Literatură şi artă română — Idei, simţire, formă, 04, 1899. [Partea a 2-a]

————— 
| 





ÁN PS 


i 





Des acer d) 


dk ZI EK ! , 4 Wh; 








LITERATURĂ SI ARTĂ 
ROMÂNĂ 


VOL. IV — 1899 


www.dacoromanica.ro 


LITERATURĂ SI ARTA 
ROMÂNĂ 


Director: N. PETRASCU 


ANUL IN -1899 





BUCUREŞTI 


46, STRADA FINTÂNEI, 46 


www.dacoromanica.ro 


STUDII DE ISTORIE SI 
DE ISTORIE LITERARÀ 


-— ——— 


III 


NAaÿoiû continua cu o poveste de pribeag, unul din acele episoade de nenoro- 
eMe cire rătăcitoare, care fac duioasă istoria trecutului nostru. E aproape ne- 

verosimilă si totuși e cu desávirgire adevărată. 

În secolul al XVII-lea trei boeri, cu numele de Hrizea, poate trei rude, 
— numele acesta fiind rar — aŭ jucat un rol în istoria Térii-Románesti. Întăi 
Hrizea Banul, un negociator; apoi Hrizea Spătarul, un șef de răscoală, un pre- 
tendent; înfine, Hrizea Vistierul, un martir politic, tatăl cronicarului Radu 
Popescu. | 

Dacă istoria celui din urmă se prezintă limpede în liniamentele-i intune- 
cate și crunte, cei doi dintăi se pot confunda, și autorul acestor rînduri a căzut 
odată in gresala de a-i confunda 1). Bunicul si nepotul — aceasta e legătura din- 
tre dingii — trăiesc aproape în aceeași vreme, dispar poate în acelaș decenii; cel 
de-al doilea întunecă prin rogia-i strălucire de rebel viața mai pacínicá a celui 
dintăi, care a fost însă gi el, în timpurile lui, un luptător. 

Cele ce voim să spunem aici se leagă de persoana lui Hrizea Banul. Să 
schitám sumar această viaţă, ale cărui amănunte sar putea cunoaște, fără in- 
doială, mult mai complect. 


Deci, la 8 Octomvrie 1624 Hrizea Vistierul sosește la Braşov cu 56 de cai 
si 39 de persoane; el petrece aici zilele de 8 si 9, si pleacă mai departe intr'o 
misiune necunoscută. La 1627 Brașovenii trimet la Cotlea după acelaș Hrizea, 
care vine de la Alba-Iulia cu alti trei boeri; slugile sale sosesc la 30 Iunie, și după 
dinsele boerul însuși cu aproape optzeci de oameni în suita sa ; el se oprește in 
cetate până la 20 Iulie. În 1628, la 2 August, soseşte în Brașov un servitor al lui 
Hrizea Logofătul. În anul următor, un alt servitor al lui Hrizea, acum Vornic, 





1) Atribuind lui Hrizea Spătarul scrisoarea trimeasá judelui brașovean, pə care am resumat-o pe pag. 89 
din Socotelile Brașovului, şi conlopind biografia acesluia eu a Vornicului, 


402 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 


vine in oraș la 24 Iunie; dupa dinsul s2 infäfiseaza un Hrizan, cu cinci persoane, 
ca »înnainte-mergetor« al Vornicului. La 27 intră acesta cu o mare suită si pe- 
trece trei zile în Brașov. La 19 Iulie el se întoarce cu o suită nu mai puţin nu- 
meroasă și stă în cetate acelaș timp. Iar la 2 Noemvrie cetăţenii trimit la el pe 
un »Juncker*, recomandat de regenta Ecaterina de Brandenburg 1). 

Se ştie că în 1631 Ardealul adăpostea pribegi periculoși, între care viito- 
rul Vodă Mateiu, si cá Leon-Vodá, atunci Domn al Ţării-Românești, nu cruța nici 
o silință pentru a-i aduce înapoi, de voie bună saü cu de-a sila. Hrizea fu însărci- 
nat cu asemenea stäruinti pe lingă emigraţi, și colegul său de misiune nu era 
altul decât unul din episcopii ţării. La 21 Man se iaŭ măsuri la Brașov pentru 
venirea Vornicului, care aducea și cai pentru Rákóczy, principele Ardealului. La 
27 dimineaţa el își face intrarea. La 31 se întorc cei douăzeci şi patru de oameni 
ai lui. La 26 Iunie revine si »Lováss-Mester« al lui Hrizea, cu alte seapte per- 
soane. La 27 apare solul zadarnic, intoväräsit de o mare suită ?). 

Leon fu mazilit și Poarta numi pe fiul Domnului Moldovei, Radu-Vodă 
Alexandrovici, pe când Abaza-Pașa dădea tronul muntean lui Matei. Hrizea pre- 
fera să susție pe cel dintăi. In lupta ce se dădu lingă București (6—7 Noemvrie 
1632), el participă, în rîndurile Moldovenilor, comandând trupe de cavalerie. 
După înfrângere, neimpácatul duşman al lui Matei fugi in Moldova °). 

De aci, el crezu să poată câștiga prin piri ceeace pierduse cu arma. Intre 
acei care atacară în Divanul din Constantinopol pe Matei, găsim și trei slugi ale 
lui Hrizea 4). 

Dar, în împrejurări necunoscute, el se supuse încă din 16345). Matei îl 
Den Ban, îl puse, prin urmare, în fruntea boerimei muntenef), dar nu-i mai 
dadu nici trupe să comande, nici afaceri să negocieze. Hrizea duse câţiva ani o 
viață obscură. In 1635 el semnează în jurămintul boerilor munteni către Rá- 
kóczy") La 1642 murise sai părăsise noua lui dregătorie de Vornic, pe care 
o ocupă în curind un altul®). 

Murind, Banul lăsă o véduvá Gherghina și, împreună cu alţi copii, din 
altă căsătorie, un fiii nevristnic, Apostol. Acestora căută să le răpească mosteni- 


1) Socotelile Brașovului, pp. 60, 64, 65, 67. Să fie tot el Hrizea Portarul, pentru care şi rudele căruia v. 
Ilasdeu, Magnum Etym., art. Băleanu și Cuv. Batr., I, p. 143; Iorga, Regeste, dec. falş de la Mihnea-Vodă. Dupä 
notele ce-ml comunică D. lulii Tuducescu, Marele-Portar Hrizea e pomenit si în actele mănăstirii Stavropoleos, X, 
2 (Arch. Statului). După aceleași note, Hrizea era Vistier încă din 1622; el ajunse Mare-Logofät la 1626 (cf. Arch, 
ist, Il, pp. 14—5); Mare- Vornic in 1628. 

3) Soc. Braș., p. 69; Stoica Ludescu, in Magazin, IV, p. 312; Const. Căpitanul, ibid., I, p. 286. 

3) Cele două cronici citate, pp. 317, 288. Cf. studiul meu despre Cronicele muntene, pp. 37, 122. 

4) Stoica Ludescu, L c., p. 319. 

5) Document din 24 Iunie 1634, tn bibl. Ac. Rom., 104. El se afla la Constantinopol, ca sol (Sirbu, Mateiŭ 
Basar.; p. 48 gi n. 7). 

$) I se confirmă de Domn si moşia Sérbent (Arch. St., Radu-Vodä, X, 12 ; citat in josul unet vignete din 
Ionnescu-Gion, Ist, Bucureștilor). N'am putut verifica. 

7) Tórók- Magyarkori Állam-Okmánytár, IV, pp. 259 —4. La 1636 cumpără, ca Ban, o vie (Arch. ist., It, 
pp. 15— 6). 

8) La 6 Iulie 1638 Ban era Teodosie; locul de Vornic e alb (Bibl. Ac. Rom., Säite, In 1644, „anno 
dómini 16414, are documentul, Hrizea se întimpină încă in calitate de Vornic (ibid., 4/XLII1). În 1642 dispare. 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 403 


rea Hrizea II, Spätarul t). Dar Domnul de atunci, succesorul lui Matei, Constan- 
tin Basarab, interveni si asigură familiei mortului stăpînirea asupra averilor. 


Iată importantul act, desbrăcat de fantastica ortografie ungureasca, în 
care se prezintă copia ce ni s'a păstrat ?): 

»Cu mila lui Dumnezeü Io Costandin Șerban Voevoda și Domn a toatu 
Tara-Rumáneascá, dat-am Domnia Mea această poruncă a Domniei Mele jupa- 
nesei Gherghineï, care aŭ fost a răposatului jupân Hrizea biv Vel Ban și cu fe- 
ciori ei, ca să-i fie satul Bumnireștii de la Dimbovitä, cu casele și cu moșia și 
cu toți Rumânii, si cu morile, cu tot venitul, si toată cumperátoarea Hrizi Ba- 
nul, vechil peste cumpărătoarea lui, și cu tot venitul, și viile ce au fost cumpe- 
rat Hrizea Banul de la Broca negustoriul din Dealul Tirgoviștii, și viile din 
Dealul Bucureștilor toate, si viile de lingă Calotă slujbașul, cât aü fost cumpe- 
rat; și iară să-i fie sälasele de Tigani, anume lonaşco Tiganul, cu sălașul lui, 
care l-aü cumpărat el din Moldova si Marga Țiganca, cu copii ei si Danciul Ti- 
ganul cu Tigan[c]a lui, Sima cu feciorii lor, si Penu Tiganul cu Tigan[c]a lui, si 
Vilaie Tigan[c]a, și Dumitru Mitiutica, fete în casă; și un leagăn cu șase tele- 
gari, si alt leagăn, iară cu șase telegari, și haine, scule, ce aŭ fost făcut Hriza 
Banul, până aŭ fost amîndoi în viatá,— tot li-am dat, să fie ale ei, să-i fie moșie 
stătătoare, si în viaţă, si după moarte; să facă cu dinsele ce-i va fi voia, pentru 
că aceste moșii și Tigani, ce se scriü mai sus, fost-aü câștigate si cumperate 
toate de Hrizea Banul, din munca lui și din slujba lui. Deci, la vreme de petre- 
cania lui, văzând cá de către nimene nici-o căutare?) n'are, nici la betránefea 
lui, nici la moartea lui, el aü socotit dintru adincul sufletului si a inimi lui și 
aŭ chemat pe părintele Vlădica Teofil, mitropolitul Terii-Rumánesti 4), si egu- 
menii și preoţii și boierii Divanului mari și mici, de ș'aii togmit casa și toate lu- 
crurile lui, el singur cu limba lui, la vreme de pristăvirea lui, ca să nu fie gâl- 
ceavă după moartea lui; deci, aŭ ales soţii lui jupănesei Gherghinei Băneasa 
aceste moșii si Tiganí ce scriü mai sus, cu carte de la mâna lui, cu mare bles- 
tem și arhierei, si cu toţi boieri Divanului mărturie, ca să-i poată fi moșie cu 
pace, în veci. 

„Iară, când aŭ fost acum, după moartea Hrizi Banul, s'au sculat nepo- 
tul său, Hrizea Spătarul, de aŭ călcat blestemul mogu-seü Hrizi, și aŭ luat niște 
Tiganíi în silă și fără nici-o treabă; pentru aceea Domnia Mea am căutat și am 
judecat pe dreptate si pe lege[a] dumnezeiască, împreună cu cinstitul si prea-lu- 
minatul părintele nostru chir Vlădica Ștefan Mitropolitul și cu toţi cinstiţi dere- 
gători Domniei Mele: vézénd Domnia Mea cărţi patriarsesti, cartea părintelui 
Chiril, patriarhul de la Țarigrad și cartea părintelui Teofil, patriarhul de la Ieru- 
salim, cu tot soborul lui patriarșesc, făcut de Hrizea Banul mai dinnainte vreme, 


4) Acest Hrizea era fiul luf „Dumitrașco de la Bogdánel din județul Ialomiţa (Ludescu, L e, p. 341). 

2) Între hârtiile necatalogate incă ale Academiel. 

3) Keuture, în msc. 

4) Teofil era încă Mitropolit la 1646, dar în 1649 găsim în locul stu pe Stefan, fost de Duzeu (Bianu gi MHo- 
dos, Bibliogr. rom. veche, pp. 153— 4, 174). 


404 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARĂ 


şi văzând și cartea de la mâna lui, pre aceaste togmele ce se scrie mai sus, Dom- 
nia Mea înca am socotit și n'am vrut să întru în blestemul mortului, și am dat 
şi Domnia Mea jupânesi Gherghini Băneasa cu[m] să tie toate, și moșii si Tigani, 
si haine, si scule, precum scrie cartea mortului, până la un cap de aţă; mai 
mult să maiba treabă în veci, și în viaţă și după moarte. Iată și marturii am pus 
Domnia Mea pe jupânu Chirca Vel Ban Craiovei, jupânu Gheorghe Dvor[nicul] si 
jupân Stroie Logofet, Párvul Visticr, Pană Filipescul, Barbul Cluc[er], Radul 
Fărcășan, Radul Mirce cot (sic) t), Radul Paharnic, Danciul Czerjan, Postelnic 2) 
$i jupânu Stroie Fiera (ural Vel Logofet. Si am scris eu Dalbe în orașul Tirgo- 
viste, Noemvrie 10, ani de la Adam 7164 ?).» 
L. S. 


Tulburările ce se iviră in curînd: scoaterea lui Constantin- Vodă, tirania 
urmașului acestuia, Mihnea, luptele pentru tronul Térii-Románesti si teribilele 
vizite ale Turcilor și Tătarilor aduseră o mare mișcare de emigrație. Printre pri- 
begii munteni care luară drumul Ardealului fu și tinérul Apostol, unul din copiii 
Banulu Hrizea și Gherghinei. 

Apostol nu se mai întoarse în ţara sa, unde 'n zadar îl chemá mai tárziü 
betrâna Băneasă, care, căsătorită cu Banul Ghiorma, isi uitase copilul 4). Părăsin- 
du-și moșiile, pe care le uzurpase favoriţii altor Domni, el se statornici la Rági- 
nari unde facea negof de peste. Nevasta dintăi îi muri acolo, si el luă ina 
doua căsătorie pe o pribeagă ca și dinsul, Dumitrana, cu care făcu nunta în casa 
popei Manea Izdrail. 

Intr'una din căletoriile lui de negustor, Apostol al lui Ilrizea Banul se 
imbolnavi la Cluj, si redacta acolo testamentul seü care urmează : 


«Anul 1332 (17...), 4 Decemvrie. 

De vreme ce intimplarea cea viitoare este nevézutà si insusi ingerilor ne- 
cunoscuta, pentru cá numaï la Dumnezeü toate sánt cunoscute; drept aceea eü 
Apostol, feciorul Rizi din București, Vel Ban, si al jupănesii Gherghinii, am so- 
cotit mai nainte, până a nu mé cuprinde sfârşitul vieţii mele și până sânt min- 
file întregi, să fac diată ; și așa am lăsat eŭ soția mea jupáneasa Dumitra si copi- 
lelor mele să le ducă la moșiile mele care mi-ai rémas de la părinţi, să mai unde 
muri (sic şi a veni dupa mine; dacă m'oiü duce, copii mei să se pomeneascá 
acolo, ca nici sânt vindute nici zalogite, numai să mergi (mers) să le stápánestt, 
daca eü n'am putut, ca am fost in farà străină. 

Satul Ruminesti cu casele si cu moșia și cu toți Rumâni și cu morile 


1) Poate Comis. 

2) In manuscript: Bostel. 

3) Divanul domnesc era aleatuit la 12 Iulie 1656 din Gheorghe Vornicul, Stroe Logofétul, Párvu Vislierul, 
Pana Spatarul, Diicul Clucerul, Danciul Postelnicul, Radu Stolnicul, Radu Comisul, Radu Páharnicul, Mainea Slugerul, 
Necula Glogoveanu Pitirul (Bibl. Ac. Rom., 1589/4 cO, E de observit si aceea cá Pină înlocuia pe Hrizea IL care se 
intimpina ca Spatar là începutul nouet Domnil; la 15 Maiu 1654, de exemplu (ibid., t%5/xxx1u1). 

4) Ea se doelară fară copil, — im! spune D. Tuducescu, — intr'un contract cu soțul ef. 


WWW.dacoromanica.ro 


STUDII DE ISTORIE SL DE ISTORIE LITERARA 405 


si cu tot venitul, și toata cumperatoarea Hrizi Banul, de ocină din Berceni ( Bert- 
zinj/, şi satul Visinul cu toți Rumânii, cum este cumperatoarea lui, si cu tot ve- 
nitul, si viile ce sânt cumpărate de Hrizea Banul de la Proca negufátorul din 
Dealul Bucureștilor toate, si viile de lingă Calota (Kolute) slujbașul, cát aŭ fost 
cumpărate, și iară sälasele de Tiganï, câţi s'or afla, câţi aŭ lăsat parinţii, să-i sta- 
pinească, şi alte toate ce ati mai rémas, toate să le stăpinească. 

»Si am scris eŭ Popa Dan din Clus, cu invetatura lui jupan Nastasie, 
gazda lui, martor“. 


Puțin după aceasta, exilatul murea în Clus, unde era un personagiü cu- 
noscut. Dumitrana muri cátva timp dupá dinsul. Una din cele doue fete ale fa- 
miliei de emigranţi, Anuta, murise miră, iar cealaltă, Eva, crescută la Clus de 
Clara Margareta »Stremeturița«, se mărită după dascalul din Rășinar, Aliman 
Galea. 


Intre grijile dăscăliei, Aliman se gindea uneori, în sărăcia sa, la întinsa 
moștenire a lui Hrizea Banul, la acele ispititoare moșii muntene, peste care ne- 
vastă-sa putea să ridice pretenţii. 

Le reclamă întăi în scris la 1755 şi dobtndi un ordin de la Domnul 
Ţerii-Românești, atunci Constantin Mavrocordat, prin care se poftea Stefan 
»Bretojanu«, biv Vel-Vornic din Tirgoviste, să-și trimeată vechil la București 
pentru a se judeca »jalba« Ardeleanului; ispravnicii de Vâlcca trebuiau să tri- 
meatá și ei „pe unul-doi din numiții megiași« (18 August). 

Dar procesul nu dădu nici un rezultat. De aceea, la 1780, betrânul voi 
să-și cerce însuși norocul în »jará«. El găsi acum moșiile in stăpinirea boierului 
Dudescu (Banul), a soacrei acestuia și a Vornicului Racoviţă. Indemnat de aceștia, 
un Logofăt Stanciu puse mâna prin siretlic pe un act al străinului. După ce pe- 
trecu în zadar nouă luni în București, bietul dascal trebui să se întoarcă înapoi 
fără ispravă, lăsând ca reprezentant al sën pe parohul protestant Ioan Klockner, 
din mahalaua Stejarului. Dar acesta nu se ocupă de afacere. 

Atunci în 1783 Aliman se gîndi să facă să intervie Guvernul Ardelean. 
El iși adună acte de dovadă. La 28 August se examinaü la Sibiü marturi, care 
făceau declaraţii interesante. 

Astfel, popa Manea Lepadat din Raginari, om de optzeci de am, arată, 
subt jurámint, că «incă în tinereţea mea statea la noi în Rășinari un negustor 
român, anume Apostol, fiul Hrizei Banului din București, care vorbia adeseori 
cu noi și cu părinţii mei că are moșii foarte frumoase în Tara-Románeasca, dar, 
pentru că Constantin-Vodă fusese gonit de Imperatul turcesc și părintele lui 
Hrizea Banul fusese dregător al acelui Domn, a trebuit sa iasa din ţara. Altfel, 
era om cinstes si făcea negot de pește sărat și, după ce-i murise nevasta dintai 
fără copii, se amorezase de o anume Dumitrana, si ea din Tara-Románeascá, și 
făcuse nunta în Rășinari, în casa reposatului Popa Manea Izdrail; cu dinsa a a- 
vut doué fete, dintre care una, Anuta, a murit înca în copilarie, iar alta, Eva, 

9 


406 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARA 


trăieşte şi e sofia lui Aliman Galea. Apostol locui un timp la noi in Rășinari, dar, 
plecând în negotul sau la Clus, a murit de moarte näprasnicä. Am mai auzit cá 
a facut și testament acolo». 

Popa neunit Neagoe »Kezan«, de șeaptezeci si trei de ani, întăreşte spu- 
sele precedentului, „spunând şi aceea că mai este încă la biserica noastră, unde se 
ducea acel Apostol al Hrizei Banului din București (iar eü slujeam atunci ca 
ucenic în biserică), un iconostas ţesut cu matase, pe care l-a dat Apostol al Hrizeï 
Banului când întrun rînd i-a fost bolnavă femeea. Ba m'am găsit si eŭ foarte 
dese-ori la praznicul pe care-l dadea de Sf. Nicolae preoţilor și bătrânilor din 
acest loc«. 

Stana Veduva, în virstă de sapte-zeci si șase de ani, a Popei Izdrail, măr- 
turisește și ea că în casa la dinsa s'a făcut nunta lui Apostol. 

In fine — cei doi din urmă martori, — Stremeturita declară cá a cunoscut 
pe Apostol, „care zicea cá e fiul lui Hrizea Banul din București“, si care a locuit 
la dinsa; ea a crescut pe Eva; —iar fostul curier sibian, în virsta de o sută 
patru ani, spune că a cunoscut toata familia. 

In 178%, Aliman luă si un atestat de la „preoţii dimpreună cu betrânii 
din Rasinari*, ca c neam de neamul lui din tirg, că „este om bun și de omenie 
si din tinerefele lui ne-a fost si ne este dascăl in școala noastră și pănă astăzi« ` cei 
mai betrâni vezuse și hrisovul lui Constantin- Vodă, care se păstra la Eva împre- 
una cu testamentul lui Apostol. „Și lingă aceste«, spunea atestatul, „mai are un 
ravasel, care aŭ fost trimis Gherghina Băneasa, mama lui Apostol, pentru ca să 
meargă feciorul el, adica Apostol, sa-și stăpinească moșiile, care are acolo, etc., 
iară, viindu-i moartea de grabă, maŭ putut merge« t). 

Intaia oară jalba lui Galea tu înaintată generalului-comandant al Ar- 
dealului, Fubris, la 21 Octombre 1784, apoi petitiile grăbitului bătrân se îngră- 
madesc; la 23 Noembre din acelaș an, la 4 Martie, 3 Iunie, 5 August, 4 Octom- 
vrie, 6 Decemvrie 1785, Fabris cere agentului imperătesc din Bucureşti, Raice- 
vich, să intervie pe lingă cârmuirea munteanä. Nu ştim să fi făcut ceva Aghentia : 
Muntenia lui Mihai Suţu nu cra ţara în care să se facă dreptate pe asemenea 
motive și după atâta timp. Coboritoarea Ilrizei Banul, ruda lui Hrizea-Vodä, 
va fi murit peste puţin timp tot în casa de școalu din Rașinari. 


Și, terminând — niciodata nu strică a înfățișa celor de astăzi iimba naiva 
şi dulce a strămoșilor, — iată un act, care într'adevăr emană de la hrăpitorul, 
turburătorul Hrizea al doilea, a cărui Domnie scurtă, lunga închisoare și moartea 
cruda resar într'o lumina roșie din istoria zbuciumată a secolului al XVII-lea: 


„Adica eu Hrizea, Vel-Cluceru, scrii și mărturisesc cu acest al mieü za- 
pis sa fie de mare credinţă la Sfinta mânăstire Sfinta Troiță, cum sé sé stie că, 


1) Semneaza ca martori: Protopopul Coman din Raginarï, Popa Neagoe, Popa Isaia, Popa Iacov, Popa Iacov 
Irdrail, Popa Savu, Popa Ioan, Pop: Izdrail, Pop: Petru; betrânii: »Funtine Manys, Manea Pásat, Coman Boncili, 
Aliman Bodila, Petru Vidrighin, Aliman Bancilă, 


WWW.dacoromanica.ro 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 407 


până au fost tatăl mieü viü réposatul jupân Dumitrașco Vel-Vistiearu, Dumnea- 
lui s'a ispoveditu la părintele Atanasie și l-aü lasat să fie îngrijitoru de sufletul lui, 
şi, deca va muri, să-l îngroape în mânăstire Sfinta Troiță, si Dumnealui gi pre 
mumă-mea jupâneasa Alicsandra Vistiereasa. Si aŭ miluit la mânăstire satul 
Fundul Sacului și jumătate din sat din Bogdănei si viile de la Stefanesti și Tigani 
cari i-au dat la mânăstire, însă anume Dritanu [....]. 

Deci, după moartea părintelui miei jupanului Dumitrașco Vistiearul, pa- 
rintele Atanasie mi-aü zisu pentru satul Bogdănei, ca sä-1 daŭ jumetate cum 
i Sau dat tatá-mieü ; deci eŭ am făcut tocmialá cu parintele dei-amu dat pentrn 
jumătate de sat den Bogdäneï, i-am dat Satul Voineștii ot sud Dâmboviţa, cu 
toti Rumânii, și cu morile și cu tot venitul, si am întărit cu acest zapisu al miei, 
ca să fie satul Fundul Sacului, cu top Rumânii si viile de la Ștefănești, și satul 
Voinești, cu toți Rumânii si Tigani care sint mai sus scriși,—să fie moşie stata- 
toare, de moșie Sfintei mânăstiri Sfinta Troiță. Si mărturie am pusu parintele 
Leontie Ieromonahul de la Sfnita mânastire de la Argesu, și jupan Șerban Vel Vis- 
tieru, Udria Vel Comis, Statie den București și Anghel den București și Sima ne- 
gufätorul. Si am scris eŭ Manole Logofătul. Ghenari 9, 7151 !)«, 


Ca Hrizea Spátarul era fiul lui „Dumitrașco din Bogdánei« (Ialomiţa), ni 
spune și o Cronică din secolul al X VII-lea ?); acest Dumitrașco tinea pe Alexandra, 
fiica lui Ifrizea, și intr'un document Hrizea al II-lea e numit „nepot de fata« al 
acestui dintăi. In sfirgit, aflu ca Alexandra ar fi avut un frate Udrea, menţionat 
aici și în 1655, și că unchiul lor după tată s'ar fi numit Oana Logofatul. 

Udrea Comisul moșteni de la Hrizea cel dintăi »satul Tegenii dupa Pa- 
serea, de lingă Lipovèt« şi-l vindu lui Matei Basarab. Dar Hrizea Spatarul atacă 
si moștenirea și réscumperá satul. Unchiul răscumpără la rindul set rescumpe- 
rarea nepotului: satul ajunse iarăși in mâna lui Constantin-Voda, succesorul lui 
Matei, — și fu dăruit Mitropoliei. 


Hrizea Spătarul avea cu dinsul în închisoarea sa ardeleana sofia și »co- 
pilul« séü, ni spune cronica lui Kraus. In realitate, el n'avea un singur copil, ci 
trei. Acelas act care ni dă notita despre Tegeni menţionează doi fi: Mata și 
Barbu Postelnicul, și o fată Ilinca, care se mărită cu Ioan Rudeanu, Spatar ?). 

De vre-o ispravă a acestor fii ai pretendentului, nu știm. 


N. IORGA, 


1) Documentul e păstrat intr'o copie modernă in Bibl. Ac. Rom., subt No. 23/x1. 

3) Ludescu, L c., p. 341. 

3) Note comunicate de d. Tuducescu dupa Condica Bráncoveneasca, de la Arch. Statului, I, p. 608 (51 
si doc. 555/54, netrebnic subt No. 4 al Inventariului«. Cf. Kraus (in Fontes rerum austriacarum], I, pp. 265 7. 





El... 





) u foile ce cad ugoare 
KS, 


S'astern uitárile sireag 
Pe-acolo unde-odinioará 
Purtat-am dorul meü pribeag... 


Frumoşii ochi nu mai așteaptă 
Sa ies în calea lor supus, 
Copil pierdut de fericire, 

Cu graiul stins, cu gîndul dus. 


Nu, umbra amintirii mele 

A disparut din cringuri, lunci,... 
Dintre ruini mé ’nalf eŭ singur 
Cu ’ntreaga inimă de-atunci! 


Astfel când noaptea 'n câmp se lasa, 
Și ziua ^n nori încet declina, 

În urma soarelui ce moare 

E stânca singură n lumina! 


D. Nanu. 


EROS 


ebe 


È 


NV 


RAGE ALES RNA 00 9 


xp. ET PETTY: 


Nr) 


DAS 


repérer 


SES 


MS 


SEENEN 
CA 1e 


ai 


Pi 


ZA M 





Jetul episcopal de la Mănăstirea Hurez 


Ca.ro 


WWW. 








JOAN ANDREESCU 





) And, după încetarea din viață a unui artist mare, pictor saü sculptor, 
AS căruia soarta i-a lăsat timpul sa-și dezvolte talentul intr'o lungă cariera, 

se organizeaza o expositie generală a operelor sale, acela care voeste atunci 
să studieze aceste opere si pe omul care le-a produs, poate cu înlesnire constata 
gradul talentului séü și originalitatea personalităţii sale artistice, —negresit, tiind 
seamă si de epoca în care a trăit artistul si de ţara în care a lucrat. 

Peisagistul Ioan Andreescu, ale cărui opere sunt respindite la câțiva din 
cunoscujii noștri amatori de arte, nu a avut norocul să-și dezvolte tot talentul 
cu care era înzestrat, fiindcă întreaga sa carieră se mărginește la 9—10 ani, în 
care se coprinde și timpul studiilor sale. 

Din cercetarea insă a putinelor opere rămase dela dinsul și din adeveri- 
rea progresului crescând în aceste opere, se poate afirma cu siguranţa ca în 
peisagiù—care este partea de căpetenie a lucrării sale—el era înzestrat cu un ta- 
lent real, si că, dacă ar fi trăit mai mult, am fi putut înscrie cu mindrie numele 
séü ca pe al unui artist de frunte. 

Meritul operei rămase de la dinsul este cu atât mai mare, cu cât talen- 
tul set se manifestă de-adreptul intr'un gen special, in care la noi în țară nu 
avusese pâna atunci modele desevirgite care să-l fi îndemnat catre acest gen, 
nici în rarele noastre colectiuni particulare de tablouri, nici in modestul nostru 
muzéü de picturá. 

La dinsul alegerea peisagiului, in nesfirsita varietate a subiectelor din 
natură, era o pornire sufletească care corespundea temperamentului sei, iubitor 
de singuratate, trist si visător chiar de când era copil. 

Dacă staruim în constatarea acestei particulare aptitudini a lur Andre- 
escu pentru studiul peisagiului, este fiindcă ea e rară la terile incepetoare în arte; 
peisagiul, ca gen particular de picturá—nu numai ca fond al unui tablou istorie 
saii de gen familiar — este ultima manifestare în dezvoltarea artelor plastice. 

Reproducerea figurii omenești, fie ca să pastram icoana fiinţelor ce am 
iubit, fie ca să personificam divinitatile la care ne inchinam, fie ca sa glorificăm 
faptele mari ale eroilor patrie. noastre, fie în sfirșit numai ca infafigarea agenți- 


412 IOAN ANDREI:SCU 


lor ocupaţiunilor zilnice ale vieţii, figura omenească ne atrage la început din 
natură si este cea dintai pe care noi toţi, chiar de copii, căutăm a o imita. 

Să fi atras însă de un câmp, de o pădure, de seninul cerului, de résári- 
tul si apusul soarelui, de fulgerul ce străbate norii, — să înţelegi poezia lor ca 
Andreescu și să cauţi a le reproduce pe pânzele tale, aceasta presupune, o repe- 
tam, un temperament cu totul particular. Și dacă inima-ți te conduce să ghi- 
cești tocmai momentele cele mai norocite,— când Dumnezeirea pare că viziteaza 
locasurile omenești,—cu mai mare iubire atunci, dintr'un câmp, din luminisul 
una puduri, dintr'un cring unde abia câțiva arbori se résfáta la căldura soa- 
relui, faci un cap-de-operă, înaintea căreia spectatorul se opreşte fermecat, ad- 
mirând pâna și cele mai neînsemnate elemente ale naturii, transfigurate prin 
magia artei. 

Ioan Andreescu s'a născut la București în 15 Fevruarie ale anului 1851. 
Fiind pus oarecum la adapostul trebuinfelor zilnice ale vieții, pentru-cá era 
fiul unei familii de negufatori, el făcu studiile primare intr'un institut parti- 
cular, la un oarecare domn Apostolatu. Intră apoi la gimnaziul Lazăr, — pe a- 
tunci linga biserica Bradului, — unde trecu cele dintăi cinci clase între anii 
1863—1868. La 1868 se înscrise la şcoala naţionala de Bele-Arte din Bucu- 
resti, deschisă abia de trei ani, și acolo dobîndi primele noțiuni de desemn după 
natură, facând parte chiàr din prima serie a elevilor cu care se deschise aceasta 
şcoala. 

Mi-aduc aminte foarte bine de Andreescu, pe când urma tăcut și trist, 
dar cu multă asiduitate, toate cursurile școalci noastre de Bele-Arte. El, posedând 
însă cunoștințe de carte ceva mai complecte decât ale multora din camarazii 
sei, era atras, în studiile ce le făcea acum, nu numai de partea lor practică, adică 
de desemnul după antic și după natură, dar și de cursurile teoretice. Perspectiva, 
care era predata atunci de profesorul universitar Alecu Orăscu, Anatomia, de 
doctorul Alexandru Marcovici si, infine, estetica și istoria artelor făcute de mine, 
îl atrăgeau în particular. 

In aceste condițiuni, dar, $i cu talentul pe care natura îl sădise în inima 
lu. Andreescu, el facu progrese repezi și în mai puţin de cinci ani,—timpul pre- 
văzut de regulamentul școalei pentru terminarea studiilor, —el obfinu numerul 
de medalii și menţiuni necesare absolvirii școalei. La anul 1872, cerendu-se 
profesori de desemn și caligrafie la scoalele ce se înființase în ţară, el concură și 
obtinu un loc de profesor la seminarul din Buzău. 

O particularitate în studiile facute de Andreescu la școala noastră de 
arte, este că el, in tot timpul cát a urmat școala, avu răbdarea numai să de- 
semneze fara sa facă de loc pictură. 

Ceeace aprinse însă în inima lui Andreescu scînteia pictorului colorist, 
fu vederea operelor une. memorabile exposițiuni retrospective pe care o organizá 
Societatea Amicilor de Bele-Arte si o deschise publicului bucureștean în anul 
1873, în paisprezece camere și saloane din otelul Herdan. 

Cu o bogatie de obiecte artistice, cum nu s'a mai vezut de atunci strînse, 


WWW.dacoromanica.ro 


IOAN ANDREESCU 413 


la noi, intr'acelag loc si cu o varietate de opere din toate ramurile artelor plas- 
tice, publicul nu putea sá creazá ochilor vézéndu-le si admirándu-le ; catalogul 
complect coprindea peste 1.400 de numere. 

Aici văzu Andreescu, pe lingă un salon rezervat numai picturilor D-lui 
N. Grigorescu, care se înfățișa pentru întăia dată publicului bucureştean, cu în- 
treaga sa operă sávirgitá pănă atunci,—sute de alte tablouri de maeștri străini 
si obiecte de artă de mare valoare, de toate genurile, între care și cele alese din 
colcctiunile M. L. Regelui și Reginei României. 

Pentru toți Românii, dar in parte pentru artiști, prima expositiune a so- 
cietăţii Amicilor de Bele- Arte 1) fu cel mai memorabil eveniment. Lui Andreescu, 
care avea atunci 22 de ani, expositiunea din otelul Herdan "i fu prima scînteie 
ce-i aprinse talentul cu care era înzestrat. 

Pus acum, prin calitatea sa de profesor, intr'o situatiune si mai asigurata 
din punctul de vedere al trebuintelor materiale ale vieţii, Andreescu, îndată ce 
se întoarse la Buzău, începu primele încercări serioase de pictură după natura, 
urmând povata maeștrilor coloriști, în cap cu Velasquez, a cărui părere metodică 
e dea interpreta mai întăi artistul începător ac^ea ce esteticii numesc natura 
moartă, adică reproducerea obiectelor fabricate de mână omenească : stofe, vase, 
arme,— apoi flori și fructe,—și numai în urmă de a se pune faţa în față cu na- 
tura în mișcare, cu ființa omenească în diversele acte ale vieţii, saü cu efectele 
atât de schimbătoare ale atmosferei, în care materializarea aerului este cea mai 
mare dificultate de învins pentru pictor. 

La exposifiunea operelor artiștilor in viaţă din anul 1874, care în anul 
acela fu instalată intr'una din sălile etajului de jos din Palatul Universitati 
(acolo unde în urmă s'a stabilit Societatea Academiei Române și unde astazi se 
fac cursurile de chimie si de fizică ale Facultăţii de științe), fură vezute cele din- 
tăi încercări de pictură ale lui Andreescu. 

El păstrase pentru profesorii săi, după terminarea cursului școalei, o a- 
ducere aminte respectoasă, pe care-i plăcea să ne-o dovedească in orice impre- 
jurare. In modestia sa, el se considera la Buzéü, ca urmând studiile începute 
în şcoală, tot subt privegherea profesorilor sei, și de acolo ne trimetea adeseaori 
scrisori în care ne cerea povefi în cutare sai cutare dificultate, pe care studiile 
sale i-o scotea înainte. 

La salonul din anul acela 'mi adresă, spre plăcuta mea surprindere, o 
epistolă și cinci tablouri înfățișând : flori, pești, un studiu de portret si doue pei- 
sage din cringul Buzéului. Andreescu se ruga în scrisoarea lui modestă: să bine- 
voim a examina încercările sale în pictură și dacă vre-una din ele ar avea vre-o 
valoare, să-i dám, fie chiar locul cel mai »pitit« în vre-un colț al expositiunii. 

Comisiunea examinatoare, subt președinția lui Teodor Aman, alese cu 
mulțumire trei din lucrările lui Andreescu: o oală cu flori, peștii și un peisagiü. 


1) Societatea Amicilor de Bele-Arte a fost fondată în anul 1872, având ca președinte al comitetului diri- 
ginte pe D-nu Grigorie C. Cantacuzino, iar ca membri pe D-nif C. Esarcu, C. Bolliac, Al. Odobescu, Demetru Beren- 
det, T. Aman, G. Tätärascu, N. Grigorescu, C. Szatmary, și de director administrativ pe C. I. Stancescu, 


414 IOAN ANDREESCU 


Celelalte două studii, mai cu seamă începuturile de interpretare ale figurii ome- 
nosti, în care nici cu mult mai în urma Andreescu n'a fost la înalțimea celorlalte 
lucrari ale sale — de-ocamdată nu fură expuse. 

Ceeace caracterizează însă chiar de la început toate încercările de pictură 
ale lui Andreescu fu: sentimentul armoniei culorilor și interpretare naturii 
prin planuri bine determinate, păstrând in fiecare parte a studiilor sale rapor- 
turile de valori, pe care obiectele reprezentate le au în natură. 

De aceea, obiectele înfățișate de dinsul par la oarecare distanţă cu desă- 
virsire modelate, numai prin justa superpozitiune a fiecărui ton lingă vecinul sei. 

Inzestrat cu această pătrundere în vederea si reproductiunea naturii ce-i 
slujea de model, progresele lui Andreescu fură repezi. Cu toate cá ocupatiunea 
sa principală era lectiunile de desemn și caligrafie, care negreșit 'Í rápeaü cea 
mai mare parte din timp, totuși el izbuti după patru ani a-și afirma aplecarea 
sa pentru pictură și a ademeni chiar pe unii amatori de artă, care devenise ad- 
miratorii séi, să se preocupe a înlesni junelui artist complectarea mijloacelor ne- 
cesare ca să se ducă la Paris să-și urmeze acolo instructia și educaţia sa artistică. 

In lectiunile urmate la școala de Bele-Arte de la noi, aflase el numele 
multora din acei mari peisagiști care onorează omenirea cu operele lor. Hobema, 
Ruysdaël, Claude Laurain, Constable Turner, Gainsborugh, și modernii peisa- 
gisti francezi: Daubigny, Th. Rousseau, P. Huet, Dupré, Français, Millet, Corot 
îi eraü cunoscuţi ca nume. Cát de nerábdator era însă el să vază cu ochii sti 
operele lor originale, să le studieze, să le compare cu natura si să răpească si el 
secretul maestrieï lor. 

Andreescu plecä la Paris in Ianuarie 1876 plin de curaj, cu un ince- 
put de încredere in talentul set născând, fiindcă duse cu dinsul în raiul viselor 
sale doué tablouri mici, care erau sufletul muncii sale de cinci ani: Un bilciu la 
Buzeü, astazi proprietatea D-lui M. Porumbaru, și Un efect de iarnă, care face 
parte din colectiunea D-lui arhitect Maimarolu. 

La Paris el intră la Academia particulară Jullien, unde găsi si pe alţi 
român! și unde citind în primele zile ale lunii Martie din acelaș an: că se mai 
pot trimite tablouri pentru Salonul din Paris, duse și dinsul Bilciul de la Bu- 
zèù şi Efectul de Iarnă. 

Ele fură amindoue primite. Ce minune?! Andreescu nu putea să crează, 
când citi norocitul »Avis«, prin care Directiunea Exposiţiei anunţa fiecărui as- 
pirant primirea saü retuzul operei sale. 

Imi pare reü ca nu mai am scrisoarea entusiastă prin care Andreescu 
"mi comunica aceasta norocită nuvela ; din ea s'ar vedea limpede sufletul lui. 

De altfel, din toate scrisorile lui Andreescu de la Paris, adresate fami- 
liei și cunoștințelor sale din ţară, sunt dovezi netagăduite de bucuria sa de a se 
vedea într'un mediü așa de priincios dezvoltării unui artist. 

In multe dintr'aceste scrisori se vede insa și urme de descurajare, con- 
vingéndu-se de câte studii mai avea cl trebuintá, spre a se apropia, fie oricât de 


IOAN ANDREESCU 415 


departe, de aceï maestri peisagisti, ale cäror opere le vezuse acum si nu gäsea 
cuvinte indestul de puternice — îmi scria Intro zi — spre a-și exprima admira- 
tiunea sa. 

Regulându-și însă orele ocupafiunilor sale într'un chip metodic, ca să 
profite mai repede de toate resursele artistice de care era înconjurat acolo, lu- 
crează la început ziua prin Biblioteci și Muzee, iar seara desemnează și zugră- 
veste in Academiile particulare când figuri nude, când figuri drapate f), spre 
a-și deprinde mai repede şi ochiul și mâna în învingerea atâtor dificultafi cu 
care are să se lupte un artist. 

Este însă mai mult decât probabil că studiul peisagiului îl hotări repede 
să părăsească Parisul și, împreună cu acei juni viitori artiști, care voesc sa se 
specializeze în studiul peisagiului, luă calea catre Fontainebleau și se instala 
acolo la Barbizon ?), de unde sunt datate cele mai multe din studiile și tablourile 
sale si de unde îl vedem mai tărziu trimițând opere la expozitiunile din Paris în 
anii 1878, 79 și 80. 

. Acești trei ani de studiu fără curmare, în mijlocul noilor sei cama- 
razi, îi fură de cel mai mare folos. 

Cine a petrecut câtva timp la Barbizon, cine a studiat acolo natura și 
nu-și aduce aminte în toată viaţa de acele ore de adevărată fericire, în care ar- 
tistul, alegendu-și motivul din natură care vorbeşte mai direct inimii sale, după 
ce a trecut toată ziua studiind, se întoarce seara la masa comună, unde se ju- 
decă operele fiecăruia, se dau sfaturi de cei mai tari, încurajând zelul și mărind 
speranţele în viitor ale celor ce încep cariera! 

Acolo făcu Andreescu frumoasa Alee de fagi, expusă cu succes la Paris, 
care face astăzi parte din colecfiunea D-lui Take Ionescu ; de acolo este datat ta- 
bloul, mult remarcat la Expozitiunea din 1879, intitulat Stâncile de la Apremont, 
care aparține D-lui Procopie Dumitrescu ` acolo aŭ fost executate multe din lu- 
minişurile de păduri, care stabiliră mai tărziu reputatiunea lui Andreescu, si 
din care unele aparțin astăzi D-lor doctor Kalender 3), Nae Predescu, Zádári- 
ceanu, Crátunescu si larca ; se zice cá sunt unele în colecțiile D-lor Pancu si De- 
metriad din Buzéü. Acolo pare-mi-se că a fost făcut chiar originalul tabloului Ghi- 
veciu cu trandafir, care aparţine D-lui C. Ștefănescu de la Inalta Curte de Casa- 
tiune. Infine, tot de acolo sunt datate unele din peisagele, florile și câteva naturi 


1) In colectiunea D-lui Dr. Kalenderu, esie un prea frumos studiü drapat, zugrăvit de Andreescu în cele 
dintáf lunt ale șederii sale la Paris. 

3) Aici găsi și pe D. Grigorescu, care venise in Francia încă de la 1859 și care se intorcea adeseaorl sa 
facă studii la Fontainebleau. 

3) D, Dr. N. Kalenderu, căruia Arta română trebue să-l fie recunoscétoare pentru sprijinul ce totdeauna 
a bine-voit să dea junilor nostri artişti, posedă la nol cea mal frumoasă colectiune particulară de opere artistice. Afară 
de peste 200 de picturi și sculpturi străine, adunate cu mult gust incă de pe când ist făcea studiile la Paris, D-sa po- 
sedă multe din cele maï frumoase opere ale D-lor Grigorescu, I. Georgescu, Mirea, Audreescu și altiL Ceeace este 
însă si mat preţios in colecţiunea sa de opere cu subiecte românești, sunt ma! toate desemnurile şi acuarelele făcute de 
D. Grigorescu, pe timpul războiului nostru cu Turcil. Tot D. Dr. Kalenderu are nepretuita colectiune pentru nola 
desemnurilor si acuarelelor pe care reputatul pictor francez Raffet le-a executat la 1837, în fara românească, pe 
când făcea cu prințul Demidoff călătoria sa în Orient. 


416 IOAN ANDREESCU 


moarte, care aparţin D-lui architect Maimarolu, Clubului tinerimei din Bucu- 
vești, D-lui inginer G. Cerkez si D-lui Dr. Petrini Paul. 

Această muncă fără preget dete artistului roadele sale, dar, din nenoro- 
cire, sănătatea sa cam șubredă, încă din primii ani ai copilăriei, începu să se slă- 
beascá acum și mai mult, oprindu-l chiar de a continua lucrările începute, de 
multeori zile și săptămâni întregi. 

Către finele anului 1879 Andreescu, în urma unei răceli dobindite pe 
când se încerca să interprete un motiv situat linga o apă, constată simptomele 
unei boale neertătoare. 

Se mai întîmplă că acei ce-l ajutase ca să-și urmeze studiile sale in Fran- 
fa începură să-l uite, cum din nenorocire se întimplă mai adesea, și cu toate 
ca el facea din ce in ce mai multă onoare angajamentului séü de studii. Această 
stare de lucruri, îndoit descurajătoare, îl sili să-și lase acolo tot și să se întoarcă 
în fara, pe deoparte ca să încerce a dobindi o prelungire de mijloace materiale, 
iar pe de alta cu speranţă că întoarcerea în locul nașterii "i va înapoia sänétatea, 
sati cel putin i-o va îmbunătăţi. 

Intr'adevăr, odihna de câteva luni ce le petrecu în familie la ţară și vinde- 
rea câtorva studii pe care le adusese cu dinsul, avură un efect puternic asupra 
vieţi. sale. Mulțumită mai cu seamă tinereţii sale, care păru că risipește bánue- 
lile despre boala lui, el putu să plece din noi la Paris, chiar în toamna aceluiaşi 
an. O agravare însă a boalei îl sili să parăsească definitiv Franţa la începutul 
anului 1881 și să se stabilească în București. 

Aici, nouă speranţe inflácárate de marele succes ce-l avu expositiunea tu- 
tulor operelor sale, in sala din curtea bisericei Stavropoleos t), păru că ar voi să 
deschida un câmp noi de activitate talentului său. Ce sărbătoare pentru bictul 
Andreescu când, în primăvara anului 1881, el văzu mai toate zidurile salei cen- 
trale de la Stavropoleos acoperite numai de tablourile sale! 

Amatorii de cumpărat opere de artă erau atunci și mai rari decât acum. 
Valoarea însa reală a operelor junelui pictor; boala care îl făcea și mai scump chiar 
pentru cei indiferenți, și mai cu seamă interesul ce inspira Andreescu D-lui Dr. Da- 
vila, care a fost promotorul atâtor idei norocite la noi în ţară si care a pus totdea- 
una neintrecuta sa activitate și marele seu credit pentru sprijinirea cauzelor Juste, 
facu că izbutirăm să vindem o parte din operele expuse, să se afirme valoarea ar- 
tistică a lui Andreescu și astfel să mai finem aprinsă încă câtva timp scinteia 
vieţii sale. 

Peste treizeci de studii şi tablouri de-ale lui Andréescu și unele din cele 
mau însemnate ca sentiment si ca execuţie, sunt datate dintr'aceste din urmă luni 
ale vieţii sale. De atunci este » Vederea de lîngă Predeal,“ care face parte din co- 
lectiunea D-lui Sp. Dendrino și care este una din lucrările cele mai desävérsite 
ale lui Andreescu; portretul seü în mărime naturală făcut pentru mamá-sa ; 


1) Intr’o sila anume construita in curtea bisericeï Stravropoleos ministrul V. Conta avusese de atunci ideia 
norocit v de a stabili o exposipiune permanenta, Acolo se expusera mai toate lucrarile artiștilor noștri în timp de 5 ani 
şi se aduse marl servicii Artei române, 


IOAN ANDREESCU 47 


schiţa portretului D-lui C. Budisteanu, portret ce face parte tot din colectiunea 
D-lui Iarca, care a fost totdeauna de mare ajutor pentru Andreescu și a avut 
pentru dinsul o particulară iubire. De atunci, infine, este datată magistrala schiță 
a tabloului Bucureştii văzut noaptea, care este astăzi proprietatea D-lui Colo- 
nel Perticari. 

Tot de atunci sunt datate mai multe oale cu pansele, de cea mai rara 
frumuseţe și de o execuţie care nu lasă nimic de dorit. 

De atunci este încă profilul unei fete cu capul acoperit de o conciură, din 
colectiunea D-lui Dr. Kalenderu, Rozele roşii şi albe !), aruncate pe o masă din 
colectiunea clubului tinerimii, precum și florile de la D. C. Dissescu, de la D. 
Eug. Stătescu și cele de la D. I. Vilacros. 

Andreescu se stinse în ziua de Vineri, 22 Octomvrie 1882, mai înainte de 
a împlini 32 de ani. 

Iată viaţa și lucrările lui Ioan Andreescu. 

Dacă acum ni sar pune intrebarea: care este valoarea reala a operei 
sale? Noi credem că, înlăturând chiar chestiunea scurtului timp care i-a fost dat 
lu. Andreescu să lucreze și starea-i de boala care a pus atâtea stavile dezvoltarii 
normale a talentului séü, critica cea mai severă poate pune opera lui Andreescu 
alături de operile artiștilor noștri de frunte. 

Dacă nu se gasește la Andreescu lucrari capitale care sa se impue admi- 
raţiunii generale a publicului cunoscător, nimeni nu poate însă tăgădui ca ta- 
blourile sale sunt, în cea mai mare parte, realizarea lucrării unui adeverat talent. 

El poseda ochiul pétrunzator în secretele intime ale naturei, care ne în- 
gadue sa infafisam pe pânzele noastre nu numai forma cu culoarea exacta a 
obiectelor din natură, dar si sufletul lor. De aceea subiectele, motivele cele mai 
neînsemnate ale tablourilor sale, ap puterea de a comunica spectatorului im- 
presiunea vesela sai trista pe care a simfit-o artistul in faţa naturii reprezentate. 

Soarta nelásándu-1 însa timpul ca el să cucereasca, în executarea lucrá- 
rilor sale, înţelegerea și aplicarea cunoscutei legi de sacrificii a unei parti se- 
cundare, ca să se pue mai în relief motivul principal, cele mai multe din lu- 
crarile sale nu par și nu sunt decât niște studii. Concentrarea umbra și lumi- 
nei și punerea în evidența numai a acelor parti care plac artistului ca sa fie mai 
bine vezute de spectator, este, în lucrările desavirgite de arta, o calitate de ca- 
petenie. 

Ce ar rămânea din operele celui mai mare pictor din lume, Rembrand, 
dacă am suprima din ele magia clar-obscurulu, a luminii orbitoare a subiec- 
telui principal înconjurat de umbra crescénda a celorlalte obiecte din tabloü ?! 

Atâta cât și cum ne-a lăsat Andreescu, marturisește îndestul un talent 


1) Rozele care au servit de model lui Andreescu pentru acest tablou şi pentru un altul, mult mu terin nit, 
due care nu știu uu le se gasește, i le-am oferit chiir eu, luándu-le de la o fig nca intr'o seara din luna luf. Septeinvr e 
a anului 1882, pe când mé preumblatn cu Andreescu pe calea Victoriei. 


418 ` IOAN ANDREESCU 


original în renașterea noastră. Pentru a confirma memoria numelui și operei lui 
meritorii, ar fi de dorit totuși să organizám intr'una din sălile Atheneului Român 
o expozitiune retrospectivă a celor mai alese lucrări ale lui, și cine ştie dacă la 
vederea acestor opere, pe care mulţi din generafiunea de astazi nu le cunosc de 
loc, nu Sar putea încerca deschiderea unei mici subscripfiuni pentru facerea 
bustului seu. 

D. N. Grigorescu, care a făcut portretul lu Andreescu după natură pe 
când era la Fontainebleau, si care a iubit pe Andreescu, ar fi în drept a se pune 
in fruntea unei asemenea subscriptit, asociind astfel marele séü nume cu acela 
al lui Andreescu. 


Martie 1900. C. ]. STANCESCU. 


gl — 





(1808) 


Fostul Han Manuc in Bucuresti 


Ca.ro 


WWW. 


VISUL 


c V^emiscat, tăcut, cu gindul dus în zare, după vise, — 
JN Co ochi plânși, cu chip zăpadă și cu buze ’ntredeschise, 
Aşteptând de ani de zile primul virgin sărutat, — 

Pe când piere ’ncet amurgul, care cerul poleise, -— 
Intr'un colţ de rai-grădină stă un tinér întristat. 


Nemigcatá e si umbra, umbra'ceea de femee, 

Ce s'a "nfipt ca sentinelá la un capăt de alee, 

Cu iubirea ei de mamá apărând pe visător; 

Până ce 'n sfirgit tresare, arsă "n suflet de-o scintee, 
Si se-apropie de tinăr şi-l întreabă soptitor : 


»— Câte zile se "ngirará, de când viaţa ta nu-i viață? 
»Tinerefea ta, ce-o stinge? Ce sloi inima 'fi-'nghíafá? 
„Cine gindurile-ti fură ? De ce dorul nu-ţi înfrângi ? 

»In cotro suspinu-fi sboară, de cu seară "n dimineaţă ? 
»De ce fugi de mingierea-mi? De ce taci și de ce plângi? 


»— Nu tac, gem; nu plâng, mé vaet. Gindul men ’si-avintä zborul, 
»Nu atras de vre-o fiinţă. Pretutindeni e izvorul 

»Intristárii, care 'nneacá în durere viața mea. 

»Taïnä tristá mé torturá, taïna tutulor: amorul, — 

»Crud amor ce-mi dă otravă si rizénd îmi zice »bea«. 


» — Beac, 'l-îndeamnă vocea mamei. „Bea și "ncrede-te in mine: 
»Din amor nu moare nimeni. Plec în lume. Să știu bine 
„Că 'mi-ar sta oceane 'n cale, tot pămîntul voi cáta, 
„Pe iubita-'fi voii găsi-o si Dumineca ce vine 
„Subt pátraru-'ntài de lună ea va fi mireasa ta. 

i 10 


VISUL 


»— Nu va fi! E scris in veacuri sá nu poatä fi subt soare 
»Insofire co fiinfá-umbrá, nevietuitoare. 

»— A murit?«, întreabă iarăşi vocea el. »N'a existat«, 

Ii răspunde el... si vorba în prelung suspin îi moare. 
Apoi, palid, printre lacrămi, zice si mai întristat: 


» — Nu! n'a existat aceea care vía[a-mi turburat-a. 

» Totuși, vecinic e cu mine. Uite-o! Uite-o necreata ! 
»Are chipul de femee a o mie de femei. 

»E frumoasă si mé chiamă. Să mé stringä 'n brafe-'i gata. 
»Asi atinge-o, dar mi-e teamă c'o pieri din ochii mel. 
»Alb profil de Magdalenă, gales zimbet de Giocondä, 
»Corp de Venere "n statue, plete lungi de Cères blondă, — 
»De la toate 'mprumutat-a câte-un dar dumnezeesc ; 
»Dar nici Venere nu este, nici demonică Giocondă, 

„Nici no chiamă Magdalena și nici Cères po numesc. 

»O numesc. e Si se "ntrerupse. Cu privirile "n abisul, 
Care iar se deschisese între dorul lui si ea; 

Ca si "ntài sburându-i gindul cátre-apururea-deschisul 
Orizont al așteptării, — pe când noaptea se 'ntindea, — 
Rătăcitul din grădină ingáná: »O chiamă Visul«, 


I 


A plecat pribeag în lume, fără ţintă, la ’ntimplare. 
Trist, în fiecare seară, se uita când peste munţi 

La rogatic soare-apune,— cánd la luna, care 'n mare 
Se scălda, zimbind ironic melancolicelor frunfi. 


Se uita cum, in cámpie, printre flori, da fuga vintul 
Pe covoare de verdeafá; la talazuri se uita, 

Si la sbor de turturele, si la cer, si la pămîntul 

In al cărui fund speranţa zilnic i se 'nmorminta. 


Când luceafárul de seară apărea, — ca briliantul 

Pe-o mátasá cu opale, — in umbrigurí se oprea, 
Intindea un braţ in spaţii... și amar plângea amantul, 
Până ce-i seca și plânsul, până ce nu mai putea. 


Doué luni de pribegie, luni de sufletească sete, 
L'aü adus într'o pădure, la izvorul unui riù. 
Acoló, o noapte "ntreagá, subt o salcie cu plete, 
A cântat in sir de versuri disperarea-i fără Din: 


VISUL 423 


»Luná, lună! Rece lună, 
» Care știi ce foc se-aprinde dintr'o dragoste nebună ! 
„Cer, în care, călătoare, ca perechi de rindunele, 
»Sboarä gîndurile mele! 
»Riü, ce-adormi durerea-mi oarbă cu poeticele-fi soapte! 
»Si tu, noapte, 
„Și tu, stea, — 
»Arătaţi-mi unde-i Ea! 
»Àm vézut-o. Lingă mine a venit adesea. Insă 
»A plecat cu primăvara, vaï! și nu sa mai întors. 
»Si d'atunci o cat într'una, fața mea d'atunci e plânsă, 
» Viaţa mea d'atunci s'a tors. 
» Totuşi, trebue să fie undeva. Da! nu se poate!... 
»Da, comoara mea, trăești! 
» Altfel n'ar mai fi 'n natură fragi si roze parfumate, 
»N'ar cânta privighetoarea, pieptu-mi tinér n'ar mai bate 
»Ars de patimi netrupesti. 
»Da, tráegti! Te văd si-acuma prin cristalu ’nchipuirü. 
»In extaz, îți simt adesea sărutările sburánd 
»Pe de-asupra mea, — dar vino! Desmierdările iubirii 
»Adu-mi-le mai curînd. e 


L'a trezit din aiurire dimineaţa. Să remáná 

Na mai vrut. A dat să plece... si ca frunza a pălit: 
O femee, adormită între flori, co floare 'n mână, 
Ii zimbea ispititoare și cu sînul desvelit. 


Ea era! Ea, de-altădată. Se ’ntrupase Arătarea... 

Si-o sorbea cu ochii, lacom so mai vază. Ea era! 

Era përul ei, cu care să-și îmbete respirarea ; 

Gitul ei, pe-al cărui fildeș să-și agtearná desmierdarea; 
Gura ei, virgina gurà, dupá care el murea. 


Si, pe când transfiguratul plănuia c'o sárutare 

So destepte,—färä veste, se opri, lovit de-un gind: 

»Ochii, ochii-diamante, ochii ceia,—fără care 

»Scumpa mea închipuire nici un farmec nu mai are, — 

» Tot frumoși vor fi, tot stele, când îi voii vedea plängénd ? 
»Fafa-aceea, zugrăvită cu penelu "nchipuirii, — 

„Faţă astăzi regăsită în Femeea-Ideal, — 

»N'o să-mi pară vestejitä, când fiorii "ndrágostirii 

»M'or sili so strâng în braţe? Nu e umbra amintirii 

» Mai frumoasă ? Nu m'apropií eŭ acum de-un ceas fatal?... 


424 


VISUL 


»Nul Decât să văd cum visul mi se'mprástie, mai bine 
»Să mé duc, să nu-l ating, 
»Sà plec iar în lume, singur, — să dispar, luând cu mine 
» Amintirile, în care viitorul dor să-mi sting. 
»Să dispar, fiindcă viaţa între orice ’nchipuire 
»Si realitate, pune al regretelor abis, — 
»Si fiindcă, de când lumea, cea mai sfîntă fericire 
»E ca omul să-și străbată calea lui prin omenire 
»Cu-un mänunchi de flori în mână și cu gindul la un vise. 


Se uită lung la femee, smulse floarea parfumată 
Dintre degetele-i albe, pe-o cărare apucă; 
Iar când capu ’ncet întoarse, să-și mai vadă înc'o dată 
Visul, — plânsul l-înnecă... 
Şi plecă. ` 


HARALAMB G. LECCA. 


D, MIREA 





Bustul D-neï M. 


ARMATA ROMÂNĂ 





NOTITE ISTORICE 


— — 


TN tur roma şi strălucite sunt faptele de arme ce se găsesc în istoria poporu- 
JON Lui român. Aruncat in mijlocul unor popoare cu aspiraţiuni și interese 
deosebite, poporul român, graţie vigoarei sale și a unei solide și înțelepte 
organizatiuni militare, a reușit să țină pept și să înfrineze poftele de cucerire ale 
vecinilor săi vräjmasi. Santinelă neadormită a creștinătății, acest popor a stat 
neclintit la postul séü, oprind avintul puternicei semi-lune condusă de cei mai 
teribili sultani, cărora nimeni nu le rezistase până aici. Acel ce a studiat istoria 
poporului român, nu poate să nu rămână în admirare în faţa eroicelor lupte ce 
se desfășură pe câmpiile românești. Deși adesea puțini numeroși, Românii stiaü 
să-și aleagă totdeauna astfel de poziţiuni încât graţie acestora, își asiguraü mai 
dinainte avantagii contra năvălitorului de multe ori de două si de trei ori mai 
numeros. Ei reugiaü să-l atragă pe cele mai bune poziţiuni defensive, ocupate 
deja de Români și unde inamicul nu putea să lupte decât pe un front îngust, așa 
în cât o mare parte din numeroasa lui armată era nevoită să stea în neacfiune; 
odată inamicul ajuns în o asemenea pozitiune, se pomenea cu un atac demonstra- 
tiv la una din aripi sai pe la spate chiar, si apoi urma un atac foarte viguros de 
front, aruncând astfel o complectă dezordine în vrăjmaș, care se retrăgea cu cea 
mai mare repeziciune şi cu perderi enorme. 

In istoria poporului român nu găsim veleitáti de cucerire, nu vedem că 
ar fi dominat spiritul de ofensivă în afară, dar pe teritoriul séü lupta o ducea 
până la extrem; nu permitea să se calce nepedepsit cea mai mică părticică de 
pe moșia strămoșească. Niménui nu i-a reușit ca pe calea armelor să poată deslipi 
vre-o fășie din teritoriul ţărilor românești ; aŭ găsit totdeauna santinelele la postul 
lor. Numai diplomaţia fără scrupule a reușit ca fără cea mai mică vărsare de 
sânge să sustragă două din provinciile cele mai frumoase din trupul Moldovei. 

De la origina sa și până astăzi, armata română a trecut prin mai multe 
faze care se pot grupa în câteva perioade principale. 

Cea întăi perioadă, și care este cea mai mare și cea mai plină de nume- 


WWW.dacoromanica.ro 


498 ARMATA ROMÁNÁ 


roase fapte de arme, dateazá de la fundarea Principatelor si pânä la domnia Fa- 
nariofilor, adică până aproape de jumétatea secolului al XVIII-lea. In această 
perioadă puterea armată a României se compunea din trei elemente: 

1. Ostasi sau slujitori, statorniciti cu leafă (armată statornică, perma- 
nentă) ; 

2. Catane sau slujitorii de scuteală (militia) ; 

3. Gloatele. 

Este de remarcat că în Principatul Munteniei se găsește organizarea ar- 
matei permanente de pe timpul lui Mircea cel Bătrân (1386), pe când in Occi- 
dentul Europei se vede apărând această armată abia în anul 1445. 

Armata se recruta prin circonscriptie si inrolare de bunăvoie; oamenii 
primeaü de la stápinire leafă, hrană si haine. Atât Principatul Munteniei impre- 
ună cu Oltenia, cât și Principatul Moldovei, avea ca efectiv peste 50.000 de oameni 
trupă permanentă ; aceștia se impárteaü în cete (1000 de oameni), centurii (100 
oameni) și decurit (10 oameni), comandate respectiv de căpitani, sutași si cetasi. 
Șeful a 500 oameni se numia vátaf și mai tărziu ceaus. 

Armele întrebuințate de români aŭ fost acelea ale timpului; așa, la în- 
ceput, ef aŭ întrebuințat arcul, lancea, alebarda, paloșul, sabia, máciuca; la ne- 
voe se serviaü încă gi de coase, topoare, etc. ; haine de fer (zeaoa), scutul si pa- 
váza ca arme defensive. Către sfirsitul secolului al XIV-lea Românii aŭ adoptat 
pușca si tunul; preferaü însă sabia și lancea, căci ziceau cá numai prin lupta 
corp la corp se poate vedea curajul și adevărata valoare a ostașului; de aceea 
aveati o mare repulsiune pentru armele de foc. 

Tunurile la început fiind prea grele, aü introdus în luptă tunuri mai u- 
soare, dându-le astfel o mai mare mobilitate; tunurile Moldovenilor și Munte- 
nilor eraü trase numai de doi cai. 

Cavaleria făcea mai mult uz de armele albe și numai o mică parte avea 
arme de foc. 

Corpurile de trupă aveati diferite numiri; așa, în Muntenia găsim ca pe- 
destrime: cetele de dorobanţi, lefegii, ferentarii, vânătorii (din aceștia jumătate 
eraü călari), pușcașii, aprozii, copiii de casă; iar ca cavalerie: călărașii, roșii de 
țară, sărăceii și scutelnicii, lipcanii, curtenii, fustașii, haiducii, etc. 

In principatul Moldovei găsim: Darabanii (pedestrime), călărașii de ţară, 
pantirii (călărime), vătășia cáláragilor, a umblătorilor de Hotin și Sorocea, vátü- 
șia fustasilor, curtenii, pușcașii sau tunarii. 

Milițiile sau catanele erai împărțite în căpitănii de mii, câte una de fie- 
care judeţ. Căpitanii, şefii căpităniilor, aveau putere administrativă, judecăto- 
rească şi ostágeascá în judeţe. Pe lingă paza orașelor si tirgurilor, milițiile erai 
însarcinate să păzească pe rînd fruntariile. In Moldova milițiile se mai numeaü 
oastea de strinsurá saü in dobindă. 

In timp de rázboiü, toți Românii in stare de a purta armele veneau in a- 
jutorul patriei; tinerii boeri, résptnditi pe la moșiile lor, soseaü cu toţi slujitorii 
și locuitorii de pe proprietăţile lor și luaü loc în rîndurile armatei. 


ARMATA ROMÂNĂ 429 


Astfel organizatä, puterea armatä a Principatelor a mers progresänd, 
ajungând in apogeul ei subt Stefan cel Mare in Moldova (1457—1504) si Mihai 
Viteazu în Muntenia (1593—1601). 

Perioada de sub Fanarioti se deosibește prin o decădere complectá a tu- 
tulor institufiunilor în Principatele române; decăderea a durat până la plecarea 
domnilor fanarioți la începutul secolului al XIX-lea. 

In acest secol se complectează și se organizează treptat puterea armată a 
Românilor până la unirea Principatelor subt Alexandru Ion I Cuza, când începe 
o nouă perioadă foarte însemnată atât din punctul de vedere politic cât și al des- 
voltării institutiunilor militare, așa cá la sfirșitul domniei acestui domnitor 
(1866) armata română se compunea din 45.300 oameni (impreună cu cea teri- 
torială), cu aproape 6000 de cai. 

In perioada actuală, de sub domnia Majestății Sale Regelui Carol I, se 
desfășoară opera de organizare a puterii armate române, operă care a arătat Eu- 
ropei valoarea războinică a ostașului român și înalta capacitate a Ilustrului Că- 
pitan, care a condus tânăra armată română pe câmpiile bulgare, la cele mai strá- 
lucite victorii, sigilând astfel Independenţa ţării și creând tinérul dar vigurosul 
regat român. 

In ultima campanie (1877—78) România dispunea de următoarele trupe: 

8 regimente infanterie de linie, 

16 » dorobanţi (infanterie teritorială), 

4 batalioane de vânători, 

2 companii jandarmi pedeștri, 

2 regimente de roșiori, 

9 » de călărași (cavalerie teritoriala), 

2 escadroane jandarmi călări, 

3 regimente artilerie, 

1 batalion de geniu, 

1 companie de pontonieri, 

1 escadron de tren, 

4 baterii de pompieri (artilerie teritorială). 

Acestea toate erai împărţite în patru comandamente de divizii. 

De la acea campanie până astăzi sa continuat moren cu complectarea 
organizării armatei, așa că acuma România dispune de patru corpuri de armata 
si o divizie independentă în Dobrogea, deosebit corpul flotilei. 

In cele ce urmează vom arăta trupele și efectivele de care dispune actuul- 
mente și sistemul de organizare al armatei române. 


ORGANIZATIUNEA 


Armata românä este constituitá din trei elemente distincte, si anume: 
armata activă, miliția şi gloatele. — Toţi locuitorii ţării in stare de a purta armele 
si fără vre-o infirmitate sunt obligaţi a servi într'unul din acesteelemente.— Astfel, 


430 ARMATA ROMÁNÁ 


de la etatea de 24 ani până la 30 ani implinifi, sunt datori a servi în primul 
element; de la 30 la 36 ani implinití în al doilea, și 10 ani de la această etate 
înainte în al treilea. 

Desi legea pune obligaţiunea serviciului militar tutulor locuitorilor ţării, 
totuşi ea prevede și trei anumite cazuri în care tinerii sunt excluși de la acest 
serviciü și nu pot fi admiși în armată sub nici un titlu: 

1. Supușii altor ţări străine; 

2. Condamnaţii la o pedeapsă criminală, si 

3. Condamnatit la o pedeapsă corecțională de mai mult de doi ani și, în 
acelaș timp, la interdictiunea drepturilor civile si de familie. 

In armata activă, tinerii, avénd obligatiunea de a servi de la etatea de 21 
ani până la 30 ant împliniţi, fac: 3 ant servicii în permanenţă sub drapel, A în 
congediü și 2 în rezervă. 

In marină, însă, serviciul activ este de 5 ani în permanenţă subt drapel și 
restul timpului până la 30 ani împliniţi în rezervă. 

In celelalte două elemente serviciul este egal pentru toţi si pentru toate 
armele. 

Desi de la serviciul militar in elementul milițiilor si gloatelor nimeni nu 
este exclus, scutit, dispensat saü amânat afară de cele trei cazuri enumerate mai 
sus, se fac însă exceptiuni, de la durata în parte sai in total a termenului de 
servicii permanent activ, cu unii tineri ce se găsesc în anumite condițiuni ale 
legii, fie ca trebuincioși pentru întreținerea familiilor lor ai căror capisunt bătrâni, 
infirmi și în neputinţă de a munci, astfel cá din această stare devin eï capii acelor 
familii, fie din pricina studiilor făcute, și care le dă anumite avantagii chiar 
prin lege. 

Toţi aceştia însă, atât scutifii absolut de serviciul militar din cauza vre- 
unei infirmitäfi; dispensaţii numai de serviciul militar activ, din cauza condifiu- 
nilor in care se găsesc; amânaţii pentru un timp oarecare (2—3 ani); cei admiși 
a face serviciul militar redus, saü, in fine, exclușii cu totul de la acest serviciü, 
sunt obligaţi a plăti anumite taxe pe tot timpul serviciului militar activ, de con- 
gediü saü rezervă, de care aŭ fost scutiţi sau de la care aŭ fost excluși; numai pe 
durata timpului pentru care aŭ fost dispensati, amánafi; ori, infine, numai 
pentru timpul care li s'a redus din întregul termen de serviciü militar obligatoriü 
după lege. — Cu acest mod se echivalează pentru toţi obligafiunea serviciului 
militar şi se atinge principiul absolut stabilit prin lege, relativ la datoria ce aü 
toţi locuitorii de a face acest serviciu. 

România, în armata de întăia linie, mai are o organizatiune a sa specială 
a „serviciului cu schimbul«, adică a serviciului întrerupt, care însă este rezervat 
numai armelor infanteriei si unei părţi din cavalerie, »cáláragii«. 

In acest servicii sunt chemaţi tinerii în raport cu conditiunile sociale in 
care se găsesc ei saü familiile lor, adică acei care sunt datori a îngriji de existenţa 
familiilor lor prea sărace, sai ai căror capi de familie sunt în neputinţă de a 
munci; unii din acei care prin pozitiunea lor le este ușor a îndeplini condifiunile 


WWW.dacoromanica.ro 


ARMATA ROMÂNĂ 431 


serviciului din călărașii cu schimbul, saü acei care, la recrutare, căpătând un 
număr de sort prea mare, deși hotäriti pentru serviciul militar permanent, n'aü 
putut fi chemaţi în acest servicii din lipsă de goluri. — Tot în serviciul cu schim- 
bul mai sunt chemaţi toţi acei tineri ai unui contingent care întrec numerul 
fixat prin lege a se da armatei permanente în fiecare clasă anuală. 

Durata termenului de serviciu activ pentru oamenii din serviciul cu 
schimbul derogá de la principiul fundamental al legei, si este calculat și împărțit 
astfel ca el să fie suficient pentru instructia trebuincioasă oricărui militar, tinén- 
du-se seamă însă și de sarcina ce mai aü a duce oamenii din acest serviciu, fie 
pentru întreţinerea lor saii a familiilor lor, fie pentru îndeplinirea serviciului 
militar din călărașii cu schimbul, care mai pune obligatiunea oamenilor de a-și 
procura și întreţine singuri caii trebuincioşi pe tot timpul serviciului. 

Așa, în infanteria cu schimbul, serviciul militar activ este de 5 ani sub 
drapel, 2 în congediü și 2 în rezervă ; iar în călărașii cu schimbul A ani sub drapel, 
3 ani in congediü și 2 în rezervă. 

Avantagiul serviciului cu schimbul constă în faptul că oamenii dati acestui 
servicii fac numai în primul an al recrutării lor un servicii neîntrerupt de 90 
zile cei din infanterie, si de 60—70 zile cei din călărași în restul timpului de 
serviciii militar, fiind chemaţi numai câte o săptămână din patru si, în toamna 
fiecărui an, până la 30 zile pentru instructia tragerilor și manevre; tot celalalt 
timp sunt lăsaţi liberi a-și îngriji de interesele lor proprii. 

Faţă de termenele de servicii activ sub drapel din serviciul cu schimbul, 
oricine ar putea crede în primul moment că el este mai îngreunător. 

Din avantagiile enumerate mai sus însă recse cá acest serviciü se reduce 
de fapt la mai puțin de 2 ani chiar de servicii propriii și permanent sub drapel. 

Pe lingă acest mare avantagiü pentru locuitorii ţării, se mai realizează, 
graţie acestei organizafiuni, tot un aga de mare avantagiü și ferii însăși, căci ea 
dispune de o armată mai numeroasă, a cărei întreținere ar fi cu mult mai puţin 
costisitoare, comparând budgetul României cu al celorlalte țări. Apoi se evită si 
nedreptatea care s'ar putea face la o parte din locuitori, de oarece fară acest 
sistem ar urma ca unii să fie cu totul scutiți de serviciul militar, în detrimentul 
altora, din cauză că ar întrece numărul trebuincios armatei permanente, impu- 
nendu-li-se în schimb taxele militare, când ei ar prefera poate să facă ţării, mai 
bine și mai ușor, serviciul personal. 

Prin acest sistem de organizatiune, dar, se ajunge ca toţi locuitorii tern 
să facă serviciul militar, afară numai de cazurile anumite prevezute de lege, 
compensate, cum am văzut, prin taxele militare, să se formeze cadrele trebuin- 
cioase unei armate bine organizate, în timp de campanie și să se faciliteze mult 
si mobilizarea. 

Tot acestui sistem se datorează şi faptul că în ţara noastră până azi 
nu s'a simţit nevoia de a se reduce termenul de 3 ani de serviciü activ sub 
drapel. 

Deși sunt trecute două decenii de la campania din 1877—'78, totuși credem 


432 ARMATA ROMÁNÁ 


a fi încă proaspătă in memoria acelora care sai ocupat și aŭ urmărit această, 
campanie, pentru a reaminti în câteva cuvinte pe ostașul român. 

»Dorobantul român«, care nu era recrutat decât în sistemul de organi- 
zaţiune de mai sus și care nu căpătase instrucțiunea militară decât prin acest 
sistem, a făcut în ultima campanie fala ţării atât în faţa aliatului, cât și în faţa 
inamicului, si, se poate spune cu mindrie, cât și în faţa lumii întregi și mai cu 
scamă a lumii militare. Docil, sobru, disciplinat, cu dorul de a-și apăra moșia 
strämoseascä, »Dorobantul român« nu s'a dat înapoi nici în faţa greutăților 
campaniei, nici în fata gloantelor aruncate de mii de puști ascunse înapoia para- 
petelor turceşti, ci a înfruntat totul cu bärbätia și vitejia moștenită pentru a avea 
izbinda și a-și căpăta gloria, apărând căminul părintesc. Mii de bravi dorobanţi 
aŭ stropit cu sângele lor câmpiile bulgare; Plevna, Griviţa, Rahova, Smirdanul, 
Vidinul, etc., sunt martorii cei mai elocventi de vitejia ostașului român si de 
modul cum știe el să se lupte când glasul ţării în primejdie a dat semnalul 
alarmei. 

Până astăzi, organizarea sistemului de recrutare cu schimbul fiind foarte 
avantagioasă pentru fara noastră, din toate punctele de vedere, credem că va 
continua de a se menţine încă timp îndelungat. 

Recrutarea armatei române se face în trei moduri deosebite: 

1. Prin chemări anuale (serviciul obligatoriii) ; 

2. Prin angagiări voluntare; 

3. Prin reangagiări. 

Recrutarea are loc pe regiuni de corpuri de armată, de divizii, brigade și 
regimente, formând astfel regiuni proprii de recrutare, sai pe întreaga ţară, pentru 
acele corpuri sai servicii care nu intră în compunerea organică a corpurilor de 
armată, cum sunt: regimentele de geniii, de roșiori (cavalerie independentă), 
marină, gendarmi, trupele şcoalelor sai a diferitelor stabilimente militare ca: 
arsenal, pirotechnie, depozite, manutante, ateliere de confectiuni, etc. 

Chemările anuale precum și trecerile dintr'un element în altul aü loc 
totdeauna la 1 Noemvrie a anului. 

Angagiările voluntare în orice timp, iar reangagiările la epocile expirării 
termenului de serviciu militar activ obligatoriu, de angagiare voluntară sai de 
reangagiare, și aceste din urmă în anumite condițiuni și numai până la ctatca 
de 46 ani impliniti. 

Armata română este organizată pe comandamente de corpuri de urmată, 
de divizii, brigade, regimente, companii, escadroane sai baterii; teritoriul ţtrii, 
prin urmare, fiind împărţit în patru mari regiuni de corp de armată și o re- 
giune de diviziune independentă (Dobrogea). 

Fiecare corp de armată se compune din doue divizii de infanterie, două 
batalioane de vinători un regiment de artilerie de corp, o brigadă de călărași, 
un escadron de tren, o companie de subsistentá si alte servicii trebuincioase; iar 
în timp de rázboiü, in compozitiunea corpului de armată mai intră și: un bata- 
lion de geniü, o companie de căi ferate și o companie de pontonieri. 


ARMATA ROMÁNÁ 433 


Divizia de infanterie are doué brigade de infanterie si un regiment de 
artilerie. 

O brigadá de infanterie are doué regimente de infanterie, si tot atátea 
regimente de cälärasi o brigadá de cälärasi. 

Un regiment de infanterie se compune din trei batalioane trupă perma- 
nentă și cu schimbul, din cadrele unui batalion de depozit și un pluton afara din 
rînduri (meseriași), fiecare batalion având câte patru companii. 

Un regiment de cavalerie permanentă are un pluton afară din rînduri 
(meseriași) și cinci escadroane, din care unul de depozit; acest din urmă escadron 
fiind cu schimbul ; iar un regiment de cavalerie cu schimbul are un pluton afară 
din rînduri (meseriași), patru escadroane cu schimbul și un escadron (al cincilea) 
permanent. : 

Batalionele de vinátori constituesc corpurí separate si sunt organizate pe 
câte patru companii si un pluton afară din rinduri (meseriași). 

Efectivul permanent al unui regiment de infanterie este de 40 ofiţeri și 
760 până la 1.100 de oameni; al unui regiment de cavalerie permanentă (ro- 
siori) și călărași este de 29 ofiţeri și 602—604 oameni; al unui regiment de ca- 
valerie cu schimbul (călărași), tot atâţia ofiţeri și 248 oameni permanenti; si, în 
fine, al unui batalion de vinátori 22 ofițeri și 470 oameni. 

De infanterie mai tin gendarmii pedestri (două companii), al căror efectiv 
total este de 6 ofiţeri și 330 oameni; iar în cavalerie mai trebuesc comptate: trei 
escadroane de gendarmi călări cu un efectiv total de 22 ofiţeri și 370 oameni. 
5 escadroane de tren cu un efectiv total de 11 ofiţeri si 450 oameni. 

Herghelia și depozitele de armăsari și creștere cu un efectiv de 12 ofiţeri 
şi 200 oameni. 

Regimentele de artilerie de câmp divizionară sunt organizate jumetate 
pe câte 5 baterii montate și jumătate pe câte 6 baterii montate; iar regimen- 
tele de corp cu câte o baterie cáláreafá și patru montate; toate regimentele mai 
avénd și câte un pluton afară de rinduri. 

Regimentele de artilerie de cetate, în numer de două, sunt organizate unul 
pe 12 companii, iar celalt pe 10 companii, și fiecare cu câte un pluton afară din 
rînduri. | 

Tot la artilerie maï trebuesc comptate: o baterie de munte si 21 sec- 
fiuní de pompieri. 

Efectivul unui regiment de artilerie de câmp este de 25 ofiţeri, cu un ca- 
dru de oameni și cai in raport cu numărul bateriilor; o baterie cäläreatä avénd 
120 oameni si 140 cai, iar o baterie montată 77 oameni si 90 cai. 

Ambele regimente de cetate insumeazá un efectiv de 94 ofiferi, cu 2.214 
oameni. 

Geniul are doué regimente, fiecare din câte trei batalioane. Cele dintăi 
două batalioane ale regimentelor ai fiecare trei companii de săpători minari și 
o companie de telegrafisti; al treilea batalion din regimentul 1 este de căi ferate; 


434 ARMATA ROMÂNA 


iar al treilea din regimentul 2 geniu de pontonieri. In total, geniul are 2.744 
oameni de trupă, cu 90 de ofiţeri. 
Marina are organizaţia sa specială si este împărţită în două mari divi- 
ziuni: diviziunea de Dunăre și diviziunea de Mare, fiecare având bastimentele 
sale proprii, care pentru diviziunea de Mare sunt în număr de opt, plus basti- 
mentele pentru administraţie ce sunt repartizate la corpurile marinei; iar pentru 
diviziunea de Dunăre 22, plus 18 vase de servitudine. Și această diviziune, ca gi 
diviziunea de Mare, are bastimentele sale pentru administraţie care de asemenea 
sunt repartizate pe la corpurile marinei. 
Pe lingă corpurile ce compun aceste două diviziuni, marina militară ro- 
mână mai are stabilimentele si depozitele sale proprii de torpile si muniţiuni și 
de îmbrăcăminte, In total, marina militară română are 104, ofiţeri cu un cadru 
de 1.440 oameni de trupă. 
Armata română, pe lingă corpurile ce compun armele enumerate mai sus, 
mai comportă si diferite alte trupe de administraţie, sanitare, stabilimente, școli, 
spitale, ateliere, precum și alte servicii de specialități care ajută la complectul or- 
ganizaţiunii sale. 
Cu această organizajiune armata română d'intăia linie se compune din: 
8 batalioane de vinători; 

34 regimente de infanterie (a câte trei batalioane); 
2 companii de gendarmi pedeștri; 
6 regimente de roșiori (a 5 escadroane); 

11 » » călăraşi (a 5 escadroane); 

1 divizion de gendarmi călări (a trei escadroane); 
2 escadroane de escortă; 


5 » » tren; 

12 regimente de artilerie (a 6 baterii); 
2 » » cetate (ambele avénd 22 companii); 
2 » » geniü (a trei batalioane); 


4 companii sanitare; 
5 » de subsistentä; 
4>» » administrație. 

Toate aceste împărţite în patru corpuri de armată și o divizie inde- 
pendenta. 

Pentru alimentarea întregei armate, din tinerii recrutați se chiamă anual 
un numër variabil de oameni, în raport cu trebuinfele serviciului si cu sporu- 
rile ce se fac. 

Aşa, din clasa anuluï 1904 s'a dispus prin lege a se chema 22.000 tineri 
pentru armata permanentă, 3.067 tineri pentru roşiori şi călărași cu schimbul 
şi 243 tineri pentru marina militară; iar restul tinerilor ce prisosesc până la 
complectul numărului total recrutaţi să se verse în trupa cu schimbul. 

Budgetul ministerului de rázboiü se ridică anual la suma de 45—46 mi- 


ARMATA, ROMÁ NÀ 435 


lioane lei, care însă variază în raport cn noele preatiuni ee se fac treptat si pe 
măsură ce se constat nevoile ţării. : A 

Un soldat din armata permanentă costä 850 lei anual; graţie însă or- 
ganizafief speciale a serviciului cu schimbul, calculàndu-se întreţinerea unu: 
soldat fără deosebire de servicii permanent eat cu schimbul, rezultă cá nu costă 
decât 420 lei pe an, adică mai puţin chiar decât jumătate din costul întreţinerii 
unui soldat permanent !). 

Solda gradelor inferioare din armata română variază după arme și grade. 
Astfel aü : 


Trupele călări Trupele pedestre 


Sergenti-adjutanti . . . . . . . . . 65 60 baní pe zi 

» majori CI e i pes ër e 55 50 pon» 
Sergenţii e e + : de e.. B e 39 30 19 » o» 
Caporalii saü brigadieri lu sie pe, se ete de 20 15 5» m 
Soldaţii. "EU - 9 4 7 » » » 


1 

Sunt însă reangagiatii pe termene de câte cinci ani, sub-ofiferii de ad- 
ministratie, sub-ofiterii guarzi si sub-ofiterii custozi, care aŭ soldele lor speciale 
prevăzute prin legi si care variază: de la 60 lei până la 120 lei lunar; în aceste 
cifre intrând si hrana afectată. oricărui grad inferior din armată și care este dé 
45 bani pe zi de om. . . S 

„+ Instrucţiunea teoretică în armata: SEN se dă în diferite școli militare, 
unele destinate a forma sgt.ajata la recrutarea corpului ofițeresc, iar altele a pre- 
găti si complectà cunoștințele trebuincioase gradelor inferioare și diferifilo? 
specialiști. à 

Cele diu categorie se pot impit în trei date: : 

1. Liceele militare subt denumirea de »Scoalele fiilor de militarí«, in nu- 
măr de două, dan tinerilor destinaţi. carierii armelor instrucțiunea preparatorie 
după programele liceelor reale din tearä, plus noţiunile elementare militare. 

2. Scoalelé militare: una subt denumirea de „Școala de ofiferi«, a doua 
de „Şcoala de artilerie si geniü«, în care viitorii ofițeri dobindesc educafiunea și 
instrucţiunea militară și după absolvirea cărora obțin gradul de sub-locotenent. 

- 9. Școalele de perfecţionare în număr de patru : ol „Școala de aplicaţie de 
artilerie și geniü« ` b) „Școala specială de cavalerie“; c} „Școala de aplicaţie a 
marinei“, si d) „Şcoala superioară de rázboiü«. Toate sunt frecuentate de ofițeri 
după un anumit stagiii la trupă, pentru complectarea cunoştinţelor lor militare, 
preparându-i astfel pentru gradele superioare gi, în acelaș timp, în primele trei 
școli, pentru specialităţile armelor respective, cauză pentru care în aceste școli 
nu sunt admiși decât ofiţerii armelor. A patra gi ultima școală, însă, are de scop 
réspindirea înaltei culturi militare în toate ramurile armâtei; în această școală 
sunt primiţi ofiţerii de toate armele care satisfac unui examen de admitere. 





1) In Anglia un soldat costă anual 3.440 let; tn Germania 1.570 lel ; în Franța 1.540 leï ; in Italia 1.370 let; 
in Rusia 4.220 le; în nici una, dar, din aceste țări nu costă mat puţin ca în România. 


436 ARMATA ROMÂNĂ 


Prin această scurtă expunere se dovedește cá armata română are intre- 
gul sistem de instrucţiune militară de care are nevoe pentru recrutarea corpului 
ofițeresc, cum și de a-i complecta întreaga cultură militară. 

Tot în această categorie de școli trebue contat și „Internatul medico- 
militar«, care are de scop a complecta, din punctul de vedere militar, instruc- 
fiunea elevilor studenţi ai facultăţii de medicină care se destin serviciului sanitar 
al armatei ca medici militari. 

In scopul însă de a se păstra contactul cu armatele străine, precum și cu 
dezvoltarea lor progresivă, armata română mai trimite anual un număr destul 
de limitat (3—4) de ofiţeri pentru a face unele școli militare din străinătate 
(Franţa, Belgia, Germania, Austria și Italia). 

In a doua categorie de școli se pot enumera : 

1. »Scolile regimentare«, care aŭ de scop a forma caporalii si sergentit 
trebuinciosi armatei. 

2. „Școala copiilor de trupá«, destinată a complecta instrucţiunea copii- 
lor angagiati la corpuri, spre a se forma dintr'înșii cadre de instructori pentru 
armată, meseriași saü muzicanți. 

3. „Şcoala de meseriași militari«, alipită pe lingă arsenalul armatei, pre- 
gătește lucrătorii de diferite categorii trebuinciosi arsenalului, artileriei, geniului, ` 
trenului și mai ales armurieri pentru regimentele de infanterie. 

4. »Scoala de artifițieri militari« funcţionează pe lingă pirotechnia ar- 
matei în scopul de a forma art fiert cu cunoștințe teoretice și practice, atât pen- 
tru serviciul ordinar al piretechniei cât si un cadru suficient de artifitieri de 
rezervă și, în acelaș timp, o pepinieră de sub-ofiferi guarzi cu cunoștințe in- 
destulătoare pentru a permite recrutarea și alimentarea corpului guarzilor de 
artilerie al armatei. 

5. „Şcoala profesională de desemn, topografie și gravură« de pe lingă 
Institutul geografic al armatei, destinată a forma desemnatorii și gravorii tre- 
buinciosi la lucrarea hartei ţării, precum și a celorlalte servicii ale institutului. 

6. Școala de marină“, cu scopul de a pregăti sub-ofiferi șefi pentru dife- 
ritele specialități ale marinei de rézboiü gi de comerţ. 

7. „Şcoala de meseriași pentru mariná«, funcţionând împreună cu cea 
de mai sus, pregătește sub-mecanicii trebuinciosi bastimentelor marinei de ráz- 
boiü şi de comerţ, precum și sub-maiștrii atelierelor armei. 

8. „Școala de herghelie“, pentru formarea unui personal de grade infe- 
rioare cu cunoștințe speciale pentru conducerea montei prin comunele județe- 
lor unde se daü armăsari de ai Statului. 

9. „Școala sanitară«, pentru formarea oamenilor de servicii la spitalele 
militare, brancardierilor și infirmierilor de prin corpurile de trupă. 

Dacă pentru recrutarea şi specializarea ofiţerilor armata română posedă 
sistemul complect de şcoli trebuitoare, nu mai puţin acest sistem este tot atât 
de complect organizat prin școalele enumerate mai sus, pentru réspindirea şi 


ARMATA ROMÁNÁ 437 


complectarea instrucţiunii teoretice si de specialitate a gradelor inferioare din 
armată. 

Cu privirea la instrucţiunea practică, ea se dă oamenilor în 4 sau 5 pe- 
rioade, astfel că în timp de un an, începând de la 1 Noemvre, oamenii de trupă 
ai contingentului noii incorporat să fie complect instruiți cu tot ce se raportă la 
arma din care fac parte. Inainte de încheerea complectă a anului însă, și în ultima 
perioadă, ei fac tragerile pregătitoare si de rázboiü, și iaü parte la manevre cu 
toate armele împreună si cu rezerviștii si milițienii concentrați in acest scop. 
Această instrucţiune este reimprospetatä și complectată în restul timpului de 
serviciu militar activ, cum ai în timpul congediului și rezervei. 

Nu este de puţină importanţă a se schiţa și armamentul cu care este în- 
zestrată armata română, și mai ales progresul in îmbunătăţirea lui, începând de 
la 1821 până astăzi. 

Puterea armată a României, în anul 1824, căpătând o nouă organizare, 
se puse în serviciu si nouă arme. — Astfel, infanteriei, care până la acea epocă 
avea puști arnáufesti si cu cremene de diferite modele, i se dădu pușca cu cre- 
mene, model 1832, și mai tărziu, în locul puștei neghintuite, pușca ghintuită, 
model 1861 și carabina de vinători, model 1862. — La 1867 sa adoptat pușca 
cu ac Dreyss, iar in 1868 pușca Piabody, cu care vînătorii, geniul, regimentele 
de linie si o parte din regimentele de dorobanţi (astăzi fuzionate cu regimentele 
de linie în regimente de infanterie) făcură războiul independenţei din 1877—78. 
Restul regimentelor de dorobanţi, în această companie, aveati arma Krnka de 
model rusesc (calibru 15 mm. 24, cu tabachere și cartuș metalic), iar milițieni: 
armă cu ac. 

In 1879 infanteria a primit arma Henry-Martini, care de la 1893 a 
rămas numai asupra armatei de a doua linie, iar celei de întăia linie i sa dat 
arma cu repetiție Manlicher calibru 6.5, având un încărcător cu 5 cartușe. 

Artileria care în 1844 a început a se forma din noŭ, si care până atunci 
avea tunuri turceşti, primește în 1856 și 1859 tunuri rusești de bronz; apoi, în 
1863, 1865, 1870, acestea sunt înlocuite treptat cu diferite sisteme, cel din urmă 
fiind tunurile de 4 (78 mm.) de bronz cu obturator si cu tunuri de 4 de oţel, 
model 1868, la care, în 1875, se mai adaogă tunurile de oţel cercuite, sistem Krupp, 
(3.7 mm.). Cu toate aceste modele, artileria de câmp a făcut războiul din 1877 —78, 
iar artileria de asediu cu tunurile de bronz de 15 c. m., rusești, tunuri de bronz 
de 12, model 1865 franceze și cu mortiere de bronz ghintuite, calibru 15 c. m. 

In 1882 tunurile de 78 mm. sunt înlocuite cu tunurile de 75 Krupp, și 
de aci înainte s'a continuat cu imbunétátirea materialului de artilerie de câmp 
si de cetate, înzestrându-se această armă cu cele mai nouă modele și tipuri de 
guri de foc aflate astăzi în serviciul armatelor europene. Astfel, actualmente, arti- 
leria română de câmp, de cetate și de marină posedă: tunuri de câmp și cetate 
Krupp şi Grusson de diferite calibre, cu tragere repede saii simplă; tunuri de 
munte Armstrong; tunuri revolver Hotchkis (de marină); tunuri de coastă de 
diferite sisteme și calibre; diferite sisteme de obuziere, de mortiere, de mitraliose 

14 


438 ARMATA ROMÁNÁ 


si, în fine, un sistem întreg de cupole transportabile, cu eclipsă, cu obusier, osci- 
lante, cu cáte unul saü maï multe tunuri, diferite tipuri si calibre. 

Cu acest material artileria română se găseşte astăzi la nivelul oricărui 
Stat european în ceeace privește armamentul și în raport cu trebuinfele armatei. 

Cavaleria, cam tot în perioada în care a avut artileria a suferi schimbă- 
rile enumerate în armamentul séü, a avut a primi și ea schimbări. Așa, de la 
1852 până în 1863 i sa dat mai multe sisteme de carabine, muschetoane, săbii, 
lance și pistoale; până în 1877 însă primi carabina Dreyss, sabia semi-curbă, 
lancea franceză, și în locul pistoalelor i se dădu revolvere, arme cu care făcu 
campania independenţei. Apoi, după ce în 1879 se adoptă pentru cavalerie cara- 
bina Henry-Martini, în 1893 i se dădu carabina Manlicher pe care o are gi astăzi. 

Ofițerii, atât combatanți cât si asimilați, aŭ sabia semi-curbá si revolverul 
francez St. Etienne. 

Justiția în armata de uscat se dà: 

1. De »consiliile de discipliná« instituite pe lingà fiecare regiment de 
infanterie, cavalerie saü artilerie; 

2. De »consiliile de rázboiü«, din care, in timp de pace, se aflá constituite 
în permanenţă câte unul la reședința fiecărui corp de armată și diviziei inde- 
pendente Dobrogea; 

3. De „consiliul de revizie«, care este unul pentru întreaga armată, con- 
stituit din timp de pace, având reședința în București; 

4. De »pretorí«, nişte anumite autorităţi care nu funcţionează decât în caz 
de rázboiü, și numai când armata se află pe pámtnt străin. 

Pentru marină justiția militară se împarte: 

1. De „consiliile de justiție pe bastimentes, care funcţionează numai când 
bastimentele sunt în mers, în porturi de Mare saü în ţară străină; 

2. In toate celelalte cazuri, de institutiunile judiciare ale întregei armate. 

Organizarea, competinţa si regulile de procedură a acestor institufiuni 
sunt definite prin legi speciale cunoscute subt numele de „Codicele de justiție 
militară « si »Codice de justiție special pentru corpul marinei“. 

Corpul ofițeresc al armatei române coprinde trei categorii: ol ofițeri com- 
batantt, b) ofiţeri asimilați și cJ controlori militari. 

Combatanti sunt ofiţerii de: infanterie, de cavalerie, de artilerie, din genii 
şi de marină, 

Asimilaţi sunt: medicii, veterinarii, farmaciștii militari, ofiţerii de inten- 
dentä, de administraţie, guarzii de genii si de artilerie, inginerii si mecanicii 
marinei militare. 

Comandamentul suprem al armatei °l are M. S. Regele. 

Ierarhia ofițerilor combatanți este aceeași ca a ofițerilor din celelalte State 
europene, începând de la sub-locotenent până la general de divizie inclusiv; iar 
a oficerilor asimilați ca acea a combatanfilor, cu deosebire de denumirea gradelor, 
$i că unii dintr'ânșii aŭ ierarhia până la un grad asimilat mai mic aceluia de 
general de divizie, iar alții că încep ierarhia de la gradul de căpitan în sus. 


ARMATA ROMÂNĂ 439 


Pentru ofițerii superiori de marină, gradele de asemenea aü alte denumiri 
ca : locotenent-comandor (maior) ; cápitan-comandor (locot.-colonel); comandor 
(colonel); contra-amiral (general de brigadă) și vice-amiral (general de divizie). 

Recrutarea ofiţerilor se face atât prin scoalele enumerate la „instrucţiunea 
teoretică a armatei române“, cât si direct de prin sub-ofiferií de la corp, care însă 
trebue să răspundă examenului de capacitate pentru gradul de ofițer combatant 
saii asimilat și după specialitatea ce dorește a imbráfiga. Medicii, veterinarii și 
farmacistit, pe lingă acest examen, trebue să poseadä și titlurile academice rela- 
tive, precum si libera practică a meseriei in țară. 

Cu toţii, pentru a obține gradul de ofițer mai trebue să îndeplinească: 

a) Calitatea de Român saü naturalizat român ; 

b) Etatea de 19 ani minimum. 

Ofițerii de intendentä se recrutează dintre ofițerii combatanți și de admi- 
nistratie prin concurs. Se excepteazá însă ofițerii combatanți (locotenenti și căpi- 
tanii) care, având făcută școala superioară de rázboiü saü școala specială de 
artilerie și geniu, sunt primiţi în corpul intendenfei cu gradul de adjunct clasa II 
(căpitan) fără concurs. 

Ierarhia ofiţerilor din acest corp începe cu gradul de adjunct clasa II 
(căpitan). 

Inaintarea ofiţerilor se face, conform legii relative, pe arme și la rândul 
vechimii și alegerii pentru toate gradele, afară de generali care înaintează numai 
la alegere. 

Proportiunea la înaintare este: . 

3/ a locurilor vacante la vechime şi {/, la alegere pentru gradul de loco- 
tenent; pentru cel de căpitan jumătate si jumătate; iar pentru gradele de ofiţeri 
superiori !/, la vechime și ?/, la alegere, însă după ce mai întăi căpitanii aü trecut 
un examen de capacitate pentru gradul de maior. 

Pentru înaintare de la un grad la altul, se mai cere și unele condițiuni de 
vechime în grad, precum și un timp de stagiu la trupă. 

Gradul este proprietatea ofițerului în orice pozifiune sar găsi și se conferă 
prin decret regal. 

Poziţiunile sunt regulate prin lege, și ele comportă : activitatea și rezerva, 
disponibilitatea, reforma si retragerea. 

In activitate, ofițerul se găsește atunci când face parte din cadrele consti- 
tutive ale armatei active și îndeplinește o funcţiune; în rezervă, când încetează 
definitiv de a mai face parte din cadrele armatei active, dar se află tot la dispo- 
zifiunea ministerului în caz de rázboiü saü si chiar în timp de pace; în disponi- 
bilitate se află atunci când timporal încetează de a îndeplini o funcţiune pentru 
anumite cazuri prevăzute de lege; reforma se dă atunci când ofițerul nu mai 
poate fi întrebuințat în serviciu, fie pentru cauze de infirmitäfi, fie pentru cauze 
de disciplină ; retragerea se dă și din oficiii pentru limită de virstă și prin demi- 
siunea ofițerului ; în acest din urmă caz ofițerul este înscris în rezervă. 

In activitate de serviciu, ofițerii nu pot servi decât până la un maximum 


440 ARMATA ROMANĂ 


de etate care este calculat pe grade. — Prin excepfiune, aceastá limitá de etate 
poate fi mărită încă cu trei ani, atunci când serviciul o cere. 
Asa, căpitanii aü ca limită etatea de 50 ani. 


Maiorii » » » » n Oh » 
Locot.-coloneli» »  » » » 56 » 
Colonelii » » » » » 58 » 
Generalii de brigadă » » 63 » 

» » divizie » » 65 » 


Ofițerii, după pozitiunile lor, sunt plătiți cu soldá și indemnitate de ser- 
viciü după grad, iar nu după funcţiune. Aceste drepturi sunt regulate prin lege. 
In poziţie de retragere sunt plătiţi cu pensiuni, fixate de asemenea prin lege spe- 
cială si în raport cu gradul și timpul de servicii al ofițerului. 

Solda și indemnitatea de serviciu a ofițerilor din activitate este: 





Soldi, ndemnitate Tot 

Generali de divizie . . . . 1.200 200 1.400 
» » brigadă. . . . 1.000 150 1.150 
Coloneli . . . . . . . . . 800 100 900 
Locot.-coloneli. . . . . . 600 100 700 
Maiori. . . . . . . . 450 100 550 
Căpitani . . . . . . . . 3390 80 410 
Locotenenti. . . . . . . 260 70 330 
Sub-locotenenti . . . . . 230 70 300 


Solda este egală pentru toate armele, precum și pentru toți ofițerii combatanți si 
asimilați, și este supusă, solda propriii zisă, la o reţinere de 10 %/, pentru pen- 
siuni ; iar restul rémas, împreună cu indemnitatea de servicii, la o taxă de 59/, 
în profitul Statului. 

In celelalte pozitiuni solda variază dupe pozitiune și grad. 

Pe lingă indemnitatea de servicii, ofițerilor li se mai dă și alte indemni- 
täti, ca: de misil, de transport, de deplasare, de chirie, etc., care variează după 
gradul si dupe pozitiunile ce daŭ drept la asemenea indemnitäfi. 

Pensiunile se daŭ : după un timp de serviciü de 18 ani, !/, din solda pro- 
prie şi de mijloc a gradului din cei din urmă doi ani; pentru un servicii de 25 
ani, 3/4 din aceeași soldă. Aceste pensiuni se măresc însă cu fiecare an servit mai 
mult peste aceste termene, și într'un raport anume fixat prin lege, fără însă a se 
atinge prin aceasta maximum de solda de activitate a gradului. — Pentru un 
serviciu mai puţin de 30 ani, ofițerii, pentru a beneficia de pensiuni, trebue să 
îndeplinească și o conditiune de etate; adică: ofițerii inferiori să aibă ctatea de 
50 ani si de 54 ani ofiţerii superiori si generalii sai asimilaţii lor. — Se acordă 
pensiuni în raport de ?/4 din solda gradului și chiar după un timp numai de 10 
ani de servicii ; aceasta însă atunci când ofițerul este nevoit a părăsi serviciul 
pentru infirmitäfi. 


ARMATA ROMÁNÀ A) 


Pensiunea ofițerilor este reversibilă si asupra familiilor lor, dupe conditiu- 
nea in care se gásesc. 

In strinsá legătură cu pozitiunea si demnitatea corpului ofițeresc stă si 
căsătoria ofițerilor din activitate, care nu se poate face decât după cum este mai 
d'inainte hotárit prin lege cu privire la etatea ofițerilor, cum si la condifiunile de 
dotá si de moralitate ale viitoarelor neveste de ofiteri. Legea favorizeazá in spe- 
cial căsătoriile ofiţerilor cu fiicele de militari. 

Ne mai rămâne de spus câteva cuvinte asupra modului de recrutare a 
ofițerilor de rezervă, pentru a putea încheia această sumară dare de seamă a or- 
ganizaţiunii armatei române. 

Ofițerii de rezervă, ca și ofiţerii de activitate, trebue să îndeplinească con- 
ditiuni definite prin legea respectivă, ca să poată avea această calitate. 

Ei fiind chemaţi a complecta cadrele diferitelor elemente ale puterii ar- 
mate, după trebuintä, fie timporal în vreme de pace, saü pe timpul de rázboiü, 
nu pot face parte din acest cadru decât numai atunci când li se recunoasce cali- 
tatea prin decret regal. 

Ofiferii de rezervă, atât combatanții cât si asimilaţii, sunt recrutaţi din : 

a) Ofițerii în retragere sati demisie; 

b) Ofițerii reformaţi pentru infirmitäfi ; 

c] Tinerii absolvenţi aï liceului complect, acei a unora din școalele spe- 
ciale superioare din ţară sai străinătate (acestea din urmă recunoscute de Stat), 
precum și cei titrafi: medicii, veterinari! si farmaciștii ; 

d) Tinerii absolvenţi ai școalei naţionale de poduri si șosele ; 

e) Sub-ofijerii combatanți și asimilați, foști reangagiafi pe câte 5 ani în 
condiţiunile legei speciale ; 

f) Sub-ofiţerii absolvenţi ai școalei de marină care posedă unele titluri 
cerute de lege. 

Tinerii prevăzuţi sub litera c, numai după terminarea serviciului militar 
redus de un an și numai după ce vor fi obţinut gradul de sub-ofiţeri si vor fi 
fost găsiţi apți și propuși pentru a deveni ofițeri de rezervă, vor fi admiși a trece 
examenul de capacitate. — Mai înainte însă de acest examen și în anul următor 
trecerii lor în congediü, mai sunt ţinuţi a face si un serviciü de plutonieri pe 
timp de doué luni. 

Medicii, veterinarii și farmaciștii, anul de servicii militar il fac cu 
titlul de medici, veterinari si farmaciști-ajutori, fiind asimilați gradului de sub- 
ofițer. — Ei nu mai sunt chemaţi anul următor a mai face cele doué luni de 
serviciü complimentar. 

Ceilalţi tineri de la litera d si sub-ofiferit de la literile e si f trec exame- 
nul de ofițeri de rezervă fără alte condițiuni afară de cele de naţionalitate si 
etate, care sunt obligatorii absolut pentru toţi, cum sunt si pentru ofițerii din 
activitate. 

Ofițerii de rezervă sunt obligati a răspunde la toate chemárile ce li se fac, 
fie pentru instrucjia lor militară, fie pentru reviste, inspec[iuní generale, etc. 


WWW.dacoromanica.ro 


443 ARMATA ROMÂNĂ 


Ei înaintează, ca și ofiţerii din activitate, însă numai până la gradul de 
maior inclusiv, după o îndouită vechime în grad decât cea cerută ofițerilor din 
activitate şi cu oarecari privilegii mai mult pentru acei care provin dintre 
ofițerii armatei active. 

Ofițerii de rezervă nu mai pot reintra în serviciul activ al armatei decât 
numai atunci când în timp de rázboiü vor fi citați prin ordine pe armată pentru 
fapte strălucite sávirgite în faţa inamicului. 

Si ofiţerii de rezervă, ca gi cei din activitate, aŭ aceeași limită de etate pen- 
tru serviciü. — Pot cere însă, dacă doresc să mai rămână încă 5 ani în acest 
element peste limită, cum de asemenea pot iarăși ca de la etatea de 40 ani îna- 
inte ofiţerii inferiori de rezervă și de la 50 ani ofiţerii superiori, să ceară repartiţia 
lor pe la regimentele de miliții a căror cadre le vor încadra, însă până la aceeași 
limită de etate și tot cu denumirea de ofiţer de rezervă. 

Ofițerii de rezervă proveniţi din ofiţerii din armata activă, pe tot timpul 
cât comptez în elementul rezervei, pot purta uniforma; ceilalți o port numai 
pe timpul când sunt chemaţi la servicii. 

Acestea sunt dispozitiunile generale ale organizafiunii armatei române, 
dispozitiuni care sunt luate în raport cu cerinţele timpului, cu organizatiunea și 
progresul realizat de armatele celorlalte State europene și în scopul de a asigura 
perfecta funcționare a acestei instituțiuni de Stat. 

Cu aceste măsuri și cu o organizatiune mai puţin perfecționată decât cea 
actuală, armata română a realizat independența ţării, a reînviat renumele vite- 
jiei ostágesti de care s'a bucurat în trecut și în deosebi în secolele XV și XVI sub 
domnia Domnilor români Mihaiü Viteazul si Stefan-cel-Mare. 

Să sperăm dar că, prin noua organizafiune și perfecţionarea ei din ce în 
ce mai desăvirșită, ostasul român își ya afirma vitalitatea si bárbáfia lui şi în 
viitor, când împregiurările grele o vor mai cere. 


CoLoneL I. AroNovic]. 


———— 


d 
7. 
A 
es 


^ 


Ce 
f 


7 
SH 
Sie 

Y 





Crucea serdarului Mogos din Bucureşti (1719) 


Ca.ro 


WWW. 


BETIE 


—— 


: 0 zi-noapte m'am întors acasă 
À 4 Tárziü, când se albea de zori; 
Siam gásit, mirat, pe masá, 
Íntr'un pahar, cáteva flori. 


Cine-a venit aicí la mine, 

În cuibul meü sárac, uitat, 
Cu gind ca dorul sä-mi aline, 
Si flori in urmă-i a lăsat? 


Mirosul dulce de-orchidee, 

Ce locul tot a parfumat, 

Mi-a dat réspunsul: O femee... 
Și-am tresărit îndurerat. 


Pentru-o femee vii acasă 

Mai totdeauna beat, în zori, 

Si Ea'mí lăsa cândva pe masă, 
Íntr'un pahar câteva flori. 


Le sărutam cu frenezie 

Si mé^mbátam de fericit.— 
Acum dintr'altfel de beţie, 

În zori, buchetu-fi m'a trezit. 


Rapu D. RoserTri. 


SUR LA VITICULTURE 


ROUMANIE 


———— 


Historique. — La culture de la vigne en Roumanie remonte à l'époque où 
les différents peuples ont commencé à se cantonner dans la bella riche et fertile 
vallée du Danube. 

Quoique la Roumanie füt alors et soit encore davantage aujourd'hui un 
pays éminemment agricole, oà la culture des céréales prédomine et lui donne le 
caractére de sa productivité, il n'en est pas moins vrai que la vigne par ses pro- 
duits venait, en ligne de compte, immédiatement aprés le blé et le mais, soit 
comme article de consommation intérieure, soit d'exportation. 

Les positions, les terrains ainsi que le climat de presque toute la région 
qui commence et se continue sur les derniéres ramifications des Carpathes, depuis 
Severin jusque trés avant dans la haute Moldavie vers Botochani et Dorohoi, étant 
trés favorables à la culture viticole, la vigne est venue pour ainsi dire toute seule, 
et doit étre ancienne dans le pays. 

Chez nous, comme d'ailleurs pour beaucoup de pays, l'origine de la cul- 
ture de la vigne est difficile à préciser, faute de données exactes. Le peu de ren- 
seignements, que nous trouvons dans les chroniques anciennes, nous assurent 
assez vaguement que la vigne a été cultivée en Roumanie bien avant la colonisa- 
tion de ce pays par les Romains. 

Leshabitudes et l'histoire ancienne de toutes les peuplades, qui ont étanché 
leur soif et se sont rafraichies dans les ondes calmes et profondes du vieux Da- 
nube, ne peuvent non plus nous donner que des indices trés peu précis et trés 
peu détaillés sur l'origine de la vigne ou sur son premier importateur. 

Les Schytes habitaient la partie gauche du Danube ou la Roumanie d'au- 
jourd'hui. Ils aimaient le vin à la folie, mais ils n'avaient pas le méme goût 
pour la culture de la vigne, car la paresse, les voyages ininterrompus, le carac- 
tére et les habitudes nomades de ce peuple en Valachie et en Moldavie, nous font 
croire que ce fut un peuple plutót apte à la consommation du vin qu'à la plan- 
tation des vignobles. 


SUR LA VITICULTURE 447 


Par contre, les Agathyrses, peuple plus calme, plus stable, plus travail- 
leur, habitaient avant les Daces la Transylvanie d'aujourd'hui, oà la culture de 
la vigne et des abeilles et les exploitations des mines d'or faisaient leur occupa- 
tion principale. 

Nous aimons à croire que parmi ces deux peuples, le dernier probable- 
ment introduisit Ja vigne dans le pays. Plus tard les Daces, peuple plus agricole 
et trés amateur de la culture viticole, ayant mieux apprécié les avantages qu'ils 
pouvaient tirer de cet arbuste producteur de séve enivrante, donnérent une telle 
extension à sa culture que l'ivrognerie s'étant vite introduite dans les moeurs, 
le roi Boerebiste (a. 50 a. L Ch.) fut obligé d'ordonner la destruction des 
plantations, croyant ainsi remédier à ce vice et l'éteindre totalement. L'interdic- 
tion dura jusqu'à l'époque des Romains. Ceux-ci recommencérent la culture vi- 
ticole qui, à travers les temps, est arrivée jusqu'à nos jours. 

Plusieurs expressions, encore en usage dans la langue roumaine, et 
qui se rapportent à la culture dela vigne, nous viennent du latin, et certaines 
autres du grec ou du slavon, comme: Via, vifa, Poma, Auá, Must, Strugure, 
Harag ou Arac, Aguridá, Podgorie, etc. A part ces quelques exemples, il existe 
dans le pays une variété de vigne connue sous le nom de Gordin, nom qu'on sup- 
pose lui avoir été donné en honneur de l'un des trois généraux romains. 

Plus tard, de 700 à 1290, la culture de la vigne prend des proportions et 
commence à occuper les belles positions et les plus favorables comme: la Vallée 
des Vins (Valea-Vinurilor), localité située sur la frontiére Transylvaine. Dans les 
derniers siécles la culture de la vigne, sous la protection de différents princes, a 
pu se développer tranquillement en Moldavie et en Valachie. Les beaux vigno- 
bles de Dragachani se sont développés surtout depuis le régne de Mathei Basarab, 
1512—1522. Le cru de Dragachani posséde encore comme souvenir de cette épo- 
que la vigne de Bărăţia, créée par une confrérie de catholiques. 

On prétend que la vigne de Báráfia a été le point de départ de la plus 
grande partie des plantations Valcééniennes. 

Les vignobles d'Odobesti, de Panciu et de Nicoresti dans la Moldavie, dé- 
partements de Putna et de Tecuci, sont aussi trés anciens. 

L'ancien commerce vinicole que faisait la Moldavie avec la Russie, la Po- 
logne et la Turquie, puisait principalement ses produits dans les crus cités plus 
haut. 

Le Prince Calimach, dans une chronique sur le département de Tecuci, 
raconte, par exemple, que le cru de Nicoresti renommé pour la production de 
vins rouges, était connu sous le nom de Policin, et que ce nom fut changé en 
Nicora, en l'honneur du grand Vornic qui gouvernait la basse Moldavie, il y a 
déjà 400 ans passés. 

En dehors de cela les départements de Putna et de Tecuci, à cause de leur 
réputation comme pays viticoles et vinicoles, ont eu et ont encore aujourd'hui 
comme blason, le premier, Bacchus à cheval sur un tonneau, et le second un cep 
chargé de grappes. De méme les vignobles de Dealul-Mare, département de Pra- 


448 SUR LA VITICULTURE 


hova, ceux de Dambovitza et de Muscel sont'assez anciens, mais nous n'avons 
pas pu réunir à leur sujet des données précises. Ces crus ont prospéré surtout 
depuis l'an 1500, c'est-à-dire sous les régnes de Negru-Voda, Mihai-Viteazul, 
Radu V, etc. 

Le cru renommé de Cotnari dans la haute Moldavie, d'aprés les données, 
date, parait-il, du temps d'Étienne-le-Grand, qui fit importer à son époque des 
cépages de Tokay (Hongrie). A cette occasion il fit venir aussi plusieurs familles 
hongroises qui s'établirent à Cotnar méme, dans la localité, qui porte aujourd'hui 
le nom de Vallea Ungurului, la Vallée du Hongrois. 

A Cotnar il existe méme plusieurs vignes qui appartenaient à ce grand 
prince. La principale, connue sous le nom de Rosnovanu, est actuellement pres- 
que détruite par le Phylloxéra. A titre de souvenir nous en donnons la photo- 
graphie prise en 1899. 

Ce vignoble, planté presque exclusivement de Grassa, produisait les meil- 
leurs vins blancs de Cotnar. A Cotnar il existe aussi trois caves, toujours du 
temps d'Étienne-le-Grand, mais elles sont en ruines. Le cru de Cotnar, par la 
qualité des vins qu'il a produits de tout temps, a été très renommé et même les 
voyageurs et les viticulteurs étrangers, qui se sont intéressés à la viticulture et à 
la viniculture universelle, comme A. Jullien et autres, ont signalé la haute qua- 
lité du vin de Cotnar. 

A part cela, nos chroniqueurs, et entre autres le Prince Kantemir, font de 
grands éloges des vins délicats et supérieurs de ce cru. 

Nous ne pouvons pourtant pas terminer sans signaler aussi que nos re- 
lations anciennes avec l'Orient ont permis l'importation d'un grand nombre de 
vignes orientales, soit pour la table, soit pour la cave. 

Presque tous nos raisins de table à gros grains charnus et de conserve, 
comme les différentes sortes de Córna, le muscat etc., sont presque tous d'origine 
asiatique. 

Certaines variétés trés réputées pour la production des vins nous vien- 
nent soit de Hongrie comme le Grassa, certaines autres comme la Cabernet, le 
Gamay, le Semillon, le Sylvaner, le Rulander, le Rissling, ainsi que beaucoup 
d'autres, nous viennent soit de l'Allemagne, soit de l'Autriche ou de la France. 
Quant aux importations de variétés occidentales, nous pouvons dire qu'à part le 
Grassa qui est d'origine assez ancienne, les autres ont été importées à partir du 
commencement du dernier siécle jusqu'à nos jours. 

Les vignes américaines, à l'exception d'Isabelle qui date dans le pays de- 
puis 30 à 40 ans, ont été introduites, à partir de 1889, pour commencer les 
études en vue de la reconstitution des vignes détruites par le fléau phylloxérique. 

Importance culturale.—La vigne en Roumanie quoique n'ocuppant relati- 
vement qu'une surface restreinte, il n'est pas moins vraie que son importance 
culturale est assez grande pour constituer une richesse nationale au plus haut 
dégré. 

Nous ne possédons pas de données bien précises sur la surface occupée 


WWW.dacoromanica.ro 





Les derniers vestiges de l'ancienne vigne d'Etienne-le-Grand à Cotnar (Moldavie) 


450 


SUR' LA VITICULTURE 


par les vignobles au commencement ou au milieu du siécle passé; cependant 
nous avons quelques statistiques qui nous permettent de nous faire une idée de 
la viticulture depuis 1860 jusqu'a 1888. 

A partir de 1884, les chiffres que nous indiquons sont ceux qui ont servi 
de base au prélévement des impóts et à la taxe phylloxérique, et nous croyons 
qu'ils sont trés proches de la vérité. 

Ainsi, en prenant pour base les publications statistiques de Marțian et 
autres, nous trouvons depuis 1860—1899 les chifres suivants: 


————ÓÓ—— 





SURFACE EN | SURFACE EN | : 
ANNÉE oM LR HECTARES M 
1860 | 125.000 — — 
1861 | 126.400 — — 
1867 | 182.000 mm — 
1873 — 191.590| — 
1884 — 137.000| — 
1888 — 163.697 15085 
1889 — 163.183 8110 
1890 — 163.183 |8110 
1894 — 183.898 1442 
1892 — 181.565 6449 
1893 ES 181.198 [2745 
1894 — 185.564 |9236 
1895 — 189.103 |6340 
1896 || 
1897 |; — 196.786 |5000 
1898 — 198.379 |7500 
1898 — 198.428 |2500 


Or, comme nous le voyons 
dans ce tableau, nous ob- 
servons que la plantation 
des vignes a eu une marche 
suivie et progressive depuis 
1860—1899, et qu'elle ar- 
rive aujourd'hui à occuper 
une surface triple de celle 
qu'elle ocupait en 1860. 

Malheureusement cette 
progression a dà subir un 
arrét à cause du fléau phyl- 
loxérique qui, depuis 1884, 
a commencé ses ravages, et 
par ce fait bon nombre 
d'hectares, signalés comme 
existants, n'existent plus en 
réalité qu'en friche et atten- 
dent leur reconstitution, 


60.000 E 


p T Wu) 
50.000 spi 


A5.0C0 


à 1898 


40.000 [Es 


D. 

ga 

LI 

«5 

is 

"a 

“o 

mo 

FE 

23 

bd 

35.000 Che 
LI 

So 

SS 

160.000 ss 
93 

= a 

23 

30.000 Pei 
Ba 

2.4 

455,000 Le Se 
ke 

RB 

25.000 e H SE Sa 
* o 

ai * J 

30.000 = + [E 
20.000 |E E | : 
45.000 - : emp d 142 20 





www.dacoromanica.ro 


SUR LA VITICULTURE 451 


Le fléau phylloxérique, signalé dans le pays en 1884, a fait jusqu'a 
nos jours des progrés assez grands pour mettre nos viticulteurs en émoi et pro- 
duire une perturbation économique trés sensible. 

On peut voir la marche du fléau et sa progression annuelle dans le gra- 
phique ci-contre, et dans le tableau qui suit : 







SURFACES DES VIGNES PHYLLOXÉRÉES ET PROGRESSIONS 
ANNUELLES 





mri DES VIGNES 
PHYLLOXÉRÉES DU PAYS ET 
PROGRESSIONS DES 
PLANTATINS 











SURFACES DES VIGNES 
INDEMNES 


ANNÉES PRO3RESSIONS ANNUELLES 











Mètres Mètres 






Hectares Hectares 





Hectares 





Hectares 





138701 


1889 | 29064 8110| 134119 5050 
1890 | 30464 8110| 132748] 8577 
1891 | 31918 1442| 151979] 3808 
1899 | 33194 6449| 148441| 6179 
1893 | 34877 2745| 446390| 9789 
4894 | 40089 9936 145475] 6604 
4895 | 44310 6340 144793 0795 
pen 49793 5000! 146993) 2683 
1898 | 56071 7500| 142308) 3633 
1899 | 61597 9500  136830| 5988 


On peut dire qu'un hectare de vigne en Roumanie doit donner un pro- 
duit brut de 450 fr. (22.5 hl. vin à 20 fr.) obtenu par les récoltes, et ceci place 
la vigne aux premier rangs de l'agriculture à récolte maxima. Ce revenu brut 
doit être porté à 787.50 fr. pour les crus fins cotés à 35 fr. au moins l’hectolitre. 

Le produit net de l'hectare de vigne en plein rapport est estimé de 
335—070 fr. On arrive à cette excellente situation pour un premier capital de 
création montant à peine à 600 fr. dans les anciennes plantations, sans la va- 
leur du sol. 

Pour le premier capital de création montant à 1000 fr. (valeur du sol 
comprise) le revenu moyen annuel étant de 835 fr., ce capital serait placé 
à 35.50 0/4. 

Pour les paysans, la vigne est encore plus productive en la cultivant par 
eux-mêmes et leurs familles, car la vigne est une culture de haute main-d'œuvre. 

Dans ces conditions et surtout pour la région des collines, la vigne et sa 
culture est une source de richesse importante pour le pays. 

L'Etat, pour conserver cette richesse, fait de son mieux ; aussi, depuis l'in- 
vasion phylloxérique qui ménagait la viticulture, des mesures trés sérieuses ont 
été prises soit pour la défense des vignobles indemnes, soit pour la reconstitution 
de ceux qui ont été detruits par le fléau. 

Les mesures de combat ainsi que celles prises pour sauvegarder les in- 
téréts des viticulteurs dans cette lutte se trouvent résumé par le service viticole 


452 SUR LA VITICULTURE 


du pays dans une récente publication »La lutte contre le Phylloxéra en Rouma- 
nie«, 1900. 

La surface vignoble dans le pays peut se chiffrer en ce moment à plus 
de 198.428 HA, dont 61.597 hectares en partie détruits et en partie infestés par 
le fléau. 

La valeur fonciére de cette surface peut attindre environ 503.254.000 
francs, à raison de 3.700 l’hectare valeur du sol comprise et pour la partie in- 
festée 49.247.000 francs à raison de 800 francs l'hectare, soit une perte causée 
par l'invasion phylloxérique rien que pour le fond de 178.561.000 francs! 

Climat. — Pour ce qui concerne le climat au point de vue viticole, la Rou- 
manie est très favorisée et pour nousen rendre compte nous résumons dans le 
tableau suivant les moyennes mensuelles de température (centig.), comparative- 
ment avec celles observées en Bessarabie, en Provence et en Languedoc: 





MOYENNES 
MOIS d s T 
ERAN 
că f E" 
Janvier. . . .|—8.:22— 4.7| 1.5] 6.7|— 0.14|— 0.3] 8.6| 11.1|— 7.6|,— IER 13| 2.2) 25. | 17.| — 
Février. . . .|— 0.9j—— 4.8| 1.3| 83| 2.8—0.6| 8.7| 181,.— 5.5] 833|—2.6| 3.5] 24 9 | — 
Mars. . . . . 5.0, 92.4 63| 9.8] 9.8| 6.| 12.4 149|—1.2 1.4] 0.3| Aë 18 2.| — 
Avril, 44.4! 75| 9.5! 429| 10.6| 14.7| 15.8| 18.3] An Bu 3.2! 76| 3. — 2 
Maà..... 174| 17.6| 14.2| 16.3| 22.6| 23.2, 20.9| 291.9] 9.8] Dä 7.6| 10.6] — | — 12 
Jun. . .« , . 20.7| 184| 18.7| 19.7] 26.5| 23.8| 26.5| 25.5] 13.6] 12.6| 10.9] 139 — | — 21 
Juillet + .| 22.9| 22.3] 20.4] 22.2] 29.3| 27.6| 27.8| 28.2| 15.5| 15.5| 13.9| 161] — | — 28 
Août. . . . . 21.9] 21.2] 20.7| 21.8] 29. | 26.8] 27.5] 27.8] 1&8| 14.9] 12.3] 157 — | — 27 
Septembre . .| 17.3| 15.9] 17.4] 19.4] 25.2] 21.7| 24.8] 95. | 10.6) 9.9] 101] 13.7] — | — 16 
Octobre . . .| 11.4] 10.4| 11.5] 1&7, 17.5] 15.4) 17.7] 19.81 6.9) 6.7 5.4] 97, 3.|] — | — 
Novembre . , 3.2| AA 7.6| 10.5| 10.2] 7.3] 12.9) 45.2) SA 6.7| 23| 5.9| 13. 2. | — 
Décembre. . .|—41.6,— 3.8| 414| 7.3 5. |—0.7| 9.0] 11.5] 43|—741|—0.7| 2.8| 24. | 10. | — 


Année . . . 10.6 ~| =] —- [146 | — | — | — 47] — | — | — |1410 | 40 | 110 


Températures (Centig.) moyennes de saison et d'année 


| Roumanie ben Provence pene 











Hiver. à + à + à à à à + + os — 1.2 — 4,4 2.3 1.4 
Printemps . . . _. . . . . . 11.2 9.2 10.0 13.0 
Bté. sé 4 E E NN 21.8 20.9 19.9 21.9 
Automne .......... 10.9 104 12.2 14.9 
Ànnée. |... . . . 4. 10.6 8.9 114 144 


En fait des observations phénologiques, nous croyons utile à signaler 
aussi que: 

Le débourement dela vigne se fait selonleslocalités vers 24 Avril (calend. 
Gregorien) avec une température de 1202. 

Feuillaison, vers le 9 mai avec une température de 1404, et avec une somme 
totale des températures de 2000, 


SUR LA VITICULTUBE 453 


Floraison, vers le 11 juin avec 1872 de chaleur et une somme totale des 
températures de 5950. 

Maturité vers le 24 septembre avec 2104, et somme totale des tempéra- 
tures 224380, 

Soit pour 10 années d'observations faites par l'Institut Météorologique 
de Bucarest sous la direction de Mr. St. Hepites, l'évolution vegetative s'était 
produite en moyenne en 152 jours avec 3048 degrés de chaleur. 

Les plus précoces variétés de cepages se trouvent cantonnées en Moldavie et 
les plus tardives dans l'Oltenie et la Valachie proprement dite. 

Quoique les hivers soient souvent trés froids, on enterre rarement la vigne en 
cóteau pour la préserver contre les gélés. Cette opération est pratiquée par les 
viticulteurs de préférence pour les plantations qui se trouvent en plaine ou par 
celles situées sur de terrains bas. En Moldavie le climat étant généralement plus 
excesif en hiver, l'enterrage constitue une opération culturale courante. 

L'été est généralement assez chaud et le plus souvent trop sec; aussi les 
maladies cryptogamiques ne font pas des ravages aussi importants que dans les 
années des grandes pluies comme celles de 1897 et 1898 par exemple. 

L'automne se prolongeant beaucoup vers l'hiver, c'est aussi la plus belle 
saison dans le pays; les raisins murissent bien et les vendanges ont lieu presque 
toujours dans de bonnes conditions. 

Terrains et régions viticoles. — Au point de vue des terrains, nous avons 
deux régions viticoles assez distinctes. 

La premiére, que nous appellerons celle des collines, s'éténd en Valachie 
tout le long de la chaine des Carpathes et occupe les derniéres collines ou rami- 
fications qui se perdent dans la plaine du Danube; elle suit la ligne du chemin 
de fer de T.-Severin à Focshani et se trouve limitée d'un côté par la voie ferrée, 
et de l'autre par les Carpathes, à part quelques crus renommés de Mehedintzi et 
de Doljiu qui se trouvent à droite de la ligne du chemin de fer, vers la plaine. 

La seconde région se trouve limitée à gauche par la voie ferrée dans toute 
sa longueur jusqu'à Focshani et, à droite, par la grande plaine du Danube de T.- 
Severin jusqu'à Galatz, et de là, en longeant en amont le Siret, jusqu'à Focshani 
et plus loin méme. 

En Moldavie, il n'y a pas de région bien détern.inée comme dans la Va- 
lachie; ici nous pouvons dire qu'il y a plutót des centres viticoles comme ceux 
d'Odobesti et Panciu, de Nicoresti, Houchi, Vaslui, Térgul-Ocna et de Cotnari, 
que nous pouvons considérér comme les plus importants et puis les environs de 
ces centres rayonnant dans les différents départements comme petits centres se- 
condaires, mais néanmoins produisant beaucoup de vins bons et marchands. 

La plus grande partie des régions viticoles se trouve assise sur le Plio- 
céne, comme dans le Mehedintzi, Gorjiu, Doljiu (N. E). et une petite partie de 
Romanatzi, Vélcea, Argeshiu, Muscel, Dámbovitza, en suivant toujours la voie 
ferrée jusqu'à Focshani. Une autre partie, toujours de cette région, repose sur le 
Diluvium, comme les vignes des environs de T.-Severin, celles des environs de 

12 


454 SUR LA VITICULTURE 


Crajova, les crus de Dragashani, et ceux de l'Olt, une partie de Dâmbovitza, 
Dealul-Mare et toute la bande des derniéres collines de Buzeu, jusqu'à R.-Serat. 

Les crus d'Odobesti et Panciu dans le Miocéne et puis les crus de Houchi, 
Vaslui des environs de Jassy, de Cotnari, ainsi que quelques crus sans impor- 
tance de Bacau, Roman, sont dans le Sarmatique supérieur du Miocéne. 

Le reste des vignobles de la région qui se trouve dans la plaine du Da- 
nube, à partir de T.-Severin jusque dans le Milcov, est assis sur le Diluvium riche 
et profond. 

Ancien bassin de la Mer Noire, et le thalweg naturel du Danube, fleuve 
qui atteint sa plus grande splendeur chez nous, les terrains en Roumanie surtout 
ceux qui sont cultivés en vignes sont tous plus ou moins de formation peu an- 
cienne. 

Le Diluvium occupe la partie la plus importante de la Valachie et sur- 
tout la région des céréales et une bonne partie de celle des vignobles. 

Le Pliocéne occupe les collines en Valachie et une partie relativement 
petite dans la basse Moldavie. 

En amont de Tecuci nous trouvons presque partout le Miocéne avec le 
Sarmatique supérieur. 

Selon les positions, les expositions et les cépages, on obtient aussi diffé- 
rentes qualités de vins. 

La Valachie, par ses variétés et sa culture, produit des vins plus riches en 
alcool, plus corsés et plus nerveux. 

La Moldavie, au contraire, produit des vins plus coulants, plus légers, 
moins alcooliques, à l'exception de quelques crus comme ceux de Cotnari, Uri- 
cani, et autres d'une importance commerciale moindre. 

En ce qui concerne les résultats probables pour les vignes américaines qui 
sont destinées à la reconstitution de nos vignobles dévastés par le phylloxéra, 
nous pouvons dire que toutes choses égales, excepté la résistance à l'insecte, dans 
des terres si bonnes, si riches et si profondes, leur réussite est déjà assurée. 

Quant au calcaire, le grand paria des cépages américains, dans la plupart 
des cas, nous n'aurons pas à nous en préoccuper. 

Nos terrains vignobles sont loin d'étre calcaires dans le sens du mot vi- 
ticole et agrologique; nous n'avons aucun vignoble dans des sols aussi calcaires 
que ceux des Charentes, de la Champagne, etc., où la reconstitution est pénible 
et où les vignes américaines ne sont pas encore arrivées à dire leur dernier mot. 

Sur 1049 terrains dosés au point de vue de la richesse calcaire, dans 
20 départements nous avons trouvé une moyenne de 1.9?/, de calcaire! 


* 


* * 


De tout ce que nous avons dit Jusqu'à présent, il résulte clairement que, 
à l'exception de quelques mauvaises années, tous les auteurs, anciens ou mo- 
dernes, sont d'accord pour reconnaître de trés grandes qualités au climat et au 
sol de notre pays. 


SUR LA VITICULTURE 455 


Ubicini, dans son important travail: » Provinces d'origine roumaine“, en 
parlant des productions de notre sol, s'exprime en termes trés flatteurs que nous 
n'hésitons pas à reproduire ici: 

» Toutes les productions lui appartiennent; Polivier et l'oranger sont les 
»seuls arbres européens que le sol et le climat ne favorisent pas. 

»Les nombreux vignobles fournissent d'excellents vins qui n'attendent 
»qu'une exploitation intelligente pour rivaliser avec les vins de France. Point de 
»terrains stériles, point de landos!...« 


* 


LI * 


Cépage et Culture. — Les cépages cultivés dans le pays sont assez nom- 
breux ; les principaux peuvent être classés comme finesse et production comme suit : 


FINESSE 
al VARIÉTÉS PRODUISANT DES VINS FINS BLANCS 
Armas. — Berbecel Alb. — Berbecel Mare. B. Ruginit. — Chimighiera. — 
Cârloganca. — Coconitä. — Crámposie Mică. — Coarná Alba. — Creatä. — Cru- 
ciulifá. — Fetească Albá.— Gordin Mérunt.— Grassă.— Iordan Alb.— Párciu.— 
Poama Feta. — Rhin Verde. Slăviţă. — Timpurie. — Zghihară Albă. 
b) VARIÉTÉS PRODUISANT DES VINS ROSES 
Braghină.— Vulpea.— Cornitä Rosie. 
cJ VARIÉTÉS PRODUISANT DES VINS ROUGES 


Braghiná Neagră. — Cabernet. — Căldărușe.— Fetească Neagrá.— Negru 
Vertos. — Zghihară Neagră. 


PRODUCTION 
a) VINS BLANCS 


Alb. —Galbenä.—Plävaie. —Bambal.—Crämposie Mare.—Gordan Alb.— 
Gorgan. Mustoasä. 


b) VINS ROSES 
Seimea. — Braghina. — Rosculeascä. 
c] VINS NOIRS 


Bulgar Negru. — Negru Moale. — Negru Vértos. — Seinä. 

Ils se trouvaient cultivés: 

En gobelet, sans échalas dans les départements de Mehedintzi, Doljiu, 
Romanatzi et presque dans toute la Doubroudgea. 

En taille moyenne avec échalas (genre Dr. Guyot), Vélcea, Gorjiu, Olt, 
Argesiu, Muscel, Dambovitza, Prahova, Ialomitza, Ilfov, Covurlui, Braila, Buzeu. 

En toille trés longue (genre chaintre) avec échalas dans toute la Moldavie 
et à partir de Rómnic-Serat. 


456 


SUR LA VIlICULTURE 


Pour les plantations en gobelet, la distance entre les plants ne dépasse 


guère 0*:'70 entre les lignes et les plants. 


Pour la taille moyenne, les plantations se font avec environ 6—8000 


pieds à l'hectare. 


Pour la taille moldave de 1000—1200 pieds par hectare. 
Les vins obtenus dans les plus importants crus du pays s'obtiennent prin- 
cipalement avec des variétés que nous signalons dans le tableau suivant: 


DÉPARTEMENTS 


Mehedintzi et Doljiu 


Vélcea 


Prahova 


Buzcu 


R.-Serat 


Putna 
Tecuci 


Falciu 


Iassy 


CRUS 


Rogva 
Orevitza 
Pleniza 
Golul-Drincea 
Carcea 
Palilula 


Drágáschani 
Dealul Mare 


Sărata 
Vallea Teancului 


Támboesti 
Vertescoi 
Dâlhautz 
Faraone 


Odobesti 
Panciu 


Nicoresti 


Les environs de 
Houchi 


Socola 

Uricani 
Bucium 
Cotnari 


VARIÉTÉS PRINCIPALES 


ou fondimentiles 





Corb. Braghina. Negru. Moale. Seinä ou 
Murgă. Berbecel. Gorgan. 


Crämposie. Cárloganca. Gordan Alb. Coarnä 
Albá. Slavitzä. Negru Vertos. 


Gordin. Timpurie. Bäsicatä. Negru Vertos. 
Negru Moale. Coarná. 


Negru Vertos. Negru Moale. Bäsicatä Nea- 
gră.—Băsicată. Om Reu. Cruciulitzä Albă. 


Galbená. Plávie. Verde. Negru Verios. Ne- 
gru Moale. Poma Mare. Mustoasa. 


Galbená. Verde. Plávaie. Creatzá. Mustoasá.— 
Negru Vertos. Negru Moale. Grassi. 


Bäbeascä Neagră. Crácaná. Fetească. Gal- 
benă. Plăvaie. 


Mustoasă. Poma Fetei. Plávaie. Francuse. Ior- 
dan. Fetească Neagră. Zghihară Albă et Neagră. 


Fetească Albă. Francușie. Galbenă, Iordan. 
Mustoasá. Felească Neagră. Grassă. Fetească. 
Francușie Fetească Neagră. Iordan. Musoasi. 


Centres Vinicoles et Vins. — Le pays possede comme principaux centres 


par ordre d'importance commerciales les suivants: 
Odobesti, un des plus vieux centres viticoles, est trés anciennement connu 


par le commerce qu'il faisait avec la Russie, la Turquie, et méme, vers 


SUR LA VITICULTURE 


la fin du siècle passé (1899), avec l'Occident. Il peut être 
considéré comme le noyau principal et le plus important 
de la basse Moldavie. 

Par sa situation au centre d’une grande région 
viticole qui rayonne très loin à gauche dans le départe- 
ment de R.-Särat, de l’autre côté de Panciu jusqu’à Ni- 
corcsti même, Odobeşti constitue le centre de production 
le plus renommé du pays. 

Si la qualité de ses vins, par rapport aux au- 
tres centres viticoles, n’est pas tout à fait supérieure, 
il n’est pas moins vrai que pour les vins courants, 
de grande consommation, à des prix abordables pour 
la majorité des bourses, Odobesti, avec ses environs, 
constitue pour le grand commerce une source inépui- 
sable de vins. 

Loin de nous l'idée de mettre en état d'infério- 
rité les vins délicieux et légers d'Odobești, mais, vu la 
grande extension donnée à la culture de la vigne dans 
cette région, l'abondante production obtenue par une 
culture souvent forcée, avec une taille extrémement lon- 
gue et par un choix de variétés à grand rendement qui 
arrivent dans les bonnes années jusqu'à 80 et méme 
130 HL. à PHA, nous voulons dire que la qualité des 
vins de la majorité des vignobles d'Odobesti ne pourrait 
jamais être comparée avec celle qu'on obtient à Drägä- 
chani, à Dealu-Mare ou ailleurs. Les anciens clos plantés 
en variétés fines, situés sur des coteaux bien exposés, 
donnent des vins supérieurs, aussi sont-ils payés relati- 
vement assez cher, deux et quatre fois plus, que les vins 
du méme cru, obtenus dans les vignes situées en plaine, 
oit l'abondance de la production ne peut jamais fournir 
une qualité sans reproche. 

Le cru d'Odobesti se compose de toutes les vignes 
appartenant aux communes, Püfesti, Odobeşti, Jaristea 
et Vărsătura, qui, dans leur ensemble, constituent une 
étendue vignoble à perte de vue qui occupe la pente 
douce de »Mágura« regardant le midi. 

Ce centre a comme limite, d'un côté la rivière 
du Milcov, ancienne limite qui séparait les deux princi- 
pautés Danubiennes, la Moldavie et la Valachie, avant 
leur réunion en 1859, et de l'autre, les environs de la 
commune de Balotesti et la chaussée Focchani- Vrancea. 

La production de ce grand cru dans les bonnes 
années dépasse toujours, d'aprés les estimations locales, 


WWW.dacoromanica.ro 





457 


Plantation d'Odobe;ti 


458 SUR LA VITICULTURE 


50.000 hectolitres, soit une production moyenne pour les bonnes années de 100 
jusqu'à 135 hectolitres à PH. A. 

Panciu, pas loin d’Odobesti, constitue un sous-centre viticole, et n'est 
qu'une continwation de la région viticole qui possède Odobeşti comme point 
principal. 

Les vignobles de Panciu appartiennent aux communes de Crucea-de-Jos 
et Crucea-de-Sus, auxquelles il faudrait ajouter celles qui appartiennent à la 
commune méme de Panciu, et qui se trouvent dans les environs de la petite ville. 

Les vins de Panciu sont tout aussi bons que ceux que produit Odobesti, et 
naturellement leur qualité varie sensiblement selon le clos, la situation, la vieil- 
lesse de la plantation, ainsi que les variétés dont elle se compose. 

La production de ce centre peut étre estimée pour les bonnes années à 
plus de 20.000, H.L., soit une production moyenne, un peu inférieure aux vignes 
d'Odobesti. Elle peut étre évaluée à plus de 90 à 400 H. L. par hectare. 


Les vins contient 











400 CENTIMÈTRES CUBES CONTIENNENT 


















COULEUR 





LOCALITÉ 


rique 
potasse 


lume 
Acide phospho- 


Bitartrate de 


Acidité totale 
Acide-acétique 









Alcool en vo- 
Glycérine 
Calcium 
Magnésie 


Potasse 












Värsätura , Blanc 4895] 8.191 1.21] 0.13 | 0.73 [0.068| — | — | — | — | — | — 
Odobesti » 1898 | 8.27| 1.47| 0.134! 0.68 | — — — — — 10.006] — 
» n 1896 | 10.82) 1.39] 0.140) 0.58 | — 10.65 | — — — — — 
Värsätura » 1897 | 8.89) 1.32] 0.126] 0.60 | — — — — SES = = 
Odobesti » 1896 |411.17| 1.540.418 | 0.68 | — — — = == = SS 
D Rouge 1893| 9.95! 1.60| 0.32 |0.80 |0.204| — —L— = = — 
» Blanc 1896|11.26| 1.56| 0.15 | 0.62 | — [0.68 | 0.032] 0.069, 0.049/ 0.040] — 
(coroaná albi) 
n Blanc 1898, 9.86! 1.23] 0.11 | 0.60 | — — — |0.0#7| — — — 
n n 1894111.96| 1.57, 0.157! 0.750! 0.066! 0.74 | — — — — == 
n n 1896 | 10.98) 1.42] 0.134] 0.63 | — — — — ([0.015|0.009] — 
n n 1898, 9.45| 1.30,0.123, 0.68 | — — — — — — 10.380 
Rouge 1896| 9.29| 2.05|0.49 | 0.56 | — 10.62 | — — — — — 
Patesti Blanc 1898 | 8.88| 1.25] 0.12 | 0.64 | — — — — — — |0.40 
Odobesti » 188-196] 7.40] 1.31 0.119, 0.76 |0.104| — (0.026| — — Ss = 
Rouge 1882 | 10.47] 1.89! 0.192; 0.67 | — 10.68 | — [0.062] — — — 
Pandiu » 1896|42.20| 4.86017 [0.72 | — 10.72 [0.035] — | — | — | — 
n Blanc 1896] 9.20| 1.47,0.43 |0.683| — — — — — — — 
n D 1895| 8.10| 1.26|0.13 [0.70 |0.074| — — — — — — 


En fait de commerce le centre d'Odobesti proprement dit, de Panciu ainsi 
que celui de Nicoresti, dont nous parlerons dans la suite, ont été visités, dans les 
siécles passés, par de nombreux négociants, et ont donné lieu à des transactions 
importantes avec la Russie, les pays orientaux et surtout la Turquie. Comme 
souvenir de l’important commerce que ce cru a fait avec la Russie, il possède 
encore aujourd'hui une église construite par les négociants venant chaque année 
d'Odessa, et que les indigènes appellaient Cozaclii ou Cazaclii ; cette église, située 
dans la localité vignoble d'Odobesti, est connue aujourd'hui sous le nom de Ca- 
zaclii. Vers la fin du siècle passé et surtout vers 1886—1891, de grandes expor- 


SUR LA VITICULTURE 459 


tations furent faites & l'étranger et notamment en France. Plusieurs compagnies 
étrangéres ont acheté pour l'exportation de trés grandes quantités, malheureuse- 
ment depuis 1892 ce trafic a commencé à diminuer à cause de la baisse de la 
production et de la hausse du prix du vin, conséquence des ravages faits dans le 
pays par le fléau phylloxérique. 

Le cru d'Odobesti fait encore aujourd'hui beaucoup d'affaires importantes 
avec la haute Moldavie et avec la Bucovine (Autriche) où chaque année de grandes 
quantités de vin ou de raisins passent la frontiére. Le prix moyen varie selon les 
localités et les années. 

En prenant la moyenne des derniéres cinq années, le prix a été pour: 

Odobesti et pour les localités réputées comme celles de Vársátura et Odo- 
besti, de 25—40 francs l'Hectolitre nu. 

Les vins de Jaristea et Păţești, depuis 15—30 francs l'Hectolitre. 

A Panciu le prix a varié depuis 15—30 francs l’Hectolitre, et pour les 
positions moins réputées de 8—20 francs l'Hectolitre. 

Il y a eu des années comme celle de 1893 où le vin a baissé à 5 francs 
l'Hectolitre, à cause d'une production extraordinaire, mais depuis jusqu'en 1899, 
il y a eu aussi l'année 1898 où le vin a monté à 50 francs l'Hectolitre. 

Nous ne croyons pas que le prix du vin à Odobesti puisse jamais 
descendre à 12 fr. l'Hectolitre, parce que les ravages du phylloxéra joints à ceux 
du Peronospora ont fait un vide important dans ce grand cru renommé pour sa 
production à bon marché. 

Les moyens de transport sont aujourd'hui beaucoup plus faciles. La ligne 
de chemin de fer d'intérét local Odobesti-Focchani sert aujourd'hui à faire arri- 
ver tous les produits de ce centre sur la grande artére de transport qui traverse 
le pays d'un bout à l'autre, c'est-à-dire la ligne principale de chemin de fer qui 
va, soit dans la haute Moldavie, soit dans la Muntenie, soit enfin aux grands 
ports de Bráila, de Galatz et de Kiustendge (Constanta) sur la Mer Noire. 

Quand le transport se fait par voie ferrée, les vins de Panciu sont con- 
duits à la gare de Märäsesti, gare de croisement important des voies ferrées qui 
partent de là et rayonnent dans toute la Moldavie. Le prix du transport de Panciu 
à Mărășești varie selon l'époque de l’année, mais rarement il dépasse 0.80 à 1 
franc par Hectolitre. 

Nicorești.— Dans le département de Tecuci, c'est la région qui environne 
la petite ville de Nicoresti avec les communes avoisinantes. Ce cru, très en renom 
pour la production des vins rouges, est aussi trés ancien; 400 ans auparavant 
Nicoresti portait le nom de Policin, qui, à l'époque, fut changé en celui de Nico- 
resti en l'honneur du grand » Vornic Nicoara«. 

Les vignes formant cette région viticole se trouvent situées sur de petites 
ou de grandes collines toujours bien exposées au midi, et comprennent comme 
localités principales de production et de qualité d'abord »Piscul Corbului«, 
» Coasta, Lupei«, » Nicoresti-de-Sus et de Jos«, » Sárghii«, etc. Les plus anciennes 


460 SUR LA VITICULTURE 


plantations, parait-il, sont celles qui sont situées sur la hauteur appelée » Piscul- 
Corbului«; ensuite viennent celles de »Coasta Lupeis. 

La surface vignoble occupe plus de 1550 HA. appartenant à 975 pro- 
priétés, produisant environ 15.000 HL. de vin dans les bonnes années de pro- 
duction. 

En général, le vin est rouge, léger et, en vieillissant, il acquiert des quali- 
tés supérieures, ce qui le fait préférer par beaucoup de consommateurs aux vins 
rouges alcooliques de Mehedintzi et Doljiu, qui sont plus lourds et plus convena- 
bles pour le dessert et pour les palais qui aiment les vins capiteux. 

Le commerce auquel donnent lieu les produits de Nicoresti est aussi trés 
important, mais il l'est moins que celui d'Odobesti. Ici on cherche plutót les vins 
rouges et quelques vins blancs qui sont cependant en troisième rang. 

Les prix varient selon les années et les localités; ainsi les vins provenant 
de Coasta Lupei se vendent de 20 à 30 francs l'Hectolitre, et les autres depuis 
10 à 20, pour les vins nouveaux. 


Les vins contient 










100 CENTIMÈTRES CUBES CONTIENNENT : 











LOCALITÉ COULEUR 


Alcool en vo- 
Acide acétique 
Acide phos- 
phorique 
Bitartrate de 
potasse 


lume 





Glycérine 








Nicoresti Rouge 1890 |13.40 | 2.14 | 0.28 | 0.67 | — 0.86 | 0.039| 0.070) — 
D Blanc 1898 | 5.78 | 1423| 0.114| 0.59 | — — — — | 0.22 

Țigănești Rouge 1882 [14.46 | 2.38 | 0.25 | 0.69 | — |-0.94| — | 0084 — 
n n 1887 |13.52 | 1.91 | 0172) 0.65 | — — 0.043| — — 
» n 1892 [13.62 | 245 | 0.28 | 0.654] — — — — — 

Nicoresti Blanc 1896 | 7.40 | 1.54 | 0.16 | 0.68 | — — — => — 
» Rouge 1895 [11.44 | 1.61 | 0.17 | 0.59 | — — | 0.032] — — 
» » 1895 [10.30 | 1.55 | 0.17 | 0.71 | — 0.64 | — — — 


Houchi et ses environs. — Les vignobles de Fălciu, connus en général 
sous le nom de région viticole de Houchi, sont surtout renommés pour leur 
grande production et le bon marché de leurs vins. 

Les vins ressemblent beaucoup à ceux d'Odobesti, mais surtout à ceux 
de Panciu. Ils sont en majorité blancs, légers et de consommation courante. 

En Moldavie, aprés Odobesti et Panciu, Houchi constitue le plus impor- 
tant centre viticole et commercial, surtout depuis la construction de la voie ferrée 
qui facilite beaucoup le transport des vins dans toutes les directions du pays. 

La ville de Houchi, qui est aussi le chef-lieu du département, posséde, 
dans ses environs, plus de 1157 hectares de vignes en amphithéâtre sur les belles 
collines en forme de fer à cheval qui entourent la ville située dans la vallée. 

Les meilleures vignes de ce cru se trouvent plantées sur les collines: 
Ochiul, Draslovejul, Saca, Coţoiu, Valea-Mănăstirei, Pleşu, Ograda, Turbata, 
Saca, Dricu. 


SUR LA VITICULTURE 461 


Cet ordre représente aussi la classification des vins par rapport à leur 
qualité. 

Les vignes appartiennent en général aux viticulteurs habitant la ville de 
Houchi, excepté celles qui se trouvent sur les hauteurs de Turbata, Saca et Dricu 
appartenant aux viticulteurs hongrois qui se sont établis dans le pays depuis 
trés longtemps, et peut-étre à la méme époque que ceux qui ont été amenés par 
Étienne-le-Grand à Cotnar dans la Valea-Ungurului. D’après toutes les probabi- 
lités, la culture de la vigne a pris un grand développement vers 1460, à l'occa- 
sion de l'arrivée des Houchistes chassés de Hongrie, et qui ont eu la permission 
de s'établir dans ce département ainsi que dans ceux de Bacau et de Vaslui. Ces 
Hongrois très passionnés pour la culture de la vigne ont dû la propager beau- 
coup, et on suppose méme que ce sont eux qui ont importé aussi certaines va- 
riétés, entr'autres le Frenchisée, connu en Bavière sous le nom de Frenchis-traube? 

Comme production, d'aprés les estimations locales, l'ensemble des vignes 
connues sous le nom de Houchi proprement dit, peut atteindre plus de 57.000 HL. 
Ce qui représenterait une production moyenne de plus de 50 HL. par II. A. dans 
les bonnes années. 

Quant au commerce, la région de Houchi faisait anciennement des tran- 
sactions importantes avec la Russie et le nord dela Moldavie. Depuis quelques 
années ses produits ont été trés recherchés par le commerce général du pays, 
surtout pendant les années 1897, 1898 et méme 1899, c'est-à-dire depuis que 
la production d'Odobești et de Panciu a diminué à cause du phylloxéra et du 
Peronospora. Les vins se vendent selon leur qualité depuis 5—25 francs l'Hect. 
dans les années de bonne récolte. 

Comme nous le disions, les vins sont en général blancs, mais on y trouve 
aussi des vins rouges en assez grande quantité. 

Les vins blancs sont presque incolores, comme ceux d'Odobesti, mais en 
vieillissant ils prennent un aspect verdátre; les vins rouges sont peu chargés en 
couleur, aussi sont-ils couleur rubis clair. 


Les vins contient 








DANS 100 CENTIMÈTRES CUBES: 





DU 

: i| £i i 3 
LOCALITÉ COULEUR 8 d 3 e | 42 2 

= 2 pi E E $ | Es 

S s|3|2/|8|i|8 

< 2] ls | |é [at 


















Husi Rouge 1896 [10.21 | 1.68 | 0.19 | 0.74 — — — — 
D » 1896 [11.44 | 1.77 | 0.184] 0.64 — — — — 
n » 1898 |10.03 | 1.94 | 0.22 | 0.64 — — — 0.34 
D Blanc 1898 | 9.95 | 1.30 | 018 | 0.60 | — — = — 0.32 
» 1898 | 9.24 | 1.82 | 04146] 0.80 | — — — — 0.46 
n Roge 1898 [10.91 | 1.86 | 0.18 | 0.63 | — — — — — 
» Blanc 1896 | 8.63 | 1.063] 0.26 | 0.754] — = == — — 
n » 1898 | 8.27 | 1.19 | 0.14 | 0.69 | — — — — — 
id Rouge 1898 | 9.86 | 1.72] 0.16 | 0.59 | — — — — — 
» Blanc 1898 |10.12 | 240 | 0.20 | 0.56] — — — = 0.26 

Pâhnești » 1896 [11.18 | 154 | 0.17 | 0.63 | — 0.73 | 0.032] 0064] — 


462 SUR LÀ VITICULTURE 


La production du département de Fálciu a été la suivante: 








Production 
moyenne 





Années Hectares TOTAL Prix mogea sions” "He 

























1896 6597 37 HL 5 fr. 
1897 5817 29 469.514] 26 » 176.043 HL à 94 fr. HL 
1898 5676 20 32 e 


Si nous considérons, comme partout d’ailleurs, que tous les vignobles sont 
compris dans les comptes concernant la production par rapport à la surface en 
production, même ceux qui sont totalement ou partiellement incultes, la moyenne 
de production par hectare devrait être beaucoup plus grande que celle que l’on 
observe dans le tableau. . 

En effet, d'aprés les chiffres pris à la mairie d'Houchi, nous trouvons que 
la moyenne pour les vignes appartenant à la ville a été la suivante: 














Années H. A. Production HL| Moyenne HL 
1896 gs 70.000 60 
1897 60.000 51 
1898 — 50.000 43 





Le centre commercial pour les vins de Houchi est d’abord la ville même 
de Houchi, car elle posséde aussi la plus grande surface vignoble. Ensuite nous 
avons Răducăneni, qui fait des affaires surtout pour la haute Moldavie; Drän- 
ceni et Olteneşti, etc. 

Cotnar et ses environs. — Nous arrivons, en montant dans la haute Mol- 
davie, à deux centres trés importants à tous les points de vue. Comme histoire 
d'abord, et comme qualité de vins, le cru de Cotnar est connu aujourd'hui dans 
le monde entier. 

Tous les voyageurs, chroniqueurs ou viticulteurs s'occupant de viticulture 
européenne, ont parlé de Cotnar; la cause en est fort légitime, c'est la qualité de 
ses vins généreux ; ils en ont été frappés à tel point que les uns, comme Jullien, 
en écrivant son ceuvre classique vers 1832 « Topographie de tous les vignobles con- 
nus», dit à la page 446, en parlant des vins de Cotnar qu'ils «peuvent figurer 
parmi les meilleurs vins du globe», loc. cit., car ajoute-t-il, si ces «vins ont été 
«conservés trois ans dans une cave profonde et bien voütée, ils sont presque aussi 
«forts que la bonne eau-de-vie», loc. cit. 

Marcus Baudinus, qui voyagea dans le pays vers 1646, nous dit que les 
vins de Cotnar de son temps étaient excellents. 

Le Prince Cantemir, dans ses œuvres publiées en 1700, en parlant de la 


* Bonne année. 
** Année moyenne. 
“a Mauvaise année. (Peronospora). 


SUR LA VITICULTURE 463 


région viticole comprise entre Cotnar et le Danube, signale que les meilleurs vins 
se trouvent à Cotnar prés de Harlau. 

»J'ose le regarder, dit le Prince Cantemir, comme meilleur que le vin de 
» Tokay, parce que plus il vieillit, plus il devient fort, qu'il peut même brûler 
»comme la bonne eau-de-vie. Il faudrait un solide buveur pour pouvoir en sup- 
»porter trois verres sans s'enivrer, mais il ne cause jamais de mal de téte. La 
»couleur de ce vin se distingue des autres, parce que plus il est vieux, plus il 
»devient vert«. 

De méme le Prince Nicolae Soutzo, dans ses Notices sur la Moldavie (1850), 
estime le vin de Cotnar tout aussi bon sinon meilleur que le vin supérieur du 
Rhin, et le dénomme à juste titre la «Fleur de la Roumanie et la Perle de la Mol- 
davie». ; 
Aujourd'hui méme dans les grands centres étrangers de consommation, le 
bon vin de Cotnar se vend trés cher, à ce point de vue, il ne peut étre acquis que 
par les gens riches. 

Le cru a une origine trés ancienne, et on suppose qu'il date d'avant 1447, 
mais que depuis le règne d’Étienne-le- Grand en Moldavie, 1467—1504, il a pris 
un plus grand développement en s'améliorant beaucoup. 

D'aprés Marcus Baudinus, l'archevéque catholique, que nous avons cité 
plus haut, on suppose que le nom méme de Cotnar dérive du nom du premier 
planteur de vignes dans cette région. 

Il existe une vigne aussi qu'on prétend avoir été plantée par les premiers 
hongrois arrivés en méme temps que Gutnar ou peu aprés. On pense que cette 
vigne appartenait à la Cour Princiére, d’où elle a passé en la possession du co- 
lonel Roznovano. 

Le fait parait vraisemblable, car en effet cette vigne possédait de très vieux 
ceps qui étaient exclusivement de « Grassi», sans aucun mélange d’autres variétés, 
excepté quelques pieds de muscats dans un coin isolé. 

Cette vigne a été aussila vigne mére d'oü le Grassa s'est répandu un peu 
partout dans la haute Moldavie. Malheureusement le fléau phylloxérique l'a pres- 
que réduite à néant, et le propriétaire actuel, Mr. Greciano, fait beaucoup d'efforts 
pour la reconstituer avec les mémes cépages, en prenant les greffons sur les quel- 
ques pieds qui n'ont plus qu'une végétation moribonde. 

Quoique Marcus Baudinus soutienne dans sa chronique sur le pays Mol- 
dave que les vignobles de Cotnar commencent avec Gutnar, d'aprés certains do- 
cuments datant du temps de «Petre Voevod» 1447, du temps «d' Alexandre II» 
1444, et de certains autres chroniqueurs comme «Nicolae Costin et Postelnicul 
Manolache Drăghici», il résulte que les vignobles de Cotnar étaient connus avant 
1400, et qu'ils existaient méme vers 1359, à la formation de l'Etat Moldave. 

Ce qui est trés probable, c'est qu'avec Étienne-le-Grand, Cotnar a pris 
une importance viticole plus grande, et que méme l'état de sa culture s'est amé- 
lioré par l'importation de quelques cépages supérieurs de Hongrie. 

Le cru de Cotnar n'est pas bien grand, par rapport à sa rennomée. Il 


40% SUR LA VITICULTURE 


couvre à peine à lui seul 557 hectares de vignes, auxquelles nous pouvons ajouter 
encore comme voisins les crus de: 


Bäiceni avec. . . . . . . .. . . . . 4245 hectares 
Bădeni. . . . . . . . . . . . . . . . 188 » 
Ceplenitza . . . . Ww owl» venue xw 10 » 


produisant de trés bons vins blancs, et ayant quelque ressemblance avec les vins 
de Cotnar, surtout si la variété »Grassa« est en abondance. 

Le cru principal de Gotnar se compose de toutes les vignes situées sur les 
collines connues sous le nom de »Catalina», »Pietros«, »Rediu«, »Cotnar«, »Màn- 
drului«, »Sarata*, »Turcilor«, »Roznovanu«, »Valea-Ungurului«, »Priscani«, 
dont la plus grande partie regardent le midi, et forment un trés joli amphithéátre 
ayant en face une large vallée traversée par la grande route nationale Térgul- 
Frumos, Hârlău, Botochani. 

La production des vins à Cotnar n'est pas bien grande, d'abord à cause 
de la vieillesse des vignes, ensuite à cause de la culture qui aujourd'hui laisse 
beaucoup à désirer. Cependant on pourrait prendre comme moyenne la produc- 
tion de 30 HL. à l'hectare dans les bonnes années. 

Les vins en général sont blancs et vieillissent difficilement, à cause de leur 
richesse en alcool et en matières extractives. Par voie naturelle à peine aprés 4 a 
5 ans arrivent-ils à ung limpidité parfaite, parce que, étant riches en sucre, leur 
fermentation lente, surtout dans les caves profondes, soit de Cotnar, soit des villes 
moldaves, se fait petit à petit, d’où il résulte que la masse est presque toujours 
en agitation. 


Voilà quelques analyses des vins de Cotnar: 





GRAMMES PAR LITRE 

























D A 8 
N z H * 2 ke 
CARACTERES £ E a |3 Ei 8 | _ 
ú COULEUR : 3 3 a Ok » IG 18 
z organoleptiques o g 3 s|ă|E sls 3 |. 82 
3 8s ? z 2 e 2|2 |£ e | E H- e 
is s $ a 3 313$ Š |3E| 8 &T E 
a d + d ó 4 az |a [a à |< 8 mis 
Aha) Brun. . . « . . Odeur aromat que gout 
part uher. . .|12.6| 17.3200] 1.8800| 4. 1.0580) 3.022 
9| „| duune-brun. . . . m DR 124] 15.3200| 4.7200] 4.8000] 0.9842] 3.81 
» | Jaune- Lran-clair: . » » 100] 13.3810] 1.0120] 4.9000| 0.9910] 3. 
D ai Ri o M 220| 13.9400| 4:400| 4.5100| 0.7800| 3.7300] 0.83, 0.9170 3.1840] 1.1800) 
M. Ke d 414] 144 1.8100] 4.1100 0.6440] 3.4860| 0.04| 2.3080] 6.49201 0.7200 0. A 
»| R uge Caber. el Astnagent. . « . 41.2] 31.0100/2 3.9200] 0. t 
n | Rouge. . . . e n 40.0) 15.7760| 23840] 5.29 0.9500] 4 3400| 0.70| 2.0280] 6. 


g 
Hiel Variélé en mélange . » 120 14 


Comme on peut s’en rendre compte par toutes ces RENE le vin de 
Cotnar est un vin capiteux qui ne convient, dans la majorité des cas, que comme 
vin de dessert, aussi est-il trés recherché à ce titre. 

Pour que ces vins atteignent leur maximum de qualité, il leur faut au 
moins 8 à 10 ans de tonneau, en ayant soin de faire des ouillages et des souti- 
rages réguliers. 

Le commerce des vins de Cotnar ne donne paslieu à des transactions 
nombreuses ot importantes à cause de son prix élevé et de son peu de production. 





Vue générale des anvirons d'la:ssy 


466 SUR LÀ VITICULTURE 


Dans les clos réputés de Roznovanu, Gherghel, 
Paraclis, Adam et autres, le prix oscille entre 60 et 180 
francs l'hectolitre. 

Pour les clos d'une réputation moins générale 
dans le pays, ces prix varient depuis 35 à 120 francs 
l'hectolitre. 

Quant aux vins vieux, gelés, à ceux des grandes 
anné»s, le prix est trés variable, et l'hectolitre se paye 
de 250 à 300 francs, et peut aller pour les détails et la 
bouteille jusqu'à 2.000 francs et même davantage. 

Les principaux dépôts de vins de Cotnar se trou- 


vent plutôt dans les villes de Botochani, d’'Iassy et de E 


Hârlau. 

Dans la localité il est rare de trouver des quan- 
tités importantes de vins, parce qu’ils sont toujours en- 
levés par les négociants immédiatement aprés la ven- 
dange. On trouve cependant à Cotnar quelques caves 
bien pourvues, parmi lesquelles nous pouvons citer la 
cave de Mr. V. Vladoyano à Carjoia, la cave de Paraclis 


appartenant à l'État où les prix, pour des vins vieux | 


de 3 à 8 ans, varient de 250 à 300 fr. l'hectolitre. 

» Dealul- Mare«, réputé non seulement pour la 
qualité de ses vins blancs, mais aussi parce que par sa 
position et sa proximité de »Ploesti«, grande ville com- 
merciale située sur la route qui conduit à Bragov en 
Transylvanie, et ensuite de Bucarest, capitale du pays, 
» Dealul- Mare« était le pays de villégiature d'un grand 
nombre d: notabilités ct de personnages, qui aimaient à 
passer qu 'lques jours dans ce beau pays à l'époque de 
la vendange Pour cela méme nous trouvons Dealul- 
Mare le mieux peuplé de tous les crus du pays (excepté 
ceux des environs d'[assy) souvent avec des habitations 
luxueuses. 

La majorité des vins de ce cru étaient blancs, 
mais les vins rouges avaient aussi leur part, quoique 
restant au second plan. Les vins étaient trés délicats, 
bouquetés et pleins d'arome et de finesse. Ils constitu- 
aient les meilleurs vins de table et étaient de beaucoup 
supérieurs à ceux de Moldavie. 

Leur rich^sse en alcool dépassait 10", et en vieil- 
lissant acquéraient de hautes qualités, et də plus leur 
conservation était trés facile. 





f 
| 
H 
i 
i 
| 
| 


Dealul-Mare 


SUR LA VITICULTURE 467 


Comme quantité de vins, nous donnons ci-dessous les analyses suivantes: 













409 CENTIMÈTRES CUBES CONTIENNENT: 


















o ó 1 
2 5 x 
i 3] E $ S 
LOCALITÉS COULEUR g $|s$|eg2]$ = 
= = 2 E 3 = De 3 > 
€ E] 4 = 2 © 25 o 
88|/51|3|3|$l E $E| 2 E 
<a || 4] 4j EMAS «7 





V. Cálugareascá Rouge 1897 | 11.79| 1.90 | 0.20 | 0.57 


— 10.69 | — | — 10.006] — 

n n 1878 | 11.81] 2.19 | 0.18 | 0.683| — 10.79 | 0.46 | 0.088| 0.004] — 

n Blanc 1882 | 11.70] 1.85 [0.177 — _ — | — | — — | — 

n n 1884 | 140.94] 4.74 [0.18 | 0.70 | — | — — | — [0.03 — 
n n 1887 | 12.05| 1.483] 0.15 | 0.765] 0.042| — — |0.073| — [0.002 

n Rouge 4897 | 12.49] 1.52 |0.141| 0.652 — | — — —|— — 

n » 1897 | 12.15] 2.00 |0.193/0.72 | — | — = = |= 

» n 1897 | 10.85| 4.89 | 0.18 | 0.68 | — — [0.032] — —|— 
Urlaţi Blanc 1897 | 10.73| 4.32 | 0.14 | 0.99 |0.140| — — | — | — [0.008 

n Rouge 1897 | 12.13] 1.663] 0.158] 0.84 | 0.456]. — — —-—|—|-— 

Chiforani Blanc 1896 | 11.20] 1.534] 0.146] 0.56 | — — | — — —|— 

n Rouge 4896 | 44.86) 4.90 | 0.184] 0.68 | — 10.73 | — | — -|= 

Filipesti-de-P. n 1896 | 11.08| 1.78 | 0.164| 0.75 | — — |0.039) — | — — 
Blanc 1896 | 14.17| 1.584| 0[168/ 0.66 | — | — — | — | — 10.003 

V. Călugărescă n 1872 | 13.43| 1.55 |0.162| 0.63 | 0.061! 0.94 | 0.042| 0.072| — = 
n n 1885 | 41.96] 1.234] 0.137| 0.74 | 0.08 | — — — — 0.005 

n n 1886 | 11.19] 1.46 [0.14 | 0.71 | — 1075 | — -|-| 


Le vin de Dealul-Mare surtout alimentait les caves les plus importantes 
et les plus soignées de Bucarest. Le vin se vendait à des prix très variables selon 
les crus et les clos. Certains crus, comme ceux de Dealul-Mare, vendaient leurs 
vins blancs à des prix qui montaient à 40, 50 et même 70 francs l'hectolitre; 
d'autres crus se vendaient moins cher, mais jamais moins de 25 francs pour les 
vins blancs. Les vins rouges valaient toujours de 10 à 25°/, en plus. 

Le dépariement de Prahova faisait autrefois, bien avant méme la ligne 
de chemin de fer Ploesti-Predeal, un commerce très actif acec la Transylvanie, 
par l'ancienne route de »Callea Buţilor« qui conduisait à Brașov. 

Drăgăchani.—Ce cru, situé dans le département de Vélcea, comprend tous 
les vignobles qui avoisinent la petite ville de Drágáchani, située dans la vallée de 
POlt et principalement ceux de Dealul- Oltului qui produisent les meilleurs vins. 
Ce centre viticole est trés connu méme à l'étranger, parce que beaucoup de ses 
vins ont passé la frontière à destination de l'Allemagne, celui de Suisse, de France 
et d'ailleurs. 

Dealul-Oltului, le plus proche de la ville de Drágáchani, est celui qui 
produit aussi les meilleurs vins parce qu'une trés grande partie des vignes qui 
s’y trouvent appartiennent aux propriétaires aisés et souvent riches qui ont tou- 
jours cherché à améliorer la culture et à planter des variétés de choix. 

Le vin généralement est blanc, trés riche en alcool et en matiéres extracti- 
ves; en vieillissant il a un goüt de terroir trés caractéristique, beaucoup de bou- 
quet, et constitue aujourd'hui le meilleur vin de table. Auparavant le vin de 
Dealul-Mare de la Munténie lui disputait toujours la priorité, mais depuis que le 
phylloxéra a anéanti ses vignes, le vin de Drágáchani est cóté comme le premier 
vin blanc de table que posséde la Roumanie. 





Dragágani 


SUR LA VITICULTURE 469 


Apropos de la qualité des vins de Drágáchani, dans son œuvre »Rumănien, ein Land 
der 1) Zukunft 1886« Mr. G. Benger, consul général de Roumanie à Stuttgart, en 1893, 1894, 
1895, ayant importé à Eslingen plusieurs échantillons des vins de Drágáchani pour la fabrication 
du champagne, celui-ci a eu un succès surprenant, comme le montrent les extraits suivants : nder 
Erfolg 2) war ein überraschender«, et puis nder Wein erhielt einen ausserordeutlich feinen 
sund pikanten Geschmack, und das allgemeine Urteil war, das der Verusch vollständig ge- 


ngliickt sei«, p. 37, 
H 


Les vins contient : 


400 CENTIMÈTRES CU ES CONTIENNENT 

















è slE a la 
z s| ê EE 
LOCALITÉ COULEUR g s [8 | sg [4e DEE 
© e * © [7] a 
E 3 2 5 "4 S 3 o owl 23 
S |l3|£21/3$|]3]|3 |SsS| 3| a 
S D 9 E ki o Le o & os d 
< < < o < & [5] < < z 















1896/11.52/1.52 






Drägächanni 
» n 1838/10.824.64 











S 
EE 
c 














n Rouge 054! — | — | — j0.0036| — 
n Blanc — EA Eft Et cl es 
n n — [0.077] a< | — |— | — 
n n _ TT nt =e — — 
n D — |0.088! —  |0.018/0.007| — 
n n — — — — — — 
» n — |— [0.047] — | — 10.011 
Drägächani şi Va- 
lea-Marc n — [0.103] — | — |-- 10.016 
Drăgășanni n — ; — 10.020] — |— | — 
n n — — — — — — 
Zăvideni n 096 —|—|—]|—|— 
Drágáchani n le: [ese] 
n n — — — — — — 
n » — ma — — — — 





La production du vin dans ce cru n'est pas toujours trés grande, car les 
vignes elles-mémes ne produisent pas beaucoup. La production par hectare dépasse 
rarement 20 hectolitres dans une culture soignée, aussi la production du dépar- 
tement peut-elle atteindre une moyenne maxima de 150 à 180.000 hectolitres 
en tout. 

Le prix varie selon les années, les localités, les clos et les vins: 

Les vins de Dealul Oltului se payent depuis 25 à 60 fr. l'hectolitre. 

Les autres vins se payent de 20 à A0 fr. 

Les vins rouges sont un peu plus chers. Ceux que produit le Cabernet se 
vendent toujours de 50 à 80 fr. l'hectolitre, de méme que les vins blancs obtenus 
avec les variétés blanches du Rhin qui se payent de 50 à 100 francs l'hectolitre. 
Ces prix s'entendent pour les années de production moyenne. 

Mehedintzi. — Ici nous avoris plusieurs centres importants viticoles, dont 
les principaux, d'aprés leur situation géographique, sont: 

Les environs de Turn-Severin, où les vignes sont cultivées sur toutes les 
collines avoisinant la ville de T.-Severin, qui est le chef-lieu du département. 

Les vignes pour la plupart appartiennent aux propriétaires habitant la 
ville ou les communes voisines. Ce centre viticole comprend toutes les localités 

13 


470 SUR LA VITICULTURE 


cultivant la vigne depuis Schela Cladovei, Bresnija, Simian jusqu'à Hinova, avec 
les collines de Ceretu, Curila, Peatra Albă, Erghevitzv, Bistritza et Hinovo. Les 
positions sont bien abritées contre les vents froids du nord et ont une exposition 
au midi. Les vignes occupaient des altitudes variant depuis 100 à 250 m. Ce centre 
occupe une surface de 2.000 hectares. 

Les vins étaient plutôt roses, alcooliques, 119—429^/, d'aleool et de très 
bonne garde; le prix variait de 20 à 100 francs l'hectolitre, selon les années. 

Rogova constitue un cru de toute premiére marque, situé au-dessus d'Hi- 
nova; il se compose de toutes les vignes appartenant aux communes de Sräpau, 
Plămânda, Poiana- Mare, etc. 

Les vignes occupent le plateau, ainsi que quelques petites collines sans 
pente rapide qui descendent toutes vers Vénjul-Mare. 

Le cru a une latitude d'environ 280 "- et produisait des vins meilleurs et 
plus colorés que ceux de Turn-Severin. 

Le vin de Rogova se vendait relativement plus cher et, aprés deux ans, il 
se payait de 40 à 200 fr. l'hectolitre. 

Orevitza constitue le premier cru non seulement de la région, mais aussi 
du pays entier pour la qualité des vins qu'il produisait. Ce cru comprend les 
vignes appartenant à Puroina- Mare, Fántánele- Negre, Porinita, Vénjul- Mare, 
Bucura et Corlafelul, qui toutes occupaient les collines à pente plus ou moins 
rapide regardant le midi. 

Les vins supérieurs que produisait ce centre étaient dus non seulement 
aux cépages, mais en grande partie à la nature du sol, qui, en général, est quar- 
tzeux, ferrugineux et silico-argileux, s'échauffant beaucoup en été. 

Les vins atteignaient souvent des prix trés élevés de 40 à 400 fr. l'hecto- 
litre pour les vins vieux, et de 30—100 fr. pour les vins nouveaux. 

Golul Drinecea, de méme qu'Orevitza, était un cru trés en renom dans Ie 
pays pour la haute qualité de ses vins, et se compose de toutes les vignes appar- 
tenant aux communes de Drincea, Oprişor, Funghina, Gemenii, Vladaia et autres. 


Dans le département de Doljiu nous trouvons aussi quelques crus de trés 
grande valeur comme ceux de Plenitza, Carcea, Palilula et autres qui produisent 
de excellentes vins rouges et roses se ressemblant à ceux de Mehedintzi. 


Voilà en quelque mots un aperçu général sur la viticulture err Roumanie. 
La culture de la vigne et la production du vin en est assez facile. 
Les efforts que l'État et les viticulteurs font pour maintenir cette richesse 


nationale ne sont que pleinement justifiés. 
G. NICOLEANU. 


CE GLAS... 


————— 


` e glas suspină pe la geamuri: 

(S Copile trist, copile drag !... 
Deschid ugor si es in prag: 

E vintul care geme 'n ramuri. 


Ce plâns sinistru me 'nfioará, 
Si-mi bat in use mâini de mort: 
E jalea care 'n suflet port, 

E ploaia care suná-afará. 


Mi-ating ferestrele in tremur 
Plángénd ecourile grele : 

Sunt mâinele iubitei mele, 

Ori crengi uscate se cutremur ? 


Aud sarcastic ris apoi — 

Metalic glas, ca de aramă: 

E moartea, moartea ce me chiama 
La somnul nopţii de apoi. 


Jup DRAGOMIRESCU. 


CRONICA 


LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ 


—————— 


Carte de îndelungate si roditoare cercetări. D. Gion pătrunde în negura haotică intesatá de vremuri 

asupra coprinsului pe care mil de ant în urmă avea să domine mindra noastră Capitală. Aruncánd 

o privire sumară asupra configurafiunil geologice a terenurilor bucureștene, D. Gion ne dă un 
tabloi al vieţii preistorice, al virstel de piatră. Din tot atât de nebuloase vremuri ale năvălirii 
barbarilor, d-sa se încearcă să ne arate că aceste locuri ai putut fi locuite. Dar vélul de 
întuneric se maï limpezește, vremurile lui Negru-Vodá se deslușesc împrejurul câtorva amintiri; 
autorul, ca si D. Hasdéü, ia drept adevărată mărturisirea unui Luccari cá »la București Negru-Vodă 
tiro alcune cortine di mattoni, adică făcu câteva întăriri de cărămidă“. Spre 1315, Alexandru 
Basarab întărește cetatea Dimbovifef, pe care în urmă un Bucur legendar sai real avea s'o boteze. 
Până în al XVI-lea veac, până pe vremea lui Vlad V Călugărul și succesorului săi Radu cel Mare, 
cetatea Dimbovitel se accentuează mere, devenind »scaunul cetăţii Bucureşti. 

Anul 1500 se arată încă și mal luminos peste Capitala noastră. Aü trecut acele vremuri de 
voevodală mărire, pe care poezia numa! ar putea să le insufleteascá. Vinëtorul Ninus or! pruncii lu- 
poaicei, fantazia orientală ori simbolul bărbăţiei, mărturisirile de miraculoasă intemeere ce planeazá 
pe vremea închegării maf tutulor cetăților lumii antice și moderne, aureolează cu un basm frumos și 
geneza Bucureștilor. Dacă D. Gion n'a putut să cerceteze în totul, ştiinţific acele vremuri, este cá 
elementele îi lipseaü ; în schimb d-sa le colorează cu stilul săti undulat. 

Cu veacul XVI lucrurile se schimbă. In 15 August 1506 Radu-Vodă dă un hrisov din mi- 
nunatul scaun al Bucureștilor și nouă ani mai în urmă Neagoe dă un altul din vechiul oraş al Bu- 
cureştilor, Mircea Ciobanul, suit pe tronul muntenesc în 1546 (unii susțin 1545), defineşte mai lá- 
murit hotarele orașului nostru, iar de la această dată Bucureștii merg avintându-se, și Jacques 
Bongars îl admiră foarte mult în 16 Iunie 1586. Domnia lui Mihaiü Viteazul a fost pentru Bucu- 
rești o eră de zguduire. Sinan îi întărește cu șanțuri, garduri de lemn și bastioane, pentru ca în urmă 
să le darme la pămînt; apoi incendii, violente și epidemii, deslănţuindu-se cu furie, fac de nelocuit 
Bucureştii, Mihaiă petrecu iarna și primăvara lu! 1596 în Tirgoviste. 

Moartea lu! Mihaiü, invazia polonilor luf Zamoysky, domnia lui Simion Movilă, sunt cu- 
noscute din analele cronicarilor nostri. Pentru al XVII-lea veac există mărturisiri contimporane foarte 
importante; el e descris în maf multe rînduri de vizitatori străini, între alţii de diaconul Paul de 
Aleppo. Topografia Bucureștilor în acel timp, extensiunea sa, numărul și densitatea populaţiunii, 
nu se pot stabili precis după datele incerte pe care le avem. O eră de liniște se inaugurează cu ve- 
nirea la domnie a lui Mateiü Aga din Brâncoveni, şi maï ales subt Brâncoveanul, Bucureștii se întind 
spre mahalaua Popescului, a Calicilor, în susul Dimbovifel, și cresc cu toată viforoasa stápinire a 


Tos Bucureştilor, de G. Ionnescu Gion — (un volum în 4° de 818 pagini, frumos ilustrat). 


WWW.dacoromanica.ro 





Bucureştii 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 475 


Turcilor, cu toată nesiguranța de infimpléri. Chiar si dommia lui Mavrogheni, chiar sí invazia 
cumplitä a Grecilor, birurile fárá seamän si prädärile sträine, nu oprirá Capitala in expan- 
siunea ef. 

„Și erai fără număr și chinurile si prăpăstiile. 

»lerní cu geruri si zăpezi cum nu se mal pomeniseră, arsife si pirjoluri de se zgircise firul 
nde iarbă până în dreptul rădăcinii, cutremure de pămînt care se urmará maï mult de 20 de ani la 
»intervale atât de apropiate încât crezurá Bucureştenii ca venit sfirsitul lumii, focuri totale si fo- 
»curf parţiale care schimbaü fizionomia mahalalelor cel putin odată la cinci ani, biruri atât de grele 
»incát iși vindea locuitorul până si cerga cu care se învelea ca să plătească dăjdiile... "si apol« 
ntâlhăriile Iuf Pasvantoglu, Cărjaliii, Manafii luf Ibrahim-Paga, Rusiÿ, băjeniile, adică fugile din Bu- 
ncuresti spre Câmpina, spre Buzăi, peste munţi în Ardeal; pe urmă hofiile lui Caragea, iernele lui 
"Caragea, iar băjenii, zaveră, holeră, Rușii, iar holeră, iar focuri, iar cutremure...« —toate aceste fla- 
geluri furioase, de doliü, mizerie și violenţă sunt încrustate pe frontonul civilizatiunit noastre mo- 
derne. Not, oameni din veacul electricităţii si aburului, deprinşi cu apariţia magică a orașelor ame- 
ricane, de buná-seamá că pricepem greü atâtea viforoase urgil. 

Curțile domnești, mitropolia, bisericile sunt schitate de D. Gion în treï interesante mono- 
grafii, mat ales Curțile domnești cu luxul lor oriental Si aurit, cu bogăţia și averile lor, cu petre- 
cerile, cu festivitățile și cu ceremoniile, despre care atát! scriilori străini încântați aŭ vorbit cu entu- 
siasm, formează un capitol interesant si ne daŭ o icoană vie din vremuri cu totul stinse. Astăzi nici 
ruinele lor naŭ maï rămas. Curtea veche, palatul luf Mihaiü Vodă, al luf Alexandru Vodă Ipsilante, 
cu turnurile lor, cu închisorile lor, cu pălimarele vaste, aveaü aspecte singulare. Paulus Strasburgh 
vorbeşte de Curtea domnească a Bucureștilor in 1632. Dar mitropolia românească, dar egumenit 
greci, dar prelatif bisericii ortodoxe tł.. D. Giom îl pune pe toft în o lumină variată și originală. 

Numeroasele mahalale si dite bucureștene, Poiul Calicilor, Podul tirgului d'afará, Podul 
Mhgosoaeï și hanurile Bucureştilor, sunt studiate după dezvoltarea lor treptată, îneepână cu primi- 
tiva împărţire a Bucureștilor în cinci plăși principale, cu 67 mahalale, cu 6.600 case—după cata- 
grafia făcută la 1798. 

Unul din capitolele care ar fi meritat poate o dezvoltare maï largă e comerciul bucureş- 
tean. Intr'adevér, activitatea comercială a influenţat foarte mult dezvoltarea noastră în toate pri- 
vintele, prin contactul ce aveam cu străinătatea, prin importul si exportul produselor noastre de 
consumatiune. Ar fi aga de interesantá o icoană complectă a activităţii comerciale a ţării în 
diferite timpuri, a avintului si evolutiunif sale, a cauzelor influente, a curentelor si direcţiunii in 
care se exercita.... 

Nu maï puţin interesante sunt si capitolele: Din viaţa Bucureştilor până la 1800, Cir- 
muirea Bucureștilor, Istoria militară a Bucureştilor, asupra cărora ar trebui să facem recen 
siuni speciale, ceeace ar depăși cadrul dări! de seamă obiective si sumare pe care ne-am propus-o de 
la început. Ni se pare însă potrivit să insistăm puţin asupra monografiei consacrate Frumoaselor arte 
la Bucureşti. O artă naţională s'a manifestat si la noi în trecut. Cele dintát elemente sunt cu caracter 
religios ; arta profană și-a făcut apariţia maf tärziü, ea e inferioară. Bucureștii păstrează ruine de 
opere arhitecturale insemnate, mai ales biserici, și câteva palate. Tot astfel și cu arta picturală. 
Zugrăvirile rămase, scenele mistice, cele câteva portrete de domni și domnife, sunt probe netăgă- 
duite de sentimentul artistic si gustul strămoşilor nosfri. Tot aşa fac dovadă și stofele fesute și atât 
de viii colorate, borangicurile, stergarele, odäjdiile. 

D. Gion a împărţit istoria sa în 23 de capitole, forinànd 23 de studií aparte. Câteva scă- 
părt din vedere, câteva greșeli de tipar, câteva neajunsuri inerente unei opere concepute pe un 
plan așa de vast, nu ne pot îndreptăţi să ne atingem de valoarea intrinsecă a operiï. Autorula avut 
să lupte cu multe greutăţi. D-sa n'are pretenţia că la nof s'aü petrecut fapte de un interes univer- 
sal, un Saint-Barthélemy sângergs și răsunător, ori domnia unei Caterina de Medicis, superstiţioasă 
si diplomată; dar pentru nol o invazie turcească e mat deplorabilă ca un Saint-Barthélemy; o Doamnă 
Kiajna e maf interesantă decât o de Medicis. Munca pe care colaboratorul nostru D. Gion a de- 


478 CRONICA, 


pus-o pentru desávirsirea meritoasel sale lucrări, perseverenfa gi răbdarea d-sale, sunt, după nol, 
demne de laudă. 

Cartea e bogat ilustrată; pentru a da o idee cititorilor nostri de aspectul ilustráril ei, 
reproducem şi nol câteva din aceste ilustraţii în corpul numărului de faţă, ca: Iconostasul de la 
Märgineanca, Biserica Sf. Gheorghe, Hanul Manuc, Crucea lui Mogoş, vederea Bucureștilor, etc. 

In general, D. Gion merge de preferinţă cu ideile D-lor Hasdëü gi Tocilescu, consultând 
însă în multe privinţe si pe D-nit Urechiä, Iorga, etc. Dacă Istoria Bucureştilor a provocat în cele 
din urmă oarecare discuţii poate prea vif si unilaterale, suntem însă siguri că faptele şi adevăratul 
merit nu vor întărzia să se impună. 

Eu. SEREA. 


* 
* * 


Primim, în momentul de a pune subt presă, un volum: Poefi si artişti — datorit D-lui 
N. Predescu, membru la Inalta Curte de Casaţie, — în care sunt analizate operile poeţilor: Alecsan- 
dri, Bolintineanu, Ienache si Iancu Văcărescu, Gr. Alexandrescu, și a artiștilor: Th. Aman si N. 
Grigorescu. Regretăm că nu putem, astăzi, decât să ne aruncăm ochii asupra lui. D. N. Predescu e 
un iubitor de frumos, cult și călătorit, care și-a strîns impresiile sale în acest volum și le împărtă- 
geste publicului. Cum sunt atât de rar! oamenii la nof, care ca d-sa, pe lingă ocupatiunile lor, să-și 
consacre orele de repaus literaturii si artei, nof ne grăbim a-i aduce complimentele noastre, dacă 
n'ar fi decât pentru dragostea d-sale de frumos. 

a Ze 

Baritonul Popovici a fost angajat să cânte la Müachen, luna lut Iunie, ciclul Wagnerian. 

Urmárim cu dragoste $i admiraţie pretutindeni pe distinsul nostru compatriot şi amic, si ne min- 


drim de frumoasele lu succese. 
A. 


TEATRUL NATIONAL 


Luna April, după o veche și greșită tradiţie, este abandonată de direcţia Teatrului na- 
tional beneficiilor, stagiunea regulată fnchizéndu-se la 31 Martie. 

Ia această lună repertorul Teatrului national se injoseste până la cele din urmă margini: 
mal deunăzi artiștii societăţii dramatice jucaü Mam'zelle Nitouche! In acelaș timp, pentru 
a-și putea vinde biletele beneficiilor, cei maï mulţi actori își uită demnitatea forțând ușile publi- 
cului cu scrisori aa vizite. Tot ce e nevoit să facă prin urmare cronicarul Teatruluï, luna asta, 
este să tacă. 

Nu putem, cu toate acestea, să nu semnalám, —printre mulţimea pieselor de sensatie, printre 
vechiturile care atrag publicul mare și printre revistele insipide, —si câteva piese de valoare, precum 
$i mal ales câteva succese individuale de artiști care ne aŭ părut cu atât maf remarcabile, cu cât 
împrejurările în care se produceaü erai mai triste. 

Astfel am admirat în piesa D-lui Haralamb Lecca, Jucătorii de cărți — o lucrare de 
merit in care autorul a dovedit serioase însușiri dramatice — pe D-nul Dimitriade. In rolurile de 
tinăr de salon, D-sa este astăzi cel dintál artist pe scena noastră. Silueta sa frumoasă, mișcările 
distinse, atitudinea simpatică şi dictiunea sa inteligentă si clară, îl daŭ netăgăduit acest loc de 
frunte. In Jucătoriă de carți, unde rolul séü este pe cât de greü pe atât si de antipatic, D-nu Dimi- 
triade a făcut o impresiune adincá asupra publicului. In aceiași piesă a fost admirabilă D-na Roma- 
nescu, În rolul séü de o suferinţă concentrată, acumulată, dusă "până la ultimele limite. Toate 
mișcările si vorbele îi eraü gindite şi reflectate îndelung. In falentul sën — șpre deosebire de 


CRONICA 477 


mulţi artiști — strălucește, ca o lumină mat intensă, inteligenta-Y superioară care duce orice 
rol la gradul luf de desávirgire scenică. Tot în aceeași piesă s'a relevat D-nu Livescu, un tem- 
perament de artist cu un organ sonor si frumos timbrat, cu o înfățișare plăcută si cu un joc sobru 
$i plin de desvăluiri fericite. 

In o piesă reluată: Necinstifit, de Rovetta,—dramă modernă bine tesutä si cu multe efecte 
de scenă, — s'a afirmat D. Sturdza, un tînăr artist care ne deprinsese până acum cu rolurile conţinute 
si rezervate din comedia de salon. Cine a văzut pe Zacconi, marele artist italian, care a creat rolul 
eroului din Necinstifi si l'a comparat în urmă cu jocul real și pasionat al D-lui Sturdza — nu. 
poate decât să prevadă artistului nostru un frumos viitor. D-sa nu joacă rolul, ci il träeste 
Astfel nimic mal trăit și deci maï adînc impresionabil decât momentul în care el — cu mintea 
şi mâna rătăcite — ia scrisoarea de valoare încredinţată onoarii lui gi o dă spre a se plăti de datoria sa, 
proprie. E o adevărată si puternică scenă dramatică, jucată în chip minunat, dând iluzia vieţi! reale 

In sfirgit, D. Nottara, artistul de frunte al scenei noastre naţionale, a dat în beneficiul sën 
piesa Kean, în care, se ştie, are o neuitatä compoziţiune de rol. Gama întinsă a jocului séü, — tre- 
când de la calmul cel maï măsurat până la desläntuirea celei maf aprige furtuni! a sufletului, — rupe 
par'cá zăgazurile firii omenești, făcând explozie şi umplénd publicul de emoție profundă. D. Nottara 
personifică, în teatrul nostru, interpretarea amplă, solemnă, clasică. 

Ceeace ni s'a părut mal curios, e cá deşi artiștii aceştia aŭ fost admirabili în rolurile lor 
publicul i-a aplaudat si pe el. 


INTERIM. 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 


— CĂRŢI ŞI REVISTE — 





O operă de serioasă originalitate. Citind aceste pagini rînd pe rînd de voluptate violentă şi de 

intensă emotiune, te captivează atât puterea cugetătorului cât si vibranta sensibilitate a 

artistului şi melodia interioară care cântă în limba lui Michelet, una din cele maï minu- 
nate în Franţa de câtva timp încoace. 

Introduction à la vie de l'esprit de L. Brunschvicg, profesor de filozofie si doctor 
in litere, (1 vol. in 12 din Bibliothèque de philosophie contemporaine, 2 fr. 50. Félix Alcan, 
editor). — Scopul acestei cărţi este de a face filozofia accesibilă marelui public, chiar în păr- 
tile ef esenţiale. — Discuţiunile de şcoală sunt înlăturate ; spiritul cititorului este astfel îndemnat 
să cugete metodic asupra existenţei si viitorului său. 

Le rire, încercare asupra însemnării comicului de H. Bergson, maestru de conferinţe la 
şcoala normală superioară. (Félix Alcan, editor). — Această carte contine schiţa teoriei comicului. 
Autorul a adunat un mare număr de exemple, cea mai mare parte împrumutate teatrului şi roma- 
nului şi grupându-le metodic a scos legile; mai cu seamă a căutat formula procedeelor pe care le 
aŭ întrebuințat şi le întrebuinţează comicii ca să ne provoace risul. Ne prezintă astfel o gradatie 
neintreruptá de efecte comice, de la comicul clovnilor de circ până la jocurile cele mai rafinate ale 
comediei, şi ne arată cum aceste procedeuri derivă unele din altele saii se leagă între ele. Două 
idei domină lucrarea : Intáia, că comicul rezultă din viaţa oamenilor in comun, si al doilea, că rolul 
psihologului este de a regăsi putin câte putin »le fil continuu, ın lungul căruia se trece de la o formă 
a comicului la alta, în loc de a îngrămădi imensa varietate a efectelor comice într'o singură defi- 
nitiune. 


Y es contes surhumains de Victor-Emil- Michelet (1 vol. în 18; 3 fr. 50, Chamuel, Paris.) 


La teoria dei bisogni (1 volum, editura Fratelli Bocca, Turin), in care C. Trivero stu- 
diazá aceastá cestiune economicá cu o competintä si o claritate remarcabilá. 

La Grèce antique de André Lefvére, profesor la şcoala de antropologie din Paris, (Li- 
bräria C. Reinwald, Scleicher frères, editori). In acest noii volum autorul a împrumutat direct 
din Homer, Hesiod si himnurile omerice, principalele date ale volumului sën. Se vede că a studiat 
cu dragoste originele etnice, credinţele primitive şi inteligenta mitologie a Greciei antice. Lucra- 
rea nu e unul din acele compendii incolore, ca o mulţime de opere contimporane. Autorul 
nu-şi sprijină opiniunile numai pe autoritatea antemergătorilor săi ci face operă liberă şi personală, 
operă de scriitor şi cugetător. 

Artistes et amateurs (1 volum, 6 lei, Société d'édition artistique, Paris).—Subt acest titlu 
Georges Lafenestre, criticul de artă cunoscut şi membru al institutului, a unit o serie de lucrări isto- 
rice si critice asupra artiștilur, protectorilor şi prietinilor lor din timpul Renașterii şi până astăzi. 


WWW.dacoromanica.ro 


MISCAREA INTELECTUALÁ STRÁINÁ 479 


In ele întilnim figurile maï depărtate, schitate după epocile și documentele lor: Tifian, Ducii de 
Mantua si de Urbin, Papa Paul III, Carol V, Van Dyck, Rembrandt, La Fontaine, etc. ; apoi 
figuri contimporane : Théophile Gautier, critic de artă; Alphand, creatorul noului Paris; Mar- 
chizul de Chenneviéres, eminentul director al Bele-artelor; Louis-Rousseau, peisagist. La sfirsit 
e discuţie mal generală asupra spiritului francez în arte ; câteva studii asupra picturii vechi și 
moderne, toate procurând o citire interesantă și variată. 


* 
+ * 


La revue de l'art ancien et moderne, în numărul séü de la 10 Aprilie, publică un prim 
articol asupra Expozifiunii universale — înainte de deschidere — datorit D-lui T. Giradet. Un alt 
articol de D. Jacques de Boisjoslin, intitulat Capela caritáfii, in care este vorba de monumentul 
ridicat în locul Bazarului de caritate, ars anii trecuţi de un foc care a cufundat în doliü atâtea 
familii ale aristocrației franceze. Léonce Bénédite vorbește de pictorul explorator Maurice Potter, 
care a murit în Africa asasinat, si de opera lui, plină de amintiri din Abisinia, din fara Nilului, si 
de desenuri. Ilustrații admirabile ca în totdeauna. 

Revue des revues, 15 Apriil. Les habitations à bon marché, articol ornat cu 15 ilus- 
Datt, datorit D-lui Georges de Nouvion, imbrátigeazá, pe lingă o cestiune de interes igienic, si una 
de interes social. Intr'adevér, o locuinţă bună influenţează pe lingă sănătatea fizică si pe cea morală 
a indivizilor. D. Vigné d'Octon, deputat, dă câteva pagini din apropiatul ap volum La Gloire du 
sabre, subt titlul de Tara morţii şi nebuniei, adică ţara sudanezá în toată superba sa oroare; 
acest articol denunţă grozăviile comise asupra nenorociţilor indigeni. Un articol Spectacles à ne 
pas offrir aux étrangers de Senatorul ,*,, ridică vălul de peste corupţia tristului »fin de siécle«, 
din casa de toleranţă numită Paris, cu nepermisele sale spectacole decadente, cu ale sale Ninon 
de Lenclos, Marion de Lorme ori Lili de Castel. — Articolul e scris de un moralist indignat. 

In numărul de la 1 Maiü al aceleiași reviste, D. Paul d'Estrée reproduce câteva scrisori 
inedite ale lui Olivier Cromvel, care scrisori sunt de o importanţă capitală pentru istoria Frantel. 
Un articol finantiar, întitulat: »Trusts«, datorit luf G. Dorbigny, descopere vastele afaceri pe 
care le mánuesc celebrii miliardari americani. Gäsim o scrisoare a lui L. Tolstoi, Violenţa contra 
răului, precum și un articol documentat Cestiunea Alsaciei- Lorena, de Maurice Wolff. — Le- 
genda bunei regine, e o frumoasă poveste, datorită Carmen Sylveï, pe care La Revue des revues 
o publică în foiletonul numărului. 

La Revue Bleue (5 Mami, valoroasa revistă săptămânală franceză, coprinde o lucrare ine- 
dită : Apologie, a lui André Chénier; portretul contimporan al scriitorului Mosson-Foresties, de 
Paul si Victor Margueritte; Un cuvînt legendar: „Republica n'are noroc de învăţaţiu, de T. Guil- 
laume; un interesant și documentat articol: Nervosizmul şi suicidul la poeţi şi romanfieri, de L. 
Proal, si O istorie a castelului de la Versailles, dare de seamă de Emile Faguet. 

L'humanité nouvelle coprinde, în numărul séü din Apriil 1900, un prim articol de Pierre 
Kropotkine, intitulat Autour d'une vie, apoi câteva versuri suave, traduse din literatura persană 
de însuși autorul Husséin-Danisch, secretarul lui Damad Mahmoud-Pacha. Pietro Mazzini are un 
articol biografic asupra lui Giovanni Bovio, scriitor, a cărui personalitate e aprefiatá în Italia. 
Elie Reclus publică conferinţa sa Les réves et le songe prophétique, ţinută la școala de Hautes 
Etudes de la Noua Universitate din Bruxelles. 

Bibliothèque universelle et revue suisse, Martie 1900. Revista din Lausanne publică un 
articol documentat de psihologie experimentală, datorit luf Paul Stapfer, în care supune scalpelului 
psihologic si legilor de sensibilitate generală vizionalitatea și construcţia sufletească a genialului 
poet francez Victor Hugo; o drăguță nuvelă de T. Combe, precum și a doua parte a studiului D-lui 
C. Buhrer, L'homme auz grandes altitudes. De asemenea prezintă interes și articolul lui Ed. 
Tallichet, Războiul din Transvaal şi Europa.—Cronica pariziană, cronica italiană, cronica germană 


480 MIŞCAREA INTELECTUALĂ STRÁINA 


cronica engleză, rusească, științifică, etc., sunt dări de seamă amănunțite asupra diferitelor mișcări 
intelectuale, politice şi sociale din Europa. 

Rivista politica e litteraria din Roma, 15 April. Un prim articol de ordine politică de 
X e intitulat Mărturisirea D-lui Lebon şi situafiunea internaţională, articol documentat si de 
actualitate. Afacerea Copilului ucis, sai cestiunea asasinatulul ritual, formează obiectul maï multor 
interesante consideraţiuni etnice şi psihologice datorite lui A. Faustini. Chestiunea tuberculosei, 
de Prof. Fabrizio Padula, preludează marele congres deschis zilele acestea în Neapoli în privinţa 
combaterii flagelului îngrozitor care seceră pe an atâtea vie‘. Menţionăm și articolul interesant al 
D-lui Arduino Colasanti, intitulat L'esposizione di belle arte. 

D. RIVEANU. 





www.dacoromanica.ro 


N. GRIGORESCU 





Betrână lucrând 





SCRISOARE 


DOMNULUI MINISTRU ISTRATI 





Domnule Ministru, 


său și a respecta memoria celor ce și-aii jertfit averea, munca saü 
viaţa pentru ea. 
Cuvintele acestea frumoase și înțelepte, cu care începeaţi, acum o lună, 
aici chiar, articolul D-voastre asupra Primelor şcoale române de fete, ne îndeamnă 
a vé supune apreţierii câteva păreri, sugerate în parte de chiar ideile D-voastre 


de mai sus. 
Ştiţi foarte bine cum vechile noastre biserici și mânăstiri sunt in cea 


mai mare parte în ruină. Nu mai departe decât deunăzi ne-afi adus ingi-ve 
D-voastră la muzéü copia bisericii lui Stefan-cel-Mare din Borzești, atât de ame- 
ninfatá de ruină astăzi. 

Ştiţi asemenea că chiar bisericile care se restaureazá pierd foarte mult din 
caracterul și stilul lor. Cele deja restaurate sunt o dovadă pipăită în privinţa a- 
ceasta. La unele din ele li se schimbă si ctitorii fundatori, fiindcă mulţi dintre 
preoți îi consideră fără importanţă, de oarece nu mai trăesc urmași din neamul 
lor care să le dea ceva pentru a-i pomeni. Ei îi inlocuesc cu ctitor dintre eno- 
riagii de astăzi, si când nu se găsesc enoriași care să ambifioneze această onoare, 
păreţii ctitoricesti rémán goi, ne mai având nimeni nici un interes de a-i zu- 
grăvi. O pildă nouă ne-o dă un studiü de mai la vale, datorit distinsului profesor 
B. Iorgulescu, din care se vede ce soartă tristă a avut biserica din Mátesti, zidita 
de cronicarul Constantin Filipescu. 

In aceste sfinte locașuri se găsesc apoi tipărituri vechi de mare inte- 


à) naţiune are, între altele, douë mari datorii: a-şi cunoaște trecutul 
d 
$57 


484 SCRISOARE 


res pentru istoria vieţii noastre. Ele însă sunt de cele mai multe ori distruse 
de paracliseri, care luându-le drept nişte vechituri netrebnice, le rup foile si sterg 
cu dinsele candelele de untdelemn. 

Si cu toate acestea, cine nu ştie rolul însemnat ce l-aü avut cărţile si ma- 
nuscrisele bisericești în viaja noastră culturală și strinsa legătură dintre dinsele 
şi istoria naţională ? Pe ele sunt adeseaori notate biografiile fundatorilor, ale pre- 
latilor, ale superiorilor acestor locașuri, precum si alte fapte din viaţa mona- 
chilor, alcătuind izvoare nesecate pentru istorie. 

Ştiţi de-asemenea, Domnule Ministru, că viaţa noastră veche de la ţară, în 
toate aspectele atât de variate si de multiple ale pitorescului national, e pe cale 
de a se pierde. Costumele-nationale, atât de diverse după diversele regiuni ale 
ter ca si toate celelalte elemente si podoabe ce le alcátuesc, sunt sai dispărute 
sau falsificate prin gustul indoelnic al unor case de industrie. 

Teseturile apoi, care asemenea aü alcătuit o parte însemnată a vieţii cas- 
nice românești și aü originalitate prin armonia și combinaţia culorilor, sunt și ele 
luate de șivoiul timpului modern si al industriei străine și devin din zi în zi mai 
rarı atât la sate cât si la oraşe, Abia pe ici pe colea se mai găsesc resturi păstrate 
în unele case teränesti ca lucruri scumpe, rămase din bătrâni. 

Acelas lucru cu vasele noastre de lut și cele smältuite, cu pietrele de mor- 
minte şi cu atâtea si atâtea alte obiecte interesante, fie ca artă fie ca istorie. 

Ar fi dar timpul, credem noi, Domnule Ministru, ca să luaţi sub ocrotirea 
D-voastră luminata această scumpă moștenire de odoare si nestimate strămoșești, 
— care e nu numai podoba cea mai frumoasă și mai bogată a ţării, dar si dovada 
cea mai vădită despre puterea ei de viaţă, un fel de conștiință grăitoare despre 
mărirea eï din trecut ca și despre increderea eï în viitor,—și să constituiți o Co- 
misiune de bărbaţi competinti căreia să-i desemnaţi între principalele atribuţiuni : 

1) Vizitarea tuturor bisericilor si mânăstirilor cu un trecut istoric, si in- 
tocmirea unui inventar, în care ar fi consemnate în detalii atât clădirile acestea 
vechi cât și numele ctitorilor fundatori, precum și ornamentele lor arhitecto- 
nicesi decorative ca: iconostase, jeturi domnești și episcopale, odăjdii cusute in 
fir, cărți vechi, daruri domnești, vase de argint și alte obiecte de artă. Mi- 
nisterul Cultelor ar putea cere primele indicii de la protopopi, preoţi si start, 
Obiectele și cărțile mai interesante, pe care le-ar apretia comisiunea, ar putea fi 
luate de ea pentru Muzeul national, inlocuindu-le cu altele nouë. 

2) Vizitarea părţilor noastre muntoase unde se păstrează încă costumele, 
feséturile si parte din vasele românești vechi. Indicatiile elementare aţi putea să le 
aveţi prin revizorii, institutorii, si învățătorii noștri. Ei trebue să știe locurile ai 
casele din districtele şi satele lor unde se mai găsesc astfel de obiecte. 

3) Comisiunea ar trebui apoi, în vacantiile mari, să-și asocieze un număr 
de elevi distinși din scoalele de pictură și arhitectură, cărora să le dea mijloace 
de transport, după ce mai întăi li se va fi făcut un curs pregătitor de un an de zile 
asupra artei naţionale; astfel înarmaţi, ei și-ar da seamă de tot ce e interesant 
din punctele de vedere artistic și istoric, ar lua fotografii și schiţe după biserici, 


SCRISOARE 485 


mânăstiri, pietre decorative, uși sculptate, catapetesme și cruci, precum și după 
figurile istorice zugrăvite pe ziduri, si ar depune apoi fotografiile si schiţele lor 
întrun album al Muzéuluí national. 

Cu modul acesta, arheologia și istoria română ar intra în posesiunea 
unui material foarte preţios, expus astăzi peirii, și care întrun apropiat viitor 
nu-l vom mai putea intilni. Folosul ar fi însemnat și pentru studenţi, care cu 
prilejul acesta ar cunoaște mai de aproape atât arhitectura cât și pictura ro- 
mânească veche, si ar intra în gustul și caracterul stilului nostru. 

4) In sfirşit, comisiunea, reprezentând ministerul de instrucţie, ar putea 
încă impune preoților si în deosebi călugărilor din mânastiri îndatorirea de a 
descrie, pe cát cu putinţă, datele și istoricul mânăstirilor, note biografice si 
amintiri asupra staritilor si prelatilor bătrâni, dándu-li-se astfel o preocupare 
sufletească mai mult și făcându-i să înceteze de a fi așa cum îi caracteriza Teo- 
filat: „Nişte nenorocití care se adună fără să se cunoască; trăesc fără să se iu- 
bească și mor fără să se găsească unul să verse o lacrimă. 

Cunoscând sentimentele adevărat românești de care sunteţi insufletit, 
Domnule Ministru, ne-am permis a vé atrage atentiunea asupra acestor puncte 
de o înaltă însemnătate, cu speranţa că cel puţin unele din ele vor fi luate în con- 
siderare. 

Mulţumindu-vă de atenţia ce veţi bine-voi a da părerilor noastre, vé 
rugăm, Domnule Ministru, a primi expresia prea înaltei consideraţiuni ce ve 
purtám. 


REVISTA »LITERATURĂ ŞI ARTĂ RoMANA« 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI? 


-— 


ara întreagă simte si va simţi mult durerea adincá pentru ducerea dintre 
ON noi, într'o lume... poate... maï bună, a lui Alexandru Lahovari. 

A Această durere,— unită cu dorinţa de a-l aminti generaţiilor viitoare ca 
o pildă în viaţa politică si naţională printr'o statuá ideală, pe care mâna artistu- 
lui, împinsă de dragostea noastră, o va face din recele bronz,— ne întrunește aci. 

El lipseşte dintre noi și totuși träeste în sufletul nostru. Un gol mare s'a 
făcut în noi și împrejurul nostru; un fel de crepuscul a înlocuit lumina puter- 
nică pe care el o réspindea; glasul lui a tăcut, și totuși în această tăcere, ca în- 
tr'un vis îl auzim, cum pare că vedem încă marea lui figură. 

Alexandru Lahovari întrupa doué mari principii: cu caracterul, cu tem- 
peramentul seü energic, — temperamentul leului, cum ziceaü cei vechi, — el cra 
principiul acţiunii, care insuflefeste pe omul de voinţă. Niciodată amorf, nici- 
odată nestatornic, Lahovari era totdeauna gata și hotărît cu o admirabilă «uni- 
formitate politică 2)» la luptă pentru binele ţării. In acelaș timp, cu temperamen- 
tul omului emotiv si intelectual, el întrupa principiul Verbului, al Elocinfii subt 
toate formele ei; iacá de ce era stápin pe orice tribună. 

Conferenţiar ales, avea darul de a vulgariza ideile abstracte. Conferinţa lui, 
« Mirabeau », (după care s'a închis Ateneul), făcută, în urma loviturii de Stat din 
2 Maiü 1864, ca o puternică protestare, a rămas în amintirea tuturor acelora care 
l-ai ascultat. Jurisconsult de frunte, mai mulţi ani de zile a apărat cu puternicul 
lui cuvint, înaintea judecății, cauze civile, penale și politice. El avea elocinfa ju- 
diciară, cea mai grea, pentru că ea cere să simţi și să arăţi toate patimile care 
mișcă sufletul omenirii. Sarcina advocatului este grea, căci el nu-și poate alege 
nici timpul nici totdeauna subiectul. Nu-l vedem însă mult timp profesând ad- 
vocatura; temperamentul séü '| depărtează din ce în ce de forul judecătoresc, 
remâind mai mult advocatul cauzelor cu caracter politic. El apără libertatea 
presci, drepturile electorale, pe delicuenfii politici, și apărarea ce face nu se spri- 
jină atât pe textul strimt, ángust, al legii pozitive, cát pe ideile mari, innalte, ge- 


1) Conferinţă ținută în sala Ateneulul. 
3) Vezi discursul séi (Epoca din 16 Februarie 1888), rostit în sala Orfeü. 
(N. R.) 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 487 


neroase. Tribuna însă la care el a rămas oratorul neintrecut, este tribuna poli- 
liticá, fie populară, fie parlamentară. 

La tribuna populară, puterea lui era inspiraţia, emoția momentului pusă 
în serviciul unei idei; de câte ori vorbea, ’fi amintea cuvintul lui Quintilian: 
Pectus est quod oratorem facit. Emotia! Pasiunea! Aci sta tot secretul puterii lui 
Lahovari asupra maselor. La tribuna populará el nu se suia niciodatä fará sä 
fie impins de o puternicá emotie; de aci cäldura si frumusetea discursurilor pe 
care le făcea așa cum istoriseste Rouget de Lisle că a făcut „La Marseillaise“: 
Les paroles venaient avec l'air, Pair avec les paroles. La Alexandru Lahovari emo- 
fia aducea cuvintele; cuvintele, la rîndul lor, produceaü emoția, prin care se lega 
cu auditorul. Din emotia lui sufletească nästea ceeace Flaubert numea »furtuna 
láuntricá«, ce se manifesta in public prin mișcarea maselor ce-l ascultaü. Iată 
de ce, în întrunirile publice, cuvintul lui era plin de vioiciune, de căldura si exhu- 
beranfa personalităţii lui. Adeseaori acest cuvint era o notă veselă și ironică, 
care sângera pe adversar. 

In Parlament, la Guvern ca și in Opozitie, din contra, Lahovari, fără a 
se preocupa de dragostea de popularitate, nu era condus decât de Binele public, 
de ideia de Stat, în sine însăși, având o singură justiţie politică pentru amicul ca 
şi pentru protivnicul lui. 

Nu e de mirare ca, din cauza calităţilor care făceau din Alexandru La- 
hovari cel mai mindru patriot, cel mai dirj luptător și cel mai puternic orator, 
oamenii politici din generatiunea lui — amici și adversari — să-l fi considerat ca 
onoarea partidului conservator. Ca om politic era prevăzător, înţelept, îndrăzneţ 
si prudent. Îndrăzneala lui mavea decât o singură limită : simţul demnităţii pen- 
tru Ţară şi pentru dinsul. Cine nu-și aduce aminte de mindrele lui cuvinte: 
»Räzboïü nu îndrăznesc să declar, căci nu-l pot face; scuze nu știi si nu pot 
să cer«. 

Ascultând pe Lahovari când vorbia, credeai că într'însul sunt două per- 
sonalitátí: una care vorbia minţii; era mintea lui. Alta care se îndrepta inimii; 
era pasiunea lui caldă și sinceră. 

Iacă de ce în vorba ca și în fapta lui era și măsurat și vehement, și res- 
pectuos și batjocoritor, și logic și entusiast. Cuvintul lui apăsat, unit cu gestul 
hotăritor și cu privirea plină de convingere, dădea raționamentulu lu o putere 
Și mai mare. 

In ordinea politică n'a fost nici un drept, nici o libertate pe care Laho- 
vari să nu o apere, nici un interes naţional pe care să nu-l sprijine. E cu nepu- 
tință să ne amintim de întăia Convenţie comercială a România cu Austro-Un- 
garia, de Revizuirea Constituţiunii, de Cestiunea israelită, de Cestiunea Dunarii — 
în care cu ochiul sufletului, cum zic cărţile sfinte, a întrevezut cestiunea Porţilor 
de fer de azi, de Cestiunea naţionala, de afacerea Zappa, fără ca în mintea noastra 
să nu apară figura măreaţă a lui Lahovari și politica lui demnă. 

Dar ce să enumérám faptele lui Alexandru Lahovari! La cel ce ne-a în- 
trunit astăseară aici nu este o gindire, nu este o bătaie a inimei care să nu fie 


WWW.dacoromanica.ro 


488 CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 


pentru fará si partidul séü. De altminteri dragostea lui de fará, pasiunea lui 
politicá, era pe atát de mare si nobilä pe cát era generoasá, desinteresatá, nepá- 
tatá de cel mai mic interes bánesc, de vanitate saü dragoste de glorie. 

Lahovari, de $i foarte personal — cum sá nu fie personal cu o aga indivi- 
dualitate? — nu era câtusi de putin egoist. Sunt sigur cá Alexandru Lahovari in 
toatá viaja lui politică n'a pronunţat o singură dată cuvintul Eù! De aceea toți 
câți l-au cunoscut stiü că Lahovari era mai mulțumit de succesul altuia decât 
de al său. 

Boissier, în studiul ce a fácut asupra lui Cicerone, ne spune că patru cauze 
determină opiniile politice ale cuiva : nașterea, reflectiile personale, temperamen- 
tul, si de cele mai multe ori interesul personal. Da. Interesul personal joacă un 
mare rol în viaţa politicá. Suntem împinși în mod cam instinctiv a crede că cel 
mai bun partid este cel ce ne este mai de folos. De sigur pentru Alexandru La- 
hovari aceastá a patra cauză n'a existat nici cum. Desinteresarea, Lahovari a 
impins-o foarte departe chiar în exercițiul profesiunii sale. El n'a fost niciodatä 
avocatul unor interese curat bănești, personali. A fost avocatul intereselor Ţării 
și ale Parţidului séü, când aceste interese în constiinta lui cadraü cu ale ţării. 

Care este secretul farmecului elocuenţii lui Lahovari? 

Pentru ce elocinta lui era — cum s'a zis de a lui Mirabeau și Danton — 
fulgerätoare ? 

Puterea cuvintului lui fine de emotivitatea, de puterea lui sufletească si 
mai cu seamă de puterea lui vizuală, de inlesnirea cu care cugetarea-i se arăta 
subt forma imaginilor si a simbólelor. 

Ceeace face puterea cuvintului nostru nu sunt sunetele care ajung până 
la noi. Ele nu sunt decât un vulgar mijloc de transmisiune, un instrument ma- 
terial. Puterea Verbuluï e vocea interioará, e acel ceva lăuntric, acel mijlocitor 
dintre Cugetare care vrea să se producă în afară și Vorba care o réspindeste. 

De sigur că ceeace ne mișcă intr'o audiție muzicală nu sunt nici clapele 
pianului, nici coardele vocale, ci puterea láuntricá, personalitatea artistului. Cu- 
vintele ce se aud, imaginele ce se produc se datoresc puterii ascunse ce este în 
noi, si care le prepară. Ca si actorul de pe scenă, avem un »souffleur«. Lahovari 
era dintre aceia la care cuvintul dinäuntru era foarte puternic, foarte luminos, 
ca şi întreaga lui personalitate. 

Unii, când vorbesc, cugetä, se servesc de imagini verbale, alţii de imagini 
motrice, alții de imagini vizuale. Lahovari, care era înzestrat cu o elocuenfá or- 
ganică, în vorba sa, in cugetarea sa, vedea si auzea, fără să se asculte. Discursul 
lui nu era o compoziție muzicală fácutá acasă; era mai totdeauna o inspiraţie a 
momentului, de aceea ca si Lachaud n'a vorbit niciodată după note scrise; el nu 
era un metafizician, era un vizual motor. In vorbirea lui era o întreagă creafiune; 
şi masele îl ascultaü cu plăcere, tocmai pentru că, în loc de a le osteni mintea, 
le mișca prin emofiunea și imaginele lui. Pare că am avut dreptate, când au- 
zindu-l la o întrunire publică, l-am numit tribunul alb. 

Mulţi l-aü crezut un mare improvizator ; eroare, după mine, căci nu cred 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 489 


în improvizație. Ceeace numim un improvizator nu e decât un mare meditativ, 
înzestrat cu o memorie repede. Există în fiecare din noi o memorie inconștientă, 
care are într'însa o lume de idei ce lucrează in mod latent asupra imaginaţiei, 
asupra simţurilor, sentimentelor și voinţei noastre. Aceasta este opera cerebratiel 
inconștiente, care la Lahovari era admirabilă. Toţi câţi l-am ascultat, ne aducem 
aminte cu câtă greutate vorbia la început. Nimic nu ne poate invedera mai bine 
starea sufletească a lui Lahovari la tribună, decât imaginea lemnului aprins care 
înainte de a ne înfățișa flacărea puternică care luminează si încălzește, arde 
cu greutate piriind abia. 

Darul sufletesc al lui Lahovari se márise, se desvoltase si, prin îngrijita lui 
educaţie clasică, făcută în Franţa la o epocă când romantismul era încă în floare. 
Firesc era ca el să fi fost puternic influenţat de spiritul francez al timpului. Între 
1830 și 1864 influenţa vechilor scriitori — deși clasicismul slabise — era mai pu- 
ternică decât azi; nu e de mirat ca urmele acestor influenţe să le vedem în multe 
din discursurile lui Lahovari. Câteva exemple vor învedera această afirmaţie. 
Interpelat în chestia naţională, ca ministru al afacerilor străine, cu drept cuvînt 
Lahovari ia argument din Horaţiu, apropiindu-și situaţia senatorului Pollione: 
Incedo per ignes suppositos cineri doloso. 

(Merg pe cărbuni aprinsi subt cenușa perfidă). 

Un articol trimis din Paris, un fel de discurs scris, adeverat cântec al le- 
bedeï — Lahovari ’l intitulează, amintindu-și întristarea lui Ovidiu exilat, — Tristia. 

La o întrunire publică, vorbind de inconștiința unor oameni politici, La- 
hovari reamintește cugetarea adincá a filozofului Pascal asupra legilor univer- 
sale şi fiinţei conștiente, 

In întrunirea de protestare contra expulsiunii unor Români din Transil- 
vania, Lahovari îmbracă apelul séü către sferele politice innalte in admirabilele 
versuri din PEspoir en Dieu ale lui Alfred de Musset : 

Si le ciel est désert, nous n'offensons personne 
Si quelqu'un nous entend, qu'il nous prenne en pitié. 

Valoarea literară a lui Lahovari se vede cu deosebire în poeziile lui. Cäci La- 
hovari avea nu numai poezia cuvîntului, dar si pea inimii. Cât era el poet, si ce poet! 
ne-o spune interpretatia ce a făcut el din La Tristesse d’ Olympio a lui Victor Hugo. 

Nu știi dacă sunt prea influențat de simpatia mea admirativă pentru 
Lahovari și de amorul propriii naţional, dar eii găsesc mai frumoasă, mai lirica, 
mai mișcătoare, si ca limbă si ca cugetare, interpretatia lui decât însăși poezia lui 
Hugo pe care a interpretat-o. Să comparăm câteva versuri: 

Il contempla longtemps les formes magnifiques 

Que la nature prend dans les champs pacifiques; 
Il rêva jusqu'au soir ; 

Tout le jour il erra le long de la ravine, 


Admirant tour à tour le ciel, face divine, 
Le lac, divin miroir. 


490 CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 


»Nos chambres de feuillage en halliers sont changées ; 
L'arbre où fut notre chiffre est mort ou renversé ; 
Nos roses dans l’enclos ont été ravagées 

Par les petits enfants qui sautent le fossé. 


»Car personne ici-bas ne termine et n'achéve; 

Les pires des humains sont comme les meilleurs. 
Nous nous réveillons tous au méme endroit du réve. 
Tout commence en ce monde et tout (init ailleurs. 


» Répondez, vallon pur, répondez, solitude, 

O nature abritée en ce désert si beau, 

Lorsque nous dormirons tous deux dans l'attitude 
Que donne aux morts pensifs la forme du tombeau«. 


* 


. . 


Iată cât de poetic a interpretat Lahovari versurile acestea : 


Privi el multă vreme la splendidul vesmint, 
Ce pacinica natură aşterne pe pămînt, 

Ta visuri legănat. 
Pe ried privi şi cerul, simbol feţei divine, 
Si lacul ce sclipeste subt bolțile senine, 

De stele luminat. 


H . e c! $9 è è è e . e. 


Pe unde aŭ fost umbrare cresc astăzi mărăcinii; 
Din rozele sădite rémas-aü numai spinii ; 

In arborele fraged un nume am săpat, 

Cu dulcele eï nume copacul s'a uscat! 


Căci omul pe-astă lume nimica nu 'mplineste: 
Ursila e aceeași la tot ce vietueste; 

Din visuri începute deodată ne trezim; 

Aci le ’ncepem toate, aiurea le sfirsim. 


Respundeţi, dulce vale, si tu, singurătate, 
Natură-aci ascunsă subt ést frumos veșmiînt, 
Când vom dormi ’mpreunä cu mâni încrucișate 
Cum stati pe gînduri morţii în recele mormint. 


In orele lui de vis sufletesc, Lahovari a făcut adeseaori versuri originale, 
pe care însă le tinea pentru el. Nu voiü cita decât o singură strofă dintr'un ma- 
drigal, spre a da o ideje de inspiraţia tinerească ce însuflețește poezia lui. 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 491 


La nature, en ce jour, prodiguant sa richesse, 
Epand la jeune sève aux rameaux verdoyants : 
C'est ainsi que le sang de ta fiére jeunesse 
Fermente, généreux comme ce doux printemps; 
Animant de ton corps la gráce à peine éclose, 
Il met la vie en fleur à ta lévre de rose. 


In sistemul elocinteï clasice vechi, — în școala romantică, și mai mult — 
ceeace cineva simţea si gindea se arăta mai mult prin semne, prin figuri decât 
prin idei abstracte. Literatura veche ne pare mai frumoasă, maï atrăgetoare, toc- 
mai pentru că era mai simbolistă. De aceea și discursurile cele mai mișcătoare 
sunt cele mai pline de imagini. 

Imagina, figura, simbolul, ap un mare rol în vorbire, pentru că-ți dă o 
emoție, o noţiune, o ideie în mod suggestiv. Acest mijloc Lahovari °l întrebuința 
foarte des. 

Ce dreptate are Mallarmé, unul din fondatorii scoalei literare simboliste, 
când zice: 

»À numi un obiect este a suprima trei din patru părți din plăcerea poe- 
mei făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l suggerezi este visul, 
să-l evocă încetul cu încetul pentru a crea o stare sufleteasca, 

Brunetiére explică si mai lămurit, psichologiceste, de ce ne place simbolul, 
imagina în vorbire. »Ceeace presimtim ne face mai multă impresie, decât ceeace 
vedem fără văl. De aceea doctrinele secrete se propovăduesc în simboale ca în 
tenebrele nopţii, căci putem foarte bine compara tenebrele nopţii cu noaptea“. 

Si fiindcă elocinţa lui Lahovari era cu deosebire simbolistă, pentru a o 
înțelege, să ne întrebăm ce este simbolul? 

Cuvîntul »simbol« are două înţelesuri. Simbolul este o imagina, un obiect 
sensibil care reprezintă ceva intelectual, moral. E un semn comemorativ. Așa 
figura leului reprezintă curajul, câinele credinţa, columba nevinovăția. Acest fel 
de simboale naște din dorinţa de a produce o stare sufletească în cel mai lesni- 
cios chip, fără silinfe. 

In Orientul vechii »simbolul« nu era numai expresia unei idei, era o pu- 
tare care după gîndul celui ce o întrebuința îndeplinea saü prăpădea lucrul ce 
reprezenta, în prezent sai în un timp mai mult sai mai putin depărtat. Așa a 
figura un simbol de victorie era a o produce: simbolul puterii dedea puterea 
celui ce-l întrebuința sai o lua celui contra căruia se întrebuința. 

Egiptenii sunt cei mai tari și mai vechi simboliști. Ei n'aü taiat o piatra 
până să pue în tăietură o ideie. Găsim la ei trei mari simboale, a caror sinteza 
trebue înțeleasă, căci Lahovari le amintește foarte des în discursurile lui. 

Piramida, imagina lui D-zeu nepătruns, manifestat prin triunghiu (legea 
ternarului), semnul vieţii care are trei elemente, și patratul (legea quaternarului), 
semnul universului care are patru elemente. In totul piramida e formata din 
4+3=7, care este principiul realizării. 

Sphinzul, fiinţă complexă cu faţa spre resärit, 


492 CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 


Are sinurí provocante pe piept si ghiare cu care apucá carnea omeneascá 
pentru că reprezintă, este imaginea Eternelului feminin in duplicitatea sa infer- 
nalá gi cereascá. El este Sphingea, care a apárut Carmen Sylvel in visul descris 
in La Servitude de Pélesch (pag. 133—143). 

Phoenixul, imaginea sufletului nemuritor, care strábate toate lumile cu 
aripele sale solare. Cu acest Phoenix a comparat Lahovari in un discurs al séü 
Atheneul román inchis. i 

Literatura veche e plina de simboale. Așa ne spune Istoria sfintă, că Ra- 
chela, mult timp stearpă, a zămislit după ce a mâncat rădăcină de mandragorá 
pe care i-a dat-o sora-sa Lia, pentru cá mandragora este simbolul corpului 
omenesc, 

Crucea !) este simbolul victoriei, după vechea credință egipteană. Hoc 
signo vinces, era aparitiunea făcută lui Constantin-cel-Mare tocmai pentru a-i 
prevesti triumful contra lui Maxentic. 

Pronuntä saü serveste-te cu credinţă cu crucea şi vei izbuti. 

Un simplu cuvint putea fi un simbol. Astfel numele lui Dumnezei la 
Ebrei, scris saü pronunţat de un profet, avea o putere universală: era o formulă 
magică. Așa e și azi. 

In pogorirea Duhului sfint pe capul apostolilor, vintul era însuși sfintul 
Duh, iar limbile de foc reprezentau distribuţia lui, precum şi deosebitele limbi in- 
spirate Apostolilor. 

Puterea talismanelor se baza pe cuvinte magice scrise sati reprezentate 
prin simboluri. 

Cele seapte vaci grase si cele şeapte vaci slabe reprezentaü anii de belșug 
si de sterilitate ai pămîntului. 

Iacá ce zicea Lahovari la 1881, Martie 3, în sala Ioji: 

» Timpul de înflorire, de bogăţie, al guvernului actual — dacă o fi fost 
vreodată — a trecut. S'a sfirgit cu cele 7 vacă grase de care ne vorbește Biblia și 
mi se pare că intrăm în perioada celor 7 vacă foarte slabe. 

Creștinismul venit din Orient a mărit simbolismul. Astfel semnul crucei 
servi pentru întărirea curajului și gonirea demonilor. 

Suflarea în ureche, ungerea cu untdelemn sfint, sarea, scuipatul, punerea 
mâinilor dând Duhul sfint sunt simboale orientale. 

Intrebuinfarea acestor simboale nu poate să aibă efect decât când se face 
de persoane consacrate. Un laic n'are putere operantă, căci n'are în sine putere 
apostolică. Ce va face este nul gi de nul efect. 

Simbolismul lut Alexandru Lahovari producea efect, căci avea un fel de 
Duh sfint. Poate și altul să pronunţe cuvinte: „sânge, cuget, ţară, libertate...«; 
dar fără efect, căci nu oricine are darul lui. 

Precum în credinţa creștină sunt adevăruri divine care nu se pot transmite 
omului decât prin oarecare viziuni mai mult sai mai puţin perfecte după timp, 
dupa oameni și după împrejurări, așa și arta omeneascá nu poate să traducă 
7 1) La Ebret cel ce jură trebuia să ridice mâna dreaptă, 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 493 


idealul séü decát prin simboale. Poezia e pliná de simbolism. Pictura e un simbol. 
Sculptura, elocinfa ca oríce artá, asemenea. 

Si cu cát o artă este mai simbolistă, cu atât e mai superioară. Vrefi un 
exemplu ? Vedeţi pictura bizantină în biserica ortodoxă. Arta ajută foarte mult 
desvoltarea și manifestarea sentimentului religios. De aci muzica, pictura, sculp- 
tura, arhitectura care aŭ ajutat foarte mult la influenţa Bisericii. 

Acuma putem lesne înțelege tăria și farmecul vorbirii lui Alexandru La- 
hovari. Toată elocinta lui era o elocintä simbolistă: atât limba lui românească 
— care ca şi a lui Alexandri era ferită de orice cuvinte și forme străine, — cát si 
conceptia-i erai pline de simboale. 

Câteva exemple ne vor dovedi cu prisosintá ca Lahovari cugeta in ima- 
gini si că la el ideia era legată de o formă sensibila. 


* 


+ 8 


La 1867 se desbátea in Camera deputaţilor legea privitoare la armele ferii- 
In proiectul de lege figura Soarele şi Semiluna în armele ferit. Kogălniceanu le 
susținea ca conforme traditiunilor noastre. Lahovari a cerut scoaterea lor pentru 
a nu se face o greşeală politică. Semiluna este semnul Imperiului turcesc. Su 
figureze ea pe actele noastre? Pe paspoarte? 

»Oamenii simpli, zicea Alexandru Lahovari, vor lua semiluna drept sim- 
bolul Turciei, drept semnul vasalităţii, care n'a existat nici în trecut, nici în pre- 
zent, nici in viitor«. 

Iată cum la 1867 Lahovari avea sentimentul convins al Independenţa! 

* 

Intr'o epocă de atot-puternicie a guvernului si de influență nesănătoasă 
a unor avocaţi, Alexandru Lahovari protestează, infatisándu-ne întreaga stare de 
lucruri. Intr'un discurs memorabil, (Libertatea presei), el spune totul printr'o ima- 
gină. El ne arată magistratura în chipul unei femei nenorocite ingenuchiate f). 
| Vrénd să dovedească necesitatea sfirșitului guvernului ce combätea, el 
exclamă : Guvernarea lui se aseamănă cu o dramă bine masinatá în care intere- 
sul nu láncezegle un singur minut, dar noi credem că pentru binele şi cinstea ţări, 
e timp ca cortina să cază, arătând astfel necesitatea sfirșitului comediei. 


In afacerea Ghenadie (21 Octombre 1896): 

Această credinţă în care ne-am născut şi în care voim să murim, care a 
preşezut la cele mai mari acte ale vieţii noastre, care a impreunat inâinile noastre 
cu mâinile soțiilor noastre, care a adumbrit leagănul copiilor noştri, care a vegh.at 
mângiietoare la cápátéiul strămosilor noştri adormifi, în care şi noi sperăm să, 
adormim în pace, pentru a reînvia în speranţă, acea credinţă nu poate fi siluità. 
Dínsa a fost de la început şi de a lungul istoriei una cu națiunea română ; dinsa 
a purtat în luptă steagurile biruitoare ale Mihailor si ale Ștefanilor ; pentru dinsa 


1) Altă dată spune adversarului politic. „Vel veni la putere în genunchi. 


494 CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 


aŭ murit Basarabii în Constantinopoli. Ea este amestecată cu pămîntul şi cu jë- 
rina acestei ţări ; ea este dospită în inimile şi în cugetele noastre. Nimic nu o va 
zdruncina. 

Guvernul, sprijinitorii lui, scribit şi cărturarii lui de la un timp încoace 
repetă în toate modurile — ca şi când ar voi să se întremeze pe el înşişi — »ces- 
tiunea este închisă, lucrul este sfirsite. 

Domnilor, când Mintuitorul lumii fu pironit pe cruce; când dete ultimul 
săi, strigăt şi când Duhul săi se întoarse la cerul de unde venise, poporul ucigas 
al Evreilor a strigat si el intrun glas: »S'a sfirşit le 

S'a sfirşit ai, zis Ana şi Caiafa; »s'a sfirşite ad, zis fariseii ; »s'a sfirgite 
aŭ zis judecătorii nedrepfi; »s'a sfirsite a zis mulţimea orbită; »s'a sfirsite a zis 
Pilat din Pont şi şi-a spălat poate mâinile pentru a doua oară. 

Ei bine, nu se sfîrşise şi nu s'a sfirşit încă. Poporul, complice al celei mai 
mari crime în istoria lumii, a fost risipit în cele patru unghiuri ale pămîntului, 
imperiul roman a căzut; atâtea alte împerăţii sai format şi aŭ pierit şi încă nu 
sa sfîrşit. Sunt peste puţin o mie nouă sute de ani şi sute de milioane de creştini, 
la zile anumite, se adună şi ridică rugile şi blestemele lor la cer în contra popo- 
rului ucigaş şi judecătorilor infami. O nedreptate nu se sfirşeşte niciodată ; ea 
strigă către cer şi către pămînt. Și să nu zică fäfarnicit că asemén pe Mitropolitul 
Primat cu însuşi Isus Christos, căci se ştie că nu mitropolitul primat, dar cel din 
urmă nenorocit este în fața nedreptäji egal cu Christos. 


1886. La Turnu-Severin. 
»Suntem vagabonzi. Mai avem câteva rătăcitoare cu noi: Onoarea, con- 
știința, libertatea. 


»’Si-a dat mâna cinismul bétránesc cu tînărul scepticisme. 


„Curentul mâniei populare se mișcă încet, dar odată pornit nimic nu-l 
mai poate întoarcere. 


Sala Orfeu, 14 Februarie 1888. i 
(Epoca No. 666 din 16 Februarie 1888). 


Câţiva oposanti se aleg : 
»Ca o mumă suferindă, i-a născut in dureri și în chinuri. Și dinșii aü 
egit la lumină, ca să zic aga, din pintecele ei sángeránd«. 


Când lipsesc garanţiile constituţionale: 

»Este tocmai ca şi când un om care sa culcat seara într'o casă închisă, 
sar pomeni în mijlocul nopţii în frig și vijelie, subt cerul liber, cu acoperișul luat 
pe sus de furtuná«. 


Contra spiritului de afaceri în politică: 
»România nu e o fermă model, nici o uzină“, 


CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 495 


Tot în acel discurs rămas sublim prin innálfarea sentimentului de justifie 
pe care a apărat-o contra violenţei, Lahovari concentră intr'un singur cuvint in- 
treaga acuzare adusă unei faimoase hotariri de condemnare, numind-o Pamflet. 
(A facerea Ghenadie). 


* 


* . 


Pentru ca să invedereze cum o greșeală politică poate să fie un bine în 
sensul că ne deșteaptă, Lahovari întrebuinţează o imagină comparativă. 

» Această afacere (a Mitropolitului primat) a fost ca un fel de fulger care 
luminează o noapte întunecoasă pe o cărare rătăcita și arată nenorocitului cale- 
tor toată adîncimea prăpastiei si grozăvia pericolului. 


* 


Un partid politic se fractioneazá in mod factice pentru a se retrage, pas- 
trând in acelaș timp puterea. Acţiunea politică remâne aceeași. Actorii 'și schimbă 
rolurile. Pentru a arăta publicului acest fapt și a nu-l lăsa să fie mistificat, A- 
lexandru Lahovari pronunţă aceasta teribilă frază, un întreg rechizitor. 

„Guvernul D-lui X și D-lui Y sunt două firme ale aceleiași societăţi de 
comerciü !« 


* 


^ » 


Intr'un articol (Tristia) în care Lahovari pare a ne vorbi dintr'o alta 
lume (d'Outre tombe, de Chateaubriand), atunci când (ara era agitată de ele- 
mente nesánétoase în toate instituţiile ei, pentru a ne arăta dorinţa tutulor de a 
avea liniște, Lahovari întrebuinţează această imagine: 

« Este timp ca valurile turburate să reintre în matca lor». 


* 


La 1888 (8 Martie) era o mare agitatie politicä. Opozitia era foarte pu- 
ternicá. Ţăranii cereaü páminturiin numele mizeriei. Guvernul crezéndu-se tare 
voieşte să-și arate neingrijirile sale printr'un banchet. Atunci Lahovari, în o in- 
trunire publică, pronunţă aceste cuvinte: 

« Da, vor putea da un banchet dacă durerea poporului se va face pâine şi 
dacă lacrimele vor fi culese în pahare». 

Pâinea si vinul din pahare simbolisează aci nu ca în biserica creştină nu- 
trimentul intelectual şi divin, — dar durerea și suferinţele poporului. 


* 


Tot la un banchet (Botoșani) Lahovari zice: »Inima ţării bate la extre- 
mitate«. 

Vrénd să protesteze contra prejudiciilor ce aŭ fost la alte popoare si de 
care unii vorbesc în viaţa noastră politică pentru a dovedi cá ele ne sunt străine, 
Lahovari le numește: 

»Sdrentele sângerate ale altor popoare“. 


* 


496 CUM VORBIA ALEXANDRU LAHOVARI 


Indignat de lipsa de dreptate in lupta politicá si de noianul calomniilor, 
respunzénd la o interpelare (Senat, 30 Ianuarie 1891), Lahovari a pronunfat aceste 
cuvinte pline de invetáminte, o severă dar dreaptă critică a unei întregi epoci: 

» Nu se moralizează în modul acesta opiniunea publică si nu dintr'un 
tilhar se face un Caton și dintr'un Caton un tilhar de azi până mâine fără ru- 
sine și fără explicaţii. Aţi demoralizat opinia publică, ati aruncat scepticismul în 
sufletul tinerimii, ati ametit toate capetele, aţi încurcat toate congtiinfele, astfel 
în cât nimeni nu ve mai crede nici pe D-voastră, nici poate pe mine, și nu mai 
știe cine spune adeverul. 

Și din această cauză, între calea legii și a onoarei și calea anarhiei și a 
neadevărului, care eraü odată deosebite, sa bătut așa de bine spaţiul in cât sai 
amestecat una cu alta formând un maidan pustii si vestejit, deasupra căruia plu- 
teste sufletul nehotarit al ţări. 

Nu mai este credinţă, nu mai este onoare, nu mai este adevăr, când este 
vorba de politică. 

Asa se face politică în férile care aŭ un vi tor? 

Asa se făcea politică in republicele Italiei in evul de mijloc! 


* 


* LI 


In discursul pronunțat cu ocazia interpelarit in cestia Dunării (28 Man 
1881), Lahovari ne reamintește pe Victor Hugo prin imaginile lui grandioase și 
evocarea cuvîntului »sánge«, care ca si în Paricidiul lui Victor Hugo revine foarte 
des.Iacá pasagiul final: 

»Aceastá Dunáre pe care am deschis-o comerciului liber si leal al tutulor 
naţiunilor lumii, această Dunăre e a noastră, am plătit-o indestul in trecut, căci 
aŭ fost secoli in care ea a dus la Mare mai mult sânge românesc decât apă. 


* 


Timpul mé sileste să mé opresc aci cu citatiile. 

Care este invétámintul amintirii de astäsearä ? 

«Picătura de apă, reintrà în Oceanul adinc», zice Poetul Morţii intrun 
admirabil vers. Lahovari a reintrat și el în Oceanul mare. Din această lume măr- 
ginită de pasiuni si neputinfe, el a trecut în lumea infinită. De acolo el ne lumi- 
nează ; iar noi, după moarte-i, precum altădată in viață-i, să vedem totdeauna în 
statua lui ideală, pe care o vor face dragostea şi amintirea noastră prin mâna ar- 
tistului — simbolul iubirii de ţară, al simtului de demnitate naţională si al pa- 
siunii generoase care te îmbărbătează în lupta politică. 


C. G. DrssEscu, 


TH. AMAN 





Spätarul Mihaï Cantacuzino (1650—1716) 
Fundatorul Mănăstirii şi spitalului Colțea. 


NOTE ZILNICE ? 


— i €—€— 


1877 


Martie 
29 
eYroutäfile din Turcia devin grave. Sublima Poartă refuză să consimtă la 


JON stipulatiunile Protocolului semnat la Londra. Camera turcească nu vo- 
este să facă nici o concesiune Muntenegrenilor, care se zice cá ar fi părăsit 
chiar Constantinopolul. 
Consulul general al Rusiei la București a spus eri fără înconjur prinţului 
Dimitrie Ghica și lui (nume nedescifr) că trupele rusești aŭ pornit spre Moldova. 
Zece ore seara. Se zice cá Rusia ar fi trimis la Constantinopol o somatiune 
cu prilejul Protocolului. Războiul ar fi, prin urmare, inevitabil. 
Se anunţă de asemenea că ordinul de concentrare al trupelor românești 
va fi dat poimâne. Al doilea regiment de artilerie ar fi primit ordinul de a se 


duce la Calafat. 


30 


Noutăţile se agravează astăzi și mai mult. Câţiva ofiţeri și furnisori ruși 
sosesc la București. 


Aprilie 
2 


Un mare consilii de cabinet, compus din vechii președinți de consiliü 
(afară de cei daţi în judecată) și de miniștri, s'a ținut astăzi la palat sub prezi- 
dentia Prințului. 


D Aceste note zilnice, scrise de I. Alecsandri, fratele poetului, sunt traduse din frantuzeste după un manuscris 
din colecţiunea D-lut Dr. C. L Istrati, Ministrul Cultelor şi Instrucțiunii publice. Colectiunea D-lui Dr. Istrati cuprinde 
o mulțime de obiecte vechi, manuscrise, cărți rare şi interesante, pe care într'o zi ne vom face plăcerea a le descri. Ea 
sa află in casa D-sale de la Câmpina, pe malul Prahovei. Directiunea Reviste! aduce mulțumirile sale recunoscătoare 
D-lul Ministru pentru gratiozitatea cu care ne-a pus la dispoziţiune intreaga colectiune. Notele Colonelulut I. Alecsandri 
sunt reproduse de nol ca documente si, prin urmare, Revista nu-și ia răspunderea părerilor din ele, 


WWW.dacoromanica.ro 


500 NOTE ZILNICE 


Za desbătut atitudinea ce va trebui să aibă România în vederea rázboiu- 
lui. D-nii Em. Costachi, Ion Ghica si A. Golescu aŭ fost de părerea unei absolute 
neutralități. D-nii D. Ghica, Kogălniceanu și Bozianu, fiecare mai mult saü mai 
putin, aŭ fost de părerea guvernului care a propus ca România să reziste cu armele 
Turciei. D. Em. Costachi și-a formulat părerea în scris. 

D. M. Kogălniceanu este numit ministru de externe. 

Colegiile electorale pentru Senat sunt convocate pe ziua de 10 Iunie. 


3 


Plec astăseară la Iași și la Chişinău. 


4 


Sosesc la Chiginaü astăseară la unsprezece ore și stau aci până la opt 
Aprilie, orele trei seara. 

La Chişinau mé prezint generalului Arenz, șeful statului major al armatei, 
cu o scrisoare de recomandaţie ce-o am de la baronul Stuart. 

El mé primește cu amabilitate. Generalul e un bătrân cu aparenţa destul 
de viguroasă. Limbagiul séü e sobru și pozitiv. El e negreșit Moltke al campaniei, 
după părerea celor ce-l înconjoară. 

La, Chișinău fac cunoștința generalului Arenz si a colonelului Doctoroff; 
acesta a fost în timpii din urmă în Serbia cu generalul Nikitiev. D-nii Arenz şi 
Doctoroff sunt persoane de o mare distinctiune. Din partea tuturor intilnesc o 
primire binevoitoare. 

În timpul şederii mele la Chigináü și la întoarcerea mea la Ungheni am 
putut vedea trupe de toate armele, și mai cu deosebire şase . . . de ofiţeri su- 
periori. Atât pe cât mi-e permis a judeca, consider armata rusească ca foarte re- 
marcabilă prin spiritul seu, prin unitatea și prin calitatea şefilor si cadrelor sale. 
Sistemul trenurilor militare şi mai virtos întinderea lor îmi par superioare tutu- 
lor celor pe care le cunosc. Ele sunt un puternic element de izbindă. 

Părăsind Chișinăul, plec cu convingerea că armata rusească va culege vic- 
tori. grabnice și decizive asupra Turcilor. 


9 


Sosesc la Iași cu două convingeri mai mult, si anume: cá mustarul rusesc 
e încă și mai tare decât armata rusească și că bucătăria de otel la Chișinău pare 
facută spre a pregăti pe oameni cu lipsele războiului. 


12 


Eri împăratul a trecut în revistă la Ungheni corpurile de armată desti- 
nate să înceapă mișcarea. Maiestatea Sa a primit delegaţia din Iaşi, alcătuită din 
Mitropolit, prefect, primar si din președinții tribunalelor. D. Fundescu, pe care îl 
întîlnesc astăzi în drumul de fer si care a fost martor la prezentare, spune că îm- 
pératul a fost sobru cu delegaţii. 


NOTE ZILNICE 501 


Jurnalele înseși făcând dări de seamă par a confirma această impresie. 

Avantgarda a trecut noaptea asta frontiera la Ungheni. Azi dimineaţă la 
cinci ore gara résuná de fluere de locomotive în mișcare. Toată lumea merge cu 
grámada ca să vadă pe Huşi. 

Începutul războiului este însoţit din partea marelui duce Nicolae de un 
manifest binevoitor către locuitorii României; cu toate acestea, fapt singular, nu se 
află nici o menţiune în el în privinţa prinţului Carol și guvernului seü. Această 
omisiune ca și lipsa unei notificări formale guvernului despre intrarea trupelor 
pe teritoriul român par a fi atins pe Șeful Statului nostru si pe autorităţi; dupa 
D. Fundescu, care mă asigură a fi fost martor în telegrafla o lungă convorbire între 
D. Brătianu și prefectul Iașului, publicarea manifestului în ţară a fost oprită cu 
desávirgire, şi bag de seamă că direcția drumului de fer din Iași refuză să deie 
materialul de transport celor dintăi trupe. 

Tiü acest aménunt de la șeful de gară din Iași. Ce s'o fi petrecând oare? 
Voiü ști-o fără îndoială la București. 

Plec la trei si un sfert la Mirceşti, unde voiü rămânea până la cincispre- 
zece seara. 

| Mișcarea trupelor ia niște adevărate proporfiuni. Ele se îndreaptă deocam- 
dată spre Bărboși. Dar podul liniei în locul acela nu e atacat de Turci, după cum 
se credea. Puternice baterii rusești și o tabärä de vr'o opt mii de oameni sunt 
stabilite acolo. | 


14 


Deschiderea sesiunei legislative. 


16 


Sosesc la București în sleeping-car unde ved pe colonelul print Dolguruki, 
care vine c’o scrisoare de la împăratul pentru prințul Carol. La gară principele 
Dolguruki e primit de baronul Stuart, de secretarul general al ministerului de 
externe, de adjutantul prințului nostru cu o trăsura a Curţii si de prefectul poli- 
fiel. Mulţi curiosi. Vederea prinţului Dolguruki, om de o foarte mare distinctiune, 
face sensatie. Netägäduit, el are o misiune importantä. 

Aflu în adevăr cá scrisoarea împăratului are de scop să explice intrarea 
precipitată a trupelor. Incidentul are importanţa lui și merită să fie relatat cu 
toate amănuntele ce mi-ai fost date. 

Intrarea armatei rusești era fixată printr'o convenfiune specială semnata 
la patru ale lunei acesteia pentru ziua în care va avea loc ratificatiunea acestui act 
de către Camere. In vederea acestei clauze importante, alegerile pentru Senat aü 
fost convocate de urgenţă. Sesiunea a fost fixată pentru ziua de paisprezece. Cu 
toate acestea trupele rusești aŭ început mișcarea lor în noaptea de unsprezece 
spre douésprezece. Desamăgirea a fost mare la București. De aci măsurile de su- 
părare copilărească menţionate mai sus. Știu prin D. T.... că, dupa parerea 
D-lui S. ..., persoană găsindu-se adesea în intimitatea prințului Carol, Alteța Sa 


502 NOTE ZILNICE 


era cát p'aci să se ducă la Chișinău în momentul in care contele Andrassy îl 
instiintä de trecerea imediată a armatei ruseşti. Totul era gata pentru plecare, 
care însă fu numai decât amânată. Jurnalele pun cu prilejul acesta în gura prin- 
fuluí Carol un limbagiü destul de iritat față de baronul Stuart, și știu, prin in- 
formatorul mei D. T..., că Alteța Sa chiar ar fi lăsat să-i scape în intimitate 
cuvintele de mai la vale: »Dacá m'as fi găsit la Chișinău în momentul în care tru- 
pele rusești aŭ trecut frontiera, nu mi-ar fi rămas nimic alt de făcut decât să-mi 
trag un glonte«. 

Cred însă cá acest limbagiü este apocrif; eü nu mé indoesc de loc de iri- 
tatiunea prințului. Timpul ne va spune poate, dacă Alteța Sa n'a fost mai curind 
jucăria miniştrilor săi decât a statului-major rus, care în niște împrejurări atât de 
grave nu puteaii să consulte decât nevoile războiului și de a se grăbi să sosească 
la primele puncte amenințate de către Turci. De altfel, să presupunem un mo- 
ment că Camerele ar fi respins convenţia de la patru Aprilie! Ce trebuia să facă 
guvernul rusesc? Să aștepte sfirgitul unei crize ministeriale de la București? 
Aceste lucruri sunt bune pentru nof care trăim într'o perpetuă anarhie de idei; 
dar ele nu ar putea in mod cu minte să cáláuzeascá politica unui mare imperii 
angajat într'un mare războiii. Armata rusească, odată pe malul Prutului, trebuea 
să fie pusă în marș. Asa sa procedat și cred chiar că miniștrii noștri aŭ stiut-o. 

Când a sosit scrisoarea împtratului, n’a mai fost nimic de zis ori de 
adăogat. 

Camerele voteaza acum conventiunea. Ele aŭ ședință de noapte. Votul va 
fi de sigur dobindit. Se poate face altfel decât să se ratifice o convenţie conformă 
în toate punctele cu intenţiile guvernului nostru și care a primit deja un început 
de executare prin intrarea trupelor rusești în România ? Nu mai e timp de discutat, 
dacă acest act răspunde nevoilor politice ale ţării. De altfel, care sunt oameni po- 
litici la noi care nu l-ar subscrie când ar fi la putere? 


17 


Aflu astăzi dimineaţă că ședința Camerei noaptea asta a ţinut până la trei 
ceasuri. Convenfiunea a fost votată cu seaptezeci si cinci de voturi contra doué- 
zeci și cinci. 


18 


Şedinţa de noapte a Senatului a durat până la trei ore jumătate. După 
două strălucite discursuri, al D-lui Kogălniceanu pentru, și-a D-lui Emanuel Cos- 
tachi contra, conventiunile aŭ fost votate cu 41 voturi contra zece. 

Nici un fapt de rázboiü nu a fost semnalat în România ori în Turcia. In- 
formaţiile asupra mișcărilor reciproce ale celor două armate sunt încă confuze. 
Mě abtin a le menţiona. 


19 


Azi dimineaţă tot nimic noi. Telegraful anunţă că regina Victoria a sem- 
nat o declaratiune de neutralitate. 


NOTE ZILNICE 503 


Kogálniceanu mi-a spus cá marele duce Nicolae va sosi la Bucuresti in- 
dată ce armata rusească ar avea un efectiv de 120 mii de oameni. El va locui in 
Palat si va avea o gardá románeascá. 

Eri la Cameră san votat: 

1) Un credit de 1 milion 88 mii franci asupra exerciţiului 1877 pentru 


cheltueli de mobilizare a armatei. 
2) Înscrierea în budgetul extraordinar de pe 1877 a suma 919.701 franci 


inapoiati de Rusia asupra sumelor reţinute de ea de la 1859 încoace pe venitu- 
rile domeniilor din Basarabia. 


20 


Observ astăzi în mod cu totul deosebit fizionomia și limbagiul lui Kogăl- 
niceanu. Nici un cuvint despre politică; dar totul destăinuește în el o neliniște 
sufletească care ar izbi până și pe un copil. Ce s'o fi petrecând ? Fi-va oare vr'un 
eveniment grav care ar putea pune pozitiunea sa în primejdie? 


21 


Cea dintăi lovitură de tun a fost dată. Un monitor turc a aruncat obuze 
asupra Brăilei astăzi. Două aŭ căzut aproape de casa prefectului. Sá fie oare 
exact? 

D-nu Brătianu a părăsit Bucureștii ca să meargă la Iași; alţii zic la Chi- 
sináü. Mi se asigură că marele duce Nicolae este așteptat la Iași. Aceasta presu- 
pune că armata rusească a trecut cifra de o sută de mii de oameni. 

Eri ministerul a obţinut biluri de indemnitate pentru a fi: 

1) Cheltuit fondurile votate la 18; 

2) Convocat colegiile electorale pentru Senat înaintea epocii legale; 

3) A aplicat legea rechiziţiunii înainte de a fi fost votată de către Senat. 


24 

D. Brătianu sa reîntors eri de la Chisinäü, de unde a sosit de asemenea 
la Bărboși si marele duce Nicolae. Alteța Sa Imperială se întoarce noaptea asta 
la Chisinäü. 

Versiunile asupra scopului ducerii și izbînzii D-lui Brătianu sunt nume- 
roase. Prefer să aștept pentru a nota. 

Atacurile orașelor noastre de pe Dunăre de către şalupele canoniere tur- 
cești se înmulţesc. 

Noutatea cea mai importantă de azi dimineaţă și care a sosit la ministere 
eri seară, este notificarea de către Sublima Poartă a încetării misiuni agentului: 
nostru la Constantinopoli. Se știe că D. Grigore Ghica secretar este însarcinat cu 
afacerile în momentul acesta, în locul prinţului I. Ghica. 

M&sura luată de către Turcia este gravă. 

Se crezuse până acum că pentru a împedica orice pretext de războiii din 
partea Românilor Poarta va înlătura orice provocare din partea sa. Indepártarea 


504 NOTE ZILNICE 


Agentului nostru $i procedeurile întrebuințate pe Dunăre desmint cu prisos ati- 
tudinea ce se atribuia Turciei. Poate cá nu vom întărzia de a afla că România 
sa hotărit să se arunce pe faţă in räzhoiü. Răspunsul Prințului de mâine, Luni, "a 
prezentarea adresei Senatului ne va da probabil oarecare lămuriri in priviafa 
aceasta. 


25 


Se vestește pe la două ore că Prinţul va trece în revistă trupele la Cotroceni. 

Deputafiunea Senatului a fost primită la amiazi. 

Se asigură că guvernul rus ne va da 2.000 de cai, 24 de tunuri de ase- 
diù si un milion de franci. 

Cinci ore revista trupelor a avut loc fără manifestatiune și fără vrun 
discurs al Prințului. 


26 


O întrunire a deputaţilor și a senatorilor a avut loc aseară la Herdan. 
D. Rosetti a vorbit asupra unei reconcilieri a partidelor. D. Mârzescu se zice cá 
ar fi vorbit asupra unei rupturi formale cu Turcia și prin urmare despre o de- 
claratiune de independenţă. 

Acest din urmă punct face obiectul unui articol din Românul care a 
apărut eri seară. Articolul e scris fără cel mai mic talent. 


27 


Nimic noŭ de pe malurile Dunării. Turcii continuă să arunce proiectile 
asupra orașelor noastre fără mari stricăciuni. 
Astăseară o nouă întrunire la Herdan. 


28 


Intrunirea de la Herdan eri seară n'a avut nici un rezultat hotăritor. Des- 
baterile sai urmat asupra participării noastre la rázboiü. Ni se asigură că ma- 
joritatea deputaţilor sar opune. În schimb, Românul de azi dimineaţă e foarte 
războinic $i lasă să se înțeleagă cá noi trebue să participăm la rázboiü cu toate 
mijloacele posibile. Observ că acest Jurnal, foarte injurios altădată la adresa prin- 
țului Carol, devine din ce în ce mai entuziast. 

Astăzi Monitorul publică un decret printiar prin care Prinţul ia comanda 
de generalisim al armatei și confirmă raportul ministrului de rázboiü asupra co- 
mandei gi personalului armatei active. 


29 


Bateria noastră stabilită la Olteniţa a fost eri viu atacată de bateriile din 
Turtucaia, asistate de un monitor. Focul a ţinut multă vreme, dar se zice că n'a 
produs nici un efect asupra poziţiunii noastre. În schimb tunurile noastre ar fi 
aprins mai multe puncte din Turtucaia. 


NOTE ZILNICE 505 


La Cameră ne așteptăm la câteva rezoluţii care vor parea cá justifică pro- 
cedeurile agresive ale Turcilor. Declara-vom oare rezboiü ? Informaţiile mele me 
fac sa prevăd că Corpurile legiuitoare nu vor voi să prejudece situafiunea și cá 
vor da guvernului înainte de a se despărţi puteri destul de întinse spre a lucra de 
comun acord cu Rusia, sai spre a continua atitudinea actuală. 

Din parte-mi cred războiul inevitabil. Şedinţa n'a avut nici un rezultat 
deciziv. Ea va fi continuată astăseară. 


30 


Şedinţa de noapte a ţinut până la două ore dimineaţa. Camera a votat cu 
58 voturi contra 29 moţiunea Stolojan, stabilind că, prin faptul Turciei România 
a văzut rupéndu-se relaţiile cu această putere și este în rázboiü cu ea. 

Dinaintea Brăilei unul din monitoarele turcești având A tunuri și 200 de 
oameni a fost atins de proiectilele rusești și a sărit în aer cu tot echipamentul. 


Maiü 
1 


Turcii aŭ reînceput eri focurile lor de tunuri din Turtucaia asupra Ol- 
tenitei. 

Mi se asigură cá o primă recunoaștere făcută de către 80 de cazaci la 
Isaccea saü Matihori a dat prilejul Turcilor de a măcelări o parte din acești neno- 
rociti. O altă recunoaștere de 800 de oameni ar fi avut loc eri. Se zice cá nu sunt 
știri din această expeditiune. E de sigur o mare exagerare. 

Observ că moţiunea votată noaptea asta de către Senat se deosibește puţin 
ca redactare de cea votată de Cameră. În alte privinfi si ca näzuintä ele sunt 
identice. 

Discursul D-luï Kogălniceanu la Camerä. 

Marele duce Nicolae așteptat aicea mâine și-a amânat sosirea, cu toate 
că trebuia să fie mâine Luni la Ploesti. Unii pretind că această cáletorie este 
amânată indefinit. Care ar putea fi motivul unei asemenea amânări? 

Ceeace pare pozitiv e că ministrul afacerilor străine trebue să se ducă în 
noaptea asta chiar întru intimpinarea Alteţii Sale Imperiale. 


2 


Nimic care să merite a fi menţionat, afară de vizita Prințului făcuta ma- 
relui duce Nicolae la Ploești. 


3 


Marele duce Nicolae a sosit astăzi la unsprezece jumătate. El întoarce 
Prințului vizita pe care i-a făcut-o eri la Ploești. Recepţia e făcută cu gală. Ambii 
prinți si toată lumea sunt în mare ținută. 

Pentru întăia oară se văd mici detașamente de cazaci și de cerchezi stră- 
báténd orașul. Înfätisarea lor este din cele maï pitoresti, cu toatä säracia uni- 


506 NOTE ZILNICE 


formei si a înarmării celei dintăi. Ca fizionomie acești oameni aü o aparenţă 
foarte razboinică. 

Dar fiindcă conventiunea se opune la trecerea soldaţilor ruși prin Bucu- 
resti si fiindcă faptul acesta este o anomalie, de ce nu sar regula printr'o nouă 
conventiune trecerea regulată a trupelor rusești prin București ? 

Se anunţă proclamarea independenţei pe ziua de 10 Mam. 

Mulţi cerchezi pe ulite. Aspectul lor mé interesează mult. 

De la teatrul războiului nimic noi, mai ales nimic sigur. Ne așteptăm de 
la un moment la altul la trecerea Dunării, care se zice că se va sávirgi prin mai 
multe puncte de odată. 

Gazetele noastre continuă a exalta faptele militare ale soldaţilor noştri. E 
in aceasta o mare gresalä. 

Până acum n'a fost nimic serios Ar trebui păstrat sentimentul public pen- 
tru împrejurări mai demne. Ca curiozitate a se vedea în felul acesta moţiunea 
Polizu. 


4—5 


Nimic de pe malurile Dunării. , 

Unii persistă în a afirma cá am fi perdut oarnenï la Calafat. Scrisorile 
particulare nu spun nimic. 

Monitorul Oficial publică circulara D lui Kogălniceanu către agenţii noștri 
diplomatici privitoare Ta atitudinea României. 

Această piesă diplomatică redijată de mine după cererea D-lui Kogălni- 
ceanu câteva zile înainte de moţiunea Camerii și Senatului avea atunci un ton 
mai puţin războinic decât acel adoptat în mod definitiv de către ministru. Pu- 
ţine schimbări aŭ fost introduse în ea până la al 42-lea aliniat; nu s'a făcut decât 
câteva regretabile corectări de limbă si de stil. Eŭ păstrez originalul mei. De la 
al XII-lea aliniat încolo tendinţele ca și stilul sunt accentuat mai rele. Ca limbă 
cutez a zice că ea nu e bună. 


(urmează). 
I. ALECSANDRI. 


IN SPITAL 


— 9 4-—— 


Noaptea calmă desfășoară umbra pinzelor de taină, 
Invélindu-mí trupul, gindul si simfirea într'o haină 
De durere ne'nfeleasá, de-o melancolie nouă, 
Mai duioasă ca cea veche — eŭ mai trist ca amindouë. 
In tăcerea nopţii doară un suspin prelung de trece 
Jalnic și purtând în umbră chipul morţii, pal și rece; 
Izvorit din trupuri sute, date frigurilor pradă, 
Dureros plutește "n aer ca 'n odaia mea să cadă.... 


Eŭ sunt doctorul... Sérmanii! schingiuifi de suferință, 
Tintuifí pe patul morţii, arși de friguri, — o credință 
Îi mai leagă de viaţă, și 'n spre mine eï îndreaptă 
Ochii supti în care-o slabă licărire infeleaptá 
Tot mai tremură, duioasă — ultim cântec de iubire..... 
Si ^n spre mine, în spre mine rugátoarea lor privire 
"Se îndreaptă să cerseascä alinare şi viață... 


„„„„Sfășiaţi de chin, când moartea stă să prindă 'n giulgïü de ghiatä 
Ale voastre biete trupuri, voi aveţi, naivi, o rază 

De nădejde; si ideia mintuirii mai creiază 

Încă dulci iluzii ^n minte, pe cînd mâinele osoase 

Îmi cer mie cheia morții negre și misterioase! 

Dar eu — suflet ars de dorul altor chinuri mai amare— 

Eŭ, pe care moartea însăși m'a uitat în drumul mare, 

Cui să cer eŭ alinare ?.... Cine doru-mi să-l cunoască ? 

Si de-l știe, cine oare va putea să-l lecuiască ? 


508 


ÎN SPITAL 


Voi, în mine si "n a mele slabe forte ’nchipuite 
Soarta zilelor aţi pus-o. Fie-vé támáduite 
Rănile hidoase care trupul vostru | rod mereü.... 
Cui putea-voiü să ’ncred insă soarta sufletului mei ?... 
Și în noaptea care ’ntinde pinza-i tainică si sumbră, 
Învélind durerea vie în odihnă gi 'n penumbrá, 
Eü veghiez deasupra voastră, gîndul meü vă stă de pază.... 


Peste mine însă nimeni, nimeni, nimeni nu veghiază ! 


Paris STEFAN CRUCEANU. 


Ca 


Ze 


ee 
e 
SAN 


o 


vU E Lm 





Cronicarul Filipescu 


Ca.r0 


WWW. 


CRONICARUL CÁPITAN 
CONSTANTIN FILIPESCU 


SI 


BISERICA DIN MÁTESTI ZIDITĂ DE DÎNSUL 





al voinicului și sgomotosului rii, cu acelaș nume, pe unul din cele doue 

platouri ce se lasă spre sud-vest din vestitul deal Grindul, acoperit odată de 
păduri seculare, iar acum de frumoase verdeturi și zimbitoare flori, se înalță falnic 
biserica din satul Mătești, cătun al comunei Mărăcineni, construită cu multă 
artă si soliditate, mărturisind trecătorilor nu numai generozitatea și inima plină 
de rivná pentru cele sfinte a fundatorului ei, ci și un gust estetic înaintat. Cu 
toate acestea, din pricina indiferenţei noastre, acest monument a fost uitat si ne- 
socotit în timpurile din urmă, așa că astăzi el a pierdut mult din frumuseţea sa 
$i a luat aspectul unor ruine. Mai mult decât atâta: până acum nimeni nu știe 
că această biserică a fost fundată de Constantin Căpitan Filipescul, care a locuit 
el însuși lingă acest sfint locaş și unde a scris cunoscuta sa cronică: „Istoriile Dom- 
nilor ţării românești“. 

Pentru o înţelegere mai bună a fundării acestei biserici și a câtorva dat 
din viaţa cronicarului, să aruncăm mai întăi o scurtă privire asupra vechei și 
însemnatei familii a Cândestilor, cu care dinsul s'a înrudit și datorită acestei im- 
prejurări, după cum se,va vedea, Căpitan Filipescu a devenit istoriograf. 

Cel d'intăi membru, bine cunoscut, al familiei Cândestilor a fost Mi- 
halcea Vornicul Ot Pătirlagi, care trăia încă pe la 1605, după cum se poate con- 
stata din diferite acte cunoscute, aflate în Arhiva Statului și în condicile Episco- 
piei Buzău. 

Din aceste acte se mai stabilește că Banul Mihalcea, tovarășul nedespăr- 
fit al lui Mihaiü Viteazul, era un altul, iar nu Vornicul Mihalcea ot Pătirlagi, 
după cum se susține de mai mulţi, între care și de Dl. O. G. Leca 1). Si iată de ce: 


1 a distanţă de 8 kilometri, spre nord-vest de orașul Buzéü, pe malul sting 
IO 


1) Familiile boereşti române, pag. 127. 


512 CRONICARUL CÁPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 


Pétragco Spátarul ot Cocorästi, care trái dupá moartea lui Mihaiü Vitea- 
zul, își zicea: sin Mihalcea Banul,—in vreme ce pe la 1640 fraţii: Negoiţă Clucer 
Cândescu, Moise Spătar Cândescu și George Spătar Cândescu semnează toţi: sin 
Mihalcea Vornicul ; deci, tatăl lor Mihalcea nu fusese Ban. Reiese dar că Mihalcea 
Banul și Mihalcea Vornicul sunt două persoane deosebite, care trăesc în acelaș 
timp : una, Mihalcea Banul, din Cocorăști (azi Valea Pérului, comuna Beceni, 
judeţul Buzéü), și alta, Mihalcea Vornicul Cándescul, din Pătirlagi. 

Vornicul Mihalcea găsindu-se probabil prea izolat în Pătirlagi, unde și 
pămîntul nu e îndestul de producător, și apoi fiind unul din fruntașii boerimii, 
se hotărî să părăsească Pătirlagele, situat la o depărtare de 56 kilometri de ora- 
sul Buzéü și să-și aleagă o altă localitate de traii, care să-l satisfacă mai mult. 

Locul pe care îl alese fu Cândeștii, sat despre care se menţionează pentru 
prima oară într'un hrisov slav al lui Gavril Movilă, fiul lui Simeon Movilă, din 
1619, Februarie 10, situat la o distanţă de 15 kilometri de orașul Buzău, pe un 
pămînt foarte fertil și încunjurat cu piscuri și pozitiuni strategice. Fiii săi şi-au 
luat, după satul acesta, numele de Cândești. 

Cândeștii, stabiliți acum aci, cumpérará mai întăi proprietăţile din veci- 
nătate. Asa în 1624 ei cumpără moşia Cândești, vinzare confirmată prin hrisovul 
din Tirgoviște, Maiü 20, al lui Alexandru Vodă, fiul Radului Vodă, și până in 
anul 1657 cumpără mai toate mosiele și dealurile de vii din comunele: Cân- 
desti, Cernatești, Mărăcineni și o parte din Nigcov !). 

Starea materială a Cándestilor crescénd din ce în ce mai mult și conferin- 
du-se si ei obiceiului veaculuï,— epocă a constructiunilor de monumente religioase 
prin excelentä,— în 1665 zidesc o frumoasă biserică în satul Cândești, pe care 
o repară Elena Cândescu în 1714, o mai meremetiseste Luxandra Câmpi- 
neanu în 1828, și unde între ctitori, pe lingă numeroșii membri ai familiei, se 
află și lenache Văcărescu, avénd în faţă doi copii: Șerban si Luxandra. 

Cândești, prin avufiile și temperamentul războinic, ca si prin caracterul 
lor independent și mai cu seamă prin spiritul lor sarcastic, își făcuseră cu timpul 
mulți inimici, mai cu seamă printre Greci, care începură a-i pismui, a-i amenința 
şi a căuta toate mijloacele spre a-i nimici. 

De aici mai multe nenorociri veniră asupra familiei Cândeștilor, din care 
cea mai mare se întîmplă subt Mihnea, care în 1659 omori pe Radu vel Vornic 
Cândescu și pe fraţii sei: Negoiţă și Moise 2). 

Membrii familiei, care mai r&măseseră în viaţă, începură acum a se gîndi 
serios la pericolele ce ar mai putea veni asupra lor și la mijloacele de a le înlătura. 
Ei fácurá o fortificaţie pe un pisc din apropiere, numit Cetăţuia, unde apoi Mi- 
halcea Cândescu cu sofia sa Alexandrina Cantacuzino, în 1694, innáltará Mä- 
năstirea Berca, un admirabil monument de arhitectură și sculptură decorativă 


1) Cet ce ar dori să studieze mal de aproape această familie și să cunoască numeroasele si vastele sale proprie- 
LH, între alte izvoare, ar putea consulta gi cele 68 acte, pe care D. G. Iliescu, unul din proprietari! actuali at Cân- 
destilor, a avut bunavoinfa a le dărui in 1898 Academiei. Ele incep cu anul 1541, August, si sfirgesc cu 1833, Maiü 
20. Datele extrase de aci le vor fi de mult folos. 

3) Balcescu, Magazin istoric, Tomul IV, pag. 351. 


WWW.dacoromanica.ro 


CRONICARUL CÁPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 513 


si în deosebi prin frontispiciul si coloanele peristilului. Mănăstirea fu tncunjuratá 
cu ziduri tari, slujindu-le mai mult de citadelă, în care să se retragă la vreme de 
primejdie. In anul 1744, Maiü 12, Șerban Cándescu și soția sa Elena închină Epis- 
copiei Buzéü această mănăstire, devenind îndată unul din metochurile ei alese. 

La 1838 Episcopul Chesarie mută aci școala de Grămătici, ce o înfiin- 
fase la Episcopie în 1830, puind-o sub conducerea profesorilor: preoții Avram 
Stănescu și Bonifatie. Aceștia întrebuinţând, pentru exerciţiul candidaţilor, cărțile 
rituale ale mănăstirii, descoperiră cá ele contin numeroase note privitoare la fa- 
milia Cândeștilor. Se credea chiar cá duhovnicii familiei ar fi notat în acele cărţi 
şi locurile unde Cándestii îngropau banii în timpuri de invazii. 

Decedatul părinte Nichifor, fost arhimandrit de scaun și director al semi- 
narului Episcopiei Buzéü, vizitând localitatea și auzind de aceste cărţi bogate în 
tot felul de adnotări, ceru să le vază si copiă, între alte date, după un minei 
din 1697, următoarea notă: 

» Moise Cândescu era numit de toţi ai casei „Călugărul“, pentru că ziua si 
noaptea citea și scria tot ce auzia, ba aduna ce scrisese și alții. Când i se ura, o lua pe 
Buzău în sus și se ducea până în Brașov si chiar mai departe, nu ca să ducă vorbe 
viclene contra boerilor și a Domnului, cum sesvonia de vrăjmașii săi, ci să culeagă 
si de acolo cărți și știri, din care să afle șirul Domnilor și rostul ţării sale, caci nu 
numai dinsul, dar și alți boeri pe atunci doriaü a alcătui istoria neamului romá- 
nesc. Murind însă în 1673, Martie, n'a putut săvirși lucrarea care o începuse“. 

Dându-mi seama de importanţa acestei note, din care reese că a fost și un 
Cândesc, care s'a ocupat cu scrierea Istoriei țării, am fost de mai multe ori la 
Berca și am căutat acest minei, dar n'am putut să-l găsesc; de sigur a avut și 
el soarta mai tuturor cărţilor vechi de pe la biserici. 

Se știe, în adevăr, cum paracliserii iaii imprimatele vechi, pe care le con- 
sideră ca niște vechituri netrebnice, le rup foile și șterg cu dinsele candelele. Nu- 
mai cei ce aü fost mai des în contact cu biserica, își pot da seama de marele nu- 
mër al vechilor imprimate distruse în modul acesta. 


* 


In anul 1682 tinérul, harnicul si de neam bun gi ales, Cápitan Constan- 
tin se căsătorește, luând de soţie pe Rada, fiica lui Radul Comisul Cándescu, zis 
și Mihălcescul și a soţiei sale, jupâneasa Sofica Mihălceasca. Căsatoria se adeve- 
rește atât prin inscripția după frontispiciul bisericii, cât și printr'un hrisov din 
14 Maiü 7198 (1690), în care Bráncoveanul spune că socrul lui Constantin Cá- 
pitan Filipescu este comisul Radul Mihălcescu, care are moșii la Pätirlagi t). 

Comisul Radu, pe lingă multe altele, mai dete de zestre fiicei sale și mo- 
siile: Săpoca si Măteștii. Filipescu, ajungénd acum proprietarul lor, ca orice ade- 
vérat român, se hotărî să se stabilească în Mätesti, la adăpostul munților, in poa- 
lele codrilor și pe malul apelor, moșie care avea o întindere de 1085 hectare, 


1) Condica Episcopiei Buzéü No. 3, pag. 52. 


514 CRONICARUL CÁPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 


márginindu-se la nord cu falnicul deal al Grindului, renumit pentru pádurile si 
viile din poalele sale, la sud-vest cu rîul Buzéü, pe ale cărui maluri se aflau în- 
tinse crivine avute în vénaturi, iar la est cu Potocenii (Grecii de Buzéü), moşie a 
fraţilor Radu și Șerban Greceanu, care pe atunci se retrăseseră aci în casele pă- 
rintești, ca să poată avea liniștea trebuincioasă pentru a sfirși multele și impor- 
tantele lor lucrări literare. 

Căpitanul Constantin își alese platoul de la nord, ce se lăsa din Grindu, 
pentru clădirea casei sale, pe care o sfirși în 1685 şi care, pe lîngă frumuseţe, 
intrunia și soliditate, de oarece pe atunci, după cum ne spune însuși 1), casele 
boerești trebuiaü să fie un fel de băști zidite din piatră si din mortar de la te- 
melic și până la acoperiș, pentru siguranţa păstrării averilor. Putin mai sus subt 
deal se cunosc încă temeliele grajdurilor. Acest teren în 1864 a fost dat clăcași- 
lor, dar temeliele fiind tari si foarte adinci, nici până azi nu sa putut scoate tot 
molozul, din care pricină platoul poartă acum numele de: „Dealul Zidului“. 
Caldarimul, care pleca din curtea caselor, se păstrează încă bine, aflându-se pe 
pogoanele de pamint date locuitorului loan Dumitrașcu. 

Căpitanul Constantin, stabilit acum aci, probabil că era în contact a- 
proape zilnic cu vecinii săi, Fraţii Greceni: Şerban biv vel Logofăt și Radu Logo- 
fetu, distanţa dintre casele lor fiind numai de 2.400 metri. El văzu pe Greceni 
muncind cu atâta rivnă la traducerea cărţilor religioase, iar pe Radul ocupân- 
du-se și cu adunarea și complectarea, după putinţă, a materialului pentru a scri 
cronica patriei sale sub titlul: „Letopisiţul de la descălicarea cea dintăi a Ro- 
mânilor şi așezarea lor in fara românească, până în zilele lui Șerban- Vodă Can- 
tacuzino«, — colectare de material, care, după cum se stie, o făcea cu sprijinul 
Domnitorului Cantacuzino. . 

Contactul lui Filipescu cu Grecenii de sigur cá a avut o influenţă asupra 
sa și l-a îndemnat și pe dinsul să scrie. In timpul acela lipsa cea mai mare sim- 
titä de toți Românii era a scrierilor istorice din care să se vază vietele Domnilor 
şi luptele strămoșilor. Era firesc dar ca dinsul să-și aleagă acest teren, mai cu 
seamă fiindcă se găsia în posesiunea unui material foarte avut adunat de Moise 
Cândescul, poreclit Călugărul, pe care îl aflase în casa socrului séü. 

Pe lingă acestea, Radul Grecianul, cu tot ajutorul dat de Cantacuzino, nu 
putu aduna tot materialul de care avea trebuinfá pentru scrierea »Letopisitiu- 
lui« ce proiectase. Iar materialul adunat, deși incomplect, sigur că nu l-a lepă- 
dat cu toate că renunfase la această lucrare si se ocupă numai cu scrierea: «In- 
ceputul Istoriei vietei luminatului și prea credinciosului Domn Ţării românești: 
I» C. Brincoveanu«! E foarte probabil cá acest material l-a pus la dispoziţia 
amicului si vecinului sep Căpitanul Constantin. Aceste împrejurări aŭ făcut pe 
Filipescu, care deși nu avea o preparatie anume, să scrie: »Istoriele Domnilor 
Terii Románesti«. Tot ele explică de ce cronica lui e cea mai complectă și mai 
avută în izvoare, atât din ţară cât si din străinătate 2). 


1) Balcescu. Magazin istoric. Volum I, pag. 292. 
3) » » » n m» n 980. 


CRONICARUL CÁPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 545 


In scrierea ei Cápitanul Constantin, pe lingá pricepere si hárnicie, pro- 
beazá cá era și un bun Romin, care nu iubia pestrăini și în deosebi pe Greci !)—?), 

N. Bálcescu, publicánd in Magazinul istoric pentru Dacia, Tomurile I 
$i II: »Istoriele Domnilor țărilor românești“, scrise de Constantin Căpitan Fili- 
pescu, de la Radu Negru, până la 1688,— când Șerban Cantacuzino l-a trimis in 
Transilvania, nu numai ca rudă, ci și ca om al sën de încredere, să aducă pe tt- 
nérul Grigore Postelnicul Băleanu, căruia să-i dea pe fia-sa de sofie?), — între al- 
tele declară că originalul acestei cronici i-a fost împărtășit de D. profesor I. Bre- 
zoianu 9, iar asupra autorului face următoarea nota fantastică 5): 

»In manuscriptul ce avem se zice că această cronică s'a scris la 1769 (?). 
In cursul scrierii însă, cum se va vedea, autorul se mărturisește de ocular al 
intimplárilor urmate cu un veac mai înainte. Aceasta ne face sa credem că acest 
Constantin Căpitanul este un copist, iar nu adevăratul autor. Noi în lipsă de alt 
nume am păstrat pe acesta spre a o putea deosebi de celelalte cronici«. 

Nota Redactiel, 

Se stie însă sigur cá Constantin Căpitanul sa căsătorit la 1682; presu- 
puind că avea 26 ani, era deci născut la 1656. Cu această dată coencide și fap- 
tul relatat de dinsul, că subt domnia lui Radu Leon (1664—1669) a văzut cu 
ochii bătaia dată lui Grămăticul Pascale de slujitorii domnești €); trebuia, prin 
urmare, să aibă atunci 12—13 ani. Când l-a trimis Șerban Cantacuzino, la 1688, 
în Transilvania cu o misiune atât de delicată, trebuia să fi fost un om copt 
la minte, iar nu un copil. In 1694 zideste biserica din Mătești, iar la 1730, cum 
se va vedea mai în urmă, murise în etate de peste 70 ani. Deci, dacă era mort 
în 1730, cum putea scri cronica în 1769? 

Sigur dar cá data manuscriptului este greșită, sati că nu este originalul, 
ci o copie de mai tărziu. Constantin Căpitanul nu este dar un copist, ci adevăratul 
autor și martor ocular, cum declară singur, al evenimentelor petrecute în seco- 
lul al XVII, când a trăit dinsul. „Nota Redacţiei« nu trebue deci ținută în seamă, 
fiind cu totul neintemeiatá. 


* 


Alături de platoul pe care își zidise Constantin Căpitanul casele, se mai 
lasă un altul, tot din dealul Grindului, despărțit de cel dintăi printr'o îngustă 
vale, numită : » Valea Bisericii«. 

Pe acest platoü dinsul, în anul 1694, zidește o frumoasă și impunătoare 
biserică, unind apoi ambele platouri printr'un pod de aramă, pe care trecea la bi- 
serică și ale cărui urme s'aü văzut până în 1807, când soldaţii ruși, de subt co- 
manda Contelui Sergiu Kamensky, aŭ furat si stilpii de fer și tablele de aramă 
ce mai rămăseseră, în timpul cât au stat retrași la Mărăcineni. 

Iată și inscripţia după frontispiciul bisericii. 

1) Bălcescu. Magazin istoric, Tomul II, pag. 11. 


2) Relativ la această cronică a se consulta si A. Xenopol, Istoria Românilor, Volumul IV, pag. 626 sequens. 
3) Bălcescu. Magazin istoric, Tomul II, pag. 35. 


4) D D » « Il, » 35. 
5) » » D » I » 84. 
€) D » n » I, » 179. 













ATTI aen) 
POOR Wee) 
WE rere Wan d 
hut 000 de d] TE AE 
ën WEED Hat Epi 
imp déi AU EE ESKE AGE ins MEME 


TC at CX Ai Buzăi 


Frontispiciul Bisericeï din Mátesti 


CRONICARUL CÁPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 519 


Adicä : 

»Aceastá sfintä si dumnezäeascä biserică cu ajutorul tatălui si al fiului 
şi al sfintuluí duh, sfinta troiță nedespärtitä, unul Dumnezeü si cu ajutorul 
dumnezeestilor si inchipuiti cu apostolii Sfinţii mari împărați Constantin si Elena 
a cărora este hramul din temeiü $i până în sfirsit fácutu-s'aü cu cheltuiala cin- 
stitilor și de Dumnezeü iubitorilor creștini si de neam bun și ales Dumnealui 
jupîn Constantin biv vel Căpitan Mărgineanu Filipescu, fiul lui Pană Spătar Măr-, 
gineanu Filipescu și a jupinesei dumnealui Radei, fiica Radului comis Mihal- 
cescu, în zilele slăvitului Domn Io Constantin Basarab Voevod, întru vecinica 
pomenire, leat 7200 (1694), Sept. 25«. 

După moartea Căpitanului Constantin, fiul săi Şerban Filipescu, temén- 
du-se ca nu cumva mama sa să dăruiască moșia Mätesti călugărilor Greci, care 
puseseră ochii pe dinsa, în 1729 o vinde Șetrarului Scarlat Buzoianu, care apoi 
în 1753 zugrăvi din noŭ biserica, când se face un adaos la ctitori: 

Pe păretele ctitoricesc, în faţa bisericii, se zugrávesc acum următoarele 
persoane: Jupin Scarlat vel Șetrar, cucoana Rada Setráreasa; copiii lor: Coconu 
Dinu, Coconu Grigore, Coconu Alexandru, Coconu Serbánicá, Coconiţa Páunifa si 
Coconita Mariufa. 

Pe vechii ctitori îi zugrăvește în dosul bisericii, lingă altar, în ordinea 
următoare: 

1. Constantin Filipescu; 2. Jupineasa Rada, lingă care mai adaogă și pe 
jupin Şerban Filipescu, fiul Căpitanului, de la care cumpărase moșia. 

Pe păretele din dreapta ușii la intrare e zugrăvit: Logofătul Constantin 
Dobrin, ispravnicul Curţii dumnealui jupin Scarlat. 

Moșia Mätesti devenind proprietatea lui Andrei Buzoianu (Hrisoscoleu), 
nepotul Șetrarului Scarlat, acesta, in 1843, o vinde lui G. Gherman, care apoi o 
dă de zestre fiicei sale Elena, măritată după Vasile Boerescu, de care despárfin- 
du-se se remărită cu Baron Bella d'Atzel. 

In 1873 arendașul acestei moșii, având trebuintä de un cotef de porumbei, 
găsi cu cale, că decât să cheltuiască parale să-l facă, mai bine să se folosească de 
clopotniţa bisericii drept cotef. Preotul se opuse, dar in fine trebui să cedeze atot- 
puterniciei arendașului și clopotniţa fu astfel transformată în cotet. In 1874 aren- 
dașul trimițând servitorul intr'o seară să-i aducă câțiva porumbei, acesta prin- 
zéndu-i plecă, dar uită luminarea aprinsă ; clopotniţa luă foc, care ajutat de un vint 
puternic, se întinse repede, arzând întregul acoperiș, is făcând să cazá și cele doue 
turle de zid lucrate cu o îngrijită artă și în caracterul timpului, după cum se poate 
constata pe păretele ctitoricesc, unde e zugrăvită și biserica așa cum o zidise ge- 
nerosul și piosul Constantin Căpitanul. Acest foc a adus biserica aproape în stare 
de ruină. Catapeteasma bogată și artistic lucrată sa alterat cu totul, figurile 
pictate, acoperite de funingine, aproape nu se mai cunosc; tencuiala a căzut nu 
numai după cupole și párefi, ci și după temelii, care expuse apoi intemperielor, 
au început să se macine. 

Sătenii rămași fără biserică și în lipsă de mijloace, rugară pe proprietar 


520 CRONICARUL CĂPITAN CONSTANTIN FILIPESCU 


ca să le vie în ajutor, însă Baronul d'Atzel refusá. Ca bun ungur, cum era să 
cheltuiască el parale, ca să se repare o biserică românească | 

Din micele cotisaţii ale enoriașilor, adunate cu multă greutate în timp de 
7 ani de preotul I. Mărculescu, in 1880 biserica se putu înveli, fácéndu-i-se o 
singură turlă de lemn, îmbrăcată cu tinichea, şi apoi se redeschise, fără a i se face 
si celelalte reparaţii de care mai avea nevoe. 

Biserica fiind acum în ruină, iar sătenii neputénd-o restaura, în memoria 
fundatorului ei, care a fost cel mai insemnat cronicar al Munteniei, credem că ea 
ar putea fi trecută între monumentele istorice și, ca atare, sar cuveni a fi re- 
staurată de Stat. 


Buzău, 1900, Aprilie 24. 


B. IORGULESCU. 





ica din Mätesti 


iser 


B 


Ca.ro 


WWW. 


KREPKI 





elle ü sosit în tirg Muscalii. 
JIM. Un polcovnic de călare 
Dă poruncă să se ducă 

Unde-i place fiecare 
Unii intră drept în cárgmá, 

Alţii intră 'n băcănie, 
Numai unul mai departe 

Sa băgat în spiterie. 
— Domn spifer, la mine bola: 

Pintece la mine dore 
Davai mine, bogdaproste, 

Ceva Krepki, altfel more.... 
Krepki?... se gîndi spiterul, 

După cát stia gi el, 
Parcă insemneazá tare 

Şi-i réspunse "n acest fel: 
— Krepki!!.. Krepki e rachiul.... 

— Nu, mai Krepki pentru mine 
Când nu-i Krepki, Krepki tare 

Eu... tot bolá... tot nu-i bine 
— Poate spirt vrei, gospodine? 

— Nu, nici spirt: şi spirt tot prost! 
Davai mine Krepki lucru | 

La spiter mult Krepki fost. 


* 


» » 


Resgindindu-se spiferul 

Si privind din raft in raft, 
Hai, de-odată ia și-i toarnă 

Un pahar de untdenaft. 


WWW.dacoromanica.ro 


594 


KREPEI 


Rusul ia frumos paharul, 

Îl priveşte, "şi face cruce, 
S'apol pe git mi-l răstoarnă, 

Si pläteste si se duce. 
Oare n'am fäcut vr'o poznä ? 

Biet spiterul se gindeste 
Te-i trezi cá crapă rusull.. 

Ori mai știi ce mai päteste. 
Ian să-l văd ce face oare, 

Nu cumva pe drum chiar moare. 
Uite-l merge ’ntins la ceilalți! 

Ceilalţi vin și ei la el!.. 
Uite-l spune, dă din mână 

Și le-arată cam ce fel! 
Uite-i toţi privesc incoace! 

El le-arată — aci la mine 
Na, că chiar pornesc încoace 

Vin cu toţi, si dinsul vine!l.. 
Ce mé fac ei, Doamne sfinte? | 

Më ucid de mé găsesc ! 

Hai sá fug sá mé 'ndosesc. 


Hai spiterul chiamá-o calfă, 

Colo ’n locul lui să stea, 
Iar el tremurând de frică, 

Tusti în fund după perdea. 
Ce va fi, de-acuma fie: 

Poate-așa i-a fost lui scris: 
Ca să moară de vr'o armă, 

Ori în ocnă, ori ucis... 
Dar si rusul iată-l intră 

Și ceilalți cu dinsul vin, 
Și cum intră, iată-i strigă: 

„Davai Krepki, gospodine. 

Tu. D. SPERANŢĂ. 


PUBLICAȚIILE PERIODICE CONTIMPORANE 


a 


mod schematic și nomenclativ indecisa ef afirmare în Principatele române !). Am arătat acolo 

starea spiritelor în vremea aceea, când sfortarea de a întreprinde o publicaţiune periodică 

era o chestiune de curaj, de energie și jertfă. Am văzut primele încercări insufletite mai mult 
de noblefa iluzorie a bărbaţilor din acel timp. Astăzi vedem, din contră, apărând cu o ușurință uimi- 
toare atâtea gazete efemere, trăind o zi, murind a doua zi, pentru a face loc altora și altora; fiecare 
grup, fiecare breaslă își are publicaţia sa ; fiecare ramură a activităţii noastre posedă cel puţin o ga- 
zetă, care o represintá în interesele sale și le apără cu ma! mult saü maï putin succes. Dar numărul 
mare de astăzi e contra duratei de altădată: Curierul românesc, Albina românească, Gazeta de 
Transilvania, în timpuri grele aü găsit putinţa să dureze una 20 de ani, cealaltă 40 si alta să con- 
tinue încă şi astăzi | 

Privind însă întreg complexul presei actuale în ţara românească, fără îndoială constatăm 
un progres mare, 

De unde acum 70 de ani abia aveam 3—4 gazete în toată întinderea teritoriului Principa- 
telor, și acelea încă limitate la un cerc foarte restrins de lectori, astăzi gazetele bucureștene apar 
regulat, cele zilnice în trei ediţii $i réspindesc în toată ţara cu o iutealá electrică știrile din urmă 
ale zilei. Gazetele de provincie sunt mai în urmă cu informaţiunile, și serviciul de reportaj este su- 
primat acolo. 

Un lucru ni se pare curios și-l privim ca o pildă îmbucurătoare, anume: gazetele populare 
a 5 bani sunt cu mult mai citite, ceeace însemnează că și poporul nostru începe să-și scuture le- 
targia indiferenţei, Proba acestui lucru e tirajul cel mare de peste 40.000 de numere zilnice, pe 
care le scoate Universul. Intr'adevăr, pentru micul industrial, pentru comerciantul de clasa III 
Universul a devenit o necesitate inperioasă. 

Gazetele din Capitală sunt mai toate cu vederi politice și apără interesele diferitelor par- 
tide; sunt si ziare independente, dar intr'un mod sai într'altul tot servesc interesele unei anumite 
grupări politice, mai ales la nof unde această plagä, politica, s'a infiltrat până în stratele cele mal adinci. 
Din cele 84 de gazete, pe care le înregistrăm pentru momentul de faţă în București, cele politice 
sunt în număr de 19, întrecând astfel oricare altă ramură. Nici nu mal vorbim de provincie, unde 
politica e singura pasiune. Gazeta de provincie nu e însă cu mult departe de nivelul primitivelor 
noastre ziare, atât din punctul de vedere al formatului, cât și al părţii redactionale. Si ce stil, ce hâr- 
tie, ce tipar |... In ceeace priveşte cititori! —dacá-I are— se mărginește la cel mult 100 de persoane 
din prejurul fiecăreia, prieteni electorali, candidaţi la ocazie. In aceste privinţi presa bucureşteană 
contrastează mult ; ea e redactată adeseaori de persoane inteligente, si e in curent cu toate evenimen- 


A nceputurile presei românești le-am studiat în două articole trecute, stabilind maï mult intr'un 
A 


1) Vezi Literatură şi Artă română, an III, pag. 711 şi 787. 


526 PUBLICATIILE PERIODICE CONTIMPORANE 


tele si mișcările interne și externe. Pe lingă Agenţia telegrafică română, câteva din ziarele mai mari 
aŭ si corespondenţi speciali în oraşele centrale ale Europei: Paris, Berlin, Londra, Viena. Nimic din 
toate acestea În provincie, unde, afară de ziarul Galafii din Galaţi, Evenimentul si Liberalul din lași, 
care sunt cotidiane, cele mal multe ziare apar săptămânal sai și mat neregulat. Numai! patru gazete 
apar în localităţi diferite de Capitala judeţului si sunt și maï modeste. Acestea sunt: Gazeta ţăra- 
nilor din comuna Muscelesti, jud. Argeș, Foaia şcoalei rurale din comuna Corole, jud. Dolj, Câm- 
pina din Câmpina și Sinaia din orășelul Sinaia, jud. Prahova; dar și acestea nu sunt atât de 
mult răspindite în masa poporului, ci servesc mai mult de instrumente locale. 

Revistele literare (din care de la început am format un grup special) aparţin aproape toate 
Capitalei. Ele se adresează de cele maï multe ori unul public anumit : astfel, dacă le-am lua pe cele 
maï principale, observăm cu inlesnire cá, pe când Literatură şi Artă română își are o anumită 
linie de conduită si se adre-eazá unul anumit public, Convorbiri literare sai Noua revistă română 
se adresează unul alt public, fără a produce câtuși de putin vreo ciocnire saü neutralizare. Ne abti- 
nem însă de la orice comentar care ar putea părea că nu cadrează cu amplitudinea obiectivitágil 
noastre sumare. 

In ceeace priveşte restul de reviste, sociale, juridice și mal ales industrialo-economico- 
sociale, fiecare din ele își are tras un anumit drum prin masa de cititori şi abonaţi. 

Cu un cuvînt, dacă am voi să rezumám într'un mod statistic întreg numérul publicaţiilor 
periodice, găsim actual peste 195 de titluri, din acestea se diferenţiază, după principiile pe care le 
profesează, următoarele 18 grupe: Independente (28), Conservatoare (22), Liberale (26), Comer- 
ciale (22), Semite (6), Naţionale (10), Junimiste (3), Socialiste (1), Juridice (3), Umoristice (4), 
Oficiale (27), Litere si Arte (10), Militare (3), Sătene (3), Teologie (1), Medicale (4), Didactice (4) 
şi diferite (19). 

Dacă am subdivide, la rindul lor, aceste grupe după ziarele care apar în Capitală sai în 
provincie, găsim în total 84.de titluri pentru București si 111 pentru provincie în ordinea urmá- 
toare: ladependente (8 București —20 provincie), Conservatoare (4—22), Liberale (3—23), Co- 
merciale (12—10) Semite (3— 3), Naţionaliste (3—7), Junimiste (1—2), Socialiste (1), Juridice (3), 
Uimnoristice (2—2), Oficiale (4—23), Litere şi Arte (10), Militare (3), Sätene (3), Teologice (1), 
Medicale (3— 1), Didactice (2—2) si diferite (18—1). Constatám aga dar proportiunea următoare: 
din 195 de publicaţii periodice în România, 90 sunt de caracter absolut politic, ceeace revine la 
aproape 509/,, foarte semnificativ | 

In ceeace priveşte modul cronologic al aparitiunit lor, putem face următoarea clasificare : 
cotidiane, 20 (17 în București, 3 in provincie), săptămânale 113 (26— 87), biséptämänale 8 (2— 6), 
trisăptămânale 1, lunare 12 (11— 1), bilunare 23 (13—10), trilunare 2 (1—1), ocazionale 6 (2—4), 

Costul unui număr de gazetă variază ; cele mal multe insă costă 10 bani; numa! revistele li- 
terare aŭ preţuri mal urcate. 

Cât despre limba în care apar, mat toate sunt românești, afară de următoarele : franţuzești 
4, nemtesti si germane 2, ungare 1, ebreest! 3, grecești 3, în care categorie am putea pune si pe 
cele câteva gazete comerciale care apar în două ediţii, frantuzeste si românește, sat românește si 
nemţește. (Vezi Monitorul comercial român saü Rumânischer Handels- Moniteur. 

Aceasta este înfățișarea generală a periodicei românești ; multe din gazetele citate, în ìu- 
certitudinea cu care s'aii produs, poate aŭ și dispărut deja; altele aŭ apărut poate în locul lor, dar, 
In regulă generală, numărul lor în acești câţiva ani din urmă e limitat în România între 190—200. 
Probabil cu cât se vor crea izvoare nouă, cu cât interesele se vor multiplica, cu atât și numărul ga- 
zetelor va creşte. 

Constatările noastre însă nu privesc decât regatul României; cele care apar la Românii 
din afară de regat vor forma obiectul unui articol viitor. 


I. BRUMAREL. 








Horezu 


Coloane de la Mánástirea 


Ca.r0 


WWW. 


POET 





H ine ar mai cunoaște pe Florin? Veselul poet, senin ca o dimineață de Maiü, 
E copilul blând care întimpina cun zimbet vecinic adorabil nefericirile vieţii, 

întins pe patul durerii, doarme acum, palid ca o masca desfigurată, braz- 
dată de trăsături de o sfâșietoare blándete. In colţul buzelor sale supte, un suris 
și amar și dulce, par'că a încremenit acolo pictat de cel mai genial maestru. 

Se innoptase. In odaia-i aproape goală, betrána-i mamă rezemată de spe- 
teaza patului, cu ochii scînteietori de lacrémi, priveşte pe adoratu-i adormit care 
se stinge zi cu zi, oră cu oră. In sobă, ultimele lemne sai topit de suflarea vin- 
tului care suerá pe horn. Pe afară zăpada vinturatä de criv& curge cu nemi- 
luita, voind par'că să acopere pentru totdeauna cu mantia-i albă fața prea înti- 
natului pămînt. 

Gerul e groaznic. Trosnesc geamurile odáitei résunánd stranii în sfinta 
tăcere, izbite de furia zăpezii. 

Bolnavul zimbeste în somn. Un suspin fericit îi récoreste pieptul. Zimbe- 
tele se succedează, cuvinte întretăiate îi rostesc buzele, în vreme ce betrâna aple- 
cată la căpătiiul patului, aiurită, cearcă să prindă cuvintele din zborul lor ne- 
înţeles. Acum respiră iute și puternic, o vie rogeafá îi inundă obrajii... A deschis 
ochii... 3 
— „Mamă, ești aci? N'ai adormit încă ?« Rosteste Florin cu privirea plină 
de o înţelepciune tristă. 

— »Nu mamă“! Și în acest »nu« vorbește o lume întreagă de iubire des- 
nădăjduită... » Adormisesi...« 

— „Da, adormisem... Ce somn fericit? De două luni de când sunt bolnav 
în pat nu m'am simţit așa de bine. Visaiii un vis frumos, cum numai ângerilor 
le e dat ca să viseze, îngână el tusind în sec; apoi, înflăcărat de o stralucire mis- 
tică, Florin palid ca statua durerii, magnetizat de fantazia visului, adaogă : 

„stii tu mamă ce-mi clocoteste aci în inimă? Te-a cutremurat vre-o- 
dată farmecul dorurilor care te insufletesc ucigându-te cu încetul? Infelegi tu 
extazul unei fericiri întrezărite care se tot apropie până ce-ţi înfioreaza fiinţa de 
cele mai sfinte senzaţii ? Ai simţit tu r&coarea ce ţi-o lasă în suflet un vis frumos 

4 


530 POET 


care, desi a pierit in noaptea părerii, plutește totuși in juru-ti eu un aer dumne- 
ze”sc, pe care respirându-l, renaști ca floarea subt razele soarelui, ca amantul 
la zimbetul iubitei, ca natura în reversatul aurorei ? 

"O aşa răcoare îmi linişteşte acum sufletul, un astfel de aer respir acum, 
o, mamá! Si dacă mar fi acel dor care mé inteapä ca un ac pe jumetate înfipt în 
inimá, si de care cineva par'cá trage cu putere in jos, dacá n'ar fi acel vierme 
neadormit care me roade in adincul pieptului, m'aș socoti cel mai fericit de 
pe lume. 

»Sfint extaz, beţie a sufletelor hránite de iluziuni märete, în scurta vibrare 
a atomului omenesc în mijlocul nesfirgitului timp, numai tu trăești, numai tu 
dai viaţa lingedei materii, caci tu singur ești autorul vieţii și al adeveratei fericiri“. 

Istovit de puteri, bolnavul gifiind încetă. Din pervazul aurit al icoanei 
din părete, figura blândă a Maicii Domnului a tresărit, mi se pare... Plânge inima 
betránei; prin soba goală vintul induiogat par'cá plânge zädärnicia iluziilor si a 
tutulor lucrurilor omenești. 

O noua sfortare a vieţii care se zbuciuma în slăbitul piept al poetului, îi 
impurpurá obrajii. Cu spatele rezemat de perne, Florin reincepu: 

» Adormisem... Subt calmul călduros al unui cer presărat cu diamante 
n'am trezit plin de viaţă şi de veselie. Prin mijlocul unor alei tainice de salcimi 
parfumafi de aroma florilor roșietice, care picaü ușoare în văzduh, mergeam ta- 
cut şi uimit de existența unei asemenea priveliști. Iarba scinteietoare de roua 
cazutä în picuri cristaline Data plăcut pe subt picioare-mi. In desișul ferrnecat 
al frunzelor, pasèri minunate cântau si zefirul gingagul zefir ivzorit din misteri- 
oase adincuri, îmi mingâia lenevos obrajii ca mânuta unei femei iubite. 

Imi venea să rid acum cu hohot de presupusa mea suferinţă și mé sim- 
team gelos pe luna care, ca un uriaș glob de foc tremurátor prin haosul albastru, 
imparfea si ea împreună cu mine vederea acestor sublime frumuseți. 

De-odată, dintr'un boschet de frunze poleite de praful de aur care se 
cernea din lună, o umbră apăru. Acum minunatele păsări își opriră cântecul, un 
fior viă cutremură crăngile salcîmilor și umbra înaintă spre mine, măreaţă, on- 
dulându-s1 superba-i mantie de matăse albă. 

Nu stiü ce-am gindit atunci? Dornic intinzénd mâinile spre ea, am simţit 
atingerea molesitoare a unor mâini calde care îmi cutremură toate fibrele corpu- 
lui. Am vrut sa graesc; cuvintele îmi mureau pe buze și coprins de fiori neinte- 
leg: urma! fantastica umbră prin iarba înrourată în mijlocul unei simfonii ce- 
reșt care vibra în atmosfera încălzită de lumina lunii. M'am trezit din această 
dulce visare urcând treptele unui palat de marmură care se ridica până la înăl- 
timea stelelor. 

Frumusetile basmelor se închinau inainte-ne, ângeri blonzi cu mici aripi de 
aur ne zimbeaü în cale si... si... de-odată in mijlocul unei camere plină de tot 
ce poate fáuri mai frumos inchipuirea, suspinánd, umbra asvirli de pe ea super- 
ba-1 mantie.....« 

Aci bolnavul încetă. Tusea îi zbuciumă din noii pieptul. 


POET 531 


st, atunci, continuă el, un sivoiü de apa ferbinte par'cá mi-a învăluit 
inima si m'am trezit subt sárutarea celei mai încântătoare fapturi care s'a arătat 
vre-odatá în fantazia genielor artei. Era frumoasă, mamă, si așa de cuminţi ii 
erati ochii, așa de arzător i-a fost sărutul c'am simţit atunci cum sufletul des- 
prinzéndu-se de corp a zburat o clipă alături de al ei în lumea infinitului. 

„Cine ești tu, am întrebat-o atunci înebunit de atâta fericire ? 

— »Eù sunt regina vieţii eterne, ultimul ideal la care aspiră sufletele 
zbuciumate de durerea lumii. 

»Eü sunt existenţa abia întrezărită a spiritului omenesc în momentele-1 
de extaz când aspiră la cunoașterea tainelor ameţitorului neant nepétruns si ne- 
pétrunzibil. Fără corp, fără nemulțumiri și fără patimi, eü plutesc pe deasupra 
durerii, si fericirea mea este aerul pe care tu-l respiri, este floarea care te incánta 
cu parfumu-i, este cerul presărat cu stele care te farmecă in clipa existenţei tale, 
pentru că respirarea fiinţei mele e însăși viaţa. | 

Sufletul tăi e raza isvorită din eterna-mi flacără care dá mișcare milioa- 
nelor de forme ale materiei. Mesager al unor destine pentru tine neinfelese, lu- 
minezi o clipă vagabond prin haos, creezi, la rindul teii în juru-ti o lume de 
speranţe și iluzii, legând nestiutor si par'cá pentru totdeauna umbra vieţii tale 
de nimicuri înșelătoare, cărora tu le dai viață. In lumea voastra totul e min- 
ciună, iluzie si zádárnicie. In coprinsul imperiului meü nefermurit träeste ade- 
vărul si taina rostului lumii, aci viaja se scurge veşnic fară dureri și fară zbu- 
cium. Destul atâta amăgire, deschide ochii și priveşte in juru-fi, destinul tei e 
împlinit. 

Infiorat de teama despărțirii de misterioasa ființă care pronunfase aceste 
cuvinte ne mai auzite, am voit s'o string la pieptu-mi înflăcărat de doruri. Dar, 
braţele mele pasionate aŭ îmbrățișat aerul si deschizând ochii mari de spaima 
am zărit-o zburând spre cer în mijlocul unui nor de lumină. Palatul pierise. 

Singur, în mijlocul aleelor fermecate, am urmărit aiurit fantoma până ce 
Sa topit în aerul albastru... 

Si m'am trezit. Iartá-mé mamă că te-am ameţit prea mult cu nimicurile 
mele.... Poate sunt nebun, dar dacă aș putea să spun tot ce-mi agită acuma 
pieptul, ar învia morţii, s'ar însufleti pietrele, o mamá! Më simt așa de înviorat, 
aga de bine! Cu imaginaţia îmbogăţită de atâtea revelaţiuni cerești, am să con- 
tinui în astá-noapte sfirsind ultima mea poemä. Și acum par'că trăește in aer 
coana acestei arătări frumoase care a deslegat enigma în care se concentrase: 
gindurile mele. 

Ce crezi tu mamá de visul mei? sfirsi poetul gifiind. Cu lacrémile oprite 
in deschizétura genelor ei invinefite de suferință și veghere, betrâna murmură : 

» Visul téü e greu de înţeles, dragul mamei, dar după cât pricepe mintea 
mea slabă, mi se pare că asta insemneazá că ai să te faci sănătos în curind..... 
Culcă-te însă acuma Florine, vei scri mâine, poimâine... mai e vreme, și apoi știi 
doctorul ţi-a recomandat odihnă și liniște. 

„Da, linişte, linigte.... bine.... mé voiü sili să adorm, respunse el întrerupt 


532 POET 


de o nouă convulsiune a tusei și apoi mai încet privind la mamă-sa cu siretenia 
unui copil alintat: cred că liniștea are să-mi facă bine.... Noapte bună, mamă, 
du-te de te culcă..... 

» Noapte buná« șopti bătrâna, stergéndu-si pe furiș o lacrimă. 

Il asfixia aproape această atmosferă reală. Simfea acum nevoia singură- 
taţii ca să-și poată mistui în liniște șivoiul de doruri care îi umplea sufletul 
»Sermana mamă, ea n'a înţeles nimica“, ce oameni? 


* 


+ E) 


In noaptea accea, la lumina lămpii, Florin, învăluit în palton, a scris 
până la ziuă. Ultima poemă era sfirsitä. 

»À treia zi la „știrile mérunte« ale unui ziar obscur, se anunţa în câteva 
cuvinte searbede moartea poetului...... 

Intre făcliile aprinse care picurá ceara topită peste maldărul de imortalc, 
Florin, palid și invinefit, doarme acum în somnul vecinic. In colţul buzelor arse de 
flacara morţii, un suris și amar și dulce a încremenit par'că pictat de cel mai 
genial maestru. Un teanc de cărți si de scrieri rávágite zac pe masa de la capul 
mortului. Plânge inima bétránel,— prin soba goala vintul istovit par'cá plânge si 
el zádarnicia iluziilor și a lucrurilor omenești. 


FLORIAN I. BECESCU. 


MI-E DOR 


—————— 


P i-e dor sá trec prin codru des, 
L | Când stelele s'aprind 

Si "n calea ta cu drag sa-ţi ies 
zimbind. 


Sá rătăcim ca mai de mult 
La freamătul de fag, 
Tu să-mi vorbesti, cü să te-ascult 
Cu drag. 


In përul mei buclat să prind 
Cununi de liliac, 
Si-apoï să te întreb zimbind 
De-ţi plac. 


Și printre arbori résfatati 
In unde de izvor 
Sä ne privim imbrätisati 
Cu dor. 


De lume depärtati să fim 
In codru fără drum 
Și ca 'n trecut să ne iubim 
Și-acum, 


WWW.dacoromanica.ro 


534 MI-E DOR 


Vorbeascá lumea cáte-o sti 
Îndruge vorbe seci, 

De me iubesfi, eü te-oï iubi 
In veci. 


Din codru freamátul s'ascult 
Si seara la izvor, 
Sa te astept ca maï de mult 
Mi-e dor. 


ECATERINA PITIŞ. 


CRONICA 


LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ 





stabilește mai mult un fel de orientare a lucrării mult mai întinse ce pregateste pentru 

istoria Românilor, De aceea D. Iorga atinge toate evenimentele epocii istorice, coprinsă in 

volumul de faţă, într'un mod sumar. O dare de seamă maï pe larg ne va lămuri și mai bine 
în privința interesantei sale monografii. : 

Autorul începe să zugrăvească starea Imperiului otoman si a Principatelor vasale in 1593; 
arată prin afirmare a Voevodului muntean. Haraciul cel cumplit care ne apasa si nouele pretentiunt 
desperase răbdarea supușilor. Intr'adevăr, după niște izvoare venețiene, putem scoate o preţuire de 
60.000 galbent pentru tributul muntenesc, între anii 1590 si 1594; nu mai punem darurile multe 
și pentru toată lumea. Imperiul turcesc se găsea în acest timp intro stare precară. In conflict cu 
Habsburgii, nesigur în Polonia, turburat in lăuntru, răscoala Voivozilor, valah și moldav, l’a zdrun- 
cinat și mai profund. In Transilvania se sui pe tron Sigismund Bathory »una din cele mai curioase, 
„mai dezordonate și mat interesante naturi patologice care se pot inchipui«. Intre principii schisma- 
tief dunăreni și Sigismund, subt ocrotirea germană, se alcătui o ligă care mai apoi résvráti toate 
popoarele creștine din Balcani. 

Semnalul de revoltă dat de Mihai prin uciderea creditorilor turci din Principat, făcu pe 
Sultan să ia măsuri aspre; Domnul muntean atacă Giurgiul in 25 Noemvrie, arde orașul de Floci 
in 20 Decemvrie, jefueste in 11 Ianuar anul următor Hârșova, Silistra, Sistovul si Rahova. La 
Constantinopol marele vizir Sinan il și înlocuise prin Radu, fiul nelegitim al lui Mihnea Turcitul, 
după cum înlocuise pe Aron din Moldova prin Ştefan Bogdan Surdul, iar însărcinarea de a aduce 
la îndeplinire aceste hotáriri s'a dat lui Mustafa-pașa, beglerbeg de Meraasch și luf Aidin-Hasan, cu 
o oaste de 4.000 de ieniceri. Mai apoi Radu fu schimbat printr'un protegiat al noului vizir Ferhad : 
Bogdan, fiul lui Iancu Sasul. 

Mihai isi divide oștirea; o parte înfrânge pe Tătar! la Putine! (14 Ianuar), apoi la Stănești 
si în urmă Mihaï însuși îi rápune la Serpátesti; Ungurii săi și Moldovenii lui Aron bat pe Dunărea 
inghetatä la Isaccea pe Stefan Vodă Surdul, adus de Mustafa-pașa. Aceste avinturi fură confirmate 
de nouă succese, cum ar fi maï ales dárimarea Brăilei. 

In Map și Iunie se încheie un tractat între Mihai și Sigismund în condițiuni foarte umile 
pentru cel dintăi. Se prevedea între altele că » Voevodul nu se va mai intitula »cu mila luf Dumne- 
»zeü«, nu va mai dispune de pecetea ţării, nu va avea comanda peste trupele auxiliare, nu va avea 
»voe să condamne la moarte, nici să intre în relaţii cu puterile străine; până și cheltuelile sale de 
n Paști şi de Bobotează erai regulamentate în tractatu. Acest act infam de bună seamă nu-i conve- 
nea lui Mihai care va căuta prilejul să se scuture de el. 


NM ihai Viteazul, de N. Iorga. In recenta sa publicatiune, colaboratorul nostru, D. N. Torga, 


WWW.dacoromanica.ro 


536 CRONICA 


In timpul acesta Sinan trecu Dunărea și intră in ţară, unde Miha! il aşteptă și-l infrànse 
ln Calugárent; peripetiile isgonirif Turcilor sunt cunoscute. Sigismund se scoboară din Transilvania, 
ia Tirgovistea cea întărită de Sinan, îl fugărește spre Dunăre și-i aruncă grosul armatei in valu- 
rile fluviului la Giurgiu. 

Polonif ocupase însă Moldova și înlocuiră pe Aron prin Ieremia, urmând o politică tur- 
ceascá ; de asemenea în 3 April 1596 moare Sinan, urmând Ibrahim-Pașa, cu aceleași războinice 
planuri; în frunte cu Sultanul, Turcii pornesc în Ungaria unde aii fost însă bătuţi cu desävirsire de 
către creștini. 

In urma succeselor lui Mihai, bunä-vointa si respectul principelui ardelean către dinsul 
devin maï accentuate.— La 30 Decemvrie e primit în Alba-Iulie unde hotărî linia de conduită in 
participarea la negotierile care trebuiaü să înceapă la Praga între Sigismund și Impérat. În anul 
următor însă nestatornicul Sigismund își strămută dorinţa de domnie în Ardeal, în schimbul unei 
pensiuní viagere și a ducatelor Oppeln și Ratibor din Silezia; această retragere a lui Bathory a 
fost pe placul lut Mihaï, căci îl jignise aroganta sa. El pricepea un lucru — zice D. Iorga — 
că iu locul unui Domn mic în Ardeal va veni un rege mare, că în locul unui parvenit trufas va 
avea drept vecin pe scoboritorul uneia din cele maï vechi familii suverane din Europa, cá în 
locul stápinuluf apropiat va avea pe acel, totdeauna mal suportabil, din departe. La 9 April 
Mihat făcu împăratului un jurámint în mânăstirea Dealului; promitea concursul séü Germaniei 
în schimbul soldeï a 5.000 soldaţi si acordarea unui ajutor de alţi 5,000 în oameni sai în bani, 
etc. Sigismund în curînd avea să-și ia seama și revine în Ardeal spre indignarea luf Mihai care 
declară cá nu e dispus să tolereze pe Sigismund ca vecin, nici să-l suporte ca suzeran. În acest timp, 
după repurtarea unui succes militar strălucit în contra Turcilor, și după ce Sigismund dădu o nouă 
lovitură teatrală Transilvaniei, abdicând in favdarea vărului raŭ cardinalul Andrei Bathory, plănui 
să cucerească Ardealul $i să limpezeascá intolerabila situaţie a atâtor străgănări ; împăratul nu pu- 
tea decât să încuviinţeze această hotărire, pentru ca să apace pe Andreï între două focuri, căci si 
din Nord avea să năvălească armata lui Basta. Intrat în Transilvama la 19 Octomvrie (1599), dădu 
lupta de lingă Sibiü in 28 Octomvrie 1599. La 1 Noemvrie intră cuceritor in Alba-Iulia si pune 
la picioarele împăratului provincia învinsă. Cu toate acestea întărirea Domnului Valah nu prea era 
pe placul lui Rudolf și mat ales a ambiţiosului Basta; începe pentru Mihai o îngrozitoare situaţie 
politică, de intrigi, complotări, trădări și lipse; cu toate acestea făcea planuri grandioase. Cucereste 
Moldova, în contra voinţei împăratului, maï ales că acolo se adăpostise fugarul gi intrigantul Si- 
gismund Bathory. 

Incepe apoi declinul. Isgonit din Ardeal, cáutá refugiü în tara munteneascá unde e înfrânt 
in mal multe rînduri de Polonit lui Zamoyski, trece iarăși în Transilvania, cere în zadar sprijinul 
impératuluY ; în sfîrșit, eroul, în urma unor intrigi infernale, e omorît la 19 August 1601, in cortu- 
séü din Turda. „Așa printr'un omor care era o crimă, o crimă utilă pentru imperiali, se sfirsi Mil 
»haf Viteazul, victima talentelor ca si a greselelor sale. Greselile — pe care cine nu le-ar fi făcut ? — 
„le-a plătit el cu nenorocirea sa, cu preţul vieţi! sale, iar gloria luf e gloria noastră, o glorie care nu 
„se stinge, ci răsărind dumnezeesc stâlp de pară, din adîncimea trecutului fără noroc, îndreaptă 
„paşii poporului nostru către ultimul scop al tuturor silintelor omenești, Canaanul unităţii desă- 
n vîrșite a neamului“. 

Pe aceste linii sunt resfirate ideile D-lui Iorga; cu scapelul științei, al observaţiei si me- 
toadeï d-sale, dă marelui Voivod viaţă si relief, calitate atât de rară la alţi istorici si atât de pu- 
ternică la D. Iorga. 


* s 


Eforia spitalelor civile din Bucureştă, de Al. G. Găleşescu. E un lucru imbucurător 
când vedem persoane care ies câteodată din domeniul preocupărilor zilnice, pentru a se interesa si 
de lucruri de un ordin mal innalt și folositor societăţii. In numărul acestor persoane se prenumără 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 537 


si D. Al. G. Gálegescu, șeful serviciului spitalelor civile, care a adunat intr'un volum toate actele 
de donatiune ale Eforiei, ușurând astfel munca celui care ar voi să scrie un studiü istoric asupra 
acestei instituţii. 

Din actele adunate vedem că familiile care aŭ făcut mat multe donaţii sunt familiile Can- 
tacuzino și Ghica; intr'adevér, imobilele dáruite de familiile Cantacuzino ai un venit anual de 
438.727 leí și cele dăruite de Ghiculești un venit de let 356.466. Pe lingă ef mat gasim imobilele 
si altor post donatori care aŭ un venit anual de lei 724.073. Din aceste venituri Eforia întreţine 
11 spitale, cu un total de 1270 paturi. După ce dá in extenso actele de donatiune, autorul trece la 
schiturile și mănăstirile ale căror moșii gi înzestrări aŭ trecut de asemenea la Epitropie și care au 
azi un venit anual de lef 812.824, bani 70. Toate aceste acte sunt bine aranjate, metodic clasifi- 
cate în mod cronologic, astfel în cât cercetătorul lor e de la început orientat și introdus pe căile 
cele mat intime ale aceste! cestiuni. 

D. Găleșescu merită toată lauda noastră pentru munca și inteligenţa pe care a depus-o și 
cu aceste observaţiuni recomandăm cu căldură cartea d-sale tuturor celor pe care ii interesează o 
asemenea cestiune. 


O broșură interesantă pentru cef care se ocupă cu problemele psihologice a aparut zilele 
din urmă, subt titlul de Studii pedagogice, datorite D-lui Dr. Toma Dicescu, profesor la Școala 
Normală Carol I din Câmpu-Lung. Aceste studii pedagogice insistă asupra individualitá[ii copilu- 
lui, care trebueste prin toate rnijloacele afirmată de pedadog. Apoi D. Dicescu insistă asupra de- 
prinderit, care joacă un mare rol în formarea caracterului. D. Dicescu e de școala nouă; d-sa are 
încredere în formarea caracterelor nobile, folositoare societăţii și patriei, în alungarea teoriilor 
bolnave sceptice gi pesimiste; în sfîrşit, daa vrea sa vadă școala atingând adevăratul séü scop, spre 
deosebire de actualele lazarete, mat mult fabrici de declasati, 

O părere care îi face onoare şi-l distinge. 


Ministerul de Instrucție a binevoit a acorda medalia Bene-Merenti cl. I D-lui George 
lulian Jolnai ; credem de datoria noastră a spune cititorilor cine e artistul și care sunt meritele sale: 

George Iulian Jolnat e născut în București. După cursurile primare și gimnaziale a urmat 
cursurile Conservatorului de Muzică din București, clasa de violiná, egind premiant și absolvent 
cu diplomă. Asemenea a urmat în acelaș timp cursurile școalei de Bele-Arte, secţia sculpturii, pe 
cure asemenea le-a terminat cu succes, 

In ţară, afară de diferite busturi, a lucrat statua luf Tudor-Vladimirescu, mărime natu- 
ralá, pe care, fiind în armata română ca voluntar, Regimentul de Roșiori l-a dăruit Scoalef mili- 
tare din Craiova. Asemenea a făcut bustul poetului Gr. Alexandrescu. Plecând în străinătate, și-a 
complectat studiile la Academia de Bele-Arte din Viena, absolvind cursurile de cinci an! ale acestei 
Academii numai în doi anf (1887—1889) obţinând premiul Academiei. După o ședere de 6 luni 
la Paris, spre a studia Muzeele, s'a reintors la Viena în 1890, ocupând un atelier al Statului gra- 
tuit, drept ce-i da premiul Academiei. Aci făcu câte-va lucrări importante, între care un Fron- 
tispiciá pentru biserica carmelitelor din Hartmann-gasse, Viena, reprezentând pasagiul biblic: 
n Veniţi voi, cef máhnit! si suferitori (Isus)«, şi câteva figuri pentru noua cazarmă din St. Pólten 
(lingă Viena). 

In 1891 Consulul general al Statelor-Unite îi oferi pozitiunea de sculptor-sef al lucrărilor 
Expositiunif Universale din Chicago, unde plecă în iarna acelui an. In Chicago a stat până în toamna 


538 CRONICA 


anului 1893, ocupat cu lucrările Expositieï și alte comande, Apol și-a stabilit atelierul în New- 
York. 

Deschizëndu-se la Richmond, capitala statului Virginia, un concurs pentru monumentul 
Varineï Davis, fiiea generalului Jefferson Davis, Preşedintele Statelor Confederate, Jolnaï a obţinut 
premiul I şi comanda monumentulut, pe care l-a lucrat în atelierul séü din New-York și a cărei mar- 
moră s'a inaugurat la 9 Noemvrie 1899; din acest monument face parte și »ángerul Durerile, al 
carei mulagiü sculptorul l-a oferit Ministerului Instrucțiunii din România. Tot el a lucrat și 
statua Preşedintelui General Jefferson Davis, în bronz, care s'a înaugurat tot atunci. 

Intre alte lucrări admirate în America a mai fâcut: Frontonul Universităţii din Virginia; 
statua marelui poet american Edgard Poe; busturile muzicantilor : Beethoven, Schumann, Mozart si 
Chopin ; diferitele lucrări pentru expositia din Nashville (statul Tennesoe) si altele. 


* 
* -—o* 


Numărul din urmă al revistei noastre, destinat, cum se stie, Exposiţiunii Universale, a dat 
ocaziunea la mat mulţi confrati din presă să-și arate faţă de noi binevoitoarele lor apreţieri. Le 
aducem viile noastre mulţumiri. 

L'Indépendance Roumaine ne consacră un întreg articol, pe care ne permitem a-l repro- 
duce mal la vale, atât pentru cuvintele simpatice din el, cât și mal cu seamă pentru justeta 
iinpresiunii generale ce La produs tendinţele Revistei noastre. 

Tată acel articol, publicat în numărul eminentului nostru confrate de la 25 Mai trecut: 


O PUBLICATIUNE DE VALOARE 


n » Ne interesăm de toâte în tara noastră,— scria în substanţă aici chiar D. N. Iorga, în ar- 
ticolele sale Sur la vie intellectuelle des Roumains, cu sinceritatea şi curajul pe care i-l cu- 
noastem,— afară de lucrurile care ne privesc mat de aproape. România este o ţară frumoasă, unde 
se găsesc întrunite farmecele stepei românești cu frumuseţea sălbatică a munților, o adevărată El- 
velie primitivă nu maï pre jos de cealaltă... Dar merită oare să admirăm noi lucruri pe care le pu- 
tem vedea fără să ne scoatem un pasport? Netăgăduit nu, Românul nu își iubeşte ţara şi chiar se laudă 
de faptul acesta. Sunt în România așezăminte de cultură; avem o limbă ale cărei monumente lite- 
rare datează din secolul al XVI; o inlántuire desăvirşită de tradiţii literare; avem nume literare. 
Riscati însă de zicetf un cuvint despre toate acestea Românilor înșiși. Vor ride de o aga naivi- 
late. Dispretul pe care Românii din România il aŭ pentru ţara lor în deobște şi pentru viața in- 
telectuală în deosebi este Q crimă, una din acele mari crime "care aduc câte-odată peirea unui 
popor « «. 

»Multe persoane care cugetá aŭ constatat această plagá a epocii noastre, dar puține sunt 
acelea care aŭ avut curagiul să o arate«. 

nUn grup de tineri, cu toate acestea, a avut ideea nu numaï de a semnala starea actuală 
a lucrurilor, dar chiar de a căuta s'o îndrepteze, şi aŭ constituit cercul Revistei Literatură si Artă 
Română. 

Prin articole scrise în fiecare număr, prin numeroase conferinţe, acest grup de tineri în- 
deplineste o sfortare de redesteptare naţională și propagă ideile necesare názuintil lor. 

Nic! o ţintă ma! nobilă ca aceea pe care o îndeplinește în fiecare zi si cu răbdare această 
Revistă, în jurul cărei s'aü grupat constiintele oneste și entuziaste ale tuturor scriitorilor pe care îi 
mișcă tristeta timpului de astăzi și care visează o Românie puternică prin patriotismul ei. 

Titlul Literatura şi Arta Româna alcätueste un întreg program. El cuprinde într'insul 
sfortärile näzuintit de a face din această publicaţie o icoană în mic a literaturii și Artei Române 
propriii zise, ' 


CRONICA 539 


A relua contact cu generatiunea de la 1840 prin sentimente, a merge spre obirsia inspi- 
ratiilor naţionale, spre poezie, spre muzică, spre pitorescul popular, spre monumentele vechi ale ţării 
noastre, ca spre niște izvoare dătătoare de viaţă, de a se inspira din ele si de a réspindi apoi inspi 
raţia aceasta, iată scopul către care tinde cu perseveran[á Revista aceasta de patru ani de zile si 
pe care nimica astăzi nu o va mai putea împiedeca de a-l atinge. 

„Cum vedem, țelul obstesc și identic al tuturor colaboratorilor, linia de purtare dată Re- 
vistei, este ideia patrioticău. 

De aproape 30 de ani cuvintele »patrie« si „români, fiind necontenit ridiculizate, luate in 
zellemea, aŭ pierdut din noblețea lor ; ele ne par astăzi goale de înţeles și obositoare. Dar în acca- 
stă Revistă, scrise cu toată sinceritatea conștiinței, ele gan recăpătat frumusețea lor primitivă. 
Avem subt ochi cel din urmă număr, destinat Exposiţiei române de la Paris, care cuprinde câteva 
articole ştiinţifice în frantuzeste, de cel maï mare interes diu punctul de vedere economic, pentru 
cititorif străini. Aruncánd o privire asupra fut, întîlnim cea mai frumoasă reuniune de scriitori si 
de artiști, cea mai impunătoare din câte s'a văzut vreo-dată la noi. 

O atmosferă plină de viaţă și în acelaș timp senină înconjură paginile acestei Reviste; mo- 
ravuri distinse domnesc în ea ca într’un salon ales. 

In vreme ce politiciauif asurzesc lumea cu sforăiturile lor mincinoase, scrise într'un stil 
care va lăsa pată asupra epocil noastre, iată că acești oameni de elită se string în jurul unei idei si 
sunt fericiţi de a destepta spiritul naţional pentru și prin Literatura și Arta naţională. Ei stan zis 
cu drept cuvint că societatea noastră, hránitá de gindiri folositoare și plăcute, va creşte în putere 
Și în frumuseţe socială. 

Pe din afară, această Revistă, cu articolele și ilustrațiile ef, se înfăţişează astăzi ca cea mat 
frumoasă și mai bogată publicaţie românească. 

Nol felicităm călduros și sincer pe toţi acești scriitori și artiști, și în deosebi pe D. N. Pe- 
trașcu, directorul Revistei. Toţi oamenii de bine din ţară vor aproba sfortärile sale si vor fi fericiţi 
de rezultatele deja obţinute. 


* 
* * 


Tot în ziarul L'Indépendance Roumaine de la Zi Iunie c., intr'o notă de subt articolul 
La Roumanie à U Exposition Universelle, si subt semnătura Ion Măgură, ni se impută de astádata, 
— în termeni amabili, ce e dreptul — cá în ultimul numér al Revistei noastre, vorbind despre 
Exposifiunea Română la Paris, am fi afirmat ca existente în Pavilionul Român lucruri care nu 
există în realitate. 

D. Ion Măgură n'a citit cu atentiune articolul nostru. In el noi nu afirmăm nimic ca exi- 
stent, ci facem numa! un program preliminar de lucrurile menite a fi expuse la Paris. De aceea 
intrebuintäm pretutindeni timpul viitor ` »se va expune, se va vedeau, etc. şi nu »se expune«, nse 
vede«, cum ne reproduce greșit D. Mágurá... Articolul nostru, atât după tonul cât și după data luf, 
e premergător Exposiţiunii și arată numai pregătirile și dispozițiile luate în ţară, lăsând să se în- 
teleagá de orice cititor atent că împrejurările vor putea schimba unele din acele dispoziţii. Prin 
urmare, »greselile« ce ni le atribue D. I. Măgură nu provin decât din pripa cu care ne-a citit. 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 


— CĂRŢI ŞI REVISTE — 





cesta un articol interesant: Patriotisme et internationalisme, datorit D-lui Paul Mieille, 

în care autorul combate șovinismul si patriotismul réü înţeles al Francezilor și conchide 

la o internationalizare inteligentă a Europei. Pentru cá într'o Europă divizată și neunită 
Franţa nu-și poate păstra rangul. së, să lucrăm — zice autorul — la intemeerea acestei Republici 
a Statelor-Unite ale Europei, cărora scumpa noastră Patrie Y-ar putea fi suflet și razim. „Franţa va 
(i internaţională san nu va mai fi... Franţau.— Limba franceză şi Francezii la Canada tinde să 
stabilească influenţa franceză în această provineie faţă de cea engleză, puternică sa rivală, cumpă- 
nind circumstanţele favorabile saü nefavorabile extensiunii sale. D. Jules Bidault spune cá situa- 
tiunea actuală a limbil franceze la Canada e destul de satisfăcătoare. In rubrica Mișcarea literară 
in Franţa și în străinătate, D. Albert Schinz studiază operele poetului mistic persan Omar Khag- 
gam şi cultul séü pe care-l profesează câteva capete arzătoare si fantaziste în Englitera si Statele- 
Unite din America. In articolul săi: Cum să se mărească energia omului? D. Nicolae Tesla 
caută să stabilească un fel de metafizică mecanică, plecând de la punctul de vedere că omenirea 
a traversat generafiunile succesive, formând o singură unitate. In definitiv, ea nu-i decât o masă 
împinsă mereü înnainte printr'o forţă si legile generale ale mecaniceï îi sunt perfect aplicabile. 

In numărul de la 4 Iulie al aceleiași reviste găsim o anchetă literară cu subiectul: Femeea 
în sporturile moderne, la care aă răspuns o mulţime de celebrităţi, în fruntea cărora găsim nu- 
mele Aügustel noastre Suverane. lată părerile Carmen Sylvei: » Aprob pentru femee toate sporturile 
“din zilele noastre, daca ea rămâne gralioasá si atingătoare ca Sacuntala, dacă dă ajutor celor ne- 
nnorociţi ca Sfînta Genevieva, dacă face muzică ca Sfinta Cecilia, daca hrănește atâţia copii ca 
n Blanca de Castilia, dacă toarce ca Regina Berta, dacă tese ca Penelopa, dacă brodeazá ca vechile 
„prințese române, dacă zugrăvește ešrfi ca Ana de Bretania, dacă îngrijește de cel răniţi ca Flo- 
»renta Nightingale, dacă face versuri ca Margareta de Navara și ca Impărăteasa Elisaveta a 
» Austriei, dacă ..... În ceeace privește îndrăzneala femeilor, nu cred să mai fie nevoe să mai 
namintesc pe Jana d'Arc, nici pe copila regelui Dac, trecându-și braţul prin poarta care închidea 
ncea din urmă retragere a tatălui săii Decebal, nici pe martiri, nici pe mame: îndrăzneala femeei e 
ndestul de probată, ea nu maï are nevoe de sport pentru a convinge pe toată lumea. Dacă spor- 
ntul imi inspiră oarecare neliniște, e că mă tem de a nu vedea pe omul cavaleresc omorit de ama- 
„zoana moderná«.— Opera lui Albert Besnard e un prim articol datorit D-lui Jules Bois, în care 
autorul studiază pe acest minunat pictor, miscätor, voluptos, îmbătat, când liric și strălucit, când 
profund și intens. 

Revue de l'Art ancien et moderne, 10 Iunie. Un prim articol de D. Henri Bouchot, 


(E des revues, 15 Iunie 1900. Simpatica revistă franceză are în fruntea numărului a- 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 541 


Femeea lui Jean Van Eyck la Academia din Bruges — interesant articol analizänd pe marele pictor 


în tablourile în care o represintă. Pictura (școala franceză) la Expositiunea Universală de D. Louis 
de Fourcand, profesor de estetică si de istoria artei la școala de Bele-Arte. André Hallays pu- 


blicä un prim articol asupra Gravurei în medalii la Expositiunea centenală etc. Marea revistă are 
de asemenea un frumos buchet de plange gi aqua-forte elegant executate, precum şi gravuri hors 
texte« din care notăm: Femeea lui Jean Van Eyck, gravură datorită D-lui M. Chiquet, Asasinatul, 
după un tabloii al lui Carolus Duran la Academia din Lille, Medalii, etc. 

Revue des Deux Mondes, în numărul sën de la 15 Iunie, publică un studiü al D-lui Emile 
Ollivier, în privinţa oamenilor si faptelor din al doilea Imperiü, și face de astădată portretul lui 
Vilhelm al Prusiei. Toate evenimentele acestei îndelungate domnii pe care Nemţii o numesc, nu 
fără cuvint, cea mai glorioasă dintre analele lor, sunt povestite cu sinceritate. Urmează pacificarea 
Madagascarului de Andre Lebon, în care autorul arată procedeul generalului Gallieni la anexare 
şi cum a întrebuințat toate sfortärile pentru a înzestra noua posesiune cu o reţea de comunicaţii; 
cum a fost adus să ia această atitudine faţă de Regina Ranavalo si, în sfirsit, cum această dificultate, 
odată rezolvată, s'a putut continua cu francizarea. Lebon laudă organizarea acestei opere şi se feli- 
cită de a fi lucrat cu el. Louis Vuarin ave un articol: criza câmpiilor şi oraşelor: ruptura vechiu- 
lui echilibru demografic cu repercutările sale adinci și multiple asupra binelui general, care este 
unul din evenimentele caracteristice acestui secol ce expiră. Fiérens-Gevaert crede că tot ce s'a 
scris până acum asupra picturii flamande de la Van Eyck pînă la Van Dyck este supus controlului: 
acest studiii ar trebui să fie luat cu mai multă logică, căci sunt grave erori în filozofia artei lui 
Taine și în Maeştriă ve odinioară de Fromentin. 

Humanité nouvelle, Iunie. Găsim o lucrare foarte întinsă a D-lui A. Letuvis, avénd di 


mensiunile unui volum, în care autorul desvoltä pe larg teoriele lui Bernstein care aŭ avut un atât 
de mare răsunet. Marxistit ortodocși sunt atât de neliniştiţi încât numesc cartea sa »abjuratia so- 


lemnă a principiilor democraţiei sociale, făcută de un om care până acum a apárat-o«. 
* 
* * 


Deutsche Rundschau, lunie. Cea maï mare parte din articolele acestui numër sunt studii 
asupra unor subiecte care aü fost deja tratate în alte publicaţii, cum ar fi, de pildă: Telegrafia 
fără fire, de Bern. Dessau; Luerările Academiei de ştiinţe din Berlin, de W. Dilthey; Cri 
şapte copii at Larei, de H. Morf; Romanul lui Tolstoi, etc. 


D. RIVEANU, 


I. GEORGESCU 








sAruncätor de lănci, statua 


www.dacoromanica.ro 


PRIMA SCOALÁ PUBLICÀ 
DE FETE IN BUCUREȘTI” 


— 9 s 


I 


eV-umaï în anul 1843, gratie unei moldovence, fericita întru pomenire Elisa- 
LN beta Stirbeïü, născută Cantacuzin, sofia Domnitorului Barbu Stirbeiü, se în- 
fiinteazä prima școală «publică» de fete în București, si de fapt in Valahia- 

mare. 

Scoala a fost deschisá la 18 Man si instalatä la Hanul Serban-Voda in 
câteva odăi luate cu chirie, pe locul unde acum e Banca Naţională. In mijlocul 
clădirilor era biserica și în jur băcănii și toptangerii. Tot in acest han fu pusa 
prima şcoală română de bäefi la 1834, când Eforia scoalelor era luată din urmă 
de Kiseleff, pentru a redeschide școalele, închise puţin după plecarea lui Lazăr ?). 

Peste 5—6 ani școala sa mutat la Aristia profesorul, peste drum de bi- 
serica reformată, lingă biserica luterană. Acolo a stat vreo 10 ani. In urmă s'aü 
cumpărat casele actuale de la N. Lahovari. Toţi Lahovăreștii, între care și A- 
lexandru, s'aü născut acolo. In anul 1895, alăturea cu casa veche, sa ridicat o 


1) A se vedea Literatură si Artă Română, an. IV, pag. 282. 

2) In han se aflaü mulţi toptangit greci, care aveaü dreptul a vinde iarbă de pușcă. 

Nu mult timp după ce școala începuse a funcţiona în regulă, la anul 1847, în dimineaţa 
zilei de Paști, un mare incendiü se ivi ia apropiere. Un tînăr, Drugănescu, care mal în urmă ajunse 
căpitan și muri în duel la București, trăsese cu pușca de Paști în streașina casei părintești, care 
luă foc si de unde incendiul se întinse și în vecinătate. Doamna Stirbeiü, care se afla pe la ora 12 
din zi la a doua înviere, în biserica Amzei, a trimis îndată să vadă ce este. Incendiul era foarte pri- 
mejdios prin situaţia și natura localului. Era mare temere să nu ia foc și să sară în sus clădirea 
Hanului Serban-Vodá, de oarece se știa că eraü mari depozite de pulbere în butoaiele din oare- 
care pivnițe. Domnitorul, Prinţul Bibescu, a stat la fata locului dela 2—5 p. m. călare, in fata prävä- 
liei luf Martinovici, care era situată în colţul Serban-Vodá, strada Lipscani, pentru a conduce în 
persoană combaterea sinistrului. 

Doamna Stirbeiü, mult îngrijită de soarta școalei sale, trimitea necontenit spre a lua nouă 
informafiunt despre starea primejdiei, de la Vodă Bibescu, de oarece soţul séü Barbu Stirbeiü era 
la Paris, 


546 PRIMA SCOALÀ PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 


alta nouă pentru clase, în condițiuni igienice si bune, casa veche rémánénd nu- 
mai pentru locuința directoarei și a profesoarelor 1). 

Elisabeta Ştirbei, infiinfátoarea scoaleï, era născută Cantacuzin-Pascanu 
din Moldova. Nu cunosc data nașterii sale, dar am aflat că s'a măritat cu Barbu 
Stirbeïü la 19 Septembre 1824 si că a murit la Nizza la 8 Septembre st. n. 1874. 
Când s'a măritat, după obiceiul timpului, fetele se cásátoreaü la noi adesea la 12 
ani ; ea era foarte tinera, abia de 16 ani. 

Nu am avut fericirea a o cunoaște personal saii vedea, dar e destul ca 
cineva să privească figura ei dulce și senină, pentru a-și da seamă cu ușurință 
de superioritatea inimi sale și calitatea aleasă a sufletului séü ?). Toţi ceice aŭ 
cunoscut-o aü fost unanimi a-mi afirma calităţile ei alese. Unul din contimpo- 
ranii sei îmi spune că »era bisericoasá«; altul cu care am vorbit adesea îmi zi- 
cea: »ce suflet bun, adevărat o sfintä era«. Bunétatea și judecata ei sănătoasă 
nu reiese numai din faptul că are marele merit de a fi făcut prima școală de fete 
în Muntenia. Adesea în timpul iernei trimitea pe profesorul copiilor săi, Limburg, 
prin mahalale pentru a'i aduce știință de familiile sérmane, iar pe bătrânul Col- 
son, carele fusese profesorul ei, îl trimitea să le ducă parale. 

Se închideau pe atunci datornicii rëï de plată, ceeace uneori era un mare 
bine, la poliție. Adesea printre ei erai însă și oameni de bună credinţă, care nu 
gaseaü mila faţă de creditori. Odată ea a trimis Agăi 40 galbeni pentru unul ce 
era în astfel de condiţie, spre a-l libera, fără ca bietul om să știe cel puţin cine 
i-a plătit datoria. In aceasta se vede adevăratul filantrop. 

In faţa copiilor si lacrémilor, chiar vinovaţii erau ertati de ea. Brutarii si 
măcelarii la acea epocă se inchideaü si se báteaü, când vindeaü greșit, ceeace pe 
acele timpuri era iarăși poate indicat. In una din zile, femeia unui măcelar, prins 
cu pisica în traistă, sa dus cu copiii în braţe la palat să se plângă Doamnei că 
bate la poliție pe bărbatul ei. Cu toată greșeala vădită, ea trimise îndată, fiind 
Doamnă, la Aga Plaino ca să-l ierte. Când trimisul a ajuns la poliție, măcelarul 
era deja întins și preparativele făcute spre a i se aplica 50 de lovituri. 

Era si iubită și respectată de toți. Când isbucni revoluţia de la 1848, 
Doamna Stirbeiü se afla la Hagi Moscu în vizită. Limburg se duse în grabă cu 
trăsura să o aducă acasă. Faţă cu spaima tuturor, această femeie care nu făcuse 
decât bine, zise: »nu e nimic, nu mé tem“. Pe la palatul regal ea sa intilnit cu 
»revolufia«. Deși poporul era foarte îndirjit, faţă cu minciunile spuse de ceice-l 
ingelaü și se serveaü de el, totuși toţi s'aü dat de o parte și in mod respectuos aŭ 
salutat-o și i-au facut loc să treacă. 


1) Această casă nouă s'a fâcut cu bani luați din maï multe sorginti. Prima parte a fost dată 
de primărie pentru o expropriere fâcută imobilului cu ocaziunea facerii stradei laterale; o parte 
prin Beizade Mitică, (Dimitrie Ghica), de la o societate de binefacere. Banii erai depuși la un bancher, 
care dând faliment, a rămas putin pentru școală. Restul banilor necesari constructiunif nouă sa 
dat de răposatul Principele Alexandru Stirbeiü, care îngrijea cu multă căldură de opera mamei sale. 
Contribuiră de asemenea Principele Dimitrie Știrbei şi nepotul acestuia, Prinţul Barbu Stirbeiü de 


la Buftea, care aü acum administraţia şcolii. 
DA se vedea portretul et in Literatura și Arta Româna, an, IV, pag. 286. 


WWW.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICA DE FETE IN BUCUREȘTI 541 


Ea era foarte religioasă, si postea miercurile si vinerile. Chiar daca 
era mare prînz la palat, ea lua parte fără să mánince nimic, și la urma 
mánca de post »sus*, adicá in apartamentul séü privat. 

Nu era o femeie cu multă invefáturá ; cetea cu deosebire cartea de religie. 
Ea vorbea totuși bine grecește, germana si franceza. Lucra mult lucruri femeiești 
de mână chiar când a locuit la Nizza. 

Am avut ocaziunea să citesc testamentul său. Nici acolo nu uitase pe ser- 
manií și pe credincioșii săi. 

Iată câteva pasage din el: 


Acesta este testamentul mei 


In numele tatălui şi al fiului si al sfintului duh, 

Eu, subscrisa, am făcut testamentul meu precum urméza : 

Vrând a assicura între prea iubiții mei copii pacea, şi buna armonie, care fac puterea 
şi onoarea familiilor şi previne toate dificultăţile la care poate da nastere o împărţeală . ... 

(prevede ce a dat $i cum a estimat) 
Si în fine de dăvuelile ce am făcut institutului Elisabeth... 

(Prevede toate legaturile, in special fiecărui copil, rudeler, duhovnicului, monastirilor Pa- 
sărea si Cernica, fini, servitori, etc. gi...) ...»vor distribui săracilor din ţara mea zece mir franci«. 

(Numește executorii testamentari si mai zice :) 

.…. Nu vreau nici o pompă la înmormântarea mea». 


Nizza, 10 Decembre 1870. Elisabeth Știrbey. 


Acest dar, făcut institutului de care vorbește în testament, moșia Elisa- 
beta din Severin, si cheltuelile de instalaţie ale școalei, ai fost făcute din viaţă si 
cu bună înţelegere, respectate de urmași până în prezent. 

Aceeași tăcere se observă și în testamentul lui Vodă Barbu D. Stirbeiü, 
mort la 13 Aprilie 1869 la Nizza, pe care '1 făcuse încă de la 29 Aprilie 1859 
împreună cu Doamna, subt forma de act olograf, legalizat de I. P. S. S. Nifon, 
mitropolitul Ungro-Vlachiei. In el se prevede numai împărțeala între urmași, si 
nu găsesc nimic relativ la această școală. Nici chiar in »Codicil făcut la Nice 3/43 
Moi 1868, tot de B. D. Stirbeiü, în care prevede, pe lingă împarţeli, foarte multe 
danii, de-asemeni nu găsesc nimic special pentru această școală, care totuși există 
prin fonduri procurate de familia Stirbeiü. 

Doamna Elisabeta a fost înzestrată de Bráncoveanca, careia "i era nepoată. 

Ea era o adevărată mamă, și pe copilele sale le creștea foarte simplu. De 
şi econoamă, totuși nu a rămas biserică mai cu vază în ţară, la care să nu fi 
dat acatisturi. Mitropoliţii, si cu deosebire Nifon, o respectau ca pe o femeie cu- 
cernică. Umbla foarte simplu îmbrăcată și nu punea mare pret pe vanitatile lu- 
mești. O dată o damă din societate, al cărui bărbat perduse o mare parte din 
averea sa, cu multă probabilitate în cărţi, se prezentă la Doamna Stirbeiü, în o 
toaletă apelpisită, cu rugămintea de a o ajuta. Doamna se uită lung la ea, se 
uită la dantelele și rochia ei de mătase, și, indignatá, 'i zise — ea care niciodată 
nu a bruscat pe nimeni, — puindu-si mâna pe rochia-i [simpla de muselină : 


WWW.dacoromanica.ro 


548 PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCURESTI 


»Ghiciţ câte parale costă rochia mea ?... Nu pot să ve daŭ ajutor, de oarece chiar 
rochiele noastre arată ca a D-tale e mult mai scumpă ca a mea. 

Acest lucru 'mi reamintește pe multe din persoanele tinere si sulemenite, 
care implor »mile« pe la administratiile publice, până la 20 lei lunar, purtând 
totuşi mănuși de câte 6 — 8 lei perechea! Si sunt numeroase aceste persoane și 
numeroase sunt ajutoarele ce reușesc a-și crea, pe când adevărate văduve și or- 
fane cinstite duc mizeria. Ce voiţi, e o știință si o greutate chiar în a ști să dai. 

Care sunt factorii care aŭ determinat pe Elisabeta Știrbeiu să deschidă 
prima școală publicu română de fete în Valahia ? 

In afară de impulsiunea internă a acestei femei de bine, trebue neapărat 
să ținem seama de faptul că ea știa, prin locul ei de origină chiar, că in Moldova 
sc afla o astfel de școală creată de Asaki încă de la 1834. Ea era apoi sofia 
unuia din cei mai distinși români ai epocei, Barbu Stirbeiü, descendentul unei 
vechi și ilustre familii din Oltenia. 

In această familie română, facerile de bine dataü de mult. Astfel găsesc 
in o publicaţie, ce din întimplare îmi căzu în mână, că între 1600—1620 marele 
vornic Cernica 5tirbeiü și soția sa Kiajna aŭ zidit monastirea Cernica. 

„Această sfinta si Dumnezeiascá Monastire este zidită de vrednicul întru 
fericire marele vornic Cernica Stirbeiü şi soţia sa Kiajna, ce a fost pe la anul 
1600 — 1620, pe vremea Măriei-Sale Radul, feciorul lui Mihnea-Vodiá.....« 1), 
1870, București. 

Iata de ce Doamna Stirbeiü in testamentul săii lasă ceva și acestei mo- 
nastiri. 

Tot astfel biserica Sf. Treime din Craiova este făcută de mama vorni- 
cului Barbu Stirbeiü (1770), tatăl lui Vodă Știrbei. Această biserică a fost 
reconstruită acum in un mod admirabil de regretatul Prinţ Al. Stirbeiü și de 
fratele seü Prinţul Dimitrie Stirbeiü. 

Urmele unu: palat al familiei Stirbeiü îl găsesc indicat in o lucrare pu- 
blicată la Gorj de acea mână de oameni, care de mai multi ani reușesc a stabili 
un curent fericit, în partea aceea a téreï. Palatul e în ruină, biserica există încă. 
Cu drept cuvint, distinsul profesor Stefulescu zice: »Totul e trist împrejurul mo- 
numentului de pietate a lui Ilie Stirbeïü, una din paginele cele mai instructive 
si însemnate din istoria Gorjului« ©). 

Iată scrierea din advon, de-asupra ușei principale: 

» Această. sfinta. bisearicá. iaste. făcută. de dumnealui. Ilie. Știrbei. ce ai | 
fost vel. vist. si în urmă consilier. administraţiei Kesaricești. și de jupáneasa du | 
n6lul Despa de Bengesti. din temelie. și zugrávitaü pă cum să vede pácum și 
casele | și cele lalte toate. denprejurul lor. și cu via. și cu pometul. toate din noii 
s'a facut si saü săvărşit la leatul 1732«. 


D Istoriile Sfintelor monastiri Cernica și Căldarușanl, adunate şi tipărite de smeritul monah Casian Cer- 
nicanul. 

3) Monumentele istorice ale Gorjului. Biserica din Balcești-Cârligel. Vezi: Sezetoarea Sáteanulut, No. 1, 5 
April e 1398, l'érgu Jiu. 


PRIMA SCOALÁ PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 540 


Părintele lui Barbu Stirbeiü, fu unul dintre primii care inca de la 1811 
aŭ desrobit o parte din ţigani prin testamentul seü, plin de danii de tot soiul. 

Acest testament ce se aflá la asezämintele Brâncovenesti, este in acelas 
timp o adevératá lucrare de artá. El are mai multi metri de lungime. 

Biv-vel Vornicul — fost mare vornic — Barbu Stirbeiü, in testamentul 
seü de la 1811 — el muri la 1812 — prevede darea a 15 moșii la: »Monastirile 
din feara turceascá«, la »cutia milosteniei«, la „să se mărite 100 de fete sarace«, 
la »Biserica Sf. Treime din Craiova«, la »nepoti de ai sèï«, etc., etc.; mai pre- 
vede pe lingă o mulţime de alte danii de câte 500 si 1000 taleri la biserici, Epis- 
copii si Mitropolie, si următoarea: 

»Tiganii, báeti din vätäsia vátafului Gligorie Drăgușin, din cina judeţe 
ale Craiovei, și din vátágia vătafului Dobre, de dincoace de Olt, din 12 judeţe, 
după ce se vor da dintr’insit țiganii care san lăsat la nepoți si la nepoate de su- 
rori, după cum mai sus se numeşte, pe toți ceilalți îi ert şi să fie slobozifr şi 
iertaţi de robie“. 

Asemenea desrobeşte vre-o 20 de suflete, ţiganii ce eraü servitori în casă. 

Această desrobire voluntară si gratuită se făcu cu 36 ani mai înainte ca 
tara să-i desrobeascä în parte în mod obligator si legal, plátindu-se desdáunari. 

Nu e locul aici de a face apologia lui Barbu Stirbeiü. Sunt sigur ca un 
apropiat viitor va pune nepărtenitor în relief valoarea excepţională a principilor 
pămenteni : George Bibescu, Barbu Știrbei și Alexandru Cuza. 

Bibescu era un spirit luminat gi plin de viaţă. El, prin decretul din 31 
Martie 1847, a șters vămile dintre Moldova și Tara Românească. La 16 Martie 
1843, regulează Regimul dotal, lege atât de utilă si echitabilă, iar la 13 Iunie 
1847 înfiinţează școala militară (de cadeți), si, prin ofisul din 8 Februarie acelaş 
an, desființează robia prin »Legea despre desrobirea Țiganilor Mitropoliei, Epis- 
copiilor si Monastirilor« 1). 

Barbu Stirbeiü fu un profund cunoscător al ţării sale. A fost un neîntre- 
cut gospodar, și el e fundatorul armatei noastre prin crearea dorobantilor și grăni- 
cerilor. La nunta fetei sale, Princesa Fenareta cu Ghica Deleni din Moldova, care 
se făcu la Focșani, — când trecu garda, adică grănicerii, toți niște români voinici, 
el zise în limba franceză : „Dacă aș avea 100,000 de aceștia, ași înceta de astăzi 
a mai plăti tribut Porte, 

Ultimul, un adînc cunoscător al inimilor, desgustat de falgitatea falsilor 
liberali, era patriot entusiast si prevézátor. Inpámintenirea clăcașilor, formarea 
armatei, reforma învățămîntului, călătoria la Constantinopol si desrobirea mo- 
nastirilor închinate, vor străluci totdeauna ca niște candele nestinse lingă nu- 
mele său. 

Aceștia ne arată de asemenea marile calităţi ale rasei noastre : inteligenfe 
mlädietoare la reforme si situaţii nouă. 

Se cresc în dinastiile ereditare, cu mari sacrificii, ceice aü a domni, și 


1) Vezi : Domnia lut Bibescu, de Prinţul Gheorghe Bibescu. Tomul al II-lea, Bucureşti 1894. 


550 PRIMA SCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCUREȘTI 


câfi oare din ei lasă o urmă prin activitatea, demnitatea gi priceperea lor, com- 
parabilă aceleia pe care aŭ lăsat-o Bibescu, Stirbeiü și Cuza ? Primul, doctor in 
drept, pregătit a fi slujbaş al justiţiei saü avocat; al doilea, fost subprefect, pre- 
fect şi vornic, pregătit a fi în administraţie; al treilea polcovnic, pregătit a fi 
comandantul unui regiment. Ce aureolă e în jurul lor! Ce vie e această lumină, 
şi ce simpatică e privirii noastre, pe care însă nu o vedem indeajuns, căci e 
lumină... izvorită din virtutea româna | 

Avem astăzi Rege pe cel mai devotat, mai priceput, prudent și prevăzător 
din Capetele coronate ale Europei; suntem fericiţi din acest punct de vedere. 
Cinste, iubire si respect să aducem la scările Tronului! Dar... să nu uităm me- 
moria celor trecuţi, să nu credem că totul e de ieri și numai prin El și noi. Dom- 
nitorii noștri aü lásat și ei o brazdă adincă, pe care generaţiile actuale cu nemu- 
ritorul Carol I în frunte o dezvoltă, o fac să prospere și culeg fructele! 

Pe lingă alte defecte avem cu deosebire unul mare și neiertat: Nu avem 
încredere în noi si în ai noștri. O dovadă izbitoare ne-ati dat-o totuşi specialiștii 
nostri; ori in ce direcţie s'aii apucat de lucru, ei eŭ reușit cu prisosinfá. Tot ast- 
fel si în ce priveşte stiinfa de a guverna. Stirbeiü, Bibescu, Ghica saü Cuza, vor 
remânea pururea dovezi de marea aptitudine a Românului si în această direcţie. 
Patriotismul lor, prespicacitatea lor, bunul lor simţ și ştiinţa de a domni și gu- 
verna, pot servi de model fatá cu multe alte capete încoronate ce găsim în istorie 
și care nu aveaü o pregătire aga de sumară ca aleșii și improvizații noştri Domni. 

A-i uita san nesocoti, ar fi o crimă : crimă către ei, crimă către neamul 
nostru. 

Era firesc, dar, ca soţia lui Barbu Stirbeiü să facă o şcoală pentru fetele 
sermane, după cum sofia lui Cuza- Vodă făcu azilul Elena Doamna. Bărbatul ei 
a avut marele merit de a cunoaște perfect fara sa. El nu-şi făcea iluzie de starea 
de decadentä in care eram, şi lucra fără preget, zi și noapte, în mod febril, ca 
omul care vede și pericolul și scurgerea grabnică a timpului, spre a organiza 
toate administratiile. El, care a fost atât timp efor, stia ce valorează școalele si 
profesorii noștri. lată de ce când în Martie 1856 Eforia școalelor "i prezintă un 
proiect de facere a dicționarului limbei române, el, cu amărăciune, dar cu price- 
pere, a pus acest apostilat: 

«Găsitu-s'a acel bărbat luminat care să primească, această sarcină ? » 

Tiner încă, vornicul Barbu Știrbeii, »Mädularul Eforiei şcoalelor«, rostește 
la 1832, Februarie 11, în fata Adunării Obstesti, o cuvintare în care expune pro- 
iectul de regulamentare al scoalelor publice. El sfirseste zicând reprezentanților 
ferii : „Soarta tinerimii pentru vremea viitoare se dá acum în chibzuirea Obstes- 
tei Adunări; la dinsa stă să i se dea, printr'o bună întocmire a scoalelor, mijloa- 
cele de a dobindi bunele învățături și bune obiceiuri, prin care neamul românesc 
să poată päsi mai repede spre fericire. « 

In această nouă Eforie a scoalelor îl găsim în 1831 alături cu Al. Fili- 
pescu $i E. Bălăceanu, de unde sa retras numai la 1841, când vedem că Vodă 
Ghica primește demisia » Marelui logofet Barbu S$tirbeiü«. 


PRIMA ŞCOALĂ PUBLICA DE FETE IN BUCURESTI 551 


Tot el, mult mai în urmă fiind Domn, redeschise școalele, închise de nepri- 
ceperea si neprevederea celor ce se fălesc cu 1848. EI indică în 1850, prin un 
ofis, o adevărată reformă solidă a învățămîntului, pe bază naţională. 

lată cum cugeta acest om, care se numea amic al scoalelor | 

»Instructia nu stă în câteva idei corente, sai cuvintări sonore, pe care de- 
clamându-le, sai înșiruindu-le pe hârtie un tinér, să se îngâmfeze, să nu se mai 
îndoiască de nimic și să privească pe sinesi de natură deosebită, mai pe sus de- 
cât a celorlalți... Adevăratul şi singurul scop al educaţiei este acela a dezvolta 
facultăţile fizice si intelectuale ale unui tinér și a-i da mijloace de o vietuire și 
petrecere cát prin putință mai plăcute, fácéndu-l destoinic de a îndeplini vre-o 
slujbă specială și folositoare societăţii «.... 

»Pune-ti silinta a înzestra Patria noastră de bărbaţi impodobiţi cu ştiinţe 
pozitive si speciale în osebitele ramuri.... Vedeți ruinele ce ne împrejoară de toate 
părțile, ruine afară, ruine in casele noastre... E vremea a ne uni odată spre re- 
clădire le. 

Astfel vorbea acela ce de la 1831 si până la 5 Iulie 1841 fusese Efor al 
şcoalelor, acela care la 1850 a dat o nouă îndrumare învățămîntului public, în 
care se coprinde în germen prima organizare serioasă a Universităţii din Bucu- 
resti. Deja in 1852 facultatea de drept există cu C. Bozianu, G. Costaforu si 
Ștefan Ferekides, ca profesori. 

Prin ofisul de la 17 Octombre 1850, el a reorganizat învățământul pe 
aceste baze, și a prevăzut deschiderea scoaleï militare, de legi, topografie, poduri 
și şosele, agricultură, meșteșuguri și de fete. Se știe de asemenea că aducerea lui 
Davila în ţară la 1853 se datorește tot lui Vodă Stirbeiü. 

Cum voiţi ca soţia unui astfel de om să nu pue si ea inima și punga în 
serviciul ţării, | 

La inaugurarea școalei de care ne ocupăm se aflaü faţă : Doamna Stirbeiü, 
sofia generalului Heréscu, Doamna Manu (mama generalului Manu), precum și 
numeroase fete de boieri și boieri. Barbu Stirbeiü nu era de faţă. 

La început Doamna Stirbeiü a dat tot ce trebuia pentru această școală. 
După 10 ani, Statul a dat vr'o 4—500 lei vechi pe lună, aproximativ cam până 
la 1866. Moșia Elisabeta a dat-o din viaţă ambii pentru școală și pentru spitalul 
din Buftea. Vodă Stirbeiü a mai dat anual 3—400 lei vechi din venitul S-tei 
Troiţa din Craiova. 

Doamna Stirbeiü venea des la școală, cam la 2—3 zile, chiar când era 
Doamnă, pe când Barbu Știrbei, când era Domn, o vizita mai rar, căci „avea 
destulă treabă, îmi spune un prieten, si o mai vizită pentru ultima dată când a 
venit în ţară la 1867. Tot atunci acest fost Voevod veni să dea, ca Român și fost 
Domn, sfatul săi tinérului Domnitor, care în urmă trebuia să ducă așa de de- 
parte opera începută de iluștrii séi predecesori. 


1) Discurs rostit de Stirbeiü la 14 Iulie 1851 cu ocaziunea solemnitáji! împărțirii premiilor. 


552 PRIMA SCOALÁ PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 


Profesori la școala erai Nestor si Popovici, precum și profesorul párin- 
tele Veniamin, de religie, care dădea lecţie și la St. Sava. 

Femei nu eraü profesoare, pentru o cauză foarte simplă, cá »nu se gáseaü 
invéfate«. 

Scoala avea o foarte mare importantä, cäci era singurá la acea epocá; 
organizarea ei era astfel cum trebuia să fie si cum este si astăzi. Dimineaţa se 
dădeau lecţiuni și după prânz se lucra. Acest mijloc e cel mai potrivit, si ca hi- 
gienă și ca invéfámint practic, pentru a pregăti bune mame de familie. Se stia 
că ea ţinea mai mult la lucru, de oarece toate copilele primite în școală erai 
sărmane, și școala le destina a fi mame de familie; ea zicea necontenit: »carte 
puţină, dar lucru l« Ce bun sfat! 

E curios a constata că tot aceeași direcţie practică era urmărită la început 
și de G. Asaki, fundatorul primei școale de fete în Moldova. 

In această școală aŭ fost mai multe copile orfane, ca interne. Când se 
miritau, Doamna le dădea câte 400 galbeni, cu foaie de zestre. 

A doua diriginta a lucrului de mână era Doamna Duport si cu fiica sa, care 
se mărită mai în urmă cu Principele Dimitrie Ghica. Bărbatul Doamnei Duport 
era profesor de dant, și preda acest curs, însoţit de un scripcar român, in salonul 
lui Barbu Stirbeiü, fetelor sale și acelor ale generalului Mavru, Principelui Iorgu, 
Hagi Moscu și altele. 

Când Beizade Mitică "i răpi fata, care deveni astfel mai în urmă Princi- 
pesa Charlotte D. Ghica, el nu stia unde-i, și bietul om, forţat a lucra, plângea 
pe când era ţinut să dänfuiascä cu elevele sale. 

După Doamna Duport veni o altă persoană, o germană, sofia D-lui Dr. 
Leibl, care sedeaü la pension și care aveau o fată, care părăsi mai în urmă școala 
pentru a se mărita cu D-rul Patzelt. 

Deci, şi la Iași si la București, primele profesoare de lucru aŭ fost străine. 
Era natural! * 

Elisabeta Stirbeïü nu se ocupă numai de școala înființată de ea. Pe această 
femeie de inimă o găsim iscălită, alături cu Anastasia Vlasto, cu N. Băleanu, N. 
Lahovari, A. Ferechide, St. Fălcoianu, Scarlat Gr. Ghica, I. Budisteanu, etc., pe 
cererea înaintată, la 27 Septembre 1848, Căimăcămiei pentru deschiderea cur- 
surilor de la liceul St. Sava. Liceul însă nefiind deschis nici până la 11 Noembre, 
ei ’si-aü dat copiii in pensionul lui Monti! Copiii lui Stirbeiü se duceaü numai 
pentru cursul de limba franceză. lată un pasaj din acea cerere: 

»Acum, restatornicindu-se liniștea, subiscăliții se grăbesc a ruga cu stă- 
ruire pe cinstita Căimăcămie să binevoiască a porunci ca să se deschidă clasele 
Academiei în cel mai scurt soroc. Acest asezämint, necoprinzénd astăzi decât 3 
elementare si neprimind decât copii de 8—12 ani, nici o consideraţie politică nu 
poate stavili deschiderea lui«. . . . . 

Totuşi şcoala aceasta nu a fost deschisă decât la 1 Ianuarie 1851, de 
Vodă Stirbeiü. 

Numai la 1849, Martie în 7, Eforia şcoalelor găsește cu cale a se ocupa 


PRIMA SCOALA PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 553 


de această școală care era, cum știm, prima școală de fete si singura din Valachia- 
Mare, până la 1859. 

Iată raportul făcut Caimácámiel, cu No. 192, înainte deci ca ilustra ei 
fundatoare să devie Doamnă: 


„Printre așezămintele private de învăţătură, întocmite în această capitală, este și școala 
de fete sérmane, ținută și dirijată sub patronajul și îngrijirea Doamnei Băneasa Safta Stirbeiü. 

„Această școală, care intr'un curs de mai mulţi an! a existat până acum numai cu fonduri 
din subscripţie particulară, vede, din zi în zi, scăzând foarte simţit numărul subscriitorilor, prin ur- 
mare și ajutoarele cu care s'a ţinut, 

»Degi genevozitatea patronei este un puternic mijloc de chivernisire pentru acest 
institut, însă Eforia, luând in băgave de seamă că acest aşezământ este consacrat special în 
folosul fetelor sărmane care, neavând nici un mijloc de traiu, s'ar rătăci în viţiuri si în năra- 
vuri rele, vätämétoare şi pentru dinsele şi pentru societate, de nu ar găsi o invéfaturd care să, 
le dea mijlocul de a-şi câştiga hrana de toate zilele cu chip cinstit si a intra la urma în socie- 
tate cu obiceiuri şi năvavuri bune, care totdeauna însoțesc şi ajuta pe cei ce au inve{at să mun- 
cească şi să lucreze, a socotit că este de cuviință ca şi guvernul să ia parte în asemene fapta 
morala şi folositoare care interesează atât de mult societatea şi sa dea din pavte-i sprijin acestui 
institut. 

nRegulamentul gcoaleï in . . . . . . si dispoziţiile sale orinduite a se da ajutoare de bant 
pentru intemeiarea si ţinerea unor asemenea aşezăminte de învăţătură și până acum s'a urmat 
aceasta, din partea Eforiei, pentru maï multe institute private. 

» Acum casa $coalelor se află în posesie de o rezervă, o sumă însemnată, rămasă din veni- 
turile anului trecut, care rezervă se mărește și cu veniturile acestui an, până la reorganizarea școa- 
lelor publice. 

„Eforia, dar, este în părere ca să se dea de acum înainte, din casa școalelor, o subvenție 
de lei 500 pe lună, la arätata şcoală de fete sérmane, ca să se poata ţinea şi sa atingă scopul 
filantropic pentru care s'a înfiinţat. De aceea Eforia, având toată încrederea cá Cinstita Câimă- 
cămie va pretui în toată întinderea e! o faptă care nu poate aduce decât laudă guvernului, așteaptă 
cuviincioasă deslegare de urmare. 


Alexandru Filipescu ; Director, C. N. Brăiloiu ; Secretar, N. Iliescu, 


Jată și decisiunea Cáfmácamulul : 
Căimăcămia Printipatului țărei românești 
Cinstitului Departament al Credinței 

"Se trimite, pe lîngă aceasta, Cinstitului departament, adresul Eforiei scoalelor No. 192 
alingétor de lipsa în care se află acum institutul de fete sărmane, ținut și dirijat sub patronagiul 
Şi îngrijirea D-nei Băneasa Safta Stirbeiü, din pricina {ragereï subscriitorilor, cu care ajutoare nu- 
mai se tinea acea școală de fete, si de ajutorul ce se chibzuește a se face zisului institut din sumele 
casei scoalelor, Si este poftit Cinstitul Departament a-l supune desbatereï Cinstitului Sfat admini- 
strativ extraordinar, spre a chibzui si otărî asupra subvenlief ce este de părere Eforia a se da de 
acum înainte din casa școalelor, în sumă de lei 500 pe fiecare lună, de care sa fie Caïmäcämia în- 
cunostinfatá «. 


Căimăcamul, Constantin Cantacuzino. 1) 


Găsesc, de asemenea, că la 1854 Clucerul D. Urian face danie, la moartea 
sa, şcoalei acesteia suma de lei 10.000. Ea a fost subventionatä din când în când 


1) V. A. Urechiă. Lucrarea citată. Tom. III. Pag. 6. 


554 PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCURESTI 


si de Stat.—Găsesc cá i s'a dat alăturatele sume: In 1855 e subventionat » Pen- 
sionatul Elisabeta«, » Grand- Frés« si »Elenca Vecereasca«. 

Asemenea, la 1860, se dá 8.400 lei la scoala de fete Elisabetanä. 

In prezent școala nu mai primește nici o subventie de nicäiri. Numai ve- 
nitul moșiei Elisabeta din Severin și banii ce anual se hărăzesc spre acest scop 
de familia Stirbeiü, fac posibilă întreţinerea ei. 

Lunar şcoala costă, afară de impozite, reparaţii, asigurare, lemne, cărbuni, 
luminat, etc., următoarele în 1898: 

Ecaterina Georgescu, profesoară si diriginta lucrului de mână, lunar 180 lei. 


Elena » » ZERO EO IS at nai Cu xe decet d 150 » 
Maria » » . W- Ow tab i we e wn ew] “AN 150 » 
Preotul, 1) profesor de morală si rage, Sé 4e ol à x» ao» 600$ 
Limburg, director . . . . . . . . . . . . . . . . » 200 » 
2 servitori, câte 40 lei . . . . ; 2. 80 » 


Toate acestea se plátesc la DEEN üdministeatiünil averii defunctului 
Prinţul Al. Stirbeiü, Palatul Stirbeiü, calea Victoriei, unde D-nii Al. Marghilo- 
man și Germani?) sunt epitropi. 

Fetele Principesei Știrbeii veneau regulat si se interesaü de opera mamei 
lor. — Vodă Stirbeiü a avut următorii 13 copii, din care : 

Ecaterina Vilara. 

Principesa Fenareti Ghica. ( 

» Alina (Alexandrina) Stirbeiü. 
» Elisa Belio. 
» Elena Larisch. 
Principele Grigorie Stirbeiü, mort la Piza la ... 
» George Stirbeiü. 
» Alexandru Stirbeiü, mort la Chitila la 189 . 
» Dimitrie Știrbeiu. 

Din aceștia cine nu-și reamintește, cu un deosebit respect, pe Principesa 
Alina Stirbeiü, care a lăsat 200.000 lei si casele sale societății pentru învăţătura 
poporului român. 

O astfel de mamă trebuia să aibă o astfel de fată. 

Acum a venit rindul nepoatelor dintre care, de curind, moartea a secerat, 
în floarea vieţii, pe două. 

In prezent, D-na Al. Marghiloman face regulat pomul de anul noi și 
distribui la 149 eleve, în 1898, haine, șoșoni, bomboane, fructe, etc., în numele 
săi, al fraţilor si surorilor sale. 

Această serbare se face cu sfințenie în fiecare an. — Pomul se aprinde, 
copiii fac rugăciunea, şi serbarea începe. — Cu rugăciunea, în care se aminteşte 
sufletul si fapta D-nei Elisabeta Stirbeiü, începe anual și distribuţia de premii la 


D Acest loc a fost ocupat de părintele Dionisie, de la Buzăi, și Veniamin care n'a vrut să primească 
nicl o Episcopie ! 
3) Germani, de la moarte, a fost înlocuit prin Principele Barbu Știrbei. 


WWW.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICA DE FETE IN BUCURESTI 555 


care am asistat de doue ori. — In această împrejurare, graţie trecerii mele ca 
inspector al învățămîntului secundar și în urmă superior, am aflat cele ce scrii 
despre această școală și am conceput ideia scrierii de faţă. — Tot astfel se cum- 
pérä în fiecare an cărţi elevelor sérmane. 

De observat este că cele trei surori numite mai sus, care sunt profesoare 
şi locuesc în şcoală, sunt toate foaste eleve ale şcoalei. 

Am admirat, cu deosebire, în două rînduri, numeroasele, variatele si fru- 
moasele lucrări făcute de eleve. — Ele aŭ curs numai diminetile, si tot după prân- 
zul este consacrat lucrărilor manuale. 


(urmează). 
Da. C. I. ISTRATI. 


Gen 3 = 
-—— | — 


NOTE ZILNICE? 


(Urmare) 





Maiü 
6 


eYrimic încă mai însemnat pe malurile Dunării! Numai câteva lovituri de 
ON tun. Toţi constată buna înfățișare a soldaţilor nostri. 
Armata rusă înaintând tot merei spre malurile Dunării, trupele noastre 
le lasă posturile pe care le ocupaseră și se îndreptează către Oltenia. 


7 


Sosirea marelui duce Nicolae sa amânat după cererea Prințului Carol, 
care s'a dus astăzi în acelaș scop să-l vadă la Ploești. 

Generalul Florescu se găsea la dejunul care a avut loc la Marele Duce. 

Se anunţă pentru 25 st. v. sosirea Împăratului Alexandru la Ploesti. 
Această noutate pricinueste o mare sensafie. 


8 


O pretinsă depesá din Paris anunţă turburări acolo si plecarea Maresa- 
lului Mac-Mahon la Londra. Nimeni nu confirmă această gravă noutate. 

Suplimentul Hománului vestește publicul că mâine la Cameră va fi tra- 
tată o mare cestiune. Această înştiinţare anunţă câteva fapte foarte importante; 
după cât se vede proclamarea independenței. 


9 


După cum a anunţat Românul, şedinţa de la Cameră a avut astăzi mare 
însemnătate.. După o interpelare a D-lui Fleva, Camera aproape in unanimitate 


1) A se vedea Literatura ,i Arta Româna, pag. 499 


WWW.dacoromanica.ro 


NOTE ZILNICE 557 


a votat o moțiune prin care România se declară independentă și primește raz- 
boiul cu Turcia. 

Sedinfa a fost de asemenea însemnată gi prin depunerea unui proiect de 
lege relativ la emisiunea hârtiei monete pentru o sumă de 30 milioane. E o ho- 
tărire foarte gravă. 

La Senat o moţiune ca aceea a Camerei a fost votată în unanimitate. 
Chiar D-nii Ion Ghica și D. Sturdza s'aü asociat la aceasta moţiune. Acest din 
urmă a și subsemnat-o. 

In oraș nu se observă nici cea mai mică emotiune. Declaratiunea votata 
a fost primită cu entusiasm. Se vorbeşte ca de o lege obicinuita. Noutatile din 
Franţa ocupă cu mult mai mult spiritele. 

De pe malurile Dunărene nici o veste. 

Notez un articol-exaltare a Presei, care este în contrazicere cu limba- 
giul redactorilor să. 

Ziua de mâine va fi consacrată ceremoniei aniversării intrări Prințului 
în București si votărei mofiunii de independenţă. 

Seara va avea loc ședință la Senat. 


10 


Ziua aceasta va avea o însemnătate neobicinuită. Mai întăi se sérbato- 
reste sosirea Prințului la Bucureşti in 1866. In al doilea rînd ea devine data is- 
torică a rupturii legăturilor noastre cu Turcia și a independenţei noastre. Aceste 
două împrejurări îi dau o însuflețire din cele mai mari. 

Incă de dimineaţă 21 lovituri de tun o anunţă populaţiunii. Către 1 p. m- 
Camera și Senatul se duc să prezinte omagiile lor Prințului și Prințesei. Multe 
discursuri a avut loc, și mi se asigură că întreg caracterul acestor receptiuni a 
fost de o emofiune mișcătoare. 

Prezenţa Marelui Duce Nicolae la București măreşte și mai mult însufle- 
tirea orașului, mai ales în timpul serii. 

Altefele lor iau parte la o reprezentaţie de gală a operei Trovatore. Sosi- 
rea Lor la teatru fu întârziată de o manifestaţie cu torţe care se duce la Palat. 
Această manifestaţie are din nenorocire un caracter oficial, care se accentuiază 
şi mai mult prin prezenţa prefectului de poliţie în fruntea coloanei. Ea e alcă- 
tuită numai din vr'o 200 de studenţi universitari. 

De ce oare poliţia nu se abfine în împrejurări atât de interesante ?... N'ar 
mai fi fost spontaneitate si sinceritate? 

Sosirea Altetelor și suitei Lor, în trăsură de paradă, produce o impresiune 
excelentă. Prinţul Carol și Prinţesa păreau încântați. Publicul foarte numeros 
pe piaţa teatrului si în podul Mogosoaeï este exclusiv compus din lume bună si 
negustorime. Aproape de loc popor. 

Catre 11 si !/ totul se potoleste, 


WWW.dacoromanica.ro 


558 NOTE ZILNICE 


11 


De doué zile al doilea corp al armatei noastre părăsește pozitiunile sale, 
pe care le lasă armatei rusești, si se indrepteazá spre Oltenia. O parte din 
aceste trupe trece prin București, între altele artileria din Olteniţa. Ciudat lucru ! 
Trecerea lor prin capitală nu provoacă nici o demonstrafiune populară. Ce po- 
por singular și Românii! 

Notez o comunicaţie pe care Ministrul afacerilor străine a adresat-o agen- 
filor politică străini la 6/4 ale lunii pentru a le anunţa interzicerea absolută a 
navigaţiei pe Dunăre, începând de la frontiera austriacă. 

Consulul general al Belgiei m'a asigurat eri seară pe piaţa teatrului cá 
această măsură a cauzat oarecare surprindere. 

Citii astăseară cuvintările pronunțate eri la recepfiunea de la Palat de 
către diferitele autorităţi si răspunsurile Prințului. Cele mai însemnate sunt ace- 
lea ale președintelui consiliului și a D-lui I. Brătianu, vice-pregedintele Senatu- 
lui. Acesta spuse Prințului: 

„Europa ca si noi salută cu venerație si cu iubire în Alteța Voastrà 
»pe Marele Rege al Românieï«. 

In răspunsul séü, Prinţul n'a făcut nici o aluziune la acest din urmă pa- 
saj al cuvintäri. 

Guvernul rusesc numerá guvernului nostru trei milioane asigurate, zice-se, 
prin venitul domenielor noastre în Basarabia. 

Cu această împrejurare insárcinatul societăţii acţionarilor căilor ferate 
române reclamă aplicarea acestor fonduri plăţii datoriei sale. Intreprinderile sale 
rămân zadarnice, cele trei milioane fiind hotărite pentru nevoile armatei. 

Camera a votat astăzi anularea tributului de 914.000 lei, plătiţi până 
acum Porții. Astfel se stinge cea din urmă legătură a noastră de vasalitate. 


12 


Ni se afirmă din izvoare sigure că o adincă neînțelegere sar fi ivit de 
24 ore între guvern si cuartierul general rusesc care ar voi să ocupe Oltenia și 
care a trimis deja peste Olt câteva trupe. D. Brătianu sar împotrivi din toate 
puterile acestei pretenţii, ba chiar ar fi dat ordin să se impedice trupele rusești 
de a înainta. Acestea sar fi oprit. 

Dacă svonul se adevereste în toate punctele sale, atunci situatiunea 
noastră ar căpăta o înfățișare destul de gravă și afară de vre-o concesiune din 
partea D-lui Brătianu, n'ar fi surprinzător ca acesta să se retragă de la putere, 
caci proiectul rușilor trebuind să fie sprijinit de puternice motive de strategie, nu 
prea e probabil că ei o să-l părăsească. In acest caz vom vedea fără îndoială for- 
mându-se un cabinet Florescu—Cogălniceanu — Boerescu. 

Cât despre mine, mai mult înclin a crede că D. Brătianu va ceda; atât de 
mult socotesc Rușii indispensabilă ocuparea Olteniei. 

Iată un al doilea svon de un mare interes : Prinţul ar fi avut pozitiv finta 
să se proclame alaltăeri Rege. Discursul D-lui Brátianu nu va fi fost scris in ve- 


WWW.dacoromanica.ro 


NOTE ZILNICE 559 


derea acestui plan? Dacă-i adevérat sgomotul, atunci trebue presupus cá mo- 
tive serioase aŭ schimbat hotárirea Alteteï Sale. 


13 


La Cameră legea asupra biletelor ipotecare e ameninţată să cadă. Câteva 
persoane cred că în acest caz se va retrage cabinetul. 


14 


Mulţi încep să se neliniștească în privinţa recoltei din cauza persistenteï 
ploilor. In numeroase locuri podurile căilor ferate sunt amenințate şi posta e ade- 
seaori în întărziere. i 

Eri Prințul a trecut în revistă trupele. care veneau din Oltenița ca să se 
ducă la Caracal. S'aü decernat câteva medalii. Doi soldaţi aü obţinut Steaua ro- 
inániei, — cele dintăi care sai dat. Toate raporturile adeveresc buna ținută a 
trupelor noastre peste tot unde aü încercat focul dușman. 

Astăzi Alteța Sa, însoţită de ministrul de räzboïü, de colonelul Slăniceanu, 
de colonelul Doctorof, atașat rus, de colonelul Gaillard, atașat francez pe lingă 
cuartierul general rus, a plecat spre Craiova și Calafat în inspectarea trupelor 


15 


Se vorbeşte de o notă a Contelui Andrassy către guvern, care ar avea un 
caracter destul de serios. 

Timpul réü continuă. Temperatura e foarte scăzută și ne temem de boale 
în armata noastră, care ar fi lipsită, în parte, de adăposturi și de corturi. 

Viaţa se scumpeste mult la București. 

Prinţul Carol, sosit astăzi la Calafat, a fost de faţă la o viguroasă cano- 
nadă între bateriile noastre și aceea a Vidinului. Cinci obuzuri turcești aü căzut 
chiar în bateria unde se alla A. S. și ofiţerii din suită. Din fericire ele n'aü cauzat 
nici un accident. 

De altă parte se semnalează stricăciuni pricinuite pe liniile noastre prin 
creșterea extraordinară a riurilor, precum și alte accidente pe căile noastre ferate. 


16 


De vre-o câteva zile se tot vorbește că împăratul Alexandru ar lua coman- 
damentul suprem al celor două armate, având subt ordinele sale ca locotenenti pe 
prinţul Carol și pe marele duce Nicolae. 

Această combinaţie ar avea de scop să împace demnitatea Prințului cu 
interesele strategice ale campaniei. 

De pe teatrul războiului în Asia și de pe Dunăre nu se semhaleazä decât 
fapte fără importanţă. In oraș liniștea e așa în cât, fără prezența numeroșilor 
ofiţeri ruși, ne-am socoti în plină pace. 

Am uitat să menţionez prezenţa în București a corespondenfilor tuturor 
jurnalelor mari engleze și a câtorva nemţești si frantuzesti. Aceşti din urmă se 

2 


560 NOTE ZILNICE 


deosebesc ca totdeauna prin ușurința informatiunilor lor si printr'o confuziune 
de neertat în cestiunile de geografie. Corespondentit lui Daily- News si ai lui 
Standard sunt singurii autorizati sá urmeze cuartierul general rusesc. 
D. Radu Mihaiü a fost numit la prefectura poliţiei in locul D-lui Ciocârlan. 
Prinţul Carol este așteptat mâine din Calafat. 


17 


Prinţul Carol s'a intors astă-seară în Bucureşti. 
Se intimpină multe piedici la Cameră în privinţa proiectului hârtiei monede. 


18 


Astăzi ca și eri Camera n'a putut să fie in numer și discutiunea asupra 
hârtiei monede s'a amânat încă. Va avea ea loc cel putin azi? 

Guvernul nostru a protestat în contra măsurii luată de comandantul din 
Adakale (Orşova) de a interzice navigația chiar dincolo. El a ameninţat pe 
comandant că va pune bateriile noastre să tragă asupra insulei; acesta a rapor- 
tat mssura. s | 
Monitorul de azi publică o circulară a D-lui Kogalniceanu către agenţii 
diplomatici în București, în care se cere intervenţia Puterilor la Constantinopoli, 
în ceeace privește torpiloarele turceşti de pe Dunăre. Aceste torpiloare, aruncate 
la intimplare, vor deveni o împedecare foarte mare pentru navigație pe flu- 
viii după incheerea păcii. D. Kogălniceanu dă pilda Rusiei care procedează 
foarte regulat în așezarea lor. 

A se vedea de asemenea în această privinţă telegrama adresată agenţilor 
noștri în străinătate. 


19 


Nici o noutate astăzi de la teatrul războiului. 

Armata rusă se mărește pe fiecare zi cu toate intreruperile numeroase 
ale căilor ferate. 

Aceste întreruperi ar fi destul de serioase pentru a hotári pe Impératul 
Alexandru să-și amâne sosirea la Ploești. Informaţia mi-a fost dată de D. de 
Herz, preşedintele consiliului de administraţie al drumului de fer Iagi-Roman- 
Suceava. | 

Pentru a treia oară Camera n'a putut fi astăzi in numer. Cu toate aces- 
tea Guvernul are mare grabă să capete adesiunea sa la legea hârtiei monede. 
Această lege nelinisteste spiritele mai mult decât războiul. 

Timpul frumos a revenit din fericire și pentru câmpuri gi pentru trupele 
noastre. 

Colonelul Doctoroff, care a însoţit pe Prinţ la Calafat, mi-a exprimat eri 
admiraţia sa pentru artileria noastră și pentru dorobanțţii noștri viteji. Colonelul 
Arion a fost în particular obiectul laudelor sale. 


NOTE ZILNICE 561 


20 

Am aflat de la D. Kogălniceanu cá Impératul nu și-a amânat deloc că- 
lătoria. 

Dimineaţă Prinţul a plecat spre Ploesti si se va reintoarce astăseară în 
Capitală. 

Citii o lungă corespondenţă de D. de Woestyn în Figaro asupra canona- 
dei de la Olteniţa si a altor lucruri. D. de Woestyn pretinde că s'a dus el însuși 
la Olteniţa. Dar el n'a părăsit de loc Bucureștii. Cele ce a văzut pe malurile Du- 
nării i-au fost raportate de D. Porrier, corespondentul unui oarecare mic jur- 
nal parizian. Relaţia e plină de fantazii bune să facă să ridă pe gură-cască a1 Bule- 
vardului Italienilor; ca istorie e penibil. De bună seamă francezii sunt incorigibili. 

S'a spus astăseară generalului Radovici, în fata mea chiar, că insula Mo- 
canu, așezată in fata Smirdeï, a fost ocupată de către Turci. Ei vor fi, probabil, 
în curînd deslocati de bateriile rusești din Giurgiü. 

Mi se asigură că tractatul de alianță cu Rusia a fost iscălit la 2 Maiii, 
adică doué zile înaintea convenției din 4/16. El ar coprinde retrocedarea Basarabiei 
în schimbul alipiri la teritoriul nostru a Dobrogei coprinsă între Cernavoda, 
si Marea. România va deveni un regat si va avea 60.000 de ostaşi în permanenţă 
Sunt și alte condițiuni încă, dar de un ordin secundar. 

Să fie adevărat ? 

Astăzi la dejun D. Kogălniceanu ne-a înștiințat că neutralitatea Serbiei 
faţă de rázboiü ar fi un fapt împlinit. Austria ar persista so ceară încă și pe a 
României. Judecata sa nu e lipsită de oarecare dreptate. Austria ne întreabă dacă 
putem să avem motive indreptáfite să participăm la războiul în contra Turciei 
acum când Independenţa ne-e câștigată. 

Stiü că Prinţul Carol tratează personal să facă războiul și Marele Duce 
Nicolae e foarte favorabil intrării noastre pe teritoriul Turciei. Prinţul Gorceacoff 
se impotriveste. Așa dar Impératul Alexandru, așteptat hotărit la 25 în Ploesti, 
va decide între dorinţele Prințului Carol și părerea Marelui Cancelar. 

E prea posibil ca să fim nevoiţi să cedăm dacă Austria persistă în preten- 
fiunile sale și ameninţă de a lua o atitudine războinică. Europa nu va voi să pri- 
meascá complicaţiuni mereü periculoase din pricina noastră, și se va vedea ne- 
voită de a ne jertfi amorul nostru proprii. 


22 


Câteva atacuri de artilerie aŭ avut loc zilele din urmă pe malurile Du- 
Där între Turci si noi. 

Kogălniceanu pleacă astăseară la Kiginéü întru întimpinarea Imperatului. 

Nici o noutate din Asia. 

Legea hârtiei monede a fost votată alaltăeri. 

Mi se afirmă cá o parte din miliții a fost trimisă pe acasa. Această me- 
sură fi-va ea în legătură cu neutralitatea ? 

Evenimentul zilei e sosirea la București a marilor Duci Wladimir și Sergiu, 


WWW.dacoromanica.ro 


562 NOTE ZILNICE 


însoțiți de Marele Duce Nicolae și de Prinţul Leuchtenberg. Receptiunea s'a 
marginit la un prinz privat la palat si la o receptiune intimă la Prinţesa. 

Prinții imperiali aŭ plecat în seara asta chiar spre Ploesti. 

Impăratul e fără îndoială așteptat Miercurea viitoare, 26, în acel oraș, 
unde pregătirile pentru primire se fac cu multă activitate. 


23 


Domnul Brătianu pleacă astăseară in intimpinarea "Țarului la Iași. 

Se afirmă că Prinţul, după dorința Impératului, nu va merge de loc la 
intilnirea M. Sale. 

Cu siguranţă milițiile sunt rind pe rînd trimise la căminurile lor. 

Se persistă a se atribui Austriei hotărirea de a cere neutralitatea Ro- 
mâniei. Prințul Carol asigură că lucrul nu-i adevărat. Totuși în public i se dă 
crezemint. 

Eri, Prinţul a dus el însuși Crucea Stelei României generalului Golescu, 
reţinut în pat de crude infirmitäfi. Imprejurarea dă loc în Românul la un 
articol care, prin umflátura sa, pare a arunca ridicolul asupra unei fapte de 
sigur respectabilă. Zisul articol..... 

Nimic însemnat de la Dunăre. Câteva schimbări de tunuri fără importanță. 

Noutăţile din Asia sunt rele pentru Turci. ` 

Tot eri Prințul a decernat Marea Cruce a Stelei României D-lor M. Ko- 
gulniceanu, Brătianu si D. Ghika. In această privință iar frazeazá Romdnul. 

In sfirsit, cei doï Mitropoliti obtinurá Marele Cordon al Stelei. 

In totul șase mari cordoane ai fost împărţite. 


24 


D. Mavrogheni, pe care l-am văzut la sosirea sa de la Iași, mi-a spus cá 
ar fi fost în tren cu generalul Ignatieff, care avea cu el o sută zece pachete, după 
cât se pare dosarele cancelariei diplomatice. Generalul a rămas la Ploesti. 

Un puternic bombardament al Giurgiului de bateriile din Rusciuc a in- 
ceput de dimineaţă. 


Se spune că Rușii aŭ avut multi soldati uciși, dar se desminte. 
Generalul Florescu mi-a arătat copia cererii depusă de patru zile în mâi- 


nile Prințului, ca să se provoace din iniţiativa A. S. judecarea imediată a șease 
ministri acusaţi. Această piesa e destul de remarcabilă. Circulaţia pe liniile noastre 
e restabilită. Impératul e așteptat mâine seară la Ploesti. Românul dă programul 
călătoriei M. Sale. E foarte curioasă. 

E de notat un fapt destul de remarcabil: manifestarea publică a senti- 
mentelor mai mult decât simpatice a compatriofilor noștri din Transilvania și 
din Bucovina pentru noi. La Sibiu autorităţile ungurești aü interzis funcţionarea 
Comitetului damelor române, alcătuit ca să adune ajutoare pentru răniții noștri. 

Osten publică o declaraţie de simpatie foarte accentuată iscălită de 300 
notabili bucovineni. Această gazetă afirmă că asemenea manifestații sunt foarte 
dese în provinciile românești ale Austriei. 


WWW.dacoromanica.ro 


NOTE ZILNICE 563 


Fi-va adevérat cá trebue ca in curind sá se proclame stare de asediü la 
Bucuresti ? ` 


25 


Starea de asediü va fi proclamatá imediat in 27 de districte, bine inteles 
şi acela al Bucureștiului. D. Câmpineanu mi-a spus azi că Prinţul a iscalit deja 
decretul. Ca totdauna mésura aceasta provoacă senzație; ea nu e, cu toate acestea, 
decât consecința stării de rázboiü. De altfel, prezenţa la noi a unor personagi 
auguste, care sosesc astăzi chiar la Ploesti, ne face, firește, să ne gindim cu multa 
bägare de seamă. Starea de asedii nu va putea să nelinisteascä pe oamenii cin- 
stiți. Numai excesul de zel al administraţiei noastre sa nu facu un instrument de 
jenă pentru ci. 

Sinuciderea unui ofițer rus la lași, chiar subt ochii Imperatului, este eve- 
nimentul zilei. Ea sa întîmplat eri seară in gara 

Impératul a sosit astáseará la Plocsti. Prinţul nu sa dus sa-l intimpine. 
E destul de ciudat! Alteța Sa se va duce d'abia mâine la Ploesti. 

La lași populatiunea a spart câteva geamuri ale caselor ovrecsti. 

Un puternic foc a isbucnit eri seară. 

Se persistă a se afirma că trupele noastre nu vor trece Dunarea. 

Românul semnalează în articolul séü de fond abuzurile care se comit cu 
rechisifiunile transporturilor pentru armata rusă. Aceste abuzuri nu sunt igno- 
rate de nimeni. Ele sunt atribuite funcţionarilor noștri în înţelegere cu furnisorii 
ovrei ai armatei rusești. 

Dd. comisari români își vor face datoria? Românul le e putin favorabil. 


26 


Am uitat să notez un pasagiü din Românul in care se plinge de răceala si 
de reaua voinţă a Franţei. 

Eri seară doctorul Marcovici spunea, după cum îi raportase un maior 
român la Ploiești, că generalul Nepokoicitky s'ar fi prefăcut într'o împregiurare 
recentă că nu cunoaște existența convenției din */,4 Aprilie. Generalul n'a voit 
să facă decât un... și maiorul nu l'or fi înţeles. Citez acest fapt pentru a arăta 
cuni se nasc noutăţile in gura unor oameni de altfel destul de serioși. 

Persoanele întoarse eri seară din Ploesti vorbesc mult de primirea facută 
Impăratului. Generalul Florescu a fost cea dintăi persoană căreia M. Sa i-a 
adresat cuvintul. I-ar fi zis stringîndu-i mâna: „Generale, sunt fericit de a vé 
vedea aci.« Senzafia a fost observată îndestul pe oarecare mutre oficiale. 

Monitorul de astăzi publică decretul prinfiar care institue funcţionarea 
tribunalelor militare în tot timpul războiului pentru a judeca crimele și delictele 
contra siguranţei și operaţiunilor armatei. Numai cinci districte sunt excluse din 
această juridictiune. 

Se zice că Imperatul nu cunoaşte sinuciderea lui Kusminsky. 


WWW.dacoromanica.ro 


564 NOTE ZILNICE 


27 


Data acestei zile va fi însemnată în istoria României. Pentru intáia oară 
un Împărat al Rusiei va intra în Capitala ţării noastre. El va fi primit, fără în- 
doială, cu manifestații de respect si simpatie. Maiestatea Sa are pe lingă sine pe 
toți membrii familiei sale. 

Amiazá. 

Primirea a fost foarte strălucită. Niciodată Bucureștii nu mi-aü părut 
atât de insufletit. Timpul de altfel e foarte frumos, dar căldura e destul de mare 

La gară receptiunea oficială a fost foarte bine organizată. 

Primarul, prezentând pâinea şi sarea Maiestăţii Sale, a spus o cuvintare, pe 
care o publică Românul de astăseară, dând de-asemenea și o adresă către lo- 
cuitori. 

La Palat defilarea trupelor sa fácut tn frunte cu Printul Carol. 

La 21/, Împăratul si toţi Principii s'aü reîntors la Ploesti. 

Astfel sa terminat aceastá receptiune. 


28 


Am notat ert un articol important al Romdnuluï asupra legăturii noastre 
cu Rusia. 

De sigur intrarea noastră pe teritoriul turc pare cu totul indoioasà. In 
această privință se vede o mare neînțelegere între D. Kogălniceanu și Brătianu, 
care e pentru acţiune. Unii prevăd retragerea D-lui Kogălniceanu ; ei uită cá la 
Ploesti trebuie să se hotărască cestiunea participării noaste. 

De câteva zile suntem fără noutăţi războinice. In schimb se crede că Im- 
peratul, odată sosit, nu trebue să se mai amâne trecerea Dunării. 

Ce ţară ciudată si a noastră! In plin războii vedem ivindu-se o nouă ga- 
zetă : Socialistul ! 

Mâine, Duminecă, Prinţul si Prinţesa pránzesc la Impératul la Ploești. 

Astăzi la Cameră un deputat a încercat să aducă discuţia asupra proce- 
sului vechilor miniștri, dar n'a căpătat nici un rezultat. 

Se zice că la Senat legea biletelor ipotecare va fi reluată. Eü cred din 
contra. 


29 


Observ în Românul de astăzi un articol de fond conţinând plângeri contra 
presei franceze și contra Francezilor, locuitori în România și care ar fi rămas 
nepásétori în ceea ce privește independenţa noastră. 

Observ de asemenea în aceeași gazetă scrisori de-ale femeilor din Vrancea 
catre bărbaţii lor, soldaţi în al 12-lea regiment de dorobanţi. Aceste scrisori să fi 
fost oare scrise in adevèr de către femei ? 


NOTE ZILNICE 565 


30 


Astăzi nimic noŭ nici din náuntru nici din afară. Parcă nici mwar fi 
rázboiü. 

Prinţul si Prinţesa au plecat la 4 spre Ploesti. 

Se zice că petrecerea în acest oraş e foarte neplăcută Impératulul; se in- 
telege cu ușurință. Maiestatea Sa ar veni să locuiască la Cotroceni. Până atunci, 
va prânzi mâine Miercuri la Curtea din București. 

Din mai multe parți se semnalează abuzuri la care nenorocifii nostri 
țărani ar fi jertfe în urma rechizitiilor transporturilor de către furnisorii ovrei a 
armatei ruse. Se asigură că Guvernul rus plăteşte foarte bine zisele transportur 
furnisorilor. Ţăranii însă, graţie unor complezenfe vinovate, ar fi réü răsplătiți 


31 


Eri s'a înfățișat Senatului raportul comitetului de delegaţi asupra lege 
hârtiei monede. Raportor este D. Boerescu, căruia i se atribue acest contra-pro- 
ect al zisului comitet. Contra-proiectul e unul din cele mai regretabile ca 
concepfiune financiară. Ca economie a legei e de asemenea foarte slab. 

D. D. Sturdza, unul din delegaţi, propune necontenit sistemul seü. Exa- 
minându-l bine, te întrebi: la ce atâta persistentä ? 

In această privință observ în Timpul de seară un articol asupra con- 
trazicerii Românului ; acest articol e foarte curios. 


(urmează) I. ALECSANDRI, 


DURERE 


P4 -— 





MCN -acelaş farmecul povestii sfinte 

] e, De-apururea rostită de izvoare, 
Și tot mai grea și mai omoritoare 

E jalea doinelor — de când (0 minte. 


Si par'ca numai vremi de mai "nainte 
Resar din îngânarea uimitoare 

A undelor; in soapta lor ce clare 

Ip picurá aducerile-aminte! 


Dar, câtă jale ’n inimi nu trezeşte 
Si câte visuri sfinte nu stirneste 
Un plâns de doină, adiindu-l vintul! 


$i-Í dureros ca visurile-o clipă 
De mai dureazä — si se sting in pripä, 
Că ^n suflet nasc și tot el li-i mormintul. 


LS 





52) 


17 
lut Panteleiinon 


ica (1690 


Gh 


Grigore 


i ospiciu 


iscricel s 


torul B 


Fund 


Ca.ro 


WWW. 


MAMEI 


—— —— 


n tremurul luminei sfinte 
ds A candeleï, soptind smeritä — 
Se roagă ’ndurerata mamá 
Fecioareï cea de veci slävitä. 


»E blând si singur prin străini; 

O, doamne, ia-l în sfinta-fi pazäl« — 
In fata umedei priviri 

Icoana se ’nvestmintä 'n rază... 


Si nu stiü cine "mi spune ’ncet — 

Ca într'un graiü pătruns de teamă — 
Că 's prin străini și eü, stirnind 
Durerea rugii tale, mamă! 


ANDREI NAUM. 


REORGANIZAREA 
INSTITUTIILOR DE ARTÀ 


Il 


CONSERVATOARELE !) 


—— ——— 


A, proape obsteascá, că ele maŭ dat mai de loc rezultate in raport cu sacri- 
ficiile făcute de Stat. Părerea aceasta, deşi împărtășită chiar și de câțiva 
profesori de muzică, care ai scris articole prin ziare asupra slăbiciunii Conser- 
vatoarelor noastre), e cu toate acestea exagerată. Sunt mai mulţi elevi ai Gon- 
servatorului care s'aü ilustrat pe scenele străinătății, și am avut si avem un 
numer însemnat de absolvenţi care aü cules succese pe scena noastră dramatică 
si lirică, ca şi în corpul didactic muzical. Dacă n'am aminti decât numele artis- 
tilor lirici și dramatici, ca si ale profesorilor eminenti : D-nii Ștefănescu Gheorghe, 
Muzicescu Gheorghe, Iulian, Mateescu, Manolescu, Dăneasca, Dimitrescu Con- 
stantin, Uneisel Franz din America, Cairetti, Nottara, Bârsescu Agata, Catopol, 
Popovici Dimitrie de la Baireuth, Dinicu Dimitrie, Gabrielescu, Niculescu , 
Teodorescu, Băjenaru, Dimitrescu loan, Demetriade, Eliad..., și încă ar fi 
indestul pentru a nu condamna existența Conservatoarelor. Dacă însă opinia 
publică pare nesatisfăcută de roadele de până acum, este probabil din pricină 
că pentru o viaţă de aproape 40 de ani, de când Conservatoarele există, și față cu 
miile de şcolari ce s'aü strecurat prin ele, rezultatele date sunt în adevăr mediocre. 
Fiecare artist din cei 20 esiti din ele costă aproape o jumătate de milion pe Stat, 
bugetul Conservatoarelor fiind de un sfert de milion pe an. 
Când comparăm aceste școli cu Conservatoarele din străinătate, întemeiate 
cam la aceeaşi epocă, cum sunt Conservatoarele din Rusia, înființate prin 1860 
—1862, vedem numai decât deosebirea. Roadele lor sunt, în primul loc, nenu- 


d supra Conservatoarelor noastre de muzicä gi declamatiune e o párere a- 


1) Memoriü presentat Ministerului de Culte si Instructiune publică, drept răspuns la adresa cu No. 1.267 
din 12 Februarie 1900. 


2) A se vedea: G. Muzicescu, in Adevărul de la 16 Maiu 1900, si T. Burada, in Evenimentul din 9 Iunie 
1898, etc. 


WWW.dacoromanica.ro 


REORGANIZÀREA INSTITUŢIILOR DE ARTĂ, CONSERVATOARELE 571 


mératii compozitori mari ai Rusiei și compoziţiile lor admirate de întreaga lume 
cultă, precum și ansamblurile chorale și instrumentale care rivalizează ca exe- 
cufie cu tot ce are mai sus Europa. 

La noi nu numai că n'am atins de loc aceste înălțimi ale artei, dar chiar 
în materiile in care talentul intră în locul al doilea, ţinând știința primul loc, 
cum e, spre pildă, cu studiul armoniei, rezultatele sunt cu desávirgire slabe. De- 
si elevii fac un curs de armonie, învățând mecaniceste știința acordurilor, cu toate 
acestea nici un absolvent de Conservator nu poate armoniza în mod convenabil 
o bucată de melodie ce i sar da; nici unul nu poate să analizeze în mod științific 
şi rațional legile acordurilor; nici unul nu ar putea fi profesor de armonie, inlo- 
cuind pe profesorul séü. Tot așa cu studiul instrumentelor celor mai simple. 
Marea majoritate a executantilor din orchestrele noastre sunt străini, veniţi din 
alte Conservatoare, deși avem si noi catredre de mai toate instrumentele, fie cu 
coarde, fie cu aer, fie de repercusiune. Nu mai amintim că printre sutele de ca- 
pelmaiștri de muzici militare nu vom găsi poate decât 2—3 români, restul fiind 
străini. 

La declamafie cam acelaș lucru. Afară de talentele înnăscute, pentru care 
orice schimă și vorbă sunt bine prezentate, ceilalți actori, în număr foarte mare,— 
după cum am văzut vorbind despre teatru,—perpetueazá pe scena noastra gre- 
șelile unei $coale rutinare si demodate, care nu-și dă seamă în mod inteligent si 
natural de vorbele și mișcările teatrului modern. 

La aceste rezultate rele suntem ajunşi nu prin lipsa de talente în ţară 
— dovadă atâtea artiste și artişti români care joacă pe scenele Europei, —precum 
nici prin viaţa relativ scurtă a acestor școale — dovadă Conservatoarele din Rusia, 
— ci din pricini care izvorăsc din reaua lor organizare și din felul conducerii lor 
de până acum. 

În adevăr, când asistă cineva la un examen al Conservatoarelor noastre, 
vede numai decât neajunsurile de care ele sufere. O primă impresie în sensul 
acesta e imensul număr de elevi înscriși în ele, din care majoritatea a pătruns 
acolo fără nici un control anticipat și fără cele mai mici dispozițiuni artistice. 
De aici decurg o mulțime de urmări rele. Pe lîngă faptul că mulţi tineri își 
pierd timpul cel mai prețios al vieţii, dar numărul lor fiind cu mult prea 
mare, profesorii nu pot să-i controleze și să-i dezvolte pe fiecare în parte, așa 
cum ar trebui s'o facă. Ei sunt nevoiţi, prin urmare, să dea aceleași eterne 15 
bucăţi de muzică ori de poezie dramatică elevilor lor, care le cântă sai le rostesc 
mai mult după capul și puterile lor proprii, adeseaori fără nici un înţeles si totdea- 
una fără a intra în caracterul în care acele bucăţi sunt scrise, ci reproducându- 
le în mod automatic si imitând pe ici pe colea pe profesorii lor. In deobste, cele 
15 bucăţi executate de elevi sunt ori compoziţii de efect, ori pagini cu mult mai 
grele decât puterile elevilor. Cât despre fundamentele elementare și indispensabile 
artei, ele rămân necunoscute de cea mai mare parte de elevi. Cu modul acesta nu 
avem decât aparența unui studii, pusă la adăpostul unui certificat care dă 
naștere de cele mai multe ori la pretenţii nejustificate și la cariere nenorocite. 


572 REORGANIZAREA INSTITUTIILOR DE ARTÁ. CONSERVATOARELE 


O a doua impresie ce-ţi lasă examenele Conservatorului, în strinsá le- 
gatură cu coa dintăia, este că elevii cei mai mulţi urmează cursurile spre a 
deveni intr'o zi diletanţi, adică persoane care să se amuze pe ele înseși cu super- 
ficialele lor executiuni. Cu toţii știm însă că școalele acestea aŭ menirea dea 
scoate artiști în toată puterea cuvîntului saü profesori destoinici, care să aducă ser- 
vicii societăţii. Statul nu poate cheltui bani pentru diletantismul unora și altora. 

O urmare greșită a celor de mai sus, este luxul și în acelaş timp neregu- 
laritatea cu care s'ai creat cele mai multe catedre de la Conservatoare, fie pe de-o 
parte spre a satisface diletantismul de care vorbim, fie pe de altă parte, pentru a 
crea situaţii bugetare unor persoane favorizate de împrejurări. Așa avem, spre pildă, 
cinci catedre de piano la Conservatorul din București, când o singură catedră 
de cursul superior și alte două de cursul inferior ar fi probabil îndeajuns. Avem 
patru catedre de canto, când o singură cat^drá de bel-canto, ajutată de o altă 
catedră de principii, ar fi de asemenea deajuns. Avem două catedre de violoncel 
la acelaș Conservator, întocmai ca la Conservatorul din Paris, când pentru cei 18 
elevi, existenţi astăzi la acest instrument, ar fi prea deajuns o singură catedră. 

Din catedrele acestea multiple rezultă încă un réü deplorabil. Este știut 
că nu puţini profesori își fac un bun venit silind pe elevii lor a primi de la ei 
lecţiuni particulare cu plata. Unii din acești profesori aŭ atins, cu pretenţiile lor 
faţă de elevi, limitele unui scandal public. 

Un neajuns serios e încă acela că mai toţi elevii din Conservator nu aŭ 
nici cele maf elementare cunostinti generale, precum nu cunosc nici o limbă 
străină. Astfel ei pronunţă réü cuvintele atât în cântec cât si la declamatiune și 
foarte adeseaori nu daŭ frazelor nuanțele literare, neputând înţelege îndestul lu- 
crurile. 

Un alt fapt ce izbeste pe oricine are ocazie de a se pune in contact cu 
viața Conservatoarelor este lipsa unui regulament care să precizeze îndatori- 
rile direcţiunii $i ale corpului profesoral. Dispozitiunile vechiului regulament 
abrogate în parte prin dispozitiuni generale din legea învățămîntului superior si 
secundar, iar altele căzute in desuetudine prin nemai aplicarea lor de mult timp, 
dan naștere la repetate greșeli si călcări de regulament, toate în prejuditiul școalei. 
Astfel, pentru a nu cita în treacăt decât douó-trei cazuri, amintim neaplicarea 
articolulu 24 din regulamentul în vigoare, care pune în sarcina profesorului de 
armonie de la fiecare Conservator executări de ansamblu coral și instrumental : 
nică la unul din Conservatoare nu se fac asemenea ansambluri. Din călcarea 
acestei dispozitii n'avem în Bucureşti nici chor al Conservatorului, nici orchestră 
a Conservatorului; n'avem în Iași orchestră a Conservatorului, în vreme ce fiecare 
şcoală ar trebui să aibă și chor şi orchestră. 

Profesorul de armonie de la Conservatorul din București face cursul séü 
in doi ani de zile, începând anul acesta cu o serie de elevi si mergând cu ei 
inainte anul viitor. In al doilea an, însă, el nu mai face cursul anului întăi, așa 
că elevii trebue să-și aștepte rîndul din doi în doi ani. 

Sunt apoi profesori care absentează săptămâni intregi de la școală. După 


REORGANIZAREA INSTITUTIILOR DE ARTA. CONSERVATOARELE 573 


timpul acesta de absente ei vin cinci-gease zile de-arindul înlocuind absenfele 
cu câteva ore suplimentare. Și aga cu multe alte mésurí de regulament. 

O dispozitiune nefericită a regulamentului actual este apoi împărţirea stu- 
diului acestor școale în ani: ea face că se văd elevi în anul III, spre pildă, la 
un instrument, egali cu alţii din anul], și alţii din anul VI, tot atât de tari ca cei 
din anul III. 

Din această sumară privire asupra stării Conservatoarelor reese limpede 
care pot fi indreptárile de adus pentru micșorarea sai înlăturarea stavilelor ce 
se opun la progresul lor, precum și mijloacele prin care sar putea îndrepta. 

Cel dintăi mijloc ar fi, după părerea noastră, o supraveghere mai de 
aproape a Statului asupra Conservatoarelor și názuinfa, prin urmare, de a egi 
din aparenţa condamnabilă de până acum. Va fi, deci, de trebuintä crearea unui 
organ de control al Ministerului de Instrucjiune, fie cu numele de inspector, fie 
altfel, dar al cărui supraveghere să se întindă asupra Teatrelor naţionale, asupra 
Pinacotecelor și Muzeelor, asupra Scoalelor de arte-frumoase, ca și asupra Con- 
servatoarelor. O primă îndatorire a lui ar fi aceea de a cerceta printre elevii scoa- 
lelor secundare din ţară, după indiciile date de directorii acelor școale, pe elevii 
care aŭ aptitudini dramatice sau lirice, si, punéndu-le mijloace la dispozitiune, 
să-i facă să intre în Conservator. Cu toţii ne aducem aminte, în adevăr, de mulți 
camarazi din şcoale, care aveau talent la cântec saü imitaü în mod desävirsit pe 
profesorii saü colegii lor, si care, neindreptati pe calea vocației lor, sunt astăzi 
funcţionari obscuri prin autorităţile Statului. Tot în sarcina acestui organ de 
control al ministerului ar intra neapărat inspectiunile Conservatoarelor și rapor- 
tarea profesorilor necompetinfi saü fără tragere de inimă la lucru. 

In al doilea loc e nevoe urgentă de întocmirea unui regulament ale cărui 
dispozitiuni precise să fie aplicate cu strictefä. Dispoziţiunile lui vor trebui 
să stabilească : 

1. Modul de admisibilitate al elevilor. Regulamentul va ingreuia condi- 
fiunile intrării elevilor în Conservator, cerându-le: a) cel putin patru clase gim- 
naziale; b) un concurs riguros asupra cunoștințelor elementare în studiul pe care 
elevul dorește să-l imbrátigeze și—pentru declamatiune și canto—cunostinta unei 
limbi străine; c) o plată serioasă pentru elevii cu dare de mână și cei străini; d 
urmare regulată la curs, conform unor măsuri disciplinare interioare. 

2. Numirea profesorilor. Regulamentul va stabili: ol dreptul minis- 
terului de a pune în retragere din oficiü pe unii din profesorii actuali care 
nu mai răspund misiunii lor; b) reducerea catedrelor la un număr limitat abso- 
lut trebuincios; c/ admiterea candidaţilor pentru profesorat după legea nouă a 
învățămîntului superior, înlocuind aici senatul universitar prin comitetul conser- 
vatorului. 

3. Introducerea de nouă catedre. Regulamentul va prevedea cel putin: 
a) o catedră de istoria muzicei, a artei dramatice si a istoriei literaturii române; 
b) o catedră de dant și scrimă; cJ o catedră de contra-punt. 

4. Schimbarea cursului Conservatoarelor, în loc de 3, 4, 5 sau 6 ani, în 


574 REORGANIZAREA INSTITUȚIILOR DE ARTA. CONSERVATOARELE 


trei secțiuni ` Secţiunea de principii, secțiunea de execuţie și secțiunea de dezvol- 
tare complimentară. Nimeni nu va putea trece din o secțiune în alta, fără a-și fi 
însușit cunoștințele predate în ea. Elevii care se destină carierii pedagogice vor 
lua certificatele lor absolvind secţiunea întăia și a doua; cei care se destinează 
artei proprii zise, nu vor putea obţine certificatul saü diploma decât sfirgind si 
secțiunea a treia. 

Insfirsit, regulamentul va îndatora în mod riguros pe directorii Conser- 
vatoarelor a forma la fiecare școală un chor și o orchestră ale Conservatorului. 
Chorul și orchestra vor fi și ale Teatrului naţional și ale Companiei lirice, pre- 
cum ele vor servi și la concertele populare, date peste an, în fiecare Duminecă 
la Ateneü în Bucuresti, la Teatrul naţional în Iași, cu preţuri reduse, făcând ast- 
fel școală de muzică clasica publicului, dezvoltându-i încetul cu încetul gustu] 
și făcendu-l ca intr'o zi să ia asupra lui, d» buná-voe, prin dragostea de urtă ce 
va simţi, cheltuelile prea mari pe care le face astazi Statul în lipsa unui public 
iubitor de artă. 

N. PETRAŞCU. 









Grigore Ghika II W. W. 


(Pecetiile si iscálitura luY) 


WWW.dacoromanica.ro 


POJARNICII? 


— me 


I 


ak agmistrul Ghiţă Cioranu e astazi tare mihnit. Altädatä, Duminica, era 
d & vesel, se scula dis-de-dimineafá, deși nu făcea nici o treabă, se punea pe 
un scaun la fereastră și se gindea la fericirea de peste zi... Peste zi se ducea 

la Safta lui Mafteiü, și Safta, o fi fost n'o fi fost femee de ispravă, dar lui Ghiţă "i 
era tare dragă, și încă nu numai dragostea era legătura dintre ei, ci mai mult ceva... 

Azi, însă, a dormit până tárziü, deși se culcase de cu vreme; si era obosit, 
il durea capul, îl dureaü picioarele și mânele, par'că toată noaptea nu dormise, ci 
alergase la foc, în oraș. Intins pe pat cu faţa în sus, privind în gol în albul col- 
băit al tavanului odäeï de cazarmă, Ghiţă, molesit de căldura dulce a agternutului 
și de slăbiciunea ce-i cuprinsese și trupul și sufletul, — așa cum ai da cu mâna 
peste ochi ca să schimbi privileștea de care te ai săturat,—nu știi cum se mișcă 
Ghiţă în pat, vrénd să se sprijine într'un cot, că deodată se schimbară toate de 
dinaintea ochilor sei. Nu mai era cazarma, nu mai erau soldaţii, nu mai erau cai, 
sacale, furgoane, coifuri de foc si viață militărească,... era cuminfenie, aer, 
grădină, căsuţă tupilată printre pruni și meri în fundul mahalaleï Trei-Erarchi : 
zărise pe fereastră o femee, care semăna cu biata-i mamă, și Ghiţă, fără voe, 'si 
aminti copilăria întreagă. 

... Departe, departe în timp și amintire, un băiat zburdalnic sárea prá- 
pădenie gardurile, incáleca pe toți caii, lăsaţi să pascá prin maidanul de lingă 
biserică, un băiat réü și réü ținut, — iar o femee, Anica spălătoreasa, numai nä- 
dufuri trăgea din pricina lui. Ba a rupt crengile unui pom în grădina unui vecin, 
ba a schiopätat un cocoș, țintindu-l cu petre, ba a omorît o puică, zburátuind-o 
cu vre-o despicătură... ba a luat calul unui gospodar, l'a incálecat și a făcut 
nebun înconjurul mahalaleíl.. Anica toate le răbda de dragul lui, că doar numai 
pe el îl avea, pentru el muncea, pentru el se chinuia. 

A vrut să”! facă vre-un rost băiatului, să-l dea la meșteșug, dar el n'a 
vrut, — a rătăcit prin mahalalele îndepărtate ale tirgului, a dormit prin clopot- 


1) Geroul amicilor Literaturii și Artei române a decernat Nuvelei de față o menţiune onorabilă. 


WWW.dacoromanica.ro 


POJARNICII b71 


nifele bisericelor și pe subt poduri, sa chinuit si el cum a putut, dar cäpätiiü nu 
s'a străduit să-și gáseascá... 

Numai armata i-a venit de hac: sa dus de voe, catrănind inima bietei 
vădane, care a și murit... »Ghiţişor«, „băiatul“ ei, în loc să-i fie toiag pentru 
betránefe, sabia statului a încins, ca tot de capul lui să rémáel.. 

Vagmistrului îi svicnesc timplele, ochii i se împăinjenesc și deodată încep 
a se limpezi; vede bine salteaua, perna..., E culcat! Odaia, sabia, chipiul, man- 
taua!.. Fereastra, ah, fereastra a fost de vinä!.. Si supărat de-atátea copilarii, 
sare iute din pat, strigând ordonanța : 

— Niţă! Niţă! 

Ordonanţa i-a adus cizmele „făcute“ și, aducându-i si portia de rachiu, 
Ghiţă n'a béut-o, i-a dat-o înapoi. 

După ce sa sculat a egit în ograda cazărmii. Toţi soldaţii se uitai spe- 
riafi la dinsul, măcar cá nici unuia nu i-a zis o vorbulifä cât de mică de reü. 
Prin grajd nu sa dus să vadă caii de-s bine grijiti, ba nici prin bucătărie nu s'a 
dus să ciocnească în cap cu lingura pe figánoiul tare meşter în facerea borșului 
cazon, Numai cu sergentul Dănăilă a schimbat câteva cuvinte şi i-a parut sergen- 
tului cá »D. vagmistru« e așa de schimbat la faţa, în cât l'a și întrebat sfiicios : 

— Da ce aveţi, dom'le vagmistru ? 

Mi-i greu în tot trupul, dar altfel n'am nimic! Nu pot zice că me doare 
ceva... o să-mi treacă! Vedeţi sa nu se intimple nimic pe la cazarmă, că eü am 
să mă duc azil.. 

Dănăilă, sergent »reangajat«, deprins cu toate greutăţile, ridică din umeri 
cu un zimbet ușor de filozofie și multă încredere în priceperea lui : 

— Ce-o fi, o fi, fac eü faţă la toate! 

, Dar Ghiţă, nevézénd mișcarea din umeri a lui Dănăilă și neauzind nici 
răspunsul lui, mai zise, ca o incheere a celor ce-avea în gînd și ca părere de răi, 
că nu el, cel mai mare, va fi și cel mai tare peste ai séi toată ziua: 

— Nici diseară nu știu de voiü venil.. 

Sergentul răspunse scurt: 

— Am înţeles, Dom'le vagmistru, n'aveţi nici-o teamă ! 

— Mai cu seamă în tine mé încred : ochii în patru, și din soldaţi nici unul 
să nu plece. 

— Nici tinichigiul ? întrebă cam pe subt mustäfi Dănăilă si prinse a ride. 

— Ce, te-a uns la inimă ? 

— Da de unde; dar ne-a dat, știți... si sergentul clipi din ochiul drept 
şiret ; ne-a dat Dumineca trecută bietul jidan destul, ca să aibă dreptul să se ră- 
sufle şi Dumineca asta... 

— Mäil! Te-ai făcut grozav de filotim... când e și Șloim filotim cu tine, 
hai ?1. Și Ghiţă lovi peste umăr pe sergent. 

— Ba zéü nul 

— Atunci, de ce numai decât să plece? 

— Ci că-i balabusta bolnavă și vrea să-i aducă doctor... 


WWW.dacoromanica.ro 


578 POJARNÍCII 


Ghiţă începu a ride în voe. 

— Hei, Dănăilă, vrei să vinzi castraveți la grădinar, cum te văd eŭ, cum, 
adică, Sloim are bani pentru doctor, pentru doctorii, iar pentru don'sergent, care 
i face rost să iasă în tirg, ware nimic ?l. 

Sergentul, strîns cu usa, se făcu că nu pricepe tocma-tocma bine ce zice 
vagmistrul și, încurcat cá nu găsește răspuns, începu si el să ridă... 

— Nu-i nimic, tinichigiul să se ducă, că și dacă o şedea, ispravă mare tot 
n'o să facă! Dar vezi, Danăilă, pe ceilalți să mi-i fii din scurt! 

— Cornistul sună adunarea $i soldaţii, care din cotro, se grábeaü să vie 
să-și ia fistecare locul. Când strigă sergentul: 

— Drepti! 

Iacá si piginul de locotenent Valentin, »comandantul« secţiei de pojarnici. 
Călare cum era pe suriul săi mindru si närävas, Valentin, negru la faţă, sprin- 
cenat de nădejde și cu mustafa răsucită, azi, — ca în toate Duminicele si sérbá- 
torile,—nu îngrozea de loc pe soldaţi ca în zilele de lucru. Nu, D-nu comandant 
era altfel sărbătoarea și lui însuși îi părea curios, cum se face că poate să se stă- 
pineascá. »Tactica« aceasta o invefase de la un maior: 

— »Báete, zicea maiorul ofiferilor, datoria superiorului e sá fie sever cu 
„soldaţii, să nu uite o clipeală reglementul... asta în zilele obicinuite; când e sër- 
bátoare însă, reglementul mai uită-l câte putin, căci și așa, de frică, e păzit de 
inferiori ; cât despre severitate, pe dinsa poţi so uiţi de tot sérbátoarea. Ia! o 
zi să aibă și soldaţii, când să simtă și plăcerea, nu numai greutatea de a face 
armată lu 

Si aşa de bine se ţinea Valentin de sfatul acesta, în cât i-a spus odată 
povätuitorul séü că l'a înţeles pe dos. Căci, ce făcea dinsul? Intăi și întăi nu-l 
cerceta și nu-l cicălea pe vagmistru sărbătoarea, de unde urma că și celelalte 
»grade inferioare“ nu erau cicălite de vagmistru ; de asisderea soldaţii. »Prostiaü 
toti miliția le 

Apoï, maï in fiece séptämânä Valentin scornea cáte un fel noü de petre- 
canie, care mai cu haz, care fără, cum se întimpla... 

Si, cum sta locotenentul călare în faţa şirului de soldaţi, îi și veni o ghidugie: 

— ME leat, tu de colo, al doilea din flancul stîng! 

— S'tráifi, Dom'le locotinent ! 

— Cum te chiamá, mé? 

— Stan Popescu] 

— Ja să-mi vii incoa... Haide, repede ! 

Și Valentin se descălecă. 

— Sue-te pe Suriu, dar tine-te bine! 

Soldatului mai nu-i venea să iasă din front; stia de la ceilalți soldaţi mai 
vechi că e närävas Suriul locotenentului și începu să se roage: 

— Säräcut de maica mea, cum să mé suiü pe el, Dom’le locotinent, me 
trînteşte | 

— Scurtă vorba, leat, auzitu-m'ai? ! Sergent Dănăilă, ajută-i să se urce... 


WWW.dacoromanica.ro 


POJARNICII 519 


Și bietul soldat, galben, cu dinţii cläntänind, apucă fréul si puse piciorul 
in scară. 

— Dom’le locotinent, s'trăiți, Dom’le locotinent, vé sarut minusita, lä- 
sati-mé, Dom'le locotinent, cum să mé incalec pe Suriu, că-i învăţat numai cu 
D-voastră !! 

— Ai încălecat ori nu, fricosule? 

Si Valentin pocni calul peste ochi cu nedeslipita-i varguta de trestie. Vita, 
sforaind, cu ochii roși, se svirli in sus cu picioarele de dinainte, iar Stan, mic 
cât o mogildeafá pe sea, şi-a luat nădejdea de la viaţa. Suriul se învirti pe pi- 
cioarele de dinapoi, pufnind si dând din cap, cu ochi-i fioroși cătând în toate pár- 
file: simtise că-i pe el cineva străin! Apoi, mai lovit odată peste burtă de loco- 
tenent, Suriul s'aruncá afară din ograda cazărmii, în maidanul de-alăturea pen- 
tru „exerciţii“. 

Ca dresat, calul alerga când la dreapta, când la stinga, — repede, sforaind, 
svirlind din picioarele de dinapoi, cătând să scape de Stan, care mai mort de frică 
se strinsese ghem si cu pulpele stringea calulul. 

Cánd socoti Valentin cá-i destul, fugiinaintea Suriuluï care se opri numai 
decât si ingenunchiá. Pe când Valentin îl mîngiia pe ochi, pe coamă, Stan, ametit, 
căzu lat la pămînt, calul se speriă de sgomot și sări peste soldat, mai îngrozindu-l 
odată, că nu-i fusese destul. 

— Glumă, glumă fu, Stane, dar și cu draci?.. Ce zici?.. Iacá, báete, 
câţiva gologani să-ți cumperi nişte vinigor, si dumneta, vagmistre, să îngrijești 
ca »portia“ să-i fie mai sdravănă pe ziua de azi! 

— S'tráiti, dom’le locotinent, sin risul tuturor soldaţilor Stan sărută mâna 
locotenentului. 

— Am înțeles, réspunse alene și vagmistrul, care ar fi voit să ispráveascá 
mai de grabă comediile domnul locotenent si să se ducă să-și mai vadă de cele 
treburi. 

Da'că, nici mult n'a stat; a revizuit registrele în cancelarie și a plecat, 
făcând mare haz de frica lui Stan. — Par'că numai o ghidușie ca asta făcuse el în 
atâţia ani de militárie!? 


II 


Vagmistrul sa îmbrăcat cu hainele de serbátoare si a plecat domol spre 
Sf. Voivozi. Pe drum băgă de seamă că zornáitul pintenilor îi face răi și mai că-i 
venea să se întoarcă la cazarmă să-și schimbe cizmele; îl opri însă mica super- 
stitie că-i va merge réü de se va întoarce. Si Ghiţă, în ziua aceea, avea mare ne- 
voe să-i meargă bine/.. Eh, de inima lui nu-i mai păsa nimic. O să zică gi el ca 
atâţi alții: 

— »Am avut si eŭ o dragoste cu o muerugcá frumoasă, sireatá de mi-a 
piscat inima, dar fie! că nici ef n'am lăsat-o ușurel... 

Luat de ginduri, vagmistrul mergea, fără să-și dea anume seama cá se 
duce să afle ceva, ceri sta de mult pe inimă. Era ametit de cele ce-și spunea, de 


580 POJARNICII 


cele ce vedea jucându-i pe dinaintea ochilor, răpit de însăși tăria gindurilor. Odată 
pornit de la cazarmă și începând să-și lămurească în minte ce are de făcut și ce-l 
împinge de nu se mai poate opri, — ori-ce ar fi, — vagmistrul din ce în ce mai 
limpede își desfășura în închipuire cele petrecute si toate cápétaü de la sine ade- 
vărul vieţii. .. 

— Hei, bărbatul Safteil.. Da par'că bărbat îi e Matten? Bărbat? Ce ris! 
Un mosnegut de patruzeci si nouă de ani, care ia o fată numai de douăzeci, fiind- 
cá are pămînt mult de arătură, casă bună și bani in chisoiul îngropat la cápá- 
tiiul patului! 

Biata Safta | 

Ghiţă tresări. 

— Adică, de ce: biata Safta? 

— Da, de ce: biata Safta ? Ea singură a vrut să ducă înainte traiul cu 
Mafteiü, dar și cu mine; fi plăcea să aibă casa îmbelșugată, dar si dia partea inimii 
să nu ducă lipsă: să aibă ibovnic pe cine-i e drag și bărbat pe cel cu punga plină! 

»Eü i-am spus cá mult n'o să tráesc așa, i-am spus-o si ea a încurcat 
vorba în totdeauna, ceva răzimiș niciodată n'am putut scoate de la dinsa. Ba să 
ne mai întilnim odată la Baba Anita si om mai vorbi, ba că o să mă primească 
si în casă, când so întimpla să intárzie Mafteià mai multe ceasuri prin tirg, ba 
să-i mai daŭ răgaz o săptămână două, cá nu poate zice dintr'odatá la fel cu mine... 

„Și tot așa m'a amânat și am trăit ca vai de mine; uneori nici de slujbă 
la cazarmă nu'mi mai văd. Ce? mult o să mai fie așa traiü ? 

» Mafteiu e un ghiuj, ei nu-i e drag, nici nu-l poate răbda s'o atingă cât- 
de-cát; iar ei, care's viaţa ei, eü trebue să mé lipsesc de a o vedea cu săptămâ- 
nile! Eü îmi perd capul gindindu-mé la dinsa şi nici n'o pot avea un ceas liniștit 
lingă mine, să pot zice în bună voe: acum știă cá o să maf pot räbda câteva zile, 
până ne vom vedea din noŭ! 

» Aşi, alerg ca un cätelus de ici colo, me tupilez pe după garduri, le sar 
când el e pe aproape și m'ascund prin ogrăzi străine ca să nu mă vadă! 

„Ea m'a rugat!.. Oh, de ar fi să mé mai prindă odată, numai putintel să 
se uite reü la mine gi Las chisoli de mar mai sufla ! Să știi bine că intru în ocnál.. 

»Ea, Safta, mă oprește și tot mé poartă cu vorba de azi pe mâine, până ce 
m'a înnebunit: nu-i chip să mai am atâta răbdare pe cát am avut. 

»Că mai la urmă, ce? Copilasul ?... 

»Poate zice Mafteiü că-i al lui?! Dar n'are decât să caute la copilul lui, 
să caute si la mine, și apoi sa se uite și în oglindă, să se vadă pe el: are vre-o ase- 
mănare copilul lui cu el, tatăl copilului? 

„Ce vorbe desarte! 

»Si totuși, el stă acolo lingă leagănul odorului, pe care nu l-a putut odrăsli, 
el il desmearda, il săruta, îl leagănă când plânge și-l împacă duios cu tot felul de 
jucării; se îmbată de gindul invietor că-i va zice peste câteva luni tată... și eŭ, 
ei, eŭ umblu pe strada, ferindu-me și de umbra mea, eŭ nu-mi ved copilul decât 
la câteva septämäm odata, ba inca si atunci, cât d» putin timp, cu cáte temeri |« 


POJARNICII 581 


Mafteiü a hflat tot, ne-a pindit si a trebuit odată să mé găsească în casă. 

Duminica trecută stam de vorbă cu Safta, cu drägutul Gheorghieş în 
braţe, fericit de desfátarea unui ceas în tovărășia dragostei si a curätieï sufleteşti 
de părinte. Ca un viezure, Mafteiü intră pe ușă. Işi ia tacticos căciula din cap si 
vine lá mine, fară să șovaiască, fără să s» schimbe la faţă ; îmi întindemâna, apoi. 
imi zice cam în bătae de joc: 

— »Ar fi o nebunie ca eŭ, mai betrân, sa-ţi spun o vorba măcar mai le- 
gănată, fiindcă te găsesc in casa mea, cu nevasta mea alaturi, cu copilul mei în 
brațe... Dumneata ești mai tînăr și zicéndu-[i eŭ o vorbă de reü, ai fi in stare 
să me baţi, poate chiar să me ucizi! Imi inchipuesc și eŭ că multe un bărbat 
voinic si tînăr ca dumneata la furie!!.. 

Dar eŭ, vezi, nu-ţi zic nimic; numai te rog, pentru liniștea casei mele, pen- 
tru ca vecinii să nu afle nimic și pentru ca nici dumneata, pe lingă noi, să nu te 
faci de ris, te rog să te duci chiar acuma ; fit bine încredințat că nu-i nici un co- 
misar la ușă, nu-i nimenca: numai pedeapsa lui Dumnezeü așteaptă să s'arunce 
asupra unuia din noi... 

Te rog, du-te!.. 

„De bună seamă cá am plecat; el începuse să vorbească zimbind in silă, 
dar a sfirsit cun glas aga de atingetor, moale, în cát în minutul acela n'as fi fost 
in stare să-i ating un firicel de pér din cap; iar Safta sa uitat la mine atât de 
infricosatä cá am să fac táráboiü, in cât mi-a fost rușine mie însumi și groază 
de ameninţarea cu Dumnezei și clevetirea lumii, cum zisese Mafteiü. 

... Am plecat atunci, — dar e o săptămână de atunci gi multe am tal- 
măcit eŭ și răstălmăcit in capul mei; din toate a eşit că nu-i chip să mai tráesc 
tot aşa! 

Ori una, ori alta, i-am spus-o Saftei: ori il lasă pe Mafteiü la cioarele si 
mé ia pe mine, să scap odată și odată de chin, ori, de nu vrea, eŭ am să'mi raz- 
bun pe amindoi! 

Joi mi-a spus limpede: „nu-l las pe Mafteiü«, și ei m'am hotärit: le 
daŭ foc casei, să nu mai rémáná nimic din lăcașul dragostei și chinului meü«. . . 


Ajunse în dreptul cocioabei lui Mitru Mână-lungă, un găligan de mahala, 
căruia mai mult îi plăcea sá doarmă în beciul poliției cu alfi tovarăși de fapte 
rele. Ghiţă intră repede și-l găsi pe Mitru lungit pe pat. 

— Ei, ce saude, Mitrule, báete? Eşti tu parolist, ori nu faci nică cát un 
cap de muere ? 

— Lasă pe mine, Dom'le vagmistru: odată ce am spus cä-ti fac, rămâi 
nu numai așa cu spusa, —o să vezi și fapta. 

— Apoi, sărind de pe pat, Mitru începu a-și freca mâinele, cu ochi: stră- 
lucitori de bucurie: 

— Dom'le Ghiţă, da știi că li sa apropiat veleatul ? 

— Cell 

. — Nici să chitesti mai nimerit! Duta mamei Stancái a spus că o lasă di- 


582 POJARNICII 


seară să ia seama de casă; că ei, Mafteiü și cu Safta, se duc la nuntă, la Floarea 
lui Toader Pivniceru... 

— Efl... Nu mai spune!! 

— Parol, Dom'le vagmistru, doar n'o să te mintesc! Diseará pun petici cu 
gaz in pod și, las’, să vezi luminatia Dracului! Dumneata vezi de nu veni chiar 
aga de repede cu pojarnicii, — când ëfi veni să n'avefi don s'apăraţi casele ve- 
cinilor... A lut să seradá!. 

Ghiţă, bucuros peste măsură, dădu ceva bani lui Mitru și o șterse fuga 
spre cârciuma lui Badea Mititelu. 

— »In sfirgit, răzbunarea nu mai e departe !« 


III 


Când se văzu în cârciumă par'că scăpă de grijă; nu ştia nici el: mergea 
mai altfel pe stradă, ori faţa "i era tare schimbată, de se uitau toți câţi îl intil- 
neaü, cu ochi bánuitori!? Privirile trecătorilor îi páreaü aga de pline de vicleșug 
şi taină, în cât Ghiţă nu-și mai putea ţine cumpetul. 

Toţi păreau că știu de fapta rea ce plänueste și, dacă nu i-o spun, nu 
1-0 strigă în gura mare pe stradă, e din pricină că așteaptă sa vadă în adevăr 
dacă o să aibă atâta curaj, ca să-și ducă pînă la sfirșit planul. „Să vedem, o să 
sară în grabă în ajutor cu pojarnicii, ca să stingă focul ?« Si de nu, or să se ducă 
toți la procuror, la prefect, la comandantul pojarnicilor ca să le destáinuiascá la 
toți că numai vagmistrul Cioranu e de vină că sa pirjolit casa unui om de treabă 
si a inspáimintat o mahala întreagă... 

Ghiţă, gindindu-se la toate astea, ridică din umeri nepăsător, crunt, ho- 
tărit sa nu mai dea înapoi. 

Há-hi...! făcu el; n’aveti decât să vé duceti să spuneţi, dar să știți că 
o să daţi ochi cu mine și teferi ori prea lesne n’o să scäpati! 

Dar, la ce prostii mé gîndesc și eull« 

Faţa i se desposomori, privirea "i era curată şi mâna stingă, care ţinea 
sabia, se descordă de-odată, iar sabia începu să hodorogească tare, lovindu-se 
de pietre. 

— N'are decât să vie și comandantul, și gheneralul, și cine-o Doft, sabia 
n'o mai tin sus! 

Il durea mâna și-i amortise. Resuflă prelung și et scoase batista din bu- 
zunar ca să se șteargă pe faţă. Boabele de sudoare eraü mari și reci. 

Intrând la Mititelu, vagmistrul nici nu dădu „bună ziua« negustorului; 
se înfundă în odaia cea mică, — acolo unde de-atâtea ori béuse vesel singur sau 
cu niscaiva prieteni. 

Un băiat veni si, stând smirna înainte-i, zise sfios : 

— Ce s'aducem, Dom'le vagmistru ? 

— Nimic, lasá-mé cá te chem eu! 

Mititelu, când auzi de la băiat respunsul lui Ghiţă, zimbi násdrávan: 

— Hei, Dom'le Ghiţă, ce credeaj că dragostea-i numai de-un fel? Maï 


POJARNICII 583 


asteapta, báete, ca a1 să mai vezi! Ce mai vagmistru, pff!!.. si cárciumarul, cu- 
noscétor cum se simţea în ale lumii, ride în sine, prinzendu-și după obiceiü cáte- 
un fir de musteaţă cu dinţii si ronțăindu-l. 

— Vagmistru?.., Fleac!... E destul om: zdravăn, înnalt, îndrăzneţ, dar 
un ce îl strică, — inima "e slabă“. 

Nici nu-și isprăvi gîndul și clopofelul de la odáifa din fund sună. Aleargă 
el să »serveascä pe Ghiţă. 

— Dă-mi o singeacá de drojdie; da să nu mi-o botezi, cá me super. 
Sunt ostenit, mi-i foame, mi-i sete, — nici eŭ nu stiü ce mi-e mai întăi! 

— Mai întăi să vină drojdia, că ea face loc si la celelalte, zise Badea ri- 
zénd si fugi în dughiană. 

Vagmistrul se deschise la manta, aruncă sabia pe pat, se desbracă şi de 
tunică, apoi prinse-a se întinde, par'cá nu dormise două nopţi. 

— Poftim, Dom'le vagmistru! 

— Las-o acolo pe masă, răspuns: alene si se lungi pe pat. I se lipeaü bu- 
zele una de alta, cerul gurii îi ardea si ochii i se intunecaü. La stomac simţea o 
slăbiciune, o lesiere de nemáncare si arsitä. 

Ceru un covrig și, până să vie, răsturna pe git drojdia. Simfi gitlejul cum 
sfirie, pintecele-i tresári tot, iar stomacul se strînse așa de tare în cât începu 
să-l doară. 

Băiatul aduse doi covrigi; Ghiţă rupse unul și îmbucă din el. După ce 
mestecă bucáfica si o înghiţi, îi trecu foamea; necăjit, ceru un pahar de apă să 
se spele pe obraz. Mai cercă să ea, să mánince, nu putu. In zadar Mititelu ^1 
aminti că are cârnaţi făcuți de el, cârnaţi uscați, făcuți din carne proaspéta 
şi cu mirodenii; vagmistrul înghiţi tn.sec și plecă scirgnind. 

— Da ce naiba, wo să mănînc eŭ nimic azi?! Ei, afurisită treabă !... 

Și, tot mai ciudos de gîndurile lui, mergea la voia întimplării pe strade, 
fără să vadă pe cei care treceaü pe lingă el, fără să se îngrijească, poate '1 vede 
vre-un »superior« și-l trimite la arest, dacă nu salută reglementar... 

Altele "1 frámintaü pe dinsul. Mergând așa, se lovi de un om și, desmeti- 
cindu-se, văzu că-i lingă cârciuma lui Buräch leșanu. Intră, cu gîndul învese- 
lit că fetele lui Burăch i-or face poftă de mâncare cu glumele lor. 

Tot degeaba fu. Fetele se mirară că nu-l pot scoate din minți pe vag- 
mistru si se supărară cá, mai la urma-urmel, socoteala d'abia se urcă la doi lei. 

— Ce?... un ràchiü, mezeluri, o bucăţică de pâine, puţin vin, — asta 
treabă se chiamă că e, vînzare se chiamă ? ? 

Ghiţă tot folosi ceva; sezu mult cu fetele și nu prea băgă bine de seamă 
cât de grei trecea timpul. Când plecă, amurgise, — felinarele eraü aprinse si pe 
strade puţini oameni. 

Cu pas mare, regulat, o luă înapoi spre Sf, Voivozi. 


584 POJARNICH 


IV 


O noapte de primävarä dulce si recoroasä. Pe seninul cerulut par'cá un 
Duh a-tot-puternic, nevezut, se jucase, aruncând in furia dărniciei sale copilă- 
resti rubine si diamante, care de care mat mari, mai strălucitoare. Si, subt slaba 
lumină de sus, cuprinsă de-o bine-fácétoare molesire, mahalaua Sf. Voivozi dor- 
miti în liniștea vrájitá. Gospodarii cu treburi a doua-zi se culcaseră ; alții, între 
care Mafteiü și Safta, plecaseră de cu vreme la nuntă, tocmat în Podeni, lăsând 
casele în paza copiilor mai mărișori ori babelor cu somn ușor. Casele, albind 
printre pomi şi hambare, pătrunse ele insegí de repaos, afipeaü; pomii, tihnite 
lăcașuri a păsăruicelor de tot neamul, se clătinaii visători în desmierdătoarea 
leganare a unui vintulef întărziat. 

Peste tot pace. Numai în locul sterp de lingă ograda lui Mafteiü, la spa- 
tele casei, vagmistrul Cioranu aștepta, topindu-se de nerăbdare, să vadă odată 
lumina eșind din coperișul casei lui Mafteiü, lumină care o să-i potolească fu- 
ria toata. 

Se plimba de colo până colo, cu gura arsă, privirea întunecată de nea- 
stimper și groaza ca Mitru no să se tie de cuvint. 

— Dă! cine știe? Să-şi pună el capul în jug, pentru cá am să-i daŭ eŭ 
câțiva franci ?? De-l-or afla de la poliţie, ce bátáoiü or să-i dea! > 

Ei, fleacuri! — cum să-l afle? Ce, Mitru ware măcar atâta cap să se 
ferească ?! Şi-apoi, n'a zis cá n'o să fie nimeni acasă? Sá rémáe casa în paza 
unei fetițe! | 

Si, par'cá tot fiind puţin convins de cele ce cugeta, strigă: 

— Dar haide, Mitrule, odată, cât o să mai întărzii?... 

Se sperie si s'ascunse după gard. 

— Te pomenești că m'aude cineva! 

Si după ce se uită afară prin crăpăturile gardului, iși aruncă ochii spre 
casa lor... Acoperámintul se deosebia bine prin întunerec, căci era de sindilá, 
acum doi ani făcut, si tuguiat. 

Pe la coasta casei zări pare-se o umbră, strecurándu-se usurel cu o scară. 

— A, el e! Hai mai repede, nu mai pot!... 

Ghiţă sări "n sus, gata să fugă să-i ajute lui Mitru, să toarne gaz mult, 
mult, să ardă toată casa grabnic, — să nu mai rămână nici-o scîndurică din 
ea... Cenusä numai, cenușă... Să se risipeasca apoi si ea de vint, ca să-i po- 
toale lui dorul de răzbunare! Dar se refinu, căci putea să facă sgomot, să-l 
simtă vecinii. 

— Mitru e mai meșter, el stie bine ce trebue să facă! 

Lui Ghiţă i se părea că-i lingă Mitru, acolo, în podul casei, — invétán- 
du-l sa toarne gaz în toate colțurile, ca să ia foc repede. Făcea din mâni, ara- 
tând ba colo, ba dincolo, sculându-se, punându-se iar jos, cercând să facă un 
pas la dreapta ori la stinga, stápinit de halucinație. Un câne sări gardul pe 
lingă el și, sp-riindu-se, începu să latre; vagmistru se trezi si se lipi încetișor de 
gard, ca să fugă cánele. 


POJARNICII 585 


Dar Mitru nu mai esea. 

— Ce-o fi fácénd oare? O fi páfit ceva? Sa se fi întors Matten de la 
nuntá ca sá vadá ce mal e pe-acasá si l-a simtit pe Mitru umblánd prin pod ? ! 
Nu se poate, — iși făcea tot el curaj; ei sunt duși tocmai peste Bârlad, nu ma: 
face el atâta drum pentru o nimicál... 

Umbra se zări din noü. Se strecura cu si mai multă bagare de seamă de 
cât adineaori și pieri ca în pămînt. Vagmistrul deabia mai résufla; nu se vedea 
nimic, inima-i tremura și în piept simţea cum i s'a pus un cuţit. 

— Da ce dracu, n'a făcut el nimic acolo? 

Se frecă la ochi cu palmele, ca să vadă mai bine; se uita din noii. 

Nimic. 

— Fire-ai afurisit de ticalos, e să-ţi dau eu tie! 

Clipi de câteva ori repede, apoi inima-i slăbi, cu stinga d'abia mai putea 
să țină sabia: o luminitä, așa can vis, zári la streașină. ...O, nu-i părere, e lu- 
miná!... E foc!... foc!! 

Se sculá in picioare și cu mâna dreaptă 'și apăsă pieptul furios: îl infepa 
ceva acolo, în piept, se zbătea ceva, şi in nebunia clipei aceleia începu să plângă, 
zăpăcit că inima nu-i mai e la loc. 

Luminiţa se făcu mai mare, ca o limbă de lunguiafa, sfioasá, par'că ne- 
voind să iasă deodată afară ; nourași tremurători de fum se asvirleaü pe-alätu- 
rea, umplénd inima vagmistrului de-o grozavă plăcere... 

Câtva nu se mai văzu nimic. 

Ingrijat, Ghiță se întreba: 

— Să se fi stins oare? Să fie scindurile ude?!... Dar, cât de ude să fie 
şi cu gaz tot trebue să ardă! 

Se uită mai bine și i se păru că fum gros, naprasnic, bufnea pe la strașini, 
ne mai încăpând în pod de mult ce era. Privirea i se ridica în sus după fum, 
ușurat, înviorat, mulţumit că acusi... acusí va izbucni pirjolul. Câteva scinduri 
plesniră subţire, fisiind prelung, apoi sauzi un sgomot mai puternic, gros, — de 
sigur o grindă. Pe capătul streasineï din ogradă o pálálae figni furioasă, arun- 
când o stranie lumină asupra împrejurimilor. 

Ghiţă tresări ; flacăra "1 bătea drept în faţă și "i fu teamă să nu-l záreascá 
cineva, Nalt, cu fața buhavă, péroasá, cu mustätile lungi, negre, Ghiţă clip»a 
numai din ochi, turburat, beat de flacăra ce se făcuse mare cât un stat de om... 

— Foc! foc!... sauzi glasul unei femei de-alături și câteva clipe fu o 
liniște de moarte în toată mahalaua; femeea egi în stradă și 'ncepu să [ipe în- 
grozită: 

— Fooc! foc! fooc la Matten! 

Usi s'auzirá bufnind de ușori si glasuri speriate, somnoroase, de bărbaţi, 
de femei, de copii, începură să strige pe 'ntrecutelea : 

— Fooc! Săriţi ! Säriti fooc la Matten!) 

De-ar fi putut, vagmistrul le-ar fi înnădușit la toți suflarea, le-ar fi luat 


586 POJARNICII 


darul vorbirii, ca să nu strige, sa lase locul să ardă nestingherit, mare, furios, 
așa cum îi cra lui pe plac. 

Tipetele se indesirá pe stradă și focul cuprinse acum întreg acoperișul 
de pe subt streasini. Tuguiul, negru adineaori, era acoperit de fum și flacăra, 
doritoare de distrugere, imbrätisa din toate părţile acoperișul. 

Vagmistrul zimbi ugurel, vézénd cazna ce-și dădeau vecinii și, pe ce se 
auzeau strigătele îngrozitoare : — foc! foc!... lui, aprigului de a se răzbuna, îi 
venea să riză, să riză nebunește și să (ipe, dar să tipe ca să-şi bată joc de eï; căci 
nu puteai să facă nimic bléstematelor flacări, care făceau să trosneascá scindu- 
rile, lemnele, si aruncau spre celelalte case scîntei mari, de máreaü și mai mult 
groaza oamenilor. .. 

Se strînse multă lume, căci larma se lăcea tot mai mare și s’auzirä lovi- 
turi de topoare: unii mai dibaci și cu sânge rece s'apucaseră să rupă scindurile 
din garduri, să nu ia foc; — pe-acoperisurile vecine bărbaţii, inspäimintati de 
ruina ce-i ameninţa, versaü cofe cu apă și întindeau levicere ude... 

Dar flacăra creștea, creștea năprasnică, se ridica în înaltul cerului, arun- 
cend Dän departe bucăţi de sindilä ; şi limbile de foc, mari, furioase, aruncând 
în înălțime lumina lor fantastică, păreau fanfare suprapämintesti, chemând ob- 
stea să vină, să admire máreafa priveliște! 

Mai presus de toate chiotele și tipetele s'auzi deodată resunând goarna 
pojarnicilor ; huruitul sacalelor s'apropia și gonaciul ajunse, in sfirgit, sunând 
alarma. 

— Ta-di-ri-raa! ta-di-ri-raaa | 

Copiii, dându-se în lături, să nu fie cälcati, ca la comanda își puserá mâi- 
nele la gură, — strînse pilnie — țipând cât îi ajutau puterile: 

Vin pojarnicii! Vin pojarnicii | 

Alţii, bucuroși cá văd sclipind coifurile în bătaia luminei flacărilor, cántaü : 

— Toadiri, Toadiri, adá apă răpidi!... 

Sacalele fură orinduite pe lingă cele două pompe, care báteaü focul din 
doue părți: din dreapta, din stradă, — si din stinga, din fundul ogrăzii lui Maf- 
teii. Bărbaţii si báetii mai mari puseră mâna ajute la »manevrat«, iar vre-o 
câțiva mai indrásnefi și doi soldaţi s'aruncará în casă să scoată din lucruri. 

Fetiţa, pe care al-de-Mafteiü o lăsaseră să privegheze copilul, pornise de 
cu vreme acasă și nu știa nimic din cele ce se petreceaii: dormea dusă, ostenită 
de joaca de toată ziulica.... 

Toţi se grábeaü să scoată lucruri din odaia din faţă, era flacăra mai mică 
si nu pátrunsese încă înăuntru. Sergentul Dănăilă lupta din răsputeri să poto- 
lească focul, — dar se mai întîmpla si afurisenia că tocmai când o bucată de 
acoperiș era aproape să se stingă, năpădită de apa pompei, atunci se isprăvea, 
apa din saca. Si, până ce venea altă saca, flacăra era la loc, tot mare, bucălată, 
amenințătoare, renáscénd din ce în ce mai infuriatá, mai groaznică! 

In toată lumea intrase spaima și vecinilor le dirdiiaü dinţii ca nu cum- 
va scinteile și șindilele, ce sáreaü nebune din acoperiş, să le aprindă si lor casele.. 


POJARNICII 587 


Venirä la foc si prefectul, procurorul, Valentin, comandantul pojarnici- 
lor. Dupá fetele lor posomorite, se cunostea bine cá dela frumoase petreceri fu- 
seserá smulsi, ca să-și bată capul si cu nimicurile vieţii orășenești. 

Valentin, cum veni, s'aruncá furios la Dănăilă, întrebându-l de vagmis- 
tru; sergentul înghiţi réspunsul și mult se temu de primirea câtorva laturi de 
sabie peste spate. 

— Dar, bine, nemernicilor, voi vă faceţi de cap, ori faceţi miliție? 

— Miliție, s’träiti, do'le locotinent! respunse cam dir) sergentul, crezénd 
în gindul lui că drege mohorul; însă primi două palme peste obraji, de nu mai 
vedea focul, cât era el de mare! 

— Miliție, hai?! Unde-i vagmistrul ? mai strigă răgușit locotenentul. 

Prefectul, văzând cele ce se petrec, veni cu bétrána-i față venerabila și 
cu duhul blândeţei ca să potolească furia comandantului: 

— Fiţi mai calm, Domnule locotenent!... va fi mai bine, daa!!... Ce 
inprudentä să vapucaţi să vă batefi inferiorii aici, în ochii atâtor oameni!... 
Foarte rău cá nu vé păstraţi calmul cuvenit... 

— Scuzele mele, Domnule prefect; dar, știți ce mi-ai făcut ticálosi1? .. . 


— Nu-i nimic, nu-i nimic, continuă linistitul prefect. Am dat ordin să 
vină stropitorile primăriei pline cu apă și în cinci minute se isprăvește tot... 
Calmafi-vé, calmati-vé!... 


V 


Ghiţă turbase de plăcere. Larma toată, ce-l asurzise, larma neputinciosi- 
lor, care státeaü — tremurând de frig si de frică — departe de flăcarile dogori- 
toare, — tot vuetul si tipétul il fáceaü sä salte de bucurie, rézbunat cá arde, 
arde necurmat, băgând in toţi groaza, numai în el nu! Si, privind flacarile su- 
mete, ce s’aruncaü în toate părţile si par'cá la întrecere in sus de tot, trimifénd 
solie stelelor scîntei, Ghiţă își aminti de Safta, de jalea ce-o va cuprinde când va 
veni de la nuntă și nu va găsi casa hodinitoare, frumoasă, acolo unde-a lăsat-o 
de cu seară. 

De jalea ei nu-i fu milă. 

Insă din vuetul glasurilor celor de la foc și din vuetul din capul seü un 
glas de femee, tipänd sfigietor, îl desmetici... 

— O, e chiar glasul ei, al Saftei... — dar ce schimbat el... adäogä cu 
o uşoară nuanţă de compátimire. 

Femeea fipa într'una. Lui Ghiţă ti vijtirá urechile, se zmuci de piept si 
cu palma se bátu peste urechi, s'audá mai bine: 

— Dar ce zice?... Ce-o fi zicénd ? ? Ce vrea ? 

— Gheorghies, puiul mamei!... aga i se păru cá zice femeea, 

Nicí nu clipi din ochi si Ghiţă sărise gardurile Intro goană, cătând pe 
Safta cu privirea. Un murmur s'auzi din pieptul tuturor: 

— Copilul! copilul arde!... E în casáll... 


WWW.dacoromanica.ro 


588 POJARNICII 


Dar nimeni nu cuteza să se miște. 

Dănăilă, vézéndu-si vagmistrul esind ca din pámint la nevoe, mai prinse 
curaj și se uită ţintă în ochii speriaţi ai lui Ghiţă; gindul îi era însă stäpinit 
tot de comandant: 

— Na, ca páfit-ol Să vezi ce mai dant or să-i tragă amindoi acușil! 

Safta, înecată de lacrimi, d'abia mai putea striga: 


Vagmistrul işi aruncă mantaua în cap, dând năbusna în casă, orbit de 
furie, de flacări, de apa din tulumbă, trimeasă după el de sergent... 

Câteva clipe nimeni nu résuflá: toți priveaü încremeniți după cel ce pe- 
rise în groaznicul lăcaș! 

Cu mantaua aprinsă, eși. 

— O,—iatä-l, a egit! murmurará toți usurati. Dănăilă îi smunci din cap 
mantaua și-i dădu o bună stropitură cu tulumba în față ; copilașul mult iubit, 
deșteptat de apa ce-i căzuse pe obraz, începu să orăcăe. 

— Copilul! copilul!... L'a scos vagmistrul! resunaü, vesele, strigătele | 

Ghiţă jet puse copilul jos. Era galben și aștepta prostit, mustrat de con- 
știință, să vină ea, mama copilului, să-l ucidă. 

Safta, cu mintea liniştită, veni de-și sărută copilul și apoi, in văzul lumii ' 
intregi, s’agätä de gitul vagmistrului, plângând de bucurie, sárutándu-l si pe el, 
soptindu-í cu dragoste: 

— Tot al tău e, — altfel n'am fi avut parte să-l scápám!... 

Și dacă sa mirat lumea când vagmistrul a intrat zănatec in foc spre a 
scoate copilul, acum când de gitul lui se tinea Safta și dragostea lor era sfinfitä 
de-atot puternicia unei crude întimplări, — nimeni nu s'a mirat că femeea aceea 
naltă si frumoasă, care câtva mai înainte își smulgea părul și-și sfigia hainele, 
acum ţinea strîns la sînul ei pe vagmistru, cu o nespusă fericire în ochi, par'că 
pe el fusese în primejdie de a-l pierde... 

Mafteiü, bătrân ciufulit, înlemnit de cele intimplate, căzu în genuchi la 
picioarele lor, lingă copil, așteptând ca un câine supus să fie si el luat in seamă. 


VI 

Emotiile trecurá ; pojarnicii luptară voinicește și după o jumătate de ceas 
focul fu cu totul potolit. Lumea se imprästiä, iar când gornistul sună »aduna- 
rea«, plecă la cazarmă numai jumătate din pojarnici: o parte din ei se rätäcise 
pe la ibovnice prin mahala, iar cinci flăcăi mai ostenifi căzuseră în pivniţă la Maf- 
tei și acum se bálábáneaü cu niște vin profir, gustos, ca să-și recapete puterile 
pierdute... 

Pentru fapta-i vitejească, comandantul l-a ertat pe vagmistru că n'a 


fost de cu vreme la foc. 
L M. 


TU ÅNGER... 





u ánger dacá esti, mi-o spune 
ON ` Si dorul men, aprinsul dor 
; Ti-o arde aripa, din sbor 
Sa te opresc, dulce minune! 


Tu floare daca esti, me'inbata 
Etern cu dulcele-f1 parfum 
Și dorul meü va ști el cum 
Din cale iarna să-ţi abata. 


Tu liră dacă eet, o liră 
Pe care Cerul mi te-a dat 
Să cânt amorul mei curat 
Remâi etern și mă inspiră. 


Wiem: Gt 


0, IARTÁ-MÉ 


——— 2 — 


1 iarta-me dacá revin iubitor 
^ À Să caut iar la tine fericireal.. 
© 


Dar sufletu-mi tinjeste de iubirea 
Pe care'n vremuri am nesocotit-o. 


Când ochii tăi așa de dulci me ceartă 
C'un fulger blând pe-a căruia lumină, 
Văd tremurând un chip ca de regină, 
In faţa ta cad pocăit;... tu iartă! 


$i degetul ce-l miști a-imputare, 
Lasă-l în jos, nu-l mai clăti, ci vino! 
Cu zimbetul viafa-mi însenin-o 

Azi sn cât pref să pun pe-o sárutarel.. 


H. Cosot. 





A n «e 





^7 — ^ , 


24 HE aA 


Mihai Kantacuzino, vel spátar. 
(A se vedea pag. 497). 


www.dacoromanica.ro 


UN BUN ROMÁN 


IOAN POPESCU 


—— ——— 


A rintre profesorii din generația betráná care şi-au înțeles inălțimea si noble- 
J tea misiunii lor, unul ce fine un loc de frunte și în care sa incarnat ideia 
şcoalei timp de aproape o jumétate de veac, e profesorul Ioan Popescu, 
a cărui carieră începe la 1850 si sfirseste la 1894, si al cărui nume va trebui 
pus în viitor alături cu al celor câţiva apostoli ai renașterii noastre culturale. 

Figura lui energică s'a impus, încă de acum 40 de ani, cetăţenilor ora- 
şului în care trăia, ca o figură legendară. Poate nici unuia dintre profesorii noștri 
nu i-ai arătat orășenii săi mai multe semne de iubire și de stimă. Numele lui 
era în gura tuturor ca tipul ideal al omului de bine, al omului harnic, cu dor și 
dragoste de țară și de neam, al omului care își lua în git sarcinile cele mai grele 
în interesul obștii. 

Cei care l-ati cunoscut de-aproape și Pai văzut lucrând, cum am avut 
norocul să-l cunoaștem și să-l vedem noi în cei șapte ani ai liceului nostru, 
intrând în fiecare dimineaţă, vară și iarnă, la cinci ceasuri în mijlocul elevilor, 
mergând în clase, unde-și făcea lectiunile, și trecând de la liceu la școala normală 
si de la școala normală la internat, în fiecare zi și zecimi de ani în șir,— luând 
parte in fruntea orășenilor la orice manifestare sau act cetățenesc, și îndem- 
nându-i pe toţi la fapte bune, pururea cu aceeași ardoare si cu acelaș entusiasm, 
aceia vor înţelege pentru ce prestigiul lui a fost imens în orașul Bârlad, și pentru 
ce noi, elevii săi, îi purtăm o adincă admiraţie și ne-a rămas pentru totdeauna 
în inima și în mintea noastră ca o figură puternică și rară, ca voința cea mai 
vinjoasá și mal intensă ce am întilnit în viață, ca un caracter cu adevărat antic. 
Ar fi destul să-l privească cineva astăzi încă, un moment în față, pentru ca să 
înţeleagă ce putere și ce exuberanfá extraordinară r&spândea altădată in juru-i 
chipul lui măreț, talia lui înaltă şi voinică, capul săi dezvoltat, cu o frunte proe- 
minentă și rotundă, obrazu-i bronzat de soare și de aer, ochii albaștri și vii, 
glasul séü puternic, viaţa sa de om de muncă, de om de soare, de aer liber, pe 
care parcă îl inäbusa aerul de oraș. 

Ioan Popescu e în adevăr român din Transilvania, născut la ţară, și și-a 


UN BUN ROMÂN. IOAN POPESCU 593 


păstrat toată vigoarea și puritarea obirșiei sale, toată naivitatea credințelor mari 
si frumoase. La virsta de 19 ani, el se înrolă ca voluntar în miliția revoluției 
române de la 1848. Peste un an, fiind liberat din voluntariat și voind să se în- 
toarcă pe la Brașov în Transilvania, trecu din nordul Ardealului si se cobori în 
Moldova. 

Oprit de împrejurări la Bârlad și găsind acest oraș într'o complectă lipsă 
de scoale, nefiind în el pe atunci decât o singură școală publică cu 63 de elevi, 
intră ca institutor si se puse de lucrá 20 de ani împotriva ignoranței si înapoerii 
ce-l înconjura. Din primele zile mijloci la ministerul scoalelor și i se aprobă des- 
chiderea a încă patru școli publice primare, care ajunseră să aibă în curind 
aproape o mie de elevi. In 1858 sfătui, împreună cu alţii, pe Codreanu, un pro- 
prietar generos, ca să fundeze gimnaziul ce purtă numele lui. Gimnaziul se 
deschise în toamna anului acela cu 33 de elevi, și Ioan Popescu fu numit profesor 
de limba latină și română, catedră în care rămase până la 1865. 

Orașul fiindu-i astfel indrumat pentru viitor, el se gîndi acum la instruc- 
fia satelor din judeţul sep. 

În vacanţa anului 1865 adună 30 de tineri absolvenți de școh primare, 
cărora le făcu pregătirile necesare, prin repetarea obiectelor de prima cerinţă și, 
după stáruinfele sale, ei fură numiţi în toamna acelui an ca învăţători în 30 de 
comune ale judeţului Tutova. Era primul inceput de școală rurală. Tot în 1865 
gimnaziul Codreanu, transformându-se în liceü, el trecu ca profesor de limba 
latină și română la cursul superior. 

Ales peste câţiva ani, în 1869, preşedinte al societăţii pentru invefátura 
poporului român, propuse înființarea școalei normale din Bârlad, care se și des- 
chise cu 60 de elevi. Patru ani de zile cursurile acestei școale normale ai fost 
propuse gratuit de profesori. În 1874 cei 52 elevi absolvenţi ai școalei aü fost 
numiți învăţători în 52 de comune rurale din județul Tutova, după ce mai întăi 
ei făcură o excursiune în ţară și peste Carpaţi, sub conducerea directorului lor 
Ioan Popescu. În anii următori, școala normală trecu la Stat și el fu întărit ca 
director al scoaleï. În 1880 își luă asupră-și sarcina de maestru benevol de lucru 
manual și propuse elevilor normaliști, pentru întăia oară în România și timp de 
zece ani, industria impletitului și facerei pălăriilor de pae. Această industrie o 
conduse cu un succes rar și fericit, fără nici o recompensă, mulțumit numai cu 
răsplata morală ce-i dădea isbinda întreprinderii sale. Prin elevii séi esiti din 
şcoala normală, ca și prin lectiunile făcute în vacanfii, la conferințele invéfátori- 
lor, industria impletituriler s'a látit astăzi în întreaga Țară românească și se prac- 
tică cu succes în foarte multe școale; ea este întreagă opera profesorului Popescu. 

Spre a asigura pentru totdeauna existenţa școalei normale, el se puse să 
dobindească locul și creditul necesar pentru clădirea școalei, și în 1886 căpetă 
un credit de 400.000 lei. Aceşti 400.000 lei se ridicará mai tárziü, prin niște 
abuzuri neertate — pe când Popescu nu mai era în capul școalei — la mai mult 
de 1 milion, cládindu-se un palat luxos cu o mulțime de atenanfe superflue si 
care, reduse la strictul necesar, sar fi putut face cu mai putin de a treia parte 


594 UN BUN ROMÂN. IOAN POPESCU 


din cheltuială. Cu modul acesta, în loc de o modestă școală de invéfátori rurali, 
crescuți si destinati vieţii simple de la ţară, sa instalat un palat domnesc al că- 
rui grandoare si lux uimesc ochii trecétorului !... 

Pentru a putea forma coruri la ţară de către învăţători, introduse în pro- 
gramul școalei normale, încă de la 1884 — adică cu zece ani înainte de a se fi 
introdus în programa școalelor normale de către minister—predarea cursului de 
violină, susținut cu mari sacrificii. 

Spre a împlânta în elevi idealuri de scopul mare economic și naţional 
către care urmau să-și îndrepte toata activitatea vieţii ca viitori învăţători, a făcut 
de pe la 1874, la fiecare trei ani, cu câte trei clase de elevi, îmbrăcaţi în costum 
național, excursiuni prin ţară, pe jos, în vacanfiile de Iulie și August, visitând 
bisericele și mănăstirile istorice ca și avutiile subsolului românesc, trecând munții 
în Transilvania, unde visita câte 20 de sate din cele mai frumoase, în preajma 
Brașovului, coborind apoi din noii munţii spre Sinaia și București, unde vedeau 
tot ce era demn și interesant, și apoi prin porturile ţării, călătorind pe Dunăre de 
la Giurgiu la Galaţi, se întorceau la cămin, entusiasmând, de-alungul drumului, 
satele si orașele cu cântecele si danfurile naţionale ale elevilor. 

În 1883 intreprinse o lucrare de cea mai mare importanţă naţională, dar 
din nenorocire neinfeleasá nici de cei mai inalti oameni ai férei, și anume láfirea 
meseriilor și micilor industrii între români, plecând în străinătate cu un număr 
de 60 de tineri pentru a-i crește și forma ca maiștri de ateliere; greutăţile prin 
care a trecut și trece această întreprindere sunt de nedescris. Cu toate acestea, cei 
mai mulţi din elevii săi din străinătate sunt astăzi întorși în ţară și aŭ ate- 
lierele lor. Experienţa și patriotismul său îl pováfuise a lupta contra străinilor 
din ţară, pe calea economică, singura prudentá și singura eficace. Ideia aceasta 
dădu un ultim prilej pătimașei sale iubiri de muncă, pe care timpul nu a putut-o 
liniști nici până astăzi la vîrsta de peste 70 de ani. 

Ales deputat în legislatura 1895 — 1899, a propus, în Ianuarie 1899, un 
proect amănunţit pentru îmbunătăţirea soartei ţăranului și o mulţime de amen- 
damente privitoare la înălțarea învățătorului și preotului de la sate. 

În tot cursul profesoratului săi n'a lipsit de a împlânta în sufletele tine- 
rilor tradiţiile, datinele si virtuțile strămoșești prin toate îndemnurile și toate 
pildele. 

Iată, pe scurt, activitatea lui Ioan Popescu; iată opera lui. Pentru cine "ei 
dă seamă, ea e imensă, și va rămânea ca o brazdă de lumină în faţa posterității. 
Astăzi in avintul progresului nostru ne-am familiarizat cu o mulțime de idei 
nouă. Acum 30—40 de ani, însă, numai ideia de a vedea un învăţător la sat, om 
cu minte, instruit și de treabă, surprindea pe toată lumea. 

Situaţia excepțională ce-și făcuse Popescu prin munca sa extraordinară, 
afitä ca de obiceiü gelozia si invidia mediocritätilor. Ele își puserá în gind să-l 
denunțe, să-l atingă, să-l doboare. Un inspector școlar, al cărui nume îl tácem 
dintr'un sentiment lesne de înţeles, fu instrumentul inconștient al acelei gelosií 
şi invidii. Un ministru, al cărui nume de asemenea îl tăcem, îl suspendă din di- 


UN BUN ROMAN. IOAN POPESCU 595 


rectoratul scoalei normale. El se supuse cu o rară putere de a indura nedrepta- 
tea şi cu o mare încredere în viitor. 

Bărbatului acestuia și muncii lui neîntrerupte, am crezut astăzi să-i adu- 
cem o mingáere cu recunoștința noastră. Oamenii de bine si de inimă vor aproba 
de sigur sentimentul nostru, și, prin aprobarea lor, vor repara greşelile celor ce 
aŭ amărit la bétrinefe o viață, care nu merita decât laude si onoruri si care este 
ea însăși o lectiune admirabilă. 


A. CosriN. 


TEXTELE VECHI ROMÂNEȘTI 


———— ——— 


I 


MANUSCRISUL VORONETIAN 


si tipărite. Aceste vestigii desi nu aŭ o valoare literară sai artistică intrinsecă, pe nol însă 

ne interesează, întru cât vechile cărți românești ne reprezintă întăia fază a cugetării noastre, 

întăia noastră manifestare intelectuală, intr'o limbă astăzi prefăcută. De aceea ne încercăm 
a arunca o scurtă privire asupra lor, intr'o serie de articole de istorie literară. 


Er 1 XVI-lea veac e însemnat în istoria literaturii românești prin mai multe vestigii manuscrise 


Una dintre cele mai vechi scrieri în limba română e și Manuscrisul Voronefian. 

Acest manuscris a fost descoperit în arhiva mănăstirii Voronejul din Bucovina de către 
profesorul I. Creţu din Huși, cu ocazia călătoriei ce a întreprins-o la sfinţirea mănăstirii Putna în 
1871. D. Dr. Sbiera, erudit si membru al Academiei române, luându-l în posesiunea d-sale, l-a su- 
pus unei analize din cele maï riguroase, pe care apoi publicándu-l, subt auspiciile Academiei ro- 
mâne, atât fotografiat cât şi într'un alt volum ordonat, d-sa a anexat și acele cercetări la sfirsitul 
volumului, 

Numeroase piedici se ivesc exegetului în analiza unei asemenea opere; mal întăi starea 
deteriorată a manuscrisului era o serioasă dificultate. Îi lipsește atât începutul cât si sfîrșitul ; din 
mijloc lipsesc de asemenea câteva foi. In actuala stare numără 170 de pagini, dintre care maï lip- 
sesc 7 file și anume: după fila întăia păstrată se cunoaște că lipsesc 2 file; după fila 53 lipsesc 
iarăși 2 şi 3 între filele 84 și 85 ; din a doua filă, din aceste trei din urmă ce lipsesc, s'a păstrat un 
triunghi din partea de sus din stinga pe care se pot citi câteva cuvinte. Din celelalte 6 fol ce lip- 
sesc atât la urmă cât si la mijloc si la început se cunosc numai spinările lor la legătură. 

D. Dr. Sbiera, având în mâini manuscrisul i-a dat o lumină si o viaţă nouă. Lacunele lui 
n'aü putut împiedica pe cercetător, întru cât ele nu erai o întrerupere în continuitatea unor eve- 
nimente cronologice. 

Conţinutul sën e biblic si întreg codicele voronetian e scris în piosul scop ca să se citească 
la anumite zile, anumite părţi însemnate chiar pe text ; el coprinde următoarele cărţi deosebite : 

1) Faptele apostolilor din cap. 18, vers. 14 până la vers. 21 ; din cap. 19 conţine vers. 6 
până la numărul cu care sfirșește capul ; apoi cap. 20—28 în întregime ` 

2) Epistola cea soborniceascá a Sfintului Apostol Iacov (cap. 1—5); 

3) Epistola cea dintăi sobornicească a Sfintului Apostol Petru (cap. 1—5) ; 

4) Epistola a doua soborniceascá a Sfintului Apostol Petru în întregime, 


TEXTELE VECHI ROMÁNESTI 597 


Aceasta fiind înfățișarea externă a manuscrisului, se pun acum o mulţime de întrebări : 
care e vechimea lui, cine l'a scris, cine l'a tradus, unde a fost scris ? 

Acestor întrebări li s'aü dat mal multe răspunsuri de către diferiţi erudiţi, din care vom 
arăta pe cele maï însemnate. 

In privinţa vechimii codicelui voronetian, D. Dr. Sbiera îl socoate posterior veacului XIII si 
anterior lui 1552 ; căci examinând hârtia vedem că are de marcă un porc, aceeași marcă pe care o 
avea fabrica de hârtie din orășelul Schweidnitz din Silesia pe la începutul veacului XVI ; deci, co- 
deele a fost scris saü pe la sfîrșitul veacului XV, saü pe la 1500. 

In ceeace priveşte literile, se vede că acest codice n'a putut fi scris mai tărzii de 1552, 
căci de la această dată abeceul cirilic își schimbă forma. 

Totdeodatá D. Sbiera admite si posibilitatea că codicele ar fi transcrierea unu! text mal 
vechiü, de când Românii vorbeaü cu rotaeism şi că traducătorul ar fi avut înaintea sa un text grec. 
D-sa chiar crede că a fost tradus de către secta eretică a Bngomilistilor prin a doua jumătate a vea- 
cului IX. 

Dar aceste păreri aii fost combătute în diferite moduri. D. Creţu crede că traducerea nu e 
din grecește pentru că: cuvintele care zice D. Sbiera cá se pot explica prin grecește, se pot mat bine 
explica prin slavoneste ` argintutăietoriu (&pyuponimos—=cpenpockusun) etc. Apol data scrierii e după 
d-sa, între 1505—1525 și manuscrisul nu e copie. 

Oricare ar fi adevărată din aceste două păreri, manuscriptul voronetian rămâne sigur un 
produs al veacului XVI si unul din cele maï curioase din punctul de vedere al particularitáfilor sale 
limbistice. 

Nu vom arăta la acest capitol decât diferentierile speciale codicelui, lăsând particularitätile 
flexionare, sintactice, lexice gi sonetice pentru capitolul destinat limbei românești în al XVI-lea veac. 

Manuscrisul voronetian are 42 de litere, dintre care următoarele trei sunt arbitrare și 
inexplicabile : semnul slavonesc &, întrebuințat de 40 de ori cum ar fi in A&ckgckk ; al doilea hi 
întrebuințat în : AMA x3H*4, si în sfirsit litera 4 represintând pe î si pe z. 

Ca forme sonetice găsim unele care nu se pot înţelege decât ca luate din dialectul cu la- 
bialele schimbate : 

GXxHTS, CKHTS şi CAMTS pentru persoana I singulară si III pluralá de la presentul indi- 
cativuluf; de asemenea à după s si r se preface în 4; e după s in ë, n in r: eygSAS—unulu, etc... 

Iată in câteva cuvinte Manuscrisul Voronetian ; bine înţeles cititorul putin versat intim- 
pină multe dificultăţi în lectura lui, ba fără un lexicon special nici n'ar putea fi astăzi înţeles. Și 
pentru a vă convinge de spinoasa sa formă să cităm la întîmplare câteva capitole, cum ar fi cele 
următoare : 

»..Obida re, o Iüdei, dăpă căvăntă amă firegi ascăltăndu voi. lară se întrebari sämtu şi 
de cüvente si de nümere și de leglea voastră, vol vedeţi înși-vă, gindetu eu acelora nū voiü se fiu. 
Sri goni di în gludecätoare. Deci priínserà toţi Elenii Sostena începătoriul zborülui si '| bátleà tn- 
rainte giudecătoareei si nemicá de acele galionü nu'si socoti. E Pavel încă läctù dile páinrá la voe, 
şi de fraţii săi dezdise-se si nūtå intru Sirifea si cu rosulu Prischila, cei ce "ai tunseră capetele întru 
chehreihn ; ave amu rugă. (Faptele apostolilor). 

Înnsă'şi lacovu acâstă serie celora ce săntu diinn doaăsprăgăce nemüre semärafi, si celora 
ce aŭ credutu inn domnul nostru Isusu Hristosu. Scrie învăţătoare tremetere. Învaţa de toate ni- 
pastile: înn totu chipilă care e amù dela dumned(e)u si care e di'intru a sa înremă oameniloru, şi 
cămă nu (cu) cuvăntulu numai ce si ci lucrulu se arate crediinja, că nu ascultătorii legiea, ce 
făcătorii dereptieagă-se. Si de bogaţi dă, se nu defaime mişeiï la básereci, ce mai se ei vatăme-se, 
ca prepunoinsi (?), si sfrágitá uteșasce obidifii. Si inr'ainte spuinre lor luingu a rebdà păinră la 
veînritulu lu Isus Hristosu, (Din Epistola apostolului Iacov). 

»...Pátru apostoli a lu Isusu H-su alesiloru prisletiloru răsipiriei Pontului, Galateei, Ca- 
padochieei, și Asieei, Viftanisei, după căutatulu lu dumnedeu tatälu, întru sfenţilea duhului, întru 
ascültámántulü și stropire săngelului (I) lu Laun Han, büinrätate voao și pace se mül[ieascá-se | 


598 TEXTELE VECHI ROMÂNEȘTI 


Blagoslovitu d-deu tatălu d-lu nostru I-su H-su diintru morţi întru dobăndă nepütredá și nespăr- 
cată şi nevesteditä, ferită spre ceriure întru voi, cel ce cü sila là dumnedeu ferifiloru cu creditnta 
întru spăsenie, gata a se ivi în vreme ceia polea, (Epistola cea d'intîi a lui Petru). 

»..Simon Pătru, serbu si tremisulu lu Isusu Hristosu celora ce seă tăinplatu semeinre 
întru crediinnfá cu noi, cu dereptatiea dumnedeului...« (A. doua epistolă a lut Petru). 

Cu aceste câteva riuduri asupra unuia dintre cele mat vechi si mai preţioase texte româ- 
nești, nádájduim cá am redeșteptat în sufletul cititorului modern și neobicinuit cu texte atât de 
aride curiozitatea și respectul de aceste începuturi literare românești. 


I. BRUMAREL. 





in București 


ica Grecii d 


lSerica 


B 


Ca.ro 


WWW. 


IN LUNTRE 





A e drumul de valuri 
JNS De-argint, crește "n zare, 
Fantastic, o pinzá, 


Un semn de "ntrebare. 


Apusul vrájit e 
De-amurgu "pn văpae, 
Pe ceruri stăpină "i 
Regina bălae. 


Din sălcii plecate 
Pornit-a pe vînt 

Un cântec de șoapte 
Molatec și sfint. 


De sus de pe bolta 
Stropită cu foc, 

Se cerne prin aer 
Un vis de noroc... 


E numai spendoare 
Și farmec în fire, 

Și 'n ochii t&i mindri 
Povești de iubire. 


DESPARTIRE 


5 rin teii, paznici ai șoselei, 

J S'aud tinguitoare soapte ; 
In satul adormit pe vale 

Cocoșii cântă 'n miez de noapte. 


O secere de-argint atirná 
De-un cui de diamant, pe cer; 
Din focul stelelor se cerne 
Infiorare si mister... 


Zäbranic de melancolie 

Sa 'ntins pe culmele sihastre, 
Şi vintul nopții, trist îngână 
Durerea despărțirii noastre. 


DIN CRING 


elle ü rebegit si plopii mindri, 
JANA.  Tovaräsi buni de dor, 
In vraja serii, triști, ingână 
Un basm tinguitor. 


O negură de corbi s'așterne 
Pe șesul arámiü, 

In croncánitul lor sélbatec 
E jale și pustiü. 


Ce dureros me duce gindul 

Spre chipu'n veci iubit... 
Amurgu "e deapáná vápaea 

Prin cringul ruginit... 


G. TUTOVEANC. 


CRONICA 


LITERARĂ SI ARTISTICĂ 


— s —— 


Li 


j 


românească, fâcută de D-soara E. Cioranu, absolventă a facultăţii de litere, și susţinută ca 
teză de licenţă. Patriarhul Macarie a călătorit în Ţările române între anii 1653—1658. 
Memoriele acestei călătorii aü fost ţinute cu îngrijire de către secretarul séü diaconul Paul 
de Alep». Traducătoarea nu e încă o stilistă și lucrarea d-sale e prea literală ; cunoaște însă destul 
de bine limba românească. Subiectul acestei teze de licenţă e, fără îndoială, original și interesant. 
Interesant din două puncte de vedere: 1) Memoriele acestea sunt cele mai preţioase documente ale 
istorie! noastre naţionale in secolul XVI-lea; 2) Ele nu existaü decât într'o rară traductiune en- 
gleză si cercetările istoriografice eraü împedicate din acest punct de vedere ; traductiunea româ- 
nească de faţă covirgeste prin urmare aceste lacune. 

Autorul memoriilor e versat în științele contimporane și are cunoștințe întinse; un dar de 
povestire încântător, firesc si fără afectare; expune cu claritate diferitele organizări ale vieţii so- 
ciale de pe atunci, și expunerea e fidelă realităţii. El vorbește cu avint gi entusiasm de infelepciu- 
nea Voevozilor noștri, de luxul și fastul Curţii lor; tratează obiceiurile acelor timpuri, zugrăvind 
boerimea, instituţiile, mănăstirile noastre. Plastic în descrieri, cu vervă in dialoguri și precis, autorul 
se observă cu severitate, se disciplinează și se orinduește cu cea mal mare atenţie. Pentru a ilustra 
calităţile sale, cităm această armonioasă descriere a Iaşilor și a Mănastirii Trei-lerarchi, atunci de 
curînd zidită : 

»...Mercurl dimineaţa, al noulea din Ishabat (9 Fevruarie), Vodă, care era atent pentru tot 
ce privea liniștea și confortul Domnului nostru Patriarh, îl trimise prin mentionatul Sluger o feregea 
de lână neagră, blánitá cu samur, un caftan de satin și bant pentru cheltuiala croitorului, promiţân- 
du-Í să-i plătească toate datoriile. 

Aceste daruri servitori! le aduseră în pachete la mănăstirea noastră. Sâmbătă, egumenul 
raănăstiril domneşti, care e numită după Cel-trei-lerarhi, trimise o invitare Domnului nostru Patriarh 
gi merserám la el cu trăsura. Acea mănăstire e cât se poate de frumoasă: pare un castel, fiind în- 
conjurată de toate părţile cu ziduri de piatră. Deasupra porţii e un turn pentru clopote și pentru 
ceasornicul orașului, care e de fer şi cu roate mari. Clopotele sunt atirnate deasupra pe grinzi de 
lemn. Mașinăria ceasorniculuf umple o jumătate de odae. Ea are o vargă de fer ce intră prin aco- 
perămint și trece în sus până la virful clopotului celui mare, la care e aplicat un ciocan ere de fer. 
Când vine timpul să bată, o mare bucată de lemn ese din arcul turnului, având resorturi, prin care 
se pun în mișcare clopotele cele mici, ceeace se numește alarmă, pentru a preveni pe popor să as- 
culte că urmează a bate ceasurile. Această vargă e trasă în jos prin roate: ciocanul deodată se ridică gi, 
căzând pe marginea clopotului, produce un sunet ce se aude în întreg orașul. Biserica e în mijlocul 
mănăstirii. lar în ceeace privește biserica cea sfintă, ce se află în mijlocul mănăstirii, peste tot e 


ees Patriarchului Mucarie din Antiohia în Țările române, a ipärut in traductiune 


CRONICA 605 


făcută din piatră cioplită i pe dinafară este cu totul împodobită cu deosebită măestrie, care întrece 
toată înţelepciunea. Nu sunt lucruri plane, ci numai sculptate dedesubtul coronamentului ; biserica 
e închisă cu doué brine negre de piatră cioplite asemenea. Biserica are două turle înalte. Intrarea 
la ea este prin doué porţi: una spre sud, alta spre nord, după obiceiul bisericilor lor. Deasupra fie- 
cărei porţi este câte o fereastră înaltă cu zăbrele ; în zidul dinspre apus sunt alte două ferestre cu 
zăbrele, întocmai ca cele dintál. Aceasta este bolta încrucișată și în virful ef se află chipul Treimil. 
Peste poarta bisericii, care e:te spre apus, este imaginea celei din urmă judecăţi, mai frumoasă de 
cât cum am văzut-o la Vasluiü, etc.«. 

Tot astfel sunt descrise și scenele receptiunif domnești, mesele, prânzurile, palatul, armata, 
clerul, cântările eclesiastice, etc. E așa de interesantă această carte încât ne facem o plăcere deose- 
bită să felicităm pe d-șoara Cioran pentru ideia bună ce a avut de a o trata ca teză de licenţă. 


* 


Arhiva din Maiü-Iunie trecut cuprinde, iutre alte articole serioase, cáteva Amintiri din 
viaţa Domnitorului Cuza, scrise de V. A. Forescu, in care întîlnim mai multe pasagif interesante 
atât prin amănuntele din ele, cât și prin aceea că autorul lor pare a fi fost martor de aproape 
al evenimentelor. Iată câteva din aceste pasagii care ne-ati impresionat : 

2... Cu cinci zile înainte de 5 Ianuarie, acei 32 se adunase iarăși la Elefant ca să se înte- 
leagă intre ef despre alegerea unui Domn. Candidaţi! la domnie eraü : Lascar Catargi, Costaki Negri, 
Petrachi Mavroieni și Vasile Alexandri ; despre colonelul Cuza nici nu era vorba ; nirnenea încă nu se 
gindea la candidatura lui... 

La a 3-a zi vézéndu-se cá nu se pot înțelege asupra persoane! ce trebuia să aleagă, Vor- 
nicul Costaki Rolla, la ora 1 dupe miezul nopţii, încuind ușa cu cheia, a strigat cu glas puternic: 

n Nimenea nu va esi de aci înainte de a ne hotărî în astăseară și a subscrie actul între 
noi; în partidele opuse se lucrează, se fac sacrificiuri, se întrebuinţează bani, se fac promisiuni, gi 
noi aici nu ne putem încă înțelege; așa dar propun un balotagiii: candidaţii cei mal cu puţine vo- 
tură să se pue în balotagiü cu acel ce aŭ adunat mai multe până ce vom avea o majoritate, și mi- 
noritatea să se supue cu orïc2 pref majorităţii“. 

Propunerea lui Rolla, partizanul lui Alecsandri, a fost primită cu entusiasm ; dar atunci 
numai deputatul de Dorohoiü, Panaite Casimir, a propus pe colonelul Cuza, sprijinit de alţi patru de- 
putati din partea Moldovei de sus. Propunerea la domnie a lui colonel Cuza l-a surprins și pe el, și, 
cum şedea cu faţa la gura sobei, pe un jilf mare, sculându-se la auzul numelui luf, a zis: „Domnilor, 
aci este de lucrat serios; candidatura mea nu poate fi agreată, căci ei sunt putin cunoscut în ţara 
de sus«. 

Balotagiul a urmat: voturile luf Petrachi Mavroieni aŭ trecut la Negri; în urmă voturile 
luf Negri au trecut la Alecsandri; ale lui Alecsandri la Cuza, și în urmă 14 voturi ale luf. Catargi 
aŭ trecut iar la Cuza, căci Catargi, înainte de a se pune în balotagiü candidatura luf, declarase 
că va vota cu toţi amicii lui pentru colonelul Cuza. 

La ora 31/,, după ce s'a subscris actul de acel 31 de deputaţi prezenţi, că alesul lor la 
5 Ianuarie va fi colonelul Cuza, Leon Ghika și Iancu Paladi s'aü dus la M. Kogălniceanu, Lan trezit 
din somn, ca să-i spue cine va fi ales Domn în Moldova... 

Colonelul Cuza eșind pe la ora patru din noapte de la Elefant, s'a dus la soţia sa, care era 
găzduită la D-na Catinca Stoianovici, iar colonelul Cuza era la Hotel Hilaire, foasta Casă din strada 
Mare a Iul Ioan Neculcea Mutul. 

Trezind-o din somn o întreabă: 

»Eleno, n'ai visat cá af să fi Doamnä!?« Si atunci colonelul a povestit soţiei sale tot ce a 
urmat în acea noapte de la 1 la 3 ore, în 3 Ianuarie, la Elefant. 

In ziua de 5 Ianuarie, la ora 2 dupe amiazá-zi, a început votarea, si numărul de 32 depu- 
taţi naţionali de la Elefant se suise la 48, căci dintre deputaţii mihăileni și grigorienf aŭ dat vo- 


turile lor pentru colonelul Cuza«.... 
Eu. SEREA. 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 





E cunoscută dezvoltarea repede și considerabilă pe care a luat-o în zilele noastre psihologia 

experimentală, adică psihologia bazată pe experienţe și cercetări de laborator. Cartea de 

faţă are maï multe merite: împărţită metodic și limpede, e în curent cu cele mal recente 
lucrări ; în ea se deseriă în parte toate experienţele fundamentale ce se raportează la senzaţii si 
la percepții si se descriü toate instrumentele trebuincioase intr'un laborator de psihologie. 

Les races et les peuples de la terre. Elemente de antropologie și etnografie, de I. Deniker, 
(Ed. Schleicher, Paris). Intr’un limbagiü simplu si precis totdeodatä, D. Deniker tratează caracterele 
fizice ale omului, precum si pe cele limbistice $i sociologice (viaţa materială, viaţa psihică, viaţa 
familială si viaţa socială). Dàndu-ne un rezumat al clasificărilor, trece în revistă, succesiv, rasele si 
popoarele pămîntului. Volumul e prevăzut cu preţioase note si indicii în josul paginil. Tabelele de 
măsurători antropologice, anexate la sfîrşitul volumului, vor fi apretiate mai ales de specialiști. 
Problemes de philosophie positive, de G. de Greef, profesor la Universitatea Nouă din 

Bruxelles. (Ed. Schleicher, Paris). D. de Greef e deja cunoscut în lumea savantă prin mal 
multe opere remarcabile. D-sa publică astăzi în biblioteca internaţională a științelor sociologice vo- 
lumul : Probleme de filozofie positivă, în care examinează rînd pe rind cestiunile cele mal intere- 
sante ale filozofiei practice moderne: Învăţământul integral şi Necunoscibilul. In cea dintăi din 
aceste încercări arată că formele învăţămintului (instrucţiune si educafiune) sunt în realitate si tre- 
bue să fie în cea mal strinsá legătură cu totalul structurilor sociale, cu care fireşte evoluează îm- 
preună. După autor, această problemă a învăţămîntului integral este conexá cu aceea a Necunosci- 
bilului. 


(Gia de psichologie expérimentale, de Ed. T. Sanford, (Librăria Schleicher, editori, Paris). 


Examen psychologique des animauz, de Hachet-Souplet. (Ed. Schleicher, Paris). Autorul 
constată că până în timpul de faţă psihologia animală n’a avut altă bază decât observări aproape 
totdeauna superficiale si că ele înseși sunt aproape imposibil de verificat, fiind-cá conditiunile în 
care aü fost produse sunt, ca să zicem astfel, accidentale. D. P. Hachet-Souplet se ocupă încă din 
copilărie cu dresarea anirnalelor, iar observatiunile pe care le-a făcut aŭ câștigat caracterul unor 
adevăruri știintifice. Concluziunile d-sale sunt de doué feluri: unele se raportă la psihologia spetel, 
celelalte aŭ raport cu legile generale ale psihologiei, și luminează în chip extraordinar aceste ces- 
tiun atât de complexe. 

Recomandăm astfel de cărţi atenfiunil cititorilor. 


D, RivEANU 


I. ANDREESCU 





In marginea satului, peisaj. 


A se vedea studiul D-lui C. I. Stuncescu, an. IV, pag. 411. 


À ZECEA ANIVERSARE 
A MORTIÍ LUI ALECSANDRI 


——— ——— 


a 22 August san împlinit 10 ani de la moartea poetului Vasile Alecsandri. 
Jie Depunénd in memoria luí un mánunchiü de flori pe mormintul de la 

Mircesti, credem ca o pioasá datorie de a aminti astazi cititorilor nostri 
figura si opera marelui poet national. 


Vasile Alecsandri s'a náscut lingá Bacáü, in luna lui Iulie 1821. Era, cum 
se vede, pe vremea Eterieï grecesti, cánd mizeriile, jafurile si mácelurile Grecilor 
de la noi ajunseseră la culme. Turcii care veniaü să restabilească ordinea cregteaü 
încă si mai mult groaza prin focurile si pustiirile lor. Românii se retrágeaü în spre 
munți si se ascundeaü în păduri. Printre cei ce 'și párasiserá căminele lor, era şi 
familia lui Vasile Alecsandri, tatăl poetului, care se retrăsese spre Bacáü. Aci se 
născu într'o seară poetul Vasile Alecsandri, sub cerul liber. 

Familia lui, ca familiile mai multor români contimporani, pare a fi venit 
din Italia, și anume din Veneţia, unde se afla încă până mai acum câţiva ani un 
palat de marmură cu numele Alecsandri. După poet, Bârladul ar fi fost primul 
loc de dăscălicătoare al familiei lui. Bunul séü ar fi trăit aici mai mult timp, fiind 
negujitor de grâne, și şar fi măritat doué fete, În urmă, el ar fi plecat la Iași, 
unde, prin agerimea minţii lui, a ajuns a fi în curînd bine văzut și numit sames 
la Bender în Basarabia, pe atunci provincie românească. În Bender crescu tatăl 
poetului până la virsta în care se emancipă, când se cobori din Basarabia la 
Tirgu-Ocna și se căsători cu o domnişoară Cozoni, asemenea de origină italiana 
şi legată prin încuscrire cu familia Sion. 

Tatăl poetului, Vasile Alecsandri, era un om deștept si harnic. Cu econo- 
miile comerţului de sare ce făcea putu să cumpere de la Nicolae Millo, unchiul 
marelui artist dramatic, moşia Mirceștii. Ceva mai târzii, el zidi o casă în Iași, 
in strada Sf. Ilie, astăzi strada Alecsandri, unde avea să "et petreacă poetul o 
mare parte din copilărie. 

Mama poetului era o femeie frumoasă și blândă, iubitoare de muzică si 


610 A ZECEA ANIVERSARE A MORTII LUI ALECSANDRI 


de o politetä rară, calități moștenite cu atâta strălucire de poet. El o iubi atât pe 
ea cât si pe tatăl séü cu inima unui adevărat liric. | 

Alecsandri avu două surori si un frate mai mic, Iancu Alecsandri, fost 
agent al ţării în Ffanta, el însuși iubitor de literatură si culegétor de lucruri in- 
teresante.{) 

Cel dintâi ani de copilărie ai poetului se petrecură la ţară, in lunca Mir- 
cestilor, unde stetea și se întorcea Alecsandri cu dragoste de pretutindeni. Iarna 
trăia la Iași în casele părintești, având ori și unde de-asupra lui privirile iubitei 
sale mame. 

În 4827, când Alecsandri era de 6 ani, începu a lua lecţiuni, împreună, 
cu Cogălniceanu și Millo, de la un călugăr Gherman, acelaș care a vindut lui 
Vasile Vodă Ghica manuscriptul lui Șincai. Peste 2 ani, adică în 1829, Alecsandri 
fu trimis în pensionul Cuenin, un francez aciuat prin ţară de pe timpul trecerii 
lui Napoleon în Rusia. Aci el invétá elementele gramaticei franceze, puţină limbă 
greacă și oarecare cunoștințe umanitare. 

În toamna anului 1834, la virsta aproape de 14 ani, Alecsandri plecă să 
studieze la Paris. Cu el era și Alecsandru Cuza, Aga Mihalache, Docan și Panaite 
Radu, conduși de către profesorul grec Filip Furnarachi. La Paris luă bacalau- 
reatul in litere, și, după sfatul tatălui séü, intră în facultatea de medicină, unde 
nu urmă decât un an de zile. Se înscrise apoi la drept, trecu în școala de poduri 
şi șosele, dar îi fu cu neputinţă să stea mai mult decât câteva luni și părăsi 
studiile, dând cărţile de matematici lui Costachi Negri. După aceea, el se con- 
sacră studiului literilor și începu a scrie câte ceva în frantuzeste. 

Cam pe atunci Alecsandri, împreună cu Costachi Negri și alți tineri ro- 
mâni alcătuiră un cerc studenţesc, unde se întilneai și vorbeai asupra viitorului, 
îşi comunicaü scrisorile ce primiaü din ţară, le comentaü și le discutaü. Aceste 
întruniri se fáceaü mai des la Mavrocordat Ursul și la Dumitru Brătianu, unde 
miji ideia Uniri Principatelor. 

În primăvara anului 1839,, Alecsandri plecă cu Negri în Italia. Ei vizi- 
tară Genua, Milan, Veneţia și Florenţa, ale căror frumuseți inspirară poetului o 
mulțime de versuri frumoase. 

Întors în ţară, la Iaşi, în Decembre 1839, adică după un an aproape de : 
soare de Italia, Alecsandri fu numit, tot după dorinţa tatălui séü, șef de masă la 
casa pensiilor din Iași, post în care stătu până în 1842, când muri mama poetului. 
El se retrase la ţară, unde găsi o alinare suferințelor sale in duiosia doinelor si 
cântecelor populare. 

Puțin după aceea fundă, cu Cogálniceanu și Ioan Ghica, foaia intitulatá 
»Propäsirea“, a cărei titlu păru, cum se știe, revoluționar consulului rus. In ea 
începu Alecsandri a tipări cele dintâi inspiraţii ale sale. 

Când apărură poeziile lui, cu datine, cuvinte și obiceiuri sătești, prin 
1843 si 1844, stirnirá mirarea și deceptia in saloanele boerești, care nu infe- 
legeaü cum un poet se poate cobori atât de jos pentru a-și căuta inspiratiile. 


1) Revista noastrá publicá acum Notele lut zilnice, scrise in anul 1817. 


À ZECEA ANIVERSARE A MORTII LUI ALECSANDRI 611 


Printre damele timpului, o singură ființă simtitoare și frumoasă, care avea să 
poarte mai tárziü un sentiment profund poetului, se mișcă la citirea lor până la 
lacrimi. Ea scrise lui Alecsandri plină de entusiasm, felicitându-l ferbinte si in- 
curajându-l să urmeze pe drumul ce apucase. Era Elena N.... Alecsandri simţi în 
faţa ei farmecul inteligenţii si al gratieï femeesti, cum nu-l mai simtise niciodata 
în viața lui. El va scrie aproape întreg volumul séü de poezii amoroase, Doine, 
Lücrémioare şi Mărgăritărele întru slăvirea dragostei ce-i purtä. 

În mișcarea din 1848, Alecsandri luă o parte activă, dar desgustat de 
greșelile unor amici, precum și văzând că ideile liberale franceze, pe care le pre- 
conizaü tinerii, aveaü atunci puţini sorti de izbindá pe pámintul nostru, plecă la 
Paris cântând Adio la Moldova. În Paris, el scrise Deşteptarea Românilor, strigăt 
puternic ce résuná peste munți și ape, în tot neamul românesc. Publicá de- 
asemenea articole patriotice prin gazete franceze si Baladele, traduse în frantu- 
zeste, cu o prefaţă de Ubicini. 

În 1853 Alecsandri călători în Spania, ajungând pe mare până la Gibral- 
tar. Apoi se îndreptă spre Africa, vizitând Tangerul, Tetuanul, Marocul și se în- 
toarse prin orașele Spaniel, Cordova, Sevilla, Grenada, Valenta. 

Reîntors în ţară, în iarna anului 1854, fundează revista România lite- 
rară, la care aŭ colaborat Grigore Alecsandrescu, Bolintineanu, Bălcescu și alții. 

La 1855 moare tatăl lui Alecsandri. Cel dintâi fapt al fiului care moștenea 
Mirceștii, fu desrobirea ţiganilor părintești. 

În 1859 își retrase candidatura de la domnie, pe care i-o pusese câţiva 
amici, si votă pentru Alecsandru Cuza, după alegerea căruia el fu trimis în Eu- 
ropa spre a lucra la recunoașterea Domnului unic in amindoué Principatele. 
Alecsandri văzu pe rînd pe Napoleon al III, pe lordul Malmesbury în Anglia, pe 
Victor Emanuel în Italia, și demersurile sale diplomatice fură pretutindeni înco- 
ronate de izbindá. Fu apoi în mai multe rînduri ministru de portofolii atât în 
Moldova cât și în Muntenia, dar nemulțumit de intrigile și coteriile politice se 
retrage la Mirceşti şi se dădu literaturii. 

În 1877, fericit de a vedea reînviind vitejia străbună, în războiul indepen- 
fei, cântă pe Ostaşii români si tinu conferinţe în diferite orașe pentru răniţi. În 
1878 el obtinu premiul cântecului Ginta latină, la Montpellier. Peste trei ani, în 
1871, cântă proclamarea Regatului. 

În sfirgit, în 1885 fu numit ministru plenipotenţiar al ţării la Paris, unde 
stătu 5 ani, respectat și iubit de cercurile înalte din Franţa și de unde se intoarse 
bolnav în ţară în 1890. 

În ziua de 22 August 1890 Alecsandri muri, si în 26 August el fu ín- 
mormiîntat în grădina lui la Mircești, dus pe umeri de ce: 9 dorobanţi din Vaslui, 
cántafi de el in Peneş Curcanul, si intovárágit de o enormă mulțime de români, 
consternafi de durere. 

Iată viaţa lui Alecsandri. 


619 A ZECEA ANIVERSARE A MORTII LUI ALECSANDRI 


Opera lui Alecsandri, cea mai întinsă și mai variată din literatura română, 
cea mai frumoasă și mai românească, a fost înriuritä de romantismul francez și de 
poezia populară română. Prima sa poezie fu o Odă lui Lamartine, scrisă în fran- 
tuzeste, pe când era student la Paris și pe când romantismul era în floare. 

În adevăr, de la cea dintâi poezie a lui Alecsandri și până la cele din urmă, 
vom întîlni idei romantice care plutesc pe de-asupra vieţii în o lume străină de rea- 
litate. În poeziile lui «florile soptesc», «brazii de la munte ascultă și gráesc», «frați 
incälecati pe smei se întrec cu rindunelele», «Balcanul și Carpatul se ameninţă 
unul pe altul, migcánd coamele lor de codru ca leii în mânie», «Dunărea si Marea 
rid», «Gerul stringe în braţe văile» ; in războaie «se clatină pămîntul», iar bătăile 
de inimă ale românilor «résuná ca o mare», și moartea se întinde în jurul lor «cât 
e negru, cât e soare». Toate sfirsiturile bucätilor sale vor avea un caracter tainic, 
mistic, cu umbre ce trăesc după moarte, cu glasuri ascunse ce se aud în câmpuri 
și în ape, cu răsplătirea fiinţelor duse pe ceea lume, etc., etc. 

Inriurirea cea mai puternică însă asupra lui Alecsandri a fost a poeziei 
noastre populare. In excursiunile sale prin Carpaţi, poetul nu numai că culese 
poezia populară, dar se și „amoreză de ea, cum zice singur, ca de o copilă din 
Carpaţi, tînără, mindrá, nevinovată și aşa de frumoasă...« In creștetul Ceahlăului 
el intilni balade ca Mihul Copilul saü Miu Cobiul, balada Dolcei si a Mioriţei, a 
căror aflare e așa de mişcătoare. 

Alecsandri a înţeles cel întăi la noi cá literatura unui popor trebue să cir- 
cule, ca seva într'un arbore, de la rădăcină până în virful lui, de la talpa popo- 
rului până la straturile de sus, şi că istoria lui e cuprinsă mai adevărat decât ori 
unde în deprinderile, datinele, superstifiile şi cântecele lui. De aceea, în toată poezia 
lui Alecsandri se va resimfi atât fondul cât și forma poeziei populare. Feţii frumoși, 
Ilenele Consizene, smeii, vrăjitoarele, talismanurile, descântecele, náframele pur- 
tătoare de moarte sai de viaţă, apele neincepute, unde se bat munţii capete in ca- 
pete, figurile lui Pepelea, Strimbă-Lemne, Statu-Palmă, Barbă-Cot și atâtea alte 
ficțiuni din poezia populară, vor trece în poezia lui Alecsandri, investmintate 
de astădată și împodobite mai ales şi mai măestru. 

Naturalul și spontaneitatea, trăsături caracteristice ale inspiraţiei popu- 
lare, vor caracteriza de asemenea poezia lui Alecsandri. 

Formula »Frunză verde« sat „Foaie verde«, care are într'însa ceva primá- 
váratic, de viaţă si de speranţă în viitor, lucru ce se potrivește unui popor tînăr si 
dă cântecului popular din capul locului un caracter primitiv, încă va trece la 
Alecsandri. 

Naivitatea expresiei populare, diminutivele, desmerdările de silabe, repe- 
titiile, de asemenea. Tot aga și versul de opt silabe, versul popular prin excelenţă, 
cu cadenfa-í lesnicioasá și care devine de seapte silabe când ultima e accentuată. 

In sfirgit, imaginile limpezi de flori, descriptiile în trăsături largi și ușoare, 
fraza simpla gi rima ușoară, totul am putea zice, a fost îmbrățișat cu dragoste de poet. 


À ZECEA ANIVERSARE À MORTII LUI ALECSANDRI 613 


In opera lui, Alecsandri a simţit si resfrânt toate patimele omenești; patru 
însă din ele l'a inspirat mai lung și mai statornic: Amorul, Sentimentul ridico- 
lulu, Sentimentul naturii şi Iubirea de ţară. 

Prima expansiune a anilor săi de tinereţe, Doinele si Lácrémioarele, ca si 
cele dintâi contemplaţii si amintiri ale lui, Mărgăritărelele, pleacă mai mult din 
sentimentul amorului. La 24 de ani, virsta în care le scrise poetul, nimic nu rë- 
sună mai zgomotos, nimic nu face să bată inima mai cu putere decât chipul fe- 
mec iubite. 

Amorul lui cel mai înflăcărat a fost pentru Elena N., a cărei fire a facut 
pe poet să scrie tot ce a putut cânta el mai frumos. Eï îi datorim cele mai suave 
versuri de tinereţe, de la poezia «8 Martie 1845», în care Alecsandri își descrie 
învăpăiata lui dragoste fericită : 

Căci steaua fericirii în ochi-mi a lucit 
Iubesc si sunt iubit, — 
si până la Steluţa, (1847), în care el jeleste atât de dureros moartea acestei femei. 


Tu care ești pierdută în neagra vecinicie, 
Stea dulce și iubită a sufletului met, 

Si care-odinioară luceat atât de vie 

Pe când eram în lume tu singură și eŭ !... 


Al doilea izvor de inspiraţie al lui Alecsandri a fost Sentimentul ridico- 
lulut. Poetul nostru a ris prin firea lui, urmărind în acelaș timp o ideie morali- 
zătoare in Comedia sa. In dorinţa de a preface moravurile ţării noastre, el a bi- 
ciuit tot ce i sa părut ridicul în jurul lui. 

Cele patru volume de comedii ale poetului cuprind: Cânticele comice, 
Scene şi operete, Comedii, Vodeviluri, Tablouri, Proverbe si câteva drame ca: 
Lipitorile satelor, Boerii şi Ciocoii, Sgircitul risipitor, drame sai mai bine semi- 
drame, ce ni se par că pot intra subt titlul Comediilor. In total 50 de piese. 

Intre tipurile descrise de el, și care se ridică aproape la un caracter, e 
tipul »Cucoanei Chiriţa, o creaţie naţională a lui Alecsandri. Chiriţa e femeia 
ridicolă de acum 40 de ani la noi, înfățișată în deosebite situaţii sociale: Chiriţa 
în Iaşi, Chiriţa în provincie, Chiriţa în voiaj, etc. 

Un tip asemenea puternic, în care intră o notă lirică, o părere de réü de 
trecut și o culoare pitorească este tipul lui Barbu Lăutarul. 

Piesele lui Alecsandri schiteazä însă întreaga societate română contim po- 
rană poetului. 

Sentimentul naturii a inspirat pe Alecsandri în Pusteluri, In deosebi po- 
doabelor luncii de la Mircești datorim cele mai frumoase pasteluri, ca: Serile lu 
Mirceşti, Concertul în Luncă, Lunca de la Mircești, etc. 

Luncă, luncă, dragă luncă | rat frumos al ţării mele, 
Mindrá "n soare, dulce în umbră, tainică la foc de stelel... 
exclamă poetul: 


Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, 
Tot șopteşte de iubire în frumoasa lună Mal... 


WWW.dacoromanica.ro 


614 A ZECEA ANIVERSARE A MORTII LUI ALÉCSANDRI 


Contactul drágástos al naturii va da poetului atâtea imagini poetice, ré- 
coroase şi vii ca si florile de câmp. Firile de iarbă, ale căror soapte misterioase 
le-a auzit poetul, cerul ce se întinde nesfirsit deasupra câmpiilor, lanul de gráü 
cu secerătorii lui, märetul apus de soare din creerii Ceahlăului, moara de vint 
din zare, cu aripile ef desinate pe fondul albastru al cerului, codrii cu izvoa- 
rele în umbră, viersul duios al fetelor ce se întorc de la fintâni, gerul ernii cu 
florile de ghiatä pe ferestre, si atâtea altele, veneau toate pe rînd si steteaü ca 
modele inspiratoare dinaintea poetului. 

In sfirsit, iubirea de ţară e coarda sufletului lui, care resuná mai puternic si 
mai îndelung. În ea se string, ca niște afluenţi în mare, toate celelalte sentimente 
ale poetului. La orice eveniment ivit în țară, mintea și inima lui se migcaü, poezia 
îi umplea sufletul. Incă din tinereţe, din zorii redegteptárii noastre naţionale, 
poetul își încercă glasul în Doinele naţionale. Când lumea cauta să ne tägäduiascä 
neamul, » Sentinela română« de Alecsandri dădu alarma gi buciumá că »apa trece, 
pietrele rămân, şi că „românul nu piere“. 

La 48, când luă calea pribegiei, el zise un duios rămas bun : Adio la Moldova, 
care e încă ferbinte si astăzi si va fi cât se va grăi in lume limba versurilor lui. 


Scumpă ţară și frumoasă, 
O Moldovă, draga mea, 
Cine pleacă si te lasă 

E cuprins de jale grea... 


Ajuns în Paris, trimbitä Deşteptarea României, în care pare că resuná 
glasul geniului ţării. 
Vol ce staţi în adormire, vol ce staţi în nemișcare, 
Nauziţi prin somnul vostru acel glas triumfător, 
Ce se 'nalţă pân la ceruri din a lumi! deșteptare, 
Ca o lungă salutare 
Către-un falnic viitor 2... 


In 1857 scrise Hora Unirei, poezie naţională care läti visul Românilor de 
atunci. 

Cine nu cunoaște apoi minunata lui poezie Bălcescu murind, un mărgă- 
ritar de simtire si de patriotism ? Dar punctul culminant pe care îl atinse în artă 
patriotismul luf Alecsandri fu în legende. Multe dintr'insele sunt de o frumuseţe 
neîntrecută ca: Dan capitan de plait, Ana Doamna, Grui Sånger, etc. 

Războiul din 1877 a încălzit sufletul luă Alecsandri ca pe nici un alt poet 
român. Osíagit noştri, volumul lui din urmă, cuprinde cele mai frumoase poezii 
din câte s'aü scris în limba română. 

Dramele luă istorice, între care Cetatea Neamţului, Despot Vodă, sunt pilde 
de virtute si de eroism românesc, precum dramele mai vechi, ca Pintâna Blan- 
duziei, Ovidii, aŭ de scop de a arăta origina ilustră a Românilor. 


Vasile Alecsandri e poetul naţional al cărui glas resuná pe de-asupra 
tuturor poeţilor ce cântară în cor isbinzile şi entusiasmul renașterii noastre. 


WWW.dacoromanica.ro 


A ZECEA ANIVERSARE A MORŢII LUI ALECSANDRI 615 


El personifică mai mult decât toţi epoca sa, ca unul ce a tresărit la orice mișcare 
de deșteptare naţională, la orice rază de viaţă și de lumină și le-a fixat neperitoare 
în fața posterităţii. 


Inchizénd cărţile scumpe ale poetului, în care figura lu ne apăru astăzi 
mai măreață decât oricând, credem de datoria noastră a aminti tinerimii ro- 
mâne, căreia îi vin de drept iniţiativele mari și frumoase, că a sosit timpul ca 
fara aceasta, pe care Alecsandri a iubit-o, a cántat-o și slávit-o atâta, să-și arate 
recunostinta ei inálfánd o statuă, demnă de memoria celui mai mare poet natio- 
nal român. 

Chipul lui Alecsandri, în bronz sai în marmură, va vorbi viitorului, mai 
bine decât oricare altul, despre renașterea noastră culturală și naţională, și va 
sădi în sufletul generaţiilor tinere nouă idealuri și noué speranţe. 


N. PETRAŞCU. 


POEZIA 5I PROZA 


RAPORTURILE DINTRE ELE 





VEN ste grei, dacă nu chiar imposibil, a se fixa marginea de unde un obiect 
) da de artă devine un obiect industrial saü de unde obiectul industrial întru- 

neste caracterele unei opere de artă. Un tabloü, o statuá, un cântec saü o 
cludire, sunt ele oare în drept de a fi proclamate opere de artă în înţelesul înalt 
al cuvintului, numai pentru motivul că sunt alcătuite din aceleași materialuri şi 
urmăresc acelaș ideal ca producfiunile adevératilor artiști ? Neapérat că nu. Cu 
toate acestea formula practicá, dupá care s'ar putea deosebi cu sigurantá opera 
artistului de a simplului mestesugar, nu s'a găsit încă. Aceeaşi nesiguranță dom- 
neste când este vorba de granița ce desparte proza de poezie 1), pentru cuvîntul 
că aceste două genuri literare se servesc de acelaș instrument, de limbă: una 
pentru exprimarea noţiunilor, cugetărilor si abstractiunilor sale, cealaltă pentru 
întocmirea frumoaselor sale creafiuni. 

Dacă toată deosebirea dintre proză şi poezie ar consta în faptul că cea din 
urma întrebuințează versul, atunci ori ce nedumerire ar fi înlăturată, şi urmă- 
torul dialog din comedia lui Molière Le Bourgeois gentilhomme (act. II, sc. 6) ar 
pune în mâna fiecăruia criteriul celor doue mari diviziuni literare. 

Le Maître de phil sophie. — Sont-ce des vers que vous lui voulez écrire ? 


Wonsieur Jourdain. — Non, non; point de vers. 
Le Maître de philosophie. — Vous ne voulez que de la prose? 


1) Vorba »proza« vine de la latinescul »prorsa« (oratio prorsa, din proversa], adică vorbire ce merge ne- 
încetat înainte, fără a fi supusă la regulele metricel. Ea se mal chiamă oratio soluta si oratio pedestris, pe când vor- 
birea poetică se chiamă oratio vorsa, adică întoarsă, şi oratio alligata metris. 

Asupra semantice! cuvântului «poeziel» găsim următoarea explicație in M. Bréal, Essai de Sémantique, p. 
170: nSe crede de regulă că poetul, în ochit Grecilor, era screatorul«, $i poema »0 creafiunes. Această explicație este 
foarte frumonsă și pune pe poet forrte sus. Dar realitatea este cam intr'altfel. După o primă epocă, a aezilor, in care 
poeţii eraü proprii lor interpreți, veni alta in care începu a se deosebi autorul versurilor de cântăreţul sau actorul care 
nu făcea altceva decât le reproducea in public. S'a zis atunci 4eAg» zro«17t7c sau Înv months, in opositie cu óawpdoc 
sau Yzoxgerris. Apol, prin prescurtare, zroertre, când era vorba de ode sau de drame, designa pe autorul versurilor, 
tntocmat precum când, la sfirsitul unel piese de teatru, publicul chiamă astăzi pe »autor«. Dar această dualitate s'a șters 
puţin câte puţin din amintire. Poetul, ne mal având nevoie de un interpret, dar păstrând în totdeauna acelaş nume, a 
părut atunci că își datoreşte numele unei concepții mat înalte ` inconjurat de această aureolă de noblejá numele lui ne 
apare astăzlu, 


POEZIA SI PROZA 617 


Monsieur Jourdain. — Non, je ne veux ni prose ni vers. 

Le Maître de philosophie. — Il faut bien que ce soit l’un ou l'autre. 

Monsieur Jourdain. — Pourquoi? 

Le Maître de philosophie. — Par la raison, monsieur, qu'il n'y a, pour s'exprimer, que 
la prose ou les vers. 

Monsieur Jourdain. — 11 n'y a que la prose ou les vers? 

Le Maître de philosophie. — Non, monsieur. Tout ce qui n'est point prose est vers; et 


tout ce qui n'est point vers est prose. 

Monsieur Jourdain. — Et comme l'on parle, qu'est-ce que c'est donc que cela ? 

Le Maitre de philosophie. — De la prose. 

Monsieur Jourdain. — Quoil quand je dis: »Nicole, apportez-moi mes pantoufles, et me 
donnez mon bonnet de nuit«, c'est de la prose? 

Le Maitre de philosophie.— Oui, monsieur. 

* Monsieur Jourdain. — Par ma foi, il y a plus de quarante ans que je dis de la prose, 
sans que j'en susse rien; et je vous suis le plus obligé du monde de m'avoir appris cela. 

Dacă dar versul este principala şi singura condiţie a poeziei, atunci ur- 
mătoarea proză rimată, în care autorul formulează trei din cele patru puncte ale 
Divanurilor Ad-hoc, ar avea dreptul să stea alături de creafiunile lui Alexan- 
drescu, Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu : 

Cerem dar întâi Unirea 
Cu Moldova intr'un stat ; 

Şi depunem cármuirea 
La un Prinţ încoronat. 

Liberală monarchie 
Cu drept numaï-executiv ; 
Si, fără-aristocraţie, 

Guvern representativ. 

Şi strigám din orice parte: 
Nu vrem un miţar plouat; 
Vrem din neamul Bonaparte, 
Sânge de latin curat.) 

Cu grei sar găsi cineva care să acoarde acestui searbéd articol de ziar 
numele de poezie. 

$i cu toate acestea, în literatura popoarelor, poezia apare înaintea prozei. 
Cu cât un popor este mai naiv, cu atât concepțiile sale despre natură si om îm- 
bracă forma poeziei. In copilărie omul pune o parte din sufletul séü în lumea ce-l 
înconjură și face dintr'insa o fiinţă vie, înzestrată cu simfire, cugetare si voinţă. 
Toate acele puteri naturale, care mișcă și modifică necontenit universul, sunt pentru 
dinsul adevărate divinităţi, care lucrează în deplină cunoștința si conștiință. Daca 
obiectele nature seamănă oricât de putin cu alte ființe însufletite pe care el le-a ve- 
zut, ele nu întârziază de a naște prin puterea aperceptieï în fantazia lui imaginile 
acestor din urmă. Astfel, omul, în această vîrstă copilărească, vede un balaur în 
fulgerul ce spintecă norii; în soarele, care înainteaza maiestuos pe bolta cereasca, 
lebăda ce pluteşte liniştită pe marea de azur a aerului; unuia, acelaș soare i se 
arată ca o roată de foc; altuia, ca ochiul zeului care guvernează cerul. Aurora 


D Cesar Bolliac, Renașterea Românies, p. 12. Paris, 1857. 


618 POEZIA SI PROZA 


este o fecioara, care merge înaintea soarelui, amantul ei, care o colorează cu 
focurile lui. Pentru Aryenii primitivi, valurile marii sunt niște cai întăritaţi, iar 
spuma cea albă de pe creasta lor, coama lor ce flutură în vînt. Păstorul vede în 
norii cei albi nişte turme de miei, iar norii cei negrii încărcaţi de ploaie sunt 
vacile cerului care adapá pămîntul însetoșat, pe când vinătorul vede în aceiași 
nori, gonití de vint, o haită de câini sai o herghelie de cai, ale căror copite se aud 
isbind plaiurile văzduhului in bubuitul trásnetului. Cele dintáiü raze ale zeului 
luminii, de îndată ce ele spuntează din întunericul nopţii saü răzbesc printre nori, 
sunt nişte călăreţi tineri pe cai albi.!) Tot așa copiii insufletesc obiectele din lumea 
externă si fac dintr'insele niște fiinţe fantastice; limba lor este plină de imagini. 
Privind turnurile catedralei din Rouen, Bernardin de Saint-Pierre, zicea: »ele 
sboară sus«. Alt copil zicea despre lună: »ea e în cer; nu cumva are aripi?2)« 
Unii copii atribue vegetalelor o sensibilitate curat omenească. O fetiță de sease 
saü de șeapte ani nu vrea să culeagă flori, »pentru-cá, zicea ea, când le rupe, ele 
sunt triste.« 8) 

Așa dar, o trăsură mintală, particulară popoarelor în copilărie, ca $i co- 
pilului, este nevoia de a crea imagini și de a învia toate. 

După cum atribue suflet unor obiecte neanimate, tot așa el atribue o 
existenţă afară din sine şi independentă manifestărilor intelectuale ce observaţia 
internă îi revelează într'o vîrstă mai înaintată, și astfel găsim la Greci, aláturea 
cu Zeus si Marte, pe Athena (iñtelepciunea), pe Euphrosyne, Aglaia și Thalia 
(grațiile), pe Mnemosyne (memoria), pe Heros (amorul), etc. 

In general, obiectele absente nu i se înfățișează ca noţiuni, ci ca imagini 
însoţite de însușirile lor esenţiale, si cuvintele prin care el le exprimă, îi nasc în 
minte acele imagini, din cauza legăturii immediate în care ele se află cu rádécinile 
din care derivă. Cu cât însă spiritul de analiză se deşteaptă mai tare în el, cu 
atât limba devine mai abstractă, noțiunea se desface de imaginea obiectului, și 
această operă a rațiunii aduce cu dinsa conceptiunea din ce in ce mai științifică 
despre lume și om, si cu dinsa se naște proza ca formă literară. 


` I 


Proza este forma verbală in care inteligența omenească iși exprimă expe- 
rienfa si judecáfile ei către altă inteligenţă, pe care caută să o pună în activitate 
şi să o facă să ajungă la aceeași cunoştinţă ca si dinsa. Scopul ei este prin ur- 
mare de a ne comunica adevărul. Caracterul ei de căpetenie este didactic, de- 
monstrativ. Poezia, din potrivă, se ocupă cu adevărul, întru cât acesta este 
frumos. Ea se adresează la sentiment și fantazie, nu la rațiune si voință. Prin 
urmare, expresiunile ei nu trebue să fie abstracte ca niște formule algebrice, ci 





1) Gf. Max Muller Lectures on the science of language, seria a doua, si Essay on comparative mytho- 
logy, passim, A. De Gubernatis Die Thiere in der indogermanischen Mythologie, tr. germ., passim. 


3) B. Perez L'Art et la Poésie chez l'enfant, pag. 45—61, 
3) Ch. Letourneau L'évolution littéraire dans les diverses races humaines, p. 17. 


POEZIA SI PROZA 619 


plastice și pitorești, isvorite din adincul sufletului, așezate in versuri armonioase 
şi artistic cadentate. Proza este de ajuns să fie limpede și ușoară de înţeles; con- 
ditia ei de căpetenie este claritatea. Dacă noi preferim proza eufonicá și perioa- 
dele elegante ale unui scriitor eminent, cauza este că între simţurile și sufletul 
nostru există o legătură intimă, si ceea ce ne impresionează in mod plăcut sim- 
furile, pătrunde mai uşor in spirit. În acest din urmă înţeles, se poate vorbi de o 
proză artistică. 

Fiind-că poezia este mai presus de toate intuitiune vie şi energică, se 
înţelege că nu face parte din domeniul ei aşa numita poezie descriptivă, întru 
cât fantazia si inima sunt departe de dinsa, ca în Anotimpurile (The Seasons] 
lui Thomson (+ 1748), Primăvara (Der Frühling) lui Kleist (+ 1759), Alpii 
(Die Alpen) si Despre originea răului (Vom Ursprung des Übels) de Haller 
(+ 1777), Les Trois Régnes de la Natore de Delille, Les Saisons de Saint-Lam- 
bert, câteva din pastelurile lui Alecsandri, etc. O descriptiune nu este o pictură; 
încordarea minții asupra aménuntelor o împiedică de a vedea totul; enumerarea 
tutulor petalelor și staminelor unei flori nu ne va pune niciodată înainte icoana 
limpede a florii însăși.. Numai prin condensarea aménuntelor în câteva trăsuri 
viguroase ajunge cineva la o intensitate de efect ce nu se simte în natura. 
Pentru ca să apuce cineva trăsura sai trăsurile marcante ale unui obiect si ca 
să destepte in noi imaginea obiectului însuși, trebue să aibă avintul poetic al lu 
Michelet sai viziunea violentă a lui V. Hugo și Lord Byron, care singure daü scrii- 
torului acel os magna sonaturum, de care vorbește Horatiü. Emotiunea ce ni se 
comunică prin această viziune violentă, ne duce la luciditate.— Tot în domeniul 
prozei cad romanele si nuvelele, al căror subiect este luat din viaţa satelor si în 
care autorii se pierd in amănunte asupra traiului țăranilor, asupra petrecerii lor 
prin cârciumi, asupra neingrijirii saü felului de îngrijire a vitelor lor, asupra cul- 
turii pămintului saü creșterii copiilor lor, precum si asupra altor obiecte, care 
nu aü întru nimic a face cu idealul, pe care artistul nu trebue niciodata să-l 
piarză din vedere. De această categorie ţine, între altele, nuvela d-lui Slavici, in- 
titulată Popa Tandă, in care scriitorul caută să demonstreze cá un preot harnic 
poate moraliza, nu cu predica, ci cu exemplul, un sat de trindavi și de pierde- 
vară. Scopul este moral, nu mai încape îndoială; dar arta nu se vede de loc. 
Adevăratul poet trebue să ne pună înainte lucruri interesante, adică situatiuni si 
pasiuni durabile, și să lase cu totul la o parte evenimentele ordinare sai prea 
burgeze, caracterele șterse și fără relief. 
| Cu toată superioritatea talentului lui Zola și cu toată predilectia una 
părţi din public pentru romanele sale, totuși simtiméntul ce nasc în noi cele 
mai multe din scrierile sale este departe de a fi estetic. Este adevérat că unele 
scene sunt tractate cu o vigoare de penel rară si că faptele descrise de dinsul sunt 
de un realism palpitant. Însă tocmai pentru ca ele ne zugrävesc fară nici o ide- 
alitate pe oamenii de care ne isbim la fiecare pas, ele sunt mai mult niște do- 
cumente pentru cel ce va întreprinde a scrie istoria epoce. decât niște opere de 
artă în înţelesul înalt al cuvîntului. 


620 POEZIA SI PROZA 


Tot în domeniul prozei trebue să punem acele romane, în care autorii lor 
desfac înaintea noastră tot bagajul lor științific, par'cá ar tinti să ne dovedească 
adincile si întinsele lor cunoștințe într'una sati mai multe specialități. Acest nea- 
juns îl întimpinăm în cele mai multe din romanele lui Balzac, ca în Cesar Birot- 
teau, Les Paysans, La Cousine Bette, în care cititorul este sufocat de atmosfera 
cu totul prozaică a grefei, a bursei, a biuroului comercial și a speculațiilor com- 
plicate. Autorul socotește averea persoanelor sale, explică originea și arată chipul 
cum ea a sporit, balanfeazá veniturile cu cheltuelile, ne face să asistăm la înche- 
ierea contractelor de comerţ, la inventiunile industriei și combinaţiile agiotagiu- 
lui—, în scurt, introduce în opera de artă regulele întocmirii budgetului, cunoș- 
tinfa codului civil si comercial, fineţele prea speciale ale advocatilor, si transportă 
interesul de pe tărimul artei în sfera cunoștințelor practice. — De asemenea, sunt 
curată proză romanele istorice, în care autorii nu uită dea înșira cu luare 
aminte izvoarele și valoarea documentelor, de care sai servit la întocmirea opu- 
lui lor. În fine, trebue să escludem din regiunile ideale ale poeziei revistele tea- 
trale in genere, precum și acele nuvele sati piese dramatice, care iaü din coloana 
de informaţii a unui ziar un fapt de sensatie, precum un omor vulgar, un furt 
îndrăzneţ saii o escrocherie dibace, și o inscenează cu oarecare talent, care 
interesează numai spiritele mediocre și iubitoare de scandaluri. Asemenea reviste 
dramatizate si nuvele, ca Zeflemelile, Nazat, Pasol, Otrăvitoarea din Giurgiu, 
Omoritorul lui Venescu, s'aü scris și vaŭ representat la noi pe scena teatrelor de 
mahala, iar una, Cer cuvintul, chiar pe scena Teatrului Naţional! 


Filosofia, prin faptul ca se ridică mai presus de amănuntele viefeï ordi- 
nare și că lasă în umbră tot ce este trecător și accidental, spre a se ocupa cu 
existentele eterne, pare nu numai a se apropia, ci chiar a se confunda cu poezia, 
Si una și alta caută esenţa lumii, rostul și sensul omului in univers, si sträduinfa 
lor continuă este de a reduce la o unitate superioară infinita mulțime a fenome- 
nelor. Însă rezultatul la care ajung cercetările filozofului este o formulă abstracta 
si generală, care este cheia întregului univers. Din această culme, la care sa suit 
prin puterea abstractiunii și care ar trebui să fie axioma eternă a lumii, el vede 
desfășurându-se intregul sir al creafiunii, care, sub toate formele şi schimbările 
e, nu este altceva decât un produs al: acelei generatrici universale. Poezia ne ` 
înfățișează acelaș sens, aceeași esenţă a lumii, intr'o imagine sai întrun șir de 
imagini, care formează un tot viu si organic. Pentru ca să vază cineva și mai 
bine toată deosebirea dintre procedeurile si rezultatele filozofiei și ale științei, nu 
are decât să compare capitolul lui Schopenhauer asupra metafizicei amorului și 
morţii î) cu cele o sută de pagini ce compun romanul intitulat Carmen al lui 
Prosper Merimée. De o parte avem un şir de observaţii si de raționamente, de 
cealaltă o femeie și un om care sensibilizează toată teoria filozofului. Pe când 
filozoful demonstrează, artistul ne face să vedem. Raționamentul filozofului se 


1) Metaphysik der Geschlechtsliebe în Die Welt ais Wille und Vorstellung vol. II, p. 607, sqq. 
şi Ueber den Tod und sein Verhaliniss zur Unzerstórbarkeit unsers Wesens an sich. ibid. p. 528, sqq. 


WWW.dacoromanica.ro 


POEZIA SI PROZA 624 


poate uita; tipul creat de artist, niciodatä. Este privilegiul arteï de a nu de- 
monstra nimic, de a nu proba nimic, si cu toate acestea de a introduce in sufle- 
tul nostru ceva ce nu se mai poate smulge. 

De sigur, cea mai înaltă menire a artei și in deosebi a poeziei este de a 
găsi sensul lumii și de a ni-l transmite sub forma frumosului. Toate poemele de 
sinteză generală, începând de la obscura simbolică a orientalilor și coborindu-ne 
încoa până la Divina Commedia a lui Dante si la Faust al lu: Göthe, s'aü ocupat 
cu rezolvarea acestei probleme. Trebue însă să recunoaștem că aceste încercări 
uriașe n'aü isbutit pe deplin, pentru-cá, atât în scolasticismul poemei lui Dante 
cât si în alegoriile searbede ale părţii a doua din Faust, rezultatul la care ajungem 
este un residuü, care este în definitiv o proză filozofică. Poema marelui florentin 
este pictura unui om care, transportat dincolo de această lume efemeră, străbate 
lumea supranaturală, singura definitivă și vieţuitoare; el ajunge intr'insa cálauzit 
de duoé puteri, amorul exaltat, care in acea epoca era domnul vieţii omenești, si 
teologia exactă, care era pe atunci doamna gindirii speculative; visul sei, aci ori- 
bil, aci sublim, este halucinatia mistică, care părea atunci starea perfectă a spiritu- 
lui omenesc. Poema lui Góthe este pictura omului care, după ce a strábatut mi- 
sterele științei si ale vieţii, se desgusta de dinsele, ratäceste si dibuește, si, în fine, se 
resemnează a intra gi a se așeza în viaţa practică, fără ca, în mijlocul atâtor expe- 
rienfe dureroase și dorinţe nepotolite, să înceteze de a intrevedea, sub vălul lor le- 
gendar, acele regiuni superioare de forme ideale și de forţe incorporale, la pragul 
cărora cugetarea se oprește si pe care numai divinafiunile inimii le poate petrunde. 
Unde însă aceste sträduinte aŭ isbutit, ca în unele din poemele lui Shelley si 
Tennyson, acolo problema lumii s'a rezolvat, cel putin in parte; adeverul ni s'a 
înfățișat sub forma frumosului, care este accesibilă tutulor inteligentelor. 

'" Așa dar, deși filozofia pare a se confunda cu poezia în părţile ei cele ma: 
înalte, căutând amândouă să reducă lumea la un microcosm, totuși ele se deosi- 
besc adînc între ele prin împrejurarea cá cea dintâi, după ce sa suit din ab- 
stractiune în abstractiune, culminează într'o formulă și mai abstractă, pe care o 
pretinde a fi cheia lumii, pe când cea din urmă ne dă ca rezultat final al con- 
templatilor sale un obiect de intuitiune, o imagine sensibilă. 


II 


Rémän însă doué genuri literare, istoria si eloquenfa, care prin natura lor 
par a se apropia foarte mult de poezie, de vreme ce una ne dă icoana lumilor 
dispărute, iar cealaltă mișcă sentimentele si pasiunile noastre, întocmai ca unele 
bucăţi de poezie. Să vedem în ce raporturi staă ele cu arta care, după vorba lui 
Göthe, constă in »simtimintul vii al situafiunilor și în capacitatea de a le exprima.« 

Obiectul istoriei este cunoașterea fazelor prin care a trecut omenirea și a 
evenimentelor care aü avut o inriurire decisivă asupra mersului e Ea este o 
știință, întru cât rapoartă evenimentele și situaţiile sociale la adevăratele lor 
cauze, — și o artă, întru cât ne înfățișează icoana marilor bărbaţi, care, prin 
energia caracterului și înălțimea ideilor lor, aü izbutit să modifice o stare de lu- 


622 POEZIA SI PROZA 


crurí saü sá deschizä contimporanilor lor noué perspective politice si sociale. In 
operile marilor istorici ca Thukydides, Titu Liviü, Tacit, Michelet, Macaulay, 
Ranke, Mommsen, Barnhagen, Curtius, Taine, etc., gásim o vigoare de penel si 
o sinteză de expresiune, care lasă in urmă pe mulţi naratori în versuri, roman- 
fieri sai dramaturgi. Insă scopul istoriei nu este frumosul, ci realitatea si ade- 
verul. Istoricul trebue să ne infätiseze evenimentele întocmai cum s'aü petrecut 
şi să nu treacă cu vederea nici un amănunt, care ar pune mai bine în relief saü 
ar întregi icoana unui personagiü istoric; poetul epic, care prin natura subiectu- 
lui séü se apropie mai mult de istoriograf, alege din mulțimea aménuntelor nu- 
mai câteva trăsuri fundamentale, care fac se r&sară caracterul eroului séü. 
Istoriograful condensează mai multe fapte intr'o noţiune generală ; poetul intru- 
pează noţiunea intr'un fapt marcant, in care, ca într'un focar, converg toate 
razele faptelor secundare. Pe când istoriograful cerne datele tradifiunii spre a 
extrage dintr'insele realitatea curată si evenimentele autentice, poetul epic și chiar 
cel dramatic *) urmează de preferinţă legenda, adică forma ce a luat realitatea în 
fantazia populară. Corespondenfa diplomatică și reproducerea părților caracte- 
ristice din notele urmate între cabinete, cunoştinţa regulelor de drept interna- 
fional, a principiilor de economie politică și de finanţe, sunt de neapératá trebu- 
ință istoriografului, pentru ca să ne explice ciocnirile de interese ale popoarelor. 
Pentru poet, toate aceste elemente nu aŭ aproape nici o însemnătate, căci ceea 
ce primează în opera de artă este caracterul și energia voinţii eroului, împrejurul 
căruia gravitează evenimentul istoric. Ce importanţă capitală ai în mersul socie- 
tăților omenești mecanismul constituției şi angrenarea deosebitelor sale părți, 
sistemul înţelept saii nenorocit al așezării impositelor, situaţia financiară și starea 
economică, aü dovedit-o intr'un mod magistral Thiers $i Taine, unul in Histoire 
de la Révolution française si în Histoire du Consulat et de l'Empire, cel d'al doilea 
în splendida sa operă Les Origines de la France contemporaine. Şi cu toate acestea 
ce palidă, ce searbédá, ba chiar ce ridiculă, ar fi o operă de artă care sar întinde 
asupra acestor aménunte! 

Dacă unii istorici ca Thukydides, Sallustii si Titu Liviü, aŭ căutat să se 
apropie de poezie, punând in gura persoanelor istorice discursuri pe care ele sai 
nu le-ai ţinut de loc saii le aŭ ţinut altfel, această libertate ce ei şi-au luat, 
departe de a fi un merit, este un defect, chiar când acele discursuri ar fi așa de 
potrivite in gura acelor persoane, în cât nici ele nu le-ar dezaproba. Istoriograful 
nu poate să invente nimic de la sine; cel mult el poate, prin conjecturi probabile, 
să umple lucunele lăsate de texte și documente. Altfel este cu poetul, căruia îi 
este permis să recurgă la comorile fantaziei pentru ca să facă să reiasă figura 
eroului séü. Marii dramaturgi ca si marii poeţi epici aŭ făurit discursuri admi- 
rabile, care, fără a fi autentice, sunt niște tonuri viguroase de penel, care desévir- 
şesc caracterul eroului și aruncă o lumină vie asupra întregei situatiuni. Asa, 


1) V. Hugo, în Les Burgraves, se ține de legenda care crede că Frederic Barbarossa nu va fnnecat în riul 
Selef, în a treia expediție cruciată, ci a trăit mult timp retras intr’o peșteră, Schiller, de asemenea, în drama sa Wilhelm 
Tell, culcă pe urmele legendet, 


POEZIA SI PROZA 623 


discursul lui Antonius (Julius Caesar, act, III, sc. 2) si al Volumnieï (Coriolanus, 
act. V, sc. 3), al lui Wallenstein către soldaţi, ca să "i induplece a părasi pe îm- 
pérat si a trece de partea sa ( Wallenstein's Tod, act. III, sc. 15) si al lui Burleigh 
către regina Elizabeth (Maria Stuart, act. IV, sc. 9) ca să o decidă a semna sen- 
tinfa de moarte a Marieï Stuart, al lui Ruy Blas care infiereazá lipsa de pudoare 
si de patriotism a minigtrilor spanioh (Ruy Blas, act. III, sc. 2), — toate aceste 
discursuri fac parte integrantă din organismul dramelor in care figurează, căci, 
deși într'insele se simte un avint mai puternic și mai înalt decât în discursurile 
oratorilor adevărați, ele contribuesc a împinge acţiunea mai departe, și persoanele 
nu sunt niște fonografe prin care autorul își exprimă ideile sale proprii. Acelaș 
rol joacă si aceeași însemnătate aŭ discursurile în romane, cà cele doue ale ad- 
vocatului Pieborgne în spiritualul roman Le Prince Caniche al lui Edouard La- 
boulaye, si în poemele epice, precum ale lui Belzebuth, Satan, Moloch și Belial 
în Paradisul Pierdut (cant. Il), ale regilor în Iliada, ale cavalerilor în Gerusa- 
lemme liberata, ale șefilor în La Henriade, etc. In toate aceste cazuri, este vorba 
de a se decide voinţa unei persoane saü a unui grup de oameni să lucreze intr'o 
anume direcţie, ceeace nu se poate împlini decât cu Pa eloquenteï, pentru 
cá aceasta poate influenfa voinfa noastrá. 

Dacă sunt dramaturgi saü romantieri care fac din persoanele pieselor sai 
romanelor lor nişte agenti publici, pe care îi însărcinează să debiteze în discursuri 
interminabile teoriile lor asupra organizării sociale saii părerile lor asupra actu- 
alităţii, sunt pe de altă parte autori de romane istorice sai sociale, care fin cu 
orice preţ să ne explice cum fragmentul de acţiune ce "și aŭ ales se leagă cu un șir 
de alte evenimente istorice și cát sunt ei de exacti faţă de realitatea istorică, saü 
cât de bine sunt informaţi asupra unor fapte din sfera științelor pozitive. De aceea, 
ei nu uită de a nota în josul paginei sai la finele volumulu partea extrasa din 
chronice sai din alte documente. In greșelile acestea a căzut Walter Scott si mai 
toți romantierit ce purced de la dinsul. Insuși marele V. Hugo, în romanul seü Les 
Travailleurs de la mer (Cartea IV, cap. II), vorbind de lupta eroului seü cu o-enormá 
caracatifá, se sileste să dovedească, contra unor naturalișt care afirmasera con- 
trariul, cá acest cefalopod înfricoșat innoatä și ataca în acelaș timp pe om. Alta 
dată romantierul se pierde în cercetări de antiquar și de archeolog, care nu 
adaugă nimic la frumuseţea saü veritatea tabloului. Această împrejurare face că 
Notre Dame de Paris de V. Hugo și Salammbó de Gustave Flaubert sunt, cu tot 
talentul autorilor lor, de o citire obositoare. In această privinţa este de recomandat 
metodul lui Bulwer care, in The last days of Pompei (Cele din urma zile ale ora- 
șului Pompei) si in Rienzi, ne-a lăsat doué modele de romane istorice. Drama- 
turgul este mai putin expus decât romantierul a cadea în asemenea abuzuri dé 
erudiție, pentru că cel dintâi picturează persoanele sale făcându-le sa vorbeasca 
între ele, pe când cel din urmă vorbește însuși în locul lor. Cu toate acestea, dra- 
maturgul pedant se cunoaște ușor după acurateta cu care reproduce cuvintele 
istorice si după asteriscii cu care notează fiecare vorbă saü un amănunt impru- 
mutat din chronică. Neapérat, cuvinte ca ale lui Lăpușneanu : „dacă nu mé iubesc 

2 


WWW.dacoromanica.ro 


624 POEZIA S1 PROZA 


ei, D iubesc eŭ pe dingil ; şi de nu më va fara, o voii eŭ pe dinsa ; şi voii, tot merge, 
ori cu voie, ori fără voie,« 1) trebuesc reproduse, însă nu pentru cá sunt istorice, 
ci pentru că zugrăvesc setea de domnie a lui Lăpușneanu. Dar a răsfoi analele 
pentru a găsi o frază fără însemnătate, pronunţată de un personagii de rînd în- 
tr'o ocaziune banală, a urma cu slugărnicie accidentalul chronicei, a reproduce cu 
fidelitate servilá expresiuni aflătoare în documente si a le nota cu steluțe spre a 
le deosebi de inventiunile fantaziei, iată ce arta nu poate admite cu nici un pret. 
Intre autorii noştri de drame, d-nii Hasdeü și V. A. Urechiă, cu deprinderile si 
predilectia d-lor de a întoarce foile chronicelor și de a consulta documentele, erai 
singurii noștri dramaturgi care puteaü cădea în păcatul abuzului de eruditiune. Asa, 
cel dintâi pune la Răsvan- Vodă o mulțime de note, de care cititorul ar fi putut fi 
scutit, fără prejudiţiii pentru priceperea textului, mai ales că asertiunile din text 
nu coprind nimic care să treacă peste cunoștințele omului cult, iar unele note 
conțin saü adevăruri banale sai afirmaţii gresite.?) Poate că d. Hasdeü ar găsi o 
scuză în câteva drame străine, precum The Spanisch Student (Studentul Spaniol) 
al poetului american Longfellow, care sar putea invoca numai ca precedent. 
Insă d. V. A. Urechiă s'a servit de un mijloc și mai singular, punând, pentru ca 
„să dea dramei sale tinctura linguistică a veacului 17-lea, in gura Vornicului 
Bucioc, următorul pasagiü din Letopiseţul lui Miron Costin, pasagiü pe care de 
altmintrelea însuși chronicarul moldovenesc nu-l atribue lui Bucioc, ci în care 
el exprimă părerile sale personale. „De lăudat este fiecare Domn, să hie spre 
partea cregtineascá; că această ţară, căci trăiește în statul séü așa pînă acum, 
pentru ţări crestinesti stă pinä astăzi în rîndurile sale; însă cu înțelepciune, nu 
fără socoteală și fără temeiü, ca, în loc de folos ţării, să aducă pieire, cum s'aü 
prilejit în vremile noastre în câteva rînduri, de adusese a mulţi nesocoteala si 
nebunia mare cumpănă acestui pámént.«?) 
Până aci credem că am arétat graniţele care despart domeniul poeziei de 
al filozofiei si istoriei. Să vedem cum stă ea față de eloquenţă. 
Dintre toate genurile literare, acela care pare a se apropia mai mult de 
poezie este eloquenja, pentru că aceasta nu formează totdeauna numai rafio- 
namente, ci se adresează adesea, ca și poezia, la pasiuni gi sentimente, pe care 


D Chronicele României, ed. 2-a, vol. I, p. 219. 
3) Iată un exemplu luat din act. II, sc. 1: 
Eü am auzit, bădiţă, cum că si pe la Muntent 
Ar fi răzași ca si-al noştri, numiţi acolo moșneni, 

Iar în nota adăugată la ultimul vers citim : 

n Rézag şi moșnean sunt sinonime in toată puterea cuvintulul. Rézas derivă de la redire, verb juridic, care 
însemna la antici! Romani „moștenirea averil teritoriale în marginile unel singure familil.« Vezi Terentius și Donatus 
ap. Heineccium, Antiquitates romanae jurisprudentiam illustrantes, Argentor., 1734, t, 2, lib. 3, tit. 4 8 1, p. 11. — 
Din redire s'a format haereditas, adicá »mostenire in genere,« si haeredium, »un petec de cámp.« 

Toată nota este de prisos, pentrucă explicația este greșită. Hereditas vine de la here(d/s, de unde mat 
derivă heredium (= proprietate moştenită), toate de la cuvintul herus (= stăpin), si nu are nici de cum a face cu 
verbul redire, care nu însemnează „moștenirea averil teritoriale în marginile unel singure familil«, ci pur si simplu 
na se întoarce, în înțeles propriü si figurat. 


3) Chron. Rom., tom. I, p. 268. 


WWW.dacoromanica.ro 


POEZIA Si PROZA 625 


cautá sá le migce piná in adincurile lor cele mai insondabile. Cu toate acestea, de 
vom privi lucrul mai de aproape, poezia se deosibeste de eloquentä prin trăsuri 
caracteristice; anume cea din urmă finteste spre scopuri practice si afară din- 
tr'insa, pe când operele celei dintâi sunt ele înseși scop. Una caută să deter- 
mine voinţa ca să lucreze în cutare direcţie, cealaltă pune în mișcare fantazia 
noastră, pentru ca să 'și apraprieze și să poată gusta frumoasele ei creatiuni. Elo- 
quenta, fie politică, fie de anvon, judiciară sai militară, tinde a decide pe audi- 
toriü să ia o rezolufiune, să aprobe o măsură saü să condamne o faptă, să-l facă 
a reflecta asupra purtării sale de până acum și să-l induplece a ’si schimba nor- 
mele morale pe altele mai bune. Astfel eloquenfa are în sine ceva protreptic, im- 
pulsiv, pe când poezia este și rămâne curat intuitivă. Dacă din contemplarea și 
asimilarea operelor ei omul devine mai bun, mai nobil, mai demn de înalta lui 
menire socială, aceasta este o urmare fericită, dar nici de cum scopul ei esenţial. 
Menirea opului de artă este de a ne face pentru câtva să ne ridicăm deasupra 
atmosferei greoaie în care ne agităm zilnic, să uităm preocupările care ne turbură 
şi goana intereselor care ne întărită pe unii contra altora, să ne pierdem în con- 
templatia frumosului si să gustăm inefabilele sale armonii. Si pe cât sunt de 
trainice adevăratele poezii, pe atât de puţin resistente la acţiunea corosivă a 
timpului sunt silogismele și toată mäestrita argumentafie a oratorului, Sar 
putea chiar zice cá nu este gen literar care să treacă mai iute decât eloquenfa, 
oricât de márefe si de meritate ar fi succesele sale intr'un moment anume. In 
fiecare orator este ceva din retor și din actor, adică o mare parte efemeră. 
Efectul profund al unui discurs nu trece dincolo de hotarele secolului sën saü al 
secolului următor. Instructive sunt în această privinţă cuvintele lui Lysias. Un 
athenian, ne spune Plutarch 1), având un proces, plăti lui Lysias o sumă de bani ca 
să "i compună pledoaria pe care sá-o pronunţe înaintea judecătorilor. Când auzi 
pentru întăia oară pe Lysias citind discursul în cestiune, i se păru așa de admirabil 
compus, în cât mergea la sigur că va câștiga procesul. Acum trebuia să-l înveţe 
pe din afară. Cu cât însă îl citea mai mult, cu atât i se părea mai slab. În cele 
din urmă, temându-se să nu piarză pricina cu o apărare aga de șubredă, se duse 
la Lysias și îi zise: »cánd am auzit pentru întăia oară discursul, mi se părea așa 
de splendid, în cât nu mă îndoiam că voii isbuti. Acum însă, după ce l-am citit 
de zecimi de ori, mi se pare așa de slab, în cát "mi e frică să nu pierz judecata«,— 
»Prietine, îi răspunse rizénd Lysias, oare tu nmo să-l pronunfi numai o dată îna- 
intea judecătorilor ?« — La depărtarea în care ne aflăm de marii oratori, vedem 
toate artificiile cuvintărilor lor, și nu ne mai lăsăm a fi fermecafi de ele. Din 
Demosthenes, din Cicero, Lord Chatham, Fox, Pitt, Mirabeau, nu ne remán de 
cât mișcări, vorbe spontanee, strigăte ale pasiunii, ca în celebrul pasagiü din capul- 
de-operă al lui Demosthenes: »Nu, Athenieni, nu aţi greșit înfruntând primejdia 
pentru mintuirea și libertatea Greciei, jur pe străbunii noștri care 'si-aü expus 
viaţa la Marathon, si pe cei ce s'aü așezat în linie de bătaie la Platea, și pe cei 


1) Megi édohecyias, 5. 


636 POEZIA BI PROZA 


ce gan luptat pe mare la Salamina și la Artemisiü, si pe atâti alți viteji, care 
zac in monumentele noastre publice« 1). Mai toate celelalte părți s'aü uitat. 
Tocmai această mică durată se impută genului oratoric de către Socrates și 
Platon. $i in adevăr, prin natura sa, eloquenfa are în sine ceva trecător, conven- 
fional si fragil. Ea este făcută pentru cauza momentului. 

Sunt însă unele poezii care par a urmări scopuri practice, de a deștepta in 
omenire saü în concetäfeni sentimente nobile si generoase, de a "i hotări să lupte 
pentru o idee mare. Așa sunt cele trei marșuri militare (îu-6arfipta) ale lui Tyrtaios, 
câteva din odele lui Horatiü îndreptate către Romani, La Marseillaise a lui 
Rouget de Lisle, multe din poeziile lui Theodor Körner, cunoscutul „Deşteaptă-te, 
Române« al lui Andreiü Mureșanu, »Voi ce staţi în adormire«, „Hora Unirii« 
si multe bucăţi din colecţia intitulată „Oștenii noștri« de Alecsandri, precum și 
câteva din poeziile lui Bolintineanu, etc. Cu toate acestea, ce deosebire între 
aceste avinturí sublime ale geniului lyric, și discursurile cele mai lăudate ale 
patriotilor din acele epoce! Poezia este bogată în comparații originale, in meta- 
fore vehemente, în expresiuni care luminează ca nişte simboale înflăcărate, in 
iperbole spontanee care, ca proiectiunile naturaliștilor, măresc lucrurile si ne fac 
să pătrundem mai adînc in realitatea lor. Faţă de această abundantä de tropi, 
ce opune eloquenta ? Palidele sale figuri, care nu tind si nu pot excita fantazia, 
ci numai caută să dea o direcţie voinţei, excitând pasiunile, Drept vorbind, poe- 
ziile indicate mai sus și altele de felul lor, nu urmăresc scopuri practice, ci se 
inspiră de dispositia războinică saü naționalistă a epocei lor, se imbibá, ca să zicem 
așa, de dinsa, şi intrupeazá in forme neperitoare aspiraţiile contimporanilor lor. 
Întru cât dar poetul exprimă într'o limbă trainică gi manifestă într'o formă 
ideală aspiraţiile generaţiei sale, întru cât el planează in regiunile senine ale artei 
şi nu se coboară în arena luptelor de toată ziua, nu se poate zice că el stă la 
acelaș nivel cu oratorul. 

În fine, ultima trăsură care desparte poezia de proză, mai ales în genurile 
mai înalte ca oda, elegia, epopeia, tragedia, este că ea se slujește de forma metrică, 
nu numai pentru că versul dă un avint mai liber și mai falnic fantaziei, ci și 
pentru că el este ca o armaturá mai resistentă, care apără creafiunile geniului de 
periciune. Ceea ce este bronzul pentru sculptură, ceea ce este granitul saü marmora 
pentru monumentele architectonice, este versul pentru opera poetului. 


ANG. DEMETRIESCU. 


1) Ilegi avegdvov, 208 : AA’ ek tozav, oùx Voter Zeg fjndigtete, drdesg ‘Alnvaior, tov Zeie vij 
dnd»to» dAvÜepíac xai currgias xivdovov dpdpevos, pa toU; Magar: zooxsvduveVaavzag td» zQoyórav xoi 
tous d» Iliarasaic nagaratanivouc xai rode iv Zalanivs »avpaynoavrás xal Tous dn Agtepeolw xai nolhos 
ézégove tous dr toig Onuooloss uvijnacs xtsuávove dyalog a»dpac. , 


WWW.dacoromanica.ro 





Clucerul G. Boldescu, portret (1831) 


www.dacoromanica.ro 


VISAM... 





M o cá lumea s'adunase 

aV 4 Pe-un virf de munte lingä nori: 
Cergiaü cu toţii, unii glorii 

Iar alţii bani scinteetori. 


Poetul singur — o! iluzii! — 
Cu mâna ’ntinsä spre o rază 
Cersia o inimă la ceruri 

Cum fluturul un crin visează. 


Căci el vedea cum toţi pe lume 
S'aleg cu ceeace li-i drag, 
Doar lira lui vibra un cântec 
Ce tuturora părea vag... 


Ușoară fulg, de sus din nouri 
Se zmulse-o ziná zimbitoare 

Si sini, obraji, ca trandafirii 
Rosiaü prin vélu-i de ninsoare. 


Pe lingá bard trecu, — dar zina 
Fu crudă cát nu pot so spui.... 
În loc sá-i dea inima scumpä 
Furat-a și inima lui! 


D. Nanu. 


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ 
DE FETE IN BUCUREȘTI” 


(Urmare) 


— 9 9——— 


II 


după sfatul lui P. Poenaru căruia se adresase Doamna Știrbeiu. 

Să ne oprim un minut. 

In ţara noastră carierele lungi și munca intelectuală susţinută trebue 
sa recunoaștem că sunt rari. 

Incontestabil, cel puţin după cercetările mele, că exemplul unei lungi și 
rodnice activități ni-l dă în prima linie G. Asaki. Va veni, sper, momentul ca 
cineva să pună mai mult în lumină această măreaţă figură a renașterii noastre. ` 

Ca profesor, A. Marin, cu toate lipsurile lui, trebue să recunoaștem că a 
muncit, cum a putut, dar necontenit 66 ani! — de la Aprilie 1826, când copil 
abia de 12 ani e numit la Slatina, cam un fel de profesor suplinitor, și—până în 
ziua retragerii sale de la Universitate, la 4 Octombre 1892. 

Cine în România nu cunoaște adevărul concretizat de P. Carp subt forma: 
Românul se naște bursier, tráeste funcţionar și moare pensionar. Ei bine, sa 
mers atât de departe în acest nenorocit sistem, încât toată activitatea ţării cu- 
getatoare consistă aproape numai de a trece mai curind la pensie.— Oameni în 
toată firea, adevărați atleți, multi înainte de 45 ani, sunt... pensionari! — Ei se 
însoară, caută alte funcțiuni, în care unii aŭ deja 25 ani, si merg înainte prin a 
li pensionari! Am auzit cá avem în <ontroluri unul care e pensionar de atât 
timp, în cât în curînd își va serba nunta de aur. . . cu »pensioara« sa!—Aceasta 
e o adeverată calamitate publică și naţională. Tot ce se face consistă în a omori 
mai curînd durata funcţionării, spre a ajunge mai curind la a pensionării. 


ÎS) prima zi, la această scoulä, a fost numit director D. Jos. Ant. Limburg, 


1) A se vedea Literatură si Artă Română, an. IV, pag. 545. 


WWW.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCURESTI 634 


Tara nu poate, nu trebue să mai tolereze acest scandal și acest jaf. 

Legile pensiilor, căci avem patru în ţară: a civililor, a căilor ferate, a te- 
legrafistilor si a militarilor, dublate încă de legi adiționale, a așa numitelor re- 
compense naționale, trebuesc unificate saii chiar desființate. 

Să se lase inițiativei particulare dreptul, mijlocul și obligaţia de a-și asi- 
gura rezervele, „bani albi pentru zile negre!«— Asta nu e treaba Statului. Func- 
tionarul public să fie ţinut cát mai mult, când e verde si destoinic, și înlocuit de 
îndată ce devine netrebnic saü impropriu, prin virstă saü scăderea capacităţi. de 
muncă. — Numai cei morţi sai schilodití, în exerciţiul funcțiuni: lor, din cauza 
acesteia, să aibă dreptul la oarecare ajutoare. Alt nimic. 

Numai atunci, tinerii, inteligenfele vii, oameni. de acţiune, vor părasi 
lâncezimea şi binefacerile — foarte dubioase adesea — ale carierei de funcţionari 
şi pensionari, pentru a face ceeace din nenorocire nu fac decât străinii și în spe- 
cial ovreii în ţară: a munti si a produce, a fi mai utili lor, fară a fi o sarcină, 
ci din contra factori utili ţerei. La multe instituţii, după 6 ani, putem fi pen- 
sionari | 

Oamenii cu 66 ani de activitate, ca Alexe Marin, sunt rari pretutinde- 
nea; dar, în Austria, cei ce îndeplinesc 50 ani în slujbe sunt numerosi.— La noi 
actualmente cunosc numai pe unul: I. Ciucă, care e funcţionar corect 1), distins 
şi punctual la Ministerul de interne, de la 4 Februarie 1844, deci 55 ani!—Câţi 
miniștri a vézut el trecând pe acolo. . . si câte ministeriale lucruri !.... 

Aceştia devin rari, ei aŭ dispărut aproape. Respect memoriei lor. 

Nu mai avem pensionarul cu cârjă și ochelari, ci pensionarul tiner, cu 
gardenia la butonieră și monoclu. — Progres! 

Să ne întoarcem la D. Limburg, care, director la „Institutul Elisibethan« 
de 57 ani, träeste, fericit ca părinte, fericit de a fi bine meritat, prin indelunga 
sa muncă — căci a fost profesor la Stat 47 ami! ?) — El e plin de viaţa, cugetä, 
vorbeşte si merge ca un tinér, si e plin de iubire, cu deosebire pentru generaţia 
cu care a început să lucreze la noi. — Bun cetăţean, el a avut 10 copii, din care 
trei sunt ofiţeri in armata română. Vorbeşte cu admiraţie si respect de vechii sei 
tovarăși si predecesori. Deși venit către anul 1840 din părţile incomparabil mai 
culte ale Europei, totuși nu știe cum sa admire mai mult caracterul oamenilor 
de bine ce a găsit în ţară. 

In genere, acum 50 ani, cuvintul dat era sfint! El tinea cu prisosinfa 
locul actelor, pe cát de complicate, pe atât de sicanätoare si inutile, pe care avo- 
caţii noștrii le store fără milă în dauna noastră, după ce le-aü adus cu gramada 
din legislaţia Franţei si Belgiei. Oamenii erau întregi și la cap și la inimă. 

Cum am putea oare să ne explicăm altfel marile lor succese? Plecând 
de la nimic, neavând pentru ei nimic, luptând contra Turciei, Rusiei și Austriei, 


DA murit în activitate în 1899, nelipsind de la serviciul stu decât o săptămână. 


2) D. I. Limburg, profesor de limb: germană în clas: TIL. IV și V gimnasialá d'n Cipitală, intrat de la anul 
1838 până la 1842, si iarăşi de la annl 1846 incoace fără întrerupere. Monitorul Oficial, 9 Noembre 1859. No. 1806. 


WWW.dacoromanica.ro 


632 PRIMA SCOALÁ PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 


vecini totdeauna în trecut gata a ne práda, a ne vinde sai cumpăra, totdeauna 
înjosindu-ne ca moravuri și caractere, prin fiecare ultimă, nejustificată şi infectă 
ocupaţie, ei totuși aŭ realizat fapte mari. El i-a admirat la muncă. El a putut 
de visu să constate marile lor virtuţi cetățenești şi omenești. El a văzut patrio- 
tismul lor cald și cuminte.—A trebuit să vie în urmă netrebnică, crescuţi în ca- 
fenelele Parisului, pentru a deprava totul. 

Am progresat in urmă.... progres, pe care în bunul séü simţ poporul l'a 
numit »spoialá«. »Licenfa« in loc de sfinta libertate, cumpétatá și utilă pentru 
cei cu rost. »Anarchie«, în loc de ordine, de respect sfatului, de respect culturii 
adevărate, și părului incárunfit. »Internationalism«, în loc de iubirea de neam. 
»Fráfietate«, pentru a ne da în mâna străinilor și cu deosebire a jidanilor. »Legi 
de progres“, legi adesea incompatibile cu moravurile și nevoile ţării, in loc de a 
se fi inspirat de tot ce era moștenit cu muncă, sudoare și sânge de acest popor 
si admis în moravurile sale. »Urá si dispret«, pentru tot ce era legat de trecut: 
» Tombateră, rugină« dacă nu hoţi si vinduti străinului, când nu se înhäitaü cu 
ei. „Domnia frazei goale«, care e rezultatul firesc al unor capete goale. Si ca 
rezultat al totului: neliniștea, lipsa de caractere, pe care o constatăm atâta în 
prezent, lipsa de patriotism care ne va pierde, ura dintre săteni și orășeni care 
va fi arma distrugerii. 

Ce curios sunt de observat efectele falseï civilizaţii asupra unui popor 
virgin, corect, cu foarte bune tendinţe, sentimente și dorințe, când spoiala ia lo- 
cul adevăratului progres, când calpii reformatori ’l adapá cu hrană falsificată, si 
îl îmbracă cu o haină pentru care nu era nici apt, nici pregătit, când totul e 
lăsat la voia întimplării, când cinstea e o marfă, iubirea de ţară și neam o ru- 
șine, când advocatii fără scrupule sunt sfetnici la toate, preoții netrebnici și presa 
adeseaori idioată si lucrând absolut invers de cum ar trebui să facă | 

Va trebui mult timp, va trebui câteva decenii pentru ca bunul simţ al 
românului, „vorba moldoveanului cea de pe urmă“, ca vigoarea cugetării se- 
rioase a neamului, să-și reia iarăși dreptul de domiciliu în această mare sufle- 
toască, atât de bătută de vinturi, în care nu văd încă pilotul pătruns de datoria 
sa, dar în care zăresc deja așa de multi vislași plini de dorinţa dea pune forțele 
lor în serviciul patriei și neamului. 

Această cumplit de rea stare de lucruri se simtise de mult de oamenii de 
bine ce observaü mai de aproape cele ce se petreceaü la noi. 

Faţă cu relele ce decurgeai din cauza trimiterii chiar de stat la Paris a 
tinerilor pe care nimeni nu-i supraveghia, Eforia scoalelor face un raport, No. 216, 


la 27 Martie 1843, către Domn, în care, între multe lucruri bune, aflăm: 

»Dintr'aceastá nepotrivită înstrăinare a copiilor, urmează că din cel trimiși la Paris, aceia 
care sunt lăsaţi de capul lor, ori se rătăcesc în netrebnicii, saü cel puţin își perd vremea la inde- 
letniciri zadarnice, la învățături nepotrivite cu trebuintele téreï noastre. Iar din cet trimiși la alte 
Universităţi, cei maï mulţi își pierd o nepretuitä vreme, ani întregi până a învăţa limba, și apoi 
când ar putea să înveţe și vre-o știință, îl ajunge virsta și ne mat putând a lupta cu strimtorarea 
despre mijloacele traiului în străinătate, se întorc acasă neîntemeiaţi în nici o stiingá« 1) 


4) V. A. Urechiă. Lucrarea citată, Tom. II, Pag. 236. 


WWW.dacoromanica.ro 


PRIMA SCOALÁ PUBLICÁ DE FETE IN BUCURESTI 633 


» Neintemeiaţi în nici o stiinjá« era destul de r&i, dar ei veneaü adesea, 
fără scaun la creer—si ne mai vin încă—fără sănătate, cu averile pierdute, pler- 
dutt sentimentului national și fără caractere, gata de orice numai pentru a 
»juisa«, cuvint creat de ei, pentru ei. Se numește atunci D-rul Picolo, care e 
stabilit la Paris, corespondent »cu ceruta rîvnă si destoinicie«, si se acordă pen- 
tru aceasta 250 galbeni anual. 

lată un pasaj din epistola pe care I. Maiorescu o adresă ziarului „Foaia 
literară“ din Braşov la 11 Fevruarie 1838: 

»... Unde e la noi căldura și focul? Unde najionălimea si patriotica aceea ce însoțesc pe 
Românii ardeleni ? — Un materialism gros s'a lăsat ca un nor greü pe tara românească. De unde? 
Din Galia. O judecată stricată, un gust primejdios, o silintá opintită numai pe lucruri din afară, un 
lux grozav, derápánátor. De unde? Din materialismul franțuzesc. O ușuritate, o nestatornicie, o 
procopsintá superficială. De unde ? Din beletristica francezá...« 4), 

Adevărul că pentru puţinii buni ce ne-au venit de acolo, câţi descreerati, 
câți traficanţi, câţi internationalisti, câți r&i aŭ umplut si zăpăcit tara. 

Acolo, în acel centru de lumină, de muncă si economie, aŭ lasat ei o re- 
putatie teribilă de »sales valaques«, subt toate formele, și in ţară vedem unde 
ne-ai dus. 

Nu më pot opri a nu cita si următorul articol scris de un vechiu patriot 
român, C. Stamati. Oricât am insista în acest sens nu e răi, de oare ce sunt prea 
mulți încă acei ce-și cresc copii în străinătate, și care nu fac nici un sacrificii 
pentru a da o bună dezvoltare școalelor noastre, in loc de a le critica." 


Invétatul în ţări streine 


Am văzut un tînăr român ce s'aü întors în tara sa din Europa, unde aŭ învăţat păr la 25 
ani aï vîrstei sale; el aŭ fost înstrăinat de copil încă, de toţi compatrioţii săi, având cunoștință nu- 
mat cu cetăţenii oraşelor Europei, deci el aŭ uitat de demult si limba părinţilor săi, dar el aŭ tn- 
vétat seapte linguï străine; el nu știa nimica de administraţia cea nouă a României, de codul civil, 
de legile si drepturile el, dar ştia de administraţia Franţei, Germaniei și Anglie! ; ba încă cunoaște 
statutul constituţiilor Americeï. El nu știa nimica de istoria téreï sale, de faimoasele fapte ale Dom- 
nilor celor vechi, dar ştia a deslugi cu amăruntul întunecatul haos al împărăţiilor Babilonului si 
al Asirienilor, si cunoștea desăvirşit vechile dinastii ale Eghipetuluï. El nu știa unde aŭ fost ce- 
tăţile vechi ale Românilor, dar ştia unde aŭ fost turnul Babilonului, știa cât aŭ fost de înalt cum 
şi numele Arhitectorilor ce laŭ zidit. El socotește că marele Ștefan al VI-lea aŭ fost fiul luf Stefan 
al V-lea, și că marele Mihai Eroul, pentru cá era smad la faţă, aŭ fost si fiul Principeluf Negru, şi 
zice că de a le şti numele acestora si isprăvile lor, sunt nimicuri pe lingă numele Impérafilor Mi- 
dilor şi ai Babilonului, precum aü fost faimosul Apronias, Herigabal, Nabucodonosor; iar când aude 
de vre-un Domn faimos de a Moldo-Valahilor, întreabă cum chiema pe femeile lor, căcă el ştia că 
Ninias aŭ avut două femel; apoi când îi spui că Domnul téref aŭ fost de un crasis puternic, el rës- 
punde că din potrivă, un Impérat al Eghipetulut, Tetmosis, era bolnăvicios, pentru că și bunul său 
Alifarmotuzis fusese slăbănog. Decl, ce nu știa el? Ce taină a vechimii n'aü resbatut el? El știa 
că Semiramis semăna la glas şi la vorbă cu fiul séü Nimias, pentru cá saü ea avea glas bărbătesc, 
sat fiul săi avea glas femeiesc. 

El a mai aflat încă cá Nemrod era stingaciü gi că Sesostris, ce lucra cu dreapta, lucra si 


1) No. 16. Braşov, 1838. 


634 PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCUREŞTI 


cu stinga, si că cu gresalá învățații poreclesc pe un Artaxerses lung în mână, căci el avea numai 
o mână mai lungă și anume mâna stîngă... și altele multe știe acest învăţat român. 

Aşa dar, eŭ adaog a zice că vestitul moralist si scriitor al Franței, La Bruyère, aŭ scris o 
așa fel de satiră pentru tinerii francezi ce învăţa stiinfi de aceste, fár a şti cele trebuitóre pentru 
ţara lor Franţa, si Franfesil nu s'aü măniat pe dinsul; ci mal ales s'aü îndreptat, aseminea si 
poetul Delile în minunate versuri zice: 


Tată învățatul vine 

Departe din ţări streine, 
Care stie amäruntul ce-aü făcut fiestecare 
In Sparta, Roma, Athena și câţi stinjen! păr la soare ; 
Ştie istoria lumel, cunoaște orice antică, 

Iar de ţara sa nu știe nimică... 

Oh! de as şti că bunif mei compatrioți nu s'ar mánia si pe mine de critica aceasta, eù 
le-ag spune acest viers: 

Domnilor și boerf mari, luaţi seama ce am scris, 
Căci pilda mea nu-i de ris 
Si dati copiilor vostri trebnica învăţătură, 
Potrivitá cu moralul şi-a Românilor natură ; 
Si de folos scump patriei, unde aü ef să petreacă, 
Ca a lor dregătorii patriofilor să placă 
Știind cum să-i fericească 1)... 

»Se lucra mult — îmi spunea Limburg — eraü oameni generosi. Nu vé 
inchipuifi ce muncă se dezvolta pentru binele țării de la cel mai de jos la cel 
mai de sus! Timpul ’iimpingea cu grabă pe toti.« Iată ce făcea generaţia pä- 
rinfilor nostri. 

Limburg a fost profesor de germană la St. Sava în timp de 47 ani si la 
şcoala m litarä până la mutarea acesteia in Iasi.—La 1846 cl a dat concurs de 
limba germanä.—In juriul său erau: P. Poenaru, A. Florian, profesor de istoric, 
si Hill, profesor de latină.— Caracteristic e modul cum s'a făcut examenul. Lim- 
burg nu a fost chestionat asupra limbii ce trebuia s'o predea; a fost chestio- 
nat asupra latinei! Aaron Florian zicea vezénd réspunsurile multumitoare ale 
candidatului: „Dacă stie lătinește, stie totul !« 

Din un raport făcut de Eforia scoalelor lui Vodă Barbu Stirbeiü, la 30 
Martie 1850, se constată că: „D-lui I Limburg sa dat a tălmăci gramatica 
germano-română, din care a lucrat până acum cinci tetrade în folio, file 190, după 
manuscrisul No. 16«, Comisiunea de examinare a cărţilor, alcătuită din profe- 
sorii Ioanid, T. Pop, Hill, Alex. Oréscü si Zalomit, in 1854, admite tipărirea, între 
altele, și a acestei gramatici. 

După programul cursurilor de pe anul școlar 1854 — 52 se vede că el 
facea cursul de limba germană la anul al IV-lea si al V-lea. La 28 Octombre 1850 
găsim pe Limburg alături cu A. Marin, Marcovici şi alții in comisiunea a doua, 
pentru a cerceta pe elevii ce urmai a fi primiţi în clasa IV-a și a V-a inclusiv, la 
St. Sava, cu începere de la 1 Ianuarie 1851, când, conform oficiului No. 1.389 
din 17 Octombre 1850, Vodă Stirbeiü ordonă deschiderea scoalelor, închise prin 





DC Stamati. Muza Romånéscă. — Iaşi, 1834, p. 478. 


WWW.dacoromanica.ro 


PRIMA SCOALÁ PUBLICA DE FETE IN BUCURESTI 635 


evenimentele de la 1848. — Tot in acest an comisiunea de examinare a cärtilor 
didactice, compusă din profesorii Ioanid, I. Pop, Hill, Alexandru Oréscu si I. Za- 
lomit, admite punerea în vinzare, între altele, si a cărţii: Gramatica germano- 
română de Limburg, pe care a prezentat-o în manuscript. — Această prima gra- 
matică română-germană a fost tipărită în 1852 cu cheltuiala Statului, care 1-a 
dat 2.000 lei vechi pentru manuscript. 

Limburg, care dacă era plin de viață si energie, era însă foarte putin 
avut, amintindu-și acest dar de 2.000 lei vechi al ocirmuirii, exclama inca dupa 
48 de ani: »Bine mi-ai prins paralele atunci!u 

Ce bun lucru se făcea pentru invéfamintul secundar. 

Cărţile bune, alese de o comisie, se ajutai.— Acum la noi ar trebui sa 
fim severi în a le admite în școale, căci ele se fac de la sine; prin numerul mare 
al elevilor ce le cumpără, autorii aŭ destulă recompensă báneascá. 

Ar trebui însă ca la finele secolului să facem pentru universitate ceea ce 
la mijlocul lui se făcea pentru învățămîntul secundar. Acolo acum Statul, cum 
se face chiar în o ţară vecină, in Ungaria, trebue să ajute tiparirea cursurilor. Ce 
viață sar da invétämintuluï superior care stagneazä ! 

Pentru moment, însă, relele sunt numeroase: Nu știm ce valoare aŭ cur- 
surile ce se fac, căci ele nu sunt publicate. Nu au studenţii în mână cărţi ro- 
mâne. Nu se poate stabili o nomenclatură naţională științifică. Nu se stimuleaza 
la lucru. Nu se păstrează, nici nu se pune în relief, partea originala și impor- 
tantă a multor din aceste cursuri, care sunt de o reală valoare. Nu e nici un 
control posibil asupra nivelului nostru științific. 

Să sperăm că un Petrache Poenaru va trece—nu pe la direcţia școalelor, 
unde a trăit cu glorie—dar pe la Ministerul de Instrucție, care are și el un viitor 
de aur, rezervat celor ce vor avea capacitatea, energia și voinţa de a da ultima 
direcţie nu numai dezvoltării culturale, dar si științifice, în sensul larg al intele- 
sului, desvoltării noastre depline pe terenul cugetarii şi al scrutarir. 

Gramatica lui Limburg s'a tipărit în tipografia lui Roseti și Wintherhul- 
der. Dar cu ce greutăţi insă! Arta tipogralică, atât de înfloritoare odinioara în 
această ţară, abia începuse a se afirma din noii în secolul acesta. 

»Am făcut 7 corecturi —îmi zicea el—și tot cu greșeli a esit«. 

Să nu uităm ca textul era tot cu litere cirilice. 1) 


1) Scrierea cu litere latine s'a introdus in mod oficial și obligatoriu numai la 1859 și 1860 
de ministerul de culte din Moldova, înainte de a fi decretat alfabetul latin în Muntenia, de I. Ghica, 
care era ministru de externe in 1859. — D. V. A. Ureche are meritul de a D fácut un alfabet mic 
in table separate. Iatà ce se spunea prin circulara No. 1.152 din 27 Septembre 1860, fácutá prin 
MonitorulOficial No. 983: 

»In vederea trebuinţei de uniformitate în scrierea cu litere latine, în școalele publice din 
țară, nu mai putin si pentru a se inlesni copiilor începători cumpărarea celor dintăi pagine de 
abecedar (care ei le rump atât de mult până să înveţe), se publică că s'a tipărit pentru școli alfa- 
betul în pagini despărțite, Fiecare costă micul pret de 4 parale, încât prezintă si înlesnirea de a 
si le procura și școlarii cei mal săraci, care, învăţându-și lectiunile pe asemenea pagini separate, 
vor avea și avantagiul a nu strica în câteva zile o carte intreagá «. 


WWW.dacoromanica.ro 


636 PRIMA SCOALÁ PUBLICA DE FETE IN BUCURESTI 


Acest Wintherhalder, german, filo-român si chiar cetățean român, a 
murit nu de mult la Viena. | 

El a fost librar 1n Bucuresti. A debutat ca »comis« si in urmá ca »aso- 
ciat« la librăria lui Rosetti. "` 

El a scris la 1836 „Triumful amoruluï«, jucat în acelaș an de școlarii 
societaţii filarmonice, precum și „Actorul fără voies. 

In Românul din anii 1857—1861 găsim foarte numeroase articole scrise de 
el asupra cestiunilor financiare, cu deosebire!). A trebuit să fie un om muncitor 
şi de bine. In urmă a ajuns chiar ministru de finance. 

Limburg a făcut la 1842 primul catalog al mineralelor »museumului 
Statului. 

Director era P. Poenaru, iar Waldstein profesor de zoologie. Acesta era 
din Viena. El era cocogat, împăia paserile si în acelaș timp era şi profesor de 
desemn la St. Sava. 

In Almanachul Statului de la 1840, de Karkaleki, îl găsesc tot profesor 
de desemn, nu ajunsese încă de zoologie (!). „Scarlat Valinstain, conservatorul 
museului« cu 200 lei lunar (budgetul pe 18429). 

In acest almanach găsesc ca motto: »Zubirea Patriei îmbrăţişată de sta- 
tornicie, e temeiul fericirii naţionale“. 

» Museumul se afla instalat la St. Sava, în o construcţie turcească, în un- 
ghiul bisericii St. Sava, cam la colțul locului casei Sutu dinspre Universitate. 
Acolo era si biblioteca si alături tipografia St. Sava a Statului«. 

Relativ la acestea, iată ce găsesc în descrierea contelui Démidoff: 

» Des visites intéressantes, et faites en commun, occupărent cette journée. Nous vimes le 
Musée de Bukharest. Ce Musée est spécialement consacré à l’histoire naturelle; il occupe un espace 
qui s'agrandira à mesure que les collections, commencées à peine, prendront plus d'importance. La 
bibliothéque publique est fondée dans le méme local; elle se composait de sept mille volumes en- 
viron. Ce noyau peu nombreux attend un complément où les sciences et l'histoire surtout ont grand 
besoin d'étre plus amplement représentées. Ea quittant ces intéressants établissements, déjà si 
prospéres, si l'on prend en considération le peu de temps qui s'est écoulé depuis la régénération de 
la principauté, j'ai été heureux de déposer dans la collection minéralogique un échantillon de 
notre platine sibérien, qui y restera, j'espére, comme un souvenir de l'accueil plein d'obligeance que 
nous avons trouvé dans cette visite. De là on nous a conduit au collège. Des logements commodes 
et spacieux, des jeunes éléves portant un joli uniforme, préviennent tout d'abord en faveur de cette 
institution9)«. 


Asociatiunea, 15 Septembre. 
1860; Industria cea mică sat meseriile, 20 Noembre. 
| Exposijiunt de industril, 5 Decembre. 
1861, Comuna, israelifit, sericicultura. 


*) Almanachul Statulut din prinţipatul a toată Tara românească, acum fntäiasl dată tipărit pentru tot prinji- 
patul, cu milostiva slobozenie a prea luminatului gi prea tnáljatulut prinţ si domn stäpiaitor a toată Tara românească, 
Alexandru Dimitrie Ghica. In Buda. Acum întăiași dată întocmit şi tipărit prin Zaharia Karkaleki, editorul bibliotecel 
românesct. 1836. 

3) Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie, par Mr. Ana- 
tole de Démidoff, de l'académie impériale des sciences de Saint-Pétersbourg et de l'Institut de France. Paris, 1854. 
Pag. 105. 


1) Románul : | 


PRIMA SCOALA PUBICĂ DE FETE IN BUCURESTI 637 


Aci e locul să aducem recunoștință memoriei acestui căletor, om onest 
$i corect, care a înţeles și bunătatea primirii noastre ospitaliere si starea noastră 
socială. 


Iată ce găsesc în lucrarea sa: 


»Et, à ce propos, qu'il nous soit permis de dire ici avec quel sentiment pénible nous avons 
vu des voyageurs comm? nous, accueillis, comme nous l'avons été, par cette aimable hospitalité 
qui se livre si naivement à l'étranger, qu'elle entoure et qu'elle féte, écrire à leur retour des rela- 
tions si sévères, si oublieuses des moeurs douces et polies de leurs hôtes. Ces voyageurs, qui, ainsi 
que nous, ont tout visité à Bukharest, se montrent, ce nous semble, beaucou p trop préoccupés des 
plaies encore mal cicatrisées dont l'ancien état social a laissé les marques sur la société présente. 
Si, dans le premier abandon de conversation trop vite intimes, nos prédécesseurs ont deviné ces 
blessures, à quoi bon les découvrir à l'Europe, qui ne demandera pas compte aux principautés de 
leur attitude nonchalante sous le régime d'engourdissement moral qu'elles ont heureusement se- 
coué, mais bien de la maniére dont elles ont mis à profit ces quelques années de réhabilitation dont 
elles ressentent déjà l'influence régénératrice? Eh bien! sous ce point de vue, il est juste, et trés 
juste, de dire qu'aucune société européenne n'a été plus active à se frayer au chemin vers le bien à 
travers tous les obstacles dont son ancienne route était encombrée: on en pourrait citer comme 
exemple plus d'une amélioration importante, qui déjà est passée dans les habitudes de la vie de ces 
provinces. 


Aprés tout, les narrateurs si peu indulgents qui ont payé l’hospitalité de Bukharest avec 
la monnaie de leur spirituel sarcasme, ne nieront pas, tant ils savent bien l'histoire, qu'il est des 
nations qui datent de cinquante ans leur régénération politique et morale, et qui ne sont guére plus 
riche en principes!).« 

Ce diferenţă, cu acel ce in »Gosmopolis?)« nu găsește nici o scuză, nici un 
cuvint bine-voitor societăţii noastre. 

Că avem defecte, o știm mai bine ca eï. Că avem mai puţine ca ei, nu 
vor să o stie insá!.. Că defectele civilizaţiei lor a stricat poporul nostru, care, ca 
sentimente omenești, are puţine neamuri care să i se compare, aceştia nu vor 
infelege-o ușor. 

` Dar studiile psihologice asupra popoarelor nu se fac gi nu consistă numai 
în micele murdării, culese pe la colţurile stradelor ori la spetezele fotoliurilor din 
anumite case. Dacă am face noi descrierea reală a celor ce se petrec la alte po- 
poare, fără ură, fără a forţa nota, fără a inventa saü exagera, câte ar fi de spus, 
si cât fondul brav, onest, ospitalier, inteligent și poetic al poporului nostru ar 
câştiga în această lumină, cinstit repartizată! 

Dar să ne întoarcem la muzeumul nostru. 

Acest »Muzeum National“, sa întocmit în anul 1835, sub protecţia Ma- 
relui Ban Mihail Dimitrie Ghica. lată ce găsesc în »Almanahul Statului din 
prinfipatul a toată fara românească pe anul 1837, tipărit cu slobozenia înaltei 
stăpîniri... de Zaharia Karkaleki, în Buda«: 


1) Lucrarea citată, pag. 105—406. 
=) Cosmopolis de la 4 Iunie 1898. Autorul Henry des Rioux. 


638 PRIMA SCOALA PUBLICA DE FETE IN BUGURESTI 


»Muzeumul National din București 


Seful Muzeumului 


Domnul Mihail Dimitrie Ghica, marele Dvornik $i ministru din näuntru, 
prezident Sfatului administrativ, cavaler al mai multor ordine impér. : Fundator: 
muzeum...« 

La acest liceü se afla si colectiunea de fizică și micul laborator de chimie. 
La 1842 sa făcut prima experienţă cu mașina electrică a lui Ramsden, de sigur 
aceea ce se găsește încă la Universitate, aflată în cabinetul lui Bacaloglu, partea 
ce acum se află subt directiunea D-lui Negreanu. Poenaru "7 zice lui Limburg la 
acea epocă : „Haide să ne electrizăm«, Era distracţia cea mai curioasă și mai in- 
structivă pe atunci | Se duse, și Limburg care: »suferea cu desăvirșire de friguri, 
fiind chiar în acces, s'a vindecat și nu le-a mai avut« după 6—7 electrizări in 
acea ședință, 

Ce rémáno dar din teoria microbiană ? In orice caz avis medicilor, care 
nu mai obţin rezultate cu chinină. De sigur că impresiunea psihică a jucat aice 
un puternic rol asupra pacientului. 

Iată cine a fost Limburg, vechiul director al acestei școli! 

In anul 1898, la 29 Iunie, am fost la distribuţia premiilor pentru a doua 
oară la această școală, și pot zice că am luat parte cu un interes cu atât mai mare 
cu cât eram în curent cu istoricul acestei școli. Am admirat pe betrânul Lim- 
burg, care cu o juvenilă vigoare a ţinut următoarea vorbire : 


Doamnelor si Domnilor ! 


Este recunoscut cá buna educaţie si învăţătura sunt mijloace prin care prosperă o naţiune. 
Întru adevăr, acestea arată omului datoriile către creatorul, către patria şi către semenii săi, lipsa 
a-estora, din contra, aduce pe om la abuzuri, la neindeplinirea datoriilor sale si la neascultarea le- 
gilor ; de aceea școalele aŭ o misiune foarte importantă in Stat. 

Repauzata întru fericire Doamna Elisaveta Stirbeiü, inspirată fiind de acest sentiment, 
dotată cu inima generoasă și doritoare de binele comun, văzând lipsa totală de şcoli în ţară pentru 
acele fiinţe, care sunt destinate de la natură a da omului cele dintát principii ale educajiunil, a bine- 
voit să deschiză încă din anul 1843, Mai in 18, acest Institut, prin care fapt s'a ușurat părinţii fără 
mijloace de o greutate pe care le-o impunea datoria părintească, si s'a deschis calea luminii copii- 
lor lor, putând profita de cursurile acestui asezámint fâră nici o plată. 

Matriculele școalei ne dovedesc că în decurs de 55 de ani peste 2.500 de copile aü fre- 
cuentat cu succes cursurile școalei Știrbeiii Doamna, 

Drept aceea şi alte multe binefaceri, spre memoria fericite! fundatoare a acestei scoale, 
zicem ` Doamnă Elisaveta Stirbeiü, virtuțile tale vor fi în etern bineruvintate | 

Suntem datori recunoștință intrezel ilustre familiii Stirbeiü, la care s'a transmis ca moste- 
nire sarcina de a întreţine acest Institut, si de la care datorie pioasă nici un membru al acestei 
generoase familii nu sa abătut niciodată. 


Doamnelor şi Domnilor, 


Estimp 148 eleve aŭ frecuentat cursul înveţăturii la şcoala Știrbeiii Doamna. 

Examenele generale de (inele anului şcolar aŭ dat rezultate satisfâcătoare, pentru care 
rezultat exprimăm mulţumire corpului didactic pentru zelul şi activitatea cu care 'și-a îndeplinit 
greaua misiune. 


PRIMA ȘCOALĂ PUBLICĂ DE FETE IN BUCURESTI 639 


Elevelor, 


Vouă vé amintim că regulile si bunele exemple pe care le-aţi primit aci în școală să le 
aveţi de scut al vieţii voastre, căci pe asemenea principi! inimile voastre fiind bazate, moralitatea 
va domni în sînul familielor voastre. 

Veniţi acum de primiţi résplata sirguinteï voastre ! 


„Această cuvintare ne arată mai bine ca orice spiritul ce domnește în acel 
institut si sentimentele acelui ce de sigur poate a se mîndri, ca fiind director de 
97 ani, nu poate să aibă mulţi colegi în Europa. 

El a înţeles și urmat ideia generoasă si românească a nobilei fundatoare. 
Mulţumiri lui Limburg, adincă recunoștință memoriei fericitei fundatoare 
Elisabeta Stirbeiü. 7 


Ds. C. I. ISTRATI. 


NOTE ZILNICE 


(Urmare) 1) 





. Iunie 


4 


de către armata rusă. Nimenea nu se mai indoeste de izbinda neintâziată a 

acestei armate odata intrată pe teritoriul Bulgariei; de aceea se svonește 
chiar de pe acum de o apropiată încheiere a păcii, care ar fi foarte bine venită, 
de oarece situafiunea financiară a României devine desastruoasă. Hârtia monetă 
îi va da o lovitură, ale cărei urmări se vor simţi. 

Astăzi a avut loc prânzul oferit la Cotroceni Impératului și Printilor din 
familia imperială. 

Eri seară am văzut un căpitan de cazaci din Ural incálecánd un mic cal 
alezan, care a înminunat pe toţi cei de față. Acest animal, prin energia si repe- 
ziciunea mersului set, a dovedit niște calități pe care nu le-am mai întîlnit 
la vr'o altă rasă. Nu voiü uita niciodată admirabilul cal. Se spunea în jurul meü 
ca escadronul căpitanului, întreg format din cazaci, buni înotători, e destinat sä 
[ie în fruntea avangardei armatei rusești la trecerea Dunării. 

In Moldova mișcarea pentru răniţi ia proporfiuni neașteptate. Femeile 
moldovene fac lucrurile cu mult mai serios decât aici, unde moda și dragostea 
de nemuncá sunt pentru o bună parte în opera de caritate. Acestea încă arată 
spiritul de ușurința care deosebeşte Bucureştiul. 

Catre À p. m. aflu că Impératul putin indispus nu va veni astăzi la Bu- 
curești., Prânzul de Ja palat va avea loc Vineri. Totuși ar putea să fie încă amânat 
in urma morții Marelui Duce de Hessa Darmstadt. 

Abuzurile furnisorilor ovrei și funcţionarilor noge formează obiectul uneï 
lungi scrisori publicată în Românul. 

Acelaș jurnal publică nota circulară turcească în privința independenţei 
noastre. 


CX ri seară se vorbea în toate locurile de foarte apropiata trecere a Dunării 
Je d 


1) A se vedea Literatura și Arta Română, an. IV, pag. 556. 


NOTE ZILNICE 644 


Pare hotărît că trupele noastre vor trece Dunărea. Se vorbește pretu- 


tindeni. 
2 


Confuzia între diferitele proiecte de lege asupra hârtiei monete întărziază 
încă solutiunea acestei grave probleme. Cu toate acestea, ceva se va vota pro- 
babil astăzi. Oricare ar fi legea, va fi o măsură financiară deplorabilă: 

Temperatura devine excesivă; și cu toate acestea nu suntem încă decât 
în 2 Iunie. E de temut că soldaţii ruși și români vor suferi mult subt corturi. 
Bulgaria mai accidentată trebue să prezinte mai puţine inconveniente decât Ol- 
tenia şi malurile Dunării. 

Românul anunţă arestarea a trei spioni, dintre care unul și-ar fi primit 
deja răsplata. 

Am văzut eri seară voluntarii bulgari. Ei par destul de bine echipați. 

Aflu astăseară că Senatul a luat în consideraţie legea asupra hârtiei mo- 
nede, care a fost deja votată de către Cameră. E legea prezentată de guvern; ea 
va fi cu siguranţă votată mâine și va deslega, în sfîrșit, o cestiune rămasă mult 
timp în suspensie. Nu peste mult timp o să-i-se resimtă tristele efecte. Am auzit, 
cu toate acestea, eri seară la D-nu M. că hârtia monetă va pierde puţin din va- 
loarea sa nominală și va micșora cursul valorilor noastre. Argumentarea sa e 
imposibil de reprodus. 

Se zice acum că trupele noastre nu vor trece Dunărea. Înregistrez toate 
aceste svonuri contradictorii, pentru cá ele dovedesc ușurința opiniunii publice. 


3 


Impératul va prânzi astăzi la Cotroceni. 

Prinţul Milan al Serbiei este așteptat astáseará la 7 !/,. Mâine trebue sa 
se ducă la Ploesti ca să salute pe Impérat. 

Continuăm să fim fără noutăţi din Asia, ca și de la Dunăre. Cu toate 
acestea din toate părţile se asigură că cuartierul general rus va fi mutat în cu- 
rînd la Alexandria. 

Viaţa se scumpeste mult la București. Cazacii sunt fără îndoială favoriţii 
publicului. Se povestește pretutindeni mii de...... pe socoteala lor; cea mai mare 
parte sunt datorite cu siguranţă imaginaţiei povestitorilor. 

Fratele mei "mt anunţă sosirea sa sigură pe Luni in 6. El a fägäduit 
Prinţesii să țină o conferință pentru răniţi. 

Se afirmă că Turcii au bătut strasnic pe Muntenegreni. Totuși jurnalele 
nu publică decât vești dubioase în această privinţă. 

Temperatura de eri până seara a variat cu totul. Azi e destul de recoare. 


4 


Senatul a votat cu oarecare modificäri legea hártiei-monete. 
La dejun Kogălniceanu mi-a spus cá a văzut azi dimineață pe Marele 
Duce în capul unui regiment de cazaci al gărzii trecând prin fața locuinţei sale 


6042 NOTE ZILNICE 


de la sosea. El socotea cá cuartierul general a inceput miscarea sa cátre Alexan- 
dria. Nu-o fi vr'o greşeală ? De altfel trecerea Dunării nu trebue să se prelun- 
geascá mult dupá prevederile tuturor. Dupá colonelul Arion, pe care l-am vézut 
astăseară, această trecere nu va putea avea loc înainte de trei săptămâni, avéndu-se 
în vedere apele și inundaţiile fluviului. 

Colonelul Arion e prea interesant de ascultat. 

Ne-a spus între altele că artileria dusmanä trage cu multă precisiune cu 
toate notele contrarii ale jurnalelor noastre. 

Pare de asemenea că vigilenta turcească e neobosită. 


5 


Românul de azi dimineaţă e foarte interesant. Mai întăi în primul séü 
București, cu prilejul unei lucrări istorice de Häsdeu, prepară publicul pentru o 
eventuală unire cu Sirbii și Bulgarii. 

Pe urmă el dă presii române sfaturi asupra conduitei ce trebue so aibă 
in timp de rázboiü. Articolul e prea cu meșteșug scris, încât abia lasă să se în- 
teleagá restrictiunile radicale din el în privinţa exerciţiul libertăţii presei. 

In sfirșit Românul anunţă ivirea flotei germane în Mediterana și o crede 
ca o mesură în contra Angliei. 

Se asigură că Guvernul trebue să prezinte mâine la Cameră o nouă con- 
venfiune cu Rusia. E fără îndoială încă un obiect de emofiune publică, căci zisa 
convenție trebue să fie în legătură cu participarea noastră la rázboiü. 

Toţi corespondenti jurnalelor, sosind azi de la Ploesti, confirmă noutatea 
mișcării către Dunăre a cuartierului general rus, dar nimeni nu știe localitatea 
unde se va fixa. Se vorbește mult de Alexandria.—Se remarca de pretutindeni că 
prezenţa Prințului Milan la București e aproape neobservată. Nimeni nu vorbește 
nici nu se ocupă de aceasta. Receptiunea sa chiar a fost făcută fără nici o strá- 
lucire. Íntilnim pe Print într'o simplă trăsură, fără suită, precum și fără ofiţer 
de ordonanţă care să-i însoţească persoana. Atâta simplicitate surprinde pe 
observator. 

Să fie adevărat că audiența sa la Împărat, la Ploesti, ar fi fost foarte scurtă 
şi puţin satisfăcătoare? 


6 


Se așteaptă noutăţi de la Camera din Versailles. Se svoneşte de trecerea 
câtorva regimente rusești la Ghecet. Mulţi nu cred, din cauză că Ghecetul e cu 
totul înecat și trecerea trupelor rusești n'ar avea nici un folos, Oamenii cu nou- 
tăți alarmante ue chiar că Împăratul, el însuși, ar fi sosit la Brăila pe când 
este știut cá M. S. n'a părăsit Ploestiul. 

D. Debains, pe care l-am întîlnit astáseará la plimbare, r mi-a spus că, după 
părerea colonelului Gaillard, armata noastră, lipsită de cadre solide si de genii, 
war depăși tifra de 15.000 oameni. După D. Colonel, ce am avea mai bun ar fi 
artileria. 


NOTE ZILNICE 643 


7 


Aflu astăzi de dimineaţă cá D. C. A. Rosetti, eri, la Cameră, și-a dat de- 
misia din președinte. Ea a fost refuzată în unanimitate, ceeace probează că chiar 
D. Rosetti a votat contra demisiunii sale. Deci nu era sinceră. Cred şi eü. Mo- 
tivul acestei triste manopere nu e de sigur dragostea de dreptate, dorinţa sa de 
a vedea sfirsindu-se odată procesul miniștrilor. E cu totul altceva : o voi spune 
intr'o zi. 

Zgomote de remanieri ministeriale se reinoesc astăzi, în urma unei tele- 
grame de la Viena din 14 către Standard după Corespondenta Politica. 

Se petrece ceva la Brăila; dar nimeni nu poate da informatiuni sigure. 

Ceeace pare sigur e că statul-major general a părăsit Ploestiul. N'a mai 
rămas decât Marele Duce Nicolae. | 

Am văzut astăzi pe Prinţul Suvarov, un om înaintat în virstä si pe Prinţul 
Cercaschi, pe care îl dă drept viitor guvernator al Bulgariei. E de asemenea un 
om matur. Prea frumoasă figură. 

După Boyle geniul rus ar fi stabilit de la gara Brăila o linie de drum 
de fer care ar atinge Dunărea și sar continua pe pontoanele podului ce se va 
stabili în acest loc. Trebue să fie o muncă tot pe atât de interesantă, pe cât si de 
ingenioasă. 

Numărul ofiţerilor ruşi la București se micșorează zilnic. Se simte că o 
mișcare înainte e apropiată. 

'Mi se asigură că D. Pilat ar fi fost revocat din administraţia telegrafelor. 
Activitatea și capacitatea sa n'ar fi în proporţie cu cerinţele armatei rusești. De- 
misiunea D-lui C. A. Rosetti din presidentia Camerii n'ar fi consecința desti- 
tuirii ginerelui săi ? Limbagiul D-lui Rosetti la Cameră, în urma demisiunil sale, 
e destul de curios. Poză și rgncuná. Dar ag fi foarte mirat dacă n'ar fi în această 
' atitudine o comedie care să dea șefului radicalismului prestigiul séü puţin cam 
uzat în acest moment. Cred, dar, că demisiunea sa va fi retrasă și urmată de o 
complesentä din partea Camerii. 

Aceasta a votat legea hârtii-monede, astfel cum a amendat-o Senatul. 

Notez în Românul de astăseară un articol foarte ridicol asupra admini- 
strajii Huropii pentru noi. 


8 


Prinţul Milan a fost astăzi la Ploesti. 

Se pare că nu-i nimic adevărat cu trecerea trupelor rusești la Ghecet. 

Telegraful ne aduce o lungă interpelare a baronului Kaas în dieta din 
Pesta. Această piesă prin dezvoltarea sa are oarecare importanța. 

Se anunţă apropiata instalare a Impératului la Bucureşti. M. S. ar fi ur- 
mată de toată Casa sa. 

Noutăţi din Muntenegru anunţă alte înfrângeri ale Muntenegrilor. 

O adunare de senatori și deputaţi trebue să aibă astaseară loc în sala Se- 


644 NOTE ZILNICE 


natului. Aceasta trebue să fie preludiul unei afaceri importante a guvernului. E 
poate noua conventiune de care se tot vorbește de câteva zile. 

Românul de astăseară semnalează noui abuzuri care se comit cu hrana 
soldaţilor nostri. | 


9 


România liberă publică nota circulară a D-lui Kogălniceanu, in privinţa 
declaraţiunii noastre de independentá..Dacá acest document e fidel tradus, te 
surprinde a-l vedea egit dintr'o cancelarie diplomatică. 

Se vorbește de o notă destul de energică a guvernului german asupra în- 
târzierii plăţii anuitaţii datorită acţionarilor căilor ferate române. 

Ert seară, la întrunirea politică de la Senat, sai discutat multe lucruri. 
Noi apel la unire! D. Brătianu a ameninţat încă cu demisiunea sa. Această ma- 
noperă e chiar foarte eficace, mulţumită urei pe care o nutresc radicalii contra 
conservatorilor. 

Se pare cá D. Cogálniceanu a amenifat de a nu-și maï da de loc demi- 
sia. Îmi pare réü ca wam putut să fiii de faţă la această întrunire. 

Mi-se raportează, după un ofiţer, grave noutăţi de la Calafat si din alte 
puncte ocupate de trupele noastre; că acestea sunt în toate privinfele, intr'o 
stare de plâns. Sunt lipsite de hrană și de îmbrăcăminte. Acelaș ofiţer a adáo- 
gat că féranii sunt disperaţi de rechizitii. Dacă ceeace mi se spune nu e exagerat, 
soarta armateii noastre este serios compromisă. 

D. Guilloux, pe care Pam văzut azi dimineaţă la gară, mi-a spus că pe 
lingă cele 12 milioane datorite acum acţionarilor se vor adăoga în șease săptă- 
mâni alte sease milioane, solda conturilor stabilite cu guvernul. 

Știu de la D. Odobescu, redactorul notei circulare a D-lui Cogălniceanu 
asupra independentit, că cel din urmă alineat, unde e vorba de Puterile vecino, 
a avut de scop, în spiritul D-lui Brătianu, să solicite bunavoinfa Rusiei. Iată 
o prevedere de care nu sar fi bănuit niciodată. Guvernul român declarând in- 
dependefa n'a prezentat dar intentiunile guvernului rus? 

In această privinţă pare că chiar jurnalele pariziene prietene radicalilor 
români, desaprobă declaraţiunea noastră de independenţă. Vezi La République 
Frangaise de eri. 

Fratele mei a sosit azi dimineaţă. 


10 


Prinţul Milan a părăsit Bucureștiul azi dimineaţă. 

De doue zile numărul considerabil al ofiţerilor ruși, staţionari la Bucu- 
resti, se micșorează simţitor. Azi aproape nu se mai întilnesc. E manifest cá 
toată lumea e la post și că trecerea Dunării este iminentă. 

Planează încă nesiguranța asupra acţiunii noastre. Cu toate acestea toate 
trupele noastre sunt pe drumul războiului. Aŭ rămas foarte puţine la București. 


NOTE ZILNICE 645 


14 


In sfirsit, campania a intrat pe calea faptelor de rázboiü. De ep 19/55, tre- 
cerea trupelor rusești se face la Galaţi si la Brăila. Astă dimineaţa la 3 t/z un 
corp de 6.000 de oameni, a avut să lupte contra trupelor turcești de la picioa- 
rele Balcanilor, în fața Galaţului. Aflu de la D. Velasti, martor ocular, că lupta 
a durat până la 11 ore, si s'a sfirsit in avantagiul Rusilor. 

S'aü bătut de asemenea si la Macin, și se spune că lupta a fost foarte în- 
verșunată. Detalii lipsesc încă. 

D. Velasti, care a părăsit Galaţul în noaptea de 10 catre 11, a intilnit la 
Barboși pe Impérat si pe toţi prinții familiei Sale. M. Sa a fost deci la Galaţi. 

Camera a votat astăzi noua convenfiune Crawley. 

Găsesc astăzi textul frances al notei Cogalniceanu asupra declarafiunii 
de independenţă. [n această limbă opera D-lui Odobescu e mai prezentabila de- 
cât în româneşte. Nota e din ??/, Iunie. 

A se vedea de asemenea în acelaş numer al Jurnalului de București legea 
asupra hârtii-monete. 

Fratele meu a dejunat azi la Palat. El a remas cu Altefele Lor de la 
11—3 tlə. Intreţinerea a fost din cele mai interesante. Naș putea so pun aici. 

Kogălniceanu, pe care Pam văzut azi dimineaţă la dejun, mi s'a plâns de 
Calimachi-Catargi care, după el, nu face nimic si nu informează de loc guver- 
nul de ce se petrece la Paris, în ceeace ne privește. In loc de a supune el însuși 
nota circulară asupra declaraţiei noastre de independența, ar fi trimis-o D-lui 
Decazes numai subt plic. Kogălniceanu mi-a cerut să-i indic un secretar pentru 
agenţia noastră la Paris. E greu de găsit. 


12 


Împăratul a venit azi la Cotroceni. 

Sosit la gara București, el mai întăi s'a dus la spitalul Brâncovenesc 
pentru a vedea doi ofiţeri răniţi, dintre care unul trece drept un pictor de talent. 
La Cotroceni, M. Sa a primit o telegramă înştiințindu-l de o mare victorie câs- 
tigată de către armata sa din Asia, între Kars și Erzerum. El a plecat la 10 ore 
spre Ploesti. 

Se vorbește în oraş de noue treceri ale Dunării care sar opera la Turnu- 
Măgurele. Se afirmă de asemenea cá Giurgiul, bombardat de către turci, ar fi in 
parte distrus. 

D. de Woestym, sosit astăzi din Brăila, lauda mult energia și vigoarea 
trupelor ruse la Măcin. El a fost de faţă la luptă. 

D. Velasti, care de asemenea a văzut din înălțimile Galatilor lupta, aduce 
aceleași laude soldaţilor ruși. 

In ţară nimic noŭ. 


13 


Faptul următor mi-a fost afirmat de H., martor ocular. 


646 NOTE ZILNICE 


La prânzul de ieri, la Cotroceni, o muzică din garda imperială !) alterna 
cu o muzicá románeascá. Dupá masá Marele Duce mostenitor, a dat ordin sefu- 
lui muzicei imperiale să cânte marșul Regelui Carol. Împăratul întreabă pe Al- 
teja Sa Imperială de care Rege Carol era vorba. Prinţul răspunse: Regele Sue- 
diet. Acest curios incident a displăcut in particular Prințului Carol $i a aruncat 
o mare receală printre asistenţi. l 

Impératul si Prinții ruşi aŭ plecat astăzi spre Turnu-Mägurele, după 
unii, pentru a fi de față la trecerea armatei în acel punct. 

Prințul, de altă parte, însoțit de miniștrii de rázboiü si de lucrări publice, de 
colonelul Slániceanu și de câţiva ofiţeri, sa dus să viziteze pe răniţi la Giurgiü. 
Abia sosit în curtea spitalului, căzu o bombă. Incidentul ar fi putut fi foarte 
grav. Din fericire n'a cauzat nici o nenorocire. Stiü acest lucru de la co lonelul 
Slăniceanu. | 

Noutatile asupra mișcării rușilor, către țărmul drept al Dunării, sunt 
foarte controversate. Se anunţă trecerea lor prin mai mai multe puncte deodată. 

Miezul nopţii... Aflu de la Ulise Cretzianu cá Austria ar fi adresat accen- 
tuate dojeniri guvernului nostru asupra agitafülor din Transilvania. Doi agenţi 
provocatori ar fi fost deja arestaţi în Transilvania. Guvernul austriac ar fi cerut, 
ca o primă garanţie a sentimentelor noastre de bună vecinétate, o schimbare de 
cabinet. Să fie oare un prim simptom al eventualitäfilor de care se tem câteva 
persoane ? 


14 


Observ că Românul publică tocmai astăzi nota circulară a D-lui Kogăl- 
niceanu asupra declarării independenţii noastre. Nu pot- să atribui întârzierea 
decât neglijenţii. Această notă poartă, cu toate astea, data de ??/, Iunie. 

Legea asupra hârtii-monete a fost promulgată la 12. Ea nu va întârzia 
dar să fie pusă în aplicare. 

Mi sa dat astăzi de dimineaţă o mostră din pâinea cu care se hrănesc 
soldaţii noștri. Sunt de toate celea în această compositiune infamă, afară, cred, 
de făină. Oare furnisorii care abuzează astfel nu sunt tot atât de periculoși ca și 
spionii? Voiü păstra această mostră curioasă. 

Notez, într'un supliment al Timpului, o telegramă relativă la accidentul 
în care Prinţul Carol era cât p'aci să cadă victimă. E un specimen de nerozie al 
presei noastre. 

Daily- News, sosit astăzi, are un articol foarte putin măgulitor pentru 
Prinţul Carol şi pentru cei dimprejurul séü in materia cunoștințelor militare. 


15 


Noutăţile de la Dunăre devin astăzi foarte interesante. Trecerea Dunării, 
de la Zimnicea la Sigtov, a fost efectuată de trupele generalului Dragomiroff. De- 


1) Regimentul Preobrajenshi. 


WWW.dacoromanica.ro 


NOTE ZILNICE 647 


tali pozitive lipsesc. Nu vreaü să le iaŭ de bune pe cele ce se spun în stradă. 
Voiü aștepta deci. 

Sesiunea legislativă a fost închisă astăzi... 

O indispositie m'a împiedicat să-mi ţii jurnalul de la 15 până astăzi. De 
altfel n'a fost nimic în țară care să merite o menţiune, afara poate de neo- 
rinduiala comisarilor noștri, lăsaţi întru câtva fără ocupaţie, prin plecarea cor- 
purilor de armată rusești. Se spune că comisarul-general D. Plagino, ar fi 
umilit prin tăcerea observată față de dinsul, de către statul-major al Marelui: 
Duce. D. G. Ghica, secretarul săi şi-a dat demisia. 

Notez o reclamaţie a colonelului Slăniceanu asupra publicităţii dată mis- 
cărilor armatei noastre. 

Corespondentul lui Daily- News, D. Forcas, bare a trecut unul dintre cei 
dintăi cu trupele rusești la Sigtov, laudă mult valoarea lor. 

Inchiderea Camerii a fost pronunţată si judecata vechilor miniștri a re- 
mas oarecum în suspensie. 


19 


Ministrul nostru de afaceri străine a adresat consulilor generali la Bu- 
curești o notă arătând excesele comise de turci pe teritoriul nostru. 

De asemenea sa adresat si agenţilor noștri diplomatici o notă protestând 
contra amenințării pe care aŭ formulat-o Turcii de a trata prizonierii noștri ca 
rebeli și de a-i împuşca. Remarc că ministrul nu poate să afirme nimic, Această 
notă e foarte inferioară ca redacţie. 

Țarul a adresat o proclamaţie remarcabilă către Bulgari. 

Sa réspindit, cu o profundă mirare, îngăduirea Prințului ca D. Oräseanu 
si Damé să poarte medalia Bene-Merenti. Aceşti doi scriitori, cel dintai mai 
ales, sunt pretutindeni cunoscuţi pentru scrierile lor insultatoare adresate Prin- 
fuluï și Prințesei. Am uitat să spun că actorul Pascaly a fost deasemenea decorat 
si a obţinut întăia clasă a ordinului. Responsabilitatea acestei stranii măsuri o 
are ministrul Chițu. 

D. P. C., care a văzut azi pe Kogălniceanu, mi-a spus următoarele: 

La plecarea cuartierului general din Ploești, comisarul nostru general a 
trimis D-lui Kogălniceanu un raport prin care anunţă plecarea cuartierului ge- 
neral din Ploesti si intenfiunea sa de a remite ministrului tot dosarul administra- 
fiunif sale, care mar mai avea rațiune să mai fie. In privinţa acestul raport 
D. Kogălniceanu ar fi afirmat că o scrisoare ar fi fost adresată consulatului ge- 
neral al Rusiei, înștiințându-l de măsura luată în urma congediului d'it de către 
cuartierul general D-lui Plagino. Scrisoarea a fost trimisă Baronului Stuart deja 
de două zile. 

D. Plagino e considerat ca demisionat; el se află la ţară. 

Ceialţi comisari seamănă, în momentul de faţă, cu Orfeu în căutarea Euri- 
dicei. 

Ni se afirmă că Împăratul și-a transportat cuartierul la Sistov. 


648 NOTE ZILNICE 


Prinţul Carol e de ien la Brăila. E așteptat astá-seará. El trebue să plece 
in curind la Calafat. 

Trecerea trupelor noastre la Vidin e necontenit obiectul controverselor 
publice. 


22 


Nimic mai deosebit de la 19. Nu se stie aproape nimic de la teatrul 
războiului. 

Observ un articol remarcabil asupra medaliei Bene- Merenti dată D-lui Orá- 
şanu. Această împrejurare a emoţionat oarecum publicul. 

Observ, de asemenea, un articol asupra legilor de rázboiü. 

Se vorbește ceva si In privinţa prezenţei Prințului Gorceacoff prin cafe- 
santanuri. | 

Astăzi a sosit la București comitetul de dame care a organizat märeafa 
ambulanţă de la Iași. 

Mi se afirma ieri seară că o casă de ruletä a fost instalată de străini la 
D. Baleanu. Ea ar fi voit sá se instaleze la otelul Broft, dar polifia i-a interzis. 


24 


Continuăm să fim fără noutăţi de nici un fel. Nici chiar dinăuntru 

La București sentinţa dată contra membrilor comitetului de adminis- 
tratic finantiarä e singurul incident de notat. 

Se vorbeşte încă de D. Chițu si Oraseanu și în această privință notez un 
articol în Vestea, unde citesc, pentru întâia oară, un articol destul de violent în 
această împrejurare. 

Lipsa de parale se măreşte ca și temperatura care devine penibilă. 


(Urmează) I. ALECSANDRI. 





Biserica Sf. Dumitru din Orcheiü, Basarabia, zidită de Vasile Lupu, 
Domnul Moldova (1634—1654). 


www.dacoromanica.ro 


TIGANUL SI EAPA 


ANECDOTÀ 





Un figan fusese-odatá 
Cam poftit la judecatä, 
Cam poftit ori cam rugat 
Pentr'o iapá de furat. 
Si colo la judecată, 
Tot in prejma celei epe, 
Procurorul numa'ncepe: 
— Ăst ţigan găsind o eapä 
Lingá stáncá la cigmea, 
Fárá fricá, nici rusine 
Hai se "ncalecá pe ea! 
Ăst ţigan e hot amarnic, 
Indräznet, cum nu se poate, 
De-l lăsaţi ne'nchis, vă fură 
Epele de-a rindul, toate! 
Ást ţigan e-treacá-mearg& 
Si ’ncolo ai nu stiü cum; 
De-l lăsaţi si nu-l inchidefi 
Ese mâni-poimâni Ja drum! 
De-1 läsafi ne'nchis acuma, 
Cu ’ndräzneala care-o are, 
51 pe nof, ca mâne-poimâni, 
D vedeţi suit cälare!! 


* 


Iar ţiganul ce să zică, 

Mai de 'ncolo de la spate, 
Zice: de, vorbisi, cucoane, 

Numai vezi că n'ai dreptate!! 


TIGANUL SI EAPA 


Si dreptate n'af, cucoane, 
Cum chitesc eü ca un prost, 
Pentru cá de față-acolo 
Dumneata, mé rog, n’aï fost. 
Si de n'ai fost chiar e bine, 
Zeü, cucoane, pentru tine: 
Că pe-acolo de-ai fi dat, 
Să nu "DH fie cu bánat, 
Lupul mi te-ar fi 'nhápat !! 
— Ce lup? zice procurorul, 
Ești întreg, ori eşti nebun ? 
— Apoi lupul, de, cucoane, 
Si dă-mi voe ca să "D spun 
Ca mergénd și eŭ pe-acolo, 
Pe la stâncă, la cișmea. 
Ved la gard legato éapä, . 
Şi svirlea, svirlea, svirlea, 
Svirlea ’ntr’una din picioare 
De credeai cá crapä, moare. 
Iar la spate, dupá ea 
Un lup mare ce făcea?! 
Tot cu dinţii cläntäia 
Si hap-hap mereü fácea, 
Mai să "ngface acum din ea. 
Eu de milă ce fac? Hai, 
Sus pe eapă "n fugă saiü 
Si cápéstru "n clipă “i taiü. 
Iapa-atunce 
Fuga ’mpunge 
Lupul mai mai co ajunge. 
Ei daü epei la călcâe 
Să fac lupul să rémáe. 
Iară pân'ce lupu-o lasă 
Më trezesc la mine acasă. 
Eu acuma asudat, 
Bogdaproste c'am scăpat, 
Și ca omul bucuros 
Haide 'ncasá mai la dos. 
Dar si eapa, vai de ea, 
De-asudată abia şedea : 
Hai so iaŭ, zic, si pe ea 
Și s'o bag la dos în șură 
Că'i a Domnului făptură t 


TIGANUL SI EAPA 


Iar in surä dac'a stat 
Apoi fost-a de furat?! 


* 


H D 


— Bine, zice procurorul, 
Incepénd la vorbá iar, 
Dar în urmă, după asta, 
Fost-ai, spus-ai la primar? 
Știind bine c'a ta nu-i 
S'o fi dat în mâna lui? 
— Hei, oftează acum tiganul, 
Cam zimbind la el cu mila, 
Si "nghitind grăbit în silá: 
Poi... so dai primarului, 
Ori în gura lupului? !... 


Tu. D. SPERANȚĂ. 


653 


TEXTELE VECHÍ ROMÂNESTI 


II 


PSALTIREA SCHEIANĂ 


——— 4 





poate În acelaș loc si în acelaș timp ca gi Manuscrisul voronetian. 

Aceleași urme limbistice, aceleași particularităţi fonetice caracteristice Codicelui, 

sunt în mare parte subt aceiași formă si în Psaltirea scheiană. Ba încă psaltirile poste- 

rioare, cum ar fi mult pretioasa psaltire a diaconului Coressi, din anul 1577, pare a fi o transcriere 
a acestei psaltiri, ceva ma! modernizată si mat scuturatä de arhaismele textului scheian. 

Psaltirea scheiană, împreună cu manuscrisul voronetian, sunt două din cele maï vechi mo- 
numente ale începutalui nostru literar. Ambele, având un fond bisericesc aproape cu întregul com- 
plex al literaturii veacului al XVI, nu prezintă, după cum am maï spus, prin ele înseși o anumită 
valoare ; însă, din punctul de vedere paleografic, amândouă aceste texte sunt foarte valoroase și des- 
coperirea lor e o fericire pentru filologi. 

Psaltirea scheiană nu este supusă direct unei analize riguroase; traducătorul și comenta- 
torul ef D. prof. 1. Bianu, membru activ al Academiei, n'a făcut altceva decât s'o dea publicităţii 
așa cum se găsește în vechimea el. Not, maï putin încă vom supune-o din, punctul de vedere științific, 
unei analize; ne vom mărgini numai a o pune în evidenţă, cu toată exactitatea si constiintiozitatea 
ce ne incumbă în o asemenea întreprindere. 

Psaltirea scheiană este astfel numită peniru că a fost dăruită Academie! române de către 
D. Sturdza-Scheianul; e un manuscris relativ bine păstrat, formând un volum în 8? mic, având câte 
16 si 17 linii pe pagină. D. Bianu îl descrie cu cea mai mare preciziune, cam în modul următor : 
coalele fiind în 8 fo! aŭ câte 16 pagini afară de coala întâia; la coala întâia a fost adăogată o altă 
jumătate de coală din care două foi se aflaü puse înaintea textului psalmilor și două la sfirșitul 
coalel întăia; cele doé fof din'nainte s'aü pierdut, așa încât cele două din urmă aŭ rămas izolate ; 
în acest mod coala una are zece foi, care sunt astfel legate între ele : 


saltirea scheiană este o altă urmă neindoioasă din primele timpuri ale veacului XVI, scrisă 
J 


1234 5 6 7 8 9 10 
[LA] | 


Sin păstrat întreg afară de cele două foi de la început dinaintea psalmilor, si de foaia 
din urmă a coalei 81 care s'a pierdut. 


TEXTELE VECHI ROMÁNESTI 655 


Tată în două cuvinte psaltirea scheianá, așa cum se infáfiseazá la prima vedere; rémáne ca 
savantul să împrăștie umbra veacurilor lăsată asupra el, si punénd-o în lumină să-i arate si 
importanţa. 

E trist la nof că, din punctul de vedere analitic, critica literară e incomplectá. N'avem 
nici o istorie a literaturii concepută pe un plan mal deplin! Nici o istorie a limbei și dialectelor ro- 
mânești desávirgitá. Trecutul nostru nu e de loc criticat, de loc scuturat din praful veacurilor. 
Pe ici pe colea avem câteva capitole din istoria literaturii si limbei, dar nici ele nu sunt sistemizate, 
nu sunt adunate într'un tot, si cercetătorul întimpină multe greutăţi. 

Psaltirea scheiană, printre textele manuscrise ale veacului XVI, e unul din cele mat vechi; 
bine nu putem preciza timpul în care a fost scrisă, nici dacă e o traducere directă saü o transcriere 
a unul text anterior. Cu toată siguranţa, însă, limba ne-o arată maï veche decât psaltirea diaco- 
nului Coressi, tipărită în Sas-Sebes la 1577, aga că o putem pune între textele intáef jumătăţi a 
veacului XVI. 

Cum am mai zis, psaltirea coressiană nu pare a fi străină de această psaltire; dar ce di- 
ferentä între limba lor, câte schimbări! Pentru a ilustra cele susţinute, priviţi aceste două citaţii, 
coprinzând acelaș fragment al psalmului al doilea : 

Quare fremuerunt gentes, et populi meditati sunt inania ? 

Adstiterunt reges terrae, et principes convenerunt in unum adversus Dominum, et ad- 
versus Christum ejus ?! 

Dirumpamus vincula eorum et projiciamus a nobis jugum ipsorum, 

Pe care o dám ín original. 


Aën ye AUEMHPACE AHMEHAE HIH WAMEHTE 
QUORIRHAOYCE ArIULSOT SA, ` A04HI MÆ- 
MYPA .AnapauíiH nxAxHmoyaS8 LH Eelagtu 
AASPARPKCE ADHS enge AAS WH A4 XecoY 
AS. CA POYTIEM AEFAITIÓQHAE Aek LH AR AZAR 
A A4 HOH uíorS8 Ao. 

Ps. Scheiană. 


A... e PRHHHPAR AHMEHAE WÀ Wâmenin 

P... Æ AMAEUÉQTR. AUADHTE CTXTSQA. AIS: 
pauiu nxamHTSASH WÁ AóMHIH AASHAPACE 
A nfeoy uas. enpè AóMHSAR (D npe XoficTWeSBAh 
ACH, CX PSMIIEMR AE TÉQHAE A9ph lH CX 
AENAAAMh Asa HWH KOYTSAR A0ph. 

Coressi. 


Adicá : 


1. Derep ce incetirá-se limbile și oamenii 
invátándu-se deșârtâlorii? 

2. Inrai (n) te stâtură înpâraţii pâmântului 
Şi boiarii adurarâ-se înpreunâ spre Domnul și 
la Hristosul lui. 

3. Sá rupem legâtorile lorü si lepâdâm de la 
noi giogu lori. 


1. D (erept)-ce rânjir limbile și oamenii 
g (räir) 4 în desertă ? 

2. Inainte státurá înpăraţii pământului si 
domnii adunarâ-se depreuná spre Domnuli și 
pre Hristosulü lui : 

3. Sá rumpemü legáturile lorü si să lepádámü 
dela noi jugulü lorü! 


Observăm chiar din această scurtă citatie, că în psaltirea scheianá ca şi în Apostolul de 


la Voroneţ, înflorește încă vechea schimbare a luf n in r: adurarâ-se ; de asemenea în psaltirea 
coressiană predomină prescurtarea x. Dar o maï lungă cercetare în această privinţă o vom face 
când vom vorbi în special de Psaltirea lui Coressi. 

In aceste două notițe am atins pe cele mal însemnate texte manuscrise ale veacului XVI 
și cele maï vechi cărţi în românește. Intr'un apropiat număr vom vorbi şi de celelalte texte ma- 
nuscrise, cum ar fi: Tetravanghelul, copiat după un altul mai vechiü la 1574 de Radu Grămăticul, 
si care se află la Londra încă nepublicat în întregime, ci numai fragmentat de D. Hașdeii ; de le- 
gendele religioase si apocrife ale Popei Grigore din Măhaci, precum si de hrisoavele din Codex 
sturdzanus, de o netágáduitá importanţă. 

In ceeace priveşte tipăriturile acestui veac, ele vor avea consacrate capitole speciale. 


I. BRUMAREL. 


CARTEA DE AUR 


I 


PLÂNSUL DUNĂRII 


A ornesc in vézduhuri ecouri ciudate 
J Si ’n plánset si 'n geamát se fráng; 
E noaptea grozavá si suná turbate 


Accente nebune din zări blestemate — 
Greü apele Dunárii pláng. 


Subt hainele morţii o mie de iele 
$i spaime ce urlă mereü, 
Se'nalfá fantastic in vài fără stele 
Şi umblă prin sate si foc duc cu ele — 
Plâng apele Dunării greu. 


Si flacări se’naltä din vifor când latră 
În vinturi al morții căţel; 

Luminele-s stinse $i tocul pe vatră, 

Si nu-i nici-o viaţă si totu-i de piatră 
Și totu-i de vinét oţel. 


Iar norii cei negri purtaţi de furtună 
În valuri sinistre se strâng 

Durerii și morţii și nopții cunună, 

Taiată de fulger năprasnic, și tună. 
Plâng apele Dunării plâng. 


PLÁNSUL DUNARII 


O clipă domină urgia smintită 

Un răcnet de cobe pribeag, 
Dar vintul pe maluri și moartea cumplită 
Résuná mai tare pe mal în richită, 

Si picură ploaia sirag. 


In zarea adincă subt noaptea cea largă 
Se zbate al Dunării glas; 
Si valu'și răpede în maluri să-l spargă : 
— Pe cine boceste și unde aleargă 
Cu larmă și fără popas? 


Ce ziná se ’nalfä din ape purtată 
De aripi teribile'n vint 
In haină de sânge? De sânge e toată 
Cu genele "nchise, cu gura 'nghefatá, 
Cu fața de groaznic mormint. 


Ce dangăt s'aude, ce clopot petrece 
Al relelor nopţii convoi? 

Ce umbre s'avintá în viforul rece 

Trei zine și patru si geapte și zece 
Si altele încă apoi?... 


Războiul incepe. Prin pară résbuná 

De lanţuri cinci sute de ani, 
El sună fanfara vitează ; resuná 
Cutremur de inimi; din vinturi sadună 
Războinicii noștri sermani. 


N'ai ză de aramă, nici mindrá armură, 
N'aü palos, nici coifuri de fier; 

Dar poartă în suflet o groaznică ură 

Si'n urma lor lasă a iadului gură 
Dușmanii se spulberă, pier... 


* 


+ + 


Pornesc in vëzduhurı ecouri ciudate 
Sin plánset sin hohot se frâng; 
E noaptea grozavă si vijii turbate 
Accente nebune din zări blestemate — 
Greü apele Dunării plâng. 


651 


658 


PLÂNSUL DUNĂRII 


Sunt roşii de sânge sin vaer de unde 
'St ’naljä märeful lor freamăt; 

Dar ce se aude? Ce vuet răspunde 

Din haos? Mugeste din peșteri profunde 
Carpatul puternic în geamăt. 


Vorbește miresei, alesei eterne: 
—»0O Dunăre, Dunăre azi 
»În calea, ta plânso, tot flori voii aşterne 
„Tot flori de morminte, tot flori de caverne 
Tot vestede ramuri de brazi«. 


»Căci azi e logodnă, e nuntă de sânge 

E nuntă funebrá și greü«. 
..Iar Dunárea'n maluri sălbatic se frânge 
Si tipä’n furtună nebună si plânge, 

Si plânge, si plânge mereü. 


IULIU DRAGOMIRESCU, 





Taraf de lăutari din Bucureștii vechi 


Ca.ro 


WWW. 


www.dacoromanica.ro 


VISUL MEU... 


——————— 


) e dureros e golul pe care îl lasă intr'o familie moartea unei ființe iubite!... 
(Se Luni și ani întregi ea trăește vie în amintirea noastră, până când, încetul cu 

încetul, vremea de la sine aruncă vălul de ghiafá al uitării peste orice rană. 

Murise sora mea Maria. Cum nu mai avusesem morţi in familie, ideia ce 
aveam despre somnu etern, era vagă, neprecisă. Când am vezut-o dreaptă pe cata- 
falc, în rochie de mireasă, cu un suris trist destins pe buze, am crezut mai mult ca 
doarme un somn adînc și neînțeles, subt tremurarea palidă de luminări. Si când 
aü pornit-o în dricul simplu cernit, mergeam în nestire, în urma lui ca un stilp 
de ghiatä, fără să "mi daŭ pe depiin socoteală de gravitatea momentului. 
Numai atunci când, pe malul gropii deschise, încremenită în cosciug, și frumoasă, 
cum n'am mai văzut-o niciodată, subt mingăierea duioasá a soarelui de Noem- 
vrie, veghea moartă, ca o jertfă a durerii, numai atunci am sbucnit într'un hohot 
spasmodic și cutremător, numai atunci parcă sar fi trezit in mine în contururi 
mai netezi haosul în care era pierdută mult iubita Maria. 

Si am stat până la urmă acolo plângând; si am stat mult timp... Am 
ascultat glasul clopotului plángétor, care mai ofta în aer numai pentru mine, și 
mai jălea numai pentru mine pierderea scumpei copile... 


Trecuse trei zile. În sufletele celor din jurul meü domnea încă pátrunzá- 
toarea triste[á a doliului. Petrecusem cu toţii seara vorbind de Maria. Vintul de 
toamnă se desprinsese pe afară și avea parcă un mai adînc răsunet în auzul nostru. 

Când am trecut în odaia mea de culcare, eram încă visător, si gândul mei 
era obosit de povara dureroasă a zilelor din urmă. Lumiînarea ardea în șfesnic, 
dar părea la o mie de metri departe de mine, atât erai de confuse mintea și în- 
chipuirea mea. Vintul cu mai multă putere bătea în arborii de la fereastră, iar 
plânsul lui încet se réspindea prin odaie în suspine misterioase. Totul era trist si 
în mine si în afară de mine. În urmă am stîns luminarea și m'am culcat.... 

Nu știi cât timp va fi trecut, când de-odată aud un zgomot ușor prin 
odaie, un filfiit neinfeles ca o tremurare de aripi. In depărtare, o formă albă, și 
vaporoasă, din care nu puteam distinge nimic. Îndelungat am privit în acea 


WWW.dacoromanica.ro 


662 VISUL MEU... 


parte, si cu cát priveam forma cu atát ea se apropia mai mult de mine, ugoará 
in mers, parcă ar fi fost purtată de undele legánate ale eteruluï. La câţiva pași de 
patul meü, in aer, se oprește, dreaptă ca o statuá și, după ce m'a privit mult 
timp, se apropiă si mă fixă drept în ochi. O recunoscui, era ea, iubita Maria, 
frumoasă ca alaltăeri, în aceeași albă rochie, cu aceeași cunună de flori pe frunte. 
O dungă îi brăzda fruntea, o dungă de durere, şi mâinele ei de-odată se împreu- 
nară cu un aer de disperare. 

— Fugi, fugi.... parcă îmi ziceau privirile ei neuitate, fugi, pleacă re- 
pede... Si mâinele ei se frángeaü de un chin neînțeles. 

O stranie amortire mé împietrise, și cu toate sfortärile mele nu puteam să 
fac un pas. Cu cât mă trudeam să mé scutur, să mé misc, cu atât privirile iubite 
mé fixau mai indurerate; gura ei însă rămânea de piatră. 

Şi cum nu puteam să fac un pas, de-odată aud din depărtare un zgomot 
sinistru ca un oftat din mai multe piepturi. În aceeaşi clipă o lumină ca de ful- 
ger scăpără în zare, desvelind o priveliște fantastică. Sute de tulpini de nalbă, 
drepte, rigide ca niște cruci de mormint... şi sora mea cutremurată de un fior 
electric, grăi, abia auzit de încet: Fugi! Fugi!.. Vei muri!... Apoi ea se topi 
în văzduh, rémâindu-i numai mâinele rugătoare ca niște săgeți ale suferintii. 

Rămas singur, pătruns de Dor inghetati ai morţii, și privind câmpul pe 
care vegheaü âcele tulpini de nalbá, auzii un glas subpámintesc, și apoi, deslu- 
şindu-se limpede, un cântec dureros de mort. Glasul se apropia, tulpinele se cu- 
tremuraü, îmi perdui conostinfa, îmi inclinaiü capul, si . 

Când mé desteptaï din somn, tremuram ca varga. Se luminase de ziuă; 
în odaie era tăcere. Numai vintul de Noemvrie mai plângea, mai ofta aceeași me- 
lodie tristă pe care o începuse de cu seară. 

Visul acela, dureros și înspăimântător, mé urmărește acum în toate nop- 
file de insomnie. 

Iar Maria, dulcea si blânda Maria, pe care am iubit-o atât, mé cutremura 
si me ingrozeste în fiecare noapte !... 


Lascar HERMEZIU, 





Coloană de la Monastirea Horezu 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 


LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ 


Siess gege 





Revistei Literatură și Artă Română. 
Această distincfiune este cea mai înaltă pe care a putut-o obţine până astazi vro 
publicatiune română. 
Aducem juriului mulfumirile cele mai vii pentru aprefierea-i măgulitoare, care con- 
sfinteste în chip atât de deosebit sfortárile noastre. 


uriul international al Expoziţiunii Universale din Paris a acordat Medalia de aur 
AA. 


Studii istorice asupra Chiliei şi Cetáfii-Albe, de Nicolae Iorga — scriere premiată de 
Academia română. Chilia și Cetatea-Albă nu s'aü ridicat pe ruinele vr'unor cetăţi antice. Autorii 
vechi care vorbesc de gurile Dunării nu lasă să se întrevadă acest lucru. Abia prin al XII-lea veac 
Chilia (x#An) apare în izvoare de căpetenie bizantine. Cu toate acestea existenţa ef de mat înainte nu 
pare a fi o imposibilitate; poate va fi făcut parte din unul din castelele ridicate pe aici de impératit 
bizantini. Cetatea-Albá era numită de Genovezi în sec. XIV Maocaston, iar Chilia Licostoma 
(Auxdaroua — gura lupului), si in al XII-lea veac aceasta din urmă a servit probabil ca loc de exil 
luf Alexis Cotmeanul si de popas bătrânului Isac Angelo în fuga sa la Taurosciţi. In al XIII-lea veac 
găsim prezent aci pe unul din Patriarbif bizantini, iar în al XIV-lea Genovezif stápineaü aceste cetăţi, 
şi pentru comerţul lor erati două din schelele cele mai principale ale Mării-Negre. Intre anii 1403— 
1410 Muntenia își extinde hotarul și în partea sudică a Moldovei coprinzând în marginile sale și 
Chilia. Prin ce împrejurări Mircea a smuls-o din mâinile Genovezilor ? D. Iorga presupune întru 
câtva că ar fi fost două Chilit. 

Cetatea-Albá a fost însă oraș moldovenesc dintru început, si de aci Alexandru-cel-Bun a 
adus moaștele sfintuluï Ioan. Pomenită în 1416 de călugărul rus Epifan, în 1419 de Zossima, e 
descrisă de călătorul francez Guillebert de Lannoy în 1421; chiar în 1412 cu siguranţă Alexan- 
dru avea și Chilia. Între succesorii lui Mircea și Alexandru se nasc însă neînţelegeri în privinţa 
stäpiniri ei. Asemenea subt epigonif urmasf aï lui Alexandru, tronul moldav cade pradă sbuciumá- 
rilor. Orașul Chilia e dăruit împreună cu alte moșii lui Stefan în Septemvrie 1435, care se supune 
prin actul din 27 August 6943 lui Ilie. 

Secolul al XV-lea ne păstrează mai multe documente si urme, cum ar fi piatra porţii de la 
Acherman din 1438, și urmele de la Iurghici, pircălabul Cetăţii-Albe din 1443 (BnaoropoAckn , 
cu titlul de »Bialogradeanul« (BkaorpaAckaro), precum si alte documente de la stăpinitorul el 
Ştefan, din 1443, 1444, 1445, din 5 Martie 1446, etc. In 1448 Petru, domnul Moldovei, înstrăi- 
nează Chilia pe mâna Ungurilor, și doi ani în urmă, succesorul săii Bogdan se indatoreste către 


WWW.dacoromanica.ro 


666 CRONICA 


Corvin să n'o atace; însă în realitate Muntenii, guvernati de Unguri, devenirá stăpini! acestei cetăţi, 
Pe atunci relafiunile comerciale între Moldova și Genovezi eraü foarte frecuente, dar în 1475 eghe- 
monia genoveză dispare. In Maiü 1455, subt Petru Aron, se aruncă o sfidare Genove! prin cucerirea 
si prădarea castelului Illex, stápinit de fraţi! Senarega. Cu toate acestea relafiunile cu Genova nu se 
înăspriră. In 1457, Ştefan, fiul lui Bogdan, se sue pe tron, si câtva timp în urmă, atacă Chilia pe uscat, 
pe când puterea navală turcească pornită în contra lui Vlad-Tepes o atacă pe mare. Bizantinul Chal- 
kokondylas, scrisoarea bailului venețian din 28 Iulie 1462 si a doua scrisoare a guvernului cafes 
din 2 Aprilie 1462, sunt martori ai acestor importante evenimente. Insă atacul moldo-turc nu 
reuși de-ocamdată, pentru ca în 26 Ianuarie 1465 Ştefan să pună singur mâna pe Chilia, după cum 
spun cronicele moldoveneşti. 

Istoria politică a celor două cetăţi se complică. In 1474 Sultanul îl cere lui Ștefan să-l 
cedeze Chilia si Cetatea- Albá etc., și în urma refuzului lui Ştefan, Suleiman întreprinde expeditiunea 
din Moldova, care a fost pentru el o catastrofă deplină, și după care Poarta n'a întărziat să se résbune. 
O flotă îngrozitoare porneşte spre Cetatea-Albă subt Mahomed, urmașul lui Suleiman, si iar în anul ur- 
mător Sultanul pornește spre Dunăre, și în sfîrşit fu zdrobit la Valea-Albá sai Räzboenï. Căci, ceea 
ce le sta în git Turcilor eraü cele două cetăţi maritime: Chilia și Cetatea-Albá. Pentru aceasta 
Stefan le întări cu zid în anul 1482, ajutat de arhitectul Ioan Provana (Ilpz8ava). In cele din urmă 
tot aü trebuit să cadă și aceste puternice cetăţi în 1483, după cum se constată dintr'o scrisoare a 
Sultanului către Ragusanf, din Hammer, Cambini și deosebite izvoare venețiene ca: analele lui Ma- 
lipiero, scrisoarea unui secretar al lut Sigismund Malatesta si alte ziare, unde amănuntele acestor 
fapte sunt lămurit expuse. După căderea cetăților, Marea-Neagră deveni toată turcească, iar 
Moldova primi o groaznică lovitură economică. De aci încolo un șir de lupte necurmate avea să ur- 
meze pentru aceste cetăţi, precum și o mulţime de schimburi diplomatice între Sultan, Casimir al 
Poloniei și Mateiii al Ungariei, care s'aü sfîrşit oarecum cu moartea lut Stefan în 2 Iulie 1504. Ra- 
iaua cetăţii s'a format în 1538. Până atunci însă cetăţile aŭ avut încă de suferit diferite atacuri 
sporadice din partea Turcilor, cum ar fi în 1511, 1513 ete., si în 1538 când fură atacate de însuși 
Petru-Rares al Moldovei, din care cauză Şi-a atras asupră-și urgia luf Suleiman-cel-Mare, care a 
întreprins în contra luf o teribilă expediţie, transformând, după cum am spus, sudul ţării în raia, 
stabilind un sangiac în Cetatea-Albă (1538). Aceste evenimente înstrăinară economiceste de Mol- 
dova Chilia și Cetatea-Albá, care căzură încetul cu încetul afirmându-se în locul lor Galafit si 
Brăila. Eternă pildă a puterii și decăderii lucrurilor omenești ! 

De aci incolo rolul palid jucat de Chilia si Cetatea-Albă e studiat de D. Iorga cu aceeaşi 
ardoare și sistemă disciplinată. In 1542 sangiacul se numea Osman-Șah; în 1572 begul de Acher- 
man stabilea în Moldova pe Ioan-Vodá cel Cumplit; dot an! în urmă acesta incendiază Tighina si 
Cetatea-Albá ; apoï în nenumărate rînduri sunt prădate de bandele de tîlhari eratici de prin prejur, 
de Cazaci şi de Poloni. Cam de prin 1585, ni se păstrează și descrierea călătorului François de 
Pavie, Baron de Fourquevaux, care a văzut la gurile Dunáril mar! pescärit, şi descrie Cetatea-Albá, 
Vintul războaielor cu Turcii se deslănţuia adesea și asupra Cetăţil-Albe si Chilieï, începând dela 
1593 încoace. 

In al XVII-lea veac Tătarii se agezará în Bugeac și provoacă nu odată plângeri din partea 
Polonilor, prin desele incursiuni ce le fáceaü în ţinuturile lor subt toleranța sângeacului turc din Ce- 
tatea-Albă. În 1602 Hanul însuși vine la Cetatea-Albă si în Iulie-August mai multe mii de Tätari- 
Nogaï se aflaü în oraș. Pe la 1659 le găsim iarăși descrise în memoriile lui Macarie de Alep si ale 
luf Petru Stanislavov, episcop latin de Nicopole. In restul veacului Chilia şi Cetatea-Albă zac în 
obscuritate subt directa stápinire a Osmanliilor. 

In sfirsit, cronica acestor două cetăţi în veacurile XVIII și XIX imbrätiseazä următoarele 
evenimente maj principale: în 1701 olatul Chilieï fu ars de hoardele tătăreşti revoltate. In 1711 Carol 
XII se retrage la Chilia, pe care o si găsim menţionată în tractatul din 27 Iulie 1718 de la Passa- 
rowitz. In timpul războaelor ruso-turcesti Chilia si Cetatea-Albă iar încep să iasă la iveală ; in 
1770, 30 August, Chilia se predă prinţului Requin, dar a fost înapoiată. In 1806 Chilia fu 


WWW.dacoromanica.ro 


CRONICA 667 


ocupată din noŭ de Ruși, numind comandant pe Langeron. In ceeace privește comerţul Cetăţilor 
în aceste timpuri, avem mărturiile lui Peyssonel, consul francez în Crimeea pe la 1762, care spune 
că Chilia are numai ziduri genoveze în ruină; bogăţia principală i-o formează pescuitul morunilor, 
care produce peste 100.000 lef venit. Cetatea-Albă are peste 20.000 locuitori; portul e bun, etc. 
Apoï Kleeman, negustor german in 1768, ne a lásat un desen reprezentánd oragul, precum $i o 
descriere interesantă. In urmă chiar Langeron descrie Chilia și Achermanul, care descriere desi 
am voi s'o dám în această recensie, însă spaţiul nu ne permite. In 1812 Chilia și Cetatea-Albă aü 
căzut subt dominaţia rusească. D. Iorga mat ne reprezintă și viaţa Tätarilor bugecent într'un studiu, 
a cărui importanţă pentru istoria generală a Moldove! și specială a Chilieï si Cetätit-Albä, e evidentă. 

Această excelentă monografie, pentru care autorul a utilizat peste 500 izvoare, este una 
dintre cele mai documentate și mai perfecte monografii românești. D. Iorga nu descrie decât viaţa 
externă a Chilieï si Cetáfit- Albe, căci o istorie a desvoltării lor treptate, a pulsafiunit lor interioare, 
a vieţii, traiului și armoniei sociale in deosebitele timpuri este şi va rămâne pentru istorie un adînc 
mister, Chilia și Cetatea-Albă ne-având documente si condici din vechile timpuri, ca satele şi ora- 
șele săsești de pildă. Ceeace poate face un istoric, cel mult, e studiarea istoriei lor politice, și 
aceasta a făcut-o D. Iorga în modul cel mat ştiinţific posibil. In recensia noastră am dat fidel co- 
prinsul lucrării în liniile sale generale, trecénd cu părere de réü peste detaliurile din ea, admirabil 
clasate, criticate, armonizate si lámurite. 


EM. SEREA. 


* 
* * 


În urma scrisorii noastre către D. Ministru Istrati, publicată in N-rul de la 25 Iunie, D-sa 
a bine-voit să publice 100 de premit pentru învățătorii și institutoril care se vor distinge, trimiténd 
Ministerului în 4 luni de la data circulării, descrierea vreunei biserică din comuna în care învăţa- 
torul saü institutorul se află, în cazul când acea biserică prezintă un interes istoric saŭ artistic. 

Din parte-ne ne simţim fericiţi a aduce în public expresiunea celei maï vii recunostinti 
Domnului Dr. Istrati, pentru atenfiunea bine-voitoare ce-a dat rindurilor noastre. Fapta e din acele 
care arată de sine sentimentele patriotice de care d-sa a fost pururea insufletit. 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 


— CARTI ŞI REVISTE — 


atâta zgomot în străinătate, pune faţă în faţă două lumi: păgânismul zdruncinat si cresti- 

nismul tolerant si altruist. Acţiunea se petrece pe timpul lui Nerone si e tesutá pe teribila 

pasiune ce o are nobilul tribun Marcu Viniciii pentru Ligia, o convertită creştină, fiica 
adoptivă a luf Aulus si a Pomponiel Graecina. Figurile istorice: Petroniu, Tigelin, Neron, Popea; 
figurile creştine: Sfintu Petru, Paul de Tars, Ursus, Glaucos; ospäturile orgiace, extravagantele 
Cesarulu!, toate sunt puse in cea mai limpede lumină, si fac din această lucrare unul din cele 
mat bune romane actuale. 

Poètes d'aujourd'hui, de Ad, van Bever si Paul Léautaud. (Societatea Mercure de 
France). Această carte are de scop de a face cunoscuţi marelui public pe poeţii din mișcarea celor 
douë-zect de ani in urmá, ca Henri de Regnier, Francis Viélé-Griffin, de Verhaeren şi maï multi 
alţii. Mat toţi poeții din această categorie luptă în contra metricel parnasiene si caută să se scuture 
de orice regulă prozodicá. 

Revue Bleue 18 şi 25 August. — Geneza unu! roman de Balzac: Les Paysans, scrisori şi 
fragmente inedite, e un articol interesant în care Vicontele de Spoelberch de Lovenjoul, cunos- 
cutul bibliofil al lui Balzac, ne arată principalele faze prin care a trecut acest roman, de la primi- 
tiva luf concepţie: Qui terre a, guerre a. — Emile Tardieu, in L’ennui aux différents âges de la 
vie, studiază uritul pe care l avem în viaţă, începând cu adolescenţa, tinereţea, bărbăţia si bütrá- 
netea. Uritul adolescentului are trăsăturile neprecise si fugare ale acestor ani, când toată fiinţa e 
transitie și transformare. Uritul tinărului e un conflict cu societatea şi o tragedie intimă. Uritul 
bărbăţiei e vederea clară a realităţii si a decadentel corpului nostru minat de timpuri. Uritul bă- 
trinuluï e bazat pe obsesiunea morţii. — Ch. V. Langlois studiază Istoria — literatura istorică si fi- 
losofia istoriei—în veacul XIX. Articol critic şi istoric foarte interesant. Paul Tissier, vechiul pre- 
ședinte al Asociaţiei studenţilor din Paris, are o dare de seamă asupra Congreselor internaţionale ale 
studenţilor şi, vorbind de recentul congres de la Paris, face asupra studenţilor români următoarele 
apreherl: »Delegatiunea română fu una din cele mai curioase. Abia zărită în 1889, unde aŭ venit 
din București abia opt studenţi, Românii se arătară mai numeroși în 1898 la Turin și hotäriti la 
doug lucruri: să "et revendice sus si tare locul lor în familia latină și să proclame drepturile Ro- 
mâniei asupra Transilvaniei. Anul acesta aü revenit în număr de 33 la Paris si afirmará din noü 
aspirafiunile lor naţionale cu o obstinaţie, o îndemânare și o disciplină minunată. Asupra chestiune! 
transilvane ei tinurä pept cu o diplomatie rară contra reclamaţiunilor fireşti ale Ungurilor ; în familia 
latină succesul lor fu maï complect: izbutiră să constitue un grup latin cu concursul delegaților 
italieni, al câtorva francezi, al delegaților ispanioli si al unicului delegat portugez. Această Uniune 


uo vadis, roman din timpurile neroniane, de H. Sienkiewicz. Această lucrare, care a făcut 
* e 
^ 


MISCAREA INTELECTUALA STRAINÁ 669 


latină, ramură independentă, dar nu adveraará a Federajiunei studenților, va ţine întâia sa adu- 
nare la Roma, anul viitor. In ultimul congres o chestiune románeascá s'a ivit nouá in ceea ce pri- 
veste pe ovreï; se stie această chestiune: Români! refuză naturalizarea in masă ovreilor veniţi din 
străinătate si stabiliţi în tara lor. La ratiunile umanitare care li se obiecteazá, el nu răspund decât 
că: ovreit străin! sunt atât de numeroși în cât, dacă ar fi naturalizat!, elementul românesc ar fi, in 
unele provincii, cu totul înăbușit de elementul semit, care n'a voit să adopte nici limba, nici costu- 
mul, nici moravurile noastre. E pentru nol o chestiune de viaţă saü de moarte! lată de ce Români! 
sunt anti-dreyfusarzi. Am avut curiositatea să întrebăm în această privinţă pe congresisti; printre 
studenţii străini n'am întilnit nică un antidreyfusard, afară de Români.« Modul cum D. Paul Tissier 
vorbeşte de studenţii români, faţă de trei rînduri consacrate studenţilor unguri, pune în evidenţa 
frumosul succes pe care l-am repurtat si cu această ocaziune în fata culte! stráinátátt. 

La Revue et Revue des Revues.— 15 August. — Les ilusions de la Conquête Chinoise, e 
un prim articol iscálit Jean de Bloch, in care autorul constatá cá cestiunea chinezá, astfel cum e inte- 
leasá acum de Europa, nu-i de nici un folos practic, si rezultatul politice! în extremul Orient nu 
poate fi decât crearea pericolului „rase! galbene«, — Henri de Varigny publică un emotionant ar- 
ticol intitulat Mâncătorii de oameni, în care ne dă câteva descrieri din Africa, unde leii decimeazá 
pe lucrătorii întreprinderilor europene.— Auguste Renard publică un articol asupra reformei orto- 
grafiei limbel franceze, reformă propusă de Consiliul superior de Instrucție si care constă în înlă- 
turarea tuturor extravagantelor sintactice pe care le are de veacuri limba franceză, cum ar fi deza- 
cordul adjectivelor nu, demi, feu, al numeralelor vingt, cent, mille et mil; apoi numele proprii, 
verbul si participiul trecut. 

Revue des Deux-Mondes, 1 August. A. Robert de la Lizeraune are un magistral articol 
Asupra artei la Exposiţiunea din 1900. „Arta decorativă, încheie autorul, nu trebue să existe 
decât prin si pentru obiectul care il decoară. Putin importa că această decoratiune să fie mat cu 
seamă arhitecturală, ca sub renaștere, saü numai soulplurală, ca subt Ludovic XV, un amestec de in- 
tenţiuni picturale ca de atunci incoace«. Din punctul acesta de vedere, arta decorativă din Expositie 
e criticabilă. Charles Benoist, în articolul séü Parlament şi Parlamentarism, susţine ca marea 
reformă parlamentară folositoare și profundă care se impune este reforma morală și legală a sufra- 
giului universal.— F. Brunetiére ne dă câteva pagini asupra luf François Rabelais, pagini care vor 
intra in apropiata sa Istorie a literaturii franceze clasice. 

La Revue de l'art ancien et moderne. Eleganta revistă pariziană coprinde în numărul său 
de August un prim arlicol de Louis de Fourcaud, în care aruncă o privire critică amănunţită asupra 
Picture la Exposifiune, şcoala franceză. Meissonier, „maistrul cel mai celebru al picturei de mică 
dimensiune si ale cărui tablouri daŭ dovada unei puteri de atenţiune, unei stiinff și unei conștiinţi 
tehnice exemplare« ; Gustav Courbet »ale cărui personage, desi in deobste greoaie, cu un fizic ordinar, 
trase din mediuri fără eleganţă, n'aü nimic respingător, cum s'a zis, marea grijă a lui fiind fost de 
a le face naturale si în umanitatea lor adevărată ; Hipolyte Flandrin, cu desenul săi corect $1 rece, 
ca toţi cei care ai urmat pe Ingres; Paul Baudry, voluptuosul puţin cam manicrat ; Hebert, elevul 
lui Delaroche, iubitorul de tipuri misterioase; Géróme, esit din acelaș atelier; Bouguereau, cu 
pictura-i linsă, de o pururea egală desëvirsire ; Henner, cu cele două trei tipuri ale întregei lui opere; 
Gustave Moreau, subjugat de farmecul si coloritul delicat al primitivilor italieni; Puvis de Chavaunes 
cu desenul lui în larg si cu culoarea luf sintetică, . . toţi sunt caracterizați pe rind până la cef mai 
tineri de astăzi.— Henri Havard continuă excursiunea sa prin arterele expoziţiunii, studiind acum me- 
talul şi cizelura pe vase și medalii. De asemenea și Edourd Garnier, studiază vasele, sticlaria şi 
olária de la Centenală. Maurice Demaison, aruncă o privire scrutătoare asupra sculptuvei de la 
Expositiunea decenalá. Tot acest număr este înpodobit cu un frumos mánunchiü de ilustratif, ca 
Eglogue, gravură de Braun Clément după tabloul lui Henner, La sarabande de Roybet, Portretul 
lui Taine de Bonnat, etc. 

Nuova Antologia, 1 August. Coprinde un studiü interesant al D-nef Neera, I concerto 
materialista nella felicita, in care autoarea combate plaga réü înţeleasă a femenismului. In acelaș 


MISCAREA INTELECTUALA STRÁINÁ 670 


număr al revistei găsim articole iscálite de Luigi Enaudi asupra Emigrărilor în Italia si un altul 
de Fiamingo asupra Evolufiunei imperialismului în Anglia. 

În numărul de la 15 August, Nuova Antologia consacră primul articol memoriei lui Um- 
berto și zilei de 29 Iulie. În acest articol Antonio Fogazzaro, înfierează în termeni de o clasică 
melancolie, atentatul comis de Bresci, »uno stupido bruto impotentex și aduce elogiuri suveranel, 
Perla Savoei. Intr'un splendid stil apoteoseazá pe Umberto si afirmă și maï mult unirea strinsă a 
Italiei cu casa de Savoia. — Francesco Bertolini, profesor la Universitatea din Bolonia, are un articol 
asupra operei lui Camillo Benso Di Cavour, din care reiese extraordinara putere intelectuală a 
acelui mare om al renașterei italiene. Un articol de Edoardo Arbib L'ideale della, Patria, inspirat 
iarăși de oribila tragedie de la Monza. Celebrul fiziologist Paolo Mantegazza studiază caracterul 
omenesc într'un prim articol și arată factorii importanţi care îl pot modifica. Acești factori sunt de 
două feluri: interni si externi. Interni sunt ` ereditatea, vîrsta, energia intelectuală, etc., si externi: 
de două feluri: fizici si psichici. 

La Rassegna, Nazionale (Florenţa) se ocupă de asemenea, în fruntea numărului séü din 
16 August, de atentatul mișelesc săvirșit la Monza, Augusto Conti, care iscäleste articolul: Jl cuore 
del Re Umberto I, arată caracterul blajin, tolerant şi entusiast al Regelui mort. — Cardinalul din 
Canossa, sunt un mănunchiii de elogii aduse Cardinalului Luigi di Canossa, mort la 12 Martie 1900 
Verona, reședința Sa Episcopală si dá maï multe notițe biografice. Anton Giulio Barrili are un studiü 
Fra, Geraldo şi poemul său, în care se ocupă de opera acestul călugăr din al XI secol. Legenda 
eternă, un volum de versuri de Vittoria Aganoor și asupra luf Signora Gemma Ferruggia vine cu 
un articol de recensie literară, în care studiază inima sa plăpîndă, sentimentul şi onesta sa conștiință. 
Adolfo Rossi studiază viaţa și activitatea jurnalistului Eugenio Torelli-Viollier, care a colaborat la 
cele mal mari gazete italienești: l’Independente, UIlustrazzione Universale, Secolo, Corriere 
della sera, etc. 

Rivista Politica e leteraria. — 15 August. — Coprinde un prim articol ţesut pe tema 
morții luf Umberto. Un altul în care Antonio Monzilli se ocupă cu viaţa și politica luf Umberto. G. 
Stravelli are un studiü amănunţit: Leopoldo II di Lorena, nella Poesia, Italiana. 


D. RIVEANU. 


ROMÁNIA 


DE eo DE ANI ÍNCOACE 5 





Ņ unt adînc mișcat de cinstea ce mi-afi făcut invitändu-mé printre D-voastre 
si ingáduindu-mi să vé vorbesc de țara mea, înaintea acestui auditor pe 
care-l știii mai dinainte binevoitor popoarelor mult timp încercate si care 

aŭ trebuit să birue mari greutăți pentru a’si statornici un loc neatirnat prin- 
tre State. 

Simt apoi in deosebi plăcerea să vé vorbesc despre România, in acest 
măreț oraș al Parisului, unde în 1856 sai pus temeliile neatirnării și ridicării 
celor două mici provincii dunărene, care în această clipă supremă n'aveaü altă 
nădejde decât în Dumnezei și în Franţa. 

Un popor desnădăjduit a putut să strige intr'o zi: »Dumnezeü e prea sus 
si Franţa e prea departe«. Românii, care cu toate acestea secaseră până in fund 
paharul desnădejdii, n'aü putut să bănuiască o singură clipă cá rugáminfile lor 
nu vor fi auzite nici sus nici pe pămînt. Franţa a pus temeiü pe noi, care aveam 
în ea o înfocată încredere, și îndrăznesc să susțin că România a dovedit în urmă 
că diplomaţii francezi din 1856 erai bine insuflefifi având credinţă în ea. 

Scopul mei nu este să refac înaintea D-voastre istoria României. D-voastre 
o cunoastefi în destul. Stifi cum în zorile erei creștine Traian Impératul cuceri 
Dacia, unde stabili legiuni și coloniști chemați din toate ţinuturile latine. Stäpi- 
nirea romană dăinui un veac si jumătate. Din aceste legiuni și din acești coloni 
ai vechei Rome si din Dacii care aü mai trăit si peste marele războaie ale cuce- 
ririi se coboară Românii. 

Inchisi în această minunată cetäfue naturală, care se numeşte Transil- 
vania, eï trăiră în timp de mai multe veacuri la adăpostul năvălirilor barbare, 
care din fundul Răsăritului curgeau spre Apus. Fluxul acestor năvălin nu Lan 
clintit; refluxul le-a fost însă fatal. Ungurii își întindeau stăpînirea pe cuprin- 
surile care adápostiserá populatiunile daco-române până atunci. Căpetenii tran- 
silvănene, pe care-i apăsa jugul, trecură Carpaţii spre Sud și spre Răsărit și 


1) Conferinţă ținută anul acesta în Congresul International Diplomatic de la Paris. 


672 ROMÁNIA 


intemeiará State noué: Valachia si Moldova, care, din al XIV-lea veac jucará un 
rol însemnat în istoria Europei Orientale, unde ei apărară contra năvălirii mu- 
sulmane nu numai graniţele lor, ci încă si mai ales creștinătatea. 

Cunoasteti numele marilor noștri Domni: Mircea, Ștefan-cel-Mare, Mihai- 
Viteazul, ale căror isprăvi în contra Turcilor ai amintit naţiunilor civilizate ale 
Apusului märetele zile ale Cruciadelor. Dar acești viteji, aceşti uriași ai lui 
Christos, pentru a mé folosi de cuvîntul Papei Leon X, veniseră prea tărziu. Nu 
mal era timpul Cruciadelor. Creștinii din Apus nu mai visati să se unească pentru 
a se împotrivi necredinciosilor, ci să se nimicească unii pe alţii, pe când cele 
două State creștine, care eraü cei mai apropiaţi megiesi ai Românilor, se cázneaü 
să-i subjuge. 

Alipiti de Ungaria saü de Polonia, Moldovenii si Valachii ar fi fost stersi 
de pe harta Europei. Ei voirá mai bine să primească suzeranitatea Porții, căreia 
Franţa îi căuta prietenia. $i, în această însuşire de vasali ai Marelui-Turc, diplo- 
mafia franceză a cunoscut pe Români, răi cunoscuţi mai întăi, dacă ar fi să 
cred corespondenfele trimigilor lui Henric al IV-lea si ai lui Ludovic al XIV-lea 
la Constantinopoli,—și ea s'a obicinuit să-i socotească tot astfel. Fu ca o obsesiune! 
Parcă sar fi rupt cumpăna Europei dacă Românii ar fi îndrăznit să scuture 
această subjugare. E adevărat cá dintr'o vreme într'alta părea că cumpăna euro- 
peană ar fi putut să fie cu desávirgire statornicitá printr'o mare împărţire, o 
schimbare a părţii vechiului continent. După diferite puncte de vedere, diplomaţia 
apuseană lipea pe România când la Austria, când la Rusia. Niciodată si niménui 
nu i-a venit gîndul că milioanele de latini de la Dunărea-de-Jos ar fi putut să 
întocmească un Stat având o viaţă proprie, având o misiune de îndeplinit ca și 
celelalte popoare. Sar crede că proverbul, care zice că Soarele luminează pentru 
toată lumea, nu este făcut pentru toate noroadele și cá sunt unele care n'aü 
dreptul decât la partea lor de întuneric. 

Se află în archivele Ministerului afacerilor străine, la Paris, o scrisoare 
ciudată, care e adresată D-lui Guidot de către D. Doré de Nion, consul al Franţei 
la Bucureşti in 1846. Consulul povestește șefului séü o convorbire pe care a 
avut-o cu prinţul atunci domnitor. Prinţul i s'a plâns de putina bunăvoință a 
puterilor Europei pentru Principatele dunărene. Guvernele cele mai liberale în 
orice împrejurare par a nu vedea în aceste principate decât ţinuturi ale Impe- 
riului Otoman, în ocirmuitorii lor decât pași turcești, în locuitorii lor decât 
raiale. Dar, zicea prinţul, această părere nu este întemeiată nici de drept nici de 
fapt. Nam fost niciodată cucerití de către Turcia. Am recunoscut-o, e adevérat, 
ca suzerană, dar subt rezerva expresă și scrisă a libertăţilor noastre religioase, 
civile și comerciale $i a neatirnării noastre administrative. Când am plătit tri- 
butul nostru anual Porții, nu mai datorăm nimic. Chiar ea, dealtfel, nu se mai gîn- 
dește de acum înainte să tăgăduiască privilegiile noastre decât numai atunci când 
e ațițată prin suggestiile diplomaţiei creştine, pururea dibace să găsească în til- 
cuirea tractatelor vechi si nouă mijlocul de a zăticni desvoltarea însușirilor noastre 
celor mai vitale. In materie de vamă, de pildă, D-voastre sunteţi care respingeti 


ROMÁNIA 673 


cu îndărătnicie de a vé supune regulamentelor si tarifelor noastre, pe când co- 
mertul turcesc le suferă fără vorbă. Această inclinare se arată și mai bine încă 
în cestiunile de juridictiune, unde se tägädueste cu o nedreaptă neîncredere 
competinfa tribunalelor noastre, ca $i când ele n'ar cunoaște și n'ar fi însărcinate 
să aplice altă lege decât aceea a Coranuluï«. 

Nu uitaţi că această convorbire avea loc în 1846, și că Românii au 
așteptat până în 1875 pentru ca Europa să recunoască, gi la început nu toate 
Statele Europei, dreptul lor de a încheia tractate de comerţ și să se învoiască să 
renunţe la juridictiunea consulară. 

Reiaü scrisoarea D-lui Doré de Nion: 

»De ce, urmează Prinţul, de ce să nu se ceară ca de îndată să lepádám 
credinţa strămoșilor noștri? Transformarea bisericilor noastre în moschee n'ar 
fi ea oare urmarea logică a unui sistem pe care °l osindeste deopotrivă și prin- 
cipiul sfint al dreptăţii si acela al unei politici sănătoase și prevezetoare? Dacă 
vă temeti, si cu drept cuvint, de a vedea intr'o zi cumpăna europeană turburată 
prin ambitiunea Rusiei, n'ar trebui oare să chemaţi prin hotărtrile D-voastre, 
să încurajați prin simpatiile D-voastre organizarea naționalităților autonome 
interpuse între imperiul Tarilor și acela al Sultanilor? $i când va suna pentru 
această din urmă impérátie ceasul apropiat al risipirii, ce rol folositor și glorios 
n'ar aparţine, dacă aţi fi voit, acestor populafiuni creştine care rodesc malurile 
Dunării, văile Carpaţilor și acelea ale Balcanilor le 

D-nu de Nion mărturisește că se aștepta puţin la această izbucnire a prin- 
tului domnitor »care atinse cestiunea intr'un mod atât de neașteptate, și cá 
era o încercare destul de incurcatá de »a împotrivi acelei cuvintäri entusiaste o 
dovadă netăgăduită a dreptului public, o socoteală străină de interes. 

El a réspuns bine, réüi, reluând vechile argumente ale diplomaţiei apusene : 
Românii nu sunt cunoscuţi puterilor străine decât ca făcând parte din Impératia 
Otomană. Subt acest titlu, ele veghiază asupra intereselor și drepturilor lor care 
sunt acele ale Turciei, putere intovárágitá si prietena Franţei. De altfel provinciile 
dunărene n'ar scăpa de subt supunerea Porții decât pentru a suferi în aceeași 
clipă un jug mai puternic și mai greu. Fiecare pas care vă depărtează de suzera- 
nitatea otomană, zice consulul Franţei, vé apropie de lăcomia rusească: acolo 
vé vor conduce fără greg aceste neputincioase dorinti de neatirnare care pretind 
să silească actualul rost al lucrurilor și să depășească mersul vremii. Ele sunt 
iluziuni periculoase. 

Cu un veac si jumătate mai înainte, diplomaţia franceză voia ca România 
să fie strîns legată cu Turcia, pentru că ea avea trebuintá de ajutorul Porții ca să 
înlăture Casa de Austria; în 1846, dorinţa Românilor de a trái o viaţă nea- 
tirnatá, părea consulului Franţei la Bucureşti o iluzie periculoasă, pentru cá 
această neatirnare putea să slăbească pe Poartă și să ocrotească întinderea Husiei 
în Orient. Punctul de vedere se schimbase; dar schimbându-se, încetase să mai 
fie francez. Diplomaţia franceză, în sfirgit, își insugise teoria Angliei, care trebuia 
să conducă Franţa la făptuirea războiului Crimeei. 


674 ROMÂNIA 


Politica franceză, aceea a lui Enric IV si a lui Richelieu, prin scopul sën 
deslușit si prin înclinările sale obștești, ar fi putut să conducă pe Români la înde- 
plinirea tutulor dorințelor lor. Teoria engleză nu putea decât să prelungească in 
nesfirşit starea de neatinare a Principatelor dunărene faţă de Turcia. 

Se întîmplă că doi ani după convorbirea pe care o reamintesc, izbucni 
revolutiunea la Paris si se réspindi cu repeziciune în toată Europa. Ea avu rë- 
sunet la București și la Iași. Acolo, ca și la Pesta si Viena, ca si in Italia gi in 
Polonia, fu repede înnădușită. Armatele Țarului și ale Sultanului ocupară Princi- 
patele și o mulțime de Români fură siliți să se exileze. Vezurăm atunci pe vechii 
prinți si vechii membrii ai guvernului revoluţionar : Bibeștii, Stirbeii, Sturziștii, 
Ghiculeștii, precum si Rosetiștii, Brătienii, Goleștii, Eliazii, venind să se stabi- 
lească la Paris. In saloane, în mediurile diplomatice, în cercurile revoluţionare 
fiecare cu graiul séü, cu înclinările sale deosebite, cu aspiraţiile sale, vorbirá de 
țara lor, arătară suferinţele ei, revendicará drepturile ei, deslusirä misiunea pe 
care ar putea so îndeplinească la gurile Dunării. Pentru intáia oară Franţa cu- 
noscu pe Români. Glasuri recunoscute franceze se înnältarä pentru a le sprijini 
cauza lor: Quinet, Michelet, Saint-Marc-Girardin, Desprez, se făcură apărătorii 
acestui mic popor latin, pe care marii latini din Apus l-ai necunoscut veacuri 
intregi, amestecándu-i cu micile neamuri slave subjugate de Poartă. 

Propaganda lor nu fu fără urmări. In sfătuirile de la Viena, trimi- 
sul Franţei nu vorbi încă de neatirnarea deplină a provinciilor românești, dar in- 
trebă întîmplător dacă n'ar fi pe cât în folosul acestor ținuturi, pe atât și în acel 
al Porții, si prin urmare al păcii in Orient, dacă Moldova si Valachia sar alipi 
într'un singur Stat. 

In 1856 cestiunea fu încă si mai lămurită. Contele Walevski, care pre- 
zida congresul, spuse curat plenipotenfiarilor celor cinci mari puteri să hotă- 
rască întruparea de aci înainte a Moldovei si Valachiei subt un singur print. 

Se rupea cu teoria engleză, se apropia de vederile ruse și întărea princi- 
piul naționalităților, fără ca, cu toate acestea, să tae legătura care împreuna pro- 
vinciile dunărene cu Turcia. 

Era însă vădit că legăturile war mai fi ţinut multă vreme odată ce Statul 
român ar fi fost alcătuit, mai ales dacă i-ar fi fost îngăduit, pentru a pune capăt 
certurilor din láuntru și rivalitätilor dintre familiile de căpetenie, să aleagă un 
print străin dintr'una din familiile suverane ale Europei. 

De astă dată sa ridicat Austria cu mai multă înverșunare în potriva pro- 
punerii întaiului plenipotenţiar al Franţei. Poarta se alipi la protestarea sa și 
Anglia se învoi de asemenea. 

Era destul de neobicinuit de a vedea pe cele două tovarășe ale Franţei 
despárfindu-se de ea asupra uneia din cestiunile de căpetenie ale tractatului de 
pace. Nu era mai putin neobicinuit de a vedea Franța insusindu-si vederile Ru- 
siei în potriva căreia pornise cu rázboiü, tocmai pentru a păstra întregimea îm- 
perätieï turcești. Dar totul era neobicinuit în această clipă, pentru că chiar unul 
din marii viziri turci, care eraü luat drept protivnicul cel mai neinduplecat al 


ROMÁNIA 675 


Rusieí, Reschid-Pasa, inclina spre deslegarea datá de contele Walevski si se 
invoia chiar să fie şi mai radicală. 

Iată, în adevăr, ceea ce contele Benedetti, atunci împuternicitul Franţei la 
Constantinopoli, scria guvernului săi: »Reschid-Paga admite nevoia de a face 
din Moldova și Valachia un Stat neatirnat, prelungindu-se pe malul Dunării 
până la Marea Neagră ; se invoeste de asemenea și cu alegerea unui prinţ străin, 
cu neutralitatea noului Stat şi cu neatirnarea sa desävirsitä, dacă această jertfa 
ar putea să întemeieze ceva puternic și îndelungate. 

Nu stiü dacă contele Benedetti a reprodus prea credincios în această scri- 
soare chiar cuvintele lui Reschid-Pașa, nici dacă omul de stat turc ar fi mers așa 
de departe pe cât spunea; nu e mai putin curios de a reafla în gura acestui om 
de Stat, doi ani mai înaintea Congresului din Paris — căci scrisoarea contelui 
Benedetti este din 1854 — însuși programul tuturor patriotilor români. Dacă 
Europa, în 1856, și-ar fi însuşit acest program, România n'ar fi așteptat un sfert 
de veac pentru a-l vedea îndeplinit. 

Dar, cum spuneam adineaorea, totul era neobicinuit in 1856. Nu iaŭ 
alt martor decât această scrisoare, pe care D. Thouvenel, atunci ambasador 
la Constantinopoli, o scria în Noemvrie 1856 contelui Benedetti, ajuns director 
al afacerilor politice la Paris: „Sunteţi bine încredinţat că aceste înșelătoare 
gazete nu ne-au amăgit ingtiintánd, că în 8 Septemvrie 1853 Sevastopoli ar fi 
căzut subt sfortärile împreunate ale Franţei si Angliei? Nu ne-ai mistificat, 
mai ales, publicând un tractat care ar fi fost iscălit în 15 Aprilie 1856 între 
Franţa, Anglia și Austria, pentru a se împotrivi dorințelor din urmă ale Rusiei ? 
Ceea ce văd, e, cá pe nesimţite, iatá-mé în tovărășie cu D. de Boutenieff, minis- 
trul Rusiei la Constantinopoli«. 

Si cu toate acestea nu s'aü înțeles nici la Congresul din Paris. S'aü mär- 
ginit să dea Moldovei Basarabia și a amána pentru o conferinţă ulterioară grija 
de a hotări felul alcătuirii care ar trebui dată, după o anchetă făcută de către co~ 
misarii a şease mari puteri, ținuturilor românești. Austria, care obținuse această 
amânare, făcu tot ce putu pentru a zăticni misiunea comisarilor. Zic Austria — 
căci Poarta se mărginea so urmeze — Austria pe care numai ideia inchegárii 
unui Stat român o îngrozea fără motiv; viitorul a probat-o. 

Regăsim ecoul acestei spaime într'o notă a baronului de Prokesch-Osten, 
cu data de 1857: „O asemenea ţară, spune împuternicitul Austriei la Con- 
stantinopoli, vorbind de Principatele-Unite, ar fi o Elvefie pentru Austria, o 
unealtă îngrozitor de protivnică în mâinele Rusiei în contra Austriei și a Tur- 
ciei, și pentru această din urmă o birnă în ochi. După o astfel de încurajare 
dată cererilor române, cum sar putea crede că ele se vor opri acolo? Ar fi 
împotriva firii omenești. Românii ar găsi atunci suzeranitatea Porții ca o rușine și 
o nedreptate; ar găsi moşia lor prea mică; ar aspira la un Stat neatirnat coprin- 
z&nd Bucovina, partea românească a Transilvaniei, Banatul și având nevoe de 
Balcani drept graniță. Bună treabă pentru Austria! Bună pilda pentru Serbia! 
Bun prilej încă pentru Rusia, pe care ţările sar sprijini pentru a-și ajunge 


WWW.dacoromanica.ro 


676 ROMÁNIA 


scopul. Nu! nu pot crede cá s'ar primi o părere, înlăturată la conferinfele din 
Viena și care ar ameninţa Austria in méduva oaselor sale«. 

Infocata protestare a baronului Prokesch-Osten turburá atát de adinc pe 
D. Thouvenel, in cât scrise guvernului séü, trimiféndu-i nota diplomatului aus- 
triac : »Trebue să mărturisesc cá în locul împăratului Frantz-losif n’as ceda in 
cestiunea Unirii, decât în faţa unei ameninţări de rázboiü, și încă aș voi să am 
glas covirșitor la alegerea prinţului. 

Nu mé voii întinde, povestindu-vé feluritele întîmplări care ilustrará con- 
vocarea Divanurilor Moldovei si Valachiei, chemate să-și arate dorinţele lor. Voiü 
aminti numai că ele se adunará în 1857 și cerură de la Europa unirea principa- 
telor într'un singur Stat, pus subt sprijinul obștesc al puterilor semnatare ale trac- 
tatului din Paris și având în capul lor un print străin ales dintr'una din dinas- 
tiile Europei. 

Aceste dorinfi ar fi putut să-și atingă culmea dacă Francia n'ar fi avut 
în acea clipă plănuiri care ar fi obligat-o s'o rupă de tot cu Anglia. 

In loc de a da o deslegare afacerii române, se făcu o socoteală greșită. 
Convenţia din Paris din 1858 lăsă dăinuirea a două principate, avend fiecare un 
prinţ, un minister, o Adunare legiuitoare, dar având, cu toate acestea, un fel de 
unire, în urma înființării unei comisiuni centrale stabilită într'un oraş așezat pe 
graniţa celor două State si care urma să li se împreune legislaţia. In acelaș timp 
se specifica, că în anumite împrejurări armata moldavă și ced valahă ar putea fi 
concentrate subt un singur comandant. 

Această deslegare care nu mulțumea pe nimeni nu putea să se prelun- 
giască. Se făcuse prea mult sai prea putin. 

Chemaţi să-și aleagă pe prinții lor, Moldovenii alesorá pe colonelul Cuza, 
pe care și Valahi se grăbiră să-l aleagă. 

Prinţ al Valachici și al Moldovei, Cuza realiză unirea personală, în aştep- 
tarea unirii reale. Austria încercă să protesteze, dar ca avea atunci cu mult 
mai grabnice interese de apărat din partea Italiei. 

In 1862, unirea reală fu încuviinţată de Europa; provinciile unite deve- 
niră în sfirșit România. Cuza mută scaunul ocirmuirei la București, devenit 
capitală. Nu mai fu decât un minister și o cameră. In 1866, Pomânii aleserá 
un prinț străin, pe prinţul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, îndeplinind astfel 
cea din urmă dorință a Divanurilor din 1858. Austria nu se împotrivi cu multă 
tarie nici la această epocă, căci câteva zile în urmă intră în rázboiü cu Prusia. 

Ea avu prilej să constate după Sadova, că negrele presimtiri ale baro- 
nului de Prokesch-Osten nu eraü întemeiate și că monarchul chibzuit si înte- 
lept pe care românii 'l-aü pus pe tron nu înţelegea să facă din ţara pe care i-a 
incredinfat-o ursita sa un element de turburare in Apus, ci un element de or- 
dine, progres și civilizaţie. 

In timp de zece ani subt prinţul Carol, România se organiză, își dezvoltă 
comerțul, își crescu creditul, își reformă administraţia, se europenizá, daca pot să 


ROMÁNIA 677 


zic astfel. I se recunoscu dreptul de a bate monedä si incheiá in 1876 intáiul seü 
tractat de comert cu Austro-Ungaria. 

In acelaș timp își înființă o armată. 

Trebue să mărturisesc că în această din urmă perioadă, România n'a gá- 
sit totdeauna buna-voinfá pe care se obicinuise s'o găsească în diplomaţia fran- 
ceză. Era privită cam réü fiindcă alesese un prinţ german si nu se putea hotări să 
admită că acest print nu cunoştea alte interese decât pe acelea ale terii care-i 
incredinfase soarta sa. D. de Moustier, rezumând Intro zi vederile guvernului 
séü într'o convorbire pe care o avea cu agentul diplomatic al României la Pa- 
ris, D. Strat, îi zicea : „România trebue să fie rusă sai turcă, și interesele Fran- 
fei este să fie turcă«. Chiar in diplomatie sunt formule care dest aŭ înfățișarea 
de axiome, sunt totuși supuse multor schimbări. Formula marchizului de Mous- 
tier era cel puţin în urmă cu un sfert de veac. 

Anul 1877 sosi. Rusia declară rázboiü Turciei şi încheiă convenţie cu 
România pentru a-și asigura trecerea trupelor prin teritoriul principatului. Ro- 
mânii nu soväirä; eï își proclamará neatirnarea, trecurá Dunărea, si prinţul 
Carol, numit comandant-sef al armatei ruso-románe, care asedia Plevna, avu 
cinstea să înfigă steagul României neatirnate pe cetatea pe care o apărase Osman- 
Paga atâta timp și cu atâta vitejie. 

O ispravă războinică de acest fel, luarea unui loc întărit după o îndelun- 
gată inconjurare, suferinţele unei aspre ierni, sângele curs în valuri, sunt lucruri 
care ar părea foarte fireşti unor popoare ce și-aii preumblat steagurile pe toate 
câmpurile de rázboiü ale Europei și care, ca Franţa, a adunat atâta mărire in 
cât istoria sa naţională ne pare o lungă și strălucită epopee. 

Dar pentru noi, acest război din 1877 era reculegerea noastră din urmă 
în ochii Europei si în ai nostri proprii, era regenerarea noastră. Inchipuifi-vé cá 
de un secol și jumătate nu mai aveam armată, că scoborisem una câte una, sub 
jugul Turciei, toate treptele servitutii, că de cincizeci de ani abia încercam să ne 
reculegem, că toate sfortärile noastre erau nimicite prin reaua voinţă a unora și a 
altora și că prin combinaţiile cancelariilor europene ni se crea fără încetare nouă 
greutăţi. Inchipuiti-vé cá în ziua când mica noastră armată, nădejdea naţiunii, luă 
drumul subt steagurile sale cu totul nouă, fara se întreba cu inima strinsá dacă 
acești soldaţi, care niciodată nu mai văzuseră focul, vor fi la înălțimea sarcinii 
lor; și vé daţi seama atunci de entusiasmul care coprinse toate sufletele când se 
află că aceste trupe novice primiseră botezul focului ca niște vech războinici și 
în faţa cărora un ofiţer francez, care era de faţă la intáia luptă, colonelul Gail- 
lard, strigase văzându-i urcând fără frică de moarte parapetele Griviței subt o ploaie 
de gloanțe: lată una din cele mai frumoase trupe pe care le-am vezut în 
viaja mea 1). 

Dar D-voastre îi știți bine pe acești soldaţi inberbi, recrutaţi eri, vechi 
luptători mâine, care nu cunosc nici foamea, nici frigul, nici osteneala, nici 


1) România poate să pună astăzi 300.000 oameni bine echipați pe picior de rázboiü. 


678 ROMÁNIA 


frica, care merg totdeauna înnainte si câștigă isbînzi, pentru cá o putere irezis- 
tibilă îi sprijină și-i împinge: iubirea de moșie și de neatirnare; îi cunoastefi, 
căci amintirea lor tresare în steagurile Franţei, sunt acele mari și mindre armate 
ale revoluţiunii, despre care V. Hugo a putut să scrie: 
Ils eussent sans nul doute escaladé les nues. 
Si ces audacieux 
En retournant les yeux dans leur course olympique 
Avaient vu derriére eux la grande République 
Montrer du doigt les cieux. 


Dacă Franţa tresare încă astăzi când i se aduce aminte márefele isbinzi 
ale acelor eroi, care nu adáogaü decât un noŭ șir de isprăvi la atâtea și atâtea 
altele, trebue să infelegefí care a fost sentimentul României când a văzut ple- 
cându-se în faţa steagurilor sale stindardul Sultanului. Europa i-a dat asezä- 
minte, legi, puţină siguranţă, dar neatirnarea sa, dreptul de a trăi liberă, locul 
séü in lume, ea nu-l datorează nimănui decât sie însăși, adică încrederei șefului 
său în armată, încrederii acestei armate în dreptatea cauzei. 

Prin noi insi-ne. Iată deviza Regatului României, care și-a făurit coroana 
din oţelul tunurilor luate pe gloriosul câmp de bătae al Plevnei. 

I s'a discutat această neatirnare pretutindeni, dar in sfirşit Europa "i-a 
recunoscut-o și Tractatul din Berlin a consacrat-o. Nu, soarta României nu era 
să fie turcă sau rusă, nici chiar austriacă, ci română și nimic alt decât ro- 
mână, cu o misiune de civilizaţie curat lămurită în Europa orientală, cu o 
misiune de cumpănire pe care diplomaţia a trebuit să i-o admită. 

Din ziua când a devenit conștientă de ea însăși, România înnaintă repede 
pe calea progresului. In 1881 ea puse coroana regală pe capul aceluia care 'i 
redăduse gloria întunecată, neatirnarea perdută, vitejia sa din vremuri bătrâne ; 
şi apoi se puse la lucru, făcând în câţiva ani drumul pentru care alte neamuri 
aii avut nevoe de peste un veac ca să-l îndeplinească. Drumuri de fier brăzdează 
fara în toate părțile, desvoltând pretutindeni o nouă activitate. Lungimea li- 
niilor aparținând Statului, azi în exploatare, este de 3.052 km. Budgetul general 
se urcă la 245.375.400 fr. la venituri pentru anul 1900. Puterea producătoare a 
agriculturii noastre sa îndoit; întinderea päminturilor lucrate e de aproape 
6.000.000 de hectare. Industria noastră născândă se luptă deja cu industriile si- 
milare din străinătate și și-a urcat plus-valuta exportatiunif cu 30°/, in cei din 
urmă ani. 

Avem o flotă pe Dunăre, o flotă pe Marea-Neagră, modestă încă, dar 
care si lărgeşte din zi in zi raza de acțiune; avem școli în toate orașele (cu 
221.000 elevi la sate și 78.000 elevi de orașe), colegii și licee care daü peste 
22.500 elevi, facultăţi care, pot să spun, rivalizează astăzi cu vechile universităţi 
ale Europei (2.550 elevi). La noi învățătura gratuită si obligatorie pentru toţi 
copiii de la 7 la 10 ani, este gratuită pentru toate treptele. Statul a luat asuprä-si 
această grea sarcină, în fața căreia toate ţările aŭ dat înapoi (20.000.000); 
lur'n'are să-i pară réü, căci gratuitäfif învățăturii se poate atribui marea des- 


ROMÁNIA 679 


voltare pe care Románia a luat-o in atát de scurtá vreme, dar, de asemenea si 
mai ales neatirnárii datorește progresele atât de repezi pe care le-a făcut în toate 
directiunile. 

In sfirsit, prezenţa României la Expositiunea universală din 1900, felu- 
rimea produselor expuse si numărul sectiunilor pe care le ocupă, sunt o dovadă 
mai mult de progresele îndeplinite și de activitatea statornică care o insuflefeste 
si o cáléuzegte pe înfloritorul drum al viitorului. 

Iubirea neatărnării este un sentiment destul de tare la individ și e un 
sentiment a tot puternic la popoare, de oarece ele îi jertfesc tot ce aŭ mai scump : 
averea și viaţa lor chiar. Nu vedem noi în această clipă o mână de oameni pă- 
răsindu-și casele, familiile lor, încercând să facă o întărire din corpul lor pentru 
acest bine ideal, fără care toate celelalte nu sunt nimic — neatirnarea. Popoarele 
găsesc în această iubire o vigoare extraordinară, care explică cum nişte nein- 
semnate republici pot să se rázboiascá în contra celor mai de temut împărăţii 
şi să le discute învingerea. 

Mi se pare că diplomaţia a nesocotit prea mult timp acest sentiment de 
neatirnare, care este innáscut în om, înnăscut în naţiuni, cu dorinţa de a se în- 
tinde, și de aceea s'a deprins să menţină mult timp oarecare mici State în vasa- 
litatea cutărui sai cutărui dintre vecinii lor. Nu s'a ajuns la altceva decât să des- 
volte în aceste mici State dorul crescând de a fi neatirnate. Nu mai aŭ alte ginduri, 
toate faptele lor n'aü decât un scop: să-și câștige saü să-și cucerească neatir- 
narea. Și de îndată ce o ai, nu mai ai alt cuget decât să și-o păstreze. Ai iná- 
bușit în ele planurile de expansiune pe care le arátaü poate când sclavia le apăsa, 
visuri de oameni subjugati care le leagănă suferinţele cu amăgiri aurite. Din 
amenințătoare ce eraü pentru pacea europeană, ai devenit cele mai statornice 
sprijinuri ale acestei păci, care le chezäsueste poziţia lor de acum. 

Aceasta a infeles-o Franţa în 1856, când ea sa făcut interpretul dorințelor 
Românilor în congresul din Paris, si pentru aceea noi îi și păstrăm o recu- 
nostintä vecinicä. 

Cu toate acestea, dafi-mí voe să vé spun, Francezii ne cunosc putin saü 
ne cunosc réü. Tot ce ne atinge de aproape îi lasă reci, şi abia de stiü ce facem 
la porţile acelui Orient, care totuşi atrage toate privirile. Nu e un reproş, e ex- 
presiunea mișcată a unui adînc simfimint de părere de réü. 

Suntem totuși din aceeaşi familie, fraţi de sânge, latini și unii şi alţii, dar 
noi suntem ca fraţii cei mai mici care, din departe, admiră pe mai marele lor, se 
bucură de izbinzile sale, plânge când îl vede în greutate și se roagă fară încetare 
pentru el; trişti cu toate acestea în fundul inimii noastre, căci fratele cel mai 
mare ne cam dă puţin uitării. 

In fiecare an tinerii noștri vin numeroşi să populeze universitățile Franţa, 
să asculte pe maeștrii D-voastră, să se adape de la izvoarele curate ale științei si 
ale cugetării franceze, să se încălzească la razele dătătoare de viaţă ale civiliza- 
Dunn D-voastră, și, când se reintorc la îndepărtata Dunăre, aduc ceva din soa- 


680 ROMÁNIA 


rele D-voastră, ceva din ştiinţa D-voastră, ceva din cugetarea D-voastră, ceva 
din civilizatiunea D-voastră. 

Limba franceză nu este în România limba pe care fiecare o vorbește 
curgător ? Literatura D-voastră nu este răspîndită la noi mai mult decât ori 
unde? Cred că Parlamentul român este singurul parlament din lume unde se 
poate citi un document în frantuzeste fără ca să fie trebuintä să se traducă, de 
oarece toată lumea îl înţelege. 

Totdeauna e plăcut să se vorbească limba acelora care ne sunt scumpi; 
de aceea nouă ne place să vorbim frantuzeste. E limba fraţilor noștri din Apus; 
e de asemenea limba în care s'aü făurit tractatele care ne-ai recunoscut și che- 
zășuit neatirnarea noastră. De aceea "mi-e plăcut s'o intrebuinfez astăzi pentru 
a ve mulțumi de binevoitoarea D-voastră atenfiune și de a vé repeta cât sunt de 
adinc mișcat de a fi fost chemat printre D-voastră și de a fi avut prilejul să vé 
vorbesc de fara mea, subt binevoitoarele auspicii ale eminentului diplomat care 
ne prezidează astă seară. 


Paris, 1 Iunie 1900. 
is, 1 Iuni D. C. OLLANESCU. 





Poetul Gr. Alexandrescu [1812—1885] 


WWW.dacoro 


IN GRĂDINĂ 





Câte mâini albe cad de trudă inhorbotànd odăjdii sfinte, 
Și câtă purpură si aur pentr'o hlamidă ’npéräteascä, 
Când de ajuns e pentru ele ca soarele să strălucească. 


Ne tátea flori şi nu sunt dou să *mbrace la un fel vostminte... 
E V 


Atátea flori — dar azi pe cine îl mai oprește 'n drum o floare? 
Fär’de ghirlănzi de roze-odată, nu era zi de sărbătoare, 
S'un zid încununat, de-acante, de trandafiri si de liane, 
Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtizane. 


Flori — pretutindeni flori, podoaba cea mai iubită de lumină, 
Un fir de romänitä ride atât de dulce pe-o ruină: 

Căci toate au un graiü pe lume, și florile îl aü și ele, 

Ce ochii nu se'ntrista alt'datá de jalea unei asphodele? 


Și care gur'ar putea face mărturisiri de-amor mai bine? 
Leandru a trecut o mare ca să ajungă pân” la tine, 
O Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentr'o floare! 


Ferice-i cine poate strînge mănunchiul de nemuritoare. 
Plecaţi pe faţa lor blajină cătând o formă ideală, 
Câţi n'aü trecut poarta grădinii, dar s'aü întors cu faţa pală, 


Și cu privirile pierdute, svirlind cu gestul Ofeliei 
Comoara florilor culese în câmpul trist al nebuniei. 


Dar cine poate, învestminte-și gîndirile "pn odăjdii sfinte, 
Ca florile de felurite să-i fie-a graiului veșminte, 
S'adoarm'apoi — căci mor imperii și cad cununele de aur, 
Eterne "n lumea asta's numai cununele de foi de laur. 


FLOAREA SOARELUI 





e Bn sânge láurusca pală, si cirtita-’si face mormîntul, 
E) S'adoarmá ’n apropierea ïerneï, subt tärîna din mosunoaie; 
i O floare-a soarelui uitată se scutură și îşi despoaie, 
Podoaba razelor apuse încetinel când bate vintul. 


Si sa făcut par'cá "ntuneric odată cu ultima rază, 

Ce gn desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină : 
De-ajuns i-o candelă 'ntr'un templu, şi-i de-ajuns într'o grădină 
O floare ca să ’nvescleascä un suflet singur ce visează. 


Căci vezi în ea lucea lumina întâi când păserile cântă, 

Iar seara ca un frate dulce când apunea mihnitul soare, 

Tot ei îi trimetea pe ginduri cea mai din urmă sărutare, 

De tremura pân târzii preajma can jurul unui cap de sfintă. 


De-acum ca peste-un câmp de moarte o să răsară jalnici zorii, — 
Frumos era cuibul de aur și dulce galbena-i văpaie; — 

— Ce greu trebui să fie somnul subt tárina din mosunoaie! 
Cuceritoare umbra crește ca 'n amurgitul unei glorii... 


SE TREC SI FLORILE DE TOAMNĂ... 


EX e trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, si'n casá 
ab Lingá oglinzile-obosite, o fată șubredă si pală, 
Preschimbă florile în vase evlavios ca o vestală. 
— Mâhnite mor florile toamna în casa cui n'a fost mireasă. . 


Încun mánunchiü și câte visuri și primăveri — câtă ruină. 
Dac'ar avea graiü ca să spue, oglinda câte n'ar mai spune: 
Brafele tale obosite putere n'ar avea s'adune, 

Troenele de flori uscate culese zilnic din grădină. 


Vremea întăilor brinduse culese'n zori-de-zi pe rouă... 
Cum s'a trecut, și cum trec toate pân'vine moartea să te cheme; 
Azi vasele's împodobite cu triste flori de crisanteme: 

În lacrimi tremură oglinda ca faţa apelor când plouă. 


Si mbráfigati alături plângem, plângi candidă, blândă, vestală, 
Din lacrimi liniștea sporește, ș'a fi tărziu pricepi ce'nseamná. 
Vremea brindușelor nu-i moartă și poate soarele de toamnă, 
S'o'nduioga să-ţi încunune fruntea cu mindra lui beteală. 


D. ANGHEL, 


STUDII DE ISTORIE SI 
DE ISTORIE LITERARĂ 


—————— 


MEŞTERI DIN ALTE VREMI 


——— 


I 


` ine a innältat mănăstirile si bisericile, care sunt singurele monumente pe 
KS care ni le-a lăsat trecutul bintuit de necontenite primejdii? Cine aü fost 
architecţii-zidari care aŭ împodobit cu dinsele pămîntul românesc ? 

Despre cei mai vechi nu știe să vorbească decât legenda, care-și amintește 
și despre toate lucrurile ce n'aü lăsat urme în paginile-istoriei. O ascultăm cu 
plăcere totdeauna pe această fermecătoare, dar o credem arareori numai. Și nu 
de la dinsa vom afla nume, date, atribuţii sigure și lămuriri biografice serioase. 

In privința meșterilor străini, știm ceva mai mult decât asupra meste- 
rilor din ţară. Meșteri străini din „Europa“, căci de ceilalți din Résárit, care clá- 
deaü ca și ai noştri, aŭ fost și înnainte. 

Știm mai mult pentru singurul motiv că ei aŭ venit mai tărziu, în timpuri 
pentru care tradiția scrisă e mai bogată și destăinuește mai multe despre viața 
tuturora, despre istoria culturală. 

Astfel de architecti străini se intimpiná in Moldova încă din secolul 
al XVI-lea, iar in Tara-Româneascä și pe timpul lui Brâncoveanu, care avea 
medici și secretari italieni. Despre unchiul Domnului, Mihai Cantacuzino, ni se 
spune că »in tineretile lui a umblat pe la multe locuri ale Europei și acea multă 
rivnă a lui era dată la gheografie si la architecturá« 1). Dintre verii lui Constan- 
tin-Vodă, Toma, trădătorul din 1711 si fugarul de mai tárziü în Rusia, era vestit 
că are cele mai frumoase case din București ?), şi-l și vedem cerând la Brașov ?), 
1) Geneologia Cantacuzinilor, în Buciumul român, |, p. 587. 


*) Ibid. p. 591. 
3) N, Iorga, Socotelile Brașovului, p. 152. 


WWW.dacoromanica.ro 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 687 


în 1709, »zidarí« si un »Sstiucatur« saü stucator, pe care-l mai intrebuinfase 
la lucrul caselor sale. 


Cinstitului $i al mie vechiü dá aproape bunü priiaten ei de bine- 
voitoriă dumnealui marele judeţ al c[i]nstitet cetát Brașovul, dá la bunul 
Dumnezáü rog să trimiţ[ă] dumital[e] multă fericire si tot binele. 


+ Pricina scrisori cătră dumneata nu am alt fár cât, stiidnu-te pă dumneata că destul ești 
sup[á]rat si cu multe valuri înfâșurat, am scris dumisale jup[â]nului Teaco Ghiorghie pentru niște 
zâdari, trebuindu-m[1] sá-m[1] spoiască nişte cas[e], ce mi-am făcut la București, ci má rog și te 
poftesci si pă dumneata să fie și cu voinţa dumital[e] să vie acum mai curând pănă nu d'al răceala, 
să le spoiascá și plata lor, ce va fi, pă deplin le voiü da, si dumital[e] mulţămitor voiu fi dă oste- 
neal[ä], rămăind datorii la ce va fi pofta dumital[e] si putinţa mea neapărat a sluj[i] pururea; si 
iar mă mai rog şi te poftescü pă dumneata si pentru un ştiucatur ce aŭ fost aici de aŭ lucrat si 
acum să află acoló ; iat[á] că i-am scris să vie sá-m[1] lucrează la o cas[ă], ce să fie și cu îndemna- 
rea dumital[e |, a mi-l trimit[e], şi voiă multämi dum[i]tal[e]; și, cu atâta sfârșind, mila lui Dumnezău 
să păzeaască pă dumneata rog pururea. Av. 19 dni. Lt. 7217. 


Al dumitale de bine voitor și pururea gata a sluji 
Toma Cant[acu]z[in]. 


Cinstitului al mieü vechii, bun si de aproape priiaten d[u]mnealut Marele-Judet al c[i ]ns- 
tite cetät Braşovul cu cinste și cu fericit[ä] sănătate să s[e] dea !). 


Alt văr al Brâncoveanului, care-i făcu și mai mult réü decât Toma, Stefan 
Cantacuzino, innáltá, spune del Chiaro, secretarul italian al Domnului, in mijlo- 
cul unei grădini desemnate european, un frumos palazzino cu cinci odăi în stilul 
obicinuit în Italia. Si poate tot un architect străin să fi clădit pentru Vodă însuşi 
Foisorul, loggia, din grădina Curţii, unde, pe vremea aceluiaș Del Chiaro, Brân- 
coveanu se retrăgea „pentru a pránzi și a se odihni după prânz, vara, în mirosul 
feluritelor flori, așezate de jur împrejur, în straturi“. 

După 1714, puţine zidiri însemnate fură ridicate de Domni și de boierii 
bogaţi. Era marilor ctitori de mănăstiri și biserici, eră din care un traducetor 
de cărţi religioase a făcut una din perioadele istoriei Românilor, se inchisese de 
mult. Architectura civilă nu înlocui architectura religioasă in decadenjá. 

Dar la 1774 legăturile Ţărilor române cu Apusul căpătară prin tratate 
garanţii ce lipseau înnainte. Meșteşugari de tot felul, si mai ales Germani, venira 
acum să-și caute la noi câștigul. Intre dinșii, și meșteri de clădiri. 

Alexandru Ipsilanti, noul Domn muntean de după pace, se servea de un 
Ragusan pentru a construi corăbii destinate Turcilor, de un Grec din Italia, fost 
inginer militar, pentru opere de architecturá. El puse pe episcopul de Buzeü să 
cheme de la Sibiiü, ca din partea lui, pe architectul sas Ioan Rathner, căruia vola 
să-i incredinteze clădirea unei biserici mai frumoase decât toate celelalte. 

Rathner nu construi biserica, de oarece Domnul părăsi în curind ţara și 
Vlădica nu mai voi să știe pe urmă de contractul ce se încheiase. Dar el facu 
pentru lenăchiţă Văcărescu casa de ţară, vila de la Băneasa. 


1) Archivele oraşului Brașov, docuinente româneşti, No. 704. 


688 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARĂ 


In 1782 se desbătea între Agenţie și Domn afacerea lui Rathnor cu epis- 
copul de Buzéü. La 23 Septemvrie Agentul imperial făcea în această privință 
principelui de Kaunitz raportul ce urmează, în traducere românească : 

»Séptámána trecută am primit de la Excelenţa Sa comandantul general 
al Ardealului o scrisoare pentru acest Domn, care întovărășea contractul original 
al unui anume architectul Rathner, încheiat cu Vlădica de Buzéü, pentru a face 
o biserică, lucru în privinţa căruia aü proces între ef. 

» Afacerea e aceasta: 

„Fostul Domn Ipsilanti, voind să facă o biserică măreață /grandiosa/ 
chiămă de la Sibiiü pe acel architect, și pentru aceasta intrebuinjá pe episcopul 
de Buzéü ca proprietar fictiv si, în această calitate, episcopul făcu contract cu 
architectul. După plecarea lui Ipsilanti, se pare că episcopul stătu pe gînduri dacă 
să urmeze ori ba clădirea. Din care pricină înnainte de primăvară, nu numai că 
n'a dat de știre architectului să nu-și mai piarză vremea aici şi să se întoarcă 
acasă, dar, la cererea acestuia să se hotărească, n'a vrut nici să-i dea plata, după 
contract, zicând cá a pierdut copia sa. Si astfel, cu aceste pretexte și altele ase- 
menea, bunătatea de episcop, care e membru al Divanului, l-a făcut pe architect 
să-și piarză vara toată. Si, pe lingă toate, acesta a fost si bolnav de moarte. 

»Comandantura generală, după stăruința lui Rathner, vorbi Domnului 
despre afacere înainte de ce să fi venit eü, si, contractul fiind in mâna el, a tri- 
mis o copie, dar Vlădica ceru să i se dea originalul, cu iscălitura sa, care original 
e cel pomenit la început. Totuși, mult mă tem ca episcopul să nu găsească alte 
pretexte și Rathner să nu remâie cu paguba. 

Prezicere care se îndeplini, ai noştri fiind meșteri pe atunci în a refuza, 
cu forme frumoase, dreptatea. Căci la 4 Octomvrie, în alt raport al Agentului, 
care era cunoscutul descriitor al principatelor, Raicevich, se citeşte: 

»Domnul răspunde că afacerea dintre episcop și architect va fi în curînd 
terminată. Mult mé tem că architectul nu-și va putea dobindi ce i se cuvine.« 

Dar această páfanie, —cu plata la urmă sai, cum e mai probabil, fără,— 
nu inspáímintà pe Rathner, care se gîndi bine înainte de a pleca acasă. Incă în 
1785 architectul se afla în Tara-Româneascä. 

In acest an el primi de la boierul Pană Filipescu, Mare-Ban, misiunea de 
a reface mănăstirea Poiana, din judeţul Prahova, și pentru aceasta încheiă cu 
dinsul, la 24 Noemvrie st. v., un contract amănunţit. Acest foarte interesant act, 
cu lămuririle lui asupra procedeurilor de zidărie ale timpului, e redactat în româ- 
neste si are următorul cuprins: 


Adecă eü Ioan Ratner zidaru, ce mai jos am iscălitu, cu mâna mea, dat-am acestu adăvă- 
ratu și credincios zapisu întru cinstită mâna Dumnealui Vel-Banu Pană Filipescu, precum sá-s[&] stie, 
că, stricîndu-să sfinta mănăstire Poiana, dán jud[e]t Prah[o]v[a], şi vrindu Dumnealut ca să o zi- 
deaască al doilea dă piiatră, iar într'acel loc, au orinduitu vechilu pe Sfinţiia Sa părintele Acachie, 
ca să fie incárcatu cu toată treaaba săvărșirii acești siinte biserici, și am tocmitu cu Sfin[iia Sa, prii- 
mind cu toată vointa mea, cu hotărăre să-m dea pă miia dă cărămidă cite tal. trei, bani șaizeci, 
lucrându-o dă roșu, eu dănpreună cu oameni miei, pănă la isprăveniia bisericii, și, pă câtă sumă dă 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 689 


cărămidă va intra pă fieste-care mie, să mi să dea aceşti bani ce arátu mal sus, și, după această ho- 
tărîre a tocmelit, săntu eŭ dator și încărcatu dă a o împlini și a face toate cele ce să arată inna- 
inte: grătiile, ostreti, maţolii, vedre, hárdae, funii, lopátt, salahori, la totu lucru, si apă si ori altu 
ce va face trebuintá pentru zidire, iar la ridicatu lemnelor, la lucru zidului și la ridicatu pietrilor 
i a stilpilor, pă unde va face trebuintá, să am a pune salahori miel, fiind că așa ne-ati fost așă[ză]- 
mintu, si să am optu zidari nemți dă lucru, nelipsiţi, iar Sfinţiia Sa să aibă a-mi da numai cărămida 
si varul, nisipul, tiparele bolților si câtu fier va trebui si, dup'a noastră învoire, am priimitu acum 
înnainte în mâna mea tal. zece și, după ce voi intra în lucru, să aibă a-m[Y] da Sfintiia Sa pă toat[e] 
săptămînile bani, ca să daŭ la meșteri si la salahori, cumpárindu-sá cîtă cărămidă va intra pă săptă- 
mână la lucru, și să-m[i] dea dă mie cát[e] trei lei, iar bant șaizeci să rămie la Sfinţiia Sa, ca, isprá- 
vindu-să biserica dá tot lucru, atuncea la urmă să am a luoa dán mina Sfinţiei Sale sumă mal multă 
pentru al mieü folos, iar colţurile stranilor, dup[ä] cum este înnăuntru la biserica Măg[u Jrea- 
nului, așa să le fac[ü]; și pă dán afară, în dreptu stranilor, spre oltaru, să fie cum este la sfânta ma- 
năstire ce să numește Davidu. Deci, dup'aceastá tocmeaalá și asä[zä]mint si dup[á] izvod cel vechiu 
să am a lucra tot lucrul, temeinic, frumos, drept, atit înnăuntru cát si pe afară, si de asupra bisericii 
să vie trei turnuri, însă unul la mijloc bisericii si doă alăturea, dănnaintea bisericii, și să fiü eu 
dator a așăza pietrile dă la toate ferestrile i stilpiY ușii cu pisaniia, i stilpii amvonului, si alți stilpt, 
pă unde va fi de trebuintá să-i puiii, iar eŭ, și pe dinnafará dă biserică să fie zidu cu trei brăne, si la 
fiegte-care stălpu să fie scotere folor /sic) dán cărămidă, iar dán faţă pămîntului pănă la briu ce 
vine in dreptul pardoselii, să fie zidu dă cărămizi si dă pardoseală; pán la bolte să fie iarás gro- 
simea zidului dá cărămizi, — ca pentru tărie însuș am arătat acestu fel a să face, ca să fie temeinic[a] 
zidirea, căci, dup[ä] chezäsiia ce am datu, sint eŭ dator pănă la șapte ani, dă să va întîmpla ori la 
ce loc o crăpa zidul, să fie dumnealui volnic cu acest zapisu al mie, dá unde voi fi, să mă aducă ca să 
răspunzu la toată întimplarea, şi pui soroc ca, vrindu Dumnezeu dă acum, dăn luna lui Aprilie, pănă 
la stirsitu lui lui /sic/ Septemvrie, adică luni șase, să daŭ biserica gata dă roșu, iar, intimplindu-sá 
mie vre-o ziticnire, ori dăn salahori, dă a nu găsii dă ajunsu la vremea lucrului, ori zidarii, cum și 
la Sfinţiia Sa, dă i să va întimpla vre-o ziticnire, dán pricina cărămidarilor și nu va fi cărămidă dă 
ajunsu și-l va ráminea lucru neisprăvitu pân la soroc, să fiii dator dă a-l săvirși în primăvară, 
dup'așăzămintu ce am făcut cu dumnealui, în tocmai dup[ă] cum am arătat mai sus; iar, când nu 
să va lucra zidul drept, curatu, pă unde nu-i va plăcea dumnealui, să-l strice si dá al doilea să-l fac, 
cu cheltuial[a] mea; apă să avem a da zidului, dup[ă] cum am dat la mănăstirea dă la Giulești; 
pentru aceasta dar, dă încredințarea dumnealui, a să face lucru bun și statornic, mal virtos de 
a nu să întimpla ca să crape zidul în vre un loc, am datu chezas și platnic negutätor alesu și cinstit, 
care să vor iscăli mai jos, întărindu si eü cu iscălitura mea, care să creaază. lar, cât pentru mă- 
sura bisericii, atit a lungului, cátu si a largului, a innáltimit zidului, după cum aŭ fost cea veche, si 


să am a o face. 1785, Noemvrie 24. 
Johaness Raithner Ivan, martur. 
bezeige ess alss Maister. I. Costea Liptican, martur $). 


Din act mai aflăm ai ce alte lucrări de architecturä făcute Rathner. Iar din 
alte acte se dobindeste știință cá el a mai stat multă vreme în principat, cá 
in 1795 a fost pirit la Agenţie pentru injurii de un Iosef Rovelli, care n'aduse 
dovezi indestulátoare și consimți să se împace, cá în 1804 el fu încurcat intr'un 
noii proces. Și alta nu mai știm despre dinsul din colecţia ce am avut la îndemână. 


II 


Iată acum un alt architect din secolul al XVIII-lea, acesta un Român, 
care ia numai modestul titlu de teslar: »Manolachi teslar de aici din Eg«. Pen- 


1) Bibl. Ac, Rom,, documente cumpărate în Sibiiu. 


WWW.dacoromanica.ro 


690 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 


tru suma de cinci sute de lei, el se îndatori față de Clement Leidet, franciscan, 
șeful misiunii catolice din Iași: „părintele prefectu di la bisárica unguriascá«, 
a-i cládi : 


....Cincf dughent la uliţa mare, pe locul mănăstiri lor, însă două dugheni din sus de poartă, 
una mare și alta mai mică, si din gios de poartă trei dughen!, una mari și două mai mici și poarta 
la mijloc..., și cu tot lucrul lut, cu lemnu, cu piatră, cu lili /sic/, cu sobi, cu pardosá pi gios, si cu 
târnat pe denainte si pe temelii, — însă ori ce ar trebui la lucru, el să poarte de grijă, numai cât 
să-l dé luf bani gata 500 lei; altă nemi.... Cu tot lemnul lui, cu rădicata, să facă fereste, după 
cum îl va învăţa, si ușile toate și paturi, laviţă, si să le lipascá și să le muruiască, pe sus și pe gios, 
şi să facă sobi, hogiacuri și toate hiaräle, cite ar trebui, și poarta să o facă încheetă, iarág cu 
lemnul luf, cea din tatä, — iar din dos să facă poarta cea veche, să o tocmască.... 


Zapisul lui Manolachi se iscäli la 24 Martie 1755 1), si în curind el ter- 
mină această dintăi lucrare. Printr'o nouă invoialá, meșterul se oferi a face, pen- 
tru o nouă plată, de 25 de lei numai, și „prispă pe dinainte dughenilor, di piatră, 
si să podiască hudifa porţii, si doi isitori, si poarta din dos, si alte märuntisuri«. 

Dar teslarul nu se multámi cu atât si, cu toate că primise și materialul 
uzat, rămas din lucru, el intentă proces prefectului »unguresc«. Pricina se judecă 
înaintea lui Vodă Matei Ghica, la 13 Septemvrie, și meșterul Manolachi, dat de 
minciună cu propriul séü zapis, îl pierdu. 


II 


Dupa zidarul sas $i român iată un zugrav român: »loan Zografu« din 
1816, care se indatoreste a impodobi pentru »coconul Dumitrachie biv Vel Clu- 
ceri« mănăstirea din Bäläcesti, ajutat fiind de „tovarășul sën Gheorghi Zugraful«. 
Lucrul dură până în 1819. 

Iată și acest contract, cu care ni propusesem a termina aceste note istorice: 


Încredintezu eŭ cu acest zapisă al mieň la cinstită măna Dumisale Coconului Dumitrachie, 
biv Vel Cluceri, precum să-s[ă] stie că, avändü Dumnealuï o sfântă mânăstire la moșiia Dumisale Bäl- 
cești, ce să práznuegte hramul Sfântului Nicolae și al Sfântului loani, și Dumnealui având sav- 
desă (!1) ca să o zugräfeascä, mau chiemat și am tocmit cu Dumnealui ca să o zugräfescü după cumü 
s'aü zugrăfit si a Pitarului Ghiţă Argetoianu, adecă pă albii, cu însămnare de sfinţi, cum și câţi să 
să facă îni sfântul oltari: susü în boltă Sfânta Troiță, mai josü Maica Precesta cu sfinţi Voivozi, 
suptü bräü la vale arhierei câţi vor încăpea, afar fa beserica oamenilor, susi în bolta turnului, o 
Pandocrator ; inprejurü cetel[e] îngerești, josü în colţuri evangheliști; cercurile să să fac[ă] muce- 
nici cel patru-zăci ; jos, în străni, mucenici cef mari numiţi, cäti vorü încăpea și, de susü în porţi 
păn josü, la toţi sfinţi să fie toate cunu[ni]le tot cu aură de rándü; tämpla să să facă cu gtocatorie: 
doăsprezece praznice, apostoli, răspetiia /sic/ şi căţi prooroci vor încăpea, și acea ștocatorie să fie 
toată poleită cu aură și cu argintü de cel bun, si patru icoane : hramu, Domnul Hristos, Maica Precesta 


1) În contract se mal citeşte ` „și patru lavije tot eŭ să le fac... si să le lipescu (insă bârnuite să fie), să lel 
spoesc şi sä fac sobe, hogeacurl. . . Si să le poinostescu și să le lipescu, . .« Clausele am preferat să le reproduc din actu 
de judecată, Unul şi altul se află in archivele bisericii catolice din lași, pe care le-am putut cerceta complet multä- 
miti aleset bună-voinţi a părintelui episcop, Monseniorul Dominic Jaquet, — Cf., pentru Leidet, Romano-catholici per 
Moldaviam episcopatus et rei romano-catholicae res gestae de Wilh. Schmidt, Budapesta, 1887, in 80; pp. 117 
si urm. 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 691 


si in ceialaltă ce vom socoti; pin ferestri doftori; la fâmei, susü, în boltă, platitera; inprejur îngeri ; 
josü, în colţuri, îngeri; în faţă, deasupra, cortul mántuiret ; desuptul brâului, ctitori; afar, in a[m]- 
von, susü în boltă, o Emanoilü si, în josă, albă sadea; stâlpi suciti, cu vápsele, iară cununile totii cu 
aură, și, din oltari păn'afar[a] câmpul toti cu albă sadea si, afar[ă] de tot, la hramü, în faţă, să 
ugcăfească hramul; Și cununile tot cu aurii; si acestă lucru să să zugrăfească foarte frumosi, cu 
văpsele curate, ca să fi plácutü Dumnealul și cei ce vor vedea; iar, întămplându-să a-i nu face lucru 
după placu si savdesu Dumisale, să fiü lipsi[t] de cusuru de bani, ce rámánü la Dumnealui cát si 
Dumnealui să aibă purtare de grijă a ne da cele trebuincioase: vară, podurile, mertică pentru män- 
care de prisosü, la câţi oameni! vom lucra, un zidari și un rândaș, ca să n'avem de pristan /sic?/, 
păn vom isprăvi tot lucru; si la máncarea noastră, la masă, cîte o litrá de vină de omü și cîte un 
páhar de raichiă pe[n]tru osteneala stări în picioare, și câlţi, câtă și tocmeala ne-ai fost, în taleri 
1.400, adecă [o mie] patru sute tocma ; și acum înnainte am primit taleri 500, adec[ă] cinci sute, 
si ceelalţi, cándü voi isprăvi lucru, și, pe[n]tru încredințare, m'am iscălitii mai jos, ca să să crează. 


Ioan Zografu adeverezi. 816, Iulie 5. 


Ínsá cu vopsele de cele bune. 
Acest zapis s'aü dat, faţă fiind şi noi, si sa și numărat taleri cinci sute înnainte, și ne-am 
iscălit și noi drept marturie. 
; 816, Iunie 5. 
Constantin Bráiloiü, Medelnicer 1), . . . . . 


Zapisul lui Ioan Zografu. 


Ipac, am mat primit eŭ ialeri 200, adecă doá sute, din tocmeala mänastireï Bălăcești de la 
Vestieru Polihronie, cu răvașu Dumisale boerului. 

Alta, 100, adecă o sută, aŭ primit tovarosul mieü Gheorghi Zugrafu, de la boeri, 

Ipae, taleri 300, adecá trei sute, amü primit eŭ acum. 


Ioan Zogratu. 818, Noemvrie 13. 
Ipac, am mal primit taleri 100, adecá una sută tocma. 
Ioan Zografu. 1819, Mart 9. 
IV 


După Ioan zugravul muntean, infätisäm cetitorilor pe tovarășul de breasla 
si meșteșug al acestuia, Ștefan Zugravul din lași, care acesta era un boierinas, 
ce purta titlul de Postelnicel. El fu acela care zugrăvi la 1793 biserica de rit ro- 
man din Iași, subt prefectul Fedele Rocchi, care conducea atunci comunitatea 
catolică moldovenească. Contractul sei cu «sfinția sa părintele prefect« ni sa 
păstrat, și-l reproducem aici. 


Adică eü, mai gios iscălit, dat-am încredinţat zapisul meü la mâna Sfinţii Sale părintelui 
prefect, precum să se ştii, că m'am apucat să zugrăvăscu Sfinţii Sale tabernacul, cum şi scaunul 
deasupra, atit și doi îngeri, cu vápselile mele toate, cit ar fi trebuintá, si aur, după cum mal pre 
larg am vorbit cum și în ce chip să s[e] zugräveascä si unde a trebui să fie aur si unde alte váp- 
selí;—toate aceste cu cheltuiala mé; si pentru toate să aibă Sfinjie Sa a-mi da una sută lel; iar, 
din bani care am tocmit, să aibă Sfintie Sa a-mi da cinci-zeci lei înainte, si ceialalţi încet-încet, 
pănă cind să o sfărși lucru. Si pentru mai mare încredințare am iscälit. 


Stefan Zograt, Postelnicel 2). În Iași, 23 Septemvrie 793, 


1). BibL Ac. Rom., documente XXXIX, 98. 
3). Archivele bisericii catolice din Last. 


692 STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 
V. 


In secolul al XVIII-lea exista în Tara-Románeascá o școală de zugravi 
intro mănăstire. Pentru folosul celor ce incondeiaü pe păreţii sfintelor läca- 
lăcașuri figuri palide de sfinţi bizantini cu fruntea înconjurată de aur, se redactaü 
manuale: unul dintre acestea, al lui Radu Zugraful, a fost descris de M. Kogăl- 
niceanu, care a dat si unele reproduceri după modelele vechiului pictor de bise- 
ricí 1). Un altul se păstrează de puţină vreme la Biblioteca Academiei Române: el 
cuprinde un număr de schiţe, prea mici și neînsemnate pentru a le face loc aici?). 
Avem înnaintea noastră norme, careg: aŭ originea în canoanele artistice, ne- 
schimbate timp de veacuri, ale artiștilor din Bizanţ. Opusculul e scris în secolul al 
XVIII-lea, de un necunoscut, traducător a! unei opere care e probabil celebra 
“Epunveia Tv Ewypăpwv. Titlul ar putea fi „Însemnări cum se fac sfinţii“, si, în 
»Predoslovia la toţi iubitorii si doritorii de osteneala megtegugului zografiei«, täl- 
măcitorul spune: „Am ostenit cu multă trudă de am tálmácitu această carte, spre 
folosul de obște a celor ce se vor intimpla«. Cartea e identică, în bună parte, 
cu manuscriptul modern, tipărit de episcopul Ghenadie de Rimnic în 1891, supt 
titlul de Iconografie, dar în acesta, dacă sunt mai multe rețete, nu se adaug și 
desemnurile care intovárásesc manuscriptul citat. 

Iată predoslovia pomenită a manualului: 


Predoslovie la toţi iubitorii si doritorii de osteneala meșterșugului zografiei, de la D[u]m- 
nezeü să se bucure. 

Cunoasteti dar, o iubitorilor de învăţătură ucenici aï scrisorilor celor închipuite (adecă a 
zografilor) că cu ajutoriul luf D[u]mnezeü cel sfint, am ostenit cu multă trudă, de am tălmăcit 
această carte spre folosul de obşte a celor ce să vor întîmpla. De la cei mat iscusit{ dascali istorio- 
graff această învăţătură si povätuire de la cel not si vechi, foarte folositoare, precum le-am găsit în 
erminiile ceale vechi a lui Panselin şi Teofan, carii mult s'aü ostenit, pănă aŭ intrat în capul lor 
meșteșugul zugrafief, si aŭ laudă și pomenire de cătră toţi ce aŭ fost pănă acum, precum să 
arată la besearicile ceale vechi facerile ceale de mîna lor lucrate, precum fieste-care poate să se 
incredinteaze dela câţi aŭ învăţat zografiia ; si orí-care zugraf va dobândi această povăţuire, va afla 
mult folos, Deci să se nevoiascá fieste-care a urmă celor vechi, din cit va putea, precum vă voiü 
învăţa câte una una. 

1. Așezarea besearicif și a slonului, numele şi chipurile sfinţilor, graiurile prorocilor și a 
apostolilor și cîteva cuvinte a prea-inteleptilor din Ellinf, numele împăraţilor si ale patriarşilor prin 
stihuri, a doao venire si ceale șapte sf[i]nte soboară si tot sinaxariul preste tot anul. 

Tar întru a doao parte, măsurile omului pă naturale /sic/ și pă criticon, şi.vernicuri, și alte 
oarecare de nevoe. 

Cel ce vă veţi întîmpla, — fiţi sănătoşi. 


Apoi vine titlul primei părți: „Inceputul, cu Dumnezeu cel sfint, al 
epistimiei zografiei tuturor sfinţilor a tot anul și sfntoacele (sic) lor și alte invá- 
fáturí oarecare a acestei epistimii«. 

Urmează indicaţii asupra locului ce revine fiecărui sfint într'o biserică ce 


1) In Revista pentru istorie, archeologie si filologie, I, pp. 33 și urm. 
3) Manuscriptul a fost dăruit Academiel de D. Andrei Lecomte du Noüy in acest an, 1900. 


STUDII DE ISTORIE SI DE ISTORIE LITERARÁ 693 


se zugräveste, asupra chipului cum fiecare trebue să fie înfățișat, asupra graiu- 
rilor ce se pot scrie în locurile ce ar remánea libere între figuri. In sfirșit, ultima 
parte e formată de »Erminie, adecă învăţătură privitoare pentru meșteșugul zo- 
grafiei, adecá a naturalului la măsurile omului«: se arată câte „capete“ saü 
»mésurí« are corpul omenesc, cum se procedează la reprezentarea lor, „după 
meșteșugul criticesc«, „cum sé fac condee«, „cum se arde gi se pisează ipsos, 
„cum se ipsosesc icoane“ si »timple«, cum se face »proplasmá« și »sarca lui 
Pansilin«, cum »se deschid ochii și sprinceanele«, »cum sé sfăramă aurul ca să 
facă vápsele de aur«, „cum să face usturoiul ilinocopiei cel lipicios, ca să-l pue 
pé slove poleite«, cum »se pune aur pă hârtie“, „cum sé lucrează lazurul«, cum 
„să pune lazurul pe zid«, »cum sé spală icoane vechi“, „cum se face marmura și 
»venichiul de spirt, foarte bun, albe. 


N. IORGA. 


INVÉTAMINTUL NATIONAL 


IN SCOALE 





P ri cât de simtitä e încă astăzi influența unei scoale nenorocite, care sa 
v impus la noï in cei din urmă 25 de ani, si a căreï roade de căpetenie aŭ 
fost înăbuşirea şi distrugerea sentimentuluï național, totuşi o reacțiune, din 
ce in ce maï pronunțată, se simte pe zi ce merge, si sentimentul național, atát de 
firesc unui popor tînăr, își reia locul din noi in inimile și minţile româneşti. 

O dovadă recentă ne-a fost dată cu prilejul Congresului Institutorilor, ţinut 
în Iulie trecut la București, unde atât Ministrul Instrucțiunii Publice, D. Dr. Istrati, 
cât si Președintele Congresului, cât şi ceilalți iustitutori care ai vorbit, aü con- 
firmat, în cuvintările lor, nevoia unui învățămînt national în școalele noastre. 

Pentru părerea aceasta Revista Literatură şi Artă Română le aduce 
aplauzele sale cele mai călduroase. 

Nu trebue în adevăr o prea adincá cugetare pentru a-și da cineva seama 
de rezultatele fericite ale unui invétámint încălzit de patriotism, precum nu trebue 
cuiva un prea mare simţ de observare spre a vedea relele ce ne-a adus școala 
contrarie care condamna unirea literaturii și instrucției cu ideia naţională. 

In vreme ce astăzi am ajuns de suntem cu toţii fără încredere în noi înșine, 
sceptici in ce facem și ce zicem, fără avint și fără căldură, gindindu-ne cei mai 
multi numai la interesul nostru personal, — acum 50 de ani, părinţii noştri, deși 
n'aveaü nimic din cele câștigate mai în urmă și deși alcătuiaii încă un popor 
nestătător de sine și înapoiat, cu toate acestea ei gindeaü, vorbeaü și scriaü ca 
si când ar fi fost stăpinii lumii, ca si cum ar fi fost poporul cel mai înaintat si 
mai fericit ursit pe pămînt. Infelegeaü ei foarte bine momentele grele prin care 
treceau, si plângeau în sufletul lor starea tristă de atunci a Poporului Român ; dar, 
în toate inimile era încrederea în viitor, si simfeaü cá intr'o zi Românii, stringi 
intrun singur mánunchiü, vor forma o naţiune din cele mai înfloritoare. Nici 
suzeranitatea străină, nici ignoranfa in care erau, nu le puteau slăbi inimile. 
De aceea, chiar când pécátuiaü în graiü saü în scris, era din pricina încrederii 
lor prea mari si niciodată de teamă cá n'ar fi buni la nimic. Era în ei apoi cel mai 


INVÉTAMINTUL NATIONAL ÎN SCOALE 695 


desävirsit si mai leal desinteres si 'şi făcuse deprinderea de a lua orice jertfa nu 
numai drept o datorie neapératá, dar chiar ca ceva firesc. 

Deosebirea între atunci și astăzi e, cum se vede, un adeverat contrast. 
Atunci totul era supus unui singur ideal puternic, indiscutabil, covirșitor : iubi- 
rea de ţară, astăzi, ca să nu zicem mai mult, puţini sunt aceia care se jert- 
fesc si își fac datoria cu entusiasm până in capét; puţini sunt aceia care aŭ 
drept ideal precumpánitor dragostea de ţară, saü puţini o aŭ în aceeași măsura 
cum 0 aveaü părinţii nostri. 

Fenomenul acesta, a cărui existență nimeni nu-l poate contesta, este cel 
mai îngrijitor din câte se pot arăta în viaţa unui popor. 

El nu va putea fi stăvilat sai îndreptat decât prin școală. 

Școala primară ca și cea secundară se fac în anii când se formează conștiința 
copilului. Constiinta lui va fi, deci, conformă cu invéfámintul si pildele ce i se 
vor da în școală. Cine n'a văzut tineri români care, crescuţi prin pensioane străine, 
nu numai că nu înţeleg de loc dragostea de ţară si de neamul lor, dar încă, cu 
cea mai mare liniște sufletească, vorbesc cu dispreţ de tot ce e românesc și n'aü 
vorbe de bine și sentiment admirativ decât pentru popoarele străine a căror in- 
structie aŭ primit-o ? Constiinfa lor a fost falsificată în școală. Mai tárziü, când 
astfel de copii, înstrăinaţi sufletește de neamul lor, devin bărbaţi și când ţara are 
nevoe de jertfele si de iubirea lor, dînșii rămân reci, străini, ca și când n'ar exista 
pentru ea. 

Din faptul atât de clar că toate constiintele tinerimii sunt la dispositiunea 
învățătorului, se vede ce misiune frumoasă și în acelaș timp delicată, ce misiune 
innaltá si în acelaș timp importantă are învățătorul în fata elevului set. 

Cum poate el însă să lege instructia cu ideia naţională ? 

Lucrul e simplu: De a vorbi și arăta necontenit elevului toate faptele ce 
înalță națiunea română. Auzindu-le copilul, la virsta când totul se întipărește 
adinc și pentru totdeauna în mintea lui, sufletul lui va crește în cultul naţional, 
care mai târziu îi va sluii drept cáláuzá în viaţă. 

Și cum, în copil, partea sufletească care lucrează mai cu putere și care îl 
stăpinește mai mult este inchipuirea, învățătorul va căuta să-i hrănească aceasta 
facultate, făcându-i regulat naraţiuni frumoase din Istoria Românilor, vorbin- 
du-i cu entusiasm de înțelepciunea și de războaiele glorioase ale Voivozilor, exal- 
tând poate chiar actele lor de curaj și de patriotism, şi lăsând mai în umbră cru- 
zimele și greselele altor Domni. Istoria noastră are multe exemple edificatoare. 

După Istorie, Literatura, Arta și toate celelalte manifestări ale spiritului vor 
servi cu acelaș succes profesorului. Literatura lărgește câmpul Istoriei. Frumu- 
setea versurilor în deosebi se impune atenţiunii copilului. Invetänd pe din afară 
cântecele ostäsesti, legendele, baladele şi pastelurile în care se inalfa virtuțile ro- 
mânilor si fara lor, ele vor rămâne întipărite pentru totdeauna în spiritul copilu- 
lui. Tot așa cu exemplele de artă naţională, de architectură bisericească veche 
şi de muzică naţională. Tot așa cu datinele și tradiţiile noastre care vor dezvolta 
încă şi mai mult sufletul copilului. 


696 INVÉTAMINTUL NATIONAL ÎN SCOALE 


In privinţa aceasta, circulara D-lui Haret, fostul ministru de culte, pu- 
blicată în Monitorul Oficial din 1897, 22 Aprilie, dă cele mai bune poveţe inve- 
fátorului. (Ca om senin, în afară de luptele politice, sunt fericit de a putea 
alătura în acest articol, adica în aceiași comună vedere, numele unui ministru 
liberal cu al altuia conservator). 

Iată, in adever, ce zice acea circulară cu privire la punctul ce ne preocupă: 


„Căutaţi a face pe copil să pretuiascä evenimentele mari ale istoriei noastre mai mult de- 
cât pe acele din istoria altor popoare; să se convingă că strămoșii lor aü fost eroii ce aü luptat si 
Staf vărsat sângele ca să conserve ţara care "I adăpostește astăzi; redeșteptaţi în inima lor aceeași 
aprinsă iubire de ţară, pe care și ef trebue să o aibă, ca urmași aï acelor mari eroi. Siliti-vé a-i 
convinge că tara lor este cea maï bună ţară, că neamul lor este cel mai viteaz, cel mal nobil, cel 
mai energic din toate neamurile. Nu vé temeţi că veţi cădea în exces pe calea aceasta; oricât de 
departe veţi merge cu atât mai bine va fi. Căutaţi încă a face să intre adinc în mintea tinerilor că 
epoca în care trăim este una din cele mai mari din istoria noastră ; că Suveranul nostru este unul 
din cel mai mari din câţi aŭ ocupat până acum Tronul ţării; că niciodată poporul român nu a avut 
mai bine conștiința exactă a valorii sale; că niciodată nu a dat, într'un timp așa de scurt, mai 
multe și mai mari dovezi de vitalitate şi de pricepere; că niciodată nu a avut o poziţie mat înaltă 
intre popoarele Europei decât aceea pe care şi-a câștigat-o în această din urmă jumătate de se- 
col, prin vitejia şi înțelepciunea lui. Luptati pentru a nu lăsa să prinză rădăcină la dinșii deprinde- 
rea de a găsi răi tot ce văd si tot ce-i înconjoară în fara lor. 

Combateţi din toate puterile tendinţele unei școale nenorocite, care lucrează pentru a dis- 
truge în sufletul lor orice avint generos şi orice încredere în oamenii si în institutiunile ţării; iarbă 
veninoasä, care paralizează tocmai ceea ce face puterea si bucuria tinereţii : credinţa în bine... 


Cuvinte frumoase și pline de înţelepciune. 

Ideile ce vor răsări mai tárziü în creerul unui bărbat crescut astfel, ’si 
vor avea rădăcina lor în fundul inimii lui. Viaţa lui, luminată de focul viă al pa- 
triotismului, va fi ferită de orice înjosire; și dacă el va greși ca om, greșelele lui 
vor fi greşeli nobile, în care își va putea compromite averea saii fericirea sa, dar 
niciodată onoarea sa saü onoarea ţării sale. Sufletul săi se va simți în orice mo- 
ment ca o mică parte dintr'un tot, ca un inel dintr'un lanţ, care începe cu prima 
pagină a existenţei românești și se desfășură indefinit. 

Iată care ar fi rezultatul învățămîntului national, iată datoria ce se im- 
pune azi învățătorului. Invétátorul nu trebue să uite că el este instrumentul glo- 
riei téri sale și că sufletul tinerimii, asupra căruia el lucrează, este materia malea- 
bilă din care vor esi primele raze ale acelei glorii. 


N. PETRASCU. 


N. GRIGORESCU 





Asaltul de la Opanez 


LOGOFETEASA 


— r s 


et: ntre biserica în páráginire cu acoperámintul desfundat și crucile strâmbe de 
chlemn ale fintirimuluï e sáditá o cáscioará. Ráznitá, stă la o parte de drum și 

de vii de din sus, printre salcimii cu scoarța prăfuită in verde, päräduiti pe 
locul din faţă, zäresti înfăţoșarea ei așezată, prietenoasă. 

Stilpii de stejar, roși de ploaie, un părete burdușit în lături, n spun ve- 
chimez zilelor. Oamenii aŭ apucat-o înainte să fi fost biserică, dar la adapostul 
copacilor vremurile rele n'aü avut încotro, vintul nu și-a putut juca mendrele 
printre olanele înegrite, împodobite cu catifea de mușchii, în floarea smaraldu- 
lui. De atunci stărue împotriva viforuitelor. In stufäris nu e în văzul ochilor și 
ferită de soare, odihnește in récoarea proaspătă, așa cum e în placul tutulor 
bétránelor. 

Ierburi netrebnice i-aü făcut briü de inconjur, aŭ cotropit cáráruga din 
prag până la stoborul de nuele, mâncat, surpat pe alocurea de spinarea vitelor. 

Asa se arată acum casa logofătului Badea, paracliserul. Sá n'o cunosti 
din ce a fost înainte vremuri. In locul salcimilor, își resfiraü crengile arbori în- 
cärcafi cu roade, in şopul prăvălit iernaü patru boi moldoveneşti, o vaca cu 
lapte, iar cát ţinea vremea bună, la umbra risipită pe arie, trei virtelnife depá- 
naŭ pe întrecutele firul de tort, și în torsul lor potolit și mingäios se îngâna 
tihna traiului de ţară cu ginduri puţine și cinste multă. 

Prin ogradă era sfat si viaţă; în amurg, pe afară, se incrucigaü guri ca 
într'o gospodărie cu prinsoare. Astăzi glasurile ai amuţit și portita închisă, în 
deobste priponită pe dinăuntru cu o curmătură, ai zice cá nu se deschide nima- 
ruia. Unde mai totdeauna nu zăreai om, vederea acestui cămin aproape părăsit 
îţi aducea în minte gînduri induiogate, nespus de melancolice. 

Acolo era liniște, o liniște împăcată, dăruită ca de o mână cerească. La 
tot ceasul din zi casa scăpătată era inváluitá într'o inpáenjinire de tăinuire bla- 
jiná, misterioasá,... si cu drept cuvint, cäci aci sáláslueste mama Rufa, logofe- 
teasa, cum * zice cătunu cu smerenie. 

In poarta bisericii, betrâna vecină cu morţii, își duce viața împăcată, de 
femee cu frica lui Dumnezeü, Fără rude din spija pe lingă ea, singurică ca o 


700 LOGOFETEASA 


márgea neinșirată, traeste din arenda celor sease jugere de pámint. Avutul acesta 
'Í aduce pâine berechet, de o mai împarte si cu cei nevoiaşi. Si ce lucrá mâinele 
ei mici si uscate de furnică nedeprinsă cu șederea, le schimbi voioasă pe o crosnä 
de gáteje, pe o rinealá, iarna, când o potopește zăpada. 

Din gura ei n'a eșit o vorbă rea, suspinare ma cășunat nimăruia. Şi de 
când e prin părţile noastre, feciori bolnavi în Ciupagea nu san pomenit. Ea pen- 
tru toate boalele stie leacuri, și vara, pe prispa săltată, ținută de doué tälpici late 
de stejar, potrivite 'n dungă, pe beteliile de tei prinse de policiori, staü aninate 
siraguri de burueni, rinduite fiecare după puterea ei mintuitoare, căci mama Ruta 
cunoaște taina negrăită a lucrurilor. 


De la noi, din bătătura părintească, vedeam către acolo. Mi-aduc aminte 
și acum de »Jupinitele maichii«, așa cum "i plăcea să-și desmiarde găinele în- 
caltate, cu pălărie pe cap ca doamnele de la tirg. Vietatea asta aripatá era pruncii 
el, si, pe la chindii în fiece zi, când scotea copaia de urzici fierte amestecate cu 
málaiü, auzeam vorbele venite ca peste o apă: Piri! Piri! puisori, și glasul depár- 
tat de străbună se pierdea în bratecul frunzelor, intretáiat de măcăitul intiglat 
al rațelor lacome. 

Pe mine mă atinsese mugurul durerii, în priceperea timpurie ce o aŭ co- 
piii, simțeam că mamii Dutt trebue să-i fie urit, singură, în mijlocul copacilor, 
$i, cu ochii sfioși, o urmáream fără să pot desluși înţelesul bănuelii mele. Umbra 
soväitoare mai rătăcea o fárimá pe la cotefe și pe urmă de pe dealuri venea 
ceața serii. Din urzeala ei fină și strávezie se tesea hobot de tristetä și, liniștit, se 
lăsa peste căscioara pitulatá și albă ca un linfoliü pe o față adormită. 


* 


D » 


In lunile de prigoare oamenii sunt pe câmpuri si către amiazá-zi cátu- 
nul rémáne aproape pustiü, intretáiat numaï, unde $i unde, de cutcurigul stir- 
bit al cocoseilor leneviţi de arsitä. Atunci, ciurda poposeste în vad subt mărul 
scorburos și albinet răsturnat intr'o riná, iar Tropăilă vine să-și facă singur mă- 
măliga in bordeiul de subt „coasta verde«. Așa trecea într'o zi pe linie în 
ciuda câinilor întăritaţi de pulpana ghebii ce fluștura pământul la fiece aducá- 
tură din cálcáiü. Trecea tactios si fantos, cu un tuguiü de păr egit prin pălăria po- 
nosită, și pe drept casele Rumânilor își făcea în minte socoteala merticelor de 
făină ce i se cuvenea pe väcärit. Se vedea cam înglodat si ca să-și facă inimă 
bună fluera încetinel pe subt mustafa neagră, mică ca iarba inspicată. 

In drum, mai colea zári o răsădire albă mișcând printre dudáü cu 
frunza pleoștită, și când ajunge la starea locului, deschide rostul, numai așa, din 
dragul de a lua vorba cu lumea: 

— Mai bună vremea, ... logofeteasá! 

Se opri înfipt pe picioarele pirlite, depărtate ca la trei palme unul de al- 
tul. Cu cioarecii de cánepa suflecati pâna la ghenuche şi coatele amindoué petre- 


WWW.dacoromanica.ro 


LOGOFETEASA 701 


cute peste báta sprijinitá pe grumaz, dupá un frumos obiceiü ciobanesc, astepta 
réspuns. 

Mama Rufa, acoperitá cu un tulpan desfacut pe subt barbie, sta aplecata 
pe un genuche, își plivea stratul de pătrunjel din spatele casei. A auzit vorbă si, 
fără a ridica ochii, potrivește degetele de la mâna stingă ca cum te-ai ridica 
după o metanie și lungind gura într'o parte ca să stăpinească o durere surda, 
se saltă binigor din fata pămintului. Rásàritá, o tinea un junghiü p'in sale de nu 
se putu indrepta bine. Cu greutate intinse mána pe jumétate si cum putu, facu 
vint unui smoc de buruení peste gard. 

Mérunticä cum era, eise mai la privealá. 

— Tot sänätosicä, tot? 

Si firtatul arámiü și mindru in faţă își apăsa pintecele incordat pe buza 
stoborului de trosnirá câteva vreascuri. 

— la pe lingă casă, mäiculitä... cu bétránefele. 

Zise bătrâna printre suspine, ţinându-se de mijloc cu amindoue mâinile. 

—- Da,... viteaua no dai cu vacile, nu ? 

După vorbele astea spuse mai cu pornire, alunecă o geană de ochiü spre 
copacul cu scoarța lustruită, unde o știa legată. 

— E micsoarä, Tropăilă. O impunge balele de capre, infiripă baba cu 
glas priitor la inimă. 

— Da eü ce păzesc?! 

Mai trecu cát ar ságeta o rindunicá pe d'asupra crestetelor și logofeteasa 
îngână iar: 

— Uite adusesi vorba... Mé rugaiü de fina să-i lungeascá curmeiul si ea 
fácu urechea toacá... Eü, unde mé pot duce?! Dálghineazá vita de foame, Tro- 
păilă, și-i mai mare pécatu! 

Spusele bătrânei erai pline de amărăciune. 

— Las',... logofeteasá,... grija asta s'o duci d-ta! 

Auzul acestor vorbe de ispravă, spuse cu glas înălţat, i îmbună inima 
ca o rugăciune. In ochii ei suri trecu o schinteire de bucurie, pe obrajii sácá- 
tuiti se ivi o părere de rosatä, un firicel de tinereţe. Státu pe gînduri ca o copilă 
mingáiatá, îngână încet, numai pentru ea: 

Sáracu Tropáilá! 


Tropăilă, falnic, își vede de drum, călcând pulberea dogoritá, moale ca 
puful. Soarele-i bătea în faţă ; cu fir de aur "i cosea zdrentele cámágii presurate 
pe pieptul virtos, descoperit pe jumétate. 


* 


La anul, pe la Sinziene, logofeteasa din bátátura eï a päsit gardul in grá- 
dina de alături, in grădina morţilor. Nu închisese bine ochii si finele cu mintea 
ușoară prinsese a se gilcevi pe impärtealä. Din norocire s'a întors repede crán- 
gul morii, si pe o hârtie rătăcită in terfeloagele primăriei, se cetea lămurit: pre- 


WWW.dacoromanica.ro 


702 LOGOFETEASA 


cum-că logofetcasa Rufa Badea lasă cu limbă de moarte toată starea ei de véduvä 
luí Tropáilá vácariul. 


Tárziü, îl intimpiná un oarecine cu rinza plină : 

— O brodisi vericule, dacă-i vorba ? 

Trutia desartä a celuia dându-i rivnă: 

— Păi bine, măi creştine, nu-i mutaiü eŭ färusu vițeliï în măturile popii ?.. 

Voiniceste asvirle traista de a stinga, își flueră câinile și după ce aruncă 
o privire în drumul soarelui, cu pași scuturafi se lasă pe vale să-și pornească 
ciurda prin otava din padurea de-avalma, căci deși om cu chiag de rîndul traiu- 
hu, Tropáilá și-a păstrat până 'n ziua de azi frumoasa meserie de vácariü. 


V. CiorLEc. 


| mmm 


i 
| 


MW A 


Sling Pmigashe 


| 


MI 
i 


Axe 





WWW.dacoro 


il 
(f 
| i| 





AUBADE 
gees 
E Deene 
Kee 
Ko geen pp I. 
eegen E ml 
WEE mg, DR Dr ER 
EEN WEE 





Y 


à 
e 


WWW.dacoro 


íi 
L| 
| 
|| 
Er | 





704 


705 


AUBADE 


ALS E mee ans d 





AUBADE 


706 








i 








mn MÀ oi 


i 





A 


DD nan 


x 
L| 


ill 





101 


AUBADE 


| 
| 


Ps 
VA a > 
a | 


EE 





Ee 


[4 
du [4 
t 


UI rm 
E wl 
l. ila r. 
+ e Hei 
Së 
«m 


| 
| L NW : 


Val 


anl n 


So LA 


WWW.dacoro 


BÁRÁGANUL 


———— 


Celor mat inuljt. 


I 


9 A reoií norï de toamnä spre-adincul zárilor 

NS Pogoará 'ntunecatul pustiü al umbreï lor, 
Crescénd pe nesimţite — sub cerul plumburiü — 

Si sufletul pustiei si-al inimii pustii ; 

Greoii nori de toamnă și-al gindurilor nor. 


Subt mohorita frunte-a oceanului de sus, 

Ca o privire tristă, pierdută către-apus, — 
Se stinge blândul soare, și iarăși, mai grăbit, 
S'aprinde, deslușindu'mi un dor înăbuşit- 
Subt mohorîta frunte-a oceanului de sus... 


Pe unda grea ca noaptea amareï indointi 

S'a dus, şi — dus pe ginduri — celei mai dulci credinti 
Icoană zugrăvit-a ; acum, în asfinţit, 

Pe-o ’nvinetitä gură un zimbet amortit 

Se stinge ca lumina celei mai dulci credinţi ... 


Grăbit un stol plutește spre negrul zării gol; 
Spre care férm grăbeşte întârziatul stol? 

In drumu-i, zarea "sí crește adincul nápádit 
De suflul iernei grele — stápiná 'n răsărit... 
O, de-ar ajunge férmul intárziatul stol! 


E-atát de mindru avintu-i, de par'cá stat s'anin 
Tot sufletul de sborul strábátétor si lin; 

Si ?ncet descrește intr'una — ca pânzele pe mări — 
Si-acum l-inghite noaptea adincului din zări; 

Cu bine, si s’ajungefi la țărmul cel senin! 


BĂRĂGANUL 


II 


Säïferi, istef en faţa cumplitului puhoi, 

Dar mindrá-i streaja în propta 'ndirjitelor nevoi! 
Fugit-aü multe stoluri de vuitorul vint; 
Străbătători de neguri, în mindru-vé avint 

Tot către alte férmuri grăbiţi acum si voi; 
Si-acolo stápineste acelaș soare sfint. 


IH 


Cu stolurile duse fugiţi, fugiţi departe, 
Plápinda fire-a voastră so mintuifi de moarte; 
In a pustiei noapte, uitate, zguduite, 

Lung tinguie ’n vuire vechi cumpene trăsnite; 
Ci vremuiască vremea, rămân să le ascult — 
Gindirile străbune — uitate de-demult. 


E lină unda vieții sub bolți în veci senine; 

Dar raza pogorită de 'nalta adincime, 

In sufletul pustiei, e-atât de înältätoare! 
Máreatá — printre nouri —- căzând fulgerătoare, 
Sfáramá-adincul nopţii și umbrele-i pustii — 
Ca razele credinfii pustiul inimii. 


Din vecinic nepétrunsul adînc al măreției 
Tot alte clipe sboară spre noaptea veciniciei. 
Curind, în umbra vremii pustiul va apune; 
Din zări adînci și clare ca vechea ’ntelepciune 
Veni-va primăvara în câmpii trişti și goi, 
Și stoluri călătoare ... 

Și veţi veni si voi. 


ANDREI NAUM. 


709 


BIBLIOGRAFTE? 


»STEMA ROMÁNIEI« de l.-colonel P. V. NĂSTUREL 


d 'mportanfa monografiilor, recunoscută în toţi timpii, a crescut cu atât mai 
mut în secolul nostru, cu cât artele, științele si literatura aŭ dobindit sub- 

divisiuni numeroase, cu cât fiece doctrină, fiece sistemă, fiece asertiune a fost 
supusă unei analise profunde. In oceanul de credinţe, de idei și de fapte care 
constituesc obiectul cercetărilor științifice, monografia se concentră asupra unui 
subiect, îl studiază din toate punctele de privire, îl disecă până în cele mai mică 
amănunte și dă solutiuni întemeiate pe dovezi neindoioase, pe demonstratiuni 
sigure. Oricine s'a încercat să urmărească istoricul unei ramuri de activitate 
omenească, saii unui gen literar, a constatat de cât folos îi sunt monografiile, 
când a avut noroc să găsească asemenea lucrări. | 

Din aceste consideratiuni rezultă însemnătatea monografiei care studiază, 
în mod critic și pe baza regulilor eraldice, întocmirea stemei române. 

Autorul, de pe când își completa studiile în școala politechnică din Paris 
si în cea de aplicatiune de la Fontainebleau, s'a distins prin scrierea celei din- 
tăi relaţiuni istorice despre luptele noastre de peste Dunăre?), citată de mai 
toate operile posterioare, străine si române, relative la ultimul rázboiü ruso- 
románo-turc ; apoi cursurile'l de balistică și artilerie, descrierea amănunţită a 
turelelor, tunurilor și pulberilor de rázboiü '|-aü arétat ca pe unul din ofiţerii cei 
mai activi și instruiți. Era, dar, natural ca d-sa să nu treacă cu nepăsare pe 
lîngă eraldică, care e așa de strîns legată cu întreaga istorie militară, cu emble- 
mele ce figurează pe stindarde, sigilie, monumenté publice, acte oficiale si par- 
ticulare. 

Studiarea stemei sau herbului ţării, în mod critic și din punctul de vedere 
eraldic, este o lucrare originală, care n'a fost întreprinsă de nimeni până astăzi, 


3) Interesanta bibliografie de ma! sus s'a aflat printre manuscrisele regretatului G. Dem. Teodorescu. Din 
ea cititorit noștri vor constata încă odată seriositatea si cunoștințele distinsului nostru colaborator. 

3) Intitulată „Operations de l'armée roumaine pendant la guerre de l'indépendance«, tipărită la Paris 
in 1880. 


BIBLIOGRAFIE 711 


desi cestiunea interesa in cel mai înalt grad pe archeologi si pe istorici. Pe 
lîngă aceasta, autorul a făcut-o interesantă si folositoare prin cercetări ştiinţifice 
variate, prin résfoirea întregei literaturi privitoare la subiectul ce tratează, prin 
citarea de numeroase documente și vechi tipărituri, prin intercalarea stemelor 
muntene și moldave din cele mai vechi epoci până în zilele noastre. Despre 
aceasta ne va convinge aprecierea fiecărei părți. 


Introducerea (pag. 7—12).—Scopul monografiei de faţă este întreit : mai 
întăi să iniţieze pe cititori în noţiunile istorice, reprezentate pe stemă ; apoi să 
arate ce importanță are stema comparativ cu principiile eraldicei ; în fine, să 
analizeze tot ce s'a scris și sa vorbit până azi despre herbul ţărilor române îna- 
inte de unire, în anul unirii si de atunci încoace. 

In mod preliminar, autorul atrage atenfiunea asupra usurinteï cu care s'a 
privit până acum imaginea simbolizată a patriei. Unele autorităţi întrebuin- 
feazá încă sigiliile de pe când ni se da numele de „Principatele-Unite« ; altele 
își întocmesc peceţii în care totul e un produs al fantaziei; aci vezi stema de pe 
monetele din 1867, dincolo un model alterat după legea din 1872; particularii 
își însușesc stema ţării ca firmă comercială, pe când forma ei legală este redusă 
chiar de autorităţi la un ce quasi-particular. Nepăsare completă, nu intenfio- 
nată, ci din cauza ignoranței. 

După ce învederează daunele ce ar rezulta (pentru drepturile feri, pentru 
ştiinţă și posteritate) când sigiliul întrebuințat in acte oficiale ar varia după 
capriciă, autorul combate deprinderea ca cetăţenii să nu salute stindardul când 
îl văd trecând, deși însuși Suveranul îi arată respectul cel mai mare. Sa räs- 
pindit credinţa că numai militarii sunt obligaţi a saluta stindardul: civilii, 
oameni culti, ba chiar înalţi funcţionari, privesc cu indiferența sai își fumează 
ţigara, pe când în alte ţări toată lumea își descoperă capul. Lt.-colonel Nasturel 
Hagelează această rea deprindere, dar nu-și explică de unde provine. După a 
noastră părere, ea datează de la moartea lui Mihaiu-Viteazul. In tot secolul XVII 
armata férei fu redusă la acei seimeni, mercenari străini, care jáfuiaü pe avuţi 
şi detronaü pe Domni după exemplul ianicerilor turci: probă suferinţele lui 
Mateiu Basarab. In secolul XVIII, numai Fanarioţii, a căror armată consta din 
ciohodari, nu se gindeaü să redeștepte conștiința naţională. Impreuná cu inde- 
pendenfa Statului dispáru, și ideea că stindardul este imaginea patriei. Și fiindcă 
urmele acelor epoce de umilire nu sai șters încă, va mai trebui cel putin o ju- 
métate de secol până când numeroase generafiuni vor trece prin armata și cul- 
tura se va întinde, prin intermediul școalelor, spre a inculca în spirite convinge- 
rea că patria e mama tutulor, iar nu numai a oștenilor, cá prin urmare toţi, 
civili și militari, datoresc aceleaşi semne de respect stindardului fereï. Cât des- 
pre obiectiunea cá nu e un singur stindard, ci mai multe, se înţelege de sine cá 


713 BIBLIOGRAFIE 


fiecare în parte saü toate la un loc merită aceeași stimă : cel noii, ca si cel ciu- 
ruit de gloantele inamicului, simbolizează de o potrivá unitatea, independenţa, 
onoarea și demnitatea naţională. 


II 


Originea armoarielor si Importanţa iraldicei (pag. 43—17). De când san 
ivit acele scuturi sau steme, cunoscute în occident sub numele generic de armoarii 
şi blasoane, care se véd pe clădiri sacre şi profane, publice si private, pe sigilie, 
trăsuri, obiecte și carte de vizită ? Vechimea lor a dat ocaziune unor lungi des- 
bateri, consemnate în mari și multe volume. Opiniunea cea mai admisibilă este, 
după Eysenbach și Grandmaison, că armoariile datează din timpul cruciatelor 
si cá s'aü răspîndit în decursul secolului al XIII. Nobilimea feudală, stabilind o 
ierarchie aristocratică, simţi neapărată trebuinfá de niște distincfiunt exterioare; 
de aci adoptarea acelor simboale, a căror diversitate reclama oarecare reguli 
quasi-sciinfifice; de aci marea importanţă a eraldicei nu numai în tot evul-mediii, 
ci chiar după renaștere si până la 1789, când marea revolutiune democratică o 
făcu mai întăi ridiculă, ca cu timpul— prin desuetudine — să o prăvălească în 
noianul uitării. Totuşi urmele ei nu puteai fi complect nimicite, de oarece se 
aflaü de secoli gravate în monumente istorice. Fiecare stat — și statele erai pe 
atât de numeroase, pe cât de mici—adoptase o armoarie, un blason, o stemă, 
până si acele unde (ca în ţările române) înflorise numai nobilimea de merit, nu 
$i cea de naştere, unde feudalismul cu ierarchia'i aristocratică rămăsese necunos- 
cut saü fusese adoptat prin imitafiune, ca modă. Aceste state maitárziü se con- 
topiră si deterá naștere unor mari națiuni, care nu voirá a et renega trecutul. 
Ele își menfinurá stemele în ciuda revolufiunei. Dacă la noi fiecare district are 
o marcă, fiecare oraș un blason—și nu s'ar găsi consilii judeţene saii comunale 
care să renunţe la dinsele—, ce trebue să credem despre ţările occidentale? | 

Iată pentru ce eraldica sa impus ca știință si pentru ce se impune chiar 
de aci "nainte, cu toată deconsiderarea în care s'a silita o imbrinci revolufiunea. 


III 


Terminologia eraldică (pag. 18— 29). Luând ca obiect stema României, ast- 
fel cum a stabilit-o legea din 1872, autorul explică părţile constitutive ale ori- 
cărui herb : ce sunt, de câte feluri sunt și ce însemnează scutul, smalful saü cu- 
lorile, figurile (eraldice, naturale si artificiale) coprinse într'însul. Aceleași lămu- 
riri le dă apoi despre ornamentele externe, care sunt : coroana, casca, fäsiele 
(lambrequins), virful (cimier), susținătorii (supports), mantia (pavillon), deviza si 
strigătul de rázboiü. Spre aşi da cineva seama despre tot ce figurează în stemă 
şi ce semnificare se dă fiecărei părţi, trebue neapărat să citească acest capitol 
cu totul technic. 


BIBLIOGRAFIE 743 


IV 


Istoricul stemelor románe (pag. 30—228). Această parte formează corpul 
lucrării și are mai multe subdiviziuni. Stema ţărilor române a trecut mai întăi 
printr'o perioadă, care denotă nedibăcia si ignoranfa regulelor eraldice; acesteia 
"i-a urmat stilul impestritat si încărcat, zis rococò; în fine, de la prima lege pri- 
vitoare la stemă, a început perioada recentă. Cele duoé dintăi subdiviziuni au- 
torul le aplică succesiv Moldovei și Munteniei, iar de la unire încoace ambelor 
téri împreună. 

De la descălicătoare până la unire, spatiü de seapte secoli, nu se găsește nici 
un document care să probeze, în mod sciinfific și eraldic, stabilirea stemei ro- 
mâne. La început apar numai legende, produs al fantaziei, unele reportate de 
către străini. Că legendele pot fi o bază pentru armoarii și steme, lucrul e posi- 
bil, însă cu singura condifiune ca ele să fie conforme regulelor eraldicei (cum se 
vede din legendele caselor de Lotaringia, Chatillon și Austria), iar nu legende 
poetice. 

Moldova.— Cea mai veche relatiune despre stema Moldovei (un cap de boi 
cu o stea roșie între coarne, luna nouă Intro parte și soarele într'alta) e men- 
tionatä de istoricul Engel după un model din 1594; a doua se găseşte în cronica 
lui Cwagnini (tipărită la Cracovia în 1614), unde se dă ca stemă un cap de taur 
negru, cu o stea între coarne; a treia se povestește de Miron Costin, in poema "i 
istorică din 1684, unde ni se reprezintă aparitiunea unui bour (zimbru) în satul 
Cuha din Maramureș, după care se ia Dragoș cu vénátorii lui, gonindu-l până 
la riul în care se îneacă cätelusa’i Molda, după care și apei și ținutului i se zise 
Moldova, iar ca stemă se adoptă capul de bour (bos-urus/, consacrat prin înfiin- 
farea satului Boureni. Samuel Klein găsește originea herbului moldav in vechia 
cetate Caput-bovis, iar alții în numele Taurilor, care locuiaü Kersonesul tauric 
(Crimea). Așa dar, legendele daŭ boi, taur si bour. 

Perioada I pentru Moldova durează de la 1450 până la 1705. Intr'insa 
predomină aceeași varietate, aceeași nesiguranţă ca si în legende. Pecefile lui 
Stefan-cel-Mare, Petru Rareș, Alesandru Lăpușneanu, Const. Movilă, Stefan 
Tomșa, Vasile Lupu, Eustatie Dabija, Antonie Ruset, G. Duca și Mihaiü Racoviţă, 
reproduse în fac-simile după sigilie si vechile cărţi tipărite, reprezintă capul de 
boii în toate cele 17 figuri intercalate în text (pag. 38—62), pe când intenfiunea 
Domnilor și a gravorilor era să reprezinte capul de bour. In faimoasa cazanie a 
Mitropolitului Varlam (Iași, 1643) versurile spun lămurit: 

Capü de boër și la Domnif moldovenești 
cu puterea aceii hieri (fiere) să o socotești. 
In Psaltirea mitropolitului Dosoteiü (Iași, 1680) se citește, iarăși : 
Capulü celi de buoru, de hiérá vestită 
sămnează puterea téráf nesmintitä. 

Aci autorul e în tot dreptul să combată pe Sulzer, care, într'a lui „Istorie 

a Daciei transalpine«, vorbeşte despre boü, pe când înainte de dinsul Cantemir 


714 BIBLIOGRAFIE 


(in Descriptio Moldaviae) si chiar francesul Carra demonstraserá cá nu e vorba 
despre boi, ci despre bour saü zimbru. Reproducând figura acestei fiare, D-sa 
studiază (cu autorii care aŭ tractat deste istoria naturală) varietățile zimbrului, 
numit bison, urus, bonasus, bos-urus, bos-bonasus, etc. 

Perioada II pentru Moldova durează de la 1705 până la 1859 (paginele 
65—78). Stemele sub N. Mavrocordat, Dim. Cantemir, Al. C. Moruzi, Gr. Ghica, 
Sandu Sturza, Mih. Sturza, Gr. A]. Ghica, apoi sub dominatiunea rusească până 
la unire, continuă a reprezenta capul bourului ca un cap de boü, iar ornamen- 
tele interne şi externe se înmulțesc și devin încărcătură (adăugându-se tunuri, 
tobe, stindarde, trimbite, etc.), ceea ce constitue stilul rococo. 

Muntenia. — Prima întrebare despre stema munteană priveşte paserea, 
ce figurează pe dinsa; poate fi ea luată; drept corb saü drept aquilä? Combáténd 
asertiunea pasionată a lui Sulzer (reprodusă de D. V. A. Urechiă intr'ale D-sale 
»Schife de sigilografie românească“), autorul demonstră că, îndată ce va avea 
aripele întinse, pasărea nu se poate considera decât ca aquilă, căci eraldica o ia 
drept corb numai când aripele îi sunt apropiate de corp: stema Munteniei însă 
niciodată, absolut niciodată, nu ne-o reprezentă cu aripele strînse, lipite, ci 
întinse, adică sburând. In menfionata'i lucrare, D. Urechiă vorbește despre trei 
evolufiuni ale stemei muntene; mai întăi soarele, luna și o stea (Banatul Seve- 
rinului) ; apoi când trei capete de negri (legenda lui Negru- Vodă Bas-arab), când 
leul dinastiei asanide (imperiul româno-bulgar); în fine, un ciparos ţinut de două 
persoane, Domn și Doamnă, pe care D. Urechiă o numesce nova plantatio (terrae 
Fogarass), cáreia cu timpul s'a adaus o pasáre dupe D. Urechiá, o aquilá dupe 
D. Dim. A. Sturdza. Autorul, desi recunoaste cá chiar corbul a fost o emblemá 
romană, totuşi se unește cu opiniunea D-lui Sturdza și demonstrá sciintificeste, 
sprijinit de probe documentare, că nova plantatio era »signum principis«, pecetea 
personală a Domnitorului, deosebită de stema ţărei (pag. 79—94). In privinţa 
legendelor, una este inventată de ungurul Feltai, atribuită anului 1392 și menită 
a da pe Ioan Uniade, supranumit Corvinus, ca fiii bastard al regelui Sigismund, 
explicándu'i porecla prin fantastica împrejurare că, pe când era mic și mamá-sa 
îi dedese inelul părintesc (prin care să poată fi recunoscut), un corb i-l luase din 
mână, ’l înghiţise, dar fusese aga de bun în cât se lăsase a fi ságetat de unchiu: 
copilului. A explica astfel existența aquilei pe stemă, pentru gustul de a vedea 
un corb și a-l pune în legătură cu Ioan Corvin, intra în vederile lui Feltai, dar 
nu constitue o cercetare științifică pentru archeolog, pentru cunoscătorul eraldic. 
pentru istoric. A doua legendă, reprodusă de Miron Costin, are acelaș fond, dar 
se referă la Negru Vodă, voevodul Făgărașului. A treia legendă, scoasă la iveală 
de mitropolitul Antim Ivireanu, atribue stemei muntene corbul trămis de Noe 
la finele faimosului deluvii biblic. Se înţelege de sine că D. locot.-colonel P. Nás- 
turel combate aceste creafiuni poetice, care nu concordá cu realitatea, cu știința 
și cu documentele posterioare (pag. 95—100). 

Perioada I pentru Muntenia durează de la 1500 până pe la 1650 (pag. 
100—439). Intr'însa, pecetea cu arborul (nova plantatio) continuă a fi personală 


BIBLIOGRAFIE 75 


a Domnului, iar cea cu aquila stemă a ţării. Astfel, pe când D. Urechiă repro- 
dusese un sigilii al lui Neagoe Vodă (1512—1521), în care se vede arborul cu 
cele duoé persoane, sustinénd cá aceasta era stema munteană, autorul lucrări ce 
ne preocupă reproduce un disc de argint (aflat la muzéü), lucrat tot sub Neagoe Ba- 
sarab, si frontispiciul Evangelieï slavone tipárite la 1514, in care figureazá aquila 
cu aripele întinse (in sbor) ținând în gură crucea de formă bizantină. Aceeași 
aquilá în acelaș mod figurează (la muzău) pe tunul lui Petru Cercel (1583—1585). 
si în frontispiciul Molitvelniculuă slavon tipărit sub Petru Schiopul (1559—1567), 
Sub Gabriel Moghilă si Mateiu Basarab (intre 1618 si 1654) pecetile Domnitorilor 
poartă arborul cu cele duoé persoane, având d'asupra aquila in sbor între soare 
si lună, adică contopirea sigiliului princiar cu stema ţerei, însă pe mica Pravilă 
de la Govora (1640), când e vorba despre o carte domnească, despre un act pu- 
blic, se tipărește stema férii, in care vedem numai aquila cu crucea, având la 
stînga luna-nouá si la dreapta soarele. Conclusiunea este că Radu Negru a găsit 
în Muntenia aquila romană, precum Dragoș în Moldova găsise capul de bo-ur 
[bos-urus), că urmașii lor 'si-aü întocmit și peceti familiare, că nepriceperea gra- 
vorilor a transformat sburătoarea în corb sai cioară, iar capul unei feare sélbatice 
în capul unui boii mai mult decât blajin. Pentru instruirea cititorilor, urmeaza 
(pag. 130—139) noţiuni sciintifice despre specia și varietățile sburătoarelor negre 
şi răpitoare, începând cu aquila (regală, imperială, strigătoare, etc.), continuând 
cu corbii și terminând cu cioarele și stâncutele, care maŭ a face cu ce ne daŭ 
stemele, chiar în marea nedibăcie cu care ele fuseseră lucrate. 

In perioada II (1650—1859) arborul cu nova plantatio nu se mai vede în nici 
una din cele 17 steme sai sigilii intercalate în text și explicate de autor cu de- 
plină competintá. 


y 


De la unire până la 1867 herbul întrunește stemele ambelor ţări într’ un 
scut, adoptă o hermină, o coroană princiară, dar deviza variază dintr'un an în- 
tr'altul, iar mulțimea stindardelor, sulitelor sai susținătorilor îi dă aspectul sti- 
lului rococo. 

Perioada recentă începe cu prima lege, care stabili armele ţării în mod 
oarecum raţional, cu veleitäti istorice și eraldice. Ea se desbătu de Adunarea 
deputaţilor în Martie 1867. Cestiunea păruse atât de importantă, în cât secţiunile 
Camerei aleseseră ca delegaţi pe Cesar Boliac, Dumitru Brătianu, C. Grigorescu, 
Ioan Leca, Nicolae Golescu, G. Cantacuzino și Mihail Cogălniceanu, numit ra- 
portor. Aci dar se reproduc pe rînd: raportul neuitatului M. Cogălniceanu, pro- 
iectul guvernului, modificările delegaților și desbaterile urmate în Parlament, cu 
opiniunile celor ce aü participat la dinsele (bărbaţi ca D-nii Dim. A. Sturdza, 
P. Grădișteanu, Nicolae Ionescu, A. Lahovari, B. Boerescu, I. C. Brătianu, M. 
Cogálniceanu, etc.) Autorul, apreciând diferitele asertiunï, intră în amănunte 
technice, privitoare la coroană, la soare și lună, la confundarea emblemelor cu 


716 BIBLIOGRAFTE 


simboalele, la devizä, si la tot ce figurează pe stemă, aga cum o întocmise legea 
de la 1867, aplicatä monetelor de aramá din acel an. 

La 1872 se modificá opera din 1867, si aceastá lege din 1872 se aflä in 
vigoare până astăzi. Aplicarea ei, atât pe stindardele armatei, cát si pe monete 
sai documente oficiale a fost o abatere de la lege, pe lîngă faptul că nici legea 
nu finuse seamă de regulele eraldice. De aci rezultă cele opt propuneri, pe care le 
formulează autorul, despre modul cum trebue să se întocmească și să se întrebu- 
infeze stema ţării, sigiliele oficiale ale Statului, ministerelor, judeţelor, comunelor 
si autorităților eclesiastice (pag. 235—236). 


* 


* * 


Din rezumatul ce am dat, cititorii et pot forma ideia despre cuprinsul 
bogat, interesant, atrágétor al monografiei. Locot.-colonel P. V. Násturel a dat 
probe de răbdare, pătrundere și muncă inteligentă, ca să adune atâta material, 
să nu uite mai nimic din întreaga literatură ce se referea la subiectul ales, să 
coordoneze totul și, confirmándu'l prin documente inedite, prin citațiuni neme- 
rite, prin 70 de steme sai sigilie, reproduse în text, să îl desvolte in mod liniștit, 
cumpetat, cu o îngrijire de limbă și de stil cum rare ori se poate aștepta nu nu- 
mai de la militari, dar și de la alţi specialiști. Opera D-sale, cu toate aparinfele'i 
modeste, este unică în felul ei: intr'insa se găsește tot ce e relativ la stema, 
herbul, marca saü armoariele regatului român. Pe viitor nu se vor proiecta modi- 
ficări, nu se va discuta în Camere, nu se vor comanda modeluri pentru monete, 
pentru stindarde, pentru sigilie, fără să se citească mai întâi această monografie, 
care interesează autorităţile de tot felul, pe legiști ca și pe istorici, pe bărbaţii de 
Stat ca şi pe simplii particulari cu oarecare cultură. 


TeonoREscU G. DE. 





rjei 


In Pádurea Ci 


WWW.dacoro 


NOTE ZILNICE 


(1877) 


(Urmare) 1) 





Iulie 
10 


7, Y absență de 15 zile m'a împiedicat să fin cu sirguinfá jurnalul meü, deși 
N À n'am scăpat nimic din cele petrecute în acest timp. Din fericire, nici un 

eveniment important n'a fost semnalat, afară de trecerea Balcanilor de că- 
tre avan-garda rusă. Aménuntele nu lipsesc în această privință; dar faptul ware 
maï puțină importanţă asupra soartei războiului, care pare că va fi considerabil 
scurtat, atât prin îndemânarea și valoarea armatei ruse, cât și prin nepregătirea 
Turcilor, Pacea nu va întârzia să se impună acestor din urmă si e puţin proba- 
bil ca ea să mai poată fi împiedicată de către Puterile europene, dușmane Rusi- 
lor, acum când aceștia nu mai sunt decât la câteva staţii de Constantinopole. Cât 
despre noi pare hotărît că nu vom trece Dunărea. Cu atât mai bine. Asta e stri- 
gătul unanim în ţară, afară de marii corifei ai radicalismului care de acum îna- 
inte nu mai pot să se susțină decât prin agitatiuni de tot soiul, chiar dacă aces- 
tea ar aduce o prăbușire generală. 

Neprevederea Guvernului nostru în această privință depășește orice mar- 
gini. O pildă. A cumpărat pentru aproape 13.000 lei ancore destinate la con- 
struirea podului proiectat la Calafat. Dar ele nici oan sosit încă în țară. Tiü 
acest amănunt de la D. Cumnig, care este chiar vinzătorul. 

Se vorbeşte în oraș de un împrumut forţat, și eŭ cred din toată inima. 
Când creăm asignatul nu trebue să ne jenăm să recurgem și la violenţe în ma- 
terie finanfiará. 

Se vorbește încă de intrarea în minister a D-lui G. Liteanu. 

Scandal amuzant la Grand-Hôtel du Bulevard. Eroina e M-elle Rachel. 

Se semnalează din Galaţi oprirea navigaţiei pe canalul Sulina prin îne- 
carea marilor năvi încărcate cu pietre. 


1) A se vedea Literatura și Arta Româna, an. IV, pag. 556. 


720 NOTE ZILNICE 


Serviciul comisarilor pe lingá armata rusá e aproape complect desorga- 
nisat. Nu mai rémáne, cred, decât unul singur dintre amploiafii noștri: D. Már- 
zescu. Acest serviciü a fost aproape nul. A fost totdeauna considerat ca o in- 
stitutiune ridiculă. 

D. Cogălniceanu trebue să plece Joi la Viena. Misiunea sa ar fi să nego- 
fieze o nouă convenţie pentru construirea liniei Ploesti-Predeal. 


11 


Rezultă dintr'un ordin de zi al colonelului Cantilli, comandantul unei 
brigade din a IV-a diviziune, că la lupta de la Nicopoli, artileria noastră a luat 
o parte din cele mai onorabile pentru armata română. 

Ni se afirmă că toți corespondentit francezi părăsesc cuartierul general 
rusesc. D. de Woestyne a plecat deja la Viena. Se zice că el ar fi corespondentul 
clandestin al lui Neue Freie Presse. 

Armata rusă înaintează victorioasă către Adrianopoli şi se zice că nu va 
mai fi mult până la încheerea păcii. Poate ne cam grăbim în presupuneri. 

S'a decis construirea liniei Bender-Ismail-Galafi. Mi se spune cá o altă 
cale conducând de la Giurgiu la Turnu-Măgurele e de asemenea proiectată. 
Aceste lucrări arată prevederi din partea guvernului rus. 

Am uitat să mentionez bănuelile după care Turcii ar ameninţa să treacă 
Dunărea la Silistra și Olteniţa. Surprinderea ar fi destul de periculoasă chiar 
pentru Capitală. Stiü aceasta de la baronul Stuart, cu care m'am găsit in tren 
de la Mircești la București. 


12 


Presa reproduce după Mesagerul din Viena un plan de remaniere gene- 
rală, atribuit de către autorul articolului, Germaniei, Rusiei și Italiei. 

După România Liberă, închiderea canalului Sulina ar fi oficial semna- 
lată de către comisiunea dunăreană. 

Sa vorbit mult zilele din urmă de câteva schimbări în cabinet. D. Li- 
teanu pentru a treia oară a fost chemat să intre în locul D-lui Docan. Stirea o 
am de la el însuși care a refuzat. E un om cu judecată. 

Suntem foarte puţin informaţi asupra faptelor războiului. Toate vestile 
ne vin prin ziarele străine. 

Armata rusă e însoţită de o mulțime de ovrei. Tot ceeace priveşte servi- 
ciul ei, afară de obiectele de rázboiü, e în mâna lor. Cei care aü avut a face cu 
ei ’si-aù perdut paralele : e un murmur general. 


13 


Notez în România Liberă de astăseară un articol bátáios, atingând in- 
trarea României în campanie și foloasele noastre după rázboiü. E mai mult pro- 
gramul care se debitează prin localuri publice numai ca să încălzească sentimen- 
tul naţional. 


NOTE ZILNICE 721 


Observ de asemenea în aceeași foaie o efuziune de patriotism bombastic, 
cu ocaziunea unei suscriptii de 4.000 lei in Transilvania. 


IA 


Citesc în Timpul raportul marelui duce Nicolae asupra mersului trupelor 
rusești până în momentul când ele aü început să treacă pe teritoriul otoman. Me 
izbeşte ceva. Marele duce spune la începutul acestui raport: „Armata M. Sale a 
trecut Frontiera Imperiului la 24 Aprilie si înaintă spre Dunăre după cum ur- 
mează o. 

La dreptul România făcea la 24 April parte integrantă din Imperiul oto- 
man. Dar 8 zile mai înainte Rusia a legat cu ea o convenfiune de alianţă contra 
aceluiași Imperii otoman. Alteța Sa Imperială n'ar fi găsit mijlocul să redacteze 
raportul sën fără să se pună în contrazicere cu actul din Ale April ?. 

(Recitesc pasagiul menţionat aci și recunosc că m'am înşelat. Marele duce 
a voit evident să zică Imperiul Rusiei și nu Imperiul otoman). 

Cred că o parte din trupele noastre a trecut deja Dunărea la Nicopoli, cu 
toate tăgăduielile D-lui Cogálniceanu și mai ales cu toate desmintirile pe care 
le-a adresat oficial agenţilor noștri. Pentru ce atâtea minciuni la adăpostul vor- 
bei de diplomaţie ? 


15 
E fără îndoială o mare incurcáturá in rezolufiunile guvernului: român. 
Generalul Manu a primit pozitiv ordinul să treacă la Nicopoli. Am văzut o tele- 


gramă oficială care da îndestul de înţeles; 'mi-a fost confidential arătată de cá- 
tre M. S. 


15 

Cu toate acestea astăzi Romänul inserează o notă afirmând, aproape, cá 
nu vom mai trece Dunărea. Ce se petrece oare ? Ce sunt acești oameni care svo- 
nesc lucrurile cele mai grave cu atâta ușurință ? Cuartierul general rus ar putea 
foarte bine să ni-o spună; căci se asigură de pretutindeni că ei sunt profund 
dispretuiti. 

Noutăţile iaŭ o întorsătură proastă. Papadopulo-Calimaki "mu afirmă că 
după vești oficiale, Germania ar cere Austriei autorizatiunea să treaca 600.000 
oameni prin teritoriul său. Pentru a merge unde? Contra cui? 

Stiü de la aceeași persoană cá D. Cogălniceanu nu va mai pleca la Viena, 
cum "mi spusese mie însumi eri. El trebuia să treacă prin Poiana ca să confe- 
reze cu Prinţul; am văzut telegrama tifratä în această privință. Oare Austria 
n'ar voi să facă o bună primire ministrului nostru ? 


16 


De mai multe zile trecerea trupelor noastre în Bulgaria e afirmată de 
unii, tăgăduită de alții. Unde-i adevérul? Cum se face că nu-l putem cunoaște, 


722 NOTE ZILNICE 


la mica distanţă care ne separă de Turnu-Mägurele? E o debitare de minciuni 
care nu sa mal vezut. 

D. Cogălniceanu a plecat azi dimineaţă la Poiana, cuartierul general al 
Prințului, unde se află de asemenea și D. Brătianu și de acolo la Viena, se zice. 
De două zile se tot vorbește mult de o luptă importantă care a avut loc la Plevna 
si care ar fi costat mulți oameni pe armata rusă. Spun numai pentru a menţiona 
câteva cuvinte raportate de către prinţul Vogoride D-lui Lahovary. La o audienţă 
acordată prințului Vogoride la Tirnova, marele duce Nicolae ar fi spus: am fost 
bătuți la Plevna ; din cauza Românilor am pierdut patru mii de oameni. 

Acest reprog e oare bazat? Se raportează la refuzul generalului Manu de 
a ocupa Nicopoli fără ordinul cuartierului general român ? 

Ni se spune din mai multe părți cá populatiunea bulgară nu pare de loc 
a avea recunoștință către liberatorii ei. La Tirnova chiar, subt ochii cuartierului 
general al marelui duce Nicolae, locuitorii arată o rea voință manifestă. N'ai 
voit să vindă nimic pentru nutrirea ofițerilor, nici să dea vr'o asistenţă cuiva. 
Această știre dată de toţi cei care se întorc din Bulgaria, 'mi-a fost întărită azi 
dimineață de către baronul Coignard, pe care 'l-am văzut la hotelul Brofft de 
sease séptémánj și care s'a reîntors icri seară din Tirnova. D. Coignard pretinde 
că Bulgarii se bucură de multe înlesniri. 


17 


Citesc in Románia Liberă un lung articol asupra aga zisei opinii publice 
în România. Acest articol confine de asemenea menţiunea umflatä a unui fapt 
de rázboiü dintre cele mai simple. Concluziile sunt, cu tristeță, ridicule. 

E de crezut că trupele noastre să fi trecut cu siguranță Dunărea. Colo- 
nelul Rosnovanu ar comanda piața Nicopolei. 

Iată a doua fază a politicei noastre de rázboiü. Putea-va ea să nu aibă 
pentru no: triste consecințe? In ceeace privește situatiunea noastră financiară 
după intrarea noastră efectivă în campanie, îmi plâng fara ca și pe creditorii noștri. 


18 


Mi se anunţă că Austria a dat ordin de mobilizarea armatei. Să fie ade- 
vérat? In acest caz, situatiunea se complică. Sper însă că această noutate nu va 
fi confirmată. Ea vine fără îndoială din faptul unui mare consiliu de miniștri 
care trebue să se ţină la Viena pentru a delibera asupra oportunității mobilizării. 

Fără îndoială, alaltăieri seara 16/28, al V-lea regiment de infanterie, colonel 
Petrovan a intrat în Nicopoli. Acest fapt de o mare importanţă coencide în mod 
singular cu sgomotele de mobilizare austriacă. Care va fi primirea D-lui Cogăl- 
niceanu la Viena? Călătoria sa nu trebue să aibă loc decât după un consilii de 
rázboiü care trebue, se zice, să se țină la Poiana subt președinția Prințului. 

Se anunţă cá D. Brătianu ar lua portofoliul războiului și ar ceda pe al 
internelor D-lui Cogălniceanu. Fiecare din aceste doué personagii ar dirige dar 


WWW.dacoromanica.ro 


NOTE ZILNICE 723 


două ministere. Aŭ fără îndoială... prea mult timp, ceeace nu este de mirat în 
circumstanţele normale actuale. 

Astăseară D. Epstein, pe care-l véd la hotel, îmi spune: Românii sunt 
dușmanii Rușilor. Această observaţie m'a surprins mult și chiar i-am mărturi- 
sit-o D-lui Epstein, demonstrându-i că nici în rezolufiunile guvernului, nici în 
conduita Românilor din orice clasă nu sar putea găsi această vrájmágie de care 
vorbeşte. Cred însă cá nu sar putea spune acelaș lucru și despre Bulgari, pentru 
care Rusia risipește bani si sânge. Toţi cei care vin din ţara lor nu vorbesc de 
cât de reaua lor voinţă către trupele ruse. 


20 


O reflectiune. D. Cogălniceanu nu s ar deosibi până acum de colegii săi 
decât prin rezistenţa sa față cu trecerea trupelor noastre. Acum, când acest lu- 
cru e un fapt îndeplinit, în ce se mai deosibeste de dingii? Numai în acea că, 
aceştia, mai consecvenfi, ordonă si el se supune. 

Cu toate că mă ocup aproape exclusiv cu evenimentele care se petrec pe 
teritoriul român, trebue să notez câte odată și pe cele mai principale de peste 
graniţă, exercitând oarecare influenţă la noi. 

De azi dimineaţă svonul unei a doua lupte perdută de turci la Plevna 
sa réspindit în oraș. Către ora 1 întîlnesc astăzi la hotel pe D. Forbes de 
la Daily News, care sosește direct de la Plevna. A plecat la unu după miezul 
nopţii de Luni până azi, după ce a fost de faţă 24 ceasuri fără întrerupere la lupta 
de la Plevna. 

Noutatea era adevératá. Rușii, în număr de 52.000, contra 32.000 turci, 
venind de la Vidin, aü fost respinși cu pierderi foarte mari, pe care cruzimea 
Turcilor înpotriva răniților le-aü mai mărit. 

In timpul zilei alarma populară era așa de mare în cât sar fi crezut că 
Turcii, trecând Dunărea la Sistov, eraü deja la Alexandria. Inutil să mai insist 
asupra unei astfel de nerozii. 

Ceeace pare mai adevărat e fuga locuitorilor din Șistov la Zimnicea. Ro- 
mánul o afirmă, 

Generalul Manu și-ar fi perdut comandamentul, se zice, pentru a nu fi tre- 
cut Dunărea de mai "nainte. 

La 8!/, am fost de faţă la o scenă foarte mișcătoare care sa petrecut în 
grădina otelului. Villers, desenator corespondent al Graphicului, care a urmat pe 
Forbes în Bulgaria, soseşte deodată în mijlocul nostru, tocmai când discutam despre 
evenimentele războiului. Acest tînăr, după Forbes, dispăruse în lupta de la Plevna 
şi se credea perdut. La vederea lui toată lumea a scos un strigăt de bucurie. 

Faptul important al zilei e sosirea azi dimineaţă de pe teatrul războiului a 
colonelului Wellesley, atașat militar englez si a colonelului . .... , ataşat mi- 
litar austriac. Sosirea lor neașteptată dă loc la tot felul de comentarii. 

Amindoï aŭ plecat chiar astáseará la Londra si la Viena, si trebue să re~ 
vină mai târziu. 


794 NOTE ZILNICE 


Prinful Gorceakof le-a fácut cáte-o vizitá astäzi, unde ei aü pránzit, la 7 ore. 
La 10 ore se respindeste zgomotul cá marele duce Nicolae ar fi luat Plevna. 
Se consideră faptul ca putin adevărat din pricina distanţei si a timpului. 


23 


Mulțimea și contrazicerea zgomotelor asupra luptelor din Bulgaria, îmi 
impune să nu mentionez nimic înainte de a controla. 

Luarea Plevnei de către Ruși a fost, între altele, afirmată și desminfitá de 
mai multe ori. Plevna va mai da încă loc, evident, la lupte foarte mari. 

Din această parte războiul a luat proportiuni pe cát de mari pe atât de pa- 
sionate și se așteaptă cu drept cuvint la câteva lupte care ar putea să decidă de 
soarta ambelor armate. Victimele sunt deja foarte numeroase. 

Aceasta mé face să cuget la soarta trupelor noastre de la Nicopoli. E de 
temut în privinţa lor, dacă Osman Paşa, urmând victoria, ar putea să ia această 
direcţie. Ura Turcilor în contra noastră e destul de adincá și ne putem aştepta 
din partea lor la acte de răzbunare asupra soldaţilor noștri, cu atât mai mult cu 
cât numărul acestora la Nicopoli nu e mare și că întăririle lor nu se pot face de 
cát cu oarecare greutăţi, acest oraș nefiind legat cu Turnu-Mägurele printrun 
pod. Se zice, cu toate acestea, că regimente noué se indrepteazá către Nicopoli. 

Participarea noastră la rázboiü a dat loc la un incident care nu e încă 
lamurit. Vreaü să vorbesc de întârzierea generalului Manu de a ocupa Nicopoli. 
Se asigură că atitudinea sa trebue să fie atribuită lipsei de instrucţiuni din par- 
tea Prințului Carol, care voește să 'sí păstreze independenţa sa de acţiune. Or si 
cum, generalul Manu, se zice, a și fost deja înlocuit la comandamentul diviziunii 
sale prin colonelul Anghelescu..... Românul de azi dimineaţă dă el însuși această 
veste. 

Se asigură în oraş că generalul, însoţit de colonelul Cantilli, comandantul 
unei brigăzi, s'ar fi dus la cuartierul general rus pentru a 'sí explica conduita și 
că aceşti doi ofiţeri ar fi fost foarte réü primiţi de către Marele Duce Nicolae. 

Ori cum, publicul se ocupă mult de acest incident la București. Dar ceeace 
me izbeşte e turburarea care domneşte în toate lucrurile de la intrarea noastră in 
rázboiü. Se zice, si chiar se susține, cá comitem o mare gresalä de care se fac 
respunzători Prinţul Carol și miniștrii săi. 

Pretinsele avantagii (trebue să mai mentionez încă retrocedarea Dobrogei !) 
pe care le vom avea dintr'o campanie fericită, sunt tratate acum cum merită ai 
nu mai e vorba decât de pericolele iminente $i gratuite intimpinate de armata 
noastră. 

Pentru prima oară constat, de sigur, existenţa unei opinii publice, fiind-că 
pentru prima oară ea se găsește în fața unei situatiuni serioase. Tristele farse 
puse până acum în faţa ei prin histrionii politicei noastre, nu atingeau decât 
neghiobia din București; dar toate acestea acum s'aü schimbat în urma gravelor 
evenimente care se desenează și se măresc dinaintea noastră. 

Exagerarea publică în orașele litoralului Dunării a ajuns până la panică. 


NOTE ZILNICE 725 


Populatiunea părăsește în toată graba Giurgiul, Turnu-Măgurele, Zimnicea, pen- 
tru că se presupune că trupe turceşti ar trece Dunărea, uitând că spre a sävirsi 
o asemenea mișcare, armata turcă ar trebui să treacă mai întăi peste corpurile 
de armată rusă care operează între Balcani si Dunăre. Nic: nu vreaü să men- 
fionez prostiile care se spun pe această temă. Dar panica există in adever gi ar 
lua proportiuni nelinistitoare dacă Turcii ar câștiga câteva alte nouă victorii. 
Cu toate acestea autorităţile noastre nu găsesc nimic mai bun, pentru a calma 
populatiunea, decât de a lăsa să se publice noutăţi ticluite in biurourile admi- 
nistrațiunii telegrafelor, mai ales acelea din Românul. Când asemenea noutăţi 
sunt desmintite, panica nu face decât să se mărească si mai mult. 

Se semnalează din toate părţile abuzuri strigătoare care se comit cu trans- 
porturile. Intre altele se citează în gura mare un contract acordat D-lui Wein- 
berg care, primind 36 fr. pentru 10 funzi ruși (400 oca), n'ar plăti de cât 6 ne- 
norocifilor cärutasi români. In adevăr, transporturile ar fi făcute ca rechisitiuni. 
Această manoperă ar fi opera D-lui de Weinberg, a unui ministru și a unui se- 
nator. Se asigura că bacșișul dat de D. Weinberg ar fi de 25 mii galbeni. Cu- 
nosc perfect numele ministrului ca și pe al senatorului. 

Nu sunt de cât 9 de dimineaţa. Fără îndoială vom avea noutăţi în timpul 
zilei. In așteptare, observ că gazetele radicale aŭ tristul gust să vorbească de lu- 
crurile grave care se petrec subt ochii noștri, cu tonul obicinuit al oamenilor de 
circiumá. 

Mise aratá imediat Allgemeine Zeitung de la 4 August. Contine o lungá scri- 
soare, o comunicare de la 31 Iulie, Salzburg (?), dupá care guvernul austriac ar 
fi adresat Printului Gorceakof o protestare contra participării noastre la räzboiù 
şi contra ordinii de lucruri stabilite în Bulgaria de către autorităţile rusești. Nota 
ar declara Austria desfăcută de angajamentele sale luate în Reichstadt, dacă gu- 
vernul rus nu oferă garanţii contra acestei îndoite stări de lucruri. 

Dacă noutatea din Allgemeine Zeitung e adevărată, temerile oamenilor din 
România ar fi prea fundate. 

Sa hotărit, generalul Manu este înlocuit prin colonelul Anghelescu. El 
trece la a treia divizie. 

O parte din miliții e chemată sub arme. 


25 


Un mare număr de noutăţi sosesc azi. 

După un jurnal din Viena, Prinţul Gorceakof "şi-ar da demisia. 

După Orientul, sgomotul destul de vechii despre apropiata sosire a Împe- 
ratului la Frätesti ar fi pe punctul să se realizeze. Stiü aceasta de la D. A. Lipati, 
numit din această pricină prefect de Vlașca. 

D. Cogălniceanu ar fi părăsit Viena spre a se duce la Sigmaringen. B. a 
réspindit svonul. 

Colonelul Doctoroff a sosit azi dimineaţă la Hotel Brofft. Am discutat putin 


WWW.dacoromanica.ro 


726 NOTE ZILNICE 


cu dinsul. Cu o franchefá remarcabilă blameazá si ideea luptelor de la Plevna si 
modul in care aü fost date. 

Colonelul Brakenburg du Tuises e aici de vr'o trei zile. Mi-a spus cá 
probabil nu se va mai reîntoarce în Bulgaria. 

Forbes, de la Daily News, din contră, a plecat la cuartierul general rus, 
după ce a stat aici trei zile ca să 'și repare puterile și a cumpărat un cal si câteva 
obiecte trebuincioase. 

Multe sgomote de rázboiü. Nici unul n'are cu toate acestea caracterul ade- 
vărului ; dar se așteaptă ceva mare. 

Prinţul Gorceakof a venit azi la hotel Brofft să facă o vizită colonelului 
Doctoroff. 

O singulară observaţie a fost făcută nu ştii de cine. De la nenorocita luptă 
de la Plevna ovreii furnisori şi alții ai armatei rusești aŭ lăsat cascheta albă, 
pentru a purta căciuli mai puţin bátátoare la ochi, dar cu siguranță mai cál- 
duroase. Cu toate acestea temperatura a devenit excesivă de câteva zile. Se poate 
judeca acum de starea afacerilor în Turcia după căciulele tristelor personagii. 


26 


E o lipsă aproape totală de noutăţi din Bulgaria, afară de cele ce se spun 
despre generalul Ignatieff, greü bolnav de tifos. Se zice de asemenea cá şi gene- 
ralul Nepokoicitsky e foarte suferind. 

In ţară starea materială e tot mai rea din zi in zi. 

Rechizifiunile de o parte, apelul celor 40.000 oameni de alta, storc foarte 
mult fara. Rechizitiunea cárufelor dă, se pare, loc la abuzuri considerabile. Con- 
tractul Weinberg e mai ales semnalat printre aceste abuzuri. 


28 


Mișcarea trupelor noastre ia un caracter general. Prinţul a părăsit Poiana 
ca să meargă la Nicopoli, se zice. Iatá-ne astfel cu totul in rázboiü. 

Bucureştiul e foarte închis de câtăva vreme, banii și afacerile nu mai există 
şi nu suntem decât la jumătate pe drumul ruinei inevitabile a ţării; sfirgitul ráz- 
boiului va fi fără îndoială sfirsitul sacrificiilor noastre. Dar va fi de asemenea si 
începutul unei lichidări generale. Va trebui să se execute, va executa cum se face 
acum la Odessa și în guvernămintul Kesson (vezi România Liberă). 

Notez regulamentul relativ la prizonierii de rázboiü şi o notitä asupra Do- 
brogei, pe care pretinşii noștri oameni de Stat ne-o lasă s'o întrevedem ca o com- 
pensafie pentru sacrificiile noastre necalculabile de tot felul si de un alt fel încă. 


(Urmează). I. ALECSANDRI, 











































































































LA CASTEL 





acá știți „Castelul crucii“, 
sl || Poate SUD pe cavaler, 

Sin ce loc subt sfintul cer 
Poartă grele zale lucii. 


Tace totul, ca'ntr'o vrajă 

La castel medieval. 

Saltá somnorosul val 

Să-și cunoască vechea strajă. 


»Subt ferestrele-ti arcate, 
»Dulcea mea, din nou te chem; 
»E-un noroc, orí un blestem, 
»Or sunt doué-amestecate... 


»Tu ești ramură ’nfloritä ; 
»Si "nainte ca s'adorm 
»Somnul lung si uniform 
ster parfumu-fi noŭ, iubită! 


»Pus-am scară la fereastră : 
»Dragoste din strune’ti cer, 
»Scar'así pune si la cer 

»Scumpă pasăre máiastrá«. 


MIRELE MORT 


onee 


A in groapă noaptea un voinic 
E À Scurmând pämintul — ese. 

El poartá mort inelul mic 
A] moartei luí mirese. 


»Eü dragá vin sá te desgrop 
»Dar lung fior mé sapä; 

»În vine sânge n'am un strop: 
»In vine numai apă. 


»Cum suflă albul mei pe nări! 
»lar vinele-i par verge, 

»În urmá's șapte depărtări 

säi încă am a merge. 


»Cu mine lună tristă fugi 

»Cu mine dimpreună. 

»Din cale-mi stânci și buturugi 
»Şi codrul fuge, lună !« 


El are gura ca un clont 

Si prábugite pleoape; 

Prin albe neguri trece glonţ 
Iubita să-și desgroape. 


Dar iată-l află albe zori 
La calea jumătate. 

Pe fruntea lui sadună nori 
În cal sélbatec bate. 


MIRELE MORT 


În goană groaznică 'napoi 
La groapa lui se ’ntoarce. 

Nu-l știe nimeni pe strigoi 
Ce jale 'n suflet toarce! 


În orice noapte l-ai vedea 
De l-ai pindi când trece. 
Ci te-ar găsi după perdea 
Privirea lui cea rece. 


734 


PE MARE 





EX e ceartă valurile mării! 
aoWAlbind de spumă vin năvală; 
Grăbesc la sigură peire, 

Se sparg de mal și stânca spală. 


Cu pânza "n vint, ne scoate-o barcă 
În larg albastru, hăt departe! 
Mi-arată marinar cu mâna 

Cum cresc în zare trei catarte. 


Şi-mi arată cum scot deasupra 
Uritele spinări delfinii, — 

Şi tot ce stie marinarul 

În marginea imensei linii... 


Cu ’ncetul malul se cufundă... 
Subt cerul mare, hai "nainte! 
De mult nebună duce barca 
Doi soli singurătăţii sfinte! 


Dar nu zăresc, n'aduce valul 
Mireasa albă și sglobie, 

De mână să mă ia perfida, 
Rizénd, cu dinsa să mé 'mbie... 


I. BARSEAN. 


CRONICA 


LITERARÁ SI ARTISTICÁ 


——— e 


S'ar crede după izvoarele vechi că până la anul 454 a U. C., Romanii n'aü cunoscut nici 

coafori, nici bărbieri. D. Kalinderu e de părere însă că aceasta e o greșeală, bazându-se 

pe descoperirile de briciuri și foarfeci rămase prin mormintele din acele vremuri. Dupa 
cucerirea Greciei, Romanii adoptară, pe lingă tăerea părului și barbei, chiar consacrarea zeilor a 
primului păr tăiat copilului și primei barbe a adolescentului. Cu toate acestea, barba nu dispare de 
pe figurile romane. Pe timpul luf Ciceron, tinerii, barbati juvenes, barbati bene, își îngrijea nu 
barba întreagă ci favorite, barbula. Mat lăsau să le crească barbă și cel in doliü, cel izbiff de ne- 
norociri, cef învinși în războae sati in alte asemenea împrejurări. Cesarii de la Adrian încoace poarta 
de asemenea barbă. 

In privinţa purtării părului la bărbaţii romani sunt multe controverse. Se crede că în tim- 
purile primitive Romanii purtaü plete; mai tárziü, numai în timpuri nefaste. Din epoca lui Scipione 
părul era purtat de obiceiü scurt cu ondulatiunile sale naturale — capillo leniter inflexo. Cel ele- 
gant își frizaü părul cu un calamistratum. Primii Cezari purtaü o coafură foarte simplă; numai 
Nero își lăsa uneori părul în plete lungi pe umeri, infátisándu-se ca Apollo. Stoici, creștinii, cel cu 
moravuri austere, purtaü părul scurt; creștinii purtaü barba lungă și tunsă împrejurul gurii pentru 
a înlesni mîncarea. Acest port s'a păstrat și subt dinastia siriană. Impératul Iulian purta însă părul 
lung ca și barba și foarte neingrijit, după cum se exprimă în vestita sa scriere Misopogon. 

Femeile de asemenea își ingrijeaü mult coafura ; ele, ca $i bărbaţii, întrebuința deosebite 
boelï și cosmeticuri. In Roma veche, însă, coafura femeilor e foarte simplă. Fetele si matroanele 
își ridicaü părul printr'un nod pe ceafă. Spre sfirșitul republicel, însă, acest obiceiü se corupse. 
Mode şi găteli nouë răsar pe fiecare zi, în cât aceeași femee ne apare in camere saü în statui cu 
deosebite coafuri. Iulia, fiica lui Zil, si Faustina, soţia lui Marcu Aureliu, sunt înfățișate cu doč- 
zeci si cinci de coafuri deosebite. Dar în așezarea părului se tineaü în seamă o mulţime de lucruri. 
»O curtezană — spune D. Kalinderu — își adună părul dinainte în cát îi da forma une! căști, alta 
strînge masa părului în formă de piramidă ca să lase gitul descoperit. O femee își încarcă capul 
cu frizuri sai poartă cozi false mari; alta se mulţumeşte cu o simplă împletitură. Una își strînge 
pletele in rátele de aur ale căror ochiuri depărtate lasă să se zărească părul bălan. Pérul simplu, 
despărţit pe frunte, se potrivește de minune pentru o faţă lungăreaţă, etc.«. Care era dar stilul 
general în coafura romană? Eraü multe: tutulus, nimbus, vitta, corymbium. 

Coloarea părului Romanelor era de obicei neagră ; blondele erai excepţii; părul roșu era 
considerat ca un defect. Ca să aibă părul blond, Romanele întrebuinţati deosebite dresuri. Damele 
romane aveati un întreg cortegiü de sclave care le peptánaü: cabinetele de toaletă eraü ameţitoare; 


Io barbei şi părului la Romani, de Jon Kalinderu (o broșură format mare, ilustrată). 


134 CRONICA 


damele adesea eraü de o violenţă crudă faţă de sclavele care le nemultumeaü. Creștinismul, în sfirsit, 
a pus oarecare capăt acestor dezordonate excese de lux. 

Iată coprinsul general al studiului D-lui Kalinderu. Metodic, lămurit în expunere, adeseaori 
artistic, maï presus de foate adînc cunoscător al vieţii private romane, D. Kalinderu apare si din 
acest studiu acelaș puternic evocator al timpurilor trecute și acelaş judecător calm și cumpănit, 
pe care lam apreciet in alte lucrări de erudiție antică. Iată calităţile îndeobște recunoscute ale 
D-lui Kalinderu, iată însușirile ultimii sale lucrări. 


* 
* * 


A apărut al patrulea Volum din Proverbele Românilor, de Iuliü A. Zanne. Acest volum 
cuprinde proverbele relative la viaţa fizică (mincare, băutură) şi viaţa socială (vecinătatea, toväräsia, 
boeria, războiul, etc.) a Românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedo- 
nia; la sfirsit un glosar româno-francez. Importanţa unei asemenea opere pentru flolklorul ro- 
mânesc, credem că este îndeajuns recunoscută ; dar și pentru psichologia poporului român bogatul 
material adunat de D. Zanne e de un interes capital; din proverbe, din zicători, povátuiri, asemă- 
nări, idiotisme si cimilituri, putem surprinde nota pură și esenţială a caracterului unui popor, a 
inteligenței si moralului sën, D. Zanne a întreprins o adevărată operă de ciclop si nu avem destule 
cuvinte pentru a-l arăta aprobarea si admiratiunea noastră. 

EM. SEREA. 
"hem 

In cursul lunii viitoare Noemvrie, tinărul pictor G. Petrașcu, întors de curind din Paris, 
va deschide prima sa expositiune de pictură la Atenei. Această expositiune, alcătuită aproape din 
100 de pînze, va cuprinde impresiile sale din ţară si de la Mortreuil-sur-Mer din Franţa. 

Simpatia deosebită ce o arată tinărului artist marele nostru pictor Grigorescu și cunoscă- 
tori ca D ot Delavrancea, Mincu, A. Vlahuţă si alţii ne face să credem în succesul exposiţiunii sale. 


A. 


MISCAREA INTELECTUALA STRAINA 


— CARTI, REVISTE, ECOURI — 


——- ———— 


marion, Paris), cuprinde amintiri din copilăria ilustruliii scriitor francez. Si în ea sunt de 
acele amintiii, de earé, zite însuși Daudèt, fncèpénd volumul, »së ridică în sufiët drepte și 
distincte“. 

Darul de a evota cu dtagoste trecutul scurhp, de a-l facé să râsără În toată limpeziciunea 
lui gi În toată bogăţia &in&nuntélor Iul, este uñ dar rar chiar la scriitorii mart. Tot! acet tare cu- " 
nosc pe acest maisiru delicat $i care aŭ Suris saŭ aŭ fost migcatí de atâtea or! citindu-l, vot găsi 
în amintiri lut postume și puterea evocafiuhil extraordinari. 

Seuletie, de Pierre Maël, (ed. Ernest Flammarion), è istorioara uhel fetiţe scăpată din apă 
de un mègies binefăcător. Deși simplă, istorioara e interesantá. Volumul îngrijit, ca tot ce editează 
casa Flammarion. 


remier voyage. Premier mensonge, operă inedită de Alphonse Daudet (ed. Eshest Flam- 
yag » OP b 


a * 


Psychologie d'art, de Etienne Bricon (May). Autorul se încearcă să ne dea pe maeștrii 
stirşitului veacului XIX intr'o impfesiune generală. Incepând cu Puvis de Chavannes, care "1 pare un 
om cu totul fnodern, »atát este de îndepărtat de agitatia zilelor noastre în seninătatea operei sale«, 
studiază pe Roll, în care vede incarnatä »exaltarea vieţii omeneşti, pe Henner, etc. 

Pdscal, de Emile Boutroux (Hachéttej. D. Boutioux, într'un ăprofundat studii plin de ad- 
miratie respéctuoasä, analizează les Provinciales si les Pensées. Autorul reprezintă pe Pascal astfel 
cum ë, cu extraordindra sa intensitate de viaţă interioară, în care sé unesc diferitele sale calităţi. 
D. Boultoux cerceteazä îtică și ihflüehta luf Pascal asupra diferitelor &poci. 

La méthode scientifique de Vhistoira littéraire, de D. Renard (E. Alcan). D. Renard dite- 
rehtiazä istoria literară de tritită, recunoscéhd acesteia din urmă de d fi parţială. Carte deşi pro- 
lixá, cu toate acesta interesantä. 

Italische Stadtesagén und Léjetiden dé Vüscher-Becchi (Leipzig). Autorul teuneste frag- 
mentele de legende medievale risipite, alegând pe cele maï principle dintre variante. Unele tratează 
întemeerea oraşelor italiene Roma, Florenţa, etc.; altele amestecă credințe antice si moderne. $i 
dih această amestecătură aü rezultat povești admirabile. 


* 


Revue Bleue (8, 15, 22 Septembre). D, Edouard Schuré se ocupă cu strania filozofie a ne- 
fericitului filozof german Fr. Nietsche. Articolul sii Nietsthe în Franţa gi psiehologia ateuluă, 


5 


736 MISCAREA INTELECTUALA STRAINA 


insistă asupra imposibilei concepţii a »superomului«, care nu poate fi decât o idealitate abstractă si 
nebazată.— D. Diego Angeli are o scurtă schiţă asupra D-neï Matilda Serao, cunoscuta scriitoare ita- 
liană. D. Georges Grappe se ocupă cu opera poetului Albert Samain, mort foarte de timpuriü acum 
de curînd, autor la două delicioase volume : » Aujardin de l'Infante« și » Aux Flancs du Vaseu. Albert 
Samain desi din generatiunea nouă, totuși avea o metrică parnasiană ; în el se resimt influenţele a 
doi maestri: Verlaine si Baudelaire. In ancheta întreprinsă de Revue Bleue asupra veacului expirat 
și problemelor sale, D. J. Bourdeau are un studiü intitulat: Mişcarea socialistă în Franţa în 
al XIX-lea veac. 

Lo Revue et Revue des Revues, în numărul săi din 15 Septemvrie curent, subt iscálitura 
D-nei Olive Schreiner, se ocupă cu Psichologia şi formarea Boerilor africant,—articol de psicho- 
logie socială foarte interesant. — Notám un articol minunat, de Sully Prudhomme, intitulat: Testa- 
mentul unui poet. — André Beaunier are de asemenea un succint studiü asupra lui Albert Samain, 
insistând cu deosebire asupra caracterului săii mindru, rezervat si modest.— Dr. La Touche-Tréville, 
în articolul săi intitulat Revelafiunile biblice, studiază documentele si papirusurile de curînd des- 
coperite în Egipt, care ar putea foarte bine să formeze o a cincea evangelie necunoscută încă — 
evangelia luf Petru.— Dr. Cancalon studiază mișcarea pozitivistă a lui Aug. Comte în Franţa 
$i aiurea. 

La Revue de L'art ancien et moderne, in numărul săi de la 10 Septemvrie, trecând în 
revistă Expositiunea universală, studiază intr'un al patrulea articol: Pictura, şcoala franceză, a im- 
presionistilor, prin pana autorizată a D-lui L. de Fourcaud, profesor de estetică si de istoria artei 
la şcoala de bele-arte. Incepând cu influenţa lui Manet, autorul studiază impresionismul care con- 
tinuă cu, evolutiunea începută de către Courbet şi Millet, aducând in execujiune un element ca- 
pital: analiza vibratiunilor luminoase, descompunerea metodică a colorilor în clar, în umbră și în 
penumbră. Atinge pe D. Lhermitte „pictorul serios al câmpuriloru, pe Jean-Charles Cazin, pe Ben- 
jamin Constant, »maï întăi romantic și apoi orientalist, in sfirsit portretist si decorator«, pe Cormon, 
Humbert, Raphaël Collin, Maignan, etc. — Léonce Bénédite studiază sculptura cu multă vervă si cu- 
nostintá. Edouard Garnier continuă studiul săi asupra sticlăriei: La terre —les arts du feu.—Un 
superb spectacol de gravuri si heliogravuri ne oferă acest număr ca: Agrafá de corsaj, „compoziţie 
de Moucha, Portretul D-nei Héglon, Adevărul, Seducţiunea, fragment de baso-relief, Pe malul 
mării, etc. 

Art décoratif (Iulie si August). D-nii Albert Thomas si Henri Frantz aŭ mai multe arti- 
cole frumos ilustrate asupra picturii, sculpturi! si mobilelor la Expositiune. Pe de altă parte, D. Leon 
Riotor studiazä arta bijuteriilor moderne la Expositiune (Lalique, Colonna, etc). Henry Destouches 
bronzurile arteï si A. Thomas vitraliul la Expositiunea din 1900.] 

Nuova Antologia (1 si 16 Septemvrie). Giosue Carducci, cunoscutul poet italian, are un 
articol interesant Asupra câtorva sonete ale lui G. Parini.— Domenico Zanichelli studiază carac- 
terul constituţional al domniei regelui Umberto I, care domnie ar reprezinta perioada de evolutiune 
de la monarchia revoluţionară la cea democratică, după cum domnia lui Carol Albert ar reprezinta-o 
pe cea de la monarchia absolută a dreptului divin si original, la monarchia constitutionalá.— Generalul 
Luchino del Verme, deputat, are un articol asupra războiului din Manciuria.— Quid Agendum ? ar- 
ticol de politicá si de economie, de Sidney Sonnino, e un studiü foarte important, in care autorul 
revendicá drepturile socialistilor. Acest articol a fácut senzatie in Italia, prin faptul noilor vederi 
pe care autorul le are in aceastá privintá. Mal notäm articole de Prof. Raffaele Mariano, Giovanni 
Sforza, Paolo Montegazza, Giannina Franciosi, Enea Cavalieri, etc. 

Rivista politica e letteraria (15 Septemvrie). Un prim articol de politică internaţională in- 
titulat La Muraglia ideale. Paolo Orano, în articolul sën Friederich Nietsche (di lui e a proposito 
di lui), insistă asupra nefericitului cugetátor mort luna trecută. Tot acest număr mai are un articol 
foarte interesant, semnat Gino Trespioli: Il governo degli Ottimi. 

Deutsche Revue, Septembrie. Hermann Schiller studiază Viitoarea educatiune populară 
în al 20-lea secol. Va avea mai întăi să se complecteze opera începută de al 19-lea veac. Educa- 


MISCAREA INTELECTUALA STRÁINÁ 781 


fiunea viitoare va insista maf ales asupra dezvoltäril practice a elevilor și se vor forma maestri ca- 
pabili, in posesiunea a tot ce se rapoartá la pedagogie, metodologie și disciplină şcolară. Langen are 
un articol asupra Jesuifilor de altădată si Iesuifilor din ziua de astăzi, si spune că aceștia din 
urmă nu pot fi consideraţi ca adevărații fit af lut Loyola. 


La Congresul de Psichologie, care a avut loc luna trecută la Paris, D. N. Vaschide, dele- 
gatul guvernului român, a făcut următoarea interesantă comunicare: Cercetări experimentale 
asupra imaginafiunit creatoare la copii. In aceste cercetări D. Vaschide stabilește cincisprezece 
puncte de observare. 

D. Vaschide publică de asemenea în Revue de Psychiatrie din Iulie 1900 un foarte do- 
cumentat studii de psichologie experimentală, intitulat: Contribufiune la studiul Psicho-fiziologiei 
emoţiunilor a propo de un caz de ereutofobie. Recomandăm aceste lucrări cititorilor noștri. 


D. RivgANU. 


CHIMON LOGHI, Pictor 








Idilă antică 
www.dacoromanica.ro 


DIVINA COMEDIE —INFERNUL 


CÂNTUL XXXIV 


TRADUCERE 


ezi steagul Regelui din Iad cum vine 
VA Spre noï! »'Mi-a zis Virgil. Se desfágoara, 
se 


Tu cată deci să-l vezi, te uită bine. 


Precum prin neguri dese ce scoboară, 
Ori seara când e sură ’ntreaga fire, 
Tu vezi departe 'n zări umblând o moară, 


Vézui aga ceva, ca o clădire, 
Și m'am ferit după Virgil de vint, 
Căci cat, nimic n'aveam de-adăpostire. 


Vedeam — și groaza, vai, mi-o vezi din cânt — 
Sărmane umbre-aici, acoperite, 
Cum nodurile 'n sticl'ascunse sint. 


Staü drepte-aici, dincolo stai trintite, 
Iar multe stai în cap, ori strinse tare 
Cu fruntile la tălpi şi ncolăcite, 


Iar când am fost aproape 'n locu "n care 
Virgil găsi că-i timpul să-mi arete 
Pe cel ce-a fost frumos minune-mare 


Intr'alte vremi, m'opri și n fatá-mi stete : 
»Aici tu vezi pe Dis, fiinţa slută — 
Si groaznicul locaș ce i se dete« 


742 


CÂNTUL 


Ce groază m'a cuprins, ce spaimă mută, 
O nu ’ntrebati acum, și nici nu scrii, 
Căci vremea 'n care-aș scrie-ar fi pierdută. 


Eu n'am murit, dar nu eram nică vii, 
Socoat' acel ce-un strop de duh mai are: 
In spaim’ aceasta cum puteam să fiù! 


Din ghiat’ acest Intunecat résare 
Cu trupul până "n'briü, părând cá ’noatä. 
Intre-un gigant și mine-asemănare 


Mai iute poate fi, decât să poată 
Gigantul să s'asemene "n lungime 
Con braţ de-al lui! Socofi, faptura-ă toată! 


De-avu lucoare-atunci, cât azi slutime, 
Si de-a nálfat spre tron privirea sa, 
Prin el venirá 'n lume chin și crime! 


O, cát de mare lucru mé mira, 
Trei fete când văzui că-i are feasta : 
Și una roșie ca de foc era, 


Iar alte doué se;lipeaü de-aceasta 
Pe umeri stând și-având o legătură 
Tustrele sus, in crestet, unde-i creasta. 


Acea din dreapta lui e’ntilniturä 
De alb și galben, cea din stinga pare 
De om de-acolo de-unde Nilul cură. 


Şi-un rind de-aripi subt toate trei el are: 
Nu sint pe lume-așa de mari vintrele, 
Că nici ca Dis corabie-așa de mare. 


Cum are-un liliac aripi de piele, 
Așa le-avea și vecinic osinditul — 
Trei vinturi el stirnea, bătând din ele, 


Cu ger cumplit de sengheţa Cocitul, 
Din $ease ochi plânsori ca ploaia verii 
Si bale din trei guri vărsa Cumplitul. 


CANTUL 


Cum meliti cânepa și-o faci pusderii, 
Așa "n trei guri, sdrobind în dinți, strivea 
Pe trei miseï, de-apururi daţi durerii. 


Pe cel din gura roșie nu-l durea 
Strivirea "n dinţi, ca răghilarea rară, 
Că "n spate-i carnea crudă se vedea. 


»Acel ce en osînd'așa de-amará« 
Mi-a spus Virgil »e Iuda Scariotul. 
Cu capu "n dinţi, isi sbate trupu'-afara. 


»Din doi cu capu "n jos, acel din botul 
Cel negru, care-atirnă, este Brut: 
Se sbate, vezi, grozav, dar mut cu totul. 


» Al treilea Casius e, cel nalt crescut. 
Dar soarele-a apus de mult“ mai zise 
»E timp de mers, căci totul am vezut !« 


L'am prins de după git, cum poruncise. 
Iar el pindind apoi propicea clipă, 
Când aripele-și monstrul le deschise, 


Za prins de perii coastei subt aripă 
Și-apoi aga "ntre pielea 'mpérosatá 
$i ghiatä scobori, călcând în pripă. 


lar când ajunse unde coapsa lată 
Incheie şoldul gros, subt cingătoare, 
Virgil trudit, de-o cale-aga ciudată, 


Intoarse capu ’ncet către picioare, 
Apoi, din floc in floc sui părând 
Că iar se "ntoarce 'n lumea făr'de soare. 


Și-a zis, de trudă mult'abia suflând: 
» Tu tine-te vârtos! Din noapte-adincá 
A chinului, ieși-vom în curînde, 


Si-apol, printr'o spărtură dintr'o stâncă 
Esind m'a pus pe-un mal, iar eŭ șezui, 
Și-a stat si el, geménd și-acuma încă, 


744 


CÂNTUL 


Privii în sus, și iată că-l văzui 
Pe Lucifer ! Dar nu cum îl știusei: 
De-asupra-mi sta, si 'n sus genunchii lui! 


Ce spaimă si mirare-aici avusei, 
Și-o "nchipue cel prost, căci nu pricepe 
Prin care punct al lumii eŭ trecusei! 


Virgil atunci: »Alt drum noi vom începe, 
Ridicá-te; e greü şi 'ndelungat! 
Si "ncepe si de ziuă să se crepe —« 


Noi nu eram aicí in vr'un palat, 

s 3 D v D " D 
Ci "n peşteră cu nopţi ca din morminte, 
Si-al ef pámint si umed si surpat. 


»Maestre!« am zis, plecând „mai înainte 
De ce-am ieși din Iadul plin de ceaţă, 
Să-mi spui, te rog si fă să mi intre 'n minte 


Cum stă cu capu "n jos acesta in ghiafá? 
Și unde-i ghiaţa ? Știu că seară fu, 
Cum poate-acum să fie dimineaţă ?« 


Iar el:»Tu crezi« mi-a zis „că ești 5i-acu 
Dincolo de-acel verme ce se 'ntinde 
Prin centrul lumii "ntregi. Asa crezi tu. 


Erai, cât timp avurám a descinde. 
Dar când mé 'ntoarsel, eŭ treceam in sus 
Prin punctul cel ce toate le cuprinde. 


Subt alt vézduh tu staï acum, opus 
Acelui care-acopere uscatul 
Și lumea "n care-a fost la moarte dus 


Acel pe care nu-l născu păcatul. 
Tu stai pe-un loc rotund si ’ngust aci, 
Pe Iudeca. Subt tine e spurcatul. 


Acolo-i noapte, când aici e zi. 
Si-acel ce ne făcu serviciul scării 
Stă tot aga, pe loc, precum îl știi. 


WWW.dacoromanica.ro 


CANTUL 745 


Din cer de-aici s’a präbusit pierzárii. 
Pámintul ce pe-aici atuncea fuse 
De spaimă se ’nveli cu apa mării 


Sin cealaltă lume el se duse. 
Si poate, spre-a fugi a mai läsat 
Si-aici un gol, si munte ne fácuse«. 


Aci-i un loc aşa de’ndepärtat 
De Dis, pe cât mormintu-i e de mare; 
Dar nu prin ochi, prin sunet l-am aflat, 


Căci este-un mic piriü cen murmurare 
Făcendu-și drum prin stânci si 'ncet plecându-l, 
Scoboará în văi cotita lui cărare. 


Ne-am dus spre-acel ascuns isvor, urmându-l 
Pe matca lui, spre lumea luminată; 
Și nici nu ne bătea spre-odihnă gindul. 


Si tot după Virgil urcai, si iată 
Zäriräm zări şi cerul peste ele, 


Prin ochiü rotund de stânca despicată, 


Și-apoi ieșind noi iar vézurám stele. 


Geonce Coşsuc. 


MILA? 


I 


s'aratá mai frumoase si mai minunate stofele care invegmintá trupul, când 
toate sunt luminate de razele dumnezeesti ale Milei, ale Bunétáfii, ale Iu- 
birii-de-aproapele si ale Vointeï nestrámutate de-a face binele. 

Mindrá, neîntrecută și binecuvintatá însușire a inimei femeesti, Mila a 
făcut minuni de când, pentru prima oară pe lume, femeea a văzut pe obrazul 
bătrânului sati copilului, mamei nenorocite sat luptătorului ingenuchiat subt 
greutatea sarcinelor vieţii, curgând lacrimele arzătoare ale Lipsei, ale Durerii, 
ale Desnádejdit. 

De atunci, a născut în inima femeei acel imbold și acel avint irezistibil de 
a sbura intr'ajutorul nenorocitului sai bolnavului, și prin mii de mijloace pe care 
ingeniozitatea sublimă a inimii i le suggera, de a ajuta, de a consola, de a în- 
curaja pretutindeni pe unde se aude un gemét, pretutindeni pe unde Suferinfa, 
nesecată in arátárile ei, desfășoară, ca dintr'o trimbá nesfirșită, tabelele totdeauna 
întunecate ale durerilor omenești. 

Dumnezeü, care a zidit vézutul și nevézutul si a plămădit pe om din lut 
şi din scinteia divină și, deci, nemuritoare, — Dumnezeii a sădit în inima omului 
iubirea-de-aproapele, și, după cum floarea, în grădinele cele bine îngrijite, își arată 
la lumina Soarelui, mai vii și mai frumoase, culorile și mirosurile sale, tot astfel 
in inimele celor norociti ai pămîntului, iubirea-de-aproapele gi, deci, buné- 
tatea si mila sunt sădite cu mai multă virtute, cu mai puternice avinturi. 

Copilita bogată, de 10— 12 ani, căreia totul îi suride în frageda ei viaţă, 
pe care toţi o iubesc și pentru care zilele toate nu sunt decât un cântec con- 
tinuü şi alintátor, — copilita bogată și fericită se oprește pe uliţă ca pironitá în 
fata unei mame nenorocite care fine cu stinga, la sin, un prunc și de mână abia 


rests maí scinteietor diamantele si briliantele podoabelor femeesti, si 
5 


1) Această bucată a fost citită la şedinţa solemnă a Societăţii de binefacere Elisabeta, subt președinția 
MM. LL. Regele si Regina, in sala Tronului din Palatul regal, în Fevruarie 1899. 


MILA 741 


tiräste un copilag de 3—4 ani... Se oprește in loc, ca pironită, copilifa bogată 
şi fericitá!.. Figura ei, mereü senină si rizétoare, se adumbrește până la întu- 
necare de norii tristeței ; simte că ceva și mai cald îi înconjoară pleoapele si... fara 
să stie... nu pricepe de ce braţele i se întind ajutătoare spre grupul Neaverii, 
personificat de mama săracă și de cei doi copilași. 

E bogată.., e fericitá!.. De ce nu trece înainte? Pentru ce își coboară 
privirile din albastrul-alburiü al norocului și lumii sale spre ogoarele infelenite 
ale Lipsei și ale Durerií? . . 

Réspunsul e simplu si adinc imbucurátor: pentru cá aga a lásat Dum- 
nezeü să-i fie inima bună, iubitoare, miloasă. 

Copilita bogată si fericită va ajuta pe mama săracă și nenorocită, si în mo- 
mentul când aceasta, tinéndu-sí copilagii în braţe, își va ridica ochii la dinsa cu o 
privire de mamă recunoscétoare, copilifa bogată și fericită va uita toate fericirile 
ei de mai înainte pentru a nu gusta decât pe una singură, aceea de a fi ajutat 
o mamă să-și ducă sarcina istovitoare a vieţii. 

Mai tărziu, copiliţa va fi fecioară;... va merge numai pe flori în calea 
vieţii sale; ... un murmur de admiratiune va însoţi toți pașii sèi; ... de dimineaţă 
până seara cuvinte de laudă și de iubire vor mingâia auzul ei, — și, totuși, fe- 
cioara bogată si fericită nu-și va uita săracii, nu va trece nesimţitoare pe lingă 
copiii și fetiţele, pe figurile cărora Lipsa a întipărit adînc cumplitele sale urme. 

Nu; si-acum, ca si la toate virstele, inima face minuni. Fecioara bogată 
si fericită își va ajuta săracii, îi va protege, îi va numi cu dragălașia vîrstei 
sale: copiii săi, pregătindu-se prin faptele Milei la sfintele îndatoriri ale materni- 
tátii de mai tărziu. 

Mai pe urmă, soţie și mamă, femeia bogată și fericita va păstra un colţ 
mare din inima sa pentru bătrânii girbovi, pentru mamele chinuite de lipsă, 
pentru orfanii care rătăcesc fără ajutor pe valurile dușmănoase ale lumii. 

Ca soţie şi ca mamă, femeia se va uita la soțul si la copii săi cu niște 
ochi și mai iubitori, pentru că într'inșii se vor oglindi și se vor resfránge razele 
scinteietoare ale mulțumiri sufletești, care se rezumă în cuvintele dulci ca și 
cuvintele Fecioarei-Mame : 

— Am făcut binele; mi-am ascultat inima şi am respindit în juru-mi, 
cât în putință mi-a fost, mila și binefacerile ei. 

Si infine, iaraşi mai tárziü, ca bătrână, femeia bogată și fericită resimte 
porniri poate și mai neinduplecate de a face binele. E atât de blând si e atât de 
dulce pentru sufletele care ştiii ce e lumea ai ce sunt luptele ei, să vază înainte-le, 
tremurând de bucurie, copilasi şi copilite pe care Mila i-a scăpat din prapastia 
Mizeriei. Femeia bătrână, bogată și fericită, va fi miloasă până la patimá, va con- 
sidera Mila ca singurul simfimint care nu îmbetrânește și prin minunile căruia 
inima rémáne totdeauna tînără... 

Copilă, fecioară, soţie, mamă, bunică, Femeia, ascultându-și inima, a facut 
minuni pe térimurile groaznic de întinse ale Suferinfel. 

Mila și iubirea de aproapele, ajutorarea celor betrâni care de oboseala 


wWww.dacoromanica.ro 


748 MILA 


vieţii cad la pămînt privind spre cer, precum și scáparea din ghiarele atâtor rele 
a sufletelor tinere si párásite, aü fost ca un fel de innalte simtiri si sfinte indato- 
riri, care aü incálzit inimile femeelor bogate si fericite. 

Ce priveliște mai neasémuit de înnältätoare si ce contrast mai neasémuit 
de înduioșător decât a vedea azi, când se vorbește pe toate tonurile de egoismul 
rece si impasibil al timpului nostru, — decât a vedea, zic, într'una din stradele 
perdute ale Bucureştilor, pe care căscioarele acoperite cu petice de olane si bucăţi 
de tinichea se înfundă mai jos decât trotuarul, aşa că ferestrele le vin la 50 de 
centimetri mai sus de nivelul stradei, încât cu mâna te plimbi pe acoperiș, — 
ce priveliște mai înnălțătoare si ce contrast înduioșător decât a vedea în fata unei 
asemenea căscioare că se oprește cel mai strălucit cupei tras de doi mindri ar- 
másari; că un fecior, muiat în fireturi, sare de pe capră pentru a deschide ușa 
cupeului; cá dintr'insul, înfășurată în mătase, catifele si blănuri scumpe, se co- 
boará, sprintenă, frumoasă, gravă, — căci e sfint ceeace face acum, — o femee, 
o doamnă, soţie sai mamă, din lumea aurită a norocifilor. 

Nici usa care se deschide numai dacă o ridici cu clanta; nici scärita ale 
cărei trepte saltă și alunecă pe grindă; nici tavanul care intr'o parte e aplecat și 
stă să cază ; nici mirosul grei care duhneste din fiecare colţ al odäiti, — nimic 
nu o oprește. 

Marea Doamnă, femeia bogată și fericită, în momentul când se coboară 
in odäita Nenorocirii, plecându-și fruntea si ridicändu-si rochia, este o sfintă. 

De aceea, ea și-a zis de-acasă, din palatul ei, cuvintele din Evangelie: cele 
sfinte nu se spurcá. Si de aceea, nimic nu o oprește; şi de aceea, se duce, sublimă 
preoteasă a Milei, să oficieze lingă patul Suferinţii cea mai măreaţă și cea mai 
sfintă slujbă pe care femeia o poate oficia în viaţa sa : ajutorarea unui suflet care 
suspină adînc subt greutatea réutätilor soartei. 

Nici doctorul cel mai vestit, nici duhovnicul cel mai convingător, nici 
prietenul cel mai iubit nu vor lăsa după dinșii în sufletul si în toţi nervii sufe- 
rindului sai suferindei o dulceaţă, o liniște, o récorealá mai iubită si mai retn- 
tremătoare ca această binecuvintatá soră de caritate, care a stat câteva minute 
lingă patul de nenorocire, plimbând catifelata-i mână pe fruntea celui ce suferă, 
şi spunându-i cele mai alinătoare cuvinte, șoptite toate de dumnezeescul sim- 
timint al iubirii de aproapele. 

Pleacă şi, întocmai ca ângerul bine vestitor al poruncilor dumnezeesti, 
va mai vedea pe un altul, si pe o alta, si pe atâţia alţii. Si nu va simţi desgustul, 
şi nu va simţi uritul, şi nu va simți oboseala, pentru că privirile scáldate in 
lacrimi de recunoștință ale suferinzilor îi vor da puteri din ce în ce mai mari. 

Seara, reintrând în lumea norocitilor de pe acest pămînt, Doamna mare 
va merge la bal, la teatru, la acele splendide întreceri de frumuseți si gingase 
cochetării. 

Pentru ce dinsa e mai frumoasă? Pentru ce surisul ei este mai ferme- 
cător? Pentru ce din ochii, și de pe fruntea, și de pe buzele ei, zboară ca 'n sto- 
luri nur irezistibili ai gratiilor femeesti ? 


WWW.dacoromanica.ro 


MILA 749 


Pentru ce?... 

Pentru că, Anger de milă peste zi, Doamna mare nu putea fi decât Anger 
de frumusefe seara. 

Nimic nu face pe femee mai frumoasă decât întăi bunetatea si mila, care 
pornesc din iubire, şi al doilea mulțămirea de ea însăși, când știe să facă a rodi 
aceste comori pe care Dumnezeü i le-a pus în inimă. 


II 


La noi, in ţările române, aceste comori de iubire si de milă san reversat 
asupra săracilor, asupra bătrânilor neputincioşi, asupra mamelor nenorocite și 
fetelor orfane, încă din timpurile încruntate ale evului medii. 

Ștefan, Domnul cel Mare și Sfint al Moldovei, ne este cunoscut ca cel 
dintăi care a legiuit ajutorarea celor girbovi și celor saraci, si de atunci, de 
alungul veacurilor, niciodată inimele române nu aŭ rămas reci și nepásatoare in 
faţa lipsei, durerii și desnădejdii. 

De câte ori documentele secolilor trecuţi nu ne arată în rîndurile lor, la 
o danie ce se face unei mănăstiri, valurile de iubire si de milă care insufletesc 
pe donator, când hotăra câte chilii se vor face pentru betrâni, câte fete se vor 
mărita din venitul daniei pe fiecare an, câte văduve rămase cu o spuză de copii 
vor fi ajutate de mănăstirea căreia dania era făcută. 

Câte nu sunt, mai cu seamă în viforosul secol XVI, jupánifele ai căror 
copii aŭ murit toți pentru ţară, luptându-se in contra Turcilor, saü în contra 
Ungurilor, saü în contra Polonilor, sai în contra Tătarilor ? Câte jupánife, remase 
singure pe lume, nu sunt coprinse, în darul și în durerea lor, de un foc nestins 
de a face binele, de a iubi pe toţi nenorociţii, de a le da lor moșii, case, scule, 
bani si în urmă, după ce şi-au potolit aleanul inimii, împărțindu-și averea la 
atâţia nenorociţi, se retrag la câte o mănăstire, în creștetul munţilor, unde traesc 
cu gindul că iubirea și mila lor aŭ ușurat pe pämintul Iert atâtea și atâtea 
dureri si suferinţe. 

In epocele de liniște — atât de rari! — și in epocele de vijelie, — atât de 
dese! — ale istoriei noastre aü fost totdeauna mari si nesfirsite mila și iubirea de 
aproapele în inima celor norociţi și bogaţi ai pămîntului românesc. 

Nu citez nume, dar ag putea socoti numérul chiliilor pentru adăpostul 
bătrânilor si bétránelor, numărul pâinelor care septămânal trebuiau să se îm- 
partă, numărul hainelor care la Paști si la Crăciun se daŭ celor săraci, numerul 
fetelor care trebuiaü să fie trimise pe la casele lor. 

In curtea mănăstirilor, ai căror egumeni îndeplineau cu sfinţenie cele co- 
prinse în testamentul donatorului, se ridica la anumite timpuri si sérbatori ale 
anului un concert de mulțumiri şi de exploziuni de recunoștință pentru sufletul mi- 
los al aceluia, care lăsase cu limbă de moarte să fie ajutaţi cei bătrâni și cei lipsiţi, 


750 MILA 


III 


O! minunată întocmire a Proniei Dumnezeesti! — si în vremurile be- 
trâne, ca și în timpurile noastre, cu cât viforile de nenorocire suflă mai cumplit, 
cu atât mila și iubirea de aproapele fac să salte mai puternic inimele celor ce 
pot să ajute. 

Cine din cei ce le-ai văzut aŭ putut uita timpurile luptelor române pen- 
tru independenţă ? Cine nu si le aduce aminte una câte una acele fapte și acele 
întimplări, care s'aü scris adinc în inima fiecărui Román si în cartea de aura 
domniei lui Carol 1? 

Toţi oștenii ţării dincolo peste Dunăre, având în fruntea lor pe Acela, în 
inima căruia se strinseseră atunci și ferbeaü, sguduitoare, toate grijele, toate chi- 
nurile și toate speranţele României. 

Eraü departe în câmpiile Bulgariei, și cu toate acestea niciodată armata 
României nu fusese mai aproape de inimele mamelor, soțiilor și fetelor române. 

De ce? 

Pentru că, intr'acele vremuri de glorioasă și chinuitoare aducere aminte, 
se aprinsese şi ardea în inima femeei române atâta iubire, atâta milă, atâta devo- 
tament, încât punte se făcuse peste Dunăre și, cu iufeala gîndului și lumina 
fulgerului, inimele de aci simfeaü bătăile inimilor de dincolo. 

Spune-voiü și eü, cum a spus-o o lume, a cui inimă tresárea mai cu fiori 
în București pe vremurile acelea ? 

Zugrávi-voiü și eŭ, in tripla-i maiestate de Doamnă, de soţie și de mamá 
a ostașilor României, pe Aceea din inima căreia se revérsaü valuri de iubire pen- 
tru toţi si pentru toate? pe aceia ale căreia cuvinte si încurajări, ale cărei fapte 
si exemple fuserá pentru toți si pentru toate îndemnul și îmboldul spre mari si 
neuitate fapte? 


Inchideti ochii și cu ochii lăuntrici veţi vedea, coprinși de venerândă iu- 
bire, trecând pe dinainte-vă, înnaltă, falnică, augustă, mai mult plutind decât 
mergând, ca impérátesele din basme, pe Aceea despre care un ţăran de la Bușteni 
imi spunea anul trecut cuvintele care insumá și rezumă pe Carmen Sylva.... Té- 
ranul zicea: bunătatea Reginei e dragoste din cer! 

Dragoste! dragoste! cuvint divin, pe care Sfintul Pavel îl cânta zicénd: 

„Dragostea îndelung rabdă, dragostea se milostivește, dragostea nu se 
»indaretniceste, nu se trufeste, nu caută ale sale, nu se întărită, nu gindeste 
»reul, nu se bucurá de nedreptate; toate le suferá, toate le nädäjdueste, toate le 
»rabdä : dragostea niciodată nu cade....« 


IV 


Într'adevèr, mulțumită acestei „dragoste din cer«, care se numeşte buné- 
tatea M. S. Reginei; — mulțumită milei nesfirsite pe care o exercită, în zorii zilei 
sai în penumbra tăcută a serii, inima adînc iubitoare a Regelui; — mulțumită 


WWW.dacoromanica.ro 


MILA 751 


firei blânde si iubitoare a neamului românesc, nici noi, nici urmașii noștrii, multă 
vreme încă, nu vom vedea privelistele îngrozitoare care însângerează gi intunecá lu- 
mina marilor capitale; nu, noi nu vom vedea pe betrânul cu barba alba bătendu- 
peptul, cu ochii duși în fundul capului, cu mânile tremurânde, căzând, masa inerta 
si nenorocită, pe trotuarul uliteï și abia putând șopti cuvintele negre: mi-e foame! 

Nul noi nu vom vedea multă vreme încă pe mama desnădajduită aprin- 
zénd mangalul de cărbuni și murind împreună cu patru copii, din care cel mai 
mare este de 6 ani. 

Nul noi nu vom vedea multă vreme încă pe muncitorul palid și posomorit, 
neavând unde și ce munci, chinuit și el, și copiii lui de mușcăturile cumplite ale 
Foamei, și gata a săvirși fapte pe care onestitatea firii sale, într'alte împrejurări 
senine, le-ar respinge cu oroare. 

Nu! nu! Și facă Cerul ca multă vreme încă România să remâna ceeace 
este astăzi: ţară cu pămînt roditor, care nu cere decât munca braţelor inteli- 
gente, pentru a da insutit ceeace s'a incredinfat sinuluï set bogat cu imbelsugare; 
țară în care si cerul, și munţii, și apele resplatesc cu prisos pe toti de munca lor; 
țară ai căreia locuitori, când te văd la nevoe, pun umerul pentru tine, ca si eum 
ti-ar fi veri ori fraţi. 

Celor care pot munci, Románia le zice dela munte páná la mare: 

— Uite pámintul men) 

Celor betráni care, osteniți de muncă, de abia se mai tirásc pe drumul 
vieţii, Mila română, prin munca și sacriliciile Domniilor-voastre, Doamnele mele, 
le întinde mână de bun și dulce ajutor. 


V 


In povestirea acestui pentru noi binecuvintat cap de veac, istoricul viitor 
va pune la loc de cinste si munca Domniilor-voastre, Doamnele mele, pe terenul 
binefacerilor şi luptelor în contra suferinţei. 

Iubitor de asemănări, istoricul viitor va zice: M. S. Regele Carol I or- 
ganiză armata Térii și o duse pe câmpurile de glorie ale bătăliilor, iar M. S. Re- 
gina organizá legioanele de sprintene, curagioase si neobosite luptátoare care dobo- 
rirá mizeria, biruirá suferinţa si aprinserá sfintele raze ale speranţei si ale feri- 
ciri in sufletele în care altădată apăsa greu întunerecul durerii și al desnädejdi. 

Ferice de Suveranii care, prin iubire, aü asemenea armate, si ferice de ar- 
matele care, prin devotament, aü asemenea Suverani! 

Dumnezeu să-i păstreze îndelung si pe unii și pe alții, pentru fericirea 
Térii, pentru gloria neamului și pentru fala omenirii. 


G. I. loNNEscU-G1onN. 
Oas Februarie 1899. 


PICTURA SI SCULPTURA ROMÂNĂ 


LA EXPOSITIUNEA DIN PARIS 





de măreţia arte: străine, in deosebi de cea franceză, se înţelege de la sine că 

Exposiţia română nu putea să-i facă decât o impresie slabă. Singură Franţa, 
era reprezentată poate de mii de nume care aŭ ilustrat veacul XIX, începând de la 
clasicii David, Ingres, Géricault, romanticul Delacroix, Chassériau, Puvis de Cha- 
vannes ;— școala de la 1830;— Corot Rousseau, Millet, puternicul sentimentalist 
al vieţii rustice; — realistul Courbet; —si venind până la impresionistit Manet, Mo- 
net; — modernii Besnard, fire turmentată, Henry Martin, Carriére, pictorul duio- 
siet, Roll, Cazin, Aman Jean, Ménard, Simon, Cottet si atâti alţii, care prin lucră- 
rile lor originale, adesea-ori stranii și îndelung discutate, ai făcut ca școala fran- 
ceză sa fie considerată astăzi ca cea mai puternică manifestare artistică a timpului. 

Alaturi de Franţa, era Germania cu toţi şefii ei de scoale: Mentzel, Hans 
Tomas, Lembach, Uhde, Herterich, Stuck, Lieberman, pictori mari, deși mai 
toți influenţaţi de reminiscente artistice străine. 

Lîngă Germania, era Anglia, cu Burne Jones, amintind pe primitivi, Mil- 
lais, Alma Tadema, Shaw si alţii; — Statele-Unite cu Wistler, Sargent, Innes; 
Belgia, Olanda, Italia şi Spania. Într'un cuvint toate statele cu tradiţii artistice aŭ 
ținut să ia parte, cu tot ce aŭ avut mai sus ca nume artistic, la splendida sër- 
bătoare ce Franţa dădea lumii. 

Noi românii, pe lingă faptul că suntem începetori în viaţa artelor, am 
avut a lupta si cu alte împrejurări protivnice. Astfel, hotărirea prea târzie din 
partea noastră de a participa la Expositiunea universală din Paris, s'a resimţit, 
mai mult decât în orice manifestare a poporului român, în pictură și sculptură. 

Pe când toate celelalte naţiuni aŭ făcut pregătiri serioase din timp și sa- 
crificii mari pentru exposiţiile lor artistice, tinerii artiști români aŭ fost nevoiţi 
să se infätiseze cu lucrări făcute cele mai multe în pripă. 

Un alt neajuns a fost acela că nici unul din artiștii noștri consacraţi nu 
aŭ figurat în Expoziţia română. Mai ales împrejurarea că marele nostru pictor 
Grigorescu, ajuns la Paris, a căzut bolnav și n'a putut expune frumoasele sale 


En centru privitorul care a intrat în Marele Palat al artelor si sa simțit covirsit 
B 


PICTURA SI SCULPTURA ROMÁNA LA EXPOSITIA DIN PARIS 753 


pânze, — in care se oglindeste atát de viü si atát de mindru viata de fará a po- 
porului român, si al cărui fel original de a concepe lucrurile și a le îmbrăca in 
tecnica-Í maestrită, Var fi pus alături de cei mai distinși pictori ai lumii,— a fost 
pentru noi o împrejurare hotăritor tristă. Mănunchiul de pânze alese, ce artistul 
ducea la Paris, ar fi rezumat momentele culminante ale carierei sale artistice, ale 
celor 40 de ani de muncă încordată în prinderea si realizarea frumosului. — Ne-a 
lipsit de asemenea Andreescu, — încântătorul pictor-poet al minunatelor noastre 
toamne, care, cu tablourile lui de profund sentiment melancolic, ar fi dat o idee 
străinătăţii de toamnele românești, lungi si pline de poezie. Ne-a lipsit, în sfirşit, 
Mirea. Adică cele mai puternice elemente ale artei noastre. 

Un al treilea neajuns, provenit tot din prea târzia noastră deșteptare, a 
fost locul defavorabil ce ni s'a dat în Palatul Artelor si unde lucrările românești 
eraü expuse, am putea zice, în aer liber. 

Tinerii români, care aŭ trecut peste toate aceste greutăţi și cu curajul 
vîrstei lor aŭ expus: M. Simonidy, Verona, Vermont, Luchian, Artachino, Sera- 
fim, Strámbulescu, Loghi, Mărculescu, Capidan, Storck, Spete, Popescu, etc., 
sunt toți artiști de talent, dar despre care astăzi nu sar putea spune cuvintul 
definitiv, fiind mai toţi cercetători încă, căutându-se pe ei înșiși, multi influen- 
fati de curentele artistice în mijlocul cărora aŭ trăit sau tráesc. 

Astfel, Plafonul D-lui Simonidy, cu care a obținut o medalie de argint, c 
un amestec de influenţe din mai toţi pictorii cunoscuţi astăzi la Paris. Reminis- 
cenfele din Besnard, minunatul colorist, pictorul reflexelor, cum laŭ numit 
francezii, sunt bátátoare la ochi. In tablourile D-lui Simonidy de acum, nu mai 
recunosti pe pictorul Năvălirii Hunilor de odinioară, deși chiar și tabloul acela 
amintea vădit pe Checa, pictorul spaniol. Astăzi sunt alţii la ordinea zilei: Hum- 
bert, Mucha, Aman Jean, etc. Putea-va oare vre-odată, D. Simonidy sa-i uite pe 
toţi, şi să voiască a sta singur în picioare ?... Răspunsul ni-l va da timpul. 

Serafim, imitator slab al pictorului Henner, la care a fost trimis să-și com- 
plecteze studiile, si de unde, pe lingă bitumul réspindit cu profuziune, s'a deprins 
a-și întocmi tablourile fără nici o emoție — ca tot ce e imitare. De aceea ele te lasa 
indiferent. Suzanele, Dianele și altele de felul lor, mai fac încă subiecte de tablouri 
pentru D. Serafim. 

Strâmbulescu, — factură largă, destulă îndemânare, de multe ori însa sim- 
plicitatea sa e dusă la extrem, la afiș, subt influenţa timpului de faţă. Și iarasi, nu 
destulă emoție, și caracter comun. Don Juanul séü e Don Juan într'atât întru cât 
e îmbrăcat ca un Don Juan. 

Verona, cu tabloul Speranţa, nu destul de inspirat, şi cu un portret bun, 
promite a fi un distins pictor. 

Chimon Loghi e poate singurul în care, alături de ceeace se poate înveta 
în școală, mai găsești inspiraţie, armonie, gust. Efigenia în Taurida e poetică; 
Orientala sa, deşi de o expresie comună, e armonioasa în gama de culori stinse 
în care e invéluitá; Post mortem laureatus mai putin reușit. 

Vermont, Luchian, Artachino aŭ fost aga de puţin reprezentați, incât e 


754 PICTURA SI SCULPTURA ROMÂNA LA EXPOSITIA DIN PARIS 


mal bine de a nu vorbi de loc. Paladi are un bun desen; pictura sa însă sá- 
racá, imitând pe Gustave Moreau, murdară si fără caracter. 

Ceilalţi figuranti sunt și mai palizi și mai fără însemnătate. 

In sculptură, tinérul Stork Fritz, cu lucrările sale serioase, făcute cu multă 
abilitate, deși cu prea mult caracter german, bine desenate însă și modelate, 
calități ce aŭ hotărît pe jurii să-i decerne medalia de argint. 

Unicul gravor român, Gabriel Popescu, elev al lui Jaquet, căruia »Vir- 
ful cu dor« și „Un cap de fată«, de o factură artistică, i-aü procurat o medalie 
de bronz. D. Popescu ar fi putut trimite un desen ori două din frumoasele sale 
desenuri. 

Cele spuse de noi aici sunt impresia sumară ce lăsa Expoziţia noastră în 
comparaţie cu celelalte naţiuni. 

Dar cum am zis la inceput, noi am fi putut fi cu mult mai bine repre- 
zentafi, făra să fi fost extraordinari, dacă ne-am fi gindit mai din vreme. 

Sá sperăm cel puţin ca greșala de astăzi ne va servi drept lecţie mâine. 

Cei mat multi pictori din cei ce aŭ expus aŭ fost la Paris, și aceasta le-a 
putut servi mult. Ea aŭ vézut că tot ce imitám n'are nici o valoare. Nimeni, sai 
aproape nimeni, dintre străim n'a vorbit de pictura română. Până mai acum 
câţiva ani multe alte țări erai tot ca noi. Astăzi însă ele s'aü degajat și aŭ început 
a fi ceva prin ele înseși. Tinerii noștri artiști ar trebui să înceapă să simtă și să 
conceapă românește. Numai aga vom putea, la o altă expoziţie, să ne afirmăm 
ca popor de sine stătător si în artă. 


A. CosriN. 





IOAN ELIADE RĂDULESCU ? 


——————— 


D-lut Ang. Demetriescu. 


să pătrundă obiectiv rostul întîmplărilor primei jumètäti a veacului trecut, 

figura lui Eliade Rădulescu apare în cadrul acelor vremi cu cea mai pu- 
ternică lumină. Intr'o vreme de jertfe, turburări și neliniște, când noțiunea de 
Stal și de naţionalitate nu exista pentru Români, când libertatea era o himerä si 
instructia si educaţia morală a congtiintelor erai absolut nule, într'o vreme de 
anarhie și instráinare, de frémintäri și speranţe, aŭ apărut câţiva bărbaţi vigu- 
rosí si hotáriti, care aŭ luat destinele României în mâinele lor si le-aü condus cu 
entusiasm ai pricepere. În acel timp I. Eliade Rădulescu a avut un dublu 
rol: de apostol pe terenul intelectual, si de revoluţionar pe terenul politic. In 
acest studii de istorie literară ne vom încerca să precizám activitatea lui atât de 
fecundă si să arătăm deosebitele drumuri pe care ea se manifesteazä. 


EY centru cel care studiază istoria României contimporane, pentru cel care caută 
uA 
GE 


I 


I. Eliade Rádulescu s'a náscut in Tirgoviste la 6 Ianuarie 1802 si a murit 
la 27 Aprilie 1872. Viaţa sa e o epopee de întimplări și de fapte. Tatăl sën, Ilie 


1) Bibliografie: Priviri asupra limbii Românilor (1827); Gramatica română (1829); Cu- 
rierul românesc (1828-1848); Curierul de ambele-sexe (1836-1841); Gazeta teatrului naţional 
(1834), Gramatica, Poezii, etc. (1836), Culegere de scrieri în proză și în poezie (1836); Paralelism 
între limba română și italiană (1840); Vocabular de vorbe străine în limba română (1847); Le pro- 
tectorat du Tsar (1850) ; Mémoires sur la régénération roumaine (Paris), Istoria evenimentelor din 
1848 intimplate în România (Paris); Suvenirele si impresiile unui proscris; Conservatorul si Me- 

2 


750 IOAN ELIADE RADULESCU 


Rădulescu, l-a dat mai întăi la o școală greceasca—după moda timpului—unde însă 
n'a făcut nimic. Găsise într'un pod niște cărți vechi românești și copilul indárét- 
nic, dar precoce, le citea mai cu ardoare decât pe cele de dascălul său. Eli- 
minat din școală, fu dat de tatăl sën mai întăi la o lipscánie, de unde n'a intár- 
ziat să fie izgonit ca nedestoinic pentru comerţ î). 

Văzând părinţii săi toate acestea, sai hotărit să-l lase să-și urmeze incli- 
nurile sale firești, și el a intrat atunci în școala română a lui G. Lazăr. Inzestrat 
Co voinţă de fer, călăuzit de planuri ideale, se puse cu toată stăruința pe muncă, 
invetánd limbile clasice și moderne si deosebitele ramuri ale științei. In 1825 fu 
numit profesor la S-tu Sava, cu leafă de 50 lei vechi pe lună, pe care îi împărțea 
cu elevii sei. Intr'o clasă cu geamuri sparte și friguroasă, unde elevii veneaii cu 
câte un lemn subt palton ca so încălzească, vedem pe Eliade făcându-și curajos 
prelegerile sale de istorie, matematică, gramatică, geografie, retorică și logică, 
după cursuri întocmite ad hoc ; traduse pe Francoeur, iar mai tärziü întocmi clase 
de matematică pură, și tipări la Sibiü, în 1828, o Gramatică română, pentru 
prima oară elaborată pe un plan mai metodic. 

Pentru ca să ridice o Românie modernă și să trezească conștiința na- 
fionalitáfii in fiii săi, Eliade se încercă încă de prin 1822 să scoată o gazetă în 
românește, dar n'a izbutit. Neputend să-și afirme pe faţă teoriile sale, puse 
pe ascuns, în 1827, temeliele unei societăți secrete cu următoarele principii: 
1) Şcoala din S-tu Sava să se împlinească și să se innalfe la gradul de co- 
legii. După modelul acesteia să se creeze o alta în Craiova; 2) Crearea de școli 
normale în Capitala fiecărui judeţ; 3) Crearea de școli primare în fiecare sat; 
4) Fundarea de jurnale saü gazete în limba română; 5) Abolirea monopolului 
tipografic; 6) Incurajarea spre traducţiuni în limba patriei și tipărirea acestora; 
7) Formarea unui teatru national; 8) Stăruirea spre esifea din regimul fanariot 
prin reforme înțelepte saŭ reinoirea primelor instituţii ale ţării ?). 

Intru propaganda acestor principii pe cale legală se întocmi o societate 
literară, tinénd adunări în casele lui Costache Golescu. In toamna anului 1827, 
la moșia Golești, în altarul Bisericei, Eliade, Costache Golescu și Cäpätineanul 
(care avea să plece ca profesor la Craiova) întăriră prin jurámint solemn hotári- 
rea de a propaga articolele de mai sus. In sfirsit, la 28 Martie 1828 scoate Cu- 
rierul românesc, gazetă care a ţinut peste 20 de ani și a cărei activitate prețioasă 
s'a respindit ca un focar de lumină asupra poporului român, îndelung adormit. 


morii justificative a revoluţiei române de la 1848 (1851); Descrierea Europei după tractatul din 
Paris (românește, frantuzeste si italieneste 1856); Biblia sacră, Biblicele şi Istoria critică univer- 
sală (3 vol. 1851—53, publ. 1893); Issachar (1859—1869), Biblioteca portativă ; Critica gramati- 
cală, Poezil inedite, Diverse (2 vol.) si Morala (1860); Abecedar (1861); Lectura saü lectiuni pre- 
paratorii (1861); Ruge sati Morala Evangelieï (1861); In memoria luf I. Văcărescu (1863); Mariei 
Páucescu (1863); Lupta între cele două horde saü spoitif cu alb si spoifit cu roșu; Elemente de is- 
toria Románilor; Literatura criticá universalá si Curs intreg de Poezie generalá (3 vol.). ` 

1) Vezi Noul-Curier de Ambe-sexe, pag. 310. 

3) Issachar, pag. 78. 


WWW.dacoromanica.ro 


IOAN ELIADE RADULESCU 757 


In acele vremuri, când suferinţele de tot felul faceaü pe Români să pri- 
vească cu ură împărăţia turcească, mulţi vedeai în Rusia o liberatoare și o min- 
tuire. Eliade, luat de curent, scoase o broşura cu mai multe versuri, in care cânta 
vitejia armatelor rusești, și in 2 Septemvrie 1829 adresează Rusilor o odă, cu 
ocazia încheierii păcii de la Adrianopoli; însă afirmarea cu orice pref a capita- 
nului de geniü rus M. Y. că Românii sunt slavi de viţă si limba lor e un dia- 
lect slav, deschise ochii lui Eliade, înțelegând adevăratele planuri ale diplomaţiei 
moscovite. O noapte pe ruinele Tirgoviştei arată bine tristele sale reflecții asupra 
timpului, zugrăvind Vulturul Valachiei ofilit si ursit să devină pradă Vulturului 
uralian cu două capete. Subt Alexandru Ghica, Eliade fu foarte încurajat și fu 
numit inspector al învățămîntului ţării, în care calitate, împreună cu Poenaru, 
formă peste 4.000 de școli lancasteriane în toată ţara 1). 

Era în acel timp o mulțime de tineri plini de reverii si idealuri, entusias- 
mafi de o nouă viaţă, de neatirnare si de patriotism: ei puserá bazele Societati: 
filarmonice care, după cum vom vedea, urmărea pe lingă o regenerare artisticu 
şi o regenerare politică a României, și tot după stáruinfele lui Eliade se dadura 
la lumină o mulţime de broșuri, traductiunt si publicaţii. Cu ocazia Regulamen- 
tului Organic, fiind însărcinat ca să-l imprimeze în tipografia sa, Eliade dadu 
probe de adevărat patriotism, scoțând o ediţie in care înlătura un articol introdus 
prin fraudă, prin care ni se răpea dreptul nostru de autonomie de către Ruși. 

Un şir de ani se ocupă cu elaborarea planurilor sale politice, pe care le 
tipări în diferite publicaţii literare; în acelaș timp întreprinse studii asupra 
cestiunilor de literatură și știință, scotind mai multe publicaţii. Tinta lui fiind 
renașterea noastră intelectuală, morală și politică, el își lărgi activitatea în 
Curierul, în Societatea filarmonică — surpată și desfiinţată prin intrigi rusești in 
ajunul revoluţiei—iîn Teatrul National, etc. Cu ocazia proiectului lui Trandafilof 
de a închiria minele românești spre exploatare, scrise cunoscuta fabula Macegul 
şi florile, care se ráspindi în 30.000 de exemplare si în care Trandafilof era Ma- 
ceșul, iar florile Românii. Tot pe atunci fundă o societate pentru traducerea și 
popularizarea operilor străine în ţară la noi și chiar traduse operile lui Herodot, 
Dante, Guizot, Consuelo de G. Sand, Châteaubriand, etc. 

Activitatea lui Eliade, atât de încordată, deveni febrilă în timpul revoluţiei. 
Zilele acele zbuciumate aü fost ilustrate cu multă vigoare de acest bărbat, remas 
statornic şi neclintit în fruntea adeverafilor patrioți români. După disolvarea So- 
cietátii filarmonice, el contribui la întemeierea unei Societaţi ascunsa, intitulata 
Dreptate-Frájie, în care intrară partizanii lui I. Câmpineanu, tinerimea din școli, 
preoțimea, negutätorii, etc. In ajunul revoluţiei, în dimineaţa de 9 Iunie 1848, 
Eliade, împreună cu Stefan Golescu, Magheru, Chr. Tell, N. Plegoianu, în faţa 
Evangeliei si Crucei așezate pe o masă în piaţa Islazului, plină de norod de tot 
felul, după slujba religioasă si rugăciunea rostită de Popa Sapca, dadu vestita 
proclamaţie în fruntea căreia era deviza pacificä : Respect la persoane, respect la 


1) Histoire de la régénération roumaine. 


758 IOAN ELIADE RÁDULESCU 


proprietate, prin care reclama egalitatea drepturilor politice, o adunare obștească 
din toate paturile societăţii, reducerea listei civile, responsabilitatea ministerială, 
libertatea absolută a presei, emanciparea de corvezi, gratuitatea și obligativitatea 
invátámintulut, etc. In acelaș timp însă o desbinare se produse în sînul membri- 
lor revoluționari: N. Bălcescu, C. A. Rosetti și fraţii Brătianu voiau să recurgă 
la violente și să scoale pe popor de la un cap la altul al ţării. 

La 11 Iunie clopotul Mitropoliei anunţă intrarea Comitetului in Capitală 
şi se și constitui cabinetul: N. Golescu, interne; Eliade, culte; Bălcescu, externe; 
Colonel Odobescu, rázboiü; G. Magheru, finanţele; C. A. Rosetti, prefectura de 
poliţie. După abdicarea lui Bibescu (13 Iunie 1848) se constitui guvernul pro- 
vizoriü subt președinția Mitropolitului Neofit; anarchia era complectá. La 19 
Iunie Colonelul Odobescu si Solomon arestară prin trădare pe membrii Guver- 
nului, dar Rosetti și Brătianu reușiră să prinză pe Odobescu si Solomon. Auzind 
de venirea Rusilor (28 Iunie) guvernul declară cá se retrage in munţi. Consta- 
tându-se însă farsa, Eliade fu numit membru in locotenenta domnească (Mitro- 
politul Neofit, Ștefan Golescu, Eliade, Chr. Tell, G. Magheru și Mincu), pentru ca 
la 28 Iulie să rămână în locotenentä numai Eliade, Chr. Tell și N. Golescu. După 
ce șefii revoluționari aŭ fost arestaţi de armatele turceşti, Eliade fu nevoit să se 
exileze si el si plecă în străinătate cu sofia și patru copii ai săi 1). Bibescu oprise 
deja apariţia Curierului român, pentru că îndrăznise să pună în fruntea lui de- 
viza : »Urásc tirania, mi-e frică de anarchie«. 

De aci în colo vedem pe Eliade pribeag, când la Paris, când la Londra, 
când la Constantinopoli, când la Chio, scriind mereü, mereu activ, suspinánd în 
accente melancolice după patria sa iubită si mai ales zbuciumat și în neavere cu 
grija sa si a copiilor săi instráinafi și pribegi. După zece ani de exil și de amare 
nevoi se întoarse în ţară in 1859 şi se încearcă în Decemvrie să scoată din nou 
Curierul, care de astădată fu interzis după trei numere de ministrul de pe atunci 
Ion Ghica, în urma publicării unei epigrame tendentioase. Restul vieţii sale fu 
consacrat apoi cu totul literaturii. Ultimii sëï ani reprezintă declinul. Cu toate 
acestea, trecutul glorios îl încorona acum. În toate ramurele activităţii sale a fost 
insufletit de acelaș avint. Director al archivelor, Ministru al instrucţiunii, Loco- 
tenent domnesc, Efor al școalelor, Deputat, Președinte al Academiei române, om 
de litere, de ştiinţă și ziarist, pretutindeni ne apare prodigios, fecund și sincer, cald 
prin entusiasmul set, măreț prin idealul séü, jertfă unei idei, unei himere nobile. 


II 


Sunt unele spirite sintetice care te minuneazá prin ascufimea lor de ve- 
dert, prin echilibrul lor, intr'un complex haotic de probleme si de cunostinte. 
Viaţa paminteascá însă fiind infinit de scurtă, faţă de viaţa intelectuală, si infinit 


1) A se vedea noul Curier de Ambe-sexe, pag. 310. Familia lui fu arestată în Brașov; iar 
Eliade era la Paris. 


IOAN ELIADE RÁDULESCU 759 


de grea faţă de cea sufletească, ea nu le poate oglindi decât in chip imperfect; 
o operă perfectă e o ilusiune si toate sfortärile omului de a traduce idealul in 
realitate rămân zadarnice. 

Eliade Rădulescu e un spirit uimitor, vast şi variat, uneori adinc; idealul 
séü nobil şi măreț; dar opera sa, ca orice operă páminteascá, are puncte im- 
perfecte, deși scuzabile pentru timpul în care trăia. O, dacă această inteli- 
genfá și acest entusiasm ar fi trăit în alte vremuri gi în alte împrejurări, dacă ar 
fi putut în libertate să închege toată Gomora pămintească, toata durerea și toate 
aspirafiunile sale prin prisma idealului séü, ar fi fost altceva!... Multipla sa acti- 
vitate, aproape universală, în acele timpuri zbuciumate ale renașterii, te uimeste 
privind-o în total. Ca poet, ca istoric, ca filolog, ca autor didactic si profesor, 
ca traducător, ca teolog, ca filozof, ca ziarist, Eliade sa afirmat în toate prin 
o vastitate extraordinară de cunoștințe; el era o enciclopedie de la care se 
adápaü neofifit lui, în genere scribi netalentati și inculti, cum se întimplă adesca 
pe lingă oamenii superiori. 

I. Pe terenul filologic, Eliadeapare ca un revoluţionar si un anarhist. Am 
văzut cum a dat la lumină în anul 1828 o gramatică românească 1), a cărei lunga 
prefaţă sintezeazá părerile sale filologice înainte de 1840. Cel dintä, în aceasta 
gramatică, încearcă o reformă ortografică, presărând alfabetul cu litere latine. Dar 
rutina, dogmatismul și incápátinarea contimporanilor îi opuneaü grele piedici ?). 
Cu toate acestea, prin ironie finá, prin sarcasme gi prin satire, reugeste sá intro- 
ducă multe inovaţii in formularea graiului. Inlocueste pe 8 pe € pe 0 (născut 
în braţele căldurii si moliciunii Asiei și Africei, unde oamenii vorbesc mai mult 
din git si din virful limbei cei lätite de căldură) pe à si pe d 3). Principiile lui 
Eliade în acest timp eraü sănătoase, cumpánite, bune. De aceea și scrierile lui din 
nainte de 1840 sunt marcate prin frumuseţe şi vigoare, prin puritate și origina- 
litate precisă. Era chiar de o importanţă extremă stabilirea unei directiuni în 
babelul nostru fonetico-morfologic de pe atunci. Fără a unifica graiurile, Eliade 


1) Tpamarika Pomaneacka Ac À. H. GAHÉTA, AAT aa THnap’ K8 KeATSiaaA A, BokonSasi 
GkapaaT” Pocit’. (Un vol. form. 80, pag. 166, an. 1828). 

2) Lazăr Säineanu : loan Eliade Rădulescu ca gramatic si filolog, 1892. 

3) Citám aci o parte din prefata gramaticel, care e un model de ironie si de satiră: „EX 
dar ce fel de carte e asta ?!!! Uită-te minune, aci lipsesc, o grămadă de slove! ăștia vor să ne 
lase săraci | Aci frumosul si purtătorul de ortografie H (ije) lipsește; märetul, ingimfatul w (ot) ase- 
menea ; oy (uku) cel bogat în loc nu se vede. In loc de E (ea) unde si unde se vede «a... Val de 
mine ce grosime de mojicie! Ia te uită cá ăștia si pe delicatul si plinul de dulceatä () (ftita) l-au 
scos! Nu zéü, ăştia sunt Români groși, bădărani de la țară, nu vor să aibă puţină evghenie pe din- 
gif. Dar ce văz? Et în loc de ă (ksi) Kc, în loc de de (psi) ne. Sunt vrednici de ris intr'adevér. Ve- 
det? lucruri copilărești, vedeți erezuri, vedeţi nesocotinţi ! Toată lumea se sileste din ce mai are să 
mai adaoge si să se mai îmbogăţească, dar ei, ia uitaji-vé că din ce ma! avem vor să mai lepede. 
Ait! sa stricat! s'aaa duuus acum și limba | Ei aŭ lepădat si oxiile și psili şi dasial o drăguţele» 
ca de ele de nimic nu-mi pare așa de réü, că parcă erai niște floricele! Oamenilor fără gust, fâră 
leac de ortografie | Dar cine via pus pe voisă vé arätafi mai iscusiţi decât atâţia înţelepţi bătrâni. . .« 


760 IOAN ELIADE RÁDULESCU 


voia să scoată un limbagiü propriii si destoinic, mládios pentru cugetările mai 
înalte pentru poezie, artă, știință, fără ca cu toate acestea să se abată de la ade- 
verata cale dictata de bunul simţ. Respectând geniul limbii române, nu voia să 
admită exagerările transilvănene, nici sovinismul prelatilor. De aceea gramatica 
lui Iliade Radulescu insemneazá un punct de renaștere în istoria filologiei ro- 
mâne. Profund cunoscetor al dialectelor române, al mlădierilor fonetice, sintac- 
tice si gramaticale, Eliade și-a făurit gramatica, studiind pe toate cele dinaintea 
lui 1) și alegând elementele folositoare și regulele trebuincioase. 

Dupe 1840 Eliade cade însă în exagerare, cătând să italieneze limba 
română, susținând că aceste doué limbi nu sunt decât două dialecte, lesne 
de inmánuchiat, și publică în 1840 Paralelismul între limbele română şi italiană, 
vocabularul de vorbe străine în limba română, propunând izgonirea finalelor al- 
nic, elnic, olnic, alnifá, elniţă, olniţă ca fiind slavone; pe cele în ag, es, us, sug ca 
fiind ungurești, etc. Și ca să-și ilustreze teoria, și-a schimbat poeziile lui curate 
şi românești, scrise înainte de 1840, în jargonul hibrid posterior 2). In această pri- 
vintá multe critice și multe lupte sai pornit in contra lui. Eliade însă era de 
bună credinţă ; el voia să afirme si mai mult origina noastră latină; fu un exces 
de patriotism din partea lui, care nu-i fu ertat nici după moarte — tocmai de 
aceia care aŭ căzut apoi în pécatul mai grav al frantuzismulul. 

Teoria filologică a lui Eliade scrisă în 1866 nu e riguros științifică și de- 
monstrativá, nu explică fenomenul de abstractiune, ci admite clima ca unicul 
factor al modificărilor fonetice. 

1) La miază-zi o devine mai larg, se dilată o a san oa precum: mor 
moarte ; Tupâ Tu; 

2) La nord se restringe si devine U’ vocoG voucoc; wovos Dous: 

3) Vocala a spre nord se mai restringe si devine ai saü oe: amare aimer, 
mai la nord si mai strîns ee, m saü i: Tiav Tùy; l 


1) Zece gramatici existaü în acea vreme: a Ieromonahuluš Samuil Klein (Viena 1780); 
a Marelui Ban 1. Vacarescu (Rimnic-Viena 1787); a D-rului Joan Molnar (Viena 1787, a treia edi- 
tie 1828); a. părintelui protopopului și directorului școalelor neunite din Transilvania Radu Tem- 
pianu (Sibiu a 1797); a revizorulut C. C. tipografii din Buda Georgie Şincai (Buda 1805); a lui 
Anton de Marki (româneşte cu nemteste, Cernovici 1810); a luf. Mihail Voiagi (Viena 1813); a 
lui Andreas Klimens (Buda 1823); a lui Const, Diaconovici (Buda 1818) si a lui Joan Alecsi ; 
Teologul absolut, (Viena 1826). 
2) Astfel versurile cunoscute din Divina comedie : 
Chiama gli arbitator dell'ombre eterne 
Il rauco suon della tartarea tromba ; 
Treman le spaziose atre caverne 
E l'aer cieco a quell rumor rimbomba. 


El le traduce in urmátorul chip: 
Chiamá locuitorif eternelor umbre 
Raucul sunet tartareei trombae ; 
Tremurá spatioasele, negre caverne 
Si orbul aer l'aquel net resbumbă. 


WWW.dacoromanica.ro 


IOAN ELIADE RADULESCU 761 


4) Consoana v de la climele călduroase devine la cele friguroase fi: doafs, 
doapoc— devine doric sai latin arabis ; 

5) x de la nord devine la căldură y sai ch, x devine 9 sau ph, t devine 
9 saü th, ctc., si stabilește următoarele puncte in fazele limbelor: 

1) Glosele la inceputul lor — pruncia ; 

2) Dialectele — junetea lor; 

3) Limba — cultura saü barbaria ; 

4) Gerguri — decrepitudinea sai corupția și moartea. 

Ce a mai rămas din aceste principii ?... 

II. Ca autor dramatic Eliade are o activitate mai statornică și mai fru- 
moasă. Ales președinte si director al scoaleï societăţii filarmonice, el dirija în ace- 
las timp si alcătuirea acestei societăţi, cu scopuri curat patriotice, pe care Eliade 
chiar le și destăinuește în Curierul de ambe-sexe, 1836, pag. 108 1). Şcoala şi so- 
cietatea filarmonică aü dat rezultate frumoase atât materiale, cât si morale. Sub- 
scriptia publică a produs de la inceput un fond de 1077 #; cu școala cheltuelile 
se ridicaü la 4.730 lei, repartizate lunar în modul următor : 


Profesorului de declamatie . . . . . . . .lei 441 


» » frantuzegie . . . . . . + . » 189 

» » Muzică. . . . . ....» 630 

» » limba română pentru fete. . » 100 
Salariul pentru 4 fete în pensionat. . . . . . » 440 
» » 16 şcolari. 2s. s.s. + s + s. » 1100 


Profesorului de dant și scrimă, . . . . . . . » 300 

Chiria sălei pentru lectiuni . . . . . . . . . » 930 

Diferite. ss se E xo9 «wok wok + es xo 1000 
Total. . . lei 4730?) 


Tot pe atunci un vint de insufletire trezea parcă entusiasmul pentru teatru 
în tinerii români. Găsim, într'adever, un repertoriu de piese destul de bogat 
pentru acel an (1834), între care Eliade figura cu: Panatismul, Zaira (pierduta in 
evenimentele de la 1848), Amphytrion, Marino Falieri, Ambii Foscari 3). La exa- 
mencle generale ţinute în August, Eliade a invitat tot publicul care putea încapea 


1) Aceste principii erai cele deja cunoscute ale Societăţii secrete din 1827: 1) Căderea 
protectoratului exclusiv ; 2) Egalitatea înaintea legii; 3) Emanciparea ţiganilor ; 4) Contribuţie ge- 
neralä; 5) Responsabilitatea miniștrilor ; 6) Libertatea tiparului; 7) Regenerarea $i respectul trac“ 
tatelor României cu Turcia; 8) Instructia generală și gratuită; 9) Emanciparea monastirilor ; 
10) Confederaţia sati uniunea; 11) Ordinea, tact, timpul necesar. 

2) Echilibrul între antiteze. 


3) Idem cf. Veneaü apoi: Regulu gi Ermiona, traduse de I. Văcărescul în 1818; Aloiul 
inflorit si Britanicus ; Alzira, de Gr. Aleesandrescu ; Heracliu, de la Corneille; Harpagon, de la 
Molière; Cina între amici, de D. I. Roset, Saul si Virginia, de la Alfieri de D. I. Câmpineanu, etc. 


www.dacoromanica.ro 


762 IOAN ELIADE RĂDULESCU 


în sala teatrului t) si rostește cuvinte vibrante de emofiune și intere- 
sante ?). 

S'aü produs cu succes la acest examen următorii elevi, formaţi in școala 
societăţii filarmonice, și »care incáltará pentru prima oară coturnul, represintánd 
o tragedie clasicá« (Fanatismul, de Voltaire, trad. de I. Eliade); Andronescu Nicu, 
în Mahomed, Curie Joan, in Zopiru, Diamant Nicolae, in Seid; Ralija Mihăileanu, 
în Omar; Costache Dimitru, în Phanor; Caliope a debutat cu Cavatina il Pirata. 
Insá prin uneltirile lui Duhamel si instrumentele sale, ca D-rul Tavernie, Banul 
Filipescu, s. a., societatea a fost desbinatá si membrii ei sai reslefit 3). Cu toate 
acestea, Eliade rămâne întăiul si cel mai puternic stilp al întemeerei teatrului nos- 
tru naţional. 

III. In acele timpuri de idealism și romantism, Eliade, cu natura lui vi- 
sătoare şi aprinsă, nu putea decât să adopte o concepţie filozofică idealistă. Ca 
teolog, mistic și filozof, el ne apare în aceeaşi cadră, cam obscur, cam plutitor si 
vag, dar, ca totdeauna, insuflefit de patriotism. La el patriotismul izvora din cre- 
dintä cinstită; rolul de apostol pe care și-l însușea adeseori era un rol măreț si 
cu scopuri ideale. Teoria lui filozofică e reprezintată prin Echilibrul între anti- 
teze *), scriere ciudată, socială, politică și literară : 


1) Sala era a Pitaruluï Andronache (de pe lingă Sărindar), scena n'avea perdea, iar culisele 
erai de șipci cu mucava si cu hârtie văpsită pe o parte cu copaci si pe alta cu stilpi ori pereţi de 
case, (D. C. Ollánescu Soc. Fil. Lit. si Artă Română, pag. 7, an. III). 

2) Discursul in întregime e publicat în Curierul 1834, No. 39, si în Culegere din scrierile 
lui I. Eliad de prose sci de poesie (Bukurescti, 1836, form. 80). 

. "In vreme ce scapte ant s'a fácut un mic curs de literatură spre a pregăti pe școlari 
a simţi frumuseţile poeţilor dramatici, s'aü ecsersat școlari! la declamatie dânduli-se inainte mai 
multe scrieri în proză si în versuri, s'aü deprins pe cât a ertat vremea și intimplárile întru muzica vo- 
cală si aŭ început, spre formarea unui tabloü şi gratioasa mlădiere a trupului, ecsercitiile dansului, — 
D. Aristia în vremea aceasta a nesocotit tot felul de ostenealá si cu rivna celui mai înfocat patriot, 
făcându-se si mädular al societăţii, a jertfit şi vreme și odihnă şi a adus lucru ca astăzi să indráz- 
nească a sui pe scenă înaintea Dv. tragedia intitulată Fanatismul. Prin începuturile D. Bogianini, 
Madam Caliope, una din scolarele şcoalei Domniei-Noastre, cutează, acompaniată de D. Slaf, să cânte 
Cavatina din opera luï Belini, Piratul. D. Djpor, în toată vremea ce şcoalele aŭ fost încredințate subt 
îngrijirea Dumnealui şi a Dumneaei Madamei soţiei D-sale, s'a arătat către dinsele întocmai ca un 
tată de familie, silindu-se a le însufla morala şi buna cuviinţă si a le deprinde pe cât s'a putut întru 
buna $i plăcuta purtare a trupului si a mişcărilor. D. Mihalache Costache, carele astăzi debută în 
rola luf Oma, învățătorul fetelor la românește, în vreme de șeapte luni, începând de la slovnire, 
le-a dus în stare a citi, a scri şia socoti; și pe semestrul viitor socotindu-se de către direcţie de cu- 
viinţă că cel ce vor intra în cariera asta a Teatrului, să fie atât pentru decorație cât si pentru deo- 
sebitele costume şi teologia celor vechi, se va face şi un curs de mitologie. 

3) Mal pe larg a se vedea admirabila Istorie a teatrului naţional de Dem. C. Ollánescu. 

4) Echilibrul între antiteze sai Spiritul şi Materia, apărută mai întăi subt titlul de Isac- 
har saü Laboratorul (1859—1869). 

Misiunea acestei scrieri va fi spre a arăta durerile Românului în genere, nevoile şi aspi- 
raţiunile lui. . . Luptele scrierii acesteia vor fi de a combate, cu cuvintul si cu moderaţia, pe arena 
drepturilor adevărat naţionale şi a legilor, atât terorismul baionetelor de orice natură, cât și tero- 
rismul cufitelor si armelor ascunse ale mercenarilor conduși de venetici. La violenţă de injurii vom 


WWW.dacoromanica.ro 


IOAN ELIADE RÁDULESCU 763 


Apoi examinează Monada, Diada si Triada sau Unitatea, Dualitatea și 
Trinitatea, păstrând echilibrul între antiteze, adică un dualism categoric ` fiinta— 
nimic; lumină — întuneric; cald—frig ; viață — moarte; miscare—inertie; veri- 
tate — minciună ; avere — lipsă (dualitäfi himerice). Combate dualitätile mon- 
struoase (sodomia, tribadismul, anarhia politică, etc ,) si sustine numai dualitatea 
naturală, din care rezultă o trinitate naturală. Din spirit universal şi materie a 
esit creaţia saü universul: mire- mireasă = familia; dogma + cult = religie; 
ştiinţe + máestrie — bele-arte; formă 4+- substanţă = om. In orice trinitate ob- 
servám, de altfel, doué principii: unul activ si altul pasiv. Orice cauză își are cauza 
ei: părinţii — mirele + mireasa — familia; Arhitect — lucrători + material = edi- 
ficiu; N = spirit universal + materie universală = creaţia, adică: 


Părinţi Arhitect N 
sira Mireasă Luerátort A Material Spirit css Materie universală 
Familie Edificii Creaţia 


de unde vedem două trinitäfi: una superioară și alta inferioară. Tot astfel ple- 
când de la dualitatea naturală, aplică echilibrul tuturor problemelor psichice, 
sociale, politice, economice, biologice, etc. 

Traducerea Bibliei şi comentarea ei în Biblice 1) este făcută de Eliade 
cu o credinţă arzătoare și aproape mistică. Vorbind în Biblice despre importanţa 
credinţei creştine de răsărit, arată cát de mare folos a adus conservării noastre 
ca naţionalitate în atâtea veacuri de subjugare. Cu spiritul séü reformativ își luă 
sarcina să schimbe chiar obiceiurile tradiționale, bazându-se pe mai multe la- 
cune observate în traducerea Sfintei scripturi la noi, şi pe care el le considera 
drept schismatice și scandaloase. Așa propune Mitropolitului reforme în ceeace 
privește vorbele contrarii dogmelor și vorbelor străine limbii noastre: trup are 
înțeles de cadavru în slavonește și nu de corp saŭ carne (cüua — câpt); întruparea 
Domnului nu corespunde cu incarnarea (évoaonwin); mingăetor corespunde cu 
xaidebw saü rauulevwg si nu corespunde cu atributul ce se dă spiritului verității 
mapăxAmros, precum : BactAeb obpavta napăxinre = Impérate ceresc mingăetorule, 
trebue Impérate ceresc paraclete; xaÜoAucv xé&’amcoroxiv éxxAnotav, tradus 
prin sobornicească si apostolicească biserică, trebue universală și apostolică ec- 
clesie, etc. Tot în această categorie Eliade pune și cuvintele obscene traduse di- 
rect si care degradează autoritatea Scripturii. 

IV. Despre activitatea lui Eliade, ca ziarist, multe ar fi de spus, de oarece 
aci se concentrează chiar întreaga lui viaţă politică. Reuşind, după multe stră- 
duinte, să scoaţă în ziua de 28 Martie 1828 ziarul lui Curierul românesc, Eliade 


opune vehementá de cuvînt; la calomnii vom opune faptele adversarilor nostri. Deviza scutului 
nostru va fi una și aceeași: echilibrul antitezelor și, prin urmare : dreptul și datoria, autoritatea si 
libertatea, guvernul și popolul, conservatia și progresul, etc. . . . . Nici tiranie, nici anarchie, nici 
superstiție, nici ateism ; nici pedantism, nici sarsailism. u 

1) Biblicele sai notift istorice, filosofice, religióse şi politice asupra Bibliei de 1. He- 
liade R, (Paris, în tipografia lul Graeve & Comp., 1858). 


WWW.dacoromanica.ro 


764 IOAN ELIADE RÁDULESCU 


si cu Asachi aŭ ţinut coarda intelectuală în cele doue teriromâne timp de aproape 
un sfert de veac. Când mai bine, când mai grei, Curierul innotá prin noianul de 
pericole, condus cu curaj de pilotul sën. Publicând de toate, spicuind de ici, 
luând de colo, adeseoii plin numai de evenimentele externe, de cestiuni lite- 
rare și chiar de mode. Totul era bun pentru coloanelesale. La început abia avénd 
450 de abonaţi cu câte 2 + 1), mai tărziu l-a ridicat la 4. Dar si cheltuelile nu 
eraü puţine; Curierul, încheinduși bilanțul în 1839, constată o cheltuială de 
17.960 de lei — sumă nu mică pentru acele vremuri. Și apoi unde mai punem 
greutăţile morale și materiale, dificultățile de comunicaţie, cte., care toate fáceaü 
pentru un director de gazetă o chestiune de curaj și de îndrăzneală. 

Dar ce redactori literari si politici! »Scriti báefi«, zisese Eliade, si bäetit 
Scriaü verzi si uscate, multe și mérunte, proză si versuri, literatură și știință. 
Curierul de ambe-sexe, apărut în împrejurări analoage, a fost însă o revistă de 
mare folos pentru acele vremuri inculte. Cele cinci perioade însemnează o muncă, 
o muncă în adevăratul înţeles, prin care s'a popularizat o mulțime de cestiuni inte- 
lectuale, prin care s'aü tradus o mulțime de opere. In curind mai scoate pe lingă 
Curierul si un Adaos literal, iar cu ocazia înființării teatrului national scoate (Vi- 
neri, 4 Noemvrie) Gazeta teatrului national, coprindénd lucrările comitetului filar- 
monic din seantele sale, daniile ce se vor face, producţiile literale s. a. Câteva 
numere din Curierul scoase în 59 și Legalitatea în 66, precum și Echilibrul între 
antiteze, sunt ultimele sfortári ale unei glorii în declin, ale unei energii care se 
stinge. Intr'adevăr bătrânul Eliade intrase deja în perioada desagregării intelec- 
tuale si morale. »Băeţii« se räsletiserä, parte muriseră, parte aŭ îmbrățișat alte 
meserii, si gazeta nu mai putea dura si fără fonduri și fără scriitori, 

V. In operile sale istorice se înfățișează mai mult cu acea rară putere de 
stil, adeseaori ironic, păstrându-și caracterul lor căutat de inspiraţie. Pe un stil 
biblic, profetic, cu modulări nervoase ca în Impressions d'un proscrit, saü fluid ca 
în celelalte, Eliade își resfiră toată expansiunea lui sufletească, toată căldura, tot 
patriotismul sën. Operile sale asupra revoluțiunii scrise, cea mai mare parte în 
exil, sunt de o importanţă capitală pentru cel ce vrea să studieze epoca de la 48 
si de mai înainte. Prescurlare din istoria Bomániolr (1866), ca manual didactic, 
scrisă într'un timp când istoria noastră era atât de nelámuritá, pécátueste in 
multe privinţe, mai ales prin exagerări și prin anacronisme. Importantă este 
Istoria critică universală (3 vol.), scrisă in Chio pe când era în exil, în care e adu- 
nat un vast material de cunoștințe, de la Chaldeia la India, de la Egipt la Rig-Veda, 
operă uneori obscură, puţin ştiinţifică, scrisă pe baze spiritualiste. . 

VI. In sfirsit, ca poet, Eliade are o activitate destul de bogată. Cea mai mare 
parte a poeziilor sale e colectată în curs întreg de poezie generală: Lirice (1868); 
Epice (1870); Satire (1883) şi Fabule. In primul volum al operii găsim un tractat de 
metrică și un studiü abstract asupra geniului limbelor în care declară: „îmi dis- 
plac dezordinea, discordurile, cacofoniele; îmi displac în limbă vocalele guturäcte 


1) I. Brumărel cf. pag. 717. 


IOAN ELIADE RÁDULESCU 765 


si gușate; le doresc sănătate și reîntregire“. Tot in acest volum găsim poema didac- 
tică dupe Boileau si Horafiü, de Eliade, în motru troheic (2 4- 2 4-2 || 24- 2-2); 
versuri safice, lamartiniene, cele mai multe tn iamburi de s$^apte si duplicate, tra- 
duceri din Schiller, V. Hugo și versuri tirgovistene. In al doilea volum studiază 
epopea si scrie Anatolida saŭ Omul şi Forţele, poemá in douézeci de cánturi, im- 
pártitá în următoarele ciudate capitole: Empyreul si Tohu-Bohu, Viafia sai, 
Androginul, Arborul sciinjei, Moartea saŭ frații — toate în alecsandrine albe. In 
al treilea volum se ocupă cu Ossian, și traduce poema gaclicä Fingal, iarăși in 
iambice de 14 albe. A mai scris și alte poeme ca Mihaida; fabule: Corbul şi 
Vulpea (1860), Foiele şi cărbunele, Măceşul şi florile, si in satire combate Sarsai- 
lismul și gáscánária, pe poeţii ignoranti și făra talent ai timpului: physiologia 
poetului, poetul lamartinian, poetul intim, poetul urlător, Domnul Sarsailă 
autorul, etc. La 54 scrie în exil poema Tandalida sai Tândală si Păcală, unde 
„poetul ride prin poema sa comică, ia biciul satirei gi, fără să atingă nume, 
bate Felonia în aventurierul tristei figure, în Tantală polon și Păcală román«. 
Haina metrică a poeziilor lui Eliade e relativ corectă ; cesura la emistich totdeauna 
bate regulat cadenta. Cuvintele însă în poeziile de după 1840 sunt cam in- 
coerente, stilul neologic, obscur, în contrast cu poeziile anterioare, cum ar fi, s. e. 
Sburătorul — model de limbă și de plasticitate. Vag și puţin evocativ în urma, 
recurge adesea la procedeuri de sonoritate și onomatopeice de etect, »tunet, urlet, 
s'aude, — colcăe, sare, pămîntul — tremură, zgudue, — saltă, colcăe, crapă, ples- 
nesce«. 

Tot el a tradus o mare parte din poeziile lui Byron: Luarea Corintului, 
Ghiaurul, Oscar d' Alba, Mazeppa, Parisina, Logodnica d' Abidos, etc. 


III 


Privind în total opera lui Eliade Rădulescu, putem face următoarea deo- 
sebire: 1) Opera dinainte de 1848, caracterizată prin naționalismul adînc și sincer, 
în care Eliade a găsit o puternică sorginte de inspiraţie. Conștient de misiunea 
lui, Eliade a cultivat în primul rînd limba şi sentimentul naţional. La început 
Eliade s'a luptat în contra celor lipsiţi de talent, aștrilor neputincioşi care apareaü 
nechemaţi pe arena publicităţii, Sarsaililor, care l'aü provocat să scrie într’o vreme 
următoarele caracteristice rinduri: „Părinţi, invefátori, voitori de bine, luaţi 
seama la copiii cu care vé încărcaţi. Oameni ai lui Dumnezeü în deobste, pe câţi 
băeţoi vedeţi cá vé vin prin case cu cataloage de prenumeranti ca să-și tipărească 
încercările copiläresti, goniţi-i, goniti-i cât puteţi, că le faceţi bine, îi desbarati 
de viaţa lenesä, a nu se supune unei cariere, unei meserii“, 2) Opera de după 1848— 
operă de decadenfá, deosebită prin greșeli de limbă si de idei, printr'un diletan- 
tism artistic si prin bombasticism filologic, in care aü luat naştere poeţii timpului, 
afectați. 

Care a fost însă influenţa acestei opere; ce roade a dat după un timp 
îndelungat? A fost redesteptarea naţiunii, trezirea constiitei române, a fost în- 
tărirea acestei constiinti, căreia Junimea mai tárziü i-a împiedicat progresul și 


WWW.dacoromanica.ro 


766 IOAN ELIADE RÁDULESCU 


cvolutiunea sa regulatá. Din acest punct de vedere Eliade ne apare ca un mare 
apostol al Románismului, desi astäzi e aproape uitat, teoriile lui invechite, opera 
lui demodată și trecută. Detractorii f) săi numeroși, duşmani personali, l'aü atacat, 
nerespectându-i nimic: nici familia, nici credinţa, nici iluziile. Dar calomnii, 
scandale și nedrepte acuzări vor trece și ele, și adevărul, neînvins de ce-i josnic 
si réutate, se va impune netăgăduit, va lumina în toată măreţia lui. O jumătate 
de veac e ilustrată de Eliade Rădulescu. 

Figura lui măreaţă si senină tronează admirabilă pe soclul de piatră — 
ultimul reflex al recunostintei postume: un cap impozant, o privire himericá 
sub sprincene dese, un oval corect în liniile feţei; o frunte olimpianá, umbrită 
de părul bogat; unghiul gurei poartă un zimbet duios. Figura e împinzită de un 
idealism puternic. Gestul măreț de preot, gestul lui neuitat a încremenit astăzi 
subt daltă. Cu privirea lui, cu gestul lui, Eliade sfruntcazä uitarea; el domină 
mai presus de noi, el planează inviolabil și rece, purtând parcă în fruntea sa ho- 
tărită destinele României al căror sol a fost în vremuri. 

Noi nu-l vom uita. 


IULIU DRAGOMIRESCU. 


1) A se vedea: loan Eliade și detractoril sët de N. B. Lăcusteanu (1898). 


WWW.dacoromanica.ro 


FR. STORCK, Sculptor 





Eva 


WWW.dacoromanica.ro 


VISAZÁ CODRUL... 


——— 


ofc«utrierat din vreme "n vreme de-o aiurire de furtună, 

R E Bătrânul codru "n miez-de-noapte, 

IN Visază sub argint de lună, —- 

Si socotindu-și parcă frunza nenumerată ’n vis, resună 
Însufletit de mii de goapte... 


Sub vraja mindrei nopti de vará, in ceasul taïneï, cine stie 
Ce nálucirí nu-í trec prin minte! 
Ce fermecatá reverie ; 

Eresurí $1 minuní pagáne din vechea luï copilärie 
De care-abia 'sí-aduce-aminte... 


De palidul pastor lunatic, din ceața vremilor trecute 
Îi sună "n vis, ca o poveste... 
Deodată 'n urma unei ciute, 

Apare "n luminis Diana — și 'n adincimi necunoscute 
Se prápádeste fara veste... 


Se ’nginä apele sfioase în fund de peșteri departate 
Si curg in șipote sonore. 
La pindá, räzemati pe coate, 

Stau satirii si zic din naiuri, pe-alocuri, unde luna bate 
Usoare nimfe salta "n hore. 


Convoiü de umbre diafane plutind maret, se risipește 
Departe 'n liniștea de mituri... 
— Dar ce blestem divin pornește 

Sá rupa farmecul visări! ?... Ce vuet surd se 'nnalta, crește, 
Ameninţând din resarituri ?... 


770 


VISAZÁ CODRUL 


Deodată "et sguduie bătrânul din somn puternica”i coroană! 
De plâns amar, de hohot jalnic 
Hueste antica poiană... 

Călări pe cai sirepi, sălbatici, punându-i visele pe goană, 
Vin Barbarii, potop năvalnic!... 


Tot codrul clocotește, urlă, se sbuciumă cumplit și geme 
Batut de neagra vijeliel... 
— Încearcă 'n urmă multă vreme 

Betrânul uriaș s'adoarma —- și 'ncearcá 'n van să-și mai recheme 
Trecutu-i plin de poezie... 


Tucută "n nopţile de vară pe luminișuri luna bate, 
Dar nimfe nu mai saltă "n hore... 
În fund de peșteri depărtate 

Doar apele suspină tainic legende vechi din vremi uitate, 
Plángénd în sipote sonore... 


APA MORTILOR 





Lunosti pe cálátorul stráin ce rátáceste, 
SÉ Lásat de-ai sei peirii, pe căi necunoscute?... 
PN) Parágini fără térmuri se ’ntind pustii și mute 
Si-adincurile zárii se tot îndepărtează 


Plutind ca niște ape în arsita de-amiazá. . . 


El s'a ráznit din ceatá si-a alergat spre ele 

Ca să-și potoale setea ce-i mistuia plăminii. 
Zadarnic stăruiră pe lingă el bătrânii : 

N'a vrut să țină seamă de vorba-le ’nteleaptä 

Că nu-i decât părere și moartea "n zări 'l-agteapta. 


Târziu, își vede-aevea nebuna rătăcire: 

Puterea nu-l mai iartă s'ajungă pe tovarăși 

Si wo să mai se'ntoarcă în veci de veci în ţară-și... 
Vézduhurile-albastre surid nepasătoare 

Jucând voios de-asupra-drumetuluï ce moare. 


— Cunosti pe călătorul străin ce rátáceste?... 
Dorind să cucerească mirajul teii, Apolo, 

Câţi visători nu fură ademeniţi departe 

De blestemata apă a morţilor, — și-acolo 

Ca el căzură pradă iluziei deșarte! 


Sr. O. Iosir. 


OMORIREA MITROPOLITULUI ANTIM ? 





»Acest Antim Mitropolitul era de neam din Iviria, deși se găsesc unii 
care zic cá ar fi Macedonean. 

După împrejurările timpului de atunci, el stie cum a făcut de a venit 
in țara noastra, unde, fiind om cu multe calităţi și foarte preţioase, sa cälu- 
gărit, slujind tuturor drept pildă nu numai ca creștin, dar și ca călugăr; toți 
socotindu-l un sfint si un fel de minune, ceeace a făcut ca în curînd să ajungă 
Mitropolit. 

El era: tipograf, caligraf și sculptor foarte bun și iscusit. E] ocirmuia 
bine biserica, și tipografia Mitropoliei o aduse la un mare renume. 


1) Istorisirea morţii Mitropolitului Antim Ivireanul, tradusă după cea scrisă în gre- 
ceste în 1737 de strămoșul meü Nicolae, parte din fapte văzute de el însuși cu ochii, iar o mare 
parte spuse lui de un boer care a fost în Divan împreună cu ceilalţi și cu Mitropolitul. 


Ghiță Cusacläul. 
1852. 


Cu privire la articolul de faţă primim o scrisoare cu următoarele lămuriri : 


„Stimate Domnule Petraşcu, 


In vara anului 1884 vizitând schitul Găvanul, din judeţul Buzéü, și cercetând deaproape 
întregul séü avut, părintele Victor, staritul schitului, între altele mi-a arătat și un manuscript, în 
care se istorisea moartea Mitropolitului Antim Ivireanul, și care manuscript mi-a spus că-l rămăsese 
de la predecesorul săi, stariful Arsenie, căruia i-l dăduse chiar traducătorul săi, boerul Ghiţă Cu- 
şaclăul, care venea din când în când și petrecea verile la acest schit. Citind manuscriptul și văzân- 
du-Í importanţa, am scos și eŭ o copie după dinsul cu intentiunea de a-l publica, însă două motive 
m'aü reţinut până acum: 

a) Indoiala ce o aveam despre autenticitatea lui, văzând contrazicerile dintre conţinutul 
séü si datele istorice ale luf Del-Chiaro, omul favorit si cu multă trecere pe lingă Nicolae Mavro- 
cordat şi de ale cărui date s'aü servit toţi istoricii noștri, câţi aŭ scris saü aŭ amintit câte ceva 
despre Mitropolitul Antim, *) admițând alegatiunea sa că Nicolae-Vodă l-ar fi dat Turcilor, care Lan 
omorît în Galiopole, lingă riul Dulcia, în care i-ati şi aruncat corpul. 

*) a) S. Șincai, Cronica, tomul III, pag. 394. 

b) M. Cogălniceanu: Histoire de la Valachie, pag. 378. 

c) Episcopul Melchisedec ` Didachiile ţinute in Mitropolia din Bucureşti, de Antim Ivireanul, în ` Notiţă bio- 


grafică, pag. XVIII, sequens. 
d) A. Xenopol: Istoria Românilor, vol. V, pag. 32. 


WWW.dacoromanica.ro 


OMORÎREA MITROPOLITULUI ANTIM 773 


Insă pentru faptele lui cele bune, care cresteaü din zi în zi, diavolul, urt- 
torul binelui, ap adus asupră-i ură, ispită si moarte; căci după pecatele oame- 
nilor a adus Dumnezei urgia Grecilor asupra acestei feri, care mai totdeauna a 
fost în suferințe împreună cu locuitorii săi. Dar spre și mai rea dărăpănare sa 
dat pe mâna Fanariotilor. 

Nicolae Mavrocordat, întăiul Domn străin, viind în ţară, mări dările că- 
tre Turci, iar pe Mitropolit îl bănuia și-l ura cá nu-e credincios nici sie-$1, nici 
Turcilor, apoi făcu planul să se scape de dinsul, după ce va face si pe boerii di- 
vanului să vază că Mitropolitul nu-l iubește şi nu-i este credincios. 

Intorcându-se de la Giurgiu, unde se întilnise cu paşa turcesc, Mavro- 
cordat chemă divanul boerilor împreună cu Mitropolitul şi le spuse că Turcii 
acum, pe lingă mărirea dărilor ţării, mai cer, ca si mai 'nainte, a li se da câte 
500 copii pe fiecare an, deci ei să ia vorbă asupra acestui tribut și să-l întărească. 
Apoi îi întrebă: 

ste ziceţi D-voastră boeri si Sfintia-Ta părinte Mitropolit, această cerere, 
ce ne stă înainte, bine e a o face așa, saü nu trebue?... Réspundeti«. 

Boerii atunci începură a se uita unul la altul și a-și face întrebări și toți 
afinteaü ochii la Mitropolit, să vază el ce are să zică. Dar el tăcea, bánuind cursa 
ce i se întinde de către Domn. 

Boerii, scoși din răbdare, îl intrebará : »Ce zici Prea-Sfinte ?u 

— »Ce ziceti D-voastră, care sunteți părinţi de copii? 

Boerii atunci ziseră Domnului : 


Dionisie Fotino însă sustine că a fost innecat în Dunăre : „Mavrocordat având patimá asu- 
pra Mitropolitului Antim, l-a ridicat din scaunul Mitropoliei şi zicând că îl trimite în exil peste Du- 
náre, a dat ordin secret că l-a înecat trecându-l Dunărea *)«. 

Autorul acestui manuscript însă afirmă că a fost înnecat în lacul Znagov. 

b) Al doilea motiv, care m'a reţinut de a-l publica, a fost lipsa absolută de date biografice 
asupra posesorului și traducătorului manuscriptului și a imposibilității de a le procura până în 
vara trecută. 

Când, ducéndu-mé la schitul Ciolan, tot din judeţul Buzéü, ca să văd bogata și im- 
portanta sa bibliotecă, am făcut cunoștință cu distinsul ieromonah Eftimie Georgescu, pictor, si, în 
conversaţia ce am avut-o cu dinsul, între altele mi-a spus că are și un manuscript, in care se isto- 
risește moartea Mitropolitului Antim Ivireanul. Luând manuscriptul și citindu-l, am vezut că este 
întocmai cu cel ce-l copiasem la schitul Găvanul. 

Intrebându-l de unde îl are, mi-a răspuns: de la un D. Ghiţă Cușaclăul, rămas de la pă- 
rintele săi, și citindu-l, a luat copie după dinsul. 

Intrebându-l apoi cine este acest domn, mi-a spus că este proprietar în București, că a 
fost funcţionar si în urmă pensionar ; apoi pe lingă numele de Cușaclăul i se mai zicea si Orleanul. 

In anul 1848 Vodă Bibescu l'a numit membru în comisiunea ce o instituise pentru a îm- 
părţi ajutoare la cel ajunşi în mizerie din cauza incendiului. 

Pe datele acestea s'ar putea găsi, cred, de către cercetătorii noștri, originalul acestul ma- 
nuscript, Și așa orice îndoială ar dispare. 

Primiti, ete. B. IORGULESCU. 


*) Dionisie Fotino ` Istoria Românilor, Tomul IL, pag. 152. 


774 OMORÍREA MITROPOLITULUI ANTIM 


— »Mária Ta, nu putem acum a-ţi da nici un răspuns, ci trebue să ne 
mai gindim și apoi îți vom réspunde«. 

Nicolae-Vodă zise: 

— »Iatá vé daŭ patru zile de a vé gîndi și trebue să-mi réspundefi, căci 
altfel capetele voastre sunt în mâna mea“. Așa dar, când se împliniră patru zile, 
boerii se adunară iar la Divan împreună cu Mitropolitul, unde fură din noii în- 
trebati, ce respund la cuvintul pentru care le-a făcut întrebarea. Eï nu réspun- 
será nici unul nimic. 

Atunci Vodă se întoarse la Mitropolit și-l întrebă: 

— „Ce zici Prea-Sfinte ?« 

— „Ce o zice boerii Măriei Tale, cá sunt Români si ei trebue să réspunzá, 
dacă e bine și dacă a mai făcut vre-un Domn român aceea ce Măria Ta voesti a 
face, ca să aduci batjocoră și blestem asupra creștinătății. Eü nu zic nimic, că nu 
sunt Román; D-lor însă trebue bine să se gindeascá, pentru că ceeace voesti 
Maria Ta a face acum are să fie pentru totdeauna vecinic blestem. 

Nicolae-Vodá îi zise: 

— „Aşa îmi răspunzi, Părinte, mie? Nu știi că eù am sabie și buzdugan ?« 

Mitropolitul Antim zise: 

— »Dar Măria Ta nu știi că și eŭ am cîrjea și clopotele?« 

Atunci aŭ egit toți, fără să ia vre-o hotărire și san dus fiecare pe la ca- 
sele lor. 

Antim, fiindcă era si bun săpător de piatră, după cum mai sus s'a spus, 
într'una din zile, pe când săpa la un stilp de piatră la biserica Antim, se pome- 
neste cu doi boeri, care îi fac vizită și-l roagă să se plimbe cu dingii pe afară de 
București, de bunăvoe, căci altfel nu se poate. 

Cum ziseră aceste cuvinte, Antim înţelese îndată că ei sunt trimiși de 
Voda și că vor să-l omoare. 

Apoi le zise: 

— „Pentru ce voi stati muţi și nu-mi spuneţi tot adevărul ?« 

E, vezénd cá nu pot scăpa, începură a plânge si a spune că sunt trimiși 
de Vodă și că capetele lor și ale copiilor lor sunt în pericol de sabie, dacă nu vor 
indeplini porunca Domnească. 

Atunci Mitropolitul începu a plânge și a le zice: 

— »Fratilor, dati-mi drumul, cum veţi ști voi, șisă mé duc din fara voas- 
tra si nu am să staü nici o zi de azi înainte cu voi. M&voiu duce unde mé va po- 
vatui Dumnezeü, numai să-mi dati drumul, ca să nu fiți si voi prinși cu păcatul 
lui Nicolae și e me von mintui de mâinele lui«. Boerii din noŭ lácrémará și 
zisera : „Nu putem nimic să facem din cele ce Prea-Sfinfia Ta ne zici, căci cape- 
tele noastre sunt în mâna lui Vodă. 

Antim Mitropolitul le respunse: 

— „Fraţii mei, vam rugat că dacă se poate să treacă de la mine paharul 
acesta ; dar se vede că așa e voinţa lui Dumnezei«—și a început a plânge, apoi a 


OMORÎREA MITROPOLITULUI ANTIM 115 


intrat în biserică și sa îmbrăcat întru toate odájdiile și s'a impärtasit cu sfintele 
taine, după aceea a chemat pe Economul săi și i-a zis: 

— »la bine seama de toate lucrurile, ce sunt subt a ta stăpinire, cá eŭ 
mé duc şi nu știii de mé mai voiü intoarce«. 

Apoi l-a sărutat și a plecat cu lacremi în ochi cu acei doi boeri şi oamenii 
ce eraü cu dinsii. 

De la Antim puindu-se în butcă aŭ plecat la Znagov, unde, dupa ce aŭ 
ajuns, Mitropolitul iarăși s'a îmbrăcat cu odăjdiile sale și s'a rugat mult lui Dum- 
nezeü cu lacrémi, iertánd și pe cei doi boeri; apoi aü mers pe o punte, unde cei 
doi boeri i-ai dat brânci si a căzut în lacul Znagov, unde s'a înnecat. 

Boerii a vestit apoi pe Voda că Mitropolitul este omorit, și Mavrocordat, 
vrend să vază cu ochii, a venit cu câţiva oameni credincioși ai sei la, Znagov a 
doua-zi și a pus de a scos trupul lui Antim din apă, puind și el mâna, apo1 noap- 
tea l-a îngropat aci în ascuns, plângend și el si făcându-se cá-1 pare reü de ce a 
făcut, cá a greșit omorind un om nevinovat. 

Vorba se réspindise cá Nicolae-Vodá a trimis pe Mitropolitul Antim la 
Giurgiu, îmbrăcat mireneste si aci l-a dat în mâna Turcilor ca să-l ducă în fara 
lor și să-l omoare. 

In sfatul boerilor, credincioși Domnului, desi se hotărise astfel moartea 
lui Antim, dar în urmă Mavrocordat, știind pe Antim om iscusit și cu avere, te- 
méndu-se că va găsi vre-un mijloc să scape cu zile din mâna Turcilor și apoi 
să-i facă și greutăţi, a schimbat planul şi-a pus de l-a omorît în ţara, fiind mai 
sigur și văzându-l mort chiar el cu ochii. 

Boerii si toți breslașii Bucureștilor, auzind că bunul lor parinte, Mitropo- 
litul Antim, a fost omorît de Turci, plângeau cu toţii perderea lui si urirä și ma 
mult pe Nicolae-Vodă, căci el '| dedese în mâinele Turcilor si toți blestemau pe 
Turcii care îl omoriseră; căci așa mergea vorba, răspîndită în toate părţile de 
oamenii lui Vodă, că Turcii l-ai omorit«. 

(Copie după a Părintelui Victor, staritul Mănăstirii Gavanul). 


B. IORGULESCU, 


p 

















Mănăstirea Probota 


Ca.ro 





DIN POVESTILE RÍULUI 


À tinér dacă mé vezi așa de zglobiü, nici odihnit nu sunt, căci vin tocmai 
APA din creștetul munţilor. Dacă maï vedea în locul de unde plec, te-ai mi- 
nuna; căci, — la drept vorbind, — la începutul mei nu e decât siroiul de lacremi 
al unei stânci, care geme, poate, de mii de ani subt greutatea altor stânci. 

Fiindcă de la mama, — căci cu drept cuvint stânca mi-e mamă, — n'am 
învăţat decât să plâng, cum ies de sub dinsa si me preling ca un șarpe prin 
crăpăturile stâncilor, izbindu-mé de colţurile lor, încep să plâng, și câte odatu 
plâng cu atâta jale că se topesc stâncile subt mine, și pietricelele desprinse din 
ele mă urmăresc să vadă ce s'o alege de mine până de-vale. 

Si ce crezi că sar alege de mine, dacă în drumul meü maş intilni alți 
tovarăși mai mici si mai nevoiaşi, născuţi și ei tot din durerea unei stânci: cu 
dinsi mé mai imputernicesc, căci altminteri mar sorbi cea dintai căprioara în- 
setată, ori razele ferbinti ale soarelui. .. . 

Ce strengar mai e și soarele! — Oricât mé feresc de el, tot me ajunge 
câte odată cu razele lui; atunci mé moleșesc, mi-e cald si simt o lene de nesufe- 
rit, şi dacă n’asi fugi repede la umbră, ași päti ca nesocotitele picături care se 
despart de mine, strălucesc o clipă în razele soarelui și în urmă pier sorbite de 
dinsul. 

Indată ce ajung la piciorul muntelui, curg printr'o vale frumoasă, um- 
brită de amindoué părțile cu păduri de brazi si de mesteacăni, care din înalțimea 
lor parcă mé ameninţă să se práváleascá peste mine, și, tot ferindu-me de ci, 
ajung să sap pămîntul subt mine, fácéndu-mí astfel o albie pe unde să-mi duc 
apele, care cresc mereü, ajutate de pâriiașele ce se scurg dealungul dealurilor. 

$i tot așa; merg mereü înainte și cu cát mé depărtez de piciorul mun- 
telui, cu atât curg mai încet si mai liniștit, iar plânsul meü, atât de sgomotos în 
virful muntelui, se schimbă în gemete înăbușite care "mi ies fără să voiii tocmai 
din inimă și care îngânându-se cu doina pe care undele mele o învață dela 
oameni şi de la pasări, mé face să cânt gi să plâng de odată. 

Cu alte cuvinte: fundul meü, moștenește de la mama durerea, iar supra- 


Ja Scultă, — "mi zise Intro zi riul cu murmurul séü: — să nu crezi că sunt 
A 
À 


www.dacoromanica.ro 


780 DIN POVESTILE RÎULUI 


faţa mea ve ingáná pe voi si pe paseri, ceeace face cá voi, oamenii, când as- 
cultati la murmurul mei, simtiti ca inima voastra cântă si plânge in acelaş 
timp. — De aci, — cântecul poeţilor care sunt veacuri de când "mi slávesc mur- 
murul cu versurile lor! ; 

Am auzit cum pe unul din malurile mele cânta o fecioară; glasul ei era 
așa de dulce, că ori câtă graba aveam, tot nu putuiü trece pe lingă dinsa fără să 
mé opresc. Ea stetea cu ochii duși pe undele mele de parca ar fi vrut să-mi nu- 
mere boabele de spumă și ochii e1 erai atât de albaștri cá nu tin minte să fi vè- 
zut vre-odatä doue viorele mai frumoase ca dinșii. Nu știu ce spunea în cântecul 
ci, căci de-abia atunci coborisem din munte şi nu cunoșteam încă graiul vostru, 
al oamenilor; dar, de bună seamă ca murmurul mei "i rescolise cine știe ce 
amintire scumpa ascunsă în fundul inimii; căci în glasul ei era atâta duiosie, și 
cuvintele ei trebue sa fi avut o insemnare atât de dureroasă, că în albastrul ochi- 
lor ei stráluceaü doué lucremi mai struvezii decât picăturile de rouă. 

Am privit-o mult, mult.... până și-a sfirsit cântecul gi când lacremile 
i se rostogoliră de-alungul obrajilor si cazurá pe undele mele, ei i-le furai și le 
dus cu mine. — Cât eram de naiv! — Credeam că-i smulg din suflet durerea 
furându-i acele lacremi! Dar abia plecasem și glasul ei resuna și mai dureros în 
urma mea.... De bună seamă, viaţa voastra a oamenilor nu prea e de pizmuit. 
Si când mă gîndesc cât vă fericeam când vam văzut intai, îmi vine și astăzi să 
rid de nestiinta mea copilărească. 

Să vezi cum mi s'a părut mie cei dintăi oameni pe care i-am întălnit 
în cale: 

Abia coborisem din munte; subt razele soarelui, apele mele se legánaü 
a-lene între maluri acoperite cu flori si cu verdeață. Më sileam să ajung mai re- 
pede la o pădure ce se deslugea în zare ca să mă récoresc putin la umbra deasă 
a copacilor. Ajunseiu. In drumul meu era un șir de anini printre ramurile carora 
soarele in zadar se încerca să pătrundă. 

Ramurile se aplecaü până jos în undele mele, ca și când ar fi vrut sa mé 
oprească. Intraiu înfiorat sub bolta aceea récoroasa și tocmai incepusem să mă joc 
cu foile aninilor, când de odata auzii răsunând departe un cântec dulce, cum nu 
mai auzisem eŭ până atunci. Statuiü uimit; — nici priveghetoarele care "mi cân- 
taseră în zorii zilei la izvor nu mă fermecaseră așa de tare. Cântecul răsună tot 
mai aproape și. ... care nu-mi fu mirarea când de odată, de după un colnic, esi 
la iveală un cird de fete. 

N'aveam cu ce sale asemui din câte văzusem eŭ până atunci decât cu un 
cîrd de căprioare vesele și zglobii. 

Totul ce mé facea să me minunez era îmbrăcămintea lor. Tu ştii cum se 
gatesc fetele de la munte? — Camesele lor eraü mai albe ca florile ghiocelului și 
zuvelcele lor, cusute cu fel de fel de linuri, presărate cu fluturi, stráluceaü 
de-[1 lua vederile. Toate fetele purtau în mâini manunchiuri mari de flori si fie- 
care pereche de ochi avea povestea lor care de care mai frumoasă; — intr'unii 


DIN POVESTILE RIULUI 784 


mi se paru cá văd umbra întunecată a pădurii, într'alţii albastrul cerului, iar 
alții cu sclipirea lor galese, semánaü foarte mult cu stelele. . . . 

In urma lor veneau un cird de flăcăi sburdalnici. Ei erau îmbracafi peste 
cămașele lor scurte până la genunchi, cu minteanuri cusute cu găitane; pe cap 
purtau pălării cu marginele late si seménate cu flori de pădure. 

Intăi, crezuiü că flăcăii sunt vrăjmașii fetelor si dinsele vor fugi de frica 
or, — chiar mă înfioram așteptând ca fetele să sară în braţele mele! Dar nu fu 
așa | Fetele se oprirá pe malul meii; câteva aruncară in mine cu (lori; — mi-ar 
fi plăcut așa de mult să mé joc cu elet... Dar, flăcăii nu le lăsara in pace; ig 
prinse fiecare câte o fată de după mijloc și se așezară la umbră, subt un anin 
bătrân. Incepură să se joace si să se sbenguiască prin iarbă; fiecare pereche își 
avea jocul ei deosebit: — doi își alegeau flori și se impodobeaü unul pe altul cu 
ele, oglindindu-se fiecare în ochii celuilalt; alţii ig! stringeaü mâinele si, in 
strinsoarea lor, inelele ei treceau în degetele lui; mai dincolo o fata si un flacaü 
steteaü in picioare si se invirteaü în loc, dinsul spre dreapta, ea spre stînga, si pe 
când de după mijlocul ei betele se desiraü, el, invirtindu-se mereü, își infäsura 
mijlocul cu ele; alţii își spuneau povești la ureche oglindindu-se în apa mea, — 
aceștia páreaü a fi mai cuminţi ca ceilalfi!.. Cum îţi spuseiü : fiecare pereche își 
avea jocul ei deosebit, dar la restimpuri își lăsau jocurile astfel începute și se ju- 
cai toți la un fel: — atunci, pe-semne, se jucaü de-a turturelele, ori de-a porum- 
beii, — căci iși căuta unul la altul gura și buzele lor se infioraü intilnindu-se ! — 
Intocmai cum fac turturelele pe craca bradului de de-asupra izvorului mei când 
vin să se adape!.. 

Inţelegi cát eram de fermecat privindu-i? ! 

Când de odată îi vézuiü că toţi se ridicară dupa iarbă si o luara la fuga 
prin pădure strigând: — »Creste riull... Crește rîull«.... 

Tocmai atunci privi în urma mea; aga era! Privind mereü la dinșii, 
apele mele se grămădiseră în umbra aninilor și deteseră peste maluri, împânzind 
ca un păejeniș pădurea și livedea. Am suspinat din fundul inimii si am luat-o la 
vale, gândindu-mă la fericitele perechi, care cine știe în ce colnic or fi jucând 
aceleași jocuri, ori poate altele mai frumoase, dar pe care mie nu mi-e dat sa 


le védl... 
H. Coşol. 


VENETIA 





S e valurile vecinic calme ale-Adriaticei albastre, 

D Sub ironia moartei glorii ce se revarsă blând din astro, 
AX Pluteste lin, intr'o ruiná a magicului Bucentaur, 
Veneţia — fecioara dulce cu ochi de-azur și per de aur! 


De veacuri lunecá molatic voluptuosu-i trup pe valuri, 

Si marea-ascultá cântul palid ce trist se pierde pe canaluri; 

De veacuri visu-i melancolic pribeagu-i dor stingher și-l pourtä 
Rătacitor printre lagune, — fantomă nobilă și moartă! 


Căzute-s toate ’n fundul mării: Inchizitori stropiti de sânge, 
Dogi fastuosi și carnavaluri... Iar când pe ape ’n noapte plânge 
Un glas sfișietor de jale — e plânsul celor ce trecură 
Odinioară peste „puntea suspinelor«, în spre tortură! 


Si legănată "ntr'o ruină a magicului Bucentaur, 
Veneţia — fecioara dulce cu ochi de-azur și păr de aur, 
Plutește ’n farmecul de jale ce cade dureros din astre, 
Pe valurile vecinic calme ale-Adriaticei albastre. 


STEFAN CRUCEANU, 


GEORGICÀ 


(SCHITÀ) 


gege 


ré brodisem la gara de Nord. 
&, Lume puţină; pe linia principală câteva vagoane de clasa întai agteptaü 
- călători cu portierele deschise. 

Bag de seamă un fecioraș tiner, rumen la față, cu bastonul într'o máni, 
o geantă în cealaltă, înainta spre mine. 

— Tü! ce potriveală, frate | 

— Da încotro? 

Drept răspuns, cu înclinările cavalerești ale unui puiü de lele, me prinde 
drăgăstos pe după mijloc: 

— O şterg, mon cher! 

Povestind, ajunserám drept locomotivá. In tainá, mé trage la oparte; ne- 
rábdátor, ageazá geanta pe o bancá. Se intoarce spre mine, me intreabá cu si- 
retenie : 

— Vreaï să vezi ce'i înăuntru ? 

— Bucuros. 

Se apleacă; evlavios, o crapă încetinel, si, cu timbistra a doue degete, în- 
tro mișcare dibace, saltă batista albă de pe de-asupra. 

Am rémas ca crescut din pámint. 

— Ti-am cam luat apa, hai? Imi zise iscoditor, iar surisul omului ce-și 
vede visul cu ochii îi lumina toată fața. 

Si astăzi mé mir cum nu mi-am pierdut sărita! Sacul de voiaj era ticsit 
de napoleoni, — un purcoï strălucitor de aur! 

Nu mi-am putut stápini mirarea. 

— Ce-i asta, Georgicá ?1 

— Raci ! mon cher, mé duc să-i fierb la Paris! 

Era limbut, sprinten, voios ca purtat de subsuori. 

O clipă, un Duer și Fulgerul în sborul lui de pajură avintată ducea pe 
fericitul moștenitor peste munţi, în sträinätäti depărtate. 





784 GEORGICÁ 


Peste doi am eram oaspele Buzăului. Stráin, aplecam urechia unde nime- 
riam, curios să prind rostul orașului. Intr'o zi, la »Cazin«, un militar asculta 
minunat povestirea tovarășului smolit și bătriior, cam afumat la ochi. 

— Cum îţi spun... 

— Zece mii?! 

— Ascultă! Când s'a vezut singur stápin capului, s'a dat în vint cu toată 
lumea. Umbla pe uliţă învălit într'o manta lungă pînă 'n pămînt, cu pene de 
strut la pălărie si cu arapu după el. Se ţinea grizetele si copiii alaiü în urma lor, 
hohotiaü si tipaü ca la brezaia! A dus-o astfel, cneazu mei, în petreceri, un an . 
încheiat. La anu ne-am pomenit cu el, prăpădit, bolnav, c’o päläriutä de pae în 
virfu capului si co maimuţă într'o cușcă. Inţelegi d-ta ce vorbesc eŭ: cu o mai- 
muţă ?! Cu atât s'a procopsit si el din toţi prietenii și femeile lui! Dacă am văzut, 
Dam luat la moșie. Ce crezi că făcea ? Când îl căutai se juca cu ea, o giugiulea, 
vorbea cu ea frantuzeste toată ziua... Prin postul Crăciunului răcește pocitura 
de maimuţă si dă ochii peste cap. La săptămână s'a präpädit si el, —de inimă rea. 

Povestitorul m'a privit amical. 

Sfios, mé plec politicos : 

— Dacă nu vé supăraţi, pot să stiü si eŭ cine'í persoana ? 

— Georgicä Elefterescu... 

— Vă foarte mulțumesc. 

Peste un ceas o telegramă mă silea să părăsesc orașul. 


V. CrorLec. 


Ki 


7959009366505? 





stirea Secu, (Neamtu) 


Chivotu si Evangelia de la Mănă 


Ca.ro 


WWW. 


CRONICA 


LITERARĂ SI ARTISTICĂ 





Germain, Paris). O lucrare serioasă atât prin datele și părerile din ea, cât și prin stilul clar 
CH si viii în care e scrisă. 

Autorul a împărțit cartea sa în cinci părţi, care înfățișează cele cinci faze de căpetenie ale 
României în veacul al XIX-lea : 

a) Protectoratul (de la 1828—1856); 

b) Unirea (de la 1856—1866); 

c) Prinţul străin (de la 1866—1876); 

d) Independenţa (de la 1876 —1881); 

e] Regatul Romániel. 

Intr'un repede rezumat, D. Fr. Dame amintește trecutul României, mărirea și căderea Prin- 
cipatelor, eroismul si suferinţele lor, și arată progresele fácute asupra lor de către Rusia la sfirgitul 
secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. (Tratatul de la Cuciuk-Kainargi, 1774, 
proiectele de desmembrare a Imperiului Otoman, Tratatul din București de la 1812, Conventiunea 
de la Ackerman din 1826, Tratatul de Adrianopoli 1829). Ne face să asistăm la ocuparea Principa- 
telor de către Ruși si ne arată opera Contelui Kisseleff. 

Capitolul al doilea, consacrat studiului societăţii române din acea epocă, e foarte intere- 
sant. Din acea societate, alcătuită de boieri (adică mari și mici proprietari rurali) de ţărani si de o 
clasă mijlocie, (meșteșugari și negustori), aproape întreagă compusă din străini, a eșit societatea 
contimporană. Fără această explicare s'ar înţelege cu grei dificultăţile care s'aü arătat de la 1832 
până la 1866 în stabilirea unui guvernämint regulat. 

Capitolul al treilea se ocupă cu studiul Regulamentului Organic. Capitolul al patrulea pri- 
veste Domnia lui Alexandru Ghica si intrigile marilor boieri, provocate maï putin de dorinţa de a sta- 
bili un regim mal bun decât de chestiuni personale. 

D. Dame narează căderea lui Alexandru Ghica și venirea la tron a lui Bibescu, intrigile 
boerilor în contra acestui Domn, sfortärile și abdicarea sa. 

Toată această parte, ca și Istoria revoluţiei de la 1848, e prea interesantă și nouă. Elemen- 
tele în luptă sunt bine studiate. Domnul, doritor de a face bine, dar slab, tras în toate părţile de 
către Puteri, nedând chezäsie Rusiei decât cu mare greutate si cătând a-și face o amică din Franţa, 
neizbutind a mulţumi pe nimenea, stând réü cu boeril, fără sprijin în populaţia orașelor, neputând 
conta pe poporul de la sate, considerat ca prea puţin energic de către Ruși și prea bine dispus în 
favoarea Rusilor de către Franţa, Anglia și Austria. In fata lui boerit hotăriţi cu orice pret a-l rës- 
turna și de a pune pe unul din eï în locul luf; Revoluţionarii sprijinindu-se pe dubioase ele- 
mente pentru a modifica starea lucrurilor şi de a introduce la noi reformele preconizate de către 

4 


TE Roumanie contemporaine de Frédéric Dame, (6ditor Félix Alcan, 108, Boulevard St. 


788 CRONICA 


societăţile secrete din Franţa si Italia. Intriga pretutindeni si în cele din urmă indoita invaziune în 
principate de către trupele Rusieï si ale Turciei. 

Ştirbei şi Gr. Ghica, candidaţi ai Austriei, vin la tron. Războiul declarat de către Turcia, 
apoi de către Franţa, Anglia si Italia Rusiei. 

Sevastopolul e luat. Tratatul de Paris din 30 Martie 1856, desfiinţarea protectoratului. 

Românii nu mai aŭ decât o singură gîndire, de a se uni, si ideia aceasta va fi opera anilor 
următori. Chemarea Divanurilor ad-hoc. Nota cu dorinţele Românilor. Indoita alegere a lui Cuza. 
Recunoaşterea Uniri! și strămutarea guvernului la Bucureşti cu un singur Minister si cu o singură 
Cameră. 

Domnia luf Cuza ca și aceea a lui Bibescu se caracterizează mai mult prin o serie de tur- 
burări. Luptele marilor boerí contra micilor boeri. Legea rurală. Asasinatul lui Barbu Catargiu. 
Lovitura de Stat. Conspiraţiunea conservatorilor si liberalilor coalizaţi contra luf Cuza, pe care îl 
restoarnă la 2/,, Februarie 1866. 

Această parte este ilustrată cu amănunte curioase și cu note foarte instructive. 

In sfirșit, dorinţa din 1857 se realizează. Românii chiamă la tron pe Principele Carol de 
Hohenzollern, prinţul străin atât de mult dorit. Dar cel dintăi ani ai Domniel sale amintesc Dom- 
nia lui Bibescu şi a lui Cuza. Trebue să citească cineva toată partea această din cartea D-lui Dame 
peniru a-și da seamă de greutăţile pe care Domnul a trebuit să treacă. 

In sfirşit sosește războiul Franţei (1870) si Domnul e pe punctul de a fi îndepărtat de la 
tron printr'o lovitură de Stat ca şi predecesorul séü. 

El chiamă atunci la putere pe conservatori si ţara intră într'o fază de liniște. 

Războiul Ruso-Turc. Participarea României la acel războiii. Proclamarea independenţei. 
Retrocedarea Basarabiei. Tratatul de la Berlin. Dificultăţile care nasc din el. Modificarea articolu- 
lut 7. Chestiunea Dunării. Proclamarea Regatului. Influenţa junimiștilor în consiliul Curoanel. 

Toate aceste chestiuni sunt tratate cu multă amploare gi cu mult talent. 

Istoria D-lui Damé merge până la 1900. Autorul a arătat, în trăsături generale, istoria 
celor din urmă 10 ant, care sunt prea aproape de noi spre a putea fi judecaţi în amănuntele lor. 

Ar fi de dorit ca lucrarea D-lui Damă, care a reușit să se publice în cunoscuta colectiune de 
Istorie a editorului Felix Alcan, să fie citită de oamenii politici din străinătate, care cunosc atât 
de răă istoria ţării noastre, ca si de unii din oamenii politici români, care nu-și daŭ bine seamă 
de înlănţuirea evenimentelor noastre contimporane. 

D. Dame a lăsat de-o parte istoria dezvoltării literilor și a artelor, precum şi toată partea 
economică a României, cu gindul de a o trata deosebit. Suntem, în adevăr, informaţi că d-sa pre- 
gäteste o nouă lucrare, care va fi consacrată României economice, literare şi artistice. 

Not felicităm sincer pe D. Dame pentru toate lucrările sale, care ne aduc servicii reale în 


fata străinătăţii. 


* 
* * 


Strábunit, roman, de L. Dous, 

La anul 254, când începe acţiunea romanului Strábunii, două popoare trăiaă în Dacia- 
Traiană, — Romanii învingători si Dacii învinşi. Lumea romană, lovită tot mai des de oardele bar- 
bare, începuse să se clatine şi provinciile, lăsate in prada năvălitorilor, erai mal expuse urgiei, li 
se luaii oștile, bogăţiile, li se cerea toate sacrificiile. Se întrevedea de mult cataclizmul final care 
avea să distrugă märetul imperiü. In Dacia, maf mult decât oriunde, se presimtea că Roma nu-și 
mai poate apăra provincia si că se apropiase ziua când Dacia trebuia să înceapă o nouă viață și 
Daco-Romanii să formeze un noŭ popor. 

D. Ludovic-Daug — pornind de la această dată— ne arată că Romanii cáutaü o apropiere, o 
înfrățire cu Dacii, ca unií ce vedeai că numa! printr’o acţiune comună vor putea să lupte cu succes 
în contra barbarilor și mai ales în contra Gotilor care devastaü imperiul, și că Dacii, care aveaü 
acelaș interes, începură să facă cauză comună cu el. Neapărat atât printre Daci cât și printre 
Romani eraü și de aceia care rămăsese vrăjmași rasel contrarii. 


CRONICA 789 


Autorul, in prinderea firului romanului sën, s'a slujit de aceste stări sufleteşti dintre Ro- 
mani si Daci. De aceea vedem alăturea de Bituva si Nando, partizanii războiului, pe Ulcudiă si Mu- 
catru, pe ficia, care aŭ inima plină de dragoste pentru Romani. Pe de altă parte Remus Sicilius pre- 
[ueste pe daci, si ajunge de fuge cu eï în munţi. Tot aga Valerius si Virginia. Cu toţii în faţa unor 
primejdii comune, devin fraţi adevărați și Ulcudiă uită "naintea fecioarei romane Virginia cá e dac, 
după cum romanul Remus Sicilius nu soväe o clipă, iubește pe Sicia fecioară dacă, luptă aláturea de 
Daci în munţi si găsește mal buni prieten! în aceștia — decât în Romanii care îl urmăresc și sunt 
partizani af războiului. 

Apoi, desele năvăliri ale Goţilor aŭ trebuit să aducă o apropiere între daci și lumea 
romană. In fiecare an incursiile Goţilor se fáceaü mai dese în imperiă, si autorul Strabunilor, 
slujindu-se de o inscriptiune care spune cá un copil dac a fost răpit de greci, face ca acesta să fie 
Debal, fratele Sicieï; Debal cade tn mâïnele Gotilor, din sclav al acestora devine got liber, asistă la 
toate mișcările Gotilor. 

Acţiunea se desfâșură astfel în Dacia, legată de cele ce se petrec la Gott, unde mal în urmă 
Debal devine soţul Hildei, fata ducelui Arnulf, un vlăstar al Amalilor. Debal de mic a învăţat de la 
bătrânul Bituva să urascá pe Romani; acolo prinire gott, pe marginele Boristhenului, oriunde se 
afla, el duce nostalgia munţilor care Lan îmbătat copilăria, visează să răzbune pe daci, si să vază 
înviind pe Decebal regele mare, a cărui umbră, — tot după o legendă veche, — se zice că rătăcește 
fără odihnă prin munţi. De aceea, când goții se întorc din Moesia — după lupta care a silit pe Au- 
relian să părăsească Dacia, — Debal intră cu oști gote în Dacia, crezând că va răzbuna pe daci pe 
care el îi crede dușmani încă romanilor. Lupta ce dă şi consecinţele sunt că Debal, crezând că luptă 
contra romanilor, nimiceste fraţi de aï săi, dacă ca și el, și maf mult e oarecum cauza morţii lui 
Remus Sicilius, care cade subt loviturile fulgerătoare ale luf Ularich, un alt șef got. Astfel Sicia, 
sora luf Debal, e nenorocită, si în locul luf Remus Sicilius, șeful daco-romanilor infrätiti, se ridică 
ca şef Ulcudiü, un dac, prietenul lui Remus şi bărbatul romane! Virginia. 

De sigur, n'am făcut aci decât să deslușim firul care a condus pe autor în desfășurarea 
romanului săă, 

In Străbunii, ideia covirgitoare, în primă lumină, este ideia înfrăţirii daco-romanilor, în 
jurul căreia D. Dauş își duce naratia, pe care caută s'o facă, după puterile sale, cât maï plină de 
peripeții și mai palpitantä. 

' Pentru cine își dă seamă de greutatea unuf roman din timpurile dacice, nu va conlesta 
D-lui Daus, tînăr cu multă rivná, un număr de calităţi apretiabile. 
» s 

Noua revistă română, în numărul sáü de la 15 Noemvrie, se ocupă prin pana d-lui C. 
R. Motru cu Rolul social al Universitáfilor, în care, după ce stabilește contrastul în constiinte 
dintre cultura ştiinţifică şi civilizaţie, arată rolul de echilibrare pe care îl aii în această privinţă 
Universitățile. Părerile de ma! sus sunt sugerate d-lui C. R. Motru de hotărirea ce se svoneste că 
ar fi luată de guvern pentru desfiinţarea câtorva catedre de la Universitatea din Iași, care, spune 
autorul, are chemarea „să cimenteze sub razele binefăcătoare ale iubirii de adevăr unitatea de aspi- 
„raţiuni în tinerimea studioasă din Moldova; să formeze din tineri, aparţinând la diferite rase, 
noameni pe deplin înţeleși asupra viitorului patrieiu. Un alt articol de D. N. Iorga : Ideile în is- 
toria universală. Notám de asemenea literatură, nuvele, versuri si recensii, 


TEATRUL NATIONAL 


—— 9 ——— 


P ate falimentul la ușă. 

A ajuns réü de tot lucrurile la bietul Teatru National. Nu maï merge. Toate încercările 
sunt zadarnice si toată strădania direcfiunit, —a cărei bunăvoință o recunoaște toată lumea, — 
in loc de salvare, prelungește cea maï tristă agonie. A ajuns în așa stare Teatrul National încât te 
întrebi cum de se maï pot plăti lefurile actorilor, atunci când e nevoe să se facă economie până si la 
mucurile de luminári! 

Lumea nu mal vine la teatru, chiar de ar fi să ne dám peste cap. Sala goală, pare ca un 
mormint pe care nu s'a pus încă nici o cruce, desi e un mort innáuntru, și încă ce mort! A pierit 
tot entusiasmul publiculut, nu mal e încredere în ce se face la noi, e numai dezgust pretutindeni, 
deceptie si iar dezgust. Criza apoi, a îndepărtat si pe puţinii care se mai abäteaü pe la teatru, si care 
primeaü cu o laudabilă bunăvoință și părţile bune și pe cele rele. Din această cauză si directiunea 
pare a-și fi pierdut busola, e ca o navă fără cirmä, care merge în voia valurilor, după capritiile în- 
timplárif, așa cum o da Dumnezeü. 

Desigur că în actuala stare de lucruri, adică a împrejurărilor triste de din afară unite cu 
relele înrădăcinate ale acestei instituţii, cu dreprinderile nenorocite și greșelile acumulate în ea, 
numai o voinţă de fer, unită cu o minte limpede si cu un spirit de iniţiativă, ar putea pune stavilă 
dezastrului. Dar a cere aceasta astăzi, când toţi aŭ abandonat Teatrul, când comitetul Teatrului 
e o ficţiune, este a cere imposibilul. 

Cine are ocazia a se pune în contact cu teatrul se poate ușor convinge despre starea ac- 
tuală de lucruri. 

O pildă,—o jumătate de punct pe i, pentru că un punct întreg ar fi să răscolesc prea multe. 

— Ce se va juca mâine seară ?... 

— Safo. 

e Te uiţi pe afiș si spre marea ta mirare vezi, contrar afirmației cancelariei, o cu totul 
altă piesă. 

Cauza ? Cel însărcinat cu afişele răspunde : 

— Am crezut că e mai bine să fie piesa asta, și apoi era făcut afișul. 

Rezultatul ? 

Un dublu deficit la casál 

Dacă voesti să găsești motivul adevărat de ce s'a anunţat o altă piesă decât aceea pe care 
judecata ţi-o dicta s'o joci, veï afla lesne privind la micile interese, si cum, pentru o mică tantiemä 
de drept de autor, se fac toate scamatoriile ca o piesă stupidă să se Joace în plină stagiune, de câte 
ori maï mult, înlăturându-se piesele mai bune si care ar putea fi o atracţiune pentru puţinii oameni 
ce, în falimentul actual al Teatrului, mat aŭ îndrăzneala să-l viziteze. Direcţiunea Teatrului toată 
ziua e asediată de domnii actori, de doamnele actriţe care sunt autori saii traducători, si care cântă 
pe toate tonurile : 


TEATRUL NATIONAL 794 


— Joacă-mi piesa, domnule director, joacă-mi piesa, joacă-mi traducerea ! 

Şi credeţi că toate aceste strigăte sunt izvorite din dorul de progres, din dragostea pentru 
frumos? Doamne ferestel, Domnul sai doamna víneazá mica tantiemá peste leafa pe care o in- 
casează in genere tot anul, pentru ca să stea cu mâïnele la piept. 

Cum se vede, actorii — bine înţeles o parte din eï — dictează în teatru. Oricât de tare 
ar fi directiunea, nu se poate opune influenţei acestora care, în mare parte, contribue si pe că! pie- 
zige, căutând să discrediteze tot ce vine din afară de Teatru, criticând, făcând ironii, pozând în pri- 
cepători, fácénd pe directiune să se îndoiască de valoarea unei lucrări pe care cu o zi mat înainte 
o primise ca bună. Această convertire a direcţiunii de la o idee la alta se face foarte ușor, — căci, 
cum am spus, directiunea Teatrului Naţional se compune dintr'o singură persoană, care fatal trebue 
să fie supusă legii „că mai lesne poţi lega ochil unul singur om decât al mai multora !« 

— „Dar e un comitet teatrall« vor zice unii. 

Cine afirmă cá este? Unde-1 comitetul ? Cine-l vede? O fi apărând poate în nopţile de sfin- 
tul Nicolae ca să amăgească copiii | Se maf citește astăzi vre-o piesă inaintea comitetului? Acesta 
statueazä asupra budgetului teatrului, înaintează pe actori sai are vre un rol oare care? Nu! E 
cel mult o monetä falsă, pusă acolo de ochii lumii, de care direcţiunea nici nu se maï ocupă; co- 
mitet care — dacă la început avea o influenţă minimă — astăzi cară soarele cu donifa în casă și 
împletește funii de nisip! Şi e foarte natural să fie așa, căci oricât entusiasm și dragoste de artă 
ar fi printre membrii comitetului, aceștia n'aü putut să sfirșească decât prin a se dez nleresa de 
teatru, de oarece legea teatrului e astfel făcută încât în totdeauna nu s'a respectat voinţa comitetelor. 

Mai e nevoe de explicări? Nu poate fi nici o mirare de ce e o așa neorinduială în teatru. 
Mulţi acuză publicul de indiferenţă, dar oare în mare parte aceasta nu e provocată de înșiși acel 
care ar trebui să atragă publicul ? Desigur că da, şi, cu toată părerea de răi cá pot să par indiscret, 
voiü cita un caz, fără să citez nume, căci nomina odiosa : 

Cineva se mira de numărul pieselor primite spre a se juca, — si mirarea lut era cu atât 
mai întemeiată, cu cât în anul acela, pe afisul de deschidere, figura piesele unor indivizi cunoscuţi ca 
oameni fárá de talent, incapabili să scrie o informaţie de două rînduri, dar foarte capabili pentru 
ca să aibă piese în repertoriul teatrului] 

La întrebarea aceasta, onorata directiune de atunci a răspuns: 

— Le-am primit pe toate pentru că n'aveam ce să fac, atâţia aŭ stăruit. Știii, de exemplu: 
piesa luf X e stupidă, dar las” să fie, mare decât un act, si prefer zece piese originale într'un act 
idioate decât una în patru acte mai bună... 

De sigur réspunsul acesta te face să te crucesti. Dacă stat să judeci putin și cauţi să-i pă- 
trunzi tainele, nu-l veï găsi lipsit de logică. 

Cum asta ? 

E foarte simplu. O piesă într'un act, la teatrul nostru bine înţeles, e considerată ca ceva 
ce nu înseamnă nimic, ca o umplutură, jucată cine știe cum, si cu care Direcţia poate să scape ușor, 
fără nici o răspundere că a plictisit o seară întreagă pe spectatori. Oricât de rea, piesa într'un act, 
direcţia speră să i se ferte, dacă după aceea joacă 3 saü 4 acte de farsă aan ce I-o cădea subt mână 
din piesele de peste graniţă. La din contra, când directiunea joacă o piesă originală mat mare, ea își 
asumă o răspundere mal grea, și cum directiunea, — după cum am zis, — e un singur om, acel 
singur fatal trebue să aibă frică să nu se înșele. Când se joacă o stupiditate traducă, directiunea 
are portiţă, o scuză copilărească, — dar totuși o scuză, — piesa s'a jucat în altă ţară, și toată 
vina se zvirle în spatele străinătăţii, fără ca să se ţie seamă că, dacă se întimplă ca străini! să ju- 
dece prost une-ori, noi nu trebue să le importăm prostiile. 

Ba dese-or), povetile cätelusilor fac ca atunci, când se joacă piesele persoanelor din afară 
de teatru, să se aleagă cele proaste, și spre marea ruşine a noastră se strigă miniștrilor si per- 
Soanelor sus puse: 

— Iată piesele originale, Iţi crapă obrazul văzând câte prostii cuprind. Ce să-i faci; — 
n'avem piese originale! 


792 TEATRUL NATIONAL 


Totust acel care spun astfel aŭ fost singuri victima increderil lor, căci s'a intimplat ca 
tocmai o piesă, dată ca originală si ca exemplu de prostie, să fie furată, si când aceştia strigaü: 

— Poftim prostii originale | 

Li s'a răspuns, dovedindu-li-se plagiarea : 

— Ba nul priviti-vé traducerile | 


* 
* * 


Multe, foarte multe ar fi de spus incá, si desigur nu sunt lipsite de interes cauzele care aü 
adus falimentul moral și material al primului nostru teatru. D. N. Petrașcu, in Memoriul prezentat 
Ministerului, a semnalat cea maï mare parte din ele, dar cu delicateta care-l caracterizează și-a pus 
mânuși când a scris. Cititorii aŭ avut ocazia să apretieze justele d-sale observaţii, și voiă avea plă- 
cerea a le discuta în numărul viitor, când ocupándu-mé de actuala stagiune, mă voiü opri asupra 
Domniței Olena, piesa D-lui Cozmovici, şi Suprema Forţă, a D-lui H. Lecca. 


UN ACTOR. 


MIȘCAREA INTELECTUALĂ STRĂINĂ 


—À—— 


KI timpul de faţă, când presa exerciteazá asupra opiniunii publice o acţiune atât de întinsă si de 
puternică, în dauna oarecăror scrupule, era de dorit un roman care să se ocupe devastulorganism 
social al presei. La Faiseuse de Gloire ne duce în mediul stranii şi complex al jurnalismului „care 
fu mai întăi o forţă de propagandă în profitul ideilor si doctrinelor, si care, astăzi, în mâinele oame- 
nilor de afaceri, tinde tot mai mult să devină un afiş, o întreprindere comercială, o putere de 
exploatareu. Carte de altfel plină de sentimente şi mişcare și care e o oglindire din cele mai cre- 
dincioase ale vieţii moderne. Paul Brulat s'a gîndit că presa care denunţă, atacă, vestejeste, își în- 
suseste dreptul de a releva abuzurile si greutăţile fiecăruia, nu putea să rămână neatinsă, să se sus- 
tragă de la orice critică. 

La Chine et la diplomatie européenne de Elisée Reclus (o plachetă în 80 la Schleicher 
fréres, Paris). China si diplomaţia europeană, pe care celebrul geograf și istoric Elisée Reclus a 
publicat-o mai întăi în coloanele revistei L'Hwmanité Nouvelle, a apărut acum în broșură si va fi 
astfel la îndemâna unui mai mare număr de cititori. Adevărata cauză a revolutiunilor chineze si a 
schimbărilor care se prepară se află, după autor, în contrastul dintre culturile occidentale și orien- 
tale. Plecând de aici, el studiază evenimentele care se desfăşoară actualmente în Cerescul Imperiü 
$i conclusiunile pe care le trage asupra diplomaţiei europene, și în special a celei rusești, sunt in- 
tr'adevăr meritate. 

L'Héritage du pere, roman de Paul Georges. In acest roman autorul ne arată pe eroina 
supusă diferitelor turmentări ale vieţii ; Suzana, măritată cu un nevropat, își pierde copilul și apoi 
devenită văduvă se căsătorește cu un om, de la care are apoi un copil. Va transmite acestui fiii 
moştenirea primului săă bărbat. Acesta e subiectul principal în jurul căruia se desfăşoară o acţiune 
nu tocmai complicată. 


Te. Faiseuse de Gloire, roman contimporan de Paul Brulat (la V. Villerelle, editor, Paris). In 
A 


* 
Li * 


La revue de l'art ancien et moderne. Noemvrie. In ultimul séü numér, frumoasa revistá 
de artă continuă studiile sale asupra Picturei la Expositiunea din Paris. D. Georges Lafenestre, 
membru al institutului, studiază Scoalele străine intr'un al doilea articol, ocupându-se cu belgienil : 
Struys, Frederic, Laermans, Stobbaerts, Clans, cu Rușii, care tind să se personalizeze din ce în ce: 
Harlamoff, Makowski Victor Wasnezow, Nesterow, Serov, Maliavine, etc., cu pictorii nordici, cu 
Elveţienii, Italienii. Lafenestre încheie studiul sëŭ astfel: » Vom găsi pretutindeni aceleași semne : 
aceeași luptă dintre deprinderile vechi și tendinţele moderne, aceleași aspiraţiuni mereu crescând 
către adevăr si simplicitate, aceleași sforţări spre independenţă naţională și originalitatea perso- 
nalá«... E. Rabelon studiază gravura în pietre preţioase la Expositie. Henri Havard se ocupă cu 
sculptura în bronz, iar Fernand Calmettes cu tapiteria și broderia. Ilustrații bogate impodobese si 
acest număr. 


194 MISCAREA INTELECTUALÁ STRÁINÀ 


Revue Bleue, in ultimul săi număr, coprinde continuarea articolului Vicontelui de 
Spoclberch de Lavenjoul: Geneza unui roman de Balzac. Michel Stainville se ocupă cu Clerul 
catolic în Franţa-hegulierii, în care articol pătrunde în interiorul vieţi! monastice, relevându-i 
misterele sale de alcov, amestecate de misticism și manicheism. 

Revue des deux-mondes. 1 Noemvrie. Un prim articol brodat pe vecinica Problemă chi- 
nezá, care actualmente preocupă Occidentul, în care articol Pierre Leroy Braulieu aruncă o privire 
asupra cauzelor de separatiune între China si Europa. Camille Bellaigue studiază Epocele Muzicei 
si anume »Sonata pentru pian«. Raphael-Georges Lévy arată mersul industriei în diferitele 
părți ale civilizaţiei si factorii săi esențial: metalul și cărbunele. 

La Revue et Revue des Revues. 15 Noemvrie. Paul Pottier are un articol asupra Proleta- 
riatului celor aleşi, în care arată tentatiunile la care sunt supuși membrii Parlamentelor,c hematt 
să legifereze si să hotărască soarta unei naţiuni, —tentaţiuni pecuniare în urma retribuţiunii mat mult 
decât modeste pe care o capătă dela Stat. Réul şi remediile sale e o anchetă provocată, în această pri- 
vinfä, de redactiunea revistei, unde găsim răspunsurile D-lor: D'Agoult, E. Aimond, Louis Barthon, 
Pierre Baudin, Alexandre Bérard, Georges Berry, Leon Bourgeois, Antive Boyer, etc. Mai toţi acești 
membri al parlamentului francez sunt de părere a li se spori diurna. Jean de Bloch, în articolul 
săi Germania şi Pacea armată, arată pericolele la care se expune imperiul german, făcând atâtea 
imense sacrificii pentru armată, si crede că ar fi mai bine să se continue opera Conferinţei dela Haga, 
dându-se cestiunif o solutiune pacinică. Robia modernă, sunt câteva pagini dintr'o nouă operă a 
ilustrului scriitor rus Contele Leon Tolstoi, în care se ridică contra înarmării inutile a popoarelor 
în lumea creștină. Paul Stapfer publică un prea frumos articol asupra Uvsitei reputafiunilor lite- 
rare, unde constată cá un adevărat scriitor nictodată nu va putea înfrânge ghiafa celor care-l în- 
conjoară direct, amicilor, care, fie din ignoranță, fie din încăpăţinare, fie din invidie, nu voesc cu nici 
un pret să-l celebreze după merit. 

»In viaţa sa, zice autorul, scrierile unui scriitor nu intră de loc în stima ce-și face despre 
el aproapele săti. Proverbul, nimeni nu e profet în tara sa, se adevereste ușor în toate zilele. Familia 
noastră, amicii, cunoștințele, vecinii, societatea cu care ne găsim în contact, ne consideră, ne caută, 
ne iubește numai pentru calităţile personale, $i aceste calităţi nu aŭ nici un raport cu ceeace am 
pus nol ca spirit sai talent pe hârtie. Pentru toţi ochii care ne văd de-aproape, literatura făcută de 
nol se pierde în fiinţa persoanei noastre, plăcută saü displăcută. Numai ea singură contează ; toate 
rîndurile scrise de nof nu precumpănesc nici cu un dram în potriva impresiunit vil pe care o facem 
înconjurului nostru. Cu toate acestea, nol iubim mat mult decât orice această valoare nereală, (scrie- 
rile noastre) străină nouă înșine, atât de neglijabilă în părerea celor ce ne încunjoară încât le pare 
neexistentă, și eroarea pe care o hrăneşte iluzia noastră e în adevăr ridiculă...u. 

Mercure de France. Noemvrie. Paul Léautaud face reflecţii psichologice interesante 
asupra tinérulut obsedat de mamá de a scrie cu orice pret; el însuși încercase odinioară să scrie 
Incercári sentimentale. Archag Tchobanian explică, vorbind de literatura armenească, cá fran- 
cezil ati neglijat partea curat literară a acestei literaturi: „traducerile n'aü fost făcute cu îngrijirea 
estetică necesarău. Autorul ne prezintă pe unul din cef mai originali poeţi mistici ai Armeniei, Gri- 
gorie de Narek. 

Humanité nouvelle, Octomvrie. În Evolutiunea romanului rus, autorul Boborykine, după 
ce arată pătrunderea triumfală a romanului rus în Occident, crede că prima constatare a acestei 
invazii a făcut-o americanul Henri Sames. Misterele vitalitáfii chineze e un articol în care autorul, 
D. de Pouvouville, ne arată că genul sat principiul solidarităţii e cauza primordială a desfășurării 
sociale şi cauza profundă, dar sigură, a quasi-imortatităţii chineze. D. Novicow studiază extensiunea 
Orizontului mintal la sfirșitul acestui veac, si este nebunie de a crede că accelerarea colosală a 
transmiterii cugetărilor ar putea să aducă o schimbare radicală în relatiunile omenești. 


* 
* * 


MISCAREA INTELECTUALÁ STRÁINÁ 795 


Nuova Antologia, in numărul séü din 16 Noemvrie, coprinde o eglogá încântătoare de 
Gabriele d'Annunzio: L'Oleandro, in care melodia ei intensitatea de sentiment se innaljá intr'un 
duo delicios. Roberto Bracco publicá un prim act din piesa sa Tragedie dell'anima. Eugenio di 
Saint-Pierre studiazä tipurile návilor de rázboiü si comerciale, fácénd istoricul si stabilind evolutiunea 
acestui tip. G. A. Cesareo examinează Fantazia lui Ariosto, stabilind caracterul autorului lui 
Orlando furioso. „Inimă delicată si profundă, repercutând toată durerea și toată bucuria, nesimţita 
respirare a mineralelor, tremurul obscur al plantelor, ascunsul cuget al animalelor...«. 

Rassegna Nazionale. Revista din Florenţa se ocupă în ultimul număr cu tracţiunea elec- 
trică pe căile ferate italiene. Raffaello Ricci publică conferinţa sa Divina comedie în Revolufiunea 
italiană. Senatorul E. Lampertico publică un articol: In memoria regelui Umberto al Italici. 
Notăm de asemenea diferite articole literare, politice, economice și sociale, 

Rivista Politica e letteraria. Da Roma a Londra, e un articol interesant de politică in- 
ternationalä, în care autorul arată rolul luf Chamberlain în ultimele evenimente. Asupra intereselor 
italiane în China revine D. Aristide Caneva cu un articol important, în care arată ce interese are 
Italia în extremele Orient si cum trebue să procedeze până la o definitivă solutiune a acestei cestiuni. 


* T * 

Deutsche Revue, Noemvrie. Un interesant articol intitulat: Lupta între Vatican şi Qui- 
rinal, in care se arată cauzele neînţelegeri! dintre puterea papală și Casa de Savoia și motivele care 
impedicá stabilirea unui pact. Lord Newton caută să explice de ce Anglia nu este iubită, articol de 
politică internaţională, plin de fineţe diplomatică. 

Das litterarische Echo. Octomvrie. Coprinde pe lingă alte articole și un articol recensio- 
nist, Rumänischer Brief, ale cărui afirmaţiuni şi constatări în faţa străinătăţii nu fac decât să 
suridá pe cel ce cunosc mișcarea literară contimporană din Româpia. 


D. RivEANU, 


CUPRINSUL 


REVISTEI „LITERATURĂ SI ARTĂ ROMÂNĂ“ 


Alecsandri I. . 
Alimánisteanu C. 
Anghel D. 
AronoviclI I. Colonel 
Ascanio . . . 
Bârseanu I. 
Brumirel I. A 
Carmen sum. 
Cioflec V. 
Costin À. 


Cosoiü I. | . | | 


„Cronici. . . 
. Note zilnice. Dä 
. Le sous-sol de la Roumanie . . 
. In grádiná, 
. Floarea soarelui, » i 
. Se trec şi florile de pepe goes, 
. Armata románá. . 
. Steagul, 
. . La castel, » 

. Mirele mort, » 


. Simbolismul. e 
. Publicatiile periodice contimporane A 
„Codicele Voronetian . . . . . . 

. . Psaltirea scheianá. . 
. Glas de clopote, poezie. . 
. Logofeteasa, nuvelá . . 
. Georgicá, schiță . . . . . . . à 
. L'exposition roumaine à Paris 


PE ANUL 1899—4900 


poezie . 


poezie . . 


Pe mare, » 


Un bun român: I. Popescu 


. Pictura şi sculptura română la Paris, 


. Din poveştile riului, nuvelă 


WWW.dacoromanica.ro 


Pagina 





63, 198, 476, 537 
. 499, 556, 640, 719 


310 
683 
684 
685 
427 
293 
729 
730 
732 
116 
929 
996 
654 
277 
699 
783 


II 


Cosoin I. . . 


Cantacuzene Ch. A. 
Cosbue G. . . . . 


Cruceanu St. . 
Carnu-Munteanu y.. 
Daniel P. . . 
Davila A. . 


Demetriescu Anghel 


» » 
Disseseu C. G. 
Dragomireseu Iuliü 


Florian-Becescu |. 
Ilașdeii B. P. 


Hermeziu L.. . . 
LD...... 
Ionneseu-Gion G. . 


Iorga N. 


Iorgulescu B. 
Iosif 0. St. 

Interim. . . . . 
Istrati C. I. Dr.. . 


. Mesteri din alte vremi . 
. Cronicarul Filipescu i DM 
. Omorirea Mitropolitului Ivirianu e à 
. Visazá Codrul.. 
. Apa mortilor, » 

. Teatrul National, luna EEN 
. Primele şcoli române de fete . 


. O, iartä-mé, poezie 
. Tu ânger, » o să 
. Din povestile riului, pud d 3 
. Les robes de la partante, vers . 
. Faptul zileï, poezie. 
. Strigoiul » e | 
. . Pe dealul Plevnei, Gees s 
. . Infernul, cántul XXXIV, trad. 

- In spital, poezie . . 
. Venetia, » 


L'agriculture en Roumanie 


. Sfinta scriptură . 
. Teatrul National: D-soara seg 


Ioan Dumitrescu 
Em. Galloti 
Opera románá 


. Cum s'aü format poemele homerice . 


100, 175, 235. 


. Poezie si prozá f 
. Cum vorbea Alexandru Lahovari. 

. Elegie, poezie 
. Ce glas, » ; 
. Plânsul Dunării, poezie . . 
. Costachi Conachi, profil . . . 
. I. Văcărescu, profil 

. Ioan Eliade Rădulescu, studii . 
„ Poetul, fantazie 

. Un trecut indepärtat s şi un apropiat 


. 9 èe e$ òo . ?'? o ee . * 


viitor . . ... 


. Visul meu, fantazie . . : 
. Domnul Ovid Densusianu . 

. Istoria vieţii românești 

. Mila. 


. Studii de itore şi de istorie literară i 


138, 401. 


, poezie 


WWW.dacoromanica.ro 





686 
512. 
772 
769 
771 
478 
282 


III 


Pagina 
Istrati €. I. Dr. . . . Prima școală de fete din Bucureşti. 545,630 
Linta Ana. . . . . Icoaná, poezie . 453 ww 9X9 X3 269 
» » ^... 7] „Atunci, azi, » $m RS de r3 En As 270 
Leccea H. . . . . . Visul, » . Ze ded d 494 
Mincu L . . . . . Expositia artiștilor in viață EE 29 
M.L.......Pojrnicdnuvdá ........... 576 
Naum Andreii . . . Marea Neagrá, poezie . . . . .... 35 
» » . . . Virful cu dor, » & Jee Uk enm; d 355 
» » . . . Durere, » koc de Wo dr 566 
» » € wo Mamei, » sg RJ ub d ce a « 569 
» » Se i$ Báráganul, » S dé wo w^ Je © à "e 108 
Nanu D. . . . . . E, Po gd wc uh ae à 408 
» » R^ er e à PS Visul, » à à 9 s 629 
Nicoleanu C. . . . . La viticulture en Bourne die, Ee 446 
Ollănescu D. C. . . . F'ecior de bani gata, nuvelă . . 74, 155, 224, 299 
» » » .. . România de 50 de anï încoace. . . . 671 
Petrașcu N. . . . . După treiant . . . . . . . . . . .. 3 
» 5 e e . . Matet Milo. . à à e à e à à à x9 91 
» » . . . . Expoziția Grigorescu . . . TE 150 
» » . . .« . Aniversarul D-lui T. Maiorescu wd 221 
» » . . . . Asupra reorganizării Teatrului . . . 336 
» » . . . . Reorganizarea Conservatoarelor . . 570 
» » . . | . Aniversarea morţii lui Alecsandri. . 609 
» » . . . .Invétámintul national in scoale . . . 694 
Pitis Ecaterina . . . Mi-e dor, versuri . . . . . .. ... 533 
Piseuleseu Gr. . . . Iulia Hasdeü .... S e Was A1 
Riveanu D. . . . . Miscarea intelectualá Straina. . . 65, 130, 201 
274, 478, 540, 606, 668, 735. 

Revista noastră. . . Scrisoare Domnului ministru Istrati 483 
Rosetti R.. . . . . Betie, versuri . . . "m 445 
Serea Em.. . . . . Cronici: Clipe de linigte, Vlahuţă (T 61 
» » ... . + » Nocturne . . . P 62 
SR ae o ” Discursuri parlimentens, Conta DM 127 
B. — UE ee xb » Vatra párásitá, Slavici . . . 197 

E ess? » Principiile fundamentale ale Ster 
A. Xenopol . . . . . ES 271 
SR uw xd » Chipuri și graiuri, EEN "A 272 
» D + . » Istoria Bucurestilor, G. Ionnescu-Gion 472 
E » Istoria lui Mihaï Viteazu, N. Iorga . 535 
HE PPP » Eforia spitalelor, Galágescu . . . . 536 
AE CI » Cálátoria luí Macarie, E. Cioranu . . 604 
S NT ENEE » Chilia și Cetatea albă, N. lorga . . 665 


WWW.dacoromanica.ro 


IV 


Serea Em. . 


Sperantia D. Th. 


» » » 


» » » 


Stăncescu C. |. . 


Strâmbulescul. . . 
Teodorescu G. Dem. 


» » 


Tutoveanu G. 


Vlahuţă Al. 
Un actor 
Xenopol AL 


Zamfirescu Duiliü . 
Zamfirescu Al. . 


Aman Th. . . . . 


Andreescu |. . 


Carmen Sylva. . . 


Grigorescu N. 


» 


'. Cronici: Portul barbei și i la Romani, N. 


Kalinderu . . nu 

» Proverbele románilor, ES E sg 

» Istoria contimporaná a României, 
Fr. Dame . . : 

» Strábunii roman, L. Dais à 


. In pimnitä, anecdotă în versuri . 
: Krepchi, » » » 
. Tiganul si iapa, » » » 
. Ioan Andreescu . . E 
. Expositiile din München 
. Biserica si Prelatii români . 
. Bibliografie, studii . 
. Pustiü, versuri. 
. Seará, » ; 
. Luati-mé cu voi, versuri . 
. In luntre, » 
. Despártire, » 
. Din cráng, » 
. Dunárea, fragment 
. . Dupá un an, poezie . 
. Teatrul National. : 
. Réponse à Mr. Bertha . 
. Temps de guerre. 
. In Grëng, versurí 
. Simfonie, » 


ILUSTRATII: 


. Michaï Cantacuzino . . 
. In marginea satului, peisaj . 
. Paginá din Evangelia da de Ages 
. Aráturá de Primävarä i 
. Chervan poposit . . 
. Peisaj de toamnă 
. |. Pästoritä cu oile. 

. Damă lucrând.. "E 
. Croitor de ţară. . . . . cs 
„Păstor din valea Prahovei. ... 
. Lae de ţigani 
. Proviziunile. 
. Bétráná lucrând . 


WWW.dacoromanica.ro 


Pagina 





. 78, 


633 
634 


787 
788 
112 
523 
651 
A11 

67 
162 
710 
191 
192 
193 
604 
602 
603 
207 
332 
790 
295 
359 

57 

59 


Grigoreseu N. 


Georgescu]. . . 


Loghi Ch. . 


Mincu I. 
Mirea D. 


Storck F. 


» » 


Stăncescu C. L f | 
Verona G.. . . 


» » 


. Asaltul de la Opanez . 

. Aruncátor de lănci, statuá. 

. Micul italian 

. Cap de expresie 

. Trufie patriciană. r 

. Peisajideal . .. .... 

. Idilá anticá Row 
. Portalin ett? română. . .. 
. Bustul Doamnei A. 

. Bustul Doamnet M. 

. Castitate, statuă . . 

. Eva, » Kos 

. Matet Millo, portret: 

. Fantazie. ..... Vows 

„Speranţa, tablou . .... 


Bloc de magnétite à Altan-Tepe : 

Biserica Sf. Gheorghe-Noü . . 

Biserica din Mátesti . . 

Biserica Sf. Dumitru din Orheit, Ba- 
sarabia + = > ew $939 à 

Biserica Grecii din Bucurestí. . 

Cascada de la obirsia Pelesuluï 

Casă de apărare românească 

Crucea serdarului Mogoş din Bucureşti 

Cronicarul Filipescu . i 

Coloana dela Horez . . 

Clucerul G. Boldescu . 

Coloaná de la mánástirea Ee 

Déchargement du lignite de Margi- 
neanca . ....... 

Dépót de granit des carriéres de Greci 

Dealul-Mare . . 

Drăgășani . : ; 

Eliade-Ràdulescu, portret , v + 

Evanghelia si Chivote de la mănăsti- 
rea Secu, (Neamţu) 

Fintina de la Mănăstirea dintr't un 
Lemn . . ..... 

Front de taile dans les Carrières de 
Greci ie 

Fostul han Manuc in Bucureşti iu 

Frontispiciul Bisericei din Mätesti . 


WWW.dacoromanica.ro 


V 


Pagina 
697 
343 

19 
100 
205 
399 
139 
297 

39 
425 


VI 


Benisache AES C. 
Enescu G. 


Grigore Ghica (1690—1752), portret . . . 
Grigore Alexandrescu . . . . 
Iconostasul de la mänästirea Märgi- 
neni à à à à » à m 
In pădurea Cirji . ......... 
Jetulepiscopaldela mănăstirea Horez 
La sonde No. 12 de Câmpina en erup- 
AO ox eose RE ee CY ow a 


Grand = à à Nee 4 à à Ee à 4 
Mănăstirea Cozia . . . . .. .... 
Marche du Phylloxéra en Romane. 
Mănăstirea Probota . . . . . . . . . 
Portretul Doamneï Elisaveta Stirbel. 
Plantation d'Odobesti $3 
Pecetiile si iscálitura lui Grigore Ghica 
Pecetiile si iscálitura lui M. Canta- 

CUZINO: o s e o 4374-59 X € X 
Regulele institutulut Elisaveteanul 
Ruinele fortăreței Hotinului . . . 
Scená din viaţa de la ţară . . . . . . 
Scená din viaţa de la ţară . . 

Scara mănăstirii Cozia 

Turnul mănăstirei Brebu . . 
'TurnulOole[ + 4 54 aa A + es 
Taraf de lăutari din Bucursstit-vecht. 
Vue de l'exploitation de Margineanca 
Vue générale des environs d'lassy 
Vederea Bucurestilor 


MUZICA: 


Pagina 


567 
681 





333 
717 
409 


315 


449 

69 
450 
777 
287 
457 
575 


591 
286 
727 
415 
123 
263 
251 
307 
659 
321 
465 
473 


703 
350 


Diaecroa: N. PETRASCU. 


www.dacoromanica.ro 


ji 
| e AU 


H