Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1937 (Anul 14, nr. 674-725) 751 pag/DimineataCopiilor_1937-1669231404__pages751-788

Director: MARIN IORDA 
REVISTĂ ILUSTRATA PENTRU COPII Și TINERET 


-ANA ȘI ADMINISTRAȚIA: BUC. STR. CONST. MILLE 7 — 9— 11. — TEL. 3.84.30. — ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI, 6 LUNI 100 LEI — EXEM. 
5 LEI. — IN STRĂINĂTATE DUBLU. REPRODUCEREA BUCĂŢILOR STRICT INTERZISA. MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE INAPOIAZA, 


ANUL XIU 


22 DECEMBRIE 1937 


No. 724 


ar an NB (EL, 


Imi pare rău că nu pot aduna pe toţi în jurul meu 
ca să vă pot ura fiecăruia în parte sărbători fericite, să 
vă îmbrăţişez si să vă vorbesc despre însemnătatea pe 
care o are pentru întreaga omenire, Mântuitorul nostru 
lisus Christos. Dela Fl au învățat oamenii să fie buni, 
miloși, iertători, să nu poarte pismă nimănui, dela El 
au învăţat că cei lacomi, cei trufaşi, cei răi, nu vor cu- 
noaște niciodată vreuna din bucuriile mari şi adevă- 
rate care sunt hărăzite doar acelora umili. lisus Christos 
vă iubeşte pe voi, copii, fiindcă inimile voastre sunt cu- 
rate. Voi, dragii şi dragele mele, nu cunoașteţi încă vi- 
clenia, mândria, răutatea, voi sunteţi fără păcat. 

„Lăsaţi copiii să vină la mine! a spus Domnul 
nostru lisus Christos. Spre voi”s'a îndreptat mila si ne- 
mărginita Lui dragoste pentrudființele plădânde, curate 
si fără de apărare. 

Citiţi, dragele mele nepoţele şi dragii mei nepoței, 
viaţa blândului lisus. Incercaţi, străduiţi-vă să vă apro- 
piaţi cu mintea, cu inima, de învăţăturile sale. Lăsați- 
vă pătrunşi de frumuseţea religiei pe care El a propo- 
văduit-o pentru binele omenirii. 

Acum, de sfintele sărbători ale Crăciunului, căutaţi 
să indepărtati din minţile voastre orice gând rău. Dacă 
sunteţi supăraţi pe cineva, dacă cineva va mâhnit, v'a 
nedreptăţit, uitaţi și iertaţi. 

Aduceţi-vă aminte de înălțătoarele cuvinte din Ta- 
tăl Nostru : „Şi iartă-ne nouă greşelile noastre, precum 
iertăm si noi greșelile greşiţilor noștri !“ 

Primiţi sărbătorile Crăciunului cu voie bună, cu i- 
nimi senine. 

Pentru mulţi dintre voi Crăciunul înseamnă doar 
prilej de daruri si de desfătări, dar ştiţi că printre voi 
sunt şi unii pentru care Crăciunul vine fără pom de 
Crăciun si fără daruri. 

Să nu fiţi trişti, dragii Buniţei, dacă Moș Crăciun 
a uitat pe unii dintre voi. Să nu fiţi supăraţi pe Moş 
Crăciun că nu s'a dus si pe la casele voastre. Poate că 
vouă v'a făcut alte daruri, poate că fără să-l vedeţi v'a 
dăruit câte un bob de minte, poate că va adus sănă- 
tate şi noroc pentru anii cari vor veni de aci inainte. 

lar voi, aceia cari aveţi un trai îmbelșugat, părinţi 
bogaţi, doritori de a vă îndeplini toate dorinţele, nu ui- 
taţi că sunt pe lume copii sărmani, bolnavi, fără lemne, 
fără adăpost, că ei n'au cunoscut niciodată căldura 


3 


unui cămin, că ei ar fi atât de fericiţi să le spuneţi o 

vorbă bună, să-i ajutaţi cu ceeace vă prisoseşte vouă, 
Fiţi buni, nu treceţi nepăsători pe lângă suferinţele 

altora. Aplecaţi-vă urechea cu milă şi cu înţelegere. 

Sărbători vesele, dragele mele nepoţele si dragii mei 
nepoți, vă doresc petrecere bună si deplină mulţumire 
împreună cu părinţii voştri. Buniţa. 

Milsana. — Gândurile mele calde şi bune se îndreaptă 
spre tine. Să-ţi puie în inimă Sfântul Moş Crăciun, bu- 
curie multă, încrederea în viaţă şi în tine însuţi să-ţi go- 
nească pentru totdeauna tristeţea. 

Rodica Gherghescu. — Nepoţică dragă, e cam mare 
lista pe care mi-ai dat-o ca să i-o dau lui Moș Crăciun, 
si apoi ai uitat să-mi pui adresa matale. 

Cu multă părere de rău îţi scriu că nu poţi fi abonată 
la revistă fără bani. 


a 


Neluţa şi Florica te sărută si iti mulțumesc că nu 
îi uiţi. 

Paula Rudich. — Citeşte cărţile din , Bibliotheque 
rose“ Cere fireşte, operele originale, cele scrise în limba 
franceză. Citeşte la început „Les petites filles modeles‘, 
de Madame la Comtesse de Segur. 

Mia Gross. — Mi-a făcut multă, multă bucurie scri- 
sorica matale. Imi pare bine că ţi-au plăcut cărţile „E- 
mil si dedectivii“ si „Emil şi cei trei gemeni“. Şi eu 
le-am citit cu nespusă plăcere. 

Te sărut cu drag, drăguţa mea Mia, şi nu mai lăsa 
să treacă atâta timp fără să-mi scrii. 


de MIHAIL SADOVEANU 

RAU doi băieți numai de o șchioapă, cu niste 
cuşme mari până peste ochi și înfăşuraţi în 
sumane cu mânicile lungi. Măcar că porni- 
seră dela amiază, mai aveau mult până în 
sat la Viişoara, drumul era greu prin zăpadă, 
s s'acumala urmă, îşi cam târau opincile mari, 
infoiate cu paie... 

De sărbătorile Crăciunului, așa se pornesc băieții, 
cu steaua, spre satele mai bogate. Indrăzniseră şi ei cu 
steaua lor să pornească peste câmpuri, peste podul de 
ghiață al Siretului. spre valea împestrițată de nenumă- 
rate case ale Viişorenilor. 

Amurgul punea o umbră albăstrie pe neclintitele în- 
tinderi de omăt. Si ei mergeau greu; acum sfârşiseră 
vorba si nu îndrăzneau parcă să se mai uite unul la 
altul. Clopoţelul stelei suna din când în când slab dea- 
supra lor. Ei ridicau capetele si se uitau pe sub mar- 
ginile căciulilor spre zare. Nu se vedea nimic. De abia 
se apropiau de Siret 

In oglinda mare a râului începeau să tremure lu- 
minile stelelor de sus. Şi era o linişte adâncă, parcă 
impietrise lunca neagră pë lângă care se strecurau ei 
coborând malul. 


Opincile făşâiră aspru pe ghiaţă. Se apucară amândo; 
de umeri și, încet, trecură dincolo, pe podișul lucios, 
prin tăcerea tainică a înserării. 

După ce urcară cellalt mal, rămaseră privind înainte. 
Satul nu se zărea, Se întoarseră unul spre altul. Buzele 
celui mai mic prinseră să tremure. 

— Nu se vede nimic ! murmură cel mai 
glasul mezinului începu să scâncească. 

— Ne-am rătăcit. Ce facem noi 
mănânce lupii. 

Cel mare îşi înghiţi plânsul cu greutate si zise: 

Măi Ionică, si tatal-bătrân zicea că l-a apucat 
odată o vifornită, si el a mers înainte și a scăpat... 
Mi-i frig ! ingână cel mic 

— Vâră-ţi mâinile în mâneci bine, — şi îngrămă- 
deşte-le sub barbă. Steaua o duc eu. Când om ajunge, 
avem să cântăm si avem să ne rugăm să ne găzduiască 
cineva pe noapte. Ti-i foame ? 

Da. 
Au să ne dea si mâncare. Da să cânţi bine: N'ai 
uitat „Trei Crai ?“ 
- N'am uitat, 
ținându-și plânsul, 

Merseră înainte prin lumina cenușie a serii. Inain- 
tea, în urma lor, pustiu alb; frigul creştea şi zăpada 
scrâșnea ascuţit subt opinci. Din când în când se opreau 
o clipă, cu sufletele înfricoșate, căutau să pătrundă 
umbra ce-i împresura, nădăjduiau să prindă zgomote 
de viață omenească. Se auzeau câteodată, în răstimpurile 
acestea, croncăniturile aspre ale ciorilor, amestecate cu 
tipetele slăbite ale stăncuţelor, departe, cine ştie dea- 
supra cărei lunci. 

Tresărirea aceasta de spaimă se potolea îndată. In 
tăcere, porneau, se cufundau tot mai tare în întunecime, 
și isi țineau plânsul cu fălcile încleştate. Răzbăteau prin 
noapte asa — parcă fiorul singurătăţii le dădea putere, 
In capetele lor de copii, acolo, sub cuşmele de oaie, ră- 
sunau cântecele sfinte ale Nașterii Mântuitorului. Gân- 
dindu-se la ele, se gândeau si la culcușul cald, şi la a- 
aburul mâncării din satul cătră care porniseră. Samă 
bine nu-și dădeau de taina serii aceleia, nici de cânte- 
cele pe care trebuiau să le înalțe cu glasurile lor curate, 
totuşi ei duceau o veste mare, cu steaua sub care se 
îndoiau, ridicându-și umerile, si strângându-și mânicile 
sumanelor sub bărbie. 

Pentru cei mici și umiliţi, pentru ca sufletele lor să 
nădăjdui scă si să se mângâie, a răsărit odată o stea 
şi s'a născut un prunc, care mai pe urmă a umplut lu- 
mea cu lumina bunătăţii. In umilinţă s'a născut copilul 
sfânt, umilit a trăit, umilit și-a dus crucea spre osânda 
pe care cei răi i-o pregătiseră; pentru cei mulţi si :săr- 


mare. lar 


9 


acuma ? Au să ne 


zise mezinul smârcâind din nas şi 


x 


| 


e 
D 


UE 


S 


ZI 
W 


mani a murit. Dar in sufletele celor 
ars neintrerupt lumina credintii 


— şi nădejdea aceasta mergeau slo vestească cei 


și mergeau, tremurând de frig şi scâncind prin noaptea 


de iarnă, si clopoțelul de deasupra lor tremura dulce. 


— Măi Ionică, ti-i frig tare? întrebă cel mai mare 
Vasile. 

— Mi-au 
mezinul. 

Şi celui mai mare îi era frig si ținea îmbrățișat 
mănunchiul stelei, ca un ciung; căci de palme nu se mai 
putea sluji. De durere lacrimi ii izvorau, umezindu-i 
găvanurile ochilor. 

Mezinul zise: 

— Ce ne facem noi, că satul nu se mai vede? 

— Acuş au să se zărească luminile ferestrelor, răs- 
punse Vasile. 

— Dar dacă ne rătăcim ? 

— Ne-om ruga si noi lui 
de ele. 

In singurătatea asta, pentru amândoi vorba, Dum- 
nezeu avu un răsunet deosebit, cu totul altul decât în ru- 
găciunile bolborosite repede, sara si dimineața. Era ceva 
tainic de care nu-și dădeau sama. 

Şi răzbătură înainte, — lor li se părea că de cea- 
suri nenumărate mergeau; rar, cel mic îndrepta spre 
cellalt cu glas înfricoșat câteva cuvinte; rar se întorceau 
pe jumătate, uitându-se unul la altul si zărindu-se ne- 
gri, ca nişte umbre. Şi de-abia întrun târziu vestitorii 
aceştia umiliți văzură izvorind din întuneric nenumă- 
ratele stele ale satului și, când intrară pe ulițele îm- 
prejmuite cu garduri negre, li-se păru că gerul a slăbit. 


amorţit mâinile până la coate... suspină 


Au să iasă dihăniile, 
Dumnezeu si ne-a scăpa 


In hămăitul întărâtat al unui câne, pătrunseseră într'o 
ogradă. Vasile apăra steaua cu bàtul. — si clopoţelul 
sună sfios la ferestre. 

Se auzi bufnind usa dela casa cea mare, pe urmă 


usa de afară a tinzii se deschise, si Românul. cu capul 
gol, se arătă în prag. 

— Primiti stelari ? întrebă Vasile. 

Glasul lui era asa de slab si plin de tremur, si me- 
zinul prindea să scâncească aşa de repede năvălit de 
lacrimi, încât omul se plecă înduioşat spre ei. 

— Voi nu sunteţi de aici, măi Ţâcă, — ha? Apoi 
se răsti la câine: Hi, javră! ia daţi-vă bre, încoace, 
intrați in casă. — Măi femeie! la deschide ușa să intre 
steaua. Aşa... oameni sunteţi vai, ori sloiuri de ghiaţă ?... 
Incet să nu păliţi steaua de prag... 

Opincile înghețate ale băieţilor bocăneau ca nişte 
cizme. Intrară în casa. Steaua suna subțire și vesel: 
țing-ling ! 

Gospodarul, om tânăr, ca de treizeci de ani, zdravăn 
şi spătos, se uita la ei ca la o minune. 

— De unde sunteţi voi, mă? 

— Dela Bordeeni, răspunse cel mare. 

Lnmina parcă-i orbise si căldura parcă-i topea. 

— Ta desfaceţi-vă de cotrenţe, măi voinicilor! zise 
iar omul. 


mici de-atuncil a 
pentru zile mai bună 
doi 
copii, fără să-şi dea seamă, cu cântecele și cu steaua 
lor se duceau să umple de voie-bună inimile oamenilor, 


Vasile 
desbrace pe frate-său. Femeia, subţirică si tânără încă, 
se înălțase dela măsuţa cu trei picioare și-i privea mi- 
nunată, cu mânile subpuse. 

— Da tare vi-i soacra, bre, grăi iar omul. laca, chiar 
acu umblam să ne punem la mâncat. Veţi mânca si voi, 


așeză steaua încet supt icoane si începu să 


că este de unde, slavă Domnului! Da 'ntăiu să-mi cân- 
taţi. Aţi înţeles ? 

Cel mic scâncea încă. — Românul se întoarse spre 
cuptor. 


— Da Ghiţă unde-i ? Măi şolticule, ia dă-te jos, ce-ai 
fugit ? nu te teme că nu te mănâncă, doar îs băieți ca 
și tine... 

După horn, se 
căpşor bălan 
la lumină. 

— Vină 'ncoace, zise femeia, și apucându-l de mână, 
il trase şi-l scoase în mijlocul casei, lângă măsuţa pe 
care abureau mâncarea si mămăliguţa. Copilul, un ciot 
numai de doi ani, se uita spărios la cei veniţi și-și tră- 
gea, încovoindu-se în jos, mâna pe care i-o ținea maică-sa. 

Gospodarul se întoarse spre stelari : 

— Aţi găiit? Acu să vă desgheţaţi la mâini 
— Vra să zică sunteţi din Bordeeni? Ş'a cui sunteţi? 

— A lui lon-a-Bălaşei... răspunse cel mare. 

— Tata-i conţâliu! adăogi sfios cel mic. 

— Apoi da, cum nu, îl ştiu! răspunse omul. Şi cum 
va lăsat el să porniţi pe aşa ger? 
— Am pornit noi singuri, 

— Si nu va fost frică “de lupi 


auzi un 
şun deget care 


mormăit subţire, apoi un 
scobea în nas se arătară 


intăiu. 
) 


9 


Citiţi continuarea in pag. 6-a 


RA în ajunul Crăciunului, Și ca în toţi anii, Soa- 
re Impărat se îmbrăcă în hainele celui mai 
umil și sărman supus al său si plecâ să'dea 
o-raită prin țara sa, ca să vadă pe cine 
trebue să-l ajute si să audă cu urechile lui 

—— dacă poporul e mulțumit de felul cum e 

cârmuită țara. 

Fiindcă avea de străbătut drumuri foarte lungi, im- 
păratul pleca într'o căruță trasă de doi cai, fără,niciun 
vizitiu. El însuşi mâna caii, iar când ajungea în apro- 
pierea vreunui sat sau oraş, lăsa căruţa în grija unui 
om pe care îl scotea întâmplarea în cale, iar el o lua pe 
jos şi mergea din stradă in stradă, din casă în casă, 
spre a afla păsurile si durerile oamenilor. 


Nimeni nu cunoştea în omul sărăcăcios îmbrăcat, 
care cerea o bucată de pâine, un ulcior cu apă sau 
adăpost pentru o noapte, pe marele şi puternicul împărat 

Si nimeni dintre aceia pe care împăratul îi socotea 
vrednici de mila sa nu bănuiau că darurile bogate cu 
care se pomeniseră de Crăciun veneau dela Soare Impărat, 

Era cu totul lipsit de trufie acest ciudat împărat 
care vrea să facă oamenilor cât mai mult bine, dar care 
nu ţinea niciodată să i se mulţumească. 

Plecă deci împăratul si în anul acela în căruţa sa 
trasă de doi cai, ca și în alţi ani. 

Viscolea puternic si un ger iute și pătrunzător se 
lăsase pe pământ. Impăratul gonea caii pe o şosea pus- 
tie şi înghețată. Se mai opinteau animalele, mai alune- 
cau, mai cobora împăratul din căruţă, îi freca pe gât, 
le dădea de mâncare și apoi pornea iar mai departe. 

Dar iată că se înoptă si împăratul nu putuse ajunge 


încă în orașul în care vroia să poposească o zi şi o 
noapte. 


„Caii erau obosiţi. viscolul începu să seVinrăutățească 

și împăratul fu nevoit să se oprească. Luă păturile cu 
care se învelise el până atunci pe spate si pe picioare 
și le așternu pe trupurile cailor. Rămase doar cu un 
palton pe el, în vânt si ninsoare. 

Și cum stătea zgribulit în căruţă, auzi galop de cai 
pe şosea, Intoarse capul si văzu venind spre el trei oa- 
meni călări, înarmaţi până în dinți. Răufăcătorii încon- 
jurară căruța si porunciră împăratului să coboare. 

— Banii sau viața! spuse unul dintre ei. 

— Bani nam asupra mea, răspunse blajinul împă- 
at, dar viața puteţi să mi-o luaţi dacă vreţi. 

„Hoţii se năpustiră asupra împăratului şi începură 
să-i scotocească buzunarele dela vestmintele împăratului 
şi să-i cerceteze căruţa. 

Vedeţi-vă de treabă, spuse împăratul! Vă pierdeţi 
vremea degeaba. Nam niciun ban la mine, sunt şi eu un 
biet om sărac. 

t Dar hoţii nu-l crezură pe cuvânt şi îi porunciră 
să-și desbrace hainele ca nu cumva să aibe vr'un chi- 
mir cu bani ascuns sub îmbrăcăminte. 

Bietul împărat se pregătea să îndeplinească porunca 
hoţilor când, deodată începură să sune clopotele la bi- 
sericile orașului din apropiere si ca prin minune visco- 
lul incetă si se porni pe o ninsoare mare, rară şi spu- 
moasă, 

— Ingenunchiaţi, — spuse împăratul, căci credincioşii 
sărbătoresc nașterea Mântuitorului Lumii! 

Hoţii râseră batjocoritor si mai porunciră odată îm- 
păratului să-şi scoată haina. z 

— N'avem vreme de rugàciune, spuse unul dintre 
răufăcători. Avem întâlnire în zorii zilei cu șeful nostru 
şi trebue să-i aducem prada. 

— Dar vam mai spus odată, vorbi împăratul, că vă 
pierdeţi timpul cu mine. Cine v'a pus pe urmele mele 
şi-a râs de voi. 

— Şeful nostru ne-a dat poruncă să oprim prima 
căruță cu patru cai care va trece în noaptea asta pe 
şosea. Am stat la pândă şi până acum n'a trecut nicio 
căruță. Deci tu eşti omul pe care trebue să-l jcfuim. 
Scoate-ţi haina si dă-ne banii. 

Văzând că n'are încotro, împăratul își scoase haina. 

Dar un lucru uitase Soare Impărat când plecase: 
să dea o raită prin ţară. Isi îmbrăcase haine sărăcă- 
cioase, ghete sărăcăcioase, numai cămaşa nu şi-o schim- 
base. Si pe cămașa împăratului, în partea stângă a piep- 
tului, era cusută cu fire de aur o coroană împărătească. 

Când văzură hoţii coroana, căzură cu feţele la pă- 
mânt si începură să-l roage pe împărat să-i ierte, 

— Iartă-ne Măria Ta! lartă-ne! Suntem nişte netreb- 
nici, suntem plini de păcate. Merităm să ne spânzuri, 
să ne vâri în temnițe. Dar tu ești bun, împărate, si ai 
să ne ierți. 

— Ridicaţi-vă, spuse împăratul, urcaţi-vă în căruţă 
şi însoțiţi-mă. 


E — OE îndata | 


Copiii nu răspunseră. Omul se uita zâmbind la ei. 
Apoi îi întrebă iar: 

— Da la Vetleem ştiţi voi ce-a fost ? Ia să-mi cântaţi 
cântecul acela, cu Domnul nostru lisus. 

- I] ştim ! zice repede Vasile. 

Se apropiară amândoi de icoane; înălțară steaua sub 
candelă, o zguduiră încet, şi clopoţelul sună uşor. După 
aceia își ridicară ochii spre rumeneala de zori care în- 
văluia chipul Maicii-Domnului cu pruncul la sân, și în- 
cepură cu glasuri curate: ° 

Trei crai dela răsărit 
Cu steaua călătorind... 


(Urmarea din 


T 


pag. 5-a) 


O 


Şi omul rămase si el uitându-se spre icoane cu ochii 
dusi, şi băieţii cântau subţire, cu glasuri moi, cu băr- 
biile ridicate. 

Se opreau o clipă, înghiţeau si iar porneau, cântând 
naşterea Mântuitorului. Femeia înălțase pe Ghiţă în braţe, 
asculta pătrunsă de taina serii aceleia şi ochii i-se um- 
plură de lacrimi. š E 

Sin toată casa era: linişte, sn tăcere glasurile co- 
piilor cântau vestea bună. Străinii veniţi tremurând 
prin frig şi prin întuneric, necunoscuţii care le deschi- 
seseră usa găzduirii, acuma stăteau înfrăţiţi, și cântecul 
simplu umplea sufletele de mângâiere si lumină. 


R a 


Hoţii, făcură- întocmai. cum le poruncise împăratul. 

Si căruţa porni iar mai departe pe șosea. Si merse, 
ce merse, până ajunse întrun oraș. 

— Duceţi-mă la locul unde vă așteaptă şeful vostru, 
porunci împăratul. 

Si unul din cei trei hoţi luă hamurile în mână şi se 
făcu vizitiu în locul împăratului. Merse căruţa ce merse 
şi se opri în faţa unei case, la marginea orașului. 

Coboriră toţi patru şi unul din hoţi bătu în ușă. 

— Cine e? se auzi un glas aspru. 

— Suntem noi! 

Uşa se deschise şi împăratul împreună cu cei trei 
hoţi pătrunseră într'o cameră întunecoasă în care pe o 
laviţă stătea o femee cu doi copii; cel care îi întâmpi- 
nase era chiar şeful. 

— Acesta este omul pe care l-aţi jefuit? întrebă 
şeful hoţilor. 

— Acesta este împăratul nostru! spuse, plin de umi- 
linţă, cel mai scund dintre răufăcători. Suntem acum în > 
mâinile lui. Dacă nu ne iartă, mâine vom fi spânzurați. . 


— Ce vorbe sunt astea? întrebă şeful. Pe omul 5 


cesta il cunosc. Anul trecut pe vremea asta ne-a cerut 
adăpost pentru o noapte. Şi nevastă-mea l'a primit. 
Stili, aceasta s'a întâmplat, cu câteva zile înainte de a 
primi un dar de câteva mii de lei dela o ființă pe care 
n'am putut încă s'o descopăr. 
fă — E adevărat ce spune bărbatul meu, întări femeia. 
Omul acesta a fost anul trecut în ajun de Crăciun la 
noi. Să spue si el dacă este adevărat sau nu! 
Impăratul era pus acum în mare încurcătură. Căci 
într'adevăr, cu un an, în urmă nimerise şi în casa că- 
peteniei de hoţi, dar acesta și nevasta lui ştiuseră să se 
refacă atât de bine. că sunt cinstiţi şi sărmani, incât 
mpăratul peste câteva zile le trimisese un dar bogat 
de câteva mii de lei. 
Dacă recunoșteau că el fusese omul sărman care 
ceruse adăpost, hoţii nu l-ar rai fi crezut că e împă- 


ratul,-iar. dacă le-ar fi, dovedit până la urmă că împă- S 


ratul este una şi acceaşi ființă “cu omuletul sărman care 
cere pâine şi adăpost pela casele oamenilor, vestea asta. 


s'ar fi răspândit în toată lumea și niciodată Soare îm- 


părat n'ar mai fi putut colinda neștiut de nimeni prin 
tara sa. 

__— E adevărat ce spune şeful şi neva astă — sa? între- 
bară hoţii. 

E adevărat! răspunse împăratul. V'am minţit adi- 
neauri pe şosea. Sunt si eu tot un om răufăcător ca si 
voi. Cămaşa am furat-o într'o zi de pe paqana cu rufe 
a palatului. 

— Ai îndrăznit să furi o ibaje de a împăratului? 
se înfurie şeful. 

Te vom duce chiar azi în zori la palat, vei înapoia 


cămașa, îți vei reeunoaşte ` păcatul si de bună „seamă š 


Măria Sa va da poruncă să te întemniţeze. ` 


Si îndată, hoţii se pregătiră de drum. Se urcară cu | 
toţii în căruţa, împăratului — erau-cinci acum — ŞI <. S 1 s 


porniră spre palat. La porţile palatului í stăteau „destrajă 
soldați. Cei patru hoţi îl sacar și. il țineau + strâns 


ca nu cumva să scape. -- Fata, p 

Š de vă duceţi? 4i. tâtrebă “soldaţii, tăindu- lé calea. r À 

 — 2 SIE ducem cu tânărul acesta la pirat Suntem di s; 

= x caile are. ta IRA 5 aci Da S ORE II OTE T D800 E A IE încat NISA L EE A EE CE PDA ce -a L Lpo ez nega pe d 


încredinţaţi că pe el îl va intemnila, iar nouă ne va da 
câte. o. răsplată bună, drept suljianire că ri am prins pe 
„omul acesta. 

à — Azi e prima zi a Cri chim til răspunse unul din 


` soldaţi si știu că “împăratul nostru nu dă pedepse nicio- 


dată de sărbători. In sala cea mâre a Palatului e un 
pom mare de Crăciun şi toţi curtenii sunt strânși îm- 
prejur, așteptând să vie si Măria Sa. 

— Daţi-ne drumul, spuse şeful. Dacă e atât de bun 
şi de milostiv împăratul, îl va ierta pe tâlhar și ne va 


umple si pe noi de bogății. Si cei patru tâlhari Er apă 


alături de împărat, pe porţile: palatului. 


impăratul isi aruncă hainele cele de rând de pe el, 


își scoase pălăria și atunci îl recunoscură soldaţii. 

Gei patru hoţi fură legaţi cobză si gata-gata era să 
fie duși la închisoare. 

— Daţi-le drumul! porunci, impăratul. Vreau ca de 
sfintele zile ale Crăciunului să fie liberi, să se bucure 
şi ei de nașterea Mântuitorului. Aşi dori să se gândească 
` În acest timp la păcatele pe care le-au făcut şi apoi 
să-mi spună dacă vor să se facă oameni de treabă de 


aci înainte sau nu. Judecata mea va veni în urma hotă- 


ririi lor. , 

Si stătură cei patru hoţi patru zile la palat, veniră 
în sala cea mare unde era pomul de Crăciun, si mer- 
seră şi ei la biserică cu toţi ceilalți credincioşi. lar a 
treia zi îngenunchiară înaintea împăratului şi spuseră că 
pe veci se lasă de hoţii şi de fărădelegi. 

Soare Impărat îi crezu. Dar fiindcă se temea totuş 
de limbuţia lor, adică îi era frică să nu povestească 
hoţii ce li se întâmplaseră — îi făcu pe toţi patru paz- 
nici de închisoare. 

In felul acesta, ei nu puteau părăsi curtea palatului, 


„fiind mereu supraveghiaţi de santinele şi în acelaş timp . 


trebuiau să aibe o purtare bună, căci altfel împăratul 
nu-i mai ţinea pe dinafara închisoarei, ci îi vâra pe 
fiecare în câte o celulă, 


| $ > S. DRAGUSANU 


v a A, 
K 12 2 
Se < 
— 
-Z> () giga 
SM, ital 
Ë Z vs 


-~ A - = 


= 


E y sf SS: 


DL > 


DDAN RS > z. | 


7 TI C A ae 8 Ë a 


„ $i cu bărbile lipite, 
Imbrăcați ca doi bunici, 

Cu turbincile 'mbâcsite, 

Au pornit să 'mpartă daruri 

Pretutindeni, celor mici... 


Dar bărboșii, — ca să-i creadă 
Toţi cei strânși în jurul lor — 
Au scos iute o grămadă 


De cutii — si împărțiră 
Câte una, tuturor... 


Neaţă si cu Nătăfleață 
Pregătiră din Ajun 

Două bărbi de vată creață, 
Hotăriți să facă iarăși 

O trăsnaie, de Crăciun. 


Toţi copiii se-adunară 

Şi chiuind, cu tărăboiu, 
Tare mult se minunară: 
— Cine auzise oare 

Mosi Crăciuni să fie doi? 


Un copil, în cutioară 

A găsit un şoricel, 
Altul a găsit o cioară —- ; 
Şi pe rând găsiră toți 
Numai păcăleli, la fel... 


Neaţă și cu Nătăfleață 

După toate astea 'ndat' 

Vor s'o șteargă 'ncet pe ghiață 
Dar de-odată, iată, vine 

Moș Crăciun adevărat. 


Moș Crăciun, ca prin minune 
Le-a smuls bărbile — și-apoi 
Arătându-i către lume 

“Hi făcuse de rușine 
Pe-amândoi. 


„ȘI apoi, ca 'ntodeauna 
impărțise jucării 

Tuturor — dar lor niciuna, 
Să-i invețe-odată minte 

Să se lase de prostii, 


„GHIDUȘ — CHITIBU$ 


y 


° NTR'O vreme trăia un om bun ca o bucăţică 
A de pâine şi dura viață linistitá cu nevasta sa, 
¿N fără sà îi pese de nimeni si de nimic. De 
Š š dimineaţă și până seara, târziu, se străduia 
Š muncind omul nostru si cheltuind tot ce a- 
Sag > gonisea, fără pic de păsare la ziua cea de 
mâine. 


— Ce te faci? — îi zicea femea, dacă dă cine ştie 
ce pacoste pe capul nostru. Că noi, ca ăia lacomi, dăm 
totul pe gât. 

El ridica brațele: 

— Păi, de ce mi le-a dat Dumnezeu ? 

Cum însă, p'atunci domnea prin meleagurile acelea 
un împărat care nu îngăduia nimănui să iasă din legea 
lui Dumnezeu, sse înmulțeau oamenii pe capete. Deabia 
de se pomenea de vreunul, la cine știe câți ani, care să 
nu fi avut nici o odraslă în cinci ani de căsnicie, 
si căruia i se tăia capul, ca unei lighioane netrebnice. 
£ Cá, pasă-mi-te, împăratul ducea războiu crunt cu un 
vecin de împărăție, tantos; care deși mai de curând în 
scaun, nu avusese obraz să vie ca să-l vadă. De aceea 
îi trebuiau oșteni zdraveni, cu care să-l puie la locul 
lui pe vecinul fără obraz. 

De la o vreme, căzând mulţi flăcăi în luptă şi in- 
trând în- multe case, li-se tăiase inima tuturor, văzând 
atâta mândreţe de tineri zadarnic așternuţi ţărânii. 

lar împăratul văzând că se mărește numărul femeilor 
fără bărbaţi, dete poruncă supușilor mai avuţi să adă- 
postească sub acoperișul lor câte una din femeile vă- 
duvite.. 

Insă omul nostru cel bun, care deretica pe ale 
guri tot ce agonisea se pomeni într'o bună zi că ii sare 


10 


soţia de gât șoptindu-i o veste bună ce-l înveseli şi pe el. 

El află, de parcă i-ar fi luat o piatră de pe inimă, 
că îi venise veste de la împărat ca să bage de seamă 
şi să nu mai rămâie fără copii. 

Si se veseliră în seara aceea de,ca de o veste bună 
ce le picase din cer. 

lar când a sunat ceasul, cine ştie ce s'a întâmplat, 
că li sa prăpădit odrasla, de cum a sosit pe lume. 

i» Li sa rupt inima bieţilor de ei si numai gândul 
`à erau tineri i-a mai alinat. 

Era parcă un făcut, însă: an cu an, nouii veniţi 
pe lume închideau ochii de veci de îndată ce îi deschi- 
deau. Iar când pieri cel de-al şeaselea copil femeea în- 
cremeni şi ea, răpusă de dorul după atâţi copii de care 
nu avusese parje, 

lar după ce isi duse si soţia la casa de veci, omul 
cel bun rămăsese singur cuc, că nu mai avu inima să 
își ia altă tovarăşe de viaţă. 

Impăratul, înduioşat de năpăstile ce-l bătuse pe bie- 
tul om, îl iertă. Tocmai isi plecase steagurile neobră- 
zatul vecin si prinsese a se înmulţi lumea ca furnicile. 

Erau atât de mulţi copii că nu îi mai încăpeau cur- 
tile, răsnind pe străzi, împuind urechile oamenilor cu gă- 
lăgia lor. 

Numai omul cel singur nu se mai duse la muncă. 
De ce să mai muncească ? Lui îi ajungea ce îi trimetea 
un suflet bun din vecini, ducând-o si el, de azi pe mâine, 
mai mult mort decât viu. 

Insă, de la o vreme, tot uitându-se la scutecele şi 
leagănele copilaşilor de care nu avusese parte, începu 
să le ia şi să le mângâie, de parcă ar fi fost copii cu 
adevărat. 

Incepu, apoi, să închipuiască din ţinere de minte, 
chipurile odraslelor pierite, mai alinându-i-se durerea, 
când le nimerea, din văpsea, ochișşorii şi guriţele lor-de 
îngeri, 

Când fi aduse de mâncare cine îi aduse, îl găsi 
plângând'de bucurie şi legănând în braţe micile: făpturi 
cu chipuri de copii însă fără viaţă. 

Se duse vestea peste tot strângându-se liotă de copii 
la ferăstruica bordeiului. celui ce se juca cu trupşoarele 
acelea mititele, în chipurile cărora pusese toată iubirea 
lui de copii și tot focul'ce-l mistuia după ei. ~- 


SANIUTA 
LUI AUREL 


Lui Mirel îi plac mult basmele, dar mai 
riile adevărate despre alţi copii. 
Ascultă Mirel; Aurel căpătase ca dar de Anul Nou 
o săniuţă. Era foarte năcăjit că n'avea tovarăşi cu care 
să se joace. Se gândi ce se gândi si se duse la Ionel cu 
care era vecin şi se jucase vara. 
— Ascultă, Ionel, am săniuță nouă, vin să ne tragem 
a, zice Aurel, intrând grăbit în cameră. 
— Bucuros, Aurel, dar mi-s rupte ghetele si mămica 
le-a dat la dres. 
Aurel se uită 
lângă sobă, 
— Ştii una, eu am şi ghete bune si sosoni, mi-i chiar 
prea cald cu ei. la tu sosonii si să mergem cu săniuța. 
— Bine, Aurel, dar ce va zice mămica ta? 


ales isto- 


cu 


la Ionel care stă descult ghemuit 


— O să mă laude cam fost bun cu tine. 


— Ei ce zici, Mirel, a făcut Aurel o faptă bună? 
— Da, numai vezi, că a fost cam din interes, ca să 
aibă cu cine să se tragă cu săniuţa. 


SOFIA NĂDEJDE 


Vestea ajunse până la împărat care dete poruncă 
să i se dea tot ce îi trebuia ca să facă nenumărate făp- 
turi mici, cu chip de copil, dându-le astfel copiilor un 
nou prilej de joacă, 

Aşa că bietul om, cu păpușile scornite din suferința 
lui de părinte oropsit, le dădu tuturor putinţă de bucurie 
şi fericire. Cum îi eşea din mâini o păpuşe nouă, mai 
frumoasă şi mai asemenea la chip cu vreunul din co- 
pilaşii după care gemea sufletul lui, își dădea seamă că 
mare viață şi o lăsa din mâini nemulțumit și-l podidea 
lacrămile. 

lar în vreme ce prin toate casele intrase fericirea, o- 
dată cu păpuşile lui, el rămânea numai cu lacrămile, 
Si cu ele rămase până'n capătul vieţii,.. 


N. PORA 


CAP. XI 
POVESTEA BĂTRÂNULUI STEJAR 


Era o noapte cam povești. Prichiduţă sbura voios 
pe deasupra pădurii, căutând un loc mai potrivit unde 
să se oprească. 

Departe de inima codrului dădu peste o poiană 
smălțată cu flori si încercuită de copaci uriași. Unul 
dintre ei, un stejar bătrân, îi întrecea pe ceilalţi în gro- 
sime si'n înălțime. Cu ramurile lui imbrăcate în frunză 
deasă părea singur, cât un pâlc de pădure. Sta màrel 
în mijlocul poenei si frunzele-i fremătau uşor în bătaia 
zefirului. Freumătul lor îngâna o poveste de demult. 
Trunchiul gros al stejarului era îmbrăcat în frunzisul 
unei iedere frumoase care-şi agățase mlădiţe de jur 
împrejurul copacului uriaș, până în vârful lui. 


iederei, mai a- 
audă mai 


frunză a 
uriaşului stejar; ca sa 
bine ce spune măreţul copac. Toţi arborii din jurul lui, 
iarba si florile din poiană ascultau în tăcere. 
Freamătul frunzelor s'auzea ca o cântare venită de 


Prichiduţă se 
proape de coroana 


aşeză pe o 


departe. Bătrânul stejar isi aducea aminte de alte 


vremuri. 


Hei, dragii mei prieteni si tovarăşi. multă apă 


s'a scurs pe matca pâraielor, multă frunză s'a risipit în 
bătaia vântului, a putrezit la pământ si mulţi sunt anii 
petrecut în 


pe care i-am lunga mea viaţă. Tu. iedero, 


-=g 


de D. MEREANU 


ti-aduci aminte câți ani s'au scurs din ziua când ai ră- 
sărit, sfioasă si plăpândă, colea, lângă trunchiul meu ? 
Erai numai de-o schioapà. Vântul iti legăna tulpina, de 
colo până colo. Speriată peste seamă, te-ai rugat de 
mine : 

Fii bun, moșule, și lasă-mă să mă agăţ cu frunzele 
de scoarţa trunchiului tău puternic, să nu mai mă bată 
vântul ! 

— Ei, ştii câţi ani au trecut de atunci? 

ledera isi plecă ruşinată frunzele şi se codi să răs- 
pundă ! 

— Așa-i că nu ştii? De, voi suratelor, nu prea luaţi 
seama la anii care trec ! Ştiţi numai să vă gătiţi frun- 
zele, să le spălați în roua dimineţii și puţin vă pasă că 
pe răbojul vieţii voastre anii se sapă unul după altul. 

La vorbele acestea, toți copacii din jur râseră fre- 
mătându-și frunzele și legându-şi ramurile. O reveneală 
parfumată cuprinse poiana. 


„Așa-i că nu știi ? 


işi urmă vorba stejarul. — 
laca să-ți viu eu în ajutor! In ziua când ai răsărit 
colea, lângă trunchiul meu, eu număram în viaţa mea 
tocmai patru sute de ani, bătuţi pe scoarță si însemnați 
pe trunchiu cu inele ; de fiecare an câte unul. De a- 
lunci şi până acum am mai primii în dar încă o sută 
de inele! Ei, acum știi câţi ant ai? 

ledera îşi plecă mai ruşinată frunzele si tăcu chitic. 

— O sută de ani, surată ! Atât numără cununa ta 
de frunze. Un veac sa împlinit de când îmi ţii tovă- 
răşie ! zise râzând bătrânul stejar. lederei începu să-i 
pice din frunze, boabe mici de lacrimi. 

De ce plângi ? o întrebară în cor toți copacii. 

Plâng că sunt atât de bătrână și, poate azi, mâine 
mor | 
Stejarul se porni pe un râs grozav! Ramurile lui 
groase se seuturau puternic, făcând într'o clipă să fos- 
nească frunzele ca'n vreme de-furtună. ledera se strânse 
speriată în jurul stejarului. Acesta se opri din râs și 
cu blândeţe dar și dojană în glas îi zise: 

- Mai ai de trăit încă o sută de ani, surată, nu te 
boci degeaba, ci mulțumește Domnului că te-a blagos- 
lovit cu viață lungă. 

Dumnezeu, în marea lui bunătate ne-a hărăzit nouă, 
copacilor, viaţă mai lungă decât ţie, e drept, dar sunt 
plante care n'au fost blagoslovite să trăiască nici a suta 
parte din viaţa ta. Se nasc în primăvară si mor când 
soarele dogoritor de vară isi împrăștie razele pe pă- 
mânt, de pildă : ghioceii, toporaşii si mărgăritarele. Sunt 
găze şi fluturi care se trezesc la viaţă in răsărit de soare 
şi mor odată cu apusul lui! Nici florile, nici gâzele, 
nici fluturii gingași nu se plâng, ci se bucură de darul 
dumnezeesc, de viaţa lor de-o clipă, iar tu te bocești 
că nu mai ai decât un veac de trăit! 

Gândește-te mai bine ce ai de făcut de-acum inainte. 
Bucură-te de preţiosul dar cu care ai fost hărăzită. Eu 
am crescut si am trăit cu veacurile, alături de tovarășii 


o să 


*——— Mm o oM 


9 


- 


— 
a — FFF DDP n n r — 


à 


f 


aceştia care stau mărturie și pol să-ți spună că nu ne-am 
plâns niciodată de timpul care a trecut, şi tu boceşti că 
ai pierdut un veac din viaţă ? Bucură-te si ia aminte 
de tot ce se petrece în jurul tău. Nu sta numai de 
găteală. 

Hei, câte aduceri aminte frumoase nu am avut cin- 
stea să adăpostesc, să feresc de arsila soarelui feţe mari 
de domni și domnite, venite să se destete în umbra 
pădurii. 

Insuşi Ştefan Vodă, viteazul între viteji, sa odihnit 
la umbra mea împreună cu căpitanii şi oastea lui, când 
se întorceau, plini de biruință, dela o cruntă bătălie. 

Aici în poiana asta şi-a chemat buciumaşii si i-a 
pus să buciume, ca să vestească, peste văi şi câmpii, bi- 
ruința ! Parcă ieri a fost. li am si acum în minte chipul. 
Era tânăr pe atunci si eu eram tânăr. Era mic de stat, 
dar vânjos. Din ochi îi scăpărau flăcări de voinicie si 
pletele-i, ca mătasea porumbului, străluceau în bătaia 
soarelui. 

A chiuit odată lung a veselie când au început bu- 
ciumele să sune : 

- luhuhuuuu !... 
căi, buciumali cu 
leşii ci cu mâțele ! 

Atunci s'a desprins din ceata buciumaşilor un flă- 
cău chipeș și voinic, s'a oprit în faţa voevodului, a scos 
pieptul înainte și-a stat smirnă. 

Ce e, Vătămane, care-i plângerea ? 

— Să ierti Măria Ta, dacă eu cu buciumaşii mei nu 
putem da glas mai puternic tulnicelor, dar într'o în- 
căerare cu leşii ni s'au cam încurcat în halebardele lor 
și s'au scrijelit pe alocuri. In traiste nu mai avem 
decât coaje de cireș, ne lipseşte cea de tei, ca să dregem 
buciumele ; să le facem să se audă până'n tara leahului 
spurcat |! 

— Teiul de colo, — zise stejarul, arătând spre un 
tei falnic, ce se afla mai laoparte — când auzi cuvântul 
lui Vătăman, începu să-și legene florile în vânt. In cå- 
teva clipe toată poiana era îmbălsămată de mireasma 
lor dulce. 

Voevodul ridică deodată nările în sus, sorbind cu 
nesat aroma florilor de tei. Dintr'o rotire a ochiului său 
vulturesc zări copacul plin de floare. 

— Alelei Vătămane ! Intro clipă să-l jupoi de coaie, 
să dregi tulnicele si să buciumi o depeșe leșilor, să le 
spui că la Dumbrava Roşie, unde am arat cu leşii în- 
hămaţi la plug si am semănat ghindă a și eşit tulpina 
stejarilor. 

— Cum, e adevărat că Voevodul Stefan a arat cu 
leşii pământul ? intrebă ‘mirat un pui de stejar, care 
iși legăna tulpina firavă alături de stejarul bătrân. 

— Tot aşa de adevărat după cum este si faptul că 
tu ai răsărit din sămânța mea — răspunse stejarul — 
Intreabă-l pe tei, că ele mai bătrân ca mine și știe mai 
bine ! 

— Vai, se miră iedera, teiul e mai bătrân ca tine? 

Stejarul râse cu poftă şi zise către tei: 

— la spune, bătrânule, câţi ani aveai tu 
abia eram cât piticul ăsta de lângă mine? 

— Păi, dacă nu cumva bătrânetea mi-a slăbit ți- 
nerea de minte, socot că aveam pe atunci, vreo trei 
sute de ani! 

ledera se miră foarte, auzind ce spune teiul. 

Prichiduţă asculta cu plăcere sfada lor şi se gândea 
in sine: 

= Ce sar mai mira iedera, dacă ar şti că eu, care 
mă odihnesc nebăgat în seamă pe o frunză a ei, număr 
in viața mea atâţia ani cât n'au toţi copacii pădurii 
laolaltă... 


Voevodul, mai tare flă- 
v'ati fi luptat cu 


a strigat 
inimă ! Parcă nu 


când eu 


-P y 
= 


Noaptea începuse să-şi destrame zàbranicul de in- 
tuneri“ și zorile isi deschideau genele de lumină, resfi- 
rându-le prin rariştea pădurii. 

Zetirul, vântul noptilor de vară, se culcase undeva, 
prinafundisul codrului, sau prin vreo văgăuna de munte 
incelă si 


aşa că freamătul liniștea cuprinse 


toată poiana. 


trunzelor 


Desfăcându-și aripile, Prichiduţă sbură de pe frunza 
de iederă, ca o săgeată, şi-şi îndreptă sborul spre cuibul 
rândunicii. 

Cap. următor 


SPRE ZARILE CU SOARE VEȘNIC 


Faceți bucurie copiilor oferindu-le 


Almanahul $colarilor 


pe 1938 
Care-i va desfăta şi-i va învăţa lucruri folositoare : Dăm 
mai jos, o parte din conţinut: 
Stigletele, de M. Sadoveanu 
Tâlharul ajuns om de omenie, de Mos Marin 
Noaptea Sfântului Vasile, de Mereanu 
Povestea fiului de Impărat, care a vrut să învețe 


înțelepciunea lumii, de S. Drăg ușanu 
Comoara Şoarecilor, de D. Moroianu 
Copilul-minune: Shirley Temple 
Cum am învățat sborul fără motor 
Visul lui Nătăfleață 
Scrisoarea viorichii 
Poveşti pescărești 
Păpușşile, de E. Fulmen 


Ciudăţenii ; Desene animate; E bine de știut; Să nu 
uitaţi; Marii binefăcători ai omeniri ; Cum înveţi să de- 
senezi ; Oameni celebri; Mici întâmplări ; Știnţă pentru 


toţi, jocuri, probleme și calendar pentru şcolari. 


PREŢUL 30 LEI 


— 


Concursul de jocuri pe luna Decembrie 


SERIA |V 


GIB EL 


£ = 
9; 
k 
Lisa 


mm 
nE 
F 


5 


x 
S 


a DN 
= 


ORIZONTAL: 2) Desaga lui Moş Crăciun. 4) Poezia 
prin care slăvim pe cineva. 5) Afirmaţie. 7) Artist. 8) 
' Literă grecească. 9) Nota muzicală. 10) Aspri. 11) Scutec. 
12) Năştea o ceartă. 16) Ocol. 17) Căutarea unei boale. 
19) Sau. 21) Impreună. 23) Nume femenin. 24) In aceste 
zile se împodobește bradul. 26) Bucuria copiilor de Cră- 
ciu. (3. cuv.) 


VERTICAL: 1) Pomul care se impodobeşte de Crăciun. 
2) Ramură împodobită cu flori cu care se urează de 
Anul Nou. 3) Cu ele sunt încărcaţi pomii de Crăciun. 
6) Făcută cu artă. 7) Puneala răcoare. 10) Posesiv. 
TTO brad... 13) Conjuncţie. 14) Incovoiat în formă 
de arc. 15) Animalul care se sacrifică de Crăciun. 17) 
Se găseştie la butoiu. 18) Creangă. 20) La răstimpuri 
mari. 22) Numeral. 24) Pronume, 25) Pană de despicat 
lemne. 


GHEORGIIE ANDREI. 


....... 


CONCURSUL DE PORTRETE 


Cititori noștri cari au urmărit în fiecare săptămână 
revista. au putut afla de concursul nostru de portrete. 
Cei cari nu au citit condiţiile acestui concurs publi- 
cate în No. 721 al revistei „Dimineaţa Copiilor” pot cere 
dela chioşcarul de ziare sau dela redacţia revistei noa- 
stre acest număr, pentru a participa la concursul nostru. 
Dăm mai jos premiile însemnate pe care le oferim: 


sanie. 

pereche patine. 

ceas de mână. 

aparat fotografic 6X9 

aparat radio galenă. 

10 premii în cărţi literare. 

10 abonameute la Dimineaţe Copiilor pe 3luni. 
6 abonamente pe 6 luni. 

4 abonamente pe 12 luni, 


Toate desenele pentru concursul de portrete se vor 
trimite până la data de 12 Ianuarie 1938. 


jà jà — pnd — 


Steaua Magică 


Cei trei Magi s'au călăuzit după stea. 
„Dacă ar fi fost obijnuiţi cu jocurile şi ar fi citit 
literele de pe stea într'un anumit chip ar fi văzut ce 
vesteşte steaua. 

Voi, cred, c'o să ghiciţi ! A. GH. 
RAAARARRARARAARAPARRAR ARI VA Puf APP Pu AMAR TU F PVA 


Deslegările acestor jocuri se trimit timp de 15 zile 
dela apariţia numărului viitor. 


Urăm tuturor deslegătorilor și 
compunătorilor de jocuri un 
AN FERICIT 


CUPONDE JOCURI PE 
LUNA DECEMBRIE 


Numele și prenumele 


SERIAN 


Adresa : 


14 


AGINA MEDICALĂ 


SFATURI MEDICALE DE CRĂCIUN 


Sărbătorile aduc copiilor bucuria jocurilor prin zăpa- 
dă, a libertăţii și aceia a regăsirii părinţilor și fraţilor în 
jurul mesei încărcate cu tot felul de bunătăţi. 

Dacă mulţi, poate cei mai mulţi dintre voi, se bu- 
cură gândindu-se că de Crăciun se pot da cu săniuţa, 
sau pot face oameni de zăpadă, sunt si unii, din fericire 
foarte puţini, cari au gândul numai la sarmalele gus- 
toase, la caltaboşii şi cârnaţii de purcel, la costița afu- 
mată, șoriciul fript şi la cozonacii rumeni. 

Aceștia aşteaptă sărbătorile numai ca să mănânce 
cât mai mult. Lăcomia la mâncare este însă ceva foarte 
urât, iar copilul lacom, lipsit de cumpătare la mâncare, 
poate să aibă mari neplăceri. 

Mâncarea multă, fără rost, duce întâi la îngreuiarea 
trupului şi chiar a judecății. 

Cine mănâncă mult se poate îngrăşa, se leneveşte 
și, neputându-se mișca, devine greoiu în tot ce face, 
ba chiar gândește cu anevoinţă. 


E drept, o mâncare gustoasă îţi face poftă şi nu te 
poţi ține de a nu mai cere incă odată un fel care ţi-a 
plăcut. De pildă, cine nu întinde farfuria să mai ceară 
odată, o bucăţică de plăcintă sau o felie de cozonac? 

Decât numai că. trebuie multă cumpătare la mân- 
care, căci uşor ne putem strica sănătatea. 

Mâncând prea repede sau prea mult, stomacul nu 
mai poate mistui bine mâncarea, ceea ce atrage după 
sine dureri de cap, de stomac si pierderea voiei bune. 

In astfel de împrejurări se poate ca boala să ia 
înfățișări foarte neplăcute, iar familia să se vadă nevoită 
a chema în grabă medicul. 

Mai ales unele mâncări trebuesc mâncate cu mare 
cumpătare ; tocăturile, mâncările cu grăsime, mezelurile, 
trebue, pe cât se poate, ocolite. 

Apoi nu e bine ca îndată după ce ai mâncat să ieşi 
la joc si la sbenguială pe afară. Cum te-ai ridicat dela 
masă, trebue să-ți faci cel puţin un sfert de ceas de 
odihnă. 

Cine mănâncă prea mult, iar îndată după aceea în 
loc să se odihnească, stând puţin liniştit, pleacă la joc, 
sare sau aleargă de. colo-colo, poate -să se simtă rău, 
să aibă greață, vărsături -şi. chiar să leşine. 

Ca să întăturăni aceste neplăceri este bine să mân- 
căm cu cumpătare. Oricât de gustoase şi îmbietoare ar 
fi mâncările de pe masă, tot e mai bine să rămânem 
puţin flămânzi, decât să ne ghiftuim cu lăcomie. 

Fiţi, deci, cu luare aminte, mai ales de sărbători, 
când ni-se-pun dinainte atâtea mâncări bune si gus- 
toase. Astfel putem schimba bucuria zilelor de Crăciun 
în boală, necaz și cheltueli pentru leacuri si doctor. 


Cine se simte rău după masă poate bea un ceaiu 
càldut care să-i gonească răul. Dacă la trei sau patru ore 
după masă, simte dureri de stomac, amețeli și dureri 
de cap, să ia o curăţenie, iar pe burtă să puie cârpe în- 
muiate în apă caldă. 

In împrejurări grave să se cheme medicul. 


Copii! Până la vârsta de 14 ani cste bine să vă 
ingrăşaţi, căci până la această vârstă corpul vostru 
este primejduit de boli grele. 


BON No. 5 


Pentru o consultaţie medicală GRATUITĂ 
la Dispensarul Medical al revistei 
„DIMINEAȚA COPIILOR“, str. C. Mille, 7-9. 
Numele şi pronumele 
Localitatea 
Consultaţiile vor avea loc în fiecare Miercuri şi Joi d. a. 


Fiecare cititor care va strânge 5 bonuri din 5 numere ale re- 
vistei va avea dreptul la o consultație medicală gratuită, la Dis- 
pensarul „Dimineaţa Copiilor“, str. C. Mille 7 — 9. 

La consultaţie veţi prezenta toate 5 bonuri complectate cu 
numele şi adresa. 


Pentru copii şi tineret 


Cărțile cele mai instructive si în acelaş 


timp cele mai distractive sunt: 


E. Kastner „Emil şi detectivii* ...,. o iors „lei 
Selma Lagerlöff „O călătorie în lumea basmelor“ š 
à q „A doua călătorie în lumea 
besimela te: ao. o » 

Jean Bart, Dr. Ygrec şi 

M. Celarianu „Zâna lzvorulm Sănătăţii”. ,.. ;,, 
E. Kastner „Emil şi cei trei gemeni“. i.. „ 
C. G. Costa-Foru „Suflet.de părinte“. 2 o... 
J. Fenimore Cooper „Ultimul Mohican“ . ...'... 
O. Rydquist „Cu Jap Cotoiul în jurul lumii”. . 
Eliza Marian „Pasărea Norocoasă”. ç Y. ¿ll i... » 
M. lorda uMeşternui: Strică” ne ¿4 o. n 
Al. Dorian „Povestiri pentru copii“ is... » 
Buniţa „Neluțu.și Florica” i, o ¿ n 


15 


80 


AGI 


a iE 


pa 


LICA 


Incoronarea Regelui George al VI-lea al Angliei 


Pentru Imperiul Britanic, 
incoronarea regelui si im- 
păratui ci e un fapt deo 
covârșitoare însemnătate. 
Domnioanele si coloniile au 
cu acest prilej putinţa de 
a-și arăta nețărmuita dra- 
goste faţă de omul care in- 
truchipează unirea lor sub 
acelaș sceptu. 

Marea Britanie a scos cu 
acest prilej o marcă a 1 si 
jumătate penny, brun, cu 


efigiile suveranilor lor, a- 


ZE 
d 
[593319 MA 


vând legenda: 12 May 1937, 
pe latura orizontală de jos, 
iar Coroana si inițialele re- 
gale în mijloc. Sceptrul im- 
perial şi porumbelul vas 
ce conține uleiul sfințit ser- 
vind la încoronare si pace 
impodobese cadrele late- 
rale. 

Trei alte mărci de jumă- 
tate. 1 si 2 jum. penny nu- 
mai cu efigia Regelui Georg 
al VI-lea, cu coroana re- 
gală deasupra capului, au 


fost puse în circulaţie în 
aceeaşi zi de 10 Mai, având 
o nouă filigramă, corana 
regală VI R., aceste trei va- 
lori marcând începutul u- 
nei noi serii de mărci cu 
efigia noului suveran. Inele 
4 colturi sunt 
celor 4 ţări engleze. 
Dominioanele, Canada, 
Africa de Sud, Australia, 
Statele malaeze, India, Zee- 
landa si toate celelalte, 
foarte numeroase colonii, 


STI 


EGIPT. In Egipt a apărut 
o nouă serie de trei timbre 
scoase cu prilejul congre- 
sului oftalmologic care se va 
tine la Cairo. 


înfățișează o- 


Desenul 
chiul sfânt a două zeițe o- 
cotitoare ale Egiptului: la 
stânga, zeița Nekhbet (sub 


formă de vultur) al cărei 


ra 


RI 


cult îşi avea centru la El- 
hab, la dreapta, zeiţa Uto 
(sub formă de searpe care 
poartă coroana Egiptului 
de jos, a cărui templu se 
găsea la Bubo, străveche ca- 
pitală a Deltei. De fiecare 
parte a ochiului, se citește 
de sus în jos) în ieroglife, 
cuvântul Udja, numele o- 
chiului sfânt care dă sănă- 
tate. 

Pentru prima dată în fi- 
latelia egipteană acest tim- 
bru poartă în afară de in- 
scripţia franceză şi arabă o 
legendă în latină. 


FINLANDA : Admini- 


straţia postelor va pune în 
vânzare, cam prin mijlocul 


1 


lunei Ianuarie 1938, trei 
timbre cu suprataxă, scoase 


emblemele 


FINLAND SUOMI INLAND 


au tinut a nemuri acest 
fapt printr'o marcă având 


> INN3AF 


(e POSTALC xÍ w 


portretele Regelui şi Regi- 
nei Marei Britanii. 


FILATELICE 


cu prilejul campionatului 
de sky care va avea loc la 


SUOMI-FINLAND 
i 


Tahti între 24 şi 
bruarie 1938. 


PREŢUL 7 LEI 


atA 


SUPLIMENT LA 
p „DIMINEATA COPIILOR“ 


Fulgi micuți au prins să cadă Tu, odorul mamei, cată 


Din a cerului livadă La iubirea-i preacurată 
Care a 'nflorit, — Ca în chip si fel 

Aspru, geru-i țese peste Să-ţi dea iar cereasca mană 
Horbota dela ferestre Inimii fără prihană: 

Că sub vraja iernii-aceste Crezul, — neclintită stană | 
Toate au albit... Să fii bun ca El, — 
Micule, — de mult, odată Indreptar pe căi pierdute 
Dintr'o țară 'ndepărtată Balsam pe dureri tăcute 
Veștile s'au dus Sprijin la sărmani — 
Că'ntr'un rece staul de vite — Și să-ți dai mereu silința, 
— Cu priviri: lumini sfințite — Să-l slăvești, iubind ființa 
Intre suflete-umilite Care i-a ținut credința 

S'a născut lisusl... Două mii de anil... 


de GEORGE SYLVIU 


Cu o scrisoare a micei Shirley Temple 
către copiii din România 


gătorii în vagoane încărcate cu flori, cu buzu- 
narele încărcate cu amintiri din Franţa, se 
afla un mic aerodrom care mai tărziu a fost 
înghiţit de oraș. Un pilot devenit cunoscut mai 
târziu, Frank Hawks, dădea pe un avion ve- 
chiu şa nodorogii botezul aerului. Intr'o zi, el văzu apro- 
piinduise de avion o familie întreagă, alcătuită din tata, 
mama şi trei fiice. Priviră cu toţi câteva momente avi- 
onul, şi pe urmă, cea mai mare dintre fete îl rugă să-i 
dea botezul aerului, Hawks făcu cu ea un înconjur. Ea 
nu spuse niciun cuvânt, cobori din avion tot aşa de liniș- 
tită cum se urcase și toată familia plecă. 

Dar acasă la familia Earhart, în timpul mesei, A- 
melia spune deodată: 

— Eu asi vrea să învăţ să sbor. 

— Ar fi bine, răspunse cu blândeţe domnul M. Ear- 
hart, care ştia că niciodată nu este bine să te arăţi ne- 
înduplecat cu o fiică încăpățânată. El știa bine că aceste 
gânduri vor sbura din capul fiicei sale odată cu ultimele 
gânduri din acea zi. Dar câteva zile mai târziu. Amelia 
spuse din nou tatălui său: 

— lată m'am interesat. Ca să învăţ să sbor costă 
aproape o mie de dolari. Pot nădăjdui că mi-i vei da? 

De data aceasta, domnul Earhart îngăimă : 

— Ştiu bine, Amelia, că nu pot cheltui o sumă atât 
de mare pentru un gust. 

— Ah ! bine ! răspunse ea. 

Si a doua zi chiar intră telefonistă pentru a-și câş- 
tiga suma ce-i trebuia pentru a învăţa să sboare, 

O viaţă grea începe acum pentru aceasta fată bine 
crescută, fiică a unui funcţionar cumsecade. O parte din 
zi şi-o întrebuința pentru a-și urma cursurile la univer- 
sitate, o alta pentru a-și face slujba de telefonistă, iar 
la urmă găsea totdeauna câteva ore pentru a alerga la 
aerodrom. In această vreme, fata, înaltă și slabă, cu fi- 
gura serioasă, cu părul strâns într'un coc pe gât şi cu 
pantofi cu tocuri joase, învaţă mereu. Ea lucrează, în- 
şurubează într'una bujii ca un mecanic, şi-i miră pe toţi 
din cercul sportiv ce-o înconjoară cu talentul şi năzu- 
inta ei. Ea nu visează, ca oricare începător, raiduri si 
acrobaţii. 

Ea sboară pentru că-i place să sboare, servind a- 
viația ca oricare soldat, 

Chiar mai târziu, când a devenit vestită si când a 
scris o carte despre aviaţie, ea nu i-a pus titlul „,Raidu- 
rile Mele“, ci i-a spus simplu „Plăcerea Aripilor“. Mulţi 
ani dealtfel ea nu știa că este un bun pilot. Ea ştia să 
pornească un avion, să sboare, să se îndrepte cu el unde 
vrea si să se întoarcă la hangar. Atâta îi ajungea. Vom 
vedea mai departe ce a urmat pentruca soarta s'o în- 
drepte spre neprevăzut. 

lat-o cu brevet de pilot în anul 1919, când femeile 
pilot erau doar câteva în toată lumea. 

A izbutit chiar să-și cumpere un avion, nu de tot, 
dar cu învoirea ca și vechiul proprietar să-l întrebuinţeze 
şi el odată la două zile. Acum ea era pe deplin mulţu- 
mită; isi trăia viaţa în liniște și multă lume, care o cu- 
noștea în anii următori nu știa că domnişoara Earhart 
se îndeletnicea si cu aviația. Ea termină studiile și, pentru 
că familia ei nu era bogată, vroia să ocupe un post de 
profesoară. Dar planul nu-i reuşi întocmai şi se mul- 
kumi cu un post de asistentă într'o casă de educaţie. Câte- 
odată ocupa și postul de observatoare generală. Aceasta 
se petrecu la Boston. In urmă ea a părăsit coasta Paci- 
ficului pentru aceea a Atlanticului. 


J N 1919 în California unde se înapoiau invin- 


AMELIEI 
EARHART 


Anii trec. Inclinările ei de aviatoare se desvoltă 
încetul cu încetul. La Boston ea a întemeiat un club de 
aviatoare. Acolo a cheltuit mult timp pentru conferințe 
si pentru demostratii la aerodrom. 

A sris Istoria primelor femei cari au sburat a fă- 
cut statistici, a publicat articole documentare și a devenit 
profesoara nouii școli a plăcerii aripilor. 

— Este o fată muncitoare şi foarte trebuincioasă 
aviaţiei | 

Așa se vorbea despre ea la club. 

Dar munca pe care o depunea pentru aviaţie o 
cunoșteau numai câţiva mecanici cari o ştiau. Ei o ve- 
deau sosind la aerodrom la ore când nu era aproape ni- 
meni pe acolo. Imbrăcată în halatul de lucru se închidea 
în hangare pentru a mângâia și îngriji avioanele. 

Intr'o seară de Aprilie, în anul 1928, domnişoara ob- 
servatoare generală vine acasă, seara, după o zi, sfârşită 
de muncă grea. Este obosită. Deodată telefonul sună. 

— Alo! domnișoara Earhart ? Aici căpitanul Railey. 
V'ar interesa să treceţi oceanul Atlantic în sbor ? 


Amelia cunoaște după nume pe căpitanul Railey, | 


pe care-l ştie că este un iscusit meșter al aviaţiei. Dar 
ea nu știe dacă ceea ce a întrebat-o el nu este numai o 
glumă. Incepe să râdă şi să se bâlbâie la telefon. Dar 
el îi spune că totul este adevărat şi o roagă dacă vine 
să vorbească chiar în seara aceea. 

Ea nu mai simte de loc oboseala de adineauri. In 
câteva minute ajunge la biroul căpitanului Railey. 

— lată, îi spuse el. A fost aranjat un raid peste o- 
ceanul Atlantic, New-York, Terre-Neuve si pe urmă Terre- 
Neuve-Angleterre. 

O femee care l-a pus la cale fiind împiedicată în cele 
din urmă să-l mai facă, ar dori să lase locul unei alte 
femei de la noi, pentru ca prima femee care va trece 
în sbor oceanul Atlantic să fie o americană. 

Aceea căreia Frank Havks îi dăduse botezul aerului 
cu zece ani în urmă, n'a dormit prea mult în aceea 
seară după ce vorbise cu căpitanul Railey. A doua zi la 
şcoală, micele eleve putea şopti în voe în dosul cărţilor; 
observatoarea lor nici nu băgă de seamă. 

lar seara când se înapoiă acasă, ea chemă pe căpi- 
tanul Railey la telefon. 

— Da, primesc să trec Atlanticul. 

Acest raid fusese aranjat de o americană măritată 


în Anglia, anume doamna Frederika Gurst. Ea cumpărase 


de la Amiralul Byrd un avion căruia îi dăduse numele 
de Friendship (prietenie). Pilotul era Bill Stultz, meca- 
nicul Lun Gordon. 

Amelia primise, dar marea ei modestie o ținea în 
umbră. Ea rugă pe organizatori să nu spună la nimeni 
că face parte din echipaj, N'a avut curajul să se arate 


la pregătirile ce se făceau pe.aerodromul din Boston. 
Stultz şi Gordon făcură singuri sborurile de încercare,. 


în timp ce domnişoara Earhart își vedea de micile sale 
eleve. 

Ziua cea mare sosește. Seara ea o vesti pe direc- 
toare, care rămăsese uimită, şi pe bătrâna sa mamă, care 


fără să spună un singur cuvânt, isi strânse plângând. 


fiica în braţe. 
A doua zi. dimineața, Amelia si cei doi oameni sco- 
teau avionul din hangar, aducându-l pe aerodrom. 
Bruma argintie începea să se împrăștie, dar era frig. 
Amelia tremura în costumul ei de pânză albastră. š 
Stultz greseste plecarea, se intoarce, povestesie iar si 


- red 


g - 


greseste şi a douaoară. Vântul este prea tare si apa- 
ratul prea încărcat. In sfârşit, izbuteşte să mişte mo- 
torul. Prima parte până la Terre Neuve o face fără nicio 
piedică. 

Dar aici la Terrpassey, timpul schimbându-se, sunt 
nevoiți să aştepte două săptămâni. Nimeni până la urmă 
nu mai credea în acest raid si nici că vor mai putea să 
ducă raidul până la sfârşit. La New-York, la Boston, 
bunii prieteni de la club râdeau pe socoteala lor. Chiar 
la Terrpassey locuitorii care nu văzuseră când sosise avi- 
onul, spuneau că nici nu venise în sbor, ci că avionul 
ar fi fost adus într'un vapor... 

La 17 lunie, timpul se îndreptă și cei trei aviatori 
se și urcase în carlingă. Ca şi la plecarea din Boston, 
Stultz greşește două plecări si izbutește la a treia. 

După două zeci si patru de ore de luptă grea, Stultz 
zărește pământul si se coboară unde nimereşte. Dar ei 
nu ştiau unde se află. Irlanda? Bretania? Afară de asta, 
sosirea lor părea a nu in- 
teresa pe nimeni. 

Văzură trei oameni cari 
lucrau pe plaje. Ei ridic ară 
capul, priviră avionul, a- 
poi întoarseră spatele vă- 
zându-şi de treburi. 

Două, trei ore trecură şi în 
cele din urmă, câțiva curioși 
începură să se strângă pe 
plaje, fără să pară însă că 
ar dori vreunul să intre în 
vorbă cu aviatorii.Un pescar 
se apropie de ei cu o barcă. 
Atunci aflară că se găsesc 
la Laneley, în ţara Galilor. 

Intr'un timp foarte scurt 
Amelia Earhart devine cu- 
noscută. In momentul când 
lumea i-a aflat numele de- 
vine ceea cea aju s Lind- 
berg cu un an mai târziu. 
Până la ei n'au mai fost 
niciodată aviatori mai mari. 
Ţara campionilor lumei 
scoate din aceste două în- 
cercări două figuri legen- 
dare ale aviaţiei, o femee 
şi un bărbat. Earhart si Lin- 
berg. 

Intoarcerea în America 
a fost triumfală. 

Toţi erau mândri că Amelia s'a născut acolo. 

Ea începe să ţie conferinţe în mai multe orașe si să 
publice articole. Căci fără să-și dea seama ea intră în 
cercul pe care-l iubește, în viaţa pentru care se crede 
sortită. 

Isi închiriază un avion, face turnee de propagandă, 
trece Statele- Unite de la un căpăt la altul, lămurin- 
du-i pe toţi că ar trebui să înveţe sborul. Ea nu mai 
dorește decât să facă alte descoperiri. Stie bine că toate 
minţile s'au înfierbântat si că nnmărul raidurilor eroice 
se vor înmulţi. Ea nu are frică de moarte. Poate muri 
oricând cu bucurie pentru cauza pe care o serveşte cu 
devotament și poate trăi fericită pentru marea ei dra- 
goste de sbor. 

Dar destinul nu este cum se pare că ar fi dorit. 

Ea se mărită cu un agent de publicitate, M. Putman, 
şi din acest moment viața ei s'a schimbat. Din cauza 
ocupaţiei ce ocupă soţul, si ei începu să-i placă pubici- 
tatea. El găsește nedrept ca soţia lui să se ferească de 
puterea publicităţii şi să nu se mai scrie despre trecerea 
ei peste Atlantic. Ar putea fi uitată Amelia Earhart, dacă 
numele ei n'ar străluci din nou în ediţii speciale cu pri- 
lejul fiecărui sbor ce face. Putman nu se odihnea un 
moment, vorbea cu impresari, cu fabricanți de avioans, 


. PERS, E. 


cu directori de ziare. Fără să vrea, Amelia începu să-și 
părăsească plimbările ei dragi în cerul albastru al A- 
mericei şi plăcerea ei de a-și petrece o parte din timp 
prin hangare îngrijindu-şi singură de avion și motoare. 
Ea se întoarse iarăși către glorie. ° 

In luna Mai 1932 ea încercă si reuși să facă la bordul 
bătrânului ei avion de propagandă, raidul Terre-Neuve- 
Irlanda. De data aceasta o femee singură a trecut A- 
tlanticul. 

Ea își pune în gând să facă singură înconjurul lu- 
mei în avion. 

Dar nu sunt decât câteva luni de când şi-a sfărâmat 
aparatul, după ce trecuse oceanul Pacific. Nu părăsește 
insă gândul și pleacă din nou, luând alt drum. Sboară 
de la Miami la Natal, trece Atlanticul spre sud dealungul 
liniei făcute de aviatorul Mermaz, aterizează la Dakar, 
străbate Africa, trece prin Indii şi apoi prin Australia. 
Acum trebue să treacă Oceanul Pacific. Atunci abia va 
ajunge din nou în America, 
unde o așteaptă gloria. 

Pierde vremea în Austra- 
lia din pricina timpului 
prost. Incepe să fie îngrijo- 
rată și să se supere. Cu o 
săptămână mai târziu începe 
sborul peste Ocean. Intot- 
deauna în viaţa acestor oa- 
meni rari sosește un mo- 
ment când cred că pot în- 
vinge orice greutăţi, înfrun- 
tând moartea. Poate că de 
multe ori aumai această 
credință a lor într'o putere 
divină îi ajuta să isbutească. 
Ei simt atunci că nu sunt 
la fel cu ceilalți oameni și 
cred că şi moartea trebue 
să fie mai îngăduitoare cu 
ei. De fiecare dată când 
trecea o mare greutate, ea 
credea tot mai mult că 
moartea o ocoleşte și că și 
cerul o apără. 

Dar în urmă... soțul şi 
prietenii ei aud deodată 
prin radio Noonan câteva 
cuvirite care s'au răspândit 
apoi prin toate posturile de 
radio din Pacific. 

— Rătăcesc în ceaţă, nu mai am benzină de cât 


pentru o jumătate de oră şi nu zăresc de loc pământul. 

Pe urmă nimic... tăcere. 

Gândurile toate sunt spulberate. Amelia Earhart a 
dispărut în tăcere. 

Numai o jumătate de oră a mai putut să se gân- 
dească poate la trecutul ei de fată tânără, de funcţionară 
la Los-Angeles, cu ochii înlăcrămaţi. Si gândindu-se la 
cei dragi pe cari i-a lăsat în urmă, a aşteptat curagi- 
oasă ceea ce trebuia să i se întâmple ascultând ultimele 
bătăi ale motorului care începuse să se oprească pentru 


totdeauna. 
V. Gosi N. G. 


praz: 


“| ALMANAHUL | 
| SCOLARILOR | 


| MEŞTERUL, | 
; STRICA 


INELUȚU șI | 
FLORICA | 


A DE BUNITA | 


Pentru a se putea începe jocul e nevoie mai întâiu să tăiați cu foarfeca, de jurimprejur fiecare dintre ¿ 
cele trei desene care înfățișează trenul, motocicleta și automobilul, pe care le veți lipi apoi pe frei cartonașe 
de aceași mărime. La fel veți tăia apoi celelalte opt pătrăţele de mai jos pe cari deasemenea le veți lipi pe 
cartonașe. ' 

Odată terminat acest lucru se poate începe jocul. La joc pot lua parte 3 copii, sau cel mult 6, jucând 
câte doi pe un cartonaș. Fiecare își alege după voie, sau prin tragere la sorți, mașina cu care trebue să stră- 
bată drumul ales, luându-și cartonașul care înfățișează felul mașinii. Apoi fiecare așează cartonașul pe punctul 
de pornire a unui oraș, urmând ca unul din ei să ajungă cel dintâi la București. Drumul se face în felul următor: 
cele opt cartonașe se pun într'un săculeț sau într'o cu'ioară, și. apoi fiecare scoate, pe rând, câte unul. 

Dacă, de pildă, cel care scoate din săcușor un cartonaș pe care stă scris: INAINTE, sare cu cartona- 
şul peste un pătrățel, ocupând al doilea. Celălalt care urmează, dacă scoate și el un cartonaș pe care stă scris: 
3 sare două pătrăţele și ocupă locul pătrățelului următor. Și așa mai departe. 

Dacă unul din jucători scoate un carton cu: | înapoi, sau 2 înapoi, sau 3 înapoi, — sare înapoi cu tot 
atâtea pătrăţele. Se mai poate întâmpla ca unul din jucători să scoată cartonașul: Stop! — Atunci rămâne pe loc. 

Jucându-se în felul acesta, acel càre va izbuti să ajungă întâiul în cercul orașului BUCUREȘTI va fi so- 


cotit câștigătorul jocului. 


=a i - 
J >i L J L Ñ 


$» 


E > 
u$ = | dă 


Dupăce ați lipit desenele de mai sus pe un carton destul de groscior, lăsați-le să se usuce bine: Des- 
părțiți apoi cu o foarfecă mai mare, care se poată tăia ușor cartonul, desenele, unul de altul. După aceea, 
tot cu foarfeca, dar cu multă băgare de seamă, tăiați fiecare desen pe liniile negre trase vertical și orizontal. 
Veţi avea de fiecare desen câte 12 bucăți, ceea ce va face, peste tot, 72 de dreptunghiuri mici, și acum să 
lămurim cum se joacă acest joc. Toate bucățelele de carton se amestecă bine într'o pungă sau într'o cutie și 
se așează pe masă cu fața în jos, ca să nu se vadă desenul. 

Jucători pot fi până la șase. Fiecare din ei va lua câte șase bucăți din cartoanele depe masă 


| și le va așeza în fața sa încercând să refacă din ele unul din cele șase desene. Dacă bagă de seamă că unul 


din cartoane nu se potrivește desenului său, atunci are dreptul să schimbe acest carton punându-l pe masă, 


| cu fața în sus, și apoi să-și ia un alt carton din cele aflate cu fața în jos. Poate chiar să ia din cartoanele 


schimbate de ceilalți jucători. In felul acesta, fiecare jucător va reconstitui un desen, astfel că la sfârșitul 
jocului vor fi reconstituiți: Buniţa, Moș-Marin, Neaţă, Azorică și Nătăfleață. După cum vedem, Nătăfleaţă este 
desenat de două ori, așa că doi jucători îl vor putea reconstitui în acelaș timp. Câștigătorul jocului va fi 
acela care va isbuti cel dintâiu să-l reconstitue pe Nătăfleaţă. Un alt jucător, care isbutește să refacă, să zi- 
cem, desenul cu Buniţa, chiar dacă ese întâiul, va lua locul al doilea, iar ceilalți în ordinea în care au sfârșit 
reconstituirea. După ce se joacă de șase ori jocul, însemnându-se pe o bucată de hârtie punctele fiecărui joc, 
se face adunarea lor. Cel care a eșit de mai multe ori întâiul, adică a refăcut pe Nătăfleaţă, acela este câș- 
tigătorul si lui i se poate da un premiu de mai înainte orânduit. Si acum la lucrul.. adică la ioc... 


POVESTE POLONEZĂ 


ORBUL și NEPOTUL 


RA într'o dimineaţă de vară. In mijlocul mul- 

țimii de case şi de oameni, grădinile toate pă- 
reau niște copii în haine de felurite culori. 
Oraşul nu era mare, dar se deosebea prin 
piața lui cea largă, unde odată pe săptămână 
se adunau țăranii şi negustorii, ca să vândă 
tot felul de lucruri, ajungând, din această pricină, un 
loc foarte atrăgător si mult vizitat. Un orb, anume Ni- 
colae venea si el de pe drumurile depărtate pe unde 
pribegea si îi plăcea să rămână mai mult acolo, cu micul 
său nepot, care îl ducea de mână, ușurându-i mersul, 
în timp ce își câștiga pâinea, cântând dintr'o armonică. 
In curând, îşi dete seama că oamenii din orășel aveau 
mai multă milă de dânsul şi că adesea ei se opreau ca 
să asculte cântecele lui, cântece dureroase, sfâşietoare, 
pe care, fără îndoială, că si alţi săraci le vor fi cântat 
prin acele părți. , 

Si asa, orbul rámase acolo, in oras. ; 

Era într'o vară, disdedimineață. Ca de obiceiu, orbul 
căuta să deștepte pe nepot printr'o atingere cu toiagul. 
Neizbutind, începu să-l înjure. In dimineața asta însă 
toate încercările rămaseră zadarnice. Orbul se înfurie 
şi-l lovi pe copil aşa de tare cu toiagul, că el se trezi 
din somn, țipând. Porniră îndată la drum, îndreptân- 
du-şi paşii către piaţă, unde era zi mare de târg şi 
unde trebuiau să ajungă din vreme, ca să poata găsi 
un loc bun pentru cântat... . 

Copilul se gândea însă mereu la visul ce-l avusese 
noaptea și care îi zăbovise deşteptarea. Se vedea parcă 
într'o grădină, jucându-se cu niște copii, cari râdeau. 
Era îmbrăcat cu o hăinuţă albă, râdea si el si se juca 
cu o minge, care sbura sus de tot în aer, până în slava 
cerului şi apoi cădea iar pe pământ. Vedea pe mama 
lui cum îl ţinea de mână si îl ducea acasă. Isi aminti 
atunci că el n'a văzut niciodată pe mamă-sa și că pe 
tatăl lui l-a cunoscut prea puţin, căci plecase odată în 
lume şi nu se mai înapoiase... 

Dece oare nu sa jucat şi el niciodată, ca ceilalţi 
copii ? Mulţi aveau câte un bunic, dar în zilele frumoase 
toți se jucau numai el trebuia să aibă grija de bunicul 
să-l. ducă: mereu de mână, până seara, târziu, când se 
întorceau amândoi, rupţi de oboseală, si se trânteau în- 
trun pat sărăcăcios; ca să adoarmă îndată. Rar de visa 
copilul. Avea şi el unele dorinţi, dar nu le spunea la 
nimeni si repede le și uita. In toate zilele trecea pe 
dinaintea unei grădini. Se uita pe furiș înăuntru şi vedea 
cum se jucau si râdeau copiii, cum hăinuțele lor albe 
străluceau în bătaia soarelui şi cum florile și copacii 
înfloreau parcă și mai mult. Trecea mai departe, căci 
bunicul, cu paşii lui șovăitori, îl silea să meargă, dar 
râsetele copiilor îl urmăreau si ecoul lor răsuna în i- 
nima-i de copil ca o neliniște ce se aciuia întrun col- 
țișor, gata să izbucnească în plâns. Când se întâmpla 
uneori să-l podidească plânsul, nimeni nu ar fi putut şti 
dece şi nici el aproape nu-și da seama din ce pricină, 
căci, de cele mai multe ori, erau nimicuri, ce nici nu 
îmbrăcau forma unor dorinţi. š 

Cine se intreba de suferintele bietului copil? Cine 
căuta să-i afle dorinţele ? In zilele de arsilá se strecura, 
sfios, pe străzi și-și potolea foamea si setea cu apă dela 
fantâna din piaţă, iar în lunile aspre de iarnă se în- 
covrigea în zdrenţele patului, ca să capete o umbră de 
căldură. 

Astăzi însă el ştia ce se trezise în inima lui. Astăzi 
trebuia neapărat să pătrundă mai adânc cu privirea în 
grădină, voia să vadă dacă îi vor râde si lui copii si fi 


„vor face semn să vie să se joace şi el cu mingea. 


Mergeau amândoi pe strada mare. Era multă îmbul- 
zeală azi. Din tot ţinutul veneau căruţe, automobile, 


oameni pe jos, ca să ia parte la ziua de târg. Se auzeau 
râsete, unii treceau grăbiţi şi se salutau, alţii stăteau la. 
câte un colț şi se uitau încoace și încolo. Câţiva cântau 
din diferite instrumente, ca să atragă privirea trecătorilor 
şi să poată căpăta câte ceva dela ei. Orbul îndemnă pe 
nepot să se grăbească, pentrucă să poată ajunge cât mai 
repede la piaţă, la locul ce le fusese hotărît și care era 
cercetat mai ales de cei ce veneau la târg. 

___Cu armonica în spate, cu toiagul în mâna dreaptă, 
"Mut de stânga de nepot, ei porniră cu pași grăbiţi. Se 
apropiară tot mai mult de grădină și tot mai tare bătea 
inima copilului. Se zăreau de departe copacii umbroși 
din grădină. Nu se auzea încă niciun strigăt, nici râ- 
sete nu se auzeau, dar în razele soarelui străluceau chi- 
purile vioaie ale copiilor. Ceva se înălța şi dispărea. 
Trebuiau să treacă drumul. Mâna bătrânului tremura 
în cea a copilului. Abia putură găsi un prilej prielnic 
ca să poată trece, când, pe neaşteptate, copilul auzi 
niște râsete și văzu o minge sburând din grădină si că- 
zând în mijlocul străzii. Intr'o clipă, lăsa mâna buni- 
cului şi se repezi la minge, o ridică, alergă spre gră- 
dină şi ajunse în faţa copiilor, care se adunară toţi în 
jurul lui, râzând şi privindu-l curioși. „Vrei să te joci 
cu noi ?*, îl întrebă vesel,un băiat... Se uită la minge, 
voi să dea cu ea, când. deodată, un țipăt îi sfâşie inima. 


Mingea îi scăpă din mâini si o luă la fugă... In stra 
se adunase lume multă... Străbătu prin mulţime și 
junse la locul unde se îngrămădiseră oamenii. In mi: 
locul străzii, pe praful ars de soare, zăcea bunicul în 
nesimţire cu armonica în spate. cu toiagul lângă el, cu 
hainele pătate de sânge... Peste puţin, o căruță mare 
ca un fel de ladă, se opri. Oamenii ridicară pe bătrân, 
îl așezară înăuntru și căruța porni în grabă.,, Mulțimea 
se risipi pe nesimţite; câteva femei sărace şi câțiva 
bărbaţi rămaseră încă puţin acolo, vorbind în şoaptă 
despre întâmplarea nenorocită... Copilul stătea încă 
nemișcat pe locul unde căzuse bunicul lui alături de 
toiag si de armonică. Un trecător îi puse în mână mingea . 
şi câţiva gologani... Nimeni însă nu-l întrebă la ce se 
gândea, toți se făcură nevăzuţi 

Incet se ridică apoi și el, isi atârnă după gât ar- 
monica, luă toiagul, se uită la minge și la bani. îşi șterse 
cu degetele lacrimile. cari curgeau siroaie pe faţa lui 
şi plecă. 


DUSZA CZARA 


Deşi foarte prinsă cu 
munca în atelierele de fil- 
me, Shirley Temple nu-i 
uita pe admiratorii ei. Intre 
două filme, între o lecţie şi 
o plimbare, mica Shirley își 
face timp să scrie prieteni- 
lor ei din lumea întreagă. 
Si mulţi mai sunt, Doamne! 
E cunoscută pe tot pămân- 
tul, căci nu-i copil în cea 
mai îndepărtată ţară care 
să nu fi auzit de drăgălaşa 
artistă. Chiar dacă sunt u- 
nii cari nu au avut putinţa 
să vadă ce joacă în filmele 
ei, totuși şi aceştia au au- 
zit de darul cu care Dum- 
nezeu a înzestrat pe această 
fetiță minunată. 

Mulţi din mici ei admi- 
ratori i-au scris scrisori în 
care îi pun fel de fel de 
întrebări. Bineînţeles, Shir- 
ley nu poate răspunde tu- 
turora, pentru motivul că 
nu are atâia timp liber. 
Deacea ea se folosește de 
anumite împrejurări ca să 
scrie copiilor din ţările în- 
depărtate. 

Ştie că este foarte iubită 
şi admirată în tara noastră 


Bibiloieca Uni 


EM SE mw x y 


nde, din dorinta ei a luat 
naștere o asociaţie de copii, 
numită Clubul Shirley Tem- 
ple. A primit apoi toate nu- 


merele din Dimineaţa Co- 
piilor în care i sa publicat 
de atâtea ori chipul și sa 
bucurat din suflet când a 


aflat cât de mulţi copii au 
ținut să se înscrie în acest 
club. 


Ca o dovadă că știe să 
răspundă cu dragoste la 
toate dovezile de simpatie 
ce-a primit din partea mii- 
lor de cititori ai revistei 
noastre, mica Shirley ne'a 
trimes prin casa de filme 
Centuria un pachet în care 
au găsit o fotografie cu sem- 
nătura ei şi o scrisoare 
scrisă chiar de ea şi în care 
urează micilor admiratori 
petrecere bună de Sfintele 
Sărbători ale Crăciunului. 

Incântaţi de atenţia mi- 
cei Shirley, iată, publicăm, 
odată cu fotografia, scri- 
soarea primită,adresa scrisă 
pe pachet si traducerea a- 
cestei scrisori. 

Desigur, ele vor umple 
de bucurie inimile citito- 
rilor noștri cari admiră pe 
Shirley în toate filmele sale 


MOŞ MARIN 


lată şi traducerea scrisorei ce 
ne-a trimis SHIRLEY TEMPLE 


UNIVERSITAŢII 
1 


-IAẸ 


Dintre toate ciupercile 
veninoase, cea mai primej- 
dioasă e ciuperca numită 
Amanita Phalloida, pe care 
îndată ce o mănânci capeţi o 
otrăvire, însoţită de dureri 
foarte mari, şi mori. 

Doctorul Leon Binet, pro- 
fesor la facultatea de me- 
dicină din Paris a descoperit 
un tratament simplu, la în- 
demâna tuturor. Acest tra- 
tament se face redând sân- 
gelui cantitatea de glucoză 
pe care otrava Amanitei o 
micșorează. Cercetările fă- 
cute de doctorul Leon Binet 
şi de asistentul său, întovă- 
răşite de încercări asupra 


'unor iepuri, au dat rezultate 


foarte bune. 

Sângele având la om ca 
şi la iepure, aceiaşi câtime 
de glucoză, profesorul a luat 
acest animal, căruia i-a in- 
jectat praf de amanită.După 
o trecere de 12-14 ore,iepu- 
rele începu să fie scuturat 
de frigurile morţii. In clipa 
când profesorul” vedea că 
iepurele este aproape să 
moară, îi injectă în vâna 
urechei o doză de ser 
glucozat, ser bine cu- 
noscutîn farmatie, şi astfel 
iepurele fu scăpat dela moar- 
te. Acest profesor a incer-at 
descoperirea sa. și atunci 
când sau otrăvit oamenii 
cu această ciupercă.El spune 
`ñ acum omul dela ţară va 
putea scăpa de otrăvire 
prin „tratamentul zaharat“, 
numai înghițind multă apă 
amestecată cu miere. 


A 


Cel mai mic şef de or- 
chestră din lume este un 
băiat de țigan anume: Sani 
Biskei, în vârstă numai de 
5 ani. Inzestrat cu un talent 
rar, tiganul Sani execută 
ca un maiestru, în timp ce 
tovarășii de vârsta lui abia 
încep să scârțăie cu arcușul 
pe vioară. 

Nu de mult a fost ales 
şef de orchestră a tovarăşi- 


lor săi de şatră, care-l a-' 


scultă şi-l preluesc ca pe un 
om mare. El a devenit foarte 
cunoscut si a fost angajat 
să cânte la unul dintre cele 
mai mari restaurante din 
Viena. 


In anul 1617 s'a născocit 
cca ¿dintài parasutà. Era 
doar o umbrelă care folosea 
inventatorului să facă sal- 
turi primejdioase. Acest in- 
ventator însă a fost dat ui- 
tării şi drept cel dintâi năs- 
cocilor trece astăzi un anu- 
me Garnier, care n'a făcut 
decât să desăvârșească a- 
ceastă născocire în anul 
1802. Acesta a coborât cu 
ajutorul parașutei de la 1000 
metri înălțime. 


Sergentul : — Ce-i cu tine, 
Nătăfleaţă? De ce umbli cu 
un picior pe trotoar şi cu 
unul pe jos? 


Nătăfleață: — Mulţumesc, 
domnule sergent, eu am 
crezut că sunt şchiop. 

nonu 

Tontolica stând cu foar- 
fecele în mână e gata să 
taie umbrela mamei sale. 

Maică-sa băgă de seamă 
şi-o întrebă: 


— Ce vrei să faci, Tonto- 
lico! ; 

— Nimica toată. Vroiam 
sà fac o gaurà, ca sá vezi 
când se înseninează, fără 
să mai închizi umbrela. 


Dragi prieleni, 


Vreau să vă pregălesc o bucurie. Sun! un 
moș vesel și sărbătoresc jubileul meu. Tăiaţi aces! 
anunț, scriți adresa voastră exactă și rugați pe 
părinții voşiri dragi să pună acest anunț întrun 
plic deschis (nu lipili plicul). Plicul îl veţi trimite 
pe adresa: „(Gea" Bucureşti VI. Cazărmei 89 
şi îl veți franca cu un Hmbru poslal de un leu 
și 50 bani aviație. Vă voi trimite imedial o 
surpriză plăcută, care nu vă costă nimic şi o să 
vă facă o deosebită bucurie. 


SECȚIA KO. 


4 # 


ama 


“ 


REVISTA ILUSTRATA 


k 


i. 4 


w zi 3 
LA LIRA. 
NEATA COP: 


A 


A 


ȘI TINERET 


REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : BUC. STR. CONST. MILLE 7 — 9— 11. — TEL. 3.84.30. — ABONAMENTE: ! AN 200 LEI, 6 LUNI 100 LEI. — EXEM- 
PLARUL 5 LEI. — IN STRĂINĂTATE DUBLU. REPRODUCEREA BUCAȚILOR STRICT INTERZISA. MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE INAPOIAZĂ. 


ANUL Ay 


SĂ SYÀM PUȚIN 
VORBA COPII 


f 


La mulţi ani! Să cresteli mari şi voinici și să vă dea 
Domnul sănătate, noroc şi înțelepciune. Buniţa vă tri- 
mite tuturor din fundul inimii,. aceste urări. 

Incepem, dragii mei, un an nou. Să ne străduim să 
fim de azi înainte mai buni si mai înţelegători decât 
în anul trecut. | 

Să ne aducem aminte tot ce am făcut rău anul tre- 
cut, tot ce am gândit rău despre prietenii si semenii 
noştri. Şi să ne punem în gând să nu ne mai îngăduim 
să facem niciuna din greşelile pe care le-am făcut cu 
un an în urmă, când eram cu toţii cu câte un an mai 
tineri... 

„Să năzuim spre îndreptarea greşelilor. noastre. să 
dorim din tundul inimilor să devenim pe fiecare zi ce 
trece, mai buni, mai generoși. 

Vă urez fiecăruia din voi să-vă aducă anul cel nou 
numai bucurii. 

La mulţi ani, copii! 

Victor Postolache. — Și eu când eram mică, dragul 
meu nepoţel, mă descurajam foarte uşor şi nu puteam 
duce la bun sfârşit niciun lucru pe care îl începeam. 
Hi mărturisesc că aveam multe necazuri din pricina 
firei mele şi voiam din tot sufletul să mà îndrept. Obo- 
seam curând, mă plictiseam repede, începeam o carte 
şi o lăsam la Jumătate, cuseam ceva şi deodată lăsam 
lucrul şi mă uitam pe fereastră. 

Tot ce vroiam să fac mi-se părea greu, chiar îna- 
inte de a începe. 

Şi orice cuvânt mă descuraja, mă făcea să nu mai 
am nicio încredere în puterile mele. 

Aşa am fost până la vârsta de unsprezece ani. Până 
când într'o zi mi-am spus cu hotărire: nu mai vreau 
să tiu uşa. Şi mi-am pus în gând să mă supraveghez cu bă- 
gare de seamă. In fiecare zi îmi făceam de dimineaţă 
programul. H scriam pe o hârtie. Dimineaţa, de pildă, 
aveam şcoală; după amiază între 3 —6 pregăteam lec- 
ţiile pe a doua zi. 

La 6, îmi luam singură recreaţie o oră întreagă, în 
care zece minute îmi dădeam voe să stau întinsă pe pat, 
zece minute să mă uit pe tereustră, zece minute să stau 
de vorbă cu cineva din casă, alte zece minute să răs- 
foesc o carte cu-poze şi aşa mai departe, 

Ștăteam cu ochi pe ceas şi nu-mi dădeam voesă fur 


47 cÇ no... 


No. 725 


7294 


un minut din cele zece pe care le hărăziscm plimbatulu 
prin curte, pentru altceva. 
Chiar dacă mă plictiseam, bunăoară, să privesc zece 


. minute pe fereastră, nu-mi dădeam voe să f.c altceva. 


Imi ziceam: trebue să fiu stăpână pe voința mea, 
trebue să fac ceeace am hotărît dinainte să fac, nu 
trebuie să mă las mereu furată de altceva. 

La început, era cam gre: să mi urmez programul 
pas cu pas. lar cu timpul, mam deprins atât de bine 
să lucrez cu rânduială, să sfârșesc întotdeauna un lucru 
început, încât n'am mai cunoscut descurajare niciodată. 
Ştiam că putere stă în mine! Că dacă vreau să fac un 
lucru, îl pot face. -— — 

Fă-ţi şi tu, dragul meu nepoltel, un program pe care 
să-l urmezi întocmai, cu sfințenie, zilnic. Dă-ți singur pe- 
depse, când eşti nemulțumit de tine. 

Spune-ti chiar de azi: mâine trebuie să citesc două- 
zeci de pagini din cutare carte, le voi citi chiar dacă 
mă plictisesc. Apoi voi copia într'un caet o pagină din 
cartea de franceză. 

Dacă nu voi face toate astea, drept pedeapsă nu mă 
voi duce să mă joc cu prietenul meu. 

Fă-ţi un carneţel şi pune-ţi în fiecare seară o notă, 
după cum te-ai purtat în timpul zilei, zece, când ţi-ai 
făcut pe deplin datoria, nouă, când ţi-ai făcut-o foarte 
bine, opt pentru bine, şi aşa mai departe. 

Peste o lună, de azi înainte, copiază toate notele pe o 
hârtie şi trimite-mi-o mie cu o scrisoare în care să-mi 
spui cum ili mai merge. 

Ar fi bine să iei un sirop întăritor, un tonic, cum 
se zice. 

Gimnastică faci ? 

Sănătate şi noroc dela 


nida 


a 


ARTN 


trăit, cândva, un corăbicr vestit-şi dibaci — 
cum puţini se găsesc pe lume — şi care se 
numea „Andrei Inimosul*. Cutreera luni de-a- 
rândul mările și oceanele, călătorind spre 
locuri si țărmuri bogate și frumoase de unde 
wm încărca mărfuri și le vindea apoi. în ţările 
n care aveau căutare. 

Corabia lui — o corabie de toată frumuseţea. cu trei 
catarge, înalte cât plopii, şi cu pânze albe si curate, um- 
flate de vânt — se numea Năluca. 

Si "'ntr'adevăr, merita pe deplin acest nume, căci a- 
tunci când alerga ca un cal de curse, străpungând va- 
lurile si lăsând în urmă o dâră lucioasă de spumă, în 
acele clipe nu te mai săturai privind-o şi-i fericeai pe 


îndrăzneţii marinari și pe „Andrei Inimosul“, stăpânul ` 


ei, că puteau răscoli astfel toate ungherele lumii. 
Averea lui „Andrei Inimosul* creştea văzând cu o- 
chii şi într'un răstimp destul de scurt cumpără încă 
o corabie. 
Nu ştiu însă din ce pricină, dela o vreme, treburile 
îi mergeau din rău în mai rău... 


Odată, o ceată de pirați îi atacă în mijlocul mării 
şi cu toată vitejia sa şi a marinarilor săi, Năluca fu 
jefuită si scufundată, iar ei bătuţi până la sânge şi pă- 
răsiți pe o insulă pustie. 

Spre norocul lor, peste câtva timp, un vas trecând 
pe acolo, zări semnalele lor desnădăjduite și-i scăpă. 

Peste puţin, o nouă veste tristă îl abătu si mai mult 
pe inimosul marinar. 

A doua-şi ultima sa corabie se scufundă în timpul 
unei furtuni, lovindu-se de nişte stânci. 

Dacă văzu si văzu omul nostru că nu-i mai rămâne 
nimic de făcut, îşi îndesă boclucurile intr'o traistă şi-şi 
luă lumea ’n cap; porni adică să-și încerce norocul în 
cuprinsul ăstui pământ. 


Și merse el ce merse, zi de vară până'n sară, când, 
ostenit de atâta alergătură si umblet, se așeză la umbra 
unui copac, pe marginea unui lac. Era noapte târzie şi 
nimeni ca să-l treacă dincolo. 


Casa plutașului care trecea oamenii pe malul celalt, 
se afla cufundată în întuneric; ceeace însemna că plu- 
tașul dormea. 


Nu-i vorbă că Andrei Inimosul l-ar fi sculat din 
somn, dar nu avea nicio grabă si apoi nici cu ce să răs- 
plătească pe plutaş că-l trece lacul în puterea nopții. 

Deaceea socoti. că mai cuminte ar fi să caute să 
doarmă peste noapte cum poate, iar a doua zi, va vedea 
ce-i de făcut. ea i fica SN 

Și cât ai spune — Doamne ajută! — omul nostrii 


— 


se 'ntinse càt-era de lung la rádšàcina-eópšéului, unde: 


4 


poposise şi punându-și traista sub cap să-i ţină loc de 
pernă, adormi curând somnul celor obidiţi si munciţi, 


* 
* x 


Dar numai iată, că asa cum sforăia el la poalele 
mesteacănului, avu un vis cu adevărat uimitor. 

Se făcea anume că un moşneag cu plete albe ca 
neaua şi cu mustăţi ca picurate cir promoroacă, trecea 
pe drumul mare şi când ajunse în dreptul său, se opri 
şi sprijinindu-se cu bărbia în toiag, îi grăi sfătos ca un 
unchiaş potolit şi încercat de vreme. 

— Binecuvântat fii, om bun ! Ştiu că ești un creştin 
cu cugetul împăcat şi care; nu sudue sau cârteşte împo- 
triva soartei pe care i-o trimite Cel de Sus. Deaceea 
Domnul, în nemărginita sa dreptate, văzând că ai îndurat 
supus încercarea pe care ţi-a trimis-o prin sărăcirea ta, 
sa gândit să te răsplătească si să-ți dea din nou pu- 
tinţa de a-ţi reface averea. Treci lacul mâne, în zorii zilei, 
şi când vei fi pe malul potrivnic, pornește cale de trei 
zile către soare apune și vei da peste un făgaș în care 
se află pitită o corabie.” Intregește această corabie si 


pornind cu ea pe mări vei da peste tărâmuri necunos- 
cute, unde vei avea prilejul să dobândeșşti câştiguri tot 
atât de mari ca şi'n trecut. 

Și fără a-i mai lăsa timp de răspuns sau mulțumire, 
moșneagul dispăru. 


g ç 


Andrei: Inimosul se trezi la revărsatul zorilor şi nici 
nu clipi bine, frecându-se la ochi, că şi zări mai devale, 
o corabie gata de plecare. 

Alergă într'acolo și-l rugă pe stăpân să-l treacă - 
lacul. 

— Bine, vino ! Cel puţin o să-mi ţii de urât! îi răs- 
punse pântecosul proprietar al navei. 

Andrei se urcă grăbit şi se așeză cu traista într'un 
colțișor, urmărind de acolo toate pregătirile de plecare 
ale corăbiei. 

Marinarii alergau harnici căţărându-se pe vele sau 
parâme, întinzând pânzele, slobozind frânghiile, până 
ce corabia se; deslipi încetișor de țărm, si pluti un timp 
de-a-lungul lui, şi când, însfârşit, vântul umflă. binișor 
pânzele, o porni spre malul potrivnic. 

— Hai băiete, vino să-mi- ţii de urât. aşa cum ne 
fuse vorba ! îl chemă stăpânul pe Andrei. 

Era un om gras, plin de ifose și mândrie, proprie- 
tarul corăbiei. Infrunta pe oricine și-i plăcea să-și bată 
joc de toţi. š | 

— Ei, povesteşte-mi ceva ! porunci el încă. odată. ` 

— Nu 'prea'am cé 1 îi răspunse Andrei. . . „ . + 

— Ai, wai, nu ră "priveşte. Eu đeaceéa te-am luat. 
cu mine, ca să mă distrezi. - sq k 


— - 


— Dacà nu ştiu : 

— O să te pun în fiare! se inciudà stăpânul corăbiei. 

— E păcat de Dumnezeu... 

— Ce Dumnezeu ? la mai las-o încolo! 

— Basă nu spuneţi vorbă mare, că Dumnezeu e 
atotputernic !.. se bătu Andrei peste gură. 

— Ce vorbeşti ? se rățoi stăpânul. De unde ştii tu 
că-i atotputernic... Nu cumva ai dat bună ziua cu El? 

— Asta, ce-i drept, nu'! vorbi hotărît Andrei. 

— Bată-te norocul ! Vrei pe semne să glumesti ! 

— Deloc! Vorbesc cât se poate de serios. Știu şi 
ce meserie are Dumnezeu |! se 'mpotrivi Andrei. 

— Apoi dacă-i asa, spune-mi să ştiu si eu ! făcu haz 
stăpânul. 

— Dumnezeu e de meserie tâmplar! 

Un hohot de râs fu răspunsul stăpânului care ți- 
nârnidu-se de pântece sălta pe scaun ca ó minge. 

— Dumnezeu tâmplar ?Ei ştii că asta-i bună! izbuti 
el să vorbească printre hohote. L-ai făcut și tâmplar... 
Cum adică, Dumnezeu să lucreze în cer la o masă și 
să ceară: 

— Sfinte Petre sau tu, Sfinte Ilie, daţi-mi rândeaua 
să netezesc câteva așchii !? 

— Stăpâne, nu numai că ştiu că Dumnezeu e tâm- 
plar, dar ştiu: şi ce lucrează |... stărui Andrei. 

— Fugi d'aicea ! Ţi-a spus asta Arhanghelul Gavril 
când a venit să cumpere cuie dela tine ? râse stăpânul. 

— E păcat să luaţi în derâdere, stăpâne, pe Dumne- 
zeu cu meseria lui! șopti Anădrei'făcându-și o cruce. 

— Eşti nebun, omule! se mai potoli stăpânul. Să 
nu mai spui nimănui ce mi-ai spus mie, că te închide... 

— Ba o să strig sus si tare: Dumnezeu e tâmplar şi 
lucrează scări... 

— Sărman ţignit ! Imi pare rău că nu ne putem 
înțelege, fiindcă pari a fi de altfel un, om cumsecade |... 
sfârşi stăpânul şi-i făcu semn cu màna cà poate pleca. 

Andrei Inimosul se 'ntoarse în ungherul său şi ră- 
mase tăcut tot timpul călătoriei, făcându-se că nu vede 
degetele marinarilor indreptate: spre -el şi că nu aude 
glumele făcute pe socoteala sa si a spusei sale că Dum- 
nezeu e tâmplar. 


* 
* * 
Trecură câţiva ani dela această întâmplarea 


Andrei Inimosul devenise iar om bogat. Corăbiile 
sale pline de grâne colindau prin toate porturile lumii 
şi mărfurile sale aveau pretutindeni căutare. 

Dumnezeu îl ajutase așadar să-și întregească averea 
ciuntită. 

In colțul străzii pe care locuia se aciuase dela o 
vreme un orb. Sărmanul cerşetor era adus dimineața 
de o fetiță si tot ea îl şi aducea seara acasă, într'o co- 
libă dărăpănată. 

Trecătorii, grăbiţi, -aruncau în răstimpuri 
leu: ce se rostogolea în pălăria orbului. 

Odată însă, în loc de un leu, în pălăria cerşetorului 
căzu o monedă de două zeci de lei. 

Si de: atunci, în fiecare Duminecă, la terminarea 
slujbei, când eșeau credincioșii din lăcașul Domnului, 


câte un 


„orbul găsea printre bănuţii de un leu şi moneda de un 


pol. 

Mărinimia trecătorului ațâţă curiozitatea bătrânului 
milog şi într'o Duminecă rugă pe fetița care-l însoțea 
să rămână lângă el şi să-i facă semn când ii va arunca 
cineva douăzeci de lei. 

Astfel- se 'ntâmplă că în clipa în care polul i-se 
rostogoli în pălărie, orbul se-"ncumelă-să întrebe: 

— Cine ești, om bun, de-mi dai totdeauna o pomană 
atât de însemnată ? 

— Eu sunt Andrei Inimosul... 

— Te cunosc! spuse milogul, şi ochii fără lumină 
i-se umplură de lacrimi. Te cunosc căci eu sunt stăpânul 
corăbiei care te-a trecut cândva peste un lac. 

Acum ştiu că-i adevărat ceea ce mi-ai spus atunci. 
Aşa-i | Dumnezeu e tâmplar si lucrează scări. Pe aceste 
scări unii -urcă în viaţă, alţii coboară. Unii ajung la 
glorie, alţii în mizerie... 

ii * » 
Dragi. copii din lumea asta, 
Luaţi'aminte ca mereu, 
Gândul vostru "'ntreg să fie, 
Doar la bunul Dumnezeu ; 
El e cel ce'n lumea asta, 
Vă înalţă sau coboară, 
El vajută să învingeţi, 
Și ce-i rău tot El doboară! 

DINU MOROIANU 


NOROCUL OM, ULUI FĂRĂ 


NOROI 


TĂTEAU trei oameni, într'o seară, de vorbă, 
împrejurul unei mese. Povestea fiecare în- 
tâmplări din viaţa lui şi fiecare spunea ce 
ar dori să-i aducă anul cel nou de care ii 
despărțea doar o noapte. Cel mai- bătrân 
dintre ei spunea că el nu se poate plânge 
de nimic. De mic copil îi merseră toate în plin. Se nă- 
scuse în casa unor oameni cu avere ; nu cunoscuse nici- 
odată lipsa şi nevoile. Isi alesese o meserie bănoasă, se 
insurase cu o femee muncitoare și avea acum copii mari 
cari îi făceau bătrânețea fericită. 

„Am fost un om norocos“, spuse el, aprinzându-și 
o țigară. „Aş păcătui să nu recunosc că Dumnezeu a 
fost bun şi darnic ca mine. Aş dori totuşi ca anul cel 
nou, cel care e acum pe drum, să-mi aducă sănătate. 
De vreo două luni mă ţine mereu un junghiu sub coastă. 
As vrea să mai trăiesc barem zece, cinsprezece a: i, să 
mă bucur în plin de viață“. 

Cel de al doilea, un om de statură mijlocie, cam de 
vreo treizeci de ani, vorbi astfel: „Mie nu mi-a mers 
totul strună dela început. Ba aş putea spune că m'am 
pomenit pe lume singur, fără niciun sprijin de nicăieri. 
Am învăţat să citesc pe cărțile unui prieten şi când am 
împlinit zece ani, am intrat băiat de prăvălie la un băcan. 
Aveam casă si masă şi câțiva lei simbrie. Am pus deo- 
parte ban cu ban şi mi-am cumpăratcărţi. Seara, când 
mă trimetea stăpânul meu la culcare, eu stăteam până 
noaptea târziu şi învăţam. Singur am învățat să socotesc, 
să citesc, singur am învăţat la geografie, istorie, religie. 

Intr'o zi, aveam unsprezece ani pe atunci, stăpânul 
meu ma trimis să duc unui domn bogat care cumpăra 
mereu dela băcănia unde slujeam eu, un cos cu sticle 
de vin. 

Am sunat şi nva întâmpinat o slujnică. Pe când de- 
scărcam în bucătărie sticlele din coş, a intrat un băeţel 
cam de vreo nouă ani, bine îmbrăcat şi foarte drăguţ. 
Am înțeles din cele câteva cuvinte pe care le-a spus că 
e băețelul domnului căruia îi adusesem sticlele. Băieţelul 
era foarte prietenos, m'a ținut de vorbă şi mi-a povestit 
o mulțime de lucruri. M'a luat în casă şi ma întrebat 
dacă pot să-i ajut să deslege o problemă de aritmetică 
şi dacă nu i pot desena o hartă la geografie. 

l-am răspuns îndută că-l ajut cu dragă inimă. Bă- 
iețelul m'a chemat la el în odăiță şi am stat acolo două 
ceasuri încheiate, în care timp i-am arătat cum să deslege 


x 1. 


| alți copii 


problemele, cum să deseneze hărțile și am citit împre- 
ună la istorie. Uitasem de băcănie, de coş. uitasem că 
sunt un biet băiat de prăvălie. Când s'a întors din oraş 
tatăl băiatului şi m'a găsit aşezat la masă cu copilul 
lui, şi-a încruntat sprincenele, am văzut că i-ar fi făcut 
multă plăcere să mă ia de urechi şi să mă svârle afară. 
Dar băiețașul lui i-a lămurit repede ce rost aveam eu 
în casă. Şi domnul T., asa îl chema, rămase foarte uluit 
auzind că eu am putut fi în stare să-i fiu de folos co- 
pilului său. Şi mai mirat fu când întrebându-mă, află 
dela mine că singur, fără profesor, invštasem aritmetică, 
istorie, geografie, gramatică, religie. 


Mă răsplăti cu câțiva lei, iar eu îmi hiai coşul în 
spinare şi plecai. Dar stăpânul meu mă. aştepta cloco- 
tind de mânie. Unde stătusem atâtea ceasuri? Cum în- 
drăznisem să stau şi să-i ajut la lecții băieţaşului ace- 
luia, când ştiam câtă treabă mă aşteaptă în băcănie?! 

După ce mi-a dat câteva palme, mi-a pus bagajul 
la ușă si mi-a spus: „drum bun, băiete !“ 

Am hoinărit pe străzi toată noaptea. Dimineaţa, 
mi-am luat inima în dinţi şi m'am dus la domnul T., 
tatăl băiețașului. L-am rugat să-mi facă un locşor cât 
de mic în bucătărie, în pod, în hambar, unde o fi. Să-mi 
dea adăpost câteva zile până îmi găsesc o slujbă. 

Domnul T.s'a învoit. Şi ca să scurtez povestea, aflați 
că mare noroc am avut că nva dat afară băcanul. Dacă 
nu se întâmpla astfel, eram poate si astăzi tot un biet 
vânzător. 

Domnul T. m'a luat meditator la băețelul lui. Şi în 
acelaş timp- m'a înscris si pe mine la școală. Am dat 


“examen şi am intrat în clasa I de liceu. Am luat premiu 


în toți anii. Mi-am luat bacalaureatul. Am urmai la uni- 
versitate. Astăzi sunt un medic cu renume, precum știți. 


— Ai avut noroc, spuse unul dintre ei. 

— Hm ! nu ştiu dacă e chiar aşa, răspunse medicul. 
Ceea ce se poate spune despre mine este însă că mi-a 
ajutat norocul. Căci, să știți, de multe ori norocul trece 
pe lângă moi. ne face un semn, si dacă nu-l vedem, 
trece mai departe, câte odată se mai întoarce..... 

— Si ce doreşti să-ţi aducă anul cel nou? 

— Aş dori să-mi scoată în cale pe aceea care îmi 
va fi soţie. Căci ce folos că am tot ce-mi trebuie, că nu 
duc lipsă de nimic? Viaţa este tristă fără copii. 

Veni rândul să vorbească și cel de al treilea, cel 
mai tânăr din ei. 


El oftă lung şi tăcu câteva minute, privind în jos. 

— Ei. ce ai, povesteşte-ne și tu viaţa, spuseră ceilalți. 

— Fu. zise cel mai tânăr — eram un flăcău frumos, 
să fi avut 26—27 de ani — eu n'am avut în viața mea 
un pic de noroc! Am rămas orfan, împreună cu alți 
doi fraţi mai mici decât mine, când aveam doisprezece 
ani. š 1⁄2 

Pe cel mai mic dintre fraţi l-a luat -să-l -crească- o 
soră a mamei. Pe cel de al doilea, un unchiual mamei. 
Iar pe mine a vrut să mă ia la dânsul fratele tatii. Dar 
eu n'am vrut. Nu-l iubeam pe unchiul meu, cu toate că 
nu-mi făcuse niciodată nici cel mai mic rău. Era o fire 
tăcută şi eu mă temeam de el. Am stat în casa lui trei 
zile. Pe urmă am început să plâng și să spun că vreau 
să plec. Atunci am făcut schimb cu fratele cel mic, cel 
pe care îl luase să-l crească sora mamei; m'am dus eu 
în locul lui şi el a venit în locul meu, la fratele tatei. 
Dar sora mamei mai avea si ea trei copii de crescut. 
Firește, îşi vedea mai întâi de fetiţele si băiețaşil ei, 
pe urmă de mine. Nu mă împăcam cu verişoarele şi vărul 
meu. Ne certam din nimica toată si eu nu ştiam să mă 
stăpânesc. La furie, de multe ori, îi băteam. Din pricina 
aceasta, soțul mătuşei mele nu mă putea suferi. Intr'o 
zi mi-am făcut bagajul şi am plecat. 

— Dar fratele tău, cel cu care făcuseşi schimbul, ce 
a făcut? întrebă cel mai vârstnic. 

— O, el a juns foarte bine ! Unchiul nostru n'avea 
şi l-a, crescut a pe. cotal, său. L-a dat 


Í = a a 222 A NETELLER u, LDA eE 


la învăţătură, l-a 


mai departe. Trebuie să vie zilele astea dela Paris, Dar. 


staţi să vă istorisesc mai departe viața mea. 

„Plecând dela mătuşa mea, mam gândit să cer ada- 
post la o verişoară a tatălului men care ştiam că e bo- 
gată şi că ține la mine, Intr'adevăr, n'am greșit dori 
du-i ei sprijin. M'a primit cu. bucurie, m'a dat la.şcoală 
şi am stat acolo cinci ani. Ajunsesem în clasa V-a de liceu. 
Dar în anul acela am avut nenorocul să mă împrietenesc 
cu o ceată de haimanale. Nu-mi mai vedeam de carte, 
lipseam de la: şcoală și de acasă, iar când mă mustra 
binefăcătoarga mea, răspundeam obraznic. In cele din 
urmă, am scos-o din sărite și mi-a spus că dacă n'am 
de gând să mă cuminţesc, pot pleca din casa ei. M'am 
sfătuit cu prietenii mei. Unul din ei mi-a spus să plec 
din casa verișoarei tatălui meu si să viu să stau la el. 

L-am aseultat. Pe la şcoală n'am mai dat. Trân- 
dăveam toată 'ziua şi umblam hai-hui pe drumuri. Am 
început să mă gândesc să-mi caut pe undeva o slujbă. 
Am umblat vreo două luni, fără să găsesc nimic. N'aveam 
noroc. și pace] Intro zi, însă, mă întâlnesc cu un om 
şi, întrebându-l dacă nu știe o slujbă pentru mine, îmi 
răspunde să viu la el. 

— Ce leafă îmi dai? întreb eu. 

— Două luni de zile nu-ţi dau decât casă şi masă. 
Am deschis de curând un restaurant mic pentru mun- 


"me E 
mM: 


Et 


citori şi am nevoie de un supraveghetor. Dacă treburile 
merg bine, fac restaurantul mai mare şi îți dau o leafă 
bună. Două luni de zile însă, te iau de încercare, fără 
leafă. 

I-am răspuns omului acela că nu pot primi. Că 
fără simbrie nu înțeleg să fac slujbă. Omul a plecat şi 
mi-a lăsat adresa; zicea că poate o să mă mai răsgândesc. 

Am uitat de el — trecuseră opt luni și într'o zi dau 
de adresă şi-mi zic: hai să mă duc până la omul acela 
să văd ce e pe acolo. Slujbă tot n'aveam și îmi era cam 
foame. 

Am ajuns în faţa unui restaurant mare şi măreț. 
Credeam că greșisem adresa! Omul cu care mă întâl- 
nisem pe stradă cu opt luni in urmă era acum patronul 
acestui mare restaurant. Am mai văzut acolo un băiat 
tânăr si am aflat că el este supraveghetorwl. Are o leafă 
de zece mii de lei pe lună, casă şi masă... s -> 
`  Auziţi, ce'noroc pe el! j - 

Insfàrsit, ajunsei la vârsta de douăzeci si unu de 
ani:şi putui să intru în stăpânirea unei averi lăsate de 
părinţi. Era o sumă bunicică, Un fost prieten al tatei 
mi-a dat ideea să facem o tovărăşie de negol. Eu n'am 

vrut; m'am temut să nu pierd bani, Atunci el i-a cerut 
uneia din surorile mele bani. Şi ea i-a: încredințat. A avut un 
noroc nemaipomenit ! In câteva luni şi-a îndoit suma, 
iar în alte două și-a făcut-o de patru ori mai mare. Azi 


trimis apoi în Franţa să înveţe -e mare bogătașe. Eu am cheltuit banii pe unele, pe al- 


tele, i azi deabia mai am cum să-mi ţin zilele. 
m fără de noroc, oftă cel care povestise. 

— Cum poţi. spune că n'ai avut noroc, spuse fostul 
băieļaş. de băcănie, Adevărul e că ai avut noroc cu cå- 
rul! Dar n'ai știut ce să faci cu el. Gàndeste-te că 
dacă ai fi rămas la unchiul tău, erai azi inginer, avocat, 
sau doctor. Aveai avere, nume. Dar ai plecat, ai dat cu 
piciorul norocului. Mai târziu, ai făcut acelaș lucru ple- 
când dela verişoara fratelui tău. A fost cea de a doua 
nerecunoştință a ta faţă de noroc. Pe urmă, Dumnezeu 
ţi-a trimis în cale pe stăpânul restaurantului. Ce bine 
nimereai dacă te duceai la el. Aşa, norocul tău l-ai dat 
altcuiva, aceluia care este astăzi supraveghetorul resta- 
urantului. 

Şi însfârşit, norocul ţi-a mai făcut un semn de prie- 
tenie, atunci când era vorba să faci negoţ. Dar nici 
atunci n'ai înţeles. 

— Şi acum ce ai dori să-ţi aducă anul nou? întrebă 
medicul. š 

— Fireşte, un bob de noroc, răspunse nepriceputul 
flăcău. 

— Mai bine roagă-te să-ți dea Dumnezeu un bob 
de minte, băiatule, zise cel mai în vârstă. Noroc ai avut 
destul, slavă Domnului. 

Nu ştiu dacă anul cel nou a !indeplinit dorinţele 


celor trei oameni cari au stat, într'o seară de vorbă în 
jurul unei mese! 

Dar flăcăul a înțeles în seara aceea, ceea ce nu pri- 
cepuse până atunci... SID. DRĂGUŞANU 


CONCURSUL DE PORTRETE 


Cititorii noştri cari au urmărit în fiecare săptămână 
revista, au putut dfla de concursul nostru de portrete. 
Cei cari-hu au citit condiţiile acestui concurs publi- 
cate în No. 721 al revistei „Dimineaţa Copiilor” pot cere 
dela chioşcarul de ziare sau dela redacţia revistei noa- 
stre acest număr, pentru a participa la concursul nostru. 
Dăm mai jos premiile însemnate pe care le oferim: 
sanie. 
pereche patine. 
ceas de mână. 
aparat fotografic 6X9 
aparat radio. galenă. 
10 premii în cărți literare. 
10 abonameute la Dimineaţe Copiilor pe 3 luni. 
6 abonamente pe 6 luni. 
4 abonamente pe 12 luni, 
Toate desenele pentru concursul de portrete se vor 
trimite ` Până la data de 12 Ianuarie Elsa 


— — — — — 


m=... i... r... apma . . ananena eea 


Neaţă şi cu Nătăfleaţă 
Fiindcă-i Anul Nou — vedeţi, ` 


Vor să fac'o boroboață-- 
„Ce năstruşnici răi băeţi! 


F: a 


i laran Poan de-aseară ; 
Praf de strănutat — -şi-acum. 
Peste sorcove-l presară “ 
„Şi pornesc veiosi la drum. 


intâlnesc pe drum o babă 


Si o sorcovesc indat — - 
"Dar băbuța, vedeți treabă: 
S'a tot pus pe strănutat! 


Mai apoi, së se distreze, - 
'Se'nvoiesc; cu gând senin, ` 
Să se ducă să-i -ureze E, ui 
„La Muti Ani Mi Mos Morin. 


ba e pars pice ces aps ny: 


Vrând să-l sorcovească, bietii, 
„Au făcut spre el ur. pas ză 
insă Moș-Marin cu mâna | 
„Le-a dat praful peste nas. 


` Neaţă şi cu Nătăfleață 


i Au dot busna, năsdrăvani: 
„_— Bună-bună dimineață 
: Moş-Marine, la. mulți ani! 


Mos Marin în barba-i creață 
Râde 'ntr'una : — Ha! ho! ha! — 
Neaţa pe Maf iieaja 

Tot. strănută : — Hapcea-pcea! 


-GHIDUŞȘ - CHIȚIBUŞ: 


Lă 
š 


Copilaşii mei iubiţi, 

Nu stă în firea mea să spun 
Minciuni — şi nici 

Scorniri din capul meu, — 
Şi tot ce povestesc, să știți, 
In basmul ăsta de: Crăciun 
Ce-l scriu aici, 

Imi este martor Dumnezeu 
Că s'a 'ntâmplat într'adevăr 
Din fir a păr... 


A fost aşa: 

Departe, într'o mahala, 
Era un mic bordei 
Incovoiat, 

In care — nimeni nu ştia 
O mamă cu copiii ei: 

O fată şi-un băiat, 
Flămâuzi şi goi, 

Duceau o viaţă de nevoi... 


Era o iarnă foarte grea, 

Cu ger cumplit — 

Şin tot bordeiul nu era 

Un semn 

De lemn 

Pentru "ncălzit, 

Și nici măcar un colţ uscat 
De pâine neagră de 'mbucat... 


Tăticul lor murise în războiu, 
Printre eroi, 

In prima noapte de Crăciun — 
Şi pân'acum, când au crescut, 
In mintea lor au tot crezut 

Că tatăl lor cel brav si bun 

Se va întoarce înapoi..: 


Dar nu sa mai întors... Deatunci 
Trecură ani si zile lungi — 


Si mama lor, spălătoreasă, 
Pleca în fiece zi de-acasă 
Dup'un câştig, — 

Lăsându-i singuri singurei — 
Si în bordei 


Copiii indurau din greu, 
Mereu, 
Si foamete şi frig... 


Si — x 

De multe ori se intåmpla 
După o zi 

De muncă grea 

La oameni răi, 

Că mama lor nu se 'ntorcea 
La alor săi 

De cât c'o pâine şi-un covrig... 


Şi zilele se depănau pustii, 
Fără nădejdi si fără ţel, 
Mereu la fel 

In fiecare zi... 


Sărmană mumă — şi sărmani copiit... 


Au dus atâta vreme traiu 

Cu chiu și vai, 

Cu pâine neagră si mălaiu 
Și-ar duce-o' mai departe aşa, 
Că-s învăţaţi cu viață grea 
Si sărăcie, 

Dacă mămica lor n'ar ştie 
Că nu-i departe ca să vie 
Bătrânul Moș Crăciun... 


Ce să vă mai spun? — 
Ea nu sar mai mâhni atât 
Incât 

Să-i treacă nopţile la rând 
Plângând, 

Dacă mar ştie că'n curând 
Bătrânul Mos cu suflet bun : 
Moş Crăciun, 

Ce'mparte daruri la copii 
Din sacul plin de jucării, 
In ziua'mn care va veni 
Ca'n fiece an, va ocoli 
Nepăsător, 

Căsuţa lor — 

Şi bieţii copilaşi ai ei 


' Vor plânge iarăş în bordei 


Plămânzi si îngheţăţi, — 

In timp ce Moş Crăciun 

Cel bun 

Va aduce daruri, ca'n trecut 
Copiilor bogați... 


Y = Ra x ` ; 
ww, a PD ea X Q s Pa `" yane ee 


„Și ușa s'a deschis uşor... 


Mămica-i spuse 'ncetişor: 

— Străine, nu ştiu cine ești. 
De unde vii si ce dorești, — 
Te uită, noi 

Suntem sărmani şi nevoiaşi Í 
Răpuşi de griji si de nevoi, : 


Si numai bieţii copilaşi, a 
Ei doi, 

De mila. lor 

Te-adăpostim la noi — 

Căci văd că ești trudit de drum 
Și vezi, acum 

S'ar cuveni š; 
Să-ţi dăm ceva să te-ospătezi.> 
Dar să ne crezi: 2 
N'avem nici noi... 


Si-aprinse lampa, mai apoi... 


Si iată că'n curând veni 
Şi Sfânta Zi — 

Si mama cu copiii ei, 
Toţi trei 


Mămica lor cum l-a văzut 
De necrezut — 
A scos un țipăt lung si greu 


Stăteau la geam şi ascultau Și-apoi plângând, 
Colindătorii ce treceau 


ceat Sări de gâtul lui, strigând: 
Pe la ferestre — si cântau — — Bărbatul meu !... 
Şi numai la fereastra lor 


Y ` 
Nu se opreau... Copiii au sărit si ei 
In jurul tatălui îritors 
Mâhniţi în sufletele lor Din pribegie — 
De soarta lor amară — Şi multe lacrimi au vărsat e 
Târziu-târziu, La pieptul lui, 
In micul lor bordei pustiu De bucurie... 
Mămiţa stinse lampa — si 
Cu toţii se culcară,.. Uitasem însă să vă spun 
Că’n şirul lung de ani, 
Apoi-— In pribegie, 
Trecu o oră, — două, — trei, — Tăticul lor a strâns din greu 
Când cineva, Mulţi bani, 
Un om pribeag, O bogăţie — 
Oprit în prag, Şin noapea asta de Crăciun 
Sbicit de vânturi şi de nea Şi veselie, 
Bătu în geamul din bordei... Tăticul scoase din desagă 
Atât de multe bunătăţi 
— Deschideţi, hei !... Că viaţa iar li se păru 
Mai dragă... i 
De bună seamă, vreţi să ştiţi ' i 
Cine era ? — Ce vin spumos, > ce cozonaci |... 
Aveţi răbdare, — veţi vedea... Din povestea mea, 
Copii, 
Inspăimântaţi, de sgomot, toţi, Puteţi vedea 
Treziţi buimaci, Că uneori, 
Avură teamă că vor fi De” Sărbători: ° 
Càlcati de hoti... Bătrânul Mos cu suflet bun: 
Moş-Crăciun | 
Dar spuneţi, dragii mei copii, Mai dă si la copii săraci... 


Se poate oare 'nchipui 
Tâlhari atât de răi, încât 
Să prade pe săraci? 


Liviu Deleanu 


ANU 


Pribeagul însă mai bătu 
In geamul mic şi 'ntunecos, 
Și spuse 'ncet, cu glas milos: 


— N'aveţi teamă, dragii mei, 
Daţi-mi drumul în bordei, 
Sunt drumeţ nenorocit, 

Sunt flămând şi obosit, 
Credeţi, oâmeni, ce vă spun: 
Sunt om bun.. 


Şi-atunci, copiii "'nduioşaţi 
Au şpus încet mămiţii lor: 


— Mămico, 
Poate-i Moş Crăciun ?!... 


¿ses AG aa pe ELIOT PP! 


CAP. XII 


SPRE ZĂRILE CU VEȘNIC SOARE 


— „Unde mi-ai umblat toată noaptea.ca liliecii? — 
îl întrebă rândunica, ciripind gureșe. Credeam că dormi 
şi, când colo, dumneata îmi umbli haimana,; cine ştie pe 
unde. Nu cumva te-a împins păcatul să-i faci o vizită 
coțofenei ? 

— Cum poli crede aşa ceva!—îi răspunse Prichiduţă. 
Am fost într'o poiană minunată si am ascultat o poveste 
frumoasă, pe care le-o spunea copacilor din jur, un stejar 
bătrân. 

— Ei, ce poveste ? 

Prichiduţă îi istorisi, pe scurt, rândunicii, povestea 
stejarului, apoi o rugă să-l lase să-se culre în cuibul ei, 
că e'frânt de. oboseală. 

— Cu plăcere, dragă Prichiduţă, dar o să-ţi fie cald 
in cuibul meu. 

— Atunci mă culc sub streașină, unde “au culcuşul 
şi vrăbiuţele de colo; din vişinul “cela plin de rod: 

— Fugi de acolo! Nu te băga în.cârd cu ele că sunt 
așa de nesuferite ca şi eoţofana! 

—- Cu, 40t 'aşa de, murdare ? 

== NU, dak sunt tare stricătoare!. Pe unde s'aşează 
ele;-părcă au trecut turcii, sau tătarii, așa jaf fac. 

>— Atunci am să mă duc să le spui cine sunt eu şi 
să leaduc pe-ealeă cea bună. 

= Ni face asa ceva! .Dac'or afla cine eşti, într'un 
ceas: ştie- tot-pământul unde te afli şi nu mai te scapi 
de gura Ior» Mai bine du-te la marginea pârâului si 
culcă-te-sub o frunză. de salcie pletoasă. Caută una aple: 


Yiq dap 


12 


zată spre apa pârâului. Să vezi ce somn plăcut ai să 
tragi. . 

Prichidulá ascultă sfatul rândunicii si găsi minunat 
culcușul acela răcoros. 

In câteva clipe adormi, legănat de creanga mlădioasă 
si de susurul pârâului, care curgea sprintar la vale. 

Târziu, când se trezi din somn, privi nedumerit în 
jur, neștiind unde se află. Tinea bine minte că adormise 
pe o frunză de a sălciei, din marginea pârâului. Tot pe 
frunză se afla şi acum, dar salcia nu era nicăieri | 

Desmeticindu-se din toropeala somnului, isi dădu 
seama îndată ce se petrecuse cu el-şi-i plăcu mult această 
întâmplare neașteptată! 

Frunza pe care  adormise fusese luată de vânt și 
căzuse în apa pârâului si acum plutea uşor, la vale, pe 
albia îngustă, între maluri smălțate cu ierburi și flori. 

Pe măsură ce înainta, priveliștea se schimba. Pârâul 
primea din dreapta si din stânga malurilor, alte pârâ- 
iaşe. Matca se lărgea si curând, pârâul se schimbă într'o 
apă mare, pe întinsul căreia pluteau corăbii, încărcate 
cu oameni si mărfuri. 

Prichiduţă isi luă rămas bun dela frunza de salcie 
si sbură sprinten pe puntea unei corăbii mari. 

Vântul se umfla în pânzele ei și o purta cu 
țeală pe deasupra valurilor. 

După un drum lung, corabia se opri intrun port 
şi Prichiduţă o sbughi prin mulţimea de oameni, care 
umbla forfota prin orașul luminat ca ziua, de lămpi 
mari şi reflectoare puternice. 

Cât timp trecuse dela despărţirea lui de frunza sal- 
ciei, nu socotise, deoarece Prichiduţă n'avea nevoie să 
lie socoteala timpului. = 

Pentru el anii nu prețuiau mai mult ca o clipă şi 
clipa, tot atât cât un veac. El putea să fie acum întrun 
colţ al pământului, peste'o clipă în altul, dar dacă în- 
târzia aşa, mergând la fel ca oamenii; cu maşinile lor, 
sau în sbor, alături -de o -rândunică ori de un fluture, 
o făcea pentrucă ii plăcea să cerceteze cu. amănuntul, 
să vadă, să audă şi'să-iridrepte;- pe-.unde-poate, răul. 

Acum i-ar fi plăcut mult să dea o raâită prin ora- 
sul acela mare, să afle ce oraș este, cum petrec oamenii, 
să cerceteze vitrinele si prăvăliile frumos luminate ; 
dar o putere din afară îi potuncea-să părăsească oraşul 
si să se reîntoarcă în lumea gâzelor -şi- a-florilor, în 
lumea celor mici ! i . 

Pasă-mi-te, zàna Hut'búnñ nu-niai- votă-să-l lase în 
mijlocul oraşelor mari, să” lupte că odinioară împotriva 
păcatelor omenești. 

Locul lui era acum în lumea de diticolo de oraşe, 


iu- 


în lumea simplă a satelor, unde inimile-și sufletele trå- 
ese şi cresc în mijlocul firii, mai aproape de Dumnezeu! 

Deaceea  Prichiduţă îşi întoarse faţa dela. toate 
aceste deşertăciuni şi sbură, mai iute ca gândul, spre 
meleagurile -de unde plecase, 

Când ajunse acolo, rămase uimit de schimbarea ce 
văzu! Soarele nu mai strălucea cu aceeaşi căldură. Pe 
câmpiile întinse nu se mai legănau. spicele grânelor. 

Pomii stăteau trişti cu frunzele îngălbenite. Florile 
tremurau, sgribulite, pe răzoare ; gâzele se ascundeau 
prin crăpăturile pământului sau sub scoarța groasă a 
copacilor. Toată suflarea isi căuta adăpost cald, pentru 
iarna- care isi: vestea sosirea, prin ploile reci si prin 
vântul aspru, care purta în băjenie frunzele uscate. 
Totul era trist, posomorit. 

Prichiduţă fu şi el cuprins de tristeţea înconjurătoare. 

Nu era hotărit încă ce să facă în timpul iernii. 

Ar putea foarte bine să-și caute adăpost, prin casele 
gospodarilor, cum a făcut si în alţi. ani; să se furișeze 
în mintea copiilor; să-i poarte în visuri frumoase. 

Iarna trecută o dusese foarte bine sub aripa căldu- 
roasă a unui curcan. 

Curcanul însă era prea îngâmfat şi prea se credea 
frumos, cu mărgelele lui roșii, si prea se supăra des, 
când copiii sburdalnici îi strigau: „sâc, că n'ai mărgele 
roşii c'ale melel“... ° 

Se infuria curcanul si începea să strige, să-și umfle 
coada ca un evantai şi să se scuture cu atâta putere, 
încât îl svârlea pe bietul Prichiduţă cât colo, în zăpada 
rece! 

Cum sta asa în cumpăna gândurilor, isi aduse aminte 
de prietena rândunică şi îndată își luă sborul spre 
cuibul ei. 

Isi puse în gând s'o însoțească în călătoria spre 
țările calde! 

Când auzi rândunica dorinţa lui, se bucură nespus 
de mult.: 

— Tovarăşele mele de drum vor fi fericite. Toate 
te cunosc din spusele mele si se vor simţi măgulite să 
aibă între ele un tovarăş de drum atât de preţios | 

A doua zi, în zori, mii de rânduncle adunate în 
stoluri, stăteau gata de plecare, înşirate pe sârmele de 
telefon şi telegraf, ca nişte note muzicale pe un portativ. 
Altele stăteau pe streaşina caselor, sau așezate ca niște 
ciorchini, pe ramurile pomilor desfrunziţi. 

Toate ciripeau şi. băteau nerăbdătoare din aripi. 

Prichiduţă se aşezase lângă rândunică — prietena 
lui — şi puii ei. 

Ca la un semn, venit din necunoscut, 
în sbor spre zările apusului. 

Prichiduţă, se uită înapoi, ca să mai cuprindă 
cu privirea odată locurile acelea, unde petrecuse atâta 
vreme, apoi potrivindu-şi sborul, după al rândunelelor, 
porni la drum lung spre ţările cu vară veşnică. 

Era plăcut drumul alături de rândunelele, care sbu- 
rau destul de iute. Prichiduţă ar fi putut s'ajungă a- 
colo unde ţinteau sburătoarele călătoare, numai în câ- 
teva clipe, însă era curios să ia parte la munca lor o- 
bositoare, să le vadă sbuciumul, voința dârză cu care 
luptau să-și atingă ţinta. 

Le privea cu luare aminte şi rămânea uimit de 
rânduiala cu care isi păstra locul fiecare, îndemnân- 
du-se şi ajutându-se una pe alta. 

— „O, dacă şi în lumea cea mare, a oamenilor, şi-ar 
păstra fiecare locul lui, dacă toţi ar lucra cu aceeași 
credință ca micile sburătoare, cu adevărat pământul ar 
fi un raiu binecuvântat !“ 

Aşa se gândea Prichiduţă, privind sborul rândune- 
lelor. 

Zile şi nopţi în şir a sburat fără popas, pe dea- 
supra câmpiilor întinse, peste crestele munţilor, pe dea- 
supra apelor mari, infruntând vânturi şi ploi; până ce 
stolul, sleit de oboseală, s'a oprit din sbor, să se odih- 
nească pe o insulă însorită. 

Soarele dimineţii răsărise zâmbitor din adâncul mării 
şi se înălță, maiestos, din “apă, ca dintr'o bae de aur 
topit, îmbrăţişând insula cu raze strălucitoare si câlde. 

— „Insula Capri ! îi şopti rândunica lui Prichiduţă, 
aşezându=se-pe-ur vñ 

La acest cuvânt, 
pe gânduri: 


stolul porni 


Prichiduţă se întristă şi 


13 


Privirea lui se pierdu pe luciul apei albastre şi rå- 
mase pironită pe coasta muntoasă a potul acela pe 
care îl cunoştea atât.de bine-4--. =: E Ra 

Era golful Neapole! Şi muntele acela care fumega ` f 


-era-vulcanul Vezuviu, la poalele càruia-se zăreau ca- 


sele unui oraș frumos, pe care Prichiduţă nu-l cunoștea. 
Cât de repede se scursese vremea și cât de mult se 
schimbase totul. Cu veacuri în urmă, el fusese prin a- 
ceste locuri. Acolo era vestita Caprea — cum i-se spu- 
nea pe vremuri acestei minunate insule, pe care po- 
posiseră rândunelele. Acolo îşi trăise ultimii ani ai vieţii 
crudul împărat Tiberiu, aăsupritorul creştinătăţii. 
Dincolo, la poalele Vezuviului, unde acum se zărea- 
un alt oras frumos, Neapole, se aflau odinioară trei 
cetăți, care au fost pe veci înăbușite de mânia cerească. 
Vezuviul şi-a despicat şi atunci crestele-i înalte şi din i- 
nima lui a asvârlit foc şi lavă fierbinte, acoperind cu 
ea păgânele cetăţi: Stabia, Pompei si Herculanum.;. 
Prichiduţă închisese ochii si retrăia cu închipuirea, 
acele vremuri de groază, 
— De ce ai rămas aşa îngândurat, 
îl întrebă rândunica. 
= Mă gândesc la tot ce-a fost pe aici odinioară și 
ce este acum! A. 
— Cum poci să te gândeşti la ce-a fost odinioară; 


Prichiduţă ? —. 


când tu, pare-mi-se, vezi acum întâia dată. aceste. lo- 
curi ? | 

Prichiduţă a zâmbit amar și a tăcut. Cum ar fi pu- 
tut rândunica să înţeleagă taina vieţii lui ?. . „s-s s— 


Odihna rândunelelor în insula Capri a durat o sàp- 
tămână. In acest timp, Prichiduţă a colindat prin îm-: 
prejurimi,- încercând să reclădească în minte tot ce-a 


fost pe acolo, cu aproape două mii de ani în urmă.. 


Locurile acelea îi reaminteau vremurile grele de 
muncă de luptă grea împotriva răului, şi fu cu adevărat 
fericit, când porni din nou la sbor, cu stolul rândune- 
lelor, spre ţinuturile calde şi sălbatice ale Africei. 


următor 
PRIMAVERII 
de D. 


Cap. 
DRUMUL 
MEREANU 


BABY IN ŢARA BASMELOR ȘI PASAREA NOROCOASA 
sunt ultimele două cărţi de poveşti pentru copii si tine- 
ret, tipărite de duamna Eliza .B. Marian Si foarte “potri- AA. 
vite ca -daruri dë sărbători; - š; Sans 
D-sa,-câre sa specializat în acest.- gen, mai e „autoarea = 


———— -sunoseutelor:. cărti, ZANA LACULUI, DOMNIȚA LEA şi. . 
rămase... CEI TREI FECIORI DE IMPARAT, şi LEGENDA SNA» 


GOVULUI, care au avut un meritat succes. 


Concursul de jocuri 


SERIA V 


Să i] 


SBE 


== 


Š 


` ss 
K E =s 


ORIZONTAL: 1) Petrecere în ultima noapte a anului 
1937. 7) Crenguţă înflorită cu care se urează de Anul 
Nou. 13) Campion. 14) Apă stătătoare. 15) Felicitări de 
Anul Nou. 17) Loc semănat. 18) Ramură mică! 20) Oraş 
în Transilvania. 21) „Sul“ fără sfârşit. 22) Lună. 24) 
Modest. 25) Lună evreiască. 26) Cămașe ţărănească. 27) 
Trec cu vederea. 29) Consoanele din „lan“. 30) Sorcova 
vesela, să să'mbătrâniţi. 31) Şedea. 34) Persoană. 
35) Se umblă cu el de Anul Nou. 39) Nume bărbătesc. 
40) Ban vechiu roman. 42) Existam. 43) Fac o groapă. 
45) Nume femeiesc. 47) Boltă. 49) Zeu egiptean. 51) 
Nevoit. 54) Drug de metal. 56) Ca la 49 oriz. 57) Gra- 
țiezi. 59) Cum este anul 1937. 61) Fuior gata pentru tors: 
62) Acoperită cu unsoare. 64) Făcut acru. 65) Pronume. 
66) Serveşte-te! 67) Ca......, ca perii, în mijlocul primă- 
verii. 68) Diviziuni de timp. 70) Animale-monede. 72) 
Metal nobil. 73) Notă muzicală. 74) Asa cum dorim să 
fie anul 1938. 76) La mulţi .... 78) In ea se pune sabia. 
80) Atâţia ani îi dorim revistei „Dimineaţa Copiilor. 
82) Negaţie. 


VERTICAL : 1) Așa cum nu dorim să fie anul 1938. 
2) Plec. 3) Avânt. 4) Urare de Anul Nou. 5) Pană de 
despicat. 6) Negaţie. 7) Fac o săritură. 8) Programe de 
lucru. 9) Increţitură pe faţă. 10) Oală (Mold.) 11) Sfântul 
care se sărbătoreşte de Anul Nou. 12) Sărbătoarea dela 
„1 Ianuarie. 16) Boală de piele. 18) Se pun de Anul Nou 
in plăcinte. 19) Brăzdezi pământul. 22) Anotimpul Anului 
Nou. 23) In ea s'a născut Mântuitorul nostru. 24) Notă 
muzicală. 28) Barbierit. 30) Copilărie. 32) Otoman. 33) 
Primar ture. 36) Inceput de „umăr“. 37) Ciolan. 38) 
Animal de apă. 41) Scăpa. 44) Zid. 45) Măgari. 46) Oraş 
vechiu. 48) La răstimpuri mari (fem.) 50) Măsură. 52) 
Ca la 26 oriz, 53) „Toc“ fără mijloc. 54) Cu el se poc- 
peşte de Anul Nou la plugușor. 55) Artişti, 58) Pronume. 


== 


4 


T 


e luna Decembrie 


cisti 


= 


60) Personagiu din basmele lui I. Creangă. 63) Dau 
„bună-ziua“. 67) Notă muzicală. 69) Notă. 71) Vine pela 
gene. 75) Acum. 77) Poftim! 79) Acum (Trans.). 81). 
Pronume. 
IONEL L. BICHIGEAN - Năsăud 
Deslegările acestor jocuri se trimit timp de 15 zile 
dela apariţia numărului de faţă. 


PA) si 


⁄ p 
Cta ie 


ser cara 
na Merieagoena lE itea” 
” 
< “ 
„ae, 


Ludi, 


E 2 Doa pu ne Paz s A Í 
Data habie | 


=... “ 2 ua i la 


Cele mai nimerite cărţi pentru copii sunt: 


MEŞTERUL-STRICĂ 
roman pentru tineret 
de MARIN IORDA 

LEI 50 


NELUŢU ȘI FLORICA 
carte cu poze şi pozne 
de BUNIŢA 
LEI 40 


POE VSTIRI 


pentru copiii cuminţi 
de AL. DORIAN 
LEI 40 


Cărţi ilustrate cari se găsesc la toate 
librăriile din ţară. 
SERIA A 


CUPONDE JOCURI PE 
LUNA DECEMBRIE 


Numele şi pronumele 


Adresa: 


x= 8." 


— 


Anul vechi sa dus! Şi-a incheiat socotelile celor 365 
de zile, şi-a făcut legăturica si cu ea 'n spinare, șontâc- 


şontăc ! — a plecat spre cele depărtări. 
Un an nou a sosit. în pragul vieţii, bătând voios la 
uşă. 


Să-i deschidem cu incredintarea că va fi un an de 
nădej di, de lucruri si de muncă încordată, cu folos. 

Dar înainte de-a păşi peste pragul ce va să vie, să 
ne uităm puţin înapoi. Ne-am făcut datoria faţă de noi 
şi faţă de părinţii şi prietenii noștri ? 

Am învăţat bine ? 

Am fost cuminţi ? 

l-am mulțumit pe părinţi şi pe profesori ? 

Cine poate să răspundă „da“? 

Toţi... sau aproape toți.. Bine! 

Dar „Dimineaţa Copiilor“ și-a făcut datoria ? 

Faţă de cine? 

Faţă de ea însăşi si faţă de cititori]... 

S'a ţinut de făgăduelile făcute acum un an? 

Să vedem... 

La 6 lanuarie 1937, adică acum un an fără câteva 
zile, directorul ei scria în pagina 3 că revista va căula 
să ajungă tot mai frumoasă și mai folositoare ; 

Va avea rubrici noui; 

Va avea desene frumoase si colorate; 

Va publica povești minunate scrise de colaboratori 
iscusiţi ; & 

Va răspunde tuturor copiilor, dându-le lămuriri la 
toate întrebările. ; 

A fost aşa? S'a [inut de cuvânt revista noastră ? 

Eu zic că du! 


Mulţi dintre scriitorii noştri, meşteri povestitori, au 
publicat în Dimineata Copiilor povești minunate. lată: 
Mihail Sadoveanu, Nicolae Pora, George Silviu, Laura 
Raicoviceanu — Fulmen, P. B. Marian, Euf. Pallă. si câţi 
alţii în afară de cei cari scriu obișnuit în paginile re- 
vistei noastre. : 

Apoi, colecția revistei stă mărturie şi oricine poate 
vedea câte rubrici noui a înființat, cât de frumoase au 
fost desenele colorate si câte răspunsuri s'au dat copiilor 
fie de Buniţa, fic de Moș Marin. 

Apoi concursurile ! Concursuri de desen, de jocuri, 
de poveşti, de portrete... Şi ce premii s'au dat... 

lată dar că si revista şi-a făcut cu prisosinţă datoria. 

Si acum să privim cu încredere inaintea noastră. 
Să ne legăm cu toţi, cci cari muncim la revistă, ca s'o 
facem cât mai frumoasă si cei cari ne urmăriţi citind-o* 
in fiecare săptămână, să vedeţi că și în anul care vine 
vom fi la fel de sârguincioşi. r 

Revista vă făgăducşte şi de-aici înainte să vă desfà- 
teze si să vă învețe. Asta-i datoria ei. i 

Voi, cititorii, aveți datoria s'o răspândiți cât mai 
mult și să-i urmaţi sfaturile, ca să ajungeţi cetăţeni “de 
ispravă folositori ţării. : : 

Cu găndul acesta strig: anul care vine să fie un 
an norocos şi îmbelşugat!... ; Z 

Si-acum deschideţi ușa! Anul vechiu a plecati... 
Să intre Anul Nou! 

La mulţi ani! 


~ 


O CARTE PENTRU VOI, COPII! 


Sunt încredințată că îi sunteți cu toţii recunoscă- 
tori domnului Marii lorda pentru darul frumos si 
de preţ pe care vi l-a făcut, strângând între copertele 
unei cărţi, minunatele, născociri ale lui Icá — Rică — 
Aurică. : 

Știu că a îndeplinit, astfel, -dorința mărturisită sau 
nemărturisită a multora din voi, cari după ce sau îm- 
prietenit cu istețul şi năzdrăvanul Ică, urmărindu-l în 
capitolele publicate in „Dimineaţa: Copiilor“, ar fi vrut 
să poată citi totul dela început, într'o carte care să cu- 
prindă în întregime tot ce domnul lorda a povestit 
despre eroul său. 

Mi s'a întâmplal şi mie, de câteva ori in viaţă, dragi 
copii, să mă împrietenesc cu eroii unor anumite cărţi 
citite şi să mă gândesc la ei, în ceasuri de singurătate, 
ca la prieteni adevărați. 

Imi închipui că şi vouă vi s'a întâmplat ca din căr- 
lile pe care le-aţi citit să vă fi rămas mai dragi unii 
eroi decât alţii ! Ei bine, dragele mele fetițe si dragii 
mei băieţaşi, vă mărturisesc că eu sunt foarte bună prie- 
tenă cu lIcă. Mi-e drag născocitorul ăsta mititel, mi-e 
drag fiindcă mintea lui nu leneveşte o clipă, se frământă, 
se întreabă si stă trează mereu. 

Straşnic băiat Rică ! — Drept e că uneori mai face 
el câte un pocinog, dar iot atât de drept e că îşi pri- 
meste întotdeauna pedeapsa la timp | 

Eu am citit cartea de trei ori si de. ficeare dată 
mi-a plăcut parcă mai mult. . 

E atât de frumos scrisă, voia bună e dibaci răsu- 
pită pe acelaş fir cu duioşia si apoi ştie autorul să ne 


i 


spuie pe ocolitë, fără sà  dojencască, ce anume se 
cuvine să facă un copil şi ce nu. 

După ce sfàrsesti de cetit cartea, te trezeşti îmbo- 
gățit cu o mulțime de cunoștințe noi si folositoare care 
s'au prins de minte fără să ști cum, fără să te ostenești 
de fel. 

Dar după ce sfârşești cartea, se mai întâmplă ceva: 
te cuprinde părerea de rău că te desparţi de Ică, de 
Lenuţa. de Sorin, de Cucoana Maria, de domnul Păs- 
culescu şi chiar de pisicuta Chila... 

Nu-i așa, dragii mei, că am dreptate ? 

Aş fi tristă dacă n'aş nădăjdui că domnul lorda 
ne va mai povesti în altă carte ce au devenit eroii mi- 
nunatului său roman pentru copii şi tineret „Meşterul 
Strică“, 

Citiţi-l, dragele mele fetiţe şi dragii mei băețaşi, și 
scrieţi-mi şi mie cât de mult va plăcut. 

Dar înainte de toate, mulțumiţi-i domnului director 
al Diminetii Copiilor, că a scris pentru voi, o carte a- 
tât de frumoasă. 

Poftă bună la citit şi vă sărută pe toţi şi toate. 


BUNITA 


INDREPTARE 


Povestea „Orbul si Nepotul“ de Dusza Czara din numă- 
rul de Crăciun a fost greșit intitulată POVESTE PO- 
LONEZĂ. Facem pe această cale îndreptarea cuvenită. 


`Y < r sabni aidb 


Ku a 


Kaq s SN 


f Dusi rt: Tp 


Ati băgat de seamă ce rău tusesc unii copii pe timp 
de iarnă? l-aţi văzut cum se roșesc la faţă, cum le vin 
lacrimi în ochi si cum scuipă? Tusea e semn de boală. 
Sunt adică mai multe boli cari încep cu tuse. Deaceea 
copilul care tuşeşte trebuie să se lase bine îngrijt, fiindcă 
multe. din aceste boli sunt. boli grele, şi dacă nu sunt 
luate în pripă, apoi cu greu mai pot fi vindecate. 

Mai totdeauna, iarna, copilul tuseste din pricina ră- 
celii. 

Copiii, ca şi mulţi dintre cei mari, răcesc din pri- 
cina că nu știu să se ferească de curentul de aer sau 
de frig; mulţi stau în dreptul ferestrelor sau ușilor 
deschise, iar când ies pe stradă să meargă la școală 
sau la joacă, nu se îmbracă destul de gros. Apoi, pe 
vreme de lapoviță umblă prin zăpada topită, amestecată 
cu apă, care le pătrunde prin încălțăminte şi-i udă la 
picioare. ° 

Am văzut copii la joacă, dându-se. cu săniuţa pe 
derdeluş sau alunecând cu patinele pe ghiaţă, cari, deși 
foarte bine îmbrăcaţi, veneau acasă bolnavi, tușind din 
răsputeri. 

Pricina ? 

Neprevederea. Se jucau, alergau, se hârjoneau până 
se înfierbântau şi asudau. Apoi, așa asudaţi, în loc să 
se ducă acasă, își scot căciuliţele din cap, îşi desfac şa- 
lurile dela gât-şi isi deschid hainele, sau chiar si le 
desbracă, şi se joacă mai .departe in aerul rece. Ba, am 
văzut şi unii cari, asa încălziţi, beau apă rece sau ţin 
în gură zăpadă! 

Greşeală de neiertat! 

Aşa te poţi îmbolnăvi foarte usor-de plămâni și să 
nu te mai vindeci.sau să scapi cu mare greutate, după 
multe luni de zăcere în pat. 

Copiii, mai ales la joc, si mai cu seamă pe vreme 
de iarnă, trebue să fie tare prevăzători. Când au sburdat 
atât până s'au înfierbântat, să nu-și desbrace paltoanele 
şi mici să nu-şi scoată căciulele ca să se răcorească, ci 
să se ducă repede acasă, la căldură, unde să-și schimbe 
cămașa asudată, si să bea apă, nu prea- rece, nu 
multă dintr'o dată și nici când e înfierbântat. 

Iarna, copiii răgușesc şi tusesc de cele mai multe 
ori fiindcă beau apă rece, înfierbântaţi dela joc. Cei 
cari răcesc au temperatură mare şi trebue să stea mai 
multă vreme în pat, să nu iasă din casă multe zile. 

E bine să fie chemat medicul care singur poate şti 
ce trebue făcut împotriva boalei, căci tusea este de mai 
multe feluri, iar leacurile nu sunt totdeauna aceleaşi. 

E bine să se bea ceaiuri fierbinţi şi să se ia siropuri 
anume făcute pentru tuse. 

Sunt de multe feluri şi se găsesc la orice farmacie. 

La tusea seacă, e bine să se bea ceaiu de floare de 
teiu care linişteşte pe bolnav si opreşte tusea. 


I ? 


2 


V ar 


Spania. — Guvernul re- 
publicân Spaniol a emis un 
bloc de 4 timbre, toate fiind 
la fel... Dăm mai jos unul 


din aceste timbre cu efigia 
lui Ramon J. Cajol. 


Luxemburg: — lată un 
timbru din seria. „Caritas“ 
emise în 1937. 


Indiile Olandeze. — 
La 1 Decembrie 1937 a a- 
părut o serie de mărci de 
binefacere pentru ajutora- 
rea indigenilor săraci. A- 
ceste mărci se vor vinde 
până la data de 9 Ianuarie 
1938 și vor cuprinde 5 va- 
lori tipărite în mai multe 
culori. Comitetul-asociaţiei 
fondurilor pentru săracii ti- 
nutului, dela care am luat 
aceste informaţiuni, ne-a în- 
găduit să reproducem a- 


ceste timbre în revista 


noastră. 


Japonia. — La 1 Noem-. 
brie 1937 s'a scos primul 
timbru din noua serie. Res- 


tul timbrelor va apare în - 


luna Decembrie 1937 şi Ía- ` 
nuarie 1938, iar cele vechi 
vor fi epuizate, pe măsură 
ce seria nouă va intra com- 
plect în: circulaţie. 21: de 
timbre sunt prevăzute cu 4 
valori mari pentru posta 
aeriană. Ele sunt desenate 
de Dl. Teizo Katori dela 


muzeul caii din fik s 
Acest timbru înfăţişează 
;,Goshminbuine* vapor au- 
torizat a face traficul 
zonelor străine, atunci când 
Japonia era închisă comer- 
țului international. Este 
cu zimţ si poartă filigra- 
mul C. 


POSTA FILATELICÁ 


Nic. Costinescu-Predeal— 
Numaidecât după Sfintele 
Sărbători vom publica si 
serile comemorative. 

Serg. Grumblatt. — In cu- 
rând vom publica şi măr- 
cile dorite de mata. Singura 
revistă filatelică de specia- 
litate este noua Revistă Fi- 
latelică condusă de dl. Ing. 
Gheorghiu. 

Fănel Ionescu - Loco. — 
Màrcile rare cari sunt în 
puţine exemplare să le păs- 
trezi bine în album si să 
nu le dai prietenilor! 

Pasionatul colecţionar . 
din Chişinău — In curând” 
vom tipări un preţ curent 
al timbrelor universale. 

F. G.— Puteţi afla în nu- 
mărul care a aptur de Cră- 
ciun. 


Grupul: de filatelişti E 


Buzău. — Primul filatelist.. 
in România a: fost :şi:-este 


editorul Şaraga :care are 
cele mai bune şi valoroase 
mărci. 


PREȚUL 5 LEI