne silim să facem fraze 
cât mai clare şi să ne ferim de frazele prea lungi 
şi încurcate. 

Copiii şi tinerii mai ales să se ferească de între- 
buinţarea unor cuvinte pe al căror înțeles-nu-l cu- 


din următoarele trei 


nosc în deajuns de bine. Să nu se uite că a scrie 
simplu, fără înflorituri de stil şi fără cuvinte mari 


şi nefolositoare, este. şi rămâne cel mai frumos 
mod de a scrie. 


Se ne silim a citi bine. 


lată ce înțelegem prin cuvintele acestea. Inţe- 
legem ca atunci când citim cu glas tare, cineva 
care, de exemplu, stând în camera de alături, ne 
aude, dar nu ne vede, să nu ştie dacă noi citim 
din vre-o carte sau povestim ceva din gură. 

Deci, să ne silim a citi cât mai natural, ca si 
cum am sta de vorbă. La citire, să ținem seamă 
de semnele de punctuație. Să ne oprim, până zi- 
cem în gând unu, două, când întâlnim un punct şi 
o virgulă; unu, două, trei, când întâlnim două 
puncte şi, în sfârşit, să ne oprim, până zicem în 
gând una, două, trei, patru, când este un punct, 

Putin exerciţiu şi puţină atenţie si bunăvoință 
şi în scurtă vreme ne putem obişnui lesne să citim 
cât mai bine şi mai natural. 


Copiii cari învață ` poezii. 


Nu ştiu dece, dar văd că multor copii le place 
să facă pe oamenii mari. Se înşeală, când se gră- 
besc să nu mai fie copii, iar părinţii lor nu fac bine 
că-i încurajează la aceasta. 

Fiecare vârstă trebue trăită aşa cum este ea şi 
nu e vârstă mai fericită decât vârsta copilăriei. 

Pentru astfel de copii grăbiţi spunem. că nu e 
bine să învețe pe din afară poezii, pe cari ñu le 
pot înţelege încă pe deplin. 

Şi nu trebue învățat, decât ceeace poți înțelege 
şi ceeace este potrivit cu vârsta în care te gä- 
sești. 

Pentru copii mici noi publicăm de atâta vreme 
la pagina 7-a a „Dimineţii Copiilor” poezii scurte, 
uşoare şi potrivite pentru dânşii. Din aceste poe- 
zii să aleagă şi să înveţe pe din afară. : 


eunupusnawsnarpuspwansnuspunspqçunaqnssnassunagsnuanunanscapans 


Citiţi cu toţii 


Haplea în străinătate 


care a apărut întrun volum de tontă 
frumuseţea. 


DIMINEATA 
COPHLOR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN an ear îi eta 


6 LUNI 100 IN STRAINATATE DUBLU 
f1 Ianuarie 1931 — Nr. 361 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 
FEEF YYYY YYYY 


YYYYYYYYrYYrYYYYY 
+90000009000000000000000000000000000000000000000000000P000000P000000000P000PPPPAPPPPRPRLAPO TTTT Y72221 2222222422 
x CIURLEZUL | x% | 
x | Colind de Bobotează 
Ciurlez, Să se'nchine. Colindători 
| Bobotez... (ntr'o zi, când a plouat, Cu buchet de flori măestre 
„„Fire trei de merişor Cerul iar s'a 'niseninat. Si cu stropi de apă vie 
Şi. o inlădiță Curcubeul s'a plecat Din izvorul din poveste 
Busuioc, Dinir'un râu Vă stropim, 
Douŭ flori de lămâiță Să se adape. Vă ciuilezim 
Și-un boboc Si din dst sfințit pârâu Anul ăsta şi la unul, 
Le-am cules buchet pe vară. Liinpezi lacrimi de licoare La anul 
lar cun fir din raza lunii Se păstrează'n ceşti de rouă, Si la muli ani, 


Le-am legat, in potirul de cicoare. Va stropim, 
Duchetui am aninat, Trece vară, Vă ciurlezim 
invelit într'o maramă Primăvară Ciurlez, 
A privirilor de îngeri ipiningte s şi Şi acum de sărbători, 
senine, — Căântători, Niculae N, Manolescu 


La icoană (7 y Waw. 


Qakay AMA 7 Yap.” dir Saa 


; 
: 
[k| SCRISOARE |X] 
i 
i 
i 


+ 


Hü scriu, tüicuta, de departe, Mai este leagănul în curte?" 

Cu slovă mândră de oras; Să nu-l stricați!... Mi-e dor de ` oil... 
Sunt bine-aicea și 'nvăț carte Să fie zilele mai scurte l 
S'ajung in satul meu fruntas! Aşi vrea... căci trec asa greoil... 


De ce îmi scriti asa de rar? Aştept vacanța care vine, 
Se vede că vă ține munca! Căci ea de voi imi face parte... 
Fratele meu lon, ștrengar, E trist când ești pe căi streine 
Tot mai colindă singur lunca?! De toți ai tăi asa departe! 
Z. G. Buruiană 


$t010440400490090000000000000000000900000000000090000090490900900400940040040444000000000000409005499099009099)90090000094445900000040.4))0P 


4+414444424444444444444441444444444444114144111141441 4444444414 4444444444... C... 


DIMINEATA COPIILOR 


Cea mai bună scrisoare de recomandatie 


e@eecececececececececece 


niale ,Viitorul” intră un bàetas îmbrăcat 
sărăcăcios, care tinca în mână o carte fru- 
mos legată, şi ceru să vorbească cu d. Io- 
pescu, ratronnl magazinului. 
„Ce-i cu tine, băete ? îl întrebă d. Ionescu, 
eşind înaintea lui. 
— Am venit să vă rog, răspunse bàetasul cu 
o voce cam plângătoare, să mă primiţi ca bă- 
iat de prăvălie.” 


| ntr'o dupà amiazà, in magazinul de colo- 
7o 


D. Ionescu, care nu se aştepta la astfel de 
propunere, privi mirat la băiatul acesta, apoi 
îi zise : .Dar eşti prea mic, pentru a putea face 
vreo treabă. 

Sunt eu mic de statură, răspunse acesta, 
dar am destulă putere si stiu să fiu ascultător. 

— Aceasta rămâne de văzut, îi întoarse d. 
Jonescu vorba, însă cum pot să te primesc eu? 
Te pomenesti că ai fugit de acasă si umbli aşa 
hai-hvi prin lume. 

— Nu. domnule. se grăbi să-l asigure bàeta- 
şul. Sunt cinci ani de când a murit tata. iar 
mama este foarte săracă. De aceea, vreau să 


i de Vintilă Bratu 


mă apuc de o treabă, ca să-i pot veni puţin în 
ajutor. Apoi, ea mi-a spus să viu la d-voastră 
si să vă rog să mă primiţi în serviciu.” : 

Răspunsul acesta îi plăcu d-lui Ionescu, care 
vedea că are înaintea sa un băiat de treabă şi 
deştept. Cu toate acestea, îi mai zise, de data 
aceasta însă vorbindu-i cu blândeţe şi priete- 
nie: 

„Dar cum să te primesc, dacă n'ai din partea 
cuiva vreo scrisoare de recomandație, vrun 
certificat, ca să stiu mai bine cine eşti şi cum 
te-ai purtat până acum ?” 

Răetasul nu se astepta la astfel de cerere. 
Isi închipvia, sărăcuţul de el. că nu este nevoe 
să aducă din partea altuia dovada că este bun 
si de treabă. Isi zicea că lumea trebue să-l 
creadă pe cuvânt si să-l pună la încercare. 

De aceea, plecă în jos capul descuraiat si nu 
mai stia ce să răsnundă. Dar deodată îi veni 
un gând frumos. Deschise la prima pagină 
cartea ce avea în mână si rugă pe d. Ionescu 
sà citească ce scrisese cu mâna d. învățător. 


(Cinţi urmare în pag 5 Jos) 


DIMINEAȚA COPIILOR === 


.ntr'o zi rece.de iarnă, un ţăran porni din 
satul îndepărtat, ca să meargă la târg pen- 
tru treburile sale. Porni de acasă dis de 
dimineaţă, dar după ce făcu o bună buca- 

tă de drum, se aşeză pe o piatră de la 
marginea şoselei, ca să se mai odihnească şi 
să mai îmbuce ceva. 

Isi trecă de mai multe ori mâinile îngheţate, 
scoase apoi din traistă un codru de pâine us- 
cată şi isi potoli foamea. După aceea, porni 
mai departe la drum, simțindu-se odihnit şi 
întărit în puteri. 

Gonit de ger şi de zăpada de pe câmpii, sbu- 
ră într'acolo un stol de vrăbii, cari ciripeau 
jalnic şi ziceau: 


(Urmare din pag. 4) 

Pe carte, învățătorul scrisese cuvintele ce 
urmează : „Dăruită elevului Mihai Marinescu, 
ca răsplată a sârguinţei sale la învăţătură şi 
a bunei sale purtări, atât la şcoală, cât şi afară 
din şcoală.” 

La citirea „acestor rânduri, d. Ionescu se 
simţi înduioşat, bătu pe umeri pe micul Mihai 
şi-i zise: „Bine, Mihăiţă, te primesc. Această 
scrisoare de recomandaţie îmi ajunge. Dacă 
vei fi tot asa cum ai fost la şcoală, să ştii că 
nu te vei întoarce cu mâinile goale la mama 
d-tâle.” 

De: atunci au trecut mai mulţi ani. Astăzi 
Mihai Marinescu à ajuns un negustor de frun- 
te, iar mamă-sa îşi trăeşte bătrâneţele liniştită 
şi fericită. 

Vintilă Bratu 


Aproape am  degerat... Să 


„Oh, ni e frig... 
sburăm la oras, mai aproape de oameni. AC010 


tot vom gasi ceva de mancare şi un adapost 
împotriva iriguiui. Insă, nu ştim, daca vom 
puea sbura pană la oraş. Suntem aşa de slelte 
de puteri şi asa de ilamânde!” 

Au sburat vrabiiie pana la piatra pe care şe- 
zuse ţăranul şi au stat să se odihnească. larna 
le slăbise cu desăvârşire. Abia mai puteau să 
mişte aripile. 

Stau surmanele vrăbii pe piatră şi tremură 
de frig. „Aşa. ger nam pomenit de când sunt, 
zise vrabia cea mai bătrână. Şi am lezinat de 
foame”. 

Insă, iată că zăreşte ceva pe zăpadă, sare de 
pe piatră şi le strigă veselă celorlalte vrăbii: 
„Surioarelor, vedeţi ce am găsit! Veniţi mai 
iute încoace!” 

Celelalte vrăbii au sărit şi ele depe. piatră 
şi au fost cuprinse de o hucurie nespusă, vă- 
zând pe zăpadă o mulţime de fărimituri de 
pâine. Erau fărimiturile aruncate de ţăran. 
De mult vrăbiile n'avuseseră parte de o gus- 
tare aşa de bună. 

Au mâncat totul, şi-au potolit foamea şi au 
simţit că au prins iarăşi puteri, ca să sboare 
mai departe până la oraş. 

„Acum e bine, ziseră ele. Acum vom face les- 
ne drumul până la oraş. Insă cum sa întâm- 
plat să fie fărimituri de pâine pe câmp? 

Se vede că vre-un om bun la suilet să gân- 
dit şi la noi, sărmanele”! nS Sogan 
Maria” Sorel 


—— => 


PE DIMINEAȚA COPIIGOR 


ntr'o prăvălie, pe lângă multe jucării frumoa- 
se şi scumpe, se odihnea într'un raft o minge 
de calitate proastă. Nimeni- nu se uita la ea, 
nimeni nu venea să o cumpere şi din această 
cauză, mingea dormita toată ziua. 

Intr'o zi, stăpânul magazinului, făcând o inspec- 
ție, dete cu ochii de bata.minge acoperită de praf. 
O luă în mână, o scutură, dar în acelaş moment 
auzi un clinchet uşor, ca şi cum cineva râde înă- 
buşit. Mirat, stăpânul magazinului aruncă o pri- 
vire cercetătoare de jur împrejur, dar nu desco- 
peri nimic. Se uită iar la minge şi din nou se auzi 
râsul înăbușit. 

„Ascultaţi, zise stăpânul, veţi dărui această 
minge primului client, care va cumpăra ceva dela 
noi. Nu-mi place să văd vechituri”. 

Cinci minute mai târziu, intră în magazin o 
doamnă elegantă care cumpără o mulţime de iu- 
cării scumpe. La plecare, un funcţionar se apropie 
de dânsa şi o întrebă dacă nu doreşte să primea- 
scă mingea cea proastă. 

„Cu plăcere, domnul meu, răspunde aceasta, şi 
vă mulţumesc”. Apoi doamna plecă acasă. 

Cum ajunse acasă, trei copilaşi îi săriră înainte 
şi la împărţitul jucăriilor, mingea fu dată unei fe- 
tite blonde ca un îngeraş, care fugi în odaia ei — 
unde fiecare jucărie fu răsucită pe toate părţile. 
Rămase mingea. O luă în mână, dar de odată se 
auzi un râs uşor, care din ce în ce devenea mai 
puternic până când cineva nevăzut râdea în ho- 
hote. Fetiţa — pe care o chema Ada — se sperie 
grozav şi asvârlind mingea la pământ, fugi plân- 
gând la maică-sa, spunându-i ce s'a întâmplat. 

s Ti s'a părut, Ado !” Cum vrei să râdă o minge 

Nu, nu mi Sa părut, mingea râde ca un om. 
Vino să vezi”. 

Se duseră amândouă în odaia fetiţei. Mama luă 
mingea în mână şi... linişte. 

„Eşti o prosticică, micuța mea. 


2 


— Nu, mamă, nu mi s'a părut. 

— Haide, nu mă prosti şi fii cuminte, răspunse 
mamă-sa plecând. Atunci Ada luă din nou min- 
gea în mână şi aceasta începu să râdă. După ce 
râse destul, zise : 

„Micuța mea, nu fi speriată. E adevărat că 
sunt o minge şi încă de o calitate proastă. Dar 
vezi, am un dar pe care semenele mele nu-l au. 
Sunt fermecată. Pot să-ţi îndeplinesc orice dorin- 
tá şi pot face rău. Acel care mă are, e totdeauna 
fericit şi sănătos. Deci, după cum vezi, este un 
noroc pentru tine că m'ai căpătat. Ingrijeşte de 
mine şi te voi răsplăti. 

Ada, la auzul cuvintelor de mai sus rămase cu 
gura căscată, dar înțelegând despre ce este vor- 
ba, strânse mingea cu dragoste la piept şi o as- 
cunse în dulăpiorul ei. 

Trecură câţiva ani şi Ada avea 15 ani. Era fru- 
moasă şi cu suflet bun. Totdeauna-avea o față 
zâmbitoare. Era iubită de toată lumea. Intr'o zi, 
îu invitată într'o familie. Se petrecea foarte bine 
şi la un moment dat, Ada mai mult în glumă, se 
aşeză la pian. Nu cântase niciodată, dar simţea 
o atracţie neobişnuită pentru pian. Nu cântase 
niciodată, dar simţea o atracţie neobişnuită pen- 
tru pian. Trecu degetele peste clape şi o minune! 
un cântec dulce, dulce răsună în salonul plin de 
lume. Fra un cântec atât de îrumos, atât de plân- 
gător, încât toţi rămaseră în admiraţie. 

Din ziua aceia, îu cunoscută ca o pianistă mare 
Numele ei străbătu în toată lumea şi concertele 
date de dânsa erau cele mai căutate. Nimeni nu 
înţelegea minunea, afară de Ada care știa că min- 
gea o înzestrase cu talentul acesta. 

In fiecare seară mulțumea mingei care râdea 
mereu. Şi în ziua în care Ada fu cerută în căsăto- 
rie de un bogat şi care o făcu fericită, mingea 
dispăru. ” Elsa Glasberg-Wodan 


A 


DIMINEATA COPIILOR = = === === = = = == A 


100000040000900504441440401041440400001004404000044094040440400044114444444441444444414444444444414444..440444444414441244444444)4)00404 aii 


—— Z 2 — u > Z z 2. > x m 1 ..2 


e 
 — a. 2... 2 2 a. Aa 


oco 


ADINA CEA NEASTÂMPĂRATĂ 


Tăticul Adinei adusese dela Constanţa un 
pestisor viu şi frumos cu solzii ce străluceau 
ca aurul. 


Se înţelege, că nu-l adusese nici în geaman- 
tan, nici în buzunar, fiindcă bietul peştişor ar 
fi murit numai decât. 

Ştim cu toţii că peştii nu pot trăi decât în 
apă. Dacă îi scoatem din apă, mor în câteva 
clipe. 


De aceea, tăticul Adinei adusese peştişorul 
cel viu si frumos într'un borcan aproape plin 
cu apă. Borcanul acesta fusese pus în salon 
lângă oglinda cea mare. 

Peștişorului îi mergea foarte bine. La fie- 
care două zile i se schimba apa, ca să aibă 
apă mereu proaspătă, iar de câteva ori pe zi 
i se aruncau în borcan fărimituri de pâine. 

Insă, într'o zi Adina rămăsese singură aca- 
să. 

„Stai, îşi zise ea, să-l iau în mână peştişorul 
şi să mă joc puţin cu el”. 

Se sui pe un scăunel, se mai ridică pe picio- 
ruse şi ajunse până la borcan. Ba chiar putu 
să tragă borcanul spre ea si băgă mâna înlă- 
untru, ca să prindă peştele. 

Insă, ştiţi ce s'a întâmplat ? O mare nenoro- — ; 
cire ! tes Să s 

Borcanul căzu şi se sparse, apa curse toată Tată ce făcu Adina cea neastâmpărată! 
pe jos, iar bietul peştişor, după ce se sbătu, Bine înţeles că și-a primit pedeapsa, însă 
sărind de câteva ori de o parte şi de alta, în- sărmanul peștişor a murit şi mort a rămas. 
chise ochii şi muri. . Maria Sorel 


|°%“ eee... 


¿aeqaneatoeeaeeoeateeeaoaaotaoqaeo............................... PROPALAPPOLAPORPOOOo OP OLPeooorootootorereterree 


i 
|°” oe o... Pe-o... oo oo o-o-o 


TU a batai aaa id aid ăaiaid 4444444444 HE A H HHHH H 


4DIMINEATA COPIILOR 


LINA 


dragul fina 


DBerene de GEO ! Teat de MOS NAE 


8) Ca încurcături face Hăplina. 


Aţi văzut şi ati citit Ascultaţi, căci în poveste, Azi Hăplina mititica, 
Ce examen strălucit ‘Amuzant ceva mai este. Dacă vede pe pisica, 
Mica-mi fină'n curte a dat, Mult ciudata'nvățătură Pe-Urechilă sau Dorel, 
Şi cum toți sau minunat. Făcu mare'ncurcătură. Gâşte, rațe, cocoşel, 


Oare ştiţi cum le numeşte ? Pentru draga de Hăplină, Auziti-o putintel: 


Poate nimeni nu ghiceste Ratà, gâscă sau găină, . „M, te rog, stai frumuşel, 
Intr'alt fel le-a botezat, Orice pasăre şi vită De mă zgârii, zău, te bat. 


Dela Stroe a'nvăţat. ` Cu o literă-i numită. ` P, ce stai mereu culcat ?” i 


DIMINEATA COPIILOR 


M e Mitu Mitusor, 

Cum cred că ghiciţi uşor 
Iară P, precum îmi pare, 
Este Ghiţă, porcul mare. 


Iar vecine fără treabă 

Pe Hăplina tot întreabă: 
„Ce-i.aceasta ?” şi-i arată 
Vreo rață stând culcată. 


Intr'o zi cu ea porneşte, 
Drept la şcoală nimereşte 
Tocmai domnu 'nvățător, 

Explica, scria de zor. 


dă linte dei fiu hot d cai iuti iaca 


Alfabetul, întrebând 
Pe elevii săi pe rând: 
Literele, fiecare, 

Fie mică, fie mare. 


= = PAG. 9 


Iar prin sat când o porneşte, 
Coana Frosa o'nsoțeşte, 
Coana Frosa nu mai ştie, 
Cât mai mândră să se ție. 


Vrea mereu să povestească: 
„Zău, Hăplina să-mi trăiască, 
O sajungă învățată, 

Cum nu-i alta'n lumea toată”. 


xx 


„Este R, ce vreţi să fie?” 
Zice ea cu bucurie. 
Coana Frosa, bună mamă, 
De deochiu îi este teamă. 


Şi o scuipă tot mereu: 

„Ptiu ! Ptiu ! Ptiu ! odorul meu, 
Tu, comoară îngerească, 

Ochiu duşman nu te privească !” 


Dar Hăplina se grăbeşte: 
„Asta câine se numeşte, 
Asta-i Mitu, ăsta-i Ghiţă, 
Asta-i puica cea pestriță”. 

7 (Va urma) 


i 


PAG: 10 === : - szea 
*|  PRĂVĂLIA DE PĂPUŞI 
= Omma) Ten © COMEDIE IN DOUĂ ACTE Ò 


cumpăr, fie cât de scumpă. 

MEŞTERUL ILIE (cu acelaş ton). — Da, dar ve- 
deti că e vândută. 

LUCIA (nemulțumită). — Vândută?! O, ce rău 
imi pare. Dacă-i aşa, ia-mi, mamă, păpuşa care cântă. 

MEŞTERUL ILIE. — Şi aceea e vândută. Insă, 
(arătând iarăşi pe păpuşa ce scosese din raft) vă 
“sfătuesc să cumpăraţi păpuşa aceasta. (Lui Marin): 
Spune şi tu cât e de frumoasă. Ce stai ca un băț şi 
nu scoţi o vorbă? 

MARIN (încurcat). — Hm, da, e frumoasă, e 
foarte frumoasă, este cea mai grozav de frumoasă 
dintre toate păpuşile. 


D-NA ZORILA. — Lucico dragă, să-ţi cumpăr 
păpuşa aceasta. 
LUCIA (puțin mulţumită). — Fie, mamo, o iau şi 


pe asta. 

D-NA ZORILA (lui Meşter ilie). — Cât costă? 

MEŞTERUL ILIE: — La alţi clienţi n'aş da-o cu 
mai puţin de 700 de lei. D-voastră însă, stimată d-nă 
Zorilă, vă o Tas cu 595 de lei. Credeţi-mă că nu câştig 
un ban la ea. 

MARIN, — Da, da, nu câştigăm un ban la ea. 

D-NA ZORILA. — Fie şi 595 de lei! Te rog, îm- 
pachetează-o şi trimite-o chiar astăzi acasă la mine 
împreună cu nota de plată. Ştii unde stau. 

MEŞTERUL ILIE (ploconindu-se).— Vai de mine, 
să nu ştiu unde staţi d-voastră, stimată d-nă Zorilă! 

D-NA ZORILA. — Dacă-i aşa, bună ziua. 

MEŞTERUL ILIE (făcând plecăciuni). — Sărut 
mâinile şi mulţumesc cu tot respectul: 

MARIN  (imitându-l cu stângăcie). — Sărutăm 
mânuşiţele şi respectăm cu toată mulţumirea. (D-na 
Zorilă şi Lucia se îndreaptă spre eşire). 

LUCIA (din use). — Dar să mi-o trimiteţi chiar 
astăzi. 

MEŞTERUL ILIE. — O veţi primi numai decât, 
scumpă domnişoară. 


(D-na Zorilă şi Lucia pleacă). 


“SCENA A III-a 
MEŞTERUL ILIE. — MARIN 


MEŞTERUL ILIE (copiilor păpuşi). — Acum, 
copii, mai răsuilaţi şi voi şi mai mişcați-vă puţintel, 
până nu vine alt client (Copiii păpuşi îşi părăsesc lo- 
curile şi vorbesc încet între dânşii). (Lui Marin). — 

Marine, du-te în odaia de alături şi adu numai 
decât o cutie mai mare şi sfoară, ca să împachetăm 


=== = DIMINEATA COPIILOR 


e 


Prel. de N. Macedoneanul 


păpuşa ce am vândut d-nei Zorilă: După aceea, i-o vei 
duce acasă. ` 
MARIN. — Numai decât, jupâne (ese). - 
MEŞTERUL ILIE (copiilor păpuşi). — Ei, copii, 
sunt mulţumit de vânzarea ce am făcut şi sunt mul- 
tumit şi de voi. 
SILVIA. — Dacă sunteţi mulţumit, cumpăraţi-ne 
puţină ciocolată, că nu mai putem de foame. 
MEŞTERUL ILIE. — Mai domol, nu vă întindeţi 
atâta. lată, am să vă cumpăr un porumb fiert să vi-l 
împărţiţi. 
SILVIA. — Să împărţim un porumb fiert şase 
copii! Nu ne vine nici câte două boabe de fiecare. 
MEŞTERUL ILIE. — E, tăcere şi nu fiti aşa de 
lacomi (Vine Marin cu o cutie şi cu sioară- Meşterul 
Ilie pune păpuşa în cutie, pe care o inchide şi apoi o 
leagă şi cu sfoara. (Lui Marin). Aëum,-hai să mergem 
ia atelier, ca să-ţi scriu nota de plată şi după aceea vei 
duce păpuşa la d-na Zorilă şi îi vei da nota, ca să ţi-o 
plătească. Dar vezi să nu te întorci fără bani. 
MARIN. — Am înţeles, jupâne! (Es amândoi la 
stânga). 


SCENA A IV-a 
COPIII PĂPUȘI 


ALINA. — Copii, veniţi în jurul meu, că am să vă 
spun ceva foarte important. 

COPIII (alergând cu toții). Ce e? Ce e? spune 
mai repede. 

ALINA. — Aţi auzit că fetița care venise cu 
mama ei, vroia să mă cumpere pe mine. 

DOINA. — Ba şi pe mine a vroit să mă cumpere: 

CEILALŢI COPII. — Ba si pe mine, ba si pe 
mine ! 

ALINA. — Ei, lăsaţi vorba” aceasta, că acum se 
întoarce meşterul Ilie şi ne ceartă că nu stăm liniștiți 
la locurile noastre şi ascultați ce vreau să vă spun. 

CEILALŢI COPII. — Ce? Ce? Haide, spune 
odată! 

ALINA. — Linişte! Aţi auzit că fetița aceea a 
spus că astăzi este ziua ei şi că şi-a invitat prietenele. 
Ce de prăiituri au să fie acolo! 

DOINA. — Şi cum le-aş mânca eu pe toate! 

MITICA. — Dar lacomă mai ești, Doina! Nu 
te'nduri să ne laşi şi nouă, cel puţin câte una? 

DOINA. — Vouă am să vă las toate fărămiturile. 

ALINA. — Linişte şi tăcere! Mi-a venit un gând 
minunat: să mergem şi noi la fetiţa aceea şi să ne 
ospătăm cu prăjituri şi cu celelalte bunătăți. 


` 


—— 


DIMINEAȚA COPIILOR =:=— 


SILVIA. — Dar cum să mergem, când trebue să 
stăm toată ziua aci? 

ALINA. — Să fugim! 3 

MIŞU. — Să fugim, dar fetita aceea nu ne-a invitat 
pe noi, aşa că nici nu ne va primi. 

ALINA, — Lăsați pe mine. M'am gândit la ceva, 
ca să fim invitaţi şi ospătaţi. 

TOŢI CEILALŢI COPII. — Ce? Ce? Cum? 

ALINA. — Ştiţi cum? Să scoatem din cutie pă- 
pusa vândută și în locul ei să intru eu. Voi puneţi ca- 
pacul, în care am să fac câteva găuri, ca să am pe 
unde respira şi legaţi din nou sfoara la loc, aşa cum 
este acuma: Marin mă va duce pe mine la casa fetiţei 
şi mă vă lăsa acolo cu cutie, cu tot. După plecarea 
lui, fetiţa mă va scoate din cutie, iar eu îi voi spune 
tot adevărul şi o voi ruga să vă invite şi pe voi. Ei, ce 
ziceţi de gândul meu? 

CEILALȚI COPII (se bucură, sar în sus de bucu- 
rie, bat din palme). Foarte frumos! Minunat! Bravo! 
Uraa! 

ALINA. — Hai mai bine să luăm cutia şi să ne 
ducem în atelier, ca să nu intre cineva aicea si ne 
vede ce facem. (Doi-trei copii apucă cutia şi, urmați 
de ceilalţi, es la dreapta. In timpul acesta se aude 
conversatia lor din atelier). 

SILVIA. — Mai încet, Mişule, că ai să rupi sfoara. 

DOINA. — Lăsaţi-mă pe mine să scot păpuşa din 
cutie. (O scurtă pauză): 

ALINA (vorbeşte ca şi cum a intrat în cutie). Uí! 
nu prea mă simt bine. Dacă m'ar lăsa toată ziua aicea, 
am păţit-o. 

MITICA. — Dacă nu te scoate din cutie până 
seara, ne-am ars şi noi. Adio, prăjituri şi celelalte 
bunătăţi! 

SILVIA. — Aşa, acum pun capacul şi 
sfoara asa cum a fost, 

DOINA. — Sst! Par'că aud paşi. Hai să luăm 


legăm 


PIPI OPRIRRRADOCARRRARA LIRE RA LODORERRRAAPORORERO ROLA EEAEAPAARA PRRROORRORCD POOPDARLALOLALONLRLALr? 


A doua călătorie în lumea basmelr Inelul pierdut 
Cele mai frumoase poveşti 
de SELMA LAGERLOF 
Un volum mare, cu numeroase 
clişee în culori 


PREŢUL 120 LEI 
Cărticica păsărilor și animalelor 
O frumoasă descriere a vețuitoa- 


relor, pentru copii 
PREȚUL 30 LEI 


Poveşti cu noroc 


Minunata carte pentru copii 
de ALI-BABA 


COPIII 
SA CITEASCA 
iata: IRO ZI] 
Minunate ilustratiunisi hârtie velină 
PREŢUL 20 LEI 


Jerifa Lilianei 


Roman pentru copii şi tineret 
PREŢUL 60 LEI 


Familia Chiţ-Chiţ 


Piesă de teatru pentru copii 


tineret GLUME pentru COPII 


PREȚUL 50 LEI 


cutia şi să ne întoarcem în prăvălie. (Se întorc, pur- 
tând cu greu cutia, în care se presupune că este Alina, 
care nu mai vine cu ei pe scenă şi o pun la locul unde 
jusese. De asemenea, se aşează şi ei, ca păpuşi, fie 
care la locul său). 


SCENA A V-a 


MEŞTERUL ILIE. — MARIN. — CEI DE MAI 
INAINTE 


MEŞTERUL ILIE (tinând în mână nota de plată). 
Uite aci e socoteala. Nu uita, d-na Zorilă trebue să-ţi 
dea 595 lei. 

MARIN. — Dar dacă îmi dă şi bacşiş, nu-i aşa 
că e pentru mine? 

MEŞTERUL ILIE. — Haide, păstrează bacşişul 
ce vei căpăta. Dar acum, ia cutia şi mergi mai repede. 
Dar pe drum fii cu băgare de seamă să nu loveşti de 
ceva cutia. ç 

MARIN. — Am înţeles, iupâne. (Se pregăteşte să 
ia cutia In timpul acesta, cortina cade). 


Sfârşitul actului I-iu 


ACTUL AL II-lea . 


(Scena reprezintă o odae de primire la d-na Zo- 
vilă. In mijlocul odăiei o masă, acoperită cu o faţă 
de masă albă. Pe masă e un ceainic, ceşti de ceaiu 
şi câteva farfurii cu tort, cu prăjituri şi cu bonboa- 
ne. La stânga, în culise, se'zăreşte un colt al cutiei 
în care a intrat Alina). 

(Va urma) 


tree. 


t 


Roman de N. BATZARIA 
PREȚUL 40 LEI 


POVESTIRI oentru COPII 


de LEON TOLSTOI cu numeroase 
tablouri în culori 


PREŢUL 100 LEI 


URSULICA 


Roman pentru copii cu numeroase 
ilustraţiuni 


PREȚUL 40 LEI 


Haplea la Bucureşti 


de N. BATZARIA 


PREȚUL 30 LEI PREŢUL 60 LEI 


PAG. 12 


>= DIMINEAȚA COPIILOR 


e zice că la început de tot, pe 
pământ nu se pomenea de iarnă, 
ca acum. Soarele strălucea pe 
cer mereu, iar nouri de aceia 
negri cari frământă văzduhul, 
nu se vedeau. Pământul era în- 
totdeauna în floare şi pomii me- 
reu cu roade. Din când în când 
D-zeu trimitea câte o floare măruntă, ca să răco- 
rească vietatea de pe pământ. Oamenii n'aveau 
griji. Casă nu le trebuia, îmbrăcămintea şi-o înno- 


dau din frunze, iar de mâncare... Slavă Domnului! 
Fiecare avea grijă să-şi sădească undeva câte un 
pom şi din roadele lui se hrănia toată viaţa. Acolo 
sub pomul lui işi trecea omul zilele. Trăind aşa 
ajunseră atât de leneşi şi mătăhăloşi, că nici până 
la izvor nu se urneau, ci căscau gurile şi aştep- 
tau să vină ploaia ca să le potolească setea. 


de Lya Dracopol 


Şi-ar fi putut trăi oamenii aşa şi până acum, da- 
că într'o bună zi nu i-ar fi trecut prin minte unuia, 
o poznă. Vezi că D-zeu le dăduse şi minte, dar de, 
ce folos dacă îi procopsise şi cu pacostea asta de 
lene. Şi cum vă spuneam, îi trecu unuia prin minte 
că „Cel de Sus” n'ar fi trebuit să-i lase pe ei „atâ- 
ta spuză de suflete” să aştepte pe „Ilie ăl cu ploi- 
le” pentru ca să aibă de băut, ci le-ar da mai bine 
lor cheia ploilor. Atât le-a trebuit netrebnicilor! 
De-atunci nu-şi mai luau gândul de la asta şi cât-ii 
ziulica de mare, cârteau împotriva legiuirei ce- 


a DY, 
A x 
E 


resti. Aşa unul dintre ei, un anume Nătăfleață, se 
arăta mai mânios ca toţi, fiindcă vezi, el era şi cel 
mai leneş. I se dusese vestea de lenea lui. Dela el 
chiar vine vorba românului care zice aşa: „Pică 
pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă”. 

Asta i-o ziceau oamenii, ca să-şi râdă de el, fi- 
indcă nu se ridica nici măcar să-şi ia poamele din 


a PS: fest a - v". 


DIMINEAȚA COPIILOR 


părul său. Toată ziua stătea culcat pe spate la ră- 
dăcina părului şi-aştepta să-i cadă perele în gură. 
De cădea alături de el, n'o mai ridica. 

Dar de zurbavă era bun Nătăileaţă! Şi-acum i 
se urâse se vede cu binele că nu şi nu, părdalni- 
cul, vrea să meargă la D-zeu să-i spună el ce vor 
pământenii. 

— „Nu-i de nasul tău, Nătăfleaţă, să vezi tu 
fața Domnului”, îl luară unii cu binişorul. 

Şi alţii îl râseră: 

„Vezi că te-o trim*e înapoi aşa cum ai venit, 
dacă nu şi mai rău!” 

Dar ţi-ai găsit să-ţi pui mintea cu prostul. Căci 
uitasem să vă spun. 

Nătăfleatță, pe lângă că era leneş, mai era si 
prost nevoe mare. Şi într'o bună zi se urni din 
locul lui şi porni spre Cer. Când aiunse la poarta 
Raiului si spuse Sfântului Petru dece-a venit, a” 
cesta nici nu-i mai deschise, ci-i zise sfătuitor: 

—,„Caută-tți mai bine de drum, Nătăileaţă, că 
nu esti tu vrednic să ceri Domnului un lucru pe 
care l-a rânduit Dumnezeu astfel”. 

Dar Nătăfleată. as! Si unde începu a face atâta 
gălăgie, că se lipi Sfântul şi-l lăsă să intre. 

Când aiunse în fata scaunului Sfânt, se ploconi 
cum se pricepu mai bine şi începu ielania: 

„Slăvite Doamne. am venit să-ti cer... 

— Lasă, lasă. Nătăfleață. îi curmă vorba D-zeu, 
nu te mai osteni degeaba că stiu eu ce vrei...” 

Dar nici Nătăfleată nu lăsă pe D-zeu să sfâr- 
şească si se răsti, de parcă ar fi vorbit cu unul 
de-ai lui. 

„Apoi Doamne, dacă stiai, dece ai tăcut?” 

D-zeu însă nu se supără, ci râse în barbă de 
trufin prostului si-i zise domol: 

„Stiam eu. dar de. nu e pentru voi ce-mi cereti. 
Vezi. cine mai e ca Ilie. care să mâne carul de foc 
prin văzduh si să ducă  burdufele cu ploae fără 
să-și niardă cumpăna? 

— Hei Doamne. râse nătâneul. d'apoi de atât iti 
era? Asta ti-o fac si en. Mai ales că. după cum 
socatesc. mie mi s'ar fi cuvenit cinstea aceasta, 
fiindcă eu am venit să-ti spun. 

— Bine. îi mai zise D-zeu. dacă zici tu. Nătă- 
flentă. anni asa să fie. Numai că vezi. trehne să-mi 
arăti <i mie ce poti. Taca. mai întâi te vei urca în 
carul Iui Ilie si te vei ține prin văzduh ca el. De 
izhntesti să faci asta. anoi ai călcat aci cu drep- 
tul. iar de nu. să-ti vezi de treabă”. 

Bucuros Nătăfleată se duse la Sf. Tlie să se 
urce „.de-n încercare” în car. Dar numai cât dă- 
du cu ochii de caleasca de înc a Sfântului, că se 
făcu cât un purice si cu toată lenen lui o luă la 
goană înapoi la D-zeu zicându-i înfricosat: 

„Auzisem eu. Doamne. de carul de fac al Sfân- 
tului. dar nn credeam că e chiar în flacări. 

— Vezi. Nătăfleată. ce-ti snuneam en?” 

Şi Domnul crezu că s'a înțeles cu el. Dar te în- 


PAG, 13 


țelege, dacă poti cu nătângul! Se mai încruntă 
D-zeu se mai rugă Nătăfleaţă, până îl puse la o 
nouă încercare. 

„lacă, ai să te duci la magazia cu burdufe, unde 
țin eu închise ploaia, vânturile şi iarna. Să alegi 
două din cele mai mari şi de-ţi vei putea ţine 
cumpăna cu ele prin văzduh, apoi tot eşti bun de 
ceva. De nu, să ştii că atât ţi-a fost!” 

Si plecă Nătăfleaţă la magazia cu burdufe. k 
tră să-şi aleagă pe cele mai mari, aşa cum zisese 


Domnul. Dar nu-şi făcuse socoteala cam cât de 
mari ar fi si când dădu cu ochii de nişte burdufe, 
hăt, cât muntele, rămase cu ochii căscați la ele. 
Ce să facă el acum? Să se întoarcă la D-zeu, 
să-i ceară altceva, nu era chip. li hotărise doar 
să nu mai dea pe la dânsul fără nici o ispravă. 
Cum s'o scoată însă la capăt? Şi tot gândindu-se 
aşa, ce credeti că-i trecu prin minte netrebnicu- 
lui?- Să-l păcălească pe D-zeu. 

„O să aleg pe cele mai mici, gândi el, şi D-zeu 
n'o să ştie. Ba o să le mai şi deşert puţin şi a- 
tunci o să le pot duce”. 

Şi după ce răscoli burdufele, le alese pe cele 
mai mici, începu a le desface pe amândouă de o- 
dată, un vâiâit puternic îl trânti jos şi-i înghetă 
sloi mâinile. Cât ai clipi, din burdufe se repeziră 
sărind într'un picior un mos si o babă. Juca .mo- 
sul săltându-și pletele de ghiață şi barba de ză- 


padă. lar turturii ce atârnau pe el, .trosneau fă- 


când cântec la jocul moşului. Baba tinea măsura 
bătând din palmele-i de sloi şi râdea şuerând 
prin dintii de ghiață. 

lar când suflau, înlemnea totul în jurul lor. Pa- 
să-mi-te. aceștia erau Baha Iarna si Mos Crivăţ 
pe care D-zeu îi ţinea închişi de mila pământeni- 
lor. 


== teze DD [MINEA TA GOSEBEDOR 


Numai 


„Să trăeşti, Nătăfleaţă, îi strigară ci. 
mulţumită ţie am scăpat din burdufe. Hai acum 
cu noi să sburzi şi tu prin aer”. 

Şi ca o vijelie se repeziră pe poarta 
Baba larna întâi şi mos Crivăţ după ea. Pe dată 
văzduhul îngheţă, soarele pieri, iar picurile de 


Raiului, 


ploaie se prefăcură în jucării albe, uşoare sub 

“vântul ce ieşea din gura lui Crivăţ Oamenii vă- 
zând zăpada ijucăuşe sburând pe sus începură a 
râde: 

„la vezi că ăştia vor fi fulgi din coteţul Dom- 
nului. O fi dat Nătăfleaţă prin el”. 

Nu ştiau bietii că sunt chiar fulgi de zăpadă ce 
avea să-i acopere, dacă nu s'or urni din lenea lor 
să-şi facă adăpost, fiindcă ei nici nu știau ce-i a- 
cea zăpadă. 

Tot shenguindu-se prin văzduh, baba larna şi 
Moş Crivăţ se apropiară de pământ. Baba se 


cucuiă pe muntele cel mai înalt şi râdea de cloco- ` 


teau văile. 

„Vezi, babo, că ti sor încleşta fălcile de atâta 
1âs, îi strigă Crivăţ, când trecu în goană pe lân- 
gà ea. 

Dar baba râdea într'una, fiindcă nu mai râsese 
de mult si apoi prea sburda mosul ca un mânz 
neînfrânat. Alerga de pe un munte pe celălalt si 
până nu le pâriolea toată verdeața nu se lăsa. Nu- 
mai bradului cel falnic mavu ce-i face. Prin frun- 
zişul lui tepos nu se putu strecura Mos Crivăţ. De 
cumva mai sufla odată prin stropii de ploaie, şi-l 
acoperea cu omăt. Dar bradul se făcu si mai fru- 
mos. Atunci îl lăsă, că prea făcea haz larna, clon- 
țoasă, de necazul lui. Şi după ce acoperi toți 
munţii cu zăpadă, o luă pe babă de mână si aler- 
gară la vale. 

„Ho moșule, c'o să mă răstorn, sbieră baba! 

— Ba hai mai repede, că ne așteaptă acolo ios 
păşuni şi livezi întinse”. 

Şi Crivăţ, după ce-i găsi babei un locşor mai 
ridicat de unde să poată vedea toată fața pămân- 
tului, isi începu jocul lui îngheţat. Iarba se rugini, 


frunza se desprinse de pe copaci şi-o luă razna, 


lăsând crengile despuiate, iar apele încremeniră 
în albia lor. Se vântura în lung şi'n latul pămân- 
tului răscolind omătul. 

lar bieţii oameni, ghemuiţi la rădăcina copaci- 
lor pustii, nu stiau încotro să apuce, ca să scape 


'de năpasta venită aşa de odată pe capul lor. 


„Asta ne-o îi făcut-o Nătăfleaţă, clănțăni adu- 
nat de frig unul din ei! Şi el e sus la bine şi cald!” 

Dar oamenii nu mai putură tremura multă vre- 
me aşa, ci trebuiră să-şi caute adăpost care înco- 
tro vedea cu ochii. Unii se ascunseră prin peşteri, 
iar alţii, slujindu-se de un băț mai zdravăn, săpară 
pământul si îşi făcură colibe dedesubt. 

După ce se aciuară care cum putu mai binc, 
numai iată şi Nătăfleaţă pică din cer rebegit şi 
adunat colac de frig. El încă nu ştia ce se petre- 
cuse pe pământ şi era gata să înşire cine ştie ce 
braşoave de pe sus. Dar nu mai avu vreme de 
asta, că ingheţul îi luă graiul. Nu mai putu striga 
decât atât: 

„Ce mă fac eu, că m-o-o-r, oameni buni!”. 

Atunci se milui unul dintr'înşii şi-i făcu si lui 
o vizuihă sub pământ. 

Incetul cu încetul îşi făcură oamenii rost şi cu 
de-ale mâncării, fiindcă nu degeaba doar le dă- 
duse D-zeu minte. Ba după puţin timp nici de 
Iarnă şi nici de Crivăţ nu le mai păsa. Eşiau chiar 
din ascunzătorile lor şi-şi făceau de joacă prin 
omătul afânat. 

D-zeu însă tot se îndură de ei şi după câtăva 
vreme chemă pe larnă şi pe Crivăţ la Dânsul po- 
runcindu-le: 

„Ei, acum aiungă-vă! Până la anul pe vremea 
asta veți sta iar lângă mine. De-aci înainte, n'o să 
mai coborâţi pe pământ decât odată pe an şi me- 
reu la aceiaşi vreme”. 

Si aşa de atunci, de când cu Nătăfleaţă cel 
prost, avem noi frig. Dela el ne-a rămas şi pro- 
verbul şi iarna şi crivățul si fulgii de zăpadă. 

Lya Dracopol 


POPReeeeeereeeeOeeROROLORRrODOReLOOLOLOOPOLPORPRORAALROPROARAALA EEEEEEETE EEEE EEE EEEEEEEEEE EE EEEE EE EEEE EE EEEE EEE EEEE EEEE EE E EEE EEE EE EE E E E E E E E EE E aa a E a E E E E E a a 


DE VORBĂ CU CITITORII 


C. D. Loco. — Când au sosit la redacţie poeziile 
d-tale, „Almanahul Scolarilor” era gata tipărit. 
Am ales una din ele „Rondel” pe care o vom pu- 
blica, însă schimbându-i titlul. 

VI. Del. şi ceilalți, Chişinău. — De când o insi- 
rare fără rost de multe adverbe, poate îi o lecţie 
de gramatică şi ce fel de ajutor vroiţi să vă dea 
colegii dela alte şcoli? E mai bine să nu vă pier- 
deti vremea cu astfel de lucruri. 

S. Pen., Loco. — „Copilaşul găsit” este o buni- 


şoară compoziţie de clasă, însă crede-ne că pen- 
tru revistă, noi avem de publicat lucruri mai bune. 

O citoare anonimă, Suceava. — V'am da bucu- 
ros explicaţia cuvintelor al căror înţeles nu vi-e 
bine cunoscut, dar nu înţelegem cauza pentru care 
nu semnezi cu numele d-tale. 

Cr. Cor., Loco. — Poeziile trimise de d-ta nu 
sunt în genul literaturei pentru copii. De aceea, 
regretăm că nu le putem publica. 

——pok=e— —— 


` 


DIMINEAȚA COPIILOR = = 


bună, şi copiii mai cuminţi, trăiau într'un 
colţ liniştit de sat în pace si fericire, un 
muncitor şi nevasta lui. 

Oameni simpli şi cu credinţă în Dumne- 
zeu, munceau cu sârguinţă ca să-şi adune bani 
albi pentru zile negre. O singură dorinţă aveau: 
să aibă un copil, care să le fie sprijin şi lumina 
bătrâneţelor. 

Dumnezeu le împlini dorinţa. Peste câteva 
timp avură un copil, o fetiţă pe care o numiră: 
„Floarea”. 

Anii trecură... Floarea creștea mlădioasă si 
gingaşe ca o floare şi părinţii o sorbiau din 
ochi de dragă ce le era. Erau atât de fericiţi 
împreună! Floarea era atât de cuminte, atât 
de blândă și frumoasă!... 

Floarea se scula în fiecare zi  disdedimi- 
neaţă si îngrijia grădiniţa din jurul casei. 
Printre florile pe cari le stropea, părea ea în- 
săşi o floare... 

Păsărelele, privind-o, încetau să ciripească. 

Frunzele arborilor încetau să freamăte. Pe 
cer isi făcea loc mândrul soare, învăluind-o 
în razele-i călduroase si strălucitoare. 

Si Floarea se așeza pe o piatră şi primea 
mângăerile duiose ale soarelui. Câteodată uita 
si de mâncare si de odihnă și rămânea astfel, 
până când soarele se lăsa usor după deal. 
Atunci se ducea tristă spre casă. 

Părinţii, văzând-o din zi în zi mai ofilită, se 
întristau și ei. Zilele treceau, una după alta, 
şi dimineţile toate Floarea le petrecea stând 
pe piatra din grădină, mângăiată de razele lu- 
minoase ale soarelui . 


| vremurile depărtate, când lumea era mai 
d 


n PAG. 18 


Dan 
ll 
y 


Când se ducea acasă, părinții cari o aşteptau 
cu drag se priviau lung, văzând cum fata lor 
iubită pe zi ce trece se stinge. Şi Floarea îi 
mângăia si le spunea cà ar vrea să fie o floare 
ca florile pe cari le ingrieste, sà se bucure de 
lumina şi căldura soarelui... să-l privească 
mereu... 

Iar ei să vină şi s'o îngrijească în fiece di- 
mineaţă, aşa cum şi ea are grije de florile ei... 

Şi... într'o zi când Floarea se duse în gră- 
dină ca de obiceiu, seara nu se mai întoarse. 

Părinţii o căutară pretutindeni plângând, 
dar nu o putură afla. 

A doua zi de dimineaţă, când se duseră în 
grădină, se minunară! Printre micuţele flori, 
se imàltà o mândră floare, îndreptată înspre 
soarele strălucitor. Tulpina ei se ridica mlă- 
dioasă în bătaia ușoară a vântului; iar floarea 
galbenă din vârf părea ruptă din soare... 

Dumnezeu ascultase ruga Floarei... O pre- 
făcuse într'o floare frumoasă, mereu îndrep- 
tată spre soare şi mângâiată de razele lui. 

In fiecare dimineaţă, părinţii Floarei cari 
au priceput minunea Domnului, veneau să 
stropească pământul din care se înălță mân- 
dră „floarea soarelui”. 

Din când în când, câte o lacrimă se prelin-- 
gea pe obrajii sărmanilor părinţi. Erau însă 
lacrimi fericite, căci ei erau mulţumiţi vă- 
zând-o pe Floarea fericită. 

Alceasta e legenda „florii soarelui”. 

In fiecare primăvară, odată cu primele raze 
ălduroase ale soarelui, căpşorul ci galben se 
înălță fericit printre  sumedeniile de flori 
parfumate... Frida Zell-Galaţi 


A apărut! g 


ALMANAHUL 
ȘCOLARILOR 


PE ANUL 1931 


Una din cele mai fru- 
moase cărţi pentru copii 
şi tineret. Cuprinde sn 
130 de pagini o materie 
cum nu se poate mai 
bogată si interesantă. 
In afară de aceasta, e 
împodobit cu numeroa- 
se desene şi ilustraţiuni. 
Totuşi. e cartea cea mai 
eftină. 


A apărut! 


Preţul unui volum cu o 
frumoasă copertă in 
culori / LEI 25 
De vânzare, la librării 
i şi la chioşcurile de ziare 
. *089--009--099--089--009--099--099--009--009--009--099--089- 
N9NRONNCECONRBRELRD "DEARREARPRRDRLATE ARE RNB 
.. . m. . . . 
Dragii mei prieteni si colegi, 
Ce poate fi mai plăcut, în timpul sărbătorilor, deeât 
` să stai in camera caldă si pe măsuța de lucru — să 
faci din „Plastilină“ toate animalele şi plantele — 
toate hărțile geografice — toate scenele de joc! 
Şi numai cu „PLASTILINA ROMÂNEASCĂ“ poţi 


lucra orice. Ea este cea mai bună din câte mi-au 
trecut prin mâini şi e şi cea mai eftină. 


O găsiţi la toate libărăriile şi chiar la fabrica din ` 


Str. Lacului 15, Telefon 244/31. 
prietenul vostru, 


IONEL 


esnunnnusnuvcununaunusnanunm IDA ENPLUS NB nau aR ORB dau: 


Cereţi la librării: 


„INELUL PIERDUT“ 


=== DIMINEAȚA COPIILOR 


= 


CITITORI, A APĂRUT 


„Jertfa Lilianei“ 


cel mai frumos, cel mai înduieşător 
şi cel mai interesant roman pentru 
copii şi tineret 


© ©. 
„jerffa Lilianei“ 


meroase ilustrații si având o mi- 
© nunată copertă în culori © 


„jertfa Lilianei“ 


este un roman care nu trebuie să 
lipsească din nici o casă. / Prețul 
unui volum format mare, Lei 60 
De vânzare la toate librăriile. 


_ 


PY 


A apărut! / A apărut în volum 
| înstrăinătate | 


de MOŞ NAE 


Uu volum format mare de aproa- 
pe 90 de pagini, cuprinzând toate 
păţaniile lui Haplea în străinătate., 
Are o splendidă copertă în culori, 
iar toate paginile sunt îmbogă- 
țite de desene minunate de 
talentatul desevator GEO 
PREȚUL UNUI VO- A , 
LUM LEI 50 


De vânzare la toate librăriile. 


 REVISTÁ SĂPTÂMÂNALĂ 
DimgCcYon, N BATZARIA. 


i 


| 


| 
| 


| AEN En 
[i >: ” “ “í “ 
MIN a ' i Za SCAN 
A Ad 


+ 

1 

d VKO 

4? 

y h da 
[| 
II 
H 


L 


i 
fy i f i WÍ AR e x 
Se- ETAT "7 [Anh | in Aa ali 


=== —— DIMINEAŢA COPIILOR 


n a ara 


PREZICERI PENTRU ANUL 1931 


Cunoaşterea viitorului. 


Din totdeauna, oamenii au dorit să ştie ce se va 
întâmpla de azi înainte, adică să cunoască viito- 
rul. Pentru aceasta ei caută tot felul de mijloace; 
dintre cari cele mai multe nu sunt de loc seri- 
oase. 

De exemplu — şi nu e vorba de copii, cari nu 
prea se sinchisesc de viitor, ci de persoane mari 
mulţi cred că îşi pot ghici norocul în cafea sau 
în cărţile de joc. Sunt chiar destule persoane, cari 
te altora, ca să le ghicească viitorul. 

Uită toți aceştia că nici boabele de cafea, nici 
cărțile de joc n'au nici o putere să ştie ceva şi să 
afle lucruri cari de cele mai multe ori ni se vor 
întâmpla, aşa cum vom lucra şi ne vom purta 
fiecare din noi. 

In viaţă, ceeace numim noroc nu poate face mai 
nimic, dacă nu este aiutat de minte, de muncă şi 
de purtare înţeleaptă. 


Astrologii şi astronomii. 


Cu toate acestea, mai înainte de a începe un an 
nou, apar în diferite jurnale şi reviste preziceri 
de ale astrologilor şi astronomilor privitoare la 
anul acela. 

Lămurim pe scurt că astrologii sunt aceia cari 
cred — deseori se prefac numai că cred — că pot 
prezice soarta omului sau. diferite întâmplări de- 
pe pământ, după poziţia sau mişcările stelelor si 
planetelor. De aceea, ei sunt numiţi de popor „ci- 
titori în stele”. 

Astronomii nu se ocupă să ghicească soarta o- 
mului. Ei studiază din punctul de vedere ştiinţi- 
fic legile după cari corpurile cerești (prin cuvin- 
tele „corpuri cereşti” trebue să înţelegem soare- 
le, stelele, luna şi planetele) îşi urmează cursul 
lor şi stabilesc, după socoteli exacte, tot ce se 
va întâmpla în univers. 

De aceea, Astronomia este o ştiinţă adevărată, 
pe când Astrologia este o ştiinţă  închipuită, în 
care hu de puţine ori intră şi destulă sarlatanie. 


'Preziceri de astrologi. 


Dăm aci unele din prezicerile astrologilor pri- 
vitoare la anul 1931. 

Anul 1931 — zic ei — este sub stăpânirea, adi- 
că sub influenţa planetei Jupiter. Din cauza aceas- 
ta, vom avea o primăvară friguroasă. Vara va îi, 
de asemenea, la început cam rece, pe urmă prea 
caldă, toamna va îi ploioasă, iar iarna cu multă 
zăpadă. 


Tot ei ne spun că anul 1931 va îi un an de bel- 
şug agricol şi că vom avea mai ales din belşug 
orz, mazăre, in, cânepă, pere şi nuci. 

Vorba ceea: vom trăi şi vom vedea întrucât 
prezicerile acestea vor fi adevărate. 

Apoi tot astrologii ne spun că în 1931 va muri 
în Europa un om mare, adică însemnat şi că va fi 
undeva o revoluţie. 

Aceste două din urmă preziceri n'au vre-o va- 
loare. In Europa sunt astăzi atâţia oameni în- 
semnaţi, adică scriitori, poeti de frunte şi savanti 
mari, încât nu e de mirare ca să moară unul din- 
tr'înşii. 

De asemenea, este cu putinţă ca undeva — de 
sigur, nu în tara noastră — să fie ceva turbu- 
rări sau ceva revoluţii în toată regula. 


Preziceri de astronomi. 


Sunt unele chestiuni în cari astronomii nu pre- 
zic, aşa cum ar face un astrolog sau un ghicitor, 
ci spun cu toată exactitâtea ce se va întâmpla nu 
peste un an, ci chiar peste o sută de ani. 

De exemplu, ei au socotit, fără să se înşele mă- 
mar cu o secundă, toate eclipsele de soare sau de 
lună ce se vor întâmpla de acum şi până în 200 
de ani. De asemenea, ei ştiu ce comete vor fi vă- 
zute de pe pământ si ziua în care vor fi văzute. 

Aşa, de pildă, eclipsele de soare şi de lună ce 
vor avea loc în anul 1931 au fost socotite încă de 
acum 80 de ani de marele astronom francez Le- 
verrier şi ştim cu toată siguranţa că ele se vor 
întâmpla exact la timpul la care au fost anunţate. 


Ce nu se poate nrezire. 


Astronomii sau altfel de învăţaţi n'au putut pâ- 
nă acum să prezică, adică să ştie de mai înainte 
ce timp va fi în cursul unui an. De exemplu, dacă 
anul 1931 va fi un an ploios sau secetos, dacă vor 
îi sau nu vor fi furtuni mari, inundații, etc. 

In privinţa timpului, ştiinţa nu poate spune cu 
sguranţă nici măcar cum va fi timpul peste câteva 
zile. Cel mult, se anunţă starea timpului pentru 
ziua următoare, dar şi aci se întâmplă uneori ca 
socotelile şi prezicerile să fie greşite. 

Tot aşa, ştiinţa nu poate prezice nici măcar cu 
o oră mai înainte cutremurele de pământ. Cum 
vedem, sunt margini peste cari ea nu poate trece. 

Cât despre a ghici soarta omului, ştiinţa, pre- 
cum am spus, nici nu se ocupă de chestiunea a- 
ceasta. 


. — = i 


v 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN A pomana 
6 LUNI 100 ,, IN STRĂINĂTATE DUBLU 


18 Ianuarie 1931 — Nr. 362 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


.. 


DOS oo pe e re rr 1... e e e L 222.2 20200 


A 


—. pə — 


| NEPOTII SI BUNICUL | O POVESTE CU PITICI 


Mimi şi-a lăsat păpuşa Dintr'o scorbură adâncă, 
Intr'un colț... să hoinărească, Intr'o noapte numai stele, 
Jonel puse soldaţii Cu ciomege mărunţele 
Din marș lung... să se oprească S?n picioare cu târlici, 
Au venit sub un cais 
Două cete de pitici... pa 
Si caisul era'n floare — Š 
Floare albă ca de vis — É# 
Si piticii nu ştiau Ç, Ó 
Că se află sub cais. x 
Si pe când stăteau cumin 
Peste iarba verde, moale, 
S'a pornit să bată vântul 
Şi să cadă'încet petale; 
Si petalele-au căzut 
Multe, multe pe pitici, 

Şi erau petalele 

Albe, străvezii şi mici... 


Şi în fuga lor spre use 

Au trântit un scaun mare, 
De-a sărit speriată mâţa, 
Tocmai sus, pe policioare. 


PebeReteeereteterereereeeeeeeneeeeetenerareeneeare .. 


Dacă nu era bunicul, 

Ca să-i prindă lângă use, 
Ar fi plâns lonel de ciudă 
Si Mimi după păpușe! 


Dar pentru bunicul lasă 

Ori şi ce, că ştiu doar ei... 
Deacum începe basmul, 

Cu „Feţii mândri” şi cu „Zmei”. 


Și la gura vetrii calde 

Stă bunicul pe-un fotel, 
Pe un braț ținând pe Mimi, 
lar pe altul pe Ionel.. 


Când văzură mărunţeii 
Vălmăşagul alb crescând, 

O zbughiră ca de zmeii 

Ce i-ar H surprins șezând. 
Si în goana lor strigau 
Incurcându-se ca betii 

— „Fugiţi, frăților, că ninge 


: , š i ne-acoperă inămeţii ... 
Dar când sa trecut şi focul $ i ASE i 
Si cánd basmul s'a sfársit, Nicolae Mihail Plesoianu 


pe n e dorii aa EEE LEE LE LEA 
$ Ionel Dinescu 


Li aa aaa aaa ia HAAA EA PREAH ARAARA EEEE AAAA AAAA AHHH H HHHH HHHH 


$4444444444444444 0400000400009 1000000000000-00-0-0-0-00-0-0-00000002000900-Â.Â.. 


Si-a 'nceput basmul să curgă; 
Basm cu... „Fătul şi mătușa”... 
Il ascultă şi nepoții 

Si soldații şi păpuşa... 


11000000 4444444444 00000... 


90000000000000eeete 0000040000000 000-0000000000000000-00-00-000000-000-000-00-0000000000000-0004 A 


Ñ PIZ DAR "PS53955 K; TE 


TEI III 


a 


PAG. 4 QE ZA ii E > 


ajunul Crăciunului. Clopotele 
bisericutei din sat vestesc cre- 
dinciosilor Naşterea Mântuito- 
rului. 

In căsuţa de la marginea pă- 
durii, în care locueşte pădurarul 
satului, Crăciunul n'aduce azi 
nici o bucurie. 

Pădurarul Radu zace bolnav la spitalul din o- 
ras, iar de câteva zile soţia lui, precum si fetiţa lui 
Rodica, nu mai au nici o veste de la el. 


In fiecare zi, fetiţa, străbătând pădurea, se du- 
cea cu un coşuleţ cu merinde la tatăl ei. De câte- 
va zile, însă, un viscol năprasnic sa stârnit, si 
mama n'a mai lăsat-o să plece de acasă. 

Nici un om nu îndrăsneşte să plece la drum pe 
un astfel de timp, numai Rodica, cu ochii în la- 
crimi, îi zise mamei sale: 

— „Mamă, mâine e Crăciunul şi tăticul nicioda- 
tă n'a lipsit de acasă la ziua asta. L.asă-mă, te 
rog, să mă duc să-l văd, mâine de dimineaţă. 

— Si eu mă gândeam la el, îi răspunse mama, 
dar trebuie să mai aşteptăm câteva zile. Prin pă- 
dure e primeidios să treci acum, si alt drum la 
ors nu avem. 

Rodica îşi lăsă capul în ios si ochii i se umplură 
de lacrimi. - 


=—— DIMINEAŢA COPIILOR 


tat-o până la ziuă. 


Cum S'a ivit zorile, a sărit din pat, a îmbrăcat . 


un cojocel de oaie, pe cap şi-a pus o băsmăluţă 
roşie şi, strecurându-se hoţeşte pe use, a pornit-o 
în goana mare în spre pădure. 
printre crăcile copacilor, i se părea că e glasu! 
mamei sale care-i striga din urmă: 

„Rodico, ce faci?... Unde alergi aşa?...” 

luțeşte pasul, cu toată remuşcarea ce i-a cu- 
prins sufletul, deşi îşi dă seama că nu face bine 
neascultând pe mama ei. Se gândeşte însă că 


într'un ceas va fi înapoi, şi astfel, lipsa ei nu va ` 


fi observată. 
Cunoaşte ea în pădure o cărare ce duce repede, 
foarte repede, la oraş. 


Dar, iată că zăpada a troenit toate cărările. Nu 


mai recunoaşte drumul. 

„Pe aici!... Ba, nu, pe aici! Dal... Dal. Pe aici e 
cărarea cea scurtă!...” strigă ea, bucuroasă, si 
iat-o alergând veselă, prin zăpadă. 

Ce minunat de frumoasă e acum pădurea! Dum- 
nezeu a aşternut un covor alb, dela un capăt, la 
celălalt! Copacii poartă în creştete cununi de măr- 
găritare, iar crăcile lor, îndoite sub greutatea ză- 
pezei, par aripi de înseri!... 

O linişte adâncă domneşte. Toate vieţuitoarele 


pădurii dorm un somn greu, numai Rodica alear- ` 


EPEPEPEPEPEPEPI 


Toată noaptea nu a dormit şi un gând a frămân- ` 


Vântul ce vâiia : 


w 


tău.” 


DIMINEAȚA COPIILOR=— š `: 


gä, fără să simtă oboseala, gândindu- -se câtă bu- 


curie va simţi tatăl ci văzând-o! 
y Dar, în acelaş timp, un glas parcă-i sopteste: 
„Intoarce- te înapoi!” 
Dar ca nu vrea să asculte de glasul acesta, ci 
aleargă tot mai repede. i 
A străbătut aproape jumătate pădurea, şi de nu 
Sar îi stârnit fără veste viscolul şi miilesde ace 
Hu i-ar înţepa obrăjorii, mai că nar simți obo- 


„seala. 


Crivăţul şueră din ce în ce mai puternic şi ză- 


pada o isbeşte peste ochi, ameţind- -0. 


A obosit acum. Nu mai poate să alerge; ar vroi 


să se odihnească o clipă, dar gândul că mama ei 


s'ar trezi înainte ca ea să se îi înapoiat, o face să 
alerge iar. Deodată simte că o trage cineva de 
sort, şi, în aceiaşi clipă, se aude un urlet înfioră- 
tor, în depărtare. Lupii!... 

O groază nebună a cuprins-o. O ia la goană cât 
o ţin picioarele, dar şorţul îi rămâne agăţat de 
mărăcinii din pădure. 

„Maica Domnului, strigă ea speriată, făcându-şi 
cruce. Scapă-mă!” 

Un gând luminos o linişteşte pentru o clipă. A- 
colo, în fundul pădurii, se află un stejar bătrân de 
sute de ani. In trunchiul lui e o scorbură adâncă 
şi înaltă cât să se ascundă un om. De-ar ajunge 
până la stejar, ar găsi adăpost sigur. Dar simte 
că nu mai poate să alerge, puterile o părăsesc. 
Abia se mai târăşte prin zăpadă. Urletele lupilor 
se aud din ce în ce mai aproape. 

Au ajuns-o din urmă şi acum stau gata să se 
repeadă asupra ei. 

Ingrozită, scoate un țipăt şi cade în zăpada 
moale. 

Dar, în clipa în care lupii se reped s'o sfâşie, 
se aude un glas îngeresc, strigând: 

„In lături, fiarelor! Pieriţi din faţa mea!” 

Şi cât ai clipi din ochi, lupii dispărură. Rodica, 
plină de bucurie şi uimită de cele întâmplate, se 
uită să vadă de unde vine glasul, şi, ce-i văzură 
3chii?... 

In faţa ei sta o zână frumoasă ca lumina zilei, 
îmbrăcată în văluri lungi, brodate cu mii de ste- 
lute argintii. Glasul ei suna mai dulce ca murmu- 
rul izvorului, când îi zise: 

„Scoaltă-te, fetito! Eu te voi conduce la tatăl 


Rodica o privi cu ochii miraţi. 

De unde ştia femeia aceasta, unde voia să 
meargă ea? Nu cumva e vre-o vrăjitoare?... Şi 
spaima o cuprinse din nou. 

Zâna îi ghici gândul şi îi zise: 

„Nu te teme, Rodico! Fu nu sunt vrăjitoare, ci 
Zâna Pădurii.” 

Şi, ca să-i dovedească şi mai bine spusele ei, 
zâna lovi cu un beţişor,-pe care îl avea în mână, 
într'un copac: una... două... trei... 


- Şi, deodată, printre ramurile copacilor din pădu- 
re, se stârni un murmur, uşor, ca o adiere. Mur- SE, 
murul crescu apoi, încetul, cu încetul, şi se prefă- 2 


cu întrun cântec, care suna asa: - Ah 
„De mii de ani, o Zână, SA 
Tu in păduri domnești, = 

Si ca o mamă bună, ` ” 

Pe toţi îi ocroteşti !” . š 


Apoi, zâna sună dintr'o trâmbiţă de aur si din 
toate ascunzişurile pădurii, ieşiră tot soiul de a- 
nimale: căprioare, cerbi cu coarnele lungi şi ră- 
sucite, veveriţele nebunatice, şopârlele cu pielea 
verzue şi lucioasă. 

leşi din viziunea lui şi Moş Martin, ursul cel fio- . ` 
ros, care acum era blând, ca un mielusel. s 

Şi toate lighioanele, când ajunseră în fața Zâ- Ki 
nei, îngenuchiară şi strigară într'un glas. 

„Trăiască stăpâna noastră, Zâna Pădurii!” 

Zâna le mulţumi la toţi, îi întrebă de sănătate, 
şi le spuse să arate fiecare ce au e caca în timp 
de un an. # 4 

Cerbii şi căprioarele începură să se joace priu Ă 
pădure „de-a-v'aţi-ascunselea”. 

Veveriţele se agăţară de crăcile copacilor şi fă- 
cură tot felul de figuri gimnastice. < ' 

Mos Martin se dădu de câteva ori dé-aberbt- 
leacul şi era atât de caraghios, încât Rodica iz- l Air 
bucni într'un hohot de râs si bătu din palme, ca la -i 
teatru. 

Zâna lovi iar cu betisorul în copac si toate li- 
ghioanele pieriră cât ai clipi din ochi. 5 

Incredintatá acum, că are în fața ei o Zână bi- “E 
nefăcătoare, fetiţa porni cu ea la drum. K 

Nu merseră mult, şi ajunseră la copacul cel bă- š 
trán de sute de ani. 


PAG. == 


DIMINEAȚA COPIILOR 


7 Aci, Zâna se opri. Lovi de trei-ori cu beţişorul 
in stejar, şi din scorbura lui ieşiră unul câte unul, 
şase iepuraşi sglobii, cu blăniţa albă şi moale, ca 
o catifea. 

La urmă ieşi încă un iepure, mai măricel, du- 
când în spinare o săniuţă lucrată dintr'un bloc de 
ghiaţă. 

lepurele acesta înhămă la o săniuţă pe cei şase 
iepuraşi albi, le prinse la gât şi la hamuri clopoței 
de cristal, şi pofti apoi pe Zână şi pe Rodica să se 
urce în sania care porni ca o săgeată prin pădure. 
Când aiunseră la marginea ei, sania se opri şi zâ- 
na coborându-se, zise Rodichii: 

„Până aci e împărăţia mea; mai departe eu nu 
pot merge. Te vei duce acum singură la tatăl tău”. 

Rodica, coborându-se din sanie, mulţumi Zânei 
pentru bunătatea ei şi se pregătea să meargă mai 
departe. 

Dar, înainte de a se depărta, zâna îi zise: 

„Bază de seamă, Rodico, vei ajunge la o apă 


; i 


1009900000000000099000000000090090000000000000000000000000000000000000-9000-00 4444444444. AAA AO 


| 
| 
| 


X 


Tragerea 


oferite de revista noastră 


Anunţăm pe cititori că tragerea marilor 
premii oferite de „DIMINEAȚA COZIILORY, 
tuturor acelora cari au strâns cele 12 cupoane 
publicate in revistă şi cari l-acu inaintat apoi re- 
vistei, va avea loc DUMINICĂ 18 IANUARIE a. c. 
la orele 10'/, dimineața ın sălile teatrelor 


radio, se va 


publică separat. 


3 Xe e Ie Xe 38 38 Xe A 


ee b b > 5 ee oL-o 


MARIA VENTURA si MAJESTIC. Tragerea 
se va face în sala VENTURA şi 
printr'o instalaţie speciala de 


treaga destăşurare pentru 
sala de jos (teatrul MAJESTIC). | 
tragerii premilor va avea loe şi un grandios 
spectacol artistic - cultural, al cărui program se 
Lista câştigătotilor se va publica 
a 2-a zi im ziarul „DIMINEAŢA“. 


mare. Când vei trece podul, stai câteva clipe şi 
priveşte în fundul apei”. 

Rodica făgădui că va face astfel şi o porni mai 
departe. Nu merse mult şi dădu cu ochii de apa 
şi podul de care îi vorbise zâna. Se opri câteva 
clipe şi privi în fundul apei. 

Ce credeţi că a văzut? Căsuţa lor din sat, în 
care mama, plină de grije, şi cu ochii înlăcrimaţi, 
povestea unei vecine, fuga fetiţei. 

Ingrozită de ceea ce văzu, Rodica îşi plecă ure- 
chia să asculte mai bine şi privi mai cu băgare de 
seamă în apă. Auzi ciocănind la uşe şi văzu pe 
mama ei, alergând să deschidă şi dând un strigăt 
de bucurie: 

„Lu eşti, Radule!... Ce fericită sunt că te-ai în- 
tors 1...” 

Rodica văzând minunea asta, sări în apă, dar 
în aceiaşi clipă se trezi din somn, ~~ căci toată 
povestea nu fusese decât un vis, şi văzu pe tatăl 
care stătea lângă patul ei şi o privea cu drag. 


Florica Rădulescu 


`... 


e 


premiilor 


transmite in- 


Cu ocaziunea 


fe sk se 3k E 36 e 36 3 | 


Dr 
| | 


x 


$t...) bitte... 1... Q0440000004544404 4004405004004000ba aaa... 


DIMINEAȚA COPIILOR = 


———— — — 


| 


KKK LA-ALUNECUS! | 


„Hai, Lăbuș, hai la plimbare, 
Azi e ghiața bună, tare, 

Ne dăm în alunecuş, 

Hai, prietene Lăbuș. 


Azi tu stai în săniuță, 
Eu mănham ca la căruță, 
Eu sunt cal și alerg pe ger, 
lar tu stai ca un boer“. 


Lui Lăbuș așa-i vorbește 
Nelu%i nu se'ngrijeşte 
Nasul că i-a degerat, 
Frigul rău că l-a pişcat. 


Ç f i 
U 


lar mămica îi striga: 
„Nelu, mult nwntârzia! 
Si să nu faci nebunii, 

Ce te-așteaptă, poate, ştii. 


— Foae verde lămâiţă, 
Stiu, m'aşteaptă bătăiță”. 
Nelu singur îşi zicea 
Și mai iule alerga. 
Moş Nicoară 


HAL, LĂBUŞ, XXX | LE CTIA DE D 


x 


„Hopa, tupa, tupa-ta, 
Uite-asa si tot asa, 

Un la stânga binisor, 

Doi la dreapta 'ncetişor, 
Mergi 'n sus şi mergi in jos, 
Joacă bine şi frumos, 

Fii tu bună jucăuşe, 

Hop, drăsuța mea păpuşe, 
Hopa, tupa, tupa-ta, 

Uite-asa şi tot aşa”. 


NS. 


x 
x 
: 


MARAAREE EEE ES SEESI 


CEPIT TITTI ATTER ELE KETETTETTEEETETEEEE EEEE EEEE EE EEE E E EEEE EE 


 APODA POLON PRONO PART a apoase aaa 9eeeeetanarearene: 


=Œ DIMINEAȚA COPIILOR 


= 


Toat de MOȘ NAE 


9) Gàptlina vrea să scoată pui. 


Intro zi vazu Hăplina, Şi la Frosa mergen grabă. Coana Frosa-i lămureşte: 
Cum pe ouă stă găina, „Mamă dragă, ea o'ntreabă, „Ce să facă? Le clocește. 
Se'ncălzeşte nemişcată G. ce face ziua toată, O să scoată puişori, 
Mititica-i prea mirată. Stând pe ouă nemiscatà ?” Cum a scos şi alte ori”. 


Stă pe gânduri Hăplinuţa — Ia în şorțu-i din cămară Peste ele, ca găină 


Se gândeşte mult drăguța — Multe ouă, merge-afară Şi începe scumpa-mi fină 
Şi îşi zice-apoi în sine: Şi le pune în coteț Ca o cloşcă chiar să facă, 


„le clocesc eu si mai bine”. Şi se-aşează-apoi încet S'o vedeţi, o să vă placă 


Stă asa vro ora, două, Dar alt gând acum îi vine, Se sculă încetişor 


Nemișcată stă pe ouă, Zice că e mult mai bine Din coteţ strânse de zor 
Dar o-auzi din când în când Pene de-ar pune pe ea, Fulgi şi pene ce găsi 
Ca o cloşcă clo ! făcând. Cu găini ar semănd. Şi pe dânsa le lipi. 


De ispita-1 încantată, „Puişorii, îşi zice ea, Simte că'n stomah o roade. 
Se aşează iar îndată Mie-mi vor semăna, Pân' la prânz pe ouă şade, 

Peste ouă să clocească Eu sunt mama dlor iubită. Şi pe coana Frosa chiamă: 
Şi la pui să se gândească. O, cât sunt de mulțumită !” „Mi-e foame, dragă mamă. 


; e re 
„Vino dă-mi dar de mâncare, Coana Frosa se grăbeşte. Şi-i vorbeşte cam răstită : 
Că am treabă — treabă mare, Când o vede, se cruceşte. „Eşti o proastă şi scrântită. 
Că sunt cloşcă si voi scoate Că Hăplina, cum vam spus, Au să râdă toți de tine”. 
Cocoşei şi puici moțate”. Pene, fulgi pe ea şi-a pus. Şi ne facem de ruşine”. 


(Va urma) 


PAG. 10 ===== : = 


DIMINEAȚA COPIILOR 


* PRÀ VĂLIA DE PĂPUȘI |* 
= F COMEDIE IN DOUA ACTE @ | Prel. de N. Macedonzanul 


(4 urmare) 


ACTUL II 


SCENA I-a 


MARIN. — LUCIA 


MARIN (arătând cu mâna stângă spre cutie, iar 
în mâna dreaptă ținând nota de plată). lată, domni- 
şoară, vam aus păpuşa. 

LUCIA. — Iti mulţumesc că ai adus-o aşa de 
repede şi mai înainte de a veni prietenele mele. 

MARIN. — Dar unde e d-na Zorilă, ca să-mi a- 
chite nota aceasta? 

LUCIA. — Mama e în camera de alături. Intră, 
te rog. (li arată cu mâna. Marin ese la dreapta). 


SCENA A II-a 
LUCIA. — ALINA 


LUCIA (merge la cutie, desface sfoara şi scoate 
capacul, zicând): Păpuşico dragă, să știi că eu o să-ţi 
fiu mămica şi că o să am grije de tine. (Asvârle ca- 
pacul). 

ALINA (ca şi cum ar fi sărit din cutie). Bună 
ziua, d-ră Lucio, şi la mulţi ani ziua d-tale. 

LUCIA. Hoo! (fuge speriată pe scenă). 

ALINA (venind în urma ei). Nu te speria, d-ră 
Lucio. 

LUCIA (tot speriată). Dar cum să nu mă speriu, 
când văd că tu îmi vorbeşti, par'că a-i fi o fetiță ade- 
vărată? Apoi eu nici n'am cumpărat pe păpuşa, care 
ştie să vorbească. 

ALINA. — Nu te speria şi ascultă să-ți spun un 
secret important. Eu nu sunt păpuşă, ci sunt o feti- 
tă, aşa cum eşti şi d-ta. 

LUCIA (neîncrezătoare, dar mai puţin speriată) 
Să fie adevărat? 

ALINA. — Foarte adevărat! 

Iti spun încă odată, că nu sunt păpuşă, ci o fe- 
tită, aşa cum eşti si d-ta. Pe d-ta te cheamă Lucia, 
iar pe mine mă cheamă Alina. 

Am şi eu, ca şi d-ta, o mamă, dar fiindcă mămi- 
ca mea e săracă, trebue să-i dau o mână de ajutor. 
De aceea, meşterul Ilie dela care ai venit să cum- 
peri o păpuşă, îmi plăteşte 40 de lei pe zi, ca să stau 
îmbrăcată ca păpuşă şi să fac pe păpuşa. Şi celelal- 
te păpuşi, care vorbeau, cântau şi jucau, sunt tot co- 
pii săraci, ca şi mine. 

LUCIA. — De aia meşterul Ilie nu vroia să-vă 
vândă pe voi, ci spunea că sunteţi vândute? 

ALINA. — De sigur, de aia. 


LUCIA. — Și tot nu-mi vine să cred. Fă ia, 
ca să 'văd mai bine că ești fetiță şi nu păpuşă. 

ALINA. — Cu plăcere. lată, pot să iau da pe 
masă o prăjitură şi să o mânânc. 

LUCIA. — Poftim! 

ALINA (la prăjitura şi o mănâncă). Ai văzut: 

LUCIA. — Am văzut. Dar cum ai putut veni în 
locul păpuşei? 

ALINA. — Să-ţi explic şi asta. Stăpânul nostru 
a pus în cutie păpuşa cea adevărată. După aceea s'a 
dus cu Marin, băiatul de prăvălie, să pregătească 
nota de plată. Cât au lipsit ei din prăvălie, ne-am 
înţeles cu ceilalţi copii ca eu să iau locul păpuşii, 
să viu aicea, să-ţi spun tot adevărul şi să te rog să 
înviţi şi pe ceilalţi copii, cari fac pe păpuşile. 

LUCIA. — Dar ar putea să vie aşa Îi dop 
cum sunt ca păpuşi? 

ALINA. — Ar putea, dece să nu poată? 

LUCIA. — Dacă-i așa, să-i învităm, dar cum şi 
prin cine? (După o scurtă gândire). Băiatul care te-a 
adus e încă aicea. l-am putea spune lui. 

ALINA. — Am putea, dar iată cum: Marin, 
fiindcă aşa îl cheamă pe băiatul acesta, a intrat în 
serviciu abia azi dimineaţă. Am auzit eu însămi 
cum stăpânul nostru îl învăţa să mintă împreună cu 
el. De aceea, e mai bine să-l prindem cu minciuna, 
iar el, de ruşine, va fi de partea noastră si ne va a- 
juta. 

LUCIA. — Dar cum să-l prindem cu minciuna? 

ALINA. — Nu e greu. Eu intru din nou în cu- 
tie, iar d-ta să-l întrebi dacă păpuşa ce a adus, ştie 
sau nu ştie să vorbească. 

LUCIA. — Foarte bine (se duce la uşă şi pri- 
veşte), dar intră mai repede, fiindcă se văd venind 
încoace. 


SCENA A IILa 
MARIN, LUCIA, ALINA 
LUCIA (lui Marin). Tia plătit mama? 
MARIN. — Mulţumesc, mi-a plătit şi mi-a dat 
şi bacşiş, (se pregăteşte să plece). 
LUCIA. — Stai un mument să te întreb ceva. 
Păpuşa ce mi-ai adus, ştie să vorbească? 


MARIN. — Nu, domnişoară, nu ştie să vorbeas-. 


că, dar să vedeţi cât e de frumoasă. (Se duce la cutie). 
ALINA (fără să se arate, ca şi cum ar vorbi din 
cutie). Dece minţi, când eu ştiu să vorbesc? me 
se sperie şi fuge în colțul celălalt). 
LUCIA. — Ce înseamnă aceasta? Iată că ipusa 
vorbeşte. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


MARIN (foarte încurcat). Nu ştiu... nu se poa- 


te..., trebue să fie o greşală. Noi n'avem la prăvălie 
păpuşi care vorbesc. 

LUCIA. — Cum spui că n'aveţi? Nam văzut eu 
azi dimineaţă la prăvălia voastră că una ştia să vor- 
bească, alta să cânte, alta să danseze? 

ALINA (venind pe scenă). Cum nu ţi-e ruşine 
să minţi? Tu şti că noi suntem copii îmbrăcaţi ca 
păpuşi. Azi dimineaţă, când te-ai tocmit, meşterul 
Ilie, stăpânul nostru, ţi-a spus totul. 

MARIN (care se speriase din nou, când Alina 
a venit pe scenă, vorbeşte zăpăcil). Asta... vreau să 
zic... adică... vrea să spun... mi e ruşine să mărturi- 
sesc... Adică, da, e adevărat. Mi-a spus jupânul să 


mint împreună cu el, iar eu am consimțit... lată, - 


mi-e ruşine, dar aşa este. Vă rog să mă iertaţi! 

ALINA. — Te iertăm, însă cu E CO dia să ne 
faci un serviciu. 

MARIN (înseninat). Fac orice serviciu, numai 
să spăl ruşinea minciunei. 

ALINA. — lată ce ai de făcut: du-te la prăvălie 
şi spune celorlalţi copii cari, ca şi mine, fac pe pă- 
puşile să vie cu toţii aicea. ; 

LUCIA. — Şi spune-le că i-am învitat eu de ziua 
mea. 

MARIN. — Dar cum să vie, că jupânul nu le 
va da voe? 

ALINA. — Tu spune-le numai, iar ei vor fugi 
cu toţii. / 

MARIN (mirat). Cum să fugă? 

LUCIA. — Da, vor fugi, iar d-ta caută de le dă 
c mână de ajutor. 

MARIN (după ce se gândeşte puţin). Bine, voi 
face cum îmi spuneţi. Vreau să mă spăl de ruşinea 
că a trebuit să mint. (Pleacă). 


.rrrrreeeterrrvererrertereerrrre 


4... 


SCENA A IV-a 
LUCIA. — ALINA 


LUCIA. — Si acum (îmbrățișează pe Alina), iu- 
bita mea păpuşică, o să fie bine, o să fie foarte bine! 

ALINA. — Cât de mult au să se bucure copiii . 
dela prăvălie! ! 

LUCIA. — Acum, vino să te arăt mămichii me- 
le. Cât o să se mire! 

ALINA. — Dar,oare, n'o să se supere? 

LUCIA. — Nu, din potrivă, va face haz şi va 

„râde de plăcere. (Es amândouă alergând prin uşa 

din stânga). 


SCENA A V-a 


MIOARA. — ADINA (intră având fiecare un 
pacheţel sau o cutie. După puţin vine si 
ILEANA cu un buchet de flori). 


MIOARA. — Poftim, nu e nimeni aici. Dar un- 
de e Lucia? 

ADINA. — Ne-a învitat de ziua ei şi ea nu-i a- 
casă ! 

MIOARA. — Și ce cadou i-ai adus? 

ADINA. — l-am adus nişte bonboane. Dar tu 
ce i-ai adus? 

MIUARA. — Eu i-am adus o carte cu poveşti. 

ILEANA (intrând). Bună ziua, fetelor ! 

MIOARA şi ADINA. — A, iată şi pe Ileana. Bu- 
nă ziua, lleano! 

ILEANA. — Dar unde-i Lucia ? 

ADINA. — Nu ştim nici noi. O aşteptăm să vie. 


(Va urma) 


+... 


O INTÁMPLARE VESELÀ 


Càldura era mare. Pe semne, fiind luna lui 
Cuptor, soarele îşi făcea de cap. Nici un nor 
nu se zărea pe cer. 

Grivei s'a ascuns în cuşcă cu limba scoasă 
afară. In ogradă ţipenie de om. Siţa, servitoa- 
rea casei, îşi toarnă apă în cap, vrând să se 
răcorească. 

Pe prispă, la umbră, bunica coase o cămaşe 
albă. Mai împunge odată, mai cască de două 
ori. Şi eu neavând ce face, stăteam la poalele 
bunichii si răsfoiam o revistă. Mă molipsisem 
dela bunica. Parcă şi mie îmi venea să dorm 
Si să visez că sunt într'o poiană cu un isvor 
rece unde zefirul adie uşor. 

Bunicuţa şi-a ridicat ochelarii pe frunte. A 
obosit poate. Şi asa am adormit. Când m'am 
trezit, era zgomot în curte. Tocmai venise tă- 


ticu dela Ploeşti. Cum l-am văzut, am alergat 
la dânsul. Dar abia făcui vreo doi, trei paşi 
şi căzui în nas. 

Mama, auzind zgomot şi gălăgie, se repezi pe 
scări în curte. Tata deasemenea venea repede 
pe scări să mă ajute să mă ridic şi să vadă 
dacă m'am lovit rău. Din iuţeală sau ciocnit 
amândoi şi rezultatul fu că un alt ghiveciu fu 
trimis în capul Siţei, care se minuna uitân- 
du-se la hârburile primului ghiveciu. 

Ştiţi cine a fost cauza acestor întâmplări? 
Bunica mea cususe rochia depe mine cu lu- 
crul ei din greşeală. Vrând să fug, rochia mea 
fiind încurcată cu lucrul bunichii şi cum dân- 
ținea lucrul să nu-i cadă jos, urmarea a fost 
că eu am căzut în nas şi celelante. 

Constanţa I. Drăghiceaau 


PAG. 19 = — = 


[FATA DE IMPĂRAT | 


3 e Ie XE 


do Gr ama e = m a 


A 


ekak e 


SI CELE TREI GHICITORI 


ică a fost odată o fată de împă” 
rat. Chip îrumos ca al ei nu se 
mai găseai în lumea toată şi ci- 
ne-i ghicia trei ghicitori, acela 
avea s'o capete de nevastă. 
Despre minunăţia asta, aiîlară 
feciori de împărați şi mulţi alţi 
feciori mândri şi din toate păr- 
tile alergară feciorii la fata de împărat. 

Dar cum nu”i ghiceau ghicitorile, fata le tăia 
capul fără nici o cruţare. Se putea înălța o pira- 
midă din capetele de bărbaţi dintre cari nu s'a 
găsit nici unul care să ghicească ghicitorile fetei 
de împărat. 

Mai află vestea încă un. fecior de împărat 
dintr'o ţară îndepărtată şi-şi zise: 

„Mă duc şi eu la fată, chiar dac'o fi să-mi taie 
capul”. 


Când ajunse acolo, îl zări un moşneag frumos, 
bunicul fetei. Se minună de aşa mândreţe de fe- 
cior şi-i zise: 

„Ce cauţi aici? Dacă nu ghiceşti ghicitorile, 
fata îţi retează capul. 

— Nu face nimic, răspunse feciorul de împărat; 
are să îie un cap mai puţin”. t . 

Bunicul se duse la fată şi-i zise: 

„Are să mai vie acum un fecior de împărat. Să 
nu-i tai capul si lui, căci fecior mândru ca acesta 
n’a mai călcat pe aici. Mai bine să-l iai de bărbat. 

— Eu nu umblu după măritat, zise fata; dacă 
nu-mi ghiceşte ghicitorile, pun să-i taie capul!” 

Veni feciorul de împărat şi-i zise: 

„Stăpână, cum tii întrebarea?” 

lar ea răspunse: 


(Citiţi urmarea în pag. 13 jos) 


= 
NAD ANONS: 


< 


FS 


JUCĂRIILE TITINEI 


——rT 


ntre perete si dulap, stătea aruncat pe jos un 
biet ursoiu mic, cu părul lung şi mătăsos. 
Nu era un urs viu şi adevărat, ci o jucărie. 
Aproape de el, asvârlite sub dulap, se găseau 

un braţ rupt de la o păpuşe şi o rotiță dela 

un vaporaş sfărâmat. Numai că rotiţa aceasta 


(Urmare din pag. 12) 


„Cine-i acela care face înconjurul lumei şi nu 
găseşte pe nimeni care să i se asemene? 

— E soarele, care face ocolul pământului şi ni- 
meni nu-i seamănă. 

— A ghicit! A ghicit! strigară înţelepţii curţei. 

— A doua ghicitoare, stăpână? întrebă feciorul 
de împărat. 

- Care-i mama care-şi hrăneşte copiii cei mici, 

iar pe cei 'mari îi înghite? 

— E marea, care hrăneşte vietăţile dintr'însa 
şi înghite râurile. 

— lar a treia ghicitoare? 

— Care-i pomul, care intro parte face frunză 
albă, în cealaltă, frunză neagră? 

— E anul cu zilele şi nopţile”, răspunse feciorul 
de împărat. 

Fata mândră se dărui feciorului de împărat şi 
se făcu o nuntă, de-i merse vestea. 


Mm Prelucrare de Vintilă Bratu m 


era străbătută la mijloc de un cuiu subțire şi 
foarte ascuţit. 

„Stăpâna noastră Titina, se porni cu vorba 
braţul de păpușă, tot la mine se va gândi. Aștep- 
taţi numai să se plictisească de cățelul ei de cau- 
ciuc şi o să vedeţi cum va veni să mă caute si 
mă lipească din nou de păpuşa din care am fost 
ruptă. 

— Poţi să aştepţi mult şi bine, îi întoarse vor- 
ba rotița de vapor. La ce mai eşti bună ? Păpu- 
şei tale i-au pus de mult alt braţ... Insă, cu mine 
e cu totul altceva. Fără mine, vaporaşul nu poa- 
te merge. lar un vapor este o frumuseţe şi o 
minune. Când mergea pe masă, toţi îl priveau 
şi îl admirau. O să vedeţi că Titina se va gândi 
la mine si va veni să mă ia de aicea. 

— Pune-ţi pofta în cuiu — în cuiul tău care 
iti trece prin mijloc”, îi răspunse necăjit brațul 
de păpuşă. 

Ursoiul asculta şi nu spunea nimic. Doar își 
lingea mereu laba. 

„Eu mă duc de aicea, gândi din nou braţul de 
păpuşi. Mi s'a urât stând în praf şi în întunerec.. 
Cât despre ursoiu, se vede treaba că l-au arun- 
cat pentru totdeauna, îi şopti rotiţei. 

— Se înţelege că l-au aruncat! îi întări ea vorba, 


| Eb U = = 


Nu vezi că nu e bun de nimic? Cu un picior 
rupt şi cu o ureche tăiată. 

Ursoiul ofta din când în când şi îşi lingea me- 
reu laba. Ştia că Titina nu-l aruncase, fiindcă 
nu mai ţinea la el, ci îl pusese acolo, de oarece 
căţelului de cauciuc îi era teamă de el. Ba chiar 
Titina, când l-a pus după dulap, l-a sărutat de 
câteva ori. 

Că are un picior rupt ? Ce are aface ? Titina 
ştie doar că l-a rupt ea însăşi, atunci când, 
plimbându-se în grădinnă, i l-a prins de craca 
unui arbore. 

Cât despre ureche, se ştie de asemenea că i-a 
tăiat-o Titina, dar fără să vrea. Mama ei cum- 
părase din oraş o pereche de foarfeci, iar Titina 
a vrut să încerce dacă taie bine. Si vrând să-l 
tundă puţin pe ursoiu, i-a prins din nebăgare 
de seamă urechea si i-a tăiat-o. 

.. Dar din camera vecină sa auzit un țipăt, 
iar după aceea un plâns în hohote. Tipa si 
plângea Titina, zicând: „Vai, ce nenorocire ! 
Căţeluşui: meu de cauciuc mi-a căzut în foc şi a 
ars tot! Vai, ce nenorocire ! 

— Acum e vremea să-i es întru întâmpinare, 
şi să caut să o consolez, zise braţul de năpuşă cu 
glas tare... Acum Titina numai de mine are ne- 
voe, adăugă el. 

— Ba de mine are nevoe !” răspunse rostogo- 


4444441444... tt... 


=== DIMINEAȚA COPIILOR 


lindu-se şi eşind de sub dulan rotiţa de cauciuc, 
străbătută de un cuiu ascuţit. 

Numai ursoiul nu se mişcă dela locul ‘său, 
ci îşi zise : „Dacă Titina ma pus să stau aicea, 
n'am voe să plec”. 

Titina a plâns mult, dar după aceea s'a apro- 
piat de dulap, începând a se gândi care din ju- 
căriile ei vechi să ia în locul cățeluşului căzut 
în foc şi ars. Insă, nu ştiu cum se făcu, că alu- 
necă si căzu. Dar tocmai în locul acela venise, 
rostogolindu-se, rotita cu cuiul subtire şi ascuţit. 

Ursoiul văzu că Titina este în primejdia de a 
cădea în cuiu si de a se înțepa rău de tot. De 
aceea, fără să stea pe gânduri, sări într'o clipă 
dela locul său și se aşeză drept pe rotiţă. 

Titina căzu, dar în loe să cadă în cuiu şi să 
se înţepe, căzu cu capul pe blana moale şi mă- 
tăsoasă a ursoiului, aşa că nu-şi făcu nici un rău. 
„Ursoiule dragă ! strigă bucuroasă Titina, scu- 
lându-se de jos si luându-l în braţe. Pe tine 
te iubesc mai mult, fiindcă tu eşti vechiul meu 
prieten.” 

Ursoiul nu i-a spus Titinei nici un cuvânt că 
fusese înțepat rău de cuiul din rotitá şi că-i 
străbătuse tot corpul. La ce bun să o mai amă- 
rască? Atâta doar că i-a şoptit la ureche: „Să 
nu mai plângi pentru cățelul de cauciuc !” 

Vintilă Bratu 


DE VORBĂ CU CITITORII 


M. M. Viş. Craiova. — Am spus de nenumărate 
ori că nu putem publica „traduceri”, dacă trimită- 
tori lor nu ne spun de unde le-au luat, adică din ce 
carte sau revistă şi care este autorul bucății. Aşa 
dar, ne pare rău că nu putem publica nici „tradu- 
cerea” trimisă de d-ta. 

Celor trei cititoare, Caransebeş. — Sunteţi încă 
prea mici, ca să scrieți depe acum lucruri bune de 
publicat. Apoi vedeţi că în revista noastră noi pu- 
blicăm „ghicitori” destul de frumoase. Deocamda- 
tă, citiţi şi cresteti mari și sănătoase. 

C. Neg., Loco. — „larna”. Poeziile în genul des- 
criptiv sunt interesante şi reuşite, atunci când ne 
înfăţişează un tablou, iar nu sunt o enumărare de 
fapte şi fenomene, cum e poezia trimisă de d-ta. 
Din cauza aceasta, ne pare rău că nu o putem pu- 
blica. 

D. F., Craiova. — Povestea cu „Bradul” se pu- 
blică. 

L. Piet., Tulcea. — „Privelişte de toamnă?” am 
intrat în iarnă, iar despre „toamnă” am publicat 
poezii mai multe decât am fi dorit. lată două mo- 
tive pentru cari ne pare rău că nu putem publica 
poezia trimisă de d-ta. 


G. S. Con., Loco. — „Vine iarna”. Micuţule citi- 
tor, lasă pentru mai târziu. când vei creşte mai 
mare şi vei învăța mai multă carte pentru înde- 
plinirea dorinţei de a face poezii Până atunci, ci- 
teşte. 


Cr. Cor., Loco. — Poeziile trimise de d-ta nu 
sunt în genul literaturei pentru copii. 


V. I., Loco.—,,Câinele lui Adonis” se va publica. 

Coc. I., Botoşani. — „larna”... lar noi, micutule 
cititor, te siătuim să nu începi de acum să faci 
poezii. ci să creşti mai mare şi să înveţi mai mul- 
tă carte. 

C. Th. M., Buzău. — Ca o încurajare pentru 
frumoasele d-tale sentimente. iti publicăm bu- 


cata închinate „Mamei“. A trebuit însă să o pre-. 


scurtăm, pentru a o face mai potrivită cu genul 
literaturei pentru copii. 
emúuwmwmnamamcunamsaanananascasqcun4qnasssussuunssasnpaaawuqpurv 


Citiţi cu toţii 


Haplea în străinătate 


: 


1 


R. 


DIMINEAȚA COPIILOR ==——. 


| | 
| 
| 

| 
| 
| 
| 
| 


> PAG. 15 


N 


ntr'o cetate mare, în vremuri depărtate, pe 

când oamenii erau mai buni, trăia un cân- 

tăreț orb din naștere. 

Nu văzuse niciodată lumina. Nu văzuse 

niciodată pe cei dimprejurul său. Auzea 
glasurile dragi, îi se umplea sufletul de bucurie, 
dar nu putea să birue întunerecul ce-i îngropa- 
se viața pentru totdeauna. 

Locuia într'o mansardă cu un copilaș care-l 
purta prin furnicarul marelui oras. 

In cetatea aceasta  răsunau din zi până în 
noapte valul petrecerilor si al nunţilor. Oamenii 
cântau, jucau, râdeau, nepăsători de ziua de 
mâine. 

Bătrânul orb auzea cântecele lor şi o tristeţe 
fără margini îi îneca sufletul. 

Nimeni nu se uita la el. Avea o vioară veche, 
moştenire dela bunicul său. O vioară prăfuită 
cu arcuşul sdrenţuit. 

De multe ori, bătrânul orb adormea nemâncat. 
El nu spunea însă niciodată vorbe urâte. 

Lua arcusul și o melodie turburătoare, plină 
de tristeţă cuprindea mansarda. 

Glasul vioiu se înălța ca val în furtună, scă- 
dea, se întrerupea, iar se'nàlta ducând spre cer 
armonia unui cântec nou. Copilul dormea. 

Departe, chiotele cetăţii străpungeau 
duhul. 


` 


f d 
k S 
iige Beta 
=: 52 
WA OR A 


văz- 


Oameni beti cădeau pe străzi, se băteau şi-şi 


spuneau vorbe murdare. Vinul curgea în pa- 
hare. 

Ciocnelele si urările întunecau lumea. Săracii 
aşteptau zadarnic un ajutor dela ei. 

Bătrânul orb cânta. Auzea glasul săracilor, 
auzea vaetele lor si sufletu-i tremura de durere. 
Orbul cânta: 


+ 


w 


CANTARETUL - 


` Sus 


„Săracii plâng, 
Nu-i auziţi? 
Săracii plâng, 

Pe drum svârliți... 


Orfanii plâng... 
Nu-i auziți?... 
Orfanii plâng 
Sunt părăsiți... 


Voi ce cântați, 

Nu auziţi?... 

Să nu uitati 

Pe necăjiţi...“ 
] 

Deasupra cetăţii zidită pe dealuri era un vul- 
can ce nu mai da semne de viaţă... 

Intro noapte, numită şi noaptea  „veseliei”, 
pe când toţi veseleau, pe când orbul si săracii 
dormeau înfometați. pe când copiii săracilor bol- 
navi şi goi se chinuiau pe maidane, un cutremur 
puternic sgudui cetatea. 

Vulcanul isbucnise. Norii de lavă țâşneau ca 
şerpii încolăcindu-șşi umbrele cenuşii deasupra 
orașului. Un val de foc se lăsă peste cetate. Fu- 
mul şi flăcările anrinseră oraşul. Peste mesele 
încărcate de bunătăţi. peste paharele aprinse de 
vin. cădea lava fierbinte.  Vuetele vulcanului 
spintecau piepturile. Oamenii fugeau înebuniţi 
pe străzi. A doua zi. din cetatea strălucitoare cu 
palate şi grădini, rămăsese un morman de ce- 
nuşă. 

Peste ruinele oraşului, bătrânul orb cânta și- 
acum: 


„Săracii plâng 
Nu-i auziți? 

Const. Goran 
——Ç CX 2 ——. wA 


"y PE: s> 


*. ` 
PA 
Y 
g? 
+ 
? 
d 
Ti 
SOS 
> 
YU 
(ë i; 
S 
É > N 
É 
` 


A apărut! 


ALMANARUL 
ȘCOLARILOR 


PE ANUL 1931 


A apărut! 


: Una din cele mai fru- 


moase cărți pentru copii 
şi tineret. Cuprinde in 
130 de pagini o materie 
cum nu se poate mai 
bogată şi interesantă. 
Im afară de aceasta, e 
impodobit cu numeroa- 
se desene şi ilustraţiuni. 
Totuşi, e cartea cea mai 


eftină. 


Preţui unui volum cu o 
frumoasă copertă în 
culori / LEI 25 
De vânzare, la librării 
şi la chioşeurile de ziare 


MIAU-MIAU 
Zice pisicuţa 
„Sărăcuţa, 


` Către stăpănică 


Mititica : 
"Un şoricel prind eu cam rar, 
Dar tu ai totdeauna Suchard ! 


Qeapangpununvcuqunnsasnnnamuuqsq I0: EVDLARDSNSOANBESKEODEBPENS=: 


Cereţi la librării: 


„INELUL PIERDUT“ 


CITITORI, A APĂRUT 


cel mai frumos, cel mai înduieşător 
şi cel mai interesant roman a= 
copii si tineret 


a apărut într'un volum foarte 
frumos tipărit, împodobit cu nu- 
meroase ilustraţii şi având o mi- 
©  nunată copertă în culori © 


este un roman care nu trebuie să 
lipsească din nici o casă. / Preţul ` 
unui volum format mare, Lei 60 
De vânzare la toate librăriile,. 


in străinătate 


de MOŞ NAE. 


Uu volum format mare de aproa- 


pe 90 de pagini, cuprinzând toate 
păţaniile: lui Haplea în străinătate s 


Are o splendidă copertă în culori, 
iar toate paginile sunt îmbogă- 
` ite de desene minunate de ` 
talentatul desenator GEO ` 
PREŢUL UNUI VO- 
LUM LEI 50 


De vânzare la toate librăriile. 


=— DIMINEA TA COPIILOR. 


; == 


„Jertfa PRES: 


„Jertfa Lilianei“ 


„jertia Lilianei” 


3 COPIILOR 


RE era SĂPTÂMÂNALĂ ri 
Omgcron, N. BATZARA, 


š 
Ë 


x= 


i ATN 


CAPTARE MOONS SEIZE IET EIRIS 


„Hi, căluților, fiinde eum nu mai sunteţi câini!” Preţul 5 lei 


- 


' 


PAG:3) =o DIMINEATA COPIILOR ; 


| Pagina distractivă | 


CONCURSUL LUNAR Nr. 36 


La asest concurs oferim următoarele 5 premii: 
PREMIUL I: 


» II: y ” 5 ” n n 


250. - 


Cărţi alese în valoare de Lei 300. — 


ataapa 


PREMIUL III: valoare de Lei 200. — 
” IV: » Li » » » s 150. Ky, 
ma a 490. — 


Cărți alese in 


LL Vv : » » ” ” 


JOCURILE PENTRU DESLEGARE: 


1) Cuvinte încrucişate. 


„Steaua“. b 


ORIZONTAL: 2) Animal sălbatec. 4) Arbore 
ce devine pom, în noaptea Crăciunului. 7) Cel 
care a dat ordin să fie masacrați cei patruspre- 
zece mii de prunci. 11) Plantă otrăvitoare. 12) De 
forma oului. 14) Legase împreună. 16. Unde face 
servitoarea dimineața târgueli? 17) Specie de 
brad. 18) Pronume. 20) Teasc de vie. 21) Cuvânt 
cu care se'ndeamnă caii. 22) Continent. 25) Pen- 
tru cusut. 27) Ba. 28) Exclamatie de durere. 29) 
Strigăt cu care se chiamă țăranii. 30) Fiinţă. 31) 
Afirmaţie. 33) Aclamaţiuni cu care a fost întâm- 
pinat lisus la intrarea în Ierusalim. 36) Unul. 37. 
Anagramă din uluc. 39) Ceva care apare înainte 
de ploaie. 40) Dau drumul. 41) Fiu de rege. 44) 
Apar. 46. Puii unor anumite animale rozătoare. 
47) Poseda. 48) Spui. 50) Mâncarea turcilor, 51) 
Anul! 


VERTICAL: 1) Lucrez pământul cu plugul. 2) 
Umed. 3) Notă muzicală. 4) Necesari târguelilor. 
5) Dărâmătură. 6) Mistuit de îlacări. 8) A ieşi pui 
dintr'un stup. 9) De forma oului (îem.) 10) Ne daţi 
ori nu ne...! 11) Animale sălbatece care atacă stâ- 
nele. 13) Ceeace oferă oile. 15) Cine dă fildeșul? 
16) Căpetenii de comune. 19) Ori. 21) Cel care 
dă dude. 23) Om bătrân. 24) Animal domestic. 26) 
Figură geometrică. 32) Munţi în Europa. 33) In- 
secte care rod frunzele pomilor. 34) O jumătate 
de notă. 35) Scolăriţe. 36) Se evapora la soare. 
38) Felicit. 41) Pun la locul lui. 43) Prescurtare 


din Nicolaie. 45) Pentru spoit pereţii caselor. 48) 
Plantă textilă. 50) Aliment. 52) Animale domes-, 


tice. 


9009000000000 POREARPPADAPERROAPPARAAPRI POPI HOAHOA tto teta oere 


2) Aritmogrif. 


17:25:94 = Oscior din care se face un; 
anumit joc. j 
6 7 8:9 = Unitate. 


5 
2 
7. 8190 2 9 
piedică razele soarelui. 
6 
2 


11 1 5 12 45 = Scurt şi cuprinzător, 
6 7 13 14 4 = Flori de apă 

12 2151211 4 7 = Mândrie. 
7854.06 = Omenesc, 


Iniţialele acestor cuvinte, de sus în jos, vor da o sărbă: 
toare, iar finalele, în aceeaş ordin=, o altă sărbătoare. 


[ET TETIDrere ESAE OAH HHHH H H HH > 


3) Jocul silabelor. 


Se dau următoarele cuvinte: 
Aproape, întrece, seceră, Eremia, înfru- 
museta, rumoare si masă. 


Luânduzse din fiecare- cuvânt. câte o silabă, în ordinga 
dată, se va obține o formulă de urare. 
< Mos Rebus 


< 


= Ceeaee dă nn arbore când îm: 


< *@ t 


yý 


aN 
aaa 


E Jr." 


(A DIMINEATA | 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI ia NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 100) ,, IN STRAINATATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


25 Ianuarie 1931 — Nr. 363 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


1Â19990000000000000900000000000000000000 0000000000000 7777777772... 771 TT aaa E E E E E E E E E E E E E E A 


|X| TIGANUL LA SPOVEDIT |* 


. 


—— —TnT 


Era Joi de lângă Paste -— Te-ai jurat pe nedreptate? 
Si tiganul Severin Y — De, părinte, par'că ştiu! 
Merse să se spovedească TY — Dar prin cârciuma lui Leiba 

La părintele Călin. Ai băut ceva ráchiu ? 


— Am băut numai odată. 

— lacă, nu-i frumos de loc. 
M'oi ruga ca să te ierte 

Cel de sus, dar cum de foc 


| 
x — Ei, Alecule, ce este? 

Ce mai faci, la ce-ai venit? 
- — Sărutăm dreapta, părinte, 


Am venit la spovedit. 


Te păzeşti să nu te ardă, 
Să iai seama să nu niuri, 
Să posteşti de altă dată 
Şi vezi să nu te mai juri. 


Că s'apropie 'Nvierea 
Şi... de, vreau să fiu curat. 
— Dar cu ce păcătuit-ai? 
Spune drept: ai înjurat? 


` 


— Inteles-am, párintele, 
Te ascult, mă pocăesc. 
Şi de mă mai jur de astăzi, 
Să plesnes: şi să chiorăsc. 
Victor Mocanu 


2444444444... 44.07759 covoetoooeePeoooDPROPOOOOORROLCOLLOOEORLODEDRRL aaa 50000 4... 


— Injurat-am, părinţele. 
— Postul l-ai postit întreg ? 
— Nu, c'am fost bolnav de ciumă 
Si voiam ca să mă dreg. 


»900044000009000000900Â..... 1940090000000 4010receteeeetererereeee, Â40940-000111..0covore 


. 
EHHH HHHH HHHH arene 


0444444444... tt... % 


[RI canc BUGCLUCAS |*<] 


$00044424444444444044444444044... 


„Plouă!... Plauă!... Plouă!... „Fetele... rămâăie, — Nu... zice-o fetiță, 
Băeţii să crească, Precum se născură, Căci mă papă gaia. 

Să se'nveselească Mici ca o lămâie, Fiindc&s mică, d'aia 
Toţi în haină nouă. Cu lacăt la gură)... Stau doar la portiţă!...” 


Nicolae Graur 


EHHDPHAEHHHHHHHEHPHIHHHAEIHAHEPEPEAHEREEHEEEEHEOEEEHEEEEIDEEEESEEHE ROAA ARO PRPOP ORARE PRO PRODOPOCEPADO POPA LOPARPELOPRRPARPP AREAL PEEEEEEEEEEE CEHE 


TREI-DARURI- 


gis cal 


Ej] 


PoVESTE-POPULARĂ- FRANCEZ 


Pere de ALI BABAG 
SENEE, AAEE, 


( 
ădurarul Lae si soţia sa Sultana p 


locuiau într'o colibă dela poa- 
lele muntilor Carpați. Coliba 
era clădită la marginea unei pă- 
duri, iar înaintea ei se întindea 
o poiană verde de toată frumu- 
setea. 

Lae si Sultana aveau un sin- 
lonel care, când începe povestea 


gur copil — pe 
aceasta, împlinea vrsta de doispreze ani. 


Câteşi trei erau oameni sănătoşi si voinici şi 
dacă ar îi muncit cum se cade şi cu rânduială, ar 
îi putut duce un traiu destul de plăcut. Aveau pă- 
mânt de lucrat, aveau pădurea din care puteau 
tăia şi vinde lemne şi mai aveau vreo douăzeci 
de capre cu al căror lapte puteau să facă unt si 
brânză. 

Insă, nenorocirea era că oamenii aceştia nu iu- 
beau nici munca, nici buna rânduială. Aşa pădu- 
rarul Lae stătea mai mult la cârciumă decât la pă- 
dure sau la celelalte treburi. Soţia sa Sultana era 


Š YY S f" 


ANI | y 
Ai N ih 


(IA A 


SARE 


ae E e 


A === 
A re 


————..—_—_... ‘M 


PD 


` Pi 
e 


| 


; 
/ 
É” 
/ 
7 
f 
f 
# 
| 


Z. 


7, 


x 


Jma ASNN AN AN A „N ao A 4 y N s T 


-ARA 


| ' 
s 
W nE 
(4 AN i 
4 W 38 
/ y / A j 
⁄ B 4h 


o lenese fără pereche. Nu-i plăcea altceva decât 
să umble prin sat si să-stea de vorbă cu lumea, 
trancanind fără rost despre toate nimicurile. 

In colibă nu mătura nici cu lunile, iar laptele de 
la capre, în loc să-l strângă si să facă, asa cum 
am spus, unt sau brânză, îl lăsa să se risipească 
fără nici un folos. 

Cât despre băiatul lor lonel, acesta, luând pildă 
rea dela părinţii săi, umbla haimana şi foarte ras 
dădea pela şcoală. Aşa se face că ajunsese la 


% 


DEINE ATA COPITLORSS SE 


—— = === pa6.5 


vârsta de doisprezece ani, fără să cunoască mă- 
car toate literele alfabetului. 

Este de prisos să vă spun din parte-mi că din 
pricina lenei şi a relelor lor apucături, tustrei tră- 
iau în lipsă şi în sărăcie. Hainele depe ei erau nu- 
mai zdrenţe, iar nu rare ori se întâmpla ca seara 
să se culce flămânzi. 

Intro seară rece de iarnă, stăteau câteși trei 
flămânzi şi posomorâţi în jurul focului din vatră. 
Afară ningea şi viscolea. 

De o dată, se auziră bătăi în uşa colibei. 

„Oare cine umblă pe- drumuri pe o vreme ca 
aceasta?” se întrebă Lae şi se grăbi să deschidă, 
fiindcă altfel, atât el, cât şi soţia sa nu erau răi la 
suflet. 

In casă intrară trei omuleţi, cu bărbi ce le că- 
deau mai jos de genunchi şi cu nişte glugi mari 
ce le acopereau toată faţa. Erau trei pitici cari 
locuiau în muntele din apropiere. 

Fură primiţi cu bunătate şi li se făcu loc la va- 
tră, ca să se încălzească, fiindcă erau aproape 
degeraţi. După ce se încălziră, cerură să li se dea 
şi ceva de mâncare. 

„N'avem nimic, le zise pădurarul, plecând în 
jos capul de ruşine. 

— Nici măcar o strachină de lapte? întrebară 
ei adăogând: ştim doar că aveţi douăzeci de ca- 
pre. 

— Astăzi am uitat să le mulgem”, răspunse 
Sultana, schimbând feţe, feţe de ruşinea ce o cu- 
prinsese. 

Cei trei pitici petrecură noaptea la colibă, iar 
dimineaţa, mai inainte de plecare, deteră lui Lae 
în dar şi drept mulţumire-că au fost găzduiţi, ur- 
mătoarele trei lucruri: un băț de şteiar, o bucată 
de sticlă obişnuită şi o pungă de pânză veche. 

„Să aveţi grije de aceste lucruri, ziseră ei, 
fiindcă vă vor prinde bine la nevoe”. Isi luară a- 
poi rămas bun şi.plecară, pierind în desişul pă- 
dutik ; : 

După plecarea lor, Lae duse la ochi asa, mai 
mult în glumă, bucata de sticlă. Dar rămase uimit 
de ceeace îi arăta privirilor. 

„Sultano, îi strigă el soţiei sale, prin această 
bucată de sticlă îţi văd toate cusururile şi toate 
păcatele. Văd că eşti o leneşe şi că îţi place mai 
bine să trăncăneşti toată ziua, decât să-ţi cauţi 
de casă şi de gospodărie”. 

Femeiei nu-i plăcură cuvintele acestea. li 
smulse lui Lae din mână bucata de sticlă şi o du- 
se şi ea la ochiu. 

„Dar ceeace văd eu, zise ea, este şi mai minu- 
nat. Văd că eşti un beţiv de rând, care iti petreci 
zilele şi nopţile bând la cârciumă şi îmbătân- 
du-te”. 

* Lae se supără foc, auzind astfel de vorbe. Se 
supără, mai ales penirucă ştia că sunt adevărate. 


- 


# 


In supărarea lui, puse mâna pe bàtul de şteiar dă- 
ruit de pitici şi-l ridică, vrând să dea în Sultana. 
Insă băţul îi scăpă din mâini şi începu să-l lo- 
vească pe el. 
Se porni să-l croiască bine pe spinare. 
Văzând aceasta, femeia începu să râdă de bu- 
curie. Dar nu-i îu dat să se bucure mult, fiindcă 


bălul incepu” 
să-l lovească... 


băţul năzdrăvan se repezi acum la ea şi se porni 
să o croiască tot aşa de vârtos, ca şi pe Lae. 

Nici lonel nu scăpă teafăr, că îşi avu şi el par- 
tea sa. 

N'a fost alt chip să scape, decât să o rupă tus- 
trei la îugă. Stătură afară vreo oră, două, tremu- 
rând în viscol şi în ger, pe urmă, nemai putând 
răbda de frig, se apropiară încet şi cu teamă de 
colibă. 

Când ajunseră la ușă, văzură că băţul se preiă- 
cuse într'un măturoiu şi se apucase chiar să mă- 
ture odaia, care nu fusese măturată de luni de 
zile. 

De o dată, Sultanei îi veni un gând minunat: 
„la să pun mâna pe el, zise ea, şi să fac mai 
multă curăţenie”. Şi mătură şi făcu peste tot aşa 
de curat, că nu mai cunoşteai odaia şi coliba. 

„Eu mă reped până la cârciumă şi mă întorc 
numai decât”, zise Lae. Dar măturoiul se prefăcu 
din nou în băț şi i se puse deacurmezişul. Când ` 
Lae vru să iasă pe uşă afară, băţul îl şi luă la 
cheliăneală. 

„Ei, stai, că nu mai merg”, se rugă omul, ur- 
lând de durere. 


PAG. 0 === ete  — —— ——— —— ————p 


Bàtul se potoli îndată si se retrase intr'un colţ. 

In dimineaţa zilei următoare, Ionel, aşa cum îi 
era obiceiul, în loc să meargă la şcoală, o porni 
cu gând de hoinăreală. Insă băţul de şteiar se luă 
după el şi-l croi de câteva ori, silindu-l să meargă 
la şcoală şi la învăţătură. 

lonel luase în buzunar şi bucata de sticlă. Pu- 
nând-o la ochiu, văzu.că înțelege lesne şi bine 
explicaţiile d-lui învățător si că îşi învaţă foarte 
repede lecţiile. De atunci deveni un şcolar silitor 
şi la sfârşitul anului luă chiar premiul întâiu. 

La rândul său, Lae uită cu totul drumul, care 
ducea la cârciumă. Chiar de ar fi vrut să meargă, 
nu l-ar fi lăsat băţul. 

Acelaş băț o cuminţi şi pe Sultana. Din leneşă 


DIMINEAȚA COPIILOR 


şi trândavă cum era, se făcu acum o femeie de 
toată hărnicia şi o gospodină fără pereche. 

Sărăcia pieri din coliba lor şi belsugul îi luă lo- 
cul. 

„Cei trei pitici, zise Lae intr'o seară, ne-au fă- 
cut daruri de mare folos cari ne-au prins bine. 
Insă, nu înțeleg ce rost are punga de pânză veche 
ce ne-au dăruit”. 

O deschise şi înăuntru găsi o hârtie pe care 
scria cele ce urmează: 

„Daţi-mi în fiecare zi câțiva bani şi vă veți 
asigura bătrâneți liniştite”. 

Lae si soția sa ascultară de sfatul acesta şi în 
câțiva ani ajunseră oameni cu dare de mână. 

ALI-BABA 


T AHE HEHEHEHEH 0 7 PAE AA LIERE EEEEEEEEEEEE EEEE pi iii EEEE EAEE AAEE EEEE AE A aaa 


Invăţătorul dela o şcoală dintru'un sat îşi 
cumpărase o bicicletă. Ştiind că până atunci 
elevii săi nu văzuseră de aproape cum e făcută 
o bicicletă, o duse în clasă, vrând să le o arate 
mai bine. 


Arătându-le ceeace se numeşte „camera” bi- 
cicletei, începu să le explice în felul următor: 

„Vedeţi cauciucul acesta, care este în jurul 
rotii. Precum se știe, cauciucul e moale şi mlă- 
dios. Cu toate acestea, acum e tare. Care din 
voi ştie să-mi spună ce are înlăuntrul lui?” 

Rând pe rând, elevii pipăiră cauciucul, cău- 
tând să afle cam ce are înlăuntru. 

„O fi plin cu lână, zise unul din ei. 


LA O ŞCOALĂ 


DINTR'UN SAT 


— Ba eu cred că are un resort“, îşi pisi. cu 
gândul un al doilea. 

Iată însă că un elev mai mic se apropie ve- 
sel de învăţător şi strigă: „Eu ştiu, domnule 
învăţător! 

— Ei, spune, dacă ştii. 

— Cauciucul e plin cu... vânt. 

— Bravo, Puiule, aşa este! Cauciucul e plin 
cu aer. Văd că eşti un copil inteligent. Insă, 
spune la toţi, cum de âi ghicit? 

— Am înţepat cauciucul cu vârful bricea- 
gului si am văzut că ese vânt”. 


Bine înțeles, învățătorul nu i-a mai spus" 


bravo! elevului, care îi găurise camera de 
bicicletă. 


YT 7777777777 7777772222... 77.71771 177 2 E uka 112214 


| G r M.d | 


Proiesorul: După ce se cunoaşte vârsta unei 
gâşte? 
Elevul: După dinţi! 
Profesorul: Dar gâsca nici nu are dinţi! 
Elevul: Noi însă avem, domnule profesor! 
I. Agrigoroasi 


“wwununnanasnpupuqqung;uusaqqaarunqqantaskunanunauawanaaqcupn a 


Citiţi: „Haplea in stráinátate'' 


POVESTIRI PENTRU COPII 


de genialul povestitor şi moralist 


L. TOLSTOI 


Traduse de A. TOMA 
Carte de chipuri şi povestiri 


Cu un lux unic de ilustraţiuni şi tablouri în culori 


Respântită in limba originală în 30-0000 vo'ume 
100 Lei la toate librăriile şi la Editura „Adeverul“ 
Nou! Cel mai strălucit dar! 


% 


DIMINEAȚA COPIILOI 


— sas 


== i BAG. > 


*eoeoa0000t9eoee0404090990909015s2a4aaapsaatiabnisessaitnaapansaqana Pepi sete fitaa20405140044444115444 TETTETETT 


ttt... .................................444.404444414.4.0010010444044444.4..4.4.044...0.4tt... ...4................ 


4444144044. OAA H HH 


CUM AM PETRECUT LA HĂPLEŞTI | 


Ocupat cu aite treburi, 
Pám acuma nam putut 
Să vă dau la toți de veste 
La Hăpleşti ce am făcut. 


Ati aflat doar din scrisoarea 
Dela Frosa ce-am primit, 
Ca să facem „Liveronul” 

La Hăpleşti am fost poftit. 


Şi mam dus — nu 'ncape vorba— 
Cu „Rapidul” am plecat, 
Să refuz, nu-i cu putinţă, 
Când de Frosa-s invitat. 


Au eşit să mă primească 
Cu Prostilă, cu Tănase, 
. ` ` Li 
„La mulți ani, mulți ani, Moş 
Nae!” 
Strigă lumea de prin case. 


Se 'nserează, vine miros 
Straşnic din bucătărie, 

Pe ferestre stau grămadă 
Străchini pline cu piftie. 


Coana Frosa n'are-astâmpăr, 
'Ncolo, 'ncoa, tot forfoteşte, 


Dar din când în când cu ţuică 


Şi mezeluri mă cinsteşte. 


In sfârşit, se pune masa — 
Zău, că-i masă împărătească, 
Ce sarmale, ce pastramă! 
Ce mai ciorbă țărănescă! 


Cât de vin, a fost odată 
Bun şi dulce la băut, 
Dar acum e acru tare 
Şi miroase neplăcut. 


Ce-are-aface? Veselia 


. Este mare, minunată, 


Coana Frosa spune glume, 
Râde, cum ma râs vr'odată. 


Iar Prostilă şi Tănase 

Se cam trec la băutură, 
Cântă doine, cântă sârbe, 
Nu mai tac de loc din gură. 


pa 


HHHHH HHHH IHH ed soer 


[m| GHICITORI ŞI INTREB 


m| GHICITORI ŞI INTREBĂRI CU PĂCĂLELI | m| 


După masă Frosa cheamă 
Un taraf de lăutari 

„Zi, țigane, zi mai tare!” 
Şi e chef din cele mari. 


Și se cântă şi se joacă, 

Insă Frosa — mare treabă — 
„Cât e ceasul, drag Moş Nae?” 
Dintr'odată ea mă 'ntreabă. 


Când îi spun că este zece, 
„Ce târziu e, zice ea! 
Pâr la zece neculcată 
N'am Stat în viața mea. 


— Dar e, Froso, Reveionul. 
— Ei, să fie sănătos, 
Haide-acuma la culcare, 
Că de somn pica-voi jos.” 


N'am încotro, în odaia 
Pentru mine ce-au gătit, 
Merg, mă culc, iar a doua zi 
Drept spre casă am pornit. 


MOŞ NAF 


$4444444444414444004044441744001404444441071040000000000004091710F0010140001 4404444044... 4... 


2222222222 211 


1004444 EROAA OONA AAO HH + 


i 


Nici o clipă nu dorm eu, 
N'am picioar>, merg mereu, 


Vrei tu fiuctui sa-mi mări i? 
Gropi să faci cât mai adânci. 
Pe pământ de mai căta, N'am nici mâini şi tot lovesc. 
In zadar e truda ta. Cine sunt? Cum mă numesc? 

* % x XT% 
Uite-asa a fost să fiu; Cine mă face, nu mă doreşte, 
Inima în cap să-mi tiu, Cine mă poartă, nu mă primeşte, 
Iar piciorul în pământ. Cine mă cumpără, nu-s pentru el, 
Ştii acuma cine sunt? Cine mă are, nu ştie de fel. 

* * x * % x 
Am picoare, dar ciudat, Cine mà face, nu mà numeste, 
In viață-mi mam umblat. Cine mă caută, nu mă cunoaşte, 
Stau pe ele, iar pe mine Pentru cine mă găseşte, 
Toţi cât sed, se simt chiar bine. Ce am fost eu nu mai sunt. 


Răspunsuriie se vor publica în n-rul viitor. 


4444444444 


x Sunt mai albă decât creta 

Şi ca fulgul sunt uşoară, 

Ca mătasea fină, moale, 

Şi viu reguiat în Țară. 

k*k 

Cântăresc cam greu în mână, 
Dar la fugă-s neîntrecut. 
Sunt mai iute decât vântul, 
Pâr clipeşti, am dispărut. 


* 
Am cinci degete la rând, 
Dar de mână, zău, nici gând. 
Eu sunt în orisice coloare, 
Ai ghicit acuma, oare? 


$444444444.4444.4444444.440444.44.114444444..404.0444 Att tt t core 


La 


PAGNA: === == = eee e P: M ENEA RA COPIILOR 


= ? 


HAPLINA 


dragul Jina 


Text de MOŞ NAE 


Desene de GEO 


10) Cât de milostivă este Hăplina. 


7 
Unchiul Stroe, cum văzurăm, N’o să ştie cum se cade Insă Stroe — aduce-acuma 
Cu metoda-i minunată Ca să scrie, să citească, Un borcan cu peştişori, 
A "ncurcat-o pe Hăplina, Literele de-animale Sunt vreo patru, vii cu toţii, 
Că fetița nici o dată Neputând să deosibească. Şi-s frumoși şi mărişori. 
Tot înoată, se cufundă, De le-arunci vreo fărâmă, Hăpliniţa-i încântată, 
Vin în sus, iar merg în jos, Dau năvală toţi la ea, Dă din palme, sare 'n sus. 
Dau din cap şi dau din coadă Fiecare vrând s'o prindă „Vino să te pup, Nea Stroe, š 


Si se joacà-asa frumos. Şi pe loc o şi 'nghițea. Pentru darul ce-ai adus.” id 


Lasă-acum ea orice treabă, 
Nici nu vrea vr'o jucărie, 
Doar. să stea cu peştişorii 
Este. marea-i bucurie. 


Trec-aşa si o săptămână, 
Si într'o zi cam după masă, 
Haplea, Frosa o lăsară 
Singură “să stea "n casă. 


Tot privind la pestisorii, 
Incepu să se gândească: 
„Stând în apă, cred sărmanii 
Tare să se plictisească. 


„Şi răcesc şi nu li-i bine, 
Cad bolnavi şi pot să moară, 
Hai să-i scot să mai răsufle, 
Să se plimbe si pe-afară.” 


In borcan deci bagă mâna, 


Prinde unu-1 pune jos: 
„Hai mai umblă prin odae, 
Peştişorule frumos!” 


Ce să umble, că sărmanul 
S'a sbătut, s'a svârcloit, 
Şi văzând că mare apă, 
A "'nchis ochii şa murif. 


Dar deşteapta de Hăplina 
Nici nu ştie că un peşte, 
Dacă nu-l laşi tot în apă, 
Nici o clipă nu trăește. 


Ci îşi zice: „Vai, sărmanul 
A murit, ča Stat în apă!” 
Și pe toţi îi scoate 'ndată, 
Dela moarte crede-i scapă. 


Când se 'ntoarse coana Frosa, 
Morți cu toții i-a găsit. 
Nu se supără-i găteşte 
Şi pe mine ma poftit. 
(Va urma) 


> 


PAG. 10 


*| .PRĂ VÁLIA DE PRO Xe 
m (urma) m | O. ao IA PURE C | Prel. de N. Macedoneanul 


SCENA A VI-a 


D-NA ZORILĂ. — LUCIA. — ALINA. — CEI 
DE MAI INAINTE 


MIOARA (Luciei). lar noi te aşteptăm. 

ADINA. — Iar tu ai şters putina. 

ILEANA. — Sincerele mele felicitări. (O sărută 
şi-i dă buchetul de flori. Mioara şi Adina fac la fel, 
dându-i cadourile). 

D-NA ZORILĂ. — Mulţumeşte prietenilor tale. 

LUCIA. — Vă mulțumesc! Dar acum să vă cu- 
noaşteţi. (Alinei). Acestea sunt prietinele mele: Mi- 
oara, Alina si Ileana, iar asta (arătând spre Alina) 
este... mămico, spune-mi cum să o prezint ? 

D-NA ZORILA (râzând). Nici eu nu prea ştiu... 


Aceasta e o păpuşă ce i-am cumpărat astăzi Lucichii 


şi care, cum vedeţi,-a înviat. 

MIOARA, ADINA şi ILEANA (foarte mirate). 
A înviat?! Cum se poate ? i 

LUCIA. — A înviat, fiindcă ea era vie, dar a 
lost adusă în cutie ca păpuşă, în locul altei păpuşi. 

ILEAN. — Nu înţelegem. 

ALINA. — Am să vă povestec eu totul si veţi 
înțelege lesne. 

D-NA -ZORILĂ. — Aşezaţi-vă la masă, copii, 
ar păpuşa vă va povesti tot ce s'a întâmplat. Lu- 
cico, învită pe prietenele tale să ia câte o prăjitură. 

LUCIA. — Poitiţi, luaţi loc la masă (sed toate. 

ALINA. — Azi dimineaţă, d-ra Lucia a venit cu 
mama ei la prăvălie, ca să cumpere o păpuşă şi... 

D-NA ZORILĂ. — Să vă mai spun ceva. Să nu 
vă miraţi, copii, când veţi vedea că peste puţin vor 
veni mai multe păpuşi şi toate vii. 

MIOARA, ADINA şi ILEANA (mirate). Păpuşi 
vii?! 

LUCIA. — Da, le-am invitat eu. Dacă nu mă 
credeți, le veţi vedea când vor sosi. (Alinei). Po. 
vesteşte mai departe. 

ALINA. — La prăvălie, d-rei Lucia eu i-am plă- 
cut mai mult... (Se opreşte din vorbă, fiindcă de a- 
fară se aude sgomot). 

D-NA ZORILĂ (privind pe fereastră). lată că 
vin. Veniţi să vedeţi cum aleargă. 

LUCIA. —'Haideţi să le primim. (Toate aleargă 
spre uşe). 


SCENA A VII-a 
TOATE PĂPUŞILE. — CEI DE MAI INAINTE 


ALINA şi LUCIA (bătând din palme). lată-le ! 
lată-le! (Alina se îmbrățișează cu fetiţele păpuşi şi 
dă mâna băeților. După aceasta, păpuşile sărută 
mâna d-nei Zorilă). 

D-NA ZORILĂ. — Vezi, Lucico, în loc de o sin- 
gură păpuşă, acum ai casa plină de păpuşi şi toate 
vii. Să trăiţi, copi! 

MARIOARA (Alinei). Să ne fi văzut numai cum 
fugeam şi cum alergam. 

ALINA. — Dar cum aţi putut să fugiţi dela pră- 
vălie ? 

SILVIA. — Marin ne-a ajutat la treaba aceasta. 

DOINA. — L-a chemat în birou pe stăpânul 
nostru, zicându-i că are să-i spună ceva în secret. 


MARIOARA. — lar noi am rămas singure şi . 


am şters-o. 
D-NA ZORILĂ. — Cinsteşte, Lucico, pe învita- 
ţii tăi. 

LUCIA (oferindu-le prăjituri). Dar ştiu că o să 
fie veselă ziua de astăzi. 

D-NA ZORILĂ (Alinei). Tu ştii să dansezi. 

ALINA. — Ştiu şi eu, dar ştiu şi celelalte păpuşi. 

MITICĂ. — Poate ar vrea să danseze cu noi şi 
d-ra Lucia ? 

D-NA ZORILĂ. — De sigur, ea e gazdă şi tre- 
bue să danseze. 

MARIOARA (arătând spre Mioara, Adina şi 
ileana). Poate că bine voesce să danseze şi domni- 
şoarele acestea ? 

MIOARA, ADINA şi ILEANA. — Cu plăcere, 
dansăm şi noi. 

D-NA ZORILĂ. — Dacă-i aşa, să înceapă muzi- 
ca. (Muzica execută un dans. Copiii încep să dan- 
seze, pe când cortina se lasă încet). 


E SRABRŞET 


-i Z00BA0OBBAHM 


Cifiţi cu toţii: 


HAPLEA 
ALTE PĂŢĂNII ŞI NĂZDRĂVĂNII 


Cititi „NĂZDRĂVĂNIILE LUI GIGI“ 


DIMINEAȚA COPIILOR 


— 


Z `< 


n pădurea noastră a Vàlcovului, în partea 
cătunului Dărâmaţi, alături de o fântănă 
mare, care apariţnea mânăstirii Tăpşani, 
locuia împreună cu nevasta lui, Adonia, 
un om, de felul lui lemnar, pe care-l che- 

ma Adonis şi care trăia în sărăcie din rodul mun- 
cii sale. Bunul Dumnezeu le dăruise doi copilaşi 
drăguţi; un băiat de şase ani, brun, cu ochii negri 
ca tăciunele, pe care-l chema Andrei, şi o fetiţă 
blondă de cinci ani, Adria. i 

Afară de aceşti doi copii aveau un câine fru- 
mos, cu părul negru, numai cu botul de culoarea 
focului, iar întrucât priveşte dragostea către stă- 
pâni, era cel mai bun câine din ţinut. Era numită 
Aranca, pentrucă era căţea. 

Intinsă şi de nepătruns este pădurea Vâlcovu- 
lui, iar lupii flămânzi sunt la tot locul. Era în anul 
zăpezilor mari, când oamenii săraci trăesc din 
cale afară de greu. Era o jale în tot ţinutul. Ado- 
nis, care în fiecare zi se ducea la muncă, fiind în- 
armat cu toporul lui, nu se temea de lupi. 

Intro dimineaţă zise Adoniei: „Nevastă, te rog 
să nu laşi nici pe Andrei, nici pe Adria să se de- 
părteze de casă, până voi veni eu. Ar fi nrimei- 
dios. Au destul loc să se plimbe între deal şi iaz, 
lângă care am pus ţăruşi ca să-i feresc de primei- 
dii. Să nu lasi nici pe Aranca să iasă din casă, căci 
s'ar pierde în pădure pe urma unui lup”. 

Dar se înserase şi Adonis nu se mai întorcea a- 
casă la ceasul obişnuit. Adonia venea până în pra- 
gul uşei, intra, eşea iar şi spunea, încrucişindu-şi 
mâinile: „Doamne, întârzie!” Pe urmă eşea iar, 


strigând: „Ei! Adonis!” Şi Aranca îi sărea până pe. 


umeri, voind parcă să-i zică: „Să mă duc?” 

— Linişte! îi zise Adonia. 

— „Ascultă, Adria, du-te până’n deal şi vezi 
nu vine tata? Şi tu, Andrei, mergi dealungul iazu- 
lui şi să iei seama nu lipsesc ţăruşii!” Şi strigă din 
nou: „Adonis, Adonis!..” 

Copii merseră, merseră, şi când ajunseră la lo- 
cul unde cărarea iazului se întretaie cu cea a dea- 
lului, vorbiră: „Surioară, zise Andrei, ori găsim pe 
bietul tata,-ori ne mănâncă lupul”. 

— „Frăţiorule, răspunse Adria, sigur că şi pe 
mine mă mănâncă”. 

In vremea asta, Adonis, se întoarse pe drumul 
mare al Dărămaţilor venind prin curtea mânăstirei 
Tăpşani, pentrucă avea de dus un paner lui lon 
Pachier. 

— „Ai văzut copiii?” îl întrebă Adonia. 

— „Copiii?” zise Adonis. „Copiii! Dumnezeule! 
s'au depărtat de casă. 


CÂINELE LUI A 


PAG. 11 


ONS |*| 


„l-am trimis întru întâmpinarea ta, până la 

deal şi la iaz, dar tu ai venit pe alt drum.” 

Adonis nu-şi lăsă toporul din mână, ci tăcut în- 
cepu să alerge pe coasta dealului. 

— „Dacă ai lua pe Aranca?” îi strigă Adonia. 

Aranca era acum asa de departe, încât Adonis 
o pierdu din vedere îndată. El striga din toate pu- 
terile: „Andrei... Adria!...” 


Nu-i răspundea nimeni. Atunci plânsul îl năpădi 
şi începu să fugă încotro i se păru că aude glasul 
Arancei. Aranca sosise cu o clipă mai de vreme, în 
clipa când o namilă de lup era gata să-i înghiţă. 
Se aruncase înainte-i hămăind, ca hămăitul ei să-l 
audă Adonis. Adonis se apropiase şi cu o lovitură 
de topor, răsturnă pe lup, dar era prea târziu 


pentru Aranca. Ea nu mai trăia. 


Adonis, Andrei şi Adria se întoarseră la Adonia. 
Fu mare bucurie şi totuşi plângeau cu toţii. Toate 
privirile se îndreptară către Aranca. Adonis în- 
gropă pe Aranca în fundul grădinei, sub o piatră 
mare pe care scrise: 


Aici zace Aranca 
Devotatul câine a lui Adonis. 
Victor Ionescu 


LL LL Lili lb n nn n În bă 


Să nu lipsească din biblioteca nimănui ur- 
mătoarele cărţi: 


1. Poveşti cu noroc, o carte apărută în volum 
format mare şi cu toate paginile împodobite în 
minunate ilustraţii şi culori. 


2. Inelul pierdut — roman foarte înduioşă- 
tor pentru tineret, 


= DIMINEAŢA COPIILOR 


m" 


A 


— POVESTE POPULARĂ — | 


| de MARIN OPREANU | 


ilvana era o domniţă de o frumu- 
sete fără pereche. Părinţii ii 
muriseră, lăsându-i un palat 
maret şi moşii întinse. Insă Sil- 
vana nu ştia că norocul ei stă 
“întrun inel de aur, dăruit când- 
va tatălui ei de vestitul vrăiitor 
Chirabon. Dacă i sar fi întâm- 
plat să-l piardă, chiar în clipa aceea ea ar îi pier- 
dut totul şi ar îi aiuns fata cea mai săracă. 

Silvana purta zi şi noapte inelul acesta în de- 
get, dar fără să-şi dea seama de preţul lui. De 
altiel, afară de vrăiitorul Chirabon, care de mulţi 
ani de zile nu mai dăduse prin localurile acelea, ` 
nimeni nu cunoştea taina inelului. 

Cum am spus, Silvana era frumoasă şi bogată. 
Pentru aceste două însuşiri, ea era cerută în că- 
sătorie de mulţi fii de regi si împărați. Insă dintre . 
toţi Mihnea şi Călin veneau în toate zilele la palat, 
căutând fiecare din ei să-i câştige inima şi să o ia 
de soţie. 

Atât Mihnea, cât şi Călin erau îii unor împă- 
raţi din ţări îndepărtate. Şi la amândoi le murise- 
ră părinţii. Numai că Mihnea, tânăr cu purtări re- 
le şi cu suflet făţarnic, îşi risipise toată averea în 
desfătări şi petreceri şi făcuse chiar multe da- 
torii. 

Călin, dimpotrivă, fiind strângător şi foarte 
cum se cade, îndoise averea rămasă dela părinţi, 


Pa 3 3 Se x $ 3k x asa că el era mai bogat decât domnita Silvana. 
De aceea, el nu se lăcomea la bogăţiile Silvanei, 


DEE 


DIMINEAŢA COPIILOR 


PAG. 13 


ci dorea să o ia de soţie pentru frumusețea ei si 
pentru celelalte însuşiri alese ale ei. 

Dar vedeţi ce întâmplare. Mihnea, care nu se 
gândea decât cum să pună mâna pe averea Sil- 
vanei şi să o cheltuiască, era bun de gură şi chi- 
pes la trup, pe când Călin era tăcut din fire si mai 
de grabă urât, decât bine făcut. 

De aceea, Mihnea avea mai multă trecere pe 
lângă Silvana. Ba chiar într'o zi ea îi spuse lui 
Călin că îşi pierde în zadar vremea venind la pa- 
lat şi cerându-i mâna, fiindcă, aşa urât cum este, 


ea nu-l poate iubi şi că se gândeşte să ia de bărbat 


pe Mihnea. 

Vorbele acestea îl amărâră rău de tot pe bietul 
Călin. Cuprins de desnădeide, se plimba rătăcind 
fără rost prin grădinile întinse dela palatul Sil- 
vanei. 

Insă, pe când îşi plângea soarta, îu atras de 
nişte tipete ce veneau de sus din văzduh. Ridică 
ochii şi văzu că un corb se sbătea să scape din 


ghiarele unui vultur. Călin nu stătu o clipă la în- 


doială, ci trase cu pușca şi nimeri vulturul, care 
pică mort la pământ. Aşa fu scăpat corbul dela o 
moarte sigură. 

Corbul veni să-i mulţumească, dar... vedeţi mi- 
nune! In loc de corb, se înfăţişe lui Călin un mos- 
neag cu o barbă albă şi lungă până la genunchi. 

„Tinere, îi zise moşneazul, nam să uit că mai 
scăpat dela moarte. Eu sunt vrăiitorul Chirabon, 
iar duşmanul meu Tirilom, a cărui ştiinţă în tai- 
nele vrăijitoriei era mai mare decât a mea, mă 
prefăcuse de multă vreme într'un corb, iar astăzi 
vroia să mă sfâşie şi să mă prăpădească deabi- 
nelea. El era vulturul, care zace mort aci la pi- 
cioarele noastre. 

Şi acum spune-mi cu ce pot să mă plătesc de 
binele ce mi-ai făcut? 

— N'am nimic de cerut, îi întoarse Călin vorba. 


_ „Pentru mine viața a ajuns o povară din ceasul în 
¥ care domniţa Silvana mi-a spus că nu mă vrea şi 


că se gândeşte să se mărite cu păcătosul si făţar- 
nicul acela de Mihnea, care nu o iubeşte, ci caută 
numai să pună mâna pe averea ei. 

— Domnita Silvana, îi zise vrăjitorul, va fi a 
ta şi nu va fi a lui Mihnea. Ştiu eu o taină, pe care 
nu o ştie nimeni — nici ea. Lasă-mă câteva zile 
şi pe urmă ne întâlnim din nou”. 

Acestea zise, vrăjitorul Chirabon pieri din fața 
lui Călin. Se făcu nevăzut si intră la palat în ca- 
mera în care stătea Silvana. Tot acolo era şi Mih- 
nea, care căuta să o încânte cu tot felul de vorbe 
meşteşuszite. 

Chirabon nu vroi să facă numai decât ceeace 
îşi pusese în gând. Auzise din vorba lui Mihnea 
că acesta vroia să plece chiar în ziua aceea, să 
se ducă acasă la el şi că se va întoarce peste o 
săptămână, când urma să se facă logodna. 


Chirabon stătu trei zile la palat, fără să fie vă- 
zut de cineva. In ziua a patra, pe când domniţa 
Silvana îşi scoase din deget inelul de aur, ca să 
se spele pe mâini, Chirabon îl luă pe nesimţite 
şi-l băgă în buzunar. 

Dintr'o dată, palatul pieri si pieriră toate bo- 
găţiile Silvaniei. f = 

In locul unde fusese palatul se ridica o colibă 
sărăcăcioasă înaintea căreia stătea, vărsând şi- 
roaie de lacrimi, domniţa Silvana, îmbrăcată în 
zdrenţe ca o cerşetoare de rând. 

Aşa trecură trei zile, când iată că se ivi si Mih- 
nea, care nu ştia nimic de tot ce se întâmplase. 
Dar când Silvana îi spuse că a pierdut toată a- 
verea şi e săracă lipită, Mihnea îi zise: „Eu n'am 
să iau de soţie o cerşetoare!” Şi îi întoarse spa- 
tele, plecând înapoi acasă. - 

In vremea aceasta, vrăjitorul Chirabon se duse 
şi găsi pe Călin care era mereu amărât şi mâhnit. 

— Tinere, îi zise Chirabon, domniţa Silvana a 
ajuns o fată săracă, încât nare după ce bea apă. 

ihnea şi-a mutat gândul de a se căsători cu ea. 
Acum, dacă îi ceri mâna, cred că va primi să-ţi 
fie soţie. Ai vrea însă să faci aceasta? Iti spun în- 

a o dată că Silvana e săracă lipită şi locueşte 
într'o colibă. 

— Palatul meu, se grăbi să răspundă Călin, este 
destul de încăpător şi averea mea aiunge să du- 
cem un trai fericit. Să nu mai pierdem vremea, ci 
să alergăm la Silvana. , 

Văzând care e gândul lui Călin, Chirabon îl 
bătu prieteneşte pe umeri şi îi zise: ,,Ti-am spus 
în ziua înecare m'ai scăpat de la moarte, şi ştiu o 
taină pe care nu o ştia nimeni, nici Silvana. lată 
care este această taină, adăogă el scoțând din bu- 
zunar inelul de aur. Du-te şi cere-i Silvanei mâna, 
iar după ce va răspunde că primeşte, pune-i ine- 
lul în deget. In aceiaşi clipă ea îşi va câştiga din 
nou palatul şi toate bogăţiile ei”. 

Sfârşitul povestei îl ghiciţi lesne. Silvana s'a 
măritat cu Călin şi au trăit amândoi o viaţă liniş- 
tită şi fericită. 

` Marin Opreanu 


CHIAR ASA! 


Fie iarnă, fie vară, 

Toamnă ca şi primăvară, 

Nu mă satur niciodată 

De Milka Suchard, că-i minunată I 


enamuwuumunuruwsuqmunssunsmaqmu4agunas 


Citiţi cu toții 


Haplea în străinătate 


PAG. 14 ==———— === 


hot fără pereche, toată lumea nu-i spunea 
altfel decât Hoţilă. 

In sufragerie, la bucătărie, în cămară, 
oriunde, nu era chip să ascunzi ceva. Hoţilă o gă- 
sea şi până să-ţi dai seama, o lua si fugea ca să 
mănânce. 

Altcum, era un leneş si un trântor. Şoarecii ju- 
cau şi săreau în jurul lui, însă Hoţilă nici nu în- 
tindea măcar laba să-i sperie. 

El avea numai grija să fure şi pe urmă să doar- 
mă la soare. Şi se îngrăşase, de abia putea să se 
miște. 

Dar într'v zi i sa înfundat. Lina bucătăreasa a 
pus mâna pe el tocmai când se pregătea să mă- 
nânce un pui fript. Lina a luat un băț şi dă-i, până 
ce n'a mai putut. 


Sas oţilă era un cotoiu. Când era mic, i se dă- 
> duse alt nume, însă din pricină că era un 


Atunci Hotilá şi-a zis : „Dacă-i asa, eu plec din 
casa aceasta.” 

A plecat şi s'a dus la pădure, căţărându-se în- 
trun arbore. A stat şi a dormit acolo mai multe 
ceasuri, dar pe urmă l-a apucat foamea. Vedea 
păsări sburând, însă nici una nu se apropia de el. 
In zadar căuta să le ademenească, chemându-le : 
„Miau ! Miau !” 

Păsările îi răspundeau: „Pofta'n cui! Pofta'n 


cui!” şi sburau mai departe. 


Chinuit de foame, se dete jos din arbore 
mergea în neştire amărât şi cu coada între picioa- 
re. Din partea cealaltă venea jupâneasa vulpe ca 
re îi zise: „Dece mergi aşa de plouat, Hoţilă 
dragă?”  — r. 

— ,,Vezi-ti de treabă ! Vezi-ti de treabă!” îi risi 
punse ursuz Hotila. i 

Insă şireata vulpe se făcu că nu se supără şi ii 
zise din nou: 


s: 0 ă îmi vorbeşti cu binele, vreau astăzi să ati 
ti aste, asa cum mai mâncat in viața ta”. ME 

nd auzi de ospăț $i mâncare, Hotilá se în- A Aleea 
muie numai decât. 


— Stai să-ți 
In “Wisa casei] 
ni si de pui foa 


ic, ti i aenea aa vorba. 
rului sunt o mulţime de găi- 
istoși. Haidem să mergem a- 


colo. Tu intri în curte, fiindcă ţie oamenii nu-ți tac 
nimic si nu te alungă. Eu mă ascund în buruienil 
din dosul curţii. Tu prinzi un puiu de găină şi pest 
zid mi-l arunci mie. Prinzi apoi alt pui şi iar mi- 
arunci mie. 

Prinzi aşa vreo zece pui şi mi-i arunci. Vii p 
urmă, luăm puii şi-i ducem la pădure. Eu îi găte: C 
şi fac o mâncare să-ți lingi trei zile botul”. 

Hotilá crezu tot ce-i spuse vulpea si se duse | 
casa pădurarului. Intră în curte, prinse un puiu a 


"DIMINEATA 
| = Go sak 0952 


REVISTĂ SAPTAMANALA 
DIRECTOR: N. BATZARIA. 


ue 


p a = dale 
(iul FO I 


TYY Jan Ra >: 


= 


in Ennio se 
` ` x i 
` k 
*` — = 
-. =. 
ISNI >. Q 


A stam 
not ' 


P U V 
m 


de zăpadă; ,M'au facut copiii, dar simi ca in iarna aceasta nu prea am trecere”. Pretui 5 lei 


PAG, —=——— 


Vizita din 29 lanuarie. ! 


In ziua de 29 Ianuarie curent, planeta noastră, a- 
dică Pământul, va primi 
sau, mai bine zis, a unei planetoide (vom explica 
mai jos înțelesul acestui cuvânt). Anume, pămân- 
tul va primi vizita planetoidei Eros. 

Ce-i drept, vizitatoarea nu va veni chiar aproape 
de tot, ci în mersul ei, care nu se oprește nici o se- 
cundă, se va apropia la pământ la o distanță de 17 
milioane de chilometri. Cum vedeţi, depărtarea este 
destul de de însemnată. 

Totuși, până astăzi nici o altă planetă n'a făcut 
pământului o vizită la o astfel de distanță. In ade- 
văr, afară de lună care, precum știm, e mereu la 
distanța de 386 de mii de chilometri de pământ, 
cea mai mică distanță la care s'a apropiat vreodată 
o planetă de pământ, a fost a planetei Marte, care 
în anul 1924 s'a apropiat de pământ până la 54 de 
milioane de chilometri. 


Ce este planetoida Eros? 


Mai întâiu lămurim că Eros poartă numele de 
planetoidă din cauza că e foarte mic, fiind mai de 
grabă o frântură de planetă, decât o planetă adevă- 
rată. Cu ochiul liber nu se poate vedea niciodată și 
n'a fost descoperită decât în anul 1898 de către un 
profesor dela Observatorul astronomic din Berlin. 
Profesorul acesta a putut să o vadă cu ajutorul u- 
nui telescop foarte puternic. 


Astfel de planetoide, adică de frânturi de pla- 
nete sau de alte corpuri cerești, sunt foarte nume- 
roase. Numai în jurul planetelor Jupiter și Marte 
sunt cu. sutele, învârtindu-se împreună cu aceste 
planete în jurul soarelui. 

„Pietrele din cer”, cum le zice poporul, cari din 
când în când, cad pe pământ, nu sunt decât aseme- 
aea frânturi de planete și de stele. 

De pildă, nu e mult de când o astfel de planetoi- 
dă a căzut în Siberia. Numai că s'a înfipt asa de a- 


dânc în pământ, că n'a fost chip să fie văzută şi: 
p 9 


cercetată de oamenii învățați. 


in aşteptarea zi!ei de 29 ianuarie. 


Astronomii așteaptă cu emoție şi nerăbdare ziua 
de 29 Ianuarie. Cu toții și-au pregătit telescoapele, 
ca să privească planetoida Eros, care trece în vizită 
foarte grăbită. 

De sigur, astronomii nu vor să se uite la ea nu- 
mai așa din plăcere, 


ANETĂ DE PĂMÂNT 


vizita unei alte planete” 


eee DIMINEAȚA COPHLOR 


SE APROPIE O PL, 


Ei au cu totul alt scop. Vor anume să socotească 
exact și chiar până la milimetru distanța dela pă- 
mânt până la această planetoidă. Găsirea exactă a 
acestei distanțe va ajuta mult la soctirea tot atât 
de exactă a distanţei dela pământ la soare. 

Este adevărat că se știe și astăzi că dela pământ 
la soare este o distanță de 148 de milioane de chilo- 
metri. Insă ,e vorba de a se socoti distanța așa cum 
am spus, până la milimetru. 


„Radio“ pentr Xsurarea distanțelor. 


Spunem mai 
funde „ra 
tul altceva 

Minunat „are este „radio”, adică des- 
coperirea şi + . undelor electrice, poate fi de 
mare folos și pentru măsurarea distanțelor dela pă- 
mânt- la alte corpuri cerești. 

Iată cum și în ce fel: Un post de emisiune radio- 
fonică — de sigur, un post foarte puternic — tri- 
mite unde electrice la o planetă. Ajungând acolo, 
undele se reflectează (se resfrâng) şi vin înapoi pe 
pământ. 

Se soctește timpul cât undele au făcut drumul de 
dus şi întors. 

Cât despre iuțeala cu care merg undele electrice, 
ea este cunoscută. Au aceiași iuțeală, ca și lumina, 
adică 300 de mii de chilometri pe secundă. 

Să dăm un exemplu care, de altfel, a și fost pus 
în practică de învățați. 

Un post de emisiune radiofonică trimite unde e- 
lectrice la lună. Undele ajung acolo, se resfrâng și 
vin îndărăt pe pământ. Să zicem că ele au făcut 
drumul dus și întors în două secunde și jumătate. 

Jumătatea acestui timp, adică o secundă și un 
sfert, reprezintă timpul de mers până la lună. 

Făcând o ușoară operaţie de aritmetică, vom gă- 
si că într'o secundă și un sfert undele electrice au 
străbătut un drum de 375 de mii de chilometri, ce- 
iace este aproape distanța dela pământ la lună. 
mare folos și pentru măsurarea distanțelor dela pă- 
la lună este exact de 386 de mii de chilometri. 


citorilor noștri să nu con- 
m”. Radium-ul este cu to- 


AAAA AAAA AAA AA AREA ALLAAAAAAAARARAARAAAAA ARAL Aaa aia aa dA Aaa aaa i aia ia aă 


Citiţi cn tofl: 


HAPLEA 
ALTE PĂŢĂNII ŞI NĂZDRĂVĂNII 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREȘTII. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12, — TELEFON 6/67. 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI na NUMĂR 5 LEI 


6 LUNI 100 „ IN STRAINATATE DUBLU 


1 Februarie 1931 — Nr. 364 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se inapoiază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


ryyryyyyyyyyyvryyyyyyyyyyryyyyyvys 


ceso diisi EEST EE E N NE 00000000006ă AEE E E T TETA 
de anul y933 _ š 
Bioiotos Oniversitštii lași i 
hide PEDEAPSA LĂCOMIEI. | | 
ZGAN, 1996. —— 
sasear Marioara" Lăcomilă Ast-fel de zaharicale 
Se preface că-i bolnavă; fă Inghițind necontenit. 
Spune ca să facă milă, 
Cu o voce foarte gravă: Doctorul venind în casă 
La fetiță Sa uitat. 


„Se va face sănătoasă, 
Spus-a foarte supărat, 


pi 

$ 

$ „Dragă mamă, iar am greață 
Şi un gust urât în gură, 
Dă-mi mai iute o dulceaţă, 

: 


Sau mai dă-mi o prăjitură !” „Dar să nu-i mai dai dulceaţă, 


Că îi dau eu pentru greață 
Şi să nu mai ia în gură 
Nici un pic de prăjitură. 


Ce să facă biata mamă?! 
— Ii dă toate câte-i place, 
Fără ca să ţie 'n seamă, 
Că mai rău fetiţi-i face. „Şi aşa cum îi voi scrie 
Să îi dai din doctorie. 
Să mănânce, zis-a scurt, 
Numai lapte si iaurt. 


P00140000000000000009000000000000000000000000000000ererreeeereticeeterrereee 


Şi de greul unei boale 
Fata s'a îmbolnăvit; 


La AAA AARARARAAARAAAAAAAALAARAAAAAAAAAAARAA AAA AAA AAA aa] w 


AAAA ARAARA AAAA AAAA AA AARALALLLLERLE EEE EE EEEE Enem tergo 


HHHH 


Nikita Macedonski 


anA AAAA AAAA REEE LANA ARAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAARAAAAARA ĂLA AAA LARA EEEE ETEA EEEE EEEE AAEE AEAEE ERETTA T EEEE E EREET AAA EEEE EE AEAEE EEE 


i Z AERA 
X oUÀ FIERTE |*| 


Un om vede pe Păcală, — „Dar ce-i asta? "'ntreabă omul lar Păcală filozofic, 

Intr'o zi, pe când dădea Tot privind nedumerit, Cu'n răspuns îi dete plata: 

In ogradă — la găini — „Apă fiartă ? Tu nu vezi — „Le dau apă fiartă vere, 
Apă lartë ca să bea ! „Gâtul că le-ai opărit? !” „Să-mi dea ouă fierte gata !” 


Zaharia G. Buruiană 


- 2222222222 212112 LERE EEEE] 


MAAA AAA AAA ESERE EEEE E EEEE EEE EEEE 4. 


PAG a a = — Z= == == s====== 2——= — 


x 
tă 


1) Bir-Bar-Bor imi vorbește) 
Ha aparatul dejradio.: 


i m si eu un aparat de radio. Ba 
chiar „Radione” al meu este un 
aparat de care sunt foarte mul- 
tumit din toate punctele de ve- 
dere. 
Iată, în orașul Strasburg din 
À Alsacia, provincie care dela ràz- 
boiul cel mare incoace apartine 
din nou Frantei, un profesor dela Paris avea sà 
țină o conferință interesantă la postul de radio. 
Era să ne arate cum să ne ferim de unele boli pri- 
mejdioase. 
Mă interesa chestiunea și eram bucuros să aud 


frumoasa limbă franceză, vorbită de un francez. 
Adică vorbită, așa cum trebue să fie vorbită, iar 
nu cum o vorbesc pocit și fără vreo nevoe mulți 
din românii noștri. 

Profesorul francez a început să vorbească, iar 
eu îl ascultam cu toată atenţiunea. Insă, la un mo- 
ment dat se întâmplă ceva neobișnuit. Ceva de 
care sunt sigur că nu s'a întâmplat până acum nici 
unui ascultător la un aparat de radio.. Ascultaţi, 
să vă convingeți că am dreptate. 

De o dată si chiar la mijlocul frazei încetă vocea 
conferențiarului dela Strasburg. „S'o fi întâmplat 
ceva la postul de emisiune”, mi-am zis eu în gând. 

Insă, nu trecură la mijloc decât cel mult două 
minute, şi aud că aparatul meu de radio îmi trans- 
mite într'o limbă foarte ciudată. 

O limbă cu niste acente și cu un fel de cuvinte 
cum n'auzisem până atunci în viața mea — o viață 
petrecută în bună parte în călătorii în țări străine. 

Cu toate acestea, înțelegeam destul de bine ceea- 
ce auzeam. Necunoscutul vorbitor repeta mereu o 
întrebare, a cărei traducere în limba română este 
precum urmează: „Ascultătorule la aparatul de ra- 
dio, înţelegi ce spun? Răspunde-mi da sau ba.”