Carpatii anul II, nr. 12, 10 martie 1956

ANUL II No. 12 





Director: Aron Cotrus 





NE CHEAMA SIRENELE ROSII 


Prim anotimpuri, prin ani, ne târim biete suflete noarte, 

De ultimele speranţe ne desprindem, cum de carnea 
[putredă, se desprind leproşii 

Ca un dangăt de clopot, din trecut, de departe, 

Ne cheamă, ne cheamă, sirenele roşii 


Lumea ne-a privit la început cu prietenie, apoi cu mirare, 
Şi-acum indiferența creşte în juru-ne dură şi plină. 
in curând vom deveni ca nişte pete întunecate, murdare, 
Pe un tablou ce-aminteşte copuăria, plin de lumină. 


Ne privim în oglinzi şi nu ne mai recunoaştem strâmba 
[tele figuri 


In care exilul a însemnat cărări 

O, anii aceştia lungi, anii aceştia suri, 

In care am rătăcit ca nişte corăbii pe mări! 

Pe plăci şterse de vreme încercăm să silabisim rit bi- 

zare, 

Când ne strecurăm ca nişte lunateci, pe sub fereşti 

Cum ne-ar bate inimile dacă din întâmplare, 

Am descoperi numele unei străzi din iaşi, numele unei 
[străzi din Bucureşti 


In aşteptarea unui fulg ridicăm 
Şi ni se pare că o sanie a luneca 
Nu, nu, zadarnic jind 
Cu stelengheţate p 


către cer 
stră 












anii şi-au pus amprenta strămbată. 
cu reflexe aurii de vreme îndelungată s nins, 
să-şi amintească poveştile cu 


Dureros 
In ochii iubitei jucăugele ape s'au stins. 
i acolo 

părul 


Prietenii, noștri de-luptă şi scris 
Toţi. da, toți, au lanţuri grele pe trup 
Visul, mm vis, de mult e ucis, 

ş. în făgii se rup 


Ţara £ o inchisoare de apocaliptice ţi, 

nimeni, p- Da să zau 
SF pă ae pt ala ci- 
Să arate stăpânilor roșii, o faţă schimonoLita e Peart 


„aceste cohorte cu fetele scheletice, bolnave, 
Ei în sufletele moarte, 


E e e ate 
ne ca 
Și jinduiza după cele ce Itent ace aceia mape biet "por 


i, noi tis pe care zirenele heamă, 
a sunteta ddr umoree elor te dn, dus: 
pentru speranțele chinuiţilor, un sti Tene i 


REVISTA CULTURALA 


UN 
Aia 


N viața noastră politică, exemplul unei 
atitudini ferme, neschimbătoare, este 
foarte rar. Nu numai din interese 
personale şi dintr'un oportunism im- 
pus de anumite împrejurări oamenii 
politici şi-au schimbat părerile dar, 
de multe ori, necesitatea de a se adap- 
ta la noui forme social-economice i-au 
constrâns să-şi revizuiască vechile 
concepţii spre a da valabilitate acţiu- 
nii pur politice. Imobilitatea intr'o ac- 
iune politică poate să aibă o valoare 
etică, dar însemnează şi o anchiloza- 

Tre, o incapacitate de a stabili un contact activ cu realită- 

ţile schimbătoare ale vieţii istorice. O doctrină politică- 

economică poate fi valabilă într'o anumită fază de des- 
voltare a istoriei unei naţiuni, ca un corp de 

c te, solidare şi, în deobşte, legate de 

rămâne valabilă atunci 

















când re 





UNITED NATIONS & NATIONS UNIES 


NEW ORA 


PICA, usa le 16 fâvrier 1946 


Hans er, 


Jai i'honneur a 'actuner răcartian de la Lettre en date 
du 29 dăcmbre 195% que vous avar adreasde au Secrâtaire 
pânira et de l“'aamission de ln bhâpubligue populare de 
Romanie nu main de lOrganisatice dea Nations Uniea, 

vaita qussti în apant Falt i'oblet d'une rbammandation 
"assmbide pânârale par le Conseil! de mbcurită, votre comm 
nication mara partăa pur în Llate des "Commanicationn manat 
de rariculiara ou d'organlenes non-pourerema La relatives 
aa amstiona dert ie Conseil de efourită est maini”, Cate 
lise ast păriodiqumat di atribuie ă tu Lea membres e 
cacneil de mbaurită, 

„Vaui lina agrder, Monsieur, 1 "aiurea de ma condddrauica 
râs & stimula , 









poop 
 Seetion 


ret 
Dămartaman t cea Affai 
polătiguaa și du Conmei. de ateuri ui 





= 
Redactor: Traian Popescu 





UNIMIST ANTISEMIT 


CUZA | 


de PAMFIL SEICARU 


conoscut violența exterminatoare a perseci iilor, a răz- 
boaielor religioase; în Moldova şi in arestati ini aiesă 
A fost stânjenit în exercitarea credinţei lui. Dacă n'ar 
fi decât existenţa oraşului Huşi, întemeiat pe la 1500 
de partizanii retormatorului ceh J, Huss, şi ar fi o su- 
ficientă dovadă a toleranţei religioase. Istoria orului 
român nu conoaşte o noapte a lui Saint Barti y şi 
nici rugul pe care să se fi mistuit o Jeanne d'Arc, Cato- 
licismul n'a putut pătrunde în Moldova sau Valahia, îm- 
piedicat fiind de o severă poliție religloasă care sar fi 
exercitat de şefii bisericii ortodoxe. Aproape de Paşcani 
am văzut ruinile capelei catolice a Mușatinei, mama lui 
Ştefan cel Mare, indicație a totalei Ubertăţi religioase 
chiar sub lunga domnie a voevodului ctitor al celor mai 
frumoase biserice ortodoxe din tot Orientul creştin. Consi- 
deraţiile de apărare faţă de tendinţele expansioniste ale 
Poloniei şi Ungariei au obligat pe Români să fie refrac- 
tari catolicismului. 
it înain 
rza-Ev 


de 











venirea în massă-pe la 1820, sub 
p templele lor. Nu s'a înre- 









IE ei Marțian a fost un izolat, Si 
1829, el a murit 1865, deci ţie 


0 genera! 
Mihail Eminescu, dar gândirea politică a ambilor I 


Făcuse studii serioase la Viena, audiate cursurile lui 
Lorenz von Stein, des care marele constituționalist 
german Carl Schmitt “Teoria Constituţiei” spune că 
a putut să rămână vie “Filozofi porii Hegel”. 
Buren a ze i le ete, Re 
fiu de preot din Ardeal, refugiai 
mit în Pssa director al Oficiului statistic, creiat în acel 
an. graţie pregătirii lui excepționale. 


(Urmează in pagina 3.) 





Domnule, : 





















tă încă, 
ina lui Dante, 





e au întins, 


ce sburdă şi râde, 
oruncă, se strâmbă, 
tenă, cînd tălălâmbă, 
E sus al pământului Gâde 


le, de sgărăe-nouri, de munci, 
născociri triumtale, 
creerului şi mânilor tale, 
i tu, Americă, atunci, 
în ceasul tău rău, 
din orbul lui hă 
ridici şi să-l scoţi pe Călău 
tu-te-ai, cu Diavolul roşu alături, 
să-l treci şi pământul să-l mături: 
în genuchi şi, cu vrerea-ţi semeaţă, 
faci să se schimbe la porniri şi la faţă 






Şi Gâdelui datu-i-ai tu, cantro nebună petrecere, 
co mână cât Atlanticul de largă 
ticloane de seceri. cu ele sălbatec să secere, 
e îm năprasnice goane şi treapăte 
piramide de genunchi şi de capete; 
și năsdrăvane ciocane, 
cu ele pământul în două să-l spargă 


Şi dăruitu-i-ai diluvii şi diluvii de arme, 
orice așezări din temelii să le darme: 
şi codri de coase, ascuţite şi treze; 








de-al Rusiei 

să tremure dela pol pi 

şi ca din a iadului tindă, 

supuşi, ei spre lanţuri să'ntindă, 
gata de moarte, 

braţele vinete, de vlagă deşarte. 


-i-si oluri de care de 
mina: peloturi e pori o oi 


Sar da degeaba... 





CARPATII 


Pe subt munţii de-argint şi de pietre scumpe, 
drum ca de umbră îşi rumpe, işi rumpe, 
în talpa pâmintului, îndărătnic, domol, 

al pierzaniti sobol,. 


Americă, Americă, tu 
nu suzi nici acu, 
când mâneci de-oţel şi de flacări sufulei: 
când petreci, 
când te culci, 
când adormi, 
când te scoli, 
subt perna odihnelor dulci, 
chițăit de soboli, 
de soboli nevăzuţi şi enormi, 
ce'n tâlpile lumii nu înceată să scurme, 
şi. indărătnici, să-ţi sape, să-ţi sape, 
prăpastii subt gând şi subt urme, 
ca neştiute gânganii şi ape?! 


Desmetici-te-vei, Americă, oare, 
să saiţi, ca de un junghiu sângeros, în picioare: 
clupse cât munţii în grabă să pui, 
în drumul sobolilor mdrăciţi şi haihui, 
ce-ţi rod pân şin haina şi cuşma din cui: 
al sobolilor roşii, cari intră prin zid, 
şi fără ca nimeni să se trezească, 
casele de fier pe rând ţi-le deschid, 
cu cheile tainice uitate în broască. 


Ah, pentru zidurile lumii de mâine, 
ce meşter năsdrăvan printre noi va rămâne: 
să iscodească o nouă plămadă, 
nici iadul din ele să nu poată să roadă!... 


Sue păros din piatră şi nomol 
din neţărmuritul nimic, 
cu gând mărunt şi ascuns de sobol, 
cu piept urias, cu frunte de pitic, 
cu pas de pradă: omul goi: 
insul-rânză, 
ce umple şi-aprinde-a pământului pânză; 
insul-număr, insul taur, 
insul-gorilă, 
în adulmecări di sur 
şi după prăsilă... 


Ia faţa prăpădului A li 
otet d Dieci 


€ în bălți şin mocirie, 

frunţi mai înalte ca dempărat, 
tranţile în cari au veghiat i-au cântat, 
sle gândului privighetori şi mierle, 

şi paserea albastră, 
minuni: re măiastră, 

ce cântă în sufletul şi în inima noastră... 
so a A 


„Sub biciul er 


tru mişelnice d lin 
SI pentru blide de aur si-argint.. 


Dincolo uitătura 
nici un semn Să ura viteaz şi zare-albastiă? 


ploi. IT, 
de puhoi, V Ş pei 
între tot ce-a fost red, Cara 


Cătuşi făuresc, pe măsura oricui, 
Pământul Tar ine BAME-ai plutea... 


subt are „Sabt nnice bud, 


sunca sapat RAI 


at * 









olga si'ntre Mississipi 


de ARON COTRUS 
îm haite de fiare, în ciurde de roboți 


Peste lumea ce-asudă, scrâşneşte şi plânge, 
în oarbele fierberi ce-a coc, 
sbârnăe-a schilod nenoroc, 
sbârnăe rubla de sânge, 
sbârnăe ruble de foc, 
rubla ce arde deavalma, 
inima, fruntea şi palma 
rubla ce lacrimi asudă, 
rubla de glod, 
ce sună-a pustiu şi-a prohod: 
şi deslănțuen zânatic talaz, 
peste apele roşii ce izbesc în zăgaz, 
în chiore surde şi făr-de râgaz, 
stâncos, niagaric al dolarului jazz, 
ce sgudue-Adincul şinfioară Inaltul, 
dela un capăt al lumii la altul... 


Sunete oarbe se isbesc între ele, 
şchioape, smintite, rebele, 
pe-ale ritmului drumuri, prăpastii şi schele: 
Vipă, alungă, se muşcă, se vaeră, 
ca mii de nebuni, ce s'ajung şi se 'ncaeră, 
după aprinsa şi neagra lor datină, 
de parcă îţi sfaşie a inimii baeră 
şi compâna gândului ţi-o isbeşe şi ţi-o latină... 


Intre Duh şintre trup, 
toate punțile se strâmbă, se rup. 
Cine va fi, pănla urmă, întâiul: 

Pistolul în ceată? Gândul? Călcălul? 


Mulţimile mute, în lanţuri le ferecă, 
în stepe şin tunăre făr'de hotare... 
Cât mai aştepţi, intro dungă, tu oare, 


să-ţi schimbi iar în aripi bocaneii plumb, 
tu, fiică titanică a lui Caut inu 


mănoasă, vitează, tumultoasă Americă? 


Ca lale iadului haoțice 
din temelii pământul iar tresaltă, 

şi-o jumătate peste cealaltă, 
parcă-ar sta prin gol să se răstoarne... 


A) perzaniei trist, roşeat prooroc, 
cel ce vestea piezişa Sciţilor năvală, 
peste neamuri vechi, 








Tan 
țel. 
boarță. 
Cin' să-şi mai sducă aminte de el... 


Registrele cresc: columne de numeri ca vii, 
subt ai cămătarilor ochi: iuți codobature, 
dar sle aurului zăbrelite clădării, 
cin'ar putea vreodată eri umple, să le sature]... 
Pântecos imb, cu gros şi scurt, 
din Scuns, ci te veneticul agurt, 


——, 





CARPATII 





Este interesant de amintit că un alt reprezentant al 
antisemitismului, Bogdan Petriceicu Haşdeu, menţiona ca 
un titlu de glorie: “vechi profesor de statistică la şcoala 

liceul din Iaşi”. 
ceai ala Pop Marțian în cele două serii de “Anale sta- 
tistice şi economice” adunase un bogat şi interesant ma- 
terial mulțumită căruia putem cunoaşte structura şi 
configuraţia societăţii româneşti din epoca în care 
liberalismul politic şi economic îşi afirma domina- 
ţia. Concluziile la care ajungea bionisie Pop Maiţ.an- 
după ce stavilea, ca o axiomă a unei politici de apărare 
naţională, iăcomia pentru bogăţiile naturale ale țarii, 
lăconue manitestată de străini, iinpun o serioasă preocu- 
pare în ceiace priveşte viitorul: de vom scăpa „de de- 
pendenţa politică, ru se păteşte alta economică”, con- 
cluzu menite să rămână permanent valabile pentru toţi 
reprezentanţii neţionalismului: aservirea economică faţă 
de stiă-nătate şi acapararea înăuntru de către străini a 
bogâţulor ţării şi exploatarea prin negoţ şi cămătărie, 
amăndouă manitestările fiind consecinţa liberalismului 
economic în torma Ii clasică, In atară de o politică pro- 
tecţionistă, D. P, Maiţian mai preconiza interzicerea 
drepuului stiăinilor de a cumpăra pământuri în Româ- 
nia, deoarece o asemenea toleranță ar însemna să ajun- 
gem ca “ţara românească să nu mai fie a Românilor”. 
Şi cu aceiaşi convingere îndemna să se lupte pe orice 
cale împotriva Evreilor negustori, bancheri şi câmătari, 
cari exploatează clasele producătoare. : 
Exact aceleași idei le vom găsi şi în articolele politice 
scrise de Eminescu. Nationalismul a avut un mai puter- 
nic accent antisemit la Bogdan Petriceicu Haşdeu. intr”o 
broşură despre “industria naţională, industria străină şi 
industria ovreiască faţă de principiul concurenţii”, po- 
ziţia lui Haşdeu este neted antisemită; pentru el Evreii 
sunt agenţii cei mai periculoși ai acaparării şi exploa- 
tării bogățiilor naturale ale țării. Haşdeu atribuia Evrei- 
lor tendința “de a câștiga tă.ă muncă”, “o lipsă a sim- 
țului de demnitate şi o vrăjmăşie contra tuturor popoa- 
relor”. Este surprinzător la marele istoric şi filolog vasta 
lui cultură întrun domeniu de specialitate străin preo- 
cupărilor lui. Studiase pe Adam Schmith, Ricardo, Mal- 
tus, Rossi, Sismondi, Frederic List şi a ajuns la con- 
cluzia că liberul schimb între naţiuni, ca bază a concu- 
renţei, este o gravă erezie, socotind că libera concurenţă 
nu poate juca decât între naţionali Bogdan Petriceicu 
Haşdeu este primul Român care a încercat să dea 0 ex- 
plicaţie a particularităţii poporului evreu prin studiul 
religiei mozaice. Broşura pe care a publicat-o asupra 
“Talmudului” pune în evidenţă aceasta tendinţă Regă- 
sim şi la A. D. Xenopol, în linii generale, cam aceleaşi 
idei ostile liberalismului economic preconizând, între al- 
tele, lupta pe cale economică contra străinilor şi m ales 
contra Evreilor amestecați Ci 
Deci nu A. C. Cuza a 
iirea politico-ec 2 
















economist familiarizat cu toată literatura economică, In 
1699, A. C. Cuza, ră cu Petre Missir—alt juni 
must—, “Era nouă”. Din articolele publi- 
cate în revistă se evidentiază infiuența exercitată asu_ 
pra gândirii lui politice de M. Eminescu. Articolele au 
Tost scoase apoi într'un volum întitulat tot “Era nouă”, 

Ales deputat, a rostit în Cameră două discursuri în 
care a examinat probii ii—clasa pozitivă în 
E Pina Statului român-—punând în lumi. consecin- 
țele grave ale condiţiilor economice ale țărănimii, 

„In lucrarea de mai mari proporţii, care rezumă gân- 
direa economico-politică a lui A. C. Cuza, “Despre po- 
pa: Dap Roară creşterea populaţiei e în 

lova lescreşterea i map româneşti, face o cri- 
sări a Statului liberal şi formulează temi 


A. GG. CU 


Alegerea lui A. C. Cuza, pe baza unui program naţia- 
nalist antisemit, a surprins şi a provocat, indirect, o 
mare îngrijorare în rândurile Evreilor, Alexandru Badă- 
rău avea un ziar “Opinia”, în acea vreme cel mal bun 
cotidian de provincie, Directorul ziarului era Steuermari- 
Rodion, un bun găzetar şi delicat poet, de un romantism 
înrudit cu cel al poetului german Eichendorf, “Opinia” 
ducea o campanie îndârjiță contra lui A, C. Cuza, com- 
pietând technica electorală a lui Bădărău şi totuşi, cu- 
rentul naţionalist antisemit, datorită propagandei des- 
făşurate de studenţi, a isbutit să se impună şi A. C, Cuza 
să fie ales deputat. 

Partidul conseivator-democrat şi în special Take Lo- 
nescu, şeful partidului, erau ţinta atacurilor lui A, G, 
Cuza ca şi a tuturor Junimiştilor, In toate întrunirile 
partidului naţionalist-democrat, conservatorii şi chiar li- 
beralii erau menajaţi, obiectul atacurilor fiind conserva- 
torii-democraţi, “takiştii” cum li se spunea, Cu ocazia 
unei întruniri, A. C. Cuza a definit astfel politica takis- 
tă; “Ideologia dlui Take Ionescu? Vino după mine că are 
să fie bine. Frugramul dsale? Vino după mine că are să 
fie bine. Doctrina dlui Take Ionescu? Vino după mine 
că are să fie bine. Tactica dlui Take Ionescu? Vino după 
mine că are să fie bine”. Şarja nu era lipsită de spirit 
dar, în fond, formula era valabilă pentru toate partiale: 
şi, din păcate, a rămas valabilă şi după 1919, 

Nu sar putea vorbi de existența unui puternic curent 
antisemit şi o dovadă este în faptul că partidul naţiona- 
list-democrat nu a isbutit să aibă decât doi SIE p Sep 
N. Iorga care se alegea la Covurlui şi A. C. Cuza a Iaşi. 
Existau totuşi organizaţii naţionalist-democrate destul 
de puternice: la Botoșani cu Petre Irimescu, la Dorohoi 
cu Buțureanu, la Bacău cu Berea, la Suceava cu Ion Ze- 
cu Ştefan Bogdan, la Craiova cu generalul Marcu, la 
lea Codreanu care a isbutit să creieze la sate primele or- 
ganizaţii ţărăneşti, la Brăila cu Petre Jecu, la Bucureşti 
Vâlcea cu Livezeanu, dar toate aceste organizaţii nu is- 
buteau să obțină coeficientul electoral necesar spre a se 
alege deputați, Cu tot imensul lui talent de orator ca- 
pabil să sguduie massele şi să emoţioneze elita intelec- 
tuală a ţării, N. Iorga nu a putut, între 1006 și 1916, să 
determine o acţiune politică pe care am putea-o com- 
para cu puternicul curent de opinie al lui Gheorghe 
Panu. Totuşi, existența unei agitaţii antisemite a îngri- 





jorat pe Evrei. Campania dusă prin revista “Facla” ca 
Şi acuzaţita de plagiat svârlită de Em. Socor printr'o 
broşură în care a căutat să dovedească lipsa de origina, 
litate lucrării “Despre poporaţie”, corespund t 





A populației ev 


dealtfel nu I—şi deci nepaternitatea 
Dându-i un text Berman, A. C, Cuza i-a cerut lui 
să traducă din autorul pe care acesta susținea că 
plagiat. Socor n'a putut face traducerea şi a invocat ca 
tustificare că traducerea a fost făcută de un prieten sau 
de soţia ui. Era vizibil că Em. Socor semnase doar bro- 
gura scrisă de altcineva. 

Lipsit de sprinteneala inteligenți, mediocru, fără pre- 
gătirea ştiinţifică spre a se menţine la nivelul unei Do 
lemici de snecialitate, Em. Socor a fost proda facilă a 
vervei îndrăcite a lui A. C. a. La acuzrţia lui Socor 
privitoare la technica plagiatului folosită de A. C. Cuza 
_că fondul îl împrumutase clandestin de la un econo- 
mist şi forma dela altul—acesta a păsit imediat replica, 
spre a ilustra legătura indisolubilă dintre fond şi for- 
mă: “Când zic verciun, înțeleg un smoc de păr în formă 
de tirbuson. Mă rog, dacă trag de formă, n'am tras şi 
de fond?” 

Procesul n'a avut efectul scontat de sdruncinare a 
prestigiului ştiinţific al lui A. C. Cuza ceiace, denitrel, 
nu ar fi pasionat decât un cere restrâns de specialişti. 

A. C. Cuza a început prin “Neamul românesc” nesfârsi 
ta serie de articole întitulate “Anexe |: 


turburau şi t, Ă 

moasele “Anexe”, Imi amintesc de articolele “To şbă poim 

harog” (nu ştiu dacă ortografia este exartă). A. C. Cuza, 

care în a lui contra Evreilor învăţa ebraica, stu- 
această averti- 


ri 
l-a 
































































de 

H, Taine, încercase să 
zentând, într'o vastă frescă, 
voluției franceze, Nu discut 
litatea tezelor susținute de Bă 
evidența efortului unui sertitor 
teza antisemită, Lui A. c. Cuza 
toric şi puterea de n încadra d, 
Art PPE PRE istoric, Mă 

„CC. Cuza a seris şi versuri, unele 
Irumoase, de o delicată faci î, dar 
zător, în nici una din serierile ui mu vi 
în care să vibreze o emoție autentică. 
rismul lui Edouard Drumond din “Mon viel p 
A RL pagini de o conținută emoție din “Demi 

le! 

Vioiciunea. spiritului de factură epigrama! 

na să dea o exagerată atenție ptr hu gi 
acul ironiei, mulțumindu-se cu succesul. imediat al une 
răsuciri caricaturale a unei robleme, fără să o 
cească, așă cum ar fi fost ea să ne aşteptăm 
cineva care 1şi concentrase toată pnterea de inve 
tor asupra unci probleme. Un critic social nu po; 
Zuma complexul sociologic la fenomenul ev; , jude- 
cându-l izolat, A. C, Cuza nu a avut nici talentul şi nici 
seriozitatea, în sensul ştiinţific, de a face inventarul s0- 
cietăţii româneşti, fără Indoială din punctul de vedere 
antisemit, dar cu simțul sociologie al unui Drumond din 
“La fin de'un monde”. S'a risipit în nimicuri, şi-a chel- 
tuit inteligenţa, spiritul, fără SĂ fi fecundat o operă care. 
să sintetizeze gândirea lui politică. Straniu, nn era har- 
nic. O editură din Iaşi l-a înzărcinat să editeze r 
completă a lui Mihail Erninescu, Pentru strângerea ma- 
terialului l-a insărcinat pe Octav Minar, care s'a achitat 
conştiincios. La această muncă de salahor se impunea 
contribuţia critică a lui A. C, Cuza, pentru clasarea ma- 
terialului şi selecționarea lui, însaţirea fiecărei pagini de 
notele ae menite că situleze în ambiani mmo- 
mentului istorie un articol publicat, să lent d o în- 
țelegere a filiaţiei ideilor. A. C, Cuza s'a mi 
scrie o prefaţă în care anunța un 


» aşa cum sa priceput 
completă a operei lui Eminescu. 
tot ce a scris marele poet şi gâ: 
desastru. Inutil să spun că stud 
cerea o concentrari 
răbd 


„Ediţia 
—Intr'adevăr s'a publicat 
nditor politic—, a fost un 
iul anunţat n'a fost scris, 
„ O îndelungă elaborare, cu cercetări 
toari a. rec tui o epocă, spre a stabili is- 

afinitățile literare, tot ce a ali- 

























a 
e 


că. scuti ele acea E 
gis le o 
campanile lui nu aveau ie TIR « 
interioară care dă textului putere de 
ție. Terenul unde sau manifestat toate 1 
A.C. ii pearl ante ul rela i 
Prima o -am auzi! 1914, uţia răspunsului 
la ea Prezida Ferekide, încruntat, având capra zau 
comitagiu albanez sau grec, aul 
piu egiaueni Ca Enea ca 9 desitritate de i: 
consumai 
A. C. Cuza, îl iri hărțuiala dintre Ferekide şi A. C. 
Cuza, prilejuită de invocarea unui articol din capete 
tul Camerei, câştigul U avea totdeauna deputatul naţio- 
diniciur Came SPIe Abia Sifpânita enervare  prete 
A. C. Cuza nu-şi pierdea cumpătul nici ehiar atunci 
când incinta CE făcea un tumult gari ? 
a calm. aproape amuzat furiile deslănțuite şi 
pta ca liniştea să se stabilească spre a lua, 
firul discursului exact dela fraza care provocase 


. Şi repeta fraza cu 
inocent de sira ai cât E necesar ca 
rului să înfrân, ta! 


(Urmează în pagina 4.) 


PT 3 



















- E vut pe front numărul din . ui nu includea femeile. Imi povestea o cumnată 

Site d tă dea, Viei de excuţie a unui A Alfred Hefter că într'o seară, foto văragita de o prietenă, 
“Monitorul, ofiis ta piei unui cuvânt prea tare preci- . . pe una din străzile Iașului, un afurisit de câine Sa te 
sal dei te Pezit asupra lor. Un trecător î intervenit să le apere de 


n t „ravele răspunderi alt A 
FEED o impecabila sobrietate, gravele răspunderi 4: 5 namirabil elogiu lui IN Torge, Cu altă ocazie, la fel. Mgresivitaten câinelui: era A.C. Cuza Odată Pericaauă 










































ROTENNuIUI Bra Mann i aid pi ŞI relaţiile lor au devenit împăcluitoare. trecut, una din doamne sa adresat salvatorului: “Tmeă 
curs rostit de 4. e “care s'au succedat între 1019 şi 1037, AO. YGuza: —Nicule, tot măi eşti supărat? Bine mon — aţi şti dle Cuza că aţi intervenit în apărarea n două 

: Pol za domina prin autoritatea pe care i-0 dădea cher, nu lua în tragic o glumă, Evreice, sigur că aţi regreta”. A. C. Cuza m sa rula “ 
A. C. ua e ecabila lui corectitudine. Atmosfera se N, Iorga: —Va să zică când te voiu înjura de mamă, mit să protesteze dar le-a făcut o teorie discriminate Ş 
EREI şi UR “niversal 191 trimitea reprezentanţi mai va fi o glumă, rie, arătând cu lux de referințe din Talmud că ferneta 
soninoeii, aţi cari utilizau vocabularul democrat, ade- A, C. Cuza. Depinde de gust şi educaţie, mon cher, evreică nu este socotită ca făcând parte din comunita- - 
Duo E să olanesc. Cu greu se putea menţine un nivel Şi au coborit impreună dealul Patriarhiei, ca în vre- ten mozaică, 
sea cam. Bi % murile de odinioară, Mi-am exprimat bucuria câ s'au Ce nu poate demonstra un om inteligent, sub inspi- 


ridicat al desbaterilor, majoritatea depuţaţilor, indi- 
ferent de partid, erau nu numai primitivi ca temperă- 
ment dar, ceiace era mai grav, şi ca pregătire invelec- 
tuală. 


Intro şedinţă vorbea profes 
liberal, foarte academic, căutând să dea discursului ceva 


rația & două femei frumoase şi ce nu poate afla în tal- | 
mud ca să-şi sprijine teoria! A. C. Cuza a fascinat, 








impăcat, la care A. C. Cuza ml-a răspuns "Mon cher, 
Nicu este irascibil ca o femele la menopauză, dar, nu mal 
puțin, este realmente un tip genial. Din nefericire, nu Vorbindu-mi odată de N. Iorga, a făcut această obser: 
orul N. Bănescu, deputat rezistă la glumă”. vație: “Iorga va străbate viața ca un om o grădină de 
Aşa cra A. C. Cuza, L-aşi putea defini un “junimist flori minunate, incapabil să le simtă vraja parfumului, 
din solemnitatea unei prelegeri. La un moment dat, un antisemit”. Adesea am căuta să-mi explic sterilitatea lui EL nu se vede decă pe €l şi cărţi, documente; nu vede 
deputat țărănist 11 întrerupe, spunând o nerozie. Bănes- politică şi am ajuns la concluzia că în afară de porni- femeia şi nici nu-şi seama ce preţ are pentru noi tar 
cu se muițumeşte să repere faimoasa reflecţie atribuită rea lui contra Evreilor, antisemitismul fiind integral, mecul unei femei. Este un nefericit”. Observaţia punea în 
Ju Jean Huss, când a vazut o bătrână aducând un br: nu-l încălzea nici o pasiune politică, avea toată supleța lumină mai mult pe A. C. Cuza decât îi N. Iorga. 
de lemne spre a alimenta rugul: “Sancta simplicita: şi tot scepticismul unul diletant, Conservatorismul con- Prin 1921 făcea o asiduă curte dnei Cosma, fosta sația 
vingerilor, spiritul zeflemist, plăcerea cu care opunea a lui Octavian Goga; o femeie frumoasă, de o rară de- 


hid optit întrerupătorului: Ce stai, e ] ăi 
E. Deputat Ec isăl “pe "atineăte"? Roşu la faţă, ehemenţei, cultivarea replicei în forma epigra- licateţă sufletească, ochii ei mari, negri, aveau o melan- 

























































t că te-a înjurat ) A 
ET eprezentant al dt s'a ridicat furios: “Dacă toate erau trăsături junimiste. colie de madonă. 
e vorba să mă înjuri pe latineşte, apoi eu te trimit pe Antisemitismul lui A. C. Cuza nu avea nimic comun Octavian Goga se lăsase prins în mrejele Veturiel Tri- 


cu rasismul german Şi nici nu-şi aflase inspirația în  teânu, expertă în rnanevrarea bărbaților şi divorțase 
mişcarea naţional-socialistă. Svastica, ca simbol al ari de o femeie şi mai tânără şi mai frumoasă şi de o rată 
nismului, a fost folosită de mişcarea naționalistă creg- nobleță; adesea Lărbaţii au ispita noroiului, 


hot de râs a umplut incin- 
at ca un succes al înju- 





româneşte în...” Un imens ho 
ţa, ceiace deputatul a consideri 











văturii, inovaţie în desbaterile parlamentare. Cu greu & işca 

fost convins naivul parlamentar că “sancta simplicitas” tină în 1921, când naţional-socialismul german era abia Deşi divorțată, fosta doamnă Goga continua să păs- 

nu privea pe mama dsale. Ruşinat de neştiinţa lui nu a în formă embrionară, Folosirea svasticei a fost deter- treze aceiaşi iubire fostului ei soț, Se interesa de activi- 
minată de impasul în care se găsea naționalismul creş- tatea lui, venea regulat la Cameiă, A. C. Cuza era fer- 


mai întrerupt niciodată. 


Nu era uşor să se impună Camerei disciplina unei tin antisemit propovăduit de A, C. Cuza, faţă de religia mecat de melancolia din Tai ei şi abandona desba- 


atenţi, atunci când se ridica nivelul discuţiei. Mircea creştină, Noul testament este indisolubil legat de ve- terile Camerei spre a-i ține tovărăşie în lojă, Era 
Djuvara de exemplu, deprins să vorbească în față stu- chiul testament şi cărţile lui Moise, cartea lui Iov, car- suficient să-l vezi pe A. C. Cuza că părăsea incinta, ca 
denţilor şi la tribunal, se găsea oarecum stânjenit când ț Psalmilor, Eclesiastul, cărţile profeților, sunt vala- să fii sigur că-l vei găsi în lojă alături de dna Cosma, 
se adresa deputaţilor; 7: lui alambicată, elocvența bile atât pentru Evrei cât şi pentru Creştini. Nu se poate Pentru a pune capăt acestor insistențe amoroase, dna 
lui puţin cam dată cu cosmetic, nu se potriveau cu at- nega Evreilor nici o contribuţie în civilizație, atunci când Cosma i-a îngăduit să vină so vadă la hotelul -High- 
mos! tumultuoasă a Camerei. Stilul academic era ne- vechiul testament formează baza noului testament şi, life”, unde locuia, rugându-l să nu întrebe la portar şi 
potrivit. Revine lui A. C. Cuza meritul de a fi putut să deci, a spiritualităţii creştine; ori A. C. Cuza socotea să intre fără să bată la uşă. La ora indicată, A. C. Cuza, 
E- impună unei Camere, adesea ostile, fără să-şi modi- aportul spiritualităţii evreeşti ca nefast. Odată cu ale- fericit, a urcat scările şi fără să bată la usă, a intrat în 
fice stilul. S'a menţinut refractar violenţelor, de multe gerea semnului svastica, A. C, Cuza a preconizat re- cameră. In pat, bolnav după atentatul dela Senat al că- 
Or trivial, a lăsat fără replică apostrofele vulgare, ma- negarea vechiului testament şi să rămână valabil pentru  rui victimă fusese, era episcopul Ciorogaru. Fără să-gi 
sacrându-şi adversarii cu verva lui epieramatică, Nu biserica creştină numai noul testament, O poziţie logică piardă cumpătul, A. C. Cuza i-a explicat motivul vizitei 
odată Virgil Madgearu a fost victima imprudenţii de a-l dar, nu mai puţin, ostilă dogmelor fundamentale ale teo- neaşteptate: voia să se intereseze personal şi să-i ex- 
fi întrerupt logiei creştine. prime urări de sănătate Inaltului Prelat, 
Odată, Ion Mihalache a ţinut să facă o lecţie de eco- Poziţia catolicismului a fost fixată în 1938 de Papa Era obiceiul ca până la terminarea validărilor, deputa- 
nomie politică, oricum, o exagerată pretenţie. A. C. Cuza Piu al XI-a care a pus în lumină descendența spiritua- tul cel mai în vârstă să fie proclamat reşedinti "e, 
l-a ascultat liniştit şi la sfârşit i-a dat replica: “Mulţu- lă a creştinilor din patriarhul Abraham, afirmând: “Noi merei. Dela 1922, A. C. Cuza a ial Era t pr 
mesc dlui Mihalache pentru lumina pe care o aduce în suntem, din punct de vedere spiritual, semiţi” (citez după acest spaţiu de timp. Conducea Aeshaterile, rr ma 
desbatere cu temeinicile sale cunoştinţe de economie po- ziarul oficial catolic “La Croix”, din 17 Septembrie 1938). Şi multă prestanţă, A cu elEgAUţA 
litică asimilate la Academia de afumat prune dela 'Io- Ideia separării noului testament de vechiul testament, Intr'o zi m'a invitat să facem o plimbare în aut 
poloveni”. Fireşte au urmat proteste, urlete, apostrote susținută de A. C. Cuza, a provocat reacţia teologilor or- bilul prezidenţial. Ne-am lăsat conduşi dincolo "Bănea- 
rosolane, la care A. C. Cuza a rămas impasibil. Când todoxi români. Dacă a abandonat critica vechiului tes- sa. Mi-a vorbit de anii de la “Juminea”, de 

'a potolit, A. C. Cuza a reluat: “Cum am spus tă in, A. C, Cuzi ă vins; pună glas, nță 























































Car Lb de bc * pia 

unpasibiiitatea in [aţa cel nye. Drul Lup 
se găsea şi temperamental şi ideolog la antipodul lui 
A. C. Cuza; întreruperile lui neîncetate, erau uneori cam 
















ia 1890-1000. In oLecă 1ui 
n'am văzut nici o carte apărută după i 
gală să tribuie lui A, C. Cuza concepţia totalitară a 
Statului, ideile despre organizarea Statului le luase din “Este singurul bun pe care Îl ay 


Di Măr V 











romanţă de A, C. Cuza. Mi-a strâns. e! 


a 
8 















golăneşti. A. C. Cuza îl privea şi se mulțumea să intre- 
be politicos: “Dl Lupu a terminat?”, după care îşi con- “Allgemeines Staatsrech lui Bluntschli, pentru care nu ne dăm seama decât atunci ci; 
tinua neturburat interpelarea. Intr'o şedinţă, drul Lupu avea o mare stimă. Definiţia lui Bluntshli “politica este cum se depărtează de noi, ca 0 p 
a întrecut măsura, brutalitatea aponizulelor a produs un viaţa conştientă a Statului” şi-o însuşise, gostei. Iţi place “Olympio” de Victor Hug 
fel de jenă în toată Camera. A. C, Cuza i-a dat replica: In 1925 s'a produs prima separație în rândurile tine- ti când vei avea 60 de ani”. 
—Domnul dr u este o polei retului nationalist. Un tânăr, Ionel Istrati, mi-a dat spre Il revăd pe A. C. Cuza coborind dela on răspun- 
—Da, sunt o problemă ru bătrânii senili, ublicare în “Cuvântul”, o serie de articole în care cri- zând la salutul cunoscuţilor cu o amplă şi elegantă miş- 
—D dr ] este o pro! Ş - ica Foucepjia statică a lui A. C. Cuza în ceiace privea care a pălăriei; îl revăd la curs expunând teoriile mer- 
—Şi mai departe? : Statul. Articolele rezumau ideile cuprinse în unele cri-  cantiliştilor sau ale fiziocraţilor; i revăd le examen, mi- 
Domnul dr Lupu este o problemă, o gravă problemă: sori schimbate de I. Istrati cu Corneliu Codreanu şi i i de o desăvârşită obiectivitate. Câţi studenti 
are iale întrerupe şi nu are spirit, „cari se găseau la studii în G a 18 ionalig ti, fanatici cuziști n'au primit bila roşie 
ji iar oja) l-a făcut roşu la tico! publicase în 1922 o uefa gi câţi Evrei n'au luat bila ata Evident Evreii, Eanuii 
niciodată. g i e 4 1 0 ) i ] bine sentimentele, se preparau cu deose- 
darul va suferi o - n urile, ste, : aa: Sa . “li 
t de furie s „noui pmpată, A. jcarea de examenul pe care 1-am trecut la Eco- 


s pa (i non oaia ei n „euizaa DANA 
când sa polii crezAtă de an scan pai De aeilg, era Ei comori Xe cane Bizoo Avente, asplacee 
e ai ca aa Cuza ia ai Spunea o LE tală emeni | e suri îl supărau. M'am încumetat să-l numesc pe Il 
ear der un moment de eroi LR el i pu şi-a a” r Pmineseui lg lea sal parul, ponei sate e A 

i . Druj i e îj r lui A s 
Acos atei din buzunar şi l-a svârlit spre tribună: 1 | au n „_tivitatea de gazetar a lui ie er 
calomniator murdar, nu am decât doi buzunar”. şi formele lib; i rezum ideile călăuzitoare m eact pi social-politic. 
Replica a venit fulgerătoare: “ŞI i alterate, In Ianuarie Te ut cu reşte, nu mi-era greu, dar ce încântat era A. C. Cuza! 
doi poli şi se invârteşte, se învârtegte”. Gestul, o convorbire privind Cons! A doua Intrebare; ce străini cunoaşte! 
erau de o subtilă şi pertidă insinuare, A mai intrerupt clemarea unui guvern de, ră „Nu ajungea să pica ui i tere ediat să 
drul Lupu pe A- C. Cuza, dar cu multă precauţie. Torea- Octavian Goga, svon ce ciri n tinta omis si să-l îm 
mirii d ă “ Se see în E i Ş io  Mctaazii I00o a eu anal 
, i V spr . era un en! u care în 
Met a aezere ițe terei A 6 ta. 494 țarat, Gaia Geta în lt, Nera maturi, et pie a 
ate. e, s E 4 
sa N. iei pi o ir gelozie faţă A r9980 mual pia i el MM ppp areriche, studentul evreu babi îi 
ascendentul care ja C să p . . ăi resa si 
ura 'azupra studenţilor. Este adevărat că A. C. Cuza 1 ta noui i protocolari “Doninule student, te Tg să-i. rezurai P 
menaja N. Iorga chiar atunci când îi căutat să mă informez e economice ale lui Karl Marx”. Mult mai bin 
vărlea săgeți la care Iorga reacţi : asume pen stiut să le expună un muncitor socialist, decât ! 
a at fra a tt tea ni cint e act nem ee tat e ppt pe ea etica 
Pg. Baze c e: ase i i oa Ce fe ti Rr ACI E a 
Tel Și si i SE e due Pc ga 
ancțiuni împotriva celui care îi insult ală anulare! ca mea cam sii t o. Ei pie 
tatălui său. De emoție, fraza lui Iorga era y ALE puri ul, Gi plăcea efortul. a jun 
aşa de încâlcită, Incât nimeni nu a înţeles despre ce 10 , II-A lamentar încheia cursul cu 
Ei: varza. Furiot şi-o luat grunta și piectt A Ce Cuza Şi L 
si-a ceritinuat discursul, ca şi când nimic nu sar 
târaplat In lui 


în + Cum nimeni nu a 0] L 

Aaa deputaţii au atribuit-o irascibilit all atita Ă d ina 
'Zitus Enacoviei, cu care am scos în 1924 “Cuvantul, . . BENCIPiultil, Donarblei conatitu pară pe i 

rit ata ma e Ia ortett e e Fn OE RNgit OFE 

dea că are iepuri în cap. Gestul lui Cuza care a intovă- PE ela ape i AER oaBk, „round cazi a ta 


răşit amintirea “iepurașilor” a lovit dureros pe N. lorga. i fr 1 ir, fără 
. m i 
„Arecusetă câteva luni dela scest incident şi N. IoreA olali cec îi apa aa Va sa, 


doi 
eze aceiagi furie, care, dacă 
ori de ie ori urcat a titei pole ap ut în 


X gradul de sergent 
u unitormă ca de vaz: 

mea lui Cuza-vodă cu galoane încolăcite, 

Şi purta şi o sahe ofițerească 

Primăria era bogată. avea pământ, avea prăvălii. area 
moară de foc, dar. mai ales area ocorul de cereale, unde 
se plălia un gologan de zece bani. de cap de vită îmnhă- 
mată sau înjugaiă, 13 căruțele şi carele, ce veniau cu gră- 
me de vânzare. Erau zile. cupă treerat, când veniau mai 
mult de o mie de care zinic şi ră.âşelul din obor adu- 
cea. în fie-care seară. la Primărie. 4 ca gologani 
opretectul dar 
slegerie co- 
„ chiaburi şi 
tza ei, banii singuri au 
erau semn de mare pricopuală Nu alerga lumea cupă 
ei, ta limba scoasă ca negustorii şi misţii că nici nu 
mare întrebuințare. Mulţi plugari nu areau ne- 
de dan. decăt pentru plata tirului, iar pentru ai şi 
lor. doar să-ş. cumpere sare, gaz. chibrituri Şi tu- 
că încolo, aveau totul făcut de mâna lar şi 4 muie- 
î. Ba de chibritur aveau nevoile decăt pentru 
-- 4 fiinâ-că focul din vatră şi luleaua 
aprindeat cu cremenes şi amnarul Dar a fi 
conții era tra ei. o cinste deosebită, 
Ca aceia de a uta şase boi la plug ori a 
în gosea. în rindul celor ca şase vite tră- 


diectorai se tăcea mai les prin Dă 


îm acelaş timp: fopoi Lache. goșoi Chira iepurele n di- 
DA iepurele n poală. Şooi înseamnă iepure, pe țigâneg- 
te şi sepurele exe, penuu î-gani. anual de pitaă rea 
$. vederea ini îi descurmează, mai mult cecăi pe noi, 
cantecul a cote. al cucureiei. Lai hitit Lache începeau 
aunci să-i tremure mainile, că na thai putea acorda 
cum trebue vioara şi canta fals şi strident iar Churei 
U preriau din minie stinurie, da ochii pese cap şi gă- 
Tâa ca 0 pască strană de gat 

Cea ma. mare izuanoă la alegeri, au avut-o stihurile 
primaruiui care văzuse la Bucurtiii, pe când era băe- 
țandru de scoală, opera lui Lecocg, Za Pille de Madame 
Aagot şi după cantecul lui Pitou, săcuse gi ei stihuri, ce 
se cântau pe aceaş melodie sănâresță Mi-aduc aminte 
prima sirosă a unui asemenea Alenijest electoral, în ver 
sui Şi cu Muzică-voce şi acompaniament de vioară: 


Intra gând s-au înţeles 
Ca să prade Primâra, 
Ioata tagma. cumetria 
Ş-unul care poartă fes 


Rândul din urmă si stihuriler ar fi putut îi înţeles şi 
împoinra primartiui, find-că toate Listele. la alegeri 
Sveau Şi câte un tătar. Murfatiarul precursor, și în 
rantea progresului. ca întotdeauna preceda. prin ţăra- 
Du îti, Cu zeci de ani, ceace favâţaţu şi cârmutoru de 
Beamuri aveau să numuiască drepeurie minontăzilor şi 
să impună, prin conferinţe şi tratate internaţionale. res- 
pectarea lor. Asta 1âuă să mai socotim că şi meţoda de 
Teciamă şi lansare a unu produs sau a -unui om, fusese 
de mult şi cu mult depâşiiă. la Murfatlar. 
Primarul i-a adus odaă. ia ei acasă, pe Lache şi Chi- 
va Le-a cântat cantecul şi Lache a a numa:decăt me- 
lodia. după ureche. iar Chiva a înv at pe dinafară, nu- 
mai după cititul primarului, stihurie şi de la tată-său 
Muzică. Apoi 1-a irimus să cânte cântecul cu priana în 
obor la vremea prânzului. când lumea se odihnia şi bea 
aidămaşul la câreuma iui Mitrică. prin cafenele şi în 
piaţa Ş. minunea minunilor în materie electorală: chisr 
Saversarui primarului, în loc să amenințe pe Lache. cu 
Spartul diliei şi pe Chiva cu tă:atul cuziior sau să le 
arate lata de ie cereau ei lnş.şi să le cânte câs- 
tecul primarului, turaţi, pe semne, de melodia sâinăreaţă 
a lui Lecoq. 
„3 Sânat apoi primarul, să lumineze satul în nopti 
înă lună şi a pus de-alungul şosel 

Zi mau lau:ainice, cate-r: re. 

ă 


seara 
pricina înta- 


PA A 
gas E. 
Azi 


| 


| 


jik 
pai 


pe setul 


pt preşedintele tribimaulai e ei 


Diviziei, pe prefect, pe area pe polţai şi area oamenii 


ai printre funcţ 
de au 


mărunți ai acestor şei 
G 


Şi can: 


du: 


eră 








| 
i] 






: i i 
li i i i i 
ij d UE ati 

Ii ist itiitt pl 
d | |: d mi 
Ig! 
| 5 
> 

















ip 
i 


























N FR db! 








4 























CARPANDII 





nare atâta crezare, vorbia repede, căutând să-l ame- 
Viască, mai cu promisiuni, mai cu ameninţări, ca dacă 
nu-i da lâna acum, e “datorie, n'o să mai cumpere ni- 
mic de la el, niciodată; dar el îi Spunea liniştit: “voia la 
dumneata, dar lâna la mine”. Tinea în cinste banul şi 
buna stare agonisita prin muncă şi dacă vedea că vre-un 
cm din sat se împăcase cu sărăcia şi nu făcea nimic, 
să iasă din ea, spunând că poate el să fie sărac, dar 
dacă e sănătos, n'are habar de nimic, bunicul îi răspun- 
dea că “sănătatea tără parale e boală curată”. Avea rude 
ŞI lini nenumarăți, dar Lov se mai găsia cute unul, care 
Voia să-i incieduiţeze că şi el îi este rudă. Bunicul, zăm- 
Did giumti, Iaru pic ae supărale şi iără să se lepede 
de o iuaenie, ori cuv de înucpaiuară şi dutun.ă ca gu- 
imilasticul ar fi rost ea, îl aesiuşia: “e posuitneşui că om 
di Veil buni, de cuscru vitreg”. 

Air o iăină grea, un vie. oltean, Tudose, din satul 
Vecin, Alah uupu—oarva lui Alah, inseamnă numele sa- 
ului pe văarcgie—ramasese Iau MĂia Şi veuua In iie- 
care aimineaţă, la lucru, la noi, ia Muriaular, cale de 
Şcuse-sapi: kuometri. voinia de la el ae acasa, pe întu- 
HETEC, Cand vrecea guzarul de cinci dimineuţa, că trenu- 
Tue, care treceau pe langă sâlui lu. îi e:au ceasornic. 
loa iarna nu ne-a Slăvu: pe ger, pe viscol sau pe zioa- 
ti 1 ud venia in lie-care zi, vucu.os că pieacă cu ms 
la acasă, A inceput să dea în primâvaă şi uudose 
Inceput Şi el sa vie mai rar şi toi mau rar, pană ce, di 
ia biagoveşienie, nu a mai venit de loc. Aveam nevoie 
mai Mu, de el, acum, la semânat, la sapa întaia a po- 
Tumuiuli. 14-am spus odată lu. bunicu-meu, că ma mir şi 
nu pricep de ce iudose, care altă dară venia la noi, la 
lucru, pt vreme rea şi viscol şi numai pe măiauul pentru 
casă, nu mai vine acum, când e vremea 11UuMoasă, diu- 
mul uşor şi plata e pe o zi întreagă de lucru. 

Hei, mâre Victorele, îmi răspunse €l, no să-l mai ve- 
dem pe iudose, cat o ti cald şi vreme buna. La iarnă 
poate 0 mai veni el, dar acum, slabă nadejde. Şi cum 
cu eram tot nedumerit de purtarea lui, căreia nu-i gă- 
Slam pricină, bunicul mi-a spus-o şi după obiceiul lui, 

stihuri: 

































// 


Astă iară, urla lupu, 
Dar acuma, cânta cucu. 


cred să fi găsit vre-un economist o definiţie sau o 
ie mai pitoreasca, mai cuprinzătoare mai concen- 
şi mai în stare să arate însemnătatea condiţiilor 
Dhomice, în determinarea actiunilor omeneşti, decat 
tă nevinovată zicală, în stihuri, a lui bunicu-meu, 
fe na ştiut niciodată, că exista o stiință numită “Eco- 
mia politică” şi oameni, care să fi numit adevărul, din 
lui glumeaţă, “materialismul istoric”. 
mi făcusem mare şi trecusem în clasa treia, la 
ul din Constanţa, îi arătam cartea de fizică şi 
&, cu desemnuri şi fotografii de tot felul de ma- 
le şi experienţe. Tocmai se perfecţionase cine- 
Și Rontgen găsise razele X. Bunicu mă ascul- 
& de seamă, se uita lung la aparatele şi ma- 
arătate în cărţi, dar nu se mira prea mult. îl 
pe gânduri minunile electricităţei, ale chimiei, 
diografiei. dar ls urmă îmi spunea sceptic: “or fi 
Ub ei invaţaţii aştia multe ispravi, nu zic t jeam 

































E 0 culegie Duminică, in bisericăy 


ra, pe vremea acea, învăţ 
idine de la minister, 
în Tinea) 


upă Su lor; urmau apoi a. 

e ara fund, mai mult în 
pe b plugarii, rumâni şi 

ndiţi prin sala, peste tot 10tl noi cei din 

d, Invăţătorul, băiat tânăr, de la oraş. 

i ărie SE vecin, unde ci ie 

n o broşuri e opularizare ) » 

d ară Aibina, tratda despre îngrijirea 

să arii galeză să pa Arie e 

iru roate d ug, trasă de o iapă bălană, slabă 









Poate a a plz ase 
can, dar l-au a 
„Ştefan, 


Murfatlar 


munica ulterior, prin anunţuri speciale, invitaţiuni per- 
sonale şi afişare publică, 

—Acu, fiind-că spuseşi că ne înveţi, cum să îngrijim 
numai vitele mari—reluă bunicu-meu, privind cu înţeles, 
în spre tundul salei, unde erau plugarii—crezi Aumnea- 
ta, că dacă le-om rasfăţa aşa cum vorbişi, hrânindu-le 
ca pe feciori de boieri şi aducându-le şi apa la bot, 
să fie vitele noastre grase şi arătoase, că iapa chioară, 
cu care venişi la noi, acum? 

Tot satul a izbucnit în hohote de râs. Invăţătorul se 
Toşise ŞI privia încurcat, ca un şcolar prins cu lecţia 
ncinvăţâtă. Norocul lui că domnul Gheorghe Muşătescu, 
dirigintele şcoalei din Murfatlar, i-a sărit în ajutor. După 
ce l-a lăudat pe colegul sau mult nai tânar, dar tot atât 
de meritos ca el şi i-a mulţumit pentru osteneala ce şi-a 
dat, pregatind acea prea frumoasă şi interesantă conje- 
rința a recomandat plugarilor, să urmeze sfaturile date 
de vorbitor, fiind-că sunt bune şi folositoare, ele fiind 
rezultatul experimenţelor făcute de oameni învăţaţi, la 
noi şi în alte ţări străine şi că scrierile acelor învăţaţi 
sunt aprobate de minister. 

Bietul bunicu-meu! Nu se împăca el cu răsfățul vite- 
lor şi aducerea apei de adăpat, cu ţeava, în grajduri şi 
coşare. Pentru el, ca şi pentru orice rumân, adapatul 
vitelor era un act plin de poezie şi nu lipsit de e Iza 
zitate chiar, petrecut la apusul soarelui, în scârţâit pre- 
lung de cumpeni, în muget de vaci şi boi şi nechezat 
de cai. Vitele veniau ca în PEEPIURE, la ulucul puţului, 
plin de apa ce se reimprospâta mereu: întâi caii, că sunț. 
mai năzuroşi, se uită la lmpezimea apei şi mirosul ei 
3: bat din copită, când nu le e pe plac; apoi vacile şi 
boii, apropiindu-se încet, gravi şi domoli, rotind ochii 
lor mari blânzi şi inrouraţi şi la urmă, mânjii, încurân- 
du-se şi viţeii, zburdând, cu coada adusă pe spate. Şi cu 
adăpatul vitelor, încheia bunicu-meu munca începută în 
zori, dând apoi slavă lui Dumnezeu, că i-a mai dăruit încă 
o zi de linişte, de belşug şi de pace. 

Ce s-ar mai fi mirat şi mâniat el, dacă ar mai trăi în 
timpurile de acum şi ar afla că, din anul acesta înce- 

pând, în Elveţia, vacile sunt duse vara, în munţi, la pă- 
şunat—la alpage, cum se zice—în automobile-camioane. 
Şi când ar vedea şi pe uliţi atăta lume, mergând numai 
în automobile şi pe motociclete, el şi-ar zice, de bună 
scamă, că aşa o fi drept, când şi vacile au ajuns să 
meargă pe sus, cum ieşiau la plimbare, în trăsuri şi că- 
leşti, cucoanele şi fetele boierilor şi târgoveţilor avuţi. 

Copiilor lui el le dase tot nume purtate de bărbaţi şi 
femei de seamă, iar finilor, peste o sută la număr, ras- 
pândiţi prin toate locurile, pe unde trecuse el, tot nume 
romane, spre necazul părinţilor, pe care darul bogat ul 
raşului, la botez, nu-i mângăia de lipsa din calendar 
şi din Vieţile Sfinţilor, a numelui copilului. “Că spuneau 
Iinii—tare-i greu pentru omul nevoiaș şi supus greş: 
să n'aiba în cer, un sfânt de ajutor, pe lăr Du 


nezeu 






















































* avea Sasiu get, ele 
moaşa, petitoarealgi perete Piri din 
nea €l-că sgripțoroaica şi a, face în 
lui de sus, care reşte soarta fie-căruia, 
lui înțelepciune, neajunsă de minte omene; 
mare nevoie o chema el, doar la junghi 


mama însă, o chem; 
fie iarna, câ; e, At Aaa a 


aveam frigu: 
Când eram răciţi, Baba Din. 
Jeli, cu făinuri şi alifii de-ale 
cu spirt amestecat cu untd, 
ta, ne tragea la gât, de % 
gâlcile ca nucile, să se topiască, să se risij 
se Tisipesc păsărelele, pe toate rămurelele si 
curat, la faţă luminat, ca argintul stri robul 
Dumnezeu...—aici spunea numele bolnavului, 11 scuipa de 
trei ori, dar mai mult de formă, că Improgca numai ae- 
rul. printre gingiile ei ştire. Il mân, ia pe bolnav, n 
scărpina şi-l gâdila sub gușe la urmă ți spunea mamei: 
şi acum leac şi babei, colac, Frigurile le vindeca cu praf 
de chinină în rachiu de drojdie, iar la boala rea de sto- 
mac, a copiilor, holera 7, cum i se zicea, ea le da 
cafea râşnită, pe felii de ămâie, ori făină de cari, luată 
cu ceai de izmă. Tot cu lămâie, dar presărată cu 
vindeca Baba Dina gălbenarea, Când bântuia holera prin- 
tre pasări, lua baba o găină bolnavă, o arunca de vie, 
într'o oală cu apă în clocote, o scotea apoi o jumulia şi 
carnea ei, tocată mărunt cu cuțitul, o da de mâncare, 
pasărilor sănătoase din curte. In timp ce găina fierbea 
în apa clocotită, baba spunea tainic, un descântec, pe 
care-l ştia numai et.—“Descântecul e totul, maică, ne 
spunea Baba Dina: dacă e bine spus, vine şi leacul şi 
pasările sunt ferite de boală; dacă nu e bine si sau 
nu e primit de Dumnezeu, n'aduce leac şi p se 
îmbolnăvesc şi mor”. Mult mai târziu mi-am dat seama, 
că descântecele babei nu erau decât un ceasornic primi- 
tiv: la gâlci, spunea cât trebuie să ție fricţionarea gâtu- 
lui, că să aiba efect asupra circulatiei sângelui şi limfei, 
fără să vateme pielea de prea mult frecuş; iar biata găi- 
na bolnava de holera şi aruncată, de vi în apa clocati- 
tă, nu era decât un soi de vaccin şi descântecul 1i arăta, 
cât trebuie s'o fiarbă, că să-i amorţiască microbii. Dacă 
timpul cât fiersese găina bolnavă, nu era de-ajuns, mi- 
crobii rămâneau vii, îmbolnaviau de holeră şi omorau 
pasările din curte; dar dacă era prea lung şi găina fier- 
bea prea mult, microbii fiind omorâţi de-abinelea, vae- 
cinul nu mai putea avea nici un efect 

La Baba Dina mă trimiteau, când 
rorile mamei, până nu se 
manuri sau, a 
şi fi 





Sfântul din cer era pent 














noastră, şedea c 

de mici, patru copii, unul după altul, când le 
FER en pe al ncilea. un băieţaş dolofan şi 
ce ne facem, Catrino, ce ne facem, Dumitre?, îşi 
vorbiau cumetrii între ei, resemnaţi la orice lovitură a 
soartei, dar nemângâiaţi de pierderea, de care se te- 
meau. Atunci s-au gândit la un nume cu noroc şi de 
viață lungă şi s-au hotărât sa-l boteze, pe copil la bise- 
rică, Ştefan. să-l strige acasă tot Ştefan, dar la Primărie 
să-l scrie Stoican, sui n chema pe vecinul lor şi al nos- 

Stoi reclit Pătai Ş 

Suie CAR atu a Dumnezeu să ni-l ia şi pe copilul ăsta 
—işi vorbiau tainic, între ei, Dumitru şi Catrina, vine 
moartea în ogradă, la noi, să-l ia pe Stoican, după po- 
runca Celui de sus; dar lA noi nu găseşte nici un Stoi- 
cen, că copilul nostru noi îi strigăm Ştefan. aşa cum 
l-am botezat la biserică. Moartea aude în curtea veci- 
nului, că-l chiamă pe unul Stoican şi-l ia pe Stoican Pă- 
tatu, că n'o să se înfătiseze ea, moartea, înaintea lui 












i 






[3 
i 













E 





î 







ii 
AH 






[A 
5 





Hi: 


i 


act a mei Pe te adi 


Dic. ie A E 


CARPATII 











“Existenţa unui popor nu se discuta; 


Indreptățire a a naţionalită, 
se afirmă” 


ților”, care se spripinea, ca 
axiomă paralogistieă, pe ficţiunea naţiune; maghiare 
"unitare", decretând limba ungară oficială şi înlăturând 
pri că pe Români din administrație, din consiliile 
eţene şi municipale. Maj depa 
izând măsuri 










„ faptul câ 
edreptăţea pe Români, țăranii fiind 
or de către magnații un 
u 





entând cele 
de a se intercala 










Memorandul era adresat “câtre Majestatea Sa impe- 
lă şi regală apostolică Fran sc-losif 1, Impărat a 
Austriei, Rege apostolic al Ungariei, Rege al Boemiei, 
Dalmajiei, Siavoniei, Galiției, Lodomeriei şi Iliriei, Mare 

al : Duce al Lorenei, Duce al Salisburgu- 
Carintiei, Carnioliei, Bucovinei, Sileziei supe- 
Jerioare, Mare Principe al Transilvaniei, Marc 









martie 1892, şi 
ce formau -Co- 
a reprezentanţilor alegători- 
ia şi Ungarii Ioan Raţiu, 
de şi Eugen Brote, 


şi Sep- 


de dit 
irealizabilă, ati- 
li atrase incetul 

cale Zi 


Studenţii “cehi şi „aflaţi în Viena, se ală- 
șia dă da maicii adelina 


E  MEMORÂNDI 





de u 


A. FORDE 4 


ptează zdruncinarea temeliile 
a Banf venise personal 

laş sens. De altfel. pen- 
TI ra 


















de a-i restitui intact fai 
efuz vexatoriu şi eşecul i 

= ma i Viena”, iar See a 2 pa 
eca a manifesta o indurerată ubilare proba 
aparent peremptorie a justeţei a a 


ma dela Viena—d Cum serie 
fu asemănată ca aie să 4 ap 





capitala 1 Comitetului mai rămaseră câteva zile E 

o gedință tru a redacta procesul verbal 

cele IntărSlate z: - SF 
tUrmează in pagina 3.) 


MURFATLAR 


duri descântate, să i se îndepi OI sp! 
vrea omul, când descânt şi fze şi nodul Ori dacă. 





E 
| ii 








Reîntoarcerea dela Viena se indeplini întrun simţă- 
mânt intuitiv al utilității acţiunei Anreptise; cu riza 
nătatea datoriei implinite, Raţiu şi colaboratorii săi dis- 
preţuiră invectivele al căror obiect fură în trecere prin 
gările din Ungaria, întăriţi în certitudinea că “totul nu 


MEMORANDUL 


Din primele zile ale desbaterilor, tensiunea fu foarte 























se sfârgise”. 
Marea întrebare era acum: care va fi reacţiunea ma- vie. Procurorul cerând tribunalului să ordone utilizarea 
ehiară? exclusivă a limbei maghiare, Românii se impotriviră; 
interpretul ce fu numit deforma însă intenţionat sensul 


In cercurile guvernamentale din Budapesta se admitea 
unanim că acţiunea românească nu putea fi trecută cu 
vederea, fără a periclita serios autoritatea şi prestigiul 
Statului Asupra mijloacelor coerciuve însa, două teze 
se îniruntară: pe de-o parte, aceea “diplomatică” şi le- 
nitivă, care—roind să evite recunoaşterea profund ne- 
plăcutei impresiuni încercate—preconiza doar condam- 
n&rea proprietarului tipografiei din Sibiu care tipărise 
Memorandul—, iar pe de altă parte, aceea brutală, care 
sugera Acuzarea întregului Comutei al Partidulu Naţio- 
nai Român, spre a demonstra că un Stat puternic ştie 
să lovească fără milă, avand resursele necesare pentru 
a desconsidera factorii împăciuitori ca şi soluţiile clau- 
dicante. 


cuvintelor, creind confuziuni şi dificultăţi menite a de- 
servi pe acuzați. Agitaţiile depășeau chiar incinta, apă- 
rătorii primind mereu scrisori de ameninţare. Excedaţi, 
aceştia declarară că erau puşi în imposibilitate de a-şi 
îndeplini misiunea şi In consecinţă se retraseră. Faţă 
de această situaţiune critică, în care era limpede că au- 
torităţile şi Justiţia maghiară nu puteau să joace decât 
rolul odios care le revenea, prefectul judeţului Incercă 
să sugereze, în mod confidenţial, o amânare a procesu- 
lui. Acuzaţii, Insă, refuzară. 

In ziua a cincisprezecea, după luarea interogatoriilor 
şi după ce se dădu lectura îm limba maghiară a textului 
Memorandului—lectură ce produse o puternică impre- 
siune—Raţiu declară că asumă, împreună cu toţi ceilal- 


După 14 luni de penibilă viață penitenciară, 

condamnaţi își părăsiră temniţele la 15 

ca urmare la măsura de grațiere pe care 

N o luă, atât pentru a răspunde favorabil 
emersului făcut de R Carol 1 

ziunea vizitei sale la E e = pi 








Această ultimă teză, mai conformă susceptibilităţii ne- 
măsurate spiritului vindicativ şi caracteristicelor domi- 
nante primare ale poporului msghiar, aceea care ieşi 
biruitoare—cu deosebire după ce în Parlament interpe- 
lările la adresa ministrului Justiţiei şi preşedintelui Con- 
siliului se făceau tot mai dese şi mai vehemente; contele 
Albert Apponși şi Gabriel Ugron, printre alţii, insistară 
pentru a grăbi “măsurile severe ce se impuneau Împo- 
triva Românilor care au atentat la forme constituţională 
a Statului, la independenţa, gritatea teritonală şi 
instituţiile Ungariei”. Atacurile omiteau a face amin- 
tire nici de relaţiunile Ardelenilor cu România liberă şi 
de Liga Culturală din Bucureşti, care susţinea mişcarea 
memorandistă 

Toate aceste preliminarii cereau timp. Acţiunea judi- 
ciară fiind hotărâtă astfel în “sferele inalte”, pregătirea 
procesului—era vorba de o- acţiune de ordin poltic în 
care Justiţia era chiemată a face o lamentabilă figura- 
ție—tu destul de ngă. Ministrul de Justiţie Szilagyi 
fixă, în sfârşit, judecarea pentru data de 7 mai 1894 

Gafa maghiară era com. şi era imensă; consecinţele 
urmau să o demonstreze sp cular. 

In 5 mai, toţi cei implicaţi se adunară în Sibiu; de-aci, 
după ce fură sărbătoriţi de toată suflarea românească, 
plecară “in corpore” spre Cluj, unde avea loc procesul 
Pe parcurs, în toate gările, Românii veniră să salute pe 
viitorii martiri, să-i felicite pentru onoarea deosebită ce 
li se făcea de către autorităţi La Cluj, atmosfera de 
mare sărbătoare se transformă într'o frenetică exaltare; 
mulţimea era în delir, purtătoare de flori formând cu- 

lorile naţionale româneşti, cu inscripţia -Totul pentru 
Națiune”, studenţii români intonară cântecul lui Mure- 
şanu “Deşteaptă-te, Române!”, şi câteva incidente des- 
tul de serioase se produseră cu jand 

In dimineaţa următoare, încă din zo 
lui fură împânzite de ţărani români în 
toare, veniţi din dealul Feleacul i 
năștur, Someşeni şi Huedin 
prezenţă tăcută, solidaritat tag 

Procesul avu ț 


































uri 
zile Cluju- 
ale de rbă 
urda, din Mă 
anifesta, printr 















—_ 
ministerial. Preşedintele “Curti era baronul S 
Szent-Kereszty (inlocuit ulterior cu îi 


ia ca 
Sad 


ai tts PD EAT AA 


SANGERA, 


Sângeră, miner român, pănla istov. 
gata să mi-l dai pănşi pe Stahanov! 


Nu-i t pe-aici de stat şi de oftat! 
E oare &sta raiul ce-ai visat? 


Se potriveşte tot ce rabzi cu ce ţi-au spus: 
că n'o mai fi de-acum nici jos, nici sus? 


Asuzi cât zece şi mănânci putin, 
după strâmba rânduială-a lui Lenin 


Mănânci cât dau şi eşti mereu Nămând, 
spre-a nu uita că tu eşti doar un tov de rând. 


De mori de foame tru-acegti călăi, 
crezi cor trăi mai strănepoții tăi? 


Asa îţi spun maimarii tăi sătui, şi râd, 
pe când tu'ngălbeneşti mereu, flămând şi hâd... 


Ai uitat că ţara nu mai e şi-a ta: 
că doar ciocoiul roşu facen ea ce vrea! 








POEZII 


MINER ROMAN 


ţi acuzaţi. responsabilitatea întreagă pentru tipărirea, 
răspândirea şi prezentarea Memorandului. După care, şi 
rosti faimoasa cuvântare, ce fu apoi tradusă în diverse 
limbi străine, reprodusă în “Journal des Debats” din Pa- 
ris şi citată de Clemenceau. 

Raţiu îşi încheia demna sa intervenţiune în aceşti ter- 
meni: *Au ne e in gând să venim inaintea Domniilor 
Voastre spre a dovedi că avem dreptul la existenţă. 
Nu ne putem apăra..,, nu putem decât să acuzăm în fața 
lumii civilizate sistemul asuprilor care tinde să ne ră- 
pească ceeace un popor are mai acump: legea şi limba 
De aceea, nu suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori. Ca 
persoane, nu avem ce căuta inaintea acestei Curți cu 
Juraţi, fiindcă noi am acţionat numai ca mandatari ai 
poporului român, şi un popor întreg nu se poate trage 
la bara judecătorească, Plângerile poporului român nu 
pot fi judecate de un juriu exclusiv maghiar, care este şi 
judecător şi parte. De aceea, nu este de demnitatea et 
porului român de a te apără în fața Juriului din Cluj! 
intr'adevăr, aceasta este o chestiune politică şi de Stat, 
care rezultă dintr'un proces secular intre națiunea ma- 
ghiară şi autohtona națiune română. De judecată, dar, 
mu poate fi vorba!... Să mu me cereți, dar, nouă să ne 
Jacem complici în acest simulacru de proces, încercând 
să jacem din partea noastră un simulacru de apărare... 
Faceţi ce voiţi! Sunteţi stăpâni pe individualitatea 
noastră fizică, nu insă şi pe conştiinţa noastră, care, în 
această cauză, este conștiința naţională a poporului ro- 
mân”. 

Sentința fu pronunţată în 25 mai 1894, după trei săp- 
tămâni de desbateri. Curtea cu Juraţi din Cluj condam- 
na pentru crimă de “inaltă trădare” pe 14 acuzaţi la în- 
chisoare mergând dela cinci ani la două luni, şi achita 
pe patru din ei: Duma, Munteanu, Vasile Raţiu şi Nico- 
Roman. Toţi erau solidar condamnaţi la suportarea 
(8.238 florini) şi la plata p 





lae 
cheltuielilor procesului 
i sentinţei în 13 zi 
Condarr 










Te-opinteşte, biet miner român, cât poţi 
pentru muscalii tălălâmbi şi hoţi! 


Dă-ţi strop de strop tot sângele din trup 
adugilor-de-vânt, cu colţi de lup! 


Iscoadele au ochi în spate şi pe umâr, 
ai uitat că te-au schimbat din om în număr? 


Nu vezi că cel dintăi la cinste şin bucate 
= cel ce-şi cinde mamă, tată, soră, frate? 


Când faci, de foame, pasul mai domol, 
simţi în ceafă gădiliri ca de pistol. 


Te zideşte Moscova de viu, ca intrun zid 
şi zidului ce te striveştte ei fi zic: partid. 


Cu glasul ca ieşit de subt o roşă stâncă, 
nu poţi ţipa, nu poţi isbi din brâncă... 


Sus, mareşalii roşii, de vodcă şi de cântece, 
cu medalii de pe = Arie păn'pe pântece, 


şi urlă, senmulţesc şi se'npraşă 
munca şi din foamea voastră uriaşă! 


Iar Rusia roşie şi mişarcă, 
grâul de pe puri ţi-l fură şi încarcă 


de-ar putea, furiș, către soare-răsare, 
a duce şi pice Piti picioare 


Ci ai fie eeanlie su 0 pela poartă .. 


Ana COTRUŞ. 


României 
august al aceluiaş an, cat 
artirtului, 








—desigur—şi pentru ca, punând capăt m: un 
prestigiu naţional eroic supărăto, autorități 
diminueze în intensitate. gi cr = 


Mişcarea memorandistă defineşte o epocă, ideologia, 


principiile şi tradiţiile ei. In concepţiunea şi realizare! 
acestei acțiuni colective complexe, Pee iai mare re 
a lângă calităţile a ale executanţilor— 

entificări cu sufle! popular, produs al simțului 
patriotic şi al spiritului de sacrificiu de care erau pa- 
trunşi și animați luptătorii naționaliști ai vremii. 


G. A. PORDEA 








| MN 


Eu cânt imnul eroilor, cânt veşnicia, 
Din care creşte ca o cămaşe verde câmpia, 
Cânt mâinile rămase ne'ncrucişate E piept 


Din care creşte bradul spre ceruri drept. 
Iată roua, iată lacrima caldă, 
Geana pământului pe câmpuri scaldă... 
Aceeaşi lacrimă, Doamne, care Te-a dus 
Pe calea Golgotei Tale în sus! 


Eu cânt ochii celor morţi fără cruci 
Sub ale cerurilor umede ruj 
Ochii ce-au rămas deschişi să Te vadă 
Şi i-ai închis cu mâna Ta de zăpadă. 


Pentru frunţile azi fără gânduri: 
Ale celor Tir Ei E Sniisei 
Pentru inima r plecaj 

Pentru piepturile care bat în Sint. 


in Care, creta, GA 2 e da Deal a 
ION ȚOLESCU 


13 Ianuarie 1956. Majadahonda. 





ISPRAVILE 


Mb 
ORGII 


tea 


pibheri 

ha, hi III ui 
Pena fin IN ITITII 
Ba a RT pt În vena 
pe Îi A Pater n mute 
bibe, DI TA 
pr iei Deertmetiheni 

ț 


4 he Bi Pride 
Pi polite, bir ut 
pie APR 4 


„pu 









CR 


4 





+ Piri rada 


Eli 
1 MI dit și 
Attra him nel de 

APEI hi 00 a 


tm der Mihimiii nani 


Apa 


i 
4 1 magi 


A 


„Bta periei me 7 ba [A 
mă nea Rl e tat fat 
pai mt pe hori "Pio na ae A n 
i 

PA 700 TR praie ris 
în Meta mt terta 
LR) p Agora 


pate rr bibi 
jaia  Bioribhi _Ae 
Pate 0 Reg, AP iu] 


Vp brie pi PYRII 
Ptr tat it 
vitei PAR APIVArA 


a vipere Chit, VOTATI 01 "Pata Arta tg 


e Psi 
spete e PREA PARA 
Ai Ale prin PPE PRI 0 
jr. beta fie pi PRAVDA d 
vie Mphotpetienii be POPUTI PRM PAT Toti, A 
fini WR GTR, PI BMG PETER fa ii 


mita ui 


di PA it, Ma pie e ie DR Pe pe 
d La LN. . 
VA, A A pete PR 0% În ha 
th pi ii ta Va tat, Mie 
Ati teti Ai priaiii în | 
JE ritipere data Bern, fr A 
TO, ART maya 
fiti ARĂ tit pri e 
We tdi 
Pip terti pe "Pintea db 
Petr vote taiat, ra ja Coat 
Pai e eri Pitar, 
VTR Pe CE NR FATA A, 
rotit APR 4 pe ANR ei in 
pe PI MRI mia Mintia Vibe, frari 


pini pri MN BRA e ură Php ri bara, 
Vind de VTR int PP 


tibi 
PARĂ 
pari | 


Petit 


d E 


MIHAI VORETRREŞ E Re CAII TU RORII 


Ain Starii de unele aa. metan, me Tau Tr de 
Phare vi Pai ct Arh rii de Ai CR 4 
pRrTĂ pe MI În Vitenia) dac pribegi pân mă 
pirat să "Pute, În ce Ai mnpie ri pia 
PRO Mil di Bi raii măi pi-i Toi rata tepi, Pit 
Mid il AER price 06 har 

, VOIA mMile, beu rrom pe ghinţă în 
[ An, Mr AT le e Thoti Vela pi pisa 
tt, 


Anei 


FI 
si hill, poe tare 11 gratie MONI de 0 
in | iert, TI 


ie Şi 


pet 
DA da p 


PENE A VU 








i 


i 





SI VIATA LUL MIHAI VITEAZUL 7 


da rm ru tate [A A Li Au „ 

ppt mata LA 4 Maia pp "Poaaj / A 
[i LI LR pa 

rm 100/7008 D700 rca 


pia i TU, arie me pa 
i brate, VĂ pita aa A 
Pi 14% 1 porti TAe, 20 8 pi se 
us fe aurie e e IA 
i a Ma PTA foot : 


i pu E 

POT, CR MRre)e îi mem Ir nezana "9 ettr, 

nr beta Jr 0 10 TATI pi Ala ri pi 

FA PA Mite 00 6 JORA 0 fite, 0% sa a 

MR primiti de MIRA, e) Ala Mi 

tati vptitae Î00 000 CA tea, pi îi bă 

si Rl LL MMA, pi VĂ Pa Va 

Mpa Titi în pară fe pare e hi scie o Maer, 0 

9017604, mt mână 

ANA de tmaie ra metan, bila Alone sa riaa 

VA n pi A PTR ca "Papi E iii 

pre lei ră AR, i m ra pri Mr 

Mita Aa Ii Oe atei. foi mcamiia Am i mata 

pr ria 
Apr Fhatnb ppe Sin Pan rai SITA, 

Lu rii 

ii, 000 00 69 PA, rate pi mpa 

Pole, 10% (RAAR CE AIR AURĂ, 0 Ma e 

fi PATRA te ca a Rt ratata, 

Apa Vei m Wa Ahn Mi Ma e a 

faca (li man ară tm pam fe pei mar Pe 

PATRA Tia. Pe ICH, Li 

FA Mat Tene Tarent Ba să rută attazi să fai 

A În Tia fie ORI aaa, 

ACN Hp RM A Ca 

CR MOR Mielu de ni 

titi mi fe Mila Dă TR) rime cai 

drenpim. înfpetegăni Mihnea 68 Pare vu da 

Ti) OTEMAER, di Ah Pi) rapilane pe 0% 

Și Aha opoten pi MII 0% crai 74, ri 0e "4 

beti ei innsiniag "Prireilor ja 44 AT, Și pân 

PUR pi dela cetitiți A rr 

i 


5 a 


Pra ra 

At, 4 
LN, 

eta 


tree 
(i 
MA ie 
pote Taia 
ta let inte VĂ de Fura pa 773 





















st în 


ph | 






ctinage Fut 





CARPATII 





Apoi, dară în trâmbiţe şi în tâmpine şi se încăerară. 
Curgeau glosnţele din partea Turcilor ca ploaia; iar fu- 
mul dela tunuri şi puşti întuneca văzduhul. 
Când era soarele ca de trei sulițe, Românii începură 
a osteni; iară Mihaiu, văzându-i că încep a se îndoi de 
biruință, puse muzicile a cânta şi din gură şi din şurle; 


Tremură Sinan? Şi-aşteaptă 
Să simți paloşul român, 
Răzbunarea lui cea dreaptă 
Cum înghiață un păgân. 


Mărirea, copii, ne chiamă 
Pentru țară să muriţi 
Tiranii acuma geamă, 
Cu voi sunt, cu mine fiţi. 


Şi unde trase spada viteazul Mihaiu, şi unde se repezi 
printre vrăjmași ca un fulger. Cădeau păgânii de-a 
dreapta şi de-a stânga lui, ca snopii. Incotro se întorcea 
viteazul, uliţi, uliți făcea printre trâmbele de turci. In 
drumul său Mihaiu tăia tot ce întâlnea, nu mai căuta: 
bei, agale, bimbaşi, cădeau trântiţi la pământ de pala 
lui cea ageră. Răsturnă pe Karaiman-Paşa şi-i luă stea- 
gul cei verde al lui Mohamed, steag pe care îl scot Turcii 
din Geamia cea mare, numai la timp de cea mai grea 
nevoe. 

Dumnezeu, ca să apere pe credincioşi, porunci vân- 
tului să bată asupra păgânilor şi tot tumul dela arme 
căzu asupra lor de-i orbia şi-i înneca. Românii, luând 

| pildă dela Domnul lor, nesocotiră osteneala, şi unde că- 
zură şi ei asupra spurcaţilor de osmanilii de trei părţi, îi 
tăiară până către seară şi-i frânse. 

Cădeau Turcii sub paloşele Românilor cum cade iarba 
sub coasele secerătorilor. Atunci Turcii o luară d'a-fuga; 
iar Românii li goneau din urmă Şi-i ucideau ca pe lă- 
custe, când sunt oloage. 

Treceau Românii în fuga mare înfierbântaţi, peste le- 
şiurile vrăjmaşilor, peste oameni, spărgând cete, răstur- 
nând totul în oastea ciutacilor Şi strigand: biruinţă, bi- 
ruinţă! Turcii dau unul peste altul, ca orbii, pe podul 
dela Călugăreni, şi cei ce nu mai incăpeau pe dânsul, 
de îmbulzeală cădeau şi se înnecau in Neajlov. 

Pe lângă acestea două tunuri şi le aşezase Mihaiu în 

î nişte locuri înnalte, fulgera şi trăznia pe cei ce cutezau 
oarecum să se mai întoarcă. Atâta vărsare de sânge nu 


ani. Insuşi Sinan Paşa cel grazav, cel ce venise să facă 
țara pașalăc, împins fiind de valurile Turcilor Tugăriţi, 
căzu cu cal cu tot după pod în mocirlă, îşi sparse capul 

i; iar unul din Românii cei prinşi de 


“şi-şi rupse dinţii, i 
E. Tula ie zăzboiu işi făcu cruce şi puse foc la ierbăria 
păgâni, 





4 cari sări în slava cerului cu un mare număr de 
1, de se prăpădiră toate corturile lor şi toate tre- 
buincioasele de hrană, ce erau adunate, ca să fie de 
treaba oștilor lor. Muri- şi el. ca un viteaz, ştiina că 
scape de robie. 
doi cerbi, care nu se deslipeau de Dom- 
ai da în cr e. E țeau în toat 










e! 
da în e 








mugea greu. Şi 

ÎI po lacrămile. Apoi rădlii 

fu niţel ca şi cum sar fi rugați Du 

la fugă intro pădurice de o 

it. Spun măre, că-i curgeau lacrăzmile 
plecat de lângă Domnul său şi de. 

Intunericul nopţii opri pe i 
parte. Şi uită păgână mai 
fost Românii şi tot ni 
iaşi ce aveau d 4 





















dosul şi pu- 
goni pe timp de noapte, 







ajutorul 

ci aci Pern Sai 

j mm a a 7 incă oda- 
Românași, şi cu Domnul lor în cap, se 


se aşeză oastea în cetatea lui Negru-Vodă, 
de isprăvile făcuse, ul 


acolo ce dând mulţumită 
Dumnezeu pentru ajutorinţa ce a primit 


ca ră Giurgiul, Brăila, Bucureş- 
n e ml zise că țara este ua 
şi a AIE e echimbă E dn ci 
ve rin ca 

are. $ groza 


se vor mai bate cu Ro- 















de scrise oastea şi găsi că era 
cu treizeci şi două. de tunuri. 





Mihai Viteazul 


frică în tabăra Ardelenilor. Aceasta fu semn de isbândă; 

ostaşii 11 prinseră și-l aduseră lui Mihaiu, plocon. Nişte 

palavatici vrură să zică despre această minune, că de 
oarece vulturul a căzut în robie, aceasta însemnează =ă 
rău semn este pentru creştini. 

Mai târziu însă se adeveri că aceasta fu o băârtfitură 
şi că proorocia lor mincinoasă fu. 

Creştinii purceseră asupra Turcilor, ce se Inchiseseră 
în cetatea ce o clădiseră ei la Târgovigtea. Sinan-Paşa 
umbla cu vicleşuguri să apuce oastea românească la 
largul lui, ca să o iea la bătae de toate părţile. Pentru 
la 18 Octombrie, deteră războiu cetăţii Târgovişte. Ro- 
mânii îl lăsară în pace să meargă până la Bucureşti. 

Iară ei sfătuindu-se, găsiră că e mai cuminte lucru, 
să facă cum să n'aibă nici o teamă de la spate. Şi deci, 
la 18 Octombrie, deteră războiu cetăţii Târgovişte. Ro- 
mânii începură a o bate din trei părţi. Şi atâtea gloanţe 
şi ghiulele aruncară în cetate, în cât nu mai putură răb- 
da ciutacii. 

Aceaştă se urcară pe zidurile cetăţii şi de acolo se bă- 
tură, până ce Românii ajungând la ziduri, care erau de 
lemn, le deteră foc. Turcii dacă văzură că n'au incotro, 
deschiseră porţile cetăţii, iar Românii îi trecură pe sub 
ascuţişul sabiei, şi nici picior de ture nu scăpă cu via- 
ță. Al-Paşa, căpetenia oştirilor păgâne, căzu în mâna 
creştinilor. 

Auzind şi de această biruinţă, Sinan-Paşa începu a se 
căina şi zise: “cine putea crede că are să iasă atâta silă 
de la Kara-lflac? Cum noi puternicii căzurăm, şi cum 
neputernicii se ridicară? Ticăită şi înşelătoare lume! tu 
pre cei ce se înalţă îi smereşti, iar pe cei ce se sme- 
resc îi înnalţi. Cum eu, spaima oare când a Asiei și a 
Africei, 1ug Iără nici o putere dinnaintea unui domn atât 
de nebăgat în scamă altădată!” Acesta zicând, se că- 
răuţi spre Giurgiu, lăsând la Bucureşti şeapte mii de 
Turci, hotărâți a muri până la unul luptându-se. Pentru 
aceasta inierbară şi locul de la mănăstirea Radului-V>dă, 
cu gând ca să-i dea foc când va intra oastea creştină şi 
să o arunce în văzduh. 

Românii dacă afiară de fuga lui Sinan-Pașa, lăsară 
Bucureştii la o parte şi se luară după dânsul. Acuma 
Turcii îşi făcuseră nălucă; fugeau mai mult de groază de 
cât de armele Românilor. Intrase spaima în păgâni şi nu 
mai putea nimeni să-i oprească din fugă, Până să-i ucidă 
Românii ce-i fugăreau, se ucideau ei intre dânşii, dând 
unii peste alţii ca orbii, care mai de care să treacă mai 
întâiu Dunărea dincolo. 

Peste şase mii de care încărcate cu de toate bogăţiile 
lăsară in urmă, Vre-o cinci mii de Români, ce luaseră 
Turcii robi în războiu, şi pe care îi duceau cu dânşii, le 
scăpară din mâini. Aceştia, punând mâna pe însuşi ar- 
mele Turcilor, deteră în păgâni de-i zvântară; apoi se 
uniră cu oastea creştină a 












i oată 

u a-și frânge mâi de durere, şi a se de-i 
ai de milă. El se duse ruş:nat la Sultanul Acesta 
văzu, se indrăci de mânie, şi unde începu a striga 
ca un năbădăios, zicându-i: 

-ai făcut cu atâta sumedenie de oştire, câne? 
Cum imi prăpădişi floarea împărăției mele, ticăitule şi 
becisnicule? 

Sinan-Paşa căzu în genunchi cu faţa la pământ, neş- 
tiind alt ce zice, decât; 

—Aman, Padişad, aman! 

Atunci Sultanul, scârbit de dânsul, îl trimese surghiu- 
nit la Malgara, şi acolo, mâhnirea rozându-i inima şi 
Tărunchii, el 1şi lepădă potcoavele şi dete ortul popii. 

Iară Sultanul, ca să mai vie niţică inimă Turcilor săi, 
porunci de ieşiră ulemalele (vlădicii) şi imamii cu ho- 
gii şi dervişii, şi făcură rugăciune mare către Moha- 
med al lor, în piaţa cailor, ca să se îndure să scape de 
Tuşinea ce păţise, şi să le ajute a purta biruinţă împo- 
triva ghiaurilor. Şeicul de la sfânta Sofia împărţi baere 
pc la ostaşi cu vorbe scoase din Coran (biblia Turcilor). 
Mihaiu porunci ca toate Deac ce luase de la Turci să 
se împartă la soldaţi şi sărăcime, şi să se îmbunătă- 
cască toate relele ce făcuse păgânul. ă “ 

La auzirea aceasta toată ţara se pe în mişcare. şi 
lăudă numele Domnului cu ajutorul câruia Românii mer- 
seră din biruinţă în biruinţ 

Mihaiu nu dete i d Tirgealae lei sat ai la: Are cre 
mene, şi după ce petrecu până la erghiţa pe Batori şi 
pe e pci se întorceau la ţările lor, trecu Dunărea 
din nou şi bătu Vidinul, iară Căpitanul Fărcăşanul luă 
Nicopolea. Astfel că nu mai rămase nici prin părţile as- 
tea măcar sămânță de Turc. 


TURCII, LEŞII SI UNGURII UNELTESC CONTRA LUI 
MIHAI VODA 


Sultanul Turcilor turba şi spumega de mânie. Văzu 
el să in luptă dreaptă nu se a lupta cu Mina şi 1 
cepu a u cu şotia. 


gări pe Aia ni ap Sati rute dă d 
tară porul; iară Mihaiu 

si ri A oară că a Ea 
Pal a ăsta e veni intrajutor. 






iz e let "ot Beta at sati 

















este o satană ce n i 
se adună câțiva oaia Ars 

De o asemenea mândrie fu 
nul Ardealului. Ar fi 
toate trei țările; şi 
această poftă, alegea e 
când adică se sculau Turcii cu războiu cu 
zul, cu gând ca, văzând Mihaiu că-i vine 
făgăduiască tot ce va cere becisnicul de 
ajută Dumnezeu. 


Asemenea şi Leilor le rămăsese la inimă 
dovei şi cătau vreme cu prilej ca să puie mâna 

Pentru aceasta, când se încuscrea cu câte. 

Yod d'ai Moldovei şi umbla pe lângă dânsul cu cu 
momele, când iarăşi, dacă vedea că n'o scoate 
tâiu cu binele, se sculau cu război, i 
E re EERUA şi Ungurii au să dea seamă în- 
a lui Dumnezeu pentru nevoile e, adus păgâ- 
Ia Pe Soc pr Epitar Cregtia i: 
ară Rudolf, îi ratul Nemţilor, carele j 
țara Ungurului, că ce se afla or, ete ca a Ia i 
ir pa ara E Pai pi ARTA prin, mijloace vi- 
clene să bată pe Turci cu nile altora; aceast. 
Ina toate vulpeniile. reia E: 
iciodată nu venise el cu inima curată a se 
Domnii creştini când fu a se scula Impotriva păgân 
ei poi Ea cu piu dracului, ca orice ţară ar 
scăpa din ghiara spurcatului de osmanlă 
mâna pe dânsa. 3 si ANC IPOERIR 

Nestatornicul de Sigismund, aci cugeta să se lase de 
domnie și de pofta de a stăpâni toate i mâneş! 
AeL, je caia şi i E întorcea. jr E 

vrea chine țara neamțului ită, când 
iară vrea să rămână închinat Ei ară A 

Pentru aceasta, Mihaiu îngrijat, şi ca să nu se în- 
străineze nici o peria din țările româneşti, se hotărt 
- sl DRU i pa se pe Batori, şi tot odată să se 
nţeleagă gu. gură cu ânsul, cum să apuce lucrurile 
ca să dea războiu vârtos păgânului. ze 

Se scârbi Mihaiu când 
să Inchine țara Neamţului şi când îl văzu îndemnându-l 
şi pe dânsul să facă tot aşa; ca apoi şi Moldova să vină 
după dânsele. 

Mihaiu ştia că Neamţul nu descărcase nici o p 
ca să apere aceste ţări de neomeniile Tureilor, şi îi era 
cu ciudă cum să-i pice lui mură în gură o bucăţică aşa 
de bună din chiar senin. Insă ca să fie cu ştiinţa lui des- 
pre tot ce se făcea într'aceasta, trimise şi el la Praga pe 
banul Milhalcea, la 1597, când se duse Sigismund să să- 
vârşească închinăciunea. 

Iară dacă veniră oamenii Impăratului ca să ia în pri- 
mire frânele guvernului, Sigismund îşi schimbă gândul 
şi de astă dată. Apoi, auzindu-se că vin Turcii, el se îns- 
căună din nou. 

Pe vremea aceea se sculase asupra lui Mihaiu Halil- 
Pașa al Vidinului, şi Mehemet-Paşa al Dârstorului. Mi- 
haiu-Viteazul încălecă pe bidiviul său, îşi luă oastea, tre- 
cu Dunărea, şi ca un alt arhanghel bătu oastea protiy- 
nică de o stinse. 
Mihaiu, luând în goană pe Turci, mergea, după obi- 
e a oastei. Calul lui Mihaiu, ai 


a Ia guri 












































































mai rămăseseră. inu până se ap 

da şi Stroe Buzescu, de ară pe Domnul 

mejdia cea mare în care . 
După aceasta, Sigismund iarăşi îşi schimbă 
i îndemnat de Unguri şi de Leşi, se lăsă de domnia A! 

Mealului. unând în locu-i vărul său Andrei 

ce era Vlădică papistaş [ci al). Acesta deşi 

creştin, se înţelese însă pe sub ascuns cu Turcii 

vilă al Moldovei, ca să răpue pe ip d 
Aflând Mihaiu că un popă creştin se făcuse Domn 

domnea ca un paşă apele o țară românească, nu se mai 

botări 3 Gate și pe acest pn pi erei tati ERE a 

hotări a bate şi pe acest pa şe creşi îi as 

face una cu Tata za Du RAE căci şi locuitorii din Ar- 

i“ t şi sunt. 
deal români au fost şi = 
























CARPATII 








Bucurestii de demult si pana mai ieri 


de Misu DEMETRESCU 


IN cărțile de Istorie am învățat pe vre- sau încă mal la a 























dăpost în clinurile Car Aţilor, la Cur- tor ca să isponeaacă pe Austriac: a e să 
muri că “Egiptul este un dar al Ni- tea de Argeş unde fusese după descalecalonie prădase mai călbatec! det Turcu Ig pate P Vin 78. 
ului” A fost pustiit şi ars de mal multe orl de credeai că nu era de astă dată un strigăt de bucurie, căci aceg- 
Mulţi s'au întrebat: Bucureştii să se va mal ridica niciodată, dar PAZ dărâmături, în mij- au să gonească pe asupritorii şi prădalnicii pas 
fie oare un dar al Dâmbovitei? —Le-a locul verdeţei care incepea să le năpădenscă sc Inilțau 
răspuns întrucâtva vechea zicătoare clădiri noi, mai frumoase, mai incăpătoare, mal mân- Brâncoveanu a clădit palate 


„Dâmboviță apă dulce, cin'te bea nu  dre, Ca pasărea Fonix. renăştea din propria-l cenuşă 
se mal duce” şi a complectat-o acum In vremurile ac 
o Jumătate de veac un medic mucalit,  departe-—să se 






cele mai trumo 
românesti, A fos 





ea de demult, Bucurestii trebulau-ade 


























































mulască cu o pădure frumos rărita € te princepuţi și arul Mihail Vameni foar- 
Doctorul Alcecu Urechiă: “Cum o să mâna omului din oua iveau sclipind în bătala soare- a studiat architectura 
se mai ducă, dacă moare de febră ti lui: turelele bisericilor, Curtea Domnească, casele boiereşti Antim vi 
Toidă”? mai răsărite şi hanurile; lar pe dealurile dimprejur şi icei române, totde, 
Din câteva bordeie risipite pe ma- din marginile Da pa ici şi pe colo; ala EA va şi pi oa de F a cultă, 
lurile râului, s'a întins, s'a mârit până a aju reşedinţa In cel douăzeci şi doi de ani de domnie mai linişti n Bucureşti, Br; ncoveanu a ridi 
domnească a Munteniei, apoi capitala României şi ZA a lui Matei Basarab, în care timp Voevodul ridicase pa- Boşoaia, la marginea oraşului, piNeeRa Splațt Se ai 
târziu a României Intregite, pe care toţi ne-o amintim late, biserici şi mânăstiri în tot coprinsul 'Țărei Româ- fiind, una din podoabele capitalei. Peste dărâmat IT 
cu dor şi drag neşti, el nu uit regedința domnească, în care înălță — zidurile-i năruite, a reclădit vechea Curte Di RUA Ai 
Fapt este că de când legendarul cloban Bucur şi-a pe lângă palate şi dregătorii—și vreo câteva biserici lui Mircea-cel- Bătrân, cu grădinile întinzându seacă ă 
clădit bisericuța pe sprinceana de deal pe marginea mari, precum Sfinţii Apostoli, Zlătari, şi altele, cu reg. la malul Dâmboviței, se până 
gârlei, locul a mai ispitit pe mulţi, car au durat lo pectivele hanuri pentru găzduirea călătorilor şi treburile Biserica Sfântul ul re i. 
cuințe imprejurul ei. Şi aşa: azi unul, mâine altul şi al. negustorilor. sericile Antim şi Co) i iPectivr bi- 
țII, Sau înmulțit enoriașii până ce a trebuit o n doua Spătarului Mihail C u fost clădit planurile 
biserică, o a treia, şi cu trecerea timpului—zeci şi chiar pate lui Brânco - asemenea turnul pi 
sute. icat de soldaţii suede: ați în 
“incetul cu incetul departe ajungi.” La fel cu Bucu- Barat, dupa papuc dela poacărol eur ruBlaţi în 
restii, au ajuns un orăşel, apoi un oraş de ţi-era mal ; i a scris atunci: « i A 
mare dragul, care a plăcut pâbă şi ua i zac, nu Sunt demne de văzut 1ni hume Turnul 
Mâriei 


Sale. ȘI Curtea Domnească s'a grăbit să pări 
Că Târgoviştea din frumoasa vale a Ialomiţei, cu mi 





Colţei din Bucureşti, San Marco din Ve 
] Ș I nu 
lew şi clopotul din Petersburg”, sea 









































i Tămas de pomină ospitali î 
drele-i dealuri impădurite ce-i făcenu o apărare firauaă af ! paz! 5 stai Ade năzeaţă în Brânco- 
SI-i aduceau răcoreală vara pe timp de zădur reprezentat Anglia 1 er Ade i ii 
Scaunul Domniei Ţărei Româneşti, Curtea Voevodală ” n Bucureşti atunci şi TEA da gi 
cu Jupâniţe şi Cuconi, oastea cu mai marii el, dregăto presiunile sale despre cele văzute. acolo Se At 
riile cu dregătorii lor, s'au mutat într'o bună 'zi 160 Bo Sau sfârşit însă curând zile şi 
Cureştii aşezaţi în mijlocul şesului aproape de Dunăre, ș 'Brâncoveantilui şi au ia A ide ee Dio 2 
tocmai în calea Turciior-—aceasta pentrucă le făcuse cu ; dare naţională”, Ogâlnjceanu e fie 
ochiul locul pe unde şerpuia alenc un rău: pajiştea unde Fanariote şi ocupi Te s'au Ingirat ca Buer 
işi păscuse Bucur oile şi zăvoaiele unde şi le adăpostise. be de mărgăritare ne re pe fi s i 
Multă omenire a mai îndrăgit loc ul, nu numai itomâni nostru. zi : E N REOREeSa pO N cui 
de-ai noştri, dar mulţi străini- şi nu de eri, de alaltăe- - 






ri—ci de mult, încă de pe când se 
“Ia brillante vile d'Orient, la merve 
bovitza”. Şi aşa trebuie să fi fosti 


Ce n'a păţit? Ce n'a pâtimit? Ce n'a dat peste Bucu- 
reşti? 


iu unii dintr'ângii 


Dacă în această tristă epocă, satele şi populaţia lor au 
euse cite de la Dâm- 


fost aduse în sapă de lemn de arcerile neomenoase 
ale Fanarioţilor şi stăpânilor lor paşalele din Stambul, 
oragele, totuşi, au picat mai puţin —iar Bucureştii au 
DC) rEsAu cra 1n. vumuţesându-se, 
ue: ara, cata, 

Au năvălit Turcii şi Tătarii, Nemţii cu coadă şi Mus- male ie pe calea erele 
CA, lau pustiit focul, jaturile, 
era 





























e lau bântuit, Pau îm- 

pins mai departe pe calea progresului, şi am pu spune 

, lăcustele, ciuma şi ho- că oraşul a mers, înainte Şi s'a înfrumuţesat tocmai mul- 

şi toate pedepsele lui Dumnezeu. țămită acestor nefericite întâmplări. S'au ridicat clădiri 

cum veneau-—aşa plecau Turcii, Tătarii sau 1ă- noui, mai mari şi mai arătoase decâţ cele vechi, ulițele 
NC wi Iocu a au fost îndreptate şi lărgite, şi aşa mai departe. 

Groasnicul “cutremur din 1802, cumplitul foc din 1804 













u n Up ite şi schiloditi “morţi d 
cu miile, dărâmături şi scrum Tumegând, că curgea Dâm- A 
boviţa Inroşita de sânge printre mormane de jăratec, şi Basarab Cârnul şi soţia lui 
că mai venea un musafir nepoltit, -ciuma său holera,  pul lui Mihai-Radu, aşezată 
care da iama printre cei rămaşi întotdeauna una din podoabi 










Bălaşa i isprăviti n tim SĂ YI 
e colnicul ei înalt, a fost lui c 
ie Bucureştilor, un adevă- lui Caragea 









A i b vi Z rat Juvaier, printre oamenii curţii veniți dela "Țar 4 
cui ȘI ue pabiicau TUrell se pia darea Rl i price Du mai bine de a sută de ani de încercări şi neno- fost în multe rânduri ciumă în ţară, dar A decat n 
1şi ingropau creştineşte morţii, curățau orașul de dărâ- certuri pentru domnie, care au adus țara pe mar- niei nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma 





—aproape să o facă Turcii paşalâc, lui Caragea.” : ă A 
pi a n, dreg. ai cână ENPRPERĂAUD, Îi coadi RU oşti pie focuri, jafuri şi foamete, Cutremurele, focurile, ciuma şi alte pacoste n'au făcut 
Se zicea & pe tim acelea nu puteau petrece de-  marâ cei zece ani de relativă pace ai lui Şerban Canta- msă atât rău, cât au făcut pervertirea şi Podu a sim- 
cât boierii. Dar nici breslagii: negustori Său meşteguga-  cuzino şi cei douăzeci şi şase de belşug al lui Constan. țămintelor caracteristic Xeaminegci sa, pice pu ar, rotii 
i, nici poporul nu-şi turnau cenuşe pe cap ci se înve- tin Brâncoveanu, rămaşi de pomină, ) lui. Simplicitatea, buna cuviin i: cins = şi h ra 
seleau dt puteau. Nor fi avut ei—petreceri subţiri ca După retragerea Turcilor din faţa Vienei şi după vic- fost înlocuite prin risipă, destrăbălare, făţărnici şi 
boierii, dar pohecănu cum îi tăia capul mai bine, toria Armatelor Creştine la Mohacs, când Impăratul Leo- dăvie. i AES Ia Vă ANL a 
iai a î pa îi ea a i i i ASE na seră za na Ala age vandilrea şi aaa 
i-ar e cu coroana Impără- ne; 
rien ET pie i: size rcă nici Turcii imi igo a da Ape o lucrătură tică nătos românesc fuseseră schimbate cu cele strâmbe cio- 
nu fusese, nici măcel şi [ jar şi subţire ca să-şi ai ta, coieşti. Prea mulţi boieri îşi uitaseră până şi limba Ei 
——asă le uitase de repede pe toate! Intru înfăptuirea acestei tici, care avea drept scoj moşească de care parcă se san, A a, pi ee, Dă E 
în primăvara ran fratre oraşul părea mai frumos ca  isgonirea r din Europa, se ţineau aa E immizie. auzea graiul românesc decâi! Sa) Ei pala a 
: toate grădinile erau parcă ninse cu floricele şi EpaȚETIi VAD în palatul nou ce-şi clădise Vo; pe podul In jorai e; ia i în casele Asa lor mărunți, 
loaiei, 

E SE ET A Gita aa roata atena ie PRE ie Ea 
rin grădini, curţi şi teală de lume s şi de ci ÎN J i i vB ua mai i ia bol tara 
lcâmii . cea în multe cazuri. bogăţia şi luxul, vestmintele, blă- ales cei care aveLu ori v au: a 16 e, 

aierea de Mai. aaa ile atică ii dl de pri-  nurile şi giuvaiericalele băşi ilor, începând cu Vodă, în deosebi In îs oeiaei să cea erau 'cei ial muri 
vară a dus faima oraşului până dincolo de Țarigrad Doamna şi curtenii, până la boierii şi cucoanele din pt sau luat după si DA anala Ea EI 
Smirna, unde o cereau Turcii, Grecii şi alte neamuri tipendadă, şi care au stârnit până şi admiraţia lui Lady  muţărindu-i până incă axei i . 
Sue Ier. EU BdA Pe 1osăe Eescela palaria mai E i nea oaie) lezat odată cu peirea aproa- 
pi cațareL Aaa e pe deaintregul a tot ce era obicei sau purtare pămân- 
tei ani î N 
ri Eleganța femeilor, îmbrăcămintea şi podoabele lor, nu 
Sau podoabele de sticlă ca şi pe . mai Aaa ani oea şi Gavin ou (gecita ele purtau acum 
perle Se pe iţi bărbaţii pecetea | îmi aceata poa sau alţi de teapa lor, îl făceau 
. N ” cu acel ifos nesuferit de Țarigrad sau de Fanar, 
Nici 






ici ospitalitatea nu „aa Sat Sa pipa era 
demnitate şi semăna a slugărn! cie, 
ela d dipaită, der veselia Ai vremuri, parcă grija sau frica 
zi de ei A 4 zilei de mâine tăiau voia bună a tutulor. . 
toţi să se timată y da ati, Era o atmosferă de vremelnic, de gata de fugă, 'care 







Br ea peste tot: din palatul domnesc până în casa 
spune “în apele 5 aa eri calemgiu siraini din casa boierului până 
A verel, venea revencala și răcoarea toam- Intrigile politicei inalte nu împiedecară insă pe Şerban — în a bolernaşului. Vodă parcă se ş DVI Ea) ga 
le încărcate cu poame, de se Tupeau cren- Cantacuzino să imbogâțească Bucureştii cu un han uglul care putea intra i Ma ta Hannei, cae veniţi cu 
omilor sub greutatea merelor, perelor, prunelua și Hanul Șerban Vodă, adevărat caravanserai, înzestrat cu a în si tate însoţi! "Aa. ORA ae au 
Eutullor, și aracii abia puteau propit Vijele cu povaza sute de ochiuri de prăvălie. în ca a puteau adăposti dânsul şi de boierii a Aa Da Îi eat îi aa Eis- 
strugurilor copţi, rumeniţi de sonre. 9 puzderie de călători cu slugile şi chervanele lor, şi-şi In acest theo ere la prin Apă ublicată în 1797: 
Cred că acestea toute la un loc au făcut “vino Incoa- vedeau de treburi cr si de ia de singulier chez ces despotes ae Valnanie et 
cele” de totdeauna al Bucureştilor mâni. Tot dânsul puse la aa că 1 aa 'sses, argent, bi- 
boviţei pentru uda tarea cursului apei, deschise şi de lavie, c'est que toutes leurs riehe: gent, 
Totuşi, timpuri liniștite şi bune, foarte rar au apucat lărgi podul Beilicului rea Şerban Vodă şi aruncă peste  joux, hardes et smeublements, sont toujours dans: di 
bucureştenii noştri râu marele ce i-a purtat deasemenea numele. Doam- malles ou coffres de voyage, comme s'ils devaient partir 
raeul pază su desvoltat 10 salturi, folosind scurtele no, soția Îi Serban a ridicat biserica-ctitorie, căreia i a chaque instant... Ycagusii dee 
zăstimpuri de pace sau de răgaz şi li fiecare salt pro: sia! spus biserica Doamnei. iai aa PRBea roi 2 aciraţiee cu puține locaguri 
Eresele erau uimitoare, Din păcate, visul măreț al lui Şerban Cantacuzino nu rugă Ş ui Ie i 
Cu gât era Domnul mai indrăsneț, mal viteaz, cu atât gsp ingbăCal căci e] muri şi fu inmormântat la mânăs- Văcăreşti. clădită de Nicolae Mavrocordat, : 
timeau mai mult sau mai multe, bucuregienii 180 Tur- tisa Cate ei, zidită de as tul Spiridon Nou, ridicată de Scarlat Ghica si micul giu- 


















cii parcă tm Brân- vaer care este biserica grecului Ioanikie Sta: 'ropoleos. 
se au veşnic de ra LA în drumul Inceputurile domniei urmaşului său, Constantin n 4, 
lui. Cu toate imeni i E din cele mai 4 
lor acolo atleti sezu) acestea ni nu Sarea, care-i era nepot de SA og ii în aju (Yrmează in pagina 13.) 





Paine a Poe. e POPII 


cani 





In schimb, unii boieri, negustori şi starogti de bresle 
înstăriți, au ridicat cu a lor cheltuială, biserica care poar- 
ta une ori numele preotului care sa ostenit şi dansul 
pentru ridicarea şi înzestrarea lor: bisericele Popa Soare, 
Popa Petre, Popa Darvaţi (biserica AlLă), şi altele. Bi- 
serica Manea Brutaru, ciădită în 1777 de starostele bru- 
tarilor estă chezășie pentru credinţa lui în Dumnezeu şi 
iubirea poporului. 

Tot în umpul domniilor fanariote, Ţările Româneşti 
au fost ciuntive. Ne-au fost răpite: Bucovina în 1i7b și 
Basarabia în 1812. La începutul acelei epoci, în urma pă- 
cei dela Passarowitz, Ausvriacii ocupaiă Banatul şi Ul- 
tenia, pe care le-au ţinut sub a lor ocurmnire timp de 
douăzecişi unu de ani. Nu a tost vina Domnilor Fanarioţi 
ciuntirile teritoriale, dar sau întâmplat în timpul lor. 

Deşi încă prin tratatul dela Kuciuk Kainargi (1/4) 
s'a prevazut înilințarea de consulale ruseşii în Prin- 
cipave, abia în anul 1781 sa întunţat primul consu- 
la în Bucureşti, şi în 1182 Cara cuie la Paris numi- 
rea unui consul al Franţei la Bucureşti “ă Instar de ce- 
lui que la Cour de Russie vient dy envoyer”. “De 1782 A 
1802, IAutriche, la Prusse, lAngleterre crâerent â leur 
tour des consulats en Valachie et en Moldavie.” (Geor- 
ges Bengesco. Les Golesco, pp. 36 et 37.) 4 

“Toutetois ce n'est qu'en 1/93 que la Porte consentit â 
reconnăitre officiellement, en qualite de consul resident 
d Bucarest, le citoyen Fleury nomme par une commission 
speciale de la Republique irancaise.” (1d. nota dela pa- 

ina 36.) 

E In toate lucrările care s'au ocupat de cele ce s'au pe 
trecut în Bucureşti în preajma mişcărei lui Tudor Vla- 
dimirescu, se vorbeşte de; Pini, consulul Țarului Alexan- 
dru, de Hackenau, al Impăratului Francisc 1 al Austriei 
şi de Kreuchely reprezeniantul Regelui Prusiei. 

Şi aşa timp de peste o sută de ani, până când—vyorba 
Românului—a ajuns cuțitul la os, şi în Ianuarie 1821, 
Tudor Vladimirescu adunânduşi pe plaiurile Mehedinţi- 
lor, la Cloşani, foştii lui ostaşi Pandurii, cărora li s'au 
alipit ţăranii Olteni, a pornit mişcarea de slobozire şi de 
redeşteptare naţională. 

A fost de foarte scurtă durată această mişcare, n'a ţi- 
nut nici cinci luni încheiate, dar a trezit tot ce era bun 
şi curat în sufletul şi mintea Românilor şi schimbat faţa 
lucrurilor cu desăvârşire. 

Stârnită pe neaşteptate ca o vijelie, ea a limpezit at- 
mosfera îmbâesită care plutea ca o negură groasă asupra 

_ Țărei Româneşti, aducând în locu-i aer proaspăt şi în- 
viorător. 

Mişcarea Naţională dela 1821 a pregătit revoluţia dela 
1848. Sămânţa aruncată de Tudor a rodit douăzeci şi 
şapte de ani mai târziu iar revoluţia dela patruzeci şi 
opt a fost la temelia unirei dela 1859. A 

După mişcarea şi Jertfa lui, căci a fost ucis într'o cur- 


ADAM 


urile sunt în ac 
că nici Byron, nici Goethe, nici 
p să le picteze... Din vreamea profe- 
de la Macriruil e şi gemetele lor, nici o voce 
cu atâta forţă pentru a exalta un subiect 
de vast cum e căderea unui popor”. George Sand, 
marea romancieră franceză, citise “Sirăbunii” într'o tra- 
ducere în proză şi totug impresia încercată a fost puter 
nică. Chiar cea mai perfeclă traducere redă palid fru- 
musetea originalului. totug. “Străbunii” au impresio- 
nat generaţia scriito! romantici. epeia naţională 
Thade”, romanul unui nobil polonez din anii 
Y şi-a pierdut din forța de expresie, din 

14 de culoare a originalului. d 
“Thadtc” a servit ca model romanelor istorice 
“Pe câmp de glorie”, “Prin foc şi 





Bucurestii 


să care i s'a întins de oamenii lui Ipsilante în noaptea 
de 28 spre 27 Mai 1821, Românii s'au trezit din toropeală 
şi lâncezeala în care îi cufundase mai mult de un veac 
de domnii ne-pământene şi un lung şir de silnicii tur- 
ceşti şi greceşti. 

Incă inainte de mişcarea lui, boierii mai luminaţi la 
minte își dedeau seama că numai dela dascălii greci pri- 
păşiți prin ţară şi din şcoalele greceşti fiinţând în Bu- 
cureşti, Craiova sau Râmnic, tineretul nu putea trage 
multă sau bună învăţătură, Unii dintre aceşti boieri au- 
zise din gura secretarilor domneşti (cei mai mulţi Pran- 
cezi) şi din a unor călători străini, că în Apus, în Franţa 
mai cu osebire, în Elveţia, Germania, etc, sunt şcoli 
înalte unde se capătă învățătură folositoare şi temeini- 
că, şi unde sunt dascăli dela care tinerii învaţă câte în 
lună şi în stele. 

Urmând firul acestor gânduri, ei au început a chibzui 
să-și trimeată odraslele “innăuntru”, că să se pătrundă 
de învățătura aceasta; astfel—cu incetul—unul urmând 
pilda celuilalt, şi-au luat inima în dinţi și sau hotărât, 
deşi cu multă teamă şi sfiiciune, să-şi trimeată feciorii 
să înveţe carte pe meleaguri depărtate. 

Dacă azi poci ajunge prin văzduh în câteva ceasuri, 
ori cu tremul în două nopţi şi o jumătate de zi, dela Bu- 
cureşti la Paris, nu tot aşa era pe acele vremuri, când 
că.ătoria ţinea o lună, dacă nu mai mult şi trebuia pre- 
gătită cu multă vreme înainte, ca o adevărată expediţie, 
era foarte costisitoare, plină de riscuri şi bogată în pă- 
anii. Marele Logofăt Dinicu Golescu şi-a dus chiar el 
fii în străinătate, că să vadă cu ochii lui cum stau lu- 
crurile pe acolo, 

Tot atunci sau puţin mai târziu au mai plecat în străi- 
nătate la învăţătură; fii Marelui Vornie Iordache Goles- 
cu, ai lui Iordache Cantacuzino, tânărul Iancu Văcăres- 
cu, fraţii Gheorghe şi Barbu Bibescu (acesta mai târziu, 
prin adopţie: Barbu Ştirbey) şi mulţi alţii încă; apoi cu 
trecerea anilor, foarte mulţi. 

In urma stăruinţelor lui Iordache Golescu, Grigorie 
Ghica—primul Domn Pământean după Fanarioţi, începe 
să trimeată bursieri la Paris, de unde pe cei dintâi îi tri- 
mesese la Viena şi la Pisa. 

Inainte, în 1818, în timpul domniei lui Caragea, s'a în- 
fiinţat la Bucureşti prima şcoală superioară româneas- 
că: Scoala de ingineri hotarnici sub conducerea lui 
Gheorghe Lazăr, tot dânsul făcând şi cursurile de filo- 
sofie şi istorie, profesând şi răspândind teoriile Şcoalei 


MICKIEVIKZ 


proviza poeme întrun cerc de 
prieteni, Pușkin îl ascultu uluit. Mickievikz improviza cu 
aceeas uşurinţă în limba franceză ca şi în poloneză. 1 se 
dădea un subiect la întâmplare, închidea ochii, reflecta 
puţin şi apoi, deodată, ridica pleopele, înălța capul şi 
vorbea în versuri cu o siguranţă care uimea auditorul. 
Nu-şi căuta cuvintele, nu avea nici o ezitare asupra 
melor, nu revenea şi nu se corija niciodată... Chipul lui 
era aproape transfigurat de extas; ochii îi străluciau, 
Ascultătorii încercau o sacră înfiorare care semăna a 
teamă. DARE una dintre aceste improvizații, Puşkin s'a 
ridicat de la masă şi zăpăcit, cu ochii plini de lacrimi, 
începu să strige: Ce geniu! Ce foc sacru! Ce sunt eu 
alături de el?” 

Poet genial, Adam Mivkievikz era în acelaş timp unul 
dintre cei mai mari agitatori politici ai epocei romanti- 
ce, poezia lui declarase răsboiu opresi naţionale şi 
tuturor absolutismelor. “Oda tinereţii” este străbătută 
de mesianismul ideilor revoluţiei franceze; atitudinea în 
această odă este contra formelor perimate ale structu- 
rii sociale, este lupta dusă pentru fericirea întregei uma- 
nități. Aceleaşi idei sunt reluate şi amplu desvoltate în 
“Străbunii”. In linia acelea! ipanuust el a scris “Conrad 
Wallenrod”, cântec al urii Fii iubirii, descriind tot tra- 
gicul luptei zadarnice pentru libertate, pentru scutura- 
Tea | lui inamicului. 

Cu toate că manifestă această conce! 


tragice Eplamulul, Mickievikz „concepe, a sai eu 
a e: ci 
nemuritor şi năzuinţa omului spre ibertatee “Conrad 


pa 4 | £ . - 
uione romaneasca in Statele Unite: ora romaneasca 


tei sau în Această oră de radio a intrat în al doilea an de emi- 
a , fiind cu multă dărnicie şi ini- 
mult în at mun ră, Mu etiep Aa, toate categoriile şi cre- 


de Piz oraşele din jur: Gary, Indiana Harbor 
i ul acestu ora românească 
MED câ Vuspiclile Comitetua 


FE ei 
iuti imi, i ee 


da 





Li 









Ardelene. Cursurile le preda în 
ară 






Sava (pe locul un, . 

teazule a 4 i 
Cind s'au inapoiat din 

să schimbe tatea, 






pe cele greceşti, venite odată cu domnii 
silit să impună schimtările pe care le 
ță. Treptat şi-au ajuns i E oiaa ze i 
mărunte, zilnice, la imbri te 9. obiceiuri, au 
nuat cu mobilierul, cu arhitectura, terminând cu 
şarea oraşului şi cu luerurile cele mai în 
după terminarea domniilor fanariote a 
schimba faţa Bucureştilor şi viaţa o: 
dură caracterul lor oriental, ne având 4 

A jucat un rol insemnat în această transformare a ora- C 
şului, generalul Kisseleff, care în puțini ani (1829-1834) Ş 
a pus bazele modernizărei Bucurestilor. Lat ajutat mult: 
dorința de mai bine şi mai frumos a orășenilor şi des- 
toinicia tinerilor inapoiaţi dela studii din străinătate, 
Dacă anumite iniţiative au fost ale sale, continuarea şi 
desăvârşirea lor mai târziu precura şi alte inițiative, au 
fost treabă curat române şi bucureşteană. ţi 

Generalul Kisseleff a îmzestrat Bucureştii cu un loc de 

limbare în prelungirea podului Mogoşoaiei spre palatul 

râncoveanului şi Băneasa. Boierii mai tineri ieseau aco- 
lo la plimbare, călări, boierii în vârstă, cucoanele şi co- 
pilele lor, în butei sau în coleşti. Negustorimea şi himea 
măruntă se ducea să se răcorească la umbra copacilor, pe 
iartă verde. Avură de atunci bucureştenii un loc unde 
să mai răsufle şi să se mai răcorească vara. Grădinile pe 
dreapta şi pe stânga şoselei Kisseleft au fost imcepute în 
Ei domniei lui Vodă Bibescu şi terminate sub vodă 

irbey. 

Lacul Cismigiu a fost secat după planurile jeralului 
rus, însă Barbu Ştirbey 4 făcut Sai o rREeE publică, 
inaugurată în 1834: parcul Cişmigiu de astăzi 

Inainte de a păşi mai departe pe calea cercetării pro- 
greselor din punct de vedere general al Bucureştilor, voi 
schiţa pe acele înregistrate sn petitie, decade ale seco- 
lului al XIX-lea pe tărâmul tura! şi artistic, care au 
avut o atât de mare înrâurire asupra desvpltărei de mal 
târziu nu numai a orzşului, dar şi a ţărei. 

Cu toate prigonirile stăpânitorilor străini ai Principa- 
telor Româneşti: Turci, Rusi şi Greci, care s'au opus cu 
îndârjire şi o îndărătnică dușmănie la ori ce se n 
asemui unui progres cât de neînsemnat, în verice direc- 
ţie, sau măcar cu o tendinţă de emancipare din punct 
de vedere cultural, Bucureştii au fost totusi dela înce- 
putul secolului trecut, în fruntea mişcărei de desrobire 
şi de emancipare românească, 

Misu DEMETRESCU 














a 


găsi irmati 
ie iai to aL 
or care au a baza e 
tor că profesorul Isopescu i sar fi înlesnit să stee la 
Pasi 


aris! 

“Cărţile rului şi a pelerinilor Polonezi”, a lui Mie- 
ic giast a dee al “Les tie d'un croyant” de Lam- 
menais şi “Cântarea Romi ” de Alecu Russo. Indirect, 
prin “Les paroles d'un croyant” a lui Lammenais, Adam 
Mickkievikz a infMuențat pe Victor Hugo; romanul "ui, 
“Les aaa e a Xssanke din Leii de vedere uma- 
nitar şi social de tendința lammenaisi ii 

Poet naţional în înţelesul ideal, Adam Mickiecikz este 
una din culmele poeziei romantice. De la “Messire Tha- 
ate” la “Sonete din Crimeia”—foarte mulţi critici palo- 
nezi au 0 preferinţă deosebită peuiipa această o) 
Adam Ca una dintre cele mai emoţionan- 
te faze ale lirism! european. : 

Cine ar putea contesta actualitatea “Cărților puteau 
lui şi a pelerinilor polonezi” când jumătate din 
este strivită de cea mai inspăimântătoare, tiranie? 

Centenarul alta ase Tai pont al libertăţii şi Ca 
i oarelor coincide cu o epo aceea ln 
iat Iexivualle de la care atât Polonezii cât şi Românii 

teptau liberarea, 
ay: Ei în Burgas (Bulgaria) unde se dusese să orga- 
nizeze o legiune poloneză care să lupte alături de Turci 
contra Rusiei. Simbolică moarte pentru un poet al 
bertătii naţionale! Do 








de radio din Gary-Indiana 





eee Meat 


punea caRmLOR 


Luis L. Cortes: Antologia de la poesia popular rumana 


PI 
iii 
[i 


ML 
şa 


umbăi Pama pentru s« 
ces lirismul poeziei noastre 


i 


uvântul PI 
altice şi în sanscrită”, 


ţia că dor, pe 

ință, ar putea să 

e, capricin, ngs- 

mai bine zis este 

cestea, de aici greu- 

tatea de a traduce cuvântul “dor”. Ei bine, 
i este Inainte de toate un cântec de 


rului spaniol cu o admirabilă Caritate, 


R. S. Rubsel: Jadul pe pamant” 


Nea-, Cazurile de mai sus, nu sunt izolate. Sunt 
această 


re România 
“in ăreapta și în sân mii de Evrei în categorie. Şi din 
Raul de 
a - at ze 





———_ 
Nicolae Teban: Prig6 


Ca şi cartea dlui Rubsei. despre care am a turnat pe mine. Când am deschis achii 
rit sus, “Prigoana re- . am văzut pe Anania Dumitru, bătut peste 
și cu mâinile umflate L-au bătut rău 
este mini” 
5, preşedintele tribunalului aste 
Dumitru, a căzui lozincă 
mi scape un legionar. pre- 
sută de nelegionari”. E 


tiţie? 


nu aveau nici un 

arestaţi şi schingiuiți, 

itarul Şiancu. La procesul pe 

sta l-a at la Clt, s spus celor 


Dela Jilava, dl Teban, împreună cu al- 
ţ ste transportat la Chisinău. ŞI autarat 
mtral! Ce pază şi ce mai 

i cei mai mari « 
ua atăt de mare seve-— 


tren şi transportul ln ea- 
te descrisă astfel: 


Se ah A că sentimentele re ] e aşteptau două autobuze rechizi- 
se deciangează numai intro anumu! - două curdoane de poliț:şti, cu lan: 
z a pistoale în mână, formează un e 
dor. Suntem unul câte unul, es- 
cortaţi fiind de către un poliţist eu pistolul 
de spatele nostru. Lumea de 
gază se apr 
la prefectură. pei 
şi pe tâmplarea 
şi 1 re poliţişti, celui mai vninie, 
- cadă sarocul să escurteze pe unul din 


de & 

ptea lucra între tabără 

legionară, iar ziua mătura în biserică, 

unde era servitar. A fast ridicat pur şi 

iu din biserică, în zi de Duminică, pe 

când aprindea lumiinăriie în Sfintul 
altar”. 














p A 
| PI 
16 
răsfoi colecția ziarului “America” pe ulti- 


mii ani, se va constata cu stupoare că 
aceste cărți nici nu au fost măcar menţio- 
mate, necum să se fi scris seva despre ele. 
Vimirea este cu atât mai mare cu ci t, acu- 
ma când redactorul gazetei este un exilat, 
situația este exact aceiaşi ca şi pe vremea 
câna redactori erau Români stabiliți de- 
mult în America. Ba mai mult, dacă e vor- 
ba să dăm Cezarului ce este al Cezarului, 
trebuieşte să recunoaştem că pe vremea 
când redactor era dl Lucaciu, tot s'a mai 
strecurat câte ceva. Tăcerea totală s'a îns- 
talat decână redactor e dl Muşi, adică un 
exilat. Să fie oare adevărată butada unui 
prieten care spunea că orice Român care 
America uită idealurile pentru 
care a luptat, deindată ce trece oceanul? 
Noi dorim să fie altfel, să fie vorba numai 
de o regretabilă uitare care, cu bunăvoin- 
jă, se poate repara. 

, In aricotul întitulat “După 50 de ani, 
căteva întâmplări din cursul de jumătate 





de veac de apariție a ziarului “America”, 
dl Boer Sr scrie câteva rânduri de o co- 
pleşitoare tristețe: “Ziarul “America” apa- 
re astăzi de două ori pe săptămână. Este 
scris româneşte şi englezeşte, însă după 
apariția lui de 50 de ani în limba română, 


rul “A B C” din Madrid, a 7 
mărul său din 14 Februarie 1956, 
rul articol, pe care credem nimerit 
reproducen in intregime: 
“Comunismul a inventat un fel de al 
Treilea ordin, prin mijlocirea căruia ope- 
7ează in Occident, unde cu personalitatea 


urmâto 
să-l 


lui mar putea-o face fără să deş- 
tzple Banu Acest al Zieilea, orbire tă : 


este 
1s- 


îi 


j 





i 

acuma la jumătate de veac, se naşte inlre- 
barea cât va mai putea să apară așa? Ce- 
titorii de limbă română se 1mputinează din 
zi în zi, emigranți noi nu mai vin, ajară 
de câțiva refugiați, tineretul nostru nu 
ştie ceti româneşte şi e numai natural să 
mu suporte un 2lar pe care nu-l înțeleg. 
Tată o problemă pe care o va rezolva mnu- 
mai timpul”, 

Impărtăşim tristețea diui Boer, nu-i îm- 
tera Ac imsă concluzia: Noi credem că 
vebuieşte să se mai incerce Jrănarea ame- 
vicanizării, cel puțin până la eliberarea Ro- 
mâniei. 


Perspective Crestine, Anull, 
No. 4, Barcelona 


Revista condusă de Cucerniciile Lor, 
Preoții Alexandru Mircea şi Flaviu Popan, 
a ajuns la al patrulea număr, O revistă 
in duh creştin şi românesc, Conducătorii 
acestei reviste impletesc cum mu se poale 
mai bine, dragostea pentru Dumnezeu şi 
dragostea pentru România. ambii, sunt 
intelectuali obişnuiţi cu toate problemele, 
religioase, literare, istorice, ştiinţifice şi Ji- 
lozofice şi totuşi nu-şi uită Țara. 

Articolele publicate în această revistă 
sunt scrise cu dragoste de Dumnezeu, de 
Patrie şi de aproapele. Am căutat cu aten- 
ție să descoper încercarea de “prozelitism”, 
acuzație care s'a adus ambilor preo) i, când 
apărea “Indreptar” la care Pi rintele Po- 
pat era redactor iar Părintele Mircea co- 
laborator. Şi nu am descoperit nici o ur- 
mă. Problemele abordate sunt tratate in 
duh creştin şi nu în duh catolic sau or- 
todoz. 

Problemele româneşti sunt abordate cu 
dragoste de Țara care a Jost şi care, vu 
veni. In această revistă, găsesc mângâiere 
sufletească toți Românii şi cei uniți ca şi 
cei ortodozi sau baptiști. 

Se cuvin toate felicitările Cucerniciilor 
lor, Părinţii Popan şi Mircea şi, ca orto- 
doz, nu aşi dori decât ca şi Cucerniciile lor 
Preoţii ortodozi din ezil sau din Statele 
Unite şi Canada, să scoată o revistă reli- 


cumlocuțiunile a 
piat, care ştie bine pe cine 
Tot acest lung şi pacient proces de co 
rupție pătrunde până şi în căminurile cu 
mari rezerve morale, prin discutarea de 
probleme nobile, care încetează să mai |ie 
din momentul în care ciuma progresistă 
1e contaminează, Dar contaminatul 
ti a-şi dea seama. 


CARPATII 


Le-a la înălțimea *Porspectivelar creg- 
ne” 


A.R.C., No. 4-5, Montreal- 


Conada 


Din poemul intitulat *Copiti nimânut” al 
dlui Nichita Tomescu, reproducem; 


“CI pentru toţi, pentru cei care 

Nici măcar nu sentroabă 

Ce rană ne doare, 

Suntem mai degrabă 

Sperictori: oameni de zăpadă, 

Câte-odată-i mai bine să nu se vadă 

Decât ochii stingi—de tăclune- 

Altfel ar isbueni'n plâns inima, de-amără- 
[eiune,” 


cu regretul că spațiul nu ne permite să 
reproducem poemul în intregime şi, mai 
ales, că dl Tomescu publică atât de rar. 


Insir'te Margarite, Anul, IV, 
No. 15-16, Rio de Janeiro 


După lungă tăcere, “Inşir'te mărgărite” 
a putut apare grație sacrificiului material 
a trei Români cu dragoste de slova româ- 
mească urgisită. Aceşti trei Români sunt 
Dnii ingineri Mihăescu şi Marcu şi di Mar- 
cel Preoţescu. 

Din bogatul cuprins remarcăm articolul 
despre Lucian Blaga al dlui prof. Gino 
Lupi, articol pe care l-am fi dorit tradus 
imn româneşte, “Centenarul morţii lui An- 
ton Pann” de dl 1. G. Dimitriu, traducerea 
din “Faust”, datorită Dnei Inge Maria Di- 
mitriu şi dlui 1. G. Dimitriu, versurile sem- 
mate de E. Mihăescu, Atico Vilas Boas- 
Mota, şi în special de Iulia Carâp. 

Im cetace priveşte proza din acest nu- 
mâr, avem serioase rezerve de făcut asu- 
pra fragmentului de jurnal, intitulat “An- 
ti-Lethe”, al dlui Vintilă Horia, Oricum, 
dl Horia nu a atins incă celebritatea lui 
N. Iorga, pentru ca revista dlui Dimitriu 


inâlțat rugăciuni pentru Neam 
şi Țară şi pentru o reintoarcere cât mai 
grabnică in România desrobită. 

* In CASA NAȚIONALA, Comunitatea ro- 
mână din Toronto, a sărbătorit un an dela 
inființarea parohiei “S/. George”. Eveni- 
mentul a onorat cu participarea pri- 
„a şi a re- 





să se considere obligată să-i 
ce-i fese din peniță 

Sunt în burta vaperuhui, intrun AOrĂ 
tor de clasa treia, cu incă vreo câțiva RE 
mâni. Nu încerc sensaţii deosebite, Nici că 
mai mică emoție” 

“La prâna o masă din sufrăgerie sa rupt 
şi a căzut, cu tot ce avea pe ea, peste pr 
ctoarele celor din jur. Un rănit. Panttă”... 

“Se spune că văsul nostru nu va ace Pie 
cio escala”, 

“Buoâtarii lovesc cu șatărele în fripbu 
vile de diseară. Ni se dă mult de mâncare, 
insă mediocru, Singurele imeruri de cal 
tate sunt portocalele şi vinul”... 

“Mi-e silă să scriu, Sunt moale Şi des 
gustat ca după o boală”... 

“Imi deapăn plictiseala cu pirate 
de-a-lungul zilei umede şi apăsătoare, 
nici n'am pe ce să-mi reazâm caetul ca să” 
pot scrie mai mult de câteva rânduri”... 

Desigur am ales pasagiile cele mat plate. 
Am ruga pe dl 1. Q. Dimitriu să ne arate 
in numărul viitor care sunt acele pasagii 
care l-au determinat la publicare, 

Şi mat e ceva. DI Vintilă Horia trecea 
oceanul, pentru a se despărți-dacă nu pen- 
tru totdeauma, In orice caz pentru vreme 
indelungată-şi a se depărta de Europa, deci 
de România, de Patria lui, Am căutat ur 
ma unei emoţii, ŞI, spre surprinderea noas- 
tră, nu am găsit nici una. Dealtfel, insusi 
outorul notează: *Nu incerc sensații deo- 
sebite, Nici cea mai mic emoție”. Despre 
Țară (cu majusculă), întâlnim in tot Jrag- 
mentul doar aceste scurte notații: * 
spune că mam născut in Bucureşti, Abun- 
ci?%,.. gi *Căldură de Iulie bucureştean”... 
Sa fie care vorba de o pudicitale a senti- 
mentului patriotic? Noi credem că atunet 
când este talent şi-mat ales-simțire, se gă- 
sesc cuvintele care să dogorească, care să 
convingă. Dar nu despre asta e vorba. DL 
Horia scrie: “Pot me că mam născut 
în Bucureşti, Atunci?” Nimic desigur. Un 
accident, DI Horia putea să se nască la 
Atena sau la Istambul, Pentru dl Horia e 
acelaş lucru, Ştim cd mu e acelg lucru pen- 
tru di 1. G. Dimitriu. Iată de ce persistă 
intrebarea: De ce a publicat d 1. G, Di- 
mitriu “Anti-Lethe”? 

N.85.G. 


 DEUM, părintele, 2 
Laurian, Ți naru şi Matei 
colae Pătăceamui a citit | 


ANIICARIAT 


gi au vorbit. anul 








pmbhee tt