Puncte Cardinale anul VI, nr. 3 (63), martie 1996

58 


n O a e baruri a a e 0 coma e doit aa Doua lg 








“Refuzul eyreităţii [ca şi al «românitățib» - n.n.] este penibil şi inutil, în vreme ce asumarea ei e nu numai o atitudine demnă, 
dar și necesară, deoarece unitatea culturii este cu atât mai rodnică cu cât cei ce participă la ea sunt mai diferențiaţi|...]. 
Înmulțirea personalităților creatoare trece neapărat prin dezvoltarea limbilor şi culturilor naționale. ? 


(H. Wald, Inelesuri iudaice, 1995, p. 64) 


credinta | PE | 
iubire j ei 
speranța LE 
Dor: 
E DI 
îi E EP: 


Circulaţie in afara României: AU RÂANIA „DANEMARCA, SUEDIA, SPANIA. CANADA, STATELE UNIILE, AUS TRALI 































| cerdenţă: “Incă o 


Cuvintele lui Petre Ţuţea (“Eu cred că mă 
disting de Adam prin limba română. Nu? Deosebirea 
intre Adam şi mine e că el nu ştia româneşte”), pe care 
le-am întrebuințat ca morro al Numărului nostru 
anterior, i-au făcut pe unii să zâmbească superior sau 
să strâmbe din nas, considerându-le “un sofism”. Sau, 
auzind unii ca aceştia că d-l Andrei Pleşu şi-a amendat 
“ţăranul imperial” pentru 
aplecarea, ce-o avea. spre 
“afirmaţiile enorme”. au 
cuncluzionat cu condes= 


«nurmitate!”... Cineva, 
doldora de *deşteptăciune”, 
s-a crezut îndreptăţit, de 
pildă, să pună următoarea 
întrebare “încuietoare”: “Şi 
dacă «Adam», omul 
oarecare, un evreu 
bunăoară, învaţă româneşte, 
devine el român?”... Ce 
să-i răspunzi unui asemenea 
interlocutor? Că nu, nu 
devine? Să te apuci să-i 
tălmăceşti metafora, ca. la 
clasele primare? Eminescu, 
incercând să definească 
soiul, îşi notase undeva: “Prostul e cel care ia metafora 
ad litteram”... 

Motto-ul Numărului de față (împrumutat din 
cartea unui distins filosof de origine evreiască, la care 
ne referim mai pe larg în pag. 15) poate fi considerat, 
într-o bună măsură, o posibilă glosă la cel anterior. 
“Românul absolut” Petre Ţuţea şi “evreul absolut” 
Henri Wald se întâlnesc în zariştea aceluiaşi adevăr 
tutelar, De altfel, ceea ce a reprezentat pentru 
mărturisitorul Petre Ţuţea Între Dumnezeu şi neamul 
meu, reprezintă pentru mărturisitorul Henri Wald 
Înţelesurile iudaice. Menţionăm că locul selectat de 
noi nue unul izolat în cartea respectivă, ci un adevărat 
leit-motiv al acesteia. “Evreitatea” e un dat, iar 
“asumarea” ei conştientă de către orice evreu — “o 
autudine demnă. dar şi necesară“. D-l Henri Wald 
reclamă dreptul principial la “diferenţa specifică”: o 
diferență care — repetă insistent domnia-sa —se cuvine 
“respectată”, ci nu doar “tolerată”. Numai naţionalul 
e poarta firească spre universal. Umanitatea generică 
și abstractă traversează istoria în forme părticulăre şi 
concrete, de care nu poate [i disociată (oricât de greu 
i-ar veni să priceapă aceste lucruri chiar şi unui spirit 
superior, cum este, bunăoară, d-] Patapievici), 

În acelaşi sens se pronunţă, pe solide temeiuri 
teologice ortodoxe, și Dumitru Stăniloae, prin ale 
cărui consideraţii “butada” lui Petre Ţuţea se 





TU 1, DIFERENȚEI 











luminează mai în adânc. Într-o carte de tinerețe 
(Ortodoxie şi românism, Sibiu, 1939), a cărei reeditare 
întârzie inexplicabil, Dumitru Stăniloae lămureşte 
aceste lucruri, cu autoritatea sa teologică şi filosofică 
incontestabilă. mai ales în primele patru capitole 
(“Ortodoxie şi națiune”, “Scurtă interpretare teologică 
a națiunii”, “Creştinism şi naţiune. Raportul lor [greşit 
înţeles] în catolicism” şi 
“Ortodoxie şi românism” — 
care a dat si titlu! 


să reproducem în Numărul 
le față (p. 8) capitolul al 
doilea (mai puţin întins), nu 
doar pentru informarea 
publicului mai larg, ci şi ca 
o invitaţie făcută teologilor 
noştri de azi de a rediscuta 
aceste probleme esențiale 
şi de a reda adevăratului (şi 
legitimului) naționalism 
baza lui metafizică şi 
morală, fără de care riscăm 
fie disoluția națională, fie 
un pseudo-naţionalism 


“fundături simetrice”, fatale 
deopotrivă atât "umanităţii generice” cât şi “umanităţii 
specifice”, ai căror purtători (încă mai) suntem. 

Intr-o lume normală, adică decent educată şi 
nepervertită de propaganda atâtor curente dizolvante. 
toate aceste lucruri ar fi de la sine înțelese E 
simptomatic că noi am ajuns să ne “incordăm” pentru 
recuperarea unor adevăruri de bun-simţ. Nu putem 
încheia fără a evoca, în aceeaşi ordine de idei. 
formularea sintetică a lui Nichifor Crainic (anterioară 
tuturor celor de mai sus şi putând constitui, dintr-o 
perspectivă creştină, numitorul lor comun, de o 
dumnezeiască simplitate): *... naționalismul este 
adevărul natural, iar creştinismul este adevărul 
supranatural. Cum e şi firesc din punct de vedere 
ortodox, (...) aceste două adevăruri nu constituie o 
antinomie. Naturalul şi supranaturalul nu se exclud. ci 
se completează; Hristos n-a venit să strice natura. ci 
s-o desăvârşească. Căci natura e creaţia lui Dumnezeu. 
iar creştinismul e revelaţia aceluiaşi Dumnezeu” 
(Ortodoxie şi etnocraţie, 1937). 

"Vechiul Adam”, restaurat prin “Noul Adam”. 
la un chip anume în fiecare dintre noi, purtând crucea 
Istoriei spre marea Judecată la care vor [i chemate 
toate "nieamurile” şi la care fiecare ins va răspunde “în 
rândul cetei sale” (/ Cor. 15, 23). 


Răzvan Codrescu 
















“Volumului), Ne-am îngăduit |& 





sălbatic. adică două: 





Gabriel Constantinescu: 
Talmudul 





-.— 
 $ 


ae 








PAG. 2 NR. 3/63 Martie '96 








Nu cred că sunt singurul care 
s-a. întrebat de ce adevăratul 
naționalism este îngropat astăzi sub 
multitudinea propriilor sale patologii. 
Să luăm cazul României. În epoca 
interbelică. discursul naţionalist era 
apanajul elitelor ortodoxe -— 
cristalizate sau nu sub forma unor 
partide politice. Pe atunci. 
“naţionalist”-era orice element 
valoros. care se punea pe sine îndărătul 
ideii naţionale,  slujindu-şi 
comunitatea cu armele Tradiţiei. După 
Marea Unire, aceasta era un fel de 
dominantă culturală. angajând — pe 
fondul unui elan binecuvântat — mai 
toate categoriile sociale. Convergenţa 
atâtor forţe era desigur facilitată de 
factori deopotrivă interni şi externi. 
Pe plan local, jertfa de sânge cerută 
de Primul Război Mondial a recreat, 
după două secole de prostituție 
fanariotă, un fel de elipsă morală, ale 
cărei focare — Biserica şi Neamul —s- 
au putut lumina reciproc. Pe plan 
european, românismul a profitat de 
maturizarea Statului-Providenţă şi a 
logicilor economice de tip corporatist: 
peste tot, pericolul bolşevic — exprimat 
printr-o viziune internaţionalistă-—era 
contracarat prin afirmarea unei politici 
“organiciste”, 

Acest context pro-naţionalist 
s-a dizolvat începând cu 1944, când 
Aliaţii au priceput că adevăratul 
câştigător al războiului era Stalin. 
Perioada post-belică a schimbat 
radical datele naţionalismului 
tradițional. În primul rând, fenomenul 
ca atare a fost diabolizat printr-o 
campanie ideologică menită să fixeze 
falsa identitate dintre naționalism şi 
nazism. S-a spus că ambele războaie 
mondiale au fost produsul unor 
inflamații naționaliste. uitându-se că 
naționalismul devine belicos numui 
clunci când este şi ateu. |n al doilea 
rând,-popoarele intrate în malaxorul 
“lagărului socialist” au fost deliberat 
deznaţionalizate, fie prin matracaj 
propagandistic, fie prin organizarea 
de exoduri şi colonizări artificiale. In 
al treilea rând, Occidentul s-a 
transformat într-un P/oc militar opus 
blocului comunist, comportându-se, 
în toate împrejurările majore, ca 
ansamblu supranaţional. În sfârşit, 
explozia telecomunicațiilor, 
dezvoltarea grupurilor industriale 
multi-naționale, integrarea economică 
provocată de revoluția informatică a 
anilor '70, încheierea unor acorduri 
tarifare și vamale de up GATT şi 
crearea unor structuri monopoliste în 
domeniul bancar au redus realitatea 
națională a popoarelor la un 
patrimoniu simbolic, subordonat 
curentelor “globaliste”. Aceste 
mutații sunt realităţi pe cât de banale, 


PUNCTE CARDINALE 


OCUL BISERICII 
ÎN TIMP 


pe atât de ignorate — totuşi — în rarele 
dezbateri serioase care au ca obiect. în 
vremea din urmă, destinul 
“românismului”. Ar trebui să ținem 
seama de starea actuală a planetei 
pentru a ne resitua. ca identitate etnică. 
intr-o dinamică deocamdată 
copleşitoare. Avem datoria de aelimina 
toate mistificările, toate portretele 
retuşate, toate golurile şi defazările 
produse de comunism, 

Din păcate, problema 
naționalismului românesc este 
maltratată astăzi de diverşi impostori, 
rămaşi sau veniţi în fruntea bucatelor. 
Gluma proastă numită “vadimism”. 
Jacobinismul zâmbăreț practicat la 
Cotroceni, persistenţa nocivă aretoricii 
protocroniste (de genul “Cântarea 
României”) reprezintă actele unei tragi- 
comedii care ne va desfigura şi ne va 
proiecta, iremediabil. în ridicol. Atâta 
vreme cât aceste pseudomorfoze ale 
duhului naţional vor ocupa forul, 
generaţiile noj vor resimţi în continuare 
greața de a trăi într-o societate care 
dansează la propriul parastas. Între 
jeremiadele sterile ale Opoziţiei şi 
autocelebrările Puterii. tinerii noştri 
vor visa — în dăuna românismului — la 
meleaguri mai puţin groteşti. 

Nu vreau să mă alătur celor 
care profetizează acru, fără a sugera 
vreo alternativă la situaţia pe care o 
deplâng. În ce mă priveşte, cred că 
simpla intoarcere la Hristos ar putea 
îndrepta firea românilor către izvorul 
din care s-au născut. Totea, împăcarea 
cu Dumnezeu, ar putea regenera treptat 
ceea ce ne lipseşte cu desăvârşire în 
acest moment istoric: o adevărată 
sensibilitate politică de dreapta. Dacă 
încă nimic nu se petrece în profunzime, 
faptul nu se explică doar prin 
puținătatea vocilor, a energiilor 
luptătoare sau a banilor: eşecul trebuie 
pus şi pe seama ierarhiei noastre 
bisericeşti, care, cu rare excepţii, nua 
luat în serios realitatea descreştinării 
maselor și nici nu a căutat să-şi apropie 
durabil intelectualitatea. Dacă nuexistă 
mântuire în afara Bisericii şi nici 
Liturghie în afara antimisului semnat 
de episcopul locului, înseamnă că 
impăcarea noastră cu Hristos nu poale 
avea ali mijlocitor legitim decăl 
ierarhia. de la ulumul diacon şi până la 
Patriarh. Fără a pretinde confuzia dintre 
Stat şi Biserică (regența asigurată de 
Patriarhul Miron Cristea a fost. cum se 
ştie, catastrofală) şi fără a expedia 
responsabilitățile personale la 
adăpostul unei “umbrele” paternaliste, 
sunt sigur că o mai sinceră implicare a 
Bisericii în viața cetăţii ar asana 
oarecum mlaştina politicianismului 
necuvios în care ne zbatem din 1989 
incoace, 

Deși au greşit, păstorii au lost 





iertaţi de poporul credincios. fără 
mofturi şi ceremonii, În pofida acestei 
creştineşti indulgenţe. raporturile intra- 
ecleziale rămân crispate, vagi sau 
formale. Ierarhia ocupă o parte mai 
importantă a scenei. dar rolul care i se 
rezervă (Şi cu care pare să se complacă) 
rămâne secundar. Înainte vreme. 
valoarea de bază a pragmaticii 
sacerdotale era “adeziunea”. Astăzi, 
ea se numeşte ”neutralitate”. când 
accentele s-ar fi cuvenit să cadă exact 
invers. Laşitatea de ieri capătă. mai 
nou. culorile unui oportunism vătuit. 
Dacă ierarhia — în sânul căreia există. 
din fericire. și bărbaţi apostolici care 
nu mai vor să ştie de frică — se va scălda 
şi mai departe în aceste ape călduţe. 
atunci ultimele poduri de contact se 
vor rupe. În loc să se refugieze într-un 
soi de Fanar abstract, Sfântul Sinod ar 
trebui să-şi amintească adevărul că 
demisia magisterială încurajează, sub 
toate formele, fetişismul intelectual şi 
înmulțirea sectelor: cazul Bisericii 
Romano-Catolice stă mărturie în acest 
sens. Intr-adevăr, situația 
creştinismului apusean este elocventă: 
ierarhia a  încremenit într-un 
uggiornumienio axat pe un 
“modernism” şi pe un “concordism” 
perimat, de 30 de ani, Vaticanul a 
purtat “dialoguri” cu toate 
pozitivismele. cu diferitele forme de 
Aufklărung, cu psihanaliza şi chiar cu 
marxismul, dara neglijat revalorizarea 
lui homo religiosus în contextul a ceea 
ce Gilbert Durand numea “noul spirit 
antropologic”. Aşa se face că elitele 
ştiinţifice occidentale. şi-au găsit 
modelele cosmologice şi teologice în 
afara pastoralei şi a catehezei romane. 
Poporul a deviat spre diferite 
orientalisme” vulgarizate (de pildă. 
imensul succes al buddhismului 
“popular” în S.U.A. sau în Franţa), iar 
intelectualii au eşuat într-un gnosticism 
de tip New Age. Dintr-o asemenea 
evoluție se pot deduce învățăminte 
atotvalabile pentru raportul dintre 
ierarhie şi “turmă”: păstorii au mai 
mult decât obligaţia. vocaţia de a se 
ancora intr-o Tradiţie mobilă, care ştie 


să-şi dovedească vitalitatea printr-un- 


permanent răspuns la provocările 
modernităţii. 

Renaşterea Ortodoxiei este 
prea adesea gândită ca intoarcere la 
creştinismul interbelic. E drept, de 
acolo avem ce recupera. fie că vorbim 
despre sinteza neo-patristică începută 
in Jurul revistei “Gândirea”, fie că ne 
referim la spiritul de jertfă al tineretului 
naționalist. Dar avem în paralel datoria 
de a fi oameni ai vremii acesteia, 
creatori: capabili să identifice — sub 
povăţuirea clerului — căile României 
de maine. 

Andrei Zimbreanu 





ÎN PRAG DE AN 
ELECTORAL, 
SFÂNTUL SINOD A 
HOTĂRÂT: | 






Z. Mit un mitropolit, 
EPISCOP, preot sau ZI2COn nu 2re vote 
sd candideze pentru Juncpta de 
deputat, senator sau presedinte 

2. /n spiritul spiritul sfintelor 
canoane ale BOR, activitatea 
ZuROINICEASCĂ 2 CLETICILOr ŞI MONZ/LlOr 
este IICOMpPALIDILG CU CISCTIErea br 
7 Partid ZU CU ACHIWItatea Ze 
Partizanat politic. 

3. PreofIi OrtOdOCSI Nu Gu 
ore să facă politică de (2 îrâ/prmea 
gzrit'onul ut, in predici (2 slujbe, nici 
cadrul activităților religroase 
Specifice, CICUMSCTISE. II StIEU Ie! 
Biserici (botezuri, PUNȚI, 
70771 079rUd LÂTI) S2U al a/tOr ICH LI /I 
JuADPNICe St. 

f. * S/ujitorii Bisertcrt 
Ortodore nu au voie SI recomande 
CTE JINCtOȘIlOr alegerea 32u SPT rea 
LHul partid su Candidat 2172j2t in 
campania electorală. 

5. Preotul trebute Să respecte 
principiul canonic de neutralitate 
POAtIcă ȘI dreptul fiecărui Credincios 
a/Bisenct (2 opțiune PoAtică proprie, 
Pentru a Hu fărâmița unitatea 
Biserici? Și pentru 2 ÎN târ spiritul de 
CONCIlICTE SPECIE acesteta. 

O. C/eruit ortodocsi trebue 
SE 2106 discern dmân tul firesc de a nu 
se (252 folosiţi ca decor electoral sau 
C2 factori de in Vluenpare 25upra 
credinctosulor de către diversi lider st 
Partide politice ce iau parte (2 
campania electorală. 

ZF. S/ujitoni altarelor au 
0b(ipapia să respingă orice formă de 
Prestune politică Venită din Partea 
unul partid politic, specifică 
fotalitarismulut Comunist ateu. 

8. Sfântul Sinod recomandă 
clericilor şt monafrlor Ortodocs? 
Prudența și neiwmplicarea in orce 
formă de extremis politic aceual. 

9. Pr ftoară perroada 
Campante! electorale, Biserica are 
obligația — ca mamă a tuturor 
credinciosilor — să vegheze da 
TESPectarea credinţe! si să combată 
orce formă de degradare sau negare 2 
demnităţii umane: întolenţa, coruppiz, 
PTostituția (inclusiv politică), 
drogurile si orice alte păcate contra 
ZOCafie! creste 2 Poporului român. 

10. Biserica Ortodoză 
Romană irită Pe toți credinciosi să 
Portiewpe (a vot si să-ți exprime 
Opțiunea. diberă, cu. toată 
responsabilita tea Pentru prezen tul St 
zritorul Românie. 








Imaginea de pe pagina întâi: 


La Bocca della Verită (Gura 
Adevărului). si 


Conform unei vechi legende, această 
el de piatră autentifica jurămintele. 
Sperjurul care şi-ar fi vârât mâna induntru, 
„m-ar mai [i putut soi ară 














ah SA. a 4 uta. i 


4 
2 2 leat d aia a 


si a A 


bufă romi “dai sii 2aui dn "az 2 life, ai iile rel sP-00 2 sai e 


erei ARE AA înec da a XP c_p... ţa 


 .—”' o... 


. 


ii dai Aa 


A 


















Dacă priveşti cu utenţie lumea occidentală de azi 
nu poți Să nu constaţi că sensul însuşi al vieţii şi al morţii 
pare, pe nesimţite, ase fi transformat profund. În aceste 
luni, în Danemarca s-a vorbit mult despre două probleme 
care sunt mult mai înrudite intre ele decăl se consideră 
de obicei: donurea de organe de la persoane care sunt 
pe cale să moură şi donarea anonimă (sau nu) de 
spermă şi de ovule. S-a mers deju foarte departe 
Reflecţiile pe cure le putem face acum se referă nu la 
posibilităţile de viitor pe care le deschide ştiinţa şi 
tehnica medicală, ci la un fapt împlinit. la practici deja 
uctuale. În marginea ucestor practici upar comentarii 
jastificatoare şi care vor să impună un nou ŞI straniu 
morulism: sum de exemplu teologi care. ignorând 
misterul INOFŢIU ŞI ul persuunei umune, susțin că a-ţi 
«una testamentar organele ur fi o dutorie creştinească, 
expresia iubirii de aproape. Şi din alte zone ale societăţii 
seuud voci revendicatoure, cerând dreptul de a inca un 
copil prin insămățare arnificială şi pe cheltuiala statuia 
este cererea celur singure, a femeilor trecute de 54) de 
uni şi a lesbienelor 

Prima reacție pecare aceste voci [i-o slârnesc este 
uceea a unei mari mirări. Te minunezi până unde poate 
merge “ieşirea din fire", din condiția umană, din 
datele propriei existenţe (vârstă, existență sau nu a 
vieții de cuplu etc ). După mirare vine, însă, nevoia de 
a lua atitudine; nu poţi dour da din umeri, trebuie să 
vorbeşti 

Întrebarea fundamentală pe care ţi-o pui este 
ucecu a înţelesului ființei umane Căci ştiinţa şi tehnica 
medicală se- însoțesc de o ideologie şi produc. pe 


nesimţite, o trunsformare radicală u sensului omului, al 
vieții şi ul morții. 
Mai multe linii de forță se întretaie aici. | 
Prima este acea a gândirii tehnice. Tehnica este, 
prin natura ei, mecanică, lehnică a- disecării şi 
(rejasamblării, neutrulă față de problemele etice şi 
spirituale, străină de sensul persoanei, de procesele 
organice şi de tot ceea ce ţine de domeniul nevăzutului, 
de ceea ce nu se poale măsura şi cântări, dovedi şi 
manipula în laborator. Intrând, ca tehnicăreproductivă 
şi genetică, înzonele înseşi ale vieţii, tehnica influențează 
ucum masiv privirea asupra omului, creând, de fapt, o 
reală ideologie, cu atât mai puternică cu căt este 
ignorată, o ideologie cure, în ultimă instanță, îi este 
foarte necesară, pentru că o justifică şi îi stabileşte 
puterea. Ceeste omul sub privirea tehnicii? Un ansamblu 
mecanit de organe. care pol fi scoase din întreg şi 
reasamblate. Fiinţa umană nu mai este un lol. şi nu mai 
esie acea îmbinare unică de suflet şi trup. purtând 
insemnul chipului lui Dumnezeu. Să nu uităm că pentru 
mulți din Părinţii Bisericii persounu umană. sufle! şi 
'rup (şi nu munai suflet) este creată după chipul lui 
Dumnezeu. Gândirea tehnică anulează noţiunea de 
persoană umană, hypostas, persoună menită în intregul 


ei Învierii: ea scindează, după un model mai degrubă + 


platonice, omul în suflet şi trup anonim (acesta din urmă 
văzul că o magazie de organe, piese de schimb care pul 
fi folosite şi refolosite) 

În aces! punct, gândirea tehnică intră firesc în 
relație cu o anumită componentă a structurii mentale 
occidentale, şi anume mentalitatea de consum. După ce 
omul occidental a fost consumator al lumii exterioare, 
consumul se imteriorizează acum, devine consumul 
amului de către om. Individul devine consumator vital 
al altor indivizi. de la care poate prelua fie un organ, fie 
chiar celulele reproducălvare care dau naştere unui 
copil 

Și dintr-o dată comtatăm apariția, sub o formă 
nouă şi extremă, a colectivitismului, un colectivism: 
absolut, un nou şi integral socialism. Nu mai e vorba de 
acea demodată proprietate colectivă asupra obiectelor, 
de aplatizarea şi anonimizarea care, în forme apareni 
blânde, s-a practicat decenii de-a rândul în grădiniţe şi 
in şcoli Acum viața devine proprietate comună, toţi 
'rebuindsă apar|ină tuturor. Şi ceeace este proprietatea 
comună va deveni in fond (e pe cale să devină) proprietate 


de stal 
Fiinţa umană nu mai esle deci o persoană, univers 


“unic, taină a lui Dumnezeu. Moartea a încetat de a mai fi 


PUNCTE CARDINALE 


un mister. Şi viaţa a fost răpită din mâna lui Dumnezeu 
Integritatea umană s-a dizolvat. Omul poate fi acum 
dezmembrat în părțile lui componente, un impersonal 
suflu vital poate fi captat, iar viaţa poate continua anonim 
in alți indivizi, la nivelul colectivităţii. 

lată-ne întorși prin progresele extraordinare ale 
Şiinţei, la primatul colectivităţii, la cultul anonimităţii şi 
la anularea persoanei umane. Stăm, fără îndoială, în fata 
unui mare şi infricoşător colecrivism 


Colecrivismul este legal de umanismul ateu. şi de 
individualismul extrem Rădăcinile acestui colectiv ism, 
în care omul îşi arogă dreptul de a hotări asupra vieţii şi 
morții, porneşte de la cultul omului ca măsură a tuturor 
lucrurilor, fiind şi o urmare a individualismului extrem, 
în care. omul cere împlinirea tuturor dorințelor sale, 
oricăl ar fiele de aberante (nu numai dorinţa de prelungire 
aproape infinită a vieţii terestre, ci şi dorința de a fi 
părinte în afara vieţii de cuplu şi de familie). Este criza 
omului fără trunscendenţă, fără sensul de făptură a lui 
Dumnezeu, fără sensul condiţiei umane. Criza omului 
care trăieşte numai pe acest pământ şi pentru care 
satisfacerea tuturor dorințelor devine o dogmă 

In felul acesta este şi relația intre părinte şi copil 
modificată total. Copilul devine un proiect al omului, 
satisfacție personală, pur individuală (ceea ce, 'spre 
exemplu, este fourte clar în cazul lesbienelor), una din 
expresiile egoismului radical. A fi părinte devine o 
revendicare, ba mai mult chiar, un “drept al omului” 

Transformarea maternității într-un “drept al 
omului” nu poute fi direct înțeleasă dacă nu luăm în 
considerare celălalt “dreptalomului”, şi anume “dreptul ” 
la avort. Cele două “drepturi” sunt profund legate între 
ele, căci în amândouă cazurile este vorba de individul 
care hotărăşte asupra vieţii şi morţii, în amândouă cazurile 
eul egoist al omului devine criteriul acțiunii. “Dreptul " 
la avort este, în principiu, “dreptul” de a ucide (Şi 
aceasta tocmai în țările care au abrogat pedeapsa cu 
moartea şi unde criminalii aproape nu sunt consideraţi 
răspunzători de„nelegiuirile. făptuite, ci sunt doar un 
"produs gl societății"), dreptul de a trăi iresponsabil, 
făra suportu consecințele faptelor tale, dreptul de a-ţi 
afirma independenţa cu orice preţ, chiar dacă prețul este 
viața altora 

Aceeaşi atitudine față de viaţă se manifestă în 
cererea nefireaşcă de a uvea copii. Nu este decăt 
exacerbarea dorințelor, dragostea de sine. în forme 
extreme, ieşirea din orice granițe şi făgaşe ale firii, 
intrarea în himerele malefice, himere pe care ştiinţa 


-modernă le poate transforma in realitate. 


Aici se petrece insă ceva foarte interesant: prin 
descătuşarea tuturor dorințelor, nu se ajunge, aşa cum 
s-ar putea crede la prima vedere, la anarhie, ci se 
întăreşte puterea totalitară a statului modern. Viaţa - 
“proprietate colectivă ” înseamnă de fapt viaţa - 
“proprietate de stat”. De la stat se aşteaptă acum 





Martie '96 NR. 3/63 PAG. 3 





Vieții”. Statului i se adresează revendicările de a fi 
părinte. lată-ne ajunşi la o perversitate infricoşătoare 
statul calificat drept “dătător de viaţă ”! Statul - idol, la 
care seroagă omul! De la stat aşteaptă acum omul totul 
viața, copilul, realizarea tuturor dorințelor, prelungirea 
vieţii, ba chiar nemurirea 

Statul modern, în care ştiinţa şi lehnica merg 
totalitar mână în mână (problemă pe care a pus-o cel 
mai bine Jacques Ellul, care, fără îndoială, este cel mai 
mare teolog protestant al timpului nostru), devine un 


VIAȚA - PROPRIETATE DE STAT 


impărțitor al vieţii, cel care are în cămările sale viaţa, 
cel care o poale da unora şi refuza altora. 

După logica lucrurilor care deja se schițează 
ACUM, ne putem aştepta ca, într-un viilor nu foarte 
indepărtal. statul să hotărască nu numai în privinţa 
concepției artificiale, ci şi în cea a naşterii fireşti, 
decizând numărul de copii pe individ Este postbil - 
China fiind doar un exemplu actual. Şi este posibil 
pentru că acest lucru va fi justificat după principiul 
utilității sociale, colectivitatea având întâietate faţă de 
individ. Suntem foarte aproape de realizarea utopiilor 
Renaşterii, cu totalitarismul şi colectivismul lor, utopii 
pecare noi deja le-am cunoscut învarianta comunismului 
lrăil acasă. De-abia acum, datorită progresului ştiinţei 
şi tehnicii şi a perfecționării aparatului de stat, devine 
posibilă ideea lui Thomas Morus, ca familiile care au 
prea mulţi copii să fie obligate să dea surplusul celor 
care nu au; sau ideea mult mai radicală a lui Tommaso 
Campanella, care merge în direcția eugenismului şi a 
manipulării genetice, prevăzând anularea totală a 
cusătoriei şi existența unui stat care să hotărască precis 
componenţa cuplurilor în vederea reproducerii, pentru 
crearea de indivizi înzestrați cu calităţile necesare 
statului 

Această tendinţă de accentuare a puterii totalitare 
a statului modern este deja o realitate; şi aceasta se 
produce, din păcate, fără ca omul occidental să fie 
conştient de ea ă i 

Este aici, desigur, o lege a condiţiei umane. Orice 
ieşire a omului din făgaşul normal, din rosturile 
existenței, intreaga acţiune, caracteristică În special 


universului occidental, îndreptată spre exterior, spre 
stăpânirea naturii, spre puterea asupra lumii şi vieţii, se 
însoţeşte, de-a lungul veacurilor, de o creştere a puterii 
totalitare a statului. E vorba de o realitate foarte 
concretă. Este ceea ce s-a produs prin marea 
industrializare, chimizarea agriculturii şi poluarea 
naturii. S-a ajuns, într-adevăr, la o mare prodhictivitate, 
la rezultate formidabile, la o putere uriaşă asupra 
naturii. Dar ce a apărut în acelaşi timp? Planificarea 
statală şi ecologismul de stat, care este una din marile 
probleme actuale: statul (sau supra-statul uniunii 
Europene) se amestecă necontenit în viața oamenilor. 
țăranul diri Occident nu mai poate semăna o legumă sau 
tăia un pom fără aprobarea şi controlul statului. 


Proprietatea privată asupra pământului, gospodăria - 


insămânţate artificiale. Statul este deținător al“ băncilor—ţărănească, nu mai există de fapt. Statul hotărăşte ce şi 


SNA 
se 


IO DE CHIRICO 
"Metafizica” bărbatului şi a femeii 





cum va fi plantat. Puterea este imsers proporțională cu 
libertatea, spunea Jacques Ellul 

Aceeaşi problemă se pune acum cu puterea asupra 
proceselor 'vieţii - concepția în eprubetă, analiza 
cromozomială şi toate celelalte tehnici care deja se 
practică. Toate sfârșesc prin a întări şi adânci puterea 
stalului asupra omului 

Adevărata cheie de înțelegere a acestor fenomene 
este criza omului occidental, căre, în fond, este criza 
întregii Europe şi a intregii omeniri. Pentru că ceea ce 
se petrece în Occident serepercutează imediat nu mumai 
în restul Europei, ci în întreaga lume, modelul occidental 
devenind modelul universal. 

Ce putem spune astăzi în fața utopiei care ameniță 
să înstrăineze tot mai mult viaţa, transformând-o într-o 
marfă, într-un obiect sau într-un “drept” pe care statul 
îl poate acorda? Nu trebuie să facem planuri despre o 
Nouă societate (incă 0 ''nouă societate ''?!), nu trebuie 
să propunem o pouă ulopie față de cea existentă. Ci 
irehuie să ne rin ceia la realitate, adică la realitatea 
existenţei ca “dar”, şi nu ca “drept””. Toate se luminează 
când spui cuvântul "dar... ceea ce Dumnezeu dăruieşte! 
Când spui cuvântul “dar”, “darul lui Dumnezeu”, 
atunci simţi că toate se vindecă. Nu noi hotărâm asupra 
vieții şi morţii, nu noi hotărâm cine să trăiască, cine să 
aibă copii şi cine nu. Dumnezeu dă - gratuit - şi noi 
primim 

Doar aşa se poate ieşi la liman. Doar aşa pot fi 
noile sclavii pe care ni le pregăteşte însăşi puterea fără 
margini pe care omul a vrut să o aibă asupra lumii, 
asupra vieţii, asupra condiţiei umane. 


Monica PAPAZU 


+. 


pr 


mea i A me A ee paianta 











PAG. 4 NR. 3/63 Martie '96 


PUNCTE CARDINALE 









contopit cu rasele învingătoare. 


Gobineau să-și expună “discursul”, 





“Recunosc, ca de altfel multă lume, că-i 
foarte trist să vezi cum societatea suferă la ivirea 
flagelului maladiilor politice şi cum, în pofida 
tuturor strădaniilor de a opri sau limita boala, răul 
se extinde. Starea, deci, e gravă: dar nu fără 
ieşire, totuşi. Şi aceasta deoarece, după părerea 
mea, dacă aceste mizerabile elemente 
destructive, destructurante, nu sunt bazate peun 
principiu dizolvant mai viguros, dacă nu sunt 
consecințele unui rău mai ascuns şi mai teribil, 
atunci putem spera că loviturile lor nu vor fi 
mortale şi că, după o perioadă de suferință mai 
mult sau mai puţin lungă, corpul social sau poporul 
căzut sub influența lor va scăpa din această 
incercare întinent şi poate chiar mai puternic. 

În sprijinul acestei teze pot fi aduse 

exemple concludente şi numeroase. Adevărul va 
tiumfa instinctual. Nu e cazul să se acorde 
importanță unor flageluri secundare, căci cauza 
se ascunde în altă parte: în rațiunea de a exista 
sau de a pieri care domină popoarele. Şi, 
independent de circumstanţele favorabile ori 
maladive din alcătuirea unei societăți, se admite, 
in general, că nici o cauză exterioară nu poate 
avea asupra sa o eficiență mortală atâta vreme 
cât un principiu destructiv, generat de acea cauză 
în sânul Societăţii respective, nu ajunge puternic 
dezvoltat tocmai acolo, înlăuntrul ei. Or, un popor 
la care se poate constata acest lucru, adică 
operativitatea unei astfel de cauze, odată prins în 
ea, este sortit pieirii, oricât de bine arfiel guvernat 
E cazul calului care piere de epuizare mergând 
pe cel mai drept drum. 

Din nenorocire, deci, disoluția porneşte 
din chiar sânul corpului social. Şi cauza acestei 
disoluții este degenerescența. Da, naţiunile pier 
atunci când în sânul lor apar elementele 
degenerate. Putem explica, chiar etimologic, 
starea respectivă: un popor degenerat este un 
popor care, abuzând de bogăţiile sale (...), şi-a 
pierdut virtuțile caracteristice ale străbunilor. Tristă 
cădere! (...) Din pricina acestei degenerări, 
națiunea sau poporul nu mai poate face față 
şocurilor şi dezastrelor ambiante, nu mai poate 
suporta loviturile sorții potrivnice şi nici nu se 
poate redresa după trecerea lor, în tristul spectacol 
al agoniei, dacă pier, deci, e pentru că n-au putut 
depăși vicisituinile vieții cu aceeași tărie cu care 
le depâşiseră străbunii lor. 

Cum se explică insă vigoarea sau tăria 
aceasta, de care unii dau dovadă iar alţii nu, este 
altceva 

Cel mai adesea, popoarele dominatoare 
au inceput prin a fi mai puțin numeroase decât 
invinșii. Dar, pe de altă parte, se pare că anumite 
rase, care servesc drept bază populațiilor din 
regiuni foarte întinse, ar fi oarecum mai prolifice 
ȘI, în acest sens, i-aș cita pe celți şi pe slavi. Un 
motiv în plus pentru ca rasele stăpânitoare să 
dispară repede ar fi cel al activităților lor intense, 
al afacerilor lor de stat, care le expun războaielor, 
agati tă ȘI revoltelor. Astfel că, pe de o parte, 
ele polărizând în jurul lor, datorită factorului 
civilizatoriu, elemente diverse, pe care le absorb, 
lar, pe de altă parte micul lor număr originar 
diminuând sub infuzia exogenă, dagenerarea 


În Eseul despre inegalitatea raselor, Gobineau susține că “maladiile politice, revoluțiile sau 
chiar războaiele pierdute nu sunt ele cauzele profunde ale catastrofelor naționale, ci dimpotrivă, 
aceste catastrofe provin dintr-un fenomen continuu şi mai puțin frapant: dJegenerarea rasei!”. Şi 
Gobineau merge mai departe, spunând că până și poporul cel mai bine guvernat din lume, dacă devine 
victima descompunerii interioare, este sortit pieirii. lar în sprijinul tezei sale citează două exemple 
(frapante chiar şi-n zilele noastre) de popoare cucerite dar nu asimilate, ae au rămas fidele rasei 
lor: indienii şi chinezii, cărora le opune cazul grecilor şi romanilor care, epuizându-se etnic, s-au 


Nu-l vom urmări însă pe Gobineau în “romanele” sau “poveștile” sale istorice, construite ca 
să-și susțină teza. Ceea ce reținem din ele nu este atât ideea existenţei unor rase pure, trecute sau 
prezente, cât posibilitatea apărării pe viitor a unei etnii de descompunerea sau degradarea care o 
ameninţă. lar faptul că, în vremea din urmă, ideea entropiei (care operează cu atât mai eficient într- 
un sistem cu cât gradul lui de informatizare este mai mare) a devenito evidență indiscutabilă (cel puțin 
pentru biofizicieni), ne îndreptăţeşte în demersul nostru. , 5 

Dictonul sub care se aşează fragmentul pe care îl vom prezenta din Gobineau este acesta: “Un 
popor n-ar muri niciodată dacă ar rămâne permanent alcătuit din aceleași elemente etnice”. Ceea ce 
ar putea explica, într-un fel, pentru contemporaneitatea noastră, patosul sau pornirea destructivă la 
adresa naționalismelor, după ce, în prealabil, timp de aproapeo jumătate de veac, prin unele părți ale 
lumii s-a încercat (“laboratoarele istoriei”) amestecul sau diluția popoarelor. Dar să-l lăsăm pe 








este indiscutabilă. 

Mai este evident, apoi, că dispariţia rasei 
victorioase este supusă, după mediu, şi unorcondiții 
temporale, care variază indefinit. Oricum dispariția 
aceasta se produce pretutindeni chiar cu multă 
vreme înainte de a se termina şi civilizația pe care 
aceste popoare au produs-o. Astfel că, un popor 
sau o mulțime înaintează, trăieşte, funcţionează şi 
creşte, adesea, chiar după ce mobilul generator al 
vieții şi gloriei sale a încetat să mai existe. Să fie 
oare în aceasta o contradicţie? Deloc. Căci în timp 
ce influența sângelui civilizator merge spreepuizare 
prin difuziune, forța de propulsie imprimată inițial 
maselor supuse sau anexate subzistă. Şi durează 
şi instituțiile pe care defunctul stăpân le-a creat, 
legile pe care le-a formulat, moravurile pe care 
le-a instituit. Desigur, aceste moravuri, legi şi 
instituții nu supraviețuiesc decât din ce în ce mai 
palid, desfigurate pe zi ce trece. dar totuşi 
supraviețuiesc; şi, atâta vreme cât mai există o 
umbră din ele, edificiul se menține, corpul pare a 
fi însuflețit şi “cadavrul” umblă; abia când ultimul 
efort al primei impulsii se stinge, civilizația moare 
de-a binelea. 

Deci, în virtutea acestor fapte, pot afirma 
că un popor n-ar muri niciodată, dacă ar rămâne 
alcătuit din aceleaşi elemente naționale. Şi-n acest 
sens aş zice că, dacă imperiul lui Darius ar fi putut 
face un front, în bătălia de la Arbel, cu perşi şi arieni 
adevăraţi sau dacă romanii din imperiul târziu ar fi 


avut un senat şi o armată formate din elemente 


etnice asemănătoare cu cele de pe vremea lui 
Fabius, stăpânirile lor n-ar fi luat sfârşit, dacă 
integritatea sângelui s-ar fi păstrat intactă, atât 
perşii cât şi romanii ar fi dăinuit şi dominat încă 
multă vreme. 

S-ar putea obiecta aici că şi peste aceşti 
învingători ar fi putut veni alții, mai puternici decât 
ei (...) Dar, în acest caz numai statele s-ar fi putut 
prăbuşi, nu şi civilizația lor sau corpul lor social. 
Invazia sau înfrângerea n-ar fi constituit decât 
trista şitemporara transferare a unorzile nefericite 

În timpurile moderne, bunăoară, chinezii 
au fost cuceriţi în două rânduri şi de fiecare dată ei 
i-au forțat pe cuceritori să li se asimileze: ei au fost 
cei care le-au impus acestora obicieiurile, 
dându-le foarte mult şi primind mai nimic, iar până 
la urmă alungându-i. 

Englezii sunt stăpânii Indiei Şi totuşi 
acțiunea lor morală asupra supuşilor este aproape 
nulă. Ba mai mult, suportă ei înşişi, în diverse 
feluri, influența civilizaţiei locale, nefiind în stare 
să-şi infiltreze ideile proprii într-un popor care-şi 
poate teme stăpânii, dar nu se pleacă decât fizic în 
fața lor. Şi aceasta pentru că rasa hindusă e 
străină de cea care o domină, civilizația ei scăpând 
legii celui mai tare (...) Şi va veniun moment când, 
într-un fel sau altul, India va reincepe să trăiască 
public după propriile-i legi, aşa cum de altfel o 
făcuse tacit şi până atunci, relansându-şi 
plenitudinea personalității politice prin propria-i 
rasă, Hazardul cuceritilor n-ar putea curma de la 
sine viața unui popor, chiar dacă l-ar suspenda 
pentru un timp manifestările exterioare. Atâta timp 
cât sângele unui popor și instituțiile sale mai 
conservă într-o măsură suficientă amprenta rasei 



















AEUIIINDU-L 


GUBINEAU.. 


inițiatoare, acest popor durează. Şi, fie că are de 
a face, precum chinezii, cu popoare cuceritoare 
mai energice decât el, fie, precum hinduşii, cu 
popoare ce le sunt totuşi superioare, viitorul lui 
cert trebuie să-l consoleze: va fi liber într-o zi. 

Altul e însă cazul grecilor şi al romanilor 
din imperiul târziu; acesta, epuizându-şi principiul 
etnic, cu consecințele care decurg din el, în 
momentul înfrângerii lor, au fost pierdute. Şi 
aceasta pentru că, schimbându-şi-rasa, şi deci 
natura, au degenerat. lar în virtutea acestei 
observații, ar trebui considerată ca rezolvată Şi 
întrebarea, adeseori pusă, ce s-ar fi întâmplat cu 
cartaginezii, dacă, în loc să fi fost învinşi de 
romani, i-ar fi bătut ei, devenind stăpânii Italiei. 
Aparținând ramurei feniciene, ramură de popoare 
inferioare din punct de vedere al virtuților politice, 
sfârşitul contrar al bătăliei de la Zama nu le-ar fi 
putut schimba cu nimic soarta. Fericiţi o zi, ziua 
următoare i-ar fi prins sub avalanşa revanşei, sau 
ar fi fost absorbiți treptat în elementul italian mai 
robust; rezultatul final ar fi fost acelaşi. Destinul 
civilizațiilor nu se desfăşoară la voia întâmplării, 
nu depinde de o aruncătură de zaruri; sabia nu 
ucide decât trupuri omeneşti, iar națiunile cele 
mai războinice, cele mai de temut, cele mai 
victorioase chiar, atunci când n-au în cap şi-n 
inimă decât bravură, strategie şi gândul victoriei 
în luptă, fără un alt instinct superior, nu pot avea 
un sfârşit mai fericit decât acela de a fi învățat de 
la învinşii lor (şi de a fi învățat chiar prost) cum se 
trăieşte în pace. lar în acest sens, celții sau 
hoardele nomade ale Asiei au avut armele, care 
insa nu vorbesc suficient”... 


: Aşa cum li se întâmplă, am adăuga noi, şi 
câtorva națiuni actuale. . 


Traducere şi prezentare 
Marcel PETRIŞOR 


GOBIKEAU (Jaseph-Arthur, comte be), diplomate et 
ltterateur fruncais, nt â Ville Avray en 1516, mort ă 
Turin en. 1852. T pasea son enfance en Bretagne, puis 
Vint & Paris en 1585, 11 debula dana la carritre uiploma- 
liquc en 1840; Jusqu'en 1870, îl la poursult successlve- 
imcut en Suisse, ă Derne (1840-1854), en, Persa (1855- 
1858),-en Grâce (1 864-1868), au Brisil că îl fut ami de 
Vempereur dom Pedra. Aprâs 
la guerre de 1870, îl reprt- 
senuta la France ă Stockholm 
(1572-1877). Son principal 
ouvrage est l'Essai sur linda 
păliti des races human es 
(1854 cot 1884) ([v. aonr- 
NIRMB], Purmi les autrea 
vutragex de Gobineau, ci- 
ton : Ternore (1543) ; Trois 
any en Asie (18551 SBR); 
Vovage Terre-Ncuve 
(13601); Tratte des deriturea 
ranciformen (18304); lea Re. 
lipions et les Philosophies 
dana L'Asie centrale (1405); 
l'Abbaye de Typhaines 
(1807); distotre das Peraca 
t'aprâs les auteura orientare 
(1800) ; Sourenira de voyage 
(1872); les Pliiadas 1874); Gobineau. 
Neonvellea aaiatiguea dară 
Amadi, potme (1870); la Renataaance (1877); tatei 
dW'Ottar Jari, pirate norregten (1379); la Trotsiime Repu 
bligue francatan et ce Quelle vaut (1907); Vadomoirelle 
Irnoia (1090); le Prisonnter chanceuz 1925), Laos romanu 
de Gobinean râvâlent en tul un î rivaln apirlinel, d'un 
Verve sobre et originale, On a pu rapprocher sea nowvelle 


(le Nouchuoir rouge ) , SI Iu 
et We Morimte, 9e, bar exemple) de cela de Stendh 


a 
Fr i 













LAROUSSE DU XX" siici că 





TOME TROISIEME. 1930 





e e Dei A aa Aia 


—_———._—.—.—— LL .._—— .  — -——— —__ - "wv 


; 
7”. rs 


- 
ulii e a 


PUNCTE CARDINALE Martie '96 NR. 3/63 PAG. 5 | 


SORETE CELEBRE DINLIRICA UNIVERSALĂ A) 


versiuni romaneşti de Răzvan Codrescu * versiuni româneşti de Răzvan Codrescu * versiuni româneşti de Răzvan Codrescu 


DANTE ALIGHIERI WILLIAM SHAKESPEARE LOPE DE VEGA ' 
(1265 — 1321) (1564 — 1616) (1562 — 1635) 









PL La - 


Din Viaţa nouă (XVI) 


Sonetul LV [Sonet] 








Cunto genile e tanto onesta pare Since brass, nor stone, nor eurth, nor boundless sea Buc tengo vo que a mi amistad procuras? 
la donna mia quanl'ella altrui saluta. But Sul mortalitv o'ersways Iheir power, Que interes se te sigue. Jesus mio A | 
ch'ogne lingua even tremando mutu How with this rage shall hecut hold a plea, (ue ui mi puerta, cubierto de rocio r 
e li occhi no Lardiscon di puardare IVhose action is no Stronger Ihan u flower? pusas las noches del imvierno oscuras? ÎL 

Ella si vu, senterulosi luuulare O, how shall sumumer's honey breath hold out, Oh, cuanto fueron mis entrafias duras : 
benignamente «l'umiltă vestutu; Againist the wreckful siege of batt'rine days, pues no te abri' Que extratio desvario 
e par che sia inu cosa venula * When rocks impregnable are nol s0 SIoul, si de mi ingratilud el hielo frio 
«la cielo in terru a miracol mostrare. Nor gates of steel so strong but time decays? seco las Ilagas de tus plantas puras! 4 

flostrasi si piacente a chi la mira, O, fearful medilalion, where, alack, Cuanlas veces el angel me decia: , i 
che dă per li occhi una dolcezza al core, Shull time's best jewel from time's chest lie hid? - Alma, asâmate agora a la ventana, E 
che 'ntemler no la pu chi no la prova. Or what Strong ham can hold his swifi foot back, veras con cuanto amor llamar porfia! 

E par che de la sua labbia si mova Or who his spoil or beauty can forbid? Pcuântas, hermosura soberana. 

UN SpirilO souve pien d'amore, 8 none. unless this mirucle hinve might, - Mafianua le abriremos — respondia. 
che va dicerlo u lunimu: Sospira! That in black ink my love may still shine bright. pura lo mismo responder mafiuma 

Ce nobilă şi pură imi apare Când morții triste îi plătesc obolul Cu-ce-s eu vrednic să mă cauţi oare 
stăpâna mea pe alţii când salută: ȘI bronz. şi piatră. şi pământ. şi mare, ŞI ce te mână, o, lisuse-al meu, = Lp 
în urma ei rămâne limba mută Cum ar putea să-i biruie pârjolul __ la uşa mea să zăboveşti mereu. | 
şi ochiul se sfieşte s-o măsoare! Frumseţea cea cu plăpânzimi de floare? cu părul nins, pe nopți viscolitoare? 

De-i lăudată, trece gânditoare, O, cum să-nfrunte cerul blând de vară 0, inimă de piatră, cât mă doare “A 
smerit purtându-și grația-nnăscută; Năprăsnicia recilor tempeste, că n-am deschis! De vină-s numai eu | 
şi pare că. din ceruri desfăcută, Când toate cele vremea le doboară — de-ți degerară, pe îngheţul greu. | 
vădeşte lumii-o tainică splendoare. ŞI porți, ŞI muri, ŞI maiestuoase creste? rănile ne'ntinatelor picioare! „A 

şa-ţi desfată-a ochilor lumină, O, gând cumplit! Au cum să ocolească Îngerul, vai, de câte ori mi-a spus: dz 
că-ți creşte-n piept o dulce fericire, A vremii raclă scumpul ei odor? “leşi la fereastră, suflete, de-ndată, 
de ne'nţeles cuiva ce n-o incearcă.» Năvala ei, ce mână s-o oprească? s-auzi chemarea dragostei de sus!”; i 

Jar de pe buze îi adie parcă Prada frumseţii — care muritor? De câte ori, lumină ne'nserată, 
zefir suav. cu izuri de iubire. 0. nimeni, fără numai o minune: “leşi-voi mâine...” fu răspunsu-adus, 
ce porunceşte inimii; “Suspină!”, Prin pana mea. iubirea-n veci să sune. ca să-l repet şi mâine, înc-o dată... 







4 






“y 


SONET. SPANIOL. ANONIM: 
i doua jumătate a secolulai al Mea) 


La Cta a 20073 


FRANCISCO DE OUEVEDO. 
% „ (1580- =1640) | 


(MICHELANGELO BUONARROTI 
(0475-1500) 






gi AD de mie! AS i 9 Xe, 


/Lui ie răstignit) 


4 


Rime 085). i! Sep îngropate în ruine) . 





N ! 


Giunio & giă '] corso della vita mia, Do me mueve, mi Dios, para quererte, Buscas en Romu a Roma, oh, peregrino!, 
con temipestoso mar, per fragil barca. el cielo que me tienes promelido, y en Roma misma a Roma no la hallas- 
al comun porto. ovu render si varcu _nime mueve el infierno tan temido cadiver son las que ostentă nurallas, ” |, 
CONIO e rugion d'ogni opra Irista e pia. pura dejar por eso de ofemlerte. y, tumba de si proprio, el Aventino. ș 
Ole lufțeiruosa famusia Ciu me nuueves. Sefior, mueveme el verte Buace, donde reinaba, el Palatino: | 
che larte mi fece idol e monarca clavado en una cruz y escarnecido. y limadas del tiempo las medallas, | 
conosco or ben com'eru d'error carca mucveme el ver lu rostro tan herido; mas se muestran destrozo a las batallas 
e qpurel c'a mal suo grelo ogn'uom desiai niuievenme [us afrentus y tu muerle. de las edades, que blasân latino. | 
Gli umorosi pensier, gi vuni e lieti, Atucveme, al fin, tu amor en tal manera, A&olo el Tiber quedo, cuva, corrienre. 
che fien or. Sa duo morte m'avvicino? ([ue aunque no hubiera cielo yo te amara si ciudad la regd, ya sepultura 
D'unu s0'] certo, e lalira mi minaccia y cumque no hubiera infierno te temiera;  » Ia Ilora con funeste son doliente 
D6 pinger ne scolpir fie piti che quieri Po tienes que me dar porque te quiera,; i 19, Roma! entii grandeza, en tu hermosura. | 
3 anima, volta a quelPamor divino. / „ POrque, dunque Cuanto espero no esperara, huyo lo que era firme y solamente 
c'aperse. aprender noi, ncroce le braccia, lo mesmo que le quiero le quisiera. IO fugitivo permanece y dura. 
2 juns-am. dus de vântul vieţii mele, Du spre-a afla în ceruri vreo răsplată În Roma cauţi Roma, pelerine, — 
pe-un ciot de luntre, peste mări haine, iți dărui, Doamne, casta mea iubire, şi-n Roma însăşi Roma n-o păseşti: 
în portul unde orice suflet vine și de-mi strunesc năravul după fire, a stârv arată murii-mpărăteşti 
cu zestrea lui de bune și de rele. nu-i spre-a-mbuna gheena-nfricoşată. ŞI Aventinul stă-ngropat în sine. 
pricep acum că m-au smintil acele Ţu singur faci ca inima să-mi bată Bemeţul Palatin e doar ruine 
inchipuiri care-mi păreau divine, de cum îţi văd cumplita răstienire; * şi-n roasele efigii desluşeşti 
c-a fost un idol arta pentru mine domol mă prazi, simţire cu simţire, mai lesne-amurgul celor pământeşti 
şi m-am legat cu ea-n păcate grele, când chipul stins pe cruce mi se-arată. decât vreun semn al gloriei latine. 
De-acum simțiri și gânduri, ce s-or (ace, fi-atâta mă-nfiori cu mila ta, Doar | ibrul, care-n vremuri strălucite 
când două morți mă pase, învederate? că, Doamne, te-aș iubi și fără cer, uda cetatea, singur mai jeleşte 
Una mă ține, alta stă s-apuce... şi fără iad eu tot te-aș asculta, pe-al ei mormânt, cu apele cernite. 
| Du pot penel sau daltă să mâ-mpace, Nimic nu vreau iubindu-te aşa, 0, Romă, câte-n tine omeneşte 
ci doar iubirea braţelor lăsate ci nesperând la toate câte sper, păreau eterne, toate-s risipite 
deschise larg, spre noi. pe sfânta cruce. precum te-ador, la fel te-aş adora. şi numai elemerul dăinuieşte! 








PAG. 6 NR. 13/63 Martie '96 





În revista '*Dilema”, nr. 56, 
din 5-1] ianuarie 1996, în articolul 
“Extreme” (1V), domnul Andrei Pleşu. 
prestigiosul nostru om de cultură. 
combătând partizanatul domnului: 
protesor lon Coja, care merge până la 
“enonnitate”, afirmă: "Că au fost omorâţi 
evrei în România sub comandă legionară 
nu se demonstreuză, ci se utestă prin 
documente. Domnul Coja ştie - ca toală 
lumea. de alttel - că asemenea documente 
există. indiferent dacă asta ne place sau 
„nu. lar impotriva unor documente nu se 
poate mobiliza autoritatea nimănui. nici 
măcar aceea - importantă - a lui Petre 
Ţuţea.” 

Aşa este. Cum insă nici 
autoritatea domnului Andrei Pleşu nu 
poate constitui un argument de la sine 
convingător. ne-am fi aşteptat să ne 
furnizeze măcar un singur document. 
dintre multele pe care le invocă. Fiind 
unul dintre cei care au trăit în epoca 
respectivă. ştiu că a exista! un singur 
"document ”: fotografia (apărută în presă) 
în care figurau câtiva evrei atârnaţi în 
cârlige la abator, cu precizarea că au fost 
omorâți de legionari în timpul 
“rebeliunii”. 

”Documentul” a fost inclus şi 
in celebră lucrare Pe murgeineu 
prăpastiei. opera lui Mihai Antonescu şi 
Eugen Cristescu. Presupunând că dl, 
Pleşu nu-şi pierde timpul cu publicațiile 
“confidenţiale”, ne-am fi aşteptat să fi 
fost informat măcar că în “Expres 
Magazin”. nr. 13 din | aprilie 1992. a 

fost publicat un comentariu sub 
semnătura prof. univ. dr. Radu 
Iftimovici. cu titlul: “Pogromul de la 
abator”. însoțit de  fascimilul 
"Desminţirii” publicate în 1946 de ziarul 
“Dreptatea”. în timp ce se judeca 
procesul în care inculpat principal era 
dr. veterinar Aurel Naghel. fostul director 

ul Abatorului. Documentul este semnat 
de un mare număr de salariaţi. de 
recunoscută probitate morală, prezenţi 
în acele zile la abator, precum: dr. vet. 
Dumitru Adamovici. dr. vet. Vasile 
lonescu. conf. dr. vet. Aurel Lupu. dr. 
vet. Lazăr Ureche, dr. vet. P. Nistor, 
numeroşi tehnicieni şi funcționari ai 
abatorului. In această desminţire. 
semnatarii afirmă că faptele menţionate 
în dosarul procesului cu privire la 
“pogromul de la abator. din zilele de 2|- 
23 ianuarie 1941, sunt de domeniul 
fanteziei. Comuniştii trebuie să fi fost 
foarte dezamăgiți. , 

In 1946. în Justiţie mai erau 
magistrați autentici. 

In mod paradoxal, singurul 
martor care a făcut declaraţii pe placul 
Partidului Comunist a fost evreul 
maghiar Horvath, măcelar de profesie; 
care, in vreme aceea, nici nu erasalariatul 
abatorului! In schimb, evreul Segal. 
tinichigiu de. meserie, in activitate la 
abator, a declarat că el nu ştie să se fi 
petrecut la abator astfel de fapte... 

In vara anului 1949, chiar în 
Ziua de Sfânta Maria. când ne aflam în 
temnița de la Ocnele Mari, ni s-a aplicat 
un regim de izolare - în nişte celule 
speciale - împreună cu Petre Ţuţea, 
Alexandru Constantinescu-Constant, 
Petre Pandrea. preotul Dumitrescu- 
Borşa. lon Victor Vojen şi loan Boantă. 
Cu această ocazie, Petre Pandrea. 

„cumnatul lui Lucrețiu Pătrășcanu şi mare 
adversara! Mişcării Legionare, ne-a făcut 
cunoscut faptul că, după ce a aflat din 
presă despre masacrele de la abator. în 
mare grabă s-a deplasat la faţa locului, 
cu intenția de a culege informaţii care să 
constituie un justificativ rechizitoriu 
împotriva Mişcării Legionare. Spre 
marea |ui dezamăgire, a constatat că la 
abator nu se întâmplase nimic, 


/ 


PUNCTE CARDINALE 


Perseverând, a aflat că era vorba de o 
abjectă înscenare pusă la cale de lcă 
Antonescu şi Eugen Cristescu. iar 
fotografia cu cadavrele în cârlige era 
trucată. Această informaţie. pe care noi 
am luat-o de bună. Petre Ţuţea a 
comunicat-o, probabil. şi doninului prof. 
Coja. iar acesta s-a folosit deea în relatările 
d-sale. 

Chiar dacă ar fi să credem că 
precizarea lui Petre Pandrea a fost făcută 
de circumstanță. înuucât în închisoare 
ajunsese să se imprietenească cu mulți 
dintre foştii legionari. în compania cărora 
se simţea foarte bine. nu este însă posibil 
să nu fie luat în consideraţie documentul 
apărut sub semnătura celor care. la vremea 
aceea, erau salariaţii abatorului. 





Făcând abstracție de afirmaţiile 
fostului Şef-rabin Moses Rosen. care. cu 
deosebită patimă. a pus pe seama 
poporului român masacrarea a sute de mii 
de evrei, ne întrebăm: cum este posibil ca 
di. dr. Cajal. actualul preşedinte al 
Comunităţii Evreilor din România. care 
nu se poate să nu fi luat cunoştinţă de acel 
document. să continue să se refere la 
pogromul de la abator. aşa cum a făcut-o 
ŞI înultima întrunire de la Templul Coral?! 

Reputatul Şef-rabin Alexandru 
Şatran, care - la vremea aceea - păstorea 
numeroasa comunitate a evreilor din 
România, niciodată nu a pus pe seama 
poporului român astfel de masacre, 
Dimpotrivă, cu ocazia vizitei sale în 
România. anul trecut, apărând la 
televiziune. a impresionat prin justeţea 
declaraţiilor pe care le-a făcut, 

In memoriile publicate de Şef 
rabinul David Şafran. acesta se referă şi la 
o întâlnire de aproape două ore, pe care a 
avut-o cu Corneliu' Codreanu la Casa 
Verde, unde se dusese să-i aducă la 
cunoştinţă. printre alțele. că fusese insultat 
de un legionar. Corneliu Codreanu. cu 
sinceritate, i-a cerut scuze pentru nesăbuita 
faptă. care contravenea spiritului Mişcării 
Legionare. Discuţia a fost lungă. s-au 
dezbătut probleme interesante şi s-au 
despărțit strângându-şi mâna. ca doi 
oameni care se respectă reciproc. Tot în 
aceste memorii. referindu-se la întâlnirile 
lui cu diferiți demnitari din timpul 
guvernării legionaro-antonesciene, 
Rabinul-Șef precizează că. în timp ce 
demnitarii antonescieni - precum prof. 
Alexianu - l-au tratat cu dispreţ, cel 
legionari l-au tratat cu respect. Cu privire 
la crimele de la abator. di. profesor lon 
Coja s-a exprimat că. în calitatea sa de 
“român”, iar nu în spiritul unui partizanat 


legionar, ar dori să nu fie reale. Dorinţa ar 


fi fost absurdă şi chiar ridicolă dacă ar fi 
existat documentul de necontestat care să 
ateste comiterea lor. Posibilitatea de a 
demonstra că toate acesțe fapte oribile - 
puse pe seama legionarilor- sunt născociri 
diabolice, ar trebui, în calitate de români, 
să fie dorința noastră, a tuturor, inclusiv a 
d-lui Andrei Pleşu, întrucât, în ultimă 
instanță, toate aceste crime se 


CU PIŞIVIIRE 


"EXTREME" 


înregistrează, în fişa contabilă. la debitul 
poporului român. 

Cu ocazia evenimentelordin21- 
23 ianuarie 1941. au fost totuşi câteva 
sute de victime. în special din rândurile 
legionarilor. care mergeau cântând şi 
manifestând paşnic pe străzile din centrul 
Capitalei. În aceste grupuri de mani festanţi 
s-au tras rafale de mitralieră. Au mai 
murit şi cetăţeni care erau simpli 
spectatori. Se poate presupune că au căzut 
victime şi dintre evrei. mai ales că. la 
vremea aceea, lao populaţie cu ceva peste 
un milion de cetăţeni bucureşteni, aproape 
două sute de mii erau evrei. Vormai [i fost 
şi răzbunări personale sau crime pentru 
jaf. comise de răufăcători. cărora 
evenimentele le creaseră nesperate 






condiţii pentru comiterea jafurilor şi 
actelor bestiale. In circumstanţe 
similare, pretutindeni în lume s-au 
produs astfel de orori. Cât priveşte 
sintagma "rebeliune legionară”. presupun 
că numai ignoranții şi cei de rea-credinţă 
mai folosesc această formulă. De fapt. a 
fost o clasică lovitură de stat. bine regizată 
de generalul lon Antonescu. după ce. cu 
căteva zile înainte. fusese la Hitler. pe al 
cărui sprijin - la nevoie - putea conta. aşa 
precum, de altfel. s-a şi întâmplat. 

Decretarea Statului Naţional- 
Legionar, formulă acceptată şi chiar 
sugerată de Antonescu şi de oamenii lui 
cooptați în guvernul legionaro- 
antonescian. avusese drept scop 
compromiterea formulti, scop pe care 
generalul Antonescu l-a şi declarat cu 
ocazia procesului din 1946. După marele 
succes electoral din decembrie 1937. 
Corneliu Codreanu, fiind întrebat dacă se 
consideră pregătit să conducă țara, a 
declarat că nu putea fi vorba de o astfel de 
intenție, Intr-o seară. în jurul unui foc de 
tabără. Nicoleta Nicolescu l-a întrebat pe 
Comeliu Zelea Codreanu: “Se tot vorbeşte 
de România legionară. Când s-ar putea 
realiza acest deziderat?” Răspunsul lui 
Comeliu Codreanu a fost: “Când fiecare 
român în pate îşi va face datoria nevăzut 
de nimeni.” Se punea. deci. problema 
consumării unui proces de conştiinţă 
plan naţional, necum de apariția unei 
"lirme”, aşa cum - cu totul neindicat - 
s-a întâmplat la 14 septembrie 1940, când 
a fost decretat “Statul Naţional- 
Legionar... 

In acelaşi articol. di. Andrei Pleşu 
mai afirmă: “Ar mai fi de discutat. de 
asemenea, dece o formaţiune care pretinde 
a fi esențialmente antibolşevică Şi 
anticomunistă. ucide nu comunişti. ci 
liberali sau ţărănişti, reprezentanţi notorii 
ai democrației parlamentare?” 

Din citatul acesta rezultă că 
legionarii, în căutare de victinte, în loc să 
le afle printre comunişti, s-au năpustit 
asupra liberalilor şi țărâniştilor, 
"Teprezentanţi notorii ai democraţiei 
parlamentare”! 

DI. Pleşu s-a referit - ca să luăm 
un singur exemplu = şi la Armand 


Călinescu. ”ilustrul” reprezentant al 
democraţiei parlamentare dintre cele 
două războaie. Nu ştie oare di. Pleşu că 
Regele Carolal II-lea. în februarie 1938, 
pentru instaurarea sângeroasei sale 
dictaturi. s-a folosit de Armand 
Călinescu. care. cu perseverenţă 
diabolică. a regizat monstruosul proces 
de înaltă trădare intentat lui Corneliu 
Zelea Codreanu în mai 1938? In ciuda 
depoziţiilor martorilor (luliu Maniu. 
aeneral Antonescu. profesorii 
universitari Sextil Puşcariu. Eugen 
Chimoapă. Nichifor Crainic. generalii 
Racoviţă. Petrov icescu. Dona etc.). care 
au declarat căil consideră pe Corneliu 
Codreanu un mare patriot. incapabil de 
trădare. inculpatul. la insistenţele 
camarilei. a fost condamnat fără dovezi 
la zece ani de temniţă prea. A urmat 
mişeleasca asasinare din noaptea de 29- 
30 noiembrie 1938. ordonată personal 
de Armand Călinescu. conform 
declaraţiilor maiorului Dinulescu. cel 
care i-a executat ordinele. Au mai fost 
asasinați atunci incă 13 legionari. Cu 
toţii au lost transportaţi la Jilava şi 
aruncaţi într-o groapă comună. peste 
care s-a turnat acid sulfuric şi o imensă 
placă de beton. Mai poate fi oare 
considerat acest ordinar asasin "notoriu 
reprezentant al democraţiei 
parlamentare”?! Orice asasinat e 
reprobabil. De ce di. Pleşu judecă cu 
măsuri diferite? 


CAZUL 
IORGA - MADGEARU 


Cei care au comis acest 
monstruos asasinat au provocat Mişcării 
Legionare cel mai mare rău. Chiar dacă 
se poate demonstra că au fost repudiaţi 
de conducerea Mişcării Legionare. fapta 
s-a produs. oricum. sub firma Statului 
Naţional-l epnonar... 

Inanul 1995. Comeliu Coposu. 
marele român care mi-a făcut onoarea să 
mă considere prieten. mi-a comunicat 
dorința de a mă vedea. întrucât are de 
discutat o problemă deosebit de 
importantă. Cu această ocazie. mi-a 
comunicat că redactorul şef de la 
“Magazin Istoric”, Cristian Popişteanu, 
l-a rugat să scrie un articol cu privire la 
asasinarea profesorului Virgil Madoearu. 
l-a promis că-i va satisface dorinţa. însă, 
inainte de a-l concepe. a dorit să stea de 
vorbă şi cu mine. Articolul. care 
reprezintă o amplă şi judicioasă 
prezentare a evenimentelor. a apărut în 
"Magazin Istoric” (septembrie 1993. p. 
3-9 şi cont. p. 25), 

In ziua de 27 noiembrie 1940. 
la orele 14.10 când se afla alături de 
luliu Maniu. au primit un telefon de la 
d-nă Madgearu. care i-a informat că la 
orele 14.05 trei legionari l-au dus cu ei 
pe profesor. Era foarte alarmată. După 


ps, multe investigaţii, preşedintele Maniui- 


a telefonat lui Horia Sima. rugându-l să- 
| primească irhediat pe secretarul său. 
C omeliu Coposu. A fost imediat primit 
de Horia Sima. care era îmbrăcat în 
haine negre, flancat de doi legionari 
imbrăcaţi în cămăşi verzi. l-a comunicat 
lui Horia Sima dorința lui luliu Maniu 
de a fi informat dacă a fost arestat 
protesorul Madgearu. Horia Simaa făcut 
oc hi mari, S-a uitat în Stânga şi în dreapta. 
la Cei doi legionari, după care a intrebat: 
Cine l-a arestat pe profesorul 
Madgearu?”, 
Corneliu Coposu mi-a declarat 

CĂ n-a ştiut ce să mai creadă: a jucat 


Horia Sima Scena ca un mare actor sau. 
CU adevărat, nu ştia nimic? 


„Ing. Dumitru (Tache) FUNDA 
Uă 





sau 





— rr —— 5. VP 


Ea i O a ua ei 


e ct ai, i = Pa cata i 


Au O a zi 


în numele adeuănului 


Despre legionari şi 
pericolul pe care l-ar 
reprezenta s-a vorbit şi se 
vorbeşie. Subiectul a fost 
readus in actualitate de 
preşedintele Iliescu, Asta n-a 
mirat pe nimeni. ŞI în trecut domnia sa a mai atacat problema. dar. de data asta. a fost. probabil, 
mai crispal. mai congestionat ca de obicei. astfel că “o anume parte a presei" "maliţioasă cum o 
ştim. nu s-a sfiit să scrie: "Iliescu este speriat de resuscitarea mişcări legionare” (ziarul “Ziua”. 
8 dec. 1993). Or. un preşedinte “speriat” stârneşte. dacă nu ingrijorăn. cel puţin dubii. 

Să he. intr-ade' ăr. astăzi. legionarii un pericol? Dacă da. normal ar fi să ni se spună şi 
în ce constă primejdia: iar dacă nu. cel puţin să ni se explice rațiunea afrimaţiilor prezidenţiale: 
altfel s-ar putea să conchidem că dl. Iliescu e obsedat de fantome cu "cămâăşi verzi , ŞI, un 
preşedinte obsedat e măi râu chiar decât un preşedinte sperat. 

Pe omul simplu. sceptic din fire. înăcnit de lipsun şi de frigul de acasă. prostit de 
aşteptarea. asemeni fiului + acii. în faţa proaspăt + opsitului gardal țarcului cu milioanea d-lui C Oşa. 
e greu să-l mai con ingi că relele pe care le supoită se datorează “extremiştilor”. respectiv 
legionarilor. Omul de rând n-o fi el v ersat intr-ale politicii. dar areo intuiție care-i spune. fără greș. 
că atunci când i se flutură prin faţă pericolele care nu sunt (sau nu sun! ale lui). o primejdie mai 
mare îl paşte. pe undeva pe-aproape. | | 
E greu de crezut că legionarii. toți octogenari sau pe-aproape. mai pot reprezenta un 







pericol, 
Şi dacă nu reprezintă. inseanină că di. Iliescu simulează frica de legionari din cu totul 
alte moti» e. Care să fie acestea” Cine sunt cei interesați ca legionarii să fi fost şi să continue să fie 
un pericol pentru țara românească şi pentru români” Sau infonmaţiile primite şi senite de dl. 
Măgureanu. directorul S.R.1.. suferă “influențe”? Cine-s cei afectaţi de problemă? 
/ Înteresaţi sunt. în primul rând. cei ce “lucrează” în domeniu. cei ce mănâncă o pâine 
bună apărând. chipurile. statul împotriva acestei potențiale primejdii. Dacă ea ar dispărea. sau s- 
ar dovedi că nu mai prezintă interes. un număr de locuri de muncă ar trebui reduse la Sen iciul 
Român de Informaţii. Dar în acele posturi se află și oameni cu trecut. cu influenţă în cadrul 
instituției. “specialişti”. care şi-au făcut mâna. şi la propriu și la figurat. pe spinarea Mişcării 
Legionare. Potei renunța la poziție. la deprinderi. la ai antaje? Cum să spunăei azi că nu mai există 
pericol legionar? S-ar putea găsi atunci unii care să-i intrebe dacă a existat vreodată! Cum 
problema este din cele pe care discuţia le complică. e mai bine s-o lăsăm. Tot o va rezoha. prin 
trecerea lui. timpul. Şi călăii şi victimele se împuţinează: şi nu numai numeric.. 
Oaltăcategonie interesată. 1 izibil afectată de posibilitatea resuscitării legionare. este cea 
a tumătonlor” . Sigur căcei de rând. “ciripitoni” mărunți. nu se sinchisesc de această eventualitate. 
Ei ştiu că au fost prea mulți. prea neinsemnaţi pentru a |i se cere socoteală. Dar tumătorii cu studii 
superioare. mai intelectuali. deci mai sensibili şi cu oarecare simţ al postentăţii. sunt realmente 
alarmaţi de eventualitatea reintrării legionarilor în scenă. Aceştia. cu stilul lor direct (brutal). ar 
fi in stare să-i denunțe public pe hoți. pe trădători. pe informatori. ba chiar s-o facă fără obişnuitele 
“eufemisme . în cea mai neoașă. limbă românească. Legionani ăştia ar fi în stare să se confeseze 
ei înşişi în public. să spună de câte ori au fost obligați. şi de cine. să-și denunțe fraţii. părinţii. să 
spună tot ce ştiu şi astfel să demonteze diabolica mașinărie încă în funcțiune: sistemul delațional 





ara dă 
sc dl a 


“ 








PUNCTE CARDINALE 


“PERICOLUL LEGIONAR” 


“doar explicat pentru cine. Cine sunt cei ameninţaţi? V'izibil. cei ce se tem. 


EXTREME 








Martie '96 NR. 3/63 PAG. 7 







































național. la care intelectualii 
au avut (şi. prin tăcere și 
diversiune mai au). 
substanțiala lor contribuţie. 
Așa încât apariţia acestor 
campioni ai supravieţuirilor 
in puşcărie. ieşirea lor în arena politică. ar putea avea efectul intrării în scenă a fantomei din 
Hamlet. spectrul ce dezv âluie crima. ȘI cine alții decât legionanii. cei ce n-au lipsit din nici un lagăr 
nazist sau comunist. de la Buchenwald la Vorcuta. sunt mai în măsură să prezinte universul 
concentraționar. cu realizatorii dar şi cu tăinuitorii lui. “intelectualii”. 

Atitudinea domnului |liescue justificată Chiar dacă afirmăcă şi-a schimbat concepțiile. 
când a ieşit cu planificarea la piaţă. nu a spus niciodată că şi-a schimbat şi sentimentele. Or. fată 
de legionari. care au dovedit o statomică ostilitate faţă de comunism şi rusism. n-are cum să-și 
modifice aversiunea. Dealtfel. ca manist (şi născut şi făcut). pentru domnia-sa lepionarismul are 
prea multe lucruri de neînțeles. Un duşman de atâtea ori decapitat şi încă totuşi în viaţă. ce 
dovedeşte şi ingrijorătoare posibilităţi de regenerare. nu poate stâmi decât furia unui om al cărui 
ideal roşu nu numai că s-a prăbuşit în lamentabil. dar a lăsat la vedere structura-i de rezistenţă: 
mafia rusă. Azi din ea lăstăresc doar cele mai peri erse ramuri: o nouăcriminalitate. inimaginabilă. 
superioară comunismului prin duritate și abjecţie. Reacţia domnului Iliescu e şi una de gelozie. 
Legionarismul. opusul comunismului. deschis. cinstit. pe faţă. adversar al mafiilor. ocultelor. în 
spirit creştin (adică dorind nu moartea păcătosului. ci îndreptarea lui). nu poate stâmi decât ura 
nomenclaturistului. care îsi vede amenințate “cuceririle revoluționare”. adică viaţa de huzur şi 
îmbuibare, în nepăsare faţă de ceilalți. Să fii preşedinte. să ai toată puterea. şi să te tot impiedici 
de unii cu cinste şi viață exemplară! Nu-i o sfidare? | 

Răspunsul la intrebarea iniţială (“Este legionarismul un pericol?”) e pozitiv. Trebuie 


Dacă legionarii amenință. în vreun fel. societatea post-ceauşistă. edificată de Iliescu. nu 
e cu punerea mâinii pe putere. unmată de “tribunale revoluționare”. sentințe şi execuții. cum 
sugerează. în scrierile lor. “intelectualii” de educaţie şi moralitate masonică. ci doar prin 
expunerea. în plină lumină. a ideilor. faptelor. comportărilor. spre comparare. Lumea să judece. 

"Ce îngrozitor ar fi ca pe sfânta jertfă supremă a camarazilor să se instituie o castă 
biruitoare. căreia săi se deschidă porțile câtre » iața afacerilor. a loviturilor fantastice. a furtunilor. 
a îmbuibării. a exploatării altora.” Aceste cun inte le pronunța Corneliu Codreanu. la 12 februarie 
1938. Sunt cuvintele unui profet. care s-au împlinit intocmai după decembrie 1989. Pe sângele 
copiilor. pe sufletele martirilor. casta s-a instituit; şi domneşte 

Cum sănu se simtădi, Iliescu și ai săi ameninţaţi deastfel de oameni”? Cum sănu se simtă 
in pericol un preşedinte de republică ce locuieşte într-un palat regal”! 

Da. legionarii sunt un pericol pentru toți cei nedrepți şi nedemni. pentru cei ce şi-au 
vândut sufletul pe măriri omeneşti. pentru cei ce s-au lăsat “iniţiaţi” în practici oculte în schimbul 
promovării în ierarhia socială. pentru toți cei ce şi-au făcut din politică o profesie mănoasă ŞI din 
țară o vacă de muls. Pentru toți aceştia. “sufletul de crin” e un pericol. Fiii întunericului se tem că. 
din puținul rămas. oricând se poate ivi un nou "trimis al Arhanghelului”. ŞI au dreptate. 


Constantin IORGULESCU 






fi fost un fel de “coloana a cincea hitleristă”. 

i ”Antisemitismul” legionar, de care se face 
atâta caz şi care nu poate fi contestat, nu a avut nimic 
comun cu ura de rasă; a fost o luare de atitudine. 
întrucât, la vremea aceea, evreii puseseră stăpânire pe 





Era motivul pentru care. înainte de a concepe 
articolul, a dorit să ştie care sunt informaţiile mele cu 
privire la acel eveniment. Dupăce l-am avizat cănusunt 
dintre admiratorii lui Sima, i-am precizat că unul dintre 
cei doi legionari de faţă atunci a fost bunul meu prieten. 
regretatul avocat lon Boantă. de la care am aflat că, într- 
adevăr. Horia Sima nu ştia nimic. fapt pentru care a 
plecat urgent. spre a încerca să intervină (ceea ce n-a 
mai fost posibil). „iu 

"În cadrul anicolului publicat în septembrie 
1993. la pagina 9. coloana din stânga Jos, Corneliu 
Coposu precizează că în ziua de | decembrie | 940, când 
se aflau în casa lui Mihai Popovici. din strada Solia, 
luliu Maniu. după ce a respins diferitele explicaţii 
incropite de către unii dintre cei prezenți. a declarat 
următoarele:"| îi sii prieten apropia! şi colaborator 
nu a fost suprimat nici de studenții săi. ca răzbunare 
pentru severitatea lui didactică. nici de inamicii 
personali. ci este, mai mult ca sigur, victima unei urzeli 
criminale, care conduce la organele represive hitleriste. 
EI este demult în obiectivul acestor organe.” Cu ani în 
urmă, în parlament. când A.C. Cuza l-a omagiat pe 
Hitler. profesorul Madgearu ripostase. declarând că ar 
dori ca acel nume să nu mai fie pronunţat în Parlamentul 

mâniei. 
se Cât despreasasinarea profesorului Nicolae 
Jorga. chiar dacă la vremea ateea era socotit dintre 
principalii responsabili morali de condamnarea şi 
asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, precum şi de 
masacrul din noapteade2 1-22 septembrie | 939, nimeni 
din conducerea Mişcârii Legionare nu s-ar hi gândit să 
facă din el un mantir. Oricum, atât Nicolae lorga cât şi 
Virgjl Madgearu erau cunoscuţi ca mari adversari ai 
Germaniei hitleriste. Moartea lor continuă să fie învăluită 
în mister. însă consecințele le suportă lumea legionară. 

Nedumerirea d-lui Pleşu că legionarii, mari 
anticomuniști, în loc să-şi aleagă victimele din rândurile 
comuniste, au omorât liberali şi ţărănişti, nu pare 
justificată. Pornind de la ideea - total anticreștină, de 


altfel - că legionarii au comis crime înscopul răzbunării, spulberată şi infama calomnie că Mişcarea Legionară ar 


pe comunişti nu aveau de ce **să se răzbune”” la vremea 
aceea, întrucât zecile de mii de victime provocate de 
comunişti legionarilor s-au produs mult mai târziu. 
Lepionarii trăiau în prezent. nu în viitor. 

Consecvența anticomunismului legionar di. 
Pleşu ar putea-o identifica în participarea celor şapte 
fruntași legionari. sub comanda lui lon Moţa. la luptele 
din Spania. țară în care comunismul internaţional 
intenționa să stabilească un prețios cap de pod. de unde 
să declanşeze lupta pentru comunizarea întregii Europe. 

Acolo. “la Majadahonda. în apropierea 
Madridului. şi-au jertfit viaţa pentru Hristos martirii lon 
Moţa şi Vasile Marin ( |on Moţa. în scrisoarea-testament 
adresată parinţilor săi. le-a scris: "Se trăgea cu mitraliera 
în obrazul lui Hristos! Se clătina aşezarea creştină a 
lumii, Puteam să stăm noi nepăsătoni?”), 

Nicolae lorga însuşi, în Oameni care au fost 
(1938)aconsemnat: "Luptând pentru credința lorcreştină 
şi pentru cinstea poporului lor. pentru ce este eter. 
scump şi curat în latinitatea nebolşevică. doi tineri 
români, doi băieţi viteji. Moţa şi Marin. au căzut înaintea 
Madridului apărat de Roşii.” 

Noi, cei foarte puţini rămaşi din cei foarte mulți 
care am fost cândva. la vârsta la care ne aflăm (octo- şi 
chiar nonagenari). nu dotim. decât să contribuim la 
cunoaşterea adevărului istoric. la încetarea ariei 
calomniilor, datorie de conştiinţă față de memoria tuturor 
martirilor noştri, care au dorit să facă din România Mare 
“O țară frumoasă ca soarele, puternică şi temătoare de 
Dumnezeu.” 

Cât priveşte referirile la procesul de la Numberg. 
nu ştiu de ce ar fi avut nevoie Mişcarea Legionară să nu 
fie etichetată la acel proces drept organizaţie de tip 
fascist, din moment ce sorpintea ei, din cea mai autentică 
spiritualitate românească, este atât de evidentă. Cert este 
că legionari! nu numai că nu au colaborat cu naziștii, ci 
au fost întemnițați în lagărele de la Buchenwald şi 
Dachau, fapt pentru care legionarilor aflaţi în Occident 
li s-a şi acordat statutul de azilanţi politici, A fost astfel 


cele mai importante sectoare ale economiei noastre şi 
determinau o nefastă influență în viaţa politică, prin 
corupție. Pe de altă parte. în special universitățile de la 
laşi. Chişinău şi Cernăuţi erau invadate de studenți 
evrei, faţă de care studenții români, ale căror posibilităţi 
materiale erau extrem de reduse. se aflau în netă 
inferioritate numerică. 


Națiunea română, abia ieşită din prelungirea 


“Evului Mediu în prima jumătate a secolului XIX. îşi 


cerea dreptul de a forma o pleiadă de intelectuali 
autohtoni, prin care spiritualitatea şi tradiţiile noastre 
să pătrundă în cultura universală. Generaţia de la 1922. 
prin lansarea formulei "Numerus Clausus”. s-a aflat pe 
linia interesului de emancipare a naţiei noastre. 

Cănu putea fi vorba de ură de rasă. o dovedeşte 
ŞI comportarea legionarilor care au suferit alături de 
evrei în inchisorile comuniste, Legionarii, mai tineri şi 
mai valizi, cu multă omenie au venit în ajutorul evreilor. 
Sunt mulți foşti deţinuţi politici evrei care au făcut 
marturisiri în acest'sens, de la N. Steinhardt şi până - 
dacă nu mă înşel - la Max Bănuş. 

Ştim că este foarte profitabil pentru unii să 
contribuie, cât mai vârtos, la defăimarea Mişcării 
Legionare, Suntem însă convinşi că intelectualii noştri 
autentici nu au nevoie de un astfel de profit. lată de ce 
ne-am fi aşteptat ca prestigioaşii reprezentanți ai culturii 
noastre, proaspăt eliberate din întunericul comunist. să 
analizeze cu profunzime şi obiectivitate fenomenul 
legionar. care a determinat un crez pentru care zeci de 
mii de tineri valoroşi s-au jertfit. de-a lungul a trei 
decenii. Comeliu Codreanu, care a fundamentat docrina 
legionară pe principiul moralei creştine şi a sacrificiului 
personal în interesul cetății, a dorit să contribuie la 
redresarea morală a Neamului nostru şi la eradicarea 
practicilor levantine din viaţa politică a Țării. 

Istoricul de mâine, intr-o perspectivă mai largă, 
nefiind sub nefasta influenţă a propagandei comuniste 
(care, în bună măsură, a reuşit să falsilice istaria 
noastră), va ajunge să prezinte şi fenomenul legionar în 
adevărata lui lumină. 


OC „pla 


EI. ———. —COCO—O—O————.. 


n — Le ema 
















PAG. 8 NR. 3/63 Martie '96 






„Textul este reprod 
disp tă. seo ac 
ortografiei, îmbunătățirea pi 
îndreptarea "tacită a unor 
„greșeli de culegere sau tipar, câtev; 
"modificări de topică, suprimarea n 
repetiţii etc.) din volumul lui Dumi 
“Stăniloae, Ori odoxi Fei £ 
Tipogr fia Arhidiecez 
pp. 3544. Acest 


A 




































fantezii sau al unui capriciu de moment, ci 
are un temei adânc în Dumnezeu, realizând 
O idee eternă a Lui. 
. Lumea aceasta întreagă e, după 
conținutul ei, eternă. Toate lucrurile din ea 
sunt cugetate etern de Dumnezeu; ideile 
lucrurilor din lume constituie materialul 
cugetării fiinţiale a lui Dumnezeu, sunt 
nedespărţite de fiinţa Lui. Teologul rus S 
Bulgakov numeşte organismul ideilor 
dumnezeieşti — viața aceasta intern 
dumnezeiască, autodescoperirea fiinţei 
dumnezeieşti în Sine Însăși - Sofia necreată 
lar despre lume spune că este aceeaşi Sofie, 
dar în formă creată. : 

Cosmosul. este tot lumea 
dumnezeiască, dar pusă în stare de devenire 
in afară de Dumnezeu. “Crearea lumii 


DUMITRU STANILOAE 


















Pa 
air Itu PY Pr & .- ş E XE 


Cate câte sunt pe lume sunt opera 
lui Dumnezeu. Creştinul cu dreaptă 
înțelegere nu disprețuieşte nici una dintre 
componentele cosmosului, ci din toate 
vede strălucind slava şi înțelepciunea 
dumnezeiască. Izolarea de lume şi 
disprețul ei, retragerea în eu şi închiderea 
ferestrelor dinspre lume, nu ține de 
experiența autentic religioasă. Retragerea 
asceţilor ortodocşi are numai. o 
însemnătate metodică: ea'urmăreşte doar 
refacerea personalității, regăsirea 
punctului central spiritual din care apoi 
să privească lumea şi să-şi îndrepte 
acțiunile pline de dragoste asupra ei. 
Ascetica ortodoxă derivă din ideea că 
omul e centrul şi stăpânul lumii create, 
dar că prin păcat a căzut în robia lumii, 
lunecând din punctul arhimedic, din care 
e capabil să supra-privească lumea şi s-o 
stăpânească, în  angrenajul fără orizont 
și fără libertate al marii maşinării care e 
necesitatea naturală. Readucerea /36/ 
comandantului la postul de comandă iar 
nu izolarea lui de lume — este scopul 
asceticii creştine. Toţi sfinţii, aceia care 
au depăşit stagiul retragerii metodice, au 
activat în lume cu dragoste nemărginită şi 
s-au bucurat de toate câte vedeau, cu 
nevinovăție de copil. Sf. Serafim al 
Sarovului, de pildă, marele ascet şi sfânt 
rus din veacul al XIX-lea, numea pe 
oricine venea la el “comoara mea” și 
“bucuria mea”, “Aceste apelative nu erau 
o simplă expresie a bucuriei unui suflet 
transfigurat de asceză: pentru Sf. Serafim, 
chipul lui Dumnezeu se descoperea în 
fiecare om, iar acest chip constituia pentru 
el o reală şi adevărată «bucurie de 
Domnul»” (N. V, Iljin, S/ Serafim ul 
Sarovului, Y mea Press, Paris, 1930, p.49 
- în rusește). 

Cu adevărat minunată şi sublimă 
este lumea, cu toate câte o alcătuiesc. 
Dumnezeu n-a creat-o nicidecum pentru 
a Se implini pe Sine, pentrua-Și desăvârși 
viața Sa internă, care n-ar fi fost deplină 
fără lume; creaţiunea n-a fost o necesitate 
naturală pentru ființa dumnezeiască. Dar 
această libertate a lui Dumnezeu faţă de 
necesitatea naturală nu înseamnă că lumea 
ar fi fost creată întâmplător sau arbitrar, 
ca O jucărie inventată ad-hoc, din vreun 
capriciu/37/ momentan al atotputerniciei, 
de un Dumnezeu care se plictisea. Lumea 
nu e un accident netrebnic, produs al unei 


ZT e A 
” $ £ 
i 4 P 
Ca, 
A 29, 


" 


Ra SA rege TE Pi FIN 2930 VP 219 PARI IE ETER a SAE 


IC AA 


constă, metafizic, în aceea că Dumnezeu a 
pus lumea Sa dumnezeiască proprie în 
forma de devenire” (Mielul lui Dumnezeu. 
Y mca Press, Paris, 1933,p. 149-ed.rusă). 
Dar între lumea creată şi cea 
necreată nu e numai apropierea dintre copie 
şi model, ci una şi mai strânsă. Lumea 
dumnezeiască nu e un model static, ci un 
complex de forţe dinamice. Ele activează 
de la granița metafizică a lucrurilor, mânând 
dezvoltarea acestora /38/ din urmă spre 
forma care se află în ele din eternitate 
realizată. Dacă o persoană sau o plantă se 
dezvoltă într-un anume fel şi până la un 
anume grad, aceasta nu se datorează numai 
întâmplării oarbe ori influențelor externe, 
ci modelului-forță care, de dincolo de 
granița metafizică a acelei persoane sau 
plante, a străbătut în ea, orientându-i 
organizarea şi asimilarea influențelor 
externe într-un sens mai dinainte 
determinat. Mai mult chiar: orice persoană 
sau lucru cuprinde forma sa întreagă în 
fiecare moment al dezvoltării, numai că în 
stadii diverse. Copilul implică în sine, 
[începând] chiar din pântecele maicii sale, 
forma sa deplină de la adânci bătrâneţi. Se 
poate merge așa până la punctul iniţial, de 
limită: în embrionul minuscul se include 
forma desăvârşită a exemplarului. lar 
dincolo de embrionul din stadiul iniţial 
(dincolo nu în sens spaţial, ci metafizic) e 
alt model, modelul spiritiial, modelul-forță, 
din care îşi ia puterea embrionul creat. 

Aşadar, modelul spiritual, modelul- 
forță, oricât de treptat conduce dezvoltarea 
unui exemplar de vietate, totuşi în momentul 
iniţial, în momentul creaţiunii, a făcut deja 
un pas uriaş, a făcut, în fond, totul: a scos 
la evidenţă creată și ipostatică un lucru, 
care e chipul său, - 

/39/ Misterul acesta apare în toată 
adâncimea lui când medităm la creaţiunea 
propriu-zisă a lumii. Prin acțiunea 
modelelor-forţă, apar, deodată germenii 
creaţi ai copiilor; apar deodată chipurile 
lor, nedezvoltate. Chipurile acestea nu sunt 
0 simplă iradiere a modelelor, dar nici 
radierea nu lipseşte din chipuri, căci o 
comunicare de forţă de la modele la chipuri 
trebuie să aibă loc. S-a făcut aci un 
Iranscensus misterios, o trecere de la un 
plan la alt plan, cu totul heterogen, 

Dar în embrionul unui exemplar nu 
se cuprinde numai forma deplină a acelui 
exemplar, ci, ca potențe, şi cele ale 


PUNCTE CARDINALE 








exemplarelor care vor descinde din el. 

Astfel, creaţiunea propriu-zisă n-a 
constat într-o arătare a lumii în forma ei 
deplin dezvoltată, cu toate speciile şi 
varietățile lucrurilor din ea. Dumnezeu a 
creat numai seminţele lucrurilor, dar în 
aceste seminţe se cuprind potenţial toate 
formele lorulterioare. Dezvoltarea aceasta 
se face printr-o colaborare a lui Dumnezeu, 
ca proniator, cu lumea. Ceea ce este de la 
început, în Dumnezeu, deplin descoperit şi 
dezvoltat, în lume se arată pe rând, în timp. 
Dezvoltarea lumii e o descoperire în timp 
a formelor care există etern 

/40/ În ce-l priveşte pe om în special, 
Dumnezeu a creat la început pe Adam şi 
Eva. Dar în ei se cuprindeau potenţial toate 
națiunile. Acestea sunt descoperiri În timp 






ale chipurilor care există etern în 
Dumnezeu. La baza fiecărui tip naţional 
acționează un model dumnezeiesc etern, 
pe care acea naţiune are-să-l realizeze cât 
mai deplin în sine însăşi. Nu ştiu cât de 
departe au ajuns cercetările de laborator 
referitoare la deosebirea sângelui la diferite 
rase sau chiar popoare; dar chiar dacă 
deosebirile ar fi materialmente prea infime 
pentru a putea fi sesizate cu instrumentele 
de până acum, e de la sine înţeles că, aşa 
cum există alte deosebiri anatomice destul 
de remarcabile între diferitele rase. vor fi 
existând deosebiri (fără să se întindă până 
la spargerea unităţii neamului omenesc) şi 
în sângele care stă la baza organizării 
sistemului osos; tot aşa, e de la sine înțeles 
că deosebirile fizice corespund unor 
deosebiri în puterile psihice ŞI spirituale, 
care sunt ultimele forţe imanente ce conduc 
organizarea corpului. 

Intr-un singur caz n-ar fi naţiunile 
de la Dumnezeu şi ar trebui să luptăm 
împotriva lor: când diversificarea omenirii 
în națiuni.ar fi o urmare a căderii în păcat, 
o /41/ deviere de la calea pe care vrea 
Dumnezeu să se dezvolte omenirea. În 
cazul acestan datoria tuturor creştinilor ar 
fi să scoată omenirea din această stare 
păcătoasă, contopind naţiunile într-una 
singură. 

Dar este oare diversificarea omenirii 
în națiuni un păcat, sau o urmare a păcatului? 
Ar fi de ajuns pentru respingerea acestei 
presupuneri simpla provocare la [analogie 
cu] legea universală a trepțatei diversificări 
a faunei şi florei. Legea aceasta nu e 
plauzibil să fie contrară voii lui Dumnezeu 
mai ales că diversificările acestea manifestă 
cel mai adesea o înnobilare a trunchiului de 
bază, nu o decădere a lui. 

Dar răspunsul se poate da ŞI altfel: 
păcatul sau răul e de alt ordin decât unitatea 
sau diversitatea; el înseamna stâlcire 
desfigurare a lucrului dat, a existenţei 
produse de alte puteri. Este specificul 


„Naţional o stâlcire a umanului, o decădere 


din ființa omenească” Ar U, când acest 
specific naţional s-ar prezenta [ca regula) 
drept ceva vicios, meschin, fără înălțimi şi 
purităţi de simţire şi gând. Cine nu ştie însă 
că nimic [principial] josnic nu se află în 
felul specific în care percepe lumea şi 
reacționează lă ca membrul unei anumite 
națiuni? În simţirea doinei româneşti sau în 
hora noastră nu cred ca e ceva /42/ [de la 





sine) păcătos; sau dacă e şi ceva păcătos, 
acel ceva nu e de caracter naţional, ci 
omenesc [general-uman]. Națiunea, în 
faza [ontologică] a păcatului, are 
manifestări păcătoase, pentru că natura 
omenească în general, cu toate 
diversificările în care ni se înfăţişează, 
este păcătoasă. Scoaterea oamenilor din 
starea păcătoasă nu se face prin anularea 
calităților naţionale, ci prin îndreptarea 
naturii omeneşti în general. Dacă 
specificul naţional ar fi ceva păcătos în el 
însuşi, atunci nu s-ar mai putea face 
deosebirea între buni şi răi în cadrul unei 
naţiuni. căci toţi ar fi răi! Chestiunea mi 
se pare atât de evidentă, încât socotesc de 
prisos să mai insist. 

Se pune problema, greu de 
descurcat, a raportului între naţional şi 
uman. Naţionalul nu întunecă oare 
umanul, nu-l extermină? lar dacă umanul 
rămâne, nu cumva e naționalul o simplă 
iluzie, ceva de suprafaţă, pe care să-l poţi 
lepăda în oricare moment doreşti? 

E de remarcat, mai întâi, că nu 
există om anaţional. Nici măcar Adam n- 
a fost “anaţiona!”, ci a vorbit o limbă. a 
avut o anumită mentalitate, o anumită 
construcție psihică şi trupească. Un om 
pur, necolorat din punct de vedere | 
“naţional”, adică fără determinante 
specifice, este o abstracțiune. Aşa cum nu 
poate exista un măr fără determinantele 
unui anumit /43/ soi, aşa cum nu poate 
exista un om fără determinante 
individuale. 

Umanul există numai în formă 
națională, colorat naţional, determinat 
național, aşa cum îinsul umanş există 
numai determinat individual. Nu se pot 
extrage dintr-un individ sau dintr-o 
națiune determinantele individuale sau 
naţionale, pentru a lăsa umanul pur. Ar 
însemna să distrugi însuşi umanul. 
Naţionalul şi individualul e însuşi umanul, 
care, are, în mod necesar, o anumită 
calitate. Un uman fără calitate nu există. 


„Individul sau membrul unei națiuni e 


uman, înțelegător al celorlalţi oameni, ai 
altor națiuni, nu printr-o depăşirea calităţii 
sale individuale sau naționale, printr-o 
coborâre undeva în substratul pur uman 
al peisonalității sale, ci în starea în care 
este, Un român, când simte milă faţă de 
un ungur, în mila lui e tot român: 
sentimentul de frăție umană, prin care se 
Simte legat de un ungur, e un sentiment 
colorat româneşte, nu e anațional. 

Ceea ce înțelegerii noastre i se 
pare antinomic, [două calități] în luptă 
una cu alta, umanul şi naționalul (sau. cu 
alte cuvinte, identitatea dintre oameni şi 
deosebirea dintre națiuni), în realitate 
Sunt unite inseparabil, în chipul cel mai 
intim ŞI mai misterios, cu menţinerea 
deplină a/44/ amândurora: numai o minte 
Simplistă nesocoteşte unul sau altul dintre 
termenii “antinomiei”. 

„De aci urmează că armonia între 
naţiuni nu e exclusă, ci foarte posibilă, 
căci ele sunt aceeaşi umanitate stând în 
diferite forme. determinată, în mod 
Necesar, aci într-un fef, dincolo într-altul. 

Naţiunile suni, după cuprinsul 
lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu pe 
toate le vrea, În fiecare arată o nuanță 
din spiritualitatea Sa nesfărşită. Le vom 
Suprima noi, vrând să rectificăm opera 
Şi cugetarea eternă a lui Dumnezeu? Să 
nu fie! Mai degrabă vom ţine la existența 
fiecărei națiuni, protestând când una vrea 
să oprime sau să Suprime pe alta şi 
propovăduind armonia lor, căci armonie 


deplină este ŞI în lumea ideilor 
dumnezeieşti. 





A pi Aa În pp: 


sui crt 


„> E 





cală a a e Oi 
UI - A : _ i 
j Y, 79 s ă 


rr 


F 
v 
2, 
[5 
4 
L 





Anumite fapte care au punctat biografia marelui 
nostru compatriot mi se vădesc uneori ca analogii purtătoare 
ale unor sensuri adânci. Știind că ele se țes pe acele fire 
simpatice prin care micro-şi macrocosmosul comunică în 
virtutea fostei lor unităţi. nu avem dreptul să le denunțăm ca 
simple fantezii: putem doar să exilăm unele comparații şi 
simboluri ce ne asaltează indecent în asemenea ocazii (nume 
cu rezonanţă solară. aur. alchimie. pârjoluri). într-un subiect 
de nuvelă fantastică, păstrând doar pe acelea ce slujesc în 
chip de argumente logice unei încercări precum cea de faţă. 

Moare inițiatic cine posedă mai multe desfăşurări 
posibile ale existenței. dintre care. în momentele de criză, 
una se alege. Într-un fel. fiecare dintre noi lasă în urmă o 
viață faţă de care a murit. de pildă copilăria. Analog. există 
trepte spirituale a căror dobândire înseamnă moartea față de 
cele anterioare. O vreme. însă. ele pot acționa, ca posibiltăţi 
latente. concomitent. 

Documentele tinereții spirituale eliadeşti abundă 
în asemenea referiri asupra “vieților paralele” care-i nutreau 
extraordinara efervescenţă intelectuală. Spectrul 
disponibilităţilor lui. însuflețit de un viu dinamism personal, 
cuprindea şi sețea de experiență concretă, de aventură. 
coborând până la rătăcire şi vulgaritate. În anumite momente. 
însă, refuzul “cristalizării” (de care era atât de mândru) îl 
împiedică în realizarea anumitor orientări. provocându-i 
îngrijorare, 

“Nu voi ajunge niciodată un savant. Pentru că sunt 
un iremediabil aventurier. şi părăsesc o ştiinţă îndată ce simt 
că o posed virtual,..”, exclamă el în Şantier (Ed. Rum-lrina. 
Buc.. 1991, p. 30). Şi, cu un prilej asemănător. constată cu 
amărăciune: “Nu-mi părea rău decât de stupiditatea aceasta 
a destinului, care mă zbate între atâtea lumi şi nu mă lasă să 
rodesc în nici una/.../ De ce nu mă pot fixa...9” (p. 130). 

Totul se petrece ca şi cum alte împliniri îi erau 
hărăzite, iar această predispoziţie împotriva osificărilor 
spirituale. voința “de a pătrunde simpatic în zone străine 
simpatiei mele” (p. 130). constituie rădăcina hermeneuticii 
totale, practicate cu inegalabilă artă mai târziu. 

Faţă de repetata amenințare de a rămâne suspendat 
“între lumi”, Eliade se apără prin intermediul scrisului: şi 
vom vedea că cel puțin trei dintre cărţile lui (în bună parte) 
autobiografice sunt încercări de a se debarasa de existențele 
parazitare cu potenţial obsesiv. transformându-le în constituții 
literare autonome. Şi, cu toate că străvede rostul acestor 
reacţii (“Îl scriu ca sămă pot întoarce iarăşi la studiile mele”, 

notează în Șanlier, p. 46), nu poate da seama de toate 
implicaţiile: =...dacă aș înțelege tot ce scriu - de ce aş mai 
scrie?”. se întreabă chiar în scrierea începută, /sabe! şi apele 
diavolului (Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990. p. 27). 
Pe măsură ce înaintează în roman, semnele morţii 

inițiatice devin tot mai explicite: “O dorinţă neînţeleasă de 
a fi socotit mort. de toţi.” (p. 32). ŞI, la p. 49:*Tot ce fusesem 
inainte -uitasem... Aveam o memorie vie şi alta moartă. lar 
gândul apei vii şi apei moarte din basme mă oprea câteodată 
din șirul literelor, mă silea să închid cartea şi să recunosc că 
„cu mă puteam ucide (in sensul de uitare de sine) şi mă 


PUNCTE CARDINALE 





puleam învia ... numai bând din cele două ape nestemate” ( p. 
49, s. mea), 

Apele diavolului sunt cele în care te dedublezi. 
Abandonându-se “visului nopţii de vară” (capitolul unde-şi 
imaginează o întreagă viață alături de Isabel). deci 
căpătându-şi consistență în ele, prozatorul încearcă să se 
elibereze de “tot ce e inferior. vulgar şi ireductibil plebeu” în 
el (+. Santier. p, 98). Finalul cărții desprinde autorul de 
personaj. care e lăsat să cunoască implinirea în lumea plăsmuită. 

Şi totuşi. anumite ecouri ale acestui roman vor 
răzbate neaşteptat în viaţa reală a scriitorului. pentru că 
mariajul cu Nina Mareş. fiica dobândită din prima căsătorie a 
acesteia cu un ofițer şi moartea ei (a soţiei) în 1944, repetă 
Punct cu punci schema din cartea verii lui 1929: căsătoria cu 
Isabel, moartea ei şi copilul rămas de la “soldatul 11871”. 

Insă pericolul de a fi asimilat de India, într-o formă 
sau alta, fusese epuizat în cele două cărți scrise acolo. Dacă 
Isabel... lichidează aventura imaginară cu o anglo-indiană, 
Lumina... o lichidează pe cea reală cu Maitreyi. Ambele 
concretizează capitole de luptă a inconştientului impotriva 
deciziei de a se contopi în masa hindusă, rezumând destine 
care nu-l aparțin. “vise de vară beatifice. dar terifiante”. în 
care “alunecă fără să bage de seamă” (v, Memorii). 

Deplina lor semnificaţie avea să o înțeleagă mult 
mai târziu. Într-o însemnare din 21 aprilie 1963, decriptează 
misterioşul incendiu din Lumina... ca reflex al celuilalt 
incendiu, petrecut tot într-o bibliotecă, după cum o analogie 
inconştientă este şi “Melania”, nume cu sugestii de piele 
brună. 

Dar lui Eliade îi va fi dat să cunoască o nouă moarte 
a unei părți din personalitatea sa, căci refuzul împlinirii în 
India eternă urmează celui al Indiei istorice. După vicisitudinile 
anilor 1929 şi 1930, se retrage într-o sihăstrie himalayană, 
unde se reculege practicând yoga sub îndrumarea unui guru 
celebru. Exerciţiile preliminare le va descrie în cărțile despre 
yoga. “Alte exerciţii şi experienţe au fost trecute sub tăcere... 
Mai târziu... am încercat să evoc unele experienţe yoghine 


într-o nuvelă, «Secretul doctorului Honigberger». Libertatea 
artistului de a «inv enta» mi-a îngăduit să sugerez mai mult şi 


mai precis decă! aş fi izbutit intr-o descriere Strici Şliințifică.” 
(Memorii, Ed. Humanitas, Buc., 1991, £. 208. s. mea). 

Adevărul este că Eliade intenționa să devină un 
yoghin desăvârşit. Ca în atâtea alte privinţe, mărturiile din 
nuvelă concordă cu cele autobiografice, doar că în prima 
foloseşte imaginea mitică a Agartthei (sau Shambala). E 
vorba, bineînţeles. de un tărâm transcendent, în zadar căutat 
de ochii profani. În Memorii scrie: “Eram hotărât să pătrund 
cât voi putea mai departe în tainele contemplației indiene...” 
(1. 208), iar în Secretul... : “...în căutarea tărâmului nevăzut 
pornisem şi eu. cândva, hotărât să nu mă mai întorc înainte de 
a-l cunoaşte... Şi cine ştie dacă, până la urmă. din coliba mea 
dt pe malul stâng al Gangelui... nu mi-ar fi venit chiar de acolo 
dezlegarea...” (Ed. Fund. Cult. Rom.. Buc. 1991. p. 39, s. 
mea). 

E limpede că Eliade vorbeşte despre idealul realizării 
yoghine prin această metaforă a drumului către tărâmul mitic. 
Or. demn de reținut este că implinirea yoghină, “India eternă”. 
i-a fost refuzată (circumstanţele fiind expuse în Memorii), 


DESPRE ÎNGERI (1) 


Martie '96 NR. 3/63 PAG. 9 


ceea ce include Secretul... în categoria producţiilor literare 
studiate aici, deci ca scriere ce-l drenează pe autor de 
latențele yoghine sălăşluind încă în el, la 10 ani după 
revenirea din India. 

Numai că aici lucrurile se complică. Cine a citit 
atent nuvela, descoperă uimit în ce stadiu de desăvârşire a 
adus Eliade magia scrisului, reuşind performanţa rarissimă 
de a inversa pur și simplu rolul cu personajul principal. Dar. 
să-i mai spunem “personaj”, când Zerlendi a trecut efecti 
la cârma nuvelei, proiectândy-l pe autor în text? 

Impresia mea este că Secretul doctorului 
Honigberger nu este o urzeală literară. ci una magică, în 
care autorul. pe măsură ce o emană, se înfăşoară tot mai 
mult. devenindu-i în final prizonier. Cu adevărat 
cutremurător este misterul pe care scriitorul consideră că nu 
are dreptul să-l divulge. De altfel. nici nu i-ar mai sta în 
putință, căci prin puterile supranormale ale sosiei zămislite. * 
aceasta îl capturează în hățişul aparentului cerc vicios al 
nuvelei, pentru ca secretul să fie păstrat. Nuvelistul nu mai 
poate rezumacititorilor documentele din arhiva lui Zerlendi. 
această ipostază a lui Eliade mineralizându-se pentru 
totdeauna sub forma paginii tipărite. 

Peste aproape patru decenii. în Comorbirile cu 
CI. Henri-Rocquet, lămureşte parțial şi prudent finalul atât 
de abil mascatal povestirii. Zerlendi, căpătând acele “siddhi” 
(capacităţi yoghine), a prevăzut ce se putea întâmpla cu 
însemnările sale, acţionând astfel încât tânărul orientalist 
(vs. Eliade) să nu mai aibă acces la ele, încercând chiar să- 
i acrediteze întreg episodul ca o iluzie. 

Într-un fel. s-ar putea aplica aici teoria cenzurii 
transcendente a lui Blaga: autorul. prin chiar faptul că scrie 
această nuvelă, încearcă să-şi reveleze misterul ei central. 
care e al yoghinului ascuns în el. germen al crizei. Misterul 
se apără interpunând voal după voal. astfel că întrebările 
cele mai ispititoare - şi care atentează la ontologia lui - pot 
fi doar formulate. Cine se ascunde în nucleul povestirii? 
(Zerlendi? Honigberger? Eliade însuşi? A Itcinev a?) Cum 
izbuteşte să apere secretul? Sunt întrebări care trebuie. ŞI 
vor rămâne fără răspuns. 

Revenind la perspectiva iniţială, în şirul de morți 
inițiatice 1929, 1930, 1940, condensate în cele trei cărți, 
vedem o serie de călăuziri succesive către o împlinire 
menită. Fantasma contemplativului himalayan. “dezbrăcată” 


în 1940, îi permite din acel an să devină omul culturii totale, 
nu doar al Orientului. De acum. deţine prioritate realizarea 


marii opere. Acest an poartă cea mai clară pecete a morții 
față de condiția anterioară. La câteva săptămâni după 
terminarea nuvelei, moare Nae Ionescu. maestrul spiritual 
al întregii generații. O lună mai târziu. în aprilie, pleacă din 
țară, ca ataşat cultural la Londra. Acolo, la 9 septembrie, 
într-un adăpost aerian, sub ploaia de bombe (altă “enigmă 
a morţii colective”, după cea a reprimării legionarilor, trăită 
în țară), schițează planul vastei sale sinteze de morfologie 
ŞI istorie a religiilor. 

La fel de semnificativ pentru tema morții inițiatice 
este titlul dat volumului II al Memoriilor (”Recoltele 
solstițiului”). care începe cu anul 1940. 

Ca să poată fi secerată “recolta” nouă. Eliade cel 
vechi trebuia să moară, cum s-a întâmplat. 


Florea TIBERIAN 


Notă. Greşesc. oare. dacă afirm că în absenţa unei influenţe 
exterioare totul n-ar fi decât un cere vicios? 


înconjoară “scaunul” lui Dumnezeu în 
mii de miriade, așteptând ordine de 
îndeplinit sau dând socoteală de cele 
îndeplinite deja (/ Regi 22,9). sunt martori 





În Vechiul Testament găsim 
răspândită credința în nişte fiinţe spirituale 
superioare omului, dar inferioare 
divinității: ingerii. 

Îngerii sunt fiinţe create, 
“divinitatea” lor fiind doar una harică, 
orice analogie cu divinităţile mărunte sau 
secundare din anumite religii politeiste 
este neavenită. Sf. Scriptură începe cu 
cuvintele: “La început a făcut Dumnezeu 
cerul şi pământul * (Fac. |, 1), lar în 
primul anticol din Simbolul Credinței, ÎI 
mărturisim pe Dumnezeu ca “Făcâtor al 
cerului şi al pământului, al tuturor celor 
văzute şi nevăzure”, Atât Sf, Scri ptură, cât 
şi Sf. Tradiţie ne învaţă, aşadar, că există 
0 creație dumnezeiască nevâzută 
(asimilată *cerului”) și o alta văzută 
(asimilată “pământului” ) Îngerii aparțin 


lumii nevăzute, ce pare a o fi precedat pe 
cea văzută: “Când s-au făcut stelele, lăudatu- 
m-au cu glas mare toţi îngerii mei” (/ov 38, 
7). Îngerii sunt socotiți ca duhuri slujitoare, 
înzestrate cu minte, voinţă şi putere, fără 
vreun trup material: “Cel ce faci pe îngerii 
tăi duhuri şi pe slugile tale pară de foc”, 
exclamă Psalmistul (Ps 103, 5). 

În limba română, cuvântul “înger” 
este moştenit din latină (ungelus), dar la 
origine este un cuvânt grecesc (anghelos), 
însemnând “sol”, “mesager”, “vestitor”, 
Îngerul are, între altele, misiunea de a vesti 
oamenilor voia lui Dumnezeu, > 

Credința în îngeri este, la evrei, 
foarte veche. Am arâtal că, la rigoare, ei nu 
pot fi derivați din politeism, Nici teoria că 
ei ar personifica diferite forţe din natură nu 
se poate susține și, cu atât mai puţin, că ar 
fi personificarea stelelor, chiar dacă uneori, 
în limbajul metaforic al Vechiului 


Testament, există astfel de analogii. În 
Vechiul Testament nu se vorbeşte desluşit 
despre creația nevăzută, iar credințaîn îngeri 
nu apare sistematizată. Cert este că 
Dumnezeu apare în mod frecvent înconjurat 
de îngeri. 

Îngerii posedă darurile spirituale 
într-un chip asemănător omului, dar într-un 
grad mai mare, Profeţii înşişi sunt învățați 
de îngeri (vezi / Regi 13, 18; Dan. 9, 22 
etc.). Omul desăvârşit moral este comparat 
cu un înger (v. /:Sam. 29, 9). De aici şi 
zicala: “bun ca îngerul lui Dumnezeu”. 

ngerii sunt numiţi adesea “fiii lui 
Dumnezeu” sau “cei din cer” (în opoziţie 
cu omul, ce ține de pământ). Ei locuiesc în 
cer și apar oamenilor în chip tainic, nu din 
proprie inițiativă, cl trimişi de Dumnezeu, 
luând uneori înfăţişare aproape omenească, 
dar de o neasemuită frumuseţe. “Executori 
ai voinţei divine” (v, Ps, 102, 20), ei 


la hotărârile ce se iau în cer (v. Jov | şi 2) 
şi necontenit laudă şi preamăresc pe 
Dumnezeu (v. Ps 29, 4; Ps 102, 20-22 
etc.). Oamenilor credincioşi le sunt păzitori 
şi ajutători, dar uneori îi şi încearcă (v. 
lupta lui lacov cu îngerul, în Fac. cap. 
32), duc rugăciunile oamenilor înaintea 
lui Dumnezeu (v. lov $, |; Top, cap. $ 
etc. ), dar împlinesc şi pedepsele date celor 
căzuţi sau nelegiuiţi (v. Awdie 1). 

Deci, pretutindeni în Vechiul 
Testament, îngerii sunt folosiţi de 
Dumnezeu în numeroase şi variate 


împrejurări şi scopuri, mişcându-se între 


lumea văzută şi lumea nevăzută, vădiți 
sau ascunşi ochilor omeneşti, alcătuind 
complexa “ieraihie cerească“ pe care 
creştinismul o va limpezi mai târziu. 
(VA URMA) 


N. CRĂCEA 








—_—.—.———”—— 


PAG. 10 NR. 3/63 Martie '96 







PUNCTE CARDINALE 


DUMITRU GROZA 


În numărul din decembrie 1995 al "Punctelor Cardinale”, am publicat un interviu (pp. 12-13) cu di. Dumitru 
Groza, fostul comandant al Corpului Muncitoresc Legionar (CML), una dintre victimele marilor mistificări 
antilegionare inaugurate de vechea Siguranţă şi colportate până azi, pe toate canalele propagandei stângiste. 
Acuzat de a fi condus execuțiile de la Jilava (noiembrie 1940) şi aşa-numita “rebeliune legionară” (ianuarie 
1941), de a fi fost comunist infiltrat în Mişcare şi de a se fi refugiat în URSS după eşecul acesteia, d-l Dumitru 
Groza încearcă să se apere, arătând mai ales că n-a pus niciodată piciorul în Rusia, că a fost toată viața un 
anticomunist radical şi că şi-a purtat crucea, vreme de 16 ani, în temniţele regimului pe care se pretinde a- 


! fi slujit. 


lată însă că în “România liberă” din 15 ianuarie 1996, tocmai ca o sfidare a oricărei încercări de 
demistificare, un oarecare V. Alexe, având în vedere tocmai interviul menţionat, reia vechile calomnii 


4 


propagandistice, cu o înverşunare de natură patologică, crezând căse poate spnijini (pe urmele istoricului Gh. 
Buzatu) pe nişte documente din “arhivele ruse”, ajunse la Moscova după 1945. Aceste “documente” provin, 
de fapt, din “fabrica de minciuni” a vechiului SSI. Este ştiut că lon şi Mihai Antonescu, mai ales prin Eugen 
Cristescu, au făcut toate eforturile nu numai de a-i distruge pe legionari, dar şi de a-icompromite pe toate căile. 
A da crezare unilaterală unor astfel de “documente” îl descalifică pe orice istoric, moral şi profesional. E trist 
Şi îngrijorător că noi nu am învăţat, se pare, după atâția ani de totalitarism satanic, ce înseamnă contrafacerea 


realității în oficinele secrete ale Puterii. 


D-l Dumitru Groza (astăzi octogenar, bolnav de inimă şi aproape orb) revine cu spovedania unei vieți 
(căreia se pot găsi încă destui martori direcţi), dar şi cu câteva-documente lămuritoare. 

Publicăm în Numărul de față doar fragmentul final al lungului său expozeu autobiografic, însoţit de 
fotocopiile unor documente oficiale, care anulează prin ele însele o bună parte a calomniilor menționate. 

Ne propunem, ca în Numerele viitoare, să publicăm în serial şi autobiografia. propriu-zisă, pe care 
deocamdată o considerăm nedefinitivată (definitivarea este anevoiasă din motivele arătate în încheierea 
fragmentului reprodus aici: “După ce mi s-au citit cele de mai sus, dictate de mine, le-am semnat cu mâna 
proprie, filă cu filă, confirmând astfel conținutul pentru autenticitate, întrucât nu mai văd, ca să pot citi şi scrie”). 


(...) Accentuez că nu am condus şi nici nu am luat 
parte la executarea deţinuţilor politici încarceraţi la 
Jilava. Acestea le-am demonstrat la anchetele Securităţii 
şi, în final, la procesul judecat de către Tribunalul 
Militar Reg. II Bucureşti, în 1957. Documentele se 
găsesc la dosarul respectiv. Pot fi verificate. Tot ceea ce 
se afirmă în alt fel nu corespunde adevărului. 

Faptele le-am expus şi în interviuri separate, mai 
dezvoltate. In perioada rebeliunii din 21-23 ian. 1941 
am participat, manilestând şi conducând manifestații, 
din dispoziţia lui Horia Sima. cerând guvern legionar. În 
organizaţia Corpului Muncitoresc Legionar, pe care am 
condus-o până la această dată, nu a existat dezordine. Nu 
am avut nici o infiltrare de comunişti, aşa cum se afirmă 

cu diverse ocazii; toate sunt pure invenţii imaginate şi 
lansate de Eugen Cristescu, prin SSI. 

Din 21| ianuarie 194| nu l-am mai văzut pe Horia 
Simă până în Germania, unde m-am refugiat şi eu, 
plecând într-un tren militar german, împreună cu C. 
Georgescu, N. Petraşcu. V. Trifa, E. Teodorescu, T. 
Puiu şi alţii. 

Că aş fi fugit în URSS, cum s-a afirmat în presa 
vremii, aş dori să fie demonstrat de cei ce o afirmă fără 
nici un temei. Mai clar argument “de fabricare” a 
informaţiilor de tot felul, care mai apoi devin “documente 
istorice”, nu mai este necesar. Ca să demonstrez cele 
afirmate anexez câteva xerocopii ale unor acte 
doveditoare obţinute prin Crucea Roşie. în 1975. 

. 


Ajuns în Germania. am fost anchetat de Gestapo. la 
sediul din Berlin. impreună cu Viorel Trifa, ca unii care 
eram acuzaţi că am iniţiat şi organizat rebeliunea legionară 


p4 


A Produsere Ain limba mermara 
e; 
“ > 


Comitatul] Interaționsi 
îenevu 


NERVICIVL 1YTEPRAPIONAL De THVEDTOATII 


939 Aro lao 
191,(0%491 4 597-mreaa telemr.ITd Arolaen 


Extzaa de set 


Fo nostru 516947 
Pune le vrosa 


Promunma ls Dimitro 
Catania ; română 


Data maperii : 7 oda0913 

Lovai naşterii uelr 

Profesie = nemani! lare 

Poneila prrintilag » nehentianat 

Relizie = Pee Pi 

Vitinul 4osisiliu nunoneut -» resenţionat 

aata9 la = mamentionat, fn - meventionat, de satre = nene 
fost inte În Tapâral fa donrentiarte p 

20099.44 27004 e r msbau „numtru) 

la date fa 77 fobroaria 134, 40 sitre - mesevt Lonst,prip 

nesenți on, 

Categorie anu amtivul srestarii : rest provansiv, 

Tranaferot = neneni ionat 


Vitina inrerintesre (n docunentele lapârvlui da ronnerirare 
- "0 sopubt 14 - În Lamârui dn voneentrare 
Daoban, aliheret 


ObaePyatiuni : În figa cmneglarini esta trecut NA (mraat 
rosandanent plana, 
dote verifiante ; Piga ganaeleriei, repintrul intriri 
Pemintrol de autâuii si liste de inlrari 
pi met » laparului de noneentpara din 
ehse, 


sata 4 ului Dumitru Orose 
e ae Nunmtoare Aroleea, le 5 iulie 1999 
Di rsetor 
ss / Ass Cocnstrir Setul arhivei 
.o/ 4.Dpita 


REDACȚIA. 


la sugestia Moscovei. | 

In urma anchetei şi a informaţiilor culese de Gestapo 
acesta s-a convins de faptul că toate acuzaţiile aduse lui 
Trifa şi mie erau neadevărate şi tendenţioase. 

Din acest moment am fost trataţi de către autoritățile 
germane la fel ca şi ceilalţi fruntaşi legionari aflaţi acolo. 
Apoi am fost conduşi la Berkenbriick, unde ne-am regăsit: 
H. Sima, C. Papanace, V. lasinschi. C. Georgescu. |. 
Gârneaţă. C. Stoicănescu, Draxomir Jilava. Horodniceanu. 
V. Mihăilescu. Ilie Smultea. T. Borobaru. V, Trifa şi eu. 
In 2liunie 1941 am ascultat la radio, cu toţii declaraţia de 
război a României contra URSS. 

Până în toamna anului 1942 lucrurile s-au derulat 
obişnuit, viaţa noastră fiind o semi-libertate. Nu trebuia să 
depăşim zona delimitată fără avizul conducerii germane. 
In toamna lui 1942 Horia Sima a fugit în Italia. Cu această 
ocazie, am fost internați imediat în lagărul de la 
Buchenwald, în care am stat până în februarie 1943. După 
această dată am fost transferați în lagărul de la Dachau, 
unde am rămas până la 30 august 1944. Urmare a 
evenimentelor din România, s-au produs unele schimbări 
şi în relaţiile noastre: Astfel, la 30 august -1944 am fost 
transportați la Viena, pentru a fi cooptați în guvernul 
format de Horia Sima, cunoscut ulterior ca “Guvernul de 
la Viena”. Am refuzat această aderare, împreună cu: C. 
Papanace, V. Trifa, |. Gârneaţă, M. Lefter, Horodniceanu. 
Mihăilescu, Dragomir-Jilava și alţii. 

Urmare a măsurilor dictate de Horia Sima, de comun 
acord cu Gestapo-ul german, ca toţi cei care nu au aderat 
la “Guvernul Naţional de la Viena” să fie internaţi în 
lagărul de. la Erlangen. spre finele lui martie 1945. 
evenimentele precipitându-se, am hotărât plecarea în Italia. 


"D 3 PeVITE INTFRNATIONAI DE RECHrACHIS 
(> NOR IONAL TRATING STRvICI 


(ele) IN” ERHMATIONALEI SUCHDIINSI» 
3 j L 
(/ 


Si D949 adie 


sa mm BI = Pereta am 13 mre/sae 
Sa iati ea ont utnts) [eacanei noa pocuuisin) [ DOnunihT0m avauvs ) 
| me — - ———— —— 

cc ———_— 











75 - ZI re 36 21] ————— 

g_ 0 Pa E e sa 2 727. —-_-— = ra nisa: = 
[n 

SE Ea 92a 09095 SI” baar no... == mit mncarida! 
3 ao ste $ afli snm. ——— -._—— nlent nncefibr: 
EA AN a aa tie a ema ec 
EFăz nai miine £ nici anoeriaari im E miei muefiduri 
ia D000 E n Puma momen ee DEI OMA mmm 
3 fature 1D09 me tt meermut = Ta mot mese 
E EIN .* (sceimtsbaft) comm mm ba 


Vie miei mg af UDĂ momen me mmm me = 


$ duse 9984 be Tmmoantemtiomolamee Pasbou 


_.„:. .—— .. Aa so 
oeagai pn zum mmm me em nam n dana asa 


(sI 


îm. af See ÎGhiPoi be taberi a e ist vmartâe "a [Ramadan taurearreat) 
. rr nu nn me ae tn fe Mn d e at în aa a 


......— ..._— 


i ». Pg vi Ve verb evungarie Nara mt De md 
KIT RE » E to aa gaze Deo mg 
Narm — dam Pe Dai 19Ț9 
TA i ea noa p 

+ 
me ete s fi | A: 
Vi ăi 124/ 





A da ocara 
17 
i PD NE ui 





Acolo am stat până în august 1945, când, aflând despre 
amnistia generală pentru faptele politice şi despre pactul 
încheiat între Petraşcu şi comunişti, am hotărât 
reîntoarcerea în ţară. prin intermediul Crucii Roşii. 

Sosit în ţară. impreună cu Titi Teodorescu, m-am 
prezentat la organele oficiale. unde am mărturisit că 
fusesem condamnat de Antonescu. Peste tot ni s-areplicat 
că această problemă nu-i interesează şi mi-am întocmit 
actele legale. Apoi m-am angajat la o fermă din 
Mogoşoaia. unde mi-am câştigat existența până în 15 
mai 1948. Atunci am fost arestat de Securitate şi anchetat 
la Uranus. Rahova. Malmaison. apoi depus la Jilava. 
unde am stat la celula zero. a condamnaților |a moarte. 
Din Jilava am fost transferat la Aiud, în 27 octombrie 
1950. unde am stat până în 18 aprilie 1964. Anexez 
adeverinţa nr. 342. din |? aprilie 1994. a închisorii Aiud. 

Din închisoarea Aiud am fost transfera! la Bucureşti 
unde au fost judecate sentințele din 1941 de către 
Tribunalul Mil. Reg. II Bucureşti şi am fost condamnat 
la muncă silnică pe viaţă, prin sentinţa nr. 178/1937. 

În 1964. la 30 august, am fost pus în libertate. Mi-a 
fost fixat domiciliul în Hunedoara şi am fost angajat la 
CSH până la pensionare. Nu am mai părăsit niciodată 
Hunedoara. 

Cele. publicate în revista “Magazin Istoric” din 
ianuarie 1994, de către d-nul Troncotă, cele afirmate la 
TVR de către unii ca: C. Popişteanu, |. Scurtu, V. 
lonescu. etc.. cele scrise de A. Simion în Regimul politic 
in Romania în perioada sepi. 1940-ian. 1911, cele 
publicate de Gh. Buzatu în Procesul lui C Codreanu, 
cele publicate în ziare ca “România liberă” din 15 ian. 
1996 de V. Alexa. referitor la persoana mea. nu pot fi 
considerate ca adevăruri istorice fără verificarea 
autenticităţii lor. Consider toate aceste “informaţii” drept 
calomnii. Dosarul de la Tribunalul Bucureşti. privind 
procesul meu din 1957, le stă la dispoziţie. 

Nu am fost comunist şi nu am cunoscut niciodată pe 
comunistul Bogăţoiu Panait. nici nu am introdus 
comuniști în Mişcarea Legionară. Am participat activ în 
ea, cu tot sufletul, iubind dreptatea, țara, neamul şi pe 
Căpitan, dar, mai presus de toate, adevărul şi pe 
Dumnezeu. 

Nu am fost niciodată în URSS şi niciodată agent 
KGB. 

După ce mi s-au citit cele de mai sus. dictate de mine. 
le-am semnat cu mâna proprie. filă cu filă. confirmând 
astfel conţinutul pentru autenticitate. întrucât nu mai 
văd, ca să pot citi şi scrie. 

Las în seama lui Dumnezeu să-ne judece EI. pe mine 
ŞI pe acuzatorii denigratori ai mei. Aştept ca El să dea 
adevărata sentinţă, care va fi fără recurs şi apel. 

Hunedoara 24 ian. 1996 
Dumitru Groza 





Martori: Mircea Tarcea 
Nicolae ltul 


RORARIA 
MINISTERUL ASTIȚISI 
“DIRECTIA. INSTANTELOR MILITARE- 
&._G no4 În si oi 42 


Doral ua 
GROZA DIMITRIU 


Hunedoara, sir lon Cezgi mă, 
17, ti, cod 2750 


La cererea dx. nr. 3001/1992 vă commicim tegtoare |»: 


tc renbror ei e lui loan și Saloma. nâscut la dala de 1512 (913 
statea Qugir, fost comandant al Corpului Munci torese Leziorar, 3 fast 
Jotecai de Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia a Ti-a Si prin Sentința m 35 
dn 1105 154| a fost condamnat în cuntumacie lat au inchisoare carectianală 
aia interticţ ie corecțională pentru instigăre la.reeliume (art 259 şi 0 
Li 
Prin Decizia mei fan 1506 190 a cui Mame de Caz 
Astițae a foci clara în cozatzucie canfora art 28 da DL XA la 
mică silnică pe viaţă pentru faptul de insurecție armată, [ăcini apiicaţiunea 
Da E pati cu art.2 din ame 2%/18, cobina a DL 956/1530 
ş 
| A lost contanat in contumacie Centora at 29 DL i7. 2/10 la ? 
ani inchisoare corecțională 2 pui interdicție corecțională cu pierderea 
arate prevâzrte de ari. 58 CP., pet. 2 pentru rebeliune contra atei iu 
înhde zt25, 23 0 ece combinat cu DL me 236/190) art 2. com 
pe pitt Lege mm 056/1938 și ar 59 cai ăi CP ua) 


Canfora art 101 CP. va executa 
Re vață Pen Sentinta m 105 dn 22 19 a Drautal a că, sila 


Secția a III-a a fost condamnat, in emtuacie, la tu Militar Banurești, 


politic (art. 345, 453 și Legea 23/1001). Prin Seniunţa 3 dau (91 : 


Phil Militar Boorești Secţia a [[] contunae 

Est condamat în 
Buncă si Inică pe viaţă în SA 
mai ată pentru crimă de asasinat (Ade ari 000 40 cp MA 


la dl e im 
dotărită prin Sentința me 486 /4g4| fast arestat pentru a executa qes 


Seniința m MSI a fst casa 
Xe N Thuluu Militar pentru alai La mUpY 
DU rea halul 
luau li, frina Sentința 178 dn 22 07 195? a u 


dea a I-a Mutari a last 
va n instigare la crimă (art. 120, 483, 45 ue i riza 
m tpar pielea din IL 1950 peâeoeie le i 
1941 și 118/1957 ma lant contopite Pia Sentința 


Comore Decretulul Patiare e 43 pedbapea de muncă silnică pe 


viată a fost comutată în 2 pl maci ună 
| A 


U ua li 
cretu II OR 1060 a fast ps în bertate, fiind grațiat cratere 


+ 


” Îoaeroa 


4 34 








i 
| 











Luni. 22 ianuarie 1996. pe 
programul | al Televiziunii Române: 
“PE MARGINEA PRĂPASTIEI!. un 
documentar realizat de Victor lonescu. 
Scenariul reitera, până în cele mai 
neinsemnâte, detalii. lucrarea 
denigratoare. cu acelaşi titlu, apărută la 
scurt timp după Lovitura de Stat a 
peneralului lon Antonescu. ce a vizat 
îndepărtarea Mişcării Legionare de la 
uuvernarea Ţării. Cunoşteam lucrarea 
încă de la apariţie. Eram. pe atunci. un 
adolescent de nici 19 ani. neimplicat 


politic. şi mărturisesc, fără false pudori. 
că nu m-a convins, Inadvertenţele. 
tendențiozitatea. fâlsul şi ura imi apăreau 
evidente. E motivul pentru care af trecut 
peste emisiunea domnului Victoi 
lonescu fără să manifest un interes aparte 
Ea nu m-a surprins = trăim doar înu-o 
lume a minciunii instituţionalizate - ŞI 
nu m-a revoltat. Mi-a stârnit doar un 
inceput de ureaţă, 

Marţi. 25 ianuarie 1996. 
cotidianul “România Liberă” publică un 
articol amplu. “DUPĂ 55 DE ANI - PE 
MARGINEA PRĂPASTIEI”. semnat 
Stan lonescu. Nu ştiu dacă Victor lonescu 
ŞI Stan lonescu sunt una şi aceeaşi 
persoană; textul din "România Liberă”. 
în schimb, e unul şi acelaşi cu cel rostit. 
drept comentariu. pe parcursul derulării 
documentarului. L-am citit. de data 
aceasta. cu atenţie sporită. întrucât era 
publicat într-un ziar ce se. deglară 
independent. obiectiv şi democrat 
Etectul? O greață peneralizată, însoțită 
de conştiinţa pericolului căderii mele 
intr-un mare păcat - cel al deznădejdiui. 
Dacă după 55 de ani de neîntreruplă 
minciună şi după o revoluţie cu peste o 
mie de morţi. mistificare şi abjecţia se 
lăfăie nestingherite, exacerbate chiar, în 
paginile unui cotidian de mare tiraj. 
socotita fi şi de mare ținută. înseamnă că 
nu mai e nimic de sperat. Şi nu e vorba 
doar de nesocotirea adevărului şi 
deniurarea unor oameni care s-au jertfit 
totuşi pentru o cauză a neamului lor. ci. 
mai cu osebire, de cinismul dispreţuitor 
mani festat faţă de proprii cititori. mințiți 
cu neruşinare, cu premeditare. ca şi cum 
arfioturmă de cretini. Evident. asemenea 
afirmaţii se cer dovedite. Din păcate. din 
lipsă de spaţiu. nu îmi îngădui o analiză 
aprofundată. respectiv un răspuns 
adecvat pentru fiecare ahirmaţie 
calomnios-aberantă. Aşa că. mă voi opri 
doar la două. alese atât pentru absurdul 
lor. cât şi pentru faptul că exced tot ceea 
ce s-a imaginat şi pus, ca rău. în sarcina 
Mişcării Legionare. 

“Asigurându-și colaborarea 
mişcării legionare [când e vorba de 
denigrare, e siluită până şi ortogratia!] 
subordonată direct Berlinului, și a 
partidului comunist din România, 
subordonat direct Moscovei, 
semnatarii pactului Ribbentrop - 
Molotov trec în vara anului 1940 la 
dezmembrarea teritorială a 
României”. Aşa incepe otrăvita filipică. 
Dezmembrarea teritorială a României e 
un fapt. Încercarea de a explica şi 
cohdiționa acest fapt de colaborarea 
Mişcării Legionare, respectiv a 
Partidului Comunist din România, cu 
Germania. respectiv Uniunea Sovietică, 
e oaberaţie logică. dublată de o încercare 





de diversiune ticăloasă. Altfel spus. pentru 
consecințele unei politici externe 
falimentare. vinovaţi sunt alţii. *“Domnii 
mei. nu e așa "7. vinovaţi sunt legionarii. 
Problema merită o analiză. fie ea şi 
succintă. 

Tratatul de la Versailles. 
jespectiv Trianon (4 iunie. 1920). 
consiințeşte frontierele României 
intregite. Tratatul nu este însă. ipso facto. 
o garanţie sigură împotriva spiritului 
revanşard şi revizionist, iscat, cât se poate 
de firesc, în sânul popoarelor care au 


pierdut teritorii. justificat sau nu. De unde 
obiectivul politicii noastre externe. la fel. 
Nresc şi declarat: salvargarea integrităţii 
teritoriale. Asupra acestui deziderat. 
exceptând Partidul Comunist din 


România. nu au existat controverse 
Intrebarea era insă alta: Cum? Răspunsul 
părea simplu: Prin crearea unui sistem de 
securitate colectivă. Numai că incercarea 
de construire a unui asemenea sistein. 
capabil să asigure pacea în Europa. din 
cale să facă parte atât învinşii cât şi 
învingătorii. s-a dovedita fi infructuoasă. 
Pactul Cvadripartit de Garanţie din 7 
iunie 1935. reinnoire a celui semnat la 
Lucarno. nu e ratificat de Parlamentul 
Franţei. Mai mult. la 2 mai 1935. se 
semnează Pactul Franco-Sovietic de 
Asistenţă Mutuală. iar la 16 mai. acelaşi 
an. Pactul de Asistenţă Mutuală între 
Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică. 
amândouă . indreptate impotriva 
Germaniei. E limpede. ideea securității 
colective este abandonată. Se lucrează. de 
zor. la pregătirea diplomatică a noului 
război. 

Acutizarea conflictului ne-a 
surprins alături de Franţa, împotriva 
Germaniei. Numai că alianţa cu Franţa. 
motivată mai mult emoţional. decât 
rațional. era lovită de două neajunsuri 
esenţiale; era inoperantă. din lipsă de 
resurse militare şi voinţă politică. Franţa 
nefiind în măsură să-şi apere nici propriile 
frontiere; apoi. datorită tratatelor încheiate 
anterior cu Uniunea Sovietică. nu ne 
garanta. fie şi formal. granița de est. în 
fapt cea mai amenințată. Or, era de ştiut. 
Uniunea Sovietică nu a renunțat. nici o 
singură clipă. să revendice Basarabia. 

Plecând de la acelaşi indiscutabil 
deziderat. salvgardarea integrităţii 


teritoriale. forțele politice de dreapta. - 


mă gândesc la Corneliu Zelea Codreanu. 
la Octavian Goga. la Gheorghe Brătianu. 
la lon Gigurtu- preconizează o altă politica 
externă. aceea de apropiere de Germania. 
Motivația, şi ea. aceeaşi cu a 
conservatorilor de dinaintea primului 
război mondial: pentru noi pericolul vine 
dinspre răsărit. Germania era apoi. în 
circumstanţele date. singura putere 


militară. impetios interesată. capabilă să 


ne jnarmeze şi să n garanteze frontierele, 
atâl în vest. cât şi in est, Ofertele făcute în 
acest sens au fost şi numeroase, şi 
insistente, şi deosebit de avantajoase, Nu 
ni se cerea decât să nu permitem, în caz de 
război, trupelor sovietice tranzitul spre 
vest prin România. Omul care a zădărnicit 
înțelegerea împingând lucrurile până la 
trădare, prin neinformarea propriului 
Guvern, a fost Nicolae Titulescu, 
Diplomatul de carieră Mihail Sturdza, în 
excepționala-i lucrare “ROMÂNIA ȘI 
SFÂRȘITUL EUROPEI”, oferă, în acest 


PUNCTE CARDINALE 










sens. numeroase şi indubitabile dovezi. 
Ce a urmat se ştie: anihilarea 
mişelească a Mişcării Legionare, prin 
decapitare şi decimare. pe de o pante. 
dezmembrarea teritorială a României. pe 
de alta. Şi iată că. în pofida tuturoi 
evidențelor. după mai bine de jumătate de 
secol. se mai păsesc oameni - dacă |i se 
mai poate spune oameni - care să 
invinuiască Mişcarea Legionară de 
consecințele unei politici vinovate. asupra 
căreia ea. Mişcarea, a avertizat din timp 
Nu mai vorbesc de tributul de suferinţă şi 





DUPĂ 55 DE ANI ŞI O BAIE DE SÂNGE 


sânge plătit. 

Violenţele legionarilor nu puteau 
lpsi din pseudorechizitoriul d-lui Stan 
Ionescu: şi nu doar cele efectiv săvârşite. 
cişi unele presupus proiectate. “Serviciul 
secret al armatei - spune dl Stan lonescu 
- intră în posesia unui document 
legionar care stabilește că, în noaptea 
de 31 decembrie 1940, întreaga clasă 
politică a României interbelice urma să 
(ie asasinată”. Despre această proiectată 
noapte a Sfântului Bartolomeu se vorbeşte 
şi în volumul “PE MARGINEA 
PRĂPASTIEI?.E reprodus în cante “textul 
ordinului telefonic Nr.6087 din 29 
Decembrie 1940, adresat - în urma unei 
consfătuiri la care au participat 
organele superioare ale Siguranţei' - 
tuturor prelecților din țară . text care 
atenționează asupra unui proiectat 
masacru, cerând măsuri de prevenire. Ceea 
ce surprinde în textul acestei telegrame 
este absurdul gol: In numele Ministerului 


de Interne, în fruntea căruia se află un: 


simpatizant legionar, în urma unei 
constătuiri cu organele superioare ale 
Siguranţei. condusă şi aceasta de un 
legionar. sunt atenţionaţi prefecţii. şi ei în 
totalitate legionari. că legionarii pun la 
cale un masacru de proporții. de către 
colonelul Rioşeanu! Recunosc. rațiunea 
intrinsecă a unui asemenea demers mă 
depăşeşte. Și totuşi nu mi se pare lipsită 
de rațiune supoziţia că ne aflăm în fața 
unei provocări deliberate. De altfel. a 
doua zi. Horia Sima declară ordinut 
colonelului Rioşeanu nul şi neavenit. 
Pentru ca infamia să fie deplină. 
dI. Stan lonescu îşi incununează opera cu 
oultimă afirmaţie, asupra căreia voi stărui: 
"1820 de participanţi la rebeliune sunt 
judecaţi şi condamnaţi. Dar, în preajma 
războiului, aceştia sunt trimişi pe front 
în garnizoana lași. Pe aceștia îi va 
identifica generalul Emanuel Leoveanu, 
comandantul poliţiei României, ca 
autori ai fărădelegilor din 29-30 iunie 
1941”, Aşa să fie? In deplină cunoştinţă 
de cauză. ca unul care am fost scos din 
inchisoare şi trimis pe front, în condițiile 
unui'decret, zis de reabilitare, “afirm. în 
mod categoric, nu! Şi nu sunt nici pe 
departe singurul care depune o RELIGIA 
mărturie, Războiul a început la 22 iunie 
1941, În aceeaşi zi, telegrafic. lezioriari 
aflaţi în închisări cer să participe. 
Răspunsul generalului. devenit notoriu, a 
fost: “Prea târziu, domnilor”! Eveni- 
mentele de la laşi au avut loc în perioada 
27.06 - 1.07.1941. Crede cineva că în 
cinci zile au putut fi trimişi pe front 
legionarii aflaţi în detenţie, ba încătoţi la 
unităţi aflate în garnizoana laşi? E 
adevărat, o parte dintre legionarii aflaţi în 
inchisori au fosttrimişi pe lront. Mult mai 
târziu însă, şi nu cu propriile lor unităţi, ci 


Martie '96 NR. 3/63 PAG. [| 







prin “Centrul de Instrucție Nr.5. Sărata”, 
cu gradul de soldat, organizaţi În 
batalioane speciale. de reabilitare. în 
realitate de sacrificiu sau reabilitare post 
mortem, 

Să revenim. insă. la masacrul 
de la laşi. aşa cum este prezentat el de 
Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor 
din România. în lucrarea:"*MARTIRIUL 
EVREILOR DIN ROMANIA. 1940- 
1944, DOCUMENTE ŞI MĂRTURII”? 
Spre deosebire de capitolul III. 
"Rebeliunea legionară”, care nu cuprinde 






























nici un singur document oficial privind 
asasinarea evreilor. capitolul |V. “Iaşul 
pătat de sânge ". e alcătuit. în mare parte, 
din asemenea '*documente””, Mă voi 
referi doar la câteva 

Cunr.33:din2 iulie. Directorul 
Poliției transmite peneralului lon 
Antonescu un "memoriu” privind cele 
petrecute la laşi între 27/6 şi 1/7 1941, 
Potrivit acestui "memoriu”. “atacanţii 
au fost legionari şi borfași, care 
urmăreau să producă panică, pentru 
a devasta . Teza e insuşită şi de dl. Stan 
lonescu, Dar este ea cât de cât 
verosimilă? Categoric. nu! Pe tot 
parcursul “”memoriului” e-'amintit un 
singur nume de legionar. sergentul major 
T.R. Manoliu Mircea. din Reg.13 Inf. 
pe seama căruia e pusă întreaga dezordine 
ŞI căruia | se impută şi asasinarea a cinci 
evrei. A tost arestat, a fost cercetat de 
pretorul Diviziei a 14-a şi. stupoare, a 
fost pus în libertate, După rebeliune. 
legionar. autor a 5 asasinate. lăsat în 
libertate; cine poate să creadă? Cine 
poate să creadă că un sergent major, fie 
el şi T.R.. poate determina acţiuni de 
amploarea şi gravitatea celor petrecute 
la laşi? E vorba de arestări în masă. de 
asasinate, de evacuarea. cu trenul, a mii 
de persoane. Au fost implicaţi în 
problemă generali români. poliţişti. 
ofițeri ai armatei germane. Erau toți 
aceştia atât de imbecili încât să se lase 
manipulați - de cine? Cine poate să creadă 
apoi că. în pofida concluziilor 
liniştitoare. dar şi perfide. ale generalului 
Leoveanu. au [lost emise ordine de 
reprimare, precum cel al M. St. Major 
purtând nr.193-941, sau telegrame ca 
aceasta: “Patria 195 - 30/6 23/30 
FULGER - Patria către Bucur. DI. general 
Antonescu a ordonat ca toţi evreii 
comunişti" din laşi şi cei asupra cărora 
s-au găsit steaguri roşii şi arme să fie 
executați chiar în noaptea aceasta. 
Raportaţi executarea la lalomiţa. Şef 
M.C.G. gl. IOANIȚIU”? 

Aşadar, legionarii...autori ai 
fărădelegilor de la laşi! 

Cine poate să afirme, fără să 
chpească şi fără să se descalifice 
profesional şi moral. asemenea 
enormităţi? Cu ce scop? Şicume posibil 
ca un asemenea exces de ticăloşie şi ură. 
O asemenea excrescență a relei credinţe, 
să-şi afle găzduire în paginile unui ziar 
ca "România Liberă”? | 


Viorel GHEORGHIŢĂ 
P.S. 
Mă întreb şi întreb: cum apreciază 
acest caz dl. Octavian Paler, în calitatea 
domniei sale de Director onorific. al 
ziarului, ca şi în aceea de intelectual 
onest, cu Statul de persoană publică? 











PAG. 12 NR. 3/63 Martie '96 


/ 


TRUVUDULU 


PUNCTE CARDINALE 





“Eu nu sunt cetățean american de religie mozaică. Eu sunt evreu. 


Sunt american de 63 de ani, dar.sunt evreu de 4000 de ani.” 
Rabinul Stephen S. Weise 


Lă 


l. 
ASPIRAȚIA IUDAICĂ 
LA DOMINAȚIA MONDIALĂ 


Omenirea trăieşte astăzi momentul iudaic. În 
continuă ascensiune de la Renaştere până in zilele noastre. 
iudaismul îşi vede împlinită aspiraţia de dominație 
mondială. După mai bine de două mii de ani de 
inverşunare. evreii au ajuns să stăpânească lumea. Dacă 
această împlinire este ireversibilă, sau dacă există speranţă 
intr-un reviriment al spiritualităţii creştine. este greu de 
spus. Constatăm doar că îndrumarul doctrinar care a 
călăuzit iudaismul spresucces. Talmudul. s-a dovedit a 
fi o armă redutabilă în toate conflictele care i-au opus pe 
evrei restului lumii şi. în primul rând, popoarelor creştine. 
Un mouv temeinic care să suscite interesul pentru o 
cunoaştere, chiar şi numai sumară. a acestei. unice în felul 
ei. “învățături” (/a/nrud însemnând în limba ebraică. 
tocmai! "învățătură”). O cunoaştere fără de care 
înțelegerea caracterelor fundamentale ale. iudaismului 
este cu neputinţă. Un popor nu poate fi înţeles fără a-t 
cungaşte sufletul; or Talmudul este “Psyche-ul iudaic”, 
iar credinţa şi moravurile pe care le conţine se identifică 
cu ființa poporului evreu. În lumea iudaică aceste 
reglementări au valoare de lege supremă şi nerespectarea 
lor atrage după sine excluderea din comunitate. pierderea 
calităţii de evreu. ; 

Le. 

De peste două mii de ani. evreii poartă în suflet 
credinţa că ci sunt “Poporul ales” de Dumnezeu să 
stăpânească lumea. O credinţă care leza insuflat tăria 
sufletească şi îndârjirea de a depăşi toate încercările prin 
care au trecut de-a lungul frământatei lor istorii 

Temeiul credinţei evreilor in destinul lor 
mesianic se găseşte în textul Vechiului Testament. 
Acceptat literal. acest text dezvăluie existenţa unui 
legământ tainic prin care Divinitatea promite poporului 
evreu, pe lângă prosperitate, supremaţia asupra celorlalte 
neamuri, dacă va respecta legea şi prescripţiile ce i-au 
fost transmise prin profeți. Aşa. de pildă, în versetul 17 
din capitolul XXII al Genezei, îngerul Domnului îispune 
lui Avraam: *7e voi binecuvânta cu prisosință şi vo! 
inmulți peste măsură seminţia la, cu stelelecerului şi ca 
nisipul de pe țărmul mării. şi urmaşii tăi vor pune 
stăpânire pe porțile duşmanilor tăi”. 

Există insă pasaje în Vechiul Testament în care 
angajamentul Divinităţii in sprijinirea "poporului ales” 
este exprimat mult mai categoric, în termeni lipsiți de 
echivoc. În versetul 25 al capitolului [1 din Deuteronom, 
Dumnezeu li se adresează evreilor cu următoarele cuvinte: 
“De azi încolo voi începe sărăspândesc spaimă cumplită 
de tine în toate popvarele de sub tot cerul. Cei care vor 
auzi de numele tău vor tremura şi îşi vor pierde cumpălul 
in fața la” 

Și dacă în citatul de mai sus este vorba numai de 
sprijinulpe care divinitatea îl acordă evreilor în conflictele 
lor cu alte popoare. versetul 16 din capitolul VIL al 
DeuteronomuldiTconţine o adevărată incitaţie la agresiune 
“Să prăpădeşti toate neamurile pe care Domnul [i le dă 
în mâna ta. ochii ăi să nu se milostnvească de ele şi să hu 


c imsteşii cumva dumnezeii lor, căci deeasta-i cursăpentru 


fine”. Un îndemn la o atitudine necruțătoare. al cărei 
succes este asigutat de sprijinul divin (în cuprinsul 
versetului 24 din aceeași sursă biblică) prin cuvintele: 
“FI va da pe regii lor în mâinile tale şi tu vei nimici 
numele lor de sub cer; nimeni nu va fi în stare să se 
impolrivească [ie, căci tu Îi vei pierde”. 

lar incununarea legământului dintre Dumnezeu 
și poporul evreu se va concretiza în subjugarea tuturor 
neamurilor de câtre fiii lui Israel. O profeție exprimată 
limpede în versetele 10-12 ale capitolului LX din /sata. 
“Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi împărații 
lor în slujba ta vor fi, căci Întru urgla Mea te-um lovii, 
dar întru indurarea Mea m-am milostivit de tine. Porţile 
tale mereu vor stu În lături, zi şi noapte vor rămâne 





deschise, cu vamenit să cure la tine bucăţile noroadelor. 
3 Împărații lor vor fi puși în frunte. lar poporul şi 
impărățiu care mu vor sluji ție vor preri: aturi pupoure vor 
fi nimicile”. 


Lei 


În trecut, Biserica Catolică a condamnat, cu 
argumente teologice, mesianismul iudaic şi interpretarea 
în acest sens a profeţiilor Vechiului Testament. În lucrarea 
“Interpretarea autorizată a Bibliei”. apărută la Madrid. 
în 1852, teologii catolici au demontat metodic pretenţia 
de “Popor ales” a evreilor, reamintind celor care au uitat 
acest adevăr, că Împărăţia lui Dumnezeu “pu este din 
lumea aceast”, 

Intre timp. însă. poziţia oficială a Bisericii 
Catolice în problema relaţiilor dintre mozaism şi creştinism 
a suferit modificări substanţiale. In timp ce moza'smul a 
rămas ferm pe linia respingerii şi condamnării 
creştinismului. la Conciliul Vatican [| (1961-65) Biserica 
Catolică a renunţat la atitudinea pe care a avut-o veacuri 
de-a rândul faţă de iudaism. Aşa se face că poporul evreu, 
considerat până la acest Conciliu vinovat de uciderea 
Fiului lui Dumnezeu. a fost absolvit de orice 
responsabilitate pentru această faptă. Dar nu numai atât 
In Aprilie 1984, Papa loan Paul Il declara in Sinagoga de 
la Roma că “evreii sunt fraţii noştri iubiţi şi, într-o bună 
măsură, fraţii noştri mai mari”. O intoarcere cu 180 de 
grade de la doctrina clasică a catolicismului! Aşadar. 
evreii nu mai erau duşmanii lui lisus. ci fraţi. Fraţii cui? 
Poate ai celor care conduc instituţiile bancare ale 
Vaticanului. 

Hotărârile adoptate de Conciliul Vatican II 

dovedesc că şi pe plan religios. nu numai economic şi 
politic, omenirea trăieşte momentul iudaic. În preziua 
Conciliului, un grup de teologi catolici, adepți ai spiritului 
tradițional al Bisericii, auredactat un document voluminos. 
inutulat “Conspiraţie împotriva Bisericii”, semnat, din 
motive de securitate, cu numele fictiv Maurice Pinay. În 
paginile acestui document sunt semnalate primejdiile 
care pândesc creştinismul în urma înfiltrării în rândurile 
clerului a numeroşi agenţi provocatori. însărcinaţi cu 
subminarea Bisericii din interior. Documentul a fost 
distribuit tuturor -prelaților participanţi la Conciliu, dar 
fără rezultat. Analizând această situaţie. scriitoarea Mary 
Ball Martinez, care timp de 15 ani-a fost-reporteră la 
Vatican a publicaţiei catolice “The Wanderer”, ajunge, 
in cartea ei intitulată “Subminarea Bisericii Catolice”, 
la concluzia că o nouă Biserică Catolică a fost creată în 
mod conspirativ, care este total diferită de Biserica 
Catolică a lui lisus Hristos, care i-a dat cheile lui 
Simon Petru. Și ca un corolar al noii orientări a 
Vaticanului. Comisia Pontificală pentru Relaţiile cu 
“ludaismul proclama, la 24 lunie 1984, că “evreii şi 
creştinii trebuie săvadă responsabilitatea lor în pregătirea 
venirii lui Mesia”. Cum adică. lisus Hristos nu este 
Mesia? 


XX 


Incapacitatea funciară a evreilor de a se ridica la 
înțelegerea semnificaţiilor spirituale ale Sfintei Scripturi 
este sugestiv subliniată de sociologul german Werner 
Sombart în lucrarea "Evreii şi viaţa economică”. 

“Caracteristica esențială a religiei iudaice - 
afirmă sociologul german - constă în faptul că această. 
religie nu are nimic de îi face cu lumea de dincolo “eu este 
orientată, în exclusivitate, spre lumea de aici Omul 
Irăteşte binele 'şi răul numai în această lume: ducă 
Dumnezeu, Vrea să răsplătească suu să pedepsească pe 
Cineva, hu o poate face decăl in timpul vietii acesteia. Ca 
urmare, aici pe pământ cei drepți Se vor bucura de 
prosperitate, iar păcăloşii vor pătimi” 

Dar ceea ce deosebeşte esenţial creştinismul de 
iudaism este atitudinea celor două religii faţă de acumularea 
de bunuri materiale și, mai ales. faţă de căile princare au 
fost acumulate, În această problemă, creștinismul are 
datoria să urmeze îndemnul Mântuitorului, rostit în 
“Predica de pe munte”: “Nu vă adunaţi comori pe pămâni, 
unde molia, şi rugina le strică şi unde furii le vupă şi le 


cdti au ca Vata (051 UD eat e 


= 


Ci Ni EA d și 
d “i N” a i ? +! 7 3 
=: pr e, Lă a, i 4 .; 4 
: k dd Ec e A ă > 
îi . r a pd pe * 

- - b a p De 4 „a He 5 


4 


| 





fură, ci adunaţi-ră comori în cer. unde nici molia nici 
rugina nu le strică, unde furi nu le sapă şi nu le fură.” 
Spre deosebire de această concepţie despre valoarea 
bunurilor pămâneşu, Evreii consideră bogăţia o 
binecuvântare divină, iăr căile prin care se obține. dacă 
ea nu a fost dobândită în dauna unui coreligionar, nu 
contează. lată cum prezintă, sugestiv. Werner Sombart 
aceste deosebiri de concepţie: 

“Pe putul de moarte. creştinul evlăvios, vinovul 
de cămătărie. este chinuil de căâință. căci hogătiile 
câştigate neginstii îi mistuie sufletul. Evreul cucernic, 
dimpotrivă, când i se apropie sfârşitul. îşi îndreaptă. cu 
satisfacție, privirea spre sipetele în care a ingrămădit 
țechinii adunaţi de la musulmanii şi de la creştinii 
săraci. O privelişte care îi încântă sufletul, căci el vede 
in fiecare fişic cu hani pe care i-u adunat în lăzi un dar 
de la Dumnezeul său. k 

Comparând cele două concepţii despre sensul 
bogăției, înțelegem de ce evreii au-ajuns să stăpânească 
aurul lumii. cu. privilegiile politice care decurg din 
acestă sțăpânire. lar dacă printre deţinătorii de mari 
bogății se găsesc şi mulți neevrei. faptul nu trebuie să 
surprindă  Conştient sau inconștient. ei 'panicipă la 
procesul de des-creştinare al lumii creştine. acționând 
pentru realizarea obiectivului politic menit să le asisure 
evreilor supremaţia în lume: Noua Ordine Mondială. 


Le: 


În volumul intitulat “Ascensiunea şi declinul 
culturilor”, din ciclul “Cursul istoriei mondiale”, 
istoricul englez Arnold J. Toynbee face următoarele 
observaţii cu privire la procesul psihologic care i-a 
condus pe evrei la conştiinţa de “Popor ales”: 

“Înrăstimpul dimre perioada copilăriei culturii 
din Orientul Apropiat şi perioada profeților. când 
această cultură a atins punctul ei culminant, populația 
celur două regate iudaice, Israel şi luda, şi-a afirmat 
superioritatea față de celelalte popoare aramaice din 
regiune prin formularea unei concepții religioase 
monoleiste C'onştienţi devaloarea comorii lor spirituale 
şi mândri pe drepi cânt de ea, evreii s-au lăsa! 
antrenați spre a idolatrizare a acestui remarcabil. dar 
efemer studiu al evoluţiei lor spirituale. Ei au dovedit că 
sunt dotați cu a capucitate de ințelegere a realității 
spirituale fără precedent. dar după ce au intrezări! un 
adevăr absolut şi etern, uu căzu în cupcanu unei 
jumătăţi de adevăr, relativ şi valabil numai pentru 
perioada respectivă, comingerea că des coperir 
de Israel a adevăratului Dumnezeu ar 
revelația că Israel este păporul ales de Diwvinitute. 
Această jumătate de adevăr i-a impins spre eroarea 
Jatală de a considera că superioritatea spirituală pe 
care au dobândit-o într-un anumit moment. prin eforturi 
şi Sirădanie, constituie parafarea unei legături 
privilegiate cu Dumnezeu. Î, igrapânid în pământ ralantul 
pe care, în impretrirea lor, nu l-au făcut să rodească, au 
FEXPINS O comoară mult mai de pre), pe care Divinitalea 
le-a oferit-o prin venirea lui lisus din Nazarer” 

€ > 
Pentru a se implini însă proorocirile Sc ipturii, 
in sensul legământului pe care Dumnezeu l-ar fi făcut cu 
poporul cvreu, cra imperios necesar un îndrumar de 
Viaţă care să-l călăuzească într-o lume plină de adversități 
care, nu de puține ori. i-a pus în primejdie însăşi existenţa. 
La înfăptuirea acestui îndrumar vor participa învăţaţi 
evrei de pretutindeni. O operă laborioasă. care a durat 
opt secole, rodul ei fiind Talmudul 


x 


(va urma) 
Gabriel CONSTANTINESCU 


ea făcută 
cuprinde şi 








rr” 
- « 


T 


2... 1, 


TR, PPP Po 
' 


d 
y 





Îniulie 1995, ziarul ““Ziua” publica 
într-o pagină a patra, un titlu ce părea 
destinat să stârnească indignare: 


PUNCTE CARDINALE 


PARCHETUL GENERAL 
CONSIDERĂ JUSTĂ CONDAM- 
NAREA LA MOARTE A UNUI 
LUPTĂTOR ANTI-COMUNIST. 


Acel luptător se numea TRAIAN 
MURARIU; fusese condamnat la moarte 
şi executat în 1952, pentru că-i adăpostise 
pe NICOLAE MAZILU şi pe ION 
MOGOŞ, doi tineri membri ai rezistenței 
din Făgăraş, denunțaţi de un “parrior” 
local şi ucişi în timpul tentativei de 
arestare. Descendenţilor lui TRAIAN 
MURARIU li se refuza anularea sentinței, 
reabilitarea şi restituirea averii confiscate 
prin acea sentinţă, după o temporizare de 


peste doi ani. Acest răspuns, care s-ar fi 


cuvenit să ridice în picioare toată 
românimea; suna astfel: “/n urma 


examinării cauzei, s-a constatal că: 


hotărârile instanţelor sunt temeinice şi 
legale”. 
Deci, în 1995 se consideră 
justificată şi legală nu numai uciderea 
celor doi tineri “teroriști” care încercau 
să fugă din țară, după ce luptaserătimp de 
trei ani în Făgăraş împotriva Securității, 
cişi condamnarea la moarte şi executarea 
unui român care-i hrănise şi adăpostise, 
precum şi confiscarea averii întregii 
familii, tortura, detenţia şi teroarea, la 
care supraviețuitorii au fost apoi supuşi 
neîncetat, până în 1989! Nici o singură 
instituție - preşedinţie, parlament, armată, 
biserică, guvern, partide etc. - nu 
reacționează, Presa se mulţumeşte să 
semnaleze decizia, destul de discret 
pentru ca o mare majoritate a populaţiei 
să ignore această enormitate “morală 
grotescă (departe, de altfel, de a fi 
singulară). Individual, aproape toți afirmă 
“Că”sunt-indienaţi - deputați, senatori, 
consilieri municipali, preşedinţi de 
partide, studenţi. intelectuali. muncitori. 
cic. (Semnatarul acestor rânduri şi-a luat 
libertatea de a face un sondaj de opinie). 


Românii tac şi asistă inerţi la uciderea din 
nou acelor puţini care atunci le-au exprimat 
demnitatea şi bărbăţia, plătind cu viaţa 
pentru curajul lor. 

TRAIAN MURARIU a fost 
condamnat şi executat pentru “uneltire 
contra ordinei sociale”. Ordinea socială 
împotriva căreia au uneltit cei asasinați în 
acea vreme fusese impusă de gorila de la 
răsărit şi era înfăptuită, într-o ţară învinsă 
ŞI înspăimântată, de către Partidul 
Comunist, pe atunci doar o minoritate 
dirijată de la Moscova, îşi propunea explicit 
sfărâmarea structurilor socio-politice, a 
identității şi a spiritualităţii acestei naţii, 
distrugerea fizică sau cel puţin morală a 
celor care personificau valorile ei. 
Metodele, atât de copios experimentate 
deja în URSS, erau teroarea împinsă până 
la incredibilă bestialitate şi, în paralel, cea 
mai deşănțată demagogie. Se realiza chiar 
în acea perioadă cea mai brutală 
decerebrare a acestui neam (pentru a 
câta oară în nenorocita noastră istorie?). 
Atunci mureau în detenţie luliu Maniu. 
lon Mihalache, Gheorghe Brătianu, 
George Manu, Mircea Vulcănescu, 
episcopi, generali, oameni de ştiinţă, 
gânditori şi poeţi, preoți şi profesori. 
Atunci se constituia şi consolida acel 
uriaş aparat de represiune şi opresiune 
care urma să includă din ce în ce mai 
complet armata, Justiţia, administraţia, 
devenite simple unelte ale partidului unic. 
Atunci se năştea frica animalică, 
paralizantă, faţă de noul Dumnezeu unic - 
partidul (cunosc personal zeci de cazuri de 
copii, pe atunci, care au plâns cu toată 
sinceritatea la moartea lui Stalin, deşi 


aparțineau unor familii care suferiseră sau 
sufereau din plin de pe urma aplicării 
“luptei de clasă”', părinții erau prea 
înspăimântați pentru a le spune propriilor 
copii adevărul). Atunci devenea virtute 
națională delațiunea, se năştea neamul 
aplaudacilor, mămăliga care nu explodează 
în nici un chip, tristă metaforă pentru 
starea moralității noastre ca neam. N-a 
existat nici o componentă a spiritualității 
noastre care să fi fost cruțată, nici o valoare 
care să nu fi fost compromisă sau alterată 
Roller ne scria istoria, antiselecţia era în 
floare, descendența din intelectuali, fie ei 
şi de stânga, sau din fruntaşi în orice 
domeniu, era suspectă. Pe scurt, se 
distrugeau sistematic şi nemilos valori şi 
criterii de evaluare pe care puterea de azi 
pretinde a le cultiva: proprietatea, 
patriotismul, credința în Dumnezeu, 
respectul pentru istoria naţională şi eroii 
ei, etc. 

Cine erau, deci, teroriștii în acele 
vremuri crâncene? Mâna de bărbaţi şi de 
adolescenţi care s-au ridicat cu arma în 
mână, într-o înfruntare inegală, pentru a 
apăra valorile tradiționale ale românilor, 
sau banda de agenți sovietici ce puseseră 
mâna pe aparatul de stat, pentru a impune 
un sinistru experiment social eşuat pe 
aproape toate meridianele globului, dar nu 
înainte de a fi ucis zeci de milioane de 
oameni de la Murmansk până în 
Cambodgia? Care este temeinicia 
motivaţiei în sentința rostită şi executată 
împotriva lui TRAIAN MURARIU? Care 
este legalitatea asasinării, cu sau fără 
Judecată, a miilor de români, de-a lungul şi 
de-a latul țării? 


Martie '96 NR. 3/63 PAG. 13 


Acest sângeros experiment pare să 
fie, în moddiscret, dar sistematic, absolvit 
de responsabilitățile copleşitoare ce-i 
revin, nu numai la noi; în numele unui 
pretins respect inflexibil pentru legalitate, 
ignorând cu -dezinvoltură moralitatea, 
Milke însuşi, şefal STASI timpde decenii, 
a putut fi condamnat doar pentru 
asasinarea cândva. în tinerețe, a doi 
poliţişti, nu şi pentru terorizarea 
majorităţii poporului german din est, în 
numele ideologiei impuse de ruşi, 
Honecker a fost pus în libertate, spre 
deosebire de Hess. La noi, Nicolski a 
murit nesupărat în bogata sa reşedinţă. 
Borşa trăieşte nederanjat la €luj. Coller 
în SUA, etc. Culpabilizarea, câtă a fost, 
se atenuează progresiv; nici vorbă de 
gesturi de sanatio in radice, care să 
restabilească un echilibru moral, aşa cum 
s-a făcut (şi continuă să se facă) în cazul 
nazismului! 

Neobrăzarea verdictului dat de 
Parchetul General (în uitatul proces al 
unui umili TRAIAN MURARIU) 
sfidează demnitatea naţională a 
românilor, însăşi ideea de sacrificiu, de 
curaj şi de omenie. Implicit, verdictul 
premiază laşitatea, ipocrizia, delaţiunea, 
reprimarea bestială, crima. Criptoco- 
munismul de azi revalidează, direct sau 
indirect, abuzurile şi ororile 
comunismului de ien! - 

P.S. Acest articol, ce încearcă să 
exprime un protest amar, se cuvenea să 
apară, cu multe semnături, în iulie 1995; 
am aşteptat ca alții, mult mai 
reprezentativi (şi, prezumtiv, mai 
eficienţi socialmente), să protesteze. Cu 
excepția ““Memorialului Durerii”” şi a 
d-lui Octavian Paler, nu ştiu să o fi făcut 
nimeni. Am aşteptat ca reacţia faţă de 
această monstruozitate să domine 
dezbaterile la Corigresul AFDPR şi să 

fie prezentă în cele de la Congresul 
PNŢCD. Nu s-a întâmplat aşa; deci mă 
văd obligat să semnez eu aceste rânduri 

Prof. Fred NĂDĂBAN 


La prima vedere, între destinul istoric al românilor și 
cel al cecenilor nu pare să fie.nici o asemănare. Cecenii sunt o 
seminție caucaziană islamică, în timp ce românii sunt creştini de 
la nașterea lor ca etnie 

Până prin veacurile XIV-XVI. cele două popoare au 
avut destine oarecum diferite, chiar dacă amândouă au cunoscut 
consecinţele trecerii peste ele a tăvălugului neamurilor barbare 
asiatice dintre care tătaro-moneolii au fost poate cei mai fioroși, . 
atât pentru ceceni. cât şi pentru români. Expansiunea otomană, la 
vremea maxime ei întinderi. nu a ocolit nici spaţiul caucazian 
locuit de ceceni şi nici ținuturile româneşti. pie. 

Dacă în regiunea pontică, caucaziană şi caspică. multe 
veacuri s-au întretăiat sferele de influență turceşti, persane și 
rusești în spaţiul românesc, din veacul al XVIII - lea, Imperiul 
Rusiei își face tot mai simțită prezența. în infruntare cu Imperiul 
Turciei, căruia-i smulge la 1812. Basarabia românească. Aceeași 
soartă o avea și Cecenia care, un an mai tărziu. la 1813. prin 
tratatul de la Gulistan. ajunge sub stăpânire rusească. (Detalii în 
articolul “Cecenia - un memento”, în “P.C.”. nr. 1/49, 1995, p. 
i Până la Unirea Basarabiei cu Regatul României ( 19 | 8), 
ofensiva antiromânească s-a purtat cu mijloacele (relativ pașnice) 
ale deznaţionalizării prin administraţie, justiţie. şcoală etc. dar şi 
prin biserică. Etnocidul antiromânesc, prin deportări şi masacrări 
infricoșătoare, a început imediat după a doua răpire a Basarabiei, 
in iunie 1940: crime şi fărădelegi reluate în 1944, după reocuparea 
de câtre Armata Roșie a ținuturilor româneşti din Răsărit şi Nord- 
Est. 1. 

Aceeaşi soartă au avut-o și cecenii în timpul celui de- 
al doilea război mondial. Din ordinul lui Stalin. incepând cu 22 
februarie 1944, peste 600.000 de ceceni au fost deportați în 
Kazahstan și Siberia, peste 200.000 dintre aceștia pierind pe 
drum, Abia în vremea lui Hrușciov. după demascarea 
propagandistică a crimelor lui Stalin. cecenii primesc permisiunea 
de a se reintoarce la vetrele lor ia | 

Pe lângă o extraordinară și admirabilă capacitate de 
regenerare. dovedită de mai multe ori în decursul nefericitei şi 
sângeroasei lor istorii. cecenii probează şi acum 0 coeziune 
națională ieșită din comun. Cecenii au dovedit nu numai 
capacitatea de a trece peste interdicțiile regimului marionetă de 
la Groznii, care le-a interzis comemorarea deportărilor din februarie 
1944, dar au arâtat de atâtea ori că sunt capabili de sacrificii 
nelifitate și necondiționate în înfruntarea cu mașina de război 
rusească, căreia i-au creat serioase dificultăţi | 

Dacă în vremea țarilor și a regimului comunist cecenii 


IKAGEDII P 


şi-au plătit dreptul la supravieţuire cu deportarea şi exterminarea 
unei mari părți a lor, nici acum preţul nu-i neînsemnat. Regimul și 


armata lui Boris Elţin nu-i mai deportează pe ceceni în gheţurile. 


Siberiei, ci îi masacrează la ei acasă, sub ochii ingăduitori ai 
Occidentului, care n-a găsit nimic mai bun de făcut decât să 
primească Rusia în Consiliul Europei şi să-i ofere miliarde de 
dolari pentru “reforma și restructurarea economică” a acesteia! Se 
pare că singurul domeniu în care fondurile în valută oferite de 
Occident îşi găsesc utilizarea în Rusia este cel militar. Intervenţia 
din Cecenia. ca-i modernizarea flotei de submarine, reprezintă 
dovada concretă în acest sens. Nimeni - nici instituții. nici 
personalități politice occidentale - nu a condiționat în vreun fel 
imprumuturile către Rusia, nici primirea ei în structurile Europei 
apusene, de încetarea genocidului din Cecenia. Prezenţa recentă la 
Moscova a lui Helmut Kohl şi miliardele de dolari oferite 
necondiționat Rusiei nu pot să fie decât o încurajare monstruoasă 
pentru “NIET -ul cu care această țară conlinuă să întâmpine ideea 
de extindere spre Est a N.A.T O. În aceste circumstanțe, apelul lui 
Djohar Dudaev adresat Apusului (de a trata Rusia ca pe un agresor 
ce încalcă cu brutalitate sălbatică dreptul elementar al cecenilor la 
existență liberă) a rămas fără nici un efect practic. 

După 16 luni de laintervenţia armată, eșecul militar şi 
diplomatic al Rusiei în Cecenia este mai mult decât evident. cu 
toate încercările puterii de la Moscova de a folosi metodainvrăjbirii 
prin lansarea ideii de “rezolvare a conflictului pe cale pașnică. prin 
negocieri intercecene”, Tot un eșec rămâne și tentativa de atragere 
in conflict a Ingușeţiei vecine, ca și incercarea generalului Pavel 
Gracey de a-l contacta personal pe Djohar Dudaev. Luptătorilor 
ceceni le-au fost suficiente câteva ore pentru a cuceri poziţii rusești 
in centrul capitalei Groznii, la mai puţin de 300 de metri de sediul 
autorităților-marionetă promoscovite. Maimult decât atât, luptătorii 
generalului Dudaev au reușit să perturbe emisiunile postului 
central de televiziune rusesc. spre a se adresa telespectatorilor ruși, 


La moartea comandantului indrăznețelor acţiuni de comando. 


Salman Raduev, spre onoarea lor, doar auțorităţile de la Tallin au 
transmis liderului cecen condoleanţe. 

În “Republica Moldova”, de mai multă vreme, se joacă, 
din nefericire, o mascaradă în multe acte și tablouri, concomitent 
cu staționarea În Trasnistria a peste 6000 de militari ruși, care la 
rândul lor interpretează comedia “menţinerii păcii”, Este aceeaşi 


55 


armată din depozitele bine gamisite ale căreia, în 1992. s-au 
distribuit cu dămicie arme la momentul secesiunii Trasnistriei. În 
această mascaradăa “independenței RM. Nistrene” ŞI a tratativelor 
acesteia cu “Republica Moldova”. “preşedintele” Igor Smimov 
interpretează rolul şefului de stat ce negociază cu preşedintele 
Mircea Snegur și cu autoritățile de la C hişinău “ideea frontierelor 
ŞI a apărării comune ale R. M. Nistrene şi ale R. Moldova”. În 
folosul cui. nu-i deloc difici! de aflat 

Paralela de destin actual între ceceni ŞI români nu e de 
neluat în seamă, chiar dacă. în Transnistria. ceea ce a mai rămas 
din Armata a |4-a este deocamdată o așa-zisă “forță de pace”. pe 
când forțele rusești din Cecenia. ale generalului Tihomirov. sunt 
o cumplită forţă aducătoare de moarte. cu toată neputința ei de a- 
i înfrânge pe eroicii ceceni 

Dacă cecenilor nimeni nu le pune la indoială identitatea 
etnolingvistică şi nici pe cea spiritual-confesională. iar ei înşişi o 
[ac cu atât mai puţin, din nefericire, nu același lucru se poate spune 
despre români. Cei din Basarabia, mulți dintre ei, se declară Şi se 
vor în continuare “moldoveni”, vorbitori de limbă 
“moldovenească”. Nici cererile tineretului studios Şi ale 
intelectualilor, formulate cu prilejul mişcărilor greviste și al 
mitingurilor din' toamna trecută, şi nici manevra iniţiativei 
demagogice a preşedintelui Mircea Snegur în privința unei 
eventuale amendări constituționale. nu au reuşit să modifice mai 
nimic din moştenirea epocii bolşevice în materie de identitate 
naţională, după cum neclintite au rămas şi rețelele corupției, 
extinse la toate structurile instituţionale Dealtfel, starea lucrurilor 
este la fel ca şi în dreapta Prutului, uhde corupția şi fărădelegile fac 
ravagii în văzul lumii, 

In sfârșit. la inceput de martie, un semnal vine de peste 
Ocean, de unde congresmenul Martin R. Hoke îl ceartă pe 
preşedintele Mircea Snegur pentru că “e nepăsător fâță de soarta 
lui Ilie Ilașcu”, motiv pentru care “Republica Moldova poate 
pierde un substanţial ajutor din partea S.U.A” Dar oare nu tocmai 
asta așteaptă unele persoane şi cercuri de la Chişinău, Moscova şi 
Bucureşti: ca autoritățile americane să-şi ntoarcă fața de la 
moldoveni și de la români în genere, obligându-i astfel să reintre 
în sfera “colosului” de la Răsărit?! Nu de “Supărarea Occidentului” 
avem noi nevoie, ci de onestitatea lui, mereu amânată. 

Prof NICOLAE POP 











PAG. 14 NR. 3/63 Martie '96 





Americanul Eugen Rose 

(1934-1982). convertit la 

ortodoxie în anii ă600 şi 

călugărit la Mânăstirea Sf. 
Paisie din nordul Californiei. sub 
numele monahicesc de Serafim. a 
apucat să lase. în scurta sa viaţă. trei 
cărţi teologice de o mare utilitate în 
haosul spiritual al lumii de azi: 
Orrhodoxv and Ie Religion of the 
Future (1972: ed. detinitivă: 1979). 
The Soul after Deuth (1980) şi God's 
Revelution 10 the Humun Heart (volum 
postum — 1987). Lucrarea de mari 
proporții pe care o năzuise — /mpărăţiu 
omului şi Împărăția lui Dumnezeu = 
n-a ajuns să fie definitivată. Ceea ce 
uimeşte este, pe de o parte.-puritatea 
ortodoxiei sale (ce pare a fi asimilat 
toate sursele importante ale Tradiţiei 
patristice răsăritene). iar. pe de altă 
parte, remarcabila sa capacitate de a 
valorifica apologetic cultura teologică 
şi harul de care. s-a învrednicit, pe 
terenul unei actualități extrem de 
problematice. Astfel, în doar două 
decenii de viaţă ortodoxă. el şi-a înscris 
numele printre marii apolopeţi 


contemporani ai dreptei credinţe. 
luptând pe pământ american — adică în 
chiar inima “Babilonului” actual — 
împotriva tuturor  smintelilor 
parareligioase ale acestui sfârşit de veac 
şi de mileniu. 

Opera ieromonahului 
SERAFIM ROSE a avut. din păcate, 
o proastă întâlnire cu limba română. In 
1994 apărea. la Editura Episcopiei 
Romanului şi Huşilor, Sufletul după 
moarte (trad. de prof. Graţia Lungu; ed. 
îngrijită — vorba vine! — de protos, 
Teodosie Paraschiv) — pertinentă 
replică ortodoxă (luând. ca ghid 
doctrinar în materie. Predicile despre 
moarte ale Sfântului Ignatie 
Breanceaninov. din a doua jumătate a 
secolului al XIX-lea) la Life «fler Life. 
perfidul besr-se/ler al lui Raymond A. 
Moody (apărut în 1975 şi urmat de o 
întreagăliteratură congeneră. absorbită 
cu aviditate de un public internaţional 
spiritualiceşte infirm şi carealcătuieşte 
până azi masa de manevră a pseudo- 
spiritualismului mew-age-ist). Valoarea 
cărții este întunecată. în versiunea 
românească, de .diletantismul şi 
agramatismul editorilor, aflându-ne, 
probabil. în faţa celei mai proaste 
traduceri editate în România ultimilor 
ani. Și e simplomatic că această 
îngrijorățoare “performanţă”. vine 
dinspre mediile noastre bisericeşţi 
(care, când nu sunt de-a dreptul dez- 
duhovnicite, suferă, cu rare excepţii. 
de un înspăimântător analfabetism)... 

Superioară, sub toate 
aspectele, este ediția românească a cărții 
Ortodoxia şi religia viitorului (rad. de 
Mihaela Grosu, Chişinău, 1995), în care 
Seratim Rose avertizează, de pe poziţii 
ferm ortodoxe, asupra falsului 
ectimenism, precum și asupra 
proliferării grupărilor parareligioase de 
sorginte ocultistă şi orientalizantă, 


corcite adesea cu elemente de science- 
fiction. dar şi de recuzită francmasonică. 
“Acestă carte se doreşte a [i un semnal 
de alarmă şi un îndemn la trăire în dreapta 
credință a lui IHristos. conştientă şi 
conştientizală. mai ales în lumea 
posedată de duhuri necurate în care 
trăim. Cattea de [aţă nu este o tratare 
exhaustivă a noii religii. care nici nu a 
atins. de altfel. faza sa finală 
de dezvoltare îin deceniile 
scurse de la apariţia cărții 
lui Serafim Rose. răul s-a 
adâncit şi a căpătat noi 
articulaţii doctrinare: a se 
vedea. pentru 0 imagine 
mai completă. cartea destul 
de recentă a lui Bruno Wiirtz. New Age. 
Parudigma holistă sau revrățireu 
Vărsătorului (Editura de Vest: 
Timişoara. 1992: ed. a doua: 1994), 
scrisă însă de pe cu totul alte poziţii — 
n.n.ş. Ea este doar 0 explorare 
preliminară a acelor tendinţe: spirituale 
care pregătesc drumul adevăratei religii 
anticreştine...” (p. 19). lată şi 
mărturisirea de credință a editorilor 
basarabeni (pp.7-8): “Războiul 
nedeclarat al acestor grupări religioase. 
creştine şi necreştine, al satanismului şi 
al forțelor oculte de tot felul. are un 
singur scop: nimicirea Ortodoxiei. a 
adevăratei trăiri duhovniceşti întru 
Hristos. folosind împotriva acesteia toate 
armele intunericului şi pregătind astfel 
venirea lui Antihrist. Această carte se 
adresează în special intelectualilor şi 
tinerilor (studenţi sau adolescenţi). care 
sunt cei mai afectaţi de practicile 
demonice, zise «paranormale». fie din 
curiozitate. fie din mândrie. fie din lipsă 
de educaţie religioasă. după atâţia ani 
de ateism şi dezamăgire. Lor le 
recomandăm în primul rând această carte 
(...), căci se ştie că nu puţini tineri (şi 
chiar intelectuali) practică yoga. 
spiritism. ocultism. satanism etc. 
renunțând la Biserică. la rugăciune. la 
Sfânta Liturghie. la tradiţia patristică 
ortodoxă şi la bucuria învierii în lisus 
Hristos. Toţi aceşti fii ai Bisericii 
Ortodoxe şi ai Neamului trebuie salvaţi. 
trebuie readuşi în sânul Ortodoxiei. în 
brațele lui Fristos (...), Care a spus 
Sfinților Apostoli şi, prin ei. houă, 
tuturor: «Indrăzniţi, Eu am biruit 
lumea!» (/oan 16, 33)”. 


SRR Lire xi 





O nouă cartea lui PAUL 

EVDOKIMOV (1901- 

1970) a văzul lumina 

tiparului în traducere 
românească: Cunoaşterea lui Dumnezeu 
in Tradiţia răsăriteană. Învăţătură 
patristică, liturgică şi iconogrufică, 
traducere, prefață şi note de “Pr, Lect 
univ, Dr. Vasile RAducă“ (aflat la a treia 
traducere din, opera teologului rus), 
Asociaţia “Christiana”, Bucureşti, 1995, 
Materia cârţii este structurată în zece 
capitole; autorul tratează, într-o manieră 
mai sumară, ceea ce se poate repâsi pe 
larg în Ortodoxia sa (lucrare 
fundamentală, apărută în 1959, încă 


Ş 


PUNCTE CARDINALE 





needitată la noi) sau în Arta icoanei. O 
teologie a frumuseţii (1970; ed. rom 
1992), poate cele mai importante dintre 
scrierile sale. dar şi în Prezenţa Duhului 
Sfânt in Tradiţia ortodoxă (1969; ed. 
rom. 1995). Cităm din prefața 
traducătorului: ”Lucrarea pe care o 
punem astăzi la dispoziţia cititorului 
român a constituit cândva (1966) un 
curs susținut la Facultatea de Teologie 
din Lyon. Acolo, Paul Evdokimov a dat 
o dovadă vie despre modul în care 
concepe Ortodoxia cunoaşterea lui 
Dumnezeu |teoenosia]. Stilul oral este 
evident. la fel şi lipsa rigorii ştiinţifice 
[a nu se înțelege cumva. din lormularea 
cam riscată a pretaţatorului, că 
Evdokimov spune lucruri fără acoperire: 
este vorba doar de absenţa trimiterilor 
bibliografice. care în alte cărți ale 
autorului — precum cele pe care am ținut 
să le menţionăm mai înainte-— sunt foarte 
“riguroase'"]. Dar vigoarea doctrinară 
este tot atât de evidentă. In integritatea 
ei, cartea este mai puţin un tratat. şi mai 
mult o mărturisire” (pp. 8-9). Merită 
remarcată şi splendida prezentare 
oralică a ediţiei româneşti (prima 
copertă reproduce o Sci mbare la faţă”. 
dintr-un manuscris grecesc de secol 
XIV). 


În 1983 apărea la Editions 
du Certdin Paris. încolecția 
“Temoins spirituels 
d'aujourd'hui”. volumul 
intitulat “Ose comprendre que Je 
t'aime conţinând convorbirile din vara 
anului 1981 între părintele DUMITRU 
STANILOAE şi un discret interlocutor 
ortodox francez. părintele MARC-— 
ANTOINE COSTA DE 
BEAUREGARD. care mărturisea: 
“Cuvintele părintelui Stăniloae 


constituie texte inedite. riguros verificate 
de el la lectura manuscrisului. «Cred că 
textul redă fidel ceea ce am spus». mi-a 
scris părintele Dumitru” (ed. fr.. p. 7). 
Titlul ediţiei franceze se trage dintr-o 
faimoasă confesiune (cu tentă 
augustiniană) a teologului român: 
"L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii 
din satul meu. apoi în cărți, în idei şi 
simboluri, Dar acest lucru nu mi-a dat 
nici pacea, nici iubirea. Intr-o zi am 
descoperit. în scrierile Sfinţilor Părinţi 
ai Bisericii. căecuputințăsă-L întâlneşti 
pe Dumnezeu. în mod real. prin 
rugăciune. li aici L-am auzit 
spunându-mi: «Indrăzneşte să înţelegi 
că Eu, Dumnezeu, te iubesc!” 
Această cante a văzut — mai 
târziu decât s-ar fi cuvenit — lumina 


tiparului şi în limba română (în frumoasa: 


traducere a d-nei Maria-Cornelia Oros). 
sub titlul inspirat Mică dogmatică 
vorbită, Dialoguri la Cernieert Editura 
“Deisis”, col. “Dogmatica”. seria 
"Mărturii ale, Ortodoxiei româneşti”. 
Sibiu, 1995). Într-adevăr. după un 
capitol iniţial cu caracter autobiografic 
(“O viaţă pentru teologie”), cartea se 






dezvoltărilor duha- 
vniceşti originale ale 
părintelui D. Stâniloae 
în marginea motivelor 
funda-mentale ale 
teologiei ortodoxe 
Clasice; tie: se 
articulează astfel într-o inedită «mică 
dogmatică vorbită». un fel de D 
Stăniloae par lui-meme. excelentă 
sinteză a hermeneuticii sale teologice 
dominate de temele persoanei. 
comuniunii. responsabilităţi și 
alterităţii”” (ed. rom.. p. 0). Așa cum 
ne-a obişnuit deja. editura sibiană dă şi 
acestei cârţi o prezentare pralică pe 
măsură (datorată. de astă-dată. d-lui 
Cornel loma), 





La Editura Bizantină din 

Bucureşti (a părintelui 

prof. Constantin Coman) 

au apărut. la sfârşitul lui 
1995 şi la inceputul lui 1996. două 
volume — Orrodoxie şi Occident Şi 
Abecedur ul credinței = purtând 
semnătura eruditului gânditor ontodox 
urec (n. 1935) CHRISTOS 
YANNARAS (ce evită să-şi spună 
sieşi “teolog”: deşi a făcut şi studii de 
teologie. luându-și doctoratul în 
domeniu şi îmbogăţind cultura 
ortodoxă cu multe lucrăni de referinţă. 
nu a intrat în corpul ecleziastic. 
preferând o carieră în învățământul 
laic). ilustru profesor de filosofie al 
Facultăţii de Studii Politice din Athena. 
Cartea dintâi nu trebuie confundată 
cumva cu Ortodoxie şi Occident în 
Grecia modernă (Athena. 1992). 
volum de peste 500 de pagini al 
aceluiaşi autor. “Editorul” român (de 
fapt. părintele Coman) ne spune. intr- 
o scurtă prefaţă. că (volumul) de fată 


reuneşte şase conferințe tinute de 
teologul şi filozotul grec Christos 
Yannaras la Bucureşti. în luna mai a 
anului 1995”. Avem de-a face. aşadar. 
cuun volum conjunctural. de concepţie 
editorială. Marile cărţi ale autorului 
grec abia de acum înainte urmează să 
ajungă la îndemâna cititorului român: 
prefața citată se încheie, de altfel. cu o 
promisiune (discretă) în această 
privinţă: "Conferinţele de la Bucureşti 
constituie o sinteză a poziţiilor 
teologului şi filosofului grec, un prim 
enunț al problemelor puse de acesta 
teologiei ortodoxe şi gândirii româneşti 
în general. un binevenit — credem = 
preambul la apariția în limba română a 
principalelor sale cărți. care sperăm că 
nu vor întârzia”, 

Dintre cele şase texte ce 
alcătuiesc volumul Ortodoxie. şi 
Occident (îngrijit de lulian Nistea). 
numai două sunt conferinţe propriu- 
zise: "Ortodoxie şi Occident” (ce va fi 
inspiratşi titlul volumului) şi “Influenţa 
teologiei occidentale asupra 
Ortodoxiei "- prima ţinută la Facultatea 
de Drept (15 mai 1995) iar a doua la 


constituie într-un compendiu al operer” Facultatea de Teologie (16 mai 1995). 


teologice a celui ce ne-a dăruit cel mai 
important tratat de teologie dogmatică 
ortodoxă din ultima jumătate a secolului 
XX. "Aşa cum se poate lesne constata 
dintr-o simplă privire asupra 
cuprinsului, «asamblarea» dialogurilar 
in arhitectura volumului reflectă. 
probabil deliberat, dispoziţia şi structura 
temelor fundamentale ale doematicii 
ortodoxe (...), de data aceasta într-un 
limbaj simplu. eliberat de infrastructura 
amplă şi savantă a argumentaţiei pur 
țeologice și a erudiţiei patristice. 
Intr-un fel, dialogurile acestea reprezintă 
O concentrare în termeni simplii 
accesibili cititorului modern nespe- 
cializat, a reflecției personale şi a 


"Ortodoxia. cultura experienței 
eclesiale”, "Biserica între ideologie şi 
viață”, "Criza modernităţii şi realitatea 
persoanei” redau dialopuri realizate 
de oaspetele urec cu oameni de cultură, 
fețe bisericeşti sau studenţi din 
România (la Muzeul Ţăranului Român, 
la Biserica Stavropoleos şi la Facultatea 
de Filosofie), iar”Biserica şi filozofii” 
este un interviu realizat pentru 
Televiziunea Română (interviator fiind 
chiar părintele Coman). Cuvântul final 
pe care ține: “să ni-l lase” d-l Ch, 
Y annaras este acesta: “A fi ortodox 
înseamnă o mare nobleţe (...) 
Răzvan CODRESCU 

7” 




















i + da 


pu 


7 A 





PUNCTE CARDINALE 


Martie '96 NR. 3/63 PAG. 15 





Aristocrația adevărată a Europei este 
ortodoxia...” (p. 97). O aristocrație cam scăpătată. 
am îndrăzni să adăugăm. Dar poate cu atât mai 
sublimă... 

Excelentul Abecedar al credinţei 
Introducere în teologia ortodoxă (tradus până acum 
şi în italiană, franceză şi engleză) ne este oferit în 
versiunea românească a aceluiaşi neobosit pr. prof. 
dr. Constantin Coman. Sfidând “paradigma culturală 
a modernismului” (impusă, spre dezastrul moral- 
spiritual al creştinătăţii europene. de Occidentul 
post-medieval), cartea îşi mărturiseşte “numai o 
singură ambiție: să distinuă ceea ce este credinţa 
creştină de ceea ce nu este credință creştină”. 
Impărțită în zece secțiuni (“Cunoaşterea «pozitivă» 
şi - metafizica”. *Dumnezeu”. *Credinţa”. 
"Cunoaşterea apofatică”. “Dumnezeu cel în 
Treime”. ”Lumea”, "Omul”, “lisus Hristos”. 
"Bisenica”, "Orntodoxia'”) şi adresându-se “omului 
de mijloc”, cartea impresionează prin puterea de 
Sintetizare şi esenţializare a autorului. care are ŞI 
harul formulărilor memorabile. D-l Christos 
Yannaras reuşeşte să spună în 200 de pagini. pe 
înțelesul unui public destul de larg. fără să devină 
didactic sau banal. ceea ce mulţi dintre “teologii” 
care-şi spun astfel nu reuşesc să comunice nici în 
tomuri întregi! În încheierea Preteţei (rânduri trecute 
şi pe coperta finală). autorul face acest subtil artificiu 
de modestie: "Dacă vreun cititor sau mai mulţi vor 
reuşi să silabisească credinţa prin mijlocirea acestui 
abecedar, se va adeveri încă o dată paradoxul de la 
scăldătoarea Siloamului: cu puţină tină se vor 
deschide ochii oamenilor spre miracolul vieţii”. 


(| Fundaţiei “Anastasia”: NICOLAE C. 
o PAULESCU, /nstinctre 

sociale Patimi şi 
conflicte. Remedii morale (text 
îngrijit. introducere, repere bio- 
bibliografice. note şi comentarii de 
-Răzvan Codrescu), în colecţia *Elita 
interbelică” (prima reeditare după al 
doilea război mondial a unei cărţi 
din opera marelui savant creştin. de 
la a cărui moarte se vor implini in 
1996 - pe 17 iulie — 65 de ani), JEAN 
KOVALEVSKY (teolog ortodox rus, n. 1905 -m. 
1970), Taina originilor (este vorba de o exegeză — 
cu anumite curioase accente gnostice — a primelor 
trei capitole din cartea biblică a Facerii), în colecția 
“Dogmatica” (traducere şi cuvânt înainte de Dora 
Mezdrea) şi micul eseu de thanatologie creştină al 
elveţiencei ADRIENNE VON SPEYR. Misterul 
morţii (traducere: Alexandru Şahighian; prefaţă: 
Anca Sârbulescu). Aceeaşi editură ne mai anunţă, 
printre altele, iminenta aparițiea următoarelor titluri 
de excepție: Vladimir Volkott (autor din care 
“ Anastasia” a mai editat două eseul Despre Rege şi 
romanul S/ruţocămila),; Treimea răului (este vorba 
de o carte despre Lenin. Trotzky şi Stalin); Nae 
Ionescu, Curs demerafizică orientală (inedit): Vasile 
Băncilă. Iniţierea religiousă a copilului: Teodor 
Baconsky. Răsul parriurhilor - (versiunea 
românească a tezei de doctorata autorului. susținute 


la Paris. în 1994). 
D-| HENRI WALD, una dintre puţinele 
(CU figuri filosofice senionale de pe scena 
= culturală a României postbelice. 
semnează un volum intitulat /nțe/esuri 
iudaice (Editura “Hasefer”, col. “Judaica”, 
Bucureşti. 1995, 188 pp.). Cunoscut mai ales ca 
logician şi filosof al limbajului. d-l H. Wald ni se 
vădeşte aici nu doarca un filosofal spiritului iudaic. 
dar și ca un subtil filosof al culturii în general. Din 
păcate. lecturând proaspătul volum, eşti ispitit. la 
un moment dat. să-ți pui întrebarea (pe care altădață 
ne-am pus-o ȘI cu privire la câțiva autori români de 
dreapta): cum se poate ca unui curor bun să-i apară 
o carle proastă?! Nu este vorba de faptul că 
speculațiile autorului ar fi discutabile, neinteresante 
sau lipsite de originalitate. Marele handicap este 
unul editorial. răspunderea revenind mai ales 
persoanei ce a îngrijit ediția (Evelin Fonea) și 
redactorului cărții (Sandu Singer). Lăsăm la o parte 
prea numeroasele erori strecurate în text, ținând de 
culegere şi corectură (chiar și cele câteva consideraţii 
de pe ultima copertă — ale altminteri “legionarului” 
C. Noica — sunt redate defecțuos), Vorba este că, de 


(N Semnalăm şi trei noi apariţii sub egida 


PAULESCU 
Po coruri 


+ 





pe la jumătate încolo, ideile şi formulările încep să se 
repete: la început agasant . apoi obositor şi. în cele 
din urmă, de-a dreptul penibil. Nu sunt. adesea, nici 
măcar “variaţiuni pe temă”, ci reluări textuale ale 
unor fragmente şi chiar pagini întregi. Se creează 
impresia (nedreaptă) că autorul are idei puţine şi... 
fixe. li că, în orice caz, nu are materie pentru “a 
umple” cartea... In realitate. aceasta este încropită 
dintr-un şir de articole sau scurte eseuri despre iudaism 
pe care d-l H. Wald le-a publicat. de-a lungul mai 
multor ani. în revista Federaţiei Comunităţilor 
Evreieşti din România. după ce, cu vreo două decenii 
în urmă. i s-ar [i trezit cu adevărat. conform propriei 
mărturisiri. interesul pentru ”evreitate” (a se vedea 
scurtul “Cuvânt către cititor” din fruntea volumului) 
In scrisul periodic. un autor se repetă adesea. fie 





deliberat (la anumite intervale), fie fără să-şi dea 
seama. Un volum presupune însă alte exigenţe. 
Editorii de la “Hasefer”. fie din dorința unei rău 
înțelese exhaustivităţi, fie din aceea dea da volumului 
o anume întindere. au făcut. credem. un deserviciu 
autorului (ce probabil că nu s-a ocupat prea direct şi 
prea atent de pregătirea volumului), mai ales în ochii 
cititorilor neevrei (căci pentru evrei arputea fi invocat. 
cine ştie. vreun procedeu mnemotehnic de tradiție 
rabinică...) 

Altminteri. din punctul de vedere al autorului. 
cartea pare să tie o datorie împlinită “în amurg” faţă 
de neamul său. în răspărul tendinței anumitor 
intelectuali evrei de a încerca să-şi ignore "evreitatea”: 
”Fereala unor intelectuali evrei de a se apleca asupra 
iudaismului este tot o formă, deşi mai blajină. a «urii 
de sine»” (p. 7; a se vedea şi "Evreitatea între refuz 
şi asumare” — pp. 62-64). D-l H. Wald ține foarte 
mult la respectarea (nu la tolerarea!) “diferenţelor 
specifice” (se verifică faptul că evreii au multă grijă 
de propria lor “specificitate”, cu toate că sunt atât de 
ostili. în practică, “specificităţii” altora). Discursul 
urmăreşte atât schițarea unui “profil spiritual” 
evreiesc (imanentism, istoricism, antinaturism. 
individualism, pragmatism, criticism etc.). cât şi 
consolidarea ideii că “aşa cum s-a mai spus, cultura 
europeană se întemeiază pe un dialog. de două ori 
milenar. între un evreu şi uri grec” (formularea se 
repetă obsedant de-a lungul cărţii). 

Viziunea d-lui H. Wald asupra iudaismului 
ne apare duios idealizantă; dar idealizante sunt. în 
|ond. toate cărțile de acest gen, evreieşti sau nu. Cu 
toate acestea, cartea merită citită şi "meditată”. atât 
de evrei cât şi de neevrei. chiar dacă din raţiuni 
diterite. Evreii îşi pot contempla în ea posibila 
“imagine mai bună”. iar neevreii pot înțelege mai 
lesne că iudaismul reprezintă un termen de referință 
foarte complex (“mare şi-n bine şi-n rău”. cum s-a 
spus cu dreptate), 


D-l Gheorghe Piscoci este editorul 

volumului de versuri Fără condei 

(Librairie du Savoir — FRONDE. Alba 

lulia- Paris, 1995)al”medicului-martir” 
SERAFIM V. PASLARU, despre care. în fruntea 
cărții, ne dă o scurtă “Mărturie” d-l Mirel Stoenescu: 
"In toamna anului 1958, în bezna umedă a Celulei 
nr. 7 din Inchisoarea Jilava, asistam zi de zi la truda 
fără prepet a medicului-poet Serafim Pâslaru, care-şi 
«scria» versurile create în ceasurile lungi de restrişte, 
țesându-le cu fir din urzeală pe faşa care-i proteja 
genunchiul. Versuri cizelate cu har şi dăruire, mână 
de meşter mânuind un ac improvizat 
primitiv, răbdare de lurnică trudnică, 
fără răgaz, săptămâni şi luni în şir. 
Firul tras din fașa durerii a dat viață 
meandrelor de cuvinte împerecheate 
cu măiestrie, care au lost sustrase 
vigilenţei înverşunate a temnicerilor- 
călăi, răzbâtând în lumea din afară...” 


Intenționăm să revenim. într-una din lunile 
următoare, cu un grupaj din versurile lui Serafim 
Pâslaru. interesante nu doar prin conţinut sau prin 
circumstanţele neobişnuite în care s-au zămislit. 
dar şi prin meşteşupgul artistic al autorului. cultivator 
al rondelului (primele două încep cu versurile: 
"Uite ce minune că. fără condei / şi prin beznă, 
totuşi începui să scriu...” şi "Cine să mă creadă că, 
fără condei, / se pot scrie versuri?! Numai dorul 
meu!... ') şi al rimelor rare (iată, ca mostră, bucata 
Păcat edenic: “Cu zăloapa lui lactee. / ceru-n 
hronicul închis. / stelele punând sub chei. e /plin de 
noapte şi de vis! // Şi. pe fila neagră. galben /slovele 
de aur scriu / pagina cu stihuri albe-n/zodiacul 
albăstriu... // Căzătoare,-o stea-ntretaie / care psalm 
păgân din voi? / Cerule.-ntrebarea ta e / pusă-n 
semnul lunii noi!”). Fotografia alăturată înfăţişează 
o parte din originalul... “manuscris” 


Semnalăm. în incheiere. inaugurarea la 

Editura *”Humanitas” a'utilei colecţii 

“Maeştri . spirituali”. ce va cuprinde 

“introduceri sintetice în viaţa şi opera 
câte unui mare mume din istoria spiritului”. Până la 
sfârşitul lunii trecute. apăruseră deja volumele 
Aristotel(autor: JONATHAN BARNES. traducere 
rom.: loan-Lucian Munteanu). Buddha (aut.: 
MICHAEL CARRITHERS; trad: Vlad Russo). 
Jung (aut: ANTHONY STEVENS. trad: Oana 
Vlad) şi Heidegger (aut: ex-transilvăneanul 
WALTER BIEMEL:; uad.: Thomas Kleininger) 
Urmează: Socrate, Platon. Hegel şi Wittgenstein 
(creştinismul autentic este. după cum se vede. 
deocamdată ocolit, conceptul de “spiritualitate” al 
celor de la “Humanitas” fiind unul foarte... 
“emancipat ). In "România liberă” (23 febr. p.2). 
recenzentul Nicolae Prelipceanu exclamă: “Fericit 
tânărul ce are privilegiul să se formeze cu aceste 
prețioase cărți sub ochi!”. Fericit. de! 










PL . 






După oviaţă jertfită 
lui Dumnezeu şi neamului 
românesc, s-a mutat de la 
noi, spre binecuvântată 
odihnă, una dintre figurile 
legendare ale Rezistenței 
anticomuniste din munţi: 
ELENA FAINA - POPA. 
cea care îl făcuse să urle pe 
colonelul Crăciun în faţa 
unor subalterni umiliți. "Aţi 
ajuns să vă dezarmeze 
muierile!” 

Fiică de agricultori. se născuse la 12 mai 
1927, în com. Mărgineni din jud. Braşov. Abia îşi 
terminase studiile liceale (urmate la Blaj şi 
Braşov), când şi-ă început partizanatul 
anticomunist din munţi. Câteva crâmpeie din 
această luptă se regăsesc, relatate de ea insăşi, în 
volumul Lacrima Prigoanei. Din lupta 
legionarelor românce. (Ed. Gordian, Timişoara, 
1994). 






























În 1953 a căzut în mâna Securității, fund 
condamnată la 25 de ani de muncă silnică. A 
trecut prin. inchisorile politice de la Braşov, 
Mislea, Miercurea Ciuc şi Arad. A fost pusă în 
libertate în urma graţierii generale din 1964. 

A fost căsătorită cu legionarul Aurel 
Popa (revenit în țară din lagărele nemţeşti în 
1945, pentru a ajunge una dintre victimele 
reeducării de la Piteşti şi regimului de exterminare 
din "Casimcea" de la Jilava), După o seamă de 
peregrinări, sAții s-au stabilit în com. Decea din 
Jud. Alba (unde străbunicul, bunicul şi tatăl d-lui 
Aurel Popa fuseseră preoţi), 

Elena Faina - Popa s-a îmbolnăvit arav 
in 1993 şi a închis ochii la 21 februarie 1996, 
[ind înmormântată în cinitirul de la Decea. 
Odihnească-se în pace! 










































PAG, 16 NR. 3/63 Martie '96 


IDIOSINCRAZIILE 
STÂNGII 


Luna trecută am avut o experienţă grâitoare 
Redactorul nostru, d-l Demostene Andronescu, fost 
deținut politic. căruia i-a apărut recent. la Editura 
“Puncte Cardinale”. un volum cu versuri 'din 
inchisoare (Peisaj lăuntric), a incercat să apeleze, 
în condiţii legale. la centrul de dituzare al 
publicaţiilor “Humanitas” din Bucureşti. Cartea 
s-a izbit de o ciudată “comisie” alcătuită 
(întâmplător. fireşte!) din patru distinşi intelectuali 
evrei. Cel mai excitat dintre aceştia. d-l Andrei 
Cornea, iul fostului ideolog proletcultist Paul 
Cornea (“cosmetizat” între timp şi altminteri 
merituos cercetător literar), a avut o izbucnire pe 
care n-o putem califica decât drept patologică 
(după ce, nu demult. se manifestase la fel de isteric 
la Braşov. tot cu privire la fosta rezistență 
anticomunistă) “Ştni că are tupeu tipul!” exclamă 
ŞI, deschizând volumul, citi cu glas tare dedicaţia, 
pe un ton insinuant: “Generației mele de donquijoţi 
striviți de prea marele lor vis... Care a tost «marele 
lor vis»?! Să ne pună pe noi toţi în cârlige la 
abator?”. Criza continuă cu câteva spicuiri 
batjocoritoare. Apoi, în asentimentul celorlalți. 
interzise categoric (“cenzură democratică!) 
diluzarea prin “Humanitas” (unde se vede că d-l 
Liiceanu şi-a pus gardieni pe cinste...). Vă veţi 
intreba. poate, care va fi fost vina impardonabilă a 
cărții, ce nu cuprinde decât sublimarea lirică a unei 
vieţi distruse de comunism. fără nici un fel de 
partizanat ideologic (autorul. născut în 1927, a 
zăcut 12 ani în închisorile comuniste, fără să fi fost 
“legionar” — cum pare să-l fi categorisit aprioric 
d-l Andrei Cornea -— din simplul motiv că în ianuarie 
1941 — când cu mistificarea de la abator — abia 
împlinise... 13 ani!). Probabil că firma “Punctelor 
Cardinale”, diabolizată cu grijă. e de vină; sau 
motto-ul împrumutat din Radu Gyr (“Mereu 





































lrunte. Credea, că tot spini sunt şi-n astre / Şi-n 
ceruri tot temnițe crunte”) 

Se confirmă că stânga (ma: mult sau mai 
puţin “iudeo-masonică”) trăieşte cu un fel de psihoză 
a culturii de dreapta. Lucrul se verifică şi mai bine 
în privința anumitor autori de dreapta din trecut 
(faţă de care cei câţiva de astăzi rămân, neîndoielnic, 
umili). Altfel spus, marea piatră de poticnire a 
stângii democrate actuale, atunci când vine vorba 
de dreapta creştină românească, nu este atât 
principala ei expresie politică (Mişcarea Legionară), 
cât expresia culturală- a acesteia (întemeiată pe 
strălucita generaţie de intelectuali interbelici din 
şcoala lui Nae lonescu sau din gruparea revistei 
“Gândirea”). Legionarismului politic i se pot găsi 
mai uşor punctele slabe (fie reale. fie contrafăcute 
propagandistic), cu operele culturale: adeseori 
remarcabile ale atâtor personalităţi de dreapta (unele 
de notorietate universală) nu se poate însă "jongla” 
la tel de uşor, Multe dintre aceste personalităţi nu 
numai că legitimează cultural România modernă pe 
planul valorilor autentice. dar se constituie de la 
sine şi în puncte de fascinaţie pentru destui 
reprezentanţi ai generaţiei tinere (lipsite, în genere, 
de ilustre modele contemporane). În aceste condiţii. 
se întâmplă un lucru firesc, dar de care intelighenția 
noastră stânpistă se teme, de fapt. cel mai tare: 
anume că orice om cu mintea Sânătoasă va 
concluziona că, de vreme ce astfel de personalităţi 
uriașe și-au putut asuma legionarismul, ca membri 
sau ca simpatizanți, ba mulţi l-au mărturisitcu chiar 
sacrificiul vieţii lor. atunci mişcarea întemeiată de 
Corneliu Codreanu nu se poate să [i fost doar o 
simplă conspirație “criminală” de “reacţionari 
fanatici şi analfabeți”, cum nu ostenesc să o prezinte 
adversarii ei ireductibili! Aici e miezul problemei 
dreapta culturală lepitimează, fie şi indirect, 
dreapta politică. Pentru nici “un cuget normal, 


Editura 
49 (căile lplăa 


Înca ic iale a pe e mes 
B.R.D. Sucursala SIBIU 
Cont nr. 4072996517509 


şchiopătând prin dezastre, / Mereu cu osânda pe. 


Ligia BANEA 
secretar de redacți a 


PUNCTE CARDINALE 


p: 
7, 
€ 
Ta 
fr 


f 
4,4 


fig 


zl 4 Zu 107 


lucrurile nu se pot separa complet, pentru că nimeni 
nu va putea admite în mod serios, de pildă, că Mircea 
Eliade era “inger” în operă şi “drac” în viaţă, sau că 
Dumitru Stăniloae ţinea într-o mână “crucea” şi în 
cealaltă “revolverul” 

Ce-i rămâne atunci de făcut taberei stângiste, 
prinsă în hora “oportunităţilor” internaţionale? 
Intrucât cu arme cinstite nu poate lupta, căci marea 
generaţie interbelică, bunăoară, rămâne intangibilă 
în absolutul valorilor, a scos din arsenalul mizeriei 
“de tranziție” arme necinstite precum insinuarea, 
calomnia, mistificarea şi altele asemenea. Vasta e! 
campanie propagandistică îşi propune sistematic, 
dacă nu o anulare (ceea ce nu este posibil), atunci 
măcar o minimalizare şi o relativizare a valorilor 
româneşti de dreapta. In fruntea acestei campanii 
s-au instalat doi publicişti nu tocmai botezați: d-] 
Zigu Ornea (din vechea gardă) şi d-l Andrei Cornea 
(din garda mai nouă). Ei direcționează ideologic o 
parte însemnată din presa intelectuală: reviste precum 
“Dilema”, “România literară”, 22” şi edituri precum 
cea a Fundaţiei Culturale Române sau chiai 
“Humanitas” (unde un rol major în această privinţă 
în revine şi unui alt personăj din aceeaşi categorie: 
ex-marxistul lon lanoşi, satrapul de pe vremuri al 
operei dostoievskiene, pe care, după 1989, d-l 
Liiceanu l-a găsit tocmai nimerit pentru a se ocupa 
de... maeştrii spirituali ai creştinismului răsăritean!). 

Noi avem totuşi convingerea că marile valori 
ale dreptei româneşti sunt prea impozante şi prea 
organice sufletului naţional pentru a putea fi 
“demolate” de nişte minoritari ireverenţioşi, oricât 
de favorabile le-ar fi vremurile acestora din urmă 
Istoria culturii româneşti va consemna probabil 
cândva, cu indignare sau doarcu amuzament. această 
campanie pe cât de otrăvită, pe atât de ridicolă. E 
curios cum nu-i bate gândul pe aceşti “europeni” a: 
momentului (şi mai ales pe cei care-i urmează cu 
nevertebrată obedienţă) că numai nişte creiere 
bolnave (sau “spălate”) le-ar putea da lor un credit 
real impotriva a tot ce a avut mai de preț, din punct 
de vedere spiritual, neamul acesta! lar dacă românii 
vor ajunge totuşi vreodată, în proporţie majoritară, 
atât de degeneraţi încât să confunde prestanţa 
culturală a unor Z. Ornea, Al. George, Marta Petreu. 
Andrei Cornea, Gabriel Andreescu, lon. lanoşi, 
Vladimir Iismăneanu ş.a.m.d. cu prestanţa culturală 
a unor Eminescu, Nicolae lorga, Nae lonescu, Lucian 
Blaga, lon Barbu, Dumitru Stăniloae. Petre Ţuţea, 
Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade sau Constantin 
Noica, atunci nu va mai exista, desigur, nici o miză 
istorică, dar în fața lui Dumnezeu. orice ar fi. unii 
vor sta tot ca nişte uriaşi, jar ceilalţi tot ca nişte 
pitici.. 

Moştenirea marilor noştri apostoli şi 
cărturar! de dreapta va rămâne un model istoric. în 
polida tuturor înverşunărilor dizolvante, cel puţin 
până în ceasul când se va ivi în lumea noastră oaltă 
pleiadă, pe măsură, capabilă să indice sensul 
devenirilor viitoare 


ADEVĂRATA 
9900 
INTELECTUALILOR 


De problema de mai sus se leapă o alta (pe 
care, tangenţial, am atins-o deja): războiul ideologic 
cu tradițiile acestui neam hu este dus doar de câtre 








Colegiul redacțional: Gabriel CONSTANTINESC U, redactor-şef y 


Demostene ANDRONESCU, Răzvan CODRESCU, 
Constantin IORGULESCU, Marcel PETRISOR 


2400 SIBIU - Calea Dumbrăvii nr. 109 


anumiţi alogeni (masiv susținuți — politic şi financiar 
— de organisme sau grupări externe. mai mult sau 
mai puțin “oculte”). ci şi de mulți intelectuali 
autohtoni. năimiţi din naivitate. din laşitate sau din 
interes 

Dacă evreii (cu onorabile excepţii) duc 
acest împătimit război împotriva identităţii noastre 
naționale şi religioase, ei nu fac. în fond. decât ceea 
ce au făcut fără întrerupere de 150 de ani incoace, 
atât pe la noi cât şi pe aiurea. Altfel spus, ei nu fac 
decât să fie ceea ce sunt: adversari istorici şi 
ireductibili ai creştinismului şi ai naţiunilorcreştine, 
în numele idealurilor rasei lor “alese”, admirabile, 
fără îndoială, în multe privinţe. inclusiv în aceea a 
unităţii prin tradiţie (pe care insă nu vor s-o admită 
şi altora. tocmai pentru a nu întâmpina rezistenţe 
echivalente în contra propriei lor vocaţii istoric- 
mesianice). E lesne de înțeles că ei nu pot avea faţă 
de trecutul altora nici afinități sentimentale. nici 
răspunderi morale. 

_ Mult mai mult trebuie să ne dea de gândit 
ce! in-străinați dintre ai noştri (adeseori intelectuali 
şi chiar oameni de elită culturală). ce se complac să 
alcătuiască massa de manevră a perfidelor (şi 
perverselor) ideologii mondialiste. Octavian Goga 
le spusese pe vremuri şabăs-goim (“creştini de 
sâmbăta”), asemănându-i, prin slugărnicia lor. cu 
acei creştini simplişi amărâţi care, pentru un codru 
de pâine, se duceau sâmbăta (când Legea îi opreşte 
pe credincioşii mozaici de la orice activitate 
materială) să măture sinagogile. 

Aşa cum ieri se păsiseră destui care să ună 
hangul “internaţionalismului proletar”. astăzi se 
păsesc destui care să “ţină hangul 
“internaționalismului capitalist”, mai ales printre 
intelectuali, L.a nimic pare că nu se pricepe mai 
bine intelectualul român contemporan decât la 
Slugărnicia ideologică. după cum bate vântul 
istoriei. Ba unii au deprins chiar arta de a slugări la 
lel de zelos sub toate regimurile pe care le-au 
apucat, ca nişte adevăraţi poligloţi ai “limbilor de 
lemn”, Nervertebrat şi sterp. acest soi de intelectual 
român contemporan se crede îndeobşte “emancipat” 
şi “obiectiv”. La noi des-creştinarea se numeşte 
“emancipare ”, iar dez-naționalizarea trece drept 
“obiectivitate”. Tradiţia devine incomodă în aceste 
condiții, trebuind abolită pentru sloganurile zilei 
"Revizuirile” ideologice şi axiologice reprezintă 
obsesia acestui cor de avortoni ai istoriei şi 
spiritualității naționale, cu nimic superiori 
moraliceşte politrucilor de obedienţă moscovită. 
Astlel că, în cele din urmă, se poate spune că marii 
ŞI adevărații noştri duşmani... suntem noi înşine! 

Asistăm la un proces pe care ai impresia că 
numa! mila lui Dumnezeu l-ar mai putea opri 
sinuciderea sufletească a naţiunii române prin 
chiar “elita” ei intelectuală! Începută în anii 
comunismului, sub scuza valului de teroare. ea se 
continuă astăzi în libertate. fără nici o scuză. lar 
tragedia este cu atât mai mare cu cât unii au ajuns 
să creadă sincer că, “spălându-şi creierii”. deci 
sacriticând trecutul, fac un serviciu prezentului şi 
viitorului românesc!!! 

V. A..M. 


Aducem la cunoștința cititorilor nostri că 
dificultăţile financiare cu care ne confruntăm, în 
condiţiile noii “explozii” a preţurilor, ne obligă să 
ridicăm prețul revistei la 800 lei exemplarul 


(începând cu luna aprilie). 
Prețulunui abonament trimestrial (intern) 
va fi de 3000 lei (incluzând cheltuielile de expediţie), 
Redacția 








Tehnoredactare computerizată 
"PUNCTE CARDINALE” 


p(PX7 ARD 


Printing Company