Transilvania_1928_059_005

anul 59.) Maiu 1928, 


TRANSILVAN 


Organul societății culturale „Astra“. 


Pământ și suflet românese. 
Puvâut rostit în Aula Universităţii din Cluj la 29 Aprilie 1928. 


„Asociaţiunea pentru literatura română și cultura po: | 
porului român“, care şi-a întins în anii din urmă activitatea. 
până la Nistru, împlineşte, cu acest prilej al aniversărți 
unui deceniu dela unirea Basarabiei eu regatul României, 
o datorie de înaltă semnițieaţie patriotică, afirmând sott- 
dâritatea deplină şi perpetuă a membrilor săi cu toţi fraţii 
din România întregifă şi îndeosebi cu cei dintre Prut şt 
Nistru. 

Serbarea comemorativă dela Chişinău va fi, sperăm,- 
un îndemn pentru fiii Basarabiei, să-și manifeste din nou. 
voinţa nestrămutată de acum zece ani, voinţă exprimată: 
atunci prin hotărîrea entuziastă votată în Sfatul Ţării, ca: 
să vieţuiască totdeauna în strânsă unire cu cetăţenii Ro~ 
mâniei întregite, alcătuind împreună cu ei un singur stat, o: 
singură naţiune politică. Î ea 

' Sub regimul dreptului de autodeterminare a popoa- 
relor, cu. privire la felul de ocârmuire și organizare poli- 
tică, voinţa colectivă este consolidată ea un factor sujle-. 
tesc de importanţă primordială. 

'Teoretieianii, cari împart naţiunile în două categorii: 
naţiuni culturale și naţiuni de stat (politice), își dau seama, 
că nu este tocmai uşor a face distincția cuvenită între ele.. 
Intâia categorie se întemeiază pe un patrimoniu comun de 
viaţă. sufletească, iar a doua pe tăria unei organizări poli- 
tice comune. 

Voința conştientă a colectivități de a se organiza. 
într'a. unitate politică semnifică, în adevăr, un moment 
istorie determinant în procesul de formaţiune al statelor 
naţionale moderne, cari mau fost construite de sus în jos; 
numai prin voința individuală a unor conducători, ei ela- 
borate de jos în sus, prin aeţiunea tainică şi îndelungată 


a sufletului popular, exteriorizat în limba, tradiţia, credinţa 
şi cultura naţională. ln acest sens națiunea politică, con- 
eretizată în forma statului modern, apare ca un produsi 
firesc, ca un rezultat în evoluţia istorică a naţiunii culturale.ă 

Sub orice fel de cârmuire străină ar fi trăit în trecut, | 
Românii nu au încetat un singur moment a forma o naţiunej 
culturală unitară, întrucât toate elementele constitutive alej 
patrimoniului lor sufletesc au fost şi au rămas, de-alunguli 
veacurilor, identice nu numai în cetăţuia ocrotitoare aj 
munţilor părinţi, a Carpaţilor în preajma cărora s'au adă-] 
postit centrele vitale ale neamului nostru, ci și în regiunilei 
dela Dunăre, dela Tisa şi dela Nistru. 4 

După retragerea celui din urmă val cutropitor al mi-s 
graţiunii popoarelor, izbutind să alunge din teritorul nostru 
naţional resturile rătăcitoare ale înfricoșatelor hoarde ta-j 
tare, voevozii Moldovei au fixat graniţa răsăriteană la Nistru.4 
Sacrifieiile, pe cari le făceau fără preget pentru păstrarea, 
Chiliei, Cetăţii Albe, Tighinei şi pentru sporirea acestonă 
puncte de apărare prin noui fortifieaţiuni la Orhei, la So-g 
roca și la Hotin, sunt tot atâtea dovezi, că ei înţelegeauj 
să atribuie acestei graniţi dela Nistru toată importanţa po-, 
litică și strategică, pe care o avea, cum o are şi în timpulă 
de față nu numai pentru interesele naţionale românești, ei: 
şi pentru ale ţărilor şi popoarelor din Europa centrală,. 
nu numai ca graniţă între două ţări, ci între două lumi cu 4 
totul diferite. Câtă vreme au rămas Cetatea Albă și Chiliaş 
în stăpânirea Moldovei, expansiunea islamului se izbea aci 4 
de niște praguri anevoe de trecut. După căderea lor în 
mâna Tureilor, abia au mai trecut 42 de ani și semilunaj 
s'a înfipt victorioasă în capitala Ungariei, începând să ame- į 
ninte porţile Vienei. 

In timpul acesta Românii din Moldova și cei din Mun- 4 
tenia şi cei din Transilvania, organizaţi politicește separat, 3 
luptând sub steaguri diferite, şi-au îndeplinit cu prisosinţă į 
şi cu virtute, admirată de Buropa întreagă, rolul de apă-j 
rători ai creștinătății. Luptele comune împotriva cutropito- $ 
rilor i-au apropiat necontenit unii de alţii, așezându“i în: 
acelaș front al defensivei şi al ofensivei creştine, aproape 4 
totdeauna în cele dintâi rânduri de luptă și de sacrificiu. j 

Mai mult decât lupta umăr la umăr, i-a apropiat apoi j 
conștiința unităţii naţionale, propovăduită prin operele serii- j 
torilor bisericești și prin ale cronicarilor din see. XVI şi; 
XVII, indicând direcția şi finalitatea desvoltării ulterioare. į 
Această conştiinţă na lipsit a se manifesta din veac, în 
veac şi în domeniul vieţii politice, făcând chiar încercări 4 
de realizare, izbutite uneori, ca cea din vara anului 1600, ; 


338 


i j 
` eând oastea lui Mihai străbătu ca fulgerul dela Alba-lulia. 
până la Hotin. 

Grija neadoidiită a marilor Domni ai trecutului nostru. 
: pentru apărarea graniţei răsăritene dela Nistru, dăinuirea 
seculară a stăpânirii moldovene între Nistru şi Prut, adânea 
durere de care a fost cuprins poporul acestei regiuni la 
. 1812, când s'a săvârșit raptul lăcomiei ţariste, suferinţele 
*' îndurate.de cei robiţi sub cârmuire rusească timp de 100 
ani, au făcut din pământul Basarabiei, din gloriosul odir. 
nioară colț al Moldovei, o fară a suspinelor, un pământ al. 


E: durerii, răvășit adeseori prin râuri de lacrimi şi de sânge. 


Dar jocul capricios al desfăşurării evenimentelor mi- 
litare din cursul răsboiului mondial a făcut, ca provincia 
deslipită: mai în urmă din- patrimoniul nostru naţional, să 
alerge ea cea dintâi sub ocrotirea sceptrului regal al Ro- 
mâniei în clipa, când principiul de autodeterminare naţio- 
mală a dat popoarelor oprimate posibilitatea să repare o 
serie întreagă de nedreptăţi istorice. 


Când a început România răsboiul de întregire ini 


ș, . aală, în alianţă eu Rusia, Franţa, Anglia şi ltalia, nu putea 
k! să fixeze ca ţinte mărturisite ale acestui răsboiu decât 


provinciile românești înglobate sub pajura bicefală a mo- 
narhiei habsburgice. Dar speranţa recuperării lor ajunsese 
la. un moment dat, aproape cu desăvârşire întunecată de 
biruinţele aparente ale armatelor austro-germane, gata să 
dicteze României. o pace dezastruoasă ori să-i îmbie, ca 
ultim refugiu, faimosul „triunghiu al morţii“. Atunci, într'una 
din cele mai teribile clipe din viaţa neamului nostru, îa-. 
cepu să mijească dela răsărit cea dintâi rază a soarelui 
dreptății : desfacerea Basarabiei din cătușele robiei. ţariste 
spre a se reorganiza ca republică democratică şi apoi re- . 
venirea ei, în primăvara anului 1918, la sinul patriei stră- 
bune, de eare fusese deslipită prin-silă și intrigă diplo- 
matică, într'un timp, când capetele încoronate se credeau. 
încă în drept să dispună de soarta: țărilor şi a popoarelor, 
cari nu le aparţineau. 

“Aceste ţări şt. popoare puteau să aibă însă și atunci, 
o voinţă care nu se potrivea cu voința monarhilor. Mol- 
dovenii. dintre Prut și Nistru o' avură și îndrăzniră s'o ex- 
prime. Nu s'a ţinut seamă de ea. . 

Dimpotrivă, ţarul Alexandru lọ grăbit să-şi vadă cât 
mai repede prada cea nouă alipită :vastului său impertu, 
nu a dat. ascultare. nici măcar repetatelor rugăminţi ale: 
Moldovenilor proprietari de .mașii, cari cereau prelungirea . 
terminului de ;18 luni, acordat prin tratatul dela: București 
(1812) celor ce nu voţau:să'rămână sub:cârmuire rusească, 


339 1* 


spre a-şi putea vinde sau schimba proprietăţile. Neputând 
lichida în termin așa de scurt și nepierzându-și speranţa 
într'o apropiată reîntregire a Moldovei, proprietarii impro- 
vizau acte de schimb sau de vânzare, pentru a împlini 
porunca oeârmuirii, înţelegându. se în taină între dânşii să 
rămână şi mai departe stăpâni pe bunurile lor „până le 
întruparea [ării iarăș întru o stăpânire“. lar dacă prin astfel 
de acte fictive nu-și puteau salva drepturile strămoșești, 
membrii aceleiaş familii îşi împărțeau rolurile trecând unii 
sub stăpânirea ţarului, rămânând ceilalţi sub vechia Domnie 
a Moldovei. 

Ridicarea podurilor de peste Prui și alte măsuri se- 
pere, menite să întrerupă și împiedece contactul dintre fitt 
aceluiaș popor, nu au izbutit să izoleze cu desăvârşire 
populația Basarabiei de ţara Moldovei. Apa Prutului a 
putut să formeze, în cazul cel mai bun pentru Ruși, o gra- 
niţă politică efemeră, o graniţă pentru vameși. Niciodată, 
în cursul unui secol, ea na reuşit să devină o graniţă dei 
complectă şi definitivă înstrăinare sufletească. 

Firea duioasă și sentimentală a populaţiunii dintre 
Prut şi Nistru făcea să pătrundă uneori până la urechile 
țarului glasul ei de rugăciune pentru păstrarea vechilor 
datini și orânduieli moidovenești. Dascălul Grigorie din 
județul Hotinului seria (la 15 Febr. 1816) după „zăsa sa- 
tului“ jalbă temeinică, tălmăeind dorinţa consătenilor săi 
în cuvinte ca acestea: „să ni lase în obiceiurile noastre; 
cele moldovineşti şi să pitrecem tloideauna sub dregător. 
moldoveni de ai nostri, precum sântem deprinși şi ne îns 
ţelegem în vorbă. Că noi alte rânduieli nu pricepem și 
numai cât ni se adaug năeazurile şi greutăţile noastr 
Noi la aceste eu lacrimi ne rugăm şi să facă milă împă4 
ratul cu noi“... 4 

Intervenţii repetate în acelaș sens din partea boierilor 
şi a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni nau răma 
fără orice rezultat. Țarul Alexandru |. s'a simţit îndemna 
să-şi exprime (29 Apr. 1816) convingerea, că pentru Basa4 
rabia este necesară „ocârmuire specială în conformitate: 
cu legile ei de baștină, cu moravurile și obiceiurile eì“. 
Această mărturisire importantă însemna, nici mai mult niat 
mai puţin, decât o recunoaștere a ţarului însuş, că Basas 
rabia nu face parte integrantă din imperiul său, ci e în: 
drept să continue a vieţui, ca un fragment deslipit în mod 
silnie din trupul Moldovei, în comunitate sufletească cu 
această veche ţară de baștină. 

„Fiindcă politica de expansiune ţaristă urmărea obiee= 
tive îndepărtate mult de linia Prutului, afirmându-şi necon=. 


Și 


tenit rolul de protegtuitoare, uneori chiar de salvatoare a 
popoarelor ortodoxe-creștine din întreg cuprinsul impe- 
riului otoman, era firese să nu aplice Moldovenitor dintre 
Prut şi Nistru mijloace de ocârmuire, cari ar fi putut să 
trezească în sufletul lor sentimente de nemulţumire şi de 
. revoltă. Dimpotrivă trebuia să-şi dea toată silinţa a-i faee, 
să rămână, dacă nu încântați, măcar mulţumiţi de noua si- 
„ tuaţie, ce li s'a creat, uimiţi de bisericile impunătoare prin 
dimensiunile şi podoabele lor aurite, precum şi de ma- 
sivele clădiri publice, pentru a căror construire visteria 
ocârmuirii ţariste dispunea totdeauna de mijloace îmbel- 
şugate. - | | i 
Deaceea în primele decenii, după 1812, desvoltarea 
Basarabiei poate înregistra, „mai ales în domeniul vieţii 
bisericești-culturale, progrese apreciabile. Opera de ot- 
ganizare bisericească-şeolară a mitropolitului Gavriil n'a 
fost stânjenită. Limba română era admisă chiar în. liceul 
deschis la Chişinău (1833), tot aşa la Orhei, Bălţi, Soroca, 
Hotin, după-cum spunea la 1865 autorul cărţii „Curs primitiv 
de Limba română“: loan Doncev, care poate ji considerat 
nu numai ca un:apărător al tradiţiei culturale moldoveneşti, 
ei chiar. ca un precursor al ideii de unitate națională ro- 
mânească. Pierderea judeţelor de sud prin tratatul din 
Paris (1856) şi, mai mult încă, unirea principatelor române 
(1859), a îndrumat politica ţaristă spre altă orientare în 
chestia basarabeană, începând a lua măsuri de arieni wé 
lentă deocamdată, apoi tot mai accentuată în raport direct 
cu succesele rapide ale României ridicate la rangul de 
regat. Cercurile ojielale "ţariste ae temeau cu drept cuvânt, 


ca şi conducătorii monarhiei habsburgice, că prn pro- ` 


gresele realizate în domeniul vieţii naţionale şi culturale 
Românii. din Principatele unite și mai târziu din Regatul 
independent vor exercita în chip firesc 'o atracțiune în- 
semnată asupra eonaţionaltlor lor din imperiile vecine. 
Motive de ordin politie i-au îndemnat deci să procedeze 
la opera de germanizare şi maghiarizare Torea ia Bu- 
onina şi “Transilvania, la cea de rusificare gră 

sarabia. ' ; i E 


Când se pregăteau autoritățile ruseşti să guprime ca- 


tedra de limba română dela Hotin, Doncev spunea că fae 
un lucru # foarte regretabil“, căci „limba română e neçe- 
sară la fiecare pas și în viața particulară și în admini- 
straţle... după firea omenească eea mai bună patrie a sen- 
timentului nostru, a duioşiei este limba noastră maternă. 
Cum copilul se apropie de pieptul fraged al mamei, tot aşa 
este apropiat de sufletul lui tot ce ea gândește, ce vor- 


/ 


N 


ită în Ba- 


beşte şi ce cântă în limba lui maternă. Legile naturei in-ă 
explicabile și admirabil de exacte nu pot fi înlocuite prin A 
nimic artificial“. | 

Câtă dreptate avea înțeleptul autor al Cursului dei 
limba română, a dovedit desvoltarea ulterioară a Basara- į 
biei. Toate măsurile artificiale ale politicei de rusificare, 4 
prin administraţie, prin biserică şi școală, precum şi cele ! 
de împestriţare etnică, prin colonizări de rase diferite, n'au ; 
fost în stare să desființeze elementul românesc, de baștină, j 
din cuprinsul Basarabiei. Dacă l-au slăbit în câtva la orașe 3 
ori l-au întârziat în desvoltarea sa firească la sate, prin 3 
complecta lipsă de interes faţă de nevoile culturale și eco- } 
nomice ale populaţiei autohtone, în schimb viaţa patriar- 
hală a acesteia a continuat a se desfășura nestingherită; 
în adânca alvie milenară a credinţei, a datinelor, a gra- j 
iului și cântecului popular — pretutindeni la fel în tot cu- } 
prinsul pământului strămoşese. í 


lnstinctul de conservare al neamului românese a bi- 
ruit şi în Basarabia toate legile artificiale, ca și în Buco- 4 
vina, ca şi în Transilvania, pentru ca în clipa, când regimul 4 
de autodeterminare dădea poporului posibilitatea să-și ma- A 
nifeste liber voinţa de a-și eroi însuș soarta, să poată 
proceda cu bărbăţie la hotărîrea, prin care Sfatul Ţării 
rostea verdictul inapelabil al istoriei: Basarabia să fie, 
precum a fost ursită din vremuri bătrâne: pământ și sujlet 
românesc! 

Regiunea de lângă Nistru o numise odinioară Ştefan 
cel Mare Poata creștinătății, spunând, cu drept cuvânt, că 
dacă poarta aceasta va fi pierdută, toată creștinătatea ar 
fi amenințată și făgăduind că „va sta cu capul să lupte 
până la moarte pentru ea“. 

Situaţia este și în zilele noastre asemănătoare cu cea 
din zilele lui Ştefan, cu singura. deosebire că acum pri- 
mejdia nu mai ameninţă din partea Tureilor păgâni, ci dim 
partea comuniștilor mai păgâni decât Turcii. 

Deaceea ni se pare că serbarea aniversară de azi 
ne oferă prilej potrivit să facem și noi făgăduinţa de a 
sta cu capetele noastre drept străji neclintite, apărând 
această poartă a românismului, a creştinătăţii și a civili- 
zaţiei europene, gata de luptă până la moarte pentru pă- 
strarea ei. 


I. LUPAŞ. 


342 


Ultima noapte a lui Ovidiu în Roma. 


Ovidiu, Tristia. 


Când îmi răsare în E EPA cea tristă a nopții. 
Care în Roma mi-a fost cel de pe urină răgaz; 
Când mi-ăminteac de-acea noapte în care lăsai tot ce-mi fuse 
Drag, şi-acuma din ochi lacrimi îmi curg pe parir 
orile şi apăruse, în care Cezar pornise 
La Buxinicul țărm, în pribegie să merg. | 
Nici n'avusesem' răgaz, nici gând potrivit de plecare. 
Timp îndelung îmi stătu sufletul ca amorțit. 
Nu-mi alesesem nici sclavii și nici camarazii de cale,. > > 
N'aveam vesminte, nici:bani pentru exil pregătiţi. 
Încremeneam -uluit ca acel, ce, lovit de-al lui Joe 
Trăsnet, trăeşte, dar viu nici el nu știe că e. 
Dar când în fine durerea- ceața îmi. luă de pe suflet 
Și după ce-mi adunai cugetul meu răvășit, | 
Gata de drum mi-agrăesc pentru ultima oară amicii 
Care, din mulți-de pe vremi, unul sau doi rămâneau. 
Insu-mi plângeam și soția mă 'mbrățișa, și mai plânsă: 
Ploaie de lacrimi brăzda nevinovații-i obraji: 
Pe 'ndepărtatele Libiei țărmuri se află-a mea fată. 
"Fără să ştie nimie despre destinul meu trist. 
Ori unde ochii arunci, răsună numai jale și geamăt 
lar înăuntru erà vaet' gi plâns ca la morți. 
Deopolrjvă bărbaţi și femei și capii 'mi bocese moartea 
lară în casă de:plâns orice ungher este plin. 
Dacă umila-mi durere îngădue-o pildă vestită, - 
Troia așa arătă când cucerită a fost. 
Se potolise şi svonul.de glasuri de om. şi de câine ` 
lară pe-a bolților culmi luna fugarii-și mână. 


883 


Ochii-m: spre ea ridicând și apoi în spre Capitoliu, 
Care 'n zadar cu a mea casă vecin a stătut, 
„Sfinte puteri, le zisei, cari aproape aveţi locuința, 
Temple pe care în veci nu le-oi vedea de acum, 
ei, de acum eu vă las, tronând în cetatea quirită, 
Și dela voi rămas bun pentru vecie îmi iaul 
Insă cu toate c'abia după rană eu platoșa luat-am, 
Voi surghiunu-mi de-a sa ură să mi-l ușuraţi, 
Spuneţi divinului prinț în ce rătăcire căzut-am 
Că a mea vină să nu creadă c'o crimă a fost. 
Dac’ autorul osândei afla-va ce știți şi voi, zeii, 
El, îmbunat, va curma răul ce-acuma îndur.* 
Astfel pe zei i-am rugat; mai mult încă-i roagă nevasta 
Cu 'ndureratul ei glas întretăiat de suspin. 
Ba chiar, căzând despletită 'naintea Larilor, vatra 
Stinsă o acoperi cu tremurându-i sărut. 
Apoi aduse Penaţilor dusmani nenumărate 
Rugi, fără nici un folos pentru jelitu-i bărbat. 
Noaptea zorită nici pic nu ne 'ngăduia de zăbavă 
lară Parrhazicul Urs se 'ndepărtase de Pol. 
Ce-aveam să fac? Mă ţinea dulcea iubire de fară, 
Dar trebuia în surghiun chiar acea noapte să plec. 
Doamne, de câte ori spus-am, când unu-mi da zor: „Dece graba 
Asta? la seama 'ncoltro și din ce locuri plecăm.“ 
Doamne, de ce multe ori am minţit spunând c'am o oră 
Orânduită să plec pe poruncitul meu drum. 
Pragu-atinsei de trei, de trei ori îndărăt trăsei pasul 
Ce șovăia chiar şi el, înduioșat de-așa chin. 
Des, după-ce bun rămas îmi luam, le spuneam iarăși multe, 
Și, ea pornind, le dedeam câte un ultim sărut. 

Des, nepierzând din privire pe scumpele mele odoruri, 
Singur chiar eu m'amăgiam dându-le aceleași poveți. 
Dar însfârșit le spusei: „Dece să grăbesc? Căci din Roma 

Plec pentru a merge în Pont. Cum deci să nu zăbovesc? 
Sunt despărțit de soţia-mi vie pe veci, cât trăi-voi, 

De locuinţa-mi, de-a ei scumpe fiinţe-așa dragi 
Și de amicii pe care-i iubii cu iubire frățească, 

Inimi legate de-a mea ca Piriton de Tezeu. 


344 


Vă 'mbrățigea cât e timp. Căci poate prilej niciodată 
N'oi mai avea. De-acest ceas barem să mă folosesc.“ 

Nici nu sfârșesc bine vorba și fără aăbază, la pieptu-mi ` 
Imbrățişat-am pe toți cei ce-mi fuseseră dragi. 

Cum tot.vorbeam printre lacrămi, Luceafărul, steaua cumplită 
Mie pe cer răsări, sus în al bolţii cristal. 

Oh! Mă despart așa greu ca şi cum mi se slâșie trupul 
lară din mine atunci parcă o parte s'a rupt. 

Mettus, el doar pătimit-a atâta când pentru trădarea-i 
Caii, potrivnic trăgând, îl sfârticară “n bucăţi. 

Geamăt şi strigăt ai mei scot toţi deodată atuncea, 
lar înfristatele mâni goalele piepturi igbese, 

In acest timp agățată de umerii-mi biata soție 
Işi împleti cu-al meu plâns tristele-i vorbe zicând: 

„Na-mi poți fi smuls. Impreună de-aci pom pleca... împreună, 
Și voi urma în surghiun pe surghiunitul meu sof: 

Mă va 'ncăpea și pe mine drumul și-a lumilor graniți: 
Doar cu puțin voi spori sarcina vasului vost! 

Ție-ți ordonă din fară să pleci a lui Cezar mânie; 
Mie iubirea. Ea deci mie drept Cesar mi-o fi.“ 

Astfel mereu mă 'ncerca precum mă 'ncercase ‘nainte 

7 Și *nduplecată de-al nost bine abia se lăsă. 

Plec, dar părea mai de grabă că-s încă de viu dus la groapă, 
Hâd şi cu părul vâlvoi pe ne'ngrijitu-mi obraa. 

Ba, de durere nebuna, aflai că, simţirea pierzându-și, 

l Ne 'nsufleţită-a căzut drept în al casei mijloc. | 

ar după ce s'a sculat cu părul 'mbâesit de țărână 
Și de pe lespezi de jos trupu "'nghețat şi-ardică, - 

Se căină 'ntâi pe ea, apoi pustiita ei casă, 
Tot repetând ne'ncetat numele soțului dus. i 

Aflu c'atât s'a bocit de parcă vedea deodată ` 
Trupul fiicei şi-al meu gata întinse pe rug, À 

Și că voia să-şi ia viaţa, să scape, murind, de durere, 
Insă că s'a stăpânit pentru iubirea ee-i port. 

Deci, ad trăiască, şi soțului dus — căci așa vru destin ul — 
să (răiaacă spre-a-i ii. neincetat ajutor. A 


Trad, ŞT. BRzpECHI. 


(iza aci fa, aia Le a mita e n ibiza Sata 


w5 i 


| Cum era odată... | 
 Pustietate. ip F - 


| PI un "E, întrun sat apropiat. Primisem vest 
de pe front, că un ţăran fruntaş se înapoia de pe câmpu 
de luptă, pe un concediu mai îndelungat. | 
. “Bra o după amiază de Noemvrie, eu un soare tris 
abia răzbătând prin ceaţă. Să plec mai de vreme, îmi zi 
ceam, ca să mă pot înapoia înainte de înserare, și am 
pornit, să due oamenilor necăjiţi ştirea mângăietoare. 

* Pădurieea, prin care treceam, era pustie şi posomo 
râtă. Arborii înălţau ramuri goi, ca pentru a implora un 
sprijin. Căcrările erau pustii și pline de noroiu, iar pe eoaste ; 
'stăruiau urme de zăpadă murdară. 


Întru în sat, în nădejdea că volu scăpa de majenta 
apăsătoare a pădurii. 


. În sat aceeași tăcere sumbră, ca un blestem: asupra 
cetăţii. din: basme. E 
i Cum era Sâmbătă după amiaz, aşteptam să văd măcar i 
o mână de flăcăiandri şi de bărbați mai. în vârstă, odih- 
nindu-se pe prispă, pufăind din lulele sau hârjonindu-se cu 
„copiii şi cu fetişcaneie. 

Nu era nimeni. ` 

Curțile erau pustii, plugurile durmeau pe cotilele ru- 
ginite, sub streaşina şurii.  - A 

Câte un copil, „cu ochii vioi, nai gesticula de după -: 
„ geamurile înguste, Bucurându-se că vede trecând un om “i 
prin sat. Câte unul chiar încerea să strige: „Domnule! * 
Domnule!“ dar repede îl ridicau două mâni dela spate, 
şi îl făceau nevăzut. inţelegeam graba, cu care erau ridi- 
cai mititeii dela geamuri, căci, pe atunci, domnii nu adu- 
ceau în sat, decât ştiri rele şi porunci grozave. 


. 


326 


O fată îmi iese în drum, cu eofița plină, înapoindu-se 
dela iavor. 


îmtru în vorbă cu ea, căci o Cinai Ea PĂSDuna E. 
cu „Bună să-ţi fie inima, domnule!“ la salutul meu, și.plecă 
ochii în jos. Nu mai putui scoate din ea o vorbă. Sta eu 
ochii plecaţi, cu obrajii fragezi, pudraţi uşor de un praf 
pământiu, ca.-de o undă de bătrânețe fără vreme... 

Abia la despărţire spuse câteva vorbe: „Ce să facem 
noi, domnule? la ne învârtim prin casă și prin ogradă, dar 
nu “facem nici o ispravă, căci suntem tot cu gândul la cet 
duși de pe lume... Că noi aşa credem, că cei plecaţi odată 
nu mai vin înapoi... . De doi-trei ani n'a mai venit nici unul. 


Pe. acolo le vor putrezi oasele, şi nu va e nici cine să le ` 
De acum tot- 


‘aprindă o lumânare și să le închidă ochi 
atâta e de lumea asta... Dar dacă e vorba să se prăpă- 
dească ei toţi, de ce nu dă Dumnezeu și gi noi o: po- 
topenie, să ne ta şi pe noi de pe lume“ Pos 


* 
* * 


"În casă mă întâmpinară cei doi bătrâni, privindu-mă 


cu un fel de spaimă. Abea îndrăzneau să scoată o vorbă, 
şi tresăreau de câte-ori desehideam gura, bănuind numat 
ştiri rele şi îngrozitoare. Le-am spus, că băiatul lor va 
veni acasă, pe mai multă vreme. 

Bi au celătinat din cap, dicâioi eat pe iii bătrânul 
a prins a vorbi apăsat şi rar: 

— De pe partea mea, domnule, poţi spune vorba cât 
de. oablă, că eu m'am împăcat cu gândul ăsta de când a 
plecat... Sa dus... şi dus a rămas. Se va mai văeta baba 
asta a mea... dar nu mai are nici ea multe lacrimi de 
plâns; i s'au gătat... Spune-ne că a murit, eăei noi aşteptăm 
vestea, şi mai bine să nu ne mat amăgim de pe o zi pe alta. 

Cu mare greu izbutii să-i conving, că ficiorul nu e 
mort și că va veni acasă, să stea mai multă vreme. 


7 


— Apoi, domnule, asta e şi mat rău... Cine a apucat 


odată în prăpădul răsboiului, nu mai seapă de acolo până 
se isprăveşte osânda lui Dumnezeu... Vai de cei cari vin 
acasă mai de vreme. Bi vin orbi, ctungi, schilozi, de să 
le plângi de milă... Mai bine să rămână acolo mort... 
„ Bătrânul încheie cu un gest resemnat. Bătrâna se mat 
desgheţase puţin. Nu cuteza să spună o vorbă, ca să nu 
supere pe moşneag, dar în ochii ei stingi se desluşia o 
licărire vagă, ca selipirea îndepăriată a unui Ìicuriciu.. 


Ce-i mai păsa ei că feciorul se va înapoia schilavl să 


vadă numai, opi-cum, dar-să-l vadă. 


342 


O luptă surdă 'se înfiripa între cet doi bătrâni, şi moş-, 
neagul izbueni deodată: 

— Domnul ce zice? A 

— Ce să zic, — răspunsei, ca să nu deştept furtună 4 
ce se. gaz ia — voia lui Dumnezeu. Dar viaţa înainte de: 
toate.. ~ 


— ` Nù, domnule, viaţa e aşa cum a lăsat-o Dumnezeul 4 


Ă 
Să fie omul întreg şi citav. Decât schilod, mai bine: sapa A 
şi lopata.. Ă 
Şi aruncă o privire mânioasă spre bătrână. sd 

+ * A 


Soarele asjințise, când mă despărţii de bătrâni. ` Pan.: 
' ceafa înserării vitele se înapotau spre sat, mugind, cu du- 4 
rere, par'că. Un copilaș venea înapoia lor, cu o bâtă mai 
mare decât el, Simţeau şi vitele, că nu mai e văcarul de ; 
altă-dată... nici stăpânul nu le mai aștepta pe prispă... 
Câte o bătrânică se mai încurca să deschidă DO asta. i 
încolo nimic. ai 
Niet cânti mu mai hămăiau decât pe înfundate, ca şi 3 
când war îndrăznt să curme tăcerea cea mare. j 
i Și întunerecul cădea din văztiuh, tot mai greu, ame- 
'stecându-se cu ceața, şi învăluind satul, ca într'uh giutgiu 
cernit de înmormântare. 
Când mi-am mai întors odată privirea spre at, nu 
se mai vedea. 
, Ceaţa și întunericul A înghiţtea... 


„Ab. CURA. 


PA] 
ol) 


Nicolaus Olahus despre Români. 


Când citeşti opera acestui prim umanist român, captat 
de Unguri, eşti ispitit să te întrebi, dacă în scrierile sale 
el îşi mai aduce aminte de neamul lui și în ce chip vor- 
beşte de el. Din fericire, în lucrările lui găsim mai multe 
pasagii în care nepotul de boier muntean se ocupă și de 
aceia din sânul cărora s'a deslipit. E curios totuș, până 
la un punct, că el îşi păstrează peste tot numele de Olahus. 
(Valahul) care nu a fost decât o poreclă, pe care mai 
târziu a schimbat-o în renume. Căci toţi membrii familiei 
lui suni citați de el numai cu numele lor de botez; numele 
de familie nu se pomeneşte. Așa că numele de Olahus va 
fi fost numai porecla pe care şi-a luat-o când sa stabilit 
în Ardeal, Stoian, tatăl lui Nicolaus. Această poreclă a 
păstrat-o apoi umanistul nostru, pe urmă fratele său, Matei, 
primarul din Orăştie, cât şi surorile sale,!) Ursula și Blena. 

Ştirile pe care ni le lasă referitor la -noi, sunt cu. 
prinse în scrierea sa „Hungaria“ și în bogata lui cores. 
pondenţă. 

„Hungaria“ pe eare o scrisese când se afla în Belgia - 
(anul 1536—37) era un fel de tablou geograjico-etnograţie 
al „patriei“ sale, pe care voia să o facă cunoscută Apu- 
sului, care nu va fi avut decât foarte vagi noţiuni de vechea 
Panonie. Acesta va fi fost, firește, scopul pe care la ur- 
mărit scriind această carte vestită şi nici decum dorința 
de a-şi arăta originea sa regală, cum însinuiază în chip 
pueril unti.. ag i 

In această scriere a sa, în capitolul Xil. (de Hungaria 
'Transitbiseana) dă şi câteva ştiri despre noi. „Transalpina 
(Valachia) care pe vremuri se spune că a fost hotezată 


:) v. Történelmi Tár. - 


` vozi legitimi, ajutaţi când de armata Regelui nostru (ungar), E: 
' când de armata Sultanului. 


Flaceia, de la Flaccus, care odinioară iad acolo o co- A 
lonie romană, se întinde dela munţii prin care se desparte + 
de Ardeal, până aproape de Marea Neagră. Un ținut șes, 
lipsit de ape... 

Prinţul acestei ţări, numit voevod, în vremea noastră 
e Radul, care, puternie prin autoritate și forţele sale, își, 
are reședința în Targamwysiya. Se spune că la nevoe, poate 
să recruteze în fara lui şi să pună în linie de bătae, până- 
la patruzeci de mii de omeni. BE supus Regelui (ungur!) : 
căruia, prin delegaţi, îi prestează jurământul de credinţă. ;: 
In această provincie, din timpul străbunilor noștri şi până. 
în vremea de azi, au fost două familii, născute la început “i 
din aceeaș casă: una a Dăneştilor,!) dela Dan Voevod, : 
cealaltă a Drăculeștilor, dela Dracul. Din ei se aleg, voe- 


In vremea lui loan Huniade, voevodui Transilvaniei, i 
care mai pe urmă fu Guvernator al Ungariei, voevodul * 
Dracul (Vlad), după ce a alungat pe o parte din Dănești, 
iar pe alţii i-a ucis, a pus mâna pe tron. Manzilla, (sie) din` 
Argeş, care ţinea de nevastă pe Marina, sora lui Huniade, ; 
avea, între alţi copii, pe Sianciul, (eare la rândul lui avea - 
doi feciori, pe Dan şi pe Petru) și pe Stoian, adică Ştefan. 
Acesta ma născut pe mine, pe Matei, pe Ursula şi pe 
Blena. Dracul (Ulad), ajungând pe tron, prinse în cursă pe 
unchiul meu, Stanciu, și-l ucise cu securea. Ștefan, băiat 
încă, ca să scape de tirania lui, cu ajutorul lui Dumnezeu, 
a fugit la Regele Matei (Corvinul) care, [după cum am 
auzit dela chiar tatăl meu, iar după aceea dela loan Bor- 
nemisa şi dela Ambroziu Sarkan, comiţi în Ungaria, care, 
împreună cu tatăl meu, luptau sub comanda regelui (Matei)], 
hotărâse în dese rânduri să-l ducă cu oastea (în Muntenia) 
și să-l pue pe tron.) Dar tatăl meu, văzând că desele 


“schimbări, nesiguranța timpului (rerum mutationes) ce se 


fac acolo (în Muntenia). pentru a ajunge la tron, sunt pri- 
mejdioase, a preferat să se însoare în Ardeal (la Sibiiu) - 
cu mama mea, Barbara Hunzar, și să ducă o viaţă pri- 
vată, decât să ajungă pe tron şi, expus la o mie de pri- 
mejdii, “să fie ucis cum au fost ueiși străbunii săi. 

După o bucată de vreme, Mihnea, rudă de aproape 
cu noi, ea unul ce era tot din familia Dănuleștilor, om 
foarte. isteţ și viteaz, e ales Voevod. Când acesta fu alungat 


1) Şi Nicolae Olahul făcea parte din familia Dănuleştilor. 
Ri, v. şi Codex epistol. N. Dlahi p. grt; M. H. H. Diptomataria 
vol. XXV. | | 


350 


din ţara sa de: boieâii perfizi, unii'cu Turcul pe la 1510, 
dându-i garanţa publică (publica fide) de către Vladislav, 
tatăl lui Ludovic, a fugit la Sibitu în Transilvania, eu soţia 
lui, eu fiul său, Mircea şi cu o fată, pe care, după cum 
am aflat, a luat-o mai târziu de soţie VDoevodul Moldovei. 


“ În acest, oraș, nu după mult timp, pe când intro at 
ieşia diù biserică şi era condus la locuinţa lui, ca semn 
de onoare, de către tatăl meu și de către loan Horvat de 
Wingarth, un oarecare Demetrius laxit,') de naţiune slav 
(Rascianus), ţâşnind deodată din. aseunzișul lui, l'a lovit pe. 
Mihnea care, la adăpostul chezăşiei obștești, era uepre- 
gătit și nu se aștepta la nici un rău, făcându-i trei sau patru 
răni, ucizându-l chiar în mijlocul celor ce-l petreceau şi 
al unui mare număr de curteni ai lui cari în urma tocmai: 
a poruncii lui, nu se înarmaseră, ca să nu pară că war 
avea încredere în garanţiile de siguranţă publică ce li se 
dăduse.. 


Aceată două jamilii (Dănuleştii ai Drăeuleştii) până 
în, ziua de azi sunt în continuă duşmănie, fiecare din ele 
străduindu-se din răsputeri, când eu ajutorul Tureilor, când 
cu al Ungurilor, să aleagă pe Voevod din familia sa. Cel 
care ajunge la putere, ucide nu numai pe cel din partida 
adversă, dar chiar pe cel din propria sa familie, când: 
acesta ar fi bănuit că umblă după domnie și adesea, după 
ce la prins îi tae nasul, sau alte părţi ale trupului. Acest 
lueru s'a întâmplat şi mai înainte, dar s'a întâmplat șiacum 
de curând. Petru de Argeș,?) unchiul meu, fiul lui Staneiu, 
de care am pomenit mai sus, mi-a seris zilele acestea din 
Ungaria, că a fost pus Domn în Muntenia, de Mohamet, 
pașa Sultanului ture. Când era pe tron, după câtva timp, 
a fost trimis cu armată un alt domnitor din familia adversă, 
care să ia tronul, după ce-l va fi surghiunit pe el. Dar el 
(Petru), aflându-se între cele două armate, l-a provocat la 
duel pe adversarul său, la rănit şi ta dat jos de pe cal, 
dar, când voia să-l omoare, Baronii Munteniei, care adăo- 
gând în limba lor două litere, se numese Boiaroni, recur- 
gând la perfidie, au liberat pe cel învins, l-au prins pe el 
însuș (pe Petru), i-au tăiat nasul şi l-au izgonit. Totuş el 
speră în îndurarea lui Dumnezeu, că va alunga pe ugur- 
pator, că va spăla rușinea cu armele și va pune iar.mâna 
pe tron prin vitejia lui. Astfel nădejdea mână pe om, pe 
când soarta luerurilor omeneşti obişnueşte să se schimbe. 
TD, 


1) v. Codex. epist. ibidem. 
:) Domnitorul Petru Falsig; v. „Xenopol. Bd. ll. vol V pag. „268. 
list. Românilor, 


Dar, abia dacă în altă parte poate fi'sigură tovărășia tra 
pulai (regni societas) necum în Muntenia, în vremea noa 
stră, când ea, în cea mai mare parte e supusă tiranie 
` turcești. i , 
Dalachii sunt creștini, numai că, urmând pe Greece! 
se deosebesc de Biserica noastră!) în privinţa purcederi! 
Duhului Sfânt şi altor articole mai puţin importante (tole 
rabilioribus)“.:) 

Despre Moldova, Olahus serie (p. 59—60) următoarele 
„Moldova la Răsărit (9) se mărginește cu Muntenia, | 
Nord-Vest cu Polonia; la N-E, prin Podolia, nu e prea 
depărtată de Tătari, eari sunt vecini eu Marea de Azobiuji 
Şi Principele acestei ţări se numeşte Doevod, dar nu «ii 
expus la atâtea schimbări primejdioase ca în Muntenia: 
BI, ca şi Uoevodul Munteniei, prestează jurământ de cre»: 
dinţă Regelui Ungariei. Pentru a-i menţine în fidelitate; 
Regii ungari le-au dăruit în Transilvania câteva cetăţi. Im! 
vremea noastră (1536) damnește în Moldova Voevoaul: 
Petru (Rareș). Moldovenii au aceeași limbă, obiceiuri g 
religie ca și Muntenii; se deosebesc întrucâtva numai prin 
îmbrăcăminte. Bi se ţin mai de neam și mai de ispravă. 
decât Muntenii. Au cavalerie excelentă. Adeseori au pă 
răsit pe. Regele Ungariei, deseori au purtat răsboiu cu: 
Polanii. In timp de răsboiu se aice că pot ridica o oaste, 
până la 40 de mii de oameni. bimba lor şi a celorlalţi vaz; 
‘Tahi, a fost cândva romană, căei ei sunt colonii de Ro- 
mani. ln vremea noastră limba lor se deosebește foarte i 
mult de a lor. Decât, multe din cuvintele lor pot fi înțelese, $ 
de latini“. 


Seriitorul nostru vorbeşte apoi de Ardeal și, între altele 
de 'Temişiana, care la impresionat prin abondența de peşti 
Dăm aici în traducere frumoasa lui descriere a Transil- 
vaniei: „Neamul acesta de oameni robuști, răsboiniei, înar=.: 
mafi, sunt provăzuţi eu cai. buni, sdraveni. Intreaga regiune e. 
alcătuită alternativ din şesuri și păduri, întretăiată de ape.! 

cotite, pline de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint; 
fier şi alte metale și sare; cât se poate de îmbelșugată în , 
boi, fiare, urși și pești, aşa că nu poţi învinui firea că nwar - 
fi grămădit în acest ţinut toate bunătăţile traiului. ln ea. 
sunt pattu naţiuni: Unguri, Săcui, Saxoni şi Valahi. Intre: 
aceștia Saxonii sunt consideraţi cei mai slabi în răsboiu.. 
Uagurii: și Săcuii se slujese de aceeaș limbă, numai că: 
Săcuii au câteva cuvinte specifice graiului lor... Sașii se: 


.*) Olahus era catolice.. 
3) v. Hungaria p. 54—59. Ed. Kollar. Diena 1763. 


352 


socotesc a fi colonişti. ai Saxonilor din Germania, aduse 
aci de Carol cel Mare, lucru care se adevereşte prin po- 
trivirea limbilor acestor două popoare. Valahii se spune 
că sunt colonii Romane. Dovadă de acest lucru e faptul că 
au multe cuvinte comune cu limba Romană. Monede ro- 
mane se găsese multe în acest loc și ele constituese. un . 
neîndoelinie semn al vechimii stăpânirii romane prin păr- 
tile acestea.) 22 dig R B 
In acest mozale de popoare care alcătuiau Ungaria, 
Olahus constată, în urma împrumuturilor linguiatiee pe care 
fatalmente şi le făceau aceste popoare împreună locuitoare! 
prezenţa unor cuvinte comune la toate gințile ce alcătuese 
populaţia ei. Și cu acest prilej: editorul din 1763, Hollarus, 
nu se poate împiedeca de a face următoarea extrem de 
importantă și fatidică observaţie: „Oraşele mai de seamă 
„şi mai populate sunt locuite de Unguri, Germani şi Slavi, 
cart împreună cu Valahii aleătuese populaţia întregului 
regat. Dar neamurile slave, împărţite în Slavi, Poloni, Ru- 
teni, Boemi, Moravi, Croaţi, Dalmaţi, Slavoni, Serbt şi 
Rascii (?), ocupă partea cea mai mare a regatului, încât 
partea aceasta a Buropei pare că-și reia înfățișarea pe 
care a avut-o înainte de venirea Ungurilor. Căci dela Nord. 
și Sud încetul cu încetul neamurile slave se reintorc în 
inima ţării şi se răspândese foarte mult prin toate provin- 
ciile regatului. Popoarele germane vin dela Apus, iar Va- 
lahii îşi trimit la noi coloniile lor dinspre Răsărit. Cea mai 
mică parte a Ungariei e aceea care cuprinde pe Unguri, 
„adică pe poporul ce se slujeşte exeluaiv de limba ungară 
și mă tem să nu piară însăși limba lor, în acelaş chip, în 
care a pierit limba Cumanilor. ee iei 
„+ Dalahit în limba lor îşi zice Rumunyi (Rumâni) adică 
Romani și socot că vorbese rumunyeschte (rumânește) 
adică în limba Romanilor. Dimba lor mai pură are cea 
mai mare afinitate cu limba italiană, dar limba de care 
se slujesc, mai ales Bihorenii, în biserică, e sporită cu vo- 
cabule slave, din pricina religiei pe eare, primind-o, dacă 
nu mă înşel, dela popoarele slave care se închină după 
ritul și dogma greacă, o păstrează cu cea mai mare fr- 
căpăţinare (tenacissime retinent). Ducrul acesta l-am con- 
statat eu însumi, când, fiind la Oradea Mare într'o misiune 
de Stat,,am avut prilejul să stau cu ei de vorbă“.:) | 
' lată câteva ştiri despre ţările românești, ajflătoare în 
Ungaria lui Nicolaus Olahus. El face impresia că e obi- 


2) pag. 82. 
2) v. p. 91—93. 


ectiv, însă de o obiectivitate care uneori merge aproape 
până la vădită răceală faţă de patria tatălui său. Am văzut 
că şi acesta, cu toate îndemnurile lui Matiaș Corvinul, 
na mai vrut să se întoarcă în Muntenia, nici chiar ea 
domnitor. Prea îi era teamă de acești Valahi, cruzi și 
neiertători, din ghiara cărora era mulţumit că a scăpat 
odată. B firesc să admitem că această — dureroasă pentru 
noi — rezervă, faţă de ţara strămoșilor săi (printre aceștia 
era şi vestitul Mircea) era moștenită dela tatăl său, Stoian 
sau Ștefan. 

Nicăeri n'a formulat el mai bine sentimentele pe care ' 
le nutrea pentru Munteni, decât în scrisoarea pe care, în 
7 Martie, 1533, o trimite din Bruxelles amicului său, diplo- 
matul C. Schepper. ln această lungă misivă, care cuprinde 
oarecum crezul său în politica externă, Nicolae Olahus, 
care, spre deosebire de alţi contemporani, era de părere 
că Ungaria nu se poate menţine şi nu poate scăpa de 
Turci, decât eu ajutorul Habsburgilor!), serie între altele 
__şi următoarele: „Nu pun mare temei pe Munteni și pe 

Moldoveni, când e vorba de a ne sluji de ei pentru prie- 
tenia noastră și a Polonilor. Tu nu.şti cât e de nesigură 
condiţia voevozilor munteni.“ Apoi citează exemplul tatălui 
său, şi după aceia continuă cu o vădită amărăciune: 
„i-am citat acest exemplu particular, ca pe de o parte 
să vezi, de ce am rătăcit așa departe — unde sunt acum 
(Bruxelles) — de patria mea părintească, iar pe de alta, 
ca să ştii că domnia și alianța cu Valahii nu e trainică?). 
Căci Muntenia e despărțită de Turci numai prin Dunăre, 
pe care o pot trece când vor, ca să gonească sau să 
ucidă pe voevodul muntean. Şi dacă nu fac Turcii acest 
lucru, apoi îl face de cele mai multe ori Valahii, care se 
irită chiar de cele mai ușoare injurii, cum sa întâmplat 
cu Mihnea Vodă.... De aceea forţele Valahiei pot să vateme 
“Transilvaniei, când ea e lipsită de apărători, dar nu prea 
pot ajuta la apărarea Ungariei“.:) 

Vorbind de nesiguranța şi intrigăria din Muntenia, 
Olahus întrebuinţează, pentru a le caracteriza, cuvântul 
destul de tare „practice valahe“ (practicas Valahorum) j 
căror Mihnea a căzut victimă chiar la Sibiu. Decât aceste . 


1) v. Od6n Noszkay: Oláh Miklós levelezeseneh miivel6destârteneti - 
vonatkozásai p. 62. | $ 

2) Pricina acestei stări de spirit o punea Olahus pe seama influ- : 
enfii Turcești, după cum se poate ghici din pasagiul de mai sus. i 
(Pag. 58 Ed. Kollar, Ungaria) combinat cu caracteristica perfidiei ` 
turceşti de care Olah vorbește tot în această scrisoare către Schepper 
(v. Codex epist. p. 309). “A 

3) v. Codex epist. pag. 331. 


354 


„practici“ le vor fi învăţat Valahii — după părerea huma- 
nistului nostru — de la Turci, care și ei le-au învăţat de 
bunăseamă, dela bizantinii  decăzuţi, pe eare, chiar după 
cucerirea Constantinopolului, crunţii cuceritori au continuat 
să-i păstreze în slujba lor. Aşa că — indirect — în gura 
lui Olahus, reproșurile adresate cu atâta amărăciune Dala- 
hilor (levibus etiam affecti contumeliis) care, nu-și ţin 
cuvântul, se îndeletnicese cu intrigi şi-şi ucid domnitorii, 
au un mare aer de rudenie cu atacurile lui Eminescu, cel 
crescut în Ardeal, împotriva Grecoteilor din Muntenia, și 
cu năduțul de azi al Ardelenilor împotriva Bizantinilor din 
București. Oare manifestul pentru uniţi, compus de Părin- 
tele Man, nu vorbește otărât chiar azi de Grecii din Regat? 
Am rămas aceiaşi,. veşnice aceiaşi.“ Și Nicolae Olahus, 
într'uu timp atât de seurt, reuşise doar să se ardelenizeze. 
„admirabil, Incă o dovadă că era român, acel fiu atât de 
învăţat al Varvarei.Hânsar, pe care, cu toate afirmaţiile 
contrare ale lui) Odân Noszhay, eu o ered: tot románek, 
din Sibiu. sau de prin părțile vecine, 

ȘI, BEZDE CHI, 


A 
N 


: 1) v. op. cit. p. 8. El afirmă că Barbara era .unguroafcă. Dar nu 
aduce nici o probă. 


355 2* 


Oare e numai legendă? 


Pământul ţării noastre rezervă călătorului atâtea sur 
prize câte nici nu visează el înainte de a porni la drum 
Nu mă gândesc la surprizele de natură politică; acestea 

nu mai impresionează astăzi pe nime. Ci în mintea mea 
îuşiră nesfârşitul număr de taine care stau ascunse în: 
atâtea umbre de văi sau pe atâtea vârfuri de măguri. N'aj 
decât s'asculţi povestea oamenilor din partea locului ş 
s'atingi pământul cu târnăcopul, ca să simţi că povestea 
trăește dintr'un adevăr care așteaptă să fie scos la lumină, 


In atenţiunea celor ce pot să pornească lucrările 
pentru desgroparea unui adevăr susținut până astăzi de-ai 
legendă și de urmele unut zid de cetate clădită pe. un; 
vârf de deal, — însemnez cele ce urmează. E vorba de 


. Cetatea lui Negru-Vodă din munții Făgărașului. 


Istoricii critici îi neagă existenţa. Dar legenda stărue 
mereu, ea un izvor răsărit din adâncuri... Legenda trăeştei 
şi mărturiseşte... -A 


„Dor fi de atunci... ani şapte sute... și era primară 


vară. “Bământul se îmbrăcase în verde până în vârful mun- 
ților. Munţii de mult nu se luminaseră ca și atunci. Dâr- 
furile lor se însemnau pe albastrul cerului eu linii subţirt i 
tremurătoare: păreau avânturi ostenite ale unui pământ 
care cerca să se 'nalţe în văzduh. Prin codrul de fagi și : 
de cetini se strecura austrul de topia zăpada gropilor şi ii 
ajuta ierbii şi 'frunzelor să crească... lar colo, pe plaiul ce ? 
duce dih „Curmătura Brezei“ spre Țară, se vedea înain- : 
tând o ceată de oameni, după port din partea locului. Dacă ; 
te-ai fi nimerit în faţa lor, ai fi putut desluşi ușor, cum îi. i 
învăluia pe toţi un sentiment de nelinişte, de grije, de dor ` 
și de înlăcrimată părere de rău... Rostul drumului ţi l-ar: 


356 - 


fi spus în câteva vorbe: ne ducem, falcă, ne ducem în 
alte părţi, că pe-aici ne îmbulzese streinii.., Sus de tot, în 
albastrul cerului, se învârtea un vultur cu aripile tattase și 
se învârtea în roate tot mai largi, însemnând par'eă cre- 
şterea, după vremuri, a hotarelor pământului de descălecare... 
Aşa a descălecat Negru-Uodă, Domnul Ţărti-Oitului, 
în Câmpulungul 'Țării-Româneşii. Așa ne asigură tradiția 
locului, poveştile bătrânilor şi spusa oamentior de intimă; 
Minţile aşa-aișilor „istoriei critici“ cart admit numai ade- ` 
vărul descurcat din slovele pietrilor. să facă bine şi să 
poposească o clipă pe locul cetăţii lui Negru-Vodă. Dara, 
ochiul călătorului poate trece fără s'o distingă. O îneacă 
- pădurea. Toamna însă, când pădurea desfrunaită își des- 
făşoară larg tristeţea ei brumată, pe umerii unut vârf tm- 
pădurit ce-și zice „Colţul Brezei“ (după satul Breaza, pe - 
hotarul căreia se află) se văd, șerpuind printre truineh turi 
de fagi, urmele unui zid de cetate, lungă de vreo 160 metri 
și largă de vreo 40. Linia lungimii e în direcţia ,miază- 
noapte—miază-ai şi păstrează la capătul dinspre poala 
dealului o întăritură în formă de inel cu zid bine conservat, 
din peatră și var, înalt de vreo 4 metri. Pare baga unui 
turn de veghe. la celălalt capăt al lungimii cetăţii încă 
pare. să fi fost ceva la fel. Zidul se poate urmări, prin 
higiș, pe toată lungimea. Se păstrează mai bine pe coasta . 
de răsărit a cetăţii. Pe alocurea şi pentru distanţe destul 
de lungi, se poate observa apariţia alor două ziduri pa- . 
ralele, pe aceeași lature, dovadă că cetatea a avut două: 
rânduri de ziduri. Zidul exterior, fiind mai în coastă, ea 
măcinat mai. uşor, deși grosimea lul e aceeaşi cu asl- 
dului interior: 1.25 em. Ga capătul dinspre mtază-noapte 
cetatea îngrădeşte în interiorul ei şi-o fântână largă şi 
adâncă, care desigur a cheltuit multă trudă ca să fie să- 
pată într'un vârf cu aghiaburi, dar care arată prevederi 
de răsboire și de apărare — cu cetatea închisă, la cel ce 
au zidit-o... Altfel, râul Brescioara, care spală poala vâr- 
jului, le-ar fi dat apă destulă, limpede, rece şi aproape. 
insași formaţia vârfului pe care se găsesc urmele zi- 
dului dovedește că cetatea a fost destinată apărării în 
vreme de grea cumpănă. Afară de cele două cărări cari 
conduc sus, pe vârf, una dinspre miază-zi, alta dinspre 
miază-noapte, nu este nici o putinţă de-a ajunge sus, în 
locul unde se găsește zidul. Våeful se prezintă astfel ca o 
fortăreață inexpugnabilă. Dealtfel însuși ureugul pe cele 
"două cărări, nu e dintre cele mai uşoare, fiindcă „dealul e 
tare“ — cum se zice 'n partea locului. Aşa că pentru vre-. 
muri grele, fortăreaţa are un loe de refugiu sigur, absolut 


357 


sigur, iar pentru vremuri liniștite, va fi fost un loe de 
odihnă şi de încântare sufletească... 


Căci vârful pe care a fost cetatea se găsește chiar 
acolo de unde încep să uree munţii Brezei spre Țara- 
Românească. lar dacă te opreşti pe locul unde a fost 
turnul dinspre miază-zi, ţi-se oferă una dintre cele mai fru- 
moase priveliști peste Ţara-Oltului... La poale se aștern 
satele: Breaza, Lisa, Sâmbetele, Pojorta, Recile şi cele- 
lalte, în vreme ce privirea-ţi se duce cu undele albastre 
ale râurilor de munte să se înece o clipă în apele Oltului 
care face pază credincioasă la marginile pământului Țării- 
Oltului, străjuindu-i din zi şi până 'n noapte, hotarele dinspre. 
Ardeal, dela Braşov până la Turnu-Roșu... In leagăn de 
ceaţă sirăvezie privirea ţi-se duce peste Olt mai departe, 
descifrând dintre dealurile Ardealului numele satelor: 
Rucăr, Cine, Calbor, Galaţi şi altele şi apoi cu intenţii de 
isecoadă va căuta să străbată întinsul dintre „Hula Bra-. 
dului* şi „Măgura Codlei“, aşa cum va fi făcut pe vre- 
muri Domnul Cetăţii, mângăindu-și gândul că tot ce se 
vede, tot cât cuprinde zarea, e moșia lui.. 


Desigur că un Domn al Ţării-Oltului nu putea să-şi: 
aleagă un alt loe mai potrivit pentru veghe ca şi acesta 
unde se găsese urmele cetăţii. Măsurat în lungime, pă- 
mântul 'Ţării-Oltului aici, la hotarele comunelor Breaza şi 
Lisa, îşi are jumătatea. De aici privirea cuprinde cu în: 
lesnire întregul. Şi judecând că dela trecătoarea Branului 
şi până la Turnu-Roșu, munţii Făgărașului nu oferă o altă 
trecătoare potrivită ca şi aceasta — a Brezei, nu e mi- 
rare că chiar acest loe să fi fost ales de Domn ca cel 
mai potrivit pentru paza moşiei. Pănă acum de curând, 
oierii pe-aici își treceau turmele în Ţara-homânească, pe 
aici se duceau şi pe aici se 'ntorceau... Cine ştie dacănu 
c'o ceată de ciobani de aceştia va fi plecat şi Domnul 
într'o bună zi de primăvară cu întreagă suita sa, lăsând 
în grija sorții cetatea și avutul şi s'a dus să-şi statorni- 
cească Domnia aiurea, la fraţii de cealaltă parte de munte... 
Că poate erau tot oameni de-ai lui, strămutați cu moșia i 
dincolo... A 


Toate acestea astăzi sunt taine care dorm netulbu- : 
rate în pietrile din urma ziduriior... Pe cărările, pe cari 
altădată străjuiau păzitorii, astăzi crește în tihnă muschiul - 
şi 'n locul turnului de veghe, răsăritul şi apusul soarelui 
mângâie astăzi un fag uriaș care 'n fiecare toamnă aşterne 
„odată cu frunza şi jirul din el, un văl nou peste adevărul 
îngropat la rădăcina lui. Astăzi și fântâna îngrădită de 


1 


398 


zidul cetăţii e secată: v inimă. secătuită de dorul : celui 
aşteptat, căruia să-şi apovedească tainele... 


Până astăzi locul cetăţii a fost vizitat de: malti, "dit 
prea puţini s'au gândit să se ocupe mai pe larg cu'aeeastă: 
chestiune. Guvernul maghiar, care culesese multă infört- 
maţii la faţa locului, a hotărti să lase mortul netulburat: 
iar Tocilescu, în urma indieaţiilor date de dl G. Popa Bis- 
sean — pe vremea aceea student la Bucureşti — a` “(inut o 
comunicare interesantă la Academia: română, dar na iz- 
„butit să pornească lumea la treabă: astăzi subsemnatul, 
mulţumită unei. întâmplări care wa făcut să fiu astăvară tb»: 
varăş al dlui G. Popa Lisseanu, în':excursia-i de cerce-. 
tător nou şi vechiu al locului cetăţii lui Negru-Vodă, ofer, 
cui vrea, aceste rânduri, prilej de bănuieli și de îndoiell 
asupra unei faine, care... cine ştie de-o fi toată numai po- 
veste... 

Şi, poate, va trece iarăş vreme multă, până ce alt- 
cineva va fi îndemnat să scrie la fel... Cine ştie!?... Cine 
știe însă, dacă Cetatea lui „Negru-Uodă“ — cum îi zie sã- : 
tenii locului — nu se va trezi odată geloasă de dreptul 
care i se neagă şi-şi va răscoli rămăşiţele petrilor, măr- 
turisind lumii că sunt adeseori cazuri, când inima vede 
mai adâne decât mintea şi că a o urma nu e abuz de în- 
credere... 

- Pe acela, în sufletul căruia tremură dorul după ver- 
deaţa câmpului, după vederea locurilor frumoase, îl învit 
să facă drumul ce duca la Cetatea lui Negru-Uodă, din 
colţul Brezii. Drumul e lesnicios... Dil cu trenul dinspre. 
Sibiiu sau Braşov până la Voila... Şi vei simţi nespusul 
farmec pe care-l oferă numai Țara-Făgărașului, acest câmp 
neted aşternut la poale de munţi înalţi şi pe margini de 
ape limpezi. Da intrarea pe acest pământ te întâmpină 
Oltul, care te va însoţi, mergând alături, în tot lungul dru- 
mului de fier... Spre miază-zi, munţii îşi strâng deodată 
poalele, înălţăndu-se maiestos în văzduh; spre miază-ai, 
aproape de tine, se clădesc, unele lângă altele, dealurile 
Ardealului, la temelia cărora Oltul sapă stăruitor, par'e'ar 
vrea să-şi mute matca mai la vale și să mai lărgească 
hotarele ţărișoarei pe care o ştie prea strâmtă pentru hăr- 
nicia oamenilor cari o locuese:.. din răstimpuri, în scurte 
răstimpuri, uşoare podeţe te trece peste ape cari vin, vin... 
rostogaqlind în reflexe albastre şi murmur desmierdător 
dragostea curată a munţilor şi a codrilor pustnici. Săleii 
'pletoase de argint, atâtea! ca nicăiri pe pământul Țării- 
Româneşti, tivese matea Oltului şi matea râurilor de munte, 
se apleacă în faţa valurilor, le sărută, le şoptese ceva și 


"353 


se ridică şi râd în căldura blândă a soarelui care pe aici 
niciodată nu-i prea fierbinte... Și de-i cumva primăvară 
sau toamnă bună când faci drumul acesta până la Voila, 
ţi se leagănă inima în farmecul mușcelelor albastre-viorii 
cari izvorese din verdeaţa livezilor, de-o margine și de 
alta de drum... lar pe întinsul neted al ogoarelor se îm- 
bulzese Românii, bărbaţi, femei, copii, cari se întrece în 
hărnicie, în sprinteneală și în priviri căutătoare de gân- 
duri... Aşa ajungi la Voila. De aici iai drumul spre Sâm- 
bete, Lisa, Breaza şi Colţul Brezei unde te aşteaptă Ce- 
tatea în jurul căreia pluteşte legenda lui Negru-Vodă, des- 
călecătorul Ţării-Românești... 
GEORGE ŞERBAN. 


360 


Monografia comunei Vâlcele (jud. Trei Scaune) 


ll. Clopotnița eu turnul ei. 


Biserica are 3 clopote frumoase, nouă, cu inscripţii. Un elopot 
e donat de familia lui N. Zizin, un bun creştin şi harnie vâlcelean. 

Clopotele vechi ale bisericii au fost luate de duşmani în timpal 
. văsboiului. 

Din protocolul bisericii găsit de noi şi la eare ne referim mereu 
am găsit că în 1858 părintele loan Dumbravă din Bragovul-vechi a dat 
o placă de fier pentru clopot. 

ln acelaş protocol găsim şi banii AIE cari au servit la aco- 
perirea turnului ce adăposteşte clopotele. Reţinem faptul că meşterul 
care a lucrat la acoperirea acestui turn a renunțat la plata lui insti- 
tuind un fond pentru această biserică. 

Din elopotmiţă se deschid frumoase perspective şi pofi admira 
nesupărat de nimeni privelişti pitoreşti ale regiunei. | 

Corul este cotistruit în 1927, dia banii dăruiţi de creştinii cei buni, 
localnici şi vizitatori. Pentru o cât mai îndelungată pomenire a acestor 
creștini gi drept pildă pentru alţii şi pentru cei ce vor veni,enumărăm 
pe cei ce au donat sume mai mari. 

Suma totală adunată a fost 17300 Let. 

lată şi lista: i 


Nlae Zin şi soţia i 

N. Darză şi soţia șa 

-N. Casag şi soţia ; câte 
lordaehe şi Dobre una mie Lei 
lon Cucu şi soţia ` : 
Gh. Matei Țijfre şi soţia ) 


Văd. Marta L. Axente 500 Lei. 
Gh. N. Casaa şi familia 1000 bei. 


lon E:ungu comerciant Bucureşti: 
Niae Marica propr. Bragov 

lmees Imre, direetorul băilor 

Ştefan Marinescu Bucureşti 


A 


361 


îm acest cor cântă elevii şcoalei din Vâlcele. 

Corul este în formaţie. Datorită dirigintelui lordache, care-i un om 
muncitor și bun cunoscător al muzicei, nădăjduim că în viitorul apro- 
piat, corul va fi foarte bun. Noi credem că este necesar ca să se 
depue toate sforțările ca un atare cor bisericesc să existe, la biserica 
din Vâlcele. 

Pe peretele posterior al balconului pentru cor e o icoană mare 
de lemn pictată cu culori de apă, reprezentând pe Sf. Mihail în zale, 
ținând în mâna stângă o lance, iar în dreapta „palme“. 

Naosul este partea cea mai încăpătoare a bisericii. In biserică 4 
pot încăpea circa 500 de oameni. Naosul e luminat de 6 mari ferestre: 4 
Pe partea dinspre şosea e întrarea obişnuită a poporului în biserică 
în partea dinspre N. N. R. e altarul. 

Naosul e sprijinit pe 2 bolți puternice. De o parte gide alta naosul. § 
e prevăzut cu strane,.de lemn pentru credincioşi. k 

ln naos găsim: 


I. leoane. 


1. leoana Maicei Preciste eu lsus. lcoana e pictată pe lemnă 
E învămată şi veche. Pe faţă poartă inscriptia MP OU, iar pe verso] 
Donată de Răducanu Dimitrie 1856 lunie 21 Bucureşti. 

2. O ieoană foarte frumoasă, cea mai frumoasă din biserică 
reprezentând pe Isus în genunchi sus la stânga, un înger cu un potir 
în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă arată spre cer. Tot câmpul din: 
stânga e frumos luminat, la dreapta e Muntele ivăslinilor în întunerec. 4 
Destmintele lui Isus de culoare albastru strălucitoare. Sus inscripţia j 
l. C. X. C. şi cu cirilice: „Rugăciunea în grădină“, jos la dreapta cu‘ 
cirilice : „Ghiţă Grigorescu 1852“. È 

3. O altă icoană pe lemn neînrămată, bine păstrată, reprezintând * 
Sf. Treime. Poartă inscripția Ayia Togs (sus) şi „Mântueşte Doamne 
pe robii tăi“: Kiriac, Safta Şi Maria 1827 Mai 10. (jos eu litere cirilice). 
Această icoană probabil că-i dela cea dintâi biserică din Vâlcele. 

4. intro vitrină mică de sticlă o icoană cu placa de argint repre- ; 
zentând pe lsus. Numai faţa e pictată. 


5. Intro altă vitrină, o icoană veche pictată pe lemn reprezentând ! 
la mijloe pe Isus, la colţul din dreapta sus Apostolul Pavel şi Arhan- ï 
ghelul Gavril, în colțul din dreapta, jos, Sf. Antonie, la celelalte colţuri: } 
Sf. loachim, Sf. Petre, Sf. Mihail. Ga dreapta lui Isus e Sf. loan Bote- | 
zătorul, la stânga Sf. Fecioară. i 

6. In faţa altarului, în spre peretele din stânga, lângă o masă ce ; 
serveşte paralrapeză, e o icoană mare frumos înrămată, reprezentând ` 
pe Sf. Petre şi Pavel ţinând o biserică în mână, sus Sf. Mihail, jos e 
o inscripţie: 1855 Teçzà. Deasupra şi în faţa icoanei, o candelă frumoasă. ` 

7. Pe fetrapod, care-i simplu de lemn, o icoană mică de metal ! 
reprezentând pe Maica Domnului. f 


Sar 


8. O icoană pictată pe lemn cu culori de apă, deipeaea tă 
„mvierea Domnului“. Jos se poate ceti 1858, restul e şters. 'O icoană 
la fel, dar bine lucrată e la Altar. ECE: 


ll. Gandele.  - . 

Àfarä de candela dè la leoana menţionată sub No. 6,::se mat 
găseşie o candelă frumoasă şi cu interes istorieo-bisericesc, "tuâpoia' . 
tetrapodului. Această candelă poartă inscripția (în ciiiliee)::.;Şultana 
Velno, Bucureşti 1836. Pomenire. ses o 


lill. Candelabre. 


Biserica are două candelabre. Unul e foarte frumos dè brons: 
aurit, cu 12 lumini aşezate în 2 etaje, câte 6 lumini pe un etaj. Are o: - 
‘inscripție perfect păstrată în litere cirilice: „Spre Pomenirea D-lui Graf. 
Harol Rosetti 1845“. Credem că este acelaş care a făcut donațiuni 
Ateneulul român din Bucureşti. 


IV. Alte lerimi. 


„ Sjeşnice de lemn absolut. fără nici o importanță . artistică sau 
istorică. Un dulap mie pentru cărţi. In altă parte vom publica şi eata-, 
logul acestor cărţi. Ble sunt în mare parte foarte interesante - şi se, 
urcă la numărul de 200 volume. Sunt bine îngrijite şi adesea consultate. 
de vizitatorii băilor. 

Deâsemeni în naos şe găsesc 2 ihien simple de lemn thtea 
cărţile cântăreților, o masă simplă pentru vânzarea lumânărilor şi. 
cuere pentru credincioşi. i 

N s*a 
In Altar. 


"Am dreapta e locul.de păstrare a odăjdiilor, cărților şi E 
în stânga e Proscomidia, la mijloe e Sf. Trapeză. a 
Sfânta Trapeză e simplă şi acoperită de 4 învelitori vechi. Nu: 
găsim nimic- deosebit nici ea valoare artistică, nici istorică. Pe ea 
găsim două cruci metalice aurite: Pe una, cea mai frumoasă, găsim 
scris cu litere cirilice: „Panatot. H. cu tot neamul lor 1862, lunie 20“. 
Un chivot vechiu, pic. Pe chivot e o pictură reprezentând pe 
Domnul Isus eşit dintr'un Potir; în dreapta Aron, în stânga Moise. Deo 
parte şi de alta 2 îngeri, la cele 4 colţuri cei 4 evangheliști. Două 
sjeşnice de metal: unul cu un braț, iar celalt eu două braţe. O icoană 
mică “modernă (litografie), dăruită de Generalul Ctin (inecat şi 
soţia sa Alexandrina (8 lulie 1910). i 
O Evanghelie ce poartă titlul şi rândurile de mai jos: „Sfânta şi 
Dumnezehsca Evanghelie, acum a doua oară tipărită în zilete Prea 
înălțatului Impărat al Austriei Ferdinand |. Intâiul eu Blagoslovenia Prea 
Osfinţitului Domn Vasilie Moga, Episcopului Neuniţilor din Ardeal. La 
Sibiu, în Creasca Priv. Tipografie lui George de Closius, 1844“. (tipar) 


363 


Cu mâna: 

„Această sfântă Evanghelie s'au cumpărat la anul 1854 de Domnii $ 
Boeri şi negustori ce eră în vara anului aceluia aicea la Băi cu preţu $ 
de patruzeci de fiorini în valută, pentru veciniea pomenire, pre sama 
S. Bisericii greco-răsăriteană a Bleopatahului prin strădania mea a 
mai jos inscălitului. 

Bleopatak, 1 Septembrie 1854. 


IOAN MOGA 
Protopopul locului şi assesor consistorial.“ A 


Antemisul despre care ne-am ocupat. 

Proscomidia. Are pe perete inscripția pomenită în altă parte a 
monografiei noastre. 

O icoană a Sf. Pantelimon, sfânt care a fost considerat ca sfântul 
protector al bisericii, până la data descoperirei noastre că nu El este 
ci Sf. Teodor Stratilat.  (Dezi tintemisul și inscripția de marmură a 
bisericii.) Nu gtiu cine şi pentru ce motiv s'a schimbat hramul. Bănu- 
iala noastră nu o înregistrăm. R 

Nimeni nu ne-a putut lămuri asupra acestei schimbări de hram, 
jără schimbarea Antemisului. 

leoana Sf. Pantelimon e lucrată de Anton Serafim 1863. Are 
inscripția: Inchinală de Mine la Sf. Biserică Ortodoes Dân Bipatakh. 
Alexandrina Romanoff. lunie Anul 1863 ziua 16. Bucureşti.“ 

Două potire: unul de argint și unul aurit lucrat eu mâna, foarte 
frumos. O linguriţă, o stea, un sfeşnie, o candelă, 1 procolţ fără impor- 
tanţă artistică sau istorică. 

ln altar mai găsim o foarte frumoasă cădelniţă în Argint purtând 
- inscripţia: Elena Simonidia, 1874, Bucureşti. 

Un frumos epitaf pictat pe pânză în ulei. 

O cruce de lemn pentru la luviere. 

Un steag tricolor si două steaguri bisericeşti deteriorate. Nu am 
găsit că are vreo importanţă artistică sau istorică. 

Odăjdiile sunt aproape compleete. Cele deteriorate se vor înlocui 
cu timpul. 


Cărţi şi manuscrise găsite la această biserică. 


Asupra acestui preţios tezaur, noi ne oprim mai muli. 


1. Un foarte frumos manuscris, foarte bine păstrat, format 
22 em./36 cm., 31 pag. seris foarte frumos cu cirilice în trei culori: roşie 


364 


negru, verde. Chenare şi litere începătoare frumoase, cu adnotări şi 
notițe la urmă”). 


Coperta euprindea în grosimea ei, o întreagă colecție de manu- 
sarise în latineşte şi ungureşte, manuscrise ce le-am predat în aiva de 
22. VW. 1927 Dlui profesor Silviu Dragomir, dela Univenrsilatea din! Cluj, 
spre a le studia şi apoi preda unei biblioteei publice.':Nu ne îndoim că 
Dsa dacă le va găsi vrednice de publicat, le va publica la fimp. 


2. O evanghelie pe coperta căreia se poate cet: | 

„Sfânta şi Dumnezească EBpanghelie Acum A două oară tipărită 
în zilele Prea înălțatului Impărat al Austriei Ferdinand |. Intâiul cu 
Blagoslovenia Prea Osjipţitului Domn Vasilie Moga, Episcopului Neuni- 
ților din Ardeal. La Sibiii In Creasea Priv, Tipografie lui Georgie de 
Closiu 1844.“ 


Pe aceiag foaie stă scris citeţ, cu mâna: 

„Această sfântă Evanghelie s'au cumpărat la anul 1852 de 
Domnii Boeri şi negustori ce era în vara anului aceluia aicea la Băi. 
cu preju de patruzeci de fiorini în valută, pentru veciniea pomenire pe 
sama S. Biserici greco-răsăritene a Bleopatahului prin strădania mea 
a mai jos iseălitului, 

Bleopatah, 1 sepembrie i 1854“. 


IOAN MOGA 
: Protopopul locului şi assesor consistorial*). 
Sigiliul : | , 


i 


3. Tâlcuiala Evangheliilor în Duminicile Invierei şi ale sărbătorilor, 
tipărită cu binecuvântarea Bxcelentei Sale Domnului Andrei Baron de 
Saguna, episcopul diecezan ete, ete. Sibiu. In Tipografia epiesopoască 
1857 (format 8° pag. 208). (litere cirilice). : 


4. Scrierea S. loan Gură de Aur, despre Preoţie, tradusă în limba 
română de losij Baracu, paroh la biserica Sf. Nicolae în Braşov. 
Sibiu, în tipografia arhidiecezană 1865 (form. 8° 200 pag. litere cirilice, 
precuvântare de Andrei, Arhiepiscop şi Metropolit). 

Regretăm că momentan nu putem lua elişee după el. Manuscrisul 
frumos legat pentru o bună păstrare, sa foat dăruit de noi Muzeului 

„Astrei“. ' 


*) Imprivintda foştilor lobagi și a fogtilor proprietari cum să să păzeashă 
dreptorile slobozeniei. Plublieare dela Excelentia sa D. Gubernator Tzivito-militar 
Baronul de Wo/gemulh este dela dto 10 lanuarie a. 850 No. 3787. 


(Notă : Copiat întocmai de: noi. Poate. rândurije, afară de cupåntul Excelentia. 
suut scrise eirttie. Autorii,) 


$Sublinieriie sunt ale noastre AA, 


365 | 


5. Douăsprezece volume cuprinzând Vieţile Sfinţilor tipărită cul 
cirilice „ln zilele prea lInălţatului Nostru Domn Alexandru Dimitriu 
Ghica Voevod, în anul 1835 în Tipografia Sfintei Mitropolii de Meletie4 
Monahul Tipograf. bi 

Pe prima pagină seris eu mâna, cu litere cirilice se poate ceti;; 
„Această carte împreună cu alte unsprezece ce coprind întrânsele viețile 
sfinților sau dat în dar pă seama bisericii pravoslavnice cu hramul... 
Teodor Stratilat din Arpatak. ţinutul Transilvanii, însă cu aceasta lasă pe 


aia ut celt Pa cotata o im 0 să se ştie nu va avea blagoslovenia noastră. 


1846 Noemvrie. 


Paharnie Zosima*), 
cu tuş 


180 


domn. Pe prima pagină găsim seris cu mâna şi bine păstrat urmă 
toarele: „Această carte împreună cu alte unsprezece ce coprind în 
trânsele vieţile sfinţilor după mijlocirea Moliffei sale preotului Bonifattei 
al bisericii cu hramul Sfintei Troije din Sehei dela Braşov: s'au dat t} 
dar pă seama acei biserici eu îndatorirea însă că pă câtă vreme s 
va afla în viaţă Moli!fa sa să le aibă însuş supt îngrijirei gi păstraret: 
dar în urmă să dea pe seama bisericei căci vânzându-să şi înstrăi- 
nându-să în vreun chip acela nu avea blagoslovenia noastră. 


t ila : 1846 Noemvrie. 
est An Paharnicul Zosima* 
u i . 
cu anul 
1840 


7. O carte scrisă tot cu cirilice: „Care cuprinde însine slujba 
sfintelor patimi şi a în Vierii Domnului HS. Acum întracest chip tipărit 
Supt stăpânirea Prea înălțate Hesaro Hrăesei Marii Teresia Hu Blago 
slovenia PreaSfinţitului Vlădihii Făgăraşului Hyriu Huyriu: Petru Pavel: 
Laron Dela Bistra In Mănăstirea Sfintei Teoiţe la Blaj. i 

An dela HS. APHT 


Pe pag. 4 stă scris cu mâna: 


*) Atât cât am putut noi ceti. Manuscrisul e dăruit de noi muzeului ASTREI $ 
*) Tălmăeirea e făcută de DI profesor Şerban dela liceul de băeti „Gh. Barițiu“ 4 


căruia îi mulțumim şi pe această cale. Cuvântul Molitfa e problematie. Manuserizul A 
e dăruit de noi muzeului ASTSEI. 


366 


„lată pentru ca să se ştie Pentru această Sfântă carte anume 
Sirasnicu că am vândut eu Popa Vasile Ot Hăghig derept. 
jl. 630 (2). ; e pic 
8. Ev yohoyiov adecă Molitvenie bogat scoasă cu blägostoveńta 
preasfințit. D. Vasilie Moga, Episcopul: MENU din Ardeal ui Mere 
cirilice). 

8. Oktoih (legat în piele) scos cu E TE, excelenţei ‘säte 
preasfinfitului Domn Ştefan Stratimiroviei, arhiepiseop şi Mitropolit biser. 
văsăriialui din Harloveţ. (ftp. Buda). (eu litere cirilice). aoo 
f 9, Un Apostol, (legat; cu litere cirilice scris) tipărit pe timpul lui 
Al. D. Ghica Voevod. 

Pe pagina l, un sigiliu al Episcopului de Buzău (foarte bine pă- 
strat) şi seris cu mâna cu cirilice: „Acest Apostol s'au dăruit de prea 
Sf. Sa părintele Episcop al Buzeului Hyr Hesarie bisericei de la El6- 
patak. 1884 lúnie 16“, Pe ultima pagină jos, tot cu litere cirilice: " „Acest 
sfânt Apostol prin Strădania a mai jos iscălitului s'au câștigat sfintei bi- 
seriei neonite a Borvizului (Előpatak) în anul 1884 în vara acestui. an 
și l-am primit la Sf. Digeriog în 14 zile Martie 1845. 

{ss) IOAN MOGA, parohul Elöpatak. y 


10. Triodion (legat); tipărit sub Franeise al ll-lea sub loan Bob - 
Dlădicul Făgăraşului în Blaj la Mitropolie. „A fost găsit (se vede după 
inseripţia de pe primele foi) prin osteneala lui Vasilie Popovici, paroh 
de la Hăghig şi s'au cumpărat de robul lui Dzeu Hir. Anastasie Hagi 
Vulcu 1804 februarie. 

La urmă găsim scris şi greceşte ceva (greu de cetit de noi) şi 
„cu litere cirilice un pomelnic, | l 

11. Penticostarion (legat, tipărit cu litere cirilice) de pe. timpul 
lui Francise al ll, tipărit la Sibiiu în 1805. l 

Pe prima foaie acelaş lucru stă seris ea la punctul 10. — Anul 
181i Aprilie 26 

12. Vieţile Sfinţilor tipărit sub Al. D. Ghica Voevod (1636) de Me- 
letie Monahul tipograf. 

13. Elementele Dreptului canonice al bisericei drept credincioasă 
răsăritene spre întrebuinţarea preoţimei, a clerului tânăr şi a cerești- 
nilor, întocmite prin Andrei Baron de Şaguna. Bd. Il. Sibiiu, 1885. (Cu 
litere cirilice); 

14. CGeaslov {tipărit cu litere cirilice sub Ferdinand |. şi Ştefan 
Stratimiroviei arhiep. si mitrop. din Carlobeţ (tipărit cu cheltuiala ne- 
guţătorului din Braşov Boghici, 1835. 

Pe primgle foi stă seris eu mâna: : 

„Acest ceaslov s'au dăruit Sf. bisericei de la Borviz, hramu sf. 
Mucenie Dimiteie.*) De Preasf. şi preacurai. Episcop. Râmnicului Hir 
Neofit 1838, 8/13*. ` 


__*) O-fi fost acesta hramul primei biseriei din Văleele. 7 Autorii. 


862 


15. Din o inscripţie de pe foaia întâia a Cazaniei (legată în piele 4 
1850, cu litere cirilice); tipărită cu cheltuiala lui Josif Romanov, librer dind 
București (uliţa Zarafilor, vecin cu Nlae Cristu Zarafu) sub Francise L3 
al Austriei şi Barbu Dimitrie Stirbei Voevod, aflându-se și două armită 
împărăteşti Ruseşti şi Turceşti în fară“. (Sibiiu în tipografia lui Gheorghe 
de Cloziu). Pe pag. întâia: „De aducere în viitorime“. In 27—28 Augusti 
1854 a căzut brumă foarte groasă după care s'au stricat toate verde-ă 
țurile, apoi s'au arătat pe pădure ploaie cu zăpadă iară Mţii Braşo-j 
vului şi ai Făgăraşului au fost încărcaţi de zăpadă proaspătă caj 
după... (?) dela Crăciun, iară bruma au urmat în toate nopţile încât s'aui 
fert cu totul şi eucuruzele care era încă lăptoase. loan Moga, protopop 


Mai jos găsim seris cu mâna: 
„Dăvuit de losif Romanov librer penteu pomenirea lui și a nea- $ 
mului 1851“. 
La sfârşitul cărţii găsim seris cu cirilice foarte citeţ cu mâna 
„Istoria judecății Mântuitorului“ (pe 2 pagini) şi termină astfel: 
„Acest tipar se găsește în Viena Austriei în lespede de piatră ti- 
părită şi dată la lumină la anul 1805, Martie 30. 
Care s'au scris de mine mai... (?) loan loan Manu Bădiţoiu spre po 
menire de pe o foaie tipărită cu leatu de sus seris la leatu 1852 Mart 31 
a doua zi de pașii în preziua care au fost un vifor cu zăpadă și au 
țenut patru zile şi 4 nopți şi s'au făcut zăpada de 4 palme și au stricat% 
a încetat la Aprilie l. după amiazi de nu am putut eși nice din casă afară“ 4 
18. Didahii adecă îuvăţături pentru creşterea fiilor. Culese de 4 
Petru Maior de Dieio-Sânmărtin, Paroh Reghinului şi Protopopul Giur- $ 
giului în Ardeal (La Buda, 1809). 4 
17. De o foarte mare importanță documentară istorică gi biseri- k 
cească socotim că este un registru-caet manuscris de intrarea şi ie- 
şirea hârtiilor parohiei, dela anul 1845—1861 ineluziv. Are titulatura ur- 
mătoare: 4 
„Protocollu poruntşilor Episkopești şi Consistorialitsești și a tuturor 4 
pritsinilor de cassatorie de atsest scaon Protopopescu tziitoare, ket şi § 
ensemnaria Archivumului Protopopese entsependuse dela Anul 1845“. A 
Extragem cele de mai jos ea fiind interesante: ' 


Anul 1845. 


8. Moartia Domnului Bpiseop Vasilie Moga din Ardialu. A 
15. Szau fecut aretare la Prea Csinst. Consistorium en privintza . Ă 
Caintirimului hu Grof Nemes jános. (E vorba de cimitirul ereștin din $ 
Vălcele). E 


Anul 1846. 


8. Prea onoratul Consistorium fatse entrebare ke tsine de la anul 3 
830 encoatse arfi dariut bani pe sama ridicari Seminariumului din ‘$ 
Sibiiu, să se arate atseja eu numele kare se vor afla arfi daruit. 


= 


9. Prea Onoratul Consistorium cu Milostivire poruntsestie qua pe 
viitorime la. Preotzie se nu se recomende Dietsi kare: nu vor fi en- 
vâtzatu Norma, Arithmetiea, Canterile, punerea s. Sluzaba, si tsej. alesi 


de Preotaie avend si Reverenda gata si se se asaze Daseali harnits : 


pe Sate. t 

15. Prin altul (adică alt Decret EEIE dató 5 Martie a. œ. 
Nro. 2729 esitu se poruritsestie ase serie cu litere latinesti toate lucru- 
rile şi Corespondenţile het si Protoedalele Matriculare. 

19. Prin gratiosul Decret Gub, Datto 13 lulie a. e. Nro 8431 şi a 
M. Decret hrejesc deto 3 lulie a. e. Nro. Curtzi 3531 ket si prin M. Re- 
solutie Bmparateasce datto 27 lunie a. e. se rendujestie Arhimandritul. 
Schaguna en veduva Bpiseopie neunita din Szibiu aua Vihariua şi 
Praeses Consistorial. 

20. Excelentiasa Gubernatorul Ardiatului. Grof Teleki losif prin 
gratios rendujale din 23 lulie a. e. Nr. Pred. 9% cu milostivire porunt- 
sestie a se opri lohan Popdan a preda hredintza desarte prin Bisze- 
retsi si sate. 

25. Prin M. porunke a D. Administrator Schaguna sub Nr. 586 a. c. 
se poruntsestie a nu se recomenda la Cursul Theologie Dietsi kari nu 
vor fi envetzatzi en Schoale adeke Gymnasiul sau: mecar Norma, nits 
entrun Cip, kele va fi toate osteneala. si keltujala zadarnică. 

33. Prea Onoratul Consistorium eu milostivire poruntsestie qua 
totzi Preotzi se umble en 2 Reverende. . - 

40. Prea Onoratul D. Andreu Schaguna dtto 31 Dec. a. e. Nro 765 
poruniseste qua atsest Seaon Protopopese se nu se mai tzie de ga- 
tele de peste padure Matefalu si Also Rahos. . 


Ensemnaria pro Anno 1847. 


Prin M. porunca Consist. din 4 Martie a. e. Nr. 162 se fatse ren- 
dujale, qua pena la alta vreme satele ce rin şi Also "Rakps „după 
tsereria lor se remeja iares sub Proto piatat tractului Hidveg (la 
Előpatak). 

24. Prin enduratul Dekret. Gub. dtto 31 Mai a. e. Ne. 615? si M. 
porunts. Consist. din 15 lulie a. e. Nr. 583 se poruntsestie a se aduna 
mila pe sama pagubitilor din Homorod. 

Prin M. porunke Consist. din l-a lulie a. e. Nro 551 si Empara- 
teaske din 4 febr. Nr. Curtzi 436 ket si Gubern. din 20 Aprilie a. e. 
Nro 4606 esite se poruntsesku asejatse fatse la robi prin `temnitze’ 
Sluzba dake numai mult măcar de 2 ori pe saptemena. 

28. Prea Onoratul D. General vicar Andreiu Sehaguna fatse cu- 
noscut, precum la l-a Octom. 847 se entsepe Cursul candidatilor de 
Preotzie, si ntimai de atseja Dietsi sese recomande cari vor fi pe-. 
trecut sehoalele normale cu bun sporiu si gimnaziale. 

34. Prin Milostiva porunke a Prea Onoratului Consist. din 9 Noem. 
a k. Nro 884 si a Enneltzatului hrejesh Gubernium di 28 Ocf. a. e. 
Nr. 12888 si a M. Dekret Bmparatesk din 30 lulie a. e. Nr. Hurizi 3658 


369 3 


esite, se poruntsestie ka totzi Protopopi n. u. ai Ardealului szesze afle 
pe l-a Dek. Kalend. nou la Turda la alegerile de Episcopu neunit Ar- 


dealului. 


Din „Enszemnaria pro Anno 1818. 


1. Prin M. Porunke Consistoriale din 23/11 Dek. 847, si a M. De- 
kret Gubernia! din 13/1 Dek. anu kor: Noro 14300 esitu sze poruntsestee 
asze publika prin Preotzi en toate szatele Exemplariul ku Numerul Gu- 
bernii 13285 anu 847 Pentru Regrutatie sunetoriu. 

10. Prin milostiva porunke Consistoriale din 20 lanuarie 848 Noro 
26 se porunisestie, ea pe viitorime Protocoaleie matriculare se se 
tzine en Biszeretsi, iare nu mai mult en cassa Preotului. 

14. Prin M. Porunke Consist. din 24 Febr. a. e.. Nr. 119 sia En- 
duratului Dekret de subt 10 Febr. a. e. Nr. 725. Se vesteşte ce asa 
Marire Emparatească sau Milostivit prin Banalta sa rezoluţie din 5 Fe- 
bruarea a. ce. adenume pe Mariasa D. Genaral Dicar Andrei Sehaguna 
de Episcop neunit Ardealului. 

16. Adunarea Naţii române din Ardeal să să taină la 13/3 Mai 
iară nu la Dumineca Tomi, După M. Dekret din 17 Aprilie Nro 5245 şi 
Honsist. 231.848. (Cu litere cirilice). 

18. Sau trimis la Cs. Direeţie Formularele, dela Daschăli kare au 
entvezat pruntsi en iarna Cursului 847—8. 

19. Sub Nro. Honsist. 243 din Sedintza din 3 Mai (21 Aprilie 848 
se fatse cunoskut kepe 24 Aprilie a. k. va szoszi akasze Mariasa D. 
Hpiszhop*) Dietaesan Andrei Saguna, ka Episcop sfintzitu. F: 

21. Sub Nr. Episk. 289 a k. sze poruntseste ka krestin nostri să E i 
fie entpatse cu liniste, pene seve hotari slobazirea lor de lobagie. i 

23. Prin*) Milostiva orenduiale Consist. din 1 lulie — 19 lunie 8484 
Nr. 2931., sze fatsze cunoshut, pre cum ce Bxelentia sza Gubernatorul ⁄ 
regesc dtto 22 lunie a. e. Nro. Praed.; 1650 au facut rendujale la toate 
Tisztiile mireneşti quala alegeria de Daputatzi spre a mergie la Dieta ; 
din Pesta, se fie de fatse si un rumenu cărele ste limba Unguriashe, 43 
ca se privegieze senu kaltse dreptul Romenilor Celor*) alegetoriu, cari 
totzi trei tseplătesc 8 Alotzi arg. afare de Daria Dapului au Drept dea : 
votiza si afară de atsestia totzi Preotai si Daszhali. , ; 

23. Prin M. Orendujala a prea Lum. Const. Bppk din 8—20 lulie 
a. c. Nro 301. Sze poruntseste a se areta, enkare sata! sau fecut vreo, 
rescoale. 

26. Czirkulariu DI Episcopen kare Zitse ke au fost en vizita la ` 
Palatinul Stephan şi l-au rugat pentru Natia romana. ; 

27. Prokemaria Ungurilor, pe români de ajutor*) zsesae publitse „SĂ 
„en toate Biszeritsile romane. K 

28. Milostiva si patsnike sfetuire a Prea Lum. D. nostru Episcop Ñ 
Andrei Schaguna din Pesta din 28/16 August 848 szau publikat popoa- 4 
relor noastre prin kuviintzosi Preotzi. j 


*) Cu litere cirilice. 


370 


. 29. Butru Urm: M. potuntai: Hensiat din 10 Aug. No. 325 şi Gu- 
bernial 29 lulie No. 9180, esite se publicelujeste Modifikaţia , „adunerilor 
de Popoare dela Niniserium poruntsita. 

31. Prea Onoratul Consistorium prin M. Porunke din 5714 August 
No. 336 a. e. fetse kunoscut pte cum Palătinul si Ministămturnul dia 
Pesta au suspendat din Postbl szeu pe mitropolitul losif Raiatăte, din 
pritsina ke ar fi veszkuletoriu de Popor şi enlocuit interimatitev loco 
tiitoriu de Mitropolitu, pe Episcopul Batskei (tanătzkeyiis. a 

85. Sub No. Consistorial 371 a. e. sze ponunisestie a st -afatse 
tunoskut Preotztlor ke hu l-a Noem. a. e. sge enisepe kurszul kétli- 
kalu en Szibiu. 

35, Mariasza D. Director Moisai Tule porunisestie entseperia 
Schoalelor pruntzilor din toate szatele. | 

37. Marlasza D. Bpiseop Andrei Saguna prin No. Episk 373 a. e 
arate he au szoszit akasze dela Buda-Pestia si Dietsi la Preoizie sae 
potu trimite kariva fi gata. 


Anul 1850. 


41.. Prinţul Milog săsă saluteze în numele Măriet Säle D. Episko 
(cu litere ciriliee).*) | 

42. Titoria prinţului Milog cu hasăle parohiăle din Eliopatae (cu 
litere cirilice). 

48, Dispoziţia fărstului Miloseh**) pentru casele parohiale. 


Anul 1851. 


21, Venirea eh tzara Ardealului a Gubernatorului Prinea de 
Sehmartzenberg. 

Domnul Episcopu Andrei Schagună enştiintaaze ke saau 'enrijat 
Soborul Episcopilor la Viena gi vasze vie a kasze. 


Anul 1852. 


24. Predika D. Episk. unitu Șuluţiu cătră tofi românii câ la 
marginea Lomii poftindu-i asà unli eu roma (eu cirilice). 

31. Domnul Episcop Andrei Barone de Șaguna au împărţit bani 
la Bigerieile.... (?) din protopopiatul acesta. 

in 21 Mai 1852 sau aflatu la Bleopatah (eu cirilice). 

54. Prin M. orânduială Honsistorială din 9 August a. e. No. 828 
să face kunoscut D. Episk. Andreiu Şaguna prin Majestate este ri- 
dicat la raugul de Excelentă şi Honsilieru er. reg. intim (cirilice). 


Pro anno 1853. 


9. Sau scris la hommisariatul de Cercu din Senghorghtu pentru 
- închiderea tifterimului (eu cirilice). 

29. Sau cerut dela Scaunul Episeopese Slobozenie de apune fun- 
+ dament la Biserica cea nouă de piatră a Hăghigului (cu cirilice). 


*) Probabil că a fost prinţul Milog Obrenouviei. în 1850 la Văleele. 
**) Cu litere latine, restul ciriliee. 


-371 ge 


Pro anno 1854. 


14. Rânduiala Bpiseopeaseă din 20 lanuarie a. e. Nr. 17 egit prin A 
care în urma relații acestui skaon Protopopese din 13 Noemvr. No. 4 
82—852 sau întărit 4 assesori la soboarăle protopopese. 

51. Săvârşirea hramului Sf. Muc. Pantelimon.*) 

59. Milostiva orânduială Arhierească din 13 April a. c. No. pres, j 
301 înprivința Grafului roseti cu scoală (eu litere cirilice). à 

39. Mai. Hărțile vechi Bisericegti săsă păstreze în biserica la lokă 
cinatitu, M. poruncă Arh: din 2 Aprilie a. k. No. 287 eşite (eu cirilice) 

40. Baroth Popa unitu Todor Andras....(?), botează prunci neuni Ă 


ților, sau arătat la Tistie săsă oprească (ce e subliniat e eu litere l 
tine, restul cu cirilice). . 


Pro anno 1856. 


35. Martie. Excelentiasa Domnul Episkop Andrei Barone de $ 
guna pleacă la 7 Mai a. e. la băile de la Mehadia (C). 


C - înseamnă cu litere cirilice. 


54. lulie. Bleopatah facerea Tâmplii prin Androniku Androne dină 
Braşov. 


Pro anno 1857. 


35. Aprilie. Alta din 14 Martie a. k. No. 189. In privinţa ka nimenea,f 
gănuşi skimbe numele sau Polehra. (C). 

87. August. Tânăr Preot să cere la țara rom: pe 2 săptămâni. (6). 

100. August. Excelentzia sa D. Episcop sa dus la Diena. (C). 

109. September. Tânăr preotu sau slobozit la tzara românească $ 
dela Consist. dtto 31 August Nr. 701 pe 2 săptămâni. (C.) 

111. Bleopatah sau seris pentru inkiderea kurtzii bisericii, ase: 
strânge uni poporeni. (C). 

119. Oktober. Bleopatah închiderea ţinterimului vekiu. (C). 


Pro anno 1858. 


68. luni. Milos prinţul Serbii. (Probabil că a fost la Vâlcele. Nota! i 
noastră). 


70. luni. Biblia lui Helliadu*) sau ajurisitu de Bpise. Domnul Andrei 
Barone de Şaguna. E: 
84. luni. Moartea Gubernatorului Schwartzenberg, săsă facă slujbă. J 
101. August. Gubernatoriu printzipele de Lichtenstein, pentru Ardealu. $ 
111. August. Eleopatak sau seris Sânjorj pentru închiderea curții 15 
parohiale. (C). 


122. August. Guvernatorul Lichtenstein vine pe 20 la Szentgy şi 
22 Oct. pela Előpatak. 


*) B vorba sigur de biserica din Văleele şi probabil de atunci se ţine acest 
hram, Cum şi eine a dat și pentru ce ordin nu știu. 


*) Ce este subliniat e serts cu litere latine, restul cu cirilice, 


372 


A 


164 Oktober. Milostiva rânduiala arhiereskă pentru tsinterimuri 
asă păzi în kurătzenie şi a să închide, a nu se paşte în iale (©). . 

101. September 1859. Bleopatak .................... e. r. Pretură pentru 
cei 1000 f. dela Milos Prinpn pentru kasăle parohiale (C). i 

118. Oktober 1859. Bleopatah sau scris la tiatie pentru închiderea 
” korții parohială de aicea (C). Te 

"72. Septem. 1860. Printaul Miloș au răposatu în Domnu (C). 

98. December. Sibiu Konferenza natzională (C). : 

ln privinja protocolului din care am făcut atâtea extrase, dăm 
următoarele deslușiri: . S ide cocă. 

Protocolul este un caet manuscris de 166 pag. cuprinde înregia- 
trarea hârtiilor intrate şi eşite dela anul 1845—1861 inclusiv. 

Până la 1850 (în parte acest din urmă an) e seris totul cu litere 
latine, afară de câteva rânduri eu cirilice. 
Dela 1850 înainte cu etrilice. 4 

Dela 1855—1861 inclusiv înregiatrarea s'a făcut pe luni. 

Extrasele s'au tălmăcit şi copiat întoemai de noi, respectându-se 
ortografia eaetului. No. din stânga e No. de înregistrare din caet .......... ? 
înseamnă că nu am putut desciţra. 

O parte din aceste extrase au fost publicate în foile „Națiunea“ 
(Cluj, Aug. 1927) și „Politica“ (Bucureşti, 1928. 1), iar unul din not 
(Dr. Od. Apostol) s'a servit de unele date tn lucrarea sa: „Coniribuțiunt 
atatistice-demografice şi note istorieo-medicale, pentru o monografie a 
comunei Vălcele, jud. Trei Scaune“. (Clujul Medical No. 12. Dee. 1827). 

Zădarnică ne-a fost truda să dăm peste documentele intrate şi 
înregistrate în acest protocol. . 


(Da urma) 


Dr. OD. APOSTOL 
şi preot ILIE PAȘTINĂ. 


373 


O scrisoare a lui A. Papiu-llarian. 


Notă. Din bogata colecţie de serisori a lui lacob’ Murăşianu, 3 
publicăm azi — prin bunăvoința dlui Aurel Murăşianu — o scrisoare 
a lui A. Papiu-llarian, din 16 Aug. 1861. E 

Un colf din culisele luptelor politice ale românilor ardeleni din 4 
sec. trecut, un suflet pornit spre împăciuire, o activitate cinstită pentru į 
o cauză comună, iată cuprinsul scrisorii; pentru istoriei, un document, y} 
pentru restul cetitorilor un argument mai mult în slujba unificării su- j 
fieteşti. A 

A. Papiu-llarian (1823—1879), doctor în drept al universităţii din 4 
Padova, un timp a fost profesor la facultatea de drept din laşi, apoi 
procuror la Curtea de Casaţie din Bucureşti. In 1843 ia parte la revo- ; 
ţie, pentru ca 12 ani mai târziu să scrie în 4 limbi broşura de pro- 
pagandă despre care e vorba în scrisoarea ce urmează. Broşura j 
apare în franțuzeşte sub titlul: Les Romains et les états autrichiens. j 
Ti'independance constitutionelle de Transylvanie. Buc. 1861. 

Alte lucrări: 1. Istoria Românilor din Dacia superioară. 2 vol. 
Viena 1852. 

2. Tezaur de monumente istorice pentru România. Buc. 3 vol. 
1862—1864. 

3. Responsabilitatea ministerială, Bue. 1866. 

Transerierea serisorii: u final netranscris. 

e accentuat înlocuit cu diftongul ea. 

o » » n n oa. 

k transcris prin ch. 

s când a fost cazul, înlocuit prin z ex. bază peniru basă. 

romăni, înlocuit peste tot cu români. 

Punctuaţia am îndreptat-o acolo unde mi s'a părut că textul su- 
fere din cauza ei. 

Restul ortografiei (ie final ex. esemplarie, majusculele întrebuin- 
jate fără motiv, ex. Unirea, Apendice, Adresa ete., s pentru x), le-am 
păstrat în transcriere. 

< > pentru a adăuga o literă sau un cuvânt care lipseşte în ma- 
nuscris. 

Pasagiile subliniate sunt ale autorului. 


ION COLAN. 


374 


rroma 


TETRA EETTAN op a AT a, 


: (16 Aug. 186t). 


Domnule Murăşane, 2 ie E 


Din broşura mea „Independinţi” a naţionale a Transilvanieii*) v'am 
trimis 100 esemplavie ca să le treceţi în folosul fondului Șiueaian. Si) 
In Principate ge vinde à 5!/, lei. Se tipăreşte în limba francesă cu un 
lung Apendice asupra Adresei din urmă a dietei ungurești, Acest apet- | 
dice se publică acum romăneşte în „Românul“. Dacă-l vezi reprodus, 
să-l reproduceţi cu litere ciriace și jără prea prea multe greşeli tipo- 
grafice. li principate, broşura a făcut un effect imens, Toate aiarele, 
până și Monitoriul Ojieial o au reprodus. 

Bu fusesem chemat la Bucureşti de cătră Ministeriul Goleseu- 
Mălineseu, la postul de Director a şeoalelor. Insă am dechiarat că cu 
Eforii actuali nu voiu să servesc, precum vefi vedea din alăturatui „tto- 
mânul“ „Reforma“ şi altele, dară mai eu detaiu din „Revista Carpa- 
tilor,“ SOR 

Aici se, vorbeşte că vi sa aprobat Congresu. Atât Congresu(l) 
cât şi Gazeta, ar face prea bine dacă ar înconjiura cu totul cestiunea 
Reichrathului, jiindeă decidersu acestei cause şi de altmintrea, este 
treaba dietei, nu -a Congresului. Mă mir cum Gazeta pare a vorbi cu 
despref despre Croaţi, fiindeă nu se due (la) Reichrath ? şi mă mir şi 


"mai mult că Gazeta întrun număr, nu pricepe cum Împărăţia s'ar putea 


guverna cu mai multe parlamente ? De astfeliu de lucruri care au fost 
în fiinţă înainte de 1848, Gazeta war trebui să se mire şi cu atât mai 
puţin de Eroaţi carti numai prin. aseminea faptă, putea(u) să se spele 
pre sine de calomnii şi să compromită pe Unguri. Ştiu că Gazeta nu 
poate. gerie că Croajii, pentru aceea ar fi mai bine, după ide(e)a mea, 
a observa deocamdată tăcere asupra. acestor mari cestiuni, până la 
alte împrejurări. Dintre toate, Dvoastră ţineţi necondiţionat şi. fără nici 
o reservă la independinta Transilvaniei ; fiți Români, dară dintre toate. 
fiți Ardeliani, patrioţi şi ţineţi la: drepturile istorice ale ferei. Am . cetit 
în „Ost und West“ din 27_luliu, un articol pentru Români. Eu însă măr- 
turisege, că nicidecum nu sunt amicul petițiunei din 25 Febr. 1849, 
fiindcă acea petijiune, cerând Unirea tuturor Românilor Austrieei, ig- 
norează cu totul Transilvania şi drepturile ei; ea nu are nici o bază 
reală, pozitivă, e o petiţiune teoretică, aeriană, care nu poate să folo- 
sească decât reaeţiunei din Diena; ea nu eunoaşte de loe drepturile 
Ardealului ca stat independinte, ea-i duçe pe Români Reichrath, adecă-i 
duce la germanism, la dentovism, ea seamănă cù Unirea cu Pesta. 
S'ar cere ca Românii să fie cevaşi mai positivi gi să nu (se) mai pro-s 
voace tot la drepturi naturale, pentrucă atunci, în faptă, nu (se) pro- 
voacă la nimica. Tah şi Smerlip este pentru dreptul natural; dreptul 


°) laşi 1881. (N. ed.) 
**) Fondul $ineatan a fost deschis de lacob Mureşianu în numele lui Gh. Ba- 
rițiu. V. serisoarea tlui Gh. R., către lacob M. Viena 14 lunie 1863. (N. ea.) 


375 


natural nu cunoaşte ardeleni şi Români, mai curând cunoaşte Ungu 
şi Austriaci: este cumcă Ardeleni și Români, este un lucru positiv. 


Dieta să fie tot la Cluj dacă va fi? Pentruce nu lucraţi ea Dieta 
să fie aiurea, ori unde, numai nu între teroriștii din Cluj. 


Pentru D-zeu! Ce aveţi de când eu luptele ce continuaţi asupra 
celor de aici! nu vedeţi că combătând pe Românii de aici, în fapta 
vă bateţi pe voi înşivă? Ce respect poate să mai aibă Ungurul şi 
Neamţul de un atare popor? Dacă Românii din Principate sânt atât de 
răi precum s'ar părea din Gazetă, apoi cum aşteptaţi ca Neamţul să 4 
încredințeze un singur district în mânile unui Român de Transilvania, $ 
dacă vor vedea că nici chiar Românii de aici nu să ştiu guverna? 
Să-mi da-ţi voie a vă spune că nu şinteţi bine informaţi asupra lup- 
telor ce s'au iscat aici între Ardeleni şi Munteni. Trebuia să gândiţi că 
şi Românii de aiei trebuia să aibă oarecare motive de s'au sculat cu 
atâta învergunare asupra (rdelenilor. Negreşit că ziarele de aici au 
păcătuit întru aceea că mâniindu-se pre doi-trei Ardeleni, au lovit în 
toți Ardelenii, dar tot în acest păcat au căzut şi Gazeta D-Voastră. 
Faptul este că mai mulţi Ardeleni s'au certat destul de rău. In înver- 
şunarea mare politică a partidelor de aici, ce mirare dacă Românul 
de aici se va tulbura, văzând că cutare şi cutare opineariu din Tran- 
silvania, se face ciocoiul de zi şi noapte a lui Ştirbei şi Brancovanu? 
Să întreb, cum aţi tracta D-Voastră pe Românul de aici ca chemat 
fiind de D-Voastră în Transilvania, acolo ar face cauză comună cu 
Hosut(h) și Miko? Bată cauza pentru care se sculară cei de aici asupra 
ui Maiorescu, Aron şi Bălăşeanu. Mai adaug alte o miie de acte de 
-imprudenţă şi nesocotinţă din partea Ardelenilor de aici. Mai adaug 
că Bărnuj, acest Eliade al Ardelenilor, la lași, precum poate ştiţi, făcu o 
demonstraţiune împotriva subserierei petiţiunei din 11 luniu din câmpul 
libertăţii, o demonstraţiune proastă, proastă, proastă în contra adu- 
nării popularie dela laşi şi contra Unirei Principatelor, pentrucă, poate 
ştiţi, pentru Băârnuţ, Unirea Principatelor este tot așa de periculoasă 
ca şi Unirea Ardealului cu Ungaria. Ce mirare dară, dacă Gazetele 
din laşi şi t Nicipercea şi Bondariul,îl batjocorese pe toată ziua ca pe 
un trădător şi mişel. Eu nu mă mir de ura ce sa născut asupra Ar- 
delenilor, ci mă mir cum de pre unii nu i-au dat afară din jară! atât 
de mişelegte şi gogomăneșşte totodată s'au purtat. In Principate sînt şi 
oameni migei, dar zeu! nu toţi sint greci şi museali. Din contră, aici 
grecii şi muscalji se fac Români, eară în Transilvania sau făcut Ua- 
guri. Ardelenii mau fost persecutați în Principate: eu unul, totdeauna 
am fost invitat la posturi (pe) care poate de abia le-am meritat. Asupra 
lui Laurian cu Moldovenii carii-l onorează şi astăzi, ci mişeii de Ar- 
deleni s'au sculat făcându-ne ruşine neştearsă nouă tuturora. Vă rog 
să consideraţi toate acestea, şi să încetaţi cu lupta, ca să nu faceţi 
bucurie Nemţilor şi Ungurilor. 


De vro trei săptămâni de când mă aflu în Bucureşti, nu fac alta 
decât cere a împăca pre cât pot, opiniunea publică de aici cu arde- 


376 


lenii, escusind pre cât pot şi unele frase ale Gazetei. Am adus lucrul 
până acolo încit ziarul „Românul“ de ieri (15 August) a publicat un ar- 
tieul întitulat „Uniţii“ articul care nu înseamnă nici mai mult nici mat 
puțin decât o rugare de ertare în termini onorabili. „Românul“ mi-a 
promis că singur are să vă espedeaseă mai multe esemplarie din acel 
număr, De poftii mai mult? Bată şi „Reforma“ din 13 August cu un ar- 
ticul subscris de Arsenie, adecă de Dim. Bolintineanu, poetul. Ce pof- 
tii mai mult? Așadară, Românii de aici nu sunt aşa de răi pre cît vor 
unii să creadă. Nu toţi sînt Bliadi. 

Nota bene, vă rog în numele frăţiei şi a(l) împăcării ea articulu(l) 
Românului şi al Reformei, să-l reprodueceţi. Aceasta (0) cere cuviința, 
aceasta (0) cere dreptatea: dupăce aţi vorbit în contra lor, se cuvine 
şi e drept să reproduceţi acești .artieuli, cari sînt scriși aşa precum 
nici D-Doastră n'aţi fi putut aştepta mai bine, după luptele ce au urmat. 
Cuviinţa cere ca să reproduceţi acești articuli, De un lucru însă vă rog 
înainte de toate şi cu deosebire, ca să nu refuzaţi nici măcar inesăac- 
titudini la ce veţi găsi poate, sau în „Românul“ sau în „Reforma“ 
pentrucă, şi ei au trecut cu vederea multe inesactitudini ale. eores- 
pondenţelor Bucureştene din Gazetă. Bi vor să se împace, agadară să 
nu faceţi vreo observajiune la articulii lor care să dea loe la noue 
certe, la noue neînţelegeri. Bi au luat iniţiativa împăcării, se cuvine dară ea 
şi D-U. să vă purtaţi cu ei generos şi să zic aşa, eavalereşte, fără a vă 


uita la mici + mancuri secundarie. Cu deosebire, artieulul „Românului“ - 
întitulat „Uniţii* să-l reproduceţi negregit; e un remarcabil articul. 


D-Voastră, reproducând acest artieul, altă să nu sleeţi fără numai cam 
următoarele: „Cetim în „Românul“ şi reproducem cu bucurie, un articul 
întitulat „Uniţii“, din care am văzut şi ne-am încredințat și dorim să se 
incredințeze toți Românii din Ardeal cå Românii din Principate sint de 
un sânge şi de o inimă cu noi, că dacă şi între Ardeleni pot să fie migei, 
apoi în țeara Românească nu tofi sînt Bliaai“. Altă observaţie vă rog 
să nu faceţi ea să nu stricăm earăşi frăției Române şi să nu respin- 


geţi mina frățească ce ni-o întind ei şi ea să nu salte de bucurie vrăj-. 


maşii Ardelenilvr. 
Al D-Voastră amig sincer 


Bucureşti, 16 August 1861. | OA PAPIU. 


“VBRTE 
P. S. Bu plee la lagi preste vr(e)o trei zile. 
Bată vă trimit şi articulu? „Românului“: „Uniţii“ precum gi alte 
bucăţi care mă privese pre mine, parte cuprind articuli serişi de mine 


în causa Ardealului. Multe ag avea de a vă mai trimite, dară nu se 


poate prin epistolă. Vă rog încă odată, reproduceţi „Uniții“ „ttomânului“ : - 


aşa cere eusiinţa şi ertaţi-mă de îndrăsneala frățească eu care vam 
seris această epistolă. Mult mam luptat ea gazetele de aici să nu 
replice. la cele scrise de D-Uoastră, şi nici nu vor replica. 


377 


Material de limbă. 


„Unanima“* lui Machedon Rădașcă. 
(Din Târnava Mare). 


Pria Vine Rabel Conzistoriu ? 


Numa Dumnezău-drăguţu din ceriu mă știe, că graiese ; 
adevăru curat, când îndrăznese de mă 'ndreptez cătă lu- j 
minată faţa Dumneavoastă, rugându-vă să-ñi daţi ascultare, 4 
oblind strâmbătatea care v'o fac cunoscută azi, ea nucumva 4 
să s'aşeze o pătură de ruşine nouă peste 'a vechie, — că-i J 
destul de groasă. i 

Vreau adecătelea să vă scriu, leselenţea Uoastă și į 
Domnule Conzistoriu,:o chisteune care supără pe tot Ru- : 
mânu și creștinu din tractu Hârtoapelor, având de-a mă j 
plânge înăintea fetelor Dumneavoastă despre prătupopu j 
nost ăl văduv, Giînju, un fiu rătăcit al bisericii ș'un creştin j 
stricat la cap, de ne face de ocara sașilor şi ungurilor ; 
care să tot ñiră, cum ați aşezatu-l în fruntea tractului, — / 
că-i rătăcit foarte de adevăru seripturii şi de unoarea lui : 
de popă. i 

Noi, de-aci, n'avem de unde ști isprăvurile făcute de 4 
Dumnealui p'in tractu Mesteacănului, unde 'ice ear hi pă- j 
storit înăinte de-al cunoaște. Atâta am înţeles, că din păr- ; 
tile numite o dai încoace mai mult de silă, decât de voie ` 
bună. Destulu-ni, că s'o 'mplântat la noi. Ni-lo adus pri- 
mejdia pe cap, că mai bine n'oi putea zice. Da tot mă . 
gândese cu glăvăţina mea 'a proastă, că dac'ar hi fostom, } 
nu tufă, nu fugea de-acolo. Omu cu aşezământ îi ca răsadu 
ăl trainic. Prinde rădăcină unde-l pui... nu sboară ca fulgu, 
care-l baie vântu de ici-colâ. 


Incai acum vedem cu oichii noști, ce purtări are. Că ; 
face nişte treburi nepotrivite foarte chiar pintu un mirean, 4 
necum o faţă besericească. d 


378 


Ne rugăm cu supunere de-o isteata avânduţi-hi 
Dumneavoastă la ştiinţă, cumcă pătrupopu Ginji, decând 
şi-o băgătu-șt pe căplanu ăi! tinăr sluguliță, — numa tót a 
doua săptămână dă pela sfânta beserecă ? 

"Dumnealui - “ee care renumatia în chieloare şi ră- 
cește "n sfântu altariu. O hi de fost,... da 'n beserecă nu 
poţi focări, ca la stână! 


Ș'apăi mai ştiţi Dumneavoastă, că s'o certatu-să cu -- 
toţi domnii noşti din Hârtoape? Şi că de-o vreme 'neoaee 
s'o "'ntovărăşit eu nişte băieţandri neeopţi, de-o făcut lao- 
laltă o caşă de bani nouă, măearcă not îneiocălasem de- 
acum einsprece ai banca noastă rumânească, ex toţi popehil 
și dascălii din seaunu prătupopchese, 

Făin oml.;. wam ce zice! Îi umblă mereu flèura cătă 
toţi streinii, că banca noastă-i tovărăşie de jaf, pe câtă 
vreme ştie bine tot insu, că decând am făcut'o, ghieţii Ru- 
mânii noști o cumpărat peste 2340 . de. iuguri de pământ din 
mână săsească. 


Ba s'o pusu-să "n legătură cu arvocatu ăl unguresc 
'Techeli Mârtun, de rimă ș'ăla ea un sobol pe suptaşeză- 
mintele cultulare rumâneşti, cu prepusu 'ndrăcit, să-i oboare 
din seaunele lor, pe drectăru nost şi pe acţiunarii ăi vechi, 
câtă brumă am mai rămas cu credinţă 'mprejuru Dumnealui. 
Noroc, că nu i-să prea trece marfa, că-l ştiu și ungurii, 
ce pănură destrămată vinde. 

'Pi-ar veni a'l ride, de war hi ghietu.cu păru brumat! 

Dăunăzile s'o apucat a jucă de-a cărţile 'n crijmă cu 
judeţu ăl unguresc, cu Benchiu Şândor și bagsam' o hi 
chiert bani mulţi, că dela o vreme i-o sărit ţandăra şi-o 
prins a-l încolți pe ungur — că are-o gură slabă, eao 
trocăriţă din Braşău — și: „ba c'ai jucat aşă, ba pe din- 
colea“, până la urmă i-o zis judeţului, de faţă cu toată 
lumea — să iertaţi: „Mă rîmătoriulel“ 

Pe vorba asta necălită, unguru mai cuminte, s’ o seulat 
mintenaş dela masă şi-o plecat ațacasă. Dimineaţa 'o și 
băgat pâra pintu vătămare de unoare. | 

Da pătrupop, ce gândești c'o făcut? Dupăce s'o mai 
descăuşit a doua zi la cap, de berea beută și-o văst pro- 
stia cu.oichit luminaţi, s'o dus frumugel la judecătorie şi 
s'o rugat de iertare, de lo ris și seriitorii solgăghirăulul. 
Vezi ăla feliu de prătupop avem noil 

Decâteă, toate câte vi-le ecètu aci, 's floare la ureiche! 

“Să vă povestesc una văaută eu otehii ñei. Adecă să 
să vă desplic întâmplarea chiar cum s'o petrecut. 


379 


4 


sm Să ptămâna ce-o fost, Vineri, că-i ai de mărturie; 
mă n ialnea: în Hârtoape cu Hònăs ăl Lung din Durpă 
dăm în poveşti, că sîntem pretini buni încă din cătane 


lece dela o vreme sasu cătă mine: „Frate Machedoanel;i; 
aduce-ñi-al tu un car de lemne, dacă tl-le-ag plăti omeneşte 

Zie io: EA mă Hónăs,... de ce nul?’ 

lee sasu: „Cât să-ţi dau pe ele, frate Rădaşeă?+ 

< Bia: „Ne-om împăcă, oarecum, soațe Hónăs... doa 
nu ne cunoaștem de ieri... 


lce fel: „Apăi dar ñi- A brioadăr Machedo La: 
die: „Cu bună siguranţă, fârtate 'Țerbăs!“ 
Atâta ñi-o fost vorba cu sasu şi-am plecat după trei 
burile mele p'in oraș. Ñ 


Duminecă... agă pela avecerne.. ceai dă *n gând? 
lemnele lu’ H6năs. Caru '| încăreasem cu blăni prima-'nt 
încă de Sâmbătă sara... — zice: „Dumnezău să mă ierte, 
da io încă nu îli-ot strică draga "de ai de Duni, pintu neñieð 
toată!“ M'apuc, înjug boti şi plec. Peste-un ceas tunàm eu: 
blănile "n oraş. Să uitau oamenii cam chioriîș la mine, da 
ñi-am tras pălăria pe oichi și-am trecut pe uliţă 'n jos. 


Drept pătrupop, sta două slugi rumânești, arătân 
mereu cu deștiu spre it boi căsii, unde stă Dumnealui 
cu lăcuinţa. 


Făcea unu: „U'te-l mă, €eol6 1... nu-l vezi?“ 
` Da ălălant: „Unde-i, mă?... ăhăl... îl văz!“ 


' ln gându fileu: „Ce să mai hlte gästa? Mă ridice ghi- 
aişor în vârfu demnelor, că mă suisem în car. Și ce gân- 
diți cam văst?... 


Doamne-drăguţule ! În itàju eăsii aiceă gramajfântu din 
toată puterea. Pe masă zăceă o litră de vinroşu ca focu, 
alături stà iconoama Floarea și lângă ea pătrupop, eu uri 
fes turcesc dat pe ceafă şi çu ţtgarea de foaie 'ntre dinţi, 
zîngheă a rîde de ateala JPRS TRENI care-aci cântă, aci 
grăiă ca omu. 


„Bată-te crucea de popă bătrân și prilostit!“ "Pă-t 
asta-i i faptă de om citav şi de priot învăţat... să zică din 
gramafunt Duminecă la avecerne, cu fereastra deșchisă ? 

Socotiţi acum și Dumneavoastă, că sînteţi oameni ţi 
cultivați in işcoli. lo, ea un ghie de plugariu prost, eam 
așă prejudec chistiunea, că i-s'o richisit Hogue dovlea- 
cului — noroc bun! 


Fost-am, oameni buni, peste cinepiece vremuri erâsnie 
şi gòjman,... avut-am de lucru cu tot feliu de popehi și 
buni şi răi... Da o blazană de om ea ăsţa, ñie-unuia, nu 


380 


ît-o mai dat de oiehi! Din sam'afară-i dusduit! ALdată are 
pârţag, ca fomeile. Doamne iartă-mă! Că eră să fae dăunăzi 
una nefăcută: să pui mâna pe Dumnealui. 

Ausiţi numă și vă ñirați! 

- Eram ipitrop-întăi și mă trimete Părintele nost, Ghe- 
vasin, “e'o hârtie la dânsu, în chisteunea dascălului Irmolae 
Firţonea... slabu, care aţi amulsu-l Dumneavoastă din slujbă 
pintu glăjuţă și nerânduiala din işcoală. Amintrelea pretin 
la toartă cu pătrupop. Vorba ata: „ce s'asamănă să strânge!“ 

Da să nu ies din brazdă, să rămâi la cuvânt. 

_ Cum am tunat în casă şi-am prins a-i depănă ponósu 
satului, numa s'o unflat odată, tete, gata să-i pleznească 
brăcinartu, apăi o 'nceput a i-să albestri obrazu ca gușa 
cureanului mănios și când o data răgni odată dela bătucă: 

„Marş afară cu fleacuri d'estea!“... închie-tri-seml 
Părea că-iii prinsese ehicioarele rădăcini în podine. 

„ Măăăl! Să-îii strige tel ñe — tată de fieiori însu- 
raţi şi omu besericit de peste-un fârtariu de veac — „marș“. 
ca la un cățăl răpănos... îţi spul drept, eă nici aminteri, 
da păreă că-ñi arsese două pălmi grele peste obraz! Să 
nu-l hi știut față sfințită, în credință vă spui, că-l apucam. 
de beregată, ş'atâta-l strângeam, până scotea o limbă de-un 
cot... zice zău lui Dumnezău-drăguţu | De-aia mă gândese, 
Domnilor, c'ar hi s'aveţi aminte, să faceţi o rânduială cu 
omu ăsta ghingaș de glăvăţină. Că răbdările poporului au 
și ele o margine! Noi proştii înghiţim cât ne 'neape 'n 
ehiele. Da când ne-om tulbură odată, apăi îţi pornim în 
rupiu capului, ca cturda de ghiholi spăieraţi! Așă,căpăn” 
la urmă, ñ! să nu facem una 'neornurată, să-ne pomeniţi eâ- 
tu-fi vecui!l 

De-aia zic, car hi cu cale să ţineţi samă gi de: noi? 

ló aş îndrăzni să viu, leselențe, c'o mică prepunere 
şi mă rog de iertare, de-oi greşi! 

Crez c'ap hi ghine să-l mutaţi dela noi pe părintele 
Gînju într'altu tract, undeva mai la o parte, ori de-o hi 
puzibel, să-l treceţi definitie la pensie. Oamenii noști-'s 
năcăjiţi foe pe Dumnealui și de lo purtà valu slăbiciunii 
tot pe alvia 'a veicehe, vine vremea de-l fugărese Rumânti 
noști 'nto bună zi păn acasă 'n Prăpăstișu, din care i-se - 
trage viţa-porodiţa 'a slabă... așă să ştiţi! 

. Dintpaltele, să nu hie cu supărare,,. da nu-ñi iscă- 
lese plânsoărea. 

Am mai peţit-o acum ketei cun domn... de-am chel- . 
tuit o sută bună 'n cap, co nevoie de potracăr, pint-o 
2dranţă de vatămare de unoare. 


381 


Azi tot prostu știe, că dreptatea umblă cu capu spar 

Fac, cum îñi spunea dăjdieru Gavrilă... “ice: „Ascultă-mă, j 
nene Machedoane, — nu iscăli cațieai “Toimite-o unanimă; 
să nu te ştie pui de om! i 
Da vă poci garantă pe ce-am mai scump în viaţă, p 
sănătatea şi sufletu fileu creştinesc, că toată lităra care a 
seris'o i sfântă, ea slova Vanghelii! Să 

Aşă să-ñi ajute bunu Dumnezău ñie, boresii chochiilori 
și la toată familea mea — amin! 


UN PGUGARIU NĂCĂJIT. 
Pentru conformitate: A. P. BĂNUȚ, 


382 


Tu, soarel .. 


Şi când te-areţi la orizon, tu, soare, 
De ce se Ig lumea de splendoare? 


De ce s'apnind la faţă apele, . 
Pădurile de ce-și încearcă clapele? 


De ce-i mai darnic câmpul în ecouri, ' 
De ce se aruncă ciocârliile spre nouri? 


În faţa ta fulgerătoare de lumină, 
Neîntrecuții-ţi slujitori: românii, 
De ce 'ngenunche 'n iarbă și se 'nchină? 


n tt 
Clocotitoare inima pământului de' ce svâcnește, 
Copilul mic în albia. ce-l liuliulește, 
Atins de degetele tale. moi, de ce zâmbeștel? 


TEODOR MURĂȘANU. 


383 


Poporale. 


Cel fecior de Sâr mai mare 
Frumoasă nevastă are, 

Bl găzdac și ea săracă 

Şi mâne-si nu i dragă. 

Nevasta din grai grăia: 

— Bărbate, sufletu meu, . 

Tu mă 'mbracă ca pe-o daomnă 
Și mă leagă ea pe-o roabă 

Şi du-mă 'n târg în Brâia-Mare 
Și mă poartă de vânzare. 

Cel fecior de Sâr mai mare 
D'o 'mbrăcat-o ca pe-o doamnă 
S-o legat-o ca pe-o roabă 

S-o dus-o 'n târg în Brâia-Mare 
Ș-o purtat-o de vânzare.. 

Și ei numa s'o 'ntâlnit 

C'un câne de Ture bătrân, 

Ce din grai aşa grăia: 

— De vândut îi nevasta? 

.— De vândut zău, aiasta! 

"— Da ce-ti preţu nevestii ? . 

— Tot eu mierţa talerii . 

Ş-o sută și cinei de Dei 

Și mai mulţi mai mărunţei, 

. Că wo dau că cinste mare, 

Nici că-i băutoare tare, i 

Nici că-i vara somnoroasă, 

Ori că-i iarna friguroasă, 

Făr' o dau că io-s găzdae 

Și ea-i săracă 

Şi mămuchii nu-i dragă! 
Nevasta din grai grăia: 

— Bărbate, sufletu meu, 

lan ceată la Dumnezeu, 

Nu mă vinde la testa, 

Că mi’ Turcu bătrânel 

N-oi putea trăi cu el. 

Ci mă vinde la altu 

Să poci trăi cu dânsul! 


384 


Cel fecior de Sâr mai mare 
Bl de mână mi-o luat-o 

Şi p'in târg o mai purtat-o 
-Până numa s'o 'ntâlnit 

Cu un tânăr de voinic. 
Voinieu din grai grăia: 

— De vândut îi nevasta? 

— De vândut zău, atasta! 

— Da ce-i preţu nevestii? 

— Tot cu mierţa taleri 

Ş-o sută şi cinei de Lei 

„ȘI mai mulţi mai mărunţei. 
Că n'o dau că cinste nare, 
Nici că-i băutoare îare,. 

Nici că-i vara somnoroasă, 
Ori că-i iarna friguroasă, 

Făr o dau, că io-s găzdae 
Şi ea-i săracă 

Şi mămuchii nu i dragă! 

Da voinicu ce făcea? 

O 'nceput banii a-i număra 
lar nevasta a se cânta: 

— Dare-ar Dumnezeu să dea, 
Banii să nu i-se-ajungă, 

Pe mine să: nu mă vândă! 
Voinieu dacă banii i-o numărat 
El de mână o luat 

ŞI din grai aşa grăia:! 

— Măi nevastă, draga mea, 
lo mulţi bani „pe tine-am dat, 
De 'ntrebat n'am întrebat, 

C'a cui fată at fost tu? 

Ba din grai aşa grăia: 

— 1o's loana Banului l 
Din ţara Hărţaguliui. ` : w. 
Şi el din grai: a grăit: ; i 
— Şi io-s lonu Banului . 

Din ţara Hărţagului.... 

Hai, sorică, draga mea, 
Du-te 'napoi la bărbat, 

Batăr banii mi i-am dat...... 
Dac’ acela s'ar găta 
Dină, c'alţii ţi-oi mai da.. 


(Auzită dela Viroana: Mieruţ din Năsăud care o’ auzise dela 


Nastasia Morariu din Romuli; de lângă Năsăud.): 
Buc. 1908. e e măi: ecne 4 Pa BĂNUȚ, 


385 - | a 


Din “Gatul, 
13. 


Cină-vei bine, Fâbule, la mine 

În scurtä vreme, de-fi ajută zeii, 

Dac'ai s'aduci cu tine-o cină bună 

Și din belșug, o fată frumuşică 

Și vin şi râs destul şi glume multe. 

O7 'Dragul meu, de-ai să le-aduci aceste, 
Cină-vei bine, punga lui Catullus 

E plin acum de pânze de paingâni, 

In schimb, primi-vei dragostea-mi curată 
Și tot ce-i mai suav ș'ales pe lume, 
Parfumul cel pe care-ă mea iubită 

Îl are dela Cupidoni şi Graţii. 

Când ai să-l miroși, tu pe zei rugâ-vei 
Să mi te facă numai nas, Fabule] 
De nu mi-ai fi, o! dulcele mea: Calvus, 

`. Mai drag ca ochii, pentru darul ăsta 

Eu te-aş urt grozav, ca şi Vatiniu,. 

Căci, ce-am făcut sau ce-am zis eu orodată, 
Să mă ucizi cu-atâția poetaştri ? 

Să-l bată -zeii pe clientul care 

_Ji i-a trimis? Pângăritori ei artei 7 

Cum bânuesc, învățăcehil Sylla 

Îi dete darul nou, găsit cu trudă. 
Dacă-i aşă, ma-i ‘rău, e foarte bine 

Că nu 'se pierde munca ta degeaba, 


-3866 


Grozavă carte, doamne, blestemată ] . ! 

Tu i-ai trimis-o lui Catul, de sigur 

Ca el să moară 'n zi de Saturnale, 

În cea mai bună zi, pe loc să moară 

Nu, nu, aceasta no să treacă lesne. 7 
Eu alergă-voi, cum s'a face ziuă, 

Pe la librari, voiu strânge tot veninul 
Aquini și Caesii, versuri de Suffenus, 

Și fe-oiu plăti şi eu cu-aceste chinuri! 

Iar voi, vă duceţi sănătoși acolo 

De undeaţi venit, cârpaci de verşuri proaste, 
Nenorocirea secolului nostru ] * 


Trad. TEODOR A. NAUM. 


In slujbă nouă. 
uml. Mirii. 


Pe-o iarnă tare, seacă, luminoasă, cu drumuri vineţii 
în zăpada îngheţată cumu-i osul, se apropia sfârșitul dul- 
celui Crăciunului. Oamenii se purtau sprinteni, ecu obrazii 
înfloriţi, eu căciula înfundată pe cap, cu mănuși de pănură 
albă în mâni, mănuși cu un singur deget, — cel mare. 
Dup'o vreme de învârteală prin grădina şurii, la fân, la pae, 
la mestecăţuri, opineile îngheţau tun, mustaţa cărunțea, se 
umplea de ţurțuri de ghiaţă, şi-i strângea pe gospodari 
subt nas. 

Omătul cânta necontenit cu felurite glasuri subt pașii 
trecătorilor, pe uliţi, prin ogrăzi, în jurul grămezilor de 
lemne, în jurul coteţelor. Când se deschideau ușile caselor 
sau a grajdurilor, izbueneau neguri albe, grăbite, în cari 
dispărea, pe câteva clipe, omul. 

Vitele potopeau nutreţul; le ţineau creștinii cu meste- 
cături de fân și pae, dar nu se pomeneau ogringi în iesle. 
Oile, de obiceiu alegătoare, ronțăneau acum grăbite,- fără 
să mai caute cu botișorul prin grămăjoarele de fân, fără 
să mai alerge dela un pâle la altul. 

Şi o mireasmă aromitoare de flori de fân umplea gră- 
dina șurii, îmbalsamând aerul. 

Copiii se dădeau pe gheaţă prin părae, treceau lu- 
necând, chiuind, unii după alţii, se răsturnau, își puneau 
piedecă, cădeau grămadă, râdeau, iar unii plângeau scurt, 
cu lacrimi mari, şi, întunecaţi, cercau să se răzbune, pu- 
nând și ei piedecă altora. Cei mai mici, cari nu cutezau 
să intre în șir, se dădeau pe gheţușuri mai scurte, de doi 
trei paşi, clătinându-se nesiguri, grei sub hainele de pă- 


yos 


nură, prea mari pentru ei, părând nişte snopi. lär alţii, cet 
mai alabi de voinţă, stăteau şi priveau până IL] se învineţea 
nasul şi le degerau picioarele în opinat. 

Alte pâleuri erau la săniat, şi de prea puţini aveau 
părinţii vr'un folos pe iarna asta tare. 

Părintele Dumitru nu prea avea de lucru peste al şi 
ieşia adeseori prin sat. Mireasma sănătoasă a ierni! şi în- 
treaga înfăţişare a satului îi aduceau aminte de copilăria 
lui. Stătea, cât îl răbda ceojocul, lângă o turişte, unde oile 
ronţăiau cu grabă fânul, lângă un părău, unde copiii atu- 
necau pe ghiaţă. Când îl răzbea frigul, pornea din nou, 
pentru a se opri, în altă parte de sat, mames acelorași 
priveliști. À 

'Satul era închegat ta uliți strâmte, cu case dese, cari 
toate păreau acum încremenite subt coperișele albe de: 
zăpadă. Dumitru simţea, fără a putea lămuri bine, că ră- 
tăcind aşa prin sat, el caută o legătură între creștinii cu: 
cari avea de lucru în slujba lui cea nouă și așezarea aceasta 
omenească. Multă vreme senzaţia nu i se lămuri, până când 
într'o. zi, privind satul de pe o colină din apropiere crezu 
că vede o aşezare omenească din vremuri străvechi. Şi 
atunei îşi zise: Nu e mirare că oamenii sunt încă ‘atât da. 
apropiaţi de natură, atât de robiţi de superstiții. 

Şi amintindu-și de cărţile citite asupra preistoriei, ar 
„fi. jurat că vremile au schimbat prea puţin din ceeace a 
fost odinioară, și în om, și în alcătuirea mânilor sale. Și 
avu un sentiment de descurajare gândindu-se la neputinta 
civilizaţiei omeneşti și la neînsemnata pătură soctată care 
se poate bucura şi de cultură şi de bunurile civilizaţiei. 

In ziua aceea pornise târziu de-acasă şi pe când se 
întorcea se însera. Trecând pe lângă o casă pitită în fundul 
unei ogrăai largi, preotul rămase mirat: cânta cineva în 
casă şi cântecul i se părea cunoscut. 

Mai ascultă un răstimp, nădăjduind că: va putea vedea 
pe cântăreţ; nu se-mai putea înșela: era cântecul pe care-l 
auzia, de când începură câșlegile, aproape în fiecare seară 
pe uliţă, pe subit fereșştile caselor parohiale. Mai ales pe 
nopţile cu lună cântecul se auzia până târziu în noapte, 

“ori cât de cumplit ar fi fost gerul. 

„Aşa gar aici locueşte flăcăul* îşi zise părintele Du- 
mitru și porni, simţindu-și “sufletul învăluit de taină. De 
multeori serile se apropia de geam şi privea pe flăcăul 
voinie, care trecea drumul, cu mers Jegănat, cântând pe 
uliţă, pe dinaintea caselor parohiale. In căciula neagră, 
votată, purta o roşie peană de mire, o podoabă obicinuită 


389 


în gat; PRR AI la târg, — o , decorație săsească, pe SIN 
o -purtau feciorii îndată după logodnă. . 


Se apropiau de sfârşit eâșlegile, însă Dumitru igk 
aducea aminte să fi logodit pe cântăreţ. Adevărat că vă 
aându-l nimai noaptea nu-i putea. desluşi bine faţa. Fe» 
eiorul „era voinic, bine îmbrăcat, eu călțuni tiviţi cu roşu 
cu pi andbă neagră. Nu cânta rău, dat monoton, acelaș'cântee 
şi după, glâa nu ma! părea tinăe. i 


„De: multeori părintele Dumitru voi să-l întrebe pei 
diacul, pe: Precupaș, dar se simţi reţinut de-un: sentiment 
de demnitate: nu-i pus. el să adune cu areanul pe miri 
să-i ducă la cununie, chiar dacă se apropie păresemiley 
Omul poate s'a răsgândit, dacă-i dintre cei logodiţi de el: 
şi dacă nu se peanae bine: face. Ori, poate, e logodit de“) 
- anyl. trecut; şi. cine știe. ce piedeci i se pun. căsătoriei, Y 
Dacăl-ar întreba pe Precupaș, diacul, cam bănuitor de felul. 
lui, după cum a înțeles Dumitru, repede s'ar putea gândi: 
| „Uite, ce popă lacom, după. banil -l-e fiică să nu scape O; 

cununie“, ph să 

„Părintele: Dumiteu află. pe "diae. în cancelaria parohiată; J 
end sosi acaşă, Şi. nu-l aștepta singur: din coridor se: 
auzea glasul lui -mâniosa,: părea că ceartă pe cineva. Niek 
nu-l auziră cei din lăuntra pe preot când deschise uşa. Due. 
mitru rămase uimit în prag: gata de plecare, înaintea dia-i 
eului, care striga şi dădea din mâni, stătea o ţigăncuşe 
oacheșe, abia o copilă, cu obrazul mic, cu sprâncene ca. 
îneeondeiate şi un flăcău de figan, tot aşa de erud, să b 
tot, avut nouăsprezece ani. ' 


: Când îl păgu' “pe „preot, Precopag tăcu, lar tinerii se 
înfricară. ! 
= — Bine e! 'ai sosit, Sfinţia ta, începu diacul, ştergân». 4 
du-și sudoarea de pe frunte. De-un ceas dăscălese pe pă: | A 
gânii ăștia, şi gata-gata să-mi scape. A 
-_ Preotul simţi miros tare de băutură, se uită la ata i 
şi înţelese că trăsese binigor la măsea. 
— l-am adus să-i încreştinătm, la dorinţa părinţilor iam 
ädus şi ei, hai și hai, că nu mai stau, că sunt grăbiţi. i 
“Pinerii priveau speriaţi în podele. Țigăncuşa îşi aduse 
cârpa neagră, înflorită, până de-asupra ochilor. Fecioraşul.. 
tot sehimba din pictoare. ; 
— Ce preal să spui, diece? Cununie? întrebă preotul, ii 
punându-și paltonul în cuer. 
— Cunuinie, vezi bine! Se gată dulcele şi-i grabă mare 
să iese vestirile. Că de plătit știu că nu le plătesc. 


390 


“Pinerii erau tot mai plouaţi și, din când în când, își 
aruncau priviri cu înțeles, ca şi când şi-ar fi spuş: 8D 
tundem. ; 

— Așa dar o cununie nouă, acum pe sfârşitul 'Guleelui.. 
Drept să-ţi spun, diece, nu mat aşteptam. Și preotul simbt. 

— Aşa-i neamul ăsta, părințele: îi place la coadă. Și 
fără ghes mult, nu se dă la brazdă. Dar bine c'ai venit, că | 
nu-i mai puteam ţinea. Şi numai Tatăl din cer ştie cât am 
asudat până i-am 'adus aici. 

— Dumneata-i . cununi, diece? întrebă Dumitru cu 
acelaş zimbet. Il vedea pe diae înflăcărat de băutură şi 
simţea că nu-i lucru curat: cum să cununi doil copii? Și 
afla o plăcere luminoasă în spaima ce se întipărea tot 
mai mult pe feţele mirilor. 

— Nu, părințele; i cunună Staneu. Bu i-am adus 
pentru a le dovedi ș părinților băiatului că se poate. 

— Cununia. Părinţii lui ţin strună că: nu se poate că-s 
prea tinerei. 

— După canoane mar fi ptedecă, diece. Mi se pare 
ţi-am mäi spus eu cum spune la rânduielile vechi. Fata să.. 
fie trecută de doisprezece, iar feciorul de patrusprezece. 

Mivii îşi făcură tarăș semn şi jlăcăușul se strecură 
un pas către uşe. 

' — Mi-adue aminte, cum nu, şi ştiu şi dela părintele cel 
bătrân, Dumnezeu să-l hodinească. 


— Totuşi, nu-i putem cunună, diece, sunt prea tineri, 
sunt totuşi nevrâstniei. Canoanele sunt de mult. şi pentru 
alte neamuri de oameni, dela răsărit, unde tinerii crese 
mai în grabă. Aceştia nu-s buni de cununie! ` 

Da să.: au fost buni?. Trăiesc laolaltă de-un an, - 
părinţe le. Nu te uita la vrabie, părinte, că vorba ceea, 
„brabia-i tot pui şi numai dracul știe de cându-i“. 

-- Ba despre vrăbiile aceste putem şti și noi de când 
sunt, diece, zise Dumitru, aimbind mereu. Să vedem la 
carte. Ai cui sunteţi voi, măi băieţi? 

Mirii tăcură mulcom. Diacul răspunse în locul lor. 
Preotul se gândea: S'ar putea să mă înşel. Faţa nu arată 
totdeauna anii. Apoi, după spusa diacului, nici mirii, nici 
părinţii lor nu știau numărul precis al anilor. Acum, auzind 
că 'tinerii trăiese de-un an împreună, ar fi voit să aibă 
vrâsta, să-i poată cununa. 

Dumitru începu să răsfoiască în matricule, diacul se 
aplecă și el asupra cărţii, ba umbla chiar cu degetul. pe 
rubrici, când mirii dintr'o săritură fură la uşe și ţâșniră 
în noapte. 


Y 


391 


"Părintele Dumitru izbucni tatr'un râs cu hohote. D i 
"îşi luă avânt după ei. ii 

— Dasă-j, diece, lasă-i în plata Domnului. Tot nu- 
puteam cununa. Uite-l pe flăcău, pe Dinu: nare nici op 
sprezece ani. N'a făcut armata, nici la legea civilă nus 
pot cununa, Dar, spune-mi diece, cum ai ajuns să-i ad 
aiei 


Diacul se întoarse din prag, îşi duse degetele p 
părul sur, oftă 'și zise: 
© -== Nici răehita pom, niei tiğanul om! D'apoi cut 
sajung, Sfiuţia ta! Nam mai putut scăpa de gura pări 
ților fetei! Să-i cununăm și să-i cununăm! l-am spus e 
prea tineri, că legile nu lasă. A venit țiganul, tatăl fetei, p 

. capul meu, c'o ploscă de rachiu. Și zece lei pe de-asupr 
dacă se face. Nu, i-am zis, pune leii în palmă, că vă ști 
eu ce plătiți. Şi mi i-a pus. Și am tot închinat din plose 
și el îmi spunea: ficiorul e singur la părinți, are un ca 
şi doi parei la coteţ. Dacă t-a plăcut să se lege de fată, 
abea o copilă, acum s'o ţină. Şi când a văzut că euti to 
pun pledeci, şi-i spun că nu se poate, ce crezi Sfinţia t 
ce-a făcut păgânul? A mai scos din pungă zece lei, m 
ia pus în palmă şi mi-a zis: — Domnule diece, dacă n 
vrea popa, cunună-i dumneata! — Atunci mam cătrănt 
rău de tot, văzând că ţiganu-i mai rău ca un păgân.. 

„Da' ce-s eu, cioară, popă cu har dumnezeesc, să pot ` 

face cununii?“ şi l-am scos pe ușe. Da'n tindă cine degera . 
de frig? Mirit îi adusese păgânul să-i cunun eu. l-am luat “ 
cu buna și le-am tot bătut capul până i-am văzut la Sfinţia 
tal Nu se putea, după ce luasem banii, dar numai pe cei 
dintâi zece lei, părințele; pe cei din urmă i-am aruncat ` 
în faţa necuratului... 

— Bi, iată, diece, fata abea e de cincisprezece ani 
zise părintele care, râzând mereu, căuta în matricule. 

— Aşa o fi, părintele, aşa o fi. Da’ vorba e că pentru 
țigani s'ar putea ţinea canoanele cele vechi; tot mai bine 
să fie cununaţi, decât să trăiască așa. Din piele de câne 
sâtă de mătase, cine-a mai văzut? Cum să-i pui în rând 

cu lumea? 

- Diacul Precupaș se potoli, se lăsă pe-un scaun și- 
parcă-i tot venia să aţipească. Pe drum, pe dinaintea fe- 
reştilor, Dumitru auzi cântecul cunoseut. Afară răsărise luna. 

— Auzi, diece? întrebă preotul, socotind potrivit pri- 
lejul să-l întrebe pe Precupaș despre rostul cântăreţului. 

_— Ce să aud? făcu diacul tresărind. 

— Cântecul. 


392 


Dtacul trase eu urechea, apol se lăsă iarăși: moale 
în scaun. - 

— Da. B Nistor, aise el. l e fue 

— Cântă în toată seara şi poartă dela teatir dul- 
celui peană de mire... ; 

— Da. E Nistor, spuse din nou diacul cu ochii: îm- 
păingeniţi. 

— Care Nistor? Nu ştiu să-l fi logodit. 

— Nicei nu l-ai logodit dumneata şi nici alt preot. Cum? 
Nu-l ști pe Nistor, wai auzit de el? B Nistorul lui Bologuţ. 
De zece ani poartă peană de mire în toate câșlegile. ŞI, 
în fiecare an, peană nouă. B cam țignit, părințele, dar, mi- 
nunea lui Dumnezeu, nu-i vine ţigneala decât în dulcele 
Crăciunului. Tot anul își vede de trebi, munceşte în rând 
cu lumea. In casă nu mai are numai o bunică, o femeie 
veche şi uscată ca. de lemn. Şi părinţii şi. fraţii t-au murit. 
Şi are moşioară frumoasă și easă... 

— Pe uliţa lungă? 

- Acolo. Vezi Tä- şti! 

— Nu-l cunosce. L-am văzut seara adeseori: trece 
mereu pe-aici și cântă. Dar azi am trecut pe uliţa lungă 
şi într'o casă cânta cineva cântecul aceata. 

— E casa lui. Așa cântă de zece ierni, pe toate ult- 
tele satului, cât ţine dulcele. Bătrâna nu mai aude şi nu 
mai! vede, ea nu ştie de cântă ori ba și nu-i vede peana 
de mire în pălărie. Alte rudenii ware în sat. Şi cum nu 
jace nici un rău nimănui, oamenii îl lasă în pace, cu “nă- 
cazul lut. E o serinteală veche. po 

— Şi nu se ştie din ce i-a venit? 

— Nu. Unii spun că-s farmece. 

'— Cum? 

— Spun că l-a fermecat Nuţuleasa, pentrucă n'a vrut 
să-i ia fata Nistor venise din cătane gras și rumen şi curat 
şi Nuţuleasa-şi pusese ochii pe el. Dar flăcăul s'a făcut 
că nu înțelege. De, vorbe! 

© — De bunăseama că-s vorbel. l 

- —,Adieă nu din farmec i va fi venit. De fărmeeat, 
Nuţuleasa farmecă şi acum. O tie tot satul. D vorba e, 
că poate să-i fi venit şi din altceva. Bra atunci în sat la 
noi o dăscăliţa, fată mare, un luger de fată, părinţele | 
Dumnezeu ştie cum s'a rătăcit pe la noi, că nici na stat 
decât dela Crăciun la Paști. Şi sunt femei destule cari 
spun că bietul țlăcău s'a îndrăgostit de dăseăliţă. Cu nop- 
tile de cap se plimba pe dinainţea școlii. L-am văzut și 
eu. Ci dăscăliţa nu ştia nimic. De unde să știe că pe cand 


393 


ea citea la lampă, ori dormiä, un suflet de om nare iio 
dină? Dg’ eu unul nu cred să-i fi venit ţieneala dintrasta:: 4} 
Dumnezeu ştie! Destul că omul s'o smintit din ceva. 


— ŞI, dacă-l întrebi, nù spune nimic? 

— Nimic. Se uită peste tine şi nu vorbește. De altfej 
e scump la vorbă şi când îi trece scrinteala... Poate are 
el o zână, o arătare, care-l ademeneşte... Mai de mul 
în vremuri vechi, povestesc bătrânii că se 'mai întâmplau: 
de-astea. Văaduhu-i plin de duhuri, părinţele. Nu citești 

şi Sfinţia ta din carte să le alungi din ape şi din sămănă-. 
a din codri şi din lunci? 

Precupaş se ridică domol, îşi luă căciula şi luându-și 
seara bună, când să iese, îşi aminti „pentru ce venise si 
trecu bolborosând. 

— De, ce să-i facil Nici răchita pom, nici tiganul om. 

lar părintele Dumitru își aminti din nou de vedenia, 
satului, răsărit din zăpadă, în aceste pustietăți departe de 
lume, şi iar îi păru rămas din străvechi vremuri. 


I. AGÂRBICEANU. 


394 i 


„ Mişearea e culturală. 
Adel, oaimeni, iasi: 


Un jubileu bine meritat, w Astea: “Romul Simu. 
S'au împlinit 30 de ani de când dl Romul Simu este în 
serviciile societăţii „Astra“. | 

30 de anil!. Gândiţi. vă la persistenţa, la energia, la l 
marea doză de alttuism, de care trebuie să dai dovadă 
dacă vrei să contribui 30 de ani încheiaţi la 6 instituţie. 
(Astăzi, când posturile se. schimbă ca pălăriile sau ca 
hainele, după. anotimp!) . 

Cine vine'la. „Astea, “în. Sibitu,, nu . u şi-o poate închipui 
fără de dl Romul Simu. H întâmpină. figura -prietinoasă a 
funcţionarului. 'eonşitețios, totdeauna  serviabil, totdeauna 
gata cu sfaturi, ţărănimii și intelectualilor: nostri dela sate. 

Câte mit de biblioteci s'au trimis sul supravegherea 
d-sale! Câte seci de mii: de: documente au trecut sub 
mâna d-sale! 

Trebuie să-l vezi cum se bucură când aude o veste 
bună de prin satele noastre și de prin centrele despărță- 
mintelor, cum îi râd ochii şi cum îşi mâgăie părul alb. 

Ochii aceştia vioi, de sub părul fncărunţii în cinste, 
au văzut multe (şi bune şi rele) şi stăpânul lor a ajuns la 
o filozofie a vieţii, la doctoratul cel mai desăvârşit al vieţii. | 
Multe ar putea scrie dreapta lui R. Simu, dacă i sar da 
putinţa  funcţionaruiui-model să recapituleze din „cele 
trecute vremi“, de pe când erau în viaţă Barit și Șterea 
Șuluţiu şi loan M. Moldovan și atâţia alţii. 

Adunarea generală din Sibiiu, ţinută în Dee. 1927, a 
găsit accente nimerite de a mulţumi, în numele „Astrei“, 
acestui „devotat, priceput și neobosit slujitor“, „martor al 
acestor momente importante din viaţa şi activitatea Aso- 


395 


ciaţiei?şi — în deosebi — lucrător în rândul prim pe terenul 


culturii naţionale; competenţa sa i-a asigurat întotdeauna 


un loe de cinste, dar și de mari şi grele răspunderi. Se 
cade dar să găsim în sufletele noastre accentele unui 
profund şi sincer sentiment de recunoştinţă şi în gene- 
rozitatea noastră preţuitoare o cuviincioasă răsplătire a 
meritelor câștigate prin muncea celor 3 decenii“. 


De ai avea putinţa să sporești — automatie — astfel 
de funcționari ideali, dând directiva generaţiilor viitoare! 


ROMUL SIMU. 


Și „Transilvania“, împreună cu comitetul central şi cu 
despărțămintele, serbătorește pe vecinie tinărul secretar 
administrativ, dorindu-i ani mulţi și o activitate prelungită 
până la adânci.bătrâneţe, lângă soaţa-i credincioasă. 

Lăsăm să urmeze date biografice şi bibliografice, ca 
să se convingăiși' cetitorul, care nu cunoaște personal pe 
dl R. Simu, de mănoasa-i activitate. 


396 


„Di Romul Simu. s'a născut în comuna; Ciuţug, jud. Alba, în 
anul 1857 şi a urmat şcoala primară şi liceul în Blaj. . 

. Tot acolo a urmat şi şeoala normală, a trecut examenul dè ca- 
pacitate la această şeoală, în an. 1874, iar în an. 1879 a-treevt, îna- 
intea comisiei col. arhidieeesane din Blaj, examenul de eapăcitate 
pentm geoalele poporale* superioare gi civile din grupa. ştiinţelor 
naturale şi din matematică şi geografie.. > 

Din 1 Februarie 1875 până la sfârşitul lui Septemvrie 1875 a fune- 
fionat ca învăţător secundar la şcoala grănițăreaacă din comuna 
„ Orlat (jud. Sibitu); din 3875 până la 1878 a funcționat. ea învăţător 
dirigent la şeoala grănițărească din Ohaba (jud. Făgăraş); din 1878 
pâna 1898 ca, învăţăfor dirigent la şcoala grănițărească din Orlat: 
iar dela 1896 până în 1888 ea învăţător la şcoala gr. cat. din 
Sibiiu, îndeplinind din 9 Decemurie 1897 şi până la 31. August 1898 
şi postul de cancelist al „Asociaţiunii“. 

Dela 1 Septemwrie 1898 a rămas numai în servici . Asgociațiumii, 
în ealitate de arhivar-cancelist, post care La ocupat. până la înce- 
-perea răsboiului, în August 1914, când i s'a tneredinţat şi suplinirea 
postului de secretar administrativ, suplinind şi agende de ale secre- 
tarului literar şi de ale cassierului. 

In Februarie 1920 a fost numit secretar administrativ. 

Din Sept. 1904 a avut și calitatea de membru suplinitor În comi- 
tetul central până după răsboiu. 

Din Ocetomvrie 1902 până acum a fost membru activ în sectiunea 
economică a Asoelaţiunii şi referent al acesteia până în a. 1810, 
. in a, geol, 1918/20 a funcționat, cu permisiunea comitetului cen- 
tral, şi ca profesor filular şi direcior al şcoalei de uceniei din 
. Sibiiu, organizând această șeoală în cadrele Statului român. 

A lucrat deci 24 de ani, şi mai bine, în învăţământ şi peste 30 de 
ani în serviciul „ABoeiațiunii“. (Cu totul 54 de ani.) . 


Activitatea əxtraoiicială. 


1. A eolabârat pe vremuri la foile şi revistele. următoare: - 

a) „Foaia școlastică“ ta. Blaj, redactată de fostul președinte al 
„Asoeiaţiunii“ loan M; Moldovan şi la „Scoala 'română“ (Sibiiu) de 
1. Candrea şi Dasile Petri; h) „Foaia Poporului“ din Sibiiu timp de 
6 ant (la început); c) „Revista Economică“, foaia băncilor. noastre, 
“timp de 15 ani; d) „Para Noastră“ (în anul prim). 2. A scria din 

când în când articole şi corespondențe la: „Tribuna“ (Sibiiu), „Gazeta 
- Pransilvaniei* (Braşov), „Unirea“ (Blaj), „Beonomul“ (Blaj), 3.: A con- 

dus timp de.6 ani „Reuniunea învăţătorilor ge. cat. din jud. Sibiiului”. 
“4, A adunat, în anii 1884 şi 1885, sute de coale de folklor, răspun» 
zând la chestionarul dat de B. P. Hașdeu, pentru „Magnum „Btimo- 
Iogicum“ : tar în 1888, sute de. eoale pentru studiul „Iimormântarea 
la- Români“. de §; Florian. Marian. 5; A obținut premii. pentru cultura 
~io pomilor; un premiu dela:desp. Sibiiu al Asoeiaţiunii penteu p leeţiune” 


397 


practică din l. română („Concertul în luncă“, Mireeşti) tratată din 
punct de vedere logie, gramatical, sintactic, ortografie şi stilistie 
şi publicată în „Transilvania“ din 1881: un alt premiu pentru scrierea 
„Monografiei economice a comunei Orlat“, publicată în 1894 de 
„Reun. rom. de agrie. din jud. Sibiiu“. 6. In anii 1894, 1895 şi 1898 a 
funcționat eca secrefar al desp. Săliște al „Asociațiunii“. 7. A fost 
secretar gi după aceea preşedinte al băncii poporale „Brădetul“ 
în comuna Orlat, (1893—1896). 8. A fost conferențiar poporal în ca- 
drele „Asociaţiunii“ şi ale „Reuniunii române de. agricultură din 
jud. Sibiiului“, în al cărei comitet a fost membru cu începere din 
anul 189S, ţinând conferenţe, mai ales din stupărit, și asupra altor 
chestiuni economice şi culturale. 9. A scris „Cartea stuparului 
sătean“, publicată în două ediţii de „Reun. de agr. din jud. Sibiiului“. 
10. „Comuna Viitorul“, publicată mai întâi în „Țara Noastră“, şi în 
două ediţii, în biblioteca poporală a „Asociaţiunii“. 11. Afară de 
aceste două conferenţe, una despre „Asociaţiune“ şi alta asupra 
însemnătăţii zilei de 1 Decemvrie 1918. 13. A colaborat şi la 


„Enciclopedia Română“. 
* 


Vorbirea Abatelui, a Monseniorului Dr. M. Zavoral, la 
„Recepţia“ din 15 Maiu 1928, din Palatul „Astrei“, Sibiiu. 
Pentru întâia dată în viaţa mea am călcat pe pământul 
frumoasei voastre Țări, faţă de care am avut o sinceră și 
adevărată simpatie, chiar dela începutul răsboiului mondial, 
simpatie, care mai târziu a crescut şi sa întărit, prefă- 
cându-se într'o adevărată dragoste faţă de poporul vostru. 
Şi tot pentru întâia oară în viața mea, mi-e îngăduit să 
strâug legături personale cu presidenţia şi cu membrii 
„Astrei“, care mi-a arătat o foarte mare cinste, numindu-mă 
membru onorifice al ei. Ori de câte-ori citesc sau aud 
numele „Astra“ îmi trece numai decât prin minte numele 
răposatului preşedinte al Astrei, Andrei Bârseanu, nume, 
care și vouă vă este nu mai puţin sfânt și preţios. Din 
nefericire însă, nam avut norocul să-l cunose personal, 
păstrez din partea sa numai o scrisoare particulară şi 
prietenoasă. 


Neuitatul și entuziastiul prieten al Românilor, Dr. larnik, 
însă, mi-a povestit atâtea lucruri frumoase de Bârseanu, 
încât îi păstrez o stimă adâncă. 

Am urmărit, de asemenea, cu mare băgare de seamă 
lucrările și munca sa literară și prin aceasta am şi înţeles 
însemnătatea lui Bârseanu pentru poporul român, înainte 
și după moartea sa. 

Şi după aceea a fost Dr. Horia Petrescu, atât de 
drag inimii mele şi pe care am reușit să-l menţin în laza- 
retul meu timp de patru ani, scăpându-l astfel de primejdiile 


398 


răsboiului, acela, care îmi povestea despre ţara voastră, 
despre poporul vostru, despre trecutul voatru şi despre 
toate nădejdile voastre viitoare, deşteptând aat-fel şi hră- 
nind în mine stima și dragostea frăţească pentru vol. 
Mi-a vorbit, de asemenea, multe despre „Astra“ şi mi-a 
descris greutăţile cu cart. vă străduiți să "ridicați nivelul 
cultural al poporului vostru, să-l învăţaţi iubirea de patrie 
şi de învăţătură, şi cum printr'o serie de broşuri populare 
îl feriţi de tot ce nimicește corpul şi strică sufletul, 1 
jerii de tot ce desbină faile şt de tot ce sărăcește 

poporul fatreg. p j 

Ceeace însă am apreciat și la-voi a fost constatarea 
că în toate străduințele, precum și în toate publicaţiile 
voastre, aţi cruțat şi cruţaţi mereu până acum adâncul 
simţământ reagas al poporului vostini, știind bine ceeace 
însemnează iubirea și friea de Dumnezeu pentru fie-care 

îns, şi pentru familie, şi pentru poporul întreg. 

Fie-mi permis să o spun că am cetit deja, şi: anume 
cu mare băgare de seamă, 'aproape toate scrierile bete- 
tristice ale scriitorilor voştri cei mat de frunte, şi că la - 
toți am constatat, cu plăcere, un respect eruţător pentru 
evlavia poporului vostru, precum și marea dragoste pentru 
limba sa. De aci și gratul frumos al seriitorilor voştei 
transilvăneni, născut din bogatul izvor al limbii populare. 

Permiteţi-mi să adue tuturor acestor străduințe nobite 
şi cu adevărat patriotice ale „Astrei“ omagiul: bucuros, 
dorind ea Dumnezeu să binecuvinteze în viitor toate luc- i 


rările el. 
* 


Importanja Unirii. — Comemorare. — Mi se pare potrivită agemă- 

narea Neamului românese şi a istoriei sale cu stejarul milenar care 

„şi-a înfipt rădăcinile adânc în pământul natal, în cetatea tare a Caârpa- 

țiloe, trunchiul puternie i-a crescut în înălțimile senine, tar ramurile lui 

au adumbrit dealuri şi văi, gesuri şi râuri, o ţară tntreagă, dela Nistru 
la Tisa. 

Deaeuri de-arândul tamine tui împărătești, ETEA lui de viaţă, 
rodul acestei puteri, — au fost frânte de aspre pijelii, năvălind din geau- 
zile necuprinse ale răsăritului, din întnnereeul dela miapă-noapte, prin 
poarta deschisă a stepei dela apus sau dela miazăzi, când începu să 
strălucească semiluna în isca crucii pe Biserica Sf. Sofii. 

Potonal năvălirilor a fost periodie, veacuri întregi. Ramuri erude, 
unele abea crescute, mai târziu ramuri puternice ale stejarului milenar, 
an fost rupte în năvala păgână, in sbuciumul şi tncordarea supremă 
de apărare. hi trecătoarele, seurtele restimpuri de i de paee, abea 
era fimp pentru creșterea 'noutlor -crengi. 


Mai târziu, sub .dominaţii străine, ramurile cele mai sănătoase, 
cele mai puternice, au fost tăiate pentru câmpurile. de luptă streine, 
„pentru întărirea puterilor dujmane eare ne robeau.. Și, nu. odată, „rep, 
gile rămase libere au fost năpădite de roiuri de omizi cari au devor 
cu. lăcomie . feunza lor verde, nu le-au lăsat, să ajungă la înflorire, și 
le-au uscat. Ademeniţi de puterea ce o puteau avea la asupritorii nostri 
câţi ‘dintre fiti neamului, părăsindu-şi legea, nu s "au schimbat în secui 
pentru stejarul românismului, câți nu, au sporit puterea de viață, 
ereiaţie, de apărare a altor. popoare, sărăeindu-ne pe noil, 


„Dacă neamul românesc ar fi fost numai un popor. de. coloniş 
eu un trecut nici de două veacuri, când Dacia a fost părăsită de aevilek 
romane, nu s'ar putea explica rezistenţa lui extraordinară şi continu 
creştere pe aceste plaiuri. Dar rădăcinile lui adânci au fost crescute: 
între Nistru şi Tisa de strămoşi mai: vechi. decât romanii. de neamul şi 
el milenar al Geto-Daeilor, din nobila seminţie tracă. . Altoirea roman 
s'a făcut pe un arbore puternic, a înflorit în limba cea. nouă, şi în eâtev 
calităţi de rasă care au compleetat fericit moştenirea. 


După cum doi voinici cari se iau la trântă dreaptă se razimă to i 
mai tare de pământ, voind parcă să se fixeze în el, aplecându-se spre 
el ca spre dătătorul de.putere, tot astfel Neamul românesc, în cumpli 
vijelie a trecutului, cu cât își pierdea mai multe crengi în luptă, cu atât 
a- pătmms mai adâne cu rădăcinile în pământ, cu rădăcinile străvechi 
şi cu cele noui. Şi din adâncuri a scos tot nouă putere de viață romà- 

„meagcă, din acelag zăcământ . sufletesc, din. aceeaş moştenire, . din. 
aceeaș tradiţie. , 


Din rădăcinile din adâncuri şi din ramurile rămase, crescute la, i 
loe sau nou. născute... Pentrucă acestea, după ce. trecea potopul. de; j 
înfunerec, se scăldau în acelaş soare ca mai înainte, erau adiate sau: 
puse să cânte de aceleași cânturi, vedeau acelaş senin, priveau îi 
aceleași depărtări ca şi strămoșii. Pecetea sufletului noului popor era. 
întipărită de veacuri pe întreg ținutul iacuţi de el, şi ea na mai putut : 
să fie schimbată. 
` Desnaţionalizarea, în cele mat multe cazuri, nu pine decât din. 
cultura streină, din nouile izvoare care pătrund până la rădăcinile vieţii: 
"unui popor şi-l fac să poarte în circulația lut psihică suc strein. 
Numai din această sevă nouă se poate altera floarea naţională, 
- sau poate fi schimbată cu ună. 'steeină, cu rod strein. Câtă vreme un 
: popor nu vine în contact eu o: cultură streină, nu-i este impusă, sau nu 
“este ademenit :de ea ca de una superioară, el trăeşte din resursele, 
sale firești, 'şt' ori cât ar:fi eiopârtit, ce ereşte la loc, eregte identic. . 
Dacă neamul românese s'a putut păstra fără alterări adânci, eu 
"moştenirea lui sufletească. străveche, pe lângă motivele pomenite mai ` 
înainte, a, mai contribuit în măsură - mare şi faptul, că popoarele cari 
au năvălit peste. pământul lui,..s'au l-au subjugat. în propria. lui țară, 
mau: fost popoare de o cultură superioară celei româneşti, ari. n'au 
ajuns în mod conştient să lucreze pentru desnaţionalizarea noastră 


decât de-o sută gi ceva de ani, „când au putut ajunge şi ele la o cub. 
tură naţională. 

Este un fenomen istorie siana de atențiune, . ceregiare şi adân- 
cire: în pragul avântului mai mare de cultură şi etvilizaţie la popoa- 
rele din, Apus şi Răsărit, de unde putea veni primejdia deenajionalizării 
prin suflet srein, — au început cu paşi repezi şi sforțările noastre . 
pentru o cultură naţională. Ca şi când Naţia însăşi, prin cei mai aleşi 
ai ei, ar fi simţit primejdia ce se apropia, și să pregătit de apărare. 

he 

Importanţa epoeală a unirii tututor românilor. întrun singur Stat 
mi se pare că trebuie. să o vedem în aceste două fapte: prin mire 
ramurile sănătoase şi puternice ale irupine! românești nu mei suht 
tăiate pentru: țintele gi folosul atreinilor; sângele nostru nu se va mat 

"vărsa în viitor decât pentru apărarea și creșterea puterilor năţionale,. 
Şi al doilea: desnaţionalizarea prin cultwră atreină nu mat este posibilă, 
oricât de strălucitoare ar fi, după ce ne este dată posibilitatea cultutii 
naţionale, a propriului izvor de viaţă, pentru întreg neamul. i 

La un veac şi ceva după începerea ofensivei de' desnaţionalizare 
prin mijloacele cele mai sigureț acele ale culturii streine, legile istoriet 
care nu pot fi născute numai din necesităţi de ordin material, au făeut 
să ne avem cetatea noastră, dela Nistru până în şesul Tisei, cetate ce 
se va întări mereu prin creşterea’ conştiinţii naţionale prin cultura vo 
mânească. 

Cu cât potrivnieii din Ardeal, Basarabia şi Bucovina, grăbeau şi. 
intensifieau. mijloacele de degnaţionalizare a românilor, cu atât creştea 
la noi gândul şi hotărirea unirii. Nu vrem să fim pesimişti, dar îmi 

- pare că amânarea unirii cu numai un veac, ar fi aflat şi în Basarabia 

şi în celelalte provincii supuse, eu mult, mai puţini români. Nu din mo- 
iivul că puterea de rezistenţă naţională ar fi scăzut, ei din prieina tot 
mai eopleșitoarei culturi şi .edueaţii streine, care atăca sucul psihie. 

. al naţiei. 

Cred că dacă vom socoti numai rezultatul maghiarizăii în pătura 
cultă, și chiar în massele poporale. din apus, al germanizării din Bu- 
covina, al rusifieării din Basarabia a aceleiași păture culte, în ultimele 
şase decenii, afirmaţia noastră se poate considera întemeiată pe rea- 
litate, nu izvorâtă din pesimism. 

Vorba că „Ramânul în veci nu piere“ e dureros desminţită de 
progresul desnaţionalizării în deceniile aminfite, şi toemai în epoea de 
ofensivă 'culturală a neamurilee oprimaioara. 

Ne putem foce o idee ee-ar fi urmat în altă sută de ani dacă. 
Basarabia. ar, fi rămas- subt ruşi, noi subt unguri şi liueovinciii subt 
germani, chiar dacă aceste popoare rămâneau înfrânte prin răsboiu, : 
dar îneătdaeă 'egiau. biruitoare, ic ie ataetil culturat: pente des, 
PAORA mora noasiră l] : 

A -Nreme, de „așteptare. nu mai era niei în: Basarabia, ntet n Ardeal; 

nici în Bucovina! Principiul autodeterminărit: naţionale, tare dae nw 


va fi fost în întregime la temeiul ultimului răsboiu, dar a eşit biru 
peste. socotelile oamenilor şi a schimbat harta politică a Buropei, eta: 
porunea evoluţiei, umanității către un nou grad de perfecţiune, şi 
deosebi petru a împiedeca perirea, prin cultură şi dominație străi 
a elementelor sale constitutive a popoarelor. Prin acest caracter ron: 
răsboiul mondial, ca şi tratatele de pace, a deschis cu adev: 
o' epocă nouă în viaţa Buropei, dacă nu a omenirii întregi. 


PE a 

" Pornind. din aceste consideraţii Şi convingeri, azi, în ziua când 

se prăznueşte împlinirea alor zece ani dela unirea Basarabiei, soi: 
cietatea :culturală „Astra“, prin secţiile ei : 'ştiințijice-literare, îşi aducă! 
prinosul . de închinare: feaţiloe dintre Nistru şi Prut, intelectualilor c 
şi ţărânimei, pentru marele act naţional, întâiul, după începerea ră 
„ boiului mondial, care nu mai lăsa să bănuim, ci-să fim siguri de ig 
bânda finală dejinitivă a idealului naţional de unire politică a tuturor ro 
mânilor întrun singur Stat. | A 


' Spiritul vremilor noi, porunca acestor vremuri a vorbit adâne: 
în instinctu! şi &onştiința națională a Moldovenilor dintre Prut şi Nistru: 
îndată lângă prăbuşirea ţarismului ei hotărăge să rupă lanţurile ro» 
biei: Into vreme când nime inu ştia ce puteri noui se vor putea' 
ridica în uriagul imperiu, ce primejdii îi pot paşte de peste Nistru; 
într'o vreme când Regatul liber era îngenunchiat. eu duşmanul stăpân ji 
pe trei: sferturi din ţară, Basarabenii se constitue în „Republică mol», 
doveneaseă“. Sufletul Naţiei întregi nu numai a celor concentrate pe% 
pământul sfințit de eroism şi de suferințe, a Moldovei libere, simpa 
de-atunci, ştia: ce însemnează, aceasiă Republică Moldovenească era 
întâia şi ultima etapă către unirea definitivă şi fără condiţii cu neamul 
întreg. După puţină vreme Republiea Moldovenească cere, într'adevăe, 
protecţia armatei ' române. împotriva bandelor ce rămăseseră să sa 
scurgă peste teritoriul său din fosta armată a Țarului. Cântecul naţional, 
pe care-l învăţasem în copilărie două generaţii ale românilor de pre- 
tutindenea : | 


Hai cu Domnul Sfânt, 

Haidaţi peste Prut, | 

Să păzim pământul - 
Care l-am avut, l go 


se schimbase acum în veälitate : a cântau armatele române- cari: 
trecură. râul la graniță nedreaptă.. lar, peste un an unirea: fără con- 
diţii. a Basarâbiei nu se săvârşeşte între împrejurări. materiale mat: 
fericite: noua religie a bolşevismului cuprinsese şi stăpânea Rusia; 4 
Mackensen. trona la București, pacea. care mutilase trupul: “vechiului. . E 
„regat era. iscălită, puterile centrale biruitoare întră pe câmpurile de - 
„luptă, românii dintre ‘Ardeal şi Bucovina, căzuţi pe sonturile străine, < îi 
iar acasă umiliţi, puşi eu fruntea în țărână. 


403 


in ce credea, în ce nădăjduta Basarabia când a hotărât unirea ? 
Nu în ceeace vedea şi în ceeace dorea si aştepia din adâncurile 
sufletului naţional. Între împrejurările de atunci unirea ei n'a fost 
numai un act național, ei şi unul de înalt eroism: îşi pecetluise: soarta 
de a neamului întreg, înir'o vreme când aceata se sbuciumă în Chituri 
de moarte, când viitorul lui era încă ameninţat. 


Unirea Basarabiei n'a fost atunci pentru romântsm numai balsam 
pe răni adânci, ci a crescut sufletul unui neam întreg, a fost o isbue- 
nire de lumină în noaptea grea, arătând strălucirea luceafärvului care 
nu avea să se mai stângă: „eredinţa în izbânda finală a idealului.” 


Pentru această uriagă ereştere a forţelor credinţei, fie binecu- 
vântată în veci inima și voinţa care au ştiut atunci bate şi voi româ- 
neşte! Prin aportul de ordin psihie ce ne-a adus atunci tuturor, Basa- 
rabia Moldovenească şi-a plătit toate umilivile de: peste o sută de ani, 
suferite subt, cotropitori, şi-a plătit întreaga datorie către neam, şi-a 
dovedit pentru vecie patriotismul şi s'a schimbat în Basarabie româ- 
mească. 

Țară de dulei coline ce curg dela Miază-noapte la Miază-ai, cu 
văile largi, cu şesuri extinse, cu podişuri rodnice, cu păşuni bogate, 
cu pământ negru, Țara stăpânită de voevozaii Moldovei, după ee neamul 
ajunsese de mult, cu plugul şi cu turmele de oila Nistru şi la mare, 
e azi trup din trupul. Patriei comune. „Valurile lui Traian“, măgurile 
scitice, ce se înalță în zare, au ajiins în stăpânirea autohtonilor stră- 
vechi. La Nistru buctumă din nou areaşul lui Ștefan şi urmaşii cita 
labilor străjuiesc iarăşi la cetățile de hotar. 


“Țăranul bun şi blând, cu un adâne fond sufietese. de spirilualism, 
de visare, cu străvechea cuminţenie filosofică a neamului de preiutin- 
denea, disciplinat prin: moştenirea sufletească mai mult decât alte nea- 
muri prin educaţie militară sau civilă, iubitor şi doritor de temeiurile 
“păcii şi ale prosperării prin legile unei dreptăţi .de fier, ară în brazdă 
proprie, invaţă şi se înehină în limba lui, nu mai dă „museali“ cum nu 
mai liferăm not „cătane“, ci-şi apără ea soldat propria ţară. 

" Credem cu tărie în hărnieia lui, în resursele sale sufleteşti pentru 
o. cât mai înaltă eultură. şi civilizație: Am văzut regiuni întregi pline de . 
bălării, trecând de-acurmezişul Basarabia, în vremea marei proprietăţi. 
N'am mai.văzut un. petec de ogor neluerat după ce țăranul basara- 
bean s'a făcut stăpân pe pământ. 

intelectualul basarabean, care a mers mereu în fruntea acţiunii 
pentru pregătirea: unirii, a scăpat de-acuii de ademenieea' culturii vu- 

/ eşti, a puternicei literaturi ruse din ultimul veac, a vecinicei frămân- 
tări de curente sociale ce sfăşgie unitatea aufieteaacă “a unui popor 
uriaş dar neaşezat încă definitiv pe însușiri de rase biruitoare într'o 
direeţiune, revine încelul cu tncetul la izvoarele culturii naționale, cu 
sufletul adâneit, folositor de marile curente culturale şi sociale din 
Rusia şi altoit tot mai mult în claritate latină. 


203 5* 


Româvismul basarabean. se alătură azi, întrun singur corp, ro- 
mânisraulai nord-estic, moldoveniemului românesc, aeelei părți din r 
noastră care ne-a dat şi până azi aproape pe toți cei mai mari arigi 
ai noştri, Puterea de creaţie culturală, artistică, a najiei noastre a fost. 
sporită: Din munca, lupta, suferinţa gi visul împreună, suntem siguri că 
elementul românese din Basarabia: va însemua mult în vtitor penig, 
cultura națională. 

Numät” ogorul sufteiese să fie desjelenii cât mai îngrabă, eu 
taet fin, cu dragoste întreagă, prin toate mijloacele culturii naţionate; 
având la temei o bine organizată viaţă economică, administrativă, mů 
superior serviciu de împărțire al dreptăţii şi de respectare a legilor. 
, Atnnet, şi pu va wece mult până atonci, elementul naţional care 
stă ca un aid neclintit subt valurile sociale ce -bat de peste Nistru gi 
apără civilizația. Europei, ua rămânea, cetate nebiruită pentru româe 
clei Dom putea să deşiepiără din morţi techta cântee roebozle 

“ Hotine, Hottne, 
Aţine-te' bine 
„Că musealul vine. 
şi eredința nu va fi desminţită.*) _1, AGÂRBICBANU. 
na aia | 


pică literară. NE Ner oo’ 


-George Coghue. Cu prilejul aler zece ani dela moarte. “Capleşit de 
enne trupesti gi sufleteşti, în izolarea grea din eapitala eotropită 
de dușman, după ce fu martor al încordării fără nume, al supremelor 
sforțări făcute de poporul de ţărani dela Carpaţi, Dunăre şi mare, pe 
care-l ioântăse 1 viaţa lui dela țară şi-l slăpise pentru luptele eroice 
dela Ptevna, George Cogbue închide ochii blânzi şi visători altădată, 
arşi acum de pará suferinţii "mute, către mijlocut tuminatei luna Mai. 
Nú ta föst rânduit de- soarta nemilostivă să vadă. bimiinţa deplină a 
neamului pe care-l iubise din adâneuri ațunde, mistice, în cari fiinţă 
lui se confunda cua poporului întreg. Dar nu avem nici o îndoială cà i 
marele lui suflet vibrátor până la suferință, a prins adierile realităţii ` 
viitoare. Apubase Mărăşeşti, apucase unitea Basarabiei. $i chiar de : 
g'ar fi stins inainte. el nu se putea imdoi de uiitoeul naţtei sale; sohen 4$ 
i peboailoe şi al'poaţilor vede w depărtări, - 

“Si totuşi, G. Coghuic a închis ochii cu para suferinii în ei. “Poeţii 
încă sunt oameni, iar cei mari, cum a fost feciorul preotului deta Hordău; 
din munţii -Năaăudului, nu, pot evita de: a se gândi gla cerca să inje- 
leagă. tragedia existenfei carg- se sfârşeşte. De veeau ori ba, misterul 
nepăteuna îi toriurează, ohiar-dacă se ingròdese cu arenie şi cone. 

cepiii gari să-i facă tan, insengibili. în faţa lui. . 

Adierea morji umpluse: sufletul lui:Qogbue tu vro: doi ani inë e, 

înte, pentra a mrt mai paar 'eând sia pierdit, i un accident hipid îi 


1 


») Tinută la 29 Aprilie 1928, fn Aula Uniueratății din cluj 


:de automobil, pe unteut ftu, tînăr de mare talent, în cate „poatul îşi 
vedea continuarea fiinţii sale. 

Cu ani înainte, în floarea tinereţii, &. Coşbuc pusese în faja morții 
pe mama lui Fulger, pe tată} eroului, a cărui moarte o vestea, 

Im goana toibulii un sol © 
Cu Pie W GIS 00 esuni got, - i 
care ii 
Răsave, crește . m ări cind 
Şi zările de-abia-l cuprind, 
Şi 'n urma-i corbit erbneăatad 
i Atengă stol. ' 

Se pusese pe aine maupi în faţa morţii, ca speetafor. Qi îm avem 
alte versuri rontăneşti:în eare durerea părtațiloe. în fața - jekyevătoarei 
morfi a fiului, durerea apettatoralui, să fi fost mai: bate AY tät 
monumental exwimată: ; o, 

piu Sărmanul craf] Cand Tà bimet 

5 Şt eand de-abia ka cunoscut, 
Cu vuet s'a izbit un pas 
De spaimă 'n laturi. gba rémas: 
„Cu pumnii atrânet, fără: de gias, 
Ca un posesie pai i 


, Dar mâne va mai fi pământ, 
"Mai finor toate câte sunt? ) 
Când wai ‘de-acum să-l mai priveşti 
Pe cel frumos cum însuţi eşti, 
De dragul cui să mai trăieşti 
i “Tu, soare sfânt? 
__ lar suferința mamei la moartea lui Fulger e de-un tragic antic, 
profund şi desnădăjduitor uman: | 
Ce urmă lasă şoimii 'n sbor, 
Ce urmă peştii 'n apa lor? 
Să fi cât munţii de voinie . 
Ori cât un pumn să fi de mie 
Cărarea mea şi-a tuturor 
~ Ë tot nimie. 
Dumnezeu însuşi, în el, de clipe tn cart muritorul „15 ispă- 


+  Decesă cred în a de-acum? 
In fața, lut au “toţi un “drum, 
Ori buni ori văi, tot un mormânt! 
-Nuit nimeni dvaa:şi niment sfânt: © . ..- 
- Credinţa: valj iubirea-t vânt: - i i 
Şi viaţa fo. -: - ran ent 


Şi însuşi poetul, spectator al înfrângerii părinţilor. lui Fulger, 1h 
erimează împreună cu bătrânii 


„Şi tu, cel spre bătăi aprins, 

Acum ești potolit şi stins! 

N'auzi nici trimbiţele 'n văi, 

Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi, 

Râdeai de moarte prin bătăi, 
Dar ea. te-a 'nvins! 


"Cu făelioara pe-unde treci .. 
Dai zare negrilor poteci... 


_Am dat aceste citate pentru a ne putea face o umbră de gând 
ce va fi simțit G. Cosbuc, când i. s'a adus vestea.morţii fiului său! Și. 
i pentru ee i-a umplut sufletul pustiul morii dela această clipă fatalăl; 

Marea sensibilitate care trăieşte în sufletul poeţilor e pentru not: 
izvorul bucuriei de-a gustă ereiaţiile lor, dar pentru ei este, de cele și 
mai multe ori, povară tragică, cruce de plumb, !foe mistuitor până la: i 
scrum, până la cenuşe. ; 


Şi dacă eu prilejul pomenirii lui Coşbuc avem dreptul să ne de-i 4 
lectăm în opera geniului său creiator, credem că avem și îndatorirea | 
frățească să vărsăm o lacrimă şi în aceste zile depărtate, pentru du-. 
rerea care i-a frânt viaţa. = 


Dine o elipă pentru fiecare din muritori, când tot ceeace au 
zidit şi au ereiat, nu mai are nici un preț în ochii lor, chiar dacă ar. 
fi fost „cât munţii de voinici“ în opera lor, şi nu mai rămâne decat ; 
durerea, sfăşierea lăuntrică. Cinstindu-o pe aceasta aducem un prinos ;; 
omului-frate, în ceeace are mai greu de biruit în viaţă. 


n versurile citate din „Moartea lui Fulger“ vorbește simţirea, 
sentimentul, vorbeşte înfrângerea omenească în faţa tragicâlui, nu con- i 
cepția lui G. Coşgbne asupra lumii gi vieţii. 

4 


Această concepție Cogbue a avut-o ca om, ca poet, ea gânditor, 4 
şi ea nu este alta decât aceea a neamului nostru, din adâncurile ŝu- ` 
fleteşti ale căruia a vorbit, cu care sa identificat deplin prin însăşi 
structura şi moştenirea lui sufletească. a 

n aceaşi poezie filogsofează: 


Un sfânt de-al cărui chip te temi, 
- Abeă te-aude când îl chemi: 
Bătrân ca vremea, stâlp rămas, 
Născut cu lumea într'un ceas, 
El pareă-i viul parăstas 
i al altor vremi, 


Bătrânul e personificarea sufletului popular, a înțepeiunii sterà- - 
vechi a neamului și aprobându-l pe el, Cogbue ne. arată şi concepţia `. 
sa asupra lumii şi vieţii. . 


„De ce să 'ntrebi, vieaţa ce-i? 
"Aşa se 'ntreabă cei mişei, . 

Cei buni wau vreme de gândit 
La moarte şi la tângult... 


Ziei fum? O nu-i adevărat! ` 
Răsboi e, de viteji purtat, 
Viața-i datorie grea 
Și laşii se 'ngrozesc de ea 
'Trăieşte-ţi, Doamnă, viaţă ta! - 
Şi-a morții lege wo eăta... 
Dar ştiu un lucru mai presus 
De toate câte ţi le-am spus: 
Credinţa 'n zilele de-apoi 
E singura tărie 'n noi, 
Că multe-s tari eum credem noi 
Şi mâne, nu-s! . 
lar coaie doi bătrânului ăsupra lumii şi. vieţii e completati gi 
concentrată, în aprobarea poetului, de glasul ce se ridica din „bubuitul 
frânt al bulgăbilor de pământ“: 
Nu cerceta aceste legi, 
Că eşti nebun când le 'nţelegi! 
Diù codru rupi o rămurea, 
Ce-i pasă codrului de ea, : 
Ce-i pasă unei lumi întegi . 
De moartea mea! 

Este atitudinea naţiei noastre în fața vieţii şi a morii. A-şi plânge 
pe cei duşi cu mare frângere de inimă, ca la sfârşitul lumii, dar a 
şti eă plânsul e zadarnie: legile lumii nu pot fi biruite; te resemna în 
ceeace nu pofi schimba, mângăindu-te cu credinţa creştină şi stră- 
veche tracă, a nemuririi 

„Mă 'ndoese, dar nu mă feâng 
Gândurile morții“; 

Şi iarăşi: , 
„De durere chin mi-e. somnul 
Foc şi fiere tratul meu, 

Dar tu laudă mereu, 
- Suflete, pe Domnul“: 

“A nu inchide. ochii, când durerea-ţi dă răgaz, în fata frumaetiioë 
bucuriilor vieții; a te îneleşta eu eroism în lupta ei, a-ţi trăi vieața, — 
iată concepţia naţiei noastre SE a sari&relulpi său G. Sorne asupra: 
lumii și vieţii. i 

ba temeiul ei stă un; ateri Pad de sănătate : şi de obtinilata 
viaţa. să ne-o trăim aşa cum ni-e dată, cum ne-o putem lupta; din gån- 
durile negre ale morţii nu te alegi cu nimte: un-tânguit zadarnic. Ceea-. ` 


407 


ce nu împiedică însă simţirea până în adânc a marilor dureri, şi mi 
ales a celei capitale care păgte pe pământeni, a morţii. Dar moartea; 
e departe, viaţa e aproape, e în fafa noastră! Şi viaţa e frumoasă, ië 
lupta ei este datoria de bărbat! Datorie grea, dar de care numai cet. 
lași se îngrozese. 


Şi e frumoasă, ademenijoare, plină de savă viaţa, mai alea în; 
tinereţe şi mai cu seamă în mijlocul mândreţelor naturii! 


+ 


R x 


Și, cu această concepţie asupra lumii și vieţii, eu sensibilitate 
lui rară şi adâncă în fața înmuguririi ei ea şi a splendorilor sale, iată 
pe tinărul cântăreţ G. Coşbuc, ftăeău în rând cu flăcăii satelor, se 
şi sprinten, venind pe „luncă hăulind“, plin de optimismul şi sănătate 
muntelui şi a câmpiei, ea fagurul de miere, ca taţi tovarășii de vrâat 
sa, crescuţi la sinul naturii, întâia și cea mai mare învăţătoare a omului 
Căci ea, firea încunjurătoare şi mai ales cerul de zi cu soarele str 
lueitor, sau eu norii grei, plini de furtună, alungaţi de vânturi, — e 
cerul de noapte „per amica silentia lunae“, subt tainiea lumină a ste 
lelor; şi mai ales pământul, muma noastră, verde şi înflorit în primă 
pară, mostind de viaţă, cu creşterea puternică în vară, greu de roadă: 
aurie toamnă, alb şi nemărginit subt giulgiul de zăpadă iarna, — fire 
îneunjurătoare, deci, e însăşi icoana vieţii neschimbate, mereu şi p 
riodie repetate, a nepăsării, conştii parcă, de legile imutabile ce-o. 
cârmuesce, râzând în lumină sau înfriatându-se în întunerec, după cum: 
e rânduit să se întâmple, — dar mereu plină de viaţă, mereu reluând. 
sau pregătindu-se să .rodeaacă “din nou. lar marea învăţătură ăi 
'ce ne îmbie e să ne iubim, să ne trăim viaţa, fără a ne întreba prea; 
mult, după cum florile nu se întreabă pentru ce înflorege în primăvară, 
după ce părinţii lor au putezit atat de repede ii ele îngile se vor ve- $ 
şteai în curând. 
| Plin de vigoarea şi optimismyl omului natupii intră Q. Coghue” în. 
literatura română. latrarea lui e ca ivirea unui astru noy într'a poartă, 
de lumină, împrăştiind peguri, risipind întunereceul, înseninâna sufletele; 
punând zimbeie în priviri şi în obrasi, trezind cântecul uitat, coborând: | 
ritmul dansului în trup, crescând dorul de viaţă. . iy 


- Atmosfera risipită de poezia lui Coşbuc este aceea în care se 
anemiau talentele literare, sufocate, uluite, de uriașa umbră a lui Emi- : 
nescu, pe care nu-l] puteau înțelege,.dar de subt influenţa copleşgitoare 4X 
a căruia nu se puteau elibera. Qândul-tragie al existenţei nepătrunse 
de muritori: ridicase, prin geniul: lui. Bminescu, piscuri: ameţitoare sau 
săpase. prăpastii. jăză jund. Nouti eântăreţi erau ademeniţi şi de. înăl-. 
jimi şi de adâncuri. Dar nu putem vedea, nimic.. vulturul shurase prea 
sus, ori se adâneise în prăpastii prea mari. Poezia lui Emineseu ere- 
- iase parcă o nově durere şi: suferință pe: pământ; o nouă realitate de 

care erau atragi şi: muritori în eari nict gândul,.niet simţirea lui nu vi-. 
beaseră. niciodată. Atât îi fusese de creiator gentul:.: a 


ET pa l 


Şi această atmosferă în cara ae ofilean oameni pentru o sufe- 
vință închipuită, acest pesimism ea în fața unei mari decepţii, deşi venia 
după o mare biruinţă a sujtetului românesc, a fost pisipită de cântecul 
simplu, senin şi limpede al lui Q. Coşbue, de melodia instrumentului 
primitiv, cel mai apropiat de natură, a natului. 

Marele lui talent se razimă pe un suflet întreg, sănătos, disci- 
plinat, prin însăşi moştenirea ce aducea. 

Desigur Coşbuc n'ă început să serie cu intenjia de-a alunga su- 
flul greu al unui pesimism. rău înţeles şi adeseori de loe simțit, din 
poezia română post-eminegeiană.: El a început să ednte în mod firesc, 
cum cântă priveghitoarea în zori? dimineţii sau în fapt de seară. 

Cântecul lui e ca şi al fetei din popor: 

Bu mi-am făeut un cântec 
Stând. singură 'n latae. . . 
Eu mi-am făcut un cântece 
ŞI waş fi vrut să-l fac... 
Dar fusul e de vină - 

Că se 'mvârtea mereu, 

Şi ce cânta 'nainte 
* Câatam pe urmă eul 

Dar a împrăşiiat negqurile bolnăvieioase ale pesimismului, cântând 
sincer şi simplu frumuseăţile şi bucuriile naturii, frumuseţile sufleteşti 
ale neamului său, frăgezimea tinereţii, vigoarea bărbăţiei, nobieţa luptei, 
ereiâțiile fantasiet populare, umplând cu sevă nonă, românească, ve- 
chile poveşti. Robit de frumosul din viaţă, fie că-l vedea într'o tuserere, 
pe öbrargit albi-teandafirii ai unei fete, în sfiiciunea sentimentului nevi- 
novat, în elocotul patimei întregi, în resemnarea în faţa inevitabiluiut; 
în simţul artistic al neamului, Coșbue a început să cânte de dragul na- 
turii, de dragul fetelor şi al jlăcăilor, de îndutoşarea pentru părinți, de 
admiraţia pentru tot ce deseoperea frumos în pământul natat, în su- 
fletul neamului... 

Bra o altă faţă a vieţii decât cea cântată de Bminescu, era faţa 
ei de Inmină. S'a apus că G. Coghue e poetul țărănimei. Mai eu drep- 
tate și mai complet s'ar putea spune că el este cântăreţul laturei de 
lumină, de bucurie, de optimism a sufletului neamului nosfru. 

Câtă vreme inspiraţia lui se: hrâneşte . din întâiele impresii ale 
copilăriei, ale juneţei, petrecute la sat care până azi e cel mai neal- 
terat adăpost al neamului și cuprinde imensa lui majoritate, — Cogbue 
cântă mereu această lature de lumină şi de buturie. 

Luaţi „Baladele şi' ldilele“ gi eete mat talte poezii din „Fire de 
tort“ şi vă veţi convinge. Chiar unde” câtă o: 'dărere, cântă una sănă- 
toasă, reală, tare ca o fatalităie, i e 
e  „Zările de fatmee! pime, 

Strălueese: tn ininig, ` 

Shoâtă mierlele "A tofis E 

Şi din codrt Hoaptea” oma: 
a i 


Cu cofiţa, pe 'ndelete 

Din neveste dela râu; 

Și cu poala prinsă 'n brâu 

Vin cântând în stoluri fete 
Dela grâu. 


Și gingaşul, eterieul şi totuşi atât de plasticul tablou prea cu- 
noscut, se amplifică mereu cu toată frumuseţa înserării. 


Dintr'un timp şi vântul tace 
Satul doarme ea 'n mormănt — 
'Totu-i plin de Duhul sfânt: 
Linigşte 'n văzduh şi pace 
Pe pământ. 
Vântul în imaginaţia poetului, vântul domol, boarea, e o realitate 
a naturii atât de luminoasă, încât poate fi personificat întrun copil. 


De fete mari lunca e plină, 
lar vântul resfăţat copil, 
S'apropie tiptil-tiptil 

De pe sub fagi, de pe colină, 
Și fetele cu drag suspină: 

O Doamne, Doamne, adăni-l. 


Şi-l poartă personificat în copil în toată descrierea, cu o_deli- 
cateţă fără pereche şi nu mai şti: de dragul lui, fiul naturii, sau de 
dragul fetelor din luncă. 

Paserile călătoare au fost streine 'ntralte ţări, ele se reîntore 
aiei unde 

De frunze și de cântec goi, 
Plâng codri toţi fără de voi. 

Şi poetul le întreabă: 

Străinilor voi nu le-aţi spus 
Că doine ca a noastre nu-s? 
Şi nu-i o mare de lumină în întreaga descriere a verii, care în- 
cepe superb şi clasic: ` 

Priveam fără de ţintă sus, 

` Intro sălbatică splendoare; 
Vedeam Ceahlăul ia Apus. 
Departe 'n zări albastre dus, 
Un uriaş eu fruntea 'n soare, 
De pază ţării noastre pus. 
Şi ea o taină călătoare, 
Un nor cu muntele vecin 
Plutia 'n aeest imens senin 
Şi n'avea aripi să mai sboarel 
Şi tot păzduhul era plin 
De cântece ciripitoare ? 


410 


Sau câvd nu sunt feţe de lumină, raze de soare, natura îi ofera 
poetului măreţia luptei: a pantele eodrul, a înserării cu ziua, a 
toamnei cu vara. ; 

Dar cum vom putea stărul într'o. scurtă ; comemorare asupra 
ideilor în care înfloreşte, ținereţea vieţii. omeneşti, acele netntrecute 
versuri clasice care luminează. sufletul și sporese puterea de viaţă ? 
Alecsandri a scris pastelurile, a scris „Rodica“, dar aici poetul e spec- 
tator şi se delectează în priveliștea frumosului. Cogbue se confundă 
sufletește cu peisagiul deseris, eu fetele şi flăcăii, ale căror bucurii 
sau dureri, mici sau mari, le povesteşte. 

Fondul său sufletese optimist şi sănătos i-a tngădui arareori lui 
Coşbue să se apropie de tragicul ce se poate afla şi la sat. Pe des- 
moşteniţii satelor ei nu i-a cântat decât o singură dată, în mod co- 
lectiv, în puternicul strigăt de voinţă şi revoltă din „Noi vrem pământ“. 
Pentru el cauza nenorocirii ce putea fi şi la sate, în mijlocul naturii, 
era de ordin social, nu individual. Numai sărăcia şi munea peste pu- 
teri poate face nenorocit pe omul naturii, pe ţăranul român. i 

Poate şi faptul că a ereseut într'un tinut cu ţărani binigor înstă- 
riji, a contribuit la îndepărtarea aproape totală a laturei de umbră din 
viaţa țărănească. 

De aceea luaţi pe rând ideile în cari străluceşte tinereţea, fră- 
geaimea vieţii, eu fete şi flăcăi, şi veţi întimpina pretutindenea râsul 
vesel, gluma sănătoasă, sentimentul discret, hotărârea mare; resem- 
narea adâncă. 

lată-l pe flăcăul nedumerit şi aprins dintr'o toană neînţeleasă a 
binei, în „Mănioasa“ 

Vreau de-aici să rup o floare! 
Ochii unui înger scump, 
fu albastru de cicoare 
Şi cieoare vreau să rup — 
Mai știu eu ce-aş vrea sà rup! / 
Că 'n amiazi venind pe vale 

- Mă întâlnii cu Gina n cale 
L-am dat fragi, ea mi-a zis: Na-le! 
i-am cerut eu ţie fragi? ' 
„Ochii ei frumoşi gi dragi 

„Priveau tot spre poala rochii; 
S'a pus Lina pe tăcut 

Şi vedeam că-i umblă ochii, - 

` “Umblă ochii, 
Ca la: şerpi ti umblă: ochit ' 

¿ Šimă mir ce i-am făcut? 
lat-o' pe fata care-şi înfruntă tubitul w Nu èal priceputi, 
Tu să fi 'neeput iubitul ” 
Căi făctam eu tsprăvituil — 
“Tu eu pânea şi cutitul ` 
"- -Mort flămând, neprieeput ` 


mi 


lat-o. pe codana „rea de plată“, iat-o pe fata greşită a Morarului 
care îşi ia întreaga vină a păcatului şi o compătimeşte pe mamă-sa: 
Dormi mamă,dormi draga mea mamă 
Să nu 'ntrebi de ce nu dorm eul 
Obrazul ascuns sub năframă 
E martur păcatului meu, 
E martur amorului meu, 
Tu wai băgat încă de seamă! 


Recitiţi: Pe lângă boi, Rada, La oglindă, Calul Dracului. Numai 
una, Duşmancele, hecrutul, Păstoriţa, La părău, Spinul, Subt patrifir, 
ispite, Dragoste "nvrăjbită, şi întregul şir luminos de icoane dela ţară, 
şi opriţi-vă la aceea „Subţiriea din vecini“, care pareă ne creşte 
însăşi nobleţa rasei prin disereţia şi delieateţa simțemântului. 

Ba mergea căpşuni s'adune, 

Fragi s'adune, 
Eu şedeam pe prag la noi 
Ea ca şarpele prin foi 
Dine 'ncet, pe ochi îmi pune 
Mânile ei miei şi moi, 
In ureche-o vorbă-mi spune 
Râde lung şi fuge-apoi. 

După ce descrie întreguljoce cu o mare delicateţă poesia sfârgeşte: 
Stând aga un braţ ridică, 
Blând ridică 

Părul meu pe frunte dat. 
Când mă 'nealţ râmân mirat. 
„Te-ai întors?“ Şi, subţirică, 
Ea pe piept mi sa lăsat în 
Şi zâmbia c'un fel de frică: 
„Răule, te-ai supărat?“ 

Adăugaţi la aceste descoperiri noui de bucurie şi de fericire, 
ereiaţiile populare din poveşti versificate de Coşbuc într'o formă mă- 
iastră, aducându-le priatre noi, românizându-le mai mult decât erau: 
„Nunta Zamfirii“, „Moartea lui Fulger“, „Ideal“, şi atâtea altele. Uşor 
vom înţelege atunci pentru ce a biruit poezia lui Cogbue negurile pe- 
simismului posteminestian. 

Era o realitate a vieţii româneşti ce cânta el, laturea cea mai 
frumoasă, mai plină de lumină a vieţii şi o cânta cu atâta sinceritate, 
putere şi artă, încât versul lui a izbucnit dela început într'o formă nouă. 
originală, cu strofe neuzitate încă în poezia română. lzvorul adâne şi 
puternice ţişnea în formă proprie, î-tr'o vreme când nime nu credea că 
se mai pot serie versuri decât imitând eadenţa și strofa lui Eminescu. 

Nu vom mai putea insisfa asupra poeziilor lui de un caracter 
pur liric, ca „Mama“, nici asupra celor eu subiecte din răsboiul inde- 
pendenţei, atât de populare înainte de unire, declamate în toate geo- 
lile sătești, nici asupra adaptărilor sau prelucrărilor de poveşti popu- 


412 


lare, legende; autohtone ort steeine. Nici: asupra scrierilor lut.de edu- 
cație naţională, sau asupra marilor traduceri: Eneida, Divina Comedia, i 
Sacontala. Cadrul acestor rânduri au ae îngădue. ` 
Cogbue nu à rămas atât de senin vieaţa întreagă. Conflictul dintre, | 
sat şi oraş s'a resimțit şi la el, îndată ce s'a stabilt într'an mare centru. 
Răutatea lumii, greutăţile vieţii celei novi, gândul tot mai cercetător al 
omului matur, au adumbrit şi fruntea lui senină. Conşiiinţa amară de 
care nu poale scăpa niei unul dintre cei mari: i i 
Să fi cât munții de vointe 
Ori cât un pumn să fi de mfe 
Viaţa mea şi-a tuturor 
„B tot nimic, 


congtința că nimie nu nsemneszi organie sufletește pentru alţii, 
pentru viaţa vecinie împrospătată: ` : 
Din codri rupi o rămurea, 
Ce-i pasă codrului de ea? | 
Ce-i pasă unei lumi întregi. i 
; De moartea mea? ` | 

eongtiinţa aceasta a omului superior n'a putut să-l lase nealterat, 
mereu senin: trebuia să-şi trăiască viaja așa cum i-a fost dată: de 
mare talent. 

Avem şi noi dreptate, au şi oamenii mari. 

Noi, o nație taireagă, lumea întreagă, profităm pe urma lor: Prin 
ereiaţiile lor ne lărgim sufietul, ne agerim cugetarea, ne adâncimi sen- 
timentul, ne cregtem puterea de viață. Bem eu lăcomie din izvor, car 
nu pentru el, ei pentru noi. El ne înviorează, trăegte în noi, împărțit în 
mii de fărâme. Dar noi nu ne mai gândim la izvorul bogăției, cila ea, 
la noi înşine. Bi trăese în noi şi în urmaşi, dar nu mai ştiu niei ei, nici 
noi, despre aceasta; . 

Numai puterea, valoarea calitativă, EA neamului, creste -Cù 
fiecare mare operă artistică. Misterul nașterii marilor creiații e 
urmat de acela al feuetificării, prin ele, a altor suflete și de altul, ve- 
cinie nepătruns, în care se coboară autoriti lor: ee: due cù et din ceea 
ce ne-au lăsat nou&? Ort sent numai weatitori de-o elipă a puterii cre- 
atoare a Celui Preatnalt? 1. AGÂRBICEANU. 

s ‘H 

George Ranetti. E greu ză te împaci cu gândul, că un scriitor 
vesel încă trebuie să moară, ea taţi oamenii. i f 

să i-l imagineai, cum boala îl tintuie de pat, cum aimbetul îi în- 
cremeneşte pe buse, cum şe abate în dreri, până ce ochii i se împăin- 
ginese și rămân aţintiţi, cu o lucire stranie, departe, dineola.... | 

Să-l pezi. apoi pe eatajale, cu huzele; livide, cu nasul subire. cu 
mânile ea de ceară, încrucişate pe piept! : 


E un paradox, parcă? 


m3 


Oamenii veseli, cari te-au făcut să zimbeşti, când le ceteşti scrisul, 
se înşiruie printre binefăcătorii omenirei. Insuşi Schopenhauer le recu- 
noaşte acest merit, cu toate rezervele lui de pesimist. 

Are viaţa destule poveri şi neajunsuri, ca să-ţi încreţească fruntea 
înainte de vreme, şi o glumă, un umor discret, te face să zimbeşti, să 
uiţi necazurile. şi să râzi şi tu. 

a 

George Ranetti era iubit în Ardeal, pentru umorul lui sănătos 
pentru verva-i infatigabilă. Ştia să rezume, în câteva rânduri spirituale, 
adevăruri, şi să te surprindă prin calambururi. 

Pe atunci nu se cunoștea în Ardeal ascuţişul luptelor de partid 
din vechiul regat, şi glumele „Furnicei“ ne întroduceau în vârtejul lor, 
cu verva „unchiaşului sfătos“. 

După doi-trei ani de împrietenire, cunoşteam din caricaturile 
„Furnicei“ pe toţi bărbaţii de stat de dincolo de Carpaţi, şi era o mare 
bucurie, când în şedinţele Camerii, îi recunoșteam. 


(Pe atunci erau puţini ardeleni, cari simțeau trebuinţa sufletească, 
să meargă măcar odată pe an la Bucureşti, în zilele de vacanţă, sau 
la 10 Mai. tistăzi acest rol revine multora, cari până la 1919 mau văzut 
Bucureştii niciodată!) 


Inchidem paranteza... 


Eu 


„Furnica“ s'a cetit la noi chiar dela înfiinţarea ei. Cu toată opre- 
liştea severă, o aveam săptămânal, şi când se înapoia vrun prieten 
dela Bucureşti, îți făcea o mare plăcere, când îţi spunea: i-am adus 
țigarete „Peligor“ şi două „Furnici“. Unele glume. fără perdea, erau o 
lectură neobişnuită pentru noi, dar umorul sănătos şi satira de un na- 
ționalism intransigent, ne captivau. 

Am urmărit-o număr cu număr, până prin 1914, când o caricatură 
îl prezenta pe Franz-losej, întrun cărucior, cu mânile şi picioarele 
ciuntite, implorând ajutor. 

m * x 
f Ne opintim acum de sarcina ingrată, de a prinde în câteva rânduri 
de parentare, talentul lui George Renetti. 

Talentul lui se volatilizează în atâtea colecții de ziare şi reviste, 
împrăştiat cu dărnicia unui Croesus. 

Scriitorul remareat, dela început, de ochiul ager al Măestrului 
Caragiale, care vedea în el un succesor, a intrat în vâltoarea ingrată 
a muncii eotidianelor. Seria grăbit, cu o rară uşurinţă, fără să aibe 
răgazul să-şi revizuiască serisul. Paginatorul îl pândea dela spate, şi 
îi lua fila abia uscată de cerneală, s'o ducă, în grabă, la tipar. 

Totug, un ochiu dibaciu, un tovarăg de muncă al lui ar putea să 
ne dea multe pagini cari vor rămâne, scriitorul supraviețuind gazetarului. 

Din talentul ce s'a fărâmiţat în bani mărunți, se poate ușor reface 
valoarea lui în aur. 


414 + 


Găsese în bibliotecă singur Fabulele lui, (oBibilateea pentru toţi“) 
din cari reținem câteva rânduri. ” : 
„Biju și Grivei“ e vegnica ceartă dintre jeora | mică şi feiaată şi 
dulăul,. care veghiază şi îşi face datoria. 
Morala fabulei: 
De pildă poţi să presupui 
Că domnişorul Biju nu-i 
Decât un nioftangiu d'acei 
Ge-s meşteri doar să linguşească 
Pe când dulăul de Grivej ` 
. E muncitorul harnie care, . 
hipsit adesea de mâncare 
ȘI totdeauna de trufie, i 
Din viață doar atâta ştie: i : 
De jertfă şi de datorie. 
acelaş remareabil talent de fabulist în „Herr von Frankfurter şi 
Nenea Cartaboş“, „Omida şi furnica“, „Calul de curse gi calul de saca“, 
„Bătrânul bard“. 
Im „begea talionului“, un calambur, (şi nu o fabulă): 
De-o zi întreagă nu mâneasem, 
Două ochiuri comendasem, 
Când un elient, întrând în birt, 
Imi luă.pn ochiu din farfurie, 
Fără să-mi ceară voie mie. 
M'aprind ea un biton de spirt . 
Și mai răsboinie ea Huroki, 
Mă năpustese ta ticălos, 
Cu fureuliţa, și i-am scos, 
Cu 'nvergunare cruntă, ochii. 


Mai reținem, de. încheiere, : jâteva rânduri din „La mare“ din 
„seielul „Diverse“, în cari 'se' „enter | á pi ia 
La ţară-i selava ta Niture 
| Bşti împărat! Dar ia f 
la vin” pe țărmul măi impărate, 
S'auzi, să 'vezi, cum :%/ă şi se “sbate, ` 
Ca un gigant nebun pu care-l leagă... 

:"* Bi pard'ar. sta să 'nghită. lumea întreagă... 
"eS'a vezi apoi dormint surâsător, a 
"Ca fetele:la "'ntâtul lor amor, = *: 

Şi 'ncet încetigor.-s'auzi cum cântă 
Talazurile ca o orgă sfântă 
Un cânt de leagăn ne mai ascultat 


vii fcon, ate Ap 


415 


— Şi "n fața mărei, mândre împărat, 
A mărei ce desmiardă gi sfărâmă — 
Te vei simţi mai mie decât o râmă! 

Cronicarul literar ne va da, la timp, măsura talentului lui. 

AD. CIURA. 
x 

+ lon Dragoslav. A murit la Fălticeni, târgugorul din Nordul Mol- 
dovei, lon Dragoslav, povestitorul poporal, care înainte de războiu, 
ne-a dat, în intervale scurte, vr'o patru volume de proză, bine apre- 
ciată, de povestiri și poveşti, snoave şi amintiri. 

Cu talentul real cât l-a avut, dacă era puţin mai îmbulzitor în 
lume, dacă s'ar fi priceput cât de puţin la reclamă, numele lui ar fi, 
desigur, mai bine cunoscut, şi chiar cititorilor de după răsboiu. Dar 
seriitorul coborit din nordul Moldovei în mijlocul Bucureştilor, a rămas 
un neadaptabil toată vieaţa, un neajutorat, o fire de boem dintre aceia 
ce urmează lozinea nu ştiu cărui sfânt sau filosof: „Omnia mea mecum 
porto“. Se desinteresa chiar de soartea luerărilor sale, şi-i plăcea să-şi 
uite de sine hoinărind, contemplând natura sau păzând cu ceasurile, 
un scaun de cafenea. 

A fost un seriitor modest, şi atât cât este, e un adevărat născut, 
iar nu făcut. A povestit în graiul simplu al ţăranului moldovan, graiu 
nemeşteșugit, şi totuşi așa de captivant. 

In „Da han la trei uleele“, „Povestea trăznetului“, „Amintiri“ sunt 
calităţi de povestitor adevărat, deşi însuşi autorul nu s'a gândit vr'odată 
că va fi pus de-un critice alăturea de Creangă. 

Dragoslav s'a încăpâăţinat să rămână mereu ţăran. Moldova-i era 
mai dragă decât ori ce pe lume, şi adeseori nostalgia îl punea pe drum 
până la Fălticeni. 

Nu era dintre scriitorii invidioşi: îi plăceau toţi cei talentaţi şi 
ştia face deosebirea între el şi alţii mai înzestrați. Vorbea chiar cun 
fel de revoltă — atât, cât putea încape într'an suflet blajin ca al lui, — 
despre pizma unora dintre seriitorii nostri cari nu pot suferi pe alţii. 
Apoi se împăca repede. Sentimentul lui se risipea, părea incolor, ca 
şi întreaga lui înfăţişare. 

Ca lectură pentru masele populare, pentru bibliotecile săteşti, 
pentru cele ale şcolilor secundare chiar, proza lui Dragoslav poate fi 
folositor utilizată. 

Volumele lui vor fi citite cu plăcere de știutorii de carte dela 
țară, de cititorii de poveşti, deci tocmai de pătura socială către care 
se îndreaptă ofensiva culturală. 

A sfârşi cu stereotipul ce însoţeşte necroloagele seriitorilor ro- 
mâni: „A trăit gi a murit sărac“, cred că ar fi o ofensă pentru memoria 
lui Dragoslav, — aşa de puţin i-a păsat lui de felul de trai ce i-a fost 


dat. Odihneaseă în pace! d. L. T. 
j ý A i . Sai * > 


m6 


Stâgnarea literară în Ardeal, Sub titlul de mat sus „Transilvania“ a 
publicat în numărul treeut un articol al eolaboratorului nostru di Sevastian 
Voicu, în care se insistă asupra. câtọrba aspecte: din ceeace se numeşte 
„stagnarea literară din Ardeal“, o chestiune: sulevată de multe ori în pu- 
blieistica noastră. Articolul nu avea pretenţia să stărue asupra tuturor la- 
turilor problemei, mărginindu-se mai mult la relevabea scriitorilor ardeleni: 
nainte sau de după unire, a căror aetivităte a putut-o urmări mai. de: 
aproape. (Colaboratorul nostru a lipsit mai mulți ani din Țară.) 


Astfel dintre serlitorii ardeleni din generaţia dela „Duceaţărul“, — cari 
continuă să serie şi acum, nu ap fost amintiți dnii Zaharia Bârsan, L. U: 
Soricu şi dgoara. Bcalerina Pitiş, cari au publicat versuri în diferite re». 
viste din Ardeal sau de dincolo de Carpaţi, indeosebi Zaharia Bârsanu,. 
pe lângă „Poemul Unirii“, ne-a dat câteva poezii lirice de o superioară: 
inspiraţie, asemenea şi dşoara B. Pitis (în „Soeletatea de. Mâine“ > „Co- 
sinzeana“). | 

Au continuat să sarie: totastjel, Vasile Al. George, care a publicat: 
volumul de versuri „Pământ“; Alexandru Lupeanu (Metin), . care ne-a dat 
o serie de delicioase povestiri în grai. popular, pline de umor sănătos; 
Horia Petra-Petrescu, proză şi versuri şi bucăți. de propagandă culturală 
în „Transilvania“ şi buletinele despărțământului Sibiiu al „Elstrei'; al Mihail 
Gaşpar a continuat să. serie nuvele şi romane. 

Dintre scriitorii ardeleni de după răsboiu trebuie să amtatiră pe a 
lustin Iliescu cu volumele: „baura* — traduceri din poeţii maghiari, „Ce. :; 
tăţile melancoliei, „Durerea Neamului“, „Munţii noşiri aur poartă“, Dsa 
s'a distins prin bune traduceri din ungureşte, în deosebi din Ady, Tot dsa 
a condus revista „Evoluţia“, care a apărut un restimp la Cluj. i 

Credem că mai putem aminti pe dl Valeriu Bora cu volumul de per- 
suri „Lisează pământul“, pe dl Jon Lupu, eu traduceri din’ ungurește, pe 
dl George Al. Petre, cu versuri publicate în diferite reviste, de-aici sau 
de peste Carpaţi, precum şi pe colaboratorul nostru Al. Negură. ' 

In proza literară nu poate fi omis numele dlui 1. Munteanu, eare a 
colaborat statornie la revista „Cosinzeana“, şi care s'a impus. dela în- 
fâiele povestiri, prin originalitate, putere de imaginaţie, un. stil viguros şi 
o deosebită preocupare pentru problemele gândirii. Dsa, eu numărul viitor, 
va intra între colaboratorii „Transilvaniei“. 

Rândurile acestea am cregut să le dăm ea completare a artieolulai 


„Stagnarea Li Să în Ardeal“. . „Redacţia TRANSIGVANIBI*. 


| : 
Greutățile nu sunt mumat la noi! neliniște sufletească am 'încereat să 
Analizând stăzile din Alsacia şi Lo- înţeleg adevărata lor stare de apirit 
rena (din 1928) dna Jvonne Sarcey, şi m de curând wam nigtit!. 
cunoscuta sevilioare franceză, con- a, suflă'un vânt de “furtună 
stată din prilejul procesului dela Col- : peste. ol pb care t-a' făcut să 
măr: „Dai! în: decursul ultimului” delireae de bucurie în ziua când 
meu volaj la Strasbourg, cu câtă: au văzut pe la easele lor fluturând 


417 . | 6 


drapelul francez. Au crezut atunei 
că la umbra acestor treiculori se 
va deschide paradisul şi că, plecat 
odată germanul, nu vor mai avea 
decât să se îmbete de o fericire 
eternă. Au crezut aceasta, după cum 
am crezut şi noi, în 11 Noemovrie, 
într'o eră de fericire şi de prospe- 
ritate, fără de nori. Că din glorie 
am avea berechet... că în ce pri- 
vește banul, germanii ne vor plăti 
suma fixâtă ca desdăunare... Viaţa 
era minunată... Şi a venit elipa de 
sbucium sufletesc, după cum a venit 
pentru Alsacia timpul punerii la 


probă. 
— „Ceeace se petrece la dv, 


îmi spunea, ieri, faimosul savant da- 
nez dl Ehlers, este exact ceeace 
preocupă, astăzi, Danemarca. Sles- 
vigul ne-a revenit în mijlocul unei 
veselii extraordinare; mai apoi au 
început ciorovăielile (eâreotelile) — 
adaptarea încă nu sa îndeplinit. 
Bxistă legi diferite, obiceiuri neo- 
bicinuite. Danezii din Slesvig au 
ajuns la o fericire precisă, mai pu- 
tin ideală decât aceea pe care o 
visau sub jugul german. Au suferit 
anumite realităţi, de cari se supără 
(protestează), fiindcă le ţin de ne- 
juste, nepătrunzându-le cu spiritul. 
Regretă sau se fac că regretă astăzi 
comodiităţile pe cari le avuseseră 
sub vechea dominaţiune şi încă nu 
văd marile avantagii a situaţiei lor 
celei nouă. Şi-apoi mai sunt agita- 
torii, cari întotdeauna pescuiese în 
apă tulbure. Dar nu trage la îndo- 
ială: fusiunea intimă se va stabili. 
Trăim epoca vecinie delicată şi di- 
jicilă a transiției şi este o lege a 
naturii că. omul. duce dorul după 
ceeace nu are. Incerce numai Ger- 
mania să facă faţă. de a reveni — 
ai vedea pe toţi danezii Slesvigului 
cum. Sar. pidica ca un singur om.. 


lubese adevărata lor patrie. „Ceeace } 
este adevărat pentru Slesvig este şi A 
mai adevărat pentru Alsacia“ ur- $ 
mează dna Sarcey. d 
„După. neuitatele zile de exal- ş 
tare, Alsacia, transportată de un zel 4 
sfinţit, a avut să resolve de pe oszt 
pe alta mii de dificultăți materiale, 4 
Poţi să-i iai în nume de rău clipa į 
de zăpăceală? S'a găsit franceză, 
uitându-şi limba patriei regăsite. 3 
l s'au dat legi, cari steteau în dru- 4 
mul rutinei sale și al căror înţeles, ă 
deci, dealtfel, nu-l înţelegea. Ave 
o  preoţime, care vorbea nema= 
țeşte şi profesori francezi, pe cari 
nu-i înțelegea. A fost prada păsto- 4% 
rilor celor răi, cari, inspirați de Ger- 4 
mania, aruncau ulei pe foc, repe--ă 
tând până la saţietate, că „toat 
mergeau mai bine pe timpul nem=, 
tilor“... (v. „Les Annales“, 15 V. 92874 
Trad. H. P.-P. $ 


Serisori din București. Salonuk; 
oficial. Deschiderea salonului oiicial;ă 
făcută în Dumineca Floriilor, ar fi 
trebuit să fie un eveniment în lumea 
„artelor din capitală !şi să fie salu-ă 
tată cu entuziasm de opinia publică, 
care ar fi putut vedea în această 
expoziţie un semn de îndreptare în} 
viaţa oficialităţii noastre, atât de rău, 
acreditată din cauza politieianiaz 
mului, care o dominează; ar fi puž: 
tut însemna un triumf al unui vechiu] 
deziderat al artiştilor noştri plastici, 4 
cari de mult cereau statului un con-ă 
curs mai eficace; ar fi putut însemnați 
foarte mult, dacă... între ofieialitaiea $ 
noastră şi lumea artistică war exista 4 
alte legături decât preocupările Cui 
rate de artă. i 

in anul acesta deschiderea sa 
lonului 'oficial s'a făcut în împreju-să 
rări cu totul neprielnice. Cei mai dex 
seamă dintre artiştii noştri, cari cuci 


M8 


N 


„ea din urmă nu. poate fi înțeleasă. 


noşteau, probabil, intențiunile celor. 

cari avea căderea să aleagă lueră» 

rile pentru expoziţia: din-anul acestă; 

au luat o hotărâre vădit oatilăr sa» - 
lonului oficial şi au declarat că nu 

vor partieipa cu operele lor; ci s'au 

şi conņatitüit în societate aparte. și 

vor desetitde un salon neoficial. 


Artiştii aceştia prin nemulțumi-. 
rea lor au fost totodată gi interpreții: 
opiniei publice, care na putut fi: 
de loc mulțumită de felul cum s'au 
prezentat în anii trecuţi expoziţiile: 
dela salonul ‘oficial. Se ştie. că. 
acest galon se organizează de. că- 
tre o comistune numită de. ministe- 
rul artelor. Din nefericire în această, 
ecomisiune au fost numite persoane,. 
cari stau sub influința aşa-zisei arte 
moderne, care a fost introdusă prin- 
imitație de pseudo-talenie şi la noi, 
Nu e locul a discuta aici rostul şi 
valoarea acestei arte, ci vom con- 
stata doar atât, că arta este mo- 
dernă, dacă peste tot. e artă, nu 
poate fi nici înţeleasă şi nici pur- 
tată de un public, care n'a trecut 
încă printr'o epocă de artă clasică, 
cum e cazul cu poporul român. Va- 
loarea artei clasice constă tocmai 
în puterea ei de-a evoca prin pto- 
prille sale mijloace senzațiile feu- 
mosului, în vreme ce arta modernă 
apelează la forțele intelectuale ale 
privitorului spre a putea fi înțeleasă. 
Ca dintâi va fi simțită şi de omul 
eu facultăţi spirituale normale, chiar 
lipsit de educaţia intelectuală, dar 


N 


decât de oameni eu candșiinie sher 
ciale. + E 
| Arta clasică ouă. să vedea fra 
mosul,. arta: modernă realul, ... „i 
Un: -artist,: care- caută :fotimnoaulii:: 
va putea, eventuat;-să'mi-l realiaeaa;... 


dàr. va ţi: ferit de-a-»cădea; in: exiis.. 


mitatea frumosului, cară e uvati. 
Dar un artist, cate e preocupat: ade 
réditate, e totiteaună în 'priliăjăte: 
dia: trăăe la; utăţeriti! dat fiima! ca 
vtae gë făptiirile dii lume “guit tă 
majoritate cobärgltöare. utate pant 


1& shițădte. ŞI litiita’ acăastă dica; 


în: -arta» moderiă; pe o' inie foarie 


îngustă paste: o piäpastie dezehisă!, 


şt în: dreapta: şi în: stânga: 
Ater e: prittejdie’ periteu: o gë- 


Tidtaţie dë avtigtt fără 6 eontiniilitătt” 


eohăăliadtă cüm e stiati deagt 
læ wot: $ actăslă: primejdie devine 
cu: atăt mat ptebată: du cât sa- 
lonul ofietal;. prii făt curi e con- 
dus, a rătigit să altitiga din. sânul: 
său pe ârtigtii: eonaolidați în arta: 
lor, deschizând în schimb porţile: 
începătorilor,. cari: foarte : ugor pot 


interpreta -o indulgență. sau..o con» ; 


cepţie de artă temporală drept o: 
consacrare a talentului, Din. acetat: 


punct de vedere salonul oficial poate. ` 


cauza efecte chiar contrare celor: 
așteptate dela el... .... 3 


-Ng puteri îneheta aceite. tAn 


duri fără a pune juriului întrebarea: 
cum a putut admite întrun salon: 


oficial pânza: cu No. 100 a dlutlsër,:. 


carerepreaintă o femeie goală intrun 
fotoliu: şi având: o atitudine: direct. 
seabroasă ? otita 0 za 
-don Băilă. 


adi 


Literatură de începători. Q reviată 
literară din: Bucureşti, care are prẹ- 


tenția să fie la un nivel intelectual 


- mai ridicat puţin decât cel câştigat 


în: patri’ clase eiiile; are obfâelul, 


 ape&etăbil dă 'altfat: săr publtea” tis’. 


certărild îicepătoiitori aa uri: stini- 


lent- pentru: desvoltarea talentelor: “: 


abta' temmgurite. Revistele: de:aeam: 


38-+49; qe: ani: făneau acest luevu:la: - 


poşta: redaiaţiei: Se: poate; că 


spila: 


procedeul acesta s'au frânt câteva 


talente la primul lor zbor, dar în 
schimb au fost curariziţi cu sigu- 


ranjă şi definitiv mii de liceeni de 
boala poeziei, făcâud din ei burghezi 
vrednici şi părinţi eu merite fru- 
moase în ogorul înmulţirii neamului. 


Publicarea unei lucrări, ori eât 
de proaste, mwar fi în sfârşit o ne- 
norocire prea mare, căci asta li se 
întâmplă destul de des gi poeţilor 
consacraţi, dar nenorocirea e fatală 
când publicarea se face cu o întro- 
ducere de recomandare şi de apre- 
ciere cum o face revista din Martie, 
când scrie: „Dintre toţi începătorii 
de azi, nu e poate niei unul care să 
aducă o atât de dură şi realizată 
viaţă“. 

lată cum serie acest începător: 

„Inehise. ochii cum ar fi lovit 
de-o amintire întristătoare şi strânse 
pumnii. Rânjea și i-se vedeau dinţii 
albi şi laţi, numai cu unul în girul 
de jos siricat şi negru. Genele îm- 
preunate, cu perii îneleiaţi de rămă- 
şiţele fondului, formau două arcuri 
negre prea largi şi te făceau să 
crezi că dacă-i va deschide, te va 
privi cu nişte ochi de cal,nu de om. 

„Mai păreau 'două terminaţiuni 
de unghi cu murdărie dedesubt, 
gata să zgârie. 


„Coiful alb, cu stele roşii, căzu 
de scaun şi alergă pe duşumele 
împrejurul piciorului lui pe care era 
încă proaspăt imprimat urmele unui 
ciorap rupt. 


„Sări în picioare în mijlocul 
odăei pe roate care sälta hârâind 
şi ronţăind petrele drumului“. 


Am subliat numai cuvintele cari 
constuiese greşeli de gramatică. 
ineolo suntem și noi de acord eu 
redactorul revistei că viața aci e 


„realizată şi dură“. Dacă numai aces 
stea sunt exeginţele faţă de o lucrare | 
literară, ne mulțumim şi noi să le 
relevăm. lon Băilă. 

x 


O lucrare de Dr. Vietor Roth. 
Academia Română publică în tom. 
XIII. ai Buletinului secției istorice un 
articol al dlui Dr. Victor Roth, întitu- 
lat „Sechs Künstlerbildnisse des XIV. 
Jahrhunderts“, articol apărut şi în 
extras (18 pg. şi 5 planşe fotogra- 
fice). Îmi pare importantă semnala- 
rea acestei publieaţiuni, nu numat 
pentrucă ea face cunoscut o serie 
de auto-portrete de sculptori ce se 
afiă înăuntrul şi înafara corului bi- 
serieei ev. din Sebeș-Alba, ci și 
pentru perspectivele ee se deschid 
asupra originei şi evoluţiei artei să- 
seşti în Transilvania. 

Autorul, atât din punet de ve- 
dere tehnic, cât şi din punct de ve- 
dere al organismului artistie, şi după 
îndelungate studii la faţa locului, 
constată omogenitatea şi eontimpo- 
raneitatea sculpturilor cu ridicarea 
corului bisericei evangelice din Se- 
beş-Alba. Imprejurarea aceasta pre- 
cizează data când au fost execu- 
tate aceste sculpturi şi ne indică 
astfel anii 1380—1395. Conciuziile ce 
sunt trase de autor în baza valorii 
intrinseci a sculpturilor gi conside- 
rând timpul şi locul unde au fost 
create sunt felurite. Chestiunea va- 
lorii artistice a lucrărilor nu o voiu 
cita aci, fiindeă cel ce se intere- 
sează îndeosebi de portretele ace- 
stea nu poate fi scutit de a lua în- 
săşi articolul dlui Dr. Roth în mână. 
Din punet de vedere istorie însă se 
aduce acum dovada neîndoioasă, că 
arta gotică din Transilvania nu e un 
simplu ecou îndepărtat al mişcărilor 
artistice din Occident, ci ea e în 


420 


mult mai strânsă gi- directă legă. 
tură cu apusul decât se bănuia până 
în prezent; rezultă de aci mai de- 
parte, că gablonul de a data monu- 
mentele romanice şi gotice din Tran- 
silvania cu eel puţin câteva decenii, 
dacă nu cu un secol chiar, în urma 
monumentelor Occidentului. de pe 
aceeaşi treaptă a evoluţiei, e falsă 
şi ne dă o ideie ecu desăvârşire ero- 
nată a vieţii artistice săsești din Ar- 
deal. De altă parte insă sculpturile 
ce împodobese corul bisericei nn 
sunt indigene, adecă create. de măr 
eşirii băștinași ardeleni, ei, după cum 
crede d! Dr. Roth, ele poartă în sine 
dovada unui produs condiţionat de 
tradiţie artistică gi chiar de şeoală, 
„_Deei se impune căutarea originei 
măeştrilor, căutare anevoiasă, tu 
lipsa numelor gta oricărei indieațiuni 
scrise ce ne-ar putea călăuai. De 
aci importanța capului IV. (fig. 1 şi 
5) a cărei bonetă e asemulitoare cu 
cele purtate în secolul al XIV-lea în 
Burgundia, Flandra şi Ţările de jos, 
iar mai târziu şi în valea de sua a 


Rinului, în Şvabia şi până în Ba-- 


varia. Sprijinit numai pe acest de- 
taliu, autorul recunoaşte că lansa- 
vea unei ipoteze în favorul unei pa- 
ternităţi artistice ar fi pripită, şi cum 
tehnica acestor sculpturi, deaseme: 
nea, nu tradeasză o înrudire precisă 
eu vreuna din şcolile de sculptură 
occidentale din prima, jumătate a 
secolului al XIV-lea, nu rămâne. de- 


détallàt al fehnteei, jie pem suhiecie, 
fie brin interpretarea: Tor: materială 
şi sufleteaucă, trebuie să ge degtăt- 
nuiască. o 
„“Paţă de aceste evnet, da 
poartă “deja în şine fustifidarea deo- 
sebitei importante ce o aù pentru 
istoria artet segti: din Arüëal; : îmi 
permit să- sublintea şi importanța ce 
o au cercetările supra stilului gotie 
din Transilvania, atât cele generale; 
cât şi prezenta: lucrare  apecială a 
dlui D. Dr. Roth, pentru artă. româ- 
neastă,: nu'numat-din aceeaşi pro- 
vineie, dar matăles pentru Moldova; 
in. chestiunea aitehitecturei ` tnoldo- 
vene ne interesează: foaie. mult: pro; 
venienţa elementelor otnămentate şi 
a profilelor așa-zise „gotice“. titun 
articol (în revista „Junimea Tiitevară“, 
1927) am încercat să arăt, între al- 
tele, că acele profiluri nu suntiîn sine 
numai decât gotice, ci'ete sunt ase- 
muitoare ‘gt celor cese întâlnege:cu 
sute de ani înatte în: Oment {tù 
architectura armeană şi cea per- 
sano-arabă). Cum pentru. Moldova; 
atât Ardealul gi: Polonia; -cât gt Ar- 
menia gt: Georgia sunt focăre. arti- 
stice ce au înfluenţat în mod: direct 
architectura bisericeaspă,chestiunea 
paternităţii pe bază de, simplă ana- 
logie rămâne deschisă, mai ales că 
studiile „semnelor. lapidăre făcute 
pentru 'arefiiteatura "Moldovei au 
rămas! tot atat: "de. A 


cât de à ne exprima dorința fâţă de | D. Dr. Roth, 


di Dr. Roth, de a publiea sculptu- 
fei biserici în intre- 
gime. Dacă, ăuloportrelele — ex- 
presia; de sigur, cea mai personală 
şi nelegată de tradiții artistice şi de 
şcoală: jerinit „decăi foarte 
anevete de ag Sloat 4 
găturile de. 'afinttale. at ă, ce 

lalte sculpturi, fie” prin ali a mai 


semnelor lapidare din pe Aia 
tufățișare ia însă. chestiunea Atunci 
când :se.ba putea demonstra: că 
stilul gött: m: Ardeat: np :8: numai :e 
undă răaela şi, E o. Bțilului 
oninelală i 


a "păteune, în "Ardeal. tp. plină 1 iggare 
şi a frimils aci ărtişti însemnați. ase l 


sculptori au săpat autoportretele lor 
în corul bisericei din Sebeş-Alba, 
în epoca aceea un eaz unie în toată 
arta gotică, mai ales că pe atunci 
autoporiretarea e extrem de rară. 
Cele trei portrete dela sfârşitul se- 
colului al XIV-lea (scurt timp înainte 
de 1393) din domul Sf. Deit din Praga, 
a lui Matthias de Arras, a lui Peter 
Parler şi a lui Denzel de Radez, trei 
architecţi, cari lueraseră la corul 
domului, citate ca asemenea rarităţi 
de dl D. Dr. Roth, nici nu sunt auto- 
portrete, cum pare a se prezenta 
cazul în Sebeş-Alba, ci bustul lui 
Matihias de Arras e sculptat de 
Peter Parler, iar celelalte două se 
datorese unui maestru necunoscut 
până în prezent. Da se zică: în corul 
bisericei din Sebeş-Alba se găsese 
unele din primele semne ale evo- 
luţiei viitoare ce se pregătea, a 
naşterei personalităţii; artistice di- 
stinete, şi această dovadă a unui 
petee de evoluție ce sa petrecut 
aci, în Ardeal, nu poate fi în deajuns 
subliniată, precum şi publicarea 
unor asemenea: opere îndeajuns de 
apreciată, Dr. V. Vătăâşianu. 


* 


/ 

Th. Capidan: Meglenoromânii U. 
Literatura populară la Meglenoro- 
mâni. (Cultura naţională, Bucureşti 
1928, pg. 220). Testele cari formează 
cuprinsul volumului ll. din lucrarea 
Dlui Capidan, referitoare la Megleno- 
români, sunteulese cu prilejulvizitelor 
făcute de autor în satele de pe valea 
Vardarului, unde se vorbeşte acest 
dialect. Împresiunea asupra felului 
cum vorbese aceşti Meglenoromâni, 
şi pe care ọ găsim împărtăşită în 
întroducerea studiului 'de faţă, este 
că „dinaintea ta vorbese niște Ro- 
mâni cari la bază sunt „Ţinţari“. — 
Greutatea ce se prezintă ceulegăto- 


422 


' pului de texte Meglenoromâne este 


faptul că în graiul aceleiaşi localităţi: 
se găsese diferențieri de limbă 
datorite tenacităţii cu care vorbesti: 
jemeile măritate şi aduse din alte 
localități meglenice, graiul de acasă 
şi pe care-l transmit mai departe, 
copiilor. 


Basmele sunt ca fond comune: 
tuturor popoarelor baleaniee şi mat 
cu seamă se aseamănă cu cela 
bulgăregti din Macedonia şi în spe- 
cial dia ţinutul Meglen. Ghicitorile: 
cele mai multe ale Megleniţelor se 
întâlnesc în bulgăreşte. ' 


Odinioară Megleniţii au cântat 
bulgăreşte; cântecele şi dialectul 
lor culese de autor s'au ereiat abia 
după ce au încetat să mai locu. 
iaseă în satele bulgărești gi s'a 
aşezat în satele lor: la susținerea 
acestei noi creajiuni artistice în, 
limbă națională a contribuit și cu: 
rentul naţional provocat de desg 
chiderea gcoalelor româneşti. A 

Se arată rolul deosebit de marg: 
care l-a avut un oarecare |. Popa; 
Gheorghe pentru începuturile mi; 
şeării de deşteptare naţională la 
Megleniți, activitate continuată mai 
departe de un alt meglenit Quşu 
Goga. 
~ Activitatea aceasta naţională 
binefăcătoare s'a desvoltat nesting 
gherită în timpul regimului 'junilor 
turci, iar după înlocuirea acestui 
regim bandele de comitagii greei 
şi bulgari şi-au continuat mai depart? 
opera lor de esterminare a elenca 
tului românese. 


in 


Nenorocirile cauzate de răsę 


„boiul mondial au făcut ea întreagă, 


regiune românească din Megleniii 
să fie nimicită; după răsboiu pred 
puțini s'au mai întors înapoi, cel 
mai mulţi împrăştiindu-se prin Bul- 


‘garia şi Grecia, iat unii: venind în 
“Țară ea eolânigti, i 
După această 'guceintă dar age 
cătoare expunere a situaţiunii actuale 
a Megleniţelor urmează culegerea de 
ieste formată din cântece, basme, 
ghiciloei (mintsun). Partea IV'a stu- 
diului îl aleătueşte frazeologia, atică 
„culegerea şi tălmăcirea espre- 
siunilor caracteristice ale graiului. 
Mâini pioase au strâi cu toată 
grija resturile de limbă ale unui 
neam ameninţat să. dispară, age- 
zându-le în Panteonul-euliurii noastre 
naţionale şi cari vor fi singurele urme 
sigure ce vor mai aminti despre 
existența acestor fraţi dispăruţi!” - 
Lucrarea Dlui Capidan este nu 
numai fapta unui învăţat consacrat. 
în cercetarea românisnmului baleanie, 
dar şi omagiul cel mai distins pe 
care a putut să-l aducă fraţilor din 
Balcani. ALEX. P: ARBORE. 
Luerările institutului de geografie 
al Universității din Cluj vol. îl. 1924—25. 
Cluj 1928. (tiparul „Ardealul“.) Aċti- 
vitatea ştiinţițică. așa de laudabilă 
pe care o desvoltă tânăra univer- 
sitate a Ardealului, manifestată prin. 
publicaţiuni consacrate în domeniul 
ştiinţei, ca „Dacoromania“ său „Anu- 
arul institutului de istorie năţională“ 
se complectează minunat prin cer- 
cetările de. ordin ġedgrafie şi etno- 
grafic, cuprinse de cele două volume 
apărute ale pabieebalt apese care 
` ne’ ‘ocupăm aiei. . 


Meritul revine Dlut G. Dâtaan şi 
colaboratorilor săi čari au reuşit 
ca în volumele apărite på- acum 
să sċhħițeže uft feumos plan pentru 
viitoarele probleme ce ae referă la 
cercetări de geografie simăâriă, cu- 
prinzând studiul diferitelor finiituri 
tomânegii gi în special Ardealul. - 


Lierul cel mäi îmbucurător este 
atenția deosebită ce se dă mai cu 
seamă einografiei, această disetblină 
gtiinţifică  necimoscută aproape la 
noi, dar 'care în apus şi ‘chiar la 
unit diù vecini! notei, cå Ungurii şi 
Sârbii, se bucură de '6 deosebită 
eonsidetaţiune. 

Credem că lipsa unet toții 
cunoasterii a unor esenţiale prb- 
bleme dë înjuenţe . culturale. eser- 
etfate asuprá -noastră sau primite 
de unele: neaintri vecine sau con- 
locuitoare, de la not, stratificările de 
populaţiune şi înțilteaţiuniie lor lente, 
caracterele speciale şi caracteristice 
ale unor întregi. regiuni românești 
sub raportul antropogeograăfie şi al 


culturii. primitive. populare, nu se 
-~ datorese decât; puţinelor contribu- 


țiuni ale cercetăviloe etnografice. 
Atenţiunea. deosebită dată unor 
asemenea probleme şi tendinţa 'de 
a introduce o metodă științifică în 
asemenea cercetări se vede.: din 
studiile cuprinse în acest al. doilea 
volum apărut, După cum se amin- 
teşte în cele câteva, rândiri intro- 
ductive, studiile se datorese tinerilor 
conduşi de principiile profesorului lor. 
După studiul Dlui GQ. Vâlsan 
asupră "operei geografice a prin- 
cipelui D. Cantemir şi darea de 
seamă asupra unei escursiuni în . 
Delta Dunăbit, de Dr. V. Meruţiu, ür- 
mëàză un conştiincios studiu etno- 
grafie asupra  Pării Hațegului şi re- 
giunii Păădurenilor de De. R. Vuia, în 
care prezintă o: "importanță deoge- 
bită mal eu seămă cap. V ce: eu- 
prinde cèrcetaréa aşezărilor şi tipu- 
ilor de case. Publtearea” unor cât 
măt dompleete “monogrăfii 'de `o 
asemenea "natură “or contribui tu 
timpul la schițareă măcar a unei 
operă de sinteză asupra satului: TO» ` 
mâneac, ca! şi a casei, cum de dltfel 


123 


se găsesc asemenea monografii mai 
cu seamă la Sârbi, dintre vecinii 
noştri, datorite unor învăţaţi ca Sf. 
Novakovič sau Cvijie. 

Studiul conştiineios al dlui Sabin 
Oprean „Contribuţiuni la toponimia 
din ţinutul Săcuilor“, este urmat de 
o minunată construire, numai după 
amintirile bătrânilor ciobani, a tre- 
cutului oierilor mărgineni din Sălişte 
şi comunele din jur, datorit dlui 
Nicolae Dragomir, în care se evi- 
denţiază încă odată epopeiea viaţă 
păstorească de odinioară a acestor 
ciobani. | 

„Studiul Diperei ammodytes cuv. 


în România“ de dl R. l. Călinescu, 
şi „Observări morfologice la zona 
de contact a basinurilor Oltului şi 
Murăgşului în regiunea Sibiului“ de 
dl loachim Rodeanu încheie şirul 
lucrărilor cuprinse în acest volum. 

Aşteptăm cu nerăbdare apari- 
țiunea volumului Ul. 


Alex. P. Arbore. 
x 


Abatele Zavoral în România. Ne 
rezervăm bucuria de a publica un 
articol special despre vizita monse- 
niorului Zavoral în România. - Deo- 
camdată redăm euvântarea în între- 
gime, ţinută la festivalul-recepție, 
din 15 Mai, a. c. 


Cărţi. 


Biblioteca seețiunei naturale Nr. 1. 
Speologia, de Gr. Antipa şi E. G. 


Racoviţă. Una dintre bazele suece- 


sului „Astrei“ a fost faptul că s'a aco- 
modat totdeauna cerinţelor vremii. 
Publicaţiile Astrei ne dau o măsură 
a necesităţilor culturale ale popo- 
rului din Ardeal. 


Primele publicaţiuni pe cari le 
făcea „Astra“ aveau mai mult un 
caracter științific. În Transilvania 
sau publicat lucrările de filologie 
şi istorie ale vremii. În vremea 
presidenţiei lui Gh. Barițiu Tran- 
silvania s'a transformat în un magazin 
de documente istorice. După ru- 
perea cătugelor iobăgiei, sufletul 
ardeleanului, oprimat veacuri de- 
arândul, la razele căldicee ale 
absolutismului austriac, simțea che- 
marea să dea lumii opere ştiinţifice 
„nepieritoare“, opere prin cari se 
accentua nobleţa originei noastre 
şi cari polemizau cu detraetorii 
continuității poporului nostru pe acest 
pământ. hiteratura era reflexul luptei 


424 


pe care o da poporul nostru cu 
reminiscenjele visului urât al opri- 
mării iobăgegşti. 

Lupta aceasta se continuă pănă 
când amorțeala pasivităţii poliiiee 
împrimă timbrul său şi asupra luc- 
rărilor ştiinţifice gi literare apărute 
în publieaţiunile Astrei“. Pasivitatea 
transformată în lâncezeală cuprinde 
şi activitatea „Astrei“, Transilvania 
acestor vremuri este un magazin 
de documente istorice şi de ra- 
poarte ale comitetului central. ln- 
tervalul  pasivităţii politice ar fi 
trebuit să fie un timp de reculegere, 
de concentrare a puterilor, pentru 
ca în timpul oportun lupta să poată 
fi dată cu sorți de isbândă. Normal 
ar fi fost ca în timpul pasivităţii 
politice să sporească activitatea 
Astrei. 


Nouile frământări literare ale 


celor grupaţi în jurul revistelor Să- .! 


mânătorul şi Luceafărul, coincid cu 
întrarea în activitate politică a popo- 


rului din Ardeal. Aceste frământări . 4 


ep AR PER 


schimbă şi. aspectul: pubtieaţiunilor 
„Astrei“. Direcția poporanistă în 
literatură se observă gi În pub- 
lieaţiunile. Asociaţiunei.. Apare „Bi- 
blioteca populară. a Astrei“, cu 
variatele. ei. broşuri de popularizare 


şi apare tutâia. gazetă pentru popor 


sub auspiciile Astrei. Astra păstrând .. 


cadrele de solemnitate a adunărilor 
ei, coboară în mijlocul mulfimei, 
care are nevoie de învăţătură, de 
şcoală... Astra ia asupra sa o pate 
a instrucției posişcolare și cea mai 
frumoasă. activitate. dintre seeţiile 
Astrei. o deavoaltă „secţia: şcolară, 
care concentrează în cadrele ei pe 
toţi profesorii seoalelor secundare. 
Exemplul secţiei şcolare l-au urmat 
şi belelalte secţiuni. Secţiile. Astrei 
dădeau cadrele necesare 
greselor pe specialități, ce. nu se 


puteau ţinea în SED, oprimării. 


ungureşti. 


Când a sosit plinirea vremii li 
întregirea . neamului .a. creat alte 
condițiuni de vieaţă pentru poporul 
nostru, trebuia să se simtă o schim- 
bare şi în publieaţiunile Agociaţiunei, 
„Transilvania“, a căutat în eei zece 
ani din. urmă . să înlocuiască re- 
viatele literare dispărute. ŞI dacă 
până acum nu-a putut. răsbate 
aceasta revistă cum ar fi trebuit, 
cauza este a se căuta în afară de 


îngrijirile redactării şi 'editării el. 
Intelectuatul care abia acum începe. 
să-şi refacă gospodăria ruinată de. 


urmările marelui cataclism al răs- 
boiului, abia în viitor va mai simţi 


din nou nevoia. frúnaărlrel unei pe-..: 
n dl B: Rabooiţă. Ce: ar fi fost “mai 


viste literare. i 
Intregirea geamului a schimbat 


radical şi contingentul telor: cari 


lucrează în 'ogârul  Asoctațiunei. 


con». 


~- 


Gruparea ` care să: făcut în jurul- 


Universităţii din Dacia superioară; : 


a dislogåt prin greutătea sa centrul 
secţiunilot ştiinţifice. litetare ia Cluj: 
Seejiunile-'nu măi sunt cadrele. de 
grupare ale specialiştilot, cuni s'a 
încereat să fié câţiva ani mainte de 


răsboiu. Ble. trebutău să-şi baute 


rosturi noui. Nu mai ekte nevoie: că 
Asoeiaţiunea să facă! ştiinţă: Aveni 


şi noi posibilitatea ca să tuetări tn 
„ uginele ‘mart’ ale. ştiinţelor, ' în unt- 


versităţi.. Ştiinja se faee fh'labora-. 
toarele, institutele ` şi - seminariile 
universitare. Rostul seefiunilor ilin- 
țifice-litevare ale Astrei“: este 'să 
prindă aceste fabricate originale şi 
să le desfacă publiculii ecnstimător, 
deci să facă pe eomerelantul en- 
grosiat, pe popularizatorul: care 


serie pentru intelectuali. —- Pentru 
‘popor „Astra“ are biblioteca spe- 


ciată. a : eărel redactare a işi 'fost 
îneredințată celui mai destointe om; 
ce ni-l putem imagina penti acest" 
scop; dłut; ietor; Lazăr. : Secţiunile:. 
ştiinţifice : ale ; Astrei. yor i trebut ‘să 
redacteze cărţi de ştiinţă veritabilă; 
scrise de oameni de știință: -pentru: 
intelectualii satelor, ;¢anategtia ia- 
rândul lor să facă pẹ comerciantul 
detailist, să populariseze şi, el pentru, 
săteni „de, cari este mai „aproape, A. 
fizicegte şi sufleteste, . m tiu 


“În baza acastor principit secţia! 
ştiinţifică a Astrei: publică: tatâtul - 
număr: al: biblioteeii' sale'::,,Speolo- - 
gia“. O: ştiinţă. nouă a: străvechilo» 
taine  subpămânleşti de" -Gr. Antipă 
și E. Racoviţă. -—r„Speotogia“-eate 
o ştiinţă nauă, 'eretafă'în mare parte 
de preşedintele: Acaderiei române; 


potrivit pentra a deschide sera de 
cărţi:'din aceasta: biblidteeă.:decât 
expunerea principiilor:acestej.noui ; 
ştiinţe: creată de un învăjat 'tomâu'? 
Dar chlar -4i ca: formă gt: gândire; 


discursul de recepţie, pe eare l-a 
ținut dl E. G. Racoviţă la 13 lunie 
1926, la Academia română asupra 
speologiei, este o perlă a literaturei 
noastre. Secția științifică a făcut 
cea mai bună alegere când publică 
aceasta eărticică care este un model 
de scriere pe înțelesul tuturora şi 
de tratare ştiinţifică a unei chestiuni. 
La textul reprodus, nemodificat după 
publicaţiunile Academiei române, — 
prescurtat numai şi grupat ca să 
corespundă mai bine  scoporului 
urmărit prin aceasta broșură — s'au 
adăugat 4 reproduceri fotografice 
elese din colecţia Institutului de 
speologie din Ciuf. — Forma atră- 
gătoare dată acestor broşuri, eu 
preţul de numai 50 lei exemplarul, 
legat în pânză, va face ca aceste 
cărţi să nu lipsească din biblioteca 
niei unui intelectual. 

În viitor secțiunile vor trebui 
să-şi lărgească cadrele bibliotecilor 
ce le editează. Pe lângă broșuri 
cari tratează ştiinţificeşte şi totuşi 
la înţelesul tuturora, o chestiune 
ştiinţifieă de interes uman sau na- 
tional, secţiunile vor trebui să ne 
dea conferinţe model pentru intelec- 
tualii satelor şi mijloacele necesare 
pentru facilitarea ţinerii acestor 
conferinţe : diapozitive, aparate de 
proecţiuni, aparate radiofonice ete. 

Viitoarele numere ale Bibliotecii 
ştiinţelor naturale vor trata problema 
protecției. naturii şi naşterea şi 
moartea mineralelor din ţara noa- 
stră. Viitoarele 6 numere aşteaptă 
numai mijloacele materiale necesare 
la împrimarea lor. Timpul le va 
aduce şi pe acestea. i 

VICTOR STANCIU. 
+ 


Meteorologie populară. (Obser- 
väri, credinţe şi obiceiuri) de Tra- 
ian German, director de liceu în 


Blaj. în frământările politice, cari; 
pasionează tot mai mult lumea din; 
Ardeal, trece neobservată apariţia 
unei cărţi. Adeseori o carte, la care: 
s'a muncit ani de zile, nu este anun- 
fată publicului şi i se dă mai puțină 
importanță decât unui fapt divers. 
Foarte puţini eunose activitatea fol- 
eloristică a profesorului Traian Ger- 
man, directorul liceului de fete din` 
Blaj. Cu râvna adevăraţilor apostoli 
a colectat credințe şi obiceiuri poe. 
pulare, le-a sistematizat, le-a pu- 
blieat în revista „Comoara satelor“. 
şi a îndemnat şi pe alii să facă la 
fel. In timpul indijerentismului ce a, 
urmat în Ardeal după răsboiu pen- 
tru tot ce este slovă şi continuarea, 
tradiţiilor evlturale din trecut, Traian: 
German, a susţinut eu propriile sale, 
mijloace, neîncurajat de nimeni, rez: 
vista „Comoara satelor“. Am admi- 
rat tenacitatea omului şt regulari- 
tatea cu care apărea această re- 
pistă foleloristică dela Blaj. Nu ştim. 
dacă se va aprecia cândva după 
merit gestul omului, care a stat li-* 
niştit la locul ce l-a avut cu aniina-: 
iute. şi a desăvârşit opera începută,. 
în timp ce toată lumea din jurul lui 
s'a lăsat răpită de schimbările ani»: 
lor din urmă. Câţi nu-şi vor putea, 
da seama ce au făcut î: anii de 
după răsboiu cu talantul ce li sa 


încredinţat]... 


In meteorologia populară pe care; 
dl Traian German a scos-o în aceste - 
zile de sub tipar, sunt adunate în“ 
un mănunchiu articolele serise în 
„Comoara satelor“. Ciae a văzut re- 
vista şi articolele dlui T. German 
ştie, că aceste articole au fost scrise 
cu un plan înainte conceput şi ast- 
fel cartea are o unitate pe care nu 
o au altele în cari: se reprodue ar- 
tieole din reviste. Secretul acestei 


426 


ERUETI 


unităţi ni-l tradează di T. German | 
în întroducerea ce o dă cărţii şi în ` 


care ne spune, că materialul erain 
întregime redactat înainte de apa- 
rifia volumului. -Riguro ştiinţifică 
această colectare a -eredinţeloe 'şi 
obiceiurile populare. referitoare la 
meteorologie ne indieă izvoarele şi 


pr A Reviste. 


__ Serisul românese, Noua revistă 
craioveană continuă să se prezinte 
şi cu Nr. A îrtr'o execuţie tot .atât 
de artistică şi cu un cuprins bogat 
şi de aetualitate. DI C. Petrescu des- 
chide altimul număr cu im articol 
plin de observaţii foarte juste: „Seri- 
itorii şi călătoriile“. Dsa stârue asu- 
pra 'faptului îndeobşte cunoscut că 
cei mai mulţi dintre scriitorii “noştri 
nu cunosc decât eâte-un colf de 
țară, şi adeseori. numai cutare ca- 
fenea din Bucureşti. Pentru legătu- 
rile ce trebuie să existe. între serii- 


tor, pământ şi neam, ar fi cu totul . 


necesar ca scriitorilor să li se dea 
posibilitatea. de-a cunoaşte, de-a se 
apropia. de izvoarele de inapirație 
în literatură, Dl Cezar Petrescu arată 
că spre acest seop mai potrivit ar 
fi ea: seriitorii să fie folosiți în opera 
de propagandă culturală. Ar apea 
astfel posibilitatea să cunoască di- 
feritele regiuni'ale ţării, populaţia, 
cu un cuvânt realitatea românească. 
Ei n'ar mat fi siliţi să lâncezească 
în cafenele, s. şi caute subiecte în 


lectură, ci în contactul direct cu reà- 
litatea. "națională: 


Di 1: Pilat: publică: zisele Dru- 


muri“, dl k Agârbiceanu ne dă nu- 


trece în minufiozităjtle càracteristice 


autorilor pasionaţt pentru ehestiu- 
nile ce le tratează, dar fără să ni- 
miceaseă poezia şi subfilitățile ce 
stau la baza folelorului nostri. Do- 
rm ca d! Traian German să gä- 


l sească cât mái mulţi imitători. 


„Vietor Stanetu, 


vela „Corvađa“, ùn care întimpinăm 
mult talent de observaţie şi uu stil 
foarte vioiu “şi colorat. In acelaşi 
număr îutimpinăm pe colaboratorii 


: obieinuiţi ai revistei: lon Dongorozi, 
N. M. Condiestu, Em, Bueuţa, Al. 


Boitoş, Romul 8: Melin ete. 


Deosebit de important ne pare 
studiul dlui Dem. Tomescu, în. ero- 
nica literară „Dela sămănăturism la, 

modernism ?*, în legătură eu tuera- 
rea dlui Em. Lovinescu „Istoria li- 
teraturii contemporane“. Asupra doc- 
trinei Mterare şi estetice susținută de 
dl Tomescu, - T aceea a tuturor ta- 
lentelor reale dela noi, jie, în. creia- 
ţia literară fie” “tn critieă, — am mat 
stăruit în revista noastră. Studiul de - 
faţă se distinge ptin acăleagi cali- 


tăți ale diut D. Tomescu: ò clăritate 


şi o logică care nu guferë contra- 
dieţii, o argumentare desăvârşită, 
pornind dih ceoneluzii 'răsimate pe 
realitatea literară. Replică serioasă 
e impostbilă. Sahutăm ` eu “Bucurie 
în criţieul eratovean' pe unul dintre 
cei mài bine pregătiţi şi desintere- 
saţi dintre ue POET. „de va- 
loare, ' A 


k. 


G. Bărgăuanu. Pământ şi soare, 
versuri. ln editura revistei „Uiaţa 
românească“ a apărut, într'o fru- 
moasă esecuţie tehnică, volumul ale 
versuri „Pământ şi soare“ de di G. 
Bărgăuanu. Autorul publică de câţiva 
ani, prin diferite reviste, cu deose- 
bire în „Viaţa românească“, versuri 
cari s'au distins prin puritatea inspi- 
raţiei, prin limpezimea imaginilor şi 
căldura sentimentului. Poeziile dlui 
Bărgăuanu, — deşi poetul e din ge- 
neraţia de după războiu, — urmează 
buna tradiţie a ritmului, a rimei, a 
strofei, dându-ne înnoiri şi perfec- 
ționări în aceste cadre. 

inspiraţia sa porneşte din èle; 
mentele vecinie sănătoase şi dătă- 
toare de sănătate: pământ gi soare, 
natura încunjurătoare, satul cu rea- 
litățile iui poetice conflictul dintre 
sat şi oraş, în sufletul poetului. 

Imaginile sunt naturale, neforţate, 
prinse cu simplitate; sentimentul își 
urmează cursul normal. Poetul e 
stăpân pe simţirea sa şi o contro- 
lează. 

Volumul începe cu poezia „Ca- 
rele cu grâu“: 

„Prin noaptea palidă din mahalale 
in care mor şi felinarele — ostenite, 
Asvârle vântul zdrenţe reci de ploae 
Pe casele — adormite 

Și pe tăcerea uliţelor goale. 


Prin noaptea udă şi murdară 
lnaintează spre oraş, domol, 
Convoiuri lungi... 


lar când pe lângă felinare — apar 
Pe rând şi rari 
Din umbră, carele, 'ncăreate par 
Sia el de întuneric, mari... 

: Satele aduc oraşului „belşug 
de viaţă şi lumină“ 
Cules din revărsări dè soare 
Şi din adâncul negrelor ogoare“. 


Satul aduce belşug oraşului 
care 


Intinde mii de străzi ca nişte mâni 
Spre 'ntunecata satelor tăcere 
Şi viaţă multă, tot mai multă, cere. 


Oraşu 'n care morţii sunt stăpânii. 


Contrastul acesta va reveni me- 
reu în versurile dlui Bărgăuanu. 


După carele eu grâu vin carele 
cu poloboace pline, din podgoriile 
însorite să alimenteze crâşmele ora- 
şului, cari 
Ca nişte guri de noapte, fără fund 
Cu dinţii strâmbi, de putregai, şi 

Igalbeni, 
Prin mahalale crișmele s'aseund.. 


De mult aşteaptă izvorul de 


vieaţă dela ţară: 


Prin târguri vechi, înfăşurate 

în straele lor puhave de colb, 
De mult aşteaptă crâşmele uitate; 
Sunt sufletele negre care cer 

Cu desnădăjduire, vânt şi cer. 


Aici vin oamenii lipsiţi de soare 
şi lumină „pribegii nopţilor cu sufle- 
tele goale“, vin după soarele adus 
dela ţară. 


In acești locuitori ai oragului dl 
Bărgăuanu pune mereu sensibilitatea 
sa adusă dela ţară; amintirile lui 
din copilărie se deşteaptă când vede 
aglomeraţia sâtenilor în piaţă, carele 
cu fân. Tablourile în care îşi prinde 
reminiscenţele sunt dure şi fragede, 
luminate de amintire, încălzite de 
sentiment. 

Pe umerii pământului, acolo, 

Când tot văzduhul de lumină-i plin, 
Se odihneşte ţărmul cerului senin 
Şi vara limpede, cu soarele de sus, 
Îmbrăţişează câmpuri fără margini, 
Din pragul răsăritului pân’ la apus. 

În contrast, zădărnicia. pieţii de 
oraş; tu alergările de fiecare zi, cu 


428 


avânturile prăbuşite, îi oferă auto- 
rului „privelişte neagră“ 


Pe truda sgomotelor pământeşti 
S'apleacă noapiea lin ea o aripă, 
imbalsamând c'o bură de răcoare 
Oraşul, eare bâigue nebun, 

Şi ware timp şi nici hodină nare. 


In poezia La judecată“ vin 


odată şi, țăranii, satelor. să ceară 


ceva dela oraş : dreptate, într'o cauză 
de proprietate... 
pricina“ 


Și 'mponorați de ‘gânduri tot mai 


{grele 
Tärantt aù pornit pe-aceleagi dru- 
[muri înapoi 
La focul şubredului lor bordei; 
Dar noaptea wa aprins nici lună gi 
[niei stele 
sa tălmăcească intunericul din el. 


D Bărgăuanu nu mai poate fi 
trecut printre începători, deşi vo» 
lumul acesta e întâiul ce-l dă la lu- 
mină. Şi numai din eitatele de până 
aici. cititorul îşi dă, de sigur, seama, 
că -autorul e deplin stăpân şi peee 
vrea să spună, și pe felul cum spune. 
B o sensibilitate poetică agezată te- 
meinic, parcă. Seri, în RE 
hotărâte. . 

Meşiter în descrierea naturii, dl 
Bărgăuanu ne dă adeseori pasteluri 
care rămân în: imaginaţie ea o bu- 
curte a ochilor şt a „sufletului 


| Peste lanuri lungi de grâu, 
. De eu ziuă, până'n noapte 
Umple soarele: fierbinte 
Spice coapte. 


“Pe-o cărafb,. i 
- a'o 'mărgine de lan 


-“a'o fldare albă "ni: PENE pid 


Trece-o fată: lá fântâna. : 
C'un uleior albastru "n mână:.,.. 


„BI. au. „pierdut, 


- tornici proză gi versuri, studii, 
ticole, —. şi. muite -ilustrații .reugite. | . 


“> Mat aşteaptă, mat aşteaptă, 
` Fată, până la fântână, . 
~ Sufletu-mt să te 'mfășoare 
"Ca şi valul unul rău, 
' Spie dogorâtor de soare, 
Spie de grâu! S a A5 


"În jurul dlni Bărgănanu nu. la 


făcut: zgomot ca în. jurul atâtopa, ` 


departe ea talent de.d-aa. Insugi au- 
torul nu s'a îmbulait, nu s'a grăbit 
să cucerească +; bunăvoință recen- 
senţilor foiletonigti,  Gititovul .se va 
întoarce, însă, de multeori la poesta 
citită- odată.. B „sinceritate şi este 
imbrácémiitea. euceritoare: 'a artei, 
i i $ “So: v 


„Nisja Românească; Di 8: Imat- 
leanu publică o importaită cereetare 


` asupra '„Bdiţiilor poeziilar : lui Emi- 


nescu“: Asupra &i:vov:trebui să se 
oprească pe 'viitor: foţi:cei cari se 
vor mai ocfipa de aceste ediţii sau 
vor intenționa să pregătească altele. 
Mai colaborează la: acest riumâăr dnit 


Aureliu Weiss, M. Ralea, l. Teodo- . 


reanu, P. Comarnescu ete. : 
* uari Lu 
‘Societatea de. måne, care apare 


acum bilunar, : publică - interesante. 


studii şi articole, datorite colabora- 
torilor săi  pbietmuiţie - A. 

Tara . apaatuă, revistă såptämā. 
nală,. apare; regulat | çu. eolabarări 


de dnij Oct. Goga, M., Sadoveanu 


1. Agârbiceanu, Al. Hodoş, D, Ciu- 
regu; Teodor Mpreşanu ete. 
* “4 
Bele: tret Griguei, vaoistéitipärită 
acum la Craiova, la Serisuliromâ- 
nese, publică dela colaboratorii sta- 


apr 


Ramuri Ne. 3. Revista care apare 
în al XX-lea an, e înarijită acum de 
di Radu Dragnea, care publică o 
serie de notije critice în cronica li- 
terară, Poetul ardelean A. Cotruș 
publică . pateu poezii de aceeaşi 
stranie. vigurozitate care caracte- 
vizează scrisul său. Versurile sunt 
din volumul „Mâine“ pus sub tipar. 

l. Ardeleanu ne dă un fragment 


de roman, l. Buzdugan versurile „Via: 


Domnului“, N. Davideseu „Prolego- 
mene de estetică modernă“. 
nică bogată 


Revista filologieă. Subt condu- 
cerea dlui éll. Procopoviei, apare la 
Cernăuţi, ea organ al cercului de 
studii filologice de pe lângă facul- 
tatea de litere şi filosofie, „Revista 
fiologică“. In sumarul celor trei nu- 
mere apărute până acum întâlnim 


nume de filologi români şi streini 


cunoscuţi, ca şi lucrări de ale înce- 
pătorilor în această ştiinţă. Intre 
colaboratori întâlnim numele profe- 
sorilor elujeni: Sextil Puşcariu, N. 
Drăgan, Th. Capidan, N. Georgescu- 
Tistu. Un interesant studiu asupra 
Codicelui Puşcagu, publică alt pro- 
fesor ardelean, di C. Lacea Cola- 
borează profesorii cernăuțeni: dnii 
T. Sauciue-Săveanu (Dasile Pârvan), 
Al. Procopoviei, D. Morariu, apoi 
dnii N. Cartojan, l. Şiadbei ete. 
Nouile universități româneşti se 
dovedese adevărate focare de ști- 
ință; Cevnăuţii, prin publicațiile pro- 
fesorilor universitari de acolo, ur- 
mează pilda frumoasă dată mai în- 
tâiu de projesorii universitari elu- 
jeni, cari au dat volume de publi- 


caţii științifice chiar dela începutul . 


universităţii, studii cunoscute şi apre- 
ciate azi şi în străinătate. 

în Nr. 3 din Revista filologieă 
dl Sextil Pugeariu publică un studiu 


Cro-. 


asupra vorbelor a cicăli şi a chiti, 
d! l. Şiadbei un studiu asupra „Frag- 
menţului Leviticului românese dela. 
Belgrad“, A. Proeopoviei continuă! 
cercetarea „Din istòria pronumelut 
în limba română“ ete. l 


lntr'un studiu asupra lui V, Pâr- 
van, di T. Sauciue-Săveanu, îl apre- 
ciază ca filolog, în următorii termini: 
„Ceeace a prestat ca filolog - 
arată publicaţiile numeroase de în! 
seripţii greceşti şi latine în a cârg 
magistrală interpretare critică-istő-“ 
rică se manifestă un spirit filologie: -4 
excelent. Nu avem decât să frun- 
zărim „Contribuţii epigrafice la isto=: 
ria creştinismului dacoromân“, lu- 
erările, Cetatea Ulmetume“, „Histria“, c4; 
„Gerusia din Callotis“, „Considera-, 
iuni asupra unor nume de râuri ` 
daeo-seitiee“, eu publicaţii şi cu in- 
seripții şi cu numeroase cercetări 
de onomastică și toponimie, pentru 
ca să ne formăm o ideie despre X 
simțul filologie al lui V. Pârvan“. î: 


z 


x 


Gândul Neamului. De şapte ani 
apare la Chişinău revista cu acest 
nume, a „Societăţii studenţilor na- 
ționalişti Vasile Conta“. Apare lunar 
eu contribuţii ale câtorva profesori 
universitari, şi mai ales cu colabo- 
rarea studenţilor cari fac parte din. : 
societate. Stăruinţa pusă în decursul. ~ 
celor şapte ani de apariţie are 
vistei dovedegte eă tinerimea gru- 
pată în. jurul ei e animată de un 
ideal pornit din convingeri adânci, 
că revista nu a fost rezultatul unei 
însufleţiri momentane. * 


Pentru cultura naţională din Ba- 
sarabia societatea aceasta studen- 


- țească, precum şi organul ei depu-.... 


blicitate, e un început mult „pro- 
miţător. . să 


Ştim cu toţii că majoritatea iu- 
ielectualilor din generaţia matură 
a Basarabiei a avut o cultură străină 
şi că unii până azi sunt mai atragi 
de produsele acestei culturi decât 
ale celei românești, — fenomen ob- 
servat, de altfel şi la unii români 
din celelalte provincii 


teratura rusă, prin marele ei avânt 
din ultimul veac a fost mai ademe- 
nitoare decât cea nemfjească sau 
ungurească. Ba a prins în preocu- 
pările de ordin cultural, social, ar- 
tistie, literar şi pe intelectualul ro- 
mân dintre Prut și Nistru, şi l-a fä- 
cut să adâncească aceste probleme. 
Am putea afirma că dacă ar fi fost 
cu putință ca, îndată după unire, 
acest întreg interes al păturii culte 
din Basarabia să fi fost întors cătră 
cultura românească, — am fi avut 


de curând 
unite. Cultura rusescă, mai ales li- 


între Prut şi Nistru o puternică miş- 


care intelectuală. 


Generaţia nouă, crescută în 
şcoală românească, va face ceea 
ce wa putut realiza generaţia ma- 
tură. Preocupările tineretului din 
jurul revistei „Gândul neamului“ — 
ne face să fim optimigti. B aici un 
mănunchi de tineri, — mâne condu- 
cători ai Basarabiei, — cari por- 
nese dela trezirea congtiinții naţio- 


nale; încep cu dragostea de limbă 


` 


şi de tot ce este românese şi în- 
deamnă la realizări de'ordin național. 
Basarabia are într'adevăr nevoe 
de o generaţie: naționalistă înflăcă- 
rată, autohtonă. Nimie nu migeă mai 
putevnie  simţirea. şi nu întăregte 
credinţa înte'un. ideal decât munea, 
pilda, dată de cei de acasă, în: 
special în Basarabia, unde admini- 
straţia vremilor tulburi şi neagezate 
de după răsboiu n'a putut fi la 
înălțime, militarea pentru românism 
o pot face mai cu succes numai 
loealnicii. 
De aceea urmărim eu bucurie 
începuturile renașterii naţionale în 
începuturile literare ale tineretului 
basarabean. Ne pare uneori că 
reînvie în începuturile literare din Er- 
deal, înainte cu gage şapte decenii. 
lată un fragment din poezia Re- 
gatul de studentul loan Huştiu: 


A trecut atâta vreme de când tu 
[te-ai dus 

Părăsind aceste locuri, cum nu e 
[de spus 

De frumoase şi scăldate în argint 
[de soare, 

Când natura este plină de-atâta 
| (splendoare, 

Când „rin văi mânoase curge lim- 
i [pede izvor, 

Cum te-ai dus lăsând uitării scump 
[trecutul lor ? 


- Bibliografie. 


„Gregorianum“ Roma, vol. 1X, a. 
1X, fase. 1, Martie 1928; „Obser- 
vatorul“, revistă. documentară eul- 
turală, socială, religioasă, Beiuş, a 
l. Ne. 2;. „Adevărul literar și artistic“, 


Nr. 883, 384; „Gândul nostru“, laşi, . 


a. VI, Ne. 2; „Răsăritul“, Bucureşti, 


a. X. Nr. 7; „Muguri“, Buzău, a. VIL . 
Ne. 1—3 ; „Țara noastră“, Cluj, a IX. 
Nr. 17—17; „ldeea Huropeană“, a. 
IX. Nr. 210, 1 Aprilie 1928; „Graiul . 
românesc“, a.l. Nr.3; „Invăfătorul“, 
a. IX..Nr. 3—4 ;-. „Revista. filologică“, 
Cernăuţi, a. l, Ne- 3; „Solia. Mol- 


sI 


à 


dovei“, laşi, a. Il. Nr. 17; a. Vil. 

Nr. 4: Arhiva“, laşi, a. 35. Nr. 2; 

„Revista terlogieă“, a. 18 Nr. 2—3. 
E 3 

Angustin Cosma: Plinirea vremii 

(Mesia), dramă în 6 acte şi un prolog, 


Oradea, 1928. (40 lei.) Octavian Goga: 
Meșterul Manole. Piesă în 8 acte. 


Editura „Cartea românească“, Bu- 
cureşti. (60 lei.) 


„Făt frumos“ (Suceava) a. ll. 
Nr. 2; C. Rădulescu-Noslru : Reforma 
învăţământului secundar. (Extras din 
„Revista de filosofie“, vol. XIII. 
(seria nouă Nr. 3) 20 lei. C.. Rà- 
dulescu-Motru : Demagogia școlară. 
Bucureşti (3 lei); „Adevărul literar 
şi artistice“. Nr. 380, 13 Maiu 1928, 
„Para noastră“, a. lX, Nr. 9: 6 Maiu, 
„Ramuri“, a. XXN, Nr. 4; „Gândirea“, 
a. VUL Nr. 4. 


Facla românească, a. lil. Nr. 12—15; 
„Glasul vremii“ (Braşov), Nr. 1, a. l. 
Marin Dragnea: Dela Gange 'n Na- 
zarei. Poezii tip. „Cultura“, Cluj. 

Æ 

ln- buna revistë  „Invăţătorul“, 
org. asoc., învăţătorilor români din 
Ardeal, Crişana şi Maramureş (a.1X. 
Nr. 3—4), scrie dl l Agârbiceanu 
un articol: „Pilda omului“. 

* 

Corectură, Ni se comunică ur- 
mătoarele şi cetitorul este rugat să 
corecteze în textul din numărul 
trecut: 1. Dl Senator al jud. Trei- 
Seaune, Popoviei este preot şi nu 
protopop; 2. Târnosirea bisericei, 
făcută în 1870 s'a făcut din partea 
Mitropolitului de pe atunci Miron Ro- 
manul, cu preotul local l Moga şi 
protopopul D. Coltofeanu. 


ln „Șeoala noastră“, rev. pedag. 
culturală din Zălău (a. V. Nr. 7), 


432 


„Bmineseu, 


serie di l. Agârbicennu un articol: 
„Poziţii de apărat“, în care ana 
lizează cartea francezului Lucien 
Romier: „Cine va fi stăpânul: Bu. 
ropa sau America?“ Cu Romie” 
pledează şi dl A. pentru cele. tre 
poziţii, „forturi pe câmpul de bătaie 
supremaţia spiritului, umanismul şt 
familia, arătând că altfel Burop 
e osândită la declin. Maşinist 
şi abandonarea preocupărilor” 
rituale nu ne pot aduce feriek 
x + 

N. lorga; „Originea şi senžul 
democrației“. (66 pag.) Vălenii 
Munte (1927—1928.) 
A îi | 

Traduceri din românește în „Pr 
ger Presse“. Trebuie să fim 
cunoscători ziarului „Prager Pressi 
penteu atenţia, care o dă serisu 
românese. În suplimentul său artistie; 
„Dichtung und Welf“ (poezie şi lume), 
duminical, tipăreşte traduceri reuşi 
din autori români de seamă. 
privința traducerilor escelează dk 
H. Block. Sunt luaţi în considerare 
Alecsandri,  Brăteseuiiij 
Voineşti, Bassarabesceu, Cerna, Mi 
nuleseu, Codreanu, Cezar Petresti 
ete. 


Clipa, a. VI, Nr. 178, 20 Mait; 
Peninsula balcanică, a. VI. Nr. 2— 


a. IN. Nr. 4; Viaţa românească;iă 
a. XX. Nr. 3; Flamura, a. VI, Nr. 1—2 ţi 4 
Junimea . literară, a. XVII, Nr. 1—8 35 
Adevărul literar şi artistic, a. X4} 
Nr. 389, 390; Hlingsor, a. V. Nr. 5; 

Para noastră, a. 1X, Nr. 20, 3137 
Revue de talliance francaise, Nr. 35] 
(1928); Bulletin de la Section ` d'm-”5 
formation et de documentatiaii: 
(Société des nations.) Nr. 19—182%