Literatură şi artă română — Idei, simţire, formă, 05, 1900 — 1901. [Partea 1]

DE 


î 
} 





LITERATURĂ SI ARTĂ 
ROMÂNĂ 


VOL. V — 1900-9041 


www.dacoromanica.ro 


REVISTA 


LITERATURĂ SI ARTĂ 


ROMÂNĂ 


Director: N. PETRASCU 


ANUL V — 1900-901 





BUCUREȘTI 


46, STRDA FÂNTÂNEI, 46 


www.dacoromanica.ro 





CRĂCIUNUL ÎN TABERĂ 


(PE CÂMPIA SMÂRDANULUI, 1877) 





fd i-acei ce de-apururi aŭ glume, 
PI Azi tremură muţi si ’nghetah — 
> In jalea cea fără de nume 
Pustii ei se simt, si-aruncati 
Departe la margini de lume. 


Iar cortu ’ngropat e’n zepadi ; 
Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc. 
In haine can zi de paradă, 
Tin pânea ’nghietatà la foc, 
Stând unul într’altul grămadă. 


E freamét în zare : e tunul, 
Ori cântec de clopot din sat? 
Crăciunul e astăzi, Crăciunul. 
Flăcăii tin capul plecat, 

Și plânge ’necat câte unul... 


Ard vesele flacäri pe vatră; 
Şi-ai casei, la masă, gàtiti. 
Vin oaspeţi, și cânele latră; 
Le ies înainte grăbiţi 

Aï casei pe pragul de piatră. 


www.dacoromanica.ro 


19 


CRACIUNUL ÎN TABERĂ 


Iar pânea pe masă, vecină 
Pe neted-întinsul stergar 

Cu vinul din oala cea plină; 
Şi însuși bunicul, cel rar 

La vorbe, azi ride și ’nchinà. 


Cu cârpa la spate legată 
Nevasta se ’nvirte, având 

Spre toţi câte-o vorbă ’mbunatä, 
Si, locuri pe laviti făcând, 

E suflet și inimă toată. 


Din leagăn îi bâlbâie-odorul, 
Se luptă din mâni si e ’n zor 
Să-şi ducă la gură piciorul. 
Afară e soare subt nor, 

Dar haină de aur e norul. 


Şi-i hohot și riset în stradă, 

Și însuși bunicul acum 

Se ’ndoaie spre geamuri să vadä 
Amestecul vesel din drum 

Și lupta cu plumbi de zăpadă: 


O ceată mai mare de fete, 

Aŭ prins pe flăcăi, mai puţini. 
Si-aprinsà e lupta "ntre cete, 

Și toți de zăpadă sunt plini 
Sin gură şi ’n sinuri și ’n plete. 


Si-aici în pierduta câmpie 

Sint ninse cărările-acum, 

Se sbuciumă vîntu "pn mânie, 
Iar corbii ’n pribeagul lor drum 
Daù roate prin zarea pustie... 


G. Cossuc. 





G. Asaki 


Ca.ro 


WWW. 


PRIMA SCOALÀ DE 
FETE DIN MOLDOVA 





> In anuarul oficial se găsesc următoarele date 1); 

NJ In 1852 se înfiinţează în Iași școala primară de fete din Beilic si din Podu- 
lung. La 1856 se înființează școala de fete No. 1 din Bârlad, iar la 1858 cele din 
Galaţi si Roman; pe când la Bucuresti primele 6 școli primare ale Statului sunt 
infiinfate abia la 1859. După acelaș anuar, prima școală deschisă fetelor e acea de 
la Slatina No. 1, »lonascue, înfiinţată la 1847 din veniturile Ionașcului. Astăzi 
avem numai în Bucuresti: 32 școli primare de bäeti, 40 de fetesi 9 mixte. 

Aceste date nu sunt tocmai exacte. Iată care este adevărul. Cercetând, 
aflu că prima şcoală publică de fete, în ţările române libere, a fost deschisă în 
mod public și gratuit la Iași, grație marelui om de bine și iubitor de ţară si 
progres, Aga Gheorghe Asaki, la anul 1834, Noemvrie în 8, subt domnia lui 
Mihail Sturdza, în curtea Monastirii Dancul 2). A doua școală sa inființat la 
1837 de către Clucerul Iordache Oteteleșanu la Craiova. A treia școală a fost în- 
fiinfatà la 1843 de către soţia Vornicului Barbu Stirbeiù, Elisaveta Știrbei, 
născută Cantacuzino, care a inaugurat-o la Bucuresti la 18 Mag, 

Trebue să adăogăm încă că prima școală rurală de fete a fost înfiinţată în 
Moldova la satul Rotopänesti, judeţul Suceava, de Marele Postelnic N. Istrati, 
la 1853. 

Asa dar, onoarea deschiderii învețămîntului și femeei vine Moldovei. Lu- 
crul se explică cu ușurință pentru toţi acei ce-au studiat trecutul nostru, si cu 
deosebire istoria începutului acestui secol. 

Un om de o mare valoare, Gheorghe Asaki, într'un medii mult mai priel- 
nic, în societatea moldovenească, nu putea să nu se gindească la cultura ce se 


on este istoricul scoalelor noastre de fete? 
$ 


4) Anuarul oficial al invéimtntului primar gi normal primar. Anul 1897, Bucureşti. 
2) Un act de fundaţie, aflätor în Arhiva Statului, pune din eroare fundarea acestel scoale la 1847. Probabil 
el a fost făcut mal Gran, când s'a complectat școala si și-a cumpărat imobilul el propriii. 


www.dacoromanica.ro 


6 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


cuvenea a fi dată cât mai curînd si acelora ce cu timpul urmaü a deveni so- 
pile si mamele generaţiilor viitoare. 

Asaki e una din acele mari figuri care se arată rar în istoria unui po- 
por. Om superior, el a înţeles mai bine decât toţi necesitățile timpului în care 
trăia, si și-a pus toată rîvna de a duce lucrul la bun sfirșit, cu o extraordinară 
pricepere, cu mult spor, ai fără a se gîndi decât la binele patriei sale. Toată viaţa 
lui e un lung șir de fapte mari și românești, în care talentele sale, munca şi su- 
fletul săi aŭ fost zilnic si cu pasiune puse în serviciul desvoltării neamului seu. 

Neapărat, trebue să recunoaștem că și mediul în care trăia el l-a urmat 
cu plăcere si cu bucurie, luând o parte vie la toate sfortàrile lui frumoase și folo- 
sitoare. Munca lor a fost spornică, prielnică și măreaţă. 

Regulamentul Organic al Moldovei,—care fu întocmit de o comisiune com- 
pusă din: Minciaky, prezidentul comitetului ; Gheorghe Catargiu, vistiernic; Con- 
stantin Cantacuzino, vistiernic ; Constantin Conaki, vornic; Mihail Sturza, vor- 
nic, și Gheorghe Asaki, secretar si redactor, întruniti în Iulie 1829 în Bucuresti 
pentru a’l redacta 1), — prevedea în adevér, la Secţiunea IV, Despre instructiu- 
nea publică, art. 422, alin. b că: »In o monastire din apropierea Capitalei vor fi 
instalate cin-zeci fete orfeline ale funcţionarilor Statului, care vor fi locuite, hră- 
nite și crescute într'un chip cuviincios«. 

Dar dispositia aceasta era prevăzută si în Regulamentul Organic al Mun- 
teniei 2), si încă cu mult mai clar. La Secţia IV, Pentru învetàtura publică, art. 366, 
se zicea ` »Se vor întocmi scoale începătoare pentru amîndoué sexurile, în fiescare 
căpetenie de los a judeţelor, unde se vor înveta cunoștințele elementare, după 
metodul lui Lancaster; se vor da acestor așezări toată întinderea înaintătoare si 
asemănată cu suma copiilor hotàrîti pentru învétàtura publicà«. 

Si cu toate acestea, nu sa făcut in Muntenia școale decât cu mult în 
urma celor din Moldova. 

Omul și mediul ai dar meritul hotăritor. 

Infiinţarea scoalelor în Moldova s'a făcut după un plan bine si de mai 
înainte chibzuit. 

Deodată se pune clar cestiunea învățămîntului în genere si a acelui fe- 
meesc în special. Dintr'un act public al Epitropiei scoalelor, din 1832 ?), se vede 


1) Reglement Organique de la Principauté de la Moldavie, New-York.— Publicat de sigur după 1835 de 
G. Asaki. 
2) Regulamentul Organic. Bucuresti, 1832. 


SPUBLIKATIE 
Epitropia învățăturilor publice a prinfipatului Moldovii *) 
Intre măsurile cele mäntuitoare, karele înfiintàndusà, în urmarea organicescului Regle- 
ment, vor întimeea fericirea lăukuitorilor pământului acestuia, si îi vor face vrednici de stima altor 


naţii, sânt îmbunătățirile ce aŭ a se aduce ramului de publikă învăţătură în kapitalie, și așezarea 
de noù a skolilor începătoare prin celelalte de kăpitenie Politit a Printipatuluf. 


*) Albina Româneaskă No, 8, gazetă administrativă şi politikă literală. 28 Ghenari 1832. 


www.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 7 


câtă dorință si cu cât nesatiù se gindeai toţi la chestia învețămiîntulu: public. 
Lumina atrăgea pe toţi, si toţi asteptaù ca prin o largă si bună cultură generala 
să se pună capăt tristei epoce fanariote din care eseam. E1 voan cu drept cu- 
vint a vindeca, prin cultura creerului şi înnàlfarea sufletului, boalele cronice ale 
neamului. | 


Spre a pute plini sfânta datorie de a spori bună kresterea tinerimei, prin insufletirea da- 
toriilor kătră Ziditoriul, kătră familie, aproapele și okârmuire, nu mai puţin prin lesnicoasă împăr- 
tăşirea kunostintelor, adukătoare fiekăruia în parte și Statului de dorite folosuri; Epitropia se înde- 
letniceşte întru luarea măsurilor nimerite si potrivite trebuintelor si mijloacelor de astăzi. 

Luând supt a sa de aproape privighere si povätuire tot ramul de învăţătură si pe tagma 
învăţaţilor pământeni și străini pretuind o Epanghelmà, în karea razimä nădejdile părinţilor si a 
Statului, Guvernul, nu numai kă aŭ întărit vechile ei pronomii, ce înkă, prin legiuirile îmbunătăţi- 
torului Așezământ, aŭ hărăzit Korposului Akadimicesk din Moldova drit de ași alege deputat la 
obsteasca ekstra-ordinară Adunare, rămăind mădulările acestei tagme skutite de orice dare si de 
kvartir ostinesc. 

Iar tinerilor, ce în publik vor petrece regulatul kurs al învățăturilor rânduite, sai înki- 
zăşluit drept de a se protimisi la dregätoriile politicesti si militare ; kând, pentru kreșterea acelora, 
afară de sus arătatele skoli si de o sistematikă Akademie în Eşi, are a se zidi în apropierea aceștia 
un Institut, unde, pentru învăţătură, pe rând se vor primi ku siderea și hrana fiii dregätorilor Sta- 
tului, și alti tineri săraci, karii, prin al lor talent, sar învrednici de îmbràtosarea Guvernului, 

Aseminea în apropierea Esilor se va aseza un institut pentru kuviineosa krestere si 
invàfdtura fiicelor de dregătorii Statului, şi tot pentru fete se va aşeza în politie o skoalä pu- 
blikà elementară, spre învatatura datoriilor krestinesti, a cetirei, a skrierii şi lukruluì de mână, 

Nu mai putin spre îmbunătăţirea lukrărei pământului ce este izvorul avutiei acestei 
țări se va inkipui un institut Agronomo-ikonomicesk, unde se vor învăţa Teoretika si Praktika aces- 
tuî ram, după metodul cel mai nimerit. Iar Seminaria de la Sokola, îndeplinită ku Late cele kuvi- 
nite unui asemene màntuitoriù așezământ, se va diskide spre a primi la învăţătura pe acii ce vor 
ave plekare si kemare pentru sfânta tagmä a preoție. 

Insă până la rânduirea si înfiinţarea acestora, cerând trebuinta a se așeza la Roman, Bu- 
toșani, Bârlad, Galaţi si Foksanì skoli incepătoare, și pentru de a se putea rândui pe la acele lokuri 
persoane cu științe potrivite unei asemenea însărcinări, de kuviintà este ka cil ce vor voi a lua asa 
feliù de îndatorire, să fie deprinși ku metodul după kare se povätuesk învăţăturile nationale din 
Est, Dreptaceea, Epitropia aŭ rânduit ka, de la întàiù Fevruarie viitorii, să se paradosaskă deosebit 
în Ghimnazia Vasiliană, în kurs de trii luni, toate obiekturile ce aŭ a se învăţa la susarätatele skoli 
începătoare, pentru acii kant, având cesutele însușiri, vor dori să inkapä de kandidati pentru a se 
rândui Profesori pe la însemnatele politii, unde pe lângă läkuinta de două odăi, lemne de fok si lu- 
minări, este hotărât a să da din kasa skoalilor o leafă kåte două mii cinci sute lei pe an. 

Pe asemine temeiuri, D-lor învățătorii, saù acii, ce aŭ plekare a imbrätosa această insärci- 
nare, fiind de religie ortodoxă, ku deplină știință de limba moldovineaskă, de katihis, cu știință de 
Istorie, Gheografie și Aritmetikă, având atestaturi de bune purtări, atât oct din E; kåt si de pe la 
ţinuturi să se adresueaskă în skris și în persoană la epitropie spre a fi trekuti în numărul kandida- 
tilor cu îndatorire a urma aci sus arătatul kurs de Pedagogikă, după kare, făkândulise epitropesk 
examen, vor primi dekret de Profesorat ku Instrucţiile, ce aŭ ku sfinţenie a le păzi întru împlinirea 
însărcinărei lor, 

Esif 15 Ghenari 1832. 

Veniamin Mitropolit Moldovei. 

Mihail Sturza Vel-Vist : 

Konstantin Mavrokordat Vornik. 


www.dacoromanica.ro 


8 PRIMA ȘCOALA DE FETE DIN MOLDOVA 


»In apropiarea Esilor se va aseza un institut pentru cuviincioasa crestere 
fiicelor de dregătorii statului«, zicea acel act. 

Dar dorinţa aceasta nu se putu realiza decât doi ani mai în urmă, în 
toamna anului 1834. 

Gheorghe Asaki făcea în acel an memorabil — memorabil, căci atunci s'a 
întocmit și redeschis la lași și Academia Mihăileană și se trimiseră și primii bursieri 
în stràinétate— parte din Epitropia scoalelor, ca referendar. Mitropolitul Veniamin, 
marele patriot, clericul luminat, care la 1804, în Octomvrie, a făcut primul se- 
minar român — școala pentru catichisie — era epitropul școalelor. Subt influența 
acestor două cugete curate și inimi alese nu se putea ca școalele să nu se des- 
volte. 

Iată adresa Epitropiei către Domnitorul M. Sturza, înaintată la 14 Sep- 
temvrie 1834, si hotărîrea acestuia din 5 Octomvrie acelaș an. 

Din ea reese nàzuinta practică în organizarea școalei. Această adresă se 
găsește în archiva Statului din București. 


Prea înălțate Dimne, 


In privirea că scopul unei bune creșteri publice este a răvărsa între clasurile cetăţenilor 
principiele măntuitore a sfintei religii drept-credinciésä si a moralului, precum și cu acele întiiti 
cunoștințe elementare, mijlôce de industrie si de mănufaptură, neapărate pentru agonisirea vie- 
tuireï, că prin asemenea chipuri tinerimea să se feréscä de abatere si să se facă folositore mädu- 
lări a societàtel fâră a fi de povară si necinste, aŭ cugetat la mijlécele de a pute înplini asémenea 
scopos mântuitor potrivit cu întelépta si pärintésca îngrijire a î. v., pentru care epitropia aŭ socotit 
a statornici aice în laşi o shôlä publică pentru fetele orășănilor, unde în curs de trei ani să în- 
vete în limba românéscä celirea, scrierea, catehisis si întiele cunoștințe, si pre lângă aciasta să se 
deprindă la tot lucrul de mână femeesc, precum facerea colturilor, cusuturi de cămeși, de strae, 
cusuturi la gherghef, tapisăria și alte lucruri folositore pentru casnica economie, 

Drept aceia pentru de a fi asemenea shâlă îndemănatică pentru tinerimea femeiască, 
epitropia aŭ socotit a se așăda în cuprinsul M-rel sf. Ilie, și anume în două căsuțe, din care una 
să fie de parados, iar alta de lăcuinţă femeilor däscälite ce vor învăţa acele mănufăpturi, pentru 
care ar socoti a se alege de la M-rele cälugäritilor o maică potrivit cu insusimea de a fi privighi- 
tôre acestii shéle, unde sà lăcuiască cu däscälitele ce vor învăţa în practică arătatile lucrări de 
mână, pe lângă care să fie si două profesori ce vor veni din afară și anume unul de catihieta si cela- 
lant pentru cunoştinţele elementare, cari aceste tote cheltuelile ce se sue ca la 8.000 lei pe an, să 
se întămpine din casa shélelor dupe alăturată fe, având întru tote acéstä sh6lä a se supune rindue- 
lilor sholastice, după aici alăturatul reglement special, potrivit cu scoposul și firea unei asemenea 
shôle elementare pentru fete. 

Acésta supuind cu respect înteleptului înältimeï vostre Epitropia astéptà o hotăritore 


deslegare, 
AI înàltimei vostre către Dumnedeù smerit rugätor — si supus slugă. 
VENIAMIN, Mitropolitul Moldovei. Costandin . . . . (nedescifrabil). 
No. 31, 834, 14 Sept. G. Asachi Agà. 


Dosar No. 309/61, fila 4 et verso. 


Trecut No. 109. 
Se întărește acest de tétà cuviinta asedimént la locul însemnat, iar dela primăvara viitére 
se va alege un loc potrivit, precum Sfânta M-re Dancului, unde se vor zidi case cu un rînd, adică 


www.dacoromanica.ro 


A Eeer AA, 


7. A À 
n APR A 
el AGO 
Mae eu al, 
di ally lip 
pozat tei geet day biele, 
i Lena ee dle pel A teer Lee, 
Eleg esuercut Gue L oeg TS > 
fee Pati assat torecig SE 
Zabas ee 


Zon 


WEE d 


Ëm 


Autograful lui G. Asaki 


www.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 14 


doué sale, Des care pentru două sute de eleve, și patru odăi, a lécuinteï maicilor şi a invétätérelor. 
De pe acum se vor face și târguirile acestor șideri, cu un pret hotărât, din capitalul shélelor, si care 
la vara viitoare să se gătească cât se va putea mai cu grabă. Pe lângă acele cu înţelepciune soco: 
tite de epitropia shélelor, să mai adauge că după înplinirea a fieş-căruia curs de trei ani, să se dea 
prin premil câte una mie lei, adică câte unul la Ges care din elevele cele din părinţi maï scăpătaţi, 
car! eleve atât prin iscusinta lor, în orinduirile învăţăturii, cât și prin un moral fatru tot lăudat, 
S'ar învrednici de căştigare unul asemenea premium. 
S. i (L. S.) Octomvrie 5, 1834. 


No. 736. 


Dintr'un anunciù publicat în Albina Românească 1), care era foaia oficială 
a epocei, se vede exact care fu localul în care școala se instală si conditiunile 
prime ce urmarà a se pàstra la primirea copiilor. 


Eşit. 

Derektia învăţătorilor. 

După înalta hotărâri statornicindusă shoala pentru învăţătura fetilor, de odată în ku- 
prinsul mănăstirii Bârboi, si a nume în kasile fostului Egumen păr: Neonel, să face obsteste ku- 
noskut kä de astäz 1 Noemb. toate fetile de la 8 pân la 15 ant, doritoare a să folosi de acest Aşi- 
zământ, să vor Înfàfosa ku ai lor părinţi saŭ mai mari, de la 8 pân la 10 dimineața la acea shoală, 
unde de kătră maika privighitoare si de rànduitii profesori să vor înskrie în foaia sholerilor, a ka- 
rora numër de odată să va mărgini după înkàperea acelor kase, pân la zidirea altora mai mari a 
kărora facere saù poroncit de pre înălţatul Domn. 


Infiintarea acestei scoale produse un mare entusiasm în capitala Mol- 
dovei, cu atât mai mult cu cât ea răspundea unei dorinti generale. Putin dupa 
ce crearea eï fu decisă prin raportul la Domnitor, Aga Scarlat Donici, prin o 
petiție către Domn ?), därueste pentru această școală cinci mii lei încă de la 18 
Octomvrie, care ca »patriotesc prinos“ sunt primite de Vodă pentru Epitropie la 
22 Octomvrie. i 


D Albina Românească No. 93, 1 Noembrie 1834. e 
2) Primit în 20 Octomvrie 1834.—No. 2.133. 
Epitropia shélelor. 
Primindu-se aciastà hărăzire se va întrebuința în edifisul ce s’aù hotărit a se zidi în Mt- 
năstirea Dancului, iar häräzitoruluï se va face înscris mulţumire de epitropie, publicarisindu-se si 
prin buletin acele din partea dum. Doneci patriotesc prinos în 22 Octomvrie 1834. 


S. 
Prea Inălţate Dômne, 


De apururea m'am găsit mihnit, căci patria nu mi-aii dat, nici mi-ai arătat vre-un prilej, 
prin care "Last fi putut discoperi sämtirile ce port în a face jértvire spre sporirea binelui societätef 
ce aduce laudă patrii nostre! 

Iar astă-di cu multă bucurie, luând osebită știință de anaforaua ce cu multă milostivire 
acum la 5 Octomvrie s'a întărit de cătră Înălţimea Vostrà! pentru întruparea unui din noŭ en- 
stitut în Mânăstirea Dancul, spre deprinderea elevilor de prin case scăpătate, la folositore învăţă- 
täturŸ,— cu supunere îndrăsnesc prin aciasta a ruga părintesca iubire de 6ment a Inältimeï Vostre, 


www.dacoromanica.ro 


12 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


In astfel de condițiuni: toate copilele doriră să pătrundă în noua școală; 
dar peste puţin se constată că încăperile nu mai ajung. Zece zile după deschi- 
derea școlii se simte necesitatea de către autoritatea respectivă a se publica 
un comunicat prin care se spunea că primirea altor fete nu se mai putea face 
pentru anul acela, si că în vara următoare va căuta o școală mai încăpătoare 1). 

Fundarea acestei școli era considerată ca un fapt atât de important, încât 
chiar Domnitorul Mihail Sturza, cu ocaziunea deschiderii Adunării obşteşti, la 
21 Ianuarie 1835, găsi de cuviinţă în cuvintarea sa să facă o deosebită menţiune: 

»O şcoală pentru tinerime, parte femeiască, zice cl, s'a așezat de curînd. 
In aceasta ele vor putea învăţa cele întăi cunoștințe de folos stării lor, vor pu- 
tca învăţa deosebite manolucrări şi a agonisi ştiinţele casnicei chivernisiri. 

»Ele se vor face prin aceasta destoinice de a-și întemeia o ființă cinstită 
si vor aduce în sînul familiilor lor cele adevărate elementuri a unei fericiri care 
în parte n’aù fost pretuite până acum. 

Toti proiectaù si organizaù școala spre a face familia mai prosperă. Școala, 
din fericire, nu intra în concepţia lor sănătoasă să De locaș, din care să nu iasă 
decât fiinţe care să trăiască din budgetul Statului. Ei destinaù femeia—ceeace tre- 
bue să fie cu deosebire — a fi mamă și soție aleasă si utilă. 

In acel an se aflau în școală 149 fete, față de 864 băeţi, scolari în 
Iași și ţinuturi. — Se simte deja din 1835 curentul, care de la 1895 a devenit așa 
de puternic și în învățămîntul nostru superior. Câţiva ani mai târzii numerul 
fetelor pare a mai scădea. Astfel la 1837 eran numai 79 eleve. 

Personalul învăţătorilor la 1834 se compunea din următoarele nume: 
Profesor al clusului elementar, D. Samoil Botezatu; Catihetü, Economul loan; 
Dăscăliţa cusătoare, Madame Elisaveta; Maica privighetoare, Suzana Monachia, 
30 lei pe lună ; Vătatul, carele va fi si privighetor, Iordache Gheorghiu. Gustav 
Ilofman, politechnicul, fu luat cu contract mai în urmă, în decursul anului 1835. 

In privinţa »Politechniculuî« Gustav Hofman, iată ce ne spune D. V. A. 
Urechiă, în importanta sa lucrare asupra scoalelor : 


să fie rinduit a să priimi si de la mine spre înlesnirea grabnicil statorniciri a acestui început, de 
odată cinci mil lei, 

Si pe lângă aciasta nu voii conteni pe vitérea vreme a ave însusa prothimie a më arăta 
sîrguitor și sprijinitor, unor altor asemenea săvirșiri, spre a mi se însemna numele întru cei plă- 
cuţi si credincioși patrioti al Inältimeï Vôsire, fiind si credinciése slugi. 


Scarlat Donici Agă. 


834 
Octombrie 18. 
Iașii 


Primit 25 Octombrie 834 supt No. 107, trecăndu-se în condica shéli asupră cäria s'a 
făcut și mulţumire din partea Epitropiel. 

Dosar No. 309/61 fila 1. 

D Albina Românească No. 98. Esit, 1834, Nomevrie 18. 


www.dacoromanica.ro 


PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 13 


Chiar si directiunea de dat învăţăturii fetelor nu scapă din bägarea de seamă a autorită- 
tilor scolare. Ele vor ca directiunea aceasta să fie spre învăţarea de meserii. De aceea, la 28 De- 
cemvrie 1835, Epitropia face contract cu un politechnic și cu soţia sa, angajaţi de la 1 Januarie 1836, 
la institutul fetelor din Iași. Politechnicul se angajează a preda câte 3 ceasuri pe zi: modeluri de 
ceară a tot felul de poame și fructe, facerea florilor fine din materii, văpsitul cordelelor, spălatul de 
horbote si blonde, văpsitul acestora, spălatul, văpsitul, curàtitul si încretitul penelor, scoaterea pe- 
telor din orice materie, lucrul figurilor din solzi și tot lucrul.de carton, precum și alte ale indus- 
trief și economiei casnice. 

nAcestasi politechnic se obligă a învăţa si pre stipendistif gimnaziei meșteșugul cartonerieï 

nSotia sa se obligă a învăţa fetele să facă capele, bonete, berete, tocuri, pălării frize, 
baiadere, etc. 

„Sunt opriţi de a învăţa alte fete străine decât scolarife 1), 


La 4 Man 1835 avu loc primul examen al școlii. Festivitatea se făcu în 
sala gimnaziuluï Vasilian, înființată încà de la 1828. Intrarea, din cauza nume- 
rosului public, se făcea cu bilete speciale. 

Aŭ rëspuns la examen 72 de fete. Domnitorul a arătat mulțumiri profe- 
sorilor : Părintele Economu Ioan, Samoi! Botezatu si Madame Elisabeta. După 
. împărţirea premiilor, M. S. Vodă a declarat că școala trece subt particulara pro- 
tectie a Doamnei 2). 

Iată o descriere a acestei festivități, făcută în Albina Romäneascü No. 36, 
din 1835: 


»În această zi s'aù făcut în sala gimnasiei examenul public al scoalei de fete în fiinţa Dom- 
nitorului, strălucitul urzitor al acestui așezămint, a M. S. Doamnei, a Epitropiei, a acelor întăi dame, 
a boierilor şi străinilor din Capitală, precum și a unui mare număr de persoane. 

»Gătirea sălii, expoziția diferitelor lucruri de mână şi a fetelor scolare împodobite cu 
ghirlande de flori si cu esarfe cu väpsele nationale, înfățișa o interesantă privire. 

„După sosirea P. I. Domn, școlarele aŭ rostit întrun glas sfintele rugăciuni, după care 
Zoita, fiică de 10 ani a repausatuluï Economu Eftimie, a rostit următorul cuvint: 


Prea Inălţate Doamne! 


» De când părinteasca si înteleapta îngrijire a I. V. pentru statornicirea binelui patriei aŭ 
răspîndit a sale raze şi asupra noastră, fiicele credincioșilor voştri supuși, aceasta este diua intäia 
în care ni se înfăţoşează doritul prilej de a depune înaintea I. V, pirghia sîrguintet, ce de la des- 
chiderea școalei noastre, în curs de 6 luni, cu binecuvintarea Inalt P. S. nostru Archipăstor și subt 
povätuirea cinstitei Epitropii, am întrebuințat întru câștigarea cunoștinței îndatoririlor crestinesti 
Şi a acelor potrivite cu casnicele îndeletniciri. 

nIn acest timp neîndelungat, sporindu-se ale noastre mijloace morale si materiale ale vie- 
but, s'aă umplut de mingiere inimile părinţilor nostri, care astăzi cunosc înavuţirea fiicelor cu 
zestre statornică, menită a închega șirul fericirii sociale, ce va revărsa asupra luminatului ef urzi- 
tor a noastră și a viitorimei binecuvintare, cea mal prețioasă și mal dorită moștenire a unui nume 
hotărît a trăi în veci în inimile Moldovenilor«. 





*) Lucrarea citată. Tom. 4. pag. 249. 
2) V, A. Urechiă. Istoria gcoalelor. Tom. I, pag. 293. 


www.dacoromanica.ro 


14 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


La anul 1836 se înfiinteazà clasa a treia. Diaconul Bucur este numit ad- 
junct la această clasă cu 1000 lei pe an, si cu începerea acelui an se introduc 
următoarele modificări la primul regulament al școlii. 


Epitropia Invèfäturilor publice 


După ce de la urzirea institutului shôleï fetilor elevele aŭ petrecut materiile orănduite 
pentru anul I și al II-lea, Epitropia, în urmarea aședămăntului shélelor, aŭ pregătit toate trebui- 
tôre si pentru învăţarea mestesugurilor politehnice, după urmätôrea programă. 


Materiile invätèlurei 


Cursul acestei shôle se alcätueste de trei ani. 

In anul I-iù vor învăţa elevile cetirea, scrierea, aritmetica de rost și sfintele rugăciuni, 
împletitul de colţuni şi cusutul. 

In anul II-lea gramatica romänéscä prescurlată, patru spegii a aritmeticii, partea I-ilù de 
catihisis, întiile cunoștințe si lucru de mână femeesc, precum cusutul de cămeși, de strae, de gher- 
ghef, spălatul pănzăriilor fine. 

In anul 3 lea sintasul vulgariü și cunoștința citireï cu litere latine din aritmetică, nume- 
rile complexe, fracțiile, ţinerea catastihurilor de cheltuială casnică, catihis, deosebire învăţători a 
iconomici și industriei casnice, facerea tapisärieï (covérelor) a horbotilor si a altor manufăpturi ; fa- 
cerea din ciară a tot feliu de pome si fructuri, facerea florilor fine din materie cu tótă deplinälate, 
văpsitul cordelilor, spălatul de horbote si blonde, văpsitul acestora, spălatul, văpsitul, curàtatul si 
increfitul penelor de purtat, scoterea petilor din ori-ce materie, lucrul figurilor de solzi și tot lucru 
de carton, facerea de capele, bonete, berete, tocuri, pilirine, frize, baiadere si alte podébe de gä- 
lăntării. 

Dorind însă ca învăţarea acestora să fie temeinică, folositére tinerimei și potrivită scopo- 
suluf ocărmuirei ce este de a înzestra pe ficele orășenilor cu deplină știință, s'aù hotărît următârele : 

4-iù. Nime nu pôte învăţa manofăpturile însemnate pentru anul al III-lea, fără a fi petre- 
cut mal înainte acele pregătitâre învățături orănduite pentru anul I și al II-lea, urmănd tot-odatà și 
cele ce sint împreună oränduile cu aceste. 

2-lea. Drept aceea părinţii saii mai marii a fetilor sholastice la priimirea lor în sholă vor 
depune în cancelaria epitropiei o declaraţie, cum că ficele lor vor fi urmitére îndatorirei de a ai. 
värsi cursul întreg, despre care numai bóla saii extraordinare împregiurări le pot scuti, iară din po- 
trivă să fie părinţii saù protectorii îndatoriti a plăti la casa sholei cheltuiala potrivită cu vremea ce 
vor fi învățat acele fete. 

3-lea, Desăvărşite la învăţătură să vor socoti fetile după petrecerea cursului întreg de irei 
ani, facerea eczamenului public si priimirea atestatului de știință și moral, când atunci la cele mai 
vrednice se va împărţi și o zestre din casa shélelor. 


1836, 1-iù Ghenar. OO O +... (Indescifrabil). G. Asachi Agă. 


(Dosar de actele înfiinţărei shélei de fete Iași). 
Dosar No. 309/641, fila 10 et verso. 


Tot cu începerea anului 1836, se constată reaua situaţie a școalei în cur- 
tea monastirei Barboi. Știm că puţine zile după deschiderea școalei se constatase 
lipsa de încăperi suficiente. 

Aga Asaki, referendarul scoalelor, face acum un raport spre a se căuta un 
alt local pentru școală. E bine a se vedea cu deosebire partea învățămîntului prac- 
tic, pe care necontenit o urmărea el. In raportul săi către Domn, Asaki găseşte 


www.dacoromanica.ro 


PRIMA SCOALÀ DE FETE DIN MOLDOVA 15 


casele nouë pe care le propunea pentru școală, potrivite si cu loc mare »spre a se ‘ 
putea zidi o spălătorie si bucătărie pentru învétarea scolerelor, asemenea o grà- 
dinà cu pomi roditori, unde fetele vor putea învăţa practiceste cultura plantelor 
si a legumelor atîrnàtoare de iconomie«. 

Şcoala făcu astfel progrese simtitoare. Starea în care se afla în al patru- 
lea an de la crearea sa se poate vedea si din următoarea notă, găsită în o dare 
de seamă, făcută de G. Asaki asupra scoalelor din Moldova : 


nO nouă înbunàtàtire în ramul învàtàturilor publice aŭ însemnat epoca suirei Inàltimei 
Sale pe scaunul Domnieï. Cunoscând inriurirea ce aŭ mamile asupra cresterei tinerimei, s’aü aședat 
în 8 Noemvrie 1834, școlă publică pentru creșterea fetilor, unde de atunce ele urmează a învăţa 
folositoare cunoştinţe și felurite manu-fápturí« 1). 


Găsim totuși o critică judicioasă asupra programei acestei scoale ca si 
asupra programelor tuturor scoalelor noastre. 


nCu toate acestea, zice Colson, — în acelaş uvraj, pe care l-am citat în articolul trecut, 
vorbind de scoalele Moldavieï, —sistemul învățăturilor e prea ponosit, e vechiù din cale-afară, nici o 
idee nouă, nici o artă folositoare care să fie propusă. Nu-i la Academie o catedră de istorie natio- 
nală. Până întru atât se tem de a lumina spiritele și a le inspira amorul patriei. Cea mai mare 
parte dintre profesori "et datoresc locurile numai protectiunei ruseşti. Acesta-i si adevăratul lor 
merit. »Dar ceeace e bine, este institutul fetelor. Acolo totul e dispus pentru a le înspira sentimente 
nde virtute pentru a face din ele mume duioase si soţii bune. Tinerele si sérmanele fete pe care alle 
ndàti ignoranta si mizeria le excita la viţii, sunt strinse astăzi si învăţate asupra a tot ce convine 
„sexului lor. Când își mîntue studiile ies din institut cu bune scrisori de recomandatiune si gasesc 
„mijloace lesnicioase spre a se mărita avantagios în clasele înalte. Nu arare ori se găsesc fete ti- 
»nere, ce stiù cea maï mare parte din limbele vii ; educatiunea lor s'ar înbunàtàti mult, dacă n'ar 
nfi turnată prea cu mare complesentä pe calupul deprinderilor și a manierelor marelor dame vie- 
nneze. Pentru o femee Moldavă, Viena este un fel de paradis pàmintesc«.,. 


Misail, care reproduce acest pasaj, întrun important studii ?), face 
următoarea reflecjiune : 

»Tot asa am avut noi pécate. La 1839 le facem vieneze; în 1859 le facem 
parisiene. Nu stiù când le vom mai face și românești !« 

Aceeași reflectiune judicioasă, în privinţa aceasta, o face si filo-românul 
Ulysse de Marsillac ?). 


nPoporul român este din nenorocire înclinat spre imitare. Gisesti astă înclinare pretutindeni 
Şi fiecare are în mintea sa tot ce aș putea spune în această privinţă. Ca să më mărginesc la ces- 
tiunea învăţămîntului, am auzit adesea invocându-se ca argument niște raţionări ca aceasta: »Cutare 
lucru se face în Franţa, cutare program e primit în Germania, cutare institutiune se află în Engli- 
tera saù în Italia«, etc. Eí Doamne! Dar ce are a face ? In România nu suntem nici Francezi, nici 
Germani, nici Italiani, nici Englezi : Suntem Români. Ce convine altora poate sà nu ne convie 


1) Relatie istorică asupra scélelor naţionale în Moldova de la a lor restatornicirs 1828—1838. Infafisata 
în seansa ghenerulnicului eczamen în 3 Iulie 1838, de Aga Asaki, Referendariu publice! învățături. 

Foae pentru minte, inimă gi literatură. No. 9. Sâmbătă, 27 August 1838. Roșu. 

2) Scoalele de învăţătură la românii din Moldova sub Mihaià Sturdza-Vodà (1834—1848). Buletinul instruc- 
tiuneï publice. 1—31 Ianuarie 1866. 

3) Românul — 23 Aprilie 1860 — Despre instrucțiunea publică. Câteva erori. 


www.dacoromanica.ro 


16 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


nouă de loc. Locuitorul regiunilor polare nu poate esi din blăni si locuitorul regiunilor tropicale 
merge despoiat subt un soare arzător. Este asta un cuvînt ca săi imităm? Să luăm ce ne convine 
si să lăsăm ce nu ne convine.« 


Reproduc si reinpraspätez din noii aceste citațiuni, pentru a sc vedea că 
atentiunea noastră a fost atrasă de mult asupra răului, asupra pericolului chiar 
a educatiunii copiilor noștri, asa cum am practicat-o și o mai practicăm încă. 

Dar ce voiti, réul are rădăcini puternice, si judecata adevărată, precum și 
adevăratele interese ale neamului si ţării nu sunt totdeauna lesne înţelese si 
practicate. 

Să sperăm totuși că viitorul ne va îndrepta. 


(Urmează). DR, CL ISTRATI. 


GEORGE PETRASCU, Pictor 





Portretul sèù, creion 


EXPOZITIA DE PICTURÀ 
GEORGE PETRASCU 


3 expoziţie de pictură din cele maï interesante și mai imbucurätoare pentru 
\ acei ce cred cu convingere în putinţa întemeerii si a desvoltării unei arte 
proprii în fara noastră, atrage astăzi mulțimea de curiosi si de amatori 
în una din salele Ateneului român. Tînărul și simpaticul artist George Petrașcu, 
unul dintre cei mai modesti, deși mai distinși elevi ai Academiei »Julien« din Paris, 
cedând îndemnuluì stăruitor al prietenilor sti, a consimţit sà ne prezinte o serie 
de aproape 60 de tablouri, rod al muncii sale de trei ani. Suntem fericiți de a 
putea, încă de la început, să felicităm pe tînérul pictor de hotărîrea ce a luat, 
pentru că ea ne dă prilejul de a cunoaște din vreme și de a putea urmări pas 
cu pas, în desvoltarea sa ulterioară, pe artistul de astăzi, care va fi, suntem 
încredinţaţi, marele artist de mâine. In adevér, pe lingă talentul real de care 
D. Petrașcu ne dă probe hotăritoare, el posedă încă cea mai prețioasă si mai rară 
dintre calităţi: dragostea și puterea de muncă, care asigură talentelor accesul 
celor mai înnalte culmi ale artei. Numérul asa de însemnat al tablourilor ce 
expune, faţă cu timpul relativ scurt în care le-a executat, este dovada evidentă 
a renunţării la toate tentaţiunile vîrstei sale, si consacrarea sa exclusivă studiului 
artei ce şi-a ales; iar diversitatea extraordinară a subiectelor ce ne prezintă 
indică dragostea sa nemărginită pentru natură, pe care, în entusiazmul tinereţii 
sale, o admiră întreagă, cu aceeași putere de admiraţie și fără preferinţe. 
Omul, câmpul, pădurea, umbra sai lumina, dimineaţa sai seara, aŭ 
pentru dînsul acelaş farmec. 
Cu un remarcabil spirit de observare si cu o delicateţă de simtire, proprie 
numai adevératilor artiști, el intră adînc în sufletul lucrurilor și ne emotioneazä. 
Iată pentru ce ne oprim cu un egal interes dinaintea tabloului, »După 
ploae«— cu cerul acoperit încă de nori amenintätori, desfășurându-se Intro 
lumină tristă, cu atmosfera umedă și cu arborii neclintifi și greoi încă subt povara 
ploaeï ce-i încarcă,—ca și în faţa » Casei Procopoaei« —aproape în ruină, dar trium- 
fătoare de bogăţie în atmosfera limpede și caldă ce o îmbracă şi subt soarele 


www.dacoromanica.ro 


20 EXPOSITIA DE PICTURA 


orbitor de vară. — »Raze de Septemvrie«, »Résäriturile lunei« saù »Bordeele pe 
malul Mării« (la Constanta), ne satisfac de o potrivà, pentru că ele destiinuesce 
emotiunra sinceră a artistului. 

Ne place să notăm de asemenea tabloul „Seară de denie«, care singur 
ar putea da mesvra talentului tinerului nostru artist. In adever, cine nu cunoaşte 
biserica Popa-Tatu din Bucuresti si cine nu și-a întors capul trecând pe dinain- 

















G. Petrașcu, pictor. Lună nouă, peisaj 


tea acestei sarbede clădiri de o banalitate desperàtoare? $i cu toate ucestea, 
tabloul D-lui Petrașcu, care o reproduce, este plin de frumuseţe și de poezie. 

Cu perceptiunea fină a frumosului, care caracterizează temperamentul 
său artistic, el a știut să aleagă momentul, să o îmbrace în atmosfera dulce si 
delicată a unui sfirșit de zi frumoasă, să-i împodobească zidurile-i sărăcăcioase 
cu bogăţia luminoasă a ultimelor raze de soare, să înjghebeze, în fine, cu un 
subiect care s'ar părea asa de ingrat, un tabloù plin de farmec. 

Intensitatea perceperii [rumosului este încă o admirabilă însușire a tempe- 
ramentului scii cu adevărat ales, și ea reese din faptul că emotiunca noastra, în 


www.dacoromanica.ro 


EXPOZITIA DE PICTURA 21 


fata tablourilor sale, creste pe ficce moment; cà ne trebue, prin urmare, natu- 
rilor mai putin artistice, a le privi timp mai indelungat pentru a putea descoperi 
intregul lor farmec, pe care artistul l-a simţit din primul moment. Odată intraţi 
insă pe drumul pe care voeste să ne ducă dinsul, artistul ne descopere pe fiecare 
zi alte frumuseți, nebănuite măcar de noi la întăia privire. 

Sfirsim aci cu scurta noastră apretiere și, plini de încredere în talentul 
real al D-lui Petrascu, îi uràm și pe viitor aceeași dragoste și putere de muncă, de 
care ne dă astăzi o probă atât de convingetoare, și care, mai tàrziù, "i vor asigura, 
suntem convinși, un loc de frunte printre maeștrii reprezentanţi ai artei române. 


I. Mincu. 


DUPÀ PLOAIE 





Se ’ntrec care de care par'că, stăpină sà rémâie-anume, 
Peste ’ntunerecul acestei nopţi dulci și pline de mistere; 
Se lupt și florile — se vede că nimeni n’are tihnà ’n lume.— 


Şi: potolit ploaia ș'acuma se lupt miresmele ’n putere: 


Se războesc luptând și ele să stăpinească un ceas pămintul.... 
— Căci cine nu ’si incearcă oare odatà’n viața lui norocul? 
In van să le despart'aleargă sub negrele umbrare vintul? 

— Biruitor până acuma domnește singur busuiocul. — 


Ca o biserică miroasă vézduhul cucerit o clipă, 

Dar se trezesc în umbră crinii vărsându-și boarea lor profanà, 
Aeru-i grei cât mar fi 'n stare văslind să-l tae o aripă, 

Un trandafir murind se farmă pătând cuprinsul ca o rană. 


Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie, 

Se ’ntrec care de care par'că se ’nvingà ori să moară ’n luptă. 
In van trimite-un gînd de pace un miros blând de iasomie 

Si flutură ’n desert în aer ca un steag alb o nalbă ruptă. — 


Hodină nu-", dar iată ’n luptă cà vin si mîndrele verbine, 

Un miros voluptos aleargă adus de vinturi de departe, 

Si nu-i mireasmà să n'adoarmă, nici floare nu-i sà nu se ’ncline. 
Iar noaptea toată deodată miroas'a dragoste și moarte. 


Miroas'a moarte sa iubire și creste-o dulce lenevie 

Ca 'ntr'un polog frumos în care te 'nvinge somnul fără vrere. 
O ceaţă diafanà sboarà ca peste-un câmp de bătălie, 
Acoperind din noŭ grădina cu ’ntunecatele-i mistere. — 


D. ANGHEL, 


GEORGE PETRASCU, Pictor 





ï 


manica.ro 


Popa-Tatu din Bucurest 
www.dacoro 


lserica 


B 


STRĂINI OASPEŢI Al PRINCIPATELOR 


IN SECOLUL AL XVIII-lea 





trecerea noastră la forme de organizare și de cultură, la obiceiuri care erai 

+ ale Europei apusene, ale „Europei: cum se zicea atunci, minunata Europă, 

de unde veneaù soldaţii cu coadă, mai tari decât ai » Împăratului e din Constan- 

tinopol, dascălii cu perucă, meșteșugarii de subțiri lucruri noui. Fără a fi fost 

expus definitiv, cu cunoașterea necesară a împrejurărilor și cu lărgimea de vederi 

ce s'ar cere, acest proces de transformare a fost schițat de multe ori, asa încât, 
mai mult saii mai puţin, el e familiar publicului luminat. 

Se stiù multe lucruri despre acești propagatori de civilizaţie în sensul noii 
al cuvîntului: despre profesori, agenţi politici, secretari, medici, industriași, ne- 
gustori. Cariera lor de muncă onestă saù de speculație înșelătoare asupra buneï- 
credinti a străbunilor nostri orientali se desemnează adeseori întrun chip 
multumitor din câte documente avem la îndemână asupra aventurii lor în Mol- 
dova saù în Tara-Româneascä. Dar multe remân încă să fie date la lumină din 
hârtiile care ne-ar lămuri asupra personagiilor cunoscute saù ne-ar destăinui 
altele, care seamănă cu acestea. Cercetând archiva bisericii catolice din Iași, am 
găsit astfel de acte, destul de interesante si pentru altcineva decât acei ce s'aù 
consacrat studiilor istorice. Le desfac, deci, din întinsa corespondenţă si culegere 
de acte, care va apărea la un loc t) si le împărtășesc cititorilor pe care capriciul 
norocului ar putea face să-i am în această Revistă. 


ji a doua jumătate a secolului al XVII-lea mai ales se sävirseste cu repeziciune 


I 


Să începem întăi, nu printr'un European, ci printr'un oriental europe- 
nizat; nu printr'un Francez saù Neamţ, ci printr'un Grec care vorbea și scria 
frantuzeste și nemfeste, saù aproape. Acest réspinditor al inovatiilor, care eraù si 


1) În Documente si studia relative la Istoria Românilo» (subt presa): Registre de socotel si Docu- 
mente privitoare la istoria catolicismului în principate, 


www.dacoromanica.ro 


26 STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


pentru dînsul inovaţii, e un personagiù celebru în istoria regenerării elenice. Nu 
e altul decât Rhigas. 

Grecii îl cunosc ca pe un idealist, ca pe un vizionar şi un martir. A cântat 
cel dintăi noul ideal national elin şi a suferit pentru dinsul, plătind cu viaţa 
credinţa lui fierbinte. Chemând pe sclavi la libertate, el a stropit cu sângele său 
pàmintul sclăviei, réscumpärând astfel sufletele cufundate în întunerecul incon- 
stientii. Așa și-l înfățișează urmașii, aceia pentru care a lăcut el jertfa fiinţei sale. 


Iată ce constitue partea mai însemnată a biografiei sale sărace, ce se rea- 
zimă mai ales pe povestirile emfatice ale unor tovarăși de luptă și suferinţe, ce-și 
iaŭ bucuroși aiere de Plutarchi contemporani, si fac din eroul lor un eroi antic, 
incorporarea curată a unei idei. Nu fac însă decât să reproduc legenda, fără a o 
recomanda ca adevăr istoric. 

S'a născut, la o dată ce nu se cunoaște, în Velestin sai Pherae din Tesalia, 
la poalele muntelui Pelion, înconjurat de farmecul anticei legende divine. Turcii 
i-ar fi omorît părinţii 1). A fost totuși printre rudele sale cine să-l trimeatà la 
şcoală în Zagora. Cât stia a învăţat, însă, mai mult aiurea, în viata-i rătăcitoare 
de vînàtor după noroc. 

A venit, firește, simtindu-si un spirit ager, acolo unde o asemenea însu- 
sire putea fi pretuitä de compatrioti în stare să împartă slujbe și recompense: 
în »Dacia«, Aici și-a desävirsit studiile la frontistiriul grec din Bucuresti, fundaţia 
lui Alexandru Ipsilanti. Apoi scolarul deveni grămătic și-și închiriă călimările 
unui boer cu nume mare: Brâncoveanu, Marele-Ban Grigore. 

În Mavrogheni el găsi un sprijinitor, si în timpul războiului, în care Ni- 
colae- Vodă jucà un rol așa de zgomotos, grămăticul boieresc deveni la Craiova 
un administrator militar. Aici ordonându-i-se a pune mâna pe Pasvantoglu, 
atunci departe încă de mărirea sa de mai tărziu, el îi dădu drumul. Iar, găsindu-l 
în Bucureşti, ca Beiù de Vidin, Rhigas i-ar fi dat îndemnul răscoalei prin care 
sangiacul dunărean a devenit celebru ?). 

Citind gazetele franceze din acele timpuri de paroxism al spiritului revo- 
luţionar, Rhigas își simţi si el chemarea de résturnätor al tiraniei; se văzu apostol 
al libertăţii, »sfàrimand lanturile« în care Padișahul ţinea pe supușii sei de orice 
neam, de orice lege şi de orice coloare. Cuvintele sale înflăcărate, puse în curind 
în ritmul poeziei, se adresau tutulor celor apăsați, tutulor acelor ce se gäseaü ca 
„victime ale tiranilor«: lui Pasvantoglu, aianilor europeni, Beilor din Egipt, 
Albanezilor, Bulgarilor, Românilor, ca si Elinilor séi, la care firește se gindea 
mai mult decât la toţi ceilalţi. 
` 0 nAvait perdu ses proches parents, victimes de la férocité des Turcs; aussi ne respirail-il que vengeance 
(Iacovaky Rizo Néroulos, Histoire moderne de la Gréce; Geneva, Cherbuliez, 1828, p. 137). E fals! vom vedea 
că mama lut se afla cu dinsul la București prin 1791. 

2) Nu înțelegem cum un auxiliar influent al lut Mivrogheni a putut mai tärziü să se coboare la situajia?de 
grămătic al unul boier din cei de pe urmă cum a fost Kirlian. Chiar de la Brâncoveanu la Kirlian ar fi fost o scădere. 
Gudas (la Erbiceanu, Cronicariz Greci, p. XXXI) vorbește si de o cilätorie a lui la aşi, unde ar fi învățat limba arabă 


de la boierul Dimitrie Catargi (! ?).— Representantit lut Mavrogheni la Graiova erau run Turnagiu si un Derviș-Agaa 
(Dionisie Eclesiarchul, în Papiu, Tesaur, II, p. 176). 


www.dacoromanica.ro 


STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 27 


Dacă vorbeaii mult, partizanii ideilor nou? din acele timpuri nu scriau 
mai putin. Fraţii de idei corespundeau între dînșii pe deasupra hotarelor pe care, 
în mania lor sângeroasă de cuceriri, le fixase »Regii«, adică »tiraniis. Rhigas stetea 
de un timp la Viena, pentru care părăsise locul de secretar al lui Mihai Sutu 
în 1796 1). Aici traducea fel de fel de lucruri nout, din frantuzeste și nemteste ; 
după o Fizică și Scoala amantilor delicati, care apăruse în acest oraș încă de la 
1790, când traducătorul se afla în Tara-Româncascä pe lingă Mavrogheni, el 
dădu la lumină în grecește un volum din Noul Anacharsis, o dramă de Metastasio, 
o poemà a lui Marmontel, iar ca opere originale o hartă a Greciei ?), imnurile si 
alte lucrări de nuanţă patriotică gi revoluţionară. În acelaș timp se puse să scrie 
lui Bonaparte, care era pentru blajinul cronicar Dionisie Eclesiarchul un compa- 
triot al lui Rhigas, un »Grec Romeoss şi el 3). 

Un tovarăș de idei, de sigur, credea Rhigas. Îi scrise, îi făcu cadouri și 
primi, în fine, invitaţia de a veni la armata din Italia pentru a pune la cale cu 
eroicul general revolutionarea Statelor Sultanului. Cu scrisori secrete el pleca de 
acolo spre Triest, unde însă planurile lui erai cunoscute printr’o indiscretie. 
Fu arestat, adus la Viena și, la urmă, extradat Turcilor cu complicii séi de către 
guvernul austriac, care urmărea în acest Grec entusiast eternul séù dușman, 
spiritul neorindueli și al nesupunerii. Riga încercase a se ucide cu un briceag; 
Turcii din Belgrad, intrând în stăpînirea lui, voiau să-l înnece. Si, fiindcă pu- 
ternicul prins aruncase la pămînt pe doi dintre călăi, el fu împușcat în curtea 
închisorii, cândva în cursul anului 1798 4). 

Se poate o carieră mai dramatică, mai ideală, mai poetică? 


* 
* Lë 


Dar sunt clemente de proză în această frumoasă viața, elemente ridicule 
în această dramă și elemente imorale în acest spectacol moral de sacrificiü 
pentru naţiune, lege și libertate. 

Anume, la 14 Octombre 1791, secretarul domnesc Panaiotachi Codrica, 
un om foarte cunoscut prin scrisorile frantuzesti ce a scris ca și prin scrisorile 
grecești ce le-a primit, apăra faţă de Agenţia imperială germană drepturile „unui 
oarecare Rhigas Velestintiul«, care fusese tocmit în calitate de comis cu 120 de lei 
pe lună de Serdarul Cristodulo »Kirlian« si nu fusese plătit, cu toate cu Serdarul 
îsi scosese toată averea din ţară. 

Actul e în frantuzeste și-l putem, deci, reproduce aici, pentru mai buna 
lămurire a cititorului, pe care-l presupunem, — fără temeiù. 

1) Michel Soutzo, alors hospodar de Valachie« (Rizo Néroulos, l. c., p. 137). Suţu nu maí era insa, de la 
1795, nici Domn în Moldova si nimic nu arată să D fost Rhigas în adevăr în serviciul lul. Secretar muntean în 1796 
nu se vede iarăși să fi fost. 

3) Asupra căreia v. Ubicini, in Revue de géographie pe 1884 ("La grande carte de li Grèce pur Rlhigasu). 

3) P, 241. 

4) Schița e facută mal ales după Sathas, Veoellmvexy geloloyiæ, Atena, Coromilo, 1868, pp. 529—40. Cf. 
dr. Carl Iken, Leucothea, eine Samnilung von Briefen eines geborenen Griechen über Slaatswesen, Litteratur 
und Dichtkunst des neueren Griechenlands, Leipzig, Ilartmann, 1825, pp. 290 și urm.; II, pp. 99, 100, 1145, 176. 


Încercarea lut Ubicini (Del de a preciza mal de aproape obscura viață a lui Rhigas, nu e nici ea izbutita: necontenit 
se intimpinä imposibilități logice saù cronologice, 


www.dacoromanica.ro 


28 STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 


NOTE). 


Un certain Riga Velestinly, ayant représenté requéte à Son Altesse Sérénissime le prince 
régnant de Vallachie, reclame qu’ayant servir /sic/ le Serdar Christodule Kirlian, en qualité de 
son comis pendant huit mois, moyennant cent vingt piastres des appointements par mois, et n’ayant 
pas recu ces gages à cause que ce dit Serdar Christodulo pretendoit de prendre ses depenses, dans 
la liste desquels les appointements du dit Riga étaient compris, sur le pays de Vallachie, il demande, 
actuellement que le dit Serdar a recu tout ce qu’il pretendoit à recevoir du pays, de lui faire payer 
ses appointements, comme il les a enregistré dans le protocolle de la commission des recherches et 
comme il y a tant des temoins qui attestent que le dit Serdar a fait passer dans le protocolle les 
gages du Riga, mais que il ne les lui a payé. 

Ainsi Son Altesse Sérénissime le prince régnant de Vallachie réclame à l’Agence Impériale 
Royale les droits du dit Riga, qu'elle veuille bien lui procurer l’argent qu’il a à recevoir par ce dit 
Serdar Christodule, Sur quoi Son Altesse Sérénissime s’attend à la reponse satisfaisante et ne doute 
point que l’Agence voudra bien se charger à procurer les appointements de cet homme, comme il 
est juste, 


A Bucharest, ce 14 octobre 1791, 
Par ordre de Son Altesse Sérénissime. Panajottaky Codrika, 
Secretaire. 


Peste puţine zile Rhigas se găsea la Mitropolie înaintea unor fete bisericești, 
având să răspundă gravelor învinuiri pe care le ridica împotriva lui, poetul idealist 
și martirul viitor, persoana feminină, modesta persoană feminină, care răspundea 
la numele de „Bălașa, fata r&posatului Nitul și a réposatei Stanii din Craiova«, 

Bălașa arăta, în forma cea mai cuviincioasă posibilă, că, viind la Bucu- 
resti, un loc de pierzare pentru tinerele Oltence ca si pentru Grecii idealisti din 
acele îndepărtate timpuri, „și căutând stàpîn“, a fost dusă de »jupäneasa Iana 
la casa dumnealui grămăticului Riga si, vezendu-mă streină, m’aù priimit slujnică, 
asézàndu-mé ca să slujésc maicăi dumnealui la cele ce-mi va porunci“. Până 
aci, cum se vede, bunele moravuri nu sunt jignite întru nimic. 

»Si« — continuă Bălașa, — „peste trei zile întimplându-se de aŭ căzute 
la lucruri mai puţin cuviincioase, vom zice, din respect pentru cititori mai mult 
decât pentru memoria nobilului Rhigas, »si dând jalbă la Măriia Sa Vodă, am fost 
orînduiti la Prea-Sfintia Sa părintele Mitropolit. « 

Acuzat de slujnicărie, Rhigas protestă, ca un om cum se cade ce era, si, 
fiind si grămătic, dădu „ponturi în scris«, oferindu-se a jura si în biserică pentru 
a dovedi cà nu sa făcut vinovat de asemenea atentat. Atunci, însufletità de 
duhul împăciuirii, Bălașa întinse poetului ramura de măslin. Socotind, ne 
spune ea cu candoare, „ca o streinà« — originea tutulor nenorocirilor sale —, 
„că poate sé va face vătămare de suflet, ori la o parte, ori la alta, — a căzut la 
pace“, primind douăzeci de taleri (2 Octombre). 

Actele se treceaù însă la condică, și condica ni s'a păstrat 2), asa în cât, 
alături de Muza poeziei si de îngerul Libertăţii, un ochii critic poate descoperi 


1) V. Lettres de Constantin Stamaty à Panagiotis Kodrikas sur la Révolution française (janvier 
1793), publiées pour la première fois par Émile Legrand, Paris, Maisonneuve, 1872, in 80, 
3) Bibl, Ac. Rom,, ms, 649, fol. 30 VO, 


www.dacoromanica.ro 


STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 29 


astăzi lingă chipul poetului martir si pe umila „Bălașa, fata reposatulu Niţul și 
a răposatei Stana din Craiova...«. 


Un proces se terminase deci. Dar rămânea celalt. 

La 22 Martie din anul următor, Rhigas prezintă Agenţiei o plângere pentru 
a-și cere de la „Kirlian« leafa pe timpul de la 4° Iunie 1790 până la 31 Ianuarie 
4791. El adaugă că intoväräsise pe Serdar la Viena și că, atunci când acesta își 
lichidase afacerile în ţară pentru a se duce cu ostașii nemți, el, Rhigas, se alla la 
țară, la »mogia sax, 

»Protestatia« lui, căci asa o intitulează, e scrisă intr’o frantuzeascä mai 
putin vrednică de acest nume decât a lui Kodrikas. Ea dovedește încă odată ca 
cineva poate să traducă dintr'o limbă pe care n'o ştie. 

Iat'o: 


PROTESTATION, 


Le soussigné notifie à la Roialle Agence d'Allemagne residante a Boucourest qu'au mois de 
mai 1790 Serdar Christodul Kirlian, venant chez moi, m'a invité d'aller avec lui à Vienne pour cent 
vingt piastres par mois, d'être son homme d’affaires. Je Vai suivi, me contentant de sa proposition, 
et j'ai resté auprès de lui depuis la première juin de la même année jusqu'à la fin de janvier 1791: 
lorsque je demandois mes gages, il me repondoit que, quand il aura l'argent, pour qui étoit en 
procès, d’abord il me le donnera avec des remercimens, car il n’avoit pas d'autre endrois, et pour 
le repos et ma sureté il avoit inscrit mes huit mois à ses depenses au protocolle de la commission, 
par la main de Monsieur Gaoudi, comme payés, mais non, car il n’avoit pas le sous, Enfin, il est 
parti de Boucourest sans étre payé et par consequence moi aussi, mais, lorsque les trouppes alle- 
mandes partirent d’ici, j'ignorois (étant absent à ma terre) le payement de son argent, que se fit. 
A present je reclame mes gages de huit mois, qui sont une somme de 960 piastres, et je suis de 
l'Agence très-humble serviteur : 


Boucourest, Rigas Vellestinlis 
le 22 mars, v, s., 


1792. 


Un lucru e până aici neexplicabil: ce are a face Agenţia imperiala în da- 
raverile dintre un Serdar sarlatan şi un secretar, un grămătic neplàtit, întru cât 
e datoare ea să se amestece în afacerile Serdarului Cristodulo »Kirlian«, 

Nedumerirea se împrăștie la citirea réspunsuluì pe care-l dădu generalul 
din Sibiiù, Mitrowski, căruia Agenţia-i înaintă reclamatia lui Rhigas. Prin acest 
răspuns, datat 11 Maiù 1792, se arată că „baronul de Langenfeld, debitorul, nu 
se află supus jurisdictiunii militare si că nici nu i se știe la Sibiiù domiciliul“, 
Generalul arăta, în acelaș timp, pe ce cale »baronul« poate fi urmărit, dacă se 
găseşte cumva la Viena 4). 

Deci, în această interesantă societate în care idealiștii erau slujnicari, 


1) »Das unter den 3-ten May des Jahres anhero gediehene Gesuch des Herren Rigaj ist man bemüssiget zurúch 
zu schicken, weillen ihr Herr Baron von Langenfeld, als sein Schuldner, weder unter die militär Gerichtsbarkeit 
gehôret, noch dessen Aufenthalt hier bekannt ist. Die k, Hofagentie wolle demnach dem Herrn Rigaj davon mit dem Bei- 
satz verständigen, wenn der Herr Baron von Langenfeld in Wienn seyn solte, muste solcher aldorten bey denen ku- 
niglichen Landrechten der Zuhlung selber bclanget werden.— Mitrowsky [Hermannstadt, 11 Mai 1792). 


30 STRAINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


serdarii deveneau baroni, în urma unei călătorii cu tàlmaci si secretari neplätiti, 
si, plecaţi din ţară ca simpli »Kirliani«, se întorceaù ca nobili de Langenfeld, cu 
blazon, diplomă și, natural, strămoșii respectivi. 

Dar mai avem lucruri picante de destăinuit. 

Urmărit la Viena, Kirlian-Langenfeld, baronul-serdar, luă calea cea mai 
potriviti în asemenea împrejurări: pentru a nu-și plăti creditorul, îl scoase pe 
dinsul cu datorie. La 23 Septembre 1794, el cerea Agenţiei să urmărească pe 
datornicul séù Rhigas. Acesta, fostul séù secretar, se spunea în petiție, fusese tocmit 
cu prilejul unui drum în Apus, „pentru că, precum știi si dumneata, pe atunci nu 
ştiam nici o limbă europeanà« (»weil ich damals, wie Sie es selbst wissen, keiner 
europäischen Sprache kündig war“). Grămăticul-interpret era și casier, și ţinea 
banii patronului. Plecând, el lăsă restul sumei ce i se încredintase si o socoteală 
grecească, la care se adause apoi o alta, în româneşte, pe care o trimise din Tara- 
Românească 1). Aceasta din urmă era scrisă de un anume Vilcu (Wolko), dar 
purta iscălitura lui Rhigas. Langenfeldul de origină recentă găsea acest opuscul 
financiar mai crud alcătuit „de cum obisnuesc a face Postelnicii, Vistierii și ca- 
puchihaiclele pentru Voevozi« („als die Postelnitzi, Wisterie und Kaputyachajuly 
für den Landesfürsten zu machen pflegen«). 

Dar nici Riga nu se lăsa. Eroul făcu pe intrigantul — nouă surprindere !—, 
si vedem pe Agentul Merkelius plângendu-se superiorului săi Thugut că langen- 
feldica persoană a fostului »Kirlian« a dat știri jignitoare pentru Agenţie si false 
boerului Răducanu Slätineanu, dintr'o familie căreia "i plăcea să călătorească ?). 
Întrebat la Viena, unde se stabilise, baronul »se apără cu energie, asigurând că 
n’a scris nimic, si că întreaga această piră a fostului săi grämätic Riga e o 
plăzmuire mincinoasă şi o clevetire; ba încă socoate că altădată a fost păcălit 
de dinsul, Riga, cu mai mult de 11.000 de florini“. La 6 Martie 1795, Thugut 
recomanda deci lui Merkelius să nu mai dea urmare afacerii 3). 

Deci până în 1795 Rhigas nu plătise și nu fusese plătit. În 1796, știm că e 
a pornit la Viena pentru a organiza opera patriotică. Între Grecii care fură 
câștigați de cuvintele lui inspirate : „unii negustori, alţii scriitori, toți oameni de 
mare talent, toţi extrem de învăţaţi, toţi înflăcăraţi de nobila dorinţă de a deveni 
liberatorii Greciei«, scrie un patriot grec, n'ar fi de mirare să se găsească și Lan- 
genfeld. Orientalii aceștia eraù nişte naturi asa de complicate ‘)! 


II 


La 16 August 1758, prefectul Misiunilor catolice din Moldova, Iosif 
Cambioli, încheia un contract cu un anume Anton Fegrmann, spiter, care fusese 


1) „Eine andere Rechnung, in wallachischer Sprache, welche er aus der Wallachey wegen einer gewissen 
Begebenheit eingeschicket.« 

=) Iordachi Slătineanu a tradus din grecește, tipărind'o in Sibiù, »Ahilefs la Schiro« (1797). Slitineanu de 
care se vorbește în text, e probabil acela cu care a avut neințelegeri Sulzer (v. Geschichte des transalpinischen Da- 
ciens, II, pp. 362—363). 

3) În acest an »Rhigas Grämäticule e numit supraveghetor pentru ciumă în mahalalele Biserica Albă de la 
Schit si Birbatescu din Vit. În Decembre precedent, el reprezintă pe mahalagii! din mahalaua Popescului intr'un proces 
(V. A, Urechiă, in An. Ac. Rom., seria II, XV, pp. 748, 798). 

4) Toate actele pe care se bazează expunerea noastră se aflä in Bibl. Ac. Rom., documente din Sibiiu, 


www.dacoromanica.ro 


STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 31 


»întài Evreu, apoi catolic şi apoi moldovean«, adică ortodox, si care muri în 
acest din urmă stadii religios al existenţei sale, la 1770 1). Se ceda lui Fegrmann 
şi soției lui Mariana, care nu fusese probabil niciodată Evreicà.si nu devenise 
»moldoveancă«,—cu titlu viager, pentru ei și copiii lor, și în schimbul unei rente 
de zece groși pe an, o casă aşezată între biserica „ungurească“ si casa lui 
Lockmann. Știm de aiurea că această casă fusese întéiù hanul domnesc, pentru 
călători 2). Ca martori se găsesc frà Francesco Chierolanza, misionar, Iosif Filibert 
Michaud, secretar (Muyevd), adică abatele Michaud, şi, ca vecin, Ioan-Benedict 
Lockmann, de profesiune medic. 

Casa lui Lockmann nu fusese cumpărată de-a dreptul de la Vodă, ci 
aparținuse si unui Evreù, anume Isac. Această casă convenea pioșilor vecini, si 
Lockmann îi acuză că i-o luase cu hapca, folosindu-se de sprijinul atotputerni- 
cului Stavrachi (mort la 28 August 1765). Furios de paguba pe care i-o aducea 
nedreptatea acestui »furfante«, Lockmann declară că »a umplut, de disperare, 
pistolul :« ex desperatione implevi pistoletam. Era, cum se vede, un om foarte 
energic, si aflăm tot de la el că stătuse și în Crimea. Din fericire, intervenţia 
soției lui — mea Catharina — îl opri de a-și pune capét zilelor 3). Ba încheiă si un 
contract cu Cambioli, la 4% Ianuarie 1759. 

Prefectul fu schimbat după câtva timp, şi în locul lui veni Huillet, cu 
care nu știm cum s'a împăcat irascibilul Lockmann. Subt succesorul lui Huillet, 
Iosif-Maria Martinotti, un proces se deschise însă între dinsul si biserică pentru 
un loc (1779—1780). 

Avem petiția Prefectului către Domn în această afacere. El se plânge de 
părtenirea de care se bucură medicul pe lingă Logofătul Cantacuzino şi alte 
persoane influente. Dacă se va înfàtisa la judecată, înaintea numitului Logofăt, 
o face fără să spere ceva. Dacă va pierde procesul însă, »va lăsa cui vrea, nu 
numai locul în discuţie, ci și casele, prăvăliile, viile și tot, mult puţin, cât posedă 
această mănăstire. Mai bucuros sunt să am în mână o carte de trecere a Măriei 
Sale decât să trăiesc în această ţară, asa de strimtorat, fără să știu de ce, decât 
poate pentru că sunt de alt neam și de altă lege. Până atunci fac jalba aceasta 
către Măria Sa, pentru că sunt peste măsură de supărat de această prigonire si 
de altele, și pentru ca Măria Sa să se îndure a avea grijă de drepturile noastre, 
ca unii ce suntem între dușmani și fără nimeni să ne apere. Altfel sunt silit și 
eu să plec desperat cum a făcut si cine a fost înainte de mine. Deci, dacă mai am 
trecere la Măria Ta, mé rog Màriei Tale pentru cea din urmă oară în această 
gilceavă, să aducă înaintea Divanului afacerea noastră« 4). 


1) Într'un raport către Propagandă, 1781 : „Un certo signor Antonio Fejrman, prima Ebreo, indi catolico 
e poi moldovano e come moldovano morto nel 1770. 

3) „La casa nella quale ora abita il signor Lokman, prima che la comprasse, era casa del principe, ordinata 
per ricovero dei forastieri« (ibid.). 

3) Se menţionează şi un »defunctus Bogdan benefactor ecclesiae«. 

4) »Lasciando con questo a chi vuole libera la strada di impadronirsi, non solo del luogo contrastato, ma 
ancora delle case, delle botteghe, delle vigne e di quel tanto che possiede questo monastero, poco o molto che sia, 
amando meglio di vedermi un passaporto di V. A. S. nelle mani che di vivere in questo paese tanto serragliato, senza 


32 STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


Procesul se judecă înaintea Logofătului bănuit de părtenire, dar rezultatul 
tu favorabil bisericii. Sentința se pronunţă de faţă cu alti doi străini, așezați în 
laşi: »D. Vincențiu Giani, pubblico vivandiere în acest orașe, și „scriitorul Escelentii 
Sale Logofătul, D. Dehaut«. Ceeace nu împiedică pe Lockmann de a trezi din noŭ 
procesul la cea d'întăi împrejurare priincioasă. 

În sfirsit, Anton Mauro înlocui în calitatea de „comisar al Propagandei, 
visitator și delegat al Misiunilor din Moldova, precum şi prefect si vicar epis- 
copal«, pe Martinotti, şi un contract fu iscălit la 8 (19) August 1781 de el 
şi de adversari: Lockmann, soția Caterina — Catharina mea de odinioară — si 
fiul lor, Ştefan. 

Târziu de tot, în 1794, intilnim iarăși pe Ecaterina : „Catrina Locmäniasa, 
bétränä ca de 60 ani«, care mărturisește ceva asupra posesiunilor bisericii din 
„vreme copilării sale, la vreme Moscalilor celor di de multe 1). 

Lockmann avea doi fii, dintre care unul se făcu spiter si se întimpină 2) 
în 1793, în 1798 și în 1819, iar al doilea, Gian-Antonio, se găsea la 1781 în 
Colegiul Propagandei. El era si tatăl mai multor fete, dintre care cea mai mare, 
Maria, se mărită la 1769 cu un agent politic bine cunoscut, cu Giampietro Nagni, 
secretariul Domnului, ce era atunci Grigore Calimah. 

Avem contractul de căsătorie, care poartă data de 5 Februarie. Nagni 
primea ca zestre 500 de lei și lucruri de o valoare egală, însemnate într’o foac 
care nu ni s'a păstrat. Din partea lui, el crea soției sale o zestre de 500 de lei si 
promitea a-i lăsa prin testament, dacă ar muri fără moștenitori, alti 300. Se pre- 
vedea si cazul când. unul dintre soţi »ar voi să treacă la altă religie decât 
cea catolică« 3). 

Cine era Italianul Nagni, ştim din alte izvoare. În 1767—1768 el servea 
în Moldova interesele Francezilor, ajutând transmiterea corespondentii lor. Arestat 
de Turci, odată cu Domnul sèù, în vara anului 1769, el scăpă peste zece zile, si, 
trecând poate prin Crimeea, ajunse în toamnă la Camenița. De aici voia să meargă 
la Viena şi apoi la Roma, unde avea bani depuși și, asigură de Saint-Priest, am- 
basadorul francez la Poartă, şi... o a doua femeie. 

Până în 1770 el nu-și realizase planul de călătorie, poate din acest pon- 
deros motiv. Dar nu trecu, precum se zvonise, în partea Hușilor — în ràzboiù 
atunci cu Turcii —, ci porni cu dinsit intoväräsind pe principele Grigore Ghica, 
saperne la cagione, se pur non fosse per la diversità della nazione o del rito. Io intanto faccio all’ A. V. S. queste mie 
dolenti querele perché sono all’ estremo travagliato da questa e da altre persecuzioni ed affinchè si compiaccia VA, V.S. 
prender ella stessa la protezione dei nostri dritti e delle nostre ragioni, essendo che siamo trà nemici e senza un minimo 
deffensore ` altrimenti sono costretto ancor io di partirmene disperato come hà fatto il mio antecessore. Onde, se ancor 
trovo gratia presso DA. V. S., la supplico (e sarà l’ultima volta che ardirò per questo affare inquietarla) di richiamare 
al suo giudizio la nostra causa,« 

1) Tot atunci face mărturie si „Catrina ceasornicärifa, a lui Grigorii ceasornicaru, care arată ncă de 30 ani 
de cănd s'au mutat în mahalaoa Feredeilor, fine minte«, etc. Poate gi Grigore era un străin. Cf, Documente gi studii, 
I, pp. 140—1, 

3) Într'o listă din 1783 a averii mănăstiri! catolice din lași, se citeşte: „Zapis di un certo Vasili Churca, 
teslaro, di piastre otto, pagate a lui per far aggiustare la casa della tractoria, che è ora del signor Lockman«. Cf, Hur- 


muzaki, X, p. 39, nota 1; p. 54. — V. si Documente si studia, I, p. 125. 
3) Anexa I, 


www.dacoromanica.ro 


STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 33 


Domnul muntean, prins în Bucurestì la începutul lui Noemvre. Spera, se vede, 
să capete pe lingă acesta situaţia pierdută la căderea lui Calimah. Făcând obi- 
cinuitele sale intrigi, el deveni suspect Rusilor, mulțumită denuntàrii făcută de 
Ghica însuși. Fu strămutat departe de Petersburg, si petrecu în acest loc de exil, 
cu familia sa „patru ani, trei luni și unsprezece zile«. După acel timp el se duse 
la Paris, unde în 1774 alcătuia planuri de consulat francez la Iaşi, iscălind »ci- 
devant secrétaire des Aftaires-Étrangères«. 

Fireşte că cerea pentru dinsul locul de consul, în schimbul căruia ar fi 
jertfit situaţia sa de secretar domnesc, care-i aducea »600 de ludovici« pe an. 
I Sar da până la pace un titlu militar si o uniformă care i-ar permite a face 
economie la haine. Apoi, când ar lua titlul consular, i sar plăti 260 de lei pe 
lună. Ar ridica o casă de piatră pe locul Iesuitilor lingă Curte sai pe un loc 
confiscat de la boierii trădători. Copiii i-ar fi primiţi la Louis-le-Grand și ar 
primi o pensie până ar ajunge vristnici. Pentru aceasta era să aducă cele mai 
mari servicii Statului şi comerciului francez. 

Nu i se dădu nici un răspuns la aceste strălucitoare oferte, si Nagni părăsi 
Parisul, lăsând datorii. Îmbolnăvindu-se în cale, la Metz, el se întoarse însă în 
oraşul unde i se adăposteau creditorii, si de aici redacta un noii memoriü des- 
perat, de aventurier famelic, la 31 Iulie. D= sigur, cu tot atâta folos 1). 

De aici corespondenţa franceză nu ne mai dă lămuriri asupra lui și trebue 
să ne întoarcem la documentele din Iași. 

Acestea ne spun că la 10 (21) Octombre 1775 Nagni, »ce-aù fost pisar 
la Măria Sa Grigorii Calimah Voevod“, era »biv pisar si ispravnic de Suceava«. 
Aceste titluri le lua el, »Ananii« saù »Nanii« pentru Moldoveni, într’o » mărturie 
taliiniască« despre prăvăliile bisericii catolice din Iași, pe care o pecetluia cu un 
sigilii ce poartă o coroană. Era ispravnic însă pentru Împăratul, stăpinul cel 
noii al Sucevei, si de aceea semna: »per le Loro Maestà Imperiali Reali Aposto- 
liche ispravnico«. 

Dar nici aici nu-și găsi astempăr Nagni, care era totuși, cum spune singur 
în 1774, »un om în vristă«. Prin 1779 merse la Bucuresti °). La 20 Maiù 1780 îl 
găsim la Varşovia. De ce venise? Nu se știe. Vre-o nouă combinazione, probabil. 
Îmbolnăvindu-se de git, el făcu o declaraţie prin care afirma că averea-i întreagă : 
casa din Suceava, sinetele de acolo si datoria ce are la prelatul Ghigiotti, apar- 
ține soţiei sale » Mariana Lockmanne °). 


DC Hurmuzaki, Supl. It, p. 750, No. 1066; p. 755, No. 1074; p. 763, No. 1087; p. 765, No. 1090 
p. 774, No. 1106; p. 780, No. 1098; p. 793, p. 799, No. 1143; p. 802, No. 1148; p. 803, No.1149; p. 806, No. 1154 
pp. 891, 893, 895; p. 900, No. 1276; pp. 902—903. 

3) Documente si studii, I, p. 119. 

8) nVarsovia, li 20 maggio 1780. Ritrovandomi, io sotto, aggravato con malattia alla gola ed essendo questa 
pericolosa, moltoppiù che sono ancora avvanzato di anni, quindi con la presente mia dichiarazione attesto che, tanto 
la casa in Sociava, quanto i crediti che sono colà e quelli che tengo con Monsignor Illustrissimo e Reverendissimo Ghi- 
giotti, tutti hanno provenienza dalla dote della signora Marianna Lochmann, mia consorte; qual dote, in danaro contante, 
mi fù data dal di Lei signor padre, essendo io semplicemente usufruttuario di essa, come costa ancora per atestato da 
farsi in caso di bisogno da’Padri Missionarj Apostolici, ed in caso di mia morte, che essa ne sia l’assoluta padrona. In 
fede di che mi sono segnato quest'oggi, venti maggio mille settecento ottanta. — Giampietro Nagni.« 


3 


www.dacoromanica.ro 


34 STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


Dintr'o scrisoare a lui Ghigiotti, căruia Nagni-i ceruse prin 1788, cu 
ameninţări, banii împrumutaţi, aflăm că »prelatul« era în cei mai buni termeni 
cu Mariana, pe care are curagiul a o numi »la mia signora Marianna gentilis- 
sima«, că ea avea fii, că, dintre fraţii pe care-i cunoaștem, Stefan era aş- 
teptat să vie de la Roma, pe când Pietruccio, întors mai demult, se afla pe 
lingă Ghigiotti ca secretar, că Nagni avea îndatoriri »încà din 1764« faţă de 
»prelat«, si că acesta nu-și recunoștea nici o datorie bineascà (Varșovia, 9 De- 
cembre 1788) 1). Știm de aiurea că încă la 1786 Nagni era din noù »Nani 
säcritariul 2). 

Italianul, care sì făcuse data în 1780, trăia încă la 1791. La 10 (21) De- 
cembre din acest an, fiul séù mai mic, loan, declară că a primit de la Prefectul 
Fedele Rocchi scasesprezece galbeni şi două ruble, »care sunt partea sa din cei 
o sută de galbeni trimesi de Monsignore Ghigiotti din Varsovia«. Alt fii, Toma, 
dă un zapis analog pentru douăzeci și cinci de lei, „ca parte a sa din suma de trei- 
zeci de galbeni, rămași de la r&posata lui mamă“. Tar amindoi, după cinci zile, 
„cedează surorilor lor cele două părţi [mai sus scrise], în argint, în aur si în lucruri 
mișcătoare, pe care Dumnealui tata poate să li le ducă lor« 3). 

Nu mai avem apoi nimic asupra familiei. 


II 


Chemat de iubitorul de învățătură Domn al Moldovei Grigore Ghica, 
Ledoulx de Sainte-Croix, fost ofițer francez, veni în Moldova ca profesor de limba 
sa natală. Apoi mai făcu și faianţă, ceeace i se îngădui cu plăcere, dar, când voi 
să răspindească în patriarcala Moldovă idei francmasonice — cel puţin asa se 
spune — , Vodă Moruzi se mâniè serios, îl puse într'un car țărănesc și-l dădu 
peste graniță (1778)4). 

Înainte de a părăsi tara unde »fiecare-i luase ce putuse«, Ledoulx îm- 
prumută de la Prefectul Martinotti unsprezece lei, douăzeci de parale, suma care 
i se datora lui însuși de Spătarul Depasta, un cunoscut boier moldovean. 


1) »Il buon signor Gian Pietro Nagni, del quale riconosco la dettatura in tutto ciò che può aver minaccievole 
aspetto... Fin dal 1764 dovrebbe essergli dinanzi agli occhj ed alla mente.« Se vorbește Marianei si de »il colonnello 
Sabbj, suo amico«, 

3) Iorga, Documente si cercetări asupra îstoriei financiare si economice a principalelor române, 
A, I (extras din „Economia Nationaläx pe 1900). 

Dei. Io sottoscritto dichiaro aver ricevuto dal molto reverendo padre Fedele Rochi, Prefetto, Missionario 
Apostolico in questa provincia di Moldavia, la somma di zecchini sedici, numero 16, ruboli russi due, numero 2, quali 
sono la mia parte dei cento zecchini mandati da Monsignor Ghiggiotti da Versavia. In fede, etc.—Iassi, gli 10 (21) de- 
cembre, anno 1791. Giovanni Nagni. 

2. Io sottoscritto dichiaro di aver ricevuto dal molto reverendo padre Fedele Rocchi, Prefetto delle Missioni 
di Moldavia, venti cinque piastre, per parte mia, della somma di trenta zecchini rimasti della mia defonta madre. — 21 
Decembre 791. Thomas Nagni. [»Madame Nagni« e menţionată si în 1785.] 

3. Noi sottoscritti cediamo alle nostre sorelle le nostre due parte, tanto in argenti, che in oro ed in mobile, 
quali signor padre puol portare alle medesime, facendo quietanza a questo molto reverendo padre Fedele Rochi V. M. 
C. A. in questa provincia di Moldavia. In fede, etc. (sic). Iassi, 15 (26) Decembre 1791. — Tommaso Nagni, 
Giovanni Nagni.« 

4) Gf. Sulzer, III, pp. 77, 79, 193—5; Wolf, Beschreibung der Moldau, Il, pp. 196—7 ; Carra, Histoire 
de la Moldavie, pp. 174—7. - 


www.dacoromanica.ro 


STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 35 


Iată sinetul profesorului francmason și fabricant de faianţă: 


Monsieur le Spatar Dépastes aura la bonté de payer par le present billet au révérend pere 
préfet Martinotti les onze piastres, vingt paras qu'il me doit; laquelle somme mia été remboursée 


par ce très révérend Père. 
Iassi, ce 26me janvier 1778. Ledoulx de Sainte-Croix. 


Si scrisoarea prin care anunjà lucrul lui Depasta : 


Vous saviez que je partois et que je n’avois rien à perdre, car chacun mia enlevé ici ce 
qu'il a pu, de sorte que par mon bon cœur je me trouve fort embarassé de faire un si grand voyage. 
J'aurois donc cru, Monsieur, que vous m'auriez envoyé mon argent. Je crois cependant que vous 
l’auriez oublié. Je vous prie donc, Monsieur, très humblement, de vouloir remettre les onze piastres 
que j'ai payé pour vous, au révérend père porteur de la présente, qui doit les faire tenir au révé- 
rend père préfet de Jassi, qui a eu la bonté, voyant ma triste situation, de m’avancer cette petite 
somme, ne doutant pas que vous la lui restituriez sur le champ. 

C'est ce que j'espère de vous, Monsieur, et, me recomandant à l’honneur de votre sou- 


venir et amitié, je suis avec la plus parfaite considération, 


Jassi, ce 21-me janvier Monsieur, 
778. Votre trés humble 
et très obeissant serviteur 
Ledoulz de Sainte-Croix. 


Mes respects à Madame votre épouse, Je pars d’ici le 23-ème au matin. 

À Monsieur, Monsieur Dépastes, Grand-Spatar de cette principauté, ubi, ubi t). 

Fàcénd pe părintele Rocchi să-i sconteze datoria lui Depasta, francma- 
sonul nostru dădea o dovadă de prudenţă. Căci încă în 1798, după nu mai pu- 
tin de doutzeci de ani de la plecarea silită a lui Ledoulx, o însemnare a averii bi- 
sericii catolice din lași poartă această melancolică notă : 

„Boierul Spătar Depasta e dator cu unsprezece lei, cum dovedește seri- 
soarea Domnului Le Doutte (sic) şi sinetul ?)«. 

Spătarul Depasta era un debitor care nu se gräbia! 


IN 


E cunoscut diplomatul austriac, baronul Petru-Filip de Herbert-Rath- 
keal, care, începénd ca jeune de langues la Constantinopol, ca Sprachknabe Her- 
bert, ajunse cu timpul, peste vre-o douăzeci de ani, internuntiù pe lingă Poartă si 
ocupă acest loc de la 1780 până la moarte, care i se întîmplă la 23 Febru- 
arie 18023). 

Un frate al lui trebue să fi fost baronul Ioan de Herbert-Rathkeal, care 
muri la 1801 ca feldmaresal-locotenent și de trecerea căruia prin Moldova, în 
1788, când era numai colonel al »Nemfilor cu coadă«, se leagă următoarea 
aventură conjugală. 


4) Pe Vo se citește: »Lettera di piastre ondici, che doveva il boier Spattar de Paste a monsieur le Doulx e 
che le deve ricevere il padre Prefetto: non sono ancora pagate, perchè non richieste«. Non richieste, nereclamafi, 
pănă când ? 

2) »Il boier Spattari de Paste deve piastre 11 credito. C’è la lettera del monsieur Le Doutte e cambiale.a 
Si se mal adaoge : »Il sudetto signore deve, secondo la lettera del dottore Montaldi, che s'è piastre 4, 20 credito.« 
Deci, altă datorie neplătită, 

3) V. Hurmuzaki, VII, p. 54, No. 44 ; p. 59; Zinkeisen, VII, p. 163. 


www.dacoromanica.ro 


36 STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 


La 29 Iulie 1790, din lași, adresează Împăratului Leopold o plângere con- 
tra lui Lucia de Herbert-Rathkcal, născută Chabert, fiica lui »Monsieur Cha- 
bert«, stabilit în Moldova încă de la 1775), si propria soție a baronului. Îi dăduse 
îndrăzneală să facă apel la milostivirea imperială situaţia soțului ei în armata 
germană si faptul că tatăl ei, Pierre Chabert, ţinea în timpul războiului locul 
Agentului austriac, ce trebuise să plece ?). 

Ea arată, în plângere, că nunta sa făcut la 29 Martie 1788, dar în secret, 
după cererea colonelului. Putin timp după aceea, el ar fi închis această miste- 
rioasă soţie „între patru ziduri«, fără a-i îngădui măcar dumnezeeasca mingiere 
a vizitelor de rubedenii. Se adauseră apoi »des humeurs fortes« cu totul intole- 
rabile. După nașterea unei fete, colonelul, înfuriindu-se, refuză întăi so boteze. 
»Fàrà nici un motive, se plânge baroneasa ocultă, „mă ameninţa că vrea să me 
ucidă, să-mi ia viaţa, singurul lucru care-mi mai rămăsese într’un corp care era 
redus la un schelet. Îmi tot spunea că e plictisit de mine, că nu mai eram bună 
de nimic, că... să-i aduc altele, pentru a-l face fericit«. După asemenea extra- 
ordinare ameninţări şi pretenţii, baronul, care se purta ca un rîndaș, își trimese 
supt un pretext nevasta la părinţi și nu se întoarse la dinsa decât pentru a-i 
smulge banii ce-i rămăsese. 

De sigur că era o bună parte de adevăr în această plângere de femee pă- 
răsită. Totuși se pare că nu i se făcu deocamdată dreptate la Viena. Ea veni deci 
în persoană, pentru a sili pe bărbatul ei să-i acorde o pensie. Aducea cu dinsa 
pe »la mia figlia Sophizza«, pentru a o da la școală. E copilul cu botez drama- 
tic, de care a fost vorba mai sus. 

Venind la Viena în 1797, Lucia făcu deocamdată o rugăminte iubitoare, 
pe frontispiciul căreia stătea: »carissimo sposo mio“, »prea iubitul meu bărbat. 
El nu răspunse, şi într'o a doua misivă, »pe care iscălea încă »vostra fedele 
sposa«, „credincioasa dumitale sotie«, baroneasa amintea vinovatului că »de 
atâţia ani träeste în suferinţă și sărăcie, în păduri pustii (!), din pricina dumi- 
tale«, și-i adresa următorul ultimatum: Dacă nu-i dă un răspuns în sorocul de 
douăzeci si patru de ceasuri, îndatorindu-se a purta de grijă Sofiteï, a-i creste ei 
pensia, si a-i plăti drumul de la Nicolaev, se va prezenta Împăratului în cea 
dintăi zi de audienţă. 

Baronul nu răspunse, dar planurile războinice nu fură aduse la îndepli- 
nire. Lucia se mulțămi să ceară în 1798, tot din Viena, divorțul de un sot atât 
de putin sensibil față de dînsa. Invoca motivul că „fusese silită de părinţi, cu 
cele mai aspre ameninţări, de a o asasina sau de a o goni de-acasă, dacă nu va 
lua pe Dumnealui baronul de Herbert«. 


4) Lista de averl citată: »Zapis di piastre 600 di Monsieur Schabert, fatto li 13 agosto 17,6, col censo all’ 
otto per cento«. Documente și studii, I, p.125. 

3) »La suppliante est fille de Pierre Chabert, de nation française, établi depuis quelques années à Yassi de 
la Moldavie et qui aujourd’hui a l'honneur d’être chargé de protéger et soutenir auprès du Divan les sujets autri- 
chiens.« Un alt Chabert era la 1826 funcționar la Agenţia din Iași (Hurmuzaki, X, p. 358, No. 430), iar un al treilea, 
Francisc, ocupa în 1822—1824 postul de prim-dragoman al ambasadei engleze la Constantinopol (Acte si fragmente, 
II, passim, la aceşti ant). 


www.dacoromanica.ro 


STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 37 


Nici aşa nu folosi nimic. La 1799 ea se găsea iar la Nicolaev, unde-și pri- 
mea, pensia, probabil cea veche. În 1800, i se anunţa că baronul fusese înaintat 
feldmareșal și, la rindul sëŭ, pus la pensie. În 1804, ca afla moartea pensionaru- 
lui. Se grăbi să profite de libertatea ce dobindise, și în 1805 era la Vilna... vä- 
duva unui Grec, Diamandi si semna Aouttta Atuavrn,. 

De aici fiica lui Chabert se strămută la Odesa, poate pe lingă fratele ei, 
ofițerul de marină rus Anton Chabert. La Odesa muri, în sfirsit, fata din întăia 
căsătorie, Sofita sai Sofia-Teofila. 


V 


În 1785, »chirurgul toscan Angelo Meucci, rudä cu chirurgul Sultanu- 
lui Lorenzo Noccioli«, reclama o datorie de 130 de lei de la Aga Costachi 1). Nu 
stiù unde se găsea atunci Meucci, dar el mai stătu mult timp în Moldova. În 
1796 el curarisi cu Wolf pe Mitropolitul Iacov, care fusese rănit cu cuțitul de un 
nebun 2). 

La 1804 însă, el se retrăsese în patria sa, Florenţa, și, scriindu-i-se aici de 
un prieten, prefectul catolic Domenico Brocani, el îi răspunde prin lunga si in- 
teresanta scrisoare, pe care o traducem, dându-i textul în notă 3). Avem, în sfir- 


1) Hurmuzaki, VII, p. 428, No. 267. 

3) Wolf, II, p. 282. 

Firenze, %/ luglio 1804. 
3) Molto reverendo padre, signore e patron colendissimo, 

Ringrazio la pioggia che mi hà procacciato il piacere di ricevere i suoi caratteri sotto il di 48/, giugno. È 
certo che la gentilissima sua quanto meno aspettata, con tanto maggior gradimento è stata da me ricevuta, e le son te- 
nuto delle molte notizie che la Paternità Vostra mi dà di un paese ove, abitato avendo per tanti anni, lo riguardo come 
patria: le ceneri di due miei figli, che codesta terra rinchiude, puol darsi ché me lo faccian amar davvantagio. 

Mi rallegro con Lei delle varie belle fabbriche con le quali illustra ed eterna la sua prefettira; ed, entrar 
volendo io pure, come hò sempre fatto, a parte in qualche modo di questo merito, quindi è che legittimamente e libe- 
ramente io le cedo in favor della chiesa un credito che tengo contro il signor Scarlatto Mano, in valor di lire fiorentine 
cento novanta cinque, per tanti spesi in contanti, di mia borsa, per il signore Costantino, suo figlio, qui in Firenze, 
come risulta da un conto legale e giuridico con ricevuta, già mandato fin dal di 31 di decembre dell’anno scorso e di- 
relto al signore Schilling, accompagnato di una mia lettera, alla quale non si degnò detto signore Schilling, nemmen 
per atto di pulita civiltà, dar risposta, come fece ad un altra antecedente de’9, se non sbaglio, di luglio, che vuol dir 
già fă più d'un anno. Questo doppio tratto d’inciviltà, da me non meritato, mi hà fatto tornar alla memoria varie altre 
maniere, meco tenute, poco favorevoli a farmi concepir buona opinione di esso. Ma lasciamo questo da parte! Avrà 
fors’ egli avuto le sue ragioni, benchè non da me date di certo. Il fatto stà che Lei potrà impegnar il signore agente 
Timoni, al quale, se si trova in Jassi, prego di presentare i più profondi miei ossequi, e lo stesso signore Schilling, per 
cavar dal nominato signore Mano la enonciata somma, che viene a formar il valor di 14 zecchini e, a lire 8, che sono 
4 piastre, poco più. Il nominato conto è nelle mani del signore Schilling, e con tal documento alla mano potrà farsi 
pagar la detta moneta, che arogherà in estinzione di qualche piccol debito che possa aver contratto per bisogni della 
chiesa ; se potessi, farei anche di più. 

Io, qui arrivato, trovai le mie cose nel massimo disordine, e, per quanto mi sia dato ogni premura e mi 
dia di rassettarle, pure quattro per i cinque mila scudi di moneta fiorentina sono andati, ma, se non fossi stato 
qui in persona, in verità poco più mi sarebbe restato vastato (sic), tanto era bene stato amministrato il mio 
patrimonio. Ringrazio con tutto ciò la Provvidenza, poichè godo in pace di una rendita con la quale vivo con il mio 
decoro, ad onta della grave sofferta perdita, e mi contento. Non hò voluto nè voglio pubblico esercizio dell’ arte, e so- 
lamente qualche amico o parente o povero, se mi chiama, io vado a trattare, quasi per mio diporto, e Iddio clemente 
si è degnato benedire in modo i miei travagli, che son riescito in varie penose cure, alcune abbandonate ancora dai me- 
dici. Ma questo appunto hà risvegliato in modo Ja loro gelosa invidia, che si son scatenati come cani rabbiosi: io gli 
lascio abbaiare, e rispondo con i fatti ai loro motteggi pungenti. Già non hò bisogno dell’ arte, nè mi sento, per molte 
raggioni, mosso alla determinazione di qui fissar il mio domicilio. Oh Dio padre! che scellerata gregge di bricconi rin- 
chiude in oggi questo pause! Mi si dice che anche nel resto dell’ Italia si sian perduti i buoni costumi e la morale, Le 


38 STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


sit, un străin care se găsea la noi mai bine decât acasă la dînsul si care nu se 
sfiește să o recunoască, într’o scrisoare către un alt străin. 


| Florenţa, 29/ Iulie 1804. 
Părinte, 


Mulţumesc ploii care mi-a procurat plăcerea de a primi rindurile Sfintici Tale de la #8], Iu- 
nic. De sigur că, pe cât de putin aşteptam buna-ti serisonre, pe atât mia bucurat, şi-ţi sunt recu- 
noscător pentru multele ştiri ce-mi dai despre o ţară pe care, locuind într’însa mulţi ani, o privesc 
ca patria mea: oasele a doi copii, pe care le acopere acel pămînt, mă fac poate să-l iubesc si mai 
mult. 

Mě bucur cu Sfintia Ta de multele și frumoasele clădiri cu care își face vestită si veșnică 
administraţia si, vrînd și eŭ să am o parte, ca totdeauna, la acele fapte bune, îţi daŭ după toată cu- 
viinta, pentru biserică, un sinet, ce am faţă de dumnealui Scarlat Manu, pentru 195 de lire flo- 
rentine, ce am cheltuit din punga mea pentru Dumnealui Constantin, fiul Dumisale, aici, în Flo- 
renta, cum se vede dintr’o socoteală dreaptă și legiuită, pe care am trimes-o cu recipisă încă de la 
31 Decembre prin Domnul Schilling, care nu mi-a răspuns măcar de politetà, nici la scrisoarea de 
atunci, nici la cea de la 9 Iulie, cred, adecă de acum un an de zile și mai bine. Aceste două dovezi 
de rea creștere, pe care nu le meritam, mi-ati amintit și alte purtàri rele ale lui faţă de mine, care 
nu mă pot face să am o părere bună despre dinsul. Dar să lăsăm asta deoparte. Vei li aflat Sfintia 
Ta de la dinsul cauza, pe care nu eii i-am dat-o însă. Oricum, vei putea cere ajutorul du- 
misale Agentului Timoni, căruia, dacă e în ași, îl poţi arăta adinca mea plecäciune, saii si al du- 
misale Schilling, ca să dobindești de la Domnul Manu acei bani, care ar face paisprezece galbeni, 
socotinduse de fiece galben opt lire, care fac ceva mai mult de patru lei /sic/. Socoteala e la Domnul 
Schilling și cu dinsa poţi avea banii, pe care întrebuinţează-i pentru a plăti vre-o datorie fâcută 
pentru nevoile bisericii. Dacă aș putea, aș da mai mult. 


giuro che ne son stomaccato a segno che non ne posso più, ed aspetto di finir l’anno, che sarà il primo di marzo 1805, 
della mia magistratura nella communità civica di Firenze, ove mi convien riscdere, perchè estratto, ed ove hò avuto 
piena occasione di perfettamente conoscere la prfidia degli uomini, per poi, riunito in contanti titio il mio, andar- 
mene a viver fuori di qui. Parini d'esser frà le fauci spalancal» di un lupo affumnto, pronto sempre ad inguiarmi, se 
sbadato volgerei per un momento solo altrove gli sguardi. 

Quando vedrà il signore Eustatio, lc dica che mi rallegrro molto con lui del suo stabilimento, e che dispiace 
a me e alla Betlina di non aver potuto ballare alle sue nozze. Ma come si è degnato Valter d'andar a Burlit? Come s 
è potuto piegare l’orgoglio germano? Lei non mi fà parola de’ famosi coniugi Mier: io mi incontrai in Vienna a sen- 
tirne fare il panegirico. Ma che robba! Mi vengon i brividi a ricordarmene. Non posso sospetta» di falsità tulto quel 
lungo discorso, poichè era un t'ssuto di fulti circostanziali e coerentissimi a tutto quello che era stato da me stesso os- 
servalo, Parmi per altro che cominci «d esser retribuito secondo i suoi meriti il disprezzator delle umane e divine leggi, 
il castrator di Romano: eadem mensura remetietur vobis, È Christo che lo dice. 

Suppongo che il ritorno del Padre Lunghi sia stato per mare, perchè non mi posso figurare che ci mi 
avesse fatto il torto di passar di qui senza farsi vedere da me. 

La Bettina continua a soffrire anche qui de’suoi incommodi nervosi, i quali a cagione di moiti e vari dis- 
turbi di parenti, si miei che suoi, pare che si sian accresciuto di forza: ma la speranza d’escire in breve e liberarsi da 
tutti questi noiosi tormenti le dă coraggio e forza: certo è che i primi mesi essa ci è stata di una perfetta salute; chi 
vuol vivere e star sano, dai parenti stia lontano, dice il trito proverbio. 

Caro padre Prefetto. Novità particolari di questo puese non hò da dargli, fuor che si spende molto più dell’- 
entrata: vediamo in fine cosa sarà. 

Riverisca distintamente tutti i padri e, quando pioverà, pigli la penn e scriva due linee a quello che le ri- 
ceverà con molto piacere e che ora hà quello di dirsi con la più profonda stina 

Della Paternità Vostra molto Reverenda 
devotissimo servitore ed amico 
Angiolo Meucci. 


P. S. Mia moglie e la vecchia Branbilla la reveriscono con ogni distinzione, e fanno lo stesso agli altri padri. 
Piove, — anche qui. 


STRAINI OASPETI AI PRINCIPATELOR 39 


Ajungând aici, am găsit lucrurile mele în cea mai mare neorânduială si, cu toată oste- 
neala ce mi-am dat și-mi daŭ, s'au dus 4, 5.000 de scuzi, bani de aice. Dar, să nu fi fost în Flo- 
renta eŭ singur, zăii, putin mi-ar mai fi rămas, asa de bine fusese administrată averea mea. Dar 
mulţumesc lui Dumnezei că mă bucur în pace de un venit din care trăesc cuviincios, cu toată pa- 
guba cea mare ce am suferit; și sunt mulţumit. N'am profesat aici si nu profesez; și nu îngrijesc 
decât pentru plăcerea mea, pe vre-un prieten, vre-o rudă saii vre-un sărac, care mă chiamă, si 
slavă Domnului am izbutit în multe boale grele, unele părăsite și de medici. Dar tocmai aceasta 
le-a trezit invidia asa de mult, că s'a aruncat asupra mea ca niște câni turbati; eŭ îi las să latre 
si răspund cu fapte la clevetirile lor intepätoare. Acuma nu mai am nevoie de meșteșugul met si 
nici nu-mi vine, din multe pricini, să mă asez aice. Doamne, ce turmă nelegiuită de canalii cuprinde 
azi această țară! Mi se spune că si aiurea în Italia san pierdut obiceiurile cele bune și morala. Zăŭ 
cà sunt supărat de nu mai pot si n'aștept decât să se mintuie anul magistraturei civice la care am 
fost ales în Florenţa, unde trebue să stai deci pentru aceasta până la 1ii Martie 1805 și unde am 
avut pe deplin prilejul să cunosc cu deamănuntul răutatea oamenilor, pentru ca pe urmă, stràn- 
gându-mi în bani toată averea, să mă duc să trăesc în altă parte. Pare cà sunt în gura lupului flà- 
mind, gala să mă înghită, dacă ași greşi cumva si m'ași uita o clipă aiurea. 

Dacă vezi pe Domnul Eustatie, spune-i că-mi pare foarte bine și mie că și-a găsit o nevastă 
si că si mie si Bettineï ne pare réù că n'am putut juca la nunta lui. Dar cum a binevoit Walter să 
se ducă la Birlad? Cum a putut să se înduplece trulia nemteascä ? Nu-mi scrii nimic de vestiţii soţi 
Mier: mi-a fost lăudaţi din întâmplare la Viena. 

Dar ce lucruri! Mă înfior, când imi aduc aminte de dinsele! Nu pot să bănuesc că tot acel 
lung discurs a fost fals, căci era o țesătură de fapte circumstantiate si foarte bine bine legate cu ceea 
ce însumi observasem. Dar mi se pare că începea fi răsplătit după cuviinţă acel despretuitor al legilor 
omenești si divine, castratorul din Roman: „cu aceeași măsură vi se va măsura“, cum zice Hristos. 

Cred că părintele Lunghi se va fi întors pe mare, pentru că nu-mi pot închipui să-mi fi 
făcut nedreptatea de a trece pe aici, fără să-l fi văzut. 

Bettina sufere și acum de supărările-i nervoase, cari par că ai crescut ca putere în urma 
multor necazuri de familie, din partea rudelor mele și ale ei: dar o imbärbäteazä și-i dă putere spe- 
ranta de a ieși în curînd si de a se libera de toate aceste obositoare chinuri. Un lucru e sigur: că 
în cele d’intài luni a fost cu desăvirșire sănătoasă: cine vrea să trăiască și să fie sănătos, să stea 
departe de rude, spune proverbul cunoscut. 

Scumpe părinte prefect. N'am noutăţi deosebite să-ţi daŭ din această ţară, afară numai că 
se cheltueste cu mult maï mult decât e venitul: să vedem, în sfirșit, ce o să fie. 

Prezintă din partea mea salutări la toţi părinţii și, când va ploua, iea condeiul si scrie doă 
rînduri acelui ce le va primi cu multă plăcere si care are acum pe aceea de a se numi cu cea mai 
adincă stimă 

Al Sfinţiei Tale 
prea supusä slugà gi prieten 
Angiolo Meucci, 

P. S. Soţia mea si bétrina Branbilla D se închină cu toată consideratia, si tot asa şi celor- 
laltt părinți. 

Plouă, — si aici. 


Dintre cei numiţi în această scrisoare, ©. Manu e cunoscut si prin lista, 
menţionată în scrisoare, a banilor împrumutaţi, pentru cheltuiala sa, de la aba- 
tele Luigi Sassi, în intervalul de la 4 Aprilie la 6 Iulie 1803 1). 


1) Spesi per il signore Constantino Mano, dal 4 aprile 1803 fine a 6 luglio 1803. 
Per stivali nuovi, 22 1. 

Calze bianche, 2. 

Per 2 fazzoletti d’accollo (sic), 8. 

Paruchiere di tre mesi, 12. 


40 STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


Schelling (nu Schilling) era în 1797 loctiitorul Agentului german din 
Iași. Iar Timoni, loan de Timoni, ocupă locul de Agent între anii 1793 și 1804. 
În fine doctorul Eustatie — așa-i ziccaù si Moldovenii — e Eustatic Rolla, asupra 
căruia se stiù mai multe 1). 


y 


Si acum la urmă câteva notițe scurte, însemnarea în treacăt a altor stră- 
ini, necunoscuţi până astăzi, cari se întimpină în hârtiile bisericii catolice din Iași. 

Am expus aiurea istoria chirhanalei de postav de la Filipenii-Noi, sai 
vechii Chiperesti, întemeiată de Grigore Alexandru Ghica pentru a-și îmbrăca 
boierii într'un chip mai modest și pentru a se recomanda Porții prin această do- 
vadă de gospodărie bună. Meşterii de la fabrică erai, firește, străini, Germani,— 
luterani, sait, cum se vede din documentul nostru, si catolici. 

Acest document e o chitantä, dată în Chiperești, la 29 Februarie 1768, de 
Ioan Sebalt, căruia i se dăduse de către David Kugler, în presenta lui Ioan Ros- 
malski, 3 lei, pentru întreţinerea pe o lună a „copilului Anton Feiermann=«. Banii 
îi plătise, prin „părintele Cajetano (saù Gaetano), pastor în Filipenii-Noi sai Chi- 
perești«, mama zisului copil, Mariana Leobeltin (a lui Leopold). 

Mariana însă am văzut cà era în 1758 soţia lui Anton Feiermann I, care 
fusese Evreii, se făcuse catolic și ajunsese Moldovean. 

Anton cel bătrân muri la 1770, după ultima sa convertire, si pentru aceasta 
îl lăsase probabil nevasta. Iar copilul, Anton, neputénd fi crescut de mamă, mă- 
ritată din nou cu acel Leopold, fusese dat în grija postăvarului Sebalt, cu trei lei 
pe lună 2). 


Prin Decembre 1776, »în cele dintăi zile din luna Zilcadè a anului He- 
girii 1190«, Poarta acordă, după cererea internuntiuluì 'Tessara, un pașaport ne- 
gustorului modenes Carol Rocchi, care venea, pentru afaceri, din Ardeal la Nico- 
pol. Cu doi ani înainte se încheiase tratatul de la Cuciuc-Cainargi, care trebuia 
să ispitească în principate pe negustorii europeni. 


Vorbind, la 14 Iulie 1806, Propagandei de planul Luteranilor din Iași 
de a-și face o biserică de lemn și a-și aduce pastor ?), Prefectul Broccani men- 


1) V., pentru Rolla, Hurmuzaki, X, p. 685, iar, pentru ceilalți, la numele lor, în tablă. 

3) »In Kiperest, den 29 Februari 1768. 

Ich unterschriebener bezeuger dass ich empfangen habe durch die Hant des Davit, und dieses durch Befehl 
dess Herrn Paters Kaitano, als Pastors in Noe-Philippen oder Kiperest, drey Lôbenthaler vor Unterhaltung dess Kindes 
Antonius Feierman von der Mutter, Mariane Leobeltin, vor das Monath Februari. Ich bescheinige. 


Iohan Sebalt: 
ich habe das embfangen. 
Daniel Kugler habe richtig 
abgegeben, wie oben gemeldet. 

Cf. Hurmuzaki, X, pp. XXXVI— vu. Ich Johannes Rosmalski bezeige. 

2) »Li Luterani, giorni addietro, dopo essere stato per ordine del principe misurato e segnato il luogo loro, 
concesso da diversi, della chiesa e casa per il ministro ossia prete e cantore, e frà breve dicono voler principiare la fa- 
brica, facendola ora di legno, e condurre il ministro.« Cf. și Hurmuzaki, X, p. xxxvi, nota 3. 


STRĂINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 41 


tioneazä si pe »réposatul Filip Bajrempipauro (Bajernbauer?) din Héurburgo 
(sic!), în Ungaria, Luteran, panattiere (Pitar) Ja Curtea Domnului“. 


La 6 Ianuarie 1837, gerantul consulatului frances din Iaşi atestă că »Mon- 
sieur Charles-Maric Guénault, artiste dramatique, né à Paris«, care voia proba- 
bil să contracteze o căsătorie, n'a mai fost însurat. 


La 7 Iulie 1840, nunciul din Viena, archiepiscop de Efes, lua informaţii 
pe lângă Arduini, episcopul catolic din Iași, în privinţa fetei doctorului Rafael 
Ghirlandi Procacci din Pesaro și a soției lui, Michelina Buratti. Rafael servise pe 
Ioan Gheorghe Vodă Caragea si apoi pe ginerele acestuia, Mihai Suţu, cu care 
veni in Moldova, exercitând mestesugul séü, nu numai la Curte, ci și în oraș. În 
1822, el plecă la Lemberg și de aici la Chisinàù, undei se pierdu urma. 

Era atunci, spune scrisoarea, un om de patruzeci și patru de ani 1). 


VI 


La școala si în societatea acestor străini s'ati format mai multe generaţii 
de boieri, cari aŭ crezut că, adoptând forme de civilisatie străine, ei vor strämuta 
în adevăr si în ţara lor lumina, buna orînduire, moralitatea publică și privată a 
Apusului. 

Am avut prilejul în alte lucrări să înfàfisim pe acești neofiti zeloși și cre- 
duli ai Europeanismului. Acum, pentru a încheia aceste schiţe și însemnări, iată 
unul dintre cei din urmă represintanti ai acelor generaţii crescute în cultul străi- 
nétäfit. Tinérul boier Vasile Forescu — D. Forescu trăește încă și a publicat de 
curînd amintiri în Arhiva din lași — scrie din Fălticeni, la 18 Noembre 1847, 
episcopului catolic Paul Sardi, pentru a-i ceresă-i împrumute un dicționar, »tre- 
buind să fac traduceri din frantuzeste în italieneste si din italienește în frantu- 
zește«. Episcopul, bucuros, îi dădu două. 

Scrisoarea D-lui Forescu, scrisă cu îngrijire, dar compusă probabil — ne 
permitem a crede — de profesorul respectiv, sună astfel în original. 


Folticeni, li 18 Novembre 1847. 
Illustrissimo e reverendissimo signore, 


Avendo cominciato da due mesi a studiare l’armoniosa lingua italiana e avendo saputo dal 
mio maestro che ella hà il dizionario dell’Alberti, la prego moltissimo di prestarmelo per qualche 
tempo, dovendo fare delle traduzioni dal francese in italiano e dall’italiano in francese. Non avrei 
preso la libertà d'incomodarla se se ne trovassero nelle biblioteche di Jassi. Il mio signor padre, 
che hà avuto l’onore di fare la di Lei conoscenza, le fà molti complimenti. 

Mi obbligherà molto se V. S. hà questa bontà, ed io le sarò sempre riconoscente. 


Di Vostra Signoria 
umillimo et ossequiosissimo servo 
Basile de Foresco. 
[Nota episcopului :] Gli hò anche spedito il vocabolario del Barberi. 


1) »Mi occorrerebbero delle notizie per sapere ove trovisi la figlia di un tale Raffaele Ghirlandi Procacci, na- 
tivo di Pesaro, che servi per lungo tempo in qualità di medico e di chirurgo il principe Karadja ed il suo genero prin- 
cipe Suzzo e che hò saputo essere partito di Vienna per la volta di Leopoli a Kischinof in Besarabia nel decembre del 
1822 colla moglie Michelina Buratti e colla figlia in questione, che allora aveva quattro anni, mentre egli ne contava qua- 
ranta quattro. Siccome hò anche saputo cl egli in Jassy pure hà publicamente esercitata la medicina, quindi spero che 
non sia difficile a V. S. trovare qualche traccia del medesimo, e perciò anche dello figlia sua, in coteste pati, dov'egli 
dev” essere bastantemente conosciuto.« 


42 STRAINI OASPEȚI AI PRINCIPATELOR 


Aŭ trecut de mult acele timpuri, când coconasii din provincie vroiai să 
ştie carte fără scopuri practice şi scriau ràvasc italicnesti pentru a cere dicționare! 
N. Iorca. 


ANEXA. 


In nomine Dei, amen. 


Essendo stato trattato e felicemente concluso il matrimonio da celebrarsi in faciem eccle- 
sie trà l’Illustrissimo signor Gian Petro Nagni, segretario attuale di Sua Altezza Serenissima il prin- 
cipe di Moldavia, e signora Maria, primogenita del magnifico signor dottore Lokman; — quindi colla 
presente scrittura si approvano gl’infrascritti patti e condizioni. 

Detto Illustrissimo signor segretario Gian Pietro Nagni promette e si obbliga di prendere 
per sua moglie legitima la sudetta signora Maria e con essa celebrare il santo matrimonio liberamente 
ed all incontro detta sigaora Maria promette e si obbliga di prendere per suo legitimo sposo e con- 
sorte detto Illustrissimo signor Gian Pietro Nagni, segretario, e con esso celebrare detto matrimonio 
con il consenso preventivo del suo signor padre, qui presente, consentiente. 

Per dote poi ed a nome di dote detto signor Lokman, padre della medesima signora Maria, 
ora, attualmente ed in contanti gli somministra piastre 500, dico cinquecento, ed il valore di pias- 
tre 500 in tanti mobili che si vedono descritti in un altro foglio, cosi trà di loro convenuti nella stima; 
quali piastre 500 contanti e 500 in mobili detto Illustrissimo signor segretario Nagni dichiara averle 
riceute nell’ atto della sottoscrizione del presente, e le ne fà ampla quietanza. 

Per amore poi che detto Illustrissimo signor segretario Nagni porta a detta signora Maria, 
gli fà una donazione inter vivos di piastre 500, dico cinquecento, sicchè tutta la sua dote consiste in 
piastre 1.500; dico : mille e cinquecento, delle quali se ne dichiara debitore, e di restituirle in ogni caso 
infortuito, che Dio non voglia, di morte di detta sigaora Maria, —cioè di quelle assegnatele dal padre, 
non già di quelle 500 rigalatele e donate, — detratte le solite tasse, che dispongono a favore de vedovi, 
Se poi detto Illustrissimo signor segretario Nagni morisse prima, in tal caso abbia luogo la donazione 
delle piastre 500 donatele, ed oltre di essa e la sudetta dote gli fà altra donazione e lascito di 300 
altre piastre, s'intende qualora muora senza eredi di questo mafrimonio, e non passerà ad altre noz- 
ze, in qual caso sia nullo il lascito delle 300 piastre e l’accrescimento delle 500, potendo pretendere 
la restituzione di essa, prout de îure si dovrà vedere ed apprezzare tutto il lascito o esse ereditario, 
dal quale si dovrà distrarre la sudetta dote di piastre 1000, dico mille in tutto. 

Che se, quod avertant superi, si dasse il caso che qualcuno di detti due contraenti vo- 
lessero passare a altra religione di quella della cattolica, allora, per patto espresso, detto Illustrissimo 
signor Nagni vuol essere tenuto solamente alla restituzione della dote, tale quale, cioè al pagamento 
di piastre 500 contanti ed altre 500 piastre de mobili, secondo l’annessa nota, dichiarando con questa 
nulla ed irrita la sudetta donazione di 500 piastre e l’altra di piastre 300; e, se detto Illustrissimo si- 
gnor Nagni vi passasse egli stesso, allora resti ferma detta donazione delle 500 piastre e delle 
piastre 300. 

Per l'osservanza delle cose premesse ambedue le parti contraenti e detto genitore di detta 
signora Maria si sono sottoscritti obblegati in fede. 

Jassi, 5 febrajo 1769. 

Giampietro Nagni prometto e mi obbligo come sopra, mano propria. 

Maria Lochmann prometto e mi obbligo come sopra, mano propria. 


J. B. Lochmann hò consentito al sudetto contratto ed di quanto sopra, ed hò promesso 
l'osservanza de sudetti capituli manu propria. Anche a nome della mia consorte Catharina, etc. (sic), 


—Toi—— 


GEORGE PETRASCÙ, Pictor 





] florilor 


irosu 


5 in m 


anica, 


Sult 


Ca.r0 


WWW. 


TREI-ZECI DE ANI ÎN ROMANIA 


SOSIREA MEA IN ŢARĂ. — CUM AM CUNOSCUT PE IOAN BRĂTIANU 


—— 


4 multi ani de-atunci, multe aŭ fost si s'aù schimbat saù aŭ pierit, mult a 
ISA nins pe creștetul munților și pe capetele noastre. 

Drumurile de fier, care până la 1876 aŭ fost un nesecat izvor pentru 
opoziţie, nu erau sfirșite, și de la Viena nu se lua ca acum drumul prin Pesta 
spre Vârciorova, ci spre Baziaș, de unde cu vaporul austriac coborai Dunărea până 
la Giurgiu. Când am sosit la Baziaș, vaporul plecase și altul nu mai trecea decât a 
treia zi. Mare necaz mi-a fost, căci Baziaș, care astăzi e cel mai posomorit colț 
al lumii, era si mai posomorit pe atunci, dacă se poate zice. Un gind mia făcut 
să-mi treacă necazul; mi-am adus aminte că tot în luna lui Mam, cu șease ani 
inainte, acelaș neajuns se întimplase unui călător mai grăbit decât mine, Dom- 
nitorului Carol I, care s'a văzut silit să aștepte 48 de ceasuri sosirea vaporului 
în hanul cu obloanele verzi ale orașului unguresc de pe marginea Dunării. 

Aŭ trecut cum aŭ trecut aceste două zile de așteptare si a sosit vaporul 
Orient, pe care se găseau două domnisoare însoţite de o guvernantà, care veneaù 
de la Viena și se duceaù în familia lor la Brăila. Eraù domnisoarele Papazovici, 
cumnatele D-lui Verona, bălane amindouă, îmbrăcate la fel, cu rochii cenușii, cu 
o panglică pembe la git. Mai erai și câteva familii sârbe si bulgare, și doi-trei 
negustori din ţară. 

La Giurgiu avuiü două plăceri: întăi găsii pe cumnatul mei, Constantin 
Polizu, pe care nu-l văzusem de cinci ani, si al doilea auzii pentru cea dintäia 
oară o bandă de lăutari care ziceaü cu foc din vioară și din cobzà, și-mi uraü 
de bună sosire. 

Drumul de fier de la Giurgiu la București era de mult isprăvit, și am 
pornit îndată spre Capitală. Când ieși din gara Filaret și te uiţi înainte, Bucureștii 
apar ca un oraș din vis; o mare de verdeață din care răsare ici-colea câte o albă 


AM plecat din Paris ca să vii in Tara Românească la 10 Maiù 1872. Sunt 
A 


www.dacoromanica.ro 


46 TREÏ-ZECI DE ANI ÎN ROMANIA 


clădire si turlele lucitoare ale bisericelor. Te sui în birjă, cobori în vale si prive- 
listea se schimbă. Astăzi, de la uzina de gaz înainte este o stradă pavatà, cu 
trotoare si case în dreapta si în stinga, chiar unele destul de frumoase. Pe atunci 
era uzina de gaz ca si acum, mai mică însă, dar strada nu exista. Un drum, o 
șosea pràfuità când cerul era senin, noroioasă de te puteai înneca în urma 
unei ploi, cu șanțuri în dreapta si în stinga, podulcte peste șanțuri, locuri virane 
dincolo, și din loc în loc câte o căsuţă; ici se tăvălea un porc în mijlocul șoselei, 
mai departe un cird de giște speriate de trăsura noastră fugeau tipànd. Apucäm 
la dreapta, s'a isprăvit șoseaua și începe strada, dar caldarimul, vai de oasele noastrel 

Când îți aduci aminte de starea în care era Capitala României pe atunci 
si te gindesti că maŭ trecut decât 28 de ani, te miri de schimbarea ce sa făcut 
într’o vreme relativ asa de scurtă și găsești că tare nemultumitori sunt oamenii. 
Dacă ar învia unul din cei care aŭ murit în 1871 si ar vedea Bucureștii astăzi, 
ar crede că a venit o zînà care a prefăcut orașul spre încântarea vreunui Fet- 
frumos. Unii pretind că toate aceste frumuseți le datorim nesfirșitelor certuri 
politice, care aduc după ele preînnoirea consiliului comunal. Eu unul sunt con- 
vins că dacă sar fi preînnoit mai rar acest consilii, si dacă primarii mai ales ar 
fi stat o vreme mai îndelungată la postul lor, înfrumusețarea orașului ar fi fost si 
mai repede, și mai sistematică, și mai puţin costisitoare. 

Când am plecat din Paris eram de doi ani redactor la ziarul la Cloche, 
şi directorul mei, romantierul Louis Ulbach, vechii prieten cu tatăl meu, îmi 
dăduse două scrisori de recomandare: una pentru loan Brătianu, alta pentru 
Dumitru Brătianu, pe care îi cunoștea de mult. Era, în adever, mai intim cu 
C. A. Rosetti, dar acesta de la 1871 se mutase în Paris. 

Auzisem mult despre fraţii Bràtieni — pe care Francezii s'au obicinuit a 
îi numi Brasiano, precum multi Români rostesc Claresie în loc de Claretie, numele 
directorului Comediei Franceze. Citisem cărţile lui Ubicini și știam pe de rost 
intimplärile de la 1848 și de la 1857; eram tare de tot în tot ce privește aceste 
vremuri: mișcarea poporului, proclamarea Constituţiei de la Islaz, nimicirea 
boierilor, arderea Regulamentului, arestarea patriotilor, dramatica fugă a lui 
Rosetti — pe aceasta o citisem în Michelet, — pribegirea. Cunosteam istoria Ro- 
mâniei întocmai ca un călător, care sar fi mulțumit să privească Bucureștii 
de pe dealul Filaret fără a se cobori în vale. 

In vremea războiului, când eram secretarul D-lui Tirard, primar al oco- 
lului II din Paris, cartierul Bursei, făcusem cunoștință cu D Ranc, care, după 
ce fusese secretar al lui Gambetta, devenise primar al ocolului IX (strada Drouot). 
Ranc fusese prieten cu Ioan Brătianu în vremea pribegirii. Imi povestise cum 
s'a făcut complotul în 1853 in contra Impăratului Napoleon III si cum a fost 
arestat atunci împreună cu loan Brătianu și cu el închis la Sante, închisoarea 
aceea despre care sa vorbit asa de mult când cu afacerea lui Dreyfus. Odată cu 
ei fuseseră arestați și mai mulţi lucrători, dar nici unul din capii liberali care 
eraù inițiatorii complotului. „Brătianu, îmi zicea Ranc, era cel mai însemnat 
dintre noi; eù nu eram decât de 19 ani și student la facultatea de drept; ceilalți 


www.dacoromanica.ro 


TREÏ-ZECI DE ANI ÎN ROMANIA 47 


eraù niște muncitori devotați cauzei republicane, nimic mai mult. Brătianu avea 
în favoarea sa virsta, era de vre-o 34 de ani, calitatea de fost membru al unui 
guvern revoluţionar, frumusețea și eleganța sa. Se stia că fratele séù Dumitru 
era membru al comitetului revoluționar de la Londra, din care făceaii parte 
Ledru-Rollin, Mazzini si Kossuth; nu era o taină pentru noi că complotul nostru 
fusese plănuit de acest comitet, și de aceea priveam pe loan Brătianu ca pe cel mai 
însemnat dintre noi. Nu primeam nici o vizită la închisoare, pe când la dinsul 
tot venea Rosetti, doamna Rosetti si fiica lui Michelet«. Şi-mi istorisi Ranc pro- 
cesul înaintea curţii cu jurati și procesul înaintea tribunalului corectional, osîn- 
direa lor, plecarea lui Lambessa, de unde izbuti să fugă si să treacă la Geneva, 
unde asteptà amnistia și întemnițarea lui I. Brătianu în casa de sànétate a doc- 
torului Blanche. 

Dusman lui I. Brătianu au réspindit zvonul că guvernul francez, spre 
a-i îndulci pedeapsa, l-ar fi trimis în această casă de sănătate, pretextând că 
sufere de o anemie cerebrală. E o curată calomnie. Ioan Brătianu era bolnav de 
intestine chiar înainte de a fi arestat și din primele zile a fost transferat de la 
»Conciergerie« la »Santé«. Guvernul împărătesc nici un minut nu s'a gîndit 
a-i usura pedeapsa. Relatiunile ce aŭ existat între Ioan Brătianu şi Napoleon 
al III-lea nu aŭ început decât după Iunie 1856. 

Ori si cine ’si poate închipui cu câtă dorință aşteptam să prezint sceri- 
soarea mea de recomandare acestui bărbat de Stat, care jucase un așa mare 
rol în 1848, care fusese tras în judecată cu unul din cei mai vestiti republi- 
cani francezi, care fusese de mai multe ori ministru si care acum era recu- 
noscut ca șeful opozitiunii liberale. 


D s 


Pe vremea aceea, Ioan Brătianu stetea tot anul la Florica si nu venea de- 
cât rar la Bucuresti. Trägea atunci la D. Nae Manolescu — tătăl D-lui Corneliu 
Rômniceanu-Manolescu — care locuia în strada Dionisie. Casa nu maï există, 
san clădit acolo case nouă, sa si pavat strada cu pietre cubice, sa îndreptat, 
san făcut trotuare. Când treci pe acolo si-ti aduci aminte ce era și vezi ce e, 
"D vine să crezi că s'a scurs un veac de când acea stradă era într'o stare primi- 
tivă, învecinată cu cele două gropi mocirloase, în care toată ziua se descărca 
căruţe de molos și de gunoiü. San umplut gropile; peste ele s'aù făcut ici școala 
din strada Clementeï, dincolo Grădina Icoanei. Toată mahalaua sa prefăcut în- 
trun cartier aristocratic, — și nu sunt decât 28 ani! 

Casa lui Nae Manolescu — care, după ce aŭ venit liberalii la putere, a fost 
senator și ajutor de primar — era cu două caturi, o casă de o înfățișare modestă, 
cu intrarea în curte, o curte îngustă și lungă, în care iarba creștea în voia ei. 

La 2 Octomvrie primii înstiintarea că loan Brătianu mă va aștepta pe la 
ceasurile seapte și jumătate seara. Când sosii, toți erau la masă. Fui poftit întrun 
salonas, cu mobile de rips verde, la mijloc era o masă pe care feciorul puse o 
lampă aprinsă. 


48 IREÎ-ZECÌ DE ANI ÎN ROMÂNIA 


După câteva minute, o ușă se deschise în fata mea și loan Brătianu intră, 
tinénd în mână o cutie de tinichea. O puse pe masă și, întinzendu-mi mâna, ’mi 
ură bunăvenire cu acea cordialitate călduroasă ce-i era obicinuită și care îi 
atrăgea atâtea simpatii. Suci o ţigară din tutunul auriu și mătăsos ce era în cutia 
de tinichea, mi-o dete, suci alta și o aprinse, pe când feciorul punea două cești 
cu cafea pe masă. 

Ioan Brătianu ’mi vorbi de Paris, de vechii séi prieteni, de imperiu, pe 
care îl judecă cu palimile sale de altădată, de Napoleon al III-lea, în contra cà- 
ruia păstra o ură vădită, de Republica ce i se părea ameninţată de uneltirile par- 
tidelor reacționare. 

Pe când vorbea, îl priveam. Nu trecuse încă de 50 de ani; părul săi în- 
cârliontat, în care abia se vedeau câteva fire albe, înconjura o frunte luminoasă; 
barba îi era neagră, trăsăturile subțiri; dar privirile erau atrase de ochii lui, 
niște ochi blânzi și adinci, ochi din răsărit, în care ti se pare că dorm flăcări 
în negură, niște ochi de catifea care nu scinteiazà, sclipesc rar, si nu încetează de 
a fi blânzi decât spre a se face aspri, ca apele din lacurile Elveţiei ce sunt vecinic 
albastre si deodată se intunecä subt svircolirile furtunei, niște ochi care înebunesc 
femeile si farmecă pe bărbaţi. Numai mustata, ce ascundea buzele, strica ceva din 
cxpresiunea blândă a fizionomiei, contrasta cu privirea; si, sub mustață, un zim- 
bet cam sarcastic. Glasul avea ceva spart și cu toate acestea era plăcut. 

Ioan Brătianu îmi vorbi de ţara lui si căută să mé iniţieze în lucrurile 
politice ale României. Iși versa, în fraze scurte, tot necazul său, necrutànd pe ni- 
meni. Oricine îi tăia drumul spre putere, era privit de dinsul nu ca un protivnic, 
nu ca un dușman personal, ci ca un dușman al ţării, o piedică a propășirii, o 
fiinţă primejdioasă pentru binele obstesc. Am păstrat multă vreme din acea con- 
vorbire în salonașul lui Nae Manolescu convingerea, că Lascar Catargiu era un 
bărbat nefast pentru tara lui, un fel de ţăran incult, retrograd, impus în capul 
guvernului si care nu avea alt scop decât să desființeze toate libertăţile cucerite 
cu atâtea jertfe de oamenii de la 48, un soiù de strigoii care voia să readucă 
tara la vremurile de altădată, când falanga și bunul plac al boerilor celor mari 
erai singura lege. Toată generaţia ce a esit din școală între 1871 si 1875 a fost 
crescută de liberali în aceste adevăruri istorice și ani mulţi au trebuit ca niște oa- 
meni ca Take Ionescu, C. G. Dissescu, C. C. Arion, G. Panu, să capete despre Lascar 
Catargiu o idee diametral opusă. Un liberal de frunte, unul din cei mai convinși 
si din cei mai deştepţi, D. Dim. Protopopescu, "mt spunea acum patru ani: „Am 
crezut si eu până în 1893—94 că D. L, Catargiu era »strigoiul« despre care 
eram obicinuit a auzi vorbind. Dar mi s'a întîmplat atunci, fiind primar la Sla- 
tina, să am treabă pe la ministerul de interne si să vorbesc cu D. Catargiu. Silit 
am fost să recunosc nu numai că e un bărbat de Stat eminent în trebile din 
întru, dar cà e și o minte cumpănită, limpede, doritor de a face bine și foarte li- 
beral«. 

Më întorc la loan Brătianu. Se vedea că avea pentru conservatori o ură 
adevărată. De aceea, judeca cu patimă toate faptele lui Lascar Catargiu. Prietenii 


www.dacoromanica.ro 


TREÎ-ZECÎ DE ANI ÎN ROMANIA 49 


preşedintelui consiliului de miniștri eraii mésurati cu același cot. D. P. Mavro- 
gheni, un pretins financiar, care ducea tara la peire; D. N. Kretulescu, un betràn 
care de va rămâne la minister va fi pentru Domnul Carol ce a fost pentru Domnul 
Cuza; D. P. Carp, un înfumurat, care la Viena, ca agent diplomatic, ‘si porun- 
cise o uniformă împodobită cu nasturi purtând pajura domnească; D. T. Maio- 
rescu, un transilvănean germanisat. Si, zimbind pe subt mustață, Brătianu, sä- 
rind de la una la aita, "mi vorbi de Unirea Moldovei cu Muntenia si de greutăţile 
politice ce urmaserà după Unire, si adaogà : »In sfirsit, cu Moldovenii merge cum 
merge, dar dacă vreodată sar face unirea cu Transilvania, zéù! nu stiù cum am 
esi la căpătăiii. Moldovenii se plâng că nu aŭ pus mâna pe jumetate din functiu- 
nile din ţară, transilvănenii le-ar cere pe toate. Mi se pare că în ziua aceea ar 
trebui să ne luăm catrafusele și sà ne vedem de drum“. Se vedea zimbetul subt 
mustață si nu știai dacă vorbește serios saù glumeste. 

Apoi, lăsând cestiunea unirii cu Transilvania, loan Brătianu "mt istorisi 
ceva din vremea când era ministru. Era amărit că nu avuse timp să îndepli- 
nească toate proiectele de reformă ce le avea gata. Un lucru mai ales îl întrista, 
nu făcuse nimic pentru învățămîntul public. „Dacă vreodată mai viii Ja pu- 
tere, "mt zise dinsul apăsând asupra cuvintelor, le voiù lăsa pe toate la o parte si 
nu mă voiù ocupa decât de reforma învățămîntului“. In ce mod avea de gînd să 
facă acea reformă, nu mi-o spuse. 

Eù l-ascultam, vorbind în fraze scurte, cu glasul spart, cu zimbetul seù sar- 
castic pe subt mustață si cu ochii săi blânzi, grămădind multe banalitäti, mai fără 
nici o idee înaltă, întrebuinţând cuvinte vagi, cuvinte mari, sărind de la un su- 
biect la altul fără nici o tranziţie, reducând cestiunile cele mai mari la proporţii 
infime, făcând din lucruri de nimic cestiuni mari, povestind anecdote amestecate 
cu glume, punénd personalitatea sa mai presus de toate, și, cu toate acestea, fer- 
mecându-te prin un nu stiù ce care era în el, care te imbäta, care te făcea su 
aibi încredere în el. $i am plecat cu capul plin de idei false despre Domnitor — la 
ce bun să-mi aduc aminte de judecata pătimașă a lui Bratianu, căci nu era de- 
cât efectul supărării vremelnice a unui om politic necajit — despre oameni si 
despre lucruri; dar fermecat de acest bărbat si în neputinţă de a-mi da bine 
seamă de impresiunile mele și de a deosebi, din cele ce auzisem, partea adeve- 
rului de partea patimei politice. 


(Urinează). FR. DAME. 


DIN VALE 


— pr 


sA lbă-i casa de pe creasta, 
Dax Ge? i 

Albă ’n adevăr — 
VO i 
AVA Daruri albe la fereastă 
Florile de mër. 


Puica alba ca si crinul 
Cântă că te-ascult. 

Vin îmi torn și cântă vinul 
Tu ?] întreci cu mult! 


Pinză tot cu flori merunte 
Ai întins frumos; 
Dragostei curată punte 
Să coboare ’n jos. 


Soarele aci coboare, 

Si ca ’n astă zi — 

Ca de dragostea ta floare — 
Nu m'aș încălzi! 


I. BARSEAN. 


— am 


GEORGE PETRASCÙ, Pictor 





Vedere, la Montreuil 


MITITICAL. 


(SCRISOARE) 


—- ride. 


„„»Am rémas tot așa. Mi-e peste putință să me schimb: acelaş amo- 
rezat, acelaș visător, timid fără pereche; vecinic rătăcit după o icoană dulce, care 
mi-a desmierdat ochii, vecinic dorind-o, vecinic departe de ea. 

Totul e în zadar. Doar ochii ei negri, care më urmăresc și acum, ochii 
aceia iuți subt gene lungi si sprincene corbii s’apropie de mine, trezindu-mi dra- 
gostea nenorocită. 

— Tu eşti bun, 'mi-ești prieten, cunoşti lumea mai bine decât alţii, tu 
wo sà rizi și nici indiferent n'o sà r&mâi, cunoscând nefericirea mea! Tie pot 
să-ţi spun toate fără nici o teamă. 

O iubiam, asa cum iubește cineva la virsta de douăzeci de ani: în vis, vis 
pe care-l învăluia realitatea, dar fără să pot bine deosebi, unde încetează visul și 
unde începe realitatea. O iubiam cu însetarea sufletului nestiutor și neîntinat, cu 
inima palpitând în aerul ideal al primăverii vieţii. Eram fericit numai dacă pu- 
team s'o văd, dacă m'aflam în preajma ei, — eram fericit chiar când mă chinuia 
cu răceala ei neînteleasà | 

Să fi fost alăturea?! so fi strîns în braţele mele, so fi sărutat?! Astea 
erati fericiri la care nici nu puteam îndràzni să mè gîndesc. So sărut ?... Dar 
asa ceva ar fi fost un fel de profanare, o sdruncinare a sincerei mele credinti. Nu, 
eù o voiam pură, frumoasă, cuminte, fericindu-mè cu privirea ei încântătoare, 
iar eŭ supus măririi şi puterii ei, so iubesc tot mai mult până ce în inima ei 
însăși va pătrunde pasiunea mea mistuitoare! 

O, timiditatea mea, marea si nelipsita mea timiditate !... De sigur unora 
le va fi milă de mine, alţii mă vor lua în batjocură. Mi-aduc aminte de vorbele 
vechiului mei prieten Mitran: — In inima, cuprinsă de dragoste e ca un flux si 
un reflux mării. Când ochii iubitei numai la tine cată dornici; când vorbele ci, 
spuse în treacăt par'că, dar spun ceva, când o vezi că umblă de colo dincolo cu 
neastimpér si ar vrea, ar dori ceva, pe care de la tine îl cere, atunci ca și marea 
în flux curajul téù crește, inima-ti tremură de fiori pläcuti, ochii ti se umplu de 


www.dacoromanica.ro 


54 MITITICA 


lacrimi vesele;... atunci peste toată fiinţa ta plutește bunătatea, din inima-ti fe- 
ricită se înnalfà ca un sfint parfum încrederea, și pieptul ti se umflă de viaţă: ai 
vrea să tràesti, clipele fericite, ai dori în veci să le retii, pentru ca în impetrirea 
celor din juru-ti fericirea ta să dăinuiască subt raza fermecătoare a ochilor iubi- 
tei! Iar când ochii ei catà posomoriti subt sprincene, când copila se joacă perversă 
rizéndu-sì de inima ta, unde-i atunci puterea, care să te smulgă din durerea, pe 
care privirile ei ca niște săgeți ţi-o pricinuesc! Câtă tiranie e în privirea eil... 

Oh, cât de sălbateci sunt ochii negri! 

Eram bolnav de felul met, släbänog, darmi-te atunci când un ceas nu 
maï puteam sta liniștit, dacă n'o zaream ; släbisem de mă puteam abia mișca, ei 
însă îi plăcea să mă chinuiască, fără să simtă nici o remuscare. 


nMè cunoștea vecinii toti«, 


mă arătau copiii si betrânii cu degetul, fetele făceai aluzii réutàcioase în gura 
mare când me vedeai, — în ochii lor desluseam îndurerat bucuria că me pierd 
din pricina unei semene a lor... 

A, e lesne pentru cei care își nemeresc în gloata de fecioare pe cea care 
singură merită iubirea ; e lesne pentru cei tari să iubească : ei pleacă amäriti, iar 
nu învinși, când cea pe care o iubesc e întinată la inimă... Dar ei, eŭ, biet timid 
ce sunt, n'am fost în stare să fug; din contra, la picioarele ei am căzut, i-am 
cerut ertare că o iubesc, rugând-o din tot sufletul să fie bună, să m'asculte. 
Omoară-mă, dar privirea mea din urmă subt ochii ei strălucitori să se risipească, 
în licärirea din urmă pe ea so zăresc! 

Sérmana mea dragoste!... Ea nici respectată n'a putut să fie. Orfan de 
tată şi de mamă, fără rude, fără un sprijin pe lume, necăjit de toate şi în totdea- 
una, inima mea căuta pe alta căreia să i se destăinuiască... Gindurile mele obo- 
site căutau puterea vieții insotindu-se cu gîndurile unei femei. Farmecul iubirii 
împărtăşite făcea să résarä speranţe în viitorul nelămurit, ștergend tristeţea tre- 
cutului nenorocit. 

Dar n’avuiù parte! 

Când i-am dat întàia scrisoare, am socotit cà ametcsc. Nu-i ceream să 
me iubească, nu-i ceream nimic, ci o rugam să sufere să-i admir ochii negri, iuți, 
ferbinti, plini de un farmec dureros. Căci în casă la ea nu puteam să mé duc, 
părinţii ei aveau foarte puţine legături în oraș si pe cei care veneau la ei nu-i cu- 
noșteam... lar a-i cere o întîlnire, scurtà,.... de-un sfert de ceas macar, să-i pot 
spune o cât de mică parte din suferinţa și patima mea, aceasta am crezut ca 
n'am dreptul să-i cer... Si mt cra asa de groază, gîndindu-mé că nu va vrea! 

Ar fi fost asa de usor!... Casa ei era chiar alăturea de mica grădiniță pu- 
blicà a orașului, unde stăteam ei de obiceiù. Seara, când nimeni nu mai era nici 
în grădiniţă, nici pe stradă, când ea știa bine că o uștept, stătea la fereastră sin- 
gura si citea, ori lucra..., se juca zglobie cu părinții, umplându-mi inima de-o 
stranie mulțumire. 


MITITICA 55 


Nu mi-a răspuns nici un rînd. Dar stând la fereastră si citind, în fer- 
mecata el privire ce-arunca spre mine îmi părea că surprind fiorul tainic al dra- 
gostei. Ce fericire më cuprindea în momentele acelea !... O, blândă tovaräsä a 
singurătăţii mele, apropie-te de inima mea si cu mânufa ta albă apasă-mi piep- 
tul! Cu vocea ta desmiardă-mă, cu buzele tale îmbatà-mé, dragoste vecinică 
proorociti-mi, voi, fermecători ochi negri!.. 

Si când, după o zi de-acestea bune, mé duceam acasă tàrziù, în blândetea 
nopţii, chiar chinul era balsam pentru inima-mi rănită. 

Odată... 

Se făcea că era primăvară, primăvara vieţii și dragostei mele. Eram în- 
tro grădină mare, cu alei frumoase, cu copaci înfloriţi.... în închipuire o ved înca. 

Par-că nimic nu-mi turburase inima și mintea ; eram sănătos și o veselie 
neînfrînatà tresărea în pieptul mei. Mă plimbam așa în nestire pe-o alee, acope- 
rità peste tot de crengile stufoase, aplecate, ale unor copaci betràm.... La capetul 
dragei alei, iat-o, ea, frumoasa mea iubită! Cu ochii ei negri, zimbitori, cu părul 
bogat pe spate, îmbrăcată cu o rochie subțire albă, — legănându-se toata în o 
frumuseţe si duiosie divină. Ce gingas ridea, chemAndu-mé. 

Îmi făcu semne si cu mâna; mă repezii fericit spre ea. Dar ea aluneca 
inainte-mi și n'o puteam ajunge; trist, mè opriii, agätändu-mé de-o creangă ca 
să nu cad jos. 

Peste privirea e1 trecu velul întunecat al tristeteï, se sfortà insă să fie 
voioasă si isbucnind în hohote veni la mine, bătând în palme și sărind. Îmi apuca 
mâna, apoi mă cuprinse de mijloc și când vroii să-i șoptesc cuvinte de iubire, me 
sărută apăsat, prelung.... Apoi fugi. 

Alergaiù după dinsa, o càutaiù în toate părțile, o strigaiù pe nume, dar 
fu zadarnic. Simfeam sărutarea-i ferbinte când m'am trezit, — m'am trezit jos, 
căzut din pat. 

Ce vis!... La capătul blândei copilării un vis de fericire pe-o inimă de 
piatră! Durerea, ea trebuia să fie numele dragostei mele searbäde! 

Patru scrisori i-am mai dat, şi în toate îi ceream numai de milă un 
cuvint, un singur cuvint, pe care să-l întipăresc în inimă-mi și să mor cu 
el fericit. 

Zadarnic | 

Vre-o câteva zile în sir, și după amiazi și seara, veneau mulţi musafiri 
la ea; une-ori, dimineaţa, ea pleca în tirg, și toate acestea me nelinisteaù grozav. 
Auzisem soapte și chicote in urmă-mi, când treceam pe stradă, că ea se logodește 
si inebuneam de necaz. In seara aceea a fost lumină în toate odăile, iar fereastra 
ce da spre grădiniţă fiind deschisă s’auzeaü vorbe vesele si risete, care mi se spär- 
geaù în urechi ca sunetele dogite de clopot. 

Amărit plecaiù acasă, hotărit să-i scriu tot ce simțeam, tot ce doream. 
Îmi ziceam : nu se poate ca sub cuvintele reci, chinuite, să nu găsească inima e1 
patima mea dogoritoare, și poate că aceleași cuvinte slabe glasul ei să le reînsu- 
fleteascä, precum și gindul mei se înflăcăra scriindu-le! Nu se poate sa nu simta 


www.dacoromanica.ro 


56 MITITICA 


tot arzetorul meii dor, nu se poate să nu-i sune cuvintele mele fermecătorul 
poem al dragostei, ce puternică si sfintà s'apropie de eal... Nu se poate să nu 
simtă vecinica alergare a sufletului meù trudit, a cugetului meù spre ea, prea 
iubita cu ochii negri!! 

A doua zi n'am văzut-o de fel. Seara, când mă plimbam pe dinaintea 
casei, a esit ca nealtă-dată în stradă. l-am dat scrisoarea și a cetit-o în fugă la 
fereastră. Tremurând, aşteptam să-mi rostiască vorba mintuitoare. 

Când a isprävit, s'a virit în mine, țipând parcă sà s’audä de toţi lauda și 
batjocura: 

— Zeu, mè iubeşti asa de tare, în cât mori fără de mine?... Serios?!.. O, 
ce urit te-ai făcut, cât ești de slab!... Ha-ha-ha!... 

Dispăru în goana mare în ogradă. 

Am simţit moartea trecénd pe lingă mine și, cu inima trăsnită de emoție 
nebună, abia m'am putut apuca de gard și m'am tirit în grădină. Toată noaptea 
am stat acolo..... 

Doi am aŭ trecut de-atunci, ea s'a măritat, dar dragostea mea a remas 
aceeași. Mi-am dat seama ce fel de femee iubeam, mi-aù spus și alții multe 
despre dinsa, — ceeace nu m'a împedicat însă s'o iubesc și, când mă rog lui 
Dumnezeu, în totdeauna la sfirsitul rugăciunilor adaog : 

— Ochi negri, ce m’ati desmierdat odată si mi-ati ucis inima, urmärifi- 
mé ziua și noaptea, necontenit, căci vă iubesc, și de-ar fi sà mè faceţi încă să 
sufăr, urmariti-mé, chinul vostru mi-i dulce!...« 


I. D. MANOLACHE, 


NUMA N VIS! 


e 


Pre-am visat si-am plâns în visu-mi 
È 

h `] Cum plângeam de mult, odata, 
CA Pe când më robea scinteia 
Din privirea-ți fermecată. 


Te-am visat întins si rece 

Intro raclă de stejar, 

Mut și palid cum e moartea, 
Te-am visat, si-am plâns amar.... 


Vis a fost!... căci azi în pieptu-mi 
Ori și cât venin să string, 

Astfel cum plângeam odată 

Numa ’n vis mai pot să plâng! 


FLORILE IUBIRII MELE 





D gun corbii jelesc astăzi 
D Prin noianul de ninsori, 
Aao Crăngile uscate ’n care 
Astă vară erai flori... 


Tot aşa pe al mei suflet 
Troenit de zile rele 
Plânge trista amintire 
Florile iubirii mele. 


ANNA CIUPAGIA. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 


LITERARĂ SI ARTISTICA 





ZEN ezonul producţiilor literare e pe sfirsite. Stràbunit D lui Daus, Suprema Forţa a D-lui I. 
GH Lecca, câteva volume de poezii, și două-trei de nuvele, iată ce ne-a dat toamna, cea altă- 
/ dată cu mult inai plină si mai fecundă. Palid sezon si mai palidă artă! Maeștrii nostri aŭ 
obosit; lirele încordate nu se aud. Numai cel tinari scriù, dar câte din visele lor vor rémàne!... 

Intre ultimele volume, notăm ca mai meritoase volumele D-lui Ion Adam: Flori de 
câmp si Pe lingă vatră (Pilde și glume ţărăneşti). Două drägälase volume care ne ai procurat 
câteva clipe de plăcere. În nuvelele D-lui Adam nu vom găsi lucruri mari, nici fraze pretentioase, 
nici metafizică, nici proză savantă. „Flori de câmp« nu exală parfumuri extraordinare, voluptoase, ci 
acea dulce mireasmă a finului cosit, acel discret parfum de viorele si sulfină; sunt flori de câmp 
modeste, pe care nu le crește nici o seră exotică. 

Cele 23 de nuvele sunt caracterizate prin duioșie de sentimente și prin stilul lor curat; 
limpede si românesc. E un graiü simplu, din care poezia nu lipsește, în care gingàyia înflurește 
printre rinduri. Sunt tablouri frumoase si zări delicioase; totul e la locul lui așezat și firesc, Nici 
violenţă turburătoare, nici aprigă pasiune. Luaţi Insträinat, în care e vorba de un sentimental, 
Gheorghe, care în urma unui amor nefericit s'a răznit nebun în lume. Nimic mai simplu, nimic mai 
cunoscut. Și totuși D. loan Adam îmbracă această temă intr'o haină atât de duioasă în cât nuvela 
îţi captivează atenţia până la sfirsit. Luaţi bucata lirică Captiv. E o frumoasă proză. Nimic mai 
dureros ca moartea moșneagului din Nenoroc, în care e vorba de o fală Mărina, »odorul scumpi 
al moșului pădurar, castitatea întrupată, care a fost violată de un »ciocoiŭ« nemernic. E o rană veci- 
nică a ţăranului, e revolta lui surdă si fâră putere. Și Gouna si Fatalis si Pecat! Lucruri simple 
în fond şi fără pretenţii, dar delicate si sentimentale. Citiţi această bucată din Pecat, în care au- 
torul întoarce frazele pentru un frumos efect: « Norul se întindea vajnic, mâncând mereü din al- 
bastrul senin al cerului, coprinzând bolta, cum ar coprinde o bubă rea faţa curată a unei fecioare. 
Täria hohoteste batjocoritor, ferbe de fulgerări. Talazurile de negreatà, împinse de răsuflarea véz- 
duhului, se opintesc cu sălbăticie; trec ciudoase inainle, tot mai departe«... Totuși D. Adam nu! 
un impresionist. Efectul la d-sa e subordonat acţiunii, mai totdeauna regulată si farà acel nepre- 
văzut în desnodämint, care face deliciul unor cititori iubitori de senzaţii. 

S'ar părea însă că acel »Je ne sais quoi«, care dă spre pildă nuvelelor lui Maupassant 
atâta forță, nu poate [i însușit cu succes de nici unul din scriitorii nostri. Aceleași procedeuri, în 
fond, găsim la toţi nuvelistiï; dar pe când talentele superioare se găsesc imprimate atât în desfâșu- 
rarea metodică a acţiunii, cât și în execuţia technică, în înflorirea externă a fondului, talentele 
obicinuite păcătuesc într’unul din aceste puncte de vedere. D. Adam e, incontestabil, o fire artistică, 
dar forma d-sale nu e destul de aleasă, adesea e chiar palidă. li urăm pe viitor complectarea 
acestor lacune, explicabile la un tînăr cum e D. Adam. 


www.dacoromanica.ro 


60 CRONICA 


Pe linga vatrà!.... Dueätt, schițe, snoave, culese din viaţa poporului, si din care unele se 
prezintă ca expresie credincioasă a lui. E risul naiv şi fără réutate al ţăranului, e senina lui veselie, 
în ceasurile lui de veselie. 

Găsim, prin urmare, în D. Adam mult sentiment, delicatetà, inimă și bunătate; găsim un 
talent încă neformat atât în unele părţi de fond, în exagerări de gindire, cât și în stilul săi pe 
care l-am dori mat sobru, mai cumpănit și mai puternic. 


* 
* + 


Câteva schiţe de I. D. Manolache ne face o impresie analoagă, în ceeace privește fon- 
dul. Nici autorul însă nare mari pretenţii, credem, după titlul modest pe care l-a dat volumului 
săi. Schițe, mici întimplări din viaţa zilnică, concepţii uşoare ; iată subiectele lor. Afară de Pojar- 
nicit, publicată întâi în revista noastră, care cu drept cuvint poate fi menţionată printre nuvelele 
bune ; restul se petrece într'un strat social mediocru, unde nu pot exista prea mari pasiuni. Dar cu 
toate astea, ne impresionează delicateta sentimentală a D-lui I. D. Manolache. Tuns, ras şi frezat, 
schiţă din viaţa bărbierilor ; Serisori între prietene, în care e zugrăvită fata burgheză, frivolă, fără 
spirit, dar drăcoasă; La Colecţie, schiţă din viaţa mărginită a studentului român, amorezat, și câte 
altele probează la D. Manolache un spirit desvoltat de observaţie. Trist în scenele sărăcăcioase, 
vesel în descrierea cucoanei de la mahala ori a burghezului ridicul, D. Manolache are un merit: 
obiectivitate. Personalitatea d-sale în totdeauna e ascunsă după perdeaua actorilor. Iată Ițic sin Ițic 
in care zugrăvește cu atenţie pe ovreiul präpadit, ros de m'zerie si de nevoi, care »ședea în tärinä 
npe prispă ori în bătătură, acolo unde se întîmpla de-l lăsau surorile, care ”] îngrijea ; sedea cu ocbil 
„săi cuminţi, holbati la cei care s’apropiaü de dinsul, ori se pierdea admirându-și minuta festelità 
„până la umăr“. In definitiv, D. Manolache are multe calităţi bune, care ne lasă să întrevedem în 
d sa un real talent. 

* hi * 

Cântece e un mic volum de versuri, datorit D-lui V. Podeanu. E o liră nici tristă 
nici veselă, o liră modestă, o liră dulce. D. Podeanu — să fie un defect? — neglijează forma 
în profitul sentimentelor sale. Forma savantă, technica impecabilă, savoarea stilului de eleganta 
factură, care trădează un maestru, nu răsare din Cântece. Dsa rămâne un blând visător, modest, 
un poet care "et îmbracă visul momentan în haina versului usurel și delicat: 


Un cântec de iubire 
Merei îmi vine ’n gind 
Cândva mai l’auzisem 
Dar singur nu stiù când 


Şi ’ncet cum se îngină 
Cu tristele-i cuvinte, 
De cine mi-l cântase 

Nu mai mi-aduc aminte. 


Ne pare réù că, afară de un foarte restrins număr de poeţi, toţi ceilalţi se mărginesc la 
subiecte prea ușoare, prea femenine, care nu ne pot procura decât cel mult o uşoară distracţie mo- 
mentană. Atribuim acest lucru exclusivismului lor, la unit, poate, prea puţinei culturi, căci un talent 
fără instrucţie e ca un ochit în întuneric. 

I. NESTOR. 


Conferinţa D-lui Dr. Babes la Ateneii.— Baza de la care se judecă starea si viitorul unei 
naţiuni este sănătatea ei, creșterea saŭ descresterea populaţiunii ei. Poporul român, în privinţa 
aceasta, se află astăzi în cea mai tristă stare. De la un capăt la altul al ţării îl consumă, îl sting 


CRONICA 61 


boalele. Statistica sanitară ne arată că, afară de două, trei districte de pe linga Dunăre, în care ve- 
dem o relativă sănătate, o relativă creștere a populatiunif, in marea majoritate a districtelor popu- 
latiunea e bolnavă pe trei sferturi și descrește într'un mod constant. 

E în acest nenorocit fenomen vre-o cauză inerentä climei sati pămîntului românesc ? Nu, 
de loc. Şi dovada puternică o avem în faptul că în această ţară, în mijlocul nostru, un popor strain, 
Evreii, cresc si se înmulţesc înir’un chip extraordinar, îngrijitor pentru noi Românii. 

Să fie pricina că în Poporul Român nu se nasc îndeajuns copii? Nu. Nasterile ce ni le 
arată statistica sunt din potrivă foarte numeroase.— Pricina adevărată e că copiii români mor, mai 
ales în cei dintăi ani al vieţii, în număr foarte mare, că ţăranii nu se bucură de nici un ajutor sa- 
nitar real, că ei dacă se îmbolnăvesc, mor necăutaţi, părăsiţi, babele și moasele de la ţară neadu- 
céndu-li, în empirismul pseudo-stiintei lor, nică un ajutor, din contra agravând lucrul de cele mai 
multe ori. 

Aceeaşi descreştere există în realitate și în orașele noastre, nu numai la ţară. Dacă orașele 
par că cresc e din cauza imigrării locuitorilor rurali, care, ca în toate ţările, vin și la noi în ele, și 
maï ales din pricina creșterii străinilor, si în deosebi a evreilor, în orașe. Pentru a ne da seama bine 
de starea oraşelor noastre, n'avem decât să privim la orașele străine. Așa, Pesta, care, acum 30 de 
ani, avea cam acelaș număr de locuitori ca și Bucureștii, astăzi ea are aproape 700.000 locuitori, 
pe când Bucureștii p'aii încă 300.000. 

Care sunt boalele care consumă astfel Poporul Român ? Sunt 3—4 boale cunoscute: mala- 
ria, pelagra— boala mizeriei, — difteria, tuberculoza. Toate aceste boale sunt însă saù curabile sati 
pot D imputinate, dacă nu stinse. Pentru malaristi, chinina, luată în mici cantităţi, în mod preven- 
tiv, este de un ajutor real. Pentru difteriști, serum, întrebuințat la copil în ziua întăi a boalei, este 
lecuitor suveran ; în ziua a doua a boaleï, în ziua a treia și până la a cincea, are de asemenea efect; 
neapărat efectul se micşorează cu trecerea zilelor. Pelagra,—boala cea mai tristă a ţării noastre, 
care nu mal există nicăieri,— am putea so înlăturăm împiedecând pe sătean de a mânca porumb 
stricat, căci nu porumbul în sine, cum cred unii medici, aduce pelagra, ci numai porumbul stricat. 
Vorbind la dreptul, am putea zice că proprietarii noștri otràvesc pe ţărani. Dînșii vind tot porumbul 
bun Angliei ca ea să hrănească porcii, și nu lasă pentru ţăranii noștri decât porumbul stricat, aprins, 
mucigăit. Tuberculoza e o boală care nu are rădăcini adinci în ţara noastră; ea ar putea fi stinsă 
prin izolarea bolnavilor în sanatorii. 

Dar dacă boalele acestea, care bîntue si decimează atât de inspäimintätor populaţia română, 
sunt cu putinţă de înlăturat, pentru ce nu ne punem cu tot dinadinsul să ne scăpăm de atâtea fla- 
gele triste? Pentru că oamenii nostri politici nu cred, nu înţeleg încă mijloacele sanitare, si multi 
nu sunt conduși de iubirea poporului lor. La ei totul se reduce la interesul meschin de partid, la 
interesele familiei lor, la interesul lor personal. Răspunsul lor etern e: »N’avem fonduri« saŭ ntre- 
bue să lăsăm ca poporul să se destepte de sineu, ori cine mai știe ce povești de felul acesta. 

In starea lucrurilor de astăzi, regenerarea Poporului Român ar sta în întrebuintarea mesu- 
rilor gi a Științei sanitare, iar mijlocul de a le putea introduce ar fi crearea unei autorităţi sanitare 
superioară, independentă de partidele politice, a cărei mână de fer, a cărei voinţă să fie respectata 
de oamenii politici, si care, spre deosebire de actuala organizaţie a direcţiei sanitare, în care direc- 
torul e, prin lege, un instrument al ministerului de interne, supus secretarului general, supus pre- 
fectilor si poate si subprefectilor. O autoritate independentă ar avea cu totul altă menire, cu totul 
alte rezultate : ar regenera națiunea română. 


A. 


62 CRONICA 


TEATRUL NATIONAL 


Opera română. Mignon. Dacă Teatrul merge în adevăr greù din pricina a o mulţime 
de împrejurări si viţii înrădăcinate în el, Opera Română nu numai că merge grei, dar se poate 
zice că dă înapoi. Montarea unor opere prea mari cu mijloacele noastre prea mici; interpre- 
tarea lor mai mult decât slabă; neregularităţile de tot felul; lipsa de autoritate din partea condu- 
cătorilor operii, (mai deunăzi în Rigoletto un cântăreț n’a voit să apară pe scenă, fiind-că nu i s'a 
plătit, ni se spune, 29 lei ce avea să ia, si opera s'a jucat sărind peste replicele lui)! toate acestea 
si altele de felul lor, aŭ făcut ca anul acesta Opera să se coboare pe o tristă treaptă de decădere. 
Mărturisim că realitatea lucrurilor a trecut cu mult dincolo de cele mat pesimiste prevederi ce le-a 
putut avea cineva. 

Intr'o seară, sunt câteva săptămâni de atunci, rugaţi de un ilalian distins, care venea 
pentru întâia oară în ţară, să-l ducem la teatrul românesc, si în deosebi la operă, un le putea înţelege 
lucrurile mai bine, întimplarea ficu ca tocmai atunci să se joace Mignon. Cu toate ezitările noastre, 
el stărui în ideia de a merge. După douë, trei scene, la executarea cărora părea nedumerit, desi, 
sati poate tocmai [iindcă-și dădea bine seamă de partitiunea de căpetenie a lui Ambroise Thomas, 
se intoarce către noi şi zice zimbind: »Aveati dreptate, suntem în fata unor exerciţii de sco- 
lari din primii ani de Conservator.« Si omul acesta, care era entusiast de tot ce vedea în tara ro- 
mânească, de oameni, de lucruri, de femei, de imbrăcăminte, păru cel mai nenorocit din lume, când 
fu nevoit să părăsească sala după dout acte de suferinţă. 

In adevăr — gi e lucru elementar — că D-șoara Carbus, a cărei voce — atâta câtă o are — 
nu e încă așezată, nu poate interpreta nici chiar în mod mediocru un rol ca Mignon. Când, mai 
târzii, își va așeza vocea la locul séù, i se va putea încredința roluri terțiare sati cel mult secun- 
dare; niciodată însă roluri prime. Și chiar în acele roluri secundare va trebui să studieze finetele 
peste care acum trece, să-şi modeleze glasul și să-și îndrepteze pronunţarea limbei românești, care 
e foarte rea astăzi. Cu buna-vointà de care o știm capabilă — si am avut o dovadă în Norma — spe- 
rim să putem vedea, cu timpul, în d-sa o comprimară convenabilă. Ii trebue însă muncă, si muncă 
treptată de la roluri mici spre roluri mai însemnate, nu salturi, căci se ruinează și în voce și în 
opinia publică. E cel mai amical sfat ce i se poate da. 

Nu putem trece cu vederea încă un defect aproape general al înterpretării operelor, dar 
observat cu deosebire în Mignon. Mai toţi artiștii noștri iaŭ atitudini si fac gesturi și schime dupa 
propria lor inspiraţie, unele care te fac să surizi. In operă suat lucruri tradiţionale, atitudini corecte 
si demne, gesturi si mișcări putrivite rangului social al personagielor. A face cu ochiul, a se strimba 
din gură, a sări din picioare, a bänänäi tot timpul cu mâinele în aer și altele de felul lor, nu sunt 
mișcări permise, acolo unde bunul simţ și tradiţia aŭ indicat sobrietate, cumpănire, seriozitate. 

Se știe că noi suntem din aceia care înţelegem greutăţile unui început de operă naţională 
şi-l susţinem pe al nostru cu toată dragostea. De aceea exigenţele noastre nici nu sunt prea mari. 
Cerem numai lucruri elementare care s'ar putea face cu mijloacele noastre modeste, dar cu tra“ 
gere de inimă și o supraveghere mai inteligentă din parlea conducătorilor operei. 


UN AMATOR. 


CĂRŢI SI REVISTE STRĂINE 





i a Prisonnière, roman de Eugen Morel, e o lucrare prea frumoasă și prea delicată ca sim- 
ba Gei tire. Autorul ei nu sacrifică nimic nimărui: lucru rar în vremurile noastre. In aparenţă, 
ZS 43] naraţiunea pare un roman ca multe altele; în realitate e cu totul altceva. Un stil frumos, 
ritmic și poetic, o inventiune dramatică și puternică în simplitatea ei, iată ce disting, privind maï 
de aproape, această lucrare. Cine a citit-o odată, o mai citeşte de a doua si de a treia oară. Pe fie- 
care pagină palpità inima celui ce a scris-o. Prizoniera e o femee naivă și blândă, iubitoare ca o 
adevărată femee, dar ceeace o deosebește este un fel de religiune a renunţării, cum ar numi-o Emi- 
nescu. Ea iși iubește, saù crede că-și iubește mult bărbatul, care, la rindul lui, o iubește cu patimă, 
adică în mod egoist. El o ţine strinsă într'un lanț moral, lanj care îi descopere, pe nesimţite, o dorinţă 
vagă, o altă dragoste ideală, la început. In această stare sufletească, cel întăi venit e cuceritor. Ea 
îl iubește. Bărbatul devine gelos, plânge, iartă, căci niciodată biata femee nu I-a înșelat si nici nu-l 
va înșela: ea e între amorul pe care îl iubeşte și între amorul care o iubește, între voință si ursită. 
Omul iubit, văzând că nu poate să-și ajungă scopul, se însoară. Ea, blândă și bună, ’f păstrează în. 
tr’însa cea mai mingietoare amintire. Pe mormîntul amorului ei discret plânge și sărută încet, în 
amintirea gurii aceluia, gura bărbatului ei. Ei duc o casă model, apoi floarea veștedă, atinsă de 
vîntul rece, se ofilește încetul cu încetul. Ea își pune toate puterile să nu-și supere bărbatul prin 
moartea ei, El o îngrijește cu toată dragostea; ea reînvie. Intr’o zi el găsește însă scrisorile ei de 
dragoste... Trăesc încă ; dînsa renunțând cu totul la visul eï de odinuoarà, si duc viaţă astfel, ea 
prizonieră amorului bărbatului ei. 

La Vertu suprème, de Sar Peladan; mai mult vorbe și gesturi mari pe un fond fâră in- 
semnătate, în care trăesc bărbați intretinuti de femei. 

La Vie de Pasteur, de Vallery-Radot. După moartea marelui învăţat francez, discutiunile 
ivite cu prilejul teoriilor lui ştiinţifice se calmează, și gloria lui Pasteur răsare deplină, gloria ade- 
vărată, zice autorul vieţii lui, nu acea culeasă de Ja întruniri publice, care se propagă în aclama- 
ţiuni idioate, si care, isvorità din toate speranţele, e urmată de toate desamägirile, ca o cunună îm- 
pletită din care timpul smulge foile cum seamănă dezilusiile, — gloria lui Pasteur e un rezultat 
logic al operil lui, o sinteză a vieţii sale sufletești, a unei opere care nu va muri niciodată. 

La suggestibilité, de Alfred Binet, 1 vol. (la Schleicher, frères, editori, Paris). Autorul 
acestei cărţi, cunoscut la Bucuresti prin prelegerile sale de acum câţiva ani, iși propune sà întoc- 
mească metode care să permită măsurarea suggestibilitàtii fireşti a fiecăruia, farà să aibă recurs la 
hipnotizări. Hipnotizările, în adevăr, aŭ multe neajunsuri ; ele nu reușesc la toate persoanele: provoacă 
la unii indivizi fenomene nervoase foarte serioase și penibile, și, pe lingă astea, ele fac pe cel care le 
sufere să contracteze obiceiuri de automatism şi de servilitate, care explică pentru ce unii autori, 
Wundt în deosebi, ai considerat hipnotismul ca o imoralitate. Metodele nouă pe care le inaugurează 
profesorul Binet sunt, din contra, pedagogice, căci nu produc mai multă turburare elevului decât ori 


www.dacoromanica.ro 


64 CARTI SI REVISTE STRÀINE 


care alt exercitiù școlar și pot fi întrebuințate fâră ca elevul sà bănuiască măcar ceeace face. Autorul 
analizează pe rind: Ideia diriguitoare (ideia preconceputà, prejuditiul}, acțiunea morală, etc. 
El arată cum în toate aceste cazuri simţul critic slibeste și persoana își pierde stăpînirea de sine. 
Tabele, însemnări și portrete ilustrează această carte care e, de la un capitol la altul, bazată numai 
pe experienţă, 
a "a 

La Revue et Revue des revues. 1 Decemvrie. Paul si Victor Marguerite scriù un articol 
de fund, Mariage et divorce, în care arată modificările ce trebuesc aduse codului civil francez cu 
privire la divorţ. Ei cer, împreună cu congresul feminist, ținut la Paris în timpul Exposiţiunii, 
ca să se introducă în legea franceză, ca motiv de divorţ, și consimfimintul mutual, care lipsește 
acum. Mai mult, ei sunt de părere de a se admite ca motiv de despärtenie şi voința unuia numai 
dintre soţi. Aceasta în numele libertăţii individuale, principiù superior tuturor altelor.» Pe marea 
cale a vieţii, omul și femeia, adaogă ei, trebue să meargă mână în mână, cu curaj cu încredere și 
cu dragoste, sprijinindu-se unul pe altul cu devotament. Să dorim ca ei să meargă, călători cu părul 
alb, până la capătul drumului lor, până la cuprinsurile tainice, de unde nimeni nu se mai întoarce; 
dar dacă nenorocirea vrea ca el să înceteze de a se iubi și de a se înţelege: dacă ei se înșală, dacă 
ei se rănesc, dacă eï se ultragiază, să nu-i condamnäm cu să tirască ca niște osînditt lanţul îndoitei 
lor uri. Să le sfărîmăm fiarele. Conștiinţa lor, inimile lor, corpurile lor nu pot fi robite; calea e 
largă, să fie si liberă.u —Câteva poeme de Oscar, Regele Suediei, care ca si Carmen Sylva, scrie lite- 
ratură, traduce, etc.—Un stu liù, Teranul în romanul frances modern, datorit lui Georges Pellisier. 

Mercure de France. Decemvrie. Un lung și interesant articol intitulat Les trois femmes 
de Fragonard, datorit lui Virgile Josz, care începe cu o observaţie foarte justă. „In unele dialoguri 
scrise de Göthe, când personagiile ies de la ele de-acasă și se plimbă convorbind, nu trece mult si 
dînsele se trezesc afară din oraş. Inima orașului e aproape de marginea lui și numai decât ele aŭ subt 
ochi altceva decât uniformitatea caselor și banalitatea ulifelor : firea în neorînduiala și neprevézutul 
ei se arată liniștită, veselă ca culori, felurità în distribuirea și armonia linielor sale, — și elocinta 
si verva convorbitorilor se resimte. Trebue poate să atribuim raritatea, din ce în ce mal accentuată, 
a originalității si pitorescului în toate lucrările contemporane, întinderii și opacitätif orașului modern. 
Din ce în ce lipsește mai mult aerul, spatiurile se string, strimtorati necontenit de monotonia cu- 
prinzătoare a zidirilor. Ceeace poate să mai existe ca antic saù cel putin ca vechii dispare cu 
tristetà subt linia trotuarelor care aŭ mâncat grădinele de odinioară... Orașul modern este un asasin. 
Orașul antic, câte odată mai întins decât înghesuirile noastre de case cele mai enorme lăsa câmpia 
să intre în mijlocul lor cu bucăţi mari de verdeață până la for, până în scara catedralei, — si nimic 
nu era mai sfint și mai mișcător decât această atingere cu câmpia. In timpurile acelea era cu pu- 
tinţă de a-ţi reînvia, de a-ți odihni privirile obosite de acelaş orizont de zid, făcând numai câţiva pași 
din casa ta...«. Cele trei femei ale lui Fragonard, ale lui Frago, cum l-a numit epoca minunată în 
care a trăit artistul, sunt: Maria Ana Gérard, Ghimard, Margareta Gérard.—Un alt articol, Une Im- 
pératrice, datorit lui Remy de Gourmont, descrie psicologia Elisabetei de Bavaria, Impărăteasa Austrei, 
asasinată acum doi ani în Elveţia. „Frumoasele exemplare ale omenirii, sfirșește autorul, nu sunt 
niciodată nişte produse brute ale naturii. Sunt opere de artă, modelate de voinţă în luptă cu instinctul. 
Dar nu trebue ca instinctul să fie biruit și alungat ; trebue să-l regăsim ca aurul în metalul de 
Corint, Scopul e armonia. Scopul a fost atins în Elisabeta. Opera era frumoasău. 

Revue Bleue, 8 Decemvrie. Auguste Moireau, într'un articol cu titlul les Allemands en 
Chine, arată politica urmată de Impăratul Vilhelm II în China, a cărei scop este desvoltarea forţelor 
germane și protejarea intereselor germane în lumea întreagă. Pentru a ne face să înţelegem mai 
bine acest scop, autorul articolului leagă acţiunea din urmă a germanilor în China cu originele ei. 
Relaţiile dintre China si Germania aŭ început, zice el, e cel putin o jumătate de veac. In 1862 
Prusia trimite acolo o misiune subt ordinele contelui Eulenburg, în care misiune erai mai mulţi 
învăţaţi. După aceea, germanii începură a veni în număr din ce în ce mai mare în China si acaparà 


www.dacoromanica.ro 


CĂRȚI SI REVISTE STRĂINE 65 


în scurtă vreme locurile importante din casele de comerţ, din bănci și din vămi. În 1891 unul din 
cei maï mari funcţionari aï vămii anglo-chineze era un german. Mai tarziii un număr însemnat de 
ingineri intrară în administraţiile politice ale Chinei. O şcoală militară în Tien-tsin avu de director 
pe un ofiţer superior prusian. In trupele chineze fură introdusi instructori germani. In timpul lui 
Vilhelm I si Bismarck germanii își luaseră un rol de sfătuitori intimi ai chinezilor. Mai în urmă ei 'si 
ridicară tonul. Mici nemulțumiri se iviră. Comerţul german cu China ajunsese acum de la 22 milioane, 
cât fusese in 1885, la 100 milioane în 1897. Sute de vapoare făcea serviciul între Germania și China. 
Băncile germane create acolo aveai acum o influenţă foarte mare. In 2 Noemvrie 1897 doï misionari 
germani de origină fură uciși de populaţia din Tenceo-fu. In două zile hotărîrea împăratului Germaniei! 
fu luată. Un ordin telegrafic fu dat contra-amiralului von Diederichs, comandantul diviziunii navale 
din China să cuprindă golful Kiao-Ceu. Generalul execută ordinul. Dădu trei zile de răgaz comandan- 
tului chinez ca să evacueze locul, debarcä 600 de oameni și puse mâna pe întăriturile orașului fără 
să descarce o armă. Ministrul Germaniei la Peking prezintă guvernului chinez următoarele condiţii 
pentru ca trupele germane să se retragă : 1) O indemnitate de 200.000 taeli pentru rudele misio- 
narilor masacrați ; 2) Construirea unei catedrale comemorative ; 3) Despăgubirea cheltuelilor făcute 
cu ocuparea Kiao-Ceului ; 4) Degradarea guvernatorului din Chan-Tung ; 5) Pedeapsa asasinilor 
si a funcţionarilor care nu prevăzuse neorînduiala ; 6) Monopolul drumurilor de fer în Chan-Tung; 
7) Concesiunea Kiao-Ceului ca staţie de cărbuni. După puţine ezitări, în urma cărora Impératul 
Germaniei trimise încă si alte vase de războiii, sub comanda fratelui săi prinţul Enric de Prusia, 
șeful comandant al escadrei Extremului Orient. Chinezii acordară tot ce li se ceruse. Un tratat con- 
firmă condiţiile de mai sus, și Germania deveni atunci pentru 90 de ani stăpina golfului Kiao-ceu. 
Tactica Germaniei fu apoi adoptată și de Anglia și de Franţa. Aceste mari violări ale pămîntului 
chinezesc aŭ pricinuit o adincă emoție acolo. Ura de străini, pe care chinezii o hräneaü de mult, 
isbucni atunci sélbatecä. Ea porni chiar din Chan-tung, si tîrî cu ea și Curtea Imperială a Chine, — 
Tot în acest număr al Revistei e silueta scriitorului Maurice Montégut, etc. 


* ui * 

Nuova Antologia. 1 Decemvrie, Subt titlul Cartea de cheltueli a luă Silvio Pellico, cunos- 
cutul scriitor Edmond De Amicis, examinează un registru rémas de la Silvio Pellico, în care sunt 
însemnate zi cu zi cheltuelile de bucătărie ale casei Barolo, unde celebrul autor a fost ca secretar, 
cheltueli făcute între anii 1840 si 1852. Acest document e unul din puţinele care aŭ rămas ne- 
distrus la 1864, după moartea Marchizei Barolo, care hotărise prin testament distrugerea tuturor 
manuscriptelor din casa ei. Trebue să citească cineva articolul lui De Amicis pentru a vedea ce 
poate trage fantazia unut scriitor din nişte cifre goale de registru. Un alt articol, Viaţa politica a 
lui Chamberlain, semnat de Carlo Paladini, arată viaţa primului ministru englez al cărui nume 
astăzi e răspîndit în toată lumea. Chamberlain a împlinit la 8 Julie trecut 64 de ant; e născut la 
Londra ; a făcut studii puţine și neregulate, și la 16 an! intră ca »voluntar în lupta pentru bogă- 
țieu. Tatăl sěŭ era cismar. La 18 ani era în capul unei fabrice a unchiului séü Nettlefold, la Bir- 
mingham. Activ și inteligent, căpătă de la un american brevetul unui noi inventiuni si se hotări 
a combate cu curaj orice fel de concurenţă, vinzând produsele sale chiar cu pierdere, ceeace a tras 
ruina mai multor case rivale. Obtinu, cu alte câteva case care maï rămăsese în picioare, un monopol; 
îndoi preţul produselor sale si triumfă pe piaţă. 

In 1874 se retrase din viaţa industrială cu o avere foarte mare și intră în politică. După 20 
de ani de viaţă politică şi trei ministere, ajunse prim-ministru. E un om cu statura puţin de-asu- 
pra mijlociei, cu fruntea largă și senină, cu fizionomia plină de inteligenţă, de energie și de obsti- 
nație. Are buza subţire și gură de femeie. Suride adesea și nu rîde niciodată. Se îmbracă corect, 
Sar putea zice chiar cu eleganţă, mai ales când trebue să pronunţe un discurs important. Rece, re- 
zervat, curtenitor, totdeauna stàpîn pe sine însuși. Nu face nici un sport si nu are decât o sin- 
gură manie: de a cultiva floarea Orchidee, pentru desvoltarea căreia a cheltuit sume fabuloase la 


66 CARTI SI REVISTE STRAINE 


vila sa Highburg lingă Birmingham. 20 de grădinari nu se ocupă decât de cultura floareï acesteia. 
Ca orator, el e un argumentator puternic, dar fără cea mai mică imaginaţie sai emotie. Argumen- 
tarea sa rece nu atinge inima nimănui. Nu e artist si nici om de spirit; e însă sarcastic, cutezator 
si veninos. Discursurile sale sunt clare si ascultate de cameră cu cea mai mare atentiune. Are o 
opiniune extraordinară de el însuși.— Pasiunile lui Goethe e un al treilea articol interesant în care 
se arată pe rind figurile iubite de Goethe, care începu amorurile sale la 41 ani. Margareta a fost 
poate cea dintai care a făcut în sufletul lui o impresie mai adincă. După dinsa urmează Charitas 
Meixner; apoi Ana Caterina, fata hotelierului Schònkoph din Lipsca; Federica Oeser, fata unui 
pictor: Carolina Buff, faimoasa eroină din Werther; Maximiliana de la Roche; Ana Elisabetha 
Schinmann, cunoscută sub numele de Lilly. Acestea eraù mai toate fete între 16 si 18 ani. După 
ele urmează seria celor mai în virstă: Baroneasa de Stein; Faustina de Scavani, Bettina, dantu- 
itoarea pe funie din Venetia, și altele. El iubi până la virsta cea mai înaintată, rămănând pururea 
stipin pe sine însuși. Din acest studiù s'ar părea că femeile stiti să iubească mai mult și mai bine, 
căci toate femeile lui Goethe l’aù iubit mai mult decât le-a iubit el pe ele. Goethe însă este excep- 
tiune și printre oamenii de geniù și priutr= simplii muritori. 
* 
x x 

Antonio Fogazzaro, marele romantier italian, a sfirșit romanul sën Piccolo Mondo Mo- 

derno, la care a lucrat mai multi ani. Nuova Antologia va începe publicarea lui la 15 Decemvrie. 


D. SPINEANU. 


N. GRIGORESCU 





La Arat 


PRIETINI CU VOIE SAU FARÀ VOIE” 


— e. 2— 


Doamnele mele, 
Domnii mei, 


is cum vro 40 de ani, eram unul din fundatorii Ateneului; și nu rareori am 
ținut aci conferințe. Să observați însă că m'am ferit totdeauna de a pogori 
AFA aceasti tribună la personalități. Nici direct, nici indirect, n'am lovit nici- 
odată pe nimeni dintre acei care eraù prezenţi saù puteai să fie prezenţi : prezenţi 
fără ca să-mi poată răspunde imediat. In scrierile mele am atacat pe multi de 
multe ori, poate cu prea multă asprime, lăsând ca să-mi răspundă ei în scrierile 
lor, si nu m’aù cruțat nici dinșii. In conferinţe însă n'am comis niciodată o aseme- 
nen lipsă de cavalerism. Sunt acum vr’o zece ani, am fost lovit eŭ nominalaci în 
Ateneù de către unii bătrâni și tineri, nu voiù spune numele nimérui, si de atunci 
încoace eŭ n'am mai vorbit aice; si n’as mai vorbi nici astăzi, dacă nu mar fi 
impins o împrejurare imperioasă. | 
V'am spus că eù nu më mai consideram ca ateneist. Să mai adaog totodată 

— ceva foarte grav — că eŭ n'am fost niciodată membru al Liget pentru uni- 
tatea culturală, La început Liga avea o tendinţă exclusiv transilväneascä, și eŭ o 
desaprobam cu desăvirșire. Ve vorbesc cu o franchetà extremă, căci asa am fost 
totdeauna : — elementele cele papistașe din Transilvania, simpatiele cele rusești 
de acolo, acestea si altele câteva më împedicaù sistematic de a face modus vi- 
vendi cu Transilvănenii ; mai ales pretentiunea lor: ca sà ne sacrificăm noi pentru 
dînsii și să subordonăm România liberă României cele subjugate. Ajunsese lu- 
crurile așa de departe încât cestiune naţională însemna numai lupta contra Un- 
gurilor, ca si când pe aiurea la Români n’ar mai putea să fie o altă cestiune na- 
fionalà. Dacă se perpetua acelaș nenorocit punct de vedere, eù unul maş avea 
onoare de a urca astăseară treptele Ateneului. Din fericire, exclusivismul trans- 
carpatin tendentios al Ligei a dispărut, saù cel putin pare dispărut, și ef më mul- 
tumesc deocamdată măcar cu aparenţa. Traian a intrat în Dacia nu prin Blaj, 
nici prin Chişinău, nici prin Cernăuţi, ci prin Severin: în Oltenia este simburele 





D Conferinţă ținută in Ateneul Român la 7 Decemvrie 1900. in folosul Liget Culturale. 


www.dacoromanica.ro 


70 PRIETINI CU VOIE SAU FARÀ VOIE 


Românismului. Acuma dară sunt pe deplin explicat si împăcat cu Liga. Când ami- 
cul mei profesorul Vlădescu ma rugat din partea Ligeï de a face eŭ o conferinţă 
la Atenei, Pam întrebat: tot numai contra Maghiarilor? D. Vlădescu mi-a rës- 
puns: nu, ci contra tuturor dușmanilor neamului românesc; și mi-a. pus în ve- 
dere o circulară a Ligei din luna Octomvrie trecut. Mam liniștit. In adevăr, în 
acea circulară Macedo-Românii și Bucovinenii sunt puși pe aceiași linie cu fiii lui 
Avram lancu. In acea circulară comitetul central executiv al Ligei ne vorbește 
cu duioşie cà »isi îndreptează ochii întristaţi din Ardeal spre Molna, la sprin- 
»ceana Prutului, în acea térisoarä română din care isvorăsc imbelsugatele ape 
»ale Moldovei si în care se conservă moaștele marelui $tefan-Vodà«. Păcat numai 
că în acea circulară nu e nici o vorbă despre Nistru. Acea regretabilă lacună 
m'am hotărit a o umple eù însumi prin mine, căci sunt get-beget Basarabean, 
născut întrun coltisor dintre Prut și Nistru, acolo unde zac oasele părinţilor, mo- 
şilor si străbunilor mei, începând din zilele lui Alexandru-Vodă-cel-Bun. In Ligă 
darà Basarabie sunt ei, si cu mine vor fi toți Basarabenii. 

Vedeţi, D-lor, de ce eŭ fac parte din Ligă si de ce vorbesc în Ateneu. Dar 
cum să vorbesc si ce să vorbesc? Dintăi, cum? Voiù vorbi ca un Român de 70 
de ani fără 6, călit si îmbătrânit în cea mai deplină libertate si independenţă, 
adică nici am fost ministru vreodată, nici voiii fi de acum înainte, scutit de 
orice seci conveniente politice sai diplomatice. Dacă este aici vre-un om care știe 
că Hasdeù sa temut vreodată de cineva, a lingușit pe cineva, s'a înjosit de 
înaintea cuiva, fie cât de sus, cine o știe aceasta, să nu se sfieascà a arunca o 
piatră în acest cap alb, învechit prin lupte și prin suferinţe! Iată dară cum voii 
vorbi ei. Negresit însă. foarte pe scurt, fiindcă virsta îmi oboseste glasul. Dar ce 
să vorbesc ? Cestiunea se impune de la sineși. Este asa numitul Conflict romäno- 
bulgar, mai bine zisă Primejdia bulgară. 

Pe cel vinovaţi i-a condamnat, foarte bine și foarte drept, verdictul juriu- 
lui din Bucuresti. Eŭ nu voii vorbi despre cei vinovaţi, ci voiù vorbi despre cei 
nevinovaţi. 

La 1864 a venit la Bucuresti Rakovsky, cel mai înflăcărat patriot bulgar 
contimporan. In fruntea unei legiuni de Bulgari el se luptase contra Turcilor în 
ajutorul Sérbilor la eliberarea Belgradului. Era însă persecutat de guvernul ru- 
sesc, si a căutat adăpost în București, unde Vodă-Cuza, simpatizând cu Bulgarii 
ca toți Domnii cei vechi ai Românilor, l’a îmbrățișat cu căldură și i-a dat bani pen- 
tru a funda un ziar, căci Rakovsky era sărac, nu era susținut de vre-un comitet 
macedonean. Prin Vodă-Cuza el a fost pus în legătură cu Cezar Boliac, iar prin 
amicul mei Boliac cu mine. Rakovsky ura pe Turci şi pe Greci, era réù cu Mus- 
calii, dar iubea foarte mult pe Români. Totodată el era istoric şi filolog, ceeace 
cu atât mai mult mé împrietenia cu dinsul. Amîndoi darà noi fundarăm în Bu- 
cureşti un ziar bulgăresc şi românesc, intitulat Bădăşnosti — » Viitorul. 

| In primul numër al Viitorului iată care era profesiunea de credinţă a lui 
Rakovsky. O citez textual în extenso: „Unicul nostru subiect va fi a dovedi re- 
»latiunile acestor două naţiuni: Bulgarii si Românii, în timpii vechi, de exemplu, 


PRIETINI CU VOIE SAU FARÀ VOIE 71 


„cum aŭ trăit totdeauna în iubirea si alianţa fraternà, apărându-și împreună 
„drepturile și interesele lor nationale în contra inamicilor comuni; cum si-aü 
„conservat chiar până astăzi mai aceleaşi obiceiuri, ceremonii casnice, cânturi, 
»danturi si portul lor national; și aceasta nu este putin important, căci aceste 
„două naţiuni trăesc în acord și amicie, s'asociază cu promptitudine și cordiali- 
„tate în întreprinderile lor comerciale, s’aliazä în familie prin căsătorie, ceeace 
»nu pot face cu alte naţiuni coreligionare, de exemplu cu Grecii, saù, şi de se în- 
ntîmplà pe alocurea, un asemenea caz este rar si exceptional; cum aceste două 
„naţiuni aŭ combătut odinioară cu glorie și aŭ avut un singur guvern, aŭ for- 
„mat un imperii puternic în timpul marelui și gloriosului Asan. Această iden- 
»titate de tendinţe ni-o confirmă nu numai istoria ce sa putut conserva, dar 
» însăși aceste două naţiuni: bulgară şi română, cântă și-și readuc aminte fap- 
»tele glorioase ale lui Mircea- Vodă, Dan-Vodà, Mihaiù-Bravul, etc., mîndrindu- 
»se împreună cu numele lor, și considerându-i ca străbunii lor si eroi comuni. 
»Dupà căderea Bulgariei subt jugul Turciei—urmează Rakovsky—România con- 
»servàndu-sì viaţa politică si drepturile sale, a fost pentru națiunea bulgară un 
„azil liber si inviolabil... Români si Bulgari de pretutindeni! Voi ţineţi în mână 
„cheia Orientului. Prin concursul vostru vă va arăta aceasta ziarul nostru, 

Iată ce credeaù Bulgarii lui Rakovsky, adică adevărata naţiune bulgară. 
Tot așa credea cel mai mare Bulgar contimporan, nenorocitul Stambulov, acela 
pe care ziarele ruseşti îl numiaù cu ură „elev al liberalismului românese« si pe 
care l-au martirizat apoi instrumentele politicei de la Moscova. Tot asa mai cred 
până astăzi cei mai multi Bulgari, dar sunt intimidati si reduși la tăcere de către 
sélbatecul comitet macedonean din Sofia, care în realitate nu este decât o dele- 
gatiune a comitetului pretins pan-slavic, mai bine zis pan-rusesc. Ceeace se bo- 
tează la noi »Primejdie bulgărească«, nu bulgărească este în fond, ci pan-ru- 
sească, mai corect »pan-muscălească« saii »sadea-muscäleascä«. 

Si să observați bine că eŭ fac o mare deosebire etnică între muscălesc și 
rusesc. „Ruși«, ca si în cronicile românești, sunt Rutenii, „les Petits-Russiens«, 
Slavii cei de la Kiev, căzuţi subt jugul Moscovei, după cum tot subt jugul Mosco- 
vei a căzut si Polonia. Aceştia, cei subjugati, sunt Ruși, iar stàpînii lor sunt Mus- 
calii de la Nord. Rusia avusese un partid muscălesc printre Poloni înainte de a 
apuca Polonia. Intre Huteni avusese Rusia de asemenea un partid muscălesc, 
prin care și-a pregătit stăpînirea. A existat si la Români un partid muscălesc, 
de care noi am reușit a ne scutura la timp. Sper că vor scăpa la timp și Bulgarii 
de actualul lor partid muscălesc, adică de comitetul macedonean din Sofia. 

Eŭ nu vorbesc despre guvernul rusesc, căci nu vreaù să afif o ceartă di- 
plomatică. Eŭ nu vorbesc despre guvernul rusesc, ci numai despre o societate 
muscălească particulară filantropicä, intitulată : »Pan-slavică«. Guvernul rusesc 
nu se amestecă pe faţă în acea societate, si are tot dreptul de paravan de a-și 
spăla mânile in fata Europei. Europa însă, Europa cea constituţională, are și ea 
dreptul de a trece prin paravan si de a pricepe prestidigitatiunile Rusiei celei 
autocratice. Dacä, de exemplu, în Rusia sar înființa o societate care să taie toate 


72 PRIETINI CU VOIE SAU FARA VOIE 


nasurile prea mari, guvernul rusesc s'ar grăbi a inchide o asemenea societate și 
ar pedepsi cu asprime pe membrii ei, după cum pedepsește o mulțime de secte 
rusești şi mai ridicole. Ei bine, guvernul rusesc apără nasurile, pedepsind fără 
milă orice grupare sanguinarä ; dar guvernul rusesc, acelaș guvern rusesc, nu 
se amestecă în societatea cca pan-ruseascä în fruntea căreia fusese înainte gene- 
ralul Ignatiev, şi care societate pan-rusească de la Moscova dresează astăzi ban- 
dele de asasini și de escroci comandate de comitetul lui Sarafov! Si acești ucigași 
din Bulgaria își daŭ numele de filuntropi întocmai ca şi patronii cei de la Mos- 
cova: filantropi muscälesti, nu bulgărești de baștină. Eù dară nu acuz guvernul 
rusesc, ci acuz pe Muscalii cei protejaţi de guvernul rusesc. Dacă însă eŭ, sunt 
prea sfiicios, mult mai îndrăzneţ a fost vechiul mei colaborator la Revista Nouă, 
D. Dimitrie Sturdza, care la 1890 scria acolo un excelent studii intitulat: „Eu- 
ropa, Rusia si România«, unde demască fără nici o crutare tactica cea oficială a 
Muscalilor pe peninsula balcanică. In acel studii D. Dimitrie Sturdza demon- 
strează prin fapte irecuzabile că—zice el: »Slàbirea și finala nimicire a elemen- 
tului românesc a fost si este unul din punctele cele mai văzute ale politicei ru- 
»sesti«. In acel studiù D. Sturdza vorbeşte pe larg despre planurile si mijloacele 
societăţii muscăleşti celei filantropice de la Moscova, pe care o atribue anume 
guvernului rusesc. Asa vorbia D. Sturdza la 1890, neapărat că tot asa crede si 
astăzi, măcar cà la mijloc făcuse o nefastă călătorie la Petersburg. Din contra, 
cunocénd acuma Rusia de visu si avend ocaziuni personale de a se înţelege cu 
Muravieff, D Sturdza a putut si a trebuit să se întărească și mai mult în cre- 
dinjele sale de la 1890. 
D. Sturdza încheia remarcabilul séù studiù prin versurile poetului dela 

Mircesti : 

Tot ce-i verde s’a usca, 

Riurile vor seca, 

Si pustiul tot mereü 

Sa liti 'nprejurul mei, 

Dar eŭ vecinic în picioare 

Printre valuri arzătoare, 

Voiù lupta, lupta-voiù foarte 

Făr'a fi atins de moarte, 

Cici Român sunt în putere, 

Si Românu ?n veci nu piere !... 


De asemenea voiii zice și eŭ: fie la Moscova, fie la Petersburg, fie cu Mu- 
raviev, tot D. Sturdza va remâne Românul cel din Revista N.uà dela 1890! Ro- 
mânul nu piere, dar se schimbă la față câte o-dată. 

La 1895, de pe această tribună a Ateneului, un june protesor universitar, 
D. Ion Bogdan, tinuse o conferinţă intitulată: Românii şi Bulgarii, în care zicea: 
»De 13 veacuri Românii si Bulgarii trăesc de ambele laturi ale Dunării, trecend 
când unii când alţii apele bétrànului fluviă, totdeauna pentru a se ajuta, nici o- 
dată pentru a se combate«. 13 veacuri, 13 veacuri de amicie, şi abia câteva, zile 
de dușmănie. Inainte de a putea să isbucneascu această proaspéta dusmänie in- 


PRIETINI CU VOE SAU FARA VOIE 73 


tre Români si între Bulgari, ea a fost plămădită în curs de mai multi ani și foarte 
cu greù fràmintatà de către politica muscălească. Infernala intrigă s'a început la 
1812, când un Muruzi — să'i fie vecinic réù-cuvintat numele lui la gurile Du- 
nării ! — a vindut Rusiei Basarabia. Răpirea Basarabiei a scurtat calea Musca- 
lilor la Țarigrad, dar calea mai trebuia netezită prin desnationalizarea Românilor 
dintre Prut și Nistru. Guvernul rusesc s'a și apucat atunci cu grabă de bulgariza- 
rea Basarabiei. N'a trecut şeapte ani, și deja mii de Bulgari aŭ fost aduși de peste 
Dunăre si așezați în Basarabia de jos, astfel că un ucaz din 29 Decemvrie 1819 a 
organizat acolo patru mari arondismente de Bulgari la gurile Dunării, și se tot 
inmulfcaü neincetat; când se întîmpla însă să imigreze din Moldova un număr în- 
semnat din Români, guvernul rusesc nu-i lăsa în Basarabia, ci-i trimitea peste 
Nistru, ba mai tărziii îi ademenia pe Români tocmai la Caucaz. Tactica de a 
preface Basarabia într'o Bulgarie rusească, de unde Muscalii să poată trece apoi 
de-adreptul în Bulgaria cea transdanubiană, această tactică era învederată, și to- 
tusì Europa oo vedea si nu voia so vază, până ce a inteles-o Napoleon III si 
Cavour la 1856. Prin tractatul de Paris Rusia a fost silită a retroceda Moldovei 
gurele Dunării. împreună cu coloniile cele bulgărești. A fost o lovire imensă pen- 
tru planurile cele tradiţionale ale Rusiei. Dintr'o singură dată släbiaü intrigele 
Muscalilor în Bulgaria și sa reînceput seculara amicie a Bulgarilor cu Românii. 
Pentru a putea recăpăta cu orice pret gurele Dunării, politica rusească a pornit 
un noii räzboiü asupra Turcilor, ne-a înșelat pe noi printr'un zapis fätarnic, ne-a 
atras în joacă, si, în fine, prin tractatul din Berlin, a reluat mult dorita Basara- 
biă. Totuşi, cel putin, Europa în schimb a forţat pe Muscali de a ne lăsa Dobro- 
gea, vechea provincie a lui Mircea-cel-Mare. Bulgaria a scuturat jugul turcesc și 
a încăput subt protectoratul Rusiei. Ar trebuisă întrebe cineva pe Poloni, Slavi în 
toată puterea cuvintului, să-i întrebe cineva pe Poloni : este oare mai bună protec- 
tiunea Rusiei decât jugul turcesc ? De atunci, dela 1878, comitetul cel filantropic 
de la Moscova; de atunci, răsturnarea lui Batenberg și ’n locul lui un »maître des 
cérémonies« ; de atunci, măcelul lui Stambulov ; de atunci, asasinatele si escro- 
cheriile al-de Sarafov; de atunci, agenții muscali sfişie amicia cea de 13 veacuri 
între Români și Bulgari. 

Vedeţi dar, D-lor, că ei nu m'am urcat pe această tribună pentru a 
acuza națiunea bulgară, ci pentru a o apăra contra dușmanilor ei, aceiaşi duş- 
mani contra cărora as apăra de-o potrivă pe Poloni si pe Rutenïi, dar cu mai 
puţină căldură, căci numai cu Bulgarii ne leagă un vechiù nestrămutat priete- 
sug. Bulgarii sunt o naţiune muncitoare și energică, aptă de progres literar și 
științific. Un poet ca Vazov, un filolog ca amicul mei Sismanov, mai mulţi ti- 
neri specialiști în diferite ramuri, fac onoare junei Bulgarii. Este o naţiune mun- 
citoare şi energici, dar cu totul ne-politică, si nu e de mirare, de vreme ce înje- 
lepciunea și prevederea politică, temperamentul și instinctul politic se formează 
prin secoli, nu prin 20 sai 30 de ani. Fie o națiune oricât de muncitoare și ener- 
gică, viitorul ei este șubred și se poate prăbuși într'o clipă, dacă e o naţiune ne- 
politică. Bulgarii, repet incă odată, sunt astazi o naţiune cu totul ne-politică, 


74 PRIETINI CU VOIE SAU FÀRA VOIE 


cäci pe de oparte ei se aruncà în bratele dusmanilor ei, dupà cum în veacul de 
mijloc se aruncaserà ei însii în braţele Otomanilor ; si, pe de altă parte, Bulgarii 
pesocotesc cu desăvirșire principiul fundamental al societății omenești: suum 
cuique. Eŭ sunt stäpîn în casa mea, si pot să daŭ afară pe un mosafir neplăcut, 
dar nu am dreptul de al ucide saù de al despoia. Cu atât mai virtos nu mi-e 
permis a despoia saii a ucide pe altul în casa altuia. Bulgarii lui Sarafov aŭ dat 
prea multe probe de nesocotirea lui suum cuique. O naţiune atât de ne-politică, 
în cazul cel mai indulgent, trebue să fie împedecată în apucăturile ei. Europu 
cea civilizată nu poate să rabde o asemenea naţiune, și mai cu seamă nu o pot 
suferi vecinii, Românii mai ales, Românii de la Dunăre, națiunea cea mai poli- 
tică de pe peninsula balcanică, care tocmai de aceea n'a perdut niciodată inde- 
pendenta ei si nu o va perde niciodată: Românii de la Dunăre ai păstrat tot- 
deauna suum cuique si totdeauna s’aü ferit de perfidia dușmanilor. 

Secolul nostru, secolul al 20-lea care abia se începe, dovedeşte, măi lim- 
pede poate ca oricare altul, că un Stat fie cât de mic, dacă este omogen, dacă arc 
conştiinţa unităţii sale şi a drepturilor sale, nu se teme de Staturile cele mai co- 
losale, dar eterogene și răpitoare. Ceeace în vechime făceaii Stefan-cel-Mare, 
Alexandru Basarab, Vladislav Basarab şi Mircea-cel-Mare contra colosurilor de 
atunci a Turcilor și a Ungurilor, pe o scară și mai admirabilă o face astăzi un 
pumn de Buri din Transvaal împotriva giganticului Stat al Angliei, care dispune 
de peste o sută de milioane de supuși și sute de miliarde de livre sterlinge. Anglia 
e mai puternică decât Rusia, și totuși singura victorie pretinsă mare a mareșa- 
lului Roberts a fost atunci când 40.000 de Englezi aŭ bătut 3.000 de Dun: 40 
contra a 3! De un an și mai bine lupta durează și-i departe de a fi terminată. 
Destinul final al războiului, ca totdeauna, este în voia lui Dumnezeu; dar ceea- 
ce îngreuiază mult situatiunea Burilor nu este că dinșii mai nici un aliat, ci fa- 
talitatea că la coasta lor stă un vecin slugă a Englezilor: mișeliţii Portugezi, ìn- 
tocmai după cum la noi Bulgarii lui Sarafov, la coasta noastră, sunt o slugă a 
Muscalilor. Societatea cea pan-rusească de la Moscova conduce pe Bulgari tot 
așa cum speculanţii cei imperialiști ai lui Chamberlain conduc pe Portugezi, 
orbindu-i pentru folosul exclusiv al stăpinului. Portugezii nu se mai pot deș- 
tepta, căci banii Angliei i-au robit si i-au adormit deja de aproape 2 secoli; 
Bulgaria însă e adormită de puţină vreme, și datoria adevératilor ei amici este 
de a o destepta cu o oră înainte. 

S'ar putea intreba cineva cu drept cuvint: de ce oare Anglia nu face din 
Portugalia o simplă provincie sai colonie engleză, de vreme ce în faptă este de 
de mult stăpina ei deplină ? De ce îi lasă Portugaliei o mască de independenţă cu 
titlul caraghios de regat? Intrebarea este foarte importantă, căci se potriveşte cu 
raportul actual între Rusia și Bulgaria. De ce Anglia preferă aerul de a fi aliată 
cu Portugalia, desi în realitate este despotă ? De ce? Pentru cà stăpinului, când 
el vrea să lovească pe un dușman, câte odată îi convine mai bine de a nu lovi el în- 
suși, ci de a punepeoslugă să lovească. In lupta contra Burilor, Anglia reservează, 
în specie, pentru Portugezi rolul cel infam, de care se rușinează însăși Anglia. 


www.dacoromanica.ro 


PRIETINI CU VOIE SAÙ FARA VOIE 75 


Imi aduc aminte dintr'o piesă a lui Shakespeare pe un tiran usurpator — 
pare-mi-se Richard III — care vrea să prăpădească pe un adversar al séù, dar nu 
cutează să-l omoare el însuși şi nu-i vine la socoteală să poruncească cuiva dea- 
dreptul, pe față, să-l omoare, și deci se mestesugeste a-și ajunge la scop conser- 
"vând un aer inocent. Tiranul dar vede pe un misel, după cum sunt totdeauna 
destui mișei pe lingă tirani, și rostește ca și când ar vorbi către sine însuși: nu 
am eŭ un singur amic credincios care să mé scape de vràjmasul meù cutare! 
Miselul aude, înţelege, se duce şi-l omoară pe dușmanul tiranului. Tiranul dar 
scapă de adversar, profită de crimă, și totuşi zice: n'am omorit eŭ, n'am poruncit 
să-l omoare; ba încă la nevoe poate să pedepsească instrumentul. 

Tiranul e Anglia sau Rusia, miselul e Portugalia saii Bulgaria lui Sara- 
fov: Anglia vrea să omoare pe Buri prin Portugezi, Rusia ar vrea să omoare pe 
Români prin Bulgari; la urma urmelor, când Anglia și Rusia nu vor reuși, crima 
o vor plăti Portugezii și Bulgarii. 

Englezii nu vor reuși, eŭ unul sunt sigur, oricât de miseleste le-ar ajuta 
Portugalia. Chiar acum, după ce Anglia a declarat solemn cà Transvaalul și 
Oranjul nu mai există, chiar acum generalii Buri De Wet, Botha şi Delarey își 
bat joc de Englezi și-i înfrâng neîncetat. 

Si mai cu anevoie va putea Rusia să nimicească România prin Bulgari, 
căci Rusia e mult mai slabă decât Anglia în toate privintele și niciodată n'a fost 
în stare să scoată afară din hotare o armată mai mare decât maximum 150.000 
de oameni. Puterea cea reală a Rusiei nu este oștirea, ci biciul în administraţia 
internă, iar în lupta externă este diplomaţia, intriga și minciuna, adică ceeace 
se explică printr'un act oficial de la tzarul Alexandru I din 1812 despre Români, 
Serbi si Bulgari: »Sà le promitem independența, crearea unui regat slav (subt 
„protectoratul Rusiei), recompense pecuniare bărbaţilor celor mai influenţi, de- 
»coraţiuni și titluri convenabile pentru șefi si pentru ceilalți«. Acest pasagiù îl 
citez anume din importanta lucrare a D-lui Dim. Sturdza, negresit de la 1890, 
înainte de călăteria sa la Petersburg. 

Pretiosul pasagiü din D. Sturdza confirmă pe deplin ceeace spune Räzvan- 
Vodă în drama mea: 


Nu, Răzvan nu vrea să guste dreptatea voastră rusească, 
. Pentru care lumea toată-i o marfă negustorească, 

Iar omul se socotește ca vita ce-un precupet 

O cumpără ’n așteptare s'o desfacă mai cu preţ! 

Numai la vol vrednicia prin cumpănă se cunoaște, 

Deprinsi a vinde cu dramul până și sfintele moaște, 

Si cu mâna pingărită rămășiţa unul sfint 

A schimba, după tocmealä, pe aur sat pe argint! 


Aceasta se chiamă pravoslàvnicia Muscalului. 

La 1878 Rusia și România împreună aù scăpat Bulgaria de subt jugul 
turcesc. România are tot dreptul de a se numi salvatoare a Bulgariei, de vreme 
ce noi am scăpat atunci pe însăși Rusia, a căreia armată ar fi fost aruncată în 


76 PRIETINI CU VOIE SAU FARA VOIE 


Dunăre de către Osman-Pașa, dacă nu ne grăbiam noi a merge în ajutorul Mus- 
calilor după rugămintea cea ferbinte a marelui duce Nicolae. Ce diferintà însă 
între salvarea românească și între salvarea cea rusească! Noi n'am cerut de la 
Bulgari nici o răsplată, nici un serviciu, absolut nimic. Rusia, din contră, drept 
recunoștință, obținuse din capul locului o dictatură în Bulgaria. Epoca cea mai 
frumoasă în istoria contimporană a Bulgariei a fost scurtul period al lui Stam- 
bulov, adevăratul mare patriot bulgar, care a îndrăznit să scuture dictatura mus- 
călească și să facă din Bulgaria un Stat independent în realitate. Stambulov știa 
foarte bine că pentru Bulgari este o fericire ca Dobrogea să fie în mâinile Româ- 
nilor, ca un bulevard contra Rusiei, după cum și este în faptă și va fi. Stambulov 
însă, Bulgarul cel mare, a fost asasinat de agenţii societăţii filantropice de la 
Moscova. Bulgaria cea independentă s'a dus: sa prefăcut într'o Portugalie a 
Orientului. 

Să ne înţelegem bine asupra cuvintului „recunoștință între natiuni«. O 
naţiune datorează o recunoștință unei alte naţiuni numai și numai pentru o faptă 
desinteresată. Când cineva nu lasă pe altul să mě sugrume pentru ca să më poată 
inläntui el însuși, nu-i datoresc nici o recunoștință. Asa este între naţiuni ca si 
între indivizi. Nu fiecare binefacere trage după sine datoria recunostinteï din partea 
celui îndatorat. Eù unul, când fac cuiva un bine, uneori chiar sacrificändu-mé, 
sunt mişcat prin simpatie, niciodată prin interes personal, și nici nu cer recu- 
nostintà. Mi sa întîmplat odată că un amic fals, mai bine zicând un amic prost, 
m'a îndatorat pentru ca să mé înșele; nu merită nici o recunoștință, ci numai 
doară desgust. In curs de 13 veacuri, după cum zice D. profesor Bogdan, noi am 
ajutat necontenit pe Bulgari, i-am ajutat în modul cel mai desinteresat, și totuși 
n'am cerut și nu cerem recunoștință. Singurul lucru pe care îl cerem de la dinșii 
este: să nu ne facă rèù pentru bine, și mai cu seamă: să nu ne facă răi pe furis. 

Răbdarea are si ea marginile ei. Societatea cea pan-rusească de la Mos- 
cova credea că Românii, din vechea lor simpatie pentru Bulgari, vor suferi în 
tăcere la coastele noastre așa numitul comitet macedonean de la Sofia, o bandă 
de asasini si de escroci, cu un descreerat în fruntea lor si cu tovarăși de ai lor 
chiar până și în consiliul ministerial al principelui Ferdinand de Coburg. Aci nu 
vom mai räbda. Tractatul de Berlina lăsat Bulgaria un Stat vasal al Turciei, 
pentru ca timpul să arate dacă Bulgarii merită saù nu merită o deplină indepen- 
dentà. In loc so merite prin înţelepciune, zäpäciti de Muscali, Bulgarii s'aù pri- 
pit a compromite chiar pe Muscali printr’o politică de aventuri curat nebunesti. 
Să rămână dar tot vasali, poate si mai jos, ferească Dumnezeü, căci Românii 
privesc acum cu o adincă durere extrema decadentà a secularilor noștri prieteni 
de peste Dunăre. Pe cine se mai poate rézima astăzi cuibul lui Sarafov? Rușii îl 
exploatează în așteptare ca sà înghità Bulgaria. De jur imprejur numai dușmani: 
Serbii, Grecii, Albanezii, l'urcit; iar Europa întreagă se uită la Bulgari ca la niște 
Boxeri de pe peninsula balcanică, care trebue pedepsiţi, poate chiar împărţiţi, 
după cum a fost împărțită Polonia, fiindcă tulbura si ea pe toți vecinii, împinsă 
şi ea tot de diplomaţia rusească. Numai Românii compătimesc pentru Bulgari, 


www.dacoromanica.ro 


PRIECINI CU VOIE SAU FARÀ VOIE 77 


deși Muscăliţii de peste Dunăre visează pe deoparte a spulbera pe Românii din 
Macedonia, iar pe de altă parte a ne goni pe noi din Dobrogea. 

A proposito de Dobrogea, ve voii povesti nu o anecdotă, ci o ìîntimplare 
foarte adevărată, pe care mi-a spus-o însăși victima gratitudinii bulgărești, 

La Bolgrad, reședința coloniilor bulgare din Basarabia, în mijlocul ora- 
suluï sc întinde un mare lac, pe malul căruia este grădina publică. La 1875, când 
Bolgradul aparţinea României si avea acolo si un liceii românesc, un Bulgar 
avusese gustul de a se scălda în acel lac foarte adinc, fără să știe a innota, adică 
fără a se fi gindit la consecinţe, după cum o fac astăzi Bulgarii din Sofia. Era un 
viteaz de felul teribilului colonel Papricov, frantuzeste: »Le colonel Ramollot«. 
Pe malul lacului se plimba tocmai atunci Italianul Sacco, maestru de desemn la 
licei, vechiù ofițer din marina italiană. El vede că Bulgarul se inneacä. Intro 
clipă, fără a precugeta, asa cum era îmbrăcat, Sacco se aruncă în Jac și scoate 
din apă pe Bulgarul cel pe jumetate înnecat. In câteva minute se stringe împre- 
jurul scenei o mulțime de Bulgari, admirând generozitatea Italianului. „Uite, bre 
Ivanciu, D. profesor te-a scăpat de moarte, mulțumește-i, bre Ivanciu!« Ivanciul 
însă pipăia atunci chimirul săi si exclamă cu disperare: „Imi lipsește din chimir 
un icosar, mi Pai luat, D-le profesor; dă-mi înapoi icosarul«. Ceilalţi Bulgari 
susțin pe Ivanciu, în zadar protesteuză bietul Sacco, Ivanciu strigă și-l înjură, 
Bulgarii îl amenință; și în stirșit Sacco a fost silit să-i dea lui Ivanciu o hârtie 
de 20 franci, căci nu avea nici o piesă de icosar în buzunar. Astfel el a plecat 
aproape bătut, jurându-se că niciodată nu va mai scăpa nici un Bulgar. 

Noi Românii, după ce am scăpat Bulgaria întreagă, ea vrea cu orice preț 
să mai smulgă din mâinile noastre icosarul, adică Dobrogea. Fi bine, România 
nu-i datorează nimic și nu-i va da nimic, măcar că din bunătate noi îi vom 
mai scăpa pe Bulgari: de astădată îi vom scäpa din ghiarele lui Sarafov si ale 
societăţii pan-rusesti de la Moscova, numai să nu ne încurce vr un rusofil Muruzi 
ca la 1812, cel cu vinzarea Basarabia. 

Von termina. D-voastră știți bine că eŭ sunt si am fost totdeauna spiritist, 
adica: cred cu tărie în Dumnezeü și cred cu tarie că sufletul nu moare, ci nu în- 
cetează de a iubi pe aceia pe care i-a iubit în trecut pe pamint. Cine nu crede în 
Dumnezeu, cine nu crede în nemurirea sufletului, în eternitatea iubirii, departe de 
mine ! Așadar, isprăvind conferinţa mea, eù o pun subt aripele a două suflete mar- 
tire, a două spirite mari prin patriotism, un Român si un Bulgar, căci vam spus 
din capul locului că Românii și Bulgarii sunt prieteni cu voie sau fără voie; in- 
voc prin această conferinţă cele douè suflete alese: 

Românul Stefan Mihaileanu și 

Bulgarul Stambulov! 
B. P. HAsDE0. 










L.S 





da 


OD en 
x 





na» 


H "on n 
O: (n t 
dano KIM È. D SA 
A GAMMERTINGEN > 
, "a el 
A Iwezugefn 
D Zu e UNC; 


H 
ì x 
m STRASSBERG © } edovenmernstan 
d 








LS = x 
È Se, A SLVERINGENOORE, 7 $ 
> "=. m VAE. 
TN “a MANI À 
See D ‘vw 
D H S e i O 
í x 3 ~ ` 9) CÀ 
K a tan e 
= IT "eg WG 
H À H Kei 
E [i D d D] ke d 
S KT A aC à LT Sem. i Q 
She o mn ei ak f € i ve La 
Ce x mia, Bi 4 we j NS À ARAUCHENWIES (S> 
4, r | Q 
"E TUTTUNEEN => ei. D 
DONAUESCHINGEN Ka sin A Do A, ; 
9 N, € A, sei LA ONA 
Le? 7 i U ENI 
yN AKLOSTERWALD "3 1 
A A © E oer? e 
È N We 





CONSTANTA SN 


Harta Principatelor Hohenzollern 






GENEALOGIA REGELUI CAROL I 


— bid 


istorie complectà si amănunţită a vietii Regelui Carol I era o nevoie de 
D mult simțită la noi. Cei 35 de ani de domnie fericită si glorioasă, în care 
Românii aŭ făcut progresele cele mai mari ale istoriei lor, desteptaù în 
fiecare din noi datoria de a cunoaşte fazele unei vieţi, de la înţelepciunea și bra- 
vura căreia am avut a culege atâtea roade. 

D. maior C. Negreanu, un ofiţer distins și cult, răspunde acestei nevoi, 
dând la lumină primul volum al vieţii Regelui Carol, Genealogia Familiei de 
Hohenzollern, —punctele de căpetenie ale căreia le rezumăm astăzi cititorilor nostri. 

Sunt trei tradiţii asupra obirșiei familiei de Hohenzollern: una, care-o 
coboară din familia patriciană Colonna din Roma, și de la care se văd încă ré- 
mase până astăzi palatul și galeria cu acelaş nume; a doua, e versiunea care 
trage origina familiei de Hohenzollern din o veche familie lombardă de Colalto !), 
al cărei prim membru, cunoscut în istorie, Ramboldo, trăi prin veacul X; si, în 
sfirsit, a treia tradiţie e cà Hohenzollernii ar avea de străbuni pe Burcharzii, co- 
boritori, se crede, din Carol-cel-Mare. 

In istorie neamul Hohenzollern apare cu conții Burchard și Wezel de 
Zoltre, căzuţi în luptele pentru tron subt Enric IV, Impératul Germaniei. Cobo- 
ritorii celui dintăi : Frederic I (+ la 1201), Frederic II (+ la 1254) si Conrad I (+la 
1261), deveniră burgrafi de Niiremberg. Frederic II însă și Conrad I iși impärtirä 
posesiunile lor, luând Frederic pe cele din Suabia, Conrad pe cele din Franconia, 
si formând astfel cele două linii cunoscute ale Hohenzollernilor: linia suabianà 
și linia franconiană. Urmașii liniei franconiane deveniră electori de Brandeburg 
si mai tărziu regi ai Prusiei și împărați ai Germaniei. Urmașii liniei suabiane, 
păstrând aproape singuri numele de Hohenzollerni, — fiindcă Frederic II își rezer- 
vase sieși Comitatul de Zollern, — se bifurcară mai tărziu în alte două ramuri: de 
Ilechingen și de Sigmaringen. Din această din urmă ramură coboară dinastia 
Regelui Carol al României. Ramura de Sigmaringen este întemeiată de Carol II 
la 1576. Descendenții s&i domnesc asupra Principatului până la Carol Anton, 





1) Col—alto gi hoh-zollern inseamnă amândouă : colină înaltă. 


80 GENEALOGIA REGELUI CAROL 1 


tatăl Regelui nostru, care dădu de bunăvoie fara sa în puterea Prusiei si în sco- 
pul intregirii Germaniei, prin Conventiunea din 7 Decemvrie 1849. 

Hohenzollernul este aşezat pe platoul Suabiei-de-Sus, alcătuind o fâșie de 
pămint îngustă, cu configuraţia ţării noastre. Suprafaţa lui e de 1142, 20, 74 
K. m. p. E o regiune muntoasă, brăzdată de Rauche-Alb, de Miinsinger-Hardt 
și de ramificajiunile Pădurii negre. 

De pe înălțimile Hohenzollernuluï se desfàsurà priveliști frumoase și bo- 
gate. De pe unele virfuri mai saltate se văd alpii si codrii Padurii-negre. Pe co- 
line sunt semnate castele și ruine istorice din evul medii, dând ţării o înfățișare 
pitorească și legendară. 





Orașul Sigmaringen 


Clima este clima țărilor de munte. Iarna e îndeobște lungă, uscată si ge- 
roasă, nevoind pe locuitori a face foc mai în toate lunile anului. Cerul senin, de 
un albastru deschis. Trecerea de la iarnă la vară se face, cam ca la noi, brusc, 
fără zile de primăvară. Nopțile de regulă sunt reci, serile răcoroase si tomnile 
lungi si frumoase, tot ca la noi, 

Valea Dunării este regiunea cea mai frumoasă, și cu cât se apropie mai 
mult de Sigmaringen cu atât ea devine mai încântătoare. În orice parte își în- 
dreaptă privirea trecătorul, ochiul întimpină o panoramă măreaţă, fie iarna pe 
întinderea nesfirsitä a zăpezii, fie vara pe verdeata bogată. 

Locuitorul din Hohenzollern e un om sănătos, mai adesea nalt și mare la 
trup. El ţine la tara lui cu o dragoste, care îl face de multe ori de nu ese de loc 


www.dacoromanica.ro 


GENEALOGIA REGELUI CAROL I 81 


din ea. Fire blândă, cumpătată si afectuoasă, el se crede rudă cu conationalii sei, 
întrebuintànd pururea epitetul de »văr« la toți. 

Orașul Sigmaringen este situat pe térmul drept al Dunării în punctul unde 
fluviul face un arc atât de închis, încât încunjură orașul aproape de toate părţile. 
El e, de 376 de ani, reşedinţa familiei de Hohenzollern-Sigmaringen. 

Cu abia 4300 locuitori, el are un gimnaziii, o școală de agricultură, o 
şcoală superioară de fete, o școală profesională si o școală de adulti, pe linga 
şcolile elementare. Colinele Muntelui Jura se cobor acoperite de păduri și intra 
până în oraș. Data fundării lui se perde în negurile vremii. Legenda o pune prin 
veacul IX, când s’ar fi aşezat acolo un conte cu numele de Sigmar, de unde ar 
veni și numele orașului Sigmaringen. 

Castelul de Sigmaringen se ridică măreț pe o stâncă uriașă lingă Dunăre. 
El are o vechime de 1000 de ani. Zidurile lui aŭ văzut nàscéndu-se atâtea gene- 
rat! ale familiei Hohenzollern Castelul e o alipire a mai multor clădiri adăugate 
în decursul veacurilor. In el zac lucruri vechi de artă, tablouri, colectiuni inte- 
resante, obiecte rari și amintiri istorice. Biblioteca are peste 30.000 volume, și 
singură colectiunea de sculpturi în bronz cuprinde 11.500 de numere. 

Iată, pe scurt, rezumatul interesantului volum al D-lui Maior Negreanu. 
Ca formă, am fi dorit ca lucrarea sa să aibă o ordonare mai riguroasă, o mai 
mare preciziune de expresiuni, mai puţine digresiuni și amenunte netrebuin- 
cioase, si un stil mai sobru și mai putin înflorit. Să sperăm că la volumele ce vor 
urma, D. Negreanu va ţinea socoteală de dorinţele noastre, care vin de la amic 
al intentiunilor si sentimentelor sale, 


N. PETRASCU. 
































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































Castelul Sigmaringen 


www.dacoromanica.ro 


FRUMOASA IRINA 


BALADĂ 





5 ~ is-de-imineațä frumoasa Irinà 

1) S'a spălat pe-ochii negri si se 'nchină ; 

229 Scoate mindrä salbă din tronul de zestre, 
Printre flori străluce soarele ’n ferestre. 


In cosità ’si prinde garoafa ’nflorità, 
Pleacă la fintînà si vine zorità. 

Suerä mierlita, strigă cucu ’n leasà : 
»Cucule, as-noapte m'am visat mireasă“. 


Pune jos o leacă albele cofite, 

Scutură de rouă negrele cosife, 

Cată peste umăr, — inima-i în ghiatä ; 
Soarele pe dealuri s'a ’nvelit în ceaţă... 


Galbenă de spaimă vine ’n fuga mare : 
„Mamà! grea furtună ameninţă ’n zare, 
Negri ca păcatul norii se ridică 
Inimioara toată mi-a îngheţat de frică !« 


»Draga mamii, dragă, vestea ta nu-i bună! 
Nu's nici nouri negri, nu-i nici grea furtună, 
Ci păgânătatea într'acoace vine 

Ca să mi-te ceară, Irino, pe tine...« 


Crește ’n zare goana pulberei stîrnite, 
Zgudue pămintul ropot de copite... 
»Mamă, zàvoreste, usa la cămară! 

Vai! dacă ne-o prinde turcii ne omoară l« 


www.dacoromanica.ro 


86 


FRUMOASA IRINA 


Cade la icoane bétràna și plânge ; 
Frumoasa Irina mânutele "a frânge : 
»Iatà-i, vin nàvalà; iată-i, bat la poartă: 
Spune-le să plece cà Irina-i moartă !« 


» Venim cu poruncă să ne dai copila, 
Dacă nu ţi-i voia so smulgem cu sila. 
Aman, jupâneasă, ghiaură haină, 
Spune, unde-ţi este frumoasa Irinà ? 


„Mé répun păgânii, draga mamii, vino! 
Më ’ngroapä de vie, păgânii, Irino !« 

Nu stiü : mindrul soare s'a ivit de-odatà, 
Ori în prag frumoasă Irinà s’aratä ? 


»Nu mai plânge mamă și fii sănătoasă, 

De te-a ’mpins păcatul să më faci frumoasă... 
Fost-ar fi mai bine sà më ’nghità Iadul 
Decât să mè vadă roabà Tarigradul! 


Spumegând se bate Dunărea de maluri, 
Caicul pornește clătinat pe valuri; 
Soarele preschimbà — apele-i în sânge 
Frumoasa Irinä se roagă si plânge:., 


»Turcule, dă-mi drumul să mé ’ntorn acasă 
Cam uitat în grabă naframa pe masă... 
Mi-am lăsat acolo lada mea de zestre, 

Si-aù rămas orfane florile ’n ferestre... « 


Dunărea bătrână curge tulburată 
Frumoasa Irinà şade ’nginduratà... 
Sopotind se îngână valurile `n spume, 
Parc'ar tot striga-o cineva pe nume: 


N'ai s'ajungi Irino, în seraiü podoabă ! 
Sultanul nu-i vrednic să te facă roabà | 
Soarele se stinge scăpătat pe dealuri 
Frumoasa Irinà a pierit subt valuri... 


„Iar de-atunci bătrânii spun că ’n locul unde 
Și-a găsit copila mintuire ’n unde, 
Dunărea mi-aduce apă vecinic lină 
Ca să doarmă ’n pace frumoasa Irină... 
ST. O. losrr. 


PRIMA ȘCOALĂ DE 
FETE DIN MOLDOVA 


(Urmare) $) 





(MN coala continuă a merge bine și servește de stimul și altor localităţi, ce caută 


je imita Moldova. 
> Pentru a se vedea în ce situație se afla școala la 1848, daŭ loc aicea unei 


dări de seamă, d'impreună cu reflecsiunile foaiei ce le reproducea si o ochire asu- 
pra situaţiei femeei și educației ei la acea epocă. 

Acest articol merită toată atentiunea. Din el putem vedea interesul” ce 
purta D-na S. Sturza scoalei si cum căuta să o pună subt direcţia si controlul 
persoanelor de bine din societatea de pe vreme. 


Institutul de kreşterea fetitelor în Jos 2) 


„Despre acest institut citim în Albina română : 

De la a ef urzire shoala pentru kreștirea tinerilor fiice n’aù kontenit a fi obiektul une! ne- 
kurmate îmbunătăţiri. Ka un noŭ semn al îngrijirii sale, M. S. Doamna, kăreia Preaînältatul Domn 
aŭ înkredintat patronatul acestut Institut, aŭ ales două din cele mai însemnătoare dame : DD. Kk. 
Maria Suţu si Smaranda Katargiu, numindule ajutàtoare la această îngrijire, la kare prilej aù bine- 
voit a adresa fie kăria următoare skrisoare : 

Shoala pentru învăţătura si kreșterea fetelor Moldovane, înfiinţată de înălţimea sa Dom- 
nul și soţul meù, finteste o deosebită a mea luare aminte, mai ales după ce înălţimea sa aŭ bine- 
voit a "mt înkredinta patronatul asupra acestui așezământ de învăţătură. Pe lîngă îngrijirea kare, 
după legiuire, are Epitropia shoalelor asupra administraţiei și kursurile orinduite în programă, 
dorind eù a fi în nemijlocit raport ku shoala fetelor, am simţit totodată și trebuinta pentru mai 
buna plinire acestei însărcinări, a alege două dame ajutătoare, ka prin maï de aproape a lor relaţie 
ku elevele să se poată ele povàtui și îmbunătăţi în ramul ce ma! cu seamă cere a lor posiţie. Având 
‘ o deosebită stimă pentru persoana D-voastră, si în depliuă înkredere, în printipiile, în kunostintele 
Şi în dorinţa ce aveţi a konlukra kătră un skop atât de interesant, prekum este buna krestere a 
seksului femeesk, prin acest înskris am de multemire, a và pofti ka întru împreună lukrare și înte- 


1) A se vedea pag. 6. an, V. 
3) Foaie pentru minte, inimă gi literatură No. 7 Luni 16 Fevruarie 1848, 


88 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


legere ku Epitropia învățăturilor, să và îndeletniciţi ku cercetarea acestei shoale, impàrtàsindumi ` 
lukrările eï și propuindumi măsurile ce s’ar sokoti priitoare pentru a ei îmbunătăţire ; bine încredin- 
tată fiind kä sîrguinţa D-voastră se va înkununa de cel mai dorit resultat în privinţa kresterel fice- 
lor, si va fi pentru înălțimea sa, fundatorul skoaleï, și mai ales pentru mine, un motit de o deplină 
mulţumire. 

(Subskrisă), S. Sturza. 


După această noà dispoziţie, Epitropia împreună ku damele sus însemnate aŭ mers în 10 
a kurgătoarei la skoala fetelor, unde aŭ făcut eksamen spetial de învăţătură, cercetând elevele si 
al lor lucru de mână. 

După ce aù vizitat ku tot amănuntul acest institut, aù bine-voit arăta a lor deplină mul- 
temire pentru paza bunei orândueli, urmarea învățăturilor și ţinerea elevelor interne. 

Până aci Albina, spre multa mângâiere a publikului nostru.—»Ce facem noi ku edukatia 
femeilor noastre ? Până kând le vom mal lăsa în deplină nestiintà, de toate kâte înalţă sufletul 
omenesk și daă adevărata nobilitate ? Până kând le vom restrânge kultivarea lor numai la parli- 
ruitul neregulat al vre unei limbe streine, la skărţiitul unei kitare sati la văetatul pe un klavir ne- 
kăjit ? Până kând le vom maï lăsa ka »kredinta lor să fie numai petekutele kolorate si kâte alte 
trente înkărkate ku gust fâră gust pe trup si pe kap ?u Până kând »nädejdea lor să De numai sekă- 
tura modelor străine si nekălite, skornite singur pentru ka fabricele să "et poată vinde maï uşor 
kumplita mulţime de marfă ?u Până când »rharitatea« lor stinsă, abätutä de la venitoriul pruncilor 
si al intregeï familii se va centralisa numai în lada negutàtorilor de galanterie și a marșandelor de 
modă ? Până kând vom suferi noi bărbaţii spre rușinea si bajokura noastră, ka soțiile și fiicele 
noastre să nu ştie face o socoteală de zece galbeni, fâră să nu fie înșelate de unii si de alţii ? Până 
kând le vom kreste în desfrâul tutulor kapritelor, în kât dakă o siogură poftă nebună nu li s'ar îm- 
plini de käträ fiitorii bărbaţi, să fie în stare aşi perde în acel ceas fruktul pântecelui lor ? Skurt, 
până kând vom ma! rămânea si în acest ram foarte însemnat al kultureï noastre de kriticà și risul 
streinilor ? 

Până kând edukatia lor va fi edukatie străină în tot înțelesul ? 

Intrebări ka acestea răsună pe tot ceasul din toate patru ţările pe unde se citesk aceste 
foi ale noastre de la toţi ce! bine simţitori, la noi ka si la maghiari, slavoni, sași ; ne venirà și unit 
artikuli repeziţi asupra seksului frumos, nol însă din krutare îl înlăturarăm ku atât mal vărtos, 
kăci generaţia de astăzi, rândul de akum al femeilor nu poartă vina skälcietureï sale, gi k pe toată 
întâmplarea vină cea ma! grea kade deadreptul asupra bărbaţilor. Dakă bărbaţi! vor fi si preveni- 
tori ef insì atât de slabi, nekăliţi, frivoli, femeieţi, ka să nu poată ţinea frânele date de însăși na- 
tură si de Dumnezei în mâinile lor ; apoi ku ce drept strigă ei asupra femeilor, pe kare eï ku stu- 
piditatea si nekumpătul poftelor proprii le kapritiazà, le räsfatä, le strikă, le demoralizează ? 

Deci mulţumită cerului kă akuma și în Moldavia vedem un noi pas frumos făkut, pentru 
kultivarea femeilor, o Doamnă ku ale sale kokoane în Moldavia, o kukoanä în ţara Româneaskă ku 
toate ale sale prietene kâte va fi având se apukară a da o noă direpciune edukatieï, a deskide oki 
surorilor lor, fiekare esemplul lor străbată preste totu. 


Cu începerea anului 1850, această primă școală de fete din Moldova, şi 
de fapt din ţările române libere, primește radicale modificări. Și era natural ca 
lucrul să se întimple astfel. Care școală, mai mult decât aceasta, ar fi avut 
dreptul să fie schimbată în școală centrală, denumire subt care sa creat tot la 
Iași prima școală pedagogică pentru pregătirea institutorilor. 

Lucrurile s'aii petrecut astfel. Mai întăi sa admis primirea unor interne 
»cu o uşoară platà«, cum sa practicat multă vreme cu semi-bursierele. 

Iată conţinutul anaforalei respective : 


PRIMA SCOALA DE FETE DIN MOLDOVA 89 


No. 804. Anaforaua Sfatului administrativ din 26 Ianuarie 1850 sub No, 124, cu Inalta 
resolufie, pentru a se primi la institutul de fete pe lingà stipendiste si un numèr de pensio- 
nare cu o uşoară plată 


„Departamentul averilor bisericesci și al învățăturilor publice, pe lingă reteratul cu No. 3.378, 
aŭ înfățișat Sfatului anaforaoa cu No. 3.247, prin care el a mijlocit către Inältimea Vâstră, că la 
institutul de fete, pe lingă stipendistele ce sunt după regulament, să se primească și un număr de 
pensionare, întru cât închipuirile gi încăperile institutului vor ierta, care primite fiind cu o usérà 
plată din partea rudelor lor, să li se dea ca și stipendistelor creștere şi învăţăturile prescrise de 
aședămînt. Sfatul, în urmarea domnescei resolutii asupra numeratei anaforale, luând în de-aprôpe 
privire o așa privire, care este o măsură propășitore în răspunderea învăţăturei, plecat vă aduce la 
cunoscintà, că el găsesce nemerità arătata propunere a Departamentului dis, care dacă se va da în 
cuviinţă de Inältimea Vâstră, să se și pună în lucrareu. 


Inaltà Resolutie 


»Se încuviintézi acestă propunere a Departamentului Cultului si se va publica spre ob- 
ștesca sciintäu. 


Raport la Domn 4) 


»Proectul pentru reorganisarea învăţăturei publice, care de curând sa discutat și adoptat 
de către Sfatul extraordinar subt a Inalteï Vostre presidentie, coprinde în $ 66 înfiinţarea unui Ìn- 
ternat pentru tineri si în $ 27 înființarea unui asemenea asedémént pentru fete. Internatul 
pentru tineri fiind o măsură, ce în-deobste este cerută si se doresce, si care făgăduesce un resultat 
folositor pentru buna crescere şi învăţătură publică, acest Departament socâte, că cât privesce in- 
ternatul pentru tineri el se pote înfiiinta şi înainte de a se pune în lucrare coprinderea în totul a 
sus citatului proiect, Iar internatul pentru fete există astădi, în cât acum nu se cere alt de cât 
organisarea lui în chip ca să primescă o desvoltare mai mare. Sub-iscălitul găsind de a sa datorie... 
etc. „să bine-voiti a incuviinta de la 4 Octomvrie anul curgător înfiinţarea internatului pentru ti- 
neri si, tot de la acea vreme, întemeiarea internatului pentru fete ; amândoă să se organiseze după 
coprinderea proiectului si pe cât încăperile de astàdi ale scélelor publice din capitală ar ierta«. 

Directorul Departamentului, P. Casimir. 


Schimbarea se făcu la 25 Noemvrie 1850. 

Acest P. Casimir era un tînèr cu mari calităţi. El, ca director al depar- 
tamentului școalelor, lucra serios pentru buna lor îndrumare. La moartea lui, 
atât de prematură ?), V. Alexandri făcu versuri care se încep cu: 


Din ramura plăpândă a tinerimeï tale 
O! tara mea duioasă ! 

An mai căzut o floare, te-aù părăsit în jale 
In jale dureroasă... 


Pentru instalarea internatului de fete, voirà să cumpere casa postelnicu- 
lui loan Ghica, foarte bine situată. De fapt însă școala centrală a stat până la 
Noemvrie 1890 tot în vechea ei încăpere, în care se instalase și din care sa mu- 
tat numai în noua ei clădire actuală. Mai în urmă s'a mutat în acea casă școala 
de arte frumoase. Acum totul este anexat Epitropiei Sf. Spiridon, pentru a lo- 


1) V. A. Urechiă, lucrare citată, Tom III, pag, 28. 
3) Muri la 28 ani. 


90 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


cui clinicele facultăţii de medicină din Lasi, Director al acestei scoale a fost nu- 
mit Th. Stamati. 

Imediat ce școala Sa transformat în scoalà cu internat, subt numele de 
școală centrală, administraţia școlară a căutat să aibă o mai de aproape îngrijire. ` 

Cercetând în archiva Statului, am găsit cu multă greutate alăturatele acte, 
din care se poate ușor vedea situaţia scoalci în 1853, când director al departa- 
mentului — nu era încă Minister — se afla N, Istrati, care adesca iscălea DD 
Istrati, adică director departamentului, după moda de atunci. 

Din budgetul ce alătur ') se va vedea si cheltuiala ce se făceu cu acea 


BUDGET!) 


De venilurile si Keltuelile Kasăi scualelor, pe anul începător de la diù Octombrie 1853, 
pân la 1 Octombrie 1854 


(Total 707.624 lei) 
b Noemvrie 7 f. 12. 
$ 7. — Institutul scâlei cen- 
trale a fetelor . . . . . . . . . 81,430 Insă: 
6,000 lei Directorul, însărcinat şi cu istoria şi 
geografia în clasa a IlI-a, a IV-a și 
a V-a. 
2,000 Invätétôrea la clasa I-a elementară. 
4,000 n  Invätétérea la clasa Il-a elementară. 
5,000 Katichetul profesor de caligrafie în cla- 
sa allI-a,a IV-a sia V-a şi Dohovnic. 
5,000 » Profesor de aritmetici si stiinti natu- 
rale, în clasa III-a, a IV-a si a V-a, 
2,500 » Profesor de gramatică română. 
2,000 » Profesor de limba franceză în clasele 


3 


elementare. 

3,710 » Prof. de limba franceză la clasele su- 
perióre. 

3,500 » Prof. de Desemn la clasa Ia, a IV-a 
şi a V-a. 


1,500 » Prof. de musica vocală, 
700 » Invàtétoarea lucrului de mână la clasa 
I-a şi a I-a. 
3,700 n Guvernanta si învăţătorea lucrului de 
mână la clasa II-a, a IV-a si a V-a, 
39,600 lei 


Internatul. scôler fetelor 


30,000 lei Menajul. 
2,100 n Trei guvernante a 700 lei una. 


1,200 »  lkonomul. 
720 » Bucătarul. 
800 » Dot rândasi. 
1,600 » SpaAlatoritele. 
370 » Portarul cu însărcinarea si de grädi- 
nariu, 
600 n Tropezariul. 
370 n  Ingrijitorea de la infirmerie. 
370 n  Pedelul. 
3,700 » Pentru 25 stânjini lemne. 
81,430 lei 


PRIMA SCOALÀ DE FETE DIN MOLDOVA 94 


şcoală, precum.și cu celelalte fete ce existau la acea epocă în lași la: Beilic si 
Podul-Lung, iar în restul țării numai la Tecuciù. ‘l'ecuciul, desi în Moldova are 
rara onoare de a fi avut, după Iași, prima școală de fete din Moldova. 
La 1858 se aflati ca profesori la școala centrală de fete următoarele 
persoane : 
D-na Elisa Barbe Andre, directoare. 
» Maria Costin, profesoreasă la clasa I de externe. 
»  Profira Hontru, profesoreasă la clasa II de externe. 
» Elena Boian, profesoreasă la clasa III de externe. 
D-lui Mihail Georgiu, profesor de istorie, geografie si de științele naturale, 
cu îndatorire de a fine comptabilitatea și corespondenţa. | 
S-tia Sa Economul loan Poenaru, profesor de aritmetică, catechism și 
duhovnic. 
D-lui Teodor Zăhăreanu, profesor de gramatica română și caligrafie. 
» Mihail Tiedmain, profesor de limba franceză în clasele inferioare. 
D-na Clara Dolniski Stasski, profesoreasă de desemn. 
» Ruxandra Gavriliu, învățătoare la lucru de mână. 
De asemenea la școalele filiale de fete 1): 
D-na Elenca Ducu, profesoreasă de clasa I și lucru de mână la școala din 
Beilic. 
D-lui loan Ștefănescu, profesor pentru clasele II si III. 
D-na Ana Popovici, profesoreasă pentru clasa I și la lucru de mână la 
şcoala de pe Podu-Lung. 
D-lui Ștefan Zăhăreanu, profesor pentru clasa II-a și a III-a. 


$ 8. — Scâla filială de fete 
din Beilic. . . . . . . . . . .. 5,755 Insă: 

2,000 lei Profesorul. 

1,200 »  Supleantul. 
600 » Patru stânjeni lemne. 
400 »  Rândașul. 

1,480 » Kiria kasel. 
75 » Keltueli mărunte. 


5.755 lei 
$ 9. — Scola de fete de pe 
Podul-Lung . . . . + . . . . .. — (Idem) 
* $ 14. — Scéla elementară de 
fete din Tecuciü . . . . . . . .. 4,000 Insă: 


2,500 lei Profesorul. 
1,500 »  Supleantul. 
4,000 lei 





$ 32.— Pentru OE să- 
testi. . . . . . . . e aa . 20,000 Această sumă s’aù asignuit cu aproximaţie, 
pentru scélele elementare, câte se vor putea 
deschide pe la sate în cursul anului, după + 
închierea sfatului din Aprilie anul curent. 
300 let Maica Susana, pentru serviciul la 
scâla fetelor. 


$ 39. — Pensiile. . . . . 5,500 


1) Urechia, pag. 137, tom. III. 


92 PRIMA ȘCOALĂ DE FETE DIN MOLDOVA 


Dar îndată scoalele speciale de fete din Moldova începurà să se réspin- 
deascà în toată tara. 

Zece ani în urmă se aflaù încă în lași, la 1855, alte doué școli în Beilic 
şi Podu-Lung. 

Urmează, în fine, școala de tete din Tecuciù la 1855, Odobesti la 1856, 
din Bêrlad la 1857, din Belgrad si Ismail la 1858, din Galati, Vaslui, Huși, Piatra, 
T.-Ocna, T.-Neamtu, la 1859. 

Mai (Gran, directiunca internatului fu dată unei franceze, D-nei Elise 
André Barbe: 

| nO scòlà centrală de fete în lași, pentru pregătirea de crescétôre si învétàtore indigene. 
Scola este înfiinţată de la anul 1834, încăperile în care este asedatà sunt proprietatea sa. In ele se 
cuprinde si un internat de 60 eleve, 50 gratuite și 10 solvente. Acestea plătesc pentru fiecare an 
câte 666 lei si 80 bani de una; învăţăturile se urmeză după programul alăturat sub litera e. Di- 


rectiunea internatului se găsesce încredinţată unei dame franceze din Sacré-Cœur, D-na Eliza André 
Barbe, adusă din Paris la anul 1856 de cătră guvern {)«. 


In 59 se făcu Unirea. 
Un noi zbor se luă către un viitor fericit. 
Un comitet de Doamne se constitui subt pàrinteasca oblăduire a nemuri- 


toarei creatoare a Azilului, Măria Sa Doamna Elena-Cuza. 


(Sâmb. 19 Dec. 1859). 

Măria Sa Domna, pentru a D secondată în funcțiunile ce aŭ bine-voit a primi în interesul 
propäsiril educatiuneï nationale, a socotit de cuviinţă a se inconjura de consiliile unor respectabile 
dame din societate. Aceste dame fură alese și numite de Măria Sa, având a ajuta Mărie! Sale ca 
delegate în inspectàrile frecuente si regulările ce Măria Sa doresce a se face în școlile publice și 
institutele private. Din autoritatea M. S. se publică spre obstéscä sciintà și regula cui se cuvine, că 
démnele Maria A. Catargi, Smàràndija Docan, Maria Costachi si Zinca Donici aŭ a împlini, în nu- 
mele Mariei Sale, ca Patréne si inspectrite supreme ale scélelor, îndatorirea de a inspecta tote scò- 
lele publice gi private de educatiune. 

Nota. Cu deosebire am avut în vedere, propucend M. S. Dómneï Elena inspectiunea $cé- 
lelor prin femei, privegherea educatiunit mult neglijată a elevilor si ajutorarea celor săraci cu cărţi. 


In prezent, școala făcută de Gheorghe Assaki în 1834 poartă numele de 
școala normală din Iași. Şcoala are un local mic și e bine întreţinut. Din toate 
punctele de vedere, ea e astăzi, fără îndoială, prima școală a Statului. D-na Buz- 
nea, directoara eï, are dreptul la mulfumirile noastre. Prima școală de fete, creată 
la 1834, e astăzi primul institut al Statului pentru creșterea institutoarelor. 

Transformarea e fericită ` memoria lui Assaki ar trebui însă reîmprospè- 
tată acolo. 

Se sperăm că scopul urmărit de marele patriot Assaki se va realiza prin 
aceea, cà institutoarele esite din acea școală vor [i bune și alese mame, și că ele 
vor creste elevele ce li se vor încredința în frumoasele sentimente de iubire de 
Dumnezeù, de ţară și neam, cum o dorea Assaki. 

Să sperăm că îndrumarea spre lucrările casnice se va desvolta astfel ca 
elevele acestora pe viitor să fie nu numai bune creștine, bune românci si bune 
mame, dar și soţii venerabile si utile, soții care să fie o comoară pentru fami- 
lia lor și ţară, prin munca lor, prin spiritul de economie și prin o gospodărie 
aleasă și stimată. Dr. C. I. ISTRATI. 


1) Memoar pentru starea Invățăturii publice In Moldova la 1859. V. A. Urechiă. Opere complecte. Didac- 
tica. Vol. I. 1883, pag. 93. 


N, GRIGORESCU 





Stradă la Vitre 


SOLII PĂCII 


TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE 


TH 


PERSOANELE: 
Craiul Glad Al doilea sol al păcii 
Viorel Al treilea sol al pcicit 
Coman Aprodul 
Tuga | Zleana 
Cavalerul negru Simina, zîna închipuirii 


Intàiul sol al păcii 
| Curtent, Sol! străini, Femet, Popor, 
Acţiunea se petrece în Vrancea legendară 





ACTUL I 
SALA TRONULUI 


In fund, tronul încărcat de purpură si aur, La dreapta și la stinga două uși mari daŭ în sala de serbare, Ușile sunt 
deschise gi se vede mulţimea impodobiti care se invirteste in joc. In peretele din dreapt: altă ușă duce în palat. 
In peretele din stinga altă uşă duce în sala de marmoră. Împrejurul tronului staü jefuri réspindite, E noapte 
Lumini albe ard în sfesnicile de aramă. Nunta lui Viorel cu Ileana. 


SCENA 1 
Coman, luga 


Iuga 
Serbarea e-o minune! 


Coman 


Ea pare-o zi de vară 
Măreaţă și senină subt blonda sa povară 
De raze aurite. 


Iuga 


In sunete ușoare 
Se 'nalţă veselia din coarde de vioare 
Si trece ca un freamăt voios prin sala veche 


www.dacoromanica.ro 


96 


SOLD PĂCII 


Coman 


E-o 'nuntă ’mpéräteascä si fără de pereche 
Vre-odatà’n Vrancea noastră. 


Iuga 


Când Doamna din Nicule 
Frumoasă ca o sfintă subt grelele et scule 
St-a dat pe a sa fiică feciorului crăesc 
Stiut-a ce alege. 


Coman 


Poveştile gràesc 
In limba lor cea dulce de nunta strălucită 
A mindreï Cosinzene în cântece slăvită 
Cu Fét-Frumos din cetinî, dar nu stiù dacă fuse 
Mai mare ’nsufletire în vremile apuse 
De-atunci. 


Iuga 


Dar deo parte când stan perdut și ascult 
Imï sună la ureche un càntec de demult 
Şi ’n mintea mea ’nceteazä voioasele fanfare 
Şi slava fără seamăn din vesela serbare 
De-mï pare că pe coarde suspină ostenite 
Tristeţi care-a să vinà, dureri întrezàrite 
Prin flacările crude ce ard în marea sală. 
Ades cântarea cade cum cade-o frunte palá 
Subt vîntul rece-al Toamneï si-atuncea se aude 
Un plânset trist si tainic, 


Coman 


A, strunele sunt ude 
De vinul plin de spume. 


Iuga 


O, nu numaï din strune 
Resună acest plânset ce suflelu-mY repune. 
Îl simt la toţi nuntasiï ; pe fețele aprinse 
De-a jocului plăcere, pe fruntile cuprinse 
De sprintenele gînduri, în ochi! cel cuminţi 
AT sfetnicilor gîrbovi trec nori de suferinți. 
Şi raiul, ah ! chiar Craiul se pare câte-odatä 
Că stă în loc si-ascultà cu mintea ’ngînduratà 
Un glas din altă lume. 


Coman 
Păreri nechibzuite | 
Ci vino de privește în sălile-aurite 
Ce veselă mulţimea în jocuri se avintă 
Când strunele resună vestind cântarea sfintä. (II duce la una din ușile din fund), 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 97 


Venirà soli cu carte din falnici depărtări 

Veniră si cu dinsif aduserà urări 

De caldă fericire. Tigheciul ne trimise 

Dot soli cu ochii umezi de doruri si de vise, 
` Căci pare că la dinsif viața e-o visare 

Şi lupta are vraja de dulce sărutare. 

Din tara Berlădeană venirà ’mpodobiti 

Alți soli prin bogăție şi daruri mari vestiți. 

Si chiar Cazaci! mindri din tara depărtată 

Ce stă la malul mării, solie ’mbelsugatä 

Trimisu-ne-aù cu carte de multă plecäciune. 

Din ţara cea frumoasă a Fagilor, minune 

Pe care toţi o cântă, alţi soli venit-aù iarăși 

Şi "n drumul lor luară să aibă de tovarăși 

Pe soli! ţării care pe Mureș e-asezatà. 

Din ţara Oltenească, atât de lăudată 

Veniră soli de-asemeni cu graii frumos si lin 

Si solí măreţi venirà din mîndrul Severin. 

Doar Negrul Voevodul din asprul Făgăraș 

La nuntă nu-și trimise nici soli și nici ostași 

Dar Negrul Voevodul avu în totdeauna 

Porniri pline de vrajbă ce seamănă furtuna. 


Iuga 


Să vie, de pofteste, cu altfel de solie. 


Coman 
Deci, când în jur de tine e-atâta veselie 
Cum inima-ţi se pleacă s'asculte de ’ndoialà ? (Intră Cavalerul negru). 
Alungă-aceste gînduri şi intrà’n marea sală 
De-ascultà cum se ’naltà cântarea cea măiastră. 


SCENA II 
Coman, Iuga, Cavalerul negru 
Cavalerul negru (se apropie, fără să fie băgat de seamă de Coman și-l bate pe umăr). 
Şi totuşi, chiar mal mindrä de-ar fi serbarea voastră 
Şi facle s'ar aprinde în sala seculară 
Mai multe decât stele pe-un cer senin de vară, 


Tot nu veţi da lumină în sufletul trudit 
Al tînă&rului mire. 


Coman 
Tu, crainic urgisit 
Al soartei dușmănoase, ce negru gînd te-aduce ? 
Cavalerul negru 


Nu voii s'ascult blesteme. Mai bine fâ-ţi o cruce 
Si roagă-te, căci duhul noptatecei pierzäri 
Veghiază chiar în mijloc de falnice serbări. 


98 


SOLII PĂCI 


Coman 


E tare-al nostru suflet si nu cunoaste teama. 


i Iuga 


Nici moartea nu-l répune. 


Cavalerul negru 


Semetule, ia seama! 
Sunt lucruri despre care în veci nu se vorbește : 
Căci vorba e o rugă ce groaza o măreşte 
Si mult ar fi mai bine täcerit să le dăm, 
Căci nu-l senină viaţa decât dacă uităm 
De toate. O, tăcerea și soră-sa uitarea 
Sunt sfintele miresne ce toarnă aliaarea 
Pe rănile deschise a inimelor prinse 
De chinul fâră tihnă al vremurilor stinse ! 


Iuga 


Şi totuși ale tale cuvinte-s o ispită 
Grozavä. 


Cavalerul negru 


Poate! Insă cu mintea liniștită 
Asteaptà în tăcere, căci vremea va sosi 
Cind cele ’ntunecate pe rost s'or limpezi 
Si-or fi prea limpezi poate. 


Coman 


Si mult vom aștepta? 


Cavalerul negru 


Zădarnică 'ntrebare şi proastă! Nu uita 

Că toată ’ntelepciunea e-o pacinicà-asteptare. 
Fiţi gata dar la toate si plin de 'mbărbătare 
Căci nu se ştie ceasul durerii depărtate. 

La ce ’ncercare-am oare furtuna a abate 
Când slabi suatem din fire si mici şi pătimași ? 
Pe câmp, în lupte aspre, sunteţi vitezi ostași 
Dar faţă de acela ce ’n taină se ascunde 

Aù cine poate oare cu arma a pătrunde? 
Lăsaţi dar cercetarea asupra celor sfinte 

Să nu mal chinuiască sărmana voastră minte, 
Ca nu cumva în vremea de crîncene nevoi 

Să fie mai grozavă gresala de apoi, 

Precum se ’ntimplä-adesea. 


Coman 


De unde ştii ? 


www.dacoromanica.ro 


Craiul Glad, Viorel, leana, 


SOLII PACII 99 


Iuga 


De unde? 
Nu vezi că acest demon în orïce loc pătrunde? 


Cavalerul negru 


Aceasta mi-e menirea. In mijloc de serbări 
Când lumea ’nfläcäratä de vesele cântări 
Petrece sgomotoasă, eŭ intru liniștit 

n manta-mi de ’ntuneric. De unde am venit 
Si unde mă vo duce apoi? E taina mea. 
Dar ce vă pasă? Faţa-mi e albă ca de nea 
Dar haina mea maï neagră-i ca noaptea fără stele. 
Eŭ trec astfel prin sală, al gîndurilor mele 
Fir tainic urmărindu-l și cine më priveşte 
Më crede-o ironie ce lumea ’nveseleste, 

Dar totuși... 


A produl (intrând) 


Vine Craiul! 


Coman 


Ce pildă-o să ne’nvete? 


SCENA II 
fuga, Coman, Cavalerul negru. Soli! străini, Curtent, Femei, Popor, (Fanfarele 


sună, Criiul Glad se așează pe tron. Viorel şi Ileana stau pe jejuri la dreapta gi la stinga sa. Bolt si Curtenit 


se orinduesc in faţă). 


Craiul Glad 


Lăsaţi blajin surîsul să fluture pe feţe 

În noaptea ’nfioratà de-atàta veselie 

De strigăte, de jocuri, de muzică sglobie 

Eu voiù să ia toţi parte la draga-mi fericire 
Si inima-mi bătrână, cu dulce mulţumire 

Să simtă ’n jur tot inimi ce cum la încercare 
Ai fost de credincioase să fie la serbare 
Coprinse de beţia plăcerilor vrăjite 

De vecinica minune a vristei aurite. 

Căci chiar în iarna vietei e dulce mîngierea 
Cen inimă revarsă avintul si plăcerea 
Asemeni unei raze a blondei primăveri, 

Aŭ nu gînditi tot astfel si vol, cinstiţi boeri? 


Coman 


Slăvite Craii, cuvîntu-ti e sfîntă ’ntelepciune | 


Craiul Glad 


Uitaţi dar de durere, uitaţi de-amărăciune 
Căci rob e omul nostru al multor din păcate 
Dar soarta rea un suflet statornic o abate 
Si-un zimbet feciorelnic, o rază de plăcere 


100 


SOLI! PACII 


In orice suflet pune o tainică putere. 

Chemati dar veselia cu inimele calde ; 

In valuri de lumină serbarea să se scalde, 

Să pară că'nviarăm în Vrancea noastră veche. 
Acele vremuri mîndre si fâră de pereche 

De care ne daŭ veste doar basmele cu zine. 
Iar solii ce veniră din ţările vecine 

Ajunși la ei acasă să poată toţi să spună: 

La craiul Glad, la curte, domnește voia bună ! 


Solii străini 


Domnească pe vecie tot astfel mîndre Craiü ! 


Craiul Glad (către Viorel) 


Tu, fătul men, ascultă acum b&trânu-mi graiù. 


Viorel 


Da, tată! 


Craiul Glad 


Fericit e-acel care credinţa 
Şi-o pune întru Domnul și uită näzuinta 
Zadarnică, de luptă cu visurile grele. 
O stea-Y luceste ?n ceruri măreaţă printre stele 
Si sufletul săti poate să fie mîntuit 
De focul care arde pe veci nemistuit. 
EI nu ştie durerea și nici cunoaște plinsul 
Căci binecuvîntarea și pacea sunt cu dinsul. 


Viorel (se scoală repede) 
Părinte, de vre-odată uitare-mi-ași de tine, 
De dragostea femeei, de pildele-fi senine, 
Blestemul veciniciei să cadă asupra mea | 
Craiul Glad (cu dulce mustrare) 


De ce să arunci soartei ispită-atât de grea ? 


Viorel 


Eŭ nu më tem de dinsa. (Se așează iar pe Jet), 


Craiul Glad 


Aceasta-i semelie 
Prea mare. 


Ileana 
Dar frumoasă ! 
Viorel (cu o privire de recunoștință) 


O, dulcea mea soţie ! 
(Afarä se aude un sunet de corn). 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 101 


Craiul Glad 


Dar ce s'aude oare ? 


Iuga 


Vre un sol întărziat 
Sosit la miez de noapte. 


Craiul Glad 


Să fie cercetat. 
Si-adus ’naintea noastră | 


Aprodul 


Indatà voii plini 
Porunca inteleaptä. (Iese). 


Craiul Glad 


Ce oaspe poate fi 
Acela care vine cu-atàta ’ntärziere 
Ca raza unui soare ce 'n umbra nopţii piere ? 


Cavalerul negru (inainteuză incet din mulţime. Buzduganul 
séu se atinge de lespezile de marmoră gi răsună prelung). 
In totdeauna 'n toiul serbărilor voioase 
Un oaspe ce 'ntărzie pe că! întunecoase 
Soseste 'n miezul nopţii. E-un oaspe nepoftit 
Și nimeni nu-l cunoaşte, dar tainic, liniștit 
El intră si s'așează tăcut la cap de masă 
Si ochil lui aprinsi-s de-o flacără sticloasă. 
El tace, dar o cută pe fruntea-Y s'adincește 
El tace, dar durerea în preajma lui vorbește. 
Chiar basmele bătrâne vorbesc de-o ursitoare 
Ce nu a fost poftită odată la serbare, 
Dar ea veni îa urmă cu patimă grozavă 
Sin cupele de aur vărsă neagră otravă... 


Coman 


Blestem ! 


Solii străini 


Viclene vorbe! 


Curtenii 


Străin nelegiuit ! 


Craiul Glad 


Tăcere | Graiul vostru e graiii nechibzuit ! 

Eu ştii că la poftirea-mi toţi solii se grăbiră 

Din ţările vecine la nuntă de veniră, 

Căci toți ne sunt prieteni și vorba ne-o urmează 
Precum din alte vremuri, de mult, se'ndătinează. 


102 


SOLI PĂCII 


Doar Negrul Voevodul de n'a răspuns chemării 
Căci gîndul săi e vecinic ispită a pierzărei 
Dar nu de el ne temem si nici de-al săti norod. 


A produl (intrând) 


Măria ta, sunt solii lui Negru Voevod | 
SCENA IV 
Aceiaşi, Solif păcii. (Intră imbrăeaţi în negru şi înaintează 
până în faţa tronului) . 
Intăiul sol al păcii (cu glas adine gi pătrunzător) 
Noi suntem solii päcel veniţi din depărtarea 
Tinuturilor negre si sfintă ni-e chemarea, 
Căci punem mâni duioase pe fruntile ’nfocate 
De dorul grei al luptei, de visuri turburate 
Si facem să'nceteze povara dureroasă 
A cruntelor vedenii din noaptea furtunoasă. 
In mantiile negre päsim ca niște regi 
In mijlocul durerii, noi veciniciY pribegi, 
Căci soarta noastră fuse o taină peste fire 
Si eren străbate "o lume cuvint de mîntuire 
Cât lupta şi mişcarea vor D suprema lege. 
Dar cine-a noastră vorbă pe rost o înţelege 


Pătrunde adîncimea pe care muritorii 
N'o văd. 


Coman 
Nu daŭ de tileul adînc al ghicitorii 
Ce-o spune acest crainic. 
Cavalerul negru 
Așteaptă ; în curînd 
Pricepe-vei căci toate urmează al lor rînd. 
Craiul Glad 
Frumoasă vi-e solia. Dar ce mult semănaţi ! 
Păreţi a fi tot-unul, la chipuri. 
Solii păcei 
Suntem fraţi. 
Craiul Glad 


Şi-aceeași cugetare pe toţi vă'nsufleţește ? 


Intăiul sol al păcii 
Aceeași, pe toţi trei. Şi unul de vorbește 
Tălmaciă al celor-alţi e. 
Craiul Glad 


Fiţi dar bine-veniti 
Voi soli ce cu'nţelesuri de pace îmi vorbiti. 


SOLII PĂCII 103 


Eu sunt bătrân si pacea pricep s'o pretuese ; 
Vederea mi se duce si braţele-mi slăbesc 
Jar arcul care odată svirlea săgeți semete 
Atirnä de perete, a zilelor märete 

Iubita mărturie. Deci pacea e-o solie 

Ce sufletu-mì cucernic cu dragoste imbie. 
Cât despre tinereţe. .. Insă de-ajuns vorbit-am | 
Iubiţi boieri ai curţii, cu pildele sfirsit-am. 
Luaţi pe noii oaspeţi în sala de serbare 

Să vadă tinereţea frumoasă cum răsare 

In sprintenele jocuri. Deși bătrâni la minte, 
Nu cred să nu iubească plăcerea ce "nainte 
Şi dinșii aŭ simtit-o în vremile apuse. 


Solii păcii 
Măria Ta, plăcerea cea mare-a noastră fuse 
Când te-am văzut. 


Craiul Glad 


Să sune iar vesela fanfară | 
luă voiù să uit, o noapte, de-a anilor povară. (Ese urmat de toată curtea. Viorel şi Ileana 
remin in urina), 


SCENA V 
Viorel, Ileana 
Viorel 


Rămâi așa o clipă ; în rochia ta clară 

Tu pari o întrupare a unui vis de vară 

Si ’n pacea care, dulce, suride pe-a ta faţă 
ŞI-a pus toată minunea o caldă dimineaţă. 
Când văd sfioasa umbră din ochii tăi cei galeși 
Pe umărul téi moale ei capul mei plecare-ași 
Să ’nece duiosia din calda ta privire 

Trecutul men de neagră și tristă amintire. 


Ileana 


Tu fuși odatà-un suflet în luptă 'nverșunată 
Cu lumea. 


Viorel 


Da, odată gindirea-mi ’naripatä 
Më duse pe ’nältimea stàncoaselor ispite 
Ce ’nsealà sbuciumarea din inimi chinuite. 
Mai sus de norii negri ’nältasem albul steag ; 
La el priveam adesea cu gindul met pribeag 
La lumile de basme ce ’n noapte aŭ apus; 
Dar calea fu spinoasă și steagul fu prea sus, 
Şi iar venii în lumea cu flori și cu cântări, 
Cu buze parfumate, cu calde sàrutàri. 


www.dacoromanica.ro 


104 


SOLLI PĂCII 


Ileana 


Si steagul si visarea ? 


Viorel 
Rémaserà în ceaţă 
Perdute : roiù de stele în pala dimineatà. 
Căci tu venisi ’nainte-mi, în pér cu floră de nalbà 
In mâni cu crinii fragezi si ’n rochia ta albă 
Păreai o întrupare a unui vis de vară. 


lleana 


O, vorbele-ţi ciudate ce-adinc mă înfioară | 


Viorel 


De ce? 


Ileana 


N’as putea spune; dar par’cà un abis 
De umbră si de groază 'nainte-mi stă deschis, 
A ta gîndire mîndră prea mult e sbuciumată 
Si prea în sbor s'avintă de vise ’nferbintatà 
Pe căi ne mai umblate, pe culmi ne mai pătrunse 
Si cine ştie câte dureri îmi sunt ascunse! 


Viorel 


Tu crin pläpind, tu dulce-o ! N'ai teamă ; viata veche 
Poveste e ce-mi sună străină la ureche. 

Eù nu visez acuma decât seninàtatea 

Ce-o dă a ta privire ; în ea e voluptatea 

Pe care o urmärisem zadarnic pe alte căi. 

Nu floarea de pe munte, ci crinul blând din văi 
Ascunde parfumatul suris al fericirii, 

Si nu ’n singurătate, ci 'n farmecul iubirii 

E toată înălţarea, căci limpedea lumină 

Din noapte nu se naște. 


Ileana 

Doresc să-ţi fac senină 
Şi blândă-a ta viaţă. 

Viorel 


Si astfel o vei face 
Căci toată a ta făptură e-un sol dorit de pace. 
SCENA VI 


Viorel, Ileana, Aprodul 
Aprodul 


Domniţă, Graiul nostru dorește să-ţi vorbească. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 105 


Viorel 


Asteapta! 


A produl 


Inältate, porunca cea crăiască 
Nu sufera zăbavă. 


Viorel 


Te du atunci iubită 
Și-ascultă-l. 


Ileana 


Ca o fiică supusă si smerità 
Urma-voiii ale sale poveţe părintești. (Aprodul iese). 


Viorel 


Şi 'n urmă vin-o iarăși, crin fraged. 


Ileana (Il ia de mint și-l priveşte drept în ochi. Cu nespusă gingäsie :) 


Me iubeşti? (Viorel o sărută lung. Ileana iese). 


SCENA VII 
Viorel (singur) 


Si totuși, în serbarea aceasta strălucită 

Un tainic gind mă ’ndeamnä spre vremea asfintità 
Căci noaptea când se lasă în ceasul cel de pace 
Din care trist parfumul visării se desface, 

In sfesnicul de-aramă, grozavă și ciudată, 

Se sbate-albastra pară încet și ’nfioratà. 

In preajmă visul palid se ’naltà: un parfum 
Urcând pe raze clare noptatecul sëü drum ; 

EI pare-o adiere ce lin și blând mé chiamă 

Ca dulcea mîngiere a mânilor de mamă 

De-mi las pe albe palme sà cadă greaua frunte 
Şi simt pe faţă lacrimi cum picură mărunte. 
Căci vine-atuncf aproape fantastica minune 
Ce-și tremură durerea pe visele-mi nebune 

Si ’n fund pe invechitul perete, liniștită 

O umbră răstignită se mișcă rătăcită : 
Mustrare ’ntunecatà a clipelor trăite 

In stinsa sărbătoare din noptile-aurite. 


SCENA VIII 
Viorel, Simina 
Simina (Intră pe usa din stinga și coboară incet până lingă Viorel). 


Subt vraja amintirii venii din noŭ la tine 
Cu braţele deschise ca ’n zilele senine 
A dragostei trecute. 


108 


SOLII PĂCII 


Viorel 
Simina | Drag noroc 
AI zilelor apuse, ce tainic dor, ce foc 


Nestins în al on sullet pe veci în sbuciumare 
Te-aduce ? 


Simina 

Dureroasà și aprigă chemare 
Simţii crescând în mine la vestea nunţii tale. 
In sufletul mei singur plângea o dulce jale, 
Plângea asa de caldă si sfintă si curată, 
Plângea ca o pribeagă iubirea de-altădată. 
În noaptea r&coroasă, subt bolta înstelată 
A cerului de vară stătut-am nemișcată. 
Tăcea în jur câmpia de raze poleită, 
Tăcea pădurea neagră de umbră străjuită, 
Tăcea vrăjit izvorul ce curge pe prundis, 
Tăcea și adierea ascunsă în tufiș 
Şi numai a mea jale în noaptea ’mbàlsàmatà 
Pl ingea ca o pribeagă iubirea de-altădată. 


Viorel 


Iubirea de-altădată ! Ce caldă "'nfiorare 
Cuprinde al mei suflet cu dulce intristare 
De par'că ascultare-ași un cântec rătăcit 
In mintea mea perdută spre traiul asfintit 
A pururil iubite şi dulci copilării. 

Eram pe-atuncea veseli și rumeni si sglobii ; 
In ochii nostri umezi de roua diminetei 
Pusese primăvara seninul dor al vieţei 

Si ’n fragedele buze beţia adorării 

Pusese voluptatea și taina sărutării. 

Ci totul asfinţit-a în ceaţă plumburie 

De pare o poveste ciudată şi tărzie 

Ce-o murmurà ’n soaptà o minte rătăcită. 
Adesea mi se pare că vremea fericită 

Stă gata să învie în slava ei de-atunci, 

Să fim din noŭ pribegii din tainicile lunci 
Pe când cavalul cântă o doinà ’n depărtare. 
Dar numai o părere-i ce-apune cum răsare. 


Simina 
Si ’n urmă? 


Viorel 


Ah, în urmà! Ascultä ce ’nfocatà 
Răsună ’n sala mare serbarea minunată. 
E-un cântec ce se ’naltä din strune fermecate 
De mișcă tot norodul în valuri sbuciumate 
Si pune ’n fete-aprinse lumina fericirii 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCI 


Si ’n inimi blând revarsă plăcerile iubirif. 
Doar numai o vioară se tingue pe coarde, 
Se tingue ’ntr’un cântec ce tremură si arde, 
Se tîngue de-o parte si-aya de ostenită, 

Se tingue ca ruga în umbră rătăcită 

Si inima mea tristă se tingue cu ea. 

Dar vesela fantarà résunä şi iar ia 
Cântarea sgomotoasă pe aripele sale 

Si şterge amintirea gi tainica el jale. 


Simina 


Si șterge amintirea | Ah, cum putea-vei oare 
Să uiţi tu vreodată întàia sărutare °? 

Tiï minte ? Coboriseși vinänd necontenit 

In lunca unde curge Siretul liniștit. . . 


Viorel 


Când tu-mi veniși în cale cu flori de iasomie 
In mânele-ţi suave și-o blândă poezie 

In toată-a ta fâptură si cum îndurerată 
Povara mea de ginduri pe fruntea ’ntunecatà 
Cădea istovitoare tu fusi o albă zînà 

Ce-ai pus în noaptea tristă iubire si lumină. 


Simina 


Și altădată iarăşi la sipotul din vale. , . 


Viorel 
ŞI ’n munţii singurateci pe unde a mea cale 
Adesea o perdusem. 

Simina 


Şi ’n alte atâtea locuri! 


Viorel 


Tu fusi aprinsa faclă a stinselor norocuri 
Din vremea neuitatà de dragoste cerească. 


Simina 


Si n'ai vrea acea vreme din noŭ să ’nfloreascà ? 


Viorel 


La ce ne-am face oare ispite-amăgitoare 
Când rana, crudă încă, atât de réù pe doare ? 
Ei port pe a mea frunte coroana sângeroasă 
De visuri chinuite ce groaznic mă apasă 
Si 'ntunecă vederea punând zăbranic des 
Pe-un dor fărâ de margini și fâră înţeles, 

* De toată-a mea viaţă e o ’ntindere nebună 
De braţe obosite în mijloc de furtună. 


www.dacoromanica.ro 


107 


108 SOLII PACII 


Un demon färä milă mă mână înainte 

Departe de norocul limanurilor sfinte 
Si-apasä pe a mea frunte coroana tot mai lare 
Cu greaua sa povară de visuri sdrobitoare. 

Eŭ simt că de această coroană am să mor. 
Şi-acum când pentru-o clipă norocul zimbitor 
Imi ese blând în cale cu chipul fecioresc, 

Cu graiù de alinare, ai vrea Să-l părăsesc ? 


Simina 


Urmează-ţi dar norocul blajin ce teașteaptă 

Si n’as dori vre-odată din calea lui cea dreaptă 

S'abaţi spre micul templu în care amintirea 

Veghiază obosită și pală fericirea 

Trecutà ce-odihneste în somnul său de veci 

Lăsată ’n părăsire pe lespedele reci. (Vrea să plece, face ciițiva puși, dar se in- 
tource nehotaritu şi de odată, cu obidă :) 

Mai știi să săruţi oare si-acum ca altă dată ? 

Viorel 


Oh, zilele apuse de dragoste ’nfocatà 

Tin toate ’n särutarea adincä si setoasă 

Ce-am pus odinioară pe buza-ţi amoroasă | (O sărută incet pe frunte). 
Simina 

O, nu pe fruntea-mi arsă. Tu știi, în colţul gurei 

E taina voluptăţii. In mijlocul pădurei 

Eram odată singuri când tu ţi-ai apăsat 

Pe rumenele-mi buze sărutu ’nflécärat. 

Cădea prin frunze dese o ploae aurită 

De raze și prin ramuri trecea ca aiurită 

Cântarea pătimașe a unei turturele. 

De cântecul acela, oh, visurile mele 

San fost legat și 'n urmă, în grea singurătate 

Mam prins gindind adesea, cu tristă voluptate, 

La cântecul cel dulce, la farmecul pădurei, 

La taina sărutării ardénd în colţul gurei. 

De n’aï uitat iubirea-mi, oh, fă să ’nvie iarăși 

Sărutul zilei calde de când eram tovarăși, 

Să ‘I duc de-acum cu mine în noaptea rătăcirii 

Ca sculă prețioasă si dragă a fericirii 

Apusă pe vecie. 


Viorel 


Frumoaso, mă ’nspàimînt 
De ruga ta că-i rugă de suflet trist și sfint 
Ce-arde de dorinţa grozavă-a särutärit : 
Dar colţul gureï tale e sufletul pierzării. 
Simina (cu o mișcare din umeri) 
Ci uită-te în preajmă, iubite : ce povară 
De ginduri neguroase de-asupra se coboară 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCII 


De ’ntunecà şi fete si ’ntunecà si minți 

Si lasă numai grija de silnice dorinţă 

Ce cad ca plumbul grele pe fruntile obosite. 

În jurul téù nu-s roze, ci frunze ofilite, 

Nu-s cânturi de plăcere, ci plânsete ’nfundate 
Şi-n cupele de aur cu slove vechi săpa te 

Nu curge vinul roșu, ci drojdif inegrite. 
Surisurile voastre sunt searbăde, silite 

Sin vorba voastră este ceva care vă minte 

Dar totuși päreti veseli si rideti inainte 

Deşi surîsul vostru pe nimeni n'amăgește 

Ci numai doar trufia cu el se ameteste, 

Nu astfel de viaţă ce cugetul doboară 

Şi inima ucide visam odinioară, 

Ci ’n visurile mele semete ’nfläcärate 

Clädeam pe culmi senine fantastice palate 

Din care gindul mindru ca vulturul în sbor, 
Să-și tae largă cale viteaz, cutezätor. 

Si tristă în mîndria-mi dia falnica ’nàltime 
Să-mi plec a mea privire_spre jalnica”mulțime ; 
Cuvîntul mei să fie cuvintul de îndemn 

Şi gestul me sä fie doritul, sfintul semn 

Ce varsă ’n inimi slabe märeata mintuire 

Pe când cu-o mână ’ntinsà, spre a ochilor uimire 
A palelor noroade, o faclă scutura-voit 

Și sufletelor negre zäri albe aräta-voiü. 

Că ’n lumea ce se pierde pribeagä ?n trista ceaţă, 
Sunt vecinica lumină, sunt vecinica viaţă. 


Viorel 
Viaţa ta măreaţă-i ca moartea si grozavă ; 
Pe purpura ce cade în falduri pe-a ei slavă, 
La para sângeroasă a facleï ce-o înclini 
Eu văd cum stă de-asupra cununa cea de spini. 


Simina 
Dar nu vezi a mea rugă spre tine ’nältatä 
Ca fumul de tămâe din jertfa întristată 
Făcută la icoana a tot mîngîetoare 
In seri de sbuciumare adînc chinuitoare ? 
Si-iatä a mea privire ce tremură sfioasă 
Si arde pătimașe atât de ’ntunecoasà 
Cersind dulcea ’ndurare din ochii visători 
Să cadă ca o rouă pe vestedele flori. 
Si umedele-mi buze întinse ’nfiorate 
Ca ?n clipa sfintei taine spre-amara voluptate 
Ce stă în sărutarea ferbinte a gurei tale 
Ce tremur le cuprinde | 


Viorel 


Sérmane buze pale ! (O sărută lung pe ! uze). 


www.dacoromanica.ro 


109 


110 SOLII DACH 


Simina (cu un strigăt de isbindä) 
Apasă buze roșii pe palida mea gură ! 
De tremurul plăcerii întreaga mea făptură 
Sa simt cà se cuprinde sin flacări mistuità 
SA ’nalt a mea viaţă la culmea mult dorită 
A rugului pe care se ard însângerate 
Iubirile de slava veciei luminate. 
Apasă buze roșii și 'nsângeră-a mea gură ; 
Sărutul téù să fie grozav ca si o ură 
Sträveche, 'nverșunată. Apasă si rănește; 
lubirea cea scăldată în sânge înflorește 
Grozavă peste veacuri. Apasă crunt, sălbatec 
Să simt în colțul gurii arsură de jératec 
Şi sufletu-mi din mine mi-l soarbe ’n sărutare. 


Viorel 
Si ce fäcurati triste în clipele amare, 
Voi buze pentru care sărutul e plăcerea 
Mai stintă decât raiul, mai dulce decât mierea ? 
Simina 
O, nu ’ntreba |! Sărută, sărută înainte, 
Imbată-mă de vraja fiorurilor sfinte ; 
Otrava lor cea dulce pe buzele-mi revarsă 
Căci dornic e-al mei suflet și inima mi-e arsă 
De-o clipà-a fericirii trăită pe deplin. ` 
Să piară sbuciumarea, să piară negrul chin 
A zilelor de-adincă și grea singurătate ; 
Iubirea azi învie și inima-mi se bate 
De flacări mistuità. N'auzi în blânda noapte 
Trecénd prelung un freamăt de ’ndemnurì si de șoapie ? 
E dragostea cea veche mereii isbinditoare ! 


p 


SCENA IX 


Aceeași, Ileana 
Ileana (intrànd prin fund) 


Iubite, glasul tău... (It vede imbrăţişaţi), Ah! (Remâne ca de piatră). 


Simina 


Domnita ! 


Viorel (se smulge din brațele Siminet). 
Indurare | (Se repede spre Ileana). 


Cortina cade 


(Urmeazà), ST. PETICA. 


DOR 


se 


E E e-ale grădinii dragi ruine 
RS Trist plânge toamna ’ntârziatä ; 
A Copaci cu frunza 'nlăcrămată — 


Se uită ’nduiosati la mine. 


Și-aminte de le iai mai bine, 
Plec genele'mi inrourate : 

E ’n toate acelaș dor, si toate 
La tine se gindesc, la tine... 


Frunzis înàbusind suspine, 

O floare doar—și ’nlicrématà, 

Si-o toamnă — atât de ’ndureratà, — 
Şi nici un semn de vremi senine !... 


Sfiit suspină-un cânt; dar cine 
M1 cântă ’n graiuri tremurate ? — 
Curg lacrémi peste tot, si toate 
L-îngînă ’n dorul lor de tine... 


POVESTE 


SIGN codru nu aflaiù uitarea, — 
Le In liniște "mt gràia mai viü 

A: Povestea cea mai dureroasă 
Din câte mi sa dat să stiù. 


Singurătăţii lui n'am spus-0,— 
Cuvint să ’ncep nu am găsit: 
Voia de-odată să'și reverse 
Durerea fără de sfirsit. 


Si ’nàbusindu-mi-o în suflet, 
Uitaiù de codrul adormit; 

Şi rătăceam prin alte vremuri, 
Și nu știi cât am rătăcit... 


Târziu,—prin lacrémi—se stràvede 
Suspin-viù fluturând în sus; 
Si nu ştii : codrul o visase, 
Ori eŭ povestea'mi voiù fi spus. 
ANDREI NAUM. 


PECETI VECHI DOMNESTI 





Pecetea lui Stefan-cel-Mare Pecetea lui Petru Rares 
(1457—1504) | (1527—1538) 





Pecetea lui Alexandru Lăpuşneanu  Pecetea lui Constantin Movilă 
(1552—1561) j (1608—1611) 


www.dacoromanica.ro 


RAPSODUL 


(SCHIȚĂ) 


gg 


Mesterulut A. Vlahuţă. 


in trecutul copilăriei mele depărtate, ca nălucile, se desfac și se risipesc 
S amintirile. Singure si indurerate trec peste sufletul mei, asa cum trec fu- 
MI nigeii, toamna, peste coclaurile pustii, fără să lase nici o urmă. Printre ele 
sunt unele care me cercetează mai cu dinadinsul ; atunci më infor, tresar când 
mé atinge aripa lor de cenușă. 
Astfel e umbra lui mos Zamfir. 


La spatele zidirii în risipă, unde fusese odinioară conac; in ograda cea 
largă, văd rătăcind, pe afară, un unchias, cu capul gol. 

Căci de cum începusem să cunosc, ca trepădușu o luam pe marginea san- 
tuluï împodobit cu urzici și ismă creatà, ci numai împingeam portita șubredă 
întruchipată din coji de teiù putrezite. 

— Auzi tàicutà, să vii la noi. 

— Bine mosule, îmi răspundea tremurat glasul ce n'a cunoscut impo- 
trivire, 

Îi aduceam de pe prispă pălăria cu stresinile largi, toiagul de corn, și, rara- 
rara, ca doi bètrAni, coboram printre casele mărunte acoperite cu stoguri de trestie 
aurită. 

Când ne vedea lăsându-ne în jos, megieșul Toader rotaru contenia din 
bocănit, iar Floarea rumenă de voioasă ne esea în cale si ne da binete; în cuvint 
dulce-i soptea la ureeche, în fitece zi: 

— Mosule, te așteptăm cu cina. 

Unchiasul încerca să se îndrepte, cu braţul ridicat ca la miruit, într'un 
gest senin, dăruia mană peste tot rostul ei gospodăresc de -nepoticà cuminte. 


In toate după prinzurile, îl adàstaù ai casii, de oarece fără gres, de ani în- 
tregi, venea să-și întilnească »copiii«, asa cum blajin ne numea pe toţi la olaltä 
de la prisle până la mare. 


116 RAPSODUL 


Mama, ività în prag, dupà un obiceiù bine asezat în casa noastrà, nu uita 
să mé întrebe alintàtor: 

— Ai sărutat mâna? 

Se apleca să ajungă cu buzele de fruntea mea, cu podul palmelor mè în- 
demna încetișor. 

R&mâneam pe urmă între genuchii lui; fără de vină, mîngiiam bumbii 
lucioși bătuţi în șerparul lat de curea chindisită cu meșteșug. 

Ades, dat după joacă, "mt ridicam ochii spre el, îl priveam pe subt sprin- 
cene; unchiașul văzut de din jos mi se părea străin si slut, — nu mai era infiti- 
sarea lui cea bună, mi se făcea frică, înginam cu inima strinsä : 

— Mo-su-le... 

— Tatà! 

Pricepea spaima mea, cu o mână adusă peste trup, mè apleca prelung la 
sinul lui. 


Pe lacra de lingă cuptoriù îşi avea locul știut. 

Cu o mână pe toiag, cealaltă deschisă pe genuche, mosu, cu barba revèr- 
satà pe piept, sta ca picat din piatră, adincit în odihna anilor lui b&trâni. 

Subt fruntea netedă, adusă frumos printre itile de păr coliliă, pleoapele 
ce-i străjuiaii ochii ca două réspete, päzeaü taina, nu se înnălțaii niciodată. 

Fata-i firavà și trasă spunea zbuciumul unei lungi văduvii, căci pe mos 
Zamfir tot singur l-am pomenit. 

Tärziü, când luam seama mai bine, din cuvint în cuvînt ascultam ce 
gràiaù bătrânii; am priceput atunci temeiul din care i sa tras nenorocirea. 

Mătușa-i murise de tinérà; când a închis ochii și singurul fecior ce-l câș- 
tigase, a simţit cà i se duce pe copcă razimul si mingterea bétrânetelor, i s'a 
stricat sufletul. | 

Plugul ruginit din ocol n'a mai răsturnat brazda, grădina i-a rămas în- 
telenità, iar cäpita de ogrinzi înegriti din dosul farculuì da de știre că aŭ umblat 
vremuri rele peste casă, te făcea să înţelegi că ogeacul unchiașului nu mai e în 
rindul celorlalte. 

Zobit de mihnire, tot acolo-i sta gindu; jalea nu-i mai da résbunj ca 
să-și mai résufle de la inimă, venea pe la noi. 

* = * 

Intr'un rind, pe la răpotinii, ne strinsesem împreunà neamurile. In grà- 
dinità răsadele își amestecau mirosurile în două cu boarea pămîntului ud, dogorit 
de întăiele raze. Prin aer rèsfet de tinereţe. In căldura craiului de sus păsărelele 
guralive își întorceaù cântecul în tot felul. 

Moș Zamfir, în cămașă cu mâneci largi și itarï de pinză de casă, cinstea 
căpătiiul mesii în port arătos de ninsoare; — albinele väluraü din aripioarele lor 
de aur pe d'asupra noastră, când și când, amăgite, se încurcat în barba unchia- 
şului, albă ca o floare. 


RAPSODUL 417 
3 
Printre oaspeţi se brodise un ceteraș, de neam din alt pămint. Ca pe un 
musafir Paŭ omenit cum se cuvenea; mai la urmă, îmbiat, potrivește o mână pe 
gitul cobzii și se ferește mai la o parte: 
„Pe drumu Belgradului 
Mere calu Raduluf, 
Din picioare schinteind 
Din gură pară tipànd;« 
Unchiaşu, maï pe seama lui, dă drumu vorbii; rostește cu glas nädusit în 
suspinuri : 
Cu friu galben în picioare 
Cu șeaua ’ntoarsà subt foale... « 
In amestecul hangului ceterașu zicea pe ’ndelete pätäniile Raduluì-orta- 
cului. 
Moșu asculta. 
Redesteptat ca dintr'un vis soră pămîntului, mișca buzele în gind, cu 
luare aminte pășia pe izvodul cântecului: 
— Murgule, fii blestemat 


CA feciorul mi-ai lăsat 
Pe loc tare depărtat... 


Nu-l răbda inima să-l auză stirbit : 
— Aici vine așa! 
Iar glasu-i fară răstire, îndrepta: 
nL’ai lăsat 
Neingropat, 
Cu pămînt neinvälit, 
Fără loc de odihnit! 
Viersu-i căpăta insufletire, răsărit la chip, inviorat ca de-o chemare de- 
părtată, se pornește deodată, singur, în auzul tuturora: 
nSubt seninu cerului 
La aripa norului 
La ciardacu lui Novac 
Mare masă-mi este întinsă... 
Dar la masă cine-mi șade? 
Şade bătrânul Novac 
Cu frati-săă Balaban 
Vesel beaù gi ospätaü, 
Teamă de nimeni n'aveaii... 


Pentru întăia oara auzeam pe mosu vorbind în sir; furișat, m'am alipit 
sfios de pulpana lui; el, ca un părinte, şi-a așezat mâna-i curată ce n’ar fi atins 
decât odoare sfinte, în creștetul mei, — și cântecu, fără să-și tae firul, îşi picură 
inainte glăsuirea lui de codru: 

nDarà asta ce să fie? 


Balaban nu adăsta, 
In celar că mi-ţi intra 


www.dacoromanica.ro 


118 RAPSODUL 


Din opt-sute buzdugane, 
Alegea pe cel mai mare, 
La cîntar că mi-l punea 
Trăgea opt-sute oca...« 


Minunati, am ascultat până pe subt sară sirag de cântece bètrânesti. Fin- 
Una adincă le rostea legunat, în tilcul lor svicnea pe alocurea înfiorări de băr- 
biitie; bétrànu, inspirat, sădia în inimele noastre isprăvi cäruntite din vremuri 
uriașe. 

* i * 

Din casà, îl vedeam peste ostrete. 

Adus de crucea spinării, cu pérul resfirat pe panura în bătaia mălinului, 
își pipàia potica cu vîrfu toiagului; clătind din cap, lungea stoboarele de-a rindul, 
se pierdea printre grădini si oboare, vorbind singur. 

De când nu i sa mai putut împrăștia luminile peste livada récoroasà din 
vale, ocolită mîngiios de bràtara măgurilor împădurite, se ducea la locasul lui 
drag de subt pluta cu frunză argintată. In freamétul coroanei lui pletoase, culcat 
în mijlocul finasuluì inflorit, când vîntul sufla peste hotare, mosu visa la tinerc- 
tele lui irosite pe toate cărările. 


Acolo, rézimat de scoarţa copacului, Pai găsit oamenii, fără simtire, în 
amurgul unei măreţe zile de vară. 
Asa sa prăpădit înțeleptul si tristul bătrân, moș Zamfir orbu, Omerul 


cătunului nostru. 
V. CIoFLEC 


SUPERIORITATEA RASEI LATINE 


e 


VK ZS una trecută a apărut la Buenos-Aires o carte portugeză: nEn que consiste la superioridad 
de sde los Latinos sobre los Anglosajonesu, datorită unui scriitor foarte judicios si cult: D. 
E MP] Victor Arreguine. Această lucrare e mai mult un respuns la cartea D-lui E. Demolins : » En 
quoi consiste la supériorité des Anglo-Saxonesu, care a ficut atâta zgomot în lumea latină. Credem 
de un interes nedis-utabil această cestiune, care ne privește direct și pe not Românii, și pentru aceea 
supunem publicului român, care pare ocazie să cunoască volumul D-lui Arreguine, părerile sale 
principale și argumentele care le sprijină. 

Sensibilitatea morală și puterea de voinţă — începe autorul — sunt două deosebiri psicho- 
logice, care formează un abis adinc de separatiune între cele două rase: Anglo-Saxonă și Latină. Pu- 
nénd în paralelism clima aspră și enervantà și caracterul lor psichologic, Englezif, zice autorul cu 
Taine, »sunt de o incapacitate mintală pentru unele concepţii, de un egoism incarnate. Idealul en- 
glez e practic și imediat. Figurele unui Isus, unui Bolivar, unui Iosef Garibaldi, ar fi de fapt impo- 
sibile printre Englezi. Germanul este un tip intermediar între principiile sale științifice si bruta- 
litatea cuceririi, între Frideric si Bismarc. La Latinf, cuceririle în timpurile creștine, aŭ un alt 
caracter decât acelea ale Anglo-Saxonilor. Cuceririle lui Napoleon n’aù fost oprimarea naţiunilor ; 
ele aù fost mai mult cuceriri de coroane. Chiar locuitorii Filipinelor aù moștenit îndemânarea c»- 
inercială și industrială a tatălui lor și blàndetea de caracter a mameï lor. 

Cuceririle militare ale Anglo-Saxonilor aŭ fost ficute în numele civilizaţiunii, care este un 
mijloc de a ascunde si a justifica planurile cele maï meschine și încercările cele maï ambitioase. 
Căci ce se înţelege prin civilizatiune ? Se înțelege asimilarea băștinașilor, unui regim cu o cultură 
superioară ; se înțelege adaptarea violentă, daca vreţi, a unei culturi date la un mediù inferior ei. 
Dar astfel de scopuri aŭ avut Englezii ? Lucrul e cunoscut de toată lumea ; cuceririle lor aŭ un ca- 
racter cu totul economic, — pentru a-și desface productele și a stabili puncte strategice. Așa En- 
glezit apasă si store Egiptul subt titlul de ocupatiune temporară ; tot asa comit cea mai mare ne- 
dreptate, în ceeace privește republicele Sud-Atricane, impunénd Boerilor un războiii de disperare. 
In Australia Englezii aŭ acaparat ţinuturi imense pentru a le cultiva cu nefericiţii de indi- 
geni; în cucerirea Indiei, lordul Clive a întrebuințat toate violențele si răpirile, pe care nici cel 
mal bun panegirist al séi, Macaulay, nu poate să nu le recunoască. Mijloacele de care se serveşte 
în războiă Englitera ca: pulberea cu gazuri asfixiante, gloantele dum-dum si alte invenţii diabolice, 
sunt o sfidare a sentimentelor de umanitate. Administraţia engleză în colonii e o oroare : »In tim- 
pul celor cinci ant af lui lui Clive — zice Macaulay — guvernul englez s'a dedat la o atât de mare 
coruptiune si imoralitate în provincia bengală, că abia par compatibile cu existenţa societăţiiu. 
Si mai departe: „Englezii obligati pe IndienY să cumpere cu preţuri exagerate si să vindă pe nimic«. 
In acest chip s’aù improvizat averi enorme în Calcuta, pe când peste 30 milioane de oameni aŭ 
fost reduși la cele din urmă mizerii. 


120 SUPERIORITATEA RASEI LATINE 


Caracterul Englezilor e curios; sunt putin expansivi si putin amabili; elocventa lor se 
afirmă în meetinguri. Legislatiunea lor e tencbroasä ; conversatiunea cu un Englez mai mult in- 
structivâ. Pe când în Italia se discută arta si iubirea, în Germania filozofia si muzica, în Englitera se 
discută producţiunile folositoare si comoditàtile vietit. 

In rezumat, Anglo-saxonii sunt întreprinzători, capabili de mari si paciente sfortàri, îm- 
buibati de orgoliù national si cu un sentiment exagerat al propriilor lor merite. In rasa latină gäsim 
spontaneitate pasională, entusiasm pentru ideile de solidaritate socială, imaginatiune, spirit de ino- 
vafie, spirit de jertfă, putere de generalizare. 

Spiritul englez e analitic, temperamentul lor flegmatic, un rezultat al climei si al cre- 
dintel lor. 

Idealul englez se rezumă în următoarea formă: a trăi bine. Acest ideal e individual si co- 
lectiv. Războiul lui Cromwel cu Olanda n'a avut alt tel decât monopolul comercial. Negotul: iată 
caracterul Englezului. Cuceririle Englezilor si spulberarea Spaniei aŭ alarmat pe popoarele latine. 
Edmond Demolins în Franţa susţine superioritatea Englezilor și Yankeilor asupra tuturor celor- 
lalţi oameni în cartea sa : In ce consistă superioritatea Anglo-saxonilor ? Stăpinind America prin 
Canada si Statele-Unite ; Africa prin Egipt si Cap; Asia prin India si Birmania; Oceania prin Au- 
stralia si Noua-Zeelandà; Europa si lumea întreagă prin comerţul, industria si politica sa—iată su- 
perioritatea englezà. 

Dar cum am zis, repetă D. Arreguine, Englezul nu aspiră în mod simţitor nici la infrätirea 
neamului omenesc, nici la suprimarea războiului, nici la protectiunea celor slabi. In ce stă atunci 
civilizatiunea lor? După un militar, superioritatea unui popor constă probabil în valoare, în disci- 
plină si în alte prevederi strategice; după un pios, în iubirea lui Dumnezeü, în rugăciuni și în alte 
opere de caritate; după un om de comerţ, în reușită cu cea maï mare ușurință și folosinţă posibilă. 
Gum vedem, o concepţie relativă și a cărei valoare depinde de unghiul vizual al fiecărui individ. 
Pentru un cugetător ea nu poate însă să aibă o însemnare atât de restrinsă si de individuală. Con- 
siderând unele motive, am spune că superioritatea, este o adaptare cât mai mare a forţelor totale 
ale omului la oarecare mijloace de a micșora sfortärile pentru a trăi. Observând civilizatiunea zi- 
lelor noastre cu atâtea si atâtea mijloace de distrugere, când nu mai există nici milă, nici compa- 
siune, nici fraternitate omenească, ne îngrozim de acest stranii progres moral al omenirii. »Nu 
ne rămâne alt leac decât a recomanda cauza noastră zeilor războaielor și armatelor și de a implora 
binecuvintarea lors, zice un om politic englez foarte popular, lord James Hereford. Alţii atenuiazä 
formele de activitate și felul de a trăi al oamenilor, împărțind stratul social în trei categorii funda- 
mentale ; sălbatici, barbari si civilizati. Această împărţire poate fi exactă în teză generală și 
abstract. Ea n'are însă nici o valoare în aplicarea eï la cazuri particulare și concrete. 

O clasificare în adevăr ştiinţifică a unei colectivităţi oarecare trebue să ţină seamă de fac- 
torii psichologici : idei, sentimente, aspiratiunì, credinţe și calităţi morale, Să privim teatrul, în care 
se vede mai bine reprezentarea societăţii omenești. Teatrul lui Shakespeare, în care se aflä nobletà, 
e străin. În lumea lui Shakespeare amorul poetic e întrupat în doi tineri din Verona; amorul violent 
în natura excesivă a africanului Otelo, etc. Shakespeare e prin năzuinţi mai mult latin. 

Latinul inventează, anglo-saxonul aplică. Unul are o clară vedere intuitivă, celalt observă. 
In teatru, în nuvelă, în poezie, in muzică, în sculptură și arhitectură, în războit, etc., Anglo-Saxonul 
procede maï mult de la rasa latină. Deci nu prin însușirile întelectuale, ci mai mult prin comerțul 
și prin banca sa Anglia domină lumea întreagă. E o ţară capitalistă si prin urmare individualistă, 
Ceeace probează capitalismul séù, e superioritatea imensă a importului asupra exportului. In 1898 
importul se ridica la 470.000.000 livre sterlinge, pe când exportul abia la 233.000.000. 

Mărirea britanică fiind bazată pe forti abuzul îi va prepara decadenta. Pentru a asigura 
cuceririle sale și a inspira teamă celor rivali, Englitera se vede nevoilă să-și mărească din ce în 
ce maï mult armatele sale. Budgetul séi de războii e cu 58 milioane livre sterlinge anual superior 
celui al Franţei. Nici o instituţie, nici o putere nu poate trăi numai cu sprijinul puterii. Puterea 
fără alianţa dreptăţii, mai curîad saù maï tàrziù, degenerează în slăbiciune. 


www.dacoromanica.ro 


SUPERIORITATEA RASEI LATINE 124 


In definitiv, superioritatea rasei latine asupra Anglo-Saxonilor constà : 

1) In mai marele séù altruism; 2) în mai marea sa putere de generalizare; 3) în spiritul 
săi revoluţionar, în ordinea ştiinţifică, religioasă, politică, etc.; 4) în mai marea sa sensibilitate 
morală; 5) în mai marea dezvoltare a facultăţilor sale artistice; 6) în mai marea sa sobrietate; 
7) în concepţia sa de justiţie; 8) în concepţia sa de egalitate; 9) în concepţia sa de fraternitate; 
10) în concepţia sa de libertate; 11) în mai armonica dezvoltare a facultăţilor sale. 

"Rasa creatoare a celui mai mare număr de naţiuni, rasa descoperitoare de continente si 
de ţări, rasa idealului, rasa iubiril, rasa teoriilor umanitare, rasa predestinată să producă fuziunea 
raselor ...«, iată însușirile strălucite ale rasei latine, care eternizeazà rolul séù pe pămînt. 

Autorul sfìrseste zicând că rasa latină nu numai că nu e în decadentà, dar încă se află în 
apogeul săii. Sperăm că aceste nouă argumente vor deschide ochii lumii din apus, si că teoria 
D-lui Arreguine va găsi cât mai multi aderenti spre binele nostru al tuturor. 


I. BRUMAREL. 


DEPARTE 





Ce 


ST 


ce marginea mării, un codru de plopi 
P scalar în văpaia amurgului, cântă; 
‘224° Din cerul albastru cu zarea de foc 
Se cerne pe valuri o liniște sfintă. 


De țărm priponită, se leagănă ’ncet 

O barcă, si nimeni să plece nu vine... 
Privind-o vrăjit-is de-un dor necoprins 
Si gîndul mi-aleargă, iubito, spre tine. 


GINDIND LA EA 


— st 


<y- y-n nume drag e ’n vintul 
o- MY a ù sig 
7 È Ce prin salcimi suspină 
A): 

Introenind cu floare 


Cärarea din grädinä. 


In razele de soare 

Ce tremurà pe zäri 

Si ’n freamätul de frunze 
Se 'ngină särutäri. ` 


Iar din adîncul bolţii 
Albastre, blând se cerne, 
Cântat de ângeri, basmul 
Iubirilor eterne. 


ACUM 


— ve — 


à Léger stànd in preajma 
K Vrăjitului izvor 
EA 


9% l-am spus iubirea noastră 
S'o ducă tuturor. 


Şi ca prin farmec codrul 
Pletos, înfiorat 

Incepe să doinească 

Un cântec fermecat. 


De paseri, lunca sună 
si, sägctati de dor, 

Pe cer perechi de vulturi 
Se ’mbrätiseazä ’n zbor. 


Din slăvile senine 

Se cern prin glas de vint 
Indemnuri de ’ndràgire 
Și pace pe pămînt. 


Tot farmecul din lume 
Și-albastrul de pe zări 

E°n sufletele noastre 

Topite ’n sărutări... 
Stingher, îi spun durerea-mi 
S'o ducă tuturor; 


De mine ride ’n hohot 
Pribelnicul izvor. 


G. TUTOVEANU 


CRONICA 


LITERARĂ SI ARTISTICA 





hutä. Numele și talentul poetului fiind bine cunoscute publicului, preferim să reproducem 
aici — în locul unei sumare dări de seamă — câteva pagini emotionante din frumo- 
sul săi volum. 

n Amintiri despre Eminescu, 1889. Sunt zece ani de când am fost pentru întăia oară la 
Eminescu acasă. El sta pe-atunci în podul Mogoșoaii, de-asupra unei tapiţerii, într’o odaie largă in 
care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad pătată de cerneală, cărţi multe 
ticsite pe nouă politi mari, o mașină de cafea pe briul sobii, un lighian de pämint într'un colt, în 
alt colt un cufăr vecbiù; pe pareti nici o cadrà. Poetul era singur, într’un surtuc lung peste cămașa 
de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoștea din copilărie, își ziceañ tu. Am stat aproape o oră, 
în care eŭ n'am vorbit nimic. l-am ascultat pe ef discutând asupra telepatiei. Sficios, mă uitam la 
Eminescu. Eram asa de fericit că-l văd. Mi se părea un zei tinăr, frumos și blând, cu pérul lui ne- 
gru, undulat, de subt care se desvălea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duși, adormiti, osteniţi 
de ginduri, mustata tunsă putin, gura mică, sin toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate și 
melancolie. Avea un glas profund, muzical, umbrit într’o surdinà dulce, misterioasă, care dădea cu- 
vintelor lui o vibrare particulară, ca si cum venea de departe, dintr’o lume necunoscută nouă. 

Din ziua aceea am căutat să mă împrietenesc cu el. Mâncam adesea la acelaș birt, si multe 
seri ni le petreceam împreună »vorbind réù de lume« si fumându-ne dejunul și prînzul de-a doua zi. 
El era pe-atunci redactor la ziarul Timpul. Constiincios și muncitor peste măsură, de multe ori 
Eminescu ducea singur greutăţile gazetei. Câte nopţi petrecute cu condeiul în mână! Sa doua zi, 
palid, nepieptănat, plin de cerneală pe degete, c'un teanc mare de foi scrise intra în tipografie unde 
rinduia materia, redacta informaţii, făcea corecturi, si numai seara, când gazeta începea să se vin- 
ture la roată, atunci își aducea și el aminte că e trudit și n'a mâncat nimic în ziua aceea. 

Imi pun mânile la ochi si trec repede peste acest sir de ani, în care Eminescu și-a dat cea 
mai scumpă și mai nobilă parte din viaţa si inteligenţa lui pentru. .. o mizerabilă bucäticä de 
pâine. Când veneai căldurile nesuferite ale verii, patroni! de la Timpul plecati toți pe la băi. Emi- 
nescu stetea neclintit în București, mistuindu-se și luptând până la jertfă pentru onoarea şi triumful 
altora, soldat credincios și nefericit. 

Intr'o zi m'am dus la tipografie să-l iaŭ ca să mâncăm împreună. Liam găsit făcând corec- 
turi. Era abătut şi foarte obosit la faţă. 

— Uf, nu mal pot, nu mai pot... Aș vrea să mă duc undeva la ţară, să mè odihnesc 
vr’o două săptămâni. . . H 

— De ce nu te duci? 


( e A ilele acestea a apărut o a doa ediţie a volumului In viltoare, nuvele și impresii de A. Vla- 
D ZG 
I] 


126 CRONICA 


— Dar unde să mă duc? Cu ce să mă duc? Pe cine să las în locul mei?,.. 

Asta era pe la sfirșitul lui Mag, După o săptămână gazetele anunţat că Eminescu a îne- 
bunit. Timpul rămânea cu cele maï frumoase articole, ce sat scris vr’odatä în presa noastră. Un 
gol imens se făcea în literatura română. Micii Zoilt își frecaù mâinile de bucurie, 

De aci încolo viaţa luy Eminescu, adinc zdruncinatà de un lung exces de muncă și de su- 
ferinti, se scurge ca o agonie grea, penibilă, neînchipuit de dureroasă, Prietenii Lai trimes la Viena. 
Acolo a fost căutat, îngrijit, aproape restabilit. După dot ani l-am văzut în lași. Era de o tristetä 
si de o melancolie sfișietoare; blând ca și "nainte, dar silnic la vorbă, vecinic dus pe ginduri, si 
timid ca un copil, și lipsit de orice voinţă. Avea deplina aducere aminte a oamenilor, a lucrurilor 
si a tutulor întimplărilor din urmă. Më întreba cu interes de cunoscutii lui din Bucuresti, și-arăta o 
nespusă milă pentru cel săraci. Apol iar, ca și cum și-ar fi adus aminte de o nenorocire mare, se 
cufunda în gînduri, și nu mal spunea nimic câte-o jumătate de ceas. Numa! își ridica ochii diu când 
în când, și împreunându-și mânile ofta de te'neca plânsul: »Of, Doamne, Doamne !... Si iar punea 
ochil în pămînt si tăcea. Avea convingerea puternică că e pierdut, că pentru el nu male de trăit si 
că într'o zi are să moară de foame. Ideia că n'are cu ce trăi îl chinuia zi și noapte. De multe ori 
mi-a spus, blând, încet, cu acel glas profund ce părea că vine dinto altă lume: »Tare-aș vrea s-a 
dorm odată, și să nu mě mai desteptu. 

A adormit în sfirşit această jertfă glorioasă a une societăţi frivole si nepăsătoare. Inir'o 
țară cu atâtea nulilăţi triumfitoare, un poet atât de mare și de cinstit nu putea să moară decât 
într'un spital de nebuni. Câte reflecţii triste nu ne cuprind in fata acestui dureros sfirșit ! 

Oameni ca Eminescu résar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor. 

Este oare un păcat așa de mare de a rupe hotarele de gindire ale contimporanilor tăi, și-a 
te ridica cu mult de-asupra timpului și-a societăţii în care te-a! născut... Dacă e așa, pedeapsa e 
din cale-afarà grea. 

Imi pare r&ă că n'am la îndemână destule date, ca să pot schiţa aici biografia lui Emi- 
nescu. După câte stiù, viaţa poetului a fost în totdeauna o amarnică luptă cu sărăcia. De câte amä- 
giri nu s’o fi izbit el în societatea noastră așa de rece si despretuitoare pentru oamenii nnepractici lu 
Inselat de-atâtea ori în cele maï curate si maï sfinte visuri, sufletul lui pierdu de timpurii orice 
credinţă în viitor și, speriat de asprele realităţi ale vieţii, se refugià în linistitul imperiii al trecu- 
tului. Acolo neadormitele lui ginduri tràiaù ca într'o legendă frumoasă. 

Cititor pasionat, el era unul din cel mai adinci cunoscători al limbii, literaturii și istorei 
noastre din cele maï întunecate vremuri. De multe ori a trebuit să-și dea paraua gurii pentr'un ma- 
nuscris vechii ori o carte rară descoperită în vrafurile mucezite ale vr'unui buchinist. Figurile 
marilor Voevozi si întîmylările de vechime, de mult ce le gindise, se desteptaù în el clare, ca niște 
evocări din propria lul viaţă. Bătrânul! Mircea și bătălia de la Rovine, cu acei sprinteni călăreţi ce 
»roesc după un semn si în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn« sunt viziuni puternice, e o lume 
vie pe care poetul o vede deslușit în toate detaliile, și de aceea ne-o descrie așa de plastic și de 
sugestiv. 

Eminescu a fost pregătit subt toate raporturile a croi un drum noii în literatura Români- 
lor. Niciodată nu s'a văzut la noi un temperament de artist completat de-o cultură asa de vastă și 
de-o originalitate atât de puternică. In poezia noastră dulceagă, lină si fără adincime, versul lui 
Eminescu răsare într’un relief izbitor. Simţi îndată că af de-a face c'un reformator. Primele lui 
poezii sunt un strigăt de neliniște, de revoltă artistică. E o necunoscută vibrare de gîndire si de 
sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele lui aù suflet, mișcare, coloare, formă, — fiecare epitet 
e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară și ce frumuseți ritmice neaşteptate, neatinse încă 
până la el! 

Eminescu citea în original pe clasicii antici si avea o evlavioasă admiraţie pentru operile 
lor mari, liniștite, perfecte. „Când mi-i capul ere si ametit, ne spunea el odată, o pagină de So- 
focle mă insenineazä». Cunoștea în perfectie limba germană. Îşi făcuse studiile universitare în Ber- 
lin, si avea o deosebită predilecție pentru filozofi nemți, în special pentru Schopenhauer, care nu 


www.dacoromanica.ro 


+ CRONICA 127 


putin va fi contribuit la intunecarea prizmei de vedere a deceptionatuluî poet si la vecinicul lui dor 
de Nirvana... nsetea linişte eterne« din Satira IV si din atmosfera morală a maï tuturor poeziilor 
lui, Ce păcat că în viaţa asta, așa de scurtă si nesigură si plină de dureri, n'a găsit si el un suflet 
care să-l iubească, să-l inteleagä și să-l îngrijească de-aproape, ca pe un copil străin, pläpind si ne- 
norocit! Astă iarnă l-am întîlnit des, sgribulit de frig, ducându-se la cafenea, ca să se încălzească... 

S’acum, când umbra marelui artist nu mat supără pe nimeni, organizaţi comitete si chib- 
zuiti-vé ce podoabe să-i asterneti pe mormînt. Peste vot si peste ironica voastră generozitate cad 
numai bine cele patru versuri mîndre și despretuitoare ale poetului, luceafăr strălucitor si vecinic 
ca și Hiperion : 

„Trăind în cercul vostru strimt, 
Norocul vă petrece : 


Ci eu, in lumea mea mé simt, 
Nemuritor gi rece! 


A. VLARUŢA, 


Influenţa orientală asupra limbit şi cullurit romane de Lazăr Saineanu (3 vol..) 
I. Tre! puncte de afinitate există între idiomele uralo-altaice si între cele indo-europene : 1) Armonia 
vocalică subt raportul fonetic; 2) Aglutinatiunea subt raportul morfologic ; 3) Caracterul sin- 
tetic subt raportul sintactic. Patru grupuri coprinde familia idiomelor uralo-altaice: mangin, mon- 
gol, finougric si ture. Grupul ture coprinde următoarele popoare: Tături (nordici-iacuta, orien- 
tali-nigura şi occidentali, Pecenegi, Cumani, Bulgari și Turci. Asupra tuturor acestora D. Säi- 
neanu face o scurtă schiţă istorică, insistând ma) ales in ceeace privește punctele psichologice deo- 
sebite si în cele de contact cu Românii. Elementul tätäräsc în limba română provine din contactul 
Moldovenilor cu Tătarii Crîmlenï si Nogai; limba cumană a dat limbii române primul strat al tur- 
cismelor eï. In ceeace priveşte iofluenta osmanliej, foarte importantă subt raportul etnologic, ea se 
afirmă la toate popoarele balcanice. Alfabetul arab, adoptat de osmanlie e simplificat într’o serie de 
nuanţe și asperităţi, Fonetica imprumuturilor române (ţinând.seamă de fonetismele proprii osman- 
lieï : alternarea între b și p, între d si t, între k si h, între m si b) se reduce la următoarele obser- 
vatil: vocalele turcești 5, à şi y devin româneşte io, iŭ si î: Karagöz, güle si calăbalyk devin ca- 
raghioz, ghiulea și calabalic. Un b final saŭ median devine p : arap=— arab, k initial devine g gance= 
cange—kanga ; m final n: bäcan—bakkam, etc. Accentul în turcismele române cade de obiceiti pe 
ultima silabă, afară de cazurile speciale când nu se observă oxitonia caracteristică și quasigeneralä. 

Elementul morfologic ture e foarte familiar in românește: sufixele gi sai ci (gy, gü, gu) 
i,—li (ly, lä, lu) şi lyk (lik, lük, luk) aŭ devenit românește: giù sati ciù, iù liă și lic, indicând în 
romàneste meseria, îndeletnicirea, deprinderea, o asemănare subt raportul colorit, diferite adjective, 
nume abstracte, etc. In limba română mai avem 22 sufixe diminutivale în formațiunile secundare 
ale vorbelor turcești (ac, ache, as, că, nor, etc.); 6 sufixe augmentative; 5 forme de moţiune; su- 
fixe adjectivale și sufixe adverbiale. D, Säineanu studiază în urmă formarea pluralului la vorbele 
formate din turcește, particulele si flexiunile verbale. Elementul semantic e de studiat în acceptiu- 
nile metaforice, în generalizarea sensului și în reminiscentele istorice. In ceeace privește elementul 
lexical, e de observat că pe când toate dialectele românești se află subt dependenţa turcismelor, 
dialectul istrian singur a rămas neatins; de asemenea în Ardeal, afară de orașele limitrofe cu 
Muntenia, elementul turcesc e ca și necunoscut. Trecând la elementul folkloric, îl găsim în limba 
română foarte afirmat. Literatura turcă bogată în proverbe a influenţat mult paremiologia română : 
Locuţiuni si idiotisme, obiceiuri, credinţe, snoave şi basme, cântece, muzică, jocuri de copii, jocul 
päpusilor, dulapul, gialama, înjurături, toate acestea poartă urme mai mult saù mai putin adinci din 
elementele turcești. 

II. A doua parte a introducerii e consacrată Culturii. Autorul arată într'un mod amănunţit 


128 GRONICA 


toate raporturile ţării noastre cu Poarta, tractatele, solemnitàtile îndeplinite cu ocazia numirif unui 
Domn noii, Curtea românească, armata, justiţia si dările. Tara românească, închinată pentru prima 
oară Porții în 1391, ajunsese a fi cu totul vasală Turcilor, dând dreptul acestora să se amestece în 
daraverile interne ale ţării ; tronul ţării ajunsese un obiect de venalitate pentru Turci. Societatea 
românească e studiată în urmă de D. Şăineanu în toate aménunfimile ej, insistând mal ales asupra 
obiceiurilor orientale care astfel se introduserà la noi pe nesimţite; comerţul si industria formează, 
la rîndul lor, un capitol special al introducţiei. Ce rezultate aŭ dat aceste contacturi dintre Români 
si Turci? Locuinta, mincarea și băutura sunt pline de reminescente turcești. Imbräcämintea orien- 
tală e si astăzi păstrată de ţăranul nostru: anteriü, dulamă, ghebă, ipingea, subà, suman, zăbun, etc. 
In sfirşit, în concluziunile sale, D. Șăineanu aruncă o ochire retrospectivă asupra lucrărilor între- 
prinse până astăzi spre a studia influenţa elementului oriental asupra limbii române. Cartea e ur- 
mată de două volume de vocabular, care coprind toate cuvintele de origină orientală în limba română. 

Acesta e, în termeni generali, coprinsul ultimei opere a D-lui Sàineanu, din care rezultă o 
îndelungată studiare a subiectului. Recensia de faţă nu poate intra în fondul lucrării, care, netă- 
găduit, imbogäteste filologia română cu o operă de valoare. 


* 
* * 


Menţionăm încă și micul volum de poezii al D-lui Iuliu Dragomirescu, apărut luna 
aceasta. D. Iuliù Dragomirescu a debutat pentru întàia oară în revista noastră, si o parte din poe- 
ziile adunate în acest volum aŭ fost publicate în coloanele Revistei. Metrica modernă si o singulari- 
tate de simtire si de cugetare fac ca poeziile sale să fie apretiate de tinerime. 


1. NESTOR. 


Primim la Redacţie un apel al societăţii Steaua, la care ne asociăm din toată inima: 

„Se ştie că la 20 Decemvrie 1900 s'a înființat în Bucuresti societatea Steaua, cu scop de 
a lucra pentru răspindirea si întărirea învăţăturii în masa poporului, prin imprimarea si propaga- 
rea de scrieri și publicaţii de tot felul, cu caracter moral, patriotic și utilitar, si pentru impedicarea 
prin toate mijloacele legale a răspindirii de scrieri și publicaţii imorale, sati cu tendinţe contrarii 
Statului si ideii nationale române. 

Oricine cunoaște starea lucrurilor de la noi, va înţelege de ce folos poate fi asemenea so- 
cietate si la ce mare trebuintà este ea chemată să réspunzä. 

In adevăr, știm că sătenii, clasa cea mai numeroasă, nu aŭ ce citi, pentru că până acum 
mai de loc nu li s’aü pus la dispoziţie cărţi pe un pret potrivit cu mijloacele lor, de oarece nu există 
cărţi scrise în limba lor care să corespunzà în mod real trebuintelor, înţelegerii și aspirațiilor lor. 

Şi ceea ce afirmăm despre sate, se poate zice și de sărăcimea orașelor. 

In fata acestei triste stări de lucruri, credem că pentru orice bun Român este o datorie de 
a nu sta indiferenți, ci de a lupta cu putere pentru curmarea râului, Asigurarea existenţei noastre 
ca Stat si ca naţiune cere să desteptäm masa cea mare a poporului nostru, să-i dăm mijlocul de a 
se lumina, să-i formăm conștiința naţională. 

Acestea sunt ideile care aŭ îndemnat pe initiatorif societăţii Steaua să se grupeze și să 
facă apel la toţi Românii luminati și binevoitori ca să le dea concursul lor. 

In această societate poate fi membru oricine, — oräsean saù sătean, — care voeste realiza- 
rea scopului înalt ce ea îl urmărește. Geeace se cere de la fiecare, maï presus de toate, este inimă 
caldă și energie în lucrarea care se întreprinde«. 

Iniţiativa acestei societăţi e datorită D-lui Haret, fostul ministru de culte, ale cărei sen- 
timente bune sunt apretiate de toţi cei ce doresc propășirea poporului nostru. 

Comitetul e compus din: 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 129 


Preşedinte, I. Kalinderu ; Vice-Presedinte, Sava Somänescu ` Administrator-Casier, Spiru 
C. Haret, Secretar, Const. Banu. 

Memgril: Joan Procop Dimitrescu, Mihail Vlădescu, profesor udiversitar, Cristu S, Ne- 
goescu, Petru Garboviceanu, Dim, Cecropid. 

Censori: Const. Alimăneştianu, Const. Ionescu, Const. Alessandrescu. 

Cererile de înscriere, precum si cotizaţiile, se pot adresa D-lui Spiru C. Haret, adminis- 
trator yi casier în Bucureşti, Strada Verde No. 7, 

Cotizatia este de cel putin dol lef pe an; iar pentru învăţători, preoţi rurali si săteni, de 
cel putin un lei pe an. Ea se poate trămite sau în bani, saù în timbre, saù în mărc! postale. 


* 
= * 


Luna viitoare, iubitul nostru pictor N. Grigorescu va deschide la Ateneù o nouă expoziţie 
de pictură, Ea va fi ca totdeauna pentru nenumăraţii săi admiratori o adevărată sărbătoare artistică, 


Subt titlul Literatură şi Artă Română şi subt semnătura R. Paltin, Paloda din Bârlad 
publică în numărul săi de la 11 Ianuarie următoarele reflectiuni binevoitoare la adresa Re- 
vistel noastre : 

"Societatea literară Junimea, transformată mai Gran în partid de guvernimîat, reușise 
în timpul din urmă să turbure continuitatea firească a desvoltării noastre literare. Conducătorii 
acestei societăţi fiind oameni cu o cultură germană, dorea să imprime poporului românesc atât fe- 
lul de a cugeta, cât și modul de exprimare artistică al acelei culturi. 

Această ciudată näzuintä, însă, ne înstrăina de not înșine, săpând o prăpastie între viitorul 
și trecutul nostru literar. 

Succesul, de care s'a bucurat revista Convorbiri literare, organul de publicitate al Ju- 
nimii, nu se datorește întru nimic acestor principii cu totul nefirești, ci numai faptului că împre- 
jurările adunase în jurul revistei pe câteva din cele mai luminoase figuri ale vieţei noastre inte- 
lectuale. Beldiceanu, Lambrior, Creangă, Conta, Alecsandri și mai ales Eminescu, sunt acel care 
aù dat Convorbirilor viaţă si trăinicie. Astăzi, această revistă nu mai trieste decât prin gloria 
trecutului, 

Ideea că literatura românească trebue să fie o manifestare sinceră a vieţei noastre, ca po- 
por, a învins. Reîntoarcerea la temperamentul, literatura populară și obiceiurile neamului postru, 
ca mijloc de inspiraţie pentru viitoarele lucrări artistice, se impunea ca o chestiune de viaţă. 

Dintre toate publicatiunile actuale, aceea care urmărește cu mai multă rîvnà independenţa 
noastră literară și artistică, faţă de toate influenţele străine, este » Literatură si Artă Română de 
subt direcţia Domnului N. Petrascu. 

In jurul acestei reviste s'aă grupat cele mai autorizate personalităţi ale artei noastre si 
aproape întreaga pleiadă a tinerelor talente. Ia decursul anului al patrulea, de la apariţie, aŭ co- 
laborat la această revistă : Carmen Sylva, B. P. Hasdeù, A. Vlahuţă, G. Coșbuc, Duilii Zamfirescu, 
Anghel Demetriescu, C. G. Dissescu, N. lorga, C. 1. Istrati, Olănescu-Ascanio, T. D. Sperantà, lo- 
nescu-Gion, G. D. Teodorescu, A. Xenopol, G. Tutoveanu, D. Anghel, C. Alimànisteanu, 1. Alecsan- 
dri, A. Cantacuzen, I. Aronovici, S. Cruceanu, l. Bärsan, l. Brumărel, A. Costin, V. Cio- 
Dec, V. Munteanu, H Cosoi, P. Daniel, A. Davila, F. Becescu, L. Hermeziu, B. Iorgulescu, S. Iosif, 
Ana-Linta, H. Lecca, 1. Mincu, 1. Manolache, A. Naum, D. Nanu, C. Nicoleanu, Ecaterina Pitig, G. 
Pişculescu, D. Riveanu, Radu Rosetti, E. Serea, C. I, Stäncescu, 1. Strâmbulescu, A. Zamfirescu, 
șia ţii, 

Ca ilustraţii, s'aii reprodus un mare număr din lucrările Carmen Sylvei și ale lui N. Gri- 
porescu, I. Andreescu, T. Aman, D. Mirea, G. Verona, I. Georgescu, GC. Loghi, l. Mincu si C. 1 
Stäncescu. 


130 CRONICA 


Revista a fost infrumusetatä apoi și cu numeroase fotografii după monumentele noastre 
istorice. 
Toate aceste ne întăresc în credinţa ci în cel mai apropiat viitor revista » Literatură si 
Artă Românău va deveni centrul întregei noastre activităţi artistice. 
R. PALTIN. 


TEATRUL NAȚIONAL 


Craiù de ghindà, comedie în 3 acte de D. V. Leoneseu. In lipsa unor lucrări teatrale 
de valoare literară și faţă de traducerile si localizärile nenorocite care se perindează pe scena Tea- 
trului national stingând până si cea mai îngăduitoare bunà-vointà a spectatorului, o comedie origi- 
nală ca Craiù de ghindă este cu adevărat vrednicä de laudă. Dacă, lăsând la o parte valoarea lite- 
rară a piesei — am găsi-o chiar ca teatru proprii zis, cu oarecare neajunsuri, — precum e imorali- 
tatea ei si unele personagii străine ca Ifimita, eroina piesei, un tip străin de femee aventurieră, amin- 
tind pe eroinele din piesele frantuzesti L’Aventurière si L’ Etrangère, şi precum e încă personajul 
avarului, asemenea un tip străin în nuantarea avariţiei lui, — totuși suntem dispuși a trece peste 
astfel de neajunsuri si a nu vedea decât calităţile dintr’insa. 

Astfel, nu putem felicita îndestul pe autor pentru tipul fericit al fetei de mahala, care cântă 
la piano co mână și citeşte romanturi amoroase, precum și pentru tipul bătrânei mame, iubitoare 
yi nedumerită în momentele critice prin care trece simpla și nevinovata ei viaţă. Tot fericit ni se 
pare încă și tipul lui Iorgu, tinărul învăţat, mai ales în unele momente, când autorul îi pune în gură 
cuvinte înțelepte si sănătoase. Privtre părţile reușite ale piesei găsim încă o punere în scenă admi- 
rabilă, accesorii şi scene secundare, dând dovadă de multă cunoștință a scenei din partea autorului. 

Cu un cuvint, o piesă ce se poate vedea cu plăcere. 

Interpretarea eï a fost bună în general. Dar ceeace suntem datori să relevăm mai presus 
de toate, ca o creatiune cu adevărat frumoasă, este creatiunea D-şoarei Giurgea. Nu arareori 
am remarcat calităţi distinse de artistă inteligentă si talentată în D-sa, dar niciodată nu ni-a fost 
dat să vedem, între rolurile sale, ceva mai fin și maï abil ca interpretare. Trebue s-o fi văzut cineva 
în Craiu de ghindă, îmbrăcată în rochiţa-i de bariz inflorit, cu panglica verde lăsată pe fustă până 
la picioare, cu atitudinile sale tipice de fată de mahala, stând de vorbă de regulă cu virful picioru- 
lui în sus, — cu precipitările brusce din figură-l la fiecare vorbă ce auzea, cu schimele ce-i întovă- 
rășaii de obiceiü vorbele, — pentru a-și putea face o ideie exactă de admirabila compozitiune a 
rolului săi. Noi îi aducem aici complimentele noastre sincere si ne permitem a o îndemna să stă- 
ruiască cu aceeași bună voinţă în creatiunile sale de maï tàrziù: îhir'o zi D-sa va fi o artistă extra- 
ordinară de multe și mari resurse scenice. Am putea felicita asemenea și pe D. Toneanu, dacă n'ar 
fi dus unele lucruri la exageratiuni nepermise în conceptiunea teatrului modern. 


UN AMATOR. 


—— Lë 


CĂRŢI SI REVISTE STRĂINE 


— en 


L'aiglon, de Edmond Rostand. La citirea piesei uiţi ceeace s'a zis asupra ei ca lucrare de 
teatru. E atâta putere lirică în versurile lui Rostand, atâta pitoresc în cadrele în care își desfâșură 
actele și scenele, sunt atâtea imagini suave, nouă și frumoase, e atâta armonie în versuri, atâta 
abilitate în contraste, că citind si recitind piesa ești transportat în zilele mart ale romantismului, 
când poezia răpea mase întregi de oameni. Netăgăduit, Rostand e unul din cet mat mari poeţi 
at timpului nostru ; prin glasul lut sonor și armonios ne duce cu gindul si ne dă sensatiuni aminti- 
toare de epocele cele mai pline de poezie. Nu ne putem opri de a nu cita, la întimplare, câteva din 
versurile lui. Iată, spre pildă, monologul frumos prin care Ducele își mărturisește dorinţele, aspira- 
tiunile sale. 


Oh! vouloir à l’histoire ajouter des chapitres, 

Et puis n’étre qu’un front qui se colle à des vitres! 
Je tâche d'oublier, quelquefois. — Quelquefois 

Je m’élance à cheval, éperdument. Je bois 

Le vent; je ne suis plus qu’un désir d'aller vite, 
De crever mon cheval et mon rêve; j'évite 

De regarder courir au loin les peupliers, 

Pareils à des bonnets penchés de grenadiers; 

Je vais; je ne sais plus quel est mon nom ; je hume 
Avec enivrement la forte odeur d’écume, 

De poussière, de cuir, de gazon écrasé ; - 

Enfin vainqueur du rêve, heureux, brisé, grisé, 
J’arrête mon cheval au bord d’un champ de seigle, 
Lève les yeux au ciel, — et vois passer un aigle... 


La Fraude (Olendorf), de Maurice Montégut, roman cu o îndoită desfășurare de nara- 
tiuni. Mate, un om mic, bilos si slab, iubeşte pe Clara, nevasta lui Claude Armet, un uriaș blond. 
Intr’o împrejurare în care Matei ar fi putut scăpa pe Claude, îl lasă să moară. Matei se însoară cu 
Clara si din căsătoria aceasta se naște un copil, care, printr'un fenomen, numit în medicină tele- 
gonie, seamănă ca două picături de apă cu primul bărbat al Clareï. Matei nu poate suferi pe acest 
copil... Hartevel e un negustor bogat din acelaș oraș de provincie. El e însurat co femee frumoasă, 
dar se înamorează nebunește de cumnata sa Sarah, o aventurierà nerusinatä. Nasc o copilă pe care 
Sarah, mamă nedemnä, o părăsește. Mica Beatrice e crescută cu îngrijire și dragoste în casa lui 
Hartevel, dar ființa ei pare sdrobită de suferinţa ce dinsa simte că împrăștie în juru-i. Ajunsă fată 
mare, ea se vede, după moartea familiei Hartevel, in capul uneï averi foarte mari. Mama ef, neru- 
şinata Sarah, reapare. Beatrice o alungă, dar ea singură pare nimicită de atâta rușine. Cu toate 


5 


132 CARTÌ SI REVISTE STRAINE 


acestea, se arata o altă fiinţă mai nenorocită și decât ea: Olivier, fiul Clareï si a lui Matei. Matei, pe 
care îl turbură chipul acestui copil și f-aduce aminte necontenit de crima lui, alungă din casă pe 
Olivier. Tineri! oropsiti se iubesc si se căsătoresc. Partea întăi din acest roman e puternică si fru- 
moasă. Personajul lui Matei e viü și interesează prin complexitatea lut. 

Un homme d’affaires e un noii volum de Paul Bourget, în care cu oarecare greu- 
tate mai recunoaște cineva pe Bourget de altădată. Celebritatea unul scriitor în viaţă are si ea nea- 
junsurile ef. Stilul neingrijit a ultimei lucrări a lui Bourget ar fi o dovadă mai mult. Frazele moi, 
fără nic] o vigoare, lungi, greoaie; amănunte netrebnice la fiece pas; o inventiune complicată, iată 
în două cuvinte volumul: Un om de faaceri, care coprinde patru nuvele: Un om deafaceri, Duali- 
tate, Un reveillon si Insultatul. 

L’ Exposition du siècle (A. Quantin, Paris). E titlul unei lucrări mar! pe care revista fran- 
ceză Le monde moderne a editat-o zilele din urmă. Expozitiunea secolului e Expozitiunea din 1900 
din Paris. Lucrarea e importantă atăt prin conținutul ef, — unde se vede geneza și viaţa Expositiu- 
nil complecte, arătându-ni-se toate fazele prin care a trecut uriașa întreprindere franceză, toate 
personagiile care aŭ contribuit la înjyhebarea și prezentarea et, toate Statele străine care aŭ parti- 
cipat si in ce fel, toţi exposantii mai de seamă, francezi și străini, si toate rezultatele reale care 
le-a dat ea,— iar în partea eï exterioară, lucrarea se prezintă subt o formă atrăgătoare, scrisa într'un 
stil curgător, iluminat de multe, foarte multe ilustraţiuni frumoase și înfatisàndu se în totul ca o 
operă de lux. Toţi acei care sunt doritori a-și da sramă exact de însemnătatea Expositiunil franceze 
si de rezultatele ei, şi doresc în acelaș timp să aibă și o carte frumoasă pe masa lor, nu vor putea 
gasi nimic mai corespunzător dorinţii lor decât volumul Expositiunca secolului. 

Misticul, artiştii şi viața, 1 vol. de Rudolf Kassner, Lipsca,— coprinde maï multe studii 
consacrate unul grup de poeţi si de pictori englezi, în care autorul lor dă dovada unei minţi origi- 
nale și une! rari aptitudini critice, asimilându se cu artiștii pe care îi studiază întrun mod extra- 
ordinar. D. Rudolf Kassner ne pune în lumină atmosfera particulară în care s'a desvoltat opera 
acelor artiști și proiectează asupră-le o lumină subt care li se vede clar toate însușirile talentelor lor. 
După el orice poet e un pictor în acelaş timp, deși n'a făcut niciodată pictură; e un muzicant, desi 
nu cântă din nici un instrument. În locul afirmărilor unei critice scolastice de mat înainte, care se 
rezima pe principiul formal al deosebirii artelor, D. Kassner concepe o estetică maï complexă, care 
consistă, din contră, în sinteza diferitelor arte. De aceea, în articolele pătrunzătoare ce scrie în volu- 
mul de faţă asupra lui Blake, Shelley, Keats, Swinburne, Browning, asupra lui Burne Jones și Ro. 
setti, felul si procedeurile sale de analiză sunt aceleași atât pentru poeti cât si pentru pictori: în 
strofele unora el găsește lumina réspîndità în tablourile celorlalţi. Sullul de artă care insufletexte 
lucrarile acestor aleși af omeniri! îl umple de entuziasm. E o carte din cele mai interesante și mai 
frumoase ca psicologie poetică. Prin formă și farmecul ideilor din ea, e ea singură o adevărată poemă. 


* Pi x 

Revue Bleue, 15 Decemvrie. Cunoscutul si competintele critic Emile Faguet arată intr’nu 
scurt articol ideile cărţii curioase scrise de englezul I. C. Spence: Zorii civilizațiunii sai Anglia 
in al XX-lea veac. Spence e un elev al lut Spencer si Macaulay; un liberal si un individualist în- 
văpăiat, care își ia drept bază doctrina lu! Macaulay, că orice reformă într'un Stat consistă în 
a micşora puterea guverouluï și a crește domeniul libertăţii. Despre Spencer el zice că scrierile fi- 
lozofului englez sunt, faţă de știința sociologicä, ceeace sunt principiile lui Newton pentru știința 
fizică. Şi Spence împinge la ultimele lor exagerări principiile celor doi mari scriitori. El presupune 
că pe la mijlocul veacului XX nazuinta socialistă de astăzi va pune stApinire pe Stat si pe interesele 
particulare și că va domni un regim de libertate aproape absolut. Nu va mai fi sistem parlamentar. 
Nu vor mal fi legi, căci nu va fi cine să le facă. Fiecare va trăi liber cum va voi. Fiecare va fi legis- 
latorul séü. Raporturile dintre oameni, începând cu căsătoria, vor fi regulate prin contracte si con- 
ventil libere. Tot în 1950 nu vor mai fi impozite. Impozitele de astăzi sunt nedrepte. Cetăţeanul nu 
va trebui să plătească decât serviciul ce i se face personal, nu ca acum, când toată lumea plătește 


CARTI SL REVISTE STRĂINE 133 


o mulţime de dări pentru servicii de care n'are trebuintä personal. Vor D contribuţii voluntare. Le- 
gea, Statul, vor fi inlocuite prin o înaltă magistratură. 

Emile Faguet nu crede nimic din presupunerile glumete ale lui Spence. 

Mercure de France, 1 Ianuarie. André Beaunier studiază opera poetului american, acli- 
matat în Franţa, Stuart Merill, a cărei primă însușire pare a fi diversitatea subiectelor dintr'însa. 
Stuart Merill e un poet carea crescut zi cu zi. Volumele sale, Gammes (1887), Fastes (1891), Pe- 
tits poemes d'automne (1895), Quatre saisons (1900), sunt o dovadă evidentă. Ultimul volum des- 
copere o personalitate poetică în toată posesiunea și plenitudinea eï, un artist care și-a găsit lor- 
mula talentului sën, Pe când celelalte poezii erai literatură, dar numai literatură, în ultimele e un 
suflet omenesc cu luminile și umbrele lui particulare, e o gindire profundă, o conştiinţă care se sbu- 
ciumă. Nu doar că Merill a renunţat la munca obstinată a formei, dar ea nu mai e esentialu!, nu 
mai e toată pnezia, ca altădată. De aceea, el întrebuinţează acuin versul liber. Versul săi liber e 
personal si consistă în înlocuirea strictei cadente a versurilor regulate prin o armonie mai variată, 
mat mlădioasă în fata desvoltàrii ideilor. Apoi în Quatre saisons intră, ca fond, si o preocupare so- 
cială, iar ca ultim cuvint al poetului un fel de adînc panteism, o înfrățire a omului cu natura. 
Aceeaşi bucurie din tinereţea inimif omenești o intilnim în primăvara naturei, cu care aceasta inimă 
trebue si trăiască pururea în armonie. 


Le village, frileux sous ses toits de vicux chaume, 
S'ouvre, ce bleu matin, aux désirs du printemps; 
Cœurs et fleurs vont éclore au ciel qui s’en embaume, 
C'est un jour où partout les hommes sont contents. 
Le blé vert a percé sous la dernière neige, 

La viclelte est née au fond des bois anciens, 

Le lilas va fleurir sous le doux sortilège 

Des soupirs d’amoureux que le vent mele aux siens. 


L'humanité nouvelle. —1 Ianuarie.— Subt titlul Miscarea revoluţionară macedoneană, 
revista publică în fruntea numărului un articol tendentios cu privire la cestiunea macedoneană. 
După ce aruncă o privire generală asupra situatiunii imperiului turc si a contribuabililor lui 
catre fisc, autorul prezintă ca iluzoril toate reformele întreprinse de guvernul turcesc. Macedonia în 
deosebi ar (i lăsată în voia întimplării. Fâră drumuri de fer, fâră șosele, fâră instrucţie, fără 
siguranţă, ea e dată pe mâna polițiștilor turci și a briganzilor. »E o industrie organizată liber si care 
se deosibeste de celelalte numai prin aceea că nu plătește patentà«. Autorul caută să justifice po- 
sibilitatea unei revoluţii în Macedonia provocată chiar de lipsele el administrative şi politice. Agri- 
cultura e ruinată. Proprietatea financiară e subminată de camătă ; micul comerţ deplorabil. Pro- 
letariatul intelectual (?) e în mizerie. In urmă arată înfiinţarea comitetului macedonean din Sofia, 
care are o organizatiune întinsă în Bulgaria, cu statute și reviste periodice. „Guvernele bulgărești — 
zice autorul—consimte ca Macedonenii să fie organizaţi pe teritoriul principatelor«. Arată apoi orga- 
nizatiunea comitetului și punctele pe care el le vizează, după Statutele societații macedonene, 
pe care le propune ca reforme pentru Macedonia. 

Autorul trece apol la confictul româno-bulgar. Arătând idealurile unor generaţiuni bul- 
gare care visaù unitatea bulgară și care fundară comitete trimițând în Macedonia »bande de insur- 
genti«, autcrul arată starea ideilor nationaliste în Bulgaria, speculate de politicianii şi rectorii de 
cafenele. In ceeace privește statele vecine — Grecia de pildă — autorul constată că ea s'a opus în 
totdeauna mișcării autonomiste a Macedoniei ; Serbia de asemenea. Românii — »nu sunt decât 
70.000 de Români în Macedonia numiţi Ţinţari sai Kuto-Vlahi« — sunt în armonie cu Bulgarii si 
luptă împreună contra Grecilor. Cum dar se explică conflictul din urmă ? Fâcend expunerea acestui 
conflict cu asasinarea lui Mihăileanu, conchide că intentiunile României aŭ fost: »1) de a face 
o diversiune de la greutăţile situaţiunii interne, de la criza economică, etc.; 2) de a întoarce 
atentiunea Eurapei de la excesele mișcării antisemite care aii provocat o mare indignare în Occident ; 


194 CARTÌ SI REVISTE STRAINE 


3) de a compromite mișcarea macedoneană, prezentând pe înaltul comitet ca o adunătură de puscà- 
riași ; 4) de a obţine de la Sultan abrogarea tarifului diferenţialu... Autorul e sigur că înaltul co- 
mitet macedonean nu e complice în această crimă de răzbunare. Insistà asupra lui Sarafoff și a lui 
Stoian Dimitroff, înfățișând pe acesta dia urmă ca pe un impulsif, si cât despre probele de com- 
plicitatea comitetului ta această crimă autorul declară că nu le ia în seamă. nMentin aceste 
afirmaţiuni— zice dinsul—chiar în urma verdietului curtil din Bucuresti si mai cu seamă în urma 
lui. Declară apol ca o ninscenare« complotul contra M. L. Regilor României și Serbiei. 

Din coprinsul ca si din termenii acestui articol reese că autorul e nu numai bulgar, dar, pro- 
babil, și un membru al comitetului revoluţionar macedonian. 


= 
* * 


La Revue de l’art ancien et moderne. 1 Januarie. Continuă studiul amănunţit asupra 
pictorului spaniol Goia. Ilustrații frumoase ca totdeauna. 


x * 
* 


Rassegna nazionale. 1 fanuarie. Interesanta revistà florentinä începe primul numèr al 
anului cu un articol-scrisoare a Episcopului de Genua, I. Reggio, asupra chestiunii căsătoriei în 
Italia, în care autorul arată importanţa sancţiuni religioase pe lingă faptul juridic al căsătoriei 
civile si importanţa căsătoriei civile faţă de căsătoria liberă, preconizată si practicată de unii. Un 
alt articol, de Ida Falorsi Sestini, schiteazä viaţa cunoscutului filo-român Angelo De Gubernatis, după 
niște amintiri ale sale publicate subt titlul de Fibra. Vedem copilăria și adolescenţa lui desvoltàndu-se 
simplu în casa părintească; apoi il urmărim ca în cariera sa de profesor, care îi fu deschisă de tim- 
puri, grație inteligenţei și studiilor sale ca gi în cariera sa de scriitor. Continuăm a-l vedea apoi 
mal apretiat în străinătate decât chiar în Italia, pentru studiile sale orientale si cele asupra literatu- 
rii italiane. Fundeazi societatea pentru tradiţii populare italiane; fundează două reviste italiane: 
Natura ed arte si Vita italiana. In sfirsit, îl urmărim în vila sa retrasă din Calcinaia, unde dă 
povetf și invétäminte locuitorilor din jurul săi. 


D. SPINEANU. 


Dengem 1 Seege i 


ÎN VILCEA 


(FRAGMENT) 





dealurile ce se lasă din poalele Păringului, si se întind între Oltet si Olt 

până în câmpiile Romanatilor. Väï și coline sunt înecate de soare, e soa- 
rele arzător de Iuliù si nici o aburealà de vint. Iarba si tufele prăfuite de pe mar- 
ginca drumului pălesc ca bătute de pară. In depărtare miriștile scinteiazà. Pe 
imasurile desvelite oile staù grămadă, cu botul în pămînt înghesuite una într'alta 
ca să-și tie umbră. Crimpeiü de nor nu se zäreste, — tot cerul pare că arde de-a- 
supra noastră. Aerul tremură de zăpușeală și ochii ne dor de atâta lumină. In- 
trun nor de praf si urmăriţi de o droae de câini care ne asurzesc, străbatem sa- 
tul Fometesti, aşezat la curmătura dealului Gurguiata, în spatele muntelui Slä- 
tioara ; si pe la toacă ajungem în tirgusorul Horez, asternut pe opcina Ursanilor, 
cu dughenile lui mici, însirate de o parte si de alta pe o singură uliţă. Mai mer- 
gem o jumătate de ceas printre dealuri acoperite de păduri, si sosim la mănăs- 
tirea Horezu, întemeiată de familia Brâncovenilor către sfirsitul veacului al seapte- 
sprezecelea. 

Aici suntem în mijlocul judeţului Vilcea, podoaba mindrei Oltenii si unul 
din cele mai frumoase judeţe ale țării. Multe și minunate lucruri are de văzut 
călătorul în Vilcea. Numai când îi stràbati văile ei încântătoare, umbrite de li- 
vezi spintecate de izvoare repezi și acoperite de lanuri îmbelsugate, înţelegi grija 
cea mare cu care ’si zideai locuinţele și sfinta dragoste de pămînt a vechilor 
moșneni, care se întàrcaù ca în niște cetätuï, în culele lor înnalte, și în zile de ne- 
liniște si de năvăliri trăgeau plugul subt sopron, zăvoreai ușile de fer și s'așezaii 
cu flintele la metereze. Sai împărţit gospodăriile de odinioară, moșiile sai du- 
micat pe mulțimea gurilor, multe din averi sai înstrăinat, si culele — micile 
castele ale Vilcenilor — sai părăginit. Astăzi urmașul vechiului mosnean, stä- 
pin pe o palmă de loc, »boer încins cu teiù«, își pune drobul de mămăligă în sîn 
şi ’ncalicà pe deselate o umbră dc cal; dar nu-l supune nevoia, și, când îl întrebi 
de unde-i, își dă căciula pe ceafă si-'ti răspunde semeţ: „Sunt Vilcean“, — ca și 


È DI la nămezi pornim înainte pe șoseaua netedă care tae de-a curmezisul 
D 
că 


www.dacoromanica.ro 


136 ÎN VÎLCEA 


când tot judeţul ar fi al lui. Si are într’adevér de ce să fie mindru. Acestei bo- 
gate fășii de pämint, ce se lasă din culmea Plätänestilor ca o perdea lungă și grea 
cu falduri largi, natura i-a dat cu amîndouè mâinele din toate frumuseţile și 
din toate comorile cu care-i înzestrată tara românească. Pânea și sarea — sim- 
bolul strămoșesc al îndestulării şi al ospitalităţii patriei noastre — se găsesc în 
Vilcea sà saturi un popor. Pe valea Oltului, de la Ocne în jos, vezi numai lanuri 
de griù, fineţe și întinse ogoare de porumb. La miazăzi, chiar în pragul judeţului, 
cum vii dinspre Romanați, ai în faţă dealul viilor, vestitele podgorii de la Dră- 
gășani ` păduri de nuci seculari și de pruni împodobesc colinele cât vezi cu ochii; 
de la gura Cernisoarei în sus, între Olteț si Olt, Vilcea eo livadă încântătoare, 
cu văi străbătute de ape limpezi, cu pajiști înflorite pe subt poalele codrilor, cu 
sute vesele pe marginea riurilor, cu drumuri albe si netede ce saștern ca nişte 
dungi de lumină pe briele verzi ale dealurilor. Si bogăţia aceasta de priveliști 
atrăgătoare, darurile și frumuseţile acestui pămînt binecuvîntat aŭ croit o fire 
mai deosebită ţăranului de aici. In privirea lui deşteaptă, în portul lui îngrijit, în 
umbletul lui semet, cu pieptul înainte si cu fruntea sus, în vorba lui cumpănită 
si desghetatà, și în felul cum te întimpină și te ospătează în cei patru päreti ai 
lui, are ceva din măreţia blândă a naturii care-l înconjoară, din dărnicia largă 
a pămintului pe care träeste, din aerul curat și sănătos pe care-l respiră. De la 
cea dintăi vorbă, de cum iti zice „bună ziua«, simţi că ai de-a face cun om de 
ispravă, gata să-ţi dea un sfat bun, o mână de ajutor, dacă e nevoie, și asta — 
fără socoteli negustoresti, fără nici un gînd de răsplată — mulțumit că i-ai adus 
prilej să facă si el un bine. Și câtă plăcere simţi să vezi cum își iubeşte țăranul 
vilcean toate lucrușoarele gospodăriei lui, cum caută să le înfrumuseteze, si în 
tot ce face să pue ceva din sufletul lui, din gustul și priceperea lui, din darul 
mâinelor lui mestere și răbdătoare. Mè oprisem la o casă țărănească de pe valea 
Cernei si më uitam cu drag la poarta ogràzii — o poartă grea de stejar lucrată 
toata în sculpturi migăloase, cum se lucraù în vremile vechi și bune ușile sfin- 
telor biserici. 

— De cine-i făcută poarta asta așa frumoasă ? — întreb pe tìnèrul gos- 
podar, care ne ruga cu stàruintà să poftim înnăuntru. 

— A, e de mult — a fost la casa bétràneascà, e făcută de un unchii al 
tatei, Ilie Rotaru-i zicea lui. 

— Azi nu se mai fac lucruri de astea. 

— Ba pe-aici se fac. Lucràm sì noi, asa cât ne tae capu. 

Si ne-a dus în casă şi ne-a arătat un ràzboiù de ţesut, șun gherghef, so 
furcă de tors si multe alte scule de-ale casei, lucrate toate de mâna lui, împodo- 
bite cu tot felul de ’nflorituri săpute în lemn, ca de cel mai iscusit meșter. 

Si ce simplu, ce frumos ne spunea, zimbind de mirarea noastră. 

— Astea, iarna le lucrăm, când nu prea avem ce face... Stăm la vatră 
şi ciopîrtim si noi ba una, ba alta, ca să nu sedem de geaba și ca să mai treacă 
ziua. Nu-i vorbă, tot atâta se toarce și c'o furcă mai asa, dar parcà-ti umblă 
mâna mai ușor pe-o sculă frumoasă, și nu știu cum, lucrezi cu ea mai cu drag. 


www.dacoromanica.ro 


ÎN VILCEA 137 


Si pe urmă r&mâne lu feciori și-și aduc și ei aminte — cum pomenim si noi 
bunăoară pe unchiul tatei...., de câte ori ne uităm la poartă parcă-l vedem pe el. 

Grija aceasta de a-și lega viaţa de un lucru care va rămânea pe urma 
lui, la care se vor uita feciorii când el nu va mai fi, această duioasă întindere de 
braţe a celui care se duce spre cei care-or să vie, este semnul unei simtiri alese si 
al unei bunëtäti largi, înălțătoare, pe care ţăranul vilcean pare co bea cu apa 
limpede a izvoarelor lui, o respiră cu aerul sănâtos al văilor și pădurilor care-l 
înconjoară. 


De la mănăstirea Horezu in sus locurile se sălbătăcesc, văile-s tot mai ån- 
guste și mai ripoase, dealurile acoperite de păduri se încolăcesc, se încalecă și 
închid zarea din toate părțile. E asa de adincă si de sfintă tăcerea, că îna- 
intezi cu grijă, pare că ţi-e frică sà nu destepti cu zgomotul trecerii tale cine 
ştie ce fiinţe legendare adormite de sute de ani în liniștea acestor pustietati. După 
vr’un ceas de drum, cotit prin strimtori si dosișuri întunecoase, auzi un vuct, o 
gilgiire de izvoare ca si cum o stavilă s’ar fi abătut de odată din calea undelor 
ncrăbdătoare ; valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliște neașteptată, 
negràit de mindri, se infitiseazà ochilor. Sus pe briul muntelui din față resar 
dintre copaci turnuletele mănăstirei Arnota, sfint locaş în care se odihnesc oa- 
sele bunului și milostivului nostru Domn Mateiù Basarab. Jos la poalele mun- 
telui, pe malul drept al Bistriţei, s'așterne o poiană de toată frumuseţea ; în mij- 
locul ei se ridică zidurile cenușii ale mănăstirei Bistriţa, clădire mare, aràtoasà — 
întemeiată acum patru sute de ani de Barbu Craioveanu, Ban al Craiovei, unul 
din stilpii vechei și puternicei familii a Pârvulestilor, cu care Domnii de pe vre- 
muri căutau să se înrudeasci pentru mai buna pază și îngrădire a tronului. 

De aici încolo nu mai poţi résbate decât cu piciorul. Chiar din spatele 
mănăstirii intri în cheia Bistriţei — îfi lumea prăpăstiilor si a vâltorilor: tot 
muntele e crăpat de sus până Jos, si pe fundul acestei tăeturi, între înalții pàreti 
de piatră, s’asvirle Bistriţa vijelios, bàténdu’si nahlapii de stânci cun sgomot 
asurzitor. În păretele din dreapta, la o înălțime ameţitoare de-asupra torentului, se 
deschide peștera Sfintului Grigore. O potecutä cu trepte scobite în piatră te duce 
de-alungul cheei pe subt creasta muntelui, la gura unei vizuini ânguste prin care 
de-abia te strecori și mergi tirîs prin intuneric ca vr'o zece pași, până dai subt 
o boltă înnaltă care primește puţină lumină din afară prin crăpăturile păretelui 
din dreapta ; apoi te cobori pe sfărimături de pietre în tinda pesterei, la para- 
clisul Sfintului Grigore; de-aici se despart doué hrube adinci, întunecoase: una 
»a liliecilor«, unde într’adevér huzuresc acești sburători ai nopții ca în propria lor 
domnie—alta »a chiliei«, care te sue prin fel de fel de cotituri la o chilioarà pă- 
răsită cu icoane şterse, cu päretii afumati acoperiţi de vechi pisanii, urmele pus- 
nicilor care retrași din lume si-aù fost închis viața de bunăvoie în tainitile 
acestea umede și întunecoase. 


158 ÎN VÎLCEA 


Toti munţii de prin părţile acestea sunt sparti si scorborositi de ape. Că- 
rări ânguste si primejdioase te poartă pe margini de präpästii, în adincul cărora 
ţi-e frică să te uiţi. Pe unele locuri pimintul sună subt picioare ca o boltă. Pe 
sus vezi stânci uriașe scoase din zid, gata să se prăbușească. Copaci chirciti, schi- 
lozi, cu ramuri strâmbe, ies de prin crăpăturile pärctilor de piatră. Te crezi în- 
tro lume dărimată, stinsă, pustiită de un mare dezastru. Doar glasul apelor bi- 
ruitoare rèsunä ca o fanfară în tăcerea si neclintirea atâtor ruini. 


A. VLAHUTA, 


D A. ANTONESCU, Arhitect 











[I 


Peron triumfal, schita original 


www.dacoromanica.ro 


EXPOZITIUNEA DE ARHITECTURÀ 
P.. A. ANTONESCU 





şi aceluiaşi artist, este pentru noi un adevărat eveniment, îmbucuràtor 

è din toate punctele de privire. Până astăzi, în afară de rarele expozitiuni, 

care, potrivit obligatiunii legale, urmaù concursurilor publice, saii de cele câteva 

desemnuri izolate care se înecaù în mijlocul tablourilor de pictură a saloanelor 

anuale, arhitecţii nostri par a se fi ferit înadins de a supune conceptiunile lor 

judecății unui public, considerat în cea mai mare parte neîndeajuns de pregătit 
pentru a le apreciă frumuseţile. 

D. P. A. Antonescu a gindit altfel și a gîndit bine. Abia întors din Paris, 
tinér și plin de încredere în sine, expoziția desemnurilor sale ne procură o în- 
doită satisfactiune: pe de o parte ea nc înveseleste prin afirmarea aparitiuneï unui 
noù talent; iar pe de alta ne întàreste în convingerea ce am dobîndit asupra ap- 
titudinilor firești si variate ale publicului nostru Cu un vii interes, el urmărește 
astăzi toate soiurile de manifestări artistice si nu rămâne indiferent nici chiar 
înaintea artei al cărui înţeles este cel mai dificil, şi a cărei reprezentare grafică 
cea mai rece. Acelaş public care până mai acum câţiva ani ar fi consimţit cu 
greii să schimbe spectacolul unei vitrine bogate de mode pentru acela al unei 
pânze zugrăvite, se grămădesc astăzi în salele Ateneului pentru a cerceta desem- 
nurile colegului nostru P. A. Antonescu. Acest fapt dovedeşte un gust ar- 
tistic înăscut, capabil de o repede desvoltare, și ne face să gindim la insufi- 
cienta organizării învățămîntului nostru public si la admirabilele rezultate ce 
s'ar putea de sigur obţine dacă acest învätämint ar fi mai apropriat dizpositiuni- 
lor noastre firești. 

E adevărat că succesul expozițiunii D-lui P. A. Antonescu se datorește 
în mare parte si puterii sale de insinuare, abilității cu care a ştiut sa câştige sim- 
patia mulțimii, flatându-i gustul si descinzénd la înălțimea puterii sale de jude- 
catà. Operile sale se adresează mai putin oamenilor specali, artiștilor, — în ge- 
neral, pretenţioşi si dificili — cât mai cu seamă amatorilor complezenti iubitori 


SE expoziţie compusă exclusiv din opere de arhitectură, aparținând unuia și 
Ñ V 


142 EXPOZITIUNEA DE ARCHITECTURÀ P. A, ANTONESCU 


de sensafiuni superficiale, ușoare, delicate, dar putin pătrunzătoare. Am fi fost 
foarte doritori ca D. Antonescu sà ne prezinte un exemplu de adevărată arhi- 
tectură monumentală, a cărei conceptiune și studii reclamă, pe lingă timp si se- 
riozitate, acea credință adincă, acea concentrare pasionată care este adevăratul 
izvor de inspiraţie a marilor opere de artă. Cele trei saii patru proiecte expuse 
sunt studii de școală, pentru executarea cărora, se înțelege că D. Antonescu nu 
a avut nici timp îndestulător, nici libertatea absolutà a inspiraţiunii, scutită de 
presiunea oficială a directiunii învățămîntului. Totuși întilnim aci fațada unui 
» Muzeii« și acea a unui »Cerc Militar«, care realizează frumuseţea prin sobrietate 
si denotă un temperament de adevărat arhitect artist. 

Intru cât privește schiţele, crochiurile, aquarelele, care compun cea mai 
mare parte a expoziţiunii D-lui Antonescu, dacă, prin chiar natura lor, ele se de- 
părtează de amploarea măreaţă a formelor și exclud impresiunile profunde ce 
ne inspiră marea artă monumentală, ele nu dovedesc mai puţin calităţile foarte 
apreciabile de gust, de eleganţă si de abilitate ale autorului. Opoziția seducătoare 
a culorilor și ușurința execuţiunii ne oprește fără voie dinaintea aquarelelor ` iar 
fantazia bogată, abilitatea indicaţiunii si știința prezentării daŭ un deosebit in- 
teres crochiurilor și micelor sale compoziţiuni, chiar când acestea nu sunt toate 
originale. 

Concluziunea ce se poate trage din examinarea atentivà a desemnurilor 
D-lui Antonescu este că avem a face cu un artist, foarte bine pregătit, pentru ca 
odată deslegat de lanţurile şcoalei să tragă cel mai mare prâfit din absoluta sa 
libertate artistică, care “i va permite să-și îndrepteze singur și după voie studiile 
viitoare, în directiunea care va conveni mai bine caracterului și temperamentu- 
lui săi. Dorinţa noastră cca mai vie și urarea cc facem din suflet tuturor tineri- 
lor talentaţi ca D. Antonescu, este ca direcfiunea ce-și vor alege să fi acea care 
ne-ar duce la reluarea firului tradiţional al vechei noastre architecturi, așa de 
îndelung abandonată si totuși susceptibilă de o admirabilă desvoltare. 

Suntem convinși că dragostea și munca sîrguitoare a artiştilor nostri va 
izbuti repede să facă să se recunoască o Arhitectură românească, după cum si- 
lintele, vrednice de admiraţie, ale vecinilor nostri, ne-au făcut să recunoaștem 


astăzi o Arhitectură rusă. 
I. Mincu. 


P. A. ANTONESCU, Arhitect 


LU 


Lit, 
4 


EIS? 


a 
Ei 


uad 
î SCARA 


d 





Poarta Sfintului Sava, lași 


Ca.r0 


WWW. 


ATITUDINEA NOASTRĂ 





-4-Atitudinea noastră binevoitoare, față de tinerii începători în literatură și 
ENG față de lucrările literare ce analizăm, aŭ nemulțumit din noŭ pe unii. 
= = Deprinsi cu discuţiile violente de altădată si din alte reviste, cu discuţiile 
pline de personalităţi și de rea voinţă, ei par contrariati de moravurile literare pe 
care ne silim a le introduce și la noi. 

Această atitudine a noastră, însă, am afirmat-o din primele pagine ale 
Revistei și am confirmat-o atât cu prilejul unor răspunsuri făcute în cei 5 ani 
de când existăm, cât și mai ales realizând-o de fapt în fiecare număr. 

Dacă în privirea noastră binevoitoare n’ar fi decât gindul de a schimba 
deprinderile literare de până acum,—dând literaturii înfățișarea unei convorbiri 
de salon, în care se intretin oameni bine crescuţi și amabili, și unde părerea de rău 
ii arătată prin o simplă reticentà saii numai prin o dorință, —si încă ar fi de ajuns. 

Dar pentru noi atitudinea aceasta e mai mult decât o cestiune de formă; 
ea e rezultatul convingerii că numai așa vom putea îndruma literatura română 
spre fireasca și reala ei desvoltare. 

In adevăr, nu trebue cuiva o prea mare observare pentru a vedea că unul 
din relele literaturii noastre, care îndreptățește până la un punct pe publicul român 
dea nu da o atenţie serioasă incercărilor literareromânești, vine din sistemul contrar 
sistemului nostru, din critica exclusivistă, care se mai perpetuează încă din neno- 
rocire și astăzi, critică ce-a stins orice sentiment de solidaritate dintre oamenii 
nostri de litere, orice legătură firească ce naște din aceeași viață și acelaș ideal. Si 
nesolidaritatea nu se oprește numai la faptul, deja destul de trist, că nimeni nu 
pune interes și bunăvoință pentru confratele së, dar ia adesscaori‘un caracter 
ofensiv, crezându-se fiecare în drept a critica si înegri pe confratele séù și a nu-i 
scoate în evidenţă decât păcatele, născocind chiar câte odată pe seamă-i lucruri 
si greşeli de care el e nevinovat. Se înţelege de sine cà publicul mare face 
haz câteva minute citind învinuirile unora contra altora, dar rămâne la urma 
cu o idcie rea asupra întregei literaturi românești.— Acesta să fie scopul și menirea 
omului căruia i-a dat firea o superioritate saù un talent de observaţie ? Inve- 
derat nu. 


146 ATITUDINEA NOASTRĂ 


Cine are frumosul dar de a putea scrie, dea avea idei și observaţii și 
puterea de a le prezenta subt o formă frumoasă și clară, acela e dator să ser- 
vească, cu însușirile sale alese, telurile înnalte si drepte, sentimentele mari și ge- 
neroase, progresele gindirii si în deoscbi ale literaturii. Când ţinem, în adevăr, un 
condeiù în mână, nu trebue să uităm nici un moment că înainte de toate, fiind 
vorba de un literat, e vorba în parte de literatura noastră, de interesele și viața 
ei. In fata publicului, căruia ne adresăm, nu trebue sà fim stäpiniti decât de 
un gînd, în primul loc, de demnitatea si soarta literaturii din care facem parte. 

De aceea noi preferim să ne înşelăm luând drept bune fägäduintele a 10 
tineri începători decât să descurajăm pe unul singur cu talent real. 

Căci, vorbind la dreptul, ce fericiri așteaptă la noi pe un tînăr, care 
deși n’ar avea însușiri literare, ar stărui să facă literatură ? Nici una. O în- 
treagă viață de privatiuni materiale. Cât despre succesele morale, nu le aŭ 
nici cei cu talente extraordinare, nici cei câţiva pe care îi numărăm pe degetele 
unei mâini. Lumea, știrn cu toţii, e indiferentă și prea indiferentă. 

Pe lingă acestea, noi mai avem apoi şi credinţa că în starea actuală a 
gustului public suntem datori să încurajăm orice licărire de talent, pentru a 
putea să împrăștiem gustul de citire în public și să-l înnălțăm la înţelegerea 
operelor cu adevărat frumoase. Scopul nostru nemijlocit este de a începe să trăim 
ca literatură, 

Alţii în trecut aŭ procedat altfel ; aŭ fost exclusivisti, eliminatori, maŭ tole- 
rat în critică decât ce le plăcea lor. La ce-a dus însă intransigenta lor, se ştie : la 
lipsa desàvîrsità a orice mișcare literară din ultimii ani. 

A stăvila mișcarea literară în marginile unui gust personal ni se pare o 
ideie greșită în starea noastră literară actuală. Ceeace unul găseşte că-l place în 
Eminescu, spre pildă, altul îl găsește în Alecsandri și Bolintineanu, și alţii, cu mai 
puţină citire, în scriitori inferiori. Precum istorioarele naive plac copiilor 
mai mult decât lucrurile serioase, tot așa paginele simple plac mai mult unor 
straturi sociale nouë în ale literaturii, decât lucrurile rafinate. Lucrurile rafinate 
sunt neînfelese de astfel de straturi, neapretiate si necitite ; pe când pe cele mai 
simple ele le citesc, le apretiazä, tin la dinsele. Si fără citiri simple, ele nu pot 
păși la lucrări mai bune. Fiecare ne aducem aminte de plăcerile pe care le-am 
simţit cu toţii în copilărie citind cărţi uşoare, dar care ne dădeaii emoţii poate 
mai mari decât acele pe care ni le daŭ astăzi operele cele mai frumoase. Un po- 
por noŭ în literatură e ca un copil, si precum noi cei care am ajuns de pretuim 
literatura mai bună, suntem si trebue să fim recunoscători cărţilor din copilărie, 
fiindcă ele ne-au făcut să înțelegem pe altele mai bune, tot așa trebue să recu- 
noastem și meritul scriitorilor mai simpli faţă de publicul mare. Fiecare vîrstă 
a vieţii unui popor își găsește frumuseţile sufleteşti potrivite ei. 

Cine observă economia alcătuirii sociale, își dă seamă că în această gra- 
dare a lucrurilor ca și a talentelor stă secretul legilor sociale. Dacă, prin urmare, 
firea dă scriitorilor sai artiștilor daruri neegale, este tocmai din pricină că pen- 
tru fiecare din ei sunt diferite straturi sociale care li corespund. 


www.dacoromanica.ro 


ATITUDINEA NOASTRA 147 


Inlàturarea asa ziselor »mediocritàti«, in contra cărora striga critica dog- 
maticà de altădată, provenea din superficialitatea judecății ei si a unei încrederi 
nemărginite în gustul săi. Astăzi însă se știe cà mediocritätile au si ele rolul si 
acțiunea lor în literatură și artă. 

De altfel, cu voie saù fără voie, în tot timpul si în toate revistele aù scris 
si talente de a doua si de a treia mână, adică mediocrităţi, si mai inainte, fireşte, 
ele scrieaù mai mult. Deosebirea e că pe când noi recunoaștem lucrul în chip 
cinstit, alţii cu cât erai mai înconjurați de mediocritàti, cu atât strigau mai 
tare împotriva lor.— Cu cuvintul »mediocritàti« se petrece acelaș lucru care s'a 
petrecut la noi cu toate cuvintele întroduse cu înţelesul ambiant, ca să zicem 
asa, de aiurea. In literaturile clasice si în cele străine, ale căror evolutiuni inte- 
lectuale sunt înaintate, e considerat ca talent omul ale cărui lucrări rămân trai- 
nice în fata posterităţii și trec admirate peste graniţile unei limbi si ale unui 
popor; iar mediocritate se zice că e scriitorul care împresioneazi mai mult sai 
mai puţin timpul séù. La noi nu se potrivesc cuvintele acestea în înţelesul lor de 
aiurea, fiindcă marea majoritate a talentelor noastre n'a impresionat decât pe 
români, și chiar, printre români, mai totdeauna numai pe cei din opoca lor. 

Poeţii si artiștii, cu simţul lor exclusivist, știm că véd în talentele inferioare 
lor niște monstruozitäfi, nu le înţeleg, nu le pot suferi. Cei mai multi cred că 
ei singuri însemnează totul și alţii nimic. 

Dar critica—critica modernă, constructivă—intervine si își ia aici ade- 
vératul ei rol, de a arăta, nu ca odinioară în ce stau greșelile fiecăruia, ci în ce 
stau calităţile fiecăruia dintre scriitori, si prin urmare de a-i pune în lumină par- 
ticularitätile si de a încerca a-i da locul ce i s> cuvine în opiniunea publică. 

Iată felul nostru de vedere. 

Iată, prin urmare, pentru ce dăm loc adeseaori în coloanele acestei Re- 
viste unor încercări mai slabe, de începători. Vorbim, neapărat, numai de tinerii în- 
cepători, căci cei care scriu de mai mult timp în Revista noastră sunt cunoscuți 
publicului si n'aii trebuintà de a fi apärati ; dimpotrivă ei merită laudele noas- 
tre, și într'o zi le vom arăta, aici chiar, însușirile si meritele lor. Până atunci ei 
răspund singuri celor ce se îndoesc de aptitudinile lor, publicându-și treptat în 
coloanele acestea lucrările. E un r&spuns de fapt, poate mai cuminte și mai 
convingător decât răspunsurile de vorbe. 

Iată încă pentru ce apretierile noastre asupra cărţilor literare sunt puru- 
rea blânde și binevoitoare. 

Si iată, în sfirsit, pentru ce noi nu căutăm lacune și inconsecinte— lesne 
de găsit oriunde — nici chiar la adversarii noștri. 

Și pentru a ne putea isbindi gindul, credem de datoria noastră a da 
pildă suferind noi înșine întăi și lăsând fără réspuns aluziile réutäcioase ale unora 
si personalităţile altora care se obstinează a ne găsi greșeli, și cărora noi am 
dori sincer să le găsim cât mai multe calităţi. 


N. PeTRASCU. 


DECEMBRE 


+. 


n trisura cu ferestre, care urue, tiritä 
i D De-un cal lenes, desgustat, — 
A. Tremur vargă. O, ce vreme încruntată si urità | 


Frig îmi toarni’n corp sin suflet, si mi-e dor, si măntăriti, 
Si iar m'a'ntristat |... 


Si më uit pe drum, mi-e frică. Fricä mi-e să véd copacii 
Ca schelete, stând la rînd. 
Mi-e destul să stiù că iarba, pasérile si gindacii 
Au pierit, că cerșetorii la réspîntii gem, săracii! 
Si că în curind... 


In curind... A! Uite geamul!... Douc picnri curg la vale 
Pe obrazu-i aburit. 
Par'c'ar zice : »plâng,—căci toamna a plecat în lungă cale, 
» Vintu'ncepe să më bată şi sà fluere a jale, 
» Soarele-a murit !...« 


Bruxel, 
HaraLamB G. Lecca, 


P. A. ANTONESCU, Arhitect 






H 


LI 
sli 


111993 


Proiect de cerc militar 


www.dacoromanica.ro 


IN PETIT 


be: 





— »Sunt sărac, dar ce ve pasă? 
Pot munci și pentru doi. 
Numai să ’mi-o dati si... lasă, 
Când voi sti-o eŭ acasă, 
Voi munci un sat să iasă 

Din nevoi! 


Munca mea de pân'acuma?. .. 
Ce s'alegi de trai stingher ! 
Pentru-o gură, numai una 
Am muncit în totdeaauna, 
Stiti si voi, tocmit cu luna 

La boer. 


Am muncit, a cui e vina 

Dacă n'am vite ?n obor? 

Voi aduce ca albina; 

Numai dat mt pe Ilina, 

Căci 'mi-e dragă ca lumina 
Ochilor fe 


H. Coşor. 


MEMORIÙ 


ASUPRA REORGANIZĂRI! CONSERVATOARELOR DE MUZICĂ SI DECLAMATIUNE 4) 





r rganizarea actuală a Conservatoarelor noastre este datorită Regulamen- 
d telor din 29 Octomvrie 1870 si din 29 Iunie 1892. 

Rezultatele obținute până astăzi aŭ dovedit cu prisosintà că sistemul 
urmat în timp de atâţia ani a fost greşit, prezentând multe inconveniente ce se 
impotrivesc la progresul artei. De aceca, Conservatoarele aŭ și fost dese-ori ata- 
cate și discutate. 

Neapérat că dacă scoalele acestea ar fi fost ceeace ar fi trebuit să fie, adică 
dacă ar D fost mai potrivite cu nevoile noastre reale, și nu numai un decor, 
cum sunt astăzi, rezultatele lor aproape nule ne-ar face să ne îngrijim. 

Cum însă reul nu vine decât din vitioasa lor organizare și dintr'un în- 
treg concurs de împrejurări prin care aù trecut și trec încă aceste şcoli, depàr- 
tându-se de scopul ce trebuia să atingă, credem că o nouă organizare ar da alte 
roade. Regulamentul astăzi în vigoare n'a fost, apoi, aplicat în părţile lui bune. 
Astfel putem cita art. 3, care a rămas pururea o literă moartă. 

Modificärile ce se impun astăzi în Regulamentul acestor scoale decurg, pe 
de-o parte, din nevoile noastre proprii, iar pe de alta din progresele realizate în 
celealte conservatoare străine. 

Nevoile și starea lor actuală aŭ fost schitate deja de D. N. Petrascu în- 
trun memoriii prezentat anterior Ministerului. Referindu-ne la lucrarea aceea, 
nu vom arăta aici decât modificările de introdus. 

In primul loc credem că instituţiile Conservatoarelor cer o supraveghere 
mai de aproape a Ministerului. La această părere ne duce nu numai experienţa 
că la noi orice instituţie lăsată în voia ei vegetează, dacă nu dă înapoi, dar şi 
pilda străinilor care aŭ obţinut rezultate cu atât mai frumoase cu cât ei aŭ fos, 
mai zeloşi de prosperitatea unor asemenea așezeminte. Conservatoarele din Milan, 
München, Lipsca, Berlin, Paris, St. Petersburg, pot servi de exemple în privinţa 


D Răspuns la nota Ministerului de Culte si Instructiune publică, No. 6.482 din 19 Iunie, 1900. 


www.dacoromanica.ro 


MEMORIU 153 


aceasta. Arătările oficiale ale unui Ludovico Melzi, T. Dubois, Bernhardt, Spitta, 
Langhaus, Kueschke, etc., sunt pentru noi pline de învétàminte. 

Un neajuns capital, constatat pànà acum ca venind din partea Direc- 
țiunii, este faptul cà Directiunea sa mulțumit cu aparenţa unui formalism lipsit 
de orice urmări serioase. Noi credem că viitoarea Directiune trebue să iasă din- 
trun asemenea formalism și sà se pue să aplice cu tragere de inimă spiritul Re- 
gulamentului, si mai presus de toate să urmărească singură și cu stàruintà pro- 
gresele institutiunii în capul căreia stă și ale cărei destine îi sunt încredințate. 


Cap. I. — Directiunea 


Directiunea scoalei va fi încredinţată : 

a) unui Consilii al conservatorului, si 

b) Directorului. 

Regulamentul din 29 Octomvrie 1870 prevede, la art. 3, crearea comite- 
telor muzicale. Directiunea însă nu a aplicat acest esenţial articol din Regula- 
ment, substrăgându-se astfel de la orice control. 

a) Consiliul Conservatorului va fi compus din : 

Directorul scoaleï, din 3 profesori ai școalei, aleși de colegii lor în adu- 
narea generală și confirmaţi de Ministru, și din 3 persoane străine competinte în 
arta muzicii sau a declamaţiunii, numite de Minister. 

Consiliul va reprezenta autoritatea Ministrului. El va fi convocat ori de 
câte ori va cere trebuintà, dar cel putin odată pe lună. 

Membrii lui vor fi numiţi sai aleși pe 3 ani ; ei vor face parte şi din juriul 
examenelor de admitere, al examenelor semestriale și anuale de clase; va inter- 
preta si modifica Regulamentul din punctul de vedere artistic și disciplinar; va 
pronunța pedepsele elevilor; va opina asupra înlocuirii membrilor consiliului 
care aŭ lipsit fără scuze valabile; se va pronunţa asupra petiţiilor care privesc 
scutirea taxelor şcolare și a aprobării congediilor profesorilor, asupra dării sti- 
pendiilor şi ajutoarelor la elevi, şi asupra tuturor propunerilor venite din partea 
organelor încredințate cu conducerea instituţiilor. 

El va priveghia aplicarea programelor si metodelor de învățămînt, asupra 
aplicării Regulamentului și 'și va da părerea asupra reformelor ce va găsi cu cale 
a introduce din punct de vedere artistic. 

Consiliul va avea încă atributiunile pe care liga: învățămîntului superior 
le dà Senatului universitar, cu privire la numirea profesorilor Conservatorului. 

Subt diverse denumiri, astfel de consilii ale Conservatoarelor există și la 
Conservatoarele din Milan, creat chiar de la înfiinţarea lui si aprobat prin de- 
cretul din 6 Octomvrie 1864, subt numele de Consilii Academic, din St. Petersburg 
prin statutele sancţionate la 30 Maiù 1878 din Paris, Minchen, Leipzig, Viena, 
Berlin, cu aceleași atributiuni. 

b) Directorul va fi ales dintre profesorii școala și numit de Ministrul In- 
structiunii Publice. 


» 


www.dacoromanica.ro 


454 MEMORIU 


Lui "i este încredinţată conducerea institutiunit din punct de vedere di- 
dactic si disciplinar si a aplicării programelor, legii si regulamentelor. 

La finele fiecărui an, după distribuirea premiilor, directorul trebue să 
facă o dare de seamă amănunţită de progresele muzicale si de starea financiară 
a Conservatorului. 

Directorul va fi numit pe un termen de 5 ani. 


Cap. Il. — Taxele școlare 


Principiul aplicării taxei rezultă atât din faptul că elevii Conservatoarelor 
noastre sunt prea numeroși și în cea mai mare parte diletanti, si al doilea că la 
Conservatoarele străine această dispozitiune a existat odată cu înființarea acestor 
institutiuni. 

Astfel, la Conservatorul din Milan sa aprobat de la înfiintare taxa de 
Lo lire austriace, redusă însă pentru elevii lipsiţi de mijloace la 5 lire italiane. 

La Conservatorul din Viena taxa anuală şcolară constă din 200 coroane 
pentru cursul pregătitor, 240 coroane pentru cursul inferior si din 300 coroane 
pentru cursul superior. 

Pentru elevii care repetă anul, mai plătesc 40 saù 60 coroane. 

La Conservatorul din St. Petersburg se plătește taxa anuală de 200 ruble 
și e micsoratä după ce în curs de 2 ani elevul regulat a probat un talent deo- 
sebit si o sìrguintà de laudă. Bursierii plătesc 100 ruble. 

Pentru urmarea cursurilor teoretice se plătește taxa de 25 ruble anual. 

Pentru examenul anual 25 ruble. 

Pentru obţinerea diplomei se plătește taxa de 30 ruble, iar a depunerii 
examenului pentru atestat 20 ruble. 

Taxa de admitere e de 3 ruble 


Cap. III. = Admisiunea elevilor 


Toti elevii Conservatorului vor avea 4 clase gimnaziale, afară de instru- 
mentalisti, care vor putea avea numaï 4 clase primare. 

Elevii de naționalitate străină vor fi primiți cu autorizațiunea specială a 
Ministrului, bucurându-se de aceleași drepturi si supuși acelorași îndatoriri ca 
si elevii români. | 

Numai Românii pot fi bursieri ai Conservatorului. 

Elevii vor fi admiși în mod provizoriu, iar primirea definitivă va urma 
examenului semestrial, când consiliul se va pronunța asupra mănţinerii sai exclu- 
derii elevilor. | 


Cap. IV. — Examenele 


Vor fi patru examene : | 


Examenul de admisiune în Conservator, examenele anuale, examenele 
de absolvire cu certificat și cele de maturitate cu diplomă. 


www.dacoromanica.ro 


MEMORIU 155 


Fiecare elev al ultimului an de absolvire, care doreşte sa aiba un atestat 
de maturitate, va fi dator a se supune examenului de maturitate. 

Candidatul trebue să fi obţinut cel puţin nota 9 la examenul de absol- 
vire. Programul după care se va da examenul de maturitate va fi: darea în exe- 
cutare a unei bucăţi pe de rost cu 14 zile înainte, a unei piese alese după voie 
la prima vistă, etc. 


Cap. V. — Cursuri complimentare 


Vor fi introduse în Conservatoare cursuri complimentare pentru desvol- 
tarca cunoștințelor elevilor. 

Aceste cursuri se pot reduce deocamdată la următoarele : 

a) Curs de literatură în genere si în special curs de literatură dramatică; 
b) curs de literatura română ; cl curs de limba franceză si italiană ; d) curs de 
scrimă, dant si mimicà. Cu timpul se vor adăuga si alte cursuri necesare. 


Cap. VI. — Concertele Conservatorului 


. Dircctiunea Conservatorului va aranja în fiecare an o serie de concerte 
publice cu elevii, precum si de reprezentări dramatice, asa după cum există la 
toate celelalte Conservatoare, ca în Rusia, unde concertele societății imperiale 
au un rol considerabil. 3 

Societatea organizează împreună cu Conservatorul din St. Petersburg 
zece întruniri simfonice, opt şedinţe de quartet, concerte şi serate muzicale, exe- 
cutându-se toate productiunile clasice de muzică si în care elevii au prilejul asa 
de rar de a-și arăta calităţile lor, fiind mult încurajați. 

Mai fiecare oraş european are concerte de orchestră saŭ de cameră, și ele 
datează din secolul XVIII. 

Intre altele, amintim celebrele concerte ale Conservatorului și de la Ge- 
wandhaus din Lipsca din 1781, dirijate succesiv de Hiller, Mendelsohn, Gade, 
Reineke si considerate în Germania ca apogeul muzicei clasice. Chiar din 1828 
Parisul poseda primele exerciţii publice ale elevilor Conservatoruiuï, datorite ini- 
tiativei lui Habenek; ședințele de quator ale Conservatorului din Milan le găsim 
şi în celelalte oraşe ale Italiei, unde muzica simfonică ocupă un loc însemnat 
în clasicul pămînt al operei. 


Cap. VII. — Biblioteca Conservatorului 


Ca la toate Conservatoarele din Paris, Minchen, Lipsca, Berlin, St. Pe- 
tersburg, se va înfiinta si la Conservatorul nostru o bibliotecă, deschisă publicului 


www.dacoromanica.ro 


156 MEMORIU 


în orice zi, coprinzénd două părți distincte: muzicală si literară, alcătuite din 
operele antice si moderne. 

Biblioteca din Milan numără 3.600 volume de muzică în toate genurile. 

Conservatorul din Bolonia, celebru prin măreaţa-i bibliotecă, conţine 
opere teatrale, muzică religioasă, etc. 

Conservatorul din St. Petersburg posedă o bibliotecă de compozitiuni 
muzicale, o mare colecţie de autografe, de instrumente muzicale, etc. 

Iată părţile mai de căpetenie ce vor trebui introduse, după noi, în noul 
Regulament al Conservatoarelor. 


ELENA STELEA. 


Ianuarie 1901. 





Dr. Constantin Caracas, (1773—1828) 


Iniţiatorul Spitalului Filantropia (1815) 


SOLII DACH 


TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE 


(Urmare) 1) 





ACTULII 


SALA DE MARMORÀ 
In fund o boltă cu arcuri sprijinită pe stilpi de marmură. La dreapta o ușă care dă în sala Tronului, La stinga o ușă 


care dă în camera noilor soți. Noaptea, tärziü. 


SCENA I 


Solit păcii, Cavalerul negru 


Solii păcii (înaintează de sub arcurile din fund) 


Cavalerul negru (intră prin dreapta) 


He, aide, soli ai păcii ! Serbarea s'a sfirsit 
Si cântecul din urmă se stinse liniștit 

Ca visul ce-amigeste o palidă fecioară. 

In sala de serbare tăcerea iar coboară 

Si ’nvàlue în giulgiu-Y podoabele märete. 
De-acuma întristarea iar cade peste feţe 
Ce-și poartă oboseala prin tragicul palat 
Urmate, ca de-o umbră, de-un vis întunecat, 
Se stinse strălucirea. Voi ce mai așteptați 
In umbră de portice ? De ce întàrziati ? 


Intàiul sol al păcii 


Urmăm o taină adincă. 


Al doilea sol al păcii 


O taină ’ngrozitoare. 


Al treilea sol al păcii 


O taină fără nume. 


1) A se vedea Literatura și Arta Română, an. V, pag. 95. 


www.dacoromanica.ro 


160 SOLII PĂCII 


Cavalerul negru 
Si n’as putea sti oare 
Ce tainà e aceea ? 
Intăiui sol al păcii 


Nu! Mintea se ’nfioarä 
De-ascultă acea taină și strania-i povară 
E-un chin ce nu sfirseste. 


Cavalerul negru 


Decât doar în morinint | 
Solii păci 
Stiut-af ? 
Cavalerul negru 


Eŭ stiù toate. Menirea-mi pe pămînt 
E tocmai de-a cunoaște. 


Solii păcii 


Dar cine ești ? 


Cavalerul negru 


Un frate 
Al vostru si un sol al soartei ne’mpäcate. 
In lumea ’mpoväratä de chinurile sale 
Avem aceeaşi ţintă și-urmăm aceeași cale. 


Solit păcii 
Jucăm o comedie cam tristă, 


Cavalerul negru 


Dar frumoasă 
Şi-atâta ne ajunge căcă noué nu ne pasă 
De lacrămile-amare din ochii care plâng. 
Şi chiar când inimi calde în urmă-ne se frâng 
Noi ridem. 


Solii păcii 


Risul nostru e greù ca un păcat. 


Cavalerul negru 


Umblati dar astă noapte prin tragicul palat, 

Pàtrundeti prin unghere ascunse de lumină, 

Căci ori si cât e pacea de blândă și senină 

Ca ruga care cade din suflete pioase, 

In astă noapte totuși visări intunecoase 

Vor sta de-asupra multor cu aripi negre ’ntinse, 

Şi multi vor plânge-amarnic durerile lor stinse, 

Căci cele viitoare vor fi cu mult maï mari ; 

Chiar vintul se va plânge prin ramuri de stejari. (Solit päcit ies). 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCII 


SCENA II 
Cavalerul negru, Simina (in gradina) 
Simina (Ist picurâ încet cântecul) 


Cântarea care n'a fost spusă 
E mai frumoasă ca oricare ; 
Misterul ei e o beţie 

De voluptoasă ’ndurerare 


In nota sfintà care piere 

In tremuràrile sfioase 

A unor rugi de Magdalene 
Curg elare lacrimi preţioase ; 


Dar în cântarea fără nume 
Ascunsă ’n negrele vioare, 

E-o tragedie tăinuită : 

Plâng albe vise moarte'n floare. 


Cavalerul negru 


Aha, ciudatul cântec se ’naltà 'n noaptea rece 
Asemeni unui farmec ce turbură și trece 

In inimi obosite de triste amăgiri. 

EI spune ’n note calde a sterselor iubiri 
Dulci taine îngropate dar arde ca o pară 
Grozavul chin ce-adoarme în mintea solitară, 
Și nu cunosc un mijloc mai sigur de pierzare 
Ca dorul care noaptea se tingue’n cântare. 


Simina (in grădină, își urmează cântecul) 


Tristeta lor neprihănită 
Atàt e de chinuitoare 

Că pune ’n suflete pătate 
O mistică înfiorare. 


Şi-o chemare zace ?n ele 
De-o sdrobitoare nostalgie : 
Tortura el necunoscută 
Este suprema poezie. 


Şi cel menit să ducă dorul 
Cântării sfinte si alese 

ÎȘI simte inima cuprinsa 
De suferinti neînţelese. 


Cavalerul negru 


Ha, cântă-ţi suflet tragic cântarea-ţi sbuciumată 
Si inima topeste-o în vraja lui ciudată. 

Te'nalţă cânt demonic pe aripi de suspine 

Pe doruri vestejite, pe visuri dulci și line : 
Parfum, tortură-amară din clipe desgropate 


www.dacoromanica.ro 


161 


162 


SOLI PĂCII 


Revarsä sbuciumarea din vremuri evocate 
Pe nota din cântarea ce plânge tremurată. 
Pierzania începe în noaptea ’ntunecatà (Iese). 


SCENA III 


Viorel, Simina On grădină) 


Viorel (intră încet, ca ’n vis, prin stinga) 


Ce cântec mă deșteaptă ! Odată ea avea 
Aceleași note calde în glas când se’ntrista 
Lăsându-şi capul palid pe umeri să s'aplece 

Ca roza vestejită pe marmura cea rece, 

Şi când pe buze arse, pe fruntea-mi sbuciumată 
Si arsă de tortura și grea și ’ntunecatà 

A visului sălbatec, lăsa ea stràvezie 

Să cadă alba-i mână cu flori de iasomie. 

Dar cântecul urmează, grozav, chinuitor ; 

Eu simt că de această cântare am să mor, 


Simina (iși urmează cântecul, în depărtare) 


In flacără nemistuită 
S'aprinde sufletul si arde, 

Și moare dornic de misterul 
Cântării stranii de pe coarde. 


Ah, când în inimi! sbuciumate 
Orice dorinţe ’ncet se curmă, 
Sdrobiţi vioara fermecată ` 

Grozav e cântecul din urmă | 


Viorel 


Şi totuși voi s'ascult cântarea cea nespusă, 
Să ’nviiù măcar o clipă iubirea mea apusă 
Si-apoï să mă ajungă blestemu ’ngrozitor. 
Așteaptă-mă, iubit-o | Vin iar cu vechiul dor 
Să faci să cadă raza din ochiul téù himeric 

Pe marea grea de patimi si plină de ’ntuneric 
Ce arde ’n adincimea demonică din piept 

Ca vechiul stilp de pară ce stă înalt și drept 
In nopţi de rătăcire pe șesuri pustiite. 


Ileana (din camera din stinga) 


Iubite, vin la mine. Cu-adînci priviri uimite 
Te-apropie subt vraja tăcerii din odae 

Subt razele de lună, subt magica-i văpae, 
Să piară floarea pală a viselor stinghere 
Şi'n umbra poleită din tainice unghere 

O caldă sărutare pe umedele guri 

Să urce dulce ’n somnul noptatecei naturi 
Ca viersul unui cântec frumos și singuratec. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 163 


Viorel 


O, dulce viers de cântec ce moare singuratec | (lese repede prin fund). 


SCENA IV 


Ileana (singură) 


Dar unde e ? Il caut si glasul mei résunà 

Asa de singuratic sub razele de lună 

In cât mă înspăimintă. Aù visurile sale, 

Din noii îl urmăriiă cu aceeași veche jale 

Ce-i stă fără ’ncetare în inimă ascunsă. 

Eù nu ’nteleg această durere nepătrunsă, 

Durere ce adincă în suflet se topește, 

Durere ce îa lume nimica nu clàdeste. (Iese prin fund). 


SCENA V 


Viorel, Tuga 


Iuga (uduce pe Viorel prin dreapta) 
Stäpine, noaptea-i rece și vintul a ’nceput 
Să bată. 
Viorel 
Las'să bată | 
Iuga 
O clipă m’am temut 
Ca viața-ți prețioasă... 
Viorel 
Nu tocmaï cât gîndești 
Ah, viaţa prețioasă e numai în povești. 
Incolo... 
Iuga 


E frumoasă viaţa ori si când 
De treci prin ea șăgalnic, cu o zîmbet fluturänd 
Pe rumenele buze. 


Viorel 


Sunt vinete-ale mele 
Si arse sunt de doruri zadarnice și grele. 


Iuga 
De doruri | Dar ce doruri ? 


Viorel 


N’auzï un jalnic geamät 
Ce trece prin grădină asemenï unuï freamět ? 


www.dacoromanica.ro 


164 SOLII PACII 


Iuga 
Stäpine, ’i pitulicea ce cântă în desiș ; 
În fie care noapte în verdele frunziș 
Ea stă și-și plânge jalea iubirii de-altădată 
Si cântecul ei pare o șoaptă tremurati 
Ce trece rătăcită în nopţile de vară 
Ca vintul cel de seară, ușorul vint de seară. 


Viorel 


Si n’auzi în grădină ce tristă urcă ’n noapte 
O slabă rugăciune asemeni unel șoapte ? 


Iuga 


Stäpine, "i porumbita din turnul singuratec ; 
Purtată ?n ceasuri negre de dorul ei noptatec 
Spre lungă pribegie în zarea ’ntunecatà. 

In umbră trupu-i pare o dungă luminată 

Ce urcă vecinic albă, frumoasă solitară, 

Subt cerul cel de vară, seninul cer de vară. 


Viorel 


Si n’auzi tu ce grele curg lacrimi în grădină ? 


Iuga 
Grădina adormită visează ’n umbra lină 


Dar flori de piersic roșii se scutură mărunte 
Pe umedele brasde. 


Viorel 
Si nu vezi pe-a mea frunte 
Cununa dureroisă de ramură de spin ? 
Iuga 


Eŭ véd pe fruntea-tì ’naltà si albă ca un crin 
Frumosul păr ce cade în negrele inele 
Atât de măestrite. 


Viorel 


Vai, gîndurile mele | 


Iuga 


Ci uită aceste ginduri de chinurf și păcate. 


Viorel 


Să uit ? Dar stiit tu oare ce-adînci si sbuciumate 
Crescură ’n al men suflet ? Tària lor mè doare, 
Povara lor m'apasă atât de'ngrozitoare 

Cât mintea omenească nu poate să priceapă. 

Ci lasă-mă ! Doar somnul de plumb de më maï scapă 
De chinuri. Voiù să dorm. Să cadă somnul sfint 


www.dacoromanica.ro 


SOLII DACH 165 


Pe ochi-mi plini de trudă si asupra-mi ca un cânt 
De leagăn să plutească un vis nevinovat. 
O, cântecul de leagăn, o visu’ ’naripat ! 


Iuga 


Inchinà-te, căci Domnul e bun. (Iese). 


Viorel 


Să më închin ? 
Ah, ruga cere cuget de pace si senin 
Şi n'am astfel de cuget. He, cine-mi va aduce 
Duiosul timp în care făceam sfioasa-mï crnce 
Subt calda privighere a ochilor de mamă 
Si când ’nàltam privirea cuprins de-o dulce teamii 
Spre vechile icoane din care blânde sfinte 
Păreaŭ că-și pleacă faţa spre ruga mea ferbinte, 


SCENA VI 
Viorel, Ileana 
Ileana (intrând prin dreapta) 


Te caut. Prin grădina subt lună adormită 
Umblat-am ca a umbră tăcută, rătăcită. 
Visaŭ un vis de pace suavii crini de vară, 
Visa înduioșată sullina solitarà, 

Visaù asa de triste si florile de nalbă. 

Sin mijlocul acestor visări eŭ umbră alba 
Trecut-am turburată de-un gind nedeslusit : 
Era acolo teiul sub care ne-am iubit, 

Era acelaș freamăt prin ramuri aurite, 
Era acelaș cântec de pasări fericite, 

Dar tu lipseai, iubite, și singură am stat 
In cale unde plâns-am trecutul fermecat. 


Viorel 


Noi toţi cătăm în noapte ceva ce nu găsim. 
Cătăm și'n întuneric zădarnic ne-obozim, 
Căci nu știm nici not singuri ce sufletul dorește ; 
Ci'n zarea depărtată un vis ne amăgește, 

Un vis fără de formă și fără înţeles, 

Un vis udat în lacrămi si sânge atât de des! 
Sin goana cea nebună călcăm nepăsători 
Parfumurile slinte și brazdele de flori 

ŞI trecem înainte cu ochit aţintiţi 

Spre zarea nevăzută. O, palizii smintiţi | 

Si totuși doué inimi se sting însângerate. 


Ileana 


Și totuși două inimi se sting însîngerate ! 
Ah, inimele-acestea de n'ar fi ale noastre! 


www.dacoromanica.ro 


166 


SOLI PACII 


Ci jură-mi pe ’nältimea tăriilor albastre, 
Pelfocul care arde în stelele eterne, 

Pe pacea care noaptea pe lume se aşterne 
Asemeni unei mantif de ânger cu chip blând 
Că nu mai simţi tortura străvechiului tăi gînd, 
C'ai dat pe vecinicie uitării minunate 

Grozava amintire de doruri svăpăiate, 


Viorel 


Imi ceri prea mult. 


Ileana 


Dar pacea din sufletul met cere 
Această ’ncredintare. 


Viorel 


De-ai ști tu ce durere 
Adincă mă cuprinde când văd suava-ti faţă 
Pâlind ca steaua serei în clara dimineaţă | 


Ileana 


E greaua îndoială din sufletul în chin 
Ce-mi face faja pală ca florile de crin. 


Viorel 


Alungă îndoiala cum eù încerc s'alung 
Din gindu-mì amintirea trecută. 


Ileana 


Dar prelung 
Se ’nalfä singuratec atuncea un suspin. 


4 Viorel 


Incingeti a ta frunte cu foi de rosmarin 

Si umple albe braţe cu roze mbobocite 

Si "o blonda dimineaţă, pe treptele ’nvechite 
De marmură coboară la lumea din grădină: 
Bujorii te aşteaptă și gingașa gherghină 

De mult si’ntinde floarea cerșindu-ţi sărutarea. 


Ileana 


O, florile-s frumoase dar nu pot da uitarea. 
Ascultă "o depărtare un plâns duios ce moare, 
Un plâns ce câte-odată se pare o cântare 

Atât de sfint si dulce se ’naltà ’n noaptea rece. 
Ca sborul unor păsări ușoare aşa trece 

Prin umbra cea topită în razele-argintii 

Ce cad din înălţimea albastrelor tàril 

Si umbra se ’nfioarà și tremură plipîndà 

De lacrima ce cade încet asa de blândă 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 167 


Că pare ca o rouă de aur pe o floare 

De sânge ’mpurpuratà. Ah, plânsul care moare 
Mă turbură atâta cât n'as putea să spun! 
Si-adesea mi se pare în gîndul mei nebun 

Că plânsul care trece e iraiu-mi asfintit 

Si dulcea mea nădejde din timpul fericit 

A ’ntäielor săruturi. Si atuncea stat şi-as:ult 
Cum piere ’n noaptea rece povestea de demult, 


Viorel 


Copilă |! Lasă gîndul acesta ’ntunecat. 

Noi toţi visăm aicea un vis plin de păcat 

Si teama ne cuprinde de însuși acest vis 

Ce ’ntinde greaua-i mantà pe cerul negru ’nchis. 
Incat părem asemeni copiilor pierduţi 

In codrul de ’ntuneric în care stăm tàcuti 

De teama fără nume ca nu cumva ’n nestire 

Sa facem să résarà vr'o pală amintire 

Mai tristă decât groaza din sufletele noastre, 

Ci 'nalţă-ţi în spre mine luminele albastre 

A ochilor té umezi în care un cer de seară 

Şi-a pus melancolia-i frumoasă, solitarà 

Si dă-mi, înviorată, din pacea lor senină 
Indemnul către rugă şi-o rază de lumină. (O sărută pe frunte). 


SCENA VII 
Viorel, Ileana, Simina 
Simina (intrànd prin fund) 
Uitat-ai a mea rugă atât de arzătoare ? 
Viorel 
Simina | 
‘ 


Ileana 


lar femeia aceasta ’ngrozitoare! 


Simina 
Aruncă-aceste lanţuri ce-acum te ’nläntuesc 
De tot ce pieritor e și trist si pämintesc, 
Căci iată | eŭ venit-am din culmea cea senină 
A lume] nesfirșită şi plinà de lumină ` 
In care orice taină a minţii încetează 
Şi blondele fecioare cu roze ’ncoroneazä 
Pe cei care putut-aù la ele să ajungă. 


Viorel 


Ah, culmea luminată | 


Ileana 


Iubitul mei, alungă 
Această umbră pală. 


www.dacoromanica.ro 


168 


SOLII PĂCII 


Simina 


Urmează-mă, tu minte 
Truditä de visarea grozavă si ferbinte, 
Căci toată-a ta visare povară-i dureroasă 
Ce lumea mea asupra-ţi să cadă grea o lasă. 


Ileana 


O, Doamne! Această umbră! Ea are ochi de ghiatà, 
Si glasul séù e glasul acelor ce din viaţă 
Plecat-aù către moarte. 


Viorel 


A, fruntea ta, fecioară, 
E-o falnică lumină ce-o ’nalti asa de clară 
In noaptea vieţii mele. Si părul tăi se pare 
Cunună măestrită de flori mirositoare. 


Ileana 


Un giulgiù e vestmîntul asemeni unui mort. 


Viorel 


O, alba ta tunică şi intregu-{i mindru port! 


Ileana 


In jurul stii domnește suflare de mormint. 


Viorel 
De-asupa ta un soare luceste-asa de sfint! 
Lumină din lumină a caldei frumuseți, 
Tu ești izbinda vieţii asupra tristeï ceti 
A visurilor grele. 


' Simina 


In jurul téü e-o rece 
Minciună, căci iubirea-ti de-acum curînd va trece 
Si tu vei fi iar singur; eŭ însă voiii rămâne 
Aceeași totdeauna. 


Ileana 
O, dulce-al mei stăpîne 
Să n’o asculti! 
Viorel (cu patimă) 


Femee, din lacrămi şi din tină 
De ce-ţi inchizi tu ochii la limpedea lumină 
Ce-o clipă-a pus-o Domnul în mintea-ti rätäcitä ? 


Simina 


Urmează-mă, iubite, spre culmea fericită 
A vieteï nesfirşite | 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 


Viorel (cu hotarire) 


Al t8ù sunt pe vecie! 


Ileana (cu duioasă umilinţă) 
Rămâi! 
Simina 
Te-astept | 
Viorel (cu putere Denel care-l stă in cale) 


In lături! 


Simina (cu nerăbdare) 


Ha, vrem: a întărzie. (Iese 


SCENA VIII 
Viorel, Ileana 


Ileana (cu lucrăm! în glas 


Gindeste-te ! 


Viorel (amar) 


Destul ginditu-m'am. 


Ileana 


Cum pleci 
Pe calea ce străbate pustiurile reci? 


SCENA 1X 
Viorel, Ileana, Craiul Glad 
Craiul Glad (intră prin dreapta) 
In noapta liniștită un gînd mă înfioară 
Şi ’n sufletul mei singur eŭ simt că o povară 
Apasă ’n întuneric. E vre-unul care plânge 
Aicea, scumpi copii? 
Ileana 
Ah, inima-mi se frange 
De plânsul greù. 
Viorel 
Părinte | 


Craiul Glad 


Ha, ce s'a petrecut 
In sufletele voastre ? (Văzând că nici unul nu răspunde) 
De ce vi-e graiul mut? 


Ileana 


EI pleacă I 


www.dacoromanica.ro 


169 


470 SOLI PĂCII 


Craiul Glad 
Pleacă! Unde ? 


Ileana 


In lungà pribegie. 


Craiul Glad (privind aspru pe Viorel) 


Si când te vei intoarce? 


Viorel 


Doar singur Domnul știe! 


Craiul Glad 


Doar Domnul! Ce ’nsemneazà cuvintele-ţi ciudate? 


Ileana 


Inscamnă că domnia stràvechilor păcate 
Se ’ntinde-asupra noastră. 


Craiul Glad 


Vorbesti în tilcuri grele 
Si mintea mea-i bătrână. 


Viorel 


Al visurilor mele 
Chin groaznic më îndeamnă să merg tot înainte 
In neagră pribegie, în pulberea ferbinte 
A drumurilor arse de soarele de vară, 
Cici viaţa mea de-acuma e-o jalnică povară 
Mai grea decât e piatra ce cade pe-un mormint. 
Voiù merge dar departe mânat de asprul vint 
De ginduri sbuciumate chiar dacă un pustii 
Intinde-s’ar în juru-mi. 


Craiul Glad 
Cum ? Singurul mei fii 


Se duce? Visul oare mă chinue deștept? 


Ileana (indurerată) 
Nu-i vis. 


Viorel 


Din alte visuri e singuru ’ntelept, 
Căci toți până acuma cu ochii mari deschiși 
Visarăm visuri goale și doruri de proscriși 
Din alte lumi avurăm. Dar vremea a ’ncetat 
Si fapta luminoasă în zări s'a arătat. 


Craiul Glad 


Dar vezi tu bètrànetea ce trupul îmi răpune 
Si părul ce pe fiuntea-mi de timp brăzdată pune 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 


Cunună de zăpadă. Privirea mea greoae 

Cu grei se uită ’n zare si braţu-mi se 'ncovoae 
De von să-l ’nalt puternic precum făceam odată 
Pe când cu gestul mîndru mânam oștirea toată. 
Ca mâine mă voiù stinge si fără de suflare 

Voiü zace ’n părăsire în cripta albă ’n care 

Zac toţi aï mel de veacuri. Vrei oare s'amărăști 
Şi zilele-mi din urmă? 


Viorel 


O, tată! Cum trezesti 
C’o vorbă "nal men suflet atâtea amintiri ! 
Departe-i însă timpul trecute! fericiri 
Şi inima-mi rănită străină-i de plăcere; 
Străină si de pace. Mi-e sete de durere, 
Mi-e sete de misteruri, de lupta ’nversunatä 
Cu gindul si cu lumea în negură ’mbricatà. 
La umbra de portice în marmură sculptate 
Pun vitele ’nflorite visări înghirlandate 
De roze parfumate ca ’n serile antice 
Şi-o muzică se joacă în umbră de portice. 
Cântări se ’naltà seara prelung tinguitoare 
Din coarde de vioară ; par tristele fecioare 
Ce plâng în întuneric cu semne desperate 
Chemând din lumi de visuri iubiri înflăcărate. 
Şi ’n umbră de porlice fanfarele sunarà 
Ca ’n zilele de glorii si larg desfàsurarà 
Stindarde 'mpurpurate spre vesela serbare. 
Ci ’ntàrzie-al meù suflet la stinsele altare 
Si un glas sfios se pare că plânge ’n intuneric. 
Ab, visul men de-apururi și dorul mei himeric 
De câte ori voit-am uitării a le da! 
Dar totul fu zădarnic si nu mai pot răbda 
Tortura ’ngrozitoare de ginduri sbuciumate. 


SCENA X 
Aceeaşi, Soli păci, Cavalerul negru 
Craiul Glad (privind cum inainlează de gravi soliť pacif) 


Şi voi ce veste-aduceţi cu feţe 'ntunecate? 


Intàiul sol al păcii 
Noi suntem solii păcii venili din depărtarea 
Tinuturilor negre şi sfintă ni e chemarea... 
Craiul Glad 


Cunosc povestea voastră, dar pacea de-o vestiți 
Fiţi grabnici si solia cea sfintä vo împliniţi 
Acum căci este vremea. 


www.dacoromanica.ro 


171 


472 SOLII PĂCII 


Intàiul sol al păcii 
Ci lasă neclintità 
A soartei hotărire. 
Craiul Glad 
Hm, pacea prevestită 
Cu tilc, în graiul vostru e-o pace mincinoasă. 
Solii păcii 


Nu, nu! 


Craiul Glad 
Mintiti! 
Intàiul sol al păcii 


E-o pace blajinà si duioasă. 


Al doilea sol al păcii 
E-o pace fără pată. 


Al treilea sol al păcii 


E-o pace nesfirșită, 


Craiul Glad (ncrăbdător) 
Cuvinte ’n loc de fapte! Voiü fapta lămurită 
Și plină de putere! 
Cavalerul negru 

In tara ’ntunecatà 
A visului o faptă ar pare blestemată. 

Craiul Glad 
Val, fapta | 


Viorel 


Şi vaï, visul ! 


Ileana (merge către fund și strigă cu tărie) 


He, toţi voi ce! din casă 
Uniţi a voastră rugă cu ruga-mi dureroasă 
Să stea în loc perdutul! 


SCENA X 
Aceiaşi, Coman 


Coman (trece in fuga prin fund lovind cu putere in ferestre) 


Sculati-vé! Sculati 
Voi toţi ce 'n somnul pacinic c'un vis và ’nviorati, 
Sculaţi-vă voi robit molateceï plăceri 
Şi vol toţi obosiţi! strădaniei de eri, 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 173 


Sculati-vé din somnul de viaţă dătător! 

La Craiul Glad, la curte, e jalea în popor! 
Craiul Glad 

Ce faci ? 


Coman 


Incerc să ’nlätur furtuna ce sosește. 


Viorel 


Zadarnic, căci furtuna maï tare ’n peptu-mi creste. 


SCENA XI 
Aceiasr, Curtenil 
Coman 


Veniţi, căci Domnul vostru se duce ’n pribegie. 


Curtenii 


Stăpine, oh, stăpine! 


Viorel (despretuitor) 


Ce stranie solie! 


Curtenii 


Ascultă-ne! 


Viorel (izbucnind) 


Voi, ceată nemernică, 'napoi! 


Craiul Glad (cu disperare) 


Aceasta-) rătăcirea grozavă de apoi. 


Viorel 


Mai bine ’n rătăcire. (Vrea să plece): 


Ileana 
Opreste-te ! 
Craiul Glad 
Furtuna 
Sdrobi-te-va în cale. 
Viorel (hotărit) 


De-acuma mi-e tot una! (lese repede prin fund, Ileana cade leginala 
in brațele bătrânului Craiü Glad). 
Cortina 
(Urmează). Sr. PETICA. 


P. A. ANTONESCU, Arhitect 





Casà de tarà 


www.dacoromanica.ro 


UN TESTAMENT DIN SECOLUL AL XVII-lea 


(AL LUI APOSTOL TIGARA). 





e al Basarabilor din vremurile de stràlucire si lupte, muri în exilul pe 

care-l căutase însuși, și pe care l-ar fi schimbat pe urmă bucuros cu Dom- 

nia, în 1594. El lăsa un fiu, care trăi puţini ani între straini, si se stinse de slă- 
biciunea ultimelor mlädite ale unor familii degenerate. 

Dar, afară de frumosul si subredul copil blond, care lu Stefan Voevod — 
ce nume și pentru ce soartă! — el lăsă și o fată, Maria. Aceasta, născută din că- 
sătoria dintăi a lui Petru, se mărită, încă în Moldova, cu Zotu Tigarà din Ia- 
nina. Știm si data căsătoriei și zestrea ce se dădu mirelui și infätisarea acestuia 
şi istoria întreagă, amănunţită, a acestei gospodării, până ce ea se sfärimä prin 
moartea lui Zotu, la 44 Aprilie 1599. 

Zotu avuse mai multi frati, si unul din ei, Apostol, îl întovàràsise în ră- 
tăcirile-i prin străinătate, care se oprirä la Venetia. Îl picrdusem din vedere, în 
cercetările mele asupra familiei, la data morții fratelui séü, căruia-i ridică piatra 
sepulcralà în biserica Sf. Gheorghe al Grecilor 1). 

Întrebându-se aici, din partea Academiei Române, se căpătară acele 
acte — testamentul uneia din fetele lui Zotu, — dar între ele nu era nimic pri- 
vitor la Apostol, cumnatul Domniţii Maria. 

D. Al. Tzigara-Samurcas a fost mai norocos. D-sa ni-a adus din Venetia 
testamentul lui Apostol, și-l dau aici in traducere românească după textul ita- 
Dan, prescurtànd ici si colo formule si lucruri de un interes mai slab. Sar putea 
ca diata acestui exilat, care a fost un om interesant, dacă nu un om cum se cade, 
să găsească cititori. Pentru aceștia voiù da, ici și colo, lămuriri. 


Pas Vodă Șchiopul, blajin și nenorocit coboritor al lui Stefan-cel-Mare și 
# 


. 1625, 1-iu Oclomvrie. 
Înnaintea marturilor ce se înseamnă mai jos. Nevoind eù Apostol Tigarà, fiul răposatului 
Gheorghe, din Ianina, dar locuitor al acestui oraș Veneţia, să mor fâră testament și sa-mi las ast- 
fel averea neorînduità, m'am dus, în deplină sănătate a trupului si a minţii, la notariul Faust Do- 
glioni, pe piaţa Sfintului Marc, si l-am rugat să serie acest testament al met și, după moartea mea, 
să-l aducă la îndeplinire. 


1) Pentru toate aceste lucruri trimitem la vol. XI din colecţii Hurmuzaki, 


178 UN TESTAMENT DIN SECOLUL AL XVII-lea 


Doglioni e un nume care sună cunoscut. La 1595 tipăria la Venetia o carte 
asupra Ungariei — L’Ungheria spiegata — un Doglioni, loan Nicolae, care avuse 
relaţii de prietenie cu un original aventurier român, Bogdan, fiul lui Iancu Sasul. 
Acesta, a cărui soră, una din surori, se măritase la Veneţia cu loan Zanne, po- 
vestia lui Nicolae Doglioni, care-l asculta uimit, cum »în Statele sale“ se găsise 
cândva sabia lui Attila. Si înfățișa interlocutorului săi strașnica armă a »bi- 
ciului lui Dumnezei« supt aspectul unei „lame lungi de seapte palme, late de pa- 
tru degete« 1). 

Acestea pentru notariul Faust Doglioni, care cra fiul lui Nicolae și avea 
cancello, biuroù pe Piazza, la 1-iù Octomvrie 1625. 


Întâi, continuă Apostol, îmi recomand sufletul lui Dumnezeti, Fecioarei Maria si la toală 
Curtea Cerului. Desfintez orice testament făcut înnainte. Din ce am câștigat cu ostenelile mele, las 
să se scoată de executorii mei cinci suta de galbeni si să De puși la moneta Republicei /Zecra/ sai 
în alt loc sigur, şi din venit să se dea veșnic zece galbeni preoţilor de la Sf. Gheorghe al Grecilor, 
ca să facă două pomeniri pe an, în ziua Morților si de Sântă-Măria Mare, pe mormîntul fratelui mei, 
cu toţi preoţii ce vor fi să De la biserică, pomenindu-se sufletele lui Apostol, Gheorghe, Gherasim, 
Păuna, Panaioti și Chirsachi. 


Apostol e Tigarà al nostru, Gheorghe, tatăl, Păuna fata lui Zotu, màri- 
tată cu Toma Filangini si moartă în Iunie 1612. 


Si să se mal dea patru galbeni, câte doï la fiecare, preoților acelora, ca să mă pomenească 
totdeauna la liturghie. Iar, câţi mai rămân din cei cinci sute de galbeni, să fie ai bisericii sal școlii 
Sfintului Gheorghe al Grecilor, cu îndatorire să dea veșnic jumătate de măsură de untdelemn călu- 
gäritilor grecești pentru a se arde înnaintea Domnului nostru lisus Hristos, 

În tara mea, în Ianina, las mănăstirii dumisale Nicolae Papă-lanofo Spana, unde sunt în- 
gropati părinții mei, o sută de galbeni, cum merg astăzi, pentru sufletul meù, cu îndatorire ca în 
ziua de Sf. Nicolae din fiecare an să cheme preoţii din alte mănăstiri de acolo și să-mi facă pome- 
aire sufletului men şi sufletului părinților mei. 

Las mănăstirii Maicei Domnului Chiragustiozza, tot în Ianina, alti cinci zeci de galbeni 
ca si acel călugări să se roage lui Dumnezeù pentru sufletul meù şi al päriotilor mel. 

Las alti cincizeci de galbeni mănăstirei Sf. Sava din Ierusalim ca să se roage lui Dum- 
nezeù pentru sufletul met si al părinţilor mei. 


Pentru mănăstirea sfintului Sava din Ierusalim avuse Petru-Vodà o evla- 
vie deosebită. La 4 August 1583, el îi dădea un loc să-și facă un mitoc în Iași 
si întăria actul de danie „cu mena Domniei Sale« — cum îi plăcea să scrie?). 
El mai depunea la prietenii săi călugării suma de zece mii de galbeni ungurești, 
în două sinete. Banii fură restituiti moștenitorilor în 1602, dar mănăstirea începu 
îndată un proces contra lor, cerând înapoi suma. 


Las alţi patru sute de galbeni Muntelui Sfint, celor douăzeci de mănăstiri de acolo, pen- 
tru sufletul mei şi al părinţilor mei; câte douăzeci de galbeni de fiece mănăstire. 

Las fiului celui mic al frätine-meù Sebastian Tigarà, ce stă la Ianina, cincizeci de galbeni; 
care fiù se chiamă Lambru; iar, dacă va fi murit el, surorilor. 


1) L’Ungheria Spiegata, pp. 9, rob. 7 ; Papiu, Tesaur, I, p. 69. C.(* Iorga, Pretendenţi domne, ti, p. 60. 
Toate celelalte lămuriri sunt luate din Hurmuzaki, XI 
) Archiva istorica, î, p. 127. 


www.dacoromanica.ro 


UN TESTAMENT DIN SECOLUL AL XVII-lea 179 


În testamentul séi 1), Zotu nu pomenește pe Sebastian, ci acolo numele 
celui de-al treilea frate e Panoson. 


Las (ilor lui Stanco Abrara, şi acela frate cu mine, cincizeci de galbeni. 
Acesta era, probabil, un frate după mamă al lui Apostol. 


Las fetei răposatului men frate Ioan Tigarà douăzeci de galbeni. 

Las la cincisprezece preoţi din Ianina cincisprezece reali, ca să-mi facă un sărindar de 
fiecare. 

Las aici la Venetia cälugäritilor grecești cinci galbeni. 

Las suroril Ana Pozzoclera de la San Francesco delle Vigna cinci galbeni. 

Las fetelor celor două ale cumătrului meù Iacob Barcher, călugăriţe la Sf. Gheorghe a 
Grecilor, cinci galbeni. 

Las nepoatei mele Ruxandra zece galbeni, si Isabelei, celei de a doua nepoate a mele, alti 
zece galbeni, si [iului el Laurenţiu zece galbeni, și fetei ef Paulina alti zece galbeni, si celei mai mici 
Graziosa, alti zere galbeni, si Zafirettei, fata dumisale nepoatei Zamfira, alti zece galbeni ; si nepoa- 
tele mele acestea să se roage lui Dumnezei pentru mine, căci m'am ostenit totdeauna în folosul lor 
şi le-am crescut de copile, cu multă grijă și neodihnä, cum stiù toţi câţi më cunose. 


Ruxanda, Isabela și Zamfira sunt fetele lui Zotu "Dear, nepoatele de 
fiică ale lui Petru-Vodà Șchiopul; numele uneia din ele e acela al soţiei lui Alc- 
xandru Lăpușneanu, mătușa lui Petru. Despre descendența lor nu se stia nimic 
până acum, și nici din acest act nu se vede cu cine erai miăritate Isabela și 
Zamfira. 


Datorii n'am la nimeni un ban. lar, de nu s'ar întrebuința cum spun cel cinci sute de gal- 
beni pentru pomenire, atunci să-i poată lua fiii fràtine-mieù Bastian Tigara, fit sai urmași aï fiilor, 
bärbatt și femei, dar mai întăi bărbaţii. Și să-i ducă în tara mea și să facă întru amintirea mea o 
biserică în regiunea Tigarà (in la contrada di Cigara/, numind-o biserica Pantocratorului. 

Ce lucruri am în casă să se vindă si, după plata moștenitorilor, să se împarlă săracilor de 
aici din Veneţia. 

Executori să fie gardianul cu Banca și Capitolul de Patruzeci si Zonta scoalei Sf. Gheor- 
ghe al Grecilor. 

Las o carte ce am scris o cu mâna, în slove grecești, ce se chiamă Cronograf aan Cronică, 
acelei școli a Sf. Gheorghe, ca în soroc de un an să o dea la tipar supt numele mei, arătându-mi- 
se si tara. Si, de nu o vor face, să se dea părinţilor de la Sf. Nicolae Spana în Ianina, ca să o poată 
ceti rudele mele și să "et aducă aminte de mine, fără să o poată lua însă de la mănăstire ?). 

Li las si un tabloù vechii al mieù ; cele doësprezece sărbători de frunte, de Bassano. 


Ce s'a făcut cu »Le dodici feste principal del Bassan«, nu știm. Cât des- 
pre carte, ea nu era a lui Apostol decât intru cât o copiase. Căci acel care alcä- 
tuise acest Bi5Atov “Iotoptxóv, ce deveni o carte populară, era Dorotei de Monem- 
basia, mort de câţiva ani în 16253). Legatarii primiră darul, dar, tipărind insem- 
nata carte, o restituiră, după dreptate, adevăratului autor. 


4) Publicat de Pathas, Bibl. graeca, III, pp. XCV—VI. 

3) »Lasso un libro che hò scritto a pena in lettera greca, intitolato Cronografo, cioè Cronica, alla detta 
scola di S. Zorzi, con questo che [in] termine d’un anno li debbi far metter alla stampa con il mio nome, cognome et 
patria et, non facendolo, voglio che detto libro sia dato alli padri di San Nicolò Tospana alla Gianina, che hò nominato 
di sopra, acciò li miei parenti lo possino leggere, per mia memoria, senza però levarlo dal monasterio.« 

8) Pentru moartea, in 1618, a lui Dorotei, v. Iorga, Socotelile Brașovului, p. 44. 


www.dacoromanica.ro 


180 UN TESTAMENT DIN SECOLUL AL XVII-lea 


Las cinci galbeni convertitilor de la Giudecca. 

Las archiepiscopului nostru al Grecilor, aici în biserica noastră, zece galbeni, pentru li- 
turghit. 

seful comunităţii grecești din Venetia purta titlul de archiepiscop de Fi- 
ladellia si era atunci, cred, tot Gavriil Severò. 

Las lui Gherasim orbul din acea biserică doi galbeni. 


Dumneata, notarii, să-mi redactezi această diată pe pergament, pentru că vreaă so tin 
lingă mine, pentru multämirea mea. 


La 8 Noemvrie 1630, Apostol ceru să schimbe în testament, şi adaose încă 
un executor testamentar, pe Ruxanda, nepoata sa: „la mia nezza Rosana Cigara, 
desgletada (?) fiola del signor mio fratello«. Ei îi mai cedează si usufructul celor 
cinci sute de galbeni pentru biserică. 

Numele marturilor nu oferă interes, afară poate de al lui Piero Sivos, pe 
care mi se pare că l-am întilnit undeva. 

În fine, jos, lingă semnul lui Faust Doglioni, se citește : 

1637, Duminecă, 7 Iunie, s'a publicat acest testament, după Mode cererea gardianu- 


lui școlii Sf. Gheorghe din Venetia. 
N, IORGA, 


ZIARISTII NOULUI CONTINENT 


SCHIȚĂ DE SCENE SI TIPURI AMERICANE DESCRISE DE UN EUROPEAN CARE N'A VEZUT NICIODATĂ AMERICA 


„ntre Tom si James, doi bravi ziaristi din New-York, e mare ura; ca o fla- 
db cără neagră, neadormità, ura stă ţeapănă de câteva zile dinaintea ochelari- 
“A lor ochilor lui Tom, nelăsându-l în pace. 

Dar cine-i Tom și de ce urăște dinsul cu atâta furie pe James? 

Tom e colosul de reporter de la World, — foarte cunoscutul ziar ameri- 
can; — Tom e un reporter minunat, dar are un mare cusur: n'are talent literar 
si în schimb are multe rude, în deosebi femei, care se ocupă cu literatura, dur 
nici ele n'ai talent. 

Acum se cam explică pe jumètate de ce Tom urăște pe James. 

A, tocmai! Dar James acesta cine e? 

James e secretarul de redacţie de la New- York- Herald, un ziar și mai cu- 
noscut în lumea toată, foarte bine informat și excelent scris; insă, în vremile 
noastre de concurenţă și tiraj, de sigur cà New- York-Herald, oricât de bine ar 
merge, tot mai bine i-ar merge, dacă ar putea să doboare pe World şi, prin ur- 
mare, să nu mai aibă nici un protivnic. Odată acest raționament facut în capul 
directorului ziarului Herald, a si ajuns baza unui întreg sistem de luptă... 

Când World a avut o depesà la ediţia a cincea din războiul greco-turc și 
Herald n'a avut-o decât forfecând-o, directorul a încretit din sprincene, s'a uitat 
crunt la secretarul séù de redacţie și a amendat cu cincizeci de dolari pe cores- 
pondentul special de pe câmpul luptei. 

In vremea războiului spano-american se ’ntelege că Herald a avut toate 
telegramele cele mai bune... — însă, o! cruzime a reportagiului |... Domnul di- 
rector şi-a închipuit că în ţară n'are voie nimeni să facă sà se întimple ceva... 
americănesc. Deziluzie, amară deziluzie! Când Herald anunţa victoriile Ameri- 
canilor si exalta obştia cu entuziasm războinic, ediţia a seasea a ziarului World 
aducea senzaţionale amănunte asupra unei crime îngrozitoare, în care totul era 
fioros: asasinul, asasinaţii, (căci eraù mai multi asasinați), teatrul crimei, specta- 


www.dacoromanica.ro 


182 ZIARIȘTII NOULUI CONTINENT 


colul naturei, complicii, intrigantit fioroși, — era o înfiorare din creștetul până 
în tălpile cititorilor. 

Când a văzut directorul lui Herald ziarul World, s'a repezit la James, se- 
cretarul de redacţie, si a început să tipe ca o panteră. James, american prin ex- 
celentà, sa sculat rece și, cu o ironică filozofie, zise: 

— Stimate și mult iubite domnule director! Cred că veti fi foarte multu- 
mit, dacă vë voii declara cà sunt un imbecil, — asta însă nu m'a împiedecat si 
nu mé va împiedeca nici de acum înainte să aduc servicii colosale gazetei d-voas- 
tre. Stiti foarte bine că James ţine la onoarea numelui săi de american si în 
acelaș timp ţine la onoarea gazetei d-voastre renumite; asa dar, amendati-mé 
cu o sută de dolari, fiindcă World a apărut cu un articol de reportaj, pe care ei, 
ca secretar de redacţie, a trebuit să-l prevăd, — și acordaţi-mi imediat una mie 
dolari ca să plec eŭ însumi să cercetez și până mâne veti avea toate amënuntele, 
mai multe aménunte și mai senzaţionale decât World. 

Cât despre infama concurenţă ce ni se face, fiți sigur cà o să manevrez 
eŭ bine; peste trei zile veti vedea... 

Acolo unde domneşte cultul sacrei datorii profesionale, toate acestea s'aii 
petrecut cu o iuţeală electrică: directorul, fără să facă nici o obiectie, scoase 
banii din buzunarul de dedesubt al sacoului séi, James își puse pălăria în cap, 
mänusile în mâini si banii în portofel, își luă bastonul și plecă să zdrobească pe 
afurisitul séù de duşman Tom. 

A doua zi World avea de-abia câteva palide informaţii, pe câtă vreme 
New- York- Herald publica două lungi telegrame, un articol de reportaj cu opt 
ilustraţii luate de James cu aparat fotografic instantaneü, venite printr'un tren 
expres și încă un articol, venit prin ștafetă expresă... 

Toate acestea le făcuse James numai în ciuda lui World, asa că directo- 
rul lui New- York- Herald nu mai putea de bucurie văzend reclama turbatà ce 
redactorul séù credincios știuse să facă gazetei. Plăti toate cheltuelile și ridică lui 
James apuntamentele cu una sută dolari; — vestea aceasta i-o trimise chiar pe 
câmpul de onoare, ca să zic așa, al reportajului american. 

Când se ’ntoarse seara, James era ca Achile triumfător si destàinui di- 
rectorului planul său. 

— Stiti că este un oarecare Tom ?... 

— Unde? 

— Unde?... La World! 

— Şi?! 

— Tom e tocmai protivnicul nostru; atât cà dinsul are oareși-care prin- 
cipii personale, — vezi bine, ticălosul! — si nu vrea să vie la noi... Ar fi un 
foarte bun reporter. 

— Ba chiar a dat dovadà cà este. 

— Dusmanilor nostri nu se poate sà le recunoastem în gura mare si 
de-adreptul meritele... 

— Putin importi! 


ZIARISTII NOULUI CONTINENT 183 


— Ei bine, îmi iaŭ eŭ angajamentul sa'l distrug. El are o suma de rude, 
am luat informaţii precise; toate rudele lui scriu literatură si o scriù prost, deci, 
eù care sunt pe lingă altele și literat la New- York-Herald, am să public cronici 
literare, în care o să-mi bat joc amarnic de talentul familiei Tom. Și, pentru ca 
lovitura mea să fie și mai nemerită, voiù analiza chiar în numărul de mâine o 
piesă a unei doamne Tom... Uite-o, ceva fenomenal!! 

Directorul sărută cu pasiune pe vrednicul séù redactor și, cu inima plina 
de voie bună, se puse să-și scrie revista. 

James, așezânduse la masa sa, începu să citească broșura ce-adusese, iz- 
bucnind din când în când în hohote de ris, — de silise pe director să se uite cu- 
rios la el. 

Meritosul secretar de redacţie pusese mâna pe secretul familiei Tom. Eï 
eraù din Anglia, veniseră în America numai de cinci ani si se stabiliseră în New- 
York de-abea de doi; dar fiindcă Tom, — actualul reporter, era un voinic zaplan 
curagios si betiv, îndată a început să facă scandaluri și prin urmare sa făcut 
cunoscut; ducea o viață destrăbălată, umbla prin toate cìrciumele, vorbea cu 
toți betivanii, pungașii si agenţii secreti polițienești, — toate le facea cu speranţa 
că se va putea folosi de solidele sale cunoștințe în meseria celei de-a patra puteri 
în Stat: presa. Sin adevăr, când s'a prezentat acum patru luni la ziarul World, 
directorul a şi recunoscut că are ștofă în el și l-a luat șef-reporter. 

Această onoare l-a făcut pe Tom să-și piardă mintea, ametit de fumurile 
măririi, $iim”diat şi-a ticluit un plan uriaș: să doboare pe New- York- Herald prin 
reportajul sep. Multe a încercat dinsul, mai toate aŭ fost cu succes, — dar pute- 
rile lui, oricât erai de zdravene, erau copleşite de combinaţiile îndrăzneţe ale lu 
James, care, fără să-l cunoască, izbutea să-i dejoace planurile. 

Cu atât mai mult acum, când se întilniseră amindoi, — Tom si Ja- 
mes, — la locul »sinistrului« omor si New- York-Herald apăruse în condiţii atât 
de splendide, Tom a simţit că James e dușmanul sep de moarte si în gindul seu 
s'a jurat să scape de el. 

Ocazia i se prezentă de minune: a doua zi James publică, subt pseudo- 
nimul séù literar Yes, o cronică foarte réutäcioasä și foarte cu haz, în care bat- 
jocorea pe vara lui Tom, pe Jenny Wrigt, alias Tom Senior. 

Tom se înarmà cu un revolver si plecă în goană la New- York- Herald. 
Ca de obiceiù, găsi acolo pe director, pe secretarul de redacţie si un reporter. 

— Cine a făcut cronica aceasta? ` 

Tom, cu pălăria în cap, se duse de-adreptul la James, întinse gazeta pe 
masă şi-i arătă articolul înconjurat cu albastru. 

James suride imperceptibil și tace. 

Tom își îndeasă ochelarii pe nas, nervos: 

— Domnule, cine a scris articolul acesta ? 

James tot tace. Nici nu-și ridică ochii de pe hârtia pe care scrie: traduce 
ceva din frantuzeste. 

— N'auzi, cine a scris infamia aceasta ? ! 


www.dacoromanica.ro 


484 ZIARISTII NOULUI CONTINENT 


James ridică ochii limpezi spre Tom, îl priveşte mirat, ca si cum nici n'ar 
intelege de ce-i vorba si apoi își continuă scrisul. 

— ku știu că tu ai comis... 

— Ia ascultă, să nu-mi zici tu! 

— Ba îți voiù zice, fiindcă se vede bine că pielea obrazului téù îţi este 
foarte nesimtitoare ! 

— Te ’nseli, mare reporter de la World; dar probabil că tu vrei să-mi 
dovedesti prin limbajul tău că tu ești un... groh-groh!... 

— Mizerabile! 

— Si eu n'am nici de cum vreme să mi-o pierd cu porcii... 

— Mizerabile I! 

Tom băgă repede mâna în buzunarul drept al pantalonilor; în mai scurt 
timp însă, fin de tot, James apucase călimara și, cu o mișcare sigură, aruncă 
toată cerneala, frumoasa sa cerneală violetă, în ochii lui Tom. Colosul dădu un 
strigăt sélbatic, iar James si cu ceilalţi doi spectatori se porniră pe un ris isteric... 

— O să mi-o plätesti cu viaţa, mizerabile, comedia aceasta | 

Cu mâna stingă, cu care își scosese batista, se șterse pe față si cu dreapta, 
scoténd revolverul, îl îndreptă spre James. 

Directorul sări la timp, dădu o puternică lovitură lui Tom peste braţ şi, 
cum el era orbit de cerneală, nu vedea cum să se apere; un foc se slobozi în ta- 
van; James s’apropie și, dând adversarului séù o pereche de picioare în burtă, îi 
smulse revolverul. Esi. Tom fuga după dinsul! 

Secretarul alergă prin nişte coridoare, și apoi scobori scările cât putu mai 
frà întărziere ; jos se opri o clipă, apoi dădu busna în odaia de expediţie pentru 
provincie. Acolo era pivnita; deschizând ușa odäeï ca su intre o lăsă deschisă, 
ridicând şi capacul de la pivniţă. 

Nenorocire lui Tom!! Ochelarii săi, perduti când sărea scările, nu mai 
puteau să-l ajute, așa că dinsul căzu în capcană cu tot zgomotul trupului sën 
herculean. James trase capacul și puse lacătul; ordonă servitorilor să fie cu bă- 
gare de seamă să nu se deschidă pivnita, iar el se urcă în redacţie. 

Povesti ce s'a întimplat și, în hohotele de ris ale tustrei redactorilor, ho- 
hote întrerupte numai de sorbetul din halbele cu cea mai bună bere americanu, 
James se puse la masa sa ca să scrie. 

Pe-o coală mare albă de hârtie scrise: 


Domnule Procuror, 


Astăzi, pe la orele trei postmeridiane, am fost atacat în redacţie, în fata 
domnului director al ziarului New- York-Herald şi a reporterului-șef al aceluiaș 
ziar, de un bandit, care se dădea saŭ poate chiar era în adevăr reporter-dälcäus 
la ziarul World. Graţie unei extreme agilitäti a mele am scăpat cu viață: i-am 
aruncat în față atentatorului cerneala din călimara mea; revolverul pe care îl 
scosese banditul din buzunar, am putut astfel să i-l smulg, ajutat si de domnul 


www.dacoromanica.ro 


ZIARISTII NOULUI CONTINENT 185 


director şi l-am depus eù personal în mâinele domnului Prefect al poliției ora- 
suluï nostru. 

După cum vedeţi, un atentat cu premeditare și nereușit. 

Individul stă la récoare în pivnita ziarului nostru. 

Sunt convins, domnule Procuror, că veţi dovedi în cel mai scurt timp cu 
putință că în tara noastră, asa de oropsită, există libertatea presei în cel mai larg 
si nobil înţeles al cuvintului. 

Primiti, vë rog, încredințarea deplinei mele stime. 


J. James 
Secretar de redacţie al ziarului 
New- York- Herald 


!! Pentru cititorii noștri !! 


In dorinţa vie de a servi cât mai bine pe cititorii nostri si curiozitatea lor, 
nu ne-am dat niciodată în lături de la nici un sacrificiu, fie moral, fie material. 
Avem serviciu de ștafete speciale, telegraf și telefon special, trenuri speciale, 
orice am întrebuințat pentru ca iubiții si stimaţii nostri abonaţi și cititori să fie 
cei dintăi care să afle noutăţile lumii. 

Ei bine, azi o întimplare extraordinară, am putea zice divină, l-a pus pe 
secretarul nostru de redacţie, J. James, în posesia unei fiare sélbatece, ne mai 
pomenită până acum nici în vre-o carte de zoologie, ne mai văzută de nici un 
explorator, nici în America, nici în Africa, nici în Australia. 

Noi posedăm în colosala noastră pivniță această fiară. 

E înaltă, cu părul roșcat, cu fălci de hipopotam și ochi de maimuţă, pare 
foarte inteligentă, desi e cu desăvirșire sélbatecà; scoate niște sunete, care s'a- 
propie puţin de vocea omului, dar sunt mai mult niște zberete, pe care inteligenţa 
noastră umană înclină sà le asamene de cuvinte... Ce-i si mai curios e că feno- 
menalul animal poartă pe nas urme de ochelari! 

Avizăm pe cititorii nostri că mâine dimineaţă, de la orele seapte si ju- 
métate, pot vedea toată ziua fioroasa bestie. 

Suntem fericiți că dăm noi acest spectacol rar cititorilor noștri iubiţi si 
abonaților; anuntäm și pe dame și le rugăm să vină împreună cu copiii, căci 
nu-i nici un pericol: la noapte fiara va fi prinsă, pusă într'o cușcă colosală de 
fer, pe care am si comandat-o la cea mai reputată fabrică. 

Acest animal extraordinar, expus de noi, va putea fi studiat și de zoologi, 
astfel că, graţie nou, un noŭ, progres se va face în știință. 

Foarte fericiţi de această întimplare, nu putem însă să nu ne exprimăm 
mirarea noastră cum s'a făcut că o fiară atât de sălbatică, îngrozitoare la vedere, 
care zbiarà într'una, a putut izbuti să intre în oraș si s’ajungä pe stradele asa de 
populate ale New-York-ului până la redacţia ziarului nostru. 

Oricum ar fi, mulțumim Providenţei pentru acest dar preţios ce ne-a făcut 


www.dacoromanica.ro 


186 ZIARISTII NOULUI CONTINENT 


și terminàm, invitànd din noii pe toți locuitorii New-York-ulu să De mâine, la 
ora șeapte dimineaţa, cu mic cu mare, cu neveste și rude, la redacţia ziarului 
nostru ca să vadu fiara minunată. . 


Direcţia ziarului New-York-Herald. 


James dădu directorului să iscălească această proclamație; upoi, rizend 
incă o partidă cu camarazii săi de luptă și izbindă, dădu să plece: 

—- Më duc la poliţie să depun revolverul si pe urmă më duc acasă. 

Cred că am dreptul, domnule director, su më odihnesc şi eŭ putin; pe 
ziua de azi am fucut destul spor! 


LD MANOLACHE. 


P. A, ANTONESCU, Arhitect 





Colt de parc, schità originalà 


IN DEAL 


BITTEN 


Ste Pace "n deal ca totdeauna, 
E Doar vintul prin salcimi străbate, 
Si printre ramuri résfirate 
Apare luna. 


Retrasì pe lavita ’nvechità 
Amantii stan perduti în gînduri... 
Jos cade frunza rinduri, rindun 
Ingălbenită. 


Sopteste vintul și se plânge; 
Ea pleacă capul în tacere, 
Iar el duios şi cu putere 
In brate-o stringe. 


Din vale clopotul de sară 
Sfintitu-i glas spre deal läteste, 
Pe când izvorul povestește 
De primăvara. 


E pace ’n deal; s'aprinde zarea 
Subt focul miilor de stele... 
Cu gindul dus privind ia ele 
Cobor cărarea. 


www.dacoromanica.ro 


190 IN DEAL 


Saude lin cum vintul geme, 
Să plec salcimii, stan să caza 
De jale, că n'or să-i mai vază 
Atâta vreme. 


E pace ’n deal ca totdeauna, 
Pustie-i lavita ’nvechita, 
Si pe cărarea părasită 
Priveste luna. 


ECATERINA PITIȘ, 


CRONICA 


LITERARĂ ŞI ARTISTICA 





f | onsacràm astăzi intreaga noastră Cronică savantei şi frumoasei conferinti a D-lui Dr. C. I. 
Kb Istrati, întitulatà: Caracteristica veacului trecut şi prevederi probabile asupra celui viitor, 
A) ținută la societatea de științe din București, in ziua de 15 (28) Ianuarie 1901, si ale cărei 
pasaje de căpetenie le reproducem in extenso. 





Care e caracteristica secolului trecut si ce credem despre cel la începutul căruia ne aflam ? 

Dacă ne uităm în trecut și căutăm a ne da seama despre importanţa si valoarea secolilor 
scurși — despre care omenirea își aduce aminte și La scris în memoriile sale, — nu mai rămâne în- 
doială că secolul sfirsit este unul din cele mal mari, din toate punctele de vedere. El a exploatat toate 
genurile, si nu e nici o directiune din cele pe care omul le-a putut scruta pentru a pătrunde intu- 
nericul sai a-și îmbunătăţi starea materială. 

De la ideile cu totul transcendente, până la forma concretă și utilă a ciocanului; de la no- 
Dune frumosului, ca ideal, yi până la confecţionarea obiectelor curente și utile vieții; de la studiul 
înalt al biologiei, până la ameliorarea practică a raselor; de la înălțimea idee! theiste și până la le- 
giferarea unor raporturi mai echitabile între indivizi; de la iubirea în abstract, ca forţă și ca dato- 
rie, si până la respectarea durerii, chiar si la animale, totul a fost cercetat, descoperit, legiferat, si 
în mare parte realizat. 

Totuși caracteristica secolului trecut e acea a științelor pozitive, si daca nu lui se datorește 
chiar nașterea, dar de sigur că sub regnul săi sa obţinut desvoltarea, neprevăzută și necrezută, pe 
care a luat-o ştiinţele fizice si în special chimia. 

Nici nu este alt secol care din acest punct de vedere să poată a-i fi opus. 

Poetilor moderni, acestor înàltitori de inimă, li se poate opune Dante, necunoscuți autori 
ai Nibelungenuluï, si mat de demult Virgil, Omer, etc. Filantropilor și cugetàtorilor, le găsim re- 
prezentanti demni de toată admiratiunea, nu numai în Grecia veche, dar cu deosebire în grandioasa 
și nenorocita Indie si chiar si în China, cu mult înainte de nașterea lui Buda. Architectilor și chiar 
Toginerilor moderni, le putem opune admirabilele lucrări fâcute nu numai pe timpul Romanilor, 
dar cu mii de ani mai înainte în Indii si în Egipet saù în Asia minoră, unde aceste lucrări ne uimesc, 
atât prin puritatea liniilor cât și cu deosebire prin colosala lor mărime, cu atât mai mult cu cât 
ţinem seamă de micimea mijloacelor technice de care dispuneaù ei. Dacă luăm geniul militar al lui 
Napoleon I, care a sguduit începutul secolului trecut, găsim a-i opune pe Anibal, pe Cesar, pe 
Alexandru-cel-Mare și câţi alţii. 

Numai științelor positive, și în special celor fizice, nu le putem opune astfel de adversari. 
Afară de matematici, cărora, fie ca știință pură, fie cu deosebire ca Astronomie, le găsim reprezen- 
tanti demni în toate vristele mai nouă ale omenirii : Galilei, Kopernik, Kepler, Newton și alţii, știin- 


www.dacoromanica.ro 


492 | CRONICĂ 


{ele fizice aŭ trait prin viața lor proprie si aŭ ajuns la o desvoltare si teoretică şi practică, astfel 
cum n’a realizat încă nici o altă cunoștință a omului, până în secolul trecut. În fasä, ele de sigur 
— şi mal ales chimia — aŭ avut reprezentanţii lor la popoarele vechi și până în secolul al XVIII-lea. 
Dar dacă scoatem pe Archimede, pe Descartes și pe Pascal, și dacă aprupiem de secolul al XIX-lea 
pe Lavoisier, acest luceafăr cu care se termină veacul al XVIII-lea si care este de fapt steaua con- 
ducătoare à ştiinţei chimice, din momentul nașterii sale, restul este palid, şters, neînsemnat, cu 
toate puţinele excepţiuni ce cunoaștem. 

Prin Chimie omul, această fiinţă atât de mică, a ajuns creator. Prin Chimie el a modificat 
corpii pe care La găsit la dispozitiunea sa și a produs corpi noi, care nu știm dacă maï există 
undeva în lume, dar cu siguranţă nu existaù mai înainte pe suprafaţa pămîntului. Prin Chimie el va 
modifica totul, se modifică pe el însuși, zi cu zi, și-și crează un material din ce în ce mai variat, mai 
complicat și mai util. 

Omul a realizat în acest secol, prin ştiinţele pozitive, fapte şi lucruri care aŭ întrecut chiar 
si închipuirea predecesorilor să. Fizicianil matematici nu s'ai mulţumit numai a stabili în timp si 
spaţii raporturile dintre elementele materiale ale Universului, ca stele, planete, etc., dar le-aù in- 
dicat cu o preciziune absolută forma, volumul, ponderea și densitatea lor. 

Ponderea uneï planete, oricât de depărtată ar fi ea, ca și densitatea ei, se cunosc cu aceeași 
preciziune ca si a oricăruia corp de pe suprafaţa pămintului. Cine ar fi crezut că Le Verrier, numai 
prin calculul sën, ar D putut să indice prezenţa unei nouă planete în spații: Neptun, pe care Galle 
a descoperit-o de fapt maï în urmă! lată ceeace se chiamă a vedea, chiar la distante colosale, cu 
ochii minţii. 

Cine nu rămâne uimit când vede pe Foucault aflând iuteala uimitoare a luminii, experi- 
mentànd cu o lampă pusă la câţiva metri, în o odàità mică din laboratorul séi!? Fizicianii chimisti 
ne uimesc de asemenea prin descoperirile lor. Urme imperceptibile din o materie complexă, le sunt 
suliciente pentru a indica natura elementelor ce se găsesc în ea. Bunsen descoperi astfel Cesiul si 
Rubidiul; Croockes descoperi Tallium, Lecocq de Boisbaudran: Galium, si asa mai departe; corpi 
care tocmai mal Gran se putură izola în cantitate mai mare. Ceeace este mai uimitor însă e, că 
tot prin aceste metode Janssen descoperi în soare un element noŭ: Helium, ce nu se cunoștea încă 
pe suprafaţa pămîntului și care fu găsit de către Palmieri, la 1882, abia patrusprezece an! mai 
în urmă. ` 

Chimistif analisti, la rindul lor, ne făcură cunoscute elementele simple care alcătuesc pla- 
neta noastrà. 

Chimiytif sintetici, în fine, aŭ realizat nu numai facerea pe calea artificială a nenumerafi 
corpi organici și neorganici, dar în așteptare de a-i reproduce pe toţi, aŭ creat cu miile, cu zeci- 
mile de mii, aș putea zice, alti corpi noi, după fantazia lor, corpi care până acum nu s’aù găsit 
pe pămînt... 

Istmuri mari sunt tăete; porţiuni de mări transformate în uscaturi; canaluri colosale sunt 
săpate ; tuneluri cu miile sunt sfredelite ; suprafaţa pămîntului adesea nivelată sai modificată ; în- 
tinderi colosale acoperite cu păduri aŭ fost desfundate ; miliarde de hectare sunt arate şi lucrate în 
fiecare an; apeducte și canaluri pentru irigaţii, sai pentru drenaje, se întind necontenit ; o reţea 
metalică maï strinsä ca pânza de păianjene, acopere pămintul, si cu deosebire, în prezent, Europa 
şi America de nord. Ea e alcătuită din sute de mii de kilometri de şine pentru căi ferate, din mi- 
lioane de kilometri de fire metalice ce formează cablurile submarine, telegraful și telefoanele. 

Din acest punct de vedere, ce diferenţă colosală, nu între trecut si prezent, dar chiar între 
eri si azi! 

Când Berzelius fu ales membru de onoare al societăţii medicilor si naturalistilor din Iaşi, 
la 1835, doi ant după crearea eï, el răspunse de primire din Paris la 21 August și răspunsul săă 
sosi la Iași numai la 26 Decembre 18351... 

Ce deosebire colosală în altele. La jumătatea secolului abia se introdusese primul motor 
cu abur în ţară. La finele lui 1900 avem peste 500.000 cai putere, dacă socotim și căile ferate. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 193 


Când, la 1869, Decembrie 9, tinér student, am sosit în Bucuresti cu diligenta, cel maï re- 
pede mijloc de comunicaţie al epocii, am pus totuși treï zile ca să percurg distanţa de la laşi la Bu- 
curești, tot timpul fiind chinuit într'o haraba ce scutura si zingănea necontenit. 

Şi astăzi găsim prea lung timpul de 10 ore ce facem culcati într'un sleeping până la Iași. 

Telegrafia și în curînd telefonia fără sirmă vor realiza cele mai fantastice dorinti ale 
noastre. Volta, acum un secol, ne-a indicat electricitatea ; Faraday, Clarke și cu deosebire Gramme, 
acum 40 ani, ne-ai arătat puterea aplicaţiunii ei ca forţă; Morse, Bell și Marconi aŭ realizat impo- 
sibilul : Se apasă un buton, pentru a înconjura pămîntul aproape instantaneù cu gindirea noastră ! 
Iată puterea electricităţii |... 

Am spus maï sus cà Lavoisier este creatorul chimiei moderne. Experimentator abil, inte- 
. ligentä vastă, muncitor neobosit si pătrunzător, avea un fond nestins de forţă și entusiasm; era un 
vulcan de idei care lumina cu atât maï departe cu cât privea înapoi spre alchimia care murea si 
înainte spre chimia pe care o întrevedea. Mediul epocii sale era un medit de nestiintà; el creà a 
principiul și metoda. El însă aparține veacului XVIII. 

Pasteur, care aparţine veacului XIX, geng tot atât de mare ca si Lavoisier, izvorul lim- 
pede al ideilor și judecății senine, trăind într’o lume de cunoscători și cercetători, sistematiză munca 
sa, atăcă anumite chestiuni de importanţă din ce în ce mai mare, le desvălue pe rînd, le impuse 
generaţiunii de oameni de știință în mijlocul căreia trăia, trase liniile mari pe terenul științei pure 
si indică variata, importanta, colosal de märeata aplicatiune a lor. Nimeni mai bine ca dinsul n’a 
pătruns secretele mari ale știinţii naturii în care biologia și ştiinţele fizice fac un tot, prin o sinteză 
comună lor, producătoare de viaţă. 

Din punctul nostru de vedere, ca chimisti, Bertholet si Richter, la începutul secolului ; 
Berthelot și Ilofmann, la finitul séi, sunt reprezentanţii cei mal cu vază ai chimiei. Primit repre- 
zintă, chimia fizică, care în urmă a luat o desvoltare atât de mare, Berthelot și Hofman reprezintă, 
cu deosebire, acel mare și grandios capitol al chimiei organice, numit Sinteza, graţie căreia s'a înnal- 
tat așa de mult chimia proprii zisă, și s'a arătat cât de mare, utilă si indispensabilă este această 
ramură pentru viitorul omenirii. 

Am spus la început că caracteristica secolului trecut este cultivarea științelor pozitive si 
în special a ştiinţelor pure. 

Secolelor de cugetare, de poezie, de arte și adesea de lupte sterile, vor succeda cu sigu- 
rantà maï multi secoli consacrati progreselor științelor pozitive si näscocirilor utile. Artele însă vor 
profita mai mult de avîntul si sistematizarea ce le dă științele. Niciodată ele nu aŭ ajuns mai de- 
parte. Viitorul apropiat le va da o desvoltare și mai grandioasă, 

Aplicatiunile colosale ale ştiinţelor pozitive vor lua un avint din ce în ce maï măreț si pu- 
ternic ; aplicaţiuni neinchipuite încă din punctul de vedere al marilor servicii ce vor aduce omenirii 
si care vor surprinde prin colosalele forte ce vor pune la dispoziţia omului de știință, — iată după 
mine care va fi caracteristica secolului al XX-lea, 

Omul va transforma și utiliza totul, pentru a satisface curiositatea sa nemărginită, izvor 
a tot ce știe si poate astăzi, si pentru a face ca starea sa fizică, materială si socială, să fie mai 
plăcută, 

Regimul carnivor, care face pe om mai nemilos, mai autoritar, mai crud, va succeda re- 
gimul alimentatiunif vegetale si cu deosebire de sinteză. Regimul Luculian, desfrinat si ucigător, 
care îmbuibă pe puţini, va urma în curind un regim bazat pe date fiziologice, variat și plăcut, fără 
a fi ridicol și indecent, în raport cu starea viitoare a omului, cu ocupatiunile sale și cam acelaș în 
esenţă pentru toţi. 

Omul nu va mai muri de foame; munca va fi generală, căci munca va înnobila și întreţine 
focul sacru al tuturor, fără exceptiune. Ea nu va mai fi o sarcină, ci o plăcere, fiind repartizată în 
mod echitabil, făcută în condițiuni prielnice, dând totdeauna roade pozitive și nelăsând nicfodatà în 
urma eï victime și suferinţe. Câmpiile vor fi lăsate în pace, florile nu vor mal fi exterminate prin 
ferul plugului, paserile vor ciripi voios și nesupărate, căci ele nu vor mai avea întrebuintarea actuală 


www.dacoromanica.ro 


194 CRONICA 


decât pentru cultura arborilor fructiferi. Oraşele, în care ne îngramădim cu milioanele; casele co- 
losale, din care unele la New-York aŭ până la 30 caturi si 105 m. înălţime, nu vor mai avea ra- 
tiunea de a fi. Comunicatiunile făcându-se variat și ușor, nimeni ne mał fiind izolat, omenirea întreag 
va vietui în vilegiatură ; toţi vor respira si vietui omeneste, fără a-și trece aerul din pulmon în 
pulmon, fără a se otrăvi unul pe altul. ` 

Uzina si mecanicul vor înlocui câmpia si plugarul. Acolo, în uzină, va fi marele labora- 
tor, unde prin sinteză, carbonul, apa și aerul, vor fi combinate, în nenumărate moduri, pentru a 
da naștere alimentelor ternare și cuaternare, cele mal variate spre a satisface virsta, ocupatiunea, 
regiunea locuită si anotimpul. Ceeace găsim astăzi în marea industrie chimică, ne autorizà a spera 
aceasta. 

Terapeutica, din vegetală cu deosebire, cum era chiar acum 30 ani, azi a ajuns, grație 
chimiei, să utilizeze numai principii activi si nenumăraţii corpi de sinteză, care zilnic se înmulţesc. 
După cum în chimia culorilor se crează grupuri care corespund mai mult la anume necesităţi ale 
artei chromatice, tot astfel Chimia prepară deja corpi de sinteză cu anume grupuri, care aŭ un roi 
terapeutic special. Zahărul se prepară anual cu sutele de mii de tone, pe când la începutul secolulul 
era o raritate. In curind el va fi făcut pe calea sintetică. Numai societatea Badische Anilin—und 
Soda — Fabrik, produce anual atât Indigo pe calea sintetică cât ar corespunde la producţia a 
100.000 hectare în Indii. Sfecla si trestia de zahăr vor avea, în secolul acesta, aceeași soartă ca si 
garanta si planta indigoului ; si le vor urma porumbul, orezul și grânele. Glucosa, spirtul, amidonul, 
celulosa cu toţi derivații ef, vor fi făcuţi ma! curind decât credem. Alcaloizii, care în mare parte 
sunt fâcuti pe calea sintetică, si materiile cuaternare vor avea aceeași soartă. 

Toate alimentele vor fi făcute prin sinteză. Omul însă va găsi adesea mai economic a uti- 
liza micii fermenti în această direcţie. Graţie lor, se fac conservele acre, khumisul si kefirul, bràn- 
zeturile, berea, vinul, oţetul si alcoolul și toate băuturile fermentate alcoolice. Cu ei se face, de cu- 
rînd, în mare cantitate acidul citric. Se cunosc mii de varietăţi de fermenti; unii produc alcooli, 
alţii eteri, alţii materii colorante sai lumină, etc. Ei vor fi utilizaţi în mare măsură, în directiuni 
cu mult mai variate și surprinzătoare ca acelea ce cunoaștem sati prevedem în prezent. Prin facila 
lor evolutiune, prin transformările ce ef primesc faţă cu mediul de cultură, fermentif vor deslusi 
multe secrete ale biologiei, pentru care restul fiinţelor organizate, cu faze vitale mai lungi, sun 
mai improprii a fi utilizate. Omenirea va profita din toate acestea si alimentele nu vor mai depinde 
de împrejurări independente de oameni. 

Omul va fi stăpin pe productiunea substanţelor necesare modului s&ă de a fi. Toţi vor 
avea, deci, raţiunea lor alimentară cu îndestulare. Omul va fi astfel mai fericit si mai putin istovit 
prin muncă, și adesea printr'o muncă injustă și inegală; el va putea astfel, lucrând în comun și 
spre binele tuturor, fiecare după aptitudinea și pregătirea sa, să aibă totuși, individual, timpul ne- 
cesar pentru ca să observe, să cunoască, să cugete, aceste mari momente de fericire ale vieţii. El, 
care mit de secoli și-a ostenit și chinuit micii sé mușchi, pentru a produce putin si incomplect, lu- 
crând izolat, va munci în secolul al XX-lea cu mușchii mari si neistoviţi at naturii. Forţei individului 
se va substitui forţele totului. Soarele si pămîntul vor fi uneltele sale. 

Căldura pămîntului, temperaturile scăzute de la poli saŭ cuptoarele de căldură din deser- 
turi; vinturile constante; curentele și căderile de apă; fluxul și refluxul, si cu deosebire căldura 
soarelui, toate vor servi ca forte supuse omului în marile uzine saù întreprinderi mecanice, pe care 
el le va înfiinţa. f 

Va rezulta cà comunicatiunile vor fi incomparabil maï uşoare încă, si cu mult maï repeze 
ca cele de astàzi. Prevéd momentul când comunicatiunea pe calea ferată între St. Petersburg si 
Paris, via Berlin, se va face cel mult în 24 ore. 

Calea ferată cu apă, care a figurat la Expoziţia din 1889, si care făcea în modul cel maï 
liniştit, fără roţi, deci fără zgomot sì sguduituri, 200 kilometri pe oră, lunecând pe un strat aproape 
ideal de apă, ne arată posibilitatea. 

Masinele electrice propuse în prezent "vor produce o viteză de la 200—300 kilometri pe oră. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 195 


Odată acești motori realizaţi și conditiunile zborului fiziologic la paseri si cu deosebire la 
insecte cunoscute mal bine, se va rezolva în mod definitiv problemul navigaţiunii aeriane. 

Vorbirea la distanţă va fi incomparabil mai practică si mai comodă ca acum. 

Astăzi puţini aù asupra lor, pe lingă ornicul care arată timpul, o busolă, o lunetă, podo- 
metrul, saù un aparat fotografic. În curind vom purta cu noi obligatorii, prin nevoile vieteï viitoare 
mat multe aparate mici, ca si cronometrul, precise ca și el, cu care ne vom putea pune instantaneü 
în comunicaţie la distanţe colosale; vom vorbi şi vom vedea în acelaș timp. Căci vederea la dis- 
tantä de sigur va fi realizată. 

S'a sävirsit în anul expirat, ultimul din secolul trecut, un act important, pentru lumea 
ştiinţifică, şi anume acel al Asociaţiunii internationale a Academiilor. Prima sedinti avu loc la 
31 Iulie st. n. 1900, la Paris. 

` Prevăd ședința festivă, în cel mult 50 ani, a acestei Academii internationale. Această se- 
dintà va fi aceeași, pentru toate de-odată, tinénduse seamă de latitudinea și longitudinea lor. Fie- 
care Academie va fi convocată la sediul ei. Toate însă vor lucra împreună, ședința festivă fiind ge- 
nerală, deci comună. Va vorbi astfel pe rind delegatul Parisului, Berlinului, Petersburgului, Wa- 
shingtonului, etc. Să sperăm că va vorbi si delegatul Academiei Române. 

Microscoapele ne-aù pus în raport cu lumea infinit de mică, ce scapă simţurilor noastre. 
Telescoapele ne-ati apropiat de infinit în scrutarea cerului; electricitatea ne va apropia de finit, 
la suprafața pămîntului. ` 

Cine știe, dacă nu chiar unii dintre noi, peste 20 ani, infirmi prin virstă și obosiţi de 
munca vieţii, nu vom găsi totuși neînchipuite momente de fericire, ca schimbând numaï o fişă, la 
capătul patului nostru, și cu un mic ecran în faţă, să auzim din locuinţa în care vom fi retrași, pe 
colinele vesele ale Carpaţilor, comunicările făcute la ședințe de succesorii nostri, să luăm parte la 
reprezentatiunile teatrale saù ale Operei, să vedem zilnic diferitele puncte din Capitala noastră, cu 
mișcarea lor plină de viaţă, să vedem ce se petrece în alte capitale și regiuni interesante cât de 
depărtate. 

Omul va fi o fiinţă bine proportionatà, robustă, sănătoasă, cu o longevitate pe care nu ne-o 
închipuim, cu facultăţile intelectuale foarte dezvoltate și probabil, în viitorul depârtat, cu mai multe 
simţuri ca în prezent. Funcțiunea va crea organul. 

Marea greșeală ce a făcut-o cultura științifică incomplectă, e de a fi redus lotul la cercul 
ângust si adesea neserios a datelor de care dispunem în prezent. Voim ca ceeace ne ascunde necu- 
noscutul să De cuin convine educatiunii noastre și incomplectei noastre pătrunderi științifice, și nu 
cum staù lucrurile în realitate. Voim ca imensitatea necunoscutului să se modeleze după ângustul 
calapod al cunoștințelor noastre actuale! Sugestiunea si telepatia n’aù fost ele oare negate si pro- 
motori! lor trataţi de nebuni? 

Acelas lucru se va întîmpla însă și cu noţiunile despre viața terestră, când fiziologiștii ac- 
tuali, intàriti cu psychologii, vor esi din văgașul strimt în care se află astăzi. 

Cestiunile relative la spaţii, timp, energie, materie și viaţă; relative in fine la tot, nu- 
mească-se Tärie, Natură saii Dumnezei, pe care nu le putem concepe” în prezent, prin dezvoltarea 
creerulul nostru, omenirea viitorului le va putea dezlega cu aceeași preciziune cu care s'a aflat vi- 
teza luminii, compoziţia materiei cosmice si toate fenomenele fizico-chimice ce cunoaștem în prezent. 

Iar simţul noŭ de care vorbeam, probabil că e acel simţ ce există ca rudiment acum în noi, 
grație faptului că putem să ne punem în comunicaţie directă, dacă nu cu acei ce nu mai sunt în 
viaţa terestră, dar cel putin cu cel ce trăesc pe pămint, la distanţă. El se va naște mai întăi într'o 
speţă mai înaintată și în urmă pentru toţi oamenii. 

Graţie științei, omul va fi mult mai moral pe zi ce merge, si că buna sa stare materială 
va fi mal fericită. Fiind mai cult, el va fi de fapt și mai credincios. Știința si religiunea, departe de 
a se exclude, se complectează. 

Religiunile actuale, atât de umanitare la baza lor, dar adeseaori atât de réi făcătoare, 
prin lipsa de cultură saii prin spiritul de castă al clericilor, vor ceda locul lor la o credinţă pură și 


www.dacoromanica.ro 


196 CRONICA 


inaltatoare, in marile adevăruri, care ies din infinitatea în spatiü, timp, masă si energie; din ordinea 
perpetuă a totului, din evolufiunea constantă a fiinţelor; din tot ce stà în creatiune, faţă cu noi, 
asa de mici în acest univers. Ele se vor reduce la o constantă tendinţă a individului spre înălţarea 
sa sufletească, printr'o practică sinceră a ideilor superioare, care constituesc cu deosebire punctul 
de plecare al sublimuluï religiunii lui Christ. Acesta va fl preotul mare, toţi însă vor oficia ; bise- 
rica în realitate va fi pretutindeni, căci va fi în sufletele noastre. 

Din punctul nostru de vedere, al rolului nationalitàtii române, secolul trecut este un secol 
măreț; secolul în care intrăm este un secol de care am teamă. 

De 18 secoli am luptat necontenit pentru a păstra individualitatea noastră; şi, pe când în 
Europa State și naţionalităţi mari s'au schimbat atâtea si atât de mult, în cât aŭ rămas aşa de pu- 
ține după 1800 de ani, totuși rasa ce a rezultat din unirea coloniilor lui Traian cu Dacii, şi-a păs- 
trat nu numai fiinţa, dar si individualitatea sa. Peste tot găsim pe român acelaș, cu micile sale de- 
fecte, cu marile sale calităţi; cu aceeași credinţă religioasă, cu acelaş ideal, și aproape singurul în 
Europa cu aceeași limbă, de oarece deși despărțiți şi adesea stàpîniti de alte neamuri, nu avem 
decât un singur dialect, al Macedo-Românilor, mai deosebit de al celoralte 10.000.000 români. 

Fie la 1821 cu Tudor Vladimirescu, fie la 1848 cu Iancu în Transilvania, fie la 1877 cu 
Domnitorul Carol I, el a luat arma numa! pentru a-și apăra propria sa existenţă, In ultimul ràz- 
boi, românul nu a fost numai viteaz, dar a fost uman, milos si cu suflet, faţă cu adversarul căzut. 

De îndată ce acest popar a început să trăiască prin propria sa viaţă, a căutat, atât în Mol- 
dova cât și în Muntenia, să suprime sclavagiul, și odată cu unirea Principatelor a suprimat pe- 
deapsa cu moarte. Fire blândă şi aleasă, el nu este brutal, egoist și intolerant. Ospitalitatea, fran- 
cheta și jovialitatea lui, sunt, de sigur, armele care Lan servit mai mult în vechime, poate mai mult 
chiar ca topuzul și arcul, pentru a-și păstra individualitatea sa. Inteligent și comunicativ, simpatic 
prin marele său fond de iubire, iubitor de neam, persistent în urmărirea idealului séù, poporul ro- 
mân, cu această forţă, a ajuns să realizeze în secolul trecut unirea provinciilor libere, să capele 
ndependenta lor si să le înnalte la rangul de Regat. 

Stat mic, popor mare, dar împărţit, şi în mare parte subjugat! La pragul secolului XX, 
nu văd nici o ideie, nici o putere protectoare!... 

Doi mici luceferi ne mai intretin speranţa în secolul în care intrăm: unul ar sclipi din 
spre Francia și Italia, altul din spre Europa cultă. 

Fie ca aceste dou& popoare simpatice; fie ca toate popoarele culte din Europa, să înțeleagă 
câtă energie se află în stare latentă în rasa noastră; câtă inteligenţă vom putea pune și noi în ser- 
viciul omenirii, și că dacă am fost aproape de peire, luptând, cu sacrificiul fiinţei noastre în contra 
islamismuluÿ, pentru a ne salva nu numai pe noi, ci şi restul Europei, mâne vom putea fi iarăși garda 
înaintată a Europei în contra altor popoare cotropitoare, din care unele ocupă astăzi a seasea parte 
a suprafeţei pămîntului, si care ca mâne vor fi pentru restul Europei mai primejdioase decât hor- 
dele lui Baiazed-Ilderim. 

Mat avem o mingiere. E că în fiecare român se află o voinţă: Aceea de a trăi ca atare, și 
de a dovedi, în lupta mare a popoarelor, că și noi putem contribui cu ceva la mersul măreț al 
omenirii, 

De altfel, de la redeșteptarea noastră nu am perdut timpul zadarnic. 

Ce am produs în secolul trecut ? Dar mai întăi de unde am plecat? Primele școli elemen- 
tare abia încep cu a treia decenie a secolului trecut | Universitățile noastre nu aŭ încă 40 ani! Am 
fâcut și greşeli, am greșit mai mult decât trebuia, convin, dar totuși am înaintat mult. 

Câţi oameni mari, câte caractere, câte sacrificii nu avem bucuria a înregistra pe altarul 
ideii nationale, în generaţiile ce ne-au precedat în secolul trecut? Assaky, Heliade, Bolintineanu, 
Alexandrescu, Bălcescu, Eminescu, dintre oamenii de litere; Bacaloglu, Marcovici, Obedenaru, 
Brandza, Cobălcescu, Assaky, dintre oamenii de știință; Domnitorit: Bibescu, Stirbey, Gr. Ghica și 
Cuza, figuri märete în istoria contimporană ; Negri, Bozianu, Bärnutiü, P. Ilarian, Hurmuzaki, Go- 
lescii, Al. Hasdeù, Costaforu, Laurian și Bariț, între.ceilalti luptători pentru apărarea intereselor 


CRONICA 197 


neamului ; Kogălniceanu, B. Catargiu, Al. Lahovary, ca oameni care aŭ ilustrat tribuna, pe lingă 
largul contingent ce aŭ dat luptelor politice, pentru înălţarea patriei; Iancu cu prefectit săi, si că- 
peteniile armatei noastre din 1877—1878, care s'au ilustrat pe câmpul luptei; Mitropolitit Venia- 
min Costache, Şaguna şi Morariü, care aù luminat pe altarul credinţei; toţi aceștia, pentru a nu 
cita decât pe scumpii dispăruţi, aŭ bine-meritat de la patrie, înălţând un neam; aŭ bine-meritat de 
la omenire ridicând forte noi în cumpăna forţei totale a acesteia. 

Dar am produs ceva mai mult. 

Prin patru talente superioare, am intrat și noi în secolul trecut în contact cu pleiada 
aleasă si bine-cuvintatä, care ridicându-se prin serviciile aduse deasupra intereselor mici ale natiu- 
nilor, produc lucrări de natură a servi omenirea întreagă. Trei sunt bărbaţi, una e o femee. Bărbaţii 
sunt bătrâni, femeea muri copilă. A produs neamul nostru: un mare poet, pe V. Alecsandri; un 
mare artist, pe pictorul Grigorescu ; un mare istoric si scriitor, pe B. P. Hasdeü; o scriitoare admi- 
rabilă, pe Iulia Hasdeü. . 

Intre greselile noastre e că am deschis braţele prea mult străinilor. Evreii, prigoniti de 
soartă de pretutindeni, Lam primit în număr prea mare. Nu indivizi, nu mii, ci sute de miïl 

Excesiva noastră toleranţă apropie neprevederea. 

Oricum ar fi cu trecutul nostru, putem privi secolul în care am intrat cu încredere. Tre- 
cutul însă ne îndeamnă cu putere la muncă rodnică, pentru a crește patrimoniul sacru al naţiunii 
române ... De aceea Laboremus“. 

Dr. C. I. ISTRATI. 


TEATRUL NATIONAL 
OPERA ROMÂNĂ 


Mara Dimitrescu (D’Asty). Cele din vrmă zile ale triste noastre stagiuni de operă aŭ 
fost înseninate de apariţia unei stele: D na Mara Dimitrescu. 

D-sa a trecut, acum câţiva ani — prin 1895, dacă nu ne înșelăm — pe dinaintea Conser- 
vatorului din București, fără a fi fost oprită de nimeni, precum trecu si pe scena noastră naţională 
în câteva mici roluri din Baronul ţiganilor si De-as fi rege, iarăși farà a fi oprită de cineva. Atunci, 
cu încrederea pe care talentele reale o ati pururea în ele înseși, D-na Dimitrescu se hotări să plece 
în străinătate. 

La Viena, profesori cunoscători, care o auziră cântând și recunoscură calităţile vocii sale, 
o sfătuiră să rămână la Conservatorul de acolo și-i oferiră cele mai bune condiţii spre a putea studia 
cântul. D-sa însă preferi — după o scurtă sedere în Paris, unde primi cele dintăi lectiunî de la Du- 
vernois, Lheri și D-na Gairard-Panin, și unde Massenet o apreţiă mult — a se duce în Italia, la Milan. 
Aici se puse serios și luă lecţiuni regulate cu regretatul maestru, atât de cunoscut în lumea muzi- 
cală italiană, Angelo Samuelli. După o muncă încordată de aproape doi ani de zile, muncă despre 
care nu-şi pot da seamă decât cei ce înțeleg extraordinarul grad de desvoltare la care a ajuns ar- 
tista noastră, D-na Dimitrescu încercă focul rampei, debutând intr’un orășel mic din Nordul Italiei, 
la Brisinghella, cu Traviata. Succesul séi însă fu atât de mare, încât Gazetta del Emilia din Bo- 
lonia se întreba a doua zi de reprezentaţie: nFost-a Traviata de aseară un succesentusiast ? Nu, a 
fost un delir al publicului fanatizatu. Odată văzută pe scenă, D-na Dimitrescu fu angajată la Flo- 
renta si peste putin timp la Neapoli, unde dădu, în cursul anului 1898, de 51 de ori Traviata, 
secând, ca să zicem asa, tot vocabularul de admiraţie si de elogii al publicului si presei napolitane. 

Iată, spre pildă, printre zecimile de gazete care îi consacrară pagini pline de entusiasm, 
în ce termeni se exprima Corriere di Napoli după una din cele dintăi reprezentatiuni ale Traviatei. 

„Mara Dimitrescu, despre care cu modestie îmi iati sarcina a vorbi astăzi, e din România, 
adică din acea ţară care ne apare, până si în aridele sfere ale diplomaţiei, cu strălucirea artei, 
mărită de scinteierea vie a diamantelor Carmen-Sylvei. Si în adevăr în ochii Marei respiră o dul- 


198 CRONICA 


ceata orientala, în vreme ce lungul său păr de eben o face să semene cu fetele de prin Asia-Micä, 
pe care le-am văzut cu toţii jucând în visele aurite ale primei noastre {inereti; în corpul ef mlă- 
dios, propriii sexului frumos din acele ţări pe care soarele le salută răsărind, ni se pare că vedem 
realizată arta marilor sculptori aï anticitätit. Mara Dimitrescu, pe cât e de frumoasă, de o frumu- 
setä distinsă, pe atât e de modestă și fină, ca parfumul cel.r întăi violete primäväratice. 

Abandonând mijloacele scenice ordinare, atât de întrebuințate astăzi în teatru, ea ne-a 
făcut să trăim, serile trecute, ne-a transportat, în veacul XVIII, cu scrupuloasa interpretare a Tra- 
viatei, Am zis interpretare, dar am greșit, voim să zicem acțiunea sa. In adevăr, nu e o interpre- 
tare aceea pe care o face Mara Dimitrescu din Violetta Valery, ci o incarnatiune. Ea nu se maï îm- 
bracă pe scenă cu haine de o aparenţă înșelătoare, nu mai recitează si nu mai cântă; ea trdeste, 
şi pare că publicul e o fiinţă nevăzută, un spectator apărut la nenorocirile vieţii sale. Suspinele sgo- 
motoase în care diasa sbucnește când se desparte de Alfred, nu sunt un mijloc scenic spre a obţine 
efectul, ci o usurare a sufletului săi pasionat care sângeră când își părăsește amantul. Cu un cu- 
vint, e un vis adevărat jocul el, vis ce începe cu cele dintăi măsuri ale preludiului operei si se sfir- 
seste brusc când, la läsatul cortinei, publicul, extaziat si răpit, o deşteaptă cu sgomotul aplauzelor 
sale. Mara Dimilrescu merită orice demonstratiune afectuoasă, pentru că ne mingie urechia cu 
cântecul dulce al vocii sale și ne satisface ochiul cu estetica persoanei sale sveltă și naltă. Fără 
teamă de a cădea în hiperbole, pot mărturisi că am avut acel sentiment nedefinit pe care îl incearcă 
fiecare găsindu-se în fata une! explicaţiuni a artei, fie că as fi ascultat Dama cu cameli?, cu Fleo- 
nora Duze, fie că am ascultat Traviata cu Mara Dimitrescu.-G. Marchettiu.., 

Intoarsà, acum câteva septămâni, în mijlocul nostru, D-na Dimitrescu ne dădu la Teatrul 
national Traviata, Lucia si Bärbierul de Sevilia, opere în care, în adevăr, ni se arătă artistă 
superioară în toate privintele. Fizicul sën distins, elegant și frumos ; gesturile, atitudinile si mişcă- 
rile sale serioase şi sobre; glasul sën catifelat şi întins, cu un timbru particular, foarte plăcut si cu 
un accent dramatic de o rară intensitate; arta sa de o ablitate surprinzătoare, toate acestea aŭ im- 
presionat în mod extraordinar publicul nostru, încât cu drept cuvint D-na Dimitrescu a fost aplau- 
dată și sărbătorită, cum rareori se întimplă la noi. O împrejurare fericità a legitimat încă si mal 
mult admiraţia publicului: D-na Bellincioni a cântat câteva reprezentații printre reprezentațiile 
D-nei Dimitrescu, și dacă vocea cântăreţei italiane, acum perdutà, a displăcut în mare parte publi- 
cului nostru, ea a servit cel putin spre a înălța calităţile de frăgezime și tinereţe ale artistei românce. 

Unindu-ne și noi cu publicul, o aplaudăm din toată inima și-i dorim succesele cele mai 
frumoase pentru meritele talentului siă și pentru onoarea ţării care a născut-o. 


UN AMATOR. 


CĂRŢI SI REVISTE STRĂINE 






— | ditiile romanului Il Fuocco, de Gabriel D’Annunzio, se urmeaza în Italia unele după altele. In 
N Franţa a apărut câtva timp in Revue de Paris traducerea lui excelentă de Hérelle si acum 
‘14 în cele din urmă în volum. Se știe subiectul acestui roman. Un poet italian care dorește să 
fundeze la Roma, pe colina sacră a laniculului, un fel de Bayreuth latin, e amantul unei tragediene 
celebre. Frumoasă încă, plină de simtire si desfâtătoare, femeea asta, însă, nu mai e tînără. Tine- 
reţea unei cântărețe, care e amică cu tragediana, robeste fără voia lui inima poetului. Mai mult, el 
crede a fi găsit într'însa interpreta muzicală pe care o visa pentru opera lui. Incetul cu încetul 
Foscarina — e numele tragedienei — simte că nu mai e iubită de dinsul. Ea sufere amar, plânge, se 
plânge, își ia de seamă si se stàpîneste încât nu mai încearcă imposibilul, și pentru a lăsa toată liber- 
tatea poetului-muzicant, se hotărăște să plece ca să joace peste mări și ţări, a se despărţi de el prin 
imensitatea Oceanului. Ea îşi jertfeste dragostea ei pentru gloria amantului, care primeşte jertfa. 
lată subiectul. Dar rezumatul acesta nu dă decât o slabă ideie despre calităţile și chiar despre 
defectele romanului. Imputarea generală care i s'a făcut lui D'Annunzio este cà ar fi istorisit în el, 
subt pseudonime transparente de tot, amorul séi cu o tragediană ilustră. Intre alţii i-a imputat-o 
cunoscutul romantier Marcel Prévost, printr'un articol din Figaro, la care a răspuns D'Annunzio cu 
o vervă și o căldură de adevărat poet italian. „Dacă am ridicat un vă! de pe Foscarina, am dezvălit o 
statuà înălţată pe un piedestalu, zice în rezumat D’Annunzio. 

nFocul«, titlul cărţii, ar însemna probabil cele douè flacâri, dragostea de femeie si dra- 
gostea de artă, care împreună aŭ consumat inima poetului. Printre părţile discutabile ale roma- 
nului s'ar putea releva admiraţia prea nemăsurată ce o are autorul despre eroul săi Effrena, 
care, când știm că nu e altul decât însuși autorul, ne face să surîdem. Tot în categoria defectelor 
ar intra încă influenţa prea mare a filozofiei supra-omului lui Nietzsche, — Effrena fiind oarecum 
acest supra-om în care puterea învinge dragostea, — și influenţa artistică a lui Wagner. In schimb, 
sunt în Il Fuocco atâtea calităţi admirabile! Sunt peisagele venețiene, scenele de dragoste dintre 
Effrena și Foscarina, episoadele și atâtea altele, care sunt părţi de o artă minunată. Dacă în 
Intrus si Trionfo de la Morte, e un mai profund sentiment, în J} Fuocco, cadrul romanului 
e superior. 

Ca stil'dàm o idee cititorului prin următoarele două fraze: »Munţii Euganieni, albaștri si 
linistiti ca niște aripe strînse ale pămîntului în repausul nopţii. . .«. » El văzu grădinile umbrindu-se, 
casele luminându-se înăuntrul lor, o stea răsărind în tristeţea cerului, dealurile confundându-se cu 
zarea nopţii, depărtările întinzéndu-se spre cuprinsuri bogate de frumuseți necunoscuteu ... Nu-i 
adevărat că sunt lucruri frumoase ? 

Les Stances (cartea III, IV, V si VI) de Jean Moréas. Poetul simbolist de odinioară își pro- 
pune acum să readucă poezia franceză la originele ei ronsardiane. Romantismul s'a întors și el la 
Ronsard, dar numai să-i adopte unele ritmuri și mai mult ca să-și arate ura contra clasicismului. 


d 


200 CARTÌ SI REVISTE STRAINE 


Intentiunile poetului Jean Moréas sunt altele; ele sunt nationaliste, adică protestează contra tu- 
tulor influenfelor literare străine care apasă asupra poeziei franceze actuale înstrăinând-o de izvoa- 
rele ei adevărate. In Stantele lui, în care nu mai sunt imagini stranii si nici vocabularul complicat 
al simbolismului, ci totul simplu și regulat, citim multe poezii nouă ca formă, curioase și de multe 
ori frumoase în întregul înţeles al cuvintului. 

Problèmes et mystères, de Camille Saint-Saâns. Puţini se vor fi așteptat la o lucrare filo- 
zofică din partea cunoscutului compozitor de muzică. Cu toate acestea, Saint-Saéns e și filozof, nea- 
părat pâna unde poate fi. Fondul lucrării sale este lupta dintre credinţă și știință si mai ales învin- 
gerea celei dintăi de către cea din urmă. „Nu sunt numai dogmele care se duc, se pierd zi cu zi, 
dar chiar puterea din noi de a crede: ateismul ne cuprinde pe toți. Pe zi ce merge știința pătrunde 
în lumea necunoscutului, și s'a întimplat un lucru curios: pe măsură ce ştiinţa înainta, Dumnezeü 
da îndărăt!« Cu toate acestea, s'ar putea spune ca dacă credinţa se retrage din multe domenii : 
unde intră știința, ea maï răsare încă în altele nouă: spiritismul, ezoterismul si atâtea altele tin 
astăzi locul vechilor formule de credinţă. 


* E 
* 


Rosenmontag (Lunia carnavalului), de Otto Erich Hartleben, e o tragedie cu sens adinc, 
scrisă cu preciziune de gindire si de expresii. In ea nu întîlnim nici un episod secundar, nici un 
amănunt care să stavilească desfășurarea acţiunii. Autorul, alături de lirul sé dramatic, ne pune 
si o întrebare de conștiință : Distinsul locotenent Hans Rudorff e logodit c’o tinără fată bogată, a 
cărei avere o să poleiască blazonul nobiliar, cam sărăcit, al locotenentului. Dar Hans a iubit la ne- : 
bunie, cu puţine zile înainte de logodna sa, pe o fată dia popor, Gertruda Reinmann, si dacă a pă- 
rasit-o este fiindcă s'a luat după niște calomnii mincinoase, și a crezut că ea °l înșela. Peste putin» 
el află că aceste calomnii aŭ fost numai spre a-l împinge la o căsătorie bogată si că Gertruda, bună 
şi blândă, s'a lăsat să sufere fără nici o umbră de răzbunare. O revede, o ascultă, și patima lui 
veche pentru ea renaşte. Intre parola lui de onoare data că va lua de nevastă pe fiica bogată, si în- 
tre dragostea lui pentru Gertruda nu-i rămâne, decât sinuciderea. Gertruda vrea să moară și moare 
Şi ea cu el, Hans primește jertfa, si amîndoué aceste fiinţe mor, fiindcă societatea e răi alcătuită si 
că oamenii cu adevărat buni nu pot trăi în ea — ar voi să ne arate Hartleben. Cum ar trebui însă 
făcuta societatea, el nu ne-o spune. 


EN 
* * 


Revue Bleue, 2 Februarie. Hector Dépasse se întreabă, intr’un articol de fond, care va fi 
influenţa lui Eduard VII asupra destinelor Angliei si răspunde: Noul rege urmează unei regine a 
cărei reputaţie e de a fi fost suveranul cel maï constituţional al Angliei; Eduard VII a crezut de 
datoria sa a declara, în primele sale cuvinte de rege, că el voește să urmeze din punct în punct 
pe mama lui. Nu credem însă că rolul unui rege să fie în a urmări cu exactitate pe predecesorii săi 
si nici nu știm dacă poate. Regina Victoria, cu dezinteresarea ei de politică, care îi era maï ușoară, 
fiind femee, a știut să-și tie locul fără greutate între whigs si tories "maï toată domnia el, iar în 
ziua în care partidele tradiţionale ale Angliei s'ai confundat în amalgamul imperialismului, ea a 
continuat de a păstra, faţă de diferitele ministere, aceeași indiferentă politică, care poate nu mai era 
acum la locul ei. Eduard VII își exprimă pietatea filială în proclamatiunea lui, si, ca dovadă, păs- 
trează parlamentul și ministerul vechiă. Cu toate acestea, politica și regimul Reginei Victoria erati 
sfirşite, uzate până la extrem. Ea însăși a supravieţuit regimului si politicei ei de mai bine de 60 
de ani. Cum va putea dar ca noul rege să mai continue o politică moartă de sfirşenie? Eduard ar 
putea urma exemplul măsei într’o singură privinţă : de a-și inaugura domnia încheind pace cu Sud- 
Atricanii, cum Regina Victoria a inaugurat-o pe a sa încheind pacea cu Canada. lată un punct, cel 
putin, în care noul rege ar putea imita pe Regina Victoria cu consimtimintul lumii întregi. 

Mercure de France, À Februarie. Subt titlul de Agonia limbei eline, Remy de Gour- 
mont scrie: Limba elină, prin noua organizare a școalelor, e scoasă din învățămîntul secundar. In 


www.dacoromanica.ro 


CARTÌ SI REVISTE STRAINC 201 


privinţa aceasta nimeni nu se va plânge, Cei ce știi câte ceva greceste vor continua a nu se folosi 
de cunoștințele lor superflue; cei ce stiü bine limba ne vor împărtăși ca si în trecut cu roadele 
studiilor lor. Câte servicii nu s'ar fi adus limbei franceze, dacă decretul de astăzi ar D fost publicat 
acum 80 de ani! In ziua în care medicii, savanții și titraţii de industrie literară vor fi puși cu totul in 
neputinţă de a bîigui după dicționarele francezo-grecești, poate vor fi nevoiţi să se întoarcă spre pro- 
pria lor limbă pentru a boteza obiectele și faptele nouă, Pe lingă tolosul acesta pur estetic sar putea 
adauga altele, dacă limba latină ar fi ma! bine studiată, ca limbă, nu ca literatură, E neexact de a 
se zice că limba franceză e derivata limbei latine. Limba franceză e o latinească modificată prin 
viaţă. Noi francezii vorbim latineste. Prin imperceptibile schimbări, din an în an, în decursul vea- 
curilor, latineasca a devenit limba franceză de astăzi, A învăţa latinește este a ne urca la obirsia 
cea mai depărtată a limbii ce vorbim acum; nu e a învăţa o altă limbă, Cât despre limba greacă, 
ea n’a avut nici o influenţă directă asupra limbei franceze, cum n'a avut sanscrita ; ea nu face parte 
din istoria noastra linguistică, Vorbesc de limbă, nu de literatură. Greceasca si frantuzeasca sunt 
ca niște domenii suprapuse, cum ar fi domeniile geologiei si botaniceï ; să sperăm cu studiul limbeï 
grecești va fi înlocuit cu studiul istoric al limbii franceze, 

Revue et Revue des Revues, 1 Februarie, Louis Forest continuă articolul său asupra An- 
timilitarismului în Germania, justificând această mișcare din pricina neajunsurilor create în Ger- 
mania de spiritul militarist, Un neajuns grav e suicidul, răspîndit printre militari din cauza releï 
vieţi de cazarmă si a brutalitàtif superiorilor lor. Antimilitariștii germani arată statisticește cà nu- 
mărul celor ce-și pun capèt zilelor în armată e cu mult mai mare decât în societatea civilă. In o 
perioadă de 5 ani, de la 1879—1884, mijlocia soldaţilor sinucisi a fost anual de 266, Incă o cauză 
a acestei triste stări de lucruri ar fi, după antimilitariști, moravurile actuale militare de a trans- 
forma în ordonanţă, adică în slugă, pe un cetăţean ce intră in armată ca să-și facă datoria către 
tara sa, și care în rolul acesta înjosit are a suferi de la superiorul pe care îl slujește, de multe ori 
barbariile și cruzimile cele mai neînchipuite. Un alt grav neajuns al militarismului german este că el 
se întinde asupra moravurilor întregei societăţi. Toată lumea străină observă atitudinea și tonul 
milităresc al tutulor agenţilor administrativi. Nu poți să iei un timbru de postă fára să nu constati 
faptul acesta. Dupa autorul articolului, care a cercetat toate neajunsurile militarismului german, 
acest militarism ar fi cea mai serioasa stavilă a civilizatiunit în veacul XX, El își încheie studiul sèù 
cu următoarea cugetare a lui Jean Paul: „Germanul se aseamănă cu elefantul; e, ca si el, înzestrat 
cu inteligenţă, si îl poţi întrebuința cu ușurință în scopul de a supune pe fraţii săle, 

Revue générale, Ianuarie, din Bruxela, are un articol interesant, semnat de I. B, Stee- 
nackers, asupra Stării sociale a Chinei şi solutiunea crizei actuale. Autorul studiază mai întăi 
pricinele de căpetenie ale neschimbàrif Chinei. In primul loc el pune ipertrofia sentimentului na- 
tional. O a doua pricină stă în aceea, după autor, că toate cărţile și toată învăţătura lor nu se uită 
decât înapoi, la Confucius, care ca reformator își sprijină el însuși reforma pe ideea »intoarcerii la 
starea primitivă. Ideia progresului nu-i încă încoltità în capul lor. O a treia cauză este superstitiu- 
nea lor. Autorul vede o reformă în China prin influenţa străinilor, prin contactul lor cu lumea civili- 
zată, prin expansiunea ideilor nouă în gazetele chinezești, etc. O împărţire a Chinei între puteri 
europene, el o vede ca un pericol pentru Europa. 


* 
* * 


Nuova Antologia. 4 Februarie. Marea revistă italiană, vorbind despre figura lui Guiseppe 
Verdi, reproduce alocutiunea admirabilă ținută în Camera deputaților de către deputatul Frade- 
letto. „Discursurile rostite de onorabilul Președinte al Camerii si de D. Ministru de Instructiune 
publică, zice el, aŭ exprimat cu demnitate admiratiunea si durerea noastră, si rareori admiratiunea 
şi durerea unei Adunări aŭ fost atât de unite cu conștiința unui popor. Not simțim că în Guiseppe 
Verdi Italia a reînoit unul din acele miracole fericite ale Renașterii, când ea crea pe artiștii săi 
suverani și celelalte ţări le recunosteaù și le adoptaü gloria. Cum e în caracterul celor cu adevărat 
mari, Verdi trase câteva din cele mai sănătoase virtuţi ale rasei; și fu al nostru, în întregime al 


202 CARTI SI REVISTE STRAINE 


nostru, prin ușoara lui fecunditate, prin echilibrul darurilor sale, prin atitudinile sale cu originali- 

` tate asimilătoare, prin acea pururea verde tinerețe a spiritului séù, care în loc să se vestejească, 
câștiga, dimpotrivă cu timpul, nouă rădăcini si nouă lăstare. Numele lui Giuseppe Verdi aparține 
azi lumii, dar geniul săi, îmbrăţișând orice sfat larg al artei, voeste să aparţină patriei; el simţi 
că sufletul altor naţiuni nu se cucerește renegând saii denaturând sufletul naţiunii sale proprii, 
ci din contră inspirându-se cu sinceritate de la ea si făcând să izvorască comori de frumusetà si de 
obștească umanitate... 

Evocänd în jurul numelui lui Verdi, ca într’o sinteză de amintiri fràtesti, bucuriile si du- 
rerile trecutului Italiei, noi, reprezentanţii ţării — cei bătrâni care îi dădură căldura at îndemnul, 
cei tineri care îi vor da dragoste și studii — salutäm, mișcaţi, marele glas armonios al Italiei, care 
dispare pentru de-apururi în tăcerea morţii, lăsând pe pămînt nemuritoarele sale ecourf«. 


* 
E) * 


Studio. 15 Ianuarie. Antonin Proust publică un studiù critic asupra mult discutateï Arte 
a lui Eduard Manet, făcend o analiză sumara operelor de căpetenie ale șefului școalei impresio- 
niste. „Rămâne astăzi admis și recunoscut ca Manet a adus un foarte mare servicii de a împinge 
arta în câmpul observării, de a o îndepărta de la imitarea lucrurilor făcute și resficute și de-a o 
hotări să trăiască nu numai din viaţa trecutului, ci din viaţa timpului nostru«. 


D. SPINEANU. 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 





g a entru ca poetul sà se mișce, pentru ca fantazia creatoare să se destepte și 
sà se pună în activitate, trebue o excitație. Această excitație poate D pro- 
LO vocată de lumea din afară saù de lumea internă. Asa dar, materialul de 
care se inspiră poetul este universul, și, precum zice Lamartine, 


Foyers brûlants de la lumière, 
Nos coeurs de la nature entière 
Doivent concentrer les rayons 4). 


Dintre toate artele, poezia dispune, fàrà îndoialà, de cel mai vast mate- 
rial, pentru cà ea poate sà transforme în obiecte de contemplatiune nu numai 
natura si operile ei, ci și productiunile celorlalte arte. Privelistea Golfului de Baia 
şi Căderea Rinuluì la Laufen, vederea insulei Ischia, ap procurat lu Lamartine 
materia a trei poezii lirice cu același nume. O împrejurare din viața poetului, 
împrejurare care a sguduit adinc ființa lui, îi dă ideia unei poeme saù a unui 
șir de poeme. Marea și frumoasa elegie a lui Tennyson, intitulată In Memoriam, 
i-a fost inspirată de moartea prematură a fiului istoricului Hallam, care era lo- 
godit cu sora poetului. O parte din colectiunca Les Contemplations a lui V. Hugo 
îşi are izvorul în durerea ce produse poetului perderea fiicei sale, înnecate împreunu 
cu tinărul ei bărbat. Altädatä, un fapt de actualitate combinat cu o amintire dă 
artistului cea dintăi îmboldire pentru concepția unei poeme. Göthe întilnește 
într’o zi pe Piazzetta din Venetia o fetiță care däntuia pe ouă; el întipàri acest fapt 
în memoria lui și mica jongleuse, transfigurată, deveni Mignon din Wilhelm 
Meister 2). Ideia fundamentală a epopeieï idylice a lui Göthe, intitulată Hermann 
und Dorothea, i-a fost procuratà de emigranti francezi din 1795, care se refu- 
giaseră în ținutul Würzburguluï si care, respinși de episcopul de acolo, se îm- 
pràstiarà prin Eisenach şi Weimar. Acești emigranti îi amintiră o emigrație mai 
vechie a Lutheranilor alungaţi de episcopul din Salzburg. El răsfoi chronica și găsi 


1) Méditations poétiques, L’enthousiasme. 
2) Paul de Saint-Victor, Victor Ilugo, p. 2. 


www.dacoromanica.ro 


204 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


o istorioară, care sluji de bază naraţiunii sale 1). Alphonse Daudet ne spune că 
îşi insemnase pe un cact verde toate particularitätile ce observase la Francezii 
meridionali: climă, moravuri, temperament, accent, gesturi si necesitatea copilă- 
rească de a minți, apoi cântece, proverbe şi locuţiuni, în care se reflectă instinctul 
poporului, exploziunile pasiunii, etc. Din aceste note el și-a adunat materialul - 
romanelor Tartarin à Tarascon, Numa Roumestan si Tartarin sur les Alpes *). 
Prima impulsiune de a scrie drama sa Kubale und Liebe i se dede lui Schiller de 
o informaţie în câteva rînduri, pe care o citise într'un ziar din Stuttgart 3). Ci- 
tirea unui articol asupra Tyrolului din Dicţionarul geografic al lui La Martinière 
inspiră lui A. de Musset sentimentul acestei ţări, asa de superb cântată în Invo- 
cation din poema sa dramatică La Coupe et les Lèvres 4). Materiile celor mai fru- 
moase din tragediile ca şi din comediile lui Shakespeare sunt luate din chronici saii 
din nuvele cunoscute pe timpul séù, dintre care unele erai tractate chiar sub formă 
dramatică. Asa de ex. subiectul tragediei Romeo si Julietta este luat dintr'o nu- 
velă a italianului Matteo Bandello *). Izvorul tragediei Othello este într'o nuvelă 
din colecţia Hecatommithi a lui Giraldo Cinthio, al lui Macbeth în chronica lui Ho- 
linshed, de la care Shakespeare a luat fraze întregi, al lui Hamlet în colecţia de 
nuvele a lui Belle-Forest, al Regelui Lear în chronica rimatà a lui Robert Wace 
(secolul al 12-lea), scrisă în dialectul francezo-normand. Materia celebrei comedii 
Merchant of Venice de Shakespeare este luată din Gesta Romanorum cum appli- 
cationibus moralisatis ac mysticis, în două naratiuni deosebite (cap. 48 si 49) si în 
nuvela italieneascä din 1378, din colecţia întitulată 1! Pecorone a lui Ser Giovanni 
Fiorentino 6), care s'a tipărit tocmai la 1554. Deosebit de aceasta, colecţia de 
poezii vechi a lui Percy cuprinde o baladă, care este posibil să fi fost cunoscută 
marelui dramaturg al Engliterei. Visul luă Petru Rareş, Dragoş, Altarul mònds- 
tirii Putna de Alecsandri sunt trase dinir'un capitol premergător la cronica lui 
Ion Niculcea, intitulat „O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, etc. 
Frumoasa baladă Banul Mărăcine este motivată de versurile cunoscute ale lui 
Ronsard asupra originei sale 7). De asemenca multe din baladele si epyliile lui 


1) König, Geschichte der deutschen Literatur, p. 486. In 1752, peste 30.000 de locuitori 
din provincia austriacă Salzburg, care introduseseră unele puncte din doctrina protestantă, fură ne- 
voiti să emigreze unit în Prusia, alţii în Hanovra, Bavaria-de-Nord și chiar în America. Cf. Alfred 
Michiels Histoire secrete du gouvernement autrichien, 1861, p. 316, sqq 

2) Souvenirs d'un homme de lettres, p. 43. 

3) Freytag, Technik des Dramas, p. 10. 

4) Paul de Musset, Biographie d’ Alfred de Musset, p. 104. 

5) Unul din novellierii cei mal gustati din Venetia, din secolul al 16-lea. Insă acela care a ` 
compus pentru întăia oară nuvela Giulietta e Romeo este Luigi da Porto, născut la 10 August 
1485, mort la 1538, De la dinsul a luat subiectul nuvelei Bandello, iar Shakespeare de la acesta 
din urmă. 

6) 11 Pecorone di Ser Giovanni Fiorentino, nel quale si contengono quarant’otto Novelle 
antiche, belle di invenzione e di stile. Milano, 1554. 

7) Or, quant à mon ancêtre, il a tiré sa race 
D'ou le glacé Danube est voisin de la Thrace, 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARE LE INSPIRATIEI POETICE 205 


Bolintineanu aŭ de izvor cronica românească sau chiar Istoria imperiului otoman 
de Hammer. Acest catalog al operilor de artă inspirate de alte scrieri se poate 
întinde la infinit. 

Dar, precum spuserăm mai sus, poezia poate transforma în obiecte de in- 
tuițiune chiar productiunile celorlalte arte. Un monument architectonic ca Arcul 
de triumf al lui Napoleon a inspirat una din cele mai frumoase ode ale lui V. 
Hugo; o madonă de Rafael saù o Venere de Praxiteles, o simfonie de Haydn sai 
o operă ca Don Juan a lui Mozart, chiar o poemă ca Divina Commedia a lui Dante, 
sunt pentru poet obiecte tot așa de proprii a-l inspira, ca un mare eveniment is- 
toric, un magnific apus de soare, o cataractă superbă, Valea Tempe, un ideal 
de frumuseţe feminină sai un caracter impunător, 

Neapéèrat, cel dintăi si cel mai bogat izvor de inspiraţie pentru poet este 
natura 1), însă nu natura moartă, natura din tablourile destinate a impodobi sä- 
lile de mâncare sai biurourile de lucru ale oamenilor ordinari. Poetul trebue să 
caute pretutindeni natura în mișcare, precum tunetul, fulgerul, furtuna pe mare 
saù pe uscat, resăritul soarelui, în scurt natura în acţiune, nu în viaţa ei latentă. 
Chiar peisagele naturei sunt un obiect demn de a inspira pe un mare artist, întru 
cât ele sunt pentru dinsul nu un obiect de imitat saii de descris, ci un izvor de 
emotiuni adovărate, de cugetări originale. Artistul este chiemat a uni pretutindeni 
imaginea cu simfimintul, a însufleti pe cea dintăi prin cel de al doilea şi a com- 
bina aceste două elemente astfel încât dispoziţia sufletească să se ridice de-asupra 
priveliștii naturei. Ceeace ne interesează este starea afectivă a poetului, nu nu- 
mai perceptiunea sa; peisagele trebue să fie un fond saù un decor. Pour tout 
peindre, il faut tout sentir, zice Lamartine 2). Iată pentru-ce multe din Pastelurile 
lui Alecsandri si multe din Poèmes Barbares ale lui Leconte de Lisle, cu toată fru- 
museţea formei lor, cad alături de domeniul poeziei. Poezia este pe cale de a se 
compromite de îndată ce prevalează într'insa facultatea pitorească. Dacă vagul 


Plus bas que la Hongrie, en une froide part, 
Est un seigneur, nommé le marquis de Ronsard, 
Riche d’or et de gens, de villes et de terres. 
Un de ses fils puînés ayant amour la guerre, 
Un camp d’autres puînés assembla, hasardeux, 
Et quittant son pays, fait capitaine d’eux, 
Traverse la Hongrie et la Basse-Allemagne, 
Traverse la Bourgogne et la grasse Champagne, 
Et, hardi, vint servir Philippe de Valois 

Qui pour lors avait guerre avec les Anglois. 

1) Numai rafinarea dusă dincolo de orice măsură si de marginile bunului simţ aŭ putut 
dicta lut J. K. Huysmans în scrierea sa „A Rebourse o frază ca aceasta: »la nature a fait son 
temps; elle a définitivement lassé, par la dégoùtante uniformité de ses paysages et de ses ciels, l’at- 
tentive patience des raffinés. Au fond, quelle platitude de spécialiste confiné dans sa partie! quelle 
petitesse de boutiquière, tenant tel article à l’exclusion de tout autre! quel monotone magasin de 
prairies et d’arbres! quelle banale agence de montagnes et de iners lu 

2) Méditations poétiques, L’enthousiasme. 


www.dacoromanica.ro 


206 IZVOARELE INSPIRATIEL POETICE 


perceptülor este un pericol, sacrificarea simtimintului si cugetării este si mai 
` reŭ. A. de Musset se ridică unde Th. Gautier cade. Un poct care este numai pictor 
aplică adesea vorbele fără să se gindeascä la înțeles. Aceasta se vede în poezia de- 
generatilor. Max Nordau nu pregetă de-a vedea un semn de degenerescentà în 
impasibilitatea cu care se laudă Th., Gautier, Baudelaire, si care este numai 
indiferență saù neputinţă morală, De aceea cu drept cuvînt exclamă A. de Musset: 


Ah ! frappe-toi le coeur; c'est là qu'est le génie. 

C'est là qu'est la pitié, la souffrance et l’amour, 

C'est là qu'est le rocher du désert de la vie, 
D'où des flots d’harmonie 

Quand Moise viendra, jailliront quelque jour! 1) 


Dacă de la natura moartă trece la lumea organică, poctul găsește aici un 
material mai bogat, un izvor mai puternic de inspiraţie. Atât animalele cât și 
plantele, pe lingă viaţa ce aŭ într'insele, sunt simboale de calităţi sufletești, şi, ca 
atari, foarte des întrebuințate în poezie. Asa crinul este emblema curățeniei mo~ 
rale, miozotisul a amorului, micsuneaua a modestiei, roza a frumuseţii, bradul 
a tinereţei, stejarul a vigoarei, etc. Clasice sunt în această privință cele două 
poezii ale lui Göthe intitulate Das Veilchen (Vioreaua) si Heidenrôslein (Floarea 
de résurà), dintre care cea dintăi simbolizează amorul modest si nenorocit, care, 
chiar în durerea ce-i pricinueste iubitul ei, găsește un izvor de cea mai curată 
fericire, iar cea de a duoa simbolizează ideia că frumosul însuși trebue să moară, 
frumosul care desfată pe zei si pe oameni. | 

De asemenea, trăsura predomnitoare a unui animal a fost luată ca re- 
prezentanta unui caracter omenesc, și este în-deobște cunoscut uzul ce fabula a 
făcut de însușirile animalelor. Dar, deosebit de aceasta, descrierea pitorească și 
animată a lumii organice, are într’însa un farmec, o putere de seductiune, pe 
care rare-ori o găsim în natura moartă propriu zisă. Le sommeil du lion din 
Chansons des rues et des bois de V. Hugo, Le lion de Sully Prudhomme, câteva 
din Pastelurile lui Alecsandri, precum Cocorii, Anunţătorii Primăverii, sunt mo- 
dele în acest sens. Trebue să observăm însă încă odată că poetul nu trebue să se 
mărginească la o simplă descriere zoologică san botanică, când este vorba de 
fiinţele organice, ci să caute a ni le înfățișa în acţiune, ca în Primăvara de Paris 
Mumuleanu, Concert în Luncă de Alecsandri, saù în luptă unele cu altele, ca în 
Lowenritt (Căleritul leului) de Freiligratn. Mai atrăgătoare sunt pentru noi poe- 
ziile cu animale, care formează numai un fe! de decor înprejurul omului, precum 
Der Handschuh (Mänusa) de Schiller. Si mai interesante devin animalele, când 
acţiunea lor se împletește cu acţiunea oamenilor și formează o parte însemnată 
din acţiunea totală a unei opere literare, precum în Mioriţa, Dolca, din poeziile 
noastre populare, Amantul Ciliei de Bolintineanu, saù în acele compositiuni în 
care artistul se servește de animal ca să manifeste un adevăr moral, ca în Au lion 


1) A mon ami Edouard B, 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 207 


d’Androclès si Le crapand de V. Ilugo, saù în romanul lui Eugène Sue intitulat 
Le Juif errant, unde calul Jovial si mai ales câinele Rabat-Joie sunt aproape niște 
persoane, actori in acţiunea generală. Dar cine nu cunoaște câinele lui Odysseü 
si celebra mîrţoagă Rozinante a lui Don Quixote? 

Insă cel mai nobil, cel mai interesant obiect de contemplatie pentru poct, 
este omul însuși, pentru că el este măsura a toate, el este oglinda în care se pre- 
vede universul întreg, în intelectul lui tràeste întreaga lume. Imprejurul lui deci 
trebue să graviteze fantazia artistului ; el trebue să fie punctul de reazim, de pe 
care artistul îşi ia avîntul în regiunile înalte ale idealului. Universul cu frumu- 
setile lui infinite formează o privileşte măreaţă, capabilă de a obosi fantazia cea 
mai bogată; însă adîncurile insondabile ale sufletului, misterele sale nepétrunse 
si varietățile sale inexhaustibile sunt un domenii mai propriii a inspira pe un 
mare artist decât minunile naturii. „Othello, zice Macaulay, este poate cea mai 
măreață operă din lume. Cui însă datorește ea această putere? Norilor ? Oceanu- 
lui? Munţilor? Sai unui amor neînvins ca moartea, și unei gelozii crude ca mor- 
mîntul? Ce ne ducem noi să privim în Hamlet? O trestie bătută de vint? Un 
crin delicat? O pajişte acoperită de rouă saù arsă de soare? Ori ne ducem să stu- 
diăm un mare suflet fantastic, chinuit de dureri adinci, urmărit de vedenii înfio- 
rătoare, si pe care poetul îl pune în fata noastră, arătându-ne îndoiturile cele 
mai ascunse ale minţii și inimei lui? Este o întrebare încă nedeslegată dacă la- 
curile și munţii Elveţiei sunt mai proprii decât posomorîtele strade ale unei mari 
capitale a face educaţia unui poet. Care din noi nu se obosește de niște descrip- 
tiuni ce sunt curate peisagie? Obiectele din afară deşteaptă în noi emotiuni pu- 
ternice numai când le contemplăm în raporturile lor cu omul, când ele explică 
destinul saù lucrează asupra caracterului lui. Toată lumea este de acord că cel 
mai frumos obiect pe lume este o femeie frumoasă. Dar de vom analiza impresiile 
noastre, vom vedea că farmecul ce ea exercită asupra noastră nu vine atâta din 
perfectia contururilor și din fineţea coloritului, cât din mii de asociaţii de idei, care, 
adesea neobservate de noi înșine, leagă aceste daruri externe de isvorul existen- 
teï noastre, de îngrijirile ce aŭ înconjurat copilăria noastră, de speranța bètrane- 
telor noastre, de eleganţă, vioiciune, delicatetà în simtire, de cele mai puternice 
simtiminte naturale, de cele mai scumpe legături sociale“ 1). 

Fiindcă omul, considerat mai ales ca ființă morală, este principalul obiect 
de contemplatie pentru poet, și fiindcă fizionomia omenească se află într'o strinsă 
legătură cu caracterul si aptitudinile sale intelectuale, poetul trebue să-și dea 
bine seama de aceste raporturi, mai ales când geniul séù literar este drama, 
epopeia și, cu deosebire, romanul. Aceste forte intelectuale si morale sunt resulta- 
tul unei structuri fizice speciale. Intre cele dintăi și cea din urmă există reac- 
tiuni şi influente reciproce de o însemnătate capitală; si dacă este adevărat că 
fizicul influențează moralul, nu este mai puţin adevărat că acesta exercită o în- 
riurire necontestabilă asupra celuilalt, si, precum zice Schiller, 


1) Works Vol. VII, Criticism on the principal italian writers, p. 613 sq. 


www.dacoromanica.ro 


208 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


Es ist der Geist, der sich den Körper baut t). 

Artistul, — romantier, poet epic sau chiar dramaturg — , trebue să ne 
descrie exteriorul persoanelor sale, apoi să ne introducă treptat în complexiunea 
și tainele caracterului lor. Dar această structură psichologică nu trebuc expusă 
de la inceput în toate aménuntele ei, pentru că atunci problema estetică sc așează 
intrun fel de equatie algebrică, în care, cu ajutorul unor cantităţi date, ni se 
cere să aflăm alte cantități necunoscute. Caracterul trebue, indicat chiar de la 
început în trăsurile sale fundamentale, în lineamentele lui cele mai viguroase si mai 
frapante, însă desfășurarea, sa desăvirșită trebue să sc facă în cursul acţiunii. Cu 
o vorbă, cu un gest, în descusutul sai în înlintuirea logică a ideilor lor, Intro 
întorsătură de frază câte odată, ca ln lumina unui fulger, noi trebue să zărim 
câteva din liniile de căpetenie ale naturii lor intime. Astfel monomanul în al cărui 
cap nu mai este loc pentru altă gindire, halucinatia ambițioasă si omucidă a lui 
Macbeth ni se arată chiar din actul întâi (scena 3) în această frază: »Cugctul 
met, în care omorul este până acum numai ideie, — sgudue așa de adînc slaba 
mea stare de bărbat, în cât facultățile mele — sunt înnăbușite de închipuire, si 
nimic nu este— decât ceeace nu este: 2). Insă adovărata fire a eroului ni sc 
desfășură numai în momentul din urmă. 

De aceea greșit si contrarii principiilor estetice este metodul acelor ro- 
mantierï, care, de îndată ce introduc un personagiù, ne desvelue întreaga lui 
fizionomie fizică şi sufletească. In această privinţă, marele cunoscător al inimii 
omenești, Balzac, comite erori neiertate. In loc dea neindica în câteva trăsuri mari 
si luminoase fizionomia morală a eroilor săi, el ne face anatomia lor, ne-o desfă- 
şură cu o predilecție de erudit, care aci nu este la locul ci. Acel element ascuns, 
care este originea si care se deduce din suma accidentelor prin care trece eroul, 
icse la iveală în descrierile si disertatiile lui nesfirsite, în portreturele sale amenun- 
tite, în naratiile sale pregititoare asupra copilàriei si educatici persoanelor prin- 
cipale din romanele sale. Nu mai r&mâne îndoială cà, din momentul ce noi avem 
în mână cheia problemei, nu vom întărzia de a “i găsi soluţia. Prin urmare, ştim 
încă de la început ce va face eroul în situaţiile în care îl va pune autorul. De 
aci înainte scrierea — roman sai dramă — nu ne mai oferă un interes vii. Pe 
de altă parte, oricare ar fi pretentiunile scoalei deterministe, mecanismul unui 
caracter este cu mult mai complicat decât cum cred aceia care vor să-l reducă 
la câteva resorturi; apoi lupta omului contra omului saù contra fatalitàtii este o 
problemă morală, nu de mecanică. Asimilarea întru toate a metodului experi- 
mental în științele naturale cu același metod în studiul caracterelor, asa cum 
înțelege Zola 3), este nu numai o platitudine, ci si o erezie literară. In fine, fie- 


1) Spiritul își clädeste însuși corpul. 

2) My thought whose murder yet ist but fantastical, 
Shakes so my single state of man, that function 

Is smother’d in surmise, and nothing is 

But what is not. 

3) Le roman experimental, p. 1—53. 


IZVOARELE INSPIRATIEL POETICE 209 


care caracter are în sine ceva ce nu se poate traduce prin descriere, dar care se 
poate imagina din firul naraţiunii saù acțiunii. „Cititorul cel mai superficial al 
lui Shakespeare, zice Macaulay, apucă trăsurile mari ale caracterului lui Hots- 
pur 1). Vedem îndată că amorul sëŭ de glorie este înflăcărat, curagiul lui extra- 
ordinar, caracterul lui animat, umoarea lui fără grijă, dominătoare și vioaie, farà 
a se preocupa de suscéptibilitätile pe care le poate atinge si de vrälmäsiile ce-și 
poate provoca. Analiza poate merge până aici. Un om poate să aibă toate aceste 
calităţi și încă si altele, pe care observatorul cel mai minuţios le-ar putea înscrie 
în catalogul virtuţilor si defectelor lui Hotspur, fără să fie, cu toate acestea, Hots- 
pur. Mai tot ce am zis despre el se poate aplica lui Faulconbridge 2); si cu toate 
acestea cele mai multe din vorbele lui ar fi nepotrivite în gura lu Faulconbridge. 
In viaţa reală, aceasta ni se întîmplă adesea. Noi observăm mari contraste între 
oameni, pe care i-am descrie cu aceleași cuvinte, dacă am fi chiemati a-i descrie. 
Dacă am încerca să zugrăvim caracterele lor în amănunte, am D foarte încurcati 
cum să arătăm o deosebire marcantă; și cu toate acestea ne-apropiăm de dinșii 
cu simfiminte cu totul neasemènate. Nu ne putem închipui pe unul din ei ser- 
vindu-se de gesturile și cuvintele celuilalt« 3). | 
Dupä caractere, care în complexitatea lor constituesc o minà asa de bogatä 
pentru poezie, artistul gàseste un material de mare pret în simtimintele si pasiu- 
nile' omenești, între care primul loc îl ocupă iubirea cu toate variantele sale, care 
este resortul de căpetenie al naturei noastre 4). Oricare ar fi forma subt care ea ni 
se prezintă: generozitate, umanitate, bunttate firească; oricare ar fi obiectul ei : 
amorul proprii zis, adică devotarea deplină a unei persoane omenești altei per- 
soane de sex deosebit si unirea a doué vieţi într'una singură, chiar în unele din 
aberatiile sale, cum se prezintă în unele drame și romane; saù că se traduce în 
afectii de familie: a părinţilor si a copiilor, a fratelui si a surorei; sai că produce 
o amicifie puternică, încrederea perfectă, fidelitatea mutuală a doi oameni care 
nu sunt legaţi între dînsii prin sânge, — ea mișcă mai mult decât oricare alta 
fibrete inimii și aprinde imaginaţia noastră. In deosebi, amorul a fost totdeauna 
tema de predilecție a poeziei lirice. Insă dacă aceasta nu știe să atingă altă coardă 
din întreaga claviatură a fiinţei noastre; dacă, precum se exprimă Anakreon 5); 
„lira cântă numai pe Eros«, atunci acest exclusivism erotic, pe deoparte, degene- 
rează în monotonie, iar pe de alta dovedește o societate molesità, fără energie si fără 
‘virilitate. Nu este, cu toate acestea, poet care să nu fi celebrat amorul, începénd 
de la autorul idyliului intitulat Cantareu cântărilor si coborindu-ne încoace până: 
la Gôthe, Tennyson, A. de Musset și Gr. Alexandrescu. Ceeace nu ne lasă să ne 
obosim de vibraţiile necontenite ale acestei coarde, este varietatea moravurilor din 


1) Personagiü din tragedia lui Shakespeare Enric IV, Partea I. 

2) Personagiù din tragedia lui Shakespeare Regele Ioan (King John]. 

3) Works, vol. V, John Dryden, p. 86 sq. 

+) Cf. N. Iorga, Iubirea în literatura modernă în Archiva Societaţiă ştiinţifice şi literare, 
Anul I, p. 509 sqq. 

5) Eis Aipav: nf Aden Yip—nâvous "Epuraç &deru, 


www.dacoromanica.ro 


210 IZVOARELE INSPIRATIEL POETICE 


deosebitele epoce, și din deosebitele țări, precum și personalitatea artistilor; cici 
poezia erotică fără o puternică și bine marcată fizionomie poetică este curată 
maculatură lirică. Dar faptul că amorul formează aproape unica notă a poeziei 
subiective nu-l opreşte de a figura ca element important și câteodată esenţial 
în epopeie, în roman și în dramă, unde el ni se arată în luptă cu legea pozitivă, 
cu religia, cu datoria, cu alt amor saii cu moralitatea și cuviintele publice. Ast- 
fel avem, în epopeile clasice, amorul sensual al Kirkei pentru Odysseus (Odyssea), 
amorul pasionat al fenicianei Dido pentru troianul Aeneas (Aeneida), amorul 
ideal al Erminieï pentru Tancredi, precum și amorul romantic al Armidei pentru 
Rinaldo în Gerusalemme liberata a lui Torquato Tasso. De notat sunt în dramele 
antice amorul Medeci pentru Iason și al Phaedrei pentru Hippolytos, fiul ei vitreg: 
iar în dramele moderne, amorul Opheliei pentru Hamlet, clasicul amor al tineri- 
lor Romeo și Julietta, immortalizat de Shakespeare în tragedia cu același nume; 
amorul Zairei, o creştină, pentru Orosman, un musulman, în tragedia lu Vol- 
taire; al lui Don Carlos pentru muma sa vitregă, în tragedia lui Schiller; al lui 
Ruy-Blas, un lacheù ajuns ministru, pentru regina Spaniei. Cât pentru romane, 
sînt excepţii foarte rare acelea în care amorul nu joacă un rol de căpetenie. Curios 
prin contrastele sale irreconciliabile este amorul lui Quasimodo, slutenia incar- 
natà, pentru Esmeralda, un ideal de frumusete, în romanul Notre-Dame de Paris 
al lui Y. Ilugo. Un izvor de asemenea bogat pentru productiunile artistice este 
amorul ce găsește o stavilă în căsătorie. Pe acesta l-aii celebrat nu numai dra- 
maturgii și romanțierii, luându-l ca centru de gravitate al operei întregi, ci si 
poeţii lirici, între care se distinge Tibullus. Toate romanele lui Balzac, publicate 
subt titlul Physiologie de Pamour, comediile engleze de pe timpul Restauratiunii, 
câteva din romanele lui Georges Ohnet, Daudet, Zola, Gui de Maupassant, cele- 
brul roman Madame Bovary al lui Flaubert, romanul Elena de Bolintineanu, 
comediile lui Carageale, aii de resort principal această patimă illicità. 

Una din formele cele mai energice ale amorului este gelozia, acest complex 
de ură si amor, așa de încăierate într'o luptă ingrozitoare, în cât nu se știe care 
din amîndouè isbește, căci omul ureste ceeace iubește si adoară ceeace omoară. 
Ea formează materia mai multor drame, între care culminează Medea lui Euripi- 
des t), Othello de Shakespeare, Gutiere în tragedia lui Calderon intitulată Medicul 
onoarei sale, regina Maria si Thisbe în dramele Maria Tudor si Angelo de V. Hugo. 

Din căsatorie izvorăsc o mulțime de raporturi și afecţiuni, precum devo- 
tamentul soției pentru soț si vice-versa, dragostea părintească, dragostea fiiască, 
fràfeascà, sati simfiminte contrarii, care aŭ procurat subiecte admirabile la poeţi 
de întăiul rang. Să amintim devotamentul Alkestei pentru bărbatul ei în tra- 
gedia cu același nume a lui Euripides, al Antigonei pentru fratele ei Polynikes 
în tragedia lui Sophokles, amorul Cordeliei pentru tatăl ei Regele Lear, precum 
şi ura de moarte a fraţilor Eteokles și Polynikes în tragedia lui Aeschylos Cei 
şeapte contra Thebei (Entà en Opas), ingratitudinea celor două fiice Regane si 


1) Imitatà de Seneca, Corneille, Klinger, Grillparzer, etc. 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 211 


Gonneril contra părintelui lor Regele Lear, precum si ingratitudinea fetelor lui 
Goriot din romanul lui Balzac Le pere Goriot. Insàsi poezia lirică găsește adesca 
inspiratii înalte si delicate în cercul afectiilor familiale. Exemplele aci sunt asa 
de numeroase, încât suntem nevoiți a ne mărgini la câteva, precum bucata 
» Lorsque l’enfant parait« din Les feuilles d'automne, elegia A. Villequier si toată 
partea din Les Contemplations intitulată » Pauca meae« de V. Hugo, scrisă asupra 
morţii fiicei sale; odele aceluiași poet la tatăl séü, frumoasa elegie a lui Tennyson 
In Memoriam, Adio al lui Byron la soţia sa, etc. 

Dacă gelozia este una din manifestatiile cele mai violente ale iubirii, prie- 
tenia este una din cele mai blânde, si de aceea într'însa puterea de gindire este 
mai mare. Nu numai poezia lirică, ci si cea dramatică si epică s'aii adăpat adesea 
la izvorul acestui simtimént înalt, unul din cele mai curate si mai impersonale. 
El forma fondul tragediei Dulorestes 1) a lui Pacuvius, iar lui Göthe i-a procurat 
câteva scene admirabile din Iphigenie auf Tauris. Cu o rara energie este exprimat 
acest simtimint în Don Carlos de Schiller (amicitia marchizului de Posa pentru 
Carlos), în Negustorul din Veneţia al lui Shakespeare (amicitia lui Basanio pentru 
Antonio). Epopeia antică a immortalizat în pagini admirabile amicitia lui Achille 
şi Patroklos (iliada/, a lui Nisus si Euryalus (Aeneida/, iar, în timpurile noui, 
amicitia lui Damon si Pythias a inspirat lui Schiller frumoasa baladă Die Bürg- 
schaft (Chezäsia). 

Esind din cercul mai restrins al familiei, poetul intră in complicatul me- 
canism al societăţilor omenești, cu datinele, cultura și obiceiurile lor, în care re- 
latiunile de tot felul se împletesc la infinit, și ale căror interese multiple și sim- 
timinte generale agită gloatele ca si pe indivizi. După societate, ființă reală, vine 
Stutul, persoană morală, cu întocmirile sale primitive si simple, saù moderne și 
complexe, cu formele sale schimbătoare, cu frămintările sale politice, cu luptele 
de partide, cu agitatiile deserte ale demagogilor sau planurile märete și înțelepte 
ale adevératilor bărbaţi de Stat, cu asezämintele sale variate, cu forța armată, 
care apără ordinea în timp de pace si interesele cele mai scumpe ale ţării în con- 
flagratiile internationale. Insuși poetul saù romantierul, care își alege materia 
operei sale din actualitate, trebue să-și așeze lucrarea pe temelia acestei culturi 
şi să cunoască bine viaţa societăţii. 


(Urmează) AnG. DEMETRIESCU. 


1) Cicerone (De Amicitia, VII, 24; De Finibus, lib. II, c. XXIV, 79) vorbește de această 
operă cu un adevărat entusiasm. Fragmentele rămase dintr'insa aŭ fost adunate de Otto Ribbeck 
în Tragicorum latinorum fragmenta, p. 91—96. 


www.dacoromanica.ro 





Baritonul Dimitrie Popovici 


BARITONUL DIMITRIE POPOVICI 


PSI 


d ceste câteva zile Dimitrie Popovici, baritonul român de la Bayreuth, va da 
D un concert în Teatrul Liric. Cunoscétorit de muzică vor apretia în ziua 
A aceea cântecul stii, regretând că nu laŭ putut vedea jucând.— Odată cu 
artistul pe care îl vom admira si aclama împreună cu publicul, noi vom revedca în 
el un bun amic din copilărie, pe care l-am urmărit cu privirea de-alungul tuturor 
succeselor lui în străinătate. Vorbind astăzi despre el, aducem dar omagiile noastre 
unui talent distins, la desvoltarea si progresele căruia am asistat din capul 
locului. 

Cu o plăcere pururea aceeași, ne aducem aminte de ziua întăia când 
am cunoscut pe Popovici. Era prin 1874. Artistul nostru, atunci elev în clasa I de 
liceii, la Bârlad, cânta, sus pe-o bancă din fundul clasei, înconjurat de camarazii 
săi, cufundafi cu toţii într’o tăcere adincă la auzul glasului lui de sopran. 

Talentul muzical — ne spunea el mai tărziu — l-a moștenit de la mama 
lui. El începu, din cei dintăi ani ai copilăriei, a lua lectiuni de solfegiu si a cânta 
în corul Bisericii Domneasca din Berlad. Împreună cu dragostea lui de muzică, 
care creștea pe fiecare zi, i se deșteptă încă de pe atunci și dragostea de teatru, 
asa că jucă de mai multe ori în public, cu alti colegi de licei, între care cu iu- 
bitul poet Vlahuţă și cu cel ce scrie aceste rînduri. Încă din copilărie instinctul 
săi dramatic îl călăuzea spre cele două fete ale dramei muzicale moderne, în care 
avea să exceleze talentul séù într'o zi. | 

Din Berlad, în 1880, Popovici veni la Bucuresti si se înscrise la cursurile 
de cânt si declamatiune ale Conservatorului de aici. Un profesor de merit, D. G. 
Ștefănescu, recunoscu în elevul săi un talent de viitor și se puse să-l pregătească 
` cu toată tragerea de inimă. După absolvirea Conservatorului din București, în 1884, 
plecă la Viena și-și perfectionä trei ani cunoștințele în Conservatorul de acolo. In 
+ 1889 fu angajat ca prim bariton al Teatrului Imperial german din Praga, unde inter- 
pretă și cântă timp de 6 ani toate rolurile de bariton atât din repertoarele italian 
si francez, cât si din repertorul german, în care se specializa din ce în ce mai mult. 
Cei 6 ani din Praga sunt viaţa cea mai frumoasă si cea mai plină de tinereţe a 
artistului. Publicul german din Boemia, care e unul din cele mai iubitoare de 


www.dacoromanica.ro 


216 BARITONUL DIMITRIE POPOVICI 


muzică, avea o admiraţie nesfirsità pentru artistul Popovici, pe care și astăzi încă 
îl consideră ca pe un copil al orașului Praga. In aplauze, reinoite în fiecare seară, 
cl trecu de la un rol la altul, de la o interpretare de repertor cu totul deosebită 
la alta, fără nici o greutate, din contra cu ușurință și plăcere. Aci creă el pentru 
intăia oară lucrările nouă italiane ale lui Mascagni, Leon Cavallo, Giordano, Puc- 
cini; tot aici crei cele mai multe din rolurile repertorului lui Wagner, în care se 
distinse atât de mult mai în urmă. Printre stagiunile Oper din Praga cântă, în 
reprezentații extraordinare, la Berlin, cu Belincioni si Stagno, și în toate orașele 
Germaniei de Sud. 

In vara anului 1893 fu invitat la Bayreuth ca să ia parte la un quasi- 
concurs muzical între 8 baritoni, din care cel ce va impresiona mai mult, urma 
să creeze rolul Contelui Telramund din Lohengrin si să int-rpreteze din noi rolul 
lui Klingsor din Parsifal. Ze ştie ci Cosima Wagner, soţia si executoarea testa- 
mentarà artistică a lui Wagner, potrivit celor lăsate cu limbă de moarte de ma- 
rele compozitor german, continuă a juca și complecta ciclul operelor scrise de el 
pe scena de la Bayreuth. 

Bayreuth e un cuvint magic pentru artiștii lumii întregi ca și pentru pa- 
sionatii de muzică. Cine a putut să asiste odată la reprezentațiile lui, a simţit în 
adevăr importanţa muzicei la un popor cult. De la omul tînăr care e fericit, nebun 
de fericire de-a auzi și vedea desàvîrsirea artei cu ochii, și până la persoanele cele mai 
grave, sufletul tuturor pare străbătut de un sentiment de curiozitate extraordinară, 
de o nerăbdare febrilă, în momentul când își îndreaptă paşii spre colina unde 
se înalță Teatrul, Pe ușile lui numeroase intră în sală, înaintează printre cele două 
şiruri de coloane în imensul amfiteatru și-și ia locul fiecare cu religiozitate. 
Putin si, la un semn nevăzut, se face tăcere și un întuneric de mormint. Undele 
unei armonii extraordinare pleacă încet de subt pämint, se înlàntuesc, se întretaie, 
se despart ca într’un cuprins de misteruri; perdelele scenei se desfac înlături, — 
fiinţe legendare apar într’o lumină discretă, într'un decor fecric, cu glasuri ce le 
crezi din altă lume: e începutul operei. 

In vara anului aceluia se fàceaù pregătiri pentru punerea în scenă a 
operei Lohengrin, pe care avea so reprezinte în public anul următor. Între cei 
8 concurenţi erai fireşte numele celor mai mari cântăreți germani, a căror am- 
bitie legitimă era de a crea pe cea dintăi scenă de operă din lume, pe scena de 
la Bayreuth. 

»Deşi chemat acolo—ne spunea odată Popovici—după ce fusesem ascultat 
de mai multe ori pe scena din Praga, totuşi mărturisesc că în ziua aceea, încon- 
jurat cum eram de artiștii cei mai celebri ai operei germane, am simţit un fel de 
teamă«. Ca rezultat al concursului, fu angajat Popovici, si în vara anului viitor 
el creă rolul lui Telramund și interpretă pe al lui Klingsor în șease reprezentații. 

Cine cunoaște interesul ce se pune în teatrul de la Bayreuth pentru ca 
elementele de interpretare să fie perfecte; cine știe îngrijirile minutioase și de tot 
felul cu care se reprezintă acolo o dramă muzicală ; cine recunoaște geniul popo- 
rului german în privinţa muzicii și patima lui religioasă de a o asculta; cine își 


www.dacoromanica.ro 


BARITONUL DIMITRIE POPOVICI 217 


aduce aminte ce public venea, mai ales la începutul acestor cicluri, când trebuia 
să te înscrii de prin Februarie ca să poţi avea un loc in Iunie, intr’atâta se în- 
grămădea tot ce e mai cult și mai iubitor de muzică din toată lumea, — acela 
poate să-și dea seamă de sarcina ce-și lua asupra lui Popovici — un artist străin 
şi tinér — în fata publicului. Telramund, primul rol în care el debutà, e un rol 
eminamente dramatic, e omul care se zbuciumă tot timpul cât Une desfäsu- 
rarea dramei până ce e doborit de Lohengrin, de vrăjitorul Lohengrin, cum îl crede 
el, — jucat atunci la Bayreuth de Van Dyck. Telramund nu e un intrigant, cum se 
văd adesea în atâtea piese, ci un caracter, un suflet cinstit si mare, slab numai 
prin dragostea lui pentru Ortruda, care îi sugerează despre Elsa că și-ar fi omorit 
fratele și despre Lohengrin că ar fi un vrăjitor şi nici decum un trimis al lui 
Dumnezcii, asa cum se dă el si cum îl crede poporul german după legendele sale 
vechi. Sbuciumul lui trebue, prin urmare, a da ideia unui om cuminte, unui om 
de bine, și în acelaș timp al unui om hotărit și revoltat până la extrem. 

Popovici a înţeles caracterul rolului si a făcut una din acele creatiuni ma- 
gistrale, neuitate de nimeni din cei ce aŭ avut norocul să-l vadă jucându-l, 
D-na Wagner, într’o scrisoare a sa către Maller, directorul operei din Viena, scria 
textual acum doi ani: „Astăzi pentru rolul lui Telramund — pentru care Wagner 
"a regretat toată viața că n'a putut întilni un interpret demn, asa cum și-l închi- 
puise el — nu e în lumea muzicală nici un artist care să se poată compara cu Po~ 
povici«. In adevăr, cine a văzut pe artistul nostru în rolul acesta, si mai ales în 
momentul din actul al Il-lea când, de sus de pe treptele hisericii, strigă către 
Rege, Elsa și Lohengrin, care vor să intre în biserică spre a fi cununati : »0 tu, rege, 
si voi prinți înselati, opriti-vé!« a avut o emoție adîncà, din acele ce rămân pu- 
rurea neuitate. 

Rolul al II-lea, interpretat tot atunci de Popovici fu Klingsor din Parsifal. 
Pursifal e o lucrare nemai pomenită, punctul culminant al geniului lui Wagner. 
Tesàtura ei dramatică a fost descrisă în paginile acestei reviste de Popovici însuși 1), 
Din fraza lui profundă, simbolică si muzicală se întrevede strălucind, ca un palat 
depărtat din basmele zinelor, minunata dramă a lui Wagner. Klingsor e incarnaţia 
geniului r&ii, care renunţă la dragoste, la iubire și la orice alt sentiment, spre a pune 
mâna pe putere. El e o voinţă de fer, înréutätitä, diabolică, care nu trebue să se 
trădeze nici într'un accent din glasu-i, nici într'o notă sentimentală. Rolul fusese . 
creat de Hill, renumitul bariton din Weimar, și interpretat în urmă de somităţi 
artistice germane ca Planck din Karlesruhe și alţii; deci răspunderea artistului 
român era foarte mare. 

Popovici îl jucă însă cu atâta putere și măestrie că el fu reangajat și 
pentru ciclul anului următor, când cântă din nou șicu un succes crescând. 

Numele lui ajuns acum cunoscut în lumea întreagă, el fu angajat, pentru 
stagiunea anului 1896—97, în America, unde jucă în toate orașele Statelor-Unite, 
oprindu-se mai mult în New-York, San-Francisc, Washington și Filadelfia. Ga- 


1) A se vedea Literatură şi Artă Română, anul I, pag. 597. 


www.dacoromanica.ro 


218 BARITONUL DIMITRIE POPOVICI 


zetele americane, care i-aù urmărit succesele, sunt pline de elogiile cele mai mä- 
gulitoare la adresa lui. 

Intors din America, se duse si càntà din noù la Bayreuth; de astàdatà el 
interpretă rolul lui Alberich din Tetralogie, creat tot de artistul Till. Alberich e 
omul urit și bestial, care pune mâna pe aurul Rinului păzit de zînele fluviului, și 
blestemă inelul Nibelungilor. 

In 1898 cântă la opera din Viena. Apoi din noi la Berlin ș și la St.-Peters- 
burg, interpretând pretutindeni repertorul lui Wagner. Acum un an, cântă în 
Munchen ciclul întreg. Trecend prin Capitala Bavariei, găsirăm gazetele pline de 
laude pentru artistul român și păstrarăm câteva din ele. Iată, în adever, cu ce 
cuvinte frumoase se exprima ` Bayerische Kurier, »Una din reprezentațiile cele 
mai interesante care le-am avut în ultimul timp a fost prologul Trilogiei Rhein- 
gold, cu D. Popovici, artistul acreditat din Bayreuth, in rolul îngrozitorului Albe- 
rich. El era personagiul de căpetenie al dramei muzicale, și constatăm cu deose- 
bită plăcere că concepţia rolului, cântul și jocul lui aù fost așa de sus că nu putem 
îndestul să le admirăm. De pe vremea lui Schelper din Lipsca (cunoscutul decan 
al artiştilor germani), n'am auzit si văzut un mai bun Alberich. In blestemul 
final al inelului a fost de o putere și de o acţiune extraordinară. 

Tot așa scria Münchner Allgemeine Zeitung : „Dintre toți artiștii străini 
care aŭ luat parte la reprezentatiunile ciclului Wagnerian, notăm pe Popovici în 
întăiul loc, ai cărui Holländer, Telramund si Alberich se înalță, în culorile cele 
mai precise, de-asupra tuturor celorlalți reprezentanţi ai diferitelor roluri«. 

In interpretarea lui Wagner, talentul particular al lui Popovici se deose- 
beste de altele, fiindcă el réspunde exact felului în care a înţeles și scris opera 
Wagner. Se știe că marele compozitor german a făcut o reacțiune împotriva ope- 
rilor vechi în care era prea multă muzică și prea puţină expresie dramatică. In 
loc de a sluji drept podoabă expresiei dramatice, muzica distra pe spectator și 
făcea să-i lincezească interesul. Căci numai împreună, după Wagner, ele reali- 
zează complecta expresie a ciocnirii patimelor omenești între ele : cântul însuflețind 
vorba, jocul de fizionomie, gestul și mișcarea, iar acestea ridicând accentul cân- 
tului și încărcându-l cu cea mai înaltă putere de emoție. A fi mai mult cântăreţ 
decât actor, adică a fi sedus de motivele muzicii si a neglija câtuși de putin 

„drama, saii a fi mai mult actor decât cântăreţ, adică a se lăsa dominat de poezia 
dramatică si a neglija nuanțele muzicii, este a strica unitatea artei lui Wagner, 
a cărei secret de execuţie stà în armonizarea, în fuziunea desävirsitä a cântăre- 
tuluï cu actorul din el. Indoitul talent al lui Popovici e, ca să zicem așa, geamăn 
— calitate foarte rar întilnită — și răspunde perfect artei gemene a lui Wagner. 
Iată cheia explicării renumelui lui Popovici; iată pentru ce el e considerat 
în lumea germană ca unul din cci mai puternici interpreti. ai operei wag- 
neriane. 

Pentru noi, pe lingă talentul lui, Popovici mai are încă o calitate care, con- 
stitue una din cele mai frumoase trăsuri sufletești. Deși smuls țării noastre prin 
înălțimea talentului séù — văzut din depărtări,— el rămâne legat de ea prin dra- 


www.dacoromanica.ro 


BARITONUL DIMITRIE POPOVICI 219 


gostea ce-i poartă. Din vorba, din scrisorile lui, multe, pe care le recitim astăzi, din 
regulata lui revenire în fiecare an în farà, fără sunete de trompete prin gazete, ci 
în chip simplu si modest, reiese că el își iubeşte tara, cum rar o mai iubesc cei 
ce sunt imbrätisati si sérbätoriti toată viaţa în strainătate. Vara, adeseori, nestiut 
de nimeni, se întoarce cu familia si copiii lui întrun col românesc, lăsând ora- 
sele mari ale popoarelor mari, și preferind, ca loc de repaus și liniște, pămîntul 
care l’a nascut. Acest sentiment, ce-l onorează, ne face pe noi românii nu numai 
să-l admirăm ca oricare străini, ci să-l și iubim. 
N. PETRAȘCU. 


EH 





www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA PICTURII ÎN TARA ROMÂNEASCĂ 


—— 


PITARUL NICOLAE TEODORESCU SI ȘCOALA DE PICTURĂ DIN BUZEU (1831) 





din ce în ce mai numeroase și dându-se la lumină pe fiecare zi fapte noi, 

care măresc si complectează cunoștințele privitoare la tara noastră, am 
fost atras si eù de acest curent si am început de mai multi ani să mé ocup cu 
colectarea de material referitor la Istoria ţării si în deosebi a judeţului Buzău. Am 
întreprins excursiuni pe la mănăstiri, unde am observat si réscolit imprimate si 
manuscripte cu însemnări din bătrâni ; am colectat și copiat diferite acte vechi, pro- 
curându-mi, cu modul acesta, un material considerabil asupra trecutului nostru. 
Imprejurările ai făcut, cu ocaziunea acestor cercetări, să dai si peste lucruri la 
care nu mé aşteptam. In diferitele acte si adnotatii am găsit si unele date referi- 
toare la istoria picturii. 

Ca pretutindeni, si la noi, artele frumoase şi-aii luat naștere împrejurul 
cultului religios. Odată cu introducerea creştinismului es ap arătat cele dintăi în- 
ceputuri de artă, al cărei scop era de a reprezenta prin imagini concrete doctri- 
nele și persoanele evangelice şi biblice. 

Felul picturii noastre religioase ne-a venit din Constantinopoli, de la 
picturele bizantine, care ai rèmas ca tipuri si până astăzi. Nu puţini artisti ro- 
mâni, începând de la Alexandru Basarab si până în Secolul al XVII-lea, au cul- 
tivat la noi această pictură. In veacul XVII, însă, numărul lor începu a se împu- 
Una din cauza iconarilor ruși care invadară ţara și întreg Orientul. Se știe că 
Domnitorul Brâncoveanu a fost nevoit să trămită mai tàrziù, cu cheltuiala sa, 
câţiva tineri români în Veneţia, unde să înveţe pictura, dar despre lucrările exe- 
cutate de ei, la întoarcerea lor în ţară, nu avem nici o dată pozitivă. 

După 1714, fara căzând cu totul în mâna Fanariotilor, Românii nu numai 
că nu mai erai în stare a construi monumente noi, dar nici nu mai putură res- 
taura pe cele zidite odinioară de marii lor Voevozi și alte persoane pioase. Zu- 
gravii dar acum, ne mai având ce lucra, se impufinaserä de tot. Cu toate astea, 
tocmai în acest timp Alexandru Ipsilante (1776) organizând breslele de meseriași, 


í È |ercetàrile pentru descoperirea trecutului nostru devenind, în timpii din urmă, 
(5 
o 


www.dacoromanica.ro 


299 DIN ISTORIA PICTURII IN TARA ROMÂNEASCĂ 


orindueste si pe a zugravilor, despärtindu-i în două categorii : breasla zugravilor 
de zidării sau nacași, adică vopsitori de case, și breasla zugravilor de portrete, 
sai zugrăvi de subţire. 

O dovadă despre imputinarea zugravilor români o găsim într'o epistola 
a călugărului Daniel, egumenul mănustirii Rincociovul, către Dinu Brătianu, prin 
care îi face cunoscut că cu multă greutate si alergări în diferite părţi ale ţării 
abia a putut găsi un zugrav bun, pe Șerban Diaconul, cu care a luat vorbă să 
zugraveascà biserica Sfintul Nicolae, din comuna Racoviţa, judeţul Muscel, zidită 
cu mai toată cheltuiala părintelui séù jupin Dumitrașcu Brătianu. Reproducem 
şi zapisul încheiat, ca să se vază preţul si conditiunile cu care se zugràvea o bi- 
sericu la finele secolului al X VIII-lea. 


ZAPISUL 


Adicä eu Şerban Diaconul zugrav, diopreună cu feciorii mei Radu Diaconu i Ion datam 
credincios zapisul meu la cinstita mână a Dlor boiarit pitropi ce sau orinduit la această sfintă bise- 
rică D-lui Kokonului Binu Bratianu i Dumnealui Kukonului Nicolae, fiului Dumnealui Dumitrescu 
Brătianu răposat, precum să se știe că m'am tocmit cu Dumnealui să zugrăvesc slinta biserică ce 
iaste zidită la satul Racoviţa însă tocmiala neam așezat în bani gata taleri 280, însă lucru bun de 
frunte cu vopseale bune împreună cu timplă să dea de sus până jos, împreună și ctitorii cari se vor 
zugrăvi și să puie coroană la pantocrator și la maica Precista, în altar, aur și dinainte la hram și 
mertic de bucate sà ne dea gătite din casă pe fie care zi, iar pentru vin i rachiu neam hotărît peste 
tot însă vin vedre 5, rakiu vedre 3, însă lu (sic ?) bun ca sa placă lui Dumnezeu și a oameni de 
cinste, ca să fie mulţumiţi unii de alţii. 

Insă gătirea lemnelor ostreţelor i gratiilor i funii câte va trebui, i pentru luminări i un 
darvar să stea lingă noi de ajutor să (ie Dumnealor purtători de grije ca să ridice podurile și noi să 
avem a sta la lucru nepristam, ca sà se ispreavscă acest cinstit lucru pentru aceasta neam pus nu- 
mele mai jos ca sà se crézà. 

Mità Marte 7 din 1790. 


Şerban Diaconul i Radu Diacon i loan feciorii mei zugravi si acum înainte am luat taleri 
30, adică treizeci tocmai și neam apucat de lucru de la Inaltarea Domnului. 

Eu Popa Gheorghe ot Brätient martor mai am mai luat taleri 40, adică patruzeci. April 
23 1790 ca să cumpèram zugraveale adica vapseale 4). 


Putin mai tărziu, fiii Diaconului Șerban, Radu și Ion, se stabilirà în Câm- 
pulung, în casele din curtea bisericii Marinii, unde lucrară icoanele pentru bise- 
ricile: Marina, Sfintul Ilie, Sfintul Nicolae, tot de acolo si pentru altele din alte 
comune. Tot pe atunci, în 1822, preotul George Badea deschide o școală particu- 
lară, peste drum de biserica Marinei, cunoscută subt numele: »Scoala după ulița 


1) Originalul acestui zapis se află la D. C. Miculescu, profesor la facultatea de științe din 
București, care, luând de zestre moșia Poenăreii din judeţul Argeș, i s'a dat și 92 acte vechi ale 
acestei moșii de baștină a Bràtienilor, 27 din aceste acte ar putea fi utilizate cu folos de cel ce va 
scri vreodată istoria acestei familii, despre care se menţionează într'un hrisov al lui Mihaii- Vodă, 
fiul lui Pàtrascu-Vodà, din 7105 (1597), mita Fevruarie, prin care confirmă popei Raduluï ot Poe- 
narei ocina de la Brätieni-de-Jos si alte cumpărători, care se întind până în hotarul Brătienilor, 
Despre hotarele Brătienilor se mai vorheste și în alte acte. In fine, într'un act din 1748 se vorbește 
de neamul Brătienilor si de boeriile ce li s’aü dat de Nicolae-Vodă la leatul 1723. 


DIN ISTORIA PICTURII IN TARA ROMANEASCA 223 


Văii«, pe locul unde sunt acum zidite casele D-Ju Eugeniu Statescu. Elevi care 
învețai aci, în orele libere, daŭ năvală în curtea bisericii Marinei, ca să vaza cum 
zugrăveau fraţii Șerban si să înveţe și ei zugrăvirea. Intre acești elevi, ce se jucau 
de a zugravii, era si Ioniţă, fiul preotulu Dumitrache Oaie de la biserica Siubesti, 
cunoscut mai în urmă subt numele de Ioan Negulici, care, inspirat de fraţii Șerban, 
începu și el a desemna pe ziduri. Jucăriile sale însă spuneai că sunt începuturile 
unui copil de talent 4). 

Graful Scarlat Rosetti, care venca adesea vara în Câmpulung ca sà cer- 
ceteze actele epitropiei biscricei Flămânda, fundatà în 1765 de mosul sep Marcu 
Roset, văzând jucăriile acestui copil, în care presimti o vocaţie, îl lua cu dînsul 
in București și il îndrumă pe calea artei, pe care, cum se știe, a lăsat o urmă lu- 
minoasă. El fu cel dintăi pictor român al renașterii noastre artistice °). 

Cu 20 de ani înainte de școala lui Gheorghe Badea, prin 1798, deschisese 
o şcoală de pictură Ivan Rusu la mănăstirea Căldărușani, unde se înscrisese în 
curînd mai mulţi ucenici. In 1802 egumenul mănăstirii Sfintul Gheorghe Noii 
din București tocmi pe acest Ivan Rusu sa zugrăvească biserica Unguriu, din 
comuna Măgura, judeţul Buzëü, care era metoh al mănăstirii. Ivan veni aci îm- 
preuna cu un elev al séi Gavril și începu lucrarea. 

Dar pe când zugràvea cupola, se întîmplă marele cutremur din 1802, 
Octombrie 14, asa că biserica fu dărimată si Ivan omorît. Elevul sei însă scăpând 
cu viaţă, fu angajat pe la mai multe biserici să le restaureze picturile stricate, 
iar la 1810 zugrăvi schitul Găvanele, din comuna Bozioru, care fusese dărimat 
tot de cutremur, şi în locul căruia se reconstruise un altul de lemn. Gavril în- 
cheiă scrierea frontispiciului cu modesta formulă : »și s'a zugrăvit de mine cel mai 
mic și mai prost între zugravi“. Tot cl întrun manuscript de la acest schit a 
trecut și câteva date relative la Ivan Rusu si la școala de la Caldärusanï. Intr'altă 
notă spune cà una din cele mai frumoase icoane lucrată de Ivan Rusu : »Nas- 
terea maicei Domnului«, a lăsat-o la biserica Cetăţuia de lîngă schitul Ciolan 
(Buzëü). Această icoană, care se vede și astăzi, este în adevăr o lucrare frumoasă 5). 

Marele cutremur dărimând si deteriorând ‘un mare numer de bistrici, 
nevoia de zugravi se simţi si mai mult. Polcovnicul Mateiu, un pictor renumit 
pe atunci, ca să facă fața împrejurărilor, se duse la Căldărușani și în 1803 re- 
deschise școala de pictură a lui Ivan Rusu, unde veniră în curînd o mulţime de 


1) Aceste fapte le știă de la mama mea, azi în etate de 87 ani și în deplină sănătate, fiica 
preotului Gheorghe Manoloiu, de la biserica Marinei, care pe atunci fiind în etate de 8—9 ani își 
aduce bine aminte de toate aceste împrejurări. 

2) A se vedea: Joan Negulici, studiii de I. C. Stàncescu, în Literatură şi Arta româna, 
Anul III, No. 12. 

3) Schitul Unguriu era renumit, între altele, si prin obiectele sale rari, insă după dărimarea 
sa averea i s'a luat de egumenul grec. Duhovnicul Silivestru a luat și el de aci mai multe carți, 
între care si Tetravangelul diaconului Coresi, tipărit în 1560 în limba română, la Brașov, singurul 
exemplar complect, având epilogul în care se arată locul și anul tipăririi, și l-a depus în biblioteca 
schitului Ciolan, unde l-a găsit D-nu G. Erbiceanu în 1889, dăruindu-l Academiei. 


www.dacoromanica.ro 


294 DIN ISTORIA PICTURII IN TARA ROMÂNEASCA 


tineri, mai din toate părţile ţării; între ci fu și Nicolae Teodorescu din Focșani, 
un altul Costache tot de aci, și Ilie Ploestianu, care ajunse la un mare renume. 
El s'a călugărit la această mănastire sub numele de Eliseù, lucrând continui 
nu numai icoane, dar și tablouri după natură. Tot de dînsul e zugrăvită si mă- 
năstirea Țigănești. 

In timpul stäretiei Archimandritului Eftimie, însă, arzând mănăstirea Căl- 
därusani, s'a distrus o mare parte din tablouri, iar puţinele care aù scăpat erai 
deteriorate. Atunci aŭ fost distruse și lucrările Polcovnicului Matei, dintre care 
multe de însemnată valoare artistică, dovadă icoanele făcute de dinsul, și care se 
mai păstrează încă în biserica sfântului Ionică, după podul Beilicului din Bu- 
curesti. 

Gherasim Rätescul, episcopul Buzăului, dând paretesis, în 1825, Martie 31, 
Kesarie economul Mitropoliei, în urma recomandàrii Mitropolitului Grigore, a 
fost ales Episcop al acestei eparchii. 

Kesarie era un om cult, înţelept, desinteresat, plin de abnegatie apostolică, 
având în suflet credinţă, sentimente patriotice si rivnà mare pentru ridicarea bi- 
sericii. El era, în acelaș timp, si un iubitor al frumoaselor arte. Neputénd su- 
feri pe Greci si directiunea culturii lor, de oare ce le cunoştea de aproape, după 
cum ne spune dinsul: „Veninul cel omoritor și buruiana cea otrăvitoare, ce 
esea din räsadnita lor cea vicleană. Indată ce-și luă scaunul în primire, înființă aci 
o școală de muzică, subt conducerea psaltului Matache, elev și apoi coleg al lui 
Macarie, școală care ajunse în curînd la mare reputaţie, dând cântăreții cei ma: 
renumiţi din ţară, dintre care vom menţiona numai pe Inalt Prea Sfintia Sa Ioscf 
Naniescu, Mitropolitul Moldovei. In 1829 el înfiinţă școala de grămătici; în 1831 
şcoala de pictură și sculptură; în 1834 reînfiintä tipografia, care fusese fundata 
pentru prima oară de Episcopul Mitrofan în 1691 și care functionase cât timp 
fusese dinsul în viaţă, până la 1702. Apoi în 1836 seminarul. 

Episcopia Buzăului, păstorită de mult timp numai de Greci, care o je- 
fuiseră si o läsaserä în părăsire, acum renăscu, având în Kesarie un luceafăr, 
care goni întunericul cu care norii cei groși ai trecutului acoperiră întreaga 
eparchie. 

In dorinţa de a da o nouă directiune picturii noastre bisericești și aflând 
că la Odobeşti e un zugrav Nicolae Teodorescu, care lucrează icoane la via sa, 
Kesarie, se duse acolo, îi vorbi și îi spuse gîndul săi. Teodorescu îl înțelese și-l 
urmă. 

Pitarul Nicolae Teodorescu era născut în Focșani la 1786, de unde în 
1804, împreună cu un alt tînăr, Costache Focșăneanu, s'aù dus la Căldărușani, ca 
să înveţe arta zugrăvelei. Aceastu se confirmă și după titlul gramaticei zugravului, 
scrisă de dinsul aci, și pe care soţia sa a vîndut-o leromonahului Eftimie de la schitul 
Ciolan, în posesiunea căruia se află acum. Titlul este următorul: „Cartea nu- 
mită Gramatica ori Osav, sau Erminie. Adică închipuirea și tilcuirea ori alcă- 
tuirea a tot meșteșugul zugrăviei. Acum scoasă și tàlmàcità de pre eleno-greceascà 


www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA PICTURII IN TARA ROMÂNEASCA 225 


intru cea românească, intru sfinta manàstire Căldărușani la unul mintuirei 1805, 
Ianuarie 15 1)«, 

Până pe la 1814 ela trăit retras la via sa de la Odobeşti, lucrând ìm- 
preuna cu colegul sëù Costache Focseneanu icoane. In 1814 se duse cu dinsul la 
laşi ca să se mai desăvirșească în arta picturii, la un renumit pictor, ce se sta- 
bilise pe atunci acolo. In 1816 se înapoiazà, și colegul sei Costache se casatori, 
luând de soţie pe una din surorile sale; a doua soră a sa se marită în 1817, luând 
de bărbat pe Mihaii Tătărescu, un mic proprietar din Focșani, care muri de 
tinér ca și soţia sa, lasând un singur copil, Iordache, născut la 1818, pe care Ni- 
colae Teodorescu îl luă apoi la dînsul şi îl crescu împreună cu copiii sei, înve- 
tàndu-l de mic zugrăvirea. 

Acest copil deveni peste câţiva ani cunoscutul pictor G. M. Tătărescu, 
care, din corespondenţa rămasă de la dinsul, se vede că i-a păstrat o mare recu- 
nostintà. 

Nicolae Teodorescu, în urma angajamentului sën cu Episcopul Kesarie, 
în anul 1827 se duse la schitul Ciolan, unde se stabili cu familia, compusă din 
soția sa Maria și copiii sei : Irina, Simion și Elena, luând aci și pe nepotul sei, 
Iordache Tàtarescu, ca să zugrăvească numai biserica Sfinţii Apostoli. Teodorescu 
vezând bunavointà și încurajarea ce i-o arată Kesarie, lucră cu atâta încordare 
si dragoste în cât se întrecu pe sine însuși, făcend o lucrare constiintioasà si de 
adeverată valoare artistică. Cine vizitează această biserică, rămâne impresionat 
de frumuseţea picturii ci, care a deschis în pictura noastră bisericească o direc- 
Dune nouă, proprie nous, păstrând însă principiile traditiuni bizantine. 


După restaurarea Ciolanului, episcopul Kesarie începu repararea Cate- 
dralei Episcopiei tot cu Nicolae Teodorescu, puindu-i la dispoziţie mai multe 
camere si propuindu-i să înflinteze aci o școală de pictură, de oarece numai 
această Episcopie avea 22 de metohuri, care trebuiau zugrăvite din noŭ. 

Teodorescu se conformă dorinţei protectorului sei, si în 1831 deschise 
şcoala cu ucenicii : G. M. Tătărescu, Grigore Stănescu, Tomita Ploesteanu, Du- 
mitrache Aldescu, George Ioanid, dintre care : G. M. Tătărescu, Gr. Stănescu și 
Tomita Ploesteanu, în 1833, colaborară cu dinsul la zugrăvirea Episcopiei. 

In timpul acesta, cumnatul séü, Costache Focseneanu, viind aci, Kesarie 
îi dete să lucreze icoanele pentru bisericile : Nifon, Pârscov si Sfintul Dimitre 
din București, metohul acestei Episcopii. Chemat în București, unde se duse 
pentru a zugrăvi niște biserici, se înbolnăvi și muri în 1850. 

Kesarie, satisfăcut de rezultatele ce le da școala de pictură, în 1833 în- 
fiinţă aci si un atelier de sculptură subt conducerea lui Dumitru Săpătoru, având 
ca primi ucenici pe Agapie Sfintes, Enache Tănase, iar ca poleitor pe un Ivan Li- 


1) Cartea e scrisă cu multă îngrijire, avend numeroase tablouri pictate foarte artistic, apoi 
toate explicaţiile relative la modul cum trebuesc zugrăvite bisericile si unde trebue pusă fiecare 
figură, dupe regulele bisericii ortodexe și artei bizantine; în fine, face cunoscut cum trebuesc făcute 
Şi combinate culorile. 


226 DIN ISTORIA PICTURII IN TARA ROMÂNEASCĂ 


poveanu din Brăila. In acel atelier s'a lucrat timpla Episcopiei, a Sfintului Di- 
mitrie din București, Vintilă-Vodă, Cislău, Săseni, etc. Mai în urmă școala sa 


-mutat la Filip G. Negoescu, ginerile lui Agapie Sfintes, esit tot de aci. 
In 1834, Nicolae Teodorescu, fiind dus în Bucureşti pentru zugrăvirea 


Mitropoliei, şcoala se închise, dar în 1837 o redeschise iar, de astădată însă în casa 
sa din Buzău, de unde esirà zugravii: Dimitre Teodorescu, Costache Dimitrescu, 
Dumitrache Mehtupciu, Gavril Andronescu, loan Petrescu, Filip...., George Va- 
silescu, Stefan Vasilescu, Belizarie şi alții. 

Școala Pitarului era de iconari, însă câţiva din ei avend un deosebit talent, 
eşiră pictori de valoare. Toti acești ucenici lucraù cu entusiasm și îngrijire ca să 
poată deveni artiști și să-și câștige existenţa din artă. 

Afară de Tătărescu s'a mai ocupat cu pictura profanà si Ion Petrescu, 
care în 1877 auzind că artistul Grigorescu. s'a dus peste Dunăre, plecă si el în 
Bulgaria ca să ia schițe după câmpul de luptă al armatei române, dar réci și 
muri acolo, lăsând câteva lucrări neterminate. 

Mitropolia din București, fiind foarte deteriorată, Mitropolitul Grigore, 
după întoarcerea sa din exil, se apucă so repare, însă nu o putu termina, mu- 
rind în 1834. Scaunul Mitropoliei rămâind vacant până în 1842, sa ocârmuit 
de cei trei Episcopi ai ţării. Continuarea reparațiilor fu încredinţată Episcopului 
Buzăului, Kesarie, care aduce aci pe Nicolae Teodorescu ca so zugrăvească, aju- 
tat si de fostul săi maestru Polcovnicul Mateiu, acum bătrân si bolnav, ne mai 
putând lucra decât cu sfatul. La zugrăvirea Mitropoliei, însă, Teodorescu sa servit 
de nepotul săii Tătărescu, care începuse să se afirme. 

Reparatia terminându-se și Mitropolia sfintindu-se în 1839, la aceasta 
solemnitate asistă si Domnitorul Al. D. Ghica, care, observând pictura din atriù, 
rămase încântat de fantazia și talentul cu care pictorul Teodorescu simbolizase 
prin figuri cerești si pämintesti cele patru formule religioase: 1) »Tie se cuvine 
cântare Dumnezeule,—2) Lăudaţi pe Domnul din ceruri,—3) Làudati pe el întru 
cele înalte,— 4) Toată suflarea sà laude pe Domnul. 

Domnitorul felicită pe zugrav şi apoi cu diploma din 30 August 1839 
i-a dat rangul de concepist, fiind trecut în arhondologia boerilor, iar în condica 
secretariatului Statului subt No. 794. 

Cei ce se duc la Mitropolie si dacă ar dori să constate talentul și puterea 
de imaginatiune a acestui pictor, să se oprească în antreu și să observe pictura, 
de pe cupolă, care acum deși învechită și în parte deteriorată, totuși ea vorbeşte 
încă îndestul de talentul artistului N. Teodorescu. 

Indată după terminarea Mitropoliei, boerul Băleanu îl luă de zugravi o 
biserică a sa din satul Băleni, judeţul Prahova, apoi staritul Căldărușanilor îl 
angajă ca să zugrăvească biserica Cociocu de lingă Znagov. 

Intorcendu-se în Buzău în 1837, îşi construi niște case frumoase, în care 
instală de aci înainte școala de pictura. 

Picturile executate de dinsul în Buzèù sunt: , 

In 1828 biserica Sfinţii Apostoli de la schitul Ciolan. In 1833 Catedrala 


www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA PICTURII IN ȚARA ROMÂNEASCĂ 227 


Episcopici şi paraclisul de lingă dinsa. Apoi schiturile si metohurile: Ratesti, Säse- 
np Noui, Pârscov, Berca, Găvănești, Cisläü, Vintilă- Vodă, Sfinţii Angeri din Buzeü, 
Sfintul Gheorghe de la Ciolan, Sfintul Dumitru din Bucuresti, metohul Episcopiei 
Buzăului, biserica din comuna Jugureanu, judeţul Brăila, si altele. Icoane aŭ pictat 
pe cele de la Episcopia Buzău, pe care Domnitorul D. G. Bibescu, în 1844, întor- 
cendu-se din Moldova si oprindu-se la Episcopia Buzeü, vézéndu-le, remase foarte 
bine impresionat de arta cu care erai lucrate și crezu că sunt facute în strainé- 
tate. Bibescu propuse atunci zugravului ca de aci înainte să lucreze icoane si 
pentru dinsul, și îl ridică la rangul de Pitar, cu care a fost trecut și în Arhon- 
dologie. De acum începu a fi cunoscut subt numele de Pitaru Nicolae Zu- 
gravul, rang care dintre pictori a mai fost dat în 1852 si pictorului C. Lecca. 
El a făcut si câteva portrete, din care vre-o 12 ale Episcopului Kesarie și două ale 
nepotului săi Tătărescu, unul în 1845, când acesta a plecat la Roma, și altul în 
1852, când sa întors, si care amindoue se păstrează la o nepoată a sa din comuna 
Săgeata, judeţul Buzeù. Icoane si iconiţe foarte multe. lucrate de dinsul, se gà- 
sesc mai pe la toţi călugării bătrâni de la Ciolanu si alte mănăstiri, dăruite de el 
de oarece întreținea relatiuni intime cu toţi. Timple a zugrăvit pe-a Episcopiei 
Buzău, doué de la bisericile de la Ciolan, pe cea de la Cisläü și pe cea de la Sfintul 
Dimitre din București, etc. A mai lucrat încă: Epitaful Domnului Hristos la 
Ciolan, Epitaful cu Adormirea Maicii Domnului, Răstignirea Domnului Hristos, 
` Adormirea Maicii Domnului, Apostolii Petru si Pavel, o lucrare de artă, Axionul 
Maicii Domnului, Mormintul Maicii Domnului, Tabloul cu viaţa adevăratului că- 
lugăr, pe care l-a lucrat pentru Episcopul Melchisedec, astăzi în posesia părintelui 
Eftimie Georgescu de la schitul Ciolan, care e de o rară frumusete și fantazie. 
Pitarul Nicolae, deși la urmă i se slabise de tot vederea și lucra cu ochelari du- 
blati, dar a zugrăvit până a murit în 1880, Iulie 8, în etate de 94 ani. El a fost în- 
gropat la schitul Ciolan, lingă copila sa, care îi murise acolo în 1898. 

Printre elevii săi voii cita, în primul loc, pe Iordache Tătărescu, pe care 
l-a inițiat încă de copil în această artă. In 1845, pe când Tătărescu se afla la 
schitul Ciolan cu unchiul săi, făcu si el trei tablouri: pe Maica Domnului stând 
lingă Crucea lui Ilristos, pe Domnul Ilristos stând pe nori și înconjurat de ângeri 
si o Icoană cu Invierea Domnului, care azi se află în chilia starituluï Archiman- 
dritul Dosofteiù. 

Episcopul Kesarie, observându-le, găsi în Tătărescu un talent și o chemare 
spre pictură, și în anul 1845 îl trimise să studieze pictura la Roma cu cheltuiala sa. 

Renumele școlii de pictură din Buzëü ajunse în curind a avea o reputaţie 
si în afară din ţară, asa că mănăstirea Prodrom de la Sfinta Agora e zugravità 
de elevul Pitarului, Dumitru Teodorescu, în 1863, cu preţul de 3.000 galbeni. 

In privinţa caracterului s&ii, Pitarul Nicolae, deși ajunsese prin munca și 
talentul lui la o reputație mare și la onoruri, a fost, ca toate firele cu adevărat 
alese, un om modest și liniștit. 


Buzău, 1901 Februarie 8, ` B. IORGULESCU, 


SONET 





Durere n'a pășit, nici desfàtare. 
“2° Ci cad pe raclă fără de’ncetare, 
In sopot cad pe raclă bobi de apă: 


È i noaptea largă din ângusta groapă 


»Simţești că viaţa ta-i ca o cântare 
»Si n orice clipă calci anume clapä ? 
sto pînzà ’n vint, ușor te duci pe apă 
»Si Co speranţă ’n vecinica uitare. 


»Tu sprijini calm si benevol pereţii 
»Ori auresti cu faima-ţi un milenii 
„Pe urma ta'i, oricum, al morţii genii! 


»Ocean neastimpärat, oceanul vieţii 
»Impinge valuri mii, și nu mai curmă 
»Si face altor valuri loc din urmă«. 





Ca.r0 


© 
O 
5 
un 
x 
24 
g 
O 
+ 
Ur 
O 
= 
DI 
GI 
"rel 
TD 


WWW 





iva) 


As 
€ 


lserica 


B 


FINTINARUL 





ace mosul dalb, și'i pare 
EN (0) 
YA Greutate alba ghebe. 
ÆA] Câte-o stea în orice noapte 
Cade despre el sà ’ntrebe. 


Sapte poste ’n jur de-i bate: 
Când ţi-i gura însetată — 
Lîngă margine de cale 

Apă binecuvintatä. 


Bun'a fost! si te-ai întoarce 
Ca la dragostele foste. 
Pentru cel care-a zidit'o 
Cine zice bodaproste? 


Zace fintinar de boală. 
Iarna schimbă dalbe zile. 
Vitorul vestește singur 
Seara sfintului- Vasile. 


Iat'un ânger la fereastä! . 
Ce minune să se-arate? 
Clopotelu-sì fingäneste 
Scuturând aripi curate. 


Si saud mereii pe vale 
La ferestre plugàrasii; 
Dar la mosul-fintinarul 


Urători sunt ângerașii 
Ion BĂRSEAN. 





SOLII PĂCII 


TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE 


(Urmare) $) 


gegen 


ACTUL II 


O CULME SELBATECĂ 


In munjit Vrancei. In fund un povirniș care duce intr'o prăpastie. Lu stinga munții se inalți necontenit și-și perd 
virfurile în ceaţă. La dreapta o potecă duce în vale. Pe scenă sunt pietre mari si sure. Aproape de fund un tulis 
mic apare în intuneric, 


SCENA I 
Viorel, Simina 
Simina (întră în scenă prin dreapta, sprijinind pe Viorel care abia mai poste să mai umble) 

O culme am urcat-o. 

Viorel 

Si multe mai sunt încă? 

Simina 

Da, multe și lucioase, 


Viorel 


Piciorul meii pe stâncă 
Alunecă adesea. 


Simina 


Suirea e greoae 
Pe culmile de stânci. 


Viorel 
Si trupu-mi se 'ncovoae 


De chiar a lui povară. 


1) A se videa Literatura şi Arla Română, an. V, pag. 95. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCI 233 


Simina 


Răbdare, în curînd 
Ajunge-vom la vîrful de care al téü gind 
Dorea în ceasuri triste cu-adîncà voluptate. 


Viorel 


Dar fruntea mea-i ferbinte și buzele-s uscate 
De setea arzătoare. Ași vrea o picătură 
De apă, ca o rouă, să ude-a mea gură, 
Să prind putere nouă. 
Simina 

Aice nu e apă. 
Pe culmea solitară chiar sufletul s'adapă 
Din visurile sale, căci soarta a voit 
Să fie grei suișul la locul strălucit 
In care inflorește viaţa nestirșită 
Si toţi cei câţi urcarà poteca tăinuită 
Ce duce la limanul luminelor senine 
Avură să îndure dureri tot ca si tine. 
Dar sus curge izvorul cel clar de apă vie 
Si cine bea din apa-i trăește pe vecie. 


Viorel (cu nemarginità desnadejde) 


Ah, sus e-așa departe! Si simt în jur cum creste 
O negură ce ’n manta-i de plumb më învelezte. 


Simina (cu infläcärare) 


N'ai teama! Sus e soare și falnica lumină 
E-o dulce mîngîere pioasă si blajină 

Pe inimi sbuciumate. In valuri aurite 
Străbat ale ei raze câmpiile ’nflorite 

Punând cunună blondă pe-albastre depărtari. 
Privirea e stàpînà pe falnicile zări 

Şi tot ce se arată ’nainte rob e tie: 

Piraele și munţii și floarea din câmpie, 
Orașele märete si cei ce locuesc 

La térm de ape clare şi ?n cânturi te slăvesc. 


Viorel 


Slavesc! Dar oboseala grozavă mă cuprinde; 
Imi sângeră tot trupul și braţul mei se ’ntinde 
Zadarnic după-o umbră, căci iarăși cade ’n jos 
Ca piatra care cade în valul spumegos 

A rîului de munte. O, apa cristalină 

A clarelor izvoare și alba lor lumină ! 


Simina (asprâ) 


Izvoarele-s departe și turbure în unde, . 


www.dacoromanica.ro 


234 SOLIL PAGIL 


Viorel (clatinànd din cap) 
Si totuși în auzu-mi încet și blând pătrunde 
Un murmur de izvoare. Pe-aice pe aproape 
Se tingue un șipot din hmpezele-i ape. (Rugiitor) 
Găsește-l | 


Simina (repede și hotărită) 


Nu se poate să hei din apa care 
Se tingue aice cu-atâta ’ndurerare. 
Acesta e izvorul durerilor de jos * 
Şi cine bea din apa-i cu murmurul duios 
Cuprinde-se de dorul läsatilor în urmă 
Si visul lui cel falnic în 'noapte i se curmă. 
Pe piatra stâncei negre el capul și-l apleacă 
Si-amara amintire avintul îi ineacă 
De nu știe el singur de trebue ’nainte 
Sa meargă spre ’mplinirea visàrilor lui sfinte 
Sau calea să-și întoarcă spre cei ce i-a läsat 
Si fruntea iar să-și plece subt jugul apăsat 
Al joasnicei plăceri. 


Viorel (islovit) 
Dar nu mai pot să merg. 
Simina (după ce a privit o clipă spre culmile din stinga) 


Așteaptă-mă! La culmea înaltă eŭ alerg 
S'aduc din apa vie un strop răcoritor. (Mesurând cuvintele) 
Ci nu te-ademenească ispita din izvor | 


SCENA Il 
Viorel (singur) 
Viorel (se uită câtvu timp în urma Siminei) 


Fa merge ’n ceața deasă: lumină care piere, 

Lumină întrupată din chin și din durere. 

Și noaplea se întinde și-s singur pe colină 

Si nimenea durerea-mi din suflet n’o alinà, 

Căci totu-i fără viaţă și rece și tăcut. (Cu o Wesärire nelămurită în privire) 
Doar singur piriiașul ce murmură perdut 

Pe prundul alb se plânge în noaptea întristată 

Si inima-mi trudilä și-atât de sbuciumată l 

Cu dinsul plânge-asemeni stinghera ei viaţă. (Apropiindu-se de tufisul din fund) 
Piriü fâră de nume pierdut în neagra ceaţă 

Ca mine ești de singur și poate că murim 

De-același dor. Venit-am durerea s’o unim ! (Se pleacă si be: prelung din izvor) 


Glasul Ilenei (înălțându-se încet si tinguitor din fundul izvorului) 


Viorele, Viorele, 

Ai băut din apa mea ; 
Triste-s lacrimile mele 
Dar mal trist cine le bea | 


www.dacoromanica.ro 


Viorel, Craiul Glad 


ta 
22 
Si 


SOLD PĂCII 


Viorel (se trage îndărăt inspäimintat) 


Ce glas străbate unda adînculuî izvor ? 

Ce plâns se ’naltà oare? De ce mă infor 
De murmurul din apă ? Eşti tu iubita mea 
Ce urci așa de tristă spre mine calea grea? 


SCENA III 


Ileana (Umbrele Craiului Glad și a Ilenet apar din dreapta și trec incet prin 
fundul scenei sprijinindu-se una de alta) 


Ileana (cu duiosie către Craiul Glad) 


Te sprijină pe mine. Să trecem împreună 
Pribegi si singurateci prin noaptea farà lună 


Craiul Glad 


Pribegi şi singurateci | O, fiica mea iubită, 
Spre ce liman ne duce cărarea tăinuită 
Pe care ne urcaräm ? 


Ileana 
Părinte, cine știe ? 
E-o cale neumblată, departe de câmpie, 
Departe de orașe; dar ce-avem să ’ntrebäm 
Când tot aceleași chinuri ori unde le purtăm ? 


Craiul Glad 


Si nu zäresti nimic ? 


Ileana 


Nu! Totul pare-o burà 
Ce cade printr'o pînzà întinsă ’n ceața sură. 
lar ochii mei ce plàns-aù atâta, sunt uscați 
Si nu mal véd. 


Craiul Glad 


Nici ochi-mi. 


Viorel (se apropie de el cu spaimă) 


Dulci umbre, ce cătaţi ? 


Ileana (fără al cunoaște) 


Străine, căutăm viata-ne ’ngropatà 
Si po găsim. 


Craiul Glad (eu un gest trist și obosit) 


Da, da! Noi n’o găsim. Odată, 
Sun bine, o ’ngropasem subt crinii din grădină 
Dar vintul smulse crinii și el a fost de vină, 
Că nu-i mai dăm de urmă. 


236 SOLI PACII 


Ileana (cercénd să-l ducă ma! departe) 
Ci vin-o dulce tată, 
In altă parte poate e viata-ne ’ngropatà. 
Viorel (voind si-t opreasci, dureros) 
Mai staţi, mai staţi o clipă. Eŭ sunt... 
Craiul Glad 
Ori cine-ai fi 
Din drumul nostru jalnic nu poti a ne opri, 
Căci cei fără viaţă fac calea grea și lungă 
Cei vii să nu-i găsească nici dorul să-i ajunga. 
Ileana 


Te sprijină pe mine. Să trecem împreună 
Pribegi si singurateci prin noaptea fari lună. (les). 


SCENA 1V 


Viorel, Simina 


Viorel (singur, urmând pe cele done vedenil), 
Opriti-vé voi umbre perdute ’n rătăcire! 
Blestem ce cazi asupră-mi din vremi de fericire 
Retrageti mâna aspră! Paharul este plin. (Se pere în sting). 
Simina (intorcèndu-sé si căutând cu privirea pe Viorel). 
Dar unde-i ? (Strigä). Viorele! Durerea să-ţi alin 
Adus-am apă vie. 
Viorel (din stinga) 
Coboară pe coline. 
Simina 

Iubite, în durerea-mi strigat-am către tine, 
Auzi-mě! 

Viorel (intrând în scenă) 


Simina! 


Simina (véjéndu-l schimbat la faţă). 
A, ce sta întîmplat ? 
Viorel 


Vedenii mă cercară cu chipu ’ndurerat. 


Simina (il priveşte o clipă în tăcere, Apoi cu asprime). 


Tu n'ascultași de sfatu-mi. Béut-at din izvor 
Si-acum te ’mpoväreazä trecutul arzător. 


Viorel (rugitor). 
Simina | 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 237 


Simina (eu o minie care creste mereu). 


Dä-te ?n lături, căci n’aï avut credinţă 
Ja tine, om menit la lungă suferinţă. 


Viorel (slrobit) 
De-ai ști | E 
Simina (mindri). 


Eu ştiu destule, dar nu mai ești tu vrednic 
S'asculţi. (Cu intristare in glas)- Te 'ntoarce iarăși la traiul téù nemernic. 
Si capul té l-apleacà din noii iar spre färinä 
Să-și curme visul mindru de falnică lumină. 
Cenușa pocăinţii pe frunte să-ţi presàri 
Să n’o mai ardă dorul de stinse depărtări 
Si ochii tăi îndreaptă-i spre tină si pămint 
Să nu mai vadă-azurul seninului cel sfint 
Căci nu ţi-a fost chemarea să treci de-acest hotar 
Si nu ţi-e dată De cununa de stejar. 


Viorel 


Ce grele cad în suflet srozavele-ti cuvinte! 


Simina 
De ce-ai uitat de taina atîtor jurăminte, 
De ce ţi-ai întors gindul spre cei din urma ta 
Când toată-a ta menire era de a-i uita? 

Viorel (incel) 

O clipă de-amăgire! 

Simina 

O clipă de-amăgire 
Ce mo plătește-o viaţă ! 

Viorel 


Vai, stinsa-mi fericire | 


Simina (depărtându-se) 
Rămâi și plângi de-acuma, căci plânsul ţi-e dat De 
Si lacrimi și durere să porti pe vecinicie, 
Căci semnul suferinţei pe fruntea ta e scris 
Iar nu mindria caldă a falnicului vis, (Urcä pe culmile din stinga). 


Viorel (intro supremă rugăciune) 


Ajută-mă ; în juru-mi se face ’ntunecime; 
"Nainte-mi stă grozavă o neagră adincime 
$i sufletu-mi înghiatà. 


Simina (p> o culme din sting.) 


Priveşte ’n sus la mine! 


www.dacoromanica.ro 


238 SOLII PĂCII 


Viorel (după o Inpti läuntricà) 


O negură-i pe fruntea-fi. 


Simina 
Privirile-mi sunt line. (Piere) 


Viorel (coprins de indoială) 


Simina, tu ești pală și ochii tăi sunt reci 
Ca ochii celor morţi. Pe culmi pe unde treci 
Tu lași în a ta urmă un văl de fot uscate. 


Simina (din stinga) 


Așa vorbește-un suflet căzut iar în păcate. 


Viorel (cărend in genuncli) 


O, Doamne, din adincuri ’nalt glasu-mi către tine. 
Revarsă iar asupra-mi luminele-ţi senine, 

Tu vezi cum eŭ mă tinguiü în crudă sbuciumare 
Si sufletu-mi setos e de-o rază de ’ndurare ; 
Invaţă-mă, tu Doamne, părinte blând si drept 
Spre ce liman de viaţă truditii pași se ’ndrept. 


Simina (Glasul e! se aude din depărtare venin 1 de pe culmile din sting.) 


Ah, când în inimi sbuciumate 
Ori ce dorinţe ’ncet se curmă, 
Sdrobiti vioara fermecată, 
Grozav e cântecul din urmă! 


SCENA V 
Viorel (singur) 


Slirșitu-s'a ! (Se scoală din genunchi). Furtuna din munţi se prăvălește 
Si fulgerul demonic pe cer se invirteste, 

Tar noaptea nepătrunsă e-asemeni cu mormîntul. 

He, unde-i rugăciunea și unde este cântul 

Ce trebue să sune a mea înmormîntare ? 

Căcă lupta cea din suflet fu luptă ’ngrozitoare, 

Dar lupta e perdută și 'n mine ’ntunecimea 

Din noŭ iar se ivește. Doar numai adîncimea 

Mai are vre un farmec în inima-mi pustie. 

Adincul de prăpăstii! De ce oare întărzie 

Să cadă asupră-mi pacea blajină și miloasă, 

De ce mai stă pe fruntea-mi coroana sângeroasă 

Când nu mai am nimica s’astept decit doar somnul 

Ce ’nchide och turburi uitatilor de Domnul? 

Si ?n noapte fnveli-m’oiù în manta-mi sdrentuitä. 

S'adorm în nesimţire pe stânca părăsită, (Se așează la pimint) 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCII 


SCENA VI 
Viorel, Curtenil (intră incet prin dreapta, Intuneric adine do:nnește pe culmea singuratecà) 
Intăiul curtean 


Incet | 


Al doilea curtean 


Băgaţi de seamă | 


Al treilea curtean 


Da, stânca-i lunecoasă, 


Intăiul curtean 
Iar ceafa este deasă şi-atât de ’ntunecoasä 
Cât nici nu ne vedem, 
Al doitea curtean 


Umblăm în întuneric, 


Al treilea curtean (grav) 


Noi toţi, în totdeauna, am fost în întuneric ! 


Intăiul curtean (cu groaza). 


Nol toţi... A, nu sfirşi! E poate un păcat 
Să spui astfel de vorbe când ceru-i sbuciumat 
De fulgere, 


Al doilea curtean 
Şi când furtuna prăvălește 
Chiar brazii de pe munţi. 
Al treilea curtean (care a inaintat in intuneric și a dat de trupul lui Viorel) 


Ha, cine odihneşte 


Aici? 
Intăiul curtean 
E cineva ? 
Al treilea curtean 
Da, unul adormit 
Pe stâncă. 


Al doilea curtean 


Adormit? 


Al treilea curtean (cu glas inalt) 


He, suflet părăsit 
De oameni și de Domnul, deşteaptă-te. 


Tntăiul curtean 


Vai! 


www.dacoromanica.ro 


239 


240 SOLII PACI 


Viorel (desteptàndu-se. Cu glas stins), 
Cine 
Më chiamă iar la viaţă? 
Al treilea curtean 


Deşteaptă-te, străine ! 


Viorel (amărit) 


De ce nu treci ’nainte ? 


Intàiul curtean (neräbdätor) 


Dar, omule | 


Viorel 
Lăsaţi 
Pe cel ce-și poartă crucea s'o poarte, Nu cercati 
Din drumu-i să-l abateti, 
Al doilea curtean 
Destul te-am ascultat, 
Ridică-te | 
Al treilea curtean 
Tu om în sdrente ’nvestmintat. 
Te scoală | 
Intăiul curtean 
Si te uită în juru-til 
Viorel (ridicându-se) 
Ce voiţi ? 
'Toţi (trăgendu-se indărăt) 


Stăpînul | 


Viorel (amar) 
Da, sunt eŭ! 
Toţi 
Slăvite | 


Viorel 


Më găsiţi 
In ceasul de ispită. 


Intăiul curtean 


Ispita s'a sfîrșit, 


Viorel 


Nu! Ceasul mintuirii l-astept, dar n'a venit. 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCII 241 


Al treilea curtean (intunecat) 
Și nici n'are să vină. 


Viorel (repede) 
Ha, cine te-a ’nvétat 
Acest cuvînt de groază ? 


Al treilea curtean 


Noi toţi am colindat 
Tinuturile-acestea cercând a te găsi 
Si-acasà să te ’ntoarcem precum ne porunci 
Bătrânul craiù. Deci ceasul grozav de mintuire 
Zadarnic al tăi suflet l-asteaptä. In iubire 
E singura scăpare. 


Viorel 


Cuvinte de nerod! 
Au credeţi că lasat-am eŭ pacinicul norod 
In vale ca în urmă din noi la el să vin? 
Nu! Sufletu-mi de-această plăcere este plin ; 
EI cere altă lume și vrea o altă viaţă. 


Intăiul curtean 


Dar sângeră a ta frunte și pală e-a ta faţă. 


Viorel 


Ce-mi pasă! Eŭ peri-voiii pe stâncele aceste 

In spini și în prăpăstii, de nu mi-or sti de veste 
Nici fiarele pădurei, căci demonul më mână 

Să merg tot înainte. Vedeţi cum pe-a mea mână 
Stau rănile deschise. Si iată peptul me 
Sdrobit de oboseală cum sângeră mere | 
Ce-mi pasă | Mai grozavă e rana arzătoare 

Din sufletul in sbucium. O, rana ce mă doare 
No stingeti niciodată cu trista-vé iubire. 
De-acasă când plecat-am lăsând în părăsire 
Pe toţi ce trec prin viaţă cu ochii obosiţi, 
Voiam să știi aceea ce nici vă închipuiti, 
Voiam să văd aceea ce vol n’ati fost vazut 

In traiul vostru jalnic si josnic și tăcut. 

Spre lumea cea întinsă deschis-am ochii mari : 
Treceaü pe dinainte-mi măreţii solitari 

Aï gîndurilor ’nalte, trecea seninii munţi 

In mantie albastră şi codrii cei cäruntt 
Părea că ’mbracà falnicY vestminte argintii. 
Izvorul care-și mână lin undele sglobii 

Părea c'ar fi de aur topit iar pe câmpie 
Intins’aù flori de vară o pânză purpurie 

Si totul se ’ncinsese în ziua cea senină 

Cu purpură și aur, cu-azur și cu lumină. 


www.dacoromanica.ro 


242 SOLII PACII 


Si voi? Voi nici vézut-ati această sărbătoare 
Căci orbi sunt ochii voștri la ori și ce splendoare. 


Intăiul curtean 


Ah, tristele splendori așa de scump plătite ! 


Viorel (inindru) 
Eu nu le-ayi da pe toate vieţile trăite 
In slava de la curte. Şi chiar de-ayi fi să merg 
In umbra unde toate culorile se sterg 
Eu tot inainta-voiü, căci voiù să-mi scap credinţa 
Ce sovàe în mine. 
SCENA VII 
Viorel, Curteniy, Cavalerul negru 
Cavalerul negru (apărând de odată în mijlocul stäncelor) 
Blestem pe suferinţa 

Ce nu crează ’n lume nimic. 

Viorel (intorcéndu-se cu spaimă) 


Nebun semeţ | 


Cavalerul negru (coborind) 


Tu nu ai îndrăzneala acelui ce măreț 
Priveşte către ţintă cu ochi încrezători 
Căci sufletul t&ii plin e de tainicii fiori 
Al nopţii. 


Viorel 
Care demon vorbeste-acum prin tine ? 
Cavalerul negru (apropiindu-se, ispititor) 

Intreabă-te tu singur. Luininile divine 
Ce-aprind în suflet focul cel sfint şi-a tot puternic 
Le simţi tu? 

Viorel (după o clipă. Cu desperare) 

E ’ntuneric în sufleti-mi nemernic. (Luptând cu un gind launtric). 

$i totuşi. .. (Se opreşte) 

Cavalerul negru (batjocoritor) 


Indrăznește | 


Viorel (trigendu-și mâna peste frunte) 


Nebuna îndoială 
Mă chinue. Zdrobitu-s de-atâta oboseală. 
Ah, unde afla-voiù pacea ? Pe ochi pàinjeniti 
Un văl greoi se lasă. 


Curtenii 


Vin solii | 


www.dacoromanica.ro 


SOLIL PACII 


SCENA VIII 
AceiasI, Soli paci] 
Viorel (päseste inaintea Solilor) 
Ce voiti ? 
Intăiul sol al păcii 
Noi suntem solii păcei veniţi din depărtarea 
Tinuturilor negre yi sfintă ni-e chemarea. .. 
Viorel 


Ai păcii ? Dulce pace! De-ati ști voi să mi-o dati 
Și groaznica ’ndoialà din suflet s'o luați! 


Intàiul sol al păcii 


Noi punem mâni duioase pe fruntile ’nfocate 
De dorul grei al luptei, de visuri turburate 
Si facem să ’nceteze povara dureroasă 

A cruntelor vedenii din noaptea furtunoasă. 


Viorel 


A, nu, căci pacea voastră e-o pace de mormint. 


Intàiul sol al păcii 
E-o pace nesfirșită, 

Viorel (apăsând cuvintele) 

De-aceasta mă ’nspäimint. 

Eu n'am sfirsit în lume menirea-mi dureroasă 
Şi vechea mea coroană pe frunte tot m'apasă, 
Căci peste tot mai este ceva ce n'am văzut 
Şi poate vr'o plăcere cum n'am mai fost avut 
Să fie... O îndoială! Ce turbure-i şi-amară ! 
Voiù merge ’n rătăcire ’n noaptea solitară, 
Pe cremenea tăioasă läsa-më-voiü s'alunec 
In funduri de prăpăstii și ochii să-mi întunec 
Si braţele-mi slăbite intinde-voiü "nainte, 
Să pipàiù dacă ’n stare nu fuse a mea minte 
Lumina s'o ’nteleagà și poate ’n întuneric 
Găsi-voi alinare la visul mei chimeric. 


SCENA IX 
Aceiaşi, Iuga, Coman 
Iuga (intrând cu Coman prin dreapta) 
Stäpine ! 
Coman 
In sfirsit | 
Şi voi veniţi acum 
Viorel 


Cu vorbe viclenite să ’ntoarceti al mei drum? 


www.dacoromanica.ro 


243 


244 SOLI PĂCII 


Iuga 


Betrânul ne trimise. 


Coman 


Si tinéra Domnità. 


Viorel 
Ileana ? Ah, frumoasa si alba porumbità 
Tot tristà stà si-acuma în turnul singuratec 
La sfat în ceasuri negre cu dorul el noptatec? 
Şi `n umbră trupu-i pare şi-acum o dungă albă 
Plecată gratioasä pe florile de nalbă ? 
Mi-a fost odată dragă frumoasa solitară 
Visând subt cer de vară, seninul cer de vară. 


Coman 
Stăpine, e o jale nespusă în palat. 
Bătrânul stă si-asteaptà cu gindu ’ntunecat 
Asteaplä vestea care mere întirziazà, 
Asteaptà si ascultă, așteaptă si ofteazä, 
Căci nimeni nu deschide cu zgomot usa mare 
Să intre asteptatul în sala de serbare, 
Ci totul zace ’n umbră, o umbră intristatä 
De-amurg perdut în ceaţă de toamnă ’ntàrziatà. 


Iuga 
Stäpine, te întoarce! In haine de serbare 
Primite-vom la scară si vesele fanfare 
Suna-vor pretutindeni vestind a ta sosire. 


Viorel 


Ce palidă şi rece e-a voastrà-ademenire | 

Căci ce puteare-ași oare din noii să mal aştept 
Când nici un dor nu bate de-acum în al mei pept ? 
Când totul înainte-mi pustii e și tăcut 

Când insusi al me suflet muri cu-al me trecut 

Și merg în întuneric ca pluta fără cirmà 

Să-mi uite toți de nume, să-mi piardă toţi de urmäl 


Coman 


Dar braţele Domniței se ’ntind asa de pale 
Si ochit ei cucernici mere îţi catà ’n cale. 


Viorel 
Să plângă! Las'să plângă | Ce mult am plâns și eŭ 
Urcând Calvarul aspru al visului mei greii. 
Căci nu mă voiü întoarce la oamenii ce ’n vale 
Își duc a lor viaţă de chinuri si de jale. 
ÎN ştii. Si al mei suflet de dinșii a fugit, 
De traiul lor netrebnic și trist și urgisit. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 245 


Rămână ei acolo să sufere, să plângă, 

Plecaţi spre tina neagră de trupuri să se frângă, 
Sä-si chinue viaţa în muncă și ’n sudoare, 

Să nu cunoască visul nici neagra lui splendoare 
Şi somnul lor să [ie un somn ușor și lin. 

In mijlocul acestor bieţi oameni sunt străin 

Căci port pe a mea frunte un semn înfricoșat; 
E semnul ce ’nfiereazä pe omul blestemat. 


Cavalerul negru (viclean) 


Atunci cerca-vei oare să urci din noŭ în sus! 


Viorel 


Ah, steaua de-altă dată acuma a apus 
Si umbra se întinde grozavă ’n jurul meii 
Pe culmea unde singur veghez doar numai eŭ. 
Spre bolta ’ntunecatà a nopţii cea tăcută 
Se ’naltà tremurândă o rugă-a mea perdută, 
Dar nimeni nu réspunde la glasu-mi spăimintat ; 
Doar vintul vine groaznic si flueră turbat, 
Dar vîntul însuși pare un demon care trece 
Rîzénd asa de straniù de-asupra’n noaptea rece. 
Adesea rîd eù singur c’un rîs amar si lung 
Cercând întunecimea din juru-mi s’o alung ; 
Dar rîsul mă ’nfioarà. Ades ascult apoi 
Un bucium care cântă la stînele de oi, 
O doinà de acelea ce auzu-mi fermecara 
Cu sunetul lor dulce în vremi de-odinioară. 
Ah, oamenii aceştia ce doina lor și-o cântă 
Când chinul îi apasă si dorul îl fràmîntà 
Sunt poate... (Cu indoială) Cine ştie | (Isbucnind de odata) 
Prieteni, ce mai staţi? 

Aŭ n'aţi aflat aceea ce vrut-aţi să aflaţi ? 
Aŭ nu mă chinuiräti de-ajuns ? Ce mai voiţi ? 
Pe lemnul rastignirii voiti să tintuiti 
Si trupu-mi? 

Curtenii 


Oh, ce groază | 


Viorel 


Plecati de-aicea dar 
Căci toată ruga voastră e rugă în zadar. 
Eŭ nu mai am în suflet nădejde de scăpare, 
Căci mort e ’n mine totul și orice înflăcărare 
E stinsă pe vecie. La ce să mai ascult 
Povestea ce mi-ati spus-o atâţia de demult ? 
E veche si neroadă iar mintea-mi obosită ! (Se indreapta spre fund) 
Mat bine ’n adincime prăpastia mè ’nghitä ! 
(Coboarà repede povirnişul care duce în prăpăstie. Ceilalţi vor să-l impedice, dar se opresc ingrozifl pe marginea po- 


virnişulul), 
Cortina. 


(Urmează). ST. PETICA. 


—t 


er 
www.dacoromanica.ro 


ASUPRA EXPOZITIUNII 
UNIVERSALE DIN PARIS 


PRIVIRE RETROSPECTIVA 


atentiunea lumii întregi. 

Istoricul ei poate fi cuprins în câteva cuvinte. Guvernul francez s'a hotărît s-o facă, prin 
decretul de la 13 Iulie 1892, semnat de Carnot, Președintele Republicei, în urma propunerii lui Jules 
Roche, Ministrul de comerţ de atunci. Alfred Picard, raportorul Expoziţiunii din 1889, a fost nu- 
mit Comisar general. 

Budgetul cheltuelilor Expoziţiunii, prima preocupare a Comisarului general, prevăzuse 
100 milioane, dintre care 20 milioane erai cerute de la Stat, 20 milioane de la orașul Paris, si 
60 milioane prin crearea a 65 milioane de tichete; — diferenţa de cinci milioane era lăsată celor 
cinci mari credite care garantase emisiunea tichetelor. Administraţia Expoziţiunii conta încă cu 
drept cuvînt și pe alte venituri, ca plăţile exposantilor si a diferiților concesionari. Singur terenul 
s'a închiriat cu peste 1000 de franci metrul pătrat. In schimb, ea avea să suporte cheltueli enorme. 
Asa, singur luminatul Expoziţiunii costa pe fiecare seară 50.000 lei. 

Se știe că înaintea acestei Expoziţiuni aŭ fost în Paris alte cinci expoziţiuni internationale, 
Cea dintàî, făcută în 1855, n'a avut decât 23.000 expozanti si 5.160.000 de vizitatori. Aceasta din 
1900 a avut 76.000 de expozanti si 45.000.000 de vizitatori. Se crede cà cheltuelile Exposiţiunii 
sunt acoperite de veniturile ei; poate că va D un foarte mic deficit. Dar nu trebue să se piarză din 
vedere avantagele enorme rezultând din banii aduși și cheltuiţi de vizitatori. In 1889 banii aduși 
de vizitatori s'au ridicat la 750 milioane. In 1900 suma a trecut de un miliard. Si această cifră e 
numai a străinilor veniți din afară de hotarele Franţei. Din punctul de vedere al averilor acumulate 
în Expozitiune pe timpul celor 7 luni, ele se ridică la miliarde, firà să mai contăm obiectele de 
artă, care n’aveaù preţ. 

Impresia generală a fost că Expozitiunea a fost prea mare, prea întinsă, asa că cu greù vi- 
zitatorul putea să-și dea seamă oricât de sumar de ea. Intrat în Expoziţie pe poarta principală din 
Place de la Concorde, făcută de architectul Binet, și mult discutată atât ca formă generală cât și 
mai ales în privinţa statue! din virful ei, care reprezenta orașul Paris, vizitatorul se vedea în mijlo- 
cul unui decor de arbori si de flori care arunca nuanţe frumoase peste albeata crudă a palatelor și 
edificielor din juru-i. De la intrare și până la Podul Alexandru un parc umbros înfrumuseta și par- 
fuma această parte de pe Cours-la-Reine. Mici sere se arătau ici colea, întresemănate de statui care 
impodobeaü aleele. 

Când ajungeaï la Podul Alexandru privirea se limpezea. Acest pod, unul din cele mai fru- 


P. 


TE 4 Noemvrie trecut s'a închis Expozitiunea din Paris, după ce, timp de 7 luni, ea a atras 
A 
AI 


www.dacoromanica.ro 


ASUPRA EXPOSIȚIUNII UNIVERSALE DIN PARIS 247 


moase puncte, dacă nu cel mai frumos al Expoziţiunii, a fost construit si decorat în condiţii rari 
de frumuseţe, soliditate si utilitate, Piatra lui fundamentală a fost pusă în 7 Octombrie 1896 cu o 
solemnitate extraordinară în fata Ţarului Nicolae II, care îl dădu numele tatălui săi Alexan- 
dru SII. Impéräteasa și Președintele Republicei erai lingă el. Meritul construirii lui vine in- 
ginerilor Resal si Alby și architectilor Cassien-Bernard si Cousin. Suma cheltuită cu el se ridică 
la 7 milioane. 

In fata lui, spre Champs-Elysées, pe locul unde era altădată palatul industriei, se ridicati 
de-a dreapta și de-a stinga marele și micul palat al artelor. 

Marele palat a fost construit de architectit: Deglane, partea de pe Avenue Nicolai Il; Tho- 
mas, partea de pe Avenue d’Antin, si Louvet fațadele laterale. Cu toate acestea, el a dat loc la 
multe si vii critice. Stilul lui, după condiţiile concursului la care aŭ fost supuși architectil, trebuia 
să fie din linii consacrate de timp si, prin urmare, nu se putea încerca în el experienţe de arlă noue, 
Architectii întrebuintarà, deci, coloanele si stilul clasic. Sculptura și decoratiunea polichromä îi îm- 
podobiră suprafeţele imense. El a costat peste 20 milioane. 

Inăuntrul lui erai trei expozitiuni de artă: Decenala franceză, cu operele artiștilor fran- 
cezi de la 1889 încoace; Centenala franceză, cu cele de la 1800 încoace, si secţiunile străine. In 
cea dintAY erai reprezentaţi aproape 800 pictori, prin 1.972 de tablouri si 336 sculptori, prin 
640 de sculpturi. 

Dacă, în majoritatea lor, aceste lucrări erai mijlocii, se aflaù însă printre ele si opere de 
o rară personalitate ca și unele adevărate capete-de-operä. Benjamin-Constant, Besnard, Carritre, 
Cottet, Dagnan-Bouveret, Dubufe, Harpignie, Henner, J. P. Laurens, Henri Martin, Maignan, Mé- 
nard, Roll, printre pictori, Barias, Bartholdi, Charpentier, Dalou, Dubois, Frémiet, Gardet, Guil- 
laume, Injalbert, Mercié, Rodin, printre sculptori, si atàti alţii, aveati dintre lucrările lor cele mai 
considerabile. 

Centenala cuprindea operele veacului XIX, atară de cele expuse în 1889. Greuze și Frago- 
nard, cei din urmă supraviețuitori ai gratielor veacului XVIII, Prudhon, David, Ingres, Guérin, Gi- 
rodet, Géricault, Chassériau, Courbet, Legros, Delacroix, Corot, Daubigny, Dupré, Rousseau, Millet, 
eraù în fruntea celor 274 de pictori, reprezentaţi prin 672 de opere ale picturii centenale. Sculp- 
tura număra 152 de artiști cu 420 de sculpturi. 

Sectiunile străine cuprindea, în ordinea impresiunii ce fâceaü, opere de artă: germane, 
engleze, americane, japoneze, austriace, spaniole, italiane, etc. Intr'un loc, nu cel mai fericit, erai 
şi puținele lucrari românești. Mai toate aceste naţiuni contribuirà cu o notă particulară, adeseaori 
importantă, la frumuseţea expoziţiunii de arte din Marele Palat. 

Micul palat de arte frumoase, din fata marelui palat, făcut după planul architectuluì Gi- 
rault, a dat loc la mai puține critici si e considerat ca unul din monumentele cele mai frumoase ce 
rămâne din Expozitiune. E în el o mai mare armonie de proporţii și poate o mai accentuată măreție 
monumentală. Inäuntrul lui era arta franceză retrospectivă, cuprinzénd 4.774 de numere, în care 
intraù : obiecte vechi din epoca galo-romană, bronzuri, vase, fildeşuri, orfevrărie religioasă, smal- 
turi, obiecte preţioase în stilul gotic, în stilul renașterii, statui, tapiserii, portelane, ceramică, 
mobile, etc. 

La esirea din palatele artelor, aleea ducea pe vizitator spre Esplanada Invalizilor si pavi- 
lioanele de pe ea. Fatadele si acoperémintele acestor pavilioane erati încărcate de ornamente fără 
mult gust, așa că în deobște aparenţa lor nu era fericită. Gel dintàf pavilion din fata cheului era 
al manufacturelor nationale. Veneaù apoi al industrielor franceze, al industrielor străine, al ce- 
ramiceï si sticlăriei, etc., toate pline de obiecte moderne de tot felul si câteodată, pentru a varia, 
de obiecte în stil -vechiii, cum eraù, spre pildă, mobilele istorice din saloanele: Ludovic XVI, Direc- 
toratul, Imperiul, Restauratiunea, etc. 

Trecând apoi pe partea Podului Invalizilor, în uliţa Naţiunilor, care se întindea de-alungul 
Senei pe Quai d'Orsay, vizitatorul intilnea Palatul Italiei, construit în stil gotic, si reproducénd faţade 
si bolți din Palatul Dogilor si Sant-Marco din Venetia. Ohiectele expuse înăuntru însă ca: faiante, 


248 ASUPRA EXPOSITIUNIÎ UNIVERSALE DIN PARIS 


sticlării, bronzuri, etc., nu interesati mult. După Italieni, venea Pavilionul turcesc, amintind în păr- 
tile sale de căpetenie clădirile importante din Constantinopoli și în deosebi Moscheea Suleiman din 
veacul VII. Din pricină însă că finanţele turcești n'aă permis sfirșirea pavilionului, si mai putin încă 
transportarea obiectelor ce ar fi trebuit să-l umple, interiorul lui a fost închiriat la negustori 
care îl prefăcură într'un bazar de lucruri ordinare. Pavilionul Statelor-Unite — atât de depărtate 
ca geografie de Imperiul Otoman — nu era însă tot atât de depărtat în stilul si mai ales în conti- 
nutul séù. Pavilionul Austriei, pentru care guvernul austriac a acordat suma de 7 milioane cinci 
sute mit lei, reproducea motive din Palatul Imperial Hofburg din Viena. Austria, care a luat parte 
la toate clasele Expoziţiunii, a voit să dea pavilionului săi o înfățișare maï mult artistică ` interiorul 
séù avea mai mult lucruri de artă. Pavilionul Bosniei și Herțegovinei reproducea o clădire veche 
naţională. Iniuntru o friză de Mucha înfățișa istoria simbolică a ţării. Producţiuni agricole, cereale, 
vinuri, ete. Pavilionul Ungariei, simbol al istoriei sale turmentate, întrunea toate stilurile într’un 
tot armonios. Usa de intrare era luată de la Mănăstirea Jaak, turnul cel nalt de la capela unui castel 
vechiii, fațada gotică de pe Sena de la Castelul Vajda-Huniad, etc. Guvernul din Pesta a votat pentru 
el 2 milioane 500 mii franci. Interiorul lui era interesant atât prin partea-i istorică, căt și prin pro- 
ductiunile agriculturii, industriei și artei moderne ungare. Ca totdeauna Unguri! si-aù dat toate si- 
linţile să isbutească a impresiona lumea cu expozitiunea lor. Pavilionul englez reproducea un vechiü 
castel al lor. Salele lui eran pline de lucruri interesante de muzëü, de picturi vechi, esite din colec- 
tiunile particulare ale Angliei, de tapiserii rari și unele moderne după Burne Jones, etc. Impresia 
care ţi-o dădeati toate aceste obiecte scumpe era foarte favorabilă trecutului poporului englez. Belgia 
a transportat pe malul Senei Primăria din Audenarde, în liniile si dimensiunile ei, construită în 
1527 de architectul Van Peede, Inăuntru obiecte de artă flamandă, tapiserii, cufere sculptate, etc. 
Pavilionul Norvegian, construcţie mare rurală din ţară, cuprindea, între altele, obiectele de pescărie 
si animalele caracteristice ţării fiorzilor. Intro vitrină, lucrurile de care se servise Nansen în expe- 
ditiunea lui la Polul Nord. Simbolismul Germaniei găsi o aplicare extraordinară în Pavilionul séù 
din Expoziţie, construit de architectul Johanes Radke, după inspiratiunile Impăratului însuși. Infà- 
tisarea clădirii dădea ideia forţei și a prosperității. Saloanele din el reconstituiaü apartamentele lui 
Frederic-cel-Mare, de la Postdam și de la Sans-souci, germanul care a apretiat mai mult și maï sincer 
pe poporul francez. Veacul XVIII francez era reprezentat prin cei mai ademenilori maeștri ai săi: 
Wateau, Lancret, Chardin, etc. Pretutindeni era o védità curtuazie la adresa francezilor. Pavilionul 
Spaniei, construcţie frumoasă, atrăgea atenţia prin cele 37 de tapiserii ale Coroanei Spaniole, care 
se desfășurat în neîntrecuta lor splendoare pe păreţii sălilor mari. In mijlocul unei săli efigia lui 
Velasquez singură. O amintire de măreție te urmărea eșind din Pavilionul Spaniei, ale cărui motive 
din epoca renașterii spaniole erati luate de la Universitățile din Alcala si Salamanca si de la Alcazarul 
din Toledo. Pavilionul Principatului de Monaco. Pavilionul Suediei. Pavilionul Greciei, inspirat după 
bisericile Sf. Gheorghe si Sf. Teodosii din Atena. In sfirsit, Pavilionul Serbiei, care avea locul cel 
mai frumos, în stil sérbo-bizantin, si care termina linia pavilioanelor cu fata spre Sena. 

In dosul lor era o a doua linie de construcţii. Luând-o din noi de la Podul Invalizilor, vi- 
zitatorul întîlnea în dreptul Pavilionului turcesc, Pavilionul Danemarcei, construit mai întâi în Da- 
nemarca, demontat si refăcut la Paris. După el venea Portugalia, Peruvia, Persia, Luxemburgul, 
Finlanda — a cărei mică bisericuţă de sat, reprodusă în pavilion, era plină de originalitate, — Bulgaria, 
România. Pavilionul nostru a fost făcut de architectul Formigé, cum se ştie, care a reprodus motive 
de la Curtea-de-Argeș, Trei-lerarhi din lași și Mânăstirea Horezu. Inäuntru era o expozitiune indus- 
trială și artistică dând impresia unei ţări nouë dar prosperă si îndrumată pe calea civilizaţiunii. 

Sfîrsind a doua linie a ulitit Naţiunilor, treceaï dincolo de Podul Alma si întîlnea) Pavilio- 
nul Mexicului, Equatorul, etc. 

In jurul Turnului Eifel se ridica sala de sărbători, boltă imensă care a costat 3 milioane, 
a cărei diametru e de 80 de metri între coloane; Castelul apei și Palatul electricităţii, cu feerica 
sală a iluziunilor, amintind O mie şi una de nopți, si cu minunatul joc al apelor de seară ` Palatele 
din Câmpul lui Marte: al minelor și metalurgiei, al literilor, ştiinţelor gi artelor, al ţesăturilor, al 


www.dacoromanica.ro 


ASUPRA EXPOSIȚIUNII UNIVERSALE DIN PARIS 249 


agriculturii si alimentelor, al geniului civil si mijloacelor de transport, al industriilor chimice si 
mecanice, toate pline de producfiuni interesante, variate si unele minunate, palate care luaù îm- 
preună forma unei potcoave, în mijlocul căreia se destindea Parcul Câmpului lui Marte cu Turnul 
Eifel, înălţat la înălţimea-i prodigioasă si din care se proiecta seara fâşii de lumina electrică la dis- 
tante colosale. 

La Trocadero eraù Coloniile franceze : Algeria, Guiana, Congo, Insula Madagascarului, etc.; 
Tunisul, Indo-China, care împreună cu celelalte colonii: Egiptul, Indiile, etc., alcătuiaii punctul cel 
mai pitoresc, mai original si mai zgomotos al Expoziţiunii. Rusia, a cărei importantà, crescută peste 
margini de francezi, atinsese proporţii surprinzătoare. Pavilionul ei cuprindea sale enorme pline de 
toate productiunile Nordului. In sfirsit, Japonia, cea mai artistică țară poate din întreaga Expoziţiune. 

Venind apoi pe malul drept al Senei, vizitatorul sfirșea vizita Expozitiunit întilnind încă 
un număr de pavilioane franceze, apoi uliţa Parisului, nu destul de izbutità pe cât sar fi dorit, 
gi în capăt vechiul Paris, o reconstituire interesantă mai mult prin partea ei exterioară. 

lată, în rezumat repede, ce a produs si ce a fost Expozitiunea secolului. Fără să mai amin- 
tim despre anexa de la Vincennes, fără să mai înșirăm atractiunile nenumărate și de tot felul ca: 
Palatul de optică, Panorama Ocolului Pămîntului, Panorama Transiberiană, Mareorama, Cinciorama, 
Teatrele egiptian, Loie Fuller, — unde actriţa japoneză Sada Yacco juca si mat ales murea în chipul 
cel mai realist ce s'a putut vedea vreodată, — si atâtea altele,— se poate spune că Expozitiunea din 
Paris a fost cea mai grandioasă încercare de felul acesta si în acelaș timp cea mal mare întrunire 
de naţiuni trăind câtva timp împreună și dând ideia posibilităţii unei vieți pacinice între ele. 


EM. SEREA 


E SEARĂ "N DEAL... 


E seară ’n deal, si nic un chiot 
N’auzi prin vii părăgenite, 
De gindul morţii par” cuprinse 
Täcute chrame pràbusitc... 


Pe cer stelute clipitoare 

Apar rar una câte una 

… Tàrziù din virful singuratic 
In linişte se ’naltà luna! 


Si ’n casa veche boereascà 
Cu coridoare zàvorite : 

In taină "et deapănă mosorul 
Apuse vremuri fericite. 


V. PODEANU. 


E STORCK, sculptor 





Ca.ro 


WWW. 


RENUNTARE 


(NUVELĂ) 


rire 


2 iubeam de mai mult timp. 

4 Ea întelesese din ziua întăia, ep i-am spus-o ceva mai tarziu, dar cum 
era neînduplecată, deși m'asculta ceasuri întregi cu plăcere, mè rezemnasem 

să i-o spun numai, să fac din clipele trecute împreună, clipe de-o fericire ideala. 
La ţară zilele noastre se scurgeaù încet și line. De dimineaţă și pâna seara erai 
plimbări tàcute pe malurile lacului, visări pe pajiștea umbrită din fundul grà- 
dn, glume cu fetele secerătoare și la culesul roadelor. Adeseori remâncam în- 
delung singuri. Bărbatul ei și cu ceilalți mosafiri ai casei craù iubitori de venă- 
toare. Când ne-așteptam mai putin, ne trezeam dimineața în hămăitul cânilor, 
în tropotul cailor, în résunete de cornuri. In diminetile acelea inima-mi bătea să 
spargă pieptul, săream din pat ca prins de friguri, nu-mi găscam loc în tot co- 
prinsul caselor până ce n'auzeam chemările vânătorilor perzéndu-se în depărtare, 
si până ce n’o vedeam pe ea. 

` Mi-aduc aminte cum întăia oară când aŭ plecat, sa scoborit în gra- 
dină cu mult mai dimineaţă ca de obiceiù, mi-a întins mâna stingace si rosin- 
du-se toată: 

— Nu m'așteptam să te întilnesc așa de curind aici, zise ea tremurând; 
pe mine map sculat de cu noapte cu sgomotele lor. Si privind fericită în juru-i 
cu ochii ei mari de copil, cu gura umedă ca înrourata de zorii zilei : 

— Şi-apoi nu-i asa că-i frumoasă dimineaţa la noi la farà, mai frumoasă 
decât ale d-voastră de la oraș ? 

— Ol da, atât de frumoasă!... O priveam lung, uimit, în ochi... Toate, 
toate-s atât de frumoase aici, cum nu se poate spune. Parcă- o altă lume, o altă 
viață. 

Ea luă un aer glumef, rizétor : 

— Ştii să spui mai multe lingușiri decât toţi orășenii la un loc. Uite, se 
cunoaște după ochi, ei te daŭ de gol. Mam uitat eŭ bine întrînșii, și mi-ai spus 
în taină să nu-i cred. 

Mam înecat adînc în privirea eï. 


254 RENUNTARE 


— Spui drept, te-ai uitat într’insii bine... bine... 

— Da... 

— Si paï vézut nimic altceva, nu ti-aù spus nimic, nimic ? 

Plecă pleoapele în jos; apoi dădu din umeri, gura-i înflori întrun ris dră- 
gàlas, făcu ochii mari, și mai mari cătând la mine. 

— Știu şi eu... mi-au spus ceva odată, într'o seară... dar de-atunci nu 
mi-ai mai spus nimic... si e mult de-atunci, am uitat ce mi-ai spus. 

Atunci am văzut mai bine cât era de frumoasă. Natura întreagă părea 
părtașă frumuseţii si iubirii ei. 

Avea ochi adinci, limpezi si mingietori, și adînc era și cerul, și aerul era 
limpede, si păsărelele își încercau glasul în tufisurile verzi. Lumea toată era fă- 
cută în ziua aceea pentru iubire, iubirea plutea ca un parfum dătător de visuri, 
în splendoarea dimineţii aceleia pe care niciodată nu voiù mai uita-o. 

Mam apropiat mai mult de dînsa, m’am uitat o clipă lungă so văd în 
toată frumuseţea ci. Iubirea mwar fi făcut poet. I-asi fi înginat atunci cuvinte 
firà scamàn, as fi legănat-o în vorbele cele mai dulci și mai calde din lume. 

Ne-am așezat pe banca de subt umbrar fără a zice vrun cuvînt. 

Apoi privind-o cu dragoste: 

— Vezi, Mario, ochii mei ?... 

D ziseiù pentru prima oară pe nume încetișor, par'că în el puneam toată pa- 
tima dragostii mele. Cu mânele ei intr ale mele, apropiat de suflul ei, respiram toată 
fericirea, toată uitarea lumii. Soarele résàrind, arunca aurul lui în fosnetul frunze- 
lor. Fără să stiù cum, m'am lăsat în genunchi și i-am sărutat mânele unei sfinte. 

Ea stă ca moartă. Când şi-a dus mânele la timple, când a plecat de lingă 
mine, am sărutat urma pasilor ei pe iarba înflorità. 

De-atunci trecuseră zile frumoase și line ca apa lacului în care ne priveam 
adeseori. Eram prietini buni acum, ne spuneam toate durerile și toate dorinţele 
noastre. Invétasem so cunosc mai bine. Intelesesem în mine că trebue să më mul- 
tumesc cu dragostea ei curată. 

— Vrei să mă vezi suferind ? îmi réspunsese ea într'o zi. Vrei să se mîntue 
fericirea noastră în mizeria legăturilor banale? 

Ea trecea prin viaţă ca printr'un vis, voia să facă o poezie nesfìrsità din 
zilele ei. Chinurile mele mi le ştergea cu o vorbă blândă, mé făcea să uit totul 
Co singură privire. 

Seara eram uneori pe lac. Lăsam luntrea să ne ducă în voia ei, si, legă- 
naji de valuri, înpînzeam din visurile noastre o lume ideală, trezeam în ochii 
nostri o iubire dintr'un alt pămînt. 

— Cât de frumoasă eşti, îi sopteaü buzele mele, visând și ele. 

Noaptea, stelele tainice, fosnetul vintuluï în trestiile de pe maluri, dădeau 
un mai mare farmec închipuirii noastre. 

— O, as vrea să stea noaptea ’n loc, îngîna încet gura ei. Simţeam în 
glasul ei că era aproape învinsă, că suferea de iubirea ei. 

Dorul meü, cu mii de glasuri, îl cânta în urechile ci tremurul Dun intr’o 


www.dacoromanica.ro 


RENUNTARE 255 


melodie dumnezeiascà. Se amestecaü în auzu-i, cu amintirile vorbelor mele de 
iubire, un freamăt depărtat de frunze, un sopot argintiù de ape, un fior dulce, 
omorîtor, ràspîndindu-se din ființa mea, din cîmpuri si codri, din nemarginit. Si 
toate, toate, și pămintul înfrigurat în noapte, si luna lunecând singuraticà pe 
după dealuri, păreai că-i cresc fericirea și că-i îmbată simţurile într'un cântec 
de exaltare sublimă. 


* 
* * 


Trecurà aşa trei scptămâni de dragoste. Acum vara se sfirsea încet, încet, 
şi toamna melancolică punea stăpinire pe fire ca si pe inimi. 

Intro zi îmi pàru cà nu mai era aceeași. Părea bolnavă și tristă. : 
Sedea zile întregi ascunsă, câteodată părea nedormità, plânsă, cu doué cearcàne 
vinete în jurul ochilor. Când îi întilneam privirea, ea o întorcea aiurea cu un fel 
de durere ascunsă, si dispărea numai decât. 

Më întrebam merei, si nu-mi găseam un singur răspuns. 

Intro seară, cum stăteam perdut cu bietele mele ginduri, acolo, pe 
marginea lacului, unde altădată stăteam înlänfuiti, cum toate gindurile mele 
craù la dînsa, am auzit deodată, îndărătul men, un fosnet de ramuri, și, fără sà 
am timpul să mă întorc bine, ea a alunecat lingă mine, ușoară și bună, Maria mea 
de mai de mult, de astădată însă plângând încet. 

Stelele sclipeaü tainic sus; un vint adia încet printre frunze. Am între- 
bat-o atunci încet să-mi spue ce are și ce-o face să sufere? 

— Dacă ai sti ce e în inima mea, zise ea, tot mai tremurând, tot mai 
perdută și stringéndu-se plăpindă subt braţul meù. 

Am sărutat-o lung şi în sărutul acela a soptit, abia a șoptit, cuvintul 
blând si dulce ca un parfum de flori ascunse: 

— Te iubesc atât de mult... că trebue să pieri... 

M-am uitat atunci la dînsa, la ochii ei închiși; si ’n fata ei arsă de o su- 
ferintà neînteleasà, în cearcănele închise, am înţeles lupta din sufletul ei, dintre 
conștiința si simţirea ei. 

Si gindindu-mă cât de slabă e voinţa noastră, în faţa vieţii care vrea 
să-și aibă partea ei din Angustimea fericirii pàmiîntesti, am înţeles cu tristeţe cà 
nu-i cu putință un vis care sà nu se sfirseascà, că nu-i dat omului să voiască 
altă iubire ideală, senină, alături de iubirea care cere, care stringe, care omoară 
in dăruirea altei vieţi. 

Un fior îmi cutreeră tot corpul răscolindu-mi sângele și trezindu-mi toate 
dorinţele înăbușite atâta vreme. C'o luptă, cea mai mare ce-am avut a întilni, 
ne-am despărţit, si a doua zi am plecat. 

Dar în amintirea mea, fiinţa ei, cu suferinta-i dintre iubire si renunțare, 
imi apare ca o femeie-ânger planând pe o înălțime azurată, cea mai înaltă la 
care m'am ridicat în viatà-mi. 

Buzéù, 1900, N. Cocea. 


PE RIN... 


—— bdo 


g Era gin betrână... Departe pe Rin, 


A In murmur de ape si plânset de vint, 
224° Se ’naltà castelul, crescut din pimînt, 
Cetatea märetului Kryn! 


Prin bolti ogivale, mâncate de vremi, 

Resună cuvîntul, de vint irosit : 

»Trufia și faima de mult aŭ murit; 
Zădarnic, ruină, le chemi!« 


In plânsctul vag al bătrânului Rin, 

De-apururea doarme castelul enorm... 

Legende ’ngropate in noaptea lui dorm, 
Acolo azi doarme și Kryn! 


l’ovestea-i betrână..: Nici ep mo mai ştiu! 

Dar Rinul o știe și n'are cuvint; 

Cu vintul, ‘i ’naltà cântări de mormint,- 
Şi ele se pierd în pustiu... 


Isis. 
Bruxel. 


Lace. neg 
DEE 


Ae "NY 
e geg: 


SE 


ENEE 

Sege 

bar dl Da 
rta 


SZ 
Seet 
SES REN 





REFUZ ee Obae 


astire 


v 


ana 


Uşi vechi de m 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 


LITERARĂ ŞI ARTISTICA 





ima luă Eminescu. — Distinsul nostru colaborator, D. Ang. Demetriescu, a ridicat, zilele 
à ? trecute, un văl deasupra rimei lui Eminescu, arătându-ne că inovațiile poetului în pri- 
vinta aceasta, sunt maï putin originale decât s’ar fi crezut si că si ele vin tot din influența 





— + 


germană ca multe alte din inovațiile Junimii. 

Tatà cum ne-o dovedeste D. Ang. Demetriescu: 

„Rolul ce joacă rima în poezia modernă este asa de covirsitor, încât, după Théodore de 
Banville, într'un vers se aude numai vorba de la rimă, si această vorbă singură produce efectul voit 
de poet. Precum pictorul desteaptà în spiritul privitorului ideia unui fag saù a unui stejar, nu re- 
producând conturul sati structura frunzelor de fag saii de stejar, ci numai cu ajutorul unor arun- 
cături de pensulă nemerite, de asemenea poetul, care nu înfățișează obiectele descriindu-le subt fe- 
luritele lor aspecte, nici nu comunică idei exprimându-le in extenso si în ordinea lor logică, evoacă în 
fantazia cititorului idei si forme numai cu ajutorul unei vorbe, sai unor împerecheri de vorbe. 

Poeţii nostri, până la Eminescu, chiar cel maï abili în arta de a fiuri versuri, se multu- 
meat cu rimele ușoare sati cel mult cu asonante mai anevoioase, însă căutând în totdeauna 
această potrivire de sunete în cuvinte luate individual. Cântece, elegii, imnuri, poeme epice și drame, 
nu eșeaii din obicinuitele at, it, ita, or, oare, etc., saù din ceva mai dificilele de găsit ont, angă, 
ung, etc. În general, se rima prea ușor; ba încă, spre maï multă înlesnire, se uza si se abuza de 
prea comodul ntruc« de a face susceptibile de rimă cuvintele cele mai neaseménate între ele, trans- 
formându-le în diminutive. 

Această slăbiciune tocmai în partea culminantă a versului, această monotonie și vulgaritate 
metrică, inspira spiritelor mat rafinate şi, prin urmare, mai setoase de o artă originală, o aversiune 
neînvinsă contra celor maï multe din poeziile noastre, care, din acest punct de vedere, erati de o 
platitudine revoltătoare. 

Eminescu este cel dintăi care rupse cu această metrică de copii. El est din figasul răsbătut 
al formelor demodate, sfârimă acele tipare învechite, aproape primitive, găsi combinaţii si apropieri 
îndrăznețe de sunete, și dete urechii românești agremente acustice neașteptate, curioase, bizare, în 
orice caz noué. Precum a luat din filozofia germană pesimismul, cu care a dat o coloriturà mai întu- 
necoasă si mal posomorîtà gindurilor noastre, de asemenea a imprumutat de la poeţii germani unele 
din particularitàtile lor metrice. Și din acest punct de vedere, ca şi din altele, se poate zice că poezia 
lui nu este o productiune spontanee, ci fructul dureros și lent al unei munci prelungite, al unei 
imitații conştiente, $ 

Poeţii germani, chiar cel mat buni, rimeazà, de nevoe sati poate spre a da mai multă graţie 
naivă versurilor lor, cuvintele, pronuntànd pe unele din ele în formă dialectală. Astfel găsim la dinsit 


www.dacoromanica.ro 


260 CRONICA 


rime de felul acesta: Zicht-Gemiith, frisch- Gebiisch, Spiegel- Fiivgel, seliye-frôhliche, Magdalene- 
schöne, geselzt-ergătzt, hòflich-straflich, mogen-Schliyen, Sieg-siech, etc. 

După exemplul lor, Eminescu introduse în poezia noastră rime de cuvinte pe care nimeni 
până la dinsul nu cutezase să le împerecheze, precum: pletoase-intunecoasă, torţii-porţii, asa- 
meni oameni, lunţ-amanţi, isteț-musteţi, întinz-oglinzi, trişti-miști, etc. Insă ceeace era spon- 
taneŭ și oarecum naiv la poeţii germani, devine la poetul român o imitație savantà, de oarece se ìn- 
temeiază pe studiul literaturilor străine. 

Cu toate acestea innovatia lui Eminescu păru prea îndrăzneață chiar celor ce innotaü în 
mijlocul curentului produs de dinsul. De aceea ea figurează, cel putin până acum, numai în colecţia 
de poezii a maestrului. 

Mult mai ispititoare fură pentru elevii săi rimele alcătuite din silabele finale ale unei vorbe 
cu silabe fäcénd parte din două cuvinte consecutive, de ex. : gindul—luminändu-l, adio—privi-o, 
mintui—vestmintu-1, dascàl —recunoascà-l, galesi—cale-si, chinu-mi—suspinu-mi, asculta- 
vei—cântu-vei, etc. 

Această inovaţie impresionarà în mod plăcut simţul acustic al celor maï multi. Vlahuţă 
se grăbi cel dintăi a și-o apropria și chiar a o duce puţin mai departe, căutând a pune trei cuvinte 
la rimă, în loc de doč, precum: abătuții—du-ţi-ă, spumii—nu-mi-i, etc. 

De sigur inovaţia lut Emiaescu nu este lipsită de o invederată plăcere pentru ureche, 
nici de un merit real. Din nenorocire, ea nu este o invenţie a poetului român, ci iarăși o imitație de 
la poeţii germani, o localizare, ca să zicem așa, și anume de la Rückert, de la care Eminescu a mai 
imprumutat, ca forme metrice, ghaselul și glossa, cu toate că cel dintăi e de origină germană, iar 
cea din urmă spaniolăe. 

Pentru ca cititorul să-și facă o idee mai lămurită de gradul în care poetul român a călcat 
pe urmele celui german, D. Ang, Demetriescu dă următoarele exemple: 


»Aber den Licht im Innern blüht es 


Meines Gemiithes. 
Riickert. 
Der Wohlverständige, dahin zum Schahe schritt er, 


Und that die Werbung Kund von Iran’s edlem Ritter. 
Idem. Rostem und Suhrab, Cartea I, 8. 


Still tauschte drin das Paar die Lust der Seelen aus 
Und draussen liess die Schaar die Kraft der Kehlen ‘aus : 
nDass dieser neue Mond lang dein Behagen sei! 
» Dass dieser Feinde Haupt ewig geschlagen sei !u 

Id. ibid. 


Denn unter meinen Spielgenossen rag ich hoch 
Hervor, mein Haupt empor zum Himmel trag ich hoch. 
Id., ibid. 11. 


O Mutter, aber dich, du hòre meinen Schwur an, 
Mach’ich zur Königin von Ivan und von Turan. 
Id, ibid. 12. 
Suhrab, gerüstet, trat zu seiner Mutter Vater, 
Um Urlaub und Geleit und Reisebeistand bat er. 
Id., ibid. 15. 


Neaparat, unii din poeţii germani n’aù pregetat de a se folosi de invenţia lu! Rückert, s. ex. : 


Wie stolz und stattlich geht er! 
Er ist nur ein Trompeter. 
Schefiel Der Trompeter 


CRONICA 261 


O Quinctili! armer l'eldheer! 
Dachtest du, dass so die Welt war’? 
Id., Teutoburger Schlacht. 


Tot de la poeţii germani, si nu de la cei greci sai latini, si anume de la Platen, pe care 
l-a imitat ca idee în sonetul la Venetia, Eminescu a împrumutat strofa saficà. 

Scad însă aceste împrumuturi gloria poetului român ? Intru câtva, da, réspunde D. Ang. 
Demetriescu. Oricum ar fi însă, lui Eminescu îi rămâne meritul de a fi introdus noui forme in poetica 
românească și de a fi izbutit să iasă din vechile tiparuri devenite sacramentale <. 


* 
E NE 

Armand Silvestre. — Zilele trecuta a murit la Tuluza cunoscutul poet și scriitor francez, 
Armand Silvestre. In anii din urmă el devenise un cronicar de ziare, ale carui cronici, cam prea de- 
coltate, impresionati mult masa cititorilor. Mai înainte, însă, Armand Silvestre fusese un poet parna- 
sian, care a scris mii de versuri ușoare, cu oarecare resunet în vremea lor. Primul stii volum, Son- 
nets païens, a aparut co prefață de George Sand. Ilustra romanţieră franceză, căreia nu-i plăceati 
prea mult versurile si care n'a apretiat niciodată pe Victor Hugo la adevărata lui valoare, a crezut 
că Armand Silvestre era un mare poet. Prefaţa Sonetelor păgâne începea astfel: „Iată niște prea 
frumoase versuri. Trecător, oprește-ţi pasul și culege aceste fructe strălucitoare, pe ici pe colea stra- 
niî, pururea însă plăcute. Opt ani mai târzii, în ajunul morţii sale, George Sand scrie, ca un post- 
scriptum la volumul lui Armand Silvestre, Poésies, rindurile urmatoare ` Volumul e „dovada com- 
plectă a unui talent extraordinar la care puterea si gratia slujesc totdeauna o emoție arzătoare și 
adincău. In primele lui poezit Sunete payâne, Armand Silvestre a dat poate cele mai frumoase, 
sal dintre cele mai frumoase versuri ale lui. Unele din ele, prin avintul și căldura lor, amintesc 
sonetele minunate ale renașterii franceze. 


Les dieux ont mesuré la souffrance à ton coeur... 
On doit être immortel rien que d’avoir aimé... 
Seul l’idéal nous fait d’immortelles blessures 

Et le mal de l’aimer console d'en souffrir. 


In La vie de l'âme, un alt volum, întilnim evocatiuni si sentimente nobile. Asa versurile : 
Sur les maux de la Patrie, în care poetul exaltă Franţa în cuvinte de o rarâ elevaţie, sunt neuitate 
pentru cine le-a citit odatà. 


Tu fus l’arbre grandi sous l’aurore première, 
Le vieux cep où mürit l’antique liberté, 

Et tu fis de tes seins tendus vers la lumière 

La coupe immense où vint boire l’humanité. 


La vie des choses, La gloire du souvenir, La chanson des heures, Fantaisies celestes, In- 
termèdes paiens, Les ailes d'or, Le pays des roses, La chanson des étoiles, L'or du couchant, si 
poate si altele pe care nu ni le amintim, sunt atâtea volume de versuri, multe din ele însem- 
nate cu frumuseți trainice. Cu toate acestea, primele sale irei volume îi alcătuesc opera cea mai 
consistentă. El va trăi în Franţa printre primii poeti de ordinea a doua. Murind, aproape, scrise ur- 
mătoarea poezie de o atingătoare actualitate și de o netăgăduită frumuseţe. Poetul avu, în ultimele 
lui zile, o inspiraţie de tinereţe. ` 


Comme une fleur vivace en un bois défleuri, 

Un vœu demeure encor dans mon cœur sans priére : 
C'est que ton front de lis et neige pétri 

Se penche sur mon front à mon heure dernière. 


www.dacoromanica.ro 


262 . CRONICA 


C'est alors seulement que, tout bas, joserai 

— Les mourants ont des voix qui peuvent tout nous dire — 
+ Te conter de quel mal j'ai vécu déchiré, 

N'ayant d’espoir qu’au jour qui finit mon martyre! 


Je te dirai : »Je fus, de l’heure où je te vis, 
L’esclave douloureux de ta beauté profonde : 
Le soleil s'est éteint devant mes yeux ravis 

Et ton rayonnement emplit pour moi le monde. 


nJ’ai vécu d’un espoir toujours désespéré, 
Arrosant de mon sang le chemin de mon rêve, 
Détournant la pitié de mon mal ignoré, 

A mon divin tourment refusant toute trêve. 


»Tel je fus, tel je suis aux portes du tombeau, 
Proclamant ta splendeur dans mon culte farouche, 
Emportant dans la nuit, comme un double flambeau, 
Ton image en mes yeux et ton nom sur ma bouche. 


nRegarde-moi ! Je veux boire en ton regard clair, 
Le mépris d’une vie à l’exil condamnée, 

Où, comme au prisonnier, manquent l’espace et l’air, 
Depuis que, loin de toi, s’en fut ma destinée. 


»Regarde-moi | Je veux partir pour l’Inconnu 
Sur la mer qui palpite au fond de ta prunelle, 
Dans son flot d’or vivant baigner mon âme à nu, 
Avant de la livrer à sa route éternelle! 


»Regarde-moi | tes yeux sont doux quand tu le veux 
Et les temps ne mont pas lassé de leur mensonge ! 
Laisse-moi respirer l’odeur de tes cheveux 

De si près que ma main défaillante s’y plonge. 


» Adieu | ne me plains pas. J'ai l’orgueil de souffrir, 
Par-delà l’Infini, de ma sainte blessure. 

C'est à sentir le mal dont tu me vois mourir 

D’un immortel destin que mon âme s’assurec, 


Ainsi te parlerai-je, et tu m’écouteras, 

— Les mourants ont des voix qui restent dans l’oreille — 
Et je m’endormirai dans l'ombre de tes bras, 

Gloire de mon amour, o beauté sans pareille | 


CRONICA 263 


Primim un volum de poezii, întitulat Versuri de D. Vasile Pop. Pentru a da cititorilor o 
idee de felul versificärif poetului reproducem aici bucata: 


VOM DAINUI 


Bocesc fricoșii cobitori Jar când dușmani nàval’aii dat, 
Cu glas asa tînguitor, Cu ei ogoare-am îngrăşat; 

In cât de-ar fi dup’acesti cobi, Si cu vräjmasif cel mal ari, 

In loc de oameni, am fi robi. Aram dumbrave de stejari!... 
Și toți, fricoși, 'n plânset gem, Când oardele nu ne-ai clintit, 
Si printre gemete ’n blestem, Când neamurile-am îngrozit, 
Cu glas sibilic, dar näting Boci-vom azi, popor eroii, 
Perirea neamului o plâng. Că soarta ni-s'arată ’n réü 1? 
Aci Sträbunif ne-ai lăsat Dar soarta de s'o ’ncumeta 

Să stăm ca stânci, și neam bărbat, — la luptele ce vom purta 
Intregul neam, ca de granit, . Să fie cu-alţii, nu cu noi, — 
Am stat prin veacuri neclintit. Chiar soartei vom purta război] 


Şam dăinuit, s'om dainui, 
Chiar cerul de s'ar nărui! 


Un număr de tineri aŭ dat, în ziua de 23 Februarie curent, un banchet si un obiect de 
artă, în semn de admiraţie, D-lui I. L. Carageale. Revista Literatură şi Artă Română felicită ti- 
nerimea noastră pentru sentimentele ce le-arată eminentului dramaturg român. ” 


l. NESTOR. 


Revista Transilvania de subt directiunea D-lui Dr. Diaconovich face, în numărul săi de pe 
Tanuarie si Februarie a, c., următoarea apreciare binevoitoare asupra Revistei noastre. 

„Literatura şi Arta românâ«, eleganta revistă bucureșteană,.. redijată cu multă price- 
pere și seriozitate și urmărind un scop cultural curat românesc, cu No. 12 din anul trecut și-a 
încheiat anul al 1V-lea al existenței sale, formând un respectabil și atrăgător volum prin cu- 
prinsul și forma sa. Această revistă, având de colaboratori pe cei mai autorizaţi scriitori și artiști 
români, prin lucrările și ilustrațiile publicate în coloanele sale în cei patru ani de existenţă, a 
isbutit să ia un loc întăietor printre publicaţiunile noastre de valoare. Ca și în anii trecuţi, ea a 
căutat și de astădată să imbrätiseze toată mișcarea intelectuală, permisă de cadrul și titlul ei. Din 
bogatul si variatul material remarcăm : Poezii, de : D. Anghel, Ascanio, I. Bärsian, Carmen 
Sylva, H. Cosoiu, G. Coșbuc, St. Cruceanu, I. Dragomirescu, O. St. Iosif, Ana Linta, H. Lecca, 
A. Naum, Ecaterina Pitis, R. Rosetti, T. D. Speranţa, G. Tutoveanu, Al. Vlahuţă, Al. Zamfirescu. 
Studii literare, istorice şi artistice de: A. Costin (Pictura și sculptura română la Paris), A. De- 
metriescu ; (Cum s'aù format poemele homerice); I. Dragomirescu (loan Eliade Rădulescu); N. 
Iorga (Studii de istorie si de istorie literară); B. Iorgulescu (Cronicarul Filipescu; Omorîrea 
mitropolitului Ivirian), Dr. C. I. Istrati (Primele școli române de fete; Prima școală de fete din 


www.dacoromanica.ro 


264 CRONICA 


Bucuresti); I. Mincu: (Expoziţia artiştilor îo viaţa); D. G. Ollanescu (România de 50 ani in- 
coace) ; N. Petrașcu (Expoziţia Grigorescu) ; Gr. Pisculescu (Iulia Hasdeu) ; I. Stràmbulescu (Expo. 
ziţiile din München), Al. Xenopol; (Réponse à Mr. Bertha). Nuvele, descrieri, schiţe, teatru : de 
V. Cioflec, H. Cosoiu, A. Davila, I. Dragomirescu. D.C. Ollănescu (Fecior de bant gata), N. Petrașcu 
(Matei Millo; asupra reorganizării teatrului; reorganizarea conservatoarelor). Musică : de V. G. Be- ` 
nisache (Aubade) și G. Enescu (Impromptu). Cronica literara. Ilustratiuni găsim 95, reprezentând 
monumente române vechi de architecturà si de sculptură, opere de artă ale maestrilor români ca : 
Th. Aman, I. Andreescu, Carmen Sylva, N. Grigorescu, I. Georgescu, Ch. Loghi, I. Mincu, D. Mirea, 
F. Storck, C. I. Stăncescu, G. Verona. 

La expozitiunea Universală din Paris din 1900 această revistă a obținut medalia de auru, 


TEATRUL NATIONAL 


OPERA ROMÂNA 


În ultimul moment un afiș al "Teatrului National ne anunţă că reprezentatia operei Rigo- 
letto, în care urma să cânte Baritonul Popovici, a fost revocată „din cauze neprevăzuteu. 
In același timp primim la redacţie din partea artistului nostru următoarele rinduri: 


Amice Petraşcu, 


Ca unul ce ai avut bunà-vointa de a vorbi în Revisla ta de reprezentatia Operei Rigoletto, 
revocată ndin cauze neprevăzuteu, după cum arată afișul Teatrului Naţional, cred de datoria mea a 
aduce la cunoștința amabilei societati Bucureștene cauza adevărată a acestei revocări. 

Deși sala a fost aproape întreagă vindutä şi cu toate că D. director al Teatrului National 
mi-a oferit suma de două mii cinci sute lei pentru această reprezentaţie, cu părere de réü n'am 
putut primi, de oarece ansamblul Operei noastre era insuficient : n'a făcut probele, absolut 
necesare. 

Tradițiile artistice ale teatrelor în care mi-am fâcut cariera cer, pentru reprezentarea unei 
opere, un ansamblu armonic bine pregătit, iar nu numai doi ori trei soliști de prima ordine. La noi 
principiile de care s'a condus până acum Direcţia Operei Române par a D fost cu totul altele. | 

Incredintat că adevărata si buna cale pe care va trebui să se îndrumeze într’o zi si Opera 
Română este aceea urmată de teatrele de operă din strainàtate, am preterit a părăsi pentru mo- 
ment ideia acestei reprezentatii, convins fiind cà în condiţiile în care s’ar fi dat, fără o pregătire se- 
rioasă, am D frustrat publicul. 

Rugându-te a da publicităţii rîndurile de faţă, îţi reînoesc, cu mulţumirile mele anticipate 
sentimentele cele maï cordiale. i 


D. Popovici. 
București, 19 Februarie 1901. Prim bariton dramatic. 


. 

In fata acestei triste destăinuiri, nu putem decât să deplängem starea în care a ajuns opera 
noastră. Noi am fost dintre aceia care am susținut înfiinţarea unei opere române, cu elementele ei 
actuale, deși știam că cea mai mare din acestefelemente sunt foarte slabe, aproape neadmisibile. 
N’am fi crezut însă ca în slăbiciunea lor să se amestece și rea voință. Se pare că boala de care e 
cuprinsă trupa de operă e cu mult mai adincă decât ne-o închipuiam ; căci dacă Popovici, în scri- 
soarea lui, acopere lucrurile cu o delicatetà pornită dintr’un sentiment de colegialitate si nu ne de- 
nuntà decât ransamblul nesuficient« al trupei, cei ce sunt în legături mai deaproape cu teatrul aŭ 
aflat si pricinile acestei nnesuficienti«. Iată, in adevăr, cum pune punctul pei L’Indépendance 
Roumaine de astă seară : 


CRONICA 265 


n... Artistul a trebuit să renuute de a mai juca opera Rigoletto, în care, se zice, că e de- 
săvirşit, din cauza relef voințe a tenorului și basuluf, care aŭ refuzat să vină la repetitiuni... Direc- 
tiunea teatrului, din nenorocire, nu mai are nici o autoritate pentru a se impune artiștilor recalci- 
tranti care privează Capitala iatreagă de a petrece o serată frumoasă. 

Compătimind dar si mai mult pe artiștii nostri care maŭ înțeles profitul ce l-ar fi avut, 
văzând cum se joacă și se cântă pe scenă o operă ca Rigoletto, felicităm din inimă pe baritonul Po- 
puvici, a carei conștiință de arta lu! si respect de public, îl disting atât de mult de străinii ce trer 
gi joacă pe scena noastră fârä nici un scrupul de ansamblul operelor, 


UN AMATOR. 


CARTI SI REVISTE STRAINE 


— e 


k Ve Fantôme, roman de Paul Bourget (Plon, Editor, Paris). Ultima lucrare a lui Bourget are 
DS multe din calităţile lui briliante de altădată si amintește romanele sale bune: Mensonges, 

Cruelle enigme şi altele, prin pasiunea care se desprinde din pagimle lui. $i aici distinsul 
romanlier francez rămâne un mare cunoscător al sufletului omenesc si în deosebi al femeiei, un in- 
teresant răscolitor al constiintelor, un stilist fermecător în cele mai multe pagini. Dar tot aict în- 
tiloim și unele neajunsuri, care ni se par a fi neajunsurile calităților sale duse la exagerare. Așa cre- 
dem că tema lui e nenorocilă și antipatică, poate din dorinţa de a ne da o ideie şi mal mare de vir- 
tuozitatea sa psicologică ; de asemeni lungimile neterminabile de descriptii sufletești si desnodämintul, 
care nu mai e un desnodämint, ci o ruptură, o întrerupere bruscă și nesatisfăcătoare a romanului, 
sunt, în parte, efecte ale aceleiași calități excesive. Paul Bourget ne apare de astădată ca un om ce 
s'ar fi închis pe dinăuntru într’o cameră dintr'un etaj înnalt, ar fi aruncat cheia pe fereastră și sar 
trudi tot timpul să găsească mijlocul de a esi din cameră. La urmă el sare pe fereastră, frângându-și 
un picior. 

Acum iată țesătura romanului. Intr'o dimineaţă de Maiü dia 1894, Filip D’Andiguier, un 
bătrân amator de lucruri rari, așteaptă neliniștit la el acasă vizita unei femei tinere, Eveline Mal- 
clerc, pe care o stia din copilărie și care-i anunţa o nenorocire ce i se întimplase. D'Andiguier 
cunoscuse pe mama Evelineï, Antoinette, femeie de o rară frumuseţe, într'un loc pitoresc de pe lacul 
de Como, tocmai când ea se logodise cu un om pe care nu-l iubea. El îf jură în mintea luf o dragoste 
ideală, nu se însură niciodată și-i păstră amintirea cea mai caldă, chiar după moartea ei, provenită, nouă 
ani în urmă, priatr’un accident de trăsură. La ora fixată, Eveline sosi palidă, slabă, tremurând, și-l 
spuse că noaptea trecută bărbatul d voise să se sinucidă si că, surprins de ea, a căutat să-i ascundă 
intenţiunea lui de a-și curma zilele, spunându-i că încerca numai o armă. Cu lacrémile în 
ochi, desperată, dinsa roagă pe d’Andiguier să se ducă la ea acasă, să întrebe pe bărbatul ei si să 
afle care e motivul unei atât de teribile hotäriri. Drept rezultat al vizitei ce făcu lui Malclerc, bărbatul 
Evelinei, D'Andiguier aduse 60 de pagini de jurnal din viaţa luì Malclerc, scrise de el însuși, pe care, 
după ce linişti pe Eveline și o trimise acasă înșelând-o și el cu aceleași cuvinte ale lui Malclerc, le citi, 
izbit de revelarea cea mai dureroasă pentru el: Antoinette, femeia ideală, căreia el îi închinase viaţa 
si amorul lui ideal ca un cavaler din alte timpuri, fusese iubită cu pasiune în timpul véduvieï ei de 
către Malclerc, si Malclerc, stàpînit, obsedat de fantoma Antonetei lui adorate, regăsindu-i într'o zi 
chipul și sufletul în fata ei, Evelina, o luă de soţie, comiténd cel maï abominabil incest. A doua zi însă 
după căsătoria lui, remușcările cele mai fieroase, cele maï neînchipuite, îi cuprind sufletul și după 7 
luni de suferință voeste să-și pue capăt zilelor. — Deși zdrobit în toate amintirile și fiinţa lui, D'Andi- 
guier caută totuși să împace pe cei doi soţi. O împrejurare—nu tocmai verisimili— face pe Evelina 
să citească paginile de jurnal scrise de Malclere și să descopere ea însăși, subt cea mal teribilă lovitură, 


CARTI SL REVISTE STRAINE 267 


amorul dintre mama yi bărbatul ei. D'Andiguier totuși, în fata copilului care se născuse din casätoria 
aceasta, iși pune din noŭ silintele să aducă pacea între ei. 

— In numele copilului v'o cer la amindoi, zise el; trebue să voiti să uitaţi totul, trebue 
să trăiţi pentru el... — Voiù incerca, rispunde Malclerc, cu glasul hotărit si sprijinindu-se cu mâna 
pe umărul lui D’Andiguier. — Voiù încerca, răspunde Evelina, cu un accent innäbusit si stringând 
incet copilul la sinul sën. Iată sfirșitul romanului. In el atât D'Andiguier, un caracter, cât si Mal- 
clerc, un patolog criminal, sunt bine studiati și bine descriși. 


Le Chemin d'amour, roman de J. H. Rosny (Ollendorff, editor, Paris). Ca procedare de 
scriitori, frații Rosny sunt, până la un punct, contrariul lui Paul Bourget. Ei nu caută să explice ca 
diosul totul prin analize si să ne dea seamă cu o rară, desi artificială preciziune, credem noi, de mo- 
bilele inimii omeneşti. Din contra, la ei o mare parte din faptele vieţii vin neașteptate, neprevezute, 
inconștiente și evocă mai mult starea sufletească a personagelor decât o descriii. Așa e și în ro- 
manul Chemin d'amour, unde o femeie, Maria Gerfault, înșelată de bărbatul ei, se deslipeste ìn- 
cetul cu incetul de fiinţa și amintirea lui. Intro zi bărbatul ei ajunge un străin pentru dinsa. Atunci 
ea dorește să întilnească în viaţă adevărata și sincera dragoste visată din copilărie si neïntilnitä în 
dragostea falsă a bărbatului scă. Sufletul acestei femei e bine descris de autorii romanului. El amin- 
teste sufletele atâtor femei de elită, superioare ca sensibilitate si morală, care, întilnind alături de 
ele bărbaţi înfositi pria sensualitatea lor, visează toată viaţa o dragoste ideală, într'o atmosferă de 
onoare casnică, si de-o potrivă împărtășită atât de femeie cât si de bărbatul dorit. 

D 
* ë 

Michael Kramer, de Gerhart Hautmann (Fischer, editor, Berlin). Drama din urmă a cunos- 
cutului dramaturg german e o lucrare mișcătoare si interesantă. Michael Kramer e un mare artist, 
pentru care pictura e o religiune. Copilul lui — de o uritenie fizică mai exagerată decât a tatălui 
Sot, dar si de un talent mai puternic decât al lui — e crescut de dinsul cu o severitate excesivă. Ne- 
putând indura severitatea părintească, copilul se aruncă într’o viaţă desfrînatà, se amorezează de 
fata unui circiumar, minte în fata lui tatu-săi și moare lovit de un noŭ amant al fetei circiuma- 
ruluï. Se aduce cadavrul fiului acasă si Michael Kramer, după ce îi muleazi masca în ghips, continuă 
liniștit lucrul séù. Putin după aceea o durere surdă se arată în sufletul lui. In faţa cadavrului fiului 
seù, el simte că, desi țelul cel mai înnalt al vieţii lui era de a înnobila sufletul copilului sën, numai 
moartea l-a putut înobila, și se consolează cu strania teorie că: „moartea e forma cea mai dulce a 
vieţii, capul-de-operă a dragostei eterne«. Și de unde pentru altul moartea copilului séù ar fi fost 
o catastrofă, pentru artistul Kramer ea nu e decât o nouă problemă ce i se pune în viaţă și pe care 
va cerca s’o dezlege restul zilelor sale în speranţa că va putea ridica un colt de văl al necunosci- 
bilului. Pe scenă drama a căzut. 

a "a 

Il trionfo di Leopardi, (Iride Mamertina, editoare, Messina) de F. Italo Guifrè, a un mie 
volum de versuri, cea mai mare parte sonete, închinate tristului poet Giacomo Leopardi si remar- 
calile prin o versificare de o rară usurintä si un vocabular bogat. Volumul începe cu următorul 
sonet : 

Volge un secolo giù che °l ciglio al pianto 
Schiudesti, o Vate del dolore umano, 
E la grand’alma al funerario canto, 
Che tutto, tutto dice essere vano. 


Fior di virtude în disadorno ammanto, 
Fuggisti dal natio suol marchigiano, 
E povero traesti i giorni e affranto, 

Senza gloria ed amor, spirto sovrano 


www.dacoromanica.ro 


268 CARTI SI REVISTE STRAINE 


La patria ecco t’ aclama, e monumenti, 
E lapidi e volumi al tuo gran merto 
Oggi onoranza memorabil fanno. 


Ma ’l peana degli uomini non senti, 
Gli altari accesi ora non vedi e °l serto, 
Tarda mercede al tuo duratn affanno. 


* 
* * 


Revue Bleue 16 Februarie. Hector Depasse apretiazà, subt titlul» Vienne, Rome, Madrid, 
crizele politice din cele trei mari capitale si în deosebi pe cea austriacă în privinţa căreia se exprimă 
astfel : » Austria are și ea criza ei, care se îndrumează din an în an spre un deznodimint obscur si 
care a făcut incă un pas insemnat cu ultima adunare a noului Reichstag. Monarhia Habsburgilor 
pare a fi ajunsă în situaţia aceea în care tot ce se mai încearcă pentru a opri răul nu face dimpotriva 
decât să-l precipite mai mult. Mijloacele politicei, oricare ar fi ele, devin din ce To ce mai neputin- 
cioase în faţa fatalitätif lucrurilor si s'ar părea că toată înţelepciunea actuală mar sta decât în ne- 
clintirea stării lucrurilor, căci orice mișcare nu face decât să dea pe faţă mal mult invechirea acestui 
organism alcătuit numai din bucăţi și ale cărui bucăţi nu se mai pot ţinea împreună. Principiul na- 
tionalitàtilor urma fireşte să fie otrava omoritoare care, intrând încetul cu încetul în toate vinele 
acestui mare corp, îl va ucide. O domnie de 50 de ani a fost cel din urmă noroc al imperiului aus- 
tro-ungar, dar ar fi trebuit ca această domnie fericită să deie popoarelor monarchiei o lungă durata 
de pace. S'a întimplat însă tocmai dimpotrivă. Ficţiunea imperiului a fost sfisiatä ; toate popoarele din 
ea aŭ simţit o dorinţă arzètoare de a-și vedea singure de soarta lor. . , Noul Reichstag abia a putut 
să-și aleagă un președinte, şi el nu e nici neamf, nici polonez, e un morav care aparține unui grup 
compact de trei deputati! Impăratul Frant losef, apăsat de întreita sarcină a virstei și nenorocirilor 
private si publice mai multe decât poate suferi o fire omenească, în ceasul în care trebue să se gin- 
dească elsingur în sine la definitiva sa retragere, se vede în fata unor drumuri politice nouă, unde nu 
s'ar aventura nici principele cel mai intreprinzător, însufletit de gloriola tinereţii. Pe de-oparte, el e 
îndemnat ca să reiee sistemul imperiului autoritar și centralist, părăsit de mai bine de 30 de ani; 
s'ar mai putea adăuga și sufragiul universal, pus în aplicaţie după moda imperială. Pe de altă parte i 
se indică calea nouă a federalismului, în care orice naţionalitate din imperii ar găsi să-și satisfacă ge- 
niul săi, fericită de a putea vorbi limba sa în toată neatîrnarea si de a aspira cu pieptul larg aerul 
dătător de viaţă alviitorului. . . La amîndouè din aceste proiecte se opun multe stavile greii de învins. 
Una din ele, poate cea mai neînsemnată, e opoziţia Ungariei care, stăpinită de egoismul sën exclusiv, 
refuză orice concurs întru salvarea imperiului si respinge orice ideie federalistă sati altă reformă con- 
stitutionalà, orgolioasă de autonomia ei câștigată si încăpăţinată în ideia de a o refuza pe nedrept al- 
tora. A nu vedea, a nu cunoaște si a nu iubi pe nimeni decât pe sine, a impune limba sa prin mijloa- 
cele cele mat tiranice la popoare care nu sunt născute so vorbească, și de a strivi totul în jurul săi, de 
a împinge voinţa sa până la extremitate, fără nici o consideraţie de drepturile și buna stare obștească : 
iată politica Ungariei, și nof nu credem că o astfel de politică să facă fericiţi pe cei ce o practică cu 
o gelozie orgolioasă si fieroasă, crezutà de ei cavalerească, , . Germanii din Austria propriii zisă nu 
gîndesc decât să părăsească pentru totdeauna această monarhie istovită ; ei voesc să se lipească la 
marea Germanie si să împartă gloria ef... Impèratul Frant Iosef, atât de îmbătrânit, e încă singurul 
punct solid al imperiului. El apare ca molecula supremă — de acum înainte efemeră — în jurul că- 
reja se ţine acest vast agregat, minat de o ruină înceată. . . Ziua în care el va dispărea — și lucrul 
se poate întîmpla mâine — va dispărea și imperiul«, , , 

La Revue. 15 Februarie. Henry Bérenger se ocupă într'un articol de Testamentul poetic 
al lui Sully-Prudhomme. Se știe că delicatul poet francez, după ce a scris: Epreuves, Solitudes și 
Zenith, a publicat, subt formă de testament poetic, esenţa gindirilor sale asupra meșteșugului de a 
face versuri și asupra inspiraţiei lor; El a împărţit în două părţi rtestamentul« sën poetic : întăia, vor- 
beste de versificare si de legile ei; a doua de poezie în ea însăși. In privinţa primei părţi, el zice că poe- 


www.dacoromanica.ro 


CĂRȚI SI REVISTE STRAINE 269 


tul trebue să cunoasca în fond știința versificării, să cerceteze care sunt legile rimei si ale cesurei, sa 
nu ignoreze nimic din greutăţile sintaxeï și vocabularului, să știe din ce se alcätueste armonia unui 
vers, unei strofe, unei perioade ; acestea sunt primele elemente de cunoştinţă ale poetului. Si Sully- 
Prudhomme arată, într'o pagină frumoasă, cum această cunoștință de tecnica versului nu numai că 
nu este incompatibilă cu inspiraţia poetică, dar cum, din potrivă, o innaltä. Wl e contra inovatiunilor 
de metrică contimporană, care îi par contrarii legilor istorice și fiziologice ale versificării franceze. 
In privința părţii a doua, a taineï poeziei, Sully-Prudhomme a scris câteva pagine demne de celebrele 
dialoguri ale luf Platon. El a ajuns la acea minunată înâlţime a culturii contimporane în care sinteza 
poetului și analiza învățatului, ca două coaste ale aceluiași munte, se întilnesc sus, pentru a ridira 
gindirea până în regiunile Nedefinitului.— Georges Dorys, dă în acelaşi număr, câteva date și priviri 
asupra Haremului imperial actual. 1Taremul din Yildiz-Kiosk e, după autor, o adunătură mizerabilä 
de femei care trăesc și mor fără sà fi cunoscut ceva de dinafară, fără să aibă conștiință de ce e viaţa. 
Dacă luxul si o splendoare le încunjoară, scopul pentru care sunt frumoase si se gătesc le lipsește, caci 
le lipsește iubirea. Această lipsă, cea mai teribilă pentru o femeie orientală, supravegherea de-aproape, 
necontenită, desperată, care le leagă de închisoarea în care trăesc, atmosfera de moliciune si de lingoare 
în care iși înăbușesc viaţa, le face ca să fie nenorocite, nervoase, iritabile, perverse. Femeile haremului 
sunt recrutate mal toate din rasa circasiană, cea mai frumoasă din Orient. Odată intrate în harem, 
odaliscele trebue să uite totul, pe părinţi, pe rude, amicii, ţara lor, pe care nu-i vor mai revedea. 
Sultana-Valide este aceea care le face educatiunea și are o autoritate supremă asupra lor. După doi 
ani de la intrare, atunci când ating în deobște virsta nubilă cele mai multe, așteaptă vizita Sultanu- 
lui, Sunt însă 300 care așteaptă aceeași vizită și printre ele căteva favorite ! Cu un harem atât de 
numeros, Sultanul n'are decât 13 copii. Celor mai multe din aceste fiinţe nenorocite li se provoacă 
avorturi, sai sunt supuse la regimuri imposibile. 

Nimic prin urmare din ceeace ne închipuim noi despre feeriile minunate ale Orientului. 

L’ Humanité nouvelle. —Februar.—Léon Rosny stabilește adevăratul întelesal cu vîntului 
Nirvana si al fondului religios din el. Nu neant, cum se credea, înseamnă Nirvana ci sai o reli- 
giune ateistă și materialistă, saù din contra o religiune deistà prin excelenţă si absolut spiritualistà, 
Rationamentul autorului se va sfirsi într'un număr viitor al Revistei. El e interesant prin cunostin- 
tele speciale ale lui Rosny si prin noutatea punerii temei. 

* 
E % 

La Revue de l’Art ancien et moderne, — 10 Februar. — Frumosul periodic francez în- 
cepe numărul séù prin o biografie a lui Paul Sédille de Sully-Prudhomme. Paul Sédille a fost un 
architect frances distins si a lucrat în același timp si peisagii de valoare. El a murit la 6 Ianuarie 
trecut. Sully-Prudhomme l’a cunoscut din copilărie si a admirat calităţile lui de artist. In același 
număr alt studii începând viaţa lui Wateau de Louis Fourcaud, cunoscutul profesor de estetică si 
istoria artel la școala de arte frumoase din Paris, și un al treilea studiu foarte interesant asupra 
sculpture japoneze, datorit savantei pene a lui Maitre. 

D. SPINEANU. 


ROBU 


SN ortile înalte de stejar stai deschise mari, proptite în câte-un bolovan. Prin 
È A deschizătura largă, împlinită de-asupra de un adăpost lunguet de sindile, 
se vede în curte, 

In fund magazii încăpătoare, două vinturätori crescute în gusà, pluguri 
in trei brazde, rariti rinjite, si alte ferotenii pentru lucrul câmpului sunt rinduite 
la locul lor cu socoteală, 

Pe dreapta, peste gardul de merisor retezat ca un părete, o boltă de vità 
tăptuită în curmezisul grădinii, tae în două leaurile boerești, mai mult în lături 
decât înalte; si, mai sus, de o parte si de alta a scărilor, două perdele lungi de 
iederă își tremură frunza încrestată peste cerdacul lat, până în Jintura de pe 
poala coperișului, Stilpii sc însirà imbinati unul de altul în arcuri lucrate cu 
scrisuri vechi ; iar printre ei, de jur împrejur, pe subt stresinile joase, răvare de 
verbină, muscatà, garofite, parfumează cuprinsul ziua și noaptea, ocolind casele 
ca o grădină spînzuratà. 

De pe foișor se saltă un porumbel. Atingându-și sfircurile aripelor, visleste 
aerul potolit — leneș se lasă la r&spintinile celor patru cărări ce împart bătătura 
ca o cruce uriașă de nisip. 


H 


Caleasca e trasă la scară. Inainte, un român roscovan, cu trupul înfrigurat 
si ostenit, păzeşte cu mâinile pe oiste să nu-și facă spaimă caii, 

Se aud glasuri, rîsete. 

Cuconul Vasile Belu, oacheș și scundac, calcă rar după soţia tinerică și 
sprintenă şi după cei doi copilasi inhorbotati de sărbătoare: un băiat şi o fată. 

Aruncă o ochire înginfatä peste telegarii vineti rotati, și, când să se sue, 
omul de adineori își luă inima în dinţi, — ghemuit, mai subt roate, cuteazä : 

— Păi... tot cu finu ăla, boerule... 

Incruntat, își mişcă ochelarii de pe nas, clătinând intr’ o parte cele doué 
fire de siret pe vesta albă: 

— Nu te mai încurca în picioarele mele, măi, arde-te-ar pustia ! 


272 ROBU 


Suflând greu, își face de lucru cu copiii, le potrivește pălăriile dintr’o 
smicitură. | 

— Mini! 

Caii strinsi în häturi, résuflà sănătate pe närile sburate. Cu capetele coardă, 
lăsând în urmă o închipuire de colb, strică rind pe rind umbrele sălciilor bétràne, 
așternute de-alungul aleii din poartă pânä’n şoseaua judeţeană. 


* 
* * 


De câte-ori s'a dat în vorbă, boerul i-a réspuns aspru, în silnicie, asa cum 
lovesti cu piciorul în pintecile unui câine nevoias și bolnav ce-ţi iese mereù. în 
cale. Pricepea cuconul lămurit că nu se ajunge nutretul clăcașului; nu vrea 
totuși să se dea plainic ca la anul să fie iarăși ceartă la impärtealä. 


Deunăzi locuitorii »cu caru«, strinsi pe otirisul luncii, și-aii luat în pri- 
mire partea lor de cositură. Un fecior scotea din căciulă câte un bilet răsucit; 
boerul il cetea; logofătul da cu prăjina după starea și învoiala sortasuluï. Plugarii 
băteau térusul cu câteva degete mai în spre vecin; daŭ ochiul în geană, peste 
fäsia de mătase verde închisă, trăgănată de adiere — făloși, cu o mână în sold, 
cumpäneaü în minte locul unde aù să-și culeagă purcoaele. 

Asa întelesì, ràsnetiti de ceată, se semënaü pe hotar unul câte unul. 

Impărțirea de a seasea, șterpelită de limba vitelor, se îngusta spre hätisi 
răsbia drept în gîrlà: partea era rea. 

Cuconul Vasile, de-a călare, citește petecul de hârtie: 

— Ilie Robu, doi stinjeni și patru palme. 

— Nu-l iaù boerule! 

— Ăsta ţi-a fost norocul. Ce e scris in frunte-i pus. 

— Nu-l iaŭ boerule! 

— 'Ţine-ţi gura, nepoate, i-a zis un unchias tämäsalnic, cu palma petre- 
cută între brînele roșii, nu şade frumos. 

Vorbele înțelepte nu l-aù adus la pricepere; i-ai alunecat pe lingă ureche 
ca pleava risipită. 

— Să fiù al rèilor d’oiù virt coasa în el! 

Scos din riscoale, suduind, o porneste razna prin pipuriste, ne mai abi- 
tend mlastina. Intro nimica toată a umplut Tutuenii de ocări si blăsteme. 

A douazi s'a întors. În spre zori a venit cu rugare la curte. 

Acum e a patra oară. | 


* 
+ Lé 


Când s'a urnit caleasca, remAne încremenit, mușcându-și buza de jos. Își 
simte pieptul, pe urmă ciafa înfierbintate. Îi svicnesc timplele. Se apleacă să-și 
ia căciula din tàrnà, si când să se ridice i sa părut că zidurile de piatră cresc 
pe de-asupra lui. 


ROBU 273 


Esit pe poartă e mai în larg. 

Cu capul în jos, cu umerii scoși prin cămaşa plesnita, aducénd greoiù picioa- 
rele muiate de la incheeturi, merge dus pe ginduri, așa cum de patruzeci de anı 
pășea în urma plugului. 

Pe uliţă copiii se joacă pe la porţi. Bătrânele strinse ciotcă povestesc încet 
intre ele; cârpesc albituri la umbra subţire în coloarea cerului de vară. 

Din prag în prag petrece casele stiute ca si cum le-ar vedea pentru întàia 
oară, până ajunge în marginea farinelor. 

Aci, Robu, ca după o cale fără popasuri, se trintește cu brâncile pe iarba. 
Cu fata căzută intre mâinile scorojite și noduroase, mestecă ginduri de demult. 

In repezeală, își aduce aminte sumanul și vologul ce putrezesc în recoarea 
beciurilor, zăloage de când l’a prins jitarul dând în elesteul poprit. Apoi, spaima 
ce a pătimit cu osiile smulse din stinjenii de rezervă, pitite în pod subt fuioarele 
de cânepă... 

ÎI cuprinde sila de ruşinea lui de acum; dirz, isbind pimintul cu virful 
opincii, sugrumă o sudalmă printre mustata stufoasă si sură ce-i acopere toată gura. 

De-asupra lui, in deal, sumedenie de stoguri descărcate farà rinduială si 
de toată mâna: unele sucite la virf ca tuluca, altele acoperite cu frunzar ori bozii, 
— e dijma oamenilor. Ceva mai la o parte, răsnite printr'un înconjur de mără- 
cini, cele două șire de griù late în piept ce-și pleacă subt soare coama lor uriașă,— 
e strinsoarea boerească. 

Robu cată în gol, cu minţile rătăcite. Ca prin somn îi fulgeră pe dinainte 
năpasta. Sdruncinat de pecat, dintr'o smiciala din cot se întărește pe picioare. 
Ochii tulburati věd cum îi fuge locul de subt el. Pe de lături i se năzăresc glasuri, 
zgomot de pași. Băgat în răcori, întoarce gitul fără de veste, și ferit calcă câțiva 
pași în pieziș, asa cum umblă ursul, când întinzi mâna să-i smulgi peri din 
blană. Ingrozit, își simte trupul rece. Ca să alunge pornirea smintità, indeasa ca- 
ciula pe ochi, orbis se năpustește in vale, dosindu-se pe după grădini. 


Pe afară, liniște. In seninul odihnit de lună plină, résar albe casele vă- 
ruite. Liliecii își încrucisazà sborurile, șovăelnice, mute. Si pămîntul e asa de 
frumos de pare-că ar fi zugrăvit cu mănunchiuri de micsunele. Departe, o talanga 
se topește în tăcerea legănată, stàpînà peste nemärginire. 

Noaptea visează. 

Cuconul Vasile, singur, își poartă umbra mărită peste argaţii adormiti pe 
linga boii cu coarnele poleite. Încearcă lacătele ici, colo: dă ocol de veghe pe la 
cuprinsuri. Cu mâinile la spate, cufundat în socoteli, pretueste pe lire otomane 
griul grămădit în deal, vindut de cu iarnă grecului din Golășei... Fara sa-și ga- 
sească vină sufletului, urcă tacticos treptele betràne de lespezi. Dintr'o privire 
drăgăstoasă îmbrățișează florile din cerdac și intra sa se culce. 

Nu apucă să atipeascà bine si, pe neașteptate, o lumina roșiatecă, navaleste 


274 ROBU 


în odaia mare, schimbă umbrele lucrurilor de prin casă. De pretutindeni se aude 
venind un țipăt straniu, prelungit a moarte si repetit de zeci de glasuri: 

„Foc! Foc lu 

Speriat, ca de o presimtire ciudată, se repede la fereastra pe drept armanul 
din deal. 

Vilvătăi repezi se ridică ca limbile de jos până în creasta șirelor. Inäbusite 
de greutatea fumului negru, se ascund o clipă: duhul ren își plämädeste urgia 
pe ’nfundate... Dintr'odată, lacome, pălălăile strălucitoare izbucnesc din toate 
părţile. Boabele pirie, trosnesc ca într'o ierbărie, svirlind ploaie de schintei în 
aer... Para izbinditoare luminează norodul ce aleargă unii peste alţii. Umple satul 
de la o margine la alta cu miros de pâine prăjită. Inältatä spre stele, vestește ne- 
norocirea jur-împrejur depărtare de o poștă. 

Intr'un ceas griul brobonat a lui Cuconu Vasile s'a făcut o zgură și-o 
cenușă. 


Au trecut ani la mijloc. De necazul focului se mai pomenea când și când. 
Dacă venea vorba de primejdii mari, de se nemereaù oamenii pe câmpuri ori în 
sfatul șezătorilor, nu se putea fără să amintească care-va cu mâna la gură, în 
semn de cäinare ` »Ce prăpăd, màiculità! Coanii Màriutii, sérmana, numai din 
sperietura focului i s'a tras moartea...« 

Până într’o zi de toamnă. 

Pe cerul scăzut, nori spàlàciti se opresc din călătorie ca într'un vîrtej. 
Risipiti în vilnice destrămate de aburi, apasă mohnit în albia vălcelii, adunând 
casele tupilate și mici una lingă alta. Șanțul, gardurile abia se mai cunosc. Oa- 
ment umblă pe afară ca pe dibuitele. O ceaţă alburie ca fumul astupă potecile- 

Pe la priveghere, vine vorbă la curte să facă bine boerul să pofteascà până 
la Robu, acasă. 

In ograda lui cât o cergà, o fată suptiratecà și despletită plânge cu fruntea 
lipită de părete, fără sà ia seama că portita scîrție. 

In tinda lor miroase a vreascuri, a mămăligă mucedă și a sărăcie. Un 
copil ca un puii golaș căzut din cuib, cu mänusitele neincleiate încă bine, se 
joacă pe vatra stinsă. 

— Da, ce are Ilie? 

— Pécate ce-a fost să Je tragem, boerasule. Eri o lună un afurisit de po- 
loboc i-a strivit mâna dreaptă la urducătura Ghebariului... Bag seamă o fi răcit, . 
ce-a făcut, că i s'a obrintit deștile unu câte unu. De-acilea buba s'a suit încet, 
încet până la umăr... Vai de scrisu nostru! — Si femeia, smerită, ţine ochii scursi 
în pămînt, de teamă sà nu supere boerul cu privirea. 

Dumirit oarecum, se stringe între umeri, päseste înăuntru. Fără să cunoască 
făptura învineţită si umflatà de subt lumînàrica de ceară galbenă, lipită de cornul 
lacrii, zice intr’o doară : 


ot 


ROBU 27 


— Bine, Robule, asa te lauzi? 

Bolnavul, în aerul trezit din odae, stà ţeapăn, lungit pe laviţă. Cum il vede 
inaintea lui, își înfige ochii präbusiti asupra stàpînuluî. Tulburat, ca Intro so- 
coteală greșită, începută de iznoavă, omul mișcă gura, cere să-i vorbească. Pe 
buzele groase, hiriiala fioroasă din git nu isbuteste să se intàrcascà în cuvinte 
înţelese. 

Cuconul Vasile face un pas, apleacă urechia și ascultă : 

— Hi... Hì... Hi... 

Rezemat pe un deget, se dă mai aproape de fata lui: 

— Il... Ilînd... a... ars... eil... eŭ... am... pus... focu... 

I sa luat o greutate. Ochii înfricosati, rugàtori, așteaptă să-și citeasca 
osinda. | 3 
Lui Cuconu Vasile i se cutremură carnea. Sàgetat de groasnica màrturi- 
sire, dintr'o clipeală pricepe tot. Se stăpinește, si trăgendu-se înapoi, cu mâna 
întinsă îi face semn să închidă ochii, să-și potolească sufletul. 

De-asupra capului arde nehotărit firicelul de lumină. Ca un deget de pază 
se plimbă în întunericul vinét, arată parcă pe ce drum are să pornească murindul. 

După use, femeia și copila, obidite, bocesc si ofteazà una în braţele alteia 
de se sgiltie trentele pe ele. Copilașul se tirăște până în prag, d'abușile. 

Robu, cu fălcile înclestate, bijbie să apuce asternutul. Tremurând, trage 
tolul peste cap, își acopere binisor pécätoasa lui faţă de creştin împăcat. 


V. CroFrLec. 


EXPOZITIUNEA GRIGORESCU 


——— e 


‘rivind zilele din urmă, la Atenei, cele doué sute de tablouri ale lui Gri- 

gorescu, admirabile prin frăgezimea și frumuseţea lor, am avut o impre- 

Æ * siune mai entusiastă poate decât oricând. Dar vézénd indiferența elitei 

socictàtii noastre, faţă de expoziţia cea mai complectă și mai atrăgătoare a pri- 
mului nostru pictor, ne-am întristat până în adincul sufletului. 

Contrastul acesta dintre frumuseţea radioasä a operei artistului și dintre 
nepăsarea lumii avute de la noi, va alcătui, de sigur, o pagină glorioasă mai mult 
in viaţa lui Grigorescu ; el va sublinia insa în acelaşi timp, cu o dungă neagră 
epoca in care s'a născut și a trăit artistul. 

In adevăr, pentru oricine își dă seamă cât de puţin de însemnarea fap- 
telor, opera și talentul lui Grigorescu ne-a făcut nouă Românilor cea mai mare 
onoare ; noi Românii, însă, am fost, vorbind la dreptul, un nenoroc pentru artist. 
Născut într'o vreme în care cuvintul artă naţională nu era încă împămînte- 
nit la noi, generaţia contimporanà lui nu l-a înţeles; chiar capctele care își dă- 
deaù aere de legiuitoare ale frumosului erai cu creerul anchilozat de numele a 
doi-trei pictori din renașterea italiană. Cei câţiva amatori de artă, foarte puţini la 
număr, care s'aù interesat de operele pictorului român, cu toate că aveai cele mai 
bune intenţiuni, naŭ făcut, la urma urmci, decât să-l reţină în farà, hrănindu-l cu 
iluzia unor zile mai bune in viitor, zile ce nu s'a arătat încă nici până astăzi!... 

Dacă Grigorescu ar fi trăit într'alt mediu, el ar fi un nume cunoscut pre- 
tutindeni și lucrările lui ar fi cotate de zecimi de ori mai mult decât sunt cotate 
astăzi la noi. 

Chinuit în copilăria lui, când lucra pe la iconari şi se ducea cu icoane în 
spate de vinzare în tirgul Mosilor ; trudit în tinerețe, în ţară si străinătate, unde 
i s'a dat un mic ajutor cu multă greutate din partea Statului; neînțeles de con~ 
timporanil lui, după ce sa întors în țară,— artistul Grigorescu se exilă din mij- 
locul lumii, se retrase la ţară, în sînul naturii, —singură care îi mai vorbea cu 
‘dragoste, si frumusctea căreia il mișca atât de adinc. O privi ani întregi în 
singurătate, o pătrunse în tainele ei, începu a o interpreta, a o cânta în 
armonii minunate, in pinzele sale: câmpii, arbori, ape, pirae, livezi, Dot, tä- 


www.dacoromanica.ro 


EXPOZITIUNEA GRIGORESCU 277 


rani, trance, păstori, cu un cuvint tot ce văzu, tot ce întîlni, tot ce-i mişca 
simtirea lui delicată si profundă, tot ce i se Där cà vorbește cu priintà despre 
firea noastră, toate aceste comori ascunse până la el, trecurà pe subt penelul 
lui şi ni le adusetransfigurate dinainte-ne în toată splendoarea si în toată viaţa lor 
de realitate şi poezie. Publicul mare, avuţii nostri, care îşi umpleau casele cu fel de 
fel de sărăcii artistice aduse din străinătate; căpeteniile intelectuale, care afirmaù 
din înălţimea jeturilor lor că »n'a sosit încă timpul de a se vorbi deo artă nationaläe, 
rémaserà indiferenți. Câteva condeie nepregătite, inspirând mai mult milă cu velei- 
tätile lor de cunoscători, nu vedeau, în lucrările maestrului, decât cà sunt făcute 
„din pete“ sau că „țăranii lui au picioarele prea lungi« ! Iată primirea ce i se 
făcu lui Grigorescu de către societatea noastră; iată dovezile de admiraţie si 
recunoștință ce-i arătarăm pentru descoperirile minunate ce ne le făceau ochiul 
şi penelul lui. Măhnit până în fundul sufletului de gradul nostru de nesimţire, 
el se întorcea din nou la ţară, se lua iar la întrecere cu frumuseţea firii româ- 
nesti, lucra iarăși ani întregi, mingăind gîndul că Intro zi ne va putea trezi din 
amortirea simţurilor noastre. 

Era însă cu mult prea grei. Părea în zadar chiar și admiraţia străinilor care 
aveaü ocazia de a vedea lucrările artistului român. In adevăr, desi încă din primele 
zile ale carierii lui, prin 1867, când făcuse cu mai mulţi pictori francezi la Bar- 
bizon o expoziţie, avu mulfumirea de a vedea pe Napoleon III oprindu-se dinain- 
tea unui tabloù al séù, pe care îl cumpără, — desi, peste un an, în 1868, pinza lui, 
Corturi de țigani, tu primită și admirată la salonul din Paris, — deși mai târ- 
ziù, prin 4887, făcend singur o expozitiune la Paris si expunénd, între altele, 
Vederile sale din Bretania, ziarul Gil-blas 1) găsea în ele o »extraordinarä origi- 
nalitate și »o mână de maestrue, si Arsène Alexandre de la Evénement ?) o »notă 
viguroasă «, „fermitate de penel« si »varietate în gama sa, de la cea mai extremă 
delicatetà până la cea mai extremă vigoare«, si Courrier du soir 3) »un pictor de 
mare talentu, — deși, cu altă ocazie, Figaro îl considera ca „un adevărat artist, 
un poet, un visător«, — toate acestea și altele nu găsiră nici un rèsunet în ure- 
chea și sufletul nostru. 

In 1877, în războiul cu Turcii, când Poporul Român renăscu în vechile 
lui virtuţi ostäsesti si se arătă pe o lature sufleteascà, pe care artistul nu gà- 
sise până atunci prilej să-l cunoască, Grigorescu se duse pe câmpul de luptă, si, 
mișcat de bravura soldatului nostru, se întoarse cu emoțiile sale schitate în câm- 
piile Bulgariei si le fixă în paginile cele mai frumoase, cele mai puternice si cele 
mai vitejești ce s'au scris asupra războiului independenţei: La Smirdan, Atacul 
de la Opanez, Regele Carol, Proviziunile, Sentinela, Primii prizonieri, ete. Numai 
cine a văzut aceste lucrări ale lui Grigorescu, poate să-și dea seamă de stràsnicia 
soldatului român în luptă, de îndurarea lui la restriște și zile grele, de demni- 
tatea și rezemnarea lui. 

In admiraţia artistului pentru calităţile ostaşului nostru, și în convingerea 





1) 3 Martie 1880. 2) 27 Februarie 1880. 8) 28 Februarie 1880. 


www.dacoromanica.ro 


278 EXPOZITIUNEA GRIGORESCU 


sa cà aceste calități trebuese cunoscute de toată suflarea româncuscă, el își pro- 
puse să reproducă tablourile sale din ràzboiù în cadre autotipice cu preţuri foarte 
mici, ca să poată străbate pe pàretii tuturor caselor românești. Porni în străină- 
tate, le lucră Intro vară, se întoarse si împărți un numer din cle... pe credit, 
fără a-i fi platite, cea mai mare parte, nici până astăzi, iar restul stă și acum 
grămadă în podul artistului. 

Tärziü, abia în anii din urmă, câțiva tineri entusiasti, recunoscend ta- 
lentul puternic al pictorului, începură a scrie si a arăta socictaţii române cine 
e Grigorescu. Un moment de desteptare päru că se ivește în straturile noastre so- 
ciale, profund adormite. Numărul color 5—6 amatori de mai înainte se îndoi, se 
întrei. Chiar dintre cei ce scrisese contra artistului se apropiară şi-i cerută oare- 
cum iertare. Curtea Regali cumpără câteva tablouri de dimensiune care alcituese 
cele mai frumoase podoabe ale Palatului. Cu tot timpul grei, ministerul instruc- 
țiunii înavuti pinacoteca Statului cu câteva pinze admirabile. Primăria, în capul 
căreia cra unul din tinerii care trimbitase între cei dintii deyteptarca, cumpèra 
câteva tablouri de pret. In sfirșit, cei ce nu puteaù face mai mult, îi arătară ad- 
miratia lor profundă. Bătrânul artist păru că-și realizează visul lui desmerdat o 
viață întreagă, se vedea înţeles în graiul lui de linii si culori, simţea că a redat Ro- 
mânilor firea țării acesteia, pitorescul ei frumos si caracteristic, era mindru, era’ 
incântat de munca lui aproape semiseculară. 

Astazi Grigorescu expune din noŭ. Se pare însă că un vint contrariu, un 
vînt rece începe să bată iarăşi de-asupra sufletelor noastre. Iubitorii de artă nu se 
arată mai de loc. Neapérat, cunoaștem cu toţii greutățile momentului, și artistul 
nostru e cel dintăi a le recunoaște. Dar sunt puncte de onoare în viaţa unei so~ 
cietäti care trebuesc să primeze si să braveze totul. Un astfel de punct de onoare 
al nostru, e numele si gloria artistului român. Toţi cei care apretiàm talen- 
tul și munca lui de peste 40 de ani de izolare, de privatiunì și de amar din 
partea celor ce ne-ai precedat în timp, ştim că Grigorescu alcătueşte una din 
mîndriile Poporului Român, care trebue să fie, cel putin acum la bătrâneţe, re- 
cunoscută și respectată. Mai mult decât atâta, e o datorie ce ni se impune de a 
însenina ultimele zile ale artistului, de a nu-l mai lăsa expus nevoiei de a-și căra 
pînzele la Atenei din doi în doi ani, de a-l scoate din baraca de scînduri de la 
Câmpina unde și-a consumat viaţa, de a-i dovedi recunostinta noastră printr'o 
aclamare unanimă, printr’un vot naţional, cum am dovedit-o altor bărbaţi ce 
şi-au consacrat zilele întru glorificarea ţării. 

Știm că rîndurile acestea ne vor înstrăina simpatia marelui nostru artist. 
Firea lui delicată și discretă va suferi și se va simţi rănită citindu-le. E însă un 
sentiment mai presus de altéle care ni le-ai impus, e sentimentul de demnitate 
şi de datorie naţionala. 

N. PETRASCU. 


N. GRIGORESCU 





Pàstorità cu oile 


ITALIA SI ROMANIA ” 


— 3-40 


Domnilor şi Doamnelor, 


$ „mi trebuc, în adevăr, o mare îndrăzneală pentru ca et, un om aproape necunoscut și slab vor- 
(7 bitor, sosit dintr?o lungă călătorie, cu cataractele Nilului si minaretele Stambulului lucind încă 
“A în mintea mea, să viù să tin o conferinţă, mai mult improvizată decât meditatä, aici în acest 
loc magic demn de antica Grecie, unde alti iluștri cuvintätori aŭ vorbit și unde azi mě ascultă un 
public cult și atâtea doamne »rupte din soare«, după cum zice poetica D-voastre zicétoare. Da, îmi 
trebue o mare îndrăzneală ca să vorbesc despre tara mea si despre a D-voastră. Cu toate acestea, 
îmi voiù lua curajul, și mi-l voiă lua, nu dintro prea mare încredere în mine saù în bunăvoința 
D-voastră, — deși aceasta din urmă sunt nevoit să o sper de la binevoitorii auditori si gingasele audi- 
toare, —ci îmi puiù încrederea numai în iubirea ce hrănesc de mult timp pentru frumoasa D-voastră 
țară, în dragostea care mé cäléuzeste spre ea si care vă călăuzește asemenea și pe D-voastră spre 
mama noastră comună : Italia. 

Italia si Romània! Acest frumos subiect ar cere forte mai presus de ale mele ; dar ce im- 
portă ? Precum eŭ vii aici să vă împărtășesc marea mea iubire pentru tara D-voastră, tot asa ve- 
niţi și D-voastră în Italia ca să vă arătaţi dragostea pentru ea. Cu modul acesta, vom aduce fiecare 
pietricica noastră la marele edificiù al binelui obstesc, la màretul Panteon al acestei ginte latine, 
care, deși astăzi pare a fi umbrit de împrejurări, se va lumina în curînd, în toată splendoarea lui, 
cu bolta-i impunătoare, cu märetele lui coloane, strălucitor îa superba lui întregime. 

Să lăsăm de-o parte pe réutäciosif care ar voi să vă dea D-voastră, Românilor, o descen- 
dentà respinsă de bunul simţ si de conștiință. Să lăsăm pe Retty, pe Kont și pe ceilalţi. Ce pre- 
tuesc alegatiunile lor faţă de solidele monumeate, de colosalele ruine ce am văzut și pe care le voiù 
mai vedea la Turnu-Severin și in nenumărate alte locuri, asvirlind cu mindrie în aer si în vint 
numele Romei? Ce preţuesc falsele argumentatiuni si sofismele în fata marmurei și bronzului ? 
Ce pretuesc ele faţă de limba română, așa de dulce, care te face să simţi, aproape în fiecare silabă, 
nepretuitul graiü latin ? I... Dacă Italia, dacă Roma este Alma Mater, România îi este robustă și 
recunoscătoare fiică, so sperăm mereù crescândă. Intre Italia și România există o așa de mare 
afinitate, încât pe când unii scriitori din evul mediü desemnaù Italia cu numele de Romania, Mi- 
chelet numea România » La Roumanie d'un temps, pauvre petite Italie solitaireu. Azi România 
nu mai este nici rpauvre«, nici »petitee. Unii scriitari aŭ numit limba ei limba amoruluî, precum 
este numită și cea italiană. In cântecile D-voastră, în cronici, amintiţi cu dragoste origina comună. 


1) Conferinţă finula în Palatul Ateneului Român în seara de 20 Ianuarie 1901. Conferenţiarul, D. locotenent 
Pier Emilio Bosi, e un tinăr poet italian si un filo-român entusiast. De aceea ne-am crezut datori nu numal a-l aplauda 
la conferința sa, ci a-1 și intinde mâinele cu fraterni cordialitate, Traducerea conferinței sale o datorim yenerubilei 
D-nei Clelia Bruzzesi. N. R. 


www.dacoromanica.ro 


282 ITALIA SI HOMÂNIA 


Cu multă dreptate distinsa D-voastră scriitoare Dora d’Istria (Elena Ghica) scria : „Destinul Ro- 
mâniei se deosibește de al augustei noastre mame numai pentru-că am avut noi, Românii, mai multi 
vräsmast si mai multi carnefici«, Dar mult mai mari asemănări am putut observa citind istoria 
D-voastră și pe a noastră. Ce perfectă asemănare în modul cu care aceste două naţiuni surori își 
dobindiră independenţa ! Trecând peste faptul că amindouă fură silite să treacă prin deosebite ne- 
ajunsuri si să se lupte crîncen pentru a obţine libertatea, voii aminti asa, din memorie, câteva 
fapte. In 48, Bolonezii noștri, după ce jurară de a se apăra cu ori și ce preţ, asaltară și goniră vrăj- 
mașii, întrebuinţând pușcă stricate si tunuri de lemn. Românii la 15 Mag, tot în 48, se strinseră în 
jurul Blajului, si, pe câmpul libertăţii, cu mâinile ridicate spre cer, jurarä de a apăra libertatea ro- 
mână contra oricărui vràsmas; Și în adevăr o apărară, întrebuinţând, ca şi italienii, tunuri de lemn, 
care, deși nu fac mari dezastre, totuși afirmă mânia unui popor. Precum România n'ar fi obţinut 
independenţa fără resbelul ruso-turc, care deveni ruso-turc-român, n'am D obţinut poate nici noi 
Italienii Venetia si Roma, farà resbelele altora. 

Dar ceai a face asemănările ?.., Ca not, Italienii, să iubim pe Români, ajunge să ne amin- 
tim admirabila lor tenacitate de a fi păstrat nume, traditiunî, si, mai mult, mîndria gintei latine, 
rezistând invaziunilor de tot felul: Gott, Longobarzi, Turci, Fanarioti, Unguri. Ne ajunge amintirea 
că sunteți în Orient sentinela latinităţii, gingase și puternică iasulă latină, care se ridică măreaţă 
în mijlocul mării slave a Europei Orientale. Ajunge de asemenea că ne simţim legaţi prin numele 
Romei. Precum Cola de Rienzo al nostru, numai prin amintirile libertăţii romane, s'a declarat 
ntribun« ; precum Iloria al D-voastră, ţăranul neînvăţat dar viteaz, tot în numele Romei si al lui 
Traian s'a declarat împărat,—așa si noi, în sfintul nume al Cetăţii Eterne, ne declarăm fraţi, și cu- 
vintul superb si întăritor Romanus sum ! va face perechie cu Românul nu piere ! Da, dulcele ze- 
fir, care se coboară din cele șeapte coline nemuritoare, amestecându-se cu vinturile Dunării, ne va 
aduce, nouă, suferinţele și dorinţele voastre, — vouă, plăcerile și suferinţele noastre. 

Eŭ nu pot însă să vă fiù învăţător în ce privește România, nu. Vin din Italia si despre 
Italia voiii încerca să vă vorbesc, ca s'o iubiţi tot mai mult si să simţiţi, în contactul ei si al lucru- 
rilor sale, acea iubire ce simt eŭ pentru România. 

Da, Domnilor şi Doamnelor, am să vă vorbesc despre Italia, căci, orice ar zice vre-a pa- 
sere de piază rea, ea se află într’o puternică renaștere. Renaștere, mäntin cuvintul. Nu o văd toţi 
această renaștere, dar acela care ar privi-o cu ochii limpezi, lipsiţi de perdeaua politicii și a parti- 
delor, renașterea i-ar apare învederatà. Ea se manifestează în lucruri mici și mari, dar mai cu 
seamă, "mi pare mie, în educatiunea poporului, care merge formându-se, în educatiunea politică 
care începe, în iscusinta de a sti alege, în felul de critică, necesară mai ales poporului, ca să 
poată deosebi binele din fals, nălucirea din realitate. 

Scumpa mea Italie, admirabilă în frumoasele văi ale munţilor sët, mindră in roditoarele 
sale câmpii, înverzite subt un cer senin, încălzite și fecundate de frumosul ei soare, în canalizatele 
sale văi sträbätute de zgomotoasele ei fluviuri, înconjurată pretutindenea de flori si de splendoare | 
Italia mea e tinérà, putin mai tinără decât România D-voastră. Născută dintr'o nemărginită do- 
rintà de a se uni, dintr’o aspiratiune de secoli, chiar când era desmembratà, totuși domina lumea 
cu oamenii séi cei mari. Trei nume, numai trei, alese printr’o sută, ajung ca so dovedească. Dar 
aceste nume sunt uriașe, și nică o altă naţiune nu le poate găsi. Trei nume dinamice, care sguduiră 
lumea : Dante, Columb, Galilei. Chiar desmembrată, Italia putu să scoată de la sine însăși măre- 
tele principii ale societăţii moderne, principii care isvorirä din sînul ei propriii, iar nu din vre-o altă 
naţiune europeană. 

Europa era încă barbară, când peninsula italiană înflorea în știință, bele-arte, literatură si 
strălucea prin industrie, navigatiunì și municipii. Divina Comedie fu prima naștere a geniului 
european modern. Veneţia, Geneva, și mai la urmă Florenţa, dovedesc spusele mele. Acestei ţări 
desmembrate îi lipsea ceva. D lipsea libertatea, și această lipsă fu simțită și maï mult în primul 
pătrar al secolului sfirsit de câteva zile. i 

Poetul nostru Rosetti, (si în numele poeţilor lor se aseamănă patriile noastre) demonstrà 


www.dacoromanica.ro 


ITALIA SI ROMÀNIA 283 


acest sentiment într’o mică poezie, făcând aluziune la cele seapte părţi în care era împărţită penin- 
sula ; el cânta : 

Sette Siri ci colman di mali 

pari ai sette peccati mortali, 

pari ai capi dell’idra lernea 

cui d’Alcide la clava mieté... 

pari ai capi d’un idra più rea.., 


Atunci această ţară împărțită simţi puternic necesitatea libertăţii, necesitatea unui centru 
unificätor. Simti necesitatea Romei, gloria și suspinul veacurilor. Fiecare victorie, fiecare înfrân- 
gere arată tot maï mult această necesitate. Roma ! Roma! Era strigătul obstesc. 

Roma saù moarte ! Stäruinta sfirsi prin a-și aduce fructul; norocul ne ajută, și, odată cu 
libertatea, Italia unită (sat aproape unită), zeiţa lui Garibaldi, Mazzini, Cavour si a lui Victor Ema- 
nuel, obtinu Roma. Glorie ef, glorie vecinică. Strigătul marelui Rege : „Suntem în Roma si vom 
rămâne, voiască Cerul să nu fie niciodată desmintit. 

Dar această satisfacere, această încoronare a edificiului, atât pentru nol italienii cât si 
pentru D-voastră românii, este încă, se poate zice, un fapt de eri. Patruzeci, cincizeci de an! sunt pu- 
tini pentru viaţa unei naţiuni care a fost despărțită atâtea veacuri, și Italia mea ca si România 
D-voastră n’aù putut încă să-și desfisure toată energia, nici să arate toată puterea lor; o vor face 
însă, da, o vor face, nu vă îndoiţi, căci văd, atât aici cât si în Italia, semne prevestitoare de bine. Nu 
trebue să ne speriim de câteva crize economice, parlamentare si de strîmtoràri financiare. Aceste 
lucruri sunt vremelnice, irecétoare, și cu greii ar putea să schimbe destinul naţiunilor. 

Am spus, Domnilor, că poporul italian începe să dea semne de înţelepciune, sati, pentru a 
zice mal bine, de conştiinţă naţională. Adevărul este că cu această conștiință va veni educatiunea 
politică, care îl lipsește. Cut datorează poporul aceste semne de conștiință, acel simtimînt ? Atât 
poporul român cât si cel italian, îl datorează oamenilor mari, acelor Eroi al existenţei omenești, 
care, după cum spune Carlyle, întrunesc în ef viaţa naţiunii; îl datorim cu toţii acelor suflete care, 
prin muncă, inteligenţă, curagiù, geniă și amor de patrie, îl tinurà sus, îl onorară și îl încurajară 
în nenorociri. 

Si, în adevăr, dacă vă aduceţi aminte, după nenorocita noastră înfrângere din Adua, în care 
nu ne-a rémas nouă decât o singură fală: a eroismului, — luptă în care eram 10 contra 150, 
în care murirà mai toţi ofiţerii, Dabormida, Galliano, Torelli, de Amici si alţii, nume care vor străluci 
în veci ca stele. Luptă care ne puse în doliă, dar nu sdruncină armata remasă neclintită la locul ei. 
In acel trist măcel, în care doctorii fură siliţi să apere pe răniții lor cu revolverul și să se lupte ca 
niște lei ca să-l scape, Italia n'a rămas nimicită, descurajatà, farà speranţă si fără îndrăzneală. Nu | 
Acele timpuri aii trecut și speranța a reînviat în inimile noastre. Mii de fapte o dovedesc. De la 
frumoasa și promitétoarea serbare a arborilor (festa degli alberi), iniţiată de filo-romänul Baccelli, 
până la participarea Italiei în conflictul chinez ; dela reînviatele tractate de comerţ până la marea în- 
tindere luată de societatea Dante Alighieri, (la care invit pe italienii de aici să se asocieze), totul pro- 
beazä această reînflorire și, dacă un moment pumnalul unei brute mizerabile, ucigând pe cel mai 
bun suveran, păru că ne cufundă în întuneric, un alt Rege tînăr, stăruitor, încrezător în sine însuși, 
prevăzător, va face, sigur, lucruri mari, căci totdeauna izbutește acela care este insufletit de setea 
lealității, insufletit de dorinţa binelui. Tinărul Rege, sprijinit de armată, iubit de popor, vrea mult 
Și speră mult. 

Italia de azi nu mai e derizoria nexpresiune geograficău, așa numită odinioară, nică fru- 
moasa grădină unde fiecine alerga ca să-i mänince roadele, sati să-și tragă câte o brazdă înflorită, 
lăsându-ne nouă pietrele și bălțile. Tot frumoasă grădină este Italia și astăzi, dar acuma este a noastră. 
Că este grădină si în partea ideală, am so probez făcând o scurtă dare de seamă a oamenilor săi de 
azi, a părţilor sale vif și muncitoare care, după cum se întâmplă în câmpiile bine semănate și pline 
de humus, vor fecunda curind si pe celelalte. Astfel, toată grădina va înverzi la adierea vîntului, 
va străluci subt razele soarelui și va forma acea minune a oamenilor și a lucrurilor, pe care modernii 


284 ITALIA SI ROMÀNIA 
o numesc Italia, strămoșii o numeaù Saturnia, soţia seménàtoruluî, Enotria, tara vinului, Esperia 
regiunea Soarelui și mama grànelor. 

Trebue, cum am maï spus, să fili scurt în vorbirea mea, să sbor; totuși nu pot trece cu ve- 
derea cel putin o mică parte din cadrul artistic al Italiei de azi. Trebue să vă numesc cel putin 
trei-patru din fruntașii în viaţă ai literaturii, și aceștia sunt : marele Giosué Carducci, D'Annunzio, 
tinărul atlet nerăbdător și plin de putere, Fogazzaro și Pascoli. Ar trebui să më opresc la alţii 
multi, dar nu pot. Ochii italieni staù atintiti asupra acestora. Străinii cunosc mai cu seamă doi 
din ei. 

Cine este Carducci? Un colos, cel mai mare din poeţii noștri de azi, care, pentru mîndria 
lui, fu comparat cu Capanio și pentru forţa versului, scris totdeauna cu subintelegerï cetățenești, cu 
Dante. Si nu vă mirati de prea marea comparaţiune Nam făcut-o eŭ cel dintăi, si nu voii D nici 
cel din urmă care o va face. Este aproape de necrezut ce a fâcut Carducci pentru patria noastră. 
După Mazzini, în epoca luptelor mari, Carducci a fost educatorul și maestrul. Şi-a întrebuințat arta 
pentru reînvierea vieţii cetățenești a ţării noastre, și arta sa produse adeseaori efectul unei lovituri 
de biciii. Daca l-aţi fi cunoscut acum câţiva ani, când era încă plin de putere! Tare, cu gitul de 
taur, cu spetele late, cu barba aspră, el infätisa în adevăr poetul, care, după spusa lui, trebue sà 
aibă mușchi de fer. Adesea violent, chiar și prea mult, lui nu-i plàceaù versurile släbute, care se 
obicinuia atunci, de aceea se intelege lesne următoarea mărturisire : 


» Odio Pusata poesia. Concede 

comoda al vulgo i flosci fianchi, e, senza 

palpiti, sotto i consueti amplessi 
stendesi e dorme. 

A me la strofe vigile, balzante... 


Da, asta este mărturisirea rebelului, a poetului păgân, care cu toate acestea stia sà aibă 
blândeţe si claritate de peisagiù. Regret că nu pot să vă citesc al săi /dillio Maremmano, neper- 
minténdu-mi timpul! Deși Carducci a s'mtit cu tărie poezia amorului, a simţit însă mai presus 
pe al istoriei, pentru că omul acesta și-a petrecut nopţile pe cărţi si este de o eruditiune surprin- 
zătoare, fără ca aceasta sà întunece întru nimic celelalte viziuni ale sale, a căror bază a fost si 
este mereù adevărul. Frumoasele versuri de mai jos, în care apare viziunea gloriei la care a 
ajuns, probează uriașa lui stäruintä în studiü. 


Ahi quante volte, o Gloria, nascosi del mio cuore 
nei superbi silenzii il tuo superbo amore! 

Le fronti alte, del lauro ne’l pensoso splendor 
mi folgorar dai gelidi marmi ne’l petto un raggio 
ed oblai le vergini danzanti a’l sol di maggio 

e il lampo dei bianchi amer) sotto le chiome d'or... 


E tutto ciò che facile allôr prometton gli anni 
io’ diedi per un impeto Jacrimoso d’affanni, 
per un amplesso aereo in faccia a l’Avvenir. 
Oh immane statua bronzea su dirupato monte, 
solo i grandi t'aggiungono per declinar la fronte 
fredda su’l tuo fredd’òmeroe lassi ivi morir! 


Carducci a avut inamici, nici că putea D altfel pentru acela care spunea tutulor adevărul 
în faţă, si care scrisese cam asa ceva : »N'am cerut niciodată nimica nimănui. nici prietesug oame- 
nilor, nici amor femeilor, nici catedră miniștrilor, nici onoruri, nici decorațiuni. Am cerut câte 
odată 20 de lei unui amic, si i-am înapoiat totdeauna“. 

Graţia suverană a Reginei Margareta îl lănţui în propriile sale versuri si scrise pentru 
ea două Ode, care vor rămâne nemuritoare. Una începe așa : 


ITALIA SI ROMÂNIA 285 


Pallida e bionda ne l’adamantina 
luce de’l serto tu passie il popolo 
superbo di te si compiace 

qual di figlia che vada al’altare. 


Cealaltă în care este strigătul : 


Avanti Savoja—non anche 
tutta désti la bandiera al vento! 


De aţi sti cât este de iubită si venerată Regina noastră, odorul nestimat al Italiei, Au- 
gusta Indureratà, care azi are inima zdrobită pentru veel. 

Carducci n’are în străinătate renumele ce merită si de care se bucură la noi, fiindcă scrie- 
rile sale sunt ere de tradus si nu pot fi, în adevăr, bine înţelese decât în limba originală. Deși 
am promis să fiii scurt în vorbirea mea, totuși nu mè pot opri de a vă citi câteva strofe dintr’o 
poezie sublimă, care tocmai privește argumentul mei : Italia. Această poezie este foarte cunoscută. 


lat'o : 
Su le dentate scintillanii vette mesta da lungi risonante, come 
Salta il camoscio, tuona la valanga gli epici canti del tuo popol bravo, , 
Dai ghiacci immani rotolante per le | Scendono i fiumi... 
Selve croscianti. 
Scendono pieni, rapidi, gagliardi 
Ma dai silenzi de l’effuso azzurro _ come i tuoi cento battaglioni e a valle 
esce ne”! sole l’aquila e distende cercan le deste a ragionar di gloria 
in tarde ruote digradanti il nero ville e cittadi. 
Volo solenne. 
La vechia Aosta, di cesaree mura 
Salve, Piemonte! A te con melodia ammantellata... 


Aici urmează cu descrierea oraselor Piemontului. Frumoasa Ivrea, putintea Cuneo si în- 
florita Mondovi; apoi evoacă două figuri mari : Vittorio Alfieri, marele tragic, si Carlo Alberto. 
După cum știți, Carlo Alberto a fost mereă în luptă cu el însuși, cu oamenii si cu lucrurile. 

A fost numit trădător și tovarășii lui din tinereţe aŭ fost exilați si decapitati... EI insă își 
iubia Italia și o probă bărbătește pe câmpii de bătae, și mai cu seamă cu exilul și cu moartea sa. 

Fie ca azi lui Carducci, resuit pe catedră după o dureroasă boală, să-i ma suridă o viaţă 
lungă, ca să mai poată cânta mindrele glorii latine. Më bucur că-i pot trimite omagiul mei din 
România, cea maï puternică păstrătoare a latinităţii. 

Despre d’Annunzio si Fogazzaro am să vorbesc putin, de oare ce operile lor, fiind traduse 
în frantuzeste, le cunoasteti. Ei sunt cei doi autori care obtinurà mai multe onoruri în străinătate. 
Amîndol si-aù meritat norocul. Fogazzaro, mai gînditor decât brilant, ale cărui cărţi: Daniele Cortis, 
cap de operă, Malombra, Il Poeta, Piccolo mondo antico, şi care dă acum la lumină : Piccolo 
mondo moderno, este tare mai cu seamă în sinteză. Romanele sale nu te captivează totdeauna de 
la începutul lor, dar mergénd înainte vine momentul în care cititorul, cel mai recalcitrant, se va 
înduioșa (lucru care se adeverează în moartea copilei din romanul Piccolo mondo antico), căci îm- 
brätiseazä tot tabloul și atunci cititorul intelege și gustă și mai bine frumuseţea particularitätilor. 
O mare incercare a lui Fogazzaro fu aceea de a concilia pe Darwin cu Sf. Augustin, lucru anevoe 
de făcut, ba chiar încercare colosală. 

Această singură lucrare ar ajunge ca să arate în străinătate puterea-i de gîndire. Atât 
Fogazzaro cât si d’Annunzio sunt cunoscuţi mai mult ca prozatori decât ca poeti.— Desamägiti-vé ; 
ei aŭ o maï mare valoare ca poeţi, ba chiar am mai multă credinţă în d'Annunzio poet, decât proza- 
tor. Prozatorul cu stilul sublim, imaginilicator, după cum se numește el însuși, cu închipuirile adesea 
preţioase, dar câte odată prea precise și evidente, chiar când vrea să exprime inexprimabilul, mie 
nu-mi pare reușit pe deplin în sinteză, pe când în unele poezii, mai ales în ultimele cu caractre 


286 ITALIA SI ROMÂNIA 


civil si cu o notă cu totul patriotică, te face să înţelegi că o să reuşească, de sigur, sà introducă o 
formă nouă. Va avea el oare discipoli? Nu stiü, nu o cred, Personalitatea domneşte prea mult în el. 
Sigur, mult bine a făcut si o să maï facă. De exemplu, o lirică pe care aţi auzit-o, de o trumusete 
incontestabilă $i care începe ` 
Italia, Italia 
sacra a la nuova Aurora 
con l’aratro e la prora! 
L’aurora : 
Il mattino balzò, come la gioia di mille titani 
a gli astri moribondi. 
Come una moltitudine da le innumerevoli mani, 
con un fremito solo, nei monti, nei colli, nei piani 
si volsero tutte le frondi 
Italia! Italia!... 

Cum vedeţi, Domnilor, poetul deschide adevărate aripi! 

Pascoli este mai putin cunoscut în străinătate, și se înţelege : poezia e prea legată, prea 
contopită în formă ca să nu piardă transformându-se într'o altă limbă, si Pascoli nu este romantier, 
ci poet, poet puternic, poet mai cu seamă concis. Fraza lui este câte odată prea sucità, prin dorința 
unel prea mari concisiuni; cu toate acestea isbutește aproape totdeauna în a da un mic tabloù, ba 
chiar un mare tabloi, în puține rîndurf. Pascoli este excelent latinist și a dobîndit adesea medalii 
de aur în congresele universale. Minufios în formă, el găsește mijlocul de a contopi in 'ciudatele sale 
strofe —de oarece vrea să introducă metrul grecesc în lirica noastră — forţă si pasiune. Incadrarea bună 
a aceste! forme, care e o lucrare matematică (e o gindire a sa), cercuirea ei si, ca într'un recipient, 
aruncând tot lirismul, toată pasiunea de care e capabil un poet, iată idealul séù. Este un frumos 
ideal, în adevăr. Una din poeziile sale de mare merit este aceea care celebrează pe una din gloriile 
noastre, pe ducele de Abruzzi, întors de la Polul Nord, Inceputul ei sună astfel : 


Questo è dall'ombre un ritorno! L’anime nostre oscillare 
Dante Alighieri ha sorriso. sentivamo come l’ago del magnete 
Noi sedevamo; ed un giorno: tutte cercando inquiete 

ti pensammo all’improvviso. la Stella Polare. 


Pot trece inainte fâră a vă pomeni numele lui Panzacchi, fost subt-secretar de Stat si poate 
în curînd ministru, Panzacchi atât de mare îngrijitor al instrucţiunii italiane, estetic distins, care în 
toate lucrările sale știe să-și sustie nota înaltă și nobilă ? N'am cu mine lucrările sale: nici Dogali, 
nici Lui Emilio Putti, mort în Africa, și nici altele care probează cât de tare e el în acea înaltă 
poezie, pe care o numim epică. El a fost acuzat de a fi un poet de romanțe, acuzare care pare gravă si 
totuși nu e de loc. A făcut lucrări frumoase, märete si a făcut și poezii gingase. 

Vă numesc încă în treacăt pe Rapisardi, care pentru geniul săti ar merita un studiă prea 
lung. Pe Marradi, poet elegant, a cărui Rapsodie Garibaldianà a plăcut foarte mult chiar în timpul 
de faţă... Pe de Amicis, prea cunoscut, ca să vă mai spun ceva de el. Pe Graf, poet nordic, trist, a 
cărui Medusă, dacă împietrea în antichitate pe acela ce o privea, lăsa pe ginduri pe-acela ce o ci- 
teste; poet pe care soarele Italiei nu La făcut să zimbească. Pe Capuana, Verga, Martini, Colautti; pe 
Misasi, ilustrator al Calabriei sale; pe Grazia Deledda, ilustratoarea Sardiniei. Mă voiă mărgini sà 
spui că Italia are pe cel mai mare poet al Europei, Giosuè Carducci ; pe cel mai bun stilist, Ga- 
briele D’Annunzio. 

E de notat că Italia are un mare număr de poeti necunoscuţi chiar de no! si care, de ar 
scri în frantuzeste, ar avea un mare răsunet. Voesc să zic că cei mai mediocri poeti ai Italiei sunt 
adesea foarte buni. Ascultati și pe poetul care s'a iscălit Papilunculus, si care, cuprins de o in- 
firmitate teribilă, asurzirea, a murit acum de curind, pot zice de foame. Ascultati si spuneti-mi 
daca acest sonet nu este un adevărat strigăt al inimii. 


ITALIA SI ROMÂNIA 287 


Son digiuno da ieri, ed è malata Dinanzi agli occhi miei strani bagliori 
la compagna de’ miei lunghi dolori. passano; fioca suona la chiamata 
(Mia madre è morta da quattr’anni) Fuori di lei, che ha freddo e vuol ch’io la rincori. 


nevica, e il focolar non ha fiammata. 
i Ella muor dunque ?—lo non l’avrò salvata 


Io guardo oltre la rorida vetrata io, da ieri digiuno... Oh quanti amori 
in lunga teoria di luccicori seppellirà cosi la nevicata ? 

la gronda lacrimar !... Oh quanti cuori 

farà pianger cosi la nevicata! 


Printre ultimii poeti, cel din urmă, permiteţi-mi sà rînduesc pe cel ce vă vorbeşte. Și fiind 
că am citit că există în Bucuresti de-asupra unei lespezi de marmură o inscriptiune a lui Garibaldi, 
care vă onorează, îmi daţi voe să vă citesc poezia mea, Garibaldi şi Privighetoarea? Dacă v'ași 
vorbi de Garibaldi, cavaler al umanităţii, ași face o gresalà, de oarece toţi îi cunosc faptele ; așa dar 
voiù vorbi despre gentileta sufletului său. 


GARIBALDI E L'USIGNUOLO 


Notte limpida, soave. L’aria appena appena bruna 

Su ne’! ciel, come una vela, candidissima la luna. 
In fondo, qual terso velario 

Di tra i colli, balenanti, l'acque miti, sognanti del Lario. 
Giù, la fiera cavalcata 

Giù scendeva nei silenzi de la notte illuminata. 


La chiesetta di San Fermo nereggia su l’altipiano. 

Disse Bixio : Generale, Urban no, non è lontano 
E spinse in avanti il cavallo... 

Thürr si scosse, l'occhio intento. Spronò anch’egli senz’altro intervallo. 
— Garibaldi s’arrestò 

improvviso, certo un suono ne la tènebra ascoltò. 


Parea fiamma ne la notte la fatal camicia rossa .. 

Carezzavan bianchi raggi quella maschia inclita possa 
ch'or l’anima aveva in ascolto. 

Qual rumor dunque s'intese ? Qual frastuono veniva dal folto 
ch’Egli solo percepiva? 

Qual fragore —ignoto agli altri—sotto il cielo ampio s’udiva ? 


Forse un cigolio di carri? O l’immenso tra le fronde 

Calpestio di grosso esercito qual di mar ch'urta a le sponde? 
Ei sempre l’orecchio tendeva... 

Tornò Bixio : — Generale, tutto è sgombro (la voce fremea), 
Pur qui certo v'è un agguato. 

Ben dev'esser questo suolo tutto corso e rifrugato. 


Venne Thürr : — Non v'è più dubbio. L’imboscata a noi fu tesa. 
Se vogliam la nostra gente passi libera ed illesa 
che un forte drappello s'avanzi... 
Generale! Generale! Ma taceva Egli sempre, dinanzi 
De la sella, al suono intento... 
Rifulgevagli il bel volto d'ineffabil godimento .. 


288 ITALIA SI ROMANIA 


Disse alfine il Duce : — Amici, perchè intorno mi venite ? 
State lungi, ve ne prego... State lungi... m'impedite 
d’udire quel canto soave. 
Non sentite com ei giunge dolcemente, ora piano ora grave? 
Non sentite l’usignuolo 
che s'inebbria là su’l Lario del suo canto ardente e solo? 


Ascoltate, ve ne prego... (E venian pei miti azzurri 

scrosci, gemiti, gorgheggi— trilli, zufoli, susurri... 
cioin-ciro, cioin-ciro, tirr-trio...) 

Ebbe mai alcuna fonte più gioioso sottil zampillio ? 
che m'importa or, dei nemici ? 

Valgon essi /cirr-cirr-trio) que’ bei tremoli felici? 


Parea l’aria veramente ebbra tutta di quel canto, 

Era un croscio alto di perle, una pioggia, un dolce incanto... 
E n’erano l’anime ingombre... 

Allin scolte s'avanzarono... lestamente... spariron ne l'ombre... 
— E il di dopo inni di gloria 

Da San Fermo al mondo attonito annuziavan la vittoria. 


Ma il buon Thùrr pur ne la pugna ripensava: — O usignoletto, 
non far giungere il tuo canto al gentil Duce diletto 
mai prima de l’aspra battaglia, 
Poichè il suo cor di leone che ruggendo tra il fiotto si scaglia 
puoi far torpido tu solo... 
Canta dopo — e canta a festa — soavissimo usignuolo | 


Italia are ca gi România excelente scriitoare. Dacă România D-voastre are o scriitoare re- 
gală care onoreazä nu numai România, dar si Europa, Augusta Regină Elisabeta, pe care îmi place 
s'o numesc Carmen Sylva ; daca Romània are o Elenä Văcărescu care, scriind în limba franceză si 
celebrând poporul român, îl face cunoscut străinătăţei, daca are pe Matilda Poni, gentilà și plină de 
sentiment în dulcea sa poezie și altele, Italia are pe Matilde Serao, pană de aur și imaginaţie de bri- 
liante, scriitoare cu renume european, care isbutește în scrierile sale fermecătoare să însufleteascà 
nu numai trei-patru personage, ci adesea un oraș întreg, un întreg popor. Italia are pe Alice Bru- 
namonti, scriitoare clasică, cu gindiri-virile, grandioase. Are pe Ada Negri foarte modernă, cântă- 
reata umilitilor, a sărmanilor și a muncitorilor. 

Are pe Victoria Aganoor admirabilă, şi mai are multe multe altele, pe care sunt silit să 
le tac, precum trebue să tac despre contesa Lara, ucisă acum câţiva ani, poetă simplă și sinceră, al 
cărui trist sfirsit trebue neapărat să vă fi impresionat. 

Dar mă tem să nu vă obosesc Al ce sigur aș fi să vă fac să surideti dacă ași putea să vă ci- 
tesc câteva versuri de ale poeţilor noștri dialectici. Pascarella, epic si comic totdeodatà, Trilusso, 
roman, Testoni, bolonez, Salvatore di Giacomo, un napolitan care întrebuinţează dialectul lui în- 
tr'un mod admirabil de nespus, făcend versuri foarte mișcătoare, pline de pasiune. 

Më opresc aci si nu maï vorbesc de scriitori. Dacă putinul ce am spus vë poate proba că 
literatura italiană este printre cele dintăi, nu mi-am asvirlit cuvîntarea în vint. 

Italia n'are numai scriitori, ea are si cugetători si filozofi ca Bovio; critici ca D’Ancona si 
D’Ovidio; avocaţi si scriitori în drept ca Gianturco, Pessina, Manfredi; orientalisti ca De Guberna- 
tis, pe care °l cunoașteţi, și încă alţii multi. Are asemenea iluștri, archeologi, spre exemplu ingine- 
rul Boni, pe care Chamberlain îl numi în timpul din urmă: „The right man in the right place, (înalt 
om în înalt loc), suflet artistic neobosit, care studiază 18 ore pe zi, căruia datorim săpăturile Foru- 


ITALIA SI ROMÂNIA 289 


lui Roman si care a descoperit, acum câteva luni, mormintul lui Romulus, lucru care vă interesează 
şi pe D-voastră. Asemenea are încă un alt distins archeolog, pe Botti, care azi face descoperiri în 
Evipt, pe care l-am vizitat acum. 

Să trecem repede la muzică. Până eri, care naţiune poseda întăietatea ? Cine era suveranul 
muzicii ? Verdi. Nemărginita sa domnie se întindea in toată lumea. Chiar sălbaticii din zonele cele 
mai ascunse îi cunoșteaii numele. Verdi a perit, dar gloria îl încoronase de mult, glorie vecinică lui, 
care știu să întrebuinteze notele sale spre a îndulci sufletul omenirii, si știu asemenea să le îndrep- 
teze pe calea independenţei italiane. Glorie lui Verdi, precum și tutulor vitejilor din toate timpurile 
si din toate ţările! 

Moartea lui Verdi nu răpește Italiei întàietatea; îi rămâne Puccini, Leoncavallo, Mascagni, 
ale căror nume trec prin toate gurile, precum odinioară trecea, cu mai mare resunet, numele lui 
Donizzetti, Rossini și Bellini. Dar n'am vorbit de Boito, ilustrul autor al operetei Mefistofele, care, în 
cursul acestui an, va da la lumină opera sa Nerone. Lumea o așteaptă de 20 de ani. Boito are un 
puternic suflet artistic; poet si tot-de-odată muzicant, el este foarte scrupulos, și cu dreptate, căci 
acela care a creat pe Mefistofele, trebue să creeze un capd'operă. Să sperăm cu toţii că cu opera 
Nerone, Italia va dobindi o mai mare glorie muzicală și că Boito va ajunge la apogeul perfecțiunii 
si al gloriei. 

De la operă la dramă pasul este scurt. Ne întrebăm: care ţară are întăietatea în arta dra- 
matică ? Dacă e vorba de actori, părerea mea este Italia. Dacă Franţa are pe Sarah Bernard, Engli- 
tera pe Ellen Terry, Spania pe Maria Guerrero și chiar Japonia pe delicioasa Sada Yacco, Italia are 
pe Duse. Duse, măreaţă și pasionată, care a entusiasmat publicul parisian și emoționat anul trecut 
publicul bucureștean. Cine nu cunoaște pe Zacconi, distinsul artist, pe proteiformul Novelli, pe 
Emanuel, pe Reiter și pe frumoasa Tina de Lorenzo, pe Mariani, pe Gramatica, îndrumată spre ce- 
lebritate ? Intorcéndu-ne la operă, întreb: care artiști ar putea D superiori lui Tamagno, lui De Lu- 
cia? Italia se poate mîndri cu artiștii ei constiintiosi si studiosi, si sunt foarte fericit că am putut 
să citez cel putin pe cel mal distinși. 

| De asemenea arta dramatică scrisă, precum drama și comedia, aŭ însemnați cultivatori. 
Este recent succesul dramei, Come le foglie de Giacosa, scriitor ilustru, care a ştiut să-și schimbe 
stilul, caz rar, fără să piardă din renume, ba chiar îndoindu-și-l. Cine ar mai recunoaște în drama 
Drepturile sufletului sai în Ca frunzele pe autorul Jocului de Şah, sai al Triumfului amoru- 
ui, pe creatorul personajelor mieroase din Yolanda si din Paggis Fernando? El este autorul care 
mai mult decât alţii urăște cristalizarea, merge cu progresul, și pentru el progresul este succesul. 
Foarte muncitori sunt de asemenea Roberto Bracco, a cărui lucrare Infedele a percurs toate tea- 
trele Europei. Rovetta si Dutt, care de Ia romane trecurà la drame, alternându-le. Ași dori mai 
cu seamă să reinflorească comedia italiană. După moartea lui Giacinto Gallina, adevăratul urmaș al 
lui Goldoni, Novelli a înfiinţat un teatru la Roma cu acest scop, dându-i numele de Casa lui Gol- 
doni, cu speranţa că înflorirea va continua. Poate cà va reuși, căci geniul italian este așa: moare 
adesea prin lipsa de hrană ; puneti-l într'un teren favorabil, ajutaţi-l, înviază. Geniul italian are ne- 
voie de mari dureri saù de mari ajutoare şi poate fi supus atât mâniei care îl insutește forţele, sati 
descurajării care îl poate ucide. Descurajarea este cea mat comună, de aceea ajutorul îl ridică și-l 
împinge spre lupte nol. , 

Să facem acum un mic pas spre pictură și sculptură. Intelegeti lesne, Domnilor și Doam- 
nelor, că îa patria lut Rafael si Michel Angelo, Giorgione, Veronese, Tintoretto, Guido Reni, Leonardo 
da Vinci si multi alţi până la Canova, nici pictura, nici sculptura, care avură necontenit întăietate, 
nu pot muri, și n'aii murit, deși noi latinii nu prea celebrăm lesne pe oamenii în viaţă, ba chiar 
facem tot ce putem ca să le amărim existenţa. 

» Dante muore in esilio, 
n Torquato all’ ospedale« 


Ne mărginim a-i celebra dupe moarte. Trebue însă să admitem cà operile lui Monteverde, 
Gallori, Tabocchi, picturile lui Morelli, ale regretatului Segantini și ale lui Michetti nu o să-și vază 


200 ITALIA SI ROMÂNIA 


curind sfirsitul lor. In anul acesta, la Expozitia universală din Paris, cine a triumfat şi obţinut le 
Grand prix în sculptură ? Un italian, Biondi, care, cu magica si minunata lui Saturnalia, atrăgând 
atentiunea nenumăratului public, și-a dobindit aprobatiunea universală. 

Trebue notat că acea operă colosală nu este una din cele obicinuite; ea reprezintă un eve- 
niment de viitor. S'ar zice cà Biondi a voit cu forma plastică să reprezinte, ca si pictura, viaţa, am- 
bientul subiectului întreprins. Nu este o simplă reproductiune a modelului, ci o înaltă si pompoasà 
reprezentare de suflete și de caractere. 

Sa distins asemenea foarte mult la Paris, Alberti, cu Ignavia în bronz, Trentacoste cu 
l'iica Niebei, Dorsi cu statua sa Pathos, Ximenes cu Renașterea, si alţii care obtinurà medalii de 
aur. Am văzut o statuă, A. une fecioare, si pe a unui Pescar de caracatite, în bronz, de Rossi, pe 
care nu le voiii uita niciodată, precum nu voiù uita nici statua celebrului Beethoven de valorosul 
met amic Francesco Jerace, care mă face să mă gîndesc la un alt frumos tabloti reprezentând tot 
pe Beethoven, al lui Balestrieri de la Expoziţie. Am văzut asemenea un Christ al lui Morelli, care e 
poate primul pictor italian. In adevăr, te simţi mișcat din suflet gindindu-te la acest bătrân artist, 
pe care atâţia îl salută cu numele de maestru, precum te simţi mișcat gindindu-te că, printre 
persoanele premiate cu medalia de aur, este si o femee, Doamna Lancelot-Croce ; onoare frumosului 
sex, care, afară de bunătate si gingășie, știe să onoreze patria prin talentul sët, 

Cine n'a auzit vorbindu-se despre Grosso, despre Balzico, despre gloriosul și neuitatul Fa- 
vrelto ? Cine n'a auzit amintind pe Gemito, pe Ettore Ferrari, autorul monumentului lui Oviditi, pe 
care l-am admirat mai deunăzi la Constanta, antica Tomi, lingă Valul lui Traian, si statua lui He- 
liade care stă în fata Universităţii? Cine nu-și aduce aminte de Zonaro, artistul pe care l-am cu- 
noscut acum câteva zile la Constantinopol, pictor al Sultanului, care are o galerie de tablouri mi- 
nunată și care onorează patria în Turcia ? 

In ce privește arhitectura, din lipsă de timp mă grăbesc a numi numai pe Sacconi, care 
va face la Roma mormîntul marelui Rege. Va fi cea maï măreaţă operă a Italiei. 

Așa dar, atât în literatură cât și în muzică, în pictură şi sculptură, Italia este incă demnă 
de trecutul eï, si coloanele sale sunt și acuma farurile Europei. 

Cine are intäietatea în şcoala penală? Cine a initiat-0? Cine a inaugurat-0? Numele lui 
Lombroso, Ferri, Garofalo, Sighele, nu sunt ele și acuma demne de patria lui Beccaria? Dar să ne 
coborîm mai jos, să luăm ceva mai modest, priviţi scrima ; în care ţară puteţi găsi un Pini, un Greco, 
un San Malato, un Pessina ? Nu probează aceasta că, dacă toată națiunea ar voi-o, ar putea Italia să 
aibă întăietatea și în arme? Ah! de ar voi-o! Când un latin zice: voiesc, face ca Cesar, vine şi învinge. 

Să vë mai spun. Italia ca România, si ca alte multe ţări, e bântuită de malaria. Un ita- 
lian a zis: voii să știă din ce provine? Se puse pe studiù și anunţă cel dintăi că flagelul este ge- 
nerat de Hotart, Profesorul Grassi a învins. Acest lucru pare a fi mic; nu e mic, naţiunile noastre, 
precum și lumea întreagă vor beneficia în curînd de descoperirea cea nouă si patriile noastre, patriile 
tutulor, vor fi maï salubre și mai frumoase. 

Italia încetase de a-și îndrepta pașii spre călătoriile de descoperiri, își uitase de Columb, 
Vespucci, Coboto, Marco Polo. Un italian, un principe, si le aminti și zise Voesc. Plecà si învinse. Nu 
se îngriji nici de viaţă, de bogății si de toate bunurile ce-l inconjuraü. Plecă și ajunse la al 55-lea 
grad subt zero, la acel alb desert de ghiatà, la acea înaltă paralelă care până acum nu fusese călcată 
de nică un picior omenesc. Glorie oamenilor de bunăvoință, glorie Italiei, care și întru aceasta obtinu 
întăietatea, 

Să trecem la științe. Ajunge un singur nume: Marconi, inventatorul telegrafului fără sirmà, 
care va arăta succesorilor nostri, și ne arată nouă acuma însemnate minuni. El.este dar norocosul 
urmaș al acelui Galileu, al acelui Leonardo, al acelui Toricelli, al acelui Lagrangia, al acelui Volta, 
al acelui Galvani, care ridicarà si réspindirä faima Italiei prin văi și munţi, pe inaltele piscuri si prin : 
mările furtunoase. Gindiţi-vă: busola, pendula, barometru, mișcarea pămîntului, electricitatea, tele- 
graful fără sirmă, descoperirea unor noi stele și a unor noi lumi, descoperiri în Asia și America, 
sunt, Domnilor, fapte italiene. 


ITALIA SI ROMANIA 291 


Lăsaţi-mă, fraţi români, să mă mîndresc că sunt latin, din acel neam care a dat naştere lui 
Virgil si Cesar, Cicerone si Grachii, Dante si Victor Hugo, Columb si Galileii, Camoens si Cervantes, 
Cavur şi Castelar, Napoleon, Garibaldi si Verdi, ginte care ar putea tot, dacă ar voi-o. In zadar o 
numesc unii moartă, în zadar, căci lumea merge mereii înainte pe calea îndrumată de ea. 

Sunt mulţumit, terminând mica-mi dare de seamă asupra Italiei, să vă pot spune că ea 
este încă mare în toate acele ştiinţe și acele arte pe care le văd scrise în cerc pe bolta acestui fru- 
mos Aleneiă: [ilozofie, ştiinţă, bele-arte, etc. Intr'una singură să arată încă copilà: în politică... 

Dar "mt amintesc la timp că sunt militar, că ’mi este oprit a vorbi de dinsa; trec în fuga 
mare si mè mărginesc a spune că Italia, ca mare naţiune, este încă tinără, si că are încă nevoe de 
experienţă, dar o s’o dobindească, nu vă indoiti. N’a avut ea pe un Cavur ? Când peste o jumătate 
de secol, cel mult unul, Italia va fi iarăși întăia printre naţiunile latine; când prin experienţă si 
prosperitate va avea, nu ca azi, 32 de milioane de locuitori, ci 45 sai 50 milioane, atunci vor do- 
vedi nepoţii noștri cât de adevărate sunt spusele lui Gioberti, că pe Italia o așteaptă o intäietate nu 
numai morală, dar și civilă, şi că de şi aceste posesiuni sunt perdute, titlurile lor durează în eternitate. 

Intorcéndu-mè la D-voastră, de oarece am vorbit despre limbă, voiü să vă fac o urare: 
aceea de a vă înţelege asupra ortografiei. Un biet străin care ar voi, ca mine, să înveţe limba 
D-voastră, mult ar trebui să muncească, fiindcă nu toţi întrebuinţează același mod de a scrie ; spre 
exemplu, unii scriù cuvintul: zi, cu d, alţii cu z. Cuvintul pâine când cu a, când cu doï i. Am găsit 
cuvinte scrise când cu a, când eut, cu o, cu u, trecând astfel prin toată gama vocalelor. Chiar cuvintul 
vinätor, care arată specialitatea armei mele (bersagliere), l-am găsit scris : vânător, vinător, vânător. 
Cum voiti ca un sérman străin să poată găsi cuvintul în dicţionar ? Pare un lucru mic, dar nu e așa, 
credeţi-mă. Foarte frumoasă și dulce vă este limba, afară de mici defecte, și cu multă dreptate poetul 
D-voastră Sion a scris acele versuri pe care toţi le știți : 

Mult e dulce si frumoasă 
Limba ce vorbim... 

Oh! vorbiti, scriti româneşte 
Pentru Dumnezeŭ ! 

Bine zice poetul Sion, scriti românește, o Români! Scriti lucruri mari, și pe lingă limba 
voastră așa de dulce, învăţaţi și pe a noastră, care este în mare parte mama limbei D-voastră, cea 
mai dulce din câte se vorbesc! Veniţi, literați români, veniţi în Italia noastră ca să ne faceţi să 
cunoaștem oamenii vostri cei mari, care fac fala ţării lor. Sunt oare cunoscuţi de noi, cum ar trebui 
să fie: Alecsandri, Eminescu, Bolintineanu? E cunoscut numele lui Cârlova, mort ca o floare a 
Carpaţilor la frageta vîrstă de 22 de ani, care, ca și blondul nostru Mameli, cânta gloria, unirea si 
amorul? Sunt oare cunoscuţi, cum ar trebui să fie, poeţii D-voastră în viaţă, Vlahuţă, Macedonschi, 
Coșbuc, Zamfirescu? Comediograful Caragiali ? Tânărul II. Lecca ? Savanti ca Häsdeü ; naționaliști 
si istoriografi ca Urechià; archeologi ca Tocilescu; numismatt ca Sturdza si Şuţu și alţii? 

Nici istoria D-voastră nu este bine cunoscută, nici viteji ca Radu-Negru, Mircea, $tefan- 
cel-Mare, Mihai-Viteazul. Dacă toate acestea s'ar cunoaște bine, s'ar ști că România, chiar din tim- 
purile cele maï depărtate, până la reduta Griviței, n’a fost necredincioasă märeteï misiuni lăsată moş- 
tenire de la Cesar, si că o urmează azi precum o urma când Traian, exterminând pe Daci, implàntà 
spada victorioasă pe țărmurile Dunărei albastre, strigând întors spre Orient: Pe aici nu se trece! 

Domnilor și Doamnelor, am terminat, dar îmi zboară prin minte un frumos vis, trebue să 
vi-l spuiü ; visez pentru surorile Italia și România lucruri mari, prosperitate și înflorire; văd Italia 
stăpină pe Marea Mediterană, bogată prin industriile sale, prin comerciul s&ă, prin năvile sale în- 
cărcate și puternice, trecând venerată și binecuvintată ca maestră a adevărului al frurnosului și al 
binelui. Văd pe concetăţenii mei și pe ai D-voastră, pe mamele noastre, pe soțiile noastre însufletiti 
cu toţii de un singur spirit, de o singură dorinţă : aceea de a merge pururea înainte spre fericirea 
patriei, gonind departe tot ce e mic, meschin și netrebnic. Văd pe tineri muncitori, pe bogaţi dar- 
nici, lipsiţi de egoism, săraci puţini si laboriosi, oameni de Stat necorupti, arenă și școală, nu mai 
putin şi armele în înflorire. Văd toalä ginta latină îndemnatà prin exemplul nostru, reluându-și su- 


www.dacoromanica.ro 


292 ITALIA SI ROMÂNIA 


flarea, înviind mare ca odinioară, maestrà a civilizatiunif si a gloriei, O, gintà voinică, căreia lumea 
datorează cele mai mari minuni ale geniului omenesc, miscà-te, aratà-te, și atunci vom saluta si noi 
cu cuvintele lui Alexandri: D-voastră în idioma românească, eù în limba mea dulce si armonioasă, 


zicând : 


CÂNTECUL GINTEI LATINE 


Latina gente, o regina 
fra D inclite genti de ’1 mondo 
che porti una stella divina 
in fronte, dal secol piu fondo ; 


la sorte tua fulgida, innanzi 

— magnilica — guida il tuo pic. 
In testa a le razze tu movi 

e un raggio sta dietro di te. 


Latina gente, o sirena 
dal magico incanto soave, 
gli estrani che veggonti appena 
ti dicon — prostrandosi — l’Ave. 


Bellissima, al sole raggiante 
t invocan con lungo sospir... 
Ti bagni in un mar di smeraldo... 
ti specchi in ciel di zaffir. 


dal rumeno di Basilio Alecsandri 


Latina gente, o signora 
di tanti tesori terreni 
che all’ altre sorelle tutt’ ora 
profondi gl’ innumeri beni... 


Pur sei dentro l’ira tremenda 
e il braccio tuo saldo, il tuo cor 
non soffron giammai tirannia 
nè macchie al purissimo onor. 


Oh, quando il Signore in atto 
di giudice a Lei chiederà 
— Romana progenie, che ài fatto 
tu dunque nel mondo di là ? 


La gente latina, con forza, 
dirà: — Mio Signor, feci assai... * 
Agli occhi del mondo ammirante 
di far le tue veci tentai! 


Pier EMILI0 Bosi. 


N. GRIGORESCU 





După baie 


SPRE VIRFUL-CU-DOR 


eee 


st, Avghire, lungă cale, .,« 


» ... Bétrânii ne mai povestiră 
Că ’n vremi, umbrite de-ani ca frunza, in preajmăt munţi nu se ’nalfau; 
Da’ "'ntr'un amurg veni o fată cântând asa, cà — de-auzirà — 
Si muntii-aù alergat s'asculte, și toți cu toţii ’ncremenira 

Pierdufi — asa cum ascultau... 


De-un dor cânta, — de-un dor ce’nfrànge; 
De-un vis, de-un Făt, spuneau moșnegii, frumos — nu-i fic de diochr! — 
Da’ ’n urmă, prinse-a plânge ’ntr’una, și uneori atâta plânge, 
Că însuși mîndrul soare ’n juru-i hlamida-i grea de nori își stringe 

Si'și pune mâinile la ochi“. 


Täceti, păduri, — tàcetì, că vine; 
Amare tinguiri se ’naltà si cad, sfărmindu-se de stânci; 
Täceti!... Cu plete valuri-valuri, aleargă printre lungi suspine; 
Tăceţi!... 'Tăceţi!... Si-acum, lin vine, si ’n ochii-i bolțile senine 
Se uită lung — ca ’n unde-adinci... 


(Ah, nu mi-i ea visata zină!...) 
Duioasă Prahovà, în drumu-ti rătăcitor prin mindrii munţi 
N'ai auzit de o fecioară — a dorurilor dulci regină ? — 
E dulce ca iubirea sfinti privirea-i blândă și-i senină 

Ca gindul netedelor frunţi. 


O caut de-o viață ’ntreagä, 

Si nimeni, nimeni nu o știe pe unde-o fi, de-a lost cândva, — 

Pe mări, pe mute bărăgane, în ceata norilor pribeagă, 

Prin draga lume — lumea ’ntreagà, — că lumea, lumea îmj-e dragă, 
Dar gindul, gindul mi-i la ea. 


www.dacoromanica.ro 


296 SPRE VÎRFUL CU DOR 


Când dorul prinde să mè ’nfràngà, 
Mi-o chiamă visuri dulci; dulci visuri de ce nu-mi strejuiti mereù! 
Ci mè deștept, și crunt mè arde ceva colea subt coasta stîngà, 
M'apasă nemilos pustiul si prinde inima să-mi plângă 

Si par'că nu mai sunt al me! 


Ce blestem a mai fost să fie; 
Din iadurile încruntate ce Anger blând l-o mai fi scos 
Să-mi arză sufletul în dorul acelei ce nici nu mă ştie, — 
Trecèndu-mi clipa victii—asemeni fecioarei ce de-o vecinicie 
'Şi-așteaptă dragul Fàt-frumos!... 


O, Prahovă, tu plângi!. . Ce lină 
Coboarä mingiioasa noapte; cum plânge freamätu ’n păduri! 
Acum suspinä-adinc frunzișul, si-acum de-un cânt pădurea-i plină : 
E plânsul tăi, doinindu-l nimfe, — suspinul téù, — si-adînc suspinà 
Doinirea ’n frunze-a mii de guri. 


Dar dorul meù cine mi-l știe?... 
Se tinguie-un caval pe vale, si luna ’n culme résärind, — 
De cine-o ’ntrebi cu ochii umezi, surîzétori de bucurie ? — 
Si-ascultà dus ciobanul lunii a freamătului duioșie, 
Iar stelele résar clipind... 
Si luna "ei caută alesul, 
Si soarele, — si toate ’n lume ard toate ’ntr’un același dor; 
Și viaţa par'că-i doar prilejul de a-l pàtrunde—ne ’ntelesul, — 
Si-l simţi... Ah, cine înfràti-mi-ar străinul dor cu înţelesul 
Din sufletele tuturor ? 


ME duc; rămâi, rămâi cu bine! 
Me duc pe "nal munţi ce reazàm’ pe umeri cerul luminos; 
Mé duc să-mi caut dulcea zînà — a dorurilor dulci regină: 
O, cântul ei miscar-ar munţii și-ar spulbera neagra hodină 
Din sufletul lui Făt-Frumos! 


Ard stele mii-de-mii și nu mi-i, 
Arghire, dulce-a lor văpaie ca mindrul dorul téü străin; 
Demult, lăsând pustiu-acasă și ’n lacrémi bătrâneţea mumii, 
Plecaşi să-ţi cauti și în lume și peste marginile lumii 
Mireasa gindului senin... 


www.dacoromanica.ro 


SPRE VIRFUL CU DOR 297 


Arghir!... De-a gîndului mireasă 

Rémasu-mi-a să ’ntreb vulturii — îndrăgitorii slăvilor, — 

Să ’ntreb si cele patru vinturi și ’nalta boltă luminoasă, 

Să ?ntreb, sà ’ntreb si-adinca, mindra durere mută, ne’nteleasä — 
Povestea Virfului-cu-Dor.... 


NAUM ANDREI 


eme 1 _— —— 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE ? 


materialul operelor sale, trecutul, cu perspectiva lui vastă și cu acel far- 

mec ce deşteaptă în noi depărtarea lucrurilor în timp 2), a fost și este încă, 
pentru artist în genere si in deosebi pentru poet, un izvor nesecat de inspirati 
norocite. In zilele noastre mai ales, istoria, transformată în concepţia ei şi spriji- 
nità de o întreagă legiune de științe subsidiare, a devenit, precum zice Miche- 
let, o adevărată resurectiune. Printr'insa noi vedem astăzi pe oamenii si socie- 
tätile de altădată cu obiceiurile și costumele, cu înclinările si gusturile, cu 
patimile, credinţele și ideile lor. Mulțumită unor cercetări pe atât de zelos 
urmărite pe cât de metodic îndreptate, lumile îngropate subt tàrîna timpu- 
lui ies la lumina zilei cu o siguranţă de contururi şi cu o vioiciune de colo- 
rit, care uimesc imaginaţia noastră. Artiştii profită de rezultatele obținute cu 
atâta trudă si atâta știință de specialisti, si produc cu dinsele opere de o intui- 
tiune asa de puternică, în cât ne transpoartă în epoca ce si-aù ales, și ne fac 
trecutul prezent. Astfel, Hammerling, în poema sa Ahasverus în Rom, ne înfàti- 
șează nu numai caracterul împăratului Neron, ci și viaţa societăţii romane din 
veacul întăi al erei creștine. Sienkiewicz, în Quo Vadis, folosindu-se de studiile 
lui Gaston Boissier si punând la contributiune cercetările sale proprii, ne descrie cu 


STENO lingă actualitate, care este mina de căpetenie din care poetul își scoate 
SE, 
TE 


1) A se vedea Literatura și Arta Româna, pag. 203 sqq. 
2) Vorbind de arcul de triumf al lui Napoleon, V. Hugo zice: 
A ta beauté royale il manque quelque chose. 
Les siècles vont venir pour ton apothéose 
Qui te l’apporteront. 
Il manque sur ta tête un sombre amas d'années 
Qui pendent pêle-mêle et toutes ruinées 
Aux brèches de ton front. 
Les Voix Intérieures. A VAre de Triomphe 
Antonin Roques, in Le Nouveau Livre de la Sagesse, scrie : 
A nos yeux éblouis 
L'éloignement produit des effets inouis. 
Ou admire en raison du carré des distances. 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARELE INSPIRATIEI POËTICE 299 


o vigoare extraordinară întreaga curte a lui Neron si sélbatica prigonire pornită 
contra creștinilor din îndemnul lui Tigellinus. In frumosul săi roman istoric in- 
titulat The last days of Pompei, Bulwer ne face să asistăm nu numai la teribila 
catastrofă din anul 79 d. Chr., care înnecă trei orașe subt lava Vesuviului, dar 
la viața publică si intimă din micul oraș Pompei. Tot Bulwer în The lost Tales 
of Miletus şi Macaulay în Lays of ancient Rome aŭ încercat să reconstitue o 
parte din epyliile perdute ale Greciei vechi și baladele primitive ale Romei, cel 
din urmă întemeiându-se pe teoria lui Niebuhr că izvoarele lui Titu Liviù pen- 
tru istoria legendară a Cetăţii Eterne aŭ fost niște cântece populare. Felix Dahn, 
în Ein Kampf um Rom, ne desfășoară înaintea ochilor evenimentele ce aù de- 
terminat căderea regatului Ostrogotilor din Italia, iar în Gelimer căderea statu- 
lui Vandalilor. Republica precum și imperiul roman, primele veacuri ale des - 
voltării și întăririi creștinismului, evul de mijloc și timpurile mai noui, au găsit 
artiști, care, utilizând descoperirile invètatilor sai adăogând la acestea laborioa- 
sele lor cercetări, aŭ compus adevărate capuri-d'operă. Chiar secretele vieţii car- 
thagineze au fost divulgate cu o exactitate vrednică de admirat în romanul lui 
Flaubert intitulat Salammb6. Insusi de zecimi de veacuri mumificatul Egypt iese 
la lumină cu o nouă tinereţe şi, subt pana lui Ebers, produce mai-mai emotiuni 
de actualitate. Asa, cu Die Schwestern, el ne transportă în epoca Ptolomeilor; 
cu Eine ägyptische Konigstochter, ne ducem înapoi până în veacul al șeaselea 
a. Chr., iar cu Uarda trecem chiar în suta a 15-a înainte de era noastră si ve- 
dem strălucita panoramă din Valea Nilului subt domnia lui Ramses II. Neapé- 
rat, pentru întocmirea unor opere de felul acesta nu se cere numai inspiraţie și 
fantazie, ci și ştiinţă întinsă și temeinică, cunoștință pozitivă de amènunte. Fără 
această pregătire indispensabilă, este mai mult decât temcritate de a ataca cineva 
subiecte istorice. Câteva nume proprii luate la întimplare dintr'un manual de 
istorie fără cunoștința aprofundată a epocii duc la ridicul, nu la glorie, chiar 
dacă meritele curat literare ale operei ar fi înalte. 

Acum vine întrebarea dacă datele istorice trebuesc respectate cu o ri- 
goare extremă. 

In ceeace privește coloarea timpului si locului, nu mai încape îndoială că ea 
trebue reprodusă cu cea mai strictă exactitate, întru cât monumentele si cultura 
epocei în care tràeste artistul fac această reproducere posibilă. Aceste două elemente 
sunt neapérate, de oarece ele contribuesc într'un grad foarte înnalt la întreţinerea 
iluziei cititorului. Poetul trebue să observe si să cunoască tot ce caracterizează o 
țară într'o epocă anume, adică obiceiuri, idei, mod de vorbire (nu limba însăși) si 
de acţiune, superstiții și prejudiţii, în fine tot ce poate face mai intuitive persoanele 
şi evenimentele ce el desfàsurà înaintea ochilor noștri intelectuali. Dacă, de exemplu, 
un dramaturg și-ar alege de erop pe Gaius Gracchus, este neapérat ca actorii să 
pourte costumul acelui timp, dar mai ales persoanele dramei să aibă modul de a 
trăi, ideile despre om si lume, moralitatea Romanilor din epoca Gracchilor; in 
scurt, să simtă, să cugete și să lucreze ca niște adevărați Romani din veacul al 
doilea înainte de era creștină. Acest lucru l-a înţeles Göthe, „promotorul și mo- 


300 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


delul oricărei culturi contimporane, care, înainte de a compune clasica sa tragedie 
Iphigenie auf Touris, desemnă zile întregi cele mai perfecte statui, si care cu ochii 
plini de nobilele forme ale peisagiului antic, și cu spiritul pătruns de frumuseţile 
armonioase ale vieţii antice, izbuti a reproduce așa de exact în sine însuşi obi- 
ceiurile și inclinàrile imaginaţiei grecești, în cât ne dete o soră mai-mai geamănă 
a Antigonei lui Sophokles și a zeitelor lui Phidias (e. 

Trebue, cu toate acestea, o măsură la regula enunțată mai sus. Mai întăi, 
din orice grup ar face parte persoanele unei drame, poetul nu este dator să le 
facă a vorbi limba ţării și a timpului în care ele au trăit, ci numai stilul epocii lor, 
care poate fi natural sai afectat, nobil saii vulgar, simplu saù maiestos, deose- 
bire pe care Shakespeare a păstrat-o întru câtva în tragediile sale cu subiect ita- 
lienesc. In ceeace priveşte limba însăși, poetul lasă fantazia cititorilor să comple- 
teze însăși iluzia pe care el nu le-o poate da. Altmintrelea, ar fi trebuit ca Racine 
să compună pe Athalia saù Esther in limba ebraică, Shakespeare pe Timon în 
limba greacă, Corneille pe Cinna în limba latină, pe Cid în limba spaniolă, etc. 
Pentru acest cuvint, noi credem cà D-nu V. A. Urechiă a fost rèù inspirat când 
in Vornicul Bucioc a căutat să imiteze pe alocurea limba românească din veacul 
al 17-lea. 

Ceeace artistul trebue să evite cu cea mai serioasă luare aminte, este de 
a pune în capul si inima persoanelor sale idei și simtiminte nepotrivite cu tim- 
pul lor. Dar o exactitate istorică dusă până în cele mai neînsemnate amănunte 
este o imposibilitate absolută. 

Până la ce punct dramaturgul, romantierul sau poetul epic trebue sà rë- 
mână credincios adevărului istoric, aceasta e o cestiune pe care o hotărăște adesea 
gradul de cultură al publicului, suma de cunoștințe archeologice și istorice rës- 
pândite in masa cititorilor la care se adresează autorul. Cu cât acest public este 
mai instruit, cu atât realitatea istorică trebue observată cu mai multă scrupu- 
lozitate. Dacă astăzi un autor dramatic, tractând un subiect ca Iulius Cesar, ar 
face să sune ceasoarnicele din oraș și să bată tobele, aceasta ar fi o gresalà ne- 
iertată, pentru că astăzi publicul cult ştie că Romanii nu cunoșteau aceste două 
obiecte. Dacă Shakespeare face aceasta (Julius Cuesar, act. II, sc. 1; act. V, sc. 1), 
la el asemenea anachronisme sunt până la oarecare punct scuzabile. Când marele 
dramaturg al Angliei, în Troilus şi Cressida,— subiect de pe timpul războiului 
troian—, face pe Hector să vorbească (act. II, sc. 2) de »tinerì pe care Aristote- 
les îi judecă nedestoinici de a pricepe filozofia moralà«; când Ulysse (ibid. act. 
II, sc. 3 la fine) ne vorbește de „Miron, purtătorul de tauri«, celebrul atlet care 
a trăit cu câteva veacuri în urma războiului troian; când Pandarus (ibid. act. V, 
sc. 3) aduce lui Troilus o scrisoare, pe care acesta o rupe, ca si cum pe atunci 
ar fi existat scrierea pe hârtie; când același Pandarus (ibid, act.'V, sc. 11) se 
teme să nu-l fluere gâstile din Winchester; sai când un personagiù din tragedia 
Pericles (act. IV, sc. 2) vorbeşte de Transilvăneni—, gigantul Shakespeare sä- 

‘ 


1) H. Taine, Histoire de la littérature anglaise, vol. I, pag. XI. 


IZVOARELE INSPIRAȚIE! POETICE 301 


virseste niște greșeli, pe care numai o indulgență extremă sau o crasă ignoranță 
le-ar putea ierta. 

Asemenea anachronisme și altele mai bătătoare la othi decât acestea 
sunt de o mare putere comică, când sunt făcute cu intentiune vădită, ca în opere- 
tele La Belle Hélène sai Orphée aux Enfers, unde totul este o parodie de spirit. 
Trebue însă să observăm că Troilus şi Cressida este cea mai puţin corectă dintre 
piesele lui Shakespeare. Și această necorectitudine constă nu numai în anachro- 
nismele enumerate mai sus, ci şi în tonul general care domnește într'insa și care 
se apropie mai mult de al cavalerilor medievali decât de al eroilor homerici. 

„Cu toate acestea, zice Macaulay, această piesă ni se pare cu mult mai 
corectă în înţelesul sănătos al cuvintului, decât ceeace se chiamă cele mai corecte 
piese ale celor mai corecti dramaturgi. ‘Comparati această piesă, spre exemplu, 
cu Iphigénie en Aulide a lui Racine. Noi suntem siguri că Grecii lui Shakespeare 
aŭ o mult mai mare asemănare decât Grecii lui Racine cu adevărații Greci, care 
aŭ înconjurat Troia, si nuniai pentru cuvintul că Grecii lui Shakespeare sunt 
fiinţe omenești, pe când Grecii lui Racine sunt numai niște nume, numai niște 
vorbe tipărite cu litere capitale la începutul paragrafelor de declamatie. Racine, 
este adevărat, s'ar fi cutremurat la ideia de a face pe un războinic de la asediul 
Troiei să citeze pe Aristoteles. Dar ce folosește evitarea unui singur anachronism, 
când toată tragedia este un anachronism, simtimintele și frazele de la Versailles 
în lagărul de la Aulis ?« 1). 

In genere, aceste anachronisme, — fie ele de fapte anume ca în Shakes- 
peare, fie de concepţia totală a subiectului ca în Racine, fie niște simple lapsus 
calami—, fac o impresie foarte neplăcută asupra cititorului. Si este de mirare 
cum un scriitor ca V. Hugo, cu erudiţia lui asa de vastă si memoria lui asa de 
sigură, a putut, în poezia intitulată Au lion d’Androclés, să lase a i se strecura 
inexactitäfi ca acestea : 

Lesbie, en se faisant coiffer, heureuse, ayant 
Son Tibulle à ses pieds qui chantait leurs tendresses, 


Si l'esclave persane arrangeait mal ses tresses, 
Lui piquait les seins nus de son épingle d’or. 


Et quand Catulle, amant que notre extase écoute, 
Errait avec Délie, aux deux bords de la route, 
Six mille arbres humains saignaient sur leurs amours. 


Versul din urmă face aluzie la creştinii pe care Neron îi ardea de vii, şi 
este știut că poetul Catullus a murit cu mai bine de 50 de ani înainte de nașterea lui 
Christos. Deosebit de aceasta, femeia celebrată de Catullus este Lesbia, iar amanta 
lui Tibullus se chiema Delia, precum stiù toţi aceia care aŭ résfoit paginile aces- 
tor doi poeţi 2). 


1) Critical and historical Essays, Moore's Life of Lord Byron, în Works, vol. V, pag. 398. 
?) Asupra adevăratului nume al acestor două femei, vezi Apuleius, Apologia sive De magia 
liber, 10. 


302 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


De asemenea o neplicuti impresie ne produce această inadvertentà din 
poezia lui Depärateanu intitulată Nihil novi sub sole: 


Bella Cleopatra pune 
Si-astäzi cu Cesar, 

In orgiile nebune, 
Perlele ’n pahar 4). 


Sunt cu toate acestea drame ca Don Carlos de Schiller si Egmont de Gôthe, 
in care nu se fac greșeli de amènunte.ca cele semnalate mai sus, ci în care datele 
istoriei sunt fundamental rèsturnate. Asa, în cea dintăi, caracterul Infantelui 
Don Carlos este conceput cu totul altfel de cum ni-l înfățișează istoria. Singura 
scuza a autorului este că până atunci materialul istoric pentru cunoaşterea adevé- 
rului nu era nici studiat, nici adunat,.si că însăși lumea cultă de pe atunci se afla 
subt influența nuvelei lui Saint-Réal, intitulată Don Carlos, nouvelle historique 2). 
In tragedia lui Göthe, relaţiile lui Egmont cu Clara'sunt contra celei mai plau- 
sibile evidente, de oarece este ştiut că Egmont era însurat și tată a unsprezece 
copii 3). Deosebit de aceasta, pe când este sigur că Egmont n'a fugit impreună 
cu ceilalți amici ai lui pentru cà nu voia prin confiscarea averilor sale să expună 
la privatiuni crude pe iubita lui soţie și numeroasa lui familie, Göthe îl face să 
rămână în Bruxelles, pentru că se încredea cu o uşurinţă neexplicabilă în drep- 
tatea cauzei lui 4). In Wuhelm Tell, Schiller admite ca un fapt neîndoios legenda 
mérului luat cu săgeata de pe capul copilului, pe când astăzi se ştie cu siguranță 
că aceasta este o poveste scandinavă 5). In piesa lui Alecsandri intitulată Ovidiu, 
cititorul cult este contrariat de o mulțime de inexactitàti istorice. Intre altele, 
este fals că Octaviù ar fi promis pe nepoata sa lulia, eroina piesei, lui Cotyson, 
regele Dacilor. Suetoniù ne spune curat că Antoniù, în manifestul séù către 
Romani, acuza pe Octaviù că ar fi logodit pe fiica sa Iulia cu Cotyson; prin 
urmare, saltul de la mumă la fată este violent și izbitor pentru cel ce cunoaște 
istoria acestor timpuri. 


+ 


1) Faimoasa perlă care pretuia 10 milioane de sester a bčut-o Cleopatra la un ospèt cu 
Antonii, nu cu Cesar.—Cf. Plinius, Nat. Ilistor., IX, 119 si 120.—L. Friedländer, Darstellungen 
aus der Sittengeschichte Roms, vol. MI, p. 145. 

2) Această fabulă a fost discreditatà mai ia urmă de către spaniolul Llorente, apoi de L. 
von Ranke în Wiener Jahrbücher der Literatur, vol. 46, dar maï ales de Gachard /Don Carlos 
et Philippe II} si Maurenbrecher (Don Carlos). 

3) Motley, Duteh Republic, p. 392. 

1) Vezi admirabilele observaţii ale lui Schiller asupra acestei tragedii în articolul săă 
»Ueber Egmont, Trauerspiel von Gâtheu. Săimmiliche Werke, vol. XII, p. 307 sqq. 

5) L. Hăusser, Die Sage vom Tell.— Vorbind de drama oana Darc a lui Schiller, Macaulay 
zice: „Ultimul act este absurd mai presus de orice descriptie. Monstruoasa violare a istoriei pe care 
o cunoaște oricine nu se poale apëra cu nici un chip. Schiller ar fi putut tot așa de bine să facă 
pe Wallenstein destronând pe Impărat și domnind singur peste Germania,—saii pe Maria Stuart 
ajungând regină a Angliei și tăiând capul Elizabethei,—precum face pe Joana căzend în momentul 
victorieiu, Trevelian, Life and Letters of Lord Macaulay, vol. IV, p. 62. 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 303 


Poetul poate inventa incidente probabile peste incidente probabile, carac- 
tere si peripeții; dar numai întru cât ele nu cad în conflict cu datele neîndoioase 
ale istoriei pozitive. De îndată ce însă el concepe caracterul sai ne expune o ac- 
tiune altfel de cum ni le înfățișează istoria, fantazia noastră se izbește de o pie- 
dică ce o trezește, și iluzia dispare; tot ce știm despre realitate cade în contra- 
dictie cu drama, si privitorul nu mai poate gusta mulfumirea ce el simte când 
posibilul poetic consună cu faptul real. De aceea, Aristoteles recomandă că nu 
trebue să se denatureze fabulele (uda) acceptate, ci să se ia asa cum se găsesc 
și să se facă o bună întrebuințare de ceeace sa transmis 1). Afară de câteva gre- 
șeli de aménunte, metodul lui Shakespeare ca dramaturg si al lui Lytton Bulwer 
ca romanjier pot fi luate de normă, în ceeace privește tractarea materialului pro- 
curat de istorie sai de tradiţie. In deosebi, Shakespeare nu se abate de la adevă- 
rurile chronicei sai chiar ale legendei decât în lucruri de mică însemnătate si 
numai acolo unde aceste abateri uşoare sunt compensate prin frumuseți de întăiul 
ordin. Deosebirea dintre istoric și artist este ca celui dintăi nu-i este iertat să 
născocească cel mai mic incident, pe când cel din urmă este liber. să inventeze, 
însă numai cu condiţia de a nu denatura saù altera nimic din ceeace istoria dă 
ca pozitiv. Concepţia poetului despre un caracter saù o acţiune poate să com- 
pleteze concepția istoricului despre aceeași persoană saù eveniment; însă cel din 
urmă își formează concepţia numai cu documentele în mână, pe care este ţinut 
să le interpreteze corect, pe când cel dintăi, prin puterea fantaziei, poate trece 
dincolo de documente, pătrunde mai adînc în sufletul eroilor săi și vedea mai 
limpede motivele ce-i determină. De aceea cu drept cuvint Aristoteles zice că 
poezia este mai filozofică decât istoria 1), căci pe teatru noi vedem nu ceeace cu- 
tare sau cutare, luat individual, a făcut, ci ceeace ar face orice om cu asemenea 
dispoziţii fireşti şi în asemenea împrejurări. 

Materialul oferit de istorie este foarte interesant pentru artist, însă nu într'un 
mod egal. Adesea romantierii, poeţii epici și dramaturgii moderni, voind să trac- 
teze un subiect istoric, ai alergat mai mult la istoria vechie şi cu deosebire la 
cea romană. Astfel Shakespeare şi-a luat de subiect pe Coriolan, Julius Caesar, 
Antoniu şi Cleopatra ; Corneille pe Horace, Cinna; Racine pe Britannicus, Bé- 
rénice; Alecsandri Fântâna Blanduziei (mai corect Bandusiei), pe Ovidiù; Wil- 
brandt pe Nero, Arria si Messalina; Bulwer, Cele din urmă zile ale Pompeii; 
Sienkiewicz Quo Vadis (epoca lui Neron), etc. De asemenea, unii poeți lyrico- 
epici s'au inspirat din când în când de caracterele si evenimentele istoriei romane, 
precum V. Hugo în bucata sa Au lion d'Androclts, san de subiecte grecești, 
precum Schiller în Inelul lui Polykrates, Lamartine în Sappho, etc. Alţii aŭ 
tractat subiecte din istoria greacă, mai ales subt formă dramatică, luând ca bază 
operele marilor tragici ai Greciei vechi. 


1) [legi mognxîjs, $ 14, p- 30: rie pèv cv TapeAnmuévous pýðoug Abetv oùx Berg. aurbv Zë 
ebpianerv Set xal tolg Tapadedopevore XP obat ao Ae, 
1) Ilep! roms, $ 9, p. 21: dtd xat grdocopurepov xat amovdatttepov zchuae loropias čaty. 
3 


www.dacoromanica.ro 


304 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


Dacă istoria romană si, până la oarecare punct, cea greacă, aŭ slujit de re- 
pertoriü artiştilor moderni, cauza este că aceste două popoare aŭ fost si sunt încă 
maestrii popoarelor moderne, că istoria lor a fost studiată cu o predilecție spe- 
cială și că ele ofer o varietate mai mare de caractere energice bine studiate și 
bine cunoscute, împrejurul cărora depărtarea în timp a creat o aureolà lumi- 
noasä: Un Alexandru Macedon, un Perikles, un Themistokles, un Coriolan, un 
Gaius Gracchus, un Marius, un Sulla, un Julius Caesar, un Brutus, un Neron, 
sunt tipuri pe care anevoe le întîlnim pe câmpul istoriei universale. Nu tot asa 
se poate zice de caracterele și faptele trase din istoria sfintă saù din istoria altor 
popoare ale antichităţii. Esther si Athalia de Racine, tradegia Saul a lui Alfieri, 
Sotia lui Urias de Alfred Meissner, Makkabeii de Otto Ludwig, Judith de Frie- 
drich Hebbel sunt opere de o valoare incontestabilà, unele chiar de o poezie su- 
perioară. Trebue însă să recunoaștem că organizația cam patriarchalà a popoa- 
relor cu totul vechi nu are o mare putere de atracţie pentru noi şi că asemenea 
subiecte nu se pot transforma în carnea si sângele publicului de astăzi. Cel mult 
ele ar putea să ne intereseze subt forma libretelor de operă, unde muzica le dă 
un farmec la care poezia nu poate aspira. Asa avem libretele Semiramide, Mosè 
(cu muzica de Rossini), Nabucodonosor, Aida (Verdi), Makkabeii (Rubinstein), 
Athalia (Mendelssohn), Regina de la Saba (Goldmark), etc. 

Insă, chiar din istoria romană saii greacă, nu orice subiect este capabil 
de a ne interesa. De aceea artistul, dacă ţine să fie inteles de auditor si să pro- 
ducă într'insul emotiuni adinci și adevărate, trebue să fie cât se poate de juditios 
in alegerea subiectului. In această privinţă, Schiller ne dă câteva învățăminte de 
mare pret. Marele poet german observă că simpatia noastră pentru persoanele 
unei drame cu subiect grec sai roman se deşteaptă numai de vom presupune 
asemănări sufletești între spectator sì ele. Făra această identitate saù analogie 
psichologică, noi rămânem aproape indiferenți în fata unei priveliști, care ar fi 
mișcat adînc pe contimporanii lui Perikles sai ai lui Julius Caesar. Din contră, 
cu cât această asemănare este mai adîncă și mai mare, cu‘atàt simpatia noastră 
este mai vie. Dacă voim să simţim emotiunile altuia, trebue să existe și în 
noi aceleași condiţii ca și într'însul, pentru ca impresia venită din afară, com- 
binati cu acele condițiuni, să poată produce în noi aceleași emotiuni, să ne 
schimbăm persoana cu el și să facem ca eul nostru să devină eul lui. Fără 
această condiţie prealabilă, nu putem simpatiza cu dinsul; durerea lui ne lasă 
reci, exploziile lui de bucurie nu găsesc răsunet în noi. »Pentru Romani, sentinţa 
lui Brutus, care osindeste la moarte pe fiii lui, vinovaţi de a D conspirat contra 
republicei, sinuciderea lui Cato Uticensis, desperat de a mai vedea republica reîn- 
viând, coprind numai adevăruri subiective. Ideile și simtimintele din care pornesc 
acţiunile acestor doi bărbaţi, nu sunt produsul naturei omenești, ci ale unei na- 
turi cu totul speciale. Nu este în firea omenească obicinuită ca părintele să osin- 
deascà pe fiii sei la moarte, numai pentru că aceștia aŭ conspirat contra unei 
forme de guvern susținute de el, nici ca un cetăţean să se omoare, pentru că ad- 
versarul seu, pe care îl cunoaște de foarte generos, a triumfat în lupta pentru un 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 305 


principii politic. Pentru ca să împărtășească cineva niște simfiminte de felul acesta, 
trebue să aibă un suflet de Roman saŭ să fie capabil de a și-l forma pentru un 
moment. Pe de altă parte, trebue să fie cineva: numai om, pentru ca sà simtä o 
emotiune adincä la jertfirea eroică a lui Leonidas, la rezemnatiunea liniștită a 
unui Aristides, la moartea voluntară a unui Socrates, pentru ca să verse lacrimi 
asupra schimbării soartei unui Darius. Unor asemenea reprezentări noi le atri- 
buim, în opoziţie cu celelalte, o veritate obiectivă, pentru că se potrivesc cu natura 
tutulor oamenilor « 1). 

Deși evul de mijloc este în timp mai aproape de noi, totuși, din punctul 
de vedere cultural, această parte din viața omenirii ne este mai streină decât 
antichitatea propriu zisă. Timpurile moderne sunt mai mult o continuare a ra- 
tionalismuluï și eroismului greco-roman decât a scholasticei si cavalerismului 
medieval. Modul nostru de gîndire si simtire este mai mult al lui Homer si Aris- 
toteles decât al lui Dante si St. Thomas d’Aquin. De aceea, încercările unor scrii- 
tori de a pune pe teatru saŭ de a descrie în romane cruciatele, ca în Richard Inimd- 
de-Leù al lui Walter Scott, de a reînvia vechile armaturi de oţel ale seniorilor 
de altădată, ca în Les Burgraves de V. Hugo, de a naște în noi interes pentru 
cetele de vagabonzi ca în Notre-Dame de Paris de V. Hugo, pentru vrăjitori, stri- 
goi, gnomi, și alte creatiuni fantastice ale lumii medievale, ca în romanele Octa- 
vian si Genofeva de L. Tieck, van izbutit. Chiar màreata luptă pentru supre- 
mafie dintre papi și împărații Germaniei, care formează o pagină așa de însem- 
nată din istoria universală, ne interesează cu mult mai mult în expunerile curat 
istorice decât în operele poeţilor. Numai istoria republicelor italiene, dar mai 
ales a Veneţiei, cu constituţia, ei plină de mistere, cu caracterul aventuros și în- 
treprinzător al locuitorilor ei, cu viaţa ei activă care își aruncă umbrele până în 
timpurile cele mai noui, poate procura și a procurat multor poeţi opere de valoare, 
precum Othello de Shakespeare, Marino Faliero şi Cei doi Foscari de Lord Byron, 
Severo Torelli de Fr. Coppée, etc. După părerea noastră, unul din romanele cele 
mai reuşite cu subiect medieval este Rienzi de Bulwer, poate pentru cuvîntul 
că tribunul Rienzi, exaltat încă din copilărie de citirea lui Titu Liviù, deși trăind 
în secolul al 14-lea, este mai mult un contimporan al lui Gaius Gracchus și Sci- 
pione Emilianul decât al seniorilor Colonna și Orsini. Subiectele medievale par a 
fi mai potrivite pentru tablouri lyrice, precum dovedeşte admirabila colecţie de 
poeme epico-lyrice a lui V, Hugo, intitulată La legende des siécles. 

Fără îndoială că partea istoriei capabilă de a inspira pe poet și de a emo- 
fiona adînc pe cititor este aceea ce:se desfășoară de la Renaștere, această splen- 
didă auroră a timpurilor moderne, până în zilele noastre. Cele mai importante 
şi mai radicale schimbări sociale, cele mai spornice revolutiuni, cele mai vigu- 
roase caractere, cele mai înflăcărate pasiuni, cele mai înnalte cugetări, cele mai 
măreţe evenimente, — le întîlnim aici. Caractere ca ale lui Thomas More si De l’Hò- 


H 


1) Schiller, Ueber die tragische Kunst, în Simmtliche Werke, vol. XI, pag. 375 sq.. 


www.dacotomanica.ro 


306 IZVOARELE INSPIRAŢIEI POETICE 


pital, Lăpușneanu și Brâncoveanu, Enric VIII al Engliterii, Filip II şi Ducele 
d' Alba ; eroi ca Enric IV al Franţei si Gustav Adolf, ca Wallenstein si Turenne, 
ca Petru-cel-Mare şi Carol XII, Washington si Napoléon; bărbaţi de Stat ca Ri- 
chelieu și Cromwell, Marchizul de Pombal si Contele Struensee, Pitt si Mirabeau ; 
agitatori ca Robespierre, Danton si Marat; entusiaste ca Charlotte Corday, dem- 
nitate în nenorocire ca la Maria Antoinette si D-na Roland; evenimente bogate 
în urmări incalculabile ca Renașterea, Reforma si Revoluţia franceză, — ar- 
tistul găsește în istoria modernă un izvor nesfirsit de inspiraţii înnalte si pu- 
ternice, 

Insă cel mai mare interes îl deşteaptă în noi viața societăţii actuale cu 
agitatiile sale populare, cu aspiraţiile sale vage și pretenţiile sale nemărginite, cu 
progresele colosale ale științelor și industriei, cu îndràznetele sale sisteme filozo- 
fice, cu multiplicitatea afacerilor, cu semetia întreprinderilor, cu varietatea infi- 
nità a caracterelor sale. In această societate, lyricul, dramaturgul, poetul epic ca 
si cel satiric, romantierul ca și nuvelistul, aŭ nenumărate înboldiri la inspiratii 
originale, la analize psichologice fine și profunde, la cugetări adinci, Pericolul 
cel mare, stânca de care trebue să se ferească poetul, este de a nu se pierde în 
amănunte de specialitate, în technica profesiunilor, în descrieri circumstantioase, 
care dovedesc poate multă știință, dar putin gust. Acei care aŭ știut exploata 
cu o adevărată superioritate comoara bogățiilor literare de care dispune societatea 
actuală, sunt, pe lingă poeţii lyrici, dramaturgii francezi si germani, apoi roman- 
fieri mai tutulor popoarelor europene. Între aceștia din urmă ne vom mulțumi 
a indica pe corifei: V. Hugo, Balzac, A. Daudet, G. Ohnet, Zola, Paul Bourget, 
la francezi; Thackeray și Dickens, în Anglia; Gutzkow, Freytag, Spielhagen, 
Hackländer, în Germania; Manzoni, Gabriel d'Anunzio, în Italia; Dostoievski, 
Tolstoi, în Rusia. 

In fine, cel din urmă izvor de la care se adapà poetul, sunt mythurile si 
legendele, fie populare, fie create de propria lui imaginaţie. Acesta este ceeace s'a 
numit miraculosul, care joacă un rol asa de important în epopeiele antice ca si în 
multe din cele moderne, ba chiar în unele drame vechi si noui, precum Pergù lui 
Aeschylos, Hecuba lui Euripides, Macbeth, Hamlet si Julius Caesar ale lui Shakes- 
peare. Cu toate acestea, poetul modern trebue sà se slujească cu multă discreţie 
si precautiune de această fintână, căci de la miraculos până la ridicol distanţa e 
forte mică, si a fost anevoie chiar unor spirite superioare să se oprească pe ho- 
tarul dincolo de care miraculosul degenerează în păpușerie literară. In general, 
şcoala romantică din întăia jumătate a secolului expirat, lăsându-se în voia unei 
imaginajii neînfrinate, a produs opere în care fantasticul concurează cu absurdul. 
Pe cât de interesante si de poetice sunt Mefamorphosele lui Ovidiu, Furtuna (The 
Tempest) si Vis dintr'o noapte de vară (Midsummernightsdream) de Shakespeare, 
căci ele sunt producţia spontanee a unei fantazii libere, pe atât de searbede și de 
repulsive sunt inventiunile silite ale lui Tasso, Milton si Voltaire, care sunt produsul 
forțat al reflesiunii. Asa, în Gerusalemme liberata, Pluton are niște coarne, ală- 


www.dacoromanica.ro 


IZVOARELE INSPIRATIEIE POETICE 307 


turi de care toți munţii și stâncile din mare par niște coline mici 4), iar scutul 
de diamant, pe care ângerul păzitor al lui Raimondo il ia din arsenalul cerului, 
este atât de colosal, în cât acopere neamurile și țările dintre Caucas și Atlas 2). 
In Paradisul Pierdut, Satan este inventatorul tunurilor mari, iar ângerii ce nu 
sai răsvrătit in contra Celui Prea Inalt smulg munţii din temelie si asvirle cu 
d'neit în capul lui Satan ?). Și toate acestea înainte de facerea lumii ! In La Hen- 
riade nu găsim, ce e drept, divinitàtile Olympului grecesc; dar dăm peste ale- 
gorii reci, ca Fanatismul, Discordia, Amorul, care se amestecă în acţiunea poemii. 

Göthe, cu simţul séù asa de sigur, și Byron, cu intuitiunea lui violentă, 
aŭ produs, unul în Faust, celalt în Manfred, două poeme, care aù reînnoit în secolul 
al 19-lea miraculosul poemelor epice din vechime. Spiritele naturei din Manfred 
şi reinvierea persoanelor din legendele creștine din Faust, sunt niște individuali- 
zări ale puterilor naturei, create întocmai precum popoarele vechi și-au creat di- 
vinitätile lor. In deosebi, Gôthe, pentru ca să arate omului modern pe zeii moderni, 
ia legenda din noŭ, o transformă și-i dà un înţeles potrivit cu inteligenţa omului 
modern. Asa, Mephistopheles este „spiritul ce neagă tot«, iar »archanghelii care 
se bucură de bogatele frumuseți ale natureï, pe care țesătura fiinţei îi învăluc în 
suavele legături ale amorului, și care fixează în cugetări durabile tot ce pluteşte 
în forme schimbătoare“ 4) nu sunt decât inteligenţa ideală, care, prin simpatie, 
ajunge a iubi toate, si prin idei a intelege totul. Apoi Dumnezeul séù, mai întăi 
biblic si personal, se deformează putin câte putin, se evaporează și se perde din- 
dăretul magnificentelor naturei, până ce se confundă cu inaccesibilul absolut. 
Cu acest chip, poetul, pornind de la concepţia antică a universului, de la, zeii sen- 
sibili si cu forme externe, ne trece, pe nesimţite și fără a rupe cu traditiunea, în 
concepţiile filozofiei și științei moderne, pentru care divinitäfile antice nu sunt 





1) Siede Pluton nel mezzo, e con la destra 

Sostien lo scettro ruvido e pesante; 

Nè tanto scoglio in mar, nè rupe alpestra, 

Nè pur Calpe s'innalza, o il magno Atlante, 

Ch'anzi lui non paresse un picciol colle; 

Si la gran fronte e le gran corna estolle. 
(Canto IV, stanza 6). 

2) Si vedea fiammegiar fra gli altri arnesi 

Scudo di lucidissimo diamante, 

Grande che può coprir genti e paesi 

Quanti ve n’ha fra il Caucaso e l’Atlante. 

(Canto VII, st. 82). 


3) Cant. VI. 
4) Doch Ihr, die ăchten Gôttersôhne, 
Erfreut Euch der lebendig reichen Schöne ! 
Das Werdende, das ewig wirkt und lebt, 
Umfass’ Euch mit der Liebe holden Schranken, 
Und was in schwankender Erscheinung schwebt, 
Befestiget mit dauernden Gedanken ! 

Faust, Prolog im Himmel (fine). 


303 IZVOARELE INSPIRATIEI POETICE 


nici mai mult nici mai putin decât forțele generatoare și nevăzutele legi fixe, în 
virtutea cărora toate există. Opera lui Göthe ne face să înţelegem legenda si în 
același timp să înţelegem viaţa, și rezolvă una din cele mai grele probleme nu prin 
mijlocirea abstractiilor filozofice, ci prin crearea de forme poetice, care ai perso- 
nalitatea și viaţa lor individuală. 


ANG. DEMETRIESCU. 


E H EE 
H 


N. GRIGORESCU 








Inainte de ploaie 


www.dacoromanica.ro 





SOLII PĂCII 


TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE 


(Urmare) !) 





ACTUL IN 
SALA DE MARMURĂ 


In spre seară. Coloanele de inarinură par ca niște umbre. Lumina de afară pătrunde potolită și palidă ca intr'o bisericii 
paräsitä. In sală toate lucrurile aŭ infätisarea veche, foarte veche, ca și cînd nimeni n'ar fi mai umblat de mult 
pe acolo. Tăcerea plutește de-asupra gi in această tăcere persoanele se mișcă și vorbesc ea in vis. 


SCENA I 
Craiul Glad, Ileana 
Craiul Glad (intră incet însoțit de Ileana) 


Nimic, copilă dulce! In zarea depărtată 

Ce stà perdutà’n ceaţă nimic nu se arată; 
Doar ulmii singurateci își pleacă tremurând 
Uscate crăngi atinse de vintul murmurând 
Al toamnil ce se lasă pe plaiurile goale; 

Şi ochii mel cel dornici ce catà lung în cale 
Jet scurg a lor privire pe căile desarte, 

Iși scurg a lor privire spre culmea ce departe 
Inchide trista zare de plaiuri cenușii. 

Si toți suntem aice închiși, sérmani copil 
Uitaţi de lumea ’ntreagä ce plângem rătăciţi 
Subt créngile uscate a ulmilor cerniţi. 


Ileana 


In lacrimi și tăcere e toată taina noastră. 


Craiul Glad 


In lacrimi si tăcere! Tu blândă floare-albastră ! 


Ileana 


A, nu vorbi de floarea visărilor apuse, 


1) A se vedea Literatură şi Artà Română, an. V, pag. 232. 


www.dacoromanica.ro 


312 


SOLII PACII 


Căci floarea e uscatà și visurile duse 
In noaptea nesfirsitä a celor ce aŭ murit 
Purtând în suflet crucea de dor neimplinit ! 


Craiul Glad 


Nu! Nu rosti aceste cuvinte-asa de grele! 

Pe mine bătrâneţea si ceasurile-acele 

In care am stat pe patu-mi și-am plâns în zbuciumare 
Curind mă vor répune. Dar tu în așteptare 

SA stai pe pragul casei întreaga ta viață 

Cu ochii tăi cei umezi, pierduţi în vaga ceaţă 

A culmilor înalte sin calea ce coboară 

Pe plaiuri iu să cauţi în clipele de seară 

Pe cel care-o să vină. (Cu tărie). Căci el doar o să vina 
Purtând pe a sa frunte o rază de lumină 

Sin părul săi avea-va cununi de flori culese 

In munţi, de mâni suave si albe și alese. 

Va fi ca un archanghel de mindru și călare 

Pe calul alb de spume va trece puntea mare 

De fer ca să résbatä la tine ’nvingëtor. 


Ileana 


Ce falnic fi-este graiul şi ce ametitor 

Când totul împrejuru-ti e trist și pustiit, 

Când chiar speranţa pare în suflet ca murit, 
Palatul însuși este o casă a tăcerii 

Şi ușile lui poartă pecetia durerii 

Pe fruntile lor grele iar sălile ’nvechite 

Chilii par de călugări în care rătăcite 

Staii suflete bătrâne ce plâng încătușate: 

Si plâng cu fata ’ntoarsà spre zări îndepărtate 
Si plâng cu braţe ’ntinse spre candelele stinse 
Si plâng de aripi negre pe pale frunti atinse 
Si plâng chemând ca’n visuri o rază de lumină. 
Dar raza invocată întărzie să vină; 

Ferestrele staii grele ca piatra de morminte 
Gi ceața le apasă precum apasă-o minte 
Nebună un vis groaznic de sânge ’mpurpurat: 
Vai, soarele nu intră în tragicul palat. 


Craiul Glad (abătut) 


Nici soarele nu intră! Şi chiar câteodată 

De umblă rătăcită vr’o rază tremuratà 

Pe lespedele albe-așterne dungi de sânge. 

Şi marmura, ea însăși, s'ar zice cum că plânge 
Cuprinsă de o umbră de vagă nostalgie: 

Atât de pală este și-atât de străvezie. 


Ileana 


Ea plânge! 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 313 


Craiul Glad 


Adineaoari pe când intram în sală 
Urcând pe scara mare a zilelor de gală 
Vèzuiù résfräntä fafa-mi pe marmura ’niristatà; 
Ah, cât de chinuită si cât de ’nsträinatä 
Era această faţă pe care o priveam 
Cum vine după mine pe scara ce-o urcam 
Ca umbra. 


Ileana 


Şi-a mea față! 


Craiul Glad (privind-o) 


Ea pare ca de ceară ! 


Ileana 


Slăbită e de plânsul ce ’n rugile de seară 

Le ’nalt ingenuchiatà cu fata la altar. 

Ah, plânsul care cade atât de cald si-amar 
Pe inima-mi sdrobità, ce tristă mingâere 
Aduce câteodată pe singura-mi durere ! 

Când fumul din făclie se ’naltà ca un gind 
De demon care trece prin noapte blestemând, 
Un plâns e-o alinare! 


Craiul Glad (cuprinzénd-o în brațe) 


Copila mea iubită! 


Ileana 


Şi totuși voii mai plânge pe marmura ’nvechità 

Udând cu lacrimi clare ca mirul cel sfinţit 

Picioarele rănite a celui Restignit, 

Cât timp de aceste lacrimi izvorul n’o să sece, 

Să cad ne ’nsufletità pe marmura cea rece. (Ese prin dreapta), 


SCENA II 


Craiul Glad singur 
Craiul Glad (pe ginduri) 


Ea trebue să poarte în suflet ca o floare 

O rază de nădejde a-tot-izbăvitoare 

Si visul ei să urce în ceasuri întristate 

Spre palide icoane cu-amară voluptate, 
Cercând să întrupeze din umbră si din ceața 
Vedenia senină de clară dimineaţă. (Cătând cu uimire in jur) 
Si seara care rade atât de ’ntunecatà! 

Şi totuși mi se pare și mie câteodată 

Că trece pe deasupra-mi blajină şi ușoară 

O aripă ce noaptea-mi atinge si 'nfioară 
Cun vis care 'nălbește în fundul unei zări 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 


Ca steaua ce clipeste pe ’ntinsul unei mări 

Vestind o dimineaţă ce întàrzie să vină. (Cäländ cu intristare în jur). 
Şi seara care cade si pare că suspinà 

Pe foile pälite a florilor stinghere 1 

S'ar zice că ’n grădină se plânge o durere 

Străină ce sărută petalele de flori 

Şi umple tot amurgul de taine și fiori 

Incât se pare plânsul o tristă simfonie: 

Si florile așteaptă ceva ce întărzie | (Cătând cu groază in jur) 
Şi seara care cade ca plânsul pe morminte! 

Ha, noapte e în juru-mi și noapte în a mea minte! 


SCENA III 
Craiul Glad, Iuga 
Iuga (intrând prin fund. In sine) 


Tot singur | 


Craiul Glad (cu glasul slub) 
Tu eşti? 


Iuga (apropiindu-se) 


Doamne! 


Craiul Glad 


Venit-ai în sfirșit! 
Ce veste? 


Iuga 


Vai, nici una! 


Craiul Glad 


Cum? Nu Lat urmărit 
Prin toate-acele locuri pe unde-a fost văzut 
Purtându-și greaua-i cruce? 


Iuga 
Ca umbra am trecut 
Prin munţi si prin prăpăstii, prin vă! şi prin păduri. 
Dar nu i-am dat de urmă. Doar vulturii cei sur 
Treceaü lovind vézduhul cu aripile ’ntinse, 
Treceaü strigând a jale cu glasurile stinse ` 
Purtând si el povoara de reci singurătăţi. 


Cralul Glad (ca in vis) 


Purtând si ei povara de reci singurätäti! 


Iuga 


Cărările-i perdute pe veci ne sunt închise; 
El poate zace-acum în funduri de abise, 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 315 


Craiul Glad (repede) 
Tàcere! A, nu spune cuvintu ’ngrozitor | 
Cuvintul téü e-o taină de care mă ’nfior 
Deşi-o cunosc. 
Iuga 


Dorința... 


Craiul Glad 
Nu, nu! Mé inspäimint 
De vorba-ti ca de glasul ce spune pe-un mormint 
Suprema desnădejde. Tăcere! Nu trezi 
In mine îndoiala. 
. Iuga 


Dar daca-at auzi 
Din guri străine vestea ? 


Craiul Glad 


Täcere | (Apropiindu-se de el. In taină) 
De ţi-ași spune! 
Adesea ’n ceasuri grele ispitele nebune 
Mě cearcă si în umbra din noaptea solitarà 
Asupra mea își lasă de plumb a ei povară 
Tortura îndoelii atât de zdrobitoare 
Că nu ’ndräznesc eŭ singur s'o spun cu glasul tare... 
Dar nul... E o ispită cen umbră m'amăgește! 


Un glas de afară 


Furtuna, ah, furtuna | 


Craiul Glad 
A, cine-mi amintește 
Furtuna mea din suflet? 
Iuga 
Nu-ï nimenï. Dar afară 
Sunt glasuri care-și strigă durerea lor amară. 
Craiul Glad (oterindu-se) 


Merei sunt glasuri triste ce strigă ’n noaptea rece. 


Iuga 


Mereù plâng glasuri triste când duhul nopţii trece. 
S'ar zice că în umbră stai fete chinuite 

Ce ’ndreaptà-a lor privire spre clipele-asfintite 

A stranielor doruri şi plâng pe când își cată 
Iubirea lor perdutà în noaptea ’ntàrziatà. 


Craiul Glad 


In noaptea ’ntärziatä ! Ştii tu? De la o vreme 


www.dacoromanica.ro 


316 SOLII PĂCII 


Vin glasuri înfundate ca marea care geme 
Să-mi plângă subt ferestre în noaptea ’ntàrziatà. 


Iuga 


Sunt oamenii din curte. Cu vocea înecată 
Tărziă adesea cântă o doină care pare 
Străină, deși ’ntr’insa durerea zdrobitoare 
A noastră gläsueste. 


Craiul Glad (groaznic) 


De unde-aù învăţat 
Această doină ’n care atât de ’ntunecat 
Se plânge un dor ? | 


Iuga 


Ei singurï nu cred că-ar sti să spună. 
Ci merg ca niște umbre în noaptea fără lună 
Cu ochii orbi subt vălul uciselor avînturi 
Si doina și-o aruncă la cele patru vinturi. 


Craiul Glad 


Ciudat. La curtea noastră cântările-aii murit 
De mult și totuși cântă un suflet urgisit 
In noapte-o doină tristă. A cui să fie oare? 


Glasul de afară 


Furtuna, ah, furtuna! 


Craiul Glad 
Ascultă ! 


Iuga 
Plingéëtoare 
Se ’naltä glasuri multe. 


Craiul Glad 


A, toate-aceste glasu: ï 
Ce strigă către mine în turburele ceasuri 
Când totul grei se lasă pe mintea chinuită | 
De ce nu-și încetează strigarea aiurită ? 


Iuga 
Vor fi si ele poate muncite de-o durere 
Si cum nat cânturi blânde își află mingiere 
In strigătul lor jaloic ! 


Craiul Glad 


Muncite, vai, muncite ! 
Dar cine în tinutul acesta de ispite 
Nu stă subt stäpinirea eternei spaime" crude ? 


www.dacoromanica.ro 


SOLD PĂCII 347 


Iuga 
Toţi stăm subt a ei mână. 


Craiul Glad (ascultând) 
Tacere! 


Iuga 
Se aude 
Un zzomot ca un plânset pe lespedele reci. 


` Craiul Glad 


O, zgomotul ca plânsul pe lespedele reci ! 


SCENA 1V 
Craiul Glad, Iuga, Coman, Curteni 
Coman (intrând prin fund, urmat de Curtenf) 


Furtuua, ah, furtuna ! 


Craiul Glad 
Ce este ? 


Coman 


S'a închis 
Tot cerul ca ’ntr’o noapte grozavă-a unui vis 
Şi vîntul biciuește grădina ’mormintatä 
Subt frunze vestejite iar firea pare toată 
Cuprinsă de un zbucium. 


Intăiul curtean 


Prin crăngile uscate 
Se plâng sfâșietoare uitate vechi păcate 
Uitate vechi păcate ce maŭ fost ispäsite, 
Uitate vechi păcate rămase tăinuite, 
Uitate vechi păcate ce umblă "o pribegie, 
Uitate vechi păcate în noaptea de mânie. 


Craiul Glad 
Uite vechi păcate! De ce ai apăsat 
* Pe-aceste negre vorbe ? 
Intăiul curtean 


Un glas întunecat 
Imi sună la ureche şi graiul lui nebun 
Si gruaznic ca blestemul mă ’ndeamnä să le spun. 


Coman 


Noi toţi suntem robiţii acelui glas străin! 


Craiul Glad (dus pe ginduri) 


Noi toţi suntem robiţii acelui glas străin! 


www.dacoromanica.ro 


318 


SOLII PĂCII 


Al doilea curtean 


Ni-e dor de soare vesel. 


Al treilea curtean 


Şi dor ni-e de lumină. 


Intăiul curtean 


Ni-e dor de ziua clară. 


«+ Coman 
De liniștea blajină 
Ni-e dor. 
Intăiul curtean 


Și e ’ntuneric | 


Coman 


Furtuna, ah, furtuna 
Se lasă-asupra noastră. 


Craiul Glad 


Tăcere! Totdeauna 
A fost aici furtună, căci vecinic osindiţi 
Am fost să stăm în noapte cu ochii îngroziţi 
Subt vitregă putere. 


Coman 


Furtuna a lovit 
Cu zgomot adineauri în lanţul ruginit 
Al punţii de la poartă. 


Craiul Glad 


Și puntea ? 


Coman 


Sfirîmati 
Căzu în santul umed. 


Craiul Glad 


A, puntea sférimatä ! 
Pe ce o să mai treacă acel care-o să vină 
Purtând pe-a sa frunte o rază de lumină 
Sin péru-Ÿ de mătase cununi de flori culese 
In munţi de mâni suave si albe și alese ? 
Voiam, ca un archanghel de falnic și călare 
Pe calul alb de spume să treacă puntea mare. 


Coman 


E puntea sfărimată ! 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 319 


Intăiul curtean 


Şi turnul învechit 
Şi negru adineauri de-un trăsnet fu lovit 
Iar trista porumbifà ce ’n nopţile de vară 
Urca aşa de albă spre bolta solitară 
A cerului căzut-a sdrobită la pămînt. 


Craiul Glad 
Ucisä ? 


Intăiul curtean 


Da, ucisă ! Părea un jalnic cânt 
Strigarea sa din urmă și albele ei pene 
Cädeaü ca niște lacrimi de triste Magdalene. 


Craiul Glad 


O, alba porumbità ne-a fost asa de dragă! 

In zborul.ei cel sprinten gîndirea-ne pribeagä 
Ades o urmărise, căci blânda solitarà 

Părea o rază clară din blonda primăvară 

Şi ’n trista ’ntunecime părea un sol venit 
S'aducă mingäere în sufletul trudit 

AI celor ce perdură nădejdea, 


Coman 


Totul moare 
Aici, in jurul nostru. 


Al doilea curtean 


Chiar crinii albi, în floare 
Muriră adineauri subt vintul rece-al serii. 


Coman 


Doar singuri noi ne ţinem în negura uitării 
Cu brațele slăbite lăsate mpreunate 

Ca ’n ruga nesfîrsità și plângem vechi păcate, 
Pribegi, fantome sure, în noaptea ’ntunecatà 
Când pala noastră viaţă e moartă si 'ngropată. 


Craiul Glad (cu milă) 


Vol triştii singurateci, tăceţi | De vom peri 

Din murmurul de unde un cânt va răsări; 

Va plânge ’n preajma noastră furtuna cea din munţi, 
Vor plânge brazii jalnici şi ulmif cei cărunţi, 

Vor plânge corbii negri subt cerul plumburiü 

Și nopţile vor plânge ades într'un tàrziù. 


(Urmează), g ST, PETICA. 


DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMANE 


VEACUL XVI 


eo 


I 


Cărţile de pietate si de edificare morală apar în limba română pentru 
prima-oară abia pe la începutul veacului XVI. Nu cărţi de teologie subtilă sai de 
apologetică înaltă. Patristica iarăși nare nici un reprezentant la noi. Prelaţii 
vremii erau isolati și prin firea cultului si prin situaţia politică a ţării de restul 
‘Europei în care înflorea un scolasticism savant. Vlădicii din acest timp erau în- 
tr'adevăr pàtrunsi de pietatea evangelică, dar nu se trudeaù să'și scrie naivele 
lor ginduri și sentimentele lor de evlavie ; modesti mai presus de toate, ei uraù 
desertàciunea, și deșertăciuni eraù considerate dorinţele de glorie și de renume 
fie prin mijlocul operilor scrise, fie prin ale cuvintării. In lungul şir de mitropo- 
liti, de la Macarie (1510) până la Grigore si Teofil (1629, 1657), nu găsim nici un 
emulator puternic, fie al literaturii, fie al elocinfeï eclesiastice cu caracter natio- 
nal. In schimb, arta plastică creștină ia un avint oarecare. Biserica ortodoxă orien- : 
tală fiind organizată astfel în cât era subt dependenţa autorităţii laice, n'a putut 
să se afirme şi să dureze decât cu ajutorul acesteia din urmă. Astfel, deşi mo- 
numente sfinte se înalță pretutindeni în timpurile medievale atât in principatul 
muntean, cât și in Moldova, afirmând oarecare inceputuri de artă naţională, ele ` 
însă sunt datorite mai mult evlaviei Domnilor. Sufletele lor simple, dar statornice 
și nobile prin credinţă, se intrec să exceleze după putere în manifestarea credinţei 
în Dumnezeu. Neagoe, Vodă Vintilă, Mircea Ciobanul, Petru Cercel, Rares, 
Lăpușneanu si ceilalți voevozi, împreună cu 'mitropoliţii contimporani Macarie, 
Varlaam, Simion, Mitrofan, Mihail, Eremia, Ilarion, Anania, Efrem, Daniil Ef- 
timie, Serafim, Mihail și Nichifor, câţi sunt înscriși pe timpul veacului în condica 
eclesiarhiei mitropolitane, sunt ctitorii și ziditorii a o mulțime de locașuri mănăs- 
tiresti si chinoviale; ei le impodobesc cu măestrie și le înzestrează cu danii dife- 
rite, moșii, livezi, cirezi, păduri, bani, odoare sfinte, transformând adesea o mă- 
năstire intr’un fel de oraș, din care activitatea spornică nu lipsea. In mănăstiri 
giisim primele începuturi culturale în România, primele școale de slavonie; în 


www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMÂNE 321 


mănăstiri, se desvoltà o rudimentară industrie naţională, a cărei originalitate, de 
altfel, este afirmată. Epitafuri de mătase fin lucrate, engolpioane, potire, pana- 
ghiare, cändeli, tipsii, discuri, icoane smältuite, cruci sculptate şi îmbrăcate etc., 
poartă nu numai urmele artei nationale, ci chiar ale fierbinţi pietăţi care avinta 
sufletele cuvioșilor lucrători. 

Nu s'a desvoltat și o cultură fundamental românească în aceste vremuri 
din motive dogmatice curat ortodoxe. Limba slavă devenind sacramentală în 
biserică si oficială în Stat, nu putea să îmbrace idei românești; apoi această limbă 
fiind necultivată, nu punea la îndemâna doritorilor de cultură luminele filozofiei 
clasice ori ale științei contimporane. Ba chiar în al XVI-lea veac, când o reacțiune 
dogmatică (reforma luterană) produce oarecare efervescenţă în spirite și dă naș- 
tere primelor scintei culturale, acestea nu sunt decât simple traduceri din sla- 
vonește ale cărţilor Sfintei Scripturi si nici de cum lucrări originale. Pe lingă 
cărţile anonime scrise în prima jumétate a veacului XVI, găsim în a doua jumé- 
tate numele a doi harnici lucrători : diaconul Coresi și popa Grigore din Măhaci, 
a căror activitate minunată îmbrățișează aproape veacul întreg ; ambii aŭ trăit 
si san desvoltat în Transilvania. Totuși cărţile slavonesti nu încetează de a se 
produce şi a se transcrie la noi prin mănăstiri și biserici; și aceste in-folio adeseori 
scrise cu eleg Sank pe pergament si frumos împodobite de meșteri caligrafi indemà- 
natici serveaü ca singurele cărţi scrise pentru slujba divină. Tetravanghelul slavon 
(1500), Zaconicul, Zbornicul din muzeul din Praga, Liturghiarul lui Mihnea- 
Vodă 1) (1507), Evanghelia lui Neagoe 2) etc., formează o întreagă bibliotecă de 
cărți pioase, ornate cu măestrie și în colori diferite. Teoctist la Agapia scrie cu 
mult meșteșug migălos Apostolul slavon din 1552, Octoicul și Liturghiarele 
aflate la mănăstirea Neamţu. 

In Transilvania însă apar si câteva cărţi de cuprins biblic. Schisma lu- 
terană pătrunzând prin negutàtorii si tirgovetii din Lipsca la Gast din Transil- 
. vania, se începe o luptă între riturile creștine din această parte a Ungariei. Prin- 
cipii calvini doritori ca propaganda religiunii lor să se desvolte cât mai mult, 
încep a tipări cărți de cuprins sectar, dar în limba românească. loan Honterus, 
propagandistul luteran, înființează o tipografie la Brașov si, în unire cu Ion Fuchs 
şi cu Ion Benkner, stabilește și o primă fabrică de hârtie în anul 1535. In această 
tipografie s'a și tipărit primul text românesc, Tetravanghelul (lui Coresi, 1560). 
Tot aci, afară de scrierile religioase ale diaconului Coresi și de cele tipărite de 
Honterus subt auspiciile nobilului Marcu Penfflirigher, regentul naţiunii săsești 
din Ungaria, vedem încă de prin 1544 că se tipărește un Catechism românesc, 
căci găsim în condica de socoteli‘a orașului Sibiù : »ex voluntate dominorum 
„dati sunt M. Philippo Pictori pro impressione catechismi valachici bibale fl. 2«. 
Acest catechism a dispărut, precum și cel tipărit 46 de ani în urmă (1599) de pe 


1) Deier" AKonakecapie KAN NAAOKheHeKhiaa KACHIA KeaHKaro nooyyenie Kanp'k3gy repoy 
WROKACTR. KN'EH Aer ER HWNpHYepienin... (Exempl. din biblioteca centrală an. 1507). 

2) Evanghelia tipărită subt Neagoe-Vodă; muzeul posedă un exemplar pe pergament, legat 
în timpul lui Mateiù Basarab. 


322 DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMÂNE 


care Popa Grigore ne-a păstrat însă o copie nu putem sti întru cât de fidelă. In 
1566 găsim la Belgrad de la Mureș (Alba-Iulia) o a doua tipografie, care numai 
peste 60 de ani fu înavutitä si cu litere cirilice. Astfel materialul trebuincios fiind 
existent de timpuriu în Transilvania, era firesc ca de aici să plece mişcarea cultu- 
rală naţională. Pe când in Ungaria prima fabrică de hârtie datează din 1554 și în 
Moldova —crede D. Hasdeù — de prin 1583, Transilvania înflorea mai mult din 
punctul de vedere literar și religios. $i pe când întregul veac e afirmat numai 
prin scrieri românești tipărite peste munţi, pe când diaconul Coresi tipărea în 
Braşov cărţi românești, chiar atunci Alexandru II, fiul Chiajnei (1567—1577), si 
Mihnea II îl însărcinează să tipărească psaltirea în limba slavonă (1577) pentru 
nevoile bisericei lor. Leviticul din 1560 si Evanghelia din British-museum 
sunt singurele cărți de origină muntenească pe care le-am moștenit din veacul 
XVI din cele 13 texte pe care le avem în total de cuprins biblic saù moral. Și 
aceste cărți maŭ de bună seamă multă valoare. Chiar din punctul de vedere 
filologic, aceste izvoare prezintă cea mai mare nesiguranţă și nu le putem con- 
sidera pentru a stabili limba vorbită a veacului. Căci ele fiind toate traduceri, 
mai mult saù mai putin bune, de regulă literale, alunecă in totdeauna pe con- 
strucţii slavone și introduc termeni slavoni. Nici din punctul de vedere al dog- 
mei maŭ o prea mare importanţa critică; textele din Codex sturdzanus sunt 
tenebroase, fantastice, inclinind mai mult spre eresul marcionitului Constantin 
şi spre bogomilism. Politicește însă vorbind, cultura biblică slavonă ne-a ferit 
in decursul vremei de multe framintări funeste; de asemenea a apărat și orto- 
xismul tradițional de amestecuri străine și de schisme. 


I 


Observând textele veacului al XVI, din punctul de vedere al conţinutului 
Jor, le putem împărţi în doué clase : 1) canonice ; 2) apocrife. Cărţile canonice se 
pot împărţi : a) cărţile si fragmentele Vechiului Testament ; b) cărţile si fragmen- 
tele Noului testament ; iar apocrifele se pot împărți în ` a) texte bogomilice (ante 
1550 si colectate numai de popa Grigorie); b) texte măhăcene scrise chiar de 
popa Grigore (şi ambele adunate în același codex miscellaneus geminatus). Pen- 
tru înlesnirea cercetării, însă, vom urma intru examinarea acestor texte mai ales 
firul lor cronologic începând cu manuscrisele. 

1) Primul text, pe care până acum îl considerăm ca pe cel mai vechiù în 
limba română, datează de pe la începutul veacului XVI (1500—1525); e un 
Apostol si e cunoscut subt numele de Codicele Voronetian. Descoperit în archiva 
mănăstirei Voronetul din Bucovina de către profesorul I. Creţu din Huși cu ocazia 
călătoriei pe care a întreprins-o la sfințirea mănăstirei Putna in anul 1871, a 
fost luat în posesiune si studiat de aproape de către D. Dr. I. Sbiera. Manuscrisul 
e necomplect; îi lipseşte atât începutul cât si sfirsitul. In actuala lui stare nu- 
mèrà 170 de pagini cu diferite lipsuri. Impàrtit în citanii orinduite după necesi- 
titile bisericii, se vede că era citit în vr’o biserică. El cuprinde următoarele cărți : 


www.dacoromanica.ro 


“DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMANE 323 


1) Faptele apostolilor din cap. 18 v. 14—v. 21 ; apoi cap. 20—28 în întregime ; 
2) pistola cea soborniceascà a apostolului Iacov, cap 1 —5; 3) Epistola cea dintii 
sobornicească a sfintului Apostol Petru; 4) Epistola cea de-a doua sobornicească 
a Apostolului Iacov. Care e origina acestui manuscris, cine l-a executat, cine l-a 
transcris și în ce parte, nu se poate sti; luând însă în seamă particularitàtile sale 
fonetice, înclinàm a crede că a fost scris în Transilvania și că e tradus după un 
original slavon (D. Sbiera crede că e de pe unul grecesc). Citàm un fragment din 
Apostol în paralelism cu transcrierea sa : 
mo e e Genga pE O ye ASIA ROVEAHTOV 
Auer HPRH ACKOFATXHAS BOH . APACE AH- 
TAESANH CAAVTOY IUH Ar ROVGENTE IHH Ar NOV- 
MEDE UIH A ABYA BOACTPA BOH BEAEUH AIIHES 
MIO NELLO Gét AUEAOPA HOY ROIO ce TO. nin 
VOHH AT A YEA EKATOApE Akun Npi.Acepa Tou 
EAEHIH COCTEHA L{UENATONO ÉBOPOAOH WHA- 
RATA APATE YI AEKATOAREEH IIH HEMHKX 


obida ré o Tudei după cuvăntu amu firési ascul- 
tindu voi. larăse întrebari sămtu si de cu- 
vente si de numere si de légiea voastrà voi 
vedeţi înșivă giudetu eŭ acelora nu voiù se fiù 
si 1 goni di ingiudecätoare ; deci pri nserà toţi 
Eleng Sostena începătoriu sboriului si °l bătea 
înrainté giudecătoareei si nemică de acélé go- 
lionu nu socoti e Pave încă lacui zile paiprà la 


Ar duba PAAHWHOY HOY COROTH E NABE AER: 
ARKOVH SHAE NADA AA BOE WIH A palin CAH 
AFĂSHCECE UIN NTA ATA CHOTA WH KOY 


voe si de fratii saï deszisese şi nùtà întru Siriiea 
si cu rosu Priskila cei cesi tunseră capetele 
întru kehreih... 


pocs MpHCcKHAA UEH ueul TOVHCENX KAMETEAE A- 
TPS KEXPENX. .... 1) 


Observând limba veche a Apostolului vedem cà nu poate fi exclusă 
posibilitatea că ar fi numai o transcriere a unui text tradus cu mult mai inainte. 

2) O alta urmă de o etate cu Apostolul este Psaltirea scheiană (1500—1525). 
Si psaltirea scheianà pare numai o transcriere a unui text anterior (1480). A fost 
publicată de D. Bianu. Este un manuscris bine păstrat ; lipsesc numai doue foi 
de la început dinaintea psalmilor și foaia din urmă a coalei 31-a, care sa per- 
dut. Impreună cu manuscrisul Voronetian, această psaltire formeaza două urme 
foarte vechi, singurele care ne-aù rămas în limba română din prima jumătate a 
veacului XVI. In ceeace privește origina ei, aveam aceeași nesiguranţă ca și la 
manuscrisul de la Voroneţ. O mulţime de particularități fonetice, caracteristice 
codicelui înfloresc și in psaltirea scheiană; ceea ce probează că aù fost scrise nu 
numai în aceeași epocă, ci poate chiar în aceeași localitate. 


Notà.— Caracteristicele filologice ale codicelui voronetian fiind proprii si psaltirei, le re- 
zumăm pe cele mai principale: Particularităţi sonetice : existenţa lui 8, oy = u plin la finele cuvin- 
telor ; în loc de î=x găsiin mai mult x și sonul nasal A: sonul e netrecut în à: ME, pro, pecnoyHe$; 
e neiotat la începutul silabeï e49y ; 6h THHS ; Hegoe etc. a (č) în loc de e gaäpoaur ` i în loc de î: pHeoyasy ; 
i in loc de A; o în loc de u; u în loc deo, pin loc del: poapt; 1 in loc den: praoseckoy ; p ne- 
muiat : kakmzace; H nemuiat; h în loc v; d în loc de q (4); t în loc de t; trecerea lui n în p prin 


1) lată si pasagiul corespunzător din Biblia du 1688 : rHatrie viclénà o jidovilor după so- 
cotelă asü îngădui voao. Iarà de ieaste cercare pentru cuvînti și pentru nume și pentru lege ce 
după cum e la voi vedé-veti voi pentru că judecătoriii acestora nu voiü să fiii. Şi goni pre ei de la 
divanù. Si apucînd toţi Elinit pe Sosftena mai marele adunării înlu bătea înnainte divanului și ni- 
mica de aceste lui Galionu era grije. Iară Pavel încă maï îngăduind zile câteva despàrtindu-sà de 
frati..... etc. 


324 DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMANE 


rotacism 44,994; ANHAR ; ETAPE; BYAPRTATE etc., de la care fac excepţie numele proprii; deriva- 
tele în inu si eanu; cuvintele de origină străină; cuvintele de origină romanică ca 4H$; grupa 
chaos, CKAR, KPR, TAR, KAR și MAX în loc de sfăr, scăr, car, etc. se întimpinà numai în cuvintele 
străine. Particularităţi flexionale : subst. si adj. în 8 s. oy, $ si x în nom. si acus. singular fac 
în 48 s. A ; cele în € fac ae. In gen. si dat. sing. articolul nu diferă de cel de azi când stă lipit de 
substant. ASH, aoÿH ; când stă înaintea subst. AS și Aer, găsim tot-d’a-una forma o și A9p9 deplină: 
APTEMHAEEH, acieéh ; patru nume schimbă pe $, oy în a. Numerale: art. se adaugă la finea numeralelor 
cardinale carè arată unimea, pentru a forma ordinalul : a narpacnpaatue. Pronume : nu găsim 
AAH, IH, AA ci MH. IH, AS; Are în loc de Mx; HA în loc de HH și He; EX în loc de pi; AS, aoy si 
AA=M, Al; 98c848 pe lingă AT.fe$a$, pe lingă ÂATS și âaTa găsim a44aT&; a=cele. Verbe : ASIA, 
invăţăm ; gpk=vream; epa=—eram ; la perf. 118, woy în loc de seiù : âASuoy. Particularităţi sin- 
tactice ` TRNASAS dead BOY.RNSAS ; AŚ povrapace Noy AH Ak cippe ATOY Benni etc. Farticula i- 
tàti lexice : AgunnTOyTRETORIO; ÂcSnpxasagk etc.; cuv. romanice nemai usitate: Arp8 wi.pprekă. 
D. Sbiera deduce prin analogia cuvintelor compuse cu cele compuse în grecește că manuscrisul vo- 
ronetian a fost tradus din greceşti, D. Creţu combate însă această părere susţinând că aceste cu- 
vinte se pot explica tot asa de bine si prin slavoneste 4). 


3) Leviticul ?) e un fragment coprinzând versurile 3—14 din Levitic. A 
fost descoperit de D. Hasdeii în biblioteca regală din Belgrad. Cum a ajuns în 
capitala Serbiei nu se știe. Are note paleografice deosebite, întrebuintarea lui s în 
loc de x, incertitudine în transcrierea diftongului oa, confuziune în întrebuintarea 
semnului grafic 4 etc. 


… Să veti hi înblăndu în tocămelele mele si veti fi socotindu si tiindu porăncelele mele, 
da-voi voao ploae în vreme destoinică și pâmăntul va da basna sa și lemnele vor fi roditoore și mlà- 
tisulü va ajunge storsura și storsura semănâtura si veţi avé până la safiu și veti Wout cu tărie în 
tara voastrà, durmiveţi si nime nu va spàmànta pre voi... 


Leviticul datează din 1561 si e important din punctul de vedere al ori- 
ginei sale, căci fără îndoială a fost scris în Muntenia la anul pomenit, fiind astfel 
prima urmă muntenească scrisă din veacul XVI. 


Notà. — Dintre particularitàtile sale fonetice notăm : moy. AKA =munca ; mupka=mdanca ; 
Kb.noya=-campu ; h întrebuințat pentru à, dar și pentru ŭ: Bopa, dvkHoyak, Agent; A se 
confundă cu kh: MbHA, cu E, A sali cu A: aska, TROY SLR, Mhpnn, LAPh etc. cu aw: BOA si goaw; il 
găsim în bATOyHH si în AruneTh ; în loc de ca găsim o sat W; găsim finalul 8, oy ` finalul i lung; 
epenteticul n; Au si Cu se intrebuinteaz farà distinctiune; infinitivul cu e pentru a si ?, neregula- 
rität{ în pozitiunea pronumelui personal, a adverbului, în întrebuintarea lui Koya etc. 


Diaconul Coresi. Intre 1560—1588 intilnim mai multe tipărituri transil- 
vănene executate de către diaconul Coresi ; ele formează o serie bibliografică destul 
de importantă. Diaconul Coresi a tipărit peste 20 de volume, 13 slavone și 7 ro- 
mânesti, ajutat fiind de diecii Tudor şi Mănăilă, de preoţii [ane și Mihaiù cu 18 uce- 
nici 3). Cine a fost diaconul Coresi? Puţine urme biografice ne-aù rămas asupra 


1) I. Sbiera : Codicele voronetian; I. Creţu : Codicele voronetian ; 

3) Hasdeu : Cuv. din bătrâni t. I, p. 13; Columna lui Traian, vol. II, p. 209. Gaster : 
Crestomaţie. 

3) G. Dem. Teodorescu : Biserica si prelaţii români, conf. 1900; Hasdëü : Cuvinte din 
bătrâni, Psaltirea lui Coresi ; Xenopol : Istoria Românilor, vol. INI. Columna lui Traian; Arhiva 
pentru istorie și filologie; [arcu : Bibliografie; Tim. Cipariu: Principii de limbă; Gaster: Cresto- 
matie vol. I, etc. ` 


www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMÂNE 325 


lui. Activitatea lui e una din cele mai rodnice pe ogorul literaturii sacre. Subt 
ocrotirea Domnilor, mitropolitilor munteni si chiar a mitropolitului ardelean Ghe- 
nadie Bradul şi-a tipărit cărţile mai ales la Brașov nefiind încă tipografie în 
Tirgoviste. De origină grec se crede că se trăgea din insula Chio, unde pe la 
jumétatea veacului XVI se aflau mai mulți membri ai unei familii cu numele 
Coresi, între alții şi medicul Ion Coresi, mort la 1570. Câţiva din Coresi deve- 
niră boeri la Curtea Voevozilor din Muntenia, căpătară dregătorii si averi, si un 
document din 1577 ne vorbește de logofătul Coresi. Nu putem ști însă dacă Dia- 
conul Coresi e din această familie, nici cum a rămas el pe treapta demnităţii bi- 
sericesti la umilul rang de diacon. Tipăriturile românești ale lui Coresi sunt ur- 
mătoarele în ordine cronologică : 

4) Tetravanghelul, tipărit la Brașov în anul 1560, e prima carte romà- 
nească tipărită. Descoperit în 1887 în archiva mănăstirei Ciolanu din judeţul 
Buzău, a fost dat publicităţii în 1889 de P. S. S. Arh. Gherasim Timuș. E un in- 
folio de 238 file. Tipicul pericoapelor evangeliei e cu roșu. Tetravanghelul e fără 
îndoială, tradus din slavoneste; tipicul zecelelor ori al pericoapelor e în slavoneste. 
Reproducem un fragment însoţit de transcricrea sa : 

Epă ASTA auka ATpayk 3H OHA Ar A CRMRÈTE WH d'uuar .AKSAT. SH A îpă Sue 
unuiu âASnâun AepinTh BpHika TO AfuAug Bune iù WÀ CTATE .AMHÆKAOKR WH pa Aug ndue 
géaw . mi ăuâcra Ber Ans AOP MAHHAE LH KoacTeae cânt. Boi-kSpapace Suennulu paäeiun, 
ASMHÒY Buer Awp’ Te ous, naue. EéAu KO MS MAŠ TpHMECh IKPHHTEAE WÈ ES TPHMEUR KA IUH 
âuâcra suce, CSAR Un FRA AWP npinmnun AX'S chia. KoyH Seu ARCA NAKATEAE ARCAUH 
awp. Rau gen wuuk unnéunae. [Koneun orosuu di. ru] @ Tomă duer Ar 4 Ascnpastkue uian 
Kema VEäsnk HS epa KSHOYLUTH KANA, RHE He. Pompa A8À aaaaun drunn, RKSSTAM Aohnoy 
EA SHCE AWD. AE HS BOH BEA AA MARHHAE ASH pâneae nHpodteawp wi ca rari A'kaana mk A 
KOACT'EAE ASH NS RON Ak KpeA NUM. 

Era după aceea întracea zi una de în Sâmbete și ușile încuiate unde era ucenicii adunaţi 
dereptu frică iudeilor, vine is. și stătu în mijlocu lor și grăi lor pace voao. Şi aceasta zise arâtâ lor 
mânele si coastele sale. Bucurarà-se ucenicii văzură domnu, zise lor is. lară pace voao, cumu mau 
trimesu părintele şi eu trimetu voă şi aceasta zise suflă şi grăi lor priimiţi duhu sfântu, cui veti 
låsa păcateln lăsaţi lor, cul veti ținea tinetile. E Toma unu de în dospräzéce celi chema gémänü 
nu era cu nusii cănd vine Is. gràirà lui alti ucenici văzutamă Domnu elù zise lor de nu voi vede la 
mănile lui ranele piroaielor si să bagü demâna mé în coastele lui nu voi avé credinţă. 

Diaconul Coresi a tipărit Tetravanghelul subt auspiciile jupinului Ianos 
Begner, după cum spune in prefaţă : »si cu zisa jupinului Hanesu Bégneru, 
»scrisamü eŭ diacon Coresi ot Tragoviste si Tudor Diac și saù începutu în luna 
»lui Mai 3 zile sau sfräsitu în luna lu Ghenuarie 30 zile, veléto 7069, în cetatea 
»în Brasov«. A fost scris pentru ca să fie pominà popilor românești, »sä înţeleagă 
si să înveţe Românii“. Căci — spune o notità din Tetravanghel — »dupà cum 
gràeste şi sfintul Pavel către Corintieni în sfinta biserică, mai bine e a grăi cinci 
„cuvinte cu înţeles, de cât o mie de cuvinte neîntelese, în limbă sträinä«. 

5) Praxiul de Braşov 1), atribuit tot diaconului Coresi în 1570; e cel din- 


1) Gr. Creţu: Revista pentru istorie filologie si arheologie, an. III, vol. V, fasc. I. Has- 
deù: Cuvente den Bătrâni, Gaster : Crestomaţie ; Românul 6 Noemvrie si 15 Decemvrie 1881. 


www.dacoromanica.ro 


326 DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMANE 


tăi Apostol tipărit în româneşte. A fost găsit la Lupșa un sat din Transilvania 
si acum se află în posesiunea Muzeului din Bucureşti. Trebue să fi avut cel pu- 
tin 196 de foi, dar n’aù mai rémas decât 124. In privinţa locului unde s'a tipà- 
rit sunt diferite discuţii. Inclinăm însă a crede că sa tipărit tot în Brașov în 
aceeași tipografie a lui Ioan Begner. Coprinde de la citania 52 (fragm.)—248 
sati epistolele: a lui Iacov, a lui Iuda, și al lui Pavel precese de sumare si mai 
toate cu lipsuri; e tradus din slavonește după cum probează numeroasele sale 
slavonisme: (sl. mprun H’xekx kerypeny iar în Apostol: Reckpeuïen pros Kerypenya; sla- 
vonește ` Ikaoyuré népen m în Apostol: GzpSraux nepenAx precum și cuvinte slave 
necunoscute poporului). 

6) Cazania I (omiliarul) t) din 1575 e tipărit de Coresi in Braşov. (După 
Gaster în 1579 la Sas-Sebeșu). Cuprinde explicarea textului tetravanghelic din 
1560 precum și diferite rugăciuni. Incepe de la Dumineca Paștelor și se continuă 
peste tot anul. 


Traksa GkanreaTnaop... Bee AOMNSAR: ASVAHHA THANSASH ACTE WKHOAK CK AMS ox pe 
WEIRAk TRS NPOCT. TOT TISNSAK TRY ASVAHHATA EA $Á . 23. ca oki TRE KHTAKHR $orpe 
TOTA TIOVISAD ATEHEKATh EA $H... CA AMS ASVAHHA UE E ATOS THHE „NTOVHEKATĂ METE AYÎA 
ovuT8Hkpenoya K8 KTS e (Duminica 3 după Rusalit). 


7) Psaltirea lui Coresi?). Psaltirea slavo-română publicată de D. Hasdeù 
în editiunea Academiei s'a tipărit în românește la anul 1577 cu încuragiarèa ju- 
delui sas din Braşov »jupînul Hrăjilă Lucaciu. Din punctul de vedere filologic 
această psaltire e documentul cel mai important pentru limba română literară 
din veacul XVI. Părţi din Biblie se află și la sfirsitul acestei Psaltirii, și anume: 
aceleași părţi din Psaltirea Scheiană, Cântarea a doua a lui Moise din Deutero- 
nom; Cântarea lui Iona proorocul; Cântarea lui Avvacum; Cântarea Aneï, etc. 
Ii lipseşte nu numai titlul, ci și din text lipsesc: pag. 133—136, 236, 261. In 
„privinţa originei sale această Psaltire nu e altceva decât o copie a Psaltirei 
scheene, mai mult ori mai putin exactă. Reproducem acelaşi crimpeiü din ambele 
psaltirii în paralelism : | 


Psaltirea scheianà (ps. 50) 


Mao RENE AES AIR Map: MHAR À Tv 
IH ASNA AM SATE ÉDHHIHHISPEAE Tane... RSpA 
APA ACUHAE AVEAE ue MAH RRPTOCS ME AR AE 
apa Abu ap UH NRKATEAE BAe cKSprME . 
Ka apa AEUHAE avkae 68 YS WH nakaTS MES 
«HTpe MHHE Herr NSPSPk . wir YPN IA Tü 
IUH XHKAEHUISTS AHTPE THpE EUR Ka CAA Epe- 
NTESHTE .AKSBEHTEAE MAAE . . .. 


Psaltirea lui Coresi (ps. 50) 


MHASAENX AOÂMHE ASA MAPE AAA TA 
wÀ AOSÛILR ÉSTEHINOYTSPEAE Táne KOYPA LE UE 
PRO AEUHAE MAE UE MÁN EPATOCS MX AR 
AE ann AEUHAE whae. 

5. Lui At NRKATEAE AVR AE KOÇPR LR IEMX Ka 
apă AEUHAE abae rer IPHS UH nauATSAR 
MIES AuTot ane Acre n8p8pk yie oruorä 
TPEUIIH LH XYHTAEHWISTA .AHTPÉ TÁNE eu Ka 
CAAGPENTEZHTE AKSKANTEAE Tae. 


1) Cipariu: Principii de limbă, (pag. 104); Gaster: Crestomatie I, 22; Cipariu: Cresto- 


matie 16. 


` 


2) Hasdeu: Psaltirea lui Coresi (vol. I. an. 1881). Gaster: Crestomatie. 


www.dacoromanica.ro 


DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMÂNI: 327 


Cum vedem numai câteva deosebiri ortografice si lipsa de rotacism dife- 
rentiazà pe Coresi. Această psaltire ne va servi ca punct de plecare pentru stabi- 
lirea notcì relative la limba tipăriturilor diuconului Coresi. 

8) Evanghelia IT cu învățături (Omiliarul II) a fost tipărită in Brașov în 
1581 după cum spune și prefața : Kapri ue ce ku e'vaie US ARÉUATSPX A 4 TSc- 


4 ^a 


NaThS î VAHETTH... A Bpauiogn WH CE8 Auer A ce 'THIIAPH AA W ME n... A ASHA AS NEKEA- 
gi Ai” AHk LH ckS CKEPRIIHTR AOKPS Ah AA w aie $ nå... A ASHA AS ul Bi AHk. 
Coprinde un numer de 320 de pagini si se întinde cu invetäturile asupra textu- 
lui evangeliei începând de la Duminica Fariseului. 

Notă Studiind limba literară a lui Coresi constatăm următoarele caracteristice filologice : 1) 
ardelenisme: Boepectac, dnkams$pe 'rp3$SaSnnASce, ca AMHCTSACKA, acrpfanaTe etc. In totdeauna 
y: giudecaţi, botegiune; traducerea e ad literam și silită după slavoneste; verbul a judeca se con- 
strueste foarte adesea cu dativul ; la sfirșitul cuvintelor se întrebuinţează x în loc de x. Prticula H 
nu se înmoae înaintea lui c: KHAN 4ATSA (caz. I) AAHH, ASH "HS A4 BH; AA NTOp'IeH etc. In 
schimb formele de rotacism foarte abundente în Psaltirea scheiană și în Apostolul Vn. diminuiază 
simţitor ; totuși întilnim: fanina în loc de farina. Pluraluri în ure: ueptopn, ASKkpSpe ` în loc de 
uri, e: apue; i: namni. Verbul sum: semu, seti, setu; veri pentru vrei: AE EoyKk8paceRwpk 
un Augen (Ps. Cor. ps. V, 11); la viitor vremuri; vreți in loc de vom, veti: rpAHHAR ue 
Këtak AUR.AHKA CAS ue BPEM ER CAS A UE HE BpEAM RGP Ka. (Cazania I, dum. IV după a. n.) în loc de 
am, arbu; în loc de ai imperat, aibì; în loc de avéed, aibend; ulati în loc de uitai. Conditionalul : 
să fure eŭ, furi tu, fure el; furem noi, fureti voi, fure eli. Infinitiv, lungi: un CANTS ESHH NOY- 
man Ak vkpepk MHA „puapă. 


Radu Grämäticul?). Radu Grămăticul originar din satul Mănicești, a scris 
un tetravanghel aflător în prezent în Muzeul din Londra. Radul Grämäticul a 
fost un om de casă al lui Petrașcu cel bun. După moartea lui Mircea Ciobanul, 
Radu Grămăticul fuge în satul Novaiceni din Bulgaria. El ne spune în prefaţă 
că, a scris multe sfinte „dumnezeești cărţi zise tetravangheli și sfinte psaltirii si 
»penticostare și minee si octoicuri si trioduri si metafraste și canoane și comen- 
„tarii și sfinți apostoli, scriind multe mari și mici, până ce am străbătut în adin- 
„cul sfintei scripturi întru cât nu poate cugeta mintea omeneascà«. Căutând 
adăpost la Petru Cercel din insula Rodos acesta îl însărcinează cu scrierea evan- 
gheliarului pe care "l-a scris de la 3 Iunie 1574 până la 14 Iulie același an. 

9) Tetravanghelul lui Radu din Mänicesti nu este în sine decât o copie 
muntenească absolut identică după Tetravanghelul lui Coresi. 


BHCE Aeunera CR AMM ARCADE TOA WAME- 
HHAWD TpELIAAEAE AWD AXCA-RA UIH ROAW TATRAK 
BOCTPOY A A UEPH. 

E cx ver AACAPE TOY WAMEHHASA M'PEILLAAEAE 
AWD HEUE TATA BOCTIOY AE A UEPH ARCARA 
ROAW FpPEUIAAEAE ROACTPE. 

E KRHAOY Eh MOCTHUH HOY HUH KA AKO- 


Zise Domnul să amu lasare tu oamenilor gre- 


. salele lor lasa-va si voao tatàlù vostru de în ceri. 


E să nu lăsare tu oamenilor gresalele lor 
nece tatălii vostru de în ceri lăsava voao gre- 
salele voastre. 

E cându và postiti nu DD ca acoperati ce se 
întristeazà. strămutează fata sa. ca să se ivească 


1) Cipariù: Principii, Crestomaţie, Gaster: Crestomatie, I. Nădejde: Istoria literaturii 


române; G. Creţu: Praxiul de Brașov. 


2) Gaster: Crestomatie; Hasdeu: Columna lui Traian 1882; Xenopol: p. 637. 


www.dacoromanica.ro 


328 DIN ISTORIA LITERATURII SACRE ROMÂNE 


neun ve ce ATPHETESA , cromo Tse oamenilor că se postescu deadevară grăescu 
Aua că. Ka cx ce HR'EcKkh WAMEHHAWD KA ce voao cà luasvor plata lor. 
HOCTECKA ARAZA TPRECKh KOAW Kb AOVAUI- 
Ron NAATA A0Qh. 
Mateiù (IV v, 14—30 (sau. o. HI). 

Tetravanghelul lui Radu Grămăticul oferă prin urmare aceleași particu- 
Isritäti filologice ca și cărţile lui Coresi în general: cx epn sia (să ești fiul); 
prova (răului); pxspeae (riurelc); nacxpnae (paserile); ont (sintu); camzuune (să- 
ménti); maunapin (tintari); mapuin (şerpi); ezpara (săracă) t). 

10) Evanghelia slavo-romdnà din biblioteca imperială din St. Petersburg 
se erede că a fost scrisă pe la anul 1580 în Muntenia. 

44) Dalia de Orăştia datorită lui Michail Tordasi în anul 1581 împreună 
Merce Stefan paroh în Caviran-Scbes din Banat, cu Zacan Efrem, dascăl în Se- 
besiu, Pescisicl Moise paroh în Lugos si Achirie protopopul Huneidoarei. Coprinde 
numai 2 cărţi ale lui Moise e un in fol, fără paginatură în 19 quater și 4 tern. 

Hana... paie „ab uk. Gens. Cap. L-—Auueugr ARS AWMHESES UEpioAb (H 
HRMAMHTOA. "E HRMMATSAR Epa HISCTTIO - Wu A AEUIENTEA , WH A HTSHEpekh EPA CHE AAAUER : 
HT AXOVA AWISAN CE NSPTÀ cupe AUX uni BHCE AWMHESES die ASMHHX : un $$ ASAHNA : LUH 
KASS AWMHESES apa du ESHM ASMHHA IH AECHA PLH AWMHESES ASMHHA AE Ada AHTSH' Epeka 
HIH KEMA ASMHNA 219 Wu AMTSHÉPERSAR Hoanre. un $S Ar Aurug cp IUH AE ANTOS Ar 
MAEI : 284 ATI. 

Notă. Palia de la Orästia ne oferă particularităţi filologice foarte insemnate : ari în loc de 
art: AASHApieH ` mănu în loc de mână: KRMRASAEH ` Gapzen = Sarei, MSepieh = muerel ; EI 
sunteţi; cem=suntem.— Verbul voire face în a Il-a pers. sing. veri; vrem, vreţi pentru vom 
veti; remâni pentru remdi: 811C6 AEPENTA AYA WAA TAAMDEEH NÉPopHea: PAMKHH. , .. ; Hen? pentru | 
tit; veni pentru vii. Cuvinte ce nu înmoae pe H: MXHÆRHIETSPX pentru măngăetură : cunie în loc 
de cue. Perfectele următoare: A6A, CTET, Ze, smu, AS, cu modul lor deosebit de conjugare. 

12) Mai insistăm încă, înainte de a trece la manifestarea culturală bogo- 
` milică şi măhăceană din veacul XVI, și asupra rugei duminicale scrisă cu litere 
latine de Luca Stroici si care se prezintă astfel : 

»Parintele nostru ce iesti in ceriu, swincaskesse numele tăi, se vie inpe- 
recia ta, se fie voia ta, komu ie in ceru assa ssi pre pemintu, Penia noastre se- 
cioase de noai astedei. Ssi iarte noae detoriile noastre cum ssi noi lesem detor-: 
niczilor nostri si nu aducze pe noi in ispite, ce ne mentuiaste de fitlanu ke ie a 
imperecia ssi putera ssi cinstia in veczy vecilor. Amen. « 

Acest Tatăl nostru e important nu atât ca document filologic ci mai mult 
istoric, fiind prima încercare de scriere a limbei române cu litere latine. Anul scrierii 
sale e 1593, si a fost descoperit în cartea întitulată : Corpul legilor polone adunate 
de Stanislas Sarniki în 1597. Luca Stroici a fost un moldovean cult și influent in- 
tre 1562—1611. Autograful sei arată o tendinţă sovàelnicà de latinizare 2). 


1) I. Nadejde: Istoria limbei si literaturi române; Gaster: Crestomatie ; Columna lui Traian. 
2) Gaster: Crestomatie; Lupu Antonescu: Limba și literatura română în veacul XVI; 
Hasdeu : Columna lui Traian : Luca Stroică, i 


IULIU DRAGOMIRESCU, 


N. GRIGORESCU 








Casă la Sotrile 


APRIL 


eg 


£ SR vioară pleacä-ti capul 

D Si cu ochii duși în zare 

‘4° Cantà-mi hora tinereții, 
Lăutare. 


In acorduri viforoase 

Taina dragostelor spune 

Să se ’nalte fermecată 
De pe strune. 


Că pe șesuri Primăvara 
Trece în strai de sărbătoare ; 
Did câmpiile și crîngul 

Alb de floare. 


Focul soarelui măestru 

Si-al iubirii să mè ’nbete; 

Ceru-i limpede si ’n codru 
Stol de tete. 


Numai dragostea dă vieţii 

Inţeles și înfiorare... 

Cântă-mi hora tinereţii, 
Lăutare. 


G. TUTOVEANU. 


EGLOGĂ 


— e-s — 


vwygubire — o dulce iubire — de vraja-ți cuprinsă 

d Viaţa mi-e dragă, ear teama de moarte-i învinsă ! 
A Simt mulcome bori, ce ’n dulci mingăeri imi vestesc 
Că ’n freamàt de aripi, tu vii prin văzduh plutitoare, 

lar lumea-mi suride, si ’n visuri ce ’s amàgitoare 

Eù barca sperantii în largul vederii zăresc. 


Intocmai cum prundul svintat de arșiţă și vint 

Invie de valul ce vine ferbend să se bată, 

Si inima mea de doruri adinc zbuciumată 

S'adapà ’n fiorì, gustând din izvorul ën sfint. 

La sinu-ti mă reazém, iubire, si soaptele-tì line 
Le-ascult, când sufletu’mì trist se 'ngână ’n suspine. 
O, cânt'o mereii — stiù bine că-i neisprăvită. 


Maria BALULESCU. 





St. C. Hepites. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 


LITERARÀ SI ARTISTICA 


—....— 


Manifestatiunea făcută D-luă St. G. Hepites. Cu ocaziunea împlinirii vîrstei de 50 ani 
a D-lui St. C. Hepites, cunoscutul si savantul nostru meteorolog, colaboratorii séi de la institutul 
meteorologic i-ai făcut o manitestaţiune de simpatie și admiraţie. D. Hepites are insemnatul merit 
de a fi întemeiat la noi în mod sistematic institutul meteorologic, care aduce servicii reale ţării si 
despre care străinătatea are cele mai pune păreri. Activitatea sa pentru înfiinţarea și conducerea 
iastitutului, căruia s'a devotat exclusiv, e un frumos exemplu printre oamenii nostri de știință, 
împărțiți adeseaori fiecare în prea multe direcţiuni. Atras de tinăr de studiul științelor, desi îm- 
brätisase la început cariera de militar, D. Hepites fu un elev distins al Universităţii din Bruxela, 
unde obtinu în anul 1873, cu mare laudă, diploma de doctor în științele fizice și matematice si 
unde se ocupă si lucră cu multă sirguintä în laboratorul de astronomie si de științe fizice. 
Urmă apoi cursurile școalei politechnice, înfiinţată tocmai! atunci în capitala Belgiei si obtinu de ase- 
ment cu succes diploma de inginer civil. El fu primul inginer eşit din această școală. Intors în ţară, 
în 1875, fiind numit profesor de matematici la gimnaziul din Brăila și inginer al portului, unde se 
începuse de curind construirea cheiurilor, D. Hepites concepu ideea înfiinţării unei stațiuni me- 
teorologice la Brăila, care să serve de model începuturilor rudimentare ce existaü în ţară. In sco- 
pul acesta vizită aproape toate observatoarele din Europa și studiă cu deamănuntul organizatiunea 
lor.— In 1877 luă parte în războiul nostru cu Turcia, comandând ca locotenent militian o baterie 
carea operat la luarea Rahoveï.—Revenit la Brăila, începu observafiunile sale zilnice cu o regulari- 
tate și cu un zel exemplar. Ele fură publicate, în cea mai mare parte, de Academia română, al 
cărei membru corespondent fu ales în 1880. Strămutat la București, ministrul agriculturei, ]. 
Câmpineanu îi propuse înfiinţarea unui servicii meteorologic, propunere ce primi cu bucurie. In 
1884, el fu numit director al acestui institut. De atunci se consacră cu totul institutului, demisionând 
din alte funcțiuni, aducându-i pe fie-care zi noui îmbunătăţiri și publicând Analele Institutului pre- 
cum si un însemnat număr de monografii științifice. Iată, pe scurt, activitatea D-lui Hepites. In fata ei, 
şi profitând si noï de sărbătoarea ce-l făcură colaboratorii săi, ne unim cu toţi oamenii de bine din 
tară și străinătate și-l aducem felicitările cele mai călduroase. Bărbaţi ca daa fac onoare ţări) și 
timpului lor. 

I. NESTOR. 


* 
* * 


D. luliii Zanne a scos de subt tipar volumele V si VIII din cunoscuta sa lucrare Prover- 
bele Românilor. Volumele VI şi VII vor apărea și ele în curind, fiind deja imprimate pe jumătate. 
Noi am avut ocazia a semnala publicului în mai multe rînduri meritele de eruditiune ale lucrării 
D-lui Zanne și laudabila sa perseverenţă de a duce la bun sfirşit o întreprindere atât de se- 


5 


www.dacoromanica.ro 


336 CRONICA 


rioasă si atât de întinsă. Astăzi nu vom face decât să-i exprimăm odată maï mult sentimentele noas- 
tre de adincă stimă. In mijlocul vieţii noastre pripite în toate, munca D-lui Zanne merită cele mai 
sincere laude. 


* 
* * 


O corespondenţă lämuritoare.—In numérul de la 4 Martie c. al Nouei Reviste Române 
pseudonimul Kean (N. Vaschide) revine de a doua oară asupra unor afirmatiuni scrise de noi în- 
trun articol: L'Exposition Roumaine à Paris, apărut în numărul ocazional al Revistei noastre 
de la 25 Aprilie anul trecut t). D-sa contestă din noii că D. Grigorescu ar fi fost bolnav la Paris 
când cu aranjarea expoziţiunii de tablouri românești, că ilustrul nostru artist mar fi fost, prin ur- 
mare, împiedicat de boală de a expune, că acel articol al nostru, deși scris înainte de 25 Aprilie, 
n'ar fi vorbind în viitor, adică cu anticipație Expozitiunii și altele de felul acesta. Spre a pune ca-: 
pët une! discutiuni de fapte, putia demnă, după noi, pentru cine se respectă şi respectă adevărul, 
mäntinem si confirmăm cititorilor nostri tot ce am scris cu acea ocaziune. D-lui Vaschide n’avem 
nimic să-l răspundem. Aceasta i-am promis-o într’o corespondenţă personală anterioară, pe care o 
reproducem aici, ca una ce precisează relaţiunile noastre cu D. Vaschide și lămurește starea sufle- 
tească în care se găsește D-sa faţă de noi. 


» Villejuif, le 29 Janvier 1901. 
Paris, 58 Notre-Dame des Champs. 


Iubite Domnule Petraşcu, 


Vă va părea bizar răvașul men după o asa lungă tăcere si după o atitudine a D-voastră 
asa de lesne de priceput pentru oricine și cu atât maï mult de un biet psiholog ca mine. Imi rea- 
mintesc de D-ta din două puncte de vedere : primul pentru a lămuri o situaţie, și al doilea pentru 
a vă întreba dacă mal aveţi de gind saù nu să faceţi articolul promis pentru nRoumanie« a mea. 
Incep cu ultimul, pentru a sfìrsi cu primul, cerendu-vă scuze că nu zic măcar o vorbă de reaminti- 
rea simpatico-intelectuală reală, ce la drept cântărește mult în geneza scrisorii de faţă; mi-a pă- 
rut însă prea banal ca să insist, mal ales avénd de vorbă cu un vechiii diplomat și priceput, prin 
urmare, în ale sufletului rosturi. Cu toate neajunsurile și lipsa ţinerii de cuvint a elementelor nea- 
mului nostru, nRoumanie« a mea tot va apărea; mi-a dat mai mult de lucru, dar am obiceiul de a 
sfirși ceeace încep şi de a face tot posibilul să realisez ceeace am proectat cândva. Asl fi putut trece, 
diplomaticește vorbind, peste nevoia dea vă mai cere avizul, când nu-mi aţi făcut absolut de loc 
cinstea de a-mi scrie o vorbă. Mă pun însă într’o altfel de situaţie faţă de D-ta si v'ași rămâne re- 
cunoscător dacă mi-aţi da un semn despre decizia D-tale, pentru ca în caz contrar să iaŭ măsurile 
necesare. 

Cât privește ultima cestiune, voiă cerca dar a reaminti, lăsându-te pe D-ta să o lichidezi. 
Pe de o parte, D. Olănescu mi-a spus că aţi fost prin Paris; la scrisorile mele aţi uitat a răspunde 
si pe bietul Serafim, despre al cărui talent insistam adresându-mă une! reviste ce se ocupă exclusiv 
de arta română, nul-atï putut »cazaw — iertaţi-mi frantuzismul — în frumoasele pagine ale Re- 
vistei... De altă parte într’un număr al revistei D-voastre mi-aţi făcut cinstea unei replice la o 
mică si foarte politicoasă observaţie din articolele mele din nIndépendance«; zic »mi-aţi făcut cin- 
stea« gindindu-mă la direcţia Revistei, căci de altfel articolul este iscälit A. Costin. Aşi fi putut 
răspunde, mai ales că nici verva nu-mi lipsea și contradictorul meă îmi procura pretexte frumoase 
pentru a ride impreună. N'am făcut-o, căci ce-ar fi putut interesa pe publicul lui »Indépendance« 
o așa mică polemică, mai ales că nepriceperea limbei frantuze a D-lui A. Costin, limbă în care și-a 
exprimat gindirea autorul articolului criticat de mine, ar fi fost un banal motiv de riset. Cum însă 
răspund la tot ce cred de cuviinţă, într'o serie de articole ce vor apare în curînd asupra Expoziţiei 


1) A se vedea Revista Literatura și Arta Româna, unul IV, pag. 345 şi 539. 


www.dacoromanica.ro 


CRONICA 337 


arlistice române la Paris, relevez critica D-lui A. Costin, cum poate veti avea ocazia de a mă ceti, 
dacă veţi avea un minut de pierdut. Aci stati lucrurile în elementele lor principale ; ele spun multe 
pentru cine știe înțelege o situaţie. Nu văd însă noima unor rele relatif din diferintà de opinie, sati, 
dacă o văd așa cum ultimele noastre relaţii mi-o suggeră, permite-mi, iubite D-le Petrașcu, a o crede 
omenească si a trece înainte. Val rămâne recunoscător atunci, dacă aţi vedea în rîndurile de faţă o 
dorinţă de a limpezi o situaţie, rugându-vă să credeţi că chiar dacă tonul și atitudinea D-voastră ar 
avea motive ce nu le cunosc, voiù rămâne totdeauna independent în judecätile mele, păstrând tot- 
deauna o bună amintire de prietenia noastră intelectualo-românească. 

N'am primit de mult revista D-tale, n'am mai vorbit de ea neavénd vreme; prepar însă în 
curînd o serie de rezumate si bibliografii. 

Ingădue încă odată, iubite D-le Petrașcu, o stringere afectuoasă de mână din partea devo- 
tatului D-tale, cu tot regretul ce am de a ne lua la ceartă înainte de cunoaște personal. 


N. VASCHIDE. 


Bucuresti, 4 l'evruarie 1901. 
Scumpe Domnule Vaschide, 


Nu pot lăsa scrisoarea D-voastră fără răspuns. 

Pricinile pentru care v'aţi crezut în drept a întrebuința tonul si expresiunile din ea nu le 
discut. Réspund numai la punctele la, care doriţi să aveţi un réspuns. 

Tăcerea mea faţă de D-voastră e rezultatul convingeri! ce mi-am făcut că ideile si mobi- 
lele D-voastre literare sunt cu totul altele decât acele pe care le urmăresc eŭ si Revista »Litera- 
tură și Artă Română«. Scurta noastră relație s'ar putea asemăna dar cu aceea a doi călători care 
Sar fi întîlnit într'o réscruce de drumuri deosebite, și-a dat mâna un moment și s’aù despărţit cu 
părere de răi — o mărturisesc din parte-mi — că nu puteai fi tovarăși de drum. A vă spune aici 
în ce stà diferinta aceasta de idei si de mobile dintre D-voastră si mine ar fi prea lung. Veţi fi tn- 
teles-o în parte din greaua situaţie în care m'am găsit când nu am putut publica în Revistă ulti- 
mul D-voastră articol, pe care, după dorinţa ce mi-aţi arătat, vi l-am înapoiat. Dacă în urmă n'am 
mai continuat a vă scrie scrisori pur amicale, este că n'am crezut a avea dreptul so fac, de oarece 
cum ştiţi foarte bine, cu regretele mele cele mai sincere, n'am plăcerea să vë cunosc personal. 
Aceasla e cu atât mai regretabil pentru mine, cu cât cred că dacă aşi fi devenit oricât de putin ami- 
cul D-voastră, n’ati fi putut fi atât de nedrept cu mine, cum sunteţi în scrisoarea de astăzi. Spre 
surprinderea mea încă si mal mare, ziceti cá nnu vedeţi noima unor rele relaţii din diferinta de 
opinii«. Dacă sunt nrele relaţiiu, tăcerea și rezerva unui om care își vede de treabă, și bune relaţii, 
provocările din senin și fără nici un motiv serios ca cele făcute de D-voastră in L’/ndépendance, 
atunci sunt nevoit să mă despart de D-voastră şi în privinţa aceasta. 

Venind la punctul al II-lea, vă încunostiintez cà împrejurările nu-mi permit să vă trimit 
articolul pentru care aţi bine-voit a-mi rezerva un loc în sta Roumanie“ a D-voastră. Vë felicit 
însă că tot veti putea face să apară lucrarea ncu toate neajunsurile şi lipsa tinerii de cuvint, cum 
zicett foarte bine D-voastră, a elementelor neamului nostru«, lipsă a ţinerii de cuvînt pe care am 
avut so constat si eŭ adeseaori.. | | 

Cât despre ameninţarea că nveti releva în viitoarele D-voastre articole nepriceperea lui 
A. Costin în limba francezău, ea mă găseşte rezemnat si ași putea zice cu mai multă liniște, fiindcă 
s'a nemerit de astădată ca pseudonimul A. Costin să fiii eŭ însumi, scumpe D-le Vaschide, și nu un 
alt colaborator al Revistei, atingerea căruia m'ar fi contrariat întru câtva. Ceeace însă vi se va părea 
poate curios este că limba francezà din articolul L'Exposition Roumaine d Paris îmi pare tot asa 
de bună saù tot asa de rea ca cea din articolul Le mouvement întellectuel en Roumanie, publicat 
de mine în L'Humanité Nouvelle, apărarea căreia aţi avut bunătatea so luaţi D-voastră în Adevărul, 
răspunzând D-lui Ovid Densușianu, care își permisese, mi se pare, să ne confunde pe amindoi, pe 
D-voastră si pe mine, în aceeași ignoranță a limbei franceze! Eŭ vě mărturisesc că n'am avut nici- 
odată fatuitatea de a crede că stiù să scrii bine frantuzeste si nu scriù decât de nevoie (numărul 


338 CRONIGA 


Revistei „Literatură și Artă Românä« cu articolul A. Costin urma să fie depus la Expoziţia din Paris), 
cu tot „diplomatul« ce-mi faceţi onoarea să credeţi cà sunt, precum — o altă însușire diplomatică 
ce-mi lipsește —nu cunosc nici oamenii, adică nu sunt nici »psicholog«, cum ziceti că sunteţi D-voastră. 
Dovadă e că nu v'am cunoscut bine pe D-voastră, că nu mi-ași fi putut închipui să vă cunosc, subt 
înfăţişarea nouă pe care mi-o descoperiţi astăzi. Mai mult decât atâta, mie îmi lipseşte și nvervau 
unei polemice în privinţa cunoștinței sai necunostintei limbei franceze de către un român, ceeace 
bine-voiti a mă asigura că »nu vă lipsește D-voastrà«; de aceea, foarte probabil, nu voiă răspunde 
la relevările D-voastră din viitoarele articole, multumindu-mè numai cu partea de lumină serioasă 
pe care acele articole vor réspindi-o ca tot ce scrieţi D-voastră. 


Primiţi, vë rog, scumpe Domnule Vaschide, expresiunea salutărilor mele. 
N. PETRASCU. 


SPECTACOLE 


Concertul Popovici. — Sâmbăta trecută, 24 Martie, Dimitrie Popovici, baritonul dramatic 
de la Bayreuth, a cântat in sala Liedertafel în faţa unui distins auditor. Deși artistul nu ni se 
arăta decât cu talentul lui de cântăreţ liric, fără a ne putea face sà apretiäm si talentu-i dra- 
matic, a fost însă, în executarea bucätilor sale, atât de sus, că amintirea acestei serate ne va ré- 
mânea pentru mult timp neuitată. Programul săi, alcătuit într’adins spre a ne face să simţim 
multiplele mijloace ale artistului, a fost de o alegere si de o varietate extraordinară. De la ariile 
clasice din secolul XVI si XVII, » Amarilli« si »Caro mio ben«, cântate de Popovici cu o puritate de 
stil ce transporta în timpurile maeștrilor Giulio si Giordano, la plinul de sentiment » An meers al lui 
Schubert şi la profundul »Ebro« al lui Schumann; de la märeata si larga „Arie din oratorul Paulus« 
a lui Mendelsohn, la minunatul »Cantecalstelei« din »Tanhăuseru de Wagner; de la rara simpli- 
tate a semi-recitativului „Prinţul Eugene de Löwe, la dramaticul „Prolog din Pagliacci« de Len- 
cavallo, frecénd prin câteva romanțe românești ale celor ma} consacrati compozitori de la noi: G. 
“Ştefănescu, Dima si Humpel: iată înălțimile pe care ne purtă Popovici în timpul celor două ore de 
concert. Si cu toate acestea varietatea programului a fost un punct secundar al succesului săi. Punc- 
tul culminant al artistului a fost în interpretarea lui desăvirșită, dusă până la cele mai mici nuanţe, 
până în cele mai subtile intenţiuni ale compozitorilor. Am putea zice că toate secretele ce le as- 
cunde arta muzicii în sinuozitätile ei adinci, nebănuite de urechea incultà saù distrată, eraă rind 
pe rînd scoase în auzul cunoscătorilor și a amatorilor de muzică, cu înţelesul lor profund şi delicat, 
cu încàntarea lor puternică. Glasul lui Popovici, bărbătesc, de o amploare şi de o întindere dramatică, 
lua nu numai inflexiunile firești registrului de bariton, dar pentru a ne arăta cât de mult e stàpîn 
artistul pe el, îl tenoriza în unele bucăţi ca în: „Și dacă ramuri bat în geam«, il bassona în altele 
ca nPrologul din Pagliacci«, îi păstra o fermecătoare notă lirică în unele arii ca »Barcarola«, de- 
tuna vijelios în altele ca »Grenadirii lui Schumann“, ţinea notele întinse coardă în unele ca bucata 
de Löwe, le fila măestrit în altele ca „De ce nu-mi vi, de ce nu-mi vif ?!« ; recita ici, sentimenta- 
liza dincolo, îşi muta vocea în diferite pozitiunî, deschizénd;0 san închizend-o, într'o bucată, flau- 
tând-o saù soptind o în alta, după înțelesul tecnic al bucății executate. 

Pe lingă acestea, o dictiune admirabilă, o ţinută corectă, un respect de public, satifăcendu-i 
cererile de his, cu tot programul săi încărcat si greù ; respect de muzica pe care o cânta, așteptând 
cu religiozitate ultima notă a pianului cu care se încheia fiecare arie ; o sobrietate în mișcări si ges- 
turi, spre a ne face să înţelegem diferinta de ţinută dintre un concertist si un cântăreţ dramatic pe 
scenă ; o atitudine calmă, bine dispusă, cu toate că sala nu răspundea ca număr legitimei așteptări 
a artistului ; nici o afectatie, nici o căutare de lucruri de efect, nici o lungime exagerată în ţinerea no- 
telor, ci totul măsurat, totul cu minte, cu artă serioasă şi conştiincioasă, Iată calităţile de artist rar 
pe care am avut a le admira în concertul de sâmbătă seara. Ele sunt acele care aŭ dat lut Popovici 
un loc de onoare în lumea muzicală germană și cu care a dus el pretutindeni, înconjurat de stimă 
si respect, numele neamului sui. "UN AMATOR. 


CĂRŢI SI REVISTE STRĂINE 


— 4 — 


Ze troncons du Glaive, de Paul si Victor Margueritte, descriere epică a » Anuluï teribilu, a 
si ci războiului franco-german din 1870, este o lucrare sui generis, care nu poate fi numită 
5 nici roman, deși cuprinde în ea o sută de romane, si nu poate fi numită nici istorie, deși 
alcătuește cea mai puternică și mai adevărată istorie a epocii. Fraţii Margueritte, fiii generalului 
Margueritte, ating, și uneori aprofundează, în cele patru volume un număr complex de chestiuni privi- 
toare la räzboiü, descrii episoade pline de interes, arată în deosebi — cam după exemplul lui Tolstoi 
în Războiu şi pare — ororile și mizeriile războiului. La prima vedere, s'ar părea curios că niște tii 
ai unui general atât de brav, și dintre care unul a fost militar, să vie să arate pértile triste ale ráz- 
boiului. Ceeace are însă aerul unui defect, este tocmai ceeace formează calitatea de căpetenie a 
lucrării lor. In adevăr, înainte de a fi militar și înainte de a fi literați, fraţii Margueritte sunt oameni 
si prin sentimentele lor omenești, de o simplitate și o sinceritate rară, atrag și captivează simpatia 
cititorului. Cartea lor începe cu dedicaţia : „mamei noastre și tuturor acel: r pe care le-au făcut 
să plângă anul teribil«. Dedicatia aceasta arată spiritul melancolic în care e scrisă lucrarea. Stilul 
ef e simplu si mișcător, străbătut de o simlire caldă si d: frumuseți nouă. lată o pildă în urmätoa- 
rele câteva rinduri : Soarele apunénd, toată ziua, aurise casele, platanii desfrunziti și se stingea ca 
într’o glorie liniștită care creștea parcă speranţa...a. 


D 


D D 


Quelques-uns, de Louis Delaporte, e un interesant volum de istorie literarà, cuprinzénd 
aproape treizeci de portrete literare franceze. Felul ușor delicat si plăcut în care ele sunt scrise le 
dă aerul mai mult de pastele decât de portrete. Träsätura lor caracteristică e o nemărginită bună- 
voinţă din partea autorului faţă de toţi scriitorii pe care îl studiază. Deviza sa stă în următorul pre- 
cept al lui Renan : »Nu trebue să scriem decât despre ceeace iubim. Uitarea și tăcerea e pedeapsa 
ce-o aplicăm la tot ce-am întilnit urit saù josnic în plimbarea noastră de alungul vieţiiu. Intre nu- 
mele studiate în acest volum sunt: Anatole France, Louis Havet, Maurice Bouchor, Paul Hervieu, 
Zola. Mai sunt încă și alţii mai putin cunoscuţi și poate mai putin merituosi — căci bunavointà prea 
mare aduce cu sine și oarecare slăbiciune. Dar oricâte neajunsuri ar avea critica binevoitoare, ea va 
fi totdeauna superioară criticii răutăcioase, atât de uşoară, atât de stearpă si atât de imbecilä în fond. 


D 


x 
* 3 
Sunt câteva luni de când a apărut în Londra o carte mică, c'o legătură delicată si cu pan- 
glici verzi închise, intitulată Love Letters of an Englishwoman si nesemnată de nici un nume. 
Timp de maï multe săptămâni oraşul Londra si chiar Anglia întreagă aŭ fost prinse de frigurile 
curiozităţii ca să afle cine poate fi autorul sai autoarea acestor scrisori, care coprind în ele o drama 


www.dacoromanica.ro 


340 CARTI ŞI REVISTE STRAINE 


din cele mai mișcătoare și sunt scrise într'un stil de o delicatetà și de o frumusetà cu totul supe- 
rioare, unici în felul lor. Dar nici până astăzi secretul n’a putut fi destäïnuit. S’a cercetat apoi cu 
acelaș interes dacă aceste serisori de dragoste ale unei Engleze sunt o adevărată corespondenţă 
dintre două fiinţe ce san iubit, saă numai o operă literară, In scopul acesta, un jurnal cotidian din 
Londra a cerut prin sule de telegrame la autorii cunoscuţi englezi, garantând secretul numelui: dacă 
le scrisese unul din ei, si réspunsul tuturora fu nu. Astăzi însă se știe că ele sunt scrise de un om 
de litere. In câteva numere recente din Monthly Review si din Pall Mall Magazine s’aù publicat 
articole semnate ` Autorul scrisorilor de dragoste ale unei Engleze, Dar dacă secretul continuà a 
rămânea secret, cartea aceasta revelează un scriitor englez contimporan de o personalitate exceptio- 
nalà. Prefaţa lucrării dă câteva explicaţiuni ` „Mai n’ar fi de trebuintà să spunem că femeia care 
a scris scrisorile de faţă nu s'a gîndit de loc că ele vor putea fi citite de alţii decât de persoana 
căreia aŭ fost adresate...« In rezumat, cuprinsul lor e dragostea unei tinere fete pentru un om, că- 
ruia fi scrie fară să aibă nici un răspuns. Mama ei se opune la căsătorie, Fata călătorește în Elveţia 
si Italia ; se întoarce, Proiectul de căsătorie se rupe ; tinéra moare, Această aparentă banalitate de 
inventiune e însă înălțată printr'un stil măestrit, prin detalii foarte interesante și prin idei nouă 
în atàt de mult descrisul domenii al dragostei, Întăia scrisoare începe astfel : „Iubitul meù,— iată 
prima scrisoare ce primeşti de la mine ; sunt însă în biuroul mei atâtea scrisori de dragoste, scrise 
de aceeaşi mână, că amintirea mea le-a perdut numèrul,..«, 
x 
* ë 

Psychologie de l’art, de Etienne Bricon, e cartea unui om cu pretenţii de critic clasic 
dar care în fond nu e decât un rutinar, Câteva exemple extrase vor spune mai mult decât orice co- 
mentariî. Așa, despre Rodin, sculptorul de genii, pe care îl admiră generaţiile tinere ale întregei 
lumi, ca și despre coloristul extraordinar Besnard, ca și despre sentimentalul Carrière, D. Bricon 
zice că sunt produsul »nevrozei moderne !« Despre Monet, minunatul impresionist, zice că »Princi- 
piul lui, credincios teoriei impresionismului, se precizează astfel : orice valoare prin lumină, nici o 
valoare prin ideie DI, „Tablourile lui nu sunt decât niște studii, fiindcă nu sunt sinteza a nimic, nu 
sunt ideia a nimic«, lar pe Carolus Duran îl compară nici mai mult nici mai putin decât cu Vero- 
ner și Rubens, »Carolus Duran, amorezat de culoare, o iubește în mod sensual, cu palimă arzătoare, 
Ea se însufleteste dinaintea lui, devenindu-i scop, adică nu numai un mijloc de expresiune, ci însàs 
expresiunea, așa cum era ca la Veroner si Rubens!...« 


* 
* * 


Zilele trecute a murit filozoful rus Vladimir Serghievici Soloviov, cu câteva săptămâni în 
urma publicării celor Trei convorbiri ale sale, Amicii lui îl considerati ca un »geniü « superior, în 
domeniul gindiril abstracte, lui Tolstoi însuși, Fără a merge asa departe, spiritul lui Soloviov era 
însă al unui filozof original si profund, deosebit cu totul de compilatorii catedrelor oficiale, mai toţi 
neputincioşi de o cercetare si de o gindire personală. El inaugurează în Rusia o mișcare filozofică 
proprie acestei ţări, Filozofia lui e nu numai opera unui cugetător de elită, dar ea e gi întipărită de 
caracterul naţional al poporului rus, de misticismul particular lui : sistemul filozofic al lui Soloviov 
are un fond religios. Realismul — o altă caracteristică a minţii rusești — pătrunde de asemenea în 
filozofia lui Soloviov: el rezolvă o mulţime de chestiuni de morală practică. Cele Trei convorbiri 
sunt o lucrare de polemică si de doctrină în același timp. 

* 
* * 

La Revue.— 1 Aprilie.— Ernest Charles arată în articolul săi La langue parlementaire 
greselele si neregularitàtile de limbagiù ale oratorilor politici francezi, dând exemple din discursu- 
rile lui Gambetta, de Freycinet, Léon Bourgeois, Pelletan, Viviani și alţii. Autorul încheie articolul 


www.dacoromanica.ro 


CARTI SI REVISTE STRAINE 341 


séü zicând că politicianii contimporani vor procura cel mai bogat material celor ce vor voi să scrie 
o carte asupra scilcielelor limbei franceze. Gustave Kahn dă, subt titlul Literatura tinerilor si 
orientarea ei actuală, un tabloii de toate numele poeţilor și romantierilor francezi cunoscuţi astăzi 
subt numele de simboliști. Articolul e scris cu multă abilitate, diferenfiànd fiecare talent în câteva 
cuvinte și dându-i asemănarea în două trei linii. Gustave Kahn, fiind el însuși un simbolist, găseşte 
firește nu numai raţională mișcarea literară simbolistă, dar chiar ca una ce a fâcut ca literatura fran- 
ceză să pășească mai departe în evolutiunea ei. 

Mercure de France.—Aprilie.— Pierre Qaillard vorbește în mod elogios de Sonetele ti- 
nărului poet român Charles-Adolphe Cantacuzène, ncare farà multă muncă, ci numai lăsându-se în 
voia fire! sale, atinge când straniul și complicatul, iar, în alipirea cuvintelor, când nepreviszutul si 
extravagantul, în așa fel că nu știi unde stîrseste gluma şi unde începe emoția“. 

Autorul recensiunii reproduce ca pildă sonetul următor ` 


On la descend dans le grand trou, la cherie, 
La bonne fillette aux clairs yeux si lilas! 
Tranquille elle vivait dans ses falbalas — 
Petite fille sachant la pauvre vie! 


La terre la reprend : terre je t’enviel 

Je perds une amoureuse aux bras délicats, 
Une enfant qui toujours me serrait les bras 
Tu gagnes une chair polie et fleurie! 


Je ne la verrai donc plus les soirs de mai 
Et d'octobre venir tout comme un bienfait 
Ou tout comme un sourire en marche vers l’àme. 


Je te vois disparaître, 6 toi qui fus toil 
Toi qui fus toi, moi! — toi notre unique foil 
O soeur, à mère, 6 fille, 6 toi seule femme ! 


La Revue de l’art ancien et moderne. — Aprilie.— Gustave Geffroy, cunoscutul critic de 
artă, scrie un articol amănunţit asupra vieţii si operei lui Daumier cu prilejul expozitiunif lucră- 
rilor sale la școala de bele-arte din Paris. Eugen Mintz, membru al institutului din Paris, face, 
subt titlul: Un sculptor belgian, o schiţă interesantă asupra artistului contimporan Paul de Vigne. 
H. Fiéreos Gévaert, în studiul săi L Hotel de ville de Paris, descrie saloanele numite ale științelor, 
artelor și literelor din Palatul Primăriei din Paris. Ilustrații mai multe și mai frumoase decât totdeauna. 

Nuova antologia. — 1 Aprilie.— Constantin Nigra face istoria saù legenda lui Eduard II 
din dinastia engleză, luând ca punct de plecare o scrisoare necunoscută până acum istoricilor en- 
glezi. Carlo Gioda profită de prilejul împlinirii a o sută de ani de la nașterea lui Vincenzo Gioberti, 
cunoscutul patriot italian, și-i da biografia, cerend în același timp a i se înălța un monument demn 
la Roma. Un studii foarte interesant de Zumbini subt titlul : A traverso lo Zibaldone del Leopardi. 
Poeme, drame, diri de seamă. 

Expaña moderna.— 1 Aprilie.— Jose Roman Melida face descrierea Tezaurului Impe- 
rial din Constantinopoli, înșirând obiectele de pret din el și istoricul lor: tronul luat în războiul 
contra Persilor, în veacul XVI, care e întreg de aur, incrustat cu mii de rubine, smarande si măr- 
gàritare; un alt tron în formă de pupitru de lemn de abanos, cu incrustatie de sidef, de argint si 
de aur, si cu flori de smarande, de rubine și safire. Dulapurile aŭ în ele bijuterii și pietrării grămă- 
dite în cantităţi enorme. Vin apoi costumele sultanilor de la Mahomed II și până la Mahmud, care 
muri în 1889. Autorul descrie încă și ceremonia cunoscută a Selamlicului, care se face în fiecare 
Vineri si are de particular că Sultanul mână singur trăsura lui, trasă de doi cai frumoși, iar statul- 
major în număr imposant merge pe jos, până la Moschee, după trăsură. Articolul e scris cu impresia 


www.dacoromanica.ro 


342 CARTI SI REVISTE STRAINE 


omului care vede lucrurile pentru întăia oară, fără a cunoaște secretele si legendele lor. E. Gomez 
de Baquero examinează o poemă frumoasă și patriotică a marelui poet liric Nunez de Arce prin care 
el caută să deștepte toată suflarea spaniolă din amortirea actuală. 

Deutsche Revue.— Berlin, Aprilie.— Fostul ministru de Stat, G. Jansen publică aminti- 
rile sale din războiul de la 1870, când a fost atașat pe lingă Marele duce Oldenburg si a stat la 
Versailles. Jansen descrie cu mult relief orașul în care Regele Prusiei își stabilise cartierul ge- 
neral; amănuntele cu deosebire sunt interesante în amintirile lui. O notă bună e că în ele nu se 
aruncă nici o apretiare réi voitoare la adresa francezilor. Generalul Baratieri se ocupă de Proble- 
mul african. Hermann Klaatsch studiază din noă originile omului si descendinta lui din maimuţă. 
El zice cà desi se pot găsi la om indicii etnologice de înjosire si de animalitate, acestea nu dovedesc 
o descendintà a omului din maimuţă. 

Pal Mall Magazine. — Martie.— D-na Ernest Luden publică un frumos articol asupra pre- 
ședintelui Kruger. Intr'un interwiew ce a avut cu dinsul, ea a cules din gura luf mărturisiri mişcă- 
toare. » Anglia, zice el, a voit să monopolizeze totul și a pus mâna pe toate drepturile noastre, afară 
de libertatea noastră, pe care nu va sti să ni-o ia niciodată“. El adause că dol din fiii săi sunt 
morti, ceilalţi doi sunt prizonieri, unul la Santa-Elena, celălalt la Ceylan. Cât despre dinsul, cine 
știe ce-i păstrează viitorul? Va ajunge orb și surd cu desăvirșire și-și va tîrî viaţa ca un nenorocit, 
cerênd până în ultimul ceas dreptate pentru tara lui ? Muri-va ca un Moise cu speranţa Pämintului 
fagăduit în dorinţa unui Transvaal liber ? Se va mai întoarce el la Pretoria, și — pentru că la Dum- 
nezeii totul e cu putinţă — își va mai lua el autoritatea lui prezidenţială ? Nimeni nu o stier, Dar 
când în viitor, griul va răsări din baltile de singe negru, acolo, pe pămîntul Africeï, îngrășat de 
cadavre, când copiii vor întreba: „Pentru ce aŭ făcut strămoșii noștri războiul ?« Mamele vor răs- 
punde fâră îndoială, povestind istoria celor petrecute și părinţii îmi vor ierta, fără îndoială, grese- 
lele si slăbiciunile ce am săvirșit din dragostea ce am avut pentru patria mea si din credinţa ce am 
avut în puterile ei“. 


D. SPINEANU. 


ROMANIA LA EXPOZITIUNEA 
UNIVERSALĂ DIN PARIS 


(1900) 





S |xpoziţiunile sunt de origină relativ modernă. Ele aŭ fost instituite, mai 
întăi, în Franţa în veacul al XVII-lea şi sai mărginit multă vreme la 
artele frumoase; căci, pe când cultura artelor era concentrată in Paris, pro- 

ductiunea indystrialä era r&spindită în toate provinciile si ar fi fost aproape cu 

neputinţă de a convoca la un concurs general pe fabricantii si meseriașii de pe 
atunci. 

Pe lingă aceasta, distanţele, reaua stare si nesiguranța drumurilor, neîn- 
destularea mijloacelor de transport, piedicile si neajunsurile de tot felul, ce puteaii 
să întimpine oamenii si chiar lucrurile în lungile călătorii, ar fi zădărnicit o ase- 
menea întreprindere. De altfel, în Franţa, avîntul industriei era stăpinit de nu- 
meroasele bresle, jurande si corporatiuni, de privilegiile excluzive ale unor per~ 
soane, ale unor companii, ale unor comunităţi, care, fie pentru fabricatiune, fie 
pentru vinzare, fie pentru transport, izolaù — ca și vămile interne — o provincie 
de alta, făcând relatiunile comerciale dintre dinsele tot atât de anevoioase ca și 
cu ţările străine t). 

Revolutiunea suprimând însă corporatiunile si privilegiile, și proclamând 
libertatea comerciului şi a industriei, spiritul de intreprinderi luă desvoltare, me- 
toadele de fabricatiune se imbunétätirä, atelierele si manufacturile se inmultirà. 
De aceea, îndată ce pacea fu restabilită, guvernul francez organizà o expozitiune 
publică anuală, care trebuia să coencideze cu aniversarea fundării Republicii. 

Prima expozitiune avu dar loc în Septembre 1798. Ea fu instalată în 
niște constructiunì ridicate în grabă pe câmpul lui Marte și puse gratis la dis- 
poziţia expozantilor. Tinu trei zile și avu 110 expozanţi, dintre care 31 fură re- 
compensati. De atunci expoziţiile se inmultirà atât în Francia cât si în alte State. 

A doua expoziţie industrială se deschise la 1801 în Curtea Luvrului, tinu 


1) A. Picard. — Rapport général sur l’Exposition Universelle de 1889. 


www.dacoromanica.ro 


344 ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 


sease zile și avu 220 de expozanti; a treia avu 540 din 73 de departamente, ear 
la 1806 Impératul Napoleon inaugură una pe esplanada Invalizilor, care dură 
24 de zile și întruni 1422 de concurenţi, regulând ca de aci inainte expoziţiile să 
se țină la fiecare trei ani, pentru a da noilor descoperiri îngăduirea de a se pro- 
duce și a se desfășura în toată deplinătatea. Războaile împedicară însă realizarea 
acestei dorinti, asa că Ludovic XVIII ordonă deschiderea unei expozitiuni în 
sălile Luvrului la 1819, la care luară parte 1662 de fabricanți si, pentru prima 
dată, se recompensarà, pe lingă industriasi și învățații ingineri, maeștrii sì sim- 
plii lucrători, care contribuise la propäsirea industriei. 

Expoziţiile se tinurà apoi aproape regulat din cinci în cinci ani, până la 
prima mare expoziţie din 1849, care tinu sease luni, întruni 4.532 de expozanti 
și admise — ca niciodată până atunci — într'o largă măsură și agricultura la 
concurs, pe lingă celelalte ramuri de industrie. 

Cadrul acestor concursuri între industrialii aceleiași țări părea însă prea 
strimt, pentru satisfacerea activităţii si răsplata geniului și a muncii. Incă de la 
1833 Boucher de Perthes, Prezidentul societăţii de emulatiune din Abbeville, în- 
treba „pentru ce nu se deschid sălile expoziţiei Englezilor, Belgienilor, Germanilor, 
»Elveţicnilor ? Ce frumoasă si ce bogată ar fi o expoziţie europeană ! Ce comoară 
sde învétàminte ar fi ea pentru toată lumea ? !...« 

La Mayenta în 1842, la Berlin la 1844 se tinurà expozitiuni cu partici- 
parea tuturor Statelor Germane; iar la 4849 organizatorii expoziției din Bir- 
mingham invitară naţiunile străine sà ia parte la dinsa, dar nici una nu răspunse. 

Intăia expozitiune internaţională se deschise la Londra la 1 Map 1851, 
în Cristal Palace şi tinu 5 luni. Numărul expozantilor fu de 17.000, dintre care: 
9.730 pentru Anglia, 1.760 pentru Franţa, 136 pentru Zollverein, 750 Austria, 
560 Statele-Unite, 510 Belgia si prisosul pentru celelalte State. Se distribuirà 
5.187 de recompense de către juriul international compus din 314 membri, ju- 
m&tate Englezi și jumătate străini. Numerul vizitatorilor se urcă la 6 milioane. 

Franţa se grăbi sà imiteze acest bun exemplu si la 4 Maiù 1855 se deschise, 
în Palatul industriei din câmpii Elysei și în alte cinci anexe, o expoziţie universală 
internaţională, care întruni 23.954 de expozanti, dintre care 2.175 pentru artele 
frumoase, tinu 6 luni si costă 12.000.000 de franci. 

Impulsiunea era dată. 

Anglia organizà o nouă expozitiune de același fel la 1862, iar la 1867 Franţa 
invită pe toate naţiunile si pe toţi Suveranii lumii să ia parte si să viziteze marea 
sa Expozitiune Universală, la care fu reprezentată pentru întăia oară şi România, 
în mod oficial. Puţini dintre noi își mai aduc poate aminte de splendoarea și măreţia 
palatelor si serbärilor, de frumuseţea și bogăția produselor și obiectelor expuse 
şi de entusiasmul ce coprinsese pe francezi, mîndri de simpatia si de curtenirea 
ce întimpinaù din partea tuturora și pe care vai! le-au plătit atât de scump după 
trei ani! Expozitiunea aceasta se desfășura pe 687.000 m. p., având 52.000 de 
expozanfi, dintre care 15.969 Francezi, 6.077 englezi, 4.946 turci, 4.140 italieni, 
2.648 spanioli, 2.489 germani de nord, 2.044 austriaci, 1.948 belgieni, 1.883 por- 


www.dacoromanica.ro 


ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALA DIN PARIS 345 


tughezi, 1.414 ruşi, 1.339 brazilieni, 1.085 suedezi si norvegieni, 1.061 Români, 
1.006 elveţieni, etc. etc. Totalul intrărilor fu de 11.000.000, al cheltuelilor de 
26.257.000 franci si al deficitului de 2.816.000 franci. 

Comisarul general al acestei Expozitiuni, D. Le Play semnalează, în raportul 
său general, gravele inconveniente ce prezintaü aceste expozitiuni universale in- 
ternationale, după care lumea își perduse capul... 

Obligatiunea de a deschide pentru fiece nouă solemnitate o arenă mai 
vastă emulatiunii popoarelor; lipsa de timp pentru pregătirea îndestulătoare a 
unor astfel de întreprinderi; durata prea scurtă a expozitiunilor faţă de cheltue- 
lile angajate; neputinta pentru oamenii de studiù de a vedea cu deamănuntul 
mulțimea obiectelor expuse, ce i-ar putea interesa..., asa că scopul învétàmîn- 
tului si al perfectibilitätit prin comparatiune era cu totul nul... D. Le Play, 
un foarte distins economist, propunea înlocuirea expoziţiunilor timporale cu 
expozitiuni permanente de două categorii: 1) Expozitiunì universale, instalate în 
afară de marile centre de populatiune, adică muzee generale, si 2) Expozitiuni 
restrinse instalate în capitale, sai muzee comerciale. Pe aceste din urmă le pre- 
fera, făcând dintr'insele : a) Expoziţiuni geografice permanente, care ar pune în 
evidență produsele naturale ale pămîntului din diferite ţări, rasele, deprinderile 
caracteristice a populatiunilor, produsele comerciale esenţiale, recomandabile 
pentru folosinţa lor, modul cel mai bun de fabricatiune și eftinătatea lor; b/ Con- 
cursuri parţiale internaţionale; c/ Saloane de conversaţie, de lectură și de confe- 
rinte pentru fiecare ţară în parte. Cu toată dreptatea și folosul practic al acestor 
observatiuni, Expozitiunile universale internationale căpătară însă din ce în ce 
mai mulţi partizani. 

In adevăr, cele deschise la Londra în 1871, 72, 73 şi 74 reușiră în 
mod strălucit, iar cea de la Viena din 1873, unde pentru prima oară se dete o 
parte largă învétàmintului si educatiunii, deteră dreptate celor ce combăteaii 
părerile D-lui Le Play. 

Austria făcuse mari jertfe. Consacrase expozitiunii, care se întindea în 
Prater pe 1.834.000 m. p., o sumă de 58.449.000 franci, însă din cauza epide- 
miei de choleră, și mai ales a formidabilului Krach, care izbucni atunci, expoziţia 
de altfel întru tot strălucită, nu avu decât 7.255.000 de vizitatori, lăsând un de- 
ficit de 48 milioane, pe care °l acoperi integral Statul. 

România a luat parte oficială la această expozitiune și a avut un frumos 
succes | 

Trei ani după aceasta, la 1876, Statele-Unite sérbätorirä aniversarea in- 
dependenţei lor, organizând la Philadelphia o Expozitiune universală internatio- 
nală, care întruni 27.000 de expozanti. La 1878 Expoziţie universală la Paris, 
cu 52.835 de expozanti, 55 milioane cheltueli si 31.700.000 franci deficit. Ro- 
mânia prinsă în războiul independenţei nu luă parte la această expozitiune inter- 
națională, care, cu tot deficitul, fu foarte strălucită și îndemnă pe Australia să 
organizeze la Sydney în 1879, la Melbourne în 1880, pe Olanda la Amsterdam în 
1883, pe Belgia la Anvers la 1885, pe Rusia la Moscova si pe Spania la Barce- 


346 ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALÀ DIN PARIS 


lona, concursurile universale care făceau de acum parte din viaţa si activitatea 
cea mai rodnică a popoarelor. 

La 1889, Francia, care adoptase periodicitatea de 11 ani pentru expozi- 
tile sale, vroi să sărbătorească aniversarea luării Bastiliei, invitând popoarele 
lumii la un noii concurs internaţional. 

Se alese câmpul lui Marte și Trocadéro, ca loc al expoziţiei, pe lingă care 
se maï adăogară le Quai d'Orsay, l’Esplanade des Invalides si Palatul industriei, 
adică în total 958.572 m. p. Statele monarchice nu voiră să ia oficial parte la 
această manifestatiune naţională franceză, desi mai toate și România cu dinsele 
fură reprezentate prin comitete de iniţiativă privată. Cu toate acestea, succesul 
expoziţiei fu foarte mare. Numărul expozantilor fu de 61.722, dintre care 
33.937 francezi si restul străini; iar cel al vizitatorilor de 32.500.000, cel mai 
ridicat decât al tuturor celorlalte expoziţii. 

La 1891 Rusia organiză la Moscova o expoziţie naţională, la care Franţa 
luă o parte însemnată; la 1893 Chicago celebră centenarul descoperirii Americii, 
instituind o Expoziţie universală internaţională, care fu foarte strălucită. Urmară 
apoi expozitiunile din Berlin (Gewerbe Ausstellung), expoziție naţională germană, 
și cea a milenarului din Buda-Pesta, la care se zice că am fi fost şi noi reprezentați, 
cu deasila, prin cele mai uricioase si mai proaste obiecte industriale si cele maï 
mohorîte și mai de rind produse agricole! Vecini de treabă... 

Expoziţia din Bruxelles de la 1897, la care am luat parte cu pro- 
dusele Regiei monopolurilor si câteva ţesături si vestminte nationale, expuse în 
mare parte de Societatea Furnica, fu aproape cea mai importantă dintre toate 
câte se ţinură, cam în același timp, la Lyon, Marsilia, Amsterdam si din noŭ la 
Barcelona. 

In Franţa, dragostea pentru expozitiuni, — la manie de faire du beau — 
cum zicea Sarcey, împărțea, îndată după marele succes din 1889, spiritele în două 
tabere. Unele (desvoltànd argumentările D-lui Le Play) sustineaü că aceste în- 
truniri monstre luaseră astfel de proportiunì că era cu neputinţă de a trage 
dintr'însele învètàminte de folos si cà ar fi mai prielnic de a se organiza expoziţii 
internaţionale restrinse la un anume fel sai număr de produse. Altele, incura- 
jate de strălucirea tuturor expozițiilor anterioare si mai vîrtos de prosperitatea 
multor ramure de negot, în timpul lor, insista pe lingă guvern de a sărbători 
ultimul an al secolului al XIX-lea și zorile veacului XX, prin organizarea în Paris 
a unei expozitiuni mai vastă și mai somptuoasă decât cea de la 1889. . 

Tabăra din urmă triumfă si deci se luă hotărirea de a convoca popoarele 
lumii la o expositiune universală în anul 1900. De astădată toate Statele, fără 
osebire, cele monarhice ca cele republicane, cele europene ca cele din alte con- 
tinente, fură în mod oficial reprezentate la superba sărbătoare, care fu o adevă- 
rată apoteoză a geniului omenesc! 

In adevăr, din patru colţuri ale lumii, tot ce era mai distins prin 
puterea talentului, a spiritului si a activităţii personale, reprezentanţii cei mai 
iluştri ai politicei, cu cei mai celebri învăţaţi, fură ca întrun mănunchii strinși 


ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSAI.Ă DIN PARIS 347 


la olaltă pentru glorificarea muncii și a meritului si pentru legătura tot mai 
fràfeascà a relatiunilor dintre popoare și indrumarea lor către idealul suprem al 
solidarităţii comune, pentru rodnica statornicie a păcii!.... 

Când România fu invitată de guvernul republicei franceze să ia parte la 
Expositia universală din 1900, stătu câtva timp la îndoială, gindindu-se dacă 
avea vre-un avantagiii de a răspunde la această invitatiune. 

Cäci, dacă o expoziţie universală este un concurs deschis între diversele 
națiuni ale lumii, la care fiecare trebue să prezinte accea ce produce mai perfect, 
în cele atât de felurite ramuri ale industriei si unde recompensele sunt acordate 
acelor ce aŭ atins cel mai înalt grad al perfecțiunii, era evident că România nu 
avea ce să caute acolo. Intro asemenea luptă ea era învinsă dinainte si ar fi fost 
o nebunie din parte-i de a se măsura cu marele State industriale. 

Dacă, însă, o expositie universală este un fel de muză timporar, în care 
fiecare naţiune vine să arate celorlalte produsele sale de tot felul, bogăţia sa 
economică, desvoltarea sa industrială și starea sa de civilizatiune, în acel moment 
al istoriei sale, în acest caz România putea și ași zice chiar că era datoare 
să primească invitarea ce i se adresa. Da, era datoare sie’si, pozitiunei și consi- 
deratiunii de care se bucură în răsăritul Europei, de a nu scăpa prilejul ce i se 
oferea, pentru a arăta naţiunilor adunate la Paris, — la sfirsitul veacului în care 
ea își recucerise independenţa, — progresele ce sävirsise în timp de 50 de ani în 
toate ramurile activității omenești! 

A primit și a făcut bine, căci un succes, fără pereche până acum pe câm- 
pul pacinic al muncii la noi, i-a încununat silintele si vrednicia și i-a compen- 
sat, sper, jertfele de tot felul ce și-a impus pentru aceasta. 

Dar a făcut bine și din alt punct de vedere! 

Nu trebue sà ne facem iluziuni! Dacă câţiva oameni politici se intere- 
sează despre mersul afacerilor noastre de Stat; dacă unii oameni de afaceri 
se ocupă de desvoltarea noastră industrială, de mijloacele noastre de traii și de 
puterile noastre economice — cealaltă lume habar n’are de noi. 

Nevoile, silintele, aspiratiunile noastre—dacă intimplätor nu intră în cadrul 
combinatiunilor saù în mersul evenimentelor internationale, —sunt literă moartă 
pentru dînsa. Am fost fericit — cu prilejul unei conferinti ce am ținut la Paris, 
în seara de 1 Iunie anul trecut, in sînul Societăţii de istorie diplomatică a Fran- 
ciei — de a protesta în potriva unei asemenea stări de lucruri — nepăsare sai 
ignoranță — ce ne mähneste adinc pe noi Românii, cei atât de primitori, de în- 
găduitori si de generosi cu toţi străinii. 

Și vorbeam înaintea unui auditoriù cult și luminat, înaintea a seapte Am- 
basadori si Miniștri plenipotentiari străini, a mai multor membri ai Academici 
franceze și ai Institutului, care mi-ai dat dreptate, acoperind cu aplauze prote- 
stațiunile mele ! 

De altfel e si lucru de nesuferit, când in marile centruri europene ești 
silit să dai lămuriri și aménunte despre neamul téù si despre ţara ta, acelora 


348 ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 


care prin pozitiunea ori prin caracterul și îndeletnicirea lor ar tr ebui sà fie în 
curent — ca lucruri clementare — cu dînsele. 

Oare prezidentul Grévy nu ne confunda — vorbind lui Alecsandri — cu 
Rumelia orientală, si réposatul Ministru președinte Tirard nu m'a întrebat pe 
mine: „dacă, pentru a merge în România, trebue să treci prin București ?« Oare 
geografia lui Elysée Reclus nu tratează Tara românească ca pe un fel de pasalic 
turcesc, si o altă geografie foarte réspîndità în școalele Franciei, şi editată de 
unul dintre cei mai mari librari din Paris în 1898, nu zice, vorbind de noi: »La 
Roumanie est un pays qui produit beaucoup de blé«, și nimic mai mult!?... 
Vrea să zică, dacă de aproape 50 de ani suntem o nație de sine stătătoare, care 
Și-a cucerit, subt conducerea unui viteaz căpitan, neatirnarea pe câmpul de bătae, 
dacă trăim subt un regim de libertate mai larg și mai generos decât al unei re- 
publici și subt ocărmuirea celui mai înţelept rege am săvirşit, pe toate tărimurile 
vietei publice progrese în 30 de ani, cât alţii în trei veacuri, atâta de putin trag 
toate acestea în cumpăna altora că pot — fără nici un scrupul — să le treacă 
subt tăcere, sai sà le necunoascà, mărginindu-se a spune — ca un lucru prea de 
ajuns pentru noi — că România produce mult griù, ori că Bucureştii sunt un 
port pe Dunăre, cum anunţa Intro telegramă de astă earnă ziarul »Le Siècle«, 
saù că personagii din societatea aleasă sà te întrebe — cum ne-ai intrebat — 
dacă suntem slavi ori unguri și dacă umbläm în ţară îmbrăcaţi tot cu haine ca 
cele ce purtăm în Paris?! 

Dar noi rîdem de astfel de lucruri, mulfumindu-ne a zice: „Francezii nu 
stiù geografia « și urmăm a nu face nimic pentru a-i sili s'o cunoască pe a noastră. 

Și nu sunt numai francezii în cazul acesta, sunt toate celelalte popoare 
— cu osebirea vecinilor care ne cunosc poate prea bine! Si dacă lucrul e astfel, 
vina întreagă e a noastră. Da, căci unde sunt cărţile, lucrările, publicatiu- 
nile, réspindite în străinătate, care să îndemne și să atragă atentiunea lumii 
asupra ţării noastre? Dacă ese vre-o carte vorbind despre noi — si exceptez pe 
cele scrise în limba română — ea e sau vre-un studii politic saii vre-o cerce- 
tare economică ce se îndreptează către un public cu totul special și se tipărește 
în puţine exemplare. 

In alte ţări, mai putin înaintate decât noi în cultură, sa procedat în 
această privire cu totul altfel. Aù publicat în toate ţările, în toate limbile si subt 
toate formatele, felurimi de cărţi, de broșuri, de articole de reviste, de articole de 
ziare, albumuri, hărți, itinerare, guiduri și alte asemenea care fatalmente aŭ si- 
lit, aŭ aţiţat atenţia publică sà se îndrepteze asupră-le si prin faptul profuziunii 
si a modicității preţului, aŭ intrat în mâinile tuturora, aŭ pătruns în toate 
păturile sociale străine, așa că la urma urmei acele ţări suscitând interesul aŭ 
ajuns să fie cunoscute. Căci, vrînd nevrind, numai dacă résfoesti o carte sau un 
album, îți rămâne ceva în minte sai în ochi din ceeace ai găsit într'însele si la 
prilej îţi pare bine cà nu te-ai ostenit de geaba. 

Pilda aceasta ar trebui să ne stea pururi înainte si sà ne povàfuiascà — 
cel putin de acum încolo — la datorie. Am văzut, cu prilejul Expositieï, un Va- 


www.dacoromanica.ro 


ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 349 


de mecum al Bosniei si Hertzegovinei, admirabil ca metodă, ca stil si ca lucrare 
grafică. Plin de planuri, desenuri, peisagii, tipuri din societate și din popor, scene 
de năravuri sociale, legende și traditiuni, el dedea pe scurt toate indicaţiile tre- 
buincioase oricui ar fi voit să cunoască, în mod sumar dar complect, situaţia, 
organizarea si activitatea acelor ţări din vremile vechi până la sfirşitul veacului 
al XIX-lea. O asemenea lucrare, dar mult mai pe larg și poate mai metodică, 
există pentru Ungaria. Una pe scurt, dar cu toate lămuririle trebuincioase, am 
pus și eù în fruntea catalogului Expoziţiei noastre, tras în mii de exemplare si 
distribuit gratis publicului in secţiile noastre. 

O lucrare de același fel — dar mult mai amănunţită și înzestrată cu ilus- 
tratiuni, cu planuri, cu hărţi si cu tablouri grafice de tot felul, trebue făcută cât 
mai curind asupra României, pe care puţini o cunosc de abia și restul nu o cu- 
noaste de loc. Dacă cartea lui Denger, consulul nostru dela Stuttgard, »La 
Roumanie contemporaine« (in frantuzeste si în nemteste), desi incomplectă si 
putin metodicà, si tot a servit sà îndrepteze multe grescli în privinta noastrà, 
chiar în Germania unde am trebui să fim atât de cunoscuţi — dar incă o carte 
făcută cu ştiinţă si voinţă de a ne arăta ce suntem, ce facem și ce avem, lumii— 
de toate neamurile și limbile — câtă lumină adevărată ar réspindi si ce imens 
bine ne-ar face! Sper că raportul general asupra expoziţiei si în care am căutat 
a rezuma activitatea culturală, socială și economică a ţării la sfirsitul veacului 
al XIX-lea, va putea servi de un bun început celor care — cu mai multă com- 
petentà decât mine — ar întreprinde o lucrare în acest scop. $i doar România 
a luat de câteva ori parte oficială la expozitiunile universale internaţionale eu- 
ropene. 

Asa, la 1867 trimise la Paris, pe lingă rarele produse ale industriei näs- 
cénde, frumoase colectiuni de mamifere, de pasări, de pesci, de fosile si de mine- 
rale, apoi multe produse ale industriei casnice țărănești: scoarte, stofe brodate, 
vestminte nationale, fire si ţesături de bumbac, lână și mătase; lemne brute si 
lucrate, sare, piatră, păcură, blănuri, ape minerale, piei brute si täbäcite, frân- 
ghii, cărămizi si mai ales o bogată și aleasă colectiune de cereale — de tot felul 
— de vinuri, rachiuri, produse si paste alimentare și tutunuri. In galeria istoriei 
artelor și a muncii expuse, modelul în relief al Curtii-de-Arges, tezaurul de la 
Petroasa si un numër de obiecte rare, stofe, broderii, manuscripte și icoane). 
Dintre cei 1.061 de expozanti, 3 și anume: guvernul român, prinţul Alecu Moruz 
si prinţul Barbu Știrbei căpătară medalii de aur; ear 9 medalii de argint, 35 me- 
dalii de bronz și 38 menţiuni onorabile fură distribuite celorlalţi. 

Comisiunea princiară, din care făceai parte Al. Odobescu ca Comisar ge- 
neral, colonelul Ioan Alecsandri, comisar delegat la Paris, prinţul George Sutzu, co- 
misar delegat la Iași, si D. P. S. Aurelian, comisar ajutor, având pe D-nu G. Steriade 
secretar si pe A. Baudry, architect, publică la sfirşitul lui 1868 o lucrare asupra 
României, care multă vreme fu, împreună cu »Tara noastrà«, a D-lor Aurelian și 
Obedenaru, singuru: izvor de informaţii asupra României în străinătate. Expo- 
zitia noastră din 1867 a costat 592.262 fr. 


www.dacoromanica.ro 


350 ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 


La 1873 aproape aceleași feluri de produse fură expuse de către 1.243 
de români la Viena, dar într'un cadru mult mai restrins decât cel ce avusese 
la precedenta Expozitiune. Impresiunea fu însă mult mai mare și succe- 
sul mai pronunţat, fie că pentru întăia dată trimiteam produsele noastre în ca- 
pitala Austrici, altădată adversară înfocată a regimului politic intronat la noi în 
1866, fie că prezentate cu competinta si dibäcia comisiunii, al cărui suflet era 
D-nu Aurelian, ele aù dovedit, mai ales în ce privea produsele agricole, că frumu- 
setea și valoarea lor creștea si se urca cu trecerea anilor. 

In 1878, prinși în războiul cu Turcii, am declinat invitarea adresată de 
Franţa de a participa la Expositiunea din Paris, tot cum am declinat in mod 
oficial și pe aceea din 1889, deși, după proclamarea independenţei și ridicarea 
țării la Regat, regenerarea noastră socială și economică făcea cu pași mari pro- 
gresele ce îndeplinise cu atâta strălucire cea politică și naţională. 

Totuşi un comitet, în frunte cu Prinţul George Bibescu, luă sarcina de a 
organiza Expoziţia română la Paris, obținând dela guvern o subventiune de 
200.000 lei și întocmirea unei loterii de 300.000 lei pentru întimpinarea cheltuc- 
lilor. Produsele celor 1.273 de expozanti fură instalate, cu mult gust, în trei deo- 
scbite locuri si anume în galeria industriilor pe un spaţii de 416 m. p., în cea 
a agriculturei pe 400 m. p. si a frumoaselor arte pe 90 m. p.. Restaurantul 
român ocupa, alături de la rue du Caire 240 m. p.. Succesul nostru fu într'a- 
devér însemnat »mai vîrtos că nu se mărginea numai la simpatiile generale ce 
»provocase, nici la recompensele ce obținuse România. Un alt omagii îi mai 
„era rezervat cu osebire simţitor pentru dinsa, căci atingea interesul săi mate- 
»rial cel mai de căpetenie: agricultura«, cum se exprima Prinţul Bibescu, Comi- 
sarul general, în raportul seù asupra Expoziţiei noastre de atunci. 

In adevăr, congresul international de grâne și făinuri proclamase în ace- 
lași timp excelența calităţii cerealelor române, apreciere care se mentinu si la 
Bruxelles și la Amsterdam, după aceea, iar în 1900 atinse la congresul de 
făinuri dela Rotterdam culmea măgulirii, căci făina noastră căpătă cea mai 
înaltă recompensă. 

La 1889 se atribui României 278 de recompense la Paris, astfel împăr- 
tite: 2 mari premii, 24 medalii de aur, 2 de vermeil, 65 de argint, 121 de bronz 
şi 64 menţiuni onorabile. 

In primăvara anului 1897 Francia ne invită să luăm parte la Expozi- 
tiunca din 1900. Trecuse aproape zece ani dela ultima expositiune, în care timp 
România făcuse multe si mari progrese. Sub protectiunea tratatelor sale de co- 
merciù si a numeroaselor avantagii acordate de legea pentru încurajarea indu- 
striei, fabrici de tot felul se clădise și prosperase pe pămintul nostru. Tara putea 
acum să se înfàtiseze, în mod demn, înaintea ochilor lumii, cu produsele in- 
dustriei sale. 

»Guvernul țării— zicea circulara D-lui Stolojan, Ministru pe atunci al agri- 
culturii, comerciului, industriei și domeniilor—a primit invitarea Republicei fran- 
ceze, de a lua parte la Expoziția ce organizează la Paris pentru anul 1900. Acca ex- 


www.dacoromanica.ro 


ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 354 


poziţie va fi un inventar documentat de tot ce aŭ produs mai însemnat, artele, știința 
şi activitatea economică din intreaga lume in acest secol... Pe lingă că este o 
cestiune de cuviință internaţională de a réspunde la chemarea unci ţări amice, 
interese politice și economice de întăiul ordin ne impuneaù datoria de a parti- 
cipa la această Expozitiune 

In adevér, puterea unui Stat nu stă numai în virtutea militară a cetäte- 
nilor săi, ci și în puterea lor de muncă, în forţele lor economice. Este vorba să 
dovedim că si pe acest tărim am tăcut progrese însemnate de când am rămas 
stäpini pe politica noastră comercială si economică. E deci de datoria tuturor 
Românilor să ne dea concursul lor patriotic, pentru ca, și în această ocaziune, 
să mărim vaza României și sà întindem bunul ei renume. 

Pe lingă aceste consideratiuni de ordine morală, sunt si alte puncte de 
vedere, de care trebue să ne conducem în organizarea Expositiei noastre. 

Vom expune, după o metodă clară, toate produsele pe care le exportăm 
si pe acelea ce am putea exporta, pentru ca să putem nu numai păstra debuscu- 
rile noastre de astăzi, ci să ne deschidem si altele nouă. 

Vom trimete materiile noastre prime, cu toate explicaţiile necesare pentru 
a atrage capitaluri străine în ţară în marele folos si al lor si al nostru, Fără să 
avem pretenţia de a concura cu ţările inaintate în industrie, vom expune și pro- 
dusele fabricelor noastre însoţite de datele necesare, spre a arăta progresul repede 
ce am făcut și in această privire de la promulgarea legii pentru încuragiarea 
industriei. In înţelegere cu ministerul instrucţiunii publice se va organiza partea 
aceea a Expoziţiei noastre, care va avea de scop să arate simţul artistic al Popo- 
rului Român, să facă cunoscut artele noastre și mai ales să dovedească că cu 
organizarea ce ne-am dat, am intrat pe calea unei mari desvoltări culturale“ !... 

Prin urmare, un intreg program de lucru, pentru o întreprindere natio- 
nală, pentru o operă de inàltare si de obștească folosinţă. Si întrun avint, 
vrednic de laudă, fără de a ţine socoteală de jertte ori de împrejurări, Românii 
aŭ răspuns la această patriotică chemare. De altfel Ministrul își încheia apelul 
său cu strigătul: »Isbinda Expoziţiunii noastre, va fi cinstea tàrii«!...., 
| Acest program sa executat, acea operă s'a săvirșit si tara a esit cu cinste, 
din patriotica-i întreprindere! 

Un fond de 1.300.000 lei, sporit mai târziu cu 650.000, lei fu votat de 
Parlament pentru cheltuclile Expoziţiei. Un Comisar general, cu puteri foarte în- 
tinse pentru înfăptuirea ci, fu instituit pe lingă Ministerui domeniilor, si un apel 
fu adresat Administratiilor Statului, institutelor și societăților de cultură publice 
si private, camerilor de comerciù și pretecturilor, pentru ca cele dintăi să se pre- 
gătească a expune, iar cele din urmă să arate care industriali și comercianţi ar 
putea cu vrednicie să participe la expozitiune. Urmarea fu că 5.358 de cereri 
sosiră la comisariatul general, din care negreșit se alese cele mai interesante, 
pentru a fi puse în lucrare și a trece odată gata prin cercetarea a două juriuri 
(unul local în fiecare judeţ si altul central la Bucuresti) înainte de a fi expediate la 
Paris. Administratiilor publice li se făcu programe anume pentru aceea ce aveai și 


352 ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 


cum aveaù a expune, dându-li-se fiecăreia în deosebi ajutoare însemnate bă- 
nesti, pentru a-și pregăti lucrările cu care aveai să concureze. Aceste ajutoare 
au atins suma de 33.510 lei luaţi din fondul Expozitiunit. Asemenea însemnate 
subsidii fură acordate și la câteva persoane private şi unor ateliere de industrie 
casnică naţională, vrednice de tot sprijinul. 

In fine, un eminent architect francez D. Camille Formigé, laureat al Ex- 
poziţiei din 1889, ca autor al palatului frumoaselor arte și al artelor liberale, fu 
însărcinat cu plănuirea pavilioanelor ce aveaù să fie clădite pe locurile atribuite 
noë în coprinsul Expoziţiei. D-sa veni în ţară, vizită monumentele noastre 
cele mai însemnate si, subt inspiratiunea lor, întocmi proiectele pavilionului 
Regal și al Restaurantului, dintre care primul era o contopire a trei dintre cele mai 
osebite capete de operă de artă bizantină ce avem : catedrala dela Curtea-de-Arges, 
biserica celor Trei-Ierarchi din lași și mânăstirea Horezu, iar al doilea înfățișa o 
casă în stil românesc, avind ornamentatii si motive imprumutate mai ales de la 
biserica Stavropoleos din Bucureşti. Clidirea și ornamentatiile lor din nàuntru 
si din afară aù costat aproape 476.000 lei. 

Ar fi fost cu cădere, făcându-se o asemenea cheltuială, de a grupa 
întreaga noastră Expozitiune într'un singur loc si de a zice vizitatorilor sosiți 
din toate colțurile lumii în capitala Franţei: iată România! 

Din nenorocire nu ni se pusese la dispozitiune pentru construirea pavilio- 
nului Regal decât un spaţii foarte restrins, așa că am fost siliți a împrăștia pro- 
dusele noastre—de altfel în conformitate cu programul general al Expoziţiei— în 
diferite grupuri, alături de alte naţiuni. Era peste putinţă ca pe o întindere de 
650 m. p., deși pavilionul avea două caturi, să se poată instala si expune produsele 
atât de diverse ale celor aproape 2.000 de expozanti ce am avut la Paris mai 
virtos când multe dintr'insele, precum ` teséturile, geniul civil, alimentaţia, pădu- 
rile si pescăriile, cereaù o desfășurare însemnată, iar petroleul nu avea voe sà 
figureze în coprinsul Expoziţiei, și am fost nevoiţi a-l aşeza într'un pavilion spe- 
cial în parcul de la Vincennes. 

La prima împărţire a terenurilor și locurilor, făcută Statelor străine în 
1897, cum noi nu aveam nici un reprezentant, Comisariatul general francez ne 
rezervase de abia vre-o 350 m. p. pentru pavilion, 50—60 m. p. pentru bele 
arte si 30 m. p., lingă Turnul Eiffel, pentru a instala un local de degustafie. 

D-nul Comisar general Poni mergând pentru întăia oară la Paris în vara 
anului 1898, obtinu un teren pe cheul D'Orsay de 530 m. p. care fu urcat la 
650 m. p. pentru marele pavilion, un altul dincolo de podul Alma de 200 m. p., 
mărit în urmă cu 25 m. p. pentru clădirea Restaurantului, apoi 260 m. p. în 
galeria masinelor pentru produsele agricole şi 90 m. p. în marele Palat din câmpii 
Elysei pentru expoziţia de pictură. 

Mai tărziu, constatând — cum am zis — absoluta neputinţă de a desfă- 
şura toate produsele noastre pe spaţiile acordate, am fost, după multe și ane- 
voioase negocieri, destul de fericit a obţine un adaus de 100 m. p. în galeria mași- 
nelor pentru expoziția produselor alimentare și a băuturilor, 100 m. p. în pavilionul 


ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 353 


pädurilor, vânătorii si pascuitului, 350 m. p.în palatul vestmintelor și teséturilor, 
80 m. p. pentru geniul civil, 40 m. p. pentru produscle chimice, 25 m. p. pentru 
chioșcul tutunurilor, 4.000 m. p. pentru petrol (la Vincennes) si de 30 m. p. 
mai mult pentru bele-arte. România a ocupat, prin urmare, 2.955 m. p. si a 
expus produsele sale în 12 locuri deosebite, având bine-inteles pentru fiecare gru- 
pare instalaţiuni independente, toate în stilul și caracterul general, așa numit româ- 
nesc (adică arabo-bizantin, naturalizat prin deprindere şi trecere de vreme la noi). 

Această împrăștiare a produselor noastre a avut poate bunul, dar și nea- 
junsurile ei. Așa, câţi dintre cei care vizitau pavilionul Regal, de pe cheul D’Orsay, 
s'aù mai dus până în capătul galeriei masinelor — un chilometru si mai bine dis- 
tantà — să vadă expoziţia cerealelor si vinurilor noastre? Câţi, după ce sai 
plimbat prin palatul pădurilor, obosiţi de-a tot vedea trunchiuri de copaci și 
scînduri, s'au mai oprit să privească lemnele noastre, cele atât de admirate de 
către specialiști ? 

In planul organizaţiei generale a Expoziţiei, metoda aceasta, propusă și 
sprijinită de D-nul Comisar general Alfred Picard, era destinată a înlesni studiul 
evolutiv al acelciasi industrii, in toate ramificările sale, comparându-i rezultatele 
obținute pretutindenea. Raportor general al Expoziţiei din 1889, D. Picard, era 
în măsură de a cunoaște si aprecia mai bine decât oricine avantagiile ce puteau 
rezulta pentru membrii și pentru raportorii juriilor din adunarea în același 
loc a tuturor claselor unui grup și din prezenţa fiecărei naţiuni în acel 
grup și în acele clase. Avantagiul și metoda, din aceste puncte de vedere, erai 
farà îndoială nediscutabile. Dar câte greutati si neajunsuri pentru publicul cel 
numeros? |... 

Pentru dinsul metoda marilor grupări, pe categorii, în loc de a-i face 
o înlesnire și a-i da un îndemn la mai de-aproape cercetări, îl obosea, daca nu-l 
lăsa nepăsător despre ce vedea împrejur. Iatà-l într’o galerie, de pildă, la fe- 
séturi. La început se interesa, admira, se mira privind, dar tot mergând si dând 
necontenit de ţesături, de vestminte si de ţesături ori în cotro se întorcea, i se 
deprindeaù, când nu i se împàinjineaù ochii, cu dinsele și trecea fără să mai 
bage de seamă, fără chiar sà mai întrebe, ce era si a cui era cutare saù cutare 
lucru. Intr’altà parte da de mașini, ori de sticlării, de giuvaeruri, sati de cărţi si 
hârtii, şi așa din una în alta umbla chilometri întregi grăbind pasul, ori tirind pi- 
ciorul, cu gitul încordat de priveală și mijlocul frânt de trudă, ne mai avend la 
urma ur.nei altă dorinţă decât de a scăpa de vedenia acelorași și acelorași lucruri, 
de sute de ori repetate, ca luminile și chipurile resfrànte la infinit în oglinzile Pa- 
latului de Iluziuni. 

Această grupare, impusă de Comisariatul francez, avea pentru marile State 
industriale un netăgăduit avantagiü ; căci scopul lor, venind la Expozitiune, era 
de a își arăta superioritatea asupra concurenţilor din toate țările și această supe- 
rioritate r&sărea mult mai isbitoare când produsele le erau așezate alături cu ale 
celorlalți. Dar pentru noi, al cărora scop era cu totul altul, împrăștierea aceasta 
a produselor noastre ne putea D prejudiciabilă, dacă prin caiitatea și întocmirea 


www.dacoromanica.ro 


354 ROMANIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALÀ DIN PARIS 


lor cu totul osebite, prin gruparea metodică si prin instalarea lor originală si 
plăcut aträgétoare ochiului, nu s2 impuneaù, cum s’aù impus, atentiei publicului 
si nu îndemnaù juriile la o cercetare amănunţită, care avu de rezultat acordarea 
celor atât de însemnate și de numeroase recompense, ridicându-ne — și vai în 
ce vremuri! — la potriva marilor state producătoare ale lumii]... 

Intr'adevăr, pe când aiurea bancherii străini precupeţiaii creditul si sol- 
vabilitatea țării, la Paris juriile internationale ale Expoziţiei puneai cununi de 
aur pe capul României avute, muncitoare și ncutirnate!... 

Dacă nu mi-ar fi teamă că vë obosesc, aș dori să vë aràt în puţine cu- 
vinte acţiunea acestor juriuri si însemnătatea hotăririlor lor în privirea recom- 
penselor. 

Expoziţia era împărțită în 18 grupuri, având 121 de clase (noi am expus 
in XVII grupuri si 89 de clase), iar juriile crai de trei instanţe: juriuri de clasă, 
prima instanţă, compuse jumătate de francezi și jumătate de străini, variând nu- 
mérul total după importanţa și numărul expozantilor. Noi am avut 17 jurati, 
dintre care 2 aŭ fost vice-presedinti ai claselor lor, 104 si 117. 

Insărcinarea lor era de a cerceta la fata locului instalatiunile claselor, a 
examina obiectele expuse și după ce ascultai làmuririle ce fiecare exposant era 
dator să le dna direct saù prin înlocuitor anume, nu numai asupra productiuni 
saù confectionàrii lor, ci şi asupra întregei sale activităţi ca artist, industriaș sai 
cultivator, asupra capitalului, numărului și categoriile lucrătorilor, materiilor 
prime, cu care se serveşte, a daraverilor ce face în ţara sa sai în străinătate, a 
recompenselor ce a mai avut și a.situafiunii sale ca negutàtor, industriaș, etc., 
se pronunțaii—cu majoritate de voturi— asupra recompensei ce merita să aibă. 
Insemnările pentru aceasta se făceaii cu puncte de la 1—25. 

Cum vedeţi, o adevărată anchetă, pe care expozantul trebuia să o remită 
apoi, scrisă şi subscrisă pe un anume formular, secretarului clasei, pentru a fi pre- 
zintată raportorului la întocmirea referatului general al recompenselor hotărite 
in acea clasă. Fiecare expozant avea astfel foaia sa personală în dosarul clasei și 
recompensa căpătată se nota pe dinsa după deliberarea membrilor juriului res- 
pectiv. 

Lămuririle în cestiune și foile acestea se dedeai si se intocmeaü—la ma- 
joritatea ţărilor reprezentate în Expozitie—de către expozanţii înșiși, Sai cel mult 
de reprezentanţii lor nominali. 

La noi, ele aŭ fost date și alcătuite de către Comisariatul general; singu- 
rul reprezentant al expozantilor români, carc, după foarte rarile indicatiuni ce 
primea de la dinsi, după documontele saù informaţiile oficiale din arhiva sa, își 
formula r&spunsurile verbale și scrise, fără de care un expozant, în fata juriului, 
risca să fie declasat! 

De altfel ca la noi la nimenea! 

Pe când expozanţii celoralte țări plăteau transportul, instalaţia și toate 
cheltuelile trebuincioase expoziţiei lor, ţinând ca o deosebită onoare de a lua o 
parte directà la așezarea obiectelor si la cât mai neasemënata lor documentare și 


www.dacoromanica.ro 


ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 359 


punere în valoare, la noi Statul purta toate cheltuelile si avea grija de a satisface 
toate cerințele expozantilor săi. 

Aceştia îi läsaü bucuros réspunderile si poverile, considerând că făcuse tot 
ce eraù datori a face, încredintàndu-i produsele și așteptând să ia în schimb cât 
mai multă răsplată. 

Un lucru însă ce nu lăsa pe seama niménuia, lucru ce cadrează minunat 
cu firea si deprinderile românului, era dreptul întàietàtii de a critica tot şi de a 
nu fi mulțumit cu nimic. 

Fire eșită din plămada egoismului latin cu pisma grecească și deprinderi 
moștenite de la educatiunea falsă si nenorocită care a sădit în noi teama ridico- 
lului sai a banalităţii de a iubi si a cinsti aceea ce facem și aceea ce avem l!l... 

La noi criteriul datoriei pare a fi: aceea ce pretindem de la alţii, iar nici- 
decum aceea ce suntem ţinuţi a face noi înșine! 

Dintre cei 2.000 de expozanti, care ni-ai trimis lucruri la Paris, afară 
de Administrația Domeniului Coroanei si de vre-o alti 20, care si-aù plătit si şi-au 
făcut instalațiile singuri, nici unul n'a dat un ban, n'a bătut un cuiü si n’a tri- 
mis o scindurà pentru așezarea și podoaba produselor lor. Toate san făcut cu 
cheltuiala Statului și cu osteneala—cea atât de puţin recunoscută și răsplătită — a 
Comisariatului general, de la începutul până la sfirsitul Expoziţiunii. 

Juriul grupului era instanţă de apel, înaintea căreia cei nedreptätiti, cei 
declasati, saù cei omiși de juriul clasei aveaù dreptul sà 'și trimită în scris şi cu 
amănunţită argumentare întimpinările ce aveati de făcut. Cazurile se luai din 
noii în cercetare, se ordona uneori o nouă examinare la fata locului și se încheia 
proces-verbal separat pentru fiecare reclamatiune. Listele recompensatilor de ju- 
riile de clase, vizate saù complectate de juriile grupelor, se înaintau împreună cu 
rapoarte si dosare juriului superior din care ficeaù parte de drept toți Comisarii 
generali străini, cu mai mult de 500 de expozanti și funcţiona sub presedentia 
Ministrului de comerciù. 

Juriul acesta revizui toate listele medaliatilor, rezolvă ultimele reclama- 
tiuni prezentate de către Comisarii generali si confirmând recompensele astfel 
acordate, le transmise Comisarului general francez, pentru întocmirea Palmare- 
sului Oficial, după care se făcu distributiunea oficială a premiilor de către pre- 
sedintele Republicei în ziua de 18 August 1900. 

Fu un moment de o adinc mișcătoare solemnitate când, în prezenţa a 
30.000 de asistenţi, D. Emile Loubet, alături de Președinții Senatului și ai Camerei, 
de membrii guvernului și urmat de ambasadori, miniștri, comisari generali 
străini, de membrii tuturor Academiilor franceze, de generali și de cei mai înalți 
demnitari ai Statului, cobori încet—în sunetul Marseillesei—cele 100 de trepte 
ale scării ce ducea din saloanele de onoare în sala cea mare a serbărilor ! 

Aplauze frenetice însotiaù falnicile sunete ale imnului national, capetele 
emotionate se plecai înainte, iar lumina résfràntà în raze de curcubeù înconjura 
ca o aureolă vie, pe întăiul magistrat al Franţei în timpul acestei sărbători a 
păcii si a solidarităţii universale, prin înfrăţirea muncii și a aspiratiunilor omeneşti | 


www.dacoromanica.ro 


356 ROMÂNIA LA EXPOZITIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 


Drapelul nostru, purtat de flăcăi în costum naţional, fu salutat de imnul 
românesc la trecerea sa în cortegiul naţiunilor. 

României i se acordă 1.086 de recompense, dintre care : 45 mari premii, 
224 medalii de aur, 354 medalii de argint, 314 medalii de bronz, 149 menţiuni 
onorabile, repartizate pe grupe și expozanti precum urmează : 


po- 























GRUPE DE LUCRĂRI EXPUSE M.P.| Aur |Argiat|Bronz | M. O. | Total | IRR 
Şcolile, institutele si societăţile savante . . . . . 6| 9 1u| 16| — Ai 73 
Pictori, sculptori, gravori, arhitecţi. . . . — | — 3] D 7) 19| 38 
Tipografi, litografi, fotograti, legätori de cărți, in- 

strumente de ştiinţă și de arte. s e o au ah 1] 6| 13| 920| 14| 54| 70 
Mașini, material pentru mecanică . . . . . . . | — | — 1 2| — A 6 
Aparale si materiale electrice . . . — 4 3 — | — 7| 8 
Lucrări de inginerie civilă, trăsuri, capia e, dockuri, 

port, si poduri (L. Hors concours) aida ia 2] 10| 9| 10| 3) 35| 58 
Statistică agricolă, cereale (I. H. Conc.) . . . . . 9| 95| 158| 122| 27| 409| 487 
Iorticulturà și arboricultură . . . . . . . . . | — A — | — 1 2 2 
Pădurile, pescăriile, vinatul. . . . . . 5| 9 12) 7] 4 34) 52 
Vinuri, rachiuri, făină, zahăr, cofetărie, paste ali- 

mentare, conserve, condimente. 4 75| 46) 30| 196| 212 


5 
Exploatără miniere, mine, cariere. . . 5 
Mobile, covoare, scoarle, ornamentatiunl fixa ale 


locuinţelor gi edificiilor. . . . . . . . . . . | — 7 9 19| 12) 47| 65 
Vestminte, ţesături, frànghierie, ete. . . . . . . J 9] 23| 30| 23| 86| 123 
Produse chimice gi farmaceutice . . . . Am 15| 7] 12) 45| 59 
Hârtia, tăbăcăria, tableteria, periile, obiecte de le rongi 

jucării, împletituri, giuvaeruri. . . . . . . . | — 1| 5 12| 8 26) 32 
Economia socială, asistenţa publică, igieua . . . . 3| 7] A 4| — | 13| 19 
Lucrări si material al armatelor de mare si de uscat. 5 11 4 2| — 22] 29 


Domeniul Coroanei, atât de mult remarcat prin gruparea la un loc a în- 
tregei sale expozitiuni si care dedea rodul a 10 ani de muncă (se știe că el a fost în- 
temeiat la 1884), sub luminata, energica și fericita directiune a eminentului nos- 
tru coleg D. Ioan Kalinderu, a obţinut singur 21 de recompense, între care 10 
mari premii, de două ori mai mult decât Bulgaria, care a avut d’abia 5 și decât 
Serbia, care n'a obținut decât 6. 

Aceasta este cel mai înalt omagiii ce se putea aduce bărbatului neobosit 
care se află în fruntea acestei institutiuni) care cu drept cuvint poate să fie con- 
siderată ca un model vrednic de imitat pretutindenea și ca o podoabă scumpă a 
activității economice în Regatul României. 

Cu osebire Domeniul Coroanei a fost obiectul celei mai înalte distinctiuni 
pentru așezămintele sale de învățămint, pentru societăţile de cultură, de ajutor 
mutual si de cooperatiune, întemeiate întru màretul scop de a ridica și de-a îmbu- 
nétàti starea morală, precum a creat atâtea avantagii pentru a înlesni regenerarea 
materială a ţăranului. D. loan Kalinderu, colegul nostru, eminent Administrator 
al Domeniului Coroanei, a obţinut personal un mare premii résplätitor neador- 
mitei şi prea luminatei sale energii pentru atingerea idealului acestuia. 


www.dacoromanica.ro 


ROMANIA LA EXPOZIFIUNEA UNIVERSALĂ DIN PARIS 357 


Totalitatea expozantilor nostri era împărţită în patru categorii: 1.289 indi- 
viduali, 716 colectivi, împărţiţi în 50 de clase, numărând fiecare drept un expo- 
zant la premii, 52 colaboratori, asa că, făcând analogia recompenselor obţinute, 
avem 79°/, de expozanti medaliaţi, din 4.894 câţi se însumează, adunând la un loc 
categoriile de mai sus. 

Şi aceasta fără de a disputa cuiva întăietatea pe tirîmul producţiunii, 
fără de a avea pretenţia a ne impune, nici prin înriurirea politică — precum aŭ 
făcut alții — nici prin nemésurata ambitiune — ca unii — de a esi în frunte, căl- 
când peste drepturile si meritele celorlalţi !... 

In vremurile de astăzi, în care îmbinările saù desbinările intereselor poli- 
tice atirnà atât de grei în balanţa judecării faptelor şi în urzirea evenimentelor, 
când cea mai mică desechilibrare a cotei valorilor financiare ori militare produce 
mai adincă impresie decât cea mai înaltă manifestatiune a spiritului sai a acti- 
vității omenești, este un exemplu întăritor de suflete, o dovadă de puternică 
voinţă și de vitalitate deosebită, acelea pe care le dă o naţiune, luptând pe calea 
pacinică a muncei și a vredniciei, pentru a-și cuceri locul de seamă ce i-se cu- 
vine la lumina zilei și simpatia lumii. 

Iată, socotesc, unul dintre fenomenele sociale de intäia ordine de care 
suntem în drept a beneficia din participarea noastră la Expozitiunea din 1900. 
Nu era numai o cestiune de a se ști dacă produsele expuse aveaü o valoare mai 
mare saii mai mică decât cele similare străine, ci de-a se hotări dacă însușirile 
noastre de popor liber și tăria cu care puteam rezista împrejurărilor, atât de grele 
prin care treceam, eraii îndestulătoare pentru a garanta mai departe poziţia 
noastră de factor al civilizaţiei în Orient și a ne păstra fără știrbire încrederea 
de care aveam nevoe din partea tuturor, pentru îndeplinirea acestei misiuni. 
Incercarea sper că a reușit! Am arătat că știm și putem munci, că avem nume- 
roase și felurite izvoare de avuţii, deasupra și dedesubtul binecuvîntatului nostru 
pămint si că, conștienți de puterea si valoarea noastră, știm sà ne dăm mâna la 
ceasul de cumpänä și prin jertfe să ne păstrăm cinstea întreagă si să ne întărim 
pentru lupta cea de viaţă în viitor l... 


(Urmează) 
D. C. OLLANESCU. 


I. ANDREESCU 








Casa de ora, peisaj 


DOUE TABLOURI DE ANDREESCU 


— n... — 


n Ziua în care se va afirma pictura românească ca o manifestare artistictă 
\ independentă si se va simţi nevoia unei istorii a fazelor prin care va fi trecut 
= ea, în ziua aceea, alături de numele impunător al lui Grigorescu, va sclipi, 
într'o lumină mai modestă, numele pictorului Andreescu. Dintre atâti artisti 
români contimporani, care fac, din nenorocire, mai multă reclamă decât artă, 
istoria, credem noi, nu va reţine în primele ei pagine decât pe acești doi pictori. 
Toţi acei ce maŭ înţeles originalitatea ca o condiţie esenţială a artei, și “ai mul- 
fumit cu elementele reci, pe care le transmite scoala, saù cu imitarea — mai drept 
cu parodiarea—unor maiștri străini, celebri tocmai prin însușirile lor proprii, toţi 
aceia, cu toate laudele unor amici apologisti, vor fi condamnaţi fără drept de 
apel, vor dispare ca niște fiinţe neviabile pentru traiul îndelung al istoriei. 

Andreescu însă deși n'a lăsat, cum se știc, decât câteva zecimi de pinze 
mici, si cele mai multe numai studii, și deși n'a trăit decât pănă la virsta de 30 de 
ani, va rămânea și va avea un loc de onoare în amintirea viitorului. Numele lui 
va dovedi odată mai mult că arta are exigenţele ei imperioase si că cei care nu 
țin socoteală de ele nu fac decât să-și condamne de la început personalitatea lor 
artistică. Inteligență si conştiinţă de artist, unite cu cea mai delicată sensibilitate, 
Andreescu nu s'a oprit decât dinaintea lucrurilor care l-aă atras cu putere, pe 
care le simtia prin el însuși si nu după dogmele și tradiţiile de școală. Peisagist 
profund, cu o viziune reală și intimă, el n'a transpus în pinzele sale numai partea 
exterioară a naturii, ci a străbătut în sufletul ei cu o putere de adevăr unică și 
a creat o paletă cu tonuri și cu o armonie care îi sunt proprii. De aceea, orice 
lucrare ce o întilnim, semnată de el, suntem datori de-a o scoate în lumină și a 
o cataloga. 

In studiul séù, publicat în coloanele acestea, anul trecut 1), D. C. Stàn- 
cescu, fost profesor al lui Andreescu, ne-a dat viaţa artistului, ne-a schițat su- 
fletul lui, ales şi recunoscător pentru toţi cei care i-au ușurat drumul artei si 
ne-a. dat aproape întreg numărul pinzelor lucrate de el, indicându-ne, în același 
timp, si colectiunile amatorilor în care se găsesc aceste lucrări. 


1) A se vedea anul IV, pag. 411. 


362 DOUË TABLOURI DE ANDREESCU 


Pe lingă tablourile menţionate de D-sa, o împrejurare fericită ne făcu, 
zilele trecute, să descoperim încă două pinze de Andreescu la D. Colonel Vasiliu 
Năsturel, cunoscutul autor al mai multor monografii de valoare și fost camarad 
în primii ani de studii ai lui Andreescu la Paris. Unul din aceste tablouri repre- 
zintà o casă de ţară și celălalt un bust de tàrancà. 

Așa cum se înfățișează ele, aceste studii, pictate de artist înainte de 1876, 
aù, în simplitatea datelor lor, toate caracterele talentului și picturii lui Andreescu. 
In casa de ţară întilnim acel puternic realism al pictorului care dădea im- 
presia exactă, neînfrumusetatà a lucrurilor; întîlnim coloritul lui armonios și 
naiv, dus aici până la cea mai înaltă expresie a lui; întilnim acel secret care te 
“mișcă, care îți deschide mintea si-{i spune lucruri misterioase, descoperindu-{i 
parcă impresii inconștiente, soaptele neîntelese de noi decât numai pe jumătate în 
fata frumuseţii și maestätit naturii ; întîlnim încă, mai presus de toate, nota tristă 
a locuinţelor noastre de ţară, aproape părăsite și aproape ruinate, cu singură- 
tatea lor melancolică, de mai-mai pustietate. 

In capul de fată, care are ceva din pictura primitivilor, ne impresionează 
același realism al pictorului, aceeași simplitate de decor, același colorit simplu si 
naiv. Modelul nu e o fată frumoasă, din contra, un corp slab, réù făcut, stând și 
mai reù dinaintea pictorului, care n’o îmbracă, n'o gàteste cu nimic, ci o lasă asa 
cum i-a dat-o întimplarea, cu o legătură pusă rău pe cap, cu hainele fără culori 
bătătoare la ochi şi fără contraste. $i, cu toate acestea, capul și atitudinea tàran- 
cei sunt de o rară expresie. Mai ales în privirea ei e expresia unei naivitàfi inteli- 
gente, a unei bunätäti, venite din rezemnare, a unei simplitäfi cu o notă de sfinte- 
nicîn ca, toate însușiri sufletești surprinse de fiecare din noi în tärancele române. 

De altfel, în amîndoué aceste tablouri ale lui Andreescu, ca în tot ce a 
lucrat cl, palpità un suflet de artist, înfrățit cu al ţăranului printr’o melancolie 
intimă și printr'un fel de iubire, de duioșie pentru lucrurile și ființele mici, să- 
race si modeste. 

Dacă Grigorescu a privit viaţa de la ţară cu ochii lui plini de poezie si de 
încântare și a résfrânt, în pinzele lui, acea lumină ideală de frumuseţe si farmec, 
acea sărbătoare a naturii, acea feerie de privelişti măreţe, de orizonturi largi si 
senine, Andreescu a privit-o numai cu ochii sincerităţii. El a înţeles arta în a da 
adevărul din natură,— nu în a păși dincolo de ea, adică de-a o interpreta, ci a 0 
copia cu viaţa ei exactă si reală, nu de a-i da altă însemnare în gindul séù de 
artist, ci de-a o da pe ea însăși, simplă și tristă, dar tot atât de profundă în 
simplitatea și tristeţea ei. 

Andreescu a murit tinér. El n'a putut să-și desvolte tot talentul lui, a 
cărui operă complectă ar fi alcătuit, probabil, o nouă faţă a artei românești. 
Cceace n'a putut face însă Andreescu, să nădăjduim că o va face unul din tinerii 
pictori români care se ridică astăzi. Cu el arta românească va face un pas mai 


departe în cvolutiunea ei. 
N. PETRAŞCU, 


I. ANDREESCU 














Bust de tàrancà, studiu. 


www.dacoromanica.ro 





PASTEL” 


bg 


QE Cătând culcus maï bate-abia 
==°° Din aripi, și ’n curind salină, 
Iar roșul mac închide floarea, 
Din ochi clipește ’ncet cicoarea 


Și-adoarme-apoi și ea. 


pin vişini vintul în grădină 
cf 


Eù cred c’a obosit pädurea, 

Căci ziua ’ntreag’ a tot cântat, 

Si tace-acum gindind aiurea, 

Subt dealuri amurgește zarea, 

Se ’ntunecà prin văi cărarea 
Şi-i umbră peste sat. 


Pe culmi apoi și-Amurgul moare, 
Si ’ntors cu fata càtr’ Apus 
Dă semne nopţii din ponoare. 
Ea ’mbracà haine ’ntunecate 
Si liniștit din aripi bate 
Plutind tăcută ’n sus. 


Tăciunii ’n vatră dai lumină; 

Pe drumul de drumeti sărac 

Mai vezi fugind câte-o vecină 

Să ceară cu ’mprumut jaratec; 

Grăbit, dă roate, singuratec 
Tăcutul liliac. 


1) Dintr'un volum pus subt presă, 


366 PASTEL 


Siftot mai noapte-apoi se face, 
Păduri si ape-adorm acum. 
Din cer scoboar” adinca pace. 
Ici colo vr'un zăvor, mai sună — 
Inccpe-a se zări de lună 

Şi-i linişte pe drum. 


Copiii dorm, visându-și jocul. 

Mai toarce mama. În curind 

Pe vatră ea ’nveleste focul, 

Incuie ușile la tindă, 

Se culc'apoi. lar cariu "n grindă 
S'aude-acum rozénd. 


George CosBuc. 


RINUL 


d Ostenit de-atâta cale până ’n Tàrile-de-Jos, 
== Inainte de-a fi prada mării, care-o să-l înghità, 
Sa lungit, să mai résufle, Rinul, — searpele colos. 


A fost douë amfiteatre cu terase verzi de viță, 


Noaptea "a tae përul; svîrle, când si când, câte-o suvità 
Peste el, — si el adoarme... si visează vis frumos, 

Cu eroï din Niebelungen, cu amorurï de zeiță, 

Cu preludii orchestrate în crepuscul maiestos. 


Cu a harpei implorare către luna vecinic rece, 
Si cu-un sgomot ca de tunet, care-l scoală. »Ce nerod 
»A ’ndràznit să-mi strice somnul? Cine-a ’ntins un alb navod 


»Pe de-asupra mea ?... Intreabà si, la drum vrând iar să plece, 
Vede prin nàvodu-acela cum alunecă si trece 
O omidă monstrà: trenul, spre Colonia, pe pod. 


HARALAMB G. Lecca. 


FIGURI DIN CARTEA DE AUR” 


e E ` o e m 


EUFROSIN POTECA, IOSIF NICULESCU, ELENA DOAMNA, CUZA 


Eufrosin Poteca, Arhimandrit, Sa 
născut în anul 1786 în satul Nucsoara, 
plaiul Teleajenul, judeţul Prahova. 

Primele cunoștințe și le-a dobindit 
in școala de pe lingă biserica din sa- 
tul séù natal. Simtindu-se atras către 
învățătură, veni în Bucuresti ca să-şi 
continue studiile în scoalele grecești în- 
tretinute de Stat. Aci imbrätisä schima 
monahală, luând numele de Eufrosin 
şi la vîrsta de 26 de ani începu studiul 
literaturii greceşti, al principiilor teo- 
logice și al limbii latine, studii pe care le 
urmă timp de patru ani (1812—1816) 
în Academia grecească din Sf. Sava. 

In timpul directoratului de sub 
Neofit (Duca), (1816—1818) tinérul 
monah deveni el finsusì învățător de 
limba elină, căci marele dascăl Neofit îşi înmulţise numérul colegilor, însărcinând 
pe cei mai harnici din elevii săi să-l ajute la predarea lectiunilor. 





1) Cartea de aur a donatorilor este titlul unei lucrări interesante, scrisă de D. Cristu 
Negoescu, fostul administrator al Casei scoalelor. D-sa a fost însărcinat de D. Dr. C. I. Istrati, 
atunci ministru al instrucţiunii publice, cu adunarea și coordonarea tuturor testamentelor și acte- 
lor de donatiuni făcute în favoarea instrucţiunii publice de mai mulţi donatori generosi, precum si 
cu biograliile lor. Lucrarea, care va apare peste câteva luni, cuprinde donatiunile lăsate în ultimii 
50 de ani, de la 1851, data primului testament, şi până în 1901, când s'a primit ultima donatiune. 
` „Fie ca lectura acestor pagini, cum zice D. Negoescu, strălucitoare de iubire pentru inain- 
tarea neamului, în care obolul muncitorului modest găsește un loc alături de talentul bogatului, să 
fie pildă si îmbold pentru toţi aceia care aŭ și putinţa și dorinţa de a trăi neuitatt în Cartea cea 
mare a înnălţării neamului românesc, din care această Carte de aur nu e decât o mică, dar cuprin- 
zătoare şi frumoasă pagină.« N.R. 


www.dacoromanica.ro 


FIGURI DIN CARTEA DE AUR 369 


Mitropolitul Ungro-Vlahiei, Dionisie Lupu, împreunà cu marele Ban Con- 
stantin Bălăceanu, propunând Eforiei scoalelor trimiterea câtorva tineri la Uni- 
versitätile din apusul Europei, Poteca tu ales printre cei dintăi. După ce stătu un 
an la Pisa, în Italia, trecu la Paris, unde rămase până la 1825, aprofundând teo- 
logia, filozofia gi istoria. 

Reîntors în patrie, la etatea de 39 ani, ieromonahul Eufrosin Poteca în- 
cepu cariera profesorală, predând lectiuni la Sf. Sava timp de trei ani — când 
şi traduse din grecește o parte din operile lui Ion Gotlieb Aineccius — până la 
1812, când îl întrerupseră armatele rusești care, intrând în Principate, transfor- 
mascră școala în spital. 

In acest timp Eforia îl trimise să-și tipărească operile la Pesta, de unde 
întorcându-se la 1829, Kiselef îi dete pentru meritele sale egumenia monăstirii 
Motru, de lingă gura Lotrului. Când ajunse aci, găsi monăstirea ruinată, aproape 
de nelocuit. O restaurà cu banii săi, adaose mai multe încăperi pentru monahi și 
construi săli în care oferia fraditionsie ospitalitate românească drumetilor obosiţi. 

In liniștea acestei monăstiri, ducând o viață modestă, continuă să lu- 
creze fără preget, consacràndu-se meditatiunilor senine ale filozofiei religioase. 

Indată ce apărea vre-o carte, numele lui figura printre cei dintài »abo- 
nafi«, Și astfel îmbogàtindu-sì inteligenţa, urmă să scrie și să tipărească subt 
modestul titlu de egumen al monăstirei Motru, cu simplul grad de arhimandrit. 

In anul 1840, subt domnia lui Alex. Ghica, „cinstita Obștească Adunare“ 
decizénd printr'un proiect de lege sà se constitue o comisiune de bărbaţi compe- 
tenti, care să cerceteze documentele monăstirilor, fie sai nu închinate (și apoi să 
se alcătuiască o istorie a tuturor donatiunilor cu începere de la Mircea si până 
la 1840, Eufrosin Poteca fu însărcinat cu această lucrare de care se achită foarte 
conştiincios. 

Către sfîrşitul vieteï sale, amintindu-și de ajutorul primit odată pentru stu- 
diile sale, tinu sà ajute si el pe alţii, după cum se vede din Diata ce dăm mai la vale. 

El muri la 1899. 

Iată cum se exprimă despre dinsul și regretatul G. Dem. Teodorescu, bio- 
graful lui Eufrosin Poteca : 

»Unul din primii profesori buni ai Colegiului National Sf. Sava. 

» Unul din clericii elocuenti, eruditi, dar modesti. 

nUnul din fundatorii Bibliotecei Statului si stipendiilor pentru elevii fără mijloace. 

» Un patriot în adevăratul și nobilul înţeles al acestei expresiuni. 

» Un bărbat demn de veneratiune si imitare al generatiunilor trecute. 


nUn atlet al învăţămintului nostru public, a cărui memorie merită într'adevăr să fie să- 
»pată în Cartea de aur în eterna amintire a naţiunii romänec. 


Iacà si testamentul séù din 10 Decembre 1856, sau 
DIATA 


nFiind om muritor și ceasul morţii neștiut, avânii de la Dumnezeù și puterea înţelegerii 
„sănătoasă, mi-am făcut această Diată, scrisă cu însăși mâna mea, prin care arăt, las şi dăruesc cu 
„sufletul met, această avere a mea, ce se vede într'însa, după bunăvoința mea cea după urmă. 


370 FIGURI DIN CARTEA DE AUR 


nAcum, dacă si alti multi doresc si se osirduesc a sluji instructiei publice, pentru trebuinta 
„naţiei noastre românești, si eŭ aceasta am dorit si m'am osîrduit din tineretele mele până acum, în 
nvîrstà peste seaptezeci de ani trecută. Aceasta se vede din cărţile ce am tălmăcit si tipărit eŭ, încă 
nsi din vremea aceea, când eram dascăl de limba grecească, precum si dintr'acelea ce am învăţat, 
ntălmăcit și tipărit după ce m'am întors de la Paris, precum si dintr'acelea ce am talmàcit gi tipä- 
nrit în vremea egumeniei mele de multi ani la această monăstire, de la Gura-Motrului. 

n Această dar am făcut până acum pentru instrucţia publică. Atât am putut, atât am făcut, 
ncât mi-a ajutat Dumnezeü. Acum dar, dorind ca si după moartea mea să slujesc instrucției pu- 
nblice prin averea mea, pentru aceasta am rugat pe cinstita Eforie a scoalelor nationale să hine- 
nvoiască a primi de-a se face executorii Diatei mele, acesteia, mai vîrtos nădăjduind și crezând că 
„această cinstită Eforie va fi compusă a-pururea de niște bărbaţi luminati, ca si cei de acum, insu- 
nflati de duhul adevărului, de duhul dreptăţii și al bunei credinţe. Asa dar nădăjduese, că cele ce 
nlas eù cu sufletul meù și dăruesc, prin această Diată a mea, vor fi executate de către cinstita Efo- 
nrie cu credinţă, după vrednicie și cuviinţă. Amin. 

„Acum dar, această avere a mea este ceeace se vede aci în bani si în cărţi, care sunt în 
„mai multe limbi. Iar banii sunt: galbeni împărătești patru mii (4.000), și cărţile se vor însemna 
anume într'un catalog cu lit. A. 

„Deci dar acum, cinstita Eforie sà binevoiască a împreuna cu acești galbeni 4.000 și pe 
rceilalţi galbeni 1.200, dăruiţi mai dinainte, care cu toţi se fac o sumă de galbeni 5.200, adică gal- 
nbenì cinci mii şi doč sute. Aceştia toţi sunt dăruiţi acum la Colegiul National din București. Intăi 
nmă rog: ca întăl să se așeze acești bani cu dobinda pravilnică la un loc sigur, precum este Viste- 
nria Naţională și dintr'acea dobindă să se fie zece baeţi pe an: cinci în Bucuresti si cinci la Cole- 
ngiul cel din Craiova. Acești băeţi să fie pe zece ani si să înveţe în limba românească învăţăturile 
ngimnaziale: 1) Gramatica, 2) Aritmetica, 3) Geografia, 4) Istoria, 5) Geometria, 6) Logica, 7) Fi- 
nlozofia morală, 8) Legile civile, 9) Retorica, 10) în cea după urmă să înveţe Catechismul cel mare 
nlipărit de mine, împreună cu Istoria sfintă pentru religia noastră crestineascä. 


nIntr'acest catechism vor învăţa bine si cele zece porunci Dumnezeesti, din care toate să se 
„producă si în feara noastră, cea mal folositoare și frumoasă civilizaţie, care este binele omului aici 
npe pămînt si în cer. Acum rămân științele fizice, himice și celelalte, şi acestea sunt toate trebuin- 
ncioase. Să se înveţe dar și acestea, dar toate pe scurt, pentru ca să se poată isprăvi în vreme de 
nzece ani, pentru că băeţii trebue să se aleagă în virstă de 8 ani, așa când vor ajunge virsta de 
noptsprezece ani, ei vor D destoinici a putea să fie și ei profesori sati să intre în alte slujbe folosi- 
nioare. Si să se aleagă din toate clasele, destul să aibă bune și firești talenturi pentru învăţătură : 
n 1) din feciorii de nobili, 2) din feciorii de preoţi, 3) din feciorii de negustori si 4) de meșteri. Să 
rse aleagă 1—2 și feciori de Greci crescuţi aicea în teara noastră, pentru ca să înveţe si el stiin- 
ntele în limba noastră românească, precum am învăţat oarecând si noi în limba greceastă de la das- 
ncălii greci științe si patriotism, căci se cuvine noč să ne arătăm recunoscători. 

»Dintr această sumă, adică dintr'această dobindă pravilnicä, care ar fi pe acei din galbeni 
25.200 tocmai galbeni 520, să nu se mai împartă la nimenea altul, subt nici un fel de titlu, afară 
sde cei ce sunt acum aleși de mine si studiă în Colegii, precum si lui C, Ionescu si Radu Popescu, 
„dacă va veni si el, căci acești doi sunt si mai virstnici, iar ceilalţi ce lipsesc să fie aleși toţi după 
nconcurs si fără părtinire. Aceasta, mé rog cu umilinţă, să binevoiască cinstita Eforie a le executa 
ra pururea (à perpétuité). 

n Acum pentru cărţile mele n'am ce să mai zic, decât să se poruncească după moartea mea 
"să se ridice de la monăstire din dulapurile unde se află și în care sunt și acei galbeni 4.000, si să 
nse aducă în biblioteca colegiului Sf. Sava. 

nIar din banii ce se vor găsi pe lingă mine, galbeni 100, adică una-sută, să se dea pentru 
şcoala satului Gura-Motrului, în primirea învățătorului ce va voi a se îndatora să invete pe copii 
„zece ani, și galbeni 100 la școala satului Nucșoara (locul nașterii mele) în judeţul Prahova, plaiul 
nTeleajenul. Acestea cu umilinţă mă rog și cinstita Eforie să fie încununată cu strălucită glorie de 


www.dacoromanica.ro 


FIGURI DIN CARTEA DE AUR 371 


nla Dumnezeù. Amin. Acestea scriseiü în Sf. monăstire Motru, în luna Decembre în 10 zile, leatul 
n1856 si am iscălitu. 
NB. »Iar galben! 5.000, care mi s’aù furat din archiva Sf. Mitropolii, acești sunt destinati 
„la școala pentru instructia fetelor. Hoţii sunt ca si dovediţi, pentru cà străin n’a intrat acolo. lar 
nbàetil se vor așeza în vre-un pensionat unde Statul mai ţine și pe alţii, dându-li-se si lor hrana si 
hainele cuviincioase scolarilor«. 
Er. POTECA ARH. MOTREANU, 


Venitul acestui fond s'a administrat până în anul 1899 de către minister, 
prevăzendu-se în budgetul séù suma de lei 6.110. 

Această sumă s'a distribuit în acordări de ajutoare elevelor și elevilor fără 
mijloace din scoalele secundare din ţară. 


D 


$ D 


Iosii Niculescu este si va rămâne pentru 
vecinicie tipul clasic al boerului român, care, 
pe lingă datoriile părintești, caută să vină și 
în ajutorul tinerimii studioase și anume a ace- 
lor tineri care se disting prin învățătură. 

Iosif Niculescu este fiul clucerului Gheor- 
ghità si al Catincăi Niculescu. El s'a născut 
în București la anul 1824. 

Nu știm ce studii va fi avut; știm însă din 
faptele sale cà a fost un om cu o cultură aleasă, 
de oarece a priceput minunat importanţa stu- 
diilor, sacrificându-și partea sa de avere, care 
se ridică la suma de aproape un milion lei, ca 
so dăruiască în folosul acelor care, după ce 
îşi iaŭ licenţa ori doctoratul aci (adică în țară); 
să meargă în străinătate spre a se specializa 
mai departe. 

In timpul vietei sale a fost ales deputat si 
senator in mai multe legislaturi. A fost cäsä- 
torit de două ori și a avut un băiat și două fete. 

Iosif Niculescu, fiind foarte bogat, sa ocupat cu exploatarea moșiilor 
sale; el a încetat din viață in anul 1878, August 26, la Viena, fiind în etate de 
54 ani. Rămășițele sale pămintești aŭ fost aduse în farà și inmormintate la cimi- 
tirul Serban-Vodà (Belu). 

Dorinţa sa de bun Român o arată următoarele cuvinte din testamentul 
său, autentificat de tribunalul Ilfov la No. 56 din 18 Martie 1867, precum si 
suplimentul anexat la dinsul, unde zice: 





"Dorind a veni în ajutorul studenţilor români fără mijloace, ce s'ar distinge prin examene 
ndate aici si care ar dori să-și dobindeascä veri-o specialitate la Universitățile din străinătate, am 
nregulat ca partea mea disponibilă (a treia parte din averea întreagă), orf cât s’ar afla la încetarea 
nmea din viaţă, să fie în proprietăţi imobiliare si să se arendeze totdeauna prin licitaţie publică, iar 


www.dacoromanica.ro 


372 FIGURI DIN CARTEA DE AUR 


nvenitul sà se întrebuinteze regulat pe fiecare an pentru studenţii arătaţi mai sus, si nici de cum 
nîn altă trebuintà, De măcar de orice natură. 
"Ca unul ce doresc a se executa ad literam aceste dispoziţiuni, adaug si cele următoare: 
n Din acel venit, al părţii mele disponibile, se va fixa pentru fie-care student câte 250 si 
ncel mult până la 300 galbeni pe an, si să fie atâţia studenti cât va fi venitul, fâră a se mai rezerva 
nsaù popri veri-o sumă pentru alte trebuinte«. 


Acest legat a fost acceptat prin decretul No. 2.286 din 1878, şi, în urma 
unor procese între Stat şi moștenitorii rezervatari şi a doua soţie legitimă fără 
copii si fără dotà, cum și între moştenitori si soţie, a intervenit un act de tran- 
sacfiune, prin care ministerul renunţă la orice pretentiune, atât în contra moste- 
nitorilor cât şi în contra D-nei Maria Niculescu, în schimbul unei sume de lei 
624.000 efecte, rentă perpetuă amortizabilà 50/,, obligaţiuni 6°/,, conversiunea 
rurală si în scrisuri funciare rurale și urbane 79/, si lei 200.000 în numerar, 
cu obligatiunea de a servi D-nei Maria Niculescu, cât va fi în viaţă, o rentă via- 
geră de lei 1.600 pe lună, și care se plătește şi acum din fondurile generale, for- 
mând un articol special în budgetul datoriei publice. 

Fondul astăzi însumează lei 871.500 in titluri de rentă perpetuă 5 fia, cu 
un venit anual de lei 43.575. 

Ministerul a împlinit dorinţele testatorului cu prisosintà, astfel că— luând 
ca exemplu anii 1895—96 și 1896—97 — in 1896 din venitul acestui fond sai 
plătit bursele a 11 stipendisti pentru complectarea cunoştinţelor si perfectiona- 
rea în Universitățile din Viena, Berlin, Paris, Lipsca, Agram, în studiile: istorie, 
geologie şi paleontologie, filologie, literatura limbii elene, medicina, chimia agri- 
colà, limbile elene si slavice, pe lingă ajutoarele acordate studenţilor săraci aflaţi 
la Universitățile din Lipsca, Berlin, Geneva, Paris, pentru studii de drept, filo- 
logie, architectură, mineralogie și cristalografie. 

In cursul anului 1897—98, din venitul fondului, sau plătit bursele a 
44 stipendisti cu suma de lei 36.900 şi sau ìmpàrtit ajutoare de studii pentru 
suma, de lei 6.045, bani 75; iar prin negocierea efectelor ce compunea capitalul, 
prin Banca naţională, şi cumpărarea de scrisuri funciare rurale si urbane 51/,, 
pe care Casa școalelor a fost autorizată ale efectua, prin jurnalul consiliului de 
ministri cu No. 2 din 14 Februarie 1898, mărindu-se capitalul la 908.700 lei, 
adică cu 37.200 lei nominal, s'a realizat un venit anual de lei 53.885. 

In cursul anului 1898—99, din venitul fondului s'au plătit bursele a 11 
stipendisti, din care doi din noŭ prin concurs, cu suma de 21.350 lei; s'au im- 
pàrtit ajutoare de studii in străinătate la 10 studenţi, pentru specializare în di- 
ferite ramuri de științe si arte, pentru suma de lei 7.400; s'au plătit taxe pentru 
laboratorii, facerea excursiunilor științifice si imprimări de teze stipendistilor, 
pentru suma de 5.600 lei, si spese de căletorie pentru întoarcerea în ţară si mer- 
gerea în străinătate s'au acordat cheltueli pentru suma de lei 1.500. 

In cursul anului 1899—1900 din venitul fondului s'au plătit burse la 10 
stipendisti cu suma de lei 27.750, sau împărţit ajutoare cu suma de lei 5.000, 
deși era prevăzut 7.650, pentru specializare în diferite ramuri de științe si arte, 


www.dacoromanica.ro 


FIGURI DIN CARTEA DE AUR 373 


cu lei 4.916, bani 50, sai plătit taxe scolare, facere de excursiuni si imprimàri de 
teze, iar cu lei 27, bani 50, sa acordat spese de călătorie pentru ducerea și în- 
toarcerea stipendistilor. 

Prin budgetul exerciţiului 1900—1901 sa dispus ca din venitul fondului 
să se achite tezaurului public din exerciţiul precedent lei 15.900; pentru plata a 
9 burse lei 28.350, pentru ajutoare lei 16.000; iar pentru plata speselor de cälé- 
torie lei 1.800, total lei 62.650, compus din venitul cupoanelor pe anul 1900—1901, 
lei 45.457, bani 40, împreună cu soldul de la 31 Martie 1900 lei 17.492, bani 60. 


După unirea ţărilor, Bucureștii devenind 
capitala ţărei, Doamna Elena Cuza, soția 
domnitorului Al. I. Cuza, vizită diferitele 
stabilimente de cultură și caritate publică, 
ce se allaù pe acea vreme. Azilul copiilor de 
cutie "i atrase cea mai mare atentiune si, 
pentru a-și manifesta iubirea Sa către cei 
obijduiţi de soartă, ceru sprijinul guvernului 
si al milei publice. Răspunsul fu grabnic. 
Toate clasele societăţii luă parte la subscrip- 
tia publică și astfel Azilul putu să-și aibă 
adăpostul săi pentru vecinicie. 

Jatà scrisoarea adresată președintelui con- 
siliului de ministri: 


Domnule preşedinte al consiliului, 


„Ziua de eri a fost consacrată de mine în vizitarea 
mai multor stabilimente de binefacere, precum : spi- 
talele civile, de maternitate, acela al copiilor, al fi- 
lantropiet si israeliților. — Pretutindenea am constatat rezultatele cele mai excelente că domină în 
directiunea lor, pentru care sunteţi rugat, Domnule, a arăta multumirile mele atât D-lor medici 
însărcinaţi cu căutarea bolnavilor, cât si funcţionarilor acestei administraţiuni. 








nCeeace m’a impresionat mai mult si decăt aceste ajutoare atât de simţite, unde o mulţime 
de nenorociti găsesc mingîierea lor, și care a atins indestul mirarea mea, e existenţa unei fapte cari- 
tabile, și pot zice, mai necunoscute, însă a căreia imperfecţiune lasă o lacună destul de regretabilă 
institutiunilor de binefacere. Voiesc a vorbi de Azilul copiilor gâsiţi, creat la câţiva pași de Co- 
troceni, intr’o pozitiune încântătoare, si care mare alte mijloace efective si asigurătoare decât mo- 
desta sumă de un galben de copil alocat de guvern pentru întreţinerea nutricei. 

Acest stabiliment, care are până acum patruzeci copile, nimenea nu poate tägädni că este 
foarte insuficient, pentru că o mulțime de copii de amînduoè sexele, care se găsesc astăzi risipiţi în 
locuri depărtate, din care cauză nici că se poate priveghia creșterea cu toată atentiunea cerută. 

nDupà ce am vizitat acest Azil de copii de la Cotroceni, si m'am încredinţat ocular de re- 
zultatele dobindite dintr’aceastà faptă atât de umană căt si de ingenioasă, m'am convins de neapärata 


www.dacoromanica.ro 


374 FIGURI DIN CARTEA DE AUR 


trebuintä ce este a se da acestui stabiliment mijloacele trebuitoare pentru a se putea dezvolta si 
corespunde, prin urmare, cu adevăratul scop pentru care este creat. 

"Cred că se va putea ajunge cu ușurință la realizarea unei asemenea dorinţe, căci ceeace 
s'a dobindit prin silinte individuale probează îndestul ce rezultate s’ar putea produce dacă prin 
consacrarea a o parte din resursele destinate de Stat pentru acest Azil de copil găsiţi, s’ar indemna 
totdeodată la aceasta și ajutoarele particulare. Pentru un fapt dar atât de interesat ca acesta, și 
care se poate atribui iniţiativei și generoaselor sacrificii ale D-lui și D-nei Davila, voind sà contribuesc 
si eii cu partea mea, vă inaintez cu această ocaziune, din caseta mea, suma de una mie galbeni, 
pe care vă rog a-i pune în dispozitiunea administratiunif serviciului sanitar. 

n Doresc cu tot dinadinsul, D-le, ca fundamentele unul alt noŭ Azil să poată fi așezate fără 
întărziere, și insist tot deodată a fi lingă acela ce există astăzi, ca anexul luî, pe costifa de ling: 
grădina palatului Cotroceni. 

„Cu chipul acesta, voiü avea subt ochii mei tinerii copii, deveniți protejatii mei, pe care îmi 
propun a-i vizita adesea, rezervându-mi supravegherea personală si specială a acestui stabiliment, 
unde vor găsi îngrijirile părintești și căldura sinului familiei de care aŭ fost atât de crud lipsiţi. 

nConfientà în zelul si solicitudinea D-voastră pentru interesele publice, vă recomand în 
particular, D-le președinte al consiliului, acest Azil de copii găsiţi, si nu putin voii aprecia silintele 
D-voastră ce veţi depune în sprijinul desvoltării acestui institut ce-l iai subt patronagiul men, 

» Primiţi, D-le președinte al consiliului, expresiunea stimei meleu. 

ELENA DOAMNA. 


Pe lingă această scrisoare, Doamna Elena adresă D.amnelor române 
urmatorul ap d: 


Doamna mea, 


» La toate naţiunile, oamenii sunt aceeace femeile aŭ voit sà fie. 

„Ele sunt mame, ele sunt soate. Naţiunile cu virtuţi mari, ce fac să le admire istoria, sunt 
fapta femeilor ce se află la înălţimea marei lor misiuni pe pämint. 

»Natiunea română, ea însăși, este supusă acestei voințe a provedintei divine. Ea va fi în 
viitor aceeace femeile române vor voi să fie, și nu ne 
înduoim. Ele sunt chemate ca mame, înainte de alţii, 
a lucra pentru creșterea unei generatiuni în viitor; 
când femeile române vor fi convinse de acest adevăr, 
din acea zi viitorul Românie! este chezășuit. 

»Eù una am încredere că mamele române aŭ și 
convincţiunea marilor foloase purcese dintr’o aseme- 
nea lucrare a lor, aŭ și tot ce trebue spre a realiza o 
asemenea credinţă. 

„Unele din nenumăratele datorii ce constituese fru- 
moasa misiune a femeilor, sunt actele filantropice 
si pioase despre care femeile române aŭ dat totdeauna 
dovezile cele mai vii. 

Azilul Elena Doamna, fundat prin ajutorul Romà- 
nilor binevoitori, azil al copilăriei nefericite, este 
înainte de toate recomandat tutulor mamelor române ; 
rămâne ca el să devină fapta lor. 

Cunosc gingășia inimii D-voastră prea mult, si îmi 
fac plăcere a pune asupră-i prea multă speranţă, ca 
să vă recomand cu încredere acest Azil al nefericitelor 
mlădiţe venite la soarele victiî, sfiicioase, tremurânde, 
părăsite și surizând mamelor române si lui Dumnezeü, singurul lor protector. 





www.dacoromanica.ro 


FIGURI DIN CARTEA DE AUR 375 


nEste vorba sà se adune mici obiecte plăcute, din care o parte se vor pune la o lotàrie, 
iar o parte se vor vinde în profitul acestui stabiliment. 

n Atât natura laudabilă a faptei, cât și interesul obiectelor esite cu giogășie din mâinele 
Doamnelor noastre române, promit mare izbindă în folosul Azilului. 


Se vor primi cu plăcere nu numai obiectele lucrate de D-voastră, dar încă orice obiecte 
de manufactură. 


Vă rog, D-na mea, ca, asociându-vă acestei opere de binefacere, să binevoiţi a comunica 
aceasta si amicelor D-voastră. Veţi avea totdeodată bunătatea a vă însărcina si cu stringerea obiec- 
telor ce se vor trimite mie până la sfirșitul lunei lui August. 

Vë mulţumesc d’inainte, D-na mea, pentru concursul ce sunt încredinţată că-l veti da în 
favoarea unei întreprinderi filantropice. Binecuvintärile orfanilor recunoscători vor D răsplata cea 
mai demnă pentru lucrările D-voastră. 


ELENA DOAMNA. 


Lista subscriitorilor din anii 1862, 1863 si 1864 pentru clădirea »Aziluluï 
Elena Doamna« cuprindea un numër mare de subscriitori, în capul cărora figura 
M. S. Doamna Elena cu 32.000 lei şi M. S. Domnitorul Alexandru loan I cu 
50.400 lei. Azilul avu de atunci clădirea lui la Cotroceni. 


Li 


+ H 


In urma fericitei căsătorii a MM. LL., Carol I cu Principesa Elisabeta de 
Wied, sosind în țară Buna si Miloasa noastră Doamnă, prima Sa grije fu vizita- 
rea Azilului. Orfanele vézurä şi iubirà într'Însa pe Mama lor, care, la rindu-I, le 
întoarse dragostea cu prisos, luând subt Inalta-l grije clădirea unui locaș sfint, 
unde aceste suflete nevinovate să poată înălța rugi către Cel-a-Tot-Puternic 
pentru sänétatea și fericirea celor care i-a ocrotit si ocroteste. Tot atunci se puse 
si bazele unui Atenei cultural. 

M. S. adresă preşedintelui consiliului de ministri, în acest scop, urmă- 
toarea scrisoare, însoţită de 12.000 lei noi: 


Domnule preşedinte, 


n Vizita mea la Azilul Elena mi-a făcut cea mai bună impresiune și voiù păstra o plăcuta 
aducere aminte. Am fost primită de către copile ca o mamă și țin a fi mama lor. Cu o vie satisfac- 
tiune am constatat chipul cum copilele sunt îngrijite acolo, precum si progresele în instrucţiune 
care fac a spera că acest asezëmint va putea da institutrici pentru scoalele de fete. Solicitudinea 
mea se concentrează în acest moment în săvîrşirea Azilului si în construcţia unei Capele, atât de 
neapărată oricărui asezämint unde trebue să se facă educaţia tinerimii. 

»Propun dar a se deschide o subscriptiune spre acest efect. — Convinsà de nobilele senti- 
mente ale damelor române, nu mă îndoesc că vor veni să se. asocieze cu grăbire la această operă, 
pe care o pun subt patronagiul meii. Më pun în capul subscripfiunii cu suma de 12.000 franci. 

"Credeţi, domnule președinte, la sentimentele mele de stimă si de afecţiune. 


ELISABETA, 
Tot în acest scop M. S. adresă doamnelor române următorul apel: 


Doamnă ! 


„De la sosirea mea în noua mea patrie, am crezut de datorie de a face din scoale si din 
stabilimentele de binefacere un obiect de sulicitudinea mea particulară. Așa dar, în vizita mea al 


3 


376 FIGURI DIN CARTEA DE AUR 


Azilul Elena am constatat cu satisfactiune progresele simtite în educatiunea orfanelor adunate din 
toate părțile României. 

nEle maŭ rugat să le fii mumă, si eŭ le-am luat subt scutul met. 

»Stabilimentul unde ele aŭ aflat un refugiü, și a cărui fundatiune se datorește inspira- 
tiunif generoase a principesei Elena, secundate în această operă frumoasă prin spiritul de caritate 
al femeilor române şi al ţării întregi, nu poate rămâne nesävirsit. Constructiunea unui paraclis 
mai ales este indispensabil. 

„Spre a ajunge scopul dorit, este de trebuintä a deschide o subscriptiune, care poate reesi 
numai prin concursul tuturor. Deci, convinsă de bunele sentimente ale Domniei Tale perilru orfa- 
nele noastre, vin a te ruga, Doamnă, să binevoești a te însărcina cu una din listele relative la această 
subscriptiune, si de a te folosi de toată influenţa Domnie! Tale spre a o face a circula cu succes în 
cercul relatiunilor Domniei Tale. 

nConvinsà că nu vel refuza a te însoţi cu Mine pentru realizarea unei întreprinderi filan- 
tropice, care trebue să fie maï vîrtos opera femeilor române, îţi mulţumesc de mai înainte, Doamnă, 
Şi te rog a primi salutările mele afectuoase«. 


ELISABETA. 
Bucureşti, 15 Ianuarie 1870. 


Rezultatul acestei subscriptii fu cà în putin timp capela era desăvirșită, 

Pilda pornită de sus a avut multi urmași. Diferite sume aù fost hărăzite 
Azilului ; unele din ele aŭ fost întrebuințate după dorinţa donatorilor; iar altele 
neavând o destinatiune hotărită, sati întrebuințat pentru înzestrări de orfane, 
îmbunătăţiri si adaose de clădiri la Azil, întreţinerea lor, și altele. 


Cristu NEGOESCU. 


SOLII PĂCII 


TRAGEDIE ÎN CINCI ACTE 


(Urmare) $) 





ACTUL 1V 


(Urmare) 


SCENA V 
Aceiaşi, Ileana 
Ileana (intrànd prin dreapta) 


Si noptile vor plânge ? Alti oameni nu veniră 
S'aducă veste nouă ? 


Craiul Glad 
Nu. 


Ileana 


Nu? 


Craiul Glad 
De ce te miră 
Aceasta ? 
Ileana 


Adineaoari avuiù o presimtire 


Craiul Glad 


Si tristă poate? Dal Ceva ’n a noastră fire 
S'ascunde ?n întuneric și valul turburat 
AI timpului de-asupra se scurge ne ’ncetat 
Şi-acoperă cu spumă misterul care zace 
La fund incât se pare că-o aripă de pace 
Se ’ntinde peste totul. Şi numai câteodată 


1) A se vedea Literatură şi Artă Română, an. V, pig. 232, 


378 


SOLII PĂCII 


Se ’naltà de asupra încet si tremuratà 
Gindirea cea ascunsă ce chinue si doare. 


Ileana 


Nu. N’a fost presimţirea-mi atât de ’ngrozitoare 


Craiul Glad 


N'a fost 1... E cu putinţă ? In tragicul palat 
O altă presimtire ? Ceva s'a întîmplat 
Ce ’ntrece mintea noastră, 


Ileana 


A fost o presimlire 
Nici veselă, nici tristă. O palidă ’nflorire 
De roze vestejite venite prea tărziu 
Să dea lumină lină amurgului pustiü. 


Craiul Glad 


Şi cum avuși tu visul? 


Ileana 


Eu stam îngenunchiată 
In faţă la altarul pe care ’ntunecatà 
Ardea o faclă mare de ceară ’ngälbenitä 
Şi ruga-mi dureroasă era așa trudită 
Că lacrămile-mi calde căzând pe piatra tare 
Ardea mai grei ca para din vechea lumînare. 
Si noaptea se lăsase 'ncet pe albe dale; 
Pe stersele icoane ea aripile sale 
Le ’ntinse punând umbră pe feţele duioase 
A dulcelor martire cu zimbete miloase. 
Eu stam asa de tristă! Si facla ’ngàlbenità 
Ardea întunecată pe piatra înălbită 
Rosind doar stilpii negri cu-a eï înflăcărare, 
Tar sufletu-mi umplându-l cu grea îndurerare. 
Si noaptea se ’ntinsese ca apa peste dale. 
O roză scuturatà trimise-atunci petale 
De sânge în spre mine, dar purpura din floare 
Nu fu asa de crudă si-asa de arzătoare 
Pe cât era durerea din inima-mi rănită. 
Şi cum stam așa tristă cu mintea obosită 
Simţiii cum înapoia-mi o umbră s'a oprit, 
O umbră ca un suflet ce trece rătăcit. 
Eŭ n'am văzut-o, însă ghiciiù că se ’nclinase, 
Ca 'n rugă, către mine și capul şi-l plecase 
Pe umerii mei palizi si "n suflet o chemare 
Păru atunci că vine din tristă depărtare. 


Craiul Giad 


Un semn a fost acesta. 


www.dacoromanica.ro 


SOLI PĂCII 379 


Ileana 


Un sema întàrziat 
Căzut în asfintire pe sufletu ’ntristat 
Ca visul care bate la ușile de-aramă. 


Craiul Glad 


Da, visul nostru tragic la porţile de-aramă 
Ce ’nchid truditul suflet în clipe ’ntàrziate 
Cu degete-ostenite și pale-adesea bate, 


Ileana 


Incet trecut-a visul pe lingă poarta grea 

Şi beată de-al séù farmec întins-am mâna mea 

Cu dorul care ’ntinde în somn un braţ molatec 
Spre-o umbră. Il credeam pe blândul singuratec 
Aproape și cu braţul voiam să-l trag spre mine, 
Să-l plec spre a mea faţă ca ’n murmur de suspine 
Să-și lase ochi! limpezi spre dorurile mele, 

Ci genele-mi căzură dulci, umede și grele. 

A fost un gind asemeni cu palele ’nseräri, 

Suspin prelung ca cel trist al unei mări 


Craiul Glad 


Noi toţi suntem aice de visuri inselati| 


Curtenii 


Noi toţi suntem aice de noapte "'nspaimintaţi | 


Craiul Glad 


Dar cine urcă scara? 


Coman 


Sunt oameni ràtàciti 
Prin săli întunecoase, 


Craiul Glad 


Nul Pașii obosită 
Ce urcă par ciudati, 


Iuga 
gi multi. 


Craiul Glad 


Da, e-o multime 
Ce umblă rătăcită ’n deasa ’ntunecime. 


www.dacoromanica.ro 


380 SOLII PĂCII 


SCENA VI 
Aceiaşi, Cavalerul negru, Solif păcii 
Intăiul sol al păcii (inaintând până în fața Craiului Glad) 
E noapte, e ’ntuneric. Pe cale rätäcift 
Umblăm ca niște umbre ’n ceaţă ’nvaluiti 
Si pașii noștri sună ca plânsul ce ’nfoarä 
Si fruntea noastră grea e de-a nopţilor povoarà 
Şi'n mijlocul furtunei ni-s bratele-obosite 
Si reci... 
Craiul Glad 


Da, este ceasul grozavelor ispite 
Când tainica putere a lumii blestemate 
Ce zace-ascunsă ’n umbra străvechilor păcate 
Incepe ’n întuneric iar lupta nesfirsitä 
Cu pala noastră lume atât de chinuită. 
Ci domnul aibă ’n pază pe cel ce räläcesc, 
Pe toţi acei ce'n ceaţă c'un vis se amăgesc, 
Si toți acei ce umblă pe drumuri pustiite 
Şi toţi acel ce robi-s ai grelelor ispite 
Si toţi acel ce poartă povara de blesteme 
Şi toți câţi fură singuri "nainte de-a lor vreme 
Si toți acei ce nu pot să-și spună rugăciunea 
Şi tot! acel ce-avură să ’ndure-amäräciunea 
Şi toţi pribegif jalnică din văile întinse. 


Intăiul sol al păcii 


Şi cum aică văzurăm noi candelele-aprinse 
Venirăm si intrarim. 


Al doilea sol al păcii 
Bătend în usa mare 
Stăturăm noi în umbră în lungă așteptare. 
Dar nimeni nu deschise. 


Craiul Glad 


| Noi toţi stam adunaţi 
Aici, de teama nopţii adinc înfioraţi. 


Al treilea sol al păcii 


Şi'n cartea învechită a legei cele sfinte 

Se spune de apostoli că fără de cuvinte 

Stăteaii în seara tristă cu porţile ’ncuiate 

Stăteati chemând pe Domnul cu fruntile plecate 
Pe când doar unul singur de veghe sta ’n pridvor. 


Cavalerul negru 


Pe când stam doar eŭ singur de veghe in pridvor 
Bitaia voastră ’n ușă sună ca o chemare 

Venind din adincime a unuia ce moare. 

Şi-atunci păşiii. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PACII 381 


Intàiul sol al păcii 


Si uşa încet ne-ai fost deschis | 


Craiul Glad 
Şi-atunci veni si ușa încet v'a fost deschis | 
Dar cine sunteţi oare voi tristi rătăcitori 
Cu fruntile ’ncàrcate de tainici fiori 
AY gîndurilor negre? 


Intăiul sol al păcii 


Cum? Nu ’ti-aduci aminte ? 
Noi suntem solii păcil. . . 


Craiul Glad (trecéndu-st mâna peste frunte) 


Da, da ! Dar a mea minte 
Bétrânä e acuma si tristă și trudită. 
Da, dal... Aï păcii. .. Ştiul He, pacea mult dorită 
Intărzie să vină în vechiul mei palat 
Și numai câte-odatä un chip întunecat 
La miezul nopţii grele loveşte ’n marea poartă 
Şi-un suflet plin de sbucium pe care doru-l poartă 
Pe căi întunecate adesea rătăcește 
Incoace. 


Intàiul sol al păcii 


Sunteţi singuri | 


Craiul Glad 
Da, singuri | Și cum crește 
Povara grea de visuri asupra celor singuri | 
Coman 


Noi toţi în totdeauna am fost asa de singuri | 


Craiul Glad 


Prea singuri, vai |. . . (Ascultànd) Dar cine se tingue ’n grădină ? 
Acolo, ’n umbra rece e-un suflet ce suspină 
Si cere mintuire. 


Iuga 


Nu-i nimeni. Numai vîntul 
Prin crängile uscate își murmură trist cântul. 
EI vecinic prin grădină e-asa de plângător 
Când trece ’n miez de noapte. 


Craiul Glad 


A, vintul plângător | 
Dar cine pe fereastră, cu faţa vestejită 
Priveşte înlăuntru spre sala cea umbrită 
De stilpii vechi şi girbovi ? 


www.dacoromanica.ro 


382 SOLII PĂCII 


Iuga 


Nu-i nimeni. Fof uscate 
De vintul rece-al toamneï în umbră sunt mànate 
Si trec pe la fereastră ca palide vedenii, 


Craiul Glad 


A fost o înselare. In colțul cald al eent 
Simţii o tremurare. Dar cine bate oare 
Asa de ’ncet si jalnic la vechea poartă mare ? 


Iuga 


Nu-i nimeni. Poate ulmul cu ramura bătrână 
Izbeste "n poarta mare de parc ar fi o mână. 
Ce ’n ceasul desnădejdei la usa ’nchisà bate. 


Craiul Glad (indoelnic) 


Nu-i vintul şi nici ulmul, nici foile uscate! (Merge de deschide uşa. Afară e ploaie 
gi furtună, Pe trepte se vede ingenunchiatä o figură palä). 


SCENA VI 
Aceiagi, Viorel 
Craiul Glad (dându-se un pas indărăt) 


Un fiù al suferinţei | 


Cavalerul negru 


Un suflet chinuit | 


Craiul Glad (către omul de afară) 
Ridicä-te, piseste pe pragul învechit 
Al casei mele. N-auzi ? Ce groaznic, vechiù păcat 
Ti-apleacä a ta frunte pe trupu ’ngenuchiat. 


Omul (se scoală anevoe și în intuneric întinde braţele inainte) 
Fiindcă vorba voastră e-o pală mîngiere 
Ca ruga Magdalenei zdrobită de durere, 
Fiindcă gestul vostru mă ’mbie așa de trist 
Ca fata restignità si blândă a lui Christ, 
Paharul suferinţei îl trec la alte guri 
Si crucea mea läsa-voiü truditelor făpturi 
Ce rîndul iși aşteaptă. Calvarul mei sfirseste. (Intră in sală), 


Craiul Glad 
El estel 


Ileana (cu un strigăt sfişictor) 


Viorele | 


Viorel 


Ce glas îmi amintește 
Un nume ce-l uitasem ? 


www.dacoromanica.ro 


SOLU PĂCII 383 


Ileana 


E glasul ce-a strigat 
Mereù din adîncime spre cerul nepàtat 
Si cum în el durerea întreagă s'a fost strîns 
Cuprins este de jalea adincă-a unui plâns. 


Viorel 


Da, Da | Odinioară așa se întrista 

Un glas blajin și dulce în care tremura 
Ceva din adierea cântării Angeresti. 
Dar ce mult e de-atunci | 


Ileana 


Şi totuși iar găsești 
Același glas ce plânge în ceas de bucurie 
Si aceiași ochi în lacrimi când ochi-ti întărzie 
Spre el să se întoarcă. 


Craiul Glad 


Tu fiù în rătăcire ! 
Slăvit sà De ceasul de albă fericire 
In care intri iarăși în casa mea bătrână, 
Spre bine-cuvintare se ’naltà slaba-mi mână 
Şi semnul mintuirii îl face. 


Viorel 


Mulţumesc 
Adînc pentru cei care în noapte rătăcesc 
Si pentru cei ce umblă pe drumuri pustiite 
Şi pentru cei ce robi-s ai grelelor ispite 
Si pentru cei ce poartă povara de blesteme 
Si pentru osindiţii "nainte de-a lor vreme 
Şi pentru cei ce nu pot să-și spună rugăciunea 
Si pentru cei ce-avură să ’ndure-amäräciunea 
Si pentru cel ce ?n ceaţă c’un vis se amăgesc 
Şi pentru toţi câţi sufer uitaţi : vă mulţumesc ! 


Craiul Glad 
Amin! 


Viorel (imbrätisändu-l) 
Părinte dulce ! 


Craiul Glad 
Si voi boeri iubiţi 
La mare sărbătoare sunteţi acum poftiti. 
Să bet? toţi din paharul doritei împăcări 
Si inimile voastre să treacă ’n desfätäri 
Această noapte sfintă, 


www.dacoromanica.ro 


384 


SOLI PĂCII 


Curtenii 


O, doamne, slavă tie ! 


Craiul Glad 


Să curgă vinu ?n spume la mîndra veselie 

Şi ’n sunet de fanfare să urce strălucit 

Al fiului men nume spre cerul cel slävit, 
Căci mort a fost și-acuma din morţi a înviat, 
Perdut a fost în lume și iarăși l-am aflat. 


Intăiul sol al păcii 


In noaptea împăcării se 'nalţă al nostru glas 
Chemând cereasca milă, în pururi sfintul ceas, 
Să cadă parfumată ca vintul blând al serei 

Pe frunti marmoreane, în noaptea împăcărei. 


Craiul Glad 


In noaptea împăcării ce dulce vi-e solia | 
Veniţi în sala mare. Acolo veselia 

’Niltase-va pe nota ușoară a cântäril 

Ce n’ati maï auzit-o, în noaptea împăcării (Es). 


SCENA VIII 
Viorel, Ileana 
Ileana (oprește pe Viorel și-l priveşte lung) 
Noi n'avem oare-acuma nimic noŭ a ne spune ? 
Trecut când este chinul durerilor nebune 
O vorbă dulce cade pe inima rănită 
Ca lacrămile calde din ruga cea sfinţită. 


Viorel 


Şi ce ţi ași spune oare, tu pururi întristată 
Icoană miîngiioasă și albă și curată 

Când toată cugetarea-mi e-o noapte nesfirșită 
De umbră ce se lasă pe mintea-mi chinuită 
Si toată ’ntunecimea din visul depărtat 

Ar pune-o pată neagră pe-altarul luminat 

Al albului tăi suflet. 


Ileana 


De ce vorbești de mine 
Tu suflet singuratec ? 


Viorel 


O, vorbele-t{ blajine 
Më dor cu mult mai tare ca lacrămile-amare; 
Mai bine ’ntîmpinam-ai cu aprigă mustrare, 
Căci sufletul meù este nevrednic de serbarea 
Ce-o varsă a ta milă. 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 385 


Ileana 


O, tacă căci tremurarea 
Ce umple al met suflet de milă și blàndete 
E tot ce-mi mal rămâne din trista-mi frumuseţe. 


Viorel 
Vai, crinii albi și fragezi din palide răzoare 
Murind de dorul tainic al razelor de soare! 
Vai sufletele care se sting în părăsire 
Ducând în reci morminte comoara de iubire! 
De câte ori trecut-am cu ochii met orbiţi 
Pe brazda rourală a crinilor zmeritt 
Pe când în a mea minte trona înfloritoare 
Vedenia superbă de magică splendoare 
A purpurei din visuri ! 


Ileana 


Tàcere | 


Viorel 


Da, tăcerea 
Aşi vrea sà ne cuprindă. 


Ileana 


Trecutul si durerea 
Să piară ca o soaptà din noaptea înstelată, 


Viorel 


Ascultă cum se ’naltà tăcerea fermecată | 


Ileana 


Tăcerea se înalţă din inimile pline 

De pală suferinţă, de stinsele suspine ; 
Tăcerea se înalţă din templul amintirii 

Ca facla ce veghiază icoana adormirii ; 
Tăcerea se înalţă pe aripi de durere 
Punând în umbra nopţii o tristă mîngîere ; 
Tăcerea se înalţă asemenea privirii 

De înger care plânge-o rază a fericirii ; 
Tăcerea se înalţă încet și liniștită. , . 


Viorel 
O, tainică și dulce a liniștii ispită | 
De ce nu cade oare pe fruntea-mi arzătoare 
Incinsä de coroana de vise-omorîtoare 
Se 'ntindă-un văl de umbră pe seara ce se face 
In sufletu-mi ? Ah, seara și limpedea sa pace | 
Ci ’ntinde braţe albe de blândă alinare 
Să-mi plec pe ele capul si ’n caldă legănare 
S'adorm de-un somn în care nu pune nici o pată 


www.dacoromanica.ro 


386 


SOLD PĂCII 


Un vis de întuneric din viata sbuciumatà. 

Si cântă ?ncet un cântec de leagăn : cânt ușor 

Ca vintul ce adie prin flori aducător 

De fragede parfumuri.Ei poate voiii uita 

Eterna mea tortură. Incet! Așa | Asa ! (Se culcă pe genunchii et). 


Ileana (lin) 


Era odată-un prinţ vestit 

Cu ochii tristi, cu fata blândă ; 
Un viers de cântec rătăcit 
Dofnea în vorba-ÿ tremurândă. 
Pe tristul prinţ cu ochii mari 
Un gind adinc de pribegie 
Spre negrii codri solitari 

Il îndemna cu viclenie. 

Ah, pală-i floarea de cicoare 
Ca floarea dorului ce moare | 


Glasul Siminei (de afară) 


Dar cel menit să ducă dorul 
Cântării sfinte şi alese 

Iși simte inima cuprinsă 

De suferinţi neîntelese. 


Ileana (urmând) 
Un cal şi-o spadă și-a gătit 
Si s'a perdut în depărtare, 
Vai, blândul, tristul prinţ vestit, 
Ce triști sunt crinii pe cărare | 
In urma lui îngîndurat 
Privea un chip alb de fecioară, 
Dar numai colbul argintat 
Juca în razele de seară. 
Ce tristă-i floarea de cicoare 
Ah, floarea dorului ce moare ! 


Glasul Siminei (de afară) 


In flacără nemistuită 
S'aprinde sufletul și arde 

Şi moare dornic de misterul 
Cântării stranii de pe coarde. 


Ileana (urmând) 


Trecut-a timp si s'aă lăsat 

Dureri pe ’ntinsa ’mpéràtie 

De dorul celui ce-a plecat 

Pe lungul drum de pribegie. (Oprindu-se din cântec) 
De ce se frânge oare cântarea-mi întristată 
Si cade ca o cruce de piatră sfărimată ? 


www.dacoromanica.ro 


SOLII PĂCII 387 


De ce în loc de note de dulce legänare 
Un plâns se ’naltà palid în trista înserare ? 
Eŭ voiü să cânt "nainte... 


... Era un prinţ vestit. . . (cu durere) 
Dar cântecul pe buze îmi moare amortit. 


Viorel (desteptändu-se întinde mâna înainte ca gi când ar voi să alunge o vedenie) 


Nu, nu! Intunecată chemare fără nume 

Nu-ţi plânge tu durerea din groazvica ta lume, 

Căci glasul t&ù trezește adinca-mi suferinţă, 

Eŭ voiù să-mi plee genunchii spre sfântă pocăință 
Să cadă-o rază albă în noaptea mea de chin 

Căci visul mei apus e si amar paharul plin. (Sfisietor) 
Ingădue-mi o clipă tu glas torturător 

Şi stinge neagra pară din visul arzător | 

Oprește-te ! Sunt dornic de vecinica uitare, 

De liniște, de milă, de rugă. Indurare | 


SCENA 18 


Viorel, Ileana, Craiul Glad 
Craiul Glad 


Serbarea este gata. 


Viorel 
Tärzie sărbătoare ! 
Craiul Glad 


Ca raza fericirii. 


Ileana 


Ah, raza care moare | 


Craiul Glad 


Dar ce e intristarea aceasta ? 


Viorel 


Scumpe tatà 
Serbarea pregătită ’ntinde-o neagră pată 
Pe surda mea durere, 


Craiul Glad 
Va fi o împăcare 
Cu lumea. 


Viorel 


Impäcare! Dar cum putea-voiii oare 
* Să intru eŭ în lumea ce-și duce liniștită 
Viata- de plăcere, cu fruntea mea trudită 
De visurile moarte. 


388 SOLII PĂCII 


Craiul Glad 


Trecutul s'a uitat. 


Viorel 


Da, alţii îl uitară dar gindu-mi zbuciumat 
Merei se ’ntoarce în urmă pe calea neguroasă 
Pe unde rătăcit-a visarea-mi furtunoasă 

Şi cată să desgroape trecutul dureros, 

Din umbră să învie un palid chip sfios 

Pe care eii odată, de mult, l-am fost iubit. 


Craiul Glad 


Dar mort este trecutul de groază chinuit. 


Viorel 
Nu, nu! Trecutul jalnic nu moare niciodată 
Si rana sa e-o rană pe veci însângerată. 
EI vine : chip de ceară în giulgiü îmbrăcat 
Si noaptea bate ’n geamuri cu degetul uscat 
Trecând cu pași de taină, cu braţe reci ’ntinse 
Atunci când luna piere și candelele-s stinse 
Şi sfarimă, prin farmec, zăvorul grelei porţi 
De intră ca să ’ncepem grozavul dant de morţi. 


Ileana 
Ce groaznice vedenii | 
Viorel 


Nu veselă serbare 
Imi trebue, ci plânsul cel trist de ’nmormintare 
Mal bine pregătiţi-l. 
Craiul Glad 


Täcere, o, tăcere, 
S'ascult cum plânge ’n mine şi ultima durere | 


Viorel 


Ei sunt o umbră pală perdută ’n rătăcire, 
Lipsită de nădejde, lipsită de iubire 

Şi soarele de cade pe faţa mea de ceară 

Imi pune în ochi umbra amurgului de vară 
Si-aprinde ’n al meù suflet amara ’ndurerare 
A visurilor moarte pe când eraù în floare. 


Craiul Glad 


Eŭ sunt o umbră tristă a unuia ce fuse 

Un domn màret odată, în vremile apuse 

Dar totuşi mi ’ncälzeste slăbita amintire 

O rază ’ntàrziatà din stinsa fericire 

Si-un viers ascult adesea, un viers din vechiul cânt 
Ce pare ca o rouă ce cade pe-un mormînt. 


www.dacoromanica.ro 


SOLD PĂCII 389 


Ileana 


Eŭ sunt o umbră albă cu fata aplecatà 

Spre groapa unde zace iubirea ’mormintatà ; 
Si ochii me! revarsă în farmecul de seară 

A lacrămilor rouă pe floarea solitară 

Ce crește-așa de pală pe visurile mele. 

Ah, floarea care crește din lacrămile mele | 


Craiul Glad 


Şi totuși în viaţa aceasta ce-o trăim 

Pe lespedele albe pe care rătăcim 
Purtând în urma noastră a viselor povară 
Ne mingie-amintirea ce blândă se coboară 
In ceasurile sfinte pe minţile trudite. 


Viorel 


Tăceţi, täceti ! Noi suntem trei umbre rătăcite | (Rămân tinbripigajt). 


Cortina. 


(urmeză), Sr. PETICA. 


FARÎME DE VIAȚĂ 





S |ulcat pe spate, amortit de frig, mtând cum tràeste în București, mintea-i 
M zboară spre micul oraş provincial, spre tristul cimitir, în care întăia dată 
D a simţit deschizéndu-i-se inimii sale orizonturile fericitoare, parfumate ale 
dragostii... Acolo, în cimitirul de pe deal, care ca o brutală ironie priveşte ora- 
sul, aducând aminte tuturor că el îi va înghiţi mai curînd sau mai tärziü, acolo, 
în marele loc-odihnà și uitare, inima sa a tremurat în primele fioruri ale dra- 
Postii nelămurite. . o. 0, à edo a IN eg È ons à i ca a 

Se dusese cu două fete, una rudă de departe, mai mult prietină decât 
rudă, cealaltă o străină... ah, nu o străină: Emilia, o fată palidă, cu ochii negri 
mari, duioși, care îl ametiaù și-l atrăgeaă cu timida lor privire prietenoasă. Ele 
voiau să culeagă toporasi din cimitir, — copile neştiutoare, — iar el le-a însoţit, 
firă să caute numai decât să-și dea seama bine: era pentru plăcerea ce-i face ea 
când o vede sau pentru a îngenunchia la mormîntul părinţilor ! ? 

Sa dus și numai când poarta de fer grea a cimitirului s'a închis cu zgo- 
mot după dinsul, părând că-l scufundă pentru totdeauna în Jocasul morţilor, ori- 
ce vorbă-i venia pe buze îl îngheţa de spaimă. Amintirea părinţilor, amintirea 
durerilor îndurate în lipsa lor stăpînindu-l cu o fioroasă tiranie, îl făcea par'că 
de nu mai vedea înaintea ochilor pe unde mergea, de uitase cu cine venise, de 
auzia numai o larmă surdă de glasuri plângătoare, în care se lămuria une-ori 
de-al binelea glasul părinţilor săi! 

— Nu mergi să culegem flori? 

Dar el n'a auzit nimic, ci, împiedecându-se de morminte, se grăbia ca 
gonit sà regăseasca în nenumăratele şiraguri ale celor săraci mormintele sale 
scumpe, aproape uitate de când n'a mai fost la ele. 

Pe fratele săi l-a nemerit degrabă; mormintul era cu brazdă de jur-im- 
prejur și surpăturile de ploaie nu-l stricaseră încă. Când a îngenunchiat, a simţit 
o arsură pe piept si un val de lacrimi i-a acoperit obrajii: 

— Sărmanul lui frate! | 

Când sa mai récorit putin de plâns, rotindu-și privirea până departe, un 
tremur i-a zguduit spatele, îngrozit de poporul morţilor. Când l-ai îngropat pe 






FĂRIME DE VIAȚĂ 394 


frate-séù, era în rîndul din urmă el, si-acum câte rînduri nouă s'au făcut, toate 
închizând în întunericul nepătruns, atâtea fiinţe scumpe si atâtea inimi bune... 

Si când această durere copleșitoare i-a otelit privirea si simtirea, s'a ridi- 
cat suspinând, soptind cu o dulce evlavie ascunsa-i dorinţă : 

— Şi totuși, aici, — aici aşi vrea să fiu și eul... 

Ca nealtădată vorbele acestea nu-i treziră nici-o suferinţă, ba pare că un 
ecoù rătăcit în inimă îl încredința că dorinţa aceasta a sa e cea mai bună și cea 
mai vrednică de îndeplinit. 

— Dar tata, dar mama, unde-or fi,... unde-or mai fi fiind? 

In zadar umblà cu încetisorul si cercetà toate pietrele, toate pietricelele, 
toate crucile si bucăţile de lemn rupte; în învälmäsagul acela de poteci si mor- 
minte, care înalte ca nişte imense moșuroae, care pitite, desfăcute sau prăbușite, 
nici un semn nu-i mai putea aduce aminte de mormintele părinţilor săi. Uitaţi 
ei înșiși în amintirea-i de copilandru neștiutor, uitate și mormintele lor! 

Mult a rătăcit astfel, ostenindu-și ochii, ostenindu-și picioarele, până când, 
desnădăjduit, s'a oprit la un mormint surpat si, împreunându-și mâinele, căzu în 
genunchi, soptind înecat de lacrimi: 

— Tatăl nostru, carele ești în ceruri.... 

Cât de mult e de când n'a mai spus el rugăciunea aceasta, sfinta rugà- 
ciune pe care mama lui îl punea în toate serile s'o zică la icoana lui sfintul Ni- 
colae! $i, dacă o spunea acum, când atâta necredinţă îi băntuise sufletul și atâtea 
suferinti îi alungase și credinţa si necredinta, o spunea numai ca să fie pe placul 
acelei sărmane mame, pe-al cărei mormint el, nenorocitul, n'avea măcar dreptul 
să plângă! Rătăcit printre morminte, cum rătăcise ani întregi, străin printre 
oameni, în inima lui renästea nu dorul sperantelor din copilărie, ci tăria de-a 
mai putea odată înfrunta greutăţile vieţii omenești. 

.. Fetele culeseserà flori, si acum îl căutau. Când Ea l-a văzut plângând, 
nu stiù ce gînd tainic de adincă milă o zgudui, nu stiù ce durere a străbătut-o, 
căci îngenunchiă lingă el, cu ochi-i mari inläcrémati. Florile culese, făcute mă- 
nunchele, le puse pe mormint și, poate fiind ea însăși turburată de vre-o amin- 
tire tristă, se plecă sà sărute tàrîna. 

— Dumneata... dumneata aici? 

Ea rămase întăi înmărmurită, când îi văzu ochii asa rosi, umflati de 
plâns; dar, încet, încet, cuprinsă de aceeași suferință ce-l stăpinea pe dinsul, sim- 
tea cà în emoția ei pripità nu mai poate ascunde nimic: 

— Mie nu-mi dai voe să îngenunchez și să plâng la mormint, alături cu 
dumneata ?... 

— Da... dar... 

— Dar? 

— E un mormint străin acesta; n'am găsit nici pe al mamei, nici pe 
al tatei, și am căzut aici obosit! 

— Cine ştie? | Poate acel care-i îngropat aicea n'are pe nimeni í să-l plângă 
şi lacrimele noastre ni le va primi bine-cuvintându-ne! 


392 FÀRÌME DE VIAŢĂ 


După ce aŭ plecat, scoborind dealul cimitirului, el a simţit bine din pur- 
tarea ci, din căutătura ei duioasă, mai duioasă ca niciodată, că deacum nu va 
mai fi singur pe lumea aceasta pizmätaretä si crudă.!... 

In lacrimele pentru părinţii uitaţi încolţise speranța dragostii reînvie- 
toare... 


— Si acum ?... Acum? 

Iarăși singur | O fiinţă se născuse în lume, care părea că-l înţelege, care 
părea cà va sti sà rabde cu dinsul până la capăt încercările vieţii. Pentru dinsa 
trăia el... Și acum nici pe ea n'o mai arel... 

Din tot trecutul lui picuraù ca un zăbranic părerile de réù pe inima-i 
slubită, și, în singurătatea minţii, un singur dor mai străbătea ca o slabă nădejde 
mingietoare: să moară si el ca toţi ai lui, sà se stingă si dragostea, ce nu fusese 
vrednică să-și găsească soră | 

Picptul îi svicni de tusă, si, întorcându-se cu faţa la părete, își îngropà 
in lacrimi dragostea pierdută, întrebând cu glasul celei din urmă dureri: 

— Pentru ce mai trăesc oare, Dumnezeule mare si drept ?... 


I. D. MANOLACHE. 





Mănăstirea Doljești. 


ca.To 


WWW. 


MANASTIREA DOLJESTI 


— e e 





R | ind mănăstirile în tara românească era puterea si podoaba ţării, graţie sentimentului pa- 
| NA triotic si religios de care erai insufleliti părinţii si străbunii noștri, — mănâstirea Doljesti, 
A St) dacă nu era între cele întăi mănăstiri din Moldova, prin constructiune, pozitiune si avere, 
era însă fala judeţului Roman și cuibul de liniște si chiar de cultură a ținutului; era centrul de 
odihnă și de minigere sufletească a boerilor noștri, unde li sai păstrat cu sfinţenie avutul lor, 
cu care Statul mai tărziii și-a mărit visteriile sale, 

Mănăstirea Doljesti astăzi însă nu mai există, dar, ce este mai trist, chiar memoria ei este 
uitată. Este lăsată în părăsire; nimeni nu se interesează de dinsa; nimeni n’o mai vizitează. Chiar 
în niște manuale, în care se descriù mănăstirile din ţară, de mănăstirea Doljești nici se amintește : 
»Perit’a pomenirea ei ca un sunet«, Numai ruinele caselor din jurul bisericii si întinsa livadă fruc- 
tiferà, din mijlocul cărei se văd màretele turle ale bisericii, mai arată trecătorilor din frumuseţea si 
trecutul acestei mănăstiri, Te cuprinde jalea când vre-un bătrân al satului, întîlnindu-l prin aceste 
dărămături, istoriseste că aici sta Vlădica, Egumenul mănăstirii, că dincolo era şcoala, dincoace casa 
pentru bătrâni si bolnavi, și altele, — și când sfirşește zicând : ce frumos și bine era pe atunci! 

Subscrisul, preot-paroch la această desfiinţată mănăstire, am crezut ca o stintă datorie a 
mea, spre a face pe scurt istoricul acestei mănăstiri și a arăta celor cu dor și milă de monumeniele 
naţionale ale ţării, că biserica din Doljești nu este o simplă biserică de ţară, ci o biserică cu un tre- 
cut istoric și care îngrijită ar putea să fie printre cele dintăi biserici românești. 






In timpul lui loan Calimach, Voevod a toată tara Moldovei, boerănașul Dimitrie Hudict- 
Bejan, proprietar împrejmuirilor satului Doljesti, adevărat Român si bun creștin, voind ca sudoarea 
feţei sale si dreapta lui agonisealà sà nu fie cheltuită de niște moștenitori risipitori, se hotărăște ca tot 
avutul vieţii sale să-l depună la picioarele altarului, din care să se facă fapte crestinesti, cu multumi- 
rea sufletească numai ca numele lui să fie pomenit de generatiunile următoare. El zideste o biserică 
mai vrednicä de locaș a lui Dumnezei, în locul celei vechi de lemn ce era până atunci. Abia însă 
materialul adunat și temelia pusă, când Hudici si este arestat de stàpînire, spre a se justifica de 
unde are atâţi bani, mal ales fiind şi dator 1). Scăpând din închisoare ia ca tovarăș, spre a isprăvi 
lucrarea începută, pe Hatmanul de Roman Vasile Roset, spre a fi protejat şi apărat, cu autoritatea 
lui, de dușmani, iar pe de altă parte a-i fi si tovarăș la cheltueli, care acum devenise impovärätoare 
şi peste puterile lui, în urma închisorii suferite. 

In adevăr, cu ajutorul Hatmanului, lucrările merseră iute si biserica cu parte din chilii 


1) După tradiţie și după »sinodicul« bisericii, scris in 1867 de tatăl men, vrednic de credință, ca cel ce a 
slujit 6 ant ca Diacon in timpul când exista mănăstirea, subt Archiereul Vladimir Suhupan, și al cărul tată a fost 50 ani 
preotul satului la această mänästire, de care nsinodica m'am servit în parte la scrierea de faţă. 


www.dacoromanica.ro 


396 MĂNĂSTIREA DOLJESTI 


sunt sfirșite în anul 1764. Pe frontispiciul bisericii se citește următoarea inscripţie: »nAcest sfint 
locaș s'a zidit întru cinstea prea Sfintei Troite cu cheltuiala Hatmanului Vasile Roset si a Ieromo- 
nachului Dionisie Hudici, împreună si cu ajutorinta lui Dumnezeü, pentru veșnică pomenire lor. 1764, 
Noemvrie 24“. 

Dimitrie Hudici înzestrà mănăstirea cu moșiile sale: Doljesti, Veja, Siràtàil și Buhonca, din 
judeţul Roman. 

Vasile Roset, isprăvind biserica, demisionă din Hătmănie și se călugări, dăruind mănăsti- 
rit moșiile: Cordărenii, Sipotenif, din judeţul Botoșani si Otelenï, din judeţul Vasluiü ; iar după în- 
demnurile sale, Nicolai Cogălniceanu hărăzi și el mănăstirii o vie mare și moșia Silvestre din jude- 
tul Bacăii, unde maï pe urmă s'a fundat Schitul Tissa, care ţine de această mănăstire. 

Numeroși credincioși veniră apoi ca din avutul lor să mărească veniturile mănăstirii. Nu 
voiù enumera decât numai câțiva dintre donatorii de maï tärziü, si aceasta spre a se vedea de ce aver 
însemnate dispunea mănăstirea. Așa Mitropolitul Iacob Putneanul a dăruit moșia sa Draga, din ju- 
detul Iași. Teodor Nachul, iazul cu moara din Oteleni si 20 pămînturi din Doljesti. Const. Buciu- 
manul, partea sa de moșie din Poprișcani. Ion Canta 8 pogoane vie din judeţul Putna și două salase 
de ţigani. Ierei Ion, o parte de moșie din Petrești si Poenile-Oancei. Prodan Leachul, o parte de mo- 
sie din Särätäl. Iordache și Anastasia, moșia din Petrești. Constantin si Paraschiva 3.500 lei. Ion 
si Vasilca, livezile din Buhonca. Pintilie și Maria, partea de moșie din Handresti si Dăiceni. Lupul 
Cost., 70 fălci din Oteleni. Andrei Goia, moşia din Tirtesti si a treia parte din Ineșești. Nicolai 
Roznovanu a dăruit două salase de ţigani, și multi alţii. Pe un pomelnic mare de lemn frumos lucrat 
ce se păstrează la sfintul jertfelnic, alcătuit de Egumenul Sofronie în 1796, se citește încă numele 
a multor Domni, Mitropoliti si Episcopi, care aù miluit această mănăstire. Pe acest pomelnic e 
scris următoarele: »Pomelnicul a prea fericitilor și pururea pomeniţilor ctitori, prea luminatilor 
Domni si a prea osfintitilor Archierei si blagorodnicilor boeri şi a tutulor pravoslavnicilor creștini 
care aŭ miluit acest sfint locas« : Gavriil Mitropolit, Antochi Mitropolit, Ioanichie Episcop, Enochentie 
Episcop, Antoche Episcop, Veniamin Episcop, Mihail Voevod Ana Doamna, Constantin Voevod Sol- 
tana Doamna, Scarlat Voevod Anastasia Doamna, Constantin Voevod Ecaterina Doamna, etc., etc. 

Ctitorul Vasile Roset, după 3 ani de la zidirea bisericii, muri, fiind înmormîntat în biserică 
în partea dreaptă, subt un mormint de piatră, lucrat cu o deosebită atentiune si pe care e scris 
nSubt această piatră se odihnește robul lui Dumnezei Vasile Roset (Hatman), ctitor acestei sfinte 
mănăstiri Doljești, 1767, Decemvrie«. Rămășițele pämintesti ale lui Dimitrie Hudici sunt îngropate 
în stinga: »Prea fericitul Ieromonach Dionisie Hudici, cel adevărat ctitor și începător sfintei mănăs- 
tiri Doljesti«. Din mirenie s'a numit Dimitrie. La 1760 s'a călugărit numindu-se Dionisie, hirotoni- 
sindu-se ierodiacon în sfinta mănăstire 1) de prea osfintitul Mitropolit Iacob Putneanul. La 1762 
s'a hirotonisit preot. La 1764 a sävirsit biserica. La 1777 a réposat de boala ciumei. La 1780 i s'a 
mutat oasele subt această piatră de răposatul Ioanichie Cogălniceanu, egumen. Mormintul i s'a infru- 
musetat și piatra i s'a scris la 1820 de sfintia sa părintele ieromonach Veniamin Putneanul, egumen. 
S'a scris de preot Costache Poniciu. Ambil ctitori avu grija ca să înzestreze biserica si innäuntru cu 
odoare sfinte de cea maï mare valoare si pe care figurează numele lor. De la Vasile Roset, între alte 
odoare vrednice de amintit, este și o evanghelie mare, legată foarte bogat în argint, tipărită în 1742 
în tipografia Mitropoliei din București, în zilele Voevoduluf ţării românești Mihai Racoviţă ‘si a Mi- 
tropolitului Neofit. 


1) Inceputul si organizarea măniăstirei Doljesti, după toată probabilitatea, nu-și are existența numal de la 
1764, data terminării acestei biserici. Faptul că Hudic! se călugărește la 1760 si devine curind ierodiacon în „sfinta 
mandstire«, ne dă dovezi aproape sigure că mănăstirea exista deja alcătuită, si Hudici cu Roset nu fac decât inbogăţesc 
si zidesc o biserică măreaţă gi chilii bune în locul celor de lemn și sărăcăcioase. Nu se poate admite ca Hudicl să fi fost 
călugărit in alti mănăstire, căci trebuia negresit atunci să se fi amintit aceasta in inscripția de pe piatra mormintului séü. 
O probă mal vădită în susținerea argumentării mele este o candelă de argint, aşezată in altar, cu inscripția : nArtemon, 
egumen mănăstirii Doljesti, 1762«. Dacă in sinodicul bisericii, — despre care am amintit — nu se pune data înființării 
mănăstirii decât de la 1764, apol sigur că scriitorul sinodicului n'a cercetat, n’a dat atenjiune și n'a urmărit vechimea 
mänästiril, ci numa! vechimea biserici! existente. 


www.dacoromanica.ro 


MĂNĂSTIREA DOLJESTI 397 


Asemenea si de la Dionisie se păstrează în cea mal bună stare, între altele, si o cruce mare 
de chiparos, sculptată atât de fin si artistic, cum rar se mai vede si se mai lucrează de artiștii noș- 
tri în zilele de astăzi. Crucea este așezată pe un picior de aur, cu inscripţia în greceşte și datează 
din 1768. 

Egumenii acestei mănăstiri aŭ fost numeroși, căci numai până la 1796 pomelnicul numără 
18 egumeni, dintre care cel maï mult a egumenat Dionisie Hudici, fundatorul bisericii. Vrednici de 
amintit mai sunt: Sofronie, ieromonachul Nifon, Ioanichie Cogălniceanu, Paisie ieromonach, fost maï 
pe urmă egumen si mănăstirii Precista Maria din Roman. Pe o cruce de aur cu 70 pietre scumpe 
se citește: »Fàcutà de ieromonachul Paisie, 1810, Mat tărziii acesta a maï dăruit acestei mănăstiri 
si o evangelie mare legată în aur și argint, care ar împodobi sfinta masă chiar a celei mai îngrijite 
biserici din ţară. Lui Paisie îf urmează Veniamin Putneanul Mutu 4), în timpul cărui Episcopul de 
Roman Cherasim, voind a face paratisire din scaunul sfintei Episcopii pentru egumenatul din Doljeşti, 
sädeste pe un deal aproape de Doljeşti, o vie mare de 12 pogoane și aduce 20 coșuri piatră spre 
a-şi face case bune în mănăstire și a o împrejmui cu zid. 

Nu se știe însă ce s'a mal întîmplat, căci egumenului Veniamin Mutu îi urmează Veniamin Ro- 
set, archidiaconul eruditului Mitropolit Veniamin Costache, nepot lui Vasile Roset, ctitorul bisericii, 

Ca cel ce a egumenat la această mănăstire 26 ani, fiind totodată (2 Februarie 1844) si 
Episcop de Roman, voiù insista ceva mai mult asupra lui. Pe cât de frumoasă este zugrăvită viaţa 
Episcopatuluï séù în „Cronica Romanului de Episcopul Melchisedec, pe atât de puţine amintiri plă- 
cute a lăsat din faptele sale ca egumen la Doljești. Subt motiv de economie, desfiinţează ospiciul pen- 
tru bătrâni și bolnavi, reduce numărul călugărilor şi şcoala ce funcţiona încă de la predecesorii lui 
egumeni este lăsată în părăsire, cu toată atentiunea si deosebitul interes ce purta pentru această 
şcoală părintele săi duhovnicesc Mitropolitul Veniamin Costache. Hirotonisindu-se însă Archiereù 
redeschide şcoala în mănăstire, unde mai tàrziù se preda ştiinţele necesare pentru acel ce doreaü a 
deveni preoţi, aceasta, pe de o parte, spre a satisface dorinţa protectorului săi Mitropolitului Venia- 
min, iar pe de altă parte urmărind interese bănești, de oarece tot el era acel ce hirotonisea preoţi 
pe acel ce ispräveaü cursurile acestui seminar. Cât interes purta pentru această școală spirituală 
nemuritorul Mitropolit, se vede din testamentul săi: „Cărţile ce am lingă mine, împreună cu parte 
ce aŭ rămas la sfinta Mitropolie, adică întreaga biblioteca mea, dorind foarte sà nu se înstrăineze si 
să se irosească, fiind adunată cu multă greutate si mari cheltueli, o afieroșesc Seminariei ce frätia 
sa Archiereul Veniamin Roset sai făgăduit a înființa pentru monachi la sfinta mănăstire Doljesti 
spre pomenirea mea“. 

Alegându-se episcop la Roman, nu slujea în această mănăstire decât numai atunci când 
hirotonisea preoţi, astfel că si acum se istorisește de bătrâni că numărul celor hirotonisiţi aici ar fi 
peste 50 preoţi. 

In biserică sunt câteva odoare sfinte ce poartă numele lui; de remarcat este un rînd de 
vase sfinte foarte preţioase de argint suflate cu aur, ce se păstrează și acum în cea maï bună stare. 

Ca îmbunătăţiri materiale în afară de biserică, făcu din piatra adusă de Episcopul Ghera- 
sim două pivnite mari, una în Doljeşti şi alta în Rotunda, si o velnità la moara din Buhonca, pentru 
fabricarea rachiului. 

In timpul mișcării în ţară de la 1848, Roset luă parte activă, fiind partizanul tinerilor 
şi al boerilor revoluționari. Cu câţiva boeri intimi din lași si Roman, Episcopul Veniamin avea în- 
tilniri nocturne aici în mănăstire, punându-se la cale pentru reușita cauzei lor 2). După cum se știe 
însă, mișcarea este ușor stinsă în Moldova, Mihail Sturza descopere complotul; și între cei urmă- 


1) In anil din urmă a egumenatului săii mujise. 

3) Se istorisește că la aceste intruniri secrete luă parte si Alecu Sturza, proprietarul moşiei Miclauseni, ce 
era bun prietin cu Veniamin Roset, Dar Alecu nu urmărea decât tronul Domniei si Roset lupta din răsputeri pentru 
reuşita lui. Sturza Miclăuşanul, mal mult ca sigur că ocupă tronul lui Mihail, făgăduise în schimb Episcopului tronul 
Mitropolie! din Iași, ce era vacant. Atât de siguri eraii ef de reușită incât se gi felicitase reciproc ; dar Alecu moare cu- 
rind, iar Veniamin se duce în persoană la Micläusenl, oficiind la inmormintare cu mare pompă. 


www.dacoromanica.ro 


398 MĂNASTIREA DOLJEȘTI 


riti și exilați de Domn este și Roset, pe care-l surguneste în munţii Vrancei, la mănăstirea Soveja, 
Grigorie Ghica însă venind la Domnie, '] rechiamà spre a-și lua scaunul episcopal și chiar i se făgă- 
duește scaunul Mitropolitan, ce atunci era vacant prin moartea lui Meletie. Sigur de reușită, Roset 
se duce la Iași cu parte din bagaje și chiar își ia rămas bun de la cei ai mănăstirii. Nu este ales 
însă Mitropolit, pentru care adinc s'a mibnit și înbolnăvindu-se muri (1851), fiind înmormîntat 
în sfînta episcopie de Roman. 

Episcopului Veniamin Roset la Doljesti "i urmează archiereul Vladimir Irinopoleos Suhu- 
pan, care e cel din urmă egumen al acestei mănăstiri. Cea întăi grijă la venirea sa aici fu de a re- 
deschide școala, unde chiar el, ajutat și de monahul Sevastian, preda științele necesare elevilor ; 
așa că astăzi în sat sunt multi bătrâni ce le-a fost dascăl bătrânul archiereü. 

Acest egumen ar fi făcut îmbunătăţiri mănăstirii, dar acum eraf risipite o mare parte din 
gospodăria locașului. Curînd după venirea sa aici, ţiganii mănăstirii, — în număr ca 40—50 fa- 
milii — sunt desrobiti, fiind astfel lipsit de multele si grelele servicii ce aceștia ficeaù mănăstirii. 

Subt dânsul (1862) urmează desfiinţarea mănăstirii. In comisiunea rinduitä aici pentru 
secularizarea bunurilor luă parte episcopul Melchisedec, pe atunci directorul seminarului din Huși, 
părintele Dimitrie Matcas, directorul seminarului din Roman, si un șef de biuroù rinduit de minis- 
terul cultelor. Egumenul Suhupan încredinţă în mânele comisiunii sigiliul mănăstirii, archiva, do- 
cumentele moșiilor si tot ce s'a găsit mai de valoare atât în biserică, cât şi afară de biserică !). 

Suhupan, mâhnit, s'a retras și s'a stabilit în lași, iar părinţii călugări, câteva zile după 
plecarea archereului și egumenului lor, întru una din zile, în sunetul clopotelor, care începuse a 
suna dis de dimineaţă, și însoţiţi până la hotar mai de tot norodul satului, plecară pe Jos, ducènd 
din gloria și avutul acestei mănăstiri numai ceeace fiecare purta pe umărul sët, si stabilindu-se în 
mănăstirea Coșula, din judeţul Botoșani. 

Frumoasa și falnica mănăstire de odinioară, astăzi este umila biserică a satului Doljești, 
Mihail Cogălniceanu, în calitate de ministru, vizitând această mănăstire curind după desfințarea 
el, și văzând că și rudele sale de aproape sunt miluitori și ostenitori acestui sfint locaș, a înscris în 
budgetul Statului atât personalul, cât si întreţinerea bisericii. Legea clerului din 1893 însă, —nede- 
clarând-o monument istoric — o trecu de la Stat în sarcina comunei, punând-o astfel în rindul tu- 
turor bisericutilor sătești, 

Mare parte din ecaretele mănăstirii, rămâind stäpin Statul, s’aù risipit si s'au distrus fără 
nici un folos. Casele egumeniei si o parte din dependintele mai bune ai devenit reședința 
sub-prefecturei de plasă; mai tărziti aŭ fost transformate în cazarmă, iar în anii din urmă rémà- 
ind pustii, subtsemnatul a mijlocit la onoratul minister ca să se dea ca locuinţă parochului, — ne 
având comuna casă parochialà. Ministerul n'a admis cererea și casele cu atenansele s’aü vindut la 
licitaţie, pe o sumă de nimic. 

Biserica având zidul exceptional de gros (2 1/, metri), este foarte solidă ca construcţie ; dar 
de la zidirea ei nefiind niciodată reparată, este neagră de fum ; sfinții de pe icoane sunt în mare 
parte stersi, iar odoarele sfinte prea uzate, neputendu-se întrebuința în serviciu, 

Oare nu a sosit încă timpul ca iarăși să ne întoarcem privirile spre biserică,—care a fost 
Și va fi puterea și temeinicia neamului românesc?! 

PREOTUL ATH. VASILESCU. 


1) Nici un document de valoare, nici un act de fondaţiune a mănăstirii nu se găsește in archiva bisericii, 
ceeace face a se crede că aŭ fost luate de comisiune și duse la București. O.sumedenie de cărţi greceşti, slavonesti şi 
românești s'au păstrat aici până la 1875, când, in urma ordinului ministerului, aŭ fost trimise de preotul ingrijitor si 
se păstrează in archiva Statului. Intre cărţile vechi ce aŭ mal rămas în biserică, vrednic de amintit, este un »Paterice, 
scris de mână de ieromonachul Irinarch în anul 1780. 


www.dacoromanica.ro 




















ï 


Doljest: 


ăstirii 


ăn 


Interiorul M 


ca.To 


WWW. 


SERI DE TOAMNĂ 





Ne-am iubit o toamnă, 
Doamnă; 

Cu putintà-i ca uitarea 

Să fi nàmetit cărarea 

Amintirilor, spre ea ? 


Lung din ceruri cade-o stea; 
Frunzele foșnesc, pe cale, 
Fugărite ca de-o jale; 
Luna, pală, rece — 

trece. 


Aï uitat? ... Ori, poate, 
toate 
Pot să-ți parà vecinic noi: 
Să petrecem în-de-noi, 
Fără fir cu vremea veche? 


Nu-ţi aduce la ureche 
Vintul, vorbele soptite — 
Vibrătoare de ispite ? 
Claro Doamnă, nu — 

Zici tu? 


Vail si plopii gem: 

Poem, 
Par-că, vremilor de-atunci; 
Ofilità-i Doran lunci... 
Nu... — nu-i nimeni. Ce tresari? 


www.dacoromanica.ro 


402 SERI DE TOAMNĂ 


Ti-s mai umezi ochii mari — 
Cât ai da să plângi o leacă! 
Claro, toamna va să treacă, 
Inimii să-ţi cearnà 

Iarnă. 


... Și mesteacăni'-s 
Un vis; 
Amintirile, ce chiamă, 


Te-aù înfrânt: ţi-e dor, ţi-e teama... 


Da : alecle-s pustii... 


Plâng și stelele tărzii. 
Și e noapte-atât de naltà, 
Cufundatà’n pala baltă; 
ȘI fusese clară, 
Clarà! 


Innoptata apa 

Supă... 
In nesigura oglindă, 
Prinde visu-tì să se prindă. 
Cât de grea-i mărturisirea !... 
Ah! de ti-ar păstra iubirea... 


DEMETRIUS. 


mt 
= 1 


CUPRINSUL 


REVISTEI „LITERATURĂ SI ARTĂ ROMÂNĂ" 
PE ANUL 1900-1901 


TEXT: Se 

A... . . . . . . Regenerarea României, conf. D-lu Dr. 
Babes . . . . . CAS 60 
A.C... . . . . . Câteva versuri de N. valenti, recenzie . 477 
Alecsandri V. . . . Scrisorï inedite. . . . . . . . . . . . 717 
Anghel D.. . . . . După ploae, versuri . . . $i 22 
Ascanio. . . . . . Expozitiile române, privire Sabor ica... 735 
Aslan Edg. Th. . . . Iphigenia în Aulida, trad. din Euripide . 611, 757 
Baiuleseu Maria. . . Eglogà, versuri . . . : sé 332 
Barseanu Jon. . . . Sonet. . o .. . ..... 298 
» v è + . Fimtinarul, versuri, 4 <. à à à à a 231 
» » e DN da Otel- -Badea, » dus e 6. a 703 
Bolintineanu D. . . . Cântec din Exil, versuri . . . . . . . . 786 
Bosi Pier Emilio. . . Italia si Romània, conferintä . . . . . . 281 
Brumärel I. . . . . Superioritatea rasei latine, recensie . . 419 
Carmen Sylva. . . . Särutäri de fluturì, versuri. . . . . . . 413 
Ciupagea Ana. . . . Numa 'n vis, » DA Wa 57 
» » +. +. . Florile iubirii mele, » = A E pa 58 
Cioflec V. . . . . . Rapsodul, schitä. . . . . . . . . . . . 115 
» Dr e e rai e Robul, nuvelă . . . s . e . . . . . . 271 
Cocea N. . . . . . Renuntare,» . .. «E te 253 
Costin A. . . . . . Expoziţia unuî grup de artisti valsa 405 
» » è + + + Mănăstirea Cozia . . . . . . . . . . 551 


www.dacoromanica.ro 


II 


Costin À. . 
Coshue G. . 
Cristeanu . 

Cosoiù H. 
Demetrius N. . 
Demetirescu Anghel 
Dragomirescu Iulii 
Georgescu Ilie Stef. 
Gil. . . . 
Ilasdeii B. P.. 
Jonesen Consi. A]. . 
Iorga N... 
Iorgulescu B. 
Iosif St. 0.. 

Istrati Dr. CL, 
Isis. dad 
Lecca Haralamb fr. 


Manolache D. . 


Mateescu Ana. 
Mincu I. 


Muzicescu G. . 


. Opera română. . : 
. Crăciunul în tabără, versuri . 
. Pastel . ; 

. Istoria literaturit române db N. Torga: 439, 649 
. In petit, poezie. . 

. Floare uitatà, sonet . 

. Seri de toamnă, versuri . 

. Izvoarele inspiraţiei poetice 

. Rima lui Eminescu . 

. Alexandru Z. Sihleanu ; 

. Istoria literaturii sacre române 

. Hesperus, poezie. 

. Rasa Românilor . ; 

. Càpitanul Radu Negru . 

. Prieteni cu voe sau fără voe. 

. Cine sunt Albanezii . 

. Un veac de cercetări arheologice: 
. Străini oaspeţi ai Principatelor. 
. Un testament din secolul XVII 

. O manifestaţie de conștiință . 

. Publicaţii despre Românii din Brașov 
. Din Istoria Picturiiin ţara românească 
. Frumoasa Irina, baladă . 

. Novacii, versuri . A i 

. Prima scoalà de fete în Moldova: 

. Caracteristica veacului trecut . 

. Prima scoalà de fete la țară 

. Pe Rin, poezie . 

. Decemvrie, versuri 

. Rinul, 
. Bordighera, » 

. Mititica, scrisoare x 

. Ziariștii noului continent 

. Fàrîme de viaţă . , 

. Tusica Rusanda, nuvelă. 

. Trei oaspeţi, schiţă. 

. Nu mai treceţi, versuri 

. De la horă, » 

. Expoziţia de pictură George Polinago 
. Expoziţia de arhitect. P. A. Antonescu . 
. Cântările bisericeşti si muzica popo- 


sonet . 


rană. 


www.dacoromanica.ro 


Pagina 


414 
4 
365 


151 
610 
401 


„ 203, 298 


259 
499 
320 
445 
997 
925) 

69 
Goo 
450 

ER 
177 
749 
788 
221 

85 
437 


5, 87 


191 
513 
256 
148 
367 
732 

93 
181 
390 
991 
775 
653 
654 

19 
141 


661 


Naum Andrel. 


” 


Nestor I. 


Obedenaru Alex. 
Ollănescu D. C.. 


H » 


Păun Y. D. 
Pelrascu N. 


H ., 


Petică St. . 


Dis Ecaterina . 


NI K 
Podeanu V. 
Serea Em. . 


Sperantia Th. D. 


Spincanu 


Stelea Elena . 
Tuloveanu fr. 


Negoescu Cristu. 


. In pădure, versuri . 

. Dor, » și 

. Spre virful cu dör versuri . 

. Figuri din Cartea de aur. 

. Flori de câmp, recenzie. 

. Pe lingă vatrà, » 

. Câteva schiţe, » 

. Cantece » 

„Influenţa orientală. . . . 

. Versuri de V. Pop, recenzie ui à 

. Manifestatie făcută D-lui Hepites . 

. O anchetă literară . 

. Anxietas, versuri 

. Romania la Expozitia din Paris. 

. Impératul soarecilor, hazmu în versuri 
. — Bolintineanu, cronica . 

. Genealogia regeluï Carol i recenzie . 

. Atitudinea noastră. d 

, Baritonul Dimitrie Popovici . 

. Expozitiunea Grigorescu. . 

. O corespondentà làmuritoare. 

. Douè tablouri de Andreescu . 

. Theodor Serbànescu, studiu . 

. Patriarhale, poezii de St. O. Iosif, recenzie . 

. O nouă orientare, scrisoare D-lui Haret . 

. Solii păcii, tragedie în versuri . 


377, 401. 


. In deal, versuri. : 
. Apus de soare, versuri . 
. E seară ’n deal. 

. Asupra Expoziţiunii din Paris 
. Noaptea în Văleni . 

. Cărţi si reviste străine 


339, 406, 480, etc. 


Reorganizarea conservatoarelor 


. Departe, Versurl . 
. Gindind la ea, » 
. Acum, » 
. April, 5 


. Teatru national: Craiu de gina ; 
Opera română: Mara Dimitrescu . 
» » ` Semne triste . 


e 131, 199, 266, 


III 


Pagina 

111 
112 
295 
308 

59 

60 

60 

60 
127 
263 
336 
403 
779 


. 343, 419 


185 
783 

79 
145 
215 
276 
336 
361 
571 
601 
711 


. 95, 159, 233, 314, 


189 
753 
250 
246 
609 


152 
122 
123 
124 
SEA 
130 
197 
264 


IV 


Un amator . 


Vlahuţă A. 


» » 


Vasilescu Preotul At 


Vereanu A. 
X.. 


Zamfirescu Duiliii . 


Antonescu P. A. 


Andreescu I. . . 


» 29 e 


Grigorescu N. 


Georgescu I. . 


Lukian pictorul . 


Mincu I. 


Saligni Ang. . 


Stincescu C. I. . 


Storek F. 


* 


. Opera italianà. 

. Concertul Popovici. . 

. Examenele Conservatorului . 
. Teatru national . ia 
. Amintiri despre Eminescu. . 
. In Vâlcea, fragment . 

. In munţii Sucevei etc. 


Mănăstirea Doljesti. 


. Oprivire asupra domeniului Garoan ei. 
. Expoziţia de pictură N. Grant . 
. Indreptări, roman . 


ILUSTRAŢII: 


. Peron triumfal, schiţă originalu . 

. Poarta sfintului Sava 

. Proect de cerc militar . 

. Casă de ţară . 

. Colt de parc 

. Casă de ţară . 

. Cap de ie è 

. La arat. . 

. Stradà la Vitré. 

. Pàstorità cu oile . 

. După bae. . 

. Inainte de ploae . 

. Casà la Sotrile . i e 
. Arhitectul I. Mincu, porti SS Cu DE . 
. Portretul seu. 

, Secţia agricolă în porte dia Paka: 

. Palatul comunal din București, schiță 
. Palatul comunal din Bucureşti, secţiune. 
. Portretul pictorului cu creionul. . 

. Lună nouă, peisagiü . 

. Biserica Popa Tatu. i 

. Sultànica în mirosul florilor . 

. Vedere la Montreuil . 

. Podul peste Dunàre 

. D. Bolintineanu sali portret 

. O Evä, statuà . 


G. Asachi, portret . 
Harta principatelor Hohenzolerm 


www.dacoromanica.ro 


Pagina 


Dima 0.. . 


Orasul Sigmaringen . 
Castelul Sigmaringen . 
Peceţi vechi domnești 

Poarta sfintuluî Sava, Iaşi. . 
Proiect de cerc militar . 

I. Caracas, portret . 

Dimitrie Popovici, portret . 
Biserica din Broșteni (Suceava). 
Usì vechi de mănăstire. 

St. C. Hepites, portret . 


Figuri din Cartea de aur: Eufr. fs i 
» 9 D » a : Iosif Niculescu, 
D » » » » : Elena Doamna. 


» » » » » : Alex. Cuza . 
A. S. R. Principesa Maria 
Adam Clisi, reconstituit, 
Stele funerare . . 
Ateneul român. . =. 
Grădina de iarnă a Carmen Sylveï. 
Intrarea Bisericeï Colţii 
A. Z. Sihleanu, portret . 


Icoana de la Biserica Stelei Spătarului, 
Curtea Arsă si morile lui Mihaï-Vodä. 


Mănăstirea Cozia. . 
Ferestre de la ii Cozia i 
Theodor Șerbănescu, portret . 


Domeniul Coroanei: Parcul dela Mălini etc. 


Casă veche boerească. j 
Coloanà de la mànàstirea = 
Duiliu Zamfirescu, portret . 
Mihaiu- Viteazul, tabloù în Viena . 


Statua lui Mihaiù-Viteazul, București . 


Portul Constanţa 
Usa Bisericei Coltiï. . 


MUZICA: 


„Ştii tu mindro ce ţi-am spus . 


V 


Pagina 


80 


442 


Dmecror: N. PETRASCU.