Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1925 (Anul 2, nr. 47-98) 820 pag/DimineataCopiilor_1925-1669230514__pages1-50

-Á 


DIMIN ATA 
MIEOBIILOR 


REVISTĂ SAPTAMÂNALA F 


DiRECTOR: N. BATZAR A 


1928.— „Du-te, masule, că e rândul meu !“ 


PREŢUL 3 LEI 


KL 


PAG. 2 


„DIMINEAȚA COPIILOR»: 


Păpuşa 


In ajunul Anului Nou o mare prăvălie de Matten 
este înţesată de lume. Pe stradă, copii cu ochii 
aprinşi de dorinţă stau în faţa galantarelor, ad- 
mirând toate minunăţiile şi păpuşile în îmbrăcămin- 
tea lor sclipitoare. 


O fetiţă care arăta şi mai frumoasă în hăinuța 
ei de catifea împodobită cu blană, îşi alege dintr'uin 
raft plin păpuşa cea mai frumoasă. 

: „Pe asta o vreau”, zise ea, arătând mamei sale 
o păpuşe mare cu obrajii ca persica şi imbrăcată 
într'o spumă de mătase albă, 

¿< — Dacă îți place, ia-o îi răspunse alain 

€ — Ce mulţumită sunt că am atâtea păpuşi cu 
țari să mă joc! exclamă fetița bucuroasă. 

| Luă păpuşa în braţe şi se îndreptă cu mama ei 
pre cassă pentru a plăti costul. De odată însă pri- 
birea ei se opri asupra unei alte fetițe sărăcăcios 
imbrăcată, care stătea foarte tristă în fața unui 
raft şi vorbea cu o femeie bătrână în haine negre. 

„Bunico, zicea biata fetiţă, ian te uită ce fru- 

moasă e păpușea aceasta! O, ce fericită aş fi să 
am una la fell 

— Eu aş fi şi mai fericită să ţi-o pot DE 
ii întoarse vorba femeia cea bătrână, dar de... 
dacă nu se poate! 
~ == Nu-ţi mai cer, nimic, arăt copila oftând du- 


af 
D 


„reros. Adăugă însă îndată: „Văd că ali copii sunt 


râzgâiaţi, pe când eu mam nici o jucărie şi... 
— Nu fi invidioasă, îi observă bătrâna. 
Din cauza zgomotului din prăvălie, nu se ma 
auzi ce-şi vorbiră una alteia femeia cea bătrână 
şi fetiţa cea sărăcăcios îmbrăcată. - 


Dorina — aşa o chema pe, fetița cea bogată care ` 


cumpărase frumoasa păpuşe — nu pierduse un cu- 


vânt din tot ce s'a spus. „Nu mi-aş fi închipuit nici ` 


odată, gândea ea, că sunt SE aşa Ce săraci cari 
nu-şi pot cumpăra o jucărie. fericită m'aşi simţi, 
dacă pot să-i fac bietei fetițe o plăcere... Dar cum 
şi în ce fel?” Şi Dorina căzu pe gânduri, 

„Ce ai de stai aşa? o întrebă maică-sa. Nu 
cumva nu ţi-e bine?” 

— Nu, mămico, mam nimic, dar aş vrea să-ţi 
fac numai decât o întrebare, 

— Spune drăguţo, că te ascult, îi întoarse ea 
vorba. 

— Nu-i aşa, întrebă din fiou Dorina, că am voa 


să fac ce vreau Cu ppt ce mi-ai cumpărat? : 
țel j: 


'— Se înțelege că da. 

— Pot so sparg, so arunc sau chiar să o dä- 
ruesc cuiva? ț 

— Fireşte că poţi, dar dece mă întrebi? o er 
trebă la rândul ei mamă-sa. 

Dorina însă îi dădu înainte cu întrebările: „Şi! nd 
mă cert, dacă o dăruiesc altei fetiţe? ` ` 

— Nu, de loc. 

Dorina nu mai intrebă nimic, ci îndreptându-se 
spre fetița cea săracă, îi puse păpuşea în braţe, 
zicându-i: „Fără să vreau, am auzit tot ce ai spus. 

Ştiu că ai fi fericită să ai o păpuşe ca aceasta. 
De aceia, te rog să o primeşti pe a mea. Eu 
am atâtea jucării şi de Anul Nou voi primi şi 
altele”, 

— Vai, domnişoară, ce darnică eşti! îngână fe- 
tița căreia de bucurie i se luminase faţa. Dar ce i 
să spună mama d-tale? 

— Nimic, copila mea, Dorina are voe să tacă ` 
ce vrea cu păpuşea ei. Ba chiar eu ca mama d 
îți mulţumesc că i-ai dat prilejul să arate că ar( 
o inimă bună, 

Şi în timp ce femeia cea bătrână stătea mări 
murită în fața frumosului gest al Dorinei pon 
luă mâna mamei sale şi se indreptă cu paşi grăbiţ 
spre uşă zicând: „Să ieşim mai repede, mamo, 
să nu se răzgândească fetiţa. Dacă ai şti cât sunt 
de bucuroasă!” 

Adaptare de Mia Bella 


„Nu uitaţi să cumpăraţi volumul 


„Suilete de viteji“ 
„artonat şi frumos ilustrat 


ben mg rent 


A 


J + 


men wem 


Eh 


pe Se? 


DIMINEAȚA COPIILOR» 


Su Ss 


DIMINEATA COB: Oe Le 


REDACŢIA ȘI ADMINISTRAŢIA : 
RESTI > STRADA Sani paa 9-11 vi ch Ai - IEN sis7 


B 
ABONAMEN E: ON AN 150 
ŞASE LUNI 80 „ 


“+ IANUARIE 192! 


Am intra întrun an nou şi potrivit 
vechiului ei 'rumosului obiceiu rămas 
din moși-st ămoşi, vă facem din par- 
tea revistei „Dimineaţa Copiilor“, 
cele mai bu ie şi mai sincere urări de 
sănătate şi iericire. 


Să uităm cu toţii necazurile și su- 
părările ce e am avut în cursul anu- 
lui care sa dus şi să avem în noi 


“speranța și credința că anul în care 


intrăm va f aducător de noroc şi de 
bucurii. 


Cu prilej | acesta să nu uităm însă 


și vechea 2 cătoare: „„Â/ntă-te şi vei 


/i ajutat“. (u alte cuvinte, să nu aș- 
teptăm cu b atele încrucișate ca Dum- 
nezeu sau  orocul nostru să ne dea 
cele de tre! uință, ci mai întâiu și în- 
tâiu să mu cim noi înşine cu toată 
puterea, cu toată cinstea și hărnicia. 
Numai în Chipul acesta putem cere 
ca Dumnez u şi norocul să ne vie 
ntr'ajutor. 


` 


Dragi cititori, 


OA sora 


NUMAR 3L 
Ti STAR Ta E DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiazăg) 


Rasă 


lar muncind, să nu pierdem nici 
odată curajul. Un mare învățat ne 
spune cu drept cuvânt că atunci când 
suntem mâhniți că alții ne-au luat-o 
înainte, să ne uităm înapoi şi vom 
vedea că îndărătul nostru sunt, poate, 
și mai mulți cari nu ne au ajuns încă. 


Să ne mai facem urarea ca Anul 
Nou să șteargă din inimile şi din su- 
fletele noastre invidia, răutatea şi za- 
darnica îngâmfare. Să căutăm prin 
munca şi silințele noastre să ajungem 
până la cei ce ne au întrecut şi au 
ajuns mai sus decât noi. Să nu râv- 
nim însă ca pe cei de sus să-i cobo- 
râm jos. 


Odată cu urările ei „Dimineaţa 
Coplilor* vă mai roagă, pe deoparte, 
să o iubiți şi să o citiți cu tot dragul, 
iar pe de altă parte să fiți convinși 
că ea este și rămâne buna voastră 
prietenă şi stătuitoare. 

La mulți ani, dragi cititori! 


Wei 


NIN wh Lë ën SE 


d A 


——.—— TE | 


Aalt a 


PAG. 4 


Moţăţi ca 


PD om 
== NEF 


Ce de găini avea biată bunica! Să te fi dus vreo- 
dată dimineaţa la ea, aveai de ce te minuna. Găini 
incălţate, moţate şi cu pene curate de credeai că 
atunci ieşeau din dormitorul cu paturi moi şi nici 
decum din coteţ. 

Dintre toate, cea mai frumoasă şi mai de preţ, 
ch „Moţăţica”. Bunicul îi zicea câteodată şi „„Mo- 
işor”, 

lan ascultați acum ce e cu ,„,„Moţişorul” nostru! 
Venise bunica într'o dimineaţă la noi să ne ceară 
un ou, pentru ca să-l puie sub cloşcă. Că zicea 
bunica: 

— „Poate aveţi voi, maică, mai mult noroc!” 

I-a dat mama, iar bunica a plecat mulţumită, 

A trecut mult timp dela întâmplarea aceasta. 

Ne dusesem noi pela ea acum. Foarte mulţumită, 
ne arătă 9 puişori galbeni ca nişte pui de vrabie 
şi drăgălaşi nevoie mare. I-a crescut bunica pe 
toţi. 

Staţi, că uitasem să vă spun, că biata mă-sa lor 
murise după ce se dase jos din cuib, de vărsat şi 
aşa ei trebuiau crescuţi de bunica. Sa luptat bat 
bunică din răsputeri cu ei. Când erau tocmai buni 
de pus în frigare, i-au furat puii bietei bunichi, 
Atunci să vezi dumneata necaz, frate. 

Dintre toti nu-i lăsase decât o puiculiţă slabă, 


s „DIMINEAȚA “COPIILOR” 


slabă şi sperioasă. Ce să facă biată bunica? A 
luat-o şi încetul cu încetul a făcut-o aşa de blândă, 
că mânca din mână, 9 

Se făcuse găină in toată legea. Nu se depărta de 
bunica, Doamne fereşte. De mergea la apă în fundul 
curţii „Moţişor” era după bunica şi în toate părţile. 

Da unde mai pui că biata bunica în singurătatea 
ei, îşi învățase găina să vorbească cu ea. 

Ii zicea bunica: Leg 

—  Bună-dimineaţa „„Moţişor”, te-ai sculat? 

Şi „Moţişor” printr'un cotcădăcit, răspunde: 

— Nu mă vezi că m'am sculat? Dă-mi ceva de 
mâncare. 

„Şi bunica îi arunca grăunţe. ae 

Mă dusesem într'o zi la bunica să o întreb de 
sânătate, când auzii ce vorbea cu găina. i 

Ii zisei râzând: „Da bine, bunico, zău şi d-ta, 
parcă eşti copilă. Ai ajuns să vorbeşti cu“ găi- 
nile?” ; d 

— Voi veniţi rar pe la mine, în schimb am pe 
„Moțăţica” în toate zilele. 
Irina G. Măleanu-l.oco 


CANTECUL RAOUL 


= e M 


Trece râul peste văi 
Strângând doruri şi văpăi 
De la fete şi flăcăi, 

Şi cum trece prin câmpii 
Printre lanuri aurii 
Strânge doruri de copii. 
Doruri dragi, nevinovate 
De la suflete curate dei, 
Cu lacrimi de toc udate. a 


Trece râul săltăreț 

Pe sub deal, pe sub podet, 
Şi cum murmură în mers 
Murmuru-i se tace vers ` 
Dintr'un cântec ne'nțeles 
Merge râul printre flori 
De cu seară pârn zori 

Şi tot rupe câte o floaru 
Şi-o aruncă în vâltoare. 


Râule, opreşte-ți mersul 

Şi spune-mi şi mie versul 

Care-l cânți cu atât gesot 

Decând lumea o străbați 

Râule cu valuri lne 

Ce ne furi din piept suspine 

Vită-ţi chinul şi amarul 

C'ai trecut de mult calvarul, 

Căci în doru-ți pustiit 

Plânsel nostru a murit ! $ 
Anion Gurou-Fântânele-laşi 


„DIMINEAȚA COPIILOR” === 


PAG. 5 


f i BE TITEL ŞI DOREL 


Titel îi spune prietenului său Dorel, care 
face sluj şi ascultă cu toată băgarea de seamă: 

„Dorel, ştii tu ce scrie aicea?” i 

— Ham, ham! răspunse Dorel, adică: se 
înţelege că ştiu, atâta carte am învăţat şi eu, 

— Bine, măi Dorel, dacă ştii că aicea stă 
scris anul 1925, ascultă acum mai departe: 
Un an nou înseamnă mai întâiu un noroc nou, 

— Şi cârnaţi noui şi oase nouă, îi tăie Do, 
rel vorba. 

— Lacom mai eşti, Dorelică dragă! Nu ta 
gândeşti decât la mâncare. 

— Ham, ham! făcu Dorel; ceiace, precum 
ştiţi, înseamnă: par'că tu, Titel, eşti mai breaz 
decât mine! 

— Moi fi gân“ind şi eu la mâncare, măra 
turisi Titel, decât vorba mea este că mă gân- 
desc şi la alie lucruri, de exemplu: la cadourile 
ce-am primit şi voiu mai primi, la zilele ce 
mai avem până se deschide şcoala din nou, la 
Sorcovă, la Pluguşor, la plăcinta cea aşa de 
gustoasă, la curcanul pe varză... 

— Şi din care voi avea şi eu partea mea, 
îi aminti Dorel. 

— Da, ţie îţi dăm oasele şi noi mâncăm 
carnea. 

Dar, grăi Titel mai departe, Anul Nou mai 
înseamnă că trebue să ne lepădăm de toate 
greşelile şi obiceiurile rele din anul trecut, 
Aşa tu, Dorel, să nu mai intri pe furiş. la 
bucătărie şi să sterpeleşti bucăţi de carne... 

— Iar tu, Titel, să nu mai tragi fit dela 
şcoală, zicând că nu te simţi bine, atunci când 
eşti sănătos tun. Să nu mai umbli prin că- 
mară, mâncând pe ascuns dulceaţă şi alte bu- 
nătăţi. 

Să nu mai ceri bani, spunând că-ţi trebue 
pentru caete şi să cumperi cu ei zaharicale 
sau mai ştiu ce lucruri dulci cari mie nu-mi 
plac de loc. Vezi, prin urmare, că Anul-Nou 
înseamnă ceva şi pentru tine, nu numai pentru 
mine, îşi încheie, Dorel vorba, 


ges Copii | Citiţi şi răsvânditi revista voastră Dimineata Copiilor“ "gp 


7 


TL i Y ZE o dai WE, + Wett? S ` spalate zt Set 


„140, 6 = „DIMINEATA COPNTOR" 
Eu am făcut pe mama să plângă 


(Cum venisem dela şcoală 

— Eri — eu trebuia să-mi fac 
Lecţia cu socoteală 

Iute s'o termin, pe plac. 

Dar când mă gândeam tot astfel 
Tocmai că veni pe loc 
Prietena-mi scumpă Steluţa 

Şi mă invită la joc. 

Fărun pic de pocăință 

Imi lăsaiu cartea de-oparte, 
Să văd mingea cum sare 

Şi plecarăm mai departe. 
Mama, dar, ce vede toate 

Imi strigă: „Ar trebui 

La Gramatică, problerhe 

Să-ţi înveţi şi să-ţi mai scrii 
Deci îţi spun să vii încoace” 
Dar eu surdă m'am făcut 

Şi cu scumpa mea Steluţa 
Ne-am jucat, cum ne-a plăcut, 
Mama mă strigă "'nco'odată 
Insă iar o ocoli 

inc'odată şi pe urmă 

Pe cuvânt că voiu veni; 

Căci în loc de conjugare 

Şi probleme de făcut 

De o mie de ori jocul, 

Vă spun drept, mi-e mai plăcut. 
— „Bine Roza, zise mama, 
lar de lecţie nu-ţi vezi?” 

Şi acasă pe Steluţa 

O trimise. Dar ce crezi? 

Cât de greu eram jignită 
Că în hohote de plâns 

În loc de lecţii să îmi văd 
Wam gândit la jocul stâns. 
Mam’ atunci băgând de seamă, 
Neavând pic de asprime, 
Dojenindu-mă de lene 

Mi-a şi spus că orişicine 

Din copii cu inimi 'bune 
Trebuie să studieze, 

Jocul nu dă de mâncare, 
Deci oricine să lucreze... 
Mama deci avea dreptate 

Dar această dojenire 

Nu era pe-a mea plăcere 

Şi atunci scoasă din fire 
Inchiseiu caetu *ndată 

Şi *ncepui să plâng, să Hp: 

Cât de rea cu mine-i mame: 
Şi voii cu orice chip, 
S'o conving că eu sunt mare, 
Că's destul de înteleaptă 


ha PR 
Şi că m'am nici o nevoile" 
De vreun sfat, la nici o faptă 
Şi vorbii atât de bine 
Că 'şi pierdu orice răbdare, 
Şi "'nsfârşit atuncia — mama — 
Mă trimise la culcare, 
Dându-mi doar un colţ de pâine. 
— Asta drept ca pedepsire — 
Şi cu-o voce tristă-mi zise: 
— „Roza, doar o proastă fire 
Intr'atât se mâniază 
Supărând pe mama sa 
Ca să plângă 'nduretată” 
Şi pe drept, putui vedea . 
Ochii mamei plini de lacrimi 
Ce curgeau strălucitoare 
Pe obrajii scumpi; şi par'eă 
Dojeneau a mea purtare. 
Eram foarte vinovată, 
Vai! făcut-am eu pe mama 
Ca să plângă! şi să-i bată 
Inima cu-aşa durere, 
Inima-i ce 'n viaţa toată 
‘Cu iubire a bătut 
Numai pentru mine, Oare 
N'ar fi trebuit s'adue 
Vorbe dulci, răsplătitoare?,! 
Astfel mult, mai toată noaptea 
La aceasta m'am gândit. 
Până somnul puse capăt 
Astui chin, şi-am adormit 
Deci, eu disdedimineaţă, 
Puşculiţa mi-am şi spart 
Şi cu banii ce pe fleaciiri 
Trebuia să-i fi-aruttat, 
Un buchet de flori frumogse, 
Parfumāte, — am cumpărat, 
Ştiind tä florile-i plac mämei, 
Şi apoi i le-am şi dat DN 
Si tugând-o să mă ierte 
De mânia mea hebiină, g 
Cu-ochii umeziţi în lacrimi, / 
Eu o sărutaui pe mână. / 
Nu fără de țurburate ` 
“Insă foarte fericită y 
Mama mă cuprinse 'n praje 
— Iertăciunea fiind primită — 
Şi cu inima pătrunsă 
Zise: „Ca să nu te+âjungă 
Supăratea niciodăță — 
Pe măicuţa ta/ iubită 
No făcea câ să mai plângă!” 


mam 


__ Traducere ae 5, C, 


w 


green? we A a "PI a” ENEE E E `, EE 


„DIMINEAȚA COPIILOR” - -7 - meiren = PAG. 3 


Copiii Maicii Domnuiui 


mult, în cât îi luă întâi darul vorbei, iat după 
aceea o trimise înapoi pe pământ. f 
Ani dearândul fata a locuit într'o pădiute deasă, 
dormind în scorbura unui arbore, hrănindu-se cu 
ierburi şi rădăcini şi, în loc de haine cari îi căzu= 
seră de pe trup, înfăşurându-se în lungul şi bo= 
gatul său păr. Aşa a găsit-o tânărul fiu de ime 
părat, pe când vâna în pădure şi deoarece i s'a pă“ 
rut frumoasă şi graţioasă, n'a stat mult pe gânduri! 
ci punând-o pe armăsarul său, a dus-o la palat şi a 
luat-o de nevastă. Nu după mult fiul de împărat 
luă locul tatălui său, aşa că fata din pădure ajunse 
acum împărăteasă, E 
Când născu pe copilul ei dintâiu, Leg ivit în 
timpul nopței Sfânta Fecioară şi i-a cerut din nou 
să-şi tecunoască greşeala, mărturisind că a deschis 
poarta cea oprită. Impărăteasa nu vroi şi atunci 
Sfânta Fecioară îi luă pe noul născut şi pieri cu el. 
A doua zi era nespusă supărare şi turburare în 
tot palatul, mai cu seamă că Impărăteasa, fiind 
mută, nu putea să lămurească cum de a dispărut 
copilul. 
Un an după aceasta ea născu pe al doilea copil, 
larăşi îi sa arătat Maica Domnului, a îndemnat-o 
să se pocăiaşcă şi cum împărăteasa se încăpăţină 


Un biet om avea inima frântă de durere, de 
oarece era atâta de sărac, încât nu putea aduce măcar 
pâine în deajuns pentru singurul său copil, care 
era o fetiță cât se poate de drăguță. Şi îi se făcu 
milă Maicii Domnului şi coborî.din cer şi dezlegând 
pe tată de toate grijile şi necazurile, luă cu ea în 
ceruri pe mica fetiţă. Fetiţei îi mergea acolo foarte 
bine, mânca şi bea după pofta inimei, se juca toată 
ziua cu îngerii şi purta straie de aur. In curând 
crescu mare şi se făcu mai frumoasă de cum era 
pe pământ. 

Intr'una din zile, Maica Domnului, vrând să în- 
cerce ascultarea acestei fetițe, îi încredinţă cheile 
dela porţile Impărăţiei cereşti, spunându-i că are voe 
să deschidă douăsprezece porţi, dar să nu se a- 
tingă de poarta a treisprezecea. Aşa porunci Maica 
Domnului şi după aceea se făcu nevăzută. 

Fetiţa deschise una după alta cele 12 porţi, minu- 
nându-se nespus de mult de frumuseţile ce vedea 
şi ajunse la sfâtşit înaintea porţii celei oprite. S'a 
împotrivit cât a putut, dar la urmă a fost biruită 
de o dorinţă arzătoare şi a deschis-o ai poarta a- 
ceasta. Maica Domnului a aflat îndată de greşeala 
săvârşită. Veni şi ceru fetei soceteală. ; să d 

Fata însă nu și nu. Nu era chip să-şi mărturi- în minciuna ei, îi fu luat ei copilul al doilea. ''- 
scască greşeala, Sfânta Fecioară se supără asa da > incepu. atunci să meargă iu popor tot felul da 


D N A P - 
Ze WC RN vi 


PAG. 3 


pvonuri rele pentru împărăteasă. Se spunea chiar 
că ea şi-ar fi mâncat pe copii, că ar fi un fel de 
strigoaică. Nu i-se întâmplăjînsă nici un rău, pen- 
trucă împăratul ţinea mult la dânsa. ` 

In anul al-treilea, când născu o fetiţă, Maica 
Domnului o duse pe împărăteasă în cer şi îi arătă 
acolo pe cei doi copii, spunându-i că îi dă îndărăt, 
dacă își recunoaşte greşeala. ' Inchisă rămase însă 
inima împărătesei. De aceea, Maica Domnului o goni 
din cer, oprindu-i şi fetiţa ce o născuse atunci. 


"Tot norodul ceru acum. ca. împărăteasa să fie ` 


pedepsită cu moartea, fiind aruncată-în foc şi arsă. 

Se făcu un foc mare, flăcările începură,să o în- 
conjure din toate părţile pe împărăteasă. Apucată 
de frica morţii, se gândi că poate mai e nădejde 
de scăpare, dacă se pocăeşte. Şi din tot sufletul îşi 
recunoscu greşeala. 

Şi să vezi minune: focul se stinse, cerul se 
deschise deasupra ei şi cei doi copii întâi născuţi 
se coboară pe nouri de aur, pe când Sfânta Fecioară 
purta în braţe pe fetița ce se născuse atunci. 

Greşeala împărătesei îi fu iortată, ea îşi căpătă 
din nou graiul şi trăi fericită până la sfârşitul 
Riet), Din nemtezte de Marin Opreanu 


Sunt drăguțul Godănel, 
Vesel, sprintenul purcel 

Care pot să mă fălesc 
Com avut noroc porcesc, 

A trecut de mult lenat, 
Eu scăpat-am netăiat 

Și Crăciunul chiar s'a dus, 
lar eu joc şi sar în sus, 
Căci pe mine — ila-la! 
Nimeni nu mă va tăia. 
Cât e lumea, drept să spui, 
Mai frumos purcel nici nu-i 
Sunt drăguțul Godănel, 
Vesel, sprintelul purcela 


daii ERRITEN a er Kale Le 
`" WEE ée et Zi Leo ij 
A ` 

| 


. umflat. aşa de rău na- 


„mine, ce-am să mă fac 


“țigară”, îşi zise el, „poa- 


“mai bun, ca să mă scap 


„DIMINEAȚA COPIILOR 
„Ce a păţit Sugilă 


Sugilă se întorcea seara acasă, mergând, cum se 
zice, pe trei cărări şi agăţându-se ca să nu cadă, 
de toate felinarele din a 
stradă, Nici nu putea fi ci 
altfel, dacă în drum a 
intrat în vre-o zece câr- 
ciumi, oprindu-se la fie- 
care cât mai multă vreme. 

Cu chiu, cu vai, putu 
să-şi nimerească locuinţa, 
iar după ce intră în o- 
daie, se trânti întrun fo- 
toliu şi adormi în două 
secunde, sforăind de ră- 
suna casa întreagă. 

Ce făcu atunci Titel, . 
un ştrengar care se luase 
după dânsul? Luă gumă 
arabică şi un balon rcşu 
de cauciuc. După ce unse 
nasul iui Sugilă cu gumă > 
arabică, lipi în jurul a- 
cestui nas, balonul de 
cauciuc şi după aceea o 
şterse de acolo. 

Când  Sugilă se trezi 
din somn, sări în sus, 
îngrozit: „Dumnezeule |, 
exclamă el, când mi sa 


sul? Aoleu, săracul de 


cu un nas ca acesta!” 
Sugilă era în culmea 
disperării, crezând că na- 
sul îi crescuse şi îi se 
umflase în timpul som- 
nului. „S'ai să aprind o 


te aşa să-mi vie un gând 


de nenorocirea aceasta”. 

Făcu ţigara, pe care 
o puse în gură cu mare 
şi nespusă greutate, dar 
când vru să o aprindă, 
auzi odată: poc!, par'că 
ar fi tras cineva cu puş- 
ca. Şi nasul lui Sugilă 
se desumflă din nou. Cum? Foarte lesne: a pleznit 
balonul de cauciuc, 

——— O XI — 

Când e ziua cea mai lungă? 

‘(vougu 29 qoa SOEN, 


e gn e (LC 


DA 


EG, elt le Aender egen 
ST > Ce V dé V A 
t Re, Fi y > ` 


„DIMINEATA COPIILOR” 


e 


„Să vedem“, işi zice Haplea, 2. Mult nu trece ș'Urechilă . tă ȘI-I doreşte 
„Cum începe Anul Nou, Vine 'n pas alergător, Clăi de fân, ovăz și paie 
Cine-mi face 'ntâi urare, „HI-HA, HI-HA! scump stăpâne, De măgari o curte plină, 


Cine-mi dă întâi cadou." Și să ai la toate spor.“ lară Haăplişori o droaie. 


4. latacum şi Frosinica: 5. Hăplișor la rându-i zice: 6. „Şi de-aceeă g din suflet, 
„Bārbāłele, la mulți ani? „Eu, tăticul meu iubit La mulți ani să ne trăiești! 
Tot frumos să fii și vesel Sunt prea mândru şi ferice, P'unde treci să râdă lumea 
Şi s'avem grămezi de bani.“ C'am un tată-aşa vestit. Și pe toţi sâ'nveseleşti.” 


A) 


e? enges T 


Sll 


7. Când sărută Haplea-al nostru 8. Vin și dânșii, fac urare | 


9. Veșnic vesel, veşnic Haplea, 


Pe deșteptu-i băeţel: „Tata-Haplea, drag vecin, Fie-ţi drumul numai flori 
„Ham-ham-ham!* se-aude'n poartă: Îţi urâm şi noi din suflet, iți urează, scump prieten, 
E Dorel cu Azorek „Ga să-ţi meargă toatein plins, Mult iubitii cititori. 


ëch, en ÄR 


$ 


PAG. 10 


Geamantanul cel mâncăcios 


n. 


Un călător care fusese apucat pe drum de vremea 
rea, se abătu într'o seară la o cârciumă dintr'un sat, 
Se aşeză la o masă şi ceru de mâncare, 


Pe un scaun de alături îşi puse geamantanul. 
După ce termină de mâncare, se retrase într'o odaie, 
ünde petrecu noaptea. 

; A doua zi cârciumarul îi trecu la socoteală două 
„mese în loc de una. 

„Dar eu mam mâncat decât o singură dată”, îi ob- 
servă călătorul, ` 

— Aşa este, îi întoarse cârciumarul vorba, de- 
cât îţi mai socotesc o masă pentrucă geamantanul 
d-tale a ocupat un loc ce putea fi ocupat de un 
client. 

Călătorul plăti şi nu mai zise nimic. 

Peste câteva zile veni din nou la aceiaşi câr- 
ciumă şi făcu aşa cum făcuse rândul trecut. 
Se aşeză adică la masă şi puse pe un scaun de ală- 
turi geamantanul său. Numai că de data aceasta 
geamantanul era deschis. 

Cum îi aducea mâncarea, cum o punea în gea- 
mantan. Pâine, carne, brânză, fructe, ba mai puse 
și vreo trei sticle de vin. i 

Ceilalţi clienţi se uitau supăraţi, de oarece nu mai 
rămânea mâncare pentru dânşii, iar chelnerul se duse 
şi îi spuse stăpânului. 

Veni cârciumarul şi-l întrebă pe călător cu un aer 
foarte răstit că dece se poartă în felul acesta. 

Călătorul răspunse cu un aer cât se poate de 
linistit: „Rândul trecut aeamantanul 


unei mese. 


mau n'avea de 


„DIMINEAȚA COPIILOR» 


loc poftă, aşa că n'a mâncat nimic. Cu toate acestea 
Lag trecut la socoteală, ca şi cum ar fi mâncat cât 
un om. Astăzi, însă, bietul meu geamantan are o 
poftă de lup, aşa că mănâncă şi pentru ceeace ar fi 
avut dreptul să mănânce data trecută”. 
După aceea povesti celorlalţi clienți toată în- 
tâmplarea. Povestea aceasta înveseli mult pe toţi 
clienţii, cari dădură dreptate călătorului, găsind că 
ar fi putut cârciumarul să-i spună să ia geamantan 
de pe scaun, iar nu să-l facă să plătească cost 


Vlad Nicoară 


Prinţul şi vânătorul de or 


Pe când fostul rege al Angliei Eduard al şage 
telea era încă prinţ moştenitor, avea obiceiul să sa 
plimbe singur şi pe jos pe străzile Londrei. Intr'a 
zi de iarnă, fiindu-i frig, se opri ca să-şi încălzească 
mâinile înaintea unui negustor care vindea la un colţ 
de stradă cartofi Der în apă. d 

Cartofii îi făcură o poftă aşa de mate, încâi 
cumpără doi din cei mai mari, dar de oarece nu 
vroia să-i mănânce pe stradă, puse câte unul în 
fiecare buzunar şi îşi văzu înainte de drut. 

Negustorul însă, îl recunoscuse pe prinț. De a- 
ceea, a doua zi atârnă deasupra barăcii sale o firmă 
pe care ziigrăvise următoarele cuvinte: „Furnizor. 
al Prințului Moștenitor”, 

Trecătorii se opreau uitându-se miraţi. Se 
strânse lume multă. La urmă veni un comisar de 
poliţie şi îi spuse negustorului să dea firma jos. 

„Dece?” întrebă negustorul. 

— Pentrucă eşti un mincinos, îi răspunse comi- 
sarul. Nu se poate ca prințul moştenitor să fi cum- 
părat ceva dela d-ta, un negustor pârlit. 

— Navett decât să-l întrebaţi, făcu negustorul. 

Intrebat, prinţul Eduard râse mult de întâmplarea 
aceasta. Intări în acelaş timp spusele negustorului 
şi pentru ca numele său de prinţ să nu fie pe o 
baracă de scânduri, îi dădu negustorului o sumă de- 
stul de însemnată de bani, pentruca să-şi deschidă 
o prăvălie mai cum se cade. 

Din ziua aceea norocul începu să surâdă negu- 
storului, care ajunsese în câțiva ani un om destul de 
bogat. 

« —— nie 

La plecarea spre şcoală un camarad de-al lui 
Tonel îl vede pe acesta punându-şi vată în ureche. 
Intrebându-l dece face asta Ionel răspunse: 

— „Findcă întotdeauna mi se spune că sunt 
zăpăcit şi că nu rein lecţiile, acum sunt sigur 
că ce-mi va inttă pe o ureche nu va mai putea 
eşi pe cealaltă. 

Trimisă de Smara P. Corceveanu-laşi 
1 EE en ` 


e R F FII IERI II 
"mg, " DS, a kb 


mme 


DIMINEAȚA COPIILOR» 


Călătoriile unchiului meu 


a) 


(10) 
10.— Plecarea pe drum de mare 


Era o zi de Luni. Pot zice că aproape toată 
noaptea mam închis ochii. In acelaș timp eram şi 
vesel şi trist. Vesel, pentrucă, în sfârşit, puteam 
pleca spre Ţara Românească — de data aceasta cu 
invoirea părinţilor mei. Peste bucuria aceasta ve- 
nea însă să, se aştearnă un sentiment de tristeţe la 
gândul că mă despărțeam — poate pentru tot- 
deauna — de părinţi, de prieteni, de rude, întrun 
cuvânt de tot ce îmi fusese mai drag. 

Săptămâna din ajunul plecărei mam făcut altceva 
decât să cutreier toate locurile pe unde îmi plăcuse 
să hoinăresc. Mi-am luat rămas bun dela mândra 
noastră pădure de fag, dela poieni și livezi, dela 
văi, şi dela izvoarele cu apă atât de limpede şi rece. 
Şi pădure şi poieni şi izvoare par'că îmi ziceau 
într'un glas: „Stai, că nicăieri nu e mai bine decât la 
locul de naştere. Stai, că mai târziu vei plânge 
după noi, dar nu-ţi va mai fi cu putinţă să vii şi 
să ne cercetezi”, 

Iar eu am plecat în ziua de Luni, de care am 
pomenit mai sus. Până departe de tot, unde se 
termină muntele şi începe: câmpia, am fost petrecut 
de părinţii mei, de toate rudele şi de toţi cunoscuţii 
din comună. Cântau cu toţii. Cântece în care era 
vorba de durerea despărţirei şi de amarul străină- 
tăţii. Cântece ale căror cuvinte îţi zdrobesc inima 
şi te fac să verşi şiroaie de lacrimi. 

Incepusem să mă căesc de hotărîrea de a pleca şi 
puţin a lipsit ca să strig în gura mare: „Nu, nu 
mai plec!” Wa reţinut însă un sentiment de ruşine. 
Nu mai ţin minte cum m'am despărţit de părinţii 
mei, de fraţii şi de toată lumea ce venise să mă pe- 
treacă şi să-mi ureze drum bun. 

Când m'am trezit însă departe şi numai cu cei 
din caravană, mam mai putut răbda, ci am dat lacri- 
milor drum liber să curgă. 

După un mers de vreo zece ore, am sosit pe în- 
serate în oraşul Bitolia, cel mai mare oraş pe care 
îl cercetam în viaţa mea. (Am uitat să spun că 
drumul nostru spre Ţara Românească era de rân- 
dul acesta prin Bitolia până la Salonic cu caii, iar 
dela Salonic, care, precum se ste, este un port 
lângă Marea Egee, ar fi urmat să ne îmbarcăm pe 
vase cu pânze). 

Dela Bitolia până la Salonic este cu caravanele un 
drum de cinci zile. Străbaţi cu alte cuvinte toată 
Macedonia dela Nord la miazăzi. lar ceeace mă fă- 
cea să fiu şi mai mândru de origina mea neaoş 
românească, era faptul că mergeam pe şoseaua fă- 
cută cu cel puţin două mii de ani maj inainte de 


de N. BATZARIA 


strămoşii noştri Romani. Vremea — o vreme aşa 
de lungă — precum şi răutatea şi nepăsarea oa- 
menilor mau putut şterge urmele şoselei romane 
care pornind dela Marea Adriatică, trecea pe la Bi- 
tolia, atingea Marea Egee la Salonic şi de acolo 
mergea la Constantinopol, străbătând ţinuturi din 
cele mai roditoare. 

Şi mereu întâlneam în drum urme de fortărețe 
romane, de turnuri şi cetăţi romane. Nu-i aşa că te 
simţi cât se poate de mândru, ştiind că ai avut astfel 
de strămoşi? 

La sfârşitul zilei a treia am poposit într'un oraş 
care deştepta amintiri şi mai vechi decât aminti- 
rile stăpânirei romane. Oraşului acesta îi zice as- 
tăzi Vodena. In vremile de demult a purtat însă alt 
nume și a văzut născându-se într'însul unul din cei 
mai vestiți regi ce au domnit vreodată pe pământ. 

Vodenei îi zicea în timpurile vechi Edesa, iar, 
la Edesa s'a născut Alexandru cel Mare, vestitul 
rege al Macedoniei care cu o mână de viteji ma- 
cedoneni a cucerit şi distrus nesfârşit de întinsa 
împărăție persană. 

Mă simţeam foarte mişcat la gândul că umblu 
şi. eu prin locurile pe unde umblase cu vreo 2500 
de ani în urmă viteazul rege macedonean. 

In seara a patra am poposit în oraşul Veria, unde 
am întâlnit foarte mulţi Români. Un om din partea 
locului căuta să-şi laude oraşul Veria, care nu ne-a 
făcut o impresie tocmai bună. Avea străzi înguste, 
întortochiate, rău întreţinute şi casele joase. 

„Veria”, ne spunea omul ce se născuse acolo şi îşi 
iubea foarte mult locul de naştere, „Veria este un 
oraş la care creştinii sunt datori să vie în pelerinaj, 
pentrucă aicea a predicat sfântul Apostol Pavel şi a 
înfiinţat a comunitate creştină. Stă încă piatra de 
pe care a vorbit poporului neobositul apostol a! 
creştinătăţii”, 

Ne-am dus şi noi de am cercetat-o piatra aceea 
care este mai de grabă o stâncă. Ne am descoperit 
înaintea ei şi stând la umbra unor castani bătrâni, 
ne-am gândit la vremurile când sfântul apostol 
hulit şi prigonit, flămând şi bolnav, a muncit şi s'a 
străduit ca să asigure biruința dumnezeieştilor în- 
văţături ale Domnului nostru lisus Hristos.. 

Dela Veria la Salonic este numai câmpie întinsă 
şi monotonă. 

E câmpia Salonicului, foarte roditoare şi bogată 
dar puţin interesantă de străbătut. Pe lângă aceasta 
nesuferita căldură de peste zi te moleşeşte, pentrii 
ca miile şi zecile de mii de țânțari să-ţi facă sorm- 
nul cu neputinţă în tot timpul nopţii. Când, după 
o noapte petrecută in câmpia aceasta m'am uitat a 


doua zi în oglindă, m'am speriat de mine însu-mi. 
Toată figura, cu frunte, cu bărbie cu tot era numai 
umflături roşii ce mi-se făcuseră din pişcăturile ţân- 
țarilor. La fel erau şi ceilalţi călători plecaţi odată 
cu mine din comuna noastră, pe când oamenilor 
din partea locului nu li-se întâmpla nimic. 

Unul din aceştia îmi zise râzând: „Pe noi ne 
cunosc ţânţarii şi de aceea ne lasă în pace. Vouă 
însă au vrut să vă ureze „bun venit” şi să mai 
guste cum e sângele oamenilor de munte. Se vede 
treaba că le-a plăcut şi din cauza aceasta vau mân- 
gâiat mai mult ca de obicei”. 

In sfârşit, în după amiaza zilei a cincea dela 
plecarea noastră dela Bitolia s'au zărit turnurile 
moscheilor dela Salonic. Ne apropiam din ce în ce, 
dar căldura în loc de a se potoli, părea că devine 
şi mai nesuferită. 

„Dacă o merge tot aşa, să ştii că începem să 
fierbem”, observă unul din călători. 

Din nenorocire, a mers şi mai rău, dar de fiert, 
nu ne-am fiert, ci am dovedit că omul este la nevoe 
mai tare şi decât oţelul. 

Pe înserate ne-am făcut intrarea la Salonic, port 
la Marea Egee şi oraş de vreo patru ori mai mare 
decât Bitolia, ceeace nu înseamnă că era şi de atâtea 
ori mai frumos. Ba să vă spun drept, că dacă n'am 
ține seamă de două-trei străzi de lângă mare, o- 
raşul acesta mi-s'a părut şi mai puţin frumos decât 
Bitolia. Unde mai pui că era cald de par'că stăteam 
într'un cuptor şi că în timpul nopţii mavui o clipă 
de linişte din pricina blestemaţilor de țânțari. 

La Salonic însă am văzut ceeace nu văzusem 
până atunci. Marea întinsă şi pe care era să mă 
avânt peste o zi două, acolo am văzut-o întâi. 

„O baie de mare vă vindecă şi vă apără de 
pişcăturile ţânţarilor”. Aşa ne-a spus unul dela noi 
şi care de mai mulţi ani trăia la Salonic. 

Ne-am dus cu dânsul şi văzându-l că înnoată 
ca un peşte, am vrut să facem la fel. Urmarea a fost 
că ne-am pomenit la fund, înghițind fără voia noa- 
stră apă de mare. Aţi gustat vreodată din apa a- 
ceasta? Brr! Chiar şi acuma mă cutremur tot, gân- 
dindu-mă la gustul ei îngrozitor. 

Ci-că apa de mare e sărată. Dar nu e numai să- 
rată, ci e şi sărată şi amară şi greţoasă... o, mai 
ales grejoasă. 

E mai bine să nu vorbim de gustul ei, că mi 
se face rău. 

Patru zile am stat la Salonic, patru zile cu patru 
op cari au fost un chin neîntrerupt. In ziua a 
cincea ne-am şi îmbarcat pe o mare corabie de 
pânze. Corabia aceasta mergea la Smirna, un port 
foarte însemnat pe coastele Asiei Mici. De acolo 
ar fi trebuit să găsim alta care să ne ducă până la 
Constantinopol, de unde ar fi urmat să ne îmbar- 
căm pe o a treia care să ne ducă nână la portul 
Galati din Tara Românească. 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


„Dacă o fi vânturi favorabile, în 20—25 de zile 
sosiți până la Galaţi”. Aşa ne-a spus căpitanul 
corăbiei pe care ne-am îmbarcat la Salonic. | 

„Foarte bine”, mi-am zis în mine însumi. Aproape 
o lună de zile de colindat pe mare, mai vizitând de 
asupra şi Asia şi Constantinopolul, despre care au- 
zisem că este cel mai mare oraş din tot Răsăritul 
Europei: gândul acesta mă umplea de bucurie. 

O bucurie care nu după mult s'a schimbat însă,... 
dar e mai bine să povestesc lucrurile pe rând şi 
aşa cum s'au petrecut. 

Corabia noastră a eşit din portul Salonic pe o 
vreme cu cer senin şi soare cald — chiar mult mai 
cald decât l-am fi dorit. Marea era aşa de liniştită, 
că nu era, decât drept să o compari cu o oglindă 
fără nici un fel de creţuri. Aveam impresia că 
stăm pe loc, cu toate că înaintam destul de iute, din 
cauza unui vânt care împingea vasul nostru, um- 
flându-i pânzele. Aşa a mers două zile şi două 
nopţi. Eram încântat, mai cu seamă că țânțari! 
pieriseră, aşa că puteam dormi liniştit şi după pofta 
inimei. 

In dimineaţa zilei a treia sunt trezit de sunet de 
clopote. Mă scol şi văd că intrasem într'un port 
cam ciudat. Oamenii din portul acela erau îmbră- 
caţi în haine negre şi purtau cu toţii nişte bărbi 
destul de lungi. lar numeroase clopote sunau în- 
tr'una. 

Mai întâiu am crezut că visez şi de aceea m'am 
frecat de câteva ori la ochi. Dar nu era vis şi în- 
chipuire ceeace vedeam înaintea mea. 

„Unde suntem aicea?” l-am întrebat atunci pe u- 
nul din călători care era mai aproape de mine. 

— La Sfântul Munte, mă lămuri el. Nu-i vezi 
pe călugări şi n'auzi clopotele dela mânăstiri? 

Am îndreptat privirile spre partea de unde venea 
dangătul de clopote și am avut un spectacol fru- 
mos şi impunător. Cât puteai cuprinde cu ochiul 
vedeai numai verdeață în care din distanţă în dis- 
tanţă răsăreau mânăstirile ca o mare pată albă. 
Şi erau multe aceste mânăstiri şi aveau cu toatele 
clopotniţe înalte şi clopote mari şi puternice. 

Căpitanul corabiei ne lămuri că la Sfântul Munte 
mare voe să locuiască sau măcar să debarce nici o 
femeie, ba chiar nici un animal de sexul femenin. 
Acolo nu se cântă cântece de lume şi nu se fac 
nici un fel de petreceri. Acolo este numai loc de 
închinare si rugăciune. 
P (Va urma) 

—— oeM 

Profesorul: Vasilescu, după potopul cel mare, cân€ 
pământul era inundat, 'ce-a făcut Noe? 

— A făcut nişte liste de subscripţie pe cari le-a 
trimis celor inundaţi ca să le dea ajutor. 

Trimisă de Agăr 1. Simon-Brăila 
RER AA, Ii 

— Muntenearenii nu oescuiesc ci vânează cu DuscA 

peştele. 


j 


Kä 


Sh 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


Smpaăciuitorui 


„Dece mi-ai rupt zmeul! strigă Grigorel lui Io- 
nică: eşti un prost! 

— Ba, tu eşti! răspunse Ionică: tu! pentru ce 
mi-ai furat arşicele? hoţule! şi se repede la Gri- 
gorel să-i tragă o palmă, dar Niculae intervine. 

— Nu mai vă certaţi degeaba, iacă, am să caut 
să lipesc zmeul. 

Şi se duse în bucătărie să ia cocă 

Dar cei doi băeţi tot să mai ciorovăesc 

‘== Dă-mi ichiul! 

— Dä-mi zmeul! 

— Am să te spui domnului profesor! 

— Şi ce-mi pasă, n'am habar!... 

— la vedeţi, strigă voios Niculae, ce bine am 
dres zmeul, nici nu se vede unde era rupt. Na 
şi ţie alte arşice, zice el, dându-i câteva lui Io- 
nică. Amândoi copiii sed bozumflaţi, şi se uită pe 
subt ochi la zmeu şi la arşice. 

— Nu vreau! zice Grigorel. 

— Nu vreau! zice Ionică. 

— Atunci mă duc singur, să mănânc dulceaţă, 
și cozonac, zice Niculae. 

— Ba merg şi eu! Şi eu! strigă odată amân- 
doi bäeții! 

— Bine, dragii mei, zice Niculae, dar să-mi fă- 
găduiți că vă veţi împăca, şi că uo să vă mai spu- 
neti vorbe urâtel 


Pau. 72 


— Făgăduim! răspund prietenii, şi pleacă sărind 
şi râzând, să mânânce lucruri bune de braţ câte 
şi trei. 


Eufrosina Pallă 
OD ——— 


DOREL şi AZOREL 


„Anul Nou fericit, dragul meu Dorel!” 

— Ura şi la mulţi ani, iubitul meu Azorel! 

Bine că a dat Dumnezeu să ne vedem din nou, 
Ştii că e cam mult de când nu ne am întâlnit? 

— Ce mult! Au trecut două sute de zile şi poate 
şi mai multe. Ştii de când am ciocnit la Paşti 
ouă roşii. 

— Aşa e, dragul meu prieten. Ian să mă uit şi să 
te văd mai bine. Ştii că nu te-ai schimbat de loc? 
Ba chiar arăţi mai sprinten, mai voinic. 

— Dar şi tu, măi Azorel, n'arăţi de loc rău. 

— Care va să zică, amândoi arătăm cât se poate 
de bine. Dacă e aşa, hai să ne îmbrăţişem şi să 
ne urăm unul aituia ca să serbăm Anul Nou încă 
trei zeci de ani. 

— Eu zic încă patru zeci. 

— Fie şi aşa, uraa! 

Şi acum să ne gândim la ce avem de fäcut 
pe ziua de astăzi. Stăpânii mei mi-au dat voe 
să hoinăresc până seara târziu. 

— Şi ai mei tot aşa. Ştii ce m'am gândit eu, 
dragă Dorel? Să facem vizite şi la oameni şi la 
câini. Eu am învăţat să fac urări în versuri, însă 


cui să le spunem? Cine le merită mai mult? 


— Azorel puiule, am găsit: să ne ducem la 
prietenul şi vecinul nostru dela „Dimineaţa Co 
piilor”. 

Să ne ducem la vestitul Haplea, care a ajuns omul 
cel mai cunoscut din toată Ţara Românească. 

— Foarte bine te-ai gândit, iubite Dorelaş. Ek 
cât de mult are 'să se bucure Haplea. 

— Dacă-i aşa, hai să nu mai pierdem vremea 
ci să mergem alonț la Haplea 

Mos Nat 


Hi 


EE Er SECH" ` hi i 


PAG. U See „DIMINEAȚA COPIILOR 


Fetița cu chibrituri A 


Era îngrozitor de frig. Ningea şi se înopta re- 
pede. Era cea din urmă seară a anului. Pe frigul 
și întunerecul acesta mergea pe stradă o biată fe- 


Dä descoperită la cap şi cu picioarele goale. Când 
eşise de acasă, era, fireşte, încălţată în pog 
decât erau nişte pantofi foarte mari. Erau nişte 
pantofi pe cari îi purtase maică-sa şi pe cari fe- 
tiţa îi pierduse cu câteva minute mai înainte, când 
vroi să se ferească de două trăsuri cari veneau 
în goana nebună a cailor, 

Unul din cei doi pantofi ma putut fi găsit, iar 
al doilea îl găsi un băiat, care o şterse cu dânsul 
promiţându-şi să facă dintr'ânsul un leagăn, când 
o fi şi el vre-odaţă tată de copii. 

Şi aşa, fetiţa mergea cu picioruşele goale pe cari 
frigul le înroşise şi le învineţise cu desăvârşire. 
In şorţişorul ei vechiu, purta mai multe cutii cu 
chibrituri, 

De asemenea în mână avea un pachet cu chi- 
brituri. 

Cât fusese ziua de mare, nu-i cumpărase nimeni 
şi nimeni nu-i dăduse un ban de pomană. Flă- 
mândă şi degerată, se târa mai departe biata mi- 
cuță şi arăta cu totul speriată şi descurajată. 

Fulgii de zăpadă se aşterneau pe lungul ei păr 
blond, care îi cădea pe umeri în bucle bogate, dar 
în momentele acestea fetita nici nu se gândea la 


După Andersen 


frumosul păr ce-i împodobea capul. La toate fe- 
restrele se vedeau strălucind lumini puternice, iar 
pe străzi se răspândea mirosul delicioaselor frip- 
turi de gâscă. Era ajunul Anului nou şi gândul 
acesta umplea toate simţurile micei copile. 

Fetiţa căută adăpost într'un colţ printre două 
case dintre cari una eşia afară în stradă mai mult 
decât cealaltă. Işi strânse sub dânsa picioruşele, dar 
îi era frig din ce în ce mai mult. Totuşi, nu 
avea curajul să se întoarcă acasă, de oarece nu 
vânduse nici o cutie cu chibrituri şi nu căpătase 
nici un ban. Fără doar şi poate, că tatăl ei ar fi bă- 
tut-o, în afară de aceasta era frig şi acasă. N'aveau 
peste ei decât acoperişul. Vântul pătrundea şue- 
rând st, îngheţând peste tot înlăuntru, cu toate că 
găurile cele mai mari fuseseră astupate cu paie 
şi cârpe. 

Oh, cât de bine ar face flacărea şi căldura unui 
chibrit! Numai dacă ar îndrăzni să scoată unul 
din cutie, să-l aprindă şi la flacăra lui să-şi îm 
călzească degetele! ` 

La urmä fetița scoase un chibrit şi-l aprinse. 


Chibritul dădu o flacăre caldă şi luminoasă, aşa 


ca o mică lumânare. Era însă o lumină cât se poate 
de ciudată. Fetiţii îi se părea că stă înaintea unei 
mari sobe de fier, împodobită cu tot felul de a- 
lămuri; focul ardea aşa de frumos şi căldura lui 
era aşa de binefăcătoare! 

Fetiţa îşi întinse picioruşele, ca să şi le încăl- 
zească şi ele — tocmai atunci se stinse flacăra, 
Pieri soba cea caldă şi nu rămase decât scrumul dela 
chibrit pe care fetiţa îl ţinea în mână. 

Fetiţa frecă un alt chibrit, care se aprinse şi 
răspândi lumină. Zidul pe care căzu lumina deveni 
transparent ca un văl. Micuța putea să vadă acum 


în odaie unde masa era acoperită cu o pânză albă 


şi curată, pe când dintr'un castron de porțelan 
eşeau aburi aşa de plăcut mirositori ai unei gâşta 
fripte şi umplute cu prune şi mere. 

Ceeace era şi mai frumos, e că gâsca sări din 
castron şi având în spate cuţit şi furculiţă, luă 
drumul spre locul unde se afla fetiţa... Dar chi- 
britul se stinse şi acum nu se vedea decât zidul 
cel gros şi rece. 

Aprinse un alt chibrit. Acum fetiţei îi se părea 
că stă sub cel mai frumos pom de Crăciun, mult 
mai mare şi mai bogat împodobit de câţ cel ce vä- 
zuse prin geam la negustorul cel bogat. Pe ra- 
murile verzi ardeau mii de lumânări şi printre 
ramuri atârnau tablouri frumos colorate ca acelea 
ce le văzuse la vitrine. Fetiţa întinse amândouă 
mâinele spre dânsele, — dar chibritul se stinse, 
Numeroasele lumânări de pe pomul de Crăciun s'au 


Dem 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


urcat sus, tot mai sus, până ce fetiţa văzu că nu 
erau altele decât stelele cerului. Una din stele căzu 
în jos, trăgând pe cer o lungă dâră de foc. 

„Acuma moare cineva!” zise fetița, căci bătrâna 
unică, singura care se purtase drăguţ cu dânsa, 
Har care murise de mult, îi spusese: „când cade 
> stea, un suflet de om se suie la Dumnezeu.” 

Aprinze din nou un chibrit, frecându-l de zid. 

Chibritul aruncă o lumină în jurul său şi în 
jtrălucirea ei fetiţa văzu pe bunică-sa luminată pu- 
krnic şi privind-o cu toată blândeţea şi prie- 
gnia. 

„Bunico!” 'strigă micuța, ia-mă cu d-ta! Ştiu 
o îndată ce se va stinge chibritul, vei dispărea aşa 
rum au dispărut soba cea caldă, gustoasa friptură 
ğe gâscă şi marele şi strălucitorul pom de Crăciun,” 
 Tute-iute aprinse şi celelalte chibrituri ce se mai 


. găseau în cutie, de oarece vroia să o ţie acolo pe 


bunică-sa, iar chibriturile răspândeau o lumină mai 
puternică decât lumina zilei. Bunica nu fusese nici 


odată aşa de frumoasă şi aşa de mare. O luă 


pe fetiţă în braţe şi acum pluteau sus în văzduh în 
„strălucire şi bucurie. Pierise şi frigul şi foamea şi 
"teama: bunica şi scada eran la Dumnezeu. 


a 


Mia j 


In dimineața urmätoare — o dimineață rece vc: 
imgheţată — fetița a fost găsită moartă la colţul 
casei. Ingheţase în ultima zi a anului vechiu şi 
stătea acolo cu obrajii învineţiţi şi cu un zâmbet în 
jurul gurei. Dimineaţa Anului Nou răsări pe trupul 
mort al bietei fetiţe, care stătea acolo cu pachetele 
de chibrituri din cari abia arsese o cutie. 

Trecătorii ziceau: „A vrut să se încălzească!” 
Nimeni na ştiut ce de lucruri frumoase văzuse 
mica fetiţă şi în ce strălucire intrase cu bunică-sa 
în bucuria Anului Nou. 

Traducere de Ali-Baba 


— — eN Á d 
Drumul drept te duce la ţintă, sotiile te fac 
să rătăceşti, „ i 


PAG. 13' 


De vorbă cu cititorii 


V. PI, — Autorul bucății „Darul zânelor* e cu să 
Gage într'o zi de lucru între orele 5—7 p. m. pe la 
redacţie 

Cititori şi colaboratori, — Mulţi dintre cititori cred 
că au o datorie sau un drept dea colabora la revistă, 
fiindcă o citesc sau sunt abonaţi la dânsa. Nu, dragilor 
mei, faptul că citţi revista nu dă nimănuia dreptul de 
a cere să i se publice bucăţi cari nu sunt publicabile. 
De altfel, am spus de atâtea ori că cititorilor nu le ce- 
rem să colaboreze. 

D-l Armand G. este rugat să vie la redacţia revistei 
Wén zi de lucru între orele 5—7 p. m. 

M. C. N.„Galaţi.—Poezia „De ziua tatei“ va fi publi. 
cată. A doua e foarte tristă. Bucata în proză e cam 
lungă, Pe lângă Ba, wai observat în deajuns esto: 
grafia şi punctuaţia. 


PROBLEMA AMUZANTA 


Ion şi cu Petru se iau la întrecere la fugă cu 
condiţia ca cel care pierde să plătească 5 lei celui 
care câştigă. Dacă pierde Ion, are tot atâţia bani 
ca şi Petru. 

Insă dacă pierde Petru, are de 3 ari mai puţiv 
decât Ion. 

Câţi bani au avut fiecare:, 


Trimisă de Virgil Ştetănesca-Drăgănești 


Deslegarea problemei de mai sus va fi publi. 
cată în No. 49. 


E SI 


DESLEGAR! 


(Deslegarea problemei pe din numărul 45 
este următoarea: In cassă erau 8,75 lei). 


A apărut: 


3 Almanachul $eolarilor 


pe anul 1925 


şi se află de vânzare la toate librăriile 
și la chioșcurile de ziare. 

Cu o frumoasă copertă în culori, cu un con: 
ținut cât se poate de bogat și de variat şi cu 
desene foarte numeroase „Almanachul cola. 
rilor“ are 130 de pagini și se vinde cu Prebu 
de 20 lel exemplarul. 

H recomandăm călduros cititorilor noştri. 


in N-rul viitor vom anunța un nou 
si foarte interesant concurs cu premii, 


PPP Pay 


Pi ast 


vs 


SS 


PAG. 7 


Cele 7 minuni din vechime 


——— 


7. — Farul din Alexandria 


Ştim că cuvântul far înseamnă un turn mai mult 
Sau mai puţin înalt, zidit pe o coastă sau pe o stâncă 
lângă mare sau chiar în mare. Sus la vârf are o lu- 
mină care se aprinde noaptea, pentru ca să arate 
vaselor ce vin din largul mării drumul sau să le 
atragă băgarea de seamă asupra punctelor peri- 
culoase. 

Cuvântul acesta de far vine dela o insulă cu acest 
nume şi care insulă este situată la intrarea por- 
tului Alexandria din Egipt. In insula Faros era 
vestitul far, care trecea drept una din cele şapte 
minuni din vechime. Clădit din ordinul regelui Pto- 
Jemen al Egiptului în anul 270 înainte de Iisus 
Hristos, farul din Alexandria avea o mie de braţe 
înălţime, foarte multe etaje şi din vârful lui puteai 
să vezi până la o sută de mile în largul mării. 

Farul acesta a fost distrus în anul 1303 de către 
pn cutremur de pământ, 


Mitică 


Cât de vesel e Mitică, 
Dimineaţa, când se scoală, 
Că-i aduce mămiţica, 
Un pachet „Suckard”, în poală, 
| A 
COPILAŞI 


Când Mămica și Tăticu 

Vă întreabă ce doriți? 

Spuneți; Hai la Magazinul „CARMEN SYLVA“ 
Unde toate le găsiți. 


N. B. 


Str. Lipsceni 68 


; A apărut în vitrina librăriilor o nouă carte pentru 
copii. Intitulat „MICA CERŞETOARE" şi semnat 
de Cady, o scriitoare tânără, dar EE de talent, vo- 
fumul este una din cele mai reuşite lucrări în acest 
gen. | 


Lem St —EAEKEAAERAE i CI IO PIERE O -a 


Jucării 


Grandioasă Expoziţie — 


numai la å 


ODEON. Caiea Victoriei 79 f 


cai Mill N asia a A 


„DIMINEAȚ A. COPIILOR 


1. P.-S.-Putna. — N'ai citit că am dat de atâtea ori 
de veste că nu vom lua în cercetare manuscrisele cari 
wau semnătura întreagă şi adresa autorului ? i 

V. M-.„Vâlcea.— In poeziile ce ne-ai trimis ai on stil 
prea încărcat şi abuzezi de comparații. Te sfătuim să 
tii mai simplu şi mai lămurit. Aceiaşi observaţie şi des- 
pre „Legenda Zorelei“. R 

Z. M.-Racău.— Păţania lui Voltaire cu servitorul său 
ne-a fost trimisă de sute de ori, ceiace dovedește căt 
e de bine cunoscută. Numele Louis" se traduce româ- 
neşte prin „Ludovic“. D-ta nu arăţi din ce carte sau 
revistă ai luat bucăţile traduse. 

M. L„Loco.— „lapa cu doi draci“. Nu e scrisă in stil 
de povești. Cuvinte ca „teribil“, „aventură“ etc., mau 
ce căuta într'o poveste populară. 

M. B-Pașcan— „Pescuitul lupului“. N'ai spus din ce 
carte ai tradus-o, deci nu poate fi publicată. 

Tr. V.-R.- Vâlcea. — Eşti încă mic ca să poţi face 
glume originale, 

M., C. şi Cr. Theod.-Brăila.— Se vor publica cele mai 
multe din glumele trimise de dv. Aveţi răbdare. 

A. M. R.-Pleniţa— De ce nu spui că „Dogarul“ este 
o bucată tradusă? De altfel, bucata aceasta ne-a fost 
trimisă de mai mulţi. d 

H C. Talmeş-balmeş'.— Să-i mai lăsăm în pace 
biet ţigani, cari şi fără aceasta sunt destul de necăjiţi 
şi amărâţi. 

M. 1. G.-R-Sărat. — Poezia „Dimineaţa“ e bunicică, 
dar nu e încă publicabilă. 4 

Aier. M.-Arad.— E de d-ta poezia -Ce te legeni, Co- 
drule?*. Noi ştiam că este de Eminescu. 

Sc. St-Călăraşi.— N ai citit că am anunţat de atâtea 
ori să nu se scrie decât pe o singură faţă a hârtiei şi 
să se lase loc printre rânduri? 


Gratis! 


Cereţi Preţul curent de 
mărci postale pentru colecţiuni. 


"LIBRĂRIA SPANNER 
Bucureşti — Piaţa Amzii, 15. 


=R A apârut: 
SI Preţul-cuvent No, 1, de măroi poştale 
23] pentru colecţiuni, al casei 


D BIRNER 


Bucureşti, Calea Victoriei 129 
` Si se trimite gratis la cerere. 


| 
| | | 


9 
i 


Atelierele „ADEVERUL 5 A 


Li 


2) 


DBIMINEAT, 


agree 


Ek... < Cem Nr AA EN 
Let 


No GOPR 
NO. € Së? 
2 REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ. 
Dipgcrop . N. BATZARIA 


— „Am şi eu ţigară, dar e de zăpada.” PRETUL 3 LEI 


PAG. 2 


DIMINEAȚA COPIILORI 


Marea serbare a copiilor 


Tragerea premiilor „DIMINEȚEI COPIILOR“ 


Duminică, 28 Decembrie expirat, a avut loc 
în sala cinematografului „Vlaicu” din Capitală, tra- 
gerea premiilor oferite de revista „Dimineaţa Co- 
piilor”, abonaților şi cititorilor ei, însoţită de o 
serbare ce a avut un succes desăvârşit, pentru cea 
mai mare bucurie a miilor de cititori, cari veni- 
seră la această serbare. 

lată numele fericiţilor căştigători: 

No. 3490, Zoe C. Munteanu, str. Arinoaei, 46, 


0; 

No. 1480, Maria N. Nicolau, Fălciu; 

No. 0512, Mendel Rosenberg, str. Cuza Vodă, 
Roman ` 

No. dna, Angela Grinberg, str. Albă No. 2, laşi; 

No. 1985, Matia N. Rusovici, str. Mare No. 216, 


ocşatrii ; 
g No. 4575, Edgar Einhorn, str. Anton Pan No. 17, 
oco; ' | 

: No. 0480, satul Lumincina, comuna Ezbei, jud. 
Dag GC 

No. 1775, Panait Vanioachis, str. Lăpuşneanu 52, 
Galaţi; 

No. 4724, Maria Hautman, str. Labirint 112, Loco; 

No. 3354, Maria Oprescu, str. Rădulescu Tei, 
Loco; fiecare câte o cutie mare cu delicioasa cio- 
colată ,,Suchard”. 

No. 3080, Isac Rubinştein pentru B. Mayer, Ro- 
man. Un album pentru mărci poştale de la librăria 
Siănciulescu, B-dul Elisabeta, 5. 

No. 5498, Pleșoianu Nicolae, str. Barbu Catargi 
No. 98 bis, Craiova. Un ceasornic brățară pentru 
băiat de la magazinul „„Cronos”, Academiei, 9. 

No. 2257, A. Petreanu, Buhuşi. Una pălărioară 
de la „Pica”. O 

No. 1071, Mihaiu Alămaru, str. Lipscani 5. Craio- 
wa. Un ceas brățară pentru fetiţă, de la magazinul 
„Cronos” Academiei 9. 

No. 4027, Sevastia Gh. Telescu, of. com. Cos- 
teşti. Una rochiţă de la magazinul Carmen-Sylva, 
Lipscani, 68. 
` No. 4088, Elsa Glasberg, str. Aureliu 34, Loco. 
Una cutie de lemn cu aquarele în tuburi, de la 
librăria Stănciulescu, B-dul Elisabeta 5. 

No. 2024, Mitică Lusănescu, Moreni, jud. Pra- 
hova. Una pereche ghete de copii, de la magazinul 
„Luna Park”, str. Carol 6. 

No. 2781. Direcţiunea şcoalei izraclite române 
unite, Săveni. Una servietă de piele, de la fabrica 
"Mărculescu, str, Sărindar 12. Loco. e 

No. 0872, Emilia Venturini, str. Carol 21, Si- 
naia. Una vioară „Stradivarins” cu cutie şi toate 
accesoriile, de la magazinul Misconsnichi, Colţei 7. 
"No, 2432 Zoe Orăscu, Sir. Brătianu 72, Alexan- 


F 


dria. Una mandolină de la magazinul Mischonsnichi 
str. Colţei 7. 

No. 5180, Aurelia E. Frăţilă, fund, Polonă No. 
75, Loco. Una bicicletă. i 

No. 4570, Şiefănescu Ilie, str. Heliade Moşi, No. 
18, Loco. Un binoclu de la magazinul S. Penchas, 
Calea Victoriei 90. 

No. 0795, Ilie Buzescu „şeful stației Rogojeni, 
Basarabia. Un echipament complect de foot-ball, 
de la autogarajul „Colin? Calea Victoriei, 49. 

No. 1049, Sofia C. Udrea, str. Brătianu 63, Su- 
lina. Un aparat cinematografic complect de la ma- 
gazinul „Davidescu” F. Ştefan, Pasagiul Vilagros 8. 

No. 5784, Florica C, Niculescu, Str. Maltopol, 
No. 23 bis, Loco. Un album pentru 200 e p, fur- 
nizat de librăria A. Stânciulescu, Bd. Elisabeta 5. 

No. 0405, Sofia Gh. Ciută, Gara Broşteni, jud. 
Ialomiţa. Una pereche pantofi de copii, de la ma- 
gazinul „Luna Parck”, str. Carol No. 6. 

No. 5898, Marcel Anghel pentru Cling Bruno, 
str. Dr. Racovitza, Loco. Una duzină foto. c. p. şi 
un tablou de la „„Foto-Glob” str. Academiei 3. 

No. 4331, Râpeanu R. Ioan, elev Liceul „Mircea 
cel bătrân”, Constanţa. 1,60 m. stofă englezească 
pentru palton, de la postăvăria „Lux”, Smârdan 2. 

No. 1972, Badea Iliescu, Caracal. Una pălărioară 
pentru copil de la fabrica „Pica” Carol, 70. 

No. 4101, Feder Marieta, str. Halelor 7, Loco, 
A cămăşuţe de noapte de la magazinul „La ora- 
şul Lausanne”, str. Carol 36. 

No. 1092, Armenag Țatlian, Matheo Han, No. 
26, Constantinopol. Un costum haine marinar, de 
la magazinul „La Jack” str. Şelari 11. 

No. 0976, Alexandru Isacenco, Chilia Nouă, jud. 
Ismail. Una pălărioară de copil, furnizată de „Pica”. 

No. 4858, Ibraim Mustafa Terzi, str. Alex. cel 
Bun No. 9, Constanţa. Un dulap cu 10 unelte pen- 
tru traforaj. 

No. 2554, Ghiţă Gh. Ciopraga, str. Ştefan cel 
Mare, 13, Paşcani. O colecție complectă din ope- 
rile lui Vlahuţă. 

No. 0760, - Raul Şnirer Teţcani prin Moineşti, 
A cămăşuţe de zi de la magazinul „La oraşul Lau- 
sanne”, str. Carol 36. 

No. 6097, Alberthina Branberg, str. Col. Boyle 
No. “5, Galaţi. Un aparat fotografic „Ica? 9/12 
de la magazinul „Amatorul fotograf”, str. Bise- 
rica Enti, 3. 

* k% d 

Fericiţii câştigători din Capitală se vor prezenta 
la administraţia revistei noastre spre a-şi ridica 
obiectele câştigate, iar acei din provincie, le vog 
primi la timp, prin pachete poştale, 


L 


s 


„DIMINEATA COPIILOR" 


DIMINERTE SCH 


REDACŢIA $i ADMINISTRAȚIA : 
BUCUREŞTI, — STRADA SĂRINDAR 9—11 BUCUREȘTI, — TELEFON eler 


ABONAMENTE: UN AN 150 LEI 
ŞASE LUNI 80 , 
11 IANUARIE 1925 


m ee, 
-æ — 


MOARTEA LUI BUBI 


De vre-o două luni incoace bietul Bubi suferea 
miruna. A 
Vom spus, mi se pare, că Bubi era bătrânul 


şi credinciosul nostru câine, Se împliniseră 14 ani, 


de când Bubi venise în casa noastră. Născut în- 
trun alt oraş decât în acela unde locuiam noi, 
Bubi făcuse cu mamă-sa, cu fraţii şi cu stăpânii 
săi o călătorie, atunci când m'avea nici vârsta de 
două luni. lar zece zile după acest drum Bubi 
era al nostru. 

Dacă îmi aduc bine aminte, îmi pare chiar că 
eu i-am fost naşul, dându-i numele de Bubi cu 
care ajunsese cunoscut în tot cartierul. 
` Bubi creştea zi de zi, lună de lună. A crescut 
el aşa până la vârsta de vre-o nouă luni, iar după 
aceia a început să devină din ce în ce mai fru- 
mos. 

Părul său negru i se încrețea şi devenea din 
ce în ce de un negru strălucitor. Negru, afară de 


OI 


UN NUMĂR 3 LEI 
IN STRĂINATATE DUBLU 
Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


de Ali-Baba 


partea dela piept şi dela vârful botului, unde ora 
de o culoare albă ca laptele. 

Intr'o zi ne-a spus un vecin care ştia să-i facă 
pe câini, asa ca să arate mai frumoşi: „nu vreţi 
să-l tund ca un leu?” L'a tuns şi întradevăr că 
Bubi avea înfăţişarea unui leu, dar a unui leu dră- 
gut, de care nu te speriai şi pe care îţi venea 
să-l săruţi şi să-l strângi în braţe. 

Şi nu e decât drept să spunem că Bubi nu era 
un câine rău. Nu era însă nici aşa bun cu toată 
lumea. 

Inaintea natie sărea şi se gudura de bucurie, 
De asenenea nu făcea nici o supărare şi nici Q 
primire neplăcută cunoscuţilot şi prietenilor noş- 
tri. Nu lătra şi nu se dădea la ei. 

Dar atunci când veneau străini sau intrau în 
curte cev? ţigani, Bubi nu mai era câinele blând 
și prietenos, cum se purta de obiceiu. Lătra ca 
scos din minţi, se băga într'inşii, căuta să-i muşte, 
şi nu se astâmpăra până nu eşiam noi să-l che- 
măm şi să-i spunem să fie cuminte. 

Când se întâmpla să ne supărăm pe el şi să-l 
certăm — odată îmi aduc aminte că chiar l'am 
şi lovit, lucru de care astăzi îmi pare nespus de rău 
— Bubi nu păstra necazul şi nu umbla cu gândul 
de răzbunare, 

Se uita mereu în ochii noştri şi îndată ce ob- 
serva un zâmbet sau auzea că-l chemăm din nou 
cu blândeţe şi prietenie, ţipa— în limba lui— de 
bucurie, sărea în sus, ne lingea pe mâini şi pe 
obraz şi nu mai ştia cum să-și arate mai bine 
dragostea ce ne poartă. 

Căci Bubi ne iubea. Ne iubea şi când îi vorbeam 
cu binele şi când ne răsteam la el. Ştia că-i pur- 
tăm de grije şi că ținem la dânsul. De aceia şi micul 


şi trecătorul rău ce-i făceam din când în când, ` 


căuta să ni-l răsplătească tot cu binele. Câţi oa- 
meni se poartă aşa cum se purta Bubi al nostruă 


Ween, 


PAG. Z 


Au trecut ani după ani şi credinţa şi dragostea 
lui Bubi pentru casa noastră şi pentru noi înşine 
se întărea din ce în ce. Bubi făcea o parte ne- 
despărțită din familia noastră. Dacă se întâmpla 
să întârzie la vre-o vizită ce o făcea pe la cu- 
noscuţii săi din cartier, noi ne nelinişteam, îl stri- 
gam, ne duceam să-l căutăm. 

De când începuse să cam îmbătrânească, în tim- 
pul iernei şi în nopţile reci şi ploioase nu ne 
mai înduram să-l lăsăm să doarmă în curte, ci 
DH culcam în bucătărie, unde era cald şi unde-i 
făcusem un culcuş care îi plăcea foarte mult. 

In scurta sa viaţă Bubi s'a îmbolnăvit de două 
ori de o boală grea şi periculoasă, încât nu ştiam 
dacă scapă cu zile. Am chemat atunci doctorul, 
care la îngrijit şi i-a dat doctorii potrivite cu 
boala. 

Dar în ziua în care a împlinit paisprezece ani 
dela naştere, Bubi nu mai era câinele voinic de 
altă dată. Nu s'a atins măcar de vreuna din bu- 
nătăţile ce-i puneam lângă el în mai multe far- 
furii. Din ochi îi curgeau lacrimi şi picioarele îi 
tremurau. Se scula, făcea câţiva paşi şi după aceia 
se culca din nou. Se uita la noi cu ochii săi buni 
şi blânzi, iar privirile sale parcă ziceau: „nu mai 
am multe zile de trăit, dar iertaţi-mi greşelile şi 
sușărarea ce vam făcut.” 

Noi însă am căutat să-l facem bine şi de rân- 
dul acesta. Nu-i vorba, era destul de bătrân, căci 
pentru câini paisprezece ani nu e o vârstă mică. 
Am chemat de mai multe ori doctorul, i-am dat 
doctorii, Pam îngrijit cât mai bine, am căutat să 
nu ducă lipsă de ceva. 

Se apropiase însă vremea morţii sale. Din zi 
în zi, Bubi slăbea, pierea văzând cu ochii. Pofta 
de mâncare îi pierise cu desăvârşire, picioarele nu-l 
mai ţineau, ba de câteva zile abia dacă putea să 
mişte capul. 

Şi se văita şi gemea într'una şi ziua şi noaptea, 
Ni se umpleau ochii de lacrămi, de câte ori ne 
duceam să-l vedem, să-l dezmierdăm şi să-i mai 
uşurăm ultimele sale zile. 

Intruna din nopţi însă gemetele lui Bubi ajun- 
seseră sfâşietoare. Ne-am sculat din pat şi ne-am 
strâns în jurul lui. Căutam să-l potolim cu vorbe 
dulci şi de mângâiere, dar avea, pe semne, dureri 
foarte mari. 

Bubi se zbătea, gemea şi plângea, şi din ochii 
noştri curgeau lacrimi. 

La un moment dat îşi strânse ce bruma de pu- 
teri mai avea, făcu o ultimă şi dureroasă sforţare, 
ridică puţin capul şi întinzându-l spre mine, scoase 
limba şi mă linse pe mână. Prin acest semn de 
dragoste îşi luă rămas bun dela noi. 

Două minute după aceia Bubi nu mai gemea şi 
nu mai E Murise. L'am plâns cu toţii ca 
pe cel mai bun şi mai devotat prieten ce am a< 


„DIMINEAȚA CONLOR 


M 


vut vreodată. L'am înmormântat la umbra nucului 
din fundul curţii aproape de locul unde înmormân- 


E 
= 


NN 


tasem pe iepuraşul Albuleţ şi pe Geet scatiu 
Fichi-Richi. 
De câte ori trecem acum pe acolo, gândul ni se 
duce la Bubi şi o întristare ne cuprinde sufletul, 
Ali-Baba 


De ziua tatei 
Pentru mine astăzi e o zi mare 
Multe cuvinte nu pot ca să zic 
Primeşte tată, o mică urare 
Şoptită cu drag de fiu-ți unic, 


Să trăeşti tată! să mă vezi mare, 
Sin mulțumire tu să trăeşti, 
Să mă fac vrednic iubirei pe care 
Tu în tot timpul "mi-o dovedeşti. 
Mircea C. Negrutzr ` 
——.————— 
GEN (către novastă-sa): „Unde ţi-e fria, Fra 
sinico? 
— La mâini şi la picioare. 
— Dar ţie, Hăplişor, unde ţi-e frig? 
Hăplişor (repede): Afară, tată. 
Set 
Chelnerul (către un client distrat): 
„Frumoasă vreme avem astăzi, domnule profesore 
— Bine, adu-mi şi mie o porte, 
. Tzimisă de Felicia W.-Craiova 


„DIMINEAȚA COPIILOR” ` EE, PAG. $ 


Vânătorul D curios 


Intr'o dimineață porni şi 
Petrică să meargă să vâ- 
neze. La ce mai avea puş- 
ca pe care unchiu-său i-o 
cumpărase de Anul nou? 
Şi aşa, o şterse pe Turi 
de acasă... şi p'aci ţi-e dru- 
mul. 

„Mă duc în pădurea ca- 
re se vede colo departe, pe 
coasta muntelui. Impuşc toi 
ce găsesc în  drumu-mi : 
lupi, urşi sau ce lighioane 
o mai fi. Şi credeţi că după 
aceia mă întorc acasă? Aida 
de! Nu mă cunoaşteţi. Nu 
ştiţi cine e Petrică şi cât 
îi poate pielea. mp mai 
departe, mult mai.. 

Nu-i fu dat iau tineau. 
lui Petrică să-şi termine 
fraza, căci hop! un iepure 
îi sări înainte, tocmai când 
se aştepta mai puţin. 

„Ajutoor !” începu să stri- 
ge Petrică şi o luă la să- 
nă'oasa. 


o 


O probiemă grea 


Un părinte, pe patul de moarte, chemă pe cei 
trei fii ai săi şi le vorbi astfel: 

— Copii, toată averea mea se compune din 17 
cai. Doresc să-i împărţiţi între voi, fără să vă 
ceriaţi, şi iată cum: cel mai mare din voi, va 
lua jumătate din numărul cailor, cel mijlociu a treia 
parte, iar cel mic a noua parte. Nu vă este însă 
îngăduit să tăiaţi vre-un cal. 

Zicând bătrânul acestea, închise ochii şi muri. 

Când a fost la împărţitul cailor, copiii. nu pu- 
teau so scoată la capăt, pentru că după spusele 
părintelui lor, celui mai mare i se cuvenea 8 cai 
şi yə celui mijlociu 5 cai şi 2/3; în fine, celui mic, 
1 cal şi Six dintr'altul. 

Cum şedeau ei pe gânduri, iată că trece pe 
acolo un călugăr bătrân, călare pe o biată mâr- 
ţoagă de iapă. Călugărul se învoi să le facă el 
împărţeala, în schimbul unei sume de bani. 

Puse calul lui la număr cu ceilalţi pentru a face 
în total 18 cai, şi dădu: 

1) Celui mare 12, adică 9 cai. 

2) Celui mijlociu 1/3, adică 6 cai. 

3) Celui mic Lis, adică 2 cai. 


4) Işi luă şi el calul înapoi. 

Toată lumea fu mulţumită, pentru că de fapt, 
în urma acestei împărțeli, câştiga fiecare mai muli 
decât i se cuvenea şi răposatul părinte putu să 
doarmă în groapă „liniştit că i s'a ascultat vrerea, 


Comuncată de Petre Doche-Ploeşti 
De 


O mamă cântă 


——— 


Dormi, copile, "n fapt de seari 
Căci în preajma ta veghez ; 
Visul rău de-o veni iară, 
Tainic te îmbrățişez... 


Dormi, comoară, liniştit 
Legănat de cântul meu, 
Şi să gânsguri fericit, 
Ca să pot S'adorm şi eu.. 
Alexandru Biiciv:esca 


— Sănătatea preţuieşte mai mult ca orice. Us 
proverb german zice: „Omul sănătos nu SP câi 
de bogat este”. Băgaţi bine de seamă. 


Ai 


PAG, 6 


ess DIMINEAȚA COPIILOR 


Chiţibuş, lupul şi hoţii 


Locul unde erau hoţii în pădure, era o Se, a 
mn fel de vale rotundă ca un fund de căldare, 
mare şi întinsă, cât puteai vedea cu ochii. Erau 


copaci SA dar cam om aşa că se putea ve- 
dea departe printre ei. Dar copacii aveau vârfu- 
rile pline de ramuri dese şi întinse care făceau 
ca un fel de boltă a pădurei, o boltă de umbră 
şi de adăpost. 

Sub acea boltă își făcuseră hoţii conacul lor. 
Intinseseră câteva ţoluri de înjghebaseră ca un cort 
care să-i apere de ploae. In cort ţineau lăzile şi 
sacii cu lucruri scumpe şi cu mărfuri de preţ. 

Dinaintea cortului făcuseră foc, şi acuma, acolo 
lângă foc înşiraseră lucrurile cari le ascunseseri 
să le împartă. Inele de aur şi cu pietre scumpe, 
mărgăritare, diademe, cruci, cusoare, medalioane, 
linguriţe şi câte şi mai câte lucrari scumpe. Drept 
la mijloc însă erau trei lucruri dela care se certau 
hoţii că nu ştiau cum să le împartă, pentru că fie- 
care ar fi voit să le iea el._ 

Era un diamant mare cât un o de porumbel, 
adică aşa de mare cum nu se mai găsea un altul 
n toată lumea. 

La Paris este un diamant care a fost la coroana 
gegilor Franţei, se zice chiar regentul Franței, şi 
are o greutate de 137 carate, adică vr'o 27 jum. 


arame., Aceasta acum vr'o doi secoli, pe când a ; 


de diferite 


de Th, D. Speranţia 


fost cumpărat ERC vto trei milioane de franci, 
cine gie câte milioane sau miliarde o fi prețuind 
acum 

Re tă însă P care-l aveau hoţii era mult 
mai mare, cine ştie cât o fi prețuit. 

Al doilea lucru scump era o cruce mare făcută 
din mărgean legat în aur şi împodobită cu diamante 
mărimi, 

lar al treilea lucru scump era un cocoş în mă- 
rime naturală făcut -din bucăţi de chihlibar galben; 


“creasta, bărbiile şi picioarele, adică labele şi cio- 


cul erau de mărgean roşcat „iară ochii. de briliante. 


Acest cocoș avea înăuntrul lui un ceasornic. Faţa ` 


ceasornicului se vedea pe pieptul cocoşului ca o de- 
cotaţie. 

Când umbla oriit atunci cocoşul deschideà cio- 
cul mereu şi se auzea tac-tac, tac-tac; iară când se 
împlinea ceasul ridica sus capul, lăsa coada în jos 
şi cânta cucurigu. 

Se zicea că acest cocoş cu ceas fusese făcut 
de mult, din vechime, ca să amintească de cocoşul 
din Evanghelie care a cântat când s'a lepădat Sf 
Petru de Domnul Christos. 


Căpitanul hoţilor zicea că el vrea să iea cocoşul 
şi dacă îi dau lui cocoşul atunci el se mulţumeşte cu 
atât şi nu mai cere parte din celelalte lucruri. 

Tot aşa, era unul care voia să iea crucea de măr- 
gean; iar altul vrea diamantul cel mare. 

Alţii ziceau că mai bine ar fi să tragă la sorţi. 

De multe zile stăteau ei la împărţeală şi nu se 
puteau înţelege nici într'un chip. 

Cum stăteau însă ei acolo şi se certau iacă deodată 
unul strigă: 

— Uite un lup! Lup turbat! Vine 'ncoace! 

Şi cum striga o şi rup cu toţii la fugă, care 
incotro apucă. 

Ce era? 

Chiţibuş care vedea departe, ştia ce fac hoţii a- 
colo şi înadins a îndreptat pe lup în spre dânşii; 
iară când a început să se apropie de ei, Chiţibuş 
A suflat de vr'o câteva ori în peuca lui: Piu-u-u-u) 
şi lupul a lut-o iar la fugă ca mai înainte. 

Cum fugea el însă la vale speriat, hoţii de colo 
din groapa din pădure l-au văzut venind spre ej- 
şi au crezut că vine să-i mănânce. 

Când ajunge lupul la foc, Chiţibuş face semo 
cu degetul în jos şi lupul se opreşte. 

Lupul se opreşte şi începe să miroase împrejurul 
focului unde se îrigea nişte carne de purcel. 

— Ifi miroase a friptură? întrebă Chiţibuş pe 
lup. 

— Da, miroase, dar tu cum ai ajuns aici? 

Lupul nu ştia că Chiţibus se ţine de el, 


fe 


EH 


e 


„DIMINEATA COPIILOR? 


Acum Chiţibuş îi spune lupului că el l-a pedepsit 
pentru că a mâncat măgăruşul bătrânilor, dar îi 
spune totodâtă că acuma aproape şi-a făcut pe- 
deapsa, de aceea de-aci înainte nu-l mai face să 
fugă nici nu-l mai sperie cu nimic. li arată şi peuca 
cu care ţipa. 

Lupul şedea jos, pe labe, se uita la el şi-l as- 
culta când cu-o ureche când cu alta. 


eg EE 


bas ef E 4 


A 
di 


d 
a 
ut? R 


să dea lupul peste ei şi de aceea m'au îndrăznit 
să fugă mai departe ci s'au suit în câte un copac, 
dar fără să ştie unul de ultul. 

Văzând însă că lupul şade colo jos îşi ziceau în 
gând: ` 

— Ce bine am făcut de am fugit! Dacă ştăteam 
acolo dădea lupul peste mine şi mă mânca. 

Mai în urmă văzând însă că lupul nu se duce 
de-acolo se întrebau: 

— Dar oare ce face lupul acolo? Ce aşteaptă 
el? Nu care cumva i-a mirosit a om si acum ne 
aşteaptă să ne prindă acolo, să pună laba pe noi? 
Ce ne facem noi atunci cu lucrurile noastre? 

Pe Chiţibuş nu puteau hoţii să-l vadă de departe. 
_(Va urma) Th. D Speranţia 


Mama: Bine, ştrengarule, unde ai fost până a- 
cuma? 

Mitache: O mulţime de băicii nu au ştiut lecţia 
şi au rămas la aresti... 

Mama: Ei şi? 

Mitache: Am tat să le tin de urit 


PAG. 7 


Totonel la băcănie 


Totonel, băiat de şcoală, 

La băcan a fost trimis. ` 

— Dati-mi de doi lei scrobeală ! ` 
El băcanului i-a zis. ` 


— Iatăn rafturi, la fereastră, 

E scrobeală câtă vrei ; 

Dar să-mi spui: Din cea albastră, 
Ori din albă vrei să iei ? 


El se freacă 'ntâi la barbă 
Şi-apoi zice : „Mi-e egal, 
„Căci o cumpăr pentr'o oarbă, 
„Pentru tuşa mea din deal |“. 


Teodor Castrişana 


—— 


Cea mai înaltă casă din lume 


llustraţia de mai jos, reprezintă cea mai înaltă 
casă din lume. Ea este în oraşul New-York dir 
Statele Unite, are 55 de etaje şi o înălţime de vre-o 
200 de metri. 

Casa aceasta ajunge până la nouri. Câte odată, 
când nourii sunt jos, vârful casei trece deasupra 
lor. Atunci se întâmplă următorul lucru: etajele 
de jos, sunt în umbră, iar cele de sus, la soare, 
Cei ce locuiesc sus, nu pot să vadă araşul, care 


„ este acoperit de nouri. p 


EE Er ert 
In clădir sc peste două mii a 
oameni. ENSCH Ca 


Urcarea la etaje se face cu maşini cari sunt 
în neîntreruptă mişcare. 


EE n . 
Kme are patru picioare şi nu poate ambla- 
uge 


e e e 


BAO, 8 


TROITE 


Povestea șoricelului 


intro cameră încuiată, 
de păianjeni argintată, 
a fâșnit ca o săgeată, 
dintrun zid, un şoricel; * 
dar o rază strecurată 

din ograda luminată, 

l-a țintit în loc de-odată, 
buimăcel. 


Ochii sprinteni scânteiază 
Vraja nu e doar o piază? 
Să se ?ncurce el cu-o rază, 
Cu un fir de funigel? 

Gol, se scutură de-amiază, 
mai miroase, mai oftează; 
şi, mărunt, se furişează 
sopăcel. 


„DIMINEAȚA COP::LOR» 


„Şui, svâcneşte. pe butoaie; 
apoi sus. pe teasc se ?ndoaies 
cerul gurii i se *nmoaie: 

— Strugur proaspăt, strugurel! 
la o boabă la bătaie; 

dinții- lui stropşesc şi taie; 
ronțăie ca o lizhioaie: ` 

Ce măcel! 


Suțlă! A ?nceput să prindă 

vlagă nouă, să se-aprindă: 

— Unde e motanu ’n tindă, 

de pământ să dau cu ell, 

Dară ghiara licăriadă 

tremură să mi-l cuprindă 

şi motanul de pe grindă 

sdup ve el! DEN 
Marcel umanestg 


Sunt curcanul cel fălos, 
Chipeș, mândru şi frumos, 
Sunt curcanul cel vestit, 
N şapte sate renumit, 

Un al doilea, zău, vă sp, 
Câtă-i lumea, nu-i şi nu-i, 
Când mă umflu eu din pen 
Și pășesc semeț, a-lene, 
Parcaș fi un împărat 

Ce de curci e admirat, 

la veniți de vă uitaţi, 

Dar să nu mă deocheați. . 


"Sunt curcanul cel fălos, 


Chipeş, mindru şi frumos, 


tegt 


a a 


r Monit rai w A D wen. Aua de i învă 704 Kal e € PR IESE EE age sem wl Akt edel Ate, ER Semer: 


„ueitehe, 


„DIMINEATA COPI:LOR» 


SE eg A 
L Un vecin, Tănase-mi pare, 
Zice: „Hapleo, uite ce-i: 
„Să mă ducă pân'la moară, 
Dă-mi măgarul dacă vrei." 


Nu alalteri, ci chiar astăzi 
Te-am văzut mergând cu el. 


L-am vândut eu mai alalteri.. 
Vai nu pot de supărare! 


spot ee 


é. — Ai dreptate. Urechilă 5. A venit ca så mă vadă. 6. Nu 'ncheiase Haplea vorba, 
Bietul când a prins de veste, Cu ce drag ne-am sârutat! Că din grajd a râsunat 
Că de doru-i n'am astâmpăr, Ne-am spus multe și mărunte. Voce tare, măgârească 
Bun la suflet precum este Dup'aceea ne-am plimbat Ce văzduhu-a spintecat. 


ZE 


9. „Auzi vorbă de prieten? 


8. Scârpinându-se la ceafă 


Ta —u„Ce.-i cu asta, măi Hâplită. f ` 
Ce minciuni ai inşirat? Haplea zice : „N'am știut Fugi 'ncolo, că mi-e silā. 
lan auzi cum Urechilă — Cå ești prost și ești Tănase Nu mă crezi pe mine, Haplea, 
Dă trăiască, te-a trădat?” Mai deştept eu te-am crezut CH crezusi pe Urechilă =» 


HM 


PAG. 77 


a a 


„DIMINEAȚA COPIILOR» + 


HIMERA 


De mult, demult de tot, pe vremea tuturor minu- 
nilor, într'o ţară foarte îndepărtată, o nenorocire 
mare se abătu într'o bună zi pe capul bieţilor oa- 
ment, Nu se ştie cum si de unde apăru deodată o 


fiinţă urâtă şi rea, cu trei capete, unul de capră, 
altul de leu şi al treilea, cel din capul cozii, de 
şarpe. Monstrul acesta, care se numia /Himeră, a- 
vea respiraţia de foc şi era destul să deschidă 
una din cele trei guri ale sale, pentruca un sat în- 
treg să fie prefăcut în cenuşe, iar foamea de abia 
şi-o înşela cu un oraș. Vă închipuiţi acum, cât de 
înfricoşaţi erau oamenii şi cât de nenorocit regele 
lor, care se gândea zi şi noapte cum ar putea în- 
cepe lupta cu un astfel de monstru, care era în stare 
să-i ardă toată armata, înainte chiar ca aceasta să fi 
început lupta. 

La curtea regelui se afla tocmai atunci ca 0aspe 
un tânăr voinic şi inimos, care se hotări së sca 
pe bieţii oameni de acest monstru îngrozitor, fie 
chiar cu preţul vieţii sale. Cum însă nu putea să 
înceapă lupta voiniceşte şi pe față, de frică să 
nu fie prefăcut în cenuşe înainte chiar de a fi 
scos sabia din teacă, se gândi că cel mai bun lucru 
era să-şi ia ca tovarăș de luptă pe zburătorul Pegaz. 

Dar, micuţii mei, poate nici nu ştiţi cine era 
Pegaz? Vă mai aduceţi aminte de lupta lui Perseu 
cu Meduza? Ei bine. din sângele Goraonei se nă- 


kd 


Lui Mimi al mamei 


scuse un cal alb şi frumos, cu aripi sclipitoare 
şi coamă mătăsoasă, un cal şăgalnic, care toată 
ziua se juca, urcându-se ba în nouri, ba coborân- 
du-se pe pământ. Acesta era singurul tovarăş care 
ar fi putut ajuta voinicului (care se numea Belero- 
fon) să lupte contra Himerei, ridicându-l în slava 
cerului, oridecâteori monstrul ar fi suflat asupră-i 
respirația-i de foc. Dar nu era lucru tocmai uşor 
să-l prinzi pe Pegaz, calul zburdalnic şi zburător, 
nedeprins cu stăpân şi cu frâu. Şi bietul Belerofon 
îl pândi pe Pegaz, calul zburdalnic şi zburător, îl 
pândi multă vreme până putu să-i puie frâul pe 
coamă. Dar, gândul că va scăpa omenirea de mon- 
strul cel cu trei capete ii dădu răbdare și într'o zi, 
călare pe Pegaz el zbură deasupra viziunei Hime- 
rei. Până să prindă aceasta de veste, Belerofon 
ii şi zbură capul de capră. Dar flacăra furioasă în 
care-l învălui Himera, îl sili să se avânte în în- 
naltul cerului. Când se coborî a doua oară, Belero- 
fon reteză şi capul de leu, dar coada Himerei se 
încolăci cu o repeziciune nebănuită în jurul lui 
Pegaz, iar capul de şarpe îl privi o clipă rânjind 
pe Belerofon. Din fericire pentru cei doi tovarăşi 
de luptă, şarpele era numai crud, dar nu şi deş- 
tept şi în grabă de a-şi sfâşia prada, el îşi desco- 
peri pieptul. Belerofon atunci, cu repeziciunea Ge 
care ţi-o dă disperarea îi înfipse sabia în inimă. 

Şarpele se descolăci moale din jurul lui Pegaz, 
iar din rană ţâşniră flăcări în loc de sânge şi 
prefăcură în cenuşe trupul Himerei. 

Şi astfel inimosul Belerofon scăpă lumea de Hi- 
mera cea cu trei capete si suflare de toc. El dădu 
drumul nepreţuitului său tovarăş de luptă care în- 
cepu din nou jocurile şi zborurile, în aşteptarea 
celor cari vor mai putea să-l prindă. Dar după cât 
am auzit eu, doar poeţii au mai râvnit de atunci 
să se înnalțe în slava cerului și numai ei au mai 
avut răbdare să-l aştepte pe Pegaz. 

Elisabeta „T 
DEES ` 
— Cari sunt cele patru elemente? 
— Pământul, apa, aerul... 


— Şi pe urmă? 
— Nu mai ştiul 
— Se poate? Cine provoacă aiâtea nenorociri? 
— A! trenul! H 
OT 
La băcănie: 
— Te rog să-mi dai un kilogram de sare, aama 


iți va plăti Sâmbătă. 
— Spune mamei tale că noi nu dăm pe credit. 
— O! dar mama vrea sare, nu credit. 
ST DCI — 


RENE - A AE 


E? 


Ss 


SECHER EE Eat éi 


TREE 


DIMINE ATA COPIILOR” 


Călătoriile unchiului meu 


PAG. 11 


de N. BATZARIA 


(11) (Urmare) 


11. — Sfântul Munte şi o furtună 


Aş fi dorit foarte mult să debarcăm şi să stăm 
câteva zile la Sfântul Munte, ale cărui mânăstiri 
se vedeau aşa de frumoase şi de curate. Nu putea 
fi decât foarte interesantă cercetarea şi cunoaşterea 
unui ţinut în care nu erau decât mânăstiri, că- 
lugări şi nici o fiinţă femenină. 

„Dar aicea la Sfântul Munte, nu sunt decât mă- 
năstiri şi călugări şi nu e nici un oraş şi nici un 
sat?” l-am întrebat eu pe un călugăr român care 
era în port. 

— Este, îmi lămuri el, micul orăşel Carie, un 
fel de capitală a Sfântului Munte şi localitate unde 
facem târgueli... Dar şi în târguşorul acesta locuesc 
aproape numai călugări şi — bine înţeles — nici 
o femeie sau vreo altă vietate de genul femenin. 
La Carie sunt şi croitori şi cizmari şi ceasornicari, 
cu toții călugări. In oraş este linişte, tăcere şi în a- 
fară de orele când e slujbă la biserici, nu se aude 
nici un zgomot. Autorităţile, compuse şi ele nu- 
mai din călugări, veghează cu severitate şi pedep- 
sesc cu asprime pe cei ce nu ţin seamă de porunci 
şi regulamente. 

De pildă, nu e voe să treci călare prin: Carie, nu 
2 voe să cânți sau să fumezi pe străzi, restauran- 
tele nau voe să gătească de dulce, mai voe să lip- 
seşti măcar o singură zi dela slujba dela biserică, 
etc., etc. 

— Este mare Siântul Munte şi unde sunt găz- 
duiți călătorii cari doresc să-l cerceteze? l-am mai 
intrebat pe călugărul român, care era foarte bucuros 
că are cu cine să vorbească româneşte. 


— După cum vezi şi d-ta, îmi întoarse el vorba, 
Sfântul Munte nu este un singur punct sau o singură 
înălţime de pământ, ci un ţinut întreg, o peninsulă 
îngustă, dar destul de lungă, în cât îți trebuie 
câteva zile, ca să o străbaţi în lungime. Pe dânsa 
sunt peste douăzeci de mânăstiri mari şi foarte 
multe schituri şi chilii. Populaţia acestui ţinut sfânt 
este formată aproape numai din călugări al căror 
număr trece de zece mii. Bine înţeles, cu toţii sunt 
ortodoxi, dar aparţin la diferitele naţiuni ortodoxe. 
Aşa, în afară de călugării români, mai sunt că- 
lugări ruşi, greci, (călugării ruşi şi greci sunt cei 
mai numeroşi), sârbi şi bulgari. 

— Şi aceşti zece mii de călugări — o adevărată 
armată — nu fac altceva decât să se roage toată 
ziua? lam întrebat din nou. 

— O, nu, nu fac numai asta, îmi răspunse pust- 
nicul român, râzând de întrebarea mea. Rugăciu- 
nea le răpeşte o mică parte din vreme. Din zori şi 


până seara târziu, cei mai mulţi din călugări mun- 
cesc. Vrei să ştii cam ce muncesc? Muncesc pă- 
mântul, grădinile. Avem aicea, în afară de grădi- 
nile de fructe şi de legume, grădini de aluni. Ştii, 
poate, că alunele dela Sfântul Munte, sunt vestite: 
mari, de crezi că sunt nuci şi gustoase, cum nu sunt 
altele. Mai avem grădinile de măslini cari, pe a- 
locuri, sunt aşa de întinse, în cât formează ade- 
vărate păduri. 

Iar dacă stăm lângă mare, trebue să ne ocupăm 
şi cu pescuitul. Prindem peşte şi mult şi foarte 
bun. Mai sunt apoi călugări cari fac iconiţe, mătănii 
şi alte obiecte pe care le vând la Salonic şi în 
alte localităţi. Vezi, aşa dar, că aicea nu este, cum 
se crede greşit de multă lume, o ţară de leneşi şi de 
trânfori. 

Dar mai întrebat încă” ceva, făcu mai departe 
prietenosul călugăr român. Ai vrut anume să ştii 
unde sunt găzduiţi călătorii cari cercetează Sfântul 
Munte. Apoi călătorul mare decât să bată la poarta 
oricărei mânăstiri sau oricărui schit că i-se va des- 
chide numai decât şi va fi primit cu toată dragostea, 
găzduit şi ospătat, fără să i-se ceară vreo plată. 

— Sunteţi mulţi călugări români şi de unde aţi 
venit aicea? 

— Văd că vrei să ştii totul, îmi zise călugărul 
despre care nu ştiu dacă am spus că arăta a fi 
om în vârstă de vreo 50 de ani. Dacă este aşa, 
poftim să stăm jos, iar d-ta încearcă puţin gustul 
alunelor noastre despre care ţi-am vorbit. 

Zicând acestea, băgă mâna într'o traistă plină şi 
scoase pe rând mai mulţi pumni de alune pe cari mi 
le puse în poală. Mărturisesc că nu văzusem în 
viaţa mea alune aşa de mari, după cum nu mân- 
casem aşa de gustoase. 

Şi părintele Antonie — aşa mi-a spus călugărul 
că-l cheamă, îşi luă din nou şirul vorbei zicându-mi: 

„Wai întrebat dacă suntem mulţi călugări ro- 
mâni şi de unde ne-am strâns aicea. Numărul celor 
cari suntem de acelaş neam şi vorbim aceiaşi limbă 
trece de cinci sute. Cei mai mulţi locuim în cele 
două schituri româneşti: Prodromul, care este a- 
proape de ţărmul mărei, şi Provata, care se gă- 
seşte mai în interior. Mai sunt şi câțiva pustnici 
români: — ce-i drept, foarte puţini. Aceştia lo- 
cuesc în peşteri sau în scorburile arborilor şi fug 
de orice amestec şi de orice atingere cu oamenii. 
Işi petrec vremea în rugăciuni şi îşi chinuesc trupul. 

De unde am venit? Din toate părţile locuite de 
Români. Uite, eu care îți vorbesc sunt din judeţul 
Argeş, alţii sunt din Moldova, mulţi sunt din Ba- 
sarabia şi puţini din Ardeal si din Macedonia Intre 


i 
E e e - TT DT UI wm ett 
e D E: sage e HEEN E SCENE Ab Si: We WE ZER OG? D Se? ES 7 Eeer d 
Li V H 3 N Lë vi ZK A i GLR 


PAG. 12 


noi trăim bine şi în înţelegere frățească, numai că 
avem multe de -îndurat din partea stareţilor şi chiar 
a călugărilor dela mânăstirile greceşti de cari a- 
târnăm noi şi schiturile noastre. Pentrucă vezi d-ta, 
continuă părintele Antonie înflăcărându-se. Mulți- 
mea de mânăstiri şi de schituri de cari e plin 
Sfântul Munte mar fi existat, fără sprijinul şi a- 
jutorul dat din belşug şi cu toată generozitatea de 
către Domnii şi boierii români din Ţara Româ- 
nească. Cu toate acestea, noi călugării români trăim 
aci ca adevăraţi robi. Suntem supuşi întru totul mâ- 
năstirilor greceşti, cari nu ne dau dreptul să a- 
vem un petec de pământ al nostru. Ba trebuie să 
ne luăm cu binele pe lângă cei dela mânăstirile gre- 
ceşti de cari atârnăm, căci altfel ne taie şi apa cu 
care stropim grădinile noastre, cu toate că noi le 
plătim regulat o chirie pentru apa aceasta. Când 
igumenul dela mânăstirea grecească se supără pe 
noi pentru un pretext oarecare, dă poruncă şi ne 
închide, ne bate, ne lasă fără mâncare... Dar, mare 
e Dumnezeu! Vor sosi zile mai bune şi pentru Țara 
Românească şi pentru noi, smeriţii şi asupriţii că- 
lugări români dela Sfântul Munte. 

— Hai că plecăm! se auzi glasul puternic şi po- 
runcitor al căpitanului corăbiei. 

A trebuit, prin urmare, să-mi iau rămas bun 
dela călugărul român şi să mă leapăd şi de gândul 
care mă frământa de a petrece câteva zile la Sfân- 
tul Munte şi a cunoaşte mai de aproape felul de 
viaţă a călugărilor din acest colţ de pământ cum 
nu mai poate să fie un al doilea pe toată întinderea 
globului. 


Corabia a întins pânzele şi a pornit-o în largul 


mării. Dar, o, ce-i asta? Nici n'apucasem să spun 
ceva, că m'am şi văzut trântit la pământ, adică 
pe bordul corăbiei. 

Mi-am închipuit că mă împiedicasem de ceva, de 
aceea m'am grăbit să mă scol. Aceiaşi mână invi- 
zibilă ma culcat însă din nou la pământ. Am in- 
teles atunci cauza pentru care nu puteam să mă 
Dn pe picioare în echilibru: marea care începuse 
să se zbârcească şi să spumege, îşi făcea o jucărie 
din corabia noastră, pe care o legăna, o împingea, 
o ridica, o dedea iar jos, o arunca ba la dreapta, 
ba la stânga. 

„Nu vă temeţi”, se grăbi căpitanul să ne asigure 
pe noi călătorii, „nu ne ameninţă vreo furtună, 
ci în părţile acestea, mărei îi cam place să giumească 
şi să se joace cu vasele care îi spintecă trupul”. 

Marea ar fi făcut mult mai bine să se lase de 
glume şi de astfel de jocuri, pentrucă... dar, na, 
nu mai pot: toată firea se răscoleşte în mine, simi 
că... nici nu mai ştiu să spun ce simt. Numai de un 
lucru îmi mai dau bine seamă: mi-e rău, mi-e chiar 
foarte rău. Mi-e rău la stomach, mi-se sgudue tot 
creierul şi mi-e rău peste tot. Un călător îmi dă 
o jumătate de lămâie, ca să sug dintr'insa. 

„Te-a anucat răul de mare”, îmi zise c! 


Kei 


„DIMINEAȚA COPIILOR? 


adăugă: „Nu te teme că nu păţeşti nimic”. 

— Dar spune-i corăbiei să meargă mai încet!” 
putui eu să-i strig acestui călător, care râse şi 
făcu haz de nechibzuita mea cerere. 

Intre acestea marea se zbârcea din ce în ce mai 
rău. Ba chiar deveni furioasă de-a binelea. Ridica 
valuri uriaşe de apă şi le azvârlea asupra corăbiei 
noastre. Şi spumega şi şuera şi urla şi gemea, de 
te apuca spaima şi groaza. Ziceai că e sfârşitul 
lumei, nu altceva. Cel puţin, eu unul eram convins 
că era să-mi sune cel din urmă ceas al vieţii. So- 
coteam că nu mai poate fi nici o scăpare şi că 
valurile mărei ne-ar fi înghiţit cu corabie cu tot. 

Gândul acesta al morţii pe care par'că o vedeam 
cum se apropie, cum rânjeşte din dinţi şi cum mă 
cuprinde în braţele ei de oase, mă înfiora şi îmi a- 
ducea lacrimi în ochi. Imi venea să plâng, însă mă 
oprea ruşinea de a fi auzit şi văzut de ceilalţi că- 
lători. Chiar în momentele acelea pe cari le socoteam 
cele din urmă din viaţă, nu voiam să trec în ochii 
celorlalți drept un fricos, drept un copil care se 
sperie şi plânge la cea dintâi primejdie. 

In sfârşit... da, nu e aceasta o părere, ci chiar 
aşa şi este: marea începea să se potolească. I-a 
trecut pe semne necazul, sau a văzut ea singură cât 
îi stă de urât să se înfurie şi să se zbârcească. 

.. Da, acum s'a liniştit cu totul. Putem răsufla 
mai uşor, putem sta în picioare, nu ne mai dăm 
de ceasul morţii. Furtuna a trecut, ducând cu dânsa 
toată teama şi supărarea noastră. 

Marea deveni din nou ca o frumoasă şi ne- 
sfârşit de întinsă oglindă. lată acum pânzele u- 
nei alte corăbii ce vine din direcţia în spre care 
mergem noi. Inaintează drept asupra noastră şi pare 
că umblă foarte iute. 

Căpitanul corăbiei noastre, se uită la dânsa cu lun- 
gul său ochian, dar abia îl duse la ochi, că exclamă 
foarte speriat: „O corabie de pirați!” 

La auzul cuvintelor acestora toţi călătorii au în- 
cremenit de groază. Nu ca să mă laud, ci spun ade- 
vărul că eu m'am speriat mai puţin decât ceilalţi. 
Ştiţi dece? Pentrucă dintru început nu prea mi-am 
dat seama ce sunt piraţii aceştia. 

(Va urma 


— Toate parfumurile din comerţ aşa numite de 
flori se fac pe cale chimică fără nici una din acestea 
măcar. 


Răspundem cititorilor doritori de a-şi 
procura volumul „SUFLETE de VITEJI” 
că lucrarea aceasta a fost tipărită de 
către librăria „Cartea Românească” (Bu- 
cureşți) şi că sa trimis spre vânzare 
tutulor librăriilor din Ţară. Preţul unui 
volum tipărit pe hârtie de lux şi frumos 
ilustrat este 65 de lei. 


ERP A lee EE Bb um Dee 4, 


„DIMINEAȚĂ COPIILOR” 


PAG. 13 


CARETA DE AUR 


— POVESTIRE — 


Cică era odată un împărat care avea trei fe- 
ciori. Cei doi mai mari îşi duceau traiul ca nişte 


CA, 


e 
/4 

AUM 
wei CH () 


adevărate odrasle împărăteşti, dar cel mai mic, toată 
ziua şedea cu nasu în cărţi, ori la sfat cu vracii, 
pe care de multe ori îi înfunda cu vorba. Când i 
se făcea gust de plimbare, nu pornea ca fraţii lui, 
să vâneze cu şoimi, ori să tragă cu săgeata, ci 
se "'nfunda în codru, cânta din frunză, fluera hai- 
duceşte şi cerceta viaţa gângăniilor şi-a. lighioa- 
nelor din codru. 3 

Il ţinură de rău şi fraţii şi tată-său, dar ce să-i 
facă? Din făgaşul lui nu-şi ieşea. 

Intr'o bună zi, dă împăratul de ştire la câte-şi 
trei feciorii, că are să plece cu ei în peţit, pe la 
împărații vecini, care aveau domniţe de măritat. 

Cei doi mai mari se gătiră, se dichisiră ca nişte 
arhangheli; dar când să plece, ia-l pe Prâslea de 
unde nu-i. 

Se logodiră cei doi fraţi, făcură nuntă, amândoi 
odată. Dădu împăratul veste că i-a fugit feciorul 
şi se ruga la toţi, care l-o vedea şi Lo cunoaşte, 
să-l aducă îndărăt. 

Ce făcuse năsdrăvanul de Prâslea? Fugise toc- 
mai în creerii munţilor, la nişte ciobani, şi se bă- 
gase slugă la ei, fără să spună cine este. 

Văzând împăratul că nu poate ispiti pe feciorul 


fugit, mici cu sosele nici cu momele, să se iue 


€ 


KAR TE 


de Ana Codreanu 


toarcă acasă, se gândi să-i dea de urmă prin în- 
şelăciune. 
Porunci celui mai vestit meşter argintar şi-i făcu 
o caretă cu totul şi cu totul de aur. Roate, osii, 
ulube, toată careta nu era altceva decât aurul cel 
mai curat. Şi era careta mare, mare, să fi 'ncăput 
în ea douăzeci de inşi. 
Când fu gata careta, puse împăratul s'o scoată 
în piaţa cea mai mare din mijlocul târgului. 
Crainicii împărăteşti începură apoi a bate tobele 
şi a vesti lumii porunca şi dorinţa împărătească: 
„Cine va ghici câţi bani face careta, acela are 
să se pricopsească, fiindcă dăruită are să-i fie”. 
Şi unde începură a curge din toate colţurile lu- 
mii şi împărați şi vraci şi lume de toată mâna. 
Impăratul şi toată curtea şedea din zori şi până 'n 
noapte, să audă răspunsurile. Nimeni nu ghicea, 
nimeni nu spunea câte parale preţuise careta. 
Cum se făcu, cum se drese, că a ajuns prin că- 
lători şi vânători şi pe la stâna din vârful mun- 
telui, vestea cu careta de aur; dar ce? nişte bieţi 
de ciobani, săraci şi proşti, erau să-şi încerce no- 
rocul, când nici coşcogea cititori în zodii şi în 
stele, nu putuseră să ghicească preţul caretei? 
Prâslea, milos de cei nevoiaşi, nu putu răbda 


EY Seil 
Ee, 


e 


şi într'o dimineaţă zise ciobanului celui mai bă- 


— „la ascultă, badeo! Ia du-te şi d-ta la îm- 
părăţie şi-ţi încearcă norocul. Poate câştigi careta 
de aur... 

— Eşti nebun? Taman eu? m'am opinci de rupt 
de pomana dracului! 

— Du-te şi “nu te-i căi. Să zici numai ce te-oi 
învăța eu. 

Şi-i spuse pe şoptite ceva, ca să nu mai audă 
şi alţii. 

"Cu noaptea 'n cap, baciul cel bătrân se sculă; 
luă o sidilă de caş şi o turtă de mălai în desagă 
şi porni la împărăție; ajunse în scăpătatul soarelui, 
taman când se ducea ruşinat şi cel de pe urmă 
creştin care venise, ispitit de careta de aur, să-i 
ghicească preţul. 

— Ce e, măi baciule? făcu împăratul, când îl 
văzu pe cioban că se apropie. 

— Să-mi cerc norocul; să spun cât face careta 
Luminătăţei Tale! 

Curtenii se puseră pe râs. Un slujitor vru să-l 
imbrâncească cât colo, dar împăratul blajin, zise: 

— Spune, cât? 

— Apoi, mărite Doamne, dacă o da Dumnezeu 
o ploaie în Aprilie, una în Maiu şi una în Iunie, 
careta asta nu mai face nici doi bani. 

— Aoleu, strigă împăratul, sărind în picioare 
de pe scaunul domnesc, aoleu! Tu trebue să ştii 
unde e fiu-meu, că numai el are mintea atât 
de iscusită, să dea un aşa răspuns nimerit! 
Cine te-a pus la cale să-mi dai aşa răspuns bun? 
Că drept este, dacă o da Domnul o ploaie în A- 
prilie, una în Maiu şi una în Iunie, se face atâta 
pâine, că rămâne careta mea de aur de nimic! 
Baciul fu strâns cu uşa, să spună adevărul. 

Impăratul îi dărui careta, dar până a doua zi 
în zori, feciorul cel rătăcit, fu adus în casa pă- 
rintească cu mare alaiu. 

Ana Codreanu 
——— EI 

Ce merge fără picioare? 

ege) 


A apărut: 


Aimanachul Şeolariior 


pe anul 1925 


şi se atiă de vânzare la toate librăriile 
şi la chioșcurile de ziare. 

Cu o frumoasă copertă în culori, cu un con- 
ținut cât se poate de bogat și de variat și cu 
desene foarte numeroase „Almanachul Școla- 
rilor“ are 130 de pagini și se vinde cu prețul 
de OG lei exemplarul. 

li recomandăm călduros cititorilor noștri. 


ai ma rame ml te CR TD PS a e E E IER a A IE RE e PRE ERE DR ERIE 


arii fă o did AA aa age 7 20 RE Au gen. eh kA d. wu geg 


„DIMINEAȚA COPIILOR? 
Păţania lui Găgăuţă 


In cârciuma la „Pepenele tricolor”, Găgăuţă, pe 
care cred că îl cunoaşteţi, se uita cu mare bă- 
gare de seamă la dibăcia cu care Şmecherescu 
bea cu mâinile la spate şi ţinând paharul 
cu dinţii. Domnule”, ; 
îi zise Găgăuţă care 
nu-l cunoştea pe Şine- 
cherescu, crezi că eu 
maş putea bea la 
fel?” 

— Bine înţeles că nu 
poţi, îi întoarse Şme- 
cherescu vorba. Incear- 
că şi vei vedea. Dacă 
poţi, eu fac cinste cu 
o jumătate de litru de 
vin. 

— Bun, am primit, 
zise Găgăuță, care a- 
dăugă: Să ştii însă că 
ai pierdut. Vei vedea 
că eu sunt chiar mai 
meşter decât d-ta. 

Găgăuţă umplu în- 
tâiu paharul cu vin, 
după aceea, ducându- 
şi mâinile la spate, îl 
apucă cu dinţii, îl ri- 
dică în sus şi începu 
să bea. In vremea a- 
ceasta nici $mechere- 
scu nu stătea fără trea- 
bă, căci îl vedeţi cum 
îi şterpeleşte lui Gă- 
găuţă ceasornicul cu 
lanţul de aur. 


Găgăuţă nu observă 
dispariţia ceasornicu- 
lui decât după ce se 
întoarse acasă. „Vai de 
mine şi de mine!” 
exclamă el. „,Ticălosul 
acela pe care nici mam intrebat măcar cum îl cheamă 
a fost un hoţ şi un pungaş de buzunare. lar eu, 
ca un prost și Găgăuţă ce sunt, m'am potrivit lui 
şi iată-mă acum fără ceasornic şi fără frumosul 
meu lanţ de aur”. 


Pigmiphon= 
Cel mai mic gramofon pentru copii 
de vânzare numai la 


ODEON. Calea Victoriei 79 


EOR 
g 


J 


á FA E Keng La? £; Hi a 


Rime mâncate 


No. 1. Haplea s'a dus de 
Cu Frosa şi cu i 
La baltă să se dea pe 
Zburând pe luciul ei 
Un ochi crăpat, trosni ` 
Si bietul Haplea cel 
Intră în apa 
Cât e de lung, până la 
Văzând că se îngroașe 
Rosti biet Haplea: „Eu sunt 
„Artilerist să fiu de- 
„Căci, înghețat-am ca un 


Cititorii vor înlocui ultimul cuvânt din fiecare 
ROD m 
GHICITOARE 


Cu trei litere să poți, 
Vezi dar bine cum socoţi: 
Cuvinte două să formezi 
Că e greu? tu să nu crezi. 
Ambele's de trebuinţă 
Ambele nu sunt fiinţă 
Unu-i mare, altu-i mic 

Un uriaş cu un pitic. 
Amândouă sunt pe aproape 
P'unde se află bălți, sau ape 
Cititorule, deştept, 

Vezi de mă ghicește drept. 


George Laezer 
m DOC ID ——— 


CURIOZITATE MATEMATICA 
No. 3. 


Din două cifre fără soţ adunate între ele de 7 


ori să se formeze numărul 25, 
— GOD eee 
No. 4. 


Să se desemneze două pisici negre, bătându-se - 


noaptea pe intenerec, 

Vom publica numele deslegätorilor celor 4 bu- 
căți de mai sus şi vom acorda prin tragere la 
sorți 10 premii în cărți de valoare. 


Dezlegările se vor primi cel mai târziu 10 zile; 


dela punerga in vânzare a de fată wi 


TAONA TS o 
F 


a PAGINA DISTRACTIVA _£ 


e 


PAG. 15 


eg 


<> 


Figura de mai sus arată îndeajuns ce este.o 


pompă fără piston. 


Se cufundă repede şi cu forţă într'o oiiae cu 


apă, o pâlnie. 
Va ţişni apa până la 4 metri înălţime 
Sfătuim ca această experienţă să se facă in curte, 
căci în odaie va uda toate lucrurile. 


Comunicată de inginerul Aristide Ştefănescu 


— 


DESLEGARI 


4Dezlegarea problemei amuzante din No. 46, este 


următoarea: In grădină erau 24 de meri şi 18 
peri). 


Tm DOC gen 
GHICITORI 


Pe ce pat nu poţi dormi? 


“(paSnd qmod aq) 


Ce nu poţi cumpăra cu toate bogățiile din lume? 
. '(9n2234} qndungp) 
: xx 
Le ce întrebare nu poţi răspunde da? 
(duo) 
ch ; LR 
In ce butoae nu poţi pune vin? 
saund 2732 uj 
Trimese de Alice Demetriades Loco 
er ra 
; d 


At wm ag 


vs 


PAG. "e 
De vorbă cu cititorii 


GL Har.-Loco.—Rândurile d-tale prin care felicitai 
pe cititorii noştri au fost primite după ce s'a închis 
numărul de Anul Nou. SH A 

C. Gl.-Brăila. — Tot felul de greutăţi, dar mai ales 
greutăţ le tehhice (facerea desenelor, reproducerea lor, 
etc.), ne împiedică de a o scoate revista de două ori pe 
săptămână. Ne gândim însă la publicarea unei "Biblio, 
teci“ care să satisfacă dorinţa de citire şi instruire a 
copiilor şi adulţilor. : 

ach N.-Loco.—,„Sacul fără tund”. Nu putem înființa 
o rubrică specială pentru cele ce trimiteţi d-v., ci ale- 
gând ce este bun, vom publica treptat la rubricile e- 
yistente. S d E 

W. S. Salz.-Loco.—Pe noi ne surprinde şi mai mult 
tonul puţin modest al cărţii poştale trimisă de d ta. 
Bine înţeles, eşti pe deplin liber să colaborezi la orice 
revistă crezi d-ta. E adevărat că noi avem așa de multă 
materie, că rugăm pe cititori să nu colaboreze. 

V. A. Apost.-Locv. — iţi mulțumim pentru observa- 
țiile d-tale, dar mai dreptate decât în ce priveşte gre- 
şelile de tipar c ri sunt, din nenorocire, inevitabile. Le- 
senul „Baia rece...” nu e luat din nici o revistă romà- 
nească, iar „jocurile distractive“ nu pot fi inventate de 
noi 


——— OO ——— 


Luna Ianuarie 


„Une ştie să-mi spună dece primei luni a a- 
nului îi zice Januarie şi de unde vine numele a- 
cesta?” întrebă Mişu care se lăuda cu multa lui 
învăţătură. 

— Mare treabă şi asta! îi. întoarce Lică vorba. 
Numele de Ianuarie vine dela Joe, ştii lana din 
cântecul acela: 

„Pentru tine, lano fată 
„Am. pierdut un cal so iapă.” 

— Fugi încolo, nu ţi-e ruşine când vorbeşti aşa, 
îi observă Mişu. Numele lunei Ianuarie, să vă spun 
eu, vine dela zeul Janus, un zeu în care credeau 
strămoşii noştri Romanii 

Zeul lanus era făcut cu două feţe: cu una pri- 
vea spre trecut, iar cu cealaltă spre viitor. El era 
zeul începutului şi de aceea Lag zis aşa şi lunei 
cu care se începe anul. 

— Bravo, Mişule, vorbeşti ca din carte, îi ziseră 
prietenii mai mult în râs, 


DRE 


Vi M dr Kä 


VE 


aariin) d | tati) [l 


Cât de bună şi gustoasă, 
Este ciocolata mea! 

E „Suchard”, şi nici o altu, 
Să mănânc, eu was putea! 


miti cn tite git tt ii e 


„DIMINEAȚA COPIILOR" 


orta fh 


P. T.-Våslui - — Traducerea d-tale „Respect pentru 
cei bătrâni” nu e tocmai reuşită. Mai încearcă, dar caută 
să dai frazei o întorsătură cât mai romunească. 

Chir.-Brăila, — Ne scrii să „coptem* şi noi bucata 
„Peste prăpastie“. Dece? D-ta ai semnat o numai, pe 
când e scrisă de altă persoană, Se vede că ești încă prea 
mie, Deocamdată îţi urăm să creşti și să fii sănătos, 
iar mai târziu să te gindeşti să fii scriitor. 

P. C.-Balş — „Prezenţă de spirit”. Bucăţile luate din 
cărţile de şcoală sunt cunoscute, aşa că nu mai e ne 
voe să le publicăm în revistă. ; 

„N. Dr.-Drăgăşani, — Vorbeşti de „Gasconi“ pe cari 
cititorii noştri n'au de unde să-i cunoască. In afară de 
aceaşta „Provincia” (la Provence) nu este o provincie 
oarecare, ci Sudul Franţei, i 

C. C. 0.-Galaţi — „Războiul mondial” (iar nu „Mondial“ 
nu s'a făcut numa. pentru Alsacia şi Lorena, ci pentru 
liberarea tutulor celor subjugaţi, printre cari şi ROmânii 
din Ardeal, Bucovina ei Basarabia. hb 

M. Dr-Loco.— „Prima 'zi de săniuş“. N'ai cititcă am 
dat de veste de atâtea ori să nu se scrie decât pe o 
singură faţă a hârtiei şi că nu vom lua în seamă ma- 
nuscrisele ai căror autori nu respectă regula aceasta ? 

E. şi M. Z -Ploeşti— .Neamurile la D-zeu”. Dece nu 
spuneţi de undeaţi luat-o sau aţi auzit-o bucata trimisă? 

Cel. Br. — „ion cei viteaz“. Dă mai multă atenţiune 
punctuaţiei și ortografiei. i . 

El. Dr.- Arad —„Şcolăriţa” nu e încă publicabilă, dar 
muncind mereu, vei reuși să faci poezii drăguţe. In tot 
cazul, începutul promite. / f | 

T. Muş.-Piteşii.—Fabulistul, francez „Florian“ a scris 
în versuri şi când traduci, trebue să traduci tot în ver- 
suri. K za ` 


Vand un aso:timent de '200 marci străine cu t0 lei, 
conţinând mărci Europene, Colonii şi: diterite alte 
continente. äs IL H 

Vând 60 mărci străine fine alese, cu 110 lei. 

ma sosit reviste de mărci cu adrese pentru făcut 
schimb. i AITE 

Vând un asortiment de 4 reviste diferite cu 20 lei 


ZURI, B-dul Maria 5 București. 
COPILAȘI 


Când Mămica şi Tăticu 
Vă întreabă ce doriţi ?. 

Spuneţi: Hai la Magazinul „CARMEN SYLVA“ 
Unde toate le găsiţi. d j 
Str. Lipsceni 68 


i eg SS ei Gratis! 
E E Se SE Cereţi Preţul curent de 
mărci postale pentru colecţiuni. 


LIBRĂRIA SPANNER 
Bucureşti — Piaţa Amzii, 15, 


A S 


Dt Rai 
EE d a 


Atelierele „ADEVERUL« S A, 


DIMINEATA 
EIERE GE 
SKI 


REVISTA SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA 


= 
d 


Se Se Aa 


PA SEN, 
el ZE TE $ EN Ñ 
(€ E d'Ee 
S 


/ 
Ss 
= == | Le p S 


Păpușea: —,„Citește mai tare isprăvile lui Haplea.“ PRETUL 3 LEI 


r 


PA. 3 SE EE „DIMINEAȚA COPIILOR 


Ceva despre microbi 


Există în lume o mulţime de lucruri, pe cari 
inu le putem vedea. La drept vorbind, lucrurile pe 
cari nu le putem vedea, sunt mult mai numeroase 
decât acelea pe cari le vedem. 

Printre vietăţile ce nu e cu putinţă să fie vä- 
zute cu ochiul liber, cele mai mici sunt microbii, 

Microbii sunt aşa de mici, încât ne-ar trebui 
vre-o sută de milioane dintr'inşii, ca să acope- 
tim suprafaţa unui ban de 50 sau de un leu, de 
metal, 

Din cauză că sunt aşa de mici, microbii nu pot 
fi văzuţi decât cu un instrument minunat, care se 
numeşte microscop şi care măreşte foarte mult, tot 
ce vedem printr'insul. 

Ştiţi cât de repede şi cât de mult, se înmul: 
tesc microbii? Vi-e cu neputinţă să vă faceți mä 
car o ideje. Să presupunem că am luat un mi- 
crob în momentul în care citim rândurile de faţă 
Dacă îl hrânim îndeajuns, într'o oră va da naş 
tere la de două ori mai mulţi microbi, decât tot 
locuitorii de pe faţa pământului. 

Unde trăiesc microbii? Peste tot. Aerul, apa 
corpul nostru, hainele, etc., sunt pline de microbi 

Să nu ne speriem de lucrul acesta, deoarece nu 


toți microbii sunt vătămători sănătăţii sau produ- 


cătoii de boale. Prea puţini sunt microbii de boală, 
pe când cei mai mulţi, nu numai că nu ne fac 
nici-un rău, ci sunt foarte trebuincioşi pentru să- 
nitatea noastră. Acești microbi buni, se luptă şi 
cisirug microbii cei răi. şi vătămători. Fiecare din 
noi, suntem ca o împărăție în care invizibilele ar- 
nate de microbi, se luptă unele pentru, ajtele îm- 
potriva noastță. 

Pe microbii cari luptă ca să ne ţină în bună 
sănătate, suntem datori să-i ajutăm. intreținând cor- 
pul nostru cât mai curat. 

mo cnan o e me 

— Mamă, aşi vrea să am gâtul lung ca o girafă. 

— Pentru ce Toto? 

— Pentru că atunci când mănânc bomboane si 
ie simt mai mult timp alunecându-mi pe gât. 

toee 

= Tăticule, poți să te iscăleşti cu ochii închişi‘ 

«= Desigur. 

‘œ Ei bine, atunci iscăleşte caetul meu de note. 


bn a a 


Călătorul cel viclean 

Un călător fu prins de o furtună şi se adaposti 
într'un han. Când intră în han, văzu locurile de 
lângă sobă tiesite de lume. 

tunei spuse birtaşului cu glas tare; „Dă ca- 
lului meu o duzină de stridii”. 

Birtaşul mirat, spuse: „Ce? Stridii unui cal?" 

— „Da. O duzină de stridii, calului meu; dar 
te rog mai repede”, spuse vieleanul călător. 

Birtaşul se duse afară să îndeplinească ordinul 
călătorului. Toţi călătorii îl urmară pentru a ve- 
dea un cal mâncând stridii.. In timpul îndelungat 
până se întoarseră ,călătorul ocupă cel mai bun loc 
de lângă sobă. 3 

— „D-nule”, zise birtaşul întorcându-se, „„,calui 
d-voastră nu vrea să mănânce stridiile”. 

— „Ce? Calul meu nu vrea? Atunci dă-mi-le 
mie să le mănânc şi dă calului o mână de paie” 
încheie vicleanul călător. 

Din nemţeşte de B, Champsflenry 


Dimineaţa 


Sositul dimineţii 

"L'aşteaptă ori ce floare 
Ca roua să i-o soarbă 
Zâmbind măreţul saar: 


pi pasările toate 

In cuiburi se deşteaptă 
Şi ciripind voioase 

Spre răsărit se "'ndreaptă 


ču ştii atunci copile 
O pasăre ce spune? 
Si micul îmi răspunde 


'âmbind: O rugăciune, £, Voican 
—— — ce — 
GHICITaAORI 
Ce-i mai dulce ca mierea? 
‘i nuwog) 
OR 
Ce-i mai iute pe pământ? 
*(pa42paA) 


DREI 
Care este apa cea mai scumpă? 
"(UA ug 904D14n19499 aund. O 2407) 
Trimise de Ghizela Veiner-Ploeşti. 
—_—— 0 — —: 
La şcoală: 
— Toto, vorbeşti mai mult decât trebuie 
— Domnule profesor, dacă tata gar fi vorbit mai 
ul decât trebue, nu aiungea deputate 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


d y e 


p d IV 


Kä fat 


J Co j JRF E 
EATR COR 
a 


- 
EN eg 


iLop 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 
BUCUREŞTI. — STRADA SĂRINDAR 9-11 BUCURESTI. — TELEFON eler / 


150 LEI 
80 » 


ABONAMENTE: UN AN 
ŞASE LUNI 


18 IANUARIE 1925 


UN NUMĂR 3 LEI 
IN STRĂINATATE DUBLU 
Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


g Pescarul nemuljumit 


A fost odată un biet pescar, pe care-l chema 
Petre. Era aşa de sărac, încât, în loc de casă, lo- 
cuia împreună cu soţia sa Isabela, într'un butoi vechi 
şi hodorogit, în care-şi instalase mizerabila lor gos- 
podărie. 

Nu se hrăneau decât cu pâine goală şi peşte. 

In zilele când Petre nu prindea nimic, amân- 
doi se culcau nemâncaţi, în sărăcăcioasa lor locuinţă. 

Intr'o zi Petre stătuse, ca de obicei, ore întregi 
cu undiţa în mână, fără ca să prindă nici cel puţin 
un baboiaş de peşte. Tocmai se pregătea să plece, 
gândindu-se cu amărăciune că şi de data aceasta 
se va întoarce acasă cu mâna goală, când, de odată, 
simţi pluta undiţii mişcându-se. Trase de ea şi... 
ce bucurie!... un pestişor grăşcean se sbătea în câr- 
ligul undiţei. 

Dar în clipa când Petre trânti pestişorul în coşu- 
leţul de papură, acesta începu să se tângue: 


Sunt doar un peşte mic; 
Nu ţi-am făcut nimic, 
Prea bunul meu pescar; 
Nu mă ucide-ți zic, 
Dă-mi drumu *n apă iar. 


Petre, a cărui inimă era foarte sensibilă, fu mişcat 
de vocea rugătoare a peştişorului şi, fără a se mai 
gândi la propria sa mizerie, îl mângâe şi-i dădu 
drumwn apă. Tocmai voia să-şi ia coşuleţul got 
şi să plece, când auzi din nou glasul pestişorului: 


Să-mi ceri de pofi de-acum 
Ce-oi vrea. 
Sau viață lungă, sănătate, 
Sau bani cu caru şi palate 
De-acuma toate 
Petre, care era prea simplu ca să poată râvni la 
lucruri prea mari, fu foarte modest si nu ceru decât; 


Prea iubite peştişor, 
Vroi să am o curticică, 


Și-o căsuță mititică. 

Cu grădină şi pridvor, 
La care peştişorul răspunse: 

Să fii veşnic în credința 

Numai faptelor de bine; 


Implinească-se dorința 
Unui suflet bun ca tine, 


Lui Petre nu-i venea să creadă ochilor, când la 
întoarcere văzu, în loc de butoi hodoragit, a frue 
moasă căsuţă, cu uşi, ferestre, grădiniţă şi pridvor, 
aşa cum o dorise el, Inăuntry mobile simple, dar 
curate; o măsuţă, un dulăpior, pat de nuc, scaune 


f 


tă 


e e a II E E e 


şi alte obiecte trebuincioase. La 'bucătărie Isabel: 
frigea o pulpă de vițel. 

Petre povesti nevesti-si întâmplarea cu pestişorul. 
dar fu surprins de mutra ei acră şi de imputările 
ce-i făcu: 

— Ai fost un nătărău, îi zise dânsa, ai fi putut 


să-i ceri mai mult. Eu să fi fost în locul tău ii 


ceream un palat cu servitori, cu trăsuri, cu parc 
şi cu căderi de apă. 

— Eşti prea pretențioasă, îi răspunse Petre, E 
destul pentru noi această căsuţă; dar Isabela se ţin 
mereu de capul lui, până îl convinse. 

War: se duse din nou la gârlă şi strigă de trei ari 


Deco fi sauzi cum-va, 
- Glasul meu de unde eşti, 

Dacă ai puteri cereşti, 

Viw? să te mai rog ceva 


După ce l-a strigat de trei ori, Petre vazu apa 
turburându-se, şi zări căpşorul .pestişorului, apă- 
rând la suprafaţă: 

— Ce mai doreşti? îl întrebă pestişorul supărat. 

— Soţia mea vrea un palat, ine Petre. La 
care peştişorul răspunse: 
— Vrei palate ca *n dosed? 
Fie-aşa . precum . voeşti! 
Care nu-i fu mirarea bietului pescar, când găsi 


la întoarcere, în locul căsuții modeste ce-o avea, 
un superb castel, cu coloane şi scări de marmoră, 


în interiorul căruia se răsfăţau cele mai luxoase 


mobile şi tapiserii. Trecu în sufragerie, condus de 
un lacheu în fireturi. Aci il aştepta Isabela, îmbră- 
cată într'o toaletă elegantă de mătase, pe când pe 
mese se vedeau înşirate toate bunătăţile din lume. 

Petre se simțea complect fericit în belşugul şi a- 
vuţia in care se afla, dar Isabela nu părea nici de 
cum mulţumită. 

— Dacă peştişorul nu-ţi refuză nimic, de ce nu-i 
ceri să te facă rege? Tare mi-ar place să mă văd 
regină, îi zise Isabela într'o zi. 

s — Dar eşti nebună? îi strigä Petre scos din 
re. 

— Sigur, dacă te-aşi fi ascultat pe tine, şi-a- 
cuma am fi stat în căsuţa ceea mică cu pridvor; 
şi-l sâcăi într'atâta pe bietul Petre, încât acesta cedă 
şi iată-l deci înapoi la gârlă: 


— Peștișor, eu nu-s de vină, 
Și de vrei a mă *nțelege, 
Nu că vreau să fiu eu rege, 
Dar nevastă-mea suspin% 

Şi doreşte-a fi regină. 

De-abia la a patra chemare peştişorul se arătă. 
Părea a fi supărat nevoe mare, având toți solzii 'de 
pe cap sburliţi. 

Văd că nu eşti tu de vină, 
(Şi de crezi că ami mie, 


bag 
> 


AA digi E O N Sl weg MONS A E ON 


DIMINEAȚA COPIILOR» 


Fii dar rege precum ceri 
Și soția ta regină. 


. abea sfârşi peştele vorba şi Petre se văzu 


imediat îmbrăcat într'o hlamidă de hermină, cu co- 
roană regească pe cap. Lângă el un echipaj luxos, 
condus de patru cai, pe care călăreau patru soldaţi 
din escorta regală. Luă loc alături de regina Isabela 
şi escortaţi de o companie de cavalerie îşi făcu 
intrarea triumfală în oraş, în aclamaţia poporului: 

— Uralirăiască noul nostru rege! 

— Vezi, numai mulţumită mie, ai ajuns sa tu tu 
rege, îi spuse Isabela într'o zi; dacă nu eram eu, 
te-ai fi mulţumit ca un nătărău în căsuţa ceea mo- 
destă pe care ţi-o dăruise pestişorul la 'nceput. 
: Nu trecu mult şi Isabela deveni din nou tristă. 

— Uite ce e! îi zise ea lui Petre. Am ajuns la 
capătul dorințelor noastre. Nu mai avem nimic de 
aşteptat dela această lume pământească. Dacă peşti- 
şorul tău are aşa puteri, de ce nu-i ceri să te facă 
Dumnezeu? 

— O, dar est cmar nebună, o răspunse Petre 
plictisit. Insă femeea nu încetă cu rugăminţele şi 
sâcăi pe bietul Petre într'atâta, încât acesta, ca să 
scape de gura ei, se duse din nou la aârlă si strigă: 

Peştişorul meu, 
Mai făcut de toate, 
Astă-zi de se poate, 
Fă-mă Dumnezeu. 


De data aceasta peştişorul apăru la prima che- 
mare. Nu părea supărat de loc şi foarte vesel if 


at" 
A 


4 


H 


„DIMINEATA COP: "a 


Dumnezeu sunt eu; 
dar dacă doreşti 
Şi măriri cereşti, 
Fii în locul meu. 


Nu mult după aceasta, un balon grozav de marc, 
se opri la picioarele lor. Din nacelă coborî un înger, 
care le zise respectuos. 

— Am ordin să vă duc în- cer, să vă asez în 
locul Creatorului. t 

Fericită Isabela sări în nacelă, târând după ea 
şi pe soţul său. 

— Vezi, mulţumită numai mie ai ajuns să fii as 
tăzi A-tot-puternicul lumii. 

Dar Petre nu părea nici de cum mulţumit. Nacela 
în care luase loc cra chiar butoiul lor cel hodorogit, 
în care îşi dusese viaţa lor mizerabilă, pe vremea 
când erau săraci. 

Când îşi ridică Petre ochii n sus, privi cu groază 
cum balonul îşi lua singur sborul, lăsându-i pe a- 
mândoi înmărmuriţi, în butoiul lor cel hodorogit şi 
în care fusese sortiţi să trăiască în sărăcie şi în mi- 
zerie restul vieţii lor. 

E: OC 


MORALA 


Fericit e acel ce poate, 
Ca să pună frâu la toate. 
Si de vreți a mea povață 
Vu râvniți prea multe ju viață 
Cine vrea să aibă peste 
Ce-i e scris şi-i e sortit, 
Să nu pată ce-a păfit 
Bietul Petre din poveste. 
Adaptare de Tacne 


La patniaj 


La patinaj, la patinaj, 

Se cere ştiinţă şi curaj 
"Altfel, dragă, o pățeşti 
Şi pe ghiață nimerești. 


Za patinaj, când ai pornit, 
Nu fii, neică, prea pripit, 
Bum! odată ș'ai căzut 

Ş'apoi plângi că te-a durat, 


Za patinaj, te sțătuesc, 
Mergi cu-avântul voinicese, 
Dar şi mintea bătrânească, 


Fii atent, să nu-fi lipsească, 


n DD 


EI Iu E 


a: 


nou 


ke SN 


—— $ 


=>: OC Za, age, ep 


——— T 


PAG. 6 


In luptă cu fiarele sălbatice 


— Câteva întâmplări — 


o 


Vânător atacat de un leu rănit 


Cu toate că leul e. supranumit „regele anima- 
lelor”, tigrul este mult mai periculos, fiind mai 
crud, mai puternic în fălci şi mult mai sprinten. 
Indienii cari fi zic tigrului „mâncătorul de oa- 
meni” se tem nespus de mult de dânsul, 

Un vestit vânător englez, Eduard Bradford, po- 
gesieşte cum într'o zi, rănise pe un tigru. Tigrul; 
urlând de durere, a dispărut după o stâncă. Brad: 
ford porni să-l caute, dar iată că pe neaşteptate 
tigrul apare din nou şi sare asupra lui Bradford 
Acesta vroi să tragă, dar printr'un ghinion îngro- 
zitor, cocoşul puştii fu oprit de o mică ramură de 
arbore, aşa că puşca nu luă foc 

Tigrul îl apucă atunci pe Bradfora de brau 
stâng, îl trânti la pământ şi se aruncă asupra lui. 

aradford avu voinţa şi prezenţa de spirit, să 
stea nemişcat, pentru ca unul din tovarăşii săi să 
poată veni aproape şi să tragă în tigru, fără a-l 
fáni pe dânsul. Tigrul îi sfâşiase şi zdrobise o 
jumătate din braţul stâng. Bradford ne spune că 
în momentele acelea, n'a simţit nici o durere, de 
oarece tot gândul îi era cum să scape cu zile din 
ghiarele tigrului 

Despre lupta cu leii, un alt vânator ne spune 


că o leoaică pe care o rănise, se repezi furioasă: 


asupra lui, fără să-i lase timp să-şi încarce din 
nou puşca. 

Ce să-i facă vânătorul? Se opri, şi intorcându-se 
cu faţa spre leoaică, îi strigă cât îl ţineau pute- 
rile: „Stai! Opreşte-te!” Leoaica se opri un mo- 
ment zăpăcită, mai ales că nu auzise până atunci 
glas de om. Totuşi, începii din nou să înainteze, 
dar mai încet, Vânătorul ridică braţul şi se puse 


„DIMINEAȚA COPIILOR”. 


să strige cât mai tare. Leoaica se zăpăci cu totul, 
se opri şi îl lăsă pe vânător să se retragă încet- 
încet. 

Tot un vânător povesteşte că întâmplarea îl făcu 
să dea, pe când mergea cu puşca descărcată, peste 
mai mulţi lei cari mergeau în grup. Neavând alt 
mijloc de apărare, vânătorul asvârli într'inşii cu 
ocheanul, în acelaş timp strigând şi ţipând cât pu- 
tea mai mult. Şi, lucru aproape de necrezut: leii 
se speriară de ochean şi mai ales de strigătele 
vânătorului şi o luară la sănătoasa. 

Aşa ceva nu se întâmplă însă totdeauna. Iată 
şi o întâmplare de alt fel. Intr'o noapte, un leu 
intră într'un cort, unde dormeau mai mulţi lucră- 
tori cari construiau o linie ferată din Africa cen- 
trală. Leul îşi înfipse colții într'unul din lucrători 
şi începu să-l târască afară din cort. Țipetele ne- 
norocitului, treziră pe tovarăşii săi, cari izbutiră 
să-l ia pe leu la goană. Dar leul se întoarse după 
vre-o două ore şi de data aceasta nimic nu-l putu 
scăpa pe nenorocitul lucrător. 

Din seara aceia, cortul de care e vorba, era 
atacat în toate nopţile de lei, cari în scurtă vreme 
sfâşiară o mulţime de lucrători. 

Acestea se petrec în zilele noastre, când omul 
are la îndemână armele cele mai perfecţionate şi 
cele mai bune mijloace de apărare. Ne putem însă 
închipui ce curaj au trebuit să aibă strămoşii stră- 
moşilor noştri, ca să ţie piept cu fiarele sălbatice, 
{având drept arme, de cât o măciucă. 

Vlad Nicoară 


Are mana un odor 

Frumos, cât-un puiu de grau: 

Și-are gurita de aur... 
Și-are-obrazul ruümeior 


Când în scute-l înfășor 

EI mânuțele-și frământă 

Și ca o pasăre sfântă, 

Parar vrea să plecen sbor... 

Toată ziua-i toacă In gură 

Limba, şi pe scăunel 

Fără frică îmi stă el, 

Făcând haz peste măsur *, 
Dacă tat-so-ar fi acasă 

Mi Par purta în altija 

Și Var scoate în portiță 

Megieșii să-l desmerde.. 

Dar odorul meu nu ştie 

Că tăticu-i la răsboi... 

De un an nu-i între noi, 

Şi de-atunci casa-i pustie!... 

Mihãescu Q, Neculai-R„-Sărat 


"DIMINEATA COPIILOR” 
Din „smecheriile“ cinematoyratului 


Omui magnetic după care umbizu otizcicie de fier 


Rămânem cu toţii uimiţi, când vedem la cinema- 
tograf, scene extraordinare. Un om care se aruncă 
dela etajul al patrulea al unei case şi nu păţeşte 
nimic, o bătrână vrăjitoare, care se schimbă la 
moment într'o fată tânără şi frumoasă, oameni cari 
sboară, balauri ce varsă foc pe gură, etc., etc. Mi- 
raţi, ne întrebăm: „Dar cum e cu putinţă aşa ceva?” 

Bine înţeles, toate minunătăţile ce le vedem, sunt 
„Şmecherii” ticluite cu un meşteşug aşa de mare, 
că nouă ni se par adevărate. 

Să luăm un exemplu. Acum doi-trei ani, la cine- 
matograf a avut un mare succes, povestea „„omu- 
lui magnetic”. Iată subiectul ei: Unui negustor din 
Franţa îi era teamă să nu fie atacat şi jefuit, 
când era să facă o călătorie la Paris. De aceea, 
se duse la Paris îmbrăcat într'o cămaşe de fier, 
pe care o purta sub vestă. 

Dar trecând din întâmplare pe lângă o puter- 
nică maşină electrică, încărcată cu forţă magnetică, 
şi cămaşa sa de fier se încărcă de magnetism. 

Aşa, pe când trecea prin fața unui magazin de 
fierărie, obiectele de fier cari erau mai aproape 
de dânsul, fugiră din prăvălie, atrase de forța mag- 
netică a cămăşei sale şi îi se lipiră de haine. 
Mai încolo, trecând pe lângă o gură de canal, văzu 
cu groază cum capacul de fier se ridică în sus 
şi începu să se rostogolească pe stradă după dânsul. 

Câţiva paşi mai departe, altă pacoste. Stâlpul 
de fer al felinarului de stradă, atras de aceiaşi 
forta magnetică, se rupea în două şi -i cădea cu 
toată puterea pe umeri. 

Toate întâmplările acestea aşa de ciudate, fu- 
seseră ticluite cu ajutorul unor fire, pe cari spec- 
tatorii n'aveau cum să le vadă. Aşa, stăpânul prä- 
văliei de fierărie, atârnase, în schimbul unei sume 
de bani, câteva din sculele de fier ce avea de vân- 
zare, pe nişte stâlpi puşi la marginea trotuarului, 
legându-le cu fire foarte subţiri. ` 

ctorul care trebuia să joace rolul „omului mag- 


netic” trecea pe lângă stâlpii aceştia, punea mâna 
pe fire, cu care atrăgea la el sculele de fier. Cât 
despre capacul dela gura de apă, sau stâlpul dela 
felinar, erau şi unul şi celălalt de lemn. Stâlpul 
dela felinar nu se rupea, ci la mijloc era făcut 
cu şuruburi şi rotiţe, cu ajutorul cărora putea să 
fie îndoit. | 

De altfel, punerea în mişcare, atât a capacului, 
dela gura de apă, cât şi a stâlpului dela felinar, 
era făcută de alte persoane ascunse aşa ca să nu 
iasă şi ele pe film. 

Cu toate şmecheriile acestea,: cinematograful ră 
mâne una din cele mai minunate invenţii ale time 


putilor noastre, 
Marin Opreanu 


Mai şireată 27 
decât vulpea 


<ia 


Mama Leana era foarte si- 
pärată din cauză că o vulpe 
îi sugruma în toate serile găi- 
nile, rațele, fără să respecte 
gâştile şi curcile,. 

In dimineaţa în care Mama 
Leana observă dispariţia Gë: 
lei mai frumoase găini din co- 
jet, îşi zise mânioasă: „Stai 
că ţi-o fac eul” 

Lângă o spărtură a ziuu- 
lui, Mama Leana puse o ladă 
veche în care aşeză frumos o 
cursă de prins lupi şi alte li- 
ghioane. 

După ce se înoptă, puse în 
ladă pe Turcu, câinele cel cre- 
dincios al casei. Deasupra lă- 
zii atârnă o rață tăiată. 

„Şi acum să poftească vul- 
pea, dacă i s'a urit cu viaţa!”. 

Vulpea veni, însă în seara 
aceia îşi uitase pesemne a- 
casă şiretenia ei. Se aruncă 
numai decât asupra raţei, tră- 
gând-o cu putere. 

Se pomeni însă de gât cu 
Turcu, care o dădu gata până 
numeri cinci. 


a ——— 


DN a e ~- Di A a Ka îs it ba ua kt ECH Ea reuşi aci a sagen A d Age 
ý N t 7 UO KM ` Pi Ir H H ` N de V 
t 


OIE 


Un biet iepuraş 

Mic şi drăgălaş, 
Tot lacrămi vărsa 
Şamar se väita : 
„La ce bun oare 
Căs ixte "np picioare, 
Curi: păr mătăsos, 
Ccijocal iruiitos, 
Că.s ctipeş din fire 
Şi bun dir: pornire ? 
Sunt nenorocit, 
Peii ci sortit. 


Saz 


Fu mama-mi iubită. 
De vultur răpită, 
lar uii vânător, 

De său doritor. 


Pe tata inajinul, 
L-ucise, huinul ! 

Şi eu înt.*o zi 

De glonț voi pieri, 
'Aşu cum yieriră, 
Cum se prăpădiră 
Şi truți şi surori 
Şi scumpi verişori. 
Rămasam Sărman, 
Stingher si ortan“. 


Pe când el plângea. . 
Pe-acolo trecea 


PURA Si 


Copii ce-auziră 

Ş'astiel “i grăiră : 
„Tu blând iepuraş 
Frumos, drăgălaş, 


-De noi să wai frică, 
Nu-ţi facem nimică. 
Ci doar te chemăm 
Să vii să jucăm 
La noi în grădină 
Ce-i mare şi plină 
De iarbă tufoasă, 

De frunză gustoasă“. 
L 


Când cel iepuraş, 
Frumos, drăgălaş 
Acestea-auzea, 
Mi-se 'nveselea 

Şi lacrimi ştergea 
Apoi începea, 

Aşa cum ştia 

Să sară, să joace, 
Incolo şi 'ncoace. 
Copiii grăeau 

Şi iar îi ziceau : 
„Micuț iepuraş, 
Frumos drăgălaş, 
Să mergem acasă, 
Pădurea tu lasă, 


D'MINEATA COPIILOR» 


după Elin-Pelin 


Ca să te 'ntâlneşti 
Să te 'mprieteneşii ` 
Cu micul Dorel, 
Frumosul căţel“ 


Când cel iepuruş, ` ` 
Frumos, drăgăluş, 

De câini auzea, 

Rău se 'nspăimân: 

Şi tot tremura, 
Plângând îşi ziceu . 


„Pădure slăviră, 
Eşti mama-mi iubus. 
Eu tie mă 'nchin. 

Tu mă ocroteşte 

Şi m'adăposteşte !* 


Traducere din limba bulgară a: Marcu Voinea 


NOTĂ.— Elin-Pelin, după care a fost tradusă bucata de mai sus. e te unul din cei mai disting scriitori 
bulgari. Bucata aceasta afost publicată îr revista bulgărească „Svetulra (: icuriciul), de unde am luat și desenele, 
2 


B&F Copii! Citiţi şi răspândiţi revista voastră „Dimineaţa Copiilor“ "29 


"T'enegen ane 


rm ` uIOTEOA 
| IND 
e $ „ui VERSITĂ 
DIMINEATA COPYTOR” = PAG. 6 | , Ti 
Ii vi s 


de MOŞ NÄE 7n 


1. Haplea-al nostru-a i miogtanit 2. Dete caii toţi cei șapte 3. Trece-așa vr'o sâptămână 


Şapte cai de călărit Pentr'o vacă sâ-i dea lapte. Vaca-i pare cam bătrână, 
Şi zicându-şi: „N'am ce face, Cât de bine-a socotit! Cam urâtă, chiar e șchioapă, 
tar călare nici nu-mi place“, Şi ce rău i-a pâcălit. Cât de lapte, par'că-i apă. 


5, Vine iarna, geru-i mare, 


„zice-el; 


i i ; 6. Sau il schimb eu p'o pisică 
E să-mi cumpâr un vițel". Vrea viţelul de mâncare, Ce mânâncă mai nimică. 
Mult pe gânduri nici n'a stat, Fân, tărâţe şi mălai: Bravo mie şi noroc! 
Vaca p'un vițel a dat. „D sa mai bine-l tai Am cu cine sta la se 


7. Dup'o săptâmână două 8. Însă ştiţi ce sa SEN 9. Arse casa toată scrum, 
ii veni trâznaie nouâ: Coada foc cå i-a luat Că rămase Haplea'n drum. 
O schimbă p'un: şoricel, Şi fugind; el sparia „lată, nene, pricopseală, 
Drâgălas si mititei. Foc la casă câ i-a dat Când lucrezi cu socoteală.» 


Po e e Pe ra eent dE ae pâna Adair Ehe, ` NR OR Cara MEA AN E a 
f- 4 P Z 4 KE 
k - d 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Vuipea, iepurele şi cocoşul 


— POVESTE RUSEASCĂ — 


fâcuse o casă de ghiaţă, iar iepurele din coaja unui 
arbore. A venit primăvara cea frumoasă și casa 
vulpei s'a topit. Casa iepurelui stătea însă ca şi 
mai înainte. 

Vulpea se ruga de iepure să-i dea voie să se 
încălzească în odaia lui. După ce intră, îl goni 
însă pe iepure. Merge bietul iepure şi plânge, și 
plânge, Il întâlneşte câinele și-i zice: „Ham, ham?. 
adică: ce-i cu tine, iepurașule, de plângi așa?” 

— Cum să nu plâng, că vulpea m'a dat afar 
din casa mea? 

— Nu plânge, iepuraşule, că o fac eu să fugă. 

— Nu, nu o vei putea face! 

— Ba o fac, vino să vezi. Merseră aproape de 
casa iepurelui și câinele începu: „Ham! ham! vul- 
peo, ieşi afară!” Vulpea însă răspunse fără să se 
mişte: „Dacă ies, cum am să sar asupra ta şi 
cum n'am să-ţi las un fir de păr pe piele!" 

Câinele s'a speriat şi a fugit. 

Pleacă din nou bietul iepure, plângând într'una. 

Acum îi ieşi în drum ursul care îl întrebă: „De 
ce plângi, iepuraşule?” Şi iepurele i-a povestit ce 
păţise. „Vino cu mine, că o gonesc eu”, îi zise 
ursul. 

— Nu o poţi goni, aşa s'a lăudat și câinele și 
a fugit şi el. 

Ursul însă nu şi nu, că el o gonește, că el nu 
este fricos cum a fost câinele. San dus împreună 
şi ursul strigă: „,Vulpeo, ieşi afară!” Vulpea însă 
ii răspunse: „Dacă ies, cum am să sar şi cum n'am 
să-ţi las un fir de păr pe piele”. Sa speriat şi 
ursul şi a fugit şi el. 

Tot aşa a păţit-o şi un taur. La urmă iepurele 
fu întâmpinat de un cocoș, care purta o coasă. „Cu- 
curigu! De ce plângi, iepuraşule?” 

— Lasă, nu mă mai întreba şi tu, cocoşule: Cum 
să nu plâng, dacă vulpea m'a dat afară din casa 
mea? 

— Nu te lăuda degeaba, cocoşule. N'au putut 
s'o gonească şi s'au speriat de ea şi câinii şi urşii 
şi taurii şi cum vei putea să o goneşti tu, un 
cocoş 'mititel? 

— — O ones: iepurașule, hai să mergem la ea, 


Când ajunseră acolo, cocoşul strigă: „,Cucurigul 
Am o coasă în spinare, ca să tai vulpea cea mare, 
haide, vulpeo, ieşi afară!” 

A auzit vulpea, s'a speriat şi a răspuns: „Aşteaptă 
puțin, până mă îmbrac”. 

. Cocoşul începu din nou: „Am o coasă în spi- 
nare, ca să tai vulpea cea mare, haide, vulpeo, ieşi 
afară!” b 

Vulpea de colo: „stai „că îmi îmbrac blana”. Insă, 
când cocoşul strigă a treia oară, vulpea a dat să 
e dar la ieşire, cocoşul a tăiat-o cu coasa şi 
vulpea a picat moartă. După aceea el şi cu ie- 
purele au locuit împreună ca doi buni prieteni şi 
locuesc până în ziua de astăzi. 

Din tuseşte de Ali-Bab» 


LINGURA 


La un prânz, fuse furată o lingură ue argint. 
Fiecare căuta pe cât putea să-şi arate nevinovă- 
ţia. Inţeleptul birtaş spuse: 

— „Lingura se va găsi întrun mod foarte sim- 
plu. Fiţi aşa buni de băgaţi capul odată sub masă!" 
După ce sau executat cu toţii, birtaşul grăi cu 
voce tare: „Ei, domnii mei, aţi băgat cu toţii ca- 
pul sub masă?” 

— „Da”, fu răspunsul general. 

— „Și acela care a luat lingura?” 

— „Da!” răspunse o voce făra să vrea 

— „Atunci”, urmă birtaşul, „dă-o încoace, şi to- 
tul va fi bine”. 


—— Auen 
Frigarea de carne şi carnea de fier. 
(9 n3 1439320) 


DIMINEAȚA COPIILOR? ` e pG, FĂ 


Călătoriile unchiuiui meu 


eer E 
(Urmare) 


u2 
12. - Prizonier în mâinile piraţilor 


Corabia despre care căpitanul spusese ca e o 
gorabie de pirați, se apropia din ce în ce. Era mai 
mare decât a noastră şi se vedea că înfăţişarea 
ei nu este tocmai prietenoasă. 

Dar pe când mă uitam la dânsa, pe corabia noa- 
stră domnea o nespusă agitaţie. Căpitanul dădea 
porunci, lua măsuri, căuta să oprească panica şi 
dezordinea ce-i cuprinsese pe călători. Dintre a- 
ceştia, unii plângeau, alţii căzură în genunchi şi se 
rugau; numai o parte foarte mică îşi mai păsira 
sângele rece şi căuta să se potrivească poruncilor 
şi sfaturilor date de căpitan. 

Cei cari tăceau mai puţin şi cari încurcau şi pe 
ceilaiți, erau, biye înţeles, cei fricoşi. li auzeai stri- 
gând: ,,Căpitane ,să ne predăm! Căpitane, să în- 
toarcem corabia şi să scăpăm prin fugă! Căpitane, 
să stăm! Căpitane „să nu stăm!” 

Din fericire, căpitanul nici nu lua în seamă văi- 
cărelile acestor oameni cu inimă de iepure, ci se 
consfătuia liniştit cu marinarii săi. Wam apropiat 
de grupul lor şi am prins câte ceva din cele ce-şi 
spuneau. 

Căpitanul zicea: „Cred că nu mă înşel, spunana 
că stăpânul şi căpitanul vasului de pirați este ve- 
stitul şef de pirați Amr-bin-Salad, arab de pe coa- 
stele Africei”. 

— Da, chiar e este, îi întări vorba un marinar 
bătrân, după ce se uită puţin cu ocheanul. E pi- 
ratul cel mai îndrăznet “^ mai nemilostiv, adăugă 
marinarul. 

Căpitanul grăi din nou zicând: „De fugit, nu 
e chip, deoarece corabia lui Amr este mult mai iute 
decât a noastră, aşa că vom fi ajunşi numaidecât. 
Dar dacă ne-am împotrivi cu armele? Câte puşti 
avem?”. 

— Opt puşti, răspunse unul din marinari. Opt 
puști şi câteva pistoale, îşi întregi el vorba. 

— Opt puşti, repetă căpitanul ca pentru sine în- 
suşi, pe când Amr ştiu că are cel puţin 40 şi mai 
are ş, un tun pe deasupra. Nu-i nimic de făcut. 

Iauyrcându-se după aceea spre tovarăşii săi, le 
zise cu glas tare: „De luptat, nici nu poate fi 
vorbă. Not së ne căutăm înainte de drum, făcân- 
du-ne că n'am observat ceva. Dacă ne cere să ne 
oprim „ne vom opri şi... cum ne va fi norocul”, 
zise îndurerat cumintele căpitan. 

Şi iată că o puternică detunătura răsună de pe 
corabia duşmană, care se vedea din ce în ce mai 
aproape. 

„O lovitură de tun”, grăi căpitanul, „sema sa 


de N. BATZARIA 


ne oprim şi să ne predăm. Ridicaţi steagul alb 
pe catarg şi aruncaţi ancora în mare”. 

Piraţii veniră, fără să mai tragă un foc de piişcă, 
şi se urcară pe corabia noastră. Nu prea am fost 
atent la manevrele făcute ca să lipească şi să lege 
una de alta cele două corăbii, deoarece mă uitam 
numai la musafirii cei nepoftiţi şi nedoriți. 

Numai plăcuţi la vedere nu erau oamenii ace- 
ştia. Ba erau cu adevărat fioroşi. Uscăţivi, eu obrajii 
supţi şi scofâlciţi de o coloare închisă, aproape 
neagră, cu păr lung, purtând cu toţii bărbi ne- 
pieptănate şi neîngrijite, având pistoale la cingă- 
toare, puşti pe umăr şi săbii în mâini, piraţii ace- 
ştia te îngrozeau. Imbrăcămintea lor tuptă şi ne- 
curată îi făcea şi mai puţin prietenoşi. Votbeau 
mai mult din gât, o limbă din care nu puteai pri- 
cepe nici un cuvânt. Vorbeau, făceau Gesturi mari şi 
amenințau cu săbiile şi pistoalele. 

Nu era nici o nevoe de gesturi şi ameninţări, căci 
nimeni nu se gândea să le stea în potrivă şi cu 
atât mai puţin, să fugă. Poftim să fugi de pe o 
corabie în largul mărei! 

Afară de vre-o doi-trei cari rămâsesera la cârma 
corabiei lor, piraţii năvăliră acum cu toţii în CO= 
rabia noastră. | 

Se înşirară pe două rânduri, pentru ca prin- 
trînşii să treacă şeful lor, vestitul pirat Amr-bin- 
Salad, cum spusese căpitanul nostru. După înfă- 
ţişare, nu cred ca Amr acesta să fi avut mai mult 
ca trei-zeci de ani. Pe lângă aceasta, părea mult mai 
puţin fioros decât tovarăşii săi. Cel puţin aşa arăta 
la vedere. Se duse drept la căpitanul nostru, care 
il aştepta înconjurat de toţi marinarii şi între ei 
doi, începu o conversaţie foarte animată. Nu pu- 
team înţelege ce-şi ziceau, vedeam însă cu un sen- 
timent de mulţumire, cum căpitanul corăbiei noa- 
stre îi vorbea fără teamă şi cum nu se lasa im- 
presionat de amenințările banditului de mare, căci, 
precum se ştie, piraţii nu sunt aliceva decât nişte 
bandiți cari cutreeră mările, atacând vapoarele şi 
corăbiile ce întâlnesc în drum. 

Hu vorbit ei aşa, ca o jumâtate de org, 1ar 
rezultatul acestei convorbiri ni l-a comunicat că- 
pitanul nostru ai cărui ochi lăcrămau. 

„Amr-bin-Salad”, zise el, „ia ca prizonieri, pe 
toţi călătorii ce îi am pe corabie. Mi-a dat însă 
cuvântul, că nu va omori pe nici-unul şi că se 
va purta omeneşte. Treceţi, aşa dar, cu toţii pe 
corabia lui, luându-vă şi toate lucrurile voastre. 
Dumnezeu să vă fie într'ajutor!” termină căpitanul 
foarte mişcat şi mâhnit. 

lată-mă prin urmare, tocmai când mă aşteptam 


mai puţin „prizonier în mâinile unor bandiți, pe 
lângă cari Tako Bardo era un înger de-al Dom- 
nului. Incotro ne-ar fi dus? Ce era să facă cu noi? 
Nici nu ştiam să cer vre-o lămurire şi — dece 
maş spune-o — nici nu îndrăzneam, chiar dacă 
le-aşi fi priceput graiul. Vedeam numai că vasul 
de pirați, vas care devenise acum casa şi închi- 
soarea noastră, luă cu totul altă direcţie, decât 
corabia pe care plecasem dela Salonic, depărtân- 
du-se cu toată iuţeala. 

Mergeam însă spre Nord? spre Sud? Nu era 
lesne să ne putem de seamă, mai ales că cerul se 


acoperise de nouri, aşa că nu mai vedeam soarele, : 


ca să ne putem orienta după dânsul. 

Auzisem numai atunci, când fostul nostru că- 
pitan stătea la sfat cu marinarii săi, că piraţii de 
felul lor, erau de pe coastele Africei. Deaceea, mă 
întrebam: 

„Au oare de gând să ne ducă acasă la ei?” Nu 
prea ştiam cam la ce depărtare se găsea Africa. 
Imi închipuiam însă că ar fi fost nevoe de un 
drum lung, foarte lung. O lună? Două? Dumnezeu 
ştie cât! 

Intre acestea se ridică un vânt, care, din fericire, 
nu aduse furtună, ci făcu altceva: împrăştie nourii 
ce acopereau faţa soarelui. Cerul de un albastru 
cum nu se mai vede în nici-o parte a pământu- 
lui, se însenină coriplect. Soarele se apropia de 
asfinţit. Am văzut în ziua aceea un apus de soare 
frumos, cum nu-şi poate închipui cineva. 

Pregătindu-se să se culce îndărătul unor munţi 
înalţi şi cu vârfurile încinse de o coroană de zăpadă, 
măreţul soare inundă mai întâiu marea cu toată pu- 
terea razelor sale. Te uiţi acum Ia mare? Nu mai 
e albastră, nu mai e verzuie, ci e par'că poleită 
toată cu aurul cel. mai curat şi mai sclipitor. Ba ai 
câte odată impresia că marea ar fi luat foc şi că e 
toată în flăcări. 


Şi încet, grav şi mândru, aşa cum îl prinde mai 
bine, soarele se retrăgea îndărătul unui munte care 
nu era numai înalt, ci de o frumusețe care te izbea 
şi îţi înlănțuia privirile. 

„Nu ştii cum îi zice muntelui acestuia?” l-am 
întm=bat eu pe un călător, adică acum pe un pri- 
zonier, care şedea lângă mine, admirând de asemenea 
neîntrecutele frumuseți cu cari Dumneze & hărăzit 
pământul. gd 

— E Olimpul, îmi răspunse el. 

La auzul numelui acestuia m'am simţit mişcat şi 
cuprins de un sentiment de evlavie. Acesta este 
Olimpul despre care grecii din vechime credeau că 
este locuinţa zeilor. Iată, colo în vârful lui îşi în- 
chipuiau ei că stă zeul cel mai mare, Zevs său 
Jupiter, cum îi zicea Romanii, zeul care ţinea în 
mână fulgerul şi voinței căruia îi se plecau ceilalţi 
zei, zeițele şi întreaga omenire. Şi tot pe muntele 
Olimp la care nu mai ştiam cum să mă uit mai 


“bine, ` locuiau“ soţia sa Junona; înţeleapta Minerva, 


frumoasa Venus, neastâmpăratul Mars şi mulţimea 
de zei pe cari grecii şi-i creiaseră cu închipuirea lor. 

Olimpul! Da, frumos şi măreț este Olimpul, aşa 
că a fost bine ales, ca să servească zeilor drept 
locuință. Gândul că mi-a fost dat să-l văd aşa de 
aproape muntele despre care s'a scris şi s'a vorbit 
atâta, m'a făcut să uit nenorocirea de care avusesem 
parte în ziua aceea, să uit că în momentul în care 
mă bucura vederea Olimpului eu eram un biet pri- 


“zonier, încăput pe mâinile unor pirați îngrozitori. 


Mi-am adus aminte de aceasta, după ce ziua a 
pierit cu desăvârşire şi întreaga fire a fost cu- 
prinsă de -întunerecul nopţii. 

Olimpul nu se mai vedea, iar marea părea o în 
tinsă pată neagră, — neagră şi tristă. Ceeace mărea 
tristețea era faptul că nici o lumină nu‘ lumina 
corabia noastră, nici măcar cel mai mic felinar. 

Era ca un vas-fantomă care rătăcea în întune- 


“recul nopţii. Incotro mergem? Zadarnică întrebare! 


lată însă o veste, primită cu multă mulţumire: 
suntem -chemați la masă! Da, era şi timpul. O pâine 
neagră şi tare ca piatra şi peşte sărat. Aceasta era 


‘toată masa. A avut însă dreptate cine a zis că 


foamea este cel mai bun bucătar. Şi pâinea mi-s'a 
părut gustoasă şi peştele foarte bun. 

De altfel, am observat că nici masa bandiţilor 
nu era mai bogată şi nici pâinea lor mai moale. 
Unde e belşugul, unde sunt ospeţele dela Tako 


‘Bardo şi unde sunt. oamenii drăguţi ca Tako 


Bardo. şi ca Zenora? 

După œ am terminat cu masa, şeful Amr-bine 
Salad ne spuse într'o limbă pe care o înţelegeam 
cu toţii: „Vă veţi culca în hambar şi pâna dimi- 
neaţa. nimeni "are voie să se urce pe bordul co- 
răbiei. Cine nu ascultă, va fi împuşcat”. 

Scurt şi cuprinzător. Cui îi dă mâna sau cui 
îi sa urât cu viaţa, mare decât să calce porunca. 

Intrucât mă priveşte, m'am înfăşurat în cuver= 
tură şi m'am culcat, hotărit să nu mă mişc din loc 
până ce nu mi-se dă voie. Eram cât p'aci să adorm, 
când simţii mai întâiu că vasul nostru îşi înceti= 
nează mersul şi că chiar se opreşte cu desăvârşire, 
legănat fiind us: de valurile mărei. . 

Am auzit după aceea o mare mişcare, voci ome- 
neşti. umblet de paşi. Ba a pătruns până la mine 
şi o rază de lumină. 

Ce erau toate acestea? Den-n-cată să dormim 
şi vom afla, poate, mâine. 

Va urma! 


Aducem la cunoştinţa numeroşilor no- 
stri abonaţi şi cititori că în curând vom 
anunţa o nouă serie de mari şi foarte 
importante premii cari le vor fi oferite 
gratuit prin tragerea la sorţi. Printre 
aceste premii vor fi si unele în bani, 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


PAG. 13 


Caăaciuleamdrnr 


A fost o babă şi un moşneag, săraci, .lipiţi pä- 
mântului, târându-şi bătrâneţele pela uşile oameriilor 
cari „milostiveau. 

Intr'o zi de toamnă, ratăceau prin marginea pă- 
durei după vreascuri. Pe un morman de gunoi, băţul 
moşneagului se înfundă într'o bucată de piele nea- 
gră, care pe vremuri trebue să fi fost o căciulă 
mândră şi țurcănată. 

A vrut întâi so zvârle, dar cum în ziua aceia 
traista le rămăsese goală, s'a plecat moşul la pă- 
mânt şi ridicând rămăşiţa de căciulă, o vâri în 
traistă. 

Când au plecat a doua zi după p: mana, au la- 
sat căciula svârlită într'un colţ al bordeiului. Pe 
înserat, rebegiţi de frig şi flămânzi, s'au întors 
la culcuşul lor cu o mână de mălai în traistă şi cu 
un pumn de fasole uscată într'o legătură. 

Dar ce să vezi! Bordeiul era curat ca sticla şi 
toate lucruşoarele aşezate frumos, la -locul lor, ca 
şi cum o fată mare ar fi dereticat prin casă. Pe 
vatră ardea un foc molcom de vreascuri şi într'un 
ciaun fierbea'- apa de mămăligă. 

San minunat mult bătrânii şi-au : mulţumit lui 
Dumnezeu, care s'a milostivii să le mai poarte de 
grije, trimițând o mână creştinească să mai pună 


de Al. Popovici 


o mămăligă mare şi o liertură de fasole, ospătând 
şi adormind mulţumiţi că Tată! ceresc nu i-a uitat. 
A doua zi, când s'au întors bătrânii la bordei, 
au găsit toate aranjate ca sin ziua cealaltă şi nu 
mai isprăveau minunându-se şi închinându-se. 

Şi-aşa mai multe zile de-a rândul, până ce baba, 
mai curioasă. decât moşul, că doară era femeie, s'a 
pus la pândă în dosul ochiului de fereastră lipit cu 
peşică de bou şi ce să vezi? 

Din căciula jerpelită, aruncată după uşe, a ieşit 
un şoricel mic şi frumos, care a pornit să deretice 
prin casă şi să facă treabă ca un om mare. 

S'a minunat mult baba împreună cu moşul, dar 
s'au temut să dea semn că cunosc firul năzdră- 
văniei, căci şoricelul era fermecat şi le era frică de 
mânia lui. 

Au mers lucrurile aşa multă vreme şi bătrânii 
erau foarte fericiţi că au şi ei un suflet care să le 
poarte de grija bătrâneţelor... Şi pe şoricel Pau 
botezat „Căciuleandru”, pentru că venise din că- 
ciulă. 

Intr'o zi, au plecat ei din nou la pădure, şi Că- 
ciuleandru a rămas ca de obiceiu cu treburile casei. 


A dereticat el peste tot şi la urmă a pus pirostriile 
pe vatră şi ciaunul cu apă peste pirostrii, iar în 


oe leacă de rânduială in bordeiul lor. i-ati ciaun a pus o sită de păsat să fiarbă. 


PAG. 14 


Şi cum şedea Căciuleandru cu făcăleţul în mână, 
păzind păsatul să nu dea în foc, apa a început 
să dea în clocote şi picături de păsat săreau peste 
Căciuleandru, opărindu-l. A mestecat el de câteva 
ori cu lingura în ciaun, dar dacă a văzut că pâsatul 
sare mereu şi-l frige, s'a înfuriat şi a început să 
strige: 

„Nu sări păsat pe mine, 
Că-am să săr şi eu în tine!,..” 

Dar pâsatul sărea mereu. Şi iarăşi a strigat Că- 
ciuleandru răstit: 

„Nu sări păsat pe mine, 
Că-am să sär şi eu în tinel...” 

Şi pâsatul nu vrea să se astâmpere. Atunci, a 
mai mestecat odată cu făcăleţul în ciaun şi vä- 
zând că pâsatul fierbe mereu şi sare în stropi fier- 
binţi, Căciuleandru a mai strigat încă odată, dar 
numai aşa, ca să nu zică cum că nu i-a spus: 

„Nu sări păsat pe mine, ; 
Că-am să săr şi eu în tinel.” 

Pâsatul nu a vrut nici acum să asculte şi Căciu- 
leandru a sărit în el şi s'a înecat în apa fier- 
binte. 

.. Şi a rămas moşul cu baba, singuri cum au fost 
şi înainte... Şi au plâns pe Căciuleandru mult, mult, 


că a fost cuminte şi bun la suflet... 
Al. Popovici 
DR 


Glume 


Învățătorul: Ce cuvânt este oul? 

Elevul: Un substantiv. 

Învățătorul: De ce gen? 

Elevul: Asta nu se poate şti până nu ese puiul 
din găoace. 

LR 

— Ioane, azi nu mă scol, căci mă simt aşa de o- 
„bosit. 
A — De ce să fii obosit, când ai dormit toată noap- 
ea? 

Mitică: Am dormit, dar am visat că am tăiat doi 
stânjeni de lemne. 


Cerșetorul: Mie de ce nu vreţi să-mi daţi ni- 
mic, pe când celuilalt Lan dat un leu. 

Trecătorul: l-am dat, pentrucă avea numai un 
picior. 

Cerșetorul: Apoi mie dece nu-mi daţi 2 lei, că 
eu am două picioare, 


= „DIMINEAȚA COPIILOR” 


0 minunată oglindă naturală 


Hustraţia de mai sus, care reprezintă un mauzoleu (mormânt) 
indian, arată cum o apă naturală este o oglindă admirabilă, 


DOC 0 — ħ į 


Dece ? Dece? Dece? 


Dece putem să ne vedem într'o oglindă? 


Şi dece nu ne putem vedea prin oricare geam? 
lată explicaţia: Oglinzile pe partea lor din dos 
sunt acoperite cu un strat de mercur care, impie- 
dicând lumina să treacă printr'insele, o resfrâng, 
adică o aruncă îndărăt asupra noastră. Dacă mar 
fi fost stratul de mercur, am fi văzut prin oglindă 
tot aşa cum vedem prin geamul dela fereastră. O 
oglnidă bună este aceea la care şi sticla şi mercurul 
sunt de o netezime desăvârşită. Altfel, nu ne am 
vedea aşa cum suntem, ci lumina, necăzând drept, 
ar resfrânge o figură pocită, la a cărei vedere nu 
vom simţi nici o plăcere. 

d Ştie-Tot 


A apărut: 


Almanachul Şcolarilor 


pe anul 1925 


și se află de vânzare la toate librăriile 
şi la chioșcurile de ziare. i 
Cu o frumoasă copertă în culori, cu un cons 
ținut cât se poate de bogat şi de variat și cu 
desene foarte numeroase  „Aimanachuil Şcola- 
rilor“ are 130 de pagini şi se vinde cu preţul 
de 20 lei exemplarul, 
H recomandăm călduros cititorilor noştri. 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


SR 


Imcurcătură 

Pe vremea războiului, în urma unei mici victorii 
câştigate, un comandant de companie ordonă să 
se distribue celor două plutoane ce-i mai rămă- 
seserä în unitatea sa, 8 litri de rachiu, 

Serviciul de aprovizionare însă, nu dispunea decât 
de găleți mari de peste douăzeci de litri şi de două 
bidoane, unul de 5 litri capacitate, iar altul de 
3 litri. 

Cum au făcut ei pentru a impârți 8 iitri de racniu, 
in două părţi egale, cu ajutorul acelor două bi- 
‘doane de 5 şi 3 litri, şi bine înţeles al unei găleți 
mari” 


Să se deseneze fiecare din figurile acestea aintr'o 
singură trăsătură, adică fără să se ridice creionul. 
——— E EE {Á 


La o fabrică, Įucrau 12 persoane, care erau băr- 
baţi, femei şi copii. Ca plată în loc de bani li se 
dădeau pâini în felul următor: la bărbaţi câte %2 
pâini, la femei câte o jumătate, iar la copii câte 
un sfert. Câţi bărbaţi au fost, câte femei și câţi 
copii căci la toţi li s'au dat 12 pâini. 

— COC 00 —- — 


PROBLEMA AMUZANTA 


Gheorghe Petrescu şi cu cei doi tii ai săi Pârvu 
şi Radu lucrează împreună. Radu şi cu tatăl său 
câştigă 100 de lei pe zi. Pârvu şi cu tatăl sau 
câştigă 90 lei pe zi, iar băeţii amândoi câştiaă 
70 de lei pe zi. 

Cat câstigă fiecare dintr'înşii? 

Trimisă de Virgil Stefănesca-Drăgăneşti 
——— NO ER — 


DESLEGARI 
(Deslegarea problemei din No. 47 este: lon a 
avui 25 do lei şi Petru a avut 15), 
m e emma 


—— 


DEENEN EE 69 


Invârtind desenul acesta în jurul său, vom vedea 
că cerculeţele se învârtesc şi ele în inrul lor, A se 
ține hârtia vertical în faţa ochilor. 


Să se combine aceste silabe ca să dea o cugetare 
publicată în revista: „Dimineaţa Copiilor”, 
Comunicată de D. Nicolescu-Balteny 


Nu ni se vor trimite dezlecările dela tot ce este 


în nagina (le tată. Deziroaţi-le nentru d-voastră, iar 
la No. 51 veţi vedea și dezlegările noastre. 


degen 


Un dar... 


Un copil, când e cuminte, 
Nu-l încântă nici-un dar, 
Nici un soiu de ciocolată, 
Dach nu este ,,Suchard”, 


COPILAȘI 


Când Mămica și Tăticu 
Vă întreabă ce doriţi? 
- Spuneţi: Hai la Magazinul „CARMEN SYLVA” 
Unde toate le găsiți, 
Str. Lipsceni 68 


PAG. 15. 
De vorbă cu cititorii 


kugäm mai puţină colaborare. — intmu pentru că 
ni-se răpește cu cercetarca manuscriselor o vreme foarte 
prețioasă pe care voim să o întrebuinţăm tot în inte- 
resul revistei, adică al cititorilor. Al doilea, pentru că 
prea numeroșii colaboratori ne împiedică să aplicăm, aşa 
cum dorim, programul nostru, introducând treptat În 
revistă tot felul de îmbunătăţiri. 

Repetăm, pentru nu mai știm a câta oară, că avem 
din belşug materie şi originală și traduceri și versuri şi 

roză. Rugăm deci cu insistenţă pe cititori să-și exprime 
gostea pentru revistă citind-o şi răspândind-o, iar 
nu colaborând la dânsa. 

M. Star.-Valea Lungă. — „Un tânăr om” (un jeune 
homme), „un bun sfat* (un bon conseil)* Acestea sunt 
franţuzisme nepermise în limba română. D-ta dovedeşti 
încă odată că a traduce bine e mult mai greu decât 
îşi închipue multă lume. 

EL |.-Loco.—bPoezia .Mioara“ dovedeşte ceva talent, 
dar are nevoe de îndreptări pe cari lipsa de spaţiu nu 
ne îngădue să le dăm aicea. Aţi putea trece într'o zi, 
între 5—7 d. a. pe la redacţie. 

Dora.-R, Sârat.—Pentrn vârsta mică a d-tale, poves- 
tea „Păţania regului” e bine scrisă. Inutilele descrieri 
şi comparații şi unele neologisme nepotrivite pentru o 
poveste cu caracter popular ne împiedică să o publicăm. 

Se aruncă pur şi simplu la coş, fără ca trimiţătorilor 
să li se dea vre un răspuns, bucăţile copiate, cele scrise 
pe două feţe, cele scrise cu creionul, precum şi cele ai 
căror aulori nu-şi dau numele întreg şi adresa. De ase- 
menea bucăţile traduse la care nu e arătat numele au- 
ER limba din care s'a tradus şi titlul original al 

cati 


EEN 


imtrebări cu tâlc 
Cine e cel mai curajos în război? 
Glonţul (pentru că flueră). 
LA 
Ce deosebire e între vin şi pâine? 
Vinul când îl tai, creşte; pâinea când o tai, scade. 
——— acC s 
— Pentru că te-ai purtat cuminte la şcoală, spu- 
ne-mi ce vrei şi eu îți dau. A 
— Vreau să nu mai merg la şcoală. 
E SL 
Direcļia revistei „Dimineața Copiilor“ mulţu- 
mește călduros tutulor prietenilor și cititorilor 
pentru frumoasele urări de sfintele sărbători. 


Coperta ilustrată precum şi numeroasele 
vignete și desene cari îmbogățesc volumul 
„SUFLETE DE VITEJI” apărut de curând, sunt 
făcute de d. M. lordache, desenatorul „DIMI- 
NEŢII COPIILOR” 


A apărut: „Poveşti în versuri” de lon Ciorănescu, 
lucrare premiată de „Cartea Românească”. Volumul 
tipărit pe hâ:tie velina, bogat ilustrot de desenatorul 
nustru d, M. Iordache şi frumos cartonat costă 80 de 
lei, D recomandâm călduros cititorilor nogitri. 


„DIMINEAȚA COPIILOR” 


Jota R 


N. L.-Bacău. — Traducerea d-tale lasă de dorit. Nu 
ţii seamă de sfatul ce l-am dat mereu şi anume, să nu 
se inceapă frazele cu pronumele „el“, „ea“ etc. > - 

Ş. S.-Moineşti.--„ Papagalul“ nu e bine tradusă şi nici 
nu spui de unde e luată. mër 

D. D. Cr..Botoşani. — Crezi că e bine să scriem des- 
pre „şmecheriile” ţiganilor ? ; 

E. P. O. — .Luțu”. E o schiţă frumos scrisă, dar, 
după aprecierea noastră, prin forma ei ar figura mai 
bine într'o revistă literară, decât într'o revistă de copii. 

K. Pr.„Craiova.— Numărul de sărbători era făcut d 
s'a primit poezia d-tale „Orfanii”. Deci regretăm că nu 
poate. fi publicată. 

V. Şc.-Chişindu.—„Copiilor* e o poezie slăbuţă. Apoi 
vorbeşti de flori şi verdeață acum în toiul iernei. 

A, 4, P.-Loco.—„Copilul cinstit* este o bucată, de si- 
gur, foarte morală, dar. putea fi mult mai scurtă. 

P. C. R.-R. Sărat.— „Vine iarna“ e o poezie drăguță. 
dar tocmai la sfârşit i-ai stricat efectul serios cu ver- 
sul „puneţi lemne "pn foc“: 

A. Gr.— Inima mamei“. Poezia d-tale e mái de grabă 
proză decât versuri. KS 

M. F. F..Loco.— Cele trei bucăţi trimise de d-ta pen- 
tru n-rul de Crăciun s au primit târziu. In afară de a- 
ceasta traducerile lasă de dorit. Mulţumiri pentru ură- 
rile d-tale. 

Lică Br. T Severin. — „Nedespărţitu'ui* cititor al re: 
vistei îi dorim multă sănătate şi-l sfătuim să scrie pene 
tru publicat după ce nd n mai mare.” 

V. P. C.-Câmpina. — Impresiile personale sunt puţin 
gustate de cititorii noştri. 3 | 

Herm ` Z.-Loco.— Jocul e prea cunoscut, totuşi poate 
va merge. - i ZE, 

C Il -Leordeni. — Jocurile sunt prea slabe. 

W. Orlow.— Slab. 

Jon St. Loen, — Slab. bz AE 

V. P. C.-Loco —.Piticul* se va publica. Avem tugră= 


mădită așa de multă materie, că ni-e materialmente im- ` 


posibil să primim oferta d-tale de a colabora la fieeare 
număr, mai ales că, potrivit programului revistei, nu 
putem publica mai mult de un basm de număr. 

A. I-Chişinău.—„larna copiilor” ar fi fost mai bună 
din cele 3 poez i trimise de d-ta, dar îi slăbeşte efectul 
strofa dela urmă. In orice caz pentru un elev începător 
eşti destul de bine. 

R. Gh. y.-R. Vâlcea. — Eşti prea mic pentru a fi de 
acum scriitor. 

Dem N-Cazaci. — Incet, încet vei învăţa ortografia, 
pe care nu o ştii încă şi vei avea şi un scris frumos.. 

Mit.-Slatina — „Părul de aur. Intro povestire cu ca- 
racter popular n'au ce căuta cuvinte ca „resurse“, „Coe 
misionar”, muribundă, etc. 

V. D L.-R. Sărat.— Traducerea „Cele două vulpi” lasă 
de dorit prin neologisme şi mai ales prin abuzul de 
pronume personale. (En 

E. U-Loco. — „Cântec de leagăn“ se va publica. 

Văd. C-Bălţi. == „Cântecul haiducilor“ îl ştiam şi noi 
de mult. 

Edison-Bacădu.—Nu, n'avem nevoie. E 

Sch. O. D.-Brdila,— „In noapte“. Şi poeziile au oare- 
cari regule pe cari nu le cunoşti încă. 
> Schi. O S.-Rrăiln.— Aceeaşi observatie, 


Atelierele „ADEVERUL« S. A. 


"e 


PR 


"au mm? 


DiMINE A" A 


ANICOBIILOR 
SA 


REVISTA SAPTAMÄNAL A 
DIRECTOR: N. BATZARIA 


Le d 
ai ` 
ef e ` a 


„Hi, cäluțule, care latri, hi!“ PREŢUL 3 LEI 


PAG. ? 
Ca să ne întărim memori: 


Cum să învăţăm o poezie pe din afară 


Mai întâiu să spunem că dacă ne întreabă cine. 
ce este memoria, i-am putea răspunde: ceeace ser 
Beste ca să ţinem minte. 

Al doilea lucru pe care e bine şi de folos să-l 
ştim, este că memoria nu e mărginită. Greşesc a- 
ceia cari spun că memoria li e plină şi că nu 
mai este loc pentru alte lucruri. Dimpotrivă, me- 
moria omului nu are margine, numai să ştim cum 
Ko desvoltăm şi so întărim, nelăsând-o să rugi- 
nească sau chiar să amorțească. 
| Şi acum să spunem câteva cuvinte, cum o poe- 
zie s'ar învăța pe dinafară mai lesne şi mai re- 
pede. Mai întâiu o citim cu toată atenţia, pentru 
ca să-i înțelegem bine cuprinsul şi ce a vrut au- 
torul să ne spună. O vom citi a doua oară, ca să 
ne dăm seamă de desfăşurarea ei, de modul cum 
sunt înşirate ideile şi cum se leagă între ele până 
la concluzie. 

Indată ce ne-am întipărit în minte bine şi în 
ordine, ideile generale- ale poeziei, nu ne va mai 
fi greu să o învăţăm pe dinafară cuvânt cu cu- 
vânt. E 

Să o citim încă odată, ca să observăm bine rit- 
mul şi rima; să reținem anume cuvinte, cari dau 
ideia de imagini şi tablouri, precum şi modul cum 
versurile rimează între ele. 

Făcând toate acestea, învăţarea pe dinafară a 
unei poezii nu înfăţişează vre-o greutate, mai ales 
dacă mai avem şi bunul obiceiu, să o citim ep 
voce tare. 

—.— Au M 

Ce trece peste râu şi tot stă pe loc? 

'(mpod; 
—— — DE i à 

in curând vom anunţa o nouă serie de 
mari premii ce „Dimineaţa Copiilor” oferă 
gratuit prin tragere la sorți abonatilor şi 
cititorilor. Premiile acestea vor întrece 
în număr şi bogăţie pe cele ce am acor- 
dat anui trecut. Deocamdată, cităm prin= 
tre nouile premii: a) premii de câteva mii 
de lei în numerar; b) sute de biiete gra- 
H ie cinematograf; cheäri de valoare 
etc, eic. 


Răspundem cititorilor doritori de a-şi 
procura volumul „SUFLETE de VITEJI” 
că lucrarea aceasta a fost tipărită de 
către librăria „Cartea Românească” (Bu- 
cureşti) şi că sa trimis spre vânzare 
tutulor librăriilor din Ţară. Pretul unui 
volum tipărit pe hârtie de lux şi frumos 
lustrat este 65 de lei. 


Cântec de ieagăn 


Dormi uşor, că-ți spun povestea 
Cosinzenii, cării 
. 1 sa dus prin lume vestea 
Până ?n largul mării, 
„Și când somnul te-o cuprinde 
Şi-o s'adormi alene, 
Visuri o să se perinde 
Pe-ale tale gene, 
Dormi ușor, cn miez de noapte 
Ingeri o să sboare 
Și în svon de blânde şoapte 
„O să te ?nconjoare. 
| „Și când umbre o să crească 
` Pe pământ într'una, 
Lângă pat o să se-oprească 
Să te-admire luna, 
Dormi ușor, că ip astă seară 
Stele-o să se-adune 
Și cu pâlpâiri de ceară 
O să fe 'ncunune, h 
„„Jară tu vei râde dulce 
Ocrotit de duhuri, 
Până când o să se culce 
Stelelen văzduhuri..+ 
P Emanoil Unger 
jouel: Mergi la circ? 
Nicu: Nu. 
Ionel: Pentru «t 
Nicu: Pentrucă am auzit car fi acoio un cal 
care cunoaşte pe cel mai prost băiat. 


La restaurant. | 

Chelnerul: Am creer de vacă, ficat de gâscă, 
măruntae de pasăre. 

Doctorul (întrerupându-l): Lasă, lasă, dă-mi li- 
sta de bucate, despre asta să vii la mine acasă, 


să te examinez. 
Trimise de A. F. Rubin-Ploeşti 


Ze