Revista Cinema/1990 — 1998/9-Noul_Cinema-anul-IX-nr-12-1998

Nr. 12 / 1998 


3 


"T b 


Anul IX Nr. 107 


[ርፎ Im 


REVISTĂ DE CULTURĂ A CINEFILILOR DE TOATE VÂRSTELE 


4 


TEST RAPID DE PERSPICACITATE PENTRU CREIERE ÎNFIERBÂNTATE 
Simti ር6-ዘ explodează capul. 
Ce alegi? 
[| ] rogi un prieten să te împuște; 


[ ] te arunci imediat pe burtă și dai din picioare; 
[_] numeri pînă la 100 și-aștepți să-ți treacă; 


DA, iei un Saridon. 


A fes 


Mn o 0 © 


e.» un miracol care nu a durat trei zile, ci nouă ani. Exceptia de la regulă s-a datorat pasiunii, profesionalismului, muncii echipei 
redactionale, colaboratorilor nostri permanenti și - desigur - fidelitătii cititorilor noștri cu adevărat iubitori de cinema. Fac această 
precizare întrucât noi nu le-am oferit “o” revistă de cinema, ci “o anume” revistă de cinema, care şi-a făcut un program în a arăta că a 
şaptea artă nu este doar industria producătoare de povești — fie ele visuri sau coşmaruri — ci este cel mai sensibil mediu artistic în a 


„surprinde, exprima si anticipa evoluția societății. Cum bine știm, nu numai filmul pe teme contemporane este un martor al actualitătii, 


ci și filmul istoric cât și cel de ficțiune despre viitor ilustrează mentalitatea, percepția și mijloacele de expresie ale momentului când 
au fost concepute. 

Din miile de scrisori primite la redacţie în acești nouă ani, am înțeles și ne-am bucurat că cititorii revistei “Noul Cinema" au 
recepționat acest mesaj si au fost alături de noi la fiecare apariţie a revistei, arătându-se interesați de descifrarea semnificatiilor 
profunde ale fenomenului cinematografic mondial și nu numai de jocul cancanier al aparentelor. Tot așa cum am avut numeroase ecouri 
pozitive la cele peste 100 de “dosare tematice” — pe care revista noastră le-a inaugurat în presa de specialitate de la noi — în care ne- 
am străduit să familiarizam lectorii noștri cu evoluţia curentelor, modelelor, tehnicilor filmului de-a lungul timpului. 

Tinuta revistei — într-o vreme când critica cinematografică a devenit în majoritatea publicaţiilor de pretutindeni o “critică de 
consum" preluată de-a gata din caietele întocmite de producător - ne-a asigurat si un prestigiu international. Am fost onorati în toti 
acești ani nu doar cu simple acreditări la marile festivaluri, ci de invitaţii. Altfel, nu ne-am fi permis participarea la peste 100 de 
asemenea manifestări de prim rang, fără de care nu poti cunoaște pulsul si direcțiile cinematografului. Tot asa cum am fost onorati cu 
numeroase participări în juriile Federaţiei internaționale a criticilor de film. 

A fost un miracol si pentru că revista “Noul Cinema” și-a permis aventura de a nu aparține unui trust de presă sau unui patron, ci 
din momentul privatizării, in 1992, ea a aparținut chiar echipei redactionale. Doar această platformă ne-a asigurat posibilitatea de a fi 
eliberaţi de orice ingerinte conjuncturale politice sau de grup. Cum se cunoaște, în acest răstimp cinematografia noastră națională a fost 
permanent divizată de dispute și conflicte pe cât de acerbe, pe atât de sterile sau dăunătoare pentru filmul românesc. Autonomia noastră 
ecoomică ne-a creat posibilitatea — invidiată de mulți — de a avea drept ghid în evaluarea filmelor şi creatorilor exclusiv propriile opțiuni 
și criterii. 

58 spunem însă, cu regret, că performanța noastră culturală nu a fost susținută de un miracol economic. Dimpotrivă. Într-o economie 
de tranziţie, bezmetică și cu structuri din plastilină, puterea de cumpărare a scăzut vertiginos, iar prețurile de cost au crescut lună de 
lună aliniindu-se la cursul dolarului. În acest context orice demers cultural devine o aventură nefericită, asa cum multi alti confrati o 
trăiesc. Drept este că si o difuzare foarte departe de exigenta standardelor internationale nu a fost de natură să îmbunătățească situația. 
Ne-am încăpățânat totuși să rezistám, desi am refuzat să creștem preţul de vânzare al publicaţiei pentru a nu restrânge aria cititorilor, 
care nu se numără printre îmbogăţiții de ultimă oră, 51 am refuzat câteva propuneri de montaje financiare, care ne-ar fi asigurat 
continuitatea, dar ne-ar fi obligat să schimbăm profilul revistei, renunțând la dimensiunea culturală și eşuând în ceea ce presa americană 
numește “Mickey Mouse stories” — comentariul facil și de can-can. 

Dar ultimul val de scumpiri și de TV A-uri face eforturile nostre zadarnice. Ne vedem astfel nevoiți să suspendám pentru moment 
minunata noastră aventură, punând deodamdată punct apariţiei revistei noastre. Punct și virgulă. Editura Noul Cinema își va continua 
activitatea într-o formulă pe care o vom anunța ulterior. Până atunci aducem la cunoştinţă corespondentilor noștri, care sperăm cá nu 
ne vor părăsi, că adresa Editurii rămâne aceeași: Piaţa Presei Libere nr. 1, intrarea B, sector 1, București, cod 71341, doar numărul de 
telefon 222.33.32 am fost anunțați că va deveni 224.37.22. 

Este un paradox sau un semn reconfortant ca atunci când Noul Cinema își pierde suflul în recesiunea economică, Academia 
Europeană de Film să onoreze revista noastră cunoscută în lumea cinematografică de peste hotare, invitându-mă la Gala Filmului 
European de la Londra. 

La pragul dintre anii 1998-1999, o poartă se închide. Altele se deschid. Cum acești nouă ani de existenţă ai revistei au fost — printre 
multe altele — si o școală de gazetărie cinematografică, veți întâlni semnăturile celor formati la “Noul Cinema" în alte publicaţii. 
Nădăjduim ca ei să nu uite exigenta deprinsá la revista noastră, tot așa cum nădăjduiesc că cititorii fiecăruia dintre noi ne vor urmări 
mai departe. Dar chiar dacă noi nu suntem eterni, vă asigur că cinematograful este. 


ADINA DARIAN 
12 decembrie 1998 


us 


IANUARIE 


Actrița franceză Brigitte Bardot este 
invitată la București cu ocazia lansării 
volumului său autobiografic "Initialele B.B.". 
În timpul vizitei face o interesantă campanie 
pentru salvarea câinilor străzii și adoptă doi 
dintre ei. 

Vittorio Gassman înregistrează un 
compact disc cu lectura poemelor scrise de 
papa loan Paul al Il-lea în anii '30, pe 
vremea când era studentul Karol Voytyla. 

La cei 93 de ani ai săi, actorul Bob Hope 
a înregistrat un spot publicitar pentru 
supermagazinele  Kmart.Regia clipului 
aparține cunoscutei Penny Marshall (Big, 
Awakenings, etc.). 

Actrița britanică Emma Thompson revine 
pe scena teatrului, după o absenţă de 14 
ani, jucând în piesa lui Shakespeare “Cum 
vă place". 88 


MAKTIE 


De ziua sfántului Valentin, Sharon Stone se cásátoreste cu Phil 


Bronstein, patronul cotidianului "The Examiner". 

Fanii lui Leonardo DiCaprio protestează pentru că idolul lor n-a 
fost nominalizat la Premiile Oscar pentru rolul din Titanic, 
trimițând Academiei Americane de Film tone de scrisori indignate. 

Liderul cubanez Fidel Castro critică vehement felul în care este 
reprezentată Revoluţia în peliculele recent realizate în tara sa. 

Proaspát premiată cu un Oscar pentru rol secundar (L.A. 
Confidential), Kim Basinger protestează împotriva răului 
tratament aplicat animalelor, cerând retragerea licenţei circului 
Ringling după ce un pui de elefant a murit în menajeria acestuia. 

Încetează din viața Lloyd Bridges (85 ani), actor cu o filmografie 
de peste 100 de titluri. Cunoscut publicului nostru mai ales 
datorită seriei Hot Shots, el este tatăl mai celebrilor interpreţi Jeff 
și Beau Bridges. I 


* Robert De Niro, 
anchetat la Paris 


La festivalul de la Sundance se declansezá un 
scandal in urma proiectiei documentarului Kurt 
$i Courtney de Nick Bromfield in care este 
susținută teza potrivit căreia Courtney l-a ucis pe 
cântărețul milionar Kurt Cobain, fostul ei sot, 
administrându-i o supradoză de heroină. 
Cántàáreata-actrità cere oprirea distribuirii 
peliculei, 

Actrița franceză Jeanne Moreau regizează trei 
clipuri publicitare pentru compania aviatică Air 
France. 

Actriţa româncă Rona Hartner este premiată la 
festivalul de la Bruxelles pentru rolul tigáncii din 
pelicula Gadjo Dillo de Tony Gatlif (după ce 
obtinuse acelasi premiu cu cinci luni in urmá la 
Locarno). 

Chemati în judecată in fata unui tribunal din 
Saint Louis in urma acuzatiei de a fi plagiat 
scenariul la Twister (la plángerea lui Stephen 
Kessler), Steven Spielberg si Michael Crichton 
sunt achitaţi iar acuzaţiile respinse ca-nefondate. 

Sylvester Stallone isi schimbă, pentru a patra 
oară în doi ani, agenţia artistică ce-l reprezintă. 
El a revenit la ICM, agenţie pe care o 


abandonase in 1997. m 


FEPRUARIE 


Încetează din viaţa J.T. 
Walsh, la numai 53 de ani, 
actorul cunoscut din Clientul, 
Good Morning Vietnam, 
Ultima seductie, Nixon, Sling 
Blade etc. 

Actorul Robert De Niro este 
convocat cu forta, in timpul 
unor filmări la Paris, să depună 
mărturie într-o anchetă legată 
de o rețea de prostituție. Starul 
american denunţă abuzul și 
brutalitatea actului ordonat de 
judecătorul N'Guyen. 


* Leonardo DiCaprio, 
absent la Oscaruri 


În Marea Britanie Partidul Laburist condus de Tony Blair respinge 
recomandarea obţinută de actorul Sean Connery pentru a i se conferi 
titlul de lord, emisă pe vremea guvernării Partidului Conservator. 
Interpretul lui James Bond declară că e o decizie pur politică, datorită 
sprijinului pe care el l-a acordat Partidului National Scotian. 

Individul care a fost suprins încercând să pătrundă în reședința lui 
Steven Spielberg a fost declarat vinovat în justiție. Pedeapsa lui ar 
putea ajunge până la 25 de ani de închisoare pentru că inculpatul și-a 
recunoscut intenţia de a-l viola pe regizorul miliardar. 

Premiată cu Oscar pentru rolul din Mai bine nu se poate, actrița 
americană Helen Hunt își prelungește contractul pentru serialul Nebun 
după tine pentru încă un an. Canalul de televiziune NBC se angajează 
să-i plătească 1 milion de dolari pe episod. 

Doi scriitori neo-zeelandezi, Andrew McCarten și Stephen Sinclair au 
chemat în justiție compania Fox Searchlight acuzându-i pe scenariștii 
excelentei comedii Gol pușcă, coprodusă de compania americană, că 
au plagiat piesa lor "Diamantele nopții” care a avut premiera în 1987.m 


ሃነ” 


* Robert Carlyle, 
protagonist In 
Gol pușcă 


MAI 


Regizorul Alan Parker, autorul 
filmului Bugsy Malone (1976) și 
deţinător al drepturilor asupra 
musicalului care l-a inspirat, a 
dispus anularea unui spectacol al 


Academiei Europene de Film 
nu au suficient prestigiu. 
Centrul Naţional al Cine- 
matografiei din Franţa și 
Comitetul pentru Educaţie Sexuală 
au iniţiat o campanie de prevenire 
a sidei pe postul de televiziune 
Canal 5. Cinci regizori au realizat 


teatrului londonez National Youth 
Music, în ciuda succesului de 
public, motivând că versiunea 
concepută aici este "senzatio- 
nalistă și extravagantă, preju- 
diciind imaginea peliculei sale”. 
Președintele Comisiei Europene 
Jacques Santer a propus crearea 
unor premii cinematografice 
europene care să fie un echivalent 


clipuri cu scene erotice în care se 
preciza că s-a folosit prezervativul. 

Lista alcătuită de revista 
americană “Premiere” cu cei mai 
puternici 100 de oameni de la 
Hollywood are din nou în frunte 
producători, primul actor figurând 
pe locul al şaselea: Tom Cruise. 
Următoarele vedete sunt Tom 
Hanks (locul 14) și Mel Gibson 


E 


(locul 15). m * Tom Cruise, cel 


mai influent actori 


al Oscarului, consideránd cá deja 
existentele premii anuale ale 


L-— Val Mili în ^ 
misiuni umanitate 


Propus pentru a figura în fruntea distribuţiei unui film muzical 
după Fantoma de la operă, Antonio Banderas este contestat pe 
Internet de fanii lui Michael Crawford, interpretul respectivului rol 
în spectacolul de pe Broadway. 

Jane Fonda s-a scuzat în fata guvernatorului statului Georgia 
pentru că a calificat într-o declaraţie la televiziune drept 
“înapoiate ca în lumea a treia” condiţiile în care trăiesc unii copii 
din această parte a SUA. 

Actorul Val Kilmer face o călătorie în lrak împreună cu 
organizația umanitară American Cares pentru a duce în tara 
bombardată de SUA în timpul războiului din Golf 41 de tone de 
alimente, medicamente si material medical. Acţiunea umanitară 
la care a participat vedeta a fost supervizată de Organizaţia 
Naţiunilor Unite. 

După ce scandaloasei pelicule Lolita de Adrian Lyne i s-a 
interzis în SUA distribuirea în sălile de cinema, canalul de 
televizune Show Time Networks a devenit distribuitorul exclusiv 
al filmului pe teritoriul țării. 8 


decembrie 1998 


DIALOG CU CITITORII: Scrisoarea 
centenarului; Scrisoarea lunii 

AU ȚINUT AFISUL ÎN 1998 

DOSAR TEMATIC: Dictatorii și filmul 
FESTIVALURI 

VALLADOLID: Reabilitarea poveștii 
MANNHEIM-HEIDELBERG: Revelatii umane în 
situatii de crizà 

LONDRA: Festivalul de la Leicester Square 
SALONIC: Eternitatea si ... prezentul 
PORTRETUL LUNII: Dorina Chiriac 
CORESPONDENȚĂ DIN LONDRA: Gala filmului 
european 

PE ECRANE: Peter Weir, O crimă perfectă, 
Cenușăreasa, Sărutul care ucide, Knock off, 
Mary, cea cu vino-ncoa 

ÎN PREMIERĂ. Cortul 

MEMORIA-ÎNTRE TRISTEŢE ȘI SPERANȚĂ 
CARTEA DE FILM 

PROFILURI: Kate Winslet 

JURNAL ONC 

CINEGLOB 

CINE CE FILMEAZÁ 

BAZARUL INIMILOR SFĂRÂMATE 


E- oi .11-- Pe o 


Societatea comercială S.R.L. Sentința civilă nr. 3087/SC Sect. 1, 
București, 21 iulie 1992, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului 
cu nr. J/40/19554/1992 din 24.07.1992. ISSN 1220-1200 
Pregătire pentru tipar: Profile Graphics, București gprofile le e 

Tipar: TopPrint&Paper Bucuresti To ጋ aa 


Abonamentele se fac prin: Oficiile Postale, Catalog Presă 1998, 
editat de RODIPET pozitia 4070. 


Cititorii din străinătate se pot abona prin RODIPET S.A. P.O. Box 33-57, 
telex 11995, 11034; Fax: 222.64.07; Telefon: 222.41.26 
Piata Presei Libere nr.1, sector 1, 71341 Bucuresti 


ECHIPA REDACTIONALÁ 
Director-Redactor sef 
Adina Darian 


Redactor sef adjunct 
Dana Duma 


Secretar general de redactie 
loana Statie 


Publicisti comentatori 
Irina Coroiu 
Rolland Man 


Redactor șef de rubrică 
Doina Stănescu 


Director economic 
Aurelia Ivănuş 


Secretariat 
Fănica Lupu 


COLABORATORI PERMANENȚI: 
Călin Căliman, Mircea Diaconu, loana | 
Eliad, Andrei Gorzo, George Littera, David 
Melville, Dinu-loan Nicula, laromira 
Popovici, Dan Predescu, Eva Sârbu, 
Dumitru Solomon, Victor Stroe 


Preţul revistei include și TVA obligatoriu de la 1 octombrie 


Adresa redacției: 
Piaţa Presei Libere 1 
Sector 1, 71341 București 
tel. 224.37.22 Intrarea B, Et. III 


La cerere, revista poate fi expediată 
postal prin ramburs (completaţi citet 
numele și adresa dumneavoastră), sau 
poate fi cumpărată direct din redacţie. 


FOTOGRAFII PROMOȚIONALE: 
e Valladolid, Mannheim, Londra, Salonic release e 
Buena Vista International (Touchstone Pictures, 
Hollywood Pictures Company, Peacock Films) - 
Romániafilm € Columbia TriStar, 20th Century Fox - 
Guild Film România € UIP - Media Pictures 
International € Warner Bros. - Ecran XXI € Arhiva 
revistei Noul Cinema 


SCRISOAREA CENTENARULUI 


În acest (deocamdată) ultim număr al revistei noastre, avem 
bucuria să publicăm o scrisoare document a unei corespondente de 
94 de ani. Este vorba de d-na prof. de filologie Lidia Niculescu, o 
cititoare a revistei noastre, care își amintește cum s-a aprins pasiunea 
în sufletul ei de copil, în anul de gratie 1904, când în orășelul natal 
Tighina a văzut primul film. Multumindu-i pentru această emoţionantă 
mărturie îi dorim La multi ani! acestei doamne aproape centenare ca 
și arta pe care o iubește. 


(11 L? vârsta mea se pune întrebarea: “De ce vreau să scriu 
tocmai această amintire?” Tocmai de aceea că amintirile 
din copilărie sunt foarte clare și par deosebit de atrăgătoare, iar 
evenimentul e epocal: 100 de ani de cinema. Atunci, iată unde mă 
duc amintirile. Pe vremea mea, copiii n-aveau prea multe 
distracții, de aceea vestea că s-a descoperit cinematograful ne-a 
zguduit pe toți copiii din orășelul nostru, de pe malul Nistrului. 
Stirea cá un om cu posibilități vrea să construiască o clădire 
adecvată pentru un cinema ne-a bucurat pe toti. 

În scurt timp, această clădire a crescut, cu un aspect foarte 
modest, din scânduri de lemn, dar destul de spațioasă. Copiii 
orașului luau parte activă în timpul construcţiei, căci, cu orice prilej 
noi discutam că ne aștepta marea minune: “cinematograful”. Noi 
ne-am pregătit sufletește pentru “învierea fotografiilor”, căci așa ni 
s-a explicat, că fotografiile se vor mișca. Acasă aveam albume cu 
poze ale rudelor, dar nu ne puteam imagina mișcarea lor. Era 
ceva cu totul neclar. Chiar mama mea, femeie cultă, n-a putut să 
ne explice tehnica acestei mișcări misterioase! Probabil de aceea 
am și întipărit în memorie cu atâta claritate primul film văzut de 
mine când aveam 6 ani. 

Mama ne-a ţinut o lecţie cum să ne comportám la cinema: să 
nu vorbim tare, să stăm numai pe locurile noastre, să respectăm 
pe cei adulti. De fapt, pentru mine a fost prima ieșire in lume. 
Pentru mama, nu era asa de simplu să ne supravegheze pe toti 
trei: doi băieți si o fetiță. În fine, am reușit să ajungem în prima zi 
la deschidere, să ne găsim locurile și să ne instalăm, cât mai 
aproape de ecran. Ca să fie mai distractiv, o doamnă cânta la pian 
tot timpul cât rula filmul. Doar era film mut! În fine, începe 
“rularea”. Ne-am obișnuit foarte repede să înțelegem acțiunea și 
fără cuvinte. 

Titlul filmului era “Boby, mánáncá-ti supa!” Parcă îl văd si 
acum. Într-o familie de oameni înstăriți, báietasul Boby, de vârsta 
mea de atunci: era foarte alintat de toate rudele, părinții, bunicii, 
mătușile ș.a. Si probabil văzând insistența lor la mâncarea supei, 
Boby refuza să mănânce supa. Boby era foarte drăgălaș și a trezit 
simpatia noastră și am fost de acord că Boby nu trebuia să 
mănânce supă. Boby ca să scape de cei din jurul lui a fugit de 
acasă în curte și după aceea în stradă. Cortegiul de mătuși după 
el. El cu pași repezi, a reușit să se ascundă de urmăritori și fericit 
că e liber și independent a început să studieze împrejurimile. Boby 
n-a observat cum a trecut timpul și l-a apucat foamea. Nicăieri 
nimeni și nimic. Dar într-o curte Boby a zărit un câine mare în 
cușcă. Sub ochii lui Boby, acesta a primit o cratiţă cu mâncare. 
Boby s-a așezat lânga dulău și în perfectă înțelegere au început 
să mănânce conţinutul din cratiţă. După mutrișoara lui Boby se 
vede că mâncarea îi e pe plac. În momentul acela au apărut 
mătușile lui Boby cu farfuria de supă de acasă. Așa s-a terminat 
filmul. 

Admiratia provocată de acel film trăiește și astăzi. A fost o 
adevărată vrajă, nu altceva.” 


Prof. Lidia Niculescu 


SCRISOAREA LUNII 


Luiza Mogoșanu din Brașov, ne scrie: 


Mult stimată redacţie, 
26 X 1998, Brașov 


N" meu este Luiza Mogosanu, am 
optsprezece ani, am absolvit anul acesta Liceul 
de Artá din orasul Brasov si sunt o indrágostità de filmele 
de calitate. De asemenea, trebuie sá vá spun, sunt o 
mare admiratoare a dumneavoastrá, iar meritul pentru 
acest lucru và aparţine în totalitate: după cum stiti, dar 
probabil modestia vă face să n-o spuneți clar și răspicat, 
sunteți o revistă de specialitate de o înaltă ţinută 
calitativă, singura ce atinge asemenea nivel din tara 
noastră. Nu-mi permit comparatiile, ar fi cu totul nelalocul 
lor, căci balanţa calității și profesionalismului înclină 
izbitor de partea revistei dumneavoastră. 

Trebuie să recunosc, luna aceasta am fost puțin 
neatentă și intrasem puţin în panică din pricină cá am să 
pierd acest număr, însă n-am isprăvit cu cercetările pe la 
chioșcurile de ziare din orașul meu și sper că în final am 
să-l găsesc. (Din nou difuzarea deficitară n.r.). 

Îmi face o plăcere cu totul deosebită când găsesc în 
cadrul revistei dumneavoastră articole cu privire la 
festivalurile internaţionale de film, articole despre așa- 
numitele file “de cinematecă”; mă bucur mai ales atunci 
când descopăr că nu-i uitaţi nici pe marii nostri actori... 
(lată de ce credem că arta filmului e nemuritoare n.r.) 

Mi-ati face de asemenea o imensă fericire dacă aș 
găsi în paginile revistei dumneavoastră și articole despre 
actorul John Malkovich, actor despre care nu cred să nu 
fi publicat nimic. Nu v-aș putea cere acest lucru, această 
favoare, fără a fi complet convinsă că ea ar fi compatibilă 
cu programul revistei și de asemenea cu materialele 
disponibile ale acesteia. 

Dacă, însă, dorința mea este în armonie cu 
materialele disponibile ale revistei, cu opiniile și dorința 
dumneavoastră, m-aș considera un om deosebit de fericit 
dacă ati publica un articol referitor la actorul John Malkovich, pe care de 
curând l-am putut admira în filmul Legături primejdioase în regia lui 
Stephen Frears și difuzat de postul de televiziune PRO TV. 

Vă mulțumesc în mod special pentru existența dumneavoastră, 
existenţă cu care fericiţi, sunt convinsă, zeci de mii de alte existente... 

Vă mulțumesc de asemenea pentru bunăvoința și amabilitatea de a- 
mi fi citit aceste rânduri, de a-mi asculta doleantele, iar dacă v-am răpit 
prea mult timp cu scrisoarea mea îmi cer cu sfiiciune iertare. 

Dorindu-vă din adâncul inimii și cu toată căldura sufletului o existență 
cât mai îndelungată, articole la fel de interesante si bine documentate si 
aceeași amabilitate și generozitate în a-i asculta pe cititorii 
dumneavoastră, închei aici: 

Cu mult respect, admiraţie, cu toată dragostea, a dumneavoastră 

Luiza Mogoșanu 


JENNI leo cititorii 


P.S. redacțional. Asemenea scrisori ne-au bucurat de-a lungul anilor. 
Pentru acești cititori deplângem situata economică (TVA-uri, noi taxe 
vamale etc) care ne împiedică deocamdată să continuăm drumul nostru. m 


Adio, dar rămân cu voi 


"De vreo zece ani, mă aflu cu cititorii revistei “Noul Cinema" 
_ într-un dialog neîntrerupt. Îmi pare nespus de rău cà va trebui 
„să-l întrerupem, o vreme. Nădăjduiesc din suflet să-l putem 


| elua cât de curând cu putință. În ceea ce mă privește, 
; "înlăuntrul conștiinței mele, ta cu cinefilii nu încetează 


ha nici o zi. 
| Dumitru SOLOMON 


“Dialogul” continuă în pag.34 


3 


ePrima realizare importantă a recent infiintatului Oficiu 
Naţional al Cinematografiei este aceea de a fi obținut 
acceptarea României în Eurimages, organism care susține 
dezvoltarea cinematografiilor și a producţiilor audiovizuale 
europene. 

ePublicul afro-american din SUA protestează împotriva 
unei scene de amor inter-rasial din filmul He Got the Game 
de Spike Lee ai cărei protagoniști sunt Denzel Washington 
și Milla Jovovich. Polemica provocată de spectatori a 
intensificat interesul comercial al peliculei, devenită un 
succes de box-office. 

eActrita Linda Hamilton și regizorul James Cameron își 
anunţă divorțul, după numai un an de căsnicie. Milionarul 
cineast trăiește o poveste de amor cu Suzy Amis, interpreta 
nepoatei lui Rose din multioscarizatul său film Titanic. 
eSe naște primul copil al “cuplului de vis” Uma Thurman- 
Ethan Hawke care s-au căsătorit în luna mai. 8 


Milla Jovovich si Denzel Washington, un 
cuplu cinematografic care a scandalizat 


e Actorul Michael Douglas este ales Mesager al păcii pe lângă ONU. În această calitate, 
actorul s-a angajat să facă o campanie susținută în favoarea destinderii nucleare și a 
controlului asupra comerțului de arme de mic calibru. El s-a angajat, de asemenea, să 
supervizeze plata datoriei de 1500 de milioane de dolari pe care Statele Unite o au faţă de 
acest organism internaţional. 

eAllat in stare de paralizie parțială de mai multi ani, actorul Dirk Bogarde publică în Marea 
Britanie "From the Time Being", o colecţie de articole și eseuri scrise de el în ultimul deceniu. 
e Actorii Robert De Niro, Julie Andrews, Tom Hanks și regizorii Steven Spielberg si Blake 
Edwards participă la un dineu în onoarea familiei Clinton organizat la reședința cuplului Kim 
Basinger — Alec Baldwin. Serbarea a avut ca: scop colectarea de fonduri pentru Partidul 
Democrat, 

e Antonio Banderas donează muzeului din Torremolinos smokingul și trompeta sa din filmul 
Regii mambo-ului, pelicula care i-a deschis actorului spaniol drumul glorios spre Hollywood. 
e|eonardo DiCaprio a ajuns la o înțelegere cu revista “Playgirl” ca aceasta să renunţe la 
intenţia de a publica câteva fotografii cu nudul actorului, poze neautorizate făcute în timp ce 
el filma Eclipsa totală de Agnieszka Holland. 


q Antonio Banderas își donează 
trompeta 


SEFTEMBRIE 


ehegizorul român Lucian Pintile este premiat la Venetia cu Marele Premiu Special al Juriului 
pentru filmul Terminus Paradis. 

e Atleticul Jean Claude Van Damme recunoaște că a avut probleme de dependenţă de drog, 
dar jură că, după ce era să moară din cauza unei supradoze de cocaină administrată anul 
trecut, a abandonat total consumul de stupefiante. 

eUn grup de scenariști americani protestează public împotriva practicii de a se scrie pe 
generic “un film de ...” după care urmează numele regizorului, practică ce minimalizează 
contribuţia lor, de multe ori hotărâtoare, la realizarea unor pelicule. 

eRevista americană “Playboy” i-a făcut o tentantă propunere (din punct de vedere financiar) 
actriței Kirstie Alley (Uite cine vorbește) de a poza goală, după ce aceasta s-a supus unei 
severe cure de slăbire. 

eMai multe organizaţii ale arabilor și musulmanilor din SUA au protestat împotriva imaginii lor 
în pelicula The Siege (Asediul) cu Bruce Willis, Denzel 
Washington și Annette Bening în rolurile principale. m 


መመድጽ፡፣ኤ፡“ፎሽ-፦ሁ- 


Lucian Pintilie, premiat la 
Veneţia 


OCTOMBRIE 


ein statul California se votează o lege care protejează intimitatea celebrităților, 
care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 1999. Mediile de comunicare americane 
s-au declarat împotriva acestei legi, considerată o violare a primului 
amendament al Constitutiei, limitând libertatea de exprimare. 

eGérard Depardieu, Claudia Cardinale si Claudia Schiffer l-au susţinut în 
campania electorală pe primul ministru slovac Vladimir Meciar în timpul 
alegerilor generale. Din păcate, intervenţia lor nu a fost de nici un ajutor, 
câștigătorul alegerilor fiind Mikula Dzurina, liderul Coaliţiei Democrate Slovace. 
eBarbra Streisand apelează la Mike Nichols pentru a-i regiza concertele. 
Cineastul intenționează să realizeze un documentar despre spectacol. 
eKenneth Branagh s-a asociat cu producătorul David Barron pentru a pune 
bazele unei companii specializate în ecranizări shakespeariene, Shakespeare 
Film Company. Primul film al casei producătoare va fi un musical după 
“Zadarnicele chinuri ale dragostei”. 8 


e Emma Thompson si Kenneth Branagh, mereu 
in slujba lui Shakespeare 


eTom Cruise cástigá procesul intentat 
cotidianului britanic “Sunday Express" care 
afirmase, într-o serie de articole, că e 7 


homosexual si a încheiat o căsătorie de convenientá cu 
Nicole Kidman. Atât el, cât și soţia lui, au primit câte 150.000 
lire sterline despăgubire, bani pe care starul hollywoodian a 
declarat că-i va folosi pentru opere de caritate. 
eLa Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier filmul 
Omul zilei de Dan Pita primește un premiu special al juriului. 
eConsiliul Municipal al orașului Manila o declară pe actrița 
americană Claire Danes persona non grata, interzicând 
proiectarea filmelor ei în capitala filipineză care numără 10 
milioane de locuitori. Motivul este că tânără vedetă a 
declarat unui post TV că, în timp ce filma în Filipine 
Brokedown Palace era terorizată de mirosul oribil al 
străzilor de aici. Industria hollywoodiană primește o lovitură 
serioasa, pentru ca Manila reprezintă 0,5% din piaţa externă 
americană. 
eDupă ce a fost eliberat condiţionat pentru comportament 
violent, Christian Slater abandonează un timp cariera 
cinematografică pentru a juca teatru pe Broadway, în piesa 
y - Mea “Zi de mai” de Warren Leip. 
e Omul zilei (cu Vladimir Găitan și Maia Morgenstern) eMoare într-un stupid accident de mașină regizorul 
premiat la Montpellier american Alan J. Pakula. 8 


DECEMBRIE 


eCindy Crawford apare pe Internet. Contra unui abonament de 40 de dolari 
pe an, fanii manechinului-actritá pot afla informaţii despre viața profesională si 
personală, folosind codul WWW cindy com. 

eLa 4 decembrie s-au decernat pe scena teatrului londonez Old Vic Premiile 
Academiei Europene de Film. Actritei românce Rona Harner i-a revenit 
onoarea de 8 decerna premiul pentru cel mai bun (v. pag.16). 

eActorul Christian Slater - dupá mai multe probleme avute cu legea - s-a 
cumintit. El se află în luna decembrie la New York, pe Broadway, jucând în 
piesa lui Waren Leight, Side Man. Slater n-a mai apárut pe scená de la vársta 
de 9 ani, când a avut câteva apariţii în Macbeth si David Copperfield. m 


Cindy Crawford (cu Randy Gerber, soțul ei) b 
apare pe Internet : 


Dictatorii 
SL 


destinate sd îl preamărească pe dictatorul de la Kremlin, la osanalele datorate 


De la dictatura de extremá 
dreaptá, generalisimul Franco 
(v.nr. 8/97), la dictatura de 
extremă stângă, generalismul 
Stalin. Arta a șaptea și creatorii 
ei au fost victimele acestora. 


filmul 


Când vorbim despre "cinematograful sovietic din epoca stalinistă”, ne gândim imediat la şirul filmelor 


'cineastilor de curte", în 


frunte cu Mihail Ciaureli. Producțiile născute din acest “cult al personalității”, fără egal pe alte meridiane, 
reprezintă doar expresia cea mai spectaculoasă a operaţiei de intoxicare propagandistică pe care regimul 
totalitar o desfășoară necontenit. El subjugă cinematograful după un plan atent chibzuit, nu întotdeauna însă 
înfăptuit “ca la carte”, de vreme ce în acești ani tragici apar şi filme de valoare, semnate de Eisenstein sau 
Dovjenko, de Donskoi sau Barnet. Între multiplele componente ale strategiei cinematografice croite de partid, 
cenzurarea filmelor si reprimarea cineastilor nu pot fi ignorate nici măcar de cea mai grăbită pagină de 
istoriografie. Va propunem o succintă cronică a destinelor frânte de stalinism, destinele filmelor şi cele ale 
oamenilor de cinema. 


Ghilotina cenzurii 


Dincolo de imixtiunile directe ale lui Stalin în 
producția și în viața cinematografică, 
respectarea dogmei e asigurată de o cenzură 
extrem de vigilentá, cu proceduri bine puse la 
punct încă din anii '20: paznic zelos al 
stalinismului, ea respinge sau mutilează 
scenariile, ciopárteste filmele sau pur și simplu le 
interzice, difuzează producţiile etichetate ca 
neconvenabile cu întârziere și/sau într-un circuit 
restrâns ori le boicoteazá pronuntánd interdicția 
de export, elimină numele “dușmanilor 
poporului” de pe generice și din presă. 

Drumul entuziaștilor (Nikolai Ohlopkov, 
1930). Eseu pe tema solidarității dintre muncitori 
și țărani în anii războiului civil, Drumul 
entuziaștilor tine de poetica “școlii clasice”: 
personaje exponentiale, limbaj figurat de o mare 
densitate, efecte savante de montaj. Cineastul 
dă un film “deliberat intelectual" (H.P.J. Marshall) 
aplicând sugestiile meyerholdiene (Giovanni 
Buttafava) si cele eisensteiniene (Jay Leyda). 
Drumul entuziastilor este interzis pentru asa- 
zisul lui formalism. Dupá aceastá experientá 
amará, Ohlopkov nu se va mai intoarce 
niciodată la regia cinematografică. 

#0 întâmplare simplă (Vsevolod Pudovkin, 
1930). Autorităţile sunt iritate mai ales de 
accentul pus de Pudovkin pe problematica 
(socotită atipică) a cuplului sentimental, pe 
istoria unui adulter, tratată în cheia dramei 
intimiste. O întâmplare simplă va apărea pe 
ecrane abia în 1932. 

*Dezghetul (Boris Barnet, 1931). Regizorul 
“păcătuiește” estompând motivul luptei de clasă 


(țăranii săraci și cinstiți 
se înfruntă cu chiaburii 
criminali) în favoarea 
lirismului naturist și a 
montajului metaforic. 
Filmul nu circulă decât 
în două copii, metodă 
sigură de ostracizare. 
Cuiul din cizmă 
(Mihail Kalatozov, 
1932). Cu un net 
caracter experimental, 
Cuiul din cizmă e un 
apolog pe o temă 
veche: “buturuga mică 
răstoarnă carul mare”. 
Incomodat:de un cui 
prost bátut in cizmá, un 
soldat provoacá fárá 
voia lui un neasteptat 
dezastru in  timpul 
manevrelor executate 
de Armata roşie; 
întâmplător, în viața 
civilă eroul lucrează 
tocmai în branşa 
cizmăritului. Ofensate 
de aerul derizoriu al 
poveștii, cercurile 
militare cer interzicerea 
filmului. Kalatozov se 
apără susținând cá 
dorise sá vorbeascá 
despre responsa- 


— 


Ivan cel Groaznic de 
Serghei Eisenstein, cu 
ikolai Cerkasov. 


5፡፡ UEEEENUNPGNDOGNEGENS ፎ፡ ጭ። 


bilitatea fiecărui muncitor față de concetátenii 
săi. Armata are câștig de cauză. 

e Problemă dificilă (P. Petrov-Bitov, 1933). 
Comedia lui Petrov-Bitov intră pe ecrane numai 
după ce suferă prefaceri radicale: înfățișarea 
vieţii colhoznice se abătuse frecvent de la 
retetarul ideologic. 

e Furtul vázului (Lev Kulesov, Leonid 
Obolenski, 1934). Filmul e întâmpinat cu un 
torent de critici necruțătoare. Kulesov încearcă 
să îl salveze propunând, în 1935, refilmarea 
unor secvențe “greșite ideologic”, cum consideră 
cenzorii. Cităm din scrisoarea pe care cineastul 
o trimite conducerii studioului: “Zugrăvirea 
chiaburilor ca niște bieti oameni nevoiași este 
falsă: ei ar putea trezi astfel mila când, de fapt, 
ar trebui să stârnească ura de clasă (...) trebuie 
arătat cum făptuiesc delictul de sabotaj, de 
propagandă contrarevolutionará (...) Farik 
trebuie să fie mai inteligent, doar e un activist". 
Nici măcar aceste propuneri nu îmblânzesc 
cenzura: Furtul văzului rămâne sub lacăt. 

e Prometeu (lvan Kavaleridze, 1936). 
Produs la Kiev, filmul este atacat de “Pravda” 
într-un articol redacţional. Titlul lui vorbește de la 
sine: O schemă grosolană în locul 
adevărurilor istorice. Peste câteva zile, 
virulentul text suscită — la “Casa Filmului” din 
Moscova ፦ ዐ6 dezbatere consacrată 
“formalismului și naturalismului” în 
cinematograful sovietic. Prometeu nu va vedea 
lumina ecranului. | 

*Lunca Bejin (Serghei Eisenstein, 1936- 
1937). Incepute in 1936, întrerupte mereu nu 
numai de boala cineastului ci si de hártuielile 
birocraţiei de partid, filmările sunt oprite definitiv 
în martie 1937: în materialul lui Eisenstein, 
oficialităţile simtiserá atenuarea dimensiunii 
propagandistice şi  detectaseră semnele 
orientării viitorului film spre zona mitului. 

e Marile aripi (M. Dubson, 1937). “Pravda” 


005 Bi.$ 0000000 MNMCM———99HE"OnDNN—— 


se dezlántuie din nou: acest “film fals”, cum sună 
titlul articolului — tot redacțional — publicat de 
temutul ziar, ar acredita o viziune denaturată 
asupra vieţii constructorilor de avioane. 

eNoua Moscovă (Aleksandr Medvedkin, 
1938). Descriere — cu accente mucalite,uneori 
chiar grotesti — a transformării urbanistice a 
capitalei, filmul este acuzat de superficialitate și 
de inadecvare a formulei cinematografice: 
cenzorii sunt indignati îndeosebi de stilizările și 
de tonul lui vodevilesc, după cum spune însuși 
cineastul. Noua Moscovă ia drumul arhivei. 

e Legea vieții (Aleksandr Stolper, Boris 
Ivanov, 1940). Vorbind despre tineretul 
studențesc, autorii își îngăduie să strecoare 
două, trei accente critice: secretarul de 
komsomol e petrecáret, flușturatic, lipsit de 
scrupule. Incă o dată, “Pravda” decretează: “Un 
film fals”. A doua zi, Legea vieții dispare de pe 
ecrane. 

e Viața cea mare (Leonid Lukov; 1940, prima 
serie; 1946, seria a doua). Consacrat minerilor 
din Donbass, filmul are o istorie zbuciumată. 
Prima serie e incriminată pentru stilul ei așa-zis 
naturalist; atacurile se potolesc numai atunci 
când Stahanov, fruntașul în producţie devenit 
unul dintre miturile regimului, o elogiază. Cea 
de-a doua serie este violent blamată de C.C. al 
P.C.U.S.. Din hotărârea intitulată “Cu privire la 
filmul Viața cea mare" (4 septembrie 1946), 
aflăm că eroii lui Lukov sunt inapoiati si vulgari, 
cá regizorul — preocupat mai mult de scenele de 
viața cotidiană — omite să arate tehnica si 
metodele de lucru moderne, că muzica filmului 
respiră “o melancolie de betiv". Seria a doua va 
avea premiera abia în 1958. i 

9 Asasinii ies la drum (Vsevolod Pudovkin, 
luri Tarici; 1942). Inspirat din Teroarea și 
mizeriile celui de-al treilea Reich, piesa lui 
Brecht, filmul reface apăsătorul climat moral al 
Germaniei lui Hitler. Pentru ca publicul autohton 


Eliberarea de luri Ozeróuv« +969-1972). 


In rolul lui Stalin: Buhuti Zajariadzg, = 


ኝ ኤን ት 


să nu fie tentat cumva să stabilească vreo 
paralelă cu realitatea stalinistă, la fel de tragică, 
ecranizarea pudovkiniană e interzisă. Stă sub 
cheie până în anii '90. 

e Oameni simpli (Grigori Kozintev, Leonid 
Trauberg; 1945). Istorisind evacuarea unei mari 
fabrici de avioane în spatele frontului și lupta 
dusă pentru repunerea ei în funcţiune, Oameni 
simpli “nu ascunde nimic — scrie Jay Leyda — 
din debandada și din tragediile născute de 
deplasarea unei întregi industrii”: iată motivul 
probabil al interdictiei de difuzare care lovește 
filmul. Ea va fi ridicată abia în 1956. 

9|van cel Groaznic (Serghei Eisenstein, 
1945 — seria a doua). Faimosul “document de 
partid” din septembrie 1946 nu crutá nici două 
evocări istorice. Splendidul film eisensteinian are 
păcate de neiertat: între altele, Ivan cel Groaznic 
e portretizat ca “o ființă slabă, lipsită de voinţă”, 
ca “un fel de Hamlet”, iar Opricinina, în fapt 
prima poliţie politică din istoria Rusiei, strămoșul 
îndepărtat al N.K.V.D.-ului, e văzută ca “o bandă 
de degenerati, asemănătoare cu Ku-Klux-Klanul 
american". Filmul isi va astepta premiera timp de 
treisprezece ani. La rándul lui, Amiralul 
Nahimov al lui Vsevolod Pudovkin si Mihail 
Doller (1946) descrie prea mult și prea amănunțit 
viața de la curtea ţarului: va fi partial refilmat. 

*Luminá deasupra Rusiei (Serghei 
lutkevici, 1947).  Adaptánd Orologiul 
Kremlinului, piesa lui Nikolai Pogodin, cineastul 
nu acordă suficientă importanţă figurii lui Lenin, 
autorul planului de electrificare a țării. “Ceea ce 
noi suntem îndrituiți să numim o greșeală a lui 
lutkevici, el trebuie să o considere, în sinea lui, o 
crimă”, spune purtătorul de cuvânt al 
nemulțumirii oficiale, nimeni altul decât 
Pudovkin. Lumină deasupra Rusiei va fi pus 
sub obroc. 


——— pe 


9 


10 


eTânăra gardă (Serghei Gherasimov, 1948 - 
ambele serii). Regizorul moștenește toate “erorile” lui 
Aleksandr Fadeev, autorul romanului ecranizat. Două 
sunt capitale: retragerea armatei roșii din Ucraina e 
înfățișată ca o “derută născută de o panică rușinoasă”, 
iar eroismul tinerilor luptători din Krasnodon-ul ocupat 
de trupele germane apare exclusiv ca rezultatul 
"entuziasmului lor spontan", ignorându-se rolul jucat de 
partid în organizarea mișcării de partizani. Gherasimov 
va refilma în întregime prima serie; la cea de-a doua va 


respecta cu strictețe toate ucazurile realismului 
socialist. ^ 

eMiciurin (Aleksandr Dovjenko, 1949). In cursul 
turnárilor, cineastul se vede silit să modifice masiv 
scenariul: sprijinit de Stalin, Profim Lisenko, discipolul 
lui Miciurin, tocmai declansase rázboiul cu genetica, o 
“pseudoștiință reacționară”, cum zice campania 
propagandistică. In versiunea definitivă, Miciurin 
cuprinde o serie de secvenţe care nu sunt regizate de 
Dovjenko. 


Cineasti, victime ale - 
“socialismului atotbiruitor" 


Permanentă, intensificată însă de anumite 
contexte istorice, așa cum se întâmplă în cea de- 
a doua jumătate a deceniului al patrulea, epoca 
monstruoaselor procese politice),așa cum se 
întâmplă la cumpăna anilor '40-'50 (epoca “luptei 
cu cosmopolitismul”), represiunea stalinistă 
recurge si în cazul victimelor provenite din 
rândurile oamenilor de cinema la arsenalul 
binecunoscut: de la  amenintátorul “sfat 
tovărășesc” se trece la trimiterea in gulag, de la 
"arma criticii” se ajunge la definitiva “critică cu 
arma”, 

einvinuit de apolitism, Dragoste, filmul pe 
care A. Gavronski îl realizează în Ucraina, iscă 
mânia autorităţilor. Ridicat de N.K.V.D. în 1934, 
cineastul e internat în diverse lagăre din 
republica autonomă Komi, aproape douăzeci și 
cinci de ani. 

eDanil Demutki, semnatarul imaginilor de un 
lirism diafan sau de o puternicá senzorialitate din 
Pământ al lui Dovjenko, are ghinionul să se 
nimerească la Leningrad în momentul asasinării 
lui Kirov. Cu maladiva ei suspiciune, poliția 
politică ia o drastică măsură preventivă: marele 
operator va fi deportat la Tașkent, unde va sta 
până în 1939. 

ein 1936, anchetatorii se ocupă cu sárg de 
Ivan Koval-Samborski, unul dintre starurile 
cinematografului mut, admirat îndeosebi pentru 
AI 41-lea al lui Protazanov si pentru Fata cu 
cutia de pálárii al lui Barnet: plecat, cu ani ín 
urmá, la Berlin pentru turnarea unui film, starul 
zăbovise prea mult în străinătate. 

e Alexander Granach, actorul refugiat din 
Germania, este arestat la sfârșitul aceluiași an. 
Granach va fi pus în libertate numai datorită 
rugámintilor pe care Lion Feuchtwanger le 
adreseazá lui Stalin. 

eKira Andronikasvili ajunge în lagărul de la 
Akmolinsk, unde se aflá si mama unei celebre 


balerine: Maia Plisetkaia. Actriţa georgiană, 
remarcată in Eliso al lui Nikolai Senghelaia, nu 
are decát o viná: e sotia lui Boris Pilniak, 
scriitorul executat, în 1938, ca “dușman al 
poporului”. 

e Militant al tineretului comunist italian, poet 
și gazetar, Gino De Marchi se lasă ispitit de 
utopie și se stabilește, la începutul anilor '20, în 
“marea țară a socialismului”. Regizor cu o 
contribuție notabilă la progresul documentarului 
(sovietic) de divulgare științifică, De Marchi 
moare după gratii, în 1937, în floarea vârstei. 

ein 1937 are loc și arestarea lui Serghei 
Tretiakov, colaboratorul lui Eisenstein, prietenul 
lui Maiakovski, scenaristul lui Kalatozov (Sarea 
Svanetiei). Cineastul va fi reabilitat abia în 1956. 

eOperator en titre al lui Alexsandrov (Toată 
lumea râde, cântă și dansează, Circul, Volga- 
Volga), prestigios teoretician și profesor, 
Vladimir Nilsen se trezește condamnat la 
închisoare pentru “spionaj”, pretext la ordinea 
zilei. La puţin timp, intră în temniţă și soţia lui, 
actrița și balerina |. Penzo. 

eMemoria cinefilului leagă numele lui Stepan 
Sagaida mai ales de Ivan si de Aerograd, 
primele filme sonore ale lui Dovjenko. Trecut pe 
lista neagră a "contrarevolutionarilor" si a 
“naționaliștilor”, întemnițat în decembrie 1937, 
actorul e adus peste câteva luni în fata plutonului 
de execuţie. De fapt, Șagaida plătește cu viața 
fuga părinţilor săi din Ucraina în Iugoslavia. 

e Considerat o autoritate în materie de 
tehnică cinematografică,  Evsei  Goldovski 
răspunde, în 1938, de amenajarea sălii de 
cinema din vila lui Stalin. Un mărunt accident 
provocat de neglijenta unui muncitor devine un 
grav cap de acuzare: tentativă de sabotaj. 
Goldovski este interogat sub stare de arest luni 
în șir, pentru ca în cele din urmă să fie eliberat. 

e Vsevolod Meyerhold rămâne nu numai unul 


Aleksandr Dovjenko, în epoca realizării 
lui Miciurin. 


4 Tânăra gardă de Serghei Gherasimov. 


din marii reformatori ai scenei ruse, ci și regizorul 
care acordă cinematografului autohton, cu 
Portretul lui Dorian Gray, titlurile sale de 
noblețe. Nici meritele istorice ale omului de 
teatru, nici cele ale cineastului nu înduplecă 
puterea politică: arestat în 1939 sub motivul că 
ar fi fost trotkist și agent dublu (englez si 
japonez), Meyerhold e supus unor îndelungate 
torturi și sfârșește — în 1940 — sub gloantele 
plutonului de execuţie. 

e Alți oameni de cinema pe care represiunea 
din anii '30 nu îi ocolește sunt Mihail Nazvanov 
(interpretul de mai târziu al cneazului Kurbski din 
Ivan cel Groaznic al lui Eisenstein), Emma 
Tesarskaia (actriță lansată mai ales de filmele pe 
care le-a realizat, singură sau în colaborare, 
Olga Preobrajenskaia), Konstantin Egghert 
(actor și regizor), Nikolai Ekk (autorul clasicului 
Drumul vieții), Nikolai Erdman (scenarist și 
dramaturg cu o solidă reputaţie). 

ein timpul războiului, vânătoarea de 
vrăjitoare face o nouă victimă: Hans Klering. 
Suspectat, din pricina originii germane, de lipsă 
de loialitate, actorul e arestat în 1942. Va fi 
salvat de Mark Donskoi, regizorul care îl va 
distribui, în 1944, în Curcubeul. 

eDestinul lui Leonid Obolenski, actorul și 
regizorul scolit de Kulesov, ia o întorsătură 
tragică în 1941, când trupele germane îl iau 
prizonier. Reușește să evadeze, se refugiază 
într-o mânăstire din Moldova. La sosirea armatei 
sovietice e capturat și trimis într-un lagăr din 
Siberia. Apoi, între 1948 și 1952, i se va fixa 
domiciliu forțat, în același ținut. 

eTot în anii postbelici, valul de teroare se 
abate asupra unor actrițe binecunoscute: cu 
aproape douăzeci de filme la activ, Zoia 
Feodorova va fi absentă de pe platouri între 
1944 si 1956, iar Tatiana Okunevskaia va trece 
prin infernul gulagului, experienţă pe care o va 
descrie, mai târziu, în romanul “Ziua onomastică 
a Tatianei”. 

eDeclanșată în 1949 de “Pravda” și de 
“Iskusstvo kino", o dură campanie îi demască pe 
"estetii  cosmopolitismului cinematografic” 
infiltrati în rândurile regizorilor, scenaristilor, 
teoreticienilor si criticilor. Leonid Trauberg 
dovedeste lipsá de patriotism pentru cá nu 
pretuieste la superlativ Chestiunea rusá a lui 
Romm, grosolan film | de propagandă 
antiamericană, iar Mihail Bleiman nu este 
entuziasmat cât trebuie de Balada Siberiei a lui 
Pîriev. Numele scenaristului Aleksei Kapler 
dispare de pe genericele tuturor filmelor la care 
colaborase. Sunt incriminate și cărțile despre 
Griffith și despre Chaplin, plublicate în 1944 și 
1945. 


Dosar realizat de George LITTERA 


Reabilitarea 
poveștii 


Deși cea de-a 43-a ediție a 
Festivalului de la Valladolid a 
fost a 13-a de când este condus 
cu o mână sigură de criticul 
Fernando Lara, nu a fost una 
ghinionistă, ci dimpotrivă. Toţi 
participanţii au apreciat calitatea 
peliculelor din competiție și din 
programele paralele, 
remarcabilul echilibru dintre 
noutate și redescoperirea 
valorilor uitate. Poate că cea 
mai lăudabilă tendința a 
selectionerilor de aici este 
aceea de a urmări consecvent 
un autor, spre satisfacția celor 
care urmăresc de mai multe 
ediţii acest festival cu reputaţie 
elitistă. Aceștia sunt în primul 
rând tinerii din elegantul oras 
castilian, care iau cu asalt cele 
noua să de cinema 816 
manifestării. 


Obisnuitii casei 
Polemizând cu prejudecata 
că un cineast care are la activ 
importante premii internationale 


Liv Ullmann, care împlinește în 
aceste zile (pe 16 decembrie) 60 
de ani are și acum cel mai frumos 
surâs din lume. Întâlnirea publicului 
și a presei cu muza lui Bergman a 
fost momentul cel mai luminos al 
ediției pentru că ea emană căldura, 
transmite optimism și dovedește o 
impresionanta modestie. Actriţa de 
origine norvegiană care a strălucit 
pe scena multor teatre jucând în 
piese de Ibsen, Cehov sau 
Shakespeare a reușit o carieră 
cinematografică internaţională cum 
numai o alta interpretă nordică, 


n-ar trebui sa mai concureze în 
competiţii cinematografice, 
regizorii din acestă categorie și- 
au înscris numele în concurs. 
Sunt nume ale unor regizori 
care au mai figurat [በ 
palmaresurile de la Valladolid, 
printre care pot fi citati sârbul 
Goran Paskalajevic, britanicul 
Ken Loach, australianul Peter 
Weir. 

Primul dintre ei a fost 
câștigătorul ediției '95 (cu 
Cealaltá Americá) si unul dintre 
omagiatii ediției următoare. 
Obișnuitul sau ton poetic se 
modifică în Bure 
baruta/Butoiul cu pulbere, un 
conglomerat de povești având 
în comun destinele unor 
personaje din lugoslavia 
devastată de războaiele etnice 
ale anilor '90, nu atât fizic, cât 
moral. Inspirat dintr-o piesă de 
teatru, filmul își urmăreşte eroii 
în noaptea semnări Acordului de 
la Dayton (din 1995). 
Resentimentele lor clocotitoare 


Ingrid Bergman, a mai ajuns să-și 
construiască. Ciclul omagial 
dedicat anul acesta Festivalului de 
la Valladolid a marcat reperele 
importante ale acestei cariere, care 
tin de prezența ei în peliculele 
semnate de Ingman Bergman 
(Persona - 1966, Ora lupului — 
1967, Rusinea - 1968, Scene 
dintr-o cásnicie — 1973, Sonata 
de toamná — 1978) sau de Jan 
Troell (Emigrantii ^ — 1971, 
Pámántul fágáduintei — 1972), 
dar si de activitatea ei ca regizor 
(Love — 1982, Sofie — 1992, 


și memoria — ranchiunoasá 
demonstrează că pacea nu e 
încă posibilă si că toleranța e un 
cuvânt ieșit din vocabularul 
tuturor. Orice motiv de conflict ia 
proporții gigantice și violența se 
dezlántuie pentru o ofensă între 
prieteni, pentru că un autobuz 
întârzie sa plece din staţie, 
pentru spargerea unui geam de 


automobil. Comunicată 
neliniștitor în film, neîncrederea 
cineastului în stăvilirea 


conflictelor fără sfârșit a fost 
întărită de o declaraţia siderantă 
la conferința de presă. Intrebat 
dacă “butoiul cu  pulebere” 
balcanic va mai exploda încă o 
dată, Paskaljevic a răspuns plin 
de amărăciune: “Balcanii sunt 
un hemoroid în fundul lumii. 
Cred cá “butoriul” va mai 
exploda pentru ca sunt mai bine 
de 50 de ani de când n-a mai 
fost un război important pe aici”. 
De câte ori îmi amintesc de 
cuvintele sale, ideea vecinátátii 
geografice cu “teatrul de luptă” 


e ai 


Kristin Lavransdatter — 1995, 
Confesiuni private — 1997), 

Liv Ullmann vorbește cu 
seninătate despre viaţa și filmele 
ei, răspunde lapidar întrebărilor 
prea iscoditoare și dovedește un 
umor devastator uneori. Ca atunci 
când comentează venirea ei la 
Hollywood, de pildă: “Am făcut 
patru filme într-un an și am reușit 
să închid cu ele două studiouri”. 
Când vorbește despre relaţia ei cu 
Bergman ne face, de asemenea, 
să surâdem, povestind întâlnirea 
pe care a aranjat-o ea la New York 
între regizorul suedez și Woody 
Allen, admiratorul acestuia. Cei doi 
nu și-au spus decât câteva cuvinte 
în timpul unei cine de două ore, dar 
i-au mulțumit amândoi, pentru 
"minunata seară”. Ceea ce rămâne 
important din relaţia ei cu Bergman 
este prelungirea colaborării în anii 
'90, când cineastul i-a încredinţat 
lui Liv scenariile sale să le 
regizeze. A rezultat deja filmul 
Confesiuni private, premiat anul 
trecut la Valladolid și urmează 
Infidel, intrat în producție în 
primăvară. În orice caz, 
ambasadoarea UNICEF Liv 
Ulimann mai are multe de spus în 
această artă căreia i-a devenit un 
chip emblematic. 


lid 


ርን 
ፒን 
m 
Q 
=> 


H 


12 


îmi ridică pulsul. Paskaljevic n-a 
fost premiat de această dată, 
dar a lăsat o bună impresie 
publicului și presei. 

Premiul cel mare “Spicul de 
aur” avea să revină unui alt 
"veteran" al festivalului de la 
Valladolid, Ken Loach (care l-a 
mai dobândit în 1991 cu Riff 
Raff), al cărui film My Name is 
Joe/Numele meu este Joe a 
fost unanim votat de membrii 
juriului, dar și de publicul care i- 
a atribuit premiul său. Bine 
primită și la Cannes (v. nr, 6/98) 
pelicula lui Loach marchează o 
revenire a autorului la 
personajul lui preferat, somerul 
ghinionist, portretizat afectuos si 
in Ploaie cu pietre (1993), sau 
Ladybird, ladybird (1994). 
După ce a evocat epopeea 
Războiului Civil din Spania (în 
Pământ și libertate — 1995) sau 
lupta pentru drepturile omului 
din Nicaragua (în Cântecul 
Carlei — 1996), regizorul își reia 
rolul de critic al marginalizării 
sociale din cartierele industriale 
unde drogul, alcoolismul și 
disperarea fac ravagii. Om cu 
vederi radicale de stânga, 


e Ariadna Gill premiul de interpretare 
feminină în Lacrimi negre 


Loach nu crede că odata cu 
schimbarea politicii thatcheriste 
se poate aștepta o ameliorare. 
El crede că Tony Blair cu asa 
zisa “a treia cale” este doar un 


slogan publicitar pentru ca 
reprezintă, în realitate, o nouă 
versiune a capitalismului. Toate 
emelentele de bază ale 
capitalismului dur ramân aici: 
sindicatele slabe și libertatea ca 
patronii să-și impună legile”. Din 
fericire, Loach nu abordează 
tonul propagandistic în Numele 
meu este Joe, ci cucerește prin 
credibilitatea poveștii despre un 
fost alcoolic ce încearcă 
disperat s-o ia de la capăt, 
împotriva veșnicelor ghinioane. 
Căldura emanată de portretul 
eroului i-a asigurat actorului 


Peter Mullan premiul de 
interpretare masculină. 
Din păcate ignorat de 


palmares, un alt obisnuit al 
casei, Peter Weir, s-a arătat într- 
o formă de zile mari în Truman 
Show. Incredibil de subtil pentru 
un film american (și încă 
avându-l pe Jim Carrey în rolul 
principal), pamfletul împotriva 
televiziunii atotdevoratoare 


Palmares 


“Spicul de aur": My name is Joe (Numele meu este 
Joe), de Ken Loach (Marea britanie) 

“Spicul de argint”: Die Siebtelbauern (Moștenitorii) 
de Stefan Ruzowitskiy (Austria) 

Premiul “Pilar Miro” celui mai bun regizor tânăr, 
ex-aequo: Christophe Ruggia (Franţa) pentru Le gone 
du Cháaba (Pustiul din Cháaba) si Shane Meadows 
(Marea Britanie) pentru Twentyfour seven i 


Cea mai bună actriță”: 


Adriadna Gil (Spania) 


pentru Lacrimi negre de Ricardo Franco și Femando 


Bauluz 


Cel mai bun actor: Peter Mullan (Marea Britanie) 


pentru Numele meu este Joe 


Cea mai bună imagine: Ashley Rowe pentru 


Twenty four seven 


Premiul special al juriului: Heather Rose pentru 
Dansează-mă pe cântecul meu 

“Spicul de aur” pentru scrut-metraj: Toata lumea 
coboară de Laurent Bochet (Franța) 

“Spicul de argint” pentru scurt-metraj, ex-aequo: 
Două banane flambate si nota de Gilles Pujol (Franţa) 
si Frank, iepuroiul de John Weldon (Canada) 


Premiul FIPRESCI: 
(Republica Cehă) 

Mentiune FIPRESCI: 
Ruzowitzky (Austria) 


Mostenitorii 


Knofli Kari de Petr Zelenka 


de Stefan 


Festivalul a mai acordat un premiu Universitátii de 
Artá Teatralá si Cinematograficá din Bucuresti "pentru 
contribuţia la progresul învățământului cinematografic”. 


capătă accente la fel de 
virulente ca în Network din 
Sidny Lumet. Obsesia devorării 
unor evenimente “în direct” este 
satirizată cu precizie de bisturiu 
în pelicula deja sosită și pe 
ecranele noastre (vezi și nr. 10 
și nr 11/1998). 

In fine, printre obisnuitii de la 
Valladolid trebuie să-l citam pe 
francezul André Techine, al 
cărui Alice și Martin nu a fost 
prezentat, în afara concursului, 
în gala de deschidere, în 
premieră mondială. Ca și în 
precedentul său film Hoţii, 
cineastul folosește pretextul 
unei intrigi în cheia polițistă 
(legată de un omor prin 
imprudentá) pentru a descrie 
meandrele complicate ale 
relatiilor dintr-o familie sau dintr- 
un cuplu de îndrăgostiți. 
Excelenta distribuție este 
dominată de Juliette Binoche, 
feminină, puternica și 
incápátánatá în rolul unei 
violoniste îndrăgostite de un 
tânăr torturat de fantomele 
trecutului. Ca și altă data. 
Téchiné își confirmă reputaţia 
de regizor nuanţat și reflexiv, de 


sorginte pur europeană. “Ceea 
ce mă interesează este materia 
umană”, declara cineastul într- 
un interviu și cred că interesul 
său a fost împărtăsit și de alti 
cineaști care s-au remarcat în 
aceasta ediție la Valladolid. 


“Materia umană” 
Nu atât înfruntările fizice, cât 
mișcările sufletești preocupă în 
filmele selectate la această 


' Bob Hoskins, memofabji in, 
Twentyfour-seven 

& 

E 


TUI 
i eme ea 


"s 
^. 


b 1 ምስ aaa NUN E 


ediție. Multe titluri pot sustine 
aceasta afirmatie. Și spaniolul 
Finisterre de Xavier Villaverde, 
povestea relatiei dintre doi frati 
obsedati de absenta tatálui care 
i-a abandonat în adolescenţa. 
Până la un punct functionând ca 
un substitut al imaginii paterne, 
fratele cel mare îl dezamăgește 
pe cel mic, care se maturizează 
în urma acestei  deceptii. 
Probleme legate de absenţa 
părinţilor are si eroina din 
pelicula belgiană Rosie de 
Patrice Toy, o fatá de 13 ani 
náscuta dintr-o mamá solitará 
pe vremea cánd avea cam 


aceeasi vársta. Mari furtuni 
sufletesti agită destinele 
personajelor din Lagrimas 


negras/Lacrimi negre (Spania) 
de Ricardo Franco și Fernando 
Bauluz, povestea unei tinere 
bolnave de schizofrenie 
(Adriana Gil, câştigătoarea 
premiului de interpretare 
feminină) a cărei instabilitate 


Juriul 


Mario Bendetii — scenarist 
(Uruguay) 
Fernando Guillén Cuervo — 
actor si regizor (Spania) 
Isabel Coixet — regizor 
(Spania) - 
Maarten Koopman — regizor 
(Olanda) 
Alexandra Raffé — 
producátor (Canada) 
Florin Mihăilescu — operator 
(Románia) 
Hulya Ugansu — directoarea 
Festivalului de la Istabmul 
(Turcia) 


psihică  bulverseaza viețile 
tuturor celor care o iubesc. 
Boala creatoare de ráni 
sufletesti este tema  filmului 
australan Dance to my 
Song/Danseazá-má dupá 
cántecul meu de Rolf de Heer 
(comentat cu ocazia festivalului 
de la Cannes in nr. 6/98) care i- 
a adus scenaristei si interpretei 
principale Heather Rose un 
premiu special pentru "invitatia 
de a pătrunde în lumea intimă a 
unei femei cu serioase 
handicapuri și mai ales pentru 
curajul, angajarea și demintatea 
ei”. O incursiune în lumea unor 
altfel de handicapati (care se 
autointituleazá astfel numai 
pentru a marca incapacitatea de 
adaptare socială) întreprinde 
danezul Lars von Trier în 
Idioterne/Idiotii, film șocant si 
exponential pentru manifestul 
unui nou tip de cinema, 


“Dogma” (vezi nr. 6/1998). 


Despre oameni cu 
handicapuri sociale vorbește 
pelicula austriacă Die 


Siebtelbauern/Moștenitorii de 
Stefan  Ruzowitzky (premiul 
“Spicul de argint”), având drept 
eroi niște țărani care, deși 
moștenesc o fermă și ar putea 
păși în rândul proprietarilor, sunt 
împiedicati pe toate caile de 
latifundiarii din vecinătate să-și 
depășeasca limitele de clasă. 

Un capitol aparte l-ar putea 
constitui traumele suferite de 
“materia umană” la vârsta 
copilăriei. Ele sunt generate de 
marginalizaea imigranţilor, ca în 
Le gone de Châaba/Puștiul 
din  Châaba, semnat de 
francezul Christophe Ruggia 
(premiat pentru debutul 
regizoral) sau de violențele unui 
război religios ca cel din Liban, 
ca în West Beyrouth 


(Franta/Liban) de Ziad Douveri. 
Privilegiul privirii infantile asupra 


asprimii vieții este [በ58 
optimismul, ceea ce asigură 
farmecul acestor filme. 

Mai puţine șanse de 
optimism au însă personajele 


mature în ciocnirea cu 
neșansele de tot felul, cum s-a 
putut vedea în Twentyfour- 
sever (Marea Britanie) de 
Shane Medows, câștigător al 
unui “Spic de argint”. Este o altă 
incursiune în lumea trista a 
mahalalelor industrale, unde 
oamenii care se simt exclusi 
devin violenti, se îmbată sau se 
droghezá. Un antrenor de box 
(interpretat magistral de Bob 
Hoskins) fondeaza un club 
pentru tinerii din zoná, crezánd 
sincer în şansa ca sportul să 
canalizeze energia debordantă 
a acestora într-o direcţie mai 
bună. Eșecul eforturilor sale 
descinde din mentalitatea 
închistată a celor care cred că 
nu mai pot ieși din această 
indundátura. Energia emanata 
de aceastá peliculá si forta 
descrierii de mediu depun o alta 
márturie despre momentul fast 


al cinematografului britanic, cel 
mai angajat social din Europa 
de Vest. 

Un foarte subtil investigator 
al “materiei umane" s-a dovedit 
americanul Paul Auster, 
semnatarul cuceritorului film 


Bravo, UATC! 


9 
Asa cum anuntam în numărul din septembrie, una dintre 
retrospectivele ediţiei a fost consacrată productiei studențești 
de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din 
“București. 31 de pelicule au ilustrat evoluţia generatiilor, de la 
cea reprezentată de Dan Pita, Mircea Veroiu, Radu Gabrea, la 

“nouăzeciștii” Bogdan Cristian Drăgan, Dan Raţiu, Hanno - 
Hoffer, Vali Hotea, etc. UATC-ul nostru a avut un bun 
ambasador în persoana rectorului său, Florin Mihăilescu, 
"membru în juriu. El a răspuns întrebărilor tinerilor spectatori 
degajat si competent si a primit, din mána directorului 
“Festivalului, Fernado Lara, un premiu « acordat școlii noastre de 


film "pentru contribuția 


la progresul 


învățământului 


cinematografic”. Ca fostă studentă a UATC am trăit cu: emotie 
. acest moment, sperând că premiul să le a pau: celor mai 


tineri încrederea în ei înșiși. 


Lulu on the Bridge/Lulu pe 
pod. Scriitor newyorkez de elită 
(recent i s-a publicat și la noi 
“Trilogia New Yorkului”) el are 
antecedente cinematografice 
deja celebre: a fost scenarist și 
producător la Smoke (1996) de 
Wayne Wang și a co-regizat cu 
aceasta Blue in the Face/O 
vânătaie pe față (1996). Cu 
Lulu pe pod el debutează în 


regie pe cont propriu, 
propunând o poveste incal- 
sabilá, realista şi onirica 


totodatá. Un saxofonist (Harvey 
Keitel) este grav rănit si, după 
ce își revine în urma traumei, 
găsește o piară cu însușiri 
magice, a cărei emanatie 
provoaca noroc dar și ghinioane 
în lanţ. El o întâlnește pe femeia 
visurilor sale, în persoana unei 
actrițe (Mira Sorvino) care, în 
așteptarea unui angajament, 
face pe chelnerita. Sansa ii 
suránde acesteia cánd primeste 
un rol într-un remake după 
Cutia Pandorei de Wilhelm 
Pabst, inspirat ca si modelul, 
după o piesă de Franz 
Wedekind. Tocmai când norocul 
curge ca o ploaie de aur peste 
eroii noștri, apar mafiotii care, 
încercând să recupereze cutia 
cu piatra fermecată, îl 
sechestreaza și-l tortureză pe 
saxofonistul îndrăgostit. Victima 
acestora devine însă actriţa 
care, urmărită până în Irlanda, 
unde filma, se aruncă în apă 
ducând cu sine, în adâncuri, 
misterioasa piatră. Un final care 
banalizează puţin drama ne 
arată că totul n-a fost decât o 
halucinație a ránitului care, 
înainte de a muri, visează cum 
ar fi putut fi viața lui dacă... 

Cu toate imperfec- 
tiunile sale, filmul are putere de 
seductie (multi i-au regretat 
absenţa din palmares) și știe sa 
povestească interesant despre 
meandrele sufletești. Așezat la 
aceeași masă unde stătea, în 
urmă cu patru ani, Krzysztof 
Kieslowski,  cineastul Paul 
Auster mărturisea la o 
conferința de presă, ca și 
acesta, că face cinema pentru 
ca "ii place sa spună povești”. Si 
tot ca și regretatul regizor 
polonez, Auster spunea că cel 
mai mare compliment care i se 
poate face unui film este să se 
spună despre el că oferă 
aproape aceeași satisfactie ca 
un roman. Nu știu dacă e vorba 
de argoliu scriitorices în această 
afirmatie. Nu pot însă sa nu 
observ ca cinematograful, așa 
cum s-a văzut la Valladolid, 
trăiește o perioadă de reabilitare 


a povești. 
Dana DUMA 


orocosii care au văzut 

Terminus Paradis la 
Venetia- mi-au vorbit despre 
Dorina Chiriac în termeni ultra- 
elogioși. Cuvântul de bază și 
de ordine: revelaţie. Nici n- 
avea cum fi altfel. Când Pintilie 
pune ochii pe un actor tânăr, 
soarta aceluia e pecetluitá: va 
fi o revelație. Rămâne întotdea- 
una interesant de aflat “doar” 
ce a făcut revelaţia înainte de 
întâlnirea cu Pintilie. Deci? 

— Film? Nimic. A! Mint. Am 
făcut o reclamă TV pentru 
“produsul” ACE. Nu, n-o puteți 
vedea, nu se mai dà pe 
post...Atát. Si totusi, dintre toate 
actritele de vársta mea si de 
genul meu tocmai eu am avut 
norocul să joc în unul din cele 
două filme și jumătate care se fac 
la noi, pe an. Si încă rol principal. 
Și încă într-un film de Lucian 
Pintilie care a luat Marele Premiu 
Special al Juriului la Veneţia. 
Incredibil! Dar adevărat... 

Ea, cu totul, stă sub semnul 
unui fel de “incredibil, dar 
adevărat”. S-a născut la 21 
februarie 1973, dar vârsta nu i 
se potrivește neam-neam cu 
înfățișarea de copil — o “vezi”, 
ușor, în Gavroche. Cei de la 
Teatrul "lon Creangă” au 
văzut-o în Micul Lord și în 
Soldátelul de plumb. Dar nici 
infátisarea nu se potriveste cu 
expresia ochilor - imensi, 
gravă, până la tristeţe, care nici 
ea nu se potrivește cu 
zâmbetul malitios - atoatești- 
utor. incredibilă, dar adevărată 
alcătuire. 

Cred că tocmai înfățișarea 
asta a mea mi-a adus rolul din 
Terminus Paradis. E o partitură 
pe trei registre: copil, târfă, 
mamă... Nu cred că Pintilie m-ar 
fi distribuit dacă n-aș fi arătat cum 
arăt. Cred. 

A absolvit ATF-ul în 1995, 
s-a angajat, prin concurs, la 
Teatrul de Comedie unde, zice 
ea, “Am dus tava cu foarte multă 
mândrie prin câteva spectacole”. 
Se pare că a dus-o și cu mult 
talent din moment ce trecerea 
ei oarecum meteorică prin 
spectacolele Fuga, Mireasa 
mută, Transport de femei, Colivia 
nebunelor, Zvonuri, bârfe, 
flecăreli a fost întotdeauna 
remarcată. Firește, n-a dus 
numai tava. Și totuși, unde a 
văzut-o Pintilie? Pe scenă? 

— Nu cred. Există un casting al 
Caselor de film; orice actor își 
poate oferi dosarul, mi l-am oferit 
și eu. Am fost chemată mai întâi 
la un interviu cu Pintilie, m-a 
“ochit”, a zis “Hai să dăm o 


Portretul lunii 


probă”, am dat-o și am luat-o. 
Poate pentru că nu eram foarte 
disperată să obțin rolul. Eu nici 
măcar nu visam să fac film 
vreodată. Un film, orice film, 
d'apái rolul principal într-un film 
de Pintilie! Ca să spun drept, m- 
am dus mai mult cu gândul să-l 
văd de-aproape. Să încerc să 
aflu câte ceva despre cum 
lucrează el cu actorii... 

— Acum ati aflat. 

— Da, da, da. Dar acum altele 
au trecut în prim-plan. Pentru 
mine Pintilie a însemnat, înainte 
de toate, o întâlnire — dar exact 
așa cum am rostit cuvântul: 
subliniat apăsat. Cu majuscule. O 
întâlnire care sigur că mi-a 


de Eva Sîrbu 


Foto: Victor STROE 


schimbat drumul în viață. Mi l-a 
îmbogăţit. Dar m-a schimbat și pe 
mine, ca om. Cum lucrează... Pe 
bază de empatie — asa cum se 
cuvine — dar si pe bazà de 
energie. O energie extraordinară, 
hipnotică, as spune. Când îţi 
vorbește, când se implică în ceea 
ce faci, este cu neputinţă să nu fii 
atent, să nu-l asculti, să nu-i vii 
în întâmpinare. N-ai cum! După 
mine, el e și un mare actor — de 
aici poate si intelegerea pe care o 
arată actorul, și importanța pe 
care o acordă stării tale psihice. 
Ai obosit? Te-ai blocat? Nu mai 
înţelegi ce ai de făcut? Te duci 
dumneata acasă, leșini în pat de 
somn, te privește, dar vii mâine 


odihnit. Adică, receptiv. Că te 
încearcă, așa, un sentiment de 
vinovăţie pentru că din cauza ta 
s-a întrerupt filmarea, e problema 
ta, nu a lui. Problema lui e ca 
actorul să fie în formă. 

- În ce vă privește, se pare 
cá ati fost într-o foarte bună 
formă. Mi s-a spus că la 
Veneţia v-a pândit chiar și un 
premiu pentru debut. 

— Da, s-a rostit numele meu 
alături de alti doi debutanţi — 
concurenţi la Premiul Marcello 
Mastroianni. Adevărul este că 
filmul a avut un mare succes iar 
eu, ca “parte”, am tras foloasele. 
Felul în care am fost privită după 
ce s-a văzut filmul, explozia de 
admiraţie și atenţie cu care eram 
înconjurată, pentru cineva 
neobișnuit — și eu eram omul — 
putea fi de-a dreptul ametitor. Si 
chiar a fost. Aproape că nu 
puteam să cred ce se spunea 
despre mine. Nu-mi venea să 
cred că mie mi se întâmpla ceea 
ce tocmai mi se întâmpla. 
Premiul ar fi fost prea mult. De 
altfel, cred că parte din “idee” tot 
de la înfățișare mi s-a tras. Toti 
au fost foarte mirati când au aflat 
că am 25 de ani... 

- Cum v-aţi descurcat la 
filmare? Nu aveati strop de 
experientá... 

- La inceput, greu. Nu stiam 
cum să mă plasez față de 
cameră, cum să mă așez în 
lumină — practic, nu știam nimic 
despre relația cu aparatul. Se 
învață. Învață corpul tău pentru 
tine. Le prinzi din mers, cum se 
prind toate, în actorie. În școală 
nimeni nu te învaţă să fii actor. 
Înveţi teorie. |በሃፀቨ relaţia cu tine, 
înveți să te cunoști, să-ţi afli 
posibilităţile de exprimare, să-ţi 
găsești sinele și, legat de el, 
caracterul artistic personal — ca 
să te poti folosi, mai târziu în 
modelarea unui personaj sau 
altul. Fără baza asta ușor cazi în 
imitație. Actorul are, ca zestre, în 
codul lui genetic, caracterul de 
"hot". Actoria e o meserie care se 
fură. Numai că trebuie să știi cum 
să furi — și anume selectiv. 
Adică, ce ti se potrivește tie si in 
asa fel încât să pară al tău. Aici e 
pericolul: dacă știi sau nu, poti 
sau nu, să tii echilibrul între ce 
este al tău si ce iei de la alţii. 
Mie, deocamdată văd că-mi 
merge. Încă nu m-au prins. Deși, 
pe multi i-am “furat”... 

— De ce ati ales comedia? 
Date fizice nu aveti. 

— Probabil pentru că sunt un 
om trist. Am nevoie sá rád. Am 
nevoie să fac lumea să râdă. 
Câteodată, după un spectacol 


bun de comedie, am brusc chef 
să joc într-o piesă cu multe, multe 
lacrimi. Să plâng pe săturate, 
lumea în sală să plângă. Noroc 
că nu mă ţine mult! Dar lacrima e 
starea mea naturală. De care fug. 
Fug, în comedie. 

— De unde-atâta jale? La 25 
de ani?! 

— Poate din prea multă veselie 
“în afară”. Făcută. Am fost un 
copil rásfátat de toată lumea. O 
“drăgălașă” care s-a grăbit să 
ofere exact ce se aștepta de la 
ea. Până ce mi-am dat seama ca 
eu nu sunt așa. Și am “căzut” 
puţin. Dar n-a durat mult. Din 
fericire, nu pot trăi fără ceilalți. 
Dacă mă sperie ceva pe lume, 
singurătatea mă sperie. Si atunci, 
reacția mea firească este saltul în 
partea cealaltă. În veselie. În 
ironie. Nu am încă formă precisă. 
Oscilez. Cred că și acest caracter 
al meu neterminat i-a convenit 
lui Pintilie... 

— Si actorie de ce ati făcut? 

— Era singurul lucru pe care-l 
puteam face fără să mă cáznesc 
foarte mult. Sunt o ființă comodă; 
In afară de asta — v-am spus — 
mă tem de singurătate. Am 
nevoie de lume. Am nevoie să fiu 
înconjurată, admirată, aplau- 
dată... Am nevoie, ce mai?, să 
mă simt buricul pământului. 

— O mare actriță, Carmen 
Galin pe numele ei, îmi spunea 
tot într-un interviu că fără 
nevoia asta de a fi “buricul 
pământului” actorul n-ar putea 
face nimic. 

— Asa este! Și senzaţia asta 
trebuie s-o pástrezi chiar si atunci 
când rolul tău constă în a 
traversa scena de două ori pe 
timpul unui spectacol. Trebuie s- 
o faci ca și cum ai juca rolul 
principal... 

— Ce credeţi că o să fie mai 
departe? Ce vă așteptați să se 
întâmple după o atât de 
spectaculoasă deschidere de 
drum? Ce o să faceți? 

— Intrebarea mi s-a pus si la 
Veneţia și nu am știut ce să 
răspund. Nu prea ştiu nici acum. 
Deocamdată aștept premiera de 
aici, de acasă. Pentru mine e 
chiar mai importantă decât 
Venetia, pentru că eu aici trăiesc, 
aici lucrez. In afară de asta, filmul 
spune multe lucruri importante 
despre societatea noastră — e 
normal să aștept cu sufletul la 
gură reacţia ei, a societății. 
Aştept reacția publicului, a criticii; 
aştept și recunoașterea a ceea 
ce am făcut eu în film, aștept, de 
ce nu? aplauzele. Și ele sunt 
semnul recunoașterii... Ce-o să 
fac “mai departe”, nu știu. O să 


muncesc, o să-mi pun gresie în 
baia din casa pe care 
deocamdată n-o am, dar o s-o 
am, o să-mi cresc copilul, pe care 
deocamdată nu-l am, dar... O să 
intru, adică, în rândul oamenilor. 
M-as emotiona până la lacrimi 
dacă s-ar mai întâmpla ceva, o 
minune, care să ne scoată din 
“ipic”. În general, însă, eu nu am 
curajul să mă gândesc mai 
departe de mâine. Chiar și 
poimâine mi se pare departe. 
Deci, imprevizibil. Deci, periculos. 
Eu sunt o persoană temătoare. 
Până nu demult am fost o 
adolescentă exuberantá care 
credea în viitor. Simt cá am căzut 
din starea aceea. Poate am căzut 
în maturitate pur și simplu... Nu- 
mi place lumea “ce va sa vină”. O 
lume pusă pe autodistrugere. O 
lume de roboţi. Mă ingrozeste! 

— Nu vă duceti atât de 
departe! Eu mă gândeam la 
“efectul Veneţia” în imediat. Ce 
poate schimba o asemenea 
întâmplare acum, în viața 


o propunere pentru un rol într-un 
film al cărui scenariu nu a fost 
încă definitivat. Asta ar fi pentru 
anul viitor. Si tot pentru la anul mi 
s-a propus să fac parte din Juriul 
Festivalului de la Arcachon. Ei 
folosesc tinerii actori — unii celebri 
la ei acasă — am văzut... Mai 
încolo, vom vedea. Tot ce-mi 
doresc — atunci când îndrăznesc 
să-mi doresc — este să mi se 
acorde șansa sa demonstrez că 
sunt. Bună, rea, sunt. Asta ar 
însemna șansa să încerc un rol 
important pe scenă — să zicem 
Femeia îndărătnică — tot sunt eu 
o îndărătnică... Si, sigur, îmi 
doresc ca Terminus Paradis să 
nu fie singurul film din cariera 
mea. Și nici singura întâlnire cu 
Pintilie... S-a mai văzut. S-a 
întâmplat și la case mai mare... 
mari. M-am bâlbâit, vedeţi? V-am 
spus că n-am voie să-mi doresc 
ceva cu ardoare... Imi doresc, 
totuși, un copil; la modul nostru 
omenesc-egoist de a dori “să 
rămână ceva după noi"... Si imi 


„ Noi suntem generaţia Cernobil. 
Noi suntem copiii care au luat 


pastilute cu iod". 


dumneavoastră. Poate vă 
gândiţi să renuntati la teatru 
pentru film, de exemplu. Nici 
un rol pe scenă nu v-a adus 
atâta faimă... 

— La teatru n-am să renunţ 
niciodată, asta e sigur. Nimeni 
nu-mi cere acum să aleg, din 
fericire, dar eu oricum aș alege 
teatrul. Am nevoie de contactul 
direct cu publicul. Am nevoie de 
aplauze, atunci, pe loc. E 
controlul (meu, confirmarea 
reușitei mele — măruntă, cum 
este ea deocamdată. Astept, cu 
nerábdare, spectacolul lui Ducu 
Darie — Iluzia comică de 
Corneille — din care o să fac parte 
și eu. Și mai am o propunere la 
Teatrul “lon Creangă”: dublu rol 
în Print si Cersetor. Propunerile 
de film aici, acasă, încă n-au 
apărut. Din străinătate, da. La 
Veneţia fiind, în așteptarea 
“verdictului”, mi s-a oferit șansa 
să prezint filmul la Festivalul de la 
Arcachon, unde era invitat hors 
concours. A fost un mare succes 
— altfel decât la Venetia, mai puțin 
încorsetat de protocol. Reacţia 
publicului a întrecut toate 
așteptările mele... Acum, 
directorul Festivalului mi-a trimis 


doresc să nu mă schimb. Adică 
să nu mă schimb înafara 
trăsăturilor mele de caracter. Să 
nu mă pierd. Să nu-mi pierd 


încrederea în mine. Ea cam 
șchioapătă... ; 
— Există cineva, din 


generația matură de actori, 
care v-a ajutat, fără să știe, prin 
simpla existenţă, să zicem; sau 
pentru că a deschis o cale pe 
care ati putea păși și 
dumneavoastră mai ușor, să 
zicem... 

— Marcel lures. Prin ce a făcut, 
Si tot face, el îmi dă șansa să 
spun cá pot vedea linia 
orizontului. De aici, de la nivelul 
vârstei mele. Cred că mulţi din 
generația mea ar spune: Marcel 
lureș. El a reușit nesperat de 
mult. Este simbolul reușitei, 
pentru noi. 

— Cum e să fii atât de la 
inceput de drum, sá ai atát de 
mult de parcurs? Cum faci sá 
nu pierzi drumul? 

— Greu. Cred cá, in principal, 
ce má tine pe drum este faptul cá 
atracţia către mâine e mult mai 
puternicá decát frica fata de ziua 
de máine. Sper sá nu mi se 
schimbe raportul intre timp! Pe 


de altă parte,probabil cá dacă n- 
ar exista frica, n-aș putea să 
ajung unde-mi propun. Frica mă 
face mai precaută, mă tine “cu 
ochi-n patru”, îmi  ascute 
simţurile. Si frica te educă. Îţi 
dezvoltă anumite însușiri. Cred. 
Doar suntem  educabili, nu? 
Perfectibili, nu? La început, 
ziceam că nu pot să spun cum 
sunt pentru că școala m-a 
educat și viața m-a schimbat — în 
bine, sper. Profesoara mea, 
Sanda Manu, m-a schimbat 
enorm, dar pe linia mea. M-a 
ajutat, psihologic vorbind, să mă 
găsesc. Pâna la acest punct, 
firește, pentru că de căutat, te 
cauti o viață! Uneori ai impresia 
că asta e! Te-ai găsit; dar se mai 
întâmplă și să fie o falsă 
impresie. M-am ferit întotdeauna 
să spun: asta sunt! 

— Ar fi si cam devreme... 
Întâlnirea cu Pintilie, rolul din 
Terminus Paradis, succesul de 
la Venetia o atât በ6 
spectaculoasă “ieșire în lume”, 
toate se adună într-un prea plin 
de bine care, mă întreb dacă 
mai lasă loc și pentru altceva... 
Dacă nu vă monopolizează 
existența. Viaţa, cu totul... 

— Nu. Nu.In viața mea de om, 
pur si simplu, faptul că, de 
exemplu m-am îndrăgostit si 
trăiesc, de niște ani, un sentiment 
foarte puternic m-a ajutat chiar să 
mă bucur de întâlnirea cu Pintilie 
și cu rolul din Terminus Paradis. 
Mi-a dat încredere în mine ca 
actriță. Mi-a dat un echilibru — 
care sigur că mai scártáie el, pe 
ici pe colo, e normal, dar există! 
Pentru ființa fragilă care este 
actorul asta e mare lucru. 
Dragostea mi-a influențat mult 
viața de actriță. Pe urmă, mie îmi 
place viața. Îmi place să trăiesc și 
cred că singurul lucru pe care îl 
fac cu disperare este să încerc să 
tin pasul. Am o frică teribilă să nu 
se termine totul așa, deodată. Mi- 
e frică de sfârșit și atunci parcă 
mă grăbesc să trăiesc repede, 
mă grăbesc sa fac tot ce pot sau 
cred că pot. Să-mi exploatez 
toate valorile... Cred că toti cei 
din generaţia mea trăiesc spaima 
asta — mai mult sau mai puțin 
conștient sau declarat. Noi 
suntem “generaţia Cernobîl”, ce 
să facem? Noi suntem “copiii 
care au luat pastilute cu iod”. Cei 
vârstnici se miră: “Măi, chiar toti 
sunteţi bolnavi?! Toţi aveţi câte 
ceva?". Păi, toti... Cam toti... 

— |n cazul ásta, inutil sá vá 
mai intreb ce sá vá doresc... 


— Da, da, da... Doriti-mi 
sánátate. Foarte multă 
sănătate... N 


15 


. din vestul 


16 


Londra - 
la Gala Filmului European 


Așa cum 
v-am promis în 
numărul trecut, 
am fost pre- 
zentă la decer- 
narea Premi- 
ilor europene 


de film, fiind 
primul critic 
român invitat 


de Academia 
de Film Euro- 
peană la festi- 
vitatea Euro- 
Oscar. Este 
cea mai impor- 
tantá manifes- 
tare din an pentru industria 
cinematografică de pe Bătrânul 


continent, deoarece spre 
deosebire de festivalurile 
internaționale, unde în 


competiție intră doar filmele 
preselectionate, pentru Pre- 
miile europene de film, inițiate 
din 1988, se află potențial la 
start orice film produs în oricare 
dintre tările europene, iar 
actorii, scenariștii, directorii de 
imagine, scenografii etc. etc. 
europeni intră în competiţie 
chiar dacă au lucrat la producții 
non-europene. 

Din 1997, au fost lansate în 
paralel cu Premiile profesionale 
și Premiile publicului european. 
Compania DDA Ltd. a organizat 
impecabil această campanie, 
ca de altfel, spectacolul de gală 
de la Old Vic și recepţia ce a 
urmat în parcul Battersea. 
Pentru a determina câți mai 
multi spectatori europeni să-și 
exprime preferinţele, DDA 
Productions a utilizat în afară 
de canalele mass media și 
peste cinci milioane de 
fluturași, ce au fost împrăștiați 
până în estul 
continentului nostru. 

La teatrul naţional britanic 
Old Vic, în seara de 4 
decembrie, uniforma obligatorie 
a fost smokingul și papionul. 
Sexul frumos a avut mai multă 


Laureatii 
Cel mai bun film: LA VITA E BELLA / Viata e frumoasá de 


Roberto Benigni (Italia) 


Cel mai bun actor: ROBERTO BENIGNI in acelasi film 
Cea mai bună actriță: ex aequo: ELODIE BOUCHEZ și 
NATACHA RÉGNIER ín La vie révée des anges / Viata visatà de 


ingeri (Franta) 


Cel mai bun scenariu: PETER HOWITT pentru SLIDING DOORS 


/ Usi glisante (Marea Britanie) 


Cea mai bună imagine: ADRIAN BIDDLE pentru The butcher 


boy / Fiul mácelarului (Irlanda) 


Premiul pentru realizári deosebite in arta filmului: STELLAN 


SKARSGARD - actor (Suedia) 


Cel mai bun film non-european: THE TRUMAN SHOW de Peter 


Weir (S.U.A.) 


Premiul FIPRESCI: GORAN PASKALJEVIC pentru BURE 
BURATA / Butoiul cu pulbere (coproductie Franta - Grecia - 


Macedonia - Turcia - lugoslavia) 


eCátiva dintre laureati: Adrian Biddle, Stellan 
Skarsgard, Eladie Bouchez, Natacha Régnier, Roberto 
| Benigni, Erick Zonca 


libertate în alegerea vesti- 
mentatiei, totuși, tot negrul era 
culoarea predominantă. 

Ceea ce constitue atracti- 
vitatea unor asemenea 
evenimente, este că 
majoritatea spectatorilor, cu 
excepţia oficialităților și a 
reprezentanților presei, sunt 
oameni de cinema: actori, 
regizori, producători, etc. Ei 
sunt prezentatori, ei dau sau 
primesc premii și tot între ei se 


aplaudă ca într-un joc de 
familie. Această familie, de fapt 
atât de vânată de presă până în 
intimitatea ei, asigură în 
asemenea ocazii celo[ ce o 
alcátuiesc, in ciuda competitiei, 
o complicitate simulativă. 
Despre această familie a 
ținut să vorbească Jeremy 
lrons, în cuvântul său de 
mulțumire pentru Premiul 
special al A.E.F., ce i-a fost 
acordat: „Magia zâmbetului pe 


care un grup de oameni care 
muncesc bine împreună, care 
încearcă să dea ce au mai bun 
în ei m-a sedus întotdeauna. 
Ador să fiu în mijlocul acestei 
familii. Mă consider foarte 
norocos că sunt actor. 
Fictiunea m-a ajutat să rămân 
în afara societăţii în care m-am 
născut și în spiritul căreia am 
fost crescut. Încă de copil am 
avut o pornire să-mi iau 
lumea'n cap ca triburile 
țigănești. Profesiunea aleasă 
mi-a dat posibilitatea să trăiesc 
pe scenă sau pe platouri în 
mijlocul unor grupuri mici în 
care am legat prietenii 
adevărate“. 

Marele câștigător al ediţiei a 
Xl-a a fost italianul Roberto 
Benigni. Spre deosebire de 
Cannes (unde pentru aceeași 
La vitta e bella el a obținut 
Premiul special al Juriului), 
când s-a dezlántuit într-un 
super-show, făcându-l să 
plângă pe Martin Scorsese, 
președintele juratilor - acum 
actorul-regizor s-a limitat la 
câteva săruturi sobre, dar 
combustia sa emoțională a 
electrizat sala. Pronosticul este 
că drumul către Oscarul pentru 
cel mai bun film străin din 1998 
este deschis. 

Seara s-a închis sub cupola 
unui cort ce acoperea un 
kilometru pătrat din parcul 
Battersea întins de-a lungul 
Tamisei, în cartierul Chelsea. 
Cupolă înstelată de mii de 
becuri minuscule, în vreme ce 
în jurul meselor străluceau 
stelele filmului. 


Adina DARIAN 


* Începând din luna ianuarie 
1999, cinefilii pot urmări în 
revista UNICA paginile „Film și 
societate“ realizate de Adina 
Darian. 


PETER WEIR regizorul celui mai bun film 
al anului TRUMAN SHOW (v.nr.11, p.16) 


S-a născut la Sydney, în 1944. În anii 
'80 s-a stabilit în SUA. 

De la primul său succes internaţional, 
Picnic at Hanging Rock (1975), Peter 


Weir — trupuri emaciate, fete spectrale, 
pământul parcă încovrigat de secetă, aerul 
coclit — emană o anxietate difuză. Un rău 
supranatural planează peste oameni și 


lucruri. 

Tocmai această capacitate de a 
sugera ceva aflat în spatele 
universului vizibil lipsește în marile 
succese hollywoodiene ale 
regizorului: Witness/Martor (1985) 
și Dead Poets Society/Cercul 
poeților dispăruţi (1989), producţii 
care s-au aflat în competiţie la 
festivaluri prestigioase și care au 
fost nominalizate la Oscarul pentru 
cel mai bun film si cea mai bună 
regie, dar în care, dincolo de 
conflictul melodramatic, nu se 
ascunde nimic. Dar într-un eșec 
comercial ca Fearless/Stare de 
șoc (1993 - wv. cronica la 
nr.5/1995), suntem din nou în 
lumea lui Weir, cáláuziti pe un 
coridor tainic, întrezărind posibilităţi 
nelinistitoare -  fránturile unei 
revelatii mereu amânate. Oare 
eroul (Jeff Bridges), supra- 
vietuitorul unei catastrofe aviatice, 
este îndrăgostit de moarte? Oare 
este el cu adevărat viu? Nu cumva 
sufletul lui a rămas acolo, printre 
resturile fumegânde ale avionului? 
Pentru Peter Weir, lumea concretă 
este doar un decor și undeva în 
spatele cortinei se află o divinitate 
misterioasă. 


x 
‘4 


— 

ም 
"m 
me 
PUN 
w 


E 


PE 


Andrei GORZO 


Weir s-a dovedit a fi un extraordinar creator e 9 ህህ ህህ ህህ ህበ በበ ህህ ህበ በህበዐዐወህ ወ ዐዐዐ በ በ በ በዐ ዐበህበዐ በ በ ዐወ ወ ወ ወ ወ ዐወ ዐወዐወዐ9 


KARTEX TRADING L.I.D. 
VORTEX 


ULEIURI DE MOTOR SI INDUSTRIALE 


ትት 


600 D YEAR 


de atmosferá si s-a impus ca exponent de * 
frunte al noului cinematograf australian, ሬ 
alături de Bruce Beresford, Fred Schepisi, , 
Gillian Armstrong, George Miller — o? 
generaţie de mari talente. : 
Weir este un maestru al enigmelor # 
niciodată pe deplin deslusite si al? 
amenintárii metafizice. In Picnic ate 
Hanging Rock (muzica: Gheorghe Zamfir), e 
o profesoară și trei eleve dispar fără urmă $ 
în timpul unei excursii la un vechie 
așezământ  aborigen. În The Laste 
Wave/Ultimul val (1977; co-scenarist:? 
Petru Popescu), un tánár avocat estee 
insárcinat sá apere niste aborigeni acuzaţi * 9 
de crimă. Intrigile sunt simple, dar dincolo ? 
de ele Weir pare a urmări un adevăr e 
impalpabil, o revelaţie mistică. Stilul aluziv * 
al cineastului tese un voal de implicaţii $ 
nelămurite. Gesturile și zgomotele pare 
încărcate de semnificaţii tainice. The Year * 
of Living Dangerously/Anul tuturor $ 
pericolelor (1983) este la prima vedere un e 
film politic, dar este suficient ca ziaristul * 
australian interpretat de Mel Gibson (v. nr. ሬ 
1-2/98) sá puná piciorul in Indonezia pentru e 
ca spectatorul să pătrundă nu numai într-o * 
altă regiune geografică, ci si pe alt tărâm. ኔ 
Un univers concret - (tara asiatică e 
scufundată în mizerie si aflată în pragul * 
unei lovituri de stat — devine o stare des 
spirit. Timpul pare suspendat, mulțimile e 
înfometate se mișcă parcă în transá,* 
privirile se pierd în spaţiul gol. Imaginile lui s 
ወብ»ህብህብ ህወ ሸወህወወወህወህወቁወወወወህ በ ዐዐ ዐወ ን ወቐሣ ቃ 


Bld. Libertăţii, Nr. 18, Sc. A, Bloc 104, 


Sect. 5, Cod Postal 70542, București — 


ROMANIA 


TEL./FAX: +40-1-336 57 80; 336 57 90 
337 05 15; 337 04 20 


17 


18 


CORTUL 


În '68, după o vizionare secretă și în perspectiva 
unei premiere întârziate, Reconstituirea izbutea să 
solidarizeze un grup de intelectuali care încep în 
presă o campanie de susţinere a filmului. 

In '98 — după avanpremiera la Institutul Francez 
care a adunat o elită entuziastă, gata să aplaude un 
nou film românesc, Cortul este oferit marelui public 
să-l judece și el, în primul rând prin numărul de 
intrări în sală. 

Implicat în ambele cazuri, Horia Pătrașcu, autor 
al pre-textului-nuvela și respectiv scenariul omonim. 

Lucian Pintilie a optat pentru o ecranizare de 
mare fidelitate în care realismul ce descrie 
mecanismele regimului discretionar își adjudeca 
valente de parabolă care aveau să-i certifice în timp 
peliculei și virtuți premonitorii. 

Bogdan Cristian Drăgan ambitionează din start o 
alegorie a incertului moment '89 pe care dorește 
să-l infátiseze în termeni suprarealiști. Tânărul 
cineast se bazează pe faptul că a acumulat 
experienţă lucrând în aceeași cheie la câteva scurt- 
metraje de ficțiune, laureate în competiţii 
internaţionale de profil. 

Dar savoarea persiflării ce făcea hazul 
moldovencei Ema ce revitaliza universalitatea 
bovarismului lui Flaubert nu mai poate fi reeditată. 

In această nouă Poveste din cartierul de est 
(cum se intitula disputata sa distopie ce prezenta 
România ca un azil de nebuni), Drăgan 
supralicitează  grobianismul ca  meteahnă 


autohtonă, culminând cu un viol metonimic. Intr-o 
simplistă manieră simbolică, dorindu-se a se 
incrimina ultragiul global adus țării întregi în 
decembrie '89. 


O CRIMĂ 


Cum filmul semnat de Andrew 


Davis este un remake după 
Hitchcock, orice comparație pare că 
pornește de la premise 
dezavantajoase pentru noua 


versiune. O crimă perfectă nu era 
însă unul dintre titlurile preferate ale 
asului suspansului din propria sa 
filmografie. Știind acest lucru, Davis 
a pornit thrillerul sáu de la 
următoarea idee: “Am admirat 
întotdeauna originalul, dar m-am 
gândit cá are un potential insuficient 
exploatat". Acesta s-ar localiza ín 
zona tensiunii insuportabile care 


eClaudiu Bleont, Cristian lacob, 
Victor Rebengiuc 


Ín acele zile intrate oricum in istorie, o echipá 


de la salubrizare este chematá sá rezolve 
emanatiile toxice de la ambasada unui stat totalitar. 
Un punct de contact obscur pentru un paralelism 
irelevant. În clădire, ajunul Crăciunului se serbează 
într-un mod carnavalesc. În curte, în cort, muncitorii 
— desi poartă numele celor patru evangheliști, 
Marcu, Matei, lon si Luca — nu tin post si, conform 
unui vechi obicei, înainte de a purcede la treabă, își 
pun burta la cale, înfulecând cârnaţi și cinstind 
pahar după pahar. Doi dintre ei sunt “inocenți” 
inveterati — adică limitați la nevoile fiziologice, 
preocupați doar de propriile performanțe 
gastronomice și sexuale. Cel mai tânăr va plăti cu 
viața tentativa de a-și depăși condiţia si a afla ce se 
petrece “la suprafaţă”, în stradă. Al patrulea este un 
terorist infiltrat anume pentru a terfeli onoarea fetei 
unuia dintre eroi, care tânără tocmai își serba 
aniversarea și o posibilă logodnă. 

Intreaga acţiune e strict supravegheată de ሀበ 
cuplu de vigilenti securiști cam la fel de grobieni, 
dispusi si la farse jucate celui mai simpatic personaj 
— soldatul de pazá. Un adevárat candid in váltoarea 
bine sugerată printr-o foarte cinematografică 
secvenţă a unei psihedelice revoluţii. Emil Hoștină 
transmite fiorul tragi-comic al insului care nu se 
dumirește defel ce se vrea de la el, fiind luat drept 


Remake fără complexe 


PERFECTĂ 


apare în interiorul triunghiului conjugal 
unde se petrece crima. 

Interpreţi în pelicula hitchcockiană de 
Grace Kelly și Ray Milland, blonda glacială 
și gelosul ei sot capătă acum chipurile lui 
Gwyneth Paltrow și Michael Douglas. 
Acesta întruchipează un negativ oarecum 
înrudit cu cel interpretat de el în Wall 
Street și e un “ticălos fascinant”, cum stă 
bine unui erou de poveste despre relația de 
atractie-urá. Asumándu-si și funcţia de 
producátor, Douglas "trage spuza pe turta 
lui”, fără a umbri însă recitalul mai tinerei 
sale partenere, la fel de seraficá și parșivă 
ca în Marile speranţe. 


altul. 

Atmosfera miniaturalului azil de noapte de sub 
prelată e insufletità de verva interpretilor ce s-au 
luat la întrecere în a etala vulgaritatea personajelor 
care coboară și la propriu “la fund” în catacombele 
unor misterioase conducte, pentru a ajunge apoi și 
în saloanele "de sus”. Ilie Gheorghe si Victor 
Rebengiuc secondati de mai tinerii Claudiu Bleont si 
Cristian lacob plus Anca Dinu au acceptat 
entuziasmați acest “parcurs” conformându-se 
cerințelor nebuloase ale regizorului debutant. 

Această reconstituire metaforizată nu rezistă 
însă în partea ei suprarealistă, iar tronsonul verist 
este cu atâta voluptate naturalistă redat încât nu 
depășește valorile unei “felii de viață” cum se poate 
întâlni oriunde și oricând în Realitate. 


lrina COROIU 


Producție: Rofilm, 1998 * Regia: Bogdan Cristian 
Drágan * Scenariul: Horia Pátrascu * Imaginea: 
Emil Stan * Muzica: Constantin Dragomir * 
Montajul: Mircea Ciocáltei * Cu: Victor Rebengiuc, 
llie Gheorghe, Claudiu Bleont, Cristian lacob, Anca 
Dinu, Emil Hostinà, Constantin Cotimanis * 
Distribuit de: Romániafilm 


Cei care nu considerá tabu varianta 
originală din 1954, vor găsi cá acest film 
are o tramá ingenioasă, care multiplică 
ramificaţiile celei inspiratoare. În plus, vor 
aprecia că Andrew Davis, regizorul care a 
semnat apreciatul Evadatul, a folosit 
inspirat posibilitățile scenografice ale 
străzilor New Yorkului. Pe scurt, O crimă 
perfectă este unul dintre acele remake-uri 
care au de câștigat din lipsa de complexe 
în fața modelului. 


Dana DUMA 


A Perfect Crime * Producţie: SUA, 1998, 
Kopelson Entertainment * Regia: Andrew 
Davis * Scenariul: Patrick Smith Kelly * 
Imaginea: Dariusz Wolski * Cu: Michael 
Dpuglas, Gwyneth Paltrow, Viggo 
Mortensen * Distribuit de: Ecran XXI 


Memoria — 
intre tristeţe și speranţă 


Este în firea omului (și a instituţiilor, de ce 
nu?) ca în “imperiul ambiguităţii” economice, 
sociale chiar, să debușeze înspre preocupări 
adiacente, erzaturi de cele mai multe ori, 
menite autolinistirii, adjuvante de 
circumstantá atunci când accesul spre o 
rațiune de a fi rămâne barat... 

As ruga pe eventualul cititor să rețină, 
măcar în parte, tristețea, nu oarecare, a frazei 
de început pentru că ea rupe falii nu numai 
din profesiunea mea de credinţă — ca regizor 
de film —, ci și a altor (mai tineri, mai vârstnici) 
colegi, unii dintre aceștia chiar mult mai 
înzestrați ca mine. 

Înzestrarea (iată un dar de la Cel de Sus) 
a determinat totusi, in circumstante ostile, ca 
acel/acei care conduc acum  Uniunea 
Cineastilor sá propuná o delicatá, stenicá 
formulă de supravieţuire și să înrâurească 
nașterea unei serii de micro-monografii 
(dezavuată de către unii confrati!) pe a căror 
"mansetá" afectivă să fie înscrisă 
preocuparea de a fixa, cu parcimonie uneori, 
amănunte esenţiale, revelatoare despre 
cineaștii care au fost, despre cineaștii care 
încă mai respiră, încă mai sunt... 
Întreprindere emoţionantă, salutară, în care 


Evenimente 


eAmbasada Poloniei la București și 
Uniunea Cineaștilor din România au 
organizat în seara zilei de 5 noiembrie a.c. o 
seară dedicată cunoscutului regizor polonez 
Krzyszof Kieslowski. Seara a fost deschisă 
cu vernisajul expoziţiei “Kieslowski cunoscut 
și necunoscut”. Despre această expoziţie, 
personalitatea marelui cineast și filmul care 
a urmat, Hazardul, au vorbit Mieczyslaw 
Olender, consilier al Ambasadei Poloniei, 
Beata Podgorska — secretar 2 cu probleme 
culturale și criticul de film Aura Puran. O 
seară caldă, dominată de o atmosfera 
prieteneascá. 

eTot în cadrul relaţiilor de colaborare dintre 
Uniunea noastră și diferite reprezentanţe 
diplomatice la București se înscriu și “Zilele 
filmului britanic”, eveniment ce s-a 
desfășurat în perioada 23-27 noiembrie, la 
cinematograful Studio. Manifestarea 
organizată de Consiliul britanic la București 
a prezentat filme din producţia britanică 
recentă, ce s-au bucurat de un real succes 
la publicul românesc sensibil dintotdeauna 
la performanţele cinematografiei britanice. 
Programul a cuprins peliculele: Gallivant de 
Andrew  Kotting, Hamlet de Kenneth 
Branagh, Statagema Stelei de Coky 
Giedroyc, Reînvierea de Gillies MacKinnon, 
Banda lui James de Mike Barker, 
Pádurenii de Phil Agland, Tribul de 
Stephen Poliakoff, A doua moarte de 
Nicolas Roeg, Lectia de tango de Sally 
Potter, Figura de Antonia Bird. m 


s-au investit (la propriu chiar) parte din 
fondurile Uniunii Cineaștilor, dar si ale 
Ministerului Culturii, până la un moment dat. 
Îndrăznesc a spera că recent resurectionatul 
Oficiu Naţional al Cinematografiei Va prelua, 
măcar în parte, iniţiativa, pentru că (nu-i așa!), 
cinematograful românesc a avut distincţia lui, 
a avut exponenti de marcă. 

Inițiativa UCIN s-a născut în febra 
(adevărată!) a unui moment aniversar — 700 
ani de cinematograf românesc... Un veac, 
așadar, în care s-au investit deceniile multor 
destine individuale, cu vise, drame, iluzii, 
performanţe... Unor asemenea performanțe 
le sunt dedicate monografiile semnate de 
istorici și critici de film, ba chiar de regizori- 
condeieri. Un “joc” abulic al difuzării de carte 
face ca ele să ajungă greu (sau chiar deloc!) 
la cititorul căruia îi sunt destinate. Aceasta 
este însă altă poveste... 

Revista Nou/ Cinema, ea însăși “sleită” de 
avatarurile economiei de piață, și-a făcut 
datoria de onoare de a le prezenta atunci 
când, cu efort, ele au ieșit de sub teascuri...* 

Pe fascinant-generosul om de teatru și film 
LIVIU CIULEI îl reașează în “rama” portretului 
prin cuvânt, Mircea Alexandrescu; 

Dana Duma l-a evocat pe GOPO, 
fermecătorul “acrobat” pe trapezul dintre vis și 
realitate, 

Călin Căliman a pus în pagină chipul 
unuia dintre părinţii documentarului românesc 
post-belic - ION BOSTAN; si tot același autor 
l-a recitit, în “cheie” lucidă, redându-ni-l 
generos pe cel ce a fost JEAN MIHAIL... 

Pe omul de film ELISABETA BOSTAN, 


magician la poarta templului copilăriei, îl 
“citește” cu lucidă tandrete un tânăr cineast — 
Laurenţiu Damian; 

Pe eminenta sa — PAUL CĂLINESCU îl 
redescoperă în intimitatea travaliului prin 
decenii — Aura Puran; 

Un travaliu sui-generis a întreprins Viorel 
Domenico în memorialistica lui JEAN 
GEORGESCU ajutându-ne să recâștigăm 
intimitatea unei mari personalităţi a filmului 
românesc din deceniile patru, cinci, șase ale 
acestui secol; 

ANIMAȚIEI ROMÂNEŞTI, teritoriul 
fabulos cu multe, foarte multe personalităţi de 
talie mondială, Dinu-loan Necula i-a rezervat 
un exerciţiu critic cu pagini de utilă, lucidă 
informare; 

COLEA RĂUTU și OVIDIU GOLOGAN, 
personalităti artistice și destine unicat în 
istoria de 100 de ani a cinematografului 
românesc, sunt eroii celor mai noi lucrări din 
colecția CENTENARUL CINEMATOGRA- 
FULUI ROMÂNESC, apariții susținute 
dezinvolt, prin însăși condiţia debutului, ca 
autori de carte, a filmologului Doina Bunescu 
și a nu mai puţin înzestratului operator de film 
(și, iată, istoric!) Corneliu Medvedov. 

Am lăsat la urmă discursul, în parte 
confesiv, al celui care semnează această 
“dare de seamă” și care a tentat o punte spre 
cititorul de azi și de mâine, pe această punte 
așezând un portret-hologramă, un portret de 
mare maestru, de inconfundabil dascăl — 
VICTOR ILIU... 

De la acesta păstrez (si nu numai eu), 
așadar păstrez ceva mai mult decât o normă 
morală, o normă de viaţă — tristețea are 
uneori, ca sfetnic de taină, spe-ran-ta... Da, 
ati citit bine — speranța. 

Nicolae CABEL 

[*Recenziile acestor volume au fost 
prezentate în nr. 5/97 și în acest număr la p. 
23] 


e Cinematograful „STUDIO“ al Uniunii Cineaștilor din România a găzduit 
recent Zilele filmului britanic, în prezența ambasadorului Marii Britanii, 
Christopher Crabbie, și a președintelui Uniunii Cineaștilor - acad. Mihnea 
Gheorghiu 


césuvsinssiscssiusécessisesescecessucóóééuansscanesaseneusseneeseseseunesiéi 


ው 4552 10:2" cM A 


x ፪ = " 


^ 


Let 


= 
n 
z 
` 
T 
SQ 
` 
È 
S 
ኳጋ 
E 


TO የ ር ዚ ዚዚ (ዱሎ የ ዚ፳በዩከ፳((ከበዘየቨቨዩ(ከሀቨሀቨቨ፻(ቨቨከጀ(ጀፀ(ዩቨከቨ(8ቨ፪፳85፪5በ፳68፪0(00065:8050በ001(080:ከ.80:010 


Es * P ' y — 
T ፡ 4 « | 1 EY | i | Y P» se: ~ | | ፐ 4 
= P £ | ሠማ ም] nu " - E ፌ 4 


e 


ምሽ d በ ርሪሠሽው-ጣር-. 8 ..->ጋስለ. 2E zu 


ከ(ነህ ከየ የ.የ.የ.ፒይ.((‹የ(ከቨጀከ፪(፪(፪የ፪ከዘ(ዘበበከከቨቨበክበክከክ00ስብ 


ጨረ 
- 


reamintim filmul co per noa 


Cititorilor nost 


Mit lit de-a lungul celor nouă ani le 
stre şi LM dorim L M H F: NI. : 


- > , 


c 
æ 
a 
a 
ወ. 
e 
- 
at 
an 
m 
E 
= 
a 
N 
LC] 
E 
E 
፦ 
= 
E 
L 
< 
y 
ES 
E 
» 
ES 
A 
E 
> 
E 
^- 
Li 
= 
፦ 
su 
= 
m 
- 
- 
a 
፥ 
a 
E 
m 
e 
፦ 
= 
= 
- 
Li 
un 
ሯ 


Filmfestival 
Mannheim-Heidelberg 


Internationales 


Revelatii umane în 
situatii de crizá 


oate mai mult ca in alti ani, selectia 

festivalului de la Mannheim-Heidelberg 
(editia 47) a urmárit raporturile umane si 
adevăratul lor spectacol în situaţii limită. In situații 
în care, altădată, soluția era abandonul. Sau 
încheierea conturilor. Definitiv. Sau, acceptarea 
unei existente monotone, un fel de “stare 
vegetală”, în care nu mai deosebesti firescul de 
nefiresc. Ce spun cineastii independenti, in marea 
lor majoritate?! Cà doar în situaţii limită te 
descoperi. Te redescoperi. Produci revelații și ai la 
rândul tàu propria-ti revelație comportamentală. 
Intr-un fel, festivalul a dorit și a reușit să relanseze 
pe piață OPTIMISMUL. Si nu optimismul 
ostentativ, hlizit ci ca formă de a trece peste un 
impas. Întotdeauna m-am uitat (poate este doar o 
revelație poetică) cu mare atenţie la afișul 
festivalului. Ca la o emblemă. La această ediţie 
afișul avea ceva bergmanian. O familie privește 
marea. Sunt în amorsá si nu poti citi nimic pe 
fețele lor. Doar atitudinea indică ceva de genul “la 
capătul puterilor”. Cei trei privesc marea și poate 
tocmai această imensitate de apă, unde nu poti 
stabili un reper sau un punct terminus, îi va face să 
continue. Spuneam bergmanian, fiindcă într-unul 
dintre interviurile celebrului cineast suedez, acesta 
stă pe o terasă și privește mai mult marea decât 
interlocutorul. Ai sentimentul că nu mai vrea nimic 
dar tot ce spune contrazice părerea iniţială. Ca și 
ultimul lui film, o producţie de televiziune. Sigur, 
este de preferat starea regăsirii de sine decât 
gestul abrupt al “femeii-torță” (mă refer la soluții 
disperate de ieșire din criză definitiv). 

Situatiile de criză în multe filme nu au nimic din 
spectaculosul facil. Sunt aproape pretexte pentru 
a pune personajele sub lupă. Intr-o maternitate, 
printre zeci de femei care nasc, alăptează și 
așteaptă “biletul de ieșire” există o femeie veselă, 
teribilă, care nu și-a văzut copilul. Dar asta nu o 
împiedică să fie alături de toate suratele ei și să se 
bucure pentru fiecare. Nu și-a văzut copilul pentru 
că acesta murise la naștere.Nimeni nu-i spune 
nimic. Toată lumea o amână și încearcă să 
schimbe subiectul atunci când femeia întreabă — 
“ce se întâmplă?” Un fel de solidaritate în fata unei 
drame (Data nașterii — Larisa Sadilova). Într-un 
autobuz, denumit ironic TGV (marca celor mai 
rapide și confortabile trenuri) se află un grup de 


KI 


so 


oameni, o microstructură socială, ce traversează 
Senegalul aflat în criza socială și politică. Criza îi 
unește. (TGV — Moussa Tour6). Tinerii kurzi aflaţi 
la Paris vor să se căsătorească prin noua formă de 
corespondență (mesajul video). Se produce o 
confuzie. In locul celei alese va sosi sora acesteia. 
Inițial ea va fi privită ca o victimă, dar criza este 
depășită și fata din Kurdistan, Mina va evolua 
spectaculos pe drumul emancipării (Vive la 
mariée et la libération du Kurdistan — Hiner 
Saalem). Dincolo de frumusetea Filipinelor, de 
exotismul acestei zone se aflà traficul de carne vie 
Si bordelurile unde minorele sunt initiate in arta 
sexului. Interviurile, provocate íntr-o situatie de 
criză (după o vârstă, deci în jur de 18- 19 ani 
aceste fete sunt considerate "prea" bátráne), 
dezvăluie nu lacrimi, regrete sau intenții 
necugetate ci o înțelegere a vieţii și o dorință de a 
intra în normalitate de-a dreptul halucinante. 
Expulzate, batjocorite, pervertite la erotisme și 
sadisme de tot soiul, aceste fete caută în 
continuare, ce credeți, dragostea! lubirea de 
semeni și poate sosirea unui băiat care să le 
pretuiascá... sufletul! (Sacrifice — Ellen Bruno). 
Alteori, situaţia de criză este rezolvată, paradoxal, 
de către cel mai neindicat personaj. Un tânăr 
pederast, abandonat de prietenul său, rămas fără 
protecție într-un Tokyo năucitor se întoarce în 
satul lui, într-o provincie. Acolo tatăl lui vitreg, omul 
de la care aștepta doar oprobiu și neînțelegere, se 
dovedește a fi un real sprijin și îndrumător. 
Reîntoarcerea la sursă, la matcă, acolo unde poti 
(sau mai poti) prinde puteri este potentatá de o 
mare prietenie. Acolo, abia acolo, tánárul Masaya 
reinvatà să spere, să zàmbeascá, să trăiască, să 
devină util pentru ceilalți. (Titinaki — Jidai — Tatăl 
vitreg — Yoshihisa Shigeno). La fel cum, un frizer 
care a reușit să-și deschidă un salon și care gustă 
tihna si succesul se trezește într-o dimineaţă cu o 
ciupercă pe ambele mâini și de-aici începe drama. 
Falimentul, uitarea prietenilor, despărțirea de 
soție... și de-aici începe VIAȚA! Adică întâlnirea 
frizerului Max cu cersetorul Bobo. Asta înseamnă 
o mare prietenie și o redescoperire a vietii dincolo 
de “clopotul de sticlă” (Max si Bobo — Frédéric 
Fonteyne). 

De regulă, cinema-ul independent, acela care — 
așa cum spunea un cineast prezent în competiție 


eDincolo de „clopotul de 506/87” 
(Max și Bobo de Frederic 
Fonteyne) 


Palmares 


Marele Premiu — cel mai bun film de 
ficțiune: Max and Bobo - Frédéric 
Fonteyne (Belgia) 

Premiul pentru cel mai bun film 
documentar: Titinaki Jidai/Tatál meu 
vitreg — Yoshihisa Shigeno (Japonia) 
Premiul special in memoria lui Rainer 
Werner Fassbinder: Confessions of a 
sexist pig — Sandy Tung (SUA) 
Premiul special al juriului: Date of 
Birth — Larisa Sadilova (Rusia) 
Premiul FIPRESCI: Titinaki Jidai — 
Yoshihisa Shigeno (Japonia) 
Premiul pentru scurt-metraj: Troje — 
Igor Berschadski (Rusia) 


— nu prea intereseazá multá lume — a demonstrat 
ani de-a rándul cá dincolo de subiect, miza se aflà 
in dinamizarea limbajului filmic. Independentii si-au 
permis mai multe inovaţii decât cei dirijati de 
producátori si distribuitorii cu máná forte. latá insá 
cá la Mannheim-Heidelberg '98 tendinta este de a 
recupera spectatorul. Fárá public si mai ales fárá 
“acordul” lui, orice inovaţie va fi sortită eșecului. 
Pentru că, de mare frumuseţe formală au dat 
dovadă filmele Wagner (Andrej Slabakoff) sau 
Georgica (Sulev Keedus), continuând linia 
parabolei cinematografice. In aceste două filme 
criza este potentatá de absurd și nimeni nu poate 
spera că ea va fi depășită. Există o singură soluție 
— aceea a ieșirii din acest coșmar doar prin 
nebunie. Dar nu o nebunie jucată “ionescian” ci 
una cu acte în regulă. lar dacă spaţiul (Wagner 
este o macara imensă într-o fabrică unde lucrează 
oameni fără biografii, alienati de un sistem absurd 
și dictatorial) nu te ajută la galopanta măcinare a 
neuronilor, atunci moartea este izbăvirea. Dar 
acestea două filme, deși au suscitat interes de 
critică, rezerva publicului a contat atât în palmares 
cât și în eventuala distribuire. 

Alături de secţiunea competitivă, au atras 
atenţia “descoperirile” (Cost of Living — Stan 
Schofield, SUA; Eros and Psyche - Timo 
Linnasalo, Finlanda; Buttoners — Petr Zelenka, 
Cehia; Le secret de polichinelle — Franck 
Landron, Franta), "special screenings" (Erotica — 
Maya Gallus, Canada; The 92 Minutes of Mr. 
Baum -- Assi Dayan, Israel) si mai ales omagiul pe 
care festivalul l-a dedicat unui mare cineast — An 
Independent Life — Theo  Angelopoulos. 
Cástigatorul Cannes-ului cu Mia eoniotita ke mia 
mera (Eternitate si incá o zi) oferá un regal 
cinematografic, o operá de largá inspiratie, pornind 
în fapt tot de la o criză, aceea a identităţii. Există 
un moment, de regulă acea trezire și luciditate 
dinaintea morții în care te întrebi cine ai fost, dacă 
ai trăit, cât ai trăit, cât ai mimat o existenţă și 
imaginile încep să-ţi revină în memorie. Uneori 
este suficientă o singură zi sau o singură oră ca să 
ai revelaţia propriei tale vieţi. Ea poate să fi fost 
monotonă, un eșec, o izbândă sau un șir de 
încercări dramatice. "Cinema-ul nu se schimbă. 
Timpul nu se schimbă. Inima mea nu se schimbă. 
Ea poate doar să obosească. Și când ne simțim 
obosiţi atunci... atunci trebuie să trăim din nou!" 
Vorbele unui cineast, ovationat minute în sir la 
Mannheim în Stadthaus, o sală devenită 
neîncăpătoare. 

Cinema-ul se schimbă, spun eu, nu cu aer 
polemic. Doar poveștile rămân aceleași. 


Laurenţiu DAMIAN 


Cartea 
de 


film 


LE 
s 
LJ 
LJ 
LI 
LI 
LI 
LI 
" 
። 
LA 
LJ 
LJ 
" 
LJ 
LI 
LJ 
. 
" 
[i 
LJ 
# 
. 
n 
[i 
። 
LÀ 
LJ 
rj 
i 
[i 
. 


[)::: inhibată in fata unui monstru sacru 
cum 86 poate spune că este Colea 
Răutu, filmologul Doina Bunescu a ales o cale 
mai puțin obisnultă de a-i face portretul "in 
progress": $i anume o modalitate cvasi- 
colocvialà de parcurgere a carierei celui ce se 
confundă aproape cu istoria modernă a filmului 
românesc, Colo peste 60 de titluri din filmografia 
sa atât do variată sunt invocate direct sau 
indirect in domorsul evocării “începuturilor”, dar 
și al perioadei de spectaculoasă afirmare. 
Filmele Moara cu noroc, Dincolo de brazi, 
Facerea lumii furnizează  cercetătoarei 
argumente pentru ilustrarea originalității artei 
acestul actor prin excelenţă “de film”. Sunt 
analizate; gestul, tehnica jocului, talentul, 
firescul, bunul simt și simţul măsurii etc. Totul 
într-o manieră defel pedantă deși sunt citati si 
clasicii teoreticioni si însuși Colea Răutu care se 
autocomenteazà cu pasaje din mai vechi sau 
mai noi interviuri, 

Am avut bucuria sà constat — asa cum se 
indică de altfel in bibliografia volumului — cá au 
fost de folos și fragmente din materiale apărute 
in revista noastră, confirmându-se “circuitul in 
natură” al ideilor, al impresiilor, al imaginilor. Se 
instituie astfol o tactică aparte de “învăluire a 
subiectului” care se oglindește pe sine, dar se si 
dezvăluie cititorului din unghiul regizorilor si chiar 
al publicului, partener permanent de care Colea 
Răutu intotdoauna a ţinut seama. Diverse 
personalităţi ale vieţii artistice și culturale 
schiteaza la rândul lor si alte ebose ale aceluiași 
actor = om 8] prieten de nădejde. Caracterizat 
printr-o robustete nu doar fizică, ci si psihică, pe 
care artistul a stiut să o convertească in bine sau 
rău după cum natura rolului o cere. 

Visând să dovină fotbalist, a ajuns mai întâi la 
operetă și apoi la teatru. Scena este o veche 
iubire la caro astăzi Colea Răutu a revenit 


jucând la Theatrum Mundi în “Poate, 
Eleonora..." si la National în “Azilul de noapte”. 
Asta doar până când cinematografia 


românească isi va recapăta suflul firesc... 


a 


| 1. 1! ፣፣፤7 የ የየ የየየዮፕፕምንንጅንንፕፕፕዮ፣”፣፤፣፣፤፡!፡፡፡ |; 


ዴጋ 
5 
[v] 
= 
kas 
E 
ፎ2 
ፎ 
= 
መቋ 
= 
s 
Π
[-— 
[1-] 
= 
 - 
= 
E 
ጋ 
Di 
E 
ፎ 
: 


OVIDIU GOLOGAN 


3 


u meticulozitate de cercetător, dar si simt 

de operator Corneliu Medvedov reclădește 
temeinic adevărata statură a unuia dintre cei mai 
mari cineaști ai noștri; “Un Figueroa al românilor” 
cum l-a calificat Eduard Tisse. Premiul de 
excelență UNIATEC este o altă confirmare oficială 
a unei realităti probate însă cel mai elocvent de 
creaţiile sale, capodoperele Moara cu noroc și 
Pădurea spânzuraților în regia lui Victor lliu și 
respectiv Liviu Ciulei, dar și de imaginea atâtor 
altor filme artistice și documentare. 

Vrăjit de miracolul teatrului, specializându-se 
însă în arta fotografică, Ovidiu Gologan a făcut 
parte din prima echipă de actualități a ONC și va 
ajunge membru fondator al ACIN-UCIN. 

“Cinema din orice, dar nu oricum” este deviza 
preluată de artistul român de la Grierson, 
documentaristul englez faimos, și oferită și altor 
împătimiţi. Precum chiar autorul acestei monografii 
exemplare care l-a cunoscut și îndrăgit făcându-și 
astăzi o datorie de onoare din a valorifica tezaurul 
adunat cu dragoste și pricepere: amintiri, 
confesiuni, mărturii, fotografii, documente de tot 
felul recompunând într-un puzzle filmic profilul 
omului cu aparatul de filmat care a înregistrat pe 
viu pulsul aprins al istoriei. 

O lectură pasionantă de la primele pagini în 
care cititorul face cunoștință cu tânărul mare 
operator la prima lecţie de viață, de sensibilitate, 
de artă primită de la marele George Enescu. 
Cerându-i să-i permită să-l filmeze cântând la 
vioară acasă, maestrul i-a replicat că el este 
compozitor și l-a întrebat: “Creierul poti să-l 
filmezi?” Aceeași vibrație a evocării este 
condensată până și în biofilmografia comentată 
care dovedește excelenta documentare ce i-a 
permis lui Corneliu Medvedov să se apropie încet, 
încet de virtuțile inconfundabile ale omului, ale 
artistului, detaliindu-i concepția plastică atât de 
specială prin modul personal de a “picta cu 
proiectoare”. Si este fascinant să-l poti “auzi” in 
pagina de carte pe însuși Ovidiu Gologan 
explicându-și crezul estetic: “Lumina reprezintă un 
mijloc tot atât de important ca și culoarea. Fără 
lumină nu poate exista culoarea. Fiecare proiector 
este un instrument într-o orchestră. Și după cum 
într-o orchestră toate instrumentele trebuie să 
rezolve o partitură, tot așa și lumina trebuie să 
«cânte» într-o armonie deplină. Este și aceasta, 
dacă vreți, o simfonie (...) Pentru că întotdeauna 
am văzut o interdependenta între lumină,culoare și 
muzică. Corelaţia dintre strălucirea luminii si a 
umbrei(da, da, are si umbra strălucirea ei aparte!), 
armonizarea petelor de culoare și a reflexelor, nu 
poate fi rezolvată decât printr-un raport corect între 
lumină și culoare. lar culoarea, ca și muzica, 
aprofundează ambianța, subliniază atmosfera unui 
episod sau al altuia, devenind starea lăuntrică a 
personajelor”. 


lrina COROIU 


23 


CENUȘĂREASA 


șa cum li se explică fraţilor 

Grimm (si spectatorilor) in 
prologul filmului, urmeazá sa li se 
dezváluie povestea adeváratá a 
Cenusáresei. Deci sá ne luám 
rămas bun de la zâna cu baghetă 
magicá, de la dovleacul pres- 
chimbat în caleașcă, de la 
zdrentele transformate in vesminte 
impárátesti, de la vraja care se 
destramă când orologiul bate 
miezul nopții. Ni se oferă în schimb 
o comedie romantică în costume de 
epocă (secolul al XVI-lea). Eroina 
(Drew Barrymore) e o fată de 
obârșie nobilă, al cărei tată (Jeroen 
Krabbe) face infarct la începutul 
filmului, lăsând-o singură (cu un 
volum din Utopia lui Thomas 
Morus) ín ghearele oribilei mame 
vitrege (Anjelica Huston). Fata 
devine umila Cenusáreasá, dar prin 
lecturá asiduá isi formeazá o 
admirabilă conștiință socială. Ea 
cucerește inima prințului (Dougray Scott) 
nu numai datorită chipului frumos, ci și 
datorită  discursurilor  înflăcărate (şi 
anacronice) în apărarea nevoiașilor. Deși e 
îndrăgostit de spiritul ei emancipat și de 
ideile ei progresiste, prințul are de luptat cu 
prejudecățile părinţilor săi, care vor să-i 
aranjeze viitorul. În apărarea iubirii sare 
însuși Leonardo da Vinci (Patrick Godfrey), 
dornic să-l răsplătească astfel pe prinţ, 


SĂRUTUL 


መለከ cu ucigași în serie par a se 
alinia ele însele într-o serie, 
preluând,unele din altele, motive, situații și 
chiar actori. Este vorba, de pildă, despre 
Morgan Freeman, debarcat din Seven-ul 
lui David Fincher, ca polițist care merge 
până la capăt cu investigaţiile, în acest 
Kiss the Girls de Gary Fleder. Noul thriller 
nu este o copie a peliculei cu păcatele 


e Morgan Freeman 


care i-a salvat. un tablou (Mona Lisa, 
firește) din mâinile tâlharilor. 

Filmul va da de furcă spectatorului care 
va încerca să separe stupiditatea 
intenționată de hazul involuntar. Rezultatul 
este o enormitate zburdalnică, la care ne 
putem minuna (ce s-a ales din bietul 
basm!), putem ridica din umeri sau putem 
să ne amuzăm, dacă suntem într-o 
dispoziţie 
ingáduitoare. Eu 
unul m-am amuzeat, 
mai ales atunci cánd 


l-am auzit pe 
inteleptul Leonardo 
injuránd in barbă 


(“Horse shit”) si 
atunci când am 
văzut-o pe eroină 
plimbând un porc. 
Cam la nivelul acesta 
funcționează filmul. 
Personajul mamei 
vitrege nu functio- 
nează, pentru ca 
Anjelica Huston 
schiteazá o carica- 
tură prea elegantă, 
care distoneazá cu 
restul. Într-un film 
mai distins, mai puțin 
infantil, Huston ar fi 
fost interpreta ideală 
pentru rolul de 


CARE UCIDE 


capitale sancţionate de un criminal 
psihopat, dar seamănă foarte mult cu 
Tăcerea mieilor prin obsesia victimelor 
femei. 

Se simte o influență și din Copie la 
indigo, căci asasinul serial comunică umil 
cu un altul și se grozăvește cu isprăvile lui. 
Bineînţeles că e vorba din nou de un killer 
cu un coeficient de inteligență deasupra 
mediei. Ce ne mai rămâne, totuși, dincolo 
de colecția de locuri comune? Ar fi de 
remarcat progresul informaţional în 
domeniul metodelor criminale, în pas cu tot 
ce-i mai nou pe Internet sau în materie de 
E mail. Ar mai fi de adăugat, la “bilele albe”, 
plăcerea reîntâlnirii cu Morgan Freeman în 
rolul politistului cu formaţie de psiholog. El 
nu e un actor eminamente fizic, ci în primul 
rând unul care știe să privească inteligent 


baroaneasă-scorpie. Aici însă, când mama 
vitregă e pedepsită și ridiculizată în final, 
ne simţim jenati pentru actriță. 


Andrei GORZO 


Ever After * Producţie: SUA 1998, 20th 
Century-Fox. * Regia: Andy Tennant. * 
Scenariul: Susannah Grant, Rick-Parks, 
Andy Tennant * Imaginea: Andrew Dunn. * 
Cu: Drew Barrymore, Anjelica Huston, 
Dougray Scott, Patrik Godfrey, Timothy 
West, Jeanne Moreau, Jeroen Krabbe. * 
Distribuit de: Guild Film Románia. 


și să comunice într-un registru amplu. E un 
campion al economiei de mijloace și al 
trecerilor fluide de la tonul autoritar la cel 
protector, de la gestul violent la cel indecis, 
de la amenințarea insinuantă, la intervenţia 
fulgerătoare. Interesantă e și relația sa cu 
doctorita-victimá pusă sub protecţia poliţiei, 
interpretată de Ashley Judd, o frumuseţe în 
plină ascensiune la Hollywood. 

Ca orice film cu suspans poliţist, și 
acesta oferă amatorilor genului plăcerea 
de a ghici identitatea asasinului. Nu știu 
alții cum sunt, dar eu l-am identificat în 
primul sfert de oră. 

Dana DUMA 


Kiss the Girls * Producţie: SUA, 1997, 


Rysher Entertainment * Regia: Gary 
Fleder * Scenariul: David Klass, după 
romanul lui James Patterson * Imaginea: 
Aaron Scheneider * Cu: Morgan Freeman, 
Cary Elwes, Ashley Judd * Distribuit de: 
Ro Image 2000 


KATE 


WINSLET 


La 23 de ani, Kate Winslet face 
parte deja din “lumea bună” a 
Hollywoodului. Titanic a marcat 
consacrarea ei ca actriță cu o a 
doua nominalizare la Oscar, iar 
personajul Rose — amestec de 
glamour si accente de pasionaria 
au făcut din ea o altă “logodnică a 
Americii”. 

Născută la 5 octombrie 1975 la 
Reagind, oraș situat între Londra și 
Oxford, Kate face parte dintr-o 
familie de artisti. Bunicii erau 
proprietarii unui mic teatru, tatăl 
este actor, surorile ei, Beth și Anna 
își încearcă norocul în televiziune... 
La 5 ani Kate o interpretează pe 
Fecioara Maria într-o repovestire a 
Bibliei pentru copiii de vârsta 
grádinitei. Este înscrisă la Redroofs 
o școală de teatru unde — după 
propriile-i spuse — se plictiseste de 


moarte între 11 si 16 ani. Urmează 
un rol în serialul sci-fi, Dark 
Season, apoi în Get Back. În 1992 
se angajează chelnoriță intr-un bar 
și atrage atenția producătorului 
regizorului Peter Jackson caro ii 
propune să dea o probă pentru rolul 
din Heaveniless Creatures. 
Personajul interpretat nu 6816 o 
Julietă, ci o adolescentă voluntară 
si asasină. Roscata Kato dovine 
*abonatá" a rolurilor romantice si a 
iubirilor imposibile (Jude), dar 
pierde in fata Helenei Bonham 
Carter pentru Frankenstein si, in 
ciuda unei probe strálucito, îl este 
preferată Claire Danes pentru 
Romeo și Julieta, Motivul: Kate 
era extrem de gurmandă şi 
amestecă frecvent pastele cu 
inghetata și cu pizza. Aşa ajunsese 
să cántáreascá B0 kg. 


incápátánatá, ea reușește după 
cáteva cure de slábire succesive, 
sá ajungá la 60 kg si "prinde" rolul 
din Ratiune si simtire aláturi de 
Emma Thompson. Este nomina- 
lizatá pentru Oscar si cariera ei 
este, în sfârșit, lansată! 

Washington Post vede în ea “un 
vulcan în erupție”, iar Toronto Sun 
evocă vitalitatea ei “ce amintește de 
Marilyn Monroe”. Urmează Hamlet 
de Kenneth Branagh și, mai ales, 
Titanic de James Cameron. 

Pentru o englezoaică a fost 
extrem de greu să pătrundă în 
"seraiul" hollywodian. Prima barieră 
a fost accentul Oxford (so British!) 
de care a scăpat luând lecţii de 
dictie, americanizándu-si... engle- 
za printr-o performanță demnă de 
... Meryl Streep. Ajungând printre 
actorii englezi de succes la 
Hollywood, Kate Winslet nu și-a 
negat însă nici un moment originea 
britanică. 

Tendința majoră a carierei ei 
artistice este predilectia pentru 
caracterele excesive, femei 
puternice luptándu-se cu destinul, 
dar și cu societatea. În Creaturi 
celeste, Kate este tânăra 
adolescentă paranoică ajunsă în 
închisoare după ce a ucis-o pe 
mama cele mai bune prietene a ei. 
În Ratiune si simtire ea este 
exuberantá si pasionatá. Pentru 


rolul din Jude (dupá Thomas 
Hardy) - tánára care are o legáturá 
cu vărul ei și se vede condamnată 
de societate — ea s-a zbátut să-l 
obțină pentru că regizorul Michael 
Winterbottom o socotea prea 
tânără pentru a putea interpreta un 
asemenea personaj complex.. În 
Hamlet, Kate s-a văzut catapultată 
în rolul Ofeliei fără să fi dat vreo 
probă și tremura de teamă că nu va 
fi la înălțimea textului shakes- 
pearian. S-a liniștit când Branagh 
i-a mărturisit ca și el ori de câte ori 
l-a ecranizat (și interpretat) pe 
marele Will a trecut prin angoase 
teribile. 

Succesul enorm al Titanicului a 
făcut-o să uite zecile de ore cât a 
stat suspendată deasupra apei în 
secvența naufragiului, cufundările 
în apă rece ca “gheaţa”, sau 
porecla pe care i-a dat-o James 
Cameron (nu prea amabil cu actorii 
lui): “Bubulina”, aluzie străvezie la 
silueta ei rubensiană. 

Kate Winslet a reușit să-și 
păstreze mintea limpede în ciuda 
celebritátii câștigate aproape peste 
noapte. “Titanic mi-a oferit o 
independenţă meritată. Pot, în 
sfârșit, să filmez ce doresc și când 
doresc”. A terminat de curând 
Hideous Kinki (McKinnon). “Spre 
disperarea  impresarului meu, 
atunci când îmi place un rol, îl 
accept fără să mă mai gândesc la 
latura, să-i spunem business”. 

Își trăiește viața cu aceeași 
intensitate cu care interpretează și 
rolurile. S-a împăcat și cu silueta ei 
rubensiană (“Cel care m-a ajutat să 
mă accept așa cum sunt a fost 
prietenul meu Stephen Tredre — 
răpus de un cancer n.n.); şi-a 
cumpărat un apartament în Londra 
pe care nu l-ar părăsi pentru nici o 
vilă luxoasă din California. Nu se 
droghează (“Nu suport ideea că aș 
putea să-mi pierd controlul, mai 
ales într-o meserie așa de nebună 
ca cea pe care o fac”), nu bea, dar 
recunoaște că are două vicii: 
tigárile pe care și le rulează singură 
și cantităţile enorme de ceai pe 
care le bea. Kate Winslet își 
limitează cât poate apariţiile în 
public (nu suportă paparazzi și își 
protejează viața particulară). Luna 
aceasta i-a adus două evenimente 
deosebite: s-a căsătorit cu regizorul 
Jim Threapleton, iar Academia 
Europeană de Film i-a decernat 
Premiul publicului european. Presa 
continuă totuși să spere ca 
pasionala Kate se va transforma în 
divă. “Greșit! — spune ea. Știu că 
Titanic mi-a complicat foarte mult 
existența, dar sunt un om inteligent. 
Atâta timp cât celebritatea nu mi se 
va urca la cap, voi putea face faţă!” 


Doina STĂNESCU 


26 


“LONDON - 
FILMOR 
FESTIVAL 


Timpul probabil... 

Existau cáteva motive bune pentru a fi la 
Londra din 5 in 19 noiembrie. Primul are 
legătură cu vremea. Ei, da, cu vremea:in tot 
acest rástimp (dar mai cu seamá din 8), ceata 
s-a mutat nu se stie unde, norii au dipărut si 
soarele a strálucit nonstop!... Abia intr-o seará, 
câteva minute, ploaia ne-a amintit că este, 
totuși, luna noiembrie și a măturat, vlăguit, 
centrul orașului. 

...premiile... 

Al doilea motiv se leagă, desigur, de 
Festivalul de film - a 42-a editie.O ediţie 
sponsorizată, în cea mai mare parte,de 
American Express,dar și de ziarul “Evening 
Standard”, American Airlines,BT,SKY 
Movies,Channel 4, “The Guardian”, Yahoo! etc 
etc. Pentru prima oară în istoria 
festivalului,programul acestuia avea să 
itinereze în opt orașe britanice (de la sfârșitul lui 
noiembrie până la începutul lui decembrie) și, 
tot pentru prima oară, un juriu FIPRESCI 
(format din: Dan Făinaru,Israel- presedinte,Ella 
Taylor,SUA, Ashley  Ratnavibhushana,Sri 
Lanka, Jonathan Romney, Marea Britanie, și 
subsemnatul) era ales pentru a acorda premiul 
sáu unui film prezentat în festival.Până la urmă, 
au fost două, de fapt: premiul propriu-zis - care 
a răsplătit, foarte meritat, extrem de 
controversatul Idioterne al lui Lars von Trier 
(după câteva tururi de votare strânse în care 
contracandidatul principal a fost Conte 
d'automne al lui Eric Rohmer) - și o menţiune 
specială (pentru Dance of Dust, pelicula 
iranianului Abolfazl Jalili). Cel mai râvnit premiu 
din festival (Trofeul Sutherland, atribuit pentru 
prima dată, în 1958, lui Yasujiro Ozu pentru 
Poveste din Tokio) s-a dus tot în Iran, fiind 
acordat tinerei de 18 ani Samirah Makhmalbaf 
pentu filmul sáu The Apple - o Mentiune 
specială revenind si francezului Gaspar Noe 
pentru extrem de puternicul sáu Seul contre 
tous. În fine, pentru a epuiza lista premiilor, să 
mai spun că favoritele publicului londonez au 
fost Bedrooms and Hallways (al americancei 
Rose Troche) si Understanding Jane (al 
britanicului Caleb Lindsay), care au plecat cu 
cáte 10.000 de lire sterline fiecare, acordate 
pentru promotia peliculelor respective de 
Channel 4 si ziarul *The Guardian"... 

Ceremonia de decernare a premiilor - 
desfășurată la National Film Theatre de pe 
malul sudic al Tamisei - a mai fost marcată de 
un moment important: acordarea de către 
British Film Institut a două  "Fellow- 
ships",regizorului Bernardo Bertolucci și 
producătorului Jeremy Thomas. Aceste 
“fellowships” (care înseamnă, de fapt, 
apartenenţa, ca membru onorific, la foarte 
exclusivistul Institut britanic patronat de Prinţul 
de Wales) sunt rezervate"personalitátilor cu o 
contributie fundamentalá" in materie de cinema 
și de televiziune; nu există decât 47 (acum 
49!)de altfel de “fellowships”, dar lista lor spune 
tot: Michelangelo Antonioni, Dirk Bogarde, 


Festivalul de la 
Leicester Square 


Marcel Carne, Bette Davis, Graham Greene, 
Alec Guinness,Krzysztof Kieslowski, Akira 
Kurosawa, David Lean, Jeanne Moreau, 
Laurence Olivier, Satyajit Ray, Vanessa 
Redgrave, Martin Scorsese, Orson Welles, 
Fred Zinnemann... Presedintele in exercitiu al 
BFI, regizorul Alan Parker, a transmis salutul 
sáu înregistrat pe video (Parker filmează 
undeva în Irlanda) pentru fiecare din cei doi noi 
membri - lui Jeremy Thomas, pentru pasiunea 
și energia formidabile cu care a sprijinit, ca 


ePremiul publicului - sponsorizat de 
Channel 4 + The Guardian, pentru 
Bedrooms and Hallways 


m 


was al 


^ 
Tue 
(^. Forst. Taska) 


pe 
Adana ፍ + 


firs 
<መ 


producător, câteva filme de referinţă din istoria 
cinematografului (să amintesc că Thomas - 
care este fiul regizorului Ralph Thomas - a 
produs, printre altele, Bad Timing al lui Nicolas 
Roeg, Merry Christmas, Mr. Lawrence al lui 
Oshima, The Hit al lui Frears, Ultimul împărat, 
The Sheltering Sky, Little Buddha și Stealing 
Beauty ale lui Bertolucci, Naked Lunch și 
Crash ale lui Cronenberg), el fiind totodată și 
regizorul lui All the Little Animals, prezentat la 
Cannes în '98; lui Bertolucci,în fine, pentru că 
este un “geniu al cinema-ului ultimelor decenii, 
din care orice regizor este nevoit să fure câte 
ceva - de pildă (a glumit Parker), chiar ieri am 
furat două secvențe din Conformistul pentru 
filmul la care lucrez "... La petrecerea care a 
urmat (desfășurată la Museum of the Moving 
Image, chiar după colt) i-am spus lui Bertolucci 
că văzusem foarte interesantul său Partner 
(din '68) la Festivalul de la Pesaro, în '94, si cá 
a fost cát p-aci sá ne-ntálnim incá din 1990, la 
Tanger, in Maroc - fiind invitati amándoi la ziua 
de nastere a lui Paul Bowles, autorul romanului 
The Sheltering Sky (pe care el l-a ecranizat, 
iar eu l-am tradus în românește)... M-a întrebat 
dacă au fost văzute ultimele sale filme în 
România; unele pe video - la Institutul Italian 
sau la cinematecă, i-am răspuns eu -, dar 
pentru cinefili, el rămâne cineastul capo- 
doperelor de-nceput (Conformistul, Nove- 
cento, La Luna...) mai mult decât al Ultimului 
împărat. 
...Si filmele propriu-zise 

“Doza” zilnică de film, cinefilul și-o lua din 
plin centrul Sohoului, în Leicester Square - 
unde peliculele rulau fără oprire în cele două 
săli ale cinematografului “Odeon West Wnd"La 
Conte d'automne (duminică seara), sala mai 
mare a fost arhiplină; la premiera (urmată de 
Gala American Express) a lui Rounders de 


John Dahl (The Last Seduction, Red Rock 
West), publicul care a umplut aceeași sală în 
așteptarea vedetelor - Matt Damon și Famke 
Janssen - era cât se poate de pestrit: pe de o 
parte amatorii de film, îmbrăcaţi de toată ziua, 
de cealaltă, amatorii de party în smokinguri, 
rochii lungi etc., care crontáiau cu nonsalantá 
popcorn și-l dădeau pe gât cu o gură de Coca- 
Cola!...După vizionare, directorul festivalului, 
Adrian Wootton a “dirijat” un tir de întrebări - și 
răspunsuri, cea mai interesantă (dintr-o serie 
de tipul: "Mr. Damon, știți să jucaţi poker?" etc) 
fiind: “Cu ce regizori v-ar plăcea să faceți un 
film? Matt Damon a răspuns: “Cu Martin 
Scorsese și cu fraţii Coen”, iar Famke Janssen 
(lungă și fatală în rochie roșie) a surprins pe 
toată lumea răspunzând: “Cu Stanley Kubrick!” 
De fapt, olandeza Janssen (care-l întorcea pe 
degete pe Pierce “007” Brosnan în GoldenEye) 
chiar este o surpriză: deși are parte, îndeobște, 
de roluri de femeie ușoară, este “categoria 
grea” la intelect - poliglotă, cu diplome la 
Universitatea Columbia în antropologie, 
literatură engleză și “creative writing”! Nici cu 
simțul umorului nu stă prost; înaintea vizionării 
a avertizat publicul: „Nu clipiti, căci s-ar putea 
să mă rataţi!” Ar fi totuși nevoie de un somn 
profund ca să “ratezi” performanţa ei în 
Rounders, unde face un (scurt) rol perfect 
alături de Damon și - mai ales - de un 
extraordinar Edward Norton... 

Cel mai interesant film din festival? The 
Interview al australianului Craig Monahan: un 
thriller cu aparente de film social, apoi de 
dramă psihologică, amăgitor de convenţional la 
început- dar extrem de inteligent și de 
provocator până la urmă -un fel de Suspecti de 
serviciu mai complex și cu final deschis... Cel 
mai nedreptăţit de juriul FIPRESCI? No, al 
canadianului Robert LePage: o dublă poveste 
plasată în anii '70, într-un Montreal alb-negru al 
terorismului segregationist și într-o multicolorá 
Osaka a Târgului Internaţional - amândouă 
tratate cu un umor năprasnic, între parodie și 
farsă, cu “trape” teatrale și ambiguitáti 
cinematografice (printre care o referire “camp” 
la Hiroshima mon amour!) și revelând o 
actriță formidabilă, amestec de Vanessa 
Redgrave și Melina Mercouri, pe nume Anne- 
Marie Cadieux! Cel mai amuzant film din afara 
festivalului? Cu siguranţă, ultimul John Waters, 
Pecker cu Edward Furlong, Christina Ricci și 
Lili Taylor): un Waters ceva mai “soft”, dar la fel 
de trásnit, mai comercial, dar la fel de 
obraznic... Nu întâmplător, John Waters a fost 
regizorul cel mai urmárit de ziaristi in cele douá 
zile cát a stat la Londra; ba chiar, la un dejun al 
juriului FIPRESCI cu directorul Adriann 
Wootton, colega mea de la ,L.A.Weekly", Ella 
Taylor, i-a sugerat acestuia să-i propună lui 
Waters să anunțe el însuși Premiul 
FIPRESCI... “Regele kitsch-ului” decernând 
premiul criticii internaţionale nevroticului autor 
al Idiotilor - așa ceva e posibil numai în visele 


ăi” cinefili! 
Alex.Leo ȘERBAN 


celor mai “răi 


mei 


SALONIC 
ETERNITATEA si ... 
prezentul 


p^ gânduri defel senine, mi-am luat zborul 
spre Salonic. O zi friguroasă în 
București, ploioasă în capitala Macedoniei părea 
să-mi sporească angoasa. ȘI, dintr-odată “lecţia 
de cinema” a unui mare artist avea să 
îndepărteze norii din sufletul meu, redându-mi 
speranţa. În artă, în menirea propriei profesii. La 
această întâlnire am fost invitaţi în mod expres 
de către directorul festivalului Michel 
Demopoulos care, cu statura sa impozantă de 
zeu al locului, veghează cu aceeaşi calmă 
eleganță și competență oficierea tinerei arte a 7- 
a. Numele cineastului: francezul Jean-Daniel 
Pollet, cel mai tânăr talent al Noului Val, afirmat 
în anii '60 apoi dat uitării, deși a continuat să 
lucreze în același stil, constituindu-și propria 
poetică din motive recurente astfel încât eseul 
inspirat de opera lui Francis Ponge, ultima sa 
peliculă, contine chintesenta unei modalităţi 
speciale de a face cinema, inducând arta de a 
privi, de a contempla, de a medita. Titlul filmului, 
Dieu sait quoi (1992-3): “Dumnezeu respiră prin 
noi cum noi respirám prin EI !" 

Încărcată cu energia vitală degajată de 
speculațiile antropologice și filozofice ale acestui 
mare îndrăgostit de Grecia, unde a revenit 
mereu, m-am lăsat purtată de programul dens al 
actualei ediții, permițându-mi însă și momente 
de relaxare la bordul vasului ancorat la mal în 
onoarea oaspeţilor festivalului, în acest an al 
Titanicului. Urmărind cu privirea cheiul, lunga 
faleză a oraşului- port, am glisat cu anticipație în 
chiar miezul Palme d'Or-ului pe care-l ratasem în 
deschidere, dar aveam să-l văd la capătul unei 
aventuri de neuitat, pe o vreme tenebroasă și 
schimbătoare exact ca-n filmele sale, insotindu-l 
pe maestrul Theo Angelopuolos la o proiecţie 
extraordinară în localitatea montană Edessa, 


unde adesea obișnuiește nu numai să se 
odihnească, ci si să turneze. În mod sigur, 
emoția momentului m-a ajutat să depășesc 
handicapul unei vizionări fără traducere, știut 
fiindcă prin monolog cineastul grec face elogiul 
cuvântului ce deschide porțile sufletului în 
vechea tradiție oraculară, Povestea desprinderii 
de viață a unui scriitor, bolnav irecuperabil, este 
de fapt un traseu inițiatic parcurs de eroul ce se 
descoperă străin in propria existență împreună 
cu un puști emigrant albanez. Protagonistul 
redobândește astfel generozitatea comunicării si 
recuperează chiar prețioase clipe netrăite în 
familie, din cauza oxilului în urmă cu 30 de ani, 
ghidat de scrisorile soției sale, într-un elan 
euforic ce anulează granițele temporale. Mai 
dificil de depăşit rămâne frontiera cu tara vecină, 
în continuare lagăr absolutist al unui regim ce și- 
a trădat idealurile, Idealuri pentru care din nou 
sunt greve poste tot, în cotidian și în ficțiune, 
steagul roşu  fluturánd atât pe străzile 
Salonicului, cât și în secvența “înghețată”, unul 
din finalurile deschise la Eternitatea si o zi. 
Grecii 

Desemnat președinte de onoare al 
Festivalului caro din acest an funcţionează cu o 
nouă legislaţie, de autonomie și atribuţii sporite, 
Theo Angelopuolos a ținut să amintească în 
discursul inaugural că Salonicul reprezintă locul 
de naștere al cinematografului grec, devenind în 
timp, datorită tocmai acestei tot mai importante 
manifestări, si locul de întâlnire al maeștrilor si 
tinerilor creatori, din lumea întreagă, din tară sau 
reveniti in patrie, fiindcă grecii călătoresc mult, 
dar rămân credincioși străvechii lor Elade. 
Tàràm al mitologiei universale care pentru artiștii 
eleni osto in continuare activă, conferind 
specificitate operelor lor grupate anul acesta în 


eBruno Ganz în Eternitatea si o zi de Theo Angelopoulos 


ceea ce s-a numit Festivalul filmului grec. O 


panoramă variind genuri si 
capodopere și contrafaceri. 

Cel mai așteptat film a fost și cea mai mare 
dezamăgire: Black out, pretențioasă 
superproductie (cu un buget substantial) 
semnată de un cineast si publicist teban, 
Menelaos Karamaghiolis, care si-a dorit sà 
inoveze în descrierea sindromului ce dă titlul 
filmului, frecvent la piloții supersonicelor, cum 
este și cazul iubitului dispărut al unei tinere 
hártuità sexual de către fostul ei prieten. Acesta 
îi transformă viața în cosmar folosindu-se de 
instrumentele profesiei sale de fotograf de 
publicitate pentru a măslui adevărul. 

Reputatul Nikos Koundouros (căruia i s-a 
organizat și o retrospectivă, în care au figuratși 
câteva din filmele sale văzute la Cinemateca 
Română al cărui invitat a fost în urmă cu câţiva 
ani, a produs în schimb o revelaţie cu Fotografii 
(1998) - despre o echipă de jurnaliști de front în 
goană după actualitátile unui război civil din 
zona Afganistanului. Mizanscena teatrală 
convine perfect intrigii inspirată de Sofocle: o 
tânără Antigoná caută cu disperare să 
recupereze corpul fratelui ei ucis bestial de un 
căpitan dement autoproclamat șef peste întreg 
teritoriul controlat de trupele sale de mercenari. 
Maniera sarcasticá, afectat patetică, in care 
fiecare personaj se dezváluie la rampa ecranului 
evidentiazà frisonante similitudini intre insii asa- 
ziși normali si cei din tabăra psihopatilor 
combatanți. Însăși eroina se aseamănă cu 
reportera care e singura ce are curajul să o ajute 
pășind dincolo de convenientele meseriei, 
practicată mai mult din orgoliu, decât din datorie 
morală. Tenta de parabolă se accentuează 
atunci când în final imaginile atrocităților 
inimaginabile sunt închise parcă simbolic în 
uriașa cutie modernă a Pandorei care este sala 
de cinema. 

Care cinema poate proiecta pe ecranul de 
pânză și inofensivele semne ale trecerii timpului 
peste o natură animată de memoria ancestrală 
precum în Epirus de Stratos Stassinos, licenţiat 
la Paris, membru fondator al Asociaţiei europene 
de animaţie, convertit apoi la film documentar. 
Rigoarea investigării unui mediu anume poate 
să se păstreze și în parametrii unei alegorii și în 
cei ai unei anchete. Enigma lui Yianis Soldatos 
(autor al unei Istorii a cinematografului grec în 6 
volume!) reiterează mitul Ifigeniei si al lui Oedip: 
o avocată, insotind de la distanţă prin Colonos 
pe fostul ei profesor astăzi cerșetor orb, își 
scrutează deopotrivă prezentul și trecutul, 
bordelul și copilăria. Din flash-back-uri se 
recompune istoria adevărată a unor emigranţi 
ruși de origine greacă, parte din actuala pegră 
De la periferia orașului. Constantine Giannaris 
(care cu Trei pași în paradis a ajuns în 1995 la 


tonalități, 


28 


“De "la periferia orasului Ete 
TZwmou. sizStethis- P ap Iolo s 


Chenzina realizatorilor de la Cannes) a concurat 
în competiția internațională cu acest al doilea 
lung metraj al său și a dobândit un binemeritat 
premiu de regie. 

Un premiu ar fi meritat și Tassos Psarras 
pentru felul cum a asimilat moda thriler-lui 
american dedicat computerului care-l transformă 
pe om într-un simplu Număr de cod. Dincolo de 
miza polițistă (un tânăr depanator se substituie 
unui prosper afacerist, dar va fi la rându-i 
suprimat de detectivul particular care...), dincolo 
de tema intruziunii în intimitate, se profilează 
supratema alienării individului ajuns să trăiască 
într-o tot mai stresantă relaţie cu mașina care - 
ipotetic - îi poate oferi orice. 

Occidentalii 

Între filmele care nu se pot uita se află și x 
de Darren Aronofsky, diplomat la Harvard, care 
după ce a obținut premiul de regie la Festivalul 
de la Sundance, avea să fie distins la Salonic ex 
aequo cu premiul FIPRESCI acordat de juriul 
prezidat de Klaus Eder, secretar general al 
acestui forum internaţional al criticilor de film. 
Realizat în spiritul “Hip-hop Culture”, filmul 
relatează din unghi subiectiv criza unui tânăr de 
geniu care, după zece ani în care a încercat, în 
cámáruta sa sufocată de aparatură electronică, 
să descopere numărul capabil să ordoneze 
haosul, are convingerea că l-a aflat. El nu vrea 
însă să-l dezvăluie nimănui, nici expertei în 
speculaţii financiare de pe Wall Street, nici 
evreilor hasidici obsedati de textele talmudice, 
pentru că se consideră a fi Alesul Cum nu poate 
scăpa nici de uriașa responsabilitate, nici de 
halucinatiile tot mai chinuitoare (dar extrem de 
cinematografice, filmate cu acceleratorul sau 
incetinitorul si mixate muzical), hotáráste sá se 
autoreducá la inocentá, perforándu-si craniul 
metamorfozat intr-un computer ce nu inceteazá 
să emită diagrame, mesaje încifrate cu întrebări 
fundamentale: De ce suntem aici? Care e sensul 
vieţii? Cine e Dumnezeu?... 

Dacă în acest film mi-am recunoscut cu 
încântare propriile intuitii diletante cu privire la 
ordinea matematică a universului, în schimb în 
The Book of Live al rásfátatului Hal Hartley 
superficialitatea schemei narative si vulgaritatea 
ambianţei (în care Isus însoțit de secretara sa 
personală Magdalena sosește pe aeroportul JFK 
pe data de 31 decembrie 1999 ca să asiste la 
sfârșitul lumii) m-a oripilat. Mai ales după ce 
putusem din nou savura delicatetea unui Don 
McKellar cu al său Last Night (v. nr. 10/98) pe 
același pretext sau Lola rennt de Tom Tykwer 


Con Ine 


Giannaris, 


cu aceeasi morfologie a precipitárii zoom-urilor, 
ritm indrácit folosit de regizorul german nu doar 
pentru a epata. Mintea computerizată a eroinei 
interpretată de Franka Potente produce un 
cinetism sinergetic pus în slujba unei originale și 
ironice meditații asupra sorții - predestinare sau 
opțiune. 

O doză substanţială de umor negru, subtil 
disimulat, sustine canavaua divergentă a filmului 
Knoflikari / Butonistii de Petr Zelenka, tintind 
foarte precis în conformism, în inconstienta 
criminală. A unor inși oarecare, mai mult sau mai 
puţin inteligenţi, mai mult sau mai puțin perversi, 
deloc sau categoric responsabili. Din Cehia deja 
asimilată Occidentului sau de aiurea. “Lista” fiind 
deschisă de pilotul care a catapultat bomba de la 
Hiroshima si care, adus în prezent, la o ședință 
de spiritism a unor puștoaice, pretinde - culmea 
enormitátii - să dea o declaraţie publică în care 
să-și ceară formal scuze! 

Orizontul mărginit, meschinăria, prostia sunt 
vizate cu sarcasm de o mai veche cunoștință, 
Neil La Butte, dramaturg la Royal Court Theatre, 
care, după cinicul In Company of Men (v. nr. 
12/97) revine în afara competiţiei cu Your 
Friends and Neighbors (v. nr. 11/98) în care 
Ben Stiller woodyallenizează, iar Nastassja 
Kinski lesbianizează, performanţa sexuală fiind 
în centrul preocupărilor tuturor personajelor 
acestui film despre amicitie și vecinătate. La fel 
ca și în Happiness a lui Todd Solondz 
(FIPRESCI la Cannes '98)care mărturisea la 


conferința de presă că în mod deliberat a dorit să 
exploreze partea demonică a naturii umane, 
filmul fiind prezentat sub sloganul “La umbra 
bestiei".Sectiunea cu acest nume a fost 
consacrată de Dimitri Eipides, directorul “Noilor 
Orizonturi”, Companiei americane "Good 
Machine”, fondată în 1991 de către Ted Hope și 
James Schamus. Cel dintâi, împreună cu Hilary 
Brougher, Anthony Bregman și John O'Hagan, a 
susținut o discuţie deschisă la care au fost 
prezentate severele criterii după care se 
operează selecţia proiectelor. Spiritul bataist i-a 
caracterizat întotdeauna pe vestitii “independenți 
americani” care însă nu o dată ajunși la 
Hollywood au fost vidati de propria personalitate. 
Nu mai departe Hal Hartley care a produs The 
Book... pentru La Sept Arte, Haut & Court, ceea 
ce l-a obligat - probabil - la o anume încorsetare 
defel beneficá. Fiindcă orice producător dictează 
anume norme, ridică anumite pretenții. Riscând 
să știrbească originalitatea autorilor în tentativa 
de a asigura și comercializarea filmului. Este și 
cazul cunoscutului Marin Karmitz a cărui 
amprentă am sesizat-o încă de când a reușit să 
determine o versiune prescurtată și simplificată 
a Balantei, în acest festival putându-i analiza 
trei pelicule. Una este o producţie americano- 
franceză - Claire Dolan - despre o prostituată de 
lux ce dorește să-și poată din nou controla 
singură viața - dar Lodge Kerrigan nu mai are 
aceeași uimitoare prospetimeca la debut, 
talentul fiindu-i oarecum cumintit, subordonat 
“consumismului modern".Cea de-a doua peliculă 
este iraniano-tajikistano-francezá și deschide 
capitolul următor. 
Orientalii 

În unanimitate, cunoscătorii operei. lui 
Mohsen Makhmalbaf au fost de acord că 
Liniştea (coprodus de autor împreună cu MK 2) 
nu mai seamănă cu peliculele sale militantiste 
fiind mult mai poetic: “Când eram copil, mama 
îmi interzisese o groază de lucruri, iar eu 
ajunsesem să fiu încredințat că dacă ascult 
muzică o să ajung în iad!” Protagonist este un 
băieţel orb care lucrează ca acordor de lăute și 
e fascinat de “Simfonia destinului” pe care va 
ajunge să o dirijeze cu niște tinichigii virtuozi. 
Dincolo de armoniile sonore, în film emotioneazá 
și armoniile imagistice îndeosebi coloristice, 
adesea însă prea ostentative. Aflată la vârsta 
debutului, Samira Makhmalbaf a concurat și a 
câștigat un premiu special cu Mărul, o docu- 
dramă despre două fetițe gemene claustrate de 
părinţi și care târziu încep să înveţe să trăiască; 


*Butoiasul cu pulbere de Goran Paskaljevic 


în planul secund existând pertinente observații 
legate de tradițiile arhaice, dar si de 
emanciparea feminină. 

Dacă fiica cineastului iranian a studiat la o 
școală autohtonă particulară, mai maturul ei 
partener de concurs Kwangmo Lee, s-a format la 
UCLA colindând și alte universităţi occidentale 
până să devină profesor de film în Coreea de 
origine, unde este pionier al acestei arte. După 
ce a scris scenarii s-a hotărât să încerce și 
scaunul regizoral realizând Primăvara în orașul 
natal, cu acțiunea plasată în '52, departe de 
front, într-o așezare aparent liniștită, dar unde 
moartea tot își face apariţia. 

Înfruntarea morţii este subiectul filmului Ikinai 
al japonezului Hiroshi Shimizu: o tânără 
nimereste fárá sá stie intr-o excursie de 12 
sinucigasi care s-au hotárát pentru gestul fatal 
nu din ratiuni de onoare, ci pentru bani de 
asigurare care le vor scápa familiile de datorii. 
Laitmotiv al filmului, dar de fapt al întregului 
festival de la Salonic: marea, “salvarea noastră”! 

Cinematografierea mediului acvatic cu o 
tehnicá laser de cea mai inaltá performantá avea 
sá contribuie decisiv la aprecierea frumusetii 
senzitive a peliculei japonezului Yoichiro 
Takahashi: Pesti în august care a dobândit ex 
aequo premiul FIPRESCI, dar și trofeul 
„Alexandrul de aur“. Tribulaţiile sentimentale și 
existenţiale ale unor tineri studioși se consumă 
în paralel cu pasiunea lor pentru înot, inoculată 
de un profesor ce știe cum să-i înveţe: „Nu mai 
ești ființă umană. Ești pur și simplu doar un 
pește: Când te afli în apă trebuie să te 
concentrezi asupra modului de a înainta fără 


efort. Și niciodată să nu te opui apei!“ 
Balcanicii 

Din România, Turcia, Croaţia, Bosnia- 
Herzegovina, Yugoslavia, Bulgaria și Albania au 
fost invitate filme care să contureze 
caleidoscopul producţiei cinematografice din 
zona aceasta atât de tensionată.Terminus 
Paradis a fost proiectat la o oră de maximă 
audienţă, iar sala din ultramodernul cineplex 
Plateia, proaspăt inaugurat, s-a dovedit 
neîncăpătoare. Publicul a simpatizat cu eroii 
atașați pe care Lucian Pintilie i-a ales să-i poarte 
pe ecranele lumii și-n inimile spectatorilor de 
pretutindeni reflectile sale amare asupra vieții 
noastre de zi cu zi, un coșmar devenit 
“normalitate“. Marele premiu special al juriului 
venețian a fost și aici apreciat ca o răsplată de 
mult meritată de cel ce s-a bucurat în urmă cu 
trei ani si de o retrospectivă la Salonic. 

Înrudiți oarecum cu personajele lui Pintilie 
sunt eroii din Elvis și Merilyn, filmul italianului 
Armando Manni care ar fi trebuit totuși să 
conlucreze mai bine cu specialiștii din ţările în 
care se consumă drama, La unul din frecventele 
concursuri din Bucureștiul anilor '90, o româncă 
platinată câștigă o întrecere internaţională de 
sosii împreună cu un bulgar, premiul constând 
într-un angajament la un bar din Italia. Ambitiosi 
și încrezători, dar mai ales dornici să evadeze 
din sordid (68 lucrează la salubritate si are o 
mamă autistă, ol e mecanic, are soție și copii), 
cei doi se hazardoază să ajungă cu orice pret la 
destinaţie, călătorind ilegal printr-o Yugoslavie 
ruinată la propriu și la figurat. La capătul 
drumului, speranţele se spulberă și viaţa le e în 


pericol. 

După succesul din '96 cu Drăguţ sat, 
drăguță văpaie, Srdjan Dragojevic (licenţiat în 
psihologie clinică si regie tv, autor și a trei cărți 
de poezie!) a revenit la Salonic cu Rane / Rănile 
inspirat de o întâmplare adevărată: visând să 
apară la televizor în talk-show-ul popular „Pulsul 
străzii“, unde sunt invitati cei mai temuti 
gangsteri din Belgrad, doi tineri intrá in lumea 
crimei, ,Pulsul" s-a dovedit a fi fost luat bine, 
dupá cum aratá palmaresul. 

Si pentru cá toate au un sfársit, dar ne e greu 
sá ne obisnuim cu acest lucru, am sá pomenesc 
in incheiere despre filmul pe care presedintele 
juriului, belgrádean Goran Paskaljevic (studii la 
FAMU unde s-a integrat ,scolii pragheze" aláturi 
de Markovic, Karanovic si Kusturica), l-a oferit in 
seara inaugurală, la conferința de a doua zi 
Klaus Eder anunțând cá este și câștigătorul 
premiului Academiei Europeene de Film. 
Butoiașul cu pulbere / Bure Baruta relatează 
despre noaptea semnării acordului de pace de la 
Dayton undeva în Belgradul desfigurat de 
război. Consonând cu profesiunea de credință 
pe care englezul Ken Loach și-a afirmat-o în 
același festival ce i-a consacrat o retrospectivă 
amplă („Important la un film nu e cum, ci de ce, 
iar felul în care-l concepi ţi-e dictat de raţiunea 
pentru care-l faci!), Paskaljevic și-a declarat și el 
motivaţia: dorinţa fiebinte de a arăta lumii întregi 
că poporul său nu-i doar de criminali, iar oamenii 
sunt capabili încă de comunicare, de tandrete". 


Irina COROIU 


ies iii " f 


Goana după cadou / 
Jingle All the Way 


Regia: Brian Levant. Cu: 
Arnold Schwarzenegger, 
Sinbad, Phil Hartman, Rita 
Wilson. 

Prădători extratereștri, 
lichidatori inumani, teroriști 
nucleari, un singur om i-a învins 
pe toti. Acum are de înfruntat 
cea mai  inspáimántátoare 
încercare dintre toate: să-i 
cumpere fiului său cea mai 
râvnită jucărie din lume: Turbo 
Man. Nimic mai simplu... dar 


mai întâi trebuie 8-0 găsească! 
Muschii nu sunt de ajuns. Banii 
nu sunt de ajuns. ȘI atunci când 
ultima jucărie este luată de 
altcineva, nici colo sase ore 
pentru cumpărături nu mai sunt 
de ajuns. lar războlul o pe cale 
să înceapă. 

Fiţi alături do Arnold 
Schwarzenegger caro, în cel 
mai amuzant rol al lui ne 
dovedește că uneori trobule să 
fii ህበ adevărat supoer-erou 
pentru a putea să cumperi un 
cadoul! 


Printesa lebădă III 
Misterul comorii 
fermecate / The 
Swan P 
Zelda, o vrăjitoare rea, 

plănuiește să fure „Artele 

interzise“ - o comoară care îi dă 


posesorului puteri nelimitate si 
să distrugă ținutul Lacului 


lebedelor. O parte din planul ei 
este răpirea lui Odette, Prinţesa 
Lebădă, pentru a-l forța pe 
prințul Derek să-i predea 
comoara în schimbul acesteia. 
Prinţul va trebui să se confrunte 
cu Zelda pentru a o salva pe 
Prinţesa lebăda. 

Superba aventură pe care o 
aștepți de o viață! m 


CONCURS VIDEO 


29 


ማረ ደኞ መ. መ ae PAIE MOR ችር”. ጋዲ 090 RI RR A NI m O)áó QU ።ቫገፎዬሞድቹ ደዬ Oe E i ታሌ N ENI 


Constituită juridic la 
data de 15 iunie 1998, 
FUNDAȚIA FILM RO- 
MÂNESC s-a prezentat 
joi 29 octombrie 1998 în 
fata unor ziariști si 
creatori interesaţi de 
prezentul, dar poate 
mai ales de viitorul 
filmului românesc. 
Pornită din dorinţa de a 
promova și ajuta filmul 
românesc (de ficțiune, 
documentar si de 
animaţie), asa cum 
arăta unul din membrii 
fondatori ai fundaţiei — 
Nicolae Mărgineanu — 

această inițiativă are 
nevoie de adeziunea unor sponsori 
încrezători în creatorii de film românesc. 
Propunându-și ca prim obiectiv să acorde 
“sprijin moral, material, financiar și logistic 
filmului românesc”, Fundaţia Film Românesc 
nu neglijează atenţia pe care trebuie să o 
acorde și reformei în cinematografie. 

Dacă ultimele concursuri de scenarii au 


Fundaţia Film Românesc 


făcut posibilă speranţa realizării în 1998-99 a 
circa 10-12 filme românești, cu atât mai 
stringentă este nevoia de producători. În 
acest sens se impune formarea unor tineri 
producători, atragerea spre film a acelor tineri 
care pot avea studii economice, dar și 
“nebunia” de a dori să investească pasiune în 
producţia de filme. Într-un moment ambițios 
de promovare a scenariilor se impune deci 
atragerea unor producători experimentați, dar 
și preocuparea de a forma noi producători. În 
planul de perspectivă al ONC, există 
propunerea de a se realiza un “Colocviu al 
tânărului producător”. 

Un alt deziderat pe care-l presupune 
încurajarea și dezvoltarea filmului românesc 
este și corecta lui distribuire, atât in tara cât si 
peste hotare. Fundaţia își propune o 
intermediere între producători și distribuitori. 

Obiectivele statutare și pragmatice ale 
“Fundaţiei Film Românesc” sunt mai mult 
decât entuziaste. Fundaţia își propune să 
lupte cu inertia și să impună practic 
cinematografia românească pe o piață 
(internă și externă) în care concurența cu 
filmul străin (american) nu poate fi ignorată. m 


e Paparazzo — scenariul Răsvan Popescu, regia Nicolae Mărgineanu, b 
produs de AGER FILM SRL, cástigátor al primei ONC 


Zilele Audiovizualului 
Franco-Român 


Între 28 — 30 noiembrie au avut loc la 
București “Zilele audiovizualului franco- 
român” organizate de Ambasada Franceză 
în România și Asociaţia Profesională 
Română de Comunicaţii prin Cablu. Așa 
cum sublinia Ambasadorul Franţei în 
România, domnul Pierre Menat, această 
acțiune ar putea contribui în domeniul 
cinematografiei la “mai buna distribuire a 
filmelor franceze în România, la dezvoltarea 
coproductiilor, la o posibilă reflexie în 
comun asupra cadrului juridic al cooperării 
franco-române. Reuniunea, a cărui scop a 
fost o mai bună cunoaștere reciprocă a 
participanţilor, și-a propus să obțină și 
rezultate practice, comerciale și decizionale. 

Discuţiile care au avut loc joi 29 
noiembrie despre “Cinematograful francez 
în România” (moderator: Jacques Eric 
Strauss — vicepreședinte UNIFRANCE) au 
subliniat diferența dintre circuitul cultural și 
sistemul comercial în care este implicat un 
film. In cardul acestei discuţii, Mihai Duţă 
(Directorul Societăților Guild Film România 
și Ecran XXI) a arătat că, în condiţiile 
diminuării numărului de spectatori în sălile 
de cinematograf, faptul că filmul francez 
ocupă locul doi în preferințele spectatorilor 
români este mai mult simbolic. S-a vorbit 
despre necesitatea unei mai bune publicități 


și chiar a creării unui eveniment în jurul 
premierelor. Experienţa Institutului Francez, 
care difuzează comercial film francez si 
european în sala sa de proiecție cunoscută 
mai mult ca un cineclub, nu a dus încă la 
formarea unui public. Există totuși nevoia 
unei săli de cinematograf unde publicul să 
știe că există filme europene spre care să 
se îndrepte ca spre o alternativă la filmul 
american intens difuzat. 

In acest sens, ONC va încuraja 
deschiderea unei astfel de săli și pentru 
început își propune organizarea “Zilelor 
filmului german”. 

O alta discuție referitoare la 
“Posibilităţile de coproducție” (moderator: 
Radu Gabrea — Președintele ONC) a scos 
în evidenţă faptul că s-a realizat cooptarea 
României în cadrul fondului de producţie 
Euroimages al Consiliului Europei. Datorită 
acestei aderări, producătorilor români li se 
oferă perspectiva unor viitoare coproductii 
europene. 

Dacă la deschiderea “Zilelor audio- 
vizualului franco-román", vorbitorii au 
anticipat posibilele rezultate practice ale 
unei colaborări franco-române, la capătul 
acestei reuniuni se pot formula speranţe în 
realizarea lor. 8 


eMaria Ploae 
si Marcel lures 


e Victoria Colas 


PROIECTE CINEMATOGRAFICE 


Rezultatele concursului 
de scenarii 


Cea de-a doua ediție a concursului de 
scenarii (ediția de toamnă) organizată de Oficiul 
Naţional al Cinematografiei și facilitată de Noua 
Lege a Cinematografiei, a făcut posibilă apariția 
unor proiecte cinematografice care se vor 
finaliza în anul 1999. Din Fondul Cinematografic 
Naţional au fost alocate pentru aceste proiecte 
20 miliarde de lei pentru producţia de filme de 
fictiune, de lung metraj, de debut, filme 
documentare, filme de scurt metraj, pentru 
dezvoltarea unor proiecte prezentate sub formá 
de synopsis si pentru distribuirea pe ecrane a 
unor filme deja terminate. 

Caracterul competitiv si selectia riguroasá a 
făcut posibilă alăturarea celor “aleși”, 
câştigătorilor concursului din ediția de 
primăvară, pentru ca împreună să contribuie în 
1999 la înlăturarea crizei producției de film 
românesc. Rezultatele încep să fie vizibile și 
indreptátesc speranțele într-un an 1999 bogat în 
realizări de valoare. lată și câștigătorii: 

a) Prima de proiect — Film de ficțiune de 
lung metraj: 

— Tácánitii (scenariul: Gérarad Coq si lon 
Marinescu; regia: Gérard Coq; producátor: 
Atlantis Film; credit acordat: 2.100.000.000 lei). 

> Un local deocheat — Sexy Harem Ada- 
Kaleh (scenariul: Mircea Muresan; regia: Mircea 
Muresan; producátor: Rofilm; credit: 
1.860.873.000 lei). 

— Proprietari de stele (scenariul: Carmen 
Firan; regia: Savel Stiopul; producător: 
Televertical Film; credit 2.033.163.000 lei). 

— Rázboiul din bucátárie (scenariul: Rásvan 
Popescu; regia: Marius Barna; producátor: Ager 
Film; credit: 552.110.111 lei). 

- În fiecare zi Dumezeu ne sărută pe gură 
(scenariul: Sinișa Dragin; regia: Sinișa Dragin; 
producător: Tofan Grup; credit: 2.019.218.661 
lei). 


b) Prima de proiect — Film de debut: 

— Anchetatorul (scenariul: Diana Prundurel 
și Bogdan Mihăilescu; regia: Bogdan Mihăilescu; 
producátor: Elga Com; credit: 2.382.750.000 lei). 

— Incidentul Ankara (scenariul: Antoniu 
Bereny; regia: Antoniu Bereny; producător: 
Propaganda Pro; credit: 2.332.643.653 lei). 


c) Primă de proiect — Film documentar: 

— E atâta liniște în jur (scenariul: Laurenţiu 
Damian; regia: Laurenţiu Damian; producător: 
Editura Video; credit: 266.587.778 lei). 

— Paranormal în Transilvania (scenariul: 
Florin lepan; regia: Florin lepan; producător: 
Flyingwood Prod; credit: 985.276.000 lei). 

፦- Doamna cu trandafiri (scenariul: Cristina 
Nichituș; regia: Cristina Nichituș; producător: 
Tofan Video Est; credit: 748.136.222 lei). 


d) Primă de proiect - Film de scurt metraj: 

- Nici o întâmplare (scenariul: Cristian 
Mungiu; regia: Cristian Mungiu; producător: Ager 
Film; credit: 553.755.000 lei). 

— Corul pompierilor (scenariul: Cristian 
Mungiu; regia: Cristian Mungiu; producător: Ager 
Film; credit: 446.245.000 lei). 


e) Prima de distribuţie — Film de lung 
metraj: 

—Fatá în față (regia: Marius Barna; 
distribuitor: Romániafilm; credit: 80.000.000 lei). 

— Cortul (regia: Bogdan Cristian Drágan; 
distribuitor: Romániafilm; credit: 80.000.000 lei) 


PROIECTE DE SCENARIU (sinopsisuri): 
cáte 25.000.000 lei 

1. Minunatul Orinoco de Marius Sopterean 

2. Labirint de Radu F. Alexandru 

3. Proiecte din trecut de Ana Blandiana 

4. Pantelimon de loana Uricariu si Cristian 
Mungiu 

5. Naivul de Holmis Napoleon Leonardo 

6. Cuceritorul lumii de Dan Petcan si 
Cătălin Saizescu 

7. Mesaj pentru Infern de Rodica Ojog 
Braşoveanu 


8. Aneta merge în Paradis de Eugen Ciocan 

9. Fluviul de Marius Sopterean 

10. Un om simplu de Andrei Moroșanu și 
Cleopatra Medvetchi 

11. Istoria unei zile pline de bani de Marius 
Barna 

12. Truly Yours de Valentina Florescu 


Juriul a fost alcătuit din următorii membri: 
Sergiu Nicolaescu 

Eva Sîrbu 

Radu Nicoară 

Mircea Drăgan 

Rada Istrate 


Prin vot a fost ales președinte Sergiu 
Nicolaescu. 8 


e Dincolo de Hano Hoffer, produs de AGER FILM SRL, Fundaţia DAKINO 
scurt metraj câștigător al primei ONC (cu Ildiko Zamfirescu si un ... postas 
amator). 


FESTIVALULUI DAKINO acordând: 


(Bolgia) 


DAKINO 


FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM — DAKINO a ajuns 
la coa de-a VIll-a sa ediţie reușind să-și menţină ritmul anual si 
croindu-si un drum pe plan national si international. La 
conferinta de presă care a deschis festivalul in acest an, s-a pus 
problema Identitàtii lui, în competiție participând filme de lung și 
scurt motraj, artistice si documentare, producţii video, filme de 
teloviziuno, desene animate... Criza de identitate, dacă se 
poate vorbi de așa ceva, va putea fi depășită, prin “minunea 


caro inseamnă realizarea în 1998 — 1999 a 12 filme românești, 
በ declarat Dan Chișu, președintele Fundaţiei DAKINO”. 
ONG s-a asociat in acest an listei susținătorilor 


Premiul pentru film documentar (în valoare de 6 milioane 
do lol) filmului Visul lui Gabriel — regia Anne-Levy Morelle 


32 


» 


Prietenii lui Jim Carrey au 
condamnat lipsa de profe- 
sionalism a catch-eurului Jerry 
Lawer dupá ce acesta l-a bágat 
in spital pe actor ín timpul 
filmárilor la Man on the Moon 
al lui Milos Forman (despre 
viata comicului Andy Kaufman, 
care a pátit acelasi lucru in 
1982 fiind lovit "pe bune" ín 
timpul unor filmári de acelasi 
Lawer). Cunoscut pentru 
profesionalismul sáu, Carrey a 
apárut a doua zi pe platou gata 
sá continue lucrul. Singurul 
element care aducea aminte de 
incident: gátul sáu era protejat 
de o minervá. 


» 
Între regizorul Tony Kaye si 
producátorii filmului American 


History X (despre delincventii 
de extremă dreaptă) s-a 


ARN 
3 


Gwyneth Paltrow si Ben Affleck — popsibili parteneri si 


* Emmanuelle Seigner: 
"Nu-mi plac vedetele cu 
ochelari negri pe nas, 
suferind de prea multa 
celebritate". 


in film, nu numai in viatá 


declansat un scandal care se 
pare cá nu va inceta curánd. 
Kaye a publicat în presă 
scrisorile deschise ale actorilor 
Edward . Norton, Edward 
Furlong, Fairuza Balk... care 
sunt dispuși să-l ajute pe 
regizor să-și impună versiunea 
proprie a filmului fața de cea 
cenzurată de New Line. În 
cazul când compania va avea 
câștig de cauză, regizorul a 
cerut ca numele său să fie 


retras de pe generic. 
» 


Annet Malherbe, interpreta 
principală din Le P'tit Tony, 
este sotia realizatorului Alex 
van Warmerdam. Formată la 
scoala de artá dramaticá de la 
Amsterdam, ea a fácut parte 
din trupa de teatru fondatá de 
soțul ei, “Câinele mexican". În 
afara filmelor regizate de soțul 
ei , Annet Malherbe a jucat și 


pentru televiziune. În teatru a 
avut mare succes cu Le p'tit 


Tony (piesa din care s-a 
inspirat filmul), cu peste 80 de 
reprezentații. “Ceea ce ador la 
soțul meu este faptul cá se 
declará adept al feminismului. 
Întotdeauna în filmele lui 
femeile sunt cele puternice, în 
timp ce bărbaţii sunt slabi, 
neputându-se descurca fără 
ocrotirea lor. De fapt uitati-và în 
jur: majoritatea bărbaţilor în 
vârstă ale căror soții au murit, 
sunt pierduţi. Pur și simplu 
neajutorati". 


» 


În Place Vendôme, 
Emmanuelle Seigner "tine 
pasul” cu una din cele mai 
frumoase și talentate vedete 
ale ecranului francez, 
Catherine Deneuve. Interpre- 
tarea ei l-a determinat pe sot, 
regizorul Roman Polanski să-i 
incredinteze rolul principal în 
noul său film alături de Johnny 
Depp. 

“În viața și cariera mea cel 
mai important loc l-a ocupat 
dragostea — spune Seigner — 
pentru soțul meu, pentru cei doi 
copii ai noștri — Morgana și 
Elvis. Suntem împreună de 14 
ani, căsătoriți de zece și mă 
consider o femeie împlinită...” 
Întrebată care crede că este cel 
mai indecent lucru petrecut în 
anul 1998, actrița a răspuns: 
“Fără doar și poate afacerea 
Clinton. Atátia bani cheltuiţi 
doar pentru a umili un om mi se 
pare culmea  indecentei și 
ipocriziei. Să apere o morală... 
Dar a cui? De acord, Clinton a 
minţit, este poate anticons- 
titutional, dar este absolut 
omenesc. Asa s-a intámplat si 
cu sotul meu. Americanii cred 
că orice relaţie cu o persoană 
minoră este obligatoriu un viol. 
Niciodată nu l-am acuzat pe 
Roman pentru aventura cu 
puștoaica aceea. Fotografiile o 
arătau destul de “coaptă” și mai 
ales nu părea a fi fost 
constrânsă. Si mai este un 
lucru care má exaspereazá in 
lumea show business-ului: 
vedetele care umblá cu ochelari 
negri ca sá nu fie recunoscute 
si pretinzánd cá suferá din 
cauza celebritátii. Atáta 
ipocrizie numai în lumea 
noastră poate exista!” 

D.S. 


Dir. Cons. CEE nr. 89/622: "Tutunul dăunează grav sănătăţii” 


34 


VERONICA 


ler bagat plină de dulci 
reproșuri ne adresează 
Veronica Cașcaval din lași 
(18 ani). Ea începe cu 
“Draga mea revistă” și 
cuntinuă cu: “Eu și prietenii 
mei dragi mergem des la 
cinema: recunosc că nu 
vedem decât acele producții 
americane care au parte 
întotdeauna de critici aspre 
în paginile tale. Nu înțeleg 
de ce filmele comerciale 
sunt făcute «cu ou și cu 
oțet», când tocmai ele mai 
reușesc să adune ceva 
spectatori în salile በ6 
cinema. Se pare că doar 
filmele românești și cele «de 
festivaluri» ar trebui să 
ruleze la noi”. Nimeni nu 
spune, în paginile revistei 
noastre, că doar filmele 
românești si cele «de 
festival» ar trebui să ruleze. 
Dar orice publicaţie de 
cultură si orice cronică 
trebuie să exercite un act 
critic, să arate, adică, 
diferența dintre valoare si 
nonvaloare, dintre bun și 
mediocru, dintre sintetic și 
fals. Noi nu criticăm din principiu producțiile 
americane și nici filmele de acţiune care îi 
plac Veronicăi și prietenilor ei, ci numai 
filmele proaste din acea categorie. 
Corespondenta noastră își continuă, pe ton 
prietenesc, suavele ei mustrári: “E 
adevárat cá aceste filme nu inseamná 
culturá, nici telenovelele sud-americane nu 
inseamná culturá si totusi lor le dedici 
mereu cáte o paginá, datoritá milioanelor 
de fani ai acestor filme. Ei bine, si filmele 
de acţiune, thriller-urile, megaproducţiile cu 
sute de efecte speciale își au fanii lor, dar 
despre acestea nu se scrie mare lucru, sau 
în orice caz, nimic bun”. Ce e de răspuns? 
Veronica, citește-ne cu mai multă atenţie și 
vei constata că singurul nostru criteriu e 
valoarea. Cât privește telenovelele, e 
normal să ne ocupăm mai mult de ele, căci 
e plină piaţa. Chestiune de cantitate... m 


em 
መ 
ቱጋ 
- 
ኣጋ 
መ 
ኣጋ 
© 
ሬ 
pum 
=2 
m 
መጨ 


Rubrica „DIALOG cu cititorii“ este 


realizată de Dumitru SOLOMON. 


O SCRISOARE 
EMOTIONANTÁ... 


..- primim de la Bercse Gabriela din Arad, 
educatoare la un centru de ocrotire a copiilor. 
Corespondenta ne povesteste cum, prin 
intermediul revistei noastre, o bătrână doamnă 
din Arad a aflat de pasiunea ei cinefilă și 
întrucât se muta la Timișoara, i-a oferit întreaga 
colectie a revistei "Cinema". “Am rămas 
profund impresionată de acest gest altruist 
cinefilic; rar se întâmplă ca în ziua de azi 
cineva, din proprie iniţiativă, să umble, să 
caute, să-și dea silinta să ofere o bucurie (și ce 
bucurie!) unei “persoane necunoscute”. 
Reproduc câteva rânduri din scrisoarea 
Gabrielei pentru a pune în lumină sensibilitatea 
cu. totul specială a celor două personaje 
îndrăgostite de cinema: “Nu am cuvinte să 
exprim cu câtă bucurie și emoție am sunat a 
doua zi la ușa doamnei Bălan Victoria. Mi-a 
deschis o bătrânica măruntă și simpatică. Am 
aflat că citise despre mine într-una din revistele 
“Noul Cinema" în care mi-ati publicat numele 
întreg și faptul că lucrez la un orfelinat în Arad. 
Avea articolul respectiv decupat pe masă. În 
vitrina de lânga pat se vedeau fotografii cu 
Garbo si Richard Gere. Si asa, cu totul 
spontan, s-a creat acea legătură magică pe 
care numai arta (a șaptea sau oricare alta) e în 
stare să o facă: o tânără de 22 de ani și o 
“veșnic tânără” de 86 de ani au început sa 
vorbească despre amintiri, despre rude, despre 
viață, despre picioare care dor, despre 
căsătoria lui Robert De Niro, despre Divina 
Garbo și filmele ei divine... La despărţire, cu 
geamantanul plin de reviste, am plecat, simțind 
că duc cu mine o părticică din sufletul acestei 
doamne, un tezaur spiritual care, prin mine, va 
trăi mai departe; și poate îmi va da Dumnezeu 
și mie darul ca la 86 de ani să am energia și 
generozitatea de a căuta pe cinefilul cu două 
generaţii mai tânăr decât mine care să ducă 
mai departe "geamantanul"... 

Mai există totuși în România bătrâni 
generosi și tineri recunoscători!. 88 


S. cáteva ráspunsuri la scrisori 
Sosite pe ultima sutá de metri. 
Multumiri pentru constantul nostru cititor 
Kolea Kureliuk din judetul Suceava, Mariteia 
Mică. Aveţi perfectă dreptate — cum să nu 
iubești mușchetarii lui Dumas; cum să nu fii 
nostalgic cu gândul la Zorro — Alain Delon. 
Felicitări reinoite Elenei Dánet din 


Brașov pentru perfectionismul ce o animă în 
acțiunile zilnice. Vă asigurăm că o zi din 
viața Dvs. seamănă leit cu o zi din viața 
femeilor de pretutindeni. Cu atât mai mult ne 
bucură că găsiţi timp pentru lectură si 


pretuiti revista noastră. De asemenea ne 
bucură că aţi fost mândră de premiul obținut 
de Lucian Pintilie la Veneţia. 

Regretăm că nu putem reproduce pasaje 
din interesanta scrisoare primită de la Szasz 
Rozalia din Cluj care se dovedește a fi o 
adevărată iubitoare și cunoscătoare de 
cinema. Entuziasmul cititoarei noastre arată 
de fapt că filmul nu va pieri deși la noi sălile 
sunt cam goale. Vă promitem că vă trimitem 
numărul solicitat ca un dar din partea 
revistei (N.R.). 8 


Concurs cu premii 
organizat de NOUL 
CINEMA in colaborare 
cu GUILD FILM 
ROMÁNIA 
Răspunsurile la ediţia a 
XIV-a 


Etapa |: 

1. The Great Gatsby / Marele Gatsby; 
Jack Clayton. 

2. Kramer vs. Kramer / Kramer contra 
Kramer, Rain Man; Robert Benton, Barry 
Levinson. 

3. Ucigasi de 
Replacement Killers. 


schimb / The 


Etapa a II-a: 

1. Timothy Dalton; 
Daylights, Licence to Kill. 

2. Brian De Palma. 

3. Douglas Fairbanks. 


The Living 


P.S. Câștigătorii acestei ediții își vor 
primi premiile prin poștă pe adresele 
respective. 


ÎNTÂRZIATELE 
SCHIMBĂRI 


upă șapte luni, profesorul MIHAIL 

SILVESTRU din Siret (Suceava) ne 
comunică un fapt absolut previzibil: nimic nu s-a 
schimbat. “Marele ecran e năpădit în 
continuare de filme proaste, propagând 
violența, sexul și prostul-gust, iar micul ecran 
a devenit o adevărată «ladă de gunoaie» a 
celei de-a 7-a arte”. Despre Titanic: “Un film 
comercial de duzină, în care s-au investit 
milioane de dolari și care, «mort-copt», 
trebuia să iasă primul, căci altfel multi isi 
pierdeau pâinea. Prima parte a filmului a fost 
destul de «digerabilă», dar a doua a fost un 
coșmar prea lung, prea plicticos (am atipit 
chiar de câteva ori), prea cusut cu 818 albă (...) 
Cât despre Leonardo, idolul sexului frumos, a 
fost destul de fad, destul de nefiresc, deși se 
străduia să ne convingă de contrariul. In 
Romeo și Julieta a fost mult mai convingător. 
Acela este rolul vieţii sale!” Si mai departe: “In 
comparație cu mult-hulitul Pacient englez (un 
film într-adevăr mare, care a meritat cu 
prisosintá cele 8 premii Oscar ale anului '96), 
Titanic este o peliculă ștearsă, 
neconvingătoare”. In continuare, 
corespondentul nostru se ocupá de televiziune: 
“La TVR apartheidul cultural de care vă 
vorbeam continuă cu nerușinare. În timp ce 
filmul de artă nu mai este reluat pe programul 
| (programul [| neputând fi recepționat în 
nordul țării), numeroase seriale proaste sunt 
reluate constiincios. In timp ce pe programul | 
în loc de teatru ni se servește fotbal, pe 
programul [| se prezintă de două ori pe 
săptămână spectacole de teatru, unele chiar 
foarte bune”. Intre timp, anomalia semnalată de 
domnul profesor Silvestru a fost remediată: teatrul 
și-a reluat locul firesc pe programul | în fiecare 
luni. Prin urmare, încă o victorie a culturii si — de 
ce nu? — a profesorului Silvestru. 88 


Nou film cu Jean Claude Van 
e Damme, Knock Off, e un thriller de 
e actiune care mizeazá, asa cum ne- 


eam  obisnuit, pe  spectacolul 
e bătăliilor ^ si pe  fidelitatea 
* admiratorilor vedetei. Pe piaţa 


® video de acum câţiva ani, un astfel 

de film circula cu mențiunea 
e “Superacţiune — violență — Van 
eDamme", astfel încât fanii 
e recunoșteau imediat toate criteriile 
e necesare unui divertisment pe 
e gustul lor, iar ceilalţi (cei care 
* pretind de la un film personaje, 
e Conflict, imaginatie) erau avertizati. 
e Cu 'superactiunea" filmul stă 
e bine, cáci regizorul Tsui Hark (care 
ea mai colaborat cu Van Damme la 
e Joc dublu — vezi cronica din nr. 
9 7/1997) are iscusinta standard a 
* regizorilor de acţiune din Hong 
2 Kong. Stie când să încetinească 
e imaginea pentru ca spectatorul să 
e aprecieze mai bine dansul 
e corpurilor omenești sub impactul 
e gloantelor, știe când să accelereze 
* pentru ca loviturile lui Van Damme 
* să pară încă si mai fulgerătoare. 
M. Rezultatul e departe de frumusetea 
e hipnotică a miscárii din filmele lui 
e John Woo si la fel de departe de 
eeuforia si de frenezia comicá a 
e acrobatiilor lui Jackie Chan, dar e 
*destul de spectaculos. Singura 
*urmá de umanitate pe care am 
ነ descoperit-o în filmul lui Tsui Hark e 
e afecțiunea regizorului pentru un 
e anumit efect sprecial: chiar în prima 
e secvenţă, aparatul de filmat se 
e năspustește spre ochiul fără viață 


KNOCK 


,Superactiune “ 


OFF 


e Jean Claude Van Damme 


A invoca azi deoenta ori 


cu Van Damme 


probabil — o sensibilizează faţă de 
avansurile stângace ale fostului 


al unei păpuși, pătrunde 
prin ochi și călătorește 
prin labirintul mașinăriei 
explozive implantate [በ 
păpusă. Intr-o altă sec- 
ventá, aparatul de filmat 
trece parcă printr-un 
computer, plimbându-se 
prin pădurea de circuite, 
iar mai târziu pătrunde 
într-o lunetă de pușcă, 
până când se izbește de 
ochiul tintasului. Hark 
foloseste atát de insis- 
tent acest efect incát la 
un moment dat, cánd 
filmează un peste într-un 
acvariu, m-am temut cá 
nu va rezista ispitei si il 
va obliga pe spectator la 
o plimbare prin márun- 
taiele pestelui. latá genul 
de distractii pe care le 
oferá un astfel de film. 
Fireste, mai e si Van 
Damme, care de data 
asta nu prea-si arata 
muschii si nu face 
spagatul (specialitatea 
lui). Dacă încercările 
sale de umor rămân, ca 
de obicei, fără haz, 
trebuie să recunoaștem 
ca lovește cu piciorul mai 
grațios decât oricine, de la Bruce 
Lee încoace. 


Andrei GORZO 


Knock Off + Producţia: SUA, 


1998, TriStar Film * Regia: Tsui 
Hark * Scenariul: Steven E. de 
Souza * Imaginea: Arthur Wong * 
Cu: Jean Claude Van Damme, Rob 
Schneider, Paul Sorvino, Lela 
Rochon * Distribuit de: Guild Film 
Románia. 


MARY, CEA Licentiozitdti despre Ted 
CU VINO-NCOA 


s-a recurs si la o “pompare'e 


artificială de vitalitate muzicalăe 


pudoarea în matorio de cinema (ca Ie vc s £ uk 5 ን d e 
si în materie de ...viată!) ar | ridicol coleg de școală, privit cu simpatie, administrată de doi-trei trubaduri 
Si totusi tocmai pentru cá, odata, a luat  insipizi ce traversează idila. Oe 
' i apărarea celui defavorizat de formație întreagă invadând post- € 
E 600! qu DU ie Slăbiciunea aceasta i-o genericul ፈው în pași de 288 4 
se poate scoate din orice, autorii ECL pn ~ ም i 'e 
comediei incriminate aglomerează speculează și unul dintre multii Oricum partea cea mai e 
fel de fel de poripetii mal mult sau bărbaţi îndrăgostiți de ea, un  agreabilá,mácar pentru cas 
mai putin legate de eroină, cât mai vânzător de pizza travestit în renarează peripetiile eliptic, e 
ales de erou. De fapt, după paralitic. O alta poantă discutabilă. ^ dispensándu-se de licentiozitáti. e 
21. E ብሽ ] " Prin cadru mai trec si alte e 
înfățișare sí comportament, un s “bă MEET. = e 
antierou: urât și mal ales Personaje nu tocmai simpatice: Irina COROIU? 
împiedicat, De unde ni gag-urile AMIGA p መ de. stupidă pa atat E unu = 
începând cu fermoarul nárávas si bronzatá si câinele ei rásfátat There's Something About Mary *9 
i | " . “bucal” și accidentat total, de un alt Producție: SUA 1998 Twentieth * 
culminând ርህ secreta nârâvașă. . Sore aie 4 ; ወ 
Zapăcit și timorat râmâne și peste impostor,detectivul antipatic și el, Century Fox * Regia: Peter si Bobye 
ahi MARC adolescent întârziat tsi dar tot îndrăgostit. Ca de altfel si Farrelly * Scenariul: Ed Decter, € 
ር 9 " 1 e 
reia "asalturilo" timide asupra alosei bătrânul paznic de la debarcader, John J. ANDES Peter Şi Bobby ን 
inimii salo, O blondă normală, cu un eto. ን ; TAGY i Cu: Cameron Diaz, Bene 
frate handicapat însă, fapt care — Pentru că nimeni nu a prea avut Stiller, Matt Dillon * Distribuit de: € 
încredere în efectul umorului gros Guild Film România : 
35 


——Umm———Ó— — —— T nÀ— x Àusm——— sms ÀnoMNMNMEMENMENMENENMENEENUENUNON N ባባ... ሻክ በ. 


36 


De la muzică la film — un simplu pas pentru Filip Nicolic, 


membru al formaţiei 2 Be 3 


» 


Peter Mulan, povesteste 
celor care-l întreabă cum i se 
pare Hollywood-ul, o scurtă 
istorie: “Când lucram 18 
Braveheart, discutam la un 
moment dat cu regizorul celei 
de-a doua echipe. Deodată, 
apare o mașină neagră; din ea 
coboară un tip cu ochelari 
negri, cravată neagră, haine 
negre — gen agent FBI. Se 
apropie de regizor și-i întinde 
trei cecuri: unul conţinea nota 
de la hotel achitată, altul bani 
pentru taxi, iar al treilea un bilet 
de întoarcere pentru Los 
Angeles. Tipul i-a înmânat 
plicurile, s-a urcat în mașină, a 
trântit portiera, a făcut un semn 
șoferului si dus a fost. ll 
concediase pe regizor fără să 
spună nici un cuvânt. Cam ăsta 
e Hollywoodul. Un lup cu dinţii 
ascuțiți”. 


» 


. Jerry Seinfeld si scenaristul 
Larry David — autorii celebrului 
Seinfeld l-au depásit pe Steven 
Spielberg in clasamentul celor 
mai bogate personalitáti din 
lumea show-business-ului. 
Publicaţia americană Forbes îl 
situează abia pe locul trei pe 
Sielberg (cu 175 milioane dolari 
obținuți în '97 — '98), locul patru 
fiind ocupat de Oprah Winfrey. 
O intrare remarcată și-a făcut 
James Cameron, aflat pe locul 
cinci cu 115 milioane dolari, 
datorită, bineînțeles, Titani- 
cului. 


» 


Starurile au obiceiul să 


zboare cu bilete clasa întâi. 
Keiko, balena vedetă din 
Salvaţi-l pe Willy a avut însă 
un avion întreg la dispoziţie. 
Cun C-17 aparținând U.S. 
Force Army, special pregătit, a 
transportat cetaceul din 
acvariul său din Oregon într-un 
bazin amenajat in Islanda, 
unde specialiștii vor studia 
posibilitatea ca într-o zi să-i 
redea libertatea. 


» 
Dupá Titanic, toatá lumea 


se astepta ca James Cameron 
să se lanseze într-un proiect tot 


atât de dificil ca ecranizarea 
naufragiului celebrului pache- 
bot. Supriză însă: regizorul a 
demisionat din consiliul de 


e Gillian Anderson asa cum 
nu apare in Dosarele X 


administrație de la Digital 
Domain (împreună cu Stan 
Winston) și a anunţat că 
intenționează să se ocupe 
serios de câteva proiecte 
pentru televiziune. Impreuná cu 
Charles H. Eglee, Cameron a 
înființat o -societate de 
producţie, hotărât să realizeze 
câteva telefilme și seriale 
pentru anul viitor. Cameron 
dorește să se dedice mai ales 
scenariilor TV decât regiei. 


» 


Grupul belgian Kenépolis a 
deschis la Madrid cel mai mare 
complex cinematografic din 
lume: 25 de sali cu o capacitate 
de 194 páná la 1000 de locuri si 
un ecran de 300 m? pentru sala 
principalà. 


» 


Oficialitáti ^ ale armatei 
americane i-au decernat lui 
Steven Spielberg cea mai 
inaltá distinctie la care poate 
aspira un civil. Regizorului i s-a 
multumit astfel pentru omagiul 
adus de filmul său Salvaţi 
soldatul Ryan tuturor 
combatantilor americani căzuţi 
la datorie în timpul celui de-al 
doilea război mondial. 


» 


Cu prilejul unei licitatii tinutà 
la Londra s-au vándut si 
accesorii din filmele cu James 
Bond. Recordul a fost obtinut 
de sapte gloante de aramá, 
gravate cu numárul 007. Pretul 
vánzárii lor: 14.000 franci 
fiecare. 


» 


Cuplului Nicole Kidman Tom 
Cruise le-a plácut atát de mult 
Londra încât au hotărât sa mai 
rămână un timp pe meleagurile 
Albionului. 

Nicole deţine rolul principal 
în piesa The Blue Room, 
adaptare după “La Ronde” de 
Arthur Schnitzler, interpretarea 
ei aducându-i cronici elogioase. 
Tom n-a avut însă noroc cu 
depunerea cererii de admitere 
în foarte  selectul Club 
Hurlingham. | s-a răspuns că a 
fost pus pe lista de așteptare ... 
pentru următorii zece ani... 


Doina STĂNESCU 


- d be 


 „cONOMIL ȘI CONs: 
PE des de traclitie Si Ancre. 
fondata la 1864 


À 


ሪ « ^ ኳ 
j^ መመ ARY 
; ganca derg EN 


Cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Crăciunului 
si ale Anului Nou 1999, 
Casa de Economii și Consemnatiuni urează actualilor si 
viitorilor clienti, colaboratorilor și salariaților săi 
multă sănătate, fericire si 


La multi ani ! 


»Oliver Stone... amână. Filmările 
la Any Given Sunday în regia lui 
Oliver Stone despre fata nevăzută a 
fotbalului american profesionist au 
fost amânate până în ianuarie din 
cauza a doi dintre interpreţi. Sean 
Combs și Ving Rhames au renunţat 
în ultimul moment la contract iar 
Stone face eforturi considerabile 
pentru a începe totuși lucrul, mai ales 
că interpreții principali — Al Pacino si 
Cameron Diaz — au agenda de lucru 
foarte încărcată si nu admit nici o 
întârziere. 

>Dubla viaţă a lui ... Demi Moore. 
Actrița interpretează in Passion of 
Mind un personaj cu o viaţă dublă: 
văduvă și mamă de familie în 
Provence (Franţa), dar și directoare 
de editură, celibatară în New York. 
Una din cele două existente se 
dovedește în cele din urmă a fi doar 
un simplu vis. Partenerii lui Demi: 
Stellan Skarsgard (Breaking the 
Waves) si William Fichtner (Strange 
Days, Heat, Armageddon). Regia 
aparține belgianului Alain Berliner 
(Ma vie en rose). 

»Comoara din desert. În ajunul 
declansárii rázboiului din Golf, trei 
soldati americani descoperă o hartă 
care-i va duce spre o comoară 
ascunsă în deșertul kuweitian. 
Acesta este subiectul pe scurt al 
noului film semnat de David O. Russel — Three Kings. Interpreti: 
George Clooney, Mark Wahlberg și Ice Cube. 


e Juliette Binog 
onorariul primit dle 
wr, 

orfelinat de fete. 


a donat o parte din 
a firma Lancóme unui 


>Start in Misiune imposibilă 2. Filmul a intrat oficial in prospectii, iar 
in luna februarie a anului viitor vor începe turnárile, in Australia. În 
rolurile principale: Tom Cruise si Ving Rhames. Regia: John Woo. 

» Winona in luptá cu diavolul. Janusz Kaminski, operatorul de la 
Salvati soldatul Ryan s-a convertit la regie. El va semna primul sáu 
film intitulat Lost Souls, produs de Meg Ryan si New Line. Winona 
Ryder va fi o femeie extrem de credincioasă care încearcă să-l 
convingă pe un autor de romane polițiste (Ben Chaplin) cá se află în 
centrul unui complot urmărind să-l ajute pe diavol să capete formă 
umană. 

»Cascador. Matthew McConaughey va juca rolul lui Evel Knievel, 
celebru cascador al anilor '70 într-un film dedicat acestuia și intitulat 
Pure Evel. Evel este cunoscut mai ales datorită periculoaselor (și 
spectaculoaselor) cascade efectuate cu motocicleta. Regia aparține 
lui Marco Brambilla (Demolition Man). 

» Dupá eșecul cu Speed 2, Jan De Bont va realiza pentru Dream- 
Works, The Haunting of Hill House cu Liam Neeson, Catherine Zeta- 
Jones (Masca lui Zorro), un remake cupà Casa bántuitá de Robert 
Wise (1963). 

»Mike Myers bancabil! Succesul lui Austin Powers (regia Jay 
Roach, 1997) a adus companiei New Line peste 110 milioane dolari, 
actorul Myke Myers primind usor 10 milioane dolari pentru un rol si 
având mai multe proiecte pentru anul viitor: Its a Dog's Life — 
comedie în care joacă alături de Hugh Grant. Este povestea a două 
animale — un câine si un șarpe care se transformă în oameni. Twenty 
Billion produs de Sydney Pollack pentru Paramount — un miliardar 
care face afaceri în domeniul informaticii se ruineazá în urma morții a 
trei dintre angajaţii săi. Shrek — desen animat produs de DreamWorks 
și realizat în întregime pe calculator. Myers va împrumuta vocea sa 
unuia dintre personajele desenate. Austin Powers 2: It's Shagging 
Time, Cu Heather Graham, Rob Lowe și Robert Wagner. 

»La apă! Primul film al francezului Eric Civanyan, Tout baigne 
este produs de Alain Terzian și va avea un buget de 36 milioane F.F. 
Subiectul: locuitorii unei frumoase vile sunt înconjurati de ape în urma 
unei inundaţii tocmai când soția proprietarului este gata să nască. 
Interpreti: François Morel si Isabelle Gélinas. 


>Cu dragoste, despre presă... Noul film al lui Joan Charlas 
Tacchella Les Gens qui s'aiment are ca personaje principale câțiva 
jurnaliști dintr-un important cotidian francez. Interpreti: Julia Ciayol, 
Bruno Putzulu, Richard Berry și Jacqueline Bisset. 

>... Si despre fericire. Nos vies heureuses este primul film de lung 
metraj al lui Jacques Maillot, cunoscut mai ales pentru documoentarele 
sale. Vieţile noastre fericite se petrece într-un cabaret frecventat do 
travestiti. 

»Regizor debutant. Ewan McGregor va începe in curând filmarle la 
Tube Tales, după un scenariu al scriitoarei şi sconarintel Amy 
Jenkins. Acţiunea se petrece în 
metroul londonez, iar filmul 
inaugurează intrarea în producţia 
cinematografică a companiei 
engleze BskyB. Rolul principal 
este detinut de Jude Law care, 
alături de Ewan McGregor, a 
infiintat societatea de productie 
Natural Nylon. 

»Christine Carriére se află în 
nordul Frantei pentru Mais qui 
donc là-haut plume la Lune? 
Jean-Pierre Daroussin va fi un 
váduv cu douá fete, una mai 
afurisită decât cealaltă. Ele vor fi 
interpretate de Grance Clavel si 
Elsa Dourdet. 

> În spatele camerei: Gerard D. 
La 14 ani după Tartuffe, Gerard 
Depardieu se întoarce ca regizor, 
alături de Frederic Auburtin, 
pentru Un pont entre deux rives, 
în pline filmări în Normandia. Este 
o adaptare după romanul lui Alain 
Leblanc,având ca subiect legătura 
pasională între un inginer 


(Depardieu) si o femeie căsătorită (Carole Bouquet). Soţul este 
interpretat de Chales Berling. 

» Revoluția în stil Bardem. În primăvara lui '99, Javier Bardem va fi 
eroul primului lung metraj realizat de Maria De Medeiros, Capitaines 
d'avril. Actriţa este deja autoarea a trei scurt metraje. De astădată 
oste vorba de “revoluţia garoafelor”, filmările având loc, bineînţeles în 
Portugalia. Din distribuție mai fac parte: Marie Trintignant, Emanuel 
Salinger și Joaquim De Almeida. Tot anul viitor Javier Bardem va juca 
in Dancer Upstairs, regizat de John Malkovich. Filmul este inspirat de 
un fapt real, capturarea lui Abimael Guzman, șeful grupării teroriste 
peruviene, Sendero luminoso. 

» Kevin Alders se află si el tot la primul lung metraj intitulat Simon 
Sez, film de actiune despre un agent al Interpolului (Dennis Rodman) 
aflat in urmărirea unui traficant de arme. Filip Nicolic, leader-ul lui 2 Be 
3 il interpreteazá pe Michael, fiul traficantului care insá se aliazá cu 
Hodman pentru a-și salva logodnica răpită de propriul lui tată... Din 
distribuție mai fac parte călugări, dansatoare de bar, frumoase asasine 
8| tot felul de gadgeturi electronice... 

»Enemy of the State nu este altul decât Will Smith care 
interpretează un avocat din Washington, ajuns întâmplător în posesia 
unal casete video extrem de compromiţătoare pentru un șef al 
sorviclilor secrete (Jon Voight). Din distribuție mai face parte Gene 
Hackman. Producător: Jerry Bruckheimer. Regia: Tony Scott. 

"ህበ pur moment de rock'n roll este inspirat dintr-o culegere de 
nuvela semnate de Vincent Ravalec. Regizorul Manuel Boursinhac și- 
à alos ca interpreti pe Samy Nacéri si Elsa Zylberstein. Subiectul: 
Kamel, un sportiv promiţător, dar cu grave probleme familiale, îl ajută 
pe un scriitor toxicoman să renunţe la droguri. 

» Ed Harris (The Truman Show) intenţionează să interpreteze rolul 
plotorului Jackson Pollock într-un film dedicat vieţii acestuia. Pollock a 
lost o figură importantă a artei americane de după cel de-al doilea 
[ስ፻ከ0| mondial și a murit prematur, în 1956. Filmul va fi produs de 
Potor Brant (producător de asemenea al lui Basquiat — r. Julian 
Bohnabel, 1995). 

» "Viața mea este o emisiune TV" — îi place lui Jim Carrey să spună. 
După Truman Show el va fi The incredible Mr. Limpet și în curând 
ሃበ termina Man on the Moon (r. 
Milos Forman, producător Danny 
DoVito) despre viața comicului Andy 
Kaufman, celebrul actor በፀ 
teloviziune. 


me d 


D.S. 


ኒ 
-= anca Darrel.-dupa ee a fost 
părtenera lui Jean Rawl Belmondo 
Recea, va juca, alaturisde el in Ca 
Wa? Çaya! se Claude Berri. 


39 


40 


Madonna care s-a des- 
părtit de multișor de Carlos 
Leon, tatăl copilului ei, a fost in 
mare amor cu Andy Bird, un 
tânăr regizor englez pe care l-a 
părăsit bănuind oarece interese 
financiare din partea frumosului 
iubit. Au urmat telefoane, 
scrisori, telegrame, declarații 
înflăcărate şi, mai ales, 
jurăminte. Madonna s-a lăsat 
înduplecată: ea l-a primit din 
nou în brațele ei pe Andy, 
hotărâtă fiind să nu se mai lase 
influențată de gura lumii. De 
aproape un an cântăreaţa 
trăiește la Londra, unde și-a 
înscris fetița la cursuri 
pregătitoare, în ciuda vârstei ei 
destul de fragede: doar 2 ani și 
jumătate. “Vreau ca Lourdes să 
aibă parte de tot ce e mai bun” 
a declarat grijulia mămică. Și 
de cât mai mult... 

Extravagantul — nu domn 
Deeds - ci Dennis Rodman, 
faimosul baschetbalist, s-a 
căsătorit pentru a doua oară. 
Aleasa inimii a fost sculpturala 
(și mult siliconata — spun 
clevetitorii) Carmen Electra, 
una din frumuseţile care 
salvează tinerii pe plaja din 
Baywatch. Cei doi s-au 
cunoscut la Las Vegas (unde 
altundeva?) și au hotărât că 
dragostea lor e prea mare ca să 
nu poată fi oficializată. Dar, la 
numai câteva zile, cei doi au 
hotărât să divorțeze, uitând și 
de luna de miere. Dennis a mai 
fost căsătorit și are o fetiță al 
cărei chip și l-a tatuat pe umăr, 
pentru a nu se despărți 
niciodată de ea. Alţii poartă 
fotografii în portmoneu... 

Brad Pitt, cel frumusel si 
talentat, este indrágostit lulea 
de Jennifer Aniston, vedetá a 
serialului Friends. Ei s-au 
mutat deja împreună, în fosta 


e Sharon Stone și soțul ei, Phil Bronstein 
au trecut la religia budista, convinși de 
prietenul lor, Richard Gere 


vilă a Oliviei Newton-John pe 
care a cumpărat-o ca să fie 
siguri că au un cuibușor — nu de 
nebunii, pentru că sunt oameni 
serioși. 

Lui Jim Carrey îi place 
jocul “Uite-o pe Lauren, nu e 
Lauren”. După ce a fost 
căsătorit mai mult de un an cu 
roșcata Lauren Holly (Secrete 
de familie) ei s-au despărțit 
destul de furtunos. A urmat o 
împăcare și din nou o ceartă 
serioasă care a dus-o pe 
Lauren în braţele unui realizator 
de televiziune. Tânjind însă 
unul după celălalt, Jim a făcut 
primul pas și a cerut-o pentru a 
doua oară în căsătorie. Au 
urmat din nou inelul de logodnă 
cu diamant, cina la lumina 
lumânărilor și nunta. Proaspetii 
recásátoriti au avut însă mai tot 
timpul ceva de reproșat unul 


celuilalt, așa că până la urmă s- 
au despărţit in toamna acestui 
an. În prezent, după un alt 
proces de divorț, Lauren a mai 
câștigat ceva bani și 
promisiunea fermă a lui Jim: “N- 
o să te mai cer niciodată” Quien 
sabe? Vorba înțeleptului. 

lubire veșnică și-au jurat 
Tony Curtis (73 de ani), aflat la 
vârsta bunicilor si Jerry, 
logodnica lui (28 ani), blondă, 
bine legată, de talia lui Brigitte 
Nielsen (1,80 m), cu picioare 
interminabile. "Are tot ce-i 
trebuie ca să mă facă să trăiesc 
până la o sută de ani" a 
declarat fostul june prim. “Cu 
Viagra alături”, a comentat 
malitios, fiica lui, Jamie Lee 
Curtis, mereu ciondănindu-se 
cu tatăl ei. 

Tot mai multe actrițe sărite 
de 30, 40 și chiar 50 de ani, 


pozează goale pentru Playboy. 
După câteva liftinguri bine 
realizate pentru a mai îndulci 
efectele trecerii anilor, după 
cure drastice de slăbire și după 
„vizite“ prelungite pe la coafori 
și machiori, ele se supun cu 
plăcere obositoarelor ședințe 
de pozat, știind că expunerea 
lor pe coperţile colorate ale 
revistei înseamnă de multe ori 
relansarea carierei și 
închiderea gurii amatorilor de 
bârfe. Printre cele care au 
îndrăznit (primind însă onorarii 
deloc de neglijat) s-au aflat: 
Cher — cu această ocazie ea 
și-a șters toate tatuajele de pe 
corp pe care și le-a desenat de- 
a lungul anilor. “Am pozat 
pentru că nu mi-e rușine cu 
corpul meu și vreau să 
dovedesc că arăt încă destul de 
bine pentru a nu mă uita cu jind 
la femeile cu jumătate din 
vârsta mea”; Farah Fawcett — 
ea și-a făcut ceva liftinguri, și-a 
tuns superba coamă blondă și 
a pozat pentru că “nu mă 
interesau banii, ci să-mi 
îmbunătățesc starea sufle- 
tească”. Actrița s-a despărţit de 
Ryan O'Neal și a avut câteva 
aventuri sentimentale cu 
bărbați mult mai tineri decât ea; 
Kirstie Alley — s-a supus unei 
severe cure de slăbire 
(atinsese o sută de kilograme) 
în urma căreia a ajuns la 70 kg. 
(Se vede de altfel în serialul 
Veronica, al cărei protagonistă 
este). Motivele ei: “Am acceptat 
să apar în Playboy pentru că 
peste câteva luni mă 
căsătoresc și am să pun capăt 
micilor îndrăzneli cum este și 
ceea ce am făcut pentru 
această revistă a bărbaţilor”. 


D.S. 


savoarea care nu se 


CETE 


| 4 câte ori deschizi un pachel d | lil l; Tn "un iui Irem iul nlică a cafelei proaspăt prăjite. 


(Cafeaua Elita, 100% naturală, îşi pâslrează Inlacle si pentru un limp îndelungat calitățile, 


inlr-un ambalaj special concepul. | le aceea, can | vrei să li oferi un moment de plăcere, deschizi 


un pac het de Elita şi regăsești quslul calelei pn lerale, aroma si lăria boabelor proaspăt prăjite. 


M m 


„ATENŢIE GRIPA NE AFECTEAZĂ PE TOŢI! 


RAG GMENTE 
S LIT VIRION) 


ur ሪየዐሀዎ መመመ 
„ONE POULENC GRO 
I ONE 


VAAD I E RIP 


7 seringue - / dese 


f 
X 


CNE AR REBUL SĂ SE VACCINEZE ? - | | | | E 


Vaccinarea este recomandată întregii familii dar mai ales persoanelor în vârstă, bolnavilor cronici cu afecţiuni 

bronho-pulmonare şi i cardiovasculare, astm bronșic, diabet zaharat, bolnavilor care fac tratamente imunosupresoare 
(citostatice, radioterapie etc.), bolnavilor protezaţi cardiac, persoanelor infectate cu HIV. 

De asemenea se recomandă vaccinarea persoanelor susceptibile de a transmite gripa persoanelor cu risc crescut la - 
îmbolnăvire (personalul medico-sanitar, personalul din căminele de copii şi bătrâni etc.). 

Categorii speciale: personalul didactic şi sportivii de performanţă, personalul din armată şi poliţie cât şi personalul 

„din serviciile implicate în asigurarea desfășurării normale a vieții în comunitate. Asigură protecţie de lungă durată, 

"Vaccinul nu provoacă gripă. Reacţii secundare minime. 


1 ; | VACCINAREA ANUALĂ ESTE VITALĂ! ; 'ሃ/ህልእ ወደው | 


* boo C 
(መ UR M Noe ር መ ተ. ን ዘር m POULENC GROUP. ens — — À 

L St 'Sipotu Fi Fântânior Nr. 8, Sector 1, 707 18 Bucureşti » 
Tel. Pepin 312 68 55 Fax: (01) 312 73 7T; Telex: 10637 RHONE B £s les | | 


` 


ታ 
lv 


E d