Revista Cinema/1990 — 1998/9-Noul_Cinema-anul-IX-nr-11-1998

Nr. 11/1998 


Lo INE MF 4 


Anul IX Nr. 106 REVISTA DE CULTURA A CINEFILILOR DE TOATE VARSTELE 


b S 


TERMINUS PARADIS: 


E 


Marele Premiu Special al Juriului 


d 
* {4 
$ 


la Venetia 


pentru 


LUCIAN PINTILIE 


P= fF = 


A Festivaluri: dă 


| VENETIA (M 
RIGA | 
SAN 


A Level can change 


d 


word 


into a 


world 


Think what we do with ideas ... 


a 
cra: (oa 
BATES CENTRADE 


SAATCHI & SAATCHI 


312.68.68. 


E 


noiembrie 1998 


DIALOG CU CITITORII 

CINEASTII LA SFÂRȘIT DE VEAC ÎN 
BUCURESTI 

FESTIVALURI 

VENETIA: Trafic intens 

SAN SEBASTIAN: Multe filme, putin cinema 
RIGA: Confirmari si surprize 

IN PREMIERA: Terminus Paradis de Lucian 
Pintilie 

PE ECRANE: Răzbunătorii, Miezul nopții in 
grădina binelui și răului, Mr. Nice Guy, Sânge 
fierbinte, Jurnalul unei vedete de film porno, 
Truman Show, Mulan, Dansează cu mine 
POSTER: Emma Thompson 

PROFILURI: Burt Reynolds, Meg Ryan — 
DOSAR TEMATIC: De la serial la 
superproductie 

BLOC NOTES 

CINEGLOB 

JURNAL O.N.C: Al X-lea Forum de film si 
televiziune 

CINE CEFILMEAZA! + 

CONCURS VIDEO 

AZI EI SUNT VEDETE: Calista Flockhart 
BAZARUL INIMILOR SFARAMATE 


DEM 


Societatea comercială S.R.L. Sentința civilă nr. 3087/SC Sect. 1, 
București, 21 iulie 1992, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului 


cu nr. J/40/19554/1992 din 24.07.1992. ISSN 1220-1200 


Pregătire pentru tipar: Profile Graphics, București Siprofile le 


Tipar: TopPrint&Paper Bucuresti RE, 


Cititorii din străinătate se pot abona prin RODIPET S.A. P.O. Box 33-57, 


Abonamentele se fac prin: Oficiile Postale, Catalog Presă 1998, 


s 


editat de RODIPET pozitia 4070. 


telex 11995, 11034; Fax: 222.64.07; Telefon: 222.41.26 
Piaţa Presei Libere nr.1, sector 1, 71341 Bucuresti 


TURA 


Lei 6700 


ECHIPA REDACTIONALA | 
Director-Redactor șef — 
_ Adina Darian 


Redactor sei adjunct a 
Dana Duma — 


Secretar general de redactie 
loana Statie 


Publicisti comentatori 
lrina Coroiu 
Rolland Man 


Redactor șef de rubrică 
Doina Stănescu 


Director economic ve 
Aurelia Ivănuş 


Secretariat 
oy Lupu 


COLABORAfORI PERMANENȚI: 
Călin Căliman, Mircea Diaconu, loana 
Eliad, Andrei Gorzo, George Littera, David 
Melville, Dinu- loan Nicula, laromira 
Popovici, Dan Predescu, Eva Sârbu, 
Dumitru Solomon, Victor Stroe 


Prețul revistei include si TVA obligatoriu de la 1 octombrie 


Adresa redacţiei: 
Piaţa Presei Libere 1 
Sector 1, 71341 București 
tel. 222.33.32 Intrarea B, Et. Ill 


La cerere, revista poate fi expediata 
postal prin ramburs (completati citet 
numele si adresa dumneavoastra), sau 
poate fi cumparata direct din redactie. 


lease e Buena 
„Hol 


| es international ® 
pistei a gi 


JURNAL DE 
CINEFIL 


rofesorul ALEXANDRU 

JURCAN din Huedin, 
jud. Cluj, ne trimite un nou 
„jurnal de cinefil“, în care-și 
notează impresiile pe marginea 
ultimelor vizionări:  „CE-L 
ROADE PE GILBERT, regia 
Lasse Hallström, cu Johnny 
Depp si Leonardo DiCaprio. 
Un film de exceptie, in care 
personajul A, îi oferă tui 
Leonardo posibiitatea unui 
recital tulburător. La primul 
rol, așadar, el a fost deja 
nominalizat la Oscar. Are o 
voce ragusita, intre plans si 


= 
a) 
ins 
> 
w) 
mm: 
Q 
© 
© 
small 
A 
ama: 
| 


şiretenie 
benignă. Un 
retardat cu aspect de Gavroche, în care 
inocenta se exprimă cu sensibilitate. Fratele 
său, Gilbert (Johnny Depp), are o fata gravă, 
responsabilă, este un introvertit care suferă 
pentru toți. Mama lor e uluitor de grasa, cât o 
balenă. Abia se mișcă, într-o casă care se 
clatină. «Endora» este un spațiu care 
amintește de LA EST DE EDEN sau de 
Tennessee Williams. Arnie urcă mereu pe 
turnul de apă al orașului, într-o dorință de 
inaltare, nonconformism, nebunie. Finalul 
este original: mama moare, însă ei nu doresc 
să fie scoasă cu macaraua, spre rușinea 
lumii, și atunci aprind casa, cu moartă cu tot. 
Astfel ajung la ideea desprinderii de un loc, 
pentru a trăi oriunde, așa cum sugerase 
Becky, fata ce găsește tonalitatea potrivită în 
relația cu Arnie“. 

CRUCEA DE PIATRĂ, regia Andrei Blaier. 
Filmul alege parodia, grotescul, satira, fiind, 
în fond, necruţător în tratarea subiectului. 
Regimul comunist, proaspăt instalat, vrea să 
interzică «cea mai veche meserie din lume». 
Așa precum mireasa-prostituată va renunța 
la o viata normală, fugind spre colegele ei, 
așa și regimul comunist pare o lipitură 
forțată peste fata FIRESCULUI. Există multe 
scene pitorești, gaguri, scene șarjate 
conţinând o satiră suculentă. Notabilă este 


apariția lui Fănuș Neagu în rolul unui rus 
grobian. Gheorghe Dinică este extrem de 
convingător în rol.“ Profesore, mai trimiteţi. 


ELOGIU REGIZORILOR 


UCIANA-ILEANA SIMA din Întorsura- 

Buzaului, jud. Covasna spera in 
resurectia cinematografiei romanesti, speranta 
dandu-i-o faptul ca ,pur si simplu se mai 
filmează“. Lucia-lleana se bucură că filmul lui 
Marius Barna FATA ÎN FATA are „doi 
protagoniști de zile mari“; Maia Morgenstern 
și Serban lonescu. Un alt regizor român, „un mit 
al ecranului românesc“, Sergiu Nicolaescu, 
filmează Triunghiul morții, „un impresionant 
film istoric care, cu părere de rău, poate să 
fie ultimul al regizorului“. Urmează un elogiu 
la adresa lui Sergiu Nicolaescu: „Acest mare 


e CRUCEA DE PIATRĂ 
de Andrei Blaier (cu Gheoyeffie | 
Dinică): „o satiră s adie tă“ 


regizor român a făcut din 
filmele sale o pagină vie a 
istoriei noastre, un exemplu 
dat generaţiei viitoare de 
regizori români care să pună 
în evidență valorile au- 
tohtone“. După care corespon- 
denta se hazardează în 
considerații generale, din care 
rezultă că nu avem regizori 
tineri buni, ceea ce este fals, că 
invocăm lipsa banilor, ceea ce 
nu este cu totul neadevărat. 
„Oare în străinătate tot 
aceeaşi problemă se pune?“ 
(E vorba de lipsa banilor). „Se 
pare că nu, aproximează 
corespondenta — deoarece ei 
ştiu să pună tot ce este mai 
bun în valoare“. Aceste două 
chestiuni, banii și punerea în 
valoare, sunt oarecum diferite și 
nu se __ interconditioneaza 
intotdeauna. 


SIMPLU ANUNT 


UMITRU POP din 
Bucuresti, str. 


Apusului 34, bl. M6, sc. B, et. 3, apt. 58, sector 
6 îi roagă pe cititorii revistei să-i trimită fotografii, 
ilustrate, postere etc. cu Nastassia Kinski, „care 
este preferata mea, pentru a-mi completa un 
album dedicat acesteia“. Cele de mai sus se 
pot expedia „dacă este cazul“ (?!), „contra 
cost“. 

Regretăm, dar revista nu poate expedia 
fotografii + cititorilor. Am publicat în repetate 
rânduri fotografii ale preferatei dumneavoastră 
(acum, la pag. 10), iar în nr. 12/97 chiar un 
poster. 


O SĂRBĂTOARE LUNARĂ 


Dias 
ntr-o scrisoare nu tocmai recentă, ELENA 


DANET, care consideră revista noastră 
„un cadou“, „ o mică sărbătoare“, se arată 
încântată de „Portretul“ Taniei Popa: „După ce 
descoperi oameni atât de dornici de a-și trăi 
viata, atât de «explozivi», te mobilizează și pe 
tine, oricât de deprimat ai fi“. Apoi îi 
recomandă unei corespondente din Timișoara, 
Andreea Dioși, să caute cartea „Cupluri celebre 
din lumea filmului“ de Constantin Popescu, în 
care „va putea citi detalii despre cuplurile 
preferate“. E.D. a văzut la TVR „Transfer de 
personalitate“, unde „Dorel Vișan s-a întrecut 
pe sine“. În final, E.D. ne mărturisește; „azi 
sunt putin tristă“. „De când am aflat de 
trecerea în nefiinta a marelui om de cultură 
losif Sava am pierdut ceva. Da, am pierdut 
acele ore de sâmbătă seara, când ne prilejuia 
întâlniri cu oameni distinși, care, în putinul 
timp al emisiuniii, ne făceau să pătrundem pe 
tărâmul culturii. Când «pleacă» cineva 
important pentru tine, parcă mori și tu un pic 
cu el“. O voce discretă, neceremonioasă. 


Rubrica „Dialog cu cititorii“ este realizată 
de Dumitru Solomon 


i 


jul Ginetilului 
sta Kinski 


Î anul 1963, din iniţiativa 
unor cineasti ca: Victor lliu, 
lon Popescu Gopo, Mihnea 
Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul 
Călinescu, Mircea Drăgan ş.a., a 
fost înființată Asociata Cineaștilor 
din România. 

În primăvara anului 1990, cineaștii s-au 
reunit într-o Adunare generală extraordinară 
prin care s-a hotărât transformarea 
Asociaţiei Cineaștilor în Uniunea Cineaștilor 
din România cu statutul și structura actuală. 

Primul președinte a fost Victor Iliu, urmat 
de lon Popescu Gopo, ambii regizori de film. 
La ora actuală președinte în exercițiu este 
acad. Mihnea Gheorghiu, președinte al 
Secţiei de arte, arhitectură și audiovizual a 
Academiei Române. 

Uniunea Cineaștilor din România este o 
organizaţie nonguvernamentală, cu 
personalitate juridică, constituită în vederea 
protejării activităţii de creaţie și profesionale, 
a intereselor materiale și morale ale 
cineaștilor din România. Este un organism 
autonom, excluzând orice ingerinta a 
administraţiei de stat. 

Uniunea are o mie de membri (titulari, 
asociaţi și membri de onoare români și 
străini) și este alcătuită din 14 asociaţii 
reprezentând profesiile de bază ce concură 
la realizarea filmului: asociaţia regizorilor de 
film, asociaţia operatorilor de imagine, 
asociaţia actorilor de film, asociaţia 
cineastilor scenografi, asociaţia creatorilor 
coloanei sonore, asociaţia criticilor și 
filmologilor, asociația  dramaturgilor, 
asociația filmului românesc de animaţie, 
asociația monteurilor de film, asociaţia 
producţie film, asociația  promotorilor, 
asociația inginerilor, asociaţia machiorilor, 
asociaţia  cascadorilor. Uniunea este 
condusă de un președinte ales prin vot 
democratic de Adunarea generală a 
cineastilor, de trei vicepreședinți și trei 
secretari care fac parte din Comitetul 
Director, iar asociaţiile mai sus menționate 
de către un birou condus de un secretar. 
Organismele de conducere ale Uniuniii sunt: 


e Regizorul Radu Gabrea - 
președinte al ONC primește 
Medalia jubiliară 


Cineastii la sfârșit 
de veac în București 


Cititorul, mai mult sau mai putin 
avizat cu structurile cinematografiei 
noastre, s-a întâlnit, nu o dată cu 
emblema unei organizații ce reunește 
sub aceeași umbrelă realizatorii si 
specialiștii de frunte ai filmului naţional 
sub denumirea generică „Uniunea 
Cineaștilor din România“. 


Dintr-un legitim interes, cititorul 


nostru și-o fi pus și întrebarea — ce 
reprezintă, cu ce se ocupă și ce program 
are această Uniune? Mai ales acum, | 
într-o perioadă de tranziţie si pentru 
cinematografie, când structurile stabile 
și concurența 


televiziunii reclamă 
crearea unor condiții minime de afirmare 
și protecţie socială a cineaștilor, în 
marea lor majoritate liber profesioniști 
sau pensionari. 

Încercăm să răspundem succint celor 
interesați, sperând că activitatea 
organizatorică și eforturile intelectuale 
ale Uniunii Cineaștilor sunt o premisă și 
o deschidere pentru relansarea 
productiei nationale de filme într-un 
climat de apărare a prestigiului și 
demnității breslei. 


Constantin Pivniceru 
Vicepreședinte 


Centenarului cinematografului 
românesc 


e Dezvelirea plăcii comemorative a 


Adunarea Generală a Cineaștilor, 
Consiliul și Comitetul Director. 

Încă de la înființare, Uniunea s-a 
preocupat de sprijinirea membrilor 
săi atât din punct de vedere 
profesional cât și al protecţiei 
sociale. Din numeroasele iniţiative 
și activități putem enumera: participarea la 
elaborarea unor numeroase proiecte de legi 
cum ar fi legea privind integrarea cineastilor 
în sistemul asigurărilor sociale de stat, legea 
timbrului cinematografic, norme pentru 
asigurarea asistenței medicale în sistemul 
ambulatoriu și de spitalizare, acordarea de 
ajutoare sociale periodice, cât și legi de 
organizare și funcționare a Centrului 
Naţional al Cinematografiei și apoi Oficiului 
Naţional al Cinematografiei, legea dreptului 
de autor, legea audiovizualului în România; 
în paralel, Uniunea s-a ocupat de marcarea 
marilor momente aniversare ale 
cinematografului mondial și naţional, 
valorificarea si promovarea creației 
cinematografice românești prin premii, 
organizarea de sesiuni academice și 
profesionale, sprijinirea învățământului 
superior de film și televiziune, emisia de 
medalii jubiliare și lansarea unui program 
editorial de cărţi dedicate unor personalităţi 
ale filmului românesc. 

Uniunea Cineaștilor din Romania 
dispune de o sală de cinematograf utilată cu 
aparatură performantă — cinema Studio — ce 
ocupă un loc însemnat în circuitul naţional 
de exploatare a filmului si în care cineastii 
noștri au posibilitatea să-și prezinte filmele în 
premieră sau avant premieră. De asemenea, 
aici au loc gale ale filmelor străine și alte 
manifestări cinematografice. Uniunea a 
vegheat ca repertoriul comercial al acestui 
cinematograf să aibă un caracter pronunţat 
cultural cu o deschidere accentuată către 
tineret și în special cel studios. 

Uniunea Cineaștilor din România face 
parte din Asociaţia Naţională a Uniunilor de 
Creatori, constituită din Uniunea Arhitecţilor, 
Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea 
Compozitorilor și Muzicologilor, Uniunea 
Scriitorilor, Uniunea Teatrală din România. m 


e Paul Călinescu primește 
distincția „Opera Omnia“ a 
Uniunii Cineaștilor 


Trafic 


inten 


Cr se teme de 
concurenta, se teme 
de progres. Nimic mai 
stimulativ decat competitia. 
Ma refer in cazul dat la filmul 
american si la cel european, 
angajate nu atât într-o cursă 
ideatică și de expresie cât în 
cursa pentru captarea 
publicului. Așa cum ați putut 
citi în numărul trecut: „Artă 
fără comerţ nu mai există“. 
Totuși, cineaștii de peste 
ocean au arătat la Veneţia 
că, respectând legile show- 
ului deci implicit pe cele ale 
divertismentului, filmele lor 
de excepție lansează idei 
noi, iau atitudine și invită la 
reflecţie. 

ineaștii europeni nu 

s-au lăsat = mai 
prejos. Cu mijloace tehnice 
și financiare evident mai 
limitate, ei au deprins să nu 
ignore divertismentul, dar o 
fac de pe poziţii mai subtile, 
cu argumente mai rafinate, 
uneori mai intelectuale. Fără 
să ignore - câteodată - 
rețete de succes, europenii 
știu că au de partea lor 
amprenta culturală naţională 
— diferită de la tara la tara — 


și nu în ultimul rand un 
public mai apt sa identifice 
cinematograful cultural. 
Desi revistele de 
specialitate din Franta au 
fost cam  zgârcite in 
acordarea punctajului 
pentru Poveste de toamna 
de Eric Rohmer (premiul 
pentru cel mai bun scenariu) 
— ultima parte a cvartetului 
dedicat de cineastul francez 
anotimpurilor — filmul a 
obținut la Veneţia si 


e Povestea 
intalnirii dintre 


Alberto Sordi (78 


ani) si Valeria 
Maini ie 30 
ani). care 
urmeaza Sa § 
asatoreasca. a 
ast transpusa WN 
Intâlniri 
interzise in 
A K 
mterp 
je ga m 
COMEL 


distincția Asociației pentru 
spectacole din Italia și 
aplauzele generoase ale 
criticilor la proiecția pentru 
presă. In avalanșa de 
imagini mai ales grave, 
sordide, catastrofice oferită 
de ecranul festivalului, 
Rohmer a prezentat un film, 
nu lipsit de probleme, dar 
destins, elegant și spiritual. 
Motorul acțiunii este fireşte 
tot amorul. Cu cortegiul de 
dileme sentimentale de la 


adolescență până la 
maturitate. Acordul și 
dezacordul cuplului, 


sentimente și resentimente, 
dezamăgiri și speranțe ne 
antrenează în intimitatea 
personajelor cu o vitalitate și 
o prospeţime ce ignoră 
vârsta autorului (78 ani). 
Cum remarcam și altă 
dată  cineaștii francezi 
rămân campionii triunghiu- 
rilor și  qui-pro-quo-urilor 


remiul origi Ig 


Lola A cret 


amoroase. Claude Lelouch 
la ... numai 61 ani continuă 
în tempo allegro aceleași 
jocuri ale dragostei si 
întâmplării. Filmul său se 
intitulează chiar Hazard și 


coincidente având ca 
protagonistă pe soția 
regizorului scenarist, 


Alessandra Martines, bale- 
rină înainte de a deveni 
actriță. După 32 de ani de la 
neuitatul Un bărbat și o 
femeie, Lelouch ne propune 
un story despre o femeie și 
mai mulți bărbați, conceput 
ca o declarație de dragoste 
fata de soția sa. De fapt 
Lelouch a rămas un etern 
îndrăgostit de dragoste. Așa 
ne apare și în acest film fără 
mari ambiţii, dar agreabil și 
în multe secvenţe 
seducător, căci Lelouch 
montează imaginile ca un 
coregraf iar Veneţia unde se 


V 
T 


le moms Tykwep) 


petrece o parte din actiune il 
inspira. 

icole Garcia - actrita 

franceza convertita 
la regie, este acum la al 
treilea film: Place 
Vendôme. lubiri, prietenii 
amoroase, adultere se joacă 
în perimetrul celebrei piețe 
pariziene (care dă titlul 
filmului) unde se află careul 
de ași ai bijutierilor. In acest 
perimetru sentimentele nu 
pot fi despărțite de 
fascinația caratelor. Intriga 
are o tentă polițistă, dar 
propune în același timp un 
interesant studiu asupra 
rivalitatii feminine, urmărită 
simetric la distanța de o 
generaţie. 

Juna Nathalie (Emma- 
nuelle Seigner) si matura 
Marianne (Catherine 
Deneuve — recompensata 
pentru rol cu Cupa Volpi) 


e si Jacques Dutronc 


ase in Hotul de viata de 
Angelo 


parcurg acelasi drum al 
tranzacţiilor sentimentale si 
financiare, căci pe piața 
pietrelor preţioase se fac și 
se desfac nu doar averi, ci și 
destine. Un film meticulos 
structurat care ne permite să 
pătrundem într-un mediu 
altfel greu accesibil, deci cu 
o factură de inedit. 

kaid perverse și 

sentimente acapa- 
ratoare pana la distrugere 
expune Yves Angelo (42 de 
ani) in Voleur de vie, de 


O Paolo gi Wit 
din 


fapt ,hoata de viață“. 
Formaţia sa de operator (a 
lucrat cu cei mai importanți 
regizori francezi: Tavernier, 
Sautet, Corneau, Miller, 
Beri, etc.) se remarcă în 
atentia acordata picturalitatii 
peisagistice: o faleza 
abruptă pe un mal de mare 
nordică, mereu agitată, un 
străvechi presbiteriu și o 
casă izolată, locuită de două 
femei. Două surori, una 
nimfomană cu instincte 
ucigașe (Emmanuelle Béart) 
și cealaltă văduvă, ascetă 
cu un simţ al devotiunii 


extins până la auto- 
distrugere (Sandrine 
Bonnaire). Fiica văduvei 


rămâne oarecum exterioară 
raportului devorator instalat 
între surori. Un film 
interesant, dar prea emfatic 
și cu lungimi ce s-ar fi cerut 
eliminate. Acest al patrulea 
film francez din Selecţia 
oficială enunță și un 
laitmotiv tematic _prioritar in 
prezenta ediţie venețiană: 
frați și surori. 

Frați si surori isi 
intitulase Pupi Avati în 1992 
filmul pe care îl prezenta la 


Pope i 
illa! T pate TA 


Veneţia, rememorând 
propria adolescenţa din 
Bologna natală. După șase 
ani această relaţie revine ca 
o generoasă sursă de 
inspiraţie dramaturgică. 
Generoasă prin diversitatea 
raporturilor pe care le 
presupune prilejuind un arc 
sentimental ce merge de la 
adoratie la ură, de la 
compasiune la rivalitate, de 
la afinități la discordante 
totale. 

Cu atractia cunoscuta a 
cineastilor italieni pentru 
studiul psihologiei, 
Francesca Archibugi (38 
ani) expune delicata 
afectiune a unui adolescent 
de 14 ani pentru sora lui 
vitregă de numai 9 ani. 
Printr-o neglijență a mamei, 
soră medicală, fetița se 
inteapa cu o seringă și se 
presupune că micuța s-a 
infectat cu virusul HIV. Cu 
un instinct protector 
înduioșător fratele inventa 
tot soiul de tertipuri, 
încălcând, chiar legea și 
expunându-se unor 
pedepse pentru a face și a 
obţine în secret analizele 


surioarei, încercând 
totodată să-și protejeze 
mama. Totul, sugerează 


autoarea, pornește de la 
cotidianul stresant, și 
presiunea șomajului, și grija 
pentru ziua de mâine, 
determinând erodarea 
relaţiilor de familie. În acest 
context puritatea și 
devotiunea băiatului sunt o 
lecție pentru cei maturi. 
(filmul a luat premiul Unicef). 

Pe binomul sora cea 
bună — sora cea rea, aflate 
în conflict arhetipal se 
axează filmul Hilary și 
Jackie al britanicului 
(originar din Thailanda) 
Anand Tucker (35 ani). 
Raportul lor este urmărit din 
copilărie până la maturitate 
și ne apare cu atât mai 
contondent cu cât este 
cantonat în lumea creației, 
anume în cea a artei 
interpretative muzicale, 
unde rivalitatile sunt și mai 
accentuate. Dacă în 


adolescenţă sora cea mare 
(Rachel Griffiths) este 
preferată in competițiile 
internaţionale, situaţia se 
inversează la maturitate 
când sora cea mică (Emily 
Watson — actrița britanică 
lansată de Lars von Trier în 
Breaking the Waves / 
Spărgând valurile) ajunge 
o violonistă aplaudată pe 
marile scene ale lumii. Dar 


Universitatea de Film din 
Toronto). in Dancing at 
Lughnasa se confruntă 
cinci surori și un frate. Se 
confruntă de fapt 
mentalitatea tradiţională a 
satului irlandez cu tendinţele 


de emancipare feminină ce 


înmugureau atunci la 
începutul anilor '30. 
Acţiunea se petrece în 1936 
când Războiul Civil din 


© Complicitati feminine 
WRUE Riviere si Beatrice Romand în Poveste de 
toamnă de Eye Rohmer 


gelozia din copilărie nu s-a 
stins. Cu o tenacitate demnă 
de cauze mai bune, ea nu 
se lasă până nu tulbură 
intimitatea surorii mai mari 
pe care acum o invidiază 
pentru seninătatea 
căminului ei, și-i cere să-i 
„împrumute“ măcar pentru o 
noapte, soțul. In interpre- 
tarea lui Emily Watson 
invidia ca viciu capătă 
nuanțe cutremurătoare deși 
pe alocuri este „îmblânzită“ 
de sublime rezonanţe 
muzicale. Ecranizarea după 
romanul „Un geniu in 
familie“ de Hilary și Piers Du 
Pre, ne propune un 
captivant studiu de caz într- 
o ambianta recreată de 
regizor cu un desăvârșit simţ 
estetic. 

vantaiul relaţiilor 

fraterne se ainplifica 
și cu filmul irlandezului Pat 
O'Connor (55 ani, studii de 
cinema în Anglia, California 
și diplomat în 1969 la 


Spania divizase prin opţiuni 
politice chiar și familii 
irlandeze. O'Connor se 
dovedește un portretist 
desăvârșit susținut fiind și 
de interpretele sale: 
Catherine McCormack, 
Kathy Burje, Brid Brennan, 
Sophie Thompson, și nu în 
ultimul rând, Meryl Streep — 
un gvintet de zile mari. 

|" genuri și stiluri 

complet diferite toate 
aceste filme au totuși un 
numitor comun: oricât de 
puternice ura sau rivalitatea, 
legătura de sânge primează. 
Ca și în raportul fratern ce 
constituie nucleul emoţional 
în filmul lui Gianni Amelio 
Cosi ridevano (câștigătorul 


Leului de aur): doi fraţi 
sicilieni imigranți 
în anii '50 din sudul 
subdezvoltat în nordul 
industrializat, la Torino. 


Fratele cel mare, muncitor 
analfabet e gata la orice 
sacrificiu pentru a da șansa 


unei educatii fratelui mai 
mic. Dar destinul intrușilor e 
neîndurător. Spre a-l scăpa 
de ani grei de temniţă pentru 
o crimă comisă împotriva 
voinţei sale, mezinul se 
declară el autorul omorului, 
(minor fiind, pedeapsa 
numără mai puțini ani). 
pou cade însă pe 
epopeea emigrației. 
Sicilienii de ieri imigranți în 
propria lor tara nu se 
deosebesc de albanezii de 
azi, imigranţi în Italia, al 
căror exod a fost portretizat 
de Amelio în remarcabilul 
L'America, L'America. 
Este filmul care ar fi meritat 
Leul de aur în 1994, dar nu 
l-a obţinut atunci și din 
pricina opoziției prese- 
dintelui juriului, scriitorul 
Mario Vargas Losa. 

Un verdict incontestabil 
greșit atunci și care — asa 
cum se întâmplă adesea în 
marile competiţii (de la 
Oscar la Lei, Urși etc.) s-a 
dorit reparat acum de către 
actualul președinte Ettore 
Scola nu cu cel mai 
reprezentativ film al lui 
Amelio. Dar așa merge 
roata norocului ca și a 
premiilor. Oricum, un Leu de 
aur merita să rămână în 
ltalia la zece ani după ce 
Olmi îl obținuse pentru La 
leggenda del santo 
bevitore. 

Tragedia imigranţilor de 
azi — un laitmotiv 
cinematografic ce exprimă o 
realitate istorică la acest 
sfârșit de mileniu — și-a găsit 
un ecou patetic și în filmul lui 
Peter del Monte (53 ani, 
născut în California, venit de 
copil în Italia) La Ballata dei 
lavavetri / Balada spălă- 
torilor de parbrize. Este 
istoria dramatică a unei 
familii de polonezi care în 
anii regimului comunist au 
ales libertatea. Filmul îi 
surprinde la Roma în 
așteptarea vizei pentru 
Canada. Intampinati cu 
ostilitate, fratele si sora (din 
nou acelasi tandem) vor 
deveni în scurt timp 
victimele unei societăţi ale 


T å o M 


‘au ilie Ca fă i 


N 


cărei capcane nu le cunosc. 
Imigrația, mereu un vis 
amăgitor ca o fata morgana. 
Chiar când cineastii trec 
de la tonalitatea gravă la 
una umoristică tabloul 
societății contemporane nu 
este mai optimist. 
po este titlul dat de 
cineastul portughez 
Joao Bortelho (49 ani) 
comediei sale cu aer de 
farsă. Schițe de portret dintr- 
o vacanţă estivală intersec- 
tate la bunul plac al 
hazardului. Preoţi, scapatati 
din lipsă de credincioși, 
bancheri și miniștri supuși 
halucinatiilor de tot felul, 
femei misterioase, un 
general traficant de arme, 
bătrâni cerșetori își 
încrucișază pașii în drumu- 
rile lor. Absurdul pare să 
guverneze acest final de 
mileniu. Traficul are o dublă 
conotaţie si cea care te duce 
cu gândul la fărădelege, dar 
și la furnicarul ce poate fi 
urmărit pe întreaga planetă. 
In trena aceleiași idei tot 
cu o nuanţă burlesc acidă se 
înscrie și noul val german. 
Tom Tykwer (33 ani) a fost 
poate unul dintre puținii 
cineaști de la Veneţia care 
au propus și o inovaţie de 
limbaj într-un dialog al 


realității cu imaginarul. Lola 
Rent/Lola aleargă este 
istoria dintre un băiat și o 
fată, ca atâtea altele, până 
când ei se întreabă mai în 
glumă mai în serios ce ar fi 
în stare să facă unul pentru 
celălalt dacă s-ar afla în 
pericol. Slava Domnului, 
pericolele nu lipsesc în 
societatea modernă. Mafia 
cere banii sau viața, familiile 
se destramă, tentatiile sunt 
de tot felul și juna 


protagonistă crede că poate 
rezolva un ultimatum fatal 
alergând de-a lungul și de-a 
latul Berlinului. Pe acest 
parcurs se „desenează“ 

traficul societăţii moderne. O 
idee originală și un limbaj pe 
măsură, evident influenţat 
de benzile desenate, de 
videoclip și de rap. Ne 
bucură acest eșantion de 
aer proaspăt ce vine dinspre 
filmul german care în ultimul 
deceniu şi-a recâștigat 
publicul autohton. Același 
trafic de amoruri și amici în 
filmul lui Doris Dörrie Ich bin 
sch6n/Sunt frumoasă. Cu 
ironie sunt privite criza 
cuplului, a căsniciei, a 
prieteniei, criza profesională 
sau financiară, dar nimeni 
nu abandonează cursa 
pentru fericire. In același 
curent se pot integra și 
comediile strepezitoare 
Fette  Welt/Lumea cea 
mare de Jan Shutte și Kurz 
und Schmerzlos/Scurt si 
fara durere de Fatih Akin 
care au avut premiera 
mondiala la Festivalul de la 


Locarno (v. nr. 9/98). Un 
cinema accesibil ca 
divertisment desi pune in 


discutie chestiuni acute la 
ordinea zilei. 


A 
ntr-o cu totul altă 


direcție, anume nostal- 
gia miturilor și legendelor 
ancestrale suntem atraşi de 
Paolo și Vittorio Taviani. Tu 
ridi propune un cinema 
incifrat, ca o șaradă, de felul 
celui propus și de Godard în 
ultimii ani în suita sa 
Histoires Cinema imaginată 
pe tema culturii universale. 
Este un cinema mai greu de 
digerat, dar marii maeștri ai 
filmului mondial au dreptul 
să fabuleze. 
(i europeni nu 
se află nici ei în 
criză, nici în criză de idei, 
nici în criză de public. Toate 
cinematografiile vest- 
europene înregistrează de 
la un an la altul un spor de 
spectatori în vreme ce — 
trebuie s-o spunem - ţara 
noastră a atins cea mai 
scăzută frecvenţă în sala de 
cinema din toata Europa și 
din toate timpurile, iar critica 
de film este invadată de 
texte ready-made. Nu pot 
decât sa afirm că și 
profesiunea noastră se află 
în criză. 


Adina DARIAN 


Deplasare realizată 
Și cu sponsorizare 
BANCA ROMÂNĂ 

PENTRU DEZVOLTARE 


în zilele noastre avem 
multe filme, dar putin 
cinema“. Astfel definea Bernardo 
Bertolucci, cândva un mare 
regizor, starea cinematografiei 
mondiale. Comentariul său ar 
putea fi o tristă descriere a celei 
de-a 46-a ediţie a Festivalului 
Internaţional de Film de la San 
Sebastian (17 — 26 septembrie 
1998). Atmosfera prietenoasă și 


ebastian 


puțin cinema 


superba pozitie a statiunii pe malul 
oceanului nu i-au putut face pe cei 
mai multi dintre critici sa-si reprime 
persistenta îngrijorare la vederea 
celor douăzeci de filme din selecţia 


oficială. Oare numărul festivalurilor 
importante este mai mare decât 
cel al filmelor decente produse 
anual? Astfel cum ne-am putea 
explica prezenţa într-o competiţie 
de asemenea anvergură a unor 
pelicule precum Frontera 
Sur/Frontiera de sud de Gerardo 
Herrero ori A Kind of Hush/Un 
anume fel de tăcere de Brian 
Stiner? Astfel de filme își găsesc 
cu greu locul până și într-un 
program de televiziune de după 
miezul nopții. Ce fel de logică 
bolnavă le-ar putea justifica 
prezenţa într-o competiţie care 
dorește să atingă cele :nai înalte 
standarde internaţionale? După 
zece zile însorite petrecute pe 
coasta bască rămâi îngheţat de 
teamă pentru viitorul 
cinematografului mondial și pentru 


soarta unuia dintre cele mai 
stălucitoare festivaluri europene. 
Unul dintre filmele prezentate 
în afara competiţiei (din motive 
care vor deveni foarte curând 


evidente) a fost ultimul opus al lui 
Bertolucci, Besieged/Asediati. 


Desi sunt un vechi admirator al 
regizorului, trebuie sa recunosc ca 
marile sale filme din anii '70 
(Conformistul sau 1900) nu prea 
tin atunci cand trateaza despre 


e Maribel 
Verdu si Jose 
Coronado in 
Frontiera de 

sud de 

Gerardo 

Herrero 


politică sau sex — cele două 
domenii in care Bertolucci se 


e Thandie 
Newton in 
Asediat 


de 


Bernardo 
Bertolucci 


consideră un expert. În noua sa 
peliculă, un compozitor ce și-a 
pierdut inspiraţia (David Thewlis) 
se îndrăgostește nebunește de 
menajera sa, o studentă la 
medicină de origine africana, 
refugiată politic (Thandie Newton). 
Ea îi respinge avansurile, dar îi 
cere sprijinul pentru eliberarea 
soțului ei, prizonier într-o dictatură 
niciodată numită. E greu de stabilit 


care dintre aspectele filmului este 
mai ultragiant: simbolismul pueril 
în care personajul lui Thewlis ar 
reprezenta „lumea întâi“, iar cel al 
lui Newton lumea a treia, fără ca 
nici unul dintre ei să fie în același 
timp si o fiinţă umană; or vulgarul 
voyeurism, cu o Newton care 
topaie pe o muzică „băștinașă“ sau 
se masturbează în imagini flou, 
rezultând un film hibrid între The 
Colour Purple/Culoarea purpu- 
rie și Black Emmanuelle. Criticii 
au fost atât de ocupați în a-l acuza 
pe Bertolucci de rasism și sexism 
că au uitat de păcatul său cel mai 


} 


grav — filmul e regizat ca de un 
amator încât un coleg american l-a 
numit „cel mai prost film regizat 
vreodată de un regizor de 
categorie grea“. 

Tot sub nivelul cu care ne-a 
obisnuit a lucrat de data asta si cel 
mai interesant maestru al filmelor 
cu sange si sex de la Hollywood, 
un adevărat stilist, Brian De 
Palma. Thrillerul său „politic“, 


Snake Eyes/Ochi de sarpe, este 
un proiect „personal“ pe care 
încearcă de multă vreme să-l 
aducă pe ecrane. Un polițist corupt 
și afemeiat (Nicolas Cage) își 
regăsește încrederea în sine 
întinzându-i o capcană unui asasin 
politic. Care este artificiul tehnic la 
care recurge de această dată 
regizorul? Preluând ideea din 
thrillerul lui Alfred Hitchcock din 
1984, Rope/Funia (unul dintre 
puţinele filme ale lui Hitchcock pe 
care Palma nu le-a imitat deja), în 
care acţiunea este plasată într-un 
singur decor, el filmează totul într- 


un spaţiu închis — un ring de box si 
interioarele din hotelul și casioul 
de o spectaculoasă vulgaritate din 
complexul în care se afla sala de 
box. Această atmosferă 
claustrofobă îi permite lui Palma 
să realizeze câteva dintre cele mai 
spectaculoase mișcări de aparat și 
planuri secvenţă văzute vreodată 
pe ecran. O secvenţă de 10 minute 
— în care aparatul de filmat 
survolează patru, cinci camere de 
hotel, înregistrând de sus ceea ce 
se întâmplă, fiecare fragment 
contribuind la clarificarea intrigii — 
ar putea fi în sine cel mai bun film 
al anului 1998, dacă nu ar fi 
îngropat în alte 90 de minute de 
incoerenta și nebunie. Nu putem 
decât regreta că de Palma nu a 
sacrificat măcar o jumătate de oră 
din timpul dedicat pregătirii 
piruetelor aparatului de filmat 
pentru a mai lucra la scenariu. 
Totuși Snake Eyes conţine 
câteva emotionante momente de 
„cinema pur“. Astfel de momente 
au fost cam greu de găsit în alte 
parti. Un film japonez cu buget 


redus, After Live/Viata de apoi, 
de Hirokazu  Kore-Eda, a 
entuziasmat juriul FIPRESCI, care 
a vorbit în termeni mai mult decât 
elogioși despre „tema sa 
universală“ și „empatia pentru 
nostalgie“. Pentru privitorul de 
rând însă, intriga sa și ideea de 
bază — oamenii care au murit 
trebuie să aleagă cea mai 
frumoasă amintire a lor, care va fi 
înregistrată pe pelicula — nu 
rămâne decât o idee. Nici măcar 
un singur moment ea nu răzbate la 
viata pe ecran. Aceeași „temă 
universală“ a fost tratată cu mult 


mai multă imaginaţie în urmă cu 50 
de ani de către Powell și 
Pressburger în A Matter of Life 
and Death/Drumul spre stele sau 
de Jean Cocteau în 
Orphée/Orfeu. În mod similar, 
Barrio/Cartierul de Fernando 
Leon de Aranoa a obținut Scoica 
de argint pentru portretul 
adolescenților debusolati din 
suburbiile Madridului. O pelicula 
decentă și sinceră, Barrio nu 
aduce nimic in plus fata de ceea 
ce fusese deja prezentat cu mai 
multă vigoare (și profunzime) de 
Marco Ferreri în Los 
Chicos/Baietii sau Carlos Saura 
în Los golfos/Golanii, ambele 
realizate în 1959. 

Alte încercări de comentariu 
social au fost doar monotone ori 
chiar jenante. Portretul acid al 
burgheziei americane realizat de 
Neil LaBute în Your Friends and 
Neighbours/Prietenii și vecinii 
noștri pare un scurt metraj care se 
repetă timp de două ore. Filmul 
marchează în același timp și una 
dintre cele mai slabe utilizări pe 
ecran a doi actori care oricum sunt 
prost folosiţi în cinema — Jason 
Patric și Nastassja Kinski. Cu un 
subiect asemănător, Fin août, 
début septembre/Sfarsit de 
august, inceput de septembrie 
de Olivier Assayas este mai 
substantial decât majoritatea 
celorlalte filme despre francezi 
plictisiti din clasa de mijloc care 
suferă de  nedefinite crize 
existenţiale. Jeanne Balibar a 
meritat premiul de interpretare 
feminină; personajul ei, o furioasă 
„monogamă în serie“, e plin de o 
căldură umană care lipsește cu 
desăvârșire din scenariu. No se lo 
digas a nadie/Nu spune nimănui 
studiul semnat de Francesco 
Lombardi despre tinerii 
homosexuali aparținând ipocritei 
clase superioare a societății 
peruviene, reușește să nu lase pe 
dinafară nici unul dintre ofensivele 
clișee ale sociologiei populare: un 
tată macho, o mamă fanatică 
religios, o iubită care crede că 
homosexualii sunt „mai sensibili“. 
Apare până și prostituata-cu- 
inimă-de-aur care îi spune eroului 
că „nu e nici o problemă că ești 
homosexual“ — un punct de vedere 
pe care Lombardi îl contrazice în 
următoarele două ore de proiecţie. 

Parcă pentru a ne lăsa să 
vedem că „diferența sexuală“ nu a 
fost mai ușoară nici măcar în 
decadenta lume a Hollywoodului, 
am putut vedea Gods and 
Monsters/Zei și monștri al lui Bill 
Condon. Brodând în jurul poveștii 
morții regizorului James Whale — 
cel care a realizat clasice filme 
horror în anii '30, precum 


Frankenstein și The Bride of 


10 


e Na 
Prieten 


Frankenstein/Mireasa lui 
Frankenstein, apoi s-a sinucis 
după două decenii de forțată 
inactivitate — acest film interesant 
ca plastică și incitant ca tematică 
ridică o problemă spectatorului: în 
ce măsură homosexualitatea pe 
care Whale și-o asumă deschis l-a 
plasat pe „lista neagră“ în 
paranoica, conservatoarea lume a 
Americii anilor 50? Aceasta este 
întrebarea căreia filmul nu 
reușește să-i răspundă. În ciuda 
unei strălucite performanțe 
actoricești a lui lan McKellen 
(Scoica de argint pentru cea mai 
bună interpretare masculină), 
spectatorului îi este imposibil să 
simpatizeze total cu tragedia lui 
Whale pentru că nu poate să-și 
dea seama cu adevărat care sunt 
cauzele care au provocat-o. Gods 
and Monsters/Zei și monștrii 
pare incomplet, precum un Hamlet 
fără fantomă. 

Lăsând deoparte câteva filme 


Juriul 


Jeremy Thomas 
producător - Marea 
Britanie 


Valeria Golino 
actriță - Italia 
Jerzy Skolimowski 
regizor - Polonia 
Manuel Rivas 
scriitor - Spania 
Patricia Reyes Spindola 
actriță - Mexic 
Julian Schnabel 
artist - SUA 


Valeria Sarmiento 
regizor - Italia 


R 


bine făcute, dar mediocre — Un 


Embrujo/O vrăjitorie (Carlos 
Carrera, Mexico), Sweety Barrett 
(Stephen Bradley, Irlanda), sau 
Don (Abolfazi Jalili, Iran) — ori 
câteva subproduse comerciale 
care au fost atât de mediatizate în 
încercarea de a le vinde în lumea 
întreagă încât fac orice comentariu 
critic irelevant — The Mask of 
Zorro/Masca lui Zorro cu Antonio 
Banderas, Sliding Doors/Usi 
glisante, cu Gwyneth Paltorow — 
nu ne rămâne decât să înfruntăm 
tristul adevăr: selecția oficială a 
unuia dintre cele mai importante 
festivaluri europene a conținut 
numai trei filme cu adevărat 
notabile. 

În mod ciudat, cel mai ușurel 
dintre acestea a primit Scoica de 
aur pentru cel mai bun film. Situat 


într-un sat izolat din Patagonia în 
sudul Argentinei, El viento se 
llevo lo que/Ce poartă vântul 
este un tribut — plin de caldură 
umană, amuzant și cu accente 
suprarealiste — adus de regizorul 
Alejandro Agresti modului în care 
cinematograful ne transforma 
viziunea asupra realitatilor care ne 
înconjoară. La începutul anilor '70, 
o soferita de taxi (Vera Fogwill) se 
refugiaza intr-un loc unde nu 
exista nici televiziune, nici radio. 
Singura distractie este 
cinematograful local — în care 
filmele sunt proiectate în condiții 
mizerabile — câteodată sunt 
proiectate invers, uneori lipsesc 
secvenţe, alteori secvența se 
repetă până la saturație. Luând 
aceste copii mizerabile drept o 
fidelă reflectare a vieţii din exterior, 
oamenii din sat vorbesc în fraze 


> Al au a 


lipsite de logica, iar 
comportamentul lor excentric 
frizează anarhia. Încetul cu încetul, 
satul devine o oglindă deformată a 
mult mai periculoasei nebunii care 
cuprinde întreaga Argentina, 
incluzând brutalul regim militar 
dintre 1974 și 1982. Ceea ce 
salvează personajele de oribilele 
realități ale lumii exterioare este 
emotionanta lor credinţă in 
puterea propriei fantezii. 

Nici un refugiu de acest tip nu 
este accesibil nerusinatiilor 
yuppies din filmul lui Peter Berg 
Very Bad Things/Obiceiuri 
proaste o necruțătoare și ilară 
comedie neagră care atacă unul 
dintre cele mai adorate ritualuri 
sociale — nunta. O petrecere de 
adio vieții de burlac în Las Vegas 
se transformă în coșmar și 


nevrozatul cavaler de onoare 
(Christian Slater) încearcă să pună 
în scenă o acoperire, să 
transforme totul într-un joc. Când 
planul este dejucat, personajele se 
afundă tot mai adânc într-o spirală 
de paranoia, șantaj și crimă. Până 
la urmă, Slater: își găsește 
perechea perfectă în mireasă 
(Cameron Diaz), care va face — 
literalmente — moarte de om 
pentru a trăi aievea visul ei de a 
avea o nuntă imaculată. Distribuţia 
este hollywoodiana, dar Berg 
dezvaluie depravarea ascunsa a 
acestor simboluri blonde si stupide 
ale Americii — într-un mod 
asemănător cu ceea ce a făcut 
Douglas Sirk cu Rock Hudson și 
Lana Turner în melodramele sale 
subversive din anii '50. Very Bad 
Things e un necesar și binevenit 
antidot la „perfectele“ valori ale 


familiei care au otrăvit atât de 
multe filme americane. Este una 
din puţinele producţii care 
dovedesc că și cinematograful 
comercial poate avea aciditatea 
unui Buñuel. 

Dacă Agresti și-a găsit 
debușeul în fantezie, iar Berg este 
necruţător în satira sa socială, cel 
mai bun film din competiţie — A la 
place du coeur/in locul inimii, de 
Robert Guediguian - este 
cuceritor atât prin realism, cât și 
prim încărcătura sa umană. 
Povestea unei adolescente iubiri 
interrasiale în cartierele mărginașe 
ale Marsiliei este bazată pe 
romanul „If Bale Street Could 
Talk/Dacă strada ar putea povesti“ 
semnat de scriitorul american de 
culoare James Baldwin. În ciuda 
sursei de inspirație literară, 


Guediguian nu renunţă nici o clipă 
la tonul simplu, aproape 
documentar, care i-a adus atâtea 
laude anul trecut pentru Marius et 
Jeannette. Cei doi actori din 


rolurile principale -— Ariane 
Ascaride și Jean-Pierre 
Darroussin — ne oferă două 


emotionante partituri în rolurile 
părinţilor lui Slim, o fată albă 
însărcinată al cărei logodnic de 
culoare este închis pe nedrept, 
acuzat de viol. Spre deosebire de 
un film comparabil al regizorului 
Ken Loach, a cărui operă este 
interesantă ca observaţie socială, 
dar hidoasă din punct de vedere 
estetic, A la place du coeur este 
simplu, dar superb filmat. Ai putea 
crede că Guediguian ar fi în stare 
să realizeze un film bun pur și 
simplu dând drumul aparatului de 
filmat și spunând adevărul. Numai 
dacă cinematograful — și viața — ar 
fi atât de simple! 

Desigur, San Sebastian 
înseamnă mai mult decât selecția 
oficială. Bijuteriile oferite de 
Zabaltegi/Zona deschisă, ca să 
nu mai vorbim de retrospective, 
aproape că ne-au făcut să iertăm 
sărăcia filmelor din competiţie. 
Poate că giuvaierul secțiunii 
Zabaltegi din acest an a fost El 
evangello de las maravillas/ 
Evanghelia miracolelor, o barocă 
parabolă religioasă semnată de 
regizorul mexican Arturo Ripstein. 
Este povestea „Noului lerusalim“, 
o comunitate semi-păgână, semi- 
catolică, ale cărei ritualuri sunt 
bazate pe marile epopei biblice 
hollywoodiene. O adunătură de 
hoți, prostituate, homosexuali și 
copii ai străzii care se strâng în 
jurul a doi bătrâni tâlhari (Franciso 
Rabal, Katy Jurado) pentru a 
interpreta King of Kings/ Regele 
regilor, The Ten commandments 
ICele zece porunci și alte filme 
clasice ale lui Cecil B. de Mile. 
Armata înconjoară comunitatea cu 
sârmă ghimpată, pentru a proteja 
„sănătoasa“ lume de afară de 
nebunia „sectei“. Un film de o 
copleșitoare bogăţie vizuală. El 
evangello de las maravillas se 
situează undeva între un mozaic 
bizantin și fotografiile kitsch 
parodie-religioase ale lui Pierre și 
Gilles. Este în același timp o 
emoţionantă alegorie despre 
modul în care cinematograful a 
ajuns „religia“ secolului 20 — cea 
mai puternică sursă de mituri și 
simboluri, ritual și inspiraţie. 

Mult mai interesantă a fost 
distribuția lui The Velocity of 
Gary/ Agilitatea lui Gary de Dan 


Ireland. Undeva în Lower 
Manhattan, o vedetă porno 
bisexuală (Vincent D'Onofrio) 


formează un vesel ménage à trois 
cu o chelneriță (Salma Hayek) și 


un prostituat (Thomas Jane). 
Filmul tratează trioul său central cu 


căldură și umor — fără 
sentimentalism sau tendințe 
moralizatoare — până și în 


momentele în care D’Onofrio 
moare de sida. Acest Manhattan 
„alternativ“ al vedetelor porno, 
telefoanelor erotice și al 
impresionantelor drag queens 
afro-americane ne amintește — 
dacă mai era nevoie — de o 
vibrantă viata nocturnă a orașului 
care a fost întotdeauna neglijată 
de aparatele de filmat ale unor 
moraliști precum Woody Allen sau 
Spike Lee. Chiar dacă Andy 


aici (The Fisher King/Regele 
pescar, Twelve Monkeys/Cele 
douăsprezece maimuțe). Cu noul 
său film, Gilliam se întoarce la 
vechea sa extravaganta vizuală. 
Legendarul ziarist „gonzo“ Hunter 
S. Thompson (Johnny Depp) 
explorează lumea artificială si 
vulgară a Las Vegasului — „Așa ar 
fi arătat întreaga planetă dacă 
Hitler ar fi câștigat războiul!“ — și 
supraviețuiește îngurgitând toate 
halucinogenele si  narcoticele 
cunoscute. Culorile vii ale filmului, 
perspectivele deformate si 
monștrii fantastici care apar pe 
ecran subliniaza viziunile 


Palmares 


Scoica de Aur, cel mai bun film: El viento se llevo lo que de 


Alejandro Agresti (Argentina) 


Scoica de Argint, cel mai bun actor: Ian McKellen in Gods 


and Monsters (SUA) 


Scoica de Argint, cea mai bună actriță: Jeanne Balibar în Fin 
août, début septembre (Franța) 
Scoica de Argint, cel mai bun regizor: Fernando Leon de 


Aranoa pentru Barrio (Spania) 


Cea mai bună imagine: Rodrigo Prieto pentru Un embrujo 


(Mexic) 


Premiul Special al Juriului (ex. aequo): Gods and Monsters 
de Bill Condon (SUA) și A la place du coeur de Robert 


Guediguian (Franța) 


Premiul juriului: Don de Abolfazi Jalili (Iran) 
Premiul FIPRESCI: After Life de Hirokazu Kore-Eda 


(Japonia) 
Mentiune specială: Barrio 


Premiul pentru debut: Fishes in August de Yoichiro 


Takahashi (Japonia) 


Premiile DONOSTIA: John Malkovich si Anthony Hopkins 


Warhol e mort de un geceniu, 
spiritul său încă trăiește. 

Spiritul unei epoci trecute a 
fost readus rareori la viata într-un 
mod mai vibrant decât elegia lui 
Terry Gilliam pentru cultura 
drogului în anii '60, Fear and 
Loathing in Las Vegas/ Teamă și 
scârbă în Las Vegas. Anul 
acesta, festivalul de la San 
Sebastian a dedicat fo) 
retrospectiva completa acestui 
regizor, si rareori un astfel de 
omagiu a venit intr-un moment mai 
potrivit. Un excelent animator si 
singurul membru american al 
grupului Monty Python, Gilliam a 
realizat cateva dintre cele mai 
indraznete filme fanteziste ale 


ultimelor doua decenii 
(Jabberwocky, Brazil, The 
Adventures of Baron 


Miinchausen/ Aventurile Baro- 
nului Miinchausen), pentru ca 
apoi sa cada in banalul formulelor 
hollywoodiene cu filmele realizate 


influentate de drog ale eroului, de 
parca Gilliam si-ar fi hranit aparatul 
de filmat cu LSD. Pate că nici un 
alt film american nu a fost mai 
aproape de fanteziile baroce ale lui 
Federico Fellini. 

O fantezie mai domestica pare 
a fi ghidat cateva dintre cele mai 
bune filme ale sectiunii Made in 
Spanish, un nepretuit tur de 
orizont al productiei recente din 
Spania si America Latina. În 
ultimul film al pe nedrept 
neglijatului regizor Jaime Chavarri, 
Sus ojos se cerraron y el mundo 
sigure andando/ Ochii lui s-au 
închis și lumea își continuă 
mersul Aitana Sanchez-Gijon este 
o femeie din Argentina anilor '30 
care se îndrăgostește de soţul ei 
numai pentru că el seamănă cu 
cântărețul de tango Carlos Gardel. 
Viața lor conjugală este numai o 
palidă reflecţie a adevăratei 
pasiuni a acestei femei de a-și 
transpune în viață fantezia, 


N 


transformându-l pe soțul ei într-un 
„dublu“ al lui Gardel. În La 
camarera del Titanic/ Camerista 
de pe Titanic al regizorului 
catalan Bigas Luna, un muncitor 
siderurgist (Olivier Martinez) își 
transformă întreaga viata într-o 
fantezie erotică despre ceea ce s- 
ar putea să se fi întâmplat — nu 
suntem niciodată siguri — între el și 
o cameristă (Aitana Sanchez- 
Gijon — iarăși!) pe transatlanticul 
cu o soarta tragica. Castigand o 
audienta internationala cu farsele 
sale erotice directe si vulgare 
(Jamon, jamon, Huevos de 
oro/Ouale de aur, La teta y la 
luna/ Tata si luna), Bigas Luna 
apelează aici la mai multă 


subtilitate. Cu delicata, ambigua 
împletire a povestirii cu fantezia 
erotică, La camarera... are fragilul 
farmec al uneia dintre povestirile 
erotice ale lui Isak Dinesen. Ar 


trebui să fie văzut de cei doi — trei 
excentrici care nu au apreciat 
Titanic al lui James Cameron. 
Deci, iată, da, a fost și 
„cinema“ la San Sebastian, nu 
numai „filme“. Un articol separat ar 
trebui dedicat retrospectivei Mikio 
Naruse, un regizor japonez cu o 
carieră de peste trei decenii (din 
anii '30 până în anii '60) și al cărui 
stil întinde o punte între austera 
simplitate a lui Yasujiro Ozu și 
exotismul fastuos al lui Kenji 
Mizoguchi. În întregul său, 
festivalul de la San Sebastian 
rămâne unul dintre cele mai 
dinamice și îndrăzneţe 
evenimente cinematografice ale 
Europei. Un loc în care poți 
descoperi sau — poate încă mai 
important — redescoperi câteva 
dintre cele mai bune opere ale 
unor regizori din întreaga lume. 


David MELVILLE 


11 


TERMINUS 
PARADIS 


pins a fost intotdeauna un autor care a 


nascut controverse si caruia 
controversele îi stimulează creativitatea. in 
trecut, firește, el s-a aflat în controversă cu 
dictatura politico-ideologică. După 1990 el s-a 
aflat tot în controversă, chiar cu o parte din 
admiratorii săi, ultragiati de duritatea ultimelor 
sale producții. Nu mai puţin, cred însă că Pintilie 
s-a aflat în controversă cu sine însuși, prin 
afecțiunea ce o poartă ţării sale, afecţiune 
contrazisă însă de propriul său dezacord cu 
realitatea de ieri, dar și de azi. Desigur, Pintilie 
nu este singurul care trăiește acest dezacord, 
numai că el îl exprimă cu pertinenta unui creator; 
în ultima vreme activată și de un pesimism 
visceral, obsedat de Răul din societate și din 
om. 

începută cu Reconstituirea, trilogia sa 
anticomunistă a continuat după 1990 cu Balanța 
(film care s-a bucurat de cel mai mare prestigiu 
și de o audienţă internaţională) și s-a încheiat cu 
Prea târziu — portret al marasmului 
postcomunist care pentru cineast este 
consecința directă a <<trădării sperantei>> 
postrevolutionare; când „toată nomenclatura 
comunistă s-a transformat într-o clasă de noi 
imbogatiti; când mafia a luat locul partidului 
omnipotent; când orice tip de rezistență este 
imposibilă; când nu rămâne decât exilul, care 
exil? — se întreabă tot cineastul; când în final 
totul se întâmplă prea târziu...“ 

Dar toate aceste consideraţii punctuale, 
repetate în interviuri precum și la conferința de 
presă de la Veneţia, nu cred să apară ca atare 
spectatorului neavizat. Pe ecran apare însă 
protretul unei societăţi înapoiate, aflată în derivă 
și în confuzie, obligând personajele să intre în 
joc cu o duritate pe măsură. 

Aţi înțeles că Pintilie nu renunţă nici în 
Terminus Paradis la un eșantion social marcat 
de mizerie și deziluzie, uzând de un limbaj trivial 
corespunzător. Ceea ce purifică însă filmul de 
această zgură este fluxul de emoție pe care 
Pintilie nu-l mai cenzurează, ca în ultimele sale 
filme, conectându-se, peste ani, la admirabilul 
său film de debut Duminică la ora 6. De aceea 
cred că Terminus Paradis este un nou și fericit 
start în notabila operă a lui Pintilie. Am fost 
convinsă, imediat după ce am văzut filmul în 


12 


avanpremieră mondială la proiecția pentru presă 
de la Veneţia, că acesta va ocupa un loc 
important în palmares — așa cum am transmis de 
altfel în corespundentele directe de la Festival si 
în interviul solicitat de Voice of America. 
Potenţialul de emoție al unui film rămâne 
întotdeauna cel mai convingător atuu. Aici 
asistăm la o cuceritoare poveste de dragoste 
eternă, pentru că e imposibilă, dintre un îngrijitor 
de porci (Costel Cașcaval) și o jună — aproape 
adolescentină ospatarita (Dorina Chiriac). O 
dragoste la prima vedere, ca între un Romeo și 
o Julieta, născută însă nu în palate din Verona, 
ci din flori de mucegai. Hazardul îi unește când 
el urma să plece peste două zile pentru doi ani 
la armată; ea urma sa se casatoreaca cu mai 
vârstnicul ei patron — corpolent și grosolan — a 
cărui amantă era. În vârtejul iubirii, toate 
planurile se dau peste cap. Ca doi adevăraţi eroi, 
ei încearcă să se împotrivească realităţii ostile. 
Nu puţine secvenţe — poetica și totodată violenta 
căsătorie; dărâmarea shop-ului patronului rival 
cu un tanc furat de tânărul recrut etc. — au 


intensitatea, ineditul și tensiunea compor- 
tamentelor indragostitilor din Născuţi asasini al 
lui Oliver Stone. 

În ciuda morţii eroului — căci „refuzul de a 
dialoga cu Răul“ — cum definește Pintilie refuzul 
concesiilor — „nu poate conduce decât la 
moarte“, regizorul reușește să-și înfrângă puţin 
pesimismul in final. În Balanța, deși cei doi eroi 
rămân în viața speranţa lor de a avea un copil 
era cenzurată cu o ironie caustică. Replicile lor 
sunau cam așa: Ce copil ar putea ieși din 
noi?/un scelerat/un idiot sau un geniu/dacă e 
normal îl ucid. Acum, în Terminus Paradis, 
copilul e o certitudine. Mama cu pruncul în brațe 
traversează un lan de flori galbene către biserica 
unde se căsătorise — splendidă secvenţă redată 
într-o amplă și poetică panoramare, reinoind 
speranţa în dreptul la fericire. Dar nu ideologia 
autorului convinge, ci tandretea ce se dovedește 
mai puternică decât trivialitatea. O dragoste 
redată de Pintilie cu o artă plină de candoare. 

Pentru mine Terminus Paradis este cel mai 
împlinit film al lui Lucian Pintilie din suita de după 
1990. 

Dincolo de gusturi individuale, se poate 


remarca coerenţa impecabilă a operei sale, 
simetriile de la un film la altul — vezi Duminică la 
ora 6 și Terminus Paradis, deși premisele 
dramaturgice sunt atât de contradictorii, 
analogia problematicii umane și reactivitatea 
eroilor consonează; ritmica contrapunctului este 
o modalitate comună și nu în ultimul rănd 
colaborarea cu actorii aflaţi la început de drum. 
l-am regăsit parca pe Dan Nuţu și Irina Petrescu 
din Duminică..., în alt context istoric, prin Costel 
Cașcaval și Dorina Chiriac — ambii admirabili, 
ambii menţionaţi de presa italiană ca indreptatiti 
la Cupa Volpi. Dar mereu, același dar — sunt 
extrem de rare cazurile când actori ai unei 
cinematografii fără un potenţial de imagine sau 
un potential comercial sunt recompensati. 
Pintilie a obținut însă un binemeritat Mare 
Premiu Special al Juriului, distincţie ce onorează 
implicit pe interpreţii săi,ca și întreaga echipă, 
începând cu cei doi coscenariști Răsvan 
Popescu și Radu Aldulescu. 

Adina DARIAN 


e Dorina Chiriac, 
“un debut senzaţional 


Terminus Paradis • Producţie: MK» 
Productions * Scenariul: Lucian Pintilie, Răsvan 
Popescu, Radu Aldulescu + Regia: Lucian 
Pintilie e Imaginea: Călin Ghibu + Scenografia: 
Călin Papură * Montajul: Claudine Boucher * 
Costumele: Cătălina Ghibu ° Sunetul: Jean - 
Bernard Thomasson * Producător: Marin 
Karmitz ° Producător executiv: Constantin 
Popescu ° Cu: Costel Caşcaval, Dorina Chiriac, 
Gheorghe Visu, Dan Tudor, Doru Ana « 
Distribuit de: Studioul de Creație 
Cinematografică al Ministerului Culturii. 


Biroul Asociaţiei Criticilor al 
Uniunii Cineaștilor din România a 
recomandat Oficiului Naţional al 
Cinematografiei, ca 
Terminus Paradis 


să reprezinte cinematografia 
noastră la 
nominalizările pentru 
premiul Oscar pentru 1998. 


MIEZUL NOPȚII Elocventa detaliului 


a si in Podurile din Madison County, 
Ce Clint Eastwood porneste de la 
un succes editorial. Romanul omonim semnat 
de John Berendt, fost redactor-sef la revista 
„New York Times“ se intemeiaza pe un fapt real 
petrecut in 1981; o crimă între amanți 
homosexuali. Evenimentul a bulversat viata 
orasului Savannah, o emblemă a mentalitatii 
puritane din statul Georgia. 

Incursiunea în „sudul profund“ al Statelor 
Unite îi oferă cineastului plăcerea descrierii 
unor tipuri si medii cu aer exotic. Cel care 
descoperă uimit această lume anacronică și 
pasionantă este un jurnalist new-yorkez sosit în 
pitoreasca localitate pentru a lua parte la balul 
anual oferit de bogatul Jim Williams, devenit 
chiar în seara festivă autorull unei crime cu 
motivații neclare. Martor al evenimentelor, 
străinul întreprinde o ancheta pe cont propriu și 
rămâne în Savannah mult mai mult timp decât 
își programase pentru reportajul său. El devine 
confesorul celor care îl cunosc pe Williams și 
care îl ajută să elucideze enigmaticul său 
comportament. 

Se vorbește mult în acest film în care 
faptele sunt relatate din mai multe puncte de 
vedere, structura amintind de celebrul 
Rashomon al lui Kurosawa, fiind unul dintre 
motivele pentru care Eastwood s-a decis să 
ecranizeze cartea. Relativizarea adevărului are 
mai multe surse: unii mint din instinct de 
conservare, pentru a se salva, alții o fac din 
nevoia de a salva aparențele într-o societate 
care pune mare pret pe ele. Traditionalismul 
sudist și excesele sale fac deliciul unor scene 
regizate cu mână de maestru, ca aceea a sosirii 
membrelor cublului de bridge feminin la 
reuniunea lor. Ritualurile acestei lumi străbătute 
de limuzine de lux sunt evocate cu 
exceptionalul simţ al detaliului dovedit de 
regizor si în Necrutatorul, Podurile din 
Madison County sau Puterea. 

Pitorescul oraș Savannah este descris ca 
„o menajerie de prsonaje“. Figurile de plan doi 
sunt schitate atât de precis și atât de detaliat, 
încât devin memorabile. Cele mai pregnante 
sunt vrăjitoarea woodoo care îl ajută pe eroul 
principal să stablească unde se află „binele și 
răul“, excentricul avocat preocupat mai mult de 
liga de fotbal decât de cazul pe care-l 
reprezintă, inventatorul unui colier anti-purici 
pcare plimbă un roi de muște prinse în lesă și 


MR. NICE 


ariera lui Jackie Chan în filmul de 
ne se intemeiaza pe cateva 
principii.simple: cel mai spectaculos efect 
special este ‘corpul omenesc; o lupta 
capata mai mult farmec atunci cand artele 
marţiale sunt puse în slujba umorului 
burlesc; starul este dator să-și riște viata 
pentru salariul său. Fiecare comedie de 
acțiune cu Jackie Chan se încheie cu o 
recapitulare a accidentelor suferite de star 
în timpul filmărilor: îl vedem încasând o 
bâtă în cap, ratând o tumbă, camuflandu- 
și ghipsul de la picior ca sa poată 
continua, pregătind o nouă acorobatie, la 
fel de temerar, de agil și de inventiv ca 
întotdeauna. El are talentele războinice 
ale lui Bruce Lee, fără nimic din 
masculinitatea lui agresivă. Mic de statură, 
cast, naiv, viteaz, dar gata să 


ÎN GRĂDINA . 
BINELUI ȘI A RAULUI 


ratie a M.T.V. -ului, Le 
| să se miște tot i 


Măscăriciul eroic 
GUY 


fugă atunci când dușmanii sunt prea 
numeroși, invincibil, dar dispus să alunece 
pe coji de banană, Jackie Chan este 
măscăriciul eroic care ne duce cu gândul 
la zilele comediei mute. 

Capitalul său de simpatie ne ajută să 
trecem cu vederea neajunsurile acestui 
film realizat în 1996, dar distribuit în 
Romănia (ca și în Occident) abia acum, 
după Bubuială în Bronx (care era mai 
reușit) și după Prima lovitură a lui Jackie 
Chan (care era un adevărat triumf). O 
comedie cu Jackie Chan este memorabilă 
atunci când contrazice tot ce știm despre 
posibilitățile corpului omenesc, dovedindu- 
ne că resursele de acrobat comic ale lui 


mai ales travestitul Lady Chablis. 
Interpretat de vedeta de varieté cu 
acelaşi nume, devenită între timp star 
pe Internet (unde dă sfaturi culinare) 
eroul secundar paseste deseori în 
prim-plan si îi eclipsează pe toți 
partenerii. Din fericire pentru aceștia el 
nu apare în multe scene, lăsându-i pe 
ceilalți să fie văzuţi și auziti asa cum se 
cuvine. În interpretarea cameleonicului 
Kevin Spacey, la fel de nuantat ca în 
Suspecti de serviciu ori Seven, 
anticarul Williams este un tip alunecos, 
șiret și puternic. El este un gay care, 
prin poziţia socială câștigată, reușește 
să-și facă acceptat situlul de viață de 
locuitorii conservatori din Savannah. 
Averea dar și carisma sa îl ajută să fie 
achitat în proces, constiderându-se că 
a ucis în legitimă apărare. Cu o 
partitură mai discretă, John Cusack 
reușește un rol excelent întruchipându- 
| pe jurnalistul John Kelso. El este 
martor si confesor, observatorul atent 
și uimit al moravurilor din Sudul 
traditionalist, dar si strainul 
„perturbator“, care tulbură relaţiile de 
complicitate din aceasta lume 
dominata de legea tacerii. 

Interesul distributiei este 
intensificat de prezenta lui Jude Law 
(amantul homosexual de condiţie 
inferioară) și mai ales de aceea a lui 
Alison Eastowood, fiica regizorului, în 
rolul unei frumuseți locale care îl ajută 
pe jurnalist să se descurce în hatisul de relații 
din Savannah. Ea cântă excelent într-o 
secvența de bal, dovedind că a moștenit 
talentul muzical al tatălui. Acesta a compus 
căteva motive ale partituri semnată în principal 
de Lennie Niehaus. Impecabil finisat până la 
ultimul etaliu, Miezul nopții în grădina binelui 
și răului este al douăzecilea titlu din filmografia 
regizorului clint Eastwood, care își reconfirma 
reputaţia de „ultimul mare cineast clasic al 
Americii“. 

Dana DUMA 


Midnight in the Garden of Good and Evil * 
Productie: SUA 1997, Malpaso Siver Pictures 
e Regia: Clint Eastwood * Scenariul: John Lee 
Hancock, după romanul omonim de John 
Berendt * Imaginea: Jack N. Green * Cu: Kevin 
Spacey, John Cusack, Jack Thompson, Jude 
Law, Alison Eastowood, Lady Chablis « 
Distribuit de: Guild Film România. 


Jackie nu au limite. De data aceasta, nu 
toate secvențele de acţiune au haz si 
înfruntarea finală în care eroul, la volanul 
unui monstru mecanic, demolează o vilă, e 
greoaie și brutală. Dar rămânem, cu o 
cursă-urmărire într-un bloc neterminat: 
Jackie trecând prin cadru ca un vârtej, 
fugărit de o duzină de adversari derutati, 
oprindu-se ca să mai expedieze o lovitură, 
transformând șantierul într-un câmp de 
bătalie și bătălia într-un joc de-a v-aţi 
ascunselea — totul în tradiţia si în spiritul 
urmăririlor comice de altădată. 

Andrei GORZO 


Mr. Nice Guy + Producţie: Hong Kong 


SUA, 1996, Golden Harvest — New Line 
Cinema ¢ Regia: Samo Hung ° Scenariul: 
Edward Tang, Fibe Ma «+ Imaginea: 


Raymond Lam ° Cu: Jackie Chan, Richard $ 
Norton, Miki Lee, Karen McLymont *e 


Distribuit de: Vision P.M. și Româniafilm. 


13 


EEEE) 


A 
í 


CRANI 


* al ecranului 


S? pare că 
regizorul Jere- 
miah Chechik s-a 
specializat în remakeuri; 
după Diabolicele, 
inspirate de celebrul 
policier francez, iată și 
Răzbunătorii, după 
legendarul serial britanic 


văzut și pe ecranele 
noastre în anii ‘60-70’. 
Ca și în primul citat, 


efortul de aducere la zi a 
intrigii si  alurii per- 
sonajelor e considerabil 
în recentul film. 

Deși s-a plecat de la 
premisele ca impertur- 
babilul detectiv Steed si 
agila lui asistenta Emma 
Peel trebuie sa fie foarte 
British, deci traditionalisti, 
aventurile lor sunt 
motivate sau complicate de 
invenții ale tehnologiei de ultimă 
oră. Negativul pe care îl înfruntă 
maleficul domn De Wynter, este 
ajutat in nebuneasca lui 
încercare de a pune stăpânire 
pe planetă cu armele 
meteorologiei, calculatoare, 
radare și laboratoare chimice 
moderne. la urmărirea dintre 
buni și răi devine mai palpitantă 
prin intervenţia unor clone a 
longilinei Emma, o ocazie în 


° plus de a admira silueta de 


trestie a  splendidei Uma 


Cel mai celebru agent secret 
este, desigur, 
James Bond, dar aproape la fel 
de indragiti sunt John Steed 


$ (Patrick MacNee) si Emma Peel 


(Diana Rigg), eroii serialului de 
televiziune The Avengers/ 


$ Răzbunătorii (1961-1968) — un 


fenomen pop care reflecta, la fel 
de bine ca primele filme din 
seria Bond, farmecul și 
încrederea Angliei din acea 
epocă în viitorul ei ca super- 
putere. John Steed, cu alura sa 
de gentleman edwardian, cu 


* manierele sale impecabile, cu 


pălăria melon si 
baston, reprezenta 


nelipsitul 
atunci 


k trecutul, imaginea tradițională a 


englezului. Emma Peel, cu 
9 cizmele de piele și costumele 
mulate pe trup, care au făcut 


RĂZ B U NĂTO R | | Detectivi clonati, 


dar schimbaţi 


a 


Thurman, în rol dublu. 
Insatisfactia începe să se 
insinueze când constatăm că 
pretextul confruntărilor sea- 
mănă prea bine cu cel din 


e Uma Thurman 


e Sean Connery și 
Ralph Fiennes 4 


Batman si Robin, maleficul 
domn de Wynter fiind o noua 
varianta de Mr. Freeze, cel care 
ne vara frigul in oase. Locul lui 
Arnold Schwarzenegger e luat 


Un serial a cult 


modă,reprezenta modernismul, 
emanciparea sexuală din Anglia 
anilor '60. Întocmai ca agentul 
007, cei doi înfruntau în fiecare 
aventură personaje negative 


e Diana Rigg 


supradimensionate  - de 
preferință savanţi nebuni și 
magnați megalomani. După 
cum avea să declare scenaristul 
Brian Clemens, „umorul, 


e Patrick MacNee 


acum de Sean Connery, al 


cărui farmec britanic nu 
suplinește inconsistenta po- 
veștii. La capitolul şarm 


masculin, lucrurile stau la fel în 
ceea ce-l privește pe Ralph 
Fiennes, teapan, dar pupăcios 
în rolul lui Mr. Steed. 
Bineînţeles că toata suflarea 
feminină l-a preferat în rolul 
suferindului din amor „pacient 
englez“. 

În fine, ajunși la Emma 
Peel, nu se poate să n-o 
comparăm pe celebra ei 
interpretă Diana Rigg cu Uma 
Thurman. Oricât de mult am 
admira-o pe aiurita din Pulp 
fiction, ea nu rezistă acestei 
comparații. Diana Rigg era, în 
anii '60, o frumuseţe „cu avans 
asupra timpului“, o prezenţă 
care înnobila un serial agreabil, 
cu rafinata ei distincţie. În plus, 
se vedea de la o posta că eo 
extraordinară actriță de teatru. 
În ceea ce mă privește, voi 
considera întotdeauna o șansă 
a vieţii că am văzut-o, jucând în 
„Visul unei nopţi de vară“, 
spectacolul regizat de Peter 
Brook ajuns în anii '70 în turneu 
la București. 

Dana DUMA 


The Avengers + Producţie: 


SUA 1998 e Regia: Jeremiah 


Chechik e Scenariul: Don 
MacPherson œ Imaginea: 
Roger Pratt + Cu: Uma 


Thurman, Ralph Finnes, Sean 
Connery, Patrick MacNee e 
Distribuit de : Ecran XXI. 


originalitatea și dimensiunea 
fantastică a serialului s-au 
datorat constrăngerilor buge- 
tului“. Dacă, spre deosebire de 
Bond, eroii nu-și puteau permite 
să călătorească în locuri exotice 
și terenul lor de investigații 
rămânea Anglia, realizatorii au 
inventat, fără cheltuieli prea 
mari, o Anglie de nerecunoscut: 
străzi pustii, terenuri virane, 
interioare decorate bizar, filmate 
din unghiurile cele mai ciudate. 
În această lume imperturbabilul 
Seed și răpitoarea lui parteneră 
își îndeplineau misiunile 
absurde cu o nonsalanta încă si 
mai absurdă, ca și cum nimic 
nu ar fi fost suficient de 
extravagant ca să-i surprindă. 


A.G. 


a Ce O Oe aie eee e 


z 


e Francesca Neri și 
Liberto Rabal, 
senzualitate ardentă 


D* auto-citarea pare un 
procedeu lipsit de 
e Modestie, o voi face chiar la 
e începutul acestor însemnări 
e pentru că noul film al lui Pedro 
s Almodovar întărește ceea ce 
eafirmam chiar în paginile 
9 acestei reviste (vezi nr.6/1994) 
e scriind că el este „un cal troian 
eîn cetatea melodramei“. 
e Modernismul sau e mai puţin 
e frapant în acest Carne vie, dar 
$ subminarea genului dinlăuntrul 
e convențiilor sale e mai subtilă 
e ca oricând. Autorul ne arată, ca 
ași în alte pelicule ale sale, cum 
e oamenii sunt jucării în mâna 
e destinului și cum hazardul face 
ssa se intersecteze biografii 
ealtfel incompatibile, dar o face 
®mai putin bășcălios ca in Kika, 
ede pilda. 

e Povestea unui june 
gamestecat fără vina sa într-o 
epoveste cu droguri și cu 
e schimburi de foc cu politia, 
$ condamnat apoi pe nedrept, 
edevine pentru Almodovar, 
ocazia de a medita ironic 
e asupra revansei pe care ne-o 
eoferă uneori destinul pentru 
ş loviturile primite în viata. 
e Istoriile de amor dintre junele 
e victimizat și nevestele 
e polițiștilor care l-au arestat sunt 
eîn același timp romantice și 
®ilare. Senzualitatea lui ardentă 
e stârnește pasiuni devoratorare 
eatat în femeia de 40 de ani 
e 


SANGE Seductia ca revanșă 


FIERBINTE 


interpretată de Angela Molina, 
cât și în tânăra căsătorită cu 
polițistul paraplegic, inter- 
pretată de Francesca Neri. 
Almodóvar își confirma cu 
acest film reputaţia de „regizor 
al femeilor“. Nu numai cele 
două personaje deja amintite 
sunt portretizate cu un fin simţ 
al detaliului psihologic, ci și 
mama eroului „bătut de soartă“ 
(Penelope Cruz) și vecina care 
o ajută să nască într-un 


autobuz (Pilar Bardem). Toate 
sunt „femei în pragul unei crize 
de nervi“ (ca și Carmen Maura 
în pelicula ce poartă titlul citat 
între ghilimele), dar respiră o 
caldură și o autenticitate care 
amintește de eroinele cinema- 
tografului italian din anii '50-60 
interpretate de Anna Magnani 
și Sophia Loren. 

Dacă partiturile feminine 
sunt atât de bine scrise si 
jucate, nu înseamnă că cele 


10 lucruri de știut despre 
Pedro Almodovar 


S-a născut în zodia Balantei, in 1949, și nu în 1951 cum greșit 
menționează unele dicționare. 


| N-a absolvit nici o facultate. 


A debutat cu scurt metraje de amator realizate cu o cameră super 8. 

A fost una dintre figurile proeminente ale Movidei, mișcarea artistică 
subterană din Madridul anilor '70. 

A debutat în 1980 cu Pepi, Luci, Bom și alte fete din gașcă. 

L-a transformat pe Antonio Banderas, un obscur actor de teatru, în 
vedeta masculină nr. 1 a Spaniei distribuindu-l în Femei în pragul 
unei crize de nervi, Labirintul pasiunilor, Leagă-mă, Matador. 

Actritele sale-fetiș sunt Carmen Maura (Ce-am facut sa merit asta?, 
Femei in pragul unei crize de nervi), Victoria Abril (Leaga-ma, 
Tocuri inalte, Kika), Marisa Paredes (Tocuri inalte, Floarea 
secretului meu). 

A influentat stilul multor cineasti spanioli care au debutat dupa el, 
dintre care cei mai cunoscuti sunt Bigas Luna si Alex de la Iglesia 

O adoră pe Sara Montiel, actrița mitică a ecranului spaniol în anii '50- 
'60, recunoscând că ea i-a servit de model pentru câteva 
personaje feminine. 

Perechea lui oficială este Bibi Anderssen, transsexualul devenit 


femeie în urma unei operații. Aţi văzut-o în Floarea secretului 
meu și în Kika. 


e Javier Bardem si 
Jose Sancho, 
forță și fragilitate 


masculine ar fi eclipsate. În 
rolul tânărului închis pe 
nedrept, Liberto Rabal este una 
dintre revelatiile actoricești ale 
cinematografului spaniol în anii 
'90. Cât despre Javier Bardem, 
mai vechea noastră cunoștință 
din Jamon, Jamon sau Ouă 
de aur (ambele de Bigas Luna) 
el este puternic si fragil totodata 
in rolul politistului paralizat care 
joaca baschet din carutul sau 
cu rotile. El este un fel de 
Depardieu al Spaniei si, la cei 
29 de ani, promite să-l egaleze 
în notorietate internaţională pe 
celebrul francez. 

Ca și alte filme semnate de 
Almodóvar, si Carne tremula ® 
este o declaraţie de dragoste e 
făcuta Madridului, al cărui pulse 
clocotitor și cer înalt sunt 
descrise cu nespusă afecțiune. e 
Lungul - plan-secvenţă  din* 
primele minute, cu nașterea din? 
autobuz, suprinde un mice 
miracol într-o atmosferă% 
miraculoasă: o adevărată SC@- e 
nă antologică. Deşi acuzat de® 
unii de manierism, Almodóvar $ 
dovedește din nou că-și merita è 
supranumele de „geniu oficial 
al cinematografului spaniol“.  « 

Dana DUMA» 


Carne tremula * Producție: 
Spania, 1997, Ciby Films x 
Regia si scenariul: Pedro, 
Almodovar * Imaginea: Alfonso è 
Beato e Cu: Liberto Rabal,* 
Javier Bardem, Angela Molina, e 
Francesca Neri, Jose Sancho, ® 
Pilar Bardem, Penelope Cruz +? 
Distribuit de: Independentae 
Film. s 


Ld 
15 


a e ee —_—e=EeEeEeeeeeEOEEOEOEEEE 


JURNALUL 


itga UNEI VEDETE 


q 


4 


— 


Agee SO SSHSOHOHOHHSHSHSEHHHOSEHSHSHSHHOHOHSHEHHHHOHEEHHOEEE® 


ll 


u numai echipele laureatilor Nobel 

americani împrumută inteligența 
de pe orice meridian. Hollywoodul face 
această politică de la începuturile sale. 
Sub pavilionul Warner Bros. și în 
distribuția United International Pictures 
(U.I.P.), un cineast australian, Peter Wier, 
și un scenarist neozeelandez, Andrew 
Niccol, au realizat „cel mai interesant film 
al deceniului“ — cum afirma criticul David 
Thomson în reputata și selecta revistă 
Esquire. Părere la care subscriu și aș 
adăuga cel mai premonitoriu film pentru 
viitorul mileniu. 

Fără să-și piardă câtuși de putin 
valenţele de divertisment, intenție 
exprimată chiar din titlu, scenarizarea 
nuvelei omonime, publicate anterior, 
exprimă un punct de vedere socio-filozofic 
ce dă filmului o dimensiune gnoseologică. 
Armonizarea celor două componente esențiale 
pentru o operă de artă — cu atât mai mult când 
este vorba de cinema atestă nivelul hors-serie 
al scenaristului care se află la prima colaborare 
cu regizorul. 

Un nou-născut este ales încă de când se 
afla în pântecul mamei să devină vedeta celui 


` i 


a 


SHOW 


toate persoanele cu care are de-a face sunt 
actori puși să joace respectivele partituri. De la 
„trenuri strict păzite“ (cinefilii vor recunoaşte 
titlul filmului lui Jerzy Menzel, laureat cu Oscar 
'67) la „persoane strict supravegheate“. 
Dimensiunea kafkiană este prezentată în acest 
voyerism practicat la scară planetară. Un 
demers cu care încet, încet am și început să ne 
obișnuim, dacă ne gândim la serialul 
confesiunilor intimisime la care a fost somat 
președintele american, retransmis pe rețelele 
internationale de televiziune. Captivitate in 
libertate — iata profeția autorilor pentru viitorul 
mileniu III. 

O minciună mare cât un mileniu greu de 
asumat de către eroul programat să fie victimă. 
Niccol urmează in final lecţia eterna 
shakespeariană: doar sub puterea dragostei 
„vrăjite“ cele rele se pot desface. Si umanitatea 
continuă să spere în Bine. 

Superstarul momentului Jim Carrey, 
renunțând la grimase, susține acest recital al 
credulitatii ultragiate cu farmecul și naturaletea 
unui actor experimentat. Un film de văzut 
absolut neapărat. 

Adina DARIAN 


e Jim Carrey pe punctul de a descoperi,conspiratia de 10.909 zile 


mai mediatizat serial din toate timpurile. Deci, 
încă, înainte de a se fi născut până la 
maturitate, eroul fără-voie descoperă după 
10.909 zile de viata incredibila conspirație: 
5000 de camere de televiziune ascunse îi 


The Truman Show ° Producţie: Paramont 
Pictures 1997 * Regia: Peter Weir e Scenariu: 
Andrew Niccol * Imaginea: Peter Biziou ° Cu: 


Jim Carrey, Laura Linney, Noah Emmerich, 


cest film ne dovedește că industria 

cinematografică porno, cu 
cineastii ei obscuri si vedetele ei efemere, 
poate fi un subiect extraordinar de satira 
și dramă.  Regizorul-scenarist Paul 
Thomas Anderson (aflat la al doilea film) 
ne oferă o cronică a imperiului „filmelor 
pentru adulţi“ — cealaltă „uzină de vise“ 
din Los Angeles: de la abandonul 
hedonist din anii '70 — epoca de aur a 
pornografiei, pana la sfortarile disperate 
de a supraviețui în deceniul următor — anii 
videocasetei si ai competiţiei necruta- 
toare. 

Acţiunea începe în 1977, când Eddie 
(Mark Wahlberg), un tânăr nu prea 
deștept, dar neobișnuit de bine înzestrat 
din punct de vedere sexual, fuge de 


acasă ca să-și valorifice marea calitate, 
sau asa cum o numește el, „talentul 
special“ pe care i l-a dăruit natura. Eddie 
face cunoștință cu regizorul de „filme 
pentru adulți“ Jack Horner (Burt 
Reynolds) și se transformă peste noapte 
în pornostarul Dirk Diggler. El își ia în 
serios gloria dubioasă, premiile câștigate 
(industria porno decernează și ea premiile 
ei) și filmele în care apare, cu dialogurile 
lor imbecile, pretextele penibile de intrigă 
și nenumăratele scene de copulatie. Dar 
succesul este vremelnic. 

Debutul lui Paul Thomas Anderson, 
Sydney/Hard Eight (1995), a fost 
aclamat la festivalul Sundance pentru 
siguranța constructiei și a stilului. În noul 
său film, virtuozitatea este frapantă încă 
de la prima secvenţă — un plan lung de 
aproape patru minute, în care aparatul de 
filmat pătrunde din stradă în atmosfera 
încinsă a unui local de noapte și ne 
prezintă personajele principale, la mese, 
pe ringul de dans, în bucătărie. Ritmul 
electrizant, naratiunea ambițioasă si 
complexă, strălucirea satirei, supletea 
trecerilor de la comedie la patos — toate 


urmăresc toate mișcările și le retransmit în PE A acestea îl plasează pe Anderson 
integritatea lor, transformând existența sa Natasha McElhone e Distribuit de: Ro-Image | (păstrând proporţiile de vârstă și 
privată într-un spectacol mondial. De altfel 2000. experiență) în categoria lui Martin 


flee eeeeeeeeeeeeeeeeeeey 


DE FILM PORNO 


Scorsese si a lui Robert Altman, deci 
printre cei mai înzestrați cineasti 
americani. Calitatea lui principală este 
compasiunea pentru slăbiciunile 
omenești, o afecțiune intelegatoare 
pentru lumea sordidă pe care ne-o 
înfățișează. Tonul nu este moralizator și 
nici un personaj nu e o simplă caricatură. 
Toţi sunt oameni chiar dacă sunt la 
marginea societăţii sau excluși din ea; 
oameni care încearcă să întemeieze în 
comunitatea lor un surogat de familie; 
oameni care se droghează ca să nu-și 
privească în fata degradarea. Cu nevoia 


e Mark Wahlberg si John C. Reilly: 
Un ritm electrizant. 


lor de demnitate, pretentiile de artisti si 
capacitatea lor aproape copilareasca de 
a-si face iluzii, sunt comici si in acelasi 
timp induiosatori. Întreaga echipă de 
actori este superbă, deasupra tuturor 
ridicându-se Burt Reynolds în 
performanța carierei sale; regizorul 
idealist, care visează să facă un film 
porno „sincer și adevărat și dramatic“ și 
care decade de la pornografia pentru 
marele ecran la pornografia pe benzi 
video. Este un personaj patetic, care va 
trăi multă vreme în amintirea noastră. 
Andrei GORZO 


Boogie Nights ° Producţie: SUA 1997, 
New Line Cinema * Scenariul și regia: 
Paul Thomas Anderson ¢ Imaginea: 
Robert Elswit e Cu: Mark Wahlberg, Burt 
Reynolds, Julianne Moore, John C. 
‘Reilly, Heather Graham, William H. Macy 
e Distribuit de: Vision PM. 


SPeeeSSSSHSHHSHHHSHHHOHSHSHSHSHHSHSHSHSHSHHHSHHHSHSHHSHESEHSHSHHHHHHHHHHH8HEHEHSHEHHHEH8HHH8H8H8EH8HHEEE8 


MULAN 


straveche legenda chineza este sursa 

de inspiratie a celui mai recent lung- 

metraj de animatie al studiourilor Disney: 
povestea eroică a tinerei Mulan, singurul vlăstar 
al familiei Fa. Atunci când mesagerii împăratului 
sosesc în satul ei și îi cheamă pe bărbaţi la luptă 
împotriva hunilor invadatori, Mulan ia locul 
tatălui său, prea bătrân și slăbit pentru război, și 
se alătură oștirii. Ea pleacă de acasă pe ascuns, 
îmbrăcată în straie bărbătești, înarmată cu sabia 
familiei, călare pe un armăsar negru, însoțită de 
un greier aducător de noroc și de un dragon 
protector. Acest dragon este una dintre cele mai 
hazlii făpturi din fauna Disney: o biată soparla 
lipsită de orice atribut terifiant, dar înzestrată cu 
un debit verbal de-a dreptul năucitor. Eddie 
Murphy, care asigură vocea personajului, . îi 
oferă ceva din neastâmpărul personalităţii sale. 
Filmul are o concepție vizuală simplă, 
aerisită. Imaginile nu sunt supraîncărcate cu 
motive orientale — izvoare, sălcii, pagode și flori 
de cireș — și culorile nu explodează pe ecran. 
Colecţia de cântece (nu prea bogată: doar cinci 
melodii, compuse de Matthew Wilder și David 
Zippel) nu este tot ce ne-am putea dori, dar 
coloana sonoră este susținută admirabil de 


iss 


Jerry Goldsmith. Prolificul (si  inegalul) 
compozitor lucreaza aici la cota maxima a 
talentului sau. Muzica lui, grandioasa fara a fi 
bombastica, vioaie si exotica fara a-si pierde 
eleganta, contribuie la dramatismul celei mai 
spectaculoase secvente din film: cavalcada 
hunilor — un iures de cai si calareti navalind pe 
un platou înzăpezit — un tur de forță al graficii 
computerizate. 

Am descoperit în acest basm o calitate 
destul de rară la filmele de animaţie Disney: 
farmecul poveștilor de aventuri care mă 
încântau când eram copil. Cu exotismul, emoția 
simplă și suflul lor narativ, păreau a vorbi despre 
o viață de peripeții, fapte vitejești și gesturi 
nobile. Lumea lor semăna bine cu lumea acestui 
film. 


A.G. 


Mulan * Productie: SUA 1998, Walt Disney 


Pictures * Regia: Barry Cook, Tony Bancroft * 
Scenariul: Rita Hsiao, Christopher Sanders, 
Philip Lazebnik, Raymond Singer, Eugenia 
Bostwick-Singer * Voci: Mung-Na Wen, Eddie 
Murphy, Pat Morita, Lea Salonga, Miguel Ferre: 
¢ Distribuit de: Buena Vista/România film. 


KARTEX TRADING L.T.D. 
VORTEX 


ULEIURI DE MOTOR SI INDUSTRIALE 


+ i 


GOODFYEAR 


Blvd. Libertăţii, Nr. 18, Sc. A, Bloc 104, 
Sector 5, Cod Postal 70542, Bucuresti - ROMANIA 
Tel/Fax: +40-1-336 57 80; 336 57 90; 337 05 15; 337 04 20 


17 


18 


Din doi în doi ani il international 
de cinema“ de la Riga - sază Forumul 
cinematografic international „Arsenals“. 


Întemeiat de un grup de regizori și de 
filmologi letoni și străini, între care Juris 
Podnieks, Werner Nekes și luri Tsivian, 
reunind astăzi cineaști din zece tari, Centrul 
își propune „să ocrotească libertatea de 
creaţie și unicitatea culturilor naționale“, cum 
spune Augusts Sukuts, directorul lui. 
Festivalul găzduit de orașul de pe Daugava 
rămâne pârghia esenţială în înfăptuirea 
acestei politici comune și, judecând după 
ediția la care am participat, o pârghie eficace: 
alegerea filmelor și gândirea programelor 
denotă un spirit suplu, străin de orice 
partizanat estetic (și nu numai estetic), 


CONFIRMĂRI ȘI 


SURPRIZE 


încurajarea aspiratiei spre originalitate, 
susținerea efortului de impunere a valorilor 
mai putin cunoscute sau chiar ingorate. 
SCURTĂ ISTORIE. „Arsenals“ se trage 
din „Zilelele filmului *86“. Manifestarea ținută 
la Riga acum mai bine de un deceniu 
avusese proporții modeste: însumase doar 
24 de filme, provenite din doar 9 tari. Ea 
constituise, însă, o binevenită deschidere de 
orizont, relevând cinefililor — spre iritarea 
autorităților comuniste — un cinematograf 
nestiut, altul decât cel comercial și/sau oficial. 
De-a lungul timpului, festivalul din capitala 
Letoniei nu își va încălca promisiunea iniţială 
și fiecare dintre ediţiile lui va acoperi câteva 
din „petele albe“ de pe harta culturii 
cinematografice a spectatorului autohton: în 
1988, principalele programe se centrează pe 
mișcările de avangardă din anii '20 și pe 
cinematograful cehoslovac din deceniul al 


e Pantoful de Laila Pakalnina, premiul FIPRESCI 


patrulea; în 1990, partea leului îi revine lui 
Peter Greenaway; „Arsenals ‘92" îi aduce în 
prim plan pe Satyajit Ray și pe Jim Jarmusch; 
la „Arsenals ‘94“ și „Arsenals '96“, o serie de 
incursiuni în istorie și în actualitate, de la 
clasicii ruși la independentii americani, 
omagiază centenarul ecranului. 
CONSECVENTA. Oferind publicului nu 
mai putin de 190 de filme de fictiune, de 
animaţie si documentare (din 38 de ţări), 
ultima editie a festivalului continua sa 
exploreze cinematograful mondial de ieri si 
de azi cu atenție, cum o arată abundența 


programelor, cu succes, cum o arată afluxul 
de spectatori, cei mai mulţi tineri, ca la mai 
toate festivalurile — surori. Printre cele mai 
bune cicluri se numără cel dedicat lui Abbas 
Kiarostami, Abolafaz Jalili si Mohsen 
Makhmalbaf, trei dintre exponentii „noului val“ 
de la Teheran; desigur, selecţia își găsește 
centrul de greutate în opera cu accente 
reflexive, cu o discretă reverberatie lirica si cu 
o limpezime de cristal a lui Kiarostami, astăzi 
mentorul tinerei generaţii de cineasti iranieni. 
Cuprinzând filme de Atom Egoyan, Guy 
Maddin, Jean-Claude Lauzon si André 
Forcier, o alta sectiune ne permite sa 
constatăm mai ales înclinația spre 
nonconformism și mobilitatea stilistică a 
cinematografului canadian. Panorama 
filmului australian din anii '90 ne 


încredințează încă o dată că regizori ca Paul 
Hogan sau Scott Hicks știu să răspundă 


r 


gustului popular fără să renunțe la subtilitate. 
Un grupaj alcătuit numai din producții 
franceze îi privilegiază pe noii sosiți în arenă, 
de la Manuel Pradal la Sandrine Veysset. 
Balticii, cu osebire letonii, au parte de 
programe ample, nu lipsite de opere 
simptomatice pentru strădaniile, intensificate 
după destrămarea imperiului sovietic, de 
împrospătare a temelor și a formulelor 
expresive. În sfârșit, retrospectiva consacrată 
lui Theo Angelopoulos vine să reafirme, dacă 
mai era nevoie, forța de viziune și de stil a 
cinematografului de autor, întruchipat cu 


e Casa din Riga construită de 
arhitectul Mihail Eisenstein 
strălucire de cineastul grec. 

O COMPETIȚIE STRÂNSĂ. În secțiunea 
competitivă, „Arsenals *98“ înscrie nu puţine 
filme de valoare, toate realizate între 1996 și 
1998. Unicul juriu al festivalului, juriul 
desemnat de Federaţia internaţională a 
presei cinematografice, se vede pus în 
situaţia de a aplica, în două cazuri, acea 
prevedere a regulamentului FIPRESCI 
potrivit căreia Premiul criticii nu poate fi 
_ acordat aceluiași film decât o singură data, la 
un singur concurs, chiar dacă l-ar merita și la 
altele. Cum The Sweet Hereafter al lui Atom 
Egoyan și Fluviul al lui Tsai Ming-Liang îl 
cuceriseră recent la Cannes și, respectiv, la 
Berlin, două candidaturi dintre cele mai 
redutabile „ies din joc“, spre regretul unanim 
al criticilor chemați să stabilească 
palmaresul. 

Rămân să își măsoare forțele autori deloc 
neglijabili. Câţiva fac parte din familia 
experimentatorilor cu ambiţii mai mult sau 


JURIUL FIPRESCI 


Peter Cargin, președinte (Marea Britanie) 
Thomas Rotschild (Germania) 


George Littera (România) 
Einar Guldvog Staalesen (Norvegia) 
Anita Uzulniece (Letonia) 


mai putin împlinite. Portughezul Joao Cesar 
Monteiro vădește o puternică atracție spre 
insolit și o inventivitate pe cât de 
efervescentă pe atât de indisciplinată: 
Pelvisul lui John Wayne e un suprinzător 
eseu despre mit, eros, divinitate, tributar însă 
divagatiilor livresti si filosofarde. Formula 
eseistică se întâlnește si la israelianul Elia 
Suleiman: reflectie asupra conditiei populatiei 


@ IVAN CEL GROAZNIC 
cu Nikolai Cerkaspv 
arabe din Israel, Cronica unei disparitii 
amesteca amintirea si prezentul, elementul 
documentar si cel fictional, rolul de 
observator si cel de protagonist al intamplarii 
pe care le deţine însuși regizorul. Figura 
proeminenta a cinematografului independent 
din Statele Unite, Nina Menkes scrie, 
fotografiază, regizează si produce The 
Bloody Child: meditatie pe un ton dur si 
nelinistitor, despre violenta, filmul nu scapa 
de tentatia manierismului, ceea ce nu ne 
împiedică, totuși, să-i remarcăm calităţile: o 
plastică mereu tensionată, o țesătură sonoră 


complexă, un ritm de o certă putere 
obsesională. Ceilalţi cineaști aflaţi în 
competiție înaintează pe drumurile 
tradiționale, parcurgându-le însă cu o 


siguranță sporită. Preocupat de observaţia 
socială, morală și psihologică, adept al unei 
scriituri sobre, Bruno Dumont face, fără urmă 
de complezenta, o incizie în mentalitatea 
tineretului francez de azi: Viaţa lui Isus se 
plasează în registrul unui realism aspru, cu 
tuse veriste, Vocatia lirica a lui Sulev Keedus, 
ambasadorul eston al noului cinematograf 
nordic,izbucneste in Georgicele: poezia 
peisajului sălbatic învăluie, aici, povestea 
delicatei prietenii dintre un bătrân și un 
adolescent izolați pe o insulă pustie, o 
poveste cu miez filozofic, proiectată adeseori 
în lumina mitului. Islandezul Fridrik Thor 
Fridriksson are talent pentru narațiunea 
energică și simț pentru atmosfera 
apăsătoare: Insula diavolului, romanul 
destinului unei familii din Rejkyavikul anilor 
'50, descrie americanizarea vieții autohtone 
dar tratează tema fără nuantari. Cu 
Serenada dragostei, Shirley Barrett nu 
dezminte reputaţia regizoarelor australiene, 
atât de numeroase în producţia locală și atât 
de lăudate de critica de pretutindeni: brodată 
pe motivul încurcăturilor amoroase, comedia 
e presărată cu mici notații ironice, pline de 


vioiciune, pentru ca, în final, să basculeze pe 
neașteptate în umorul negru. Cu inteligenţă și 
cu măsură, olandezul Peter Delpeut 
exploatează farmecul unei iconografii cu 
parfum de epoca: Felice... Felice... 
împrumută rafinate sugestii plastice din 
fotografiile cu subiect japonez ale lui Felice 
Beato, von Stilfried și ale lui Hikoma Ueno, 
realizate la sfârșitul secolului trecut. 

CÂȘTIGĂTORII. Menţiunea specială 
decernată de juriul FIPRESCI îi va reveni lui 
Jafar Panahi pentru Oglinda, iar mult ravnitul 
Premiu al criticii internationale va fi obținut de 
Laila Pakalnina pentru debutul ei în lung- 
metrajul de ficţiune, Pantoful. Discipol al lui 
Kiarostami, Panahi probează o temeinică 
educaţie realistă, finețe analitică în captarea 
stărilor psihologice și, atunci când împletește 
ficțiunea cu documentarul, o justă intuiție de 
ordin stilistic: istoria fetiţei care, în drumul 
spre casă, se rătăcește în oraș, funcționează 
ca un pretext ingenios pentru compunerea 
unui veritabil caleidoscop de instantanee din 
viata cotidiană. Construit în jurul unei fapt 
anodin (trei grăniceri găsesc un pantof de 
damă pe o plajă aflată în zona de frontieră și 
pornesc, la ordin, în căutarea posesoarei lui), 
filmul tinerei regizoare de la Riga pare să aibă 
o miză „minoră“. Nimic mai neadevărat. 
Folosind acest tipar narativ simplu, Pakalnina 
reușește să opereze o secţiune cuprinzătoare 
în existenţa de zi cu zi a unei așezări letone 
dominate de atmosfera tipică a anilor '50, să 
facă din microcosmosurile umane aduse pe 
ecran oglinzile în care se răsfrânge, dramatic 
sau ironic, macrocosmosul istoric, social și 
politic, să suprindă un climat opresiv, stăpânit 
de suspiciune, de frica semănată de ocupația 
sovietică . Intenţiile autoarei sunt slujite 
admirabil de un limbaj interesat cu precădere 
de bogăţia și de consistenţa realistă a 
detaliului, vizual și sonor. 

CELEBRARE. „Arsenals '98“ stă sub 
semnul sărbătoririi celor o sută de ani de la 
nașterea lui Eisenstein, ilustrul fiu al orașului 
de pe Daugava. La retrospectiva integrală a 
filmelor pe care ni le-a lăsat cineastul se 
adaugă câteva suprize: Serghei Eisenstein. 
Fantezia mexicană al lui Oleg Kovalov este 
o „versiune de autor“, cum zice însuși 
Kovalov, a materialului tras pentru Que viva 
Mexico!; scurt-metrajul documentar 
Dezastru la Oaxaca, regizat de Eisenstein în 
colaborare cu Grigori Aleksandrov în 1930; 
fragmente din materialul pentru seria a treia 
din Ivan cel Groaznic. Un simpozion 
pasionant îi adună pe exegetii ruși, letoni și 
americani ai operei eisensteiniene. Oaspetii 
sunt invitaţi să vadă străzile din Riga pe care 
se mai păstrează clădirile, cu o frenetică 
decorație Jugendstil, ridicate de Mihail 
Eisenstein, tatal regizorului. La Keipene, 
pitorescul sat indragit de Eisenstein in 
copilărie, există o statuie de ceară a 
cineastului și toată lumea prezentă la festival 
se duce acolo, într-un pelerinaj afectuos. 


George LITTERA 


19 


22 


Rolul din Boogie Nights (v. 
cronica la pag.15) a însemnat 
pentru Burt Reynolds o șansă 
nesperată de reabilitare. 
Cariera sa se afla în derivă și 
un divort costisitor (de Loni 
Anderson) îl adusese aproape 
de ruina financiară. Dacă în 
1980 Reynolds era una dintre 
cele mai puternice vedete de la 
Hollywood, zece ani mai târziu 
producătorii ridicau din umeri 
auzindu-i numele. El însuși își 
privea gloria și declinul cu o 
ironie tristă: „Am jucat în genul 
de filme care sunt proiectate în 
închisori si în avioane — locuri 
de unde spectatorii nu pot să 
fugă“. Reynolds avea nevoie de 
un film bun și de un personaj 
bogat ca cel din Boogie 
Nights: regizorul de filme 
porno, cu profesionalismul său 
absurd, cu dorința sa ridicolă 
de a crea o operă pentru 
posteritate, cu amestecul său 
de înțelepciune și naivitate. 

Actorul și-a meritat 
Globul de Aur și nominalizarea 
la Oscar obtinute pentru acest 
rol. Triumful său le-a dat 
dreptate putinilor admiratori 
care continuaseră să susțină că 
în spatele filmelor de duzină, 


dincolo de narcisismul imaginii 
publice și de reputația de 
afemeiat, s-a aflat întotdeauna 
un interpret talentat. 

Burt Reynolds s-a născut în 
1936, a copilărit în West Palm 
Beach, statul Florida (unde tatăl 
sau era șeful poliției) si este 
nepotul unei indience din tribul 
Cherokee. A început să 
studieze actoria după ce un 
accident de mașină a pus capăt 
de timpuriu carierei de fotbalist 
profesionist la care visase. S-a 
orientat pentru început spre 
televiziune; cu multă răbdare și 
abilitate strategică, jucând în 
seriale si construindu-si o 
imagine în talk-show-uri, și-a 
pregătit rampa de lansare spre 
marele ecran. Așteptând marea 
ocazie, fostul fotbalist a tatonat 
mai întâi terenul, acceptând să 
apară în câteva filme de serie 
B. În anul 1972, regizorul John 
Boorman i-a oferit un rol de 
mare impact intr-un film 
extraordinar: Deliverance, 
povestea a patru oameni de 
afaceri prosperi, dornici să-și 
afirme masculinitatea și 
calitățile de supraviețuitori, 
care pornesc într-o expediție pe 
un râu neexplorat, într-un tinut 


BURI REYNOLDS 


sălbatic. Mica lor aventură se 
transformă într-un coşmar. 
Personajul lui Reynolds este 
superman-ul grupului, un atlet 
care îi disprețuiește pe cei slabi 
și se crede capabil să supună 


natura, Evenimentele 
traumatizante îi strivesc 
aroganta virila, îi spulberă 


pretenţiile de macho. „Eroul“ 
devine o victimă și o povară 
pentru ceilalți. Reynolds a 
devenit un star, dar timp de 25 
de ani n-a mai avut parte de un 
rol atât de complex și de 
îndrăzneț ca cel din 
Deliverance. Nici pe departe. A 
ales ipostazele care cuceresc 
infailibil simpatia publicului: 
haimana cuceritoare in W.W. 
and the Dixie Dancekings 
(John G. Avildsen, 1975), 
contrabandist si bufon in Lucky 
Lady (Stanley Donen, 1975), 
polițist idealist in Hustle 
(Robert Aldrich, 1976). Si-a 
realizat pe ecran visul 
neîmplinit din adolescenţă, 
interpretând fotbaliști 
profesioniști în The Longest 
Yard (Robert Aldrich, 1974) și 
în Semi-Tough (Michel Ritchie, 
1977). 


În 1978 Burt Reynolds 


declara într-un interviu: „Oricum 
te-ar eticheta producătorii — 
actor, vedetă, personalitate - , 
un singur aspect contează în 
ochii lor: rentabilitatea“. El a 
găsit formula cea mai rentabilă 
în filmul Smokey and the 
Bandit (Hal Needham, 1977): 
umor grosier, polițiști 
ridiculizati, cât mai multe mașini 
răsturnate și cât mai multe 
zâmbete pe sub mustață. 
Filmele care au urmat sunt greu 
de deosebit unele de altele, dar 


o vreme lucrurile au mers 
strună. Cu narcisismul său 
temperat de umor, Burt 


Reynolds era un erou mai 
uman și mai agreabil decât 
principalul său rival la box- 
office, Clint Eastwood. Dar de-a 
lungul anilor '80, steaua lui a 
început să palească, până 
când Reynolds a intrat într-o 
eclipsă totală. Idolul uitat a 
revenit la televiziune, scena 
primelor sale succese. Rolul din 
Boogie Nights s-a dovedit a fi 
colacul lui de salvare. lar el a 
dovedit ca îl merita. 


Andrei GORZO 


MEG RYAN 


Face parte din acea 
categorie de oameni despre 
care se spune că atunci când 
surâd e semn de la Dumnezeu! 
Acest har ea a reușit să-l 
valorifice într-o carieră de actriță 
foarte bine cotată și în inima 
publicului, și la box-office. Dar 
despre bani nu-i place să 
discute. De altfel Meg Ryan 
practică o strategie specială în 
relația cu mass-media. Si 
aceasta pentru că ea de fapt s-a 
pregătit să devină ziaristă, 
studiind la Universitatea din 
New York, dar nu a practicat 
niciodată: „În schimb, știu să mă 
apăr de ...confrati!“ De unde si 
parcinomia declaraţiilor și 
marturisirilor, nu o dată 
contradictorii. 

La nici 20 de ani (s-a 
născut în 1962 la Fairfield, 
Connecticut), are șansa să 
debuteze în regia lui George 
Cukor cu Rich and Famous 
(1981). A fost ultimul film al 
maestrului adulat, iar artista 
dorește să-i materializeze un 
vechi proiect, reeditarea 
succesului din '39 cu The 
Women în care Joan Crawford, 
Norma Shearer, Joan Fontaine, 
Paulette Goddard și alte staruri 
— 0 distribuţie în exclusivitate 
feminină — dădeau strălucire 
unei piese de Clare Boothe, 
discutând despre diverse 
stratageme în cursa dupa 


„prieteni“. N-ar fi prima dată 
când Meg Ryan s-ar aventura 
într-un remake — e cunoscută 
actuala controversă născută de 
City of Angels. Părerea ei este 
că „lubirea face parte din 
existenta fiecaruia, asa ca e 
firesc ca istoria filmului sa se 
confunde cu o lungă poveste de 
dragoste mereu si mereu 
reluată“. 

Este una din afirmaţiile 
sale tipice în care cochetează 
cu propriul destin. De exemplu, 


„Sunt o romantică 
incurabilă, dar... 
puteți conta pe 


acceptând oarecum eticheta 
care i s-a aplicat, consimte: 
„Sunt o romantică incurabilă“ 
însă adaugă: „...Dar puteți conta 
pe mine!“ Tot ea explică, ori de 
câte ori are ocazia, că umorul 
este strict necesar în această 
profesie fiind și o dovadă de 
maturitate. Maturitatea artistică 
şi-a demonstrat-o Meg Ryan 
atunci când, deși declara senină 
„Sunt incapabilă să-mi planific 


cât de cât cariera!“, ea punea 
bazele unei companii de 
producție proprii „Prufrock 


Pictures“, care-și propune să 
încurajeze acele filme 
consacrate în exclusivitate 
relațiilor dintre oameni: „sistemul 
hollywoodian te obligă să te 
convertești și în producător ca 
să poți să exiști“. Criteriul unic în 
selecția scenariilor: puterea de 
seducţie a naraţiunii propriu- 
zise. Așa se face că majoritatea 
filmelor ei au o tentă 
sentimentală, care însă este 
foarte nuanţată. Pentru că Meg 
Ryan susține: „Nu poți juca la 
infinit același gen de roluri!“ De 
unde și grija pentru a alterna 
partiturile mai facile cu cele 
grave, într-o cât mai armonică 
filmografie care a purtat-o și prin 
horror-ul tenebros (Amityville 
lli: The Demon, 1983, r. 
Richard Fleischer) și prin 
parodia genului (Armed and 
Dangerous, 1985, r. Mark L. 
Lester), prin aventuri aviatice 
(Top Gun, 1986, r. Tony Scott) 
care, pe aripile melodiei 
oscarizate „Take My Breath 
Away“, au îndreptat-o spre cel 
ce avea sa-i devina — pana azi 
partener de viata, Dennis Quaid, 
întâlnit in Innerspace (1987, r. 
Joe Dante — comedie SF). 
Meandrele menajuluilor sunt 
configurate de intriga din D.O.A. 
(1988, r. Peter Hyms). Desi 


pentru juna tatuata din 
Promised Land (1988, r. 
Michael Hoffman) a fost 


nominalizată la premiul „Spirit“, 
abia When Harry Met Sally 
(1989), filmul lui Rob Reines, o 
propulsează cu adevărat printre 
vedete. Imediat actrița câștigă 
teren interpretând trei roluri 
hazoase în comedia trăsnită 
Joe versus the Volcano (1990, 
r. John Patrick Shanley). După 
ce participă la grandioasa 
reconstituire a vieţii lui Jim 
Morrison, The Doors (1991), la 
care o invită Oliver Stone, revine 
ca protagonistă în comedia 
Prelude to a Kiss (1992, r. 
Norman René), pentru a plonja 
apoi într-o dramă apăsătoare 
despre doi amanți damnati: 
Flesh and Bone (1993, r. Steve 
Kloves, partener Dennis Quaid). 
Cu șlagărul „A Wink and a 
Smile“ paseste pe urmele 
predecesoarelor Irene Dunne si 
Deborah Kerr pentru a induiosa 
o lume-ntreaga in Sleepless in 
Seattle (1993, r. Nora Ephron). 
Consecventa principiului 
„algoritmului“ umoral, până la 
următoarea comedie romantică, 
în care devine nepoata lui... 
Albert Einstein (1.Q., 1994, r. 
Fred Schepisi), abordează un 
rol dificil de compoziţie într-o 
dramă domestică: soția mamă 
alcoolică din When a Man 
Loves a Woman (1994, r. Luis 


Mandoki). Recupereaza 
simpatia unanima cu French 
Kiss (1995, çr. Lawrence 


Kasdan) si suprinde in chip de 
punk-ista revansarda in 
Addicted to Love (1996, r. 
Griggin Dunne). Dupa ce se 
întoarce in timp in secolul XVII, 
in Restoration (1996, r. Michael 
Hoffman), isi pierde viata ca 
pilot de helicopter în conflictul 
din golf: Courage under the 
Fire (1996, r. Ed Zwick). O 
creaţie etalată în flash-back și 
apreciată ca demnă de Oscar, 
Deși a avut două nominalizări la 
Globul de aur pentru Când 
Harry... și Nopți albe..., inca 
nu a primit trofeele râvnite și 
meritate. 

Dar Meg Ryan 
perseverează,  filmând în 
prezent un remake după Ernst 
Lubitsch, The Shop Around 
the Corner, 1939, reactualizat 
de mai vechea sa prietenă Nora 
Ephron: You've Got Mail, 
Semn ca „mesajul“ doctoritei ce 
trăiește o incredibilă poveste de 
dragoste în City of Angels 
(1998, r. Brad Silberling) a ajuns 
acolo sus... 

lrina COROIU 


De 
la 
serial 
la 


Lansate în 1998, Dosarele X (v.nr.9/98) și Răzbunătorii (v. pag 14) se 
alătură valului de versiuni cinematografice ale unor seriale de televiziune 
de mare succes. În acest grupaj vă prezentăm cele mai populare cazuri 
de trecere de pe micul pe marele ecran. 


superproduc 


STAR TREK 


SERIALUL 

Acţiunea se petrece în secolul XXIII, când nava 
americană Enterprise cutreieră spaţiul cosmic în căutarea 
„frontierei finale“. Star Trek a fost conceput de producătorul 
Gene Roddenberry ca o epopee a explorării infinitului și în 
același timp ca un apel la armonie universală, în anii 1966 
— 1969 când Statele Unite și Uniunea Sovietică se aflau în 
susținută competiţie pentru „colonizarea“ spaţiului cosmic 
susținut și de Războiul Rece. 

Nava Enterprise simbolizează Naţiunile Unite, iar 
disputele interplanetare pe care le aplanează în drumul său 
sunt reprezentări alegorice ale conflictelor din lumea 
noastră. Plini de optimism si de bune intenţii, realizatorii au 
completat echipajul Enterprise cu un ofițer rus numit Cehov. 
Deși serialul a avut initial o audienţă modestă, ideile sale 
pacifiste, dezbaterile naive și efectele vizuale rudimentare, 
dar inventive, au atras cu timpul din ce în ce mai multi 
admiratori. incurajat de succesul aventurilor 
cinematografice ale navei Enterprise, Gene Roddenberry a 
relansat serialul în 1987 — Star Trek: The Next 
Generation. 


@Un echipaj pentru pacea lumii 


FILMUL 

Ideea de a reînvia Star Trek pe marele ecran a fost 
influențată de impactul fenomenal al basmului SF Războiul 
stelelor (1997). Realizat de Robert Wise în 1979, Star 
Trek: The Motion Pictures este o producţie de mare 
anvergură, la care au lucrat maeștri ai efectelor vizuale, ca 
John Dykstra și Douglas Trumbull. Dacă unii admiratori ai 
serialului, rămași cu nostalgia efectelor modeste și a 
decorurilor ieftine, au fost derutati în primul moment de 
opulenta filmului, ei au depășit șocul de îndată ce au 
recunoscut fețele familiare ale actorilor de pe micul ecran, 
cu vesnicele lor expresii solemne. Filmul a fost un mare 
succes, a avut șase sequel-uri de calitate variabilă, dar si 
noi legiuni de fani denumiți trekkies care au consolidat 
cultul Star Trek. 


activităţii 


e Amenințarea concretă 
eama parandica (Tom Cruise) 


SERIALUL 


A fost creat de Bruce Geller, ca un 
surogat săptămânal de James Bond, într-o 
perioadă (1967-1973) când publicul 
occidental devora orice știre, orice roman și 
orice film despre „războiul rece“. Succesul 
serialului se datorează în mare măsura temei 
muzicale compuse de Lalo Schifrin, un 
amestec de rock și jazz a cărui energie 
propulsa acţiunea încă din primul minut. 
Fiecare episod era o aventură ingenioasă — 
un plan complex, construit ca un mecanism 
de înaltă precizie și dus la îndeplinire, cu o 
coordonare perfectă, de o echipă de experți. 
Agenţii aveau ca obiectiv general apărarea 
ordinii occidentale și conţinutul implicit al 
serialului era anticomunist. 


hotărât să pună capăt cu orice preț 
criminale ale lui Al 
Capone, regele contabandei cu 
alcool și cel mai puternic gangster 
din Chicago în anii Prohibitiei. 
Înfruntarea dintre Ness (interpretat 
pe micul ecran de Robert Stack) și 
Capone (Neville Brand) i-a oferit 
producătorului 
material dramatic superb. Martin a ales ca model clasicul Scarface 
(1932) al lui Howard Hawks. Abordarea realistă a violenţei i-a șocat pe 
unii telespectatori. Primul episod a fost lansat în 1959, la doi ani după 
moartea adevăratului Elion Ness. După asasinarea președintelui 
Kennedy în 1963, s-a dezlantuit o ofensivă împotriva violenţei: „Opriti 
baia de sânge săptămânală!“. Protestele a numeroși cronicari și 
indignarea publicului au pus capăt serialului, în 1963. 


MISSION: IMPOSSIBLE 
/ MISIUNE IMPOSIBILA 


THE UNTOUCHABLES / 


INCORUPTIBILII 


Dramatizarea unui capitol Realizată în 1987 de Brian De Palma, 
legendar din istoria  FBl-ului: după un scenariu de David Mamet, aceasta 
cruciada agentului Eliot Ness,  superproducţie cinematografică este nu 


Quin Martin un 


FILMUL 


Tom Cruise, interpretul agentului 
Ethan Hunt pe marele ecran, l-a convins 
pe Brian De Palma să preia cârma unui 
proiect față de care regizorul nu simțea 
nici un fel de entuziasm. Deși Misiune 
imposibilă (v. cronica nr.10/96) a realizat 
încasări fabuloase (452 milioane dolari în 
toata lumea), De Palma a refuzat sa 
participe la campania de lansare și în 
interviuri a pomenit filmul cu răceală. De 
fapt nu are nici un motiv să se rușineze de 
contribuția sa la acest blockbuster, un 
stralucit exercițiu de suspans, care nu 
trădează promisiunea sloganului 
publicitar: ,Asteptati-va la imposibil!“, si a 
cărui virtuozitate imperioasă captează 
chiar spiritul serialului. Scenariștii (printre 
care Robert Towne) au adus la zi 


numai o repovestire a evenimentelor care 
au dos la condamnarea lui Al Capone 
(pentru evaziune fiscală, singura dintre 
infractinile sale ce a putut fi dovedita!), ci si 
un omagiu adus filmelor cu gangsteri din 
vremurile mitice ale Prohibitiei. Eliot Ness 
(Kevin Costner) este prezentat de data 
aceasta ca un idealist lipsit de experienţă, 
care învață treptat că împotriva lui Al 
Capone (Robert De Niro) doar metodele brutale au sorți de izbândă 
Incoruptibilii rămâne cel mai mare succes de critică al lui De Palma. Spre 
deosebire de serial, filmul nu a stârnit nici o reacţie de protest, având parte 
doar de un comentariu ironic al lui D. Clancy, director executiv al Consiliului 
Turistic din Chicago: „Să asociezi imaginea orașului Chicago cu ideea de 
gangsterism este ca și cum te-ai aștepta să întâlnești gladiatori la Roma" 
Omenirea se obisnuise cu violenţa. 


Costner) 


e Barbara Logan si Martin 
Landau - agenti secreti in Misiune 
imposibila (versiune TV) 


conţinutul ideologic si filmul a fost 
interpretat ca o viziune paranoică a lumii 
occidentale: nu mai există amenințare 
precisa, nici front stabil, dușmanul poate fi 
propria organizație sau propriul guvern, 


Regretăm eroarea 
numelui actriţei 
de pe coperta | nr. 10/98. 
Este LIV TYLER. 


si azi (cu Kevin 


THE FUGITIVE 


EVADATUL 


SERIALUL 
La vremea ei (1963-66), 
povestea chirurgului Richard 
Kimble (David 
învinuit pe 


Jenssen), 
nedrept de 
asasinarea sotiei sale, a batut 
toate recordurile de audienta. 
Numarul telespectatorilor care 
au urmarit cu sufletul la gura 
demascarea adevaratului 
ucigas si reabilitarea lui Kimble 
in episodul final a fost depasit 
doar de succesul episodului 


a 


din Dallas în care se 
descoperă în sfârșit cine l-a 


împușcat pe J.R. 


în bătălia penthi 
reabilitare 


THE SAINT/SFÂNTUL 


SERIALUL 


„Un aventurier neobosit, pirat sau filantrop 
în funcţie de ocazie, temerar imperturbabil și 
incredibil de atrăgător“ . Cuvintele îi aparţin 
scriitorului englez Leslie Charteris și se referă 
la personajul său — Simon Templar — Sfântul, 
gentleman proscris și Robin Hood al lumii 
interlope. Aventurile Sfântului au circulat în 
cărți, benzi desenate, seriale radiofonice și 
într-o serie de filme finanţate de studiourile 
RKO, între 1938-58. Popularitatea eroului și-a 
atins cota maximă datorită serialului de 
televiziune (1963-68) produs de Lew Grade. 
Simon Templar, transformat într-un agent 
secret sofisticat, era interpretat de Roger a lui 
Moore, care a devenit o vedetă internaţională. 


FILMUL 


Ideea de a prelucra materia 
serialului pentru o versiune 
cinematografică „de lux“ s-a 
dovedit profitabilă chiar dincolo 
de așteptările producătorului 
Arnold Kopelson.  Evadatul 
(Andrew Davis, 1993 — nr. 4/94), 
a fost, după Jurassic Park, cel 
mai mare succes de public al 
anului și a concurat la Oscarul 
pentru cel mai bun film. Filmul a 
fost lăudat mai ales pentru 
realismul său și este adevărat că 
suferința și spaima doctorului 
Kimble sunt foarte convingător 
redate de cine altcineva? decât 
Harrison Ford. Totuși, câteva 
voci izolate au atras atenţia 
asupra absurditatilor 
spectaculoase care saboteaza 
credibilitatea personajelor. 
Romancierul James Ellory (L.A. 
Confidential) a descris 
Evadatul ca „ceva foarte rapid, 
asurzitor și stupid, care se 
termină cu o luptă cu pumnii între 
doi bărbaţi de 50 de ani, amândoi 
cardiaci“. 


@Harrison Ford 
surclasandu-si 
faima 


FILMUL 


Versiunea cinematografica din 
1997 (v.nr. 8/97), in regia lui Phillip 
Noyce, nu are nici o legatura cu 
literara 
serialul prafuit. Sfantul (Val Kilmer) 
este acum un hot cu o mie de fete si 
cu o copilărie nefericită, 
încearcă să salveze lumea și să-și 
găsească adevărata identitate. isi 
atinge primul scop, dar din păcate 
pentru producători, care sperau să 
relanseze personajul, noua identitate 
Simon Templar i-a 
indiferenți pe spectatorii anilor '90. 


sursa 


@Jodie 
Fosteri 
Mel Gibson 
au preluat 
„stafeta“ de 
la James 
Garner 


MAVERICK 


SERIALUL 


Principala calitate a 
aventurilor lui Maverick (James 
Garner) a fost întotdeauna 
umorul agreabil al personajului — 
un jucător de poker care 
vagabondează prin Vestul 
sălbatic, aruncându-se cu 
nonsalanta în situaţiile cele mai 
dificile și descurcându-se de 
fiecare dată datorită aptitudinilor 
sale de trișor și mincinos. 


Dosarul „De la serial la 
superproductie“ este 
realizat de Andrei GORZO. 


învechită sau cu 


care 


lasat 


FILMUL 


William Goldman, care 
primise un Oscar ca scenarist la 
Butch Cassidy si Sundance 
Kid (1969), a adaptat serialul de 
televiziune (1957-71) in acelasi 
spirit si Maverick (Richard 
Donner, 1994, v. nr. 12/94) este 
o  farsă-western plină de 
momente simpatice. Vestul 
sălbatic este aici un paradis al 
smecherilor și personajele se 
întrec în blufuri și în scamatorii. 
Mel Gibson este un Maverick 
relaxat, care în orice situaţie știe 
să păstreze un as în mânecă, iar 
apariţia lui James Garner în rolul 
tatălui lui Maverick este atuul 
suprem al filmului. 


@ Roger 

Moore, | 
propulsat 

vedetă 


LEOPOLDINA BALANUTA 
va trăi mereu 
prin arta sa 


Be accra sub pavaza unui rol de 
compozitie memorabila — Aase 
din poemul dramatic consacrat de Ibsen 
visătorului Peer Gynt, Leopoldina 
Bălănuță încerca să-și ascundă 
frumusețea unui chip cu ferme trăsături 
de tragediană pe care filmul avea să i le 
evidentieze: Fefeleaga in Nunta de 
piatra sau Mara din Dincolo de pod, 
ambele în viziunea lui Mircea Veroiu, 
prieten de suflet si eternitate, regizor 
care i-a oferit si alte partituri pe masura 
talentului ei poetic. Filmografia sa, 
numarand doar 20 de roluri, nu poate 
tezauriza pe de-a-ntregul imensa 
sensibilitate pe care artista si-a cultivat- 
o identificându-se cu eroinele literaturii 


É 


dramatice universale și autohtone, dar 
mai ales respirând versuri: Eminescu, 
Nichita Stănescu... Imaterialitatea 
spiritului ei nepereche doar necuvintele 
şi evanescenta unei apariții în 
Inghititorul de săbii îi pot fi emblemă: 
printr-o pădure desfrunzită, o nălucă 
bântuie asemeni Fecioarei Maria. 
Personajul întrupat și pe scenă în 
„Amurgul burghez“, acea Pietă în braţe 
cu mai tânărul coleg Dinu Manolache, 
plecat pe același drum cu o lună 
înaintea ei. De acum — imagine de 
neșters în memoria tuturor celor ce n- 
avem cum o uita pentru că, din harul 
religiozitatii ce o caracteriza, ne-a dăruit 
prea mult. 

Irina COROIU 


oc 
T 
3 
cC 
© 
= 
w 
3. 
ris 


BE 


Un festival al cineastelor 
ep.: Aflată la București la începutul 
lunii octombrie, doamna Jackie Buet, 

directoarea Festivalului filmelor realizate de 
femei de la Creteil a încercat să găsească 
pelicule românești pentru ediția următoare. 
Am rugat-o, la începutul discuţiei noastre, să 
schiteze profilul festivalului pe care îl 
conduce. 

J.B.: Festivalul s-a născut în 1979 în Franţa, 
într-un context legat de un centru cultural. Ideea 
de bază era de a face cunoscute, publicului 
francez, filmele realizatoarelor din lumea 
întreagă. În proiectul nostru cultural erau incluse 
și creaţii teatrale sau muzicale apartinand 
femeilor. Generaţia mea este legată de 
mișcarea feministă și deci, pentru noi, este 
importantă nu numai dimensiunea apolitică a 
vieţii culturale, ci și favorizarea femeilor în toate 
domeniile. Se poate spune că feminismul și 
cultura au dat specificul festivalului. 

Am crezut că proiectul va dura numai patru 
ani când l-am început, in 1979. El a devenit însă 
un important loc de întâlnire pentru femeile care 
lucrează în cinema și televizune, pentru 
jurnalistele din presa scrisă si vorbită. Am 
început modest, cu 30 = 40 de filme, în suburbia 
pariziană Seaux. După cinci ani ne-am mutat în 
altă suburbie, la Créteil, având aici avantajul 
unei case de cultură foarte mari, cu 1000 de 
locuri. Mai avem două sali mici, de 80 si 
respectiv 50 de locuri, aga încât programam și 
filme de mare audiență și unele experimentale. 
La ediţia 1998 am avut 130 de filme. În afara 
secțiunii competitive avem o secțiune tematica 
geografică (anul trecut a lost consacrată 
cineastelor din Africa) si o sectiune „Autoportret“ 
(unde au fost omagiate, pe rând, Carole 
Bouquet, Charlotte Rampling, Catherine 
Deneuve, Hanna Schygulla), Pe lângă proiecții, 
organizăm simpozioane și dezbateri pe teme 


importante. Anul trecut am avut un forum 
„Cinema și identitate naţională" 

Rep: Există un specific al 
cinematografului feminin? 

J.B.: Dacă privim creația unor realizatoare 
importante ca Agnès Varda, Helma Sanders- 
Brahms, Céline Serrau, Pilar Miro sau 
Francesca Archibugi vom vedea că ele sunt 


foarte diferite, că ele au o Identitate culturală si 
naţională care le pecetiuieste, Dacă vom căuta 
trăsături comune, vom observa că cineastele au 
un fel de afilma care dă spectatorului o poziţie 
activă. Nu intrăm într-o acțiune construită, ci 
asistăm la o poveste unde exista și incertitudine, 
ceea ce determină publicul să dea și el 
răspunsuri. Un alt lucru comun în creația 
realizatoarelor este modul de tratare a spațiului. 
Acţiunea se desfăşoară mai degraba în 
interioare, decât in exterioare (vezi filmele lui 
Jane Campion, Liliana Cavani, Liv Ullman), 
Rep.: Credeţi că cineastele trebuie tratate 
ca o minoritate care necesită ajutoare 
speciale? E nevoie ca ele sa fie protejate de 


legi cinematografice, de foruri 
internaţionale? 
J.B.: Există tari in care întârzierea evoluţiei 


$ ian it 
treet i 


femeii e mai mare decât în altele. Pentru ele 
trebuie să facem ceva, să le ajutăm. E ceea ce 
am încercat cu retrospectiva africană. Trebuie 
să ajutăm acele cineaste care au probleme 
serioase, dar nu poate fi vorba de a le trata ca 
pe niște „persoane asistate social“. În Franța 
regizoarele sunt cunoscute, au succes de public 
iar producătorii le acordă atenție. 

Rep.: V-aș ruga, în încheierea discuţiei 
noastre, să ne spuneţi ce regizoare din 
România a fost la Créteil și dacă ati ales ceva 
pentru ediția 1999. De asemenea vă rog să 
ne spuneți dacă se poate anticipa programul 
anului viitor? 

J.B.: Cineaste din România — și anume Ada 
Pistiner, Luminiţa Cazacu si Anita Gârbea — au 
luat parte la ediția din 1997, dedicată în mare 
parte regizoarelor din Balcani. Acum mă aflu în 
căutare de filme pentru competiţia ediţiei din 
1999, care va avea loc între 12 — 20 martie si, cu 
ocazia interviului nostru, invit autoarele să ne 
trimită peliculele lor pentru selecție până la 
sfârșitul lunii noiembrie (pe adresa Maison des 
Arts, Place Salvador Allende, 9400 Creteil — 
France). În privința propgramului, putem 
anticipa că secțiunea geografică va fi dedicată 
cineastelor din Australia și Noua Zeelandă iar 
„Autoportret“ probabil, actriței americane Gena 
Rowlands. 

Rep.: Vă mulțumim. 

Dana DUMA 


Eco Tour Ind Film la a 
cincea ediţie 

juns la a cincea ediție, Festivalul 

internaţional „Eco Tour Ind Film“ a avut 
de această dată ca gazdă orașul Târgoviște, 
unde se va desfășura, se pare, și anul viitor. 
Într-un moment în care turismul și ecologia 
rămân teme arzătoare numai în discursurile pre- 
electorale, acest festival dovedește cât de 
eficient poate contribui cinematograful la 
educația turistică și ecologică. Condus de 
Nicolae Luca, președintele Asociaţiei Presei 
Turistice din România, „Eco Tour Ind Film“ a 
avut anul acesta o selecție (formată din 50 de 
titluri din 14 tari) a cărei calitate a fost semnalată 
de participanţii din străinătate și de la noi. 

Juriul condus de regizorul Geo Saizescu a 
remarcat, la rândul său, nivelul deosebit al unor 
pelicule care au concurat la Târgoviște, stabilind 
un palmares dominat de câștigătorul Marelui 
Premiu, Austria — secvenţe de viata de Kurt 
Mayer (Austria), cu o ingenioasă punere în 
pagină a informaţiei și cu un ritm trepidant. Au 
mai fost premiate Quatar-perla golfului de 
Sharif Hashisha (Quatar), Privelisti finlandeze 
de Hannu Storm, Apă pentru Viena de Georg 
Riha (Austria), Rădăcinile din Datia de Bikram 
Singh (India), Iluzia unei iluzii de Carol 
Corfanta (România), Întâlniri cu norocul de 
Gerhard Lapan (Austria), Kotor-perla Adriaticii 
de Milica și Zdravko Velimirovic (Iugoslavia), 
Moldocim-dezvoltare durabilă de Pompiliu 
Gâlmeanu (România). m 


27 


eChayanne cu gândul la Gene Kelly 


DANSEAZĂ 


na dintre cele mai frumoase povești de 

dragoste este cea dintre cinematograf 
și dans și, în ciuda faptului că musicalul 
(împlinirea perfectă a acestei iubiri) e astăzi un 
gen aproape dispărut, idila continuă și în anii '90. 
O secvenţă de dans poate fi cel mai bun moment 
dintr-un film, asa cum ne-o dovedește momentul 
acela magic din Regele pescar, când sala de 
așteptare a gării se metamorfozează într-o sală 
de bal, necunoscutii care așteptau trenul 
devenind cupluri care valsează în afara timpului, 
sau lectia de tango a lui Al Pacino din Parfum de 
femeie, sau mai recent, Anne Bancroft dansând 
cu amintirile ei în Marile speranțe. Atunci când 
sunt bine coregrafiate și filmate, secvențele de 
dans dau o grație, o emoție și o vrajă de care 
spectatorii își amintesc cu afecţiune, oricât de 
neizbutit ar fi restul filmului. 


CU MINE 


Nu putem spune că ritmurile sud- 
americane și dansurile coregrafiate de Darryl 
Matthews și Lis Curtis fac din Dance With Me un 
film bun. Dar cu siguranţă că ele fac suportabilă 
această melodramă anemică despre un tânăr 
cubanez (Chayanne) care sosește în Texas, își 
întâlnește tatăl (Kris Kristofferson), care nu vrea 
sa-l recunoască, și se îndrăgostește de o 
frumoasă dansatoare (Vanessa L. Williams), care 
are un copil din flori și vrea cu orice preț să 
câștige un concurs de dans. Realizatorii nu 
reușesc să insufle acestui material de telenovelă 
energia, aproape isterică, elanul patetic care l-ar 
fi făcut să funcţioneze. Deși personajele sunt 
mânate de ambiţii năvalnice și torturate de 
sentimente de vinovăţie, dramaturgia e atât de 
slabă încât spectatorul rămâne cu impresia că în 
acest film nu se întâmplă nimic. Dar muzica e 


fanessa | 
illiams 
ansand* 


su ui 


antrenantă, Vanessa Williams dansează cu e 
pasiune si varsă lacrimi cu convingere @ 
înduioșătoare, iar Chayanne, desi nu e lae 
înălțimea ei nici ca partener de dans, nici ca ° 
partener romantic (are un zâmbet oarecum 
tâmp), devine simpatic atunci când topatie în e 
ploaie, cu fata luminată parcă de amintirea lui e 
Gene Kelly. e 
Andrei GORZO e 
e 


Dance With Me + Producţie: SUA, 1998, 9 


Columbia Pictures/Mandalay Entertainment * ¢ 
Regia: Randa Haines ° Scenariul: Darryl e 
Matthews + Imaginea: Fred Murphy * Cu: èe 
Vanessa L. Williams, Chayanne, Cris è 
Kristofferson, Harry Groener, Joan Plowright e e 
Distribuit de: Guild Film România. z 


V 


e când Academia Europeană de Film și-a mutat sediul la Londra, 
oamenii de cinema britanici au hotărât să dea Premiilor europene de 
cinema o nouă anvergură care să înceapă să concureze prestigiul și 
popularitatea Oscarurilor. Desigur, cu un istoric de peste șapte decenii, Premiile 
Academiei Americane au un avans considerabil. Dar europenii sunt ferm deciși 
să nu se lase mai prejos. 

Până anul trecut Premiile europene cunoscute sub denumirea de Felix au 
fost decernate la Berlin. Acum decernarea acestora va avea loc la Londra vineri 
4 decembrie în cea mai emblematică sală britanică pentru arta Thaliei, Old Vic 
urmată de o recepție la Battersea Park, care se întinde de-a lungul Tamisei, 
către Podul Chelsea. Conducerea Academiei a decis ca premiile să se 
numească de acum înainte „Oscarul european“. Organizarea întregii competiţii 
și a festivităților a fost încredințată Companiei DDA Productions Limited. 
Redactorul șef al echipei noastre Dna. Adina Darian a fost invitată să 
participe la ambele manifestări, care, bineînţeles, vor fi retransmise pe 
numeroase canale de televiziune internaţionale. Acestea sunt: Pro Sieben, 
Canal Plus, Sundance Channel, și RTR LNK, ProTV(România), RTV Bravo 
(Canada), TV Hong Kong, Imagen (Argentina) etc. Pentru a evita însă pirateria, 
transmisiunile nu vor avea loc în direct, ci esalonat de la o tara și un continent la 
altul începând cu 6 decembrie și sfârșind cu 28 decembrie. 

Cu acest acest prilej se va acorda și premiul FIPRESCI; premiul revistei 
Screen și Premiul publicului european, la lansarea acestuia din urmă revista 
noastră a fost invitată să participe (v.coperta IV, nr. 10/98). 

lată nominalizatii pentru 1998, - sunt anunţaţi din 2 noiembrie. 

The Butcher Boy (Neil Jordan, Irlanda); 
Carne tremula (Pedro Almodovar, Spania); Festen (Thomas Vinterberg, 


Oscarul european 


Danemarca); Lola Rennt (Tom Tykwer, Germania); : My name is Joe (Ken 
Loach, Marea Britanie), La vie révée des anges (Eric Zonca, Franţa); La vita e 
bella (Roberto Benigni, Italia). 

Roberto Benigni (Italia, La vita e bella); Peter 
Mullan (My name is Joe, Marea Britanie); Ulrich Thomsen (Festen, 
Danemarca); Javier Bardem (Carne Tremula, Spania). 

Elodie Bouchez si Natacha Régnier (La Vie révée 
des anges, Franta); Dinara Drukarova (Freaks and Men, Rusia); Annet 
Malherbe (Kleine Teung, Olanda). 

Jean-Pierre Bacri si Agnes Jaoui (On connait la 
chanson, Franţa); Peter Howitt (Sliding Doors, Marea Britanie); Lars von Trier 
(The Idiot, Danemarca); Alex Warmerdam (Kleine Teung, Olanda). 

Adrian Biddle ( The Butcher Boy, 
Irlanda); Joseph Vilsmaier (Comedian Harmonists, Germania); Dany Elsen ( Le 
nain rouge, Belgia); Thierry Arbogast (Black Cat, White Cat, Franta /Germania). 


Antonio Banderas, Spania (The Mask of Zorro); Pierce Brosnan (Irlanda, 
Tomorow Never Dies); Gerard Depardieu (Franta, The Man With the Iron 
Mask); Stellan Skaarsgard (Suedia, Amistad si Good Will Hunting); Emma 
Thompson (Marea Britanie, Primary Colours); Kate Winslet (Marea Britanie, 
Titanic). 

The Big 
Lebowski (Joel Coen, SUA); Boogie Nights (Paul Thomas Anderson, SUA); 
The Castle (Rob Sitch, Australia); Deconstructing Harry (Woody Allen, SUA); 
Saving Private Ryan (Steven Spielberg, SUA); The Truman Show (Peter Weir, 
SUA). m 


>DIN NOU 007 

Compania MGM a anuntat 
oficial ca regizorul Michael 
Apted (Blink, Nell, Masuri 
extreme) va fi realizatorul 
viitorului film despre aventurile 
lui James Bond. Premiera va 
avea loc in Statele Unite la 19 
noiembrie 1999. 

Publicatia Sunday Times a 
dezvăluit — pe scurt — sce- 
nariul noilor aventuri ale lui 
007: el trebuie să descopere o 
bombă ascunsă în Domul 
mileniului, un stadion de 
proporţii în construcţie la 
Greenwich. Bomba este 


@Drew Barrymore în mo- 


mentul când a câştigat 
10.000 dolari jucând la 
ruletă într-un cazinou din 
Las Vegas. Toată suma 
actrița o va dona în scopuri 
caritabile. 


programată să explodeze în 
noaptea intrării în noul mileniu. 
Robbie Coltrane (Valentin 
Zukovsky în GoldenEye) va fi 
personajul negativ, iar James 
Bond Girl - Sharon Stone . 

Într-un. interviu acordat 
revistei suedeze Aftonbladet, 
Pierce Brosnan spune că titlul 
filmului este The World is Not 
Enough/Lumea nu este de 
ajuns. 


>PREA MULTĂ 
IMPARTIALITATE... 

Peripetiile judiciare ale lui 
Woody Harrelson se pare ca 
nu au luat sfârșit. Încercând sa 
obțină o rejudecare a proce- 
sului în urma căruia tatăl lui a 
fost condamnat pentru crimă 
(vezi nr. 9/98), Woody s-a 
văzut confruntat cu o situaţie 
dificilă: judecătorul care se 
ocupa de dosar s-a recuzat, 
declarând că impartialitatea sa 
este pusă la grea încercare. În 
urmă cu două luni el a jucat 
baschet cu Woody Harelson, 
se pare ca partida a fost destul 
de furtunoasă iar judecătorul a 
pierdut... de unde hotărârea 
sa... 


>INTERZIS MINORILOR 

În fata avalansei de clipuri 
publicitare, adesea socante, 
autoritățile cantonului Bâle din 
Elveţia au interzis intrarea în 
sălile de cinema a tinerilor sub 
16 ani (fata de 14, cum fusese 
până acum) neinsotiti... O 
derogare există totuși pentru 
filmele destinate copiilor. 


>PIAN DE DAT ...CU 
CAPUL 

Îmbrăcat cu o vestă de piele 
de culoare roșu aprins, Jim 
Carrey a participat la unul din 
concertele lui Elton John de la 
Los Angeles. El a urcat pe 
scenă și a cântat alături de 
Elton melodia Rocket Man. În 
felul lui, însă. Carrey a făcut 
acompaniamentul la pian cu... 
capul. Publicul a aplaudat 
frenetic, iar experienţa l-a 
făcut pe Carrey să declare că 
s-ar putea să găsească o casă 


de discuri dispusă să-i 
înregistreze... performanţa. 
>PREA REAL 


O explozie realizata defec- 
tuos de echipa de efecte spe- 
ciale de pe platoul de filmare 
de Wild Wild West (r. Barry 
Sonnenfeld) a fost urmata de 
un incendiu care a devastat 


mica asezare Cook Ranch din 
New Mexico, unde s-au filmat 
de-a lungul timpului westernuri 
ca Silverado si Wyatt Earp. 
Din fericire, nimeni nu a fost 
ranit. 


>HOLLYWOOD SI 
TERORISTII 

În contextul international 
extrem de tensionat dintre 
Statele Unite și unele tari 
arabe, Hollywood-ul se 
găsește prins la mijloc. La 
restaurantul Planet Hollywood 
din Cap (Africa de Sud) a 
explodat o bombă ucigând o 
persoană și rănind câteva 
zeci. Atentatul se pare că este 
legat de participarea lui Bruce 
Willis (unul din coproprietari) la 
filmul lui Edward Zwick, The 
Siege, în care este vorba de 
un grup de teroriști musulmani 
care comit un val de atentate 
la New York. Clipul publicitar 
al filmului a alarmat asociaţiile 
islamice care, ca și italo- 
americanii (vezi nr. 10/98) 


a 


e Michael J. Fox (Inapoi în 
viitor) nu este bolnav - asa 
cum s-a crezut. El a hotărât 
să facă o pauză pentru a 
petrece mai mult timp cu fiii 
lui. 


e intrebat care crede el ca 
ar fi cel mai mare dezastru 


natural, Ron Eldard, 
logodnicul Juliannei Margu 
lies (asistenta Hathaway în 
Spitalul de urgenţă) a 
răspuns: „Cred că Julianne, 
în momentul când se 
înfurie“. 


consideră extrem de nocivă 
perpetuarea unor stereotipil 
cinematografice despre 
terorismul arab. Producătorii 
susțin însă, că, dimpotrivă, ei 
au vrut să spargă aceste 
tipare prin The Siege. 
Publicaţia Variety titra însă; 


„Hollywood în stare de 
alarmă“, referindu-se la 
posibilitatea că și alte 


embleme ale show-business- 
ului american să devină tinta 
fanatismului musulman. 

D.S. 


în perioada 24 — 26 septembrie, s-a 
desfășurat la Helsinki al X-lea Forum 
de film și Televiziune. În calitate de 
referent de specialitate la Direcţia 
Integrare Europeană, am reprezentat 
Oficiul Naţional al Cinematografiei la 
Grupa de lucru care s-a ocupat de 
„Industria filmului în Europa“. Participanţii 
au încercat să răspundă la 
întrebarea:“Care sunt consecinţele 
implicării televiziunii în producţia de film 
din Europa?“ 

În deschiderea lucrărilor, președintele 
grupei, dr. John Hill, lector la Media & 
Performing Arts de la Universitatea 
ULSTER, a subliniat faptul că cine- 
matografia și televiziunea se află astăzi 
într-o interacțiune mai puternică decât 
oricând. Deși, cândva, a fost privită drept 
adversara cinematografiei, televiziunea a 
ajuns în zilele noastre principala sursă de 
finanțare a industriei cinematografice. 

În anii '80-90 cinematograful 
european s-a confruntat cu trei mari 
probleme: un declin general pe termen 
lung al numărului de spectatori din sălile 
de cinematograf (deși s-au înregistrat 
unele cresteri în anumite tari în anii '90 ca 
rezultat al dezvoltării multiplexurilor); 
declinul profitului producţiei de filme 
produse în afara Hollywood-ului; 
dominaţia crescândă la box-office-ul 
european a filmelor produse la Hollywood. 

În cursul anilor '80, încasările obținute 
din vânzarea biletelor la  filemele 
americane în ţările Uniunii Europene au 
crescut de la 46% la 59%. În 1995, cifra a 
fost de 73,5%, iar în unele tari chiar mai 
mare. Nu constituie o noutate dominaţia 
filmelor americane asupra pieței de film 
european, aceasta datând din perioada de 
după al doilea război mondial.Noutatea 
constă, însă , în dificultățile pe care le-au 


AL X-LEA FORUM DE FILM 


ȘI TELEVIZIUNE 


„Astăzi e greu să faci distincţia între un film artistic de 
cinema și un film de televiziune. 
Prosperitatea producătorilor de film depinde în mare 
măsură de contribuția televiziunii publice. Suntem in 
stadiul de a crea un sistem coerent. 


Televiziunea este viitorul cinematografiei“. 
Tadeusz Sobolewski 
Variety International Film Guide, 1995 


avut de întâmpinat industriile de film 
european pentru susţinerea din punct de 
vedere economic a unei producţii de film 
durabile. 

Faptul că sprijinul acordat de către 
televiziune producţiei de film din Europa a 
devenit din ce în ce 
mai important este 
partial rezultatul 
creșterii puterii eco- 
nomice a Hollywood- 
ului. Conform statisti- 
cilor, 51% din filmele 
europene produse în | 
1994 au fost finanţate 
de televiziune. 

Modelul sprijinului 
acordat producţiei de 


film din partea 
televiziunii este 
evident în aproape 


toată Europa de vest: 
ORF în Austria, RTBF 
și BRTN în Belgia, 


televiziune producţiei de film. 
Toate cele cinci canale de 
televiziune independente — 
TF1, FRANCE 2, FRANCE 3, 
M6 și canalul franco-german 
ARTE — sunt obligate să 
subventioneze producţia de 
film, în timp ce CANAL PLUS 
(televiziunea prin cablu cu 
plata) a fost de asemenea 
obligat sa sprijine productia de 
film francez (suma s-a ridicat la 

884.45 milioane FF in 1997). 
Cu toate acestea, relatia 
dintre finantarea acordata de televiziune si 
producţia de film existentă in Europa 

diferă în mare măsură de cea din SUA. 
(continuare în pag. 36) 


Doina DASCĂLU 


YLE În Finlanda, ARD și e Apărarea chineză (Obiectiv Film - Covi Design SRL), 


ZDR în Germania, RAI 
în . Italia, RTP in 
Portugalia, RTVE in 
Spania, SVT în Suedia, 
BBC și Canal 4 în 
Anglia. Acest model se 

aplică din ce în ce mai 

des și în Europa de est, 

ca de exemplu în 

Republica Cehă și în 

Polonia. 

Este semnificativ 
faptul că Franţa, cel 
mai mare producător 
de filme din Europa, 
beneficiază de unul 
dintre cele mai 
dezvoltate sisteme de 
sprijin acordat de către 


câștigător al primei ONC: regizorul Tompa Gabor cu 
Victoria Cocias și Dengyel Ivan; protagonistul Gyory 
Emil cu Paul Ghiributa si Dengyel Ivan. 


EURIMAGES ESTE O FUNDAŢIE EUROPEANĂ PENTRU SPRIJINIREA PRODUCȚIEI, DISTRIBUȚIEI ȘI EXPLOATĂRII FILMELOR DE FICȚIUNE 
ȘI DOCUMENTARE EUROPENE ȘI A FOST ÎNFIINȚATĂ DE CONSILIUL EUROPEI ÎN 1988. 


EURIMAGES reunește 25 de state membre: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franța, Germania, 
Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Republica Slovacă, 


România, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria. 


De la înființare, EURIMAGES a finanțat 655 de filme europene de ficțiune si documentare cu o sumă totală de aproximativ 1.125 


miliarde de FF. 


DL. RADU GABREA, PREȘEDINTELE ONC ȘI SECRETAR DE STAT, MEMBRU ÎN COMITETUL DIRECTOR AL EURIMAGES NE-A DECLARAT LA 


ÎNTOARCEREA DE LA REUNIUNEA DE LA LISABONA: 


„Atmosfera în EURIMAGES e deosebit de favorabilă României si la următoarea sesiune — în afară de eventuale proiecte de filme de 
ficțiune şi documentare care ar putea fi finanţate în acest sistem, ONC va sustine mai multe proiecte de sprijinire a distribuției 
filmului european si, de asemenea, cel putin trei proiecte pentru transformarea a trei săli în cinematografe care să se poată integra 


lanțului internațional EUROPA-CINEMA “. 


EURIMAGES sprijină 


17 coproductii europene 


Între 14 — 16 septembrie 1998 la Lisabona, în Portugalia, la cea de a 56-a întrunire a sa,Comitetul director al EURIMAGES a 
hotărât să sprijine 14 filme de ficțiune și 3 documentare cu o sumă totalizând 28.92 milioane F.F. 


Filmele de ficțiune: 
Sis ve gece — Sinan Cetin (Turcia, 

Bulgaria, Franţa) 
— Stefan Fjeldmark & 

Michael Hegner 

(Danemarca, Germania, Irlanda) 
— Antonio-Pedro 

Vasconcelos 

(Luxemburg, Portugalia) 
— Otar losseliani (Franta, Elvetia, Italia) 
— Barbara Albert 

(Austria, Germania, Elvetia) 
— Antonello De Leo (Italia, Spania) 


Help — I’m a Fish! 
Une Taille au-dessus 
Adieu, plancher des vaches 


Nordrand 


Quando gli Dei si Incontrano 


Kayikci — Biket Jlahn Belgin 
(Turcia, Grecia, Bulgaria) 
La Lettre — Manoel De Oliveira 


(Portugalia, Franta, Spania) 
— Raoul Ruiz (Franta, Italia) 
— Jean-Charles Tacchella 

(Franta, Belgia, 

Spania, Luxemburg) 

— Garcia Querejeta (Spania, 

Franta, Italia) 

— Anne Fontaine (Franţa, Spania) 
— Benoit Mariage (Franţa, 

Belgia, Elveţia) 

— Marta Meszaros (Ungaria, 

Germania, Polonia) 


Le Temps retrouvé 
Les Gens qui s'aiment 


Cuando vuelvas a mi lado 


Augustin, roi du Kung-Fu 
Les Convoyeurs attendent 


Kisvilma 


Filmele documentare: 
La Chaconne d'Auschwitz — Michel Daéron (Franţa, 
Olanda, Belgia) 
— Ana Diez Diaz (Spania, 
Cuba, Italia) 
— Thierry Nutchey & Olivier 
Julien (Franta, Belgia, Germania) 


La Mafia en la Habana 


Mozart, l'enigme K621b 


Se acordă sprijin următorilor distribuitori: 

ALHENA FILMS (Elveţia) pentru Cantique de la racaille — Vincent 
Ravalec (Franţa), Hors Jeu — Karim Dridi (Franţa) 

BELGE FILM (Turcia) pentru Karakter — Mike van Diern (Olanda), 
The Last Contract - Kjell Sundval (Norvegia), Vive la 
mariée/Kabab Connection — Hiner Sallem (Turcia, Franta) 

BERNARD LANG (Elvetia) pentru Le Dernier été — Claude Goretta 
(Elvetia) 


BUDAPEST FILM (Ungaria) pentru Carne Tremula/Live Flesh 
Pedro Almodovar (Spania), Le cousin — Alain Corneau (Franta), 
On connaît la chanson — Alain Resnais (Franţa) 

CINEINVEST (Republica Ceha) pentru Le cousin — Alain Corneau 
(Franţa), Serial Lover —James Huth (Franţa) 

COLUMBUS FILM (Elveţia) pentru The Quarry — Marion Hansel 
(Belgia) 

DUGA ART FILM (Bulgaria) pentru Le cousin — Alain Corneau 
(Franţa), Place Vendôme — Nicole Garcia (Franţa) 

FAMA FILM (Elvetia) pentru Kalle Blomkvist ach Rasmus — Goran 
Carnback (Suedia) 

FILMCOOPERATIVE ZURICH (Elveţia) pentru Bin Ich schön? 
Doris Dérrie (Germania), Lola Rennt — Tom Tykwer (Germania), 
Conte d’automne — Eric Rohmer (Franţa), L’Eternité et un jour 
— Theo Angelopoulos (Grecia) . 

FONDATION TRIGON-FILM (Elveţia) pentru Le Nuage — Fernando 
Solanas (Franţa) 

FRENETIC FILMS (Elveţia) pentru Tokyo Eyes — Jean-Pierre Limosin 
(Franţa) 

GUTEX FILM (Polonia) pentru Traceformer — A portrait of Lars vor 
Trier — Stif Björkman (Suedia) 

MARIANNE SP Z.0.0. (Polonia) Ponette — Jacques Doillon (Franța), 
Lautrec — Roger Planchon (Franţa) 

MOKEP MOZGOFORGALMAZASI RESZVENY- 
TARSASAG (Ungaria) pentru Les Couloirs 
du temps — Les visiteurs Il — Jean-Marie 
Poiré (Franta) 

MONAD FILM & TANITIM (Turcia) pentru Le 
Cercle parfait — Ademir Kenovic (Bosnia 
Hertegovina) 

MONOPOLE PATHE FILMS (Elvetia) pentru 
Kurz und Schmerzlos — Faith Akin (Turcia) 

REGINA FILM (Elveţia) pentru A la place du 
coeur — Robert Guédiguian (Franta), Alice 
et Martin — André Téchiné (Franta), Tu ridi 
- Paolo și Vittorio Taviani (Italia) 

SOFIA FILM PLC (Bulgaria) pentru Ma vie en 
rose — Alain Berliner (Belgia) 

TANTRA dmpc (Polonia) pentru Lumière et Cie 
— Sarah Moon (Marea Britanie) 

XENIX FILMDISTRIBUTION (Elveţia) pentru 
Dieu seul me voit — Bruno Podalydés 
(Franța) m 


Foarte cunoscut pentru rolurile 
musculoase pe care le 
interpretează pe ecran, Sylvester 
Stallone este și pictor apreciat, 
tablourile lui fiind expuse în diverse 
galerii și vândute nu numai pentru 
celebritatea actorului. „Când eram 
elev am văzut într-o zi o pânză de 
Salvador Dali. Ea făcea parte din 
seria Ceasuri moi. A fost pentru 
mine un declic. M-a făcut să-mi dau 
seama ce importanţă are timpul și 
trecerea lui în existenţa noastră. De 
atunci în fiecare pictură ceasul este 
nelipsit. Nu am pretenţia că sunt un 
pictor desăvârșit. Mai degrabă un 
„ucenic“. 


> 


®Madonna: „Celebritatea este 
un adevarat drog. Te consuma, te 
epuizeaza, te termina. Dar este 
singura relatie adevarata, ca o 
poveste dramatică de dragoste“ 

eRobert Redford: „Viața 
politică americană este pur și 
simplu lamentabilă. Nu contează 
decât aparenţa, artificiul și pudra 
care ascunde viciile. Este victoria 
industriei cosmetice!“ 

eEmmanuelle Béart: “Primul 
pahar de șampanie l-am băut la 14 
ani. Făceam parte dintr-un grup 
folcloric și înainte de spectacol m- 
am „cinstit“ ca să-mi fac curaj. Am 
băut un pahar, apoi două.... La 
sfârșit eram beată moartă, 
incapabilă să mai dansez. Am 
adormit instantaneu“. 


@Antonio Banderas: „Când 
am ajuns la Hollywood a trebuit să 
mă bat ca un leu. A fost groaznic 
până am învăţat limba. Dar acum o 
spun cu mândrie: sunt singurul 
actor spaniol care a reușit în acest 
Babilon numit Hollywood. Și acum 
când fac un film mă gândesc: 
„Doamne sunt la concurenţă cu Mel 
Gibson, cu Bruce Willis!“ E grozav. 
E ca un sport. Când câștig mă simt 


Sylvester Stallone - pictor. Subiectul preferat: ceasurile 


„ce marchează trecerea timpului, dar si a vieții noastre“. 


cu adevărat cineva. Când însă 


pierd...mai bine nu mă mai 
întrebaţi“. 
> 


La editura Abbeville Press a 
apărut volumul intitulat „The Art of 
Being You“, dedicat regretatului 
Gianni Versace și ilustrând 
dictonul: „haina face pe om“. 
Manechinele de astă dată sunt 
vedete ale Hollywoodului care s-au 
îmbrăcat în creaţiile semnate 
Versace. Designul cărții îi aparţine 
însuși creatorului de modă, care a 
lucrat la ea cu putin timp înainte de 
a fi asasinat. Imaginile — superb 
colorate sunt semnate de maeștri ai 
fotografiei ca Richard Avedon, 
Steven Maisel, Irving Penn. 
Volumul cuprinde de asemenea 
reproduceri ale unor picturi 
aparținând lui Andy Warhol și Pablo 
Picasso din care Versace s-a 
inspirat în crearea modelelor sale 
vestimentare. 


> 


@Jerry Seinfeld: „În meseria 


noastra singurul mod de a face bani 
cati mai multi este sa nu-ti pese de 
ei, ci de filmele pe care le faci. 
După aceea, banii vin obligatoriu“. 

e Martin Scorsese: „Din cauza 
filmelor pe care le fac, multi ma 
cred dificil și furios. Ei bine, sunt 
dificil și furios“. 


> 


eTori Spelling: „Îmi plac toate 
rolurile Nataliei Wood. Mi-ar plăcea 
să joc în Gipsy, dar preferatul meu 
rămâne Splendoare în iarbă. De 
câte ori am văzut filmul ăsta am 
plâns în hotote“. 

eCourteney Cox din Friends: 
„Stiu că personajul nu mi se 
potrivește din cauza vârstei, dar mi- 
ar place să fiu Margo Channing din 
Totul despre Eva‘. 

@Neve Campbell: „Mi-ar place 
să joc personajul lui Audrey 
Hepburn din Mic dejun la Tiffany 
sau să dansez alături de Gene 
Kelly în Un american la Paris. Am 
spus întotdeauna că nu m-am 
născut în epoca potrivită pentru 
mine“. 

D.S. 


Dir. Cons. CEE nr. 89/622: “Tutunul dăunează grav sănătății” 


>Costner si base-ball-ul. Cel 

care a dansat cu lupii a semnat 
(pe când filma la Message in a 
Bottle) un nou contract pentru o poveste de dragoste dintre un 
jucător de base-ball și o doctorita pediatră. Regia: Sam Raimi. 
Kevin Costner a început astfel lucrul la For the Love of the Game 
la sfârșitul lunii octombrie, renunțând deocamdată la proiectul cu 13 
Days. 


e Mira Sorvino - o altă Jeanne d'Arc după Milla Jovovic 
(aici cu Lisa Kudrow) și Janeane Garofalo in Romy și 
Michelle 


e Mel Gibson, prin /con, va fi producătorul filmului 
Ordinary Decent Criminal (r. Thaddeus O'Sullivan) 


PREMIILE CONCURSULUI 
TRANSGLOBAL MEDIA 
LUNA OCTOMBRIE 


1. Basarabă Lavinia - 
Bozovici (Caraș-Severin) 

2. Alexandrescu George - 
București 

3. Tugui Mihai - Bucuresti 


>Inamicul nr. 1. Luna 
aceasta, în Irlanda s-a dat primul 
tur de manivelă la Ordinary 
Decent Criminal produs de 
Icon, societatea lui Mel Gibson. 
Regia: Thaddeus O'Sullivan. În 
rolul principal: Kevin Spacey 
care este un gangster ce se 
trezește urmărit de poliţie, de 
foștii complici, dar și de fosta 
iubită. 
>În sfârșit, cuplul Richard 
Gere — Julia Roberts se întâlnește 
din nou pe ecran. După patru 
ani, timp în care scenariul la 
Runaway Bride a trecut prin 
mâinile lui Harrison Ford, Geena 
Davis, John Travolta, Sandra 
Bullock, foștii iubiți din Pretty 
Woman au acceptat o nouă 
poveste de dragoste 
cinematografică. Regia: același 
Gary Marshall. Subiectul: Julia este o tânără care colectioneaza 
logodnici pe care îi părăsește în momentul stabilirii nunţii (cam 
același lucru a făcut, va amintiţi Julia Roberts în realitate când a 
renunţat la căsătoria cu Kiefer Sutherland). Richard Gere este de 
astădată un jurnalist care scrie un articol despre „don juan-ul în 
fuste“ și care, bineînţeles, se îndrăgostește lulea de ea. 
>Din nou psihiatru, Bruce Willis va avea drept pacienţi în The 
Sixth Sense (regia M. Night Symalaian) un grup de copii. Unul 
dintre aceștia are puteri paranormale și îi va da mult de furcă 
doctorului Willis. Din distribuţie: Toni Collette, Olivia Williams și 
Haley Joel Osment. La sfarsitul acestei luni, Bruce Willis va fi sotul 
lui Michelle Pfeiffer in The Story of Us de Rob Reiner. Personajele 
lor sunt doi soti care dupa 15 ani petrecuti impreuna constata ca nu 
mai au ce sa-si spuna... 
>Despre infernul... altora. Romancierul James Ellory (L.A. 
Confidential) a semnat cu studiourile Warner un contract pentru a 
scrie un scenariu la un remake dupa Infernul îi aparține de Raoul 
Walsh. Nu se știe cine va interpreta rolul jucat altădată de James 
Cagney. 
>Bob si Bill. Tandemul Billy Crystal — Robert De Niro evoluează 
in filmul lui Richard Loncraine, Analyze This. Este vorba de un 
psihiatru (Crystal) care incearca sa-si vindece un pacient (De Niro) 
de o nevroza ciudată. Ceea ce nu știe medicul este ca pacientul 
prea nervos este de profesie... mafiot. Și încă unul periculos. 
>Meryl Streep cântă la vioară. Wes Craven realizează după 
propriile spuse „primul film serios“. Fiddlefest este povestea unei 
femei, profesoară de vioară în East Harlem. Madonna se arătase 
interesată de rol, dar a renunţat în ultimul moment. Filmările au 


E 


început cu Merly Streep care, cu această ocazie, a luat lecţii de 
vioară. Numele actriței figurează și în fruntea distribuţiei în Still Life 
(r. Mimi Leder). Partener: Michael Douglas. Cei doi sunt un cuplu 
divorțat care în urma unui accident își pierd unica fiică, și se vor 
dedica împreună creșterii celor doi nepoți. 

>De vânzare. Scenaristul David Koepp încearcă să plaseze 
studiorulor hollywoodiene povestea vieții lui Howard Hughes. El 
propune de asemenea și regizorul și interpretul principal: Brian De 
Palma și Nicolas Cage. Studioul Disney a fost iniţial interesat ca 
apoi să renunţe din cauza unui buget de peste 80 milioane dolari. 
Un proiect similar se află în pregătire și la Universal cu Johnny 
Depp și un altul la Warner, cu Warren Beatty și scenaristul Bo 
Goldman. Cursa se anunţă strânsă. 

> Încă un actor trece la regie. in luna mai a anului viitor Denzel 
Washington își va face debutul ca realizator cu Finding Fish. Filmul 
este inspirat din viaţa lui Antwone Fisher, care după o copilărie 
dificilă, devine paznic la studiourile Sony, apoi scenarist. Distribuţia 
n-a fost încă definitivată, nu este exclus ca însuși Washington să 
joace în film. Între timp el a terminat The Bone Collector (r. Phillip 
Noyce) în care interpretează un poliţist țintuit într-un scaun cu rotile 
și Lasarus and the Hurricane (r. Norman Jewison) în care joacă 
rolul boxerului Rubin Carter zis Hurricane. și va fi văzut foarte 
curând în The Siege, de Edward Zwick alături de Bruce Willis și 
Sami Bouajila. 

>Torreton Multiplicity. După ce a terminat la Valenciennes, Ca 
commence aujourd’hui, cel de-al patrulea film cu Bertrand 
Tavernier, Philippe Torreton a început Tôt ou tard în regia lui Anne- 
Marie Etienne. În luna decembrie, Torreton va începe filmările la 
Les enfants du forgeron n'ont pas peur des étincelles de 
Claude Lelouch. Proiectul, cu un buget estimat la 130 milioane F.F. 
este povestea unei familii pe parcursul a o suta de ani, din 1899 
până în 1999. Torreton îi va interpreta pe tatăl, fiul cel mare si cei 
doi nepoti. Lelouch si-a dorit initial ca filmul sa aiba premiera la 1 
ianuarie 2000. 

>Despre crima, metodic. Frédéric Schoendoerffer va realiza si 
produce primul sau film — Scéne de crime (autopsie d’une 
enquéte). În rolurile principale: André Dussollier si Charles Berling. 
Așa cum o spune si titlul, filmul prezintă — metodic — derularea unei 
anchete la secţia „Omoruri“ a poliției. 

> Cate doi, câte doi. Personajele istorice i-au inspirat anul acesta 
mai mult ca oricând pe realizatorii francezi. Astfel este aproape gata 
Jeanne d'Arc (r. Luc Besson), dar în primăvara '99 se va turna oa 
doua Jeanne d'Arc produsă de societatea Filderbroc care l-a 
invitat ca regizor pe americanul Ronald F. Maxwell, dar și pe actorii 
Mira Sorvino, Albert Finney și Derek Jacobi, Vercingetorix-ul lui 
Jacques Dorfmann este aproape gata, dar si Eric Rochant se 
pregătește sa dea primul tur de manivelă la un al doilea 


talon 


e Nicolas Cage il va interpreta pe Howard Hughes într-un 
film dedicat vietii magnatului american 


Vercingetorix in care va fi vorba doar de perioada de detentie a 
acestuia dupa ce a fost învins de Caesar. În sfârșit, Vidocq, 
celebrul hot devenit sef de politie si spion sub domnia lui Carol al X- 
lea, (vezi si nr. 10/98) a inspirat două filme: primul în regia lui Alain 
Chabat cu Gérard Lanvin, produs de Rigolo Films 2000, al doilea in 
regia lui Stephane Clavier cu Gerard Depardieu. Se pare ca moda 
dublului a atins si cinematografia franceza. 

> Le segnieur des anneaux, trilogia cult semnată de JRR Tolkien 
va fi adaptată pentru marele ecran de către Peter Jackson, autorul 
Creaturilor celeste (1994). Proiectul cuprinde trei lungi metraje la 
care el va fi totodată co- 
producător și co-scenarist. New 
Line Cinema a alocat pentru 
realizarea lor 130 milioane dolari. 
Trilogia lui Tolkien (decedat în 
1973) a fost tradusă în 25 de limbi 
şi s-a vândut în peste 50 milioane 
exemplare de la prima sa ediţie 
din 1955. Ea povestește 
aventurile fantastice ale lui 
Froddon, un hobbit (rasă de 
oameni minusculi care ar trăi în 
galerii săpate în pământ) trimis de 
vărul lui, Bilbo să distrugă un 
misterios inel magic făurit de 
Sauron, Stăpânul tenebrelor. În 
drumul sau, Froddon va avea de 
înfruntat o sumedenie de creaturi 
malefice, își va face prieteni 
printre elfi, pitici și chiar pe 
magicianul Gandalf. Cu toţii vor 
reuşi în cele din urmă să salveze 
Pământul din ghearele maleficului 
„senior al inelului“. Distribuţia este 
deocamdată nefinalizată, dar se 
vorbește tot mai mult de Sean 
Connery în rolul lui Gandalf... 


Grae a 


Doina STANESCU 


35 


i 


AL X-LEA FORUM DE FILM ȘI TELEVIZIUNE 


- urmare din pag.30 - 


În SUA, canalele comerciale de televiziune, 
precum HBO sau SHOWTIME, au devenit în anii 
'80 principala sursă de finanţare a producţiei de 
film, dornice fiind să-și asigure o rezervă stabilă 
de filme americane pentru TV prin cablu. 

Și în Europa, televiziunea particulară, cum ar fi 
cazul celei din Italia, a făcut unele investiţii in 
producția de film. Cu toate acestea, în general, 
posturile publice de televiziune au fost cele care 
au asigurat sprijin financiar producţiei de film 
european. 

DI. Mark Shivas, producător la Perpetual Motion 
Pictures, a susținut că implicarea televiziunii în 
producţia de film nu a rezolvat problemele legate 
de producţia de film european, ci, dimpotrivă, nu a 
făcut decât să încurajeze producţia prea multor 
filme cu buget redus, necompetitive pe piaţa 
mondială. 

Deși costul mediu de producţie al unui film în 
Uniunea Europeană în 1996 a fost de 2.97 
milioane dolari, echivalentul sumei la Hollywood a 
fost de 59.7 milioane dolari. 

Sistemul de finanţare practicat de televiziune nu 
asigură implicit și succesul filmului. Din acest 
punct de vedere, CANALUL 4 din Anglia este un 
bun exemplu. Potrivit calculelor Canalului 4, 
acesta a investit între 1982 — 1992 91 milioane lire 


MARILE SPERANȚE 


Pentru amatori de povești romantice 
Regia: Alfonso Cuaron. 


ame INES 
DAASER 


GRESELILE 
TRECUTULUI 


Pentru cei care apreciază 
filmele neobişnuite despre 
oameni obișnuiți. 

Regia: Bart Freundlich. Cu: 
Blythe Danner,Roy Scheider, 
Julianne Moore, Noah Wyle. 

O comedie dulce-amara, cu 
o distribuție superba, despre o 
reuniune de familie. După trei ani 
de absenţă, Warren (Noah Wyle) 
se întoarce acasă și șocul 
regăsirii aduce la viata amintiri și 
regrete: prieteni vechi, o fostă 
iubită, un tată misterios și distant. 


Cu: Ethan Hawke, Gwyneth Paltrow, Anne Bancroft, Robert De Niro. 

Romanul lui Charles Dickens este transpus într-o ambianța contemporană. 
Ethan Hawke este Finn, băiatul sărac hotărât să devină artist. Gwyneth Paltrow 
strălucește în rolul Estellei, colega de joacă din copilărie care devine muza, 
obsesia, sursa de speranţă si de disperare a lui Finn. Anne Bancroft este 
fascinantă în rolul bătrânei doamne pentru care viata s-a oprit la momentul marii 
sale deziluzii în dragoste și care zace într-o casă căzută în paragină, fumând 
țigară de la ţigară și ascultând la nesfârșit aceeași melodie. 


GREȘELILE TRECUTULUI 
TE MYTH ce FINGERPRINTS _ 


“Captivant ! 


sterline in 264 filme, dintre care My Beautiful 
Laundrette, A Room with a View, Four 
Weddings and a Funeral, Trainspotting. In timp 
ce canalul a dobandit un deosebit prestigiu pentru 
„calitate“ datorită sprijinului acordat producţiei de 
film, majoritatea filmelor, vorbind în termeni strict 
comerciali, au înregistrat pierderi. CANALUL 4 a 
suportat „pierderile“ datorită faptului că principala 
sa sursa de venituri o constituie reclamele, și nu 
încasările filmului. 

DI. Mark Shivas a concluzionat arătând că 
tocmai din aceste motive, multi ar dori ca 
producţia de film european să nu mai fie 
dependentă de televiziune (și subventionata de 
stat) și să devină mai „comercială“ în stilul 
cinematografiei hollywoodiene cu buget mărit. 
Există însă serioase obstacole în îndeplinirea 
acestui prerogativ. Cinematograful european 
trebuie să găsească mijloacele „de a convietui cu 
Hollywood-ul, continuând să producă filme total 
diferite față de tiparele hollywoodiene si care să 
ofere publicului un alt fel de film“. 

Producţia de film european nu este doar o 
chestiune de comerţ, ci un act de cultură. Din 
acest punct de vedere, o alianță cinematografie — 
televiziune nu numai că ar asigura o puternică 
bază economică pentru producţia de film, dar ar și 


ETHAN 
HAWKI 


Un fascinant portret al angoaselor air 
americanului modem.” 


încuraja filmele europene „să se adreseze tuturor 
culturilor europene într-un fel în care filmele 
hollywoodiene nu pot s-o facă“. 

D-na Helga Schmid, de la Institutul European 
pentru Media, a afirmat că, deși e de dorit ca 
cinematograful european să-și îmbunătățească 
poziția pe piața mondială, totuși o reorientare spre 
bugete mari și filme europene „comerciale“ 
rămâne o problemă de rivalitate. .. 

In cuvântul meu, am subliniat că până de 
curând în România statul a fost principala sursă 
de finanţare. După ce în anul 1997 a fost produs 
un singur film, se estimează că în 1998 vor fi 
făcute 10 filme, iar în 1999 se așteaptă ca 
numărul producţiilor de film să se ridice la 15. 
Aceste proiecte optimiste se datorează adoptării 
Ordonanţei de Urgenţă nr. 67/24 oct. 1997 
conform căreia se alocă producţiei de film o 
contribuție de 3% din prețul minutelor de 
publicitate vândute de către Societatea Română 
de Televiziune și posturile de televiziune private, 
precum și aderării României la EURIMAGES, 
începând cu data de 1 iulie 1998. 

De menţionat că, la începutul anului 1998, 
HBO a lansat prima televiziune prin cablu cu 
plată, care oferă 12 ore pe zi de filme artistice 
documentare, sport și muzică. 

România este a doua mare piaţă a serviciilor 
prin cablu din Europa centrală și de est, cu 2,5 
milioane de abonaţi. m 


Bancă de tradiție si de încredere 


vă oferă 


Certificatul de depozit 


Certificatul de depozit este un instrument bancar, ce se emite pe termen de | lună, nominal sau la 
purtător, având valori de 500,000 lei, 1.000.000 lei, 5,000,000 lei, 10.000.000 lei și 25.000.000 lei 

Răscumpărarea certificatelor de depozit se face numai la unitatea de unde s-au cumpărat. 

Dobânda anuală menţionată pe certificat rămâne nemodificată până la scadenta. Scadenta 
certificatelor de depozit este de | lună de la data vânzării, 

Răscumpărarea certificatului de depozit se poate face oricând la cererea titularului. În cazul 
răscumpărării înaintea scadentei, nu se acordă dobândă, 

Răscumpărarea după perioada de scadenţă (indiferent de data prezentării spre răscumpărare) se face 
la valoarea nominală la care se adaugă dobânda cuvenită până la scadenta. 

Certificatele de depozit distruse, pierdute sau sustrase, nu se înlocuiesc. 

Certificatele de depozit fara elemente de identificare (serie si număr) intacte nu se răscumpără. 

Asupra operaţiunilor efectuate pe certificatele de depozit nu se dau date informative. 


Calea Victoriei nr.13, sector 3, Bucuresti, România, Telefon: 31111 19: Fax: 3126440 — 


Ade =, 


a ZEU vedete... 


„Singura mea asemănare cu Ally McBeal: 
amândouă ne dorim să avem sânii mai mari.“ 


CALISTA FLOCKHART știa precis, atunci 
când s-a mutat de la New York la Los Angeles 
pentru a fi Ally McBeal în serialul TV cu 
același nume — că va lucra 14 ore pe zi, iar 
week-end-urile și le va petrece cu probe de 
costume, ședințe foto, interviuri. „Ceea ce nu 
știam foarte bine era că voi fi în atenţia presei, 
a presei de toate felurile, și așa m-am trezit 
citind într-o duminică dimineaţa în New York 
Times că personajul meu, Ally McBeal, nu 
este veridic, pentru că o femeie de afaceri 
obligatoriu trebuie să se îmbrace cu gust și o 
dădeau exemplu pe Heather Locklear din 
Melrose Place. Nu am nimic de împărţit cu 
Heather, dar personajul Amanda, interpretat 
de ea, este puţin prea sofisticat pentru mine și 


SP eheee: 


cred că nu toate acele business women 
trebuie să arate ca manechinele de la Yves 
Saint Laurent sau Chanel“. 

In ciuda aspectului fragil si al timiditatii ei 
înnăscute, Calista Flockhart se consideră un 
om puternic. „Doar așa am putut rezista (din 
copilărie până când am intrat la facultate) 
mutărilor din oraș în oraș, după cum o cerea 
slujba tătălui meu“. (El era director executiv al 
unei mari companii alimentare, iar mama 
profesoară de limba engleză). Calista a 
călătorit astfel de la Freeport, Illinois, în lowa, 
apoi în două orașe în Minnesota, apoi New 
York. „Fraţii mei mai mari sufereau de fiecare 
dată când se desparteau de prietenii lor. Eu 
însă de fiecare dată când schimbam decorul 


— cum spunea mama — găseam un mod de a 
mă adapta. Nu știam cum, dar de fiecare dată 
eram chiar fericită“. Viaţa stabilă a început 
odată cu intrarea ei la Rutgers University. 
„jucam fotbal în dormitor cu prietena mea și 
făceam teatru după cursuri. Am și cântat, 
eram considerată profesionistă pentru că 
trecusem prin vreo trei școli de muzică în 
drumurile mele cu familia“. 

New York-ul, și mai ales Broadway, o 
fascinau. După terminarea studiilor (diploma 
de licență despre impactul televiziunii asupra 
adolescenților a fost notată cu nota maximă) 
Calista s-a mutat la New York, a găsit o slujbă 
de chelnerita, și-a angajat un impresar si 
încet-încet a început să-și facă loc printre 
actorii ce capătau câte un rol în piesele ce se 
jucau pe Broadway „La început am plecat în 
turnee lungi cu piese cu montare 
nepretentioasa. Am jucat apoi roluri principale 
la Actors Theater of Louisville, în Kentucky“. 
Primul rol important pe Broadway a fost cel al 
Laurei în „Menajeria de sticlă“. Cronicile au 
început să-i fie tot mai favorabile, culminând 
cu succesul din „Trei surori“. „E drept, am 
avut partenere absolut minunate“ (Amy Irving, 
Jeanne Tripplehorn și Lili Taylor — n.n.). 
„Imediat după premieră am primit un telefon 
de la un prieten care îmi spunea că se 
lucrează la un episod pilot pentru un serial — 
Ally McBeal și eu aș fi cea mai potrivită 
pentru rolul principal. In acel moment nu mă 
interesa nimic decât rolul meu cehovian, așa 
că am refuzat categoric invitaţia. M-a sunat 
atunci — surpriză — producătorul David E. 
Kelley (soțul lui Michelle Pfeiffer n.n.), 
anuntandu-ma că proba pot s-o dau între 
matineul de sâmbătă dimineaţa și spectacolul 
de duminică seara. Am luat primul avion spre 
Los Angeles, am dat proba și săptămâna 
următoare cu o valiză, scenariul și câinele 
meu Webster — deveneam locuitor al Los 
Angeles-ului, cu toate că jurasem că n-o să 
mă mut niciodată într-o zonă nesigură. Mi-e o 
frică îngrozitoare de cutremure“. 

Succesul serialului a făcut din Calista 
Flockhart o vedetă. 

Tânăra avocată Ally McBeal este un 
amestec de timiditate, îndrăzneală 
nebunească, sentimentalism și mult farmec. 
„Dulce-amar“ își caracterizează Calista 
eroina „Ally calcă de cele mai multe ori în 
străchini, dar motivaţia ei este profund 
omenească. Meschinăria, prostia, răutatea, 
bigotismul, ea le sanctioneaza prompt, 
lasandu-se prinsa in vartejul sentimentelor. O 
timida-agresiva a carei putere consta tocmai 
în timiditate, combinaţie care devine de cele 
mai multe ori explozivă. Și totul din cauza 
faptului că-i pasă — prea mult — de cei din jurul 
ei... Actriţa susţine însă că nu seamănă deloc 
cu personajul interpretat. Si adaugă foarte 
serioasă: „Singura asemănare cu Ally McBeal 
este că amândouă ne dorim să avem sânii 
mai mari“. 


Doina STĂNESCU 


ucigașul în serie din Halloween Priya f * 

a fost insiprată de chipul unei John Travolta cu'fiul lui; Jett < 
persoane reale. Din cauza i 

bugetului redus, a fost 
cumpărată cea mai ieftină 
mască găsită într-un magazin 
de pe Hollywood Boulevard, 
aceea a căpitanului James T. 
Kirk din serialul TV Star Trek. 
Figura lui William Shatner deci 
stă la baza terifiantei măşti 
purtată de Michael. Shatner se 
pare că nu a fost deranjat de 


Irina Pavelescu, București: acest „delicat omagiu“, ci 
Masca lui Michael Myers, dimpotrivă... m 


adrese la cererea Dys. 


Al Pacino: c/o CAA, 9830 Wilshire Blvd. 
Beverly Hills, CA 90212, U.S.A. 


Juliette Binoche: c/o Intertalent, 5, rue 
Clément-Marot, 75008 Paris 


Bruce Willis: c/o WMA, 151, El Camino Drive, 
Beverly Hills, CA 90212, U.S.A. 


— Concurs cu Cu întrebările de mai jos se închele ediția a XIV-a a concursului nostru. Trimiteti-ne 
. aa răspunsurile dumneavoastră la întrebările din cele două etape, însoţite de taloanele 
decupate din revistă, dar nu și de chestionare, pana la data de 5 decembrie. Adaugati: 


premii organizat 
de NOUL CINEMA 


NUMELE PRENUMELE o a aai 


ADRESA 


în colaborare cu 


VÂRSTA 


GUILD FILM Mentionati pe plic „pentru concurs“, Vă reamintim adresa noastră: 
a Piaţa Presei Libere nr. 1 
ROMÂNIA ză 


71341 — Bucuresti 
Etapa a l-a: 


1. Cum se numeşte actorul care l-a interpretat pe Jemes Ba 007 de doua ori, 
înainte de a fi înlocuit de Pierce Brosnan, și care sunt titlurile celo d ua filme? 


2. Controversat regizor american, coleg de generatie cu Martin Scorsese si Steven 
Spielberg, printre succesele cărula se numără Ca 2, Incor lii si Misiune 
imposibilă. Despre cine e vorba? CC 


3. Ce actor american, vedetă a cinematografului. mut, a jucat rolul lui Zorro in 
versiunile din 1920 şi 1925? 


eRichard Dreyfuss s-a 
căsătorit cu  graficiana 
Janelle Lacey. Este al 
doilea mariaj al actorului pe 
care l-aţi văzut (printre 
altele) în Fălci (r. Steven 
Spielberg) și Intâlnire de 
gradul trei (același 
Spielberg), el divortand de 
prima soție în 1992. 


eTatum O’Neal, fiica lui 
Ryan O'Neal (Love Story) 
și fosta soţie a tenismanului 
John McEnroe a ieșit de 
curând de la o cură de 
dezalcoolizare și a început 
filmările la Squirrels To the 
Nuts. Actrița, din pricina 
problemelor cu băutura și 
drogurile, a pierdut custodia 
celor doi copii, pe care are 
dreptul să-i vada — 
deocamdată — doar o dată 
pe lună. Laureată cu un 
Oscar pentru rol secundar 
în 1973 pentru Paper Moon 
(r. Peter Bogdanovich), 
Tatum O'Neal este hotărâtă 
să-și pună ordine în viata. 
Cunoscându-i anteceden- 
tele, multi dintre amicii ei se 
îndoiesc. 


e Avocatul Pamelei 
Anderson se afla la capatul 
răbdării. Cu toate ca 
frumoasa şi exploziva 


blondă a cerut divorțul de 
Tommy Lee, aflat în 
închisoare pentru bruta- 
lizarea ei și a copiilor lor, ea 
continuă să-i scrie misive 
înflăcărate, în care-i jură 
dragoste eternă și a 
declarat chiar că de acum 
încolo numele ei pe 
genericele filmelor în care 
va juca va fi Pamela Lee. 


La Hollywood, se poartă orice coafură, dar accesoriul 
obligatoriu este agrafa: cu strassuri, fundite, fluturași, sau 
simpla-simpla. Minnie Driver, Cameron Diaz si Gwyneth 
Paltrow s-au conformat. 


eTom Cruise .inten- 
tioneaza să realizeze un 


remake după celebra 
comedie Nevastă-mea 
vrăjitoarea (cu Fredric 


March și Veronica Lake). În 
acest scop, el, împreună cu 


Nicole Kidman, au 
cumpărat deja drepturile de 
ecranizare. Presa a 


comentat malițios știrea 
făcând aluzie la reputația de 
„dragon domestic“ pe care o 
are Nicole Kidman, Tom 
aflându-se cum s-ar spune 
„sub papuc“. 


@David Duchovny, alias 
Agentul Mulder in Dosarele 
X, a recunoscut recent ca 
isi trateaza la un psihiatru 
„melancolia mea  înnăs- 
cută“. Actorul are perioade 
de deprimare, mai ales că 
după propriile spuse are 
înclinație să vadă totul în 
negru. „Totuși, după ce s-a 
căsătorit cu Téa Leoni — 
spunea partenera lui, Gillian 
Anderson — David este din 
ce în ce mai puţin crispat, 
este mai senin, mai bine 
dispus“. Concluzia: e bună 
la ceva și însurătoarea! 


@Si pentru că am amintit 
de Gillian Anderson: actrița 
are un nou logodnic. El este 
pictorul Darren Waterston 
despre care Gillian spune 
că este bărbatul ideal. 
Acesta este tatăl unei fetițe 
de 6 ani pe care Gillian o 
plimbă în clipele libere în 
parcul din apropierea casei 
(alături de fetița ei, Piper, 
bineînţeles). m 


TELENOVELA 


Numele: Lucia Leticia 
Mendez Perez; + Locul 
naşterii: Leon, Guanajuato 


(Mexic); * Data nașterii: 26 
iunie 1955 (an declarat de ea, 
alte surse indică 1952); * Stare 
civilă: divorțată de Pedro 
Torres cu care a fost căsătorită 
între anii 1989-1994; + Studii: 
cursuri de limba engleză la 
Universitatea din Mexico si de 
arta dramatica si canto la 
Conservatorul din capitala 
mexicană; ¢ Fraţi: Martha 
Minreva (medic stomatolog), 
Abraham (actor), Carlos 
Antonio (cântăreţ); * Înălţime: 
1,78 m.; Greutate: 58 kg, * 
Sportul preferat: gimnastică 
(de întreținere); + Filmul 
preferat: E.T. de Steven 
Spielberg (de altfel toate filmele 
lui); + Actorul preferat: 
Gregory Peck; + Actrița 
preferată: Ingrid Bergman; * 
Cantareti preferați: Frank 
Sinatra si Céline Dion; * Cea 
mai importanta realizare a el: 
, Fiul meu, Pedro Antonio" 
(nascut la 10 octombrie 1988); 
e Dragostea pentru oa 
înseamnă „a da“ înaintea lul „ a 
primi“; + Îi este groază de 


Fernando Colunga 
polițist fără voie 


Pentru Lucia Mendez „A 
Iubi” inseamnă „a da" 


nccidentele rutiere; * Ce o 
necâjoate cel mal mult: oa nu 
80 poate läsa do fumat; + Îl este 
frică de apă (in copilărie a foat 
Cll po co BA s0 ino0o) si de 
fantome; * Crede câ darul cel 
mal de pret asta viata al pentru 
nimio în lume nu Gear sinueide 

Despre telenovela „Mari 
elena” spunea: , A fost una 
din povestile care mi-au plăcut, 
dar MA apuna că m-am 
identifical ou personajul 
Marielenel, În primul rand a fost 
dontul de dificil să interpretez o 
tamala mal tânără decât mine 
CU vreo 10-12 ani, Apol, ou nu 
am avut niciodată o relaţie 
amoroasă cu barbatl cAsatoriti 
si nu M-AS mărita cu un barbat 
pentru simţi doar 
recunostinta, cum face eroina 
telenovelei interpretata de 
mine" 

De curând, Lucia Mendez 


care as 


| 


dəclara rovistei „ Tele Bolero“: 
„Orad că nu mi-ar strica o mica 
vacanță po care s-o petrec la 
vila mea din Miami alături de 
baletelul meu." La puţin timp 
după acooa, Lucia Mendez a 
renuntat la vacanţă pentru rolul 
principal dintr-o telenovela cu 
titlul provizoriu: Amor, Amor, 
Amor .. Melodia de generic va 
|| interpretata, bineînțeles, de 
Lucia Mendez 


* Unde l-am mai văzut? 

* Gustavo Bermudez: de 
la Seicul la Antonella, apoi 
Nano, Jorge Martinez a fost 
indrâgoatitul inginer în Maria, 
Apoi ziaristul Morandi în 
Micaela (alaturi de Jeanette 
Rodriguez), apoi fotograf in 
Veronica - el rostro de amor 
ai inleanit om de afaceri în 
Misterioasa doamnă. ° 
Fərnando Colunga a apărut n 
chip de militar fercheş în 
Alondra, apoi inginer în 


Marimar și avocat în Sărmana 
Maria (în ultimele două a avut- 
o parteneră pe Thalia, cu care 
era de altfel în perioada aceea 
logodit) și în sfârșit, medic în 
Esmeralda. 

e Edith Gonzales (Inimă 
sălbatică) a fost intepata de o 
viespe și astfel actrița a fost 
nevoită să întrerupă repetițiile 
la Aventurera. Timp de două 
săptămâni obrazul lui Edith 
arăta ca un „gogoșar' (după 
propria ei expresie). Cum o fi 
arătat viespea? 

e Danilo Santos (Pasiuni 
secrete) a incercat sa fereasca 
un caine ce a sarit in fata 
maşinii lui si a accidentat (usor) 
o bătrână. Actorul a 
transportat-o imediat la spital, a 
plătit cheltuielile medicale și i-a 
asigurat o pensie lunară, 
bătrâna fiind extrem de săracă 
Un bun samaritean! 

e Fernando Colunga a 
încercat să-i prindă pe cei dol 
tineri care i-au spart geamurile 
vilei sale din Miami. S-a ales cu 
o lovitură de bata (de base ball) 
peste umăr care l-a imobilizat 


Claudia Ramirez 
neuitata Maria Jose 


la pat. Politistii l-au. sfătuit să 
lase hoţii în seama lor. 


"ATENŢIE GRIPA NE AFECTEAZĂ PE TOȚI! 


ee 
NG É | 
FRAGMENT 
CIN te Naav À Sora NS LIT VIRION) | 

D UEN nde 


Di 
NE-POULENC GROUP 


RHO 


Cine! AR cau SA SE "VACCINEZE ? | | 


oe este recomandată întregii familii dar mai ales persoanelor în vârstă, bolnavilor cronici cu afecţiuni 
bronho-pulmonare şi cardiovasculare, astm bronşic, diabet zaharat, bolnavilor care fac tratamente imunosupresoare 

„ (citostatice, radioterapie etc.), bolnavilor protezati cardiac, persoanelor infectate cu HIV. — 
De asemenea se recomandă vaccinarea persoanelor susceptibile de a transmite gripa persoanelor cu risc crescut la - 
“îmbolnăvire (personalul medico-sanitar, personalul din căminele de copii şi bătrâni etc.). 

| Categorii speciale: personalul didactic şi sportivii de performanță, personalul din armată şi poliţie cât şi personalul 

j / y serviciile implicate în asigurarea desfăşurării normale a vieții în comunitate. Asigură protecție de lungă durată. 

| accinul nu provoacă gripă. Reacţii secundare minime. 


| | 


: VACCINAREA ANUALĂ ESTE VITALĂ! 


G PASTEUR MERIEUX Ea meee a 


Str. Şipotul Fântânilor Nr. 8, Sector 1, 70718 Bucuresti hayek } 


SERA 


W/VAXIGRIP 


Tel. (01) 312 41 85; 312 68 31; 312 68 55 Fax: (01) 312 73 77; Telex: 10637 RHONE B 4 | Í f 
4, i $ . i