Puncte Cardinale anul VI, nr. 9-10 sept. — oct. 1996

credinta 
iubire 
speranta 





PUNCTE E3 
CARDINALE E 


IORSMIWA 
IRLIB ANILOR 


Dintre “cele trei monoteisme”. 
islamismul ne apare astăzi, istoriceşte vorbind. 
drept religia cea mai vie. V italitatea unei religii 
se măsoară prin gradul în care ea conformează 
viața curentă a credincioşilor ei. prin puterea sa 
de reacţie la provocările istoriei şi prin 
disponibilitatea la jertfă a celor care o slujesc, În 
rândul al doilea vine iudaismul talmudic, cu 
care islamismul se află într-o veche tensiune 
istorică. dar şi într-o sânperoasă confruntare 
actuală, Creştinismul. din păcate. se arată mult 
mai lipsit de vlagă. agonizând pe ruinele unui 
ilustru trecut. la înălțimea căruia nu mai pare 
nici capabil şi nici domic să se ridice. (Nu e 
vorba. fireşte. de sarutul absolut al celor trei 
religii, ci de dinamica lor istorică. de capacitatea 
lor de inserţie în realitatea curentă). 

E inutil şi neavenit a vorbi. în spirit laic. 
despre” fundamentalism ":ar însemna să primim 
o convenţie vicioasă. judecând religiozitatea de 
pe poziţiile ireligiozităţii, supunând “sacrul” 
criteriilor “profanului”. Din unghiul de vedere 
al spiritului religios autentic. 
“fundamentalismul” este o vorbă goală. Orice 
religie sau confesiune tradițională se bazează 
(“fundamentează ") pe o opțiune unică şi pe ov 
angajare necondiționată: ori ţi-o asumi prin 
credință în integralitatea ei. ori îi rămâi străin 
(adică circumșcris unei alte ordini de existenţă), 
Spiritul religios nu poate fi “obiectiv” sau 
“echidistant : cine dă credit la toate. acela m 
crede cu adevărat în nimic: poate fi un 
recventutor culturalal religiilor. dar omreligios 
nu se poate numi. Problema “exceselor” în 
materie de religie nu se poate discuta în termeni 
extra-religioşi. Creștinismul însuşi. câtă vreme 
a fost viguros, trâit cu fervoare. a dominat lumea 
fără complexe. afirmându-și + aloarea absolută, 
cu Crucea, dar şi cu Sabia. Mesianismului tranis- 


Cazul Patapievici 


pag. 3 


ROMFEST '96 


pag. 5 








istoric i se asociază firesc mesianismul istoric: 
primul este “scop”. al doilea este “cale”: destinul 
unei religii se realizează “în mersul” istoriei. 
chiar dacă implinirea ei finală ţine de 
transcenderea “lumii acesteia”. Creştineşte 
vorbind. Dumnezeu Insuşi S-a întrupat şi a lucrat 
"in veac : cu blândețea cuvântului. dar şi cu 
neblândeţea biciului. indurând suferința spre 
bucurie şi moartea spre înviere. Lumea se 
mântuieşte dinlăuntrul ei. prin credință şi prin 
fapte. char dacă mumuirea se consfinţeşte “in 
cer. Omul religios nu intoarce spatele istoriei, ci 
se confruntă în permanenţă cu ea. valorificând- 
o contorm credinței sale. de care dă seamă în fața 
lui Dumhezeu. 

Între religie şi politică nu există 
incompatibilitate de principiu: religia reprezintă 
O viziune /otalizaloare a existenţei. ce-şi pune 
implicit pecetea şi pe organizarea vieţii istorice, 
atât la nivel individual. cât şi la nivel comunitar. 
“Spiritualul”. desigur. nu trebuie sacrificat 
“secularului”. dar nici nu poate fi despărțit de 
acesta. Marile religii au avut. aproape fără 
excepție. mari expresii statale. Istoria 
creștinismului şi a islamismului o confirmă cu 
prisosinţă. Dar. în vreme ce creştinismul a cedat 
treptat agresiunilor sau ispitelor “modernităţii”. 
lăsându-se impins la periferia statalității laice 
(uneori “tolerat”. alteori de-a dreptul prigonit). 
in fond biruit de propria lui criză lăuntrică. 
islamismul. în schimb. şi-a păstrat şi funcţia de 
instanță ordonatoare şi catalizatoare a vieţii social- 
politice. rezistând cu înverşunare tuturor 
manevrelor dizolvante, interne sau externe. În 
ciudaunor poticnin trecătoare, religiosul a rămas. 
în lumea islamică. un factor prioritar şi coagulant 
al vieţii publice. în răspărul “evoluţiei” 
antireligioase a civilizaţiei de tip modem 

Noi, creştinii, putem (ba chiar suntem 


Un mare poet mesianic: 
Aron Cotruş 


pag. 7 


porturile istorice dintre 
ţărănişti şi legionari 
pag. 21 












“Singura şansă de supraviețuire a creştinismului răsăntean este cea aunui [RAZĂ 
întru Cuvânt. Soluţia noastră e aceea a lui Caleiu-Dumitreasa' 


sf 


PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINA 


irculaţie în afara României: AUSTRIA, GERMANIA. FRANȚA, ELVEŢIA, DANEMARCA, SUEDIA, SPANIA, CANADA, STATELE UNITE, AUSTRALIA 


datori) să ne delimităm teologic de islamism (cu 
atât mai mult cu cât, direct sau sub forma unor 
secte de filiație arabo-musulmană. acesta 
realizează un prozelitism spectaculos în lumea 
creştină, cu precădere în aria occidentală al cărei 
dezechilibru religios este mai vechi decât cel 
răsăritean). dar trebuie să recunoaştem că. sub 
aspectul trăirii obşteşti. al transpunerii 
“adevărurilor religioase” în viața curentă, al 
unităţii prin credință şi al forței de reacție 
(defensivă, darşi ofensivă), islamismul constituie 
olecție de rezistență vitală de ordinreligios, faţă 
de care creştinismul, cu toate ramurile lui. face 
astăzi figura unei religii “castrate”, 

Nu putem şti ce consecințe vor avea. în 
Viitorul rai apropiat sau mai îndepărtat, actualele 
mişcări dinlăuntrul lumii islamice, dar nu le 
putem trece cu vederea. nici nu le putem 
bapateliza semnificaţia religioasă. După ce, 
decenii de-a rândul, problema islamică a părut 
circumscrisă frământărilor din Orientul Apropiat 
(atingând mai ales interesele sionismului). iat-o 
acum agitată, în mod foarte serios, la marginile 
Europei. In indelungatele tulburări din fosta 
Iugoslavie, musulmanii au jucat un rol însemnat; 
eroismul cecen poartă şi el pecetea islamică. 
Islamismul cunoaşte şi-n Turcia o puternică 
resurecție, ce n-a întârziat să se manifeste şi pe 
scena politică, mergând până la sfidarea Statelor 
Unite (prin relaţiile “frățeşti” cu Irakul), dar şi a 
întregii lumi creştine (prin intenţia declarată de a 
reda Sfânta Sofia cultului musulman curent. ca 
să nu mai vorbim de recentul atentat cu grenade 
comis la Istanbul impotriva Patriarhului 
ecumenic). În Afganistan, talibanii au cucerit 
spectaculos Kabulul şi i-au pus în ştreang pe 
comunişti, instaurând legea islamică (Sharia). 
În faţa acestei generale ofensive islamice. 
interesele şi orgoliile rusești, ca şi cele americane, 
se clatină deopotrivă. În Irak, Saddam Hussein 
păstrează puterea și-și permite chiar periodice 
sfidări ale coaliției americano-evreieşti, în vreme 
ce restul lumii nu prea mai pare dispus să repete 
agresiunea “multinațională” de acum câţiva ani. 






(N. Steinhardt) 









ANUL VI, 

“Nr 9-10 

SII Ie 

octombrie 
Ii 


N 













După asasinarea lui Ytzhaak Rabin şi triumful 
în alegerile din Israel al ulra-conservatorilor 
lui Benjamin Netanyahu, situaţia din zonă s-a 
complicat enorm. iar confruntările dintre 
israelieni şi arabii palestinieni sunt tot mai dese 
şi mai sângeroase. Franţa are şi ea probleme tot 
mai spinoase dinspre Algeria. Şi exemplele s- 
ar putea inmulți. Dezbinate vreme îndelungată 
(Şi prin manevre interne, dar mai ales externe), 
țările arabe i incep să reacționeze tot mai unitar, 
sub marele imperativ islamic. pe care 
politicianismul nu-l mai poate gâtui. 

Un fenomen căruianu i se dă suficientă 
importanță. dar care s-ar putea să fie in viitor 
greu de consecințe, este masiva infiltrație 
islamică în Europa, atât prin Vest (Franța), cât 
Şi prin Estul fost comunist (România părând a 
fi o “poartă” de predilecție). Între Est şi Vest 
funcționează deja o adevărată “mafie” arabă. 
Activismului economic i se asociază 
prozelitismul religios (fie prin căsătorii miste. 
fie prin convertiri efective). Terorismul arab 
are şi el în Europa (inclusiv în România) 
importante “capete de pod” (chiar dacă nu-i 
indreptat deocamdată atât asupra lumii creştine, 
cât asupra “iudaismului intemaţional ). 

ISlamismul, dincolo de acordul sau 
dezacordul nostru cu el, reprezintă o 
impresionantă desfăşurare de energii şi odovadă 
în plus a faptului că religia rămâne un factor 
decisiv în pragul noului secol şi mileniu. Dacă 
creştinismul nu va cunoaşte o revigorare în anii 
următori (nu Crucea € slabă, ci purtătorii ei!), 
atunci lumea europeană riscă o tragică 
prăbuşire; căci efervescenței religioase şi 
“mesianice” a islamismului şi iudaismului nui 
se poate răspunde cu “politeţi” laice şi cu 
lozinci intemaţionaliste, ci numai prin tainica 
forţă unificatoare şi însuflețitoare a credinței şi 
a idealurilor ce izvorăsc din ea. “Cu noi este 
Dumnezeu , dar numai în măsura în care şi moi 
suntem cu EI... 

Vasile A. MARIAN 








pa i — — 





PAG. 2:NR. 9-10 sept.-0ct. 196 





Continuatoare directă a regimului 
comunist car€ a guvernat România timp ] 
-de-45 de ani, actuala Putere, avându-l - (5 
garanţ-al continuității, atât sub aspectul Mă 
scopurilor.urmărite, cât şi al metodelor  - 
folosite, pe comunistul Ion Iliescu, se 
găseşte acum, la şapte ani de la preluarea 










cuv (TR SAU: într-un moment de. 

cumpănă, fiind confpuntată cu perspectiva i e 
dea fi înlăturată de la guvernaleprin votul + ie 
națiunii Ja alegerile de la 3 Noiembrie. - ME Dr 
Câştigarea acestor alegeri de către Opoziţie 


ar înăăa a'căa sosit ceasul răspunderilor „care-funcționaeză. această instituţie, 
atât pențru i preşedintele lon Iliescu, cât şi -veghează'cu ochi de Argus ca preşedintele 
pentrijguvernelecare |-auslujitîn perioada Ion Iliescu şi acoliţii-săi să domnească în 


Ii 


doar pentru ca-lovitura de stat, Organizată Decembrie 
şi condusă de fracțiunea Iliescu-Brucan- “odiosului”. 
Roman din Partidul Comunist, să parăa fi , 
“Revoluţie”. “Totodată, el va trebui să puterilor în stat este! iluzorie. Puterea 
răspundă pentru actele de teroare şi legislativă, datorită majoritații pe care 
diversiune pe care le-a pus lacale împotriva Partidul ' Comunist (redenumit. ca 
celor care au avut curajul să-i conteste diversiune, Partidul Democraţiei Sociale 
legitimitatea ca preşedinte al României. din România- PDSR) o deţine în Parlament, 
Cât priveşte guvernele Roman, Stolojan a legiferat tot ce i s-a cerut de către 
şi Văcăroiu, ele ar urma trase la răspundere preşedintele Ion Iliescu. O Constituție care 
pentru situația dezastruoasă în care se consfințeşte ca formă de stat republica, 
gaseşte astăzi România: pe ultimul loc în rezultatul unui act samavolnic săvârşit de 
Europa şi printre cele mai sărace țări din regimul comunist, legi care anulează dreptul 
lume. * A de proprietate şi reintroduc practica 
IA I- naționalizărilor, legi care îngrădesc 
A Regimul condus de lon Iliescua libertatea de expresie, stipulând posibilitatea 
debutat printr-un asasinat odios. Imediat de a-i aduce pe ziariştii care dezvăluie 
după ce s-a instalat la cârma statului, în cel abuzurile Puterii în faţa justiției. Şi ca 
mai autentic stil stalinist, comunistul lon  arbitrariul legislativ să fie deplin, atunci 
Iliescu, în urma unui simulacru de proces, când există-temerea ca Parlamentul să se 
„care demonstrază disprețul manifestat de, opună sugestiilor Puterii, Constituţia 
comunism şi de comunişti faţă de ideea de iliescianăa lăsat deschisă portița guvernării 
justiţie, şi-a trimis rivalul şi pe soţia prin “Ordonanțe guvernamentale”. 
acestuia - cuplul” Ceauşescu - în fața „O “democraţie ” în care puterea 
plutonului de execuţie. Un act profund executivă este de fapt deținătoarea întregii 
reprobabil, “care, în virtutea principiului “Puteri” în stat, în care aparatul de 
că “popoarele îşi au conducătorii pe care — represiune de care dispunea guvernul nu 
Îi merită”, va fi înscris în “Cartea Istoriei este pus în slujba legii şi ordinei publice, ci 
Cuntemporane a României” ca încă o în serviciul intereselor partidului de 
pagină întunecată. Şi seria actelor de guvernământ, nu poate fi considerată o 
teroare şi diversiune menite să confere democrație reală. În “democrația 
securitate regimului Iliescu a continuat, originală” a preşedintelui lon Iliescu, 
fără întrerupere, de-a lungul celor şapte resursele financiare ale țării sunt repartizate 
ani de guvernare, ele lovind în toți aceia disproporționat de către guvern. În timp ce 
care au avut naivitatea să ia în serios Ministerului de Interne (cel care asigură 
aserțiunea că “in România a avut loc o menţinerea la putere a Partidului 
Revoluţie anticomunistă”. Democraţiei Sociale din România, partidul 
a în care s-au cuibarit majoritatea “fostelor” 
Înlăturarea lui Nicolae vârfuri ale Partidului Comunist) i se pun la 
Ceauşescu şi acolaborgtorilor săi apropiați dispoziţie fonduri exagerat de mari, 
de la conducerea “partidului şi statului” ministerelor care asigură existența spirituală 
nu a fost urmată de prefaceri de profunzime şi biologică a neamului - Ministerul 
în, structura şi funcționarea instituţiilor Învăţământului, Ministerul Sănătății şi 
care au asigurat autoritatea şi stabilitatea Ministerul Culturii - li se alocă resurse 
regimului comunist, prefaceri care, dacă financiare mult sub necesitaţile lor. Lefurile 
ar fi avut loc, ar fi justificat calificativul de cu care este răsplătită munca depusă de 
“Revoluţie ” acordat evenimentelor din profesori şi de medici este o adevărată 
Decembrie '89. Dovedindu-seunadevărat ruşine pentru o ţară care ridică pretenţia de 
maestru în arta diversiunii şi a manipu- “a intra în Europa”. Şi ruşinea devine 
lărilor politice, comunistul lon Iliescu, de-a dreptul strigătoare la cer când se 
devenit preşedinte al României, a ştiut că compară salariul unui ieri-miliţian, astazi- 
schimbând doar fațada instituțiilor de bază poliţist cu cel al unui profesor sau medic. 
ale regimului comunist, le adaptează şi le | a ai 
asigută menţinerea în funcțiune, în O “democrație” în care puterea 
condiţiile în care sistemul politic bazat pe judecătorească este o anexă a puterii 
dictatura partidului unic a trebuit să fie, executive şi a partidului de guvernământ 
formal, înlocuit prin pluralism politic şi constituie ojignire la adreşa ideii de justiţie. 
democraţie, O democraţie pe care larosocietate în care funcţionarul cu rangul 
succesorul lui Nicolae Ceauşescu a celmai înalt în ierarhia poliţiei işi dă demisia 
denumit-o, cu cinism, “democrație în semn de protest față de modul în care 
originală”, pentru ca nimeni să nu-și marii rechini din lumea mafiilor ce domină 
închipuie că ar fi vorba de o democrație economiași finaţele sunt oblojiți de parchet 
reală! şi de instanţele judecătoreşti, are puține 
O “democrație” în care şansesăsupraviețuiască, Se parecădictonul 
Securitatea, rebotezată pentru uz extern “Fiat iustitia, pereat mundus!” nu face 
“Serviciul Român de Informaţii”, îşi parte din vocabularul moral al magistraţilor 
îndeplinește, netulburată, aceleaşi sarcini români. O situaţie pe care actuala Putere a 
pe care le avea și înainte de “Revoluție”, cultivat-o premeditat, prin salariile de 
cu același personal “de un înalt mizerie cu care sunt retribuiți magistraţii, 
profesionalism”. Fără jenă, opozanţii salarii care constituie o invitaţie la corupție. 
regimului sunt supravegheați, se lardacă la această tristă realitate se adaugă 
interceptează convorbirile telefonice și se faptul că, până destul de recent, magistrații 
violează corespondența. Căpitanii Soare nu s-au bucurat de statutul de 
şi Bucur, deveniți simbol pentru modul în  inamovibilitate, este lesne de înţeles în ce 


"89, regretând“ regimul 





în CS  cândus- țara, Comunistul Ion linişte; feriți de eventuale acţiuni din partea” 

escirva trebui să dea socoteală pentru celor mulți care; cau paradox. 
evenimentele. din Decembrie 189, când Postrevoluționar,; au ajuns să deteste -. 
şi-au pierdut viaţa peste o mie de oameni. libertatea dobândită cu preţ de sânge în. 


O “democraţie ” în care separarea . 


PUNCTE CARDINALE 


“EP 


măsură Puterea a.avut posibilitatea să 
manevreze şi să-manipuleze justiţia, . 
> începând cu judecătorii mărunți şi terminând 


"cu judecătorii de la Curtea Supremă de 
„Justiţie şi de la Curtea Constituţională. 


| Succesele: obţinute. “ de 
(neo)comunişti, în frunte cu lon Iliescu, se 
datorează în cea mai mare măsură 
transformărilor care s-au produs în sufletele 
oamenilor de-a lungul celor 45 de ani de 
dictatură comunistă. Printr-un regim de 
permanentă terorizare, combinat” cu o 
propagandă sistematică, oamenilor le-au 
fost mutilate sufletele. După o perioadă de 
rezistență, s-a produs pierderea încrederii 
în posibilitatea unei schimbări în bine, 
urmată de resemnare. Din convingerea 
inutilității oricărei împotriviri la destinul 
comunist al României s-a născut “omul 
nou”, produs al ideologiei comuniste, O 
tragedie profundă, ale cărei dimensiuni au 
devenit evidente după evenimentele din 
Decembrie '89. Deşi în acele zile fierbinți- 
întregul edificiu al aparatului de represiune 
comunist s-a prăbuşit, populaţia țării, în 
marea ei majoritate, s-a dovedit incapabilă 
să profite de situația creată. Dobândirii 
libertăţii politice nu i-a urmat, aşa cum ar fi 
fost de dorit, şi dobândirea libertăţii 
interioare. Şi de această situaţie a ştiut să 
profite din plin aparatul de diversiune şi 
dirijare a opiniei publice, cea mai redutabilă 
armă a preşedintelui Ion Iliescu. 

“Omul nou” i-a adus victoria lui 
lon Iliescu în alegerile pentru Adunarea 
Constituantă din Mai 1990. Pentru obținerea 
victoriei nu a fost nevoie de intervenția 
aparatului de represiune. A fost suficient să 
se facă uz de diversiunea: “Dacă Opoziția 
câştigă alegerile, se întoarce Regele Mihai 
şi odată cu el moşierii, care îşi vor lua 
moşiile înapoi, văduvindu-i pe țărani de 
binefacerile Legii 18”. Muncitorilor le-a 
fost fluturată prin fața ochilor perspectiva 
şomajului, dacă va avea loc privatizarea 
fabricilor, iar celor 4 milioane de foşti 
membri de partid le-a fost inoculat 
sentimentul de teamă că, în cazul victoriei 
Opoziţiei, vor fi întemnițați, ca măsură de 
răzbunare. Acte de diversiune suficiente 
pentru ca preşedintele comunist lon Iliescu, 
avându-l ca prim-ministru pe nu mai puţin 
comunistul Petre Roman, să obțină o 
majoritate confortabilă în Adunarea 
Constituantă şi, ca urmare, o Constituţie 
după pofta inimii sale. 

Alegerile din 1992 au pus noi 
probleme guvernării Iliescu. În sânul 
electoratului, s-a produs un proces de trezire. 
O parte a populaţiei țării a reuşit să se 
elibereze de sentimentul de teamă care-o 
făcea dependentă de comunism, 
redobândindu-şi libertatea interioară. În 
consecință, aparatul de dirijare a opiniei 
publice a fost nevoit să inventeze noi acțiuni 
diversioniste, adecvate momentului politic, 

In spiritul acestei necesităţi a fost 
creată “cvadriga” prezidenţială, având 
înhămate la carul guvernării patru partide 
noi, fiecare din ele corespunzând unei 
anumite sensibilități sesizate în orientarea 
electoratului. Astfel a luat naştere Partidul 
Socialist al Muncii, partidul comuniştilor 
habotnici, Partidul România Mare, partidul 
național-comuniștilor, Partidul de Uniune 
Naţională Română, partidul care urmărea 
să grupeze diversiunea antimaghiară dirijată 
de comunişti, şi Partidul Democrat Agrar, 
partidul comuniştilor din agricultură. Şi, în 


acelaşi context, să mai notăm divorțul dintre 


comunistul lon Iliescu şi comunistul Petre 
Roman, divorț provocat de orientările 
diferite ale celor doi fruntaşi comunişti: 
Ion Iliescu adept al comunismului de tip 
rusesc, celălalt adept al comunismului de 
tip occidental. 

Rezultatele acestor nianevre au 
fost satisfăcătoare. lon Iliescu a fost reales 
preşedinte, iar “cvadriga ” prezidenţială a 
obținut din nou preponderența în 
Parlament, dar nu cu o majoritate 
convingătoare, ca la alegerile precedente. 
O prevestire pentru dificultățile. pe care 
guvernarea Iliescu le Va avea de întâmpinat 
la alegerile din această toamnă. “ î. +. 


- “Eliberarea, în continuă creştere, 


“a electoratului de dependența -față. de 


fantomele trecutului comunist, răzvrătirea 
partidelor înhămate, până recent, la carul 
prezidenţial şi numărul impresionant de 
mare de cazuri. de corupție în+rândurile 
membrilor marcanți ai partidului 'de 
guvemământ sunt gravele probleme cărora 
actuala Putere trebuie să le facă față în 
ajunul apropiatelor alegeri prezidenţiale 
şi parlamentare. O situație care a. 
determinat statul major pedeserist să 
adopte în actuala campanie electorală o 
tactică agresivă şi metode în care lipsa de 
scrupule precumpăneşte. 

i Presa dezvăluiezilnic acțiuni ale 
partidului de guvernământ care sfidează, 
fără ruşine, normele elementare: de 
moralitate, norme care ar trebui respectate 
cu strictețe în- confruntarea politică. 
Ultimul scandal de răsunet, “scandalul 
lelefoanelor murdare" şi represaliile 
împotriva ziariştilor care l-au dezvăluit, 
aminteşte de metodele folosite de Partidul 
Comunist în anul 1946, pentru câştigarea 
alegerilor. 

Concomitent cu acțiunile 
“murdare ", PDSR-ul a făcut apel la nu 
mai puțin murdara activare a rezervei de 
agenți de influență recrutată din rândul 
personalităților de cultură care, pentru a 
se bucura de anumite avantaje. au semnat. 
înainte de Decembrie '89, “pactul cu 
diavolul ", angajamente dezonorante, care 
îi obligă fără rezerve să slujească puterea. 
Pentru cine doreşte să înțeleagă ce 
înseamnă de fapt “pactul cu diavolul" 
este suficient să parcurgă lista membrilor 
fondatori ai Fundației “România de Mâine ” 
pentru a-şi da seama câte taine nebănuite 
ascund “Dosarele Securității”, păstrate cu 
grijă în seifurile SRI-ului. O dovadă în plus 
în acest sens fiind venirea precipitată în țară 
a scriitorului Petru Dimitriu, cel ce după 
răul pe care l-a făcut în anii când elita țării 
era decimată la Canalul Morţii, “Drumul 
fără pulbere” al regimului comunist, a 
ținut să răspundă “prezent” la chemarea 
stăpânilor de ieri şi de azi. 

Dar primejdia care poate deveni 
fatală pentru viitorul României o constituie 
posibilitatea ca clica politică a 
comunistului Ion Iliescu să falsifice 
rezultatele alegerilor din Noiembrie, aşa 
cum au făcut-o tovarăşii lor în urmă cu 
jumătate de veac, în Noiembrie 1946. 

O posibilitate care ar putea fi 
evitată dacă actualii conducători ai 
Opoziţiei se vor dovedi la înălțimea 
electoratului care îi susține. Cât timp însă 
constatăm că pentru aceşti fruntaşi politici, 
în care țara şi-a pus nădejdea, pare a fi mai 
important să se dezvinovățească de 
acuzația de monarhism decât să afirme 
nişte principii permanente, care constituie 
însăşi esența ideii de opoziţie, ne ingăduim 
să ne manifestăm temerea că nu sunt; la 
înălțimea misiunii pe care trebuie să o 
îndeplinească. lar dacă luăm act şi de 
graba şi uşurinţa cu care Convenţia 
Democrată este dispusă să încheie o alianță 
politică, în vederea guvernării, cu Uniunea 
Social Democrată (partidul condus de 

etre Roman-Neulănder, fostul prim- 
ninistru care a condus România în nefastul 
an 1990), temerea noastră se accentuează. 


Gabriel CONSTANTINESCU. 











PUNCTE CARDINALE 






sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 3 





RĂSPUNS D-LUI 
HORIA-ROMAN PATAPIEVicl 


D-LH. R. Patapievici, după ce mi-a pomenit numele în treacăt în partea a doua şi 
a treia din materialul intitulat Crificilor mei. în partea a patra (v. rev. *22”, nr. 35/1996. 
p.9), încearcă să mă dea drept exemplu de “esenţialism etnicist”, referindu-se la untext 
al meu apărut mai întâi în “Puncte cardinale” (nr. 6/66 din-1996, p. 16), apoi şi în 
"România liberă” (nr. 1884/8 iunie 1996. p. 2). 

Mă simt obligat să pun în ev idență câteva procedee incorecte folosite de d-l 
Patapievici la adresa mea; după cum se va vedea. d-l Patapievici nu numai că recurpe 
la procedee pe care le reproşează indignat altora, dar chiar îi întrece pe aceştia, făcând 
pasul de la insinuare şi decontextuali=are la pura mistificare! 


A. 

- “Potrivit acestei distincţii (dintre “neam” şi "popor”] poporul se poate 
ticăloşi, neamul este inalterabil”; eu n-am afirmat niciodată așa ceva; dimpotrivă, 
scriam: “Ca orice realitate care cade sub incidenja istoriei, neamurile nu sunt entităţi 
pertecte. pentru că omul însuşi nu (mai)esteo fiinţă perfectă” (citam apoi, în acest sens. 
afirmaţia Părintelui Stăniloae. că nu impotriva neamurilor e de luptat, ci împotriva 
păcatului care sluțeşte şi neamurile — cf. Ortodoxie şi romanism, 1939. p. 42: 
"Scoaterea oamenilordin starea păcătoasă nu se face prinanularea calităţilor naţionale. 
ci prin îndreptarea naturii omeneşti în general. Dacă ar fi ceva păcătos însuşi specificul 
național. atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni şi răi în cadrul unei naţiuni. 
căci toţi ar [i răi!”). 

= "9. trec de la defectele poporului, care există, la nevrednicia neamului, care 
este imposibilă: «Nu se poate deduce nevrednicia unui neam dintr-un impas 

istoric»: cum am arătat şi-n paragraful anterior. eu n-am susținut nicidecum o astfel 
de “imposibilitate”: iar faptul că nevrednicia generică a unui neam nu poate fi dedusă 
dintr-un impas istoric. nu înseamnă deloc că ea n-ar fi posibilă; e ca şi-n plan individual: 
nu pot categorisi în mod absolut un om după o singură împrejurare a vieţii lui: omul 
se judecă în ansamblul unei vieți. neamurile înansamblul existenței lor istorice (tocmai 
de aceea. precizam. adevărata lor judecată aparţine lui Dumnezeu şi nu se poate face 
decât la “sfârşitul istoriei”). 

- Să rezum: neamul este un absolut sustras devenirii...”: cum poate fi calificat 
un asemenea "rezumat", când eu susțineam tocmai contrariul: “E! [neamul] devine 
însă intru Pine sau intru rău. după împrejurările istoriei [...] Aici [...] lucrurile se află 

într-o dinamică perpetuă. fiind intotdeauna loc şi de mai rău. şi de mai bine. Nu există 
ncamuri o dată pentru totdeauna rele. nici neamuri o dată pentru totdeauna bune”! Tot 
ce jXijegie un "popor" (ipostaza sincremucu a realităţii etnice) se înregistrează în contul 
“neamului” respectiv (ipostaza /iccronică a aceleiaşi realităţi). Această dinamică e 
permanentă şi imprevizibilă. totalizând tot şirul generaţiilor istorice ale unui organism 
naţional. Nici pomeneală. în cazul de faţă. de vreun “absolut sustras devenirii”! 

-"(căciomul.afirmă d-l Crivăţ-V asile,este ontologic anterior neamului)...” 
dinaceastă pretinsă "afirmaţie" a mea. d-l Patapievici scoate învinuirea de... “origenism 
(care mai departe se va transforma în "adopţionism” şi "Waducianism !). Va să zică. 
cu aş fi o sumă a ereziilor. numai pentru că d-l Patapievici imi atribuie o afirmaţie pe 
care n-am făcut-o niciodată (şi care nici măcar nu poate fi dedusă din textul meu)!!! 


E, - *D-I Adolf Crivăţ-Vasile ... crede că poate infirma antiesenţialismul meu 
(pe care, cum am arătat în numărul trecut, îl consideră de resort psihiatric)...” 
eu, scriind: “De fapt. de aici incepe patologia: din exercițiul pur al unei uri fără 
speranță...”, mă refeream nu la vreo poziţie teoretică a d-lui Patapievici. ci la acea 
frustrare interioară. tradusă în reprobabile excese verbale de tip vadimist. ce i-au pus 
pe gânduri nu doar pe adversarii. dar şi pe unii dintre prietenii domniei-sale: 

= um (d-l Crivăţ- Vasile e convins a şti că eu mint atunci când declar că sunt 
creștin practicant şi e peremptoriu în certitudinea că sunt «certat cu Dumnezeu»)... 
eu n-am susținut că d-l Patapievici “minte” (termenul îi aparține). ci doar că se 
umăgeşte — ceca ce este altceva — asupra pertinenței creştine a poziţiei sale. care 
contrazice uufă tradiţia teologică creștină (cum voi arăta mai jos): era o constatare. iar 
nu 0 acuzaţie său o insinuare. 


C. 

- D-I Patapievici se plânge că eu aş fi folosit impotriva domniei-sale “insinuarea 
perfidă”, Dar întregul discurs al d-lui Patapievici. se construieşte pe o insinuare 
repetală; aceca că eu aş fi “legionar” și că aș promova. prin urmare, idei nu atât 
ortodoxe. cât “ortodoxiste”, menite să întrețină o tristă exaltare legionaroidă-“. Lucrul 
ise pare neîndoielnic, intrucât scriu (şi) la“-Puncte cardinale”, E ca şi când eu aş decreta 
că, de vreme ce d-l Patapievici scrie la*22", iar“*22"a luat in numeroase rânduri partea 
homosexualilor. d-l Patapievici nu poate fi decât homosexual!... Dacă eu. spre a putea 
face cu îndreptăţire o astfel de afirmaţie, ar trebui să-l surprind pe d-l Patapievici asupra 
faptului, tot așa și în cazul meu: ar trebui să existe o Mişcare Lepgionară funcţională. 
sau măcar un partid “legionaroid”, în care eu să figurezca membru Şi să activez politic, 
eventual îmbrăcat în câmașă verde. Dar nu e cazul, Atunci, până la proba contrarie, 
inseamnă că nici d-l Patapievici nu e neapărat homosexual și nici eu nu sunt neapărat 
legionar; suntem doar doi “oameni necăjiţi” care. în contexte diferite. punem şi 
disculăm probleme, ceea ce este şi dreptul, şi datoria oricărui publicist. 

- D-l Patapievici, aplicându-mi din capul locului eticheta de “legionar”, şi-a 
sugestionat cititorii spre un fel de judecată apriorică a cazului meu. mizând pe 
incârcâtura negativă a cuvântului în conștiința publică actuală. Ba mai mult: mi-a 
echivalat poziția, in mod abrupt. cu cea a “stângii populiste”, activând tendențios o altă 
prejudecată curentă, Nici nu mai e de mirare că, în final, într-o notă, mă acuză făţiş de 
proastă calitate umană (manipulat abil, cititorul. “confortabil aţipit” = vorba d-lui 
Patapievici — în prejudecățile lui, e invitat să conchidă: ce să te-aștepţi de la un 
legionar?!). În realitate, legionarismul n-avea nimic de-a face cu problema în discuţie. 


- 


Distincția dintre “neam” și “popor”, pe care eu n-am făcut decât s-o reactualizez, 
părându-mi-se utilă în anumite privinţe, nu este de origine legionară (chiar dacă vor fi 
preluat-o şi legionarii), ci a fost susținută, în mai multe rânduri, de un teolog: Nichifor 
Crainic (antilegionar notoriu). Ideea de “judecată a neamurilor”, pe care eu n-am 
avansat-o decât tangențial, nu este, într-adevăr. o dopmă teologică. dar nu văd de ce ar 
trebui, neapărat. să-mi vină pe filieră legionară, când există chiar locuri scripturistice 
interpretabile în acest sens (/ Cor. |5. 22-23; Apo. 15, 4; 21, 24 etc.). 


Din toate acestea. rezultă următoarele: d-l Patapievici a intrat la o idee 
(“antiesențialismul” împotriva “esențialismului platonismului etnic”). Ca să şi-o 
dovedească, mi-a siluit procustian textul, iar unde nu s-a putut răstălmăci, a inventat pur 
şi simplu afirmaţii în contul meu! 

Problema cea mare nu este însă distincția respectivă (ce poate fi luată și ca simplă 
figurare metaforică), ci faptul că. oricât nu i-ar veni să creadă d-lui Patapievici. mu poți 
fi creştin — cum domnia-sa ține să se declare — dacă nu accepți o formă de esențialism. 
Toată tradiţia creştină, atât cea răsăriteană. cât şi cea apuseană (cu care d-l Patapievici 
pare mai familiarizat). mărturisește esenţialismul (consecință a creaționismului). Este 
insă o deosebire fundamentală (pe care probabil că VI. Lossky a formulat-o cel mai 
limpede, bunăoară în Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, mai ales capitolele |V şi 
V, sau în Introducere în teologia ortodaxă. mai ales cap. ll): Apusul. pe urmele lui 
Augustin, perpetuează, inclusiv prin Toma de Aquino. un esenţialism static de origine 
platoniciană (este esenţialismul sau substanțialismul prost. pe care-l cunoaște şi e 
supăra! d-l Patapievici. şi care confundă ființa neschimbâtoare a lui Dumnezeu cu ființa 


“schimbătoare a lumii, înghețând dinamismul creației divine); Răsăritul. depășind de 


devreme atât idealismul platonismului antic. cât şi formele de neoplatonism creştinat 
ale onpenismului sau augustinismului. a promovat — Maxim Mărturisitorul. Dionisie 
Pseudo-Areopagitul. loan Damaschin etc. — un esențialism dinamic sau energetic, 
consolidat definitiv prin marea sinteză palamită (este esențialismul ce distinpe între 
"Tiinţa” şi “lucrarea” lui Dumnezeu. rațiunile lucrurilor ținând de sfera “energiilor 
necreate”. a "dumnezeirii de jos” despre care vorbea Grigorie Palama. prin care 

se impânășeşte haric şi progresiv din slava Creatorului ei. chemată fiind la in- 
dumnezeire). D. Stăniloae insistă pe acest caracter ortodox, “maleabil” sau “flexibil”, 
al raportului dintre raţiunile eteme şi “raţiunile plasticizate” (Teologia dogmatică 
ortexluvă, ed. 1978, vol. |. mai ales pp. 345-375). Discută detaliat şi problema 
"interpretării teologice a națiunilor”. în volumul € )iexdaxie şi romanism (pp. 5-96). din 
cant citez: "Astiel. creațiunea propriu-zisă n-a constat într-o arătare a lumii în lorma ei 
deplin dezvoltată, cu toate speciile şi varietățile lucrurilor din ea. Dumnezeu a creat 
numai semințele lucrurilor. dar în aceste seminţe se cuprind potențial toate formele 
ulterioare ale lor. Dezvoltarea aceasta se face printr-o colaborare a lui Dumnezeu. ca 
proniator. cu lumea. Ceea ce este de la început. în Dumnezeu. deplin descoperit şi 
dezvoltat, în lume se arată pe rând, în timp. Dezvoltarea lumii e o descoperire în timp 
a formelor care există etem. Înce priveşte pe om in special, Dumnezeu a creat la început 
pe Adam şi Eva. Dar în ei se cuprindeau potenţial toate naţiunile. Acestea sunt 
descoperiri în timp ale chipurilor care există etem în Dumnezeu. La baza fiecărui tip 
najional acţionează un model dumnezeiesc etem...” (pp. 39-40), Ştiu că d-l Patapievici 
nu prea-l prețuieşte pe D. Stăniloae, dar măcar calitatea de "preot erudit. capabil să 
repete bine predania ”. tot i-o recunoaşte... 

Un lucru e cert: oricum le-ar numi — rațiuni/logoi, idei-voinţă, modele-forță, 
esențe, substanţe etc, —şi oricum le-ar concepe, creştinismul se întemeiază, pretutindeni 
şi totdeauna, pe certitudinea unor “idei” divine eteme, ce constituie temeiurile şi 
ordinea metafizică a Creaţiei. Acest lucru autorul Politicelor e prea cultivat ca să nu- 
| şue. Refuzul de a şi-l asuma. ba chiar contestarea lui globală (pretins erai a 
cel puţin curioase, Se pune întrebarea: cărui creştinism i se circumscrie d-l Patapievici 
cu antiesențialismul său pălăgios? Ce conştiinţă teoretică creştină poate fi aceea care 
opune întregii teologii şi filosofii creştine pe... K.R. Popper?! 

In privința neamurilor. entităţilor etnice, d-! Patapievici afirmă că ar reprezenta 
nişte simple convenții sau nişte “secte” inventate de "naţionalişti”, neavând nici măcar 
legitimitate istorică, darămite bază metafizică! Domnia-sa contestă radical orice “dat” 
natural, orice formă de îngrădire “obiectivă” a libertăţii de autodeterminarea individului. 
Când euam afirmat că d-! Patapievici e supărat pe "respectul ortodox al «firii», pe lumea 
lui Dumnezeu”, nu exageram cu nimic. Că un fizician nu se are bine cu metafizica nu 
e surprinzător; e surprinzător însă că un fizician poate sfida astfel însâşi realitatea 
concretă, experiabilă! Această extrapolare a "libertății” de la planul moral-spiritual la 
cel general-ontolopic rămâne deconcertantă, 

Şi o ultimă observaţie. E oarecum amuzant că d-l Patapievici. campionul 
antiesenţialismului. cade pe nesimţite intr-un soi de “esențialism cu sens negativ”; 
domnia-sa nu acceptă că ar exista nişte constante istorice pozitive care să legitimeze un 
specific naţional (ca expresie a unei “esențe” româneşti), dar — îndârjit de tarele 
prezentului — umblă prin toată istoria noastră pentru a afla nişte constante negative, 
Aşadar, n-ar exista nimic asemănător unei esențe româneşti bune, dar există ceva foarte 
asemânător unei esențe româneşti rele! “Mioritismul””, de pildă: d-l Patapievici îl neagă 
în ipostaza de discurs identitar legitimant, dar îl acceptă ca formă de handicap naţional 
(mergând până la afirmaţii teribile, de genul: “Abia când privim spaţiul mioritic ca 
anticameră a fenomenului Piteşti, gravitatea chestiunii specificului naţional este cu 
adevărat pusă”), : 

Dincolo de toate acestea, nu pot decât să fiu solidar cu d-l Patapievici împotriva 
oricărui discurs naţionalist demagogic, ca și împotriva oricărei manipulări politice a 
ortodoxiei. Pe de altă pante, vreau să-i cer iertare d-lui Patapievici că l-am supărat atât 
de tăre încât l-am adus în situaţia de a proceda atât de incorect în răspunsul pe care mi 
l-a dat. Dumnezeu să ne ferească pe amândoi de orice recidivă în acest sens. 


ADOLF CRIVĂȚ - VASILE 











PAG. 4 NR. 9-10 sept.-oct. '96 








PUNCTE CARDINALE 


"NOAPTEA ROMÂNEASCA' 


“Fiii foştilor torționari stalinişti devin mai adulaţi 
decăt oricare din victimele părinţilor lor”. 


Călin Nemeş: Noapte românească 


ş 


„La puţin timp după 22 decembrie .1989,.a 
venit în. vizită la Bucureşti directorul Televiziunii 
spaniole, un oarecare domn Garcia. şi. a dorit să se 
întâlnească cu proaspătul „prim-ministru 
postdecembrist, Petre Roman. Mesajul emisarului 
spaniol era exprimat astfel: ''Am venit să ajutăm 
democraţia din România, aşa cum odimioară românii 
auajutat democraţia din Spania "."Era o referire clară 
la tatăl lui Petre Roman. Valter Roman (alias 
Neulănder): care a participat! la războiul “civil din 
Spania în cadrul “Brigăzilor roşii”, în calitate de 
comandant de artilerie. Declaraţia acestui personaj. 
care venea la nor'tu aere de samaritean. era - spre 
dezonoarea domniei sale - o flagrantă minciună emanată 
din spiritul celei mai odioase linguşiri. Orice român 
bine informat ştie că. bandele internaționaliste din 
toate foburgurile şi ghetourile Europei luptau pentru 
instaurarea bolşevismului în străvechea Spanie catolică, 
iar nicidecum în favoarea democraţiei. În viziunea 
d-lui Garcia, însă, demolatorii Bisericii lui Hristos din 
Spania erau “democrați ”, iar luptătorii naționaliști, 
care apărau patrimoniul creştin al.patriei lor, erau - 
desigur - "fasciștii . Numai că acei '“fascişti "spanioli 
nu urmăreau nici distrugerea lumii creştine (aşa cum 
au precedul bulşey ic pretutindeni unde s-au instalat). 
nici desființarea proprietății private (care-a fost şi a 
rămas baza sistemului occidental) și nici împânzirea 
țării cu închisori şi lagăre pentru exterminarea elitelor 
politice, culturale şi religioase. In schimb, “democraţii”! 
d-lui Garcia dărâmau bisericile. asasinau preoții şi 
călugării şi aplicau toate măsurile draconice prevăzute 
în planul conceput în Sinagoga Satanei (Apocalipsa 
3,9) pentru alungarea lui Hristos din lume. | 

lată cum. făcând elogiul celor mai mari 
duşmâni ai credinței şi libertăţii, **domnul”” Garcia 
s-a dovedit a fi un veritabil rovarăş. În felul acesta, este 
explicabil de ce tovărâşia sa a uitat să spună adevărul 
ce nu poate fi ocultăt până la infinit; că au existat 
români care au luptat în mod real pentru apărarea 
libertăţii în Spania şi că unii dintre ei, cum au fost lon 
Moța şi Vasile Marin, au căzut sub obuzele cavalerilor 
apocaliptici, transformându-se din cruciați în martiri, 

După eşuarea tentativei de creare a unui cap 
de pod bolşevic în extremitatea vestică a Europei, 
combatanții. roşii s-au întors în țările lor şi. profitând 
de faptul că Roosevelt și Churchill au oferit pe tavă 
nefericitele popoare din estul Europei drept pradă 
măcelarului roşu de la Kremlin, s-au așezat la lucru ca 
să fericească şi blajinul neam creştin din Carpaţi cu 
sistemul ateu impus prin sângeroasa dictatură a 
proletariatului. Acești pionieri şi piloni ai bolşevismului 
din România âu iniţiat şi executat crimele săvârşite 
împotriva vieţii şi libertății românilortimp de o jumătate 
de veat. Nicolschi - Ortinberg, Valter Roman, Stefan 
Kohler, Celler, Patriciu, Buhăr Tescovici-Georgescu, 
secondâţi de autohtonii Alexandru Drăghici, Gheorghe 
Crăciun şi alţii, au zdrobit rezistența eroică a românilor 
care se opuneau barbariei bolşevice. Prin modul 
diabolic în care au martirizat tineretul creştin din 
România în iadul închisorii de la Piteşti, acești generali 
de Securitate şi kominternişti vor rămâne stigmatizaţi 
de-a pururi în istoria românilor drept câlâi ai unei 
generaţii româneşti. 

De aceea, ni se pare straniu ca fiii unora dintre 
aceste personaje sinistre să se erijeze astăzi în promotori 
ai democraţiei din România şi - culmea! - în campioni 
ai ortodoxiei. Desigur, este dreptul constituțional al 
d-lui Petre Roman să participe la viaţa politică a țării 





al cărei cetăţean este. Dar un preot sau un candidat la 
preoție are datoria de a şti că, din punct de vedere 
creştin, este inadmisibil ca un român ortodox să-şi ofere 
adeziunea morală şi politică fiului unui fost luptător 
împotriva lui Hristos şi a ordinei creştine a lumii. Este 
deplorabil că un candidat la preoţie nu s-a simţit onorat 
ca mire decât având drept naş pe nepotul rabinului 
Neulânderdin Oradea şi fiul celui care comandatunurile 
ale căror obuze explodau în sfintele altare! Numai 
Dumnezeu ştie câte biserici a profanat şi câţi creştini a 
masacrat fiecare; brigand roşu în parte pe vremea 
incleştării apocaliptice din Spania. 

Cununia a fost oficiată - scriu ziarele - de un 
“sobor de preoți”. Sărman popor român care ai în 
frunte asemenea păstori ce se grăbesc să stea drepți în 
fața fiului celui care a fost unul dintre pionii de bază ai 
politicii lui Stalin în România! Aceşti “prea cucernici ” 
fideli ai d-lui Petre Roman 'nu au auzit. probabil. că 
domnia sa - pentru a nu-şi dezminţi obârşia - a fost 
primit cu cele mai mari onoruri de Loja masonică din 
Paris şi nici nu ştiu că această organizaţie se află, de trei 
secole, în spatele tuturor acţiunilor anticreştine, directe 
sau oculte. De la clericii care au rămas cu educaţia şi 
concepțiile la nivelul fostelor conferințe de, orientare 
patronate de statul ateu nici nu ne aşteptăm la mai mult. 
Totuşi, în numele onoarei apostolice, îi întrebăm: Ce/e/ 
de interese creştine şi româneşti au avul în vedere când 
au manifestat atâta admiraţie şi devotament pentru 
odrasla unui kominternist notoriu? 

Nu Ştim dacă preotul paroh a avut în mână 
dovada că acest naş venit de departe a lost botezat ca 
nou-născut în apele vreunei cristelnițe a Bisericii 
româneşti, dar ştim din reportajul de la faţa locului că 
acest preot a uitat de dispoziţia Sf. Sinod al BOR cu 
privire la datoria neutralității politice a clerului ortodox 
şi, cu gândul la bacșişul tostului prim-ministru, s-a 
transformat în agent electoral al acestuia, urându-i. în 
predica rostită în cadrul ceremoniei religioase, să ajungă 
preşedinte al României. Este dorința arzătoare a preotului 
Augustin Boră din Gherla ca urmaşul celui ce a fost în 
comuniune de origine, ideologie şi fapte cu faimoasa 
Ana Pauker, să ajungă, măcar pentru patru ani, în 
scaunul cel mai înalt al ţării, cu alte cuvinte pe locul 
cruciatului Ştefan cel Mare şi al mucenicului Constantin 
Brâncoveanu. Ce oroare! Sfinţia sa a declarat public că 
speră ca d-l Petre Roman să devină, după alegeri, 
“personajul principal" alțării. Dacă este consecvent cu 
sine, credem că sacerdotul atât de preocupat de soarta 
țării, face rugăciuni în acest sens. Dar noi, crezând în 
mila lui Dumnezeu faţă de poporul român, sperăm că 
speranța infamă a părintelui Augustin Bora nu se va 
împlini! 

Când vezi în cine îşi pun speranțele unii clerici 
români, îţi vine să mulțumeşti lui Dumnezeu că alde 
Nicolschi sau Buhăr Tescovici nu au avut şi ei urmaşi, 
care să fi sporit contingentul idolilor de asemenea 
factură, care se bucură de atâta admiraţie din partea 
celor ce se pretind **lumina lumii”” şi **sarea 
pământului” românesc! Din această stare de confuzie şi 
ticăloşie numai Molitvele Sf. Vasile cel Mare pentru 
alungarea duhurilor necurate ne mai pot salva! 

Nu putem să ne imaginăm pe creştinii primelor 
veacuri adulând pe fiii foştilor persecutori din timpul 
prigoanelor, iar pe urmaşii lui Nero şi Dioclețian 
ajungând în fruntea comunităţilor creştine abia ieşite 
din catacombe. Desigur, în perioada eroică a 
Creștinismului aşa ceva nu se putea întâmpla. Dar 
astăzi, în “'era ticăloşilor'! - vorba lui Marin Preda -, 
totul este posibil! 

Adăugăm că preotul Augustin Bora este una şi 
aceeași persoană cu preotul care era să lase pe foştii 
deţinuţi politici fără spaţiu în cimitirul de lângă 
închisoarea din Gherla, unde aceștia voiau să ridice un 
monument în memoria camarazilor lor, care zac acolo 





în morminte fără cruci şi nume. Când vezi asemenea 
atitudini şi fapte. nu te mai miră revolta atâtor români 
împotriva unor clerici ortodocşi şi nici zvonurile despre 
modul cum au ajuns unii în Biserică sau cine i-a 
infiltrat. _ i 
In ceea ce priveşte neutralitatea proclamată 
de înalta ierarhie a Bisericii. foştii deţinuţi: politici 
consideră că în raport de comunişti şi faptele lor nu 
poate exista neutralitate. Bolşevismul a reprezentat 
întruchiparea lui Antichrist. iar comuniştii au fost 
mercenarii diavolului. Cu diavolul nu se poate încheia 
armistițiu niciodată. Orice acţiune se judecă după 
consecinţele ei. Privind mai profund lucrurile, se poate 
constata că “neutralitatea” BOR serveşte doar 
intereselor foştilor bolşevici şi atei, aceştia percepând 
atitudinea Bisericii drept o absolvire morală de tot 
ceea ce au făcut în trecut impotriva credinței. Astfel, 
cei care s-au închinat o viață intreagă la tabloul lui 
Mar s-au transformat brusc (acum. când Marx nu mai 
rentează) in cei mai fervenţi inchinători la icoana lui 
Hristos, încât cei care au luptat şi pătimit pentru 
credință nu mai au loc în biserică de mulţimea foştilor 
atei şi persecutori! 

Desigur, noi credem in marile convertiri. În 
capul listei stă Sf. Apostol Pavel, iar în timpul nostru 
este exemplul scriitorului evreu Nicolae Steinhardt. 
care în temniţă a primit botezul ortodox şi s-a integrat 
total spiritualităţii româneşti. Amintim că venerabilul 
monah Nicolae de la Rohia a văzut în tânărul legionar 
Valeriu Gafencu. mort în temniţă. o culme a trăirii 
creştine. 

Nici unul din cei care au prigonit credinţa şi 
au torturat şi ucis români nu a dat dovadă că se căieşte 
şi căar dori să facă un act de pocăință publică. “Nimeni 
nu este atăt de bun şi milos ca Domnul - zice Marcu 
Ascetul -, dar nici El nu iartă pe celce nu se pocăieşte ”. 
Unde este pocăința torționarilor bolşevici. ca să fie 
vrednici de iertare? De aceea, ei rămân țintuiţi pentru. 
totdeauna la stâlpul infamiei. Sângele luptătorilor 
anticomuniști, care a curs din belşug prin beciurile 
infernale ale Securităţii, în faţa plutoanelor de execuţie 
ŞI pe crestele munţilor, nu poate (i ignorat. El strigă din 
adâncul pământului strămoşesc (Apocalipsa 6, 10). 
Sacerdoţii români care stau cu spatele la acest sânge şi 
cu fața spre tagma celor care l-au vărsat nu sunt 


vrednici de uniforma sacră pe care o poartă. Despre: 


această imensă impietate şi trădare vom scrie altădată, 
fără nici un fel de menajamente. Este de la sine înțeles 
căa spune despre luda Iscarioteanul că a fost vânzător 
nu inseamnă că eşti împotriva Bisericii. "Noaptea 
românească ” pe care a descris-o în cuvinte dramatice 
eroul libertăţii de la Cluj. Călin Nemeş. continuă. În 
capetele multor clerici pluteşte incă o ceață densă, iar 
în staulul Bisericii strămoşeşti se mai ascund mulți 
lupi deghizați. | 

„Am scris aceste rânduri de tristețe şi revoltă 
cu gândul la tinerii români care mai cred în sfințenia 
preoţiei şi care doresc să participe, cu tot elanul 
purității tinereşti, la o acţiune de renaştere autentică a 
creştinismului românesc, Ei ştiu că este inlinit mai 
onorabil să fii în continuitate de ideal Şi acţiune cu 
Moţa şi Marin, decât cu Alexandru Nicolschi. Valter 
Roman și toată şleahta de asupritori ai poporului 
român, Acești tineri ar trebui să aibă curajul de a spuiie 
in mod răspicat clericilor care le înşală sperânțele ceea 
ce a spus odată regretatul luptător anticomunist Dr 
Ahile Sari despre un cleric căruia audio-vizualul 
postdecembrist i-a făcut o publicitate la concurență cu 
reclama pentru Coca-Cola: 


- "Noi de farisei ne-am săturat.” 


Pr. Liviu BRÂNZAŞ 








Tr — _„———_—_—_.— 1” 


—-—-——_” 








ROMFEST '96 
Princeton, S.U.A 


Intre 6 şi 8 septembrie 1996, la Princeton (New Jersey. U,S.A..), s-a desfăşurat a cincea 
ediție a ROMFEST-lui (sărbătoare culturală a românilor de pretutindeni, ținută la fiecare doi 
ani începând din 1988 — și orpanizată de exilul românesc de dincolo de ocean). Organizarea 
ține de un Comitet Intemaţional (prezidat de părintele Gh. Calciu-Dumitreasa ŞI alcătuit din 
următorii membri: Georpe Bălaşu, director al revistei “Cuvântul românesc” din Canada: 
Aureliu Ciufecu — înlocuit recent de Nicolae Popa; lon Halmaghi; Nicolae Iliescu, profesor 
la Harvard University, italienist şi specialist în dantologie; Mihaela Moisin-— redactor-şef al 
"Cuvântului românesc”; Zaharia Pană. poet; Nicolae Pora. vestit om de afaceri din Canada) 
şi de un Comitet Local (alcătuit, în acest an, din dr. Anca Popa, ing. Nidia Belcea. dr, ing. 
lon Simulescu şi mai tânăra loana Belcea). 

Anul acesta, organizarea localăa ridicat probleme deosebite, atât din pricinadificultăților 
financiare (vechea generație a exilului se împuţinează, iar generaţiile mai noi nu mai 

"dovedesc nici aceeaşi generozitate” şi nici acelaşi interes pentru problemele româneşti ). cât 
şi din pricina faptului că preşedinta “pe hârtie” a Comitetului Local. d-na Anca Popa. din 
motive pe care nu le cunoaştem. nu a luat parte nici la preliminariile şi nici la desfăşurarea 
festivalului! In aceste condiții. “sufletul local” al ROME EST-ului 96 a fost ospitaliera 
familie Belcea (şi mai ales d-na Nidia Belcea. cea reuşit. în cele din urmă. cu o extraordinară 
enerie, inteligenţă şi dăruire. să facă faţă unor probleme ce păreau uneori insurmontabile). 
Fără a se ridica la amploarea edițiilor anterioare. ediția din acest an a fost totuşi mult peste 
aşteptările “cârtitorilor”, răscumpărând, într-un fel. “cantitatea” prin “calitate”... 

ROMFEST-ul'96-—"Spreo renaștere spirituală românească '—s-a desfășurat la Hotelul 
"Hyatt Regency "din Princeton (cu excepția spectacolului teatral din searaa doua, pentru care 
s-a inchiriat sala de festivități a Bisericii Unitariene din aceeași localitate) şi la Biserica 
(românească) Sf, Vasile” din Trenton (unde s-a ţinut Slujba religioasă din ultima zi şi în a 
cărei sală-anexă s-a desfășurat “banchetul” final). Au fost prezenți români din Statele Unite. 
Canada şi Franţă. precum şi invitaţi din tară (în număr mai mic decât la edițiile anterioare. 
neputându-se asigura decât pentru puţine persoane plata dus-intors a biletului de avion ŞI 
costisitoarea cazare la hotelul menţionat). O seamă de invitaţi. atât din țară (TI, Baconsky. M. 
Petrişor, Marina Fara etc.). cât şi din “diaspora” (printre care ŞI doi membri ai Comitetului 
Intemaţional: |. Halmaohi şi N. Iliescu. sau poetul Ov, Vasilescu). n-au putut Îi prezenţi. din 
diferite motive, Au existat însă şi prezenţe neprevăzute (iar unele chiar profund nedorite). 
precum cea a liderului peunerist Gh. Funar (adus de dubiosul personai numit V. Găetan. 
aupra căruia sperăm că nu va fi nevoie să revenim, ) sau cea a d-lui M Geoană (tânărul 
Nostru ambuslor actual în Statele Unite asupra căruia politiceşte şi moraliceşte vorbind 

părerile sunt lozurte împărțite.) Reprezentanții preser au lost şa cr mai puţini cu dle obicei 

(de la “Curierul românesc”, “Românul liber”, “Luceafărul”. “Lumea liberă”, “Cuvântul 
românesc”. "Puncte cardinale” etc,). Apartenenţele politice şiconfesionaleale participanţilor 
au lost diverse: ortodocşi, catolici, areco-catolici. legionari. ţărănişti. liberali. (Din lumea 
Icgionară au lost prezenți. print alții. d-nii Z. Pană. C. Vasiliu. N. Popa. Gr. Caraza. N. 
Naum. A. Ciulecu — majoritatea |oşti deținuți politici; este limpede că o anumită cateporie 
de legionari pu a areal acest ROMFEST,..). S-au întâlnit oameni de di ferite vârste (săzicem, 
de la octogenarul — încă verde! — G, Donev până la un T. Dianu. țânăr doctorand la 
Washington), dar predominanţi au fost cei mai vârstnici (sexavenari şi septuagenari), Este 

demn de remarcat faptul că diferenţele politice sau religioase, de pregătire sau de vârstă nu 
au dus la nici un fel de neînțelegeri sau asperități majore (aşa cum, din păcate. se întâmplă 
prea adeseori în țară); o singură ostilitate generală s-a făcut simțită (ținând de însăşi “tradiția” 

ROMFEST-ului): cea față de imixtiunile (neo)comuniste. 

Latura artistică a fost asigurată de o excelentă trupă de tineri actori ai Teatrului 


"Casandra ” (condusă de regizorul şi profesorul G, Colceag), alături de care s-a aflat şi deja, 


consacratul Al. Bindea: de un deosebit succes s-au bucurat, de asemenea. pianistul Val. Radu 
şi solista de operă Georpeta Stoleru. O premieră la ROMFEST a constituit-o expoziția de 
icoane pe lemn şi pe sticlă a pictoriţei Doina Șerban din Bucureşti, A existat. permanent, şi 
un stand de carțe naţional-creştină, în care au predominat titlurile editate de “Anastasia” (din 
păcate, volumul proaspăt tipărit al părintelui Gh. Calciu Ț Supe canine călre lineri —nu a 
avut timp să ajungă în Statele Unite pe durata desfăşurării ROMELS I-ului). 

În seara zilei de 6 septembrie, la "Hyalt Regency”, a avut loc deschiderea festivă (făcută 
de păr. Calciu), A urmat un recital muzical şi prezentarea volumului de Versuri din inchisoare 
al poetului Demostene Andronescu, Peisaj lăuntric (editat de noi). din care s-au ŞI citit 
bucăţile “Indoială”. “In [oc de rupăciune"” ŞI "Unde-s nebunii?” (de căue actorii sosiți din 
România), Din nefericire, d-l D, Andronescu a primit. în ziua următoare. vestea decesului 
neașteptat al soției sale. plecând spre țară cu primul avion şi lăsându-și prietenii cu inimile 


» 


cemite (în zilele următoare aveau să se țină mai multe momente de reculegere şi să se facă 
mai multe pomeniri, atât pentru regretata Victorița Andronescu [Zaza]. cât şi pentru 
regretatul camarad lon Pantazi, decedat de curând în Germania). 

In ziuaa doua, tot la**Hyatt Regency”, s-au ținut comunicări le (10 din cele 12 prevăzute 
in program: 7 în cursul dimineţii, iar 3 după pauza de prânz), urmate de o masă rotundă pe 
tema “Națiune şi naționalism” (dezbaterile — puţin haotice, dar foarte vii — încheindu-se spre 
ora 18.30). Din prezidiul de onoare au făcut parte părintele Gh. Calciu şi părintele T. Langa 
(vestit teolog greco-catolic şi rector universitar la Cluj); moderatori au fost poetul Z. Pană 
şi publicistul R. Codrescu. Tematica lucrărilor prezentate a fost variată: religioasă (Tertulian 
Langa. Răzvan Codrescu. Dumitru Percelli, Vasile Lucaci: din păcate, pr. prof. Nicolae 
Stoleriu. sosit mai târziu din țară. nu şi-a susținut conferința anunțată — "Ortodoxia între 
tradiţie şi actualitate” —. acuzând “o indispoziție'...), cultural-ştiințifică (Claudiu Mătasă. 
Tiberiu Dianu, John Roxin), politică (Aurel Sergiu Marinescu, Sorin Botez. Dan Novacovici). 
Intervenţii substanțiale au avut. pe parcurs. păr. Calciu ŞI d-l Z. Pană. La masa rotundă care 
a urmat, una dintre luările de cuvânt cele mai substanţiale a fost cea a d-lui dr. Dionisie 
Stoinescu (sosit de la Paris). La ultimele comunicări şila masa rotundă a asistat, cu discreţie. 
Şi ambasadorul M. Geoană (care. simțind “răceala” cu care a fost primit. a părăsi! totuşi sala 
inainte de finalizarea discuţiilor). În seara aceleiaşi zile, după un nou moment muzical. a avut 
loc spectacolul cu piesa Arcu lui Noe de L.. Blaea- excelentă montare în condiţii improvizate, 
cu interpretări remarcabile. indelung aplaudate. Cea mai plină zi a ROMFEST-ului s-a 
încheiat cu o masă în comun şi cu discuţii pe marginea programului zilei. ce pare a fi lăsat 
putemice impresii, 

In dimineaţa zilei a treia, s-a plecat de la "Hyatt Regency ” spre Biserica "Sf. Vasile” 
(paroh: păr, David. areco-catolic) din orăşelul Trenton (aflat în apropiere), Inainte de plecarea 
de la hotel. în holul acestuia a apărut — neinvitată — perechea Gheorghe şi Sabina Funar. 
insotită de numitul V. Găctan şi întreținută” de venerabilul J. Roxin. A avut loc o altercaţie 
cu d-l G. Bălaşu. care i-a Ficul intrusului principal o usturătoare “punere la punct. 
Mayontatea romarulor din hotel au ocolul uupul respectiv. Un om cu demnitate ŞI Cu munte 
normală n-ar mai [i insistat; primarul de Cluj şi candidatul la preşedinţie (deplasat în America 
să-şi spele” imaginea politică) s-a incăpăţânat însă să vină şi la slujba religioasă, şi la masa 
festivă cea urmat; persoanele care l-au băgat în seamă se pot număra pe degetele de la o mână. 
iar masa la care a benchetuit” a fost una foarte marginală... Ce “nevoie” l-o fi mânat la atâta 
umilință?! De "tovărăşia” părintelui Calciu. pe care a câutat-o neîncetat, a avut prea puţin 
parte; preşedintele ROMFEST-ului l-a ocolit în mod evident. manifestându-se cu o rece 
politețe. Primarul de Cluj a făcut ŞI daruri (părintelui Calciu şi d-nei Nidia Belcea): este vorba 
— aţi ghicit, probabil — de câte un bustuleţ al lui Avram Iancu... 

Liturghia s-a oficiat în comun. de către ortodocşi şi ureco-catolici. De alfel. întregul 
ROMFEST '96 a stat sub semnul dialogului frățesc intre confesiunile creştine. pomindu-se 
de la convingerea că o adevărată "renaştere spirituală românească” nu este posibilă pe fondul 
vrajbei permanente între cele două Biserici surori (ase vedea şi primul punctal Comuniceataaluui 
final). Titlurile unor conferinţe din ziua anterioară fuseseră grăitoare în acest sens (“Chemarea 
la universalitate” sau “Sensul unității creştine”), 

Inaintea mesei feştive, s-a dat citire, prin d-] N. Popa, Comimicurului final (pe care-l 
reproducem mai jos). S-a ținut un moment de reculegere in memoria celor recent răposaţi 
(care au fost pomeniţi şi la Liturghie), iar cuvântarea plină de duh a părintelui Calciu a pus 
capăt, în mod oficial, festivalului românesc din New Jersey. 

(Deliciul mesei ce a urmat au fost cele 400 de sanmale aduse cu avionul tocmai de la Los 
Angeles, într-o ladă frigorifică, de d-I N. Popa, a cărui soție trebuie să fi sughițat îndelunu. 
pentru cât a fost de pomenită şi de lăudată... Păcat că unii dintre participanţii din zilele 
anterioare, având drumuri lungi de făcut - spre Paris, Ottawa, Montnial etc. — şi plecând mai 
devreme, n-au mai apucat să savureze "contribuţia califomiană”!). 

Există intenția ca următorul ROMFEST să fie organizat în România. Depinde însă şi de 
rezultatul alegerilor din această toamnă... 

"PUNCTE CAADINALE” 










“ROMEFEST '96" 
- COMUNICAT FINAL - 


|, Participanţii la ROMFEST "96 s-uu adunat sub semnul 
unității creștine a neamului românesc, cu convingerea că o 
adevărată renaștere spirituală riu este posibilă decât printr-o 
conlucrare a celor două mari confesiuni naţionale, ortodoxă şi 
greco-catolică, printr-o reală iubire și înţelegere întru Vristos, 
2, Participanţii la ROMFEST '96, atât cei din ţară cât şi cei 
din exil, susţin, În perspectiva apropiatelor alegeri, adevăratele 
forțe democratice, cu precădere (Convenţia Democrată Română 
(C.D.R.)şi pe candidatul acesteia la președinție, D-I Prof. Emil 
Constântinescu, considerând că reprezintă, pe actuala scenă 
politică românească, singura redută anticomunistă eficientă În 






confruntarea electorală cu actuala putere tutelată de preşedintele 
Ion Iliescu, Considerăm noua candidatură a preşedintelui lon 
Iliescu anticonstituțională. 

3, Participanţii la ROMFEST "96 îşi exprimă indienarea faţă 
de abuzurile actualei puteri neocomuniste şi mai ales faţă de 
modul în care aceasta a tolerat şi chiar a alimentat corupția la 
toate nivelurile. Considerăm scandalos modul în care a fost 
tratată problema caselor naţionalizate şi a proprietăţii private în 
genere, In ceea ce priveşte Biserica Greco-Catolică, deposedată 
de bunurile ce-i aparțin, considerăm ca pe o urgenţă repunerea 
ei în toate drepturile spirituale şi funciare, 

4, Participanţii la ROMFEST "96 susţin necesitatea integrării 
României în N.A.T.O,, ca pe o expresie a opțiunii definitive a 
României pentru o orientare politică pro-democrată şi pro- 
occidentală, singura în măsură să scoată țara din nefasta sferă de 
influenţă a Moscovei şi să ne paranteze unitatea teritorială. În 
acest sens, participanții la ROMFEST "96 au semnat un apel 


câtre Senatul american şi către organismele internaţionale 
abilitate în problema respectivă. 

$. Panticipanţii la ROMFEST "96 consideră că un obiectiv 
propritar al politicii noastre exteme îl constituie reîntregirea 
teritorialăa României. Neexprimăm preocuparea adâncă pentru 
soarta românilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Peninsula 
Balcanică. Ne înerijorează cu precădere menţinerea în detenţie 
a lui Ilie Ilaşcu şi a grupului său şi facem un apel către toate 
organismele intemaţionale competente pentru soluționarea 
urgență a acestei nedreptăţi. 


Comitetul internaţional 
Preşedinte Comitetul Local 


Preot Gheorghe Calciu, Ing. Nidia Belcea, Secretară 


(7 Datu pace 


Princeton = New Jersey, S.U.A. 8 Septembrie 1996 





4 
-—„ 










PAG. 6 NR. 9-10 sept.-oct.'96 


60 de ani de la apariţia cărţii 





PUNCTE CARDINALE 


Pentru legionari 


de Corneliu Zelea Codreanu 


„ Fiecarescriere îşi are propria soartă, 
determinată de valoarea sa literară, 
stiioțilică sau socială. Puţine sunt scrierile 
care depăşesc limitele,. păstrându-şi 
ctualitatea, Autorii acestor scrieri 
(conisideăţi în timpul lor. în cel mai bun 
caz:ca nişte visători. dacă nu cumva niște 
utopişti primejdioşi) sunt. adesea, 
recunoscuţi abia peste ani şi ani. ca profeţi 
sau ca precursori ai realităților sociale. 
spirituale sau politice. O asemenea scriere. 
de la a cărei apariție se implinesc 60 de 
ani, este profesiunea de credință a lui 
Corneliu Zelea Codreanu: Penrru 
legionari Autorul: însuşi. cunoscător 
profunda realităților epocii sale. afirmase 
cuamâărăciune: "Am inflori prea timpuriu. 
ca un piersic în tamă”... 

Istoria acestei scrieri. care a lost 
menită să ducă un crez peste eneraţii. 
este la fel de frământată că şi epoca pe 
care a străbâtut-o neamul nostru românesc 
inultimii 60 de ani. Intuind parcă valoarea 
ŞI consecințele în timp ale publicării ei. 
autorităţile carliste din acea vreme au 
desfăşurat o adevărată vânătoare pentru 
capturarea şi confiscarea manuscrisului 
înainte de tipărire. fără însă a reuşi să 
intre în posesia lui. 

Carte promisă. așteptată, fugărită, 
ascunsă, ingropală şi dezgropată, 
confiscată. refugiată. reeditată de şapte 
ori. tradusă, citită şi recită. în ceasuri de 
ăn şi de restriște. Poor /eptonarr a 
riinas o permanenţă în cer 60 de ani de lu 
apariţie. A-rămas ca o curte de căpătăi 
pentru legionari şi simpatizanţii acestora 
ŞI ca un cușmar pentru duşmanii Mişcării 
Legionare. 

Inceputurile elaborării acestei 
scrieri datează din anul 1934, an în care 
Comeliu Codreanu discutase, cu lon Moţa 
şi Ilie Gâmeaţă. însemnările sale, cuprinse 
într-un caiet ce a circulat mai târziu prin 
țară sub titlul "Adevăruri frânte”. Aşa 
s-a născut ideea necesității publicării 
memoriilor lui Comeliu Codreanu. în 
același timp şi 0 carte de doctrină 
legionară. "Partea din aceste însemnări, 
referitoare la istoricul Mişcării 
Legionare”. relatează Ilie Gârneaţă, 
"ne-a făcut să-l rugâmm pe Căpitan să-şi 
serie catea Pentru legionari”. 

Cartea a lost scrisă între 6 
Decembrie 1935 şi $ Aprilie 1936 şi a 
apărut la | Octombrie 1936,sub ingrijirea 
lut Nicolae Pătrașcu. la Sibiu. 

Conform afirmațiilor unor 
contemporani (|. Gâmeaţă. Pr. Palaghiţă. 
N. Amâutu etc. ). textul scrieri ar fi suferit 
unele suprimări de pasaje. chiar de la 
prima tipărire. repelându-se apoi în ediţiile 

germană şi italiană. Pe de altă parte. însă, 
scrisoarea lui Corneliu Codreanu din 7 
Octombrie 1936, câtre şelul legionar al 
regiunii Sibiu. A. Bidianu. exprimă 
satisfăcția autorului pentru tipărirea cărții. 
Comeliu Codreanu scrie cu acest prilej: 
"In sfarsit. prin primejdii şi peripeții. 
pândă de agenţi şi spioni, cartea Porru 
Pegromeri î apărut. Îe rog să priimeşu, 
personal. inulțumirile mele pentru grija 
pe care lot timpul tipăririi ai avut-o, că şi 
pentru ajutorul material acordat, fără de 
care acestă carte nu se putea tipări, ” Tot 
atunci, Corneliu Codreanu i-a inaintat în 
grad pe Nicolae Pătrașcu şi pe ceilalți 
legionari gare au contribuit la apanţia 
cărții. Această atitudine pozitivă a 


autorului duce la concluzia că acesta a fost 
de acord cu forma finală a cărții sale. 

Scrisul lui Comeliu Codreanu este 
caracterizat de lon Banca. astfel: 
"”Caracteristica'scrisului său este claritatea. 
Modul de a-și aşteme gândul pe hârtie este 
limpede. fără ascunzişuri şi fără 
intortochieri. Fraza lui nu este o frază 
savântă, plină de cuvinte al căror înţeles 
trebuie căutat prin dicţionarul cuvintelor 
radicale. Fa este simplă. însă totodată vie 
ŞI plină de nerv. Verbul o stăpâneşte. În 
alară de aceasta. in tot ce a scris Căpitanul 
nu găseşti nimic rece. datorit combinațiilor 
mintale. sofisticăriei. Scrisul lui e sufletul 
lui. (...) Serisul Căpitanului se schimbă. 
însă. când e vorba de acțiune. de luptă. EI 
imbracă altă haină: detine serios, grav. 
metalic Ca o goarnă. Totul vibrează. fraza 
este dinâmică şi răscolitoare. Simţi cum se 
îingrămădeşte sub ca furtuna. gata să 
izbucnească. |: partea eroică a sufletului”. 

Conţinutul cărții Perru Legronari 
este de o mare complexitate: memoralistică. 
spiritualitate, pedagogic. doctrină. 
profesiune de credință. viziune a viitorului. 
Autorul însuşi îşi cracterizează opera. cu o 
Sinceritate impresionantă, astfel: “In acest 
volum este scrisă povestea tinereţii mele. 
de la 19 la 34 ani. cu simțirile, credința. 
gândurile. faptele şi greşelile ei.” Această 
enunțare lapidară reflectă 101 
CONȚINUTUL CĂRȚII. Şi mai reflectă 
ceva. Ceva care nu se află în nui e scriere 
memorialisucă a vreunui intemeietor du 
mişcare, fie el de dreapta sau de stânga. 
Este analiza critică a propriilor acţiuni şi 
recunoașterea unor 'ereşeli ale tinereții. 
recunoaștere deschisă. cinstită, în faţa lui 
Dumnezeu şi a Neamului său, 

"Nu țin seama de nici un fel de regulă 
impusă autorilor de cărți. N-am timp”. 
precizează Corneliu Codreanu, în mesajul 
de început al cărţii. “Scriu în fuga 
condeiului, de pe câmpul de luptă, din 
mijlocul atacurilor. La ora aceasta suntem 
înconjurați din toate părțile. Duşmanii ne 
izbesc mişeleşte şi trădarea muşcă din 
noi.(...) Eu vreau ca voi. soldaţi ai unoralte 
orizonturi româneşti, citind aceste amintiri, 
să recunoașteţi în ele propriul vostru trecut 
şi să vă aduceți aminte de luptele voastre. 
Să retrăiți suferințele îndurate şi loviturile 
primite pentru neam. Să vă umpleţi inimile 
de foc şi de hotărâre, în lupta grea şi 
dreaptă în care v-aţi încleştat şi din care 
avem cu toții poruncă de a ieşi biruitori sau 
morţi. La voi mă gândesc când scriu. La 
VOI, acei care veţi trebui să muriţi, primind, 
cu seninătatea strămoşilor Thraci, botezul 
morţii. Și la voi, acei ce veţi trebui să pășiţi 
peste morți şi mormintele lor, ducând în 
mâinile voastre steagurile triumfătoare ale 
Românilor”, 

Considerând că atât prietenii cât și 
duşmanii Mişcării Legionare au deja 
formată o idee despre conținutul cărții 
Pentru legionari. vot insista, în cele ce 
urmează, numai asupra permanenței şi 
actualități acestei opere. 

10 Decembrie. „Corneliu Codreanu, 
evucand această “Zi a studenții, se 
situează, parcă. în “Piaţa Universităţii” 
zilelor noastre, “Aparține istoriei naționale 
nu acela care va Măi sau va învinee cu 
sacrificarea liniei vieţii neamului, ci acela 
cure, indilerent dacă va învinge sau nu, se 
VA menţine pe această Inte. La este 
predeterminată de înțelepciunea lui 


Dumnezeu; ca a fost văzută în ziua de 10 
Decembrie de studenţii români. În aceasta 
stă valoarea zilei: o întreagă tinerime 
românească a văzul lumina 4...) Este mare 
prin miracolul trezirii acestei tinerimi la 
lumina pe care a văzut-o sufletul ei. [ste 
insemnată ca zi a hotărarii. A hotărării la 
acțiune, a declarării războiului sfânt. care 
va cere acestei linerimi române atâta tărie 
de suflet. atâta eroism, atâta maturitate. 
atâtea jertle cunoscute şi necunoscute. 
atâtea mormminte!(...) Sunt chemări. suni 
îndemnuri. sunt porunci mute. pe care 
numai tineretul le aude şi le înţelege. pentru 
că numai lui îi se adresează. Tiecare 
generație cu misiunea ci în lume.” 

Un fenomen care a otrăvit şi otrâv este 
ŞI astăzi societatea românească este 
colaborarea cu dusmanii intereselor noastre 
naționale. trădarea. Trădarea guvemanţilor, 
trădarea ierarhilor (care nu s-au opus. de 
pildă. dăramării de biserici). trădarea 
intelectualilor. etc. Referindu-se la ofensiva 
bolşevică din 1919, Comeliu Codreanu 
lace următoarea remarcă: “Numai 
intelectualii români erau inconştienţi. 
Intelectualii care au învățat carte şi cari 
aveau chemarea de a lumina calea poporului 
în clipe grele - căci pentru aceasta crau 
intelectuali- hpscau de la datoria lor. Aceşti 
nevrednici. în ceasurile acelea hotărâtoare. 
susțineau că «lumina vine de Răsărit...) 
| rădarea ne-a măcinat puterile ncamului. 
Noi. Românii. nu ne-am aşezat niciodată. 
CU arma 1 mană, în faţa ci: de aceca a pruni 
rădăcini, de aceca trădători! s-au înmuluul 
pe toate cărânle, de aceea toată + iaţa noastră 
de stat nu e decăt o trădare permanentă de 
nea. (...) Pedeapsa cea dintâi şi cea mai 
cruntă se cut inc in primul rând trădătorului 
ŞI numai în al doilea rând duşmanului.” 

Dar vizionarismul lui Corneliu 
Codreanu se ridică la adevăratele culmi 
profetice atunci când se referă la procesul 
de degradare a societăţii româneşti. "De 
vor intră trupele ruseşti pe la noi şi vor ieşi 
învingătoare, cine poale crede. unde-i 
mintea care să susțină că ele vor pleca 
înainte de a ne bolşeviza?”!(...) Cea mai 
mare primejdie naţională stă în aceea de a 
ne fi deformat. de a ne fi desfigurat structura 
noastră daco-romană. dând naştere acestui 
tip de om. creând această căzătură, această 
stârpitură morală: politicianul. care nu mai 
are nimic cu noblețea noastră: care ne 
dezonorează şi ne omoară. Dacă acest tip 
de om va continua să mai conducă această 
țară, neamul românesc va inchide ochii 
pentru totdeauna şi România se va prăbuşi. 
cu toate strălucitele prosrame cu care 
«şmecheria» degeneratului va şti să unsă 
ochii mulțimilor nenorocite.(...) Politicienii 
aceştia, cu familiile şi cu avenţii lor. au 
nevoie de bani. Bani pentru petrecere, bani 
pentru a-şi întreține clientela politică. bani 
pentru voturi, bani pentru cumpărarea de 
conştiinţe omeneşti. Rând pe rând, cetele 
lor se vor repezi şi vor spolia țara. Aceasta 
Va insemna, în ultima analiză. «puvemarea» 
ei, «opera de guvemare». Vor secâtui 
bugetele statului, ale prefecturilor, 
primăriilor.(...) Vor da naştere la alaceri 
scandaloase, care vor inerozi lumea. 
Corupţia se va intinde în viaţa publică a 
țării, cu o plagă, de la cel mai umil slujbaş 
ŞI până la miniştri, (...) De aceea, când ţara, 
soarsă, nu va mai putea să le dea bani, vor 
ceda consorțiilor de bancheri străini. rând 
pe rând, bogăţiile pământului şi, cu ele, 


CORNELIU ZELEA CODREANU 











PENTRU 
LEGIONARII 


VOL. 


EDITURA .TOTUL PENTRU ŢARA 


SIBIU, 1936 
TIPOGRAF A VETO mMLam 


independenţa nauonală.(...) Jos. se vor 
întinde: mizeria. demoraliZarea şi 
deznădejdea. V or muri copiii cu zecile de 
mii. seceraţi de boli şi de mizerie.(_..) Cei 
câţiva oameni politici cinstiţi. câteva zeci. 
poale chiar conducători de partide. nu vor 
mai putea face nimic. Vor fi nişte biete 
marionete...” 

In această situaţie. Corneliu 
Codreanu a avul şi viziunea exodului 
românilor spre alte ţări: "Şi ne vom lua 
traista-n băț şi vom pleca pe alte meleaguri 
ca Să ne câştigăm pâinea şi să văsim 
refugiu de viaţă naţională liberă”. Soluţie 
pe care, insă. el însuşi, pentru persoana 
Sa. arespins-a. ori de câte ori, în vremi de 
erca prizoană. a fost îndemnat să o facă... 

Oare se pulca deseri mar fidel si 
mat <locicnt tabloul societatii noastre 
romaneşti de azi? Categoru. nu. Căci 
astăzi. deşi au trecut GO de ani de la aceste 
spuse ale lui Comeliu Codreanu. aceleaşi 
racile macină societatea noastră: relele 
sociale au rămas aceleaşi. prăpastia dintre 
mizeria unoră şi huzurul celor fără de 
scrupule s-a adâncit. pericolul “luminii” 
care vine de la răsărit bate iar la poarta 
neamului. iar trădarea “muşcă” din nou 
din trupul ţării. 

» 

Pentru Legromuri este cartea unei 
cPOci şi a unui crez. A unui crez pe care 
a reuşit să-l transimită peste timp. peste 
generații. O carte ai cărei adepţi au avut. 
ca ŞI atâția dintre adepţii marilor cărți ale 
lumii, Soarta martiriului. Martiriu profeții 
de INSUȘI autorul ci: “Vor trimite să ne 
prindă şi să ne omoare. Vom fugi: ne vom 
ascunde: vom lupta. lar la urmă vom fi. 
desigur, răpuşi. Căci noi vom fi puţini. 
unnăriți de batalioane şi de reeimente 
IDUegi. Atunci vom primi moartea. 
Sângele nostru, al tuturora. va Cure. 
Acest moment va [i cel mai marne discurs 
al nostru adresat neamului rOMâNese = şi 
cel din urmă”. 
Dar tată că “cel din urmă” discurs a 
invins barierele timpului şi uitării ŞI este 
lot mai actual. la 60 de ani de la 
pronunțarea lui! Martirizarea leoionarilor 
Sub dictatunile lui Carol al lila. a hui 
Antonescu SI Sub cea comunistă nu a 
reuşit să stingă Macăra credinței în 
Dumnezeu ŞI in viitorul neamului nostru. 
ŞI DIC. nevin în actualitate spusele lui 
Nicoale loreu: “Sunt înfrângeri şi sunt 
Mori cari trezesc un neam la viață, după 
cum sunt şi biruințe dintre acelea care-l 
ador”, 

„LA MULŢI ANI, CARTE DE 
EPOCĂ ŞI DE CREZI! 

Erast CĂLINESCU 

(Canada) 











- 


STEI 


A 


A 


PUNCTE CARDINALE 


sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 7 


„35 deanide la 


- 


to Melo: 


E 


IEC VI 2 ianuarie 1891.— 1 noiembrie 1961)... „moarte 


Pe linia mesianismului poetic ardelenesc, ce-şi 
căpătase expresia supremă în poezia lui Octavian Goga. 
Aron Cotruş ne apare drept cel mai însemnat poet mesianic 
al României Mari. Octavian Goga etalase. înainte de 
primul război mondial. un mesianism pe care l-am putea 
numi "provincial''şi"“elegiac'";"cântarea pătimirii noastre”, 
cu toată prevestirea primenirilor viitoare, rămânea doar o 
conjuncturală elegie provincială (amintind mai degrabă 
de jelaniile veterotestamentare ale proorocului leremia): 
“Domol purcede glas de schijă/ De la clopotniţa din 
deal,/ Să povestească lumii jalea/ Instrăinatului 
Ardeal”... Aron Cotruş. cu toate că păstrează o putemică 
notă de ardelenism. aduce în poezia noastră un fel de de=- 
mărginire mesianică, aşezându-se într-o ameţitoare 
perspectivă pan-românească. E ca şi când Goga ar fi fost, 
în ordinea poetică. doar un înainte-merpător, menit să 
boteze în “unda căruntă” a Oltului, ca într-un alt lordan. 
conştiinţa mesianică națională. pentru ca aceasta să-l 
poată primi pe cel mai viguros reprezentant al ei.*Prometeu 
devorat de propriile-i năzuinți”. cum îl caracterizase 
Perpessicius. Aron Cotruş întruchipează un mesianism 
poetic pe care l-am-numi = cu două cuvinte de larpă 


cu cântece năvalnice, cu rumenă pâine,/ imperiale, 
Româniile năprasnice de dincolo de mâine...” (subl. n.). 
După asemenea momente seducătoare de "romantism 
național” (fără de care istoria ar fi insuportabil de searbădă”), 
de regulă spiritele se liniştesc treptat, întorcându-se la 
“realism”, iar viața naţională intră pe un făgaş nonmal. 
trăindu-și maturitatea pe deasupra tumulturilor de ieri... 
Aron Cotruş a fost copilul fidel al vremii sale. 
deopotrivă măreţe şi contradictorii. EI trebuie raportat 
nepgreşit la ea, dar fără să rezulte de aici că. odată întoarsă 
roata istoriei. poetul ar ieşi din sfera noastră de interes sau 
ar deveni doar oglinda nostalgică a unei epoci. Manle 
proiecţii mesianice, chiar când ating utopia. rămân. în 
veşmântul lor poetic, repere de idealitate eternă. 
Mesianismul poetic al lui Goga era expresia unei 
istorii “bătrâne”, înțelepțite în suferința milenară, ştiind că 
implinirile se dobândesc greu şi că nu trebuie să râvneşti 
mai mult decât “se cuvine”. Vizionarismul mesianic al lui 
Aron Cotruş este expresia unei istorii “tinere” (cea a 
României Mari), de un teribilist dispreţ al cumpătării, fără 
experiența înfrângerilor tragice (ce nu vor întârzia să v ină!) 
şi cu convingerea — măreaţă, dar naivă — că nimic nu este 


UN MARE POET MESIANIC 


ocurență în versurile sale — năprasnic” şi “imperial”. 
Poate că poezia *Pleacă. pahamic!” (inclusă în 
volumul de Versuri din 1925). il defineşte cel mai bine. 
reprezentând deopotrivă o ur vivendi şi o ars poetica: 
"Pleacă, paharnic!/ Nu-s voievod desfătarnic,/ nici 
despot muieratic şi darnic...// Doruri ce-n veci nu 
adorm/mă-ncing, nu mă lasă să dorm,/ mă-mping spre 
tot ce-i enorm... |...| Aş vrea să urc, să cresc, să mă- 
mbăv de piscuri, de-azur, de omăv şi-ntregului cer să 
m-arăt...// Marginile-n merssă le-nving// sufletul lumii 
s-ating/ cu gându-mi: lubatic paing...// Bivoli de Năcări 
să-njug/ la lacomul veacului plug...” Toate tendințele 
unieşeşti ale poeziei cotruşiene (G. Călinescu vorbea de 
"un baroc al pipanticului”) clocotesc în “craterul * acestui 
poem. gata să erupă ca o lavă incandescentă: dorunle 
neadormite. tentația enormului. volbura pasională: 
evaziunea spre. piscuri ameţitoare. dez-mărginirea, 
opumurea pe brazde veacului... Ar insemna o simplificare 
pnipită a lucrurilor să considerăm toate acestea doar un 
reflex al “modei poetice” expresioniste. cu acea 
supralicitare estetțică a vitalismului de tip nietzschean; le 
intâlnim lă noi. în epocă. şi la Blaga. Barbu. Crainic etc.. 
dar nicăieri atât de “orpanice” eului linic şi expresiei lui 
verbale. Trei factori se întâlnesc fericit in marea aventură 
a liricii cotrușiene: temperamentul vulcanic'al poetului. 
efervescența națională a epocii și uustul neoromantic al 
expresionismului | 3 

" =* Mesianismul său de avânturi “pretutindenare 

nu poate fî înțeles adecvat decât pe fondul românesc al 
epocii. Aron Cotruș, după inceputuri mai degrabă ureoaie 
(“Arune. Arune. lă versuri mai bune!” îi răspunsese Goga 
candva. lapoşta redacțională a”1 uceatărului ”). s-a implinit 
cu poet în perioadă Întrepginii şi resurecției naționale de 
după primul război mondial. Ducă Gopa fusese tribunul 
strict al Ardealului obidit. Aron Cotruş se vrea tribunul 
descâtuşat al României Mari. prinzând în fuluerarea 
versurilor sale năzuințele cele mai trufaşe ale 
“românismului . E] reflectă poetic starea de spirit reală a 
epocii. exprimată mai ales de generaţia mai tânărâ:*"mareu 
unire” 4 românilor schimbase simţitor harta politică a 
Europei onentale: românii nu mai erau un popor fărâi niţat, 
ci o națiune pulemică, mândră de glorioasa ei implinire şi 
frământată de av ântunile unci eroice ținereți, La asemenea 
răscruci ale istoriei. incredereade sine anaţiunilor cunoaşte 
salturi spectaculoase, orgoliile se umilă şi sentimentul 
unei mari "misiuni istorice” se trezeşte în sufletele 
“iluminate”, Visurile de viitor, exaltările mesianice, iau 
dimensiunile cele mai îndrăznețe (se poate scrie un studiu 
intreg despre obsesia idealizantă a zilei de “mâine” în 
poezia lui Aron Cotruş, care-și intitulează chiar Mâine 
volumul din 1928). ca în finalul cutărui poem cotrușian 
(Eminescu, |939):*.. crește-vor mutându-și mereu, ca- 
n vis, pietrele hotarului/ cu-ostaşivioi/cu pluguri noi/ 





prea mult şi că totul trebuie pe dată asaltat. 

Cât despre “schimbările la față ideologice” pe 
care Călinescu i le reproşa lui Cotruş, ele nu sunt decât 
impresia falsă pe care o lasă această “tinerețe mesianică”, 
bântuită de toate ispitele. dar deplin consecventă cu sine în 
marea! dorință de realizare plenară. Mitul “versatilismului 
politic” al poetului Cotruş trebuie cu necesitate abolit. 
pentru a putea ajunee la înțelegerea poeziei cotruşiene prin 
cd INSAŞI, nu prin schemele noastre ideologice. o Părru 
Opincă nu este o poezie “comunistă”, nici Cânr Omul nu 
este o poezie “fascistă”: ele nu sunt decât expresii poetice 
ale problematicii şi aspirațiilor unei lumi pe care Goga o 
detinise, foame inspirat, prin metafora “mustului care 
fierbe”... 

Cel mai bine îl caracterizase pe Aron Cotruş, încă 
din 1938, regretatul Ovidiu Papadima: Dacă sensibilitatea 
te izolează de real, ancorându-te în reverie. enerpiă te 
inrădăcinează în colectiv şi te împinge către manifest. ŞI d- 
| Cotruș nue unsenzitiy. ci un voluntar în creaţia să literară: 
De aceea. ea nu-şi ajunge sieşi ca o lume. ci creşte «in hume 
ŞI se îndreaptă către lume, Orientată de o concepție precisă 
ŞI severă despre menirea poetului ca glas al vremii sale. nu 
ştii ce să distingi mai lămurit în ea: ceea ce această concepție 
ă dat ca structură temperamentului poetic suu ceea ce din 
acest temperament şi-a găsit îndreptățirile intr-o ideologie 
poetică potrivită. Oricum, așa cum e, poezia d-lui Cotruş. 
renunțând de la început la lumea ei proprie, a devenit unul 
dintre cele mai putemice şi mai impresionante seismoprafe 
ale lumii noastre. In curba amplă a evoluției sale. atât de 
răspicat ondulată în zbuciume, de la social la etnic. închide 
mult din însâşi unma dureroasă şi patetică a drumului 
spiritualității noastre de la război [1918 n. n.) până azi” 
(recenzie la Aron Cotruş; Pesre prăpustii de porrivnicie. în 
“Gândirea”, Nr. 6/ 1938, p. 333). 

Din nefericire, acest "mistic? şi “vizionar” al 
“românismului” a fost nevoit să-şi petreacă depaite de țară 
ultima parte a vieţii: mai întâi în Spania (unde va serie-o 
lrumoasă Rapsodie iberică. după ce dăduse cândva o 
Rupsodie ducă...) apoi în Statele Unite (unde se și află 
ingropat, la Detroit), Unii şi-l amintesc ca pe un Anteu 
care-şi pierduse vlapa prin despărțirea de solul matern. 
Printre ultimele lui versuri figurează şi acestea (dinu-un 
amar Psalm rominesc) *Ruptu-mi-am, Doamne, drum, 
prin nămeți și prin cuţitele vântului/ copilandru, cu 
crucea de foc a cuvântului..,/ Carpaţii trecutu-i-am 
peste vămile cucului/ cu pasul fără de popasuri al 
haiducului.../ Fermecat ca-n povești de țara doinei și-a 
visului /apucat-am drumul întortocheat al proscrisului... 
|...] Azi, aici, lângă groapa de fiecare zi a Soarelul,/ 
mușcat de cânii timpului, tâlharului/ cu inima sfâșiată 
în crengile uscate ale cuvântului,/ iată-mă, Doamne, pol 
şi singur spre chilia cea strâmtă a mormântului!” 

Adolf VASILESCU 








Întru pomenirea lui Aron Cotruș și a portretelor lui lirice 


IO ARON COTRUŞ 


lo Aron Cotruş, 
vrednic rumân. 
turmele mari de cuvinte îmi mân 
prin Carpaţi românești şi, cu pumnul căuş, 
beau din Mureş, din Olt, din Tâmave... 
surd îs la şoapte gângave 
şi-aud numai glasuri uriaşe 
de aspre mulțimi nevoiaşe, 
glasuri năprasnice; crunte, nebune, trufaşe, 
ale zilei de mâine chemări şi porunci, 
peste munții silhui, peste râpile-adânci: 
aud şi văd armate, 
la hotare visate: 
daco-romane, flămânde, cumplite armate 
de loni uriaşi ce cu gândul departe 
şti-vor să-nfrunte primejdii şi moarte. 
pentru vin, 
pentru pâine, 
pentru ziua de mâine, 
pentru al neamului împărătesc destin. 
pe care-l presimt, pe care-l aştept, 
cu doruri năvalnice elocotindu-mi în piept. 
lo Aron Cotruş, 
rumân de peste munţi, 
din stirpea iobagilor trudnici şi crunți, 
car! nu se potienesc pe nici un urcuş, 
furtunatec m-am născut să vestesc 
în grai românesc, 
cu aspre cuvinte, 
străbune şi sfinte. 
zboruri înalte spre-amețitoare ținte. 
Istoria, moartea de-a curmeziş mi s-au pus; 
ŞI nu m-au răpus, şi nu m-au răpus... 
lo Aron Cotruş, 
om cu pofte mari, 
mai cale mocâneşte prin munţi legendari 
şi sfarm în măsele al vremii căluş... 


Pt. conformitate, 
Răzvan Codrescu 


Notă; Acest text datează de la începutul anilor "80. 











PAG. 8 NR. 9-10 sept.-oct. '96 


PUNCTE CAADINALE 








Mis-a întâmplatnu demultsă 
fiu surprins de asemănarea tematică 
şi de atmosferă dintre două compoziții 
artistice altfel situate în zone culturale 


net deosibite: piesa Strunga, 
interpretată de cunoscutul grup vocal- 
instrumental Phoenix şi poezia Peste 
vârfuri a lui Eminescu. Apropierea 
poate şoca prin "impolitețea” ei, dar 
cred că pietismul excesiv dăunează 
creației autentice, reducând-o la un 
singur tip de mesaj. 

Invitaşadar cititorii să revadă 
acele versuri eminesciene, ascultând 
totodată tânguirile melancolice ale 
blockflâte-ului din Strunga (albumul 
Mugur de fluier) ce învăluie peisajul în 
culoarea dulce a sunetului de corn 
sau de bucium, şi cele două creaţii se 
vor integra de la sine într-o minunată 
unitate organică. Către această 
impresie conduc şi alte elemente 
comune, pe care le vom examina mai 
jos. Deocamdată, să recitim împreună 
versurile care l-au pasionat şi pe un 
mare filosof al culturii ca Blaga. 


Peste vârfuri trece lună, 
Codru-şi bate frunza lin. 
Dintre ramuri de arin 
Melancolic cornul sună 


Mai departe, mai departe, 
Mai încet, tot mai încet, 
Sufletu-mi nemângâiet 
Îndulcind cu dor de moarte. 


De ce taci, când fermecată 
Inima-mi spre tine-ntorn? 
Mai suna-vei, dulce corn, 
Pentru mine vreodată? 


Poemulemană parcă un suflu 
mistic, poartă amprenta unei anumite 
fervori, de o lină tandrețe, pe care o 
vom bănui din capul locului dăruită 
zeiței Diana - denumire romană (alături 
de alte atribute specific latine) pentru 
o străveche divinitate geto-dacă 
“guvernând sacralitatea vieţii 
sălbatice”, cum este descrisă, în parte, 
de istoricul religiilor. 

Pentru susținerea acestei 
perspective pledează certe trăsături 
comune ale substanței lirice, căci din 
“decorul” ambelor texte fac parte 
imagini ca: noapte, lună, codru, corn, 
un anumit dor încercat de “inima 
fermecată”, sau “incolțită”, cum 
glăsuiește cântul, sugerându-l şi 
printr-un timbru sonor pe măsură. În 
cazul stihurilor poetului național, 
referirea la această divinitate este 
probată şi direct, expresia "codru-și 
bate frunza” figurând şi în poezia .. Diana. 

Având afinități cu luna, cu 
pădurea și cornul - căci e și zeiță a 
vânătorii - ea este In același timp 
vânatul cel mai prețios pențru 
“zănaticii” ei, termen provenit din 
“"zânatic” <dianalicus, după cum arată 
magistrala inducție etimologică a lui 
Haşdeu 

Adorația "dianatică”, actul de 





contemplație a Dianei corespunzând 
unui gen de cunoaştere absolută, 
presupune odată cu această fermecare 
a inimii (smintire sacră care aminteşte 
într-un fel de “nebunii” întru Hristos), şi 
moartea mistică, a cărei alegorie a fost 
fixată în mitul lui Acteon, vânătorul 
vânat. Din toate acestea, versurile 
populare rețin doar aluzii: 


Sunt din cei ce-mpuşcă-n lună, 
Care noaptea-n frunze sună, 
Feciori de lele nebună. 


Aceşti “feciori de lele nebună” 
care îşi fac veacul “în pădurea de la 
strungă”, încercând s-o vâneze pe 
Diana (să "împuşte luna”), nu sunt 
urmaşii acelor “zânatici'? Dacă e aşa, 
să însemne aceasta că vechea zeitate 
mai supravieţuieşte astăzi doar în regim 
nocturn, cum îi este şi felul, dată fiind şi 
suprapunerea creştinismului? S-ar 
păreacătextul popular, cules şi prefăcut 
într-o baladă de artistul Nicolae Covaci, 
păstrează această taină. Un indiciu în 
plus ar fi acelaşi aspect “nocturn” 
manifestat şi în plan sociologic. 
Imaginea haiducului lunatic care stă la 
strungă şi avertizează, îngânându-şi: 


Feri în lături, măi creştine, 
Dacă vrei să treci cu bine, 


este descrisă ca şi cum ar fi un 
succedaneu al vechiului adorator 
supraviețuind în inconştientul colectiv. 

Ca o paranteză, poate că 
denumirea turcească Deli Orman 
desemnează nu doar o metaforă 
curentă despre “nebunia” pădunlor. (Se 
ştie, mai ales de la Shakespeare, că 
antiteza pădure-castel o semnifică pe 
aceea dintre inconştient/nebunie şi 
conştiinţa lucidă). Numele ar putea da 
seama de unele ritualuri observate în 
umbra pădurilor din sudul țării, ulterior 
uitate. Numai haiducul a rămas într-un 
fel omul Dianei, plasat în acel orizont 
religios cu prețul de a părea un întârziat 
al istoriei. Substituirea de planuri nu 
rămâne însă fără urmări: dacă el îl 
înlocuieşte pe fostul sacerdot atunci, şi 
domeniul de acțiune e altul: în locul 
conştiinţei religioase, “inconştientul” 
geografic şi social, căci voinicul 
acționează ca agent şi supapă de 
echilibru, luând de la bogat şi 
făcându-le dreptate celor năpăstuiți, 
ducându-şi traiul între civilizaţie şi 
sălbăticie. Tocmai această funcție, ca 
şi disprețul față de moarte, au fost 
reținute de memoria populară în 
legătură cu persoana lui. Lucian Blaga 
a şi arătat, de altfel, că el reprezintă 
arhetipul bărbatului în sufletul etnic 
românesc. 

Cât priveşte atitudinea 
specifică față de moarte, ea işi adună 
apele din mai multe izvoare, dintre care 
unul ar putea avea conexiuni, cuvechiul 
cult al “Dianei”, fiind vorba despre 
aspecte amintite deja: cunoaşterea 


moarte față de condiția anterioară, 
moartea fizică apărând ca prețul 
neînsemnat ce trebuie plătit. 

Pentru Eminescu, influențat de 
metafizica budistă, aceasta se traducea 
prin stingerea în Unul/Tot, de care pare 
a-i aminti sunetul de corn din poezia 
noastră, îndulcindu-i sufletul cu dor de 
moarte. 

Voi lărgi acum cercul 
investigațiilor cu încă o operă literară, 
Noaptea de Sânziene a lui M. Eliade”, 
pentru a urmări mai de aproape unele 
persistenţe ale acelui substrat religios: 
cadrul lui natural (pădurea) şi vocația 
“morții inițiatice”. 

Personajul principal, Ştefan 
Viziru, pendulează între creştinismul 
loanei, soția sa, şi lleana, prezență 
feminină cutrăsături de zeitate păgână, 
pe care ar vrea să le poată iubi în 
acelaşi timp. (Şi acesta e unul dintre 
mesajele-cheie ale cărții: solidaritatea 
autorului ei cu propria generație, 
destinată să experimenteze dureros 
această ambivalenţă: asumarea totală 
a creştinismului, fără a-şi neglija nici 
apartenența la o valoroasă tradiţie, 
căreia îi datorează apetitul pentru 
transfigurarea morţii, repotenţat de 
trăirea creştină.) Numele ultimei se 
completează cu apelativul “Sânziana"” 
(din Sancta Diana), chiar eroul spunând: 
.„ecalleana Cosânzeana” (II, p. 258). 
Oricum, ea se află într-o relație specială 
cu pădurea, subliniată de propriile 
cuvinte: "mi s-a făcut dor de pădure” (|, 
175), sau: "Mi-e frică de tine la lumină, 
printre oameni. Te pierd. Te trezeşti şi 
uiţi de mine. Îmi place aici, în întuneric, 
între arbori, numai noi doi, singuri. În 
pădure simt că poți să fii al meu” (II, 
92). lar Ştefan se miră la rândul lui; “Ce 
i-ar fi venit unei fete tinere şi frumoase 
să se plimbe (...) singură, in pădurea 
de la Băneasa?” (II, 184-185), 
mărturisind că în acel solstițiu al anului 
1936 se simţise ispitit să se plimbe prin 
pădure, prilej cu care o întâlneşte. Aici 
îi povesteşte şi de vechea lui "prietenie" 
cuun arici, amănuntde loc întâmplător, 
căci el întregeşte scenariul naturii 
sălbatice, iar, pe de altă parte, ariciul 
îndrumă spre “iarba fiarelor”, care poate 
descuia orice uşă, deci şi poarta cerului 
în Noaptea de Sânziene. 

Mai mult, ultima întâlnire se 
petrece tot într-o pădure, ea fiind şi 
scena morții lor violente, care, prin 
calitatea trăirii ultimei clipe (beautitu- 
dinea contopirii sufletelor), dobândeşte 
statul de moarte mistică. Viziru o 
recunoscuse demult ca “ursită” şi 





ș 


ii 


N 


| Ii 
| zar 
Miu ȘU A 





> ” i Ş 
a a -y A. &) 
pu Di = 
SR p y 
j 
/ ș> ) ş 
p [ip] Ş ş f ) | j /, 
j i 4 A 
Ă | j N 4 A 4 -- 
y j 4 i x 
, € D 
i i 
i j (4 






“mireasă” a lui, imagini care ne 
transpun în atmosfera “Mioriţei”! Şisă 
nu uităm, prietenul lui, Biriş, moare în 
beciurile Securității, recitând aceeaşi 
veche baladă românească. 

Toate personajele principale 
din această carte mor. Ştefan, loana, 
Ileana, Biriş, Bibicescu, Partenie, 
Cătălina, Weissman, de parcă acesta 
ar fi destinul lor comun. Fără îndoială 
că una dintre temele propuse de autor 
în roman este “enigma morţii 
colective”, asupra căreia avea să se 
aplece şi în memoriile acelor ani 
halucinanți, când sacrificiul personal, 
moartea, erau exaltate de o întreagă 
generație care descoperise şi vocația 
socială a voinicilor de odinioară. 

Dar comuniunea cu 
substratul arhaic reprezentat aici de 
sânziene şi de moartea pe care o 
implică tangenţa cu ele, nu se 
celebrează oricând şi oricum. Căci 
zânele, numite şi iele, am văzut că 
posedă şi o componentă nefastă, 
împingând la excese pe cei care 
neglijează riturile. Străvechea 
înțelepciune populară ştiuse să 
pondereze acele aspecte exclusiv 
“nocturne”, iraționale, fixând 
celebrarea Sânzienelor într-o singură 
noapte, înaintea celei mai lungi zile 
din an (însăşi păstrând obiceiuri ale 
unui cult solar). În aceste condiții, 
cele două tipuri de sacralitate se 
echilibrează într-o veritabilă 
coincidentia oppositorum, care 
restituie sensul totalității, al unei trăiri 
plenare, dar cumpănite. 


După hiatusul provocat de 
război şi perioada implantării 
comunismului, figura haiducului avea 
să țâşnească iarăşi din străfunduri 
(împreună cu pasiunea romantică 
pentru cântec şi poezie), odată cu 
generaţia tinerilor din anii '60, fiind 
preluată în creațiile artistice - pe nivelul 
muzicii pop-rock - ale unor grupări de 
excepție, cum a fost Phoenix. 
Ascultându.-i, e greu să nu-ţi vină în 
minte profeția poetului generației 
precedente, Radu Gyr: 


Ne vom întoarce într-o ZI 
Ne vom întoarce ca un fum, 
uşor, ținându-ne de mâni 
toți cei de ieri în cei de-acum, 
cum trec fântânile-n fântâni. 


Florea TIBERIAN 


* Ed. Minerva, Bucureşti, 1991, 2 vol. 







| Ş 
e i N 
A | 





„DP - . 
Oa tă TI, 
. EN 2 " ă 


a A NN SNaza 4] 


absolută a divinității echivalează cu o Ilustraţie de Ştefan ORTH FIER - 




















PUNCTE CARDINALE 


După popasul lângă racla încinsă a Papei Anastasiu II (Cântul XI), Dante şi Vergiliu pătrund în 
cerculalşaptelea, păzit de Minotaur. În primul brâu sunt pedepsiți violenţii împotriva aproapelui (Cântul 
XII), afundați în sânge clocotitor, supravegheați şi torturați de ceata Centaurilor. Nessus (unul dintre 
Centauri) îl poartă în spinare pe Dante spre cel de-al doile 
împotriva lor înşile (Cântul XIII, pe care-l publicăm în acest N 
(primii prefăcuți în copaci bântuiți de Harpii, ceilalți goniți şi 
sinucigaşi, Dante vorbeşte cu Pier della Vigna (fostul ca 


florentin rămas neindentificat (cel ale cărui cuvinte încheie Cântul de față). 


llustrația este a lui Gustave Dore. 
SIX Ya în jza Sa * ? ct, ) 
za AN Lt = 4 

II ea. 


ad 





o aj N - în 
Sa SL = 
N Sai Ri seh 





INFERNUL 
Cântul al treisprezecelea 

1 Nicinutrecuse Nessus vadul bine 
când noi am apucat printr-un desiş 
pe unde drum să-şi taie n-avea cine. 

4 Nicipicde verde, ci doar sur frunziş; 

Nici drepte crengi, ci-n noduri răsucite; 
nici poame, ci-otrăvit mărăciniş. 

7 Hățişun numai ţepi, aşa cumplite, 
nici din Cecina la Corneto nu-s, 
unde se-ascund jivinele stârnite. 

10  Pe-acolo Harpii — hâde de nespus, 
ce din Strofade i-au gonit, cobind, 
pe-ai Troiei fii — culcuşul şi l-au pus. 

13  Auchip de om, dar aripi largi întind 
şi gheare scot din pântecu-mpănat, 
pe crăcile copacilor bocind. 

16  Grăi Virgil: “Să ştii că am intrat 
de-acum în cel de-al doilea ocol 
şi vom cunoaşte că s-a fost gătat 

19  doarcând simţi-vom pală de pârol; 
ja seama, căci vedea-vei ce n-ai crede, 
din gura mea, că-i adevărul gol!” 

22  Simțeam de pretutindeni cum purcede 
un vaiet lung, dar lume n-am văzut 
şi stam nedumenit că nu se vede .. 

25  Credeucăelcredea c-aş fi crezut 
că s-ar afla pe după trunchiuri gloate 
ce s-ar feri de noi, gemând pierdut; 

28  de-aceea domnul meu îmi zise poate: 
“De-ai frânge-o creangă, limpede i-ar fi 
că te înşeală gândunle toate”. 

31 Atunci să rupă mâna mea-ndrăzni 
o mladă dintr-un arbore spinos... 

“De ce mă laşi beteag?”, se tângui 

34 acela; şi, un sânge negricios 
vărsând, urmă. “De ce mă urgiseşti? 
Cum poți să fii atât de nemilos?! 

37 Încioate suntem duhuri omeneşti, 
dar suflate de şerpi să fie-n loc, 
tot s-ar cădea pornirea să-ţi struneşti!” 

40 Cum lemnul verde, dacă-l pui pe foc, 
cu-o parte arde, cu-alta doar musteşte 
şi sfârâie-ntr-al flăcărilor joc, 

43 lafelvedeam că rana şiroieşte 
și sânge şi cuvinte! Deci scăpai 
frântura jos, simțind cum teama-mi creşte 

46 Atunci Virgil "O, duh ce pace n-ai, 
de-ar fi putut acesta dinainte 
să creadă ce la rândul meu cântai, 





49 


52 


95 


58 


61 


64 


67 


70 


73 


76 


79 


82 


85 


88 


91 


94 


97 






d .. . 
v s a o Ad în i me Ie 
[7 i eh ay e Pă Pe d AA i pe 
AP, e Dn RR Te pie te pp n Sa a IP Lee 
h i pa e a a e Se Re ag de, i Zi E Spre 
DL > Sa A A Eee te po otăe cet 3% i CANI e Ya 


s-ar fi purtat cu tine mai cuminte! 
Ci necrezând, l-am îndemnat la rău 
Chiar eu, şi tare mă căiesc altminte. 
Dar spune-i cine-ai fost, ca duhul tău 
să-l pomenească aceasta, drept răsplată 
în lume sus, când va ieşi din hău” 
Jar trunchiul: “Într-atâta mă desfată 
cuvântul tău, că n-aş răbda să tac: 
fiți buni Şi-mi ascultați povestea toată. 
Sunt cel ce două chei ştiui să-mi fac 
spre inima lui Fredenc, pe care 
puteam oricând s-o-ncui sau s-o desfac, 
cum nimeni altul nu era în stare: 
înaltei slujbe i-am jertfit, cu zel, 
şi somnul meu şi-ntreaga mea sufiare. 
Dar târfa ce se lăfăie de fel, 
de când e lumea, prin crăieşti palate, 
vierme-al puteni şi obştesc măcel, 
stârni-mpotnivă-mi sufletele toate; 
pe crai stâmiţii l-au stâmit şi-n fine 
mi-au fost în plâns mărinle schimbate. 
Scârbit şi-mpovărat de-aşa ruşine, 
crezând s-o pot spăla cu-al vieții preț, 
eu, dreptul, m-am făcut nedrept cu mine. 
Dar jur pe trunchiu-acesta pădure 
că nu-mi trădai stăpânul niciodată, 
căci demn fu el de cinste şi măreț. 
lar dacă unul dintre voi, vreodată, 
sui-va-n lume, risipiţi ocara 
şi pomeniți-mi fața-adevărată“ 
Stătu puțin, şi-apoi: “De tace-amara 
lui voce”, zise domnul meu, “grăbeşte 
şi-ntreabă-l tu, să-i uşurezi povara” 
Răspuns-am eu: “Mai bine-l iscodeşte 
chiar tu, ce ştii să-mi tălmăceşti dorința; 
pe mine unul mila mă zdrobeşte!” 
Şi-atunci Virgil; '“Aflându-ți suferința, 
acesta-ți va-mplini fierbintea rugă, 
duh ferecat; dar dacă ai putinţa, 
mai spune-ne cum duh şi buturugă 
se-mbină-aci şi dacă din strânsoare 
i-a fost menit vreunuia să fugă“ 
Suflă din greu atunci şi-acea suflare 
de trunchi rănit în chip de grai se-ngână: 
"Nu lung va fi răspunsul la-ntrebare. 
Când, ridicându-şi viața cu-a lui mână, 
hainul duh de trupu-i se dezbracă, 
Minos în brâna cea de-a şaptea-l mână. 
Nu-i rânduit în care loc să zacă, 
ci la-ntâmplare prin hăţişuri cade, 
prinzând acolo rădăcini să facă. 


, 


a brâu, unde pătimesc sufletele violenţilor 
umăr), adică ale sinucigaşilorşi risipitorilor |. e 
sfâşiaţi de haite de căţele flămânde). Dintre | __ Ei 
ncelar al lui Frederic II) şi cu un personaj |. D ANT 
m tit si Ș SA e d N sita fă E pi YI 
Pc onauăversiune 
ii “într-o no uă versiu! le ep 
A? i As A de PD 2 IP aia NE VE 0 
„„ românească de Răzvan 


sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 9 

















4 ri aha Ş si 
705 XI Ă Pi 4 apa pr z 
Ă > e, 4 3 De, VA vb Ă Dos 4 apă Z, Si SR . 
a PU ra Dar se tip Pe ae tie A 2 A Fa Pa di 2 7 PY 
iul « j 4 da”, FD 
P pi ad. SD 

x £ AA de € = E î 

€ Pe 4 mai, Ă PI ARS 
a 

ă « 


a i 
= Fes C 
+ piine 
, e ADE PE i! 07 A m d p. 
4 A dr pi 7 ) 
ă p Co Aa ia pp ee Pe da 0I 
Fi aa 7 
. ” 
. x 
a y PA Se Pa 000, A ua 
sa Ri a DV Da 97 Mei 7 
a 0 ia d 4 


So a) 
Su 
Ps i 

RI 
era (2. 


Bia & 


pa 
Pa, 





e si Ag = 





= pia Pa Sai E i .p> er y 
4 4 A ' Snitel i 
i sud ay rit E star a EC 6 
A . d: e ai În 
x, » A Pe . 4 A a pt 


ma 





100 Stufos copac se-nalță-n timp din mlade, 
iar Harpiile frunza-i smulg apoi, 
ca el, prin răni, durerea să-şi sloboade. 
Ca toți ceilalți, ne-om căuta şi noi 
pierdutul trup, dar nu spre re-ntrupare, 
căci ce-ai zvâriit nu poți primi-napoi. 
Pe-aci ni-l vom târi şi fiecare 
va spânzura,-n pădurea blestemată, 
de-acelaşi pom în care umbra-şi are” 
Aveam spre trunchi privirea îndreptată, 
crezând că mai voia să ne cuvânte, 
când larmă auzirăm deodată, 
aşa cum fac când prind să se avânte 
pe urmele mistrețului hăitaşii, 
cu lătrături şi crengi în goană frânte. 
Ci iată că veneau, iuțindu-şi paşii, 
din stânga noastră, goi şi-nsângeraţi, 
doi inşi pe care-i hăituiau vrăjmaşii 
Întâiul: “Vino, moarte, să mă-nhaţi!” 
iar celălalt, zonind să țină-aproape: 
“La Toppo,-n luptă, atât de avântați 
nu-ți fură paşii, Lano, să te scape”. 
dar cum suflarea-abia şi-o mai trăgea, 
ajunse într-o tufă să se-ngroape. 
O haită-ntreagă-n urma lor gonea 
de negre şi flămânde-n veci cățele, 
cum fug copoii prada să şi-o ia. 
127 În cel căzut cumplitele măsele 
şi-nfipseră, prinzând a-l hăcui, 
şi-apoi în hălci târându-l după ele. 
De mână domnul meu mă însoți 
spre tufa năclăită-n sânge, care 
nu prididea-n zadar a se jeli: 
“O, Giacomo da Sant'Andrea, oare 
ţi-a folosit să-ţi faci din mine scut? 
De vină-s eu c-osânda ta e mare?!” 
Grăi maestrul către cel durut: 
"Au cine-ai fost, de sângerezi cu jale, 
în tufă blestemată prefăcut?” 
Şi-acela: “O, voi, suflete ce-n cale 
ați prins urgia ce-mi fu dat s-o-ndur, 
de-am fost rămas cu ramurile goale, 
vă rog să-mi strângeți frunzele-mprejuri 
Vin din cetatea aspru încercată 
de vechiu-i zeu, ce socoti sperjur 
că-n urmă lui loan fi fu-nchinată. 
De n-ar mai fi din antica-i statuie 
pe podul de la Amo o bucată, 
cei ce-au trudit noi temelii să puie 
pe ce-a lăsat Attila-n urma lui, 
n-ar fi-nălțat nicicând vreo cetățuie. 
151 Eu loc de chin din casa mea-mi făcui” 


103 
106 
109 
112 
115 
118 
121 


124 


130 
133 
136 
139 
142 
145 


148 


Note: 


Versul 8: Între Cecina şi Cometo se intinde maremma toscană 
(linut de mlaștini şi păduri). 
Iersul 25: În original, aliteraţie celebră: Jo credo ch ei cnederte 
ch i credesse, A 
lersul 46: Referinţă la Eneida (IUL, 22 şi urm.), unde Vergiliu 
inchipuie ceva asemănător, legal de mormântul lui Polidor, 
lersul 64: “Târta” reprezintă invidia. 
Versul 115 şi urm: Cei doi sunt Giacomo da Sant Andrea | 
(padovan) şi Lano da Siena. | 
Versul 118: A doua moarte, cea a sulletului. 
Versul 120; Lupta de la Toppo a avut loc în 1287, | 
Versul 143 şi urm: Tradiţia spune că Florența a trecut de sub 
protecția lui Marte sub cea a Sfântului loan Botezătorul. Un tors, anbuit 
lui Marte, a dăinuit pe Ponte Vecchio până spre jumătatea secolului XIV, 
Distrugerea Florenței de câtre hunii lui Attila este doar o legendă (probabil 
şi o confuzie cu Totila, regele ostrogoților). 
Versul 151: În original: lo fei giuberto a me de le mie case (Eu mi- 
am făcut spânzurătoare din casele mel). 








= mai 








a 


„său de liturghisitor?[ =], po 5 n re 


i 






, 
— 
53 


3 EN 0-3 „4 E 
PPS ore reule ata se. strecoară 


printre două riscuri. de eroure şi de păcal i mai multe şi mai grave pohoase decât se crede 


ca o corabie p& "0 mare cu adâncimi 


necunoscute; şi-cu, fund stâncos: tunul -estes 


formalismul, căderea în rutină, indeplinirea 
mecanică slujirii, ritualisipul: Săvârşirea 
„cultului fără convingere, fără căldură. fără 
adeziune interioară. fără fior stânt[ ,.] Celălalt 
este mepolrivireu Unire cuvăntul ŞI făpla- 
preotului. desmânţirea predici prin Uraţa " 
persenală” trăirea în indiferentă morală sau 
char în păcatele lumii. “0 “sumă de 
inconvenielite“şrvabâteri cafe s-ar putea 
cuprinde în ipocrizie, în sensul cel mai largal 
cuvântului. [...] > Du | 
Cultul creşun este cult înduh şi adevăr: 
este o mamiestare a credinței şi a evlaviei, a 
unu! sentiment curat, înălțător,. mântuitor. 
Nesocourea caracțerului lui sfânt şi sublim. 
face dintr-un „act, de. adorare. un -adevărat 
blasfem. a d ee a E arati 
Preotul trebuie să, mediteze, cu 
cutremur asupra ăcestui lucru. pentru a nu 
deveni. din ierurg. un profanator. EI trebuie 
să se ştietotdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. 
Căruia | se adresează cultul ca un“suprem 
omagiu. că actul religios cel mai important, şi 
să sereculeagă în adâncă stăpânire ue sine şi 
linişte, înatitudine de respect, d&'smerenie, 
de inălțare sufletească. Cum s-ar putea cere 
credincioșilorevlavie şi respect pentru cult. 
dacăpreotul nu va învăța aceasta cu exemplul 
A învăţa pe credincioşi una, fie şi cu 
săvârşirea mecanică a cultului,-prin simplă 


smeeaaa „aCilirea.Ev anghelici şi a'rusăcțunilor, şi a face 
39 9 aha, b sluji ca preorși a (fai Ca uh br de lume. 


esteocontradicţie care aduceclerului şi Bisericii 


de obicei, E To 2000 


m ear ae 
Sie = 


5% Obişnuința cu 
impresia că elese suportă ca un lucru firesc; în 
realitate, Bisefica a pierdut Și ar mai putea 
pierde din cauza neridicării şi. nemenţinerii” 
clerului la nivelul sfintei lui datoriişi răspunderi 
înaintea lui Dumnezeu şi a credincioşilor, +* 

In misiunea “sa sacră. preotul este nu 
numai un liturghisitor, un propovăduitor şi 
tălmăcitor al cuvântului lui Dumnezeu, ci şi un 
director de conşiiințe. un educator, în înțelesul 
cel mai înalt şi.mai cuprinzător al cuvântului. 

"Bona purtare nu se învaţă însă niciodată doar 
ca un principiu teoretic, abstract. ca o regulă 
de ştiinţă. Puterea ei este, de când lumea, 
exemplul; şi nu doar cel de o dată. ca o probă. 
ca o demonstrație. ci cel de totdeauna. ca o. 
deprindere. ca oconcepție. ca un mod de viaţă. 


Ceea ce Evanohelia cere ca o dovadă de credință - 


tuturor creştinilor. adică să se cunoască după 
roadele lor, cere cu atât mai mult preotului. ca. 
luminător, ca părinte, ca păstor. ca duhovnic şi: 


ca judecător al credincioşilor. Zicala populară: 


«Să taci ce zice popa, nu ce face popa» nu este 
0 scuză şi o indulgență acordată preotului, 
pentru slăbiciunile lui omeneşti; este mai 
degrabă o judecată, o apreciere defavorabilă, 
care nu-l justifică şi nu-l onorează. Ea constată 
inconsecvența lui, nepotrivirea dintre ceea ce 
învaţă pe alții şi ceea ce face el însuşi, având în. 
plus asprimea şi gravitatea unei.sentinţe care 
din-păcate generalizează, ca şi când predica 


uituror preoților ar fi lovită de nulitate prin. 


inconsecvența dintre cuvânt şi faptăa unora [...] 

Este drept că lumea judecă uneori după 
impresii, după zvonuri. după părerile şi usturile 
ei, că cere uneori preotului tocmai ceea ce nu 
este potrivit cu chemarea lui. cădiferiți oameni 
au diferite păreri despre acelaşi preot sau despre 
aceeaşi faptă, că este greu ca preotul să facă, în 
acelaşi timp şi fel. plăcerea tuturor dar este cu 
atât mai adevărat că preotul care îşi onorează 


>numele şi misiunea se impune respectului 


credincioșilor. Un preotbun poate [i criticat de 


unii sauun preot rău poate fi lăudat de alţii, dar 
„acestea sunt capricii sau excepţii de judecată, . 


care nu pot fi normative în aprecierea preotului. 
Este dimpotrivă regretabil când preotul, pentru 

. ă Fa 
plăcerea sau interesul unora, se lasă abătut de | 


24190 5 J | în A 
liturehisitori, sacrifică gustului lumesc melodia 


bisericească. afectând cântare de spectacol: 
alții. dimpotrivă, înedcă oraiul şi înțelesul 
frumoaselor rugăciuni într-o litanie grăbită, 


Ta mormăită sau stâlcită, fără suflet, fără nuanţă. 
asemenea stări face 


lerureii şi sfinte taine pline de tâlc adânc şi de 
simţire creştină sublimă sunt «rasolite», uneori 
cu condamnabilă nepăsare, nu numai pentru 
pietate: ci şi pentru bunul'simţ. Credincioşii, 
observăşi murmură. văzând în asemeneapreol 
“un simplu profesionist grăbit -să scape de o 
formalitate. - Sas i: 
“Păcatele preoţeşti se exagerează şi se 
generalizează. Dacă un preot dintr-o sută e 
cunoscut ca lacom şi beţiv. afemeiat sau 


/neoliei 









Această disproporție între. cerințele 
misiunii lui sacre şi puterile lui de om, între 
lucrul lui Dumnezeu. pe care îl are de săvârşit, 
şi slăbiciunea lui, această măre distanță dintre 
caracterul. şi rostul ceresc al Slujirii lui şi 
mijloacele lui de muritor, această nemăsurată, 
şi sublimă nepotrivire între esenta şi țelul 
preoţiei şi instrumentul slab care este. ca om, 
preotul, trebuie să constituie imboldul, biciul 
care să lovească. uneori usturător şi sângerând, 
în inima de om a preotului, pentru ă-l ține 
continuu treaz. cu ochii şi cu gândul la 
sfințenia. la măreţia. la răspunderea slujirii 
lui [...] : na 
Aceasta este situația şi aceasta-i datoria 


“lumeca papii Sixt IV, Inocenţiu VIII, Alexandru 


“ce creştea şi mocnea cu izbucniri de revoltă. iar mângâi 


decăzut, opinia zisă publică întinde păcatele şi . preotului. Luat dintre noi, unul ca noi, tras în 
critica lui la toată taoma. Ceea ce poporul jos de legea gravităţii pământului, el trebuie 
biciuieşte cu gluma. cu ironia. cu anecdota. totuşi să năzuiască şi“ să izbutească să se 
răuvoitorii tagmei preoțești biciuiesc cu critica — ridice deasupra noastră, să ne întreacă pe toţi. 


severă, excesivă. unilaterală. nedreaptă. Din să ne indrepte şi-să ne conducă pe noi, să ne 


puținele pretexte pe care le au sectanţii de a * cheme după el. să ne înalțe cu el. Deşi legat 

defăima clerul şi Biserica, cel mai multspeculate “ca noi toți de condițiile vieţii pământeşti. deşi 

suni scăderile preotului. * „o trăind intre noi, eltrebuie sătindă a se elibera. 

i Aceasta este o regulă generală. Nu este moral de condiţiile vieţii noastre vulgare, ase 

sectă care să nu critice cu severitate viața ridica deasupra nivelului comun. a trăi 

clerului. să nu exagereze şi generalizeze sulleteşte în atmosfera şi in condiţiile vieţii 

slăbiciunile lui, să nu-şi facă sieşi merite din morale evanehelice. a se îmbunătăţi şi 

Critica lui. Această deprindere nu vine deacum.  desăvârşi. Ri 34 

ci de demult. Ea este moștenită. şi nu din “ Slujirea şi-vieţuirea lui se realizează 

Biserica Ortodoxă. Se știe că revolta religioasă “într-un climat moral deosebit de cel al vieții 

a prereformatorilor şi a reformatorilor, ca şia comune, EI stă sufleteşte la o altitudine 

unor secte medievale anterioare Reformei. era superioară celei lumeşti. El nu trăieşte doar 

mai ales un protest vehement împotriva vieţii cu pâine şi pentru pâine. cu trupul şi pentru 

clerului superior şi amonahismului. Priveliştea trup; el trăieşte şi cu cuvântul lui Dumnezeu 

papalității şi a curiei corupte a Renaşterii, a *şi pentru cuvântul lui Dumnezeu. trăieşte 

episcopatului medieval princiar. care trăia viaţă ideal, în regiunea înaltă a spiritului. trăieşte 

de lume, în gusturile şi în păcatele aristocrației. . viaţa şi misiunea harului divin. trăieşte 

laice, iubitoare de avere. de last, de distracuie. - transtormarea om 
de plăceri, de aventuri. de intrigi. de lupte. nu Dumnezeu. trăie 
putea fi decât scandaloasă pentru orice om 
doritor de îndreptare şi velos de prestipiul 
Bisericii; In fruntea tuturor plângerilor şi 
criticilor este cea privitoare la viaţa clerului. 
Cu toată violenţa şi patima puse de Luther în 
combaterea papalității, trebuie recunoscut că 
indignarea lui era îndreptăţită. Când oameni de 


ului, în slujitor al lui 
um şte purificarea şi sfinţirea 
Vieţii lui de om, trăieşte ridicarea păcătosului, 
care este el caom, la inălţimea purtătorului de 
Duh Sfânt, care este el ca preot. [...] El nu 
trăieşte viața unui om din vremea noastră. 
care se bucură de ea ca de o clipă; el trăieşte 
Vaţa unui apostol, trimis de lisus Hristos încă 
de acum două mii de ani. ca să înveţe lumea, 
să o îndrepte, să o lumineze. să o mântuiască. 
La capătul neştiut al vremii, el este 
de lisus Hristos; asistat de Sfinţii 
oli, cei care au hirotonisit pe primii 


VI, luliu |, Leon X. un şir de profani netrebnici 
pescaunulzisal Sfântului Petru, pretinşi «vicari aştepta 
ai lui Hristos», stăpâniți de gândurile şi de Apost 
rijile veacului, «păstoreau»cutotalănepăsare preoți 


te : »"cu roadele. osteneli 
derăspunderealor pontificală, în nemulțumirea. învăţaţi, botezați, alde: e Sa 


aţi, Sfinţiţi. mântuiţi de el; cu oile cele 


la norma conduitei preoțești, spre concepții sau ' nefericiţii predicatori ai penitenței şi naivii 


atitudini lumeşti.[...] Nu mai subliniem notade nebuni pentru Hristos se sfârşeau pe ruguri şi 





“ridicol, cu care preotul'a ajunis caricaturizat, ca' 


subiect de anecdote. Si 


Din nefericire, se întâmplă uneori ca 


preotul să fie aplecat spre plăcerea lumească a 


personală, fie din grija că i-ar supăra dacă nuar 
primi poftirea lor. Este adevărat că există în 
popor ideea că preotul trebuie să dovedească 
popularitatea, familiaritatea, prietenia, 
bunătatea sa. panicipând cu toţi oamenii la, 
manifestările lor distractive obişnuite, intrând 
chiar în cârciumă şi «cinstindu-se» cu ei. Este 
adevărat că s-au păsit preoţi care cedau uşor 
gusturilor uşoare şi câ unii îşi manifestau veselia 
cu oarecare exuberanță. «Poporul face haz 
şi-şi socotește preotul apropiat şi plăcut, dar 
preotul, chiar câştigând laude din aceasta, pierde 
mult mai mult: pierde prestigiul, demnitatea, 
autoritatea morală, fără de care preoția nu se 
poate concepe. Popularitate cu acest pre| nu se 
recomandă, 

Unii preoți au crezut apoi că fac bună 
ligură în societate prin aparențe mondene, 
uneori excesive, Ținuta manifestă de obicei 
atitudini şi gusturi, exteriorizează concepția și, 
duhul omului. Ea este unul din criteriile 
aprecierii oricui, cu atât mai mult a preotului, 
Nu orice eleganţă (şi mai ales cea cu lipsă de 
gust și de măsură) este distincție, Pe de altă 
pârte, neglijența în ținută expune pe preot 
disprețului. Unii, în însuși oficiul lor sacru de 


spânzurători, ca Savonarola, pentru a fi spus 


'"“adevărulşi a fi voit îndreptarea Bisericii oficiale, 


nuede mirat, deşi e de regretat, că revolta a luat 
forme" excesive, păgubitoare creştinismului, 


păstoriţilor sau prietenilorsăi, fiedin slăbiciune. “triste prin unele dintre urmările ei. 


Sectele neoprotestante exploatează toate 
greşelile clerului, ba chiarse justifică cu aceasta. 
Critica pe care o; fac clerului nostru, fireşte 
exagerând și generalizând, este singurul temei 
al existenței lor la noi. Că viaţa unora dintre 
conducătorii şi predicatorii sectelor nu este 
mai presus de critică, aşa cum nu este nici a 
unora dintre preoţii noştri, criticaţi de ei, este 
un lucru cunoscut. Aceasta nu poate constitui 
insă un temei pentru justificarea scăderilor. 
[...] Din contră, recunoaşterea şi indreptarea 
slăbiciunilor noastre, acolo unde există, este 
mult mai indicată decât critica pe care o putem 
face noi înşine altora. 

Greșelile şi slăbiciunile sunt într-adevăr 


rătăcite aflate, cu drahmele. cele pierdute 
găsite, cu talanţii harului înmulțiți, făcuţi 
câştig şi bucurie pentru cauza ŞI împărăția lui 
Dumnezeu. EI este dator lui Dumnezeu nu 
numai cu viața, cu mintea. cu Sănătatea. cu 
credința, cu toate puterile sale fizice ŞI 
sufleteşti, ca oricare dintre noi. ci şi cu talanții 
Su] pe care l-a primit. Acest har 
lie ca prețuieşte mai mult decât toate 
inte Şi bunurile lui persoane. Acest har 
Sa aţa îl covârşeşte, îl depăşeşte. îl 
„d IN Valoare şi importanță cu mult peste 
ceilalți oameni. dar il ridică totodată în 
răspundere mai presus de taţi muritorii. [...] 
Aşa cum slujirea lui este sfântă Şi cu 

mult mai mare decât a noastră, păcatele lui 
Sunt mai mari şi osânda lui mai grea decât a 
noastră, EI răspunde nu numai de păcatele 
sale, ci şide păcatele noastre. Povara păcatelor 
lui creşte cu povara păcatelor noastre. Şi dacă 


uneori credincioşii t N 
- + SC d 
indiferen ŞII Pot scuza neştiința 





4 sauchi i . 
omeneşti, generale şi comune; ele se pâsesc în situeiluie iei salata GE cu păcatele 
toate corpurile, în toate instituțiile, în toate niciodată păcatele i putea Justitica 
societăţile, Preotul este un om luat din lume, credincioşilor săi. E NR a SU cele Ale 
crescut intr-un mediu, format intr-o atmosferă, această privi : poate beneficia, în 
legat de timpul şi de spaţiul în care trăieşte. EI Ca 
hu are fire de înger; este un om ca şi ceilalți - mai mari y 

| Vaal i decă i 
oameni şi nue străin de nimic din cele omeneşti, putință iu le omului, că nu este cu 
E] este supus ispitelor ŞI primejdiilor noastre acestor cerințe, este CENA intru totul 
morale şi e conștient de nepulința sa omenească. inceput. Spre ) pal | N e Biserică din 

rigorişti și de 


şi nimeni nu are de dus ca elo mai grea sarcină pretinşii iluminaţi Ig 
pentru puterile omeneşti, inați, care au condiționat efectul 


ință, de circumstanțe atenuante. 
cerințele sfântului său oficiu sunt 


TI. 90 





i 


tainelor de vrednicia personală a Slujitorului, 
Biserica a recunoscut valide actele lui 
sacramentale, a căror putere nu o face 
vrednicia omului, ci harul cu care este investit 
caslujitoral lui Dumnezeu şi care este valabil 
prin natura şi prin calitatea |ui dumnezeiască, 
nu prin natura şi prin calitatea omului. 
Impotriva montaniştilor, a donatiştilor, a 
novaţienilor, a tuturor celor care s-au socotit 
«curați» (cathari), ca şi a protestanților şi a 
sectarismului nou, care au coborât efectul 
haric al acţiunii preoțeşti la nivelul moral al 
omului slujitor, Biserica Ortodoxă a intemeiat 
adevărul puterii proprii a tainei -celei din har, 
nu din om, - stabilind just poziţia preotului 
între sublimitatea slujirii lui sfinteşi condițiile 
elementului său omenesc. 

Scuteşte aceasta pe preot de 
răspunderea lui ca slujitor şi păstor de creştini? 
Poate fi aceasta o primă de încurajare pentru 
oviaţă liberă de răspundere morală” Se poate 
transforma preoția într-o profesie exercitată 
formal, în orele de serviciu? Nicidecum. Dacă 
Biserica deosebeşte între om şi hâr. ea nu 
socoteşte anulat efectul harului pentru 
nevrednicia omului. Nici acoperită 
nevrednicia omului cu acțiunea harului, sau 
înlăturată răspunderea omului prin existența 
harului. Dimpotrivă, harul lucrează peste 
nevrednicia omului, iar nevrednicia omului 
rămâne răspunzătoare cu toată lucrarea 
harului, ba şi mai mult răspunzătoare tocmai 


PUNCTE CARDINALE 


lumea nu-l poate crede'vrednic sau posibil de 
realizat. Propovăduit lumii vechi, creştinismul 
n-a impresionat doar prin frumusețea şi adevărul 
învățăturii lui, ci şi prin trăirea lui de către 
creştini. Păgânii ajungeau la înțelegerea şi la 
prețuirea Evangheliei nu atât pe cale de lectură, 
cât pe cale de privire şi admirare a vieții 
creştinilor. Cuvintele Mântuitorului despre 
iubire erau sublime; păgânii nu ziceau totuşi 
aceasta, ci exclamau cu mirare: «Vedeţi cât de 
mult se iubesc ei (creştinii)! (Tertulian. 
Apologetic 39,7). Dragostea creştinilor ilustra 
şi demonstra concret Evanghelia, o impunea 
respectului păgânilor. Viaţa lor era Evanghelia 
împlinită, principii făcute fapte, realitate 
morală. 

Aşa va fi totdeauna. Exempla trahunt. 
Cuvintele pot să placă, dar exemplele conving 
Şi atrag. Cel care învaţă pe alţii ceea ce el nu 
face, acela nu zideşte, ci distruge, dezminte, 
discreditează. Mântuitorul a avut cuvinte de 
iertare, de prețuire, de afecţiune faţă de păcătoşii 
îndreptați, dar a rostit grele cuvinte de osândă 
contra categoriei cele mai criticate pentru 
nesinceritatea, duplicitatea şi inconsecvenţa 
ei: pentru fățărnicia celor care legau pe alții cu 
datorii morale grele, iar ei strecurau țânţarul şi 
înghițeau cămila! 

Preotul este pus anume pildă celorlalți. 
A-i învăţa doar, nu este totul şi nu este lucrul cel 
mai greu. Evanghelia o pot citi azi mulţi şi fără 
preot. A-i îndupleca să şi urmeze Evanghelia, 


pentru aceasta. Harul nu acordă imunitate; iată ceeace trebuie să se silească şi să reuşească 


| din contră, măreşte responsabilitatea a face preotul. Pentruacestanu ajunge cuvântul. 


preotului, ca pe a unui datornic cu mulţi 
talanți. 


Dacă preotul, ca orice moralist şi pedagog, nu 
„convinge şi nu învață prin fapte, el sminteşte, 
Răspunderea pe care o avem fiecare . risipeşte, distruge, spre osânda sa şi spre 
înaintea şi a oamenilor şi a lui Dumnezeueste nefericirea păstoriţilor săi. E] 
înzecită şi însutită pentru preot. Dacă fiecare Preotul trebuie să ştie totdeauna, oriunde 
din noi, îndeplinind o slujbă omenească, este . s-ar găsi şi cu oricâtă toleranţă de ocazie i s-ar 
răspunzător legal şi moral în faţa statului, a îngădui ceva, căel nuse poate purta, manifesta, 
societății, a instituţiei, a corpului din care bucura, supăra, distra, folosi ca alţii; nu poate 
face parte, cu atât mai mult este răspunzător vorbi şi face ceva decât ca un preot. El trebuie 
preotul, în cer şi pe pământ, pentru slujirea lui — să fie aşa cum trebuie să fie. Preotul nu poate 
cu caracter şi scop dumnezeiesc, Comparând, . trăi şi sluji cu mască, sau travestit ca un actor. 
ca mai potrivită omeneşte, situaţia lui cu cea - La elcăutăm nu artă, ci adevăr, iar adevărul se 
a unur părinte faţă de copiii săi, pe care are slujeşte cu faţă curată, cu sinceritate şi cu 


datoria de a-i creşte în frica lui Dumnezeu și . naturaleţe. Dumnezeunu poate îi mulțumit sau 


în respectul principiilor morale, nu numai cu  amăpit cu aparențe, cu forme, cu surogate. El 
sfatul și învăţătura, ci şi cu exemplul său, ' cunoaşte, suportă şi iartă slăbiciunile noastre, 
preotul, care este părintele și educatorulturmei dar nu îngăduie” prefăcătoria, subterfugiul,: 
sale, al fiilor săi duhovniceşti, le este datornu  înşelăciunea, nici când vrem să ne înşelăm pe 
numai cu învățătura sa de bine, ci şi cu noi înşine. El vrea slujbă adevărată, vrea om 
exemplul celor învăţate, cu pilda tuturor adevărat în slujbă adevărată, Vrea omul potrivit 
virtuților şi faptelor bune. cu slujirea, îl vrea identificat cu ca. | 
Asupra acestui păcat stă o osândă cum Aceasta impune preotului un continuu 
nu se poate mai aspră. Când Mântuitorul a examen de conştiinţă. Prin el, ca slujitor şi 
biciuit ipocrizia fariseilor, care erau morminte împuternicit al lui Dumnezeu, se slăveşte sau 
văruite şi vase curăţite pe dinafară, osândea se defaimă Dumnezeu, [| cunosc oamenii prin 
păcate care-i priveau mai mult pe ei înşişi; dar el, sau ÎI tăgăduiesc din cauza lui, Prin cuvintele 
cânda osândit pe cei care smintesc pe cei mai şi prin purtarea lui, el angajează pe Dumnezeu, 
mici, cum ar fi copiii - şi în această situaţie de caunul care vorbeşteşi lucrează în numele Lui. 
copii se găsesc toţi credincioșii faţă de preot Dacă preotul, prin purtarea sa, se impotriveşte 
ca părinte -, asupra lor Mântuitorul a pus o . voii lui Dumnezeu şi dezminte cuvântul Lui, 
pedeapsă care trebuie să cutremure pe preot lumea va face cu atât mai uşor același lucru. 
ca un blestem dumnezeiesc: «lar celui ce va Răul se imită mai uşor decât binele. [...] 
sminti pe unul din aceşti mai mici, care cred Preotul este apostol, care nu se 
în mine, mai de folos i-ar fi să-şi atâme o_ mulţumeşte cu forme, cu jumătăţi de măsură, 
piatră de moară de gât şi să [ie aruncat în nu caută lauda lumii, nu caută la ale sale, nu se 
adâncul mării. Vai lumii din pricina ingâmfă pentru lucrul său, ci se smereşte și se 
smintelilor!... Vai de omul acela prin care  strâduieşte să-l sporească și să-l facă mai bun. 
vine sminteala!» (Marei 18,6-7). Lauda și câștigul lui sunt mântuirea sa şi a 
Când acest om este preotul, păcatul lui credincioşilor săi, Un preot în întrecere cu 
este mai mare decât o asemenea sminteală: lumea pentru bunuri și plăceri lumești, în 
este ucidere morală a copiilor lui, îndemn la - atitudine de om cu pântecele plin, cu vanitatea 
păcat, îmbrâncirea lor în gheena. Cuvintele satisfăcută, cu socotelile pământeşti bine 
Mâmuitorului despre sminteala celor mici ar încheiate, slujitor închipuit, superficial, uneori 
trebui să stea continuu în mintea preotului, ca pedant ŞI provocator prin lipsa sa de modestie, 
un teribil memento, Nici faptul câ un preot = iată cum mu trebuie să fie preotul. [...] 
n-ar scandaliza pe păstoriții sâi prin rea purtare Preotul este un om ca noi toţi, şi totuși 
cunoscută nu-l scuteşte de răspundere și de deosebit de noi toţi, EI este covârșit de slujba 
osândă, dacă el nu-i edifică prin exemplul sa, înălțat şi smerit de ea în Același timp, obligat 
personal. A nu scandaliza pe alții nu este toț - la multă răbdare, la tact, la nudență, la înfrânare, 
ce se cere preotului; el trebuie să zidească, să - la devotament, la spirit de sacrificiu, El este - 
mişte pe alţii, să-i îndemne cu pilda sa, amzis-uncreştin model, El crede cu credință 
Evanghelia nu este teorie religioasâ-morală, tare, el iubeşte cu dragoste întreagă, el se 
este viață. e ceva ce trebuie nu doar Ştiut, ci îindestulează cu cumpâtare, el se mulţumeşte 
trăit, înfăptuit. Mai mult decât orice religie, sufletește, el trăieşte ca un «om duhovnicesc», 
creştinismul este și o concepție despre viaţă, dup cuvântul apostolului. Mâhnit, el nu poate 
O viaţă nouă, o realizare morală, e o religie  dacurs mâniei; lovit, el nu se răzbună, jignit, el 
care nu doar se învaţă, ci se şi trăieşte moral. nu insultă; când trebuie să şe supere, el se 
Dacă preotul nu-l arată realizabil cu viaţa lui, — supără cel din urmă şi cel mai puţin, el nu poate 


PD i 





——_ 
Daia 
Dai 


rosti cuvinte ordinare, vulgare, înjurături, ocări, 
amenințări, nimic din ceea ce spureă şi 
compromite pe creştini şi pe el ca slujitor al 
Domnului. E] trebuie să întreacă în răbdare, 
înțelepciune şi delicateţe pe toţi oamenii. EI 
este omul şi vasul lui Dumnezeu: e un om 
selecționat. Şi cu el, familia lui este o primă 
realizare a comunităţii creştine, a Evangheliei 
pe care o propovăduieşte, o familie selecționată, 
părtaşă la meritul şi la răspunderea preotului ca 
slujitor al lui Dumnezeu. [...] 

Preotul ortodox nu este obligat la asceză, 
la mortificare, la recluziune; el se bucură de 
drepturile sale fireşti ca orice om, dar cu o 
măsură, cu o bunăcuviinţă, un spirit moral, un 
simţ al răspunderii, pe care nu le au în același 
grad ceilalţi oameni. Mulţumirea şi satisfacția 
lui trebuie să fie totdeauna de altă calitate decât 
cea a omului comun, să fie justificată moral. 

„Pentru ceea ce sacrifică din bunurile, 
plăcerile şi interesele lumești, preotul are în 
schimb bucurii şi câştig cu mult superioare lor, 
pe cele sufleteşti. Nu există mulțumire mai 
mare decât cea sufletească, nu există plăcere 
echivalentă cu cea duhovnicească. Pe aceasta 
nimeni n-o are mai muli decât preotul; şi o are 
anume pentru binele făcut sub orice formă 
altora. [...] 

Preotul nu trebuie să-şi măsoare şi să-şi 
cântărească nici drepturile, nici datoriile cu 
cele ale lumii. Acesta este de altfel un principiu 
valabil pentru toţi creştinii, cu atât mai mult 
însă pentru el, ca păstorul şi modelul lor, care 
trebuie să-i mântuiască. 

Între a putea face orice altceva şi între a 
mântui pe oameni, mai mare faptă şi multumire 
este, în ordinea sufletească, cea din urmă. 
Aceasta ridică slujba şi cinstea preotului cu 
mult peste toate celelalte: o ridică în grijă, în 
greutăţi, în durere, în luptă sufletească, dar şi în 
mulțumire şi câştig moral. Or, dacă toți preoții 
ar primi şi ar realiza misiunea lor din latura 
aceasta a bunurilor ei duhovniceşti şi a 
mulțumirii sufleteşti, atunci ar pune în servirea 
ei o sfântă și nobilă pasiune, care ar face din ei 
eroi morali, eroii spiritului creştin, cinstiţi şi 
respectaţi mai mult decâţ toți ceilalți oameni 

Cu câ! mai grea este situația lor morală 
pentru nereuşita slujirii, pentru ratarea misiunii 
lor sacre. când răspunderea lor poate fi încărcată 


cu pierderi ireparabile în corpul Bisericii! - 


Preotul trebuie să fie plin de simţul! şi grija 
răspunderii. În sufletul lui trebuie să găsească 
ecou, azil și remediu, toate nevoile, toate grijile, 
toate păsurile, toate dorințele cele bune şi 
lipsurile. păstoriţilor lui. Mai mult decât 
părintele, modelul şi cârmaciul lor, el trebuie 
să fie totodată semenul şi fratele lor cel mai 
apropiat: primul semen şi frate al fiecăruia. 
Preotul trebuie să sufere cu orice 
suferind, cu orice neputincios; să pătimească 
împreună cu toți cei care pătimesc; să simtă 
durere, grijă, apăsare pentru orice păcătos, 
pentru orice vicios, pentru orice rătăcit, pentru 
orice *'fiurisipitor"”. Preotul trebuie să cunoască 
dramele, tragediile vieții familiale, să fie în 
casa, în gândurile, în sufletul fiecărui credincios 
pe care un necaz, o nenorocire, o pierdere, o 
eziluzie, o boală, un accident al vieții îl 
încearcă, îl demoralizează, îl covârşeşte, îl 
biruie. Pe preot trebuie să-l doară orice moarte 
prematură, avortul, concubinajul, orice cămin 
distrus, orice apostazie, orice ceartă, orice 
scandal moral, orice rătăcire sau nenorocire a 
păstoriţilor săi. Sufletul lui trebuie să fie de o 
sensibilitate excepțională, de o receptivitate 
neobişnuită, să vibreze uşor, cu afecţiune, cu 
înțelegere, cu sentimentul împreună suferinței 
cu toți [iii săi sufleteşti. Păcatele şi suferințele 
lor trebuie să tulbure liniştea lui, să nu-i dea 
pace până ce nu-și face datoria de păstor și 
părinte al lor și de slujitor al lui Dumnezeu, 
care-i vrea ajutaţi și mântuiţi. Aspectele morale 
hidoase, respingtoare, care repugnă omului 
comun, ca niște râni infecte, trebuie să formeze 
obiectul preocupării lui creştine pastorale. 
Acolo unde altul simte scârbă, nepăsare sau 
revoltă, preotul trebuie să simiă interes moral, 
compasiune, răspundere, 
EI va da seama înaintea lui Dumnezeu 
pentru fiecare păstorit, pentru fiecare suflet. EI 
se Va mântui sau se va pierde cu credincioșii 





sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG, II 


săi: prin ceea ce a făcul sau n-a făcut pentru 
mântuirea lor. El nu se poate mântui de unul 
singur. El nu este în Biserică un număr, ca un 
credincios; el este capul unei comunități. 
conducătorul, îndrumătorul altora. al multora. 
al familiei, al turmei lui duhovniceşti. El 
trăieşte şi slujește nu pentru sine doar, ci 
pentru ea. Prinea se îndreptățeşte înaintea lui 
Dumnezeu. Credincioşii lui sunt martorii lui: 
sunt apărătorii sau acuzatorii lui la tribunalul 
ceresc. Prin ei va răspunde preotul la 
întrebarea cea mare a lui lisus Hristos: Ce ai 
făcut cu frații Mei cei mici, cu mădularele 
trupului Meu? Ce ai făcut din Biserica Mea şi 
a ta? Unde sunt cei pe care ţi i-am încredințat 
spre învățare, îndreptare şi mântuire, din 
Evanghelia Mea, prin cuvântul și prin pilda 
(a? Ce au devenit credincioşii Mei? Ce ai 
făcut cu harul Meu? Unde sunt talanții pe 
care ţi i-am încredințat” Fericirea sau 
nefericirea preotului stă în răspunsul pe care 
îl va putea da lui Hristos. lată ceea ce nici un 
preot nu trebuie să uite niciodată! 

El este crainicul, mesagerul, 
interpretul, «omul lui Dumnezeu» între 
credincioşi. EI este apostolul, el este chipul 
creştinului. el este «lumina lumii» şi «sarea 
pământului». EI ştie mai mult decât noi toți, 
e] simte mai mult decât noi toți, el.poate mai 
mult decât noi toți, el face ceea ce nu putem 
face noi toți: liturghiseşte împreună cu îngerii 
înaintea lui Dumnezeu şi ne înduhovniceşte 
pe noi spre mântuire, în numele, din harul şi 
cu puterea lui Dumnezeu. 

Spune încredințat acestea un dascăl 
de Teologie, ostenitor cu învățătura pentru 
luminarea multor preoți, ce, cu respectul 
necondiționat pe care-l poantă preoţiei şi cu 
smerenia cuvenită credinciosului mirean, se 
recunoaşte ma! mic în slujba sa de cinste 
decât cel mai umil preot dintre studenții săi, 
care câ slujitor al lui Hnstos, undeva într-un 
colț de țară, amântuit sau va mântui un suflet. 


Teodor M. POPESCU 


PP 
Ta 
Ec 4 a 
pi 

= 


5 
d 
a 


204 ppt IP 


7 
P ip 


» E .. 
Fo a AIE r 
a ă 

o E 


h 
imi) N 


IL 


| 











= mg m ————. 


PAG. 12 NR. 9-10 sept.-oct. '96 


PUNCTE CARDINALE 





ARGUMENTUL MATEMATIC AL 
EXISTENȚEI LUI DUMNEZEU 











|. Acest articol constă în găsirea unui argument 
matematic (o “icoană” matematică) a lui Dumnezeu şi 
descrierea atributelor sale matematice. Coincidenţa cu 
atributele lui Dumnezeu din Dogmatica Sf. loan Damaschin 
(coincidenţa e expusă pe scurt în ultimul capitol al părții a 
doua) constituie argumentul matematic al existenţei lui 
Dumnezeu. 

2. Articolul este de fapt o nouă cale în teologia 
fundamentală. cea matematică. Ş 

3. O expunere mai amănunţită a coincidenţei cu alte 
adevăruri ale credinţei ortodoxe e făcută în partea a treia a 
articolului. 


Partea întâi. Axiome si definitii generale 


1. Axioma A. Dacă poate fi dată definiţia analitică de 
mulțime unui obiect real. acest obiect va fi o mulţime reală. 
Nore: |. Presupunem existența unui observator extern (vezi 
axioma B) pentru a da definiţia analitică de mulţime unui 
obiect real. Prin aceasta presupunem posibilitatea cunoaşterii 
experimentale. Prin definiţia | (v. mai jos) presupunem 
posibilitatea cunoaşterii teoretice. 

2. Modelul matematic pentru obiectele reale este 
mulțimea. A 

2. Axioma A, În orice există o relaţie de ordine şi orice 
există într-o relaţie de ordine. 

3, Definiţia 1. Numim mulţime reală o mulțime definită 
într-o metrică oarecare. Mulțimea tuturor mulțimilor (parădoxul 
lui Cantor poate fi evitat cu ajutorul spaţiului)” care e definită 
într-o metrică oarecare va fi denumită realitate, | 
Notă: Această definiţie e bazată pe cea mai generală proprietate 
a obiectelor reale: metrica. . 

4. Axioma B. Un observator extern poate determina 
proprietăţile unui obiect real. Mulțimea expresiilor 
proprietăţilor va fi denumită vector propoziţional (care e de 
fapt o definiţie analitică). 

5. Axioma C. Dacă există o realitate. atunci există o 
complementară nevidă a acestei mulțimi (a doua realitate care 
= definită în altă metrică). Există o complementară nevidă a 
multimii universăle (paradoxul lui Cantor e Russel ev ital cu 
ajutorul spaţiului). Această realitate. cea absolută (Dumnezeu) 
este non-mulţime. 
Notă: Presupunem că axioma C poate fi aplicată când poate fi 
constituit un ansamblu omogen compus dintr-una sau mai 
multe realităţi. Există o complementară nevidă acestui 
ansamblu. Sa 
6. Definiţia 2. Complementara nevidă a mulţimii 
universale -operatorul - va fi denumită “relaţie de opoziție şi 
Va fi notată cu simbolul: +. Acest simbol se citeşte: mulțimea 
universală este în relaţie de opoziţie cu non-mulțimea. Această 
complementară defineşte non-mulțimea şi nu o mulțime. 

1. Axioma D. Timpul pe baza legii lui Shannon 
(J.L.Rigal. Timpul şi gândirea fizică contemporană, Buc. 
1972. p. 148): 

i = cantitate de informaţie 

i = k/1(1A) 

k = constantă 

1 = interval de timp 
va fi considerat izomorf cu cantitatea de informaţie. | 

3, Axioma E. Timpul pentru evenimentele posibile 
fiind virtual. va fi considerat a fi imaginar. iar pentru 
evenimentele reale drept real. Prin urmare, timpul (şi cantitatea 
de informaţie) e definită în plan complex. | 

9, Definiţia 3. Numim obiect material un obiect ce 
posedă masă (Și proprietăți materiale) şi este definit în metrica: 

ds? = c“dt- dx? dy” - dz! (2A) 


ds - element infinitesimal de spaţiu-timp 
c - viteza luminii 
dx, dy. dz - coordonate de spațiu 
dt - interval infinitesimal de timp. | 

10. Definiţia 4. Numim imaterial informaţional obiectul 
ce nu posedă masă ( proprietăți materiale) şi este definit în 
metrica: 

ds = /e,dt + ic,d (3A) 


ds- valoare infinitesimală comp de int 
Cc „c, - coeficient având dimensiunea constantei lui Shannon 


(k în relaţia JA: pentru fiinţe spirituale cl şi c2 reprezintă 
cantitatea de informaţie gândită în unitatea de timp), 


lexă de cantitate de informaţie 


| - - 
di interval infinitesimal de timp. 
Note. |. Metrica este distanța dintre două elemente Într-un 
spaţiu; presupunem un spaţiu informaţional, distanţa - drept 
cantitate de informaţie schimbată - (ind o cantitate de 


informaţie. 
2, Cantitatea 


gândului, 


de informaţie imaginară reprezintă conţinutul 


3, Gândirea e un proces în plan complex. Un pând despre 
un eveniment fiind virtual (adică gândul e diferit de eveniment) 
este o cantitate de informație imaginară. Dar în acelaşi timp. 
gândul e un eveniment real. Va fi reprezentat în plan complex. 

4. Cantitatea de informaţie schimbată între două elemente 
este cantitatea de informaţie reală. Cantitatea de informaţie 
gândită e un număr complex. 

5. Cantitatea de informaţie schimbată (distanţa între două 
elemente) este Cantitatea de informaţie produsă de unul 
din aceste elemente. ă 

6. Legea lui Shannon (3A) este: S = /e, + ic,/t. Insă 
trebuie să avem; /c, + ic,/ = k - constantă. Legea lui Shannon: 


S = kt; c, + ic, = k(cosT + sinT). 

Cantitatea de informaţie: S = kt. 

11. Definiţia 5. Numim obiect spiritual domeniul obținut 
prin transformarea conformă pe un cerc. a semiplanului din 
dreapta axei imaginare. 

A s-a 


S=a Sta (s = kteiT). 





(44) 


Note. |. Spiritule creaţie a lui Dumnezeu (condiţiile matematice 
pentru transformările conforme) - Dumnezeu nu are început şi 
sfârşit în timp (teorema 10A):- timpul e instantaneu. e infinit în 
Dumnezeu (teorema |5A). 

2. Semiplanul s reprezintă posibilitatea reprezentării 
tuturor cantităților de informaţie (gânduri) de la începutul 
ființei spirituale la infinit. 

3. Motivele introducerii transformării conforme sunt: 

- e necesară o entitate fără sfârşit în timp. astfel încât să 
fie posibilă reuniunea modulă (vezi teorema 4B - partea a doua) 
între Dumnezeu şi lumea spirituală (o complementară nevidă a 
realității materiale). În acest mod axioma C este satisfăcută: 

- semiplanul s este infinit. Obiectul spiritual trebuie să fie 
finit. numai în acest mode posibilă o mulțime de fiinţe spirituale 
într-un spațiu. 

4. Altă condiţie este următoarea: produsul ”kt” din axa 
reală sau imaginară este infinit. Pentru valori finite ale 
coeficienţilor c, şi c, timpul (viitorul) este infinit. Dar timpul în 
viaţa spiritului trebuie să tie de asemenea instantaneu infinit de 
lao valoare finită şi nedeterminată (pentru noi) de timptk pentru 
o descriere completă a timpului (suficiența timpului) şi a 
obiectului spiritual. Momentul tk este sfârşitul erei noastre şi 
începutul unei ere eterne. 


Partea a doua. Teoria Realităţii Absolute 


Premisa iniţială este următoarea (definiţia |): Realitatea 
Absolută este non-mulțime şi este în relație de opoziţie cu M 
(mulţime universală compusă din realitatea materială şi lumea 
spirituală R'”). Simbolul pentru realitatea absolută: M*. 

Capitolul 1. Teoria generală : 

Definiţia 1. Numim realitate absolută entitatea în relaţie 
de opoziţie cu M: M + M* (1B) (aceasta este definiţia non- 
mulțimii). 

Teorema 1. M* nu poate fi mulțime. 

Demonstraţie: Dacă M* ar fi mulțime sau considerată a 
fi mulțime. M* ar aparține lui M. Aceasta contrazice definiţia |. 

Teorema 2. M* nu poate fi element al unei mulțimi reale. 

Demonstrație: Dacă M* ar fi element al unei mulțimi 
reale. M* ar aparține lui M. Aceasta contrazice definiţia |. 

Teorema 3. M nu poate fi sesizat şi definit de către un 
observator extern. 

Demonstraţie: Dacă M* ar fi sesizat întermeni iaxiomelor 

A şi B. M* ar fi definit de către un observator extem drept 
Mulţime. Aceasta contrazice teorema l. 
Noră: Putem infera asupra modelului matematic, non-mulțimea, 
Sesizăm numai modelul matematic. adică sesizăm parțial M*, 
Punctul de vedere în demonstraţia teoremei 10E. 

Teorema 4. Nu poate fi pus între M* şi o mulțime semnul 


ntre mulțimi ca incluziune, reuniune Ş.a.m.d, 
cu un astfel de operator, 


în care M* e un element. 


operării î 
Demonstraţie: Dacă operâm 
vom obţine definiţia unei mulțimi 
Aceasta contrazice teorema 2, 

Teorema 4A. Relaţiile 
diferite de relaţiile din teoria mulțimilor, Ace 
denumite relaţii modale. i, 

Demonstrație: Dacă relațiile ar îi identice cu cele din 
teoria mulțimilor am obține o mulțime conţinând M* drept 
element, Aceasta contrazice teorema 2, 

Țeorema AB, Orice fiinţă spirituală care este definiță în 
spaţiu ideal, e iniţial în reuniune modală Cu M*, 
Demonstraţie: Ansamblul compus din M* şi o mulţime nuc un 


ansamblu omogen (Teorema 16), 
2. Pentru a [1 posibil de ap 
compus din fiinţe spirituale şi M” tre 


în care M* e un termen sunt 
ste relaţii vor fi 


licat axioma C. ansamblul 
bule constituit pe baza 


similitudini proprietăților matematice (pentru a fiun ansamblu 


omogen). 
3. M* este definit în metrica 3A (teorema 13). O fiinţă 


spirituală e definită de asemenea în metrica (3A) (definiţia 5). 
4. M* nu are sfârşit în timp (teorema 104). O fiinţă 
spirituală nu are sfârşit în timp (definiţia 5). 

5. Timpul inclus în M* e instantaneu infinit (teorema 
154). Timpul inclus în definirea obiectului spiritual este. de 
asemenea. instantaneu infinit (definiţia 5). 

6. Spaţiul de definire analitică a unei fiinţe spirituale e 
spaţiul ideal (informaţional). 

1 M*eentitate neschimbătoare (teorema | 0C).O fiinţă 
spirituală trebuie să fie neschimbătoare de asemenea, adică nu 
trebuie să treacă de la o relaţie de ordine la alta. Prin urmare. 
ordinea spirit-trup e continuă în timp. nu există moarte fizică 
în reuniunea modală. 

8. Pe baza similitudinji proprietăţilor (punctele 3. 4. 5. 
6. 7) putem da următoarea definiție analitică ansamblului 
compus din RR" şi M*. 

e lui R"sauxeluiM* x-o ființă spirituală 

- Dar aceasta e definirea reuniunii. potrivit teoremei 4 
reuniunea e imposibilă. 

- Definiţia analitică existând. potrivit teoremei 4A această 
definiţie va defini reuniunea modală între M* SIR: 

9. Păstrarea de către ființele spirituale a ordinii M -fiinţă 
spirituală e o condiţie pentru reuniune modală continuă. 

Teorema 5. Există o singură non-mulțime. 

Demonstraţie: Dacă ar exista mai multe non-mulțimi. 
această multime de non-mulţimi ar aparține lui M. Aceasta 
contrazice definiția |. 

Teorema 6. M* nu are părți (elemente). 

Demonstraţie: Dacă M* ar avea Părţi. ar fi posibil de 
constituit mulțimea părților. 

2. Din această mulțime un element e M. Aceasta 
contrazice teorema 2. 

Teorema 64. Nu poate fi pusă o corespondenţă biunivocă 
între M* şi o mulţime. 

Demonstraţie: O corespondenţă biunivocă e-o relație 
între elementele mulțimii şi elementele lui M*. M* neavând 
elemente. corespondenţa e imposibilă. 

Consecinţă. Anihilarea informaţiei rele din ființa umană 
(iertarea păcatelor) este o corespondenţă biunivocă între M * şi 
o mulțime: elementele ființei umane având informaţie rea sunt 
puse în corespondenţă biunivocă cu M* care nu are informaţie 
rea. Prin acţiunea “def” (teorema 18) elementele fiinţei umane 
(Spirit şi trup) devin identice cu M*: ele nu mai au informaţie 
rea. Acest proces este imposibil. potrivit teoremei 6A- Din 
acest motiv. prezenta Domnului Nostru lisus Hristos ca 
Dumnezeu şi om este o necesitate matematică pentru a fi 
posibilă iertarea păcatelor. 

Capitolul 2. Proprietăţi ale lui M* 
șa En acest capitol vor fi tratate o parte a proprietăților lui 

sunt consecință a absenței părţii vide a lui M*. 

Teorema 7. M* nu are o parte vidă. 

Demonstrație: Dacă M* ar avea parte vidă acest fapt ar 
contrazice teorema 6. 

„2. Dacă M* ar avea numai parte vidă. complementarea 
molii vide este M* ca mulţime. Aceasta contrazice teorema 

Teorema 8. M* nu are proprietăţi contradictorii. 

ii I emonal rațle: Dacă ar fi proprietăţi false sau 
ntradictorii în definirea lui M*, aceste proprietăţi ar defini 

mulțimea vidă. Acest fapt contrazice teorema 7. 

Notă: M* neavând elemente, dacă ar exista contradicții în El. 

M* ar fi identic cu mulțimea vidă. 

___ Teorema 9. Nu poate exista o suprafață închisă. care ar 
limita M*. 
apele) Dacă ar fi posibil de limitat M*. este 

oSIbil ulțimea vidă astfel: M* care există în afara 
limitei. Aceasta contrazice teorema 7. 

Teorema 104. Nuenistă o perioadă de timp în care M* 
nu există (presupunem existenţa timpului infinit). 
: "Demonstraţie: Dacă există o perioadă în care M* nu 
ist e postul de definit mulțimea vidă: partea lui M* care 
perioadă, Aceasta contrazice teorema 7, 

Teorema 10B. M* este imobil. 

„Demonstraţie: Dacă M* ar fi mobil referitor la un 
sistem de coordonate. ar fi posibil de limitat M*. Aceasta 
contrazice teorema 9, 

2. Dacă M* ar fi mobil referitor la părţile interne, M* ar 
avea părți. Aceasta contrazice teorema 6. 
AR Țeorema 10C. M* păstrează proprietăţile sale invariabil 
în timp (MP e entitate neschimbătoare, imuabilă). 

„Demonstraţie; Dacă M* are proprietăţi variabile în 
timp. atunci: 

„= Săconsiderâm perioada 4, când M* are proprietatea p, 
şi peioada t, când proprietatea p, este absentă. 

Ș Putem defini mulțimea vidă: M* având proprietatea p, 

în perioada t,, 
Teorema 10D. M* este adevăr etern (ca proprietăţi). 

„Demonstrație: M* neavând proprietăţi false şi fiind 
etern, este un adevăr etern. 

Teorema 10E, M* este complet definibil de către sine. 


[3 





P . 
x "us 
* 


ae, 





3 


_[. 


Pr bio a 039 


- 


da. 
4 
Di 





___ Demonstraţie: Un observator extern poate sesiza parţial (nota la teorema 3) M* prin 
interență. 


2. Dacă observatorul extern ar fi M* nuarexista antinomia total-parţial (teorema 8). Prin 
urmare M” poate să se definească total prin inferență. 


3. Pentru că M nu are proprietăţi contradictorii. El este total (analitic, cauzal etc.) 
definibil de către sine. neexistând antinomia parțial-total. 

Teorema 10F. Orice entitate diferită de M* este numai parțial definibilă de către sine. 
Notă: O entitate diferită de M* nu îşi poate defini cauzal partea vidă. adică nu poate defini'o 
proprietate falsă sau contradictorie care să nu-i aparțină. 

Demonstraţie: Dacă o entitate diferită de M* ar fi complet definibilă de către sine. atunci 


această entitate nu ar avea proprietăți contradictorii. Aceasta implică: 
- entitatea nu are părți: 


- entitatea nu are parte vidă: 

- entitatea este non-mulțime. 

Ultima propoziţie contrazice teorema 5. 

Teorema 10G. Orice entitate diferită de M* este complet definibilă de câtre M*. 

Demonstraţie: Orice nităe diferită de M* fiind în existenţă şi nefiind capabilă să fie 
complet demonstrabilă de către sihe. e definibilă complet de M*. 
Note: |. Cauzele unei entităţi diferite de M* vor fi denumite cauze uparente Şi cauzele definite 
de M*_cauze eficiente. Cauzele aparente sunt necesare. dar nu ŞI suficiente (teorema 10F). 

2. Prin urmare. M* este antecedentul lui M şi cauza acestuia. Cauzele aparente sunt 


definite de asemenea. de către M* (definirea de către M este totală. nu există antinomia total- 
parțial). 


Capitolul 3. Natura lui M* 


In acest capitol se va arăta în care dintre cele două metrici (2A sau 3A) este definit M*. 

Teorema 11. A. Proprietăţile ca infinit ale lui M* diferă de infinitul matematic. 

B. Toate proprietăţile cantitative ale tui M* au caracterul infinitului diferit de cel 
matematic. pda 

Demonstraţie: Vom începe cu punctul B. M neavând proprietăţi contradictorii. toate 
proprietăţile vor avea acelaşi caracter. 

A. Să considerăm un spaţiu infinit pe de o parte şi M* pe de altă parte 

2. Potrivit teoremei 9 M este infinit. de asemenea. 

3. Pentru a face o comparaţie între cele două entităţi infinite. vom considera definiţia 
infinitului matematic: E ia 

a) o mulţime (spaţiul e o mulţime de puncte) este infinită când este echipolentă cu una 
din părțile sale: 

b) M* neavând părţi. nu poate fi definit astfel. 

+. Prin urmare. M* fiind infinit şi nefiind capabil să fie definit ca infinit matematic. acest 
tip de infinit va fi denumit infinit indefinibil. 

Teorema 12. Proprietăţile cu infinit şi non-mulţime ale lui M* permit inferenţa asupra 
caracterului lui M*. | 

Demonstraţie: Există o singură non-mulţime care este infinit indefinibil. Aceasta 
permite inferenţa asupra naturii lui M*. 

Teorema 13. M* are un caracter imaterial. Este definit în metrica 3A. 

Demonstraţie: Numai metrica 3A permite - prin substituirea coeficienţilor cl şi c2 cu 
infinitul indefinibil. să se obțină infinitul indefinibil. 

Nole f 

|. M* este oentitate neschimbătoare. adică trebuie să fie infinit indefinibil. de asemenea. 
pentru valori infinitesimale ale timpului. TE i cica 

2. M* fiind definit în metrica 3A, toate proprietăţile vor avea caracterul informaţiei. adică 
M* este entitate imaterială. PL 39 ZI 

Teorema 14. Un observator extern nu poate sesiza infinitul indefinibil. 

Demonstraţie: Dacă un observator extern ar sesiza infinitul indefinibil. M* ar putea fi 
sesizat. Aceasta contrazice teorema 3. A 

Teorema 15. Vectorul propoziţional (aici vectorul propoziţional este mulțimea tuturor 
proprietăţilor lui M*) al lui M* (definit de către M* - teorema, 10E) e instantaneu. 

Demonstraţie: dacă vectorul propoziţional al lui M* n-ar fi instantaneu, ar fi evolutiv sau 
periodic. Aceasta contrazice teorema 10C. : 

Teorema 15A. Timpul e instantaneu infinit în M*. Ec 

Demonstraţie: |. Potrivit teoremei 15 vectorul propozițional al lui M* e instantaneu, 

2. Potrivit teoremei 1OA nu există perioadă de timp în care M* să existe. 

3. Prin urmare. instantaneu nu există perioadă de timp în care M* să nu existe, adică 

i i u infinit în M*. 

pe Pin aie M* e deasupra eternității (eternitate -sistemul complet de axe ale 
i ati consecinţă. cunoaşterea tuturor evenimentelor viitoare în spaţiu şi timp. 


Capitolul 4. Relaţii între M* şi M 


Aceste relaţii au un caracter modal. Va fi folosită axioma A |. Tranzitivitatea relaţiei de 
ordine nu poate fi evidenţiată, în relaţie fiind numai doi termeni (M* şi M). | 

Teorema 16. Ansamblul compus din M şi M (acest ansamblu va fi notat cu litera T şi va 

it “totalitate” | i ici non-mulţime. 
enumit “totalitate”) nu este nici mulțime nici | 

Pe Demonstraţie: |. Dacă T ar fi mulţime, ar conţine M”* ca element. Aceasta contrazice 
teorema 2. 3 

2, Dacă T ar fi non-mulţime, ar avea elemente. Aceasta contrazice teorema 6. 

Consecințe: |. T nefiind un ansamblu omogen nui se poate aplica axioma C. Prin urmare, 
matematic sunt posibile realitățile: : 

Dumnezeu - non-mulțimea M 

realitatea materială | 

lumea spirituală mulțimea universală M 

iţi i iuni le: 
„Definiţia analitică a mulțimii universa | 
, Pai situat în spaţiul material sau x este sițuat în spaţiul informaţional al lumii 
4 * ş *- + s 

spirituale) x - entitate reală (obiect material sau fiinţă spirituală) 

3. Definirea axiomatică a spaţiului: 


spaţiul realităţii materiale spaţiul lumii spirituale 
/ + 99 
- DD 


ul lui Cantor-Russel e evitat prin această reprezentare. 
ae M* este în M şi reciproc. M* și M sunt independente una faţă de alta. 
Demonstraţie: |. Drept consecinţă a teoremei 9, M* este în M şi M este în M*, 
2. Potrivit definiţiei |. M* şi M sunt independente reciproc, 





PUNCTE CARDINALE 


sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 13 





Teorema 18. O lege de bază în T este legea definirii lui T de către M*: M* “def” T (M 
“defineşte” T) (3B). Definirea e totală. 

Noră: Acţiunea “def” este o consecinţă a teoremei 10E. 10F. 10G. 

Demonstraţie: Potrivit teoremelor 10E. 10F. 10G, definirea lui T este totală (deci şi 
analitică, sintetică. cauzală), 

Teorema 19. Orice &ntitate diferită de M* este în așa fel definită încât să aibă o cauzalitate 
proprie (cauzalitate aparentă). Această cauzalitate e posibilă datorită cauzalităţii eficiente. 

Noră. Presupunem că relaţia de ordine în T este relaţia “def” (drept definire cauzală). 

Demonstrație: Fiind o relaţie modală de ordine. relaţia “def” trebuie să fie reflexivă. 
antisimetrică. 

2. Potrivit teoremei 10E acţiunea “def” este reflexivă referitor la definirea lui M* 
(definirea cauzală). 

3. Reflexivitatea trebuie referită la M sau la orice entitate diferită de M* pe baza axiomei 
AL (aceasta e cauzalitatea aparentă). Ă 

4. cauzalitatea aparentă nu poate da o definire completă (teorema 10F) şi este definită prin 
cauzalitate efiientă (teorema 10G). 

Teorema 20. Acţiunea exprimată prin relația “def” este instantanee. 

Demonstraţie: Potrivit teoremei 15 vectorul propoziţional al lui M* este instantaneu; 
potrivit teoremei 18 este exprimat prin relaţia “def”, 

2. M* neavând proprietăţi contradictorii. acţiunea “def” referitoare la M* sau orice entitate 
diferită de M* este de asemenea instantanee. Z 

Teorema 21. Orice mulțime reală are o definiţie analitică. 

Demonstraţie: Acţiunea “def” are proprietatea definirii analitice: prin urmare. orice 
mulţime reală (din M) are o definiţie analitică. 


! 


Capitolul 5, Alte proprietăţi ale lui M* 


În acest capitol se va arăta că M* este trinitate. 

Axioma BI. In acţiunea “def” sunt prezente următoarele trei acțiuni: 

- programarea unei definiţii 

- emisia definiţiei ce a fost programată 

- acțiunea. care face ca tot ce e programat să fie identic cu ceea ce este emis. 

Teorema 22. M* este trinitate. Cei trei subiecți sunt inseparabili şi sunt ființe spirituale. 

Demonstraţie: |. Potrivit axiomei A! în M* există o relaţie de ordine. Într-o relaţie de 
ordine există cel puţin trei persoane corespunzătoare celor trei acţiuni din axioma Bl. 

2. Cele trei persoane sunt persoane disjuncte şi inseparabile (adică în incluziune reciprocă) 
pentru a nu fi o mulțime. 

3. M fiind fiinţă spirituală. cele trei persoane sunt fiinţe spirituale. de asemenea. 

Consecințe: |. M* e definit ca non-mulţime independent de axioma C (definiţia |). 

2. M* care dă o ordine în T are o ordine interioară. Dacă M* nu ar fi trinitate, pe baza 
axiomei A |, ar avea o complementară nevidă, corpul său care este M. Pe de altă parte. acest punct 
de vedere este panteism. : 

Noră: lisus Hristos - ca Dumnezeu - e persoană ce emite relaţia “def”. 

Teorema 22A. Relaţiile între cele trei persoane inseparabile nu sunt relații contradictorii. 
Vom denumi aceste relaţii “relaţii de iubire”. 

Demonstraţie: Potrivit teoremei 8. relaţiile menționate nu sunt contradictorii. 

"Notă, Relaţiile între M* şi ființele spirituale în reuniune modală cu M* sunt. de asemenea. 
relaţii de iubire. 

Teorema 22B. Cele trei persoane inseparabile sunt o unitate inseparabilă, non-mulţimea 
M* şi nu o mulţime. 

Demonstraţie: Potrivit teoremei 1. cele trei persoane nu sunt o mulţime. 


= 


Capitolul 6. Privire asupra antinomiilor 


Teorema 23. Antinomiile care sunt rezultat al inferenței unui observatorextern despre M* 
sunt antinomii aparente. 


Deinonstraţie: Dacă observatorul extern ar fi M* nu ar fi inferenţă cu antinomii (teorema 
8). 


Capitolul 7. Încheiere 


|. O mare parte a inferențelor despre Dumnezeu sunt identice cu dogmele bisericii (v. 
Dogmatica Sf. loan Damaschin - spre exemplu, Dumnezeu e unul. Dumnezeu e trinitate. 
Dumnezeu nu are părți etc.). Această coincidenţă constituie argumentul matematic al existenței 
lui Dumnezeu. 


2. Am reuşit să inferăm pentru că avem un model matematic al lui Dumnezeu, non- 
mulțimea. Fiinţa lui Dumnezeu e total inaccesibilă. 


Partea a treia. Coincidenţe cu Dogmatica Sf. loan Damaschin 

|. Atributele lui Dumnezeu 

Dumnezeu e fără de inceput şi fără de sfârşit (teorema 10A). veşnic (teorema 10A. teorema 
I5A), nezidit (teorema 10E). neschimbat (teorema 10C). simplu. necompus (teorema 6), 


necorporal, nevăzut, impalpabil (teorema 13). necircumscris (teorema 9), infinit (teorema | I), 
insesizabil (teorema 3). 


2, Dogme din simbolul credinţei şi altele 

- Dumnezeu, principiul şi cauza tuturor (teorema 10G) 

- existența lumii spirituale (axioma C) | 

- Dogma întrupării ca Dumnezeu şi om. pentru mântuirea noastră (teorema 6A) 

- existenţa unei viitoare ere eterne (definiţia 5) 

- nemurirea sufletului (definiţia 5 şi teorema 4B) 

- prezența icoanelor, ca și modelul matematic, o reprezentare a unei realităţi transcendente 
- Dogma Sf. Treimi (teorema 22) 


ÎNCHEIERE 


—— 


După Lege! (storia filosofiei) concretul are atribute precise, În Revelaţie, 
Dumnezeu are atribute precise, Acest simplu [apt ar [i trebuit să fie privit cu 
mult mai multă atenţie de filozofii liber cugetători şi atei. 


Ing. Radu OANCEA 





.— _.———— 





| 
A 








p 











PAG. 14 NR. 9-10 sept.-oct. '96 





Într-o dimineață însorită din decembrie 
1989, telefonul avea să mă transforme într-un erou. 
Erau, dacă socotesc bine, zorii zilei de 20, când 
colonelul Stoenescu mi-a ordonat săies la Revoluţie, 
că acuma era voie, ba, în plus, era chiar de dorit să 
participe şi de-ai noştri. 

Nu regret nici astăzi- partida de poker în 
care eram angrenat şi pe care am părăsit-o în grabă, 


m-a îmbătat. Am suit în balconul Operei (din 
Timişoara) şi am vorbit cam jumătate de oră, 
înfierând, cu mânie revoluţionară. clica sinistrului 
odios, care ne-a răpit libertăţile fundamentale şi 
drepturile general acceptate în lumea liberă, căreia, 
de acum, îi aparținem şi noi, datorită curajului celor 
care, cu piepturile goale, au înfruntat gloanţele 
opresorilor... În sfârșit, nu-mi mai amintesc tot ce 
am spus, dar e cert că a fost un moment cu adevărat 
înălțător. | 
În afara frumoaselor amintiri, m-am ales, 
din toată povestea, ca erou al Revoluţiei, cu 
gratuitate pe mijloacele de transport şi cu scutire pe 


| impozit. Nu era un început rău, însă, de ce să n-o 


recunoaştem, nu pentru asta am luptat. Trebuia să 
întreprind, de urgenţă, ceva serios... 

Uneori nu este bine să ai idei prea avansate. 
Am ajuns la acest postulat după o profundă 
experienţă personală, care m-a marcat o vreme, în 
mod negativ. Constatândo reînviere a misticismului 
greoat şi a obscurantismului primitiv, am înfiinţat, 
cu mari eforturi, Templui Evoluţionist Scientologic 
Animist - Creştin şi Democrat (TESA - CD). Dar 
poporul nua recepționat iniţiativa la justa sa valoare, 
dovedindu-se retrograd şi intolerant, posedând o 
inimă pe care te poţi aşeza confortabil, cum s-a 
exprimat, ceva mai plastic, un distins contemporan. 
Cei mai mulți (mă iertaţi!) scuipau pe clădirea 
Templului, unii fiind chiar mult mai corozivi (ca să 
utilizez o aluzie la spusele aceluiaşi distins 
contemporan). De nevoie, am transformat Templul 
în prăvălie (botic); din obişnuinţă însă, multă vreme 
după aceasta, trecătorii fundamentalişti profanau 
edificiul, în diverse moduri. 

Deschizând **boticul”” (prăvălia), mă 
puteam mişca mai în voie din punct de vedere 
financiar, dar nu la înălțimea idealurilor pentru 
care am luptat. Următoarea mea idee nu a fost cu 
mult mai fericită. Socotisem benefic să dotez şcolile 
Țării cu cărţi religioase, pornind de la premisa că 
Religia nu te învaţă să omori, chiar dacă cercetarea 
științifică, mai cu seamă de când omul a pășit pe 
Lună; cum just a observat domnul Nikolski, e de 
altă părere... Dar, să nu lungim vorba. cert este că 
am deschis două conturi bancare, în lei şi în valută, 
după ce am anunțat prin presă iniţiativa mea. Au 
rezultat, din toată afacerea, 23.976 de lei şi 85 de 
bani. Nici un fel de valută... Supărat, am băut toată 
suma într-o singură zi, promițându-mi ca, pe viitor, 
să nu mă mai amestec în chestii religioase, Desigur, 
în public, îmi fac semnul crucii, urmând exemplul 
Domnului Preşedinte al Republicii (ales între timp 
în mod democratic), însă nu depăşesc această 
îndatorire elementară pentru orice liber-cugetâtor 
aflat într-o perioadă de tranziţie, Oricum, nu mi-am 
lăsat copiii (pe fetiţă o cheamă Jeniffer) să studieze 
Religia, dorind ca ei să devină oameni eliberaţi de 


[ . —— 


(4P)ES 


casă fac Revoluţie. Curând, entuziasmul mulțimilor. 





PUNCTE CARDINALE 


1) 


prejudecăţi, cu adevărat liberi. Ţin să mulţumesc pe 
această cale celor care au prevăzut ca Religia să fie, 
ca obiect de studiu, obligatorie, opţională şi 
facultativă. Dacă s-ar fi procedat astfel, mai demult, 
cu toate materiile, nu mă mai chinuiam atât cu 
şcoala... 

Rănit de cele două eşecuri, am hotărât să joc 
tare, căci, pentru a demara, aveam nevoie de un 
capital serios. Nimic nu părea mai sigur decât apelul 
la mila publică (nu e nici o ruşine ca un om aflat în 
nevoie să solicite sprijinul semenilor). Am conceput 
trei enunțuri pentru mass-media, deschizând simultan 
şase conturi (trei-trei, în lei şi în valută). În primul 
anunț susțineam că nesesit un transplant urgent de 
măduvă, operaţie ce nu poate fi efectuată decât 
într-un spital din Anglia; apoi am declarat că sunt 
infestat cu virusul SIDA (AIDS), existând o speranţă 
de tratament în A frica de Sud; deşi mizam pe primele 
variante, cel mai mult am elaborat-o pe cea de-a 
treia; am explicat că, deşi din punct de vedere fizic 
para fi bărbat, structural sunt femeie, convieţuind cu 
soția mea doar datorită faptului că sunt lesbiană, dar 
încălcând astfel normele morale internaţional 
acceptate, nefiind întru totul lesbiene, din pricina 
trupului meu care contrazice structura intimă pur 
feminină. În aceste condiții, rugam pe toți oamenii 
de bine (de suflet) să mă sprijine cu fonduri pentru 
efectuarea unei operaţii de schimbare a sexului, spre 
a putea intra în normalitate. 

Dacă transplantul de măduvă ne-a asigurat 
mâncarea şi băutura, iar din SIDA am luat cu greu 
necesarul de aparatură electrocasnică (TV color, 
video, combină audio, antenă parabolică, computer, 
vibratoare, cuptor cu microunde, roboți etc.), operaţia 
de schimbare a sexului, în schimb, ne-a dăruit 
independenţa financiară de care aveam atâta nevoie 
pentru a păşi într-o viață civilizată. Adevărat, de aici 
mi s-a tras şi o glumă acidă, cu care mă tratează copiii 
(fetița se numeşte Jeniffer): “Băi, transsexuatule!”, 





rEpN 


îmi strigă ei uneori, dar nu mă supăr, căci - nu-i 
aşa? - sunt copii... | 

Venise momentul oportun de a iniţia ceva 
în folosul Ţării şi al Umanității; astfel că am 
întemeiat societatea nonguvernamentală şi 
nonprofit “Bănăţenii Pacifişti”, care militează 
pentru întreţinerea relațiilor armonioase între 
popoare şi state, cât şi pentru aplanarea oricărui 
conflict, exclusiv pe calea tratativelor. Activitatea 
societății constă mai cu seamă în deplasarea prin 
felurite capitale ale lumii civilizate, în care se 
organizează congrese mondiale ale luptătorilor 
pentru pacea Lumii. Aceste congrese înlesnesc o 
mai bună cunoaştere reciprocă a unor oameni 
aparținând de limbi, culturi şi credinţe religioase 
diferite, cât şi justificarea fondurilor manipulate. 
Din nonprofitul luptei pentru pace, am cumpărat 
un splendid palat țigănesc (rom). recent ridicat. 
Îmbinarea marmorei albe şi negre e pusă în valoare 
de tabla zincată ce acoperă cele optsprezece turnuri. 
Clădirea e împrejmuită de un parc, iluminat noaptea 
cu reflectoare, parc prevăzut cu alei pavate, care 
duc spre piscină şi la terenul de minigolf. Palatul 
e compus din numeroase apartamente, astfel că 
avem unde sta cu toţii: eu, soția şi copiii (pe fetiță 
o cheamă Jeniffer). Unii oameni invidioşi s-au 
hazardat să mă condamne pentru ceea ce ei numeau 
opulenţă. Dar eu am plecat de la ideea că, cu câte 
mai bogat fiecare cetățean al Ţării, cu atât e Țara 
mai bogată. În această lumină, achiziția noastră 
capătă aura unui profund act patriotic. De fapt, 
lucrurile nu stau, în general, aşa cum crede 
majoritatea, ci altfel! 

De la sine înțeles că, după această cotitură, 
m-am extins pe diferite tărâmuri, de la copiii 
străzii până la ecumenism şi UNICEF. Dacă din 
unele acțiuni nu mă alegeam decât cu popularitatea, 
de pe urma ajutorării copiilor nevoiaşi din Somalia, 
de exemplu, m-am ales cu cinci autoturisme marca 
Mercedes: pentru mine, soție şi cei trei copii (pe 
fetiță o cheamă Jeniffer). Acţiunea Burundi ne-a 
procurat şi şoferii adiacenți (care sunt, totodată, Şi 
body-guarzi). Acum ne punem mari speranţe în. 
Nepal, pentru care e deja pregătit un transport cu 
sutiene şi prezervative. 

Pe viitor, socotesc că mă voi dedica luptei 
împotriva rasismului,  antisemitismului, 
intoleranței, fundamentalismului. terorismului, 
totalitarismului, bulirhiei etc., militând pentru 
internaţionalism, pacifism, ecologism, 
pansexualism, sincretism etc. (nu toate “ismele” 
sunt de combătut). Cum nu mă feresc de muncă. la 
nevoie sunt gata să editez postere cu Michael 
Jackson şi Alina Mungiu, sau chiar să preiau 
controlul asupra editării şi difuzării presei. Cea 
mai arzătoare dorință a mea e legată de copii (fetița 
se numeşte Jenitfer), ca măcar ei să nu mai fie 
nevoiţi să tragă din greu şi să suporte privațiunile 
prin care am trecut eu, 

Următorul pas va fi intrarea mea în viaţa 
politică, Deşi am ezitat multă vreme. cred că 
neimplicarea mea ar putea fi considerată drept o 


dezertare, după ce am făcut atât de mult bine Ţării 
mele și Umanității, 


IOAN USCA 











PUNCTE CARDINALE 





sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 15 





LC ae tei Vai VOT a Lg Pia Vii |. Leea e . . iti corp 
versiuni româneşti de Răzvan Codrescu * versiuniromâneşti de R 


DANTE ALIGHIERI 
(1265-1321) 


eu [il Pta [1.77 


Cavulcundu |' alir! ier per un cammino, 
pensoso de |" andar che mi serudiu, 
Iravui Amore în mezzo de la viu 

„in abito leggier di peregrino.. * 

Ne la sembianzu mi pureu meschino, 
come uvesse perdulo segnoria; 

e Sospirandlu pensoso veitia, 

per iun veder la gente, u capo chino. 
Ouunulo mi vide, mi chiamă per nome, 

e disse: "'1o veeno di lontana parte, 

Ov" eru lo tuo cor per mio volere: 

e recolo ui servir hovo piacere i i 

Alloru presi di lui s? gran purte;" 

ch” elli dispurve, e non m” âccorsi tome 


Călare-alaltăieri un drum bătând; 
furat de gânduri şi păscut de jale, 
dădui de-A mor. ce-mi răsări in cale 
inveşmântat ca un drumet de rând. 

Mi.se părea. la chipul lui cătând, 
un nobil despuiat de ale sale, 
ce rătăcea căinându-se. agale, 
cu ochii-n Jos şi frământat de-un gând, 

Cum mă văzu, mă şi strigă pe nume 
şi-mi zise: "Vin din locul de departe. 
care-ţi era. cu voia-mi, drag şi ție; 
ți-oi da, în schimb, 6 altă bucurie...” 
Atunci îmi luai din el atâta parte 
încât pieri. şi nu ştiu cum anunte. 


fu e 1$ 13 


'"LUIS DE GONGORA- > 
(1561-1627) 


nicu Mento pictural 
Aur 0/ ae 


Esia en'forma elegante, oh peregrino, 
de porfido luciente dura Ilave “a 
el pincel niegu ul mundo nâs suav, 
que dit espiritu ul leflo„ a vida ling. Lat mul 
Su nombre, aun «de mnavor uliento dino 
qug en las clurineswl lu Fuma cabe, 
el campo ilustru de ese mârmol gruve, 
Venerala, y prosigue lu cumino, 
Yace el Uriego. heredo Naluraleza. 
urte y el Arte estudio, Iris colores, 
f'eho luces, si no sombrus Morfeo, 
Tunta ură, u pesur de su dureza, 
jugrimus bebu V cuantos suda olores 
corteza funeral de ărbol sabeo: 


Această-n formă zveltă. pelerine. 
de lucitor porfir cumplită cheie 
penelul. ce duh viu Ştiu să deie 
şi lemnului și pânzei. îl reţine, 

Numele său. cui vestea se cuvine * 
de goarna Faimei mai presus să stele, 
pe câmpul greu al marmorei scânteie. 
je pleacâ-n faţa lui și mergi cu bine! 

E| Greco zace, Moşteni Natura 
al artei chip. iar Arta mâiestrie, 

Iris = culori, Febus = lumini, tenebre — i 

Morfeu. Atare urnă soarbe, dura, 
atâtea lacrimi câte-arome-adie 
ai Sabei arbori cu tulpini funebre, 


A 


LOPE DE VEGA 
(1562-1635) 


Sân jonelii 


Un sonelo me munda a hacer Violante. 
que en mii vida me he visto en tuntlo aprieto; 


, „ catorce versos dicen que es sonetg, 


burlu-burlando, van los tres delante. 
Yo pense que no hullara consonante, 

y estoy a la mitud de otro cuarteto; 

mas si me veo en el primer tercelto, 


nQ hay cosa en los cuurletos que ine espanle. 


Por el primer lerceto voy entrundo, 
Y parece que entre con pie derecho, 
pues fin con este verso le estuv dundo. 
Va estoy en el segundu. v aun sospecho 
que voy los trece versus acubundo; 
contud Şi son calorce, y estu hecho. 


Un sonet să stihui Violante-mi cere 
Şi. ca niciodată, sunt la ananghie; 
paisprezece versuri trebuie să fie, 
trei lăsai în urmă, fost-a o plăcere! 
Să găsesc o rimă nu-mi stătea-n putere, 
alt catren din mijloc însă se-mlădie; 
până la terţine pana să mă ţie . 
şi să vezi cum grija de catrene piere! 
Uite că-n terţina cea dintâi pâşesc, 
„Şi-am păşit cu dreptul, după cât se pare, 
iar cu versu-acesta o şi isprăvesc. 
lată-mă-n a doua; sau mi se năzare, 
sau cu-acesta treişpe versuri se-mplinesc; 
ia vedeţi, sunt paişpe? Gata-i prin urmare! 


FRANCISCO DE QUEVEDO 
(1580-1640) 


Pagal IGalbiniă An te inaite 


Cerrar podră mis ojos la postrera 
sombra que me llevare el blanco dia, 
y podră iesatar esta alma mia 
hora « su ufân ansioso lisonjera; 

mas no de esotra parte en la ribera 
Uejara la memoria eh donde ardia, 
"nudar sâbe ini lama el ugua fria, 
y perder el respeto a ley severa. 

"Alma a quien todo un dios prisiân ha sido, 
venă que humor a tanto fiiego han daco. 
medulas que han gloriosamente ardido, 

su cuerpo dejarân, no su cuidado; 
Serân ceniza,; mas tendrân sentido: 
polvo seran, mas polva enamorudo. 

Putea-va-nchide ochii-mi umbra care, 
cea de pe urmă, dalba zi o pradă 
ŞI să-mi deslacă-a inimii plămadă 
pulea-va ceasul, linguşind ce-o doare; 

dar nu pe țărmul unde rău dogoare 
mi-o-ndupleca memoria să şadă, 
ci focul meu, cu aspra lepe-n sfadă, 
va şti înot să treacă prin vâltoare, 

„ Sullei ce într-un zeu şi-allă robirea, 

vine ce-au ars în Nacâră cumplită, 

tot ce în mine s-a-nirecul cu firea, 
lasa-vor trupul, nu şi-a lui ispită; 

cenuşă-or Îi, dar și-or păstra simțirea;: 

țărână, dar țărână-ndrăgostită, 






— 


CTRL Aare, 27 (e SRO ESCA m 
a 3, a - SE PIE 


de Răzvan Codrescu 


A FT, “Vad de d 3055 


CALDERON DE LA BARCA 
(1600-1681) 


Sâ | 


Estas que fueron pompa y alegria 

despertando al albor de la mafiana, 

u la turde seran lastima vana 

durmiendo en bruzos de lu noche friu. 
Este matiz que el cielo desafiu, 

iris listado de oro, nieve y gruna, 

seră escarmiento de la vida humana: 

| anto se emprende en termino de un dia! 
A florecer las rosas madrugaron 

y para envejecerse florecieron: 

cunu Y Sepulcro en un boton hallaron. 
Tales los hombres sus fortunas vieron: 

en un dia nacieron y espiraron; 

que, pasados, los siglos horas fueron. 


Câte mijiră mândre şi bogate 
cu-ai zilei zori. vor fi zădărnicie 
spre seară. iar când noaptea va să vie. 
i-or adormi în braţele-nghețate. 
Asemeni curcubeului ce-abate 
vârstata lui splendoare în tărie. 
pierind apoi, aşa-i e dat să fie 
şi omului: o zi le-ncape toate! 
De întloreşte roza la soroc. ad 
O paşte, inllorită. olilirea. 
leagăn şi raclă-s una-ntr-un boboc. 
Aşa şi omul şi-a aflat menirea: 
din faşă-n giulgiu o zi e la mijlec; 
un veac e-un ceas, de-l soarbe amintirea. 


_» 


CHARLES BAUDELAIRE 
(1821-1867) 


Cemenrya î7[/ 


ă 


Le soleil s' est couvert d” un cr&pe. Comme lui, 

O Lune de ma vie! emmitvufle-toi d” ombre; 
Dors ou fume ă ton gre; sois'muelte, sois sombre, 
Et plonge toute entidre au gouffre de |! Ennui: 

Je t' aime ainsi! Pourtant, Si tu veux uujourd” hui, 
Comme un astre cclipse qui sort de la penombre, 
Le pavuner aux lieux que la Folie encombre, 
C'est bien! Charmant poignard, jaillis de ton ctui! 

Allume ta prunelle ă la flamme des lustres! 

Allume le desir dans les regards des rustres! 
Tout de tois m. est plaisir, morbide ou petulant, 

Sois ce que tu voudra, nuit noire, rouge aurore; 

Il n" est paş une fibre en tout mon corps tremblani 
Qui ne crie: O mon cher Belzebuth, je t' adore! 


Cum soarele în neguri ca-n scutece se leagă. 
Tu. Luna-a vieții mele: înfaşă-te în umbră; 
Te culcă sau fumează; fii mută şi fii sumbră; 
Aruncă-te-n penunea Urâtului, întreagă. * 

Aşa îmi placi! Şi totuşi de voia ta ar fi, 
Aşijderi unui astru răzbind prin ceţuri sure, 
Să laşi ca Nebunia în largu-i'să te fure, 
Superb pumnal. prea bine! Din teacă poţi ieşi! * 

Aprinde-ţi în privire lumini de lampadare! 
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare! 
Plăcere-i tot ce-mi dărui: şi vraja, şi urgia; 

Poţi fi şi noapte neagră, şi rumenă-auroră; 

În mine orice fibră îşi strigă bucuria: 
O, Belzebuth, întreagă făplura mea te-adoră! 














PAG. 16 NR. 9-10 sept.-oct. '96 


PUNCTE CARDINALE 








REPLICĂ PRIMITĂ LA REDACŢIE DIN 
PARTEA REDACTORILOR CĂRȚII 
"MEMORIALUL ORORII" 
(Editura VREMEA, 1995) 


În numerele pe iulie-august '95, aprilie '96, 
mai '96, iunie '96 ale periodicului “Puncte 
Cardinale", domnii Viorel Gheorghiță şi Dumitru 
Bacu işi fac cunoscute punctele de vedere asupra 
"fenomenului Piteşti” - procesului “reeducării”, în 
directă legătură cu volumul “Memorialul Ororii” 
apărut la Editura Vremea. De asemenea, o pertinentă 
analiză u aceluiaşi fenomen, semnată de domnul 
Viorel Gheorghiţă, a apărut în Suplimentul politic şi 
istoric al “Gazetei de Vest” din noiembrie 1995. 

Dacă analiza publicată de domnul Viorel 
Gheorghiță este remarcabilă, obiectivă şi de 
neconlestal în perspectivă istorică şi morală, cele trei 
articole publicate de domnul Dumitru Bacu necesită 
un răspuns, sperăm lămuritor, din partea noastră. 

Necesilatea cunoaşterii perioadei comuniste 
din istoria recentă a României ne-a determinat să 
publicăm documente ale celor mai importante procese, 
cum Sun: procesul “reeducării” Piteşti, Gherla, 
publicat sub titlul “Memorialul Ororii”; procesul 
Lucrețiu Pătrășcanu şi alții - “Principiul 
bumerangului”, precum şi “Prigoana " - procesul 
Noica, Pillat, Steinhardt, Paleologu şi alții. În 
pregătire se află documentele procesului rezistenţei 


armate din Făgăraş, grupurile Arsenescu şi Arnăuţoiu. 


Demersul nostru acoperă, credem noi, un 
gol de informaţie. Dacă înainte şi mai ales după anul 
1989, au fost publicate mărturii, eseuri, studii şi 
comenlarii despre rezistența anlicomunistă şi 
procesele epocii, lipsesc documeniele perioadei 
respective, întrucăl ele sunt lovite de interdicţia de 
publicure pe un termen de 40 de ani, potrivit Legii 
14/1992. 

Editura noastră a solicitat Ministerului 

Justiţiei şi Serviciului Român de Informaţii dosarele 
proceselor mai sus indicate, dosare care trebuiau să 
fie publice şi, deci, consultabile. După numeroase 
intervenţii, am primit aprobarea de la S.R.I de a 
consulta aceste dosare şi, spre surprinderea noastră, 
ni s-uu pus la dispoziție şi materialele de anchetă care 
«ui sta! la baza acestor procese, ca făcând parte 
intrinsec din dosarele proceselor. 

Vastul material de arhivă pe care l-am 
consulta! ne-a pus probleme. Abundenţa documentelor 
depășea speranțele noastre şi ne face să credem că 
materialele sunt originale şi nu contrafăcute, aceasta 
necesitând un enorm volum de muncă şi tehnici de 
invechire costisitoare, operație practic imposibil de 
realizat în perioada scurtă de la înființarea S.R.I- 
ului. Enormul material pe care l-am consultat ne-a 
pus îndificultate, responsabilitatea selecţiei şi limitele 
spațiului grafic al lucrărilor determinându-ne să 
renunțăm la o seamă de documente mai puţin 
semnificative, lipsacărora ni s-a reproşul, de exemplu 
declaraţiile inculpailor în faţa instanței, pledoariile 
avocaţilor şi ultimul cuvâni al acuzaților din procesul 
Țurcunu şi alţii - documente nesemnificative, întrucăt 
cei inculpuţi şi-au menţinut integral declaraţiile de la 
primele cercelări, avocaţii n-au apărat interesele 
clienţilor lor, lăsând la aprecierea instanței hotărârea 
judecătorească, iar ultimul cuvâni fiindo recunoaştere 
integrulă a presupusei vinovăţii 

Nu avem garanția că anumite documente nu 
au fosi distruse înainte de a fi arhivate sau nu au fost 
scoase, după arhivare, din dosar; ne refer im în special 
la proiectul de extindere a reeducării şi demascării, 
pe care Țurcanu l-ar fi conceput în 1952 la Securitate 
şi pe care l-am căutat in zadar. 

Reproşul care ni se face, de publicare 
unilaterală a documentelor uneia dintre părți 
(Securitatea) este lipsit de logică, întrucât cealaltă 


parte (inculpaţii) nu puteau emite, crea şi arhiva 
documente, ceea ce constiluie un adevăr elementar, şi 
ca atare eram puşi în situaţia de a publica documentele 
Securității sau nimic. Publicarea acestor documente 
atestă, credem noi, fără putință de tăgadă, teroarea 
existentă în acea perioadă atât în inchisori căt şi în 
afara lor, precum în cazul Piteşti şi nu numai, 
organizarea de către Securitate şi organele superioare 
de partid a distrugerii morale şi fizice a celor arestaţi. 
Un aparat critic mai elaborul nu credem că este necesar 
pentru cei în cunoştinţă de cauză; pentru cei mai puţin 
informați şi care nu reuşesc să-şi facă o imagine clară 
asupra originii terorii exercitate în inchisoare şi a 
responsibilităţilor ce decurg, numeroasele cărți şi studii 
critice, printre care cele ale lui Dumitru Bacu, Virgil 
Ierunca şi Paul Goma, sunt lămuritoare, la fel ca şi 
mărturiile unor supraviețuitori ai procesului, publicate 
la Sfârşituil cărţii “Memorialul Ororii”. 

Opinia noastră privitoare al “fenomenul 

Piteşti "este clar exprimată prin prima frază tipărită în 
carte: “În anul 1949 regimul comunistorganizează în 
închisorile Piteşti, Gherla şi altele “reeducarea ” 
adversarilor politici, în cel mai strict secret şi prin 
metode de teroare”. Urmează câteva scurte lămuriri 
asupra mecanismului “experimentului ”, pentru ca, la 
sfârşitul “Cuvântului înainte”, editura să mai avertizeze 
incă odatăcititorul că “aceste documente sunt emanaţia 
autorităților comuniste şi, ca atare, reprezintă strict 
punctul de vedere al acestora. Rămâne în sarcina 
cititorului să cântărească adevărul care transpare 
printre rânduri şi să acorde locul cuvenit victimelor şi 
călăilor ”. 

În ceea ce priveşte stresul în care au fost 
selectate documentele, în traducere clară trebuie să 
arătăm că în repetate rânduri documentarea noastră a 
fost sistată fără nici o motivare (sau pe diverse pretexte 
cu slabă motivare) de către S.R.1,, ceea ce ne făcea să 
credem de fiecare dală că acțiunea noastră de 
documentare a fost suspendată. 

Domnul Dumitru Bacu este de părere că “o 
discuţie fără patimi şi fără părtinire poate fi posibilă” 
şi suntem de acord cu dânsul. 

Din păcate, domnia sa continuă astfel: 
“Editura Vremea manifestă cel puţin un total dispreţ 
pentru cauza “anchetaţilor”, dacă nu o complicitate 
conştientă la oepra de culpabilizare postumă şi de 
denigrare a lor" şi: “Un simplu sentiment de pudoare 
ii obliga pe cei care se vor “obiectivi” să nu recurgă la 
asemenea mijloace josnice, pentru că cei ucişi nu se 
mai pot apăra” şi mai departe: “Nu este vorba de o 
prezentare obiectivă a tragicei realităţi a demascărilor, 
ci de una partinică, într-o lumină destul de clară şi cu 
intenţia uşor de identificat”. 

Dacă disculia “fără patimi şi fără părtinire ” 
ia la domnul Bacu forma unui proces de intenţie la 
adresa editurii Vremea, credem că este necesar să ii 
comunicăm că, după opinia noastră, marea majoritate 
u cititorilor au înţeles foarte bine, din lectura 
documentelor pe care le conţine "Memorialul Ororii”, 
Că regimul comunist a organizat şi controlat actele de 
feroare din inchisori ce au fost executate de membrii 
ODC.C. organizaţi în comitete de demascare. Nu 
credem că este necesar a demonstra că "2+2=4", dar 
este lesne peniru oricine citeşte documentele să 
găseuscă nenumărate pasaje, ca cele de la pag. 208, de 
exemplu (declaraţia lui Popa Alexandru), din care 
reiese limpede rolul conducător al direcţiei închisorii 
- deci a superiorilor acesteia, până la cele mai înalte 
autorități ale statului = în “"reeducarea ” de la Piteşti: 

"Subsemnatul ştiu, de la Țurcanu Eugen, că 
di dir. Gh, Dumitrescu dăduse ordin D-lor Comandanți 


Ciobanu şi Mândruţă - din paza penitenciarului - de 
anu primi raport de la nici un deținut aflat în camerele 
“demascării”, cu ocazia închiderii sau deschiderii, 
pe care aceştia o făceau zilnic în penitenciar. Au fost 
cazuri, când deţinuţii bătuţi în aceste camere au 
încercat să raporteze- cu aceste ocazii - D-lor Ciobanu 
şi Mândruţă, înaintea de venirea Dlui. Dir. Gh. 
Dumitrescu, aceasta mai ales când bătaia avea loc 
noaptea, la care aceştia răspundeau: “Du-te-n p... 
m... de bandit, ce, mie ţi-ai găsit să-miraportezi”. 
(.) 

În acelaşi scop, Țurcanu Eugen a folosit în 
sprijinirea acestei acţiuni şi pe unii domni milițieni 
din penitenciarul Piteşti, ca Lăzăroiu, Dina, Nistor, 
Georgescu şi Gheorghe Ion, acesta în afara ordinelor 
date de către DI. Dir. Gh. Dumitrecsu acestor domni 
milițieni de a sta la dispoziţia lui Ţurcanu Eugen și 
de a-i aduce acestuia pe oricare deținut din 
penitenciarul Piteşti, pe care acesta l-ar fi cerul. ” 

Spațiul nu ne permite să inserăm aici 
mulțimea de citate relevante care, însumate în volum, 
dau cititorului obiectiv o imagine a adevărului. 

Recunoaşterea implicării celor mai inalte 
autorități comuniste în “reeducare” culminează în 
sentința din care un fragment este publicat şi pe 
coperta IV a volumului; se recunoaşte fățiș nu numai 
amestecul direct al Securităţii şi al administraţiei 
inchisorilor în “reeducare"', ci şi amploarea 
fenomenului, omorârea a zeci şi torturarea a sute de 
deținuți în mai multe inchisori. Acest fenomen de 
masă nu putea avea loc fără ordine venite din vârful 
ierarhiei comuniste. Este ilogic şi imposibil ca la 
mijloc să fi fost doar inițiativa unor neînsemnaţi 
directori de inchisoare, ofițeri politici sau gardieni. 

Îi vom da domnului Dumitru Bacu satisfacția 
de a-i răspunde la întrebarea insinuantă pe care 
ne-o pune: “În fața unei situaţii atât de complexe, a 
unei tragedii unice, soldate cu asasinarea morală a 
unei elite şi schingiuirea unei întregi generaţii, 
indiferent de valoarea crezului (bun sau rău) care 
le-a animat acțiunea şi fiind vorba de tineri români de 
un sânge şi de o lege cu editorii respectivi (sau poate 
cămă inşel...), s-ar fi cuvenit dinpartearesponsabililor 
măcar un minim respect al suferinței îndurate. ” 

Da, domnule Bacu, cei patru redactori ai 
cărții sunt români ortodocşi, unul singur - ce s-a 
ocupal de tehnoredactare - a fost membru de partid, 
ceilalți nu, iar unul dintre noi este membru al 
A.F.DP.R. 

Dacă această carte de vizită vă este necesară 
pentru dovedirea bunei credințe a colectivului 
editorial, o aveţi. 

Regretăm, şi ar trebui să regretaţi şi 
dumneavoastră, încercarea de a ne compromite şi 
care hu vă onorează. 


Incă o dată, noi am gândit această carte ca 
pe un tol unitar, care să facă limpede înţelese opiniile 
noastre prin Cuvântul înainte, să ofere cititorului 
documentele epocii - singurele pe care le-am găsit - şi 
să-i dea necesarele lămuriri prin mărturiile 
supraviețuitorilor. Această carte se adresează unor 
Oameni cu minţi sănătoase, măcar cu o minimă 
cunoaştere a treculului comunist şi care să nu işi lase 
judecata influenţată de consideraţii subiective. Din 
punctul nostru de vedere, noi ne-am făcut datoria, 
publicând, cu sacrificiile materiale inerente, cărţi 
care să ajute posteritatea să-şi facă o idee mai 
apropiată de adevăr despre ororile perioadei 
comuniste. 















Replica de mai sus - care alunecă, după 
părerea noastră, pe lângă esența morală a criticilor 
tormulate de d-l D. Bacu - ne-a parvenit însoţită de o 
scurtă "adresă" semnată de d-l N. Henegariu, directorul 
Editurii Vremea. Cei patru redactori ai volumului 
"Memorialul Ororii” - care s-au mulțumit să semneze 
indescifrabil această replică = sunt: Silvia Colfescu, 
Nicolae Henegariu, Angela Dumitru, Cristina 
Cantacuzino (am respectat ordinea în care numele 
sunt înşirate în fruntea volumului respectiv). 


Redacţia. 








AM PRIMIT LA REDAC TIE 
New York. 12 Septembrie 1996 
Către publicaţia “Puncte Cardinale ” 
Stimată Redacţie. 


În numărul 8/65 din luna August 1996, la 
pag. 13, în cadrul rubricii “Figuri din Exilul 
Românesc ", ați făcut prezentarea Dr. Constantin 
Hagi. stabilit în Macedonia, la Veria (Grecia). 

Intâmplarea a făcut să cunosc şi eu un Dr. 
Constantin Hagi, născul to! la 23 Aprilie 1921, 
arestal şicondamnat pentru îngrijirea bolnavilor 
şi răniților din grupul Gogou Puiu 

Auzisem despre el inainte, dar ne-am 
cunosculabia la Aiud, unde. datorită solidarității 

de clan, ne-am ataşat şi am stat impreună în 
celula 34, parter, din celularul mare. impreună 
cu colonelul Gh. Eminescu, preotul unit Târziu 
şi un basarabean Sbârcea, din Deva 

După expirarea pedepselor şi eliberarea 
noastră - eu în 1953, el în 1954 - ne-am întâlnit 
destul de des, căci după ce a fost repartizat ca 
medic la Braşov, s-a bucurul de o primire 

frumoasă din partea vărului meu Ştefan Pană 
din Braşov, căruia i l-am recomanda! călduros 
şi care l-a ajutat foarte mult, având o bună 
siluație materială 

(Trec peste o mulțime de alre detalii, nu 
lipsite de importanţă) 

In 1958, amfostarestat din nou la Bucureşti 
şi dus pentru anchetă la Constanţa. După nouă 
luni de anchete, mu mi s-a putul stabili nici o 
probă materială pentru a fi trimis in judecată 
Cinic, anchetatorul meu, It. Anghel Cornel, 
mi-a spus că totuşi voi fi condamnal, pe baza 
unor probe de care voi fi surprins!... 

Pe data de 19 octombrie 1958, a avul loc 

procesul. “Martorii” mei acuzatori erau trei 
“macedoneni”: Dr. Constantin Hagi, Dr. 
Gheorghe Meghea şi Apostol Vruna. Toţi trei au 
mărturisit că, aflându-mă in casa lui Sterie 
Haşoli (informator ul Securităţii), am recital 
poezii şi am făcut apologiu poeților “legionari 
Nichifor Crainic şi Radu Gyr. Mărturii Jalse, 
pentru că niciodată aceşti martori n-au auzi! în 
public faptele pentru care mă acuzau, deoarece 
eu ştiam prea bine ce rețea de informatori are 
Securitatea. Fiecare dintre ei - inclusiv dr. Hagi 
Constantin - au fost “invitaţi” (şi nu arestaţi) la 
Securitate, să declare impotriva meaceeace li se 
ordona. La acea dată. Constantin Hagi avea 
deja pașaportul de cetățean grec şi aştepta 
plecarea în Grecia. Pe baza declaraţiei lui şi a 
celorlalți doi, am fos! condamnat la 10 ani 
inchisoare şi m-am eliberat, pe baza decretului 
general, la | August 1964 i 

Dvs. scrieți: “A reuşi! să plece din țară in 
1958. cu câteva luni inainte de a se declanşa 
valul de arestări din acel an. De ar fi rămas în 
țară. cu siguranță că ar fi fosi din nou arestal 

Si non e vero, e ben trovulo... i 

Constantin Hagi a plecat din țară pe când 
în Dobrogea fuseseră terminale arestările. Ele 
au incepul în loamna unului 1957, când cinci 
luptători din pădurile Bubadagului. căutați de 
peste 10 ani de Securitate, au Josi găsiţi şi 
arestați “misterios... Înlr-o singură lună. 
Anastase Fotu, Hristu Pariza, Dumitru Pariza, 
Gheorghe Zelca şi Cocoş! | 

Am considerat că Dr. Constantin Hagi a 

fast şantaja! de Securitate pentru a fi martor 
acuzator. După eliberarea mea din 1964, i-am 
'rimis, printr-o unoştință comună, 0 scrisoare 
prin care Îi ceream - el fiind in afara pericolului 
- să scrie adevărul (că în procesul meu a Jos! 
obligal să facă o declaraţie mincinoasă), pentru 
a putea să-mi rejudec procesul Nu mai era 
amenința! de nimeni şi siluuţia se schimbase fuţă 
de 1958 

A irimis o scrisoare de flatare a regimului 
ceaușist, sugerând a mi se acorda un aci de... 
clemență (de care nu uveam nevole şi care 
oricum mu a venii)... 

Faţă de această mică prezentare a unul 
“fapt divers”, mă intreb dacă “Figura din Exilul 
Românesc" pe care aţi prezentat-o în publicaţia 
Dvs este cumva una şi aceeaşi persoană cu cea 
cunoscută de mine saueste o simplăcoincidență 


Zahu PANĂ 


La sfârşitul cărții sale, care numără 
peste 400 de pagini, Alexandru Mihalcea, 
cu decentă modestie, notează: Cartea asta, 
n-ar fi trebuit, poate, scrisă niciodată. 
Nu sunt romancier, n-am fost nicicând în 
stare să construiesc o ficţiune... La ce ar 
Sluji să scrii pentru ce! care au trecut pe 
acolo? Ceilalţi ori nu pot înţelege, ori - şi 
mai rău - nu vor să afle. 

Este total greşit. Cartea trebuia 
scrisă. Apariţia ei este mai mult decât 
folositoare, pe ideea pe care am promovat- 
o în paginile unor publicaţii din exil şi am 
preluat-o şi în cartea mea Din Țara lui 
Cain, aceea că poporul român are nevoie 
de o istorie corectă a acelor ani de 
întuneric, pentru viitoarele generaţii cel 
puțin, iar cei ce au asistat pasivi la 
înfăptuirea terorii de aproape jumătate de 
secol să nu pretexteze că nu au ştiut. 

Am aflat în 1995 de apariţia acestei 
cărți, am încercat s-o cumpăr prin 
intermediul prietenilor din ţară şi n-am 
găsit-o, ceea ce e un semn bun. În sfârşit, 
am intrat în posesia ei; recent mi-a fost 
trimisă de autor, pentru că, spune el, 
amândoi am trecut prin acel vestibul al 
iadului. 

Trebuie să admit că aşteptarea de a 
citi cartea a meritat şi a fost compensată 
de plăcerea dureroasă a lecturii. A.M. are 
dreptate, nu e un volum de ficțiune, deşi 
în multe pagini se simte din plin şi acest 
talent (până acum, din nefericire, 
nefolosit). Jurnalul de ocnă este cea mai 


Alexandru 





ră 





interesantă carte despre închisorile 
politice româneşti, din câte am citit până 
în prezent. Am folosit adjectivul 
interesantă cu inlenţie, deoarece nu vreau 
să o compar cu calităţile şi defectele altor 
cărți pe aceeaşi temă. 

In exil s-au scris multe pagini despre 
aceste închisori, foarte documentate, cu 
nume şi date impresionante, mai ales 
ținând seama că totul s-a bazat pe 
memorie. În ocnele politice din România 
o bucăţică de creion sau hârtie însemnau 
moartea. Cărţile apărute în afara granițelor 
țării au avut ca scop principal informarea 
indolenţilor din Vest asupra tragediei ce 
se desfăşura sub nasul lor. S-au scris 
pagini despre închisori, proaste şi 
insultătoare, şi în timpul dictaturii, cum a 
fost acel Caloian sau, mai înainte, Drum 

fără pulbere. S-a scris şi ceva literatură, 
ficţiune, despre acest subiect, nu de prea 
înaltă calitate. 

Insă cartea lui A.M. se evidențiază 
prin efortul pe care-l face autorul de a 
dezvălui mecanismul social şi psihologic 
care a dus la aceste tragedii din închisori 
şi, prin extensie, din toată ţara. De aceea 
spune; Am avul impresia că teroarea şi 
feama merg fizic pe trotuar, se vâră prin 
lume, păşesc lângă mine... Folosind 
experiența sa personală de numai patru 
ani, cum de câteva ori menţionează el cu 
ironie, autorul analizează fenomenul 
intocmirii dosarelor bazate pe delaţiune, 
pe note informative în care prea mulţi 
căutau să parvină, câlcând pe destinele 
distruse ale celor din jur. 

Importani este că volumul se ocupă, 
foarte judicios, de vina întregului sistem 
adus din import cu tancuri şi mitraliere, 
care trebuie judecat în adevărata lumină, 
incluzând colaboraţionismul la scară 
naţională. Vina membrilor fostei dictaturi 
e mai gravă decât genocidul de care s-a 
făcut atâta vâlvă şi nu a dus până la urmă 
la nici un fel de pedeapsă. 

A: M. demonstrează clar că 
genocidul dictaturii e mai grav decăt să 


PUNCTE CARDINALE 


SĂ SA Poe 0 e 


Mih: | 
i a Ai LL, Ă = mt e i za po si pă , 
ps zi ai Îi aa ci 
_ - Jurnal de oc 
7 3 . : Ba Vooo vo 0 


sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 17 


1494 9749 40/ 84 


10 /0e)/ eX 8177 





uUCiZI un Om Sau 0 mie...deoarece...este 
agresarea fiinţei biologice şi a sufletului 
întregii națiuni. Cartea îi acuză 
documentat pe foştii potentaţi şi slugile 
lorcă...auridicalt ca nişte automate mâna 
şi au votal...pentru batjocorirea femeii 
devenite animal de montă, pentru 
vânzarea pe nimica toată a roadelor 
pământului românesc, pentru crearea 
unui uriaş aparat de măsură şi control al 
gândurilor şi conştiințelor. Prin ce au 
făcut ca şi prince n-au făcut, au favorizat 
intinderea peste țară a linoţiului de moarte 
țesut din minciună, din foame, frică, frig 
şi întuneric. Aceasta este adevărata lor 
vină şi pentru aceasta ar trebui să 
plătească, dacă vor plăti... 

Autorul fiind produsul şi victima 
infamului articol penal 209, prin care 
zeci de mii de nevinovaţi au intrat în 
spatele țarcurilor de sârmă ghimpată, cu 
inteligență şi luciditate face distincție între 
foştii politicieni care au sfârşit prin 
închisori şi masa de deţinuţi creată 
exclusiv pentru a crea teroare la nivel 
național. Noi suntem, la scara naţiunii, al 
doilea val mare mânat spre țarcuri. Primul 
afosttocat la canal... de la temelia căruia 


5 NP Ai Pi Pa Pad 
- Sag: m ft pp Le Pat i, 
Y + w 1 mă â- îi “A 
POI 4 24 pik di 
A Pe 2, a N f 
E tgp mid 4 dd > 


d ț 













arheologii viitorului vor scoate odată 
şi-odată schelete fără nume. La Aiud, 
unde oumenii au mâncat var de pe pereți, 
«e foame; şi la Sighet. Au pierit atunci 
marii intelectuali ai ţării, cei mai 
destoinici militari, lamura clasei politice. 
Noi suntem altceva, noi facem pasul de la 
individualitate la număr. Noi suntem 
statistică. Unii nici nu ştiu ce caută 
acolo... 

Acel articol 209 din codul penal, cu 
ironie, A. M. îl categoriseşte ca fiind... 
pur şi simplu genial, cu el poți să-l 
condamni până şi pe un orb pentru crima 
de privire duşmănoasă, cu coada ochiului, 
către stema partidului... 

O altă calitate a cărții respective 
este observaţia, analiza celor mai 
minuscule fapte. Undeva scrie, pe bună 
dreptate, că eo lipsăa noastră că nu avem, 
ca francezii, o literatură a observaţiei în 
sine. În carte, această lipsă este 
compensată prin pasaje excelente, care 
aruncă o lumină reală asupra celor 
întâmplate în ocnele româneşti. 

„„Dacăpe porţile negre ale Gherlei 
sau în groapa de la Jilava n-ar fi intrat 
decăl sfinţi, n-ar fi fost inchisori, ci peşteri 
ale anahoreților, şi nu păcatele omeneşti 
ori viciile unor pensionari, sau, 
dimpotrivă ireala sfinţenie a altora, le 
sacralizează, ci imensa cantitate de 
suferință comună, jugul purtat sub biciul 
comunismului. Au existat homosexuali în 
inchisoarea politică? Sigur că au existat; 
cei care au practicat viciul afară, l-au 
practicat şi înăuntru... Lingăii din afară 
au fos! lingăi şi înăuntru. A absolutiza ar 
fio prostie, dar tot prostie ar fi să credem 
că în toți s-au operat conversiuni de tip 
beckettian. Unii şi-au pierdut pentru 
totdeauna sufletul, refuzând căința... 
Mulţi şi-au dobândit - sau redobândit - 
sufletul în inchisoare. Alții s-au degradat; 
ar fi insă nedrept să fie judecaţi de cine 
n-a trecut prin tinda iadului... Sigur că 
mi-ar fi făcut, a posteriori, plăcere să 
cred despre mine că am fost ca o stâncă, 


netemător sub ploaia de lovituri, că am 
primit cu fruntea sus pleazna destinului 
- dar n-a fost aşa şi nu cred că foloseşte 
nimănui, nici inimii mele îndelung 
chinuite, mistificarea adevărului. Mi-a 
fostfrig, mi-a fost frică, mi-a fost foame. 
Și ca mie, altora care, tot ca mine, nu au 
stofă de eroi. 

Pentru a exemplifica varietatea 
de categorii de deținuți din perioada 
detenției sale, fără a fi didactic şi fără a 
da nume care ar implica situații poate 
penibile, A. M. foloseşte cu mult succes 
o tehnică a reproducerii unor discuţii 
trunchiate, care, citite cu atenţie, îţi dau 
o imagine extrem de vie, ca de film 
documentar, a personajelor din spatele 
gratiilor (pp. 338-352), demonstrând cu 
prisosință că, în multe cazuri, cei închişi 
nu puteau prezenta nici un fel de 
primejdie. Erau doar victime gratuite, 
cum zice el, statistică. Păcat că nu pot 
reproduce aici excelentele pasaje dintre 
paginile 121-126, unde se face o tragică 
paralelă între Dostoievski (Amintiri din 
casa morților) şi realitatea lagărelor prin 
care noi am trecut, relitate care o 
depăşeşte cu mult pe cea a scriitorului 
rus. 

A. M. face de mai multe ori 
incursiuni în istoria strict contemporană, 
încercând să explice cititorului 
mecanismul inconştienței politice care 
a dus la târgul dubios dintre Stalin şi 
echivalenții lui din Vest, târg din a cărui 
pricină România a intrat în conul de 
umbră al protecţiei sovietice. cu 
rezultatul ştiut. 

După ştirea mea A.M. este primul 
care face o observaţie extrem de 
judicioasă legată de aceeaşi politică 
vestică... Curios este că Americanii, 
care ii urmăresc până în pânzele albe 
pe criminalii nazişti, au acceptat 
torționari din puşcăria comunistă 
românească, le-au acordat drept de 
cetate fără măcar să-i fi interogat, deşi 
este exclus ca FBI sau CIA să nu le 
cunoască antecedentele... 

Din nefericire, trebuie să admit că 
şi în Canada există un înalt grad de 
probabilitate că s-a întâmplat acelaşi 
lucru. Scopul acestei scurte prezentări 
este de a îndemna pe alții să citească 
acest volum, pentru că răul care l-a 
generat nu a dispărut, contrar unor false 
percepții şi iluzii optimiste. Răul este 
încă în țară, este încă printre noi, adânc 

pitit, bine deghizat. 

Cu tot talentul ziaristic şi literaral 
autorului, Jurnal de ocnă are unele 
scăderi legate mai ales de formă. Nu e 
prima oară când întâlnesc cărți publicate 
cu prea multe greşeli de gramatică şi 
ortografie, care ar fi trebuit eliminate la 
editură. In plus volumul ar fi fost mult 
mai eficient dacă s-ar fi renunțat la 
unele detalii prea personale sau la altele 
care pot fi înțelese numai de cei care au 
trecut pe ACOLO, Sunt deficienţe ce 


pot fi remediate uşor la o a doua ediţie. 


Dar chiar şi aşa cartea colegului 
Alexandru Mihalcea este o excelentă 
contribuție atât la demascarea 
fenomenului terorii comuniste, cât şi la 
înțelegerea mecanismului care i-a dat 
naştere. Să sperăm că munca lui 
scriitoricească nu se va opri aici, 


D. Phillip 


Calgary, Canada, 
August 1996 











PAG. 18 NR. 9-10 sept.-oct. '96 





În ziarul **România Liberă”? din 15 
august, a apărut, cu titlul “Memorialul de la 
Târgovişte”, un articol de mici dimensiuni. 
semnat de Gh. Penciu, referitor la întâlnirea 
| deținuților politici, ce se ţine anual în fosta 

închisoare de elevi. 

Puţinătatea celor spuse despre acest 
eveniment şi plasarea lor, într-un colț. la 
subsol de pagină. a ținut probabil să sugereze 
opinia redactorilor. anume că această 
comemorare a timpului când tinerii erau 
întemnițați pentru că “unelteau contra ordinii 
sociale” nu mai trezeşte interesul marelui 

| public; că. atunci cânde vorba de nevârstnici. 
sunt mai interesante relatările despre Copiii 
străzii, pedofilie, prostituție şi delincvenţă 
juvenilă.Cu astfel de materiale ziarul se vinde 
mai bine şi asta primează! Decăderea lumii. 
în general, şi a societății româneşti. în special. 
rămâne ca o constatare. 

La întrunirea foştilor deţinuţi politici 
elevi, ca un semn de prezenţă a celor ce-au. 
rămas şi de omagiu pentru cei trecuți la cele 
veşnice, s-a citi! şi difuzato “DECLARAŢIE 
DE LA TÂRGȘOR?, un text scris şi semnat 
de nişte bătrâni care au avut prilejul să puste. ş 
încă de când erau copii. “valorile. 
comunismului”. | 

“Refuzul ziarului de a publica integral 

numita declaraţie este normal. Presa - şi cea 
puvernamentală şi cea de opoziție - preferă 
să treacă sub tăcere putinele manifestări ale 
foştilor, deţiniţi -polițici (cu micr excepții. 
cum ar îi comunicatele şi panseurile politice 
ale senatorului Constantin Ticu Dumitrescu 
care. decorat fiind de Nicolae Ceauşescu. 





“invitat” de Regele Mihai şi în acelaşi 
timp în excelente relații cu dl. Virgil 
Măgureanu. nu poate fi decât un personaj 
“de excepţie”!) 

Semnatarul acestor rânduri. 
obişnuit, cu trecerile sub tăcere, n-ar fi 
obiectat în nici un fel la marginalizarea. 
de-acum ordinară, dacă n-ar fi intervenit 
şi o contrafacere în text. În articolul mai 
sus citat se dă un fragment din “Declaraţia 
de la Târgşor”. pus între ghilimele. dar 
modificat. Oare nici dl. Penciu. pe care îl 
cunosc de când se chema Gorunescu. nici 
redactorii care “au contribuit” la 
minimalizarea prezentării evenimentului. 
să nu ştie că citarea cu modificări e un 
fals?! 

" Personal. fiind de mulţi ani înuwr- 
un mocnit conflict cu puternicul “Sindicat 
internaţional al nemernicilor cultivați”. 
organizaţie pe care Dudînţev o numeşte 
"Asociaţia bandiţilor sindicalizaţi”. mă 
feresc, nu mă aventurez în polemici; am 
simţul raportului de forţe. Darcuminţenia 
are și ea limite. Când mândria de slujitor 
alumilinței:de rândaş la curţile adevărului. 


e ameninţată. îndreptarea de şale devine 


obligatorie. 

Sunt cazuri - şi acesta este unul - 
când tăcerea înseamnă complicitate. De 
aceea. ignorând raţiunile de prudență, 
semnez propriu aceste rânduri şi dau 
publicuăţii integral testul. aşa cum s-a 
citit şi semnat la fosta închisoare de elevi. 


Constantin IORGULESCU 


DECLARAȚIA DE LA TÂRGȘOR 


În acest loc, unde în anii 1948-1951 a functionat o închisoare de elevi, ne 
9 


întâlnim 


azi, 10 august 1996, noi, martirii supraviețuitori ai acelor timpuri şi 


evenimente, ca să comemorăm fapta, atunci şi aici începută, să-i pomenim pe cei ce 
nu mai sunt între noi şi să aducem mulțumiri lui Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să 
ieşim biruitori în această primă luptă a rezistenţei din închisori, sporindu-ne puterea 
pentru luptele ce au urmat (şi din cure nu întotdeauna am ieşit cu fruntea Sus). 

În acei ani, comuniştii, în plină agresiune ideologică, nu se sfiau să aresteze 


copii, să-i condamne la ani grei de temniţă, 


să le aplice abominabilele lor metode de 


'ortură şi exterminare, asemeni celor vârstnici, dar, în plus, să-i Supună unei operații 
de “spălare a creierului”, numită “reeducare”, în speranţa că vor scoate din ei indi vizi 
Hipsiţi de conştiinţă, capubili să execute, la ordin, orice Hemernicie, orice crimă. Și au 


Jăcut asta în multe închisori. 


Aici, la Târgşor, reeducarea ce s-a încercat u eşuat. Calculul inițiatorilor s-a 
dovedit greşit sau Dumnezeu n-a îngăduit ca nevino văția să fie murdărită şi i-a trimis 
ajutorul său, aşa încât cu toată ademenirea, silnicia, înşelăciunea, cu toate izolările 
şi pedepsele, încercarea a dat greş. Sufletul de copil s-a dovedit mai puternic decât 
lucrarea vicleană a diavolului. Din această lecţie, primă încercare, tinerii au ieşit 
intăriţi, au căpătat încredere în ei, experienţa trăită le-a Jost de ajutor în încercările, 
nu puţine, ce au urmat, pentru fiecare dintre ei, ani şi ani după aceea. | 

ASTăzi, noi, supraviețuitorii, trecuţi prin toate probele temniţelor, cu trupurile 


dar şi cu sufletele pline de cicatrici, multe încă nevindecate, 


de hăituire, veghe şi pândă, nu depunem 


după jumătate de veac 


armele spiritului; oricât de împuţinate 


ne-ar fi trupurile, de vârstă şi osteneli, aşteptăm să le predăm vii, aprige, fără pată, 
în mâinile tinerilor ce au curajul şi puterea Să se ridice azi pentru Slujirea neamului, 
cum, după puterile noastre, noi am făcut-o ieri, 

ngenuncheați înaintea naţiunii române şi u lui Dumnezeu, în ceas de 
cumpănă, aşteptăm Să trecem în mâinile urmaşilor, atâta câtă e, strânsura de lacrimi, 
de sârguinţă şi de rugăciune a generaţiei noastre: NECLINTIREA ÎN CREDIN ȚĂ, 


Nu uitaţi nici o clipă: 


Ca 


"Cu noi este Dumnezeu"! 


Târgşor, 10 august 1996 


PUNCTE CARDINALE 











Vetuţa POP 


De pe plaiul înstrăinării ne ajunge 
vestea că încă un suflet românesc a părăsit 
pământul, cu amar dor de țară: celal Vetuţei 
Pop. Se născuse la 20 oct. 1923, în comuna 
Cetea (jud. Alba). Puţine locuri ale 
copilăriei vor fi fost mai iubite decât acest 
sat de lângăTeiuş, aşezat pe valea dintre 
dealurile Stremţului şi Piatra Cetii. 

A scris despre el în versuri şi in proză; mirosul poamelor coapte 
din grădina fără margini a bunicului nu a fost niciodată uitat. Școala 
primară a făcut-o la Teiuş, unde s-au mutat părinţii când era încă foarte 
mică. La Aiud a urmat gimnaziul şi la Blaj liceul. 

În anul 1948 a absolvit Academia Comercială din Cluj. care se 
alla încă în refugiu la Braşov. In acel an de groază. printre tinerii siliți 
de condamnările politice să părăsească țara. s-a aflat şi ea şi Mihai Pop. 
viitorul său soț. 

Dacă generația naționalistă de la ! 848 a făcut cunoştinţă cu exilul 
politic, cea de la 1948 a umplut pământul cu nume româneşti 

"Ajunseserăm pe aici, 
Tor pe Prunci. pe braânci, pe brânci, 
spunea ea în poezia “Eroi fără război”. 

După ce au trecut clandestin două frontiere, in anul 1949, în 
Lugust. cei doi tineri s-au căsătorit la Triest, Inainte dea pleca din țară. 
îmbrăcaţi în haine tradiționale româneşti, s-au strecura! pe furiş in 
Daia, satul lui Mihai, pentru a-i cunoaşte. părinţii şi a primi 
binecuvântarea lor. 

In 1951 s-a născut primul lor copil. Mihai, în Franţa. la Vernon. 
orăşel pe malul Senei. iar in 1952 l-au avut pe Gabriel. la Montreal. 

De fetiţa Ileana s-au bucurat foarte puţin: Dumnezeu a luat-o 
devreme între ingerii lui. 

Primitoarea Canadă le-a devenit a doua patrie. Acolo au muncit. 
au făcut cinste numelui de român. au activat în cadrul organizaţiilor 

româneşti și au fost gazde fără egal pentru oricine le-a trecut prazul. 
Acolo s-au născut poemele ei. din dragostea de ţară şi de familie. În 
lumea străină în care au trebuit să trăiască. credința în Dumnezeu ŞI 
iubirea dintre ei le-a fost singurul sprijin 

Acum. la plecare. cine oare dintre cei dragi. plecaţi mai înainte. 
i-a ieşit în cale s-o îndrume pe cărările necunoscute ale celuilalt tărâm” 
Poate fetiţa. poate tot un poet, Vasile Posteucă. aşteptând-o să-i 
răspundă la întrebarea pusă demult: 

Am rămas orfani. bădie 

lar du Stai acolo Sus 

Spune-ne, bădie tuică 

Ce ţi-a spus ție lisus? 

Versurile cu care se încheie cartea ei sunt: 

“Doumne, vom veni la Tine. 

Rămânând în nemurire: 


RUGA DE AUD 


Jantă-ne Doamne, penbu newmednicia noa4bhă. ana 
pe cane ai dat-o +bhămoţilon i pe cane ei, inpuntând toate 
ungiile, au păsbhal-o, alăgi noi, lăbâni îi neaolnici, vas mai 
avem pilehea 4ă-i 4ănim în ajutor. Pană teamă, tilhanii a 
phadă şi-a vând. Tinenii tund legati cu aiclenele lanturi ale 
îndeleg de ca bhelusia 1ă-l input pe slujlatul baglelecului 
aţlal la cama fănii iau pe nepolul nadinului de la Onadea, 


foi 
adezanea 4pucăciunilon in toate dhegăloniile 3 dă mici 
in Mociatia noathhă, a celor ce-am acid pante de temnite, 
n-am putduid jace cual. “ot cel pusi de Securitate, cu ajutonul 
vândulilon pe angintii lui Juda, e cel mai mane! 

Cu vine, ne plecăm phutdile, adânc, până-n fără 
Miadualuiă, de unde, musbhăton, ne phiueic cei aici inghapai 

Algi, 74 deptemdnia 1996, la sărbătoarea Imăltănii 
Spirala Cacci, cu imenila pline de duete, ugăciune înăltă m 
căbha “Tine, Doamwte: io-ţi milă de dană! 

Nu cămla, Spinte, căbha nemennicia noaibă. Qi, 
indhunăndu- Te, nidică din neamul acesta, ata cum -a mai 
întâmplat odinioară, binei imiusili de aivtude, lândiati dept. 
atătătoni în chedință, demni să slujească Dheptălii Tale 
Timita Ahhanghelul, dot ca altă dată, să uulgena cu spada 
binminla Adeuănaului si Slaaa Neineluai Tău. 


Klmin. 




















PUNCTE CARDINALE 







sept.-oct. 196 NR. 9-10 PAG. 19 


“BĂTĂLIE ÎN JURUL 


II) 


| Este vorba. de data aceasta, despre 
identitatea Franței -A unei Franțe integrate 
într-o comunitate europeană în care. de teama 
de a nu se pierde, işi caută certificatul. de 
botez. “Fiica cea marea Bisericii, educatoarea 
popoarelor”, cum o numea Biserica Catolică, 
recurge acum la Papă, a cărui vizită este 
menită să-i ateste, la sfârşit de secolul XX, 
inceputurile, botezul; încreştinarea Au optat 
pentru acest demers şi guvernul, şi poporul 
francez, trezite parcă dintr-un somn vrăjit — 
somnul uitării de sine — la plinirea vremi. ŞI 
iată că Papa a fost invitat să adeverească 
actul de naştere al Franței “semnat de Regele 
Clovis prin propriul său botez. la Reims. în 
anul 496 

S-au ridicat, însă. impotriva venirii 
Suveranului Pontif la această sărbătoare a 
identități Franţei, atitea voci apartinând unor 
foruri. organizatii, comitete şi comisii (dintre 
care prea puține sunt de origine franceză), 
încât mass-media din Occident se întreabă 
cu nedumerire “Poate fi considerat botezul 
lu' Clovis drept act fondator al natiunii 
franceze?” ŞI tirurile întrebărilor de acest fel 
nu sunt sporadice, ci, dimpotrivă, s-ar putea 
afirma că asistâm acum. în Franța. la'un 
adevărat bombardament metodic de invective. 
la o ciomayecala mediatică spectaculoasa ia 
o revâărsare de ură rar intâlnită şi foarte greu 
de imaginat. lar faptul cel mai bizar este că 
împotriva Papei nu se înregimentează acum 

















Când autorităţile de la Chişinău 
proclamau. la 27 august 19809. ca limbă 
de stat. în R.S.S. Moldovenească de 
atunci o altă limbă decăt cea rusă. faptul 
se constituia intr-o acțiune dâtătoare de 
speranţe pentru cei ce năzuau şi credeau 
intr-o posibilă şi adevărată renaştere 
naţională româncască. Speranțele. au 
sporit, odată cu prăbuşirea vechiloi 
regimuri comuniste din L.uropa€ entală 
şi de [-st, Erau mulți cei ce au crezul 
atunci că lumea va intra pe un făgaş nou, 








+ 


doar duşmanii săi tradiționali — necreştinii, 
(neo)protestanții, comuniştii, francmasonii — ci 
ŞI asociațiile antirasiste, diversele ligi ale 
drepturilor omului. socialişti: clevetitori, liberalii 
bâlbâiți, cohortele de ziarişti “progresişti” şi — 
vai! — “corul” preoților adoratori ai modernității, 
temători ca nu cumva vreun eveniment spiritual 
“retrograd' să le stânjenească mersul triumfal 
prin veac... ŞI toată această desfăşurare de 
forțe, impotriva unei vizite care a fost doar 
anunțată, fără să se ştie dacă va şi avea loc 
până la urmă! 

Ce anume a declanşat. totuşi. mai 
precis, această dezbatere extrem de 
semnificativă? Oare cele câteva cuvinte rostite 
acum câțiva de Papă, cum că Franţa este “fiica 
cea mare a Bisericii şi educatoarea popoarelor”, 
acest apel la dreptul unui întâi-născut, cu 
reamintirea vechii sale vocații? Sau, poate. 
intrebarea rostită de Papă la Bourget, în 1980 
"O, Frantă, ai rămas tu oare credincioasă 
făgăduielilor făcute la botez?” Cum se poate 
explica desperatul strigăt al lui Dominque 
Jamet, publicat în marele ziar francez 
L Evenement “In ce Franță ne găsim? Suntem 
oare copiii «Luminilor», fiii Revoluţiei, ori 
descendenții dragonului cu coadă al 
Inchiziției?” 

Acum, insa kranța pare hotarata sa-şi 
ună fagăduielile. Semnele se inmulțesc 
Coşmarul se spulberă, deşi mai este încă 
amenințător. “Progresismul” afişat până mai 


BEZNA VINE 
DE LA RĂSĂRIT 


> 
- , e 
. , i 
Ş î î 
e & 
.- 2 _ 
A . 
i 4 
Ş = - ? 
ji e ( Ă i E 
. ă î - - - 4 ă 





ieri moare de bătrânețe, fără descendență. 
ŞI pe vechiul fond al Bisericii Franței apar noi 
imbolduri, noi efervescenţe stârnite când de 
benedictinii tradiționalişti, când de “Fraţii 
Sfântului loan” ori de enoniaşii vreunei parohii 
nebăgate în seamă. Dovadă că Biserica 
Franței se trezeşte la chemarea lui lisus, 
precum fiica biblicului lair lar în bătălia 
“Voltaire contra Clovis”, cum numea presa. 
franceză isteria stârnită de venirea Papei 
loan Paul! la Reims, Clovis a ieşit învingător 
asupra voltairienilor şi a prea-laicelor“alianțe” 
din zilele noastre: Marele Orient din Franța, 
Comitetul Laicităţii Republicii. Liga Comunistă 
Revoluționară, Federația Anarhistă, Stânga 
Revoluționară, S.O0 S Rasism, Liga 
Drepturilor Omului, Asociaţia “Vade retro 
Papanas”, Comitetul Naţional de Acţiune 
Laică — LICRA, etc. O întreagă armată 
apocaliptică, pornită să atace “eternul 
duşman”. Biserica creştină, pe Însuşi 
Dumnezeu. Obiectivul? Răsturnarea ordinii 
fireşti şi inlocuirea ei cu o suzeranitate ocultă. 
Revanşa'raționalului şi a credulității, inlocuind 
credința. Revanşa falşilor profeți împotriva 
celor ce consideră botezul lui Clovis drept 
origine a Franței creştine. Campanie a celor 
ce doresc instituirea unei “noi ordini mondiale”, 
in care adorația lui Hnistos să tie inlocuită cu 
adorația "vitelului de aur”... 


MARCEL PETRIŞOR 








preşedinţia României. nici cercurile 
politice româneşti în general. 

Din păcate. atât problema 
raporturilor cu vecinii (şi mai ales aceea 
a tratatului cu Ungaria). cât şi cea a 
admiterii României în structurile curo-= 
atlantice, sunt exploatate mai cu seamă 
in scopuri electorale de câtre actualii 
Luv ernanţi. 

Dacă in ceea ce priveşte admiterea 
în NATO a Poloniei. Cehiei şi Ungariei. 
lucrurile sunt de multă vreme sulicient 


















al unei evoluţii normale, ŞI CĂ Se a 
produce 0 reală şi Iei ersibilă 
desprindere de trecutul comunist 
Mersul ulterior al ci cnimenteloi 
a dovedit insă că regimurile comuniste 
au reușit să infăptuiască SMricăciuni 
neaşteptat de oras e. carei alectăl esența 
spirituală a imţei umane Când s-a 
dezmembrat URSS. în 1V91. cra de 
asărabia să facă ceca ce se 
pul 





așteptat ca B | 
cuvenea: să se realipească la unu 
komânier. de la care lusesc smulsă prin 
neleviuite şi violenţă In realitate. faptul 
era imposibil să se producă ata vreme 
cât, atât la Chişinău cat și Ja București. 
[răiele puterii a continuat să râmană m 
mâinile aceloraşi indivizi crescuți și 
şcoliți în tradiția |-stului comunusi : 

itazboiul de pe Nistru, din 1992. 
nu a ficut decât să conslințească trista 
realitate câ proclamată independenţă A 
“Republicii Maldova luncţioniviză 
numai în priv inţa descurajârii apropierii 
sale de România. jar integritatea statală 
4 Basarabiei rămâne iluzorie ȘI pentru 
ca lucrurile să (ie şi mai limpezi, Armata 
4 [4-a a Rusiei rimâne în continuare pr 
vechile poziţii. iar cei ce voravcacuraju 
lui lie Iaşcu şi al camarazilor lui voi 
impântâşi ucecași soartă cu Aceşti, 









După ce. intr-o anumită lază a 
cunilictului, se părea că îi [usese rezerval 
șI Romăniei un anumit rol (alături de 
Rusia şi Ueraina) în rezolvarea 
dilerendelor din zona Nistrului, ulterior 
Romana a lost înlăturată din joc. 
Autorităţile secesioniste de la Tiraspol, 
spriținite in mod Tăţiz de câtre Moscova. 
continuă să le iunore. când nu le inlruntă 
deschis. pe cele de la € hişinău. Prezenţa 
militară rusească şi amânarea se die a 
CV ACUarIi acesteia rămane 0 permanentă 
incurajare pentru rebeli. floruşi şi 
rusoloni, reducand mereu la neputinţă ori 
anulund din start orice incercare de 
urmare u autorităților uuvernului 
“Republicii Moldova” 

Ulumele vești venite dinspre Nistru 
sunt nu numar triste, ci şi neliniştiloaru 
Olensivu antiromănească continuă să se 
Jeslâşuvare cu perseverență, Scolilor 
romaneşti din autoproclamata "Republică 
Moldovuneuscă Nistreană” li se reluză 
dreptul dea luncționa. lar copiilor români 
Jin aceste pâri nu li se mai îngăduie să 
invețe carte in limba părinților şi a 
strămoşilor lar. scrisă în grafie latină, ŞI 
pentru ca implinirea acteloradministratis e 
să cupele înfăţişarea ceu mai brutală şi cu 
eleciele cele mai descurajatoare, la 





Grigoriopol Slobozia şi Liraspols-a făcut 
uz ŞI de trupe pentru intimidarea elevilor 
români şi a părinţilor acestora. care 
protestau impouivu abuzunlor la care sunt 
SUpuşI 

Din nelericire, se poale constata în 
continuare, autorităţile de la Bucureşti nu 
par preucupate de soarta românilor din 
Basarabia, iar societatea civilă românească 
este departe de a avea vipoarea, voinţa şi 
capacitatea de acțiune. ori măcar 
preocuparea reală. pentru soarta fraților 
din Basarabia şi Bucovina. Lumea 
românească de azi se zbate inur-o stare de 
cumplită mizerie materială şi morală. 
măcinată de corupție. minciună şi 
impostură. Pe aceste elemente se elădeşte 
sărâciu celei mai mari părți a populației. 
amăpite şi inşelate de oclicăde puvernanţi 
preocupați doar de implinirea propriiloi 
polite de putere sau interese de imbopăţire. 

In acest climat. în plină campanie 
electorală (purtată cu mijloacele cele mai 
puţin ortodoxe), tocmai chestiunea de 
câpâtăi a lumii româneşti este ipnorată. 
Unitatea națională a tuturor românilor 
intr-o Românie reintregită, renăscută şi 
rev iuorată in tradițiile ei naționale. aşezată 
pe valorile moralei creștine, nu pare să 
preocupe cu udev Ara nici pe candidaţii la 






de limpezi. accesul în această organizaţie 
al altor state din Centrul şi Estul Europei. 
printre care şi România. rămâne în 
continuare problematic. Nu numai că 
Rusia continuă să se opună cu 
consecvență extinderii spre Răsânt a 
NATO, dar nici Apusul nu manitestă 
porniri cu adevărat incurajatoare. 
Dimpotrivă, ceca ce se dovedeşte a fi 
permanenta preocupare a Occidentului 
este menajarea susceptibilităților şi a 
intereselor peostralepice ruseşti. 

Interesul şi preocuparea lumii 
apusene pentru soarta Rusiei este de 
ințeies. O prăbuşire a acesteia în haosul 
unur contlicte armate inteme sau. și mai 
er, antrenarea ei în acțiuni aventuroase 
CAIETE Ar Pute avea consecințe 
catastrolale pentru toată lumea, Dar nu 
mal este de înțeles (şi cu atât mai puţin 
We admis) atitudinea Occidentului în 
priv ința soartei victimelor apresiunilor, 
lie că este vorba de ceceni. kurzi sau 
palestinieni. Câtă vreme agresorii = 
Rusia, Lurcia sau Israelul - sunt nu numai 
toleraţi. ci sprijiniți în mod deschis de 
acelaşi Occident complice, pacea lumii 
rămâne serios amenințată, 




























Nicolae POP 














PAG, 20 NR. 9-10 sept.-oct. '96 











PUNCTE CARDINALE 


“Eu nu Sunt cetățean american de religie mozaică. Eu sunt ovreu. 
"Sunt american de 63 de ani, dar sunt evreu de 4000 de ani.” 


„rintre"cucernieii” careau părăsit lerusalimul. 
după profanarea Templului de către sirieni şi 
evrei! renegaţi care acceptaseră să se închine 
zeităților păgâne, a fost şi preotul aronid 

| Hasmonai. Els-a stabilit în orăşelul Modein, la 

Nordde Ierusalim, unde nădăjduia că ya fi ferit de persecuțiile 

indreptate împotriva celor care rămăseseră credincioşi Legii 
lui Moise. Cum însă, în deceniile următoare, procesul de 

helenizare forțată nu a cruțat nici localitatea Modein. 
preotul Matatia, strănepotul lui Hasmonaăi. împreună cu cei 
cinci fii ai săi, lonan-Gadis. Simon Tasi. luda-Macabeul. 

Eleazar-Avaran şi lonatan-Aplus au ales calea rezistenței 

armate împotriva stricătorilor. Legii strămoşeşti. Ei s-au 

refugiat în Deşertul Iudeii. de unde au stabilit legături 
strânșe cu alte grupuri de fugari. care de asemenea refuzau 
să-şi renepe credinţa în lahye şi în Levea lui Moise. Când 

Apelles. împuternicitul regelui seleucid. a sosit la Modein 

pentru a forța populația evreiască să adopte cultul zeităților 

greceşti. Matatia l-a înfruntat cu curaj.- adresându-i 
următoarele cuvinte: "Chiar dacă toate neamurile “din 

Cuprinsul stăpânirii vogelui vor asculta deel şi de poruncile 

lui, totuşi eu şi feciorii şi fraţii “mei vom umbla întru 

uşezămantul Legii părinţilor noştri” (1 Macabei 2,19-20); 

„Apellesnua ţinut însă seama de acest avertisment. 

A ordonat construirea unui jerțfelnic în capiştea din Modein 

pentru oficierea jertfelor închinate lui Zeus şi l-a obligat pe 

un evreu renegat să o împlinească. “Și a văzul Marulia şi 

S-a aprins de râvnă de i s-uu cutremurul rărunchii şi, dând 

driumii dreptei sale măânii. a ulereat şi l-u injunghiat pe 

jertfelnic. ŞI pe omul regelui, cure sileu să jorfeunsca lu 
umorut în uceeuşi vreme şi jertfelmicul l-u stricat” ( 

Mucăbei 2,24-25). Acest gest de mare curaj a constituit 

momentul declanșării răscoalei iudeilor împotriva stăpânirii 

seleucide. 

Matatia lansează un apel patetic către toți locuitorii 
|udeii care se simțeau legaţi de credinţa strămoşească să se 
alăture răscoalei. Apelul a avut ecou şi, răzvrătiţii s-au? 
grupat în regiunea muntoasă, hotărâți să răspundă la forță 


Pentru a organiza lupta împotriva stăpânirii 
seleucide, Matatia a convocat o adunare a “Asideilur. 
oameni vârtoşi din Israel şi care păzeau Legea”. Măsurile 
adoptate la această adunare se refereau atât la instaurarea 
plenară a cultului mozaic (tăierea împrejur a pruncilor, 
ritualul” fiind interzis de autoritățile” regale, dărâmarea 
jertfelnicelor închinate zeităților păgâne etc.). cât şi la 
reorganizarea comunității iudaice pentru a fi capabilă să se 
opună unei previzibile intervenții armate din partea lui 
Antiochos al IV-lea. Totodată, Matatia. fiind în vârstă. ÎȘI 
replementează succesiunea. Adresându-se fiilor săi, le 
spune: “Și iară Simeon, frutele vostru, ştiu că este om de 
'fut. de el să ascultați în toate zilele, el vă va fi luă Și ludu 
Macabeul. cure este cu pulere tare din tinerețile sule, 
dceslu vu [i căpetenia Oytirii, ca să [uceţi război impolrivu 
popourelur "(| Macabei 2,65-66). 

In anul 167 1.d.Chr. Malatia moare. Şi cum 
problema principală care stătea în fața răsculaților era 
problema rezistenței armate împotriva trupelor lui Antiochos, 
|âda Macubeul. conducătorul războinic, va deveni personajul 
din primul plan în evenimentele ce vor urma. Principalele 
sale calități erau curajul şi cucernicia. Înaintea fiecărei 
bătălii “se rugau cu un Sfânt”, dar în ceasul luptei «ra 
“curujos cu un leu” 

+ 

Mica oştire condusă de luda Macabeul era 
concentrată în munţi, de unde intreprindea, prin surprindere. 
incursiuni asupra localităţilor din văi, îi ucidea pe renepați, 
distrugea altarele păgâne și îndeplinea cu forța ritualul 
circumeizie! asupra băieţilor netăiaţi împrejur 

Impotriva acestor cete de răsculați. Antiochos a 
trimis un corp de armată alcătuit din preci sirieni, avându- 
| comandant pe generalul Apollonius. luda i-a intâmpinat 
pe greci latrecâtoârea de la Emmaus și, în ciuda inferiorităţii 


7. Hasmoneii (167-63 î.d.Chr.) 


Rabinul Stephen S. Woeise 


numerice, a repurtat o victorie totală. Apollonius 
pierzându-și viaţa pe câmpul de luptă (166 î.d.Chr.). 

Ca răspuns, Antiochos a trimis impotriva evreilor 
onouăarmată, condusă de generalul Heron. Bătălia aavut loc 
la Mizpa şi înfrângerea grecilor a fost atât de categorică încât 
trupele lui luda au putut ocupa Ierusalimul fără a întâmpina 
rezistenţă. Ajuns în capitala țării. luda a curăţit Templul de 
altarele păpâne şi a reintrodus serviciul religios după vechile 
rânduieli. 

Următoarea tentativă de a pune capăt răzvrătinii 
evreilor a fost condusă de regentul L.ysias. care porneşte în 
fruntea unei armate puternice. pentru a recuceri lerusalimul. 
In timp ce mărşăluia spre Iudea, îi parvine ştirea morții lui 
Antiochos (163 î.d.chr.). In dorința de a rezolva paşnic 
problema iudaică, spre a se putea concentra asupra altor 
teatre de luptă, Lysias le oferă evreilor deplină libertate 
religioasă, cu condiţia să depună armele. Deşi o parte din 
evrei sunt de acord. adepții lui luda, Macabeii. refuză, 
motivându-şi refuzul în următorii termeni: “pentruca hudeca 
să fie sigură că mu vor mai «nea loc noi persecuții, țara 
trebuie să-şi redobândească libertatea politică". Îmbătaţi 
de succesele obținute, Macabeii pornesc o nemiloasă acţiune 
de represalii împotriva conaţionalilor lor din partidul 
helenizant. Actele: de răzbunare nu se limitează numai la 
Ierusalim. Represiunea se extinde până şi asupra populaţiei 
din oraşele de la frontieră. 

Prin respingerea propunerii lui Lysias. starea de 
beligeranță dintre macedoneni şi evrei continuă. În anul 16| 
id Chr. luda îi învinge pe macedosirieni în bătălia de la 

Adassa şi. datorită unei aliante încheiate cu Roma. îşi 
consolidează poziția. În același an însă. în bătălia dusă 
impotriva unei anmate siriene. superioară numericeşte. cade 
ucis la Elasa. Fratele său lonatan îi ia locul la conducerea 
armatei şi continuă războiul impotriva seleucizilor. Dar şi el 
va cădea pe câmpul de luptă în anul 143 î.d.Chr.. în bătălia de 
la Ake. Ultimul frate supravieţuitor. Simon, va prelua 


conducerea armatei şi, sprijinit de Roma. obține de la suveranul E 
seleucid Demetrios ]] recunoaşterea independenţei Iudeii. 
prin forță. | Cn. 


“Pentru meritele sale şi ale celorlalți membri ai 
familiei lui Matatia Hasmodeul, Simon este ales. printr-o 
hotărârea întregii comunităţi iudaice; Mare Preotşi conducător 


rem al armatei. Şi întrucât aceste demnități devin ereditare 


su 
în Tia sa” Simon este considerat întemeietorul Dinastiei 


Hasmoneilor. 

Hasmoneii au fost conştienţi de slăbiciune micului 
lor stat şi de aceea s-au străduit, de-a lungul a două generaţii. 
să-i lărgească graniţele, utilizând atât diplomaţia, cât şi forța. 
In jurul anului 78 î.d.Chr. Hasmoneii reuşiseră să cucerească 
Samaria. ldumeea, Moabul, Galilea, Transiordania. Gadara. 
Pella, Gerassa, Raphia şi Gaza. inplobându-le în regatul 
proclamat în anul 104 de luda Aristobalos. astfel că Palestina 
sub domnia lor atingea dimensiunile regatului lui Solomon. 
Dar urmaşii acelor bravi Macabei, care luptaseră eroic pentru 
libertatea lor religioasă, îi oblieau acum pe noii lor supuşi, 
adepţi ai altor credinţe. să adopte religia iudaică. Cu timpul 
însă, zelul religios al Hasmoneilor a slăbit şi. ca un paradox. 
in ciuda protestelor preoților. ei au început să facă concesii 
partidului helenizant, Prin aceasta. autoritatea şi = ca o 
consecință - stabilitatea dinastiei au slăbit, Incă din timpul 
domniei reginei Salome Alexandra (76-69i.d.Chr.)au început 
să lupte pentru succesiune între fiii ei Hyrkanos II şi 
Aristobulos II. De la această dată, cursul evenimentelor din 
ludeca va [i decisiv influenţat de prezenţa romană în regiune. 
La declanşarea conflictului pentru succesiunea la tronul 
Regatului Hasmodeu, legiunile victorioase ale lui Pompei se 
aflau deja la Damasc, 

Inanul 54 î.d.Chr., Crassus, in drum spre Ktesiphon. 
pentru a acopericheltuiielile armatei sale, deposedează tezaurul 
Templului de peste 10.000 de talanţi. Campania împotriva 
parților a fost însă un eșec. Lepiunile sale sunt înfrânte, iar el 
este ucis în bătălia de la Carrhae. Când această veste soseşte 
la lerusalim, evreii cred că a sosit momentul să-şi redobân- 
dească libertatea şi refuză să se mai supună autorităţilor 


UDUL 





Manathum 
Ț lin 
Seman Ja Mai | abau+ Jomaae 
ja 04 li In ea at 
| 
Johanne> Mi nkan | 
ta pus 
Amuohul | ID Sah mc OD Ne naut Jrmaue 
lud= int Ale sanura ju 70 
7-47 
war [| Ama mal II 
să 40 m?-nl 


romane. Tentativa lor va fi insă înăbușită cu brutalitate, în 
anul 43 î.d.Chr.. de Longinus, urmaşul lui Crassus în 
funcția de guvernator al Siriei. Trupele sale vor cuceri țara 
şi 30.000 de evrei vor fi vânduți ca sclavi. 

In frământările care au avut loc în Orientul 
Apropiat, până la consolidarea supremaţiei romane. are loc 
o invazie a părţilor în ludeea. Ei îl instalează la lerusalim, 
in demnitatea de Mare Preot, pe ultimul reprezentant al 
Dinastiei Hasmoneilor, Antieonos II. Domnia sa va fi însă 
de scurtă durată (40-37 î.d.Chr.). In locul lui romanii il vor 
instala petron pe Irod. fiul lui Antipater, fostul imputernicil 
roman în ludeca şi prieten personal al lui Cezar. Irod, pe | 
care istoria îl consemnează sub denumirea de “/ral cu, 
Mare”. a avut o domnie lungă (37 î.d.Chr. -4 d Chr.) in 
timpul căreia s-au produs evenimente istorice importante. 
din şirul cărora. ca o lumină dătătoare de sens pentru 
evoluția ulterioară a omenirii. se detaşează naşterea Fiului 
lui Dumnezeu. lisus Hristos. 
"Pa . 


Viaţa spirituală a evreilor în timpul domniei 
hasmoneilor a cunoscut fluctuații şi frământări la fel de 
intense ca şi frământările politice. Regii hasmonei şi-au 
sprijinitautoritatea pe preoții saduchei, ramura conservatoare 
a înaltei preoțimi. Saduchei erau adepții unei politici 


“naţionaliste în spiritul luptei pentru libertatea poporului 


evreu dusă de Macabei şi al unei linii religioase ortodoxe. 
Ei pretindeau respectarea strictă a Legii (Tora) şi a 
prescripţiilor juridice, respingând tradiţia orală ŞI 
interpretarea liberalizantă a Scripturii. aşa cum procedau 
reprezentanții celeilalte ramuri preoțeşti. fariseii. Ca orientare 
doctrinară. saducheii manifestau un scepticism nedisimulat 
faţă de viaţa veşnică şi se declarau satisfăcuţi cu reuşitele şi 
buna stare aici, pe pământ. 

Fariseii constituiau al doilea grup de preoți. 
Denumirea - "cei separați. cei despărțiți ” - le-a fost dată de 
saduchei. din cauză că evitau contactele cu cei care nu 
respectau cu strictețe ritualul de punficare. Ca orientare 
doctrinară. ei considerau. ca obligatoriu, intregirea textului 
Pentateuchului cutradiţia orală. pentru clarificarea pasajelor 
întunecate din Legea mozaică. 

Iradiţia orală iudaică a lost cultivată în paralel cu 
redactarea celor "Cinci Cărţi ale lui Moise”, redactare 
începută în timpul exilului babilonian şi definitivată în 
perioada lui Ezdra şi Neemia. Importanţa ei a crescut însă 
in perioada cea unnat traducerii în limba ureacă - Septuaginta 
-a Pentateuchului şiapoia Vechiului Testament în intregime. 
Sentimentul că, prin această traducere, poporul evreu a fost 
deposedat de un bun care îi aparținea în exclusivitate. i-a 
determinat pe conducătorii spirituali ai comunității mozaice 
să se concentreze, cu precădere, asupra tradiţiei orale. 
tezaur religios ferit de ochi străini. Pe acest fundal, cultivat 
cu grijă de farisei şi reconstituit integral de continuatorii lor. 
se va clâdi Ta/mmudul, adevăratul cod religios al iudaismului 


din era creştină. (Va urma) 


Gubriel CONSTANTINESCU 





-———  ."— . 


e N a a e e 
La Pi: A n a 


| 








PUNCTE CARDINALE = 


opoziţia lui Maniu - să formeze noul guvern, 


RAPOR TURI LE ISTORICE DINTRE tastosietunavonatzăroia șia 


frunte cu Gheorghe Tătărescu.  » 
V V: După 6 Marti: 1945, situaţia partidului 
Ț A RANI TI ] LEGION ARI nostru devenise foarte grea. Existam legal, 
| dar, de fapt, eram înpiedicaţi săactivăm. Într- 
) o zi, profesorul universitar Manu îmi cere o 
întâlnire, la care va fi prezent şi Nicolae 
ia pacii alia din cauza repulsiunii lui față de comunism şi  Legionare,carese întorsese clandestinîn țară. 
fiindcă credea că era în interesulțăriisăexiste Eu am fost însoțit de un prieten, rudă cu 
o politică alternativă... Întemeietorul Mişcării Mihalache, care nu era însă la curent cu 
Cum a văzut Maniu Mişcarea Legionare, Corneliu Codreanu, cu ocazia această întâlnire. l-arnvăzut pe cei doi legionari 
Legionară, el, şeful Partidului Naţional- - penultimei întrevederi pe care am avut-o cu . într-o casă din cartierul Sfinţii Apostoli. 
Țărănesc şi exponentul unanim recunoscut el.mi-aspuscăceeaceil lega de Germanianu Pătraşcu mi-a propus. colaborarea Mişcării 
al democraţiei în România? Dâm mai jos erauprincipiile naţional-socialiste,cicredința Legionare cu Partidul Naţional-Țărănesc în 
extrase dintr-un articol semnat de Nicolae că, în războiul mondial ce se va declanşa, lupta contra comunismului... 
Penescu, fost secretar general al Partidului  Germaniava ieşi învingătoare şi deci vatrebui Am comunicat această propunere lui 
Naţional- Țărănesc şi ministru de Inteme în să existe în România o Mişcare care ar putea Maniu, care mi-a răspuns: «Cu Mişcarea 
guvernul Sănătescu din toamnaanului 1944, - servi de cadru protector pentru armonizarea Legionară colaborâm din 1942». 
articol ce poartă titlul “Testamentul lui intereselor ei cu exigenţele eventualului Maniu a sondat pe anglo-americani, în 
Maniu”. Acest articol a apărut în "România învingător. Insă acum este clar că Germania legătură cu colaborarea cu legionarii... 
Democrată”, organ al Partidului Naţional- va [i învinsă.» Reprezentanţii politici şi militari anglo- 
Ţărănesc de sub direcţia dlui Jean «Dictatura. starea de asediu şi cenzuraau americani n-au făcut nici o obiecţie. Maniua 
Teodorescu-Făget din New York în numărul - făcut imposibil ca aceste opinii ale conducerii consultat, de asernenea, pe Dinu Brătianu şi 
311979. Mişcării Legionare să poată fi exprimate, să - pe Titel Petrescu. Amândoi au fost de acord 
“Incele două lucrâri ale mele: Romănia poată fi public manifestate şi, în consecință,a  cucolaborarea Mişcării Legionare. Ei primeau 
- Avânturi frânte şi Romănia - Răseruce a trebuit să suportați o atmosferă grea ce s-a alăturide pautidele Liberal şi Social-Democrat, 
furtunilor. am expus, în prima. viaţa politică creat în jurul d-voastră»... pe legionari. 
din țara noastră între 1918 şi 1940, iar în a La 25 August s-a constituit puvemul Legionarii au fost tot timpul prezenţi în. 
doua. evenimentele din 1940-1947. la care Sănătescu. cu generalul Aldea la Interhe. La  confruntareateribilăcu comuniştii. Erau lângă 
am participa! la inceputca membrual biroului -- cererea generalului Susaicov, preşedintele - noi în campania electorală din 1946... La 19 
Partidului Naţional- Țărănesc şi apoi ca; Comisiei Aliate de Control, au început arestănle Noiembrie a avut loc un simulacru de alegeri 
secretar general, confirmat în unanimitate unora dintre foştii demnitari din timpul lui şi la 30 Noiembrie Regele Mihai a deschis 
de Comitetul Central, Am difuzat în țară Antonescu, a unor generali, a celor acuzați de sesiunea aşa-zisei Adunări Naţionale, 
aceste cărți în anii 1975-76-77. prin postul colaborare cu Germania şi a legionarilor. împotriva opiniei lui Maniu, care credea 
de tadio «Europa Liberă». ” La 4 Decembrie s-a constituit al doilea inadmisibilă legitimarea alegerilor de către 
TȚineretul a cunoscut-astfel adevărul  suvem Sânătescu, eu fiind ministru de Interne. — Suveran.” 
asupra celor întâmplate în acest timp în Printre primele măsuri pe care le-a luat a fost 
România. care este altul decât cel prezentat . şi eliberarea legionarilor. Ei nu puteau fi 
de comunişti. Politica Partidului Naţional- . acuzaţi de crime de război. Ostentativ, cu 
Țărănesc şi politica lui Maniu sunt una şi prilejul unei reuniuni la Piteşti a Comitetului 





La 4 Aprilie 1934, luliu Maniu, într-o 
aceeaşi Executiv al organizaţiei național-țărăniste din interpelare adresată în Camera Deputaţilor 

Reţin trei capitole din acest Argeş. pe care o prezidam, m-am dus la ministrului de Externe de atunci. Nicolae 
“Testament”: Mişcarea legionară. penitenciarul local. unde erau deţinuţi Titulescu, în legătură cu politica din afară a 


|ineretul şi Politica externă: jegionari, în frunte, cu preotul Dumitrescu- țării, spunea: 

«Mişcarea legionară. Cu excepha , Borşa. fost secretar general al Mişcării: i-am "De aceea, din primul moment. am fost 
măsurilor luate contra legionarilor de lon convocat în curtea închisorii, le-am ținut o  depărerecă, realizându-se înființarea statelor 
Afihalache, ministru de Inteme în 1932. la cuvântare de încurajare şi i-am eliberat. Am naţionale sud-europene, ele vor trebui să 
cererea Regelui Carol. Partidul Naţional- ordonat eliberarea legionanilor în toată țara.  înfăptuiască în scurtă vreme o puternică 
Țărănesc hu a avut niciodată o atitudine Întors la Bucureşti. am fost vizitat la minister confederație sud-est-europeană, cu scopul de 
ostilă faţă de aceştia», deun general rus. reprezentând Comisia Aliată a forma o forță comună şi de a crea un teritoriu 

«Corneliu Codreanu a: întemeiat . de Control, care mi-a cerut explicaţii. l-am economic unitar... . 

Legiunea petrei idei; lupta națională, credința răspuns ce trebuia. Maniu m-a aprobat întru Mânal de convingereaacestei inexorabile 
creştină. omul nou. Cu excepția chestiunii totul. Liberarea legionarilor, împiedicarea necesităţi, în primăvara anului 1924, exact 
evreieşti. nimic nu ne separa. Ne-am întâlnit ocupării prefecturilor şi primăriilor de câtre acum !Oani, într-o conferinţă ținută la Institutul 
ca tineri deputaţi în Parlament. Legiunea proaspeţi comunişti dinijaţi de agenţii sovietici, Social, am spus: «Cred cu tot sufletul meu că 
făcuse progrese repezi. şi importante în “au fost invocate de generalul Vinogradov, numai întronând în țara noastră un sistem de 
tineret, Este; adevărat 'că exista problema deyenitintre timp preşedintele Comisiei Aliate legalitate, moralitate şi libertate pentru toţi, ea 
evreiască. fiindcă evreii deveniseră. după de Control, ca acte contrare spiritului Va putea să dăinuiască. Cred nestrămutat CĂ 
unguri, cea mai importantă minoritate ca Convenţiei de Armistiţiu şi au provocat idealul naţional, prin întregirea între hotarele 
numâr şi era primă ca putere economică. demisia guvernului Generalul Sănătescu s-a de astăzi, nu este încă împlinit. Vai de națiunea 
Profesiunile libere erau invadate de evrei solidarizateumine. A urmat guvernul prezidat care nu este în stare să-şi fixeze noi şi noi ținte 
Nu eram îrisă de acord cu Codreanu asupra de generălul Rădescu, care a avut aceeaşi - nobile, idealuri mărețe, tot mai desăvârşite, 
soluțiunilor de dat acestei probleme». soartă, fiindcă ruşii îl voiau pe Petru Groza, . demne de frământări, de luptă, de jertfe şi de 
«În politica externă. preferințele lui care a fost însărcinat de Rege - cu toată  martiri'»”. 


prin grija Editurii FF Press din Bucureşti, un volum demult aşteptat şi cu atât mai necesar acum, când dezbaterile asupra 
af Anu? treculului nu prea îndepărtat prezintă serioase conotaţii cu problemele politice actuale. Este vorba de volumul 


RADIOGRAFIA DREPTEI RO INEȘTI ( 1927-1941), datorat istoricilor Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu şi Cristian 
Sandache, de la centrul de Istorie şi Civilizație Europeană din laşi. Beneficiind deo largă şi temeinică bază documentară, Radiografia... reprezintă 
i 'oorafia fioăstră. în chip concret, cea dintâi abordare ştiinţifică a fenomenului legionar şi a istoriei Mişcării Legionare. Considerăm ca fiind 
d Goia | ile recizările introductive ale autorilor în sensul că lucrarea aflată în atenţie “nu este una de propagandă; ea nu-şi propune nici 
ip e e "A cum nici discreditarea Mişcării Legionare”, realizatorii volumului propunându-şi “un țel cât se poate de simplu și real: 
"pat itpi/ ti al ului român în privinţa apariţiei, manifestărilor şi consecințelor activității Mişcării Legionare, investigarea stadiului 
ip marea „rafiei de specialitate, a poziţiei liderilor legionari, a elementelor de structură ale ideologiei și, la sfârşit, dar nu cel mai 
sia și Ce ude rinderea faptelor în contextul intern și internaţional în care ele s-au produs”, iar nu în cel în care ne-ar plăcea să 
pe r7 e sati Th avantaj indiscutabil al volumului îl desprindem din sistematizarea problematicii investigate şi a materialelor prezentate 
si 3 irita fapt pentru care - intrevedem - cititorul se va apropia şi va parcurge cu interes Radiografia... sri Tula | 
i fel. pentru Început cititorul face cunoştinţă cu |teratura esenţială din ultimele cinci-şase decenii consacrată istoriei legionare. Se au în 
ag Ia i le de lucrări țipărite, în țară sau in strămâtate, in speță; istoriografie; publicaţii diverse; bibliografii, cronologii; dicționare şi 
VpdgTe e al ni N documente şi de memoralistică. literatura legionară: lucrările de propagandă comunist-cominterniste, antilegionare: 
chici pf de uite (indeosebi editate în străinătate până de curând) şi diversele studii, apariții cu caracter ocazional etc. 
acra rsi fin e - o scurtă cronologie introduce necesarmente pe cititor in datele de referinţă care au marcat istoria legionară. 
CI pitolul următor. Un <Who's Who> al Mişcării Legionare (pp. 065-164). este unul de bază al volumului şi, probabil, cel care va provoca 
n le discuţii, Pentru o primă ediție a Rudiogruflei... autorii au stâruit asupra unor lideri şi membri legionari, asupra unor simpatizanți. 
cple may af R, da rezistență al Radiografiei,.. ni-| oferă studiile, reprezentând contribuţii care se anunţă de pe-acum esenţiale, asupra 
IA Mti iii Mişcarea Legionară în istorie şi istoriografie, istoria Dreptei româneşti: guvemul anticomunist de la Viena din 1944-1945 
urm “ai ioni „105%-285) 
pi PORTA fe Fm zane pb diogra ela ingăduie cititorului imâlnirea cu unele texte memorabile ce fixează istoria Mişcării Legionare, 
n 


pt.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 21 





După cum vedem, Maniu a acceptat 
bucuros colaborarea cu Mişcarea Legionară. 
Recunoaşte și el că în România a existat o 
problemă evreiască, evreii constituind o 
minoritate etnică puternică și dominând 
economia țării. Recunoaşte, de asemenea, 
că această minoritate a“ invadat” profesiunile 
libere, dar declară că nu este-de acord cu 
soluţia pe care Codreanu'o dă acestei 


Codreanu mergeau spre Axa Roma-Berlin, Pătraşcu, secretar general al Mişcării + probleme, fără ca să ne spună care era 


- soluția sa El precizează, după cum am 
văzut, că, în afară de soluţia pentru problema 
evreiască, nimic esenţial nu deosebeşte 
programul său de cel al lui Codreanu... .., 

In toate aspectele care privesc proble 
evreiască (social, economic, cultural etc.), 
Codreanu a vrut să le reducă cxzețlor 
“influența” la proporţia pe care ei'o 
reprezentau demografic în România şi nimic 
mai mult. Fiecăruia drepturile ce i se cuvin. 
Puterea (sau influenţa) evreilor să fie redusă 
la cât repreznită ei demografic în România, 
iar românii să fie sprijiniți ca să se poată 
ridica la nivelul ce li se cuvine, acela pe care 
ei îl reprezintă în România, ca naţiune 
dominantă. 

“ Situaţia de mai sus era valabilă pentru 
timpurile când evreii constituiau acea 
minoritate puternică de care vorbeşte Maniu, 
dar care astăzi nu mai este. După câte ştim, 
prin emigrare spre Israel, numărul evreilor 
in România s-a redus la cca. 30.000 ”, ceea 
ce nu mai reprezintă o minoritate care să 
constituie o problemă naţională. Asta 
inseamnă că, odată cu dispariţia problemei 
evreieşti, a dispărut şi unicul punct esenţial 
care deosebea programul politic al lui Maniu 
de cel al lui Codreanu. Atunci cum justifică 
cei care au ceva de spus astăzi în viața 
politică a României şi care declară sus şi tare 
că au adoptat şi aplică principiile unui regim 
“democratic”, atitudinea lor duşmănoasă, 
exclusivistă, de refuz al oricărei colaborări 
cu Mişcarea Legionară? 

In trecut, în epoca post-antonesciană, 
pantidele politice istorice şi Aliaţii occidentali 
au acceptat colaborarea cu Mişcarea 
Legionară. Doar ruşii şi Panidul Comunist 
instaurat de ei la putere s-au împotrivit unei 
astfel de colaborări. Care sunt argumentele 
pe care se bazează atitudinea acelora care 
astăzi se împotrivesc ca Mişcarea Legionară 
să participe la viaţa politică a României? 
Pentru că oricât ar fi de puternice interesele 
partizane egoiste ale formațiunilor politice 
“acceptate”, totuşi trebuie să fie stabilită şi 
respectată o limită de toleranță pentru toată 
lumea; iar dacă această limită este depăşită, 
atunci atitudinea lor devine abuzivă, adică 
incompatibilă cu noțiunea de democraţie, în 
numele căreia susţin că au luat fiinţă. 


Traian GOLEA 
(Octombrie, 1990) 


* Astăzi (1996) se vorbeşte de doar 17.000 (n. Red.). 


LE. SARA AY aL! 
DREF 
ROMA N E ȘTI 


LOSE RAR A Ri 


lui 
DA tii 





Dol băieţi viteji: Moţa şi Marin: Mircea Fliade, “Intelectualii e fasciști!”; Mircea Vulcânescu, Nae Ionescu; Valeriu C. Neştian, Nicolae Petraşcu, 
precum parter pi cole CZ bi Nae lonescu și Radu Gyr). interviuri (cu Horia Sima, Nistor Chioreanu, Z. Marineasa, A.A, Ronneti, Şerban Milcoveanu şi D. Groza); 
prezenti). dez 


pagini memor 


Mihai |, a generalului lon Antonescu şi a lui Horia Sima) 





ialistice inedite (semnate de Corneliu Coposu și Catalin Zelea Codreanu) sau documente (despre manifestarea legionară de la laşi din 8 noiembrie 1940, cu participarea Regelui 





PAG. 22 NR. 9-10 sept.-oct. '96 





aatrginalii 





venimentul editorial al ultimei 
perioade este fără îndoială apariţia la 
Editura *Humanitas” (în “Terra 
= mes: cz lucida” - colecție de spiritualitate 
universală. coordonată de d-l Andrei Pleşu) a 
volumului Timpul rugului aprins. 
Maestrul spiritual în tradiţii 
răsăriteană. semnat de Părintele 
ANDRESCRIMA (n. 1930).una 
dintre figurile excepţionale ale 
grupării spirituale închegate pe 
vremuri la Mânăstirea Antim din 
Bucureşti şi cunoscute mai târziu 
sub numele de grupul “Rupului 
Aprins” (pentru semnificaţia 
denumirii respective, a se vedea, în recentul volum. 
mai ales p. 164 şi urm.). Ediţia este îngrijită de d-na 
Anca Manolescu şi strălucit prefațată de d-l Andrei 
Pleşu (care. împreună cu d-l Horia-Roman 
Patapievici, i-a făcut şi o excelentă prezentare 
televizată, în luna august). Portretul Părintelui 
Scrima, pe care directorul *Dilemei” îl schițează cu 
mână sigură şi cu geniul detaliului esenţial, constituie 
o memorabilă pagină literară: “Aveam înainte un 
personaj greu de «sistematizat». o fizionomie 
alcătuită din sclipiri evanescente. ca lacurile lui 
Monet. Cosmopolit şi totuşi român. călugăr şi totuşi 
om de lume, ortodox, darcu o anumită aromă iezuită. 
Andrei Scrima recită îndelung din Djalal ed-din 
Rumi şi din Rilke, din Emily Dickinson şi lon Barbu. 
din Upanişade şi din Evanghelie. Se desfată de 
pitorescul unor rare şi vechi cuvinte neaoşe, dar 
Vorbeşte cu un cochet accent franțuzesc. Invocă 
astrofizica, genetica modernă sau topolopia ca pe 
nişte domenii la îndemână, fredonează cântece ruseşti 
şi îşi încheie conversațiile telefonice cu o sintagmă 
arabă. Poate fi surprinzător de galant, atent la 
vestimentație, pieptănătură şi bune maniere. dar 
poate fi şi tăios, sarcastic, autoritar. Când inadecvat. 
când plin de apropos, când generos şi discret. când 
capricios şi de o abundentă auto-referenţialitate. el 
are ceva de «copil minune», de «premiant» euforic. 
câştigătoral tuturor «olimpiadelor» [...] Competența 
cârturărească e dublată, în chip neaşteptat. de o 
sensibilitate existenţială puțin obişnuită, de fineţuri 
sufleteşti care merg de la simpla candoare până la 
sondajul ameţițor în măruntaiele interlocutorului. 
lată, pe scurt, portretul cuiva care poate stârni, rând 
pe rând sau de-a valma, admiraţia, curiozitatea, 
perplexitatea, iritarea și dragostea...” 

„Prima secţiune a volumului (“Întâlniri în 
jurul unui pelerin străin”) cuprinde o subtilă şi 
profundă exegeză spirituală a scrisorii testamentare 
(v. pp. 21-24) lăsate în 1946 de Părintele loan cel 
Străin (Ivan Strannik] (loan Culighin — duhovnic al 
fostului mitropolit al Rostovului —, “un rus aflat în 
bejenie la București, ... pe atunci autoritatea spirituală 
a Antimului, punctul lui de coagulare 
duhovnicească”, scrie prefaţatorul). Darul 
hermeneutic al Părintelui Scrima este fascinant: 
textul impresionează (și, mai ales, convinge) atât 
sub aspect duhovnicesc, cât și sub aspect cultural, 
reprezentând partea cea mai interesantă și mai 
“procopsitoare” a cărții, Într-o ortodoxie handicapat 
de un tip de discurs desuet, stereotip şi adeseori 
acultural, Părintele Scrima aduce un limbaj şi un 
suflu nou, pe linia deschisă de un N. Steinhardt 








PUNCTE CARDINALE 


Dincolo de învierea figurii duhovniceşti a Părintelui 
loan cel Străin, se conturează icoana ortodoxă a 
“stareţului” şi întrepul scenariu creştin al “iniţierii” 
duhovnicești (“Calea” luminată de “Pronia 
dumnezeiască”), nu fără pertinente conexiuni cu alte 
tradiţii religioase (autorul este. între altele, şi un 
temeinic cunoscător al Indiei şi al Islamului). De un 
mare interes sunt precizările şi distincţiile 
terminologice (cu apel — dincolo de o deosebită 
sensibilitate pentru limba română — la limbile preacă. 
latină, ebraică. arabă şi sanscrită). Se simte o bună 
înrudire cu demersurile linpvistico-filosofice ale lui 
C. Noica şi ale “şcolii” sale (de pildă. distincțiile 
fundamentale între  ”impersonalizare” şi 
“depersonalizare”. între ”limite” şi “limitări” — mai 
ales pp.41-45). “Părintele spiritual” (asupra căruia va 
reveni în ultima parte a cărţii) nu se confundă cu 
ipostazele lui “exterioare”: ”... această funcție e. prin 
esenţă. non-instituționalizabilă («nevrednicul vostru 


" părinte») și ne-sedentarizabilă. Ea se menţine într-o 


ireductibilă sinpularitate faţă de alte structuri. 
categorii, funcțiuni înrudite, cu care nu se poate însă 
confunda: de pildă cea de duhovnic în sensul de 
confesor — administratorul. foarte important. al tainei 
mărturisirii —saucea de director de conştiinţă. funcțiuni 
eXtrem de prețioase, însă nu identice cu cea a părintelui 
spiritual” (pp. 44-45). Ce este atunci, mai exact, 
părintele duhovnicesc? Să-l ascultăm pe Părintele 
Scrima: "Părintele duhovnicesc ilustrează un domeniu 
al fiinţei. o condiție a ei. echivalentă categoriei de 
«trimis». E o categorie aflată dincolo de orice 
determinare spaţio-temporală. Starea şi mişcarea sunt, 
înlăuntrul ei. simultane. Părintele duhovnicesc -— 
asemenea îngerului — stă ca trimis (sedebit solitarius 
el! lacebir: trecerea se consumă dincolo de tăcere: 
«stă» şi «trece»). E un trimis statornic. E. aşadar, o 
combinaţie paradoxală între itineranţă şi sedentaritate 
[...] Caracteristica specifică a trimisului e aceea că e 
«trecător»: trece şi lasă o urmă care fe trece spre un alt 
Statut. Numai ceea ce se mişcă. ceea ce trece. lasă ov 
urmă. Și orice text sacru, de pildă textul pe care îl 
analizăm, e urma a ceva care nu mai e de față (sau 
care, de faţă fiind. n-are identitate proprie [pentru că 
"s-a dez-apropriat”, “s-a im-personalizat” — n.n.]). Ce 
îți trece cel care trece? Îţi trece trudițiu (paradosis: 
ceea ce se dă «pe deasupra» - paru —, nu după o 
mecanică liniară)” (p. 48). El este. conchide autorul. 
O expresie a “apofatismului existenţial” (v. pp. 
49-51), specific tradiţiei ortodoxe. 

A douasecțiunea volumului (“Timpul rugului 
aprins. Grupul de la Antim”) reface pe scurt una 
dintre cele mai fascinante experienţe spirituale 
petrecute în sânul ortodoxiei moderne (autorul îşi 
recomandă textul drept *un reci! impersonal”: “Râcir 
d 'uneexperience”, ce începe balzacian. cu o descriere 
a vechiului Antim şi a împrejurimilor, nu fără un fior 
de nostalgie romantică. Este evocată apoi figura 
intemeietoarea lui Antim Ivireanul. înainte-merpătorul 
în absolut al “Rugului Aprins”. ce pare a-şi fi păsit o 
nouă întrupare peste veacuri în personalitatea atât de 
complexă a poetului şi marelui înduhovnicit Sandu 
Tudor (pe numele adevărat: Alexandru Teodorescu. 
devenit monahul Agathon, iar mai târziu - după prima 
detenție sub comunişti — ieroschimonahul Daniel. 
autorul /mnului Acatist la Rugul Aprins ul Maicii 
Domnului. editat postum la Madrid. în 1983), “acela 
care. de la primul început, a însufleţit şi a călăuzit. în 
felul lui inimitabil, căutările şi aşteptarea celor ce 
descopereau Antimul” (p, | 18). Este arătat apoi modul 
în care s-a constituit grupul de la Antim (începând 
încă din anii '30, dar consolidându-se mai ales în anii 
imediat următori războiului) şi ne trec pe dinainte, 
înviaţi de pana Părintelui Scrima, Benedict Ghiuş, 
Alexandru C, Mironescu, Constantin Joja. Anton 
Dumitriu, Vasile Voiculescu, din nou loan Culighin, 
dar şi, într-un plan secund, un Paul Sterian, un lon 
Marin Sadoveanu, un Alexandru Elian, un Dumitru 
Stăniloae, un Constantin Noica, un Ion Barbu etc. 
(surprinzător de şterse apar figurile Părintelui Sofian 









fi 
| 


şi Părintelui Petroniu). O bună parte din elita 
interbelică a pravitat, în acei-ani, în jurul Antimului; 
unii au făcut acolo un ultim “popas spiritual” înaintea 
întemniţării (de altfel. în 1958. Securitatea intervine 
în forță şi este instrumentat procesul aşa-zisului 
“Lot Teodorescu Alex. şi alţii”. soldat cu numeroase 
condamnări). Cititorul simte pulsul infernal al epocii, 
dar şi triumful ultim al spiritului; “teroarea istoriei” 
este biruită de Lopos. Aşa cum spune Părintele 
Scrima. “predania isihastă” deschide spre'”*un orizont 
propriu zis meta-fizic: l-am transpune în româneşte, 
conform traducerilor patristice. prin supra-fiinţial. 
În el converg doctrină. trăire contemplativă. 
experienţă spirituală — situate peste entropia inerentă 
a tot ce se manifestă şi se rosteşte în ființă. Am putea 
risca o formulare de tipul următor: «In sinea şi 
destinalitatea lui, Răsăritul este merafizic...» De 
aceea, tradiția sa poate aştepta — retrasă: apofatic” 
(p. 169). 

A treia secţiune a cărţii (“Maestru şi discipol 
în Răsăritul creştin”) reprezintă versiunea 
românească (realizată de d-na Anca Manolescu) a 
unui studiu apărut în volumul colectiv Le Mairre 
Spirituel selon les Traditions d' Occident er 
d Orient (Paris. 1983). Textul este mai deprabă o 
utilă antologie comentată de fragmente patristice pe 
tema enunțată în titlu. revenind într-o manieră mai 
sintetică asupra problematicii din prima secţiune. În 
partea finală. este evidenţiată resurecția filocalică şi 
isihastă din secolul al XVIII-lea răsăritean (cu 
Nicodim Aghioritul. Vasile de la Poiana Mărului şi 
Paisie Velicikovski). ajungându-se până la faimoasa 
convorbire cu Motovilov a Sfântului Serafim din 
Sarov (reprodusă între pp. 199-205). Pe ultimile 
pagini ale scrierii Părintelui Scrima revin. intr-un fel 
de pioasă circularitate, figura şi mesajul Părintelui 
loan cel Străin. care rămâne marele “personaj” al 
cărții. arzând fără să se mistuiască în eternitatea 
“supra-linţială” a Rugului Aprins... “Or. sereu 
duhului este fără de saţiu şi nimic nuo poate covurşi: 
iar cu că! harul lui se revarsă în fiinţă. cu atât mai 
mult aceasta creşte şi se împlineşte... ” 


Pi n sfârşit. a apărut în româneşte şi cea 
7 mai importantă dintre cărţile lui PAUL 

EVDOKIMOV. Or/odoxia. excelentă 
———— sinteză dintr-o perspectivă ecleziolo- 
gică. nu fără puternice accente apologetice - asupra 
creştinismului răsăritean. Scrisă în limba franceză Şi 
adresată cu predilecție cititorului occidental. cartea 
datează din (965. După o “Introducere istorică”, în 
care sunt schițate caracterele definitorii ale 
Ortodoxiei şi vigoarea tradiţiei bizantine. cartea se 
structurează în cinci părţi: 
”Antropologia”. “Ecleziolopia”. 
"Credinţa Bisericii”, “Rugăciunea 
Bisericii”. *Eshatonul sau 
lucrurile de pe urmă“. urmate de 
o "Scurtă bibliografie penerală” 
(împărţită pe "autori ortodocşi” 
— mai ales nuşi din exil — şi “autori 
neortodocşi ””). Ediţia românească 
are 382 de pagini. cu literă destul 
de măruntă (păcat că. între coperţile ei. nu şi-a păsit 
locul şi o cât de sumară prezentare bio-bibliografică a 
autorului, dincolo de formalul. “Cuvânt înainte” 
semnat de Patriarhul Teoctist). 

Ne bucurăm că această carte fundamentală 
alui Evdokimov şi a teologiei ortodoxe contemporane 
a apărut, cum se şi cuvenea. chiar la Editura 
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe 
Române (col. “Biblioteca Teologică”. seria':Teolopi 
Ortodocşi Străini”). Traducerea în româneşte — care, 
fără să fie propriu-zis proastă, pare făcută cam în 
pripă - aparține Arhiereului-vicar Dr. Irineu loan 
Popa (Irineu Slătineanul). Noi ştiam de existența 
unei versiuni superioare, mai vechi, a fraţilor Petru 
şi Grigore Moga, ce a fost condamnată, până la 
urmă, să nu vadă lumina tiparului... 











—————.——_ 7... . 


-- ""P ovrwiț - 


—x_pre Pop 


a ie 
E » 


—————_——_ O —.—_ CCC 





—.” —7T "vre )j 


"Ta! 


Limit, - 


t 
i 
y 
p 
ţ 
j 
y 
Ă 





ua No a iayutVremne pânipi g statistic zei. 


dăi ni separe că, după ultimele apariţii (cea recenzată 
aici. Şi-cea de la laşi: Rugăciunea in Biserica de 
Răsărit); posedăm în româneşte cam tpată opera luj 


-Eydokimpv (cu excepţia cărților dedicate lui 


Dostoievski şi Gogvl). Au contribuit la ăceastă. din. 

1992 încoace, Editurile “Meridiane”, “Christiana”, 
"Anastasia", “Polirom” şi cea a |.B.M. al B.O. R. (mai 

ales prin strădania directorului Aurelian Marinescu): 


| n Piaţa Rosetti 'din Bucureşti s-a | 


deschis, în pragul acestei toamne. o 
nouă şi cochetă librărie a Fundaţiei 
————— "Anastasia: Librăria “Iuliu Maniu” 
(este a treia librărie” Anastasia” din Capitală, după 
cele din b-dul Carol'şi de la “Catacombe”). Oferta 
de carte a editurii omonime este şi ea pe măsură. 
Vom trece în revistă aici doar patru dintre aparițiile 
mai recente. 

Sub aceeaşi îngrijire competentă şi 
meticuloasă a d-nei Dora Mezdrea, a văzut lumina 
tiparului al treilea curs inedit al profesorului NAE 
IONESCU publicat de editura bucureşteană (în 
col. “Filosofia creştină”): Teoria cunoștinței (curs 
datând din anul universitar 1925-1926 şi ţinut la 
Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din 


Bucureşti). Este vorba de 16 prelegeri care au 


primit titluri şi subtitluri editoriale; ne aflăm în fața 
unuia dintre cele mai sistematice şi mai complete 
cursuri rămase de la marele profesor; pe de altă 
parte, avem de-a face cu o premieră în istoria 
Universităţii bucureştene (a se vedea introducerea 
făcută de profesor la p. 23 a recentei ediții). 
Expunerea lui Nae lonescu reprezintă totdeodată 
prima cercetare epistemologică a valorii cunoaşterii 
ştiinţifice din întreaga filosofie românească. Textul 
cursului este precedat de un studiu foarte interesant 
(“Filosofia științifică”) al lui Octav Onicescu 
(reprodus din “Revista de Filosofie”, vol. IX. 1923), 
în care autorul operează o necesară distincţie între 
“filosofia ştiinţifică” (pe care o susţine şi o 
teoretizează, într-un spirit înrudit cu cel al lui Nae 
lonescu) şi “filosofia pozitivă” (expresie a 
scientismului prost). Editoarea a completat volumul 
cuunutil corp de note finale (unele de oreconfortantă 
erudiție) şi cu un indice de nume. Cuprinsul analitic 
sporeşte şi el valoarea instrumentală a ediţiei (ce se 
adresează cu predilecție tineretului universitar). 
Lansarea s-a făcut miercuri, 18 septembrie, la 
Librăria “luliu Maniu” (deodată cu lansarea festivă 
a unei cărți apărute mai demult: /nvenţia trupului 
de Marius Lazurca). 

A apărut, mai târziu decât s-ar fi cuvenit, şi 
prima ediţie completă scoasă în Româniaa vestitelor 
predici ținute în primăvara anului 1978 de către 
Părintele GHEORGHE CALCIU- 
DUMITREASA în Biserica 
Radu-Vodă din Bucureşti 
(predici pentru care autorul va fi 
prigonit, arestat şi condamnat la 
10 ani de închisoare). Se punea 
atunci, pentru prima oară în mod 
public, problema apărării 
bisericilor de demenţa destructivă 
alui Nicolae Ceauşescu (predicile 
au fost ținute la câteva luni după doborârea Bisericii 
Enei), precum şi problema educaţiei creştine a 
tinerelor generaţii. Cele Șapte cuvinte către tineri 
(Părintele se adresa unui auditoriu alcătuit majoritar 
din seminarişti şi studenţi) au constituit cel mai 
mare act de curaj mărturisitor al epocii respective şi 
îşi păstrează până astăzi, pe lângă interesul 
documentar, prospețimea și exemplaritatea. 

Volumul (apărut în col, “Omiletica”) cuprinde şi 
alte texte ale Părintelui Calciu:(un “Cuvânt 
suplimentar” către tinerii teologi, doua scrisori- 
docurnent, prefața la a doua ediție a volumului 
Piteşti de D, Bacu şi interviul acordat chiar revistei 
noastre în 1991, la un ân de la singura Vizită pe care 





Pe ata 
asfectuat-oi în țără pe fondul primei “mineriade” — 
după ce fiisese sijifsăia calea exilului). Prefaţa (“Un 
răscumpărător al vremurilor”) încearcă să surprindă 
profilul unei personalități complexe, încă insuficient 
cunoscute şi prețuite de publicul românesc mai larg. 
N. Steinhardt ne înctedințase mai demult (text 
reprodus şi pe coperta finală a volumului de la 
Anastasia”): “Singura şansă de supravieţuire a 
” creştinismului răsăritean este aceea a unui război 
întru Cuvânt. Soluţia noastră este cea a lui Calciu- 
Dumitreasa”... O menţiune specială merită coperta 
ediţiei, pe care figurează sculptura deja celebră a 
d-nei Silvia Radu, înfățişându-l pe Sf. Gheorghe 
ucigând balaurul — monument comemorativ al 
tinerilor martirizați în decembrie '89, destinat Pieței 
Sf. Gheorghe din Timişoara. 

D-na LUMINIŢA NICULESCU (doctor 
în literatură comparată la University of California 
din Los Angeles, fostă profesoară universitară în 
Statele Unite, actualmente predând limba şi literatura 
engleză la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii 
de Vest din Timişoara) a alcătuit pentru Editura 
”Anastasia” un interesant volum de interviuri 
comentate: Palmele ingerilor. 15 exerciţii de 
smerenie româno-americană (pentru înţelesul titlului 
şi al întregului demers, a se vedea “Mărturisirea” 
autoarei PP: 9-11). Douăzeci de personalităţi româneşti 
sau americane (Amold Band, Claire Crabtree, Janet 
Hamann, John Hollowell, Thomas Kell, Joan Krieger, 
Murray Krieger, Donald Noble, loana Novac, Andrei 
Novac —de dincolo de ocean; ÎPS Nicolae Corneanu, 
Pr. Constantin Galeriu, Corneliu Mircea, Eduard 
Pamfil, Monica Pillat, PS Pimen Suceveanul, Mircea 
„Piticaru, Patricia Popescu, Liviu Popescu, Cătălina 
” Tudose de dincoace de ocean) răspund la un număr 
de 15 întrebări cu conținut cultural-religios (lista 


„întrebărilor se găseşte la p. 12). Volumul se 


structurează în trei capitole tematice: “Realitatea şi 
limbajul”. “Psihologia şi căutarea identității”, 
“Relaţia om-Dumnezeu”. În fruntea lui se află o 
scurtă prefaţă (“O cultură a dialogului”) semnată de 
d-l Teodor Baconsky, din care cităm: *Rugate să 
susțină pânza de fond a unor opinii uneori dificile, 
alteori paradoxale, întotdeauna sincere, «palmele 
îngerilop»se împreuneazăaici a binecuvântare, călăuzind 
cititorul în căutarea Sensului pierdut”. 
| D-l Teodor Baconsky este şi traducătorul 
plin de măiestrie al eseului Le Dieu des femmes de 
JEAN-NOEL VUARNET (1945- 1996), autor 
francez, din familia spirituală a lui Emil Cioran. 
Cartea poate să pară surprinzătoăre pentru conştiinţa 
ortodoxă nededată curafinamentele aparent impioase 
ale unei anumite culturi occidentale, dar cucereşte 
prin profunda ei umanitate şi. prin sinceritatea 
problematizanță a discursului. Cităm de pe coperta 
finală a ediţiei româneşti: *Eseu despre mistica 
feminină a barocului, Dumnezeul femeilor este o 
carte din care răsar, lugubru sau auroral, marile figuri 
ale unei spiritualităţi exasperate. Limita şi angoasa ei 
aferentă. extazul şi vocaţia sordidului, dăruirea de 
sine şi egoismul solitudinii, echivocul simţurilor şi 
amploarea dorinţei divulgă aici taina acelui erotism 
supranatural pe care Doamnele veacului al XVII-lea 
l-au întruchipat cu o morbidă luxurianţă.” În ce-l 
priveşte pe autor, "Jean-No8l Vuarnet rămâne unul 
dintre cei mai înzestrați filosofi francezi din noua 
generaţie: profesor de estetică la Universitatea Paris 
VIII, autor al unor eseuri (precum Discursul impur — 
1970, Filosoful-artist — 1975, Extazuri feminine = 
1980), el s-a remarcat atât prin excelenta acuratețe a 
stilului — graţie căreia a fost comparat cu Emil Cioran 
— cât și printr-o neclintită fascinaţie pentru Revelația 
creştină. Adept al unei convertiri mereu amânate, 


Jean-Notl Vuarnet şi-a curmat zilele în primăvara 
acestui an”. 


7 e bucurăm că, în vremuri atât de 
utilitariste şi de prozaice, am primit la 
E SŢ Redacţie trei frumoase volumaşe de 








PUNCTE CARDINALE 





sept.-oct. '96 NR. 9-10 PAG. 23 






marginalii 


versuri. Două dintre ele (deosebit de elegante sub 
aspect grafic) au fost editate la Petroşani (care nu 
este doar matca “mineriadelor”, cum pe nedrept 
consideră unii!), subegida Fundaţiei Culturale “loan 
D. Sârbu”: DUMITRU VELEA, Oderte (1995) şi 
NICOLAE UŢICĂ, Asimptotă la nemărginire 
(1996). Cel de-al treilea — PETRE PREDESCU, 
“ulori din curcubeu (1996) — a apărut, în condiții 

grafice mai modeste, la Editura “Gutenberg” din Arad. 

Odeite reprezintă delicata expresie lirică a 
unei iubiri transfigurate, ce aduce aminte de evlavia 
lui Dante față de Beatrice şi, în general, de acea 
donna angelicata a poeziei italiene dinspre sfârşitul 
Evului Mediu şi începuturile Renaşterii. “Această 
carte poartă numele... Daimonului ce m-a locuit 
înainte de a mă naşte, m-a împrejmuit cu prezența 
Sa şi căruia îi aud, acum, cuvântul tot:mai presant şi 
poruncitor pentru creaţie; această carte poartă 
numele ODETTE, al celei îngropate, Doamne, în 
inima Ta; şi este scrisă de cel rămas ca un veşmânt 
gol în bătaia vânturilor!”. Versurile alternează cu 
proza poetică. Cităm din poezia care încheie micul 
volum: “Sub stelele de piatră,/ lubita-mi-e 
Cuvântul,/ cenuşă cad pe vatră,/ în brațe cu 
mormântul”... (D-l Dumitru Velea este la al treilea 
volum de lirică. după Lucifera — 1973 şi “psalmii” 
din Cuvinte fără orizont — 1995). 

Asimptotă la nemărginire (a mai tânărului 
Nicolae Uţică) aduce un plus de reflexivitate, în 
formele unui modernism esenţializat. Poetului îi 
aparține şi întreaga viziune grafică. Materia e 


împărțită în două secțiuni: “ Asimptotă la | 


nemărginire” (care a dat şi titlul micului volum) şi 

"La comanda gândului” (care este şi titlul unui 
poem alcătuit din opt secvențe). Prima secțiune 
cuprinde 3] de /lash-uri lirice; Flash 1 (reprodus şi 


pe coperta finală, cu autograful autorului)) este | 


închinat “memoriei lui Petre Ţuţea” (de la a cărui 
moarte — în treacăt fie spus — se împlinesc 5 ani): 
“Pe aici prin/ ziua de mâine/ pe-unde am lăcrimat/ 
şi am rupt tăceri/ vor veni gropari/ să-mi ceară 
pâine/ lovindu-şi trupul/ deziua de ieri” (punctuaţia 
lipseşte, conform unei uzanțe răspândite astăzi şi 
care, probabil, *se va ieftini” în curând. -). 

D-I Petre Predescu, aparținând unei  genera- 
ţii mai vechi, cultivă un tradiţionalism împins până 
în zonele ortografiei (foloseşte apostroful), 
mişcându-se sfătos între discursul politizant de 
dreapta şi gingăşiile sentimentale ale unui pater 
familias liricizat, înrudit, pe alocuri, cu o anume 
latură a poeziei argheziene. Bucăţile cele mai 
ambiţioase rămân cele în care autorul se străduieşte 
să mediteze liric la însăşi esenţa şi rostul poeziei 
(aici se încadrează şi bucata “Culori din curcubeu”, 
ce a dat titlul recentului volum). D-l Predescu a mai 
publicat trei volume de versuri, între 1989 şi 1991 
(tot domnia-sa semnează, alături de d-l Constantin 
Isbăşoiu, un alt volum — de astă-dată cu caracter 
istoriografic — apărut de curând la “Gutenberg”: 
Repere inedite ale istoriei române şi toponime în 
Țara Chiojdurilor, pe care n-am apucat decât să-l 
răsfoim). 

Menţionăm, în încheiere, că în cursul. 
acestei luni, la Editura “Puncte cardinale”, va apărea 
volumul de versuri Pasărea abisului de Ovidiu 
Vasilescu (fost deţinut politic, actualmente stabilit 


în Statele Unite). Mea CODRESCU. 











Re CCP e aia Va d zu el. 
i nad i Pra j ME! ț Ş 
Răi A 
d =) E d N | a A „N 
aL h pe 


e SA, , e Mă A ÎN Si 
” e 7 i E YA ă A +, a Sate d, i N 
O E ae tu 13. vită 


. — 
Fi Ş YI A L . 3 pe 5 Pe pi as > A, 
PU NE 2 ca Cade pp pă i pie a LA DD a 4 
Ir 07 ed „aci RDI e a ca PI ag 


ăi 


aaa 










Cronica ilariopolitană 


Știaţi că //ariopolis era ţinut, în secolul al XIX-lea, drept numele 
“Ştiinţific” al Bucureștilor? Cuvântul traducea sintagma “Cetatea lui Bucur”, 
receptată drept “cetate a veseliei (Pucur-iei)”. Bucureştenii — într-adevăr, 
oameni cu “chef” și cu “haz”, și când trebuie, şi când nu trebuie — erau 
ilariopolitanii (cum am zice, familiar-argotic, “băieţii veseli”). Lui nenea 
lancu, se înțelege, mediul îi pria de minune; //ariopolis-ul este, până la urmă, 
numele cel mai potrivit pentru “lumea lui Caragiale” (a cărei ipostază mai 
nouă pare să fie... “lumea lui Gaiţă“). Parcului Herăstrău — unde “plebea 
proletară“ se aduna să se distreze, mai ales la | Mai — i se spunea odinioară 
“Parcul Veseliei” (aici, zice-se, tânăra Elena Petrescu — devenită mai târziu 
Ceaușescu — fusese aleasă într-un rând... “regina frumuseţii”!!!). Veselie 
mare, dom'le! A 

Petre Ţuţea — Dumnezeu să-l odihnească — zicea că bucureştenii 
(ilariopolitanii noştri) suferă de... “ilfovită“... “Cum adică «ilfovită», nene 
Petrache?”. “Păi e o boală, o maladie, care are trei simptome: cretinism, 
criminalitate şi voie bună“... Voia bună, cum se vede, e un fel de constantă 
locală... 

Își mai merită astăzi Capitala şi “capitaliştii” numele lor “ştiinţific”? 
Cronica pe care-o inaugurăm (ilară? ilariantă?) ne va ajuta, poate, să aflăm 
şi răspunsul la această întrebare. 





În revista “Cuvântul Românesc” (Anul 22, Nr. 240 — septembrie 1996, p. 14), care 
apare la Hamilton (Canada), d-l Sergiu Grossu, cunoscut poet şi eseist creştin, al cărui nume 
a onorat şi paginile revistei noastre, se arată foarte supărat de o anume afirmaţie pe care am 
făcut-o, în treacăt, la adresa “Oastei Domnului”, de care domnia-sa este foarte legat, încă din 
vremurile ei bune (dacă se poate spune astfel, având în vedere vitregiile cu care s-a confruntat). 
Referința incriminată era cuprinsă într-un articol intitulat Sensu/ unității creștine. Către o nouă 
cruciadă (v. “Puncte cardinale”, Anul VI, Nr. 7/67, iulie 1996, p. 1), apărut ulterior sub titlul 
Lumeacreştinălarăscruce de milenii. Pentruocruciadă spirituală şi-n cotidianul “România 
liberă” din 27 iulie 1996 (p. 2). lată pasajul cu pricina: “Biserica Ortodoxă Română de azi 
investeşte infinit mai multă energie în lupta împotriva fraţilor greco-catolici (ŞI acatolicismului 
în genere), împotriva culturii ortodoxe mireneşti (ca-n cazul recent al boicotării activismului 
național-creştin al Fundaţiei « Anastasia») sau împotriva exilului ortodox românesc de altă 
ascultare (ca-n Franța, Germania, Statele Unite etc.) decât împotriva adevăraților ei duşmani, 
care sunt şi dușmanii generici ai creştinismului şi ai oricărei tradiții naționale. Cu această 
«strategie» sinucigașă, nu este de mirare că ea pierde tot mai mulți credincioşi efectivi, că se 
izolează şi încremeneşte tot mai mult în propria-i suficiență, că începe să cunoască tot mai 
multe «deviații» interne (care nu sunt decât tot atâtea răspunsuri riscante la starea de criză: 
«ostașii Domnului), «stiliştii», «visarioniştii», «fenomenul V ladimireşti» ş.a.), că favorizează 
indirect prozelitismul sectar, al cărui discurs mizează fundamental tocmai pe slăbiciunile 
Bisericilor tradiționale”. 

D-l Grossu, în articolul-răspuns"“«Ostaşii Domnului» —o «deviaţie internă» în viața 
Bisericii Ortodoxe din România?”, se arată de acord cu poziţia noastră generală, dar nu ne 
poate ierta includerea “ostaşilor Domnului” printre riscantele “deviații” inteme ale Ortodoxiei 
româneşti. Să-l ascultăm: “Ne surprinde optica greşită a confratelui Răzvan Codrescu, deorece 
revista sibiană, deja amintită şi al cărei redactor este, a reprodus [în decembrie 1994, p. 9] 
articolul meu Quo vadis miles Christi, publicat în numărul pe luna noiembrie 1994 al 
«Cuvântului Românesc» din Canada, articol în care mă adresam tocmai «ostaşilor Domnului 
cei adevărați» — ţinând seama că există, din păcate, şi elemente scizioniste, dezbinătoare. care 
se pretind «ostaşi» —, punând accentul pe faptul că ei, bravi şi statomici voluntari ai Crucii, nu 
caută «în altă parte» păşunea duhovnicească despre care le vorbea părintele Iosif Trifa, ctitorul 
Oastei Domnului, ci arată, printr-o viaţă trăită în conformitate cu comandamentele Evangheliei, 
că şi în cadrul Bisericii Ortodoxe [teribilă concesie! — n.n], omul se poate «pocăi» de păcatele 
şi năravurile sale [,..] Ceea ce a reproşat păr. Iosif Trifa Bisericii, al cărei slujitor era, este 
superficialitatea apostolatului, starea de indiferență duhovnicească a preoțimii şi-a ierarhilor 
ei, vina că nu «arde», că lipseşte «locul» vestirii Domnului şi Mântuitorului lisus [ristos [+] 
O nouă cruciadă spirituală? Dar cruciada Oastei Domnului, în plină luptă misionară de şapte 
decenii? Să vină noii cruciați şi să se alăture celor încercați în bătăliile credinței, devenind şi 
ei «ostaşii Domnului»!”, 

Este la mijloc o neînțelegere, pe care din respect pentru d-l Grossu şi pentru ceea ce 
a fost odinioară “Oastea Domnului”, vrem să o lămurim. 

1) Noi ne-am referit la starea actuală a “Oastei Domnului” (rămasă — în țară — fără 
păstori semnificativi şi aflată într-o tensiune surdă cu oficialitațea ortodoxă), iar nu la ceea ce 
este respectabil în trecutul ei (pirat de personalități precum Iosif Trifa sau Traian Dorz). 

2) Că există o criză intemă foarte primejdioasă în sânul “Oastei Doninului”, d-l 
Grossu o ştie cel mai bine, ca unul care a semnalat-o şi a combătut-o în numeroase articole. 
Chiar domnia-sa foloseşte sintagma “ostașii Domnului cei adevărați” şi recunoaşte prezența 
unor “elemente scizioniste, dezbinătoare”, ba chiar cu lunecări protestante şi neoprotestante. 
lată ce scria în Quo vadis miles Christi: “Or această înrădăcinare statomnică în ortodoxie îpe 
care au accentuat întemeietoriiş n-a mai fost respectată cu sfințenie, după trecerea în veşnicie 
a părintelui Iosif [...] Vorbesc despre această realitate dureroasă, din propria mea experiență, 
fiindcă am avut mult de furcă, prin anii 1948-1956, cu fruntaşi de-ai Oastei Domnului stăpâniţi 
de «idei novatoare», într-o perioadă de decădere a Bisericii [...] Şovăielnici în orientarea lor 
confesională şi otrăviți de atitudinea duşmănoasă a Mitropolitului Nicolae Bălan, căruia nu i- 
au putut trece cu vederea caterisirea păr. losif Trifa, aceşti fruntaşi s-au abătut, încetul cu 
încetul, de la «lupta cea bună a credinţei», fixată de marele lor înaintaş, cochetând cu «lupii 

răpitori» ai neoprotestantismului din țară şi din afară [...] Nu degeaba revista penticostală din 

U.S.A., EXODUS (Nr. 10/1987), considera că «Oastea Domnului a fost şi este una dintre 
pepinierele baptismului şi penticostalismului românesc», adăugând: «Un procent serios dintre 
credincioşii noştri provine de la Oastea Domnului, care pătrunde cu Evanghelia Domnului Isus 
în cercurile inaccesibile baptiştilor şi penticostalilon»”... Tocmai aceste realităţi le-am avut în 
vedere şi noi când am scris despre “deviaţiile” inteme şi “răspunsurile riscante la starea de 
criză” a Ortodoxiei. Într-adevăr, “incotro, ostaş al lui Hristos?”... 

3) Dincolo de îndreptățirile sau interpretările pe care i le putem atribui, este um fapt 
că “Oastea Domnului”, chiar de la onpinile ei (în urmă cu peste 70 de anj), a constituit o reacție 
internă la nevrednicia ierarhiei şi clerului ortodox, în care nu mai “ardea” acel “foc” al 
propovăduirii: un “deviaţionism” cu intenții faste, dar un *deviaționism” (care, cu timpul, a 
ajuns şi la ipostaze profund negative)! In fond, “visarioniştii” de astăzi (pe care d-l Grossu nu 
mai sare să-i apere) tind spre un traseu asemănător, tot cu foarte bune intenţii... 

4) In aceste condiţii, invitația finală pe care ne-o face d-l Grossu devine oarecum 
riscată, având şi cusurul de a sugera (în aparenţă, cel puţin) o atitudine de tip sectant: numai 
noi suntem pe calea cea bună, iar dacă vreți “cruciadă”, atunci făceți-vă “ostaşi ai Domnului”! 

Altminteri, noi sperăm, ca şi d-l Grossu, că în rândurile “Oastei Domnului” binele 
Va birui râul și că Ortodoxia în ansamblu va afla înlăuntrul său forța şi mijloacele de a depăşi 
criza care ne preocupă pe toți, 























9 Manierele de a-şi face propagandă electorală ale Puterii şi Opoziţiei 
sunt, într-adevăr, radical deosebite: d-l lon Iliescu şi P.D.S.R. stau, în mod 
voluntar, sub semnul abjecției, pe când d-l Emil Constantinescu şi C.D.R. stau, 
în mod involuntar, sub semnul ridicolului... Cum cu abjecţiile Puterii suntem 
obişnuiţi de exact 50 de ani (43+7), mai surprinzător rămâne ridicolul Opoziţiei... 
Ca, bunăoară, în problema *monarhismului”: plimbându-se prin Statele Unite, 
credul şi beat de sine însuşi (adică exact cum nu trebuie să fie niciodată un bun 
om politic), d-lui Emil Constantinescu i-a luat-o gura pe dinainte, ceea ce a oferit 
Puterii de la Bucureşti (ca şi tuturor cercurilor stângii) cea mai redutabilă armă 
în campania electorală. Neputând să-și facă propaganda pe temeiul propriilor 
virtuţi (care lipsesc cu desăvârşire), Puterea mizează pe exploatarea greşelilor 
adversarului (de care nu duce lipsă). Încercând să dreapă gafa candidatului său 
la preşedinţie (ce nu pare a fi învățat mai nimic din penibilul eşec de acum patru 
ani), Convenţia Democrată şi mai ales țărăniştii — cel mai monarhist partid politic 
de după decembrie '89 — se leapădă de monarhie ca de Satana. jurând că nici 
usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! D-l Constantinescu însuşi face 
figura lui Zdreanţă: “EI se jură că nu fură. / Dar l-am prins cu rața-n gură“... 
Altminteri, crezând că tragerea de şireturi cu un anumit electorat poate ține loc 
de harismă, d-l Constantinescu, dovedindu-şi încă o dată vocația ridicolului, 
"şi-a tras” un fan-club — “Eu, tu şi Emil” — în stilul propagandei electorale 
americane, ce se potriveşte la noi ca nuca în perete! Desigur, orice om responsabil 
şi lucid din această țară îl va vota, strângând din dinți, pe d-l Constantinescu, 
pentru că, până una alta, e singurul care are ceva şanse. împotriva clicii 
neocomuniste. Cel puţin trei sferturi dintre cei care-i vor da votul, i-l vor da “la 
rece”, din calcul rațional. Ne temem însă că mulți vor face greşeala de a nu se 
prezenta la une, dezamăgiți de tot şi de toate, ceea ce s-ar putea să netezească nu 
numai calea “cucuvelei”, dar şi a partidului care o susține. Căci, de fapt, aici e 
nodul problemei: prin prestaţia sa penibil-dezastruoasă. d-| Constantinescu nu se 
deserveşte doar pe sine, ci face un deserviciu întregii Convenții Democrate şi ideii 
înseşi de Opoziţie. Cum s-a ajuns în această fundătură nu mai are importanță; să 
ne ajute Dumnezeu să ieşim odată din ea, învățând ceea ce este de învăţat! 

O E bine că, în campania electorală, scriitorii încep să capete şi ei o 
oarecare importanţă! Astfel, fostul proletcultist Petru Dumitriu, după o lungă 
pauză occidentală, pare a se fi întors la prima sa iubire, acceptând să fie folosit 
de Ion Iliescu ca un fel de mascotă electorală pentru un anumit segment naiv şi 
nehotărât al intelectualităţii. D-l Petru Creția îndeplineşte cam acelaşi oficiu, la 
faţa locului, pentru odrasla cominternistului Valter Roman (Neulander); 
“artizanul” iudeo-spaniol al primelor“mineriade” din România post-decembristă 
Îşi găseşte un aliat în editorul “reacționarului” Eminescu! De unde se vede că nu 
întotdeauna o bătaie bună (cum a primit d-l C reția acum câțiva ani) îl înțelepțeşte 
pe om! E tare curioasă uneori “mintea românului cea de pe urmă”!... 

e Nostalgic față de promiscuitățile tinereții şi dând un sens foarte 
particular dictonului De mortuis nil nisi bene. poetastrul Adrian Păunescu 
(candidatul României de ieri la preşedinţia României de azi) a comis un poem 
la "Moartea Prințului” (Nicu Ceauşescu), din care cităm (spre a ne împărtăşi 
perplexitatea): "A încetat din viață Prințişorul,/ Ca-ntr-un program al Crimei 
generale,/ ducându-i de departe țării dorul:/ sub stare de urgenţă şi de jale! (...) 
Poporul nostru e-n derută, iată-l,/ lar tu, din focul marii suferinţe, / alergi acolo 
unde-ți este tatăl,/ Să-i spui ce e în țara noastră, Prinţe!/ Şi somn uşor şi noapte 
bună, Prinţe!”. Un lucru e cert: în Iariopolis până şi "jalea” devine ilară... 
V.A.M, 






































































Răzvan Codrescu 


STIA Colegiul redacțional: Gabriel CONSTANTINESCU, redactor-şef; ehnoredactare computerizată 
PUNCTE CARDINALE Demostene ANDRONESCU, Răzvan CODRESCU, "PUNCTE CARDINALE" 













RTR E UTP Constantin IORGULESCU, Marcel PETRIȘOR 
LEE AL Rl, A Ligia BANEA 2400 SIBIU - Calea Dumbrăvii nr. 109 (AX AED 
Cont nr. 4072996517509 secretar de redacţie telefon 069/422536 MOI LEE ACTII