Transilvania_1942_073_011

Mia f | 


ANUL 73 NOEMVRIE Nr. 11-1942 
L 2) P) 
SIBIU 


Anul 73 Noemvrie 1942 Nr. 11 


TRANSILVANIA 


Organ al ASTREI 


ORTODOXIE ȘI BOLȘEVISM 


Intors după câteva săptămâni petrecute la marea de Azov și în 
Crimeea, în mijlocul vitejilor camarazi cari se pregătiau pentru luptele 
hotăritoare ale campaniei, găsesc pe masa mea de lucru un articol 
apărut la mijlocul lunei Iulie, în cunoscutul ziar care apare în limba 
germană la Budapesta: Pester Lloyd, Titlul îi lămureşte de îndată con- 
ținutul: Latinitate, Ungurime şi Ortodoxie. Desigur, la data la care 
scriu, răspunsul poate părea tardiv, dar articolul nu e determinat de 
o chestiune de actualitate care să-i mărginească valoarea la sorocul 
unei date precise, sau la evenimente legate de o zi anumită. El are 
scopul, sau cel puţin pretenţia, de-a enunţa, cu formulări de doctrină, 
valori permanente ale istcriei poporului vecin și ale destinului său, în 
contrast cu acele ale popoarelor ce îl mărginesc. Din acest punct de 
vedere am socotit deci că nu e si nu poate fi prea târziu de ai se 
da răspunsul ce se cuvine, pentrucă nu e niciodată prea târziu de a 
aminti adevărul și de a-l restabili în drepturile sale, De altă parte, 
dacă articolul de fond al ziarului din Budapesta nu constitue o prea 
mare noutate într'o argumentare ce se repetă zilnic în scrierile de 
orice natură ale vecinilor noștri, el aduce totuși în discuţie un element 
ce lipsise până acum din această polemică: biserica și credinţa noastră 
strămoşească ; cu atât mai puţin, pe această lature, ne poate lăsa 
nepăsători. 

Teoria pe care o desvoltă redactorul ziarului maghiar e în de- 
obşte cunoscută, Europa se împarte din Evul Mediu în două lumi 
adânc deosebite, ia două jumătăţi între care nu e aproape nimic comun : 
Occidentul latin şi Orientul bizantin. Poporul maghiar, descălecat din 
nemšrginirile stepei in pusta dunăreană şi-a găsit doar după un secol 
rostul şi și-a ales definitiv misiunea istorică: el s'a alipit Romei, ce 
nu mai avea atunci decât puterea morală de care era învestit scaunul 

1 


816 GHEORGHE |. BRĂTIANU 


St. Petru. Alte popoare din Sud-Est au recunoscut dimpotrivă supre- 
mafia Bizanțului, în care supravietuia, în forme rigide, ceva din tra- 
ditia şi puterea imperiului roman. De atunci destinele acestor lumi 
s'au despărţit: Apusul, prin multiplele sale frământări şi prefaceri a 
dat naştere civilizaţiei moderne, — Bizanțul a incremenit în formele 
unui cezaropapism, in care statul sa confundat mereu cu biserica, 
Alegând între aceste tabere, poporul maghiar şi-a hotărit destinul, ef 
a fost, în mijlocul unei lumi vrăjmaşe, apărătorul statornic al valo- 
rilor eterne, ce constitue vieafa şi civilizația Europei occidentale. In 
faţa primejdiei turcești, popoarele ortodoxe — ca Românii, Sârbii sau 
Grecii — s'au plecat aproape fără împotrivire, recunoscând supre- 
mafia Împărăției dela Constantinopol; Ungurii, cavaleri fără teamă ai 
idealului latin, au sângerat într'o luptă de veacuri. In epoca modernă, 
aceleași ţări stăpânite de biserica Răsăritului — e iarăși vorba de: 
Serbia, România si Grecia — s'au alăturat propagandei mistice a Rusiei 
ţariste, îndreptată împotriva Romei și a Europei, în numele Cezaro- 
papismului bizantin. Mai aproape de noi, bolşevismul a înlocuit regimul: 
Tarilor, dar telurile politicei sale sunt aceleaşi: „Intr'o formă schim- 
bată, a lucrat mai departe și după războiul mondial, în Europa de 
Răsărit şi Mijloc, același factor care mai înainte a influenţat atât de 
funest, în forma ortodoxiei politice, istoria Europei“, Și iarăși și-a aflat. 
sprijinul, în dugmžnia statornică, faţă de concepţiile romane, ale po- 
poarelor ortodoxe din lugoslavia și România. Această tendinţă e deci 
„un fir rog" ce străbate din vremuri depărtate trecutul acestor ţări, şi 
le face solidare cu Răsăritul, într'o continuitate nedesminţită ce leagă. 
ortodoxia de bolșevism, împotriva Apusului, ai cărui campioni, astăzi 
ca si ieri, sunt şi rămân luptătorii maghiari, 

Am rezumat în punctele sale esenţiale, teza articolului apărut la. 
12 Iulie în Pester Lloyd; cine se mai îndoiește, n'are decât să con- 
sulte originalul, care îi stă oricând la dispoziţie. Mărturisesc că m'am 
simţit la început nedumerit: la ce să răspunzi și cu ce să incepi? 
Nu e un rând care să nu constitue o călcare flagrantă a realităţii, 
istorice, religioase, culturale. Si totuşi, ca şi in hirurgie, operaţia 
trebue făcută, 

Să-mi fie deci îngăduit să o iau dela capăt. 

Două lumi adânc deosebite: Occidentul purtător al vieţii, al di- 
namicei — Bizanțul împietrit în rigiditatea tradiţiei. E aproape un 
secol de când învăţaţi iluștri din țările Apusului: germani si francezi, 
în primul rând, dar și englezi, italieni, se străduiesc să înlăture acest 
vechiu clişeu, pe cât de absurd, pe atât de nedrept. Dar ştiinţa care 
a inoit studiile bizantine îşi are reprezentanţi distinși chiar în Ungaria. 


ORTODOXIE ŞI BOLȘEVISM 817 


care şi-au însuşit punctul de vedere al marilor învăţaţi ai Apusului. 
Ei n'au nimic de zis in această privință? Conștiinţa lor ştiinţifică 
lasă să se formuleze fără reacțiune, judecăţi pe care cercetarea 
obiectivă le-a dovedit de mult greșite si perimate ? Știința modernă a 
scos dimpotrivă tot mai mult în evidenţă, din nesocotirea şi uitarea 
trecutului, transformarea continuă a lumei bizantine, rostul ei de pă- 
strătoare şi de apărătoare a valorilor eterne ale lumei greco-romane, 
care prin renașterea ei au cuprins mai târziu sferele mai largi ale Re- 
nașterii Europei. Dar ce valoare mai are adevărul pentru cine nu vrea 
să-l cunoască ? - 

Popoarele ortodoxe s'au închinat „aproape fără împotrivire“ stă- 
pânirii turcești, — lată, cu o trăsătură de condei, s'au șters din filele 
istoriei luptele care au întârziat în Balcani, înaintarea Turcilor spre 
Dunăre, vitejiile lui Mircea, Stefan, Mihai Viteazul... Le iau locul de 
sigur pașalâcul turcesc din cetatea Budei sau acţiunea nobilimei ma- 
ghiare din tabăra „Curuţilor”, vrăjmași statornici ai imperiului creștin 
al Habsburgilor, Dar să nu mai insistăm: a răspunde la asemenea 
argumente ar însemna o înjosire, 

Popoarele ortodoxe solidare în râvnele imperialismului țarist! 
Este adevărat că până în pragul secolului trecut, politica Tarilor a fo- 
losit comunitatea de credință cu popoarele din Sud-Est şi a căutat să 
facă din ea, în expansiunea ei spre Balcani şi Strâmtori, o anume po- 
litic4. Dar pe măsură ce se destepta conștiința naţională a popoarelor 
creștine din Răsărit, pe măsură ce se dovedea că sub masca eliberării 
lor, se urmăreau doar anexări de provincii, ca aceea a Basarabiei în 
1812, se deosebea tot mai limpede ortodoxia lor tradiţională de pof- 
tele de cucerire ale imperialismului rusesc. Toată istoria României in 
secolul al XIX-lea este o luptă împotriva expansiunei țariste; lucru pe 
care, la vremea sa, nici Kossuth nu-l putea tăgădui, fără însă ca ur- 
mașii săi să se lase reţinuţi de asemenea scrupule, 

Si în fine, iată gi „firul ros“ care leagă ortodoxia bisericii noastre 
răsăritene de concepţia de cârmuire și de ideologia bolșevismului, Cu- 
vântul totuși e nepotrivit, pentrucă este cu adevărat un fir roş, acel 
însemnat de sângele a sute și mii de preoți, a zeci şi sute de mii de 
credincioși, pe care l'au vărsat fără milă călăii nelegiuti ai poruncilor 
marxiste, Sunt însă și alte urme ale solidarităţii nedesmintite între bol- 
şevism și ortodoxie: ruinele tuturor bisericilor dărâmate sau pângărite, 
pe care le-au întâlnit la fiecare pas oștile care luptă de mai bine de 
un an în cuprinsul stăpânirii sovietice, lar în ce privește alăturarea 
popoarelor ortodoxe de expansiunea bolşevistă, urmașă a imperialis- 
mului rusesc, să ne fie îngăduit să întrebăm în ce tabără și în serviciul 

1 


818 GHEORGHE |, BRĂTIANU 


cărei cauze au căzut întrun an de zile morţi și răniţi 160.000 de 
ofiţeri şi soldaţi români, și mai cad incă zilnic în luptele dela mar- 
ginea Caucazului? Să li se lămurească măcar celor rămaşi, pentru ca 
să o ştie: în lupta și in jertfa lor, pomenită aproape zilnic de comu- 
nicatele Marelui Cartier German, ei sunt auxiliari ai lui Stalin, aliaţi 
ai asupririi sovietice ! 

` Am mai putea continua, dar din amintiri încă proaspete, se des- 
prinde o imagine, de altfel înregistrată şi de obiectivul aparatului fo- 
togralic, care face de prisos orice altă argumentare. Se împlinește anul 
de când în satul Wossiaizkoie, după trecerea Bugului, priveam rămă- 
şițele unei biserici care ajunsese, în continuitatea bolșevică a orto- 
doxiei, „Teatru Karl Marx“. Dar stăpânirea sovietică pierise si alte ar- 
mate ocupaseră regiunea, iar în cuprinsul bisericii, odinioară ortodoxe, 
se adăposteau... porcii aduși de trupele cari ocupaseră satul, A trebuit 
un ordin sever al Comandamentului german ca să înlăture pângărirea 
materială, ce pusese culme acelei morale a cârmuirii marxiste. Și nu 
voi spune, pentrucă totuși un sentiment de ruşine mă opreşte, ce 
uniformă purtau apărătorii Europei şi ai latinităţii cari intinserž gu- 
noiul porcesc in lăcaşul credinţei, 


August 1942. 
GHEORGHE I. BRĂTIANU 


820 EMANOIL BUCUTA 


să se ridice atunci, peste 12 ani, cele patru părți din trupul lui Horia, 
ciopartite cu toporul. Capul lui de cântăreţ, cu plete castanii până pe 
umăr, avea să stea întrun par. Erau ochi care poate le vedeau încă 
din acele zile pe înălţimi. Dacă nu alţii, ochii lui Horia, care-și începea 
cea de a doua viaţă a lui, 

La împlinirea a o sută de ani de când într'un început de Noem-. 
vrie din anul 1784 a izbucnit Răscoala lui Horia, a ieşit o carte, care 
era tot pe atât de documentare pe cât era de iubire. A scris-o Nicolae 
Densuşianu, în stilul înalt al vremii care e astăzi tot mai departe de 
noi. Altminteri ar fi fost vrednică să fie citită de tot omul, ca Istoria 
lui Mihai Vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu și cum ar trebui să le 
citim dacă le-am avea, o carte a lui Tudor Vladimirescu și alta a lui 
Avram lancu. Adevărul este că istoria, cu izvoarele ei păstrate in 
arhive, își găsește albia firească între scoartele unei cărţi, pe când 
legenda nu se lasă stăpânită, Horia, Tudor și Avram lancu au fost la 
obârşie făpturi istorice, dar foarte curând, chiar în mijlocul vieţii lor, 
poporul, în numele căruia au izbutit să vorbească si în sânul căruia 
până la urmă s'au întors, i-a luat din istorie și i-a cufundat in legenda. 
Fapta lor a căpătat înţelesuri neaşteptate, Oamenii nu mai sunt ai 
noștri. Întâmplările trec pe lângă ei mai departe și sunt la fel cu alte 
întâmplări de dinainte sau de după aceea. Ei, acești eroi, care abia 
mai au nume, pentrucă au fost goliti de cuprinsul lor cunoscut si în- 
zestrati cu altul, sunt fără asemănare. ÎIntrupează obştea, cu puterea 
ei tainică şi care altfel ne scapă. Sunt ca o izbucnire din adânc, pe 
unde nici nu bănuiam înainte asemenea zăcăminte de ideal. Citiţi 
cartea lui Nicolae Densușianu, care e mai mult decât o cronică. Ela 
izbutit să prindă, prin mulţimea nesfârşită a ştirilor germane, latine, 
maghiare si române, sufletul vremii gi al omului. Horia e pretutindeni 
fără să-şi aibă paginile anume, Se văd pricinile nemulțumirilor cres- 
când, vieaţa Moților, căpitanii deosebiți deodată dintre ceilalți, acea 
opintire desnădăjduită, de răsbunare gi de liberare, care n'a ţinut decât 
15 zile, cât a ars focul conacelor şi castelelor aprinse, dar Căpitanul 
cel mare rămâne aproape ascuns. Oricât s'ar fi străduit istoricul să-l 
descrie, n'ar fi putut să ne dea fiorul de care ne umple ţinându-l mai 
mult în fund și lăsându-l ca într'o ceaţă, El e minunea, scânteia nu 
se știe de unde venită, puterea care pune în mișcare toată această 
lume, care, până la ea și fără ea, s'ar îi frământat in sine, fără să dea 
. peste marginele istoriei, Liviu Rebreanu, când și-a scris romanul lui 
al lui Horia, Crăișorul, a urmat de aproape pe Nicolae Densuşianu, 
dar a vrut, altfel decât el si ascultând de legile genului, să-l aducă pe 
întâiul plan. Horia, care nu se vede, al istoricului, e mai mare decât 
Horia, care se vede, al romancierului, 


HORIA 821 


Când s'au împlinit alţi 50 de ani, in 1934, dela aceleași fapte, 
Transilvania se unise cu Tara. Puteam să ne ducem fără piedeci pe 
urmele lui Horia şi ale tovarășilor, de pe la podurile de peste Criș, 
de unde Gheorghe Crișan ieșea în haine proaste ca să întețească iobă- 
Gimea, până la Albac şi Carpenis, şi mai ales până în acea pădurea 
Scorăcetului, in care Horia și Cloşca au fost prinși sub un brad găunos, 
Locurile vorbeau. Oamenii păreau aceiaşi, coborând coastele cu tundra 
încheiată la gât și netrasă pe braţe. Oricând putea să ne iasă înainte 
Horia el însuși. Cartea, care s'a tipărit atunci, Răscoala lui Horia, de 
Octavian Beu, n'a adus text, ca şi cum n'ar mai fi fost nimic de spus 
peste ce se ştia, ci chipuri şi vederi. Nu este o poveste Horia, ci un 
album Horia, Era ca o chemare în mijlocul nostru a lumii de atuaci 
şi a vitejilor ei. Uite-l pe Căpitanul cel mare călare, cu sabia goală in . 
mână şi cu privirile înainte, așteptând ceva ce trebue să se arate şi 
el singur putea să vadă. Fără această vedenie, fapta lui ni se pare o 
nebunie, pentrucă n'avea în mintea nici unui om chibzuit altă ieșire, 
decât aceea pe care a avut-o cătanele și execuţia sălbatecă dela Alba- 
Iulia, In altă gravură, Horia şi Cloşca stau deoparte si se uită numai 
la năvala cu ucideri si cu punere de foc a oamenilor deslănţuiţi. E ca 
o ilustrare la cele o sută și ceva de întrebări care li sau pus în în- 
chisoare şi când au răspuns fără deosebire că n'au avut niciun amestec 
în răscoală. Două scene de vieaįž de cârciumă, în ulei, sunt par'că 
bucăţi de pictură olandeză, Intr'un loc stă Horia la sfat. Deasupra lui, 
o vergea cu un cerc, înfiptă în paele acoperişului, e ca un semn de 
breaslă. Nu e o cârciumă obişnuită, ci una din pricinile ridicării satelor, 
Pe lângă alte sarcini stăpânirea le mai luase si dreptul să vândă rachiu. 
„Multe le răbdaseră. Aceasta n'au mai răbdat-o, La altă cârciumă, cu 
aceeași vergea cu cerc la straşină, frământă pământul oamenii care s'au 
înscris în armata împărătească şi au scăpat, credeau ei, de iobăgie şi 
de domnii unguri. A fost încă o pricină, atunci când li sa spus că 
înscrierile n'au tărie pentrucă se făcuseră fără învoiala Împăratului, de 
ieşire din marginile legii. Eram acum destul de stăpâni pe noi, la 150 
de ani de când lucrurile se petrecuseră, ca să căutăm să le aducem 
aevea înaintea lumii. Horia ne privea cu ochii lui liniștiți și buni. Cei 
„care il prigoniseră fuseseră în sfârșit zdrobiţi, 

Mai târziu l-am avut pe cântărețul din Albac în versurile unui 
“cântăreţ. Cotruș şi-a scris poeziile lui scurte și pietroase, ca pentru 
marșurile pe drumuri de munte ale oamenilor lui Horia. Scapără rimele 
ca potcoavele cailor motesti prin pietre, Strigă strofa deşirată și sfârşită 
fără veste ca un chiot în bătălie. Povestea cea veche cobora între noi 
şi încerca să facă parte din istoria zilelor noastre, Printre lucrurile 


822 EMANOIL BUCUTA 


noui se împleteau cele de demult, uneori ele mai tari decât cele de 
acum, Niculae Densuşianu culesese aceste versuri in 1879 dela bătrânii 
George Gligor şi Urs Coroiu din Cărpeniş: 

Pân' a fost Horia 'mpărat, 

Domnii nu s'au desculțat, 

Nici în pat nu s'au culcat, 

Prânz la masă n'au mâncat. | 
Cotruș, pe lângă această zare socială, aprindea una naţională, Horia: 
era întrupătorul duhului nemulțumirii și al răscoalei, către care toti 
nemultumitii gi răsvrătiţii se îndreaptă ca spre o mântuire, dar era gi 
Românul pus în fruntea alor lui ca să-i scape de orice robie. Țăranul, 
care fusese în Europa, ca un înainte mergător al Revoluţiei franceze: 
dela 1789, călca acum în pas cu Avram lancu si se inoia trecând din. 
Albac la Vidra, de toată desnădejdea urmașului lui dela 1848. Moțul 
îşi schimba numai numele şi trecea ca pe pietre de vad din secol în: 
secol, dar se păstra acelaș, paznic al Munţilor Apuseni și al granițelor 
de Apus, ale neamului românesc, Se vedea de departe acolo, ori din 
ce parte a țării privirea îl căuta, ca un vârf de munte. Transilvăneanul 
ilimbržcase în versurile lui ca pe o icoană într'o îmbrăcăminte de argint, 

Mai încoace încă, Horia a fost pus să plece de acasă şi să umble: 

printre noi. Era ca un răspuns la celălalt drum, de ruşine, pe care: 
dușmanii lui îl siliseră să-l facă dela Alba-lulia pe Mureș în jos la 
Deva si pe locurile pe unde mulțimile trecuseră pârjolind pentruca 
toată lumea să prindă de veste că întradevăr Căpitanul cel mare a 
fost prins si că se isprăvise de acum cu el. Ca să vedem biserica de 
lemn din Albac, unde s'a legat față de Dumnezeu să nu se lase în- 
duplecat de nimic până nu-i va scoate pe ai lui din iobăgie, nu mai e 
nevoe să pornim spre Câmpeni și în satul spânzurat pe povârnișuri, 
Ea a fost adusă, lemn cu lemn, încă din 1907, anul altei răscoale, 
a ţăranilor dela noi, şi încheiată aidoma cum fusese acasă, în parcul 
dela Florica al familiei Brătianu. Poate fi văzută, ori de unde ai veni, 
pe dealul de deasupra Argeșului, în verdeață si aproape de cer. S'a. 
trezit deodată în belşugul celui mai bogat pământ pe care îl are ţara. 
românească, Pe drumurile pe care le-a călcat Domnul Tudor, cu o 
credință la fel și cu urmări tot aşa de neprevăzute, după o moarte 
deopotrivă de năprasnică, s'a strecurat pe neașteptate Horia. A fost. 
ca o mutare in altă tarė, dar de unde era numai al unui colț de pă- 
mânt, s'a făcut în același timp al tuturor, Trebue să sosească în vreo 
seară de aur, când podgoriile sunt coapte, în căruța lui cu coviltir, in- 
cărcată de ciubere, și să poposească înaintea acestei biserici cunoscute, 
Intră pe pridvor şi ușa cu zăvor de lemn se deschide singură. Intr'o 


HORIA 82% 


strană stă tovarășul credincios până la moarte, Cloşca, şi-i face semn. 
Clopotul începe să bată fără să-l tragă nimeni. Chiamă la o liturghie: 
de umbre, In biserica mai nouă din Albac bate şi acolo în clopotniţă: 
clopotul tot fără să-l tragă nimeni. Oamenii ridică mirati capul. N'au 
cum să se dumirească, pentrucă sunt prea noui, că cele două biserici: 
își răspund, când intr'una din ele şi-a făcut intrarea Horia. Vameşii 
nu mai sunt. Tara este una. Dumnezeu a vrut cu noi. 

Dar par'că locul unde ne simţim şi astăzi mai aproape de Horia: 
şi-l înţelegem mai bine rămâne tot Alba-lulia, Cetatea este încă tot 
acolo, Istoricii știu să ne arate, la poarta cea mare de intrare, fereastra. 
îngustă, ca o văzătoare, de unde a mai privit două luni soarele de 
iarnă, numai ca o pânză pe perete, marele răsculat. Avea cătuşe la 
" mâini şi era legat de un belciug din zid, Își ridica degetele și bâjbâia 
cu ele prin lumină. Ştia că munţii se întind vineti dela un capăt la. 
altul al cerului și că îndărătul lor, de ceealaltă parte, trăiesc ai lui, ca. 
într'o cetate, Nu împlinise pentru ce se ridicase. Alţii trebuiau să se: 
mai nască şi să îndrăsnească aşa cum îndrăsnise el, în aceleași locuri, 
După cum nu le spusese nimic domnilor din comisia de judecată despre: 
drepturile lui la răscoală şi planurile pe care și le făcuse, la fel cu 
testamentul, scris de Popa Niculae Rat din Maerii Belgradului, care l-a. 
spovedit şi l-a ţinut de gât, ca să-l mângăie şi să-l întărească, atât cât. 
a trebuit să vadă cu ochii lui cum gâdele zdrobegte pe Cloșca. Testa- 
mentul lui, cel nescris, e altul. El a rămas în știrea şi în păstrarea 
numai a lui Dumnezeu, dar îl crede acolo unde e mai la adăpost decât 
în mâinile oamenilor. Testamentul începea aşa: „Horia Vasile, policra 
Nicula Urs, Anii vieţii sale 54. Muierea lui Ilina, feciori lon 14, Luca 
6 ani. La alte cele nu ştie nimic. Oamenii care l-au prins: Matieş Nuţu, 
Matiea Onu, frate-său Gheorghe, Trifu Stefan, a lui Neagu Andrei doi 
feciori, Simeon cu irate-său, Ii iartă cu toată inima.” Feciorul lui, Ion 
n'avea numai 14 ani. Fusese gi el Căpitan alături de ceilalţi, dar se 
gândea să-l scape așa, dându-l drept copilandru. lon Horia a trebuit! 
să plece în Banat, împreună cu alţi Moti mai darji, colonizați între: 
Svabi, şi şi-a pierdut urma pe acolo, Băiatul cel mai mic a murit la 
vârsta de 71 de ani fără copii. De nevasta lui, de care trăia mai mult 
despărţit de vre-o 7 ani, n'au putut să dea urmăritorii. Aşa trebuia 
să.i se risipească până la sămânță casa lui, ca să rămână el singur si 
să se poarte chezăș, din această şi din ceealaltă lume, pentru tot ce 
soarta îi pusese pe umeri, 

Fusese de patru ori la Împăratul, Data din urmă, acum e anul, 
trebuise să-l aștepte câteva luni în Viena, până se întorsese dintr'o 
călătorie in Italia. Ii dăduse iară o plângere, cu toate fărădelegile: 


:824 EMANOIL BUCUTA 


pe care oamenii stăpânirii le săvârșeau fără nici o sfialž, împotriva 
iobagilor, Împăratul îi spusese, cu supărare, că iobăgia e desfiinţată, 
dar că nu-l ascultă domnii puşi s'o desființeze, pentrucă au pagubă şi 
scădere de pe urma ei. Românii să aibă încredere în el şi dacă le 
ajunge cuțitul la os, să pună mâna pe furci. Aceasta fusese voia si 
porunca Împăratului şi pe ea o adusese între ai lui. Că Impăratului 
nu i-a mai plăcut mai târziu, când a văzut ce a ieșit din acel cuvânt 
împărătesc, el n'avea ce să-i facă. A arătat oamenilor hârtii cu hotžriri 
preainalte şi i-a pus să jure credință pe o cruce de aur, care se putea 
«crede că o avea tot de acolo. Dacă nu l-ar fi urmărit primarii şi gor- 
nicii să-l închidă, poarte ar mai îi așteptat și nu i-ar fi apucat atât de 
repede vremea cea rea. Crișan, fire mai iute de soldat, a dat drumul 
la răscoală în Zarand, A urmat Iniedoara cu Deva şi ei, dincoace, la 
“Câmpeni, Abrud si Roșia. Auzise că Iosif al doilea se întâlnise cu Im- 
părăteasa Ecaterina la Moghilău, pe apa Nistrului, si hotărise să facă 
între cele două Impžrėtii o ţară nouă a Românilor, căreia să-i zică 
„Dacia, ca în vremea împăratului Traian. Din acea ţară aveau să facă 
parte şi ei, Moţii. Domnii, care se împotriveau trebuiau făcuţi una cu 
pământul. Domnii erau Unguri, și n aveau decât să se facă Români şi 
să treacă la legea românească, sau să se ducă în ţara lor, în Ungaria, 
Multi catolici, reformaţi și unitari, au îngenunchiat înaintea preotului 
roman şi s'au lăsat botezați de el. Fetele şi femeile de nemeşi sau 
-măritat tot atunci de frica morţii, cu iobagi. In Țările Române de peste 
-munți fierbea ceva. Oamenii plecau de aici cu grămada ca să se aşeze 
acolo, Regimentele gržniceresti de români dela Orlat gi dela Năsăud 
puseseră arme în mâinile Românilor şi-i făcuseră oameni împărăteşti, 
-cu drepturi si cu şcoli. Lupta lui Inochentie Clain pentru drepturile bise- 
ricii și ale Românilor, ăjunsese până în munţii lor, Cărturari dintre ai 
noștri, ca Ion Molnar Piuarul, scoteau cărţi, primeau pe iobagi si le 
spuneau că ei sunt os de Romani, şi trebue să ţie capul sus. Par'că 
le venise şi vremea Românilor. Nu trebuia decât o opintire ca ei să 
ajungă stăpânii Transilvaniei. 

Tot ce se urzea de multi ani în lumea românească de pretutin- 
deni, fără ştire de obiceiu dela unul la altul, se indreptase de a doua 
zi spre locul unde se aprinseseră focurile, ca să-și găsească o împli- 
nire. Trebuia să fie la început un cutremur local de oameni necăjiţi, 
cum mai cunoscuse Transilvania, când toate neamurile acestui pământ, 
apăsate de aceleași legi feudale, se sculaseră cu o cunună cu piroane 
„de fier înroşit pe creştet și se prăbuşiseră impreună, acelaş iures za- 
darnic. Veniseră apoi tulburările, care se plimbase dela un capăt la 
„altul al ţării, pricinuite de despărțirea din sânul bisericii noastre, nu- 


HORIA 825 


mită Unire. In Munţii Apuseni se încheia cu aceste două indreptšri. 
Răscoala cea nouă era numai a Românilor şi trebuia să ducă la alun- 
garea Ungurilor și la aşezarea în ţară cu drepturi a neamului lui Horia. 
Cuvintele Comitelui din Turda către Cancelarul Eszterhâzy, dela 12 
Decemvrie 1784, păstrate nouă in latineşte, ca într'o limbă in care ne 
vorbeau strămoşii despre lucruri moștenite dela ei, sunt pline de în- 
teles. Ele erau amintite atunci de cancelarii ca o treabă de glumă şi 
fără rost de oameni proști, si era întradevăr o lozincă, la întâile ei 
rostiri, ajunsă în curând a tuturor şi ziditoare de istorie, „Horia, Că- 
pitanul oamenilor de nimic, după cum se aude, nu se teme să se zică 
Rege al Daciei, prin ascunzătorile munţilor și în pădurile comitatului 
Zarand.” (Dux maleferiatorum Hora non reformidat in latebris montium 
et sylvarum comitatus Zarandiendis, Regem se Daciae (Uti nobis fama 
perhibetur) praedicere), Sarmisegetuza era acolo. Moţii o aveau in 
seamă încă dela Decebal. O priveau de sute de ani din munte gi 
așteptau să se ridice pietrigul adus de gârle şi livezile de pruni cres- 
cute deasupra, ca să se arate din nou în vechia strălucire, Alt con- 
silier împărătesc zice si el mai târziu în scris: „Horia merse cu în- 
drăsneala așa de departe încât făcu pe popor să creadă că Transil- 
vania e dată Românilor încă de Regele cel vechiu al Daciei cu cuvin- 
tele Dau-io-tie, adică ţară dăruită, şi că prin urmare ridicarea aceasta 
împotriva nobilimii este o treabă care priveşte pe toți Românii din 
tară.” Nu trebue să ne uităm că Dau-io-tie e o tălmăcire populară a 
formei nemţeşti Dacien—Daţien. Temeiul rămâne, Răscoala lui Horia 
din 1784 ne îmbogăţea din întâile zile cu marile ei izvoare nationale 
care începuseră să curgă şi-şi căutau o albie, Ea isprăvea o vreme 
și începea alta. 

De aceea mi se pare că Horia si mișcarea lui se înțeleg mai 
bine şi astăzi dela Alba-lulia, capitala ţării. Era mic și slab acolo, 
între cei mari și puternici, adus pe jos de Secui dela Zlatna, prin nin- 
soare şi sloată, Nu mai era scăpare pentru el. Împăratul își uitase cu- 
vântul. Dusmanii lui de moarte pe care nici el nu-i iertase, îl aveau 
în mână. Dar i se năzărea, mergând spre temniţă, în ocările şi lovitu- 
rile privitorilor, că pe munţi se aprind focuri şi pe creste trece el, 
Horia, călare pe un cal alb, cu sabia goală în mână şi cu un întreg 
popor în urmă. Nu intra pe sub bolțile de piatră decât el, bătrânul 
din Albac, de 54 de ani, care-şi făcuse o socoteală greşită, Celălalt 
rămânea afară și mergea mai departe, fără putinţă să fie oprit, spre 
nişte scopuri numai de el văzute şi care nu se putea să nu se im- 
plinească, 

EMANOIL BUCUTA 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA” 


Drama și teatrul aduc în peisagiul cultural o lume nouă, de 
obiectivare a poeziei în tipare mai largi și mai cuprinzătoare. Am putea 
spune că dacă lirica dăltuieşte primele accente artistice ale omului,. 
ca acele încrestări de pe grotele preistorice, primul efort artistic al 
omului, teatrul caută marile sensuri de existenţă încercând o obiecti- 
vare a poeziei, Rareori cazul este mai elocvent decât la prodigiosul 
Stratfordian, pornit de acasă cu bogăţia incandescentă a sonetelor, ca 
să se realizeze în cele 37 de opere, aproape în majoritate de o trăi- 
nicie milenară. Gânguritul celest al versului pierde în candoare, dar 
câștigă în intensitate metafizică. Setea de cunoaștere, nžzuinta spre ab- | 
solut înplinește accentul sincer dar în mare parte depășit al cântăre- 
tului originar, Lumea dramei repetă oarecum natura, transtigurand-o- 
de semnificaţii, depăşind-o ca să atingă sfera esentelor pure de trăire 
tragică, chiar atunci când dramaticul îmbracă haina străină, la primele 
aparente, ale comediei, Comicul schimbă rictusul amar de pe masca 
tragică pentru surâsul ironic şi plin de o simpatie nețărmurită faţă de 
subiectul uman, 

Dacă am căuta să înţelegem rostul dramei în concertul artistic al 
oricărei culturi, interpretarea noastră care caută să desprindă din teatru 
o încercare de obiectivare a liricei pe drumul unei metafizici viitoare, 
ne oferă largi posibilităţi de cercetare. 

Drama a precedat în toate culturile apariţia marilor personalităţi 
filosofice, cu o regularitate ce ar putea ti formulată într'o lege a me- 
canicei creaţiei culturale. Dar nu numai că a premers filosofiei, ci a 
premers îndeaproape, am putea spune a deschis oarecum drumul filo- 
sofiei, a fost înainte vestitoarea gândirii epocei, Filosofia oricărei epoci 
este sinteza obiectivă a gândirii timpului, faţă de gândirea mitică pe 

1) Lucian Blaga: Opera dramatică, ediţia revăzută. Vol. I—II, Dacia Traiană,. 
Sibiu, 1942. 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 827 


are a depăşit-o, Drama este un fel de punct de trecere între gân- 
-direa mitică si gândirea obiectivă. Ea aduce puternicele accente lirice 
ale poetului primar și ideea nediferenţiată ce-și caută acoperire doar 
în existenţa umană, 

Aşa putem înţelege de ce Eshil, Sophocle, Euripide sunt înainte 
mergătorii marilor Platon şi Aristot, de ce reprezentatia Cidului şi apa- 
riţia lui Racine și Molière premerge marilor opere ale lui Descartes, 
de ce Shakespeare vine înaintea empiriştilor și l-am putea considera 
chiar un înainte mergător al lui Bacon, iar Faust răspunde efortului 
sistematic al filosofilor romantici germani. 

Cunoașterea dramatică nu poate fi decât romantică, așa ca orice 
efort de cunoaștere artistică; cum in teatru, însă efortul de cunoaștere 
este mai pronunţat — să ne gândim că lirica este arta legată mai 
mult de cuvânt, de acea muzică a versului, iar epica ar fi mai ales o 
artă de constatare, de cuprindere, — am putea conclude că drama se 
apropie mai mult de temperamentele romantice, de acele trăiri puter- 
nice și debordante, mereu în căutare de sensuri noui, de experienţe 
decisive, de acel absolut întrezărit în fiecare creaţie dramatică. De 
fapt cei doi stâlpi uriaşi ai dramaturgiei umane, Eshil și Shakespeare 
au fost doi mari romantici, doi chinuiti în căutarea a ceva de dincolo 
de existența dată, a unor corespondente care să justifice mistuirea tra- 
gică a omului. Prin opera lor, peisagiul uman interior îşi recunoaşte 
frenezia patimei si a suferinței. Astfel de eforturi artistice nu sunt com- 
patibile cu temperamente reci, epice, sau cu naivitatea egocentrică a 
liricului, . 

Consideraţiile noastre vizează mai mult structura operei drama- 
tice, decât coloritul temperamental al artistului, Totuşi cineva ne-ar 
putea replica, poate pe drept cuvânt, că înflorirea teatrului francez 
corespunde epocei clasice, iar geniul neo-clasic a dat Europei pe Ra- 
cine şi Moliere, Dar ne întrebăm dacă există vreun caz mai strălucit 
de ilustrare a personalității romantice decât Racine, singuraticul ieșit 
din şcoala severă a Jansenistilor ca să dea in cursul unui deceniu frâu 
liber unei energii dramatice prodigioase, ca apoi să se retragă din nou 
într'o existență anonimă, într'o moarte literară preatimpurie, ca după 
câteva decenii să-și pecetluiască opera, înaintea marei treceri, cu încă 
două capodopere, Totul este inexplicabil, ţine de domeniul unui mira- 
culos straniu ş? nepătruns. Epopeia acestui sensitiv se apropie mai mult 
de existența sfâșiată a lui Kleist decât de spiritul ordonator al teore- 
ticianului clasic Boileau. Pe urmă nu trebue să uităm că fenomenul 
dramatic francez din secolul al XVII-lea repetă doar experiența antică 
în maniera timpului Regelui Soare. Am putea oarecum să spunem că 


828 PETRE HOSSU 


e vorba de un fals moment dramatic, întrucât spiritualitatea epocii mo- 
derne își găsea exponentul în persoana unui dramaturg. din aceleaşi 
decenii aproape (la începutul sec, al șaptesprezecelea), în Shakespeare 
pe care şi-l vor revendica romanticii germani gi francezi două veacuri 
mai târziu. 

Ca să ne rezumăm în cele spuse mai sus, creaţia dramatică se 
înrudeşte cu lirica, fenomenul poetic originar, ca s'o depășească, obiec- 
tivându-se într'o formă de cunoaştere artistică cu aderente romantice. 
Din această cunoaştere se desprind primele trăsături ale efortului me- 
tafizic ce îi urmează, 

Lucian Blaga a străbătut calea evolutivă pe care o schiţam mai 
sus în creaţia sa polivalentă, încât astăzi în plină maturitate, poetul 
Poemelor Luminii îşi dăltuieşte ultimele cupole ale construcţiei filoso- 
fice, după ce in poezie a adus o operă fecundă, iar în teatru a dato 
lume dramatică nouă, 


Dacă Eshil precede pe Platon, dacă Villon precede pe Racine iar 
acesta pe Descartes, la Blaga opera poetică precede teatrul care, la 
rândul său, precede construcţia filosofică. Să nu se ia această conside- 
raţie doar ca o supozitie a unei minti îndrăgostite de simetrie şi de 
jocuri de cuvinte. In dosul acestei creaţii succesive, duse în toate trei 
domeniile, cu o energie egală, se ascunde poate întreaga cheie a lan- 
tului evolutiv cultural. Poetul suav și plin de febra mistică, sublimată 
într'o dragoste pentru voluptuos, primar, pentru tot ce constitue mis- 
terul pătrunzător al existenței, se îndreaptă în mod firesc spre creaţia 
dramatică, spre cunoașterea profundă a omului în funcţiile lui primor- 
diale, care îl întregesc în marea simfoniei a existenţei totale, pentrucă 
după această incursiune fecundă în dramă, — întrucât a fost de rod- 
nică vom vedea mai jos, — el să pornească la construcţia filosofică, 
un fel de Summa a mesagiului său. Faptul că apariţia lui Blaga, — 
creator trivalent; poet, dramaturg și filosof — nu repeta o experienţă 
veche, ci mai curând tine de domeniul singularului, nu răstoarnă câtuși 
de puţin consideraţiile noastre de mai sus, Lucian Blaga este o energie 
prodigioasă, înzestrată cu o egală capacitate lirică, dramatică și filo- 
sofică. El repetă oarecum, în cadrul restrâns al unei singure existente 
creatoare, lanţul evolutiv al artei, 


Am putea vorbi la Lucian Blaga de o lărgire permanentă a per- 
sonalităţii, de o receptivitate inepuizabilă care îl mână dela lirică la 
dramă, ca să-și incoroneze opera cu o construcţie filosofică, în care 
simțul arhitectual al artistului contribue în egală măsură cu geniul me- 
tafizic, Faptul că Lucian Blaga a urmat calea firească a cunoașterii, 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 829% 


dela lirică la filosofie, dovedeşte desvoltarea organică a personalităţii 
sale. Dar să vedem care este realizarea dramatică a lui Lucian Blaga. 

Pornind la drum spre a sonda structura acestei opere dramatice,. 
prima observaţie care ni-se impune în mod natural este faptul că 
cele șapte drame, pe care ne-am permite să le numim cicluri, sunt 
dispuse ca șapte coloane de susținere ale unei construcţii. De fapt 
această realitate trebue accentuată cât mai mult, Lucian Blaga nu ope- 
rează în domeniul dramatic ca un pioner prin preriile noului conti- 
nent, cucerind pas cu pas terenuri virgine, care i se revelează pe mă- 
sură ce înaintează mai mult. Dacă Lucian Blaga a evoluat dela lirică. 
la filosofie, cauza trebue căutată și într'o anumită dispoziţie structurală, 
într'o anumită dozare a dimensiunilor interioare. Spiritul constructiv, 
de care artistul va da dovadă mai pregnant în ridicarea trilogiilor fi- 
losofice, este prezent si la dramaturg. De aceea spuneam mai sus că 
dramele sale sunt coloanele unei construcţii, cu alte cuvinte că Lucian: 
Blaga construiește în dramă ca în filosofie. Bineînţeles că aici termenul. | 
are o semnificaţie mai largă, 

Experienţa dramatică fiind independentă de funcţiile supramun- 
dane ale lumii absolutului, la fel ca experienţa umană din domeniul 
științific sau din domeniul imediatului, este evident că ea nu se poate 
cristaliza în priviri de ansamblu, în perspective dominate simultan, ci 
presupune o înaintare permanentă spre infinit: prin faptul că este 
parţială, ea nu poate fi niciodată epuizată, Astfel stând lucrurile, afir- 
matia noastră de mai sus pare cât se poate de expusă, mai ales ținând 
seama de experiența dramatică a predecesorilor lui Blaga. De fapt la. 
Shakespeare, unde rolul artistului este să urmeze realitatea (ca să în- 
trebuințăm cuvântul lui Hamlet: natura), materialul va fi inepuizabil 
iar o privire de ansamblu cu neputinţă. De aceea este cât se poate 
de riscat să afirmăm că Shakespeare a avut o filosofie. Doamne fe- 
reste! Concepţia lui Shakespeare evoluează dela dramă la dramă, el 
cedează circumstanțelor momentane, eroilor si faptelor tragice ale mo- 
mentului. Dacă vei citi Timon din Athena, vei afirma că e misantrop, 
dacă vei citi Regele Lear, vei afirma că este un mare prieten al omului, 
dacă vei considera Macbeth, vei putea afirma că e un misogin, iar în 
cazul lui Othello chiar contrarul, etc. Prin urmare realitatea ne arată 
că o căutare de lilosofie la Shakespeare (vorbim de el, dar tot atât 
de uşor am putea vorbi de Racine, cazul lor ţine de aceeaşi categorie 
a vechilor dramaturgi) este inutilă, ea nu poate decât să ne întărească. 
în convingerea singularităţii teatrului blagian. 

Ceeace face Lucian Blaga este tocmai această înlesnire a unei 
concluzii ultime, posibilitatea de a desprinde un sens valabil, o poartă. 


:830 PETRE HOSSU 


spre absolut, din această existență diversă, inegală tot pe atât de di- 
vină cât de monstruoasă, pentru unii închisoare, pentru alții prilej de 
mântuire. Tocmai prin aceasta teatrul său — fără să ţinem seama si de 
esseurile din tinereţe, — anticipează pe gânditorul fecund de mai târziu, 

Opera dramatică ar fi prin urmare o întroducere la gândirea lui 
Blaga, care însă nu se anulează prin aceasta din urmă, ci dimpotrivă 
câștigă în limpezime, așa ca fața unei catedrale care se conturează mai 
pregnant în complexul monumentului, considerat global. 


Operă cu vădite funcţii predominante de cunoaştere, teatrul lui 
“Lucian Blaga trebue considerat ca atare. Caracterul general al dramei, 
de cunoaştere a omului și în funcţie de om, se aplică întru totul și 
acestei opere dramatice, Avem şi aici aceeași căutare sfășietoare a 
sensului existenţei, aceleaşi întrebări chinuite și obsedante ce se inoiesc 
la Blaga, ca la înaintașii lui greci, de acum două milenii şi mai bine, 
Finalitatea metafizică a teatrului blagian i-a determinat si această struc- 
tură arhitecturală, în contrast cu cel vechiu care avea mai mult o struc- 
ură orizontală, de suprafață (natura este infinită). Prin aceasta teatrul 
în discuţie se apropie mai mult de cel antic decât de drama modernă, 
operând mai mult cu esențe decât cu accidenfe. De aceea am vorbit 
mai sus de cicluri dramatice la Blaga, în loc de drame, căci lumea 

ui nu ni-se revelează în acte, ci dela dramă la dramă, ca intr'o as- 
-censiune spre realitatea ultimă, | 

Acest univers de cunoaştere evoluează dela Zamolxe până la 
„Avram Iancu, căutând realizarea plenară a omului, cu alte cuvinte 
acea năzuință spre absolut, spre esenţial, a naturii umane condam- 
:nate să dăinuiască subt zodia caducităţii şi a neliniştii precare, 


„Odată numai odat'am avut 
linişte de mormânt în vieaţă, 
nouă luni în sânul celei ce m'a născut...“ 


` 


— spune Popa din Tulburarea Apelor (op. cit. I, pag. 82) cu 
„atâta intensitate, care se simte dealtfel nemărturisită în întreg cuprinsul 
acestei drame şi al întregei opere, Omul nu se recunoaște decât in 
neființă, ori în starea intrauterină a începutului de vieaţă, Existenţa 
permanentă prin urmare este dramatică, iar sensul teatrului ar însemna 
în cazul acesta să se anuleze, Persoanele lui Blaga dacă suferă per- 
manent însemnează că drama este arbitrară, că artistul şi-a selecționat 
doar o frântură din această scurgere uniformă și egală în intensitate, 
-prin aceasta el fiind expus să fie considerat doar un preţios căutător 
de momente într'un ocean uniform, Dar teatrul lui Blaga are tocmai 
funcţia de revelare a misterului acestei existențe chinuite, care să ne 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 831. 


ducă peste pragul caducităţii, să ne mântuiască. Din această existență 
placidă de o tulburare si un chin permanent, Lucian Blaga caută să 
«desprindă momentul acela de revelare a naturii ultime (ceea ce răs- 
punde în filosofia sa la despicarea misterului), care surprinde omul 
(de ieri, de azi, de totdeauna) în starea lui primordială prin urmare 
mai revelatoare, căci îl reduce la funcţiile sale firești, 


Opera dramatică a lui Lucian Blaga se deschide prin Zamolxe, 
mister păgân. Este povestea unei lumi vechi, țâşnită din nostalgia ju- 
venilă a artistului care îşi caută părinţii îndepărtați, străbunii pierduţi 
în negura unor vremi de dincolo de istorie, Accentele lirice, inerente 
debutului dramatic, fac şi mai tulburătoare această viziune, inspirată 
mai curând de glasul sângelui lor ce se regăsește în noi, decât de 
vreun document uitat sau de un impuls artistic. 


Zamolxe coboară printre oameni ca să le dea o nouă credință 
într'un dumnezeu unic gi national, tot atât de vrednic de milă ca ori- 
care dintre confrații săi: 


Fiecare e copilul lui — 
şi fiecare îl purtăm de mână“. 


„Te sbuciumi veşnic dibuind 
să faci minuni cum nau mai fost, 
dar braţele nu-ţi sunt aşa de tari 
precum ţi-e visul de înalt”, 


(Op. cit. I, pg. 10). 


Acesta este Dumnezeul lui Zamolxe, un orb bătrân tot atât de 
neputincios ca și pământenii, căci faţă de visurile lui braţele îi sunt 
tot atât de slabe, ca ale noastre când căutăm să ne realizăm himerele. 

Mesajul lui Zamolxe este pe măsura firii Dacilor, Oamenilor sfâ- 
şiaţi de nelinişti si nostalgii neintelese le trebue un stăpân după chipul 
şi asemănarea lor. Este cât se poate de firesc ca zeii senini ai Grecilor 
de pe ţărmul Mediteranei, atât de deosebiți de ei, să nu le răspundă 
gândurilor lăuntrice, Este deajuns să ascultăm cuvintele unui cioplitor 
meridional ca să vedem singularitatea siasietoare a acestui neam straniu : 


„Pe-aici se bocește nașterea si totuşi — 
eu cunosc atâtea ţări şi pot s'o spun — 
Nu este alt popor să-și mistuie 

vieaţa ca al tău, înalte Preot! 

leri am văzut un joc, 

Flăcăi săreau peste o suliță. 


932 D i ©- PETRE HOSSU - 


Se sprijineau de o prăjină şi sburau 
— numai aşa — u-hai-hop! 
Când unul dintre ei rămase mort 
cu burta spintecată'n țeapă. 
Ceilalţi incepur'a râde'n hohote de stângăcia lui. 
Si totul fu numai un joc. 
Vezi-cum un fulger nu e om — 
Tot atâta de puţin e dacul om, 
El nu trăieşte 
El se trăieşte 
' Puterea smulsă din potirul uriașei firi 
el n'are nici iubire pentru sine, nici iubire pentru alţii. 
Aici am înțeles că tot ce este — trebue să fie”. (s. n.). 
(Op. cit. I, pg. 46). 
Această mărturisire a cioplitorului ne pune direct in față neamut 
ce se mistuie intr'un vârtej lăuntric nestăvilit, trăind in credinţe crân- 
cene şi copleșit de un sentiment tragic, străin de celelalte neamuri ale: 
locului. Credinţa lui Zamolxe — om de același neam cu ei — va fi 
primită cu entuziasm de mulțimile exaltate. Un cioban care odinioară 
îl lapidase, îşi duce copleșit păcatul: 
„Dar în aceeaşi seară s'a ivit şi luna. 
Mi-am sfârticat cinci oi şi-am plâns în lâna lor. 
„De-atunci prin rouă, brumă, ploi, 
iau câmpii'n goană tot la fel. 
Mă duc pe urmele acelui tânăr cu ochii mari 
și caut în nisipuri sângele ce-a curs din trupul său". 
(Op. cit. I, pg. 25). 
Această lume care a dat pe Zamolxe, visătorul nouii credinţe, — 
pe ciobanul lunatic ce-şi poartă osânda chinuit de nopţile cu lună, pe 
Magul, păzitor al vechilor aşezări religioase — abundă de belşug şi: 
bună stare. Un paradis pământesc, zestrea unui neam chinuit: 


Zamolxe „se ridică si din scorbura stejarului scoate un fagure galben. Îl stoarce: 
şi mierea curge în nisip“. 


* 


Un ostaş mărturisește: „Şi pescuiam din fluvii scrumi rotunzi ca pulpele fe- 


cioarelor“. 


. 


Zamolxe: „Stupul mi-e sătul şi mierea-i curge de pe buze 
„ca laptele din gura unui prunc ce-a supt prea mult. 


Totul este exaltat de o voluptoasă bucurie, am putea zice chiar 
o frenezie vitală ce debordează în jocuri, în credințe, în dragostea. 
cruntă de moarte, Dar credinţa lui Zamolxe va fi înăbușită de Magul 
şiret care îl declară pe Zamolxe zeu şi-i poartă statuia în Panteonul 
zeilor cei vechi, Poporul care îl diviniza pe Zamolxe profetul, va veni 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 833 


în procesiune să se închine zeului Zamolxe care în curând se va con- 
funda cu ceilalţi zei din Panteon. Când Zamolxe coboară de pe munte 
și sfărâmă statuia lui din templu, același popor care a fost martirizat 
pentru el, il ucide. 

Interesul primei lucrări dramatice a lui Blaga stă în bogăţia sur- 
prinzătoare a peisagiului dramatic, mai mult decât în conflict ori per- 
sonagiu, Atmosfera abundentă, lumea stranie ce ni se desfăşură înainte 
imprimă întregii piese o rară autenticitate, Dacă din punct de vedere 
dramatic, misterul nu rezistă, el rămâne un splendid poem al Daciei, 
visată în toată abundența ei paradisiacă de un mare poet de-al nostru. 

Am putea zice că în Zamolxe se prelungește lirica din Pașii 
Profetului, iar elementul dramatic nu s'a structurat încă îndeajuns, 

Prin Daria şi Ivanca intrăm în lumea de fapte ale omului 
blagian. Şi tocmai acestea sunt ceeace caracterizează opera sa dra- 
matică. Omul a renunţat prin natura lui la sfinţenie, la puritatea 
primordială — omul lui Lucian Blaga este descendent din neamul 
celor ce au păcătuit la începuturi. De atunci el tržeste în orizontul 
unei lumi bipolare de puritate (spiritual) şi telurie. Toată drama bla- 
giană se va cristaliza până la urmă în faptele acestor două elemente, 
Impulsul originar însă este ţâșnit din energia care smulge omul din 
inerție spre a-l îndrepta către experienţa decisivă, către actul spiritual 
pur de mântuire. 

In Daria si Ivanca (Fapta) ne găsim încă în lumea celor ce ac- 
ţionează subt impulsul ordonator al sângelui — cu alte cuvinte al vita- 
lităţii tehnice, Poate că tocmai de aceea, cele două piese se coordo- 
nează în jurul a două eroine — femeia fiind factorul tehnic în teatrul 
blagian. Aici sexualitatea ia locul meditatiei din Tulburarea Apelor, sau 
chiotului vital din Zamolxe. 


„Ameninţăm cerul cu metafore şi mulgem pământului secretele, dar duş- 
manul, pe care nu-l putem învinge, e puterea absurdă și cu mii de feţe a sân- 
gelui. Numeste această putere cum vrei, numeşte-o blestem, sau lăuntrică lege, 
numeste-o bălaur. Bieţi oameni, ne sbatem între bălaur și rânduielile lumii, şi 
ieşim măcinaţi, Vai nouă, vai ei — femeie, sânge, mamă si om! — Mi-e teamă 
că nimic n'o să mai poată limpezi această tulbure alchimie...“ (id. ibid. pg. 289). 


„astfel din gura scriitorului Loga (din Daria), accente apocalip- 
tice vestesc puterea sângelui „absurdă și cu mii de feţe.“ 

Dar Daria rămâne o dramă domestică, conflictul dintre o soţie 
refulată si familia ei de care se simte, poate pe drept, străină: un soț 
senil si fiul educat de tatăl său, prea bolnav de o acută sensibilitate, 
Cuvintele citate mai sus sunt jumătatea de concluzie a finalului. Chiar: 

2 


834 PETRE HOSSU 


din vorbele persoanelor se desprinde o așteptare, datorită nemultu- 
mirii pe care doar le-o trezeşte concluzia scriitorului: 

Grigore: Mai răsuflă ? Daria, Daria, de ce? Nu trebuia. 

(se intorc amândoi) 

Filip (cu un semn tăgăduitor): A trăit. A murit. 

A murit cum a trăit. — Acum ce facem? 

„Acum ce facem ?” răsună atât de strident în anticamera mor- 
tuară. Ceva în atmosferă s'a frânt, s'a fragmentat, și cere limpezire, 
Soţul și fratele Dariei aşteaptă irânţi o veste de sus. Filip, soțul ei 
încearcă, sau mai precis schiţează o judecată frântă: A trăit... A murit... 
A murit cum a trăit... Totul e atâta de van, de deșert. In cuvintele 
lui s'a prelins o îrântură din înţelepciunea Eclesiastului. 

In drama aceasta, Blaga ne aduce lumea-patimei sensuale deslăn- 
ţuită. Aceeaşi pe care o vei întâlni în orice ţară din lume, pe orice 
colţ de uscat, la canibali sau la occidentali, oriunde stăpânirea „bălau- 
rului“ își încrestează amprenta. Nici unde nu poţi identifica eroii cu 
vreo ţară ori cu vreo limbă aparte. Ceeace ii face atât de abstracti, și 
îi trece peste coordonatele stilistice ale unui climat anumit, este acea 
stăpânire a sângelui care pretutindeni e aceeași, 

Doar când mintea Dariei incepe să se întunece, în lumina aceea 
de amurg (dela începutul actului ultim) „se aude un plâns ce seamănă 
cu un hăuit sinistru, când cu hăuitul bocitoarelor, care „se cântă după 
morţi.” Poate că puţini au bănuit această apropiere extrem de subtilă 
a dramaturgului. Acum e ora când patima Dariei păleşte, când valu- - 
rile se retrag din nou în albie şi o frântură de amintire, ridicată din 
scrumul ancestral își face loc în conștiință, iar Daria coboară din nou 
în lumea firească, Totuși, ciudat paradox! prin irațional, Daria se în- 
trupează din nou în realitatea placidă, raţională, 

Accentele de iubire din dramă freamătă de o patimă obsedantă 
ce persistă dealungul intregii piese ca un parfum otrăvit de roze: 


„Te iubesc tinere, te iubesc ! Întâia oară spun aceste cuvinte. Te iubesc tinere, 
te iubesc! Ce bine că esti aici. De când ne cunoaştem ? De şapte zile! Si şapte zile 
pot să fie mai mult decât șapte ani. Cum să-ţi zic? Ce nume să-ţi dau ? Simt nevoia 
să-ţi dau alt nume. Imi vine să te chem: Salvatorule, Sfântul Cheorghe! Imi vine 
să te chem: cerule, adâncule { Imi vine să te chem tâlbarule, visulę I Ce bine că eşti 
aici | De şapte zile ne cunoaştem.” 


Drama Daria se leagă de Ivanca formând partea din teatrul 
lui Blaga închinată actului vital tehnic. Ceeace în Daria se schițează 
doar palid, în Ivanca ia forme pronunțate, iar prin aceasta se apropie 
de matca superioară a teatrului biagian. Dacă în prima dramă parti- 
cipăm la conflictul interior al Dariei, care umple întreagă piesa prin 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 835 


prezenţa ei copleșitoare, ceilalți rămânând doar martori ineficace (am 
putea excepta doar pe Puiu despre care vom vorbi altădată, în Ivanca 
are loc o întretăiere de destine, bogată in valențe dramatice, 

Faptul că Daria este angajată într'o vieaţă familiară, o face mai 
puţin tulburătoare, oricâtă feminitate sensuală ar pulsa în verbul ei 
deslžntuit. Drama ei devine dela un timp penibilă, doar prin amorali- 
tatea cu care își trimite copilul la moarte, reușește să salveze o exi- 
stență dramatică menită să devie placidă, 

In Ivanca, eroina apare din vis par'că, ori dintr'o lume de 
năluci, ca să pătrundă într'o casă cu semeni de-ai ei. Nimeni nu ştie 
cine este, de unde vine. Răsare in prag ca să-l iubească pe Luca, să 
se culce cu bătrânul și să deslănţuiască interiorul incžtugat al lui Luca. 
Cuvintele bătrânei slujnice deabia pot face sensibilă cruzimea sensuală 
a femeii. 

„„De când au început să cadă apele, domnişoara aleargă cu trupul gol prin 
STP şi prin vânt peste câmp. Goală a ieşit din odaia ei, și-a inceput să sară, de-ai 
fi zis că o lovea cineva cu biciul peste picioare. 

Luca: Nebunie. 

Slujnica: Drăcie ori nebunie, cum o iei. Dar poate să cadă lovită de trăznet 
in mijlocul câmpului. Poate să rămână grămadă de cenuşe în mijlocul holdelor. Dom- 
nule, domnule, — nu ţi-am spus eu să n'o primesti în casă? Ai primit-o şi acum e 
de trei luni aici şi nu mai vrea să plece. Ce copil bun erai. Iti mâncă zilele. Când 
erai mic te împiedecai de brandusi .. (id, ibid. I, 332). 

Ivanca se regăsește în mijlocul familiei pictorului Luca, neam 
mult mai intins decât generaţia vieţuitoare. Drama începe din stră- 
funduri ereditare, care uneori răbuinesc la suprafaţă ca aburii dintr'un 
vulcan nestins. In peisagiul spiritualizat 1) al interiorului lui Luca, unde 
el işi zugrăveşte arhanghelii, ca o sfidare a trecutului năpraznic, a stră- 
bunilor asasini, sinucigași sau sexuali, fierbe plămada unui chin mistuitor, 
Faţă de arhanghelii săi spiritualizati, bătrânul tată, lubric, excomunicat 
de biserică, manifestă un dispreţ suveran. 

El simte anotimpurile cu o sensualitate sălbatică, ce ne reamin- 
tește pe bătrânul Karamazov : 

„Vântul cald suflă iar — ca totdeauna in zilele astea de Martie. Nu șueră de 
loc. E moale şi puternic, adoarme cugetul şi trezeşte sângele. Suntem în preajma 
echinoctiului. Intr'o noapte vântul mănâncă zăpada, desbracă copacii, în trei zile 


svântă munţii şi ogoarele. A patra zi urşii se trezesc de sete in peşteri, a cincea 
oraşele se uscă şi sale şi-aruncă cojoacele. A şasea zi vântul se furişează fierbinte 


1) „O odaie ce pare prea puţin a unui artist, de-o sărăcie şi simplicitate 
aproape călugărească. In fund spre stânga o uşe răspunde în câmp, iar în dreapta o 
fereastră mare deschide privirilor un cer de-un albastru adânc şi spiritual...” (op. cit. 
I, pg. 295). 


83% PETRE HOSSU 


in case, oamenii încep să-şi simtă trupul gol subt straie, și 'n codri s'aude surd 
pasul jivinelor. E ca un larg şi nebun duh ţâşnit din nările taurului sau ale berbecului 
stelar...“ (op. cit. I, pag. 196). 

In contrast cu acest temperament impulsiv, fiul pare o fantomă 
istovită înainte de vreme, | 

Poate aceasta este lucrarea dramatică, din care reiese mai limpede 
simțul nuantelor inepuisabile de care dispune dramaturgul. Scenele 
mute, întâlnirile de priviri sunt de o gradatie şi de o precizie rară. 
Accentele, expresia, gestul sunt adaptate desăvârșit momentului. Dincolo 
de cuvântul răspicat al tatălui, de geamătul lui Luca, şi de propoziţia 
eliptică a amândurora, se vădește un substrat interior, de conţinut 
larvar ca un mediu marin încropit: 

Tatăl: ...Iti stau la dispoziţie cu alt sfat... Nu eşti făcut pentru vieaţă. 
Ascultă-mă pe mine. Sunt om bătrân. 

Luca (înfrânt): Tu zici? 

Tatăl: Eu zic. 

Luca: Râzi tată, râzi cum ai tu obiceiul. 

Tatăl: Eu zic fiule. 

Luca (desnădăjduit): Tu zici? 

Tatăl: Eu zic. 

Luca: Am aşteptat — nu n'am aşteptat nimic. Si tu — în loc să-mi ajuţi. 
Oh, e îngrozitor. 

Tatăl (vrea să iasă): Nu eşti făcut pentru vieaţă. Sunt om bătrân. 

Luca: Tată încă nu ţi-am spus tot. Ascultă-mă tată. 

Tatăl (a inodat repede un belį din ştreangul ce l-a avut in mână și-l lasă 
să cadă) Ha-ha-ha-ha! 

Luca (işi strânge mâinile la gură): Nu n'am așteptat nimic. Dela el — nici um 
ajutor. (op. cit. I, pag. 313—314). 

In această lume de coşmar, apare Ivanca. Il iubeşte pe pictor cu 
acea sensualitate proaspătă ce caracterizează femeile din teatrul bla- 
gian. Până la urmă însă va cădea în braţele bătrânului faun. Iubirea 
ei faţă de Luca nu o satisface, el este doar un chinuit, înfrânt de cine 
ştie ce zăgaz interior. Dorinţa lui de faptă nu va erumpe decât la 
sfârşit dupăce Ivanca a căzut. 

Nici într'o dramă a sa, Lucian Blaga n'a creat așa de mult atmo- 
sferă, Ne este peste putință să redăm în câteva cuvinte toată am- 
ploarea dramatică ce zace în atmosfera viciată de frământarea mută, 
Continuare într'un fel a Dariei, Ivanca încheie ciclul actelor vitale gi 
atinge plafonul de intensitate. Totul vorbeşte prin gura mileniilor imbi- 
bate într'un inconştient larvar, la unii destructiv (tatăl), la alţii (Luca) 
sublimat în creaţie. Dacă finalul a cruțat pe Luca de crimă, sdrunci- 
narea faptei fiind într'un fel amortizată, drama nu a avut din aceasta 
de câștigat. Poate că o resolvare mai brutală a conflictului i-ar fi 
adăugat dramei în amploarea ei neuitată, 


MARGINALII LA TEATRUL LUI:LUCIAN BLAGA 831 


"Omul in ipostaza supremă de căutător al mântuirii în varietatea 
existenţei imediate, se realizează planar în trilogia blagiană. Cum spu- 
neam mai sus, ceeace caracterizează teatrul blagian predominând mai 
ales în partea a doua a operii, este sondarea faptei de mântuire, nă- 
zuinta spre absolut, De aceea ceeace cade în primul plan al preocu- 
părilor dramaturgului este tocmai revelarea acelui dat profund, din 
care actul spiritual decisiv isvorăşte în mod firesc, 


Prima dramă din trilogie, Meşterul Manole, care urmează mitul 
popular al Curţii de Argeş, readuce, într'un timp mitic românesc, fapta 
creatoare, legată de jertfă, a Meşterului Manole. Chipul viitoarei bi- 
serici care domină masa din încăperea lui Manole îi stăpâneşte pe 
toti. Dar zidurile se prăbușesc în fiecare noapte, furându-i somnul lui 
Manole care se consfătueşte îndelung cu Bogumil, Jertfa o cere pu- 
terea de sus ca biserica să-şi întărească temeliile. Manole va primi 
ceeace îi fusese sortit, iar Mira o să ispășească jertfa. 


Din toată drama se ridică simbolul sublim al creaţiei, coborât în 
formele bisericii așa cum stăpânește ea deopotrivă pe Manole, Bogumil, 
bătrânul Găman — acea fibră sensitivă a lumii dramatice, — Mira şi 
cei nouă zidari. Jertfa va rotunzi oarecum construcţia, ca o compen- 
saţie a materiei moarte ce a fost necesară pentru săvârşirea zidurilor, 
Jertfa vine să împace congtiintele răsvrătite de jos, să lege pe ziditori 
gi să desăvârşească lucrul mâinilor chinuite, 

Dar odată creaţia sfârşită, ea se individualizează, persoana Megte- 
rului nu mai e necesară, poporul nu-l chiamă, nici nu-l doreşte. Dar 
mai ales, ceva s'a frânt în interiorul lui. Forţa care l-a dus până la 
urmă și l-a ajutat să-și desăvârșească munca începută se irosește in 
mod firesc, ca orice resursă pământească, Zadarnic va mai încerca în 
acest ceas târziu să regăsească pe Mira, s'o scoată din zid. Cei din 
“jurul lui îi cunosc nebunia, dar poate nu şi-o cunosc pe a lor decât 
într'un târziu, 

Acel care-l va înţelege, di care mai cu seamă îi va îi aproape, 
va simți glasul din ziduri, care vine din mari depărtări, este Găman. 
Întâlnirea lor mişcătoare este una din marile pagini ale teatrului bla- 
gian. Aceeași înțelegere gradată prin gest, privire şi mai cu seamă acel 
fluviu interior, įmponderabil : 


Manole (ascultă): Tu auzi cântecul din zid... 

Găman: II aud. 

Manole (transfigurat): Aici nimenea nu-l aude, numai eu. Şi acum gi tu. 
Numai noi doi îl auzim. E parcă toată vieafa pe care încăodată o încerc, E cântecul 
obârşiilor şi al sfârşiturilor in neschimbarea aceluiaşi cerc. (op. cit. II, pag. 122). 


838 PETRE HOSSU 


Manole va cădea, o cere legea firii, Splendoarea din el s'a re- 
vărsat pe ziduri gi a urcat pe turn in sus, Acum el n'are ce să mai 
aştepte aici. Iar dincolo îl chiamă toate, In clipa ultimă, când își vede 
sfârşitul cu ochii, cel din urmă care îi va plânge la căpătâi, va fi AF 
șaselea zidar, cel care cârtea veșnic, dușmanul lui surd: 

Al şaselea (s'aruncš peste el): Manole, eu te-am urât și te-am iubit mai 
mult decât oricare. Pune-ţi incă odată mâna deasupra mea, ca atunci când am voit 
să plec şi n'am putut. Nu trebue să spui nimic numai mâna s'o ridici. (se vede mâna 
lui Manole crispându-se în semn de iertare) op. cit. II, pag. 137). 

Ceva din această împăcare, atât de umană, ne amintește de finalu- 
rile shakespeareiene, când inamicii de moarte își îndoaie genunchiul în 
faţa celui căzut, Antoniu în faţa lui Brutus, Fortinbras concurentul la 
domnie în faţa lui Hamlet, sau vajnicul Antidius, în faţa lui Coriolan: 

„... Din cei mai buni soldaţi să vie trei, E 
Al patrulea sunt eu... Să plângă tobele... 
— Sus lancea!... A lăsat el în cetate 
Astăzi orfani şi văduve ce-şi plâng 
Ursita până astăzi... Dar se cade 
Cenuşa 'n veci să-i preamărim..,” 
(Trad. Protopopescu). 

Dar creaţia lui Manole, în drama lui Blaga, se desfășoară pe plan 
interior. Dimensiunile zidurilor şi strălucirea dinafară cad pe un plan 
secundar. Plasama dramei pulsează în interiorul meşterului şi a zida- 
rilor, Odată creaţia interioară consumată, ei rămân străini de splen- 
doarea de afară: 


Întâiul: Doamne ce strălucire aici si ce pustietate în noi. (op. cit. II, pg. 139). 


Aşa cum prima dramă din trilogie interiorizează fapta creaţiei, 
astfel a doua, Cruciada Copiilor, epuizează acţiunea interioară de 
credinţă. 

«În luna Prier leat 1212 dela naşterea Domnului Nostru Isus Hristos — scrie 
părintele Ghenadie starețul intr'o cronică — copiii trecură prin cetatea noastră, și 
aşişderea si dela noi porniră copiii între şasă și doisprezece ani. De aici au luat-o: 
o leacă spre răsărit si apoi spre miazăzi, căci aici drumul cruciaților se desparte de 
apele Dunării spre altă ţintă. Copiii toţi mergeau cântând şi nimenea nu i-a putut 
opri, şi mumele umblau despletite prin cetăţi si întrebau în toate părţile speriate şi 
zăpăcite, Şi unii copii mergeau dormind, iar alţii cădeau de oboseală; de-i intrebai,. 
ei ziceau: noi n'avem somn. Si copiii s'au tot dus și s'au dus și nu s'au mei întors, 
O jumătate de an a trecut de când au plecat — şi acum parcă s'a lăsat peste toate 
domnia sfârşitului,“ (op. cit. II, pag. 212). 


De sigur că Lucian Blaga a ştiut să surprindă cel mai mișcător mo- 
ment din istorie, când harul a coborât în suflete plăpânde, mânându-le 
spre mirajul Ierusalimului îndepărtat, al credintii lor, Este firesc că 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 839 


asemenea timpuri stau subt zodia miraculosului pentru orice minte, 
oricât de refractară minunii. Dar totul vine dintr'un elan interior pe 
care nu-l cunoştea nici Ghenadie, nici Teodul. Minunea lui Radu nu. 
stă sub protecţia vreunei biserici sau pontificat. Ea vine din acea re- 
sursă lăuntrică incandescentă ce se împacă mai des cu naivitatea. 
celor simpli. 

Cruciatul copil aducea in ochi pecetea unei credințe stranii ce 
trece peste categoriile înţelegerii comune. lată cum îi vede Dascžlul:. 

„eli cunoşti după multe semne şi mai vârtos după uitătură, că toti cei atinşi 
se schimbă într'un fel. Privirea lor începe să alunece. pe lângă făpturi, şi ochii lor 
pierd şi aleargă totdeauna mai departe decât le este ţinta. Cei ce erau gureși, încep 
să tacă, si cei ce erau tăcuţi încep să vorbească în limbi. Mersul lor e ca o alune- 
care şi ca o plutire. Parcă şi-ar căuta drum pe o apă și nu pe pământ. Sunt unii. 
care uită că au părinţi, şi puşi în faţa lor nu-şi mai aduc aminte de ei. Siliti să şi-i 
amintească, ei zic: Mamă, eu nu am mamă, tată, eu nu am tată. Că te prinde jalea, 
şi de ei şi de părinţi. Işi uită unii și numele zicând intr'una: eu nu sunt Petru, eu 
sunt lon, eu nu sunt Gheorghe, eu sunt cel ce intră in lerusalim, eu sunt cel ce se: 
va juca lângă mormântul Domnului...“ (op. cit. II, pag. 160). 

La aceste mulţimi de copii trebuia să se adauge şi Radu, fiul 
Doamnei din cetatea de pe Dunăre. Purtător de har, el va face 
drumul imaginar, va străbate itinerarul interior suferind aceeaşi oboseală 
după calea lungă străbătută pe jos. Ierusalimul' va fi împărtășit şi de 
Radu şi-l va răpune ca pe ceilalţi cruciați copii... 

Cruciada copiilor rămâne cea mai mișcătoare dramă din teatrul 
blagian. Suavitatea, învecinată cu simplitatea cerească, a cetelor de copii 
exaltati de har, este predominantă în piesă și realizează o atmosferă. 
de reculegere specifică operelor din a doua fază a dramaturgului. 


Fapta eroică a lui Avram lancu stă subt semnul pătrunzător al 
înfrângerii finale. Dramaturgul a intuit acel adevăr profund, legat de- 
lupta eroică. Fapta câștigă în intensitate dramatică prin acel avant-- 
goût al înfrângerii care transformă rezistenţa în inclestare disperată. 

Am putea numi drama Avram lancu, epopeea eroului, care se: 
transformă in mit subt ochii noştri. Intreagă acţiunea se desiăşură pe 
două planuri ce adesea se întretaie, De o parte planul istoric al luptei 
lui lancu din 1848, cu acea rezistenţă şi contraofensivă strălucită din 
Munţi, pe de altă parte planul mitic mai larg, mai impetuos, care din 
primele momente câştigă teren tot mai mult. În faza de victorie a ero- 
ului, acesta își respinge propriul său mit, față de ostașii săi şi de cei în 
conștiința cărora s'a înrădăcinat adânc, sau a luat ființă, 

Am putea chiar considera drept parte esenţială a dramei, înfrân- 
gerea, Aici apare grandoarea eroului ce-și respinge aliaţii infideli şi 


240 PETRE HOSSU 


mincinosi, iar peste ruinele fumegânde ale unei figuri gigantice, se ri- 
dică fiinţa mitică, așa cum au plămădit-o munţii și văile, pe care nici 
Jancu nu mai încearcă s'o împiedice în ascensiune, 

In zilele victorioase, el avea ce să ridice în locul figurii din mit, 
dar apariţia heraldică din vremea revoluţiei ceda locul unei umbre 
“umile si demente, rătăcite pe căile ţării pentru care luptase în fruntea 
oștilor sale. | 

Drama are un caracter distinct faţă de tot ce a scris dramaturgul 
înainte, In locul dramei de formă clasică, el aduce drama epică, de 
largă respiraţie, am putea zice cu alte cuvinte: drama fluviu, Abun- 
dența spontană si spectaculosul caracterizează mai bine ca orice ultima 
lucrare din opera dramatică. Dacă din punct de vedere dramatic, 
Avram lancu poate fi considerată drept cea mai strălucită realizare a 
dramaturgului Lucian Blaga, Tulburarea Apelor reprezintă o poziţie 
singulară în opera sa. Scrisă după Zamolxe, piesa pare a fi realizarea 
deplină a manierei din perioada de inceput, precedând apariţia ciclul 
formelor vitale: Daria şi Ivanca (Fapta). 

Scriitorul a căutat mai târziu să se obiectiveze cât mai mult în 
teatru, evitând chiar versul alb ce este atotstăpânitor în Zamolxe şi 
Tulburarea Apelor, astfel că a ajuns să realizeze mai deplin decât toti 
predecesorii, acea dramă epică, despre care am făcut menţiune mai sus, 


Tulburarea Apelor este o sinteză între lirica poetului Lucian Blaga 
şi geniul dramatic ce stă la temelia acestei opere pe care am schitat-o 
sumar în paginile acestea. In mod firesc ea trebuia să încoroneze opera 
dramatică, fiind o realizare plenară a artistului Lucian Blaga. Ceea ce 
ne face să o considerăm drept operă de căpătâi, este, pe lângă desă- 
vârşirea artistică de sinteză a două genuri literare, faptul că aici toate 
elementele specifice ale teatrului blagian sunt prezente și armonizate 
"Antr'o vastă orchestrație. Complexitatea persoanelor a derutat regia ro- 
anânească, încât până azi nu avem decât o tentativă de punere în scenă. 

Chinuitul personaj al Popii într'o continuă îrământare fecundă 
în idei, alături de tulburătoarea Nona, coborâtă în lumea popilor va- 
lahi din timpul reformei, dintr'un mister medieval ca Fiică a Pămân- 
ului, prezenţa aeriană aproape a Moșneagului călător, care la sfârşit 
va primi jertfa, toate aceste elemente atât de difuze, convergând spre 
un nucleu puternic al dramei iscă sguduitorul conflict, poate cel mai 
chinuitor din întreagă opera blagiană. 

In lupta mistică — al cărei exponent este Popa, Mogneagul gi 
Nona — forţele lumii se frământă desnădăjduit ca în ceasurile de 
cruntă hotărâre istorică. Teatrul de înaltă spiritualitate al polivalentului 


MARGINALII LA TEATRUL LUI LUCIAN BLAGA 841 


meşter, a câștigat prin Tulburarea Apelor victoria cea mai strălucită, 
Întrebările rămase oarecum obscure în celelalte drame, își găsesc aici 
„deslegarea, 3 l 

Pentru oricare cititor viitor al teatrului blagian, Tulburarea Apelor 
trebue să-i rămână în minte drept cheia de boltă. 

Pantomina Înviere, face tranziţia intre ciclul formelor vitale şi tri- 
logia blagiană. Aici satul românesc se desfășoară într'o ultimă stilizare,!) 
“Cotidianul rustic este surprins în forma lui aproape rituală: 


Cei trei fraţi: „... Voinici cum sunt par niște arhangheli fără de aripi îmbră- 
«ați în cojoace de ciobani“. | 
Plugarul „pleacă cumsecade aşa cum a venit“. . 


Porcarul „sdrentūros ca fiul cel pierdut“. 


Păcală „cu seriozitatea lui inalterabilă“. 
Bogătaşul „pare a veni mai de departe decât petitorii din poveşti”. 


Invierea este expresia unei sensibilități moderne evoluate ce se 
înfrăţeşte cu muzica lui Enescu sau cu plastica lui Brâncuș, 


PETRE HOSSU 


1) „... Totul e simplu stilizat, dela frunzele pomului până la vestmintele oa- 
menilor. Aerul sună de ciocârlii. Frunzele par de foc.“ (Op. cit. I, pg. 365). 


* IN JURUL LUPTELOR DELA PLEVNA 
DIN ANUL 1877 


- Două reviste străine, Prosveta dela Sofia si Nouvelle Revue de 
Hongrie dela Budapesta, au publicat articole în legătură cu luptele 
date în jurul Plevnei în vara și toamna anului 1877. 

Deoarece cel din prima revistă pare a îi bazat pe o documentare 
neîndestulătoare, iar cel din al doilea a fi intemeiat pe amintiri confuze 
ale unei persoane înaintate în vârstă, îmi propun să pun la punct. 
chestiunile ridicate prin acele articole. 


Intr'un articol din numărul 9, anul VI, al revistei Prosveta, din 
Sofia, întitulat Românii şi Bulgarii în trecut, contribuţie la renașterea 
bulgară, domnul profesor universitar Petre Mitofcieff, face următoarele 
atirmatiuni + 

m «++ Românii abuzează de sentimentele noastre de recunoştinţă. Ei. 
nu contenesc să ne considere datornicii lor. O socoteală mai dreaptă 
şi mai sinceră, va dovedi că noi nu le suntem datori. Pentrucă ce le-am 
dat noi Românilor, întrece cu mult ceea ce ne-au.dat ei, chiar dacă 
am adăuga la aceste socoteli, sacrificiile lor în timpul războiului de 
eliberare a Bulgariei. 

n» +. Atunci Românii au participat în mod special, la lupta pentru 
ocuparea unei redute turcești dela Plevna, unde au avut vre-o 3000; 
de morţi. A se vorbi de zeci de mii de Români căzuţi, însemnează a. 
denatura adevărul, 

+». Așa este şi cu legenda răspândită de Români, că la căderea. 
Plevnei Osman Pașa s'ar fi predat generalului român Cerkez.... Ade- 
vărul este că Românii și generalul lor erau destul de departe de locul 
unde a fost sfărâmată rezistenţa Turcilor şi că Osman Pașa s'a predat: 
generalului rus Ganetzki, 


ÎN JURUL LUPTELOR DELA PLEVNA DIN ANUL 1877 843 


După cele ce se văd mai sus se impune Românilor mai mult criti- 

«cism şi mai multă nepărtinire ,,.,“ 

~ Ca unul ce m'am ocupat in special de istoricul războiului din 
1877—1878, cum se poate vedea din bibliografia lucrărilor mele arătată 
în nota de mai jos,!) si am avut la îndemână o însemnată documen- 
tare, ce probabil a lipsit domnului profesor P. Mitotcieff, imi propun 
să arăt în rândurile următoare că numai lipsa acestei documentări a 
făcut pe învățatul profesor să nu fi putut expune, în toată exactitatea 
sa, adevărul istoric, i 

Domnul profesor afirmă că „atunci Românii au participat in mod 
special, la lupta pentru ocuparea unei redute turcești de la Plevna”, 

Din acest text ar reiegi că Românii au luat parte mai ales la 
ocuparea unei redute, Astfel redactat, textul nu redă exact partea luată 
de Români în luptele dela Plevna. 

Rolul lor în faţa Plevnei a fost, după cum se poate documenta 
uşor domnul profesor Mitofcieff, consultând numeroase scrieri asupra 
luptelor de acolo, printre care istoricul oficial rusesc: 

să ocupe, la început sectorul de Nord — din faţa Griviței şi 
până în Vid — (și mai târziu şi pe stânga Vidului) a cercului de in- 
vestitie a Plevnei; 

cu cavaleria şi cu detașamente de alte arme să participe la luptele 
(Dolni si Gorni—Dubnic, Dolni şi Gorni—Etropol) pentru completarea 
incercuirei Plevnei ; 

să participe la atacurile date, contra sfaturilor lor, în contra întă- 
riturilor dela Pievna. Ei au atacat în acest scop: 


1) Partea luată de armata română in războiul din 1877—1878, Bucuresti 1926. 

— Câteva extrase din presa engleză 1877—1878, Bucuresti 1927. — Notele unui ofițer 

norvegian înaintea şi în timpul războiului de neatârnare 1876—1878, Bucureşti 1928. 
— Relaţii anglo-române în perioada războiului din 1877—1878, Vălenii de Munte 1928. 

— Rapoarte daneze asupra războiului din 1877—1878, Bucureşti 1929. — Documente 

inedile relative la Corpul de observaţie dela Gruia (1876), Cluj 1929. — Jurnalul de 
operaţie al diviziei de infanterie de rezervă (23 Iulie 1877—29 Iulie 1878), Bucuresti 
1929, — Corespondenfa generalulai lancu Ghika 2 Aprilie 1877—8 Aprilie 1878, Bucu- 

testi 1930. — Corespondența generalului Gr. Cantilli, Bucureşti 1931. — Din corespon- 

denta inedită a principelui Milan al Serbiei cu colonelul Gheorghe Catargi în timpul 

războiului din 1877—1878, Bucureşti 1935. Acest studiu a fost tradus în limba bul- 

sară (Sofia 1939) de ioc.-col. Ivan Cr. Stoytchev. — Un uitat. Gen. Ion Em. Florescu, 

` Bucuresti 1937. — Insemnătatea istorică a căderei Plevnei (28 Noemvrie—10 Decemurie 
1877), Bucureşti 1937. — Călăraşii din valea Siretului în războiul de neatârnare, Bucu- 

resti 1939, — Ambulanţa Doamnelor din lași în 1877—1878, Bucureşti 1940. — 

Participarea populaţiei civile la războiul din 1877—1878, Bucuresti 1941. — Spicuiri 

prin dosare privitoare la războiul din 1877—1878, Bucureşti 1942. — Roumania's shares 

in the war of 1877, (The Slavonic and East European Review, VIII London 1930). | 


844 GENERAL R. ROSETTI 


în ziua de 27 August (8 Septemvrie, șanțurile dinaintea redutei 
Griviţa Nr. 1, pe care le-au luat;') 

în ziua de 30 August/11 Septemvrie (Slântul Alexandru) redutele . 
Griviţa Nr. 1 şi Nr. 2, reușind a lua gi nu numai a ocupa, după trei 
atacuri, pe cea cu Nr, 1. Luarea acestei redute a fost singura izbândă 
din acea zi de atacuri crâncene, date pe întregul front aliat;?) 

în zilele de 6/18 Septemvrie și 7/19 Selomyiiei din nou, dar fără 
succes, reduta Griviţa Nr. 2.3) 

Rolul trupelor româneşti nu s'a mărginit însă numai la cooperarea 
cu Rușii la Plevna, ci lor le-a revenit rolul de a curăţi Vestul Bulgariei 
de Turci, ceea ce au făcut prin lupta dela Vadin (17/29 Septemvrie 
1877), prin sângeroasa bătălie dela Rahova (17/19 Noemvrie 1877), prin 
ocuparea Lom și Arcer-Palancei (16/28 Noemvrie și 10/22 Decemvrie), 
prin asediile Belogradcicului și a Vidinului, care s'au predat lor, la 
semnarea armistiţiului. 

Mai mult încă, armata română e aceea care a acoperit pe Dunăre, 
în primăvara anului 1877, înaintarea şi desfășurarea armatei ruseşti, 
Şi tot ea e aceea care, după răsunătoarele înirângeri rusești dela 8/20 
şi 18/30 Iulie, din fața Plevnei, a scăpat de dezastru armata rusă și 
deci cauza eliberării Bulgariei. Aceasta este adeverit și de apelurile 
repetate ale comandamentului de căpetenie rus și de un general englez 
în serviciul Turciei, V. Baker-Pacha, care în a sa War in Bulgaria 
(II, p. 334) spune: 

„nor can it be doubted by any impartial military historian that 
but for the aid of the Roumanian forces, the whole Russian army 
which was fighting north of the Balkans would inevitably have been 
driven into the Danube” (nici nu poate fi pus la îndoială de orice 


1) Cercul publicaţiilor militare, 7 Decemvrie 1897. — Memoriile Regelui Carol, 
la data de 28 August, 9 Septemvrie 1877. — The War correspondence of the Daily 
News, 3 III, pp. 36, 64, 65. — Fr. Kohn Abrest, Zigzags en Bulgarie, p. 274. — 
General von Lignitz, Aus drei Kriegen, p. 172. — Scrisoarea adresată de Lachman, 
ofiţer elveţian si corespondent al ziarului Bund din Berna, ziarului Românul, 3/16 Sep- 
temvrie 1877, 

2) Memoriile Regelui Carol la data de 31 August 1877. — The War correspon- 
dence of the Daily News, II, p. 84. — Fr. Kohn Abrest o. c., pp. 279, 283. — Lignitz, 
0. € p. 173. — Kritische Rückblicke auf den Russisch— Türkischen Krieg 1877—1878 
nach Aufsetzen von Kuropotkin, bearbeitet von Krahmer I., p. 365. — Scrisoarea col. 
Gaillard (atagatul militar francez către I. C. Brătianu, din 31 August 1877), (hârtiile 
Brătianu) „l'armée roumaine vient de se couvrir de gloire". 

3) The War correspondence of the Daily News, III, pp. 95, 97, 101. — J. Laho- 
wary, Souvenirs d'un volontaire de l'armée roumaine, pp. 196, 197, citând părerile 
col. Gaillard şi a maiorului Lignitz, martori ai atacului, — Lignitz, 0. c., pp. 193, 
194, 195, — Mouzaffer Pacha, La defense de Plevna, pp. 128, 129. 


ÎN JURUL LUPTELOR DELA PLEVNA DIN ANUL 1877 845 


istoric militar impartial că fără ajutorul trupelor românești, întreaga: 
armată rusească ce lupta la Nord de Balcani ar fi fost fără doar si 
poate aruncată în Dunăre), 

In ceea ce privește ajutorul dat de România la eliberarea Bul- 
ariei nu trebueste uitat faptul că numai prin îngăduirea celei dintūiu 
s'au putut organiza, pe teritoriul românesc, și instrui în jurul Ploeștilor, 
drujinele bulgare, care erau să lupte apoi în.rândurile armatei ruseşti!) 
şi să se distingă mai ales în luptele din Balcani. 

Rolul armatei române a fost deci mai de seamă decât cel arătat 
de d-nul Mitofcieff. 


e 
- . 


Un alt pasagiu în articolul la care mă refer este acela in care 
autorul afirmă că la luarea redutei Griviţa Nr. 1, Românii au avut vre-o 
3000 de morţi și că este o denaturare a adevărului de a se vorbi de 
zeci de mii de Români căzuți. 

N'am văzut în niciuna din scrierile serioase româneşti (şi mi se 
pare nici în scrierile nedocumentate) vorbindu-se de zeci de mii de 
Români morţi în războiul din 1877—1878 si cred că nu este una care 
să nu-mi fie cunoscută, 

Dar pentrucă nici autorul nu dă cifre precise, le voiu da eu, 
după documente oficiale: 

Pierderile în atacurile asupra redutei Griviţa Nr, 1, în zilele de 
27 şi 30 August, au fost de: 56 ofițeri și 2624 oameni de trupă morfi 
și raniti.?) 

In atacurile asupra redutei Griviţa Nr. 2 (6 Septemvrie şi 7 Oc- 
tomvrie) pierderile Românilor au fost de: 45 ofițeri si 2131 oameni de 
trupă morţi şi răniţi, așa că atacurile din faţa Plevnei au cauzat în 
total moartea si rănirea a 101 ofițeri și 4755 de oameni de trupă.?) 

Pierderile totale în tot cursul războiului au fost: 

Morți 55 ofiţeri și 4247 oameni de trupă, 

Răniţi 70 ofițeri şi 3246 oameni de trupă. 

Numărul bolnavilor a fost de 284 ofiţeri şi 18.810 oameni de 
trupă,4) l 


* 
LŽ + 


In fine d-nul profesor Mitofcieff contestă afirmația că Osman Pașa 
s'ar fi predat colonelului (a fost înaintat general numai după căderea 


1) Memoriile Regelui Carol I, la data de 2/14 Mai 1877. 

2) G-ral R. Rosetti, Partea luată de armata română în războiul din 1877—1878, 
pp. 49, 58, 126, 131, 132, unde se dă întreaga documentare, 

3) G-ral R. Rosetti, o, c., pp. 64, 69, 136, 141, 142. 

1) Idem, pp. 96, 156. 


3846 GENERAL R. ROSETTI 


Plevnei) Cerkez și afirmă că s'a predat generalului rus Ganetzki. Atât 
«contestarea cât şi afirmatiunea nu corespund realității. 

lată cum s'au petrecut lucrurile: 

Pe dealurile de pe stânga Vidului se aflau dispuse trupele ru- 
sesti comandate de generalul Ganetzki. La stânga acestora, tot pe stânga 
Vidului, făcând legătură între trupele rusești și trupele româneşti de 
pe dreapta Vidului, erau o brigadă din divizia a 4-a română și cava- 
leria română.!) 

Pentru ieşirea din Plevna, Osman Pașa își împărţise forţele în 
„două grupe, unul mai puternic care a trecut Vidul şi a atacat trupele 
generalului Ganetzki. Acesta le-a oprit cu greu, având și concursul 
brigadei române de pe stânga Vidului.*) După prima grupă urmau con- 
voiurile şi o parte a populației turcești din Plevna. Venea apoi grupul 
al doilea servind de arier-gardă. Acest grup a fost urmărit de aproape 
de Români care l-au atacat din spate (Griviţa, Bucov) şi din flanc 
(Opanez) ?), „ţinându-se mereu ca viespele de Turci“.4) 

Osman Pașa rămăsese pe malul drept al Vidului de unde ur- 
-mărea bătălia de pe poalele Opanezului. Spre sfârșit a fost rănit și dus 
într'o casă tot pe dreapta Vidului,) când a dat ordin să se ridice steagul 
alb şi să caute un comandant aliat spre a i se preda. Primul coman- 
-dant găsit a fost colonelui Cerkez care urmărea de pe creasta Buco- 
vului mișcarea diviziei sale. Insotit de mai multi ofiţeri, Cerkez s'a dus 
la casa în care se alla Osman Pașa, care i-a exprimat dorinţa de a se 
preda. Cerkez i-a adus laude pentru apărarea sa dar nu i-a luat sabia.) 
Mult mai târziu, generalul Ganetzki, care se afla în mijlocul trupelor 


1) General Radu Rosetti, o. c., p. 73 şi schița Nr. 16. 

2) General R. Rosetti, o. c, p. 75. — O arată şi locotenentul norvegian, Flood 
martor ocular (vezi nota următoare). 

3) General R. Rosetti, o. c., — General R. Rosetti Notele unui ofițer norvegian 
înaintea si în timpul războiului de neatârnare 1876—1878, pp. 53—54. 

1) Expresia foarte plastică a locot. norvegian Flood, martor ocular (G-ral Ro- 
setti, Notele... p. 55). 

5) Plevna le jour de la rėddition par Clėon Rangabė, consul general de S. M. 
le roi des Hellėnes à Bucarest. Vienne 1879 pp. 37, 54. 

6) Rangabė, o. c., pp., 37—39. — The Mornig Post, 24 Decemvrie 1871. — Ge- 
neral I. Cotrut, Memoriu pentru a servi la istoria rezbelului independentii, Galaţi 1898, 
pp. 66—68. Colonelul (cum era atunci) Cotrut a primit pe ofiţerul turc care a anunţat 
că Osman Pașa se preda şi l-a dus la colonelul Cerkez. — General Sc. Scheletti 
Adevărul istoric asupra Plevnei, laşi, 1912 pp. 415—419. Scheletti descrie scena pre- 
«dării în detalii şi arată că ofiţerul turc care a vestit pe colonelul Cerkez că Osman 
Paşa se predă a fost colonelul Veli-Bei. — Memoriile Regelui Carol I, la datele de 
28 şi 30 Noemvrie (10 şi 12 Decemvrie 1877). — Cercul publicaţiilor militare, 16 Fe- 
bruarie 1897 p. 36. 


IN JURUL LUPTELOR DELA PLEVNA DIN ANUL 1877 847 


sale pe stânga Vidului si a fost vestit de predarea lui Osman Paşa de 
maiorul Argetoianu, trimis de colonelul Cerkez,!) a venit furios și fără 
a răspunde măcar la salutul ofiţerilor romani,?) a luat pe Osman Paşa 
şi l-a dus la Plevna, escortat de călăraşi români.?), 

Acesta este adevărul istoric, 


e 
Li a 


In numărul din August 1942 al revistei Nouvelle Revue de Hon- 
grie se găseşte un mic articol întitulat: Qui fut le vaingueur de la ba- 
taille de Plevna, nesemnat, povestind întrevederea şi convorbirea avută 
de autor cu o mare ducesă rusă, înaintată în vârstă. Ea avea mai mult 
ca 80 de ani, la 3 Martie 1935, când a avut loc convorbirea la Paris, 
într'o casă din Rue de Lille, casă care aparținuse pe vremuri contesei 
Maria Walewska, iubita lui Napoleon I. Se mai arată că marea ducesă 
fusese vara preferată a ţarului Alexandru II, 

Ceea ce izbegte dela început pe cititor sunt rezervele pe care le 
face redacţia revistei printr'o notă pusă imediat după titlul articolului, 
notă al cărei conţinut este: „Nous faisons remarquer, à propos de 
Vintėressant et vivant souvenir que nous publions ci-dessous, que 
nous n'avons pas ėtė en mesure de nous convaincre dela vėracitė de 
tous lės dâtails des faits en question; il n'est pas impossible que guel- 
ques uns d'entre eux n'aient revetu, avec le temps un aspect un peu 
romantique“. 

Prima parte a articolului nu are altă legătură cu titlul său decât 
să arate chipul cum autorul a ajuns să meargă în casa marei ducese 
şi să aibă convorbirea ce a urmat. 

In convorbirea avută cu autorul articolului, marea ducesă a în- 
ceput prin a-i arăta fotografia unui ofiţer maghiar, spunându-i între 
altele: „Cet officier hongrois est celui qui nous gagna la guerre russo- 
turque de 1877. Il fut le héros de la bataille de Plevna et l'officier 
préféré de l'empereur Alexandre. Sa beauté masculine dont vous pouvez 
vous rendre compte ici, n'était surpassée que par son courage", 

In continuarea convorbirii marea ducesă spune că maiorul de 
stat-major austro-ungur Kálmán Bolla de Csáfordfoboháza (cel repre- 
zentat pe fotografia arătată), ataşat militar, fusese desemnat ca obser- 
vator pe lângă Marele Cartier General rus în timpul războiului ruso- 
turc din 1877—1878. Aci este un punct asupra căruia memoria marei 
ducese o înșală căci maiorul Bolla nu a fost ataşat militar la Sf. Pe- 


1) Scheletti, o. c., p. 417. — Cercul publicațiilor militare, 12 lanuarie 1897 p. 4. 

2) Scheletti, o. c, p. 418. — Cercul publicațiilor militare, 12 Ianuarie 1897 p. 4. 

3) Memoriile Regelui Carol I, la data de 4/16 Decemvrie 1877. — Cotruţ, o. c. 
3 


-848 GENERAL R. ROSETTI 


tersburg şi Almanach de Gotha arată că ataşatul militar austro-ungar 
dela 1876 la 1880 în capitala farului a fost maiorul baron de Bech- 
tolsheim. Despre acest ofițer și în această calitate pe lângă Marele 
Cartier General rus, pomenesc memoriile Regelui Carol I si e curios. 
faptul că numele maiorului Bolla nu figurează niciodată în aceste me- 
morii, care de altfel arată nominal pe toti ofiţerii străini atașați pe lângă: 
armatele ruso-române, Dar asta nu ar fi o dovadă că maiorul maghiar 
să nu fi fost ataşat ca observator pe timpul campaniei pe lângă ar- 
mata rusească. In privinţa acestui ofițer memoria marei ducese mai 
comite o eroare, In adevăr ea a afirmat că, după războiu, Bolla a fost 
trimis ca atașat militar la Constantinopole. Tot Almanach de Gotha 
însă arată că atașat militar austro-ungar la Constantinopol în anii 
1876—1881, a fost colonelul de Raab gi că pe lângă acesta nu se găsea 
vreun alt atașat militar. 

In continuarea convorbirii, marea ducesă spuse că veștile de pe- 
câmpul de luptă din Bulgaria erau foarte rele, ceea ce este perfect 
adevărat pentru vara și toamna anului 1877 si adaugă: „C'est ainsi 
que nous passames un triste Noël, un triste hiver. Les blessés et les. 
courriers nous parlaient de grandes pertes, de l'abattement du Tzar 
et des soldats”. 

Reiese din acest text că situația era proastă şi la Crăciun și după 
Crăciun şi că țarul „foarte abătut” se afla încă iarna in Bulgaria, ceea. 
ce iarăși nu corespunde faptelor. In adevăr, căderea Plevnei la 28 No- 
emvrie/10 Decemvrie, schimbase cu totul situatiunea în favoarea ar- 
matelor ruso-române și ţarul, asigurat atunci de succesul sigur al ar- 
matelor sale, a părăsit Bulgaria Ja 3/15 Decemvrie şi a trecut Prutul 
la 8/20 Decemvrie, sosind la Si. Petersburg înainte de Crăciun, 

` Marea ducesă spune apoi că armata rusă era aproape încercuită, 
situaţie adevărată în luna Iulie, deci cu mult înainte de epoca arătată 
în convorbire de dânsa. 

Se ştie că armata rusă, după ce a trecut Dunărea la Zimnicea, 
la 14/26 Iunie, s'a împărțit în trei părţi, una înaintând direct spre Bal- 
cani, alta făcând faţă armatei turcești din Cadrilaterul bulgăresc şi a 
treia înaintând spre Apus pentru a lua Nicopol. 

Armata rusă, comandată de Marele Duce moștenitor (viitorul ţar: 
Alexandru III), îndreptată spre Cadrilater, fu oprită de Turci pe Lom. 

Armata îndreptată spre Nicopol luă această cetate şi se îndreptă 
spre Plevna, unde fu bătută de Osman Paşa la 8/20 si 18/30 Iulie; 
după care a fost un început de panică în rândurile ei si nu cum arată 
marea ducesă în acele ale armatei ce trecuse Balcanii, dar fusese silită 
a da înapoi. Aici e pusă in povestirea marei ducese acţiunea prin care. 


ÎN JURUL LUPTELOR DELA PLEVNA DIN ANUL 1877 849 


Bolla ar fi câştigat războiul. Dar s'o lăsăm pe dânsa să vorbească, așa 
cum redă cuvântarea sa autorul articolului: 

„L'ėtat major gėnėral, le grand duc Nicolai Nicolaievitch, les at- 
tachės millitaires prirent la fuite en traversant le défilé de Șipka (in- 
exact, nici nu fuseseră acolo). ... L'aurore les atteignit dans un village, 
couverts de boue, morts de fatigue. Sans songer un instantă se re- 
poser, le grand-duc Nicolai Nicolaievitch, les officiers d'état major se 
réunissent et tinrent conseil autour des cartes ėtalėes. Bolla ne parla 
pas beaucoup pendant ce conseil, (Că atagatii militari gi în special co- 
lonelul Gaillard și maiorul Lignitz dădură adesea sfaturi comandamen- 
telor român și rus este fapt, dar nicăieri nu se găsește urmă scrisăcă 
vreun ataşat militar să fi luat parte la un consiliu de războiu). La dis- 
cussion durait encore que, se rapprochant de grand-duc il le pria de 
lui procurer une audience urgente auprės du Tzar (amintesc că ma- 
rele duce Nicolai Nicolaievitch era comandantul de căpetenie). Ayant 
certaines idėes, concernant la campagne, il voulait les communiquer 
le plus vite possible au souverain. Le courrier du grand-duc, partant 
immėdiatemment, revint avec une réponse favorable. Le Tzar attendait 
l'observateur militaire de la Monarchie (am arătat că reprezentantul 
militar titular al monarhiei dunărene era baronul A. de Bechtolsheim 
şi nu Bolla). Bolla fit part de ses observations au souverain, et le pria 
de lui donner provisoirement le commandement d'une armée de ca- 
valerie. Les suggestions stratégiques de Bolla plurent tellement au Tzar, 
que celui-ci, se rendant compte de la précarité de la situation, se laissa 
fléchir. Bolla fit, avec sa cavalerie, une contre attaque d'un plan si ré- 
fléchi et si bien dirigée que c'est à son hėroisme qu'on doit d'avoir 
gagné la bataille de Plevna”. 

Asupra războiului din 1877—1878 există o literatură voluminoasă ; 
istorice oficiale, manuale, jurnale de operațiuni si jurnale ținute de di- 
feriti participanți (între altele acel al căpitanului Wonlarlarsky, ofițer 
de ordonanță al marelui duce Nicolai Nicolaievici), articole de ziare și 
de reviste, studii critice etc. In niciunul din ele nu se găseşte men- 
tionat numele lui Bolla si si mai puțin se pomeneşte despre această 
atât de bine condusă acţiune. Și e firesc pentrucă o asemenea acțiune 
n'a avut loc. 

In adevăr, roştul cavaleriei la Plevna a fost de a opri intrarea dinspre 
Vest și Sud-Vest a convoiurilor şi a întăririlor destinate garnizoanei 
turcești din Plevna. Cum e in deobste cunoscut, cavaleria, aflată pe 
stânga Vidului, nu a reușit să îndeplinească această misiune și numai 
in luna Octomvrie, după sosirea gardei imperiale rusești s'a putut în- 
cercui Plevna și dinspre Apus, 

ge 


850 GENERAL R. ROSETTI 


Că Bolla să fi luat parte la o acţiune având caracterul unui raid, 
sau a vreunei recunoașteri sau un rol de legătură nu este cu nepu- 
tință dar, repet din nou, nu se găsește nicăieri vreo menţiune de aşa 
ceva. Ca ţarul însă să fi dat unui maior străin comanda unei unități 
mai mari de cavalerie, necum a unei armate de cavalerie, care n'a existat 
atunci la Ruși, e foarte puţin probabil și iarăși, repet, nu se găsește 
nicăieri o menţiune despre aşa ceva. l 

După această acțiune strălucită, care a avut loc atunci când Ruşii 
erau la aman, adică în lunile Iulie și August, s'ar fi petrecut urmă- 
toarea scenă : 

„Lorsque Bolla, ă la fin de la bataille, se rendit au guartier du 
Tzar et lui annonça la victoire complete, la garde impériale fut témoin 
d'une scène unique dans l'histoire de la Russie, Le souverain embrassa 
Bolla deux fois de suite, dėgrafa de sa poitrine l'ordre de Saint-Georges 
et le lui donna, lui fit encore cadeau de sa montre en oră double 
boitier, de son ėtui A cigarettes, ornė de son monograme, en un mot, 
il donna à Bolla tous les objets de valeur qu'il portait sur lui“. 

Frumoasă scenă |! care nu pare însă veridică, pentrucă nu e men- 
ționată de niciun izvor gi pentrucă garda imperială rusă nu începu a 
sosi la Plevna decât în ultimele zile ... ale lunei Septemvrie, cu prima 
brigadă a diviziei I-a. 

Restul convorbirei nu mai interesează, istoria fiind de ordin sen- 
timental, Merită a fi relevate însă două erori: întâia care pare curioasă 
într'o revistă maghiară, că impăratul Francisc-losef ar fi decorat pe 
Bolla cu însemnele Crucii de fier cu palme. Este cunoscut însă că în 
Austro-Ungaria era o decorație numită a Coroanei de fier și nu a 
Crucii de fier. A doua greşală este afirmarea că in Rusia, decorarea 
cu ordinul Sf, Gheorghe atrăgea automatic conferirea titlului de baron, 
ceea ce iarăşi nu e exact. 

Rezervele făcute de revistă asupra veracităţii spuselor marei ducese 
sunt cu totul întemeiate, dar atunci de ce a publicat acest articol care 
desigur nu-i poate mări prestigiul ? 


GENERAL R. ROSETTI 


PRIMA ȘCOALĂ ȚĂRĂNEASCĂ DIN 
ROMÂNIA MARE 


In zcrii zilei de 15 Iunie 1931, alții chiar de cu seara, Roman 
Petru din Bârsana, Parja Vasile din Giuleşti, Džncius Vasile din Ieud, 
Bizău Vasile, Mariş Nicoară, Mariş Vasile din Cuhea, Pop Avrinte, 
Tepel loan, Hotea loan, Hotea Dănila, Dunca Gheorghe din Breb, Mol- 
dovan Mihai din Vad, Codrea Stefan din Berbești, Nemeş Petru, Berclu 
Petru din Călinești, toţi ţărani fruntaşi, îmbrăcaţi în straie de sărbă- 
toare au plecat din comunele lor spre Sighet, la învățătură mal înaltă, 
Erau oameni în toată firea, unii trecuţi chlar de vrâsta cătăniei și de 
sigur nu le-a fost uşor să înfrunte ironia celor din sat, când sau ho- 
tărit să-și ducă pletele cărunte la şcoală. Poate nici n'au spus-o nimănui, 
afară de cel mai apropiaţi, nevastă şi copii. Acestora trebuia să le spună, 
era vorba doar să lipsească de acasă vreo două săptămâni, în tolul 
lucrului la câmp, 

Era zi de Duminecă. După ce s'au inchinat cucernlc în sf, b!se- 
rică, s'au dus în bună rânduială spre localul Astrei, dimpreună cu alți 
do! ţărani oršgenizat!, Giurgiu Vasile și Pop Victor din Sghet, Mare 
incredere nu aveau el în ceea ce li se pregătește, totuşi numele Astrei 
era legat în mintea lor de amintiri serioase, Calindare gi cărticele, foi 
poporale și cuvânt românesc la zile mari, vorbă scrisă și vorbă rostită, 
erau lucruri respectate cu sfinţenie peste tot în Ardealul dinalnte de Ualre, 

St Astra nu i-a înșelat to aşteptările lor. Timp de două săptămâni 
au primit nu numai găzduire, dar şi o hrană sufletească, de care erau 
dornici ca dorul omului lipsit de bunătăţi, 

Presedintelė despărțământului le-a vorbit despre anumite obligatii 
faţă de sine însuși, față de familia și satul lor, obligaţii izvorite dia ori- 
ginea lor nobilă, de trei ori nobilă, ca urmaşi ai celui mai mare popor 
din lume, ca descendenţi de votvozi st boieri maramurășeni, gi ca fil 
al poporului românesc, stăpânitor de ţară. 


852 | Dr. VASILE ILEA 


Iar profesorii lor Aurel Micu și O. Lucaci i-au întrodus în tainele 
celor mai harnice, mai disciplinate și mai ordonate ființe din lume, în 
tainele vieţii albinelor, Minunate erau cuvintele auzite, dar și mal mi- 
nunată a fost clipa, când conduși la stupăria statului, au putut vedea 
structura intimă a unul stap sistematic și rodaicia colaborării între mintea 
omenească şi hărnicia albinelor, 

După două săptămân! de învățătură, „elevii“ au fost puși să-și 
dovedească cunoștințele lor teoretice şi practice în faţa unei comisii exa- 
minatoare. Examen serios peste care au trecut cu bine abla 11 din cel 
18 ţărani, Aceștia au primit ca dar câte un coș sistematic și cărți de 
cunoştinţe folositoare în materie. Era un mic examen. de bacalaureat, 
comprimat în procente tot atât de dezastruos, ca şi celălalt, chemat să 
dea drumul cărturarilor in vleaţă. Severitatea era însă necesară şi nici 
unul din cel interesaţi nu s'a simţit meîndreptăţit, ci au căutat şi cel 
respinși să-și completeze mai târziu cunoştinţele și au reuşi, 

Aceasta a fost prima realizare, pe care am putea-o num! şcoală 
țărănească după concepţiile noastre de azl, Nu era însă cea adevărată, 
ea a venit abia mai târziu, totuși întrunea unele condiţii esenţiale ale 
şcolii țărănești şi anume: găzduirea in comun a școlarilor recrutați din 
mal multe sate, cursuri ţinute nu la întâmplare, ct după un plan inainte 
stabilit și prezenţa unor ascultători conştienţi că au venit anume să to- 
vete și să dea socoteală de cele învăţate, expunându-le în faţa comi- 
sief examinatoare, dar mal ales apiicându-le acasă spre folosul lor şi 
binele comun. À 

Realizarea schițată mat sus n'a fost un gând la totamplare, n'a 
fost o faptă singuratecă, Ea făcea parte dintr'un sistem, cu care incer- 
cam să contribuim la ridicarea atvelului satelor maramurășene şi a vieţii 
țăranilor, cari de veacuri locutau în ele, 

Ceea ce izbește în primul rând pe vizitatorii satelor din părţile mun- 
toase ale României, în primul rând a celor din Nordul Transilvaniei, 
este sensația, că omul face parte din peisajul naturii, din care parcă 
a răsărit alături de munţi, de păduri, de ape şi de toate vletūtile ne- 
cuvântătoare, Sunt două bogății alături, una a solului şi subsolului, ceea- 
laltă a vigoare! blologice, Românul e frate cu natura, dar nu este stă- 
pânul ei cum, firesc, ar trebui să fte, 

A doua sensaţie e, că lucrurile n'au fost întotdeauna aga. Erau 
vremuri când natura era stăpânită, Se pare însă că ea și-a câștigat 
complici, la tot cazul s'a înrăit și n'a mai însemnat izvor de bunăstare 
pentru Români, Țăranul nostru s'a resemnat, progresul lui s'a poticnait, 
lar vleafa satelor continuă şi azi să se miște pe un plan crelat cu atâtea 


PRIMA ȘCOALĂ ȚĂRĂNEASCĂ DIN ROMÂNIA MARE 853 


veacuri în urmă. Săteanul nostru rămas analfabet, cu şcoală ori fără 
şcoală, se naşte şi trăeşte întrun mediu propriu, tovarăș cu smeli şi 
balaurii din poveşti, cu cântecul și dansul de veacuri, cu zestrea de 
îmbrăcăminte, unelte, metode şi adăpost, moştenite din strămoşi, dominat 
de acel orlentalism spiritual, în care s'a trezit, fără nicio justificare de 
origine, ori de structură sufletească şi care distruge în fage orice avânt 
și orice înălţare, 

Trăieşte, după cum se spune în mod curent, în respectul tradiţiei, 
Ca şi cum tradiţia ne-ar putea obliga la vrâsta bărbăţiei să vorbim 
limba copiilor, să purtăm hăinuţele dela vrâsta de 5 ant şi să păstrăm 
îndeletniciri copilăreşti, Dimpotrivă tradiție însemnează păstrarea ca 
temelie pentru munca noastră de toate zilele a realizărilor moştenite 
dela strămoşi unite cu cunoștințele insuşite prin truda noastră, Acest 
adevăr e valabil şi pentru popoare și pentru indivizi, Şi alte popoare 
respectă tradiția, dar la ele vechile obiceluri şi legende se iașiră cu- 
minte în Odisea, in Niebelungenlied, în Kalevala, sculele și podoabele 
de veacuri sunt păstrate cu grijă în muzee ca dovezl ale Idetlor şt pre- 
ocupărilor din generație în generaţie. Sunt sfinte şi cărţile păstrătoare 
de gânduri şi muzeele pline de fapte, dar ele rămâa relicve sfinte pentru 
inspiraţie şi! nici decât obiezte uzuale, Poporul merge taainte, călcâad 
pe urmele strămoșilor, călăuzit însă de mintea lul proprie, 

Starea de primitivism rural in care se găsesc satele a fost motival 
acțiunel noastre, care avu drept rezultat şcoala țărănească din 1931 și 
perfecționarea el din 1933. 

In broşura publicată de nol: Școala superioară fărănească (Sighet 
1933), spuneam în rezumat următoarele: 

Astra maramurășană a putut pătrunde în masele largi ale popu- 
latlei prin adaptarea sforțărilor sale la nevoile ei de ordia economic, 
In prima fază am luat act de realităţi, în a doua am pregătit terenul 
şi echipele de lucru, prin 1926—27 au urmat anchetele sanitare și eco- 
nomice pe teren și propaganda prin gazeta proprle a despărțămâatului, 
A trela fază a însemnat luarea de contact mal intim și convingător cu 
cărturarii şi ţăranii dela sate de cari ne-am apropiat cu fapte: biblio- 
teci, cercuri culturale, aparate de protecţie, monumente și plăci come- 
morative ale eroilor, expoziţii de copii și gospodării cu premii, toate 
aceste apărând în faţa sătenilor, ca dovezi ale unet atitudini schimbate, 
luând locul vorbalor frumoase din trecut o eră de solidaritate creatoare 
intre cărturari şi pătura ţărănească, dia care s'au ridicat, Increderea cu 
care a fost primită acțiunea noastră ne-a îndemnat să trecem la fapte 
tot mai concrete, 


| 


854 Dr. VASILE ILEA 


Țăranii din Maramurăş de viţă nobilă to adevăratul ințeles al cu- 
vântului, au fost în trecut poate elementul cel mat dinamic al neamului, 
Prin intervenţia lor au răscolit nu odată mersul istoriei acestei părți a 
continentului, 

Când nu l-a mai încăput comitatul, mare cât o ţară, el s'au întins 
în toate direcţiile, punând stăpânire harnică şi ocrotitoare pe moşii, ta- 
temelând așezări durabile si lăsând pretutindeni vlăstare de aceeași pu- 
tere creatoare, să le continue munca. Maramurășul era o cetate me- 
dievală, dar cu stăpâni fără trufie, gata totuși să-și apere oricând bu- 
nurile materiale ca şi comorile sufletești, In lupte e! şi-au legat numele 
de fapte, a căror amărăciune sa întipărit pe veci în amintirea duş- 
manilor. In fine când expansiunea lor, în nemijlocită apropiere, nu mai 
avea rost şi farmec, au trecut munţii cei mari, au îngroşat acolo rūndu- 
rile băștinașilor de aceeași limbă cu e! şi au întemeiat ţară nouă, 

Poate nici n'au băgat de seamă la început că între rândurile lor, 
rărite prin atâtea vitejii și expansluni s'au furişat elemente streine șt 
viclene gata să ocupe poziţiile economice importante, orl să pule stăpâ- 
nire pe bogăţiile sufleteşti. De cele materiale i-au despoiat jldovii, de 
sufletul lor s'au apropiat alţii cu gânduri hoţeşti. Cele materiale le-au. 
plerdut repede, comorile sufletești însă le-au ascuns păstrându-le în: 
crestături şi ţesături maestre, în neintrecute dansuri, cântece și podoabe 
şi în acea minunată mândrie şi dârzenie, care păstrează intactă fiinţa 
unui neam, Puţinul ce s'a plerdut în elemente umane n'a putut scădea 
valoarea aceste! ființe, 

Pierzând bunurile materiale, iar comorile sufleteşti neputând egl la. 
iveală, ca să nu fle răplte, țărănimea maramurășană a rămas intr'o stare: 
primitivă de defensivă, departe de orice progres și bunăstare, 

Prin faptul unire! tuturor Românilor într'o singură ţară s'au crelat 
condițiuni prielnice pentra schimbarea situaţiei įžranimei noastre, Ea 
fiind însă rezultatul unor pătimiri de veacuri nu putea fi schimbată, 
decât printr'o acțiune sistematică, stărultoare și mal ales potrivită ne- 
vollor. Această acţiune am numit-o noi: școala superioară țărănească, 
dar nu ne-am gândit la o clădire oarecare, unde se adună elevii să 
înveţe, nu am avut în vedere instituția botezată cu numele de şcoală, 
ci mal de grabă o identitate de vederi și năzulnţi, care leagă pe toată 
vleaįa pe cel care se pun sub steagul el. Cel inscris odată între ade- 
renții acestei gcoale nu mal iese nictodată, ci continuă să înveţe şi să 
aplice cele învăţate pe toată durata vieţii sale, 

„Non scolae, sed vitae discimus” e o veche zicală, pe care am 
dori să o vedem odată realizată, Însă între şcoală şi vleață e o veche 


PRIMA ȘCOALĂ ȚĂRĂNEASCĂ DIN ROMÂNIA MARE 855- 


controversă, școala trecând adeseori nepăsătoare pe lângă vieaţă, ort 
închipulndu- și că adevărata vieaţă e cea închisă între zidurile ei. 

Nol am dorit să realizăm nu o școală pentru şcoală, ci o vleatk. 
nouă, în locul vieţii aspre şi amare a ţăranului maramurășan, 

In broşura citată mal sus am arătat amănunţit cum s'a realizat 
şcoala superioară ţărănească din Februarie— Martie 1933, ajunge dect 
să reamintim ceie spuse acolo, dându-le în rezumat, 

In perioada de timp dintre prima şcoală din 1931 şi a doua din 
1933 s'a întâmplat un eveniment, care a avut influenţă remarcabilă, 
asupra desvoltării planului nostru de ridicare a satului, Scriitorul acestor 
rânduri a ajuns prefect al judeţului Maramurăş, Dacă problema în sine 
a avut de câștigat în amploare și speranţe, punerea el in practică a 
suferit întârziere, Alegeri, învrăjbiri, vreme măsurată și împărțită intre- 
diferite treburi, intrigării şi atâtea lucruri, cari îţi răpesc timpul şi îţi 
abat vrerea spre alte preocupări. Totuşi ideea m'a pasionat. Am întocmit 
un vast plan de redresare în toate domeniile vieţii publice. In acest plan: 
ideia unul centru de iniţiative, educaţie practică şi realizări ocupa locul 
de frunte, Şcoala normală de învăţători din Sighet ajunsese într'un fel 
de criză care-l periclita chiar existența. Pentru salvarea el și realizarea 
scopului nostru “spuneam următoarele în prolectul citat mal sus: „Să 
transformăm in aga fel şcoala normală, ca ea să fie permanent izvor 
de iniţiative şi realizări la satel” şi mai departe „Or, în tara noastră e: 
mai mare nevole să dal adulţilor cunoştinţe agricole, de apicultură, de 
pomicultură, de cooperatie și să faci realizări pe aceste terenuri, decât 
chiar de învățarea scrisului şi cititului, Lăsând pe adulţi în bezna ne- 
organizării, lăsând satele noastre lipsite de civilizație, primitive, truda 
cu învățatul copillor în școală ar fi fără nicun rost, Ei vor rămâne tot 
analfabeți, 

„Ca să leşim din acest rău, va fi necesa ca şcoala normală, pe 
lângă împlinirea chemării sale de pregătire a viitorilor învăţători, să 
mai fie educatoare pe teren practic a adulţilor, fle aceștia învăţători 
ieşiţi deja în vieatš, fie ţărani dornici de învățătură.“ 

Arătam mai departe, că centrul de ridicare a satelor astfel con- 
ceput va funcționa cu corpul didactic existent la şcoala normală plus. 
specialiştii necesari recrutaţi din personalul ministerelor, iar elevii vor 
fi chemaţi dintre gospodarii tineri ai satelor cari vor învăţa teoria și 
practica diferitelor deprinderi de ordin economic, căutând să treacă. 
imediat la realizări, 

Aduceam ca exemplu pomicultura, industria laptelui derivând din 
creşterea vitelor, albinăritul și cooperaţia, drept îndeletniciri menite să 


856 Dr. VASILE ILEA 


dea alt aspect vieții economice și țărănimei noastre, dacă ele vor fi im- 
bržtigate cu dragoste și pricepere de săteni, 

Din planul cu şcoala normală nu s'a ales nimic, deşi titularul Mi- 
nisterului Educaţiei Naţionale, Prof. D. Gusti s'a arătat extrem de bine- 
voltor ideii, ba mai mult, partidul atunci la cârmă a înscris în pro- 
Gramul său de guvernământ ca obligatorie, realizarea școlilor țărănesti, 

Cadrul ales de noi era Astra. Act ne-am adăpostit dela început 
gândul, aci l-am realizat, ŞI tot Astra a fost care recpnoscându-l de 
al său, l-a sprijinit, l-a desvoltat, l-a dus la izbândă, Azi şcoala ţără- 
nească nu mal e a Maramuršgului, e a Astrei eterne și a tuturor ace- 
lora, cari prin munca și sacrificiul lor au răspândit-o, au îmbogăţit-o. 

Ceva mai târziu au luat ființă şi alte şcoli ţărăneşti în alte cadre. 
Socletatea pentru cultură din Bucovina a înființat o „universitate“ ţără- 
nească la Stânca Roșa; Fundaţiile Culturale Regale de sub conducerea 
D-lui Prof. D. Gusti cu posibilităţile lor materiale remarcabile au re- 
alizat sute de şcoli și cursuri ţărăneşti de diferite structuri; în fine D-l 
Ion Mihalache a transiormat ţinutul Topolovenilor într'o permanentă 
şcoală ţărănească, într'o adevărată vieață a progresului, aşa cum inten- 
tlonam să facem şi noi in Maramurăș, In ordine cronologică ș-oala 
noastră a fost prima, Ea a servit ca orlentare pentru organizarea celor- 
lalte, cari au urmat la scurte intervale, 

In cele ce urmează dăm o descriere amănunțită a faptelor prin 
care a trecut organizarea şcoalel, vleaja el și urmările imediate, aga 
cum se găsesc înfățișate în brogura de multe ori amintită, 

După consfătutri prealabile, după apeluri adresate conducătorilor 
fireşti ai satelor şi primarilor comunali, adunaţi la o consfštulre în sala 
prefecturii, am întocmit un regulament-instrucţiunt pe care l-am răs- 
pândit la oraş și la sate, 


Dăm în întregime acest regulament: 

1. Se înfiinţează în Sighet o şcoală ţărănească cu scopul de a răspândi în 
masele țărănești cunoştinţe temeinice din domeniul economic, în legătură cu ocupa- 
tiunile dela sate, precum şi de a completa cunoştinţele de cultură generală şi cetă- 
4enească a populaţiei. 

Nizuinta acestei școli va fi să formeze viitori conducători luminati ai satelor, 
cărora să li se poată adresa în primul rând orice acţiune culturală și economică. 

Ei vor fi cei mai potriviti auxiliari ai preoţilor şi învăţătorilor, adevăraţi agenţi 
„de civilizare ai comunelor. | 

2. Se admit la cursuri ţărani între 25—50 ani, stiutori de carte, cu serviciul 
militar terminat, preferind pe cei cari au obţinut grade în armată. Participanţii trebue 
să posedă casă și pământ suficient pentru a-şi putea utiliza pe cont propriu cuno- 
4tintele câştigate. 

Ei trebue să aibă purtare morală exemplară, să fie 'oameni pașnici şi să fie 
secomandaţi de conducătorii firești ai comunelor. 


PRIMA ŞCOALĂ ŢĂRĂNEASCĂ DIN ROMÂNIA MARE > 857 


Se admit câte 2—4 participanţi dintr'o comună, cu recomandatia că aceştia să 
Tie în bună prietenie unul cu altul şi să locuiască aproape de olalta. 

3. Cursurile scoalei, locuinţa şi întreţinerea participanţilor vor fi absolut gra- 
tuite. De asemenea şi materialul didactic necesar. 

Durata cursului 6 săptămâni, cu abligatiunea pentru participanţi de a lua parte 
in timpul primăverii, verei şi toamnei, la demonstrațiile practice, ce se vor aranja 
în grupuri. 

4 Sediul cursurilor în sala de gimnastică a Astrei din Palatul Cultural. Găz- 
-duirea participanţilor se va face în contul Astrei. 

8. Fondurile necesare funcţionării şcolii vor fi procurate de Astra din fondu- 
rile proprii, din ajutorul Ministerului Instructiunii şi Agriculturii, dela Camera Agri- 
colă si din contributiuni benevole ale oamenilor de bine. 

6. Obiectele cursurilor vor fi următoarele : 


a) Pomicultura, b) Agricultura, la munte, c) Creşterea vitelor si valorizarea pro- 
duselor, d) Stupăritul, e) Asociaţiile economice, f) Cunoașterea legilor şi aşezămintele 
-de Stat, g) Organizaţia culturală a satelor, A) Cunoştinţe generale de istorie, de geo- 
grafie şi civilizaţie, i) Higienă şi educaţie fizică, j) Cor pentru cântece bisericeşti 
şi lumești. 

7. Programul general zilnic va cuprinde lecţii teoretice, deprinderi practice, 
lecturi, vizite la muzee, institutiuni şi fabrici, cântări, exerciţii de gimnastică şi di- 
verse distracţii. 

8. Corpul proiesoral al cursurilor se recrutează dintre profesorii şcolilor locale 
şi dintre intelectualii cu pregătire pentru aceasta. Funcțiunea de profesor este onorifică. 


9. Persoanele care acceptă funcțiunea de profesor al şcolii, se obligă a satisface 
întru toate îndatoririle împreunate cu această funcţiune. Profesorii au vbligatiunea de. 
a ţine cursurile regulat şi temeinic, de a ţine contact cu participanţii şi a urmări evo- 
lutia lor după terminarea cursurilor, de a organiza pe participanţi în asociaţii, a ur- 
mări desvoltarea asociaţiei şi de a contribui pe toate căile la reuşita acfiunei in ser- 
viciul căreia s'a pus şcoala. 

Profesorii sunt obligaţi să ţină 8—10 ore de curs din obiectul designat şi să 
„depună manuscrisul ori cel puţin schiţa amănunţită a cursurilor la prezidentia Astrei 
cel mai târziu până la 20 lanuarie 1933. 

Limbajul cursurilor trebue să fie simplu, iar conţinutul fără lucruri de prisos. 

10. Pe lângă fiecare profesor va fi câte un asistent, recrutaţi dintre tinerii pro- 
fesori si intelectuali din loc, care acceptă acest titlu. 

Participanţii stau sub disciplină serioasă tot timpul cât durează sesiunea şco- 
lară şi nu pot părăsi oraşul în acest timp. 

12. Cursurile încep la 15 Februarie 1933. Absolvenţii vor primi dovadă de cu- 
nostintele obţinute în baza unui examen, care însă nu dă dreptul la ocuparea nici 
-unei funcțiuni publice.” 


Tot atunci s'a constituit un comitet de organizare, format din D-ali 
Dr. Vasile Ilea, Sava. Mărgineanu, Gh. Andreica, F, Zucher, Dan Zo- 
rilă, Aurel Micu, Mihai Marina şi persoane cari s'au mal cooptat. 

„Indatoririle acestui comitet sunt de a lua toate măsurile nece- 
sare pentru buna reuşită a actlunel, pentru care s'a format, să ceară 
la nevole concursul material bine motivat al Astrei, să recruteze per- 


858 Dr. VASILE ILEA 


soane de acțiune și aderenți pentru activitatea Astrei și să aducă la 
cunoștința preşedintelui Astrei rezultatele obținute, 

Acceptarea funcţiunei aduce cu sine obligamentul de a munct 
şi a birui,“ 

Materiile predate și Corpul didactic: 

1. Pomicultură : d-l A. Zucher din Băcicoiul Mare, 

2, Agricultură și asociaţii agricole: d-l Dan Zorilă, Consilier agricol. 

3. Creşterea vitelor si valorizarea produselor animale: d-l Golubenco din: 
Băcicoiul Mare. 

4. Albinărit: d-l A. Micu, profesor la Şcoala Normală. 

5. Cooperatie şi contabilitatea ţărănească: d-l A. Radu. 

6. Cunoştinţe generale de geografie, istorie, civilizaţie si deprindere in scris: 
și cetit: d-l profesor Patache, dela Școala Normală. 

7. Propagandă culturală şi organizarea culturală la sate: d-l Dr. Vasile Ilea,- 
președintele Astrei. 

8. Jgienă: d-l Dr. Emil Forna, medic primar. 

9. Cântece și educaţie fizică : d-1 D. Stan şi Gh. Negrea. 

10. Cunoaşterea legilor şi așezămintelor de Stat: d-l M. Anastasescu și d-l 
Dr. I. Grama. , 

11. Ore de aptitudini fizice și psichice: d-l Director Vasile Pop dela Şcoala. . 
Normală. 

Dumineca si în sărbători elevii au făcut exerciții religioase sub conducerea: 
d-lui V, Pop dir. la Şcoala Normală. 


Cursurile au inceput la 19 Februarle 1933 prin ua serviclu divin 
celebrat de d-l Pr. Al, Filipciuc în capela Liceului de Fete Domnița. 
Ileana, la care au luat parte profesorii și elevii, după care participanţii 
au trecut în sala de gimnastică a Liceului, unde preşedintele Astrei d-1 
Dr, V. Ilea a ţinut vorbirea de deschidere a cursurilor, arătând rostul 
şi scopul lor, 

In după masa aceleiași zile au inceput lecţiile în prânzitorul școalei 
normale şi au continuat, conform orarului stabilit timp de 5 săptămâni 
până la 24 Martie. Džm mal jos numele elevilor îascriși, cari au as- 
cultat cursurile până la sfârşit : 

1. Andreica Petru, 28 ani, căsătorit, cu 2 copii, din com. Călinești, Are 4 cl. 
primare şi avere 16 jugh. pământ. Practică agricultura. 

2. Arba Petru I. Andraş, 28 ani, necăsătorit din com. Vad, are 4 cl. primare: 


şi avere de 14 jugh. E agricultor și cântă din vioară. 

3. Berci loan |. Vas., 25 ani, căsătorit fără copii din com. Călinești cu 4 cl. 
primare şi 20 jugh. avere. E agricultor şi tâmplar. 

4. Bârlea lacob, 22 ani, necăsătorit, din com. Borbesti. Are 3 cl, plimare şi 15- 
jugh. E agricultor şi are voce foarte simpatică. 4 

5. Bercea Gheorghe L Vas. de 26 ani, necăsătorit, din com. Călinești. Are 2 
cl, primare şi 15 jugh. Agricultor si a lucrat în ‘mine, 

6. Bedeuan Gheorghe, de 29 ani, căsătorit, cu 1 copil, din com. Giuleşti. Are: 
4 cl. primare, 10 jugh. pământ. E agricultor. 


PRIMA ȘCOALĂ ȚĂRĂNEASCĂ DIN ROMÂNIA MARE 859 


7. Godja Gheorghe L lon, de 33 ani, căsătorit, cu 1 copil, din Corneşti. Are 
4 cl. primare, 15 jugh. pământ, agricultor. 

8. Gogotă Gheorghe, de 32 ani, căsătorit, din Giuleşti, Are 4 cl. primare gi 15 
jugh. pământ. 

9. Hotea Dumitru, de 40 ani, căsătorit, 4 copii, din Deseşti. Are 6 cl. primare, 

-40 ii A fost plutonier, rănit în războiu. E agricultor. 

10. Libotean Gheorghe, de 30 ani, căsătorit, cu 2 copii, din Desești, Are 3 
cl. primare, 15. jugh. E agricultor şi crescător de vite. 

11. Mihnea loan L Todor, de 42 ani, căsătorit, 3 copii, din Valea Porcului. Are 
4 cl. primare, 14 jugh. pământ. A fost jandarm plutonier în războiu. E agricultor, 

12. Nemeş Petru, de 27 ani, necăsătorit, din Călinești. Are 4 cl. primare, pă- 
mânt suficient. 

13. Paul loan, de 23 ani, necăsătorit, din Crăcești. Are 4 cl. primare, 15 jugh, 
E agricultor şi rotar. Cântă din vioară. 

14. Pop loan, 39 ani, căsătorit, 1 copil, din Desești, cu 4 cl. primare. Are 7 
jugh. E cantor, agricultor, câștigându-și singur tot ce are. 

15. Pop Petru, de 42 ani, căsătorit, 2 copii, din com. Giuleşti, Are 4 cl. pri- 
mare, 25 jugh. pământ. E agricultor şi primarul comunei, 

16. Pop Gheorge, de 38 ani, căsătorit, 4 copii, din Desești. Are-4 cl. liceale. 
47 jugh. pământ. E agricultor şi morar. 

17. Padu Petru, 33 ani, căsătorit, 3 copii, din Cornești. Cu 4 cl. primare. Are 
15 jugh. E agricultor. 

18. Rednic Ştefan, de 33 ani, căsătorit, 2 copii, din Hoteni, Are 4 cl. piimare, 
10 jugh. E agricultor. 

19. Roman Petru, 19 ani, necăsătorit, din Deseşti. Are 3 clase primare, 30 
jugh. E agricultor. 

20. Roman loan, de 20 ani, căsătorit, 1 copil, din Desești. Are 3 cl. primare, 
9 jugh. E agricultor şi rotar. E foarte religios. 

21. Serba Gheorghe, 31 ani, căsătorit, 1 copil, din Calinesti. Are 3 cl. primare, 
2 jugh. pământ. E lemnar și agricultor, 

22. Tăscan Gheorghe, 31 ani, 3 copii, din Valea Porcului. Are 3 cl. primare, 2 
jugh. pământ. E lemnar si agricultor. 

23. Tincu Dumitru, 28 ani, necăsătorit, din Satșugatag. Cu 2 cl. primare, are 
15 jugh. E agricultor. 

24. Verdeş Toader, de 41 ani, căsătorit, din Desești. Are 3 cl. primare, 70 jugh. 
pământ. E agricultor şi stupar. 


După cum vedem cel 24 elevi se recrutează din 10 comune și 
anume 7 din Desești, 5 din Călinești, 3 din Giuleşti, 2 din Valea Por- 
cului, 2 din Corneşti și câte 1 din Satşugatag, Vad, Crăceşti, Hoteni gt 
Berbești, După etate cel mal tânăr e de 19 ani, cel mai bătrân de 
42, După avere, “ cel mat lipsit are 2 jughere, cel mai bogat 70 jughere, 
Toţi au fost ştiutori de carte, unul având chiar 4 cl, secandare, In ge- 
neral el s'au recrutat dintre fruntașii satelor noastre, 

Elevii au frecventat cursurile cu cea mal mare punctualitate, nl- 
zulndu-se prin atentiune şi întrebări potrivite, să-şi însuşească cunoştin- 
tele necesare unul trai omenesc, Înafară de lecţii, sătenil-şcolari își 


860 i Dr. VASILE ILEA 


petreceau timpul discutând cele auzite la cursuri, vizitând muzee, fa- 
brici, instituţiuni de tot felul, seara fiind admiși gratuit la cinematograf. 
Gazdulįi la spital într'o cameră spațioasă, își petreceau tot timpul tm- 
preună și aveau ocazie să se întrunească şi distreze, 

Examenul. In ziua de 24 Martie după masă, timp de 4 ore, dela 
3—7, elevii au fost supuși unul serios examen din toate studiile învă- 
tate, Comisia de examinare, compusă din președintele despărțământulut 
şi profesorii conferenţiari a dorit să stabilească nu numai gradul de pri- 
cepere și instruire a fiecăruia, dar și faptul, că această şcoală a putut 
stârni oare destul interes în elevi pentru însemnătatea obiectelor pre- 
date și destulă însufieţire pentru ca lucrurile învăţate să le pună în prac- 
tică spre a trage foloase din ele? 

Fără de nlclo exagerare putem spune, că școlarii noștri și cei 
tineri şi cet mal bătrâni, au învăţat temeinic lucrurile auzite, au Intrat 
în miezul lor st le-au înţeles pe deplin atât în însemnătatea lor teo- 
retică, cât și în aplicarea lor practică, 

Avantajul acestor cursuri a fost că nu s'a învăţat nimic din carte, 
ci totul din explicaţii, din desene și din demonstraţii practice, 

Unii dintre elevi au lipsit dela câteva cursuri, fiind bolnavi, cu 
toate acestea nu s'a observat nicio lipsă de continuitate în cunoștințele 
lor, dovadă că cel prezenţi la cursuri le-au împărtășit şi celor lipsă, 
cele auzite în absenţa lor, 

A doua zi absolvenţii au organizat un „festival țărănesc“ cu urmă- 
torul program : 

L 
. Marş, exec. de orchestra Astrei. 
. Cuvântarea d-lui Dr. V. Ilea, preşedintele Astrei. 
. Cântece maramureșene, exec. de corul Astrei. 
H. 


4. Cuvântul cursistilor de G. Pop din Desești. 

5, Jocul lui Wili, exec. de grupul din Desești. 

6. Doine din Maramureş, cântece de I. Bârlea, Berlești. 
7 

8 


WwW N m 


„ Doină din fluer, I. Berciu, Călinești. 
„ Ardelenescu, dans de grupul din Călinești. 

9, Tiganul la colivă, glumă de Andreica din Călinești, 

10. Cor, exec. de elevi. 

11. Dansuri exec. de toti. 

Executarea programului a fost o adevărată revelaţie pentru cel 
prezenți la festival. Cântecele, dansurile, glumele și vorbirea au dat 
dovadă de atâta temelnicie în tot ceea ce execută acești țărani, încât 
conducerea Astrei îşi va ţine de datorinţă să cultive arta țărănească și 
să o prezinte și de altădată publicului dela oraș, 


PRIMA ȘCOALĂ ȚĂRĂNEASCĂ DIN ROMÂNIA MARE 86t 


In cadrele serbării s'au tmpärțit premiile după cum urmează: 

1, Fiecare absolvent a primit câte 200 de puteți de măr, in total 5000, 

2, In fiecare comună s'a dat câte o trusă completă de unelte de 
altolt, constūnd din foarfeci, bisturiu, ceară de altolt etc, In total s'au 
dat 11 truse, 

3, In fiecare comună s'a dat câte o cutie cuprinzând medicamente: 
de primă necesitate, în total 10 cutii, conţinând 200 gr. tct, iod în sticle, 
500 gr. vaselină borlcatš, 100 gr. permanganat de potasă, 250 buc, pra- 
furi contra frigurilor, 250 buc. prafuri contra diareel, 50 buc, fășii de 
tifon, 1000 gr. vată, 

In fiecare cutie s'au pus instrucţiuni pentru întrebuințare și câte: 
o broșură cu sfaturi igienice, 

4, In flecare comună s'au dat câte 10 kgr. sii de sămânță, 
total 100 kgr. 

5, S'au dat 11 coşuri sistematice pentru albine, 

6, S'au distribuit peste 300 de cărţi, în majoritate de agricultură, 
creșterea vitelor, precum și broşuri dela Astra. 

1. Grupul din Giuleşti a primit o maşină centriiugă pentru stoar- 
cerea fagurilor de mlere, 

8, Grupul din Deseşti primește un tăuraș de sol. 

Participanţii s'au depărtat apoi pe la vetrele lor, dar au revenit: 
foarte adeseori atât la președintele despărțământului, cât și la membrii 
corpului didactic, exprimând întotdeauna gratitudinea pentru binefacerile: 
ce au obținut st cerând nol îndrumări şi poveţe. 

Raportul nostru de activitate pe anul 1932/33, în care sa arătat 
realizarea școlii țărănești şi reportajele apărute în presă, au avut darul 
să trezească interesul Comitetului Central al Astrei din Sibiu și al altor: 
cercuri asupra prob'emei pusă de noi. Preşedintele Astrei, d-l Prof, Dr, 
I, Moldovan, a arătat în deosebi nu numai o mare bunăvoință, dar şi-a 
însușit în întregime ideea şi a realizat-o pe tot cuprinsul teritoriului de: 
activitate al Astrel, 

La rândul nostru am perseverat în urmărirea scopului ce ne-am 
fixat: înălţarea satului maramureșean pe teren economic, cultural şi 
soclal ca aspect și conţinut, pentru care școala ţărănească era conside- 
rată de nol un ngljloc, dar nu unicul, 

Spre sfârşitul anului 1933 am tipărit broşura amintită, prima pu- 
blicaţiune în tara noastră despre şcoala ţărănească; în anul următor, 
1934, am organizat un nou curs, luând flință și o școală tip rural la 
Hoteni si apol la Călinești, Bârsana etc, In 1935 s'a întâmplat același 
lucru, aga că numărul membrilor şcolii ţărăneşti crescuse în aşa măsură, 
încât se putea apela la et pentru acţiuni mai importante, 


:862 Dr. VASILE ILEA 


Vom ingira câteva din aspectele acestei acţiuni, pentru a vedea 
că ea se încadra intru totul în planul ce nt l-am fixat pentru vindecarea 
primitivismului și lipsei de organizare a satelor noastre : 

1, In vara anului 1935 am organizat la băile Coștiul un curs de 
dirijori de coruri săteşti și ca rezultat au luat ființă ta curând 12 coruri, 
“Concursul de cântece, dansuri și port românesc. a avut darul să dove- 
dească interesul sătenilor pentru astfel de acţiuni de solidaritate. Aci 
amintim dnrerosul amănunt, că învățătorul Ion Timas, dirigintele corului 
Astrei din Petrova, care a câștigat premiul I la concurs, a căzut erolc 
pe front, departe de pământul natal cotropit, 

2, La 15 Decemvrle 1935 a avut loc primul congres al membrilor 
“şcolii țărănești, la care au luat parte profesori și elevi și au adus ho- 
tăriri mature, Interesând viitorul satelor, 

3, S'au instituit premii pentru costume naţionale tip, crelate cu 
motive vechi, dar ţinând seama de realităţile civilizaţie! de azi, 

4, Am înființat o lăptărie țărănească la Breb, am adus țărani slo- 
aci pricepuţi în industria laptelui, ca să-i înveţe pe al noștri, l 

5, Am realizat o întreagă rețea de cooperative şi am trezit interes 
viu pentru mişcarea cooperatistă, N'am neglijat iasă nici comerțul indi- 
vidual, ci am căutat s£-1 încurajăm, 

6. Am făcut anchete in vederea specializării satelor în ocupa- 
įlunt bazate pe tradiţie, pe materii prime aflătoare în apropiere, pe 
necesităţi locale și pe realităţi naturale, Volam astfel să punem baze 
solide unor sate de ţesători, de stupari, de lemnari, de olari, de călăuze 

pentra turişti, de lăptari, de pomicultori, desvoltând astfel ocupatlunt 
“rentabile, rezultate din organizare şi pregătire, 

1, Am făcut anchete în vederea campaniei de cladiri publice, în 
deosebi culturale și economice. O cooperativă de construcţii era pe cale 
să la fiinţă, având cărămidării, exploatări de păduri, ţiglărie, cariere de 
var, nisip și pletris, carlere de gips şi marmoră, intreprindere de repa- 
rail! de drumuri, poduri și regulări de apă, ca şi de transportul mate- 
“lalului, Toate acestea putând lua ființă cu mijloace aflătoare în judeţ. 

Din inglrarea celor de mai sus lasă în evidenţă preocuparea 
-noastră pentru crearea unel adevărate şcoli a vieţii rurale cu activitate 
neobosită şi fără sfârșit, 

Credinţa noastra e că ridicarea satelor nu se poate face nici prin 
smulgerea elementelor talentate din mijlocul sătenilor, pentra a le duce 
la învățătură mal înaltă și a lipsi astfel satul de ce are mat bun, dar 
nici prin introducerea unei metode străine de sufletul şi tradiţia țără- 
nească, cl prin încurajarea înlăturării tuturor lipsurilor, așa cum o reclamă 
necesităţile unui sat în stadiu maxim de progres, 


PRIMA ȘCOALĂ TARANEASCA DIN ROMÂNIA MARE ' 863 


Cum va fi satul de mâine, na ştim. Știm însă că năzuința noastră 
“au trebue să albă drept scop transformarea cu orice preţ a calului ta 
“cămilă, a prunului în smochin, a grâului în orez ori a caselor ţărăneşti 
40 blochausuri americane, 


Simūanta imprăştiată de noi în ogorul sufletului maramureşan, chiar 
dacă azi nu poate aduce roade vizibile, nu va pleri niciodată. Ea va 
rodi deocamdată incet, apoi tot mai viu, Jar când soarele dreptății va 
“străluci din nou pe cerul maramureșan, abia atunci va veni și triumful 
-definitiv al şcoalei țărănești, 

Ironia sorții a vrut, ca în judeţul primei şcoale țărănești din Ro- 
mânia Mare, în Maramureşul cehoslovac, la Apşa de mijloc, să se în- 
“flinţeze recent prima şcoală țărănească de tip unguresc într'un ţinut pur 
românesc, Serlozitatea acestel realizări apare evident din singurul amă- 
nunt comunicat la radio, că tinerii ţărani români au răspuns la întrebări 
Antr'o ungurească lreproșabilă ,, . 

Nu pot încheia mai nimerit, decât reamintind o scenă din zilele 
mohorate ale lui Septemvrie 1940: Smuls din sânul familiei, meditam 
în închisoarea din Sighet asupra măreției unel civilizaţii „mileaare“ cu 
gândul la fiul meu, care făcea acelaşi lucru în altă celulă. Soţia a primit 
atunci rând pe râad vizita unor ţărani din 4 sate, cari au venit ne- 
îndemnați de nimeni și fără a ști unii de alţii, ca să-l aducă mângălere 
„gi încurajare şi să o întrebe de are nevole de ceva. 

Nu ştiu cine au fost aceşti inimoşi ţărani şi de unde erau, gestul 
lor insă a rămas pentru mine cea mal prețioasă răsplată pentru toate 
»ostenelile şi pentru puţinul, ce am reușit a înfăptul. 


Dr. VASILE ILEA 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ ȘI SLAVII 


Din patria lor primitivă dela Nord de Carpaţi, dintre Vistula și 
cursul mijlociu al Niprului,!) Slavii au început să se îndrepte spre 
miazăzi prin sec. V, după disolvarea imperiului hunic dela anul 453.2) 
In drumul lor spre Peninsula Balcanică, au ajuns în Dacia prin sec, 
VI. Întâia menţiune sigură şi directă despre Slavi în Sud-Estul Europei 
o găsim în cunoscutul pasaj al istoricului Goţilor, lordanes, care, în 
Getica lui (V, 33—35) — scrisă la 551 — spune despre Slavi că „a 
civitate Novietunense et laco gui appellatur Mursiano usgue ad Dana- 
sirum et in boream Viscla tenus commorantur" (locuiesc dela orașul 
Novietunum şi lacul care se chiamă Mursianus până la Nistru si spre 
Nord până la Vistula), l 

Pe locul unde era așezat oraşul Novietunum se găsește azi orășelul 
Isaccea din Dobrogea. De asemenea și lacus Mursianus ne trimite tot 
la Dobrogea; e vorba anume de lacul Razelm.*) La apus de Slavii 
care se întindeau dela gurile Dunării până la Vistula, Iordanes îi așează 
pe Gepizi între Tisa, Dunăre și râul Moldova sau Siret.) Prin urmare, 
pe vremea când scria Iordanes (551), Slavii nu pătrunseseră încă în 
interiorul cetăţii întărite de munţi înalți ca o cunună a Daciei („Dacia, 
ad coronae speciem arduis Alpibus emunita”). Cucerirea acestei părţi a 
Daciei de către Slavi s'a putut întâmpla numai după distrugerea Ge- 
pizilor (567), la sfârşitul sec, VI sau chiar începutul sec, VII.) 

Ce populaţie au găsit Slavii în cetatea muntoasă a Daciei? E 
sigur că toată populaţia dacoromană n'a fost transplantată la Sud de 
Dunăre. Agricultorii şi păstorii au rămas, Chiar și în orașe, populaţia 
nevoiaşă dela periferie n'a urmat pe cei mai avuli, ci sa instalat ea 
în clădirile din centru.) Intensa activitate de creștinare din sec. IV 
a atins și pe Romanii din Transilvania, Cunoscuta inscripţie votivă 
creștină din sec. IV 7) găsită la Biertan (jud. Târnava-Mare) dovedește 
că în acest secol exista in Transilvania o populaţie romanică si creştină. 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ ŞI SLAVII 865 


care trăia în condiţii relativ suportabile subt stăpânirea Gotilor — și 
ei în parte creştini.?) Dispariţia completă a orașelor gi a așezărilor 
mai mari din văi trebue atribuită trecerii pe aci, după descompunerea 
imperiului hunic, a cetelor de războinici compuse din diferitele populaţii 
în solda lui Attila. În urma acestor hoarde au rămas numai ruine fu- 
megânde şi o populaţie sărăcită, fugită prin munţi și văgăuni, care n'a 
mai îndrăznit să întemeieze sate în locurile deschise, expuse năvălirilor, 
ci a trăit în cătune risipite, prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se 
să circule cu turmele pe plaiurile munţilor, evitând drumul primejdios 
din văi.) Subt stăpânirea relativ blândă a Gepizilor,!?) Romanicii vor 
fi încercat o coborire din munți în văile mănoase, dar ocupaţia slavă, 
întinzându-se cam în acelaşi timp — pe la anul 600 — atât asupra teri- 
toriilor romanizate dela Nord de Dunăre, cât şi asupra celor dela Sudul 
marelui fluviu, a alungat populaţia romanică, pentru multe secole de-a- 
rândul, din şesuri şi văi largi, în văile înguste dela munte, în poieni şi 
pe platouri. Locurile bune pentru agricultură au încăput toate pe mânile 
cuceritorilor Slavi. După geografia atribuită lui Moise de Chorene, 
în Dacia trăiau în sec. VII 25 de neamuri slave.!!) 

Acelaşi lucru au făcut mase mari de Slavi pe la anul 600 si la 
Sud de Dunăre, în Sârbia, Vestul Bulgariei, Nordul Macedoniei — 
care împreună cu Banatul, Oltenia și Transilvania de Vest, trebue con- 
siderate ca patria străveche a Românilor în care s'au format, la Nord 
şi la Sud de Dunăre, „şira spinării“ a romanităţii de Est,') limba și 
poporul românesc. La Sud de Dunăre, hoardele slave și avare au 
jefuit, au ars sau au făcut una cu pământul oraşele şi satele, reclădite 
după năvălirea Hunilor și apărate, cu chiu cu vai, în cursul secolului 
al Vl-lea de diferitele năvăliri slave si avare. Tocmai fiindcă le-au mai 
găsit mult-putin întregi la venirea lor în Peninsula Balcanică, Slavii au 
păstrat multor oraşe din Sudul Dunării, după ce s'au așezat ei în sau 
lângă ruinele lor, numele antic pe care l-au învăţat dela populaţia 
romanică robită din împrejurimi, Astfel Naissus, Scupi, Bodonia, Ra- 
tiaria, Ulpiana sunt la baza numelor de astăzi, sârbeşti sau bulgărești, 
ale localităţilor: Niş, Skoplie, Vidin, Arciar, Liplian. 

La Nord de Dunăre, in Dacia, orașele și satele dispăruseră cu 
un secol și mai mult înaintea venirii Slavilor. Aici n'au mai putut in- 
văţa dela Dacoromani decât numele râurilor importante: Marisius, Ti- 
biscus, Alutus, Grįsia, Ampeiu-, poate şi Samus, trăiesc până astăzi 
subt formele Mureş, Timiş, Olt, Criş, Ampoiu, Someş. 5) Variatele 
grafii antice Marisius, Marisia, Mėpę, Maptoos, Tibisia, Tibissus, Ti- 
uisco, TiBioxos, Tigas, Grisia, Grissia, Gresia, Kploos, Adoiras, Alutus, 
Alittus, Alutas nu redau formele populare antice din care s'au des- 

4 


"866 "E. PETROVICI 


‘voltat “formele populare moderne, întocmai cum formele Danuvius, 
Danuios, Danuvios, Axvobtos, AavovBios, Aocúvaßıç, etc. nu 'sunt niciuna 
"prototipul formei Dunăre. 

Intr'adevăr toponimicele de origine barbară Grecii şi Romanii le-au 
reprodus în scris de cele mai multe ori stâlcindu-le.11) De aceea trebue 
urmat principiul metodologic după care, dacă e vorba de nume ne- 
romane (dacice, tracice), se va pleca dela forma populară actuală în- 
trebuinţând diferitele forme găsite la scriitorii antici numai ca puncte 
de reazim.!%) In felul acesta s'a făcut cu numele de Dunăre; la fel 
‘credem că se poate proceda și cu Cris, Timiş, Ampoiu, Mureş, Argeş, 
Olt şi Someș. 

Precum, pentru a-l explica pe Dunăre, a fost presupusă o formă 
* Dunaris, * Donaris,*) tot așa e ușor de admis că au existat forme 
ca * Crisius, * Timisius care au devenit, după legile fonetice ale limbii 
romane, Cris,'') Timiş.!?) La fel Ampeius a dat întâi *Împeiu,'?) cu 
schimbul sufixului -eia în -oiu: *Împoiu (Ampoifa se pronunță de 
fapt Împoița; ct. Trâmpoiele = între Împoiele), pe urmă Ampoiu (in 
limba veche: mă duc a-Împoiu — ca mă duc a munte —, mă duc 
"a- 'mpoiu, mă duc Ampoiu ; astăzi: mă duc la Ampoiu). Chiar si forma 
Mureş poate fi explicată printr'un antic * Morisius)2) care trebuia să 
dea românește * Mureș. Deplasarea accentului pe întâia silabă, Mūres, 
s'a făcut mai târziu după analogia cuvintelor terminate cu sufixul ne- 
accentuat - eș: odches, lėnes, trūpes. gales, miireş (oi murăşe „pătate 
cu negru“). La fel s'a deplasat accentul și în Argeş care trebue să fi 
fost * Argeş, dintr'un antic * Argesius sau Argisius.*!) 

Pentru Olt putem presupune existența unui antic * Olutus,*2) 
Dintr'un Alutus, Slavii trebuia să facă un ° Alătă, căci, în împrumu- 
turile făcute din graiurile romanice în întâile secole ale așezării lor în 
Sud-Estul Europii, Slavii l-au tratat pe a accentuat ca a, iar pe a 
"mneaccentuat ca o, indiferent dacă în latina clasică erau lungi sau 
scurte: lat. paganus a dat în Slava poganū, altare > olūtari?) In 
Alutus accentul putea fi numai pe a initial, altfel u din silaba a doua 
nu s'ar fi sincopat. 

În ce priveşte pe Someş, se crede că prototipul i s'a găsit in 
forma Samus dintr'o inscripţie din Dacia.24) Şi aici se pare însă că 
avem de a face cu sufixul tracic -esiu-, -isiu-,2?) ca în Timisiu-, Mo- 
risiu-, Argesiu-. Putem deci pleca dela un ° Somisiu- care ar fi dat 
românește * Sumės, iar cu deplasarea accentului ca in Mireş, Argeş, 
chiar Timiş (râu in jud. Braşov), *Súmeş. Forma cu o, Someş, se 
datoreşte poate unei influenţe slave. Prin etimologie populară, Slavii 
l-au înţeles pe *Sumeş ca derivând dela apelativul somii „peștele 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ ȘI SLAVII 867. 


somn“ și au făcut din el Someş, formă împrumutată apoi de Români 
şi de Unguri: Szamos.:6) 

Am văzut că, pentru a explica formele Mureş, olt, Someş, a am 
presupus existența unor forme antice având o acolo unde formele 
atestate au a: *Morisius-Marisius, * Olutus- Alutus, * Somisius-Samus.. 
Alternarea aceasta a lui o cu a se întâlnește și în grafia unor topo- 
nimice dacoromane: Potaissa-Patavissa, Porolissum-Civitas Paralisen- 
sium. Se pare chiar că teritoriul linguistic trac se împărțea în arii 
dialectale după cum un o indo-european era pronunţat o sau a.) 
Dacia aparţinea deci ariei lui o: Potaissa, Porolissum, "Morisiu-, 
* Somisiu-, * Olutu-. Argeşul însuși se pare că avea și o variantă cu 
o, dacă forma dată de Herodot se referă la acest râu: '0p5nooâ. De 
asemenea varianta cu a a lui Alutus sa păstrat până foarte târziu, 
căci în documentele ungurești din sec. XIII se întrebuința forma Alt.??) 

Terminatiunea -$ a lui Cris, Timiş, Mureş, Argeş, Someş, sa 
părut greu de explicat cu ajutorul foneticei istorice a limbii române 
chiar unor linguiști români excelenți mânuitori ai legilor fonetice. De 
obiceiu au pesupus că acest -$, sau ceva asemănător, a existat in 
limba traco-dacă şi deci Românii, moștenind formele cu -ş dela Daci, 
le-au păstrat aşa până astăzi.) Sulixul -isium, -esium din toponimi- 
cele Brindisium (Italia de Sud) şi Tauresium (Macedonia) a fost iden- 
tificat cu terminatiunea locativului plural care la Albanezi are forma -ș.%) 

Dacă forma traco-dacică avea un -ș în acest sufix sau termina- 
tiune, atunci populaţia romanizată, care — judecând după limba română 
de astăzi — vorbea o limbă latină populară absolut corectă, identică 
cu latina populară care se vorbea in Italia, Gallia sau Spania, nu 
putea pronunța pe acest -ș, deoarece nu-l avea in propriul graiu. Cum 
se întâmplă totdeauna când se împrumută dintr'o limbă intr'alta cuvinte 
având câte un sunet inexistent în limba împrumutătoare, sunetul străin 
e înlocuit cu cel mai apropiat sunet sau grup de sunete din limba 
proprie. Un -esu- barbar va fi fost redat deci in latină prin -esiu-. 
La rândul lui, acest -esiu- va deveni în limba română -eş, ca de ex. 
în latinescul popular ceresius devenit românescul cireş; la fel caseus, 
"casius — caş, roseus, “rosius — ros, rosu.*!) 

Vedem deci că nu e nevoie să urmăm pe cei mai multi dintre 
cercetători care, constatând că numele râurilor transilvănene, așa cum 
ne-au fost transmise de scriitorii antici, nu pot fi considerate ca pro- 
totipurile normale — din punctul de vedere al foneticei istorice româ- 
neşti — ale numelor româneşti de astăzi, au presupus că numele 
antice au fost transmise Românilor prin intermediul Slavilor %) sau 
chiar al Ungurilor.33) 


868 E. PETROVICI 


De altfel formele slave de astăzi ale acestor nume de râuri, adecă 
numele sârbești, bulgărești sau rusegti, sunt cu siguranță înprumutate 
sau dela Români sau dela Unguri. Cum au fost formele exacte pro- 
nuntate de Slavii din Dacia înainte de. dispariţia lor de pe văile 
Oltului, Mureșului, Crișurilor, Someșului, Ampoiului, Timișului, Arge- 
şului nu putem ști. E probabil că aceste forme aveau la bază fone- 
tismul dacoroman din sec. VI—VII. 

Păstrarea până astăzi a numelor antice ale principalelor râuri din 
Transilvania dovedeşte că pe teritoriul ei n'a fost niciodată un hiat 
etnic, Istoricul Jung a găsit semnificativ faptul că în Grecia nu sau 
păstrat numele antice ale râurilor, pe când în Transilvania da. E o 
dovadă aceasta că în Transilvania avem de a face cu un „teren mai 
conservativ“, ca de obiceiu în regiunile muntoase.) 

In ce priveşte numele de orașe, de localităţi, ar fi fost imposibil 
să se păstreze. In condiţiile în care au trăit Dacoromanii — de altfel 
şi Romanicii dela Sud de Dunăre după anul 600 — le-ar îi fost cu 
neputinţă să locuiască în aşezări permanente, „Dispărând vechile sate 
şi oraşe, dispărea în acelaşi timp şi amintirea acestor așezări, adică: 
numele lor“.5) Slavii, când au cucerit Transilvania, unde a existat odi- - 
nioară o cetate sau un oraş roman, au găsit numai ruine pe care le-au 
numit cu un termen slav: gradiste (cuvânt împrumutat apoi de Români 
dela Slavi) Pe aceste ruine sau lângă ele, au clădit cetăţi de ale lor 
pe care le-au botezat cu nume slave, In locul vechiului Apulum, a 
apărut Bălgradul, amintit întâia dată cu acest nume într'un document 
dela anul 1097;*9) în locul vechiului Ampeium, au întemeiat Zlatna, 
nume atestat mai întâi la anul 1262.87) 

O mulțime de râuri mai mici, din văile unde s'au așezat, Slavii 
le-au numit cu nume slave: Cerna „neagra“ în jud. Hunedoara, Satu- 
Mare și Severin, Cernavoda „apa neagră“ de lângă Săcel (jud. Sibiu), 
Belareca „râul alb“ în jud. Severin, Bistra „repedea” în jud. Sibiu, 
Bihor, Turda, Severin, Bistriţa, (diminutiv dela Bistra) în jud. Năsăud, 
Severin, Zlaşti „purtător de aur” părău afluent al Cernei în judeţul 
Hunedoara, Dezna „cea din dreapta” afluent de dreapta al Crișului 
Alb în jud. Arad, Târnava „spinoasa“ în jud. Târnava-Mare, Târnava- 
Mică, Hunedoara, Târnăvița (diminutiv dela Târnava) în jud. Arad, 
Târnova „spinoasa“ în jud. Arad, Severin, Dobra „cea bună“ în jud, 
Hunedoara, Sibii (forma mai veche Sibintū) „râul cu sângeri”, Bârzava 
„râul repede“ în jud. Arad, Caraş, Crasna, „frumoasa“ în judeţul 
Sălaj, Maramureş, Lăpuş „brustur“ în jud. Satu-Mare şi Turda, Tur 
„taur, bour” în jud. Turda și Satu-Mare, Mūtnic „părăul tulbure” în 
jud. Severin, Mâtnicel (diminutiv dela Mâtnic) în jud. Severin, Lozna 


CONTINUITATEA DACO-ROMANA ŞI SLAVII 869 


„râul cu sălcii” în jud. Severin, Clopoliva „apa sunătoare“ in jud, 
Hunedoara, etc., etc, 


E de observat că multe din râurile cu nume slav, la munte au 
numai nume românesc: Bistrița — Repedea (Năsăud),:5) Sebeş mai 
vechiu Bistra (astăzi numele afluentului principal din munţii Sebegului 
al acestui râu) — Frumoasa,%) Dobra — Rial mare,“) Tibin (iorma 
săsească), Cibin (forma ungurească), Râul Sibiului — Râul mare (numit 
așa de locuitorii din satul Gura-Râului, nume de sat care însuși arată 
că râul s'a numit simplu Râu, căci altfel i s'ar fi zis Gura-Sibiiului 
sau Țibinului, ca de ex. Gura-Honţului, Gura-Sadului, Gura- Humorului, 
etc.). Alte râuri dela munte au nume românesc: Roşia (Bihor, Satu- 
Mare, Alba), Recea (Bihor), Râul alb (Turda, Hunedoara, Severin), 
Râul lung (Severin), Râul mare (Hunedoara, Severin, Făgăraş), Repedea 
(Maramureș), Vălărița (Hunedoara), Râu Bărbat (Hunedoara), Râu 
(Satu-Mare), Valea văratecului, pietrosului, albă, rea, vânătorului, mare, 
cireşelului, cerbului, lungă, porcului, teiului, lupului, Fundătura, Părăul 
gros, sărat, paltinului, coastelor, Râuşor, Secătura, etc. etc. 


E de neînțeles cum s'a putut afirma că Românii n'au numit nici 
cursurile de apă mai puţin importante dela munte, ceea ce ar fi o 
dovadă că si la munte sunt ultimii veniţi.“!) Pentru a ne convinge de 
contrarul, e destul să aruncăm o privire fugară asupra unei hărţi mai 
amănunțite a Transilvaniei. 


In orice caz însă, numele slave de râuri gi de păraie arată că 
Slavii n'au rămas numai în depresiunile mai largi, ci au pătruns adânc 
în văile mai mici ale munţilor. De data aceasta Dacoromanii erau 
serios primejduiti să fie desnationalizati. Inainte de venirea in masă, 
ca popor cuceritor, a Slavilor în Transilvania, Dacoromanii asimilaseră 
resturile de Goti si Gepizi, Asimilarea va fi mers uşor. Fragmentele 
acestea de populaţii germanice erau de câtva timp în contact cu lumea 
“greco-romană. Se știe că în parte erau creștini, Elementele creştinis- 
mului le vor fi primit deodată cu limba Dacoromanilor cu care con- 
vietuiau,*?) 

Cu Slavii lucrurile stăteau altfel, Ei au venit in mase mari de 
agricultori, păstori și războinici. Inainte de așezarea lor în Dacia, nu 
avuseseră niciun c&ntact cu civilizaţia creștină greco-romană. De aceea 
romanizarea lor a mers foarte încet, Mult timp cele două elemente, 
cel romanic și cel slav, s'au cumpănit, Biruinta elementului romanic 
la Nord de Dunăre se datorește probabil faptului că nici Slavii n'au 
creat nicio organizaţie de Stat asemănătoare acelora din dreapta 
Dunării, deci limba slavă nu sa bucurat în Dacia de prestigiul pe 


970 l E. PETROVICI 


care i l-a dat statul şi mai cu seamă biserica — începând cu a doua 
jumătate a sec. IX — în Peninsula Balcanică. 

Totuși, nici la Nord de Dunăre limba slavă n'a fost lipsită de 
prestigiu, fiind limba cuceritorilor.) Voievozii si cnejii slavi au fost 
imitati în graiu și în obiceiuri de populaţia supusă romanică. Institu- 
ţiile desemnate prin cele două cuvinte amintite au fost împrumutate: 
de romanici și apoi şi de Unguri. Voivodatele din Transilvania, Mun- 
tenia și Moldova sunt continuarea voivodatelor slave. Pe lângă multe: 
elemente de organizaţie de stat și militară, strămoșii Românilor — in- 
cepând să coboare încetul cu încetul dela munte în văi — au împru-: 
mutat dela Slavi o sumedenie de termeni de agricultură: plug, brazdă, 
răzor, stog, claie, pleavă, otavă, coasă, a cosi, a plivi, ovăs, snop, 
căpiță, jitar, livadă, pirlog, ogor, a ogori, felină, pogon, a prūsi, etc., 
etc.**) 

Multimea elementelor slave privitoare la agricultură în daco-- 
română dovedesc că Românii din Transilvania, la început mai cu. 
seamă păstori, au învăţat agricultura mai intensivă dela Slavi și anume 
înaintea venirii Ungurilor, Dacă ar fi adevărat că Românii au venit în 
Transilvania ca păstori nomazi abia in sec. XIII şi că au început să 
devină agricultori abia in sec. XIV, ba chiar al XV,*?) atunci Românii 
"din Transilvania, în locul considerabilei terminologii agricole slave, ar: 
trebui să aibă o terminologie agricolă ungurească. 

Influența slavă e tot aga de puternică si in alte direcţii. 

Să amintim numai că strămoșii Românilor au împrumutat dela: 
Slavi şi moda de a da nume copiilor, Într'o vreme aproape toate nu- 
mele de persoane românești erau de origine slavă: 4) Radu, Mircea. 
Dragomir, Vlad, Oprea, Stan, Dragoş, Minea, Pârvu, Tihomir, Bogdan, 
Stoian, Dragotă, Baloiă, Dan, Nedelcu, Vlaicu, Bratu, Neagu, Neacgu,. 
Dragotin, Dragşin, Stanca, Neaga, Nedelca, Bogoslava, etc. etc. Şi la 
noi s'a întâmplat deci același lucru ca la Romanicii din occident, unde 


— de ex. in Gallia — întro vreme aproape totalitatea numelor de: 
persoană erau împrumutate dela cuceritori, acolo — fireşte — ger- 
manici. 7) + 


Nu ştim când a început, prin coborirea treptată a elementului 
romanic dela munte, reromanizarea Daciei. Din analogia condiţiilor în. 
care au fost slavizate, de elemente slave înrudite, Dacia şi Grecia, pu- 
tem deduce că, precum în (Grecia elementul grecesc, păstrat mai ales. 
în oraşele de pe coasta răsăriteană, începe să câștige teren în inte- 
riorul ţării prin sec. VIII,?) la fel şi la noi cam tot atunci începe să. 
slăbească elementul slav.*?) Mai întâi s'au asimilat Slavii așezați mai la 
munte. Pe urmă, cu încetul, Românii apar tot mai numeroși și în văi, 


CONTINUITATEA DACO-ROMANA ȘI SLAVII 871 


amestecați cu Slavi, în aşezări purtând nume slave. La venirea Ungu- 
rilor, elementul slav era încă destul de important, pentru ca Ungurii să 
le înveţe limba, ca să poată traduce unele toponimice: Belgrad (Alba- 
Iulia) — Fehérvár, Târnava—Kiikiill6, Bistra (numele ailuentului prin- 
cipal din jud. Sibiu al Sebeșului, cândva cu siguranță numele între- 
ului curs al râului) — Sebes, Zlaşti (părău și sat în jud. Hunedoara) — 
Aranyos (rom. Arăneş: sat pe părăul Zlasti)) Cernavoda (părău în 
jud. Sibiu) — Feketeiigy, etc. 

Păstrarea toponimicelor slave ca Bălgrad, Târnava, Bistra, Zlaşti, 
etc. e o dovadă peremtorie că Românii au convieţuit cu Slavii pe teri- 
toriul Transilvaniei înainte de venirea Ungurilor.5) E ciudat că, pe de 
o parte, se afirmă că încă din sec. XI Transilvania e aproape în între- 
gime locuită numai de Unguri, Slavii păstrându-se numai în fășii în- 
guste neînsemnate la poalele munţilor, 5!) pe dė altă parte, se susține 
că Românii au venit abia în sec. XIII în Transilvania, deci după ce 
resturile de Slavi vor fi fost — în cursul a două secole — complet 
desnaţionalizaţi. Cum se face atunci că Românii mai au nume slave 
pentru localităţi şi râuri care fuseseră răsbotezate de Unguri? Să nu 
uităm că Ungurii, în calitatea de cuceritori și stăpâni, mai târziu de 
domni feudali şi slujbaşi ai statului ungar medieval, s'au bucurat de 
prestigiu foarte mare pe care n'au putut să-l aibă resturile de Slavi 
care vor fi putut să se menţină în cine știe ce parte izolată a ţării. E. 
sigur că Românii ar fi luat toponimicele dela Unguri, şi nu dela Slavi, 
chiar dacă ar fi venit în sec. XI, cum au făcut cu sute şi sute de: 
toponimice de origine ungurească din Transilvania, 

Studiul toponimicelor slave din Transilvania ne poate da preţioase 
indicaţii cronologice şi prin aspectul lor fonetic, Astfel s'a dovedit cu 
ajutorul unor toponimice ungurești de origine slavă că a existat o con- 
vietuire slavo-maghiară încă în sec. XI, în anumite regiuni. Se ştie că 
un cuvânt slav ca dombū „stejar“ şi-a pierdut de prin sec. X—XI ele- 
mentul nazal în limbile învecinate cu limba maghiară: în sârbo-croată, 
slovacă, ruteană dub, în slovenă dob, în bulgară dăb. Dacă Ungurii 
numesc un sat, de ex. în comitatul Sătmar, Dombó (din slavul Dom- 
bovo „stejeris“), înseamnă că au luat acest nume dela Slavi cel mai 
târziu în sec. XI, căci, începând cu sec, XII, Slavii il pronuntau fără 
“element nazal. e In cazul că Ungurii ar fi venit în sec. XII în această 
regiune, numele unguresc al satului ar fi fost *Dob6.%) 

"Dacă lucrul acesta este adevărat când avem a face cu toponi- 
mice ungurești de origne slavă, atunci trebue să fie adevărat şi când 
avem de a face cu toponimice românești care păstrează elementul nazal 
slav. De fapt se găsesc câteva toponimice de acest fel, de ex.: Glâm- 


872 E. PETROVICI 


boaca, sat în jud, Sibiu, din slavul glomboka „adâncă“ (la început nu- 
mele văii), Glâmboca (scris şi Glimboca), sat în jud, Severin (și aici 
întâi s'a numit valea „valea adâncă”, pe urmă satul întemeiat pe vale); 
Glâmboceni, părău în jud. Hunedoara?3); Luncavița (Severin), dela 
slavul lonkava „cotită, cu cotituri“ ; Lindina (scrisă, greșit, de obiceiu 
„Lingina), sat în jud. Hunedoara, dela slavul lendina „pământ nelucrat, 
ţelină”; Indol (Turda), dela slavul Iondolū „vale“ ; Gâmbuț (Alba), dela 
slavul gomboviţi „loc cu bureti.“ Am mai putea ingira cu zecile topo- 
- nimice ca Dumbrava, Dumbrăveni, Dumbrăviţa, Lunca, Luncani, Lunc- 
soara, Luncoiu, Grind, Halânga, **) Mândra, etc., dar acestea din urmă 
au fost probabil date de Români cu ajutorul apelativelor de origine 
slavă existente in limba română: dumbravă, dumbrăviță, luncă, grind, 
halângă „tutăriş”, mândră, etc. Cele dintâi însă (Glâmboaca, Lindina, 
Indol, etc.) care n'au apelative corespunzătoare in limba română, au 
fost date — nu încape nicio îndoială — de Slavi, iar Românii le-au 
luat dela Slavi într'o epocă îndepărtată, înainte de dispariţia elemen- 
tului nazal din vocalele care au dat românește îm, în, un, in, deci 
înainte de sec. XII. 

Studiul toponimicelor româneşti de origine slavă din Transilvania 
ne dă și alte indicaţii istorice, Cercetătorii s'au întrebat cărui grup 
dialectal slav a aparţinut graiul Slavilor din Dacia. Cu toate că răs- 
puusul e ușor de dat, totuşi unii cercetători pretind că din materialul 
toponimic disponibil se poate şti numai că graiul slav din Transilvania 
era un grai slav meridional, probabil cu caractere bulgărești, dar niciun 
toponimic nu prezintă trăsături indubitabil bulgărești.) E adevărat că 
aceşti cercetători au vrut să-şi bazeze concluziile pe studiul toponimi- 
celor ungureşti. Tot dânșii însă recunosc că schimbările fonetice con- 
siderabile pe care le-a suferit limba maghiară din sec. X până azi au 
şters trăsăturile dialectale caracteristice toponimicelor slave din Un- 
garia devenite ungurești. 55) De ce n'au cercetat atunci toponimicele 
românești de origine slavă ? Limba română a suferit puţine schimbări 
fonetice din sec. X până azi, ceea ce se dovedește prin fonetismul 
atât de apropiat al aromânei de cel al dacoromânei. Aromâna s'a des- 
părțit de dacoromână prin sec. IX, X, când strămoşii Aromânilor s'au 
mutat spre Sud, in Pind, Tesalia și Epir, din partea sud-estică a teri- 
toriului de formaţie al limbii şi poporului român arătat mai sus 
la p. 865. 

lată particularităţile dialectale slave pe care le prezintă toponi- 
micele remâneşti de origine slavă din Transilvania şi Banat: 

1. În locul grupurilor protoslave or, ol, er, toponimicele slave din 
Transilvania au ra, la, rea, ca limbile slave de Sud, de ex. protoslav. 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ ŞI SLAVII 813 


gordă „cetate“ — Bălgrad, Moigrad, protoslav. goldina „tlimanda“ — 
Gladna (Severin), protoslav. berza „mesteacăn” — Breaza (Făgăraş), 
„Breazova (Hunedoara, Severin). 

2. In locul lui r silabic gi al lui Z silabic, toponimicele slave dela 
noi au âr, âl, ceea ce ne amintește fonetismnul bulgar ăr, dl, de ex. 
protoslav brza (în paleoslavă scris brūza) „repedea“ — Bârza (Severin), 
bulgar, bărza ; protoslav. vlků (în paleoslavă scris vlūkū) „lup“ — Vâlcan 
(scris greșit Valcan). 

3, In locul lui y protoslav, se întâlnește i, ca în limbile slave de 
Sud, de ex. protoslav, rybifa „peştişor“ — Ribifa (Hunedoara); proto- 
slav. bystra „repedea“ — Bistra (Turda, Severin, Alba, Bihor, etc.). 

4. Protoslavul - sce - e redat prin - sfe - ca în limbile slave de Sud, 
de ex. protoslav pocivalişce „zăcătoarea vitelor“ — Pocioveliște (Bihor). 

5. Vocala nazală protoslavă pe care o notăm aici on, e redată 
prin în, care ne amintește reflexul bulgăresc modern ă al lui on proto- 
slav şi care într'o epocă mai veche a istoriei limbii bulgare a fost ăn, 


de ex. protoslav. glomboka „adânca“ — Glâmboaca. Acest în devine 
in, dacă înaintea lui se află semivocala i, de ex. protoslav. iondofi 
„vale“ — întâi iiadol, apoi Indol (ca lat. filianus — întâi fiin, apoi 
fiin, fin). 


In Luncavifa (Sudul județului Severin), reflexul lui on ne amin- 
teste forma modernă sârbească Lukavija, cu u în loc de on. Într'o 
epocă mai veche acest u a fost un. 

In Nordul judeţului Severin avem nume de sate și de râuri Mūtnic, 
Mūtnicel, care nu mai prezintă elementul nazal caracteristic toponimi- 
celor slave din Transilvania. Aici în loc de protoslavul montinikū „cel 
tulbure“, avem o formă care aminteşte toponimicul bulgar modern 
Matnita, cu ă în loc de on. Slavii din Nordul judeţului Severin au fost 
deci românizaţi după dispariţia nazalităţii slave. De fapt aici par a se 
fi menţinut Slavi până în sec, XIV, 

6. Grupurile protoslave £ urmat de semivocala i și kt urmat dę i, 
sunt redate în toponimicile slave din Transilvania prin sf, reflex care 
— dintre toate limbile slave — se găsește numai în bulgară, de ex. 
protoslav, zlat-iii „de aur“ — Zlaști, protoslav. pekfi „cuptor, peşteră“ 
— Peşteş (Bihor, Someș), Peștiș (Hunedoara),%) Peşteana (Hunedoara), 
Peştenița (Hunedoara).) 

1. Reflexuls vocalei slave căreia îi corespunde în alfabetul slavon 
litera numită iaf, este ea in toponimicele românești de origine slavă 
din Transilvania, Şi această particularitate ne aminteşte graiurile bul- 
Săreşti, anume pe cele orientale. De ex. protoslav, berza „mesteacăn“ 
— Breaza, Breazova. 


874 E. PETROVICI 


8. Vocalele numite ierul mare si ierul mic, notate cu literele latine 
ū şi T sunt redate, când n'au dispărut, prin d, o şi e, tot ca în graiu- 
rile bulgărești, de ex. protoslav. būzina „cu soc” — Bozna (Sălaj), 
protoslav. măhii „muschiu în pădure” — Măhaciu (Turda), protoslav. 
pravū „drept”, pravifi — Praveţ (două dealuri în jud. Hunedoara).??) 

Îașirarea ar mai putea continua, În rezumat, caracteristicele fone- 
tice ale toponimicelor româneşti de origine slavă din Transilvania sunt. 
identice cu acelea pe care le prezintă și celelalte elemente slave ale 
limbii române. 

lată câţiva termeni de origine slavă foarte obișnuiți în limba română 
și care prezintă absolut aceleași caracteristice fonetice : 

1, Slav. "gordina — grădină, *moldița — mlūdita, *terba — 
treubă, etc., etc, 

2. Slav. “vrhă — vârf, *stlpū — stâlp, etc., etc, 

3. Slav. *byvolii — bivol, etc. 

4. Slav. * kleşci — cleşte, etc. 

5. Slav. "osonditi — osândi, * lonka — luncă, "gonsika — gâscă, 
dialectal gânscă, *paionkū — paing, etc. 

6. Slav, * matieha — maştehă, maşteră, " pektera — peşteră, etc. etc. 

7. Slav. " dėlūi — deal, etc. | 

8. Slav. * būzū — boz, "vūzduhū -— văzduh, *kotifi — cotef,. 
etc. etc, 9?) l 

Prin urmare Românii au împrumutat mulțimea mare de elemente 
slave pe acelaşi teritoriu unde au împrumutat și toponimicele slave, 
Dacă elementele slave ale limbii româae prezintă caractere slave meri- 
dionale și în special bulgare, pentru aceasta nu e nevoie să presu- 
punem că Românii le-au adus din Balcani, şi anume din Bulgaria. 
Graiul vorbit de Dacoslavi era un graiu slav de Sud, înrudit de- 
aproape cu graiurile bulgărești, după cum arată mai cu seamă parti- 
cularitățile amintite subt 5, 6, 7 şi 8, 

Dacoslavii aparțineau deci valului de Slavi — ei înșiși se numeau 
pe ei Sloveni — care s'a revărsat in sec. VI şi VII peste Dacia Tra- 
iană, Moesia, Dacia Aureliană, Dardania, Macedonia, Epir, Tracia, 
Tesalia si toată Grecia până în Pelopones. Teritoriul de formaţie a 
poporului român, adecă Dacia Traiană, Dacia Aureliană (cu Dacia 
Mediterranea şi Dardania), Moesia Superior și făşia romanizată din 
Moesia Inferior, a fost cotropit de semintii de Sloveni foarte aproape 
înrudite între ele. Incepând cu anul 600, din Nordul Transilvaniei până. 
în regiunea orașului Scupi (azi Skoplie), era o mare slavă, subt care 
se mențineau, mai cu seamă în regiunile muntoase, blocuri din vechia 
populaţie romanică. Dunărea nu mai era de acum graniţă. (De altfel: 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ ŞI SLAVII 875 


nici înaintea anului 600 nu impiedeca legăturile dintre Romanicii de 
pe cele două maluri). E probabil că subt presiunea înaintării Bulgarilor 
spre Vestul Peninsulei Balcanice în sec. VIII și IX (la anul 809 ocupă 
hanul Crum orașul Serdica-Sofia), valuri de populaţie romanică de prin 
Dacia Mediterranea și Dardania s'au deplasat și spre Nord, nu numai 
spre Vest și spre Sud, întărind blocul romanic dela Nord de Dunăre *!) 
şi inmultind, în dialectul dacoromân, numărul elementelor albaneze. 
Unele elemente albaneze s'au putut propaga şi mai înainte din Dar- 
dania, din regiunea oraşelor Scupi gi Naissus (Niş prezintă fonetism 
albanez $2) peste tot teritoriul străromân, până în Nordul Transilvaniei. 

Blocul enorm al „Slovenilor“ a fost mai vulnerabi! în cele două 
extremităţi dela Nord şi dela Sud, in Dacia si în Grecia, pe când in 
centru s'a menţinut neştirbit până astăzi, slavizând pe romanicii dela 
Sud de Dunăre. In Grecia, regiunile sudice au fost complet regreci- 
zate încă din sec. VIIL.S%) In Dacia reromânizarea s'a întâmplat mai 
târziu. Si aici desnationalizarea „Slovenilor“, numiţi de Români Șchei 
(dela Sclavus „Slav“), nu s'a făcut în toate regiunile în acelaşi timp. 
Am arătat mai sus că, în Nordul judeţului Severin, toponimicele 
Mâtnic, Mâtnicel, arată o românizare mai recentă a Slavilor. 

Particularităţi fonetice ale toponimicelor slave din Transilvania 
nu ne permit să presupunem românizarea Şcheilor înainte de sec, X. 
Se ştie că vocalele slave numite ieruri neintense au dispărut din lim- 
bile slave prin sec. X. Toponimicul slav * Lovinikū (lovů „vânătoare“), 
cu două ieruri neintense (T şi i), sa pronunțat, începând cu sec. X, 
* Lovnik — rom. Lovnic (jud. Făgăraş). Prin urmare, în sec. X şi după 
sec. X au mai rămas Șchei în regiunea Lovnicului pentru ca Românii 
să-i fi auzit pronunţând toponimicul fără ieruri. 

Totuşi Slavii nu s'au putut menţine mult timp după sec. X in 
Transilvania. Documentele cele mai vechi ungurești nu amintesc de 
vreo populaţie slavă in Transilvania în sec. XI, XII, XIII. E adevărat 
că anonimul notar al regelui Bela, care a trăit în sec, XII, spune că 
la venirea Ungurilor erau în Transilvania Români și Slavi, „Blasii et 
Sclavi”, Dacă e adevărat că anonimul a proiectat în trecut situația 
etnografică din epoca în care trăia, atunci putem admite că în sec. XII 
mai erau în Transilvania Slavi amestecați cu Români, E însă tot aga 
de posibil, ca anonimul să știe despre existenţa Slavilor din Transil- 
vania numai din tradiția istorică, fără ca pe vremea lui să mai fie 
Slavi. 

In cazul acesta din urmă istoricii moderni proiectează o situaţie 
etnografică mai veche, din sec, X sau XI, asupra unei epoci mai re- 
cente (sec. XII), 


876 E. PETROVICI 


Că în sec, XII nu mai erau Slavi in Transilvania se dovedeşte şi 
prin faptul că Sașii, veniţi în cursul acestui veac, n'au niciun element 
slav primit direct dela Slavi, ci numai prin intermediul Românilor sau 
Ungurilor.%4) 

Prin urmare, pe „Şcheii” aceştia veniţi in Dacia în sec, VI—VII 
şi romanizați în cursul sec. VIII —XI, îi continuă populaţia românească. 
din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureşul de astăzi, întocmai 
cum continuă, pe dacoromani şi pe toate celelalte neamuri care sau 
abătut peste pământul Daciei, incepând cu Cimerienii, Sciţii şi Celtii. 

Continuitatea aceasta din urmă, adică autohtonia elementului 
românesc din Transilvania, explică de ce acest element a putut rezista 
puternicului val slav care l-a cotropit. După cum a spus-o Jung, popu- 
latia românească din Transilvania, fiind „enhoric4“, crescută din pă- 
mântul acestei ţări, e obişnuită din timpuri străvechi cu condițiile de 
traiu și cu clima acestor plaiuri.) Orice norod străin venit aici de 
aiurea, oricât de numeros şi de puternic ar fi, în cursul veacurilor se 
va vedea încetul cu încetul întrecut gi la urmă înghiţit de neamul 


băştinaș. 
E. PETROVICI 


1) Lubor Niederle, Manuel de l'antiquité slave, tome I: L'histoire, tome II: La 
civilisation. Paris 1923—1926. Vol. I, p. 21—22. 

2) St, Romanski, Slavjani na Dunava (Slavii la Dunăre) în Balgarski Pregled 
]—1929, fasc. 1, p. 99, 

3) Grigore Nandris, The earliest contacts between Slavs and Roumanians, extras 
din Slavonic Review, XVIII- 1939, Nr. 52, p. 3. 

4) Nandris, ibid., p. 4; C. Daicoviciu, Problema continuității in Dacia, p. 12 şi u. 

5) C, Daicoviciu, La Transylvanie dans l'antiquité, Bucureşti 1938, p. 91. (Extras 
din „La Transylvanie"). 

6) C. Daicoviciu, Problema continuității în Dacia. Câteva observaţii şi precizări 
de ordin istorico-arheologic. Cluj 1940. Extras din „Anuarul Institutului de Studii 
Clasice”, Cluj, vol. II (1936—1940), p. 67. 

1) K. Horedt, Eine lateinische Inschrift des 4. Jahrhunderts aus Siebenbürgen. 
Extras din „Anuarul Institutului de Studii Clasice” al Universităţii Regele Ferdinand I, 
Cluj- Sibiu, vol. IV. Sibiu 1941. 

8) C. Daicoviciu, O sensațională descoperire arheologică în Transilvania, in 
„Transilvania“, anul 72—1941, Nr. 8, p. 578. 

9) Dacus (C. Daicoviciu, Autohtonia Românilor. şi istoriografia modernă ger- 
mană, în „Transilvania“, anul 73—1942, Nr. 2—3. p. 233. 

10) Daicoviciu, La Transylvanie dans l'antiquité, p. 90. 

1) Archiv für slavische Philologie, VII, p. 655. 

12) Daicoviciu, Problema continuității in Dacia, op. cit, p. 14. 

13) V. Drăganu, Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a ono- 
masticei, Bucureşti, 1933, p. 496, 244, 536, 313, 490, 474. 


CONTINUITATEA DACO-ROMANĂ SI SLAVII 817 


14) Al. Philippide, Originea Românilor, I, p. 456, notă. 

6) G. Pascu, Etimologii româneşti, laşi, 1910, p. 15; Iorgu lordan, Die rumă- 
nische Ortsnamenforschung in Zeitschrift fiir Ortsnamenforschung, I, p. 66. 

16) G. Pascu, Etimologiea fluviului Dunăre, in Viaţa Romineascū, laşi, Sept., 
1913, p. 303—305; Philippide, Originea Românilor, op. cit., I, p. 459—460. 

17) Al. Philippide, Originea Românilor, op. cit., I, p. 457. 

18) Nicolae Držganu, Românii in veacurile IX—XIV pe baza toponimiei si a ono-- 
masticei, Bucureşti, 1933, p. 244—250. 

19) N. Drăganu in Inchinare lui Nicolae Iorga, Cluj, 1931, p. 136 si Românii in 
v. IX— XIV, op. cit, p. 489—494. 

2) Dacoromania, VII, p. 344. 

21) V. Pârvan, Considerafiuni asupra unor nume de râuri daco-scitice. Mem. Acad.. 
Rom. Secţ. ist. seria III, tom I, mem. 1, Buc. 1923, p. 12 są.; S. Pușcariu, Pe mar- 
ginea cărților, în Dacoromania, IV, p. 1368. 

22) Dacoromania VII, p. 344 

2) V. St. Romanski, Imenata na dva kraidunavski grada, in Sbornik v cest na: 
prof. L. Miletici, Sofia, 1933, p. 655. 

24) Drăganu, Românii în v. IX —XIV, p. 474 są. 

25) P. Skok, Brendisium und Verwandtes, in Zeitschr. f. Orisnamenforechung, I, 
p. 85; Puşcariu, Pe marginea cărților, in Dacoromania, IV, p. 1369. 

26) Draganu, Românii in v. IX—XIV, p. 475. 

27) Norbert Jokl, Thraker. B. Sprache. Extras din „Reallexikon der Vorgeschichte“, 
Berlin, Bd. 13, Juni 1929, p. 284. 

28) Drăganu, Românii in v. IX—XIV, p. 537. 

29) Puşcariu, in Dacoromania, IV, p. 1369. 

30) Skok, op. cit, p. 86. 

31) Drăganu, Românii in v. IX—XIV, p. 246. 

3) E. Moór, Die slawischen Ortsnamen der Thaiszebene in Zeitschrift für Orts- 
namenforschung, VI, p, 130 są. 

33) Melich Janos, A honfoglaláskori Magyarország, Budapest, 1925, p. 56. 

34) J. Jung, Römer und Romanen in den Donaulėndern, Innsbruck, 1887, p. 352. 

35) Iordan, Rumänische Toponomastik, Bonn— Leipzig, 1914, p. 7. 

36) Drăganu, Românii in v. IX—XIV, op. cit, p, 505. 

37) Drăganu, ibid., p. 494. 

38) G. Kisch, Zur Wortforschung: Erloschenes Slaventum in-  Siebenbiirgen, în 
Korrespondenzblatt des vereins f. siebenb. Landeskunde, XLVII, p. 3. 

39) Kisch, ibid. 

40) I. Popovici, Rumūnische Dialekte, I, Halle a. d. S., 1905, p. 16. 

41) I. Kniezsa, Ungarns Vėlkerschafien im XI. Jahrhundert, Budapest, 1938, 
p. 125. 

42) Daicoviciu, O sensafionalė descoperire arheologică în Transilvania, in „Tran- 
silvania“, anul 72, p. 578. 

43) C. Giurescu, Istoria Românilor, I, ed. 2, Bucuresti, 1935, p. 235 si u. 

4) H. Dumke“ Die Terminologie des Ackerbaues im Dakorumănischen, in Jahres- 
bericht des Instituts für rumänische Sprache zu Leipzig, XIX—XX, p. 105. 

45) Documenta historiam Valachorum in Hungaria illusirantia, Budapest, 1941, 
p. XI si u. 

46) S. Puşcariu, Studii istroromūne, II, p. 300; St. Paşca, Nume de persoane şi 
nume de animale in Tara Oltului, Bucuresti, 1936, p. 36 si u. 


:818 E. PETROVICI 


41) A. Dauzat, Les noms de personnes. Origine et ėvolution. Paris, 1925, p. 36. 

45) M. Vasmer, Die Slaven in Griechenland, Berlin, 1941, p. 25 şi u, 17, 
324 şi u. 

49) V. „Transilvania“, anul 73—1924, Nr. 2—3, p. 233. 

50) Drăganu, Românii in v. IX—XIV, p. 501, 506. 

51) Kniezsa, op. cit., passim. V. si harta etnografică dela sfârşitul lucrării, 

52) Kniezsa, op. cif., p. 9—11. 

53) O. Densusianu, Graiul din Tara Hajegului, Bucureşti, 1915, p. 64, 68. 

54) Densusianu, ibid, p, 68. 

55) Kniezsa, op. cit., p. 86. 

56) Kniezsa, op. cit, p. 55. 

51) I. Popovici, op. cit., p, 13. 

58) Selişcev, Slavianskoe naselenie v Albanii, Sofia, 1931, p. 211, 217, 271. 

59) Densusianu, op. cit, p. 65. 

©) O. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, I, Paris, 1901, p. 269 si u.; 
„Al. Rosetii, Istoria limbii române, III, Bucuresti, 1940, p. 44 si u. B 

6) „Transilvania“, anul 73, p. 233. 

€2) N. Jokl, Albaner. Illyrer. In „Reallexikon der Vorgeschichte". 

6) Vasmer, L c. 

&) G. Kisch, op. cit., p. 2. 

6) Jung, op. cit., p. 360. 


CRONICI 
DOUĂ RAPOARTE DE PREMIERE ACADEMICĂ 


MARIA CANTEMIR de LUCIA BORŞ — CRUCILE DE PIATRĂ DE PE VALEA CARASULUI 
de VIRGIL BIROU 


Mă simt dator, luând condeiul ca să intemetez dreptul la o răs- 
plată academică a povestirii istorice „Maria Cantemir“ de domnişoara 
Lucia Borg, să aduc la cunoștință mai întâi un episod, care face din 
această faptă de convingere personală o sarcină de conștiință, M'am 
întâmplat în August 1940 in casa lui Nicolae [orga dela Văleni, Era de 
faţă şi autoarea, care ţinuse, poftită de profesor, o lecţie la Universi- 
tatea lul populară. Îi citise cartea dintâi, despre Elena Cuza, şi-i lăuda, 
pe lângă documentarea bogată şi cu multe lucruri inedite, înţelegerea 
de femele pentru o altă femele. Intala Doamnă a Românilor își găsise In 
sfârșit blografla, care s'o apropie de inimile noastre ş! s'o urce pe alt scaun, 
până uade valurile uitării nu mai ajung, Se simţea că lucrarea îi plăcuse, 
O avea prezentă. Se bucura auzind parcă în acea clipă pentru întâia oară 
că scriitoarea era profesoară de filosofie de mulţi an! la şcoala domnească 
dela Azilul Elena Doamna, unde amlotirea Elenei Cuza se păstrează vie 
și curată. Cartea leșise din acele ziduri ca o intrupare a marel ctitore, a 
cărei umbră pe nicăleri nu poate să întârzie cu mal multă iubire, Atunci 
- Domnișoara Lucia Borş l-a întrebat pe Nicolae Iorga, ce părere are despre 
noua el carte, în care credea că pusese mai mult decât dincolo? N'o 
primise, deşi îi fusese trimisă de câteva luni, Vrea neapărat s'o aibă. 
Măreaţă și tainică, această fată a Domnitorului academician și care s'ar 
fi pterdut pentru nol în ceturile moscovite, fără scrisorile schimbate între 
ea şi fratele Antioh, ambasador și întemeietor de literatură rusă la 
Londra şi Paris, Crezuse că acele scrisori nu se găsesc în ţară și afla 
acum cu mirare că autoarea le descoperise la Chişinău şi le dăduse 
pentru întâia oară pe cele mal caracteristice, în româneşte, Avea să pre- 
zinte el însuși volumul în toamnă pentru un premiu academic, Acea 
toamnă n'avea săsmai vie niciodată. Peste câtva timp cutremurul fizic 
tl scotea pe Nicolae Iorga din Vălenii lui dragt și numai decât apoi, 
- cutremurul social, din vieatū, Fiind singurul martor al acele! convorbiri, 
cea din urmă cu părintele sufletesc al multora dintre nol, m'a frământat 
mereu gândul să-i împlinesc în vreun fel dorinţa, Împrejurările au făcut 
să pot fi îasărcinat cu acest raport de premiere, Multumirea mea astăzi 
este îndoită, 

5 


aso EMANOIL BUCUTA 


Domnișoara Lucia Borş are în scrisul său mai ales două tosușiri, 
care o fac să stea foarte aproape de Bucura Dumbravă: o mare mi- 
gală to căutarea ştirilor despre subiect, din arhive, dela cei în vleață, 
care pot să dea ceva, sau dela natura și mediul social unde eroli şi-au dus: 
vieata. Scriitoarea a căutat la Constantinopol până în rămăşiţele Bogdan 
Seralului şi în biserica Sfânta Maria Mubllotisa urmele Cantemiregtilor- 
şi ale gospodăriei domnești, cu copiii care se ridicau și! cu faptele lor: 
mărunte. Compoziţia se face o adevărată cronică, in care cititorul abla. 
dacă mal bagă de seamă, ca la o restaurare lucrată cu grijă, părțile 
păstrate de părțile aduse. La aceasta vine cea de a doua însuşire, care 
e o mare putere de reinviere, Cea dintâi insușire face pe istoric, lar- 
cealaltă pe literat, Maria Cantemir stă înaintea noastră foarte asemănă- 
toare cu ceea ce trebue să fi fost aevea, dar plină de o lumină pe 
care omul de ştiinţă singur nu i-ar fi putut-o niciodată imprumuta, Se- 
mişcă împrejurul ei curtea moldovenească, stă marele părinte, se aprople 
11 se depărtează cel patru fraţi, fiecare cu altă fire și altă purtare, ră- 
sare deodată Petru cel Mare, curge Volga și se deslușește Rusla In cea: 
mai îndrăsneaţă dintre prefaceri, fără s'o acopere, Povestirea rămâne: 
a Mariei Cantemir şi oamenii vii! şi lucrurile neînsuileţite, oricât ar fi. 
de puternice în sine, n'au nici altă ființă decât aceea pe care le-o dă 
atingerea cu făptura centrală, Ea ne urmărește tot timpul şi nu ceilalți.. 
Era cea mai grea încercare pusă in faţa scriitoarei, această Ispitė a ma- 
rilor personalităţi şi a marilor privelişti istorice, care puteau să-l spargă 
marginile cărţii. Din ele, ca dintr'o ramă frumoasă, ne privește adâac 
Maria Cantemir, Cu acest studiu, care e o adevărată vieaţă, ea iese- 
aproape din anonimatul de până acum și sporește numărul domultelor 
române, mai cunoscută astăzi decât multe din ele, care au lăsat un 
chip şi ale căror trăsături le ştim, O vedem cu mâinile subțiri ţinând 
o carte în poală, Capul nu i-l deosebim, cu ochii ageri și poate nare 
să il deosebească nimeni niciodată. Portretul, care nu-i plăcea și pe 
care l-a trimis lui Antioh la Paris, se va fi pterdut împreună cu atâtea 
din lucrurile lui scoase la mezat, Dimitrie Cantemir însuși ni se arată, 
cu ea alături, mai puţin singur şi mai puţin rece decât ni l-au păstrat 
istoricii. Nu Casandra Cantacuzino are să-l însoțească de acum înainte: 
ca figură de femele în vleaţă, cl fata lui, Maia, 

Altminteri, Domnișoara Lucia Borş se desparte dela întâtle pagini: 
de Bucura Dumbravă, Aceasta va avea ceva de luptătoare în ea și 
căuta în eroii el, haiduci sau panduri, trăsăturile înrudite. De aceea. 
aceşti erol trebulau să fle numai decât bărbaţi și nu femei, oameni de 
faptă, purtătorii unui steag, făpturi mai mari decât cele obişnuite, st 
împro:pătându-se în natura lut Dumnezeu, când soctetatea încerca să-i 
aducă la nivelul ei. Autoarea noastră își alege, dimpotrivă, eroii numat- 
dintre femel. Umanitatea lor îi ajunge, se adânceşte în ea, îl descopere: 
urzeala ascunsă, Descrierea nu e de cadru, ci de suflet. Limba e plină: 
mai mult de fior decât de culoare, Totul merge spre analiză psiholo-: 
glcž şi nu spre frescă, Povestirea se face apropiată, ca de flinte foarte: 
dragi. Ne mișcă şi ne leagă, Prin figurile istorice, care nu seamănă: 
decât cu ele şi pot să rămână zugrăvite pe un perete de veșnicie, se 
străvede omul, care e la fel cu nol, trecător și gingaș, vrednic oricând 
de luare aminte, 


DOUĂ RAPOARTE DE PREMIERE ACADEMICĂ 881 


Prin aceste cuvinte sunt de părere că „Marla Cantemir“ se cuvine 
să primească o recunoaștere academică, 


Institutul Social Banat Crişana, care este o secţie foarte activă a 
Institutului Social Român din București, a făcut în cursul anilor, după 
pilda și metoda organului central, câteva cercetări monografice de o 
deosebită valoare. Sunt probleme din această parte de răsărit a țării, 
pe care nici nu le bănulam sau le cunogteam destul de nelămurit înainte 
ca specialiştii Iostitutului să coboare pe teren. Am fost şi eu cu el in 
câteva sate ale Banatului şi ştiu cu câtă râvnă și pricepere sa lucrat, 
Studiul domnului Virgil Birou despre „Crucile de piatră de pe Valea 
Caragului“ este cel dintâi dintr'o serle despre arta populară bănăţeană, 
Banatul, care ştia până acum numai să cânte frumos, cum dovedeşte o 
altă lucrare aflată sub tipar a aceluiași Institut, de Sabin Dršgo!, „Mo- 
nografia muzicală a satulut Belinţ“, care știa să zugrăvească frumos, 
cum a arătat-a Ioachim Miloia, care ştia să se imbrace frumos cum a 
descoperit Romulus Vula, se vede de aici că știe și să cloplească frumos 
piatra, în crucile puse la porţile veșniciei, Sunt niște pagini de drumet, 
descriptive şi calde, pentrucă drumetu! străbate un pământ care îi e 
drag și unde toate il vorbesc, Uneori îl crezi etnograf, uneori critic de 
artă, uneori istoric și poate să fie toate acestea impreună ca să izbu- 
tească să înțeleagă vleata unel regiuni naturale care este o imagine a 
provinciei intregi, cu amintiri foarte vechi și cu valuri de imigrație de 
ieri, Poate că pentru prezentare la premiu judecata ar fi fost mai uşoară, 
dacă | s'ar fl dal putinţa să imbrštigeze mai multe aspecte ale problemei 
şi când colecţia ar fi fost mai închiegată, dar autorul arată chiar numai 
în aceste pagini, cu controlul alături a numeroase fotografii, o infor- 
matle, o sensibilitate și o stăpânire a scrisului pe care Academia Ro- 
manė nu le poate trece cu vederea. S'ar răsplăti nu numai un om, dar 


| o instituţie și poate și o provincie, 
? He pp A EMANOIL BUCUTA 


DIN PRAGUL UNUI NOU AN UNIVERSITAR 


Există repetiţii care, în monotonia lor calendaristică, nu lasă nici o 
impresie durabilă, Solemnitūtile legate de tradiţii seculare, își pierd și 
ele, adeseori, prospetimea începuturilor și, goale de orice conţinut de 
vieaţă, se perpetuiază graţie unor inerţii intrinsece formelor sociale. 
Cam pe aceeași linie se pot înşira, în timpuri normale, chiar şi inau- 
gurările festive ale anilor universitari : oficialitate, invitaţii, discursuri, 
date statistice, bilamţuri bugetare, îndemnuri adresate vechilor și noilor 
„cetăţeni“ academici, mulțumiri publice adresate mecenatilor, etc. 

Când însă o universitate, ca cea clujană, smulsă de ingratitudinile 
istoriei contemporane din solul ei natural, își deschide in 1942—43 cel 
de al. 24-lea an al existenţei în al treilea an de nedreaptă pribegie, — 
solemnitatea ia aspectul unui înalt examen în fata adevărului, a con- 
ştiinţei și a naţiunii: 

5* 


882 „D. TODORANU 


A adevărului, pentrucă o universitate care ar pierde o clipă din 

vedere că misiunea ei primordială este de a cuceri şi domina lumea 
internă și externă prin cercetare și creatiune ştiinţifică, s'ar cobori la 
nivelul unei bune școli profesionale. Nu e nimic în natura și spiritul 
cercetării științifice universitare care le-ar face incompatibile cu exi- 
gentele practice ale formării profesionale ; dar ar fi nespus de dăunător 
acestui spirit faptul de a privi si conditiona cercetarea de interesele gi 
avantajele materiale imediate ; 
A conștiinței, pentrucă universitatea oferă drojdia care dospește 
tendinţele nebuloase ale vieţii în căutare de sine, umplându-le cu sub- 
stanța umană a valorilor etice si ridicându-le la acel privilegiat nivel, 
din perspectiva căruia luminile gândului întunecă definitiv moştenirea 
stră-omenească a animalităţii şi atenuiază suferințele mărunte ale omului 
ce nu poate ieşi — prin forţa muncii şi creatiunii desinteresate — din 
gogoasa momentului și a plăcerilor imediate ; 

A națiunii, pentrucă prin universalitatea ştiinţei și adevărului, 
universitatea nu poate rămâne o insulă plutitoare și izolată în oceanul 
frământărilor și aspirațiilor colectivităţii ; neîndoios, universitatea nu are 
a da Națiunii ceea ce eventual cere, ci mai ales a judeca ceea ce 
are nevoie, 

Privit din acest întreit unghiu de vedere, discursul inaugural din 
1 Nov, a. c., al d-lui Prof. Dr. I. Haţieganu, rectorul universităţii, care 
a rezumat un singur an de activitate universitară, a fost, fără îndoială, 
un reconfortant popas al afirmării științei, credinţei şi vigoarei spirituale 
a Transilvaniei, — lozinci înscrise pe drapelele stintite ale Universităţii 
şi facultăţilor şi săpate în conştiinţa universitară alături de conturul 
întreg şi drept al Patriei. Nu vom emite judecăţi de valoare asupra 
omului ; lăsăm această sarcină nepărtinitoarei istorii. Dar vom constata 
faptul că vieata universitară a Transilvaniei după greutăţile celui dintâiu | 
an al refugiului, şi-a regrupat energiile cu o repeziciune uimitoare, în 
pofida tuturor dușmăniilor si indoiellor cu care a fost privită, reușind 
nu numai să-și reia cu putere linia istorică întreruptă pentru un mo- 
ment, ci să dea netăgăduite dovezi de forțele sale spirituale în timpul 
celor mai crunte încercări pentru naţiune. Căci, luptând cu mari greu- 
tati şi cu reale dificultăți de instalare temporară la Sibiu, Universitatea 
din Cluj a dat la lumină în anul 1941—42 opere de mare valoare în 
domeniul cercetării stiintilice, a organizat vieata studenţească în noi 
cadre de manifestare şi a luat contact cu toate straturile naţiunii. 

Nu vom înşira aici nume de lucrări, pentru a nu nedreptăţi pe 
nimeni; aceste lucrări şi contribuţii originale au fost menţionate cu 
cuvenitele aprecieri în discursul inaugural si nici n'ar încăpea in mar- 
ginile unei cronici reduse, Să amintim pe temeinicii „muzeigti“ ai Mu- 
zeului Limbii Române, care se ocupă de tezaurul limbei și literaturii 
noastre, fără a ne opri la activitatea fecundă a Institutului de Igienă, 
din vecinătatea imediată? Am putea oare evidenția remarcabilele con- 
tributii şi cercetarea isvoarelor latinităţii noastre ori descoperirile arheo- 
logice ale Institutului de Studii Clasice, tără să ţinem seama de prietenii 
dela Institutul de Psihologie ? Am îi oare drepţi, fără a ne opri la 
munca tăcută și încordată de fiecare zi, din clinici, laboratoare şi se- 


DIN PRAGUL UNUI NOU AN UNIVERSITAR 383 


minare, prin care dela ultimul preparator la savantul dela catedră, se 
frământă ideile şi se pun pietre nepieritoare la construcţia științei 
româneşti 7 ` 

S'au petrecut însă în anul 1941— 42 evenimente universitare, a 
căror încrestare trebue mai ales făcută pe răbojul organizării vieţii stu- 
dentesti. Initiativele au plecat dela conducătorul Universității; ele au 
fost primite cu simpatie de corpul studențesc si s'au bucurat de spri- 
jinul larg al profesorilor. Lecţiile de „iniţiere“ si „sinteză“, menite pe 
de o parte să introducă studenţii noi în climatul academic, iar pe de 
alta să rupă barierele artificiale dintre facultăţi şi să unifice strădania 
ştiinţifică în jurul unor mari idei, legate de tendinţele şi aspiraţiile 
neamului, au devenit un bun câştigat, şi anul universitar in curs și-a 
fixat ca temă a conferințelor de sinteză — am putea spune de sinteză 
a întregei noastre strădanii —: Transilvania. (Un Institut de cercetări 
asupra Transilvaniei, creiat anul trecut şi pus sub conducerea unor 
iluștri p.ofesori, amplifică această orientare a Universităţii.) Apoi, con- 
terintele si meditaţiile religioase au fost introduse pentru a completa 
desvoltarea si formarea studentului, — într'o lume în care se încearcă 
să se înlocuiască învățătura lui Christ fie prin întoarcerea la mitologia 
barbară, fie prin înlăturarea ei din czdrul valorilor existenţiale. Stu- 
denţii şi-au înăbuşit durerea slâşierii pământului strămoșesc şi s'au 
incadrat disciplinat în forme de manifestare, care le-au adus un spor 
de prestigiu; sau, pentru a exprima adevărata față a lucrurilor: au 
sângerat pe câmpiile de bătaie ale Răsăritului cu imaginea întreagă a 
ţării, iar în cetatea universitară s'au grupat, la chemarea rectorului, in 
asociaţii şi cercuri studențești literare, corale, artistice, etc. 

Cu toate neasemuitele poveri ale unui războiu, în care este pusă 
în joc însăși fiinţa statului, experienţa organizării vieţii studenţeşti dela 
Un:versitatea clujană a atras atenţia cercurilor conducătoare, — cu 
atât mai mult cu cât ea nu se efectua in vremuri de liniște și echi- 
libru între popoare. Drumul la Bucuresti si festivalul dat de grupările 
noastre studenţeşti in sala „Aro“ au scos în evidenţă comori de auten- 
tică vieaţă spirituală a studentimei ; iar pe deasupra aclamării Condu- 
cătorului Statului, căruia studentimea i-a exprimat nestrămutata vrere 
a implinirii „Gândului neimplinit“, — cu acest prilej s'a întins o mână 
de frate, s'a cimentat o prietenie şi s'au întâlnit, în raza aceluiaşi ideal 
și a acelorași dureri, studenţii tuturor universităţilor noastre, 

Ne sunt de asemenea vii, în amintire, serbările dela Avrig și Ră- 
şinari, unde imaginea unui mare dascăl și a unui mare prelat, au adus 
în aimosfera unor legitime îngrijorări robusta încredere a istoriei şi 
convingerea în puterea liberatoare a culturii și credinţei, 

N'am îi însă completi dacă n'am însemna ca un capitol esenţial 
al activităţii academice, opera „Extensiunii universitare“, care duce până 
în cele mai îndepârtate colţuri ale Ardealului fructul cercetării ştiinţifice, 

sfârşit, adâncirea raporturilor dintre universitate şi Natiune a 
luat anul trecut o formă mai constantă și mai durabilă prin constituirea 
asociaţiei „Prietenii Universităţii”, Conducătorul universităţii s'a stră- 
duit şi se străduește să promoveze ideea unei universităţi active, care 
să mobilizeze în jurul ei pe foştii studenţi, să menţină treze idealele 


884 D. TODORANU 


spirituale ale culturii în marile mase şi să afirme cu tăria convingerilor 
. ştiinţifice drepturile noastre asupra întregului spațiu românesc. La Turda 
sau la Timişoara, la Alba-Iulia, la Brașov sau la Arad, ideea univer- 
sitară este în marş, iar prin cuvântul deschis şi categoric al rectorului 
său, Universitatea Daciei Superioare își afirmă — în vâltoarea nebă- 
nuită a evenimentelor de azi — dreptul ei de a judeca trecutul, de a 
menţine trează conştiinţa îndoliată a prezentului și de a susţine spe- 
rantele viitorului, D. TODORANU 


O MARE OPERĂ SOCIALĂ ') 


Prin înfiinţarea, la 10 Aprilie 1941, a Consiliului de Patronaj, de 
- sub președinția d-nei Maria Mareşal Antonescu opera de ocrotire şi 
mai ales cea de asistență din România a devenit o funcţie de stat de 
o covârşitoare importanţă, atât pentru problemele acute izvorite pe 
acest teren din cauza războiului, cât și pentru cele permanente, Con- 
siliul după o perioadă scurtă de organizare si de stimulare a initia- 
tivei particulare, dela marile centre urbane, judeţe şi până la comună 
a păşit cu un vast angrenaj la abordarea: asistenţei nevoiașilor, în- 


sss oe 


a orfanilor si a văduvelor de război. Prin cele patru mari diviziuni 
centrale: de studii și propagandă; de pregătire a cadrelor; a operelor 
sociale şi de administraţie și cu concursul comitetelor judeţene şi mu- 
nicipale, Consiliul de Patronaj, in vara anului 1941 a organizat cheta 
„Darul -ostagului“, în iarna anului 1941—42 prin „Oficiul ajutorului de 
iarnă“ a dat posibilitate spiritului de mare generozitate si în acelaşi 
timp de înaltă înţelegere a imperativului actual, ca fiecare Român prin 
mici donaţii să se simtă alături de oastea ţării, acolo la distanţele mari 
unde luptă. Concomitent, Consiliul s'a ocupat și de educaţia -socială a 
masei populaţiei, care a avut drept rezultat augmentarea fondurilor şi, 
în consecinţă, s'au oferit ajutoare suplimentare familiilor celor mobili- 
zati, pe lângă cele date de guvern, sau amenajat spitale și instituţii 
pentru îngrijirea, reeducarea și confecţionarea de proteze invalzilor, 
iar prin fundatiunile de protecţie spitalicească, înfiinţate pe lângă toate 
spitalele, a desăvârșit opera statului, contribuind la înzestrarea spita- 
lelor gi la acordarea unei asistente largi, atât răniților si bolnavilor, 
cât gi familiilor sărace, rămase acasă fără sprijin. 

Consiliul de Patronaj, pe lângă această mare și susținută operă 
de asistenţă imediată, a activat cu succes şi pe terenul asistenţei con- 
structive. A înfiinţat cantine şcolare, solarii, tabere de vară, cămine de 
zi, creşe şi printr'o pătrundere şi înţelegere de admirat a creiat at- 
mosfera pentru ca mamele văduve să-şi păstreze copiii lângă ele, iar 
mâna ocrotitoare a părinţilor asupra orfanilor de război să fie intoc- 
mită cu aceeași inimă caldă părintească. Apoi ocrotirea viitorilor con- 
ducători, intelectuali şi tehnicieni, Consiliul a ridicat-o la un rang fără 


1) Darea de seamă asupra activităţii Consiliului de Patronaj al operelor so- 
ciale pe semestrul al ireilea, dela 6 Septemvrie 1941 până la 1 Aprilie 1942. 


O MARE OPERĂ SOCIALĂ 885 


de asemănare în trecutul „ării noastre : au fost creiate zeci de cămine 
şi cantine studențești și s'au clădit numeroase construcții, fie pentru 
adăpostul studenţilor în timpul studiilor, fie pentru întremarea lor în 
timpul vacantelor. 

Pentru a preveni căderea în dependență a muncitorilor şi a mi- 
cilor funcţionari, Consiliul a creiat și pe seama acestora, numeroase 
cantine, unde li s'a asigurat o hrană substanţială, Acţiunea aceasta a 
fost începută în capitală şi felul cum sunt aprovizionate, și numărul 
persoanelor zilnic servite în restaurante și cantine, demonstrează până 
la evidenţă până la ce succese se poate ajunge când, alături de voință 
se pune şi inimă, — în cazul de față pusă de „nașele“ cantinelor, 

Consiliul de Patronaj s'a ocupat și de asistența refugiaților, orga- 
nizând cantine și oficii de plasare și asistenţă, 

In capitală, Consiliul de Patronaj a activat şi pe planul ajutorării 
nevoiașilor. Problemele de patologie socială tratate prin acţiunea cen- 
trelor de asistență a familiei au fost: sanitare; economice; ale familiilor 
desorganizate; morale; concubinaj; de asistenţă infantilă; de susţinere 
a familiilor celor mobilizați și problema prezentată de refugiaţi. 

Departe de noi a crede că opera uriașă a Consiliului de Patronaj 
realizată dela 1 Aprilie 1941 până la 1 Aprilie 1942 s'ar putea exprima 
în bani, ca fiind mai mult de ordin social şi moral, totuși pentru a în- 
vedera sinoptic şi prin cifre ne vom permite a reda și câteva din 
acestea din urmă, 

Din veniturile de 575,472,591 Lei, în majoritate provenite din 
donaţiuni, pentru „Darul ostagului" 77,738.531 şi pentru „Ajutorul de 
iarnă” 403,712.773, Consiliul a înțeles să cheltuiască fondurile în felul 
următor : 


Total cheltuieli: . ., ‘ť’, 575,472.591 
Opere sociale . . . , | | 2 . 333,355.314 
Personal . FE 15,386.537 
Disponibil pentru 1942/43 „pu 216,730.740 


In detaliu suma destinată cheltuielilor pentru operele sociale ale 
Consiliului se distribuie după cum urmează: 


Cifre abs. 
Total, . 4 333355315 
Cheltuieli făcute de centrală | „e 265,048 412 
Investitiuni (materiale, îmbrăcăminte, încălță- 
minfe, alimente, instalaţii) . P A 96,015.985 
Cămine universitare . GR mI să 3 40,296.094 
Asistenţă socială . | o 5 i dă 37,993 786 
Acţiunea spitalicească S ; éi 24,630.887 
Cantine şcolare Eo g a e A A 16,120 178 
Cantine muncitoreşti . OS 15,868.324 
Ajutor răniților ieşiţi din spitale 12 15,451.427 
Cantine studenţeşti . . J d 3 14,308.657 
Proteze pentru invalizi . Ek 4,007,520 
Aparate muzicale, radio pt. răniţi i e 206 763 
Ajutoare pt. nunţi şi botezuri (răniţi) . . 148.591 
Total subvenţii: | . 668,306.902 
Subventii acordate organelor exterioare 
pentru opere sociale . k a 51,147.466 
Subvenţii acordate Soc. de binefacere 
pentru opere sociale . . |. | |. . :  16,559.436 


Dr. PETRU RAMNEAMTU 


886 OCTAVIAN BOBESIU 


GÂNDURI ȘI FAPTE DE PE TĂRÂMUL MUNCII ROMÂNEŞTI:? 


Dacă secolul trecut este considerat, pe drept cuvânt, veacul ma- 
rilor aplicaţiuni ale ştiinţelor în domeniul vast al lumii neinsuiletite, 
începutul secolului al XX-lea are meritul de a fi inaugurat explorarea 
lumii spiritului, cu mijloace ştiinţifice, analoage celor utilizate de către 
ştiinţele naturii, 

Adoptând aceste metode, disciplinele preocupate de lumea spt- 
ritului, au putut deveni științe „exacte“, şi trece la numeroase aplicaţii 
practice, Din aceste aplicări omul, această „fiinţă necunoscută“, cum se 
exprimă celebrul savant Dr. Alexis Carrel, nu a avut decât de câștigat, 
deoarece scopul acestor ştiinţe era tocmai studiul diferitelor aspecte: 
ale individualităţii umane, a căror varietate a fost bănuită dela început. 
de către cercetători, 

Psihologia, această încercare de pătrundere a naturii umane, cu 
toată complexitatea și varietatea manifeatăritor sale, care face parte 
dintre disciplinele spiritului, ce au ştiut profita din contactul cu științele 
naturii, a înregistrat în ultima vreme, rezultate satisfăcătoare şi lacon- 
testabiie, 

O consecinţă a acestui fapt a fost divizarea el în mai multe ra- 
muri, care s'au adaugat psihologiei „teoretice“. Astfel, apare psihologia 
aplicată, cu numeroasele sale ramuri, dintre care mal cunoscute sunt 
psihologia educației, economică, juridică, medicală si militară. Nu vom. 
aminti realizările, la care s'a ajuns prin nenumăratele cercetări psiho- 
logice, ci subliniem doar faptul că în ultima vreme asemenea realizări 
pot fi semnalate şi la nol în ţară. Universităţii dia Cluj, cu sediul tem- 
porar la Sibiu, trebue să i se recunoască de sigur iniţiativa cercetărilor 
intreprinse, precum şi a realizărilor înregistrate printr'o îndelungată şi 
intensă activitate în acest domeniu. 


Lucrarea de care ne ocupăm în acest articol, intitulata: „Psiho- 
tehnica în marea industrie“, datorită d-lui N, Mărgineanu, se inca- | 
drează în ramura psihologiei aplicate la domentui vieţii economice 
— numită psihotehnica — ce şi-a propus studierea rolului pe care 
factorul uman îl are în producţie. 

Studiul acesta a devenit necesar dacă ne gândim la desvoltarea 
nebănuită a mașinismului și industriei, care cere indivizi pregătiţi „spe- 
clalizatt“ şi în număr din ce in ce mal mare. La acest fapt trebue să 
adăugăm și rezultatul cercetărilor ştiinţifice, care a dovedit că oamenii 
se deosebesc între el, atât din punct de vedere al îosuşirilor fizice, cât 
şi psihice, şi pot indeplini cu succes numai unele lucrări, anume pe 
acelea care corespund cu aptitudinile lor de lucru, Date fiind aceste 
fapte, apare evidentă necesitatea înființării acestei noul discipline — 
phihotehnica — al cărei scop este tocmai de a stabili, pe baza mijloa- 
celor ştiinţifice, pe care i le poate pune la dispoziţie psihologia expe- 
rimentală și tehnica avansată de astăzi, atât aptitudinele cerute de 
exercitarea fiecărei profesiuni, cât și gradul in care posedă fiecare in- 


1) N. Mărgineanu: Psihotehnica în marea industrie. (Ed. Institutului Psiho- 
tehnic din Cluj la Sibiu. 1942.) 


GÂNDURI ȘI FAPTE DE PE TĂRÂMUL MUNCII ROMÂNEȘTI 857 


divid diferitele aptitudini, Acestea sunt problemele ce fac obiectul 
acestei recente ştiinţe, precum și a lucrării de care ne ocupăm, 

Fiindcă problemele, pe care le tratează această lucrare, sunt de- 
mare actualitate și de importanță deosebită pentru însăși economia 
noastră naţională, ne permitem să stšruim puţin, în limitele restrânse 
ale unei recensii, asupra cuprisului său, 

Lucrarea începe cu o „introducere“ în care autorul determină princt- 
plile fundamentale a căror realizare o urmăreşte psihotehaica, și anume: 

1, Potrivirea omului la munca, pe care este chemat să o facă. 

2. Învăţarea meseriei în condiţiunile cele mai potrivite. 

3. Organizarea raţională a muncii. 

4, Organizarea științifică a intreprinderii, pe latura personalului, 

5, Psihologia desfacerii si a reclamet. 


Observăm, că toate aceste principii se referă la factorul uman, 
care, alături de mașini și materii prime, ce rețineau singure până destul 
de curând atenţiunea celor preocupaţi de sporirea producțiunel econo- 
- mice, s'a dovedit că are un rol decisiv, 

Capitolul I tratează despre Monografia psihologică a profesiunii. 
Scopul acestor monografii este precizarea aptitudinilor, pe care le cere 
exercitarea diferitelor profesiuni, În acest scop, autorii, utilizează me- 
tode numeroase, care se completează reciproc, Autorul, în anchetele pe 
care le-a intreprins in stabilimentele marilor industrii din tara noastră, 
a utilizat o metodă, care reprezintă o combinare a metodei observărit 
timp mal îndelungat a lucrătorului în atelier, cu metoda chestlonării 
lucrătorului, şefului de echipă, maistrului precum și a inginerului, 

Capitolul II întitulat Selecţia profesională in marea industrie, este 

- 0 expunere sistematică asupra mijloacelor utilizate cu ocaziunea exa- 
menului de selecție a ucenicilor, care a avut loc la câteva Intreprin- 
der! din ţară, precum și a rezultatelor obţinute, 

Examenul psihotehalc de selecţie a ucenicilor a fost efectuat prin 
aplicarea unor teste, destinate să măsoare diferitele aptitudini intelec- 
tuale ale candidaţilor la ucenicie, necesare exercitării profesiunilor pe 
care dorim să le imbrăţişeze, 

Fiind diferite însușirile examinate, au fost diferite și testele aplicate 
pentru examinarea gradului în care candidaţii posedă acele însușiri, 
cum sunt: aptitudinea tehnică, observaţia, percepția spaţială, aptitudinea 
matematică, aptitudinea la desen. In cadrul articolului este redată de 
asemenea descrierea și câteva fragmente a testelor aplicate, 

Faptul că aceste procedee ştiinţifice de examinare au fost iotro- 
duse de câteva Întreprinderi industriale din ţara noastră, cu rezultate 
satisfăcătoare, este cât se poate de imbucurštor, 

Capitolul III, în strânsă legătură cu cel precedent, se ocupă 
de: Distribuţia profesională in marea industrie, şi vizează repartizarea 
elementelor selčetionate în baza examenului cu teste, spre diferitele profe- 
sluni exercitate ip întreprinderile la cari examenul psihotehnic a avut loc, 

Această distribuţie a candidaţilor spre dferite profesiuni, a fost 
făcută pe baza examinării lor atât cu aparate numite „probe de lucru“, 
care au caracter sintetic (examinează aptitudinile mat complexe), cât și 
cu aparate cu caracter analitic, 


888 OCTAVIAN BOBESIU 


Aparatele menite 'să măsoare aptitudinile fundamentale cerute 
pentru exercitarea diferitelor profesiuni, ca: strungar, lăcătuş, sudor, 
tintchiglu, turnător, etc. au fost, în mare parte, construite după Indica- 
Hunile d-lul N. Margineano, cu ajutorul material al unora dintre marile 
noastre întreprinderi industriale, și putem spune că ele sunt un model 
de perfecţiune tehnica. Descrierea lor este redată tot în acest capitol, 
lar câteva plaaşe înfăţişează principalele aparate utilizate în vėderea 
distribuţiei profesionale a ucenicilor, 

La finele acestui capitol, autorul arată succesul obținut în distri- 
butia profesională a ucenicilor, Sunt aduse și date statistice în această 
privinţă și anume: înainte de a se face selecţia si distribuţia profe- 
sională pe aceste baze ştiintifice, numărul celor care schimbau profe- 
slunea era mal mare de 500%, în timp ce „în urma distribuţiei noastre, 
el a scăzut la 3—50/, adecă de 10—15 ori mai puţin“, (pag. 65). Nu- 
mărul celor ce şi-au schimbat profesiunea, este evident foarte redus, 

Ir vapitolui IV, cu titlul Selecția profesională a muncitorilor, sunt 
redate, succint, rezultatele unul examen de selecţie profestonală a lucră- 
torilor strungari, dela una dintre principalele noastre industrii metalurgice, 

Dată fiind lipsa mult simțită de lucrători strungari la acea uzlaă, 
s'a procedat la examinarea unul număr de 800 muncitori calificaţi şi 
necalificaţi, (bărbaţi și femei) dintre cari au fost selecționați aprox!- 
mativ 250 de lucrători, cari ar urmat apol un curs rapid de strungari 
cu durata de 6 luni, 

O problemă de mare actualitate este desbătută în capitolul V: 
Organizarea ştiinţifică a uceniciei. 

Deşi acest capitol este mai mult o expunere asupra organizării 
şcoalel de ucenici „Astra“, el poate fi considerat ca o propunere de 
organizare ştiinţifică a şcoalelor de ucenici din tara noastră, cari pre- 
zintă, așa cum funcţionează astăzi, atât de multe lacune, după cum 
vom avea ocaziunea să relatăm mal jos, 

Prima parte a capitolului tratează despre învățământul industrial, 
luând in discuţiune organizarea lui actuală, cărela îi semnalează, pe 
bază de date incontestabile, numeroase neajunsuri, Astfel, anaiizând 
programa analitică a şcoalelor noastre industriale, dovedeşte că ea este 
prea teoretică. In acest scop face o comparaţie între materiile propuse 
in învăţământul industrial român și în cel german, şi constată o deose- 
Dire esențială între cele două sisteme, care nu este insă în favorul 
nostru, Căci, pe când in școlile industriale germane, se dă mal mare 
importanță materiilor referitoare la cultura profesională a ucenicilor, 
cela ce este de sigur natural, la not se acordă atentlune deosebită ma- 
terlilor menite să formeze cultura generală a acestora, Astfel, din 14 
ore de curs săptâmânal numai 5 au caracter practic, pe când 9 au 
caracter pur teoretic, Mai mult decât atât, chlar cursurile cu caracter 
practic propuse ucenicilor, ţin seama. întrun grad cu totul redus de 
formarea acestora pentru ateliere, Desemnui, industrial de ex,, zice au- 
torul, la not este legat de geometrie, pe când in Germania de repre- 
zentarea obiectelor cu care se lucrează efectiv, 

O altă constatare esenţială se referă la numărul prea mare de 
ore pe care ucenicul este obligat să le petreacă în şcoală, neavând in 


GÂNDURI ŞI FAPTE DE PE TĂRÂMUL MUNCII ROMÂNEȘTI 889 


schimb, ore la dispoziţie, pentru a-şi pregăti lecţiunile, Tot aici trebue 
amintită şi lipsa de manuale potrivite pentru cursurile profesionale 
de ucenici, Relativ la salarizarea ucenicilor, autorul propune să se 
albă în considerare la fixarea salariului lor şi notele şcolare, cărora ar 
trebui să li se acorde chiar o atenţie deosebită. Căci, numai astfel uce- 
nicul va privi cu seriozitate pregătirea sa şcolară, Sunt indicate de ase- 
menea criterii ştiinţifice de notare a ucenicilor, care asigură o mal 
bună apreclere a acestora din partea corpului profesoral, 

Partea a 2-a acestui capitol se ocupă de: ucenicia în atelier, sau 
de atelierul special de ucenicie, Evidenţiind numeroasele scăderi legate 
de învăţarea meseriei în ateliere alături de muncitori, autorul pledează 
pentru „crearea unui atelier special de ucenicie, în care ucenicii să 
lucreze direct sub supravegherea unor ma!ştrii pricepuţi, care să nu 
albă alte însărcinări, salarizarea lor urmând să fie făcută, în funcţie de 
randamentul, pe care ucenicii il dau“. (pag. 83), Rolul acestul atelier 
de ucenicie este de a „înlocui experienţa arbitrară si nesistematizată, cu 
cea raţională și sistemattzată, adecă cu știința“, (pag. 83), 

Acest atelier, aga de potrivit denumit „Afelier-Școală“, ar trebui 
înfiinţat cât mai neîntârziat, cel puţin în marile noastre industrii. 


Capitolul ultim din această lucrare, cuprinde câteva conslde- 
rațiuni general asupra „Rafionalizūrii direcţiei personalului în marea 
industrie“, urmate de expunere sistematică asupra principalelor metode 
„de informațiune obiectivă asupra muncitorului. latre aceste metode, 
principale sunt următoarele: examenul psihotehnic cu ajutorul testelor 
şi apara'elor, observaţia sistematică bazată pe foaia de observaţie, 
examen medical, precum şi notarea diferitelor date obiective privind 
situația muncitorului în uzină, carl se trec in aşa numite fişe profesio- 
nală care se află în figura 4 dela pag. 133 şi care este imaginea fidelă 
a fiecărui lucrător, „Pe baza foii de observaţie, a examenului psiho- 
tehnic şi medical, precum și pe baza notărilor din figa profesională, se 
trece la completarea celor 6 coeficenţi (pshotehnic, medical, profe- 
sional, social, de vechime, de regularitate), în funcţie de care se stabilește 
media generală, care este informaţia cea mal sintetică şi cea mai de 
seamă pe care se întemeiază atât salarizarea muncitorului, cat şi gratifl- 
caţiile, amenzile, avansările, etc.“ (pag. 134). Când aceste metode vor fi 
aplicate în intreprinderile industriale din ţara noastră, în mod conştiincios, 
vor dispare numeroase nemulțumiri inerente actualului sistem de apre- 
clere a muncitorului în baza unor procedee lipsite de obiectivitate. 

Din cele expuse până aici, rezultă credem, cu destulă evidenţă, 
«că stadiul actual al metodelor pslhotehntce, permite numeroase apitca- 
“uni în legătură cu Selectiunea şi Orientarea profesională, cărora începe 
să li se acorde o deosebită atențiune şi la nol in ţară. 

Lucrarea d-lui N, Mărgineanu este o dovadă lămuritoare în acest 
sens, şi are mefiiul de a expune, cu toată competența ştiinţifică a au- 
“torului şi într'o formă care angajează interesul cititorului dela prima 
până la ultima sa pagină, rezultatele mal mult decât satisfăcătoare, 
care au fost obtlnute prin examinările psihotehaice, efectuate la câteva 
„dintre 'marile noastre intreprinderi industriale, rezultate care iacunu- 
nează intensa activitate pe care d-sa o desfăşoară de mult timp în 
„acest domeniu, OCTAVIAN BOBESIU 


ÎNSEMNĂRI 


OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU 


Duminecă, 25 Octomvrie, a fost în- 
mormanta în Cimitirul Belu din Bucu- 
rești, un intelectual român de rasă, un 
luptător naţionalist şi un factor cultural 
care nu a avut obiceiul să privească în 
pământ, nici să-şi plece semeata frunte 
senină în faţa oamenilor. El a mers cu 
pasul hotărît pe un drum luminos şi 
drept, care i s'a conturat din prima tine- 
rete, drum împletit din valori spirituale 
etern valabile, alcătuind un ideal cultural, 
naţional şi etic bine precizat, căruia i-a 
slugit întreaga vieaţă. Rar se pot întâlni 
oameni cari să oglindească în înfăţişarea 
lor exterioară fiinţa lor lăuntrică în mă- 
sura în care în fizicul lui Octavian 
C. Tăslăuanu se putea citi carac- 
terul lui. 

Îmi aduc aminte din anii de liceu din 
Blaj, când el, la aparatele de gimnastică 
din curtea vechilor școli, făcea „roata 
gigantică” Ja „sul“, sau figurile uimitoare 
la „paralele“. Elev în clasele inferioare, 
cu' alţi colegi ne adunam grămadă si 
priveam uimiti, încântați şi plini de ad- 
miratie, la „studentul“ înalt şi svelt, cu 
trupul ca o coardă de oţel, cu câtă si- 
guranţă si indrăsneală prindea „sulul“ 
şi dintr'un avânt făcea figura cea mai 
grea dela acest aparat, 

Curajul, indrūsneala lui, ne impuneau 
grozav şi eram mereu cu ochii după el 
când se apropia de aparatul de gimna- 
stică în pauzele dintre ore. Era și o 
încântare estetică, să-l vezi umblând, 
așteptând să-i vină rândul la aparate, 


şi lucrând la ele. Avea o ţinută distinsă, 
care impunea tuturora, o eleganță în- 
născută. 

Curajul, indržsneala adolescentului s'au 
manifestat si în vieata lui matură, în 
intreagă bogata şi multipla sa activitate,. 
rămânând trăsăturile sale caracteristice, 
ca şi sufletul deschis, sinceritatea cu 
care-şi descoperea planurile, şi cu care 
lucra, mergând drept la ţintă. 


Cobora din munţi, dintre brazi, din 
aerul pur, din lumina puternică a inal- 
timilor de piatră, dintr'un mediu cu linii 
severe, dar lipsite de complicaţii. Era,. 
pe de altă parte, odrasla unei familii 
preoțești cu ascendență în negura vea- 
curilor, moștenind o zestre spirituală tot 
așa de pură şi tare în principii de vieat4,. 
cari singure dau pe omul curajos în 
lume, caracterul puternic. 

La zestrea lui fiziologică și spirituală 
s'a adăugat atmosfera şcolilor din Blaj,. 
brăzdată de mândrie si voinţă româ- 
neascž, iar mai târziu, la Bucuresti, la 
Universitate, sufletul său a fost miruit 
cu sentimentul unei libertăţi naţionale 
depline. 

Incă în vremea petrecerii acolo, su- 
fletul său rupsese cătuşile Românului 
subjugat. La Consulatul roman din Buda- 
pesta venise ca un om pentru care gra- 
nitele politice se topiseră in sentimentul 
marei unităţi spirituale a neamului. 

Tinuta lui, înfățișarea lui, pasul său 
hotărit când trecea pe străzile Capitalei 
Ungariei, atitudinea lui, erau acum gi 
mai pline de mândrie, mai îndrăsneţe.. 


ÎNSEMNĂRI 891 


Pentru noi, studenţii mai tineri, făcea 
impresia unui om căruia nu-i pasă de 
marea lumii străine prin care trecea, 
Vedeam cu ochii „un Româna liber“. 

Și, ca şi în anii de liceu, eram foarte 
încântați când îl vedeam, şi par'că ne 
„creștea încrederea în noi înşine. 

In această structură spirituală a lui 
Octavian C. Tăslăuanu e a se 
căuta izvorul realizărilor sale culturale 
în Transilvania, curajul, îndrăsneala lui, 
linia hotărită care i-a călăuzit vieata. 
Optimismul lui robust în puterile nea- 
mului său, firea lui cutezătoare, au con- 
stituit centrul de gravitate pentru tinerii 
cari abea porniseră „Luceafărul”, şi îşi 
pierdură nădejdea de a-l putea continua. 
Il puseră cu incredere nouă în mânile 
sale. Fără el cred că revista, care avea 
să reprezinte o aşa de avântată fază a 
literaturii şi culturii ardeleneşti, nu ar 
fi putut trăi peste numerile începutului. 


Octavian C. Tăslăuanu nua 
fost numai energie românească luminată 
şi încălzită de un ideal bine conturat, 
<i şi o putere organizatoare. O minte 
sobră, ordonată, un om care n'a Elutit 
numai în nori, ci a fost înzestrat şi cu 
simţul practic al vieţii. Existenţa „Lu- 
ceafărului“, până în vara anului 1914, 
când Oct. C. Tăslăuanu a fost mobilizat 
se datorește și acestei calităţi de orga- 
nizator, de bun gospodar, al directorului 
şi editorului său. 

Pe lângă frumoasa lui cultură, pe lângă 
simţul său artistic, care privea nu numai 
literatura, ci toate artele, această calitate 
a lui de organizator s'a vădit, în pro- 
porții mai mari, în cadrele Asociafiunii 
„Astra“, al cărei secretar a fost dela 14 
August 1906 până în August 1914, la 
începutul primului războiu mondial. 

Avântul propagahdei culturale şi na- 
tionale din cei opt ani de activitate a 
Asociatiuoii noastre, în mare parte se 
datoreşte vederilor largi ale secretarului 
său, simțului său de priceput organizator 
şi voinţei lui bărbăteşti de a deschide 
drumuri nouă. 


Acești opt ani, inainte de războiul 
mondial, au fost răstimpul in care s'au 
organizat şi au devenit active cele mai 
multe despărțăminte ale „Astrei“, s'au 
ținut în cadrele ei cele mai multe con- 
ferinţe pentru popor şi intelectuali, până 
și în centrele cele mai depărtate şi ui- 
tate, cu cele mai reuşite adunări gene- 
rale ale despărțămintelor și cu marile 
și frumoasele congrese generale anuale, 
culminând cu congresul jubilar — 50 de 
ani de vieaţă — dela Blaj, un prazaic 
al Românilor de pretutindeni. 

La iniţiativa si la staruintele lui, 
"Astra" a adus primii conferentiari pen- 
tru inteleciuali din Tara liberă, pe marii 
bărbaţi ai culturii româneşti, și tot la 
iniţiativa lui au început să ne cerceteze 
mai des trupe teatrale din Regat, după 
cum şi întâiul turneu cu şezători literare 
al scriitorilor de peste munți lui avem 
a i-l mulțumi. Era mentalitatea Româ- 
nului liber, pentru care graniţele poli- 
tice trebuiau trecute pe toate căile po- 
sibile. In acelaşi restimp de opt ani am 
avut, în cadrele „Astrei“, cele mai multe - 
reprezentații teatrale sătești, înfiinţarea 
celor mai multe coruri, şi chiar un con- 
ferentiar propagandist pentru băncile 
poporale şi cooperative. 

Unul din meritele cele mai mari pe 
care le are Oct. C. Tăslăuanu, la „Astra“, 
este însă organizarea Bibliotecii poporale 
a ei. Dintr'o publicaţie mai mult inci- 
dentală, cum a fost, a devenit una pe- 
riodică, cu o apariţie lunară regulată, cu 
un material folositor bine' selecționat, 
In nici un alt restimp nu s'au răspândit 
în lumea satelor noastre atâtea volumașe 
de cultură, istorice, economice, etc. ca 
atunci, Şi nu gratuit, ci abonate toate 
de ţărani, cari prin o cotizatie de membri 
ajutători ai „Astrei“, deveneau şi abo- 
naţii Bibliotecii poporale, al cărei tiraj se 
ridica uneori până la 20.000 broşuri lunar. 

Ţăranii mai în vârstă păstrează până 
azi la loc de frunte în casele lor aceste 
cartuli, cu coperta verde, — adevărate 
mici biblioteci. 


892 i ÎNSEMNĂRI 


În organizarea şi punerea la lucru a 
despărțămintelor „Astrei“ pe Oct. C. 
Tăslăuanu l-a ajutat şi numele şi autori- 
tatea culturală ce le câștigase prin „Lu- 
ceafărul”, dar și tactul său fin cu care 
știa trata cu oamenii, ca si voinţa lui 
dârză, Vizita lui la un despărțământ era 
prilej de bucurie, de înseninare româ- 
nească şi de voinţă de-a eşi din indife- 
rentism. Era un repzezentant distins al 
„Astrei“, ori unde era chemat la muncă, 
sau la praznic cultural, un om pe seama 
căruia se putea lăsa cu încredere desle- 
garea problemelor celor mai dificile. 

Incă în cursul războiului mondial, după 
o campanie în Galiţia, a trecut munţii 
în vederea războiului dezrobirii şi a uni- 
tății nationale, intrând in rândul patrio- 
tilor activişti, iar după începerea răz- 
boiului României, în armata Țării. 

După Unire drumurile s'au despărţit, 
Oct, C. Tăslăuanu intrând, cu tot avântul, 
în rândurile celor ce aveau la inimă noua 
organizare a Tari Nu şi-a uitat însă 
niciodată de „Astra“ si de problemele ei. 

Cea mai ingrată îndeletnicire după 
unire — politica — i-a adus şi fostului 
secretar al „Astrei“ destule şi, uneori, 
grele desiluzii și suferinţe, 

Comitetul Central al „Astrei“ luând 
cunoştinţă de trecerea lui din vieaţă nu- 
mai din ziare, în ziua înmormântării, l-a 
comemorat in ședința sa dela 7 Noem- 
vrie, recunoscându-i meritele deosebite 
pe cari le-a avut în munca națională şi 
culturală în cadrele ei. 


Si-acum să-mi fie îngăduit să-mi arăt 
şi eu calda recunoștință prietenului dis- 
părut şi iscusitului îndrumător al meu 
în începuturile literare. El m'a incurajat 
adeseori în primii paşi șovăitori; îmi 
punea cu bucurie înainte orice recensie 
favorabilă. 

Când „Luceafărul”, la Sibiu, începu 
să apară săptămânal, el m'a îndemnat 
mai întâi să scriu o nuvelă de proporţii 
mai mari, sau un roman, pe care să-l 


publice continuativ în revistă. Așa am 
început să scriu „Povestea unei vieţi”, 
fiind preot in Orlat. Când l-am întâlnit. 
la Sibiu, după predarea manuscrisului, 
mi-a spus cu bucurie; „Ştii că toată 
noaptea n'am durmit? L-am citit tot. 
Mi-a plăcut. Dar mă mir de unde știi 
tu atâtea lucruri.” 

Era cea mai încurajatoare primire... 

Cu Octavian C. Tăslăuanu am avut şi 
legături familiare: mi-a fost martor la 
căsătorie şi a fost naşul la botezul alor 
doi copii ai mei. 

După Alexandru Ciura, după Goga, 
pleacă acum şi al treilea dintre stâlpii 
dela început ai „Luceafărului”, rămas 
temelia lui până la sfârşit, crescând tot 
mai mult singurătatea din jurul meu, 

Și fiindcă şi eu am aflat numai în ziua 
înmormântării de stingerea neuitatului 
prieten și tovarăș de lucru, și așa n'am 
putut să-l petrec la locașul de odihnă 
veşnică, să-mi fie îngăduit să picur aici 
o lacrimă fierbinte dintre cele ce mi-au 
umplut sufletul la vestea morţii. 

Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească ! 


I. Agârbiceanu 


Dr. LEON SCRIDON BĂTRÂNUL 


Din Năsăudul grănicerilor indurerati, 
ne vine vestea tristă că încă unul din 
bătrânii noştri, s'a mutat la cele veşnice. 
O inimă de român vajnic a încetat să 
mai bată. Pentru cine nu l-a cunoscut 
sau l-a cunoscut superficial, a fost un: 
om ca oricare altul, Insă pentru noi, 
urmaşii grănicerilor dela Năsăud, Leon 
Scridon bătrânul, a fost un conducător 
și un animator, al cărui loc, in falanga 
grănicerilor, poate multă vreme nu va 
putea fi completat. Fiindcă, pe planul 
local grăniceresc, figura veşnic neastâm- 
părată a lui Leon Scridon, a dominat 
timp de peste o jumătate de veac, toate 
manifestările mai importante din vieata 
acestui atât de românesc colț de Țară. 

Leon Scridon bătrânul a avut o vieață 
bogată in fapte româneşti, o vieaţă care 


ÎNSEMNĂRI 893 


ar trebui relevată în mod amănunţit, 
pentrucă este vrednică să servească de 
pildă bună, în special tineretului, care 
mâine va ajunge să conducă destinele 
acestui Neam, greu încercat de atâtea 
aspre lovituri ale soartei. Am trăit oare- 
care vreme în apropierea bătrânului 
Leon Scridon, încât i-am putut urmări 
de aproape activitatea în acel timp, cu 
toate acestea, din cauza vitregiei vre- 
milor şi a pribegiei vremelnice în care 
ne aflăm nu putem încerca să schitim 
o biografie completă, așa cum s'ar cu- 
veni, a acestei figuri grănicerești. Cre- 
dem că se va face totuşi mai târziu, 
când apele tulburi ale vremilor de azi 
se vor mai limpezi, fiindcă activitatea 
şi neastâmpărul acestui om, pentru pro- 
movarea oricărei valori morale sau na- 
tionale, din granița năsăudeană, a fost 
prea plină şi — pentru învățămintele 
cari se pot desprinde din ea — ar fi 
păcat să rămână în umbră și necu- 
noscută, 


Leon Scridon bătrânul s'a născut ina- 
inte cu 79 de ani, în fruntașa comună 
Feldru, din județul Năsăud. Tatăl său 
a fost țăran grănicer, dar nu un ţăran 
oarecare, ci un om cu ştiinţă de carte. 
In tinereţe fusese subofițer întrun Re- 
Giment de gardă la Curtea imperială din 
Viena, iar în luna Mai a anului 1892, 
îl aflăm, împreună cu Ștefan Neamtiu, 
făcând parte din deputatiunea care a 
mers în audiență la împăratul Francisc 
Tosif, să prezinte „Memorandul Românilor 
din Transilvania, Banai si Ungaria“ 
sub presidentia lui Dr. loan Raţiu. In 
vieaţa pastorală din Feldru a fost multă 
vreme unul din cei mai straşnici pri- 
mari comunali. Om de ordine. Ela fost 
printre primii cari su înţeles însemnă- 
tatea băncilor populare, pentru vieaţa 
economică a Românilor subjugati, încât 
la abia câţiva ani după infintarea băn- 
cilor „Albina” din Sibiu și „Aurora” 
din Năsăud, primarul Toader Scridon 
împreună cu conducătorii de atunci ai 
comunei, infinteazė prima bancă popu- 


lară din ţinutul Năsăudului, „Feldri- 
hana“, pe care o conduce până la 
moarte şi care trăeşte şi astăzi. 

Născut si crescut într'o asemenea fa~- 
milie cumpătată şi sănătoasă, iubitoare 
de muncă şi ordine, Leon Scridon bă- 
trânul trebuia să ajungă unde a ajuns. 

Primele studii şi le-a făcut la școala 
primară şi apoi la Liceul din Năsăud 
(unde se face coleg cu George Coşbuc) 
pe care terminându-l în 1883, a urmat 
apoi Facultatea de drept, fiind promovat 
doctor în ştiinţele juridice. 

Leon Scridon bătrânul a fost unul 
dintre puţinii favorizați de soartă, cari 
şi-au serbat jubileul de 50 de ani, de 
când au depus examenul de maturitate 
(bacalaureat). A fost un moment impre- 
sionant, când din numărul celor 18 ab- 
solvenţi maturizanti ai anului 1883, s'au. 
desprins trei mosnegi, rămași în urmă, 
albiti de vreme şi de încercările aspre 
ale vieţii: Leon Scridon, inginerul Liviu 
Marțian si protopopul loan Pop, au in- 
trat în clasă şi s'au aşezat în băncile, 
în cari cu 50 de ani înainte, își făureau. 
iluzii si visuri de viitor... 


Cu acest prilej bătrânul Leon Scridon 
a ţinut o frumoasă şi instructivă con- 
ferinţă, in care, pentru a releva con-- 
trastul dintre pedagogia care se aplica 
în vremea lui şi cea din anul 1933, nu 
s'a sfiit deloc să afirme, că atunci când 
a fost elev, timpul vacantelor totdeauna 
și-l petrecea la casa părintească unde 
robotea și ajuta din noapte 'n noapte la 
lucrul greu al gospodăriei. Ba când era. 
mai mărișor, se lua la întrecere cu co- 
saşii cei mai buni, lucru de care nu i-a 
fost rușine nici atunci când l-a făcut 
şi nici când il spunea, după 50 de ani, 
după ce fusese prefect de județ şi om 
cu situaţie aleasă în societatea grănice- 
rilor năsăudeni. 

Leon Scridon bătrânul a fost un om 
de o hărnicie şi sârguință rară. Mereu 
activ, mereu preocupat de ceva. Pentru 
granița Năsăudului, meritul lui Leon 
Scridon stă în faptul, că timp de 50 de: 


:894 ÎNSEMNĂRI 


„ani a fost membru activ în Comitetul 
Fondurilor Grănicereşti Năsăudene, ca 
reprezentant al comunei Feldru. Pentru 
ținutul grăniceresc al Năsăudului, pre- 
cum şi pentru judeţele româneşti măr- 
ginaşe: Someș, Maramureș, Sălaj, Câm- 
pulungul Bucovinei şi altele, aceste Fon- 
duri Grănicereşti, au fost o instituţie, 
care niciodată nu va putea fi preţuită 
„de nimeni, cum s'a cuveni. Fiindcă nu- 
mai datorită acestor şi numai acestor 
Fonduri Grănicereşti au putut lua ființă, 
inainte cu 80 de ani, liceul şi celelalte 
şcoli din Năsăud, cari au schimbat ra- 
dical peisagiul social al vieţii satelor 
ardelene, de sub stăpânirea din trecut. 
Ştim cum a fost vieaţa Românilor din 
aceste pžiti ale Ardealului, cu şcolile 
din Năsăud, dar niciodată n'am putea 
şti gi nu ne-am putea închipui, cum ar 
fi fost fără ele... ? 


In sânul Fondurilor Grănicereşti s'a 
„zămislit ideia înfinţării liceului si a ce- 
lorlalte şcoli din Năsăud şi tot aici s'au 
„dus aprige și grele lupte, adeseori de 
ani de zile, pentru întreţinerea și men- 
ținerea lor. Că dacă grănicerii dela Nă- 
săud îşi dădeau perfect de bine seama 
de rolul şi însemnătatea acestor şcoli 
pentru vieata Românilor oprimati, apoi 
tot atât de bine își dădea seama şi 
stăpânirea străină, de acest rol şi de 
consecinţele cari decurg din el. De aci 
„antagonismul ireductibil dintre grăni- 
„cerii năsăudeni și stăpânirea politică 
„străină. 


Dacă la 1913 liceul din Năsăud şi-a 
putut serba jubileul de 50 de ani de 
existenţă, la acest fapt a contribuit şi 
adormitul în Domnul, Leon Scridon bă- 
trânul, care era prezent in Comitetul 
Fondurilor Grănicereşti de pe la 1890. 
In anii dinainte de Unirea tuturor Ro- 
mânilor, de foarte multe ori sabia lui 
Damocles a atârnat deasupra liceului 
din Năsăud, pe felurite motive, prin 
cari se urmărea cu o aprigă perseve- 
renta şi cu orice preţ, distrugerea acestui 


cuib de rezistență, în care se refugiase 
obosită, conştiinţa românească, alungată, 
hulită şi batjocoritž, în chipuri şi forme 
cari niciodată nu vor putea fi zugrăvite 
și cunoscute de nimeni. 

De câte ori Comitetul Fondurilor 
Grănicereşti se găsea la o răscruce (şi... 
Doamne, de multe ori a fost) şi era 
convocat, pentru a se căuta o soluţie 
care să-i permită să iasă deasupra greu- 
tăților ce-i erau puse în cale, membrul 
Leon Scridon niciodată nu mergea cu 
mâna goală. Amintim aci că înainte de 
Unire, Leon Scridon a îndeplinit multă 
vreme funcțiunea de primnotar al ju- 
dețului Năsăud, că deci avea întinse 
cunoştinţe din domeniul juridic şi admi- 
nistrativ al vrrmii sale, cari ii permi- 
teau, ca atunci când instituţiile școlare 
gržniceresti se aflau la vre-o cotitură 
gravă, să găsească mai uşor formula 
salvatoare. 

In primii zece ani după Unire fiind 
in Năsăud, am avut ocazia să particip 
la multe şedinţe publice ale Comitetului 
Fondurilor, în cari am putut constata 
personal, aportul pe care Leon Scridon 
bătrânul l-a adus acestei importante in- 
stituţii, precum și prestigiul de care se 
bucura în sânul acestui for grăniţeresc. 
La aceasta a contribuit în largă măsură 
atât firea lui de om harnic si iscoditor, 
precum şi faptul că era cel mai vechiu 
membru al Comitetului fără întrerupere. 


In anii din urmă era o arhivă vie a 
tuturor valurilor cari au trecut peste 
mult încercata instituţie a Fondurilor 
Grănicereşti, fiind în această privinţă 
un demn urmaş al învățătorului Vasile 
Naşcu, tot din Feldru, unul din ctitorii 
instituțiilor şcolare năsăudene și tot- 
odată luptătorul fără egal pentru apă- 
rarea şi conservarea drepturilor grani- 
cereşti. Leon Scridon s'a inspirat din 
lupta si vieaţa acelui modest învăţător, 
luptând şi el la fel, cu alte arme şi în 
alte vremuri, împotriva aceluiaşi asu- 
pritor secular al Neamului și sufletului 
românesc, 


ÎNSEMNĂRI 895 


Pentru apărarea şi prosperitatea in- 
` stitutiilor şcolare grănicerești, Leon Scri- 
don s'a sbătut o vieaţă de aproape 80 
de ani, fără astâmpăr și fără odihnă. 
A ţinut zeci şi sute de conferințe și 
vorbiri și ani de zile a scris mereu câte 
ceva, săptămână de săptămână in ve- 
chea Revistă a Bistrifii a avocatului de 
atunci şi profesorului universitar de mai 
târziu, Victor Onigor și apoi în Gazeta 
Bistriţii, al cărei director a fost şi pe 
care a condus-o mai mult de zece ani, 
împreuvă cu d-] Jon Corbul, fost jude- 
cător la Sedria Orfanală din Bistriţa, 
care credem că ar putea da preţioase 
informaţii asupra activităţii publicistice 
a Îmi Leon Scridon. 

Deşi ne lipsesc datele precise, totuși 
credem că nu exagerăm deloc dacă 
afirmăm că Leon Scridon a fost cel pu- 
țin 50 de ani membru al Asociaţiunei 
Transilvane „Astra“, pe care a spriji- 
nit-o din toate puterile sale. 


In ultimul deceniu, când fie din pri- 
cina crizei de după 1930, care a para- 
lizat vieaţa economică a Europei şi in- 
clusiv a României, fie din alte motive 
interne au suferit şi instituţiile și Fon- 
durile  Grănicereşti Năsăudene, Leon 
Scridon nu-şi găsea astâmpăr. Nu-şi 
putea explica deloc, cum de sunt ame- 
nintate cu prăbuşirea aceste Fonduri 
pentru a căror existență el luptase 50 
de ani fără întrerupere, sub o stăpânire 
vitregă şi străină... S'a sbătut, a căutat 
să pună în mișcare tot ce Granița avea 
încă bun si sănătos, a adunat aceste 
Iranturi de conștiințe la liceul „George 
Coşbuc“ din Năsăud şi a dat alarma 
asupra pericolului care ameninţă insti- 
tuțiile şcolare  grăficereşti, moștenite 
dela nişte strămoşi harnici și viteji. Cu 
acest prilej, Leon Scridon a ţinut şi 
apoi a publicat o conferinţă, întrun 
respectabil volum, în care a evidenţiat 
trecutul şi meritul nepieritor al Fondu- 
rilor şcolare și a şcolilor năsăudene 
pentru vieaţa culturală si spirituală a 
Românilor din aceste părţi de Țară. 


` Fără Fondurile și liceul din Năsăud, 


literatura română nu l-ar fi avut pe 
Coşbuc şi nici pe alţi oameni de cul- 
tură, sute şi mii. 

În fiinţa lui Leon Scridon se incarna 
ţinuta dârză a grănicerilor, cari timp 
de 90 de ani incheiati au colindat toată 
Europa, bătându-se vitejeste pe străine 
câmpuri de bătaie și pentru interese 
străine. Aceste calităţi de luptători cu- 
rajogi și cinstiţi, exercitate aproape din 
tată în “fiu, s'au transmis și urmaşilor. 
De aceea mulţi dintre aceștia, în vâltoa- 
rea luptei, se simt în elementul lor natu- 
ral. Dintre ei, a fost şi Leon Scridon. 
Realizări importante de natură politică 
nici n'a încercat, nici n'a făcut. Numele 
lui însă rămâne strâns legat de epoca 
glorioasă a existentii școlilor năsăudene, 
între anii 1880—1940. 

În vara anului 1940, Destinul a mai 
ntors o filă din istoria Romnâniei con- 
timporane. Leon Scridon bătrânul a 
citit şi el ce scria pe noua pagină. A 
citit, a recitit şi nu-i venea să creadă 
ceea ce citește, așa cum nu ne-a venit 
la nici unul. În peisagiul sufletesc al 
fiecărui ardelean din Nord, se incru- 
cișau chemări contradictorii... Unele, re- 
voltate, cari privesc mai mult înainte 
chemau înainte! Ele știau că mergând 
înainte, nu înțeleg să uite ce a rămas 
inapoi, dar îşi ziceau că cine privește 
acum înapoi, va fi prefăcut în stâlp de 
sare, ca femeia biblicului Lot. 


Altele, cari veneau din îdtunerecul 
veacurilor apuse, amestecate cu glasuri 
de strămoşi cu plete și cu sarică, in- 
demnau rămânerea pe loc, cum au ră- 
mas dânșii, cum rămân pietrele din al- 
biile râurilor, peste cari numai apa 
trece mereu și cum rămân stâncile din 
crestele şi coastele munţilor, peste cari 
suflă trecătoare furtuni si vijelii, ace- 
leași de mii de ani... Unii au urmat pe 
unele, alții pe celelalte. Leon Scridon 
bătrânul a ascultat glasul pământului, 
al grănicerilor si al strămoşilor cari îşi 
dorm somnul la umbră de cetini și a 


6 


896 ÎNSEMNĂRI 


rămas acasă, mai departe paznic cre- 
dincios al instituţiilor și orânduelilur 
grănicerești, peste cari sa abătut — 
trecător — valul crunt şi nemilos al 
vremii.., 

După doi ani de vieață sbuciumată, 
într'o zi, când cele dintâi frunze rugi- 
nite alergau pe plaiurile codrilor Tran- 
silvaniei de Nord, mânate de vântul ne- 
astâmpărat al toamnei, cântând în vae- 
rul lor jalnic, nimicinicia visurilor şi a 
iluziilor omeneşti, Leon Scridon bä- 
trânul, obosit de frământările unei vieţi 
sbuciumate de 80 de ani, in care a cu- 
noscut şi mărirea și durerea, a plecat 
capul şi a inchis ochii, strângând în 
inima lui o mare durere a Ardealului 
si a Neamului românesc, 

Cei 23.de preoţi ai satelor grănice- 
resti — greco-catolici și ortodocși — 
cari in ziua de 8 Octomvrie 1942 au 
participat spontan la funerariile lui 
Leon Scridon bătrânul, precum şi un 
număr de alte zeci de intelectuali şi 
fruntaşi ai satelor grūniteresti și saşi 
din Bistriţa, au subliniat prin gestul lor, 
locul pe care Leon Scridon bătrânul l-a 
ocupat în societatea acestui mândru și 
romăaesc colţ de Ţară. 

Celor doi ctitori ai instituţiilor şco- 
lare  grănicereşti, învățătorului Vasile 
Naşcu şi vicarului Grigore Moisil, ador- 
miţi în Domnul tot la inceputuri de 
Octomvrie, li s'a alăturat încă un lup- 
tător de talia lor: Leon Scridon bă- 
trânul. El însă nu doarme, că nu i-a 
fost firea. El aşteaptă. 

i Emil Sângeorzan 


TEATRUL GERMAN DIN SIBIU 


A zecea stagiune a teatrului german 
din Sibiu a fost prilej de verificare a 
potenţialului artistic al concetățenilor 
noștri saşi. Si nu se poate spune că 
actorii si personalul teatrului german nu 
au trecut cu succes acest examen ar- 
tistic, deosebit de greu, dacă ne gân- 
dim la dificultățile. ce le întâmpină in- 
totdeauna o astfel de injghebare pro- 


vincială. Cultura germană ocupă un loc 
de frunte, hotăritor in Europa şi din- 
colo de graniţele continentului, dar po- 
sibilitžtile de afirmare ale unor ţinuturi 
periferice, si mai ales îndepărtate de 
patria-metropolă, sunt întotdeauna re- 
duse. Cu toate acestea, prin muncă, 
prin stăruinţă si indeosebi prin dra- 
goste de artă, se pot îndeplini opere 
dintre cele mai lăudabile. Teatrul ger- 
man din Sibiu e una dia aceste reali- 
zări, care merită o cât mai largă pre- 
tuire, Si în primul rând succesul aces- 
tei opere se datorește d-lui Gust Ongyert, 
directorul teatrului, care a dat personal 
impulsul unei activităţi rodnice. Buna 
organizare a teatrului german din Sibiu 
vine mai ales dela d-sa, care și-a în- 
temeiat activitatea pe o resimțită dis- 
ciplină și pe o muncă intensă, evidentă 
în toate spectacolele. de până acum. D, 
Gust Ongyert şi-a dat seama de nece- 
sitatea absolută a unei cât mai serioase 
înjghebări artistice, al cărei rol in Sud- 
Estul european e considerabil, dacă ne 
gândim la turneele acestui teatru, care 
trec dincolo de hotarele României, pen- 
tru a străbate până în oraşele fostei 
lugoslavii şi ale Greciei, Şi tocmai pen- 
trucă importanța propagandistic-cultu- 
rală a acestei activităţi e atât de înve- 
derată, nu ne putem opri de a nu face 
şi observaţia, care ni se pare de o 
foarte mare greutate, că din repertoriul 
ultimelor stagiuni ale teatrului german 
au lipsit piesele româneşti. E o lipsă 
care dăunează colaborării culturale ro- 
mâno-germane, tocmai azi când din 
toate părţile se caută o intensificare 
maximă a acestor raporturi. Şi nu gă- 
sim nicio scuză, fiindcă numeroasele 
opere dramatice româneşti intrate în 
repertoriul teatrelor din Germania, pro- 
bează cât.ar fi de fecundă o asemenea 
conlucrare. În aceeaşi vreme, scene bu- 
cureştene au sprijinit cu largă bună- 
voinţă dramaturgia germană clasică şi 
contemporană. Sperăm însă că viitorul 
apropiat va şterge această gravă lipsă 


ÎNSEMNĂRI 897 


şi d-l Gust Ongyert va fi iniţiatorul unei 
adevărate colaborări de cultură româno- 
germană. 

În actuala stagiune s'a dat o gene- 
roasă preţuire dramelor clasice, ale au- 
torilor consacraţi, ce fac mândria lite- 
raturii germane, Astfel a fost reprezen- 
tată, în regia mai puţin fericită a d-lui 
Karlfritz Eitel, „lfigenia” lui Goethe, 
poate cea mai frumoasă din operele 
dramatice ale marelui poet. A fost pri- 
lej pentru d-l Gustav Binder să ne dea 
un exemplu de artă decorativă, prin 
gustul d-sale ales şi foarte cultivat. 
Gerhart Hauptmann a fost comemorat 
prin reprezentarea comediei ultra-natu- 
ralistice „Blana de castor". Desigur că 
e una din lucrările depăşite ale cele- 
brului poet octogenar, deşi mai păs- 
trează oarecare farmec local. Din Schil- 
ler s'a ales „Intrigž şi amor“, dramă ce 
îşi păstrează prospetimea în ciuda ideilor 
perimate pe care conţine, prin acel suflu 
dramatic ce străbate operele de geniu. 
D-l Hermann Glaser, care e unul din 
elementele cele mai apreciabile ale 
acestui teatru, a regizat cu mult bun 
simţ spectacolul, Faimoasa comedie a 
lui Kleist „Uiciorul sfărâmat“ a fost re- 
gizată, de astă dată corect, de d-l Eitel, 
“Totodată cu această comedie a neferi- 
citului romantic, ce a înscris în drama- 
turgia germană o adevărată culme, sa 
reprezentat și vechea comedie flamandă 
populară „Lanzelot şi Sanderein“, pre- 
lucrată şi regizată de d-l Gust Ongyert. 
„Joc de marionete abil transpus pentru 
scena vie, acest spectacol, însoţit de 
muzică de epocă, a fost realizarea cea 
mai de seamă, din punct de vedere ar- 
tistic, a întregei stagiuni. S'au mai re- 
prezentat și comedii“moderne, în gustul 
marelui public, precum „Margareta: 3“, 
„Scampolo“, „Johann“ (o comedie de 
celebrul comic Theo Lingen), „Scandal 
în azilul de femei” de Breidahl, etc. 


Dintre actori s'au remarcat: Charlotte 
Fraedrich, o bună actriţă, căreia i s'au 
datorat numeroase din succesele sta- 


giunii, mai ales „Blana de castor” şi 
„Scandal în azilul de femei“; Monika 
Darlies, care a jucat cu sinceritate în 
„Intrigž şi amor” si „Ulciorul sfărâmat“ ; 
Franziska Benkhoff (in rolul ladyei din 
„Intrigė şi amor"); Ursula Wiegner, in 
„Lanzelot şi Sanderein“; Margot Gött- 
linger în „Ifigenia". D-l Hermann Glaser, 
Eitel și Wolfgang Arndt au contribuit 
în mod egal la succesul dramei lui 
Schiller, precum st în alte piese, unde 
au apărut ca protagoniști. Inteligent d-l 
Glaser şi talentat d-l Arndt. 


Ioan Negoifescu 


FRONTUL SPIRITULUI 


Eforturile Neamului, la această hotă- 
ritoare răscruce a istoriei lui, nu se limi- 
tează numai la domeniul armelor. Spi- 
ritul românesc luptă si el, cu o energie 
fără pereche. Creatiunea ştiinţifică a 
marilor instituţii ale Țării: Academia şi 
Universitățile nu e cu nimic mai pe jos 
celei din vremuri normale. Dimpotrivă, 
date fiind împrejurările : criza de hârtie, 
dificultăţile de editare, pentru a nu mai 
aminti de greutăţile creatorilor insigi — 
această producţie este superioară celei 
dinainte de 1940. O impresionantă do- 
vadă am avut-o în raportul privitor la 
activitatea Universităţii Daciei Superi- 
oare, citit de d-l rector Dr. I. Hatieganu, 
la inaugurarea noului an şcolar. Pe 
frontul dela Apus, armele spiritului a- 
firmă fără încetare şi apără cu dârzenie 
patrimoniul românesc, pregătind astfel 
restituirea lui integrală. 

Capitala îşi continuă şi ea activitatea 
spirituală în acelaşi ritm viu şi massiv 
cu care ne-a obișnuit în ultimii ani. 
Departe dela noi gândul de a face, în 
această notiță fugară, o prezentare a 
acestei activități. Menirea ei este să 
arate o satisfacţie și o încredere în 
puterea de vieaţă a neamului, senti- 
mente mai necesare acum decât oricând. 

Fundaţiile Regale işi continuă publi- 
caţiile, cari dacă nu sunt aşa de nume- 
roase ca înainte, sunt tot aga de impor- 


£98 | INSEMNARI 


tante pentru afirmarea noastră spirituală 
şi executate in aceleași admirabile con- 
difii tehnice. Vom remarca trei numai 
dintre ele: ediţia definitivă de Poezii 
a d-lui Lucian Blaga, Macedo- 
românii d-lui Th. Capidan şi Istoria 
literaturii române vechi, vol. HI a d-lui 
N. Cartojan. Vom reveni asupra lor, 


in măsura în care ne vor permite îm- 


prejurările. 

Numeroase şi foarte necesare pentru 
lupta noastră de astăzi sunt publicaţiile 
editurii Dacia. Ele aşteaptă de mult pe 
raftul nostru un cuvânt de apreciere. 
Regretăm mult că nu-l putem încă pu- 
blica, din motive pe care toată lumea 
le va înţelege. 


Un surprinzător avânt au luat Publi- 
cațiile Casei Şcoalelor. Programul lor pe 
anul 1942—43 cuprinde lucrări funda- 
mentale în toate domeniile spiritului. 
Publicaţiile ieşite de sub tipar în acest 
an dovedesc nu numai hotărîrea de a 
duce la îndeplinire, acest vast program, 
ci și o superioară pricepere şi un gust 
ales în alegerea şi în execuţia lor teh- 
nică. Se simte o mână caldă care le în- 
grijeste, un om pasionat pentru cartea 
frumoasă, cuceritoare. Ceea ce le cerem 
este o desfacere mai largă şi mai siste- 
matică, căci aceste cărți nu sunt menite 
numai şcoalelor, ci şi marelui public 
cititor al ţării. 

B, 


BIBLIOGRAFIA TRANSILVANIEI (X) 


APOLZAN, LUCIA. Cercetări etnogra- 
fice în Munţii Apuseni (cu un rezumat 
in limba franceză, o hartă a regiunii și 
25 figuri). Extras din „Apulum“ I (1939— 
42). Alba-lulia, 1942. Tip. Alba. 8 17, 
30 p. l 

BILETCHI-ALBESCU, IOAN. Elemente 
ungurești în patrimonia românească. Ex- 
tras din Anuarul XVIII al Liceului „Dra- 
goş-Vodă” Câmpulungul-Moldov. Câm- 
pulungul-Moldovenesc, 1941. Tip. „Şcoala 
Română”. 63 p. 


BLĖDY, GEZA. Iniluența limbii ro- 
mâne asupra limbii maghiare. Studiu lexi- 
cologic. Teză de doctorat. (Universitatea 


„Regele Ferdinand I Cluj-Sibiu. Publica- . 


ţiile Seminarului de „Filologie roma- 
nică” 2). Sibiu, 1942. „Dacia Traiană“, 
8 162 p, 1 £ 


BOCU, SEVER. Lupta pentru Bănat. 
Discurs rostit la 5 Martie 1942 în şe- 
dinta festivă a Sindicatului ziariştilor 
profesionişti din Banat (Biblioteca Cer- 
cului de Studii „Vestul“ Nr. 5). Timi- 
şoara, 1942. Tip. Românească. 160 27 p. 
Lei 20. 


BOGDAN, MIRCEA. Andrei Mure- 
șanu. Contribuţiuni biografice. Braşov, 
1942. „Tribuna“. 80, 105 p, 2 £ 

BOITOŞ, OLIMPIU. Din laboratorul 
literar al lui O. Goga. Cazul poeziei „In 
tren“. Extras din „Luceafărul“ Anul II, 
Nr. 7—8. Sibiu, 1942. „Dacia Traiană“. 
40, 10 p. 

BOLOGA, VALERIU L. Ardelenii si 
începuturile medicinii românești (dela 
Piuariu până la Babeș). Extras din 
„Transilvania“, Anul 73, Nr. 7—8. Sibiu, 
1942. „Dacia Traiană“. 80, 11 p. 

BRĂTIANU, G. I. Roumanie et Hon- 
grie. Considerations démographiques et 
économiques. Deuxième édition. Buca- 
rest, 1942. (Les éditions Dacia). [Mon. 
Of. Impr. Nat.] 8, 14 p., 2 pl. 

BRĂTIANU, G. I. La missione storica 
dell' Ungheria. Bucarest, 1942. (Edizioni 
Dacia). Monitorul Oficial. 20 p. 

CLOPOTEL, ION. Dinastia română a 
Corvinilor. 500 de ani dela cruciatele 
lui Jancu Huniade. (Biblioteca Roma- 
nilor, Nr. 5). Lugoj, 1942. Editura „So- 
cietatea de Mâine“. 160, 46 p. Lei 75.